MIC DICŢIONAR DE TERMENI ISTORICI Mihai Manea
Copyright © 1999, Editura ALL EDUCAŢIONAL
Toate drepturile rezervate Editurii ALL EDUCAŢIONAL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL EDUCAŢIONAL. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii.
Copyright © 1999 by ALL EDUCAŢIONAL AII rights reserved.
The distribution of this book outside Romania, without the written permission of ALL EDUCAŢIONAL is strictly prohibited.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale MANEA, MIHAI
Mic dicţionar de termeni istorici/Mihai Manea - Bucureşti: Editura ALL EDUCAŢIONAL, 1999 280 p.; 21 cm - (Esenţial)
Bibliogr.
ISBN 973-684-130-8 94(038)= 135.1
Editura ALL EDUCAŢIONAL Bucureşti, 76578
Bd. Timişoara nr. 58, sector 6
Tel:	402 26 00
Fax:	402 26 10
Departamentul distribuţie
Tel:	402*26 20
Fax:	402 26 30
Comenzi la: URL:
comenzi@all.ro
http://www.all.ro
Redactor:
Coperta:
I. Segal Stelian Stanciu
MIHAI MANEA
MIC DICŢIONAR DE TERMENI ISTORICI
f]
„Mă străduiesc să fiu scurt şi devin obscur...”.
HORAŢIU
„Secretul de a plictisi este acela de a spune totul...”.
VOLTAIRE
„Toate lucrurile bune câte există sunt roadele originalităţii...”.
JOHN STUART MILL
CUVÂNT ÎNAINTE
în pragul trecerii către un nou mileniu, se manifestă tendinţa tot mai evidentă de redefinire a ISTORIEI, a rolului său, a statutului său de disciplină de învăţământ şi subiect al cercetării ştiinţifice. Paul Valery susţinea că „istoria este cel mai periculos produs pe care intelectul uman l-a făurit, deoarece face naţiunile... arogante, de nesuportat...”. Georges Duby, recent dispărut, era de părere că istoria este, înainte de toate, un gen literar şi „... aceasta îi conferă un caracter de nobleţe...”. La rândul său, Carlo Ginzburg aserta că, prin natura sa, istoria este indirectă şi trebuie să ţinem seama de conjunctura epocii în care se făureşte”... Iar Frangois Bedarida sugera că în cadrul istoriei „s-a acumulat destul material şi surpriza nu mai este o excepţie...”.
De fapt, deşi pentru mulţi istoria a devenit de neînţeles, ea rămâne absolut vitală pentru educaţia omului modern. Experţi ai Consiliului Europei au concluzionat că, în planul disciplinelor de învăţământ, istoria constituie o modalitate unică pentru antrenamentul minţii şi al imaginaţiei tinerei generaţii, de a visa, de a reconstrui imensul edificiu al trecutului într-o imagine cât mai apropiată de realitate.
Intr-un atare context istoric ne propunem să supunem atenţiei cititorilor o lucrare, care, sperăm noi, răspunde unei necesităţi stringente, mai ales după 1989, în istoriografia românească şi pentru învăţământul de istorie din ţara noastră, aceea de a elabora noi instrumente de lucru. Apreciem, astfel că, în condiţiile ruperii de comunism - se impune cerinţa reconcep-tualizării disciplinei istoriei, obiectiv primordial pe drumul către asigurarea unei finalităţi a demersului istoric.
Un dicţionar de termeni istorici constituie o lucrare supusă mereu criticii şi completării. De aceea, fără a avea vreo clipă pretenţia că am abordat termenii în totalitate, ne-am oprit în paginile ce urmează asupra unui număr de termeni istorici - considerăm noi printre cei mai importanţi din istoria culturii, civilizaţiei - pe care am încercat să-i definim dintr-o perspectivă nouă, pe baza bibliografiei care ne-a fost accesibilă. Desigur, despre aproape fiecare dintre aceşti termeni s-au scris studii şi cărţi, iar uneori biblioteci întregi. De un real folos ne-a fost Micul Dicţionar Enciclopedic apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti, 1986.
Cuvânt înainte
8
Fiecare termen este explicitat, urmat de o scurtă istorie, acolo unde este cazul, şi cu sublinierea existenţei unor similitudini în spaţiul românesc. Se poate contura, astfel, calea către înţelegerea mai clară a unor procese şi fenomene istorice. Totodată, se poate acţiona mai hotărât pentru formarea unei logici istorice, a unei gândiri specifice, a limbajului propriu studiului istoriei.
Lucrarea de faţă se adresează elevilor, studenţilor, profesorilor şi celorlalţi pasionaţi de studiul istoriei. La capătul unei munci de mulţi ani autorul doreşte să aducă prinosul său de recunoştinţă tuturor celor care l-au îndrumat şi sprijinit în elaborarea acestei lucrări, şi anume: mamei şi tatălui său, lui Bogdan Teodorescu, Măriei Popescu, director executiv al Centrului European de Cultură, lui Augustin Frăţilă şi Constantin Vlad de la Editura ALL, elevilor Valentin Berea, Ştefan Petrov şi Andrei Stoica de la Liceul „George Coşbuc”, Călin Gabriel de la Liceul „Gheorghe Şincai” ambele din Bucureşti şi, nu în ultimul rând, profesorului John Elder de la „Loretto School” din Midlothian, Marea Britanie.
Autorul
Abrevieri
arab.	=	Ib.	arabă
engl.	=	lb.	engleză
fr.	=	lb.	franceză
germ.	=	lb.	germană
gr.	=	lb.	greacă
ital.	=	lb.	italiană
japon.	=	lb.	japoneză
lat.	=	lb.	latină
magh.	=	lb.	maghiară
rus.	=	lb.	rusă
span.	=	lb.	spaniolă
turc.	=	lb.	turcă
A
Abate - (provine din aramaică: aba = tată), superior al unei abaţii; conducător al unei mănăstiri catolice în Evul Mediu. Depindea direct de episcop sau chiar Papă. Autoritatea lui se exercita asupra călugărilor şi ţăranilor iobagi de pe domeniul mănăstirii, asupra cărora avea drept de judecată. Ulterior, a devenit un titlu onorific pentru unii preoţi catolici.
Abdicare - decizia unui suveran de a renunţa, de bună voie sau silit, la tron. A determinat deseori importante modificări în sistemul politic. Ex.: în 1815 Napoleon Bonaparte (1769-1821) a abdicat de la tronul Franţei.
Abolire - desfiinţarea, de bună voie sau silită, într-un context istoric dat, a unei instituţii, a unei uzanţe sau a unei stări social-politice. Ex.: La 30 decembrie 1947, comuniştii l-au silit pe regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) să abdice, monarhia fiind abolită în România.
Aboliţionism - mişcare social-politică în secolele XVIII-XIX în Anglia, Franţa, S.UA., ce a militat pentru desfiinţarea instituţiei sclaviei şi a comerţului cu negri. A avut un impact deosebit în rândul opiniei publice.
Abrogare - principiu important al vieţii politice şi al dreptului internaţional, ce prevede scoaterea din vigoare totală sau parţială a unui act normativ, printr-o dispoziţie legală. Ex.: în 1938, o dată cu adoptarea noii legi fundamentale a României, Constituţia din 1923 a fost abrogată.
Absidă - nişă de formă poligonală sau semicirculară ce închide nava unei bazilici romane. De obicei, se referă la încăperea în care se află altarul în biserică.
Absolutism - regim politic, caracterizat prin concentrarea puterii supreme în stat în mâinile monarhului. Acesta s-a sprijinit pe un aparat birocratic recrutat din rândul clasei dominante şi a încercat întărirea propriei puteri în conformitate cu principiile ideologiei ce au justificat întărirea puterii absolute. A dominat scena politică în Antichitate şi în secolele XVI-XVIII. Ex.: Absolutismul a constituit scopul către care a tins Imperiul roman. Tipul clasic
Acângii
12
de monarhie absolută în Europa în secolul al XVlI-lea l-a reprezentat Franţa în perioada domniei lui Ludovic al XrV-Iea (1643-1715). Absolutismul sau despotismul luminat a reprezentat o politică reformistă iniţiată de unii monarhi - ex.: Frederic al II al Prusiei (1740-1786) - receptivi la sfaturile gânditorilor iluminişti cu scopul de a permite accesul burgheziei la putere în limitele statului feudal şi a evita, astfel, o revoluţie.
Acângii (Akâncii) - (turc.) trupe de cavalerie din armata otomană. Erau destinate incursiunilor şi jafului în teritoriile inamicului. Ex.: In lupta de la Giurgiu (15-20 octombrie 1595), au fost distruse numeroase unităţi de acângii.
Acreditare - procedură de numire în funcţie a unei persoane într-o funcţie diplomatică într-o ţară străină. Acreditarea cuprinde trei etape, şi anume: a) asentimentul statului străin, b) numirea în funcţie a diplomatului, c) prezentarea scrisorilor de acreditare. Ambasadorul şi ministrul plenipotenţiar sunt acreditaţi pe lângă şeful statului, iar însărcinatul cu afaceri, pe lângă ministerul de externe al ţării care îl acceptă pe diplomat.
Acropolă - (gr. akros = înalt; polis - cetate) o zonă întărită a unui polis în Antichitate. Ex.: stânca tutelară a Atenei pe care se aflau Parthenonul, Propyleele, Erechteionul. De cele mai multe ori ea se afla pe o colină greu accesibilă. A apărut în lumea grecească în mileniul III î.Hr. Iniţial a folosit ca adăpost sau Ioc de refugiu în caz de primejdie. Ulterior, a devenit o zonă dedicată venerării unor divinităţi în cadrul unui ansamblu urbanistic ce cuprindea clădiri monumentale şi temple. Ex.: Atena, Corint, Micene, Tirint.
Acta Capituli - registre de procese-verbale sau protocoale păstrate în locurile de adeverire, precum capitlurile. Permit reconstituirea activităţii unor capitluri în Evul Mediu.
Activism - tactica de luptă, utilizată de către mitropolitul Transilvaniei Andrei Şaguna (1809-1873), şi Partidul Naţional Român din Banat, condus de Alexandru Mocioni (1841-1909), care au sperat că, prin participarea Ia viaţa politică, vor obţine recunoaşterea drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania. în urma conferinţei de la Sibiu din 1905, activismul a devenit tactica oficială de luptă a Partidului Naţional Român din Transilvania, până în 1918.
Acţiuni - hârtii de valoare, titluri corespunzând unei părţi de proprietate într-o societate, şi care dau dreptul proprietarului, în conformitate cu
13
Advon
dreptul de proprietate, să primească dividende. Se pot cumpăra sau vinde la bursă, în funcţie de jocul cererii şi al ofertei în economie. îndeplineşte un rol de seamă în economia de piaţă.
Aculturaţie - termen utilizat în secolul XX pentru a desemna preluarea în mod liber sau forţat de către o comunitate a unor elemente de cultură materială şi spirituală sau a întregii culturi a unei comunităţi aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. Cuprinde totalitatea fenomenelor rezultate din contactul durabil între două culturi diferite şi schimbările ce le aduce.
Ad-hoc - (lat. = anume pentru acest scop) se referă la un organism constituit pentru a exercita o misiune determinată în timp. în plan juridic, priveşte numirea de către stat a unui judecător, pentru a se ocupa de instrumentarea unui caz. Ex.: în 1857 Adunările Ad-hoc ale Ţării Româneşti şi Moldovei s-au pronunţat asupra organizării politice viitoare a celor două ţări.
Ad-interim - (lat. = între timp) titlul purtat de către însărcinatul cu afaceri, ce ţine locul titularului unei misiuni diplomatice. De asemenea, priveşte pe orice persoană care deţine în mod provizoriu o funcţie în administraţia de stat.
Adunarea Norodului - oastea lui Tudor Vladimirescu (1780-1821) în Revoluţia de la 1821. A fost organizată cu prilejul popasului de la Ţânţăreni (februarie 1821). A reprezentat, totodată, un for cu caracter legislativ.
Adunarea Ţării - adunare reprezentativă, în secolele XIII-XIX, în Ţara Românească şi Moldova. Era convocată periodic, în secolele XV-XV], pentru a dezbate probleme importante ale politicii interne şi externe. A constituit expresia autonomiei politice a Ţărilor Române în raport cu Poarta.
Adunările obşteşti - adunări reprezentative în Evul Mediu în Transilvania. Reuneau reprezentanţi ai nobilimii, clerului superior, orăşenimii bogate, ţăranilor liberi şi erau convocate de voievodul Transilvaniei sau de regele Ungariei. Aveau atribuţii în principal judiciare şi foarte rar fiscale şi administrative. Sunt menţionate pentru prima dată în 1288, în Transilvania.
Advon - narthex exterior. Reprezintă pridvorul de la intrarea într-o biserică ortodoxă.
Aer
14
Aer (Aier) - acoperământ cu rol religios, ce reprezintă scena înmormântării lui Iisus Hristos. De obicei, acoperă mesele în incinta bisericii. Ex.: la mănăstirile Suceviţa şi Putna.
Agă - (turc.) înalţi demnitar otoman, precum comandantul ienicerilor şi şeful eunucilor de la Palatul Imperial de la Constantinopol. în secolul al XVII-lea, s-a referit la comandantul pedestraşilor şi dorobanţilor din Ţara Românească. în secolele XV1II-XIX, a desemnat pe şeful poliţiei din Iaşi şi Bucureşti.
Ager publicus - (lat.) pământul public, provenit din exproprieri şi cuceriri în Italia şi în provinciile statului roman. în principiu, întreg fondul funciar aparţinea împăratului şi poporului roman. în practică, însă, pământul era încredinţat, în schimbul unor stipendii, oraşelor şi unor cetăţi, cu titlul de proprietate şi dotat cu imunităţi. Acesta putea fi arendat în condiţii speciale sau folosit pentru împroprietărirea veteranilor.
Agie - scaunul agăi. A desemnat organul de menţinere a ordinii publice în secolele XVIII-X1X Ia Bucureşti şi Iaşi.
Agora - piaţa publică în oraşele din Grecia antică. Ea cuprindea por-tice, colonade şi clădiri cu destinaţie civilă sau religioasă, precum şi principalele instituţii. Agora servea ca loc de târg, cadru de dezbatere politică şi de organizare a activităţilor culturale, ca de exemplu prezentarea pieselor de teatru. Ex.: Atena, Corint.
Agresiune - atac armat al unui stat împotriva altuia, cu scopul de a-1 cuceri şi a obţine avantaje economice şi teritoriale. E incompatibil cu principiile dreptului internaţional. Frederic al II-lea, regele Prusiei, spunea cu cinism: „generalii mei să cucerească teritorii, iar juriştii mei vor găsi argumente legale pentru justificare”. De aceea au fost semnate numeroase documente internaţionale ce au condamnat agresiunea şi folosirea forţei. Astfel, amintim Pactul Briand-Kellogg (1928), Protocolul de la Moscova (1929), Convenţia de la Londra privind definirea agresorului (1933), Pactul Saavedra-Lamas (1933).
Ahidname - (turc.) tratat, diplomă de privilegii în Imperiul otoman. Sub această denumire sunt cunoscute Capitulaţiile ce au reglementat raporturile româno-otomane în Evul Mediu.
15
Alfabet
Aian - (turc.) categorie socială în Imperiul otoman în Evul Mediu care exercita unele atribuţii administrative şi militare, în schimbul unor privilegii de natură fiscală. Din rândul său se recrutau unii funcţionari administrativi.
Ala - unitate auxiliară de cavalerie în armata imperială romană, cu un efectiv între 500 şi 1 000 de soldaţi. Iniţial, a vizat forţele militare angajate în luptă pe flancuri. într-un timp, aripă a unui front, a unei armate (de obicei din trupe de cavalerie), corp de cavalerie. Se deosebea prin denumire şi număr de ordine. Membrii săi se recrutau din provincii, dintre cei care nu erau cetăţeni romani şi erau conduşi de către prefecţi. Serviciul militar dura 25 de ani şi la final soldaţii primeau diplome militare. în urma reformelor lui Constantin cel Mare, a desemnat unităţile de cavalerie de la graniţele statului roman.
Albgardişti - nume generic pentru cei ce au luptat împotriva Sovietelor şi a bolşevicilor în Războiul civil din Rusia (1918-1920). Menţionăm, astfel, forţele conduse de către generalul Krasnov, amiralul Aleksandr Vasilievici Kolceak (1874-1920), ludenici, Anton Ivanovici Denikin (1872-1947), Piotr Nicolaevici Vranghel (1878-1928) ş.a.
Albinărit - dare din produsele albinelor (a 10-a parte) în Transilvania şi Ţara Românească în Evul Mediu. A constat în miere şi ceară. Pentru o lungă perioadă de timp, darea a fost plătită în natură.
Alchimie - continuarea practicilor meşteşugăreşti din Antichitate de obţinere a sticlei, a coloranţilor; procedeu în Evul Mediu, care consta în îmbinarea ritualurilor magice cu experienţe chimice, în vederea obţinerii de aur, a „pietrei filosofale” şi a „elixirului vieţii”.
Alfabet - totalitatea literelor aşezate într-o ordine convenţională şi reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. Sunt cunoscute mai multe tipuri de alfabet. Alfabetul chirilic a fost inventat de către fraţii Chirii (827-869) şi Metodiu (m. 885), în baza vechiului alfabet grecesc. A avut un rol important în răspândirea creştinismului în rândul slavilor. Din secolul al IX-lea, a fost folosit în scrierea limbii slave, medioslave şi române. în secolul al Xlll-lea a fost introdus, în biserică, în Ţările Române şi a fost utilizat până în secolul al XlX-lea. Alfabetul grec a fost utilizat în Antichitate şi a cunoscut mai multe variante: atic, insular, ionian, eolo-doric. Alfabetul latin a fost iniţial folosit de către etrusci, de la care l-au preluat romanii. Originea sa se află în varianta eolic-dorică a alfabetului grecesc. Alfabetul glagolitic constituie cel mai
Alodiu
16
vechi alfabet slav redactat de către Constantin (Chirii) în secolul al fX-lea d.Hr., în baza minusculei greceşti şi a unor semne din limbi orientale. Alfabetul gotic a fost inventat de către Ulfila, în baza celui grec. A fost folosit, în special, în Evul Mediu, în vestul Europei. Dintre alte alfabete, menţionăm: alfabetul telegrafic (Morse) şi alfabetul Braille (pentru orbi).
Alodiu - proprietate funciară lipsită de sarcini servile sau vasalice, ereditară necondiţionată, în sec. V-XI în apusul Europei. A aparţinut boierilor/nobililor şi ţăranilor liberi.
Alogeni - (gr. allos = alt; ghenos = neam) cei ce se deosebesc, prin naştere şi origine etnică, de majoritatea populaţiei de pe teritoriul pe care trăiesc.
Altar - construcţie mică din piatră sau masă, cu trepte, aşezată pe un postament, destinată practicării ritualurilor religioase. A avut un rol de seamă în cadrul religiei creştine. Deseori altarul reprezintă o piesă monumentală, decorată cu imagini de cult pentru a conferi strălucire ceremonialului religios. Ex.: altarul de la Catedrala Notre Dame din Paris.
Alteţă - titlu şi termen de adresare pentru principii dintr-o familie domnitoare. Deseori, a desemnat pe moştenitorul tronului.
Ambasador - diplomat cu rangul cel mai înalt, care conduce o reprezentanţă diplomatică. îl reprezintă pe şeful statului care l-a trimis pe lângă cel al statului în care a fost acreditat. în practica diplomatică, un rol important îl joacă ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar.
Ambuscadă - loc amenajat de o subunitate militară, în vederea surprinderii inamicului. Prin extensie, vizează un atac pregătit din timp asupra inamicului luat prin surprindere. Face parte din arsenalul strategiei militare, începând din Antichitate.
Amendament - propunere de modificare, adăugire a unui proiect legislativ, text de lege, rezoluţie, statut, constituţie. în planul relaţiilor internaţionale, vizează un text introdus într-un tratat internaţional, cu acordul părţilor, cu scopul de a modifica vechile prevederi. Ex.: în 1865, al XIH-lea amendament al Constituţiei S.U.A. a prevăzut abolirea sclaviei.
Amerindieni - populaţii băştinaşe de rasă mongoloidă, din Lumea Nouă, cu care spaniolii au venit în contact în timpul cuceririi din secolul
17
Anafora
al XVI-lea şi care au fost în mare parte exterminate. Ex.: toltecii, aztecii, maiaşii, olmecii, incaşii.
Amfiteatru - construcţie de formă ovală, circulară, în Antichitate, folosită pentru spectacolele cu gladiatori, vânători de fiare şi reconstituirea unor bătălii navale. Spectatorii stăteau pe trepte, gradene, în jurul unei arene. Primele amfiteatre au fost construite din lemn şi se demontau după spectacol. Cel mai renumit amfiteatru este Colosseumul din Roma, a cărui construcţie a început în anul 70 d.Hr., în timpul împăratului Vespasian (69-79 d.Hr.). Alte amfiteatre au fost construite la Nîmes, Arles, Pozzoli, El Djem, Apulum, Porolissum, Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
Amforă - vas înalt de pământ cu două toarte, folosit de către greci şi romani în Antichitate pentru păstrarea fie a vinului, fie a untdelemnului sau a grânelor. A cunoscut forme foarte diferite şi a constituit o ceramică de lux sau destinată uzului comun.
Amnistie - act al puterii de stat, ce prevede iertarea pedepselor şi înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării pentru diferite categorii de infracţiuni. Este de resortul preşedintelui sau monarhului, Parlamentului.
Amuletă - obiect de mici dimensiuni, purtat, cu precădere, de către populaţiile primitive, pentru forţa lui presupus magică şi pentru a le feri de accidente, boli, farmece. Este sinonim cu talisman.
An - perioadă de timp ce corespunde unei revoluţii a Pământului în jurul Soarelui. Se pot deosebi mai multe tipuri de an, după cum urmează: an tropic, an-lumină, an-sideral, An Nou.
Anabaptişti - sectă protestantă radicală a cărei învăţătură s-a răspândit în secolul al XVI în Germania, Elveţia şi Ţările de Jos. Membrii săi au susţinut necesitatea unei riguroase respectări a Bibliei şi s-au pronunţat pentru efectuarea botezului la vârsta adultă. Ex.: între 1534-1535, s-a organizat de către anabaptişti o comună la Miinster, în care s-a legiferat poligamia şi comunitatea bunurilor.
Anafora - raport scris al dregătoriilor domneşti sau al divanului adresat şi domnului în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova, în legătură cu o problemă administrativă şi judecătorească, prin care se comuni-
Anahoret
18
cau concluziile unor cercetări şi se sugerau soluţii. A constituit baza unui act ulterior definitiv. Prima menţiune documentară apare în 1740, în Moldova. A fost folosit şi pentru a desemna o proclamaţie a voievodului. Reformele lui Constantin Mavrocordat (Ţara Românească - 1730; 1731-1733; 1735-1741; 1744-1748; 1756-1758; 1761-1763; Moldova - 1733 - 1735; 1741-1743; 1748-1749; 1769) şi Alexandru Ipsilanti (1774-1782; 1796-1797) au legalizat utilizarea acestor documente.
Anahoret - călugăr ce decide să trăiască în solitudine, pentru a sesiza mult mai bine esenţa învăţăturii religioase. Este sinonim cu ermit.
Anale - scriere în care evenimentele istorice au fost înregistrate pe ani cu indicarea perioadei de timp. Ex.: Analele lui Publius Comelius Tacitus.
Anarhie - stare de dezordine, agitaţie internă, haos într-o ţară sau o instituţie. Este caracterizată prin slăbirea autorităţii centrale, lupte interne. Ex.: perioada anarhiei feudale în secolele IX-XI în Europa.
Anarhism - teorie şi mişcare politică, ce propunea desfiinţarea statului pe cale violentă şi înlocuirea sa cu o federaţie de mici asociaţii organizate pe baze egalitariste, care să asigure cadrul „afirmării libere a individului”. Epoca sa de glorie a fost secolul al XlX-lea şi începutul secolului XX. A fost foarte activ în Rusia, Spania, Italia. Dintre ideologii săi, amintim pe Kropotkin, E. Malatesta, Max Stirner, Mihail Bakunin).
Anatemă - pedeapsă pronunţată de către biserica creştină pentru încălcarea privilegiilor sale şi a învăţăturii religioase. Ea putea merge până la excluderea din sânul comunităţii creştine. Ea a fost utilizată şi ca o ameninţare pentru nerespectarea prevederilor unor acte juridice. Este sinonim cu blestem şi afurisenie.
Anglicanism - religie protestantă apărută în secolul al XVl-lea în Anglia. Bazele sale au fost puse de către Henric al VllI-lea Tudor (1509-1547), prin Actul de Supremaţie (1534). Regele Angliei s-a proclamat şeful suprem al bisericii şi a trecut la secularizarea averilor clerului. Anglicanismul a păstrat unele aspecte ale dogmei bisericii catolice. A reprezentat un model de acţiune politică prin care statul şi-a subordonat instituţia bisericii.
Animism - concepţie religioasă ce atribuie forţelor naturii un caracter divin. Credinţă a primitivilor în duhuri, suflete şi în existenţa unor forţe oculte ale obiectelor.
19
Antropogeneză
Anschluss - (germ. = alipire) se referă la anexarea la 10 martie 1938 a Austriei la Reich-ul nazist în conformitate cu planul lui Adolf Hitler (1889-1945) de a aduce în cadrul aceluiaşi stat pe toţi vorbitorii de limba germană. La 12 martie 1938, Hitler a intrat în Viena şi a proclamat „anschluss-ul” Austriei cu Germania.
Anteriu - haină lungă purtată de către preoţii ortodocşi. în secolele
XV11-X1X a reprezentat în Moldova şi în Ţara Românească o piesă vestimentară a boierilor şi lăutarilor.
Anticlericalism - ostilitate faţă de creşterea influenţei Bisericii în problemele de stat, învăţământ, de conştiinţă, respingere a amestecului clerului în viaţa publică. A pregătit în secolul al XVl-lea drumul către Reformă. Anticlericalismul a devenit virulent în perioada iluminismului şi la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX în ţări, precum Franţa şi Germania.
Antipapă - rival al episcopului de la Roma, nerecunoscut de Biserica catolică, alegerea nefiind canonică, devenit ulterior papă. Din interese de stat a fost susţinut de către Franţa sau Germania împotriva papei de la Roma. între Hippolytus (217-235) şi Felix al V-lea (1439/1440-1449) sunt cunoscuţi 45 antipapi.
Antisemitism - atitudine ostilă faţă de evrei, fie din motive religioase, rasiste, fie economice şi politice. A constituit o formă a intoleranţei politice şi religioase în Evul Mediu în Germania şi Spania, în epoca modernă în Rusia, Franţa, în Germania nazistă. De la practici discriminatorii ca lipsirea de drepturi s-a ajuns la forma extremă - exterminarea (Holocaustul).
Antrepozit - loc de depozitare a mărfurilor supuse unui regim special vamal sau de conservare.
Antreprenor - persoană care se obligă, prin contract, să execute, în folosul altei persoane, sau a comunităţii, anumite lucrări, în schimbul unei sume de bani dinainte stabilite. în sens larg, desemnează, în zilele noastre, un manager.
Antropogeneză - procesul de apariţie şi dezvoltare biologică şi socială a omului. A constituit alături de creaţionism una din teoriile ce au încercat să explice apariţia omului. în secolele X1X-XX numeroase descoperiri ştiinţifice au întărit unele argumente ale antropogenezei.
Antropologie
20
Antropologie - (gr. antrophos = om, logos = discurs, vorbire) ştiinţa apărută în sec. al XlX-lea, care studiază omul ca rezultat al evoluţiei şi vari-abilităţii sale biologice şi în ansamblul celorlalte vieţuitoare. Iniţial s-a dorit a fi o ştiinţă a clasificării populaţiilor umane. Astfel, au fost identificate rasele: europoidă, mongoloidă, negroidă, australoidă. Marile descoperiri ale geneticii din secolul XX au impus cu necesitate şi studierea caracterelor, condiţionate genetic şi distribuţia lor geografică.
Antropomorfism - mod de gândire în Antichitate care constă în atribuirea, în transferarea de însuşiri şi înfăţişări umane unor lucruri, procese din natură, fiinţe închipuite, zei. La originea sa, s-a aflat cultul strămoşilor. A avut un rol deosebit în religiile politeiste.
Apartheid - termen în limba afrikaans, ce se traduce prin rasă separată. Se referă la regimul politic dintre 1948-1991 din Africa de Sud, caracterizat printr-o strictă segregare rasială şi discriminare contra populaţiei de culoare, lipsită de cele mai elementare drepturii. A fost înlăturat în urma reformelor democratice iniţiate sub conducerea lui Frederick de Klerck şi Nelson Mandela.
Apeduct - un canal artificial inventat de romani pqptru aducerea apei în oraşe. Pentru a da şuvoiului de apă înclinarea necesară, jgheabul de scurs (preaplinul) era ridicat pe rânduri de arcade. Pot fi distinse apeducte aeriene, subterane şi mixte. Ex.: apeductele de la Segovia, Pont-du-Gard, Potaissa, Drobeta.
Apostazie - politica unor suverani sau atitudinea unor comunităţi sau indivizi de a renunţa public la o credinţă religioasă. Este considerat drept un mare păcat de către biserică. Ex.: Iulian Apostatul (Flavius Clau-dius Iulianus) (361-363) care a încercat să reînvie credinţele păgâne, după legalizarea creştinismului de către Constantin cel Mare.
Apostoli - nume dat discipolilor lui Iisus Hristos, ce au predicat, în rândul unor comunităţi, învăţătura creştină. Astfel, menţionăm pe Ioan în Asia, Matei în Iudeea, Petru în Corint şi Antiochia, Toma printre părţi, Andrei între sciţi, Simon în Babilonia şi Persia, Filip în Asia Mică.
Aprod - slujbaş la curtea domnească, în Evul Mediu, în Ţările Române. S-au recrutat dintre feciorii boierilor ce doreau o dregătorie. Dregă-toria de aprod a apărut în 1483 în Moldova şi, respectiv, în 1577 în Ţara
21
Arcă
Românească. Aprozii erau organizaţi din punct de vedere militar şi au purtat uniforme elegante. Atribuţiile lor priveau paza în cadrul palatului domnesc, transmiterea de porunci ale voievodului, agenţi de execuţie - aducerea cu forţa în faţa divanului domnesc a celor convocaţi, constrângerea ţăranului la munci şi la plata dărilor.
Arbaletă - armă pentru aruncat săgeţi scurte şi uşoare în Evul Mediu.
Arbitraj - procedură judiciară de rezolvare, printr-o persoană, stat, organizaţie internaţională a unui litigiu pe care părţile îl supun judecăţii în probleme de teritoriu sau comerciale.
Arc - element de arhitectură. Este constituit din două fragmente de forme diferite, ce leagă între ele două ziduri, două coloane şi susţine zidul în spaţiu prin acţiunea propriei greutăţi. în istoria arhitecturii, pot fi identificate mai multe tipuri de arc, şi anume: eliptic, bombat, supraînălţat, sub-înălţat, rampant, în potcoavă, în ogivă, în acoladă, trilobat, tip Tudor, în plin centru, în lance, ş.a.
Arc cu săgeţi - instrument din lemn, pentru aruncarea săgeţilor la distanţă. A fost folosit la vânătoare şi în război începând din Antichitate. Arcaşii luptau călări sau pedeştri. Atacul cu săgeţi a fost utilizat în armata Ţărilor Române până în secolul al XVll-lea.
Arc de triumf - monument ridicat pentru a comemora un eveniment important în plan civil sau militar. Este cunoscut începând din Antichitate. Era realizat prin unirea a două sau trei coloane învecinate prin arcade şi ghirlande. Primul arc a fost edificat la Roma în 196 î.Hr. în cinstea lui Lucius Stertinus. Ex.: arcurile de la Roma, Susa, Beneventum, Leptis Magna, Salonic.
Arcadă - element de arhitectură, constituit dintr-unul sau mai multe arcuri şi elemente de susţinere, ca de exemplu: zid, coloană, stâlpi. Arcada închisă în spate de zidul pe care îl decorează poartă numele de arcadă oarbă.
Arcă - corabie, vas închis. Este cunoscută arca lui Noe, personaj biblic care, conform Vechiului Testament, a păstrat şi salvat lumea însufleţită, cu excepţia celei acvatice ce n-a fost afectată de potop. Yahweh s-a decis
Archebuză
22
să pedepsească şi să distrugă Lumea, abătând asupra sa un potop. Totuşi, el i-a comunicat Jui Noe acest plan şi i-a cerut să construiască o corabie de dimensiuni mari, pe care să îmbarce câte şapte perechi din toate speciile de „dobitoace curate şi păsări” şi câte o pereche din cele „necurate”. De asemenea, au suit pe corabie Noe, soţia sa, feciorii şi nurorile. Potrivit tradiţiei, după şapte luni de navigaţie, arca a acostat pe Muntele Ararat.
Archebuză - prima armă de foc portabilă, utilizată în Evul Mediu, în Europa. A fost introdusă în secolul al XVl-lea în Ţările Române, unde purta numele de sâneaţă.
Arendaş - persoană care preia în folosinţă sau exploatare un bun material sau o activitate economică. Proprietarul cedează temporar arendaşului dreptul de folosinţă al unui bun în schimbul unei plăţi. Ex.: în România, la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX arendaşul s-a impus tot mai mult ca un intermediar între ţărani şi marii proprietari funciari.
Areopag - organul suprem de judecată şi control în secolele VII-VI î.Hr., la Atena. A constituit unul dintre cele mai vechi consilii ale Atenei. Membrii săi erau aleşi dintr-un grup de familii aristocratice.
Arheologie - ştiinţă auxiliară a istoriei, ce se ocupă cu colectarea, ordonarea şi interpretarea vestigiilor materiale. Principalele metode de lucru sunt de ordin practic: săpăturile arheologice, recunoaşterile de pe teren, arheologia submarină, aerofotografia şi, respectiv, teoretic: ordonarea şi interpretarea. Oferă informaţii preţioase pentru studiul protoistoriei şi preistoriei.
Arhiduce - titlu acordat prinţilor din casa de Habsburg, ramura austriacă. Ex.: arhiducele Maximilian, devenit împărat sub numele de Maxi-milian I (1493-1519); arhiducele Carol de Habsburg (1771-1847), vestit general şi adversar al lui Napoleon Bonaparte (1769-1821).
Arhiepiscop - titlu onorific acordat unui episcop ce conduce o eparhie importantă.
Arhiereu - înaltă faţă bisericească în cadrul religiei ortodoxe. Astfel, putem aminti pe episcop, arhiepiscop, mitropolit, ce purtau numele eparhiei păstorite. Dintre atribuţiile lor menţionăm problemele religioase, rezolvarea pricinilor juridice, adeverirea catastifelor, diatelor şi a foilor de zestre ş.a.
23
Arieni
Arhimandrit - titlu dat stareţului unei mănăstiri mari ortodoxe sau unor călugări. în Evul Mediu, era numit în Ţara Românească şi în Moldova de către episcop şi uneori chiar de către domn, după ce era ales de către soborul mănăstirii. Primele informaţii documentare datează din 1391-1392 în Ţara Românească şi, respectiv, din 1476 în Moldova. în ierarhia religioasă, era subordonat episcopului. Era însărcinat cu supravegherea activităţii călugărilor, prezida soborul mănăstirii şi putea aplica pedepse canonice. A reprezentat titulatura egumenilor marilor mănăstiri din Ţările Române.
Arhitravă - vezi Epistil.
Arhivistică - ştiinţă auxiliară a istoriei, care se ocupă cu ordonarea, clasificarea şi conservarea documentelor în arhivă.
Arhondologie - condica rangurilor boiereşti în secolul al XlX-lea în Ţara Românească. A fost arsă la Bucureşti, împreună cu Regulamentul Organic, la 6/18 septembrie 1848, în semn de protest faţă de intervenţia trupelor turceşti conduse de către Fuad Paşa.
Arhonte - magistrat superior în secolele V1I-V î. Hr. la Atena. Numea pe funcţionari şi avea un rol important în redactarea legilor polis-ului.
Arianism - doctrină religioasă ce nega identitatea de substanţă între Dumnezeu şi Hristos, predicată în secolul al IV-lea de către Arie din Alexandria. în opinia sa Fiul era creatura Tatălui (Dumnezeu) şi, datorită acestui lucru, nu avea un caracter sacru, ci era om. Conciliul de la Niceea din 325 d.Hr. a condamnat arianismul, ca fiind o erezie, şi a proclamat atotputernicia Trinităţii. Aceasta a determinat o criză ce a afectat Biserica creştină timp de câteva secole.
Arieni - populaţie de păstori nomazi din familia indoeuropenilor, care, pornind din podişul Iranului a pătruns în jurul anilor 2 000-1 200 î. Hr. în India distrugând cultura Harappa. A fost purtătoarea unei civilizaţii înfloritoare. în secolul nostru termenul a fost folosit denaturat pentru a desemna rasa aşa-zis superioară germană, opusă celorlalte rase, considerate inferioare de către nazişti. Urmându-se înlăturarea completă a evreilor din viaţa social-economică a Germaniei, între 1933-1945, naziştii au confiscat numeroase bunuri ale evreilor, pentru a le încredinţa „arienilor”. Această politică a purtat numele de arianizare.
Ariergardă
24
Ariergardă - unitate militară ce se deplasează în spatele forţelor armate principale pentru a preveni atacuri-surpriză ale inamicului.
Aristocraţie - (gr. aristos = cel bun; cratos = putere) clasa socială privilegiată şi aflată la conducerea societăţii în conformitate cu originea, poziţia economică şi socială dobândită sau moştenită. Prin extensie, denumirea generică a clasei dominante. Ex.: în Antichitate, a fost reprezentată de către eupatrizi (Grecia),patricieni (Roma). în Evul Mediu, cel mai important reprezentant al aristocraţiei l-a constituit nobilimea, precum cea de spadă, de robă, de curte etc. în Ţara Românească şi Moldova, a fost reprezentată de către boierime, mare proprietară de pământ, şi, ulterior, de către deţinătorii slujbelor, dregătorii.
Armada - (Invincibila Armada) denumire dată uriaşei flote spaniole, trimisă de Filip al 11-lea, condusă de Alonso Perez de Guzman, duce de Medina Sidonia (1550-1619), care, în 1588, pentru a înfrânge Anglia. Furtunile, piraţii, flota engleză din Canalul Mânecii au provocat însă o grea înfrângere marinei spaniole. Din 130 de corăbii s-au întors în Spania doar 86.
Armaş - dregător domnesc, în Ţara Românească şi Moldova, în Evul Mediu. A apărut întâia oară în 1456-1459 în Ţara Românească şi, respectiv, în 1489, în Moldova. Atribuţiile sale au vizat cercetarea celor vinovaţi de crimă, executarea poruncilor domnului, inclusiv a pedepsei capitale, paza celor închişi. Din secolele XVI-XVI1, armaşul a devenit şi comandantul artileriei în Ţara Românească şi avea grijă de steaguri şi de muzica militară în Moldova.
Arminianism - doctrină protestantă răspândită în secolele XV1-XV1I în Europa. Fondatorul său a fost episcopul olandez Jacobus Arminius (1560-1609). Adepţii săi au respins doctrina predestinării de inspiraţie calvinistă şi au propovăduit toleranţa religioasă. A fost condamnată, în 1618, în conciliul de la Dordrecht.
Armistiţiu - încetarea temporară a operaţiilor militare, în vederea demarării negocierilor de pace, a ridicării răniţilor de pe câmpul de luptă. De obicei, precede un tratat de pace. Ex.: La 9 decembrie 1917, s-a semnat la Focşani armistiţiul între România şi Puterile Centrale.
Armură - îmbrăcăminte de obicei metalică, ce a avut menirea de a apăra pe războinici. De cele mai multe ori era bogat decorată. Era folosită,
25
Asignat
în principal, de către membrii aristocraţiei în bătălii şi în întrecerile cavalereşti. A fost utilizată în Antichitate şi în Evul Mediu.
Arnăuţi - corp de oaste recrutat dintre bulgari, albanezi, greci, sârbi şi însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi paza domnitorului în Moldova şi Ţara Românească. S-au organizat între 1735-1741 în Ţara Românească şi între 1741-1743 în Moldova, unde se numeau arbănaşi.
Arondisment - unitate administrativă specifică Franţei, inferioară departamentului. Este o formă de organizare a oraşelor franceze începând cu sfârşitul secolului al XVM-lea.
Arsenal - clădire în care erau fabricate, reparate şi stocate piesele de armament. In Moldova şi Ţara Românească, în Evul Mediu, termenul a fost sinonim cu puşcărie (locul unde erau depozitate puştile).
Artilerie - armă de luptă cu caracter ofensiv şi defensiv ce serveşte la aruncarea la distanţă a proiectilelor. Ulterior, artileria a devenit mobilă ca urmare a progreselor tehnologice.
Arz - 1) document turco-osman, o scrisoare oficială, prin care se aducea la cunoştinţa locuitorilor imperiului o poruncă a sultanului; 2) plângere, petiţie colectivă, cerere către sultan sau marele vizir din partea domnului sau a boierimii din Moldova şi Ţara Românească, în Evul Mediu, în care se făcea o revendicare, se formula o reclamaţie, se prezenta un raport privind o stare de lucruri. Ex.: arzul lui Tudor Vladimirescu din 23 ianuarie 1821.
Ascetism - mod de viaţă caracterizat prin austeritate severă, restrângerea drastică a trebuinţelor proprii, uneori şi biciuirea trupului. A fost specific, mai ales pentru unii adepţii ai creştinismului în primele secole de existenţă. Este sinonim cu asceză, sihăstrie.
Asediu - procedeu complex de cucerire a cetăţilor prin încercuire şi atacuri sistematice până la capitularea inamicului. Ex.: între 6 aprilie şi 29 mai 1453, turcii conduşi de către sultanul Mahomed al Il-lea (1444; 1444-1446; 1451-1481) au asediat Constantinopolul, pe care, în final, l-au cucerit şi l-au transformat în capitala Imperiului otoman.
Asignat - hârtie-monedă, utilizată în perioada Revoluţiei franceze (1789-1794), garantată în „bunurile naţionale” şi care putea fi schimbată cu acestea.
Askos
26
Askos - tip de vas ceramic cu o formă asemănătoare unui burduf. Este cunoscut începând din epoca neolitică şi până în perioada Imperiului roman. Tipul cel mai răspândit a apărut în secolele VI-V î. Hr. şi avea forma unui corp turtit prevăzut în partea superioară cu un gât oblic de la mijlocul căruia pornea o toartă arcuită.
Asolament - metodă agrotehnică ce constă în împărţirea terenului arabil în două sau trei sole (tarlale), în vederea sporirii producţiei agricole. Plantele se cultivă prin rotaţie pe tarlale, încât una dintre ele se lasă periodic nelucrată sau în pârloagă. Astfel, se cunoaşte asolamentul bienal şi trienal.
Aspru - monedă de argint sau aramă, utilizată de către otomani în Evul Mediu. A reprezentat o treime din valoarea unei parale. începând din secolul al XV-lea, a fost utilizată în comerţul cu amănuntul din Ţările Române.
Astrolab - instrument utilizat în Evul Mediu pentru a determina coordonatele geografice ale unui loc, pornind de la analiza poziţiei unor aştri deasupra orizontului. A fost înlocuit ulterior cu sextantul.
Astrologie - activitate cu ipotetic statut de ştiinţă foarte răspândită în Antichitate şi în Evul Mediu, destinată prevederii destinului oamenilor prin analiza poziţiei aştrilor şi a mişcării acestora, ca şi a altor evenimente astronomice.
Aşezământ - 1) în Ţările Române, în secolele XVI-XVII, învoială, convenţie, acord.; 2) tratat de pace; 3) dispoziţie sau regulament. Ex.: Aşezământul din 1595 al lui Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601)-; 4) instituţie politică cu personalitate juridică.
Ataman - căpetenie a cazacilor.
Ateism - doctrină ce respinge sau neagă divinitatea şi fenomenele supranaturale, folosindu-se fie de argumente filosofice, fie ştiinţifice. Se pot deosebi, între altele, ateismele: sentimental, raţional, dogmatic, sceptic, critic.
Atentat - infracţiune săvârşită împotriva vieţii, integrităţii corporale a unei persoane sau a unei mulţimi, a ordinii social-politice. Ex.: în urma atentatului de la Sarajevo, de la 28 iunie 1914, au pierit arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Austro-Ungariei şi soţia sa, Sofia de Hohenberg.
27
Autohtoni
Atrium -(lat.) 1) curte interioară descoperită, în casele aristocraţiei greceşti şi romane, mărginită de portice şi ai cărei pereţi erau înnegriţi de fumul focului ce ardea în vatră. A reprezentat centrul vieţii cotidiene, deoarece aici avea loc primirea oaspeţilor, ardea focul zilnic şi se aduceau sacrificii zeilor. 2) spaţiu deschis, înconjurat de coloane, la intrarea într-o basilică creştină.
Audiencia - curte de apel în secolele XVIII-XIX, în coloniile spaniole din America Latină. în fiecare viceregat se aflau 10 audencii, ce reuneau pe magistraţi cu scopul de a aplica deciziile judiciare şi administrative ale autorităţii centrale la nivel local.
Auguri - personaje în Roma antică însărcinate cu observarea şi interpretarea semnelor considerate că prevestesc viitorul: fulgerele cereşti, măruntaiele şi zborul păsărilor şi mişcarea reptilelor. Au jucal un rol deosebit în formarea auspiciilor.
Autarhie - politică economică a unui stat care se guvernează în funcţie doar de interesele sale, bazându-se pe propriile resurse economice şi se sustrage relaţiilor economice internaţionale. Ex.: După 1964, Albania s-a manifestat ca statul-model autarhic în Europa.
Autocefalie - organizarea şi conducerea de sine stătătoare a bisericii ortodoxe naţionale. Aceasta a permis ruperea legăturilor de dependenţă faţă de Patriarhia de la Constantinopol. Ex.: în 1885, Biserica Ortodoxă Română şi-a proclamat autocefalia faţă de Patriarhia de la Constantinopol.
Autocraţie - formă de guvernământ, în care suveranul, îşi exercită autoritatea în mod nelimitat.
Autodafe - (span. - act de credinţă) procedură folosită în Spania şi Portugalia în Evul Mediu constând în arderea pe rug, în cadrul unor ceremonii religioase, a celor condamnaţi de către Inchiziţie Ia pedeapsa capitală, sub acuzaţia de erezie. înainte de suplicii, cei condamnaţi erau rugaţi solemn să facă „act de credinţă” pentru a merita iertarea păcatelor în viaţa de apoi. în Germania nazistă, principala modalitate de distrugere a cărţilor şi lucrărilor de artă, considerate „decadente”.
Autohtoni - (gr. = locuitorii ce s-au născut pe teritoriul pe care locuiesc). Este sinonim cu băştinaşi, aborigeni.
Autonomie
28
Autonomie - regim politic caracterizat prin dreptul recunoscut de autoconducere şi autoadministrare al unui teritoriu fără nici un amestec din afară. Ex.: în secolul al XVI-lea Poarta otomană a recunoscut şi întărit autonomia Ţărilor Române în schimbul unor obligaţii economice, financiare şi militare a celor din urmă.
Avangardă - unitate militară ce se deplasează în faţa forţelor militare principale ca element de siguranţă.
Axa - alianţa puterilor fasciste (Germania, Italia, Japonia), în perioada interbelică şi a celui de al doilea război mondial. La origine, a fost termenul prin care Benito Mussolini (1883-1945) a definit alianţa italo-germană. Axa s-a constituit pe parcursul mai multor etape, şi anume: 1) 1936 - alianţa între Germania şi Italia, la care s-a adăugat şi Japonia, 2) 1936 - Pactul Antikomintern între Germania şi Japonia, pentru a stăvili expansiunea comunismului în lume. Specialiştii folosesc termenul de Axa Roma-Berlin.
Ayatolah - şeful religios suprem al musulmanilor şiiţi. Ex.: Ayatolahul Khomeiny (1900-1989) în Iran.
Azapi (Azabi) - corp de oaste otoman, în Evul Mediu, constituit din infanterişti înarmaţi cu arcuri. Se întreţineau, în principal, din prada de război.
Azil - instituţie de ocrotire şi ajutorare a celor defavorizaţi. în conformitate cu ius asyli, cel ce se refugia într-o biserică sau templu în Antichitate şi în Evul Mediu căpăta dreptul de azil. Numeroşi domni români au beneficiat în Evul Mediu de azil în Transilvania, ca de exemplu Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546) şi Constantin Şerban, domn al Ţării Româneşti (1654-1658) şi al Moldovei (1659; 1661). în epoca contemporană numeroase state acceptă azilul politic, prin acordarea dreptului de intrare şi rezidenţă pe teritoriul său pentru o persoană străină persecutată politic pe teritoriul său. Aceasta implică totodată refuzul extrădării.
Azteci - populaţie de amerindieni din America Centrală, Mexic. S-au folosit de anarhia politică din zonele centrale ale Mexicului în momentul prăbuşirii civilizaţiei toltecilor şi au pătruns în America Centrală. în jurul anului 1325 au pus bazele unui stat pe malurile lacului Texcoco. Au făurit o civilizaţie bazată pe distribuirea periodică a pământului, a forţei de muncă şi a războinicilor. Societatea aztecă se baza pe clanuri, care iniţial au fost în
29
Azteci
număr de 7 şi, apoi, au ajuns la 60. Nobilimea purta numele de pipiltin şi cuprindea familiile originare din oraşul Culhuacan. în secolul al XVI-lea, Tenochtitlan era un oraş splendid, cu numeroase temple şi palate. Se pare că aztecii au practicat sacrificiile de oameni. Civlizaţia lor a fost distrusă în urma cuceririi spaniole în 1519-1521, când forţele conduse de Hernan Cortes (1485-1547) l-au înfrânt pe împăratul Montezuma al Il-lea (1502-1520) şi au cucerit oraşul Tenochtitlan.
B
Balanţă comercială - diferenţa pe o perioadă determinată, între valoarea importurilor şi a exporturilor unui stat. Se apreciază că balanţa este
a)	echilibrată - atunci când importurile sunt egalate de către exporturi;
b)	excedentară - atunci când exporturile depăşesc importurile, şi c) deficitară - atunci când importurile depăşesc exporturile.
Balimez - (turc.) tun de mare calibru, folosit în secolul al XVI-lea, în special, pentru asediul cetăţilor.
Balistă - maşină de luptă de diferite dimensiuni, utilizată în Antichitate de către romani. Ea a fost întrebuinţată la asedii şi la apărare pentru aruncarea de pietre, suliţe, apă fierbinte, proiectile din fier, piatră, plumb până la o distanţă de 600 metri. Pentru a fi mai uşor transportate din loc în loc, erau montate pe arcuri mari din fier, plasate pe care trase de boi sau cai.
Balotaj - rezultat indecis în alegerile parlamentare. în cazul în care un candidat nu a obţinut majoritatea de voturi prevăzută de lege, este necesară repetarea alegerilor, adică al doilea tur de scrutin.
Ban - unul din cei mai vechi dregători din sfatul domnesc în Ţara Românească. Este pomenit pentru întâia oară în documente în 1391, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). A fost primul demnitar ca importanţă în Oltenia, fiind numit şi ban de Severin. După 1420, pentru câteva decenii, dregătoria dispare din documente. A reapărut ulterior cu titulatura de Ban de Jiu şi Mare Ban. între 1486-1539, ea a fost apanajul boierilor Craioveşti. Banul a avut atribuţii administrative, militare şi judecătoreşti, fiind singurul, în afară de domnitor, care putea pronunţa pedepse capitale. A manifestat deseori tendinţe de autoritarism şi veleităţi politice reale. în secolul al XVI-lea, este amintit banul de Mehedinţi, iar peste două secole marele ban al Craiovei era o funcţie formală. în secolul trecut banul a devenit un rang pur onorific. în 1695, dregătoria a fost înfiinţată şi în Moldova, dar nu a jucat un rol semnificativ.
Bancă - instituţie economică, de stat sau particulară, de credit şi plată. Ea lucrează pentru atragerea mijloacelor băneşti disponibile, efec-
31
Bantustan
tuarea de viramente, acordarea de credite, emiterea de instrumente de credit, vânzarea-cumpărarea de valută. Sunt cunoscute mai multe tipuri de bănci, şi anume: 1) bancă centrală - instituţie cu rol conducător în cadrul edificiului financiar; 2) bancă comercială - ce acordă credite pe termen scurt şi acceptă depuneri la vedere; 3) bancă de emisiune - este învestită de stat cu dreptul de a emite bancnote; 4) bancă de credit ipotecar - acordă împrumuturi pe termen lung, garantate în bunuri imobiliare; 5) bancă de investiţii - asigură finanţarea lucrărilor de investiţie şi reconstrucţie.
Bancrută - insolvabilitatea (imposibilitatea de a plăti datoriile) unei persoane, firme, societăţi comerciale. Reprezintă un pas necesar către declararea falimentului.
Banderie - 1) în Europa Occidentală, a desemnat în Evul Mediu stindardul unui senior cu putere de comandă în plan social, politic şi militar; 2) a desemnat o trupă de cavalerie medievală reunită în jurul unui stindard, în Transilvania, banderia a constituit o formaţiune de cavalerie adunată de marii nobili de pe domeniile lor şi adusă sub steagul regelui Ungariei în caz de primejdie.
Bandieră - steag, însemn, stindard cu simbolul heraldic arborat de către o corabie.
Bani - marfă specială cu o valoare intrinsecă, ce joacă rolul de echivalent general şi mijloceşte schimbul de produse. Banii au apărut în însuşi cadrul schimburilor şi până către primul război mondial (1914-1918) au luat, cu precădere, forma monedelor metalice din aur şi argint. Numele îşi are originea în monedele de argint sau aramă bătute, încă din secolul al
XlII-lea, de către banii Croaţiei şi Slavoniei. în Ţara Românească, Vladislav Vlaicu (1364-1377) a emis, în 1365, banii. Aceştia, ca monedă divizionară, au avut greutăţi şi valori diferite şi au fost utilizaţi în tranzacţiile comerciale mărunte.
Baniţă - unitate de măsură cerealieră pentru capacitate, folosită pe scară largă, începând cu secolele XVI-XVI1 în Ţara Românească. în general, a fost echivalentă cu 34 litri, dar a cunoscut o mare variaţie. Este pomenită foarte rar în Moldova şi aproape deloc în Transilvania.
Bantustan - termen utilizat în Republica Africa de Sud, după 1948, cu privire la teritoriile strict rezervate populaţiei de culoare în cadrul politicii
Baptisteriu
32
de apartheid. Fostul guvernul rasist de la Pretoria a considerat că acestea se bucurau de dreptul de autoconducere şi le-a proclamat independenţa, după cum urmează: 1976 - Transkei, 1977 - Bophuthsatwana, 1979 -Venda, 1981 - Ciskei. Ele nu au fost însă recunoscute pe plan internaţional.
Baptisteriu - bazin de înot, în cadrul termelor în Antichitate. începând cu Evul Mediu, a desemnat capela de pe lângă biserica catolică, unde se oficiază botezul de către preot. Ex.: Baptisteriul din Florenţa în faţa căruia, conform tradiţiei, Michelangelo Buonarroti (1475-1564) a dorit să-şi afle mormântul.
Baptişti - membrii unei secte a bisericii protestante, apărută în secolul al XVlI-lea în sânul puritanismului englez, în special în coloniile engleze din Lumea Nouă. Fondatorul său a fost John Smith. Au considerat că Biblia este autoritatea supremă şi au practicat botezul la vârstă târzie prin scufundarea în apă a adulţilor. Joacă un rol important în sânul populaţiei din S.UA.
Barbari - nume dat de către greci şi romani populaţiilor care locuiau în afara graniţelor lor. în secolul IV termenul a fost folosit cu referire la toate seminţiile aflate la hotarele Imperiilor roman, persan, indian, chinez. Pentru greci, barbarii erau orice străini care nu cunoşteau limba lui Homer şi rosteau vorbe de neînţeles, de tipul Bar-Bar-Bar, de unde şi numele. Romanii îi caracterizau drept necinstiţi, sălbatici, brutali şi foarte duri. Această imagine a fost perpetuată în istorie pentru o lungă perioadă de timp. Populaţiile considerate barbare au avut un rol de seamă în rede-finirea hărţii etnice a Europei la începutul Evului Mediu.
Baroc - mişcare culturală dezvoltată în secolele XV1-XVI11 sub influenţa Contrareformei, în ţările de religie catolică din Europa. în arhitectură, se remarcă o decoraţie foarte bogată şi gustul pentru colosal şi grandios, aşa cum reiese din operele lui Gian Lorenzo Bernini (1598-1680), Francesco Borromini (1599-1667), Johann Fischer von Erlach (1656-1723). în sculptură, domină compoziţia cu mai multe axe şi iese în evidenţă dinamismul formelor. S-au impus, astfel, artişti, precum: Pierre Puget (1620-1694), Balthasar Permoser (1651-1732). în pictura Iui Pierre Paul Rubens (1577-1640), Giambattista Tiepolo (1696-1770), Francisco de Zurbaran (1598-1664), Bartolomeo Murillo (1618-1682) apar temele grandioase, expresivitatea gesticii, efectele perspectivei. în Ţările Române influenţa stilului baroc apare în decoraţia unor monumente şi, mai ales, prin intermediul
33
Basilică
stilului brâncovenesc. Literatura de inspiraţie barocă promovează o viziune sintetică şi o intrigă foarte diversificată, ce transpare din lucrările lui Tor-quato Tasso (1544-1595) şi Lope de Vega (1562-1635). Muzica, prin operele lui Claudio Monteverdi (1567-1643) şi Johann Sebastian Bach (1685-1750), face deschiderea spre compoziţiile clasicismului.
Baron - titlu nobiliar superior cavalerului şi inferior vicontelui. Baronii au reprezentat pe membrii nobilimii din Ungaria şi Transilvania în Evul Mediu - mari proprietari funciari, deseori turbulenţi, luptând pentru sporirea puterii lor economice şi politice şi manifestând clar tendinţe centrifuge. Ei au posedat întinse domenii, numeroşi iobagi şi s-au bucurat de privilegii şi imunităţi.
Baronet - titlu nobiliar ereditar în Anglia, atribuit membrilor unui ordin cavaleresc fondat în 1611 de către regele Iacob 1 Stuart (1566-1625). A alcătuit o importantă categorie socială în Anglia în epoca modernă.
Baricadă - obstacol, întăritură realizată prin aglomerarea unor materiale diferite: bârne, pietre, saci cu pământ sau nisip, vehicule scoase din uz. A îndeplinit un rol important în secolele XVIII-XX în luptele de stradă, mai ales pentru apărare. în strategia militară contemporană, joacă un rol secundar. Ex.: luptele de pe baricadele Parisului în 1848 şi în 1870-1871.
Basileu - (gr. basileos = rege, căpetenie) în Grecia homerică, a desemnat un suveran puternic, conducător de triburi. în Atena antică a desemnat pe al doilea arhonte. Termenul a fost utilizat, de asemenea, pentru a desemna pe suveranii persani în Antichitate, pe succesorii lui Alexandru Macedon şi pe împăraţii bizantini, în special, după ce Heraclius (610-641), unul din cei mai de seamă suverani de la Constantinopol, înfrângân-du-i pe arabi, a luat acest titlu.
Basilică - 1) în Antichitate, în Imperiul roman, un edificiu public de formă dreptunghiulară, cu 3 sau 5 despărţituri (nave), cu porticuri pe margine. Lăţimea sa a reprezentat jumătate sau o treime din lungime. El era împărţit în mai multe căi longitudinale şi paralele. Se pot distinge, în acest caz, basilica de tip oriental şi cea de tip grecesc. în cele mai multe cazuri, ea a fost plasată în forum, rolul său fiind de loc de adunare publică, judecată, afaceri. A constituit şi un lăcaş de cult, precum în cazul basilicilor de la Tomis, Sucidava, Histria. în limba română, a dat termenul de biserică. Ex.: La Roma, au fost descoperite basilicile: Porcia, Ulpia, lulia, Maxenţiu,
Basorelief
34
iar printre cele din provinciile Imperiului, cele de la Shaqqa şi Drobeta; 2) în Evul Mediu, a reprezentat modelul arhitectonic al Bisericii Catolice şi un titlu onorific al unei biserici venerate. Ex.: Basilica San Pietro din Roma.
Basorelief - varietate de reliefuri, în care formele sculptate ies uşor în evidenţă pe un fond cu care fac corp comun. Reprezintă un important element decorativ ce îmbogăţeşte, în majoritate, construcţiile arhitectonice.
Başibuzic (Başbuzuc) - (turc. pl.) soldaţii voluntari din unităţile neregulate ale armatei otomane, ce nu primeau leafă, dar care trăiau din jaf. în secolul al XlX-lea başibuzicii erau trupe de călăreţi cu rol de jandarmi în provinciile Imperiului otoman.
Batalion - subunitate militară, constituită, de la armată la armată, din două sau mai multe companii, în structura forţelor armate din secolul XX este menţionat şi batalionul de asalt, ce reuneşte infanterie şi blindate, ca şi armament specific misiunilor ofensive.
Bazar - loc în aer liber, piaţă, stradă deschisă sau acoperită cu tot felul de magazine şi locuri de expunere şi vânzare a mărfurilor. A constituit încă din Evul Mediu unul din cele mai importante centre ale comerţului stradal în lumea islamică. Ex.: bazarele din Cairo, Bagdad, Constantinopol ş.a.
Băjenar - refugiat, pribeag, fugar peste graniţă sau în interiorul ţării, în Evul Mediu, în Ţările Române. La originea sa se afla asuprirea socială sau invaziile străine. Băjenarii se refugiau în locuri adăpostite, de unde reveneau o dată cu înlăturarea primejdiei. Domnitorii români trimiteau carte de pace pentru a-i face pe refugiaţi să se reîntoarcă la locurile de baştină. Termenul a apărut pentru prima dată în documentele din secolul al XVII-lea. El vizează şi pe imigranţii străini din Ţările Române, cărora deseori domnitorii le ofereau avantaje fiscale şi economice. începând din secolul al XVIII-lea în Transilvania fenomenul bejeniei a căpătat amploare odată cu intensificarea asupririi naţionale şi confesionale a românilor.
Beduini - triburi de păstori nomazi, din peninsula Arabia, Iordania şi nordul Africii, a căror ocupaţie principală este creşterea cămilei sau caprei şi care au devenit mahomedani începând cu secolul al Vll-lea.
Beglerbeg (Beilerbei) - (turc.) în Evul Mediu, guvernatorul unei provincii mari din Imperiul otoman. în calitate de demnitar, asimilat rangu-
35
Benedictini
lui de paşă cu trei tuiuri, el avea, în principal, atribuţii administrative, politice şi militare şi supraveghea pe beii din districte.
Bei - (turc.) important demnitar - şef de trib, şef militar, prinţ, înalt funcţionar, ofiţer superior, conducătorul unei unităţi administrative în Evul Mediu şi în epoca modernă, în lumea islamică. A fost şi un titlu onorific purtat de membrii clasei conducătoare din Imperiul otoman. în secolele XVII-
XVIII	domnitorii români şi principii din Orientul Mijlociu şi cel Apropiat erau numiţi în documentele turceşti cu titlul de bei.
Beilic - 1) prestaţiile în muncă sau corvezile, Ia care erau supuşi ţăranii în secolul al XVIII-lea, în folosul domniei. 2) casa sau conacul de la Iaşi şi Bucureşti, unde erau găzduiţi beii şi înalţii funcţionari otomani aflaţi în trecere prin Ţările Române. 3) teritoriul guvernat de către un bei. 4) cumpărătura de oi, făcută silit, în Moldova şi în Ţara Românească, în favoarea Porţii, la preţuri prestabilite.
Beizadea - feciorul domnului, în Evul Mediu, în Ţara Românească şi Moldova. Titlul era netransmisibil şi rămânea fiului şi, în cazul mazilirii, părintelui. Printre cele din urmă beizadele menţionăm pe Grigore Sturdza (1882-1903), fiul lui Mihail Sturdza, domnitorul Moldovei (1834-1849) şi pe Dimitrie Ghica (1816-1897), fiul lui Grigore al IV-lea Ghica, domn al Ţării Româneşti (1822-1828).
Beligeranţă - situaţie juridică a unui stat ce participă la un conflict militar. în cazul războiului civil, este declarată beligerantă acea parte din populaţia unui stat care este recunoscută ca atare de către alte state şi are o situaţie juridică asemănătoare cu cea a unui stat adversar. Ex.: în perioada iunie 1941-august 1944, România a fost parte beligerantă alături de Axă.
Benedictini - membrii unui ordin religios cu o influenţă deosebită în cadrul Bisericii Catolice. Fondatorul său a fost Sf. Benedict de Nursia (480-550) de la mănăstirea Monte Cassino din Italia. Acesta a impus, începând cu anul 529, reguli foarte stricte în cadrul mănăstirii, călugării împărţindu-şi riguros viaţa între muncă şi rugăciune. Normele au fost completate în secolul IX. Mişcarea religioasă reformatoare a benedictinilor a jucat un rol de seamă în secolele X-XI în vestul şi centrul Europei. Mănăstirile benedictine au fost instituţii de învăţământ, au adăpostit biblioteci valoroase, au sprijinit activitatea unor artişti plastici.
Berat
36
Berat - termen în limba turcă ce desemnează un brevet, o diplomă de învestitură într-o dregătorie în Imperiul otoman sau de întărire în scaun a domnitorilor români în secolele XVII-XIX.
Berberi - grupuri de populaţie din nordul Africii, care s-au convertit la islamism după cucerirea arabă din secolul VII. Au dezvoltat o civilizaţie şi o limbă desprinse din familia libico-berberă, parte a vechilor familii lingvistice afro-asiatice.
Beşlii - corp de elită al cavaleriei turceşti în Evul Mediu. în secolele XVI-XV1II, membrii gărzii domnului Ţării Româneşti erau denumiţi şi beşlii, fiind conduşi de un beşli-aga. Mulţi dintre aceştia au fost amintiţi în documentele secolului al XVII-lea ca fiind de origine sârbă.
Biblia - cea mai importantă operă a iudaismului şi creştinismului. Se compune din două părţi, şi anume Vechiul Testament, elaborat, foarte probabil, în secolele XIII-XII î.Hr., şi Noul Testament, pare-se, redactat în secolul II d. Hr. Vechiul Testament cuprinde mituri, meditaţii, elemente de istorie a iudeilor şi nu numai, opere literare, elemente de etică, de drept, doctrină religioasă. Noul Testament cuprinde cele patru evanghelii canonice, epistolele apostolilor, Apocalipsa evanghelistului Ioan. Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost în 1688 Biblia de la Bucureşti, realizată de fraţii Radu şi Şerban Greceanu cu sprijinul domnitorului Şerban Canta-cuzino (1678-1688). A doua traducere a fost în 1795 Biblia de la Blaj, opera lui Samuil Micu-Clain (1745-1806).
BilI - (engl.) proiect legislativ înaintat Parlamentului de la Londra sau Congresului de la Washington D.C. Ex.: Bilul Drepturilor (1688) reprezintă baza monarhiei constituţionale în Anglia.
Bir - impozit în bani, care ulterior a luat forma impozitului personal, reprezentând contribuţia generală pentru veniturile statului. Iniţial, a constituit o dare strict în beneficiul domnitorului, denumită iliş sau bir de {ară. Primele confirmări documentare datează din secolul al XlII-lea, în Ţara Românească şi, respectiv, al XV-lea, în Moldova. Birul era garantat cu averea contribuabilului şi cu răspunderea financiară colectivă. Domnul putea acorda scutiri de biruri. Prin Regulamentul Organic, s-a stabilit ca birul să devină uniform şi individual.
Birari - persoanele însărcinate să strângă dările (birurile) în Ţările Române, în Evul Mediu. Acesta vizează deopotrivă pe boierii beneficiari nominali ai slujbei, cât şi persoanele implicate direct în activitatea financiară.
37
Blazon
Bimici - cei ce plăteau bir în Moldova şi în Ţara Românească în Evul Mediu. Aceştia reprezentau marea majoritate a populaţiei, care era solidară la plată. Din secolul al XVII-lea termenul este înlocuit în documente cu cel de ţăran sărac sau mişel. în 1819, în Ţara Românească puteau fi deosebite trei categorii de birnici în funcţie de avere, şi anume: fruntaşi, mijlocaşi şi codaşi.
Birocraţie - mecanism ce antrenează un grup mare de funcţionari publici, care se remarcă prin rutina inflexibilă şi preocuparea exclusivă pentru latura formală a activităţii.
Biserică - instituţie religioasă creştină fundamentală, care se bazează pe o organizare la nivel local, naţional şi internaţional, un statut politi-co-juridic şi o ierarhie, practică dogme, credinţe. Unele biserici dezvoltă o doctrină proprie asupra muncii, proprietăţii, raporturilor sociale, legilor şi aplicării lor. Raporturile între stat şi biserică au fost extrem de variate de-a lungul istoriei, în funcţie de particularităţile dezvoltării social-economice şi politice, ajungându-se, în special în secolul nostru, la separarea bisericii de stat. în Ţările Române Biserica a invocat în faţa împăratului, în Evul Mediu, dreptul de fundaţie bizantin pentru organizarea mănăstirilor, sprijinirea învăţământului şi culturii, asigurarea asistenţei sociale. înfiinţarea scaunelor episcopale şi numirile de episcopi au fost încă de la început, în Moldova şi în Ţara Românească, apanajul domnului.
Bâlci - târg ţinut la date fixe într-o localitate urbană sau rurală, pentru schimburi de bunuri. Iniţial, bâlciurile se organizau cu ocazia diferitelor sărbători legate de numele unor sfinţi sau pomenirea unor hramuri. în Ţările Române, în Evul Mediu, au constituit de timpuriu cadrul unor reglementări stricte. Dreptul de a organiza bâlci a fost un privilegiu domnesc şi putea fi concesionat. Este sinonim cu iarmaroc, drăgaică.
Blasfemie - tot ceea ce insultă şi defăimează religia, dogmele şi obiectele de cult. Sub pretextul blasfemiei, mulţi dintre cei care au criticat învăţăturile Bisericii au fost acuzaţi de erezie, în Evul Mediu, şi au suferit consecinţele.
Blazon - ansamblul elementelor convenţionale componente ale unei steme, şi anume: scutul cu diviziunile şi ornamentele sale: timbrul, coroana, teanţii, deviza, decoraţiile. A fost un termen de recunoaştere a nobleţei şi aparţinea fie unei personalităţi, fie unei familii, provincii, oraş, bresle. Blazonul se aplica pe steaguri şi discuri heraldice. Este sinonim cu armoarii.
Blitz
38
Blitz - (germ.) nume dat bombardamentelor de noapte sistematice ale aviaţiei naziste în perioada 1940-1941 asupra oraşelor Londra, Coventry, Liverpool, Belfast, Glasgow, Southampton, în pregătirea unei invazii a Marii Britanii de către trupele germane.
Blitzkrieg - (germ. = război-fulger) strategie militară specifică celor două conflicte mondiale. în cazul primului război mondial (1914-1918), a vizat deplasarea rapidă de mari unităţi militare, în scopul de a obţine victorii hotărâtoare, iar în cazul celui de-al doilea (1939-1945), respectiv cooperarea între mari unităţi de blindate sprijinite decisiv de către aviaţie şi corpuri de infanterie, care au aplicat lovituri nimicitoare inamicului. Ex.: Printre campaniile militare purtate în spiritul blitzkrieg-ului putem menţiona operaţiunile de pe frontul de vest în 1914 şi 1918, ofensiva trupelor naziste împotriva Poloniei (1939), Franţei şi Ţărilor de Jos (1940), Greciei (1941). Bătălia Moscovei (30 septembrie 1941 -20 aparilie 1942) a marcat sfârşitul războiului-fulger purtat de către trupele germane.
Blocadă - sistem complex de măsuri economice, politice şi militare, pe care un stat sau un grup de state încearcă să le impună altuia, pentru a-1 izola şi a-1 sili să accepte unele condiţii. Se pot distinge blocada economică, politică şi militară. Ex.: în 1806, Napoleon Bonaparte (1769-1821) a proclamat la Berlin Blocada Continentală, prin care a încercat să impună închiderea pieţelor europene pentru produsele engleze şi transformarea continentului nostru într-o zonă economică pentru mărfurile burgheziei franceze.
Bogomili - membrii unei secte creştine dualiste în Evul Mediu, influenţată de gnosticism. Conform tradiţiei, fondatorul acesteia a fost preotul Bogomil, menţionat că a predicat între 927-950 în Bulgaria. S-a răspândit la început în Peninsula Balcanică, unde a supravieţuit până în secolele XVII-XVIII. Bogomilii au contestat Vechiul Testament, au respins ierarhia bisericească, Treimea divină din religia ortodoxă, botezul, existenţa umană a lui Iisus Hristos. încă din secolul al Xl-lea, a fost combătută în cadrul diverselor sinoduri creştine. Printre cei mai aprigi critici ai bogomililor a fost Euthimios Zigabinios în lucrarea Panoplia dogmatică. Secta a fost considerată eretică şi persecutată de către Biserică; a influenţat pe catari (vezi ~).
Boicot - politica de încetare totală a legăturilor cu o persoană, grup social, organizaţie social-politică, stat, drept represalii pentru unele acte politice şi economice sau pentru a-i forţa mâna să accepte unele decizii favorabile intereselor celui ce promovează această politică. Numele lui vine
39
Bolşevici
de la Charles Boycott (1832-1897), administrator al proprietăţilor lordului Erne din Irlanda, care, în 1880, în urma marii agitaţii sociale şi economice din această zonă, nu a putut efectua tranzacţii financiare, fiind nevoit să părăsească ţara. Ţăranii nemulţumiţi de el au aplicat această metodă contra lui. Se pot distinge boicoturi: economic, politic, cultural.
Boieresc - munca ţăranilor pe proprietăţile boierilor în Moldova, în Evul Mediu, în schimbul lotului pe care aceştia îl aveau în folosinţă. La început a cuprins doar muncile în gospodăria boierului, dar apoi s-a extins la muncile pe ogor, cu caracter obligatoriu. In hrisoavele din Moldova din secolul al XVIII-lea, are sensul de obligaţie generală de muncă pe domeniile boierilor.
Boieri - reprezentanţii clasei dominante în societatea medievală în Moldova şi în Ţara Românească. S-au ridicat în cadrul procesului de diferenţiere socială dintre ţărani şi cnezi şi s-au impus la conducerea politică şi militară a obştilor săteşti. De la întemeierea statelor feudale româneşti până la sfârşitul secolului al XV-lea, criteriul apartenenţei la clasa boierimii a fost proprietatea asupra pământului. în secolul al XVII-lea, boieria a devenit sinonimă cu dregătoria, dar, un secol mai târziu, mulţi boieri exercitau o dregătorie cu titlu onorific. Boierimea a fost stratificată în funcţie de rang -boieri mari, boieri mici, şi de dregătorie - boieri de sfat, boieri de divan. Printre drepturile lor s-au numărat cel de a alege pe domnitor, care era confirmat ulterior de către Poartă, scutiri sau reduceri de dări, judecarea directă de către voievod. Boierii au jucat un rol politic de seamă, mulţi dintre ei râvnind la ocuparea tronului. începând cu secolul al XVll-lea, s-au organizat în unele grupări („partide”) boiereşti, adepte ale alianţei cu Polonia sau cu Habsburgii. Privilegiile şi rangurile boiereşti au fost suprimate prin Convenţia de la Paris (1858). în Rusia, boierii au reprezentat cel mai înalt rang al nobilimii, dar inferior prinţilor. Titlurile şi rangurile boiereşti au fost abolite de către ţarul Petru 1 (1689-1725).
Bolşevici - membrii aripii de factură radicală şi de inspiraţie marxistă condusă de Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) (1870-1924), care a obţinut în congresul al 11-lea, din 1903 majoritatea în conducerea Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia. Adepţii săi au considerat că revoluţia era unica modalitate de cucerire a puterii politice şi de instaurare a regimului politic ce va permite construirea societăţii socialiste. Pentru aceasta, bolşevicii s-au pronunţat pentru impunerea unei stricte discipline de partid şi pentru introducerea centralismului democratic. Ei s-au regrupat în 1912
Boluk
40
la conferinţa generală de la Praga a Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia, consolidându-şi poziţiile. Au preluat puterea în urma insurecţiei de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 de la Petrograd. Termenul este sinonim, în sens general, cu cel de comunişti.
Boluk - (turc.) companie de ieniceri în armata otomană.
Bostangii - (turc.) soldaţii pedeştri din garda sultanului în Evul Mediu.
Boxeri - nume dat membrilor unei societăţi secrete din China de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX numită I-He-Tuan şi care s-au recrutat dintre ţărani, clerici şi mai ales intelectuali. Exploatând sentimentele antioccidentale ale unei mari părţi a populaţiei pe fondul sărăciei, taxelor foarte ridicate, foametei, cu acordul tacit al curţii şi a împărătesei Ci-Xi din dinastia Qing (Manciuriană), boxerii au declanşat în 1898-1899 o puternică revoltă în provincia Shandong împotriva europenilor şi a reprezentanţilor lor diplomatici. Au fost ucişi preoţi, călugări şi creştini chinezi. în 1900, au început să atace la Beijing legaţiile Marii Britanii, Rusiei, Franţei, Germaniei, Japoniei. La 20 iunie 1900, a fost ucis ambasadorul Germaniei, baronul Ketteler. încurajată de aceste evenimente împărăteasa Ci-Xi a declarat război marilor puteri. în august 1900, legaţiile marilor puteri de la Beijing au fost salvate, în ultimul moment, în urma acţiunii unor unităţi militare ale S.U.A., Rusiei, Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Austro-Unga-riei, Italiei. Răscoala boxerilor a fost înăbuşită de marile puteri, care au impus Chinei noi concesii economice şi diplomatice.
Brahmanism - complex de religii cu caracter politeist în India. S-a constituit în secolul I î.Hr. în concepţia adepţilor acestei religii, lumea are un caracter iluzoriu. Existenţa materială are la bază substanţa impersonală a Universului, numită brahman. Brahmanismul implică şi o doctrină morală şi se sprijină pe triada Brahma-Vishnu-Shiva, constituind fundamentul organizării în caste a societăţii indiene. Din cadrul său a izvorât hinduismul.
Breaslă - formă de organizare profesională a meşteşugarilor şi negustorilor în Evul Mediu. Iniţial, a desemnat asociaţiile de apărare şi ajutor reciproc. Prima lor denumire a fost de corporaţii, în care membrii erau legaţi printr-un scop comun şi o rigoare cu caracter religios. Apar în Europa apuseană în secolele IX, X. Specificul activităţii lor era deopotrivă economic şi religios. La baza organizării breslelor s-au aflat solidaritatea profesională, apărarea intereselor economice şi politice comune, printr-o severă regie-
41
Buddhism
mentare a producţiei şi moralei profesionale şi o organizare internă riguroasă. Ele s-au impus în activitatea economică, în lupta pentru asigurarea resurselor de materii prime, a apărării pieţei şi secretelor de producţie. Din bresle făceau parte patronii cu ateliere, calfele, ucenicii. Din rândul lor erau aleşi starostele şi membrii consiliului. Primele bresle în Ţările Române sunt pomenite în 1367, la Sibiu, în Transilvania, şi în 1472 în Moldova, unde se numeau şi frăţii. în Transilvania, membrii conducerii lor au jucat şi un rol politic şi militar. La începuturile Evului Mediu, breslele au reprezentat un factor de progres prin stimularea producţiei, fabricarea unor produse de calitate, încercarea de control asupra preţurilor. La sfârşitul secolului al
XVIIl-lea şi începutul secolului al XlX-lea, au devenit însă o piedică în calea dezvoltării economice. între 1938-1940 în România au existat bresle formate din patroni şi muncitori.
Breslaşi - categorie fiscală în secolele XV1I1-XIX în Moldova. Membrii săi lucrau pe proprietatea boierului un număr de zile peste obligaţia numită boieresc, în schimbul scutirii de havalele. în sens general, desemnează pe membrii breslelor.
Breviar - privire generală, prezentare sumară, lucrare în care sunt expuse foarte pe scurt unele noţiuni, date, definiţii dintr-un domeniu dat. în cadrul Bisericii Catolice, breviarul reprezintă lucrarea ce cuprinde slujbele şi rugăciunile făcute zilnic de către preoţi şi călugări.
Brigăzi internaţionale - denumire dată grupurilor de voluntari de diferite orientări politice şi din diferite ţări ale lumii, care au plecat în Spania în perioada Războilui Civil (1936-1939), pentru a lupta alături de republicani împotriva rebeliunii franchiste. Conform statisticilor, s-au organizat şase brigăzi, ce au numărat 35 000 de voluntari, inclusiv din România. Ele au fost retrase de pe front în toamna anului 1938.
Brigăzile roşii - organizaţie militară teroristă în Italia, din deceniul opt al secolului nostru. S-a manifestat ca un instrument tipic al terorismului internaţional, organizând asasinate, răpiri, atacuri armate. Cea mai importantă acţiune a fost răpirea şi asasinarea în 1978 a lui Aldo Moro (1916-1978), liderul Partidului Democraţiei Creştine din Italia.
Buddhism - învăţătură filosofico-religioasă apărută în India în secolele VI-V î. Hr. ca o reacţie contra regimului castelor şi a religiei brahmane. Fondatorul a fost prinţul Siddharta Gautama Sakiamuni (536-480 î. Hr.), care
Buget
42
a devenit cunoscut drept Buddha (C'e/ trezit, Cel Iluminat). Acesta a renunţat la familia bogată şi la privilegii şi s-a dedicat propovăduirii învăţăturii cu privire la egalitatea tuturor oamenilor în faţa suferinţei. Viaţa este, în cazul buddhismului, un izvor de suferinţe şi iluzii. în opinia unor adepţi ai religiei buddhiste, omul trebuie să renunţe la orice plăcere în viaţa de pe Pământ şi să se pregătească pentru trecerea în nefiinţă în Nirvana. Buddhis-mul a devenit religie oficială în India în secolul 111 î. Hr. în perioada domniei regelui Asoka (273-237 î. Hr.) şi a jucat un rol important în plan social şi politic. S-a răspândit în multe ţări din Asia. Principalele sale forme sunt hina-yana, mahayana şi lamaismul, ultimul în principal în Tibet. Actualmente în Franţa, conform unor date, sunt circa două milioane de buddhişti.
Buget - balanţa previzibilă a veniturilor şi cheltuielilor dintr-o perioadă de timp determinată - de obicei de un an de zile, ale unui stat, ale unei instituţii, organizaţii, familii. Bugetul de stat se adoptă de către Parlament şi cuprinde bugetul general sau ordinar, bugetele extraordinare, bu-getele-anexă.
Bukafu - (japon.) guvernarea de către şogun în Japonia, în Evul Mediu.
Bulă - pecete de aur, argint sau plumb, care se ataşa la un act, cu precădere în Evul Mediu, pentru a-I autentifica. Acest semn distinctiv, care conferea autoritate deosebită documentului respectiv, a fost utilizat, între altele, în cancelariile bizantină, maghiară, în Ţările Române, în cel din urmă caz, în special, pentru daniile făcute de către domnitori pentru unele aşezăminte eclesiastice din străinătate. în Imperiul roman, bulla era un simbol al norocului, pentru a alunga spiritele rele. Totodată, bula a fost un document oficial al cancelariei pontificale, redactat în limba latină şi purtând semnătura autografă a suveranului pontif. El viza probleme importante de ordin politic sau canonic. Ex.; Bula de Aur a saşilor (Andreanum) din 1224, bula de excomunicare din 1520 a lui Martin Luther (1483-1546), semnată de către papa Leon al X-Iea (1513-1521) şi pe care cel dintâi a ars-o la 10 decembrie 1520, în public, în cadrul unei ceremonii în piaţa din Wittenberg.
Bundestag - camera inferioară a Parlamentului Germaniei, ai cărei membri sunt aleşi prin vot universal.
Buncăr - adăpost, fortificaţie subterană, recipient de oţel sau beton, cu un schelet de susţinere. Pe nave, buncărul reprezintă compartimentul pentru depozitarea combustibilului. Ex.: în anii celui de-al doilea război
43
Buri
mondial, naziştii au construit la Berlin, Rastenburg, în nordul Franţei, numeroase buncăre cu rol de apărare sau puncte de comandament.
Burg - (germ.) în Evul Mediu o cetate, aşezare fortificată, cu caracter administrativ sau militar, aşezată la întretăierea drumurilor comerciale, în vadul de trecere al unui curs de apă, lângă o mănăstire sau un fost oraş roman. Locuitorii săi se numeau burgeri. Este sinonim cu cel de oraş medieval.
Burghezie - clasa socială deţinătoare de capital, ce a preluat puterea economică şi politică în urma revoluţiei industriale din secolele XVIII-
XIX	în câteva ţări din Europa. La origine, a desemnat ansamblul locuitorilor aparţinând păturii mijlocii a oraşelor medievale, care se deosebeau de restul comunităţii prin bogăţie, privilegii, mod de viaţă, dar nu aparţineau nobilimii. Această categorie era desemnată burger în Evul Mediu, în Ţările Române - pârgari. Burghezia s-a diferenţiat în funcţie de domeniul predilect de investiţie - burghezie bancară, comercială, industrială şi de locul ocupat în sfera vieţii economice şi politice - burghezie mică, mijlocie, mare.
Buri - locuitori de origine olandeză, germană, franceză din Colonia Capului, în Africa de Sud, şi vorbitori de afrikaans, un dialect derivat din olandeză. Descoperirea de mari rezerve de diamante şi metale preţioase a atras numeroşi britanici în zonele locuite de buri. între 1880 şi 1902 au avut loc războaiele Marii Britanii cu Transvaalul (1880-1881) şi cu alianţa între Transvaal şi statul liber Orange (1899-1902). încă din 1877 trupele engleze au atacat Transvaalul, care ulterior şi-a proclamat independenţa. Prin convenţia din 1881 de la Pretoria, cabinetul britanic a fost nevoit să accepte de facto această situaţie. Expansiunea Marii Britanii în Rhodesia şi Bechua-naland a dus la tensionarea raporturilor anglo-bure. în octombrie 1899 preşedintele Transvaalului, Kruger, a cerut cabinetului de la Londra garanţii pentru menţinerea independenţei ţării sale, dar fără rezultat. în urma numeroaselor provocări ale trupelor britanice, burii au invadat Natalul şi Colonia Capului şi au provocat britanicilor înfrângerile de la Colenso, Ma-gersfontein şi Stomberg. în februarie 1900, britanicii au primit noi întăriri, conduse de către mareşalii Horatio Herbert Kitchener (1850-1916) şi Frederick Roberts (1832-1914) şi au obţinut victoria de Ia Paaderberg Drift, în urma căreia şi-au deschis drum către Pretoria, capitala Transvaalului, pe care au ocupat-o. Burii au declanşat o campanie de guerilă, la care britanicii au răspuns cu represalii. La 31 mai 1902 s-a semnat pacea de la Vere-eniging, care a pus capăt războiului anglo-bur.
Burin
44
Burin - unealtă de silex, lucrată pe aşchie sau lamă în epoca preistoriei. Unghiul diedru era format în mod intenţionat cu ajutorul loviturii, denumită de burin. A dominat tipul uneltelor din paleolitic.
Bursă - iniţial, în Evul Mediu, săculeţul pentru cheltuieli zilnice. Ulterior, în epoca modernă a desemnat piaţa de acţiuni - locul unde se efectuează vânzarea şi cumpărarea de acţiuni, se negociază hârtiile de valoare şi valutele străine (bursa de valori), cadrul în care se realizează tranzacţiile de mărfuri (bursa de mărfuri). Prima bursă s-a organizat în 1531, la Anvers. Mai apoi, s-au deschis noi instituţii bursiere în secolele XVI-XVII, la Amsterdam şi Londra, drept semn al dezvoltării economiei moderne. în zilele noastre, importante burse funcţionează la New York, Paris, Londra, Frankfurt/Main, Tokio, Hong-Kong.
Bushi - (japon.) conducătorii militari locali, pe războinici, pe samurai în Japonia, în Evul Mediu. în teritoriile pe care le controlau au dispus de o putere absolută, aplicând legile, încasând dările, supraveghind lucrările publice. Au organizat şi condus forţe armate proprii.
Bushido - (japon.) codul de conduită şi de onoare al samurailor japonezi în Evul Mediu. El prevedea drept obligaţii, ce trebuiau urmate de către samurai, între altele loialitatea, curajul, eroismul, rezistenţa stoică, venerarea ţării şi a strămoşilor.
Busolă - instrument pentru orientare pe teren. Este constituit dintr-un cadran având indicate punctele cardinale şi un ac magnetic care, fiind lăsat liber, arată direcţia Nord-Sud. A fost inventat de către chinezi în secolul III î. Hr. şi s-a răspândit în întreaga lume.
Butuc - instrument de tortură, folosit în Evul Mediu, în Moldova şi în Ţara Românească. Era compus dintr-o bucată de lemn de mari dimensiuni, prevăzută cu găuri pentru prinderea capului, gâtului, mâinilor şi picioarelor celui arestat. Este sinonim cu obezi. Conform vechiului obicei al pământului, el era destinat oamenilor de rând şi uneori prizonierilor. Deseori, era folosit pentru a supune pe împricinat oprobriului public.
Buzdugan - armă de luptă, în Evul Mediu. Este formată dintr-o măciucă sau ghioagă de fier cu măciulia ţintuită. în Ţările Române, a reprezentat şi un însemn al domniei. De pildă, turcii trimiteau domnilor români drept confirmare a domniei, între altele, o sabie şi un buzdugan. în cadrul ceremoniilor oficiale de la curtea domnească, buzduganul era purtat de către marele spătar.
c
Cabildo - consiliul municipal în Spania şi în coloniile sale din America de Sud în Evul Mediu şi în epoca modernă.
Cabinet - guvernul sau Consiliul de Miniştri. Ex.: In Marea Britanie partidul aflat în opoziţie formează aşa-numitul cabinet fantomă, care este o alternativă la guvernul existent.
Cabotaj - navigaţia în scop comercial de-a lungul coastei. A îndeplinit un rol important la începutul navigaţiei.
Cadastru - ansamblul documentelor ce au permis în Evul Mediu şi în epoca modernă delimitarea proprietăţilor agricole - planul, dimensiunile terenurilor, numele proprietarilor - şi evaluarea veniturilor lor. A favorizat identificarea de măsuri pentru dezvoltarea agriculturii.
Cadiu (Kadi) - interpret al Legii, un judecător şi un cărturar musulman cu atribuţii laice şi eclesiastice.
Caduc - act juridic care îşi pierde valabilitatea în urma unui eveniment ce urmează încheierii actului.
Caftan - haină lungă şi largă împodobită cu blănuri de samur, râs, hermină, cusută cu fir de aur şi lungă până la pământ, purtată de către marii dregători şi de către domn. La origine a fost utilizată în Persia, de la care au preluat-o bizantinii şi apoi turcii. De la cei din urmă moda s-a răspândit în Ţara Românească şi Moldova. Primele informaţii despre utilizarea caftanului datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea în Ţara Românească şi în secolul al XVI-lea în Moldova. Caftanul era, totodată, un însemn al învestiturii domnului.
Caimacam - (turc.) locţiitorul domnului - în Moldova sau în Ţara Românească - de obicei doi boieri. Aceştia preluau tronul în perioadele de interregn, în condiţiile lipsei temporare a domnitorului (minorat sau indisponibilitate), sau atunci când domnul era numit, dar nu era încă şi înscău-
Calendar
46
nat. Se bucura de toate privilegiile şi avea aceleaşi atribuţii ca şi domnitorul. Ex.: între 1760-1830, caimacamul îndeplinea în Ţara Românească funcţiile marelui ban. în 1858, au fost impuşi drept caimacami: în Moldova, Teodor Balş, urmat apoi de către Nicolae Vogoride, iar în Ţara Românească, Alexandru Dimitrie Ghica. în 1858, erau numiţi în Principatele Române câte trei caimacami, şi anume: Emanuel Băleanu, Ion Mânu, Ioan Al. Filipescu -în Ţara Românească, şi, respectiv, Ştefan Catargiu, urmat apoi de Ioan A. Cantacuzino, Vasile Sturdza şi Anastase Panu în Moldova.
Calendar - totalitatea regulilor de împărţire a timpului, bazate pe desfăşurarea fenomenelor naturale. în istorie, au fost consemnate mai multe tipuri de calendare, şi anume: 1) solar - Ia vechii egipteni şi perşi; 2) lunaro-solar - la greci, romani şi Ia vechii evrei; 3) lunar - în lumea musulmană; 4) iulian - a fost elaborat în anul 46 î. Hr., cu ajutorul savantului Sosigenes din Alexandria, şi impus în anul următor printr-un decret al lui Caius Iulius Caesar (100-44 î. Hr.) de unde şi numele. Cuprindea 12 luni a câte 30-31 zile. Deoarece nu puteau exista fracţiuni de zi, s-a hotărât ca la fiecare al patrulea an să se adauge o zi pentru a compensa diferenţa de 6 zile. Este corespunzător a ceea ce numim astăzi stilul vechi; 5) gregorian - a avut la bază bula din 1582 numită Inter Gravissimos a papei Grigore al IH-Iea (1572-1585), de unde îi vine şi numele. A desfiinţat decalajul de 10 zile ce apăreau între anul astronomic şi cel iulian. A fost adoptat în statele catolice din Europa în secolul al XVI-lea, în cele protestante în secolul următor, iar în sud-estul Europei, respectiv la începutul secolului XX. Este corespunzător a ceea ce numim astăzi stilul nou. Calcularea corespunzătoare a stilului nou se poate face adăugând 10 zile - pentru perioada între 4 octombrie 1582-28 februarie 1700; II zile -pentru perioada între 1 martie 1700-28 februarie 1800; 12 zile - pentru perioada între 1 martie 1800-28 februarie 1900; 13 zile - pentru perioada între 1 martie 1900-1 octombrie 1924. Ex.: în România, calendarul gregorian a fost adoptat în 1923, dar reforma a fost desăvârşită abia în 1924, când lui 1 octombrie stilul vechi i-a corespuns 14 octombrie stilul nou.
Calende - denumirea primei zile a fiecărei luni în calendarul roman.
Calfă - lucrător calificat în Evul Mediu, care, după o perioadă de ucenicie, începea să-şi practice meseria chiar la patronul său.
Calici - nume generic prin care spaniolii denumeau în perioada revoluţiei din Ţările de Jos, în secolul al XVI-lea, pe răsculaţii ce atacau pe uscat sau pe mare convoaiele de aprovizionare spaniole.
47
Canabae
Calif - (arab. - succesor) reprezentantul şi succesorul lui Mahomed în calitate de lider spiritual cil musulmanilor. A constituit titlul acordat şefilor politici şi religioşi, în special ai musulmanilor suniţi, ce s-a transmis pe cale ereditară. Titlul a fost preluat, ulterior, de către sultanul otoman. Principalele dinastii de califi au fost; Umeiazii (Omeiazii), Abasizii - suniţi şi Fatimizii - şiiţi.
Camarilă - grup de politicieni, industriaşi şi militari, grupaţi în jurul şefului statului - monarh sau preşedinte - şi care exercită o influenţă deosebită asupra politicii interne şi externe a ţării. Ex.: Camarila din jurul lui Carol al II-lea, regele României (1930-1940) cuprindea, între alţii, pe Magda (Elena) Lupescu, Gabriel Marinescu, Ernest Urdăreanu, Max Auschnitt, Nicolae Malaxa şi alţii.
Cambie - titlu de credit pe termen scurt, în baza căruia emitentul se obligă să plătească necondiţionat sau dispune să se plătească de către altcineva, la data şi locul indicat de cambie, sumele de bani pe care cambia le menţionează. Sunt menţionate două tipuri de cambie: bilet de ordin şi trată (poliţă).
Camee - manieră de redare în relief a figurilor umane pe suprafaţa unor pietre preţioase sau semipreţioase. Prin tăierea succesivă a straturilor divers colorate se pot obţine astfel diverse efecte coloristice. A constituit un procedeu artistic foarte răspândit în Imperiul roman.
Camerier - slujbaş la curtea domnească a Moldovei şi Ţării Româneşti în secolele XVI-XVII ce avea în grijă camera de dormit şi îmbrăcămintea domnitorului. Este sinonim cu valet. Există şi funcţia de camerier papal.
Camisari - ţărani de religie protestantă din masivul Cevennes din Franţa, care, între 1702-1704, s-au răsculat sub conducerea lui Jean Cavalier (1679-1740).
Campanila - 1) reprezintă o clopotniţă în formă de turn înalt şi zvelt, aşezată lângă o biserică sau încadrată acestei construcţii. A dominat arhitectura italiană în secolele XI-XVI; 2) lanternă plasată pe edificii civile care adăpostesc un clopot sau un orologiu.
Canabae - cele mai timpurii aşezări civile în Dacia romană. Erau populate de negustori, veterani şi meşteşugari. Se organizau lângă castre şi erau în dependenţă de acestea. Erau conduse de către magistri şi aediles
Cancelar
48
şi asistaţi de către un consiliu al aşezării. Ex.: în Dacia romană au fost descoperite canabaele de la Troesmis, Apulum, Durostorum.
Cancelar - înalt funcţionar al statului. în Evul Mediu era în unele state din Europa şeful cancelariei şi arhivei regale sau imperiale. în state ca Germania şi Imperiul habsburgic, cancelarul era şeful guvernului. în Rusia, termenul a desemnat pe ministrul de externe şi şeful guvernului. în Franţa, era întâiul ofiţer al Coroanei, consilier al regelui şi era însărcinat cu paza sigiliilor. Putea fi şeful cancelariei unei reprezentanţe diplomatice, a camerelor Parlamentului, al Universităţii. în anumite state a avut atribuţii în acordarea decoraţiilor şi distincţiilor, ca de exemplu Cancelar al Ordinului. Desemnează şi pe înalţii magistraţi. Ex.: cardinalul Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei (1541-1551), Klemens Wenzel Nepomuk Lothar, prinţ Metternich, cancelar al Austriei (1815-1848), Kurt von Schuschnigg, cancelar al Austriei (1934-1938).
Cancellarius - vezi Logofăt.
Capelă - 1) biserică mică, izolată. Este sinonim cu paraclis-, 2) acea parte din biserică ce adăposteşte un altar secundar; 3) muzicienii şi cântăreţii aparţinând fie unei biserici catolice, sau pe lângă castele nobiliare.
Capital - o avuţie sub formă de bani, mărfuri, bunuri materiale ce sunt investite într-o afacere şi de pe urma căreia rezultă un profit. A constituit baza demarării economiei moderne.
Capitalism - sistem social-economic constituit în Italia din secolul al
XlV-Iea, în Anglia din secolul al XV-lea şi care se bazează pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, rolul concurenţei şi al liberei iniţiative în economie, luptă pentru obţinerea profitului, o varietate de orientări politice.
Capitaţie - impozit direct şi unic pe cap de locuitor. Era plătit de către ţărani în Moldova şi Ţara Românească. A fost introdus de către Regulamentul Organic şi a avut valoarea iniţială de 30 lei pe an.
Capitel - partea superioară, uneori bogat decorată, a unei coloane sau pilastru, plasată între fusul coloanei şi arhitravă. Forma şi decoraţia capitelului reprezintă un criteriu important pentru identificarea stilului arhitectonic din care face parte.
49
Capuchehaie
Capitlu - organism de coordonare şi apărare a intereselor unei comunităţi religioase, constituit din colegiul canonicilor de pe lângă o catedrală sau episcopie catolică. A apărut în secolul Vil şi s-a generalizat în secolele X11-X11I. A reprezentat, totodată, un loc de adeverire, pe lângă o mănăstire, unde se consemnau actele. Este sinonim cu convent. Ex.: în Transilvania au funcţionat, între altele, în Evul Mediu, capitlurile de la Alba Iulia, Oradea, Cluj-Mănăştur.
Capitulare - încetarea ostilităţilor şi predarea armelor de către învinşi. Se pot deosebi capitulare necondiţionată - pe baza condiţiilor dictate de învingători şi capitulare condiţionată - pe baza unui acord între beligeranţi. Ex.: în 1943, Aliaţii au anunţat că nu vor accepta decât o capitulare necondiţionată a Germaniei.
Capitulaţii - 1) act juridic, o diplomă de privilegii prin care se consfinţea înţelegerea între două state pentru a crea, modifica sau stinge obligaţii între ele; 2) privilegiile acordate de către sultanul otoman unor ţări străine, prin care li se garanta libertatea comerţului, navigaţiei, imunitatea juridică şi protecţia consulară pentru toţi supuşii acestor state. Ex.: Poarta a semnat capitulaţii cu Franţa (1536, 1569), Anglia (1580), Olanda (1612), Prusia (1761), Rusia (1774); 3) diplomele de privilegii ce stipulau obligaţii reciproce între Imperiul otoman şi Ţările Române. în schimbul plăţii tributului şi a obligaţiilor economice, ca şi a participării Ia campaniile militare ale turcilor, Poarta recunoştea autonomia administrativă şi prerogativele juris-dicţionale ale domnilor români, autonomia Bisericii Ortodoxe, legile şi instituţiile româneşti şi interdicţia aplicată turcilor de a se aşeza în Ţările Române în mod permanent. Conform părerii mai multor specialişti, astfel de diplome de privilegii au fost emise în 1393-1396,1456,1462,1511. Ele aufost invocate deseori la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în contextul războaielor ruso-austro-turce şi nu au fost contestate la Constantinopol.
Capuchehaie - agentul diplomatic al domnitorilor români, în secolele XVI-XIX din Moldova şi Ţara Românească la Poartă. Au apărut în secolul al XVI-lea o dată cu instaurarea dominaţiei otomane în zonele de la nordul Dunării. Capuchehaia reprezenta pe voievod pe lângă sultan şi pe lângă trimişii diplomatici străini acreditaţi la Constantinopol. îl informa pe domn despre principalele evenimente de la Poartă, şi, în primul rând, despre intrigile împotriva sa. Prin intermediul său, se transmiteau la Poartă tributul şi scrisorile domneşti. Sunt amintite capuchehăi ale voievozilor români şi în cetăţile stăpânite de către turci la Dunăre. Ex.: Dimo Celepi a
Capucini
50
fost capuchehaia Ţării Româneşti la Poartă pe perioada domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601). în 1714, a pierit pe eşafod alături de membrii din partea bărbătească ai familiei lui Constantin Brâncoveanu şi capuchehaia Ţării Româneşti, Ianache Văcărescu.
Capucini - membrii unui ordin religios desprins din sânul franciscanilor. A fost întemeiat în 1526 de către Matteo da Bascio, care a propovăduit idealul vieţii foarte austere. Numele le vine de la capişonul pe care îl purtau.
Capugiu - slujbaş de la curţile domneşti din laşi şi Bucureşti, ce avea grijă de cafeaua domnului. De asemenea, a desemnat pe trimisul sultanului ce aducea actul de mazilire şi era însărcinat cu înlocuirea domnitorului.
Caravanserai - loc de popas al caravanelor în lumea islamică. Este sinonim cu han.
Caravelă - vas inventat şi utilizat pentru călătorii îndelungate de către portughezi în perioada marilor descoperiri geografice. A avut dimensiuni reduse, o formă alungită şi bordul ridicat. Era uşor de manevrat şi era înzestrată cu pânze triunghiulare, zise latine.
Carbonari - membrii ai unor societăţi secrete apărute în Italia în prima jumătate a secolului al XlX-Iea. Scopul său a fost lupta contra dominaţiei habsburgice. Membrii lor au adoptat ritualurile esoterice ale celor ce preparau cărbune din lemn în masivul Jura din Franţa. Carbonarii au avut o influenţă deosebită în zonele de nord şi centru ale Italiei.
Cardinal - titlu purtat de către cea mai înaltă faţă bisericească în religia catolică după Papa şi, deseori, colaborator al Papei. Ex.: Armând Jean du Plessis, cardinal, duce de Richelieu (1585-1642), adevăratul conducător al Franţei în timpul domniei regelui Ludovic al XlII-lea (1610-1643).
Cariatidă - statuie ce reprezintă o femeie stând în picioare şi care a avut în Antichitate rolul unei coloane de susţinere. Ex.: Cariatidele templului Erechteion din Atena.
Carmeliţi - membrii unui ordin religios catolic fondat, potrivit tradiţiei, în 1185 pe muntele Cârmei din Palestina. Iniţial, a fost rezervat strict bărbaţilor. începând din secolul al XV-lea, a fost deschis şi femeilor. în secolul al XVI-lea, a fost reorganizat ca urmare a eforturilor Terezei de Avila (1515-1582) şi a lui Juan de la Cruz (1542-1591). în 1604, a pătruns în Franţa.
51
Cataphractari
Cartel - formă de organizare a producţiei, ce are la bază înţelegeri temporare între întreprinderi din aceeaşi ramură, în vederea stabilirii unor preţuri unice la vânzare, fixarea unor cote de producţie, împărţirea pieţei de desfacere. în plan politic se vorbeşte, deseori, despre un cartel electoral, adică o alianţă între partidele politice care îşi coordonează politica în preajma alegerilor sau unor evenimente decisive pe plan politic intern şi extern.
Cartism (Chartism) - puternică mişcare social-politică la jumătatea secolului al XlX-lea în Marea Britanie. S-a manifestat printr-o largă campanie de petiţii - 1839, 1842, 1848, adresate parlamentului de la Londra, care solicitau reorganizarea sistemului electoral, reunirea anuală a parlamentului, acordarea dreptului de vot universal pentru toţi bărbaţii, realizarea unor reforme poiitice. La conducerea sa, s-au afirmat, între alţii, William Lovett (1800-1877), Thomas Attwood (1783-1856), James Brontere O’Brien (1805-1964), Feargus O’Connor (1796-1855).
Caste - grupuri sociale, organizate pe baze exclusiviste, chiar şi astăzi (deşi nerecunoscute în mod legal,) fundamentul sistemului social în India. Apartenenţa la o castă se făcea prin naştere şi conferea unele avantaje sau dezavantaje.
Castru - tabără fortificată în sistemul defensiv roman. Iniţial a desemnat taberele trupelor romane amplasate la frontiere. Ulterior, au fost ridicate de-a lungul căilor de acces sau în punctele strategice din Imperiu. Avea o formă pătrată, la exterior cu un şanţ uriaş, iar în interior cu un val de pământ consolidat cu parapete. Cuprindea locuinţa comandantului, clădiri pentru încartiruirea trupelor, ateliere, magazii de provizii. Ex.: în Dacia romană, au fost descoperite castrele de la Drobeta, Porolissum, Apulum. în Evul Mediu, s-a referit la un castel, iar în zona sudică a Franţei, la o aglomerare urbană.
Catagrafie - listă nominală, registru, în care erau înscrişi la anumite date toţi locuitorii unei zone sau ţări, şi uneori şi bunurile lor în Evul Mediu şi epoca modernă în Moldova şi Ţara Românească. Era alcătuită la ordinul domnitorului, din considerente sociale, economice, administrative şi religioase. Este sinonim cu recensământ sau registru de recensământ.
Cataphractari - (gr. = acoperit cu armură de zale, închis într-o armură) cavaleria roxolană, care, după modelul părţilor şi sarmaţilor, a adoptat sistemul acoperirii cailor şi călăreţilor cu zale în formă de solzi de peşte.
Catedrală
52
în armata romană, se numeau cataphractari călăreţii acoperiţi cu zale dreptunghiulare. Ex.: în iarna anului 101-102 d. Hr., cataphractarii în frunte cu Susagus sunt amintiţi în cadrul „diversiunii moesiene” condusă de către Decebal (87-106 d. Hr.).
Catedrală - biserica episcopală dintr-un oraş în Evul Mediu. A constituit, deseori, o adevărată operă de artă. Ex.: catedralele din Amiens, Chartres, York, Palermo.
Catehism - manual destinat instrucţiei creştine, ce conţine explicarea dogmei şi moralei bisericii ortodoxe, sub formă de întrebări şi răspunsuri.
Catari - sectă religioasă cunoscută în secolele XII-XII1 şi sub numele de albigenzi şi răspândită în sudul Franţei şi nordul Italiei. Membrii săi au susţinut doctrina dualistă a coexistenţei în confruntare între lumea materială, ce simbolizează răul şi lumea spirituală, ce reprezintă binele. în 1209, Papa Inocenţiu al IH-lea (1198-1216) a predicat o cruciadă contra catarilor, prilej cu care după un lung asediu a fost cucerită şi incendiată cetatea Montsegur.
Caudillo - (span.) dictator militar. A reprezentat titlul acordat liderilor politici care au preluat şi şi-au menţinut puterea politică prin forţa armelor, în special în America Latină. Originea sa se află în titlul adoptat în 1936, în Spania, de către generalul Francisco Franco Bahamonde (1892-1975).
Cavaler - 1) cetăţean roman de rangul II, din ordinul ecvestru;
2)	titlu nobiliar în Evul Mediu, ce era conferit iniţial pentru fapte de vitejie. Ulterior, a desemnat pe membrii clasei feudale, posesori ai unor privilegii şi imunităţi.
Cazaci - membrii unei colectivităţi umane formată preponderent din oamenii liberi în regiunile de graniţă nou cucerite ale Rusiei - Ucraina, Ural, au constituit o stare, nu o naţiune. în schimbul unor privilegii economice şi sociale şi a păstrării autonomiei lor, cazacii au îndeplinit sarcini militare, apărând hotarele Rusiei. Termenul a vizat şi pe cavaleriştii din armata ţaristă. La sfârşitul secolului al XVI-lea, au fost menţionaţi ca pedestraşi în oastea Moldovei şi a Ţării Româneşti. Astfel, în timpul domniei Iui Mihai Viteazul (1593-1601) şi Matei Basarab (1632-1654), au făcut parte din armata Ţării Româneşti 2 000 şi, respectiv, 3 000 de cazaci.
53
Ceată
Călăraşi - ostaşi călări în secolul al XVI, în Ţara Românească şi Moldova. S-au recrutat dintre ţăranii liberi şi erau conduşi de către căpitani. S-au organizat în cruci, fiind conduşi de marele spătar în Ţara Românească şi în cete în frunte cu hatmanul în Moldova. în secolul al XVII, staţionau în Ţara Românească în oraşele de garnizoană sau la hotare. Uneori, erau folosiţi şi pentru transmiterea ştirilor.
Cămara domnească - tezaurul privat al domnului, în Evul Mediu, în Moldova şi Ţara Românească. Deşi iniţial s-a considerat că toate veniturile ţării aparţineau domnului, acesta din urmă şi-a constituit în perioada secolelor XV-XVI1 propriile resurse financiare, ce proveneau din veniturile de la ocne, vămi, dijma din stupi, oierit, birul negustorilor şi cel al străinilor.
Cămăraş - nume purtat de către intendentul cămării şi vistieriei domneşti în Ţara Românească şi Moldova, în Evul Mediu. A apărut pentru prima dată pomenit în documente în 1430. în Moldova, supraveghea activitatea negustorilor şi avea dreptul să îi judece. Documentele amintesc despre cămâraşul de rafturi - se îngrijea de hamurile şi şelăriile Curţii, cămăraşul de ocnă - casier al ocnelor, cămăraşul de izvoade - secretar al logofătului.
Căminar - slujbaş al domnului în secolele XVIII-XIX, în Moldova, ce era însărcinat cu strângerea dijmei pe ceară şi pe băuturi.
Căpătăieri - locuitori ai Moldovei în Evul Mediu, care, în virtutea ocupaţiei, se deplasau dintr-un ioc în altul: ciobani, porcari, vieri. Aceştia plăteau dările pe cap de persoană.
Căpitan - demnitar şi comandant militar, ofiţer superior în Moldova şi în Ţara Românească, în Evul Mediu şi în epoca modernă. în documente sunt menţionaţi, între alţii, căpitanii: cei mari, căpitanii de cete; de roşii; de judeţ (de margine). în secolul al XVIII, termenul a vizat doar unele mici slujbe, precum: căpitan de poştă. O dată cu constituirea armatei naţionale, căpitanul a desemnat pe comandantul de companie, escadron sau de baterie.
Ceată - formă primară de comunitate umană constituită din mai multe persoane, înrudite sau legate prin interese comune de ordin militar şi economic. Specialiştii discută încă despre tipul raporturilor între indivizi pornind de la analiza formelor de agregare animală. Familia a avut un rol strict biologic şi nu s-a individualizat în chip absolut, fiind dominată încă de relaţia de sânge.
Ceambur
54
Ceambur - în Evul Mediu, detaşamente de pradă tătăreşti ce acţionau în Moldova şi Ţara Românească.
Ceauş - 1) curierul sau agentul de legătură al Porţii otomane cu domnitorii Ţărilor Române; 2) grad militar inferior, în Evul Mediu, în Ţările Române;
3)	în perioada regimului fanariot, mic demnitar la curtea domnească.
Ceka - termen format din iniţiale ce desemnează poliţia politică secretă în U.R.S.S. Fondatorul său a fost Felix Dzerjinski (1887-1926) Ea a fost îndreptată împotriva tuturor inamicilor revoluţiei şi a fost menită să consolideze controlul absolut al Partidului bolşevicilor în societate. A purtat, în timp, denumiri diverse ca: GPU, NKVD, MVD, KGB.
Cenotaf - monument funerar ridicat în altă parte decât locul unde s-a stins sau a fost înmormântată o personalitate istorică sau a avut loc evenimentul căruia i se dedică monumentul. Ex.: în cartierul Whitehall din Londra se află cenotaful închinat eroilor britanici din primul război mondial.
Cens - 1) recensământul cincinal al cetăţenilor şi averii lor în Roma antică; în funcţie de acesta, cei dintâi fiind impuşi la impozite, putând să-şi exercite drepturile politice şi să servească în armată; 2) în Evul Mediu, în Transilvania, darea plătită de către ţăranii iobagi nobililor, iniţial, în natură şi apoi doar în bani, în funcţie de numărul de vite, mărimea sesiei, valoarea averii, producţia de vin. Censul reprezenta în acest caz plata pentru dreptul de folosire a pământului de către ţăran; 3) în epoca modernă partea din impozit prevăzută de către legile electorale pentru acordarea dreptului de vot.
Centaur - făptură imaginară în mitologia greacă, cu bust de om şi trup de cal.
Centralizare - sistem politic şi administrativ în care întreaga putere aparţine instituţiei centrale, de pildă monarhia în Evul Mediu. Aceasta a fost sprijinită de către Biserică, orăşenime, mica nobilime şi ţărănime în lupta pentru unificare teritorială şi centralizare politică a statului. Nobilimea, deseori turbulentă, a fost nevoită să accepte tutela monarhiei.
Centurie - subunitate a armatei romane, ce cuprindea o sută de cavaleri conduşi de un centurion (sutaş) - sau companie de pedestraşi (la început 100, apoi 60). A desemnat, totodată, şi o diviziune cu caracter politic cuprinzând o sută de cetăţeni.
55
Chiup
Cenzură - termen ce vizează supravegherea conţinutului cărţilor, teatrului, artei şi interzicerea difuzării ideilor faţă de care puterea politică este ostilă. A fost specifică regimurilor totalitare şi, în timp de război, pentru apărarea secretelor militare.
Ceramică - tehnica şi arta prelucrării amestecului din argilă, talc, caolin, cuarite, grafit şi cocs prin omogenizare, modelare, decorare, smăl-ţuire şi, apoi, ardere în loc deschis sau în cuptor. A cunoscut de-a lungul istoriei o varietate de forme şi modalităţi de decoraţie.
Cetate - fortificaţie cu rol decisiv în sistemul defensiv în Antichitate, dar mai ales în Evul Mediu. Era constituită dintr-o incintă înconjurată cu ziduri groase de piatră şi care o dată cu folosirea artileriei, s-a extins. A servit drept centru administrativ şi loc de refugiu al populaţiei în caz de primejdie. Cetăţile s-au ridicat, de obicei, la hotare, la punctele obligatorii de trecere a râurilor, pe marile drumuri. Ex.: în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, voievod al Moldovei (1457-1504), ţara a fost înconjurată cu un brâu de cetăţi ca de exemplu: Orhei, Soroca, Crăciuna, Neamţ, Suceava.
Cetăţean - persoană adultă ce se bucură de toate drepturile politice şi economice ce sunt conferite locuitorilor cu drepturi depline ai oraşului.
Chartă (Cartă) - 1) iniţial, foaie de papirus pentru scris, scriere carte; 2) document din Evul Mediu, prin care un senior recunoaşte drepturile supuşilor săi; 3) act cu caracter solemn, semnat de mai multe state, prin care părţile se obligă să aplice şi să respecte principiile şi procedurile la care subscriu. Ex.: Carta Atlanticului (14 august 1941); 4) document ce stă Ia baza activităţii unei organizaţii internaţionale. Ex.: Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite (24 octombrie 1945); 5) act cu valoare constituţională. Ex.: Carta semnată în 1814 de către Ludovic al XVIII-lea, regele Franţei (1814/1815-1824).
Chelar - vezi Clucer.
Chiromanţie - practică divinatorie care pretinde că poate facilita analiza caracterului sau prevedea viitorul unui individ, plecând de la liniile din palmă.
Chiup - vas de mari dimensiuni din lut, în formă de amforă, folosit în Antichitate pentru păstrarea lichidelor, cerealelor şi, în general, a proviziilor.
Chivot
56
Chivot - casetă ce se păstrează într-o biserică creştină şi care adăposteşte cuminecătura, fiind aşezată pe altar. La vechii evrei a desemnat lada unde se păstrau Tablele Legii.
Ciclop - personaj fantastic în mitologia greacă ce reprezenta o figură monstruoasă, un antropofag uriaş cu un singur ochi în frunte şi cu o mare putere de distrugere, dar şi de construcţie. A fost unul dintre ajutoarele zeului Hefaistos.
Cin - termen din limba slavă utilizat în Evul Mediu în Moldova pentru a desemna un rang, o slujbă, o demnitate sau o poziţie socială înaltă în plan religios sau civil.
Ciohodar - intendentul garderobei în Evul Mediu la curtea sultanului otoman. în Ţările Române, mic slujbaş la curtea domnească, care avea grijă de îmbrăcămintea voievodului şi i se încredinţau unele misiuni de încredere pe lângă domnitorii străini. De asemenea, însoţea pe domnitor la plimbare. Şeful ciohodarilor era însărcinat deseori cu arestarea şi depunerea în închisoare a unor boieri.
Circ - (lat. circus) edificiu specific arhitecturii romane, destinat spectacolelor şi curselor de cai. Ex.: Circus Maximus la Roma.
Cislă - sistem de impunere fiscală în Moldova şi Ţara Românească în secolele XVI-XVIII pentru plata birului, în mod colectiv, pe sate sau târguri. Fixarea plăţii birului pe sat determina pe bătrânii satului să acţioneze pentru repartizarea acestuia pe indivizi. Cisla desemnează, de asemenea, o cotă-parte dintr-un impozit colectiv, repartizarea impozitului pe contribuabili, darea pe venitul global.
Cistercieni - membrii ordinului religios catolic cu această denumire. Printre fondatorii acestuia: Bernard de Clairvaux (1090-1153) şi Sf. Robert. Bernard de Clairvaux a propovăduit importanţa vieţii simple şi credinţa în legătura mistică între om şi Dumnezeu. în a doua jumătate a secolului al Xll-lea, abaţia de la Clairvaux, din Franţa, a devenit centrul unei mişcări reformatoare în Biserica Catolică. Astfel, în secolul al Xll-lea, s-au fondat peste 500 aşezăminte religioase, inspirate de ideile Sf. Bernard. în 1179, călugării cistercieni au pus bazele mănăstirii de la Igriş, unde s-a constituit şi cea mai veche bibliotecă din Transilvania.
57
Clucer
Citadelă - mică fortăreaţă în secolul al XV-lea, în interiorul unui oraş, în Italia şi Franţa şi care reprezintă ultimul loc de refugiu şi rezistenţă al apărătorilor cetăţii în cazul unui atac. in sens larg, castel fortificat ce era menit să apere un oraş.
Cârciumărit - dare asupra cârciumilor şi veniturilor lor în Evul Mediu. în Transilvania, a vizat monopolul seniorial al vânzării vinului şi rachiului. A fost introdusă în Moldova de către Mihail Racoviţă (1703-1705; 1707-1709; 1715-1726).
Clacă - renta în muncă în Evul Mediu, adică obligaţia ţăranului de a munci un număr determinat de zile - cu unelte şi animale proprii, în folosul boierului sau nobilului, în schimbul acordării de către cel din urmă a dreptului de folosinţă a pământului. Putea fi uneori răscumpărată în bani sau în natură. A reprezentat o instituţie feudală foarte apăsătoare şi în Ţările Române, cu un grad sporit de duritate în Transilvania. în toate Ţările Române, claca a tins mereu să crească. Astfel, la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi în secolul al XVIII-lea claca a sporit în Ţara Românească de la 3 zile Ia 12 pe an, în Moldova, la 24 zile pe an, iar în Transilvania, la 4 zile pe săptămână pentru iobagi şi, respectiv, 3 zile pentru jeleri. Se adăugau munca cu plugul, zilele de arătură, munca în livezi, vii.
Clan - 1. grup de indivizi ce descind din acelaşi strămoş, au acelaşi nume de familie, ascultă de acelaşi şef. A luat naştere, astfel, o comunitate umană ce are la bază, în principal, legătura de sânge; 2) diviziune în cadrul unui trib în preistorie.
Clavecin - instrument muzical cu coarde cu mai multe claviaturi şi ale cărui sunete se puteau obţine prin ciupirea coardelor de metal cu o pană. A fost inventat în Europa occidentală în secolele XIV-XV.
Clientelă - sistem de relaţii sociale în Roma antică, caracterizat prin: patronaj şi dependenţă.Familiile patriciene ofereau protecţie unui număr de cetăţeni liberi, puţin înstăriţi. Părţile aveau obligaţii reciproce. Patronul era dator cu asistenţă juridică, economică şi religioasă. Cel protejat (clientul) plătea arenzi, contribuia la susţinerea cheltuielilor publice şi la dota fiicei patronului. A decăzut o dată cu instaurarea Principatului.
Clucer - înalt dregător domnesc în Evul Mediu, în Moldova şi Ţara Românească, ce se ocupa cu aprovizionarea curţii domneşti şi oastei cu
Cneaz
58
grâu, vin şi alte alimente. De asemenea, el purta cheile de la magaziile de provizii, strângea zeciuiala din grâne în folosul domniei. A apărut în 1425 în Moldova şi respectiv în 1469 în Ţara Românească.
Cneaz - termen de origine germană, preluat de către slavi, de la care l-au moştenit, la rândul lor, românii. Iniţial, a definit pe conducătorii obştilor, ce aveau un rol important în plan administrativ, militar şi juridic. Aceştia au fost, Ia început, aleşi, dar ulterior funcţia s-a transmis pe cale ereditară. în Transilvania, cnezii s-au menţinut, practic, până în secolul al XVI-lea. în cadrul voievodatului Transilvaniei, cneazul a desemnat o veche instituţie românească, căci strângea dijma, chema şi aduna oamenii la oaste, avea atribuţii judecătoreşti şi administrative.
Cnemidă - apărătoare de picior, între gleznă şi genunchi, realizată din bronz sau argint şi împodobită cu figuri în relief. A constituit o piesă importantă a armurii în Antichitate şi Evul Mediu. Ex.: cnemidele descoperite la Agighiol şi Peretu.
Cnut - bici prevăzut cu mai multe sfârcuri, care aveau la capete alice de plumb. în sens foarte larg, vizează asuprirea naţională sau socială. Este sinonim cu jug, bici.
Coabitare - experienţă politică după 1945, în Franţa. Reprezintă colaborarea, nu lipsită de dificultăţi, între preşedinte şi prim-ministru, cei doi fiind de orientări politice diferite.
Cobeligeranţă - statutul juridic al unui stat ce se află în război alături de un aliat în lupta contra unui inamic comun. Ex.: După 23 august 1944 şi până în 1947, România a încercat să obţină recunoaşterea internaţională a cobeligeranţei sale alături de coaliţia antihitleristă.
Coexistenţă paşnică - doctrină şi practică diplomatică ce a prevăzut convieţuirea statelor din blocul comunist şi din lumea liberă, fără a se recurge la forţă.
Cohortă - (lat. cohors), subdiviziune tactică de infanterie a armatei romane în cadrul unei legiuni. Practic între 6-10 cohorte formau o legiune, în sens foarte larg, desemnează o unitate auxiliară de infanterie recrutată dintre locuitorii din provinciile Imperiului, dar care nu aveau cetăţenie romană. Păstrau şi armele specifice triburilor şi seminţiilor din care proveneau membrii săi. Număra între 500-1 000 soldaţi; cohortă pretoriană - care era Ia dispoziţia comandantului.
59
Colonizare
Coif - acoperământ din metal şi, foarte rar, din piele groasă pentru protecţia capului, utilizat de către soldaţi în luptă, la paradă, din Antichitate până în timpul primului război mondial.
Colan - lanţ de aur pe care sunt plasate decoraţiile cele mai înalte. Ex.: Colanul Lânii de Aur, importantă distincţie a Habsburgilor spanioli şi austrieci în Evul Mediu.
Colectivizare - procesul de suprimare a proprietăţii private în agricultură şi trecerea sa în proprietatea colectivă în cadrul regimului comunist, în vederea exercitării unui control strict şi eficient al statului asupra ţăranilor. Ex.: Colectivizarea în U.R.S.S., România, Bulgaria în perioada comunizării.
Colhoz - exploatare agricolă colectivă în U.R.S.S.
Colonadă - ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe rânduri şi care completează aspectul arhitectonic al unui edificiu. Deseori, colonada joacă în ansamblul edificiului un rol de sine stătător. Ex.: colonada construită de către Gian Lorenzo Bernini (1598-1680) în piaţa basilicii Sfântul Petru de la Roma.
Coloni - (lat. colonus), lucrători agricoli în perioada de sfârşii a Imperiului roman. Sistemul muncii colonilor a apărut în condiţiile în care în secolul 1 d. Hr. ia amploare procesul de concentrare a marilor proprietăţi funciare în mâna câtorva aristocraţi. Colonii au înlocuit pe sclavi care erau mai greu de supravegheat pe suprafeţe foarte întinse. Cei dintâi şi familiile lor au primit în arendă un lot de pământ de la marii proprietari, în schimbul unei dijme. în Imperiul roman de Apus, colonii erau oameni liberi, dar legaţi de pământul pe care îl lucrau. în Imperiul roman de Răsărit, ei proveneau din vechile obşti aservite.
Colonia - comunitate urbană, întemeiată în Imperiul roman prin colonizarea de cetăţeni. A constituit forma superioară de organizare în ierarhia citadină romană. Modelul său instituţional şi organizatoric a fost Roma. Ex.: în Dacia romană este menţionată colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
Colonizare - proces îndelungat şi complex de întemeiere de noi aşezări pe meleaguri deseori îndepărtate de ţara de baştină. La baza sa a stat lupta pentru controlul unor noi drumuri comerciale, identificarea de
Colonialism
60
noi surse de materii prime şi pieţe de desfacere. A permis un contact extrem de fructuos între diferite civilizaţii. Ex.: în Antichitate, a avut loc, în bazinul Mării Mediterane, colonizarea fenicienilor (secolele XI1-IX î. Hr.) şi a grecilor (secolele V1I-VI î. Hr.).
Colonialism - politica unui stat de cucerire şi penetrare economică, politică şi culturală în scopul exploatării resurselor naturale şi a forţei de muncă ale unui stat ce este transformat în colonie.
Colos - statuie uriaşă de bronz, turnată în foi şi apoi asamblată, în Antichitate. La originile sale, se află influenţe orientale şi greceşti. Ex.: Colosul din Rhodos, considerat una din cele 7 minuni ale lumii antice.
Columnă - coloană în formă de monument comemorativ în Antichitate, ridicat în amintirea unui eveniment important. Ex.: Columna lui Traian ridicată în 113 d. Hr. de către arhitectul Apollodor din Damasc (secolul I d. Hr.) în Forul lui Traian din Roma.
Comaţi - nume dat de romani oamenilor liberi - agricultori şi meşteşugari în Dacia. Aşa cum ne aminteşte Iordanes (secolul VI d. Hr.) aceştia umblau cu capul descoperit. Acesta este semnul lor distinctiv, fiind numiţi şi capillati (copillati).
Comis - dregător domnesc în Evul Mediu, în Moldova şi Ţara Românească. A avut grijă de caii domnitorului, de aprovizionarea şi întreţinerea grajdurilor. Termenul fost preluat de către cancelaria Ţării Româneşti pe filiera bizantină. A fost amintit pentru prima oară la 10 ianuarie 1415 în documentele din Ţara Românească.
Comisari ai poporului - membrii guvernului din Rusia sovietică şi, apoi, U.R.S.S. între 1917-1946. Ex.: în 1939, Viaceslav Mihailovici Molotov (1890-1968) a devenit comisarul poporului pentru afaceri externe al U.R.S.S.
Comitat - unitate administrativ-teritorială în unele ţări din Europa Occidentală, în Ungaria şi în Transilvania, în Evul Mediu. în fruntea lui se afla un comite, ajutat de către un vicecomite şi un aparat funcţionăresc. în Transilvania, primul comitat a fost întemeiat în 1111 şi a fost cel al Bihorului, în Ungaria, comitatele au fost introduse de către regele Ştefan, (997-1038) şi erau coordonate prin intermediul unor demnitari şi funcţionari regali numiţi işpani.
61
Concern
Commonwealth - (engl. = bogăţie în comun) 1) numele regimului politic republican între 1649-1660 în Anglia. Puterea executivă era exercitată de către Consiliul de Stat şi, ulterior, de către Lordul Protector, în persoana lui Oliver Cromwell (1599-1658), iar puterea legislativă de către Parlament, desfiinţat în 1653; 2) în urma conferinţei imperiale din 1926, adunarea coloniilor britanice de atunci s-a transformat într-o organizaţie suprastatală
-	care în 1975, număra 30 state şi 50 teritorii dependente. Acestea au regimuri politice foarte diferite şi anume: state independente, autonome, colonii, dominioane. Şeful Commonwealth-ului este suverana Marii Britanii. Denumirea oficială de Commonwealth datează din 1947.
Comptoir - stabiliment economic, al unei întreprinderi sau unui stat, plasat într-un alt stat, ca de exemplu în coloniile din Africa şi Extremul Orient, la sfârşitul secolului al XlX-lea - începutul secolului XX. La origine, a desemnat unele oraşe sau cartiere controlate, în Evul Mediu, de către negustorii din Genova, Veneţia, Amalfi, în urma cuceririi sau a acordării de către împăratul bizantin a unor privilegii. Ex.: Pera în Constantinopol.
Comunism - sistem social-politic ce pretinde că a desfiinţat exploatarea omului de către om, a unei naţiuni de către alta, caracterizat prin proprietatea comună asupra instrumentelor de producţie, existenţa unei economii centralizate şi încercarea de a alcătui o societate fără clase. Era considerat, de către unii autori, drept etapa superioară a socialismului. Teoreticienii săi principali au fost Karl Marx, Friederich Engels, Vladimir Ilici Lenin.
Comunizare - acţiune complexă, deliberată şi violentă a comuniştilor, în vederea preluării depline a puterii într-un stat, pentru a o exercita în conformitate cu principiile Partidului Comunist al U.R.S.S (P.C.U.S.) şi practicile staliniste. în linii generale, în Europa răsăriteană s-a încadrat în perioada anilor 1944-1948.
Conac - loc de popas, sau locuinţa unui mare boier. în secolele XVII-
XVIII,	în documentele din Moldova şi Ţara Românească este menţionată obligaţia locuitorilor de a găzdui temporar pe solii şi soldaţii străini ce îi însoţeau şi aflaţi în trecere prin Ţările Române.
Concern - uniune economică a mai multor întreprinderi din diferite ramuri ale industriei, organizaţiilor comerciale, bănci. Depinde de un grup financiar restrâns. Constituie o formă de organizare a producţiei, cu un rol decisiv în economia de piaţă.
Concesiune
62
Concesiune - acord prin care o întreprindere sau un stat primeşte dreptul exclusiv de a realiza o operaţie într-un loc bine determinat, a exploata servicii publice sau bunuri ale statului. Vizează zone din teritoriile Asiei şi Africii, la începutul secolului XX, precum în China, unde puterile europene au căpătat drept de exploatare, administrare, poliţie şi jurisdicţie.
Conchistador - (span. = cuceritor) cuceritorii spanioli ce s-au angajat în lupta pentru supunerea Lumii Noi. Printre aceştia menţionăm pe Hernan Cortes (1485-1547), Francisco Pizzaro (1475-1541), Vâsco Nunez de Balboa (1475-1515).
Conciliatorism - orientare politică în perioada interbelică în Marea Britanie, Franţa, S.U.A. Reprezentanţii săi - Neville Chamberlain (1869-1940), Lord Halifax (1881-1959), Georges Bonnet (1889-1973) - au susţinut necesitatea unei politici împăciuitoare şi a satisfacerii parţiale şi treptate a revendicărilor teritoriale ale Germaniei şi Italiei din dorinţa de a evita cu orice chip un nou război.
Conciliu ecumenic - adunare religioasă la care participă episcopi, cardinali, teologi, superiorii ordinelor eclesiastice dintr-o ţară sau diri lumea întreagă şi care dezbate probleme ale doctrinei şi disciplinei eclesiastice. Ex.: principalele concilii ecumenice ale Bisericii creştine în faza sa de început au avut loc, după cum urmează: Niceea I (325 d. Hr.), Constantinopol I (381 d. Hr.), Efes (431 d. Hr.), Chalcedon (451 d. Hr.), Constantinopol II (553 d. Hr.) şi III (680 d. Hr.), Niceea II (787 d. Hr.) şi Constantinopol IV (869 d. Hr.).
Conclav - reuniune a cardinalilor Bisericii Romano-Catolice care are drept scop alegerea Papei prin vot secret.
Concordat - acord diplomatic încheiat între Sf. Scaun (vezi Vatican) şi un stat, pentru a reglementa situaţia Bisericii sau a unui grup religios determinat, aflat pe teritoriul celui din urmă stat. Ex.: concordatul din 1801 între Papa Pius al Vll-lea (1800-1823) şi Napoleon Bonaparte (1769-1821); concordatul de la Lateran (1929).
Condominium (Coimperium) - regim politic prin care un teritoriu este supus autorităţii politice a mai multor state, care uneori îşi împart exercitarea unor atribuţii statale. Ex.: în unele perioade din secolele XIV-XV1, Moldova s-a aflat sub incidenţa unui condominium maghiaro-polon. Astăzi statul Andorra constituie un condominium franco-spaniol.
63
Conscripţie
Condotieri - (ital.) conducătorii trupelor de mercenari ce se puneau, în secolele XIV-XVI, în serviciul oraşelor şi principilor italieni, ca şi al Papei, în schimbul unei părţi din pradă în caz de război sau a unei plăţi. Ex.: Sigismondo Pandolfo Malatesta (1417-1468).
Conetabil - comandantul suprem al armatei regale în Franţa, în perioada Vechiului Regim. Ex.: Carol 111 duce de Bourbon (1490-1527), cunoscut sub numele de conetabilul de Bourbon.
Confederaţie - uniune, ligă sau alianţă de state independente, care se supune unei mari puteri, membrii săi păstrându-şi atributele autonomiei.
Conferinţă - reuniune a reprezentanţilor unor state, organizaţii politice, partide politice pentru dezbaterea unor probleme curente ale activităţii interne şi internaţionale. Astfel, putem deosebi, între altele, conferinţe internaţionale: la nivel înalt; de pace; de presă;, de partid. Se referă şi la o expunere publică pe o temă dată.
Confrerii - asociaţii culturale şi religioase, care îşi află originea în cultul sfinţilor. Au jucat un rol important în viaţa cotidiană a unor comunităţi din Italia, Germania, Spania, în Evul Mediu şi în epoca modernă.
Congregaţie - reuniune de laici şi credincioşi - călugări sau călugăriţe
-	ce trăiesc o viaţă monastică şi se supun aceloraşi principii ale organizării.
Congres - 1) întrunire cu caracter naţional sau internaţional al cărei scop este dezbaterea unor probleme majore de ordin economic, ştiinţific, politic, cultural; 2) forul legislativ suprem în S.U.A. şi unele state latino-ame-ricane; 3) reuniune a delegaţilor unor state, pentru stabilirea condiţiilor de pace. Ex.: Congresul de pace de la Berlin (1878); 4) unele partide politice. Ex.: Partidul Congresului Naţional din India.
Conscripţie - lista nominală, elaborată periodic, a capilor de gospodărie de pe o proprietate funciară sau dintr-una sau mai multe localităţi, a terenurilor agricole aflate în diferite regimuri de proprietate, a tinerilor de peste 20 ani ce urmau să-şi satisfacă serviciul militar. în Transilvania desemnează recensămintele autorităţilor civile, eclesiastice sau militare în secolele XV1II-XIX, în scop fiscal, militar, religios. Ex.: conscripţia din 31 ianuarie 1784 şi cea din 1819-1820, cunoscută sub numele de conscripţia lui Cziraky.
Consiliu de Coroană
64
Consiliu de Coroană - reuniune a principalilor lideri politici sub conducerea regelui, ce dezbate probleme importante ale politicii interne şi internaţionale. Ex.: La 21 iunie/3 august 1914, Consiliul de Coroană, reunit la Sinaia, sub conducerea lui Carol I, rege al României (1866-1914), a hotărât adoptarea expectativei armate în condiţiile izbucnirii primului război mondial. La 30 martie 1938, în condiţiile instaurării guvernării cu caracter personal, regele Carol al II-Iea al României a decis constituirea unui organism politic, cu rol consultativ, numit Consiliu de coroană, ai cărui membri erau desemnaţi de către monarh.
Consistoriu - 1) adunare de cardinali convocată de Papă; 2) consiliu religios constituit Ia Geneva în perioada Reformei calvine. A avut rolul de a îndruma şi controla în plan spiritual pe locuitorii oraşului dacă trăiesc în conformitate cu învăţăturile Evangheliei.
Constituţie - legea fundamentală a unui stat. Reprezintă un act cu forţă juridică ce consacră o structură social-economică şi politică, într-o etapă dată de dezvoltare istorică. Constituţia defineşte funcţiile şi limitele diferitelor puteri, modalitatea lor de funcţionare, drepturile şi obligaţiile fundamentale ale cetăţenilor, organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului. Ex.: Constituţia din 1866 a pus bazele României moderne.
Consuli - 1) în Antichitate a privit pe cei doi magistraţi aleşi anual de către Senatul roman şi care aveau puteri civile sau militare. Ulterior, durata magistraturii s-a redus la 2-4 luni. în perioada Imperiului, propunerea de numire venea direct de la împărat şi, deseori, împăratul îşi asuma consulatul. Magistraţii preluau funcţia la 15 martie a fiecărui an. Din anul 534 d. Hr. consulatul a devenit o demnitate onorifică; 2) în Evul Mediu, căpetenia cetăţii ce avea atribuţii judecătoreşti şi administrative; 3) persoană numită de organele abilitate ale unui stat în funcţie de şef al unei reprezentanţe diplomatice şi care reprezintă ţara care l-a acreditat în unele domenii ale relaţiilor bilaterale, precum cele de vize, notariat, comerţ. Ex.: la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea, au fost numiţi consuli ai Marii Britanii, Franţei, Prusiei în Moldova şi Ţara Românească; 4) cei trei înalţi oficiali aflaţi între 1799-1804 la conducerea Franţei.
Contrafort - element de arhitectură ce constă dintr-un masiv de zidărie sau beton ce întăreşte, din loc în loc, un zid sau care este aşezat la o distanţă de zidul unei clădiri înalte de care este legat în partea superioară pentru a o consolida.
65
Corporatism
Contrareformă - mişcare din sânul Bisericii catolice în secolul al XVI-lea apărută drept răspuns la răspândirea Reformei protestante. A fost denumită şi Reforma catolică. Bazele sale au fost puse în conciliul de la Trento (1545-1563). Principalele sale instrumente au fost Inchiziţia, Ordinul Iezuiţilor şi Index Librorum Prohibitorum. A antrenat în secolele XV1-XV1II importante modificări în plan politic, religios şi artistic.
Convenţie - înţelegere bi- sau multilaterală prin care sunt reglementate probleme diplomatice, economice şi politice. Ex.: La 20 iulie 1936, s-a semnat Convenţia de la Montreux, ce a proclamat libertatea de navigaţie prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, pentru vasele comerciale şi, cu unele restricţii, pentru cele de război.
Convent - consiliul (reuniunea) călugărilor dintr-o mănăstire la catolici. La protestanţi - for suprem compus din laici şi clerici.
Convertire - proces de aderare a unor indivizi la o credinţă religioasă, ceea ce poate determina o mare transformare în viaţa acestora.
Cor - spaţiul dintre nava centrală şi absida altarului într-o biserică catolică.
Coran - (arab. - Citire) cartea sfântă a musulmanilor. Conform tradiţiei islamice, textul i-a fost dictat lui Mahomed de către arhanghelul Gabriel (Djabrail), iar pe pământ se află doar copiile, căci originalele se regăsesc în cer. în fapt, Coranul cuprinde texte din Mecca şi Medina. Se împarte în 114 Surate (şiruri) şi reuneşte refrene, poezie ritmică şi naraţiuni, precepte etice, juridice, mituri.
Corintic - stil artistic în arhitectura antică în Grecia, care se caracterizează prin supleţea coloanei şi capitelul cu sculpturi.
Cormană - dispozitiv mobil aşezat la brăzdarul de plug, pentru a răsturna brazda. în secolele V1II-X, în spaţiul românesc a fost utilizat plugul cu cormană schimbătoare, ce face trecerea de la aratru la plugul asimetric.
Corporatism - doctrină politică ce preconizează înlocuirea sindicatelor prin corporaţii, constituite din lucrători şi patroni şi care sunt legate de stat, acesta din urmă avea rolul de mediator între diferitele grupuri sociale. A apărut şi s-a dezvoltat în Italia, în perioada interbelică fascistă.
Corporaţie
66
Corporaţie - asociaţie de meşteşugari sau negustori în Evul Mediu, constituită din ucenici, calfe şi patroni cu scopul de a-şi apăra interesele economice şi politice şi secretele de producţie.
Corregidor - (span.) funcţionar juridic superior în Castilia şi Aragon în Evul Mediu.
Cortina de Fier - termen utilizat de către Winston Churchill (1874-1965) în discursul său de la Universitatea statului Missouri, din 5 martie 1946, în care s-a referit la divizarea Europei în două tabere opuse după cel de al doilea război mondial, şi anume lumea liberă şi lumea comunistă. Cortina de Fier a constituit hotarul dintre cele două lumi. S-a prăbuşit în 1989 o dată cu dezmembrarea sistemului socialist. Conform unor cercetări recente termenul a fost folosit iniţial în 1920 într-o lucrare a vicontesei Snowaden ce făcea o analiză asupra modalităţilor de barare a expansiunii bolşevismului. în Europa
Cosmogonie - ramură a astronomiei, studiază formarea şi evoluţia corpurilor şi sistemelor de corpuri cereşti.
Crah (germ. Krach) - fenomen economic caracterizat prin prăbuşirea valorii acţiunilor la bursă, devalorizarea monedei, lipsa acută a creditului, scăderea producţiei, falimentul unor întreprinderi.
Credenţional - legitimaţie, mandat pe care cei 1 228 delegaţi participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 18 noiembrie/l decembrie 1918 l-au folosit pentru a vota unirea Transilvaniei cu România.
Creiţar - moneda divizionară de argint, mai târziu de aramă, utilizată în Evul Mediu în Europa. Numele îi vine de Ia crucea înscrisă pe una din feţele sale. Cea mai veche variantă a creiţarului a fost bătută în 1270 în Tirol. în 1550, s-a impus în sistemul economic al lumii germane. A constituit instrumentul de plată în cadrul tranzacţiilor mărunte în Ţările Române, în special în secolele XVIII-XIX în Transilvania.
Crenel - element de fortificaţie în Antichitate şi Evul Mediu. Constă dintr-un parapet, constituit din alternanţa dintre spaţii goale şi pline în partea superioară a zidurilor unei fortificaţii.
Creştinism - credinţă religioasă cu caracter universal ce a apărut în Palestina. Izvoarele sale sunt monoteismul iudaic, filozofia stoică, mithrais-
67
Cruciade
mul. Fondatorul său a fost Iisus Hristos din Nazaret. Adepţii săi au propovăduit ideea egalităţii între oameni, credinţa în Iisus, fiul şi mesagerul lui Dumnezeu, trimis pe Pământ pentru a răscumpăra păcatele oamenilor şi mântuirea omenirii. Doctrina creştină are la bază ideea Sfintei Treimi: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh. Ea s-a răspândit rapid pe fondul decăderii social-politice, morale şi religioase a lumii antice. Creştinismul a articulat încă de la început o ierarhie clar constituită. împăraţii romani au persecutat pe creştini şi abia în timpul domniei lui Constantin cel Mare s-a emis edictul de la Milano (313 d.Hr.), care a recunoscut liberul exerciţiu al religiei creştine.
Criză economică - fenomen ce se caracterizează printr-o supraproducţie relativă de mărfuri în raport cu puterea de cumpărare a populaţiei, lipsa de numerar, scăderea cursului acţiunilor, falimentul a numeroase bănci şi întreprinderi industriale. Marchează un moment de disfuncţionali-’tate în economie şi are importante consecinţe sodal-economice şi politice.
Cronică - 1) lucrare cu caracter istoric ce prezintă o expunere cronologică a faptelor şi evenimentelor. Ex.: Cronica Iui Nestor, Cronica lui Anonymus, Cronica Iui Simon de Keza. Este sinonim cu letopiseţ-, 2) scurtă comunicare oficială; 3) articol ce comentează evenimentele la ordinea zilei într-un stat.
Cronologie - ştiinţă auxiliară a istoriei ce se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii lor, a documentelor istorice, cu studiul sistemelor după care oamenii au studiat timpul prin raportarea la contemporaneitatea lor. La baza cronologiei stau calendarul, perioadele şi orele. Deosebim cronologia relativă - stabilirea vechimii unui eveniment în raport cu alt eveniment şi cronologia absolută - vechimea unui eveniment se stabileşte în ani calendaristici.
Cruciade - acţiuni militare ale feudalilor din Europa, sub egida Papalităţii, în secolele XI-XIII, cu scopul declarat de a elibera Ţara Sfântă (Palestina) de sub dominaţia islamică. De fapt, se urmărea în principal câştigarea de noi teritorii. Considerate a fi o parte a unui război drept şi bun, şi, fiind sub stindardul crucii, bunurile şi familiile celor ce luptau în cruciade erau protejate. între 1096 şi 1270, au avut loc opt cruciade. Pentru o scurtă perioadă de timp, 1099-1187, Ierusalimul a fost recucerit de către creştini. S-au pus bazele unor regate creştine, denumite şi latine, cu o viabilitate efemeră în Orientul Mijlociu, şi anume: Regatul Ierusalimului, Comitatul de
Crucificare
68
Edessa, Principatul de Antiochia, Comitatul Tripoli şi altele. în acelaşi timp, cruciadele au determinat intensificarea contactelor între lumea europeană şi cea apropiat-orientală, naşterea ordinelor monahalo-cavalereşti. Cruciade sunt denumite în istorie şi expediţiile din secolele XIV-XVI împotriva turcilor (cruciade antiotomane), cele împotriva ereticilor sau împotriva adversarilor politici ai papalităţii.
Crucificare - supliciu în Antichitate, constând din legarea strânsă a mâinilor şi picioarelor condamnatului pe o cruce din lemn, ridicată în poziţie verticală şi care provoca o moarte lentă ca urmare a asfixierii.
Crucişător - navă de luptă cu un deplasament de 5 000-30 000 tone, prevăzută cu cuirasă şi artilerie de calibru mare şi mijlociu, inclusiv rachete.
Cubicularius - vezi Postelnic.
Cuirasat - mare navă de luptă prevăzută cu o cuirasă. A avut un rol de seamă în bătăliile navale din primul şi al doilea război mondial.
Culaci - ţărani înstăriţi (chiaburi) în Rusia. Au apărut la începutul secolului XX în urma reformelor Iui Piotr Arkadievici Stolâpin (1862-1911). După preluarea puterii de către bolşevici, în condiţiile foametei ce a răvăşit Rusia în 1921-1922, Lenin (Vladimir Ilici Ulianov) a decis introducerea Noii Politici Economice (NEP), ceea ce a permis dezvoltarea producţiei, înviorarea comerţului, a dus la întărirea păturii culacilor ce au putut să vândă surplusul de produse pe piaţă. Iosif Vissarionovici Stalin a considerat că distrugerea culacilor era o necesitate în vederea trecerii la colectivizarea agriculturii. De aceea, el a dezlănţuit o veritabilă teroare împotriva culacilor care s-a soldat, în conformitate cu unele statistici, cu lichidarea a circa 10 milioane de persoane.
Culă - veche casă boierească în secolele XV-XV11I, în Moldova şi Ţara Românească. A fost foarte răspândită în Oltenia. Are un plan pătrat şi este înconjurată cu ziduri groase şi înalte. Până la o anumită înălţime, ferestrele erau foarte înguste. Odăile de locuit erau plasate la catul superior. A servit ca locuinţă boierească, dar şi ca punct fortificat. Ex.: culele de la Curtişoara, Măldăreşti.
Cultul personalităţii - exaltarea figurii unei personalităţi politice, acordarea de onoruri deosebite - în scris sau prin imagine - conducătoru-
69
Curtea
lui unui stat sau unui partid. Au avut parte de un deşănţat cult al personalităţii marii dictatori, ca de exemplu: Adolf Hitler (1889-1945), Iosif Vissarionovici Stalin (1879-1953), Mao Zedong (1893-1976), Kim Ir Sen (1912-1994), Nicolae Ceauşescu (1918-1989).
Cultură - 1) totalitatea vestigiilor vieţii spirituale şi materiale dintr-o perioadă dată, ce sunt relevate prin descoperirile arheologice; 2) ansamblul aşezărilor de pe un teritoriu locuit de aceeaşi populaţie ce utilizează aceeaşi ceramică, unelte şi arme.
Culevrină - armă de foc considerată a fi strămoşul puştii, utilizată în epoca modernă. A desemnat şi un tun capabil să arunce la distanţă proiectile din plumb.
Cuneiforme - sistem de scriere al asirienilor în Antichitate. Se compunea din semne marcate pe tăbliţele de lut cu un stilet cu vârful lat.
Cuniţă - 1) în Evul Mediu, în Moldova, o veche dare, constând dintr-o piele de jder, pentru fiecare fată căsătorită în alt sat; 2) dare asupra cailor impusă în Moldova la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVlII-lea. A reprezentat o sursă deosebită pentru vistieria statului. A fost desfiinţată de către Regulamentul Organic; 3) dare asupra vitelor aduse peste vară de către străini la păşunat.
Curie - 1) Ia Roma, în Antichitate, o grupare de 10 ginţi ce a constituit o unitate administrativă fondată, după tradiţie, de către Romulus; 2) guvernul Vaticanului ce cuprinde 6 congregaţii (ministere).
Curtea - importantă instituţie în Evul Mediu, în Ţările Române. A cuprins palatul domnesc, clădirile-anexă, boierii, personalul administrativ. A reprezentat puterea de comandă şi de iniţiativă în Evul Mediu în plan economic, administrativ, militar, fiscal şi judecătoresc. Curtea a migrat în Ţara Românească de la Curtea de Argeş, trecând prin Câmpulung Muscel, Târgovişte, la Bucureşti (la jumătatea secolului al XV-lea), iar în Moldova, respectiv de la Baia, trecând prin Şiret şi Suceava, Ia Iaşi (în jurul anului 1550). Domnii români dispuneau şi de unele curţi Ia ţară, unde poposeau din când în când: la Caracal şi Piteşti (Ţara Românească) şi Ia Hârlău şi Vaslui (Moldova). în sens restrâns, termenul se referă la oastea din jurul voievodului în Evul Mediu. în provincie existau curţile boiereşti, ce constituiau centrul administrativ din care marii proprietari funciari îşi exercitau atribuţiile senioriale şi supravegheau activitatea pe domeniu.
Curte marţială
70
Curte marţială - tribunal militar excepţional. Verdictul pronunţat este, de cele mai multe ori, pedeapsa capitală.
Curteni - membrii curţii voievodului. Aceştia erau proprietari funciari de origine, din familii boiereşti. între atribuţiile lor menţionăm strângerea dărilor, executarea poruncilor domneşti, controlul gradului de aservire a ţărănimii şi îndeplinirea de către aceasta a sarcinilor curente. Sunt pomeniţi pentru prima dată în 1427 în Moldova şi, respectiv, în 1480 în Ţara Românească. în Moldova în secolele XV-XV11, curtenii reprezentau pe boierii şi roşiii ce alcătuiau călărimea.
Curuţi - (magh. = cruciat) 1) ţăranii români şi maghiari răsculaţi în 1514 în Transilvania; 2) participanţii la războiul cu caracter antihabsburgic din 1703-1711, condus de Francisc RÂkoczi al II-lea, la care au luat parte şi români, precum Vasile Ciulai, Ştefan Sudriceanu, Marcu Haţeganu, Pintea Viteazul.
D
Daimyo - (japon.) marii proprietari funciari în Evul Mediu în arhipelagul nipon, vasali ai şogunului. Erau stratificaţi în cadrul a trei categorii, după cum urmează: Kokushu, Ryoshu, Joshu. Au fost foarte puternici în perioada şogunilor din familia Ashikaga (1338-1573), dar au fost subordonaţi celor din familia Tokugawa (1603-1867).
Daoism - vezi Taoism.
Dapifer - vezi Stolnic.
Dar-iil-Ahd - (turc.) în concepţia politică a Porţii, Casa Păcii, adică acele state cu care otomanii aveau raporturi paşnice. Aici erau incluse şi Moldova, Ţara Românească, Transilvania.
Dar-iil-Islam - (turc.) în concepţia politică a Porţii, Casa Islamului, adică toate statele de religie musulmană.
Dar-til-Jihad - (turc.) în concepţia politică a Porţii, Casa războiului, adică duşmanii otomanilor, precum au fost în secolul al XVI-lea Habsburgii austrieci şi spanioli.
Davă - fortificaţie dacică, înconjurată de un teritoriu agricol, constituită în tehnica murus dacicus pe înălţimi sau în poziţii ce controlau direcţii strategice. A servit drept centru de reşedinţă a unor formaţiuni tribale şi loc de depozit regal. Acestea au fost expresia procesului de diferenţiere socială şi au devenit nuclee de viaţă protourbană. Ex.: Piroboridava, Argedava, Petrodava.
Decembrişti - mişcare social-politică la începutul secolului al XlX-lea, în Rusia. Adepţii săi, de origine nobiliară, au militat pentru efectuarea unor reforme social-economice şi politice şi transformarea Rusiei într-o monarhie constituţională. în 1825, la moartea ţarului Alexandru I Pavlovici, au încercat să susţină proclamarea ca ţar a marelui duce Constantin în locul lui Nikolai Pavlovici, s-au răsculat, dar au fost înfrânţi. Ideologia decembristă a avut o influenţă notabilă în dezvoltarea gândirii politice în Rusia.
Deceniu
72
Deceniu - perioadă de zece ani, în cadrul cronologiei moderne. Este sinonim cu decadă.
Declaraţie -X)în plan juridic, o mărturie, o depoziţie a unui inculpat sau martor; 2) in plan politic, o relatare scrisă a unei persoane către administraţia de stat sau afirmarea deschisă a unor convingeri politice; 3) în cadrul practicii diplomatice, putem menţiona un act purtând denumirea de declaraţie a unui guvern, stat, organizaţie internaţională. De asemenea, sunt de amintit: a) declaraţie guvernamentală ce exprimă poziţia unui stat faţă de unele probleme ale vieţii internaţionale; b) declaraţie comună, ce prezintă atitudinea a două sau mai multe state în probleme de interes comun.
Decret-lege - act cu valoare de lege, emis de către puterea executivă în unele state ale lumii. Politica guvernării prin decrete-lege permite autorităţilor în statele guvernate de regimuri autoritare să legifereze fără a ţine seama de forul legislativ. Ex.: Prin decretul-lege nr. 314 din 15 februarie 1941 s-a abrogat denumirea de „stat naţional legionar” pentru România, care fusese instaurat tot printr-un decret-lege.
Decurie - (lat.), subunitate a armatei romane, diviziune a unui escadron de călăreţi, formată din zece soldaţi şi comandată de un decuri-on. în perioada Imperiului, a desemnat şi un colegiu de mici funcţionari în centrele urbane cu atribuţii, în principal, administrative.
Devaluare, Devalorizare - operaţie financiară iniţiată de către stat şi care constă în diminuarea valorii monedei naţionale în raport cu metalul-etalon (ex.: aur) şi cu valutele străine.
De facto - (lat. = de fapt). Desemnează aspectele faptice ale unei situaţii, spre deosebire de cele de drept.
Deficit - fenomen economic apărut din creşterea masivă a cheltuielilor şi pierderilor în raport cu veniturile din bugetul de stat.
Defterdar - şeful administraţiei financiare din Imperiul otoman în Evul Mediu.
Deism - concepţie religioasă şi filosofică ce consideră că Dumnezeu nu este o persoană, ci un concept, un principiu cauzal şi impersonal. în concepţia deiştilor, rolul divinităţii este de a face să funcţioneze în mod
73
Democraţie
normal legile naturale. Revelaţia şi dogmele religioase sunt respinse. A constituit baza unei interesante dezbateri de idei în perioada iluminismului. Dintre reprezentanţii săi amintim pe Herbert de Cherbury, Voltaire, Lessing.
De jure - (lat. = de drept) semnifică luarea în consideraţie a laturii juridice, legale a unei situaţii şi nu a aspectelor faptice.
Delii - trupe de elită ale cavaleriei uşoare în armata otomană. La conducerea lor se afla Deli-Aga. Ex.: în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), izvoarele menţionează o unitate de delii, adică de cavalerie uşoară, ce asigură paza voievodului şi care era condusă de către Ştefan Petnahazi.
Delniţă (Jirebie, Jerebie) - instituţie specifică obştei. A vizat dreptul de folosinţă a unei gospodării asupra tuturor bunurilor obştii. în Ţara Românească, s-a referit la partea de pământ atribuită unei gospodării în vatra satului. Totodată, desemnează partea de moşie devălmaşă sau delimitată pe teren şi aflată în stăpânirea ţăranului aservit în Ţara Românească şi Moldova şi asupra căreia putea să îşi exercite dreptul de folosinţă ereditară.
Demă - unitate politică, teritorial-administrativă şi fiscală, în Grecia antică, creată în 507 î. Hr. în urma reformei lui Clistene (sec. al Vl-lea). în cadrul său, erau aleşi anual 15 magistraţi.
Demilitarizare - interzicerea prin hotărâre internaţională a folosirii forţelor armate şi a oricărui tip de armament într-un teritoriu precis determinat. Ex.: în conformitate cu prevederile tratatului de pace de la Versailles (1919), Renania a devenit o zonă demilitarizată.
Demiurg - (gr. = creator, stăpân) creatorul lumii şi al Universului, eroii mitici înzestraţi cu puteri supranaturale. în secolul al 11-lea d. Hr. Mar-cian din Pont îl considera o divinitate, cel ce modela înfăţişarea lumii.
Democraţie - (grec.) forma de organizare şi conducere politică a societăţii în care puterea aparţine poporului, care o exercită în mod direct sau indirect în cadrul unui sistem politic reprezentativ. în istorie, pot fi deosebite mai multe tipuri de democraţie, după cum urmează: a) democraţie militară - aristocraţia militară dispune în perioada de război de puteri deosebite, ce erau concedate Adunării Poporului. Deciziile erau revocabile şi se adoptau sub controlul comunităţii; b) democraţia antică - modelul său
Departament
74
clasic este democraţia ateniană; c) democraţia socială - organizarea ajutorului statului în favoarea celor săraci pentru redistribuirea veniturilor;
d)	democraţia liberală - cetăţenii participă în mod direct sau indirect la adoptarea deciziilor politice, având la bază apărarea libertăţilor individuale;
e)	democraţia populară - puterea este exercitată de către partidul comunist. A fost denumirea iniţială dată regimurilor comuniste instaurate între 1945-1948 în Europa.
Departament - 1) unitate teritorial-administrativă în Franţa, condusă de un prefect, care, la rândul său, era subdivizată în districte, cantoane, comune. Ex.: în 1790 Franţa a fost împărţită în 83 departamente; 2) în S.U.A. instituţia ministerială, iar în Europa, o secţiune a acesteia.
Deportare - deplasarea unei persoane într-o zonă îndepărtată de locul de rezidenţă, chiar şi în străinătate, printr-o decizie a autorităţii centrale ca o măsură punitivă faţă de unele activităţi politice ale celui dintâi. Ex.: în Rusia, autorităţile ţariste şi, ulterior, cele comuniste au recurs deseori la deportarea unor opozanţi ai regimului şi a unor etnii în Siberia sau în Asia Centrală. Printre aceştia, numeroşi lideri ai narodnicilor, ai menşevi-cilor, anarhiştilor, bolşevicilor.
Desant - unitate militară a trupelor speciale, destinată paraşutării sau debarcării pe teritoriul inamic. Vizează, de asemenea, trupele de infanterie transportate în luptă pe tancuri. A fost folosit pe scară largă în anii celui de al doilea război mondial.
Descălecat - transferul, la începutul Evului Mediu, a unui efectiv demografic din Transilvania în zonele extracarpatice şi o dată cu el, al unor instituţii, tradiţii şi obiceiuri. Reprezintă, conform părerii multor specialişti, baza constituirii statelor medievale Moldova şi Ţara Românească. Astfel, se consideră că au descălecat - în secolul al XllI-lea, Negru Vodă din Făgăraş, iar în secolul următor Dragoş şi Bogdan din Maramureş. Tradiţia medievală şi mentalul colectiv au păstrat imaginea celor de mai sus drept „întemeietori de ţară”. După unii autori însă, aceştia au fost o creaţie a cronicarilor din secolul al XVll-lea.
Descentralizare - procesul de transfer sau delegare a unor decizii sau părţi din acestea de către autoritatea centrală către cele locale în vederea creşterii eficienţei activităţii administrative.
75
Devşirme
Deseatină - cotă-parte (a 10-a parte) dintr-un produs prelevată cu titlul de dare, în Evul Mediu, în Ţara Românească şi Moldova. Prima sa menţiune documentară apare în secolul al XV-lea. Izvoarele amintesc de-seatina din grâu, stupi, animale.
Despot - titlul celui mai important dregător din secolul al XN-lea, în Imperiul bizantin, după împărat. Era conferit, împreună cu însemnele şi drepturile corespunzătoare, în cadrul unei ceremonii. Ex.: Dobrotici a primit titlul de despot de la împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1376; 1379-1390), pe care îl sprijinise în 1364-1365 în lupta contra bulgarilor. Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (1386-1418), a purtat şi titlul de despot al „... toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare...”
Destalinizare - procesul de critică şi de înlăturare a practicilor sta-liniste de acţiune politică, social-economică şi culturală. A fost iniţiat în 1956 prin discursul lui Nikita Sergheevici Hruşciov la Congresul al XX-lea al PC.U.S., prilej cu care au fost dezvăluite şi înfierate politica stalinistă, crimele şi abuzurile sale. S-a extins rapid în statele socialiste din Europa şi a determinat accentuarea luptei între reformatori şi antireformatori în sânul partidelor comuniste.
Destindere - procesul, desfăşurat în general între 1963-1979, de reducere a tensiunii între supraputeri - S.U.A. şi U.R.S.S. S-a caracterizat prin acceptarea statu-quo-ului, refuzul de a escalada tensiunile şi diminuarea neîncrederii în relaţiile internaţionale, încheierea de acorduri de limitare şi reducere a armamentelor convenţionale şi nucleare (ex.: SALT I şi II). Invazia trupelor sovietice în Afganistan în 1979 a dat o grea lovitură procesului de destindere.
Devălmăşie - stăpânirea în comun a pământului în cadrul obştilor săteşti la începutul Evului Mediu. Practic, fondul funciar se afla în proprietatea obştii, dar dreptul de folosinţă era individual şi consfinţit prin tragere periodică la sorţi. Ulterior, acest drept s-a exercitat asupra iazurilor, păşunilor, pădurilor.
Devşirme - (turc.) sistemul de recrutare a tinerilor creştini din Peninsula Balcanică în vederea acoperirii necesarului administraţiei, armatei otomane şi palatului imperial în Evul Mediu. Unii autori îl definesc drept „tributul de sânge” datorat Porţii.
Dezarmare
76
Dezarmare - ansamblu de măsuri privind reducerea, limitarea sau lichidarea unor tipuri de armament convenţional sau nuclear. A vizat, totodată, nivelele efectivelor militare şi măsurile corespunzătoare de control. Ex.: conferinţele internaţionale de dezarmare iniţiate de către Liga Naţiunilor (1932-1935).
Denazificare - proces istoric specific Germaniei după 1945 şi care a constat în măsuri penru eradicarea nazismului şi urmărilor lui din viaţa social-politică, economică şi culturală a ţării.
Dhows - (arab.) corăbiile musulmane cu velatură triunghiulară, care au influenţat, prin forma lor, construcţia vaselor folosite de către europeni în Evul Mediu.
Diac - cel ce redacta şi caligrafia actele de cancelarie în secolele XV-
XVIII	în Moldova. Era subordonat logofătului. Trebuia să cunoască regulile activităţii cancelariei domneşti, normele juridice, limba slavonă sau cea latină. Izvoarele pomenesc pe diacul de divan şi diacul de logofeţie. Este sinonim cu scrib, grămătic, pisar, uricar.
Diadohi - denumire dată generalilor lui Alexandru Macedon (336-323) care, la moartea acestuia, au împărţit imperiul şi au preluat conducerea diferitelor provincii, punând" bazele unor dinastii. Ex.: Ptolemaios în Egipt, Seleucos în Siria, Antipatros în Macedonia.
Diaspora - (gr. = împrăştiere) termen sinonim cu emigraţie, desemnează totalitatea locuitorilor unui grup etnic aflaţi în afara graniţelor ţării de origine.
Diată - act de dotă (zestre) acordat de către părinţi la căsătoria fetelor în Evul Mediu, în Ţările Române. în accepţia sa cea mai largă desemnează un testament. Astfel, în secolele XV1-XV1I, o dată cu întărirea proprietăţii particulare, a antrenat şi constituirea unui sistem de norme precise, în funcţie de care se putea transmite moştenirea.
Dictat (Diktat) - (germ.) ansamblu de constrângeri în plan internaţional asupra unui stat, prin presiuni politice, economice, militare, pentru a-1 determina să accepte anumite condiţii contrar voinţei sale. Ex.: la 2 noiembrie 1938, prin „arbitrajul” de la Viena, Cehoslovacia a pierdut o suprafaţă de 12 000 km2 în favoarea Ungariei. La 30 august 1940, prin dictatul
77
Dinar
de la Vîena, Germania şi Italia au silit România să predea Ungariei teritoriul de nord-vest al Transilvaniei.
Dictator-magistrat roman cu puteri civile şi militare excepţionale în perioada Republicii. Era ales la conducerea statului de către senat în cazul unor împrejurări deosebite — războaie, răscoale, calamităţi, dar împuternicirile sale nu puteau depăşi şase luni. începând cu Lucius Cornelius Sulla (138-79 î.Hr.) şi Caius lulius Caesar (1-0.1-44 î.Hr.), dictatura a constituit o modalitate importantă de a deschide calea către monarhie. în sens larg, desemnează pe conducătorii politici autoritari.
Dictatură - regim politic de mână forte, în care întreaga putere politică este concentrată în mâna unei persoane sau a unui grup restrâns de indivizi şi care se bazează pe forţa militară şi pe cea poliţienească. A constituit un model de guvernare politică răspândit în epoca modernă şi contemporană.
Dietă - adunarea reprezentanţilor principalelor clase sociale privilegiate, convocată pentru dezbaterea unor probleme de ordin politic, social şi militar. Se reunea la solicitarea suveranului. A îndeplinit un rol important în plan legislativ în Evul Mediu şi în epoca modernă şi contemporană. Izvoarele amintesc dieta în Imperiul german, Polonia, Ungaria, Transilvania, Japonia. Ex.: în Transilvania, la finele secolului al XIH-lea, s-a reunit la Turda din iniţiativa lui Roland Borşa, voievod (1282, 1284-1285), prima reuniune a stărilor. în secolul al XVI-lea, Congregaţiile s-au transformat în dietă şi o dată cu modificarea statutului politico-juridic al Transilvaniei, ce devine din 1541 principat autonom, dieta rezolva probleme ale politicii interne şi externe.
Dijmă - dare în Evul Mediu, reprezentând a zecea parte din produsele agricole şi din animale, ce era plătită de către ţărani şi, în general, de către toţi locuitorii ţării proprietarului feudal laic sau eclesiastic sau domnului. A avut sensul de dare cu caracter general. Cuantumul său a variat în funcţie de perioada de timp, loc, raporturi sociale. începând din secolul al XlV-lea, un rol important l-a avut dijma eclesiastică.
Diligenţă - trăsură de capacitate mare, acoperită, folosită în secolul
XIX	în S.U.A. şi Marea Britanie, pentru transportul de persoane şi poştă.
Dinar (Denar) - monedă romană din argint; a valorat la început 10 aşi, apoi 16 sau 4 seterţi. Primii dinari au fost bătuţi la sfârşitul Secolului al
Dinastie
78
IlI-lea - începutul secolului al Il-lea î. Hr. Erau emişi de către magistraţii numiţi triumviri monetari. Prin hotărâri ale Senatului, unele emisiuni monetare puteau fi încredinţate altor magistraţi. Pe avers era desenat capul Romei, ca un semn de valoare. Pe revers apăreau dioscurii. Cantitatea de metal preţios ce o cuprindea a scăzut continuu, iar începând cu domnia lui Caracalla (211-217), dinarul a fost înlocuit cu antoninul. în perioada Evului Mediu, dinarii au fost folosiţi în lumea arabă şi în Imperiul bizantin. în Ţara Românească şi Moldova au circulat în secolele XIV-XVIII. Printre primele emisiuni de dinari în aceste zone, amintim pe cele din 1365 ale lui Vladislav Vlaicu (1364-1377) şi Radu I (1377-1383).
Dinastie - familie domnitoare într-un stat cu formă de guvernământ monarhică şi în care puterea se transmite în succesiune ereditară. Ex.: dinastiile Romanov (1613-1917); Habsburg (1278-1918); Hanovra (1714-1901).
Dioceză - (lat.) 1) mare unitate teritorial-administrativă în Imperiul roman. Diocleţian (284-305) a împărţit Imperiul în 12 dioceze, fiecare cuprinzând un număr de provincii. Ele erau conduse de doi praefectipraetori sau de locţiitorii lor numiţi vicariş 2) în Evul Mediu, cu precădere în statele de religie catolică, un ţinut în frunte cu un episcop.
Diplomatică - ştiinţă auxiliară a istoriei, ce studiază originea, conţinutul, structura şi semnificaţia diplomelor, actelor fiscale, documentelor oficiale vechi şi le stabileşte autenticitatea. Oferă informaţii preţioase în planul istoriei social-economice şi politice.
Diplomaţie - 1) totalitatea reprezentanţilor diplomatici ai unui stat;
2)	activitatea desfăşurată de către un stat prin organismele specializate -ambasade, Ministerul de Externe - pentru realizarea scopurilor politicii sale externe.
Dirijabil - vezi Zepelin.
Dirijism - doctrină social-economică ce fundamentează teoretic dreptul statului de a interveni în economie. Ex.: Politica de „New Deal” promovată între 1933-1945 în S.U.A. de către administraţia Franklin Delano Roosevelt.
District - unitate teritorial-administrativă a populaţiei româneşti în Transilvania în Evul Mediu. A cuprins vechile cnezate sau părţi din voievo-
79
Dobândă
datele locale. La conducerea sa se aflau voievozi, cnezi sau juzi, ce aplicau principiile „obiceiului pământului". Ex.: Districtele sunt atestate în Făgăraş (1222), în Maramureş, ţara Rodnei, a Amlaşului (secolul al Xlll-lea).
Distrugător - vas rapid de război cu tonaj mijlociu (între 800-2 500 tone), lipsit de cuirasă. Astăzi este dotat cu armament sofisticat. Este destinat luptei împotriva submarinelor şi torpiloarelor. Este sinonim cu contratorpilor.
Divan - organism cu atribuţii politice, juridice şi administrative, constituit din marii dregători în Evul Mediu, în Imperiul otoman. Termenul a fost preluat în secolul al XVI-lea în Ţara Românească şi Moldova, pentru a desemna sfatul domnesc, care judeca pricinile, dezbătea probleme ale activităţii financiare, administrative, militare. în secolele XV1I-XIX, pe lângă domnitorii din Ţările Române, este menţionat şi Divan-Effendi, secretar însărcinat cu relaţiile cu Poarta. Denumirea de divanuri este atribuită şi reuniunilor politice din Moldova şi Ţara Românească din perioada redactării Regulamentelor Organice şi adunărilor din 1857 - Divanurile Ad-hoc.
Divi (Divae) - titulatură acordată unor împăraţi romani sau membri ai casei imperiale înălţaţi la condiţia divină printr-o decizie a Senatului în cadrul unei ceremonii religioase (Consacratio). Ex.: Caius Iulius Caesar (100-44); Caius Iulius Caesar Octavianus (63 î. Hr. - 14 d. Hr.); Drusilla, sora lui Caligula.
Dividende - parte din profitul realizat de către o societate pe acţiuni şi atribuite fiecărui acţionar. Reprezintă un instrument important al economiei de piaţă.
Divizie - mare unitate militară tactică, compusă din brigăzi sau regimente şi unităţi de divizie - batalioane şi companii independente. A îndeplinit un rol important în organizarea forţelor armate în campaniile din secolele XIX-XX.
Disident - persoană, grup politic, mişcare culturală ce manifestă păreri diferite, faţă de faţă de regimul politic în care activează. în sens larg, a desemnat pe toţi adversarii regimurilor comuniste. Ex.: Dintre organizaţiile ce au criticat virulent şi au atacat deschis regimul comunist, „Carta 77” în Cehoslovacia.
Dobândă - sumă de bani care se plăteşte de către un debitor unui creditor, pentru folosinţa temporară a mijloacelor băneşti luate cu împrumut. Constituie una din cele mai importante părţi ale unei operaţii financiare.
Doctrină
80
Doctrină - totalitatea principiilor şi tezelor fundamentale ale unui sistem politic, religios, filosofic, ce exprimă şi serveşte unei anumite orientări, curent de gândire politică, juridică, economică, filosofică. Se apreciază că doctrina pune bazele unei ideologii în virtutea căreia este guvernat un stat, o societate. Ex.: Doctrina Monroe (1823) a proclamat principiul America aparţine americanilor, în baza căruia S.U.A. se opuneau extinderii influenţei politice a oricărui stat european în emisfera vestică, în schimbul neintervenţiei Washington-ului în afacerile Europei.
Doge - titlul conducătorului ales al Republicii Veneţia (697-1797) şi Genovei (1339-1797).
Dolmeni - construcţii megalitice formate din două sau mai multe blocuri de piatră plasate vertical, peste care era aşezată orizontal o placă de mari dimensiuni. Mulţi specialişti afirmă că aceste edificii au servit drept sanctuare sau morminte colective. Ex.: în Franţa, Insulele Britanice, Cau-caz, India.
Dom - cupolă de mari dimensiuni ridicată deasupra unui edificiu. Aceasta se sprijină pe o structură de rezistenţă şi conferă monumentalitate clădirii, precum Catedrala Sf. Petru din Roma. Prin extensie, desemnează o biserică impunătoare, catedrala unui oraş, ca de exemplu la Worms, Koln, Speyer, Milano.
Domeniu feudal - formă de organizare a stăpânirii asupra pământului în Evul Mediu. A constituit unitatea economică fundamentală în lumea feudală. S-a constituit prin acaparare, danii, vânzare-cumpărare, confiscări, cotropiri. A cuprins castelul sau mănăstirea, rezerva feudală (seniorială), ansamblul loturilor ţărăneşti, pădurile, păşunile, iazurile, morile, cuptoarele. A reprezentat cadrul unei economii închise şi a favorizat menţinerea regimului imunităţii feudale.
Dominat - (lat. = stăpânire, putere absolută), sistem de guvernare politică în Imperiul roman bazat în mod exclusiv pe puterea absolută a împăratului, ce se considera că are o origine divină. Acesta era numit şi Dominus. A fost iniţiat de către Diocleţian (284-305) şi Constantin cel Mare (306-337). A reprezentat apogeul politicii de transformare a statului roman într-un stat aristocratic, în încercarea de a se pune capăt instabilităţii tronului şi invaziilor populaţiilor migratoare. Dominatul s-a caracterizat printr-o centralizare excesivă a administraţiei, disocierea cadrelor administraţiei
81
Doric
civile de cele militare, împărţirea societăţii în grupuri sociale închise. în acelaşi timp au continuat atacurile barbarilor, reformele fiscale nu şi-au atins scopul în condiţiile sărăcirii generale a populaţiei, economia a regresat. Dominatul a dăinuit în Imperiul roman de Apus până la 476, iar în cel de Răsărit până în secolul al Vll-lea.
Dominicani - membrii Ordinului religios al „Fraţilor predicatori”. A fost fondat în 1215, la Toulouse, de către Dominic Guzmân. Datorită fanatismului religios şi rolului pe care l-au jucat în activitatea Inchiziţiei, au fost denumiţi şi „Câinii Domnului” (Domini canes).
Dominion - teritoriu care recunoaşte suveranitatea Coroanei Britanice, dar se bucură de o largă autonomie. Primul dominion a fost în 1867 în Canada. în urma conferinţei din 1931 de la Westminster, dominioanele au căpătat deplină autonomie şi au fost considerate drept egale ale metropolei. După 1945, toate dominioanele şi-au proclamat independenţa, păstrând legături tradiţionale şi manifestând solidaritate cu Marea Britanie. Au fost oficial denumite Commonwealth Countries.
Dominium eminens - (lat.) în Evul Mediu desemna dreptul suprem de stăpânire asupra întregului fond funciar, drept exercitat de către voievod, principe, rege, împărat. Pornind de aici, monarhul putea face danii, întemeia aşezări, confirma dreptul de stăpânire, retrage dania în cazul trădării sau lipsei moştenitorilor.
Domn - (lat. dominus = conducător) în Evul Mediu, suveranul Ţării Româneşti şi Moldovei. Domnul îşi exercita conducerea în virtutea lui Dominium eminens, într-un cadru politic ce trebuia să ţină seama de tradiţie şi stadiul raporturilor cu boierii. Avea atribuţii judecătoreşti, militare şi administrative, pe care le exercita prin intermediul sfatului domnesc. Fiii domnitorului puteau succeda la tron doar în urma alegerii de către boieri şi cu acordul Porţii şi mai târziu al Rusiei.
Donjon - turnul principal al unui castel în Evul Mediu. A fost de cele mai multe ori principala clădire în cadrul unei fortificaţii, fiind bine întărit pentru a rezista unui asediu îndelungat. A constituit locul ultimei rezistenţe în faţa inamicului.
Doric - ordin de arhitectură în Grecia antică, caracterizat prin coloane robuste, fără bază şi terminate în partea superioară cu un capitel simplu.
Dorobanţi
82
Dorobanţi (Darabanţi, Darabani, Drabanţi) - ostaşi infanterişti în Moldova şi Ţara Românească, în Evul Mediu. în Ţara Românească, erau conduşi de către Căpitanul cel Mare în secolul al XVIl-lea numărau 10 000 de militari. în Moldova, au constituit o forţă de menţinere a ordinii publice, în secolul al XVII-lea se organizau în opt cete sub conducerea Agăi. în secolul următor rolul dorobanţilor a scăzut. Sunt menţionaţi în timpul războiului pentru independenţă.
Dragoman (Terziman) - tălmaci, interpret oficial al Porţii otomane în secolele XVII-XIX. Datorită interdicţiei prevăzute de către Coran de a învăţa limbi străine, turcii au folosit alogeni pentru a-i reprezenta în relaţiile internaţionale, în strângerea de informaţii politice, economice, militare din Europa şi transmiterea lor la Constantinopol. Dragomanii erau recrutaţi din rândul familiilor greceşti importante din cartierul Fanar (al Patriarhiei) de la Constantinopol. Ei se bucurau de influenţă pe lângă sultan şi marele vizir. în secolul al XVIII-lea, unii domni fanarioţi din Ţările Române au servit iniţial ca tălmaci. Ex.: Dintre dragomani putem aminti pe Panaiotis Nikusios, Alexandru Mavrocordat Exaporitul, Dumitrache Moruzzi.
Dragoni - soldaţi cavalerişti ce puteau lupta şi pedestru, în secolele XVI-XV1II, în Franţa. Au rămas celebri în istorie prin raidurile organizate împotriva protestanţilor francezi, numite şi dragonade, pentru a-i sili să se convertească la catolicism în perioada domniei lui Ludovic al XlV-lea (1643-1715) şi prin campaniile devastatoare în Alsacia şi Palatinat din perioada războiului cu Liga de la Augsburg (1688-1697).
Drahmă - monedă de argint, utilizată de către greci şi macedoneni în Antichitate. Multiplii săi au fost didrahma şi tetradrahma, iar subdiviziunile obolul, diobolul şi triobolul. Valoarea şi conţinutul de metal preţios au variat foarte mult.
Dreadnought - (engl. = vas de război puternic înarmat) bastiment militar lansat iniţial la apă în 1906 de către britanici. Era dotat cu 10 tunuri de 300 mm, amplasate în 5 turele. Putea dezvolta o viteză de 21 noduri şi avea un deplasament de 21 650 tone. A constituit o revoluţie în tehnica luptei navale şi a favorizat marina britanică. S-a impus în luptele navale din anii primului război mondial, ca de exemplu în bătălia lutlandei sau de la Skagerrak (31 mai-1 iunie 1916).
Dregători - demnitari în Evul Mediu, în Ţara Românească şi Moldova, în secolul al XVI-lea termenul îi privea doar pe titularii marilor demnităţi. în
83
Dumă
secolul al XVII-lea, termenul a devenit sinonim cu cel de boieri. Astfel, putem distinge dregători ai statului, de sfat, de divan mici şi mari. Au avut numerose atribuţii: de a participa la sfatul domnesc, de a conduce solii peste hotare, de a comanda unităţi militare şi mai ales, cele specifice dregătoriei.
Drepturile omului - drepturile dobândite de către oameni, în raport cu statul, prin naştere, anume: dreptul la viaţă, libertate, justiţie, protecţia vieţii private, proprietate.
Druizi - (dru-wid = cel isteţ) preoţii celţilor din Galia, Irlanda şi Britania. Informaţii fragmentare ne-au parvenit de la istoricii romani din Antichitate. Au constituit o castă sacerdotală, păstrătoare a tradiţiilor lumii celtice, a unei doctrine ezoterice nescrise şi ai cărei membri puteau îndeplini deopotrivă funcţii religioase şi juridice. Unii autori antici menţionează că druizii puteau fi aleşi dintre femei, că celibatul nu era obligatoriu şi că preoţii săvârşeau şi sacrificii de oameni.
Ducat - 1) unitate teritorial-administrativă cu un statut autonom în cadrul unei formaţiuni statale în Evul Mediu şi în epoca modernă; 2) una dintre cele dintâi monede din aur sau argint, cu o largă circulaţie în Europa, în Transilvania şi Ţara Românească, au circulat ducaţii veneţieni, ungureşti, olandezi. Vladislav Vlaicu (1364-1377), domn al Ţării Româneşti, a bătut ducaţi de argint.
Duce - (lat. dux = şef, conducător) conducătorul militar al triburilor germanice. Ducii erau marii proprietari feudali, al căror titlu nobiliar era superior marchizului şi inferior prinţului. A fost, totodată, şi titlul prin care, la începutul Evului Mediu, au fost desemnaţi conducătorii locali în Transilvania, ca de exemplu Gelu dux Blachorum. în acelaşi timp, marele duce a fost unul din cele mai importante personaje de la Curtea Rusiei ţariste.
Dulama - obiect de vestimentaţie folosit în secolele X1V-XVII1 de către boierii din Moldova şi Ţara Românească. Este o haină lungă, confecţionată din postav sau catifea şi împodobită cu ceaprazuri.
Dumă-(rus. = adunare) forul parlamentar al Rusiei între 1905-1917. în această perioadă, s-au reunit succesiv patru dume. Au avut un caracter semireprezentativ şi au fost deposedate treptat de atributele puterii legislative în favoarea Ţarului. în 1993 Duma a reapărut ca instituţie politică în Rusia democratică.
Dumping
84
Dumping - politica economică ce se caracterizează prin vânzarea mult mai ieftină a mărfurilor, pentru a înfrânge concurenţa. Diferenţa între preţul de dumping şi cel al pieţei se acoperă din profiturile realizate pe piaţa internă şi din subvenţii de la buget.
Duşegubina - (slav. = pierdere de suflet) importantă instituţie în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească, puternic legată de practica „obiceiului pământului”. în secolul al XV-lea, a desemnat o gravă vină sau infracţiune, în secolul al XVI-lea pedeapsa pentru omor sau furt, iar în cel următor, pedeapsa pentru imoralitate. în accepţia sa cea mai largă, a definit răscumpărarea în bani sau vite, în conformitate cu obiceiul pământului, percepută de către obştile săteşti pentru omor, adulter sau răpire de fete, plătită de cel vinovat sau de proprietarul locului unde se săvârşise fapta.
E
Earl - reprezentant al autorităţii centrale (Coroana) în comitatele (shires) engleze. A avut atribuţii politice, juridice, administrative, financiare. Astfel, primea 1/3 din veniturile încasate. Iniţial, au fost numiţi de către rege. Ulterior, a devenit o demnitate ereditară. Din secolul al Xll-lea, s-a transformat într-un titlu de nobleţe.
Ecclesia - 1) Adunarea poporului în Atena antică şi în cetăţile cu regim democratic din Grecia. A constituit o instituţie cu caracter deliberativ, în care cetăţenii cu drept de vot dezbăteau probleme de ordin politic, administrativ, judecătoresc. Se reunea în Agora şi nu cuprindea femeile şi străinii. Deciziile sale erau apoi săpate în marmură şi expuse spre ştiinţa tuturor; 2) Din secolul al III-lea d. Hr. a desemnat în Imperiul roman primele comunităţi creştine şi apoi instituţia Bisericii. Termenul Ecclesia a circulat alături de Basilica şi l-a înlocuit, în final, pe cel din urmă; 3) este sinonim cu biserică, templu, parohie.
Echilibru politic - 1) proprietatea principală a unui sistem politic de a-şi păstra stabilitatea în cadrul unui echilibru dinamic; 2) în secolele XVII-
XIX,	teorie şi principiu de drept în cadrul relaţiilor internaţionale, conform cărora urma să se realizeze o distribuţie acceptabilă a puterii militare şi economice între statele continentului european încât nici o putere să nu devină mai puternică sau mai periculoasă. Ex.: în secolul al XlX-lea, Marea Britanie a invocat deseori principiul echilibrului politic pentru a garanta menţinerea Imperiului otoman, considerat „omul bolnav” al Europei.
Eclesiarh - cleric ce are în grijă organizarea serviciului religios într-o biserică sau o mănăstire.
Economie - totalitatea relaţiilor sociale, de producţie dintr-o societate. Se pot distinge: 1) economie naturală - formă de economie în care fiecare comunitate îşi satisface necesităţile interne strict din producţia proprie; 2) economia de schimb - formă de organizare a economiei pentru a pune în valoare mecanismele pieţei şi în care relaţia între cerere şi ofertă determină prioritatea în utilizarea resurselor disponibile; 3) economie na-
Ecumenism
86
ţională - totalitatea ramurilor muncii din sfera productivă şi neproductivă ce s-au constituit în istorie în cadrul diviziunii muncii, în limitele graniţelor unui stat; 4) economie politică - ştiinţa care studiază la nivel cantitativ şi calitativ, macro- şi microeconomic condiţiile şi factorii de producţie, cadrul social în care se realizează producţia, comportamentul agenţilor economici, acţiunea legilor economice în vederea minimizării eforturilor (cheltuielile de producţie) şi maximizarea rezultatelor (avuţia).
Ecumenism - mişcare religioasă apărută în jurul anului 1900, ce a urmărit reunirea tuturor bisericilor creştine pe o platformă comună de idei, dar cu respectarea autonomiei interne. în 1948 s-a constituit un consiliu mondial ecumenic ce a grupat biserica ortodoxă şi diferite biserici protestante. Conciliul Vatican II a avut un rol important în problemele ecumenice.
Edict - (lat. = ordin, poruncă, ordonanţă, notificare). în Antichitate, program pe care îl alcătuia pretorul în fiecare an la începutul mandatului, dispoziţiile privind organizarea instanţelor judecătoreşti şi modul de a soluţiona diferendele între cetăţeni. într-o accepţie largă vizează un act promulgat de către monarh, consul, praetor, tribunus plebis sau de către o autoritate laică sau religioasă superioară. Edictul priveşte probleme importante ale vieţii sociale, economice şi politice dintr-un stat.
Edili - magistraţi romani. La începutul secolului V î. Hr. sunt amintiţi doi edili, subordonaţi tribunilor plebei. în 367-366 edilul curul supraveghea organizarea jocurilor publice. Ulterior edilii, ce erau aleşi de către adunările tribute, s-au ocupat în oraşe de aprovizionarea populaţiei, funcţionarea pieţei, păstrarea ordinii publice, de păstrarea arhivelor plebeiene, de poliţia de moravuri. în perioada Imperiului, atribuţiile lor s-au restrâns.
Efeb - tânăr de 18-20 ani din Grecia antică, ce-şi desăvârşea educaţia într-o efebie, şcoală militară şi de instrucţie cetăţenească a tineretului şi care era incorporat pentru doi ani în serviciul militar obligatoriu.
Efori - 1) cei cinci magistraţi din Sparta reuniţi în Colegiul celor cinci efori. Aceştia supravegheau aplicarea legilor, aveau drept de control asupra întregii activităţi şi largi atribuţii în politica internă şi externă; 2) membrii din conducerea unei eforii în secolul al XVIIl-lea în Ţările Române.
Eforie - 1) instituţie administrativă de utilitate publică şi social-cul-turală. Termenul a început să fie utilizat din secolul al XVIII-lea în Moldova
87
Elită
şi în Ţara Românească. Ex.: Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti, Eforia şcoalelor din Ţara Românească; 2) consiliul de conducere al unei instituţii de utilitate publică şi social-culturală. Este sinonim cu epitropie. Ion Gheor-ghe Caragea, domn al Ţării Româneşti (1812-1818) a numit 4 efori în fruntea Gimnaziului din Bucureşti, pentru a supraveghea instrucţia în şcoală;
3)	secţiile (filialele) societăţilor secrete greceşti şi în primul rând Eteria.
Egumen - conducătorul spiritual şi administratorul patrimoniului mănăstirii. El era ales de către soborul călugărilor şi numit de către domnitor cu recomandarea mitropolitului. în Evul Mediu în Moldova a predominat practica numirii egumenilor, iar în Ţara Românească, a alegerii lor. Egumenul era asimilat dregătorilor domneşti din Ţările Române şi avea dreptul, cu excepţia unor cazuri, de a judeca pricinile ivite în satele de pe moşia mănăstirii. Este sinonim cu stareţ şi nastavnic.
El Dorado - nume acordat în imaginarul colectiv oraşului mitic al aurului din Lumea Nouă. Toţi conchistadorii spanioli au urmărit să identifice în secolul al XVI-lea această regiune în care metalul galben s-ar afla, conform tradiţiei, în cantităţi uriaşe.
Elector - 1) persoană ce are dreptul să participe la alegeri; 2) principii şi prelaţii Sfântului Imperiu romano-german, care în conformitate cu Bula de Aur din 1356, emisă de către împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg (1346-1378), îl alegeau pe împărat. Aceştia au fost, regele Boe-miei, ducele Saxoniei, markgraful de Brandenburg, corniţele Palatinului, arhiepiscopii de Mainz, Trier şi Koln (Colonia); 3) în S.U.A., persoanele ultime ce-1 aleg pe preşedintele statului.
Elenism - iradierea în secoIele-IV-I î. Hr. a limbii greceşti comune şi a formelor de civilizaţie, a culturii, artei greceşti în lumea euro-asiatică. Prin aceasta s-a deschis drum către mari transformări în plan social-economic şi cultural. Primul ce a folosit acest termen a fost, în 1836, filologul şi istoricul german Johann Gustav Droysen (1808-1884).
Elită - pătura superioară restrânsă a unei societăţi, ce se consideră cea mai distinsă. Ea s-a identificat, în cele mai multe cazuri, cu aristocraţia de avere şi naştere. în secolul XX Vilfredo Pareto (1848-1923) şi Wright C. Mills (1916-1962) au formulat teoria elitelor, conform căreia conducerea activităţii sociale şi politice dintr-o ţară trebuia să revină persoanelor superior dotate şi organizate în grupuri restrânse.
Emancipare
88
Emancipare - procesul de eliberare de sub tutela, stăpânirea sau servitutea morală, politică, economică şi socială. în cadrul dreptului, se referă la scoaterea de sub tutela sau puterea părintească a unui minor, căruia i se recunosc nişte drepturi.
Embargo - sistem de măsuri de interdicţie, formă de constrângere internaţională promovată de un stat împotriva altui stat sau grup de state prin: 1) interzicerea importului şi exportului unor mărfuri; 2) reţinerea vaselor maritime aparţinând statului aflat sub embargou în porturile statului ce-1 impune; 3) sechestrarea tuturor bunurilor aflate în străinătate ale statului căruia i s-a impus embargoul. Aceste măsuri reprezintă sancţiuni aplicate pentru încălcarea unor reguli ale dreptului internaţional sau în cazul unui conflict militar. Ex.: în 1941, S.U.A. au blocat bunurile japoneze aflate pe teritoriul american, după izbucnirea războiului între Japonia şi S.U.A. La 22 octombrie 1962, preşedintele S.U.A. John Fitzgerald Kennedy a decis blocada (embargoul) asupra Cubei.
Embatic - dreptul de folosinţă a unui imobil în schimbul unei chirii. Totodată, vizează arendarea unui teren pe o perioadă de 99 ani. în acest răstimp, arendaşul se bucură de dreptul de posesie deplină asupra terenului. Drepturile şi îndatoririle embaticarilor au fost prevăzute în condicile de legi şi pravilele din secolele XVII-XIX în Moldova şi Ţara Românească.
Emigrare - procesul de părăsire temporară sau definitivă a unui stat de către unii cetăţeni, pentru a se stabili într-un alt stat.
Emir - (arab. = comandant) titlul acordat descendenţilor lui Maho-med. în sens larg, a desemnat un şef militar, un prinţ, o căpetenie de triburi, un guvernator al unei provincii în lumea islamică. Este sinonim cu bei.
Enciclică - scrisoare a Papei, trimisă tuturor episcopilor romano-catolici sau doar dintr-o ţară, ce cuprinde aprecieri şi directive adresate credincioşilor în probleme de ordin etic, moral religios, de organizare, de dogmă. Ex.: Mater et Magistra (1961) a Papei Ioan al XXlll-lea (1958-1963), Pacem in terris (1963), Populorum Progressio (1967), Humanae Vitae (1968) ale Papei Paul al Vl-lea (1963-1978).
Enciclopedie - (gr. enkiklios = care cuprinde totul; paideia = educaţie, învăţământ), ansamblu de cunoştinţe umane ce se regăseşte într-o lucrare de diferite proporţii şi care tratează sistematic fie pe probleme, pe
89
Episcop
ramuri, fie în ordine alfabetică fie termeni, noţiuni, nume proprii, dintr-un domeniu sau mai multe de activitate. Astfel de lucrări sunt semnalate încă din Antichitate Ia greci, chinezi, indieni, arabi, romani. Termenul de enciclopedie a apărut în Evul Mediu. Prima enciclopedie modernă a fost Enciclopedia sau Dicţionar raţional al ştiinţelor, artelor şi meşteşugurilor, publicată între 1751-1772 cu concursul unor iluminişti de seamă, precum: Denis Diderot (1713-1784), Jean Le Rond d’Alembert (1717-1783), Voltaire (1694-1778), Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Claude Adrien Helvetius (1715-1771), Paul Henri Dietrich d’Holbach (1723-1789). Eniclopedii celebre au apărut în S.UA., Anglia, Italia, Germania, Rusia. Cea mai veche enciclopedie românească a fost Enciclopedia Română editată de „Astra”, 3 voi., 1898-1904.
Encomienda - proprietate agricolă în coloniile spaniole din Lumea Nouă. La baza sa au stat donaţiile coroanei de suprafeţe arabile şi sclavi indieni către conchistadori. în schimb, proprietarul, care se numea enco-mendero, era obligat să convertească pe indieni la creştinism. A constituit baza muncii forţate din posesiunile spaniole.
Endogamie - contractarea în mod obligatoriu a căsătoriilor la unele populaţii primitive în sânul aceluiaşi trib, dar nu şi al aceleiaşi ginţi.
Enoriaş - credincios, membru al unei parohii.
Enosis - (gr.) mişcarea de unificare a Ciprului cu Grecia. Enosis-ul este respins de către Constituţia Ciprului (fost stat unitar) ce prevede un stat unic cu capitala la Nicosia, cu două comunităţi egale în drepturi - cea turcă şi cea greacă.
Epidemie - extinderea rapidă a unei boli la un număr mare de persoane. Este sinonim cu molimă. Ex.: Epidemia de ciumă din 1348-1349 a afectat grav potenţialul demografic al Europei.
Epigrafie - ştiinţă auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul, descifrarea şi interpretarea inscripţiilor săpate (gravate) în piatră, bronz, zgâriate pe os, lemn, produse ceramice. Analiza epigrafică reprezintă o contribuţie importantă la identificarea unor aspecte noi ale evoluţiei umanităţii.
Episcop - înaltă faţă bisericească, subordonată unui arhiepiscop sau mitropolit. Episcopul conduce o eparhie. în Ţările Române, în Evul Mediu, în ordinea vechimii şi importanţei, pot fi menţionate: în Moldova - Epis-
Epistil
90
copia Sucevei, Bucovinei, Dunării de Jos, Rădăuţilor; în Ţara Românească
-	Episcopia Râmnicului şi Noului Severin, Buzăului, Argeşului.
Epistil - element de arhitectură ce cuprinde partea inferioară a antablamentului, care se sprijină pe capitelele coloanelor sau pe zid. Este sinonim cu arhitravă.
Epitaf - inscripţie în proză sau în versuri săpată pe unele monumente funerare. în cadrul său se regăsesc date importante despre viaţa defunctului. A fost foarte răspândit în Antichitate, Evul Mediu şi în epoca modernă.
Epitrahil - fâşie lungă de stofă sau mătase, bogat împodobită, şi care se poartă peste stihar în timpul slujbei religioase de către preoţii ortodocşi. Este sinonim cu patrafir.
Epitrop - tutore, mandatar, administrator al unui bun, în special al averii unei biserici în secolele XV1II-XIX în Ţara Românească şi Moldova.
Eponim - 1) strămoş, deseori legendar, al unei populaţii sau al unui grup social; 2) în cetăţile greceşti şi în Roma antică, demnitar civil sau religios după al cărui nume se deosebea un an de altul. Astfel, se puneau bazele unei cronologii locale; 3) în arheologie, desemnează culturile ale căror nume sunt date de localităţile în care s-au aflat primele vestigii.
Epopee - specie în versuri a genului epic, de mari dimensiuni. A fost cultivată cu predilecţie în Antichitate. Epopeea narează fapte eroice, legendare, dominate deseori de personaje impunătoare, ce acţionează în acord cu forţele supranaturale sau împotriva lor. Ex.: Epopeea lui Ghilgameş, Odiseea, lliada, Ramayana, Mahabharata, Eneida.
Epurare - campanie deliberată pentru înlăturarea elementelor considerate „aventuriere” şi „duşmănoase” din aparatul de partid şi de stat, întreprinderi şi instituţii, forţele armate ale ţărilor comuniste. în U.R.S.S., asasinarea în 1934 a lui Serghei Kirov (1886-1934), şeful organizaţiei de partid din Leningrad, a oferit lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili (Stalin), care, de fapt, a pus la cale acest asasinat, pretextul de a dezlănţui campania pentru eliminarea tuturor rivalilor potenţiali din Biroul Politic al Partidului Comunist. Cu acest prilej s-a trecut la arestarea, exilarea, deportarea, asasinarea câtorva sute de mii de persoane - ofiţeri, intelectuali, activişti, simpli
91
Erezie
cetăţeni. Printre victimele celebre ale epurărilor staliniste amintim pe mareşalul Mihail Tuhacevski (1893-1937), Lev Kamenev (1883-1936), Nikolai Buharin (1888-1938), Grigori Zinoviev (1883-1936), membri ai Biroului Politic. Au fost persecutaţi cei cu probleme de „dosar”, descendenţii claselor exploatatoare. în sens larg termenul se referă la practica politică a partidelor comuniste care, ajunse la putere, înlătură pe cale violentă pe toţi cei care au colaborat cu regimurile politice anterioare.
Equites - escadroane, unităţile de cavalerie ale armatei romane. Iniţial, membrii săi se recrutau doar din rândul claselor înstărite şi constituiau unităţi ce numărau câte 300 călăreţi. Erau înarmaţi cu lănci lungi. în urma reformelor militare ale lui Caius Marius (157-86), a fost înlăturat censul privind recrutarea funcţie de clasa socială. Equites erau obligaţi să participe la serviciul militar efectiv (17-47 ani) şi la zece campanii. La sfârşitul Republicii, equites a desemnat o pătură socială de mijloc formată din negustori, întreprinzători, ordinul cavalerilor.
Erariu - în Imperiul habsburgic, domeniile statului ale căror venituri reveneau exclusiv împăratului. Ex.: în 1715, din considerente economice şi politice, zona Munţilor Apuseni din Transilvania a fost transformată în domeniu de stat, sarcinile de muncă ale ţăranilor crescând foarte mult.
Eră istorică - perioadă istorică ce debutează cu data unui eveniment, real sau legendar, şi de la care se numără anii în care au avut loc importante evenimente şi fenomene sociale, economice şi politice. Ex.: Era creştină reprezintă sistemul de numărare succesivă a anilor de la naşterea lui Iisus Hristos, elaborat, în secolul al Vl-lea, de către Sfântul Dionisie cel Mic (Exiguui) şi a cărui utilizare s-a generalizat începând cu secolul al VllI-lea.
Ermit - persoană ducând o viaţă religioasă solitară, în pustiu, specifică primelor secole ale creştinismului. Potrivit tradiţiei, printre conducătorii primei cruciade, cea a sărăcimii, din anul 1096, s-a aflat şi Petru Ermitul din Amiens. Este sinonim cu pustnic, sihastru, schimnic.
Erezie - doctrină religioasă aflată în contradicţie cu dogmele oficiale ale Bisericii şi condamnată de către cea din urmă. în Evul Mediu, a fost etichetată drept erezie şi reprimată corespunzător orice deviaţie de la învăţătura Bisericii creştine. Pedeapsa obişnuită pentru crima de erezie era, la catolici, în Spania, Italia, arderea pe rug. în Ţările Române, erau supuşi judecăţii, sub acuzaţia de erezie, călugării fugari, bigamii, cei ce huleau pe
Ergasterie
92
mitropolit. Este sinonim în numeroase documente cu abatere, rătăcire, greşeală. Ex.: arianismul, nestorianismul, bogomilismul, montanismul, monofizismul.
Ergasterie - mare atelier meşteşugăresc la Atena în secolele V-IV î. Hr. In cadrul său munceau, alături de proprietar, câteva sute de lucrători, în majoritate sclavi.
Escadră - mare unitate a forţelor maritime militare. Ex.: în bătălia navală de Ia Coronei din 1 noiembrie 1914, escadra amiralului german Von Spee a scufundat crucişătoarele britanice „Good Hope” şi „Monmouth”.
Escadrilă - subunitate a forţelor aeriene militare compusă din câteva patrule. A fost folosită începând cu prima conflagraţie mondială.
Escadron - subunitate de cavalerie ce corespundea unei companii de infanterie sau baterii de artilerie. A fost utilizat în campaniile din secolul al XlX-lea şi la începutul secolului XX.
Escatologie - ansamblul concepţiilor religioase cu privire la soarta finală a omului şi a lumii. Domină teme de reflecţie precum: sfârşitul lumii, Judecata de Apoi, Raiul şi Iadul.
Eseri - nume dat membrilor Partidului Socialiştilor Revoluţionari din Rusia, apărut la sfârşitul secolului al XlX-lea din mişcarea denumită Na-rodnaia Volia.
Etalon aur - cantitate de aur adoptată de o ţară ca bază a unităţii băneşti ce serveşte prin semnele băneşti la măsurarea preţurilor. Ex.: în 1992, dolarul american ($) şi lira sterlină britanică (£) erau egale cu aurul pentru garantarea monedei şi reglementarea împrumuturilor pe piaţa financiară.
Eteria - nume dat unei organizaţii revoluţionare secrete a grecilor. în 1814, s-a constituit la Odessa, sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti (1792-1828), ales în 1820 efor, societatea Philike Hetairia (Societatea Amicală) ce urma să coordoneze lupta poporului grec împotriva dominaţiei otomane, în 1821, mizând pe sprijinul Rusiei, Eteria a lansat chemarea la luptă împotriva turcilor, dar forţele sale armate erau insuficient înarmate şi slab instruite, iar Ipsilanti era mai mult interesat să şi-I subordoneze pe Tudor
93
Evocaţi
Vladimirescu (1780-1821) şi acţiunea sa revoluţionară idealurilor Eteriei. A jucat un rol important în mişcarea de renaştere naţională a grecilor.
Etichetă - ceremonial ce cuprinde norme riguroase de comportament la curţile monarhice şi în relaţiile diplomatice. Eticheta reglementează dreptul de preeminenţă, semnele de respect, onorurile acordate suveranului şi reprezentanţilor diplomatici. Ex.: eticheta de la curţile bizantină, otomană, spaniolă, franceză.
Etnocentrism - curent de gândire în care se manifestă tendinţa de a aprecia valorile unei culturi în funcţie de propria cultură considerată drept superioară. Aceasta devine un criteriu universal în analiza axiologică. Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1906 de către sociologul american W.G. Sumner (1840-1910).
Eucharistie - cuminecătură, ceremonie religioasă în cadrul Bisericii Romano Catolice. Se referă la ultima cină a lui Iisus Hristos şi a apostolilor săi. Drept simbol al comuniunii în viaţa divină, preotul reînnoieşte în momentul împărtăşaniei sacrificiul lui Hristos, corpul şi sângele său în vin şi hostie.
Eunuci - tineri castraţi, folosiţi la curtea împăratului chinez şi în seraiul sultanului otoman, fiind însărcinaţi cu paza haremului. Uneori, au avut un rol politic important, precum în China la finele dinastiei Han.
Eurocomunism - mişcare în sânul partidelor comuniste din Europa occidentală (Spania, Italia, Franţa), în deceniile şapte şi opt ale secolului
XX,	cu scopul de a-şi câştiga independenţa de acţiune politică în faţa deciziilor P.C.U.S. şi U.R.S.S. în cadrul mişcării comuniste. Printre ideologii săi s-au numărat Santiago Carillo şi Enrico Berlinguer.
Ev Mediu - vezi Feudalism.
Evanghelie - (grec. = ştire bună) operă fundamentală a religiei creştine, ce reuneşte relatările celor patru evanghelişti şi apostoli despre viaţă, moartea şi mesajul activităţii lui Iisus Hristos. Astfel, sunt cunoscute evangheliile după Luca, Ioan, Matei şi Marcu. Răspândirea învăţăturilor Evangheliei, convertirea la creştinism a fost numită evanghelizare.
Evocaţi - persoanele care, la sfârşitul secolului II î. Hr., primeau, în Imperiul roman, o funcţie onorifică, în calitate de specialişti pe lângă un
Exarh
94
magistrat. în acelaşi timp, evocaţi se referă la veteranii care erau rechemaţi în armată pentru meritele lor.
Exarh - (lat. exarchus = exarh, cap, şef) 1) în secolul al IV-Iea î. Hr., comandantul unei unităţi de cavalerie din armata romană; 2) în secolul al Vl-lea î. Hr. pe comandantul militar şi guvernatorul bizantin din Italia şi nordul Africii, ce îşi avea reşedinţa la Ravenna; 3) înaltă faţă bisericească; 4) în epoca contemporană, arhiereul ce are misiunea de a inspecta mănăstirile dintr-o eparhie.
Exarh al Plaiurilor-înaltă faţă bisericească, de obicei un mitropolit, delegat de Patriarhia de la Constantinopol să coordoneze treburile eclesi-astice dintr-o zonă determinată, ca de exemplu Ţara Românească. Este sinonim cu mitropolit. Ex.; în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân în Ţara Românească, Patriarhia de la Constantinopol a acordat titlul de Exarh al Plaiurilor Mitropolitului Ungro-Vlahiei, care îşi manifesta autoritatea spirituală şi asupra românilor ortodocşi din Transilvania. în 1391 Pahomie, egumenul Mănăstirii Sfântul Mihail din Perii Maramureşului, a primit demnitatea de exarh al românilor din Sălaj, Maramureş şi nordul Transilvaniei.
Exchequer - (engl.), organismul financiar central în Evul Mediu în Anglia. Iniţial, a reprezentat o parte a curţii regale a monarhilor normanzi, în 1172, această instituţie şi-a mutat sediul la Westminster. Chancellor of Exchequer este numele purtat de către ministrul de finanţe, membru al cabinetului de la Londra.
Excomunicare - pedeapsă de ordin religios, privind excluderea temporară sau definitivă a unui creştin, printr-un ceremonial special, din sânul bisericii, pentru abateri de la dogme sau canoane. Cel excomunicat era înlăturat de la toate slujbele religioase. Excomunicarea sub afurisenie (anatemă) implica şi scoaterea în afara legii. Acest procedeu a fost folosit în Evul Mediu şi a avut un impact uneori decisiv asupra mentalului colectiv. Ex.: în 1437, episcopul catolic Gheorghe Lepeş de la Alba lulia a pronunţat excomunicarea în cazul ţăranilor care nu au plătit dările în monedă nouă.
Exil - o pedeapsă îndeosebi în cazul unui delict politic. Cel găsit vinovat este obligat să părăsească ţara al cărei cetăţean este. Alteori, din cauze de ordin politic, unii membrii ai unor clase şi categorii sociale, ai unor grupuri etnice sunt siliţi să ia calea exilului. Este sinonim cu surghiun.
95
Expulzare
Exogamie - lege fundamentală a ginţii matriarhale, în conformitate cu care căsătoriile între membrii aceleiaşi ginţi erau interzise.
Expansiune - extinderea influenţei şi a dominaţiei economice, culturale, politice a unei mari puteri asupra unor state şi teritorii străine. Aceasta semnifică, în acelaşi timp, acapararea, de cele mai multe ori pe cale violentă, de noi teritorii, de surse de materii prime şi pieţe de desfacere.
Export - totalitatea operaţiilor cu caracter comercial, prin care o parte din mărfuri sunt vândute pe piaţa altor ţări. Exportul constituie o categorie de seamă a producţiei de mărfuri. Pot fi deosebite, între altele: 1) exportul de capital - plasarea de capitaluri în alte ţări, pentru a obţine profituri mai mari decât pe piaţa internă; 2) exportul invizibil - vânzarea de servicii în alte ţări.
Expresionism - mişcare artistică apărută la începutul secolului XX în Germania. în literatură, se remarcă creşterea gradului de subiectivitate, deformarea realităţii, predominarea hilarului şi grotescului. Operele literare sunt cadrul unor dezbateri de idei interesante şi transmit mesajul antirăzboinic sau critica societăţii industriale. Dintre autori amintim pe: Heinrich Mann (1871-1950), Franz Kafka (1883-1924), Bertolt Brecht (1898-1956). în muzică, reprezfentată între alţii de Arnold Schonberg (1874-1951) transpare exacerbarea elementelor postromantice şi se impun principiile serialismu-Jui. în artele plastice se produce o reacţie vehementă împotriva impresionismului. Astfel, se poate observa, în lucrările lui Oskar Kokoschka (1886-1980), Edvard Munch (1863-1944), Emil Nolde (1867-1956) şi alţii, accentuarea grafică a traseelor, violenţa cromatică şi jocul exagerat de volume. în cinematografie, aspecte ale expresionismului se regăsesc în producţiile lui Fritz Lang (1890-1976) şi Friedrich Wilhelm Plumpe (Murnau) (1889-1931).
Expropriere - trecerea în mod forţat a unor mijloace de producţie, bunuri din proprietatea unei persoane fizice sau juridice în patrimoniul statului sub motiv de interes public şi nu întotdeauna cu despăgubire. A avut un conţinut şi efecte diferite de la epocă la epocă. Este sinonim cu etatizare şi naţionalizare.
Expulzare - act administrativ, decizie judecătorească prin care un stat constrânge şi somează pe unul sau mai mulţi cetăţeni ai altui stat, aflaţi pe teritoriul său, să-l părăsească în cel mai scurt timp posibil. Acest act derivă din principiul suveranităţii naţionale şi are la bază convenţiile diplo-
Extrate rito rialitate
96
matice internaţionale. Sunt expulzaţi, de obicei, cei ce ameninţă siguranţa naţională, iar în Evul Mediu în Ţările Române, respectiv cei ce se abăteau de la legea sau morala publică. în cazul reprezentanţilor diplomatici, expulzarea este precedată de declararea drept persona non grata şi poate atrage înrăutăţirea relaţiilor bilaterale.
Extrateritorialitate - concepţie politică şi practică diplomatică, ce prevede un regim special aplicat în relaţiile internaţionale în ceea ce priveşte imunităţile şi privilegiile acordate de către state, pe baza reciprocităţii, unor persoane, instituţii prin prezumţia că ele ar continua să se afle pe teritoriul naţional. Astfel, teritoriul unei ambasade, legaţii, oficiu diplomatic este considerat ca aparţinând statului ce îl reprezintă şi este inviolabil. Constituie un principiu fundamental al dreptului internaţional.
Extrădare - act prin care guvernul unui stat decide să remită, Ia cererea altui stat, pe un individ vinovat de o infracţiune la legile statului reclamant, pentru a fi judecat şi pedepsit. La baza lui se află ideea asistenţei juridice mutuale, ce se exprimă în convenţii bilaterale şi internaţionale de extrădare. în Ţările Române, extrădarea s-a aplicat, în Evul Mediu, în cazul hoţilor, răsculaţilor, dezertorilor şi chiar infractorilor de drept comun.
F
Fabieni - membrii unei societăţi fondate în 1884 în Marea Britanie. Numele îi vine de la generalul roman Quintius Fabius Maximus (Cunctator
-	întârzietorul) (297-203 î. Hr.), consul din al doilea război punic, care la capătul unei lungi perioade de folosire a unor tactici precaute, a obţinut mari succese militare. Fabienii considerau că putea fi impusă o nouă societate în lume doar pe baza mijloacelor democratice, şi anume: votul universal, o legislaţie economică şi politică modernă, dezbateri politice raţionale. Societatea Fabienii or a jucat un rol important în constituirea în 1906 a Partidului Laburist din Marea Britanie.
Fabri - (lat. faber = meşteşugar, lucrător, meşter), denumire generică pentru meşteşugarii din Imperiul roman care prelucrau lemnul, metalul, piatra. Sunt pomeniţi în documente, de cele mai multe ori însoţiţi de un epitet ce viza materialul pe care-1 prelucrau sau uneltele pe care le realizau; faber aeriarius - lucrător de obiecte din bronz, cizelator. S-au organizat în bresle (collegia), ca de exemplu cele menţionate în Dacia romană la Apu-lum, Drobeta, Sarmizegetusa.
Fabrică - termen ce a desemnat în secolul al IV-lea î. Hr. atelierele de arme ale statului în Roma antică. în accepţia sa cea mai răspândită, vizează o formă superioară a producţiei industriale, o unitate industrială specifică fazei târzii a revoluţiei industriale. în cadrul său se produce, cu ajutorul maşinilor şi utilajelor industriale, o gamă largă de produse finite.
Facies cultural - (lat. facies = înfăţişare, aspect, fel, chip) termen folosit în arheologie, pentru trăsăturile specifice - decoraţia ceramicii, depunerea straturilor de cultură etc. - ale unui ansamblu arheologic.
Facsimil - reproducere fidelă a unui text, desen, picturi sau semnături printr-o copiere manuală sau prin mijoace foarte avansate de fotografiere.
Factorie - punct de schimb comercial al produselor locale cu cele aduse de pe alte continente. Numeroase factorii au fost înfiinţate în Evul Mediu şi în epoca modernă în zonele explorate de către europeni (portughezi, spanioli) pe coastele Africii, Asiei şi Americii Latine.
Facţiune
98
Facţiune - (lat- factio = partidă, corp, categorie), grup de persoane care se reunesc în baza unui interes politic şi fondează o asociaţie politică. Aceasta poate constitui fundamentul unui partid politic sau desprins dintr-un mare partid (partid-matcă), cu scopul de a prelua şi controla puterea politică.
Faeton - trăsură înaltă, uşoară, cu patru roţi şi capotă, ce a fost folosită în secolele XVIIÎ-XIX. Ulterior, la începutul secolului XX, autoturism asemănător cu acest tip de trăsură.
Falangă - unitate de luptă în Grecia antică. A fost constituită din infanterişti organizaţi pe 8-16 rânduri şi înarmaţi cu săbii scurte şi suliţe de diferite dimensiuni, ca de exemplu sarisa. Tactica sa de luptă a prevăzut înaintarea în rânduri compacte. Soldaţii din primele şase rânduri, perfect aliniaţi, se deplasau în luptă cu suliţele în poziţie orizontală, constituind un veritabil zid de vârfuri de suliţe, ce străpungeau apărarea inamică. Centrul şi aripa dreaptă ale formaţiei erau puternic întărite. Falanga a desemnat în secolul al XlX-Iea, în planurile socialist utopice ale lui Charles Fourier (1772-1837), celula social-economică fundamentală, ce cuprindea 1 500-2 000 indivizi şi care funcţiona, pe baza muncilor agricole, ca o asociaţie de producţie şi consum. în Spania, în perioada războiului civil (1936-1939) şi după aceasta, Falanga a fost partidul de guvernământ, condus de către generalul Francisco Franco Bahamonde (1892-1975)
Falanster - în concepţia lui Charles Fourier, un mare edificiu în ale cărui coipuri, ce comunicau între ele pentru a înlesni contactele dintre membrii comunităţii, urma să locuiască o falangă. Prin extensie, falansterul a însemnat un tip de comunitate umană, ce avea la bază un plan utopic de organizare social-economică. în Ţara Românească, în 1835, Teodor Diamant (1810-1841), inspirat de ideile fourieriste, a organizat la Scăieni, pe una din proprietăţile boierului Manolache Bălăceanu, un falanster ce a purtat numele de Societatea agronomică şi manufacturieră.
Falce - unitate de măsură a suprafeţelor agricole. Izvoarele istorice amintesc o astfel de unitate de măsură încă în Imperiul roman, unde era egală cu suprafaţa de fân cosită într-o zi. A fost utilizată pe scară largă în Evul Mediu şi în epoca modernă în Ţările Române. A avut dimensiuni foarte variate; în medie, în Moldova, a măsurat 1,43 ha, iar în Ţara Românească 1,5 ha sau 3 pogoane. în Moldova a apărut mai de timpuriu în comparaţie cu Ţara Românească. în Transilvania, a fost pomenită sporadic în documentele din secolul al XlX-lea. Se cunosc falcea olteană, falcea munteană ş.a.
99
Faraon
Faliment - fenomen economic, specific economiei de piaţă, ce constă în lichidarea întreprinderii industriale, băncii sau societăţii comerciale declarate de către instanţa judecătorească în stare de insolvabilitate ca urmare a imposibilităţii de a-şi achita datoriile.
Familie - unitate biologică şi socială fundamentală a societăţii umane, bazată pe relaţii de consanguinitate şi înrudire. Relaţiile între membrii familiei sunt reglementate prin norme. în cadrul familiei, se manifestă relaţii biologice, psihologice, spirituale, tradiţii, obiceiuri, modele de comportament. Analiza lui Lewis H. Morgan asupra familiilor de indieni din America a permis o reconstituire, în linii generale, a etapelor de existenţă a familiei în istorie. Astfel, Morgan a identificat familia bazată pe căsătoria pe grupe. Tendinţa familiei de a ieşi de sub constrângerea economică şi socială a ginţii a determinat constituirea societăţii patriarhale. La baza familiei a stat criteriul înrudirii pe linie paternă. Ulterior, alte criterii au contribuit la ierarhizarea familiilor: averea şi vechimea în aşezare. în lumea romană familia se baza pe puterea şefului său, a cărui autoritate se exercita asupra femeii, copiilor, sclavilor şi întregului patrimoniu. în Evul Mediu, la baza familiei a stat căsătoria, filiaţiunea, înfierea. în lumea modernă şi-au pus amprenta asupra familiei diferite epoci istorice şi trăsăturile lor distincte
-	Vechiul Regim, Revoluţia franceză, epoca victoriană ş.a.
Fanarioţi - domnitorii numiţi între 1711 (Moldova)/1716 (Ţara Românească) şi 1821 de către Poartă în Ţările Române. Instaurarea domniilor fanariote a constituit răspunsul Imperiului otoman la expansiunea Habsbur-gilor şi a Rusiei, pentru un control mai eficient al exploatării resurselor economice de la nord de Dunăre şi prevenirea oricăror posibile defecţiuni politice ale Principatelor Române. Domnii fanarioţi erau asimilaţi statutului unui paşă cu două tuiuri. Numele le vine de la cartierul Fanar al Patriarhiei de la Constantinopol, locuit în marea majoritate de greci, din rândul cărora se recrutau dragomanii, importanţi dregători otomani. într-o altă accepţie, fanarioţii în secolul al XVl-lea constituiau elita populaţiei orăşeneşti de origine greacă din Imperiul otoman, care, în opinia unor istorici, au avut un rol important în modernizarea Ţărilor Române, în dezvoltarea culturii.
Faraon - (în vechea limbă egipteană = casă mare, palat) începând cu anul 1000 î. Hr., conducătorul statului egiptean în Antichitate. Din respect şi teamă nu i se pronunţa numele şi i se spunea în mod curent „zeul cel bun”. Era considerat reprezentantul zeului Soarelui - Ra - pe Pământ. Dispunea de o putere absolută, fiind proclamat „stăpân al pământului, oame-
Fascie
100
nilor şi animalelor”. Era mare preot şi judecător suprem. A fost sprijinit de un numeros aparat funcţionăresc, în care scribii au jucat un rol important. Primul faraon a fost, conform tradiţiei, Menes, care a pus bazele statului egiptean centralizat, dinastia thinită, cu capitala la This. Până la cucerirea persană din 525 î. Hr., Egiptul a fost cârmuit de faraoni, grupaţi în 26 dinastii.
Fascie - (lat. fascia = faşă, fâşie, bandă) simbol al magistraţilor şi, în general, al demnitarilor în Roma antică. La origine a constituit emblema legiunilor romane. Reprezenta un mănunchi de nuiele legate cu o curea în jurul unei securi şi era purtată de lictori care însoţeau pe unii magistraţi. După 1918, fascia a desemnat asociaţia vechilor combatanţi în Italia. O dată cu instaurarea regimului totalitar al lui Benito Mussolini „11 Duce” (1883-1945) în Italia, ea a devenit simbolul heraldic al partidului fascist.
Fascism - mişcare politică de extremă dreaptă. Numele îi provine de la fascie. Fascismul a apărut la finele primei conflagraţii mondiale, din exploatarea nemulţumirilor existente de către extrema dreaptă, care, în mod demagogic, a făcut promisiuni imposibil de realizat, aruncînd vina pentru situaţia existentă asupra slăbiciunii regimurilor democratice şi a parlamentarismului. Liderii săi au promis executive puternice, restaurarea mândriei naţionale. Fascismul a promovat o concepţie antidemocratică şi naţionalistă, bazată pe atotputernicia statului şi şefului, existenţa unui singur partid politic ce se identifică cu statul, lichidarea drepturilor şi libertăţilor democratice. Mişcarea fascistă a alimentat ideologic regimurile de extremă dreaptă instaurate în deceniile trei şi patru ale secolului nostru în Ungaria, Germania şi alte ţări.
Fatîh - (turc. = Cuceritorul). Acest supranume a fost acordat sultanului Mahomed al II-lea (1451 -1481), după cucerirea de către acesta în 1453 a Constantinopolului.
Fatva - sentinţă, act sau aviz cu caracter juridic, invocând numele religiei musulmane, dată de către ayatolah, muftiu sau ulemale în pricini deosebite în lumea islamică.
Faubourg - cartierul unui oraş din Franţa în epoca modernă, situat în afara fortificaţiilor citadine. Ulterior, a desemnat cartierele mărginaşe. Ex.: în perioada revoluţiei din 1789-1794 în Franţa, un rol important l-au jucat masele populare din faubourg-urile pariziene St. Antoine, St. Marceau, St. Honore.
101
Feminism
Faun - divinitate campestră, fiinţă dotată cu puteri deosebite, prezentă în mitologia romană, fiind identificată cu zeul Pan şi de acea reprezentat cu corniţe şi picioare de capră. Era considerat zeul fecundităţii, protectorul câmpiilor, pădurilor şi al turmelor de animale.
Fazendas - proprietăţi agricole în Brazilia, menţionate documentar în prima jumătate a secolului al XîX-lea cu precădere în interiorul ţării, unde se cultiva cafea, folosindu-se forţa de muncă a sclavilor.
Federalism - sistem politic care stă la baza organizării unui stat într-o federaţie şi în care autoritatea centrală coexistă cu autonomia statelor componente. Ex.: concepţiile federaliste ale arhiducelui Francisc (Franz) Fer-dinand de Habsburg (1863-1914).
Federaţie - ansamblu politic al mai multor state, care-şi păstrează organizarea proprie, dar acceptă şi existenţa unor instituţii federale - organe politice şi administrative (parlamentul şi guvernul federal) şi a unor legi comune. Ex.: Australia, Mexic, Brazilia, S.U.A., Canada ş.a. în perioada Revoluţiei franceze, Federaţia însemna asocierea cetăţenilor angajaţi în lupta pentru apărarea Revoluţiei. Sărbătorile Federaţiei (14 iulie 1790, 10 august 1793, 1 iulie 1815) au reprezentat mari adunări ale cetăţenilor veniţi din toate colţurile Franţei.
Felahi - agricultori din statele arabe din Orientul Apropiat şi din nordul Africii (Maghreb). Se deosebesc prin modul de viaţă şi tradiţii de beduini şi de locuitorii zonelor urbane.
Feldmareşal - înalt grad militar în unele state europene, ca de exemplu: Germania, Marea Britanie. Ex.: Helmuth, conte von Moltke (1800-1891); August von Mackensen (1849-1945).
Felonie (Hiclenie) - în Evul Mediu, infidelitatea, trădarea, lipsa de loialitate de care se făcea vinovat vasalul faţă de senior. în urma trădării, contractul vasalic era considerat încălcat, iar seniorul avea dreptul să purceadă la pedepsirea vasalului.
Feminism - mişcare social-politică, deosebit de activă în a doua jumătate a secolului al XlX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, pentru egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul în plan social-economic şi politic. A desfăşurat o campanie susţinută în vederea obţinerii dreptului de vot pen-
Feregea
102
tru femei. Primul stat care a acordat dreptul de vot femeii a fost în 1893 Noua Zeelandă. Au urmat S.UA. (1920), Marea Britanie (1928). în Anglia şi S.U.A. activistele luptei feministe au purtat numele de sufragete. Printre cele mai cunoscute în Marea Britanie menţionăm pe Emmeline Pankhurst, care în 1903 a fondat Uniunea Social-Politică a Femeilor.
Feregea - 1) văl cu care femeile, în acord cu principiile religiei musulmane, îşi acoperă faţa. Portul feregelei este astăzi obligatoriu în statele fundamentaliste islamice: Iran, Afganistan, Sudan; 2) în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească, mantia subţire de postav sau de mătase pe care boierii şi soţiile lor o purtau peste îmbrăcăminte.
Feud (Feudă) - (în limba francă - fehud-dd = vite, avere) concesiune funciară condiţionată de îndeplinirea unor obligaţii, în special militare, acordată de către senior vasalului, care o lucra cu forţa de muncă a ţăranilor dependenţi. A reprezentat baza relaţiei vasalice. Iniţial viager, feudul a devenit o posesiune ereditară. Din punct de vedere economic, era un domeniu feudal sau o parte din cadrul său şi în care relaţia vasalică s-a împletit cu cea tipică lumii feudale, între ţărani şi feudali. Este sinonim cu fief, domeniu.
Feudalism - tip de societate ce se încadrează cronologic, în limite generale, între secolele V-XV. S-a caracterizat prin preponderenţa economiei naturale, înzestrarea producătorului direct cu mijloace de producţie, în special pământ, autoritatea cu caracter personal a proprietarului feudal asupra producătorilor direcţi, raporturile vasalice ce au constituit baza edificiului so-cial-politic. în cadrul său deţinerea cu drept de folosinţă a unei suprafeţe de pământ (fief) a reprezentat garanţia fidelităţii vasalului faţă de suzeran.
Fibulă - agfafă ornamentală, podoabă utilizată în Antichitate pentru a prinde un veşmânt. A apărut încă din mileniul I î.Hr. şi a fost folosită pe scară largă până în epoca metrilor migraţii ale populaţiilor. A înfăţişat o largă tipologie: cu două spirale, în formă de arc de vioară, de ochelari etc. Constituie un important mijloc de datare cronologică, cu precădere pentru epoca metalelor. Un uriaş centru de producţie a fibulelor a fost identificat în vestul Peninsulei Balcanice. La romani, atleţii şi actorii purtau un inel, denumit, de asemenea, fibulă.
Fief - bun, suprafaţă de pământ, posesiune exclusivă şi absolută a seniorului concedată de către acesta vasalului în schimbul fidelităţii sale -
103
Florini
sfat şi ajutor (consilium et auxilium). Iniţial a fost un beneficiu, devenit apoi ereditar. Este sinonim cu feudul (feuda). în limbajul electoral contemporan se utilizează şi termenul de fief electoral, pentru a desemna zona de dominaţie politică absolută a unui partid.
Firman - poruncă scrisă, decret, act emis de sultan - în Imperiul otoman, Iran, Afganistan - purtând pecetea suveranului (turaua) şi semnat şi de către marele vizir. Cuprindea o formulă de introducere, în care se arăta că firmanul era elaborat în conformitate cu legiuirile corespunzătoare. Actul privea fie unele obligaţii politice şi economice ale statelor supuse Porţii, fie învestitura sau mazilirea domnilor. Ex.: firmanele Porţii pentru Moldova şi Ţara Românească din 1774, 1783, 1791; cele de învestitură ale domnilor Ţării Româneşti - Matei Ghica (1752-1753), Alexandru Ghica (1834-1842) şi ai Moldovei - Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1828) şi Grigore Alexandru Ghica (1849-1853; 1854-1856). Firmanele din august-septembrie 1802 au reglementat obligaţiile Principatelor faţă de Poartă. în octombrie 1859, sultanul a emis firmane separate de învestitură pentru Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) ca domn al Moldovei şi ca domn al Ţării Româneşti.
Fisc - instituţie care stabileşte şi încasează contribuţiile către stat, urmăreşte şi execută financiar silit pe cei răi-platnici şi administrează contribuţiile în folosul obştesc.
Flamini - (lat. flamen) preoţi romani ai cultului unei anumite divinităţi al cărei nume în purtau. Erau: a) flamines maiores - aleşi dintre patricieni; b) flamines minores - aleşi dintre plebei. în perioada Republicii, au existat 15 flamini numiţi de către pontif ex maximus (marele preot). în anii Imperiului, ei au fost numiţi de către împărat. S-au organizat pe baza unei ierarhii religioase stricte. în conformitate cu locul misiunii şi atribuţiile pe care le îndeplineau, s-au grupat în flaminii marilor zei ai Romei - Marte, Jupiter, flaminii curiilor şi oraşelor, flaminii cultului imperial.
Flintă - puşcă cu fitil, ţeavă lungă, cocoş şi cremene, folosită în secolele XVI-XVIII. în Ţările Române este cunoscută sub numele de sâneaţă.
Florini (Forinţi, Florinţi) - monezi de aur şi argint ce au circulat în Ţările Române până în secolul al XlX-lea. Iniţial, o monedă de aur numită florin a fost bătută în 1252 la Florenţa. Ulterior, ea a fost imitată, pe larg, în Europa. în 1352, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei (1308-1342), a emis în Transilvania un florin de aur. Sub denumirea de florini ungureşti au apărut
Focul grecesc
104
în secolul al XV-Iea în Moldova şi Ţara Românească. Până în 1867 au circulat în Principate diverşi florini: olandez, unguresc, nemţesc. Florinii au fost fdlosiţi la plata vămii, tributului, a diferitelor dări. Ex.: Prin diploma leopoldină din 4 decembrie 1691, Transilvania era obligată să plătească anual o contribuţie de 112 500 florini renani aur pe timp de pace, şi 4 000 000 pe timp de război.
Focul grecesc - o armă secretă folosită de către bizantini în Evul Mediu, pentru a alunga inamicul - în special pe arabi - de sub zidurile Constantinopolului. Potrivit unor informaţii ale unor contemporani, acesta era un amestec de substanţe chimice ce luau foc şi explodau în contact cu apa.
Foederati - (lat. foedus = tratat, pact, convenţie, alianţă) nume dat de către romani populaţiilor „barbare” aflate la graniţele Imperiului şi care, în schimbul unor stipendii acordate de Roma, apărau zonele de frontieră. Aceste populaţii încheiau cu împăratul roman un tratat (foedus), ce reglementa raporturile bilaterale. în perioada Dominatului, dintre foederati s-au recrutat trupe de cavalerie, ai căror comandanţi erau numiţi de către împărat. Ex.: Constantin cel Mare (306-307) încheie în 332 un foedus cu goţii şi taifalii din Câmpia Munteniei. Theodosie (379-395) îi recunoaşte pe goţi drept foederati şi aceştia pătrund în masă în Imperiul roman.
Foişor - o mică terasă acoperită, înconjurată de stâlpi şi ieşită din linia faţadei. Foişorul se ridica deasupra pivniţei, în grădina unei case, într-un parc şi servea pentru odihnă, pază şi punct de observaţie în caz de incendiu. Ex.: Foişorul de Foc din Bucureşti.
Formă de guvernământ - modul de organizare, funcţionare şi exercitare a puterii de stat în cadrul unei formaţiuni teritoriale. în istorie, pot fi deosebite, de ex.: forma de guvernământ monarhică şi cea republicană.
Forum (For) - (lat. forum) piaţa publică principală în cadrul unui complex urban din lumea romană. A jucat un rol economic - aici se încheiau tranzacţii economice; politic - centru politic; religios - loc de desfăşurare a unor ceremonii religioase; juridic - aici se efectuau judecăţile publice. Era ridicat, de obicei, la întretăierea arterelor principale ale oraşului, iar suprafaţa era delimitată în raport cu numărul de locuitori. Forma sa era, de cele mai multe ori, rectangulară, iar lăţimea reprezenta 2/3 din lungime. Forumul era împodobit cu portice şi înconjurat de edificii reprezentative. Ex.: La Roma s-au ridicat forum Augusti, forum Sacis (clădit de Vespasian), forum Traiani, forum piscatorium (piaţa de peşte), forum boarium (piaţa
105
Front
de carne). Alte forumuri au fost edificate la Pompei, Ostia, Leptis Magna, Sarmizegetusa.
Fracţiune - grupare structurată în cadrul unui partid, a unei organizaţii politice, care contestă deseori linia generală de acţiune a acestora. în organismele parlamentare se constituie fracţiuni parlamentare, ce reunesc deputaţi şi senatori care îşi desfăşoară activitatea în acord cu linia şi principiile politice generale ale grupării respective.
Franciscani - nume generic acordat ordinelor religioase ce aveau la bază învăţăturile Sf. Francisc din Assisi (1181-1226). Acestea au fost franciscanii sau minorHii, clarisele, terţiarii. Membrii lor au dus o viaţă de sărăcie printre bolnavi şi nevoiaşi, pe care i-au ajutat foarte mult.
Franctirori - voluntarii francezi care s-au înrolat, în diferite ocazii, în lupta împotriva inamicului (de ex. în războiul din 1870-1871 împotriva Prusiei). în anii celui de al doilea război mondial, membrii rezistenţei antihitleriste în Franţa.
Frescă - pictură decorativă murală executată cu culori dizolvate în apă sau apă de var pe o tencuială umedă. A fost mult utilizată în Antichitatea romană, în Imperiul bizantin şi în arta Europei Occidentale în Evul Mediu.
Friză - parte componentă a antablamentului, între arhitravă şi cornişă în arhitectura clasică. Dimensiunile şi caracteristicile sale sunt în funcţie de ordinul de arhitectură din care provine. în acest spaţiu, se desfăşoară o bandă decorativă orizontală cu picturi, sculpturi, basoreliefuri, caneluri, ce înconjoară astfel faţada unei clădiri sau încăperi. Ex.: friza Parthenonului din Atena.
Fronde - mişcările social-politice conduse de către nobilime şi îndreptate împotriva monarhiei franceze, cu precădere în timpul minoratului lui Ludovic al XlV-lea. Au constituit ultimele încercări ale nobilimii franceze de a tutela monarhia, profitându-se de regenţa Anei de Austria (1643-1651) şi a cardinalului Jules Mazarin (1651-1661). Sunt cunoscute, astfel, Fronda Prinţilor şi Fronda Parlamentului.
Front - 1) zona de luptă cea mai apropiată de inamic; 2) mare unitate militară operativă în al doilea război mondial, constituită din mai multe
Frontieră
106
armate; 3) zonă spre care este orientată o formaţie militară în cadrul unei confruntări; 4) alianţa unor organizaţii politice pe o platformă comună de activitate pentru atingerea unor scopuri convergente. Ex.: frontul de apus (1914-1918); frontul 2 Ucrainean condus de mareşalul Rodion Malinovski (1898-1967); teatrul de operaţii de la Waterloo (18 iunie 1815); Frontul Popular în Franţa în perioada interbelică.
Frontieră - linie convenţională sau naturală ce delimitează teritoriul unui stat; cadrul teritorial în care se exercită suveranitatea acestuia. Pot fi distinse: frontiera terestră; fluvială, maritimă; aeriană.
Fronton - element de arhitectură decorativă, de formă triunghiulară, mărginit de o cornişă frântă sau curbă, ce se plasează deasupra intrării unui edificiu, încoronând faţada respectivei construcţii.
Fueros - chartă (cartă) regală de privilegii acordată în epoca medievală de către monarhii spanioli oraşelor din Aragon şi Castilia, prin care li se recunoştea, între altele, o autonomie pronunţată.
Fiihrer - (termen din germ.) desemnează şeful, călăuza, conducătorul statului, a unei organizaţii, instituţii. A fost titlul folosit între 1933-1945 de către cancelarul Adolf Hitler (1889-1945), conducătorul dictaturii naziste în Germania.
Fumărit - dare percepută în Ţările Române în Evul Mediu, pe case (gospodării) identificate prin numărul de hornuri (fumuri). în Ţara Românească era stabilită în funcţie de prăvălii, de volumul comerţului. Cea mai veche menţiune documentară datează în Ţara Românească din 1489, în perioada domniei lui Vlad Călugărul (1481; 1482-1495), iar în Moldova, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653).
Fundamentalism - viziune exclusivistă dogmatică asupra practicilor şi învăţăturii religioase. Fundamentalismul propune respectarea integrală a textelor religioase considerate sfinte - Biblia, Coranul, şi aplicarea lor ad-li-tteram în viaţa socială, politică şi culturală. Se exclude posibilitatea vreunei interpretări a lucrărilor religioase fundamentale. Este prezent şi la creştini, dar mai ales la musulmani, unde se asociază cu respingerea oricărei influenţe străine. Ex.: regimurile islamice fundamentaliste din secolul XX - Iran, Sudan, Afganistan; mişcările religioase - Hamas, Jihadul Islamic.
107
Fustaşi
Fusaiolă - obiect făurit din lut şi foarte rar din os, de formă rotundă, prevăzut cu un mic orificiu la mijloc. A fost utilizat drept greutate pentru fus, din preistorie până în Evul Mediu.
Fustaşi - categorie de soldaţi pedeştri în secolele XVII-XVIII în Ţara Românească şi Moldova. Erau înarmaţi cu suliţe (fuşte). Alcătuiau garda domnească, fiind însărcinaţi în vreme de pace cu paza interiorului palatului de reşedinţă a domnitorului, iar în vreme de război cu paza însăşi a voievodului. Erau conduşi de un vătaf, fiind sub autoritatea agăi. în schimbul îndeplinirii atribuţiilor lor, erau scutiţi de o parte din dări.
G
Galbeni - monede străine de aur, argint, ce au circulat în Evul Mediu şi la începutul epocii moderne în Ţările Române. Erau cunoscute drept galbeni turceşti, ungureşti, austrieci, olandezi. Sunt pomeniţi pentru prima dată în Ţările Române, în secolul al XV-lea. Au avut o largă întrebuinţare: pentru plata dărilor, duşegubinelor, tributului. Au îndeplinit rolul de unitate metrologică, punând bazele unui sistem foarte complicat de schimburi valutare. Au cunoscut o greutate şi o valoare diferite. Sunt menţionaţi şi sub numele de ducaţi. Sub numele de galbeni este cunoscută şi darea în bani din secolul al XVII-lea în Ţara Românească şi Moldova.
Galeră - vas de război sau de comerţ cu una-două vele şi mai multe rânduri de vâsle folosit în Antichitate şi în Evul Mediu. A fost utilizat până în secolul al XVIII-lea. Vâslaşii s-au recrutat, în principal, dintre sclavi sau dintre cei condamnaţi la muncă silnică. In Franţa şi Anglia, una dintre pedepsele cele mai grele în perioada Vechiului Regim a fost condamnarea Ia galere. A fost abolită în 1791. Baze de galere erau porturile Toulon şi Marsilia. A jucat un rol important în luptele dintre otomani şi creştini pentru controlul Mării Mediterane. Ex.: bătălia de la Lepanto (1571).
Galet - fragmente de minerale sau de roci (de ex. bolovănaşi de prund), mult rulaţi în apa râurilor sau mărilor prin rostogolire, şi care, prin acumulare şi cimentare, au dat naştere la pietriş sau prundiş. Au cunoscut o largă răspândire în Europa, Asia, Africa. Ex.: cele descoperite în aluviunile râurilor Olt, Argeş, Dâmboviţa.
Galion - vas greu de transport, cu vele, folosit în secolele XVI-XVIII. Uneori, a fost utilizat şi ca navă de război. A fost menţionat în special în flota spaniolă pentru transportul mărfurilor, al aurului şi argintului din coloniile din America Latină către metropolă. Termenul se referă şi la sculptura din lemn, cu caracter de ornament, prezentă la prora navei şi care înfăţişa, de obicei, un personaj mitologic.
Gaza - nume dat de către otomani „războiului sfânt” purtat în numele religiei islamice împotriva creştinilor.
109
Gaze toxice
Gaziu - nume acordat participanţilor la expediţiile militare otomane împotriva nemusulmanilor. Totodată, era un titlu onorific pentru cel ce se distingea în luptă pentru victoria credinţei islamice. Ex.: sultanii Osman I (Gazi) (1281-1326); Orhan (Gazi) (1326-1359/1360).
Garanţie - un element important al dreptului civil, cel constituţional şi cel internaţional. în dreptul civil, garanţia vizează mijlocul legal de asigurare a unei obligaţii. în plan constituţional, garanţia desemnează un mijloc legal prin care se exercită în mod real un drept politic. în relaţiile internaţionale, ea se raportează la un mijloc de a asigura aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce decurg dintr-un tratat. în cadrul garanţiei colective, este vizat regimul juridic prin care un stat se află sub protecţia mai multor state, înlăturând intervenţia abuzivă a uneia dintre ele în organizarea celei dintâi formaţiuni politice. Carta O.N.U. prevede sistemul de garanţii pentru respectarea tratatelor internaţionale. Conţinutul său se referă la garanţia de a menţine o stare de lucruri (stătu quo) sau de execuţie a unei anumite acţiuni (plata unor bani). Se pot deosebi, astfel, garanţia reală - afectarea unui lucru determinat pentru o eventuală despăgubire a creditorului (ipoteca) sau garanţia personală - obligaţia asumată de o persoană de a răspunde faţă de creditori în cazul în care debitorul nu-şi va executa obligaţiile. Ex.: în secolul al XlX-lea, între 1856-1878, garanţia colectivă a marilor puteri a asigurat autonomia Principatelor Dunărene. Convenţia de la Londra din 1841 a plasat Imperiul otoman sub garanţia colectivă a Europei. în 1939, Marea Britanie şi Franţa au acordat garanţie României în cazul unei agresiuni.
Garda pretoriană - garda personală a împăratului roman înfiinţată de Augustus. în perioada Republicii, a avut rolul de gardă pentru comandanţii militari aflaţi în campanie. în perioada domniei lui Augustus (27 î. Hr. -14 d. Hr.) a fost organizată în 9 cohorte, la început a câte 500 soldaţi şi apoi câte 1 000 soldaţi. Tiberius (14-37 d. Hr.) a stabilit tabăra gărzii pe colina Viminal de la Roma. Era condusă de către prefectul pretoriului. A jucat uneori în perioada Imperiului un rol important în desemnarea împăraţilor: Caligula (37-41), Galba (68-69). A fost desfiinţată în timpul domniei lui Constantin cel Mare (306-337).
Gaze toxice - substanţe toxice şi asfixiante folosite în război. Au o acţiune persistentă şi consecinţe foarte grave asupra stării de sănătate a beligeranţilor. Singurul mijloc de apărare în epocă era masca de gaze. Gazele toxice au fost folosite pentru prima dată de către germani pe frontul de Vest, la 22 aprilie 1915, în timpul bătăliei de pe Ypres (Belgia). Au fost interzise prin numeroase convenţii internaţionale.
Gazetă
110
Gazetă - ziar, jurnal, publicaţie cu apariţie periodică. Către anul 1600, termenul „ii gazzetta” semnifica o monedă mică, adică preţul unei gazete. în 1631, este menţionată în Franţa activitatea periodicului, „La Gazette”, sub îndrumarea lui Theophraste Renaudot. La 12 martie 1838, George Bariţiu a publicat la Braşov primul număr al „Gazetei de Transilvania”, care, începând cu 1 decembrie 1849 şi până în 1946, a purtat numele de „Gazeta Transilvaniei”.
Gărzile Roşii - formaţiuni paramilitare ale studenţilor comunişti fanatici în perioada revoluţiei culturale (1966-1976) în R.P Chineză. Total devotaţi principiilor maoismului, membrii lor au acţionat extrem de violent, persecutând, arestând şi executând mii de oameni, de cele mai multe ori sub pretextul deviaţiilor de la linia oficială a partidului comunist.
Geaigea - (turc.) darurile domnilor români în Evul Mediu către sultan şi înalţii dregători otomani cu ocazia învestiturii sau promovării în funcţie. Conform informaţiilor transmise de către Dionisie Fotino, primul domn român care a utilizat procedeul de a trimite geaigea la Poartă a fost, în 1761, Constantin Mavrocordat. în epoca fanariotă, geaigeaua către sultan era în valoare de 500 000 lei, iar cea către marele vizir, respectiv de 125 000 lei. Printr-un act din 1792, Ţările Române erau obligate la plata geaigelei în cazul numirii şi mazilirii domnului. Aceste obligaţii au fost abolite în urma tratatului de pace de la Adrianopol (1829).
Generalitate - circumscripţie financiară şi administrativă în Franţa Vechiului Regim, coordonată de un general al finanţelor. începând din secolul al XVll-lea, ea a purtat numele de intendenţă.
„Generoşi” - nume acordat unor lideri, în mare majoritate intelectuali, ai Partidului Social Democrat cil Muncitorilor din România (P.S.D.M.R.), care s-au plasat pe poziţii „legaliste” şi de colaborare cu partidele de guvernământ. Aceştia au părăsit partidul în aprilie 1899 şi au trecut Ia Partidul Naţional Liberal, apreciind că singura politică purtătoare de progres în epocă era cea liberală. Plecarea lor a determinat o criză de conducere în P.S.D.M.R. Printre aceştia pot fi amintiţi Alexandru Radovici, V.G. Morţun, Constantin Diamandi, 1. Atanasiu.
Geneza - prima carte a Vechiului Testament în care este descrisă „facerea lumii”. Prin extensie, termenul este sinonim cu cel de cosmogonie.
111
Gestapo
Genocid - exterminarea metodică, totală sau parţială, a unui popor, a unei colectivităţi, a unui grup etnic sau naţional, prin uciderea membrilor săi, vătămarea integrităţii lor fizice sau psihice, impunerea unui regim foarte dur de muncă. Invocând diferite concepţii politice, nazismul, stalinismul şi khmerii roşii, între alţii, au practicat un genocid înspăimântător. Este considerată o crimă împotriva umanităţii imprescriptibilă. La 9 decembrie 1948, a fost adoptată sub egida O.N.U. Convenţia internaţională pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.
Genocraţie - sistem politic în Atena antică, bazat pe criteriul apartenenţei la o gintă. I s-a pus capăt prin reformele lui Solon din 594 î. Hr.
Gentiies - (lat. gentiles = străini, barbari, păgâni), denumire acordată de către romani barbarilor, ce au fost strămutaţi pe domeniile publice din Imperiu. Aceştia s-au bucurat de un statut juridic apropiat colonilor. în calitate de aliaţi ai Imperiului roman, gentiles urmau să asigure paza hotarelor şi, în acest sens, primeau stipendii anuale stabilite prin tratate.
Geocentrism - teorie cosmogonică potrivit căreia Pământul era centrul imobil al Universului şi în jurul său se învârteau Soarele şi ceilalţi aştri, teorie fundamentată de Ptolemeu din Alexandria (90-168), care a teoretizat-o în lucrarea Megale Syntaxis (arabii au denumit-o Almageste). A fost combătută de către Nicolaus Copernic şi adepţii teoriei heliocentriste.
Geomanţie - (gr. ge = pământ; mante ia = ghicire), practică religioasă, bazată pe interpretarea simbolică a punctelor şi liniilor reunite în figuri şi a forţelor pământului. Are un rol important în alegerea locurilor favorabile pentru amplasarea sanctuarelor. Se regăseşte mai ales la triburile africane.
Geopolitică - doctrină social-politică elaborată la începutul secolului XX. Primul care formulează noţiunea de geopolitică este R. Kjellen. Printre teoreticienii săi amintim pe Fr. Ratzel, H. Mackinder, Karl Haushofer, Alfred Thayer Mahan. Adepţii acestei doctrine susţin că în explicarea fenomenelor sociale şi politice un rol important au factorii geografici şi demografici. Astfel, politica unor state poate fi explicată în raport de situaţia lor geografică. Prin aceasta, se încearcă a se justifica, deseori, expansiunea politică şi teritorială (teoria spaţiului vital).
Gestapo - (germ.) prescurtarea denumirii Ceheime Staatspolizei. Desemnează poliţia secretă de stat în Prusia Orientală, fondată în 1933 de
Ghetou
112
către Hermann Goering (1893-1945), în slujba dictaturii naziste din Germania. A devenit cel mai redutabil instrument al terorii dezlănţuite împotriva oponenţilor regimului hitlerist. A folosit cele mai brutale metode de luptă împotriva mişcării democratice antifasciste din Germania şi din teritoriile ocupate în Europa. Din 1936, şeful său a devenit conducătorul SS-ului Heinrich Himmler (1900-1945). A fost dizolvată în 1945. Prin sentinţa Tribunalului Internaţional de la Niirnberg (1946) a fost declarată „organizaţie criminală” şi a fost interzisă.
Ghetou - cartier în oraşe medievale unde erau silite să locuiască anumite grupuri etnice, ca de pildă evreii. Aceştia erau supuşi Ia numeroase persecuţii şi discriminări. în anii celui de-al doilea război mondial, naziştii au organizat în oraşele poloneze Lodz, Varşovia ghetouri pentru evrei, care au fost apoi deportaţi şi exterminaţi în marea lor majoritate în lagărele morţii. Ghetouri au fiinţat şi în Republica Africa de Sud în perioada regimului de apartheid, la Soweto şi Sharpville.
Ghibelini - facţiune proimperială, constituită în secolele XII-Xy în oraşele italiene, dintre marii feudali, ce sprijineau pe împăratul german împotriva Papei în lupta pentru dominaţie politică.
Ghildă - asociaţie cu caracter profesional, dar şi economică, politică şi religioasă, constituită în Europa în secolele XII-XV din meşteşugari sau negustori din aceeaşi ramură. S-a caracterizat printr-un număr restrâns de membri, pregătirea ucenicilor, existenţa unui însemn heraldic. Scopurile sale principale au fost: protejarea secretului de producţie, întrajutorarea membrilor săi, apărarea împotriva feudalilor, lupta împotriva concurenţei şi monopolizării comerţului.
Ghilotină - instrument de execuţie prin decapitare a condamnaţilor la moarte în Franţa. A fost inventată de Joseph Ignace Guillotin (1739-1814) şi a fost experimentată la 25 aprilie 1792. Se compunea dintr-un cuţit care era fixat pe un cadru şi care fiind acţionat, producea despărţirea capului de trunchi. A constituit principala modalitate de execuţie a „duşmanilor” şi prizonierilor politici în anii Revoluţiei franceze. A devenit principalul simbol al terorii în perioada guvernării iacobine (1793-1794), căreia i-au căzut victime, după unele calcule, 30 000 de bărbaţi şi femei. La Paris, au funcţionat ghilotine în Place de la Nation, Place de la Bastille, Place Louis XV (Place de la Republique).
113
Gladifer
Gintă - grup de persoane înrudite prin sânge şi legate prin comuniunea de cult, nume şi interese. La baza comunităţii se consideră că se se afla un strămoş comun. A îndeplinit un rol social şi religios fundamental în preistorie. Pornind de la studiul vieţii indienilor irochezi, etnograful american L.H. Morgan a identificat principalele trăsături ale gintei - şeful, descendenţa unilaterală după tată, exogamia, solidaritatea membrilor, un totem, un cimitir comun, transmiterea moştenirii în cadrul ginţii. Ginta joacă un rol important la popoarele aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare. în Evul Mediu în Ţările Române, satele de moşneni şi de răzeşi au prezentat numeroase aspecte ale organizării de gintă. Ele erau împărţite în cote-părţi egale între cei descendenţi din ginta întemeietoare. în secolul al XVI-lea, în scrierile lui Coresi este menţionat termenul de rudă, iar în actele de cancelarie ale Moldovei se pomeneşte despre neamul lui, întregul lui neam.
Girondini - membrii unei grupări politice active în cadrul Revoluţiei franceze. Iniţial, a desemnat pe deputaţii din departamentul Gironde (sud-vestul Franţei). Adepţii săi au exprimat interesele marii burghezii industriale şi comerciale. Ei s-au plasat pe poziţii moderate şi au criticat excesele revoluţiei. Au dominat în plan politic Adunarea Legislativă (1 octombrie 1791-20 septembrie 1792). Au susţinut războiul purtat de Franţa contra semnatarilor declaraţiei de la Pillnitz (1791) - Imperiul habsburgic şi Prusia. S-au opus însă revoltei populare de la Paris din 10 august 1792. Dintre reprezentanţii de seamă ai săi, menţionăm pe Jean-Pierre Brissot (1754-1793), Pierre Victurnien Vergniaud (1753-1793), Maximin Isnard (1755-1825).
Gizia (Cizye) - dare pe cap de persoană plătită în Evul Mediu de către locuitorii nemusulmani (cei necredincioşi) din Imperiul otoman.
Gladiatori - luptători sclavi, călări sau pedeştri, participanţi la spectacolele din arene. Aceştia se luptau între ei sau cu fiarele sălbatice. Gladiatorii erau formaţi în şcoli speciale la Roma, Pompei sau Capua. Instructorul lor era numit doctor şi dirija exerciţiul cu un baston. Cei mai viteji au devenit foarte populari şi erau favorizaţi de către împărat. Puteau fi deosebiţi după armament, gen de luptă şi costum. Astfel au fost menţionaţi gladiatorii samniţi sau traci. O reprezentare a luptelor cu gladiatori se regăseşte pe pereţii mormântului lui Umbricius Scaurus din Roma. în arta romană, este frecventă scena gladiatorului rănit ce ridică un deget spre public pentru a fi cruţat.
Gladifer - vezi Spătar.
Gladius
114
Gladius (lat.) - spadă scurtă cu lamă utilizată în perioada regalităţii romane şi chiar mai târziu. Capul mânerului era sferic, iar garda paralelipipedică şi grea. Teaca se confecţiona din lemn cu marginile întărite cu metal. A fost o armă decisivă în lupta corp la corp.
Glasnost - (rus.) deschiderea, transparenţa în abordarea deschisă a tuturor problemelor în Uniunea Sovietică în perioada conducerii lui Mihail Servgheievici Gorbaciov. în perioada 1985-1991 a vizat libertatea de discuţie, critica deschisă, examinarea problematicii sociale, liberalizarea sistemului politic în statul sovietic.
Gnosticism - mişcare religioasă de la începuturile Evului Mediu, în care se îmbina doctrina creştină cu elemente ale filosofiei elenistice târzii (neoplatonismul) şi ale unor religii orientale. în conformitate cu învăţătura gnostică, cunoaşterea putea duce la eliberarea spiritului din corp. A fost considerată de către Biserică o erezie. Printre teoreticienii săi, amintim pe Valentin din Egipt şi Basilides din Alexandria (secolul II d. Hr.).
Gonfalonier -purtător de steag sau de insigne (însemne heraldice) ale unui oraş, stat, instituţie în republicile italiene în Evul Mediu. Ulterior, a desemnat pe un magistrat superior şi a jucat un rol important în organele municipale ale republicilor italiene. Ex.: la Florenţa - Giovanni dei Bici de Medici, Bernardo Guadagno.
Gorgan - vezi Kurgan,
Gornic - pădurar (pândar) ce judeca delictele silvice în Evul Mediu în Ţările Române. A îndeplinit rolul unui mic dregător. Marele gornic era însărcinat cu paza şi strângerea veniturilor din zonele muntoase.
Gosplan - (rus.) prescurtarea titulaturii Comitetului de Stat pentru Planificare al U.R.S.S. Pornind de la indicaţiile prezentate în cadrul congreselor P.C.U.S., comitetul a avut un rol decisiv în promovarea economiei supercentralizate.
Goştină - dijma în vite mici: oi, porci, capre - percepută în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească. A constituit o dare generală încasată atât de la români, cât şi de la străini. în Moldova, se numea deseatina (a 10-a parte) din porci, iar în Ţara Românească, dijmărit. Primele menţiuni documentare apar în Moldova şi în Ţara Românească în secolele XIV-XV.
115
Grăniceri
Domnul putea acorda unele reduceri sau chiar scutiri totale. Veniturile provenite din această dare contribuiau în mare măsură la constituirea venitului ţării. în numeroase izvoare documentare are sensul de vamă sau taxă.
Gotic - mişcare artistică, stil în Evul Mediu. A apărut în secolul al XH-lea în Franţa şi a avut o arie largă de răspândire în Europa Occidentală şi Centrală. Tipurile reprezentative de monumente sunt, în primul rând, catedrala şi apoi palatul, castelul, primăria. în cadrul artei gotice, se realizează o îmbinare excepţională a vitraliului, sculpturii, picturii, pieselor de mobilier şi textile. Trăsăturile sale definitorii sunt: predominarea golurilor, tendinţa spre înălţare, stâlpi şi contraforturi cu nervuri, bolţile pe cruce de ogive, fleşe foarte ascuţite şi cu o bogată decoraţie, rozeta foarte mare, vitralii împodobite. La acestea se adaugă dezvoltarea miniaturii pe teme laice, tapiseria cu subiecte istorice, pictura pe panou mobil. Scrierea gotică se remarcă drept o grafie cu caractere colţuroase, utilizată în Evul Mediu în Europa Occidentală. Ex.: catedrala Notre Dame din Paris, domul din Milano, catedrala din Burgos, domurile din Koln şi Bamberg, catedrala Sf. Mihai 1 din Cluj.
Graţiere - absolvirea totală sau parţială de executarea pedepsei sau comutarea acesteia, cu menţionarea, însă, a condamnării. Este de competenţa şefului statului. Ex.: în 1946 regele Mihai I al României a comutat pedeapsa capitală pentru Radu'Lecca, Eugen Cristescu, Constantin Pantazi.
Grămătic - mic dregător în cancelaria domnească în Evul Mediu în Ţările Române. în calitate de subaltern al logofătului, a îndeplinit un rol de seamă în conducerea cancelariei. Documentele îi amintesc pentru întâia dată la 10 iunie 1415 în Ţara Românească şi, respectiv, în 1422 în Moldova, în secolul al XVIlI-lea a devenit o dregătorie cu trei trepte. în secolul următor, marele grămătic (vel grămătic) a îndeplinit funcţia de secretar al domnului. Este sinonim cu pisar şi diac.
Grăniceri - unităţi militare însărcinate cu paza graniţelor. în Transilvania sunt menţionate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea regimente grănicereşti constituite din români sau milites limitariei în Ţara Haţegului, Ţara Bârsei, Năsăud. Grănicerii erau, în acelaşi timp, soldaţi şi ţărani liberi, ceea ce explică şi statutul lor politico-juridic. Aveau şi obligaţii militare. De asemenea, se bucurau de numeroase drepturi şi avantaje. Astfel, în perioada de pace primeau o diurnă, muniţie, armament, echipament. Erau scutiţi de contribuţii financiare, iar de la începutul secolului al XlX-lea, de dijme. Erau favorizaţi în ceea ce priveşte transmiterea către moştenitori a posesiunilor lor şi menţinerea libertăţii de conştiinţă.
Grevă
116
Grevă - formă de luptă a lucrătorilor industriali şi agricoli, care constă în încetarea totală sau parţială a muncii într-una sau mai multe instituţii sau ramuri economice, cu scopul de a obţine satisfacerea în principal a unor revendicări economice. Sunt cunoscute în istoria conflictelor de muncă greva: generală; parţială; de protest; locală japoneză; politică. Ex.: Sin-fiira grevă generală din România a avut loc în anul 1920.
Groş - monedă de arginit emisă începând cu secolul al XHl-lea în Franţa, Polonia, Boemia, Germania. Ungaria, Ţările Române. în Moldova, primii groşi au fost bătuţi de Petru I Muşat (1378-1393). în secolul al XV-lea, ei au reprezentat în această provincie românească şi o unitate metrologică. Deşi erau foarte diferiţi în ceea ce priveşte greutatea, valoarea, aria de răspândire, groşii au fost folosiţi în Ţările Române pentru plata taxelor vamale în schimburile cu Transilvania, tranzacţiile interne şi internaţionale. Monedele au circulat în aceste zone până în secolul al XlX-lea.
Grupare politică - asociaţie de persoane ce acţionează în comun pentru realizarea unor programe comune. Deseori, ea se referă la o coaliţie temporară, fără prea mare stabilitate, a unor organizaţii şi forţe politice ce se regăsesc pe aceeaşi platformă în vederea îndeplinirii unor scopuri imediate, precum pentru câştigarea alegerilor parlamentare.
Gubernie - unitate teritorial-administrativă în Rusia ţaristă. A fost introdusă în 1708 de către ţarul Petru I cel Mare (1696-1725). S-a menţinut până în 1929. Ex.: în 1871, Basarabia a devenit gubernie a Imperiului ţarist.
Guberniu - organismul colectiv de conducere impus prin diploma imperială din 16 octombrie 1690, în Transilvania. A fost format din 12 membri - consilieri ai guvernatorului - aparţinând religiilor recepte (catolică, unitariană, calvină şi luterană). Era condus de guvernator şi îndeplinea sarcini ale administraţiei locale de natură politică, fiscală, judiciară, religioasă. Hotărârile erau luate cu majoritate de voturi. Sediul său a fost, pe rând, la Albalulia, Sibiu (în secolul al XVIIl-lea), iar între 1790-1848/1849 la Cluj. între 1709-1713, a fost înlocuit cu o Deputaţiune a ţării. A jucat rolul unui veritabil guvern al Transilvaniei.
Guelfi - adepţii grupării politice constituite, în secolele XII-XV, în oraşele italiene, din meşteşugari şi negustori ce susţineau pe Papă contra împăratului german şi a aliaţilor săi în lupta pentru supremaţie politică în Italia.
117
Guvernator
Guerila (Gherilă) - război purtat de forţele armate neregulate (unităţi de partizani), recrutate din voluntari şi care acţionează în spatele frontului inamic. Ele dau lovituri rapide succesive, organizează ambuscade, atacă liniile de aprovizionare, comunicaţii şi forţele militare izolate. Ex.: războiul purtat de spanioli contra trupelor franceze (1811-1814); războiul anglo-bur (1899-1902); războiul din Algeria (1954-1962); războiul din Vietnam (1960-1975); luptele conduse de Ernesto (Che) Guevara.
Gulag - (rus.) prescurtare pentru Administraţia de stat a Lagărelor de Muncă. A desemnat un sistem meticulos de detenţie, tortură, distrugere fizică a deţinuţilor politici din U.R.S.S., consideraţi de către autorităţile comuniste drept duşmani ai poporului. A constituit principalul simbol al opresiunii politice în Uniunea Sovietică. S-a bazat pe o reţea foarte întinsă de lagăre de muncă în Urali, Siberia. Printre personalităţile celebre care au trecut prin Gulag s-a numărat Alexandr Soljeniţîn, care l-a descries într-o carte celebră în lumea întreagă. Conform unor aprecieri încă incomplete, numărul total al victimelor Gulagului se cifrează la mai multe milioane de persoane. Prizonierii din gulag erau desemnaţi cu termenul de zakliucenîi (cei persecutaţi).
Guvern - organul central al administraţiei de stat. Reprezintă puterea executivă. Poartă şi numele de cabinet. Pot fi identificate, între altele, guvern de coaliţie - reprezentanţii mai multor partide politice, guvern provizoriu - o formaţiune guvernamentală tranzitorie, guvern-marionetă - o formaţiune guvernamentală aflată în dependenţa: unui stat străin cu sprijinul căruia acţionează nemijlocit; guvern militar - alcătuit din cadre militare şi format în perioadele de criză politică sau în urma loviturilor de stat militare.
Guvernare - sistem de conducere politică a statului de către guvern. Astfel, se pot distinge guvernarea prezidenţială - guvernul este subordonat exclusiv şefului statului, guvernare autocratică - formă de guvernare autoritară, guvernare parlamentară - guvernul este răspunzător în faţa parlamentului şi poate fi sancţionat cu vot de neîncredere, guvernare constituţională
-	prerogativele guvernului sunt stabilite prin constituţie.
Guvernator - reprezentant al autorităţii centrale în provincii, cu atribuţii de conducere locală. A îndeplinit şi rolul de emisar al guvernului central în colonii. în unele state din Commonwealth - Canada, Australia, Noua Zeelandă, guvernatorul o reprezintă pe suverana Marii Britanii. în S.U.A., este şeful administraţiei în statele componente ale Federaţiei. Titlul este
Gymnasium
118
purtat şi de către conducătorul desemnat de către guvern al unei instituţii guvernamentale (ex.: guvernatorul Băncii Naţionale a României). în Transilvania, între 1691-1867, guvernatorul a avut un rol important în administraţia provinciei, în calitate de locţiitor al împăratului de la Viena. Istoria a consemnat în Transilvania, sub diferite titluri, 24 guvernatori civili şi militari.
Gymnasium - şcoală în Grecia antică, în care tinerii între 16-18 ani îşi desăvârşeau educaţia fizică şi intelectuală, după absolvirea palestrei. Ulterior, a desemnat o instituţie de cultură, dotată cu bibliotecă şi sală de lectură.
Gynaeceum - încăperile rezervate femeilor în partea cea mai dinăuntru a caselor artistocraţilor greci în Antichitate. în Imperiul roman, el desemnează atelierul de lucru pentru femei, apoi atelierele imperiale de ţesături, ale căror lucrători se recrutau dintre cei condamnaţi sau vagabonzi şi care se aflau sub administraţia unor procuratores.
H
Habitat - teritoriul locuit de un grup de indivizi, specie de animale sau plante. Termenul se referă la complexitatea condiţiilor de trai, ce tind să aibă un caracter uniform şi la care trebuie să se adapteze locuitorii din limitele unui spaţiu determinat. în urbanistică, habitatul desemnează ansamblul unitar şi echilibrat al condiţiilor de locuit necesare omului modern.
Hacienda - mare proprietate agricolă în coloniile spaniole din America Latină (secolele XV1I-XIX). Proprietarii acestora au folosit forţa de muncă locală. A reprezentat baza puterii economice şi politice a aristocraţiei locale.
Hagialâc - pelerinaj ritual cu caracter obligatoriu al musulmanilor la Mecca, considerat oraşul sfânt în religia islamică. Include şi rugăciunea la piatra sfântă aflată într-o moschee din acest oraş.
Hagiografie - (gr. aghios - sfânt; graphe = scriere) ramură a teologiei în Evul mediu ce se ocupa de viaţa sfinţilor. A îndeplinit un rol de seamă în dezvoltarea literaturii medievale. Ex.: Grigore Ţamblac (c. 1367-1419) a scris Viaţa Sf. loan cel Nou.
Haiduci - 1) ostaşii mercenari folosiţi în secolul al XVl-lea în Transilvania. Ei sunt menţionaţi în Evul Mediu şi în Moldova şi în Ţara Românească. Proveneau din Ungaria şi Serbia şi primeau din partea domniei arme şi muniţii. Au reprezentat un corp de cavalerie sau infanterie uşor înarmaţi. Documentele îl amintesc, în perioada domniei Iui Mihai Viteazul (1593-1601), pe Baba Novac, în calitate de comandant al haiducilor. Deoarece deseori au prădat zonele pe unde treceau, au fost asimilaţi de către locuitori cu tâlharii. 2) haiducii erau cei ce se răzvrăteau contra ordinii de stat în lumea feudală, se refugiau în păduri şi în zonele muntoase, jefuind pe cei avuţi. Numeroşi haiduci, precum: Pintea Viteazul, Miu Cobiul, Codreanu, lancu Jianu au ajuns figuri legendare, fiind eroi ai literaturii populare.
Haimanale - în Ţara Românească şi Moldova în secolul al XVII-lea şi la începutul secolului al XlX-lea, o categorie fiscală ce cuprindea pe locuitorii fără domiciliu stabil, ce prestau munci sezoniere.
Halebardă
120
Halebardă - armă utilizată în Evul Mediu. Are forma unei lance terminate cu un vârf de fier ascuţit şi prevăzut la capătul superior, pe o parte, cu o secure, iar pe cealaltă parte, cu un cârlig. A fost folosită în luptele sau în ceremoniile de la o ’.rţile regale, precum în secolul al XVII-lea la Curtea lui Ludovic al XlV-lea (1643-1715). Este încă întrebuinţată de către gărzile elveţiene de la Vatican.
Han - 1) titlul suprem purtat în Evul Mediu de către conducătorii mongoli (tătari) şi preluat apoi de către numeroşi suverani ai statelor orientale. în Persia, în perioada dinastiei Safavide (1502-1736), hanul era guvernatorul unei provincii. Hanul era, în accepţia generală, conducătorul unei formaţiuni politice denumite hanat. 2) construcţiile ridicate începând cu Evul Mediu la marginea drumurilor sau în oraşe, pentru a oferi adăpost şi hrană călătorilor; de multe ori, hanul era o construcţie masivă înconjurată cu un zid de formă patrulateră, având o curte interioară pentru căruţe şi o poartă mare, ce era închisă în timpul nopţii.
Hanger - sabie scurtă sau pumnal încovoiat, de mari dimensiuni, purtat la brâu. A apărut în Ţările Române în secolele XVII-XVIII, fiind împrumutat de la turci.
Hansa - alianţa comercială, în Evul Mediu, a oraşelor din nordul Germaniei. începutul a fost marcat în 1241 prin semnarea unei înţelegeri privind protejarea intereselor comerciale în Marea Baltică şi Marea Nordului. în secolul al XlV-lea, ea reunea 100 de oraşe. A reprezentat o importantă forţă economică şi politică. Hansa a organizat campanii navale, a iniţiat numeroase boicoturi şi blocade economice, cu precădere în cazul ameninţării comerţului în zonele supuse influenţei sale. A fost dizolvată în 1669. Prin extensie, termenul este utilizat pentru a desemna, în limba germană, o ligă sau o alianţă.
Hapu - unitate socială fundamentală în cadrul populaţiei maori din Noua Zeelandă. Diviziunile tribale au la bază familiile mari ce exploatează pământul şi roadele sale în comun.
Haraci (Harac, Haradj) - (turc.) 1) în zonele supuse direct dreptului islamic, haraciul a reprezentat un impozit funciar vărsat pentru deţinerea şi exploatarea unei suprafeţe.agricole; 2) în zonele neintegrate administraţiei otomane, inclusiv Ţările Române, haraciul a constituit tributul anual pentru răscumpărarea păcii, a prăzii pe care ar fi putut-o strânge trupele
121
Has-i Hiimâyun
otomane în campanie. Din acest punct de vedere, el era de fapt tributul, un semn al recunoaşterii suzeranităţii turceşti. Primul domn român pomenit în documente că a plătit haraci a fost Petru Aron, domn al Moldovei (1451-1452; 1454-1455; 1455-1457), care, în 1456, a plătit Porţii 2 000 florini ungureşti. Vlad ţepeş, domn al Ţării Româneşti (1456-1462; 1476), a refuzat în 1462 să plătească 10 000 ducaţi, iar Ştefan cel Mare, a vărsat 3 000 zloţi tătăreşti. Nivelul maxim al haraciului a fost atins în Ţara Românească şi în Moldova la finele secolului al XVI-lea, în timpul domniilor lui Mihai Viteazul şi Aron Tiranul, când s-au plătit 155 000 galbeni şi, respectiv, 65 000 galbeni. Noi creşteri ale tributului au fost înregistrate sub domniile lui Matei Basarab (1632-1654) şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Un act din 1792 al sultanului Selim al 111-lea (1789-1807) a reglementat obligaţiile reale ale Ţărilor Române faţă de Poartă. Totuşi, la sfârşitul secolului al XlX-lea, jumătate din veniturile Ţării Româneşti şi Moldovei erau îndreptate în continuare către Poartă, aceasta incluzând şi haraciul. Prin tratatul de la Adrianopol (1829), Ţara Românească datora 2 milioane de piaştri, iar Moldova 1 milion. în secolul al XlX-lea, mai ales după 1848, haraciul sau tributul a devenit o sumă simbolică. în şedinţa Camerei din 9/21 mai 1877, s-a decis ca tributul datorat Porţii otomane, în sumă de 914 000 lei, să fie alocat armatei române.
Harem - în lumea musulmană, partea dintr-o locuinţă - de exemplu
-	seraiul sultanului, destinată femeilor (soţii, concubine, cadâne), păzită de către eunuci. în Egiptul antic, a desemnat acea parte din palat în care locuia soţia faraonului.
Harnaşament - totalitatea ansamblurilor şi obiectelor necesare pentru înhămarea, înşeuarea şi conducerea calului precum: butonii, atârnă-torii, pintenii, şaua, scările de şa, zăbalele. Cele mai vechi sunt cunoscute din descoperirile arheologice din mileniul 11 î. Hr., fiind deopotrivă un semn al progresului tehnic, dar şi al diferenţierii sociale.
Hartă - reprezentare totală sau parţială, generalizată şi micşorată în plan orizontal, a suprafeţei terestre. La baza elaborării sale, se află o scară de proporţii şi o proiecţie cartografică. Pornind de la scara de proporţii, putem distinge harta topografică, harta topografică de ansamblu. în funcţie de utilizare, deosebim hărţi: de navigaţie; turistice şi didactice. Ştiinţa modernă operează, în prezent, şi cu alţi termeni, ca de exemplu, hartă lingvistică, sinoptică, geologică, genetică.
Has-i Hiimâyun - (turc.) în Evul Mediu şi în epoca modernă domeniul propriu-zis al sultanului otoman. în Ţările Române, domeniul a cuprins proprietăţi în Banat, Dobrogea şi în raialele de la Turnu şi Brăila.
Hasna
122
Hasna - termen utilizat în Ţările Române în Evul mediu pentru a desemna tezaurul, vistieria ţării sau a domnitorului.
Hatişerif - (turc.) decret, ordin emis de către Cancelaria Porţii otomane către marii demnitari ai Imperiului sau către domnii Ţărilor Române în probleme deosebite, ca de exemplu: confirmarea sau mazilirea domnitorilor români, conferirea de privilegii, acte de graţie şi curtoazie. Documentul purta pecetea sultanului (tugra) şi o formulă autografă din partea celui din urmă. Ex.: Hatişeriful din 12 septembrie 1802 de la Giilhane conţinea importante prevederi privind Ţările Române.
Hatt-i-Humâyun - (turc.) „scriere augustă”, ordin al sultanului cu privire la unele probleme importante ale Imperiului. Documentul purta semnătura sultanului.
Hatman - dregătorie, demnitate militară în Evul Mediu în Moldova. Iniţial, termenul a fost folosit în Polonia, unde a vizat un important rang în conducerea oştirii. După 1549, a fost introdusă în Moldova. Principala atribuţie a hatmanului a fost conducerea armatei, dar acest rol s-a redus în secolul al XVll-lea, crescând, în schimb, atribuţiile politice, judecătoreşti, administrative, ca de exemplu: oblăduirea asupra Sucevei, supravegherea poştelor, semnarea hrisoavelor domneşti în lipsa marelui logofăt, prinderea şi judecarea tâlharilor, conducerea grănicerilor. Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti (1774-1782; 1796-1797), a creat funcţia de hatman al Divanului, care pregătea judecăţile domneşti şi supraveghea executarea deciziilor autorităţii centrale.
Havaet - (turc.) taxă, bacşiş, plocon dat de cel numit într-o funcţie în secolul al XVllI-Iea în Ţara Românească şi Moldova celui ce îl numea.
Havalele - 1) porunci ale Porţii trimise domnilor Ţării Româneşti şi Moldovei în Evul Mediu, pentru efectuarea unor prestaţii în bani sau în natură, în contul haraciului; 2) muncile prestate în Evul Mediu de către ţărani la curţile boierilor sau în folosul domniei.
Hegemonie - întâietate, poziţie dominantă, rol conducător al unui grup social, partid politic, stat raportat cu altele. Ex.: între 1643-1715 a fost perioada hegemoniei Franţei în Europa.
123
Hidalgo
Hegira - fuga lui Mahomed, viitorul Profet, în anul 622, de la Mecca la Medina. Se apreciază de către musulmani că acest eveniment marchează începutul cronologiei islamice.
Heliocentrism - concepţie care, în contradicţie cu învăţăturile Bisericii, cu concepţiile vehiculate în astronomie în Antichitate şi Evul Mediu, de exemplu, geocentrismul, a susţinut că Soarele este în centrul Universului, iar Pământul şi celelalte planete se învârtesc în jurul său. El a fost fundamentat de astronomul polonez Nicolaus Copernic (1473-1543). Au sprijinit această concepţie novatoare asupra Universului, între alţii, Galileo Galilei (1564-1642), ce a identificat noi argumente privind mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a Pământului şi Johann Keppler (1571-1630), care a demonstrat în mod ştiinţific că planetele evoluează în jurul Soarelui pe orbite eliptice şi cu viteze neuniforme.
Henoteism - sistem religios în care este adorată o singură divinitate, fără a exclude însă existenţa altor zeităţi. Termenul a fost pus în circulaţie în 1878 de către Max Miiller, care definea henoteismul drept o primă formă de religie postanimistă. Vasile Pârvan (1882-1927) considera că geto-dacii au fost henoteişti.
Heraldică - ştiinţa auxiliară a istoriei, care studiază blazoanele şi însemnele heraldice ale caselor domnitoare, statelor, familiilor nobiliare, oraşelor şi breslelor. Informaţiile desprinse din această analiză oferă date semnificative privind viaţa social-politică şi, în general, civilizaţia epocii.
Heralzi - dregători de la curţile suveranilor din Evul Mediu, care purtau însemnele şi insignele respectivilor monarhi şi casei lor domnitoare; anunţau începerea turnirelor şi numele învingătorilor, transmiteau declaraţia de război.
Hiclenie (Hainie, Viclenie) - în vechiul drept românesc desemnează trădarea. Este amintită pentru prima dată în documente în timpul domniei lui Nicolae Alexandru în Ţara Românească (1352-1364). Hiclenia a desemnat trădarea politică, militară, rebeliunea, conspiraţia, cumpărarea de proprietăţi la graniţă, fără ştirea domnitorului. Legătura vasalică era astfel încălcată, dania era revocată, iar cel vinovat era pasibil de pedeapsa capitală.
Hidalgo - în limba spaniolă desemnează pe nobilii mici şi mijlocii, cavaleri din Spania în Evul Mediu.
Hidronimie
124
Hidronimie - totalitatea numelor cursurilor de apă dintr-o regiune. Ex.: în Dacia post aureliană, hidronimia - Dunăre, Someş (Samus), Olt (Alu-tus), Mureş (Maris) - a constituit o dovadă importantă a continuităţii băştinaşilor daci şi, apoi, a daco-romanilor la nord de Dunăre.
Hieratic - sacru, solemn, ceea ce ţine de un ritual. în artele plastice, cu precădere în sculptură şi în pictură, hieratismul se manifestă printr-o reprezentare rigidă, atitudini solemne, conforme canoanelor religioase. Ex.: Pictura bizantină.
Hieroglife - semne folosite de către vechii egipteni într-un sistem de scriere menit iniţial să păstreze scrierile religioase. De aceea, unii autori au tradus termenul prin scriere sfântă. Semnele aveau o valoare figurativă (pic-tograme) sau ideografică (ideograme). în secolul al Vll-lea î. Hr. a fost utilizată în Egipt o scriere hieratică derivată din cea hieroglifică. Hieroglifele au fost descifrate în 1821 de către egiptologul francez Jean-Frangois Cham-pollion (1790-1832), pornind de la analiza textului pietrei de la Rosetta, descoperită cu prilejul expediţiei din 1798-1800 a lui Napoleon Bonaparte în Egipt.
Hiloţi - populaţia băştinaşă (mesenienii) din Sparta, în Antichitate, supusă în urma cuceririi dorienilor. Băştinaşii au fost transformaţi în sclavi, fiind total lipsiţi de-drepturi. Se aflau sub controlul spartanilor, puteau fi ucişi, dar nu şi vânduţi. Unii autori îi denumeau sclavi de stat, deoarece statul îi împrumuta proprietarilor funciari pentru lucrarea pământului.
Hinduism - sistem religios de reprezentări, tradiţii, ritualuri şi credinţe, cu profunde implicaţii asupra structurii sociale. La originea lui s-a aflat un amalgam al credinţelor religioase aparţinând arienilor şi dravidie-nilor în India. Are la bază un sistem foarte strict de dogme şi cunoaşte o varietate deosebită de manifestări. Hinduismul insistă asupra existenţei unui suflet individual etern, (Atman), ce aspiră la intrarea sa în Univers (Brahman). Atman, aflat pe drumul către „salvarea finală”, cunoaşte numeroase reîncarnări ale căror forme sunt condiţionate de Karma, adică soarta ce derivă din înseşi actele omului.
Hirotonisire - ceremonia prin care o persoană intră în rândul slujitorilor bisericii şi i se acordă dreptul de a oficia serviciul religios. Astfel, cu respectarea unor condiţii stricte, se pot obţine diaconia, preoţia sau arhieria. în cazul diaconului şi al preotului hirotonisirea este acordată de către episcop.
125
Hotărnicie
Hoardă - formă de comunitate umană în preistorie. Conform opiniei unor specialişti, a reprezentat o grupare socială, primară şi instabilă, specifică fazei incipiente de evoluţie a omului devenit vânător, pescar, culegător. în sens larg, se referă la grupurile de barbari ce atacau Imperiul roman şi la tătarii din Evul Mediu. Este sinonim cu ceată.
Holding - societate financiară ce posedă un capital uriaş şi numeroase filiale şi care deţine suficiente acţiuni ale altor societăţi, pentru a le putea astfel controla din punct de vedere economic.
Holocaust - termen care, la origine, a semnificat un sacrificiu religios - arderea victimei sau a ofrandei. Prin extensie, el desemnează în istoriografia contemporană programul sistematic, folosit de către nazişti, pentru distrugerea populaţiei evreieşti din Germania şi Europa ocupată în anii celui de al doilea război mondial. în 1935, faimoasele legi rasiale de Ia Nurnberg au deposedat pe evreii din Reich de cetăţenia germană, le-au fost luate toate drepturile. în 1941-1942, sinistrele unităţi SS-Einsatzgruppen au executat bestial în teritoriile ocupate din U.R.S.S peste 500 000 evrei. în ianuarie 1942, după conferinţa de la Wansee, conducerea nazistă a lansat programul Soluţiei finale - exterminarea tuturor evreilor prin deportarea lor în lagărele morţii, supunerea lor Ia un regim foarte dur de muncă, la experienţe medicale barbare şi execuţia în camerele de gazare. Astfel, se apreciază că între 1942-1945 au pierit în lagăre peste 5,4 milioane de evrei, 400 000 ţigani şi sute de mii de slavi. Holocaustul a decimat 67% din populaţia evreiască din Europa dinainte de război.
Hominizi - în cadrul procesului îndelungat de evoluţie a omului, familia primatelor din subordinul simienilor, ce cuprinde pe omul actual şi predecesorii săi fosili din perioada cuaternarului, ca de exemplu Homo Erectus, Homo Sapiens, Homo Neanderthalensis. în plan morfofiziologic, s-au remarcat prin scurtarea botului, staţiunea bipedă, reducerea dentiţiei anterioare, eliberarea membrelor anterioare, creşterea volumului encefalului.
Honvezi - infanterişti în armata ungară şi, apoi, în cea austro-ungară.
Hopliţi - infanterişti atenieni înarmaţi cu armament greu. S-au dis-ti. în bătălia de la Marathon (490 î. Hr.).
Hotărnicie - stabilirea clară, printr-un act oficial, a limitelor uneia sau mai multor proprietăţi agricole sau a unui teritoriu orăşenesc. A jucat
Hrisov
126
un rol important în Antichitate, în ceea ce priveşte divizarea comunităţilor tribale. în Ţările Române, în Evul Mediu, hotărnicia a fost strâns legată de dreptul financiar şi, în general, de vechiul drept românesc. Erau însărcinaţi cu hotărniciile unii mari dregători, precum: marele logofăt în Moldova şi marele portar în Ţara Românească.
Hrisov - act oficial al domniei în Moldova şi Ţara Românească în Evul Mediu, autentificat cu una sau mai multe peceţi atârnate. A fost folosit cu precădere în secolele XV-XVM. El era redactat în cancelaria domnească şi se referea la acordarea de danii, privilegii şi imunităţi, întărirea şi recunoaşterea unui transfer de proprietate şi altele. în secolele XV111-XIX, până la Regulamentele Organice, s-a generalizat denumirea de hrisov ca un act juridic solemn. Domnul a semnat hrisoave începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea; Mihai Viteazul în Ţara Românească şi Despot Vodă (Ioan Iacob Heraclid) (1561-1563) în Moldova. De la sfârşitul secolului al XVI-lea, sunt menţionate hrisoave normative, precum: Aşezământul din 1741 al lui Constantin Mavrocordat. Toate legiuirile importante din secolele XVIII-XIX au fost întărite prin hrisoave domneşti. Termenul a fost utilizat alături de cel de carte şi scrisoare.
Hughenoţi - nume acordat protestanţilor francezi, adepţi ai învăţăturii lui Jean Calvin (1509-1564). Acesta a propus un ritual religios simplificat. El a insistat asupra teoriei predestinării, cu rol esenţial în credinţa religioasă. La origine se află un termen din limba germană - Eidgenossen = „camarazi legaţi prin jurământ”. între 1562-1598 s-au desfăşurat în Franţa opt războaie religioase. Punctul culminant l-a reprezentat „noaptea Sfântului Bartolomeu” (23/24 august 1572) când 30 000 hughenoţi au fost masacraţi de către catolici la Paris şi în provincie. în 1598, prin edictul de la Nantes, Henric al IV-Iea de Bourbon (1589-1610) a recunoscut hughenoţilor libertatea conştiinţei religioase. în 1685, regele Franţei Ludovic al XlV-lea (1643-1715), a revocat acest important act politic, ceea ce a făcut pe mulţi hughenoţi să emigreze în Germania, Italia, Anglia, Suedia, Rusia, coloniile engleze din America de Nord.
Husari (Hânsari) - ostaşi din cavalerie în Moldova în Evul Mediu. Termenul este utilizat şi în Ungaria, şi în Polonia, iar în unele cazuri până la prima conflagraţie mondială. Din fiecare ţinut se recruta un steag de husari. în a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-a trecut la înscrierea cu forţa, din sate, a husarilor, deoarece voluntarii lipseau, iar dominaţia otomană îşi arăta tot mai pronunţat consecinţele. La finele Evului Mediu, husarii erau conduşi
127
Hypocaust
de către vătafi şi primeau de la domnie blănuri pentru îmbrăcăminte. Ex.: Husarii s-au remarcat în bătălia de la 25 iulie 1476 de la Valea Albă.
Husiţi - adepţii lui Jan Hus (1369-1415), reformator religios din Boemia. Acesta a îndeplinit funcţia de magistru şi, apoi de rector al Universităţii din Praga. Deoarece a propus măsuri radicale pentru reformarea Bisericii Catolice, a fost declarat eretic, excomunicat, condamnat şi ars pe rug din ordinul Conciliului de la Konstanz (1415). Husiţii au reprezentat o mişcare religioasă şi social-politică îndreptată contra dominaţiei germane în Boemia. Conduşi de către Jan Zizka (1360-1424), ei au luptat contra cruciaţilor din Germania, Austria şi Ungaria. Imperiul german şi Papalitatea au organizat cinci cruciade contra husiţilor. S-au împărţit în două tabere -moderaţii şi taboriţii. Moderaţii au acceptat, în cele din urmă, să colaboreze cu Biserica Catolică şi au semnat Compactele de la Basel (1433). Taboriţii, rămaşi singuri, au fost înfrânţi în 1434 la Lipany. Husiţii refugiaţi au fost primiţi cu braţele deschise în Moldova în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Husitismul a constituit un prolog al Reformei religioase din secolul al XVl-lea.
Hypocaust (Hypocaustum) - sistem de încălzire centrală în casele romane. A fost inventat în jurul anului 80 î. Hr. de către Caius Sergius Orata. între zidul interior şi cel exterior şi sub podelele caselor aristocraţiei se aflau spaţii prin care circula căldura provenită de la focurile aprinse în locuri speciale în subsolul edificiilor şi care se transmite prin tuburi. Ex.: în Dacia romană au fost identificate astfel de sisteme la Slăveni şi Romula.
I
Iacobini - nume dat membrilor unui curent revoluţionar din Revoluţia franceză. Au reprezentat aripa democrat-revoluţionară. Numele le vine de la Mănăstirea Sf. Iacob din Paris, unde au avut loc iniţial întâlnirile lor. Au condus Franţa între 2 iunie 1793 şi 27 iulie 1794. Au exprimat interesele micii burghezii, a căror sursă de inspiraţie a fost, în plan ideologic, opera lui Jean-Jacques Rou sseau (1712-1778). S-au pronunţat, între altele, pentru înlăturarea monarhiei, organizarea luptei împotriva reacţiunii interne, adoptarea unor măsuri privind laicizarea societăţii. Politica adoptată de către aceştia a fost Teroarea, ce a lovit necruţător în duşmanii interni ai Revoluţiei, slăbindu-i însă, în acelaşi timp, şi baza socială. Au fost înlăturaţi de la putere în urma loviturii de stat a „noilor îmbogăţiţi” din 27 iulie 1794. Reprezentanţii ei au fost Jacques Rene Hebert (1757-1794), Georges Jacques Danton (1757-1794), Maximilien Mărie Isidore de Robespierre (1759-1794).
lacobiţi - suporterii regelui Angliei Iacob al II-lea Stuart (1685-1688), alungat de pe tron în urma „revoluţiei glorioase” (1688). Au organizat numeroase revolte în Anglia în perioada domniei lui Wilhelm al IH-lea (1689-1702) şi reginei Ana (1702-1714), ca şi a primilor monarhi din dinastia de Hanovra. S-au manifestat totodată, în secolul al XVIlI-lea, în Scoţia, Irlanda, Franţa, Italia, Germania. Primele rebeliuni ale iacobiţilor au fost înfrânte la Killiecrankie (1689) şi Boyne (1690). Cel mai de seamă urmaş al Stuarţilor, aflat în exil şi care nu a încetat să revendice coroana engleză, a fost Charles Edward Stuart, supranumit Prinţul Bonnie (1720-1788). înfrângerea sa definitivă la 16 aprilie 1746 la Culloden a determinat declinul mişcării iacobite. Ultimul reprezentant important al Stuarţilor, majoritatea aflaţi în exil în Europa, a fost Henry Stuart, cardinal-duce de York.
Iarmaroc - bâlci, târg ţinut la date fixe în Moldova şi Ţara Românească. A reprezentat un cadru important al desfăşurării vieţii economice şi sociale în lumea urbană.
Icoane - reprezentări artistice sau artizanale, în tehnici diferite, înfăţişând figuri de sfinţi sau scene religioase, considerate drept obiecte de cult, sacre şi care joacă un rol important în ceremoniile religioase ale creştinilor
129
Ideologie
şi în locuinţe. Sunt expuse în lăcaşurile de cult sau la procesiunile religioase. Ex.: icoanele bizantine pe lemn sau sticlă (secolele XIV-XV).
Iconoclaşti - adepţii unei mişcări social-politice din secolele V11I-IX în Imperiul bizantin. Aceştia cereau înlăturarea icoanelor şi a cultului lor din Biserica creştină orientală. în fapt, sub haina religioasă a mişcării, iconoclaştii au exprimat opoziţia faţă de creşterea puterii economice şi politice a împăratului de la Constantinopol şi a aristocraţiei. Ei au invocat absenţa icoanelor în primele secole ale creştinismului şi porunca din Vechiul Testament după care nu trebuie să-ţi faci chip cioplit. în 720, împăratul Leon al
111-lea Isaurianul (717-741) a dat un edict împotriva cultului icoanelor şi a ordonat confiscarea pământurilor unor mănăstiri. în perioada iconoclasmului, cultul icoanelor a fost susţinut, totuşi, invocându-se predicile Sf. loan Damaschinul, prevederile decretului conciliar roman din 731 şi hotărârile celui de-al doilea conciliu ecumenic de la Niceea din 787. în 843, împărăteasa Teodora a reconfirmat oficial cultul icoanelor. Ideea iconoclastă a fost reluată în cadrul Reformei religioase din secolul al XVl-lea şi în Ţările de Jos, în contextul contra dominaţiei spaniole.
Iconoduli - (gr. eikon = imagine, tablou; duios = sclav), susţinătorii cultului icoanelor în Imperiul bizantin (secolele V1I1-IX).
Iconostas - perete din lemn sau zid de piatră, ce desparte, în bisericile greco-orientale, naosul de absida altarului. Acesta este deseori împodobit cu icoane. Este sinonim cu tâmplă sau catapeteasmă.
Ide - în calendarul roman ziua a cincisprezecea a lunilor (când era luna plină) corespunzătoare în cadrul cronologiei moderne lui martie, mai, iulie, octombrie şi a treisprezecea, respectiv lui ianuarie, februarie, aprilie, iunie, august, septembrie, noiembrie, decembrie. Ex.: La idele lui martie, Idus Martiae, anul 44 î.Hr., Caius Iulius Caesar a fost asasinat în Senatul roman, în urma unui complot.
Ideograme - (gr. idea = idee; gramma = literă, semn), semne grafice utilizate în unele scrieri vechi pentru a nota o idee nu prin litere, ci prin desemnarea noţiunii. Caracterele scrierii chineze sunt ideograme.
Ideologie - 1) reprezintă ansamblul ideilor şi concepţiilor politice, juridice, economice, morale, artistice şi filosofice, ce exprimă raporturile dintre oameni, interesele şi aspiraţiile lor. Ideologia a constituit terenul
Ieniceri
130
predilect al unor confruntări de idei, precum a fost perioada Războiului Rece (1946-1990). 2) un corpus coerent de idei pe care un om sau un grup social şi-l formează în legătură cu lumea şi societatea în care trăieşte; 3) ştiinţa care studiază originea şi evoluţia ideilor, concepţiilor politice dintr-o perioadă de timp determinată.
Ieniceri - infanterişti turci în Evul Mediu. Au reprezentat un corp de elită al armatei otomane. Corpul ienicerilor a fost organizat în 1334. Membrii săi au fost recrutaţi, la origine, dintre prizonierii de război, tineri trecuţi la islamism şi aparţinând populaţiilor creştine supuse. Ei erau conduşi de către un agă. De Ia finele secolului al XVI-lea au îndeplinit deseori şi un rol politic. în 1826, corpul ienicerilor a fost dizolvat din porunca sultanului Mahmud al II-lea (1808-1839).
Ieromonah - călugăr ortodox ce îndeplineşte funcţia de preot.
Iezuiţi - ordin religios catolic, înfiinţat în 1534 de către Inigo (Ignaţiu) Lopez de Loyola (14917-1556). Este cunoscut şi sub numele de Compania lui Isus. A constituit un instrument important al Contrareformei şi a jucat un rol decisiv în consolidarea puterii papalităţii. La intrarea în rândurile Ordinului se depunea un jurământ de credinţă. Generalul iezuiţilor a îndeplinit un rol important la curtea papală. Iezuiţii au avut un rol de seamă în viaţa politică, în dezvoltarea unor instituţii de învăţământ, a educaţiei religioase, în opera de misionariat, cu precădere în Asia, Africa, America Latină.
Ikta - (turc.) proprietate funciară condiţionată în Evul Mediu în lumea islamică. Este sinonim cu feudul.
Iluminism - mişcare ideologică şi culturală a burgheziei în ascensiune (secolele XVII-XIX), concepţie fundamentată pe constituirea unei „societăţi raţionale” în locul celei feudale. în acest sens, un rol important urma să îl joace „răspândirea luminilor” în rândul oamenilor, prin dezvoltarea ştiinţei şi culturii. La baza ei s-a aflat mişcarea Enciclopediei în Franţa (1751 -1780). A constituit baza ideologică a regimului despotismului luminat şi a revoluţiilor moderne. Iluminismul a adus o contribuţie de seamă la propăşirea societăţii moderne în Franţa, Italia, Germania, Anglia, dar şi în Europa Centrală şi de Răsărit. Ex.: Dintre cei mai jmportanţi reprezentanţi ai iluminismului românesc amintim pe Inochentie Micu (Clain) (1692-1768), Samuil Micu (1745-1806), Petru Maior (1761-1821), Gheorghe Şincai (1745-1816), Ioan Budai-Deleanu (1760-1820), Ioan Molnar Piuariu (1749-1815).
131
Import
Imam - cleric musulman de rit şiit. Conduce rugăciunea colectivă în moschee. Unii suverani islamici au preluat alături de atributele puterii politice şi militare într-un stat şi conducerea instituţiei religioase. Astfel, ei s-au proclamat imami şi s-au considerat succesorii lui Aii, vărul şi ginerele lui Mahomed, care este, în concepţia şiiţilor, adevăratul calif. Termenul se referă şi la numele acordat califului în cadrul ritului sunit şi la titlul onorific acordat savanţilor în lumea arabă.
Imigrare - procesul de strămutare definitivă sau temporară a unei persoane sau grup de persoane într-o ţară străină.
Impeachment - (engl. = acuzare, acuzaţie) procedură utilizată în viaţa parlamentară din S.U.A. şi Marea Britanie, prin care cei aleşi, inclusiv preşedintele S.U.A., pot fi acuzaţi şi chiar revocaţi din funcţie în cazul unor nereguli în gestionarea puterii politice, dacă se dovedeşte implicarea lor.
Imperator - (lat. imperator = conducător, şef, cap) în Roma antică, imperator a constituit iniţial titlul de onoare acordat de către Senat sau soldaţi comandanţilor militari victorioşi, care erau aclamaţi de către militari într-o ceremonie specială. în anul 40 î. a fost adăugat la titulatura sa de către Octavianus (27 î. Hr.-14 Hr.). La sfârşitul secolului 1 d. Hr. a devenit un nume comun ce desemna pe împăratul roman (Princeps), care era şi comandant al trupelor imperiale.
Imperialism - sistem politic şi economic, doctrină politică vizând dominaţia unuia sau mai multor state, considerate mari puteri, asupra altor state în plan economic, politic, cultural sau militar. La baza sa stă lupta pentru identificarea de noi surse de materii prime, pieţe de desfacere, poziţii strategice. A avut consecinţe importante în plan social-economic şi politic în dezvoltarea lumii extraeuropene. Conform aprecierii unor specialişti, precum M. Rostovzeff, se poate vorbi despre o politică „imperialistă” încă din perioada Imperiului roman. în epoca modernă, imperialismul a cunoscut forma sa clasică colonială la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX. în 1914, o pătrime din suprafaţa globului era ocupată de colonii ale Marii Britanii, Germaniei, Franţei ş.a. Se apreciază că între 1917-1990 U.R.S.S. a practicat o politică imperialistă pe scară largă.
Import - totalitatea operaţiunilor comerciale privind cumpărarea şi aducerea de mărfuri şi servicii în ţară din străinătate. Se poate realiza, între altele, import de licenţe, brevete.
Impresionism
132
Impresionism - mişcare artistică novatoare dezvoltată în a doua jumătate a secolului al XlX-lea în Europa Occidentală. A fost inaugurată de către Claude Monet (1840-1926) cu lucrarea Impresie, răsărit de soare (1874), ce releva în culori aspecte neobişnuite ale vieţii cotidiene. Principalii pictori impresionişti: Edouard Manet (1832-1883), Pierre Auguste Re-noir (1841-1919), Edgar Degas (1834-1917), Alfred Sisley (1839-1899), Ca-mille Pissaro (1830-1903) au produs o veritabilă renovare a principiilor tehnicii picturii. Dorind să redea foarte sugestiv vibraţia şi reflexele luminii, impresioniştii au renunţat la contururi şi detalii precise. în sculptură, Auguste Rodin (1840-1917) a insistat asupra unei modelări fragmentate a suprafeţelor. în muzică, Maurice Ravel (1875-1937) şi Claude Debussy (1862-1918) au acţionat pentru o lărgire fără precedent a cadrului tonal. în România, numeroase aspecte impresioniste apar în operele unor artişti plastici, ca de exemplu Nicolae Grigorescu (1838-1907), Jean Al. Steriadi (1880-1956), Nicolae Dărăscu (1883-1959).
Imunitate - 1) imunitate parlamentară - dreptul de care se bucură membrii parlamentelor din numeroase ţări ale lumii de a nu fi urmăriţi penal decât cu aprobarea parlamentului; 2) imunitate feudală - privilegiul marilor proprietari funciari laici şi eclesiastici în Evul Mediu de a nu permite accesul dregătorilor domniei pe domeniile lor, de a se bucura de scutiri de sarcini politice şi fiscale, de a strânge impozite, a ridica oaste şi a decide în pricinile de judecată fără amestecul autorităţii centrale. Atributele imunităţii, parţiale sau totale, erau acordate de către domnie prin intermediul unei diplome de privilegii sau erau create prin mijloace proprii de către proprietarul feudal. în secolul al XVI-lea, imunităţile au cuprins 10% din teritoriul Ţărilor Române. în documentele de epocă se folosesc, pentru a desemna sistemul de imunităţi, termenii de ohabă şi ocină. Acestea au dispărut o dată cu modernizarea structurii de stat; 3) imunitate diplomatică - totalitatea drepturilor de care se bucură membrii misiunilor diplomatice în ţara în care au fost acreditaţi. în conformitate cu acest principiu fundamental al dreptului internaţional, reconfirmat prin convenţia de la Viena din 24 aprilie 1963, se prevede inviolabilitatea personalului diplomatic, a membrilor familiilor acestuia, a sediului misiunilor diplomatice.
Inamovibilitate - calitatea unui funcţionar public, în primul rând un magistrat, de a nu fi mutat, destituit sau înlocuit din funcţie fără garanţii legale. Reprezintă un element fundamental al sistemului politic democratic.
Incaşi - nume dat de unele triburi locale populaţiei amerindiene din zonele centrale ale masivului muntos al Anzilor şi de nord-vest ale Americii
133
Incineraţie
de Sud. Una dintre cele mai importante dinastii conducătoare a fost Inca, fondată în jurul anului 1200 de către Manco Capac. în perioada conducerii lui Pachachuti (1438-1471), Topa Inca (1471-1493), Huyana Capac (1493-1626) statul incaş a atins maxima expansiune teritorială întinzându-se din nordul Ecuadorului în Peru, Bolivia, Argentina, Chile. Au creat o civilizaţie înfloritoare care s-a remarcat printr-o reţea foarte bine organizată de drumuri şi poduri, un sistem excelent de administraţie şi o concepţie urbanistică originală, precum se poate observa la Machu Pichu. în 1525, a izbucnit un război civil între Atahuallpa şi fratele său Huascar (1525-1532), sfârşit cu înfrângerea celui din urmă. Atahuallpa a domnit efectiv câteva luni, deoarece la 15 noiembrie 1532 spaniolii, în frunte cu conchistadorul Pizzaro (1475-1541), au pătruns în Cajamarca, una din capitalele statului. La sfârşitul întrevederii dintre Pizzaro şi Atahuallpa, regele incaş a fost arestat, iar un an mai târziu a fost executat, după ce sprijinise strângerea unei mari cantităţi de aur în speranţa că va fi eliberat. Spaniolii au luat astfel în stăpânire statul incaş.
Inchiziţia - (lat. inquisitio = căutare, cercetare, anchetă), curte ecle-siastică excepţională de justiţie a Bisericii catolice, chemată să depisteze, să judece şi să pedepsească pe cei învinuiţi de erezie, pe cei ce îşi manifestau ostilitatea sau nesupunerea faţă de Biserica Romei. Bazele sale au fost puse în secolul al XlII-lea de către Papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216). în 1478, a fost introdusă în Spania de către Ferdinand de Aragon şi Isabela de Castilia, cu acordul Papei Sixtus al IV-lea, fiind unul din instrumentele principale în lupta pentru întărirea absolutismului regal. Circa 75% din cazurile judecate în Spania au avut ca acuze vrăjitoria, blasfemia, deviaţia religioasă. Activitatea Inchiziţiei a avut la bază, de cele mai multe ori, tortura, arbitrariul şi s-a soldat, în majoritatea sentinţelor pronunţate, şi cu confiscarea averii. Printre cei chemaţi în faţa Inchiziţiei s-au numărat Giordano Bruno (1548-1600), condamnat la moarte şi ars pe rug de către aceasta, Galileo Galilei (1564-1642), silit să-şi retracteze ideile.
în prezent se desfăşoară o activitate de reevaluare a numărului victimelor Inchiziţiei.
Incineraţie - acţiunea de ardere a cadavrelor şi de înhumare a cenuşii rezultate în cadrul unei ceremonii funerare. în Europa, practica incin-eraţiei s-a răspândit în epoca bronzului, o dată cu invazia popoarelor indo-europene. în Roma antică, s-a generalizat în secolele Vll-Vl î. Hr. A constituit una dintre cele mai răspândite ritualuri funerare.
Incizare
134
Incizare - tehnică de ornamentare a ceramicii, folosindu-se un instrument din lemn sau os cu vârful ascuţit sau plat. Constă în practicarea în profunzime în pasta vasului nears a unor modele geometrice, linii, puncte. Ex.: Pe teritoriul României, menţionăm existenţa unei ceramici bogat inci-zate, din epoca preistoriei, aparţinând culturilor Vinca-Turdaş, Hamangia, Coţofeni, Tei.
Incunabul - (lat. incunabula = începuturi, origine), exemplar tipărit înainte de anul 1500. Reprezintă, de multe ori, cea mai veche şi mai de preţ carte tipărită într-o ţară, chiar dacă datează după 1500. Se păstrează în condiţii deosebite în biblioteci şi în mănăstiri. Ex.: Cea mai veche carte tipărită în Ţările Române a fost în 1508 Liturghierul lui Macarie.
Independenţă - starea politică şi cea juridică conform căreia un stat nu este supus vreunei autorităţi străine şi execută acte de politică internă şi externă fără a cere permisiunea altui stat. Putem deosebi, astfel, a) independenţa economică - dreptul suveran al unui stat de a dispune nemijlocit de totalitatea pârghiilor economice şi a resurselor naturale şi b) independenţa naţională - atribut fundamental al unui stat de a-şi rezolva liber, fără vreun amestec din exterior, problemele sale interne şi externe. în acest sens, este sinonim cu neatârnare şi libertate naţională. Ex.: România şi-a proclamat independenţa de stat la 9 mai 1877.
Index - (lat. index = indiciu, semn), catalogul oficial cuprinzând lucrările a căror lectură, utilizare şi difuzare era interzisă credincioşilor catolici pe motiv că ar fi răspândit erezia. A fost iniţiat de către conciliul de la Trento (1545-1563), sub supravegherea Papei Paul 111 (1534-1549) şi a purtat titlul de Index Librorum Prohibitorum. A reunit, în final, lucrările publicate începând cu 1571 şi până în 1965.
Indo-europeni - denumire generică privind populaţiile de păstori care au trăit în mileniul al IV-lea î. Hr. - pe un spaţiu uriaş în zonele Asiei Centrale. De aici au migrat în valuri succesive în Europa, India, zonele de sud-vest ale Asiei, aducând la pragul de trecere la epoca bronzului o ceramică decorată rudimentar cu şnurul. Au vorbit limbi precum: hittita, greaca, sau aparţinând familiilor germanice, indo-iraniene, italo-celtice. Au avut un rol important în conturarea profilului etnic şi lingvistic al popoarelor din Europa.
Indulgenţe - acte de iertare, totală sau parţială, a păcatelor de către Biserica Romano-Catolică în secolul al XVI-lea. Vânzarea acestora a constituit
135
Integrism
un abuz şi o nouă sursă de venituri a papalităţii. Călugărul reformator german Martin Luther (1483-1546) a condamnat şi a cerut abolirea acestui comerţ.
Infante - titlu dat copiilor regelui Spaniei, cu excepţia primului născut. Ex.: Un caz celebru în reprezintă Don Carlos, fiul nefericit al regelui Spaniei Filip al 11-lea de Habsburg (1556-1598). Numeroase figuri de infanţi apar în lucrările pictorului spaniol Francisco de Goya y Lucientes (1746-1828).
Infanterie - pedestraşi înarmaţi uşor sau greu. A constituit o armă de bază în operaţiunile militare purtate de-a lungul istoriei. în secolul nostru deosebim infanterie marină - forţe militare ce luptă pe uscat (ex. puşcaşii marini americani) şi infanterie moto - infanterie dotată cu autovehicule pentru transportul tehnicii de luptă şi a personalului militar.
Inflaţie - fenomen economic care se caracterizează prin deprecierea monedei, adică reducerea cantităţii corespunzătoare de metal preţios şi creşterea masivă a cantităţii de bancnote aflată în circulaţie. Indiciile sale sunt creşterea generală a preţurilor şi scăderea pronunţată a puterii de cumpărare a banilor. La originea ei se află dezechilibrul economic apărut ca urmare a devansării puterii de cumpărare a consumatorilor de către cantitatea de bunuri şi servicii pusă Ia dispoziţia lor. Se pot identifica inflaţie: rampantă; deschisă, galopantă.
Infrastructură - totalitatea elementelor materiale ce stau la baza funcţionării societăţii moderne, precum drumuri, poduri, sistemul energetic şi de comunicaţii, sistemul serviciilor publice. Joacă un rol important în asigurarea eficienţei economice.
Insurecţie - luptă armată organizată, îndreptată împotriva autorităţii centrale, pentru înlăturarea regimului politic sau izgonirea ocupanţilor străini. Ex.: în anul 1830, au avut loc insurecţii armate în Franţa, Belgia, Polonia. Numeroşi istorici consideră că la 23 august 1944 a avut loc în România o insurecţie naţională armată.
Integrism - mişcare religioasă favorabilă menţinerii integrale a tradiţiei în viaţa cotidiană, respectării atente a dogmelor şi a învăţăturii religioase pentru toţi locuitorii deopotrivă, fără a accepta vreo concesie, şi care duce, de cele mai multe ori, la intoleranţă religioasă. Este specifică atât creştinilor, cât şi musulmanilor, dar şi altor religii.
Integritate teritorială
136
Integritate teritorială - principiu de bază al dreptului internaţional care prevede ca statele să-şi exercite liber şi nestingherit suveranitatea asupra propriului teritoriu şi să se abţină de Ia orice acţiune menită să ducă la dezmembrarea teritorială a altui stat. De asemenea, se are în vedere interzicerea pătrunderii cu forţele armate pe teritoriul altui stat, inviolabilitatea frontierelor naţionale.
Intelighenţia - termen ce desemnează un grup de intelectuali în Rusia ce exercită o importantă influenţă ideologică într-o epocă dată.
Intendent - la origine, cel ce avea în administrare bunurile unei persoane, unei instituţii. în Franţa, intendenţii au fost în secolele XV1I-XV1II agenţii sau trimişii regelui şi, în particular, guvernanţii provinciilor numite generalităţi. Aceştia reprezentau pe monarh în provincii, aveau atribuţii judecătoreşti, financiare şi de păstrare a ordinii publice. Erau numiţi de către rege, fiind oricând revocabili.
Interpelare - procedură parlamentară ce permite deputaţilor să ceară explicaţii unui membru al guvernului sau întregului guvern. De obicei, interpelările deschid drumul procedurii de încredere pentru guvern, care, mai devreme sau mai târziu, pentru a-şi asigura sprijinul Parlamentului cere votul de încredere al forului legislativ. Ex.: între 1919-1937, conform unor statistici, în Parlamentul României s-au formulat 12 000 interpelări.
Interregn - perioada de timp în care un stat cu formă de guvernare monarhică nu are la conducere un suveran. Deseori, această perioadă se caracterizează prin anarhie politică şi luptă pentru putere. Ex.: în istoria Angliei, perioada cuprinsă între anii 1642-1660 este denumită „Războiul Civil şi Interregnul”.
Investiţii - totalitatea cheltuielilor pentru constituirea de noi capitaluri fixe, înlocuirea capitalului fix uzat, dezvoltarea şi modernizarea celui existent. Teoria investiţiilor este parte integrantă a teoriei creşterii economice. De aceea politica de investiţii se află în strânsă legătură cu procesul acumulării economice şi urmăreşte, în final, realizarea de profit.
Inviolabilitate - 1) inviolabilitate teritorială - normă de drept internaţional ce vine să întărească suveranitatea naţională, împotriva vreunei agresiuni sau încercări de forţă asupra frontierelor de stat; 2) inviolabilitate diplomatică - principiu al dreptului internaţional ce prevede interzicerea
137
Iredentism
oricăror atingeri aduse libertăţii, siguranţei personalului diplomatic, a locuinţelor şi corespondenţei acestuia.
Ioaniţi - membrii Ordinului monaho-cavaleresc al Sf. loan de Ierusalim, înfiinţat la începutul secolului al Xll-lea în Palestina. Erau numiţi şi cavalerii ospitalieri. La 2 iunie 1247 este menţionată Diploma Cavalerilor Ioaniţi, care reprezintă un contract de închiriere a Banatului de Severin către ioaniţi, semnat de marele preceptor Rembaldus şi regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270). Ea oferă importante informaţii privind evoluţiile în plan economic şi social din teritoriul dintre Carpaţi şi Dunăre la începutul epocii medievale.
Iobagi - ţărani dependenţi în Evul Mediu în Transilvania. Au avut o situaţie social-juridică mai grea decât a ţăranilor dependenţi din ţările extra-carpatice. Registrul obligaţiilor lor în muncă, produse şi bani se referea la relaţiile lor cu feudalii, Biserica, statul. Până în secolul al XVI-lea ţăranii erau, în principiu, liberi, dar supuşi la numeroase obligaţii, şi anume: daruri în natură, prestaţii în muncă, censul (pentru arături), terragiu (pentru cultivarea viţei-de-vie). Prin Tripartitum-ul din 1517, redactat de către juristul Ştefan Werboczi, ţăranilor li s-a interzis să se mute de pe un domeniu pe altul. Astfel, s-a introdus legarea de glie, ţăranii fiind lipsiţi, practic, de libertate juridică. Numărul zilelor de muncă a sporit enorm la 52 pe an. Fiscalitatea a devenit foarte apăsătoare. în 1714 s-a prevăzut ca robota să cuprindă 4 zile pe săptămână. în 1769, li s-au impus 4 zile pe săptămână cu braţele şi 3 cu vitele. în conformitate cu principiul imunităţii feudale, nobilul avea drept de jurisdicţie asupra ţăranului, cu excepţia tâlhăriei, furtului şi silniciei. Sarcinile publice ale iobagilor cuprindeau o dare de doi florini, plătită în două rate, sarcini militare, lucrări pentru întreţinerea drumurilor şi cetăţilor. Prin patenta imperială din 22 august 1785, legătura personală a fost abolită în Transilvania.
Ionic - ordin de arhitectură în Grecia antică. A apărut, iniţial, în coloniile greceşti de pe teritoriul Asiei Mici. S-a remarcat prin coloana zveltă, capitelurile decorate cu volute, friza ce reprezenta o bandă continuă. A fost folosit şi în Imperiul roman. Ex.: templul Erechteion din Atena (secolul V î. Hr.).
Iredentism - doctrină politică ce reclamă reîntoarcerea la patria-mamă a teritoriilor aflate sub stăpânire străină. A apărut în Italia în secolul al XlX-lea şi a solicitat eliberarea teritoriilor italiene aflate sub dominaţia Austro-Ungariei. Uneori, poate căpăta accente naţionalist-şovine. Ea a aii-
Islamism
138
mentat în cursul secolelor XIX-XX puternice mişcări de eliberare naţională la sârbi, cehi, italieni, români, maghiari. Ex.: în 1882 a luat fiinţă la Bucureşti, din iniţiativa lui C.A. Rosetti (1816-1885), societatea „Iredenta Română”.
Islamism - religie monoteistă propovăduită în secolul al Vll-lea de către Mahomed, considerat Profetul. Are la bază cartea fundamentală a musulmanilor - Coranul, care solicită supunerea totală faţă de Allah. S-a răspândit mai ales în Asia şi Africa. Cunoaşte două orientări fundamentale
-	suniţii şi şiiţii.	'
Ispisoc - actele publice şi particulare prin care se acordau unele proprietăţi sau drepturi de proprietate în Evul Mediu în Moldova. A fost folosit şi pentru a desemna un document, un act, un înscris. în Ţara Românească, s-a folosit termenul de hrisov.
Ispravnic - dregător în Evul Mediu în Ţările Române. Era însărcinat să ducă la îndeplinire poruncile domnului. El era reprezentantul autorităţii supreme în stat la judecarea unor boieri, întocmirea şi întărirea unui testament, cercetarea la faţa locului a unor pricini penale. Prima menţiune documentară apare în iunie 1481, în Ţara Românească, şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în Moldova. începând cu secolul al XVIlI-lea, au devenit mandatarii domniei în unităţile teritorial-administrative. Ispravnici erau numiţi şi unii slujbaşi de la curtea domnească, precum ispravnicul de curte.
Iudaism - religie monoteistă larg răspândită în lume. Conform tradiţiei, a fost fondată în secolul al XllI-lea î. Hr. de către Moise. Baza sa a fost, se pare, cultul lui lahu, Yahve, printre cele mai vechi ale evreilor. Cartea sacră o reprezintă Vechiul Testament completat de către Talmud.
Iugăr - unitate de măsură pentru suprafeţele agricole, în special din Transilvania, şi echivalentă cu 0,5775 ha.
Iuncheri - elevii şcolilor militare din Rusia ţaristă. într-o altă accepţie, termenul vizează pe marii proprietari funciari din Germania. Iuncherii au apărut în secolul al XVI-lea, având la bază iniţial nobilimea militară. S-au bucurat de numeroase privilegii economice şi politice şi au profesat concepţii conservatoare. Au constituit fundamentul puterii militare şi politice a familiei de Hohenzollern aflate la conducerea Prusiei (Germaniei).
Izolaţionism - doctrină politică a unui stat ce urmăreşte totala neim-plicare în problemele vieţii internaţionale, evitarea deliberată a oricăror
139
Izvod
angajamente politice, militare, diplomatice cu alte state şi refuză orice ingerinţă exterioară în afacerile interne. Deseori, a jucat un rol decisiv în influenţarea opiniei publice din ţara respectivă. Ex.: Izolaţionismul S.U.A. a fost teoretizat în 1797 de către preşedintele S.UA. George Washington (1789-1797), şi a fost fundamentat în cadrul Doctrinei Monroe (1823). A exercitat o influenţă deosebită în perioada dintre cele două războaie mondiale. La sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX Marea Britanie a promovat „politica splendidei izolări”.
Izvod - document în limba slavonă în Evul Mediu în Ţările Române, păstrat în traducere în limba română veche. Se referă şi la condică, listă, evidenţă a vistieriei, manuscris, izvor, copie, text de cronică.
împrejmuiri - loturi de pământ rezultate din politica economică iniţiată în Anglia, în secolele XV-XVI, care a constat în includerea loturilor comunale şi a unor sate întregi în domeniile marilor proprietari agricoli. Multe dintre loturi au fost transformate în păşuni. Hotarele domeniilor au fost delimitate prin bariere sau garduri din lemn. Această politică economică a fost favorizată de dezvoltarea la cote nebănuite, începând cu secolul al XVl-lea, a creşterii oilor, nevoia de hrană, modificările în tehnica agricolă. Această politică a fost încurajată în secolele XVIII-XIX prin dispoziţii legale de către Parlamentul de la Londra.
încoronare - ceremonia de acordare a coroanei şi a celorlalte însemne ale puterii către monarh. Ea este condusă de o înaltă faţă bisericească - Papă, un reprezentant al Papei, fie de un cardinal, fie de mitropolit, care, prin ungere îl consacră pe monarh. Ex.: în ziua de 25 decembrie 800, Papa Leon al Ill-lea l-a încoronat pe regele francilor, Carol cel Mare, drept „împărat al romanilor”. Marea majoritate a regilor Franţei au fost încoronaţi la Reims. La 10 mai 1881, regele Carol I şi soţia sa, Elisabeta de Wied (Carmen Sylva) au fost încoronaţi ca monarhi ai României.
Inhumaţie - rit funerar ce constă în acţiunea de depunere sau îngropare a cadavrului în pământ, uneori alături de un bogat inventar. A fost practicat de timpuriu în Europa şi Asia. începând cu epoca bronzului şi în prima vârstă a fierului, a fost înlocuit treptat cu incineraţia.
însărcinat cu afaceri - diplomat cu cel mai mic rang. îndeplineşte funcţia de secretar sau consilier de ambasadă. însărcinatul cu afaceri ad-interim, în lipsa şefului misiunii diplomatice, este conducătorul respectivei reprezentanţe, fiind acreditat de către Ministerul de Externe, din ţara pe care o reprezintă, pe lângă Ministerul de Externe al statului de reşedinţă.
întovărăşire - formă de asociere în planul muncii şi a împărţirii veniturilor. în agricultură, a luat fiinţă întovărăşirea agricolă. Aceasta a reprezentat o formă simplă a cooperaţiei agricole, în care lucrările agricole s-au
141
învestitură
efectuat în comun, mijloacele de muncă fiind în proprietatea personală a ţăranilor. Veniturile au fost stabilite în funcţie de cantitatea de muncă şi de mijloacele de muncă utilizate. Ex.: Regimul comunist din România a utilizat sistemul întovărăşirilor agricole ca un prim pas către deposedarea pe cale violentă a ţăranilor de pământ, proces cunoscut şi sub numele de colectivizare.
înţelegere - acord, învoială, convenţie între două sau mai multe părţi privind reglementarea unor probleme de ordin politic, economic, juridic, religios, militar, cultural. Sunt stipulate drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante. Ex.: la 6 iunie 1437, s-a încheiat o înţelegere în faţa Con-ventului mănăstirii Cluj-Mănăştur între reprezentanţii ţărănimii răsculate din Transilvania şi cei ai nobilimii. înţelegerea prevedea recunoaşterea dreptului de strămutare pentru ţărani şi reunirea anuală pe dealul Bobâlna a unor delegaţi ai părţilor pentru a verifica respectarea înţelegerilor.
învestitură - actul prin care unei persoane i se încredinţează o demnitate. Termenul este folosit cu precădere în Evul Mediu pentru a desemna consacrarea religioasă de către papă a unui episcop. O dată cu numirea într-o funcţie religioasă titularul său era învestit temporal cu bunurile pe care le primea împreună cu funcţia, şi spiritual, cu autoritatea de a exercita atributele funcţiei corespunzătoare. învestitura canonică a constituit între 1075-1122 tema conflictului pentru supremaţie între Papă şi împăratul german. Cei mai cunoscuţi adversari au fost papa Grigore al VH-lea (1073-1085) şi împăratul german Henric al IV-lea de Franconia (1056-1105).
J
Jacquerie - nume dat în dispreţ de către nobili răscoalei ţărăneşti din 1358 din nordul Franţei izbucnită ca urmare a adâncirii crizei statului francez, în urma înfrângerilor suferite în anii războiului de o sută de ani (1337-1453). La originea ei s-a aflat foarte probabil numels unuia dintre conducătorii răscoalei, anume Jacques Bonhomme. Mai târziu, termenul a devenit sinonim cu cel de răscoală ţărănească.
Jalbă - plângere, reclamaţie scrisă a unei persoane care, în Evul Mediu, se considera nedreptăţită prin încălcarea unor drepturi şi privilegii. Ulterior, ea a desemnat o cerere, o solicitare de respectare a unui statut politic şi social. Ex.: Jalba deputaţilor pontaşi din Adunarea Ad-hoc a Moldovei (1857).
Jansenism - curent catolic, răspândit în secolul al XVII-lea în Franţa. Iniţiatorul său a fost Cornelius Otto Jansen (1585-1638), episcop de Ypres. El a propus reactualizarea învăţăturii Sfântului Augustin, accentuând rolul propriei voinţe a omului. Jansenismul a dezvoltat teza mântuirii şi a predestinării prin promovarea unei morale creştine austere şi foarte riguroase. Centrul său a devenit mănăstirea Port Royal de la Paris. Printre adepţii săi s-au numărat Blaise Pascal (1623-1662), Pierre Nicole (1625-1695), Antoine Arnauld (1560-1619).
Jeleri - ţărani dependenţi în Evul Mediu în Transilvania. După unele calcule, au reprezentat o treime din numărul ţăranilor din această provincie românească. Lipsiţi de pământ sau cu pământ puţin ei se bucurau, totuşi, de libertate individuală şi se puteau strămuta de pe o proprietate pe alta. Au fost folosiţi multă vreme ca lucrători zilieri. Sunt menţionaţi pentru prima dată în 1246 pe una din proprietăţile episcopiei de Alba Iulia. Introducerea nonei şi a dărilor de război în 1330-1340 a făcut ca numeroşi ţărani să sărăcească, devenind jeleri. Legea din 1411a întărit situaţia lor socială inferioară. Conform prevederilor patentelor imperiale din 1853-1854, au devenit proprietarii terenurilor avute în folosinţă.
Jihad - a desemnat războiul sfânt purtat de către musulmani în conformitate cu învăţăturile Coranului. A vizat mobilizarea morală şi cea spiri-
143
Judeţ
tuală a musulmanilor pentru a ajunge la „perfecţiune”, prin lupta „cu ajutorul Iui Allah” contra infidelilor. A constituit pretextul a numeroase expediţii militare purtate pentru cucerirea de noi teritorii. în zilele noastre, constituie baza ideologică a unor organizaţii teroriste inspirate de către fundamen-talismul islamic.
Jitnicer - dregător în Evul Mediu în Moldova. Era însărcinat cu paza pivniţelor (jitniţelor) domneşti cu grâne şi cu strângerea şi distribuirea cerealelor după necesităţi. Prima sa menţiune apare într-o inscripţie datând din 1558. în secolul al XVlI-lea, este pomenit printre marii dregători. A primit în secolul al XVIII-Iea numeroase atribuţii privind judecata unor pricini.
Jude - 1) conducătorul unui stat sau al unei obşti, ales de către comunitate şi care, în schimbul îndeplinirii unor atribuţii administrative, economice şi militare, se bucură de unele privilegii şi imunităţi; 2) a devenit sinonim cu cel de cneaz, reprezentant al clasei feudale în formare şi, ulte-nor, agent al autorităţii de stat; 3) desemnează pe omul liber, pe proprietar, pe judecător; 4) este menţionat, în secolele XIV-XVI drept conducătorul districtului românesc în Transilvania.
Judec - om liber, mic proprietar în Ţara Românească în Evul Mediu. Termenul se referă la cei ce se răscumpărau din rumânie. Este sinonim în documentele medievale cu cel de megieş sau moşnean.
Judecată - acţiunea de a judeca, dezbatere judiciară, proces, soluţie într-un litigiu. în Ţara Românească şi Moldova, în secolele XIV-XV, marele vornic a judecat procese penale şi civile. Sarcini numeroase în domeniul judecăţii au avut şi starostele şi pârcălabul. Problemele legate de proprietatea asupra pământului, întărirea dreptului de stăpânire, crimă erau judecate de către domn în divan. Judecata cu probe, de exemplu jurământ, judecători, acte, a fost practicată pe larg în Evul Mediu în Ţările Române. în secolul al XVllI-lea s-au introdus noi forme şi procedee de judecată, iar locul vechilor pravile a fost luat de către condicile de legi. Constituţiile din secolele XIX şi XX în România au prevăzut importante modificări ale sistemului judecătoresc.
Judeţ - unitate administrativ-teritorială în Evul Mediu în Ţara Românească. Ea a grupat începând de Ia finele secolului al XlV-Iea mai multe sate şi comune. Numele l-a împrumutat de multe ori de la cursul râurilor care îl străbăteau. Printre cele mai vechi judeţe, amintim: Jaleş, Vâlcea,
Juntă
144
Gorj, Motru, Judeţul de Baltă, Prahova, Brăila, Ilfov, Pădureţ. La conducere s-au aflat judeţii, vornicii, căpitanii sau banii, iar din secolul al XVIII-lea, ispravnicii. Judeţul s-a bucurat de o îndelungată tradiţie în organizarea administrativ-teritorială în România din secolele XIX-XX. Termenul se referă şi la conducătorul unui oraş în Ţara Românească până către secolul al XVIII-lea. în sens popular, el se referă la judecata unor pricini.
Juntă - denumire dată unui organism de stat, politic şi militar cu putere executivă, constituit de cele mai multe ori din militari ajunşi la putere printr-o lovitură de stat. Sunt menţionate cu precădere în Spania şi lumea latino-americană (Chile, Paraguay, Argentina).
Jupan - titlu de politeţe dat unor reprezentanţi de frunte ai boierimii în formare în secolele IX-XIII. Pentru prima dată termenul apare pe una din piesele tezaurului de la Sânnicolau Mare (secolul al IX-Iea). într-o inscripţie descoperită la Mircea Vodă şi datată în 943, este menţionat Jupan Dimitrie. Ulterior, un jupan este amintit în inscripţia de la Murfatlar, datând din a doua jumătate a secolului al X-lea. între secolele XIV-XV1I1 a reprezentat titlul purtat de marii boieri şi dregători.
Jurisdicţie - puterea, competenţa de a judeca a unei instanţe. Termenul vizează, de asemenea, totalitatea instanţelor de acelaşi grad şi care au competenţa de a judeca pricini de aceeaşi categorie. în practica politi-co-diplomatică, jurisdicţia desemnează atribuţiile statului, întemeiat pe suveranitatea sa, de a soluţiona potrivit legilor proprii litigiile ivite în legătură cu desfăşurarea raporturilor interne şi internaţionale. în acelaşi timp, se are în vedere întinderea teritoriului pe care autoritatea îşi exercită atribuţiile, delimitarea prin lege a domeniilor de activitate, în care soluţionarea unor conflicte ce se pot ivi aparţine unui anumit organ. Ex.: abolirea jurisdicţiei consulare în Principatele Unite (1860).
Jurist - persoană care desfăşoară o activitate în domeniul dreptului, în baza unei pregătiri de specialitate. Au jucat un rol important în secolele XII-XIII în opera de centralizare politică, sprijinind eforturile autorităţii centrale, pentru a supune pe reprezentanţii nobilimii, a desăvârşi unificarea teritorială şi a codifica noile realităţi social-economice şi politice. Ex.: Guillaume de Nogaret (1260/1270-1313) juristul lui Filip al IV-lea cel Frumos, rege al Franţei (1285-1316).
145
Justiţie
Juraţi - cetăţeni chemaţi să ia parte la judecarea unor procese penale şi civile. în secolele XII-XIV, a desemnat pe asesorii judelui, în cadrul satelor şi obştilor din Transilvania, în cazul judecării unei pricini locale.
Juriu - grup de juraţi care iau parte la constituirea curţilor cu juri, mai ales în sistemul juridic din lumea anglo-saxonă. Joacă un rol important în stabilirea vinovăţiei în procesele civile şi penale.
Jurnal - publicaţie având o apariţie zilnică. Termenul este sinonim cu cel de ziar şi gazetă. El desemnează, totodată, însemnările zilnice ale unei personalităţi despre evenimentele cele mai importante din viaţa sa, observaţii ştiinţifice, evoluţia operaţiilor militare, descrierea unei călătorii. Ex.: „Jurnalul Naţional(; jurnalul lui Constantin Sănătescu (1885-1947); jurnalul navigatorului Antonio Pigafetta (1491-1534). El vizează totodată ordonanţele de urgenţă ale guvernului României în epoca interbelică. Ex.: Jurnalul Consiliului de Miniştri.
Justiţie - totalitatea instanţelor judecătoreşti dintr-un stat care sancţionează încălcarea legilor. Constituie forma fundamentală de acţiune a statului în plan juridic, care se manifestă prin judecarea pricinilor civile sau penale şi aplicarea pedepselor prevăzute de lege. Termenul apare ca atare în secolul al XlX-lea. Principalele nivele ale justiţiei în Evul Mediu în Ţările Române au fost: a) justiţia obştii - megieşii, oamenii buni şi bătrâni; b) justiţia orăşenească - organe ale puterii locale; c) justiţia seniorială -feudalii; d) justiţia domnească ~ domnul, caimacamii, sfatul domnesc; e) justiţia breslelor - starostele; 0 justiţia bisericească - organisme ale Bisericii. în epoca modernă şi contemporană, s-au efectuat numeroase modificări în ceea ce priveşte componenţa şi autoritatea justiţiei.
K
Kaghan - lider al uniunii de triburi a avarilor şi a altor populaţii migratoare din Asia Centrală, care au constituit între 567/568-795/796 o formaţiune politică efemeră în Câmpia Tisei. Denumirea se referă şi la suveranii vechilor turci.
Kaiser - denumire folosită pentru suveranii Sfântului Imperiu ro-mario-german, apoi între 1870-1918, ai Germaniei. A devenit sinonim cu titlul de împărat în cazul lui Wilhelm al 11-lea de Hohenzollern, suveran al Germaniei (1888-1918).
Kamikaze - (japon. = vânt divin) în amintirea furtunilor ce au dispersat, conform tradiţiei, în 1281 flota mongolă ce încerca să invadeze Japonia. Vizează o persoană care dă dovadă de un fanatism deosebit, mergând până la sacrificiul suprem. Au purtat această denumire piloţii sinucigaşi din aviaţia japoneză, care în 1944-1945 au lovit şi scufundat nave militare americane, aruncându-se cu avioane încărcate cu bombe asupra lor în timpul luptelor din Oceanul Pacific.
Kanuname (Kânunnâme) - (turc. = Carte de Lege) denumirea dată legislaţiei otomane cu caracter laic. în cadrul său se regăsesc legi speciale acordate fiecăreia dintre provinciile Imperiului otoman, în funcţie de specificul teritoriului, grupul de populaţie, tradiţii. Au publicat numeroase Kanuname sultanii Mahomed al 11-lea Cuceritorul (1444; 1444-1446; 1451-1481) şi Soliman Legiuitorul (Kanunî) (1520-1566).
Kapudan (Kapudan-i derya) - titlu acordat marelui amiral al flotei otomane. Ex.: Khair ed-Din Barbarossa (1483-1546), bei al Algerului şi mare amiral otoman. A câştigat victoria de la Prevezza (1538) împotriva flotei creştine conduse de Andrea Doria (1468-1560).
Karma - lege fundamentală a credinţei brahmane, conform căreia destinul unui om este determinat de totalitatea faptelor şi gesturilor din încarnările sale anterioare. Karma reprezintă principala cale prin care se
147
Kurgan
determină statutul social şi casta căreia îi va aparţine individul într-o viaţă ulterioară.
Katiuşa - proiectil cu reacţie, cu efecte distrugătoare, lansat de pe unităţi mobile. A fost utilizat de către forţele armate sovietice în anii celui de-al doilea război mondial.
Kediv (Khediv) - rege, conducător al Egiptului în epoca modernă. A reprezentat titlul purtat, între 1867-1914 de către succesorii lui Mehmed Aii Paşa, viceregele Egiptului (1805-1848). în condiţiile dominaţiei coloniale franceze şi apoi britanice în Egipt, Kedivul nu a dispus de o autoritate politică reală.
Kibuţ - comunitate agricolă în statul Israel. Pământul arabil este exploatat în comun. Iniţial a jucat un rol predominant de apărare. Primele kibuţuri au apărut în Palestina la începutul secolului XX şi au constituit baza colonizării evreilor în zonele viitorului stat Israel.
Kratos - piesă de ceramică utilizată în Grecia antică.
Kurgan - movilă de pământ. Se ridica, de obicei, deasupra unor morminte de înhumaţie pentru a le proteja. Desemnează şi unele ridicături de pământ (măguri) ce adăpostesc vestigiile unor aşezări. Ex.: kurganeie din aria culturilor Sălcuţa, Tiszapolgar, Petreşti, datând din perioada de trecere la epoca bronzului.
L
Lagăr - 1) din punct de vedere militar reprezintă un loc de reunire provizorie pentru forţele militare aflate la manevre sau în cursul unei campanii; 2) locul izolat unde sunt închişi prizonierii de război. Sunt semnalate încă din epoca modernă în America Latină, aflată sub dominaţie spaniolă, şi în Africa de Sud, unde britanicii au reţinut pe prizonierii buri. în anii celui de-al doilea război mondial, ocupanţii nazişti au organizat lagăre de muncă, lagăre de concentrare, dintre acestea din urmă unele devenind lagăre ale morţii (lagăre de exterminare). Ex.: Auschwitz-Birkenau (Polonia). în Uniunea Sovietică, în perioada dictaturii staliniste, a existat în Siberia, o reţea de lagăre de muncă; 3) în 1947, la reuniunea secretă a partidelor comuniste de la Szlarkska Poreba, în Polonia, unde s-a consfinţit formarea Cominfor-mului, ideologul stalinist Andrei Jdanov a apreciat că în lume s-au format două lagăre; a) lagărul imperialist şi antidemocratic; b) lagărul anti-impe-rialist şi democratic.
Laicizare - separarea unei instituţii de Biserică. Procesul complex, în plan social, politic, ideologic, cultural şi moral, de emancipare a vieţii sociale, a relaţiilor şi instituţiilor din cadrul său de sub influenţa Bisericii. A constituit o direcţie semnificativă de acţiune politică în numeroase state ale lumii în epoca modernă şi contemporană.
Lama - sacerdot, preot, călugăr budist de rit tibetan. A îndeplinit un rol important în răspândirea lamaismului, varianta Mahayana a budismului, în Mongolia şi Tibet. Lama, când teritoriul a fost ocupat de R.P. Chineză şi-a adus contribuţia la naşterea unui sincretism între cultele arhaice tibetane şi doctrina budistă, şi, de asemenea, s-a implicat în organizarea religioasă din Tibet până în anul 1951. Astfel, sunt menţionaţi Dalai-Lama, şeful spiritual suprem al budiştilor din Tibet, desemnat de la o vârstă fragedă, şi Pan-cen-Lama, şeful politic al Tibetului.
Lance - 1) armă simplă de luptă, folosită în decursul timpului pentru apărare, iar ulterior în cadrul unor ceremonii religioase şi politice. Se compune dintr-o prăjină lungă de lemn cu un vârf ascuţit de metal, montat
149
Lefegii
în partea superioară; 2) unitate militară menţionată în Europa Occidentală şi în Transilvania (secolele XIV-XV). Era constituită dintr-un cavaler, greu înarmat, purtător de lance şi flamură, şi suita sa. în bătălie, conta ca un singur luptător.
Lararium (lat.) - capelă pentru zeii lari, în atrium sau în grădina casei, specifică aristocraţiei romane, ce conţinea statuile zeităţilor protectoare ale casei şi familiei. în fiecare zi, la lararium se spuneau rugi pentru a îmbuna divinităţile.
Latifundia - mare proprietate funciară particulară în Imperiul roman. Era lucrată cu sclavi şi cu lucrători agricoli sub supravegherea unui administrator [procurator), sprijinit de către un mic aparat birocratic. Este expresia procesului de concentrare a proprietăţilor agricole, ce a ajuns la apogeu în perioada Dominatului.
Latrones - (lat. latro = soldat, tâlhar, asasin) denumire sub care erau cunoscuţi în Antichitate hoţii, sclavii, fugarii, răsculaţii din Italia şi din Imperiul roman. Sunt menţionaţi şi în Dacia romană.
Lavra - mănăstire ortodoxă de mari dimensiuni, mai întâi în Egipt şi apoi în Grecia şi Rusia. împreună cu chiliile călugărilor ce oficiau în cadrul său formează o mică aşezare rurală.
Lazaret - cu referire la Evul Mediu şi la epoca modernă, un aşezământ spitalicesc izolat pentru bolnavii contagioşi. în principal au fost construite din iniţiativa Bisericii.
Lebensraum - (germ. = spaţiu vital) termenul a fost utilizat în cadrul unei doctrine politice de către KarI Haushofer (1869-1946) şi echipa institutului de geopolitică de la Miinchen. în perioada interbelică, Lebensraum a fost folosit de către propaganda nazistă pentru a-şi justifica, în numele unei iluzorii superiorităţi a „rasei ariane”, pretenţiile teritoriale şi dorinţa de a cuceri şi coloniza Europa Centrală şi de Răsărit, apoi toată lumea.
Lefegii - ostaşi cu plată (leafă), români sau străini (unguri, tătari, poloni, germani, bulgari, sârbi) cu rol important în forţele armate ale Moldovei şi Ţări Româneşti în Evul Mediu. Au fost cunoscuţi ca pricepuţi în mânuirea armelor de foc. Au fost pomeniţi în documente încă din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi au numărat, sub domnia lui Mihai Viteazul,
Legare de glie
150
20 000 de ostaşi. în secolul al XVlll-lea numărul lefegiilor nu a depăşit câteva mii de soldaţi, dar primeau de la domnie leafă, echipament, hrană. în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654) şi a lui Constantin Brânco-veanu (1688-1714) sunt denumiţi levenţi, şi respectiv, saragele şi martologi.
Legare de glie - procesul economic şi juridic prin care ţărănimea dependentă din Ţările Române în Evul Mediu a fost lipsită de libertatea juridică individuală, interzicându-i-se mutarea de pe o proprietate pe alta şi fiind împovărată cu noi sarcini de muncă. Aceasta a corespuns unei prime faze a economiei de mărfuri - secolele XV1-XVI1 şi necesităţilor statului de a stabiliza forţa de muncă, pe contribuabili şi pe viitorii ostaşi. Procesul s-a înfăptuit după cum urmează: în Transilvania - în 1517, prin Tripartitum al lui Ştefan Werboczi; în Ţara Românească - în 1595, prin legătura lui Mihai Viteazul; în Moldova - în 1628, prin Aşezământul lui Miron Barnovschi Movilă (1626-1629; 1633). A fost desfiinţată în secolul al XVIII-lea.
Legat - (lat. legatus = sol, trimis, ambasador) 1) reprezentant diplomatic al Papei; 2) înalt magistrat civil sau militar în Roma antică, ce conduce o legiune sau persoană trimisă pe lângă un general sau un guvernator de provincie în afara Italiei, de cele mai multe ori de la graniţele Imperiului. Termenul poate desemna şi solii trimişi de Roma pentru negocieri diplomatice. în provincii, legatul purta numele de legatus-Augustipro prae-tore (de rang consular). în calitate de guvernator, legatul avea importante atribuţii administrative şi juridice.
Legaţie - la origine rangul diplomatic al unei misiuni a Papei (misiune diplomatică de rangul doi). Prin extindere astăzi, o misiune diplomatică de rang secundar, condusă de un însărcinat cu afaceri sau ministru plenipotenţiar. Ex.: între 1941-1944, legaţia Germaniei naziste la Bucureşti a fost condusă de baronul Manfred von Killinger.
Lege - măsură juridică, act normativ, care reglementează diferite aspecte ale vieţii social-economice, politice şi culturale. în funcţie de domeniul de acţiune, legea are un grad diferit de generalitate. în Ţările Române în Evul Mediu sunt amintite drept legi: obiceiul pământului, legea ţării, legea pământului, legea scrisă. în ansamblul legilor ce au conturat dreptul natural, privat, public, penal şi civil din Ţările Române, s-a resimţit influenţa legislaţiei bizantine, ca şi realităţile societăţii româneşti. Legea s-a bazat pe judecată, tribunal, hotărârile sale, ca şi pe credinţele religioase. Ex.: Ţara Românească - Pravila de la Govora (1640); îndreptarea legii
151
Legiune
(1652); Moldova - Cartea românească de învăţătură (1646); Transilvania -Statutele Făgăraşului (1508); Approbatae Constitutiones (1653); Compilatae Constitutiones (1699).
Legea salică - lege emisă de francii salieni, care interzicea femeilor dreptul de a purta coroana tării. Textul prin care partea feminină era exclusă de la succesiunea la tron pare însă, conform părerii unor specialişti, să fi fost redactat la jumătatea secolului al XlV-lea.
Legendă - specie a genului epic, în proză sau versuri, care oferă o explicaţie unui proces, fenomen, apariţiei unor obiecte, vieţii unor persoane. Legenda apelează mereu la elemente fantastice, în special când descrie faptele de vitejie şi acţiunile neobişnuite ale unor eroi. Ex.: Legenda Graalului; Legenda Sf. Gerard; Legenda Cidului.
Legislatură - perioada de timp pentru care este ales, într-un stat, organul suprem al puterii legislative. Ex.: Conform prevederilor Constituţiei din 1991, Parlamentul bicameral al României - Senat şi Adunarea Deputaţilor - este ales pentru o perioadă de patru ani.
Legislaţie - totalitatea legilor unui stat sau dintr-o anumită ramură a dreptului - legi, decrete, decrete-legi, decizii, instrucţiuni. Ex.: legislaţiile muncii, comercială, maritimă.
Legitimism - teorie politică ce propune drept principiu fundamental dreptul inalienabil la tron al dinastiilor regale şi puterea lor absolută. Se inspiră din teoria dreptului divin. Ex.: Se numesc legitimişti partizanii familiei de Bourbon înlăturaţi în urma revoluţiei din 1830 de pe tronul Franţei.
Legiune - (lat. legio) unitate militară principală a armatei romane constituită din pedestraşi, ce erau, în general, cetăţeni romani; cuprindea
10	cohorte, 30 manipule, 60 centurii. Numărul de soldaţi dintr-o legiune a variat. Iniţial au fost 3 000 soldaţi, iar în secolul al IV-lea î. Hr. sunt pomeniţi
4	200. Prin reformele lui Caius Marius (c. 155-86 î. Hr.) o legiune a numărat
5	000 soldaţi. La conducerea ei s-a aflat, mai întâi, un legatus legionis (de rang senatorial), iar mai apoi, un praefectus (din ordinul ecvestru). Numele legiunilor era în legătură cu numele împăratului şi al regiunilor de unde acestea se recrutau, cu caracteristicile armamentului folosit şi a tacticii de luptă. La sfârşitul Republicii romane erau 60 legiuni. Octavianus Augustus a stabilit numărul lor la 28-30, medie ce avea să se menţină în toată perioada
Letopiseţ
152
Imperiului. Ex.: în Dacia romană au staţionat legiunile I Adiutrix - la Apulum, XIII Gemina - Ia Apulum, V Macedonica - la Troesmis şi apoi la Potaissa, III Flavia Felix - după 118 la Singidunum.
Letopiseţ - (termen, la origine, în limba slavă), o scriere istorică în Evul Mediu în care evenimentele erau consemnate în desfăşurarea lor cronologică. Reprezintă o importantă categorie de izvoare istorice. în general, trebuie supuse unei analize critice. Ex.: Letopiseţul Cantacuzinesc; Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă până la Eustaţie Dabija.
Letrados - (span.) avocaţii ieşiţi de pe băncile universităţilor din Spania în secolele XVII-XIX şi care, ulterior, au îndeplinit funcţii administrative şi în aparatul legislativ. Au constituit baza birocraţiei administrative şi juridice în coloniile spaniole din America Latină.
Leţcaie - monedă de aramă cu valoare foarte mică, ce a circulat în secolul al XVII-lea în Moldova şi în Ţara Românească.
Leu - iniţial monedă de argint. Moneda denumită leu a fost utilizată în Olanda, unde în 1575 documentele au menţionat prima emisiune monetară. Denumirea îi provine de Ia stema Olandei - un leu ridicat pe două labe şi care era gravată pe reversul monedei. în Ţările Române, termenul este folosit pentru prima dată într-un document din 23 iunie 1639 adresat de către Vasile Lupu, domnul Moldovei (1634-1653) către bistriţeni. în secolele XVII- XVIII, sub denumirea de leu bătut, moneda a jucat rolul de unitate metrologică. A avut o valoare variabilă în ceea ce priveşte conţinutul de bani - de la 180 bani între 1650-1670 la 240 bani în 1843. în 1728 au circulat în Ţara Românească leul nou şi leul vechi. Leul a fost utilizat ca plată în activităţile comerciale, la achitarea dărilor şi impozitelor, la plata salariilor. Prin legea din 14/26 aprilie 1867 leul a devenit unitatea bănească etalon a sistemului monetar în România.
Levelleri - termen în limba engleză ce desemnează pe membrii grupului radical, reprezentând mica burghezie, în cadrul Războiului civil din Anglia (1642-1660). Au jucat un rol important între 1649-1660. Conducătorul şi ideologul lor a fost John Lilburne (1614-1657). Au solicitat, între altele, abolirea monarhiei şi a Camerei Lorzilor, înfăptuirea unei reforme judiciare, toleranţă religioasă. Au organizat în 1647 şi 1649 unele revolte locale.
153
Ligă
Libaţie - ritual religios, în Antichitate. Consta în vărsarea unui lichid
-	apă, vin, băutură fermentată - deasupra unui vas cu plante, pe pământ sau pe altar, cu scopul de a onora o divinitate sau de a pomeni un defunct. Are semnificaţia purificării.
Liberalism - mişcare politică şi economică, filosofie politică bazată pe valorile toleranţei, libertăţii individuale şi de exprimare. Printre primii gânditori ce au profesat idei liberale amintim pe John Locke (1632-1704). Ideile şi concepţiile liberale s-au impus în documentele Revoluţiei Americane (1774-1783) şi ale Revoluţiei Franceze, reflectând aspiraţiile politice ale burgheziei aflate în ascensiune. în secolele XVIII-XIX, filosofi şi economişti, precum David Ricardo (1772-1823), Benjamin Constant (1767-1830) au criticat privilegiile tradiţionale ale monarhiei, clerului superior şi aristocraţiei şi au solicitat recunoaşterea drepturilor naturale ale oamenilor, lărgirea dreptului de vot pentru „proprietari şi cei culţi”, introducerea principiului responsabilităţii ministeriale. Triumful liberalismului şi constituirea partidelor liberale au coincis cu expansiunea revoluţiei industriale în lume, iar reprezentanţii săi au acţionat intens pentru dezvoltarea unei economii de piaţă. La finele secolului al XlX-lea şi începutul secolului nostru, problemele dezvoltării societăţii moderne au impus introducerea unor noi reforme sociale, politice şi economice. Partidele liberale tradiţionale au decăzut, locul lor fiind luat de către partidele social-democrate. în secolul XX politica economiei libere de piaţă a renăscut în Marea Britanie şi S.U.A. în cadrul politicii economice promovate de Margaret Thatcher, premier britanic (1979-1990), şi, respectiv, de către Ronald Reagan, preşedinte S.U.A. (1981-1989).
Liberţi - (lat. libertus = libert, fost sclav eliberat) sclavii eliberaţi din Imperiul roman. Eliberarea se putea realiza cu asentimentul proprietarilor. Cei eliberaţi deveneau mici meseriaşi sau negustori şi duceau o viaţă modestă. Nu puteau ocupa magistraturi, nici să participe la viaţa politică, nici să fie recrutaţi pentru a se înrola în legiuni. în secolul al Il-lea d. Hr. fiilor lor
li	s-a permis să candideze la demnitatea de cavaleri. Unii autori antici îi menţionează şi în cetăţile greceşti, unde aparţineau categoriei metecilor.
Lictori - purtători ai fasciilor, însemnelor şi insignelor ce însoţeau în cadrul ceremoniilor din Roma antică pe demnitari, ca de exemplu consuli, pretori.
Ligă - uniune de state, de oraşe, de asociaţii, de persoane, în vederea realizării unui scop comun sau împlinirii unor interese identice în
limes
154
plan politic, economic sau cultural. Ex.: Liga Sfântă (la sfârşitul secolului al XVI-lea); Liga Naţiunilor (1919-1939); Liga Agrară (constituită în 1928 în România); Liga Arabă (fondată în 1945).
Limes - (lat. limes = linie de hotar, graniţă, fortificaţie). în fapt, limes-ul a reprezentat o frontieră fortificată, de cele mai multe ori, pe un hotar natural, la graniţele Imperiului. EI cuprindea şanţul, valul de pământ, castelul, turnurile de apărare. Trupele de pe limes aveau misiunea de a supraveghea şi de a apăra frontiera, de a respinge atacurile inamice. Ex.: Limes-ul lui Hadrian (Britania), Limes-ul Rinului (Germania), Limes-ul Transalutanus (Dacia romană).
Lista civilă - totalul sumelor de bani pe care le au la dispoziţie suveranul şi familia sa într-un stat cu forma de guvernământ parlamentară, pentru necesităţile personale. Ele sunt aprobate de către Parlament din fondurile statului. Ex.: Lista civilă a prinţului Ferdinand, nepotul de frate al regelui Carol I al României (1866-1914), era în 1880 de 300 000 lei aur, iar în 1893 de 10 000 000 lei.
litografie - tehnică artistică constând în reproducerea sau multiplicarea pe hârtie, cu ajutorul unei plăci de calcar fine, a unui desen realizat cu cerneală grasă sau creion gras. Se referă şi la desenul astfel obţinut. Procedeul a fost inventat în 1796 de către Alois Senefelder (1771-1834). A constituit un procedeu frecvent folosit în artele plastice în secolele XIX-XX.
Liturghie - principala slujbă religioasă în Biserica creştină, oficiată în zilele de sărbătoare începând cu secolul 11. Cele mai importante liturghii au fost scrise de Sf. Ioan Chrysostom şi Sf. Vasile cel Mare.
Liturghier - carte ce cuprinde rânduiala liturghiei în Biserica creştină. Ex.: Liturghierul Iui Macarie (1508); Liturghierul tipărit de către diaconul Coresi (1570).
Lobby - influenţa şi presiunea unor grupări politice, personalităţi şi minorităţi, asupra legislativului, pentru adoptarea unor hotărâri conforme cu interesele lor. Principalii agenţi ai lobby-ului sunt jurişti, ziarişti şi reprezentanţi ai grupurilor financiare. Joacă un rol important în viaţa politică a statelor din Europa occidentală şi, în special, în S.U.A.
Lobonţi - nume dat soldaţilor din Ungaria şi Transilvania ce luptau alături de Habsburgi, la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului
155
Lollarzi
al XVlII-lea, împotriva mişcărilor antiaustriece, precum războiul curuţilor din 1703-1711 condus de Francisc Răckoczi al II-lea.
Lock-Out - (engl.) tactică de luptă antisindicală folosită de către patronatul din Europa occidentală şi din S.U.A. Pentru a înfrânge o grevă şi a nu satisface revendicările lucrătorilor şi pentru a impune condiţiile patronatului, proprietarii decid închiderea fabricii şi apoi, la redeschiderea sa, lucrătorii ce doresc să se reîntoarcă la lucru trebuie să se reangajeze, ceea ce permite patronatului să nu angajeze pe greviştii cei mai hotărâţi, pe liderii sindicali.
Locotenenţă Domnească - organ colectiv, politic şi administrativ ce ţinea locul domnului în Moldova şi Ţara Românească, în epoca modernă şi exercita atribuţiile sale până la numirea (alegerea) unui nou domnitor. Ex.: România a fost condusă între 11 februarie 1866 şi 30 aprilie 1866 de către o locotenenţă domnească formată din Nicolae Goiescu, Lascăr Catargiu, Nicolae Haralainbie, Ion Ghica.
Loggia - în arhitectura renascentistă, o parte a unei clădiri, o galerie acoperită şi deschisă spre exterior prin arcade ce se sprijină pe coloane. Pot exista şi unele construcţii de tip loggia, de sine stătătoare sau încadrate parterului unei clădiri şi care au servil ca tribune. Ex.: loggia de la Palatul Mogoşoaia.
Logofăt (Cancellarius) - mare dregător şi şef al cancelariei domneşti în Moldova şi în Ţara Românească în Evul Mediu. Dregătoria a apărut menţionată în Ţara Românească între 1390-1400, iar în Moldova, la 7 ianuarie 1403. Logofătul era locţiitorul domnului Ia conducerea divanului, redacta actele şi aplica pecetea domnească, şi începând cu secolul al XVlI-lea, contrasemna actele oficiale de cancelarie. Era păstrătorul marelui sigiliu domnesc. Izvoarele documentare pomenesc pe logofătul de obiceiuri; de taină; de vistierie. în Moldova, logofătul avea şi sarcini judecătoreşti, ca de exemplu hotărnicirea moşiilor. Ex.: Filotei Monahul, logofătul lui Mircea cel Bătrân, Teodosie Rudeanu, logofătul lui Mihai Viteazul.
Lollarzi - nume acordat adepţilor lui John Wycliffe (1330-1384), reformator religios din Anglia. Rolul serviciului religios era, în concepţia acestora, de „a salva pe individ”, de a-I conduce pe „calea cea dreaptă” prin mijlocirea preotului. Au fost persecutaţi în timpul domniei lui Henric al
IV-lea Bolingbroke (1399-1413) din dinastia de Lancaster. în 1414 au organizat o revoltă, dar au fost înfrânţi.
Lord
156
Lord - titlu nobiliar al unui mare proprietar funciar în Marea Britanie. El este ereditar sau conferit de către monarh. în prezent, are un caracter mai mult onorific. Lorzii se reunesc în Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului de la Londra. Titlul de lord este atribuit şi înalţilor funcţionari sau miniştri ai cabinetului britanic în exerciţiul funcţiunii - Lordul Cancelar, Primul Lord al Amiralităţii, Lordul Sigiliului Privat, Lordul Primar al Londrei.
Lotri - termen utilizat în Moldova şi în Ţara Românească în secolele
XV-XVII pentru a denumi, deopotrivă, pe hoţi, tâlhari şi soldaţi din oastea neregulată, ce era adunată de pretendenţii la domnie.
Lovitură de stat - acţiune de forţă, militară sau politică, ce urmăreşte răsturnarea regimului politic existent şi înlocuirea sa cu un altul. Este rezultatul acţiunii unor alianţe politice sau grupuri sociale. A jucat deseori un rol decisiv în istoria politică a unor state. De multe ori, a prefaţat o revoluţie politică. Este sinonim cu termenul de puci. Ex.: Prin Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris de la 2/14 mai 1864, se consideră că domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a dat o lovitură de stat constituţională. La 23 august 1944, după unii istorici, a avut loc în România o lovitură de stat, ce a marcat o profundă schimbare a regimului politic.
Lucerna - corp de iluminat folosit de către romani în Antichitate şi în care ardea o feştilă muiată în ulei.
Luddiţi - membrii unei mişcări spontane de protest a lucrătorilor din Anglia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi în secolul al XlX-lea. Numele îi vine de la unul din liderii săi, Ned Ludd, care în 1799 a distrus o maşină în comitatul Leicestershire. în condiţiile înzestrării întreprinderilor industriale cu maşini, furia lucrătorilor s-a abătut asupra acestora, pe care le distrugeau, deoarece vedeau în ele cauza principală a ruinării micilor meşteşugari şi a sporirii numărului de şomeri.
Lude (Liude) - (slav. - om de rând). Ulterior a vizat o unitate fiscală colectivă sau individuală cu caracter impozabil. A fost introdusă în Ţara Românească de către Alexandru Ipsilanti. La baza ei s-a aflat solidaritatea la plata contribuţiei băneşti a unui grup de familii - în medie 4-6 familii, ce au reunit până la 20 birnici. Insolvabilitatea unei lude era acoperită de celelalte lude solvabile. în 1818, au fost menţionate 18 000 de lude, cea mai mare parte a veniturilor rezultate din strângerea dărilor luând drumul Porţii.
157
Luteranism
Ludi - (lat. luduş = joc, distracţie, spectacole), evenimentele sportive, spectacolele de teatru organizate de către romani în Antichitate, pentru a marca victoriile militare şi sărbătorile religioase.
Lumpenproletariat (Lumpen) - totalitatea indivizilor plasaţi la periferia societăţii: cerşetori, vagabonzi. Apare ca urmare a şomajului şi a intensificării procesului de pauperizare. Reprezintă o importantă masă de manevră politică.
Lunetă - instrument optic cu care pot fi observate corpurile cereşti îndepărtate. Datorită lentilelor folosite, imaginea care apare este situată mai aproape decât obiectele studiate în realitate, şi acestea din urmă se pot vedea sub unghiuri mai mari decât se pot observa cu ochiul liber. Luneta a fost inventată în Olanda în secolul al XVlI-lea. Printre cei care au construit şi experimentat numeroase lunete s-a numărat şi Galileo Galilei (1564-1642).
Luteranism - doctrină protestantă răspândită în Germania în secolul al XVl-lea. Teoreticianul său a fost Martin Luther (1483-1546). Acesta a propus simplificarea cultului creştin. în opinia sa credinţa ferventă era condiţia fundamentală a mântuirii; Autoritatea supremă în Biserică era Biblia, ce a fost tradusă în limba germană, iar credincioşii săi erau liberi să o comenteze şi s-o interpreteze. Biserica luterană era subordonată puterii laice şi a susţinut eforturile economice ale întreprinzătorilor.
M
Mabeem - (turc.= anticameră) în Ţara Românească în Evul Mediu, mabeem era denumirea zonei de la curtea domnească unde se afla cancelaria. în secolul al XVIII-lea, mabeemgi-başa era slujitorul Curţii ce se îngrijea de camerele domnului.
Magistraţi - (lat. magistratus = magistratură), persoane alese în Antichitatea romană de către adunarea populară în vederea exercitării puterii politice pe o perioadă de timp determinată. La începutul Antichităţii, a desemnat pe conducătorii unor oraşe antice. în Roma antică, magistraţii dispuneau de autoritatea care le fusese conferită de a lua decizii, de a convoca organele puterii de stat. Activitatea celor mai înalţi magistraţi era dominată de principiul colegialităţii. Magistraţii se împărţeau în: ordinari - pretorii, edilii - care erau cei mai numeroşi şi extraordinari - dictatorul. în funcţie de importanţa lor, putem deosebi magistralii curuli - participau la şedinţe pe scaune încrustate cu fildeş (pretorii, consulii) şi cei necuruli -asistau la întruniri pe bănci simple (cvestorii, tribunii). Cea mai înaltă magistratură romană a fost consulatul. în epoca contemporană, magistraţii sunt funcţionarii superiori, precum judecătorii, înalţi demnitari ai statului.
Mahala - începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, o grupare de case în oraşele din Moldova şi Ţara Românească. în secolele XVII-XIX, mahalalele purtau numele unor categorii de meşteşugari, negustori sau a unui personaj important al epocii. Mai târziu, mahalaua a desemnat cartierele mărginaşe, periferia oraşelor.
Maharadjah - (termen originar din limba sanscrită = mare rege) titlul purtat de către prinţii suverani din India până în 1956. în zilele noastre, indică un om foarte bogat.
Mahdi - nume dat de către musulmanii suniţi Salvatorului (Cel ce este condus de către Allah), cel a cărui venire pe Pământ, în ultima zi a lumii, în conformitate cu doctrina islamică, urmează să aducă dreptatea veşnică. Invocând numele lui Mahdi, Mahomed Ahmed Bin Abdallah a
159
Mandat
organizat în 1881-1889 în Sudan o puternică revoltă antibritanică şi a asediat trupele lordului Charles Gordon (1833-1885) la Khartum, oraş pe care la 26 ianuarie 1885 l-a cucerit. în urma bătăliei de la Omdurman, de la 2 septembrie 1898, armata anglo-egipteană condusă de către generalul Herbert Kitchener (1850-1916) a zdrobit trupele mahdiste.
Mahomedanism - vezi Islamism.
Maiaşi - populaţie amerindiană ce a trăit în zonele Americii Centrale
-	Peninsula Yucatan şi Guatemala. Perioada de glorie a civilizaţiei maya a cuprins secolele IV-X. S-au construit oraşe importante dominate de piramide în trepte. Maiaşii au fost celebri pentru reprezentările artistice, stilurile arhitectonice, cultul, cunoştinţele de astronomie, atenţia acordată calendarului.
Maiores Terrae - (lat. = mai marii pământului) termenii apar în Diploma cavalerilor Ioaniţi (2 iunie 1247) şi desemnează pe reprezentanţii clasei feudale în formare din Ţara Românească. Aceştia se bucurau de numeroase privilegii şi imunităţi.
Majordomul palatului - demnitar de seamă la curtea regilor franci în perioada dinastiei merovingiene. Acesta era şeful Casei Regale, responsabil al palatului şi al aprovizionării sale, controla fiscul şi ţinea evidenţa veniturilor regelui. A îndeplinit un rol asemănător primului ministru din epoca contemporană. Unii regi franci au fost la origine majordomi ai palatului. Printre aceştia, amintim pe Carol Martel (725-741) şi Pepin cel Scurt (751/752-768). Documentele istorice au reţinut şi numele altor majordomi ai palatului, ce au jucat un rol politic, ca de exemplu: Grimoald, Landen, Wulfoald, Berchar, Ebroin, Ragenfrid.
Mandarini - nume dat iniţial de către călătorii portughezi în secolul al XVI-lea demnitarilor din Indochina. Ulterior, a vizat pe funcţionarii publici, persoanele influente de la curtea împăratului Chinei.
Mandat - (lat. mandatum - împuternicire, dispoziţie, recomandare), formă de administraţie aplicată după primul război mondial, în conformitate cu hotărârile Ligii Naţiunilor, coloniilor şi multor teritorii extraeu-ropene, majoritatea aparţinând statelor învinse de către marile puteri învingătoare. Puterea politică şi administrativă era încredinţată în aceste zone, de către forul de la Geneva, unor mari puteri, cu scopul de a le asista, administra şi a le pregăti pentru obţinerea în final a independenţei. Ex.:
Manifest
160
Marea Britanie a exercitat mandatul în perioada interbelică în Irak şi Palestina. In Imperiul roman mandatele au reprezentat instrucţiuni, norme cu caracter de lege pentru funcţionarii şi guvernatorii imperiali.
Manifest - text, chemare, apel, declaraţie solemnă, prin care o mişcare politică, artistică, conducerea unui stat sau a unui partid îşi expune programul, îşi justifică poziţia, îşi face cunoscute concepţiile, cu scopul de a determina acţiuni imediate.
Manufactură - întreprindere industrială în secolele XVI-XVIII. Reprezintă o formă a producţiei capitaliste ce pregăteşte trecerea la marea industrie maşinistă. în cadrul său, se foloseşte forţa de muncă salariată, tot mai numeroasă, pe fondul unei accentuate diviziuni sociale a muncii. în Anglia, a constituit baza dezvoltării economice de la mijlocul secolului al
XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. în Ţările Române, manufacturile sunt menţionate începând din secolul al XVIII-lea. Astfel, putem deosebi, în funcţie de forţa de muncă utilizată: manufacturi de stat - Chipereşti (Ţara Românească), Comana de Sus (Transilvania) şi manufacturi negustoreşti - Sadu, Gherla (Transilvania). în funcţie de proprietar, se pot identifica manufacturi de stat (regale) şi particulare.
Maquis - mişcarea de rezistenţă antihitleristă din anii celui de al doilea război mondial din zonele muntoase, unde se refugiau partizanii, în special din Franţa.
Marani - denumire dată evreilor din Spania, în Evul Mediu, convertiţi cu forţa în secolele XIV-XV la catolicism. Deoarece deseori convertirea a fost un act formal, maranii au fost persecutaţi de către Inchiziţie.
Maraton - probă sportivă în cadrul concursurilor olimpice. La originea sa se află marşul lui Feipides, un hoplit ce a alergat pe distanţa dintre Maraton şi Atena (42,195 km) pentru a vesti victoria grecilor (atenieni şi pla-teeni), la 12 septembrie 490 î.Hr. , împotriva armatei persane debarcate la Maraton.
Marcă - 1) obştea sătească liberă la vechii germani la începuturile Evului Mediu; 2) comitatele de frontieră în cadrul Imperiului carolingian. Ex.: Marca de la Răsărit (Ostaricci) cunoscută mai târziu sub numele de Austria (Osterreich).
161
Mausoleu
Marchiz - titlu nobiliar în Evul Mediu şi în epoca modernă şi contemporană. Este inferior celui de duce şi superior celui de conte. La origine, a fost conducătorul militar al unei mărci (markgraf).
Marele pensionar - şeful puterii executive în Olanda (secolele XVII-
XVIII).
Mareşal - înalt grad militar în numeroase state ale lumii. Mareşalul palatului este şeful administraţiei casei regale sau imperiale. Ex.: Alexandru Averescu (1859-1938), Ion Antonescu (1882-1946); Mareşalul palatului în perioada domniei regelui Carol al II-lea al României (1930-1940), Ernest Urdăreanu.
Maslu - slujbă religioasă de sfinţire a untdelemnului pentru mir, oficiată în Biserica creştină în miercurea dinaintea Paştilor, şi cea de ungere cu mir în cazul unui om foarte bolnav - ultima împărtăşanie, şi în cazul unor sărbători speciale.
Mass-media - ansamblul mijloacelor şi modalităţilor moderne de comunicare în masă şi de influenţare a opiniei publice, ca de exemplu: radio, televiziune, presă, cinematograf, disc, imprimantă, poştă electronică. Joacă un rol foarte important în civilizaţia secolului XX.
Mastaba - construcţie funerară în formă de trunchi de con în Egiptul antic. Unii cercetători consideră mastaba ca pe o etapă incipientă în edificarea piramidelor. A fost identificată în zona Cairo şi a Văii Regilor.
Matriarhat - formă de organizare socială a oamenilor în epoca preistoriei în care apartenenţa la gintă, autoritatea în cadrul comunităţii era legată de descendenţa pe linie maternă.
Mauri - termen folosit de către europeni pentru a desemna pe locuitorii musulmani din Spania şi nordul Africii (Maghreb). La originea sa se află denumirea geografică de Mauritartia.
Mausoleu - construcţie funerară de mari proporţii în Antichitate. Numele îi vine de la Mausolos, legendarul rege al Cariei, care a construit la Halicarnas un mormânt de dimensiuni impresionante, considerat una din cele şapte „minuni” ale lumii antice. La baza edificării sale s-au aflat planuri arhitectonice foarte complicate. Cuprindea o parte monumentală şi bogat
Mazdeism
162
decorată cu sculpturi, aflată deasupra solului şi o alta, subterană, cu mai multe încăperi pentru locurile de înhumaţie. Ex.: în Roma antică, au fost construite mausoleul lui Augustus şi cel al lui Hadrian. în epoca contemporană, numele de mausoleu este atribuit şi construcţiilor monumentale cu scop comemorativ.
Mazdeism - religie provenită din Iran, în Antichitate. Mazdeismul este dominat de dualismul bine-rău, între care oamenii trebuie să aleagă în funcţie de liberul arbitru, pentru a asigura triumful zeului suprem Ahuramazda. La începutul mileniului I î. Hr. religia s-a răspândit în zonele Asiei Centrale.
Mazili (Mazâli) - mici boieri, boieri fără funcţie, descendenţii boierilor de rangul doi în Moldova şi Ţara Românească în Evul Mediu. Boierii înlocuiţi din funcţie îşi păstrau titlul dregătoriei şi luptau pentru a obţine privilegii prin intrarea în oaste. Mazilii au reprezentat o categorie fiscală privilegiată, şi anume: până în secolul al XVII-lea au plătit birul individual precum ceilalţi boieri, dijma la stupi era redusă şi nu puteau fi judecaţi decât de către divanul domnesc. Constantin Mavrocordat a decis modificarea statutului lor juridic. Condiţia de mazil a devenit ereditară în secolul al XlX-lea.
Mazilire - procedeu utilizat în Ţările Române în Evul Mediu, pentru a scoate din domnie sau din slujbă un domn sau un mare boier. Aceasta era un abuz şi totodată, un semn al puterii suzerane - Imperiul otoman. Mazilirea se făcea printr-un firman al sultanului adus de un funcţionar otoman numit capugiu (capugi-başa). Acesta îi înmâna domnitorului firmanul imperial, domnul se ridica de pe tron, iar capugiul îi punea pe umeri o năframă, simbol al mazilirii. Domnul îi mulţumea sultanului pentru blândeţe şi pentru că i-a lăsat viaţa şi apoi pleca la Poartă. Domnul scos din domnie este numit mazil. După pacea de la Kuciuck Kainargi dreptul de mazilire a fost îngrădit şi admis doar în cazul unei vine flagrante şi dovedite. S-a menţinut simbolic până în 1858. Primul domn mazilit în Ţara Românească a fost, conform izvoarelor vremii, în 1510, Mihnea cel Rău (1508-1509/1510), iar în Moldova, în 1572, Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572). Cei consideraţi trădători (în documente apare termenul de haini) erau ucişi, precum în Ţara Românească Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi Ştefan Cantacuzino (1714-1715).
Măjărit - taxă percepută în Evul Mediu în Ţările Române, menţionată, încă din secolul al XlV-lea, la trecerea carelor cu peşte prin târguri sau
163
Megaliţi
prin vamă. Iniţial, a fost încasată în natură, iar apoi în bani. Ex.: Petru Rareş este denumit în unele cronici drept „mâjariul".
Mărginaşi - ţăranii aşezaţi la hotarele ţării. Sunt pomeniţi în documentele din Moldova şi Ţara Românească din secolele XV1I-XVI1I.
Mecenat - acţiune de încurajare şi sprijinire a artiştilor şi libertăţilor de către potentaţi ai vremii, protectori luminaţi, care le oferă ajutoare sub diverse forme şi îi ajută să-şi vândă operele. Numele îi vine de la Caius Cilinius Maecenas (70-8 î. Hr.), un bogat aristocrat roman.
Medelnicer - dregător în Ţările Române în Evul Mediu ce avea grijă de tacâmurile oaspeţilor, turna domnului apa de spălat pe mâini, servea la masa acestuia. Este amintit pentru prima dată în Ţara Românească într-un document din 16 septembrie 1473, iar în Moldova în perioada domniei lui Ştefan cel Mare.
Mediere (Mediaţie) - modalitate de rezolvare paşnică a diferendelor între state. Medierea poate veni din partea unei terţe puteri la cererea unui beligerant sau din proprie iniţiativă. Mediatorul sfătuieşte părţile aflate în conflict, dar care nu sunt obligate să-i urmeze sfatul. Ex.: La începutul lunii septembrie 1939, o dată cu declanşarea conflictului germano-polon, ce a deschis practic cel de al doilea război mondial, diplomaţia italiană a încercat o mediaţie între beligeranţi. în perioada contemporană, printre statele care îşi oferă bunele servicii pentru mediaţie diplomatică, pot fi amintite: Elveţia, Suedia, Canada, Vaticanul. în perioada războiului din fosta Iugoslavie (1992-1996) au jucat rolul de mediatori ai Comunităţii Europene diplomatul Cari Bildt, lordul Carrington, iar din partea O.N.U., Yasushi Akashi şi Cyrus Vance.
Medresa (Madresa, Medersa) - instituţie de învăţământ juridico-religios în care se efectuează un studiu aprofundat al religiei şi dreptului islamic.
Megaliţi - (gr. mega = mare; lithos = piatră) mari monumente din epoca preistoriei. Erau construite din suprapunerea unor blocuri mari sau dale de piatră sumar prelucrate şi aranjate într-o ordine foarte curioasă pentru mulţi cercetători avizaţi, şi a căror funcţie era, probabil, funerară sau de cult. Principalele forme de megaliţi identificate au fost dolmenul, cromlehul şi menhirul. Ex.: Stonehenge (Marea Britanie), peninsula Bretagne (Franţa), insula Paştelui.
Megaron
164
Megaron - sală de formă rectangulară în palatele miceniene, delimitată la intrare de coloane sau ziduri, ce formau o verandă. în cadrul său se regăsesc patru rânduri de coloane ce delimitau un corp central. Aici regele şi consilierii săi dezbăteau şi rezolvau principalele probleme. Sala era flancată de camere mai mici. A constituit nucleul palatelor miceniene. A fost identificată şi la Troia (mijlocul mileniului Iii î. Hr.).
Megieşi - ţăranii liberi, stăpâni de pământ, în devălmăşie sau pe un lot hotărnicit, membri al obştii săteşti în Ţările Române în Evul Mediu. Până în secolul al XVI-lea megieşul a desemnat pe orice proprietar de pământ. în Moldova, în prima jumătate a secolului al XlX-lea, se făcea deosebirea între răzeşi (stăpâni în devălmăşie ai unei proprietăţi libere) şi megieşi (proprietari individuali ai unor părţi alese de pământ).
Memorandum - în practica diplomatică, un document în care sunt expuse fapte sau argumente juridice ce privesc probleme ale relaţiilor între state, ce formează obiectul unor tratative. Documentul cuprinde o expunere redactată la persoana a treia, fără semnătură. Memorandumul se alătură, de obicei, la o notă diplomatică. Dacă documentul exprimă poziţia faţă de unele probleme ale vieţii internaţionale sau a fost redactat de către o delegaţie la o reuniune internaţională, atunci este apreciat drept un înscris independent. în Transilvania între 1892-1894 s-a desfăşurat mişcarea memorandistă, apogeul politicii pasiviste a Partidului Naţional Român.
Menşevici - una din cele două aripi foarte importante ale Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia. La congresul din 1903 al partidului, la alegerea organelor de conducere, s-au aflat în minoritate. De aici le-a venit numele de menşeuici. Se deosebeau de bolşevici, mai ales în problemele rolului şi organizării partidului.
Mercantilism - doctrină economică larg răspândită în secolele XVII-XVIII în Europa. Reprezentanţii săi au apreciat că interesele economice ale unui stat puteau fi protejate, iar economia, în general consolidată prin stimularea comerţului exterior şi asigurarea unei balanţe comerciale active. Metalele preţioase constituiau, în concepţia mercantiliştilor, principala avuţie a unui stat, iar exportul urma să fie principala cale de sporire a acesteia. Mercantilismul a reprezentat baza politicii economice a unor state în secolele XVII-XVIII, ca de exemplu: Olanda, Prusia, Toscana, Franţa. în Franţa, o variantă a mercantilismului poartă numele de colbertism, pornind de la numele lui Jean-Baptiste Colbert (1619-1683), controlor general al finanţelor în perioada domniei regelui Ludovic al XlV-lea (1643-1715).
165
Metropolă
Mercenari - ostaşi profesionişti, angajaţi cu leafă şi în schimbul unei părţi din pradă, (în condiţii de război) într-o armată străină şi specializaţi în mânuirea unei arme. Mercenarii apar încă din Antichitate şi sunt foarte răspândiţi în secolele XVI-XVII1 în Germania, Italia, Franţa. Ex.: Expediţia celor 10 000 greci angajaţi în oastea lui Cirus cel Tânăr ce luptă contra fratelui său Artaxerxes al II-lea şi comandaţi de către Xenofon (430/425-355/352 î. Hr.) care relatează despre întreaga campanie în lucrarea Anabasis.
Mesia - (ebraică maşiah = cel ales, unsul, cel învestit cu o misiune divină). în conformitate cu ideea mesianică, Mesia este Mântuitorul, cel care urmează să vină pe Pământ pentru a aduce pacea, prosperitatea, a pune capăt stăpânirii străine. Pentru creştini, Mesia este lisus Hristos.
Meteci - categorie socială în Atena antică. Cuprindea pe străinii stabiliţi în cetate şi care, deşi oameni liberi, nu aveau drepturi politice şi, implicit, nici calitatea de cetăţean. Aveau sarcini militare în funcţie de cuantumul averii lor. Sunt menţionaţi şi în celelalte polisuri.
Meterez - întăritură, fortificaţie constând dintr-un val de pământ întărit şi prevăzut din loc în loc cu deschideri, numite şi creneluri, folosite pentru trageri. A constituit una dintre cele mai importante piese de fortificaţie începând din Antichitate şi până în epoca modernă.
Metodişti - adepţii unei credinţe religioase protestante, desprinsă din anglicanism. Ideologul acesteia a fost John Wesley (1703-1791). Acesta a propovăduit, mai ales în zonele industriale din Marea Britanie, o doctrină foarte riguroasă, metodică a pietăţii. în opinia lui Wesley importantă era libertatea umană, iar credinţa interioară era suficientă pentru mântuirea sufletului. Credinţa s-a răspândit foarte mult în S.U.A.
Metopă- element al frizei, într-un templu doric, cuprins între triglife. Este vorba de plăci decorate cu basoreliefuri, ce întregesc registrul artistic şi conferă un plus de frumuseţe edificiului arhitectonic.
Metropolă - de obicei, un oraş foarte mare, capitala unui stat. în Antichitate era un stat-oraş considerat în raport cu coloniile pe care le-a întemeiat şi care se aflau în zona sa de influenţă. în perioada imperialismului -a doua jumătate a secolului al XlX-lea, începutul secolului XX- metropolă a desemnat statul colonialist în raport cu coloniile subordonate şi exploatate de către acesta. Se poate vorbi despre metropole: regionala,
Mezolitic
166
naţională şi internaţională. Ex.: Fenicienii au întemeiat în Antichitate în zona Mării Mediterane foarte multe colonii, precum: Cartagina, Gades. Metropolele lor au fost Tyr, Byblos, Sidon. Deseori coloniile au devenit, la rândul lor, metropole, prin întemeierea de noi colonii, ca de exemplu Cartagina (Kart-Hadaş).
Mezolitic - perioada de mijloc a epocii pietrei, între paleolitic şi neolitic (10000/8000-7000/2500). Zonele locuite de către primii oameni s-au extins ca urmare a dispariţiei ultimelor glaciaţiuni. S-a făcut trecerea către o economie producătoare de hrană. Printre cele mai importante descoperiri ale omului în mezolitic amintim: noile procedee de prelucrare a pietrei
-	perforarea, utilizarea microlitelor, inventarea arcului cu săgeţi - folosite în principal ca armă de vânătoare. A crescut importanţa pescuitului, fapt demonstrat de utilizarea monoxilei şi a plasei de prins peşti. Cercetările arheologice au relevat că în această perioadă s-a manifestat un început de cultivare primitivă a pământului şi s-a trecut la domesticirea primului animal - câinele. Piesa de schimb standard a fost microburinul. A câştigat teren criteriul calificării profesionale în raport cu cel al însuşirilor native.
Microlite - arme mici, piese din piatră, lamele, vârfuri de săgeată, de mici dimensiuni, fixate uneori pe o ramă. Sunt specifice epocii mezolitice.
Migraţie - acţiune de deplasare în masă a unor grupuri de populaţie de pe un teritoriu pe altul, datorită unor factori economici, social-politici sau naturali, cu scopul de a se stabili acolo. Ex.: în secolele IV-VII, a avut loc marea migraţie a populaţiilor, ce a modificat profund harta etnică, economică, socială şi politică a Europei.
Mikado - nume dat de către europeni împăratului Japoniei. în limba japoneză, acesta este denumit Teshi, Tenno.
Militarism - politica de subordonare a întregii vieţi economice, sociale şi politice dintr-un stat intereselor cercurilor militariste. în cadrul său, instituţiile militare au îndeplinit rolul principal în societate. Scopul este menţinerea şi dezvoltarea potenţialului militar. Ex.: militarismul german la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX şi folosirea lui pentru cuceriri.
Miliţie - formaţiuni paramilitare, cuprinzând şi unele corpuri militare speciale. în Evul Mediu, sunt menţionate miliţiile urbane, constituite din
167
Minotaur
locuitorii oraşelor. în Principatele Române, în secolul al XlX-lea, „miliţia pământeană" a reunit armata permanentă sau de rezervă. Legea din 1868 privind organizarea puterii armate a prevăzut sporirea forţei miliţiilor. în perioada celui de al doilea război mondial denumirea de miliţie a fost purtată de unităţi militare de inspiraţie fascistă în Franţa, conduse de către Joseph Da-mand (1897-1945), organizate în ianuarie 1942 şi care s-au „remarcat” în lupta contra rezistenţei antihitleriste şi în colaborarea cu ocupantul nazist. După 1945, în statele comuniste, poliţia a fost denumită miliţie, care a fost un organ al puterii de stat, însărcinată cu menţinerea ordinii publice.
Minaret - turn înalt, alipit unei moschei. în partea superioară este prevăzut cu un balcon circular din care se cheamă populaţia la slujbă. Moscheea sultanului Soliman din Istanbul, construită între 1550-1557, este înconjurată de patru minarete.
Miniatură - pictură de manuscris, de mici dimensiuni, în ulei sau tempera pe pânză, pergament sau hârtie. Numele îi vine de la roşul de miniu cu care erau caligrafiate unele litere în manuscrise. Numeroase manuscrise au fost îndeobşte, în Evul Mediu, cu miniaturi; ex.: în Ţările Române, importante centre de miniaturi au fost mănăstirile de la Tismana, Dragomirna, Suceviţa, Humor, Neamţ, Putna. Printre miniaturile cele mai valoroase amintim pe cele din Evangheliarul lui Alexandru cel Bun de la Mănăstirea Neamţ şi din Tetraevangheliarul de la Humor.
Ministru - membru al guvernului. îndeplineşte funcţii politice şi administrative şi conduce un organ central al administraţiei de stat numit minister sau departament. Totalitatea miniştrilor formează guvernul condus de către primul-ministru (premier). în România, această demnitate a fost introdusă în forma sa clasică după 1859. în 1916, guvernul român număra 9 miniştri. Sunt cunoscute, între altele, mai multe categorii de miniştri, şi anume: a) ministru fără portofoliu - ministru într-un guvern fără a fi titularul unui departament; b) ministru secretar de stat - conduce un departament, fiind primul locţiitor al ministrului; c) ministru plenipotenţiar - agent diplomatic cu rang inferior ambasadorului.
Minotaur - în mitologia greacă un monstru cu trup de om şi cap de taur, zămislit de către soţia lui Minos, regina Pasifae, cu taurul miraculos trimis de către Poseidon contra lui Minos. Minotaurul a fost închis în labirintul construit de către Dedal, unde s-a hrănit cu tributul viu anual de şapte fete şi şapte băieţi. Tot aici a fost ucis de către Tezeu cu sprijinul Ariadnei.
Mirodenii
168
Mirodenii - substanţe aromate cu un miros foarte plăcut, condimente aromate, preparate dintr-o plantă exotică. Astfel, putem menţiona piperul şi scorţişoara. Una din consecinţele importante ale marilor descoperiri geografice a fost pătrunderea masivă a mirodeniilor pe piaţa europeană.
Misă - compoziţie muzicală pentru cor, cu sau fără acompaniament instrumental, formată din mai multe părţi şi scrisă pe libretul textului liturgic în religia romano-catolică. Printre cei mai cunoscuţi autori de mise menţionăm pe Johann Sebastian Bach (1685-1750) şi Georg Friedrich Hăndel (1685-1759).
Misile - termen utilizat în deceniul opt al secolului XX pentru rachete, proiectile cu autopropulsie şi sistem propriu de ghidare, cu cap exploziv, întrebuinţate pentru atac şi apărare. Baza lor se află pe platforme mobile, submarine, avioane de luptă. încărcătura poate provoca uriaşe distrugeri materiale şi umane. Ca răspuns la creşterea gradului de pregătire militară a Pactului de la Varşovia, NATO a instalat în perioada menţionată numeroase rachete Ia bazele militare din Italia, Spania, R.F.G., Marea Britanie.
Misiune - grupuri de clerici trimişi într-o ţară pentru a răspândi religia creştină în rândul populaţiilor considerate păgâne. Membrii săi poartă numele de misionari şi s-au recrutat, cu predilecţie, dintre catolici sau protestanţi. Procesul de fondare de misiuni s-a intensificat la finele secolului al XV-lea şi continuă şi în zilele noastre. în practica diplomatică se utilizează termenul de misiune diplomatică, ce reprezintă fie o solie, fie un oficiu, o reprezentanţă diplomatică cu grad de ambasadă sau legaţie şi creată ca urmare a acordului dintre două state.
Missi Dominici - trimişii lui Carol cel Mare (768-814) în provinciile imperiului franc. Mai târziu în Evul Mediu a desemnat pe emisarii monarhilor, nobililor şi chiar pe spioni.
Mistere - rituri legate de cultul uneia sau mai multor divinităţi în Antichitate. Ele cuprindeau ceremonii religioase secrete, rezervate celor iniţiaţi. Aceştia erau obligaţi sub jurământ să nu dezvăluie secretele rituale. Cei admişi erau pregătiţi într-o serie de practici rituale pentru a se putea împărtăşi din secretele misterelor. Acestea includeau şi unele ritualuri purificatoare şi magice, precum şi o reprezentaţie teatrală evocând mituri legate de zeităţi. Misterele urmăreau să ofere celor iniţiaţi chezăşia nemuririi,
169
Mitropolit
soluţia fericirii veşnice în viaţa de dincolo, exaltarea sentimentului religios. Ex.: în Grecia antică s-au practicat misterele orfice, eleusine, dionisiace. Numeroase mistere sunt menţionate în lumea orientală şi America pre-columbiană.
Mit - naraţiune complicată, ce apare în planul tradiţiei la punctul de contact al planului uman şi a celui cosmic. încearcă să explice în mod concret fenomenele şi evenimentele fundamentale petrecute în Univers şi în existenţa omului. Mitul ia deseori forma unor ficţiuni, născociri, fabule, istorii populare. Miturile au ajuns în zilele noastre, deseori sub forma unor transcrieri literare, istorice, filosofice, etnografice. Ex.: miturile cosmogonice, despre eroi, morale, escatologice.
Mitologie - ansamblul miturilor în care apar personaje şi făpturi fabuloase şi prin care populaţiile antice explicau, între altele, crearea lumii, acţiunea forţelor naturii, concepţia lor despre viaţă şi moarte. Ex.: mitologiile egipteană, etruscă, romană, greacă, vedică, arabă.
Mitralieră - armă automată de calibru mic cu un tir foarte rapid. A fost utilizată atât în apărare, cât şi în ofensivă începând cu anii primului război mondial şi până în zilele noastre. A căpătat o eficienţă deosebită prin fixarea sa pe un afet, vehicol sau avion.
Mitră - acoperământ al capului, înalt, de formă conică sau sferică, împodobit cu broderii, pietre preţioase. Este de origine persană. Este purtat de către arhierei sau arhimandriţi la ceremoniile religioase.
Mitropolit - înaltă faţă bisericească în religia ortodoxă. Este unul dintre şefii supremi ai Bisericii Ortodoxe. în Evul Mediu, în Ţările Române mitropolitul era ales de către episcopi şi de către marii boieri. Alesul era întărit de către voievod şi binecuvântat de către patriarhul de la Constantinopol. Doar domnitorul avea dreptul de a înlocui pe mitropolit, dar nu îi putea lua şi „harul religios”. Mitropolitul era locţiitor al domnului şi un colaborator apropiat al acestuia. Atribuţiile mitropolitului erau religioase, ca de exemplu: ungerea domnului, hirotonisirea episcopilor, organizarea bisericii şi a judecăţii religioase şi atribuţii laice, ca, de exemplu: sarcini politice, administrative, culturale şi judecătoreşti. Demnitatea de mitropolit apare în Ţara Românească în 1359, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), iar în Moldova, la finele secolului al XlV-lea. Primul mitropolit muntean a fost lachint, care a păstorit între 1359-1372.
Mănăstire
170
Mănăstire - aşezământ religios creştin constituit din biserică, mai multe chilii ale călugărilor (sau ale călugăriţelor), anexe, arhondaric (sala de oaspeţi) şi trapeză (sala de mese). Unele mănăstiri erau înconjurate cu ziduri, devenind mici întărituri, ca de exemplu Secu, Agapia - în Moldova şi Tismana, Sinaia - în Ţara Românească. Au fost înzestrate în Evul Mediu în Ţările Române cu numeroase privilegii - imunităţi, scutiri, reduceri de dări şi au exploatat întinse domenii agricole. Pot fi deosebite mănăstiri domneşti şi bisericeşti. Ele au îndeplinit un important rol economic şi mai ales cultural - centre de artă, învăţământ, asistenţă religioasă, tiparniţă. Ex.: Printre primele mănăstiri se numără cea de la Vodiţa, edificată în 1375 de către Vladislav Vlaicu (1364-1377). în Transilvania, au fost înfiinţate multe mănăstiri care erau ctitorite de către domnii de peste munte, unele fiind chiar închinate lăcaşurilor sfinte din acele zone. Astfel, Prislopul era închinat Coziei şi Tismanei.
Modus vivendi - un acord încheiat temporar, atunci când nu este posibilă realizarea unei reglementări finale. Această înţelegere lasă deschisă posibilitatea unei rezolvări ulterioare a problemelor în litigiu.
Molahi - membri ai clerului inferior în ierarhia musulmanilor şiiţi.
Monarhie - forma de guvernare în care puterea revine total sau parţial monarhului. Puterea se transmsitea ereditar în cadrul familiei monarhului, în virtutea unor reglementări şi tradiţii. în decursul istoriei, s-au distins, între altele: 1) monarhia absolută - şeful statului (monarhul) reprezintă autoritatea supremă şi este unicul depozitar al puterii; 2) monarhia constituţională - conducerea se exercită de către monarh în conformitate cu Constituţia. Pot fi amintite, de asemenea, monarhia centralizată (a stărilor), în Evul Mediu şi monarhia parlamentară, cu precădere în secolul XX.
Monasticism - stilul de viaţă din mănăstiri. Multe mănăstiri au fost fondate de către oameni devotaţi ce se supuneau unor reguli foarte stricte. Părintele monasticismului în Europa Occidentală a fost Sf. Benedict de Nursia, iar în Ţările Române, călugărul Nicodim.
Monedă - semn bănesc cu formă, greutate şi titlu stabilite, confecţionat din metal - aramă sau argint, aur şi care serveşte ca mijloc de schimb. Moneda a luat forme şi a avut valori diferite de-a lungul istoriei. Deosebim monezi: divizionară, de calcul, hârtia monedă. Numele de monedă îşi are originea în Roma antică, unde în templul zeiţei Juno Moneta se
171
Monoteism
băteau monedele. Primele monede au apărut, foarte probabil, în secolul VII î. Hr. în regatul Lydiei din Asia Mică sau în insulele din Marea Egee şi în China. în spaţiul actual românesc moneda a apărut încă în secolul VI î. Hr. Moneda geto-dacică a imitat pe cele macedoneană şi romană. Circulaţia monetară a fost foarte intensă în Dacia romană, iar după 271-275 a fost principalul semn al continuităţii populaţiei daco-romane. La începutul Evului Mediu, primele emisiuni monetare autohtone datează, în Ţara Românească, din perioada domniei lui Vladislav I Vlaicu (1364-1377), iar în Moldova, respectiv a domniei lui Petru Muşat (1375-1391). Monedele străine au circulat alături de cele bătute de către domnitorii români. Astfel, în Ţara Românească sunt atestaţi: ducatul, dinarul, banul, iar în Moldova, groşul, tha-lerul, ortul. Alte monede care au circulat au fost: asprul, crăiţarul, piastrul, leţcaia. Pe fondul dezvoltării economice, către 1867 circulau în România monede turceşti, ruseşti, ungureşti şi poloneze. Fondarea Băncii Naţionale a României în 1880 a marcat un pas decisiv către constituirea unui sistem de credit şi a unei monede naţionale.
Monogamie - formă specifică de căsătorie, în perioada destrămării societăţii gentilice, în care un bărbat are o singură soţie, iar o femeie un singur soţ.
Monopol - în sens larg dreptul de a dispune în mod exclusiv în plan economic, administrativ, fiscal. în plan economic, monopolul desemnează dreptul de a fabrica sau vinde un produs sau de a face comerţ într-o zonă geografică dată, ceea ce practic elimină concurenţa. în Evul Mediu, principalele monopoluri domneşti în Ţările Române au fost: emiterea de monedă, extragerea, prelucrarea şi vinderea metalelor preţioase, tutunul, sarea, lucrările de interes obştesc. Acestea puteau fi concesionate boierilor, clerului şi, mai târziu, negustorilor în schimbul unor redevenţe. Totodată, un aspect fundamental al economiei şi societăţii feudale îl constituie monopolul feudal sau senioral, care vizează dreptul proprietarilor feudali de a exploata în folosul propriu anumite bunuri sau activităţi economice. în raporturile româno-otomane, începând cu secolul al XVl-lea, un capitol aparte îl reprezintă monopolul sau controlul exclusiv turcesc asupra unor produse de strictă necesitate pentru aprovizionarea Constantinopolului şi armatei otomane, precum: cereale, vite, produse agricole. Acesta s-a menţinut până în 1829, când, prin tratatul de la Adrianopol, s-a decis înlăturarea sa.
Monoteism - sistem religios fundamentat pe adorarea exclusivă a unui singur Dumnezeu, ca de exemplu: Yahve, Alah. Ex.: mozaismul, mahomedanismul, creştinismul.
Monoxilă
172
Monoxilă - (gr. monoxilos = dintr-un singur lemn), trunchi de copac puţin scobit, utilizat de către oameni în epoca preistorică, în special în mezolitic, pentru traversarea râurilor.
Monsieur - nume acordat, începând cu secolul al XVI-lea, fratelui cel mare (al doilea născut) al regelui Franţei în Vechiul Regim. Soţia lui Monsieur purta numele de Madame.
Montagnarzi - grupul deputaţilor ce ocupau locurile cele mai înalte în sala Adunării Constituante din Paris, în perioada Revoluţiei Franceze. A reprezentat pe revoluţionarii consideraţi intransigenţi care în lupta contra girondinilor au preluat stindardul aspiraţiilor maselor populare. Dintre reprezentanţii săi amintim pe Georges Jacques Danton (1759-1794), Jean-Paul Marat (1743-1793).
Moratoriu - amânarea pentru o perioadă de timp determinată sau pe perioada de război, criză economică a plăţii datoriei publice sau particulare, scadenţe ale unui debitor, înainte sau după declararea falimentului.
Morisci (Moriscos) - maurii (arabii) din Spania, rămaşi în ţară după sfârşitul Reconquistei (1492) şi convertiţi, uneori formal, în majoritate la creştinism. Au constituit un factor important al dezvoltării economice în Spania. Mereu persecutaţi de către Inchiziţie, au fost expulzaţi în 1609 printr-un act al regelui Filip al 111-lea de Habsburg (1598-1621).
Mormoni - adepţi ai unei confesiuni întemeiate în 1830 în S.U.A. de către Joseph Smith (1805-1844). Acesta, plecând de la Cartea lui Mormon, profet biblic imaginar, a lansat ipoteza privind descendenţa indienilor din triburile pierdute ale lui Israel. Religia mormonă a avut la bază o ierarhie foarte strictă. Iniţial, mormonii au practicat poligamia. Smith a fondat o comunitate în 1830, în statul New York, iar în anul următor s-a deplasat în Ohio. în 1838, s-a mutat în Missouri şi apoi în Illinois. Comunităţile de mormoni s-au răspândit cu repeziciune în vestul S.U.A., iar în 1846-1847 au fondat în statul Utah oraşul Salt Lake City.
Moşneni - ţărani liberi în Evul Mediu în Ţara Românească. S-au purtat numeroase discuţii privind originea lor. Moşnenii erau proprietarii devăl-maşi de pământ şi care se bucurau de libertate juridică individuală. S-au menţinut până în secolul al XVII-lea, când s-a accentuat procesul de aservire a satelor de moşneni de către marii proprietari agricoli. Şi după această
173
Muftiu
dată au continuat să supravieţuiască, în special, în satele de sub munte, în Oltenia. Moşnean este sinonim cu megieş sau judec.
Moţiune - document, hotărâre prin care participanţii Ia o conferinţă sau adunare îşi exprimă poziţia faţă de unele probleme importante. Moţiunea este adoptată prin vot sau aclamaţii de către membrii adunării. In viaţa politică contemporană, se foloseşte moţiunea de cenzură, care este o procedură parlamentară ce permite parlamentarilor aparţinând opoziţiei să propună, printr-o declaraţie, demisia guvernului, propunere pusă la vot.
Mozaic (Mosaic) - tehnică în artele plastice de origine orientală. Reprezintă figuri din bucăţi de faianţă, sticlă, cuburi de ceramică colorate fixate într-un cadru, edificat, de obicei, din ciment. A fost folosită pentru decorarea pereţilor, pardoselilor, bolţilor de către greci şi romani şi a căpătat forma sa clasică la bizantini. Ex.: Mozaicurile din perioada romană de la Merida, Pompei, Tomis, Timgrad.
Mucarer - dare către Poartă pentru confirmarea (reînnoirea) domnilor români în secolele XVII-XVI1I de către sultan. Domnitorii plăteau, astfel, sume mari de bani în afara haraciului şi peşcheşurilor. în 1700, mucare-rul se ridica la 25 000 taleri. Se deosebeau, astfel, mucarerul mic - la reînnoirea anuală şi cel mare - la reînnoirea trienală. Actul de reînnoire (firmanul) era trimis domnilor români, alături de caftanul domnesc printr-un sol al sultanului. Mucarerul mare este pomenit pentru prima dată în Ţara Românească în timpul domniei lui Radu Leon (1664-1669). Darea a fost plătită până la pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), iar după această dată, sporadic.
Muezin - cleric musulman însărcinat să anunţe din minaret ora începerii rugăciunii. Reprezintă pe unul din cei mai importanţi slujbaşi ai moscheii.
Muftiu -înalt demnitar religios al musulmanilor. în calitate de şef al unei mari comunităţi religioase musulmane, a avut dreptul, în Evul Mediu, să redacteze şi să semneze fatvale. în documentele istorice, este menţionat şi marele muftiu, care, pe lângă atribuţiile religioase, în calitate de conducător al cultului islamic dintr-o ţară, avea şi atribuţii judecătoreşti. Ex.: Hadj Amin el Husseini, marele muftiu al Ierusalimului şi colaborator al celui de al IH-lea Reich.
Miilk
174
Miilk - (turc.) un bun personal, o proprietate deplină în Evul Mediu în Imperiul otoman. Proprietarul era obligat să plătească taxe şi impozite statului.
Mumie - cadavru îmbălsămat şi pregătit pentru înhumaţie, de cele mai multe ori într-un sarcofag. îmbălsămarea, denumită şi mumifiere, era o tehnică secretă a vechilor egipteni şi era destinată aristocraţiei şi unor animale sacre.
Municipiu - (lat. municipium), comunitate urbană în Antichitate, în Imperiul roman, oraş liber provincial în special în Italia, care se caracterizează printr-un teritoriu propriu, autonomie juridică şi administrativă, dar supusă autorităţii centrale romane. Municipiul a constituit un instrument foarte eficient de urbanizare şi romanizare a teritoriilor cucerite de către romani. în Dacia romană, sunt menţionate municipii precum: Dierna, Napoca, Drobeta, Romula, Ampelum. în epoca contemporană, termenul se referă la un oraş cu un număr mare de locuitori şi un rol important în planul vieţii social-economice, politice şi culturale dintr-un stat.
Murus Dacicus - tehnică specială de construcţie a zidurilor cetăţilor dacice (dave), în care nu se utiliza mortarul. Astfel, se ridicau două rânduri de calcar sau piatră fasonată legate transversal prin bârne groase de lemn ce intrau în nişe (babe) în partea superioară a zidurilor. între ele se introducea o umplutură de pământ şi piatră nefasonată, denumită emplecton. Dimensiunile zidurilor edificate în această tehnică atingeau 4-5 metri înălţime şi 3 metri lăţime.
Muschetă - armă de foc cu fitil, portativă. A fost utilizată începând cu anul 1525 în Europa.
Muze - nume dat unor divinităţi din Grecia antică. Este vorba de cele nouă fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei memoriei, Mnemosyne, devenite zeiţele protectoare ale unor domenii ale artei. Astfel, s-au impus Melpomene (tragedia), Terpsichora (dans), Euterpe (poezia lirică şi muzica), Clio (istoria), Caliope (epica şi elocinţa eroică), Thalia (comedia), Polihymnia (imnurile), Erato (poezia erotică), Urania (astronomia).
N
Nacht und Nebel - (germ. = Noapte şi ceaţă) numele unui decret semnat în 1942 de către feldmareşalul german Wilhelm Keitel (1882-1946), prin care erau prevăzute pedepse foarte dure - deportarea, pedeapsa capitală - pentru orice formă de opoziţie faţă de ocupaţia germană în statele din Europa. A constituit baza terorii dezlănţuite de către nazişti în teritoriile ocupate.
Naos - încăperea principală într-o biserică, în principal ortodoxă, plasată între altar şi pronaos. în Antichitate ea a fost denumită cella - în cazul unui templu.
Narodnici - membrii unei mişcări politice în Rusia în secolul al XlX-lea. Adepţii săi s-au inspirat din gândirea politică a lui RL. Lavrov, N.H. Mihailovski. Narodnicii au accentuat rolul obştii ţărăneşti şi al micii producţii agricole şi au concluzionat că ţărănimea şi intelectualitatea constituiau singurele forţe sociale capabile să răstoarne de la putere regimul ţarist. Considerând statul şi instituţiile sale obstacolele principale în calea exprimării năzuinţei către libertate neîngrădită, narodnicii au promovat tactica terorii individuale. Astfel, au organizat numeroase atentate contra unor reprezentanţi de seamă ai regimului ţarist, precum: generalul Trepov, guvernatorul Petersburgului, ţarul Alexandru al H-lea (1855-1881).
Nart - în Ţara Românească şi Moldova în Evul Mediu plafonul maxim al impozitelor în produse şi vite. în a doua jumătate a secolului al XVIIl-lea, în condiţiile transformărilor din agricultură, nartul a vizat norma de muncă a ţăranului clăcaş pentru o zi, fiind o modalitate de sporire a obligaţiilor de muncă ale ţăranilor.
Nartex - încăpere de la intrarea într-o biserică ce precede naosul. Deseori, este surmontat de un balcon sau tribună'pentru cor. Pentru numeroşi specialişti în domeniul artelor, este sinonim cu pronaosul.
Naţio medievalis - (lat.) termen ce se referă la un grup etnic înzestrat cu privilegii şi imunităţi. Uneori, este prezentat drept sinonim cu cel de
Naturalizare
176
grup social conducător. în Transilvania în Evul Mediu, poate fi menţionată pătura conducătoare a saşilor, secuilor şi maghiarilor. La 16 septembrie 1437, s-a încheiat la Căpâlna Unio Trium Nationum. Acesta era un pact de solidaritate al naţiunilor privilegiate - nobilimea maghiară, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor - îndreptat contra „vrăjmaşilor interni şi străini”. Actul a fost reînnoit la 6 februarie 1438 în dieta de la Turda.
Naturalizare - acordarea unui străin a cetăţeniei, preluarea de către un individ, resortisant al unui alt stat sau fără cetăţenie, a cetăţeniei statului în care locuieşte. Aceasta se aprobă prin decizia autorităţii publice a statului de rezidenţă. Ex.: în S.U.A., principalul organism oficial însărcinat cu rezolvarea problemelor legate de cetăţenie este Serviciul de Imigrare şi Naturalizare.
Naţionalism - doctrină politică, ideologie bazată pe apărarea, uneori exacerbată, a intereselor naţionale, a ideii de patrie şi naţiune. Este deseori confundat cu sentimentul naţional sau patriotismul. în numele ideii de unitate naţională, a identităţii colective bazate pe o origine etnică, de rasă sau de cultură comună, s-a manifestat deseori în istorie convingerea superiorităţii unor naţiuni.
Naţionalitate - apartenenţa unei persoane la o naţiune sau a unui vas sau aeronavă la un stat. Este sinonim cu cetăţenie.
Naţionalizare - procesul de trecere a unor bunuri industriale, bancare, agricole, din proprietate particulară în cea de stat. Proprietarii industriali sau agricoli sunt expropriaţi în favoarea statului. în statele comuniste, aceasta a constat în confiscarea întreprinderilor şi a terenurilor agricole aflate în proprietatea particulară şi a constituit un pas important către controlul vieţii economice de către comunişti şi o economie centralizată. Ex.: în România, prin decretul din 11 iunie 1948 s-a înfăptuit naţionalizarea.
Naumahia - spectacole în Grecia şi Roma antică ce înfăţişau bătălii navale.
Navarh - ofiţer de marină în Grecia antică. Rangul a diferit de la cetate la cetate, într-unele fiind chiar asimilat amiralului. Ex.: Un decret din secolul II î.Hr. - menţionează un navarh la Histria.
Navă - 1) termenul navă este sinonim cu cel de naos sau încăpere principală a unei biserici între nartex şi cor. Prin introducerea în arhitectura
177
N.E.P
bisericii a unor puncte de sprijin (coloane, stâlpi), nava se împarte în nava principală şi nave colaterale. în unele edificii religioase se regăsesc 3-5 nave despărţite; 2) vehicul construit pentru a pluti pe apă sau sub apă, sau pentru a zbura. Ex.: navă de linie, aeronavă.
Neagresiune - principiu fundamental al dreptului internaţional ce condamnă folosirea forţei în relaţiile dintre state. Războiul este respins ca mijloc de soluţionare a conflictelor între state. Ex.: între 1935-1936, Nicolae Titulescu (1882-1941), ministrul de externe al României, a sondat diplomaţia sovietică, în cadrul întâlnirilor cu Maksim Maksimovici Litvinov (1876-1951), ministrul de externe al U.R.S.S., în legătură cu şansele încheierii unui pact de neagresiune româno-sovietic.
Nealiniere - mişcare politică internaţională, ce a luat naştere după cel de-al doilea război mondial şi care şi-a propus menţinerea păcii, respingând împărţirea lumii în blocuri politico-militare şi sfere de influenţă. Un moment important în constituirea mişcării de nealiniere, împotriva colonialismului, l-a constituit conferinţa de la Bandung (Bandoeng) (1955) ce a reunit reprezentanţi din 29 state ale lumii. Printre cei mai de seamă amintim pe Gamal Abder Nasser (1918-1970), preşedintele R.A. Egipt, Javaharal Nehru (1889-1964), prim-ministru al Indiei, Iosip Broz Tito (1892-1980), preşedintele R.P.F. Iugoslavia, Ahmed Sukarno (1901-1970), preşedintele Indoneziei. Mişcarea a fost dominată iniţial de către statele Lumii a treia; un rol important l-au avut apoi statele producătoare de petrol.
Necromanţie - arta invocării umbrelor morţilor prin farmece şi incantaţii cu scopul de a descifra viitorul şi secretele unor persoane sau lu-ruri. Reprezintă un complex de procedee inferioare magiei. La baza sa se află ritualuri funerare ale Antichităţii. A fost practicată în Grecia şi Roma antică. A fost interzisă de către religia mozaică şi cea creştină.
Necropolă - termen utilizat, cu precădere în arheologie, pentru a desemna un cimitir în Antichitate. Astfel, putem distinge necropole de inhu-maţie (plană, tumulară) şi de incineraţie. Ex.: datând din Dacia post-aure-liană, putem menţiona necropolele de la Biertan, Olteni, Spanţov, Erbiceni.
N.E.P. - politică reformistă în plan economic denumită Noua Politică Economică (Novaia Ekonomiceskaia Politika). în 1921, ca urmare a scăderii producţiei în Rusia şi a răscoalei marinarilor de la Kronstadt, bolşevicii în frunte cu V.I. Lenin (1870-1924) au decis să slăbească temporar controlul
Nemeşi
178
statului în economie, au acordat facilităţi dezvoltării unei mici industrii, vânzarea de către ţărani a surplusului muncii lor, o libertate limitată pentru comerţul micilor întreprinzători.
Nemeşi - în Ţările Române în Evul Mediu, nobilii străini, cu precădere cei polonezi şi unguri. în Moldova, nemeşul a desemnat o categorie de mari proprietari agricoli, lipsiţi de titluri de boierie şi proveniţi dintre „viteji”, înzestraţi de către domn cu unele privilegii, dar care aveau obligaţii militare, în Transilvania, nemeşii au reprezentat nobilimea maghiară mică şi mijlocie, de religie catolică, nobilime care a primit de la regii Ungariei privilegii şi domenii, condiţionate iniţial de serviciul militar şi care apoi au fost transmise pe linie ereditară. Prin extindere, a desemnat pe membrii clasei dominante în Transilvania.
Neoclasicism - mişcare culturală din a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea, care şi-a propus în literatură reîntoarcerea la clasicism, iar în arhitectură revenirea la clasicism, stimulată de descoperirile arheologice. S-a manifestat ca o reacţie la stilul baroc şi rococo. Printre reprezentanţii săi putem menţiona pe John Keats (1795-1821), Andre de Chenier (1762-1794), Alexander Pope (1688-1744), J.J. Winckelmann (1717-1768). în România, s-au construit în stil neoclasic Palatul Ghika-Tei şi Ateneul Român, ambele în Bucureşti. Sub aceeaşi denumire s-a manifestat şi un curent în muzica secolului XX, drept reacţie la impresionism.
Neocolonialism - supravieţuirea sau refacerea dominaţiei coloniale în statele care şi-au câştigat recent independenţa. Aceasta se manifestă cu precădere în plan economic şi cultural sub forma ajutorului economic, atragerea acestor state în unele asociaţii economico-financiare, împrumuturi externe, alianţe politice şi militare, instalarea unor guverne marionetă. Printre teoreticienii neocolonialismului se numără R. Nurske, R.N. Rosen-stein-Rodan, H. Leibenstein, J. Viner.
Neogotic - stil artistic în artele decorative şi în arhitectura europeană la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul al XlX-lea. S-a remarcat prin reevaluarea goticului într-o perspectivă modernă şi prelucrarea formală a elementelor sale de decoraţie. A constituit stilul la modă în arhitectura de la finele secolului al XlX-lea.
Neolitic - perioadă fundamentală în evoluţia societăţii omeneşti în preistorie. Istoricul britanic Gordon Childe vorbea despre revoluţia neoii-
179
Nonă
tică. în această perioadă au fost utilizate uneltele din piatră şlefuită. Omul a devenit producător direct al mijloacelor sale de existenţă. Au apărut noi ocupaţii, ca de exemplu: agricultura, creşterea animalelor, olăritul. Neoliticul a fost perioada cea mai bogată în descoperiri şi inovaţii din epoca pietrei precum: roata olarului, toporul şlefuit cu gaură de înmănuşare, plugul şi altele. Treptat, s-au acumulat elementele principale ce aveau să definească modul de viaţă sedentar.
Neutralitate - statutul politico-juridic al unui stat care nu se implică într-un conflict militar, nu acordă sprijin beligeranţilor, nu participă, în perioadele de pace, la alianţe polîtico-militare, are relaţii paşnice cu beligeranţii. Ex.: între 1914-1918 şi 1939-1945, Elveţia şi Suedia s-au situat pe principiile unei stricte neutralităţi, devenită ulterior tradiţională.
Nobilime - grupul social cu rol conducător în Evul Mediu. S-a diferenţiat în funcţie de avere, statutul social-juridic, funcţiile ocupate. A îndeplinit principalele funcţii politice, administrative şi militare în stat. Marea nobilime s-a grupat la curtea regală, s-a bucurat de numeroase imunităţi şi privilegii, dar s-a aflat deseori în divergenţă cu puterea regală. Nobilimea a fost proprietara unor mari domenii. La baza evoluţiei sale a stat relaţia vasalică. Statutul său social-politic şi juridic privilegiat s-a bazat pe puterea economică şi politică.
Nomazi - populaţii ce se deplasează dintr-un loc în altul în căutare de hrană, resurse naturale, păşuni. Nomadismul a fost o trăsătură importantă a societăţii omeneşti în primele faze ale preistoriei sau în faza de trecere de Ia Antichitate la Evul Mediu. El a imprimat anumite trăsături acelor grupuri umane în plan economic, social, politic şi cultural.
Nomă - unitate teritorial administrativă în Egiptul antic, condusă de un nomarh.
Nomenklatura - funcţiile politice şi administrative cele mai importante din fosta U.R.S.S. şi din ţările socialiste. Ulterior, a vizat sistemul prin care unii membrii ai partidelor comuniste din Europa Centrală şi de Răsărit erau desemnaţi în funcţii-cheie în partid, guvern, administraţie şi se bucurau de privilegii.
Nonă - dare reprezentând a noua parte din recolta de cereale, vin şi vite, pe care ţăranii din Transilvania erau obligaţi să o dea nobilului sau bis-
Nonbeligeranţă
180
ericii. Ea a fost impusă în 1351 printr-un decret al regelui Ludovic I de Anjou locuitorilor din Transilvania, cu excepţia oraşelor regale cu ziduri şi a saşilor şi secuilor. Din secolul al XV-lea, a fost extinsă şi asupra iobagilor români şi a constituit una dintre cauzele răscoalei din 1437-1438. După răscoală, ea a fost generalizată în Transilvania şi reiterată prin Tripartitum-ul lui Ştefan Werboczi (15!7).
Nonbeligeranţă - stare juridică a unui stat care, într-un conflict militar, fără a se conforma regulilor neutralităţii, se abţine de la a lua parte efectiv la ostilităţi. Aceasta nu îl împiedică însă de a adera la vreo alianţă militară sau politică sau de a lua parte la tratativele diplomatice. Ex.: România a promovat între septembrie 1940-iunie 1941 politica nonbeligeranţei cu aderarea la Axă.
Numeri - (lat. numerus = unităţi, detaşamente), unitate militară romană. A apărut în timpul domniei lui Hadrian (117-138), prin transformarea unităţilor neregulate de „barbari” (gentes barbarae). Au fost trupe organizate pe baze etnice, soldaţii păstrându-şi armele tradiţionale provenind din zona de origine. Serviciul militar dura 20-25 de ani. Comandanţii se alegeau dintre praepositi. La sfârşitul stagiului militar numeriI primeau diplome pentru merite excepţionale. Au rezidat, în special, în provinciile de graniţă, unde s-au concentrat în castre mici. Prin reformele militare ale lui Diocleţian (284-305), au devenit unităţi militare de graniţă. Ex.: Unităţi de numeri sunt semnalate în Dacia romană la Tibiscum şi Porolissum.
Numismatică - ştiinţă auxiliară a istoriei, ce studiază moneda, tehnica baterii acesteia, a circulaţiei sale, forma, inscripţiile şi greutatea sa, conţinutul de metal preţios (dacă e cazul), aria sa de răspândire, documentele referitoare la emisiunile monetare. Studiul monedei şi al istoriei sale oferă un bogat material documentar pentru istoria politică, economică şi culturală.
Nunţiu apostolic - reprezentant diplomatic al Papei, asimilat rangului de ambasador, acreditat pe lângă un guvern sau organizaţie internaţională.
o
Oamenii bătrâni şi buni - organ de conducere al obştii săteşti. Este atestat documentar începând din a doua jumătate a secolului al XVI-Iea şi prima jumătate a secolului al XVlI-lea. Membrii săi judecau pricinile între membrii obştii în conformitate cu „obiceiul pământului”, stabileau cisla, alegeau pe cei ce mergeau la oaste, rezolvau probleme de ordin administrativ. Sfatul lor era foarte respectat în cadrul obştii. Ulterior, au jucat un rol important şi în administraţia oraşelor.
Oaste - instituţia militară fundamentală în Evul Mediu în Ţările Române. La baza acesteia s-a aflat obligaţia ţărănimii libere şi aservite ca şi a celorlalte pături de a participa la oaste. Acest fapt este menţionat în documentele interne încă din a doua jumătate a secolului al XlV-lea. Deoarece domnia a jucat rolul decisiv în organizarea militară, doar ea a fost abilitată să dea scutiri în cazul acestei obligaţii. Oastea cea mare a încorporat în caz de mare primejdie pe toţi locuitorii capabili să poarte arme. Ea s-a organizat în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (1386-1418), dar a cunoscut apogeul sub conducerea lui Ştefan cel Mare. Rolul său a decăzut către jumătatea secolului al XVl-lea, o dată cu accentuarea aservirii ţărănimii, instaurarea dominaţiei otomane, progresul armelor de foc. Oastea cea mică reunea pe membrii curţii domneşti, cetele boiereşti (pedestraşi şi călăreţi). Chemarea lor la oaste se făcea prin strigarea în sate şi târguri a poruncii domneşti de mobilizare militară. Ostaşii veneau la luptă, în general, cu armele lor. Cei ce se distingeau prin bravură erau recompensaţi. Ex.: Cazul lui Purice, oştean din garda domnească, care, conform tradiţiei, în bătălia de la Scheia (1486), a salvat viaţa lui Ştefan cel Mare. Aprodul Purice a devenit fondatorul dinastiei Movileştilor. Domnul inspecta periodic oastea. Aceasta era condusă de către domn, ce delega uneori autoritatea principală marelui spătar, în Ţara Românească, sau respectiv hatmanului, în Moldova. Un rol important în consolidarea forţelor armate l-au jucat mercenarii, piesele de artilerie şi sistemul de cetăţi ridicat la hotare.
Obelisc - monument comemorativ de origine egipteană, sculptat în piatră. Are o formă de trunchi de piramidă, foarte înaltă, şi un vârf ascuţit.
Obiceiul pământului
182
în Antichitate, decorau circuri şi pieţe. Ex.: obeliscurile ridicate la Heliopolis în timpul domniei lui Tutmosis al III-lea (1482-1450 î. Hr.), „acele” de la Alexandria ale Cleopatrei VII (44-30 î. Hr.), obeliscurile din Piazza del Popolo, Piazza del Vaticano (Roma), Place de la Concorde (Paris).
Obiceiul pământului - un ansamblu de norme juridice cutumiare în Evul Mediu în Ţările Române, ce au reglementat viaţa socială şi economică a comunităţilor, cu precădere, de ţărani liberi. Originea sa semantică este încă dezbătută între specialişti. S-a remarcat prin instituţia cojură-torilor şi predominarea formelor verbale şi a semnelor juridice. S-a impus în acele domenii ce nu au vizat în mod imperios scopurile politice ale domniei. A ţinut loc de drept civil şi, până în secolul al XVI-lea, şi de drept agrar.
Oblastie - provincie privilegiată de margine, în Rusia ţaristă. Ea s-a bucurat de o largă autonomie. Autoritatea centrală a menţinut unele instituţii locale, dar în acelaşi timp a intensificat controlul politic, a luat măsuri de dispersare a membrilor clasei dominante autohtone pe cuprinsul imperiului, a mărit ritmul rusificării, a limitat formele de manifestare ale autonomiei provinciale. De cele mai multe ori, a constituit etapa premergătoare organizării în gubernie. Ex.: între 18180-1871, Basarabia a avut statutul de oblastie.
Obroc (Oboroc) - danie anuală, permanentă, o rentă viageră în bani sau în natură în Evul Mediu în Ţările Române. în secolele XV1-XV11, a fost utilizat şi cu sensul de unitate de măsură a capacităţii. Obrocul a desemnat şi veniturile domneşti în natură. în Moldova, obrocul a reprezentat anumite drepturi cuvenite slujbaşilor statului şi oştenilor. în Rusia ţaristă, termenul a vizat, în special în secolul al XVIII-lea, obligaţiile grele de muncă ale ţăranilor faţă de stat şi nobilime.
Obşte sătească - formă de comunitate umană. în Antichitate este menţionată obştea gentilică, ce reprezintă o formă specifică de organizare socială bazată pe legătura de sânge (de rudenie) şi pe proprietatea colectivă asupra pământului şi a mijloacelor de muncă. în pragul Evului Mediu, s-a impus obştea sătească, o instituţie colectivă prin excelenţă. în cadrul său întâlnim proprietatea devălmaşă asupra pământului, organizarea colectivă a muncii, conducerea şi răspunderea comună. Legătura teritorială domina asupra celei de rudenie. S-a remarcat prin dualitatea proprietăţii: a) pământul arabil, în folosinţă, şi apoi, în proprietate privată; b) pădurile, păşunile, iazurile, în proprietate colectivă. La vechii germani şi la slavi
183
Ocoale
pământul se împărţea periodic. Nu acelaşi lucru este menţionat în cazul românilor, cu excepţia rezervei obştii. La conducerea obştii se aflau juzii, cnezii, „oamenii bătrâni şi buni”. Fiecare familie dispunea de locuinţă, gospodărie anexă, terenuri arabile, ceea ce a făcut posibilă diferenţierea socială şi, prin adâncirea sa, destrămarea din interior a comunităţii. La români, mai multe obşti reunite în cadrul uniunilor de obşti, pe care Nicolae Iorga le-a denumit romanii populare, au reprezentat cadrul de bază al organizării social-politice în Evul Mediu.
Obuz - vechea denumire a unui proiectil de artilerie. Are o formă cilindric-conică, cu o adâncitură, şi este umplut cu explozibil. Specialiştii militari deosebesc obuze incendiare, fumigene, perforante, luminose.
Oca - unitate de măsură pentru capacităţi şi greutăţi, folosită o lungă perioadă de timp în Ţările Române. In Ţara Românească, ea cântărea 1,71 kg, iar în Moldova 1,291 kg. A fost utilizată foarte des pentru măsurarea lichidelor, dar şi pentru cereale. în mediul rural, a fost folosită mult timp şi după introducerea sistemului metric modern de măsurări, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea.
Ocină - pământul stăpânit cu drept ereditar în epoca medievală în Ţările Române. în cadrul obştii, a vizat stăpânirea unui grup de familii, devenită ereditară, proprietarii având încă obligaţii faţă de comunitate. Ocina putea aparţine domnului, bisericii, oraşului şi se bucura de imunitate. Ea era supusă regulilor vânzării, daniei, zălogirii, la finele secolului al XVI-lea, a desemnat, în numeroase documente, pământul moştenit din generaţie în generaţie. Termenul este sinonim cu dedină, moşie sau baştină.
Ocoale - zone ce cuprindeau sate aservite ce ascultau de un oraş, cetate, târg sau curtea domnească în Evul Mediu în Ţările Române. O dată cu constituirea statelor feudale româneşti ocoalele au fost supuse puterii domnului, constituind suportul economic direct al instituţiei domniei. Ştefan cel Mare a pus bazele unei întinse reţele de ocoale în teritoriul dintre Carpaţi şi Nistru. Ca urmare a vânzărilor şi daniilor, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, importanţa ocoalelor a scăzut. în documentele din Ţara Românească, este folosit termenul sinonim de hotar. Din a doua jumătate a secolului al XVlII-lea, în urma reformelor lui Constantin Mavrocordat, ocoalele au devenit o unitate teritorial-administrativă în cadrul ţinutului sau judeţului, având acelaşi sens cu plasele, cu care, în final au fost înlocuite.
Odă
184
Odă - specie a poeziei lirice, poem liric apărut iniţial în Grecia antică. în Antichitate s-a caracterizat printr-o formă prozodică relativ fixă -strofă, antistrofă, epodă. Ulterior, a luat forma unei construcţii literare cu strofe asimetrice. Poemul putea fi dedicat unei personalităţi, fapte eroice. Acelaşi nume este purtat de către o compoziţie muzicală cu caracter solemn, eroic. Ex.: „Odă Bucuriei” de Ludwig van Beethoven (1770-1827).
Odeon - mic teatru acoperit, folosit în Antichitate de către romani pentru audiţiile muzicale şi recitaluri de poezie. Pentru a se asigura o acustică adecvată, uşile erau închise ermetic. Cel mai vechi odeon a fost descoperit la Pompei, în Italia.
Ofensivă - formă principală a acţiunii de luptă menită să distrugă forţele inamicului şi să ducă la ocuparea terenului deţinut de către acesta. Ex.: ofensiva nazistă pe frontul de vest împotriva Franţei şi Ţărilor de Jos (mai-iunie 1940).
Ogivă - 1) parte componentă a arhitecturii gotice în Evul Mediu. Constituie osatura unei bolţi sau a unei deschideri, o nervură în piatră, care, în combinaţie cu altele, se pot împreuna în formă de cruce sau de două arce dispuse diagonal într-o cruce de ogive; 2) partea dinainte a unei torpile, rachete sau proiectil, conţinând explozibilul destinat a provoca distrugeri. Este sinonimă cu un cap nuclear (încărcătură nucleară).
Ohabă - denumire a regimului imunităţii în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească. A vizat proprietăţi funciare, sate, imobile, prăvălii, rumâni, ţigani, ce aveau statutul de bun ereditar, de proprietate deplină. în actele emise de către cancelaria Ţării Româneşti, ohaba a vizat dreptul exclusiv al proprietarilor funciari de a judeca ei înşişi pricinile ivite pe moşie, de a încasa dările, de a organiza administraţia.
Ohrana - poliţia în Rusia în perioada regimului ţarist. Conform părerii unor istorici, la originea acesteia s-a aflat opricina, o forţă de poliţie fondată în 1565 de către ţarul Ivan al IV-lea Vasilievici „Cel Groaznic” (1533-1584). A supravegheat şi reprimat pe adversarii politici ai ţarismului, ca de pildă narodnicii, socialiştii şi alţii.
Oierit - dare importantă în sistemul fiscal din Evul Mediu în Ţările Române. Era plătită în raport cu numărul de oi ce erau crescute. în primele documente din Ţările Române se foloseşte în acest sens termenul de
185
Omagiu
vamă. Ca atare, termenul de oierit apare într-un document din 1443. Plata se făcea în natură, iar din secolul al XVIl-lea şi în bani şi varia în funcţie de categoria contribuabililor şi necesităţile militare.
Oligarhie (gr. oligoi = puţini; arhia = autoritate), formă de conducere a statului de către un grup restrâns de oameni. A vizat şi grupul de persoane care a exercitat puterea economică şi politică într-o atare formă de guvernământ. La Atena, oligarhia este menţionată ca perioada guvernării tiranilor. în Evul Mediu, oligarhia a reunit pe orăşenii bogaţi din oraşe - negustori, financiari, iar în epoca modernă, în special pe industriaşi şi bancheri. Ex.: La Sparta, Consiliul Bătrânilor cuprindea 30 de membri, aleşi pe viaţă, iar Colegiul Eforilor, 5 magistraţi aleşi anual. Adunarea poporului nu dispunea de o autoritate politică reală, mulţumindu-se să confirme în funcţie pe liderii deja aleşi.
Olimpiadă - competiţiile atletice şi ceremoniile religioase, denumite şi jocuri olimpice, care aveau loc în Eiada la fiecare patru ani, într-un răstimp de la una la cinci zile, cu participarea tuturor oraşelor greceşti. în timpul întrecerilor sportive, ostilităţile militare erau întrerupte prin semnarea unui armistiţiu. Participanţii se recrutau dintre cetăţenii greci. Senatul din Elis, denumit şi senatul olimpic, avea dreptul de a exclude un oraş-stat sau de a-i impune să plătească o amendă în cazul violării armistiţiului pentru „crimă contra elenismului”. Intervalul între două serbări succesive ale jocurilor olimpice purta numele de olimpiadă, element important al sistemului cronologic în Grecia antică. Prima olimpiadă a avut loc în anul 776 î. Hr. în epoca modernă, termenul desemnează jocurile olimpice de vară sau de iarnă. Prima olimpiadă modernă a avut loc în 1896, la Atena, din iniţiativa lui Pierre de Coubertin (1863-1937).
Olmeci - populaţie precolumbiană ce a locuit în mileniul I î. Hr. în zona şesurilor din America Centrală, în văile Tlatilco, San Lorenzo, La Venta. A jucat un rol important în zona centrală a continentului american. S-a remarcat printr-un sistem original urbanistic şi de irigaţii, o ceramică aparte, un sistem de scriere şi de numărătoare, un calendar propriu.
Omagiu - instituţie fundamentală în Evul Mediu. Omagiul reprezenta un ansamblu de gesturi ce lega pe vasal de senior în cadrul jurământului de credinţă şi de supunere.în fapt, era vorba despre un veritabil contract juridic, ce cuprindea obligaţiile reciproce ale vasalului şi seniorului. Vasalul accepta să-l recunoască pe senior şi primea învestitura pentru dreptul de a
Oppidum
186
folosi feuda. Omagiul trebuia prestat personal la reşedinţa seniorului şi reînnoit la moartea seniorului sau vasalului. La baza omagiului se afla credinţa, ce constituia cheia moralităţii în sistemul social-politic feudal. Omagiul a fost prestat şi de unii voievozi români regilor Ungariei, Poloniei sau sultanului otoman. Ex.: La 6 mai 1387, Petru Muşat, domnul Moldovei (1375-1391) către Vladislav lagello, regele Poloniei (1386-1434); la 6 oct. 1407 Alexandru cel Bun către acelaşi rege polonez; la 16 septembrie 1485, Ştefan cel Mare către Cazimir al IV-lea, regele Poloniei (1447-1492).
Oppidum - (lat. oppidum = cetate, oraş întărit), aşezare fortificată în Imperiul roman. A constituit o etapă preliminară edificării oraşului. Ulterior, a căpătat o accepţie asemănătoare cetăţii.
Oracol - 1) loc sacru în Antichitate, unde oamenii mergeau să consulte un zeu sau o zeiţă; 2) preotul sau preoteasa ce vorbeau în numele zeului; 3) mesajul de răspuns al zeităţii. Oracolul era consultat în cazul în care era necesară adoptarea unor decizii importante în interesul statului, al unui grup social şi chiar al unei persoane, în plan politic, religios şi militar. Organizat ca o instituţie sacerdotală, oracolul era consacrat divinităţii şi pus sub patronajul uui zeu oracular. Preoţii chinezi utillizau oasele de animale trecute prin foc. Ex.: în Grecia, oracolele cele mai importante erau la Klaros, Didyma, Dodona, Kolophon, Argos, Chalkedon, Olympia. Ele erau închinate lui Apollon şi lui Zeus. Cel mai cunoscut era templul lui Apollon de la Delfi, unde se spunea că Pitia poate comunica cu zeii prin mesaje criptice. Alte oracole erau augurii, Sibilele şi unele animale, ca: berbecul Sechai, Oaia Năzdrăvană.
Oraş - formă de aşezare umană, unitate teritorial-administrativă cu funcţii politice, economice, administrative şi culturale. Oraşul s-a născut ca o concentrare a populaţiei, urmare a separării, Ia începuturile Antichităţii, a meşteşugarilor şi negustorilor de marea masă a comunităţii. Oraşul a constituit cadrul în care s-a adâncit diferenţierea socială. Primele aglomerări urbane au apărut în jurul unui templu, devenind apoi reşedinţe regale. în Europa, cele mai vechi aşezări urbane s-au ridicat pe înălţimi şi au aparţinut civilizaţiei oppidiene. Oraşul grecesc şi cel roman (oppideum) au reprezentat o grupare întărită de locuinţe permanente. în cadrul lor s-au constituit serviciile publice privind problemele economice, administrative, religioase, de menţinere a ordinii publice şi o reţea de comunicaţii. în Evul Mediu, oraşele s-au conturat în jurul unor centre de schimb sau târguri, la întretăierea drumurilor comerciale, la adăpostul unor cetăţi sau curţi dom-
187
Oratori
neşti fortificate. în Transilvania, oraşele au apărut şi în jurul unor cetăţi sau curţi domneşti fortificate. în Transilvania ele s-au născut şi în jurul unor reşedinţe episcopale sau din aşezările miniere şi s-au bucurat de o autonomie sporită. în Moldova şi în Ţara Românească, au reprezentat comunităţi autonome ce depindeau direct de domnie. Lupta pentru eliberarea oraşelor de sub tutela marilor feudali, pentru afirmarea autonomiei proprii, a purtat numele de mişcare comunală şi a luat amploare în secolele XI-XH în Germania, Franţa, Italia. La capătul lupei, oraşele au dobândit charte de libertăţi, au dispus de organizare fiscală, militară şi administrativă proprie, în numeroase state, autonomia urbană a fost îngrădită de puterea centrală, în epoca modernă şi contemporană, oraşele au cunoscut o extindere deosebită în funcţie de diferitele concepţii urbanistice.
Oraş deschis - oraş declarat deschis în cadrul unui conflict armat de către o parte beligerantă; nefiind apărat militar, nu poate fi atacat, bombardat. Se urmăreşte evitarea distrugerilor materiale, a jertfelor în rândul civililor. Astfel, inamicul poate pătrunde fără teamă în oraşul respectiv. Ex.: în condiţiile ofensivei impetuoase a trupelor hitleriste în Franţa, Ia 12 iunie 1940, guvernul francez, condus de Paul Reynaud (1878-1966), a declarat Parisul oraş deschis, peste două zile acesta fiind ocupat de către inamic.
Oraş liber - oraş ce se bucură de un statut de independenţă, are un guvern (conducere municipală) şi legislaţie proprie, în urma unor acorduri internaţionale sau prin decizia autorităţii centrale. Ex.: oraşele libere germane în Evul Mediu; Danzig (Gdansk), oraş pus sub controlul Ligii Naţiunilor (1919-1939) şi legat de Polonia cu o uniune vamală azi în Polonia; Trieste, oraş proclamat în 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris, drept „teritoriu liber”, cu statut de neutralitate, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. A avut acest statut până în 1954.
Oraş-stat - în Antichitate, un centru urban (cetate) şi teritoriul agricol (hinterland) din jurul său. La baza sa, se afla o alianţă de triburi grupate sub o autoritate politică şi religioasă reunită într-un centru urban. Oraşul-stat a reprezentat o etapă importantă pe drumul constituirii şi evoluţiei statelor antice. Ex.: Ur, Uruk, Nippur, Lagash, Sumer - în Mesopotamia; Sidon, Tyr, Byblos, Ugarit - în Fenicia; Atena, Sparta, Corint, Megara, Milet, Efes în Grecia şi Asia Mică.
Oratori - nume acordat persoanelor care, în Antichitate, au compus şi au rostit cu talent şi deosebită elocvenţă, în faţa publicului, discursuri pe
Oratoriu
188
o temă dată. Au fost celebri, între alţii, la Atena, Demostene (384-322 î. Hr.), iar la Roma, Marcus Tullius Cicero (106-43 î. Hr.).
Oratoriu - piesă muzicală cu tematică pentru soslişti, cor şi orchestră. Ilustrează, de cele mai multe ori, o acţiune dramatică. Ex.: „Patimile după Matei”, „Patimile după Ioan” de Johann Sebastian Bach (1685-1750).
Ordalie - supunerea celui bănuit de a fi vinovat în plan juridic Ia suferinţă (prin diferite probe): foc, apă clocotită, otravă, cu credinţa că zeii, care protejau pe cei nevinovaţi, îl ajutau să reziste. Acesta a constituit o pretinsă dovadă judiciară. Aceste procedee au fost practicate în Antichitate în India, Grecia, dar au fost respinse de către romani. Popoarele germanice le-au introdus în Evul Mediu în Europa, unde, deşi bazate pe credinţe păgâne, au fost preluate de către Biserica Catolică. în Ţările Române, există unele menţiuni documentare privind practicarea ordaliei. Registrul capitlu-lui din Oradea aminteşte doar între 1208-1235 peste 390 cazuri de ordalii. Procedeele au fost interzise în 1279.
Ordine monaho-militare cavalereşti - organizaţii semi-militare şi semi-călugăreşti iniţiate de către Papalitate în perioada Cruciadelor (secolele XI-XIII) în scopul cuceririi, în cadrul „războaielor sfinte”, de noi teritorii în „numele Crucii”. Ex.: Cavalerii Ioaniţi, Teutoni, Templieri, Ospitalieri.
Ordine sociale - categorii juridice distincte, reunind pe toţi cei care, prin naştere, statut social-juridic şi funcţie aveau aceleaşi drepturi şi obligaţii. Este sinonim cu stări sociale. Au reprezentat baza edificiului social specific Vechiului Regim în Franţa, care s-a prăbuşit o dată cu Revoluţia Franceză. Ex.: starea întâia - clerul; starea a doua - nobilimea; starea a treia restul populaţiei.
Orfism - mişcare religioasa originară din Grecia antică. Conform acesteia, existenţa umană era considerată un ciclu metempsihotic. Pornind de la mitul lui Orfeu - poet mitic şi muzician, orfismul a acreditat ideea că în sufletul oamenilor se află deopotrivă fericire şi nefericire. în concepţia orficilor, sufletul se găseşte în corpul omenesc ca într-o închisoare şi nu se poate elibera decât prin moarte.
Ortodoxie (în neogr. ortodoxis = calea cea dreaptă) confesiunea creştină dominantă în Europa de Răsărit după marea schismă din 1054, când Mihail Kerularios, episcopul Constantinopolului, a fost excomunicat
189
Ostracism
de către Humbert de Moyenmoutier şi de către episcopul de Amalfi, aceştia din urmă fiind la rându-le excluşi din Biserică de către cel dintâi. Aceasta a fost rezultatul disputei privind Credo-ul şi teza supremaţiei Papei în Biserică. Ortodoxia a păstrat neschimbate dogma, cultul şi organizarea bisericească fixate prin cele şapte sinoade ecumenice din secolele IV-VIII. Ea s-a remarcat prin faptul că recunoaşte că Sfântul Spirit nu este precedat decât de Tatăl şi acceptă infailibilitatea Bisericii şi imuabilitatea dogmelor. în planul canonic şi al cultului s-au impus, între altele, cultul icoanelor, sistemul cânturilor liturgice, căsătoria preoţilor. Termenul se referă şi la ansamblul doctrinelor şi al credinţelor religioase conform deciziilor Bisericii.
Ostpolitik - (germ.) politica externă a Republicii Federale Germania începând cu anul 1969. Cancelarul Willy Brandt (1913-1992) a iniţiat această politică în vederea normalizării relaţiilor R.F.G. cu Republica Democrată Germană şi cu celelalte state socialiste. Astfel, el s-a pronunţat pentru discuţii directe, acorduri bilaterale, intensificarea legăturilor comerciale, recunoaşterea frontierelor de stat. Ostpolitik-ul a jucat un rol important în reducerea tensiunii internaţionale în anii războiului rece.
Ostie (Hostie) - pâinea nedospită (azimă), care serveşte la cuminecătură în Biserica Romano-Catolică şi în cea luterană. Se consideră că, prin consacrarea de către preot, ostia devine parte a trupului lui Iisus Hristos.
Ostracism (gr. ostrakismos) - procedură de judecată a Adunării Poporului în Atena antică, prin care un cetăţean, care era considerat periculos pentru stabilitatea regimului era exilat pe o perioadă de zece ani. Sentinţa şi numele celui exilat erau trecute pe o piesă de ceramică numită ostrakon. Ostracismul a fost introdus în secolul al Vl-lea î. Hr. de către Clistene (Kleisthenes) cu scopul de a consolida instituţiile democratice şi de a se evita instaurarea dictaturii.
p
Pacifism - curent politic ce militează pentru pace şi se pronunţă împotriva oricăror confruntări armate. A căpătat o importanţă deosebită în secolul XX.
Padişah - titlu acordat în Evul Mediu suveranilor musulmani, inclusiv sultanului otoman.
Pagodă - templu brahman sau budist. Clădirea principală, numită oiamana, adăposteşte statuia zeului protector. Arhitectura pagodei conferă o formă piramidală edificiului datorită etajelor ce se retrag succesiv şi au, deseori, vârfurile acoperişurilor arcuite.
Pagus - (lat. pagus = sat, ţinut), circumscripţie teritorială, rurală în Imperiul roman, ţinând de aglomerări urbane (civitas). La conducerea acesteia s-au aflat magistri sau praefecti. Ex.: în Dacia romană sunt atestate astfel de aşezări lângă Micia şi Capidava.
Paharnic (Ceaşnic, Pincerna) - înalt dregător în Evul Mediu la curţile Ţării Româneşti şi a Moldovei. Se ocupa de aprovizionarea cu vin a curţii domneşti, servea pe domnitor cu vin la masă şi gusta din el, pentru ca acesta să nu fie otrăvit, administra viile domneşti şi percepea dijma vinului. Este amintit în secolele XIV-XV în Moldova şi Ţara Românească. Este sinonim în documentele muntene cu credincer.
Palancă - întăritură pentru apărare, constituită din pari de lemn legaţi între ei cu un val de pământ. în sens foarte general, orice fel de fortificaţie.
Palatinus - vezi Vornic.
Paleografie - ştiinţă auxiliară a istoriei al cărei obiect de studiu este citirea corectă, datarea şi stabilirea autenticităţii vechilor texte. Oferă informaţii deosebite pentru reconstituirea istoriei economice şi social-politice.
Paleolitic - epoca veche a pietrei. A constituit epoca cea mai îndepărtată din istoria universală. Ocupaţiile principale ale oamenilor erau vâ-
191
Pantocrator
natul, culesul şi pescuitul, economia având, în principal, un caracter natural. Operaţia tehnologică principală a fost cioplitul pietrei şi oaselor. Uneltele şi armele erau lucrate în aşchii. Primele manifestări artistice au luat forma desenelor rupestre identificate în Spania şi Franţa.
Panaghiar - vas din aur sau argint împodobit cu încrustaţii, pe care se ţinea panaghia (icoana Sfintei Fecioare Maria). A constituit una din operele de artă cele mai reprezentative în Evul Mediu în Ţările Române.
Pandemie - răspândirea unei boli pe o arie geografică mare şi care afectează o mare parte a populaţiei.
Panduri - 1) haiducii din Ţara Românească la începutul epocii moderne; 2) soldaţii pedestraşi şi călări dintr-o unitate militară neregulată, în secolele XVIII-XIX, al căror rol era să asigure paza drumurilor şi să prindă pe tâlhari şi pe hoţi; 3) corp de oaste din secolul al XVIlI-lea în statele stăpânite de către Habsburgi; 4) în accepţia sa, cea mai cunoscută, a desemnat pe luptătorii reuniţi în cadrul armatei lui Tudor Vladimirescu (1780-1821). Ei s-au recrutat, cu precădere, dintre ţăranii liberi din judeţele de sub munte ale Olteniei şi pe care ultimul demnitar fanariot, Alexandru Şuţu (1806; 1818-1821), i-a impus la dări, ceea ce a trezit numeroase nemulţumiri în rândul acestora.
Panegiric - scriere sau discurs public în care sunt elogiate calităţile unei personalităţi decedate. Ex.: Gavril Protul a scris panegiricul lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti (1512-1521). Printre autorii cunoscuţi de panegirice amintim pe Caius Plinius Caecilius Secundus, Plinius cel Tânăr (62-113), Jacques Benigne Bossuet (1627-1704).
Panteism - concepţie filosofică prezentă din Antichitate şi până în Renaştere. Adepţii săi identifică pe zei sau pe Dumnezeu cu natura.
Panteon - la greci şi la romani templul consacrat tuturor zeităţilor. în Franţa, un monument cu valoare de simbol naţional, unde sunt depuse rămăşiţele pământeşti ale unor personalităţi. Prin extensie, se referă la ansamblul zeităţilor şi divinităţilor adorate în cadrul unei religii sau mitologii.
Pantocrator - reprezentarea în bust şi într-o ţinută maiestuoasă a lui Iisus Hristos în arta bizantină. Ex.: Mozaicul reprezentând pe Hristos Pantocrator, datând din 1148 şi aflat în absida catedralei din Cefal.
Papă
192
Papă - şeful suprem al Bisericii Romano-Catolice. Este considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ şi episcop al Romei. Potrivit tradiţiei, primul Papă a fost apostolul Petru (c. 33-67).
Papirus - plantă acvatică ce a servit în Antichitate la realizarea unui material pentru scris. A fost folosit în Egipt încă din mileniul III î. Hr. Foile de papirus erau lipite şi alcătuiau suluri lungi, pe care erau înscrise legi, contracte, opere literare şi ştiinţifice.
Para - monedă de argint emisă în 1626 de către sultanul Murad al IV-lea (1623-1640). A circulat în secolele XVIII-XIX în Ţările Române.
Paria - persoane în India, ce se situau în afara sistemului castelor prin origine sau în urma excluderii şi care nu aveau drepturi sociale sau religioase. în accepţia sa largă, defineşte o persoană situată în afara societăţii, dispreţuită, repudiată.
Parlament - denumire a Instituţiei uni- sau bicamerale ce reprezintă puterea legislativă. în unele state, Parlamentul din secolul al XVIII-lea a proclamat că puterea emană de Ia naţiune. Ex.: Parlamentul de la Londra, care are o structură bicamerală, fiind constituit din Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. în Franţa, Parlamentul a constituit iniţial o curte suverană de justiţie (tribunalul suprem) care verifica şi înregistra, în numele regelui, edictele, legile şi ordonanţele şi le critica (le droit de remontrances).
Parohie - cea mai mică unitate administrativă a bisericii creştine condusă de un paroh. Se referă totodată şi la locuinţa plasată lângă biserică şi unde se afla cancelaria parohiei. Este sinonim cu enorie.
Pasivism - tactică politică adoptată în 1869 de Partidul Naţional Român (P.N.R.) condus de Ilie Măcelariu (1822-1891) şi care consta în boicotarea vieţii parlamentare din Ungaria în semn de protest faţă de anexarea Transilvaniei la Ungaria în 1867, în urma instituirii regimului dualist. A marcat orientarea politică a burgheziei româneşti şi a intelectualităţii din Transilvania până în 1905. Apogeul său l-a reprezentat mişcarea memorandistă.
Pastor - slujitor al cultului protestant. Este sinonim cu preot.
Paşalâc - unitate administrativ-teritorială în zonele de graniţă ale Imperiului otoman, precum Dobrogea, Timişoara, Oradea. Era cârmuită de
193
Patristică
un paşă cu 2-3 tuiuri. Ex.: în 1522, 1595 şi 1660 Poarta a încercat să transforme Ţara Românească în paşalâc.
Paşaport - document în baza căruia un cetăţean al unui stat poate circula într-un alt stat.
Paşă - demnitar otoman şi guvernator al unei provincii sau al unei cetăţi în Evul Mediu şi în epoca modernă în Imperiul otoman.
Patentă - 1) act oficial emis de Cancelaria de la Viena sub forma unei ordonanţe şi care privea probleme importante de ordin economic, politic şi social. A reprezentat un izvor de primă importanţă în analiza evoluţiei constituţionale a Transilvaniei. Ex.: Patenta din 22 august 1785, care desfiinţa dependenţa personală a ţăranilor iobagi din Transilvania; cele din 1853-1854 privind împroprietărirea jelerilor; 2) impozitul direct plătit de către negustori şi meşteşugari în Moldova şi Ţara Românească în conformitate cu prevederile Regulamentului Organic.
Patriarh - 1) şeful familiei în perioada patriarhatului. Este sinonim cu bătrân, venerabil; 2) la începuturile creştinismului, episcopii din Roma şi Constantinopol; 3) şefii unora dintre Bisericile Ortodoxe autocefale; 4) titlul purtat de episcopul catolic al Veneţiei.
Patricieni - nume generic acordat membrilor aristocraţiei romane. Erau descendenţii vechilor familii, deţineau mari suprafeţe de pământ şi majoritatea funcţiilor politice şi chiar administrative. în Evul Mediu, termenul a vizat pătura superioară a orăşenimii, ce cuprindea pe marii negustori, proprietarii de ateliere meşteşugăreşti şi apoi manufacturi, cămătarii. Se deosebeau de restul populaţiei urbane prin modul de viaţă, îmbrăcăminte, titluri.
Patriciu - (lat. patricius) - titlu nobiliar impus în Imperiul roman, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare (306-337). A fost preluat de către bizantini, care îl utilizau pentru a desemna pe guvernatorul provinciilor din Italia, de ex.; patriciul exarhatului de Ravenna - în secolele V1II-X.
Patristică - doctrina teologică şi filosofică elaborată între secolele 1I-VIII de către Părinţii Bisericii, şi anume: dogmaticii - Grigore de Nyssa, Sf. Vasile cel Mare, precursorii scolasticii - Boetius, Sf. Ioan Damaschinul; apologeţii - Irenaeus, Arnobius, Tertulian. A fundamentat în plan dogmatic creştinismul.
Patron
194
Patron - în Roma antică, patricienii în raport cu clienţii lor. Se referă, de asemenea, la sfântul-patron al unei persoane, comunităţi, corporaţii pe care le proteja conform tradiţiei, începând cu Evui Mediu. în accepţia sa cea mai largă, se referă la proprietarul unei întreprinderi în epoca modernă.
Pax Romana - dominaţia specifică romană, în perioada de relativă stabilitate politică şi calm din Imperiul roman, când s-a hotărât, în anul 17 d. Hr. să se renunţe la expansiune pentru rezolvarea problemelor interne. A fost întreţinută pe larg de către ideologia imperială şi a implicat şi unele aspecte de ordin religios, precum un cult specific. S-a dorit a fi încununarea politicii externe romane. Ea a fost totuşi afectată de criza politică din anul 69 d. Hr. şi din perioada domniei lui Marcus Aurelius, de către absolutismul lui Domiţian (81-96) şi numeroasele atacuri ale popoarelor barbare.
Păgâni - denumire generică dată de către musulmani şi creştini celor ce se închinau zeilor şi idolilor şi celor care erau de altă confesiune.
Pelerini - nume generic dat tuturor celor care în Evul Mediu făceau o călătorie, singuri sau în grup, la locurile considerate sfinte, ca de exemplu: Mecca, Lourdes, Canterbury, Santiago de Compostella.
Penitenţă - act prin care o persoană îşi manifestă părerea de rău pentru greşelile făcute. Şi-o poate impune chiar omul însuşi sau îi este indicată de către preot la spovedanie. Constă într-o viaţă foarte aspră, pentru o perioadă, cu numeroase privaţiuni de ordin material. Este sinonim cu pocăinţă sau ispăşirea păcatelor. Ex.: în 1077 Henric al IV-Iea de Franconia, împărat al Germaniei (1056-1105) s-a aflat în penitenţă la castelul Canossa, unde se afla papa Grigore al Vll-lea (1073-1085).
Perceptor - persoana însărcinată cu evidenţa şi strângerea impozitelor.
Peregrini - (lat. peregrinus = venit de la străini) - nume generic pentru locuitorii liberi ai oraşelor din provinciile Imperiului roman cărora nu li se acordase cetăţenia romană. Decretul din 212 d. Hr. al împăratului Cara-calla (211-217), numit şi Constitutio Antoniana, a prevăzut acordarea cetăţeniei romane către toţi peregrinii din Imperiu. Aceştia, odată deveniţi cetăţeni romani, erau liberi de orice obligaţie faţă de propria comunitate.
Perestroika - (rus. = reconstrucţie) amplu program de reforme economice şi instituţionale, iniţiat de Mihail Sergheievici Gorbaciov (n. 1931),
195
Pilastru
ce urmărea modificarea radicală a funcţionării structurilor de putere în U.R.S.S., prin descentralizare, transparenţă (glasnost), înlăturarea abuzurilor, reducerea rolului conducător al partidului comunist şi încurajarea iniţiativei particulare.
Perieci oamenii liberi (agricultori, meşteşugari, negustori) din Sparta în Antichitate, lipsiţi de drepturi politice.
Peristil - galerie de coloane ce mărgineşte un edificiu. Este prezentă în cazul principalelor construcţii monumentale din Grecia antică. In Roma antică, curtea interioară principală a unui edificiu, înconjurată de coloane.
Persona grata - diplomatul străin cu a cărui prezenţă pe teritoriul naţional statul de reşedinţă este de acord. în urma declarării sale drept persona non grata i se poate cere să părăsească de îndată statul în care a fost acreditat.
Peşcheş - daruri în bani sau în natură - cai, şoimi, blănuri, câini de vânătoare pe care domnitorii românii le datorau sultanului, marelui vizir, cu prilejul diferitelor evenimente, ca de exemplu: urcarea pe tron a domnitorilor români, reînnoirea domniei, vizita ia Poartă, sărbătoarea de Bairam, căsătoria copiilor sultanului. A grevat foarte mult asupra obligaţiilor Ţărilor Române în secolele XV-XIX.
Petiţie - cerere adresată de către un cetăţean sau mai mulţi către autorităţi, privind necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor democratice, a adoptării unei decizii într-o problemă de ordin personal sau obştesc. Ex.: Petiţiunea - proclarnatjune a boierilor şi notabililor moldoveni (27 mar-tie/7 aprilie 1848).
Piastru - monedă turcească de argint cu valori foarte diferite. A circulat în Ţările Române în secolele XVI1-XVI11. în prima jumătate a secolului al XlX-lea era folosit în Ţara Românească piastrul turcesc.
Pictografie - scriere în Antichitate, ce constă în exprimarea ideilor prin desene figurative cu valoare reală sau simbolică.
Pilastru - element de arhitectură, ce constă într-un stâlp angajat cu secţiune dreptunghiulară şi care dispune de bază şi capitel. Reprezintă un element de consolidare al faţadei sau de decoraţie.
Pileaţi
196
Pileaţi - vezi Tarabostes.
Pinacotecă - galerie mare, colecţie de tablouri. Prima pinacotecă publică a fost deschisă de către Octavianus Augustus (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus) (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), care i-a dat numele surorii sale, Octavia.
Piramide - mari construcţii din piatră în Egiptul antic. Au fost ridicate în baza unor tehnici încă insuficient cunoscute. Reprezintă adăposturi funerare de forma unei piramide regulate şi care adăpostesc un foarte bogat inventar, ce cuprinde, în conformitate cu credinţele egiptenilor, tot ceea ce ar avea nevoie un faraon în viaţa postumă. în cadrul lor regăsim un ansamblu compus din numeroase galerii şi camere. Ex.: Piramida lui Khufu (Kheops), Khafre (Khefren) şi Mikerinos din Valea Regilor. Există piramide, mai precis trunchiuri de piramidă, peste care s-au ridicat temple şi în cadrul civilizaţiilor amerindiene - maiaşă, incasă, toltecă, aztecă.
Pisanie - inscripţie, de obicei, în piatră, în limba slavonă şi cu caractere chirilice. Ea se afla plasată deasupra uşii principale a unui edificiu, de cele mai multe ori o biserică. Inscripţia cuprinde o invocaţie religioasă, numele ctitorului, motivarea zidirii şi data la care a fost pusă pisania.
Pitac - document prin care se conferea şi se întărea o demnitate boierească în secolele XVIII-XIX în Ţara Românească şi Moldova.
Pitar - dregător domnesc în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească. Este menţionat pentru întâia oară în 1489, în Ţara Românească. în secolul al XVI-lea, este amintit în sfatul domnesc marele pitar. Atribuţiile sale au privit pregătirea pâinii domnului, întreţinerea carelor domneşti şi a cailor de ham.
Pivnicer - mic dregător sau boier de curte în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. A avut în grijă pivniţa de vinuri a domnitorului. Este amintit pentru prima dată în 1394 în Ţara Românească şi, respectiv în 1441 în Moldova.
Pârcălab - important dregător în Evul Mediu şi în epoca modernă în Ţările Române. Avea în grijă administrarea unei cetăţi şi a zonei adiacente, era conducătorul unui ţinut în Moldova sau al unui judeţ în Ţara Românească; avea şi atribuţii militare, judecătoreşti. Cea mai veche menţiune documentară a dregătoriei datează din 1410 în Moldova.
197
Plebiscit
Pârgari - membrii sfatului orăşenesc în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească. Erau în număr de 12, aleşi de către adunarea oraşului, în Ţara Românească erau conduşi de către un judeţ, iar în Moldova de către un şoltuz. Atribuţiile lor priveau, între altele, administraţia, supravegherea activităţii economice în oraşe, judecata pricinilor mărunte.
Planificare - sistem de previziune a dezvoltării economice într-un stat sau într-o întreprindere, ceea ce implică un ansamblu de măsuri pentru o organizare a producţiei, în funcţie de obiectivele generale de atins, mijloacele existente, calendarul propus. A fost specific, în special, economiei statelor comuniste, ce au impus o planificare generală foarte strictă.
Plantaţie - mare proprietate agricolă în coloniile din zonele tropicale ale puterilor europene şi în sudul S.U.A. Se cultivau: bumbac, tutun, cafea sau trestie de zahăr. în principal, forţa de muncă a fost alcătuită din sclavi. Sistemul plantaţiilor a marcat economia şi societatea a numeroase state din America Latină şi Extremul Orient.
Plasă - 1) partea dintr-o moşie, dintr-o proprietate funciară rezervată exclusiv proprietarului; 2) unitate administrativă în Oltenia, în perioada ocupaţiei austriece (1718-1739). Ulterior, în perioada domniei lui Constantin Mavrocordat, sistemul plaselor s-a extins; 3) unitate administrativă prevăzută prin reforma din 1925 şi care era subordonată judeţului şi condusă de un pretor.
Plăieşi - locuitori de la hotarele Ţării Româneşti în Evul Mediu, care erau însărcinaţi cu paza regiunilor de margine în zonele muntoase. Se bucurau de unele avantaje economice.
Plebei - marea majoritate a cetăţenilor Romei. Nu se bucurau de calitatea de cetăţeni, nu aveau drepturi civile şi politice. începând din secolul al IV-lea î. Hr. şi-au organizat propriile adunări şi şi-au ales demnitarii, numiţi tribuni. în anul 287 î. Hr., au obţinut dreptul de a-şi trece legile prin propriile adunări. S-au manifestat ca ostili patricienilor. Arma lor principală de luptă a fost secesiunea.
Plebiscit - consultarea electorală directă a cetăţenilor dintr-o zonă sau o ţară, organizată de către autoritatea centrală. Corpul electoral trebuie să răspundă în prealabil în cadrul plebiscitului prin Da sau Nu asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de importanţă deosebită. Ex.: între
Pocal
198
2/14 şi 8/20 aprilie 1866, s-a organizat un plebiscit privind aducerea principelui Carol ca domnitor al României.
Pocal (Bocal) - vas metalic de diferite dimensiuni şi forme, cu picior şi bogat împodobit. A fost folosit de-a lungul istoriei la ospeţe şi ceremonii religioase.
Pogon - unitate de măsură a suprafeţei de teren agricol în Evul Mediu şi în epoca modernă în Ţara Românească şi Moldova. Este echivalentă cu o jumătate de hectar. Iniţial, a reprezentat o unitate de măsură egală cu suprafaţa ce putea fi arată cu boii într-o zi. Este pomenită, începând cu secolul al XV-lea, în documentele din Ţara Românească. A reprezentat o unitate de măsură foarte variabilă.
Pogonărit - darea plătită de către ţărani, în folosul exclusiv al domniei în Evul Mediu, în Ţările Române, din veniturile fiecărui pogon de pământ cultivat cu vie, porumb sau tutun. A fost introdusă în 1661-1665 de către Eustaţie Dabija în Moldova şi, respectiv, în 1716, de către Nicolae Mavrocordat, domn în Ţara Românească (1715-1716; 1719-1730). A fost considerată de multe ori o dare nedreaptă şi, de aceea, a fost de câteva ori desfiinţată şi apoi reintrodusă.
Pogrom - acţiune organizată împotriva unui grup naţional minoritar, mai ales împotriva populaţiei evreieşti. în Antichitate, Ia Roma, cartierele evreilor erau uneori atacate. în Evul Mediu, au avut loc numeroase pogromuri împotriva evreilor din oraşele germane. în secolul al XlX-lea, autorităţile ţariste au iniţiat pogromuri împotriva evreilor din Polonia şi Ucraina, mulţi dintre ei fiind omorâţi. în noaptea de 10/11 noiembrie 1938, naziştii au declanşat în Germania un uriaş pogrom cunoscut sub numele de Noaptea de cristal (Kristallnacht). în România a avut loc la 16 iulie 1941 pogromul de la laşi.
Polcovnic - grad militar preluat în Moldova, în secolul al XVII-lea, de la cazaci. A reprezentat comandantul unui polc (pâlc). în secolele XV1I-XV1II în documentele din Ţara Românească sunt menţionaţi polcovnici: de cazaci; de vânători; al spătăriei; de Târgovişte. în urma reformelor militare din secolul al XlX-lea, termenul s-a schimbat în colonel, comandantul unui regiment.
Polemologie - ştiinţă ce se ocupă cu studiul cauzelor războaielor, tipologiei şi consecinţelor lor, a modalităţilor de a preîntâmpina conflictele militare. fondatorul său a fost sociologul Gaston Bouthoul (1896-1980).
199
Portavion
Poligamie - formă de căsătorie, răspândită în preistorie, prin care un bărbat avea, în acelaşi timp, mai multe soţii. A avut consecinţe deosebite în plan economic, politic, social şi juridic. în zilele noastre, în cele mai multe cazuri, reprezintă o infracţiune ce este pedepsită de lege.
Polis - formă de organizare statală a lumii greceşti începând cu epoca arhaică. Epoca de glorie a polisului se încadrează între 800-400 î. Hr., când s-a afirmat aspiraţia sa către independenţă. Platon (427-347 î. Hr.) a alcătuit un plan ideal pentru structura polisului. Este sinonim cu oraş-stat în cazul lumii greceşti.
Politeism - formă de religie ce cuprinde mai multe divinităţi cu atribute diferite şi distribuite în cadrul unui panteon, în funcţie de rolul şi rangul lor.
Pont - termen ce vizează hotărârile domnului în secolul al XVIII-lea, în Moldova, privind reglementarea datoriilor şi a obligaţiilor ţăranilor faţă de marii proprietari funciari.
Pontif (lat. pontif ex = pontifice, preot) 1) în Roma antică, şeful celui mai important colegiu religios, şeful suprem al cultului imperial (Pontifex Maximus). O dată cu domnia lui Augustus, principele a preluat şi această demnitate religioasă. Pontifex ajuta pe magistraţi la adoptarea unor legi şi dădea încuviinţarea pentru organizarea unor ceremonii religioase; 2) înaltă faţă bisericească în cadrul religiei catolice (episcop, Suveranul pontif -Papa).
Portar - dregător domnesc important în Moldova în Evul Mediu. A apărut, iniţial, în Ţara Românească, în perioada domniei lui Vlad Călugărul (1481; 1482-1495) şi era maestru de ceremonii, întărea hotărniciile, judeca sau cerceta pricinile în cazul circulaţiei pământurilor. în Moldova, dregăto-ria a fost creată de către Ştefan cel Mare. Portarul Sucevei era un dregător foarte important în sfatul domnesc, fiind deseori şi comandant al oştii în locul domnului. De la jumătatea secolului al XVI-lea, sarcinile militare au revenit hatmanului, care şi-a păstrat însă titlul de portar. Ex.: în 1476, Ştefan cel Mare l-a însărcinat pe portarul Şendrea să apere cetatea Sucevei în faţa înaintării turceşti.
Portavion - navă de luptă, cu un tonaj între 25 000-50 000 tone. Are la bord aviaţie şi este înzestrată cu punţi de decolare şi apuntare a avjoa-
Portic
200
nelor. A jucat un rol deosebit în luptele din Oceanul Pacific în al doilea război mondial.
Portic - galerie exterioară acoperită, mărginită de o colonadă ce constituie intrarea monumentală a unui edificiu sau o piesă de arhitectură ce împodobeşte un spaţiu liber. A constituit pentru greci şi romani, în Antichitate, un loc public destinat promenadei, discuţiilor.
Porto-franco - regim economic al unor oraşe-porturi, parţial sau în totalitate, în care mărfurile importate, exportate sau în tranzit nu sunt supuse Ia taxe vamale. Ex.: Galaţi şi Brăila au avut începând din 1837 statutul de porto-franco.
Portulan - hartă de navigaţie maritimă folosită în secolele XIII-XVI. Cuprindea configuraţia ţărmurilor cu toate detaliile ce interesau şi era un veritabil ghid pentru navigatori şi negustori.
Porţelan - material ceramic, translucid, glazurat, de culoare albă, care rezultă din arderea la temperaturi de 1250-14500C a unui amestec de caolin, cuarţ, feldspat, steatit, pigmenţi, coloranţi. Formula porţelanului a fost descoperită iniţial în China, în secolul al Vlll-lea şi a fost redescoperită în 1709, în Europa, de către J.F. Bttger şi E.W. von Tschirnhaus. Din porţelan se pot confecţiona: veselă, obiecte de artă, vase de laborator. Printre mărcile de porţelan mult apreciate, cele de Meissen (Saxonia) şi Svres (Franţa).
Posadă - 1) punct de trecere obligatoriu aflat sub pază şi trecătorile din munţi; 2) obligaţia de a face de pază la hotare, în Evul Mediu, în Ţara Românească. Cronica Pictată de la Viena înfăţişează scena luptei din 1330 de la Posada între Basarab I, domnul Ţării Româneşti (c. 1310-1352) şi Carol Robert de Anjou, regele Ungariei (1308-1342). Localitatea nu a fost identificată cu precizie, fiind plasată în linii generale între Severin şi Argeş.
Posluşnici - slujbaşi ai boierilor sau mănăstirilor din Ţara Românească şi Moldova ce plăteau dări numai la feudali laici sau eclesiastici. Aceasta a însemnat, practic, transferul către clasa feudalilor a unei mari forţe de muncă sustrasă domniei. Unii practicau agricultura, erau crescători de vite, unii aveau loturi individuale, alţii se hrăneau din ceea ce le oferea boierul. Au fost desfiinţaţi prin Regulamentele Organice.
Postelnic - dregător în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. Avea grijă de camera de culcare a domnului, era sfătuitorul său de taină:
201
Preceptor
introducea la domn pe cei veniţi în audienţă şi în special pe solii străini. Avea atribuţii asemănătoare şambelanului sau maestrului de ceremonii. A apărut în Ţara Românească în perioada domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). în secolele XVIII-XIX a fost însărcinat cu conducerea afacerilor din afară. în Moldova, avea atribuţii asemănătoare, la care se adăuga şi funcţia de pârcălab de laşi.
Praeposit - (lat.) şef, superior, ofiţer din ordinul ecvestru în armata romană. El comanda o unitate auxiliară - cohortă, ală, numeri - pe un limes al Imperiului.
Praetori (Pretori) - magistraţi romani, inferiori consulilor, implicaţi în administraţie şi în aparatul juridic civil. Primul praetor, însărcinat cu jurisdicţia civilă a fost menţionat în documente în 376-366 î. Hr. în 242 î. Hr. a fost pomenit un al doilea, praetor peregrinus, ce se ocupa cu judecarea pricinilor între peregrini şi cetăţenii romani. Conform prevederilor legii din organizarea administrativă a României din 1925, pretorul conducea o subunitate a judeţului numită plasă şi avea atribuţii administrative şi de menţinere a ordinii publice.
Pravilă - lege, regulament, hotărâre. Cod de legi (civile sau bisericeşti) şi actele normative în Evul Mediu. Ex.: Pravila de la Govora (1640); Cartea românească de învăţătură (1646); Pravilniceasca Condică (1780).
Prăjină - unitate de măsură a suprafeţei, constituită dintr-o nuia sau o stinghie, iar apoi o prăjină ce avea la capete pecetea domnească. A avut valori foarte diferite. A apărut în 1537 în Moldova şi, respectiv, în 1570 în Ţara Românească. Sunt cunoscute, astfel, prăjina pogonească în Ţara Românească (208,82 m2) şi cea fălcească în Moldova (179,02 m2).
Preambul - parte introductivă a unui tratat internaţional care enunţă principiile şi conţinutul. Cuprinde denumirea statelor participante, numele împuterniciţilor părţilor şi expunerea rezumativă a motivelor şi scopurilor. în practica modernă, se referă şi la introducerea la unele legi mai importante din unele state.
Preceptor - persoană însărcinată cu instruirea şi educarea unui tânăr din rândul familiilor înstărite. A jucat un rol important în Antichitate şi Evul Mediu.
Predestinare
202
Predestinare - concepţie teologică conform căreia soarta fiecărui om este decisă încă de la naştere de către divinitate. Din voinţa divinităţii întreaga conduită morală a omului este predeterminată, cel din urmă acţionând între mântuire şi păcat.
Prefect - (lat. praefectus = prefect, şef, administrator, comandant) 1) funcţionar al administraţiei civile şi militare în Roma antică. Prefectul era un ofiţer de rang ecvestru ce comanda în perioada Principatului, între altele, cohortele pretoriene, gărzile urbane, unităţile flotei imperiale, cas-trele; 2) în conformitate cu prevederile legii de organizare administrativă a României din 1925, prefectul era şeful administraţiei judeţene, reprezentant al autorităţii centrale în judeţe.
Premier - denumire folosită în secolul XX în unele state pentru a-1 desemna pe Primul Ministru.
Presbiter - (lat. presbyter = bătrân, preot), membru al grupului de preoţi care, în primele secole ale creştinismului, îl sprijinea pe episcop în exercitarea atribuţiilor sale liturgice sau pastorale.
Presbiterieni - adepţii unei confesiuni protestante desprinse în secolul al XVI-lea din cadrul anglicanismului. S-a răspândit, cu precădere, în Scoţia. A suprimat instituţia episcopatului, rolul de conducere în plan religios revenind adunărilor constituite din pastori şi laici. A jucat un rol de seamă în cadrul războiului civil din Anglia din secolul al XVIl-lea.
Pretorieni - soldaţi din garda personală a împăratului roman. în perioada Republicii au fost destinaţi, în principal, pentru paza comandantului militar aflat în campanie. în anul 2 î. Hr. au fost reorganizaţi de către Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus (27 î. Hr. - 14 d. Hr.). Staţionau Ia Roma şi în celelalte centre de reşedinţă ale imperiului. în perioada domniei lui Tiberius (14-37) rezidau pe colina Viminal din Roma. Se recrutau cu precădere dintre cei născuţi în Italia şi erau conduşi de către prefectul praeto-riului. Au avut un rol decisiv în alegerea unor împăraţi, precum: Caligula (37-41) şi Galba (68-69). Au fost desfiinţaţi de către împăratul Constantin I cel Mare.
Prezidiu - organ colectiv al puterii în unele state ale lumii. Ex.: A reprezentat organul executiv de conducere între plenarele Uniunii Comuniştilor din Iugoslavia.
203
Profet
Primar - reprezentant al autorităţii centrale în sate, oraşe şi comune, ales de către locuitori şi având atribuţii administrative. A îndeplinit un rol deosebit în organizarea administrativă a României în epoca modernă.
Primogenitură - (lat. = întâiul născut) principiu al dreptului, şi anume dreptul primului născut de a moşteni titluri nobiliare, proprietăţi ale familiei, cu toate avantajele ce decurg de aici.
Princeps - (lat. = primul, în frunte, cap, căpetenie, cel dintâi) la romani, primul dintre senatori, numit şi Princeps Senatus. în perioada Imperiului s-a referit la împărat. Princeps avea puteri nelimitate şi anume: era şeful militar suprem, promulga legile, convoca Senatul şi comiţiile. Principatul a contribuit la consolidarea puterii politice în Imperiul roman.
Principat - 1) forma de guvernământ instaurată la Roma de către Octavianus. A dominat istoria romană între 27 î. Hr. şi 285 d. Hr. A purtat numele de Imperiu. Puterea supremă era supusă regulilor unei magistraturi şi impunea participarea, chiar şi teoretică a Senatului la conducerea statului. Unii principi (împăraţi) au respectat principiile Iui Octavianus, alţii, fiind autoritari, au respins colaborarea cu Senatul; 2) principatul Transilvaniei, instaurat în 1541 şi aflat sub suzeranitatea Porţii. Era condus de un principe ales de către dietă sau numit de către Poartă şi care era comandant al armatei, convoca dieta, conferea titluri de nobleţe, numea în funcţiile publice şi hotăra în problemele de politică externă. Capitala principatului era la Alba Iulia.
Privatizare - procesul complex de trecere a unor întreprinderi din proprietatea statului în cea particulară. A jucat deseori un rol decisiv în procesul de restructurare a economiei.
Proconsul - magistrat roman. După terminarea mandatului era numit guvernatorul unei provincii.
Procurator (lat. procurator - administrator, conducător) - magistrat roman din ordinul ecvestru însărcinat în perioada Imperiului cu strângerea dărilor într-o provincie. Numărul lor a sporit o dată cu domnia lui Marcus Aurelius (161-180). în Evul Mediu, a desemnat pe magistrat la Veneţia şi Genova.
Profet - în Antichitate şi în Evul Mediu, o figură semilegendară ce se considera trimisul divinităţii pe Pământ pentru a aduce oamenilor un semn despre viitor. Este sinonim cu proroc.
Prohibiţie
204
Prohibiţie - măsură de ordin administrativ şi legislativ privind interzicerea producerii şi comercializării unor mărfuri, precum băuturile alcoolice. Ex.: A rămas celebră în istorie perioada Prohibiţiei (1920-1933) în S.U.A., ce avea rădăcini adânci în tradiţiile societăţii nord-americane.
Proletariat (lat. proletarius — cetăţean sărac care contribuia.doar cu copiii săi) în Antichitate, aceia care nu aveau altă utilitate decât de a procrea. în accepţia sa cea mai cunoscută, a desemnat pe acei indivizi care nu posedau vreun mijloc de producţie cu excepţia propriei lor forţe de muncă, în schimbul căreia primeau un salariu. Este sinonim cu lucrători industriali.
Promulgare - act prin care şeful statului decide semnarea şi publicarea unei legi propuse de guvern şi aprobată de către parlament. Prin aceasta, documentul capătă caracter oficial şi intră în vigoare de la data semnării sale. Ex.: La 30 iunie 1866, domnitorul Carol I a promulgat Constituţia României.
Pronaos - încăpere situată în faţa sanctuarului, în vechea arhitectură grecească şi servind drept vestibul al acestuia. în biserici, încăpere care precedă naosul.
Pronunciamento - (span.) manifest politic al conducătorilor unei rebeliuni armate în America Latină, lansat o dată cu preluarea puterii.
Propagandă - acţiune sistematică pentru influenţarea opiniei publice spre a impune şi a răspândi o doctrină politică sau religioasă, în vederea susţinerii unei guvernări. Au rămas celebre în istorie propagandele: fascistă, nazistă şi comunistă. Ex.: arhitectul propagandei germane în cel de-al treilea Reich a fost Joseph Goebbels (1897-1945).
Propilee - în Antichitate, intrare monumentală. Reprezintă un ansamblu de porţi şi vestibuluri, legate prin scări şi porticuri în cadrul unor edificii importante.
Proscris - statutul juridic şi politic al unui individ în Roma antică, ce era scos de sub protecţia legii şi exilat în urma deciziei autorităţii centrale. Putea fi osândit la moarte fără judecată pentru delicte politice. Ex.: în perioada guvernării din 82-79 î. Hr. a lui Lucius Cornelius Sulla (138-79 î. Hr.) numeroşi senatori romani au fost proscrişi.
205
Provă
Protectorat - un regim de guvernare ce exprimă, în fapt, o stare de dependenţă a unui stat faţă de altul. Cel ce „protejează” îşi asumă politica externă a statului protejat, dar îi lasă celui din urmă unele aparenţe de independenţă în planul politicii interne - administraţia, finanţele, poliţia. Ex.: între 1829-1856, Principatele Române s-au aflat sub protectoratul Rusiei ţariste. în 1914 în Asia, se aflau sub protectoratul francez Tonkin, Laos, Anam, Cambodgia.
Protecţionism - politică economică a unui stat de protejare şi promovare a activităţii economice interne prin măsuri de îngrădire a concurenţei externe, întărirea puterii producătorilor interni, impunerea de taxe vamale ridicate pentru produsele importate, acordarea de prime şi de licenţe de export, introducerea de restricţii valutare. Ex.: Legea de încurajare a industriei din 1881 a fost expresia politicii protecţioniste a guvernului român.
Protestantism - confesiune creştină ce a apărut în secolul al XVI-lea în urma Reformei. Numele îi vine de la protestul formulat în 1529 la Speyer de către cinci principi luterani împotriva unei hotărâri ce îngrădea răspândirea religiei luterane în Germania. Protestantismul s-a pronunţat împotriva fastului, cultului icoanelor şi moaştelor din sânul Bisericii Catolice. în concepţia adepţilor săi mântuirea depindea de credinţa omului, ritualul trebuia simplificat, iar tradiţia sacră limitată la Biblie. Principalele tipuri de protestantism sunt luteranismul, calvinismul, anglicanismul, zwinglianismul.
Protocol - 1) totalitatea formelor şi practicilor folosite în relaţiile între state, ceea ce conduce la încheierea unor tratate şi a altor acte diplomatice; 2) document în care se consemnează discuţiile purtate la un congres sau reuniune; 3) acord internaţional. Ex.: Protocoalele secrete ale pactului sovieto-german din 23 august 1939; 4) reguli ale ceremonialului de stat şi ale vieţii în societate.
Protopop - preot ce conduce o unitate administrativă a Bisericii Ortodoxe constituită din mai multe parohii. în documente, este amintit pentru prima oară în 1412 în Ţara Românească şi respectiv în 1427 în Moldova. Era numit de către mitropolit din rândul preoţilor şi la propunerea episcopului. Protopopul trebuia să vegheze la bunul mers al bisericii, să cerceteze pricinile religioase şi cele mărunte între laici. Este sinonim cu protoiereu.
Provă - partea de dinainte a corpului unui vas. Este sinonim cu proră.
Psalmi
206
Psalmi - imnuri sacre ale vechilor evrei, ce erau cântate în Antichitate cu acompaniament de harfă. Se găsesc în Vechiul Testament.
Psaltire - culegere de 151 psalmi atribuiţi regelui David. Desemnează şi un manual pentru învăţământul religios folosit în şcolile de catiheţi. Ex.: Psaltirea Şcheiană, Psaltirea Voroneană, Psaltirea Hurmuzaki.
Publicani - colectori de taxe, cărora statul roman le concesiona strângerea dărilor şi impozitelor. în perioada Imperiului se organizau Ia Roma în asociaţii. In perioada domniei lui Octavianus Augustus percepeau impozitele directe şi indirecte deopotrivă, iar sub Tiberius, doar pe cele indirecte.
Pupa - parte terminală (de dinapoi) a corpului unui vas.
Puritani - sectă protestantă ce s-a desprins la jumătatea secolului al
XVI-lea din Biserica Anglicană. Membrii săi erau foarte ataşaţi Bibliei şi învăţăturilor sale şi doreau înlăturarea din cadrul Bisericii a oricăror rămăşiţe ale catolicismului. Mulţi puritani au plecat în secolul al XVIJ-lea în Lumea Nouă, unde au întemeiat colonii, de exemplu Pennsylvania. Au influenţat în mod deosebit societatea engleză în perioada Protectoratului (1649-1660). în Transilvania au apărut în timpul domniei principelui Gheorghe Râkoczi I (1630-1648). în 1646, sinodul de la Satu Mare a decis condamnarea puritanismului în Transilvania. în sens larg, se referă la o tendinţă religioasă, un mod de viaţă caracterizat printr-o rigiditate deosebită a principiilor şi o rigoare morală aparte.
Puşcărie - vechiul nume dat arsenalului în Ţările Române. Deoarece acolo erau închişi în secolele XVI-XVIII şi cei condamnaţi, respectivul edificiu a căpătat această denumire ce s-a păstrat foarte puternic în mentalul colectiv.
Puşcaşi (Puşcari) - grup de pedestraşi înarmaţi cu puşti. Cei mai numeroşi au fost în Transilvania, unde, în 1565, reprezentau o zecime din oastea ridicată în ţară. în Ţara Românească au apărut în 1565, fiind conduşi de către un vătaf. în Moldova au desemnat pe cei ce făceau de pază în turnurile cetăţilor.
Q
Quakeri - adepţii unei secte protestante. Bazele sale au fost puse de către George Fox (1642-1691). Quakerii au promovat ca valori mila şi simplitatea moravurilor. Autoritatea supremă a constituit-o, în concepţia lor, revelaţia divină. Ei au propovăduit revenirea lui Mesia pe Pământ. Credinţa s-a răspândit foarte mult în Anglia şi S.U.A.
Quaestori (cvestori) (lat. quaestor = judecător), magistraţi, funcţionari de stat romani. începând din 509 î. Hr., au fost numiţi de către consuli, fiind subalternii acestora din urmă. După 447 î. Hr., au fost aleşi de comiţiile tribute (adunarea poporului). Numărul lor a variat de la 2 în 509 î. Hr., la 40 în perioada guvernării lui Caius Iulius Caesar. în perioada imperiului, numărul lor s-a stabilit la 20. Rolul lor a fost acela de a administra arhivele statului, tezaurul public şi de a vinde o parte din prada de război. Sub imperiu, au căpătat statutul de funcţionari, fiind deseori secretari ai împăratului sau ai guvernatorilor.
Quisling - devenit nume comun, a desemnat pe trădători sau colaboratorii regimurilor de ocupaţie militară. La originea sa, se află numele lui Vidkun Quisling (1887-1945), politician norvegian care s-a pus în serviciul ocupanţilor nazişti, fiind prim-ministru al Norvegiei în 1940 şi între 1942-1945.
R
Rada - consiliu, adunare populară, organism colegial al puterii la ucraineni, polonezi. Ex.: în 1917, s-a constituit Consiliul Central Ucrainean (Rada) care s-a implicat direct în lupta pentru independenţa noului stat Ucraina.
Radar - sistem de radiolocaţie. A fost pus în funcţiune în jurul anului 1930 şi perfecţionat de către britanicul Robert Alexander Watson Watt (1892-1972). La baza sa, se află un dispozitiv cu care se determină distanţa şi poziţia în care se află un avion, un vas în funcţie de emisia de unde radio şi recepţionarea lor după reflectarea acestora de către obiectul urmărit. A îndeplinit un rol de seamă în lupta aeriană şi navală în anii celui de-al doilea război mondial.
Radicalism - atitudini, concepţii politice ce preconizează metode radicale în soluţionarea marilor probleme social-economice şi politice. S-au impus în viaţa politică concepţiile radicale de stânga (ex.: bolşevismul) şi de dreapta (ex.: fascismul).
Raia - (turc. = supus turc) 1) supuşii Imperiului otoman, care, indiferent de religie, prestau activităţi economice, plăteau dări, dar nu aveau obligaţii militare; 2) unitate administrativă ce cuprindea un număr de sate, de multe ori în jurul unei cetăţi, în zonele de margine ale Imperiului otoman, unde rezida un cadiu şi se afla o garnizoană militară şi ai cărei locuitori aveau sarcini fiscale şi de muncă. Au fost desfiinţate prin tratatul de Ia Adrianopol (1829). Ex.: Giurgiu şi Turnu (1420), Chilia şi Cetatea Albă (1484), Bender (1538), Brăila (1540), Hotin (1715). 3) ţărănimea din Imperiul otoman.
Rajah - titlu purtat de un prinţ în India, în Antichitate, în Evul Mediu şi astăzi.
Ramadan - luna a noua în cadrul anului musulman când are loc postul cel mare, ce ţine de la răsăritul la apusul soarelui. Reprezintă una dintre cele mai importante sărbători religioase islamice.
209
Răscoală
Rasism - teorie social-politică, neştiinţifică şi retrogradă ce afirmă existenţa inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor. Reprezentanţii săi -Joseph Arthur Gobineau (1816-1882), Huston Stewart Chamberlain (1855-1927) şi alţii, au insistat asupra rolului determinant în istorie a diferenţelor rasiale, recte a raselor superioare”. Concepţiile rasiste au încercat să justifice numeroase războaie şi expansiunea colonială pe alte continente şi au fost ridicate la rangul de politică oficială de către statele fasciste în perioada interbelică şi în anii celui de-al doilea război mondial.
Ratificare - procedeu prin care organismul în drept al unui stat - de cele mai multe ori Parlamentul - declară că îşi însuşeşte un tratat, o convenţie, un document internaţional semnat de către reprezentanţii statului respectiv cu alte state. Documentul ce atestă însuşirea tratatului poartă numele de instrument de ratificare. Schimbul acestor instrumente între reprezentanţii abilitaţi ai statelor marchează intrarea în vigoare a tratatului.
Raţionalism - orientare în filosofie ce consideră că raţiunea este unica sursă a cunoaşterii autentice, simţurile facilitează doar o cunoaştere confuză. Raţiunea devine, aşadar, temelia acţiunii morale. A jucat un rol de seamă în dezvoltarea teoriei cunoaşterii. Printre reprezentanţii săi amintim pe Baruch Spinoza (1632-1677), Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716).
Raţiunea de stat - termen folosit cu precădere în Franţa şi Europa occidentală, în secolele XV1I-XVIII, referitor la invocarea de către guvern a unui interes superior. Ex.: raţiunea de stat pentru a justifica măsuri cu caracter politic, de multe ori contrare legii sau dure. A constituit unul din fundamentele diplomaţiei europene în Secolul Luminilor.
Răboj - procedeu mnemotehnic cu scop social şi mai ales gospodăresc, care constă în crestarea pe stâlpii unei prispe sau grinzi a unor semne ce simbolizau obligaţiile ţăranilor în plan militar şi financiar faţă de organismele statului în Ţara Românească şi Moldova. Ele marcau şi dreptul de proprietate asupra gospodăriei. Răbojurile de mână conţineau importante date cu caracter contractual economic.
Răscoală - forma principală de manifestare a contradicţiilor sociale între ţărănime şi nobilime în Evul Mediu. Reprezintă o formă spontană de protest, ce cuprinde câteva etape: acumularea de cauze, izbucnirea, desfăşurarea, afirmarea documentelor programatice - dacă este cazul, înfrângerea, urmările. Cu foarte rare excepţii, răscoalele au fost înfrânte, dar con-
Război
210
secinţele lor au marcat profund tabloul vieţii sociale. Ex.: Răscoalele din 1437/1438 şi 1514 în Transilvania.
Război - conflict armat de durată între două sau mai multe părţi-state, grupuri sociale, pentru realizarea unor interese social-economice şi politice şi rezolvarea contradicţiilor dintre acestea. Se pot distinge, astfel: a) război psihologic - stare de tensiune, hărţuială nervoasă, pentru a zdruncina moralul forţelor adverse şi a demoraliza populaţia; b) război ciuil -lupta între forţe politice de orientări diferite în interiorul unui stat, pentru schimbarea ordinii politice sau menţinerea celei vechi; c) război rece -stare de încordare (1946-1990) în relaţiile internaţionale între supraputeri, fără a lua însă forma unei confruntări militare; d) război total - antrenarea tuturor resurselor societăţii în efortul de război. în planul tacticii şi strategiei, a implicăriii a diferiţi factori în desfăşurarea operaţiilor militare, putem deosebi, între altele: război „sfânt"; război de poziţii; război de mişcare; război limitat; război fulger.
Răzeşi - ţărani liberi în Moldova în Evul Mediu, mici proprietari de pământ ce se plasau în structura socială între boierimea de slujbă şi ţărănime. La origine s-au organizat în obşti săteşti, unde pământul era stăpânit în comun şi lucrau împreună cu familia lotul de pământ ce le fusese încredinţat. Au avut în principal obligaţii faţă de stat. începând cu secolul al XVI-lea, s-a remarcat scăderea numărului de ţărani răzeşi ca urmare a intensificării ritmului aservirii economice şi sociale. Totuşi, într-un recensământ din 1849, efectuat în Moldova, se poate observa că 15,5% din suprafaţa arabilă a ţării continua încă să fie în proprietatea răzăşească. Este sinonim cu megieş şi moşnean.
Realism - mişcare literară şi artistică în secolul al XlX-lea. A constituit, prin descrierea realităţii imediate, refuzul imaginarului, stilul impersonal al autorilor, o reacţie Ia romantism şi academicismul neoclasicist. în literatură se impune prin scrierile lui Honore de Balzac (1799-1850), Nicolai Vasilievici Gogol (1809-1852), Charles Dickens (1812-1870), Prosper Meri-mee (1803-1870). în artele plastice, manifestul realismului apare în 1850 o dată cu lucrarea lui Gustave Courbet (1819-1877) intitulată înmormântarea din Ornans. Reprezentanţii săi cei mai importanţi sunt grupaţi în „şcoala de la Barbizon”, şi anume Jean Frangois Millet (1814-1875), Theodor Rousseau (1812-1867). Se remarcă, astfel, realismele: social; fantastic; poetic; hiper-realismul. în România concepţia realistă a influenţat lucrările lui Mihail Kogălniceanu (1817-1891), Costache Negruzzi (1808-1868), Nicolae Filimon (1819-1865).
211
Redute
Rebeliune - acţiune violentă, de răzvrătire faţă de un organism al statului sau un reprezentant al său, cu scopul de a împiedica îndeplinirea atribuţiilor sale de decizie sau de a prelua puterea politică. Ex.: rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941 în România.
Recensământ - operaţie administrativă pe teritoriul unei ţări, de verificare şi înregistrare statistică a populaţiei, animalelor, vehiculelor la un moment dat. în cazul populaţiei se au în vedere o serie de date, ca, de exemplu: sex, vârstă, stare civilă, naţionalitate, grad de instruire, limba maternă, confesiune, profesie.
Rechiziţii - ansamblu de măsuri cu caracter excepţional, prin care un organism al administraţiei de stat obligă pe cetăţeni, în cazul unor conflicte militare şi pentru necesităţile armatei, la cedarea temporară, fără despăgubire, a unor bunuri mobile sau imobile neconsumptibile sau pentru lucrurile consumptibile (ex.: alimente) contra plată.
Reconquista - lupta sub stindardul creştinismului pentru independenţa poporului spaniol în secolele VIII-XV împotriva dominaţiei arabe (maure) în Peninsula Iberică. La jumătatea secolului al Xl-lea, în cadrul ofensivei declanşate de către regatele Castiliei şi Aragonului, regele Alfonso al Vl-lea al Lenului şi Castiliei (1072-1109) a cucerit în anul 1085 oraşul Toledo. Invazia unor noi triburi arabe - almoravizii (1086) şi almohazii (1145) - a încetinit ritmul Reconquistei. în 1212, spaniolii au obţinut o victorie decisivă la Las Navas de Tolosa. La jumătatea secolului al XlII-lea arabii mai deţineau, practic, din Peninsula Iberică doar emiratul de Granada, în 1340, maurii au fost înfrânţi din nou la Salado, iar eliberarea în 1342-1344, a Algersirasului a oprit orice nouă invazie islamică din nordul Africii. în 1492, s-a consumat ultimul episod al Reconquistei şi anume recucerirea Granadei. în toată această perioadă s-au pus bazele regatelor Len, Castilia, Ara-gon, Navarra, Portugalia şi s-a accelerat procesul de formare a statelor unitare Spania şi Portugalia.
Redevenţe - obligaţii, datorii, rente ce se plătesc periodic sub formă de cotă-parte şi la date fixe.
Redute - puncte de apărare constând din mici fortificaţii - ridicături de pământ de formă poligonală pentru apărare circulară unde se află apărătorii. Redutele sunt specifice războiului de poziţie. Ex.: sistemele din timpul războiului Crimei (1853-1856) şi de la Plevna (1877).
Referendum
212
Referendum - modalitate de consultare electorală a cetăţenilor asupra unor probleme importante de politică internă - de exemplu adoptarea unei Constituţii - şi în care exprimarea se face prin răspuns pozitiv sau negativ. Este sinonim cu plebiscit.
Reformă - mişcare social-politică şi ideologică cu caracter antifeudal şi anticatolic în secolul al XVI-lea în Europa. Reforma s-a născut ca răspuns la abuzurile şi uneori insatisfacţiile din Biserica Catolică. Ea a solicitat simplificarea ritualului şi ierarhiei religioase, traducerea Bibliei în limba naţională, secularizarea averilor clerului, punerea Bisericii în slujba cetăţeanului. Reforma s-a răspândit în Germania, Franţa, Anglia, Ţările de Jos, Elveţia, statele scandinave, Polonia, Ungaria. Principalele rituri reformate sunt: luteranismul, calvinismul, anglicanismul, zwinglianismul.
Reformism - curent politic ce accentuează rolul şi importanţa reformelor, a modificărilor sociale. La finele secolului al XlX-lea şi începutul secolului al XX-lea a desemnat orientarea de idei în mişcarea socialistă internaţională, susţinută de către birocraţia sindicală şi „aristocraţia muncitorească”, a propus revizuirea marxismului. Astfel, reformismul a respins rolul revoluţiei în transformarea societăţii şi a dezvoltat concepţia după care reformele în plan social, economic, politic reprezentau singura cale de acces la puterea politică pentru specialişti. Cel mai reprezentativ dintre reformişti a fost Eduard Bernstein (1859-1932).
Regenţă - conducerea provizorie a unui stat monarhic pe perioada absenţei regelui, a incapacităţii sale (temporare) de a conduce, a minoratului succesorului la tron. Ea putea fi exercitată de către regina mamă, un prinţ de sânge, prim-ministru sau o înaltă faţă bisericească. Ex.: regenţa între 1715-1723 a lui Philippe II duce d’Orleans (1674-1723) în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea al Franţei (1715-1774); regenţa constituită în România între 1927-1930 din patriarhul Miron Cristea, prinţul Nicolae, Gheorghe Buzdugan, Constantin Sărăţeanu, în urma renunţării la tron a prinţului Carol în 1925 şi a proclamării ca rege a fiului său Mihai (n. 1921).
Regicid - uciderea unui rege şi persoana care săvârşeşte actul. A reprezentat unul din evenimentele care au marcat deseori imaginarul colectiv. Pedeapsa cea mai răspândită (în Evul Mediu), în acest caz a fost ruperea în bucăţi a vinovatului. Ex.: în 1610 Franţois Ravaillac (1578-1610) l-a ucis la Paris pe Henric al IV-lea de Bourbon, regele Franţei (1589-1610). în 1649, numeroşi deputaţi din Parlamentul englez au votat pentru con-
213
Reichstag
damnarea la moarte a regelui Carol I Stuart (1625-1649). Aceştia au fost denumiţi regicizi; printre ei, s-au numărat Oliver Cromwell (1599-1658), Henry Ireton (1611-1651).
Regim politic - ansamblul metodelor, relaţiilor politice şi a instituţiilor prin care clasa socială conducătoare îşi exercită dominaţia economică şi politică. Organizarea şi funcţionarea principalelor componente ale sistemului politic - raporturile cu puterea politică, sistemul reformelor, monarhia, preşedintele, parlamentul, guvernul, partidele politice, armata, şcoala, biserica, justiţia - trebuie să se afle în strânsă legătură cu asigurarea drepturilor şi libertăţilor democratice. Specialiştii în materie de sisteme politice deosebesc: 1) Regimul parlamentar - puterea supremă este exercitată de către un parlament, ales prin vot universal, şi în faţa căruia guvernul este responsabil; 2) Regim prezidenţial - preşedintele ţării, ales prin vot universal, controlează pârghiile esenţiale ale puterii, este responsabil în faţa poporului, numeşte şi revocă pe membrii guvernului. 3) Regim dictatorial.
Regiment - unitate militară tactică, de instrucţie şi administrativă, inferioară brigăzii şi constituită din mai multe batalioane sau divizioane. Ex.: regimentele grănicereşti din Transilvania au reprezentat unităţi militare organizate în perioada domniei Măriei Tereza (1740-1780), pentru apărarea frontierei cu Imperiul otoman. Teritoriul pe care acestea acţionau se afla sub administraţie militară şi constituiau districte de graniţă. Dintre regimentele grănicereşti menţionăm pe cele de la Orlat, Năsăud şi Caransebeş.
Reich - (germ. = imperiu) denumirea unor perioade din istoria Germaniei. A vizat statul german şi în perioada Republicii de la Weimar (1919-1933). Astfel au fost folosite denumiri precum Reichsprăsident, Reich-smark. Ex.: Sfântul Imperiu romano-german (Imperiul roman de Naţiune Germană) (962-1806); Reich-ul Wilhelmian (1871-1918); al treilea Reich (Germania nazistă) (1933-1945).
Reichstag - (germ. = dietă imperială) camera inferioară a Parlamentului Germaniei în perioada Reich-ului Wilhelmian (1871-1918), camera inferioară a forului legislativ a Republicii de la Weimar (1919-1933) şi o adunare între 1933-1945 dominată de către nazişti (Partidul Naţional Socialist Muncitoresc German - NSDAP), adevărata putere fiind exercitată de către Adolf Hitler (1889-1945), oficialii de partid, conducătorii forţelor armate. Şi-a avut sediul la Berlin. Clădirea Reichstag-ului a fost incendiată în noaptea de 27/28 februarie 1933 de către agenţi ai naziştilor, care au
Reisl-Kiittab
214
pretins apoi că focul fusese pus de către comunişti prin intermediul unui psihopat, olandezul Marinus van der Lubbe. în prezent clădirea Reichstag-ului a fost reconstruită.
Reisl-Kiittab - (turc.) şeful secretarilor din Divanul imperial otoman şi apoi responsabilul cu afacerile externe ale Imperiului.
Religie - sistem de credinţe (dogme), practici (ritualuri) privind sentimentul divinităţii şi care reuneşte în aceeaşi comunitate spirituală pe toţi cei ce aderă la aceasta. Vizează şi totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor implicate în confesiune. Un element fundamental al vieţii politice în Transilvania în secolele XIV-XVI l-au reprezentat religiile recepte, recunoscute după cum urmează: catolicismul (1366), luteranismul (1550), calvinismul (1564), unitarianismul (1568).
Remaniere - modificările în organizarea unei instituţii, în compoziţia unui guvern, în cel din urmă caz prin înlocuirea unor miniştri. în statele democratice, remanierea are loc la propunerea primului ministru, cu acordul preşedintelui şi al forului legislativ.
Renaşterea - mişcare culturală şi politică în secolele X1V-XV1 în Europa. La baza ei s-a aflat vitalitatea mişcărilor urbane, extinderea comerţului, tendinţa spre secularizare, marile descoperiri geografice şi expansiunea europenilor pe alte continente. Renaşterea a coincis cu primele semne ale naşterii realităţilor moderne. în filosofie, s-a impus o nouă concepţie despre demnitatea şi măreţia omului, o nouă morală bazată pe capacitatea individului de a-şi făuri destinul, respingerea scolasticii. Umanismul a produs o recentrare a interesului pentru om şi natură. în acest sens s-au pronunţat, între alţii, Giovanni Pico della Mirandola (1643-1494), Michel Eyquem de Montaigne (1533-1592), Pietro Pomponazzi (1462-1525). Istoriografia a exprimat interesul pentru o concepţie laică, studiul critic al izvoarelor şi al limbilor considerate moarte, precum: greaca, latina, ebraica, în artele plastice, s-a manifestat o dorinţă crescândă pentru reîntoarcerea la moştenirea antichităţii greco-romane în căutarea echilibrului ideal. Monumentalitatea arhitecturii s-a completat de multe ori cu tratarea realistă a chipului omului, transpunerea în contemporaneitatea epocii a subiectelor religioase. Dintre artiştii plastici menţionăm pe Donato Bramante (1444-1514), Filippo Brunelleschi (1377-1446) - în arhitectură, Donatello (1386-1466), Michelangelo Buonarroti (1475-1564), Verrocchio (1435-1488), în sculptură; Rafael Sanzio (1483-1520), Albrecht Durer (1471-1528), Giovanni Bellini (1430-1516), Leonardo da Vinci (1452-1519) - în pictură.
215
Restauraţie
Rentă feudală - ansamblul obligaţiilor ţărănimii în Evul Mediu către stat, boier (nobil), biserică în schimbul pământului primit cu drept de folosinţă. Se pot distinge renta în muncă (robotă, clacă) - munca gratuită a ţăranilor dependenţi pe rezerva seniorială; renta în natură (dijma) - a zecea parte din produse; renta în bani (cens) - semnifică impunerea globală pe sate. Renta în muncă a constituit una din cele mai grele obligaţii impuse ţăranilor, deoarece a înregistrat permanente variaţii. în Transilvania, în 1437, ea a reprezentat o zi pe an; în 1517, o zi pe săptămână; în secolele
XVII-XV1II, 3-4 zile pe săptămână. în Moldova şi Ţara Românească, iniţial 3 zile pe an, în 1746/1749, 12 zile pe an, iar, în conformitate cu Regulamentul Organic, 42 zile pe an în Ţara Românească şi, respectiv, 48 zile în Moldova.
Reparaţii - formă a responsabilităţii materiale ce constă în compensarea de către un stat, în bani şi în produse, a pagubelor pricinuite altuia în urma unui conflict armat. Ex.: la finele primului război mondial, Germania a fost considerată singura vinovată de izbucnirea conflictului şi i s-a impus plata unor uriaşe despăgubiri. Astfel, în 1921 s-a decis ca Germania să plătească 132 miliarde mărci aur, din care 52% urmau să revină Franţei, 22% Marii Britanii, 10% Italiei, 8% Belgiei, 8% celorlalţi învingători. Lipsa resurselor financiare ale Germaniei a impus reeşalonarea reparaţiilor prin planul Dawes (1923) şi planul Young (1928) şi a determinat în 1923-1925 ocupaţia franco-belgiană a bazinului Ruhr. în 1932, problema a fost, practic, abandonată în cadrul conferinţei de la Lausanne.
Reprezentare proporţională - mod de scrutin în care se acordă fiecărui partid sau formaţiune politică participantă la consultarea electorală un număr de locuri în forul legislativ proporţional în raport cu procentul de voturi obţinut.
Republică - (lat. res publica sau respublica = stat, republică, viaţă politică) denumire generică pentru o formă de guvernământ, în care conducerea este exercitată de un organ suprem ales de către toţi cetăţenii cu drept de vot sau de un preşedinte numit sau ales. în raport de forţele politice pe plan intern şi, uneori, tradiţie, se pot distinge republica parlamentară şi republica prezidenţială.
Restauraţie - perioadă din istoria unor state, care se caracterizează prin restabilirea dinastiilor ce au fost detronate în urma unei revoluţii sau lovituri de stat sau a unui regim politic anterior. Ex.: Restauraţia Stuarţilor în Anglia (1660-1688) - Carol al N-lea Stuart (1660-1685) şi Iacob al H-lea Stuart
Retorică
216
(1685-1688); Restauraţia Bourbonilor în Franţa (1814-1830) - Ludovic al
XVIII-lea	(1814/1815-1824) şi Carol al X-lea (1824-1830). La 6 iunie 1930, prinţul Carol s-a reîntors în România şi peste două zile a fost proclamat rege sub numele de Carol al II-lea. Aceasta a semnificat Restauraţia car-listă. în sens restrâns, semnifică numele unui stil în arta franceză din secolul al XlX-lea, ce se individualizează prin linii uşor curbate, forme rotunjite, ornamente bogate.
Retorică - arta de a vorbi frumos şi convingător. S-a dezvoltat cu predilecţie în Antichitate. La Roma, s-au constituit veritabile şcoli de retorică, de exemplu cea a lui Plotius Gallus (secolul 1 î. Hr.). Printre cele mai de seamă curente în cadrul retoricii amintim asianismul, neoaticismul.
Revendicare - acţiune prin care se solicită respectarea unui drept neprevăzut sau prevăzut, dar nerecunoscut în sfera vieţii social-economice şi politice. A constituit încărcătura documentelor programatice ale mişcărilor sociale de-a lungul timpurilor.
Revoltă - agitaţie cauzată de mânie şi indignare în urma unor nedreptăţi, ceea ce duce la o explozie socială. Este sinonim cu răzvrătire. Ex.: revolta ciompilor (dărăcitorii de lână) din Florenţa (1378).
Revoluţie - ansamblul transformărilor calitative profunde, ce afectează un sistem în întregul său sau mai multe subsisteme. Vizează orice modificare radicală într-un domeniu de activitate cu consecinţe de durată. Astfel, se pot identifica revoluţiile: tehnică; neolitică; de catifea; agrară; ştiinţifică; anticomunistă. Revoluţia verde constituie procesul de introducere a metodelor agriculturii moderne, a utilajelor, a seminţelor selecţionate într-un stat cu sistem agricol tradiţional. Revoluţia industrială desemnează modificările de structură ale bazei tehnice şi sociale a producţiei în Anglia, care au dus, la finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al
XIX-lea,	la înlocuirea muncii manuale cu producţia de fabrică bazată pe folosirea maşinilor la stadiul marii industrii maşiniste. între 1966-1976 s-a desfăşurat în China, din iniţiativa lui Mao Zedong (1893-1976), o vastă campanie politică şi ideologică împotriva „revizionismului” şi „devierilor” membrilor Partidului Comunist Chinez, denumită revoluţia culturală, ce a fost însoţită de numeroase excese şi violenţe.
Rezerva feudală - parte a domeniului feudal - suprafaţă arabilă, păduri, iazuri, păşuni, aflată în proprietatea absolută a stăpânului domeniu-
217
Ritual
lui şi care serveşte exclusiv necesităţilor de subzistenţă ale feudalului, ce avea o responsabilitate directă. Ea era lucrată de către ţăranii dependenţi, în actele juridice din Transilvania, este denumită allodium. în Moldova şi Ţara Românească, rezerva folosea la întreţinerea curţii feudale şi a avut cu precădere în secolele XV1-XVII tendinţa de a se lărgi.
Rezident - reprezentant diplomatic de rang inferior ministrului plenipotenţiar şi ambasadorului. în sens larg, se referă la locuitorii unui oraş sau stat.
Rezoluţie - document adoptat prin vot în cadrul unui congres, unei conferinţe, unei reuniuni a unui organ colectiv şi care cuprinde principalele orientări şi direcţii de acţiune într-un domeniu dat. Are un caracter de recomandare sau directivă.
Rhyton - vas de băut, folosit deseori în scopuri rituale şi având forma unui corn terminat cu un cap de animal sau de om. A exprimat influenţa tehnicii de decoraţie iraniană. A apărut în Antichitate în lumea orientală încă din mileniul IV î. Hr. şi s-a răspândit apoi în zona civilizaţiilor greacă şi romană.
Ripa, ripae - (lat. = mal) regiunile administrative din Imperiul roman adiacente unui mare fluviu, precum: Eufrat, Rin, Dunăre înainte de înglobarea lor în mod oficial în imperiu. în cadrul lor funcţionau comandamente militare speciale conduse de către prefecţi ordinul ecvestru. Dispariţia acestor regiuni se leagă de modificarea conceptului de frontieră ce a avut loc în Imperiul roman în secolul I d. Hr. în perioada dinastiei Flavia. Ex.: Praefectura Ripae Thraciae, Praefectura Ripae Rhini, Praefectura Ripae Danubii.
Risorgimento - perioada din istoria Italiei cuprinsă între 1820-1870 şi care se caracterizează prin intensificarea luptei pentru unitate naţională şi independenţă. Vizează şi mişcarea literară şi ideologia corespunzătoare acestei perioade. Printre cei implicaţi în această luptă şi care au avut un rol decisiv în făurirea destinului Italiei, s-au numărat: Giuseppe Garibaldi (1807-1882), Giuseppe Mazzini (1805-1872), Camillo Benso, conte de Cavour (1810-1861), Victor Emmanuel al II-lea de Savoia, rege al Sardiniei (1849-1861) şi al Italiei întregite (1861-1878).
Ritual - ansamblu de gesturi şi reguli promovate în cadrul unui ceremonial religios cu implicaţii folclorice, legat de anumite evenimente din
Roata olarului
218
viaţa comunităţii, ca de exemplu: naşterea, botezul, căsătoria, moartea, semănatul, culesul recoltei. Este sinonim cu rit.
Roata olarului - mecanism rudimentar, constituit dintr-un disc orizontal aşezat pe un arbore rotitor şi pe care olarul modelează lutul, dându-i forme diferite. Conform părerii unor arheologi, roata olarului a fost inventată în epoca neoliticului şi a corespuns unor necesităţi economice şi artistice.
Robie - stare de dependenţă a omului în Antichitate şi în Evul Mediu. Izvoarele sale erau: războiul, naşterea. în Ţările Române, robul se afla în proprietatea stăpânului feudal, care îi dădea unelte de producţie, îi asigura condiţii de viaţă şi de muncă, dar nu avea drept de viaţă şi de moarte asupra sa. în Moldova şi în Ţara Românească robii erau tătari şi ţigani şi erau foarte stratificaţi.
Rococo - stil artistic în secolul al XVlll-lea, în arta franceză. Plasat în prelungirea barocului şi precedând neoclasicismul, rococo-ul s a remarcat prin bogăţia ornamentaţiei, liniile curbe, compoziţia asimetrică, formele şi culorile strălucitoare, legătura strânsă între decoraţia arhitecturii interioare şi mobilier. în Franţa, unde şi-a aflat expresia sa clasică, rococo-ul a îmbrăcat diferite forme, şi anume: Regenţă, Rocaille, Pompadour.
Romanic - stil ce defineşte arta din Europa Centrală şi de Vest în secolele X-XIII. La baza lui s-au aflat elemente ale artei romane, carolingiene şi influenţe orientale. în arhitectură s-au edificat castele, catedrale, mănăstiri, biserici, precum la Cluw, Worms, Speyer, Poitiers, Pa vi a, Alba Iulia, care se remarcă prin masivitate, dominaţia plinurilor asupra golurilor, bolţi semicilin-drice. Deschiderile se sprijină pe coloane masive şi stâlpi articulaţi. Sculptura este subordonată arhitecturii şi are un caracter monumental. Figurile umane sunt tratate în mod schematic şi se regăsesc Ia portaluri şi timpanuri. Un rol important îl are şi arta ţesăturilor, a manuscrisului, argintăria.
Romanii populare - termen utilizat de istoricul Nicolae lorga pentru a desemna uniunile de obşti libere aflate pe văile râurilor şi în depresiunile intracarpatine la începutul Evului Mediu românesc.
Romanizare - proces istoric îndelungat, organizat şi susţinut de statul roman, prin care populaţiile neromane au preluat şi asimilat limba latină, instituţiile, modul de viaţă, cultura şi tradiţiile romane. Condiţiile inerente romanizării au fost: un stadiu incipient de dezvoltare istorică a popu-
219
Roşi
Jaţiei neromane, cucerirea militară romană, existenţa unor contacte încă dinainte de cucerirea propriu-zisă. Principalii agenţi ai romanizării au fost coloniştii veterani, administraţia, urbanizarea, religia, dreptul, învăţământul. Apogeul politicii de romanizare l-a constituit învăţarea limbii latine, adoptarea modului de viaţă de tip roman ce au persistat şi după ce structurile statale romane au încetat să existe. A implicat şi rezistenţa la romanizare, ca de exemplu în lumea greacă şi în cea orientală.
Romantism - mişcare artistică şi literară apărută la sfârşitul secolului al XVlll-lea şi secolul al XlX-lea, în Germania, Anglia, Franţa, Italia. A apărut ca o reacţie la clasicism şi a insistat asupra exacerbării sensibilităţii, rolului factorului emoţional şi imaginaţiei drept chei ale misterelor experienţei umane şi naturii. Romantismul a redescoperit şi glorificat valorile Evului Mediu. In literatură: Novalis (1772-1801), Percy Bysshe Shelley (1792-1822), John Keats (1795-1821), Alphonse de Lamartine (1790-1869), Aleksandr Sergheevici Puşkin (1799-1837), dar şi Vasile Alecsandri (1818/1821-1890), Vasile Cârlova (1809-1831), Nicolae Bălcescu (1819-1852) - au introdus noi categorii estetice, au cultivat drama romantică, au acceptat inovaţii prozodice. în artele plastice, subiectele abordate se remarcă prin patetism, aspectul eroic, peisajul agitat, melancolic, aşa cum transpare din operele lui Eugne Delacroix (1798-1863), Joseph Turner (1775-1851), John Constable (1776-1837), Theodor Aman (1831-1891). Compoziţiile muzicale ale lui Giuseppe Verdi (1813-1901), Johannes Brahms (1833-1897), Richard Wagner (1813-1883), Frederic Chopin (1810-1849) rup echilibrul formelor clasice, exprimă libertate şi fantezie.
Rostra - (lat. rostra = pinten de corabie) tribună a oratorilor în Roma antică, împodobită cu ciocurile de metal ale pupei şi provei corăbiilor inamice capturate. A fost edificată în anul 338 î. Hr. de către consulul C. Maenius şi renovată de către Augustus (Caius Iulius Caesar Octavianus) în urma bătăliei de la Actium (31 î. Hr.). Prin extensie, se referă la o coloană comemorativă închinată unei victorii navale şi decorată cu sculpturi reprezentând prove de nave în relief. Ex.: cele de la Sankt-Petersburg, Londra.
Roşi (Roşiori) - unitate de elită a cavaleriei în Evul Mediu în Ţara Românească. Se recruta dintre boierii de ţară la chemarea domnitorului şi care erau răsplătiţi pentru acte de vitejie. Membrii săi erau recunoscuţi prin tunica roşie cu podoabe. în secolele XV-XV! formau împreună cu pedestraşii Oastea cea mică sau Curtea. Numărul lor nu a depăşit 60 000 de oameni până în perioada domniei lui Matei Basarab (1632-1654). Erau
Rotativă guvernamentală
220
conduşi de către marele paharnic. în secolul al XVIII-lea, au dispărut din menţiunile documentare. Au reapărut în 1869 o dată cu reorganizarea forţelor armate ale României.
Rotativă guvernamentală - practică politică ce constă în alternarea la putere - în ceea ce priveşte formarea guvernului - a două grupări sau partide politice. Ex.: între 1895-1922, în România s-au succedat la conducerea guvernului liberalii şi conservatorii.
Roundheads - (engl. = capete rotunde) suporterii cauzei Parlamentului în lupta împotriva lui Carol I Stuart (1625-1649), în Războiul Civil din Anglia (1642-1649). Numele le vine de la moda de a se tunde foarte scurt, pe care o adoptaseră în 1641 ucenicii din Londra, în semn de protest faţă de politica absolutistă a regelui.
Rovină - loc mlăştinos, groapă, adâncitură, râpă, surpătură de teren. Se referă la un ipotetic loc în apropiere de Craiova, pe Jiu sau între Turnu şi Argeş, unde la 17 mai 1395, după unele izvoare, sau 10 octombrie 1394 s-a desfăşurat o confruntare militară între Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi sultanul Baiazid 1 Fulgerul (Yîldîrîm) (1389-1402), terminată cu victoria celui dintâi.
Rublă - bară de argint ştampilată, care a servit începând cu 1315 ca monedă în Rusia. în 1725, era o monedă de argint cu o greutate de 20,76 grame cu subdiviziunile: copeica şi cemoveţ. în Ţările Române, a apărut în secolul al XlV-lea şi a fost folosită ca mijloc de plată şi de calcul în schimburile comerciale. A cunoscut un curs foarte variat.
Rumâni - ţărani dependenţi în Evul Mediu în Ţara Românească. Au fost menţionaţi documentar pentru prima dată într-un act din 4 iulie 1572. Generalizarea rumâniei în secolele XV1-XVI11 a fost legată de intensificarea ritmului de aservire a ţărănimii, statul având nevoie de o stabilitate a forţei de muncă, o evidenţă clară a contribuabililor şi soldaţilor. Prin „Legământul” din 1595 al lui Mihai Viteazul li s-a interzis dreptul de strămutare. Rumânii aveau drept de stăpânire asupra unei părţi din pământul feudalului denumită de In iţă sau jirebie. Obligaţiile rumânilor erau faţă de stăpânul feudal, biserică, domnie şi constau în dat, lucru şi găleată. Ieşirea din statutul social-juridic al rumâniei se putea realiza prin răscumpărare, iertarea feudalului, fuga de pe moşie. Au fost desfiinţaţi în urma reformei lui Constantin Mavrocordat din 1746 în Ţara Românească.
221
Ruşfeturi
Ruptă (Ruptoare) - contribuţie fiscală în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească, stabilită printr-o înţelegere cu vistieria ţării. A constituit începând din secolul al XVII-lea un privilegiu financiar privind plata unei dări pe cap de familie în sistemul a patru sferturi trimestriale (ciferturi). în Moldova, în secolul al XVIII-lea, domnia a acordat cărţi de ruptaş, pentru a readuce în sate pe ţăranii fugari, a atrage negustorii străini şi a încuraja fondarea de slobozii. Această reglementare financiară a fost desfiinţată prin Regulamentul Organic.
Ruşfeturi - daruri în muncă şi bani oferite în Evul Mediu şi la începutul epocii moderne în Moldova şi în Ţara Românească unei persoane, pentru a o determina să facă un serviciu în conformitate cu natura funcţiei, precum confirmarea arhiereului, ridicarea la rang a boierilor ş.a. Pravilele şi codurile de legi au prevăzut în aceste cazuri cu regularitate sancţiuni. Mai însemna obligaţii suplimentare în muncă sau în natură pe care ţăranii trebuiau să le presteze proprietarului.
s
Sabat - Conform Vechiului Testament, Sâmbăta (sabat), reprezintă omagiul de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, creatorul lumii în 6 zile şi care s-a odihnit în ziua a 7-a. 1) Ziua de sâmbătă, considerată de către evrei drept o zi de odihnă, zi dedicată îndeletnicirilor intelectuale şi desfătării fizice. Erau interzise 39 de activităţi în această zi, interdicţii ridicate dacă îndeplinirea lor punea în pericol o viaţă de om. 2) Desemnează o adunare de vrăjitoare care, conform unor legende medievale, se reuneşte sâmbăta la miezul nopţii.
Sacrificiu - ceremonie religioasă pe care preoţii o realizau în Antichitate, în numele credincioşilor şi ca semn de adoraţie sau pentru a atrage bunăvoinţa divinităţii. Slujitorii cultului aduceau drept ofrande animale, care erau înjunghiate pe altar şi apoi arse. în cadrul sacrificiului se respectau reguli precise privind pregătirea victimei, aducerea sa la altar într-o procesiune, jertfirea propriu-zisă. Ex.: Ni s-au transmis informaţii privind sacrificiile legate de practicile funerare în Antichitate, în Mesopotamia, la Roma.
Salon - 1) reuniuni în casa unor personaje importante din viaţa mondenă în secolul al XV-lea, în Italia şi, respectiv, în secolele XVII-X1X în Franţa şi Marea Britanie. Dintre cele mai celebre saloane menţionăm pe cele ale Iui: Madeleine de Scudery (1607-1701), Germaine, doamnă de Stal (1766-1817), Jean Frangoise July, doamnă de Recamier (1777-1849) Aici pictori, muzicieni, poeţi îşi prezentau lucrările cele mai importante; 2) sală publică pentru organizarea de festivităţi, baluri, expoziţii.
Samizdat - totalitatea materialelor cu accente critice sociale foarte virulente publicate clandestin în ultima parte a perioadei regimului comunist. în sens larg, desemnează literatura scrisă de către dizidenţi în fosta U.R.S.S.
Samurai - membrii castei feudal-militare în Evul Mediu în Japonia. Datorau ascultare şi sprijin militar lui daimyo, ce jurau la rândul lor credinţă şogunului. în acţiunile samurailor a jucat un rol important războiul. în secolul al XVII-lea, au îndeplinit şi funcţii administrative. Au fost înlăturaţi în urma reformelor din Era Meiji (1867-8).
223
Satyagraha
Sanctuar - loc sfânt, incintă sacră, edificiu consacrat ceremoniilor religioase în Antichitate. Se ridica în locuri izolate, dar şi în centrele urbane, fiind închinat unor divinităţi.
Sancţiune - 1) aprobarea dată unei legi de către şeful statului, pentru a-i conferi caracter executoriu; 2) pedepsele aplicate de către forurile internaţionale, ca de exemplu Liga Naţiunilor, Organizaţia Naţiunilor Unite, ca urmare a încălcării prevederilor unor documente sau a normelor dreptului internaţional. Ex.: Urmare a atacului Italiei asupra Etiopiei în 1935, Liga Naţiunilor a decis să aplice în 1936 sancţiuni economice Italiei, rămase însă fără nici un rezultat.
Sanculoţi - (fr.) masele populare din Paris, ce au jucat un rol decisiv în Revoluţia Franceză. Numele vine de îa pantalonii lungi pe care îi purtau revoluţionarii, spre a se deosebi de aristocraţi (regalişti) ce foloseau pantalonii scurţi (culotte), deci fără aceştia - sans culotte.
Sandjak - 1) unitate teritorial-administrativă în Imperiul otoman în Evul Mediu, subdiviziune a unui paşalâc; 2) însemn de domnie dat voievozilor români ce erau consideraţi omonimi demnitarilor otomani ce guvernau o provincie.
Sarazini - denumire a musulmanilor utilizată în apusul Europei.
Sarcofag - sicriu din ceramică, bronz sau piatră, în care se depune cadavrul sau cenuşa rămasă după incinerare. Forma clasică a fost cista, o cutie rectangulară bogat împodobită. Studiul său oferă informaţii interesante privind mitologia şi artele plastice.
Satârgii - (turc.) în secolele XVI-XVIII, ostaşii lefegii din garda domnului în Moldova şi Ţara Românească înarmaţi cu halebarde şi satâre.
Satrap - (protectorul regatului) în Antichitate pe guvernatorii provin-ciilor-satrapiilor din Imperiul persan. Prin extensie se referă la un om foarte dur, tiran.
Satyagraha - (lat. hindi = forţa adevărului) politica iniţiată de Ma-hatma Gandhi (1869-1948), lider al luptei de eliberare naţională a poporului indian, de a promova forme ale luptei nonviolente împotriva dominaţiei coloniale britanice în India.
Scaun
224
Scaun - 1) unitate teritorial-administrativă fie a saşilor, fie a secuilor, în secolele XIV-XVI în Transilvania; 2) locul de judecată în Evul Mediu. Astfel, putem distinge scaunul de judecată al domnului, al banului Craiovei, al episcopiei Râmnicului; 3) reşedinţa voievodului, locul unde se reuneau cei ce strângeau birul - scaunul de bir şi măcelăria - scaunul de carne.
Schelă - iniţial, porturile şi pieţele comerciale din Orientul Apropiat şi Mijlociu în Evul Mediu, unde negustorii italieni plăteau vamă, tratau afaceri şi se aflau sub protecţie diplomatică. în sens larg, porturile româneşti de la Marea Neagră şi Dunăre. Ex.: Galaţi, Calafat, Turnu, Giurgiu, Brăila, Olteniţa.
Schimb în natură - vezi Troc.
Schismă - sciziune în interiorul unei religii, ce duce la constituirea a două orientări. Ex.: în 1054, în urma „marii schisme”, Biserica creştină s-a împărţit în cea occidentală (catolică) şi cea orientală (ortodoxă).
Sclav - om aflat în proprietatea altui om sau a comunităţii. Sclavia a jucat un rol important în Antichitate. Originea sclaviei se află în războaie, piraterie, diferenţierea socială accentuată. La greci, statutul social-juridic al sclavilor diferea de la un polis la altul. Astfel, sclavii lucrau pe ogoare, în atelierele meşteşugăreşti şi în mine; se puteau căsători cu aprobarea stăpânului, puteau lăsa bunurile lor moştenire familiei. Sclavia a atins apogeul la romani în perioada Republicii. Aşadar, sclavii nu aveau nici un fel de drepturi, fiind legaţi pe deplin de stăpân, ce avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Ulterior, au primit dreptul de a avea unele bunuri şi puteau fi eliberaţi. în Evul Mediu, în Orient, prizonierii de război erau transformaţi în sclavi. în legislaţia iudaică antică, la o perioadă de 50 ani (Ioveil) sclavii erau eliberaţi.
Scolastică - metodă de gândire în filosofie, utilizată în universităţile din Europa apuseană în secolele XII-XV1, ce are la bază folosirea logicii în analizarea operelor unor autori de renume; subordonarea filosofiei faţă de teologie; apelul la autoritatea cărţilor bisericeşti şi a filosofiei antice.
Scrutin - modalitate de consultare electorală. în practica parlamentară se deosebesc: scrutin nominal - alegătorii votează un singur candidat şi scrutin de listă - membrii corpului electoral au de ales între mai mulţi dintre candidaţii înscrişi pe listă în conformitate cu numărul de deputaţi stabilit pentru circumscripţia respectivă.
225
Secularizare
Scut - armă defensivă de diferite forme şi dimensiuni confecţionată din lemn, metal şi îmbrăcată uneori în piele pentru apărarea pieptului. în Antichitate, a fost folosită cu precădere de către infanteria grea. în Ţările Române, era denumită şi pavăză. Nu a mai fost utilizată începând din secolul al XVII-lea.
Scutelnici - 1) locuitorii scutiţi de plata taxelor sau a birului în schimbul obligaţiei de a munci un număr de zile pe proprietatea boierului. Acest regim fiscal a fost impus de necesitatea prestării de servicii de interes public şi pentru a încuraja emigrarea; 2) categorie de oşteni călări şi pedestraşi recrutaţi dintre ţăranii liberi şi orăşeni ce erau scutiţi de dări în timpul serviciului militar. Au apărut pentru prima dată în Moldova în perioada domniei lui Gheorghe Duca dintre 1668-1672, iar în Ţara Românească, sub acelaşi domn între 1673-1678. în secolul al XVlll-lea, au constituit corpul cavaleriei din Bucureşti condus de către spătar. Atribuţiile lor au privit paza hotarelor şi însoţirea armatei otomane în campanie. Au fost desfiinţaţi în secolul al XlX-lea.
Secesiune - formă de luptă a plebeilor în perioada Republicii romane pentru obţinerea unui statut politico-juridic asemănător patricienilor. A constat în retragerea celor dintâi sub protecţia armelor în afara Romei şi reîntoarcerea lor în capitală doar după satisfacerea revendicărilor. în 494 î. Hr., plebeii s-au retras pe Muntele Sacru şi au impus alegerea magistraţilor plebei, numiţi tribunii poporului. Totodată, au obţinut recunoaşterea dreptului de a ţine adunări ce să discute problemele plebei. Prin secesiunea din 449 î. Hr., plebeii au reuşit să impună desfiinţarea magistraturii decemviratului. în sfârşit, în 287 î. Hr., retragerea plebeilor pe colina Ianiculum a determinat ca hotărârile adunării poporului să capete caracter de lege, renunţându-se astfel la aprobarea Senatului. în sens foarte larg, secesiunea semnifică ruperea tuturor legăturilor dintre un teritoriu sau a unui grup de state de o federaţie dintr-un stat. Ex.: Războiul de secesiune din S.U.A. (1861-1865).
Secol - interval de timp de o sută de ani în cadrul sistemului cronologiei moderne. în sens foarte larg, desemnează o epocă istorică dominată de un eveniment sau o personalitate de excepţie. Ex.: Secolul Luminilor, Secolul lui Pericle, Secolul lui Ludovic al XlV-lea.
Secularizare - proces de transferare a bunurilor Bisericii în proprietatea de stat. în schimbul unei despăgubiri. Ex.: în 1863 a fost adoptată legea de secularizare a averilor mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte.
Securitate colectivă
226
Securitate colectivă - principiu al dreptului internaţional în perioada interbelică ce prevedea ca statele lumii să îşi acorde, în conformitate cu dispoziţiile actelor diplomatice, ajutor, protecţie şi asistenţă mutuală în cazul unui atac al unei terţe puteri. în acest sens, Liga Naţiunilor a jucat un rol important, dar incomplet. Ex.: Franţa, România şi Cehoslovacia s-au numărat printre statele promotoare ale securităţii colective.
Segregaţie - formă de discriminare a unor grupuri de oameni de către alţi oameni în funcţie de criterii, precum: rasa, averea, educaţia, profesia, religia, naţionalitatea. Ex.: fostul regim de apartheid în Africa de Sud.
Seim - adunare reprezentativă a stărilor în Evul Mediu, în Polonia, în Cehia. Este sinonim cu dietă, parlament.
Seimeni - corp de mercenari pedeştri, de origine, în majoritate, sârbă şi garda domnească în Ţara Românească şi Moldova. în 1635-1636, sunt amintiţi în număr de 2500 de oameni, fiind conduşi de un polcovnic. Au contribuit la victoriile lui Matei Basarab asupra lui Vasile Lupu. în 1654 şi 1655 s-au răsculat împotriva domnului pentru neplata soldei şi deoarece erau ameninţaţi să fie desfiinţaţi. Răscoala a fost înăbuşită de către Constantin Şerban, domnitorul Ţării Româneşti (1654-1658), cu sprijinul substanţial al lui Gheorghe Rkkzi al Il-lea, principele Transilvaniei Ulterior, au fost desfiinţaţi.
Senat - (lat. senatus = senat, adunarea senatului, sfat) Sfatul Bătrânilor în Roma în perioada regală. Membrii săi erau aleşi de către consuli. Numărul lor a variat între 300 persoane, în perioada guvernării lui Cornelius Sulla (138-79 î. Hr.) şi 1 000, în vremea triumviratelor. Sub Republică Senatul a avut competenţe foarte largi, precum: politica externă, confirmarea legilor votate de către adunarea poporului, suspendarea din funcţii a unor magistraţi, fixarea contingentelor militare şi numirea comandanţilor lor, administraţia financiară. în timpul Imperiului, Senatul a constituit un organism politic deseori dependent de împărat. Membrii săi în număr de 600 persoane au fost numiţi direct de către împărat sau aleşi în urma propunerii sale. în perioada modernă şi contemporană a desemnat adunarea parlamentară aleasă, de cele mai multe ori, prin vot indirect.
Senatus consultum - (lat.) decret, decizie luată de către Senatul roman şi având valoare de lege.
227
Serhat
Senior - nobil în Evul Mediu. în calitate de proprietar al domeniului feudal, el oferea vasalului un feud. în cadrul relaţiei vasalice, seniorul era obligat să-şi ajute vasalul în caz de conflict militar, să-i acorde azil, să-i apere familia, bunurile şi să-i facă dreptate. în cazul trădării vasalului, feudul se reîntorcea la senior. Dacă acesta din urmă era vinovat de trădare, vasalul îşi păstra feudul şi depunea jurământ de credinţă către seniorul seniorului său.
Seniorie - 1) domeniul feudal; 2) demnitate sau magistratură (Italia). Ex.: titlu de onoare pentru membrii Camerei Lorzilor în Marea Britanie sau a pairilor în Franţa.
Separarea puterilor - principiu fundamental de organizare a vieţii statale moderne ce constă în separarea puterilor executivă, legislativă şi judecătorească (enunţate încă de Montesquieu) şi identificarea precisă a domeniului lor de acţiune, pentru a se evita arbitrariul şi abuzurile. în vederea asigurării unui echilibru optim al vieţii politice, se stabileşte dreptul de control reciproc între puterile din stat.
Sepuku - (japon.) ritual al sinuciderii în vederea apărării onoarei numelui şi familiei, a imperiului. A avut şi are încă un rol deosebit în tradiţia poporului japonez.
Serai - (turc.) palatul sultanului sau reşedinţele demnitarilor otomani. în sens restrâns, se referă la apartamentele destinate cadânelor într-un palat turc.
Serasker (Seraschier) - (turc.) comandantul armatei otomane în Evul Mediu.
Serdar - rang militar şi mare dregător în Evul Mediu în Moldova şi în Ţara Românească. Iniţial, comandantul militar din Ţara Românească şi al cavaleriei din ţinuturile Orhei, Lăpuşna, Soroca. Din secolul al XVll-lea, a desemnat un mare dregător ce avea atribuţii politice, administrative şi judecătoreşti.
Serhat - (turc.) ţinut, cetate aflată în Evul Mediu sub administraţia militară otomană. Ex.: Sunt amintite în numeroase documente cu denumirea de serhat cetăţile Turnu, Giurgiu, Bender, Silistrâ, Rusciuc, Nicopole, Hotin.
Sesie
228
Sesie - lotul de pământ al iobagilor în Evul Mediu în Transilvania. Aceştia aveau doar un drept de posesiune (folosinţă) asupra sa (în schimbul rentei către stăpân), adevăratul proprietar fiind nobilul. Termenul vizează şi pământurile, proprietate a feudalilor laici sau eclesiastici, acordate în secolul al XVIII-lea cu drept de exploatare unor familii de grăniceri. Sesia a constituit fundamentul stratificării economice şi sociale a ţăranilor iobagi.
Sesterţi - monede romane de argint, mai apoi de bronz. Au fost folosite în Antichitate ca o subdiviziune a dinarului.
Sfat - instituţie cu rol deliberativ în cetăţile greceşti în Antichitate al căror sistem de guvernare era democratic. Sfatul avea un rol de decizie în perioada cuprinsă între sesiunile Adunării Poporului. La Atena, în urma reformelor din 507 î. Hr. ale lui Clistene, sfatul cuprindea 500 membri aleşi pentru un mandat de un an, prin tragerea la sorţi dintre cetăţeni.
Sfatul domnesc - importantă instituţie în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Românească. Termenul a fost folosit pe larg începând cu secolele
XVII-XVIII, dar originea lui se află la începutul constituirii statelor feudale româneşti. Sfatul domnesc l-a ajutat pe voievod în politica internă şi externă. La baza lui s-a aflat obligaţia boierilor de a-1 sprijini pe domn „cu sfat” şi necesităţile instituţiei centrale de a utiliza dregători în administraţie şi în folosul curţii domneşti. Atribuţiile sfatului au fost de ordin politic, juridic, administrativ, financiar, religios şi în planul politicii externe, cu precădere în secolele XIV-XV1.
Sferă de influenţă - teritoriu asupra căruia un stat pretinde dreptul de influenţă sau control sau un statut preferenţial. în cadrul său, independenţa naţională este ştirbită, iar statul ce îşi exercită influenţa economică şi politică are un rol decisiv. Ex.: Prin pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania hitleristă şi U.R.S.S. şi-au împărţit sferele de influenţă în Europa răsăriteană. Urmare a acordului de procentaj din 9 octombrie 1944 de la Moscova dintre Winston Churchill şi Iosif Vissarionovici Stalin, U.R.S.S. şi-a extins sfera de influenţă asupra Europei răsăritene şi a unei părţi din cea centrală.
Sfetnic - denumire acordată unui membru al sfatului domnesc în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. Este menţionat în documente pentru prima dată în 1391 în Ţara Românească şi în 1492 în Moldova. în sens larg, se referă la un titlu sau rang acordate de către domn dregătorilor săi. în secolul al XVI-lea, era sinonim cu dregător important.
229
Sindic
Sfinx - personaj enigmatic prezent în unele mitologii. Reprezintă un monstru fabulos înaripat, cu corp de leu şi cap de om. A constituit pentru vechii egipteni simbolul masculin al forţei. Ex.: Sfinxul de la Gizeh.
Sfânt - epitet al divinităţii. Desemnează modele de viaţă religioasă; bărbaţi şi femei martiri, care au fost sanctificaţi de către biserica creştină. Ex.: Sf. Anton, Sf. Gheorghe, Sf. Ciril.
Shoah - (ebraic. = dezastru, catastrofă) Este sinonim cu Holocaust.
Sica - (lat. sica = pumnal cu lama încovoiată) 1) sabie mică, încovoiată, cu un singur tăiş, utilizată de către geto-daci. în Roma antică, gladiatorii ce luptau înarmaţi cu un cuţit încovoiat se numeau sicari; 2) tâlharii în atacul la drumul mare în Antichitate.
Sigilografie - ştiinţă auxiliară a istoriei, ce studiază dimensiunile, tiparul şi tehnica de realizare a sigiliilor. Este sinonim cu sfragistică.
Silex - formaţie silicoasă, dură, de culoare cenuşie, gălbuie sau brună. Supusă unei lovituri ia forma unei spărturi concoidale. în perioada preistoriei, a servit drept materie primă pentru confecţionarea armelor şi uneltelor.
Simfonie - gen muzical de proporţii constituit din trei părţi şi anume: sonată, menuet, rondo. Domină compoziţiile muzicale din secolele XVIII-XX. Printre cei mai importanţi compozitori de simfonii menţionăm pe Joseph Haydn (1732-1809), Ludwig van Beethoven (1770-1827), Hector Berlioz (1803-1869), George Enescu (1881-1955).
Simonie - trafic cu obiecte considerate sfinte ale Bisericii şi cu veniturile rezultate din privilegiile pe care instituţia eclesiastică le avea în Evul Mediu. Pedeapsa pentru cei vinovaţi era caterisirea şi excomunicarea.
Sinagogă - loc de adunare şi rugăciune a credincioşilor mozaici.
Sincretism - reunire a unor elemente eterogene din diferite sisteme de gândire sau credinţe religioase. Ex.: în secolele II-IV, s-a manifestat tendinţa de a contopi într-o singură figură divină atribute ale mai multor divinităţi, precum: Attis-Dionysos, Serapis-Helios, Cavalerul Trac.
Sindic - persoană însărcinată cu administrarea patrimoniului unei instituţii, corporaţii, societăţi.
Sindicat
230
Sindicat - organizaţie profesională a lucrătorilor industriali în epoca modernă şi contemporană, în vederea apărării intereselor economice, îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă, obţinerea unor salarii mai bune.
Sinet - (turc.) înscris, dovadă, în secolele XVII-XVIII în Moldova şi Ţara Românească.
Sinod - forul suprem al Bisericii Ortodoxe sau al unei eparhii. Membrii săi sunt ierarhi ai bisericii, care se reunesc periodic şi discută probleme legate de morala creştină, dogme, administrarea bisericii. Ex.: Sinodul convocat la Iaşi între 11-21 martie 1642 de către Vasile Lupu, voievodul Moldovei (1634-1653), a dezbătut problemele influenţei Reformei, în special calvine, în Ţările Române.
Sionism - mişcare naţională, politică, care a luptat pentru restaurarea unei vieţi evreieşti independente şi a tins către constituirea statului evreiesc în Palestina, unde locuitorii săi reveniţi din diaspora urmau să fie la adăpost de orice persecuţii. Numele îi provine de la colina fortificată a Sionului din Ierusalimul antic. Bazele sale au fost puse în 1897, prin fondarea Organizaţiei Sioniste Mondiale de către Theodor Herzl (1860-1904), autor al lucrării Statul iudeu. A stat la baza constituirii în 1948 a statului Israel.
Slobozie - 1) sat format din oameni aduşi din zone diferite, inclusiv străini şi scutiţi temporar de dări şi slujbe. în perioada secolelor XV-XIX, satele considerate slobozii au fost întemeiate prin hrisoave domneşti; 2) totalitatea privilegiilor economice, în special fiscale, acordate locuitorilor acestor sate.
Sluger (Slugiar, Sulgiar) - dregător în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova ce se ocupa cu aprovizionarea cu carne a oastei şi curţii domneşti. Ulterior, atribuţiile sale s-au diversificat. Este menţionat pentru întâia dată în 1456 în Moldova şi, respectiv, în 1480 în Ţara Românească.
Sobor - adunare, consfătuire, reuniune. în documentele medievale din Ţările Române, sunt pomenite: soborul [arii - adunarea stărilor sociale, soboarele: mănăstiresc; bisericesc; al episcopiei; al mitropoliei. Acestea din urmă cuprindeau reprezentanţi ai ierarhiei clericale.
Socialism - sistem economic şi politic bazat pe socializarea mijloacelor de producţie şi în care membrii comunităţii şi-au propus să împartă în mod echitabil veniturile. în numele egalităţii, socialismul atacă, dar
231
Spătar
nu exclude total proprietatea privată şi proclamă controlul statului asupra economiei. A dominat istoria statelor din Europa răsăriteană după al doilea război mondial. Se folosesc de către specialişti mai multe denumiri privind tipurile de socialism, după cum urmează: socialism utopic; ştiinţific; totalitar; cu faţă umană; creştin.
Socii - trupe ale aliaţilor Romei în Antichitate. S-au organizat în plan militar în conformitate cu tradiţia locală şi modelul roman. în bătălie, socii erau dispuşi pe aripile frontului, fiind conduşi de către prefecţi. Deseori luptau în prima linie alături de legiunile romane.
Sovhozuri - una din formele proprietăţii de stat în U.R.S.S. Astfel, statui era proprietarul pământului, iar ţăranii erau lucrători salariaţi.
Soviete - (rus. = comitet, sfat) organizaţiile constituite din muncitori, ţărani în timpul revoluţiei din 1905-1907 în Rusia. Ulterior, au fost subordonate bolşevicilor. S-au organizat la nivel local, regional şi naţional. A reprezentat baza structurii statale a Rusiei sovietice şi apoi a U.R.S.S.
Sovietizare - acţiunea unor persoane şi autorităţi din U.R.S.S. prezente într-un stat din Europa de Răsărit după 1945, inclusiv România, cu misiunea de a se implica direct în introducerea modelului de viaţă, de gândire şi a regimului politic sovietic, în vederea instaurării regimului comunist.
Spadă - armă. Se compune dintr-o lamă de formă triunghiulară, gardă, deseori împodobită, mâner şi piuliţă. A fost şi este utilizată şi pentru scrimă.
Spahii - corp de elită al cavaleriei otomane în Evul Mediu. Erau posesori de timaruri. în schimbul dreptului de folosinţă a acestora, erau obligaţi să efectueze serviciul militar şi să plătească dări.
Spaţiu vital - vezi Lebensraum.
Spătar - mare dregător în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. Purta sabia şi buzduganul domnului, ca însemne ale puterii în cadrul unor ceremonii. în lipsa voievodului, marele spătar comanda oastea ţării. Este menţionat pentru prima dată în 1390 în Ţara Românească şi, respectiv, în 1434 în Moldova, în cel din urmă caz fiind subordonat vornicului sau hatmanului.
Spătărie
232
Spătărie - sala de arme şi a tronului din palatele domneşti de la Iaşi şi Bucureşti. în secolul al XVII-lea, documentele pomenesc „spătăria cea mare” şi, respectiv, pe „cea mică”.
Stagflaţie - fenomen economic ce constă în concomitenţa stagnării producţiei cu o inflaţie monetară galopantă. Reprezintă unul din indiciile cele mai importante ale crizei economice.
Stareţ - (slavon.) conducătorul unei mănăstiri ales dintre călugări. Este sinonim cu egumen.
Staroste - 1) dregător domnesc în Evul Mediu în Moldova, ce avea atribuţii asemănătoare pârcălabului. Documentele îl amintesc pentru prima dată în perioada domniei lui Ştefan cel Mare; 2) conducător al breslei ales de către adunarea breslei şi întărit de către domn. Cele mai vechi menţiuni documentare în Ţările Române datează din secolul al XVll-Iea.
State Generale - adunarea reprezentanţilor stărilor sociale: clerul, nobilimea, starea a treia în Franţa în perioada Vechiului Regim. Erau convocate de către rege pentru a dezbate problemele importante ale statului. Ex.: La 5 mai 1789, s-a deschis la Versailles ultima sesiune a Statelor Generale ale Franţei.
Stathuder (stathouder) - demnitar în Olanda în secolele XVI-XVIII. A îndeplinit funcţia de guvernator şi comandant militar al provinciei Ţărilor de Jos în perioada dominaţiei spaniole. După eliberarea Olandei, a fost şeful puterii executive. Cei mai mulţi stathuderi au provenit din familia de Orania.
Stătu quo - (lat.) în dreptul internaţional, o stare de drept sau de fapt ce există sau a existat la un moment dat şi pe care părţile vor să o păstreze. Ex.: stătu quo ante bellum - situaţia înainte de război.
Steag - 1) însemn distinctiv, stemă, drapel, fanion al unei unităţi militare; 2) unitate militară cu un efectiv între 50-200 soldaţi; 3) steagul domniei, simbol al puterii, primit la înscăunare de către domnii Ţării Româneşti şi Moldovei din partea Porţii în Evul Mediu.
Stelă - mic monument în piatră, aşezat vertical, realizat pentru imortalizarea unor evenimente importante, precum o victorie militară, înco-
233
Streliţi
ronarea unui monarh, decesul unei personalităţi. Ex.: Numeroase stele datează din epoca clasică a civilizaţiei maiaşe.
Stolnic - înalt dreyJtror şi membru al sfatului domnesc în Evul Mediu în Moldova şi Ţara Ron. anească. Avea în grijă masa domnului, servea la ospeţe şi gusta cel dini i. L ucatele, pentru a arăta că nu sunt otrăvite. De asemenea, aproviziona curtea domnească cu peşte. Primele confirmări datează din 1392 în Ţara Românească şi, respectiv, din 1393 în Moldova.
Strateg - 1) în Antichitate, comandantul militar al unui polis; 2) la Atena, în perioada regimului democratic, demnitate anuală, la membrii Colegiului celor zece strategi. în caz de primejdie, strategii primeau puteri discreţionare, dar pe o perioadă limitată.
Strategie - ansamblu de măsuri legate de problemele pregătirii şi ducerii războiului, operaţiilor, conducerii eficiente a campaniilor militare şi a obţinerii, în final, a victoriei împotriva inamicului.
Stratioţi - trupe de infanterie în armata bizantină, recrutate dintre ţăranii împroprietăriţi cu titlu ereditar, în schimbul efectuării serviciului militar. S-au organizat cu precădere în regiunile de frontieră ale Imperiului bizantin.
Stratornic - vezi Postelnic.
Străjeri - 1) locuitorii care asigurau paza hotarelor Moldovei în Evul Mediu, în zonele de munte, în schimbul unor scutiri sau micşorări de impozite; 2) membrii Strajei Ţării, organizaţie cuprinzând tineretul şcolar, constituită în 1938 din iniţiativa regelui Carol al II-lea.
Streliţi - corp special de infanterişti dotaţi cu arme de foc în secolele
XVI-XVIII în Rusia. Bazele sale au fost puse de către ţarul Ivan al IV-lea Vasilievici („Cel Groaznic”) (1533-1584). Iniţial au fost folosiţi pentru paza oraşelor şi la frontiere. S-au recrutat dintre orăşeni şi se bucurau de unele privilegii economice. Totodată, din rândul lor se alegeau membrii gărzii ţarului. S-au aflat permanent în conflict cu autoritatea centrală şi deseori au reprezentat un factor de presiune politică. Au fost desfiinţaţi de către Petru I cel Mare (1689-1725), împărat al Rusiei în urma rebeliunii din 1698, când mulţi dintre ei au fost executaţi din porunca ţarului.
Stupă
234
Stupă - monument funerar budist, corp cilindric acoperit cu o cupolă, altar în piatră, destinat să adăpostească obiecte de cult, fragmente de vase, ofrande în cadrul religiei budiste.
Subaşi - dregători otomani în Evul Mediu, ce administrau o unitate teritorială în cadrul unui sageak. în secolul al XVlll-lea în Ţara Românească, termenul se referea la conducătorii satului.
Sublima Poartă - denumirea oficială a Imperiului otoman. Originea sa se regăseşte în poarta monumentală de intrare la palatul sultanului de la Constantinopol.
Sudiţi - locuitori din Ţara Românească în secolele XVIII-XIX, aflaţi sub protecţia unei puteri străine şi având dreptul la o jurisdicţie specială şi numeroase privilegii în plan fiscal. Ex.: Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost sudit rus.
Sufragete - militante ale mişcării feministe la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX în Marea Britanie. Au acţionat pentru acordarea de drepturi politice femeilor. Multe dintre ele s-au înrolat în Uniunea Social Politică a Femeilor, fondată în 1903 de către Emmeline Pankhurst (1858-1928). Printre formele de luptă folosite au fost demonstraţiile, depunerea de petiţii şi memorii, greva foamei.
Suliţă - armă de atac şi apărare folosită începând din Antichitate. în Evul Mediu în Ţările Române, călăreţii aveau suliţi mai scurte. în documentele din Ţara Românească este amintită şi suliţa lungă prevăzută cu cârlig, denumită fusmă. Este sinonim deseori cu lance.
Sultan - (turc. = putere) titlul, denumirea suveranilor musulmani în Evul Mediu şi în epoca modernă. Iniţial, a fost acordat de către calif suveranilor seldgiucizi. Mai apoi s-a extins în zonele Maghrebului şi ale Orientului Mijlociu şi Apropiat. Primul care a purtat acest titlu este pomenit în izvoare drept Tughril-beg.
Suniţi - diviziune teologică şi politică importantă în lumea islamică. Membrii săi sunt partizanii tradiţiei (Sunna) Profetului, ce cuprindea povestiri şi aforisme atribuite lui Mahomed. Au considerat că primii patru califi au fost coborâtori legitimi ai Profetului Mahomed. Adversarii lor în cadrul Islamului sunt şuţii.
235
Svastică
Suret - copie după un act sau a traducerii unui document în Evul Mediu în Moldova.
Surugiu - (turc.) în secolele XVIII-XIX în Ţara Românească, pentru a desemna pe vizitiul poştalionului (căruţa de poştă).
Suveran Pontif - vezi Papă.
Suveranitate - atribut inalienabil al unui stat, acela de a-şi decide singur şi fără nici un amestec din afară politica internă şi cea externă. Totodată, reprezintă un principiu de bază al dreptului internaţional ce se manifestă prin exercitarea funcţiilor statului în cadrul prerogativelor sale de ordin politic şi juridic. Ex.: Iluminismul şi apoi Revoluţia Franceză au proclamat şi dezvoltat principiul după care suveranitatea rezidă în naţiune.
Suzeran - senior în Evul Mediu, ce primeşte mai multe omagii din partea vasalilor, ce se pun sub protecţia sa şi primesc în schimbul serviciului militar posesiuni funciare numite fiefuri. în ierarhia feudală în statele din Europa Occidentală, suzeranul sau seniorul suprem era regele.
Suzeranitate - dreptul unui stat asupra altuia, vasal acestuia şi care are guvern propriu şi desfăşoară o politică externă limitată de confirmarea celui dintâi. Ex.: Poarta otomană a reprezentat pentru o lungă perioadă de timp puterea suzerană în raport cu Ţările Române.
Svastică - simbol religios al vechilor indieni. A reprezentat o cruce cu braţele egale şi extremităţile răsfrânte. A fost utilizată de către nazişti, ca simbol al arianismului în perioada 1933-1945.
Ş
Şamanism - credinţă religioasă animistă. La originea sa se află credinţele unor vechi triburi din Asia de Nord şi Centrală. Adepţii săi sunt încrezători în slujitorii cultului, care, în opinia lor, pot influenţa printr-un ceremonial special spiritele bune şi cele rele. Astfel, în cadrul ceremoniilor şamaniste se îmbină dansurile, formulele magice şi extazul mistic. Un loc important ocupă şi cultul strămoşilor. Este prezent la eschimoşi, la triburi africane şi la cele din jungla amazoniană.
Şambelan - demnitar de rang superior în statele monarhice din apusul Europei. A jucat deseori un rol important la Curtea regală. S-a ocupat de întreţinerea şi amenajarea camerei monarhului şi apoi de organizarea unor ceremonii. Ex.: Napoleon I, împărat al Franţei (1804-1815), a decis să fie înfiinţat rangul de Mare Şambelan.
Şaria - ansamblu de dispoziţii privind regulile de conduită morală ale musulmanilor, bazate pe Coran şi pe tradiţia islamică. A constituit unul din izvoarele sistemului juridic islamic. A impus deseori pedepse corporale foarte dure. în prezent, joacă un rol important în statele dominate de regimurile fundamentaliste musulmane, precum Iran şi Afganistan.
Şeic - căpetenie a unui trib sau a unei formaţiuni statale în lumea arabă. Acelaşi termen desemnează şi pe şeful unei comunităţi religioase musulmane. în Imperiul otoman, Şheik-ul Islam era conducătorul demnitarilor religioşi, ce aveau şi atribuţii judecătoreşti. Acesta era deseori consultat în adoptarea unor decizii la curtea otomană.
Şerbie - sistem de relaţii sociale şi economice specifice Evului Mediu. A constat în dependenţa personală a ţăranului şi a bunurilor sale faţă de deţinătorul, cu orice titlu, al unui domeniu feudal. A fost caracteristic tipului de economie în care circulaţia monetară şi rolul lumii urbane erau relativ restrânse. Pentru a facilita încasarea dărilor şi recrutarea forţei militare autoritatea centrală a recurs la legarea de glie, adică restrângerea drastică a libertăţii juridice individuale a ţăranilor. Astfel, această măsură a fost legiferată în Transilvania, prin Tripartitum-u\ din 1517, în Ţara Românească,
237
Şipai
prin „legătura” din 1595 a lui Mihai Viteazul, iar în Moldova, prin aşezământul din 1628 al lui Miron Barnovschi-Movilă.
Şerif - 1) prinţ arab. A jucat un rol important în istoria lumii islamice; 2) în Anglia şi S.U.A., funcţionar administrativ însărcinat cu menţinerea ordinii publice într-un comitat sau district. în numeroase cazuri, i-au fost acordate şi puteri judecătoreşti limitate. în Scoţia, judecătorul cu rangul cel mai înalt dintr-un comitat sau district.
Şetrar (Şătrar) - dregător cu atribuţii militare în Evul Mediu în Ţările Române. Era însărcinat cu paza corturilor domnului, organizarea de tabere militare, supravegherea îndeplinirii unor ordine. S-a recrutat dintre boierii cu experienţă militară. Dregătoria a căpătat importanţă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Astfel, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino în Ţara Românească, şetrarul era al treisprezecelea mare dregător în sfatul domnesc.
Şiiţi - diviziune teologică în lumea islamică, constituită în secolul al VllI-lea. Adepţii săi consideră pe Aii, nepotul Profetului Mahomed, drept unicul succesor legitim. Conducătorul poartă numele de imam. îşi dispută cu sunniţii dreptul de întâietate în lumea islamică. Au polarizat mai multe secte religioase, ca de exemplu ismailitji. Religia lor este răspândită astăzi în Irak, în Iran şi Yemen.
Şintoism - religie naţională în Japonia. S-a bazat pe animism, venerarea unor divinităţi ale naturii, cultul strămoşilor. A proslăvit figura împăratului şi a predicat loialitatea supuşilor faţă de persoana sa. Adepţii săi considerau că prin aceasta oamenii vor păşi pe „calea cea dreaptă” sau „calea zeilor”. între 1868 şi 1945 a fost religie de stat în arhipelagul nipon.
Şipai - soldaţi indieni, originari din Bengal, înrolaţi şi instruiţi conform standardelor europene în armata britanică, începând cu secolul al
XVIII-lea şi până în 1947. Folosirea cartuşelor şi a puştilor unse cu grăsime de vită a constituit o gravă jignire, atât pentru musulmani, cât şi pentru hinduşi. S-a adăugat şi creşterea obligaţiilor în muncă şi în bani ale băştinaşilor. Drept urmare, în 1857 a izbucnit marea răscoală a şipailor, care a durat până în anul următor şi a cuprins zone largi din India. între 1857-1858, şipaii au asediat garnizoana britanică de la Lucknow. După înfrângerea lor de către trupele britanice, controlul Londrei s-a întărit în India. Totuşi, s-a permis indienilor instruiţi să servească în eşaloanele inferioare ale administraţiei coloniale.
Şogun
238
Şogun - (japon.) în sens literal, înseamnă cel trimis contra barbarilor. Accepţia cea mai largă se referă la un general sau un comandant militar în Japonia în Evul Mediu. A fost între 1192 şi 1867 cel mai important conducător militar din Japonia. El a concentrat în mâna sa întreaga putere politică, împăratul dispunând doar de o putere formală. Sunt menţionate numeroase mari familii, din care au provenit iluştri şoguni. Ex.: Kamakura, Fujiwara, Ashikaga, Togukawa. în 1869, împăratul Mutsushito a răsturnat pe ultimul reprezentant al familiei Togukawa şi a inaugurat era reformelor, cunoscută sub numele de Era Meiji.
Şoltuz - conducător al sfatului oraşului sau târgului în Moldova în Evul Mediu. Era ales o dată pe an dintre negustorii cu stare şi era ajutat de 6-12 pârgari. Era însărcinat să aducă la cunoştinţa locuitorilor oraşului sau târgului hotărârile domniei şi să vegheze asupra bunei administraţii a oraşului şi a teritoriului agricol aferent. Putea lua parte şi la lucrările sfatului domnesc. A avut atribuţii fiscale şi juridice.
Şomaj - lipsa unui loc de muncă pentru o persoană aptă profesional pe o perioadă de timp, cu consemnarea sa în evidenţele instituţiei specializate legată de ocrotirea socială şi problemele muncii. Economiştii deosebesc şomaje: tranzitoriu; voluntar; involuntar; conjunctural. Rata şomajului depinde de creşterea populaţiei, progresul tehnic, ritmul creşterii economice, sistemul de învăţământ şi de formare a cadrelor. Fiind un fenomen important al economiei de piaţă în lumea contemporană, şomajul constituie o preocupare permanentă pentru identificarea unor soluţii economice, sociale şi politice şi adoptarea unor politici antişomaj.
Şrapnel - proiectil de artilerie încărcat cu gloanţe, dotat cu focos reglabil, care loveşte şi explodează într-un punct dorit de pe o traiectorie prestabilită, provocând pagube.
T
Tabula - (lat. tabula = scândură, tăblie, tăbliţă de scris, act scris), placă din metal, piatră sau lemn folosită în artele plastice începând din Antichitate. în sculptură, tabulele erau lucrate în marmură şi aveau un rol decorativ. în pictură se foloseau, mai ales, plăcile de lemn ce erau împodobite cu decoraţii şi încastrate în pereţi. Ex.: Tabula Peutingeriană reprezintă o hartă din anii 260-271 şi care s-a păstrat într-o copie din secolele XI-XII.
Tabulhana - (turc.) orchestra ienicerilor. Documentele o menţionează în secolele XV11-XVIII şi la curţile domneşti de la Bucureşti şi Iaşi.
Taille (La) - impozit direct pe persoane şi pe avere, plătit statului de către contribuabili grupaţi în starea a treia în perioada Vechiului Regim în Franţa.
Taipini - denumire dată ţăranilor răsculaţi între 1851-1864 în zonele din sudul Chinei. Pentru mai mult de un deceniu, răsculaţii, conduşi de către Hong Xinquan, şi-au stabilit capitala în oraşul Nanjing. Profesând o ideologie în care se regăseau principiile confucianismului şi ale egalitarismului primitiv, taipinii au încercat să răstoarne de la putere dinastia Qing şi pe marii proprietari funciari. în cele din urmă, taipinii au fost înfrânţi de către armata imperială chineză dotată cu armament modern şi instruită de consilieri militari europeni.
Talant - 1) unitate de măsură a greutăţii diferită de la un oraş-stat la altul; 2) monedă de aur sau de argint utilizată pe scară largă în polisuri, dar cu o valoare şi greutate ce a variat de la o cetate la alta.
Talasocraţie - sistem de guvernare în care puterea politică s-a întemeiat pe supremaţia maritimă şi avantajele economice şi militare care decurgeau din aceasta. Prin extensie, a vizat stăpânirea asupra mărilor. Ex.: Se consideră că la baza civilizaţiei minoice din Grecia arhaică, al cărei centru a fost insula Creta, s-a aflat sistemul talasocraţiei.
Taler (Thaler) - monedă de argint, austriacă, ce a circulat între secolele XV1-XIX în numeroase ţări ale Europei. Numele ei derivă de la valea
Talmud
240
Joachimsthal din Austria, aflată în secolul al XVI-lea în proprietatea familiei von Schlick. Aceasta a bătut în 1520 o monedă de argint ce a fost imitată de numeroase alte state. Valoarea şi titlul său au variat foarte mult. între secolele XV1-X1X, talerul a circulat şi în Ţările Române alături de zlot şi leu, fiind folosit în tranzacţiile interne şi externe.
Talmud - Cartea de bază a legislaţiei iudaice şi tezaurul tradiţiilor evreieşti (comentarii asupra Torei, cuprinse în Mişna). Rezultatul repetiţiei învăţăturii orale în şcolile rabinice) şi Ghemara (totalitatea comentariilor Mişnei). Legile sunt redate şi comentate cu amănuntele dezbaterilor dintre învăţaţi, cuprinzând şi aforisme, obiceiuri, învăţături morale. Sunt două Talmuduri: 1) Babilonian, redactat în ebraică şi în iudeo-armeană, opera şcolilor dinSura, Nehardea şi Pumbedita, la sfârşitul sec. V şi începutul sec. VI e.n. 2) lerusalimitean, opera academiilor din Lyda, Tiberiada, Cezareea, la începutul sec. V
Talveg - linia imaginară ce uneşte punctele de cea mai mare adâncime din albia minoră a unui fluviu, şenal navigabil, râu sau de-a lungul unei văi uscate. Ex.: Nota diplomatică emisă Ia 16/28 iunie 1876 de cătrfe ministrul de externe al României, Mihail Kogălniceanu (1817-1891), a solicitat între altele fixarea frontierei între România şi Poarta otomană pe talve-gul Dunării.
Tanc - maşină de luptă blindată pe şenile. Dispune de armament instalat în turelă: tun şi mitralieră şi în partea din faţă a vehicolului. Primele tancuri au fost utilizate de către britanici în luptele din 1915-1916 de pe frontul de vest în primul război mondial..
Tanzimat - epoca marilor reforme din secolul al XlX-lea în Imperiul otoman. A cuprins între 1839-1876 domniile sultanilor Abdul Medjid I (1839-1861) şi Abdul Aziz (1861-1876). Principalele reforme au vizat modernizarea statului otoman, conectarea sa la circuitul valorilor Europei occidentale. La baza lor s-a aflat documentul adoptat la Giilhane (3 noiembrie 1839). S-au adoptat numeroase legi în plan economic, politic, social şi juridic, precum cele privind simplificarea sistemului impunerii fiscale, egalitatea între toţi supuşii sultanului, dreptul tuturor la judecată, încurajarea construcţiei de căi ferate, organizarea serviciului poştal de stat, reorganizarea administraţiei, efectuarea serviciului militar, toleranţa religioasă.
Taoism - curent în filosofia antică chineză, inaugurat de Lao Zi. A apărut în China în sec. IV-III î.Hr. La baza sa a stat noţiunea de Tao (cale,
241
Templieri
drum) înţeleasă ca ordine unversală, specifică fenomenelor naturii, gândirii politice, vieţii sociale. A alimentat o religie ce a dominat în China până în secolul al XVll-lea.
Tapiserie - lucru de mână cusut cu fir pe o canava de ţesătură din lână sau din mătase. Sunt reprezentate subiecte diferite, ca de exemplu teme alegorice. Este folosită pentru împodobirea mobilierului şi decoraţia pereţilor. Ex.: Tapiseria de la Bayeux, realizată conform tradiţiei de către Matilda de Flandra, soţia Iui Wilhelm Cuceritorul (1028-1087), cuprinde scene din cucerirea Angliei de către normanzi.
Tarabostes - nobilii geto-daci. Principalele informaţii documentare despre tarabostes provin din lucrarea Getica a lui lordanes (sec. 6 d. Hr.). Drept semn distinctiv şi de nobleţe, îşi acopereau capul cu o căciulă. Au ocupat principalele demnităţi politice, religioase şi militare. Din rândul lor se alegeau regele, marele preot, şefii militari. Li se atribuie mormintele descoperite la Răcătău, Cugir, Popeşti.
Taylorism - sistem de organizare ştiinţifică a muncii pus la punct de către Frederick Winslow Taylor (1856-1915). în lucrarea Principals of Scientific Management (1911) a argumentat necesitatea reducerii timpilor inutili în cadrul producţiei şi cronometrarea foarte clară a tuturor momentelor importante ale actului de producţie. Sistemul lui a stat la baza dezvoltării, la sfârşitul secolului al XlX-lea - începutul secolului XX, a producţiei de serie în sistemul bandă rulantă.
Tehnocraţie - orientare în sociologia din a doua jumătate a secolului XX ce supraevaluează rolul tehnicilor şi a specialiştilor în conducerea societăţii şi a economiei şi-şi exprimă neîncrederea în politicieni. Termenul a apărut pentru prima dată în 1921, fiind folosit de către W.H. Smith. Concepţia a fost dezvoltată de către Howard Scott, Thorstein Veblen şi James Burnham, cel din urmă publicând în 1940 lucrarea Revoluţia managerială.
Templieri - membri ai unui ordin monaho-cavaleresc fondat în 1118-1120 în Palestina de către Papalitate. Se mai numeau Cavalerii Templului lui Solomon din Ierusalim. S-au numărat printre primele ordine cavalereşti ce s-au angajat în lupta împotriva musulmanilor în Orientul Apropiat şi Mijlociu. S-au recrutat cu predilecţie dintre francezi. Au devenit proprietari ai unor întinse pământuri şi au acumulat mari bogăţii, devenind veri-
Templu
242
tabili bancheri ai monarhilor francezi. în 1306, Filip al IV-lea (cel Frumos), rege al Franţei (1285-1314), pare-se el însuşi membru al Ordinului Templierilor şi dorind să-şi impună controlul asupra bogăţiilor ordinului l-a dizolvat şi a ordonat, sub pretextul ereziei, arestarea şi apoi execuţia conducătorilor săi în frunte cu marele magistru Jacques de Mollay.
Templu - (lat. templum = spaţiu determinat pe cer de către auguri înlăuntrul cărora observau zborul păsărilor; templu = Ioc consacrat) edificiu consacrat unei divinităţi şi destinat în principal practicii cultului religios. Este întâlnit în Antichitate în lumea orientală şi cea greco-romană. La romani templele au fost utilizate, în unele cazuri, şi pentru deliberări politice importante. Clădirea era orientată de la Vest la Est şi avea o formă dreptunghiulară. La intrare se aflau un vestibul ce adăpostea statuia divinităţii venerate. La baza lui se aflau mai multe încăperi subterane ce adăposteau tezaurul templului şi al oraşului. Ex.: Parthenonul şi Erechteionul de pe colina Acropole din Atena.
Teocraţie - formă de guvernământ în care autoritatea supremă în stat este reprezentată de către instituţiile clericale, ce cumulează, deopotrivă, puterea spirituală şi cea temporală. Dogmele religioase devin principii ale activităţii politice şi juridice. A constituit o formă de guvernământ specifică lumii antice (mai ales despoţiilor orientale) şi popoarelor Americii precolumbiene.
Teologie - disciplină ce studiază formele de cunoaştere ale religiei, izvoarele, riturile şi dogmele unei credinţe, justificarea lor teoretică.
Teosofie - doctrină religioasă şi filosofică ce susţine ideea unei nemijlocite cunoaşteri a esenţei lui Dumnezeu cu ajutorul intuiţiei mistice şi a „iluminării”. A jucat un rol important în Evul Mediu. Dintre reprezentanţii săi amintim pe Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim) (1492-1541), Jean Baptist Van Helmont (1500/1565-1599/1605), Emmanuel Swedenborg (1688-1772), Jakob Bohme (1575-1624).
Teracotă - bucăţi de lut ars de culoare maro-roşie închisă, nefasonate şi foarte rezistente, din care se modelau vase, opaiţe, statuete, ornamente, metope. A reprezentat un exemplu original de tehnică a artei plastice de inspiraţie galică, utilizată de către greci şi romani. Ex.: statuetele de Myrina şi Tanagra.
243
Testament
Teracoya - (japon.) şcolile din Japonia în perioada şogunatului Tokugawa (1603-1867), în care se deprindea arta scrisului şi cititului şi principiile de bază ale confucianismului. Au avut un rol important în creşterea nivelului ştiinţei de carte, în special în rândul adulţilor.
Terme - edificii pentru băi utilizate de către greci şi, mai ales de către romani în Antichitate. S-au aflat în proprietate privată sau de stat. Construcţia a cuprins mai multe încăperi, şi anume: vestiar, baie de aburi, baie de apă caldă, cea de apă călduţă, cea de apă rece, cameră pentru masaj, săli pentru conversaţie şi plimbare. Numeroase terme au fost construite pe vremea Iui Caracalla (211-217), Diocleţian (284-305). Au constituit o prezenţă importantă în peisajul vieţii cotidiene în lumea romană.
Teroare - acţiune premeditată de forţă, de exercitare a represiunii şi a presiunilor psihologice asupra adversarilor politici pentru a-i elimina. Termenul este folosit şi pentru principalul mijloc de acţiune politică a iacobinilor în lupta lor în cadrul Revoluţiei Franceze împotriva pericolului extern şi a contrarevoluţiei interne. Conducerea statului a revenit Comitetului Salvării Publice, Comitetului Siguranţei Generale şi Tribunalului Revoluţionar. Pedeapsa obişnuită era moartea prin ghilotinare. Conform părerii unor specialişti, între 1793-1794,300 000 persoane au fost arestate în Franţa, dintre care 17 000 au fost executate.
Terorism - formă de luptă violentă folosită de un grup sau organizaţie politică pentru a crea, prin atentate, luarea de ostateci, atacuri înarmate,
-	un climat de insecuritate în viaţa politică a unui stat. Ex.: Dintre organizaţiile teroriste din epoca contemporană pot Fi menţionate: Septembrie Negru, ETA, IRA, Jihadul Islamic, Baader-Meinhof, Sendero Luminoso, Brigăzile Roşii ş.a.
Terra sigillata - ceramică romană de lux, care se remarcă printr-o calitate superioară a compoziţiei pastei. Pe suprafaţa vaselor se aplică un strat subţire de peliculă lucioasă de culoare roşie şi decorată cu figuri în relief.
Testament - act juridic unilateral, solemn şi personal, prin care o persoană fizică dispune de avutul său pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. El se încheie în faţa reprezentanţilor organismelor judecătoreşti şi se întăreşte cu martori. Testamentul este revocabil atât timp cât testatorul său este în viaţă.
Tetraevanghel
244
Tetraevanghel (Tetraevangheliar) - carte ce cuprinde cele patru evanghelii, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Primul tetraevanghelier în Ţările Române a fost publicat în 1561 la Braşov şi este cunoscut sub numele de Tetraevangheliarul lui Coresi. Este sinonim cu evangheliar. Ex.: Tetra-evangheliarul, opera monahului Nicodim, de Ia mănăstirea Neamţ, înfăţişează figura îui Ştefan cel Mare.
Tetrarhie - formă de conducere a Imperiului roman urmărind consolidarea şi sporirea autorităţii imperiale, întărirea coeziunii interne. A fost instaurat în 293 de către împăratul Diocleţian pentru o mai bună administrare şi apărare împotriva atacurilor externe în vederea menţinerii unităţii politice a Imperiului roman. S-a prevăzut conducerea imperiului de către doi împăraţi (Augustus) - Diocleţian şi Maximian (286-305) şi doi coîm-păraţi (Caesar) - Galerius (293-305; 305-311) şi Constanţiu (293-305; 305-306). Hotărârile cele mai importante erau adoptate de către împăraţi, iar cu aducerea lor la îndeplinire erau însărcinaţi coîmpăraţii. Sistemul legislativ şi-a păstrat valabilitatea pe întreg teritoriul Imperiului. Fiecare membru al tetrarhiei şi-a stabilit o reşedinţă proprie şi a primit în administraţie anumite teritorii ale Imperiului. Roma a rămas capitala unică a statului roman.
Teutoni - la origine, un trib germanic aflat în Peninsula Iutlanda şi care în secolul II î. Hr. a migrat spre sud şi sud-vest în Galia. în accepţia sa cea mai cunoscută desemnează pe membrii Ordinului monaho-cavaleresc înfiinţat în 1189-1190 la Accra în Palestina. în secolul al XlII-lea, sub presiunea mamelucilor, teutonii s-au strămutat în Europa. în 1211, sunt menţionaţi în Ţara Bârsei, unde au primit numeroase privilegii din partea regilor maghiari. între 1429-1435, izvoarele documentare îi pomenesc în zonele Banatului. Ulterior, au devenit foarte puternici în Prusia. în 1237, s-au unit cu Ordinul Gladiferilor. Au constituit principalul instrument al expansiunii germanilor în teritoriile slave din răsăritul Europei. în secolul al XV-lea, s-au aflat în conflict cu regatul Poloniei, fiind înfrânţi cu ajutor moldovenesc în 1410 la Griinwald şi în 1422, la Marienburg. După pacea de la Torun din 1466 cu Polonia, puterea lor s-a aflat într-un declin vizibil. în 1525 averile Ordinului au fost secularizate. în 1809 Ordinul a fost dizolvat.
Tezaur - (lat. thesaurus = comoară, ascunsă sau îngropată) mari cantităţi de bani, bijuterii, pietre scumpe, obiecte de preţ strânse într-un loc sigur. Cu referire la un stat, tezaurul vizează locul unde îşi păstrează depozitele sale de bani, metale preţioase şi efecte. în ceea ce priveşte o bancă, termenul desemnează totalitatea aurului şi metalelor preţioase aflate în
245
Tipar
depozitul unei bănci de emisiune şi care serveşte la acoperirea biletelor emise de instituţia financiară respectivă. în Transilvania, în Evul Mediu, instituţia ce administra veniturile statului a purtat numele de tezaurariat şi era condusă de către tezaurar, demnitar ce făcea parte din consiliul ţării. Este sinonim cu vistierie.
Thema - iniţial, a desemnat o unitate militară în armata bizantină, începând din secolul al Vll-lea, o circumscripţie teritorial-administrativă şi militară în Imperiul bizantin. Era condusă de un strateg, numit de către împărat şi răspunzător în faţa lui şi care avea atribuţii administrative, judecătoreşti şi militare. Themele erau apărate de unităţi militare constituite din stratioţi. Primele theme au fost înfiinţate de către împăratul Heraclius (610-641). împăratul Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685) a transformat în 681-685 dioceza Thracia într-o themă pentru a face faţă pericolului bulgarilor. împăratul Ioan Tzimiskes (969-976) a fondat în zonele dunărene în 971-972, thema Paristrion (Paradunavon).
Thesaurarius - vezi Vistier.
Timar - loc de pământ conferit, cu drept de folosinţă, oştenilor şi uneori şi dregătorilor de către sultanul otoman în Evul Mediu, în schimbul efectuării serviciului militar şi al îndeplinirii funcţiei încredinţate. Deţinătorul său a fost timariotul, care a jucat un rol important în viaţa social-eco-nomică a Imperiului otoman.
Tîmocraţie - sistem politic în Atena antică, în care impunerea fiscală s-a făcut în funcţie de mărimea averii. Prin reforma din 594 î. Hr. a lui Solon (640-558 î. Hr.) populaţia Atenei a fost astfel împărţită în patru categorii şi a plătit corespunzător censul.
Timpan - element de decoraţie arhitectonică, o suprafaţă de zidărie netedă sau cu ornamente sculptate, ce se găseşte între o grindă orizontală {lintou) şi un arc de deasupra golului unei ferestre sau uşi.
Tipar - ansamblul procedeelor de obţinere a unor copii identice, ce cuprind texte şi ilustraţii, prin presarea pe hârtie sau carton, a formelor de imprimare acoperite cu cerneală. Tiparul a avut un rol deosebit în răspândirea ştiinţei de carte şi în dezvoltarea circulaţiei cărţii. în 1440, Johann Gutenberg (Johannes Gensfleisch) (1400-1468) a inventat la Mainz tiparul cu litere mobile şi a tipărit, în limba latină, Biblia, cunoscută drept a lui
Tiranie
246
Gutenberg. Cea mai veche carte tipărită în Ţările Române a fost Liturghierul luiMacarie (1508).
Tiranie - regim politic bazat pe conducerea discreţionară a unui stat de către un lider politic, ce se impune prin dispreţul legilor şi teroarea ridicată la rangul de politică oficială. A constituit o formă de guvernare impusă către sfârşitul epocii arhaice în oraşele-state din Grecia antică şi apoi, în secolele XIII-XVI, în Italia. Ex.: Dintre tiranii greci amintim pe Kyselos, la Corint, Polycrat în Samos, Kylon şi Pisistrate Ia Atena.
Humen - unitate militară în cadrul armatei mongole în Evul Mediu. Cuprindea 10 000 călăreţi care erau, la rândul lor, împărţiţi în unităţi mai mici de câte 1 000, 100 şi respectiv 10 oşteni.
Târguri - aşezările urbane în Evul Mediu din Ţara Românească şi Moldova. Au avut în principal o funcţie economică, politică, administrativă. Târgurile s-au ridicat la întretăierea drumurilor comerciale, la vaduri şi la capătul văilor. Deşi erau subordonate domniei, s-au bucurat de o organizare internă proprie, în frunte cu un şoltuz (în Moldova) şi un judeţ (în Ţara Românească), ajutat de un sfat ales dintre orăşenii cu stare, cu atribuţii administrative şi judecătoreşti. între târgurile cele mai cunoscute menţionăm Baia, Neamţ, Argeş, Câmpulung, Vaslui ş.a. într-o accepţie foarte largă târgul vizează o piaţă comercială organizată periodic într-un Ioc prestabilit.
Târnosire - ceremonie de sfinţire a unui lăcaş religios (nou) în Evul Mediu, în Moldova şi în Ţara Românească, la care asistau ctitorul edificiului, înalte feţe bisericeşti, un număr mare de locuitori.
Togă - (lat. toga = haină, acoperământ, copertă) piesă vestimentară folosită de către romani. Era constituită dintr-o bucată de lână sau pânză groasă, croită în formă de segment de cerc şi care înfăşură corpul, lăsând liber umărul şi braţul drept. Era fixată pe umărul stâng cu o agrafă sau fibulă. La început a fost purtată deopotrivă de bărbaţi şi femei. Ulterior, a rămas strict un veşmânt al bărbatului. Era folosită în unele cazuri şi drept cuvertură. Era primită de către tineri la vârsta majoratului. Toga vopsită cu purpură era destinată înalţilor demnitari şi generalilor victorioşi. Benzile de purpură de pe togă indicau poziţia socială, după cum urmează: senatorii -benzi late, cavalerii - benzi înguste.
Tolteci - populaţie amerindiană din Mexic. Au fost succesorii culturii Teotihuacan din zonele de centru ale Mexicului. Toltecii vorbeau o limbă
247
Tory
aparţinând familiei lingvistice naua. între secolele VII-XII, au dezvoltat o civilizaţie originală, ale cărei centre au fost Tuia şi Teotihuacan. Au fost adepţii cultului sacrificiului uman şi au pus bazele unui sistem propriu de norme şi valori ale eticii.
Topcli - termen utilizat în secolul al XVIII-lea în Moldova şi Ţara Românească, pentru a desemna pe tunarii turci sau pe cei din oastea domnilor fanarioţi.
Topografie - ramură a geodeziei. Este disciplina care se ocupă cu tehnica măsurătorilor, a calculului legat de unele suprafeţe restrânse de pe Pământ şi reprezentarea lor grafică sau numerică în plan orizontal pentru alcătuirea planurilor şi hărţilor.
Toponimie - totalitatea numelor proprii de locuri ale unei regiuni. Din punct de vedere lingvistic este o ramură a onomasticii, ce studiază originea, sensul, forma şi istoria numelor proprii de locuri. Ex.: Toponimia reprezintă un argument important în favoarea continuităţii populaţiei dacoromâne după secolul III.
Toreutică - arta de a sculpta, cizela şi asambla în lemn, fildeş. A constituit un capitol important în istoria artelor plastice. Prin extensie, totalitatea obiectelor de podoabă ale unui popor.
Tortură - complex de violenţe fizice aplicate celui bănuit că este vinovat, în cadrul judecăţii. Tortura a fost folosită la indicaţia completului de judecată pentru agravarea pedepsei, denunţarea complicilor. A fost utilizată frecvent în Evul Mediu.
Tory - (engl.) termen ce desemnează Partidul Conservator din Marea Britanie. Iniţial, a fost atribuit acelor regalişti ce s-au opus whigilor, ce doreau excluderea lui Iacob al II-lea Stuart (1633-1701) de la succesiunea la tronul Angliei în urma complotului din 1678-1681. Tory a susţinut teza originii divine a instituţiei monarhiei şi s-au arătat ostili „revoluţiei glorioase” din 1688. în secolul al XVIII-lea, au fost marginalizaţi în plan politic de către dinastia de Hanovra. Au revenit la conducerea guvernului britanic în perioada 1783-1830, ca urmare a activităţii lui William Pitt cel Tânăr (1759-1806). De pe această poziţie au atacat virulent Franţa în perioada Revoluţiei şi a Imperiului (1789-1815). Robert Peel (1788-1850) a pus bazele Partidului Conservator de tip modern.
Totalitarism
248
Totalitarism - sistem politic autoritar, ce se caracterizează prin predominarea statului în raport cu individul şi se bazează pe primatul partidului unic (comunist sau fascist) şi pe cultul personalităţii şefului statului. Puterea executivă îşi subordonează toate celelalte sfere de activitate ale politicului. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale oamenilor sunt lichidate, iar partidele de opoziţie interzise. Statul exercită un control direct şi absolut asupra întregii activităţi a cetăţenilor. Ex.: Regimurile fascist şi comunist sunt considerate regimuri totalitare.
Totem - simbol mitic, exprimat printr-o reprezentare a unui animal, obiect sau plantă, al eroului eponim - strămoşul comun, în sistemul organizării tribale. Venerat ca părinte şi protector, acesta are un caracter tabu, deoarece există credinţa unei strânse legături între totem, ca arhetip al comunităţii, şi grupul de urmaşi presupuşi. Este expresia unei concepţii religioase incipiente.
Transept - element al arhitecturii religioase. Vizează zona de intersecţie în unghi drept între nava transversală şi cea principală a unui edificiu religios. Transeptul separă, astfel, corul de corpul bazilical al construcţiei în cadrul unui plan de forma crucii latine.
Transhumanţă - proces de deplasare periodică dintr-o zonă în alta, în funcţie de anotimp, specific populaţiilor păstoreşti în bazinul mediteranean şi în Sahara.
Tranşee - şanţ îngust dotat cu parapete şi poziţii de tragere pentru armamentul de infanterie. Reprezintă o componentă fundamentală a sistemelor de fortificaţii militare. Rolul său este de a asigura protecţia în faţa înaintării inamicului sau de a oferi o bază de atac pentru unităţile de infanterie. A jucat un rol important în Războiul Crimeei (1853-1856) şi în războiul de poziţii în cadrul primei conflagraţii mondiale (1915-1918).
Tratat - acord între două sau mai multe părţi. Astfel, putem distinge tratat bilateral şi multilateral. Este cea mai răspândită formă juridică de reglementare a problemelor internaţionale. Cele mai cunoscute forme ale sale sunt: convenţia, pactul, acordul, protocolul, declaraţia. La tratat pot fi adăugate anexe, publice şi secrete. Autentificarea se face prin semnătură (parafare). Tratatul intră în vigoare în urma schimbului instrumentelor de ratificare între părţile contractante.
249
Tribun
Tratative - modalitate politică şi diplomatică de soluţionare a problemelor în litigiu. în planul relaţiilor internaţionale, se desfăşoară cu acordul părţilor implicate şi cu asigurarea condiţiilor de egalitate între participanţi. Tratativele se concretizează prin încheierea unui acord sau tratat. E sinonim cu termenul de negocieri.
Trădare - infracţiune deosebit de gravă în Evul Mediu. A constat în încălcarea principiului credinţei ce stătea la baza contractului vasalic între senior şi vasal, între monarh şi supuşi. Trădarea a fost consemnată sub diferite forme în documentele medievale, şi anume: nota infidelitas - în Transilvania şi hiclenie, hainie, viclenie, în Ţara Româneasă şi Moldova. în Ţările Române, pot fi identificate cu începere din timpul domniei lui Nicolae Alexandru Basarab, domn al Ţării Româneşti (1352-1364), când apare prima menţiune documentară, mai multe tipuri de trădare, precum: uneltirea, trădarea militară, exilul voluntar al boierului. Pedeapsa consta în revocarea daniei sau tăierea capului celui vinovat.
Treime - doctrina creştină ce consideră că Dumnezeu este întruchiparea Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, unitatea mistică „după fiinţă” a celor 3 ipostaze divine. A constituit unul din subiectele predilecte în dezbaterile religioase în Evul Mediu şi în epoca modernă.
Trib - (lat. tribus = organizare) formă de comunitate umană importantă în preistorie, ce există şi astăzi. A apărut în epoca neolitică fiind un semn al sedentarizării grupurilor umane. Constituie o grupare a mai multor ginţi sau familii înrudite, ce locuiesc acelaşi teritoriu, delimitat de al altor triburi, venerează un strămoş comun, vorbesc acelaşi dialect, au organe de conducere proprii şi se supun autorităţii unui şef ales, folosesc un cimitir comun. Atribuţiile sale principale vizează apărarea teritoriului, identificarea de noi surse de materii prime şi resurse naturale, stabilirea de alianţe. în cazul în care mai multe triburi se unesc pentru apărarea teritoriului şi organizarea de noi atacuri, ia naştere o uniune de triburi.
Tribun - (lat. tribunus) magistrat cu atribuţii militare şi civile în Roma antică. Tribunul militar era comandantul unor unităţi de infanterie şi cavalerie, în cadrul unui colegiu constituit din 3-8 persoane; unii dintre ei aveau atribuţiile unui consul. Tribunii erau ofiţeri, câte 6 de legiune, care aveau comanda alternativ. Tribunii plebei erau însărcinaţi cu apărarea drepturilor plebei. Demnitatea a fost instituită în 490 î. Hr. prin alegerea a doi tribuni. în 457 î. Hr., izvoarele amintesc 10 tribuni ai plebei. Aceştia erau invio-
Tribunal
250
labili, se bucurau de dreptul de veto asupra deciziilor magistraţilor, hotărârilor Senatului şi puteau convoca Adunarea Poporului. Perioada în care îşi exercitau mandatul poartă numele de tribunal. într-un sens foarte larg, tribunul este un orator popular. în timpul revoluţiei de la 1848/1849 în Transilvania, numele este purtat de către unii conducători ai unităţilor militare româneşti.
Tribunal - instanţă judecătorească cu atribuţii determinate. Ea rezolvă litigiile între persoanele fizice, juridice şi recursurile. în sens larg, completul de judecată.
Tribut - obligaţie financiară. în perioada republicii romane, a constituit o contribuţie excepţională a cetăţenilor pentru a suplini necesităţile militare. Sub Imperiu, tributul a reprezentat impozitul plătit de către supuşii Romei pe proprietatea financiară şi pe venitul profesional. începând cu Evul Mediu a desemnat suma de bani, vărsată de un stat altui stat, la date fixe, în semn de recunoaştere a dependenţei politice. Tributul Ţărilor Române faţă de Poarta otomană a cunoscut un curs ascendent. Primii voievozi care au îndeplinit această obligaţie au fost în 1415, Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti (1386-1418) şi, respectiv, în 1457, Petru Aron, domn al Moldovei (1451-1452; 1454-1455; 1455-1457). Este sinonim cu haraci.
Tricesimă - taxă vamală plătită pe mărfuri în Evul Mediu în Transilvania. Era calculată în funcţie de valoarea şi cantitatea de marfă şi se achita în natură sau în bani. Plata se făcea în oraşele de la fruntariile ţării, precum: Sibiu, Braşov, Bran, Dej.
Triremă - corabie comercială sau navă de război cu velatură şi trei rânduri de rame dispuse pe trei nivele suprapuse. A fost inventată în secolul al VHI-lea î. Hr.. A fost folosită, în special, de către greci şi romani.
Triumvirat - (lat. triumviratus) înţelegere fără o bază legală între trei lideri politici în vederea asigurării controlului puterii politice la Roma. în istoria romană sunt cunoscute două triumvirate. Primul a fost format din Caius Iulius Caesar, Cnaeus Magnus Pompeius (Pompei) (106-48 î. Hr.), Marcus Licinius Crassus Dives (Crassus) (114-53 î. Hr.). Caesar a luptat contra lui Pompei şi Crassus pe care i-a înfrânt şi s-a proclamat dictator. Al doilea triumvirat s-a format în anul 43 î. Chr., după asasinarea lui Caesar, şi a reunit pe Caius Iulius Caesar Octavianus (Octavian, devenit ulterior Augustus), Marcus Antonius (82-30 î. Hr.), Marcus Aemilianus Lepidus (90-13 î. Hr.). Cel
251
Tui
din urmă s-a retras, iar contradicţiile între Octavian şi Marcus Antonius au luat sfârşit prin înfrângerea în anul 31 î. Hr. în bătălia de la Actium a celui din urmă, aliat cu Cleopatra a Vil-a, regină a Egiptului lagid (44-30 î. Hr.).
Troc - schimb direct, în natură, de produse (mărfuri), fără mijlocirea banilor. A fost specific perioadei de trecere către epoca metalelor şi, respectiv, celei către Evul Mediu. A fost un indicator important al tipului de economie de-a lungul mai multor epoci istorice.
Trofeu - (lat tropaeum = semn, marcă, monument) monument comemorativ al unei victorii militare în Antichitate. E pomenit în cazul grecilor şi, în special, al romanilor. La greci era reprezentat de o ridicătură de piatră sau de pământ şi un suport pe care erau expuse armele consacrate amintirii victoriei. în cazul romanilor, a luat forma unui monument de formă circulară, din marmură sau de bronz şi închinat zeului Mars. Ex.: Tropaeum Traiani în Dacia, Tropaeum Alpinum Augusti în Galia
Trubaduri - poeţi peregrini în secolele XI-XIII în Europa occidentală. Au compus versuri pe teme de dragoste sau pastorale, care erau recitate cu un acompaniament muzical specific la festivităţile şi serbările organizate în castelele medievale. Poezia de dragoste era închinată femeii ce apare ca o întruchipare a frumuseţii şi a celor mai de seamă însuşiri sufleteşti. în Franţa, au devenit celebre versurile în vechea langue d’oc al vechii limbi vorbite în sudul ţării. în acelaşi sens au acţionat şi truverii şi rninnesăngerii. Ex.: Guillaume de Poitiers, Jauffre Rudei.
Trust - formă de organizare a producţiei şi muncii la sfârşitul secolului al XlX-lea şi în secolul XX. Ea reprezintă fuziunea, sub forma societăţii pe acţiuni, a mai multor întreprinderi care îşi pierd, astfel, independenţa de producţie şi desfacere. Proprietarii societăţilor membre devin co-acţionari ai noii unităţi economice. Trusturile controlează sectoare întregi ale economiei din diferite ţări. Ex.: în 1938, funcţionau în România,între altele, Trustul Foresta Română şi Trustul Metalurgic Titan, Nădrag, Călan.
Tui (Tug) - însemn al puterii şi rangului demnitarilor în societatea medievală otomană. Consta dintr-o prăjină, înaltă de 2-3 metri, ce avea în vârf o sferă de plumb aurită sau o semilună. De prăjină atârnau fire de păr de cal alb împetite în şuviţe şi al căror număr - vana, două, trei şi mai multe
-	determina rangul generalilor, paşalelor şi demnitarilor otomani. Astfel, sultanul avea 7-9 tuiuri, beilerbeii şi marii viziri, respectiv trei. Domnii români erau asimilaţi paşalelor cu două tuiuri, adică conducătorilor de provincii (vilaiete).
Tumul
252
Tumul - movilă artificială din piatră sau pământ, de formă piramidală sau conică, ce se ridică deasupra mormintelor de înhumaţie sau incinerare, cu scopul de a proteja locul de depunere al cadavrelor şi inventarul aferent. Au fost edificate începând din epoca neolitică şi au avut dimensiuni ce au variat între 0,50-1 metru - înălţimea şi 8-10 metri -, diametrul. Uneori tumulul acoperă o construcţie funerară din lemn sau blocuri de piatră izolate sau grupate în necropole. A constituit un semn al diferenţierii sociale. Ex.: tumulii de la Ferigile, Agighiol, Zimnicea, Mangalia.
Tun - denumire generică dată tuturor pieselor de artilerie, constând dintr un dispozitiv dotat cu gură de foc şi mecanisme ce asigură trimiterea proiectilului la distanţă. Primele piese de artilerie au purtat numele de bombarde şi au folosit la început piatra, iar apoi proiectile din metal. Folosirea artileriei este atestată în Ţările Române încă din secolul al XV-lea, când a fost utilizată de către lancu de Hunedoara în Transilvania şi Ştefan cel Mare. Piesele de artilerie au purtat nume diferite în spaţiul românesc, ca de exemplu, săcăluşe, huşnită, balimez, puşcă. Termenul de tun este folosit în mod curent începând cu secolul al XVIII-lea.
Tura (Tugra) - monograma sultanului în Evul Mediu şi în epoca modernă, ce se aplica pe monede şi actele oficiale, pentru a le conferi valabilitate. într-o accepţie largă, tura era orice efigie sau emblemă.
Turban - acoperământ pentru cap. Constă dintr-o fâşie lungă de pânză, stofă subţire sau mătase, care se înfăşoară de câteva ori în jurul capului. Este folosit în principal de către bărbaţi, fiind o piesă de seamă în moda orientală.
Turnir - întrecere cavalerească, organizată pe baza unor reguli precise, în cadrul unor serbări şi festivităţi în Evul Mediu. Era un prilej important pentru cavaleri de a-şi demonstra măiestria în mânuirea armelor. A reprezentat unul din momentele cele mai de seamă ale vieţii de curte în Evul Mediu.
Tutunărit - dare pe culturile de tutun la pogon, plătită în secolele
XVII-XVI1I în Ţara Românească şi Moldova. A fost introdusă în 1693-1695 în Moldova, în perioada domniei lui Constantin Duca (1693-1695; 1700-1703) şi respectiv 1702 în Ţara Românească. A constituit una din dările ce nu au cunoscut decât foarte rar scutiri din partea domniei, deoarece era o sursă importantă de venituri.
T
Ţar - împărat. Titlu purtat de monarhii din unele state slave din Europa răsăriteană - Rusia, Bulgaria - în Evul Mediu şi în epoca modernă. Ţarii ruşi s-au considerat continuatorii tradiţiei imperiale romane. De aceea, Moscova a fost deseori descrisă drept „a treia Romă”, după Roma şi Constantinopol. Ex.: Petru cel Mare, ţar al Rusiei (1689-1725); Nicolae I, ţar al Rusiei (1825-1855); Nicolae al Il-lea, ţar al Rusiei (1894-1917); Ivan Straţmir, ţar la Vidin (1371-1396); Ferdinand 1, ţar al Bulgariei (1877-1918). Formaţiunile politice din Peninsula Balcanică în Evul Mediu, care au fost conduse de ţari, au purtat numele de /arate. Ele au avut o suprafaţă relativ restrânsă şi în secolele al XIV-XV au fost cucerite de către otomani.
Ţara Sfântă - pentru credincioşii mozaici şi creştini, zona geografică şi istorică a Palestinei antice, în care a apărut religia creştină. Centrele sale cele mai importante sunt Ierusalim, Nazaret, Betleem.
Ţară - teritoriu locuit de un popor, organizat din punct de vedere politic şi administrativ într-un stat. în cadrul organizării administrative şi politice a Ţărilor Române în Evul Mediu ea a desemnat o provincie. La începutul epocii medievale ea a vizat în spaţiul carpato-danubian zona de locuire a unei uniuni de obşti libere, denumită de către Nicolae Iorga românie populară. Ex.: Ţara Loviştei, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei ş.a. După unele date s-au constituit 20 de astfel de „ţări”. Acestea au constituit cadrul în care s-a menţinut pentru o perioadă îndelungată ţărănimea liberă. Ulterior, ele s-au transformat, în cadrul unui proces complicat şi îndelungat, în voievodate.
Ţarevici - titlu acordat fiului ţarului desemnat ca moştenitor al tronului Rusiei. Ex.: Alexei Petrovici, fiul lui Petru cel Mare, executat în 1718, în urma condamnării Ia moarte de către tatăl său; Alexei Nikolaevici, fiul ultimului ţar, Nicolae al II-Iea, masacrat împreună cu întreaga familie imperială rusă în 1918 la Ekaterinburg (Sverdlovsk) de către bolşevici din ordinul lui Lenin.
Ţăran - persoană care trăieşte în zonele rurale şi se îndeletniceşte exclusiv cu practicarea agriculturii şi creşterea animalelor. A structurat o ie-
Ţărănism
254
rarhie complexă, cu precădere în Evul Mediu, şi anume: ţărani liberi -răzeşi, moşneni, ţărani aserviţi - iobagi, rumâni, vecini, jeleri. Ansamblul obligaţiilor ţăranului faţă de domnie, boieri (nobili), Biserică - în muncă, produse, bani - poartă numele de rentă feudală.
Ţărănism - curent politic şi ideologic în România în epoca modernă. Teoreticienii săi au fost Vasile M. Kogălniceanu (1863-1941), Constantin Dobrescu Argeş (1859-1903), Constantin Stere (1865-1936), Virgil Madgearu (1887-1940), Gheorghe Zâne (1897-1978), Ion Mihalache (1882-1963). A exprimat interesele micilor proprietari agricoli. S-a considerat că agricultura trebuia să domine dezvoltarea economică în vederea asigurării necesarului de hrană şi pentru aprovizionarea pieţei interne. Urmau să fie stimulate cu predilecţie acele ramuri ale industriei care se bazau pe exploatarea resurselor naturale. Capitalul străin trebuia încurajat, nu însă în dauna celui autohton. Idealul său a fost mica proprietate ţărănească. Adepţii săi s-au recrutat mai ales din rândul membrilor Partidului Naţional Ţărănesc, fondat în 1926.
Ţinut - unitate teritorial-administrativă în Evul Mediu în Moldova. Numele său provenea de la târgul-reşedinţă. în 1566, un diplomat polon menţiona 24 de ţinuturi. Ex.: Suceava, Soroca, Lăpuşna, Orhei, Putna, Tu-tova ş.a. La conducerea ei s-a aflat pârcălabul. Din secolul al XVII-lea, el a fost urmat de către căpitanul de ţinut, iar din secolul al XVIII-lea, de către ispravnic. Prin reforma administrativă de la 14 august 1938 s-au reînfiinţat în România ţinuturile - în număr de zece la nivelul întregii ţări - care erau conduse de către rezidenţi regali.
u
Ucaz (Ukaz) - poruncă împărătească, ordin al ţarului Rusiei. Desemnează documentul prin care autocratul rus decidea asupra unor probleme importante de ordin politic, social, militar. Ex.: ucazurile din 1766 şi 1861, emise de Ecaterina II (Cea Mare) (1762-1796) şi, respectiv, de către Alexandru al II-lea (1855-1881).
Ulemale (Ulamale) - membri ai clerului şi jurişti musulmani. Au fost formaţi în şcolile teologice musulmane. S-au manifestat ca apărători intransigenţi ai credinţei islamice.
Ultimatum - somaţie, ultimul cuvânt, hotărâre irevocabilă. în practica diplomatică internaţională, reprezintă o comunicare (notă diplomatică), în care sunt prevăzute condiţii pe care un stat le prezintă altuia atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor grave în relaţiile bilaterale ale unui fenomen sau eveniment şi pentru soluţionarea unor probleme litigioase. Prin extindere, termenul a fost utilizat şi în viaţa social-politică internă a unor state. Ex.: ultimatumul înaintat nobilimii refugiate în oraşul Deva (11 noiembrie 1784); ultimatumurile din vara anului 1914; notele ultimative ale U.R.S.S. adresate la 26 şi, respectiv, 28 iunie 1940, României privind Basarabia.
Umanism - mişcare culturală apărută iniţial în Europa occidentală şi care apoi s-a extins pe continent (secolele XIV-XVIII). Ea a exprimat, totodată, o ideologie îndreptată împotriva lumii medievale şi a valorilor sale. A constituit suportul principalelor valori ale Renaşterii. Umanismul a cultivat încrederea în rolul şi valoarea omului, posibilităţile sale de dezvoltare, a lăudat virtuţile şi capacitatea sa de creaţie. S-a făurit, astfel, o cultură laică a cărei model a fost Antichitatea clasică greco-romană şi tipul său de perfecţiune umană. S-au afirmat, deopotrivă, umanismul civic şi cel critic, erudit. Printre reprezentanţii săi menţionăm pe Lorenzo Valla (1407-1457), Eras-mus din Rotterdam (1469-1536), William Shakespeare (1564-1616), stolnicul Constantin Cantacuzino (c. 1650-1716).
Unelte - piese, ansamblu de piese sau un dispozitiv acţionat manual sau de către un mecanism, cu scopul de a efectua o operaţie tehnică de
Ungere
256
prelucrare, manevrare sau montare. Partea sa activă se află în contact direct cu obiectul asupra căruia se acţionează. Rolul principal în mânuirea uneltelor îl are omul. Ex.: uneltele de producţie au constituit un criteriu important în analiza unei epoci istorice.
Ungere (Miruire) - ceremonie religioasă de consacrare a unui monarh sau înaltă faţă bisericească. Prin aceasta se consideră că cel uns era alesul lui Dumnezeu pe pământ şi se bucura de graţia divină. Ex.: ceremonia de ungere a regilor Franţei a avut loc, în principal, la Reims (secolele XIV-XIX). în Ţările Române, domnul era uns de către mitropolit.
Unitarianism - confesiune reformată (protestantă) radicală, apărută în secolul al XVI-lea în Germania şi apoi în câteva ţări europene. Adepţii săi au negat dogma Trinităţii. De aceea a fost denumită şi antitrinitarism. Această confesiune a recunoscut în Dumnezeu o singură persoană. S-a răspândit şi în Transilvania, printre adepţii săi numărându-se Francisc David şi Gaspar Heltai (1510-1574). A fost protejată de către Ioan al II-Iea Sigis-mund, principe al Transilvaniei (1540-1551; 1556-1571).
Uniţi - parte a populaţiei româneşti din Transilvania care a acceptat unirea cu Biserica Romano-Catolică. Unirea a fost acceptată în 1697-1698 de către mitropoliţii Teofil şi Atanasie Anghel şi întărită prin diplomele leopoldine din 16 februarie 1699 şi 19 martie 1701, care au acordat clerului unit unele privilegii economice. Uniţii au sperat că prin acest act politic şi religios vor obţine o îmbunătăţire a statutului lor politico-juridic în Transilvania. Unirea religioasă a constituit, astfel, o modalitate originală de acţiune politică. Uniţii sunt cunoscuţi şi sub numele de greco-catolici şi, mulţi dintre adepţii lor au jucat un rol important în mişcarea de emancipare naţională în Transilvania.
Uniune - legătura între două sau mai multe persoane, grupuri, clase şi categorii sociale, în vederea apărării unor interese, a revendicării şi impunerii unor drepturi şi scopuri comune. în sens generic, termenul se referă la diferite organizaţii politice, economice şi obşteşti. Asociaţia între două state care recunosc acelaşi suveran, dar îşi păstrează organizarea proprie şi calitatea de subiect poartă numele de uniune personală. Ex.: între 1859-1862 între Moldova şi Ţara Românească a funcţionat o uniune personală, rezultat al alegerii în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza (1820-1873) ca domnitor Ia Iaşi şi, respectiv, Ia Bucureşti.
257
Uric
Universitate - concept juridic şi politic medieval utilizat în Transilvania şi care a desemnat o comunitate etnică şi socială învestită de suveran cu atributele existenţei politice şi juridice. O diplomă din 1291 emisă de Andrei al 111-lea, rege al Ungariei (1290-1298), atestă existenţa în Transilvania a unei astfel de comunităţi. Sub denumirea de Universitatea saşilor este menţionată în Evul Mediu o largă formă de organizare teritorială şi politică a populaţiei săseşti din scaunele şi districtele Sibiu, Mediaş şi Braşov, cu scopul menţinerii privilegiilor economice şi politice. în Evul Mediu, universitatea a reprezentat o instituţie de învăţământ superior, organizată în mai multe facultăţi. Profesori şi studenţi s-au grupat în organizaţii numite universităţi. Prin extensie universitate va desemna apoi însăşi instituţia. Ea a fost, în această perioadă istorică, dominată de către biserică şi a jucat uneori şi un important rol politic, precum Sorbona din Paris. Prima universitate din Europa şi-a deschis porţile în 1158 la Bologna. Au urmat altele la Oxford, Paris, Praga, Padova, Cracovia. în Ţările Române, prima universitate a fost inaugurată în 1581 la Cluj. în 1860, s-a înfiinţat cea de la Iaşi, iar în 1864 cea de Ia Bucureşti.
Uranian - cult religios, divinitate care vizează spaţiul cosmic, universul.
Urbanism - studiu aprofundat şi sistematic de adaptare a habitatului la nevoile omului. Constituie ştiinţa proiectării lucrărilor de construcţie şi de sistematizare a unei aşezări umane. Se adaugă, totodată, un complex de măsuri cu caracter social, economic, edilitar şi tehnic menite să vină în întâmpinarea necesităţilor comunităţii. Ex.: concepţia urbanistică romană în Antichitate; planurile arhitectului Georges Haussmann (1809-1891) de modernizare a Parisului în timpul domniei lui Napoleon al III-lea, împărat al Franţei (1852-1870).
Urbariu - cartă funciară, registru în care erau înscrise proprietăţile funciare din Transilvania, cu menţionarea numărului de locuitori, suprafeţele cultivate, obligaţiile aferente. Ulterior, denumirea a fost extinsă în perioada dominaţiei habsburgice în Transilvania asupra actelor normative ce au reglementat obligaţiile ţărănimii. Ex.: urbariile din 1767, 1846-1847.
Uric - posesiune ereditară dobândită printr-un act de donaţie făcut de un voievod unui boier, sat sau unei mănăstiri. Reprezintă şi actul de întărire a unei proprietăţi depline pe care titularul său era îndreptăţit să o transmită ereditar urmaşilor săi, de pildă o proprietate transmisă din tată în fiu.
Uricar
258
Uricar - scriitor de urice, redactor de acte şi documente în cancelaria domnească a Moldovei (secolele XIV-XVIII). în secolul al XVII-lea, lineari erau desemnaţi diecii. în secolul următor, o dată cu redactarea documentelor în limba română, uricarii au devenit traducători de documente slavone.
Ursuline - membre ale unui Ordin catolic, fondat în Italia în 1537 de către Angela Merici. în 1611 s-au stabilit în Franţa. S-au ocupat, în principal, de educaţia religioasă a tinerilor şi au desfăşurat o activitate meritorie de misionariat şi de îngrijire a bolnavilor.
Uşer - dregător în Moldova în Evul Mediu. în sarcina lui s-a aflat primirea şi găzduirea solilor şi demnitarilor străini, în special turci, aflaţi în trecere pe la curtea moldoveană. El servea şi ca translator şi crainic al poruncilor domneşti. Deoarece trebuia să cunoască în principal limba turcă, din secolul al XVII-lea funcţia a fost încredinţată unor greci cunoscători ai acestei limbi, ca de exemplu: Panaiotache Morona. în secolul al XVIII-lea, este pomenit ca mare dregător în sfatul domnesc.
Utopie - proiect general de organizare politică, socială şi economică ideală a societăţii. Numele îi provine de la lucrarea lui Thomas Morus (1478-1535), intitulată Despre statul ideal sau insula Utopia (1516). Printre autorii de utopii menţionăm pe Platon, Tommaso Campanella (1568-1639), Fenelon (1651-1715).
Utrenie - slujbă religioasă în Biserica Ortodoxă. Are loc foarte devreme, dimineaţa, înaintea liturghiei.
Uvertură - compoziţie muzicală pentru orchestră. Constituie introducerea în trei timpi la o operă, un oratoriu, o suită instrumentală. Ex.: uvertura la opera Fidelio de Ludwig van Beethoven.
Uzufruct - dreptul principal, real de a utiliza pe deplin un bun, un lucru mobil sau imobil şi foloasele sale şi care aparţine, în fapt, altcuiva (nudul proprietar). Beneficiarul unui astfel de drept se numeşte uzufructu-ar. Dreptul se stinge prin moartea uzufructuarului. Obligaţiile celor două părţi sunt: 1) noul proprietar să păstreze dreptul; 2) uzufructuarul să restituie lucrul la încetarea dreptului. A fost foarte răspândit în practica juridică în Evul Mediu.
259
Uzurpare
Uzurpare - acţiune, de cele mai multe ori violentă, prin care o persoană îşi însuşeşte fraudulos un bun, un drept sau o calitate, un titlu. Termenul este frecvent utilizat pentru a desemna preluarea tronului de către un personaj istoric, altul decât succesorul legitim. A fost un procedeu utilizat pe larg în Evul Mediu în perioadele de anarhie feudală. Ex.: Vlad Uzurpatorul în Ţara Românească.
V
Vakâf - instituţie de binefacere publică, proprietate impersonală aparţinând aşezămintelor religioase din Imperiul otoman în Evul Mediu. Din veniturile obţinute din exploatarea lor era asigurată asistenţa socială, remunerarea învăţătorilor şi a demnitarilor juridici şi religioşi, cheltuielile legate de repararea fortificaţiilor oraşelor. Acestea se aflau sub protecţia legii islamice (şaria). Marea majoritate a teritoriilor transformate în raiale au cunoscut şi regimul vakîf-ului.
Val (lat. vallum = întăritură) - şanţ cu meterez de pământ, care a jucat în Antichitate rolul de fortificaţie sau semn de hotar. în Ţările Române se folosea termenul popular de troiane. Ex.: valurile ridicate de către romani în Câmpia Română; zidul lui Hadrian în Britania.
Valide - denumire acordată mamei sultanului. Aceasta a încercat să joace uneori, cu precădere de la sfârşitul secolului al XVI-lea, un rol politic important la Constantinopol.
Vamă - instituţie prin care se exercită controlul asupra intrării şi ieşirii mărfurilor din ţară. în Evul Mediu în Ţara Românească au funcţionat vămile de la Bran, Calafat, Brăila, Giurgiu, Buzău, iar în Moldova, cele de la Dorohoi, Câmpulung, Baia, Bacău, Hotin, Tighina. Cu sensul general de dare, ea a constituit taxa pe circulaţia internă şi externă a produselor. Se plătea în natură sau în bani. Vama cea mare se achita la vânzarea mărfurilor pe piaţă, iar cea mică, pentru tranzit şi per căruţă. Documentele medievale menţionează vămile peştelui, porcului, calului, de sare ş.a Vămile au constituit un venit al domniei, care le arenda prin licitaţie sau le acorda cu drept de exploatare unor mănăstiri. Numeroşi domni au decis în Evul Mediu să acorde scutire de vamă negustorilor din alte ţări. în conformitate cu prevederile Regulamentului Organic, vămile s-au stabilit de către Adunarea Obştească cu acordul domnului.
Varegi - denumire dată vikingilor (normanzilor) la începutul Evului Mediu de către bizantini, slavii de răsărit şi arabi. Sunt menţionaţi în izvoarele medievale, în special în legătură cu drumul comercial „de la Varegi la
261
Văcărit
Greci”, care lega în perioada bizantină nordul Europei prin teritoriul actual al Rusiei şi Ucrainei de Europa de Sud-Est, ajungând la Constantinopol.
Vasalitate - raport contractual în Evul Mediu între senior şi vasal, bazat pe fidelitatea personală. Relaţia vasalică a impus îndatoriri reciproce în urma acordării de către senior a dreptului de folosinţă a feudei către vasal şi a prestării de către cel din urmă a omagiului de credinţă. Vasalul îi datora seniorului şi ajutor militar (consilium et auxiliumj. încălcarea contractului vasalic era denumită felonie. Forma clasică a raporturilor vasalice s-a manifestat în Europa occidentală. în Ţările Române, proprietatea funciară era considerată ca provenind de la domnie. Astfel, feudalii (boierii, nobilii) erau datori domnului cu dreaptă şi credincioasă slujbă. Vasalitatea domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti faţă de coroana Ungariei şi cea a Poloniei a fost de multe ori formală şi a fost făcută tocmai pentru a asigura supravieţuirea fiinţei statale luând forma unor legături politico-diplomatice. Regii Ungariei au recunoscut domnilor munteni şi moldoveni stăpânirea unor domenii în Transilvania, ca de exemplu: Amlaşul, Făgăraşul, Rodna, Ciceul, Cetatea de Baltă. în conformitate cu relaţiile de vasalitate ale Ţărilor Române faţă de Poarta otomană, acestea erau considerate tributare având un statut de autonomie recunoscut prin Capitularii. Autonomia a fost rezultatul rezistenţei românilor în faţa polticii otomane. De obicei, împreună cu domnul depuneau jurământ de credinţă şi marii boieri, ce întăreau prin aceasta actul autorităţii centrale. Ex.: la 26 septembrie 1387, domnul Moldovei Petru Muşat (1375-1391) a prestat jurământul omagial regelui Poloniei. La 15 septembrie 1485, în fruntea unei numeroase suite, Ştefan cel Mare a depus personal la Colomeea omagiul de vasalitate regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea (1447-1492).
Văcărit - dare în bani percepută de către domnie pe cap de vită mare - vaci, cai, boi, bivoli în Moldova şi Ţara Românească în Evul Mediu. A reprezentat prin cuantumul şi obligativitatea sa una din cele mai grele obligaţii financiare la care trebuiau să facă faţă contribuabilii. A determinat importante consecinţe demografice şi economice, accentuând criza satului românesc în Evul Mediu. Reacţiile ţăranilor au fost violente, precum fuga de pe moşie, alungarea perceptorilor. A fost introdusă în Ţara Românească în 1689 de către Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi în Moldova în 1693-1695 de către Constantin Duca (1693-1695; 1700-1703). în cursul secolului al XVIII-lea, a fost desfiinţată şi reintrodusă de câteva ori. A fost reactivată pentru scurt timp în 1798 în timpul domniei, în Ţara Românească, a lui Constantin Hangerli (1797-1799). A fost abolită la 15 februarie 1799.
Văleat
262
Văleat (Veleat) - element de datare cronologică utilizat în cancelaria Ţărilor Române până la sfârşitul secolului al XVIII-lea. A fost inspirat de cronologia folosită în Imperiul bizantin. A exprimat anul de la facerea lumii sau zidirea lumii. în actele de cancelarie în limba slavonă sau română textul era datat cu anii de la naşterea lui Hristos. în documentele în limba latină s-a utilizat anii erei noastre - în anul domnului... Calculul în anii erei noastre se poate realiza prin scăderea, pentru lunile martie-octombrie, din văleat 5508, iar pentru lunile noiembrie-martie, respectiv din văleat 5509. Termenul are şi sensul de dată, termen pentru realizarea unui lucru.
Vătaf (Vătah, Vătav) - dregător în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. A avut atribuţii fiscale, administrative şi judecătoreşti în cadrul judeţelor şi ţinuturilor. Executa poruncile domneşti, era comandant al steagurilor din ţinuturi, iar mai târziu supraveghea slugile de la curtea boierească sau de pe lângă o mănăstire. A jucat şi rolul de conducător al unei bresle sau corp de meşteşugari. Pentru prima dată, dregătoria apare menţionată într-un document din 15 ianuarie 1467, iar mai târziu în Moldova. în secolul al XVI-lea a primit însărcinarea de a organiza mici cete de curteni şi de slujitori de curte, subalterni ai unui dregător. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, orice conducător de ceată purta numele de vătaf: de graniţă; de dorobanţi; de plai. în secolul al XVIII-lea a devenit conducătorul unor unităţi militare de ordine interioară, constituită din plăieşi. Ex.: Tudor Vladimirescu a îndeplinit funcţia de vătaf de plai Ia Cloşani.
Vătăman - în Moldova în Evul Mediu a desemnat pe conducătorul obştii libere. Deseori, vătămanul este reprezentantul boierului în satele aservite, însărcinat cu supravegherea îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale ţăranilor. A avut şi rolul de a ajuta, în calitate de slujbaş local, Ia strângerea dărilor.
Vechil - în Ţările Române în Evul Mediu, persoana care supraveghea pe cei care lucrau pe o proprietate agricolă. Vechilul a îndeplinit un rol important şi în judecarea diferitelor pricini prin reprezentarea intereselor boierilor la încheierea diferitelor acte juridice sau în cazul unor judecăţi cu procură scrisă.
Vecini - ţărani dependenţi în Moldova în Evul Mediu. Procesul de aservire a ţărănimii s-a declanşat în urma uzurpării de către conducătorii obştilor a libertăţii personale şi a drepturilor de proprietate ale ţăranilor. Vecinii datorau ascultare faţă de proprietarul feudal şi de reprezentanţii săi, aveau obligaţii în muncă, în natură şi în bani faţă de boier, domnie şi bise-
263
Vicus
rică. Denumirea a fost utilizată iniţial şi în Moldova, şi în Ţara Românească, dar în cel din urmă caz a fost înlocuită în secolul al XVI-lea cu cel de rumân. Au fost desfiinţaţi în 1749 prin reforma lui Constantin Mavrocordat.
Vel - termen de origine slavă folosit în Moldova şi Ţara Românească în Evul Mediu pentru a preceda un titlu sau rang boieresc. A avut, în general, accepţia de mare. Ex.: vel vornic al oştirilor (1779); vel vornic de poliţie (secolul al XlX-lea); veliţii boieri (instanţa de judecată).
Veto - (lat. veto = mă opun), dreptul excepţional al unei persoane (lider politic) sau al unui stat de a se opune la adoptarea unei hotărâri sau propuneri în viaţa politică internă sau în organizaţia internaţională din care face parte. în unele state din lume şeful puterii executive are dreptul de a se opune, prin nepromulgare, intrării în vigoare a unei legi votate de Parlament. Ex.: în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite dispun de dreptul de veto cei cinci membri permanenţi - S.U.A., Rusia, Franţa, Marea Britanie, China. Prin aceasta se poate împiedica adoptarea unei hotărâri pentru care au votat favorabil ceilalţi membri.
Vicar - preot sau episcop care ţine locul unei înalte feţe bisericeşti. Conform unei ierarhii politice şi religioase şi a tradiţiei medievale, regii erau consideraţi vicarii lui Iisus Hristos, iar Papa, Vicarul lui Dumnezeu şi al Sfântului Petru. Vicarul apostolic este un înalt prelat al Bisericii Romano-Ca-tolice însărcinat cu administrarea unor teritorii. în religia greco-catolică vicarul ocupă o poziţie intermediară între episcop şi protopop. Astfel, au fiinţat în Transilvania în secolul al XVIII-lea patru vicari, respectiv la Făgăraş, Haţeg, Rodna şi Silvania, fiind sprijiniţi de soboruri vicariale. Trei dintre aceştia păstoreau în teritoriile regimentelor grănicereşti. Ex.: loan Para, Ioan Marian.
Vicerege - înalt demnitar ce conduce o provincie sau o colonie în numele unui rege. A jucat un rol important în secolele XV1-XVIII în organizarea politică şi administrativ-teritorială a imperiului colonial spaniol din America Centrală şi de Sud. Astfel, s-au impus viceregii din Mexic şi Peru, ca reprezentanţi ai coroanei Spaniei în colonii.
Vicus - (lat. vicus = (la oraş), cartier, sector; (la ţară), sat, tîrg), comunitate rurală în Imperiul roman. A reunit pe locuitorii fără drept de cetăţenie, deci marea masă a locuitorilor Imperiului. A constituit o formă intermediară între villa rustica - proprietatea rurală şi civitas - aglomerarea urbană. Cuprindea o aglomerare de locuinţe săteşti, cu o reţea stradală, dar
Vikingi
264
fără ziduri de apărare. Locuitorii săi erau, prin excelenţă, contribuabili, plăteau cele mai grele impozite şi furnizau soldaţi. Deşi a beneficiat de o relativă autonomie administrativă şi religioasă, a depins de capitala provinciei (teritorium) din care făcea parte.
Vikingi (Normanzi) - nume dat neamurilor germanice din Europa de Nord la începutul Evului Mediu. Războinici şi marinari iscusiţi, vikingii au întreprins în secolele VI1-XII numeroase expediţii militare şi comerciale în Irlanda, Anglia, Scoţia, nordul Franţei şi al Germaniei, Sicilia şi sudul Italiei, Rusia, America de Nord şi au pus bazele unor aşezări ce au devenit nucleul unor viitoare formaţiuni politice.
Vilaiet (Vilâyet, Eyalet) - provincie, formă de organizare adminis-trativ-teritorială în Imperiul otoman în Evul Mediu şi în epoca modernă. La conducerea lui se afla un guvernator (ualiu), care era un paşă cu trei tuiuri. Ex.: vilaietele Silistrei şi Vidinului.
Villa - casă particulară de lux, cu un grad sporit de confort, situată la marginea oraşului sau „sub zidurile oraşului” şi aparţinând aristocraţiei romane. In comparaţie cu Italia, în Dacia ea era modestă în ceea ce priveşte stilul arhitectonic şi proporţiile. Putea fi şi centrul unor ferme pentru vânzarea produselor agricole. Ex.: Villa Hadriana din Tivoli.
Villa rustica - ansamblul unei gospodării agricole aparţinând aristocraţiei în Imperiul roman. Cuprindea locuinţa proprietarului şi anexele ce adăposteau vitele, uneltele, proviziile, sclavii şi ceilalţi lucrători agricoli. în funcţie de specificul agricol sau zootehnic, ea putea fi grupată în jurul unei curţi centrale, putea să aibă o mare suprafaţă, iar la exterior, un zid înalt şi gros de piatră. A constituit un important simbol al puterii economice a marilor proprietari agricoli. Ex.: Bascoreale - în Italia; Deva, Ciumăfaia, Hobiţa, Aiud în Dacia romană.
Viteaz - categorie militară în Ţările Române în Evul Mediu, similară cavalerilor din statele Europei occidentale. Luptau călări şi posedau armament greu. Deşi s-au bucurat de o relativă autonomie socială şi militară, au avut un statut militar inferior marii boierimi. în schimbul prestării serviciului militar, erau recompensaţi prin cesionarea unor proprietăţi agricole şi a unor beneficii. în Moldova, termenul de viteaz era asociat în formă cu rangul, titlul sau demnitatea boierească.
265
Voievod
Vistier (Thesaurarius) - mare dregător în Ţările Române în Evul Mediu. A fost însărcinat cu evidenţa veniturilor şi cheltuielilor domniei, a numărului de contribuabili şi a celor scutiţi de dări, cu repartiţia şi încasarea dărilor. Iniţial, printre atribuţiile sale s-a numărat şi procurarea şi păstrarea pentru domn a obiectelor vestimentare de lux. în cadrul sfatului domnesc, a urmat în rang după marele spătar. Este menţionat pentru prima dată în Ţara Românească într-un document din 8 ianuarie 1392, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, iar în Moldova într-un document datat 11 februarie 1400, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Vitraliu - panou decorativ din plăci de sticlă colorată sau pictată în culori de smalţ, montat în armături metalice la ferestre, cu precădere în lăcaşurile religioase. A jucat un rol important în arhitectura medievală gotică, conferind un plus de frumuseţe şi exuberanţă catedralelor din Evul Mediu.
Vizieră (Vizetă) - o parte componentă a armurii medievale. Ea este partea mobilă dinainte a coifului, care putea fi ridicată sau coborâtă şi care avea rolul de a apăra obrazul de lovituri.
Vizir - înalt demnitar. Sub acest nume a fost menţionat principalul consilier al faraonului în Egiptul antic. în lumea musulmană, a desemnat un important rang politic şi administrativ. în Califatul Abassid, era şeful administraţiei de stat. în Imperiul otoman, a îndeplinit funcţia de coordonator al administraţiei civile, controlând activitatea unor divanuri, veniturile şi cheltuielile statului. începând din epoca selgiucidă, primea anual drept salariu aproximativ 10% din veniturile statului. Marele vizir (vezir-i azam) era întâiul sfetnic al sultanului şi deţinător al sigiliului de stat. Ex.: Familia vizirilor Koprulii a jucat un rol politic important în perioada domniei sultanului Mahomed al IV-lea (1648-1687).
Vlah (Olah, Voloh, Blachus) - termen folosit, sub forma de Welche, de către triburile germanice, pentru a desemna populaţiile romanizate. Iniţial, a fost utilizat de către celţi, de la care l-au preluat germanii. Ulterior, l-au împrumutat slavii, de la care a trecut la bizantini. Pentru cei din urmă termenul se referea la românii din Peninsula Balcanică - s-a extins şi asupra celor de la nordul Dunării. în Evul Mediu, a vizat şi pe locuitorii Ţării Româneşti.
Voievod - titlu acordat în Evul Mediu domnitorilor în Moldova şi Ţara Românească, iar în Transilvania până în 1541. La origine, a reprezentat con-
Vornic
266
ducătorul unei confederaţii de obşti cu atribuţii politice, militare, judecătoreşti şi administrative. în afară de domnul ţării, titlul a continuat să fie purtat după secolul al XlV-lea de către voievozii locali. A constituit o instituţie tipic românească, care însă a evoluat în mod diferit pe cele două versante ale Carpaţiior. Titlul păstrat de către cei înscăunaţi la cârma ţării era întărit prin adăugarea celui de domn. Titlul de voievod era atribuit şi fiilor de domn, ce erau astfel confirmaţi în calitate de urmaşi la tron.
Vornic (Palatinus) - unul din cei mai importanţi dregători din sfatul domnesc în Evul Mediu în Ţara Românească şi Moldova. Iniţial, a avut atribuţii strict militare. Ulterior, a devenit conducător al curţii domneşti şi locţiitor al domnului în probleme de judecată, drept ce se întindea asupra întregii ţări, cu excepţia Olteniei, în Ţara Românească. A fost şi reprezentant al instituţiei domniei în oraşe unde a dispus de atribuţii judecătoreşti. în calitate de primar al unui târg sau al unui sat avea misiunea de a convoca pe săteni la adunări, de a anunţa ştirile. Este menţionat documentar pentru întâia dată în 1389 în Ţara Românească. în secolele XIV-XV1I, a avut un rol deosebit în conducerea operaţiilor militare. în secolul al XVI-lea, fiinţau în Moldova marele vornic al Ţârii de Sus şi respectiv, al Ţării de Jos. în documentele medievale sunt menţionaţi, între alţi dregători, vornicul de poartă (de gloată), vornicul doamnei, vornicul de Vrancea.
Vot - exprimarea opiniei cetăţenilor unui stat în legătură cu alegerea reprezentanţilor lor în organismele de conducere sau în legătură cu unele probleme importante ale societăţii. Reprezintă, totodată, opinia exprimată de membrii unei adunări constituite în legătură cu o candidatură. în practica politică se utilizează votul: deliberativ; direct sau indirect; de încredere sau neîncredere; consultativ; deschis. La baza consultărilor electorale stă votul censitar - participarea la vot pe baza censului dat către stat şi votul universal - participarea tuturor cetăţenilor unui stat, indiferent de starea materială, sex, credinţă religioasă, naţionalitate la alegerea organelor centrale şi locale ale puterii de stat. Ex.: Constituţia din 1866 a consfinţit principiul votului censitar în România. La 16 decembrie 1918, a apărut decre-tul-lege privind votul universal direct şi secret pentru toţi locuitorii, începând de la vârsta de 21 de ani, cu excepţia femeilor, ofiţerilor şi magistraţilor în România.
Votiv - obiecte, inscripţii, slujbe religioase închinate sau hărăzite divinităţii spre a împlini o făgăduială solemnă faţă de aceasta. Un tablou votiv reprezintă o scenă dintr-o pictură murală bisericească înfăţişând pe
267
Vulgata
ctitor cu miniatura bisericii în braţe. O slujbă votivă este dedicată unei sărbători religioase speciale. în acelaşi sens pot fi menţionate şi jocurile sportive, monedele romane bătute în sănătatea diverşilor împăraţi.
Vrăjitoare - persoană, de cele mai multe ori de sex feminin, care practică o magie secretă, primitivă şi ilicită pentru influenţarea oamenilor, evenimentelor, obiectelor prin folosirea forţelor oculte. A constituit o acuzaţie gratuită, frecventă la adresa celor ce nu recunoşteau învăţătura oficială a Bisericii, adică a celor consideraţi eretici. Pedeapsa obişnuită era arderea pe rug. în pravilele din Ţările Române din secolul al XVII-lea, vrăjitoria este asimilată magiei negre. Conform unor statistici, între 1590-1650, aproximativ 100 000 de persoane au fost ucise în lumea protestantă sub acuzaţia de vrăjitorie. Ex.: vrăjitoarele din Salem Village, Massachusetts (1692).
Vulgata - versiune în limba latină a Bibliei. A fost realizată, conform tradiţiei, de către Sfântul leronim, între 390-405, prin traducerea din limba greacă a Noului Testament şi din limba ebraică a Vechiului Testament. A fost adoptată de către Biserica Romano-Catolică la Conciliul de la Trento (1545-1563) şi este utilizată şi în zilele noastre.
w
Weltpolitik - (germ.) politica externă a Germaniei la finele secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX. Iniţiată de împăratul Wilhelm al II-Iea (1888-1918), această politică a urmărit creşterea influenţei Germaniei în lume şi cucerirea de noi colonii. în acest sens, Germania s-a arătat interesată de proiectul căii ferate Berlin-Constantinopol-Bagdad, a încercat să incite Ia luptă pe burii din sudul Africii, a concurat cu Franţa în privinţa influenţei în Maroc.
Whigi - (engl.) termenul a desemnat, iniţial, pe scoţienii rebeli, de religie presbiteriană, în perioada Războiului Civil din Anglia (1642-1649). A fost menţionat pentru prima dată în 1679 ca vizând o grupare politică ce se opunea regelui Iacob al II-lea Stuart al Angliei. Ulterior, a desemnat pe membrii unei orientări politice de esenţă liberală. Whigii au dominat viaţa politică a Angliei în secolul al XVIII-lea şi au constituit un sprijin de seamă al dinastiei de Hanovra. După 1830, fiind legaţi prin interese de noua industrie engleză, au iniţiat numeroase reforme economice şi politice. în jurul anului 1867, unii whigi sub conducerea lui William Ewart Gladstone (1809-1898) s-au orientat către formarea unui Partid Liberal în Anglia.
X
Xenofobie - aversiune faţă de alte popoare şi naţionalităţi, faţă de tot ceea ce le individualizează. A articulat un curent politic şi un mod de gândire ce a servit, de cele mai multe ori, activităţii partidelor de extremă dreaptă. Practica xenofobiei se află deseori în strânsă legătură cu politica naţionalistă şi izolaţionistă.
z
Zaherea - provizii, mijloace de aprovizionare necesare forţelor militare otomane aflate în campanie sau celor din cetăţile de la Dunăre. Ele erau furnizate de către Ţările Române şi constau în cereale, vite, produse animale. Se adăugau obligaţii generale de a aproviziona cu grâne Constan-tinopolul. A constituit cadrul prielnic de aplicare a controlului otoman exclusiv asupra economiei Ţărilor Române.
Este menţionată în mod explict într-un firman din 1560 adresat de sultanul Soliman Magnificul (1520-1566) lui Alexandru Lăpuşneanu, domn al Moldovei (1522-1561; 1563/1564-1568). în secolele XII-XVIII, a devenit mai apăsătoare în Ţara Românească.
Zapciu - cârmuitor al unei mici unităţi teritorial-administrative {plasă) în Moldova şi Ţara Românească în Evul Mediu şi în epoca modernă, subordonat direct ispravnicului judeţului. Era însărcinat cu strângerea dărilor şi putea proceda şi la execuţii silite în caz de neplată. Ulterior, a devenit un mic dregător, ce îndeplinea pe plan local sarcini administrative, judecătoreşti şi fiscale. în secolul al XVIII-lea, zapciii erau numiţi de către ispravnici, ceea ce a dus la creşterea venalităţii şi la mărirea aparatului birocratic. Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti, a încercat să impună numirea lor doar de către domnie la propunerea vistieriei, dar fără prea mult succes.
Zapis - document, înscris, act de vânzare-cumpărare, dovadă scrisă, în Ţările Române în Evul Mediu. Vizează orice document cu caracter juridic încheiat între două sau mai multe persoane fizice sau juridice. De multe ori, pentru autentificare se cerea adeverire de la ispravnic sau întărire de la domnie. în caz de distrugere sau pierdere, se putea reconstitui cu întărirea martorilor.
Zaraf - cămătar. Persoană care se îndeletnicea cu împrumutul şi schimbul banilor, deseori cu dobândă foarte mare. A îndeplinit, totodată, rolul de casier al vistieriei şi al administraţiei locale. Primele informaţii documentare despre zarafi în Ţările Române datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea. S-au recrutat cu precădere dintre străini - greci, evrei, armeni. La finele secolului al XVIII-lea, este menţionată la Bucureşti o organizaţie profesională a acestora.
271
Zepelin
Zeciuială - dare anuală, în Evul Mediu, reprezentând a zecea parte din produsele agricole şi din vite. Ulterior, ea a fost percepută şi din alte produse. Datorau zeciuiala, în principal, toţi locuitorii Jării, cu excepţia categoriilor privilegiate, ce o plăteau domniei doar din câteva produse. Ea era destinată domniei, nobilului (boierului) şi Bisericii. Refuzul de a plăti a generat deseori grave tensiuni sociale. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a transformat într-o dare în bani luând forma chiriei şi apoi a arenzii.
Zeloţi - membrii unui curent poliţe şi religios, recrutaţi din rândul păturilor sărace şi mijlocii din Palestina antică în secolul I, partizanii rezistenţei armate faţă de Roma, cu spirit de sacrificiu. Au organizat numeroase acţiuni violente împotriva marii preoţimi iudaice şi a dominaţiei romane în Palestina. Astfel, în anul 66 d. Hr. zeloţii se răscoală la Ierusalim, îl alungă pe regele pro-roman Agrippa, îl omoară pe marele preot care colabora cu puterea şi alungă trupele romane din Iudeea. Ulterior, au fost asediaţi de către romani în fortăreaţa Masada, unde, nemaiputând rezista s-au sinucis. Termenul desemnează şi pe membrii grupării de la Tessaloniki, care a condus între 1342-1349/1350 o puternică răscoală populară în Imperiul bizantin.
Zemstve - adunări provinciale în Rusia ţaristă. Au fost constituite în urma reformei din 1 ianuarie 1864, iniţiată de către ţarul Rusiei Alexandru al Il-lea (1855-1881). Au fost expresia încercării autorităţii centrale de a promova, în cadrul unor reforme liberale, principii autoadministraţiei în plan local. Aveau atribuţii în domeniul administraţiei, educaţiei şi sănătăţii, dar erau lipsite de o influenţă politică reală. Membrii săi s-au recrutat din rândul nobilimii mijlocii pe baza votului censitar. Au reprezentat, pentru o lungă perioadă de timp, organisme politice ale opoziţiei în provincie faţă de politica autocrată a ţarului.
Zen - sectă budistă. A fost fondată în China în 1191 de către Eisai, iar în secolul al XlII-lea s-a răspândit în insulele arhipelagului nipon. Membrii săi practică meditaţia, metodă ce se consideră că permite „celui ales” să se ridice deasupra lumii materiale. A avut numeroase implicaţii asupra evoluţiei artei florale (ikebana), a ceremoniei ceaiului în Japonia.
Zepelin - navă aeriană (dirijabil) de mari dimensiuni. Are o formă cilindrică cu extremităţile alungite. Este compusă din mai multe compartimente şi foloseşte drept combustibil hidrogenul, heliul sau alte gaze mai uşoare ca aerul. A fost utilizat pentru transportul de mărfuri, de pasageri şi în scopuri militare. Numele lui vine de la contele Ferdinand von Zeppelin
Zeu
272
(1838-1917), care a construit între anii 1900 şi 1917 peste 50 de dirijabile. în timpul primului război mondial, a fost utilizat ca armă de luptă - misiuni de recunoaştere şi bombardament. Caracterul uşor inflamabil al combustibilului folosit a provocat numeroase tragedii soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, precum în 1937 când la Lakehurst (S.UA.) s-a prăbuşit în flăcări zepelinul german „Hindenburg”.
Zeu - divinitate, idol venerat în Antichitate. Totalitatea zeilor a constituit baza mitologiei şi religiei antice, a încercării de a explica existenţa lumii. Ex.: Marduk - la babilonieni, Ra, Osiris - la egipteni, Zeus, Apollo, Dyonisos - la greci: Marte, Jupiter, Saturn, Bacchus - la romani; Zeul cel Mare, Bendis - la geto-daci.
Ziamet- lot funciar (feudă) în Imperiul otoman acordat de către sultan oştenilor sau funcţionarilor civili cu un venit între 20 000-100 000 aspri.
Ziar (jurnal, gazetă) - publicaţie cotidiană. Cuprinde ştiri, informaţii, iar mai târziu, ilustraţii şi material publicitar, privind evenimente cu caracter economic, politic, social, cultural. Constituie un mijloc deosebit de important de influenţă asupra opiniei publice. Primele ziare au apărut în Europa la sfârşitul secolului al XVI-lea. Printre primele ziare în limba română menţionăm: în 1827 - „Fama Lipschii” şi în 1829 - „Albina Românească” şi „Curierul Românesc”.
Zigurat - edificiu construit în Antichitate în Mesopotamia, cu formă de piramidă în trepte. Pe cea mai de sus platformă se afla un templu la care ducea o scară monumentală. Templul servea ceremoniilor religioase şi conform unor interpretări recente, observaţiilor astronomice. Conform părerii unor cercetători, legendarul Turn Babei imita construcţia unui zigurat. Astăzi, s-au păstrat ruinele ziguratului de la Ur, în Irak. Pe platforma sa superioară se afla, conform tradiţiei, templul închinat zeului Lunii.
Zoomorfism - reprezentare a zeităţilor prin animale în Antichitate. Ex.: cultul pisicii în Egiptul antic.
Zoroastrism - religie veche din Asia Centrală. S-a răspândit cu precădere în Iran în secolele VI î. Hr. - VI d. Hr. Considera că existenţa este rezultatul luptei între forţele binelui (Ahuramazda) şi cele ale răului (Ahri-man). Fondatorul său a fost considerat profetul Zoroastru (Zarathustra). învăţătura sa a fost cuprinsă în cartea Avesta, iar slujitorii săi erau magii.
273
Zwinglianism
Adepţii săi erau de părere că omul trebuie să fie drept şi cinstit şi să aleagă ceea ce este mai important din punct de vedere moral. O dată cu răspândirea religiei islamice, mulţi adepţi ai zoroastrismului s-au refugiat în oraşele Yazd şi Kerman. în secolul al X-lea mulţi dintre zoroastrieni s-au refugiat la Bombay în India.
Zwinglianism - doctrină protestantă radicală, care s-a răspândit în secolul al XVI-lea, în principal, în Elveţia. Fondatorul său a fost Ulrich (Huldreich) Zwingli (1484-1531), care în lucrarea sa De Vera et Falsa Religione (1525), a criticat aspru religia catolică şi primatul Papei. Biblia era considerată autoritatea supremă ce domina în cadrul unei biserici foarte simple. Adepţii săi s-au opus unor aspecte ale credinţei luterane, în special în ceea ce priveşte euharistia. Ei considerau împărtăşania doar o simplă rememorare a sacrificiului lui Iisus Hristos pe cruce.
BIBLIOGRAFIE
Simon Adams, John Briquebec, Ann Kramer, Illustrated Atlas of World History, New York, Random House, 1991.
After the End of History, London, Collins, 1992.
Maurice Agulhon, Histoire vagabonde, Paris, Gallimard, 1996.
American Heritage Dictionary, Based on the Second College Edition, New York, Laurel, 1983.
Frangoise Aoustin, Jean Brignon, Carnet College, Histoire-Geographie 3e, Paris, Hatier, 1991.
Jean-Noel Aquistapace, Dictionnaire de la politique, Paris, Seghers, 1966.
Marielle Barret, Carnet Lycee, Histoire terminale, Paris, Hatier, 1992.
Giinther Barudio, Politik als Kultur, Ein Lexikon, Stuttgart, Verlag J.B. Metzler, 1994.
Petre Bărbulescu, Ionel Cloşca, Repere de cronologie internaţională 1914-1945, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
Jules R. Benjamin, A Student’s Guide to History, 4th Edition, New York, St. Martin’s Press, 1987.
Jean Berenger, Histoire de l'Empire des Habsbourgs, 1273-1918, Paris, Fayard, 1990.
Dan Berindei, Românii şi Europa, Istorie, Societate, Cultură, voi. 1, Secolele
XVIII-XIX, Bucureşti, Ed. Museion, 1991.
Serge Berstein, Pierre Milza, Histoire de l’Europe contemporaine, Le XlX-e sie-cle, De 1815 ă 1919, Paris, Hatier, 1992.
Jean-Paul Bertaud, Histoire du Consulat et de l’Empire, Chronologie com-mentee 1799-1815, Paris, Perrin, 1992.
Marc Bloch aujourd’hui, Histoire comparee, Sciences sociales, Ed. par H. Atoma, Andre Brurguire, Paris, Ed. de E.H.E.S.S., 1990.
Brockhaus Enzyklopedie, 20 voi., Wiesbaden, 1966-1974.
Silviu Brucan, îndreptar - Dicţionar de Politologie, Bucureşti, Ed. Nemira, 1993.
Ion Bulei, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, Ed. Meronia, 1996.
The Cambridge Ancient History, 12 voi., Cambridge, At the University Press, 1924-1939.
C.	Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanţii militari, Dicţionar, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.
Frangoise Châtelet, Evelyne Pisier, Concepţiile politice ale secolului XX, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1994.
Bibliografie
276
Stanley Chodorow, MackGregor Knox, Conrad Schirokauer, Joseph R. Stra-yer, Hans W. Gatzke, The Mainstream of Civilization, 6th Ed., Boston, The Hartcourt Press, 1994.
Jean Danielou, Reflecţii despre misterul istoriei, Bucureşti, E.U.B., 1996.
Kenneth C. Davis, Don’t know much about History, Everything you rteed to krtow about American History but never learned, New York, Avon Books, 1991.
DEX, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a 11-a, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996.
Dictionnaire de iAncien Regime. Royaume de France I6e-18e sicle, Sous la direction de Lucien Bely, Paris, P.U.F., 1996.
Dictionnaire encyclopedique d’histoire Mourre, 5 voi., Paris, Bordas, 1996.
Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Coordonator: Ionel Gal, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
10 Leqons sur le nazisme. Sous la direction de Alfred Grosser, Bruxelles, Ed. Complexe, 1991.
Jean-Baptiste Duroselle, Toute Empire Perira, Theorie des relations inter-nationales, Paris, Armând Colin, 1992.
Economie Politică, 2 voi., Sub redacţia lui Vasile C. Nechita, Galaţi, Ed. Porto Franco, 1992.
Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicţionar al religiilor, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1993.
Enciclopedia Civilizaţiei Romane, Sub redacţia lui Dumitru Tudor, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
Graham Evans, Jeffrey Newnham, The Dictionary of World Politics, New York, Simon and Schuster, 1990.
Mounir Farah, Andrea Berens Karls, Cari Max Kortepeter, The Human Experience, A World History, New York, Charles Merill, 1985.
Fisher Weltgeschichte, 25 voi., Frankfurt/Main, 1965.
Elizabeth Floyd, Geoffrey Hindley, Makers of History, London, Bloomsbury, 1989.
Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în zilele noastre, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1992.
Peter Gran, Beyond Eurocentrism, A New View of Modern World History, Syracuse University Press, 1996.
Les grandes dates de l’Islam, Sous la direction de Robert Mantran, Paris, Larousse, 1900.
Thomas H. Greer, Gavin Lewis, A Brief History of the Western World, Forth Worth, HBJ, 1992.
The Guinness History Fad Books, Events, Dates, People, London, Guinness Publ., 1994.
Histoire de l’Empire Otoman, Sous la direction de Robert Mantran, Paris, Fayard, 1989.
Historical Literary, The Case for History in American Education, Edited by Paul Gagnon, Boston, Houghton Mifflin, 1989.
277
Bibliografie
The History Debate, Ed. by Juliet Gardiner, London, Collins & Brown, 1990.
Vasile lliescu, Statul - utopie şi realitate, voi. 1, Antichitate, Ev. Mediu, Renaştere, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1996.
The llustrated Almanac of the Historical Facts, From the Dawn of the Christian Era to the New World Order, Ed. by Robert Steward, New York, Prentice Hali, 1992.
Robert Ingpen, Philip Wilkinson, Encyclopedia of the World Events, Eighty turning points in history, Limpsfield, Dragon’s World, 1991.
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar. Coordonatori: Ovid Sache-larie, Nicolae Stoicescu, Bucureşti, Ed. Academiei, 1988.
International Baccalaureate, History Internai Assessement, April 1996.
Akira lriye, The Internationalization of History, in „The American Historical Review", February 1989, p. 1-10.
Jean-Nol Jeanneney, Concordances des temps. L’actualite du passe, Paris, Seuil, 1991.
Keith Jenkins, Re-thinking History, London, Routledge, 1991.
Andre Jouette, Toute l'histoire par Ies dates et Ies documents, Paris, Perrin, 1989.
Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Ed. Albatros, 1983.
Kleine Fnzyklopedie, Weltgeschichte, 2 voi., Leipzig, 1979.
Larousse Dictionary of 20th Century History, Ed. by Min Lee, Larousse, Edinburgh, 1994.
Ernest Lavisse, Alfred Rambaud, Histoire generale du IV-e siecle â nos jours, 12 voi., Paris, 1893-1901.
Frangois Lebrun, „Maşter" Histoire, Paris, Ed. Hachette, 1996.
O.G. Lecca, Dicţionar istoric, arheologic şi geografic al României, Bucureşti, Ed. Universul, 1938.
Macmillan Concise Dictionary of World History, Ed. by Bruce Wattereau, New York, Macmillan, 1983.
Adrian Marino, Dicţionar de terminologie literară, Bucureşti, Ed. ştiinţifică, 1970.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Bucureşti, Ed. Albatros, 1984.
Memoires des peuples, Histoire, Memoire et Identite, „Project", nr. 248, Hiver 1992-1993.
Mic Dicţionar Enciclopedic, Ediţia a 111-a, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986.
Stuart T. Miller, Mastering Modern European History, London, Macmillan, 1988.
Minerva, Enciclopedie Română, Cluj, 1930.
Bogdan Murgescu, Istorie românească, Istorie universală, Bucureşti, Ed. Erasmus, 1994.
E. Papinot, Historical and Geographical Dictionary ofJapan, Tokyo, Charles E. Turtle Co., 1992.
Bibliografie
278
Karl Pellens, Siegfried Quandt, Hans Sussmuth, Historical Culture - His-torical Communication, International Bibliography, Frankfurt/ Main, Verlag Moritz, Diesterburg, 1994.
Le Petit Robert, 2 voi., Sous la direction de Paul Robert, Paris, 1991.
Petit Larousse lllustre, Paris, Larousse, 1991.
Zoe Petre, Societatea greaca arhaică şi clasică, Bucureşti, E.U.B., 1994.
M. Petrescu-Dâmboviţa, Hadrian Daicoviciu, Dan Gh. Teodor, Ligia Bârzu, Florentina Preda, Istoria României de la începuturi până in secolul al VUI-lea, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995.
D.M. Pippidi, Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-Secolul X), Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988.
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mica Enciclopedie de Istorie Universală, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1993.
Jean-Paul Roux, Histoire de l'Empire Mongol, Paris, Fayard, 1993.
Adam Schaff, Istorie şi adevăr, Bucureşti, Ed. Politică, 1982.
Ioan Scurtu, Contribuţii privind viaţa politică din România. Evoluţia formei de guvernământ în istoria modernă şi contemporană, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988.
Ioan Scurtu, Viaţa politică din România 1918-1944, Bucureşti, Ed. Albatros, 1982.
Georgeta Smeu, Radu Homer, Mic dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Casa Editorială Cuget, Simţire, Credinţă, 1994.
Leften S. Stavrianos, A Global History, Boston, Allyn and Bacon Inc., 1979.
Peter N. Stearns, Michael Adas, Stuart B. Schwartz, World Civilizations, The Global Experience, 2nd Ed., 2 voi., Boston, Harper and Collins, 1996.
Lazăr Şăineanu, Dicţionar universal al limbii române, Ediţia a Vl-a, Bucureşti, 1929.
John M. Thomson, A Vision Unfulfilled, Russia and the Soviet Union in the 20th Century, Lexington, D.C. Heath&Co., 1996.
Jerzy Topolsky, Metodologia Istoriei, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
The Usborne Book of the Ancient World, London, Usborne Press, 1991.
Dominique Vallaud, Dictionnaire historique, Paris, Fayard, 1995.
Jack Watson, Succes in European History 1815-1914, London, John Murray, 1993.
David Weigall, Michael J. Murphy, A Level Course Companion, Modern History, 1815 to Present Day, London, Charles Letts & Co., 1982.
Robert Wolfson, From Peace to War, European Relations 1919-1939, London, Edward Arnold, 1981.