rt MIC DICŢIONAR TEHNIC EDITURĂ TEH;NICĂ 1 950 ' ' 'Un. 4 a. j U Ing. Bunescu Paul Ing. Kamiol Zissu Prof. Dr. Ti{eica Radu Ing. Haim Ernest Clasificare zecimală 413. 164 : 62. Tip. Tiparul Roşu, Sibiu, dai In lucru 16. 09. 50, bun de lipar C8. 12. 50, hârlie cîrfi ţcoloro 700X>C00/32, liraj 12000+250, grculato 370 g, coaie de lipar 29,75, coaie do editură 37. PREFAŢA Planul.nostru cincinal şi'planul de electrificare prevăd considerabile creşteri de producţie. Aceasta înseamnă că în fara noastră vor fi construite: numeroase fabrici şi uzine noi, iar multe din cele vechi vor fi extinse. ~ Instalarea şi exploatarea noilor utilaje cere tot mai multe cadre tehnice. Uriaşul progres tehnic legat de planurile de construire a socialismului în fara noastră, cere tot mai mulfi oameni care să stăpânească tehnica. De cunoştinţe tehnice au nevoie tofi cei ce lucrează în producfie, cei care se pregătesc în şcoli pentru aceasta, cei care lucrează în domeniul planificării acestei producfii, economiştii precum şi publiciştii care popularizează opera de construire a socialismului. Uneori însă problemele tehnice sunt inaccesibile deoarece numeroase cuvinte sunt necunoscute celor care se interesează de aceste’ probleme. Rolul „Micului Dicfionar tehnic" este tocmai de a înlesni explicarea terminologiei tehnice pentru cadrele în formare şi pentru ceilalfi oameni ai muncii care se întâlnesc în munca lor cu limbajul ştiinfific şi tehnic. In cuprinsul acestui dicjionar sunt explicafi peste 10000 termeni din toate domeniile ştiinfei şi tehnicei, precum şi o serie de termeni economici şi agricoli. „Micul Dicfionar tehnic" nu rezolvă decât în parte problema terminologiei şi a no|iunilor şfiinfifice şi tehnice de bază. Completarea lui, îmbunătăţirea lui neîncetată este o necesitate mai ales în aceasta perioadă în care se plămădeşte limba noastră tehnică. Rugăm de aceea pe tofi cititorii care au de făcut observaşi sau sugestii în legătură cu această primă edifie a „Micului Dicfionar tehnic", să le comunice Editurii Tehnice, care va fine seama de ele în edifiile viitoare. EDITURA TEHNICĂ ABREVIAŢII PENTRU DISCIPLINELE REPREZENTATE , IN MICUL DICŢIONAR TEHNIC ■ A Agronomie ... . Agr. , Agrotehnică.,.. . . Agrt. Arhitectură .... Arh. Arte grafice . ... Arfe gr. ■ Astronomie . . . .. Astr. Automobilism . . . Auto. Aviafie. r ..... Av. ' B _■ Beton . .' . . . . Bef. Biologie .. . . . Biol. Botanică............. . Bof. C Cadastru . ... • Cad. Căi ferate .... C. /. "Canalizare . . . . CanalJ Chimie ... . . . Chim. Chimie biologică . Chim. biol. Chimie fizică ... Chim. fiz. Chimie farmaceutică Chim. farm. Chimie industrială . Chim. ind. Construcţii . . . . Cs. Construcjii navale . Cs. nav. Construcjii edilitare Cs. edil. D Desen ..... . Desen Drumuri . . . . .- Drum. E Economie. . ... Ec. - Economie' politică . Ec. pol. Edilitate...............Edil. Electricitate . . . . El. Eledrocomunicatie . Eledrocom. Electrochimie . . . Eleclrochim. Electromagnetism . Elm. Electrotehnică ... Elf. Explozivi ..... Expl. F Farmacie................Farm. Filosofie ..... Filos.' Fizică . . . . . . Fiz. Fizică atmosferică . Fiz. af. Fotografie .... Fofo. Fotogrammetrie . . Fofgrm. Fundaţii . . . • Fund. Fungicide .... Fung. G Gaze ...................Gaze Generalităji .... Gen. Geodezie .... Geod. Geofizică . ... . Geoliz. Geologie ..... GeoI. Greutăţi................Greul. H Hidraulică • ..... Hidr. Hidrotehnică . . . Hidro/. I Igienă industrială Ig. ind. Industria alimentară Ind. alim. Industria cărbunelui Ind. cb. Industria cauciucului Ind. cc. industria cimentului Industria fotografică Industria hârtiei . . Industria lemnului . Industria petrolului . Indusfria pielăriei Industria sticlei şi a ceramicei . . Industria textilă . . Industria tutunului Industrie............... Indusfrii chimice . . Industrii fărăneşti lnstala{ii sanitare . . M Ind. cimt. Ind. foto. Ind. hârf. Ind. lemn. Ind. pefr. Ind. piei. Ind. si. c. Ind. text. Ind. tuf. Ind. Ind. chim. Ind. fir. Inst. san. Magnetism . . . . Magnt. Maşini . . Mş. Maşini termice . . Mş. ferm. Maşini-unelte . . . Mş.-unelte Matematice . . . Mat. Malematice su- perioare . . . . Mat. sup. Mecanică . . . . Mec. Metalurgie . . . . Metl. Meteorologie . . . A'lefeor. Mine Mine Mineralogie . . . . Mineral. N Navigaţie Nav. Naviga{ie aeriană Nav. a. Navigare maritimă . Nav. m. Nomografie . . . . Nomg. Petrografie Piscicultura Poduri . . Perspectivă Radiofonie . Rezistenfa materialelor . Siderurgie Silvicultură . Standardizare Tehnică . . . Telecomunicafii Telefonie . . . Telegrafie Termodinamică Termofehnică Termostalică Topografie Transporturi , . Unităfi . Urbanism . Pefr. Pisc. Pod. Persp. Radio ReZ. maf. Sidg. Silv. St. Tehn. Te/c. Teii. Tel g. Termod. Termof. T ermost. Topog. Transp. Unif. Ur b. O Optică............... Opt. ’ Z Zootehnie .... Zoof. • ABA (Ind. fexf.): Ţesătură groasă de felul dimiei, de obiceiu albă, preparată numai din lână sau din lână şi alt păr animal. ' ABACĂ (Mat.): Desen sau tabelă grafică care reprezintă o relaţie şi care servesc la anumite calcule. ABATAJ 1. (Mine): - 1. Operaţiunea de tăiere, respectiv de detaşare şi extragere a unei substanţe minerale utile sau a unei roce dintr'un zăcământ. — 2. Şantier de abataj (locul de-muncă unde se face abatajul). — 3. Procedeu de abataj (care variază după felul forţei utilizate sau după modul în care se face tăierea rocelor, deosebindu-se: abataj manual, mecanic, cu explo-' zivi, cu ajutorul ape'h cu ajutorul, focului; .etc.)^ r— 2.. (Ind. lemn.): Operaţiunea de doborîre a arborilor. -ABATERE (Tehn.): Diferenţa .dintre dimensiunea maximă-sau minimă admisă — pentru o‘piesă — şi dimensiunea ei nominală. .' . ABAZIA (ABAZAJ (Pese.); Vântul de Sud-Est, favorabil în pescuitul nostru marin de coastă. . ABERAŢIE (Fiz.) .' Fenomenul prezentat de. un instrument optic, care transformă un-fascicul incident (fas-' cicul care cade pe instrumentul optic) de raze -de lumină provenit dela .un izvor de lumină în. formă de punct, într'un fascicul emergent (fascicul care iese din instrument), ale cărui raze nu se mai întâlnesc toate în acelaşi punct. ', • ~ cromatică (Fiz.): Aberaţia unei lentilesau a unui sistem optic centrat, cauzată de fenomenul de descompunere a luminii albe; un fascicul cilindric de lumină, care cade .paralel cu axa optică pe o lentilă convergentă, prezintă — între focarul razelor roşii şi focarul razelor .violete — câte un focar pentru fiecare din radiajiile diferitelor/colori cuprinse între roşu şi .violet. ' . - . ~ de sfeiicifafe (Fiz.): ^Aberaţia unei lentile sau a unui sistem optic centrat, cauzată de mărimea, deschiderii utile date; razele emergente (razele care ies din sistemul optic), provenite dela 9 sursă în formă de punct situajă pe axa optică a lentilei (sau a pistonului) nu se întâlnesc într'un punct-imagine unic, ci dau naştere unei figuri în spaţiu numită caustică. ~ de refrangibilifafe (Fiz.): Aberaţie cromatică. ^ de aplanefism (Fiz.): Aberaţia unei lentile sau a unui sistem' optic, datorită căreia un obiect plan per-pendicular-pe axa optică a lentilei sau a sistemului este transformat într'o imagine care nu mai .este plană. ABLAŢIUNE (Geo/.J: Jransportul -datorit acţiunii apei, vântului, ghe-farll-o'r, gravitaţiei, etc. al materialului rezujtat din desagregârea ro-ceTor. - . - . ABNORM (Gen.): Ceea ce este în. afara unei norme. Ex.: pavea abnormă. ABRASTOL 2 ABURIRE ABRASTOL (Chim.): Sarea de calciu a naftolului sulfonat, folosită ca substanţă antiseptică în vinificafie. ABRAZIUNE - 1. (M&tl): Acţiunea de roadere prin frecare cu ajutorul unui corp mai dur decât materialul supus roaderii. Ex.: ascuţirea uneltelor de o}el cu piatra.de corindon sau carborundum.-— 2. (Geol.): Acfiunea de eroziune a valurilor mării asupra ţărmului. ABRAZIV (Ind. st.,. Mefl.):. Substanţă dură care poate smulge, prin frecare, mici cantităţi din materialul supus acestei operaţiuni, pentru a curăfi şi a netezi suprafeţele ru-goase (aspre) ale pieselor, respectiv pentru a înăspri suprafeţele. Se întrebuinţează în stare de praf ca atare, aplicat pe pânză sau pe hârtie, sau sub formă de pietre compacte, artificiale sau. naturale. Ex.; şmirghelul. ABSCISĂ (Maţ.): - 1. într’un sistem de axe perpendiculare între ele, de ex. în plan: Ox (axa de bază din planul sistemului) şi Oy (axa perpendiculară în O pe Ox), — în care punctul O este numit origine a sistemului de axe, — se numeşte abscisă a unui punct dat, depărtarea dela punct la axa Oy, care se măsoară pe axa Ox şi se notează cu x. — 2. In general, într'un sistem oarecare de axe xOy', abscisa unui punct P este segmentul-de dreaptă dela punct la axa Oy,' măsurat pe paralela dusă din P la axa Ox. V. Coordonate. ABSORPŢIE (Fiz.): - 1. Fenomenul prin care un lichid sau un solid încorporează din sfară o substanţă oarecare. Absorpjia este un fenomen asemănător cu disolvarea. .Concentraţia, în interiorul lichidului sau al solidului, este în general proporţională cu presiunea (dacă substanfa absorbită e un gaz), respectiv cu concentrajia externă. — 2. Pierderea de energie a unei radiafii (sonore, luminoase, etc.) care trece printr'un corp şi care provoacă o scădere progresivă a intensităţii radiatei. Ex.: absorpfia sunetului, ab-sorptia luminii, etc. ABUR (Chim., Fiz.): Apă în faza de vapori,, care se obţine de obi* ceiu prin încălzirea la temperatura ei de fierbere (100°,la 760 mm coloană de mercur). Aburul poate fi: uscat, umed, etc. ~ supraîncălzii (Tehn.): Abur la o temperatură mai înaltă decât cea corespunzătoare temperaturii de fierbere a apei la presiunea respectivă. De ex.: la presiunea de 6 atmosfere absolute, apa se transformă în abur la 158,1 °C. Dacă trecem acest abur printr'un sistem de tevi încălzite la o temperatură mai mare, aburul îşi pierde complet umiditatea şi. se supraîncălzeşte peste temperatura de 158,1°C, mărindu-şi volumul, presiunea rămânând tot 6 atmosfere. ABURIRE - 1. (Ind. text.): Procedeu întrebuinţat în industria textilă, pentru a da colorii fibrelor un aspect viu. — 2. *(Ind. lemn.): Procedeu de expunere a lemnului la acţiunea aburului, pentru îmbunătăţirea- proprietăţilor sale fizice şi schimbarea colorii lui. AC AERIAN' 3 ACETILENĂ ■ ■: AC aerian (Tehn.): Dispozitiv, instalat la bifurcarea liniilor electrice aeriene, pentru a nu. se întrerupe legătura vehiculului cu firul aerian. , de aerisire (Tehn.): Ac metalic cu ajutorul căruia se găuresc formeje de turnătorie, pentruface-rea canalelor prin care'se elimină gazele produse în formă în timpul turnării. ■ . ~ de aspiraţie alinjeciorului j[Tehn.). V. Ac de reglare. . " ~ de busolă (Fiz.): Acul mag-, netic de formă rombică sau drept- ■ Xunghiulară, mult alungită, care con- stitue partea principală, a unei busole. • V;- Busolă. . • de macaz (C. f.): Piesă me-; talică de forma unei limbi, mobilă în jurul unui-capăt al ei/care formează şi. piciorul acului, servind la dirijarea roţilor/vehiculelor, de pe o linie pe alta," prin alipirea vârfului ei la contraşina respectivă. ~ de reglare (Mj.): Tijă ascuţită - pentru reglarea debitului unui injec-tor prin înaintarea sau retragerea ei din orificiul - de debitare al in-jectoruluî. • - ' ' / . . ~ de schimbător; V. Ac de macaz. Vicaf (Rez. maţ): Aparat sfanr- ■ dard, constând dintr'un ac cilindric de secţiune şi încărcare determinată, fixat la capătul inferior al unei tije care se poate mişca în sens vertical în manşonul unui suport; acul Vicat . serveşte la determinarea începutului prizei lianţilor hidraulici. .- ACCELERAŢIE (Fiz.): Variaţia vi-tesei unui corp, raportată la unitatea :de timp, exprimată, în sistemul C,G.S.,. în.cm/sec2. a gravitafiei (F/z.).' Creşterea vitesei unui corp care cade liber în vid, datorită forţei de gravitaţie; forţa de gravitaţie variază după poziţia geografică a corpului pe pământ. • ■ J'' '■■■■' ~ unghiulară (Fiz.): Variaţia unei vitese unghiulare în unitatea de tinrip. ACCELERATOR (Auto.): • Meca-, nism care permite să se -varieze turaţia şi puterea motorului prin. varierea dozajului amestecului Carburant. ACCELEROGRAF (Tehn.): Acce-lerometru care înregistrează acceleraţiile în funcţie de. timp., ACCELEROMETRU (Tehn.): Aparat cu care se măsoară acceleraţiile. ACETAT (Chim.): Sare a acidului acetic rezultată atât din combinarea' lui cu un hidţat nebrganic, cât şi din combinarea cu .un alcool organic, în care caz se mai numeşte şi ester. •• V > ; ~ de plumb (Chim.): (CH3COO)2Pb • 3 HoO. Sare.albă, cristalizată, solubilă în apă, cu gust dulceag. .(= Zahăr de plumb = Apă de plumb). E folosit în medicină. • . ACETILCELULOZĂ (Ch/m.):Clasă de compuşi strâns înrudiţi, obţinuţi prin -acţiunea anhidridei acetice (CH3CO)2Of asupra celulozei. (=Ace-tat de celuloză, Cellon, Trolit). E folosită în industria mătasei artificiale, a maselor plastice şi a lacurilor. , • . ' ACETILENĂ (Chim.): CjlVGaz incolor, cu miros specific,* care, inspirat în cantităţi mai mari.,-este otrăvitor. Se obţine prin acţiunea ACETONĂ 4 ACID CARBONIC apei asupra carburii de calciu (carbidului) sau prin arderea metanului la temperaturi înalte. Are numeroase întrebuinţări: ca materie primă în industria organică de sinteză, la sudura oxiacetilenică, la iluminat (în special în mine negrizutoase), etc. ACETONĂ (Chim.): CH3COCH3. Lichid incolor, cu miros plăcut, care se amestecă cu apa în orice proporţie. E folosit ca disolvant pentru materii grase, lacuri, răşini, celuloid, .etc. (= Dimetil-cetonă). ACID (Chim.)rSubstantă cu gust acru> care înroşeşte hârtia albastră de turnesol şi care se poate combina cu o bază formând o sare. Are în general formula AH, în care A este anionul (oxigenat sau nu) al unui metaloid. In solufie apoasă, acizii sunt disociafi în ionul metaloidului respectiv şi ionul de hidrogen H+ (elecfropozitiv), ion caracteristic tuturor acizilor. ~ acetic (Chim.): CH3-COOH. Acid organic care, în stare naturală, se găseşte în oţetul de vin în pro--porjie de, 3 —'6%. In stare pură se ob}ine prin -distilarea uscată a lemnului sau1 prin oxidarea acetalde-hidei (iar aceasta, din acetilenă). Este un lichid incolor, cu gust înţepător, care se amestecă cu apa în orice proporţie. Se întrebuinţează în industria mătasei ‘ artificiale, a vopselelor, a lacurilor, etc. ~ acefic glacial (Chim.): Acid acetic liber de apă; se solidifică la + 16°C. ... ~ ascorbic (Chim.): Acid organic dextrogir, cristalizat, puternic reducător, înrudit cu zaharurile; se întrebuinţează în medicină, pe scară întinsă, sub numele de vitamina C. Combate cu succes scorbutul. ( = Vitamina C). ~ azotic (Chim.): HN03. Lichid incolor, coroziv. Agent oxidant puternic. Atacă cele mai multe metale, cum şi numeroase alte substanţe, cu desvoltare de vapori bruni de bioxid de azot. Se fabrică prin acţiunea acidului sulfuric concentrat asupra azotatului de sodiu sau de potasiu, cum şi prin „oxidarea amoniacului, trecând un amestec de amoniac şi aer peste platina încălzită, care are rolul.de catalizator. .E foarte mult folosit în industria chimică. (= Acid nitric, Apă tare). ~ bibazic (Chim.): Acid care conţine doi atomi mobili de hidrogen înlr'o moleculă (atomi care pot fi uşor înlocuiţi printr’un metal); dă naştere la două serii de săruri: săruri normale şi săruri acide. De ex. acidul sulfuric, H2S04; care dă naştere la sulfaţi normali (ex. Na2S04) şi la bisulfafi (sulfaji acizi, ex. NaHSO*). boric (Chim.): H3B03. Corp solid, alb, cristalizat. Se găseşte în stare naturală în regiunile vulcanice. E folosit ca antiseptic. ~ carbolic. V. Fenol. ~ carbonic (Chim.): 1. HC203. Acid foarte slab, format în cantităţi mici pirn disolvarea bioxidului de carbon în apă. Nu poate fi obţinut în siare pură; se descompune imediai în bioxid de carbon si apă. Cu bazele formează două serii de săruri,-carbonaţi şi bicarbonati. — -ACID CIANHIDRIC 5 ACID PICRIC •2i Numire improprie pentru bioxidul de carbon. • rACID cianhidric (Chim.): NCN. Lichid incolor, foarte otrăvitor1, cu un miros de migdale amare (= Acid prusie). Deparazijant puternic. Dă cianuri, săruri mult întrebuinţate în r industrie. . ~ cifric (Chim).: Acid organic tribazic,'' sub formă de cristale-incolore, solubile -.în.-apă şi în alcool, cu p. t. 153°C. Se găseşte ca acid . liber în lămâi (6%), coacăze; smeură, sfeclă, etc. E folosit în farmacie şi: în industria alimentară, clorhidric-.(Chim-.): HCI. Gaz foarte solubil în apă,, dând o so-' lufie numită tot acid clorhidric sau/ popular, spirt de sare. Solufia con-.centrafă confine 35 — 40% HCI în greutate, şi este un lichid incolor, fumegătorv'coroziv. Se.fabrică . prin aefiunea acidului sulfuric asupra sării de bucătărie, sau prin combinarea chimică directă a hidrogenului şi clorului,'obfinute prin electroliza apei de mare. E folosit în industria chimică. ■ ~ fluorhidric (Chim.); HF. Lichid incolor, extrem de coroziv, fume-gător. Atacă sticla, fiind folosit Ia gravarea ei. . ,/v/- formic (Chim.): HCOOH. Lichid • incolor,- fumegăfor, - cu miros pătrunzător; şi cu aefiune corozivă. P.f. 100,8° C. Se găseşte în furnici. E folosit în vopsitorie, în ^băcărie -şi la galvanizare. . ~ fosforic (Chim.): H3PCV Substanţă cristalizată, foarte solubilă în apă P. t. 41°C. E întâlnit, de obi- ceiu, sub forma . unui lichid gros, siropos. Acid'tribazic puternic. ~’lacfic (Chim.): Acid organic, existent în trei forme stereoisomere1 (v. Stereoisomerie). Substanţă cristalizată, incoloră, cu p. t. 18°C. A-cidul lactic dl estej un amestec de acid d "(dextrogir) şi acid / (levogir) în părfi egale şi se obfine prin acţiunea anumitor bacterii asupra lac-tozei din lapte în fimpul fermentării acestuia. Forma d, acidul sarco-lactic, se găseşte în ,fesului muscu-; Iar. Forma dl este lipsită de activitate optică; se foloseşte.în vopsitorie şi'tăbăcărie. ■'V oleic (Chim.): Acid organic, nesaturat. Se găseşte sub formă de gliceride, în numeroase grăsimi şi uleiuri. Lichid; p. t. 14°C. Grăsimile sau uleiurile care confin un procent ridicat de trioleină (glicerida acidu^ lui oleic) sunt mai lichide decât cele care confin un procent mai scăzut. E folosit în industrie. ~ oxalic (Chim.): CDOH-COOH. Substanfă solidă, albă, cristalizată, solubilă în apă, otrăvitoare. E folosit ca mordant în vopsitorie, la fabricarea cernelii, â prafului de poli-sat şi pentru înlăturarea petelor de cerneală. ~ palmific (Chim.):C1BH31COOH. Acid gras care se găseşte sub formă de tripalmitină în uleiul de palmier şi în numeroase grăsimi naturale. Semisolid; p. t. 63°,’C. : ~ pieric (Chim.): C6H2(N02)30H. Substanfă cristalizată, de coloare galbenă deschisă, cu p. t. 122°C;. exploziva, otrăvitoare. E folosit ca exploziv (v. Lidita), ca materie colo- ACID PIROLIGNOS 6 ACIZI GRAŞI raniă şi, în solufie, pentru tratarea arsurilor ( = Trinitrofenol). ACID pirolignos (Chim.): Lichid apos, obfinui prin distilarea distructivă a lemnului. Conţine acid acetic, acetonă, cum şi cantităfi mici de al[i compuşi organici. ~ pirosulfuric (Chim.):. H2S207. Lichid uleios, fumegător, preparat prin aefiunea trioxidului de sulf, S03, asupra acidului sulfuric, H2S04. ( = Acid sujfuric fumans, Oleum). ~ prusie (Chim.): Solufie de acid cianhidric (v.). ~ stearic (Chim.)<‘ Compus organic, aparfinând grupului acizilor graşi; substanfă solidă, albă, cu. p.t. 69°C. Se găseşte sub forma de tristearină (o gliceridă) în numeroase grăsimi; ~ sulfuric (Chim.); H2S04. Lichid incolor, uleios, gr. sp. 1,84.. Foarte coroziv; cu apa dă o reaefie violentă, desvoltând căldură. Carbonizează materia organică. Se prepară prin procedeul camerelor de plumb şi prin procedeul de contact. E folosit pe scară întinsă în industria chimică. ( = Vitriol). ~ lanic (Chim.). Substanfă solidă amorfă, de coloare albă, solubilă, extrasă din gogoşi de risfic; clasă' de substanfe similare, foarte răspândite în plante; esteri, din punct de vedere chimic; greutate moleculară ridicată. E folosit în vopsitorie, la fabricarea cernelii şi în in-dOstria farmaceutică. ~ farfric (Chim.): Acid organic, existent în patru forme stereoiso-mere (v. Stereoisomerie). Forma obişnuită, acid d-tarlric, obfinută din argol, este o substanfă cristalizată, albă, solubilă, cu p. t. 170°C. E folosit în vopsitorie, în ' imprimeria textilă şi la prepararea prafului de copt. ~ tribazic (Chim.): Acid care confine în molecula sa trei atomi mobili de hidrogen. Când reaefio-nează cu bazele se obfin trei serii diferite de săruri. Astfel, acidul'fos-foric, H3P04, poate da naştere fosfatului trisodic, Na3P04, fosfatului monoacid de sodiu, Na2HP04, şi fosfatului biacid de sodiu, NaH2P04, ~ uric (Chim.): Substanfă organică din clasa purinelor, având caracter acid. Este solid, incolor, cristalizat, pufin solubil în apă. Se găseşte în cantităfi mici în urină. La bolnavii de gută se formează în corp depozite de săruri de sodiu şi potasiu ale acestui acid (urafi). AC1D1METRIE (Chim.): Capitolul din Analiza volumetrică, care se o-cupă cu determinarea cantitativă a acizilor prin titrare cu solufii standardizate de baze. ACIZI graşi (Chim.): Serie omoloagă de acizi organici, având formula generală CnH2'nnCOOH. Mulfi dintre aceştia se găsesc în organismele viefuitoarelor fie sub formă de acizi liberi, fie, mai adesea, sub formă de gliceride, în grăsimi şi uleiuri. De ex.: acidul acetic, CH3COOH. Cu câf greutatea lor moleculară este mai mare, cu atât proprietăfile acide descresc, iar punctul de topire este mai ridicat. ACLIMATIZARE 7 ACUMULATOR . , ACLIMATIZARE (Agr.): Evoluţia plantelor, care, după ce au schimbai mediul, reuşesc să. se adapteze noilor condiţii de; vieaţă. ACOPERIŞ (Geol;, Mine):-Straie ; situate deasupra., unui zăcământ' sau -deasupra unor minereuri utile aflate în scoarţa pământului. :v ACOSTAMENT -(Consfr.): Făşie laterală din platforma unui drum,-lăsată în geneTal nepavată sau nepietruită şi :care serveşte'pentru siguranţa circulaţiei, scurgerea apelor de pe cale, circulaţia' pietonilor şi pentru .depozitarea 'materialului de < întreţinere. . • / • , ' 1 r-v ACOSTARE (Nav.): Manevră de . apropiere' şi alipire a unei nave de cheu, de coastă sau de altă natfă; operaţiunea.este urmată;.de obiceiu, • de? legare: • ■: ACROMAT, obiectiv ~ (Fiz ): .Obiectiv, construit din două- lentile, una convergentă şi alta divergentă, • astfel: încât să se aducă în acelaşi punctfocarele radiaţiilor pentru două' colori; — şi care satisface şi condiţia de aplanetism. ’ r . . ACROMATISM (Fiz.): Proprietatea unui- sisfenri .optic de a nu pre-;zenta aberaţie cromatică; âcromatis-mul se obţine.prin combinarea mai ,multor Lentile de sticlă/diferite, unele •convergente,: altele’ divergente, a-vândraze de'-curbura bine . alese. ACTINIU ■ (Chim.): Ac. Element radjoactiv cu gr. at, 227,05; nr. ât. 89.■■('/.Radioactivitate); ACTINOMETRIE (Fiz.): Capitol al • Fizicei,'care'se'ocupă cu studiul radiaţiilor luminoase :şi.termice din. in-eriorul atmosferei (radiaţia-solară, radiaţia terestra,, .radiaţia, atmosferică);- ... . . ; ; ■ ", ,.r ACTINON (Chim.);-An. Element; gr. at. 219; nr. at. 86. . - ACŢIUNE (Mec.): Exercitarea u-.neia sau a mâi multor for|e dintr'un sistem asupra altui sistem.-. . ACTIVANT (Mine): Reactiv folosit în flotafia minereurilor, pentru a o înlesni în icazul unui minereu greu ■‘flo-tabil, sau pentru a da această po- • sibilitate* unui minereu a -cărei flo-taţie a fost împiedecată prin ac|iunea unui depresant. ■ : - ACTIVARE f. (Fiz.): Operaţiunea' tehnologică prin care; se micşorează .energia de emisiune termionică a electronilor dintr'o suprafaţă sau masă materiala. — 2. (Chim.): Operaţiunea executată asupra cărbunilor de 1 emn, în scopul de a mări puterea lor de absorpţie faţă de gâze şi lichide. • : ACTIVATOR (Chim.): Substanţă a cărei prezenţă .este indispensabilă pentru desvoltar.ea. acţiunii unei en-zime. • ■ ■. .• ., ACTIVITATE opf ică (Fiz.): Proprietatea pe care o au ehumite substanţe în stare .solidă, lichidă sau de ,vapori,.cum şi soluţiile lor, de a roti planul de polarizare al luminii po^- • larizate linear, în jurul direcţiei de propagare, v. v ACU MULARE socialistă (Econ ): Reproducţie pe scară lărgită realizată de întreprinderile socialisle, cu scopul de- a întări .şi a lărgi baza-materială de producfie a societăţii socialiste. ; f : ; ACUMULATOR (Fiz.): 1. Dispozitiv care înmagazinează sub formă chimică, prin polarizarea electrozilor, ACUMULATOR ADRENALINĂ energia electrică dată de un curent continuu în timpul încărcării — şi care o restitue în parte în timpul descărcării, sub formă de curent continuu. După felul în care sunt construite, acumulatoarele electrice se împart în acumulatoare cu cadmiu-nichel, cu fiernichel, cu plumb, etc. ACUMULATOR Şl COMPENSATOR de pânză (Ind. fexf.)■' Mecanism care permite realizarea unei rezerve de compensare de pânză între două păr|i componente ale unei maşini de uscat, de merceri-zat, etc., prin care pânza înaintează în continuare; fiecare componentă are dispozitive de reglare din mers a înaintării pânzei. ACUPLAJ(Mş.): Dispozitivdemon-tabil pentru legătura elastică sau rigidă între organele de acţionare ale unei maşini, care face să se transmită mişcarea dela o piesă la alta. ACUSTICĂ (Fiz.): Partea din Fizică, care se ocupă cu studiul vibraţiilor producătoare de sunete ale corpurilor, respectiv cu studiul frecventei, intensităfii şi duratei acestor vibraţii. ACVIFER (Tehn.): Purtător de apă; - care conţine apă. Ex.: Strat acvifer. ADAPTATE (Agr.): Stabilirea unui raport intim între plantă şi mediul exterior. ADERENŢĂ (Mec.): Frecarea dintre două corpuri în contact, dintre care-unul alunecă sau se rostogoleşte peste celălalt; de exemplu: aderenta dintre roata unui vehicul şi suprafaţa caii pe care se rostogoleşte. ADEZIUNE (Fiz.): Forţa care tine lipite două corpuri datorită atracţiei moleculare. Ea depinde mult de felul suprafeţelor în contact (suprafeţe netede sau aspre); umezirea unei suprafeţe de către un lichid este datorită adeziunii moleculelor lichidului la suprafafa respectivă. In practică adeziunea are Ioc în procedeele de lipire, încleire, chituire, etc. ADEZIVITATE (Fiz.): Forfa de adeziune pe unitatea de suprafafă de contact a două corpuri între care se manifestă fenomenul adeziunii. ADIABATIC (Chim., Fiz.): Calitate a unui fenomen fizico-chimic de a se produce fără a primi sau fără a ceda căldură. ADIACENT (Mai.): Alăturat. Unghiuri adiacente sunt unghiurile care au acelaşi vârf şi o latura comună. ADMISIE (Mş.): - 1. Por|iunea din cursa pistonului (la o maşină) corespunzătoare intervalului de timp în care organul de admisie permite trecerea agentului-motor în cilindru. — 2. Intrarea agentului-motor în cilindrul maşinii sau în maşina care îl utilizează. (="Âdmisiune). ADMITE, a ~ (Gen.): A primi; a recunoaşte (ca bun, ca adevărat); a încuviinja; a permite; a da voie. ADUCŢIE, conductă de~(Hidrot.): Conductă sub presiune sau canal cu nivel liber, care transportă un lichid de la punctul de captare la punctul de distribuţie (castel de apă, rezervor, etc.). ADRENALINĂ (Chim.): Hormon produs de glandele suprarenale. E folosită în medicină pentru a împie- ADSORBANT 9 AEROLOGIE deca hemoragiile. ( = Dioxifenilme-tilamino-etanol). ADSORBANT (Chim., Fiz.):' Sub-: stanfă pe suprafaţa căreia se adsoarbe ■ o altă substanţă. Ex.: cărbunele activ, pământurile decolorante, etc. ADSORPŢIE (Chim.): Aderarea(fi-xarea) moleculelor unui gaz sau ale unui corp disoivat, sub forma unei ' pojghiţe foarte subfiri la suprafaţa (stratul superficial de molecule) unui corp solid. ' _ ADUCERE la acelaţi numitor. V. Numitor; ^ ' AER (Fiz .): Amestec de gaze -alcătuind"atmosfera (v. Atmosferă)-. ~ lichefiat (Chim'.)rAer răcit la o temperatură mai joasă decât punctul de fierbere al gazelor din care este format (v. Lichefierea gazelor). . E un lichid albastru deschis, conţinând în special oxigen. lichid, p. f. -^182,9° C şi azot lichid, p. f. - 195,7° C. AERAJ (Mine):. Acfiun.ea de a introduce aer proaspăt în instalaţiile miniere subterane. , Aerajul poate fi natural sau artificial (când sunt folosite7 ventilatoare). AEROB' (Biol.): Microorganismele care ,nu se desvoltă decât în: prezenta oxigenului- se numesc aerobe; cele care se. desvoltă în absenta -oxigenului se numesc ahaerobe. : AEROBIOZĂ (Biol.j: Vieata in.pre-./ zenfa aerului. Organismele aerobe ^iau oxigenul necesar vieţii, din aer, unde oxigenul se‘găseşte liber. AEROCARTOGRAFIE (Topogr.j: Tehnica- întocmirii hărţilor şi-'a planurilor topografice pe: baza foto- gramelor aeriene şi cu ajutorul unor aparate automate de cartografiere. AERODINAMIC (Mec ): însuşire a formei (profilului) unui corp solid care-asigură o rezistentă minimă, la deplasarea (înaintarea) sa în aer. AERODINAMICĂ (Mec ); Ramură a Mecanicei fluidelor, care se o-cupă cu.studiul mişcării corpurilor în aer — şi, în general, cu studiul mişcărilor într'un mediu gazos. Des-voltarea aerodinamicei moderne se datoreşte savanţilor sovietici Jucov-schi şi Ceaplâghin şi autorului ro-mân^Carafoli. AERODROM (Av.): Teren special amenajat, care permite decolarea şi aterisarea avioanelor. AEROFOTOGRAMMETRIE (Fofo-gram.): Şiiinfa aplicată care’ se o-, cupă cu măsurarea suprafeţelor terestre şi cu întocmirea planurilor, şi ahărtilor.folosindfotogrameaieriene. AEROGARĂ (Av.): ■ Grupul -de clădiri cu anexele lor, aflate pe un aeroport, care adăpostesc serviciile administrative şi de exploatare pen-frudraficul aerian de pasageri şi de mărfuri. AEROGENGAZ (Chim.): Amestec de vapori de hidrocarburi^ uşoare cu aer, obţinut prin trecerea .unui curent de aer prin gazolină. Se întrebuinţează în locul,gazului de iluminat, în special în laboratoare, şi în localităţi unde nu există gaz aer rian. ; AEROLIT (Minera/.):-Corp de orir gine cosmică, care cade pe pământ, venind din spaţiul interplanetar. ; AEROLOGIE (Meteor.): Ştiinţa care se ocupă cu cercetarea pătu- AEROMETRU 10 AFUMARE rilor superioare ale atmosferei pământeşti. .AEROMETRU (Fiz.): Instrument de măsurare sau de determinare a densităţii aerului. AEROMODEL (Av.): Model de avion, construit , la o scară mică, cu un mijloc de propulsie oarecare, şi care poate să sboare, fără pilot, o distanjă apreciabilă, ampenajele fiind fixate iniţial în poziţia optimă de sbor sau putând fi comandate de un mecanism de ceasornic. AERONAUTICĂ (Av.): 1. Tehnica construirii de aeronave. — 2. Şti-inja care se ocupă cu navigaţia aeriană. AERONAVĂ (Av.): Vehicul care se poate deplasa în aer, fiind susţinut-de o forţă ascensională şi antrenat în deplasarea lui pe orizontală de o altă forţă. AEROPLAN (Av.): Aparat care are plane în formă de.aripi, motor n general cu elice şi care se poate, deplasa plutind în aer. (= Avion). AEROPORT (Av.): Terenul cu-ansamblul clădirilor şi al instalaţiilor necesare decolării, aterisării, manevrei, adăpostirii şi întreţinerii materialului, de sbor şi administraţiei." AEROSOL (Chim., Fiz.): Sistem compus din particule dispersate într'un gaz; dacă particulele dispersate în aer (sau într'un gaz) sunt solide, se obţine fum; dacă particulele dispersate sunt lichide se obţină ceaţa. AEROSTATICĂ (Mec.): Ramură a Mecanicei, care se "ocupă cu echilibrul gazelor şi, în special, cu e-chilibrul maselor de aer atmosferic, cum şi cu echilibrul solidelor în aer. AEROSTAŢIE (Av.): 1. Tehnică a navigaţiei aeriene, care se-ocupa cu sborul aparatelor mai uşoare decât aerul. — 2. Staţie de vehicule aeriene (baloane, etc.). AEROTOPOGRAFIE (Fotogrem.): Tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene. . AFÂNARE . (Agr.): Operafiunea în urma căreia pământul capătă o stare fizică astfel încât permite circulaţia intensă a aerului. AFINARE (Mefl.): Operaţiunea prin care se capătă un metal mai curat1 dintr'o masă metalică amestecată cu impurităţi, prin înlăturarea acestor impurităţi, folosindu-se diferite procedee. AFINITATE (Chim.): Atracţie chimică. V. Valenţă. AFINOR (Met/.): Muncitorul care' lucrează la cuptoarele sau Ta dispozitivele de afinare. AFLORIMENT - 1. (Mine): Partea unui zăcământ care apare la suprafaţa solului. — 2. (Geo/.).\ Locul unde' rocele scoarţei terestre din subsol apar la suprafaţă datorită eroziunii. AFUMARE (Ind. a/im.): Procedeu' de conservare a alimentelor (carne, peşte) cu ajutorul -fumului, în instalaţii-speciale. • AFUMARE. (Pese.): Operaţiunea de conservare a peştelui prin fum. . Specialiştii sovietici folosesc pentru producerea fumului numai rumeguşul de esenţe tari (fag, stejar, etc.), în locul cetinii de brad care dă un gust neplăcut peştelui. Deosebim iAGAR-AGAR 11 -AGROBIOLOGIE două procedee: 1. Afumare la rece (*la 30°-"35f), ' pentru peştele slab şi de obiceiu sărat.-. Peştele:' astfel conservat durează 1 -2 luni- ^— 2. Afumare la cald (la 70o,v100°), pentru peştele gras. şi foarte pufin sărat, care durează numai 5-7 zile. AGAR~AGAR (Chim.): Polizaha-:ridă extrasă din/ alge marine care cresc în mările Chinei şi Japoniei; cu apă caldă se transformă _ într'o gelatină. Este, folosită în farmaciei pentru prepararea unor medica-,mente şi în bacteriologie, ica mediu • de cultură. - AGAT (Chim.): Formă naturală a unui bioxid: de siliciu (SiQ2) impur; e folosit ca suport al brafelor la balanţe, ca material de ornament şi pentru construcţia unor aparate de laborator. \ AGENT (Gen.): 1. Substanţă care produce, modifică sau. declanşează un proces fizic sau^,chimic. — 2. Orice lucru care produce o acţiune oarecare. • AGENT chimic. V. Reactiv. ~ coroziv (Chim.): Substanţă solidă, lichrdă sau gazoasă, care exercită o, acţiune chimică sau elec-trochimică p6 , suprafaţa unui . material cu ‘.care vine în contact. ' AGENfl atmosferici (Fiz,): To~ Calitatea fenomenelor atmosferice (ploaie, vânt, îngheţ, âeşghet, .etc.) care contribue- la destrămarea scoarţei Pământului sau a unui .corp. oarecare; - • ' . ' AGLOMERANT (Canal/z.): Substanţă care are proprietatea de a lega între ele părţile unor materiale -mărunte oarecare. (=Xiiant). , AGLUTINANT. (Ind. fexf.J:' Substanţă vâscoasă, cu care se amestecă un colorant pentru a putea fi,, aplicat, ca pastă,, asupra Unui articol textil de imprimat./ AGONA (Fiz:): Linia de pe su-, prafafa Pământului ale cărei puncte nu prezintă declinatie magnetică. AGREGARE, stări de ~ (Fiz.): Stări-în număr de trei -— gazoasă, lichidă şi. solidă.— sub care se ‘poate prezenta materia, din punctul de: vedere al rezistentei, la deformatiile datorite, forţelor sau variajiilor de temperatură. . ■ -AGREGAT (Tehn.): T.-Grup .de maşini care lucrează.în comun pentru realizarea unei anumite lucrări sau operaţiuni tehnice. — 2. Materialele- inerle (pietriş, nisip, etc.) care, se amestecă cu ciment şi apă pentru a da beton. /AGREGAT mare (Tehn.): Partea din 'materialul -mineral (agregatul) întrebuinfat la prepararea betoane-lor.r care .este făcută din grăunte mai mari de 7 mm. • ‘ . • • AGRICULTURĂ (Gen.): . Totalitatea operaţiunilor şi metodelor de cultivare a pământului, în vedered* ob'jinerii de produse, agricole. AGRIMENSURĂ (Topogr.): Tehnica măsurătorilor. topografice şi cadastrale a terenurilor din zona rurală. .' AGROBIOLOGIE (Agr.):- Ştiinţă creată de savanţii sovietici (Miciu-rin, : Lâsenco)j care se întemeiază pe datele cele mai înaintate ale biologiei, stabilind legile - de des- , voltare a plantelor cultivate şi mijloacele; de ameliorare şi producere de seminţe şi plante superioare AGROGEOLOGIE 12 ALAUN prin transformarea naturii organismelor vegetale. AgrobiologFa leagă agrotehnica de biologie. Ea este bafa sporirii recoltelor în colhozuri şi sovhozuri. AGROGEOLOGIE '(Agr.); Ştiinţa agricolă care se ocupă cu studiul rocelor pe care s'au format solurile agricole. AGROLOGIE (Agr.); Ştiinţa agricolă care se ocupă cu studiul factorilor de vegetaţie şi al mijloacelor tehnjce de influenţare a acestora îr> vederea măririi producţiei agricole. AGRONOMIE (Agr.); Totalitatea ştiinţelor aplicate care au de scop cultura sistematică şi intensivă a solului. AGROTEHNICĂ (Agr.); Tehnica menţinerii şi creşterii fertilităţii solului arabil. Cuprinde toate măsurile de menţinere şi refacere a structurii grăunţoase a solului, potrivite pentru creşterea şi desvoltarea plantelor cultivate, de îngrăşare şi de îmbunătăţire a compoziţiei chimice • a solului arabil. Patria Agrotehnicei este URSS. AJUSTAJ 1. (/VI?.): Mărime care măsoară precizia contactului feţelor plane sau cilindrice, care aparţin la două corpuri solide, imobile sau alunecând unul pe altul. — 2. (Ind. fexf.): Secţia din apretura ţesăturilor unde se fac ultimele operaţiuni asupra ţesăturilor. înainte de comercializare; se măsoară, se pliază, se rolează se stampilează, se împachetează, etc. AJUSTARE (Mf.); Ultima operaţiune făcută asupra unei piese, prin care se ajunge la dimensiunile precise cerute. AJUSTOR (Mş,); Lucrător care face diferitele operaţiuni de ajustare în atelier.. AJUTAJ (Aerod., Hidr.); Deschizătura, în forma unui tub de secţiune variabilă, ai cărei pereţi fac să se scurgă fluidele (lichide sau gazoase) la presiuni sau la vitese anumite. ( = Duză). ALABANDINĂ (Mineral.): Mineral (sulfura des mangan) care se găseş- ’ te sub formă de mase compacte^ negricioase-, având luciu aproape metalic. ALABASTRU (Chim.): Formă naturală, opacă, a sulfatului de calciu hidrataf (CaS02.2H20). Se întrebuinţează pentru construcţii ornamentale. ALACIU (Zoof.)r Bălfat, pestriţ (se-spune despre vite). ALAMĂ (Metl.): Aliaj de cupru şi zinc, conţinând cupru în proporţie de 55 • • • 70%. ALAMAN (Pese.): Unealtă rriare de pescuit (de tip sovietic) folosită şi în pescuitul nostru marin, pentru încercuirea diferitelor bancuri de peşti; sSe confecţionează din plasă şi are o formă de evantai, înzestrată la marginea inferioară cu mai multe inele prin. care trece un otgon de strângere (gâr-gâr). ALAMBIC (Chim. ind.): Aparat metalic, de obiceiu de cupru, folosit pentru distilarea lichidelor. ALAUN (Chim.): 1. Sulfat dublu de potasiu şi aluminiu, cristalizat, K2SCVAI2(S04)3- 24HoO. („alaOn de potasiu" sau. „alaun") — 2. Sare dublă de tipul -ALAUN ARS ALBIT . M2S04-R2(S04)3-24H30, în care R este un metal frivalent şi M un metal monovalenh Toate alaunurile sunt isomorfe, formând cristale octaedrice. Sunt folosite în industrie. ALAUN ars (Chim.): Masă albă, poroasă, de sulfat anhidr.u de potasiu şi ‘ aluminiu, K2S04AI2(S04)3, obfinută prin încălzirea alaunului. ~ de crom (Chim.): Sulfat dublu de crom şi potasiu, - K2S04-Cr2(S04)3-24H20. Sare cristalizată, de coloare roşie închisă, solubilă, folosită drept colorant tn imprimeria textilă şi în tăbăcărie; ^ feric (Chim.): Sulfat dublu •de potasiu şi de fier, ’ : Fe2(S04)3-K2S04-24H20. Se prezintă sub formă de cristale violete, solubile. E folosii m industria vopsiforiei. ALB de plumb V. Ceri/ză. ~ de silica! (Chim).: Făină de caolin pur, întebuinfată ca pigment în vopsitorie. ■'v venefian (Chim.): Amestec de ceruză şi sulfat de bariu, BaS04, în părji egale. E folosit la prepararea vopselelor. de zinc (Chim;): Oxid de zinc, ZnO, folosit în vopsitorie. ALBASTRU alcalin (Chim.): Derivatul sulfonic al ' albastrului de • anilină. E un colorant pentru lână şi mătase; se mai foloseşte şi ca indicator pentru titrarea acizilor slabi în uleiurile minerale. . ~ de mefilen (Chim.j: Materie colorantă tiazinică de coloare albastră, solubilă în apă. E întrebu- infată :în tehnică, în lucrările de Biologie şi ca medicament în Farmacie. ALBÂSTREAL&. V. Sineală. ALBIA unui râu (Hidr.): Canalul natural al. unui curs de apă; considerată majoră, când corespunde apelor mari, şi minoră, când corespunde apelor mici. ALBIE (Mş.): Unealtă cu o scobitură în semicerc, aşezată.•fix pe potcoava, unei forjării, pentru forjarea rotundă. ■ . ALBIE (Hidr.): Matca unui râu (perimetrul ud) V. Talveg. — 1. Albia propriu zisa sau albia minoră, limitată între cele două maluri, când apele ce se scurg sunt în stare normală (nivelul mediu). — 2. Albia majoră sau zona inundabilă', cuprinde acele suprafefe întinse de terenuri peste care se revarsă apele unui râu sau ale unui fluviu în epo- . cile de creştere â,nivelului lor (nivel maxim). ALBIRE 1. (Chim.) : Decolorarea materialelor colorate,' prin.oxidarea sau reducerea materiilor colorante în substanţe incolore. In acest scop se folosesc clorura de var şi al ti agent) :pxidanfi, cum şi bioxidul de sulf sau alfi agenţi reducători. — 2.'(Ind. text.): Proces tehnologic chimic aplicat fibrei, firului sau ţesăturii- pentru a le curăfi de impu-, rităti naturale şi pentru a obţine un material alb curat. ALBIT (Chim.): Mineral lăptos, verzuiu, roşiatic saj incolor, care cristalizează; -este un feldspat sodic (silicat dublu de aluminiu şi sodiu), întrebuinţat ca fondant în ceramică. /UBIlORiE. 14 ALCOOL ETILIC /-&LBSÎ0ŞÎE (Ind.' iexf.): Secjle din industria, textilă în care se' dă pro-: duselor o coloare albă, prin tratarea şi distrugerea pigmenţilor naturali ai -fibre'Jor. • ; .ALBITURĂ (Arte gr.):- Material tipografic format din piese metalice de acelaşi corp cu litera, însă fără floare şi de.grosimi diferite, care serveşte la completarea spaţiilor albe dintre litere, cuvinte sau rânduri. ALBITURĂ (Pisc.): Amestecătura de pui de peşti: cosac, plătică, cor-bancă, etc. ALBUMEN (Agr.): 'Partea interioară a bobului de grâu din care rezultă, prin măcinare, faină albă. ÂIBUS^IWE (Ch/'m.): Grup de proteine solubile în apă, existente în numeroase organisme animale Ex.: albuşul de ou. -ALBUMINOIDE (Chim.): Clasă de substanfe organice foarte complexe, de tipul proteinei;- există în corpul animalelor, constituind baza multor ţesuturi. ALBURN (Silv.): Stratul lemnos, cilindric, din trunchiul unui arbore, situat între inima "trunchiului (dura-men) şi scoarţa lui (liber); e'for’mat din celule vii prin care trece seva. Lemnul de'alburn este slab, puţin '• rezistent şi puţin durabil; nu e bun pentru construcţii. - ALCALil -(Chim.): Hidroxizi solubili ai unui metal, din grupul metalelor alcaline. ' ALC&Uî'J (Chim.); Termen aplicat adesea oricărei substanţe care are, în soluţie, o reacţie alcalină (bazică; v. Bază), adică înalbăstreşte turnesolul şi neutralizează acizii. .ALCAL-IMjsTRIE’ (Chim.): Capitol -al Analizei volumetrice, care are ca obiect determinarea: concentraţiei' unei baze cu ajutorul soluţiilor standardizate de acizi. - - ALCALOIZI (Chim.): Grupă de substanţe organice cu caracter bazic, de origine vegetală, având o structură ciclică şi conţinând cel puţin un atom de azot în moleculă. Mulţi alcaloizi au efecte fiziologice importante şi sunt-folosiţi în medicină; de ex. cocaină', morfina,, codeina etc. ALCHIDALI (Ghîm.): Răşini întrebuinţate la prepararea lacurilor. . ALCOOL (Chim,): Derivat obţinut prin înlocuirea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi parafinice, ciclopârcfinice,- cu un radical OH. ~ absolut (Chifrk): Alcool etilic (C2H5OH) cu un ..conţinut de apă foarte redus (0,5%—1,5%).^ ~ amilic (Chim.): CsHuOH. Lichid incolor cu miros tipic, înnabuşi-for,.p. f. 138,°C, extras din uleiul de fusel;-. e: folosit ca disolvant. ~ denaturat (Chim.): Alcool brut ;sau rafinat, făcut impropriu utilizării în alte scopuri decât acela pentru -care a fost denaturat, prin;adăugarea unei subsfanţe uşor de recunoscut şi greu de îndepărtat prin mijloace mecanice, fizice sau chimice. ~ etilic (Chim.): CH3CH2OH. Lichid incolor, inflamabil, cu miros şi gust specific, p. f. 78,3°C, preparat prin fermentarea zaharurilor de'c'ereăle, fructe, etc. Intră în compoziţia băuturilor alcoolice; e folosit, ca desinfectant, drept combusti- ALCOOL INDUSTRIAL 15 -- .ALGEBRA bij şi în fabricarea altor •• compuşi organici. ( = Efanol). ALCOOL industrial (Chim.): Alcool care provine din materii, prime zaharoase (sfeclă, melasă), amido-, - noase, sau din leşii sulfitice, care nu poate fermenta direct, ci numai.după hidrolizare sau zaharificare. E folosit, în industrie/ ... ~ melilic (Chim.):CHgOH. Lichid :incolor, otrăvitor/ cu uh miros slab; p. f. 66°C., Se: obţine prin distilarea lemnului. E folosit pentru „denaturarea" alcoolului etilic, ca disol-vant şi în industria chimică. ( — Spirt de lemn). ■/ ■ ~ natural. V.. Alcool ordinar. . - ~ ordinar (Chim.): Alcool pro- • venit din materii prime care confin uri zahăr capabil să fermenteze di-^ rect;-de exi din fructe, struguri, etc. ( = Alcool natural).. . - :... >v rectificat (Chim.)) Alcool' e-. iilic cu un confinut de 4 — 6% apă. . ALCOOLOMETRIE (Chim.):. Stabilirea coricentraţieilbăufurilor alcoolice sau a altor soluţii ale âlcOolu-•. lui prin măsurarea densităţii lichidului, în genere cu un areometru cu o gradaţie specială (alcoolmefru).:. ALDEHIDĂ acetică (Chim): CH3CHO. Lichid incolor cu un miros - înţepător, analog; celui de fructe; p. f. 21 °C. E folosit în fabricarea unor coloranţi şi a unor substanţe farmaceutice. formică (Chi/v.): HCHO. Gaz cu . un miros iritant,' foarte solubil în apă. Soluţia de 40% este cunoscuta sub numele de formol .sau de formâlină.. E folosită îri industrie, la fabricarea bachelifei:"şr altor .răşini sintetice, în - tăbăcărie, etc.,.. şi ca desinfectant. (= Formaldehida). i. ALDEHIDE (Chim;): Clasă de compuşi organici, de tipul :RCHO, hk care ; R . este un radical alchilic sau arilic. '»' ■ ĂLDIMlNE (Chim.): Derivaţi ai aldehidelor. . v ALDINE (Arfe cjr.): Caractere (litere) tipografice cu floarea semigrasă. .ALEMONĂ: (Agr.): -Substanţă azo-toasăi abundentă în seminţele fane- : rogamelor şi care tonstitue, ca şi -amidonul, , o’ substanţă de rezervă. ALESĂTURĂ (Ind.): - 1. Articol obţinut la războiul de ţesut prin alegerea firelor (covor, etc.). — 2. Desen de flori sau alte motive, înfr’o ţesătură; — 3. Desene săpate în piatră.. ALEUROMETRU (Agr.): Aparat care permite aprecierea calităţilor de panificaţie ale glitfenului. ,ALEZAJ(M5.): Operaţiune de prelucrare a interiorului unui cilindru, la dimensiunile cerute şi în limita toleranţelor admise.. ALEZOR (Mş.): Unealtă de formă cilindrică sau conică, cu cJinţi tăietori la suprafaţă, servind penfru aleza]. ALFABETUL Morse (Tehn.): Alfabet format din puncte-şi linii, care . reprezintă*literele alfabetului,cifrele şi semnele de punctuaţie. E folosit în -telegrafie şi în semnalizarea'optică. . ALGEBRĂ (Maf.): Disciplină ma-tematicăal cărei obiect este studiul •legilor operaţiunilor de aduriâre, scădere, înmulţire, împărţire, etc., independent de valorile numerice care intervin Jn aceste operaţiuni,- ALIAJ ALTIGRAF numerele fiind, de aceea, înlocuite cu litere. ALIAJ (Meii.): Amestec rezultat din topirea laolaltă a două sau a mai multor metale sau metale' şi metaloide. Un aliaj poate consta dintr'o combina|ie a lor, dintr'o soluţie solidă a lor, dintr’un amestec eterogen sau din diferite combina}ii ale acestora. ~ devarda (Meii.):Aliajde50% cupru, 45% aluminiu şi 5% zinc. ~ uzibil (Mefl.): Aliaj având punctul de topire coborît; în genere, un amestec eutectic de metale cu punctul de topire coborît, ca bismuful, plumbul, staniul şi cadmiul. ~ lipowitz (Mef/.): Aliaj fuzibil, cu p. t. 60—65°C, format din 50% bismut, 27% plumb, 13% sfaniu şi 10% cadmiu. ALIAJE de anf ifricfiu ne V. Aliaje de cusinefi. ~ de cusinefi (Mefl.): Aliaje de compozi{ii variate, cu mare rezistentă la uzură, folosite la căptu-şirea cusinefilor. In compozijia lor intră, în general, plumb, stibiu, sta-niu, cupru. ALICOTĂ, parte ~ (Mat.): Parte a unui tot, conţinută în el de un număr întreg de ori. ALIDADĂ (Topogr.): Dispozitiv cu care sunt echipate instrumentele go-niomefrice şi care serveşte la formarea şi măsurarea unghiurilor. ALINIAMENT (Topogr.): Materializarea, prin jaloane, ţăruşi, pichefi, etc., a unei linii drepte sau a &xei unui traseu de cale de comunicaţie. ALIZARINĂ (Chim.): Materie colorantă roşie, preparată odinioară din planta numită garanjă; azi e fabricată pe scară întinsă pe cale sintetică. ALOFAN (Chim.): Varietate de argilă coloidală, care măreşte plasticitatea maselor ceramice; e un si-licat de aluminiu hidrafaf, sub formă de gel, solubil în acid clorhidric concentrat. ALOGEN (Pefr.): Constituent mineral format înainte de roca din care face parte şi într'un loc diferit de acela în care s'a format roca ce-1 confine. ALOTROPIE (Chim.): Proprietatea unui element chimic de a exista în două sau în mai multe forme care diferă între ele din punctul de vedere al proprietăţilor lor fizice. De ex.: sulful există într'un număr de forme alotropice diferite. ALPACA (Met/.): Grup de aliaje de cupru, nichel şi zinc, în proporţii variate, cu un conjinut de nichel până la 30%. Compozifia tipică este de 60% cupru, 20% nichel şi 20% zinc. Este practic inoxidabil şi are aspectul argintului. E folosit la fabricarea tacâmurilor şi a altor obiecte de uz casnic. ALTERA, a ~ (Gen.): 1. A schimba în rău înfăţişarea sau compozijia unui corp (a unei substanje). — 2. A-şi pierde calitatea parfial sau total. ALTERNATOR eleclric (Eli.): Generator electric de tensiuni şi curenţi alternativi, monofazaji sau po-lifaza}i. ALTIGRAF (Fiz.): Altimetru baro-metric înregistrator, care do o dia- ALTIMETRIE 17 ALUMINAT gr,amă a altitudinii avionului în funcţie de fimp şi de distanta parcursă. ; ALTIMETRIE (Topogr.J.’-Totalitatea opersfiunilor de teren pentru măsurători de nivelment şi a operaţiunilor de birou pentru calcule de altitudini şi de diferente de nivel, având drept scop stabilirea altitudinilor punctelor caracteristice ale scoarţei ferestre. ALTIMETRU-(Topogr.); Instrument pentru măsurat altitudinile fată de o suprafafă de,nivel aleasă .(nivelul mării) sau faţă de o anumită cotă de nivel a terenului. ALTITELEMETRU (Topogr.): Aparat folosit pentru determinarea altitudinii unui punct inaccesibil; căruia is'au'măsurat unghiul de înălţime şi depărtarea, cu ajutorul unui tele-metru stereoscopic. • ALTITUDINE (Topogr.): înălţimea unui punct al scoarfei terestre, dea- supra suprafeţei nivelului mijlociu al mării, măsurată pe verticala care freceş prin punctul considerat. ALTOIU (Agr.): Mug,ure sau ramură unei plante, tăiate în mod special pentru a putea fi grefate (introduse în fesut) pe ramurile, tulpina sau pe alt organ al unei alte plante vii (porf-alfoiu).' • . ALTOIRE (Agr.): Operaţiunea de grefare a altoiului pe por^altoiu (v. Altoiu). Prin altoire dirijatăpştiintific, Miciurin a creat noi specii de plante, (hibrizi vegetativi), cu însuşiri mai potrivite nevoilor omului. In colho-/ zurile, sovhozurile şi leshozurile din< URSS sunt larg răspândite metodele miciuriniste de altoire. ALTOIT, briceag de ~ (Pomic.): Briceag cu tăişul rotunjit la capătul, lamei şi cu mânerul care are o spatulă de Os sau de alamă folosit pentru deslipirea coajei. de porf-altoiu. ~ ceară de ~ (Pomic.); Ceară întrebuinjată pentru acoperirea rănilor produse prin altoire. Se prepară, de obiceiu, din sacâz, răşină, seu de oaie. , ALUMIN (Ind. cc.): Varietate de caolin care serveşte, în industria cauciucului, ca material de umplu--' fură. ALUMINĂ (Cb/m.): 'Oxid de.aluminiu. * Al203. Se găseşte în stare naturală sub formă de corirldon şi' de şmirghel, sau sub formă hidratată, ca bauxită. ALUMINAT (Chim.): Compus chimic obţinut din hidroxid de aluminiu-şi un mefal, hidroxidul de aluminiu l jucând rolul unui acid. ALUMINIU 18 AMBREIARE ALUMINIU (Chim.): Al. Element; gr. at. 26,97;nr. at. 13; gr. sp. 2,7; p. t, 657°. Metal alb, uşor, ductil şi maleabil, bun conducător de electricitate. Are compuşi foarte 'numeroşi şi foarte răspândifi, dar metalul se poate obţine industrial numai din bauxită. Aluminiul şi aliajele sale sunt folosite Ja fabricarea pieselor metalice uşoare şi în industria electrică. ALUMINOTERMIE (Mefl.): Ope-rajiune prin care (se obţine o temperatura foarte înaltă, prin căldura desvolfată de un amestec de pulbere de aluminiu şi de oxid metalic, care a fost mai înainte aprins.. Această căldură face să se topească metalele, putându-se executa astfel sudura unui metal prin procedeul denumit procedeul aluminotermic. ALUNDUM (Chim.):vSubstantă refractara, fabricată prin sfărâmarea, presarea şi încălzirea bauxitei la o temperatură înaltă, ALUNECARE (Tehn.): Mişcarea a două corpuri, sau a două parfi ale unui corp, unul fajă de celălalt, când ele rămân mereu în afingere. ALUNCIRE (Fiz.): Creşterea lungimii unui corp sub acţiunea unei forte. ÂLUNIT (Chim.): Compus natural al sulfatului de potasiu şi de aluminiu şi al hidroxidului de aluminiu. E folosit ca materie primă pentru prepararea alaunului de potasiu. ALUVIU (Geol.): Perioadă geologică din Cuaternarul superior, începând dela retragerea gheţarilor, până în zilele noastre. • ' ALUVIUNE (Ceol.): Nume daf materialelor rocelor transportate şi depuse prin ac|iunea apelor curgătoare. Ex.: nisipul, pietrişul,, mâlul. ALUVIUNI (AgroJ.): Depozite care s'au format şi continuă să se formeze din diferitele materiale depuse de apă. AMALGAM (Mefl.): "Aliaj de mercur, cu diferite metale. AMALGAMARE (Mef'j.): Forma- ' rea unui aliaj de mercur', de obiceiu la roce. ~ a aurului (Mefl.):' Procedeu pentru extragerea aurului, care constă în a trata nisipul sau roca auriferă, după sfărâmare, cu mercur, care formează un amalgam cu aurul. Particulele amalgamate sunt lăsate să adere la plăci de cupru amalgamat, restul de minereu fiind îndepărtat prin spălare; mercurul este apoi îndepărtat prin distilare în retorte de fier, iar aurul rămas este purificat prin cupelafie. AMBARCADER (Nav.): Instalare care serveşte la îmbarcarea oamenilor şi a vehiculelor pe o navă. AMBARCAŢIUNE (Nav.) : Vas mic cu sau fără propulsie mecanică (bărci, şalupe, cutere pescăreşti, \-efc., spre deosebire de vasele de mare tonaj-nave). AMBREIAJ (M?.): Organ de maşină prin care se leagă solidar, pentru un timp anumit, . două mecanisme. La automobil, ambreiajul leagă motorul de rojile motoare, fiind aşezat între motor şi schimbătorul de vifesa. AMBREIARE (M?.): Manevra prin care se realizează cuplarea a,două mecanisme, folosind ambreiajul. AMBUTISARE AMFOTER AMBUTISARE (Tehn.).;Operaţiune de îndoire şi răsfrângere a unei plăci de tablă sau unui cilindru de tablă* în'-scopul de a obţine o piesă de formă concavă (cu marginea răsfrântă). AMBUTISOR (Tehn.): Lucrător care face operaţiunea de ambutisare. AMELIORARE ,a mai .multor figuri geometrice de a avea unghiurile corespunzătoare egale şi laturile corespunzătoare proporfionale. Ra- ASEMENEA 39 ASOCIAŢIE portul K, dintre lungimile a două laturi corespunzătoare, se numeşte raport de asemănare. * Poligoane asemenea. ASEMENEA (Mat.): Calitatea a două figuri care au unghiurile corespunzătoare egale şi lungimile laturilor corespunzătoare proporfio-nale, adică în acelaşi raport K (raport de asemănare). Ariile lor sunt în raportul K2, yiar volumele în raportul K3. ASEPTIC (Biol.); Lipsit de bacterii. ASFALT (Mineral.): Amestec natural sau artificial de bitum ■ cu materiale minerale. Compozijia şi proprietăţile acestuia variază după rezisfenfa la înmuiere a bitumului .şi după canlitatea d& materiale minerale. ASFALTARE sau ASFALTAJ (Drum.): Operafiunea prin care se realizează aşternerea unei îmbrăcăminte asfaltice pe suprafafa unei şosele, a unui trotoar, etc. ASFIXIANT (Gaze): Calitatea u-nei substanfe, de obiceiu gazoasă, de a înnăbuşi respirafia. ASIMETRIC (Maf.): Care nu este simetric fafă de un punct, o linie sau un plan. ASIMETRIE (Maf.): Lipsă de simetrie. ASIMILARE (Pefr.): Fenomenul de absorbire, prin disolvare sau prin reacfie chimică, a unui fragment din roca înconjurătoare, de către o masă magmatică topită. ASIMILATIE 1. (Agr.): Actul de nutrifie celulară în care substanţele alimentare se transformă în compuşi identici cu cei din compoziţia protoplasmei. 2. (Biol.): Absorpjia şi integrarea substanfelor nutritive într'un organism. ASIZĂ (Tehn.): Strat orizontal de material (piatră, cărămidă, mortar, etc.) în construcfia unui zid. ASIMPTOTĂ (Maf.): Linie de care se apropie o curbă, dar nu o atinge niciodată la distantă finită. Asimptotă. ASOCIAŢIE (Chim.): Fenomenul unirii în grupuri a moleculelor unor substanfe, care dă aparent corpului respectiv o greutate moleculară mai mare decât cea normală. &ASOLAMENT 40 AŢĂ ASOLAMENT (Agr.): Tehnica împărţirii terenului cultivat în atâtea sole sau tarlale, câte plante sau grupuri de plante se cultivă, şi a repartizării, pe frecare solă, a unui gen de plante sau a unui grup de plante cultivate.. ASPECTE (Asfr.): Diferite .pozifii opuse ale Soarelui, ale planetelor şi sateliţilor, aşa cum apar de pe Pământ; exemple: conjuncfia, o-pozifia, cuadratura, etc. ASPERITATE (Tehn.): Proprietatea unui material sau a unui corp, de a prezenta supratefe aspre, adică cu neregularifăfi foarte mici, răspândite relativ uniform pe întreaga suprafafă. ASPIRARE (Tehn.):, Operaţiune prin care un fluid este atras printr'o conductă sau printr'un orificiu, prin micşorarea presiunii în partea unde se petrece aspirarea. ASPIRAŢIE (Tehn.): Operafiunea de a atrage prin realizarea unei presiuni reduse (de a suge), un gaz sau un lichid. ASPIRATOR (TeHn.): Aparat pentru aspirarea fumului, prafului, gazelor sau aerului dintr'un spafiu anumit, cu ajutorul unei subpresiuni (depresiuni), pe care o creează într'un anumit foc pe conducta de aspirafie, cu ajutorul unor pompe, al unor rofi cu palete, sau al unui fluid care trece printr'un ajutaj. ASPIRINĂ (Chim.): Acid acetil-salicilic. Substanfă solidă, albă, cu p. t. 135°C, folosită în Medicină la tratamentul răcelii. ASTATIC (Fiz.): Calitatea unui ac magnetic de a fi dispus în aşa fel, încât, să fie în echilibru indiferent sub acţiunile forfelor exercitate a-, supra lui de .un câmp magnetic exterior, în care este plasat acul respectiv. ASTEREALA (Consfr.): îmbrăcăminte constituită din scânduri alăturatei aşezată la partea superioară a unui acoperiş şi pe care se fixează învelitoarea. ASTIGMATISM (Fiz.):. Defect al ochilor şi al 1 lentilelor, cauzat de neregularifăfi ale curburii lor, care are drept urmare faptul că razele unui fascicul paralel nu se întâlnesc toate într’un punct (focarul),'ci for-: mează o pată luminoasă în jurul : focarului. In general, defectul unui sistem optic de a nu da o imagine punctuală a unui izvor luminos punctual. ASTRALIT (Tehn.): Exploziv de-tonant de siguranfă. ; ASTRINGENT (Gen.): Calitatea pe care o au anumite substanfe de a .strânge ţesuturile animale, când vin în atingere cu ele. Termenul se foloseşte adesea numai pentru „gust astringent". ASTRONOMIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu, studiul astrelor, cu natura, constitufia fizică şi mărimea lor faţă de ‘ Pământ, şi cu legile mişcării lor. - ASTRU (Astr.): Corp de pe bolta cerească: stea, planetă, etc. AT (Chim.):. Sufix folosit în no^ menclatura chimică pentru indicarea sării corespunzătoare acidului cu acelaşi nume terminat în sufixul -ic; de ex. sulfat, dela acid sulfuric. AŢĂ (Ind. text.): Formată datorită răsucirii mai multor fire textile sim- ATENUA 41 ATOMICĂ pip, cu scopul de a da- produse mai rezisfenie, folosite pentru cusut' sau fabricat ţesături, tricotaje, etc. ATENUA a ~ (Gen.): A mic- şora, a slăbi. ATERISARE (Av.): Evoluţia avionului în vederea aşezării pe pământ, după ce şi-a efectuat sborul. ATERISOR (Av.): Dispozitiv aşezat sub aripile avionului, care-i serveşte penfru a putea aferisa mai uşor. (= Tren de aterisaj). ATERMAN (Fiz.): Calitate a unui corp de a nu lăsa să freacă căldura. ATLAS (Ind. text.): Legătură de ţesătură la care urzeala sau bătătura flotează şi formează o suprafaţă continuă şi netedă, cum este cea cerută la căptuşeli de haine. ATEX (Chim.)-’ Material izolant, în formă de plăci, fabricat din fibră de lemn şi întrebuinţat ca izolant termic şi acustic, cum şi contra vibraţiilor. ATMOLIZĂ (Chim.): Separarea unui amestec de gaze prin pereţii unui vas poros, utilizând puterea de difuziune diferifă a gazelor componente. ATMOSFERĂ (Fiz.): înveliş gazos care înconjură Pământul (sau alt corp ceresc). Compoziţia medie în volume a atmosferei pământeşti uscate, la nivelul mării, este urmă-tooreaiazot 78,08%; oxigen 20,95%; argon 0,93%; bioxid de carbon 0,03%; neon 0,0018%; heliu 0,0005%; cripfon 0,0001%; xenon 0,00001%; pe lângă acestea, aerul conţine de obiceiu şi vapori de apă, hidrocarburi, peroxid de hidrogen, compuşi oi sulfului cum şi particule de praf, în cantităţi mici şi foarte variabile. ~ standard (Fiz.): Presiunea e-chivalentă greutăţii unei coloane de mercur de 760 mm înălţime şi 1 cm2 secţiune, având densitatea de 13,5951 kg/dm3, la 0°, într'un Ioc în care- acceleraţia gravitaţiei este de 9,80665 m2/s; simbolul literal al atmosferei standard e 1 atm; eşfe egală cu 1,033 kg/cm2. (= Atmosferă fizică, Atmosferă normală). ~ tehnică (Fiz.): Unitatea de presiune, egală cu 1 kg/cm2; prescurtat: at. ATODID (Av.): Propulsor pentru vehicule cu vifesă supersonică (mai mare decât a suneiului). ATOL (Geogr.): Insulă constituită din resturi şi din schelete de corali, având înfăţişarea unei coroane întrerupte, în interiorul căreia se formează o lagună de apă liniştită. ATOM (Fiz.): Cea mai mică fracţiune a unui element (corp simplu) care mai păsfrează proprietăţile1 chimice ale elementului respectjv (v. Teoria atomică, Atomică, structură ~). ATOM-GRAM (Fiz.): Canfifatea dintr'un element egală'cu numărul de grame corespunzător greutăţii sale atomice: de ex. 32 grame de sulf = 1 atom-gram de sulf. ATOMICĂ, structură ~ (Fiz.): Atomul este format dintr'o particulă -'centrală, cu sarcină pozitivă, nucleul, în care e concentrată cea mai mare parte a masei atomului, înconjurat de electroni (particule de electricitate negativă, având fiecare o masă de aproximativ 1/1840 din ATRACŢIE 42 AURORĂ masa unui atom de hidrogen) ro-tindu-se pe orbite în jurul nucleului, .Nucleul este format din două fipuri de particule sub-atomice: protoni (particule cu' sarcină pozitivă) şi neutroni (particule electric neutre), având fiecare o masă aproximativ egală cu aceea a atomului de hi-, drogen. Numărul protonilor din nucleu este egal cu numărul electronilor _care-l înconjură, neutralizând asffel sarcina negativă a electronilor; acest număr reprezintă numărul atomic al elementului. Totalul numărului de protoni şi neutroni este •foarte apropiat de greufafea atomică a elementului respectiv, O modificare a nucleului atrage după sine o transformare a afomului, fie într'un atom al altui element (dacă sunt înlăturaţi protoni), fie într'un isofop al aceluiaşi element (dacă sunt înlăturaţi neutroni). La elementele radioactive (v. Radioactivitate), această înlăturare a unorparficule seproducespontan; unuinucleu isepot însascoatesau adăuga particule şi pe cale artificială. Pierderea sau primirea de elec- - troni din afară face ca atomul să devină un ion pozitiv (cation), respectiv negativ (anion) ne mai fiind, din punct de vedere electric, neutru, din cauza modificării numărului electronilor, care înainte neutralizau sarcina nucleului. Combinaţiile’chimice se produc prin transferarea de electroni între’ atomii care se combină {v. Valenţă, Teoria electronică). ATRACŢIE (Fiz.): Fenomenul de atragere a două corpuri între ele prni exercitarea unor forţe reciproce. AUGIT (Mineral.): Mineral din grupul piroxenllor, caracteristic anumitor roce eruptive- ca: andezit, bazalt,-diabaze, etc. ATROPINĂ (Chim.): C17H23N03. Substanţă alcaloidă; cristale incolore, insolubile; p. t. 115°C; foarte otrăvitoare; are un efect puternic asupra sistemului nervos; e folosită în Medicină, penfru dilatarea pupilei. Se găseşte în mătrăgună şi în măselariţă. AUR (Chim.): Au. Element; _gr. at. 197,2; nr. at. 79. Metal moale, galben strălucitor; p. t. 1064°C, gr. sp. 19,4. Extrem de maleabil şi ductil. Nu se oxidează în contact cu aerul şi cu apa; nu e atacat de aproape niciun acid. Se găseşte în special în stare nativă; cei mai mulţi compuşi ai săi sunt nesfabili şi pot fi reduşi cu uşurinţă în aur. Se extrage din minereuri şi din nisipuri aurifere prin amalgamare şi prin cianurare. Se foloseş-. te de obiceiu în aliaj cu cupru sau cu argint, spre a-i mări duritatea, (v. Fineţa aurului), la baterea mo-netelor, în giuvaergerie şi în den-tistică. Compuşii săi sunt folosiţi în' fotografie şi în medicină. AURAMINĂ (Chim.): Materie colorantă din clasa difenil-metanului. care serveşte la vopsirea bumba-' cului.în galben, după tratare cu mordanţi. AURIPIGMENT (Chim.): As2S3 Trisulfură de arsen mineral auriu. AURIRE (Mefl.): Acoperire cu un strat subţire de aur, în genere prin electroliză (v. Galvanizare). AURORĂ (Mefeor.): Lumina care apare înainte de răsăritul soarelui. AURORĂ POLARĂ 43 AVERTISOR AURORĂ polari (Meteor.): Lumini difuze de coloare verde sau roşie care ocupă mari por(iuni din bolla cerească în timpul nopţii, mai des în regiunile polare, şi care pof avea aspectul de raze, benzi, draperii, coroane, etc., în pâlpâire ne-întreruplă. ~ polari australi (Mefeor.): Aurora polară care apare în zona Polului Sud. ~ polari boreali (Mefeor.): Aurora polară care apare în zona Polului Nord. AUSTENITĂ (Mefl.): Totalitatea cristalelor mixte ale soluţiei solide de carbon în fier, într'un aliaj fier-carbon. AUSTRAL (Geod.): Ceea ce aparţine emisferei sudice a Pământului. AUTOCARTOGRAF (Fotogram.): Aparat de restituţie fotogrammetri-că, penfru construirea automată a hărţilor, după fotograme aeriene şi leresfre. AUTOCLAVE (Ind. chim.): Vase care pot fi închise ermetic, în care se încălzesc diferite substanţe, sub presiunea produsă prin evaporarea lor sau a solvenţilor respectivi. AUTOCOLIMAJIE (Topogr.): Co-" rectarea mecanică (sau prin intermediul unui dispozitiv) a erorii de colimaţie a unei lunete de vizare. AUTODINĂ (El.): Montaj special de radiorecepţie, în care aceeaşi lampă serveşte ca detector şi ca oscilator. AUTOGIR (Av.): Vehicul aerian care se susţine în aer cu ajutorul unei elice care se roteşte în jurul unui ax vertical, în locul aripilor. Elicea se roteşte dela sine, când auto-girul înaintează prin elicea sa normală de fracţiune sau de propulsiune. AUTOGRAF. V. Aufocartograf. AUTOTRANS FORMATOR (Elf.): Transformator cu o singură înfăşurare şi cu trei borne, dintre care două extreme (pentru tensiunea înaltă) şi una intermediară (pentru tensiunea joasă, împreună cu una din cele extreme). AUTOSTRADĂ (Drum.): Şosea principală, amenajată special şi rezervată numai circulaţiei autovehiculelor. AUTOTIPIE (Arfe gr.): Procedeu fofochimic de executare a unui]clişeu cu suprafaţa activă în relief, într'o singură coloare, nuanţată prin puncte. AUTOVEHICUL (Tehn.): Vehi- cul care se deplasează fiind antrenat de o maşină de forţă alimentată de o sursă de energie purtata de el. Autovehiculele pof fi aeriene (avion dirijabil), amfibii (automobil cu caroseria în formă de barcă, care poate pluti pe apă, barcă cu motor, vapor, etc.X şi terestru (automobil, motocicletă, drezină cu mofor, locomotivă, etc.). AVANTREN (Agr.): Partea an- terioară a unei maşini agricole purtată pe roate, având rolul să asigure stabilitatea şi uniformitatea lucrului. AVE (Pese.): Unelte de pescuit confecţionate din plasă subţire, compuse din 2 •••3 reţele alăturate. (Ex. ave de crap, de nisetru, de calcan, etc). AVERTISOR (Tehn.): Aparat prin care se atrage atenţia asupra unei AVICULTURA 44 AZOT operafiuni sau a unei acfiuni, înainte de a se produce, pentru a evita un pericol sau o întârziere. ' AVICULTURA (Zoof.): Ştiinţa aplicată care se ocupă cu creşterea şi exploatarea păsărilor. AVITAMINOZĂ (Ch/m. biol.): Boală provocată de lipsa unei anumite vitamine în alimentaţie. De ex. scorbutul, cauzat de lipsa vitaminei C. AVIAŢIE (Tehn.): Ştiinfa care se ocupă cu tehnica sborului vehiculelor aeriene mai grele decât aerul. AVIVARE (Ind. text.): Tratament care se aplică după vopsirea propriu zisă, pentru a face ca materialul să capete un aspect viu, atrăgător. - AVION (Av.); Vehicul aerian mai greu decât aerul, susjinut în aer de cel pujin o pereche de aripi. (Primul avion a fost construit de tehnicianul rus A. F. Mojaischi). AX (pl. axe) (Tehn.): Organ de maşină asemănător arborelui, dar care suportă mai ales eforturi de încovoiere. AXĂ (Mat.)': Linie imaginară care ocupă o poziţie- particulară fafă de o figură geometrică, ca: axă de rotaţie,-axă de simetrie, axă de coordonate, etc. ~ de rofa}ie (Mec.): Dreaptă în jurul căreia se roteşte un corp solid. ~ de simetrie (Maf.): Linie fafă de care o figură dată este simetrică; de ex.: diametrul unui cerc. ~ oglinzii. V. Oglinzi sferice. ~ optică (Fiz,): Linie care trece prin centrul optic şi prin centrul de curbură al unei lentile sau. al unei oglinzi sferice sau prin centrele de curbură ale tuturor lentilelor unui sistem optic centrat. V. Oglinzi sferice. Lentile. AXE RECTANGULARE (Maf); Axe perpendiculare una- pe alta, la care se raportează poziţia punctelor în plan sau în spajiu, prin intermediul coordonatelor. AXIOMĂ (Mat.): Adevăr care, spre deosebire de teoremă, nu se demonstrează, fiind evident prin el însuşi. De ex.: „Două cantităţi"egale cu o a treia sunt egale între ele". AZIMUT (Geod.); Unghiul dintre planul meridianului unui punct şi planul care trece prin verticala acelui punct şi prin dreapta la care se referă azimutul. ~ geodezic (Geod.): Azimutul geodezic al laturii AB, măsurat în A, este unghiul pe care îl face linia geodezica AB cu linia meridiană trecând prin A, corespunzătoare meridianului în A. ~ geografic (Geod.): Azimutul geografic al unui punct B, măsurat din punctul A, este unghiul orizontal pe care îl determină planul meridianului geografic în punctul A cu planul format de normalele pe ge-oid în punctele A şi B; sensul pozitiv al azimutului este acela al mersului acelor de ceasornic, iar direcfia de origine este direcţia Nordului geografic (direcjia către polul Nord geografic). AZOT (Chim.): N. Element; gr. at. 14.008; nr. at. 7. Gaz inodor, incolor, inactiv chimic, formând a-proximativ */5 din atmosferă. Princi- AZOTAT 45 BAC DE STRUNG pali'1 compus natural al azotului este salpetrul de Chili. Compuşii acestui element sunt folosiji ca îngrăşăminte şi în fabricarea acidului azotic. Azotul este indispensabil viejuitoarelor, formând o parte esen-jiala a proteinelor (V. Fixarea a-zotului atmosferic; Ciclul azotului). (= Nitrogen). AZOTAT (Chim.).-Sare a acidului azotic. ~ de amoniu (Chim.): NH4N03. Sare albă, solubilă, în cristale. Se descompune prin încălzire în pro-toxid de azot (NaO) şi în apă. Se foloseşte în agricultură, ca îngrăşământ, şi Ia fabricarea unor explozivi. ~ de argint (Chim.): AgN03. Sare albă, cristalizată. E folosita la prepararea cernelurilor de marcat şi în medicină. ~ de celuloză. V. Nitroceluloză. ~ d& pofasiu (Chim.): KN03. Sare albă, solubilă în apă, cristalizată. La cald are o acţiune oxidantă. ~ de sodiu (Chim.): NaNOa. Sare albă, cristalizată, solubilă în apă; se găseşte în natură sub forma de salpetru de Chili; se foloseşte ca îngrăşământ şi în fabricarea acidului azotic. AZOTOBACTER (Microb.): Microorganism care are proprietatea de a fixa azotul liber din aer punân-du-l apoi la dispoziţia plantelor. AZURIT (Mineral.): Carbonat bazic de cupru, natural, de coloare albastră. B BABA I. (Consfr.): Grindă de lemn aşezată în lungul unui zid, care serveşte ca reazim pentru fermele unui acoperiş sau pentru grinzile transversale ale unui planşeu de lemn. — 2. (Pod.): Piesă care face legătura între suprastructura (con-struc|ia utilă) şi infrastructura (construcţia de susţinere) a unui pod de lemn, formată din una sau din doua grinzi ecarisate sau cioplite, aşezate pe capul piloţilor sau direct pe zidăria infrastructurii. BABORD I. (Nav.): Partea stângă a unei nave, privind dela pupă spre prora, adică spre partea dinainte o navei. — 2. (Av.): Marginea longitudinală, din stânga, a fuzela-jului unui avion sau al unui dirijabil, privind spre parlea dinainte a vehiculului aerian. BAC 1. (Nav.): Pod umblător mobil care serveşte la trecerea persoanelor, animalelor şi vehiculelor dela un mal la altul, peste un râu mare. — 2. (Mş.): Organ de maşină sau piesă în formă de falcă, cilindrică sau prismatică, în care se prinde o piesă în vederea prelucrării ei prin strunjire, filetare, sudare, etc. ( — Falcă). ~ de filieră (Mş.): Falcă de filieră. ~ de strung (M?.): Falcă de formă cilindrică, compusă din mai multe BACAL-IT .46 BALANŢĂ sectoare, care se roteşte în jurul axei şi care prinde piesa de strunjit. BACALIT (Mineral.): Varietate de răşină fosilă, din grupul chihlimbarului. ... BĂCAN (Ind. chim.)-' Lemn colorat, a cărui substanfă colorantă (roşu, albastru/galben, etc.) serveşte la vopsitul textilelor, etc. BACHELITĂ (Chim.): Masă de presare, răşină sintetică, tare, izo-lantă, preparată din fenol şi formal-dehidă. In industrie e folosită în special ca material izolator în elecj trotehnică. \ BACTERICID (Chim.): Substanfă folosită la distrugerea bacteriilor. BACTERII (Biol.): Organisme microscopice cu o singură celulă, producătoare de boji, fermenfafii, etc. BAHNĂ (Topogr.): Loc întins care fine apă, smârc în care creşte papură şi stuf. BAIE (Metl.): Recipient. (vas) în care se pune un lichid (apă, uleiu, metal topit, săruri topite, solufii, etc.) şi care serveşte la încălzirea metalelor- pentru diferite tratamente tehnice. ~ de cşlire (MefJ.).‘ Baie care serveşte la răcirea bruscă a metalelor,,în special a ofelurilor, în vederea călirii lor. ~ de cemenfare (Mefl.): Baie de săruri, printre care cianura de potasiu şi de sodiu, servind la ce-, mentare. ~ de tratamente termice (Mefl.): Baie care serveşte la diferite tratamente termice. BAILAG (Mj.): Adausul pus între două piese, pentru evitarea sau micşorarea jocului dintre ele' (termen impropriu). BAIŢ (Ind. chim.): Substanfe de obiceiu lichide sau în solufie, întrebuinţate în tehnică în scopul de a curăfi suprafafa corpurilor solide, de a le colora sau de a le da un aspect de obiect prelucrat. BAIONETĂ (Mş.): Tăietură în formă de S sau de Z, la segmenfii (inelele) pistoanelor, prezentând doar un spafiu redus de trecere, penfru scăpările de abur sau de gaze. BALADOR (M?.): Sistem compus din una sau din mai multe rofi dinfate montate pe. acelaşi arbore şi deplasabile în lungul axului, angrenate pe rând cu rofi caiafe pe alfi arbori; pot realiza diferite raporturi de transformare a vitesei. BALAMA (Consfr,): Piesă metalică compusă din două bucăfi mobile, una legată la un cadru fix şi cealaltă, la un panou, care se poate roti în jurul-unei laturi a cadrului. BALANSIER (Tehn.): Pârghie dreaptă sau cotită, folosită la transmiterea mişcărilor de „du-te, vino". BALANŢĂ (Fiz.): Instrument penfru măsurarea greutăfii corpurilor. E format în principiu dintr'o pârghie cu două brafe, care pof fi egale sau uneori neegale. In primul caz, ba-lanfa are câte un taler suspendat la capătul fiecărui braf. Obiectele aşezate pe talere sunt supuse forţei gravifafiei; când forfa care acţionează asupra unîji obiect este egală cu cea care acfionează asu- BALANŢĂ ANALITICĂ 47 BAlSAM pra, celui de al doilea, pârghia se menfine în pozifie orizontală; atunci masele obiectelor înseşi sunt egale între ele. Balanfele sensibile au pârghia şi talerele aşezate în echilibru pe cufjfe de agat. O balanfă exactă cântăreşte cu o aproximaţie de până la 0,0001 g; există şi balanţe'mai sensibile^ pentru lucrări .speciale. In cazul balanţelor cu pârghii cu. brafele neegale, balarifa este în echilibru când produsul din-tre~lungimea brafului unei pârghii' şi greutatea atârnată de el este e-gal cu produsul mărimilor respective ale celuilalt braţ. BALANŢĂ analitică (Fiz.): Balanfă cu pârghie" cu brafe egale, având o sensibilitate care permite să se cântărească o anumită cantitate din-tr'o substanfă, cu o precizie de o zecime de miligram; este folosită în analiza chimică cantitativă. (= Balanfă de precizie). romană (Fiz.): Balanfă cu bra-fe neegale, formată dintr'o bară< rigidă,:lungă, având la unul din capete' un cârlig sau un taler, unde sunt aşezate obiectele care urmează să fie. cântărite. Bara este mobilă în jurul unui punct de sprijin, aşezat în dreptul centrului său de greutate, care este apropiat de ca-. pătul unde se află talerul sau cârligul. Cealaltă porfiune a barei este-gradată şi de-a-lungtil ei lunecă o greutate mobilă;'masa echilibrată de această greutate este proporţională cu distanfa .sa fafă de punctul de sprijin. .. ~ zecimală (Fiz.): Balanfă cu brafe neegale, care- permite echi- librarea greutăfilor de măsurat cu greutafi etalonate, de zece ori mai mici. BALAST (Consfr.): Material alcătuit din piatră spartă sau din amestec natural de pietriş şi nisip, în-trebuinfat la diferite lucrări tehnice, ca pat penfru aşezarea şi fixarea traverselor liniilor ferate, penfru prepararea betoanelor, Ia impie-iruireâ şoselelor. BALISTICĂ (Mec.): Ştiinţă aplicată, care se ocupă cu studiul mişcării proiectilelor pe traiectorie; se deosebesc: balistica exterioară (pe traiectoria ' exterioară, în aer) şi' balistica interioară (în interiorul gurilor de foc). • BALIZĂ (Topogr., Nav.): Semnal construit din -lemn, din metal, etc,, folosit spre a indica pozifia unui punct, prezenfa unui obstacol, etc. ‘ BALIZAJ 1. (Topogr.) : Semnalizarea unui teren cu balize fopogra-' fi ce care indică pozifia punctelor terestre caracteristice. — 2. (Nav. a.): Semnalizarea prin balize a perimetrului aerodromului. — 3.(Nav.m.): Semnalizarea, prin balize, a punctelor sau a zonelor periculoase pentru riavigafie maritimă sau fluvială.. ' BALON (Nav. a.) Vehicul aerian care utilizează un gaz mai uşor decât aerul ca mijloc de menfinere în aer, şi care nu are mijloace proprii de deplasare. BALSAM .(Chim. farm.): Răşină de origine vegetală, de viscozita-te mai mică decât produsul numit' în mod obişnuit răşină; se întrebuinţează în Medicină, la preparatele microscopice, etc. - 8ALUSTRU BARAJ BALUSTRU (Tehn.): Compas alcătuit dintr'un braf cu manşon la partea superioara, de care esfe legat un al doilea braf, care arcue-.şte şi poartă un trăgător sau un creion, servind la trasarea de cercuri mici care fixează şi conturează poziţia punctelor. BANANĂ (Elf.): Fişă mică, având un contact metalic central acoperit de un manşon izolai pe o parte din lungime. BANC (Mş.): Postamentul sau suportul, de obiceiu de fontă, al unei maşini-unelte; bancul poate fi numit,după felul maşinii pe care .o serveşte, de ex.: banc de strung, sau după felul operafiunii pe care o îndeplineşte sistemul pe care îl susfine. ~ de atelier (/Vlş.): Masă de lucru pe care se fixează diferite u-nelte, •aşezată într'un atelier; poartă diferite numiri, după operaţiunile executate la ea. ~ de probă (Mş.): Instalafie fixă pentru încercarea maşinilor sau a pieselor de maşină. ~ de fras (Mş.): Instalafie pen4ru ras metale în bare şi fevi la rece. ~ de trefilare (Mş.): Instalafie pentru tragerea metalelor în fire. BANCHETĂ (Drum.): Făşie orizontală din suprafafa unei şosele, îngustă de cca 0,50 m, desfăşurată de-a-lungul şoselei, la marginea şanţurilor ei. ~ bandă (Mş.): Panglică metalică, având diferite întrebuinţări în domeniul maşinilor. ~ de frână (Mş.): Bandă elastică aplicată cu presiune pe un sector al periferiei unei rofi sau a unei tobe, astfel încât să frâneze prin frecare. . ~ de transport (Tehn.): Bandă continuă (fără sfârşit) de cauciuc, de piele, de pânza sau de plăci metalice, care transportă diferite materiale sau piese fabricate. BANDAJ (Transp.): Piesă circulară, montată pe janta unei rofi de vehicul care calcă pe cale şi care preia uzura de rostogolire, de a-lunecare şi de frânare; în acest fel roata propriu zisă esfe ferită de uzură. • BANIŢĂ (Ind. făr.): Unitate de măsură pentru cereale (de cca 20 ocale) folosită la safe penfru măsurători; cu banifa se toarnă boabele de grâu sau de porumb în coşul morii. BAR (Fiz.): Unitatea depresiune în sistemul C. G. S., corespunzând unei presiuni de 10° dine pe cm2. BARĂ (Mş.): Piesă de metal care face parte din compunerea unor dispozitive mecanice; de obiceiu este dreaptă şi are secţiune dreptunghiulară, circulară etc., şi lungimea, în ' general, mult mai mare decât dimensiunile ei transversale. BARAJ (Consfr.): Construcfie situată de-a-curmezişul albiei unui curs de apă, închizând complet secţiu-nea de scurgere, penfru a ridica nivelul apei în susul cursului; este folosită la regularizarea şi naviga-bilizarea cursurilor de apă, la corectarea forenfilor, în lucrările de iri-gafie, etc., cum şi la realizarea ba-sinelor de apă pentru insialafiile de forfă hidraulice. BARBACANĂ 49 ‘BAROMETRU ^BARBACANĂ (Consfr.).- 'Deschizătură de secfiune mică, lăsată din-distantă-în distantă,,în zidăria unei culee.de'-pod, a unui zid de sprijin, a unui baraj permeabil, etc., pentru a permite evacuarea apelor colectate de drenul din spatele zidului. BARB1TURAT (Chim.): Compus ■ organic, derivat al acidului barbi-turic; de ex.: malonilureea (c5h4n2o3). _ Mulţi barbiturafi au acţiune soporifică şi efect puternic, adesea dăunător sănăţăfii. ; BÂRCHET (Ind. fexf.): Ţesătură de bumbac sau de urzeală de in şi bătătură de bumbac, şcămoşată pe una sau pe ambele, fete. BAREM (Tehn.): Culegere de tabele calculate dinainte şi care •dă valorile unor elemente sau ale unor date, în funcţie de alte elemente sau date variabile. BARICENTRU (Maf.): Centru . de greutate. : BARIE (Fiz.):, Unitate de măsură penfru presiune, în sistemul C.G.S., egală cu. presiunea de o dină pe un centimetru pătrat.^e foloseşte un multiplul bar (J'băr'= 10® barii). BARIL (Jnd. pefr.): Unitate de . măsură pentru volume, întrebuinţată în Anglia şî în Statele-Unite, în special pentru produsele petroliere; prescurtat Bbl. 1 Bbl. = 158,75748 I. BARISFERĂ (Geo/.): Sâmburele globului pământesc, compus din metale cu greutate specifică mare (6- ■•12), între care predomină nichelul (6 • • • 10%) şi fierul (cca 88%), pe .lângă alte metale grele ca: platina/aurul, telurul, etc. BARITĂ (Chim.): Hidrat de bariu. BÂRITINĂ' (Mineral.): Spat greu. Sulfat natural de bariu (BaS04), im-' propriu nufnit şi barită. E folosită, datorită greutăţii specifice mari, în special la îngreunarea fluidului de sapă în industria petrolieră. \ BARIU ' (Chim.): Ba. Element; gr. at. 137,36; nr. at. 56. Metal moale, alb-argintiu, care în aer se aprinde spontan. Se găseşte sub formă de baritină, BaS04. Compuşii săi . seamănă cu cei ai calciului,.dar sunt otrăvitori. Compuşii bariului se folosesc- în fabricarea vopselelor, a sticlei şi a focurilor de artificii. - BAROGRAF (Fiz., Av.): Aparat care înregistrează variaţia -presiunii atmosferice la sol sau într'un vehicul aerian, în funcţie de timp; înregistrarea se face pe hârtie gradată sau pe un film de celuloid. \ . BÂROGRAMĂ (F/z., Av.): Curba înregistrată de barograf, după care. se poate deduce înălţimea la care sboară într'un moment dat avionul, şi vitesa Iui de urcare. BAROMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice. Barometrul cu mercur este format dintr'un tub lung închis la un cap.ăt, umplut cu mercur şi introdus cu capătul liber, In poziţie verticală, într'un vas care conţine, de asemenea mercur; înălţimea coloanei de mercur pe care presiunea atmosferică o poate susţine la un moment dat măsoară presiunea atmosferică din acel moment. BAROMETRU 'ANEROID 50 BATIU BAROMETRU aneroid (Fiz.)-’ Instrument pentru măsurarea presiunii atmosferice, format dintr'o cutie metalică din care s'a scos aerul, al cărei capac esfe legat de un resort. Variafiile presiunii atmosferice comprimă cutia, mişcând astfel resortul şi un indicator ataşat la el, care şe mişcă de-a-lungul unei scări gradate. BÂRSĂ (Agr.).’ Piesă de legătură (la plug) a organelor trupifei şi de fixare a acesteia de grindei, prin buloane. E fabricată din ofel turnat sau din tablă de ofel., BASCULĂ (Tehn.): Aparat pentru măsurarea greutăfii corpurilor, de tipul balanfei cu pârghii, întrebuinfat în cazul corpurilor de greutate mare. BASCULATOR (Mş.): Dispozitiv care serveşte pentru răsturnarea unui vas sau unui vagonet, în vederea golirii acestuia de conţinutul său. BASIN (Tehn.): Rezervor de lichid cu suprafafă liberă; poate fi natural sau artificial. ~ carbonifer (Mine): Zonă geografică de zăcăminte carbonifere, delimitată precis. . ~ forestier (Silv.): Totalitatea pădurilor din cuprinsul aceluiaşi basin de râu, .— păduri care fac obiectul unei singure lucrări de amenajare a regiunii forestiere respective. BASORELIEF (Arh.): Lucrare de sculptură, uşor scoasă în relief fafă de un fond cu care face corp comun. BĂTAIE (Fiz.): Creştere şi descreştere periodică a intensităfii (tă- riei) sunetului, care se aude când două sunete de frecventă aproape egală sunt emise simultan. Bătăile sunt cauzate de interferenţa undelor sonore, iar numărul de bătăi produs într'o secundă este egal cu diferenţa frecventelor celor două sunete. BATANT. V. Canat. BATARDOU (Constr., Hidr.): Incintă alcătuită din pereţi de pal-planşe, care se construeşte în apă şi din care, prin scoaterea apei, se obţine un -spaţiu uscat, în interiorul căruia se pot executa săpături şi zidării pentru fundaţii, etc. BÂTCA (Ind. /ar,): Mică nicovală portativă, bătută în vârful unui ţăruş înfipt în pământ, pe care cosaşul îşi ascute (bate) coasa. BATERIE (El.): Grupare de mai multe pile primare sau secundare (acumulatoare). ~ uscată (El.): Varietate de baterie de pile Leclanche, de dimensiune redusă, neconfinând lichid în stare liberă. Electrolitul, clorură de amoniu, se prezintă sub formă de pastă, iar polul negativ, de zinc, formează recipientul pilei. E folosită pentru lămpi de buzunar, ca baterie de radio, etc. BATIMETRIE (Fiz.): Măsurarea adâncimii, în special a adâncimii mării. BÂTIU (Mş.): 1. Construcţie de metal, care formează legătura dintre . cilindrii unui motor şi fundajie. — 2. Construcţie de metal, pe care se montează mecanismele maşinilor-unelte. BATOZĂ 51 BEC DE SUDURĂ. < BATOZĂ (Agr.): Maşină de lucru care desface , boabele de pe spicul cerealelor, de peştiiileţii de porumb, din păioasele de mazăre sau de fasole, sămânţă de lucerna, efc; construcţia ei diferă după .scop. BAUXITĂ (Mineral.): Oxid de aluminiu hidratat, natural, AI2Q3H2O. Singurul minereu al aluminiului. Procedeul de extragere a aluminiului din bauxită s'a'aplicat pentru prima oară la Petersburg, în 1889. BAVURĂ (Met/.): Porţiunea de material în relief faţă de profilul cerut al unei piese metalice, rezultată din prelucrare (ex. ieşiturile la capul unui nit, la aripile cornierelor, etc.). BAZĂ 1. (Ctiim.): Substanţă cu gust de leşie, care înalbăstreşte hârtia roşie de, turnesol şi care, combinându-se cu un acid, dă o sare. Are, în general, formula Me (OH), în care Me. este un metal monovalent.' In soluţie apoasă, bazele sunt disociate în ionul metalului respectiv şi în ionul OH (elec-tronegativ), ion caracteristic tuturor bazelor. — 2. (Mş. Consfr.) : Partea inferioară pe care se sprijină un edificiu,, un elemenf constructiv, o coloană sau o maşină. — 3. (Mat.): Una din laturile unui triunghiu sau; în general, ale unui poligon, sau una. din feţele unui poliedru care are o poziţie specială faţă de celelalte laturi, respectiv feţe. ~ geodezică ‘ (Geod.): Latura unui triunghiu geodezic (special a-leasă pe teren şi măsurată cu mare precizie) servind la calculul triun-ghiurilor' geodezice dintr'o triangu- laţie geodezică sprijinită pe ea; în calcul se ţine seama de sfericitafea Pământului. - - ~ logarifmică (Maf.): Un număr al cărui logaritm’ este unitatea şi care se ia ca bază a sistemului de logaritmi. Ex.: numărul 10 este baza logaritmului zecimal, etc.. ~ topografică (Topogr.): Latura topografică a unui triunghiu dintr'o friângulaţie topografică, considerată ca. fiind conţinută într'un plan tangent la geoid. BAZALT (Pefr.): Rocă bazică de origine vulcanică7*folosită foarte mulf în lucrări de drumuri, în special . sub formă de criblură penfru betoane asfaltice. . BAZIC . (Chim.); JDe natura unei1 baze; care reacţionează chimic cu acizii, formând săruri. BEC (Elf.): Izvor luminos, având un soclu, un bulb de sticlă şi, în interiorul lui, un filament, care se găseşte în vîd sau într'un gaz inert şi care devine incandescent când e parcurs de. un curent electric. " PrimUl bec electric a. fost inventat, de savantul rus Lodâghin. ~ bunsen (Fiz.): Aparat de laborator, folosit ca lampă de încălzit, format dintr'un tub de metal care are uh ajutaj (orificiu) prin care se trece gazul care se amestecă cu aer. Gazul, se aprinde la capătul de sus al fubului, unde arde şi produce căldură. ~ de sudură (Mefl.): Piesă com- . ponentă a aparatului de sudură, prin care iese amestecul de gaz (combustibil) şi de oxigen (comburanf), BEL BESCHIE arzând cu o flacără concentrată, la o temperatură înaltă. BEL (Fiz.): Unitate de măsură pentru intensitatea acustică a unui sunet. Intensitatea N măsurată în P beli esfe dată de N = log-------------- P Ol unde p este presiunea efectivă a sunetului în barii, po=2.10‘4 barii. BELINOGRAF (Elt.): Aparat de transmis imaginile prin telegrafie cu şi fără fir (v. Telefotografie). BELINOGRAMĂ (Elf.): Imagine transmisă prin telegrafie cu şi fără fir (v. Telefotografie). BENĂ (Tr^nsp.): 1. Cutia (lada) unui autocamion, în care se încarcă diferite materiale; pentru uşurinţa descărcării, unele camioane au bene bobinate, acfionate mecanic. — 2. Cupă metalică pentru transportul materialelor, cărbuni, ciment, minereuri, cereale, pământ, etc. BENZEN (Chim.): C0 H0. Hidrocarbură aflată în gudronul de Huilă, din care se prepară prin distilare. Lichid incolor, p'. f. 80, 4° C. E folosit ca disolvant, drept component al combustibilului lichid penfru motoare şi ca materie primă în fabricarea unui mare număr de compuşi organici, în special coloranfi şi produse farmaceutice. BENZINĂ (Chim.); Amestec lichid de hidrocarburi din seria parafinelor, obtinut prin distilarea fifeiului (v.); e folosit în special drept combustibil în motoarele cu explozie. E compus mai ales din hidrocarburile hexan, heptan şi octan. P. f. 70-”120°C. (v. Cifră octanică). BENZOL. V. Benzen. BERBEC 1. (Consfr.): . Dispozitiv mecanic sau manual penfru baterea pilofilor în lucrările de construcfie. — 2. Mefl.: Instalafie mecanică pentru spart fonta, a cărei piesă principală o consfifue o greutate de fontă cu o duritate foarte mare, care sparge prin cădere bucăfile mari de fontă, care nu pof intra în cuptorul de topit. BERE (Chim.): Băutură slab alcoolică (3 •■• 5%), preparată prin fermentarea orzului încoljif. Orzul în curs de germinare desvoltă enzima numită diastază. Prin aefiunea acesteia , asupra amidonului din orz se produce zahărul numit malfoză; în urma acestui. proces, se obfine un lichid dulceag, cunoscut sub numele de plămadă; aceasta fermentează (v, Fermenta}ie) cu drojdia, ale cărei enzirrie transformă malfoza în alcool etilic şi bioxid de carbon. Se adaugă şi hameiu, pentru a-i da gustul şi mirosul specific şi pentru a preveni, desvcltarea de bacterii şi ciuperci. BERIL (Mineral.): Silicat natural de beriliu şi aluminiu. BERILIU (Chim.): Be. Element; gr. at. 9,02; nr. at. 4. Mefal alb, tare, foarte uşor; gr. sp. 1,85. Se găseşte sub formă de berii; are califăfi bune pentru a fi folosit în aliajeuşoare, dar este foarte costisitor .(= Gluciniu). BERMĂ (Drum., Hidr.): Banchetă lată de cca 1 m, amenajată pe fa-luzele mai înalte de 4 m, pentru a le mări stabilitatea. BESCHIE (Ind. far.): Ferestrău format dintr'o pânză lată, având două BESSEMER, PROCEDEUL , 53 ^mânere penfru a fi acfionat cu mâna de doi lucrători; serveşte la retezatul buştenilor. ( = Joagăr). BESSEMER, procedeul ~ (Mefl.): - Pr.ocedeu folosit pentru obfinerea de ofel industrial, constând din afi-narea fontei nefosforoâse prin suflare de aer rece la baza unui con-vertisor Bessemer. BETON (C.onstr ): Material de construcţie, alcătuit în general dintr'un amestec de piatră spartă său pietriş, nisip, ciment şi apă, amestec care prin întărire se transformă într'un conglomerat artificial rezistent. ~ armat (Consfr.): Betonul care cuprinde în masa sa o serie de bare metalice rotunde sau profilate, care îi dau rezistenfă la tensiune şi la încovoiere; betonul simplu (nearmat) rezistă numai la compresiune. ~precomprimaf (Consfr.): Betonul în care se obfin compresiuni artificiale prin întinderea prealabilă a armaturilor. . . ■ r ~ refractar (Consfr.): Betonul în care piatra spartă este înlocuită prin sfărâmături de şămotă. ~ vibrat (Consfr.): Betonul obţinut prin vibrarea, colajelor în timpul turnării sau prin vibrarea lui imediat după turnare la o maşină de vibrat aşezată la suprafafa .lui, spre a se îndesa mai bine şi pentru a căpăta astfel o rezistenfă mai mare. BETONIERĂ (Con'sfr.); Maşină de lucru, întrebuinjată la amestecarea materialelor de forme a betonului, prin rotire manuală sau mecanică, având capacitatea de 75•••1500' I. Bl (Gen.): Prefix cu semnificafia „doi". In nomenclatura chimică in- dică o sare acidă a unui acid bi-bazic. De ex.: bisulfitul de sodiu, NaHSO*. BICARBONAT (Chim!):Sare acidă a acidului carbonic (H2 C03) în care unul din hidrogeni . a fost înlocuit printr'un metal. De ex.: bicarbonatul xje sodiu, NaHC03, bicarbonatul de potasiu, KHCOg, etc. ^ de potasiu (CHim.): KHCOs, Sare albă, solubilă, folosită în industria chimică. ~ de sodiu (Chim.): NaHCOg. Sare albă, solubilă, folosită la prepararea prafului de copt şi în farmacie. BICROMAT de potasiu (Chim.): K2Cr207. Sare cristalizată, roşie, solubilă, preparată din cromit. E folosită ca agent oxidant şi. în vopsitorie. BIEF (Hidr.): Porfiunea de canal sau de râu cuprinsă între două e-cluze sau baraje. BIELĂ (Al?.): Organ de maşină în formă de bară, legat la cele două capete, prin articulafii cilindrice, cu. axele paralele, de câte o piesă mobilă a maşinii; piesele de maşină legate prin bielă pot avea o mişcare de rotafie, de oscilafie sau rectilinie. BIGĂ (Nav.): Aparat de ridicat, întrebuinfat la bordul navelor, pentru încărcări şi descărcări. BIGAZ(Chim.):Amestec de două gaze, folosit drept combustibil. BILĂ (Consfr.): Stâlp de lemn rotund, având diametrul mediu de cca 8-”16 cm şi lungimea de 4.<,i12m, care.se întrebuinţează, de obiceiu, în construcfii, pentru schele, prop-tiri, etc. BIMETAL 54 BIOXID DE MANGAN BIMETAL (Meii.): Produs tehnic realizat prin unirea pe cale mecanică a două metale (ex.: cupru placat cu aur .= dubleul, fier placat cu nichel, etci). — 2. Organ sensibil întrebuinfat cel mai des în termostate, compus din două vergele de metale diferite, sudate pe toată lungimea; bimetalul se deformează din cauza dilatării termice diferite a vergelelor, şi- astfel acţionează asupra unui mecanism de control, evitând suprasarcina. BINA (Consfr.): Clădire în curs de construcţie. BINAR (Chim. fiz.): Corp alcătuit din. două elemente chimice (ex.: alama). Aliaj binar. BINOCLU (Fiz.): Instrument optic constituit din două lunete terestre, cu axele paralele şi astfel dispuse (cu ajutorul unui dispozitiv de legătură), încât să poată fi apropiate sau depărtate după distanţa dintre ochii observatorului care-l foloseşte. Este utilizat pentru a vedea obiectele situate la distanţă mare. BINOCULAR (Fiz.): 1. Cu două oculare. — 2. Văzut cu ambii ochi. BINOM (Maf.): Expresie matematică formată din suma sau diferenţa a doi termeni; de ex.: a2 —3b. BIOCHIMIE (Gen.); Ramură (capitol) a Chimiei, care se ocupă cu aplicarea Chimiei ca ştiin}ă ajutătoare în Biologie. BIOFIZICĂ (Fiz.): Ştiinfă care se ocupă cu aplicarea Fizicii în Biologie. BIOGEN 1. (Agr.): Preparat obţinut din culturi de bacterii care îmbogăţesc solul în azot; e întrebuinfat pentru a spori productivitatea le- guminoaselor. — 2. (Pefr.): Rocă rezultând din activitatea unor viefui-toare; ex.: calcare biogene, etc. BIOLOGIE (Gen.): Ştiinţă care se ocupă cu studiul vieţuitoarelor. BIOMETRIE (Fiz.): Tehnica măsurătorilor efectuate asupra unei fiinfe vii ■ (cântăriri, măsurători, etc.) şi ştiinfa folosirii rezultatelor acestor măsurători în Biologie. BIOSFERĂ (Geol.): învelişul Pământului în care se manifestă viafa, cuprinzând hidrosfera, partea extremă a litosferei şi partea inferioară a atmosferei. BIHUN (Pese.): Dispozitiv special pentru fixarea uneltelor de pescuit pe fundul mării. Cu ajutorul lui se bat parii la adâncimi de peste 20 m. BIOTIT (Mineral.): Mică neagră, magneziană, cristalizată în sistemul holoedric. BIOXID (Chim.): Combinafie formată dintr'un element şi oxigen cu doi atomi de oxigen în moleculă. ~ de azot (Chim.): N02. Gaz de coloare brună închisă, cu miros pătrunzător, obţinut prin reducerea acidului azotic. Prin răcire la o temperatură joasă capătă o coloare mai deschisă, datorită asocierii moleculelor sale, luând forma N2 O,. E folosit în industrie. ~ de carbon (Chim.): C02. Gaz incolor, aflat în atmosferă; se formează prin oxidarea carbonului şi a compuşilor săi; e folosit de către plante. (V. Fotosinteză). ~ de mangan (Chim.): Mn02. Praf negru, insolubil în apă; se găseşte în natură sub formă de pirolu-zită. E folosit în industrie ca oxidant. BIOXID DE PLUMB 55 BIURET • BIOXID de plumb (Chim.): PbO,. Praf amorf, brun închis. ( = Peroxid ... de plumb). ' . ~ de sulf (Chim.): S02. Gaz incolor, cu miros înnăbuşitor şi pă-frunzător; în sfare lichidă, este folosit ca mediu răcitor. ' BIPLAN (Av.): Avion cu două ' perechi de aripi, dispuse de obiceiu una' deasupra celeilalte. BIPOLAR (E//.): Calitatea unei maşini, a unui aparat sau a unui instrument de a avea doi poli magnetici, unul Nord şi altul Sud. BIREFRINGENT (Fiz.): Substanfă care prezintă fenomenul de bire-fringenfă (dublă refracţie). BIREFRINGENŢĂ (Fiz.): Proprietatea anumitor cristale, de ex.: cal-citul, de a da două raze de lumină refractare (v. Refracfie) corespunzând unei singure raze incidente. BISECT. V. Bisextil.. BISECTOARE (Maf.): Dreapta dusă prin vârful unui unghiu, pe care îl desparte în două unghiuri egale. BISEL (C. {.): Dispozitiv în formă de cărucior pentru înscrierea în curbe a locomotivelor, folosit la locomotivele de vitese mijlocii. BISEXTIL (Asfr.): Termen folosit penfru anul care numără 366 de zile în loc de 365 de zile, câte are anul comun. (= Bisect). (V. An bisextil). . BISMUT (Chim.): Bi. Element; - gr. at 209,00; nr. at 83. Metal ' cristalizat, alb cu reflexe roşiatice, care are gr. sp. 9,8 şi p. t. 271° C. E sfărâmicips, slab conducător de cal-_ dură şi de electricitate. Se găseşte în stare nativă, său ca oxid, B203. Se ex- trage prin prăjirea minereului şi încălzire cu cărbune. E folosit în aliaje cu punct de topire coborît; unii compuşi ai bismufului sunt folosifi în medicină, mai ales în tratamentul sifilisului. BITUM (Chim.): Produs obfinut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol (păcură). Se prezintă ca o masă neagră lucioasă, solidă şi casantă la temperatura ordinară. (= Smoală). BITUMARE (Drum.): Tratarea şi combinarea cu bitum a anumitor agregate, având ca rezultat îmbră-carea lor cu un înveliş subfire de bitum. BITUMEN (Minera/.): Material bo7 gat în carbon, provenit din transformarea, în condifii naturale, a cerurilor şi a răşinilor din plante. E constituit într'o largă măsură din amestecuri.de hidrocarburi. BITUMINIZÂRE (Mineral.): Procesul de formare a asfaltului în natură, constând din transformarea lentă, în afara contactului cu aerul, a nomolului rezultat din descompunerea organismelor animale şi vegetale, în fundul marilor,' în prezenta depozitelor anorganice. BITUMINOS (Chim.): Material care confine sau dă prin distilare bifumen sau gudron. BIURETĂ (Ch;m.): Aparat de laborator întrebuinfat pe scară mare în Analiza volumetrică, constituit dintr'un tub gradat în centimetri cubi şi subdiviziuni, şi care are un robinet de-scurgere la partea inferioară. Este folosit pentru măsu- BIVALENT 56 rarea exacta a unui volum de reactiv care se scurge prin robinetul lui. BIVALENT (Chim.): Care are valenţa doi. BLANCHIT (Ind. fext.): Inălbitor textil format din hidrosulfit de sodiu pur, amestecat cu carbonat de sodiu. BLANDOLĂ (Ind. text.): Gelatină vegetală servind ca apret în industria textilă. BLAUGAZ (Ind. pefr.): Amestec de hidrocarburi gazoase şi hidrogen, folosit drept combustibil; se obfine prin descompunerea termică a fracţiunilor grele de petrol. BLENDĂ (Minera/.): Sulfura de zinc, ZnS, naturală. Minereu important al zincului. ■ BLINDAJ (Elf.): Protecfie metalică pentru piesele sau sistemele electrice, spre a le proteja de influentele electrice sau magnetice nedorite. BLOC 1. (Arh.): Clădire de dimensiuni mari, în general cu multe etaje, cuprinzând un număr important de apartamente, birouri, etc. — 2. (Consfr.): Piatră de dimensiuni mari, folosită de obiceiu la construirea de lucrări masive, ca: diguri, baraje, etc. — 3. (Mş.): Masă metalică turnată, care cuprinde unu sau doi cilindri şi cutia sertarului unei maşini cu abur sau cilindrii motorului cu ardere internă, camerele de răcire şi conductele de distribufie. ~ de cilindru (Mş.); Masă metalică turnată, care confine cilindrii unui motor termic. BLOCARE (Tehn.): Oprirea bruscă a unui dispozitiv mecanic, din diferite cauze voite sau nevoite. BLOOM (Mefl.): Semifabricat dir, ofel turnat şi eboşat prin laminare, cu muchiile rotunjite, având o sec-fiune pătrată cu latura mai mare decât 100 mm. BOBINĂ (Tehn.): Piesă cilindrică pe care se poate înfăşură un fir sau un cablu. ~ electrică (Elf.): Serie de spire obfinute prin înfăşurarea unuia sau a mai multor conductoare. ~ de inducfie (Elf.)': Aparat pentru producerea unei tensiuni electromotoare ridicate, dintr'o sursă de tensiune electromotoare redusă* Constă în esenfă dintr'un miez de fier moale în jurul căruia sunt înfăşurate două bobine, cea primară şi cea secundară. Variafia rapidă a curentului electric în bobina primară (variaţie produsă printr'o întrerupere repetată a circuitului, cu ajutorul unui mecanism asemănător cu acela al soneriei) produce o tensiune electromotoare de inducfie (v. Inducfie electromagnetică) în bobina secundară, care e formata dintr'un număr foarte mare de spire ale unui fir mai subfire decât acela al bobinei primare. BOBINE asiatice (E/f.): Dispozitiv folosit în instrumentele electrice sensibile; bobinele sunt astfel aşezate încât nu produc un câmp magnetic exterior atunci când sunt străbătute de un curent electric, iar un câmp magnetic exterior nu induce în ele o tensiune electromotoare. BOCŞĂ 1. (Ind. chim.): Instalafie rudimentara penfru obfinerea cărbunelui de lemn, la care. căldura 10GHIU 57 BOLTI ŞO ARĂ necesară .carbonizării esfe produsă prin arderea unei parii a materialului lemnos şi a produselor de distilare. 2. (Mine): Grămadă formată din bucăfi de minereuri bogate în sulf, folosite penfru oxidarea minereurilor, în vederea unei desulfurări parfiale. E o forma primitivă de cuptor metalurgic. BOGHIU (Mş.i C. {.): Dispozitiv în^formă de cărucior, format din două sau din mai multe osii, care suportă un vehicul de cale ferată sau de tramvaiu .şi car.e ajută la înscrierea în curbe a vehiculului. BOIANDRUG. V. Buiandrug. BOILER (Mş.) : Rezervor de acumulare a apei calde, echipat cu un; dispozitiv pentru încălzirea apei din el, folosit, în general, la instalaţiile pentru apă caldă din clădiri. BOLID (Asfr.): Bucată ruptă dintr'un asteroid (corp ceresc) care, în timp p.e traversează cu vifesă mare atmosfera Pământului, devine incandescent şi luminos (de colori diferite). Când bolidul incandescent se sparge în atmosferă, produce o detunătură, fragmentându-se în bucăfi ‘ numite aerolifi, care cad pe suprafafa Pământului. BOLOBOC (Tehn.): Instrument pentru determinarea orizontalităţii, alcătuit dintr’un tub de sticlă închis la capete şi pufin curbat, umplut cu eter sau cu alcool, astfel încât să rămână în el o bulă de , aer; când talpa tocului în care este montat tubul este orizontală, bula de aer se găseşte între două repere marcate pe tub, la partea de sus « curburii tubului. BOLOMETRU (Fiz.): Instrument foarte sensibil pentru măsurarea intensităfii (tăriei) radiaţiilor calorice. E format din două fire sau'din două grătare; foarte subfiri de platină, formând două brafe ale circuitului punţii lui Wheatstone. Căldura radiantă căzând asupra unuia din fire, îi măreşte rezistenfa electrică, cauzând astfel mişcarea acului galva-nometrului aflat în circuit. BOLOVAN de râu (Consfr.): Bucată de rocă, de dimensiuni peste 8 cm, rotunjită prin transportul ei de către ape şi care se între-' buinfează la diferite lucrări de. consfrucfii, ca: pavarea trofoarelor ordinare, pavaje rutiere, ănroca-mente, fundaţii, etc. BOLOVĂNIŞ (Pefr.): Rocă sedimentară detritică, necimentată; formată din elemente rotunjite, de natură petrografică diferită, având un diametru de peste 10 cm. BOLTĂ (Consfr.): Construcţie din zidărie de piatră sau beton simplu sau armat, cu suprafafa inferioară concavă, folosită penfru acoperirea unei clădiri, sau la tuneluri, poduri, etc. şi în formă de cupolă la unele clădiri ale institufiilor publice, ca: biserici, observatoare astronomice, etc. ~ de descărcare (Consfr.): Boltă aşezată transversal pe bolta principală a unui pod, penfru a reduce greutatea. umpluturii şi a timpanelor. BOLŢAR (Consfr.): Element de construcţie al unei bolfi de piatră sau de beton. . BOLTIŞOARĂ (Consfr.)': Boltă'cu săgeată mică, executată din cără- BOMBA CALORIMETRICĂ 58 BORNĂ •midă, beton simplu sau armat, între grinzile unui planşeu. — 2. Mică boltă de descărcare, transversală pe bolta principală a unui pod. BOMBĂ calorimefrică (Fiz.): Vas rezistent de metal, folosit la determinarea puterii calorice a unui combustibil. Se arde în vas o greutate dată a subsfanfei cu care se experimentează şi se calculează puterea sa calorică prin măsurarea cantităţi de căldură produsă, care încălzeşte o anumită cantitate de apă. BOMBAMENT (Drum.): Conve-xiiate a platformei sau numai a părfii carosabile a unei şosele, de-a-curmezişul ei; are de scop uşurarea scurgerii apelor de suprafafa; mărimea bombamentului se exprimă prin raportul dintre săgeata lui şi lăjimea căii — şi este cuprins între 1/40-•• 1/200. BOMBARE (Mş.).- Operafiunea prin care se dă formă de calotă sferică fundului sau capacului unui vas de tablă. BONITATE (Si/v.): Calitatea unei staţiuni sau a unei zone forestiere de a produce arborete (păduri) mai bune sau mai slabe, din punctul de vedere al produc}iei la Hectar în material lemnos, aceasta apre-ciindu-se cu ajutorul tabelelor de producţie, anume întocmite, după ce s'a măsurat înălţimea mijlocie a arborefelor respective şi finându-se seamă de vârsta arborelui. (= Fertilitate). BOR (Chim.): B. Element; gr. af 10. 82;. nr. at. 5. Praf amorf, de coloare brună. Compuşii săi cei mai cunoscuţi sunt boraxul şi acidul boric; folosirea sa esfe aproăpe în întregime limitată la aceşti doi compuşi. BORANGIC (Ind. text.): Mătase naturală, trasă de pe gogoşi dar nefiartă, nedegomafă, adică din care nu s'a eliminat sericina. BORAX (Chim.): Tetraborat de sodiu, Na2B407-10H20. Sare cristalină, albă, solubilă; se găseşte în natură sub formă de fineai. Prin încălzire, pierde apa de cristalizare, iar după topire devine solid şi limpede ca sticla. E folosit ca antiseptic, la fabricarea sticlei, în sudură şi în analize chimice, (v. Perlă de borax). BORD (Mş., Av.): 1. Marginea unui profil. — 2. Pentru o aripă de avion, bordul este linia care uneşte extremităfile profilelor în fiecare seefiune transversală. —3. La o navă, bordul constitue fiecare din părjile laterale ale pun}ii navei. BOREAL (Geodr): Nordic, sau care aparjine emisferei terestre nordice; ex.: latitudine boreală (nordică). BORIUM (Mefl.): Material dur, care face parte din categoria car-burilor metalice; e întrebuinfat pentru armarea pieselor de maşini supuse la uzură mare. BORMAŞINĂ (Mş.): Maşină de găurit cu burghiul. BORNĂ 1. (Drum.): Stâlp de marcare, construit din beton, piatră, zidărie, lemn, etc., aşezat la marginea drumurilor, vopsit sau văruit penfru a fi vizibil. — 2. (Topogr.): BORNĂ ELECTRICĂ 59 BRĂŢARĂ Piatră marcând limita unui hotar sau un punct caracteristic, punct topografic sau geodezic; a~re formă de paralelipiped sau de trunchiu de piramidă, şi este confecţionată din beton armat sau din piatră cioplită. BORNĂ electrică (Elf.): Piesă me-metalică prin care se leagă electric, prin conductoare, o maşină, un aparat sau uri instrument electric. BORNARE (Topogr.): Operafiunea de marcare a punctelor topografice" sau geodezice pe teren, constând din fixarea în pământ a unor bornfe care să asigure permanentizarea, stabilitatea, şi .identificarea sigureTa acestor puncte. ■■■;. BOROANĂ (Agr.): Grapă cu col-fii de lemn sau de fier. BORON1T (Agr.): Grăparea arăturii câmpului, după ce s'a semănat. . . BORT (Pefr.): Diamant, impur sau colorat; nu e întrebuinţat ca piatră -preţioasă, dar e tot atât de dur ca diamantul pur,; fiind folosit pentru burghie, unelte de tăiat, etc. BOSCHET (Silv., Urb.):Grup izolat de arbori sau de arbuşti, crescut în mod natural sau plantat într'o grădină sau îritr'un parc. BOŞTINĂ (Ind. făr.): 1. Rămăşiţă obţinută după ce strugurii au fost sdrobifi şi tescuifi. — 2. Rămăşiţă obţinută din fagure fiert, după ce s'a stors mierea — şi ceara. BOTANICĂ (Gen.): Ştiinţa care se ocupă cu studiul şi clasificarea, plantelor. BRAC (Ind.): 1. Deşeuri rezultate în cursul fabricafiei hârtiei.' —r- 2. Deşeuri rămase la fabricarea cherestelei. BRAMĂ (Mefl.): Semiprodus laminat de oţel, cu secţiunea dreptunghiulară sau pătrată, cu muchiile rotunjite şi cu suprafaţa striată sau punctată. BRANŞAMENT (Tehn.): Legătura dintre o conductă principală (conductă de secţiune mai mare) şi o conductă secundară (conductă de secţiune mai mică). BRANŢ (Ind. piei.): Talpa interioară a încălţămintei; se lucrează dintr’o piele de calitate inferioară. BRASAJ (Mş.) Amestecare energică a combustibilului pulverizat sau în stare de vapori, cu aerul comburant, pentru a produce turbulenţa necesară bunei funcţionări a motoarelor cu ardere internă. BRASĂJ (Ind. alim.): Operaţiunea prin care se obţine mustul de bere, amestecând la cald apă cu făină de malţ, care conţine, între altele, a-midon şi ' diastază, ultima transformând acest amidon în maltoză şi dextrine. BRAŢ (Mş-)-'- Piesă laterală sau parte de construcţie laterală, de lungime mare faţă de dimensiunile secţiunilor ei transversale, făcând parte dintr'o piesă sau dintr'o construcţie mecanică şi având rolul de suport (ex.: braţ de aparat, braf de macara);; braţul poate fi fix-sau articulat. • , BRĂŢARĂ 'Consfr., Mş.): 1. Piesă care fixează, pe zidul exterior ,ăl unei clădiri, burlanele de scurgere a apei. —.2. Dispozitiv format din două piese de oţel lat, îndoite în BRĂZDAR 60 BROMURĂ DE ARGIN forma de semicerc şi asamblate la capete, folosit pentru susţinerea coloanei de tuburi, etc. — 3. Piesă de, formă circulară, alcătuită, de obiceiu, din două bucăţi, şi care serveşte la fixarea sau la susţinerea unor ţevi sau a unor tuburi. BRĂZDAR (Agr.); Piesă a plugului, fixată la partea de jos a bârsei. Are rolul de a separa brazda prin-tr'o tăietură orizontală, făcută Ia adâncimea. arăturii. Se fabrică din oţel special. (= Fierul lat). BREC (Transp.): Trăsură cu patru roţi, deschisă, cu capră înaltă şi cu bănci longitudinale şi transversale, servind la transportul persoanelor. BRECIE (Pefr.): Rocă sedimentară sub formă de conglomerat, tare, constituită din fragmente colţuroase de minerale sau roce dure, de diferite mărimi, legate printr'un ciment calcaros, silicios, etc. BREMZĂ (Mine): Plan înclinat, cu dispozitiv de frânare, pe care pot. circula vagonete. BRETELĂ (C. f.); Sistem de ramificaţie de cale ferată, având în plan forma X, aşezat între două linii ferate paralele şi permiţând trecerea unui vehicul de pe o linie pe cealaltă, în două sensuri, prin intermediul acelor de macaz. BRICHETĂ (Ind.cb.): Produs industrial de formă- specială (paralelipipedică, ovoidală, etc.), rezultat din aglomerarea prin presiune a elementelor mărunte de cărbune, semicocs; etc. BRICHETARE (Ind. cb.) ; Operaţiunea de confecţionare a-brichete- lor, din pulberi de "cărbuni, din mi nereuri, etc. BRIDĂ (Tehn.); Coroana folosiţi ca element de racordare a tuburilor BRILIANT (Arfe gr.); Cea mai mice literă tipografică, din trei puncte; BRINELL, duritate ~ (Rez.maf.) Măsură a durităţii, exprimată prir câtul dintre forţa P, exprimate în kg, cu care apasă pe suprafaţa unui material o bilă de diametru dat D (în mm) de material foarte dur,— şi aria S, exprimată în mm2, a urmei în formă de calotă imprimată de bilă pe suprafafa materialului încercat. BRIZANŢĂ (Exp/.) .' Calitatea unui exploziv de a se descompune într'un timp foarte, scurt, dând gaze de mare presiune. BROCART (Ind. text.): Arlicol textil de mătase, cu alesătură de flori său ornamente, făcută cu fire de aur, de argint,"etc. (= Brocard). BROM (Chim.); Br. Element; gr. at 79,916; nr. at 35. Lichid fume-gător, roşu închis, cu miros înnă-buşitor şi iritant. P. f. 58,8 °C. Se găseşte în natură sub formă de bro-mură de magneziu, Mg Br2. E'folosit ca desinfectant şi în prepararea unor compuşi organici. Compuşii săi sunt folosifi în fotografie şi în medicină, BROMURĂ (Chim.); Sare a acidului bromhidric, HBr, compus al bromului cu hidrogenul. „Bromura" folosită în farmacie este-bromura de potasiu, KBr. ~ de argint (Chim.): AgBr. Sare BROMURĂ DE POTASIU, ■ 61 BULAMAC insolubilă, de coloare galbenă des- ! 'chisă, folosită în fotografie. i BROMURĂ de pofasiu (Chim.): KBr. Sare cristalizată, albă, folosită în medicină şi în fotografie. - BRONZ de aluminiu (Mefl.): Aliaj de cupru, cu 5 ■ ■ • 12°/o aluminiu. ~ de mangan (Mefl.): Aliaj de cupru cu 30% mangan. . - ~ fosforos (Mefl.): Aliaj de cu- pru (80---95%), staniu (5---15%), şi fosfor (0,25 2,5%). E dur, tenace .şi elastic. ~ . BRONZARE (Mef/.): Acoperirea obiectelor din - diferite . materiale, cu un strat care să dea aspectul de obiecte de bronz. BROŞĂ (Mef/.,.M?.): 1. Unealtă de turnătorie, de forma unui cuiu foarte lung, cu' care se fac canale în formele de turnătorie, pentru e-vacuarea gazelor desvoltate lâ turnare. — 2. Scheletul metalic al unui miez de turnătorie de formă cilinr drică. — 3. Unealtă pentru maşina de broşat. BROŞARE (M?.): Operafiunea.de • prelucrare prin aşchiere,. cu mişcare lineară a uneltei de tăiere (broşă) pentru a obţine găuri străpunse având o anumită formă. . BRUFTUIRE (Consfr.): Aruncarea şi întinderea tencuelii pe zid. : BRUNARE _(Metk): Acoperirea pe ' cale chimică .a fierului, a otelului,' —a cuprului sau a aliajelor de cupru, contra, coroziunii, cu un strat de oxizi, colorat în brun până la negru. ; - (= Brunat); -' BUCEA (Consfr., Mş.): 1, Manşon de metal montat între două piese asam- blate rigid, sau între care există o mişcare relativă. — 2. Scobitură de formă paralelipipedică, cilindrică, etc., făcută într'o piesă de- lemn sau de metal, în care intră o parte-ieşindă şi de. acelaşi profil, numită „ cep "-/aşezată la capătul altei piese cu.care .se îmbină cea dintâi. . BUCIARDĂ (Consfr.): Ciocan pentru piatră, având pe fejele de izbire din|i în formă de piramidă, penfru a imprima pietrei, prin izbire, adâncituri dispuse regulat.' - BUCLĂ 1. (Drum.): Curbă foarte pronunţată, cu raza de curbură mică, sub 25 m,. folosită la racordarea porfiunilor drepte ale unui drum (şosea) în serpentină. —2. (Mş.): Piesă metalică pe care se îndoaie şi se fixează capătul unui cablu. BUDAC (Ind. făr.): Sapă mare sau târnăcop cu care se fac cuiburi penfru sădit (termen întrebuinfat în Banat). BUGEAC (Topogr.); Ţinut de stepă, lipsit de păduri şi de ape curgătoarei BUIANDRUGj (Consfr.); Grindă, de lemn, de metal sau de- beton armat,--aşezată deasupra golului destinat unei porţi, uşi sau ferestre, penfru a susfine consfrUcfia de deasupra acestui gol. (= Boiandrug). BUHE (E/f.): Dispozitiv folosit pentru producerea de scântei electrice, care provoacă explozia amestecului de aer şi de vapori de benzină sau de gaze combustibile în cilindrul -motorului cu explozie. BULAMAC (Consfr.): Stâlp de lemn lung de doi metri sau mai mult, care se îngroapă pe o anumită por- BULB 62 BUSOLĂ MAGNETIC, fiune în pământ, servind ca susţinere pentru garduri de lemn, schele, etc. (= Bulumac). BULB (Tehn.): Invelitoare închisă, ■de sticlă sau de cuerf, care confine o sursă de lumină (= Balon de lampă). BULDOZER- (Drum.); Maşină rutieră pe şenile având fixată în fafa sa o lamă cu care taie fâşii de pământ până la 20 cm grosime, pe care le şi împinge’pe o anumită dis-tanfă; serveşte şi pentru deszăpeziri. BULON (Mş.); Tijă cilindrică, de secfiune. plină sau inelară, cu sau fără cap la una din exfremităfi, filetat pe o anumită lungime, care serveşte penfru îmbinarea, demon-tabilă sau articulată, a două piese, cu ajutorul piulifelor. BULONARE (Mş;): Operafiunea de .asamblare prin buloane a unor piese, a unor organe de maşini, etc. BULVAN (Ind. far.): Buştean care urmează să fie tăiat în scânduri la ferestrăul dfe munte. BULZI (Ind. lemn.): Totalitatea scândurilor lăsate nerefecate (ne-, tăiate pe margine), obfinute prin debitarea unui buştean şi aşezate (după tăiere) unele peste altele, în ordine, astfel încât să'reconsfi-tue, trunchiul. . " BUMBAC (Ind. text.): Fibre textile produse de epiderma seminţelor diferitelor specii ale plantei numite Gossypium. BUNA (Ind. cc.): Cauciuc sintetic preparat prin polimerizarea bufadinei de sodiu. BUNCĂR. V. Siloz. , ' BURARE (M/ne); Operafiunea de astupare a găurilor de mină,- după introducerea explozivului, cu i material inert (ex. argilă, nisip cua fos pufin umed, praf de sare, pr de rocă şi apă), numit material d buraj; aceasta se face în scopi de a împiedeca ieşirea gâzele produse . de explozie şi penfru obfine astfel un efect maxim- d rupere în regiunea terenului îricor jurător. BURAT (Ind.): Sită centrifugă, în trebuinfată în morărit penfru cei nerea făinilor de grâu sau de se cară, în vederea obfinerii diferitele procente de exfracfie. BURGHIU (Mş.): Unealtă cu mu chii ascufite, care, prin mişcarea d< şurub ce i se imprimă, execută gă urirea materialelor. BURLAN 1, (Consfr.): Tub de tâ blă, în generaT galvanizafă, de seo fiune. circulară, dreptunghiulară sai pătratică, care conduce apele dir precipitafii atmosferice, dela jghia-burile acoperişurilor caselor, la pământ. — 2. (Mine); Tub de table de ofel, foarte rezistent,' care serveşte la tubarea găurilor de sondă. BUSHEL (Tehn.): Unitate de măsură a capacităfii, folosită în fările anglo-saxone în, special pentru cereale; 1 bushel = 36,3677 litri. BUSOLĂ magnetică (Magnt.): Instrument care indică Nordul magnetic. In forma sa cea mai simplă constă dintr'un ac magnetic, mobil în jurul unui ax. Sub influenfa câmpului magnetic al Pământului, acul capătă direcţia meridianului magnetic; acul este aşezat de obiceiu în centrul unui cadran pe .care sunt însemnate punctele cardinale. BUSOLĂ: DE DECLINA] IE 63 BUTUC , BUSOLĂ de dedinafie magnetică (MagntT): Instrument de măsurare . a declinaţiei magnetice. Se compune dintr'un ac magnetic mobil în jurul unei axe' orizontale, ale cărei exfremităţise mişcă pe un cerc gradat. electrică (El.): Busolă în care acul magnetic este înlocuit printr'o bobină electrică sau printr'un elec-tromagnet.. ~girostatică (Magnt.): Instrument care indică direcfia meridia-nului geografic. ■goniometrică (Magnf.): Busolă cu ajutorul căreia se poate măsura unghiul pe Care o direcfie îl face cu direcţia .Nord-Sud. ^ minieră (Mine): Busolă goniometrică folosită în ridicările topografice miniere. BUŞON (E/f.): Corpul cilindric de porfelan> care confine firul fuzibil care se poate topi al unei siguranţe electrice. BUŞTEAN (Silv.): Trunchiu de copac,, tăiat şi curăfat de crengi. . BUTAN (Chim.): C4H10. Hidro-carbură din seria parafinelor. E ga-zos la temperatura şi presiunea o-bişnuită. BUTANOL (Chim.): Alcool butilic, întrebuinfat ca solvent. BUTAŞ (Agr.): Porţiune de lăsr tar,„de rădăcină sau chiar de frunză, care, pusă, într'un mediu nutritiv, în poziţia ei normală şi în anumite condiţii de. umezeală şi de căldur ră, este capabilă să reproducă în întregime-planta din care provine. BUTĂŞIRE (Agr.): Procedeu de înmulţire a unor plante prin lăstari . sau prin tulpini care, puse în con- diţii favorabile,, dau rădăcini şi produc plante de felul acelora din car& au fost detaşate. r BUTELIE de Leyda (El ): Varietate de condensator electrostatic: format dintr'un cilindru gol de substanfă izolantă (de obiceiu de sticlă),-acoperit pe ambele fefe cu câte un-strat metalic (uneori conţine în interior foiţe metalice) care alcătu-esc armaturile condensatorului. ~ Devar (Eiz.j: Vas Devar. ■ ^ penfiu .gaz (Tehn.): Recipient-cilindric de oţel, cu supapă de-închidere, .pentru gaze comprimate-(aer, hidrogen, metan, etc.), lichefiate (bioxid de carbon, butan, .etc.)\ sau disolvate (acetilenă). BUTEROLĂ (Consfr., Mş.): Unealtă folosită la turtirea. extremităţii libere a corpului de nit, pentru a-forma al doilea cap. (=Căpuitor). BUTIROMETRU (Chim. fiz.): In- . ■strument pentru stabilirea procentului de unt sau a procentului de-grăsime din lapte. BUTNAR (Ind. făr.): Meseriaş care lucrează doage şi butoaie. ( = Dogar). BUTNĂRIE (Ind. făr.): Atelierul! unde se. confecţionează doage şi-butoaie sau vase de lemn. BUTON (M?.): Fus încastrat la, un capăt în corpul unei' piese în mişcare circulară, excentric .'faţă/de-axa de rotaţie a piesei; serveşte-ca legătură de articulaţie într’un-mecanism. ' BUTUC (Mş.);. Partea centrală, de^ obiceiu îngroşată, pe care sunt asamblate piesele care'Vtrebue să se-rotească în jurul unei axe. CABANĂ CADMIU c CABANĂ (Consfr.): Clădire, construită de obiceiu din lemn, destinată adăpostirii persoanelor (excursionişti, muncitori sezonieri, etc.) care urmează să fie găzduite pe timp scurt în regiunea unde este instalată cabana. CABESTAN (Mş.): Construcfie de. ■forma unui vinciu, dar cu axa de rotaţie verticală, montată pe sol, pe un autovehicul, sau pe bordul vaselor ; se foloseşte pentru acţio-narea în deplasări scurte orizontale iau pe pante, a vehiculelor. CABLAI (M?.): Modul de răsucire sau de împletire, a firelor într'un toron şi a toroanelor între ele, penfru a forma un cablu. CABLU (Tehn.) : Mănunchiu de fire vegetale sau metalice, răsucite şi eventual cusute împreună, pentru 'ca să lucreze solidar. ~ de macara (Mş.): Cablu folosit la macarale, cu toroane rotunde şi inimă de cânepă. electric (Elf.): Una sau mai multe conducte electrice simple sau formate prin răsucirea mai multor fire conductoare, fiecare acoperită cu un strat izolant,. totul fiind acoperit cu un strat protector, eventual şi cu un înveliş metalic de protecţie. ~ metalic (Tehn.) : Cablu alcătuit din’fire de metal ; obişnuit se face din ofel de creuzet, ecruisat sau călit; firele lui pot fi grupate în toroane sau în straturi.- ~ vegetal (Tehn.) :■ Cablu format din fire vegetale; obişnuit se face din cânepă, din manila sau din bumbac; se numeşte şi funie sau odgon. - . . - CABRA! (Av.),: Evoluţia pe care o execută avionul când îşi măreşte panta de urcare. CADASTRU (Tehn.) : 1, Ştiinţă aplicată care se .'ocupă cu tehnica întocmirii planurilor cadastrale şi cu determinarea elementelor economice şi juridice ale parcelelor cadastrale. — 2. Totalitatea' lucrărilor tehnice, economice şi juridice, efectuate pentru determinarea exactă a parcelelor cadastrale! . ... CĂDERE (Fiz.): Mişcarea unui corp (a unui mobil) în câmpul gra-vitafiei, dela o anumită înălţime la alta mai mică (datorită numai atracţiei pământului).- Se deosebesc: cădere liberă, când mişcarea se efectuează fără rezistenţă în cursul . ei, şi cădere ghidată, când mobilul e în contact cu un corp de ghidare. CADMIE (Mefl.): Scoarţă de oxid de zinc amestecat cu particule metalice de zinc, care se depune pe pereţii cuptoarelor de zinc; e întrebuinţată în medicină, sub formă de unguent şi în pictură sub formă de colorant. CADMIERE (Mefl.): Depunerea,' pe cale electrolitică a unui strat de cadmiu pe suprafafa unui corp metalic ; se întrebuinţează penfru protecţia fierului contra coroziunii. CADMIU (Chim.): Cd. Element; gr, at. 112,41 ; nr, at. 48. Metal alb-argintiu, asemănător zincului şi. care se găseşte împreună cu el ; e folosit în aliaje fuzibile. ■ CADRAN 65 v CAJNOZOIC ' CADRAN 1. (Mai.): Unghiul drept şi cu vârful în' originea unui sistem de axe rectangulare, format de două semiaxe perpendiculare între • ele; cadranul I îl formează unghiul drept al direcfiijor pozitive ale celor . două axe : cadranul al ll-lea este simetricul: cadranului I fafă de direcţia pozitivă a axei y-lor ; cadranul al/lll-lea este simetricul cadranului al ll-lea fată de direcţia negativă a axei x-lor; cadranul al IV-lea este simetricul cadranului I fată de direcţia pozitivă a axei x-lor. — 2. (Tehn.): Suprafaţa circulară sau un sector de cerc, cu anumite diviziuni şi indicaţii, pe care se citeşte deplasarea unui ac indicator. (= Cua-drant). ■ CADRU: 1. (Chim.): Schelet de formă dreptunghiulară, .poligonală sau în linii curbe, alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat,' legate rigid la noduri, pentru - a forma o construc- ţie cât mai rigidă. 2. (Mj.): Cadru alcătui! din bare drepte sau curbe, care formează un contur poligonal închis; se întrebuinţează la maşini şi'în construcţii. \ CAFEINA (Chim.): Alcaloid care face.parte din. grupa.de compuşi organici a purinelor. Cristale albe ; p. t. 231° C. Se găseşte în frunzele de ceaiu/în boabele de fasole, de cafea şi în alte părfi de plante. E folosită în medicină pentru efectul ei de puternic stimulent al inimii. CAHLĂ (Cortsfr.): Placă de teracotă sau. de faianţă pentru sobe.-CAI (M?.’ agr;): Organele maşinii de treierat, care scutură paiele de boabe, — şi le evacuează. (= Scu-furăt'or de paie). CAIA (Tehn.) :■ Cuiul care serveşte la prinderea potcoavei de copita calului. ' . CAIC (Nav:) : Mică navă cu vele (pânze) pentru navigaţia maritimă, putând avea şi motor auxiliar, cu uri tonaj mic (până la 100 tone). CAIER (Ind. făr.): Mănunchiu dă-răcit, de lână, de cânepă, de in sau de borangic,: care se înfăşură şi se pune în furcă penfru ca să fie tors. •; • CAIET desarcini (Tehn.): Cuprinde condiţiile tehnîce, de calitate, rezistentă, termen de livrare, de recepţie, etc. pentru executarea unei lucrări, confecţionarea sau fabricarea unei piese, â unui material, a unei maşini,; etc. - ; CAINOZOIC (Geol.):Eră geologică formată de ansamblul erelor: terţiară şi cuaternară. ( = Neozoic). 5 CAL 66 CALCAF CAL 1. (Ind. făr.) : Grindă care formează coama scheletului unui acoperi? de casă ţărănească. ( = Şeaua casei). — 2. (Mine): Echerul necesar pentru păstrarea unei- înclinaţii fixe în lucrările de mină. CAL-PUTERE (Tehn.): Unitate tehnică de putere egală cu 75 kgm/s sau cu 736 waţi = 0,736 kilowaţi; se notează cu simbolul CP ; e în-locuiţă, treptat, prin kilowatt.) CAL-PUTERE-ORĂ (Tehn.) :■ Unitate tehnică de energie care reprezintă 270 000 kgm; e înlocuită, treptat, prin kilowattoră. CALĂ 1. (Mş., Av.): Piedică folosită pentru a opri punerea/nedorită în mişcare a unui vehicul, a unei piese, etc. — 2. (Mş.): Piesă frezată, care poate face şi corp comun cu piciorul paletei şi are, de obiceiu, înălţimea piciorului acesteia; se introduce între paletele unei turbine termice, penfru a menţine distanţa dintre ele. (= Piesă de distanţă). — 3. (Nav.): 1. încăperea de sub puntea unei nave cu o singură punte, destinată să primească încărcătura. — 2. încăperea dintre puntea cea mai de jos şi fundul unei nave cu mai multe punţi.—3. Platformă uşor înclinată, într'un port sau într'un şantier naval, pe care se repară sau se con-struesc nave. CĂLĂFĂTUIRE. V. Călfătuire. CALAJ I. (Consfr., Nav.): Postamentul de grinzi de lemn pe care stau navele în cală, la loc uscat, pentru construcţie sau reparaţie. — 1. (Topogr;): Operaţiunea de îndreptare şi aşezare la orizontale a postamentului sau a suportului unui aparat topografic de vizare (teodolit, fachimefru, etc. (= Calare). — 3. (Nav.)'. V. Pescaj. " CALAMINĂ (Mş*.); Reziduu de cărbune, de la arderea carburantului, în cilindrul motoarelor cu ardere internă. CALANDRARE (Ind. fexf.) ."Operaţiunea de aprefură prin care se dă ţesăturilor de bumbac, de in, etc. un luciu mai mare. CALANDRU 1. (Mş.) : Maşină compusă dintr'o serie de cilindri, prin care se obţin foi subţiri şi întinse, dintr'un material flexibil oarecare, cum ar fi pânza, hârtia, etc. — 2. (Arfe gr.): Presă cu cilindru, întrebuinţată în tipografie pentru imprimarea în relief, pe carton special, a matriţelor de stereotipie. — 3. (Mş.) : Maşină-unealtă cu ajutorul căreia: se efectuează calan-drarea unui produs textil, sau se obţin foi subţiri dintr'un material flexibil oarecare (ex.: fabricarea pânzelor cauciucate, etc.). CALARE 1. (Mş.): Operaţiunea prin care se fixează, se potriveşte, etc. un organ de maşină, după un model dat. — 2. (Topogr.) V.Calaj. CALC. V. Hârtie. CALCAN (Consfr.): Zidul exterior al unei clădiri-, fără nicio deschidere sau fereastră; acest zid 'este aşezat la limita parcelei destinate con-'.. strucţiei clădirii, despărţind-o de parcela vecină. CALCAR (Mineral.): Rocă formată din carbonat de calciu, CaCOs. Prin . CALCARON 67 CALCUL arderea acestei roce se obţine varul nestins, CaO. CALCARON (Tehn.): Cuptor pentru, rafinarea sulfului. CALCE (Chim.) : Oxid' de calciu (termen vechiu). CALCEDONIE (Mineral.): Varie^ tate naturală impură de silice (Si02). . Unele forme ale sale sunt folosite ca ornament. CALCID (Ind. chim.): Produs industria! întrebuinfat pentru combaterea insectelor parazite din magaziile, morile, silozurile şi vasele de cereale, CALCIFICARE biogenică (Tehn ): îmbogăţirea în calcar a apei (sub formă de bicarbonat de calciu uşor solubil). CALCINARE 1. (Chim.): Operaţiunea de ‘încălzire în aer sau în ^curent de oxigen a unui compus chimic, când se urmăreşte să i se determine constituenţii de origine minerală. — .2, (Tehn.): încălzirea unei substanţe, la temperatură înaltă, în. vederea producerii unei reacţii' chimice. . . • CALCIT (Chim.): Carbonat natural de calciu (CaCOs) cristalizat. CALCIU (Chim.): Ca. Element;, gr: at. 40,08; nr. af. 20. Metal alb şi reactiv indispensabil vieţii, având compuşi numeroşi şi foarte răspândiţi. Se găseşte în natură, sub formă de carbonat, .CaCQ3 (piatră de var, marmură şi cretă), sulfat, CaS04 (gips,; anhidrit) şi numeroşi alţi compuşi.- CALCOCLOROZĂ (Agr.): Ingăl-benirea frunzelor plantei, din caUza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu. - CALCOGRAFIE (Arfe gr.): Sistem de reproducere grafică â originalelor lineare cu ajutorul clişeelor de metal, la care suprafaţa care imprimă se găseşte sub suprafaţa iniţială a plăcii sau a cilindrului mecanic, CALCUL (Maf,): Ansamblu de operaţiuni matematice; se deose- s besc: calcul aritmetic, algebric, etc. diferenţial (Maf.): Capitol al Analizei matematice, care se ocupă cu definirea şi cu studiul proprietăţilor şi al aplicaţiilor derivatelor de diferite-ordine ale funcţiunilor de una sau de mai multe variabile reale, ~ grafic (Maf.): Efectuarea unor operaţiuni matematice cu ajutorul construcţiilor geometrice; datele şi rezultatele acestor grafice se reprezintă la scară. ~ integral (Maf.): Capitol âl Analizei matematice, care se ocupă cu definirea şi cu studiul proprietăţilor şi al aplicaţiilor integralelor definite şi indefinite, simple sau multiple. ~ fensorial (Maf,): Ramură a Matematicelor, care se ocupă cu studiul operaţiunilor care se efectuează cu tensorii. ^ vectorial (Maf.): Ramură a Matematicelor, care se ocupă cu studiul operaţiunilor care se efec? tuează cu vectorii. . CALCULUL erorilor (Maf ): Ramură a. Matematicelor, care ,se. 'ocupa: cu studiul .jmărimii şi âl frecvenţei erorilor într un şir de măsurători sau de determinări, cum şi cu CALCUL 68 CĂLDUR studiul compensării erorilor accidentale admise. CALCULUL probabilităţilor (Maf.): Ramură a Matematicelor, care se ocupă cu studiul probabilităfii producerii unui fenomen sau a unui eveniment dintr'un complex de fenomene sau de evenimente, respectiv cu studiul aplicaţiilor statistice ale probabilităţii la teoria erorilor, teoTria asigurărilor, fenomenele biologice, etc. CALDARÂM (Drum.): Pavaj cu pietre mari de râu, aşezate pe un strat de nisip. . CĂLDARE 1. (M$.): Instalafie cu ajutorul căreia se trece apa, sub aefiunea căldurii, din faza - lichidă în abur folosit'în afară de generatorul de. abur. —. 2. (Mj.): Rezervor metalic ( = cazan) care confine apă şi care se încălzeşte în diferite scopuri industriale. ~ de abur (Mş.ferm.): Instalafie al cărei element principal este un rezervor metalic şi care foloseşte la producerea aburului sub presiune. CĂLDURĂ (Fiz.): Formă de energie care frece din corpurile aflate la o temperatură mai înaltă către cele aflate la o temperatură mai joasă. Se măsoară în calorii. E transmisă prin conducfie, convecfie şi radiafie. Efectele fizice observabile ale căldurii primite de un corp sunt: urcarea temperaturii; schimbarea stării solide în stare lichidă (topire), a stării solide în stare gazoasă (sublimare), sau a celei lichide în gazoasă (evaporare sau fierbere); dilatare; efecte electrice. ~ atomică (F/z.): Produsul dintre greutatea atomică şi căldura specifică a unui element. Este eg cu aproximativ 6,4, la numeroas elemente solide. Unele elemeni constitue, în aparenfă, excepfii, di şi ele se supun, cu aproximafie acestei legi, la temperaturi înajte ~ de disolvare (Chim. fiz.):Can fitatea de căldură degajată, absoi bită odată cu disolvarea în apă unei molecule-gram dintr'o sub stanţă. Ea depinde de cantitatea d( apă şi atinge o valoare limită pentri solujia foarte diluată a unei' sub stanfe. ~ de formare a unui compui chimic (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură degajată odată cu formârec unei molecule-gram a unui corp compus, din elementele sale în starea lor normală. In calculele ter-mochimice, căldura de formare a elementelor este considerată zero. de neutralizare (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură degajată odată cu neutralizarea completă a unui echivalent-gram dintr'un acid sau dintr'o bază. Pehfru tofi acizii sau penfru toate bazele puternice, valoarea acesteia este de aproximativ 13700 calorii. ~ de reaefie (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură pusă în libertate sau absorbită în cursul unei reaefii chimice, considerând că fiecare substanfă care ia parte la reaefie esfe în cantitate de un echivalent-gram. ~ latentă (Fiz.): Cantitatea de căldură necesară penfru a efectua transformarea fără ridicare de temperatură a Unui gram dintr'un corp, dih stare solidă în stare lichidă (căldură latentă de_ topire), sau din CĂLDURĂ 69 CĂLI RE stare lichidă în stare de vapori (căldură latentă de vaporizare). CĂLDURĂ specifică (Fiz.): Cantitatea de'rcăldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram dintr'un corp cu un grad Celsius. ~ specifică a gazelor (Fiz.): Pentru căldura specifică a unui gaz se pot obfine două valori diferite, după cum determinarea se face la presiune constantă sau la volum constant. Căldura specifică la presiune constantă, Cpl este mai mare decât aceea la volum constant, Cv) aceasta se explică prin faptul că la presiune constantă un gaz se' dilată, iar energia termică suplimentară absorbită corespunde energiei consumate pentru dilatare. Raportul Y= Cp/Cv variază dela 1,66 pentru gazele monoafomice, până la pufin peste 'iTpentru gazele cu molecule complexe.' CALE (Consfr.): 1. Suprafâfă de teren amenajată special penfru transporturi şi comunicafii. —2. Traseu pe care se face deplasarea unui anumit mijloc de_.transport. ~ ferată (Consfr.): Mijloc de transport penfru deplasarea vehiculelor prin rulare pe şine metalice. CALEA lacfee .(Asfr.): Roiu imens de stele, formând o făşie luminoasă pe boltă cerească, din care fac parte sistemul nostru solar şi toate stelele vizibile cu ochiul liber. ( = Calea laptelui). ~ laptelui. V. Calea lactee. CALEFACŢIE (Fiz.): Fenomenul care are loc când o. picătură de lichid cade-pe o suprafaţă de metal de temperatură înaltă. Vaporii for-mafi înfre picătură şi suprafafă împiedică contactul picăturii cu suprafafa metalică şi fac ca temperatura picăturii să sfe menfină mai joasă decât .a suprşfefei încălzite. CĂLFĂTUIRE (Nav.): Operafiunea de etanşare a bordajelor şi a punţilor de lemn ale navelor, folosind câlfi îndesafi între rosturi, peste care se toarnă catran. ( = Călăfătuire). CALIBRARE 1. (Fiz.): Gradarea unui instrument în unităfi alese, în vederea efectuării unor măsurători anumite. — 2. (Mş.): Operaţiune de atelier cu ajutorul căreia, şe realizează, cu mare precizie, piese de maşini de aceleaşi dimensiuni. — 3.(Mefl.): Operafiunea de proiectare a profilului cilindrilor de laminor, penfru a se putea lamina cu precizie, la o anumită secţiune dată, blocurile de metal. CALIBRU 1. (Mef/.): Profilul definit de cele două caneluri ale cilindrilor de laminor, prin care trece blocul (lingou, bloom, etc.) care se laminează; un calibru poate fi •' deschis sau închis. — 2. (Tehn.): Unealtă de precizie, confecţionată din ofel aliat călit şi rectificat, cu ajutorul căreia se. controlează sau se măsoară cu mare precizie dimensiunile pieselor fabricate. CĂLIRE (Mef/.): Procedeu prin care se măreşte duritatea unui metal, printr'o încălzire şi printr'o răcire corespunzătoare. a ofelului (Mefl.): Operaţiune prin care se obfine ofel de o duritate superioară, prin încălzirea acestuia la o temperatură definită CALOMEL 70 CAMBRIA (stabilită uneori după coloarea pe care o capătă -ofelul), urmată de răcirea lui cu o anumită vitesă, pentru ca martensita formată, care e mai dură, să nu se transforme din nou în ausfenifă printr'o răcire lentă. ; ■ . CALOMEL (Chim.): Hg2CI2. Clorură mercuroasă. Substanfă albă, insolubilă, folosită, în medicină. CALORIE (Fiz.): Unitate de măsură a căldurii.’ Este egală cu can-titatea d.e căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu 1 grad centigrad, fie dela 3,5°C la 4,5°C (calorie standard), fie dela. 14,5°C Ia 15,5°C (calorie normală). ( = Ca!orie mică). ~ mare (Fiz.): Multiplu al caloriei mici, valorând 1000 calorii mici. E folosită în calcule termofehnice. (= Kilocalorie, calorie kilogram). Se notează: kcal. CALORIFER (Tehn.): Instalafie pentru încălzirea, printr'o singură sursă producătoare de căldură, a încăperilor dintr'o clădire sau din-fr'un grup de clădiri, încălzirea fă-cându-se cu apă caldă, cu abur sau cu aer cald. CALORIFICĂ, putere ~ (Chim. fiz.): Numărul de kilocalorii degajate de un kilogram de combustibil la arderea completă. (= Putere calorică). CALORIFUG (Fiz.): însuşirea unor substanfe de a fi rău conducătoare de căldură (ex.: asbestul, lâna, etc.). . CALORIMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu metodele de măsurare a cantităţilor de căldură. CALORIMETRU (Fiz.): Apar pentru determinarea cantităfilor c căldură degajate, absorbite se transmise. In forma cea mai simpl constă dintr'un vas cilindric deschi de cupru sau de alt metal avan o căldură specifică cunoscută, i care se introduce o cantitate ci noscută de apă, un sistem de ag tare al apei şi un termometru d mare precizie. CALOTĂ sferică (Mat.): Oricar din cele două porfiuni dintr'o sfer obfinută prin tăierea sferei cu unplar CÂLŢI (Tehn.): Resturi de cânep sau.de in, care rămân după dară cire şi din care se fac funii, pânzi de sac, etc. , CALUP (Tehn.): 1. Piesă car* serveşte ca model sau ca tipar îr cărămidărie, în olărit, în cismărie etc. 1— 2. Bucată masivă de material (săpun, piatră, ghiafă, etc.) adesea de formă paralelipipedică, ■ CAMĂ (Mî-); Proeminentă cu suprafafa laterală^cilindrică, cu un profil determinat, pe o piesă care are suprafafa laterală cilindrică circulară sau plană; serveşte spre a ridica, pentru o anumită fracfiune din perioada de mişcare a piesei, o pârghie care se sprijină pe camă şi pentru a o lăsa apoi iar în contact cu suprafafa de sprijin. CAMANA (Pese.): Otgonul dela partea inferioară a uneltelor mari de pescuit. (Ex.: camana năvodului). CAMBRIAN (Geol.): Prima perioadă geologică a erej primare (paleozoică) în care se găsesc forme organizate şi care prezintă interes din punct de vedere stratigrafie. CAMFOR CÂMP ,CAMFOR (Chim.)-'Substanfă organică, albă; cristalizată, cu miros caracteristic şi-cu p. t. 175°C. Se : obfine:din arborele de camfor, ar-, bore care creşte în fările din Extremul Orient. • CĂMIN. (Gonsfr. edil.): Cameră subterană zidită, închisă la partea su-perioaracu un capac de fontă, plasată pe traseul unei conducte subterane (de apă, electrică, etc.), pentru a permite accesul la acea conductă, în vederea controlului ei sau pentru a stabili legături de distribufie. CÂMP eleclric (El.):. Regiunea din spaţiu în care se exercită asupra corpurilor forje electrice, adică forje de felul celor care se exercită între corpuri, după ce au fost frecate unul cu altul. Câmpul electric poate fi produs în două feluri: fie aducând sau producând sarcini electrice în regiunea în care urmează să fie produs câmpul, fie folosind în acea regiune un câmp magnetic care variază în timp. Sarcinile electrice sunt înconjurate totdeauna, până Ia o distantă mai.mică sau mai mare, de un câmp electric, iar câmpurile magnetice produc câmp electric numai cât timp variază. Intensitatea câmpului electric dintr'un punct situat în vid se măsoară prin forfa care se exercită asupra unităfii de sarcină electrică pozitivă, adusă în acel punct, şi are direcfia şi sensul acestei-forfe. Dacă punctul respectiv nu se găseşte în vid, ci în interiorul unui corp, trebue presupus că se taie în corp, în jurul punctului, un canal foarte strâmt şi scurt, care rămâne în vid şi e îndreptat de-a- lungul forfei care se exercită asupra unităfii de sarcină pozitivă plasată în canalul gol, pentru ca această .forfă să măsoare în adevăr intensitatea locală a., câmpului electric. Folosirea unui canal vid, îndrepta! de-a-lungul forfei, este neapărat necesară fiindcă, dacă s’ar folosi în locul canalului un gol de altă formă, de exemplu un gol sferic, s'ar exercita asupra unităfii de sarcină pozitiva o forfă diferită de forfa din canal. 'v. magnetic (E/m.): Regiunea din spafiu în 'care se exercită asupra corpurilor forfe magnetice, adică forfe de felul celor care se exercită între corpurile care. atrag bucăţile de fier. Câmpul magnetic poate fi produs în trei feluri: fie aducând magnefi în regiunea în care urmează să fie produs câmjDul, fie lăsând să treacă curenfi electrici în acea regiune, sau folosind în acea regiune un câmp electric care variază în timp. Magriefii şi curenfii electrici se înconjură totdeauna, până la o distanfă mai mică sau mai mare, de un câmp magnetic, iar câmpurile electrice produc câmp magnetic numai atât timp cât variază. Intensitatea câmpului magnetic dintr'un punct situat în vid se măsoară prin forfa care se exercită asupra unităfii de sarcină magnetică Nord, adusă în acel punct, şi are direcfia şi sensul aceste!forje. Dacă punctul respectiv nu se găseşte în vid, .ci în interiorul^ unui corp, tre-bue presupus că se taie în corp, în jurul punctului, un canal foarte strâmt şi scurt, care . rămâne vid şi CÂMP 72 CANTITATE e îndreptat de-a-lungul forfei care se exercită asupra unităţii de sarcină Nord, plasata în canalul gol, pentru ca această forfă să măsoare în adevăr intensitatea locală a câmpului magnetic. Folosirea unui canal vid îndreptat de-a-lungul forfei este neapărat necesară, fiindcă dacă s'ar folosi în locul canalului un gol de altă formă, de exemplu un gol sferic, s'ar exercita asupra unităfii de sarcină o forfă diferită de forja din canal. CÂMP al unui curent electric (E/m.): Un fir (sau o bobină) străbătut de un curent electric este înconjurat de un câmp magnetic. Direcfia câmpului în raport cu curentul poate fi determinată prin următoarea regulă, numită a burghiului: Presupunând că un burghiu- înaintează în sensul curentului, sensul rotaţiei sale defineşte sensul liniilor de forfă ale câmpului magnetic. CANAL (Tehn.): 1. Conductă liberă, acoperită sau descoperită (şanf, rigolă, galerie, etc.). — 2. Albie artificială, destinată plutirii sau navigaţiei. — 3. Albie săpată special penfru a înlesni sau a crea posibilitatea de a transporta cu ajutorul vapoarelor, persoane şi materiale. — 4. Conductă subterană sau aparentă, de scurgere a apelor de colectare din oraşe. ~ de irigaţie (Agr.): Canal folosit pentru a furnisa apa necesară agriculturii în locuri îndepărtate de cursuri naturale de apă. CANALIZARE (Consfr.): Totali-iatea lucrărilor tehnice executate penfru a colecta şi a evacua apele uzate dintr'un oraş sau dintr'un centru industrial. CĂNÂLIZAŢIE electrică (Elf.): Instalaţie servind la transportul sau la distribuţia energiei electrice prin conducte electrice. CANAT 1. (Ind. piei.): Fiecare din părţile unei piei tăiale în jumătate, de-a-lungul liniei şirei spinării. — 2. (Consfr.): Panou-mobil prin ro--taţie sau prin translaţie, la o poartă sau la o uşă; mişcarea acestuia permite deschiderea sau închiderea porţii sau a-uşii. CANAVA (Ind.Texf.): Pânză foarte rară, formând o împletitură de pătrăţele regulate, pe care se brodează. CANCIOG (Consfr.): Lingură de metal, de formă fronconică, cu coada de lemn, folosită în lucrările de zidărie şi de tencuială, pentru scoaterea mortarului din fargă şi aşfemerea lui la locul respectiv (zid sau perele). (= Cancioc). CANELURĂ (Tehn.): Şanţ puţin adânc, săpat în lungul unei piese. CANEVAS (Gen.): Schiţa sau liniile generale ale unui desen. ~ de triangulafie (Topogr.): Reţea de triunghiuri topografice (ca-nevas topografic) sau de triunghiuri geodezice (canevas geodezic), aflat sau proiectat, într'o regiune dată. CÂNTAR (F/z.); Aparat de tipul balanţei, care serveşte în practică la măsurarea greutăţii, în comparaţie cu o greutate-tip dinainte cunoscută, CANTITATE (Gen.): Proprietate susceptibilă de măsurare sau de-numărare. CANTITATE CĂPRIOR . CANTITATE demiţcare(Fiz.): Mărime. egală cu produsul mv. dintre masa m a unui corp care se mişcă şi vitesa sa v. CANGEA (Nav.): Instrument care serveşte marinarului de pe punteay vaporului ce vine la acostare, să se prindă — în primul moment — •de locul unde urmează să acosteze vasul pe timp de furtună, valuri, curent mare, etc. CAOLIN (Mineral;): Varietate naturală pură de silicat hidratat de aluminiu, AI203*2Si02'2H20. Prin încălzire pierde apa şi îşi modifică compoziţia chimică. E folosit penfru fabricarea porfelanului. CAP (M?.): Extremitate sau piesă de extremitate a, unui dispozitiv tehnic, făcând corp comun cu el sau fiind articulată la el. Ex.: cap de bielă, - cap de cruce, cap de emisiune, etc. CAPACITATE (Gen.): Posibilitatea pe care o are un dispozitiv oarecare de a acumula energie sau materie. ~ electrică (E/f.): 1. Sarcina e-ledrică pe care trebue să o-primească un conductor pentru a-şi ridica potenţialul cu un volt. Uri conductor având o -capacitate de un farad are nevoie de o sarcină de 'un coulomb pentru a-şi mări potenţialul cu un volt (1-farad =■ 9X10U unităţi electrostatice). — 2. Raportul dintre sarcina electrică a unei armaturi de condensator şi diferenţa de potenţial dintre armaturi. . ~ termică (Chim. fiz.): Cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui corp cu uri grad' Celsius! Este deci egală cu produ-i sul dintre \ greutatea corpului în grame şi căldura sa specifică (= E-chivalent în apă); CÂPILARITATE (Agron.): Fenomen de urcare a apei prin spaţiile capilare ale solului. Solul cu 33°/# argilă, 5 • • • 10°/o humus, şi 1°/0 calciu, Jucrat bine şi la timp, va oferi condiţii optime de capilaritate. CAPILARITATE (F/z., Chim.): Totalitatea fenorrienelor care au loc Ia contactul dintre lichide şi solide; sunt datorite forţelor care se exercită între moleculele lor. Aceste fenomene fac ca, de ex., apa sau un lichid care udă pereţii unui tub subţire (tub capilar) să se ridice, iar alte lichide care nu udă pereţii lui să coboare faţă de nivelul lichidului în care este introdus acest tub. Capilaritatea explică de ce seva arborilor poate să se ridice şi să circule la înălţimi mari. CAPITALISM (Econ.): Societate producătoare de mărfuri, împărţită în clase antagoniste, care se carac-. terizează prin: 1. proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi 2. existenţa muncitorului liber în persoana sa, dar neposedând mijloace de producţie proprii şi care este deci nevoit să-şi vândă forţa de muncă, ca pe o marfă, proprietarului mijloacelor de producţie (capitalistului) (Sin = Societate capitalistă). CĂPRIOR (Consfr.): Piesă de lemn care se reazemă, pe coarna şi'pe arbaletrierul unei şarpante şi pe care se bate astereala unui acoperiş. CAPSĂ CARBON CAPSĂ (Expl.): Mic tub metalic, umplut cu un exploziv de iniţiere, servind la provocarea exploziei unui exploziv lent sau detonant. Capsele pot fi amorsate prin aprindere, prin lovire sau. electric. ' CAPSULARE (Tehn.): Operaţiune de închidere într'o manta a unui sistem tehnic, cu scopul de a-l izola faţă de exterior. CAPTARE (Tehn.): Operaţiune de strângerea în .conducte a apelor, a gazelor sau prafului (dintr'o uzină). CARACTERISTIC (Gen ): Ceea ce este distinctiv (deosebit) la o maşină, la o piesă sau un material oarecare şi îl deosebeşte de altele. CARACTERISTICĂ (Mat.): Partea întreagă a unui logaritm. CARACTERISTICĂ (Tehn.): 1. Curbă care reprezintă modul în care variază o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv în funcţiune de o anumită variabilă. — 2. Mărime sau element care determină, în mod principal, dintr'un anumit punct de vedere, modul de. funcţionare al unui,'sistem tehnic (aparat, maşină, instalaţie, etc.). CARAELE (Pese.): Vântul de N-NV, fovorabil în pescuitul marin de coastă la noi. CĂRĂMIDĂ (Consfr.): Materialul de construcţie format dintr'un amestec de argile cu apă, uscat la soare sau în cuptor; dimensiuni standardizate: 6X11,5X24; poate fi şi cu goluri pentru a fi mai uşoară; pentru zidărie cu faţadă aparenta se fabrică o cărămidă arsă special. ~ dinas (Tehn.): Cărămidă refractară fabricată din silice cu grăunte mare, cu cca 4% var sau argilă, arsă la temperatură înaltă.. ~ refractară (Tehn.): Cărămidă fabricată dintr'un material refractar; este de formă paralelipipedică sau de altă formă geometrică şi se foloseşte la căptuşirea focarelor şi a cuptoarelor industriale. CARAT (Tehn.): 1. Măsură de greutate pentru diamante şi pentru alte pietre preţioase; 0,2054. g carat internaţional = 0,200 g. — 2. Indice al calităţii aurului, exprimat sub formă de părţi de aur la 24 părţi ale aliajului. Astfel, aurul de 24 carate este aur pur, aurul de 18 carate conţine 18 părţi aur din • 24, adică are o fineţă de 750. CARBID (Chim.): Carbură de calciu. CARBOCEN (Ind. pefr.): Produs prezent în ultimele fracţiuni de dis-tilaţie ale păcurii, format din hidrocarburi aromatice superioare, crista-lizabile, cu puncte de topire înalte. CARBOLINEUM (Chim.): Gudron greu, „uleiu de antracen", utilizat la-impregnarea lemnului. CARBON (Chim.): C. Element; gr. at. 12,01; nr. at. 6. Se găseşte în mai multe forme alotropice, între care diamantul, grafitul (cristalizate); de asemenea, sub formă amorfă de cărbune de lemn, negru de fum, cărbune animal, cărbune de retortă. Compuşii săi se găsesc în natură sub formă de carbonaţi ai metalelor. Cărbunele este un amestec complex de carbon şi compuşi ai carbonului. Indispensabil vieţii, e confinut în toate ţesuturile vii. CARBONADO 75 CĂRBUNE , CARBONADO (Minera/.).' Varietate de. diamant impur, de coloare neagră, inutilizabil ca piatră preţioasă,' dar foarte dur şi folosit, de aceea, în industrie, la tăierea pieselor dure. CARBONAT (Chim.): Sare a acidului carbonic (H2COs). ~ de calciu (Ch/m.): Cretă, piatră de var, marmură, calcit. . ~ de potasiu (Chim.): (K2C03). Sare delicvescentă, albă, foarte solubilă. (= Potasă). ~ de sodiu (Chim.): (Na2C03). Sare albă, cristalizată; solubilă. (= Sodă de rufe). CARBONIFER (Geol.): Perioadă geologică a erei primare (paleo-zoice) în cursul căreia s'au format cele mai 'bogate zăcăminte de. cărbuni. . CARBONIL (Chim.): Gruparea bivalentă CO, care formează, prin unirea cu atomi metalicii compuşi chimici cu proprietăfi speciale (ex.: u-. şurinfa cu care se transformă în gaz). Sunt mai importante: carbonilul de fier, întrebuinfat pentru ameliorarea, calităfilorantidetonante ale benzinei, şi carbonilul'de nichel din care se extrage nichelul cu cea mai ridicată puritate chimică (nichelul MOND). CARBONIZARE (Ch/m.): 1. Descompunerea prin căldură a lemnului în prezenta unei cantităţi reduse de aer, — căldura necesara ■ fiind produsă prin arderea unei părji din material şi a produselor lui de distilare. — 2. Semidistilarea cărbunilor în vas închis, la aproximativ 500°. CARBORUNDUM (Tehn.): (SiC). Carbura de siliciu; substanfă neagră, cristalizată, aproape tot atât de dură -ca.şi diamantul, folosită ca abraziv. CĂRBUNE (Tehn.): Substanfă formată din carbon şi compuşi ai carbonului, existentă în depozite subterane întinse.' S’a format prin descompunerea de materii vegetale în . cursul unor perioade . de multe mii. de ani. .. x . ~ activ (Chim.): Cărbune cu mare putere de adsorpfie şi absorpfie, obfinut prin carbonizarea artificială a diferitelor, esenţe de lemn "(teiu, cedru, plop, etc.), din turbă,'celuloză, etc. Se caracterizează* printr'o suprafafă specifică mare şi are următoarele întrebuinfări: recuperarea gazolinei din gazele de sondă, reţinerea gazelor toxice din amestecul cu aer (măştile de prote.cfie), catalizator în industria chimică, etc. ~ animal (Tehn.): Substanfă conţinând 10% carbon şi 90% materie anorganică, în special fosfat de calciu Ca3(P04)2; se obfine prin arderea oaselor şi a altor substanfe de origine animală. E folosit ca deco-lorant. • • ~ de lemn (Tehn.): Varietate de cărbune impur, obfinut prin încălzirea fără aer a unor substanfe vegetale. Extrem de poros, absoarbe gâzele cu.mare uşurinfă. Sub formă de . cărbune activ e folosit penfru decolorare, desodorizare şi pentru absorpfia gazejor. - ~ de retortă (Tehn.): Depozit dur, constând din carbon aproape pur, format pe perefii retortelor, folosite pentru distilarea distructivă a cărbunelui,' la fabricarea gazului de iluminat. E bun conducător de CARBURĂ CARLINGĂ electricitate şi e folosit penfru fabricarea electrozilor de cărbune. CARBURĂ (Chim.)-' Compus bir nar al carbonului. Combinaţie între carbon şi un metal; ex.: carbură de fier, etc. ~ de calciu(Consfr,): CaC2. Substanţă solidă, cenuşie; se prepară prin încălzirea varului, CaO, cu cărbune, înfr'un cuptor electric. Intră în reacţie cu apa, dând ace-tilena. ( = Carbid). CARBURARE (Mef/.): îmbogăţirea în carbon a fierului în stare fo-pită, pentru prepararea oţelurilor. CARBURANT (Ind. pefr., Mş.): Combustibil lichid suficient de volatil penfru a putea alimenta în a-mesfec cu aerul, prin mijlocirea carburatorului, un motor cu explozie. CARBURAŢIE 1. (Termost.): Prepararea amestecului carburant, făcut din combustibil pulverizat şi aer, înlr'un aparat special numit carburator. — 2. (Tehn.): Prepararea amestecului carburant, formaf din faze disperse şi gazoase, compuse din aer şi din carburant, pentru alimentarea unui motor cu explozie. Se realizează într'un aparat special numif carburator. CARBURATOR (Mş.): Aparat folosit la producerea unui amestec carburant, compus din aer şi vapori de hidrocarburi, sau din aer, o fază lichidă dispersă şi vapori de carburant, penfru alimentarea motoarelor cu explozie. CARCASĂ (Tehn.): Cadru, osatură, schelet. CARDĂ (Ind. fext.): Maşină folosită penfru cardarea (dărăcirea) materialului textil. C/RCARE (Ind. text.): Dărăcire. CARDIAZOL (Chim. farm.): Medicament cu proprietatea de a fi un excitant al sistemului nervos şi un stimulent al inimii. CARDINALE, puncte ~ (Asfr.): Direcţiile care ajută la identificarea poziţiei unof punct de pe glob. Ele sunt: Nord, Sud, Est, Vest. CARDIOIDĂ (Maf.): Curbă reprezentând o epicicloidă particulară. Este curba descrisă de un punct al unui cerc care.se rostogoleşte pe un alt cerc de aceeaşi rază. CARENĂ (Nav., Hidr.): 1. Partea unei nave încărcate, aflată sub nivelul apei. — 2. Volumul de apă dislocat de un plutitor sau de o navă. CARENARE (Tehn.): t. Operaţiunea de acoperire cu tablă a scheletului unei carene. — 2. Curăţirea sau repararea tablei de îmbrăcare a carenei. CARIATIDĂ (Arh.): Statue de piatră, a unei femei sau unui bărbat, care susţine cornişa unei case, un monument, etc. şi care înlocu-eşfe coloana. CARIERĂ (Drum., Consfr.): Exploatare la zi de materiale de construcţie (nisip, pietriş, balast, piatră, etc.).’ CARLINGĂ 1. (Nav.): Piesă de legătură, longitudinală, care leagă diferite părţi ale unei nave. 2. (Av.) Partea din corpul avionului în care stă pilotul şi unde se găsesc comenzile de sbor. CÂRMĂ 77 CASEINĂ * CÂRMĂ (Nav.) : Dispozitiv care serveşte penfru menfinerea sau pentru schimbarea.direcţiei de mers a unei nave. CARNALIT (Minera/.): Clorură de potasiu şi magneziu, naturală KC1-MgCI2*6H20. Din aceasta se extrag săruri de potasiu. CÂRNIT (Agr.): Operafie de rupere a florilor la plantele unde se urmăreşte producfia de tuberculi, frunze etc. (cartofi, tutun).: Prin această operafie, substanţele nutritive destinate florilor sunt folosite la desvoltarea organelor a căror producfie se urmăreşte. CARNOTIT (Minera/.): Mineral radioactiv din grupul sărurilor de vanadiu şi uraniu; e folosit în fora-jele petroliere, pentru determinarea nivelului cimentului din spatele colodnei. CAROIAJ (Desen): Refea de drepte orizontale' şi verticale, 'situate la distante pgale, desenate pe un plan, pe o hartă sau pe o figură şi la care se pot raporta punctele acelui plan, ale acelei hărfi sau figuri. CAROSABIL (Consfr.): Calitatea unui drum, a unei şosele, a* unei străzi, etc. de a permite pe ea circulaţia cu vehiculele. CAROTĂ ). (Mine); Probă cilindrică luată din fundul găurii unei sonde, pentru a determina structura geologică şi mineralogică a stratului. — 2. (Drum.): Probă cilindrică luată din betonul de fundafie al unei şosele, după 28 de zile la turnare. CAROTAJ (M/ne): .Determinarea constituţiei terenurilor scoarfei te- restre, prin .luarea de probe, de formă cilindrică, numite carote, cu ajutorul carotierei. ~ electric (Elf.): Determinarea constitufiei solului, la o anumită adâncime, ; prin procedee electrice. CAROTIERĂ (Mine): Aparat .pentru tăierea şi scoaterea la suprafafă a carofelor din fundul găurilor de sondă. • CAROTINĂ (Chim.): Hidrocarbură nesaturajă, de coloare galbenă, care se găseşte în morcovi' şi în unt. In orgâriismulanimal este transformată în vitamina A. (V. ; Vitamine). CARTER (Mş.): înveliş metalic, care îmbracă anumite părfi în mişcare ale unei maşini, penfru a le apăra. CARTOGRAFIE (Topogr.): Tehnica întocmirii hărfilor şi a planurilor; ea se ocupă cu reprezentarea în plan sau pe hartă a unei por-fiuni din scoarfa terestră. CARTOMETRIE (Topogr.): Tehnica măsurătorii de disfanfe, etc., pe. hărfi, pe planuri sau pe reprezentări cartografice, geografice sau nautice. - CARTON (Ind. hârt.): Produs de forma unor foi groase (0,5* ■•10 mm) obfinute din materia întrebuinjată la fabricarea hârtiei. CARTUŞ filtrant (Ch'im., Gaze): Dispozitiv pentru filtrarea aerului, legat direct de masca de gaze. CASEINĂ (Chim.): Proteină obţinută prin coagularea laptelui. Intră în compozifia brânzei.- -E folosita la fabricarea de mase plastice .(ga-. , lalit) şi a cleiului rece. (= Cazeină).. CASEINOGEN 78 CATALIZA CASEINOGEN (Chim.): Formă solubilă a ca’seinei, aşa cum se găseşte în lapte. ( = Cazeinogen). CASETĂ (Tehn.): Cutie de metal, de lemn, etc., de forme şi dimensiuni variate, cu sau fără capac, care serveşte fie pentru închiderea şi protejarea diferitelor mecanisme sau dispozitive, fie pentru a păstra piese, materiale, etc.; ex.: casetă fotografică, radiografică, etc. CĂŞIŢĂ (Consfr.); Vr Căsoaie. CASITERIT (Mineral.): Oxid de staniu natural. Minereu principal al staniului. CASIU (Drum.): 1. Şan{ împie-fruit care aduce apele din şanful de coamă al unui taluz în şanful şoselei. — 2. Şanful care traversează . o şosea în punctele joase ale traseului. CĂSOAIE (Consfr.): 1. Cămară construită separat de casa ţărănească. — 2. Construcţie alcă- tuită din două sau din mai multe ' şiruri de piloţi împlântaţi în albia unui râu, pârâu, etc., ale căror interspatii sunt umplute cu pietre şi cu bolovani de râu, şi care serveşte la realizarea unei camere din care se scoate apa, pentru a se putea lucra într'un mediu uscat. CASTEL de apă (Consfr.): Re- zervor aşezat pe o înălţime naturală sau pe o construcţie înaltă, destinat acumulării şi distribuirii apei — potabile sau industriale — prin diferenţă de nivel sau cu ajutorul pompelor;- e destinat penfru alimentarea cu apă potabilă a oraşelor, cu apă industrială, sau penfru iri- garea diferitelor suprafefe însămânţate, etc. CAT (Arh.): Totalitatea încăperilor de pe acelaşi planşeu al unei clădiri; rândul unei clădiri. CÂT (Maf.): Rezultatul unei împărţiri, care poate fi complet (când împărţiforul intră de un număr exact de ori în deîmpărţit) sau incomplet (când împărţiforul nu intră exact în deîmpărţit, rămânând şi un rest). CATACLAZĂ (Pefr.): Fenomen de sdrobire şi deformare a mineralelor unei roce sub efectul presiunii şi al deplasărilor provocate de dislocaţii, în scoarţă.' CATAFOREZĂ (Chim. fiz.): Mişcarea particulelor încărcate cu electricitate, ale unui coloid sau ale’ unei suspensii, conţinute într'un recipient în care sunt introduşi doi electrozi, către electrodul de semn contrar. CATALIZĂ (Chim.): Mărirea vitesei cu care se produce un proces chimic, cu ajutorul unui catalizator. De obiceiu, o cantitate redusă de catalizator ajunge penfru a produce o creştere mare a vitesei de rfeâcfie. S'au emis mai multe teorii pentru a explica modul cum se produce cataliza, cea mai răspândită fiind aceea a formării unui compus intermediar (v. Promotor) al catalizorului cu unul din corpurile care intră în reaefie, acest compus intermediar fiind o substanfă mai reactivă. Catalizatorul poate mări vitesa de reaefie, dar în niciun caz nu poate provoca reacţii care nu au loc in mod normal. CATALIZATOR 79 CAUZĂ CATALIZATOR (Chim.): Substan-fă care modifică vitesa unei reacţii chimice, dar rămâne ea însăşi neschimbată la sfârşitul reacfiei. Folosirea catalizatorilor găseşte o aplicare foarte largă în industria chimică. Metalele (în special platina), divizate foarte fin, sunt folosite drept catalizatori în numeroase procese industriale. CATARACTĂ (Topogr.): Cădere de apă care se produce datorită unei întreruperi bruşte a nivelului patului unui curs de apă; CATAZONĂ (Pefr.): Zona cea mai adâncă (peste 12 km) de transformare metamorfică ' în scoarfa pământului. Roce catazonale: gneis, micaşist, calcare cu silicafi, etc. CATENĂ (Chim.): LanJ format din mai mulfi atomi legafi între ei prin valenfe-simple sau multiple. ~ muntoasă (GeoJ.): Totalitatea cutărilor, scoarfei pământeşti, care au avut loc, aproape în acelaşi timp (ex.: catenă alpină, etc.).. CATETĂ (Maf.): Fiecare din laturile unghiului’ drept al unui triunghiu dreptunghic. CATETOMETRU (F/z.): Instrument ' de laboratorpentru măsurarea exactă a diferentelor de înălţime.'Constă dintr'un microscop care se poate mişca:pe o bară verticală gradată. CATION (Chim. fiz.): Ion cu sarcină pozitivă; ion care în timpul electrolizei se deplasează către electrodul cu sarcină negativă (catod). CATOD (Fiz.): Electrod negativ. Conductor cu sarcină negativă la electroliză şi la tuburile de vid. V. (Descărcări electrice în gaze). .. CATODOFON (Elf.): Microfon cu diodă. CATRAN (Ind. cb.): Produs uleios, vâscos, de coloare brună sau neagră, cu miros specific, insolubil în apă, obţinut, prin distilarea cărbunilor sau a lemnului. (V. şi sub Gudron). CAUCIUC (Ch/m./ Tehn.); Substanţă solidă, elastică, preparată din lafexul (sucul lăptos) al anumitor plante. (Ex.: planta Coc-sagâz, cultivată -pe scară largă în URSS). Latexul constă din globule mici în suspensie într^un lichid apos; prin tratare cu acizi sau cu alţi reactivi, globulele se coagulează, formând o masă de cauciuc brut. Din punct de vedere chimic, componentul principal al cauciucului îl formează un polimer al isoprenului. CAUCIUCARE (Tehn.): Operaţiunea de acoperire cu cauciuc a suprafefei unui obiect. • CAULĂ (Tehn.): Plută mică, întrebuinţată ca pod umblător, (mobil). CAUSTIC (Chim.): Proprietatea anumitor substanfe de a ataca chi- : mic substanfele organice (inclusiv ţesuturile animale). (= Coroziv). CAUSTICĂ (Fiz.): 1. Infăşurăfoa-rea razelor, de lumină care ies dintr'un sistem optic. — 2. Suprafafă'de rotafie în jurul axei unei oglinzi sferice, la care sunt tangente toate razele reflectate care vin dela un izvor de lumină punctiform. CAUZĂ (Gen.): Un fenomen care, precede unui alt fenomen şi îl pro-’ voacă. CAUZALITATE 80 ~ CELON CAUZALITATE (Filoz.): Dependenţa cauzală între fenomene, adică faptul că orice fenomen este cauzat de alt fenomen (are o cauză) ■ şi cauzează la rândul lui un alt fenomen (are efect). Este una din laturile interdependenţei 'fenomenelor. „ CAVITATE (Mş.): Fenomenul de producere într'un curent de lichid a unui vid parţial, respectiv a unei depresiuni, în care se formează bule de vapori, provocând izbituri în pereţii conductei în care circulă lichidul. CAZAN. V. Căldare. CAZANGERIE (M?.): Atelier în care se construesc sau se repară cazane sau căldări de abur, căldări industriale, rezervoare, etc. CEAPRAZ (Tehn.): 1. Unealtă de lemnar, formată dintr'o lamă de oţel cu crestături de mărimi diferite, care serveşte la îndoit dinţii ferestrăului. (= Dinţar, Zimţar, Călcător). — 2. Înclinarea de o parte şi de alfa, faţă de planul pânzei, a dinţilor unui ferestrău sau ai unui joagăr. — 3. Ciucure de lână sau • de mătase. CEAPRĂZUIRE (Tehn.): Operaţiunea de înclinare a vârfurilor dinţilor, care se face alternativ, de o parte şi de alta a pânzei ferestrăului. CEARĂ (Chim.); Cerurile natura-, le (de ex. ceara de; albine) sunt amestecuri formate în special din esteri ai acizilor graşi cu alcooli monovalenţi superiori. Termenul de ceară este aplicat, într'un sens mai general, substanţelor solide insolubile, altele decât grăsimile, care se înmoaie şi se topesc la tempera- turi destul de joase, ca, de ex., cerezina. CEASORNIC cu cuarf (Tehn.): Ceasornic reglat cu ajutorul unui cristal de cuarţ, care vibrează cu o frecvenţă definită, sub influenţa unui câmp magnetic. (V. Efect pie-zoelectric). E mult mai precis decât un. ceasornic reglat cu ajutorul unui pendul; e folosit- în astronomie şi la alte determinări foarte precise. CEAŢĂ (Fiz.): Fenomen atmosferic produs prin condensarea vaporilor de apă pe particulele de praf, funingine, etc., aflate în aer. CEATAL (Topogr.): Loc unde se bifurcă brafele Dunării în Deltă ; ex. ceatalul Sf. Gheorghe. -~. CECAN (Agr.)': Loc neproductiv,, din cauza constitufiei pietroase a solului şi a lipsei de apă. CEGARNIŢĂ (Pisc.): Plasă de- fund ^asemănătoare unui sac între- ■ buinfat la pescuitul cegii, scrumbiei de Dunăre-sau albiturii. CELANEX (Chim. ind.): Mătase de, acetil-celuloză. (V. Mătase artificială). CELERIMETRIE. V. Tachimetrie. CELESTINĂ (Mineral.): Mineral (sulfat de ştronfiu) care se întrebuinţează pentru fabricarea petardelor şi a hidratului de ştronfiu. CELOFAN (Chim.): Foifă transparentă, insolubilă în apă şi în alcool, obfinută din viscoză. CELOFIBRĂ (Chim.): Fibră textilă fabricată după procedeul viscozei, tăiafă scurt, încreţită şi toarsă sub formă de fire. f CELON (Chim;): . Acetil-celuloză, cu '.diferite adausuri • de camfor». E solubilă în acetonă/ elastică, nein- CELULĂ 81 CENTRARE flamabiiă. Se întrebuinţează fca înlocuitor al sticlei şi al celuloidului. CELULĂ (Gen.)-' 1 • Compartiment al unui dispozitiv care este format din unul sau din mai rr.ulte compartimente egale. — 2. Element de formă oarecare, care intră în compo-zifia unui dispozitiv constituit din unul sau din mai multe elemente egale. ~ fofoelecfrică (El.); Aparat e-lectric care, sub influenta luminii, produce curenji e'ectrici. Aparatul permite constatarea sau măsurarea luminii fie printr'o modificare a rezistentei electrice în celulă, prin căderea luminii asupra ei (de ex.: celula cu seleniu se bazează pe faptul ca acest element are o rezistentă electrică mai mică la lumină decât la întuneric), fie prin fenomenul fotoelectric, adică prin emisiunea de electroni, în urma căderii luminii pe o placă de metal. CELULOID (Chim.): Material format dintr'un amestec de nitroceluloză şi camfor; efolosit ca material plastic. CELULOZĂ (Chim.): (C0H10Ofl)n. Constituentul principal al pereţilor celulelor de plante. Face parte din clasa hidratilor de carbon. Prin hidroliză trece în glucoză. Se foloseşte în industria hârtiei, a celuloidului, a mătasei artificiale şi a explozivilor. Se obţine din lemn.. CEMENT (Meii.): 1. Pulbere metalică rezultată din precipitarea unui metal dintr'o soluţie a unei sări a metalului; se objine cu ajutorul altui metal, cu mai mare afinitate pentru oxigen, introdus în acea solujie. — 2. Agent care serveşte la cementarea metalelor. CEMENTARE (Meii.): Tratament chimic aplicat otelurilor moi şi constând din introducerea prin difuziune a carbonului pentru a forma, la suprafaţa acestor oteluri, un strat dur cu conjinuf mai ridicat în carbon. Practic, se obţine împachetând piesa de ofel în cărbune de lemn şi încălzind la 800 • • • 900° C, timp de câteva zile. CEMENTITĂ (Mefl.)r Carbură de fier (Fe3C). Una din formele în care se găseşte carbonul în fontă şi în ofel. CEMTEZIMAL (Tehn.): Calitatea unui sistem de gradaţie în care scara esîe împăr}ită în o suta de părfi egale. CENŢI- (Gen.) : Prefix având semnificaţia „o sutime de". De ex.: centimetru, o sutime de metru. CENTIMETRU (Tehn.): Diviziune a metrului linear, reprezentând a suta parte dintr'un metru (cm). ~ cub (Tehn.): Unitate metrică de volum, reprezentând 1/1 000000 dintr'un metru cub (cm3). 1 000 cm3 sunt egali cu.1 litru. Un cm3 este egal cu un mililitru (ml, o miime de litru). ~ păfraf (Tehn.): Diviziune a metrului pătrat, reprezentând a 1 0000-a parte dintr'un metru pătrat (cm2).» CENTRARE (M?.): 1. Determinarea punctelor de intersecţie ale axei de rotajie a unei piese de prelucrat, cu cele două baze ale ei. — 2. Suprapunerea axelor a două sau a mai multor piese de formă cilindrică care se asamblează. — 3. Suprapunerea axei vizorului unui aparat cu axa obiectului care se vizează. CENTRIFUGĂ 82 CERC CENTRIFUGĂ'(Tehn,); Aparat cu' ajulorul căruia se separă constituenţi cu densitate diferită dintr'un amestec eterogen .lichid, folosind forfa centrifugă; amestecul se plasează într'un vas de formă specială care face parte intregrantă .din aparat şi care esfe învârtit în jurul unei axe. Există un mare număr de modele de centrifuge. - forfă ~ : V. Forfă. CENTRIPETĂ, forjă ~. V. Forfă. CENTROSOM (Biol.): Corpuscul care se găseşte, de obiceiu, ,în centrul celulei, lângă peretele nuclear, şi care are un rol însemnat în' reproducerea indirectă' a celulei. CENTRU (Maf.): 1. Punct în raport cu care punctele unei figuri geometrice se dispun în perechi simetrice; de ex.: centrul unui cerc. — 2. Punct al unui ansamblu de figuri geometrice, la care se raportează celelalte puncte ale ansamblului — şi care are o poziţie particulară; de ex.: centru de pro-iecfie. — 2. (Mec.): Punctul de aplicafie al- rezultantei unui sistem de forfe. ~ de curbură al unei oglinzi ^sferice (Fiz.): Centrul sferei din care oglinda formează o parte. ~ de greutate (Mec.): Punctul fix prin care trece întotdeauna forfa rezultată datorită atracţiei Pământului asupra acelui corp, indiferent de pozifia corpului. ~ opfic al unei lentile (Fiz.): Punctul prin care orice rază'incidenţă trece fără a fi deviată." . CENTURĂ (Consfr.): Grindă de beton simplu sau slab armat, care se reazimă pe întreaga zidărie exterioară a unei construcţii orizon-tale (uneori numai a unei încăperi), •spre .a lega zidurile între ele. CENUŞĂ (Chim.): Reziduu necombustibil rămas, după arderea complectă a unei substanfe. E format din componenţii anorganici nevolatili ai acelei ' substanfe. ~ de oase (Chim.): Cenuşă ob-^ ţinuta prin arderea de oase în aer. E formată în special din fosfat de calciu. Ca(P04)2. CEP (Tehn.): Proeminenţă la ca- • pătul unei piese, tăiată de obiceiu în formă de cilindru sau de paralelipiped, aşa încât să se potrivească într'o scobitură din altă piesă, cu care trebue îmbinată. ~ de vifă (Vific.): Coardă scurtă de 3-4 ochi, care se lasă la tăiere, fie la baza butucului: (cep de înlocuire) fie pe braţele de 2-ani (cep de producţie). CER (Asfr.): Emisfera aparentă, care se întinde deasupra capului oricărui observator de pe Pământ, părând susfinufă pe orizont. Pe ea apar proiectate toate corpurile ce-reşti. CER (Silv.): Varietate de stejar. CERC f. (Mat.): Linie curbă închisă ale cărei puncte sunt toate egal depărtate de un punct fix numit centru. Distanţa dela centru la cerc este raza. O linie dreaptă care uneşte două puncte de pe cerc este o coardă. Coarda care frece prin centru şi a cărei lungime este egală cu lungimea a dcpă raze este diametrul cercului; o porţiune a cercului este un arc; suprafaţa CERC AZIMUTAL 83 CERC MARE dintre un arc şi coarda care uneşte extremităfile lui este un segment; porţiunea din suprafaja cercului cu- AB) diamefru; CD) coardă; OC) rază; S) segmenf; CDF) arc. prinsă între arc şi două raze este un sector. Raportul dintre cerc şi diametru se notează cu % („pi") = 3,14159... (aprox. 3-). Lungimea cercului esfe 2 Tcr (circumferenfa), r fiind raza. — 2. Aria cuprinsă în inferiorul cercului = jtr2. — 2. (Tehn.):. Disc sau limb circular gradat, întrebuinţat în instrumentele de măsură a unghiurilor. Ex.: cerc de busolă, cerc de teodolif, efc. — 3. (Mş.): Piesă de formă circulară, care intră în construcţia unei maşini; ex.: cerc de etanşeitate, cerc de profecfie, cerc de rulare, etc. CERC azimutal (Topogr.):.Cercul orizontal al unui goniomefru, la care se măsoară unghiurile orizontale. ~ circumscris (Mai.): Cercul care frece prin toate vârfurile unui poli- gon inscriptibil, sau, în cazul unui triunghiu, prin cele trei vârfuri ale sale. Cerc circumscris. ^exînscrls (Maf.): Cercul tangent la dreptele celor trei laturi ale unui triunghiu, dar situat în exteriorul triunghiului. (Un triunghiu are trei cercuri exînscrise). Cercuri exînscrise. ~ înscris (Maf.): Cercul din inferiorul triunghiului, tangent la cele trei lafuri ale sale. mare (Maf.): Cercul obţinut făind o sferă cu un plan care frece prin centrul ei. Acest cerc CERC MERIDIAN 84 CERNOZIOM are centrul în centrul sferei şi raza egală cu raza sferei. CERC meridian (Asfr.): Instrument astronomic cu ajutorul căruia se determină înălfimea unei stele, în momentul când ajunge la meridian; esfe compus dintr'o lunetă mep-diană căreia i s’a alăturat un cerc vertical gradat. ~ orar (Asfr.): 1. Cercul mare al sferei cereşti 'trecând prin poli şi marcând orele timpului real. — 2. Intersecţia planelor orare al£ stelelor cu sfera cerească. ~ orizontal (Topogr.): Cercul unui goniometru la care se măsoară unghiurile orizontale. ~ frigonomefric (Maf.): Cercul cu raza egală cu unitatea, pe care se măsoară arcele în sensul, invers . mersului acelor unui ceasornic, începând din punctul în care cercul este intersectat de axa absciselor unui sisfem.de axe rectangulare cu originea în centrul cercului. Cercul trigonometric este împărfif în 400 grade centezimale (g) sau în 360 grade sexagezimale (o), respectiv în patru cadrane (I, II, III, şi IV) de câte 1009 (90°), aşa cum arată figura de sub cuvântul Cadran. ~ frigonomefric cadastral {Topogr.): Un cerc trigonometric care, spre deosebire de cercul ■trigonometric obişnuit, are cadranele numerotate cu sensul identic aceluia al mersului acelor de ceasornic. ~ verfical (Topogr.): Cercul vertical al unui goniometru, la care se măsoară unghiurile verticale. | CERESAN (Agr.): Fungicid întrebuinţat în agricultură pentru combaterea agenţilor criptogamici. CERETAN (Agr.): Fungicid întrebuinţat în agricultură pentru, combaterea paraziţilor vegetali şi animali ai grâului şi care, în acelaşi timp, ajută germinafiei. CEREZINĂ (Ind.): 1. Produs obţinut prin rafinarea cerurilor de petrol. — 2. Produs obţinut prin rafinarea ozocheritei cu acid sulfuric şi cu pământ decolorant. Cerezina se întrebuinţează la fabricarea ceru-. rilor, drept combustibil penfru turboreactoare, etc. CERGĂ (Tehn.): 1. Adăpostul construit din ramuri şi din cetină, în care lucrează şindrilarul. — 2. Pătură care se aşterne pe . paf. CERIU (Chim.): Ce. Element; gr. at. 140,13; nr. at. 58; se găseşte împreună cu toriul în nisipul cu monazite. Tot împreună cu toriul, este folosit la fabricarea sitelor de lampă Auer. Un aliaj de ceriu şi fier este folosit ca piakă de brichetă. '. ' . CERNEALĂ (Chim,): Solujii şi suspensii obfinute cu diferite materii colorante, colorate de- obiceiu în negru, albasfru, roşu, violet, verde şi întrebuinţate la scris, stampilat, gravat şi imprimat. CERNOZIOM (Agr.); Varietate de sol (teren arabil superficial) for-mat'sub un climat de stepă, pe rocă-mamă bogată în calciu, care favorizează acumularea de substanjă organică şi formarea humusului. Se deosebesc: cernoziom castaniu, şoco-lafiu, degradat, etc. ' CERUZĂ CHIHLIBAR •CERUZĂ (Chim.) : Carbonat bazic de plumb, 2PbC03-Pb (0H)2; e folosit la prepararea vopselelor. CESIU (Chim.); Cs. Element; gr. at. 132,91; nr. af. 55. Metal moale, alb-argintîu, asemănător cu sodiul ca proprietăji fizice şi chimice, extrem de reactiv; compuşi rari. CETONE (Chim.): Clasă de compuşi organici având formula generală R*CO‘R', în c&re R şi R’ sunt radicali organici monovalenti. De ex.: acetona (dimetilcetona): CH3—co-ch3. CEZURĂ (Tehn.): Diviziunea unei scări funcţionale, în dreptul căreia se schimbă treapta scării. CHEDITĂ (Chim.); Clasă de explozivi conţinând clorat de potasiu sau de sodiu, cu dinitrotoluen şi alte substanţe organice. CHEIE (Mş.): Unealtă pentru strân-erea sau slăbirea elementelor mo-ile de asamblare: buloane, piulije, tirfoane; în general se deosebesc: chei fixe şi chei reglabile. CHEMILUMINESCENŢĂ (Chim.): Producere de lumină în cursul unor reacfii chimice, ca, de exemplu, în timpul oxidării fosforului. CHEMOTERAPIE (Chim.): Tratamentul boaleior prin acfiunea directă pe care unele substanţe chimice o au asupra agen{ilor patogeni, împiedecând astfel desvoltarea acestora în inferiorul organismului animal. CHENAR (Arh.): Element decorativ având un profil ornamentat şi care înconjură un loc gol practicat în zid, la uşi, por|i, ferestre, nişe, etc. CHERESTEA (Sifv.): Material lemnos de diferite dimensiuni şi cali- tăţi, rezultând din debitarea cu fere-straie, a buştenilor de esenţe diferite. CHERHANA (Ind.): Instalaţie pentru depozitarea şi prelucrarea — în deosebi sărarea — peştelui prins în diferite categorii de ape. CHESON 1. (Consfr.): Construcţie de lemn, de metal sau de beton armat, de forma unei cutii având numai perefi laterali, servind la executarea de fundafii sub apă sau în terenuri moi îmbibate cu apă. — 2. (Nav.): încăpere etanşă, în care nu pătrunde apa, făcută prin împărţirea în compartimente a pere{ilor dubli, la o navă. CHEU * (Nav.): Construcţie pe malul unei ape navigabile, de zidărie sau de beton armat, de metal, etc., necesară pentru acostări de vase, debarcări de pasageri, încărcări şi descărcări de mărfuri, etc. (=Cheiu). CHIAG (Chim. biol.): Ferment (diasfază) extras din stomacul animalelor tinere (al vifeilor( iezilor), care produce coagularea laptelui. ( = Presură). CHIBLĂ . (Mine): Găleată mare care serveşte la extrac}ia materialelor sau a apei din puţuri verticale sau înclinate, în timpul săpării lor. CHICINETĂ (Arh.): Bucătărie de dimensiuni foarte mici, cu o singură intrare, în care se pot face numai mici preparaţii şi care face parte dintr'un apartament de locuit, simplificat. CHIHLIBAR (Mineral.): Mineral combustibil amorf, transparent, casant, de colori variate dela galben specific, roşu, brun, până la negru CHILĂ 86 CIANURĂ cu reflexe.verzui, Esfe o răşină fosilă (produs organic din brad) întrebuinţată pentru confecţionarea de obiecte de artă şi la fabricarea lacurilor fine. (=Chihlimbar). CHILĂ 1: (Ind. făr.): Măsură de capacitate, întrebuinfată în mediul rural. In Muntenia este echivalentă cu 679, 268 litri; în Moldova, cu 430” litri. — 2. (Nav.): Piesă din axa longitudinală* a fundului unei nave, care, împreună cu carlinga centrală,. constitue coloana vertebrală a scheletului navei. CHIMIE (Gen.): Ştiinţa care studiază natura, şi proprietăţile corpurilor simple, ale substanţelor definite, aefiunea moleculară a acestor corpuri unele asupra altora şi combinaţiile obţinute datorită agestei acfiuni. Chimia se împarte, după criterii diferite, în mai multe ramuri. Astfel, există o Chimie neorganică, o Chimie organică, una agricolă, una industrială, una analitică, una biologică, etc. . ~ organică (Chim.): Ramură a chimiei, care se ocupă cu compuşii carbonului, în afară de sărurile acidului carbonic. ~ anorganică (Chim ): Ramură a chimiei care studiază proprietăţile chimice ale elementelor şi compuşilor lor în afară de cei organici. CHININĂ (Chim.): Alcaloid, extras din arborele de chinină. Substanjă solidă, incoloră, cu gust amar. Are un, caracter bazic; dă naştere la săruri. Se foloseşte în medicină pentru combaterea frigurilor (paludis-mului). CHINTAL (Tehn.): Unitatea de măsură echivalentă cu 100 kg, folosită mai ales în comerful de cereale. . CHIROVMIC (M/ne): Maistrul sondor şef, în şantierele petroliere. CHIRPICIU (Consfr.): Cărămidă făcută dintr'un amestec de argilă, / paie şi materii organice animale (băligar). CHISER (Tehn.): Teslă, unealtă întrebuinţată în tâmplărie la cioplit şj ciocănit; nume folosit în'Oltenia şi în Vestul Munteniei. CHIT (Tehn.): Pastă penfru lipit, pentru acoperirea găurilor sau a crăpăturilor, pentru etanşarea rosturilor sau netezirea suprafeţelor, în vederea vopsirii sau a lăcuirii. Material compus din praf de cretă, amestecat cu uleiu de in. CIAMUR. (Consfr.): Amestec de pământ lutos cu apă, cu paie tocate sau cu câlji şi cu adaus de anumite materii organice; 'serveşte la construirea pereţilor caselor de tară. CIAN (Chim.): C2N2. Gaz incolor foarte otrăvitor, cu miros de migdale amare. Proprietăţile sale chimice sunt asemănătoare cu cele ale halogeni-lor, formând cianuri analoage clorurilor, etc. ( = Cianogen). CIANAMIDĂ de calciu (Chim.): Ca(CN)2. Substanfă folosită ca îngrăşământ, obţinută prin încălzirea la 800° ‘a carburii de calciu cu azot. CIANIZARE (Me//.): Tratament în băi compuse din cianuri topite, în care se produce concomitent carburarea şi nitrurarea. CIANOGEN. V. Cian. CIANURĂ (Chim.): Sare a aci- CIANURĂ CICL'U du!ui cianhidric (HCN). Toate cianurile suni exfrem de otrăvitoare. CIANURĂ de potasiu (Chim.): KCN. Sare albă, solubilă, foarte otrăvitoare. CIANURAREA aurului (Mef/.t Chim.): Extragerea aurului din mine-reurile sale, prin disolvare într'o solufie de cianură de sodiu (NaCN), reducere cu zinc a aurocianurii de sodiu [NaAu(CN)2] astfel rezultate, filtrare, topire şi cupelafie. Procedeul de extragere a aurului prin cianurare a fost inventat de cercetătorul şi practicianul rus Bagration. CICERO (Arfe gr.): Corp de literă măsurând 12 puncte tipografice (aprox. 4,5 mm), sau albitură cu secfiunea un pătrat, măsurând 12 puncte. CICLOANALIZĂ (C/iim.): Totalitatea metodelor analitice folosite în analiza uleiurilor minerale. CICLOIDĂ (Maf.): Curbă reprezentând locul geometric descris de un punct al circumferenfei unui cerc, când acesta se rostogoleşte fără alunecare pe o dreaptă din planul său_ Cicloidă. CICLON 1. (Tehn.): Aparat pentru separarea prafului din gaze. — 2. (Mefeor.). V. Perlurbafii atmosferice. CICLOTRON (Tehn.): Aparat care imprimă particulelor cu sarcină electrică, de dimensiuni atomice, vitese exfrem de mari, uneori corespunzând unei energii de câteva milioane de electroni-volfi. Ionii (particulele cu sarcină electrică) sunt făcu}i să traverseze un traseu în spirală între doi electrozi semicirculari scobiji în interior; la fiecare semirotajie, ei primesc o accelerafie corespunzătoare câtorva zeci de mii de eledron-volfi, dela. un potenţial oscilant aplicat între electrozii semicirculari. E folosit în cercetări ştiinţifice şi la fabricarea isotopilor artificiali. CICLU 1. (Chim.): Moleculă sau . parte a unei molecule în care atomii sunt lega}i între ei sub forma unui inel închis; de ex.: ciclul benzenului. — 2. (Mş., Termos#.): Totalitatea stărilor prin care frece un corp sau un sistem de corpuri în cursul unei transformări, până ce revine la o stare identica custarea inifială. Aceste stări pot fi reprezentate în termo-dinamicăprintr'ocurbăînchisă,repre-zentând relafiile între cele două mărimi de stare ale sistemului. — 3. (Elf.): Unitate de frecventă egală cu o perioadă pe secundă. ( = Hertz). ~ geologic (Geol.): Totalitatea fenomenelor de eroziune (glipfo-geneză), de sedimentare (lifoge-neză) şi de formare a reliefului (orogeneză), care s’au desfăşurat în cursul unei anumite perioade geologice şi sunt succesive în timp. ~ meteorologic (Mefeor.): An-^ samblul stărilor prin care trec ele-" menfele meteorologice în cursul unei variaţii, care .se repetă mai ClCLU 88 CIFRĂ mult sau mai pujin identic într'un lung interval de timp (mai cunoscute sunt ciclurile de 11 ani şi de 35 ani). CICLU motor (Mş.' ferm., Termof.); Ciclu în care se produce un lucru mecanic pe care sistemul îl cedează mediului exterior, în timp ce se face trecerea unei cantităţi de căldură dela un izvor cald la un izvor rece. CICLUL azotului (Chim.):. Cir-culajia în natură a compuşilor azotului, prin diversele organisme cărora azotul le esfe indispensabil. Compuşii anorganici ai azotului aflaji în pământ sunt absorbifi de către plante, în care se . combină cu . alte elemente, formând proteinele. Sub. formă de proteine, azotul este.folosif de către animale. Prin excrementele şi cadavrele animalelor, azotul pe care animalele l-au preluat sub formă de proteine, este redat pământului sub formă de compuşi .mai simpli ai azotului. Prin acjiunea diferitelor bacterii, aceşti compuşi sunt transformaţi, astfel încât să poată fi-din nou folosiţi de către plante. Pe lângă acest ciclu se mai produce şi o „fixare" (o combinare) a azotului din atmosferă, prin aefiunea bacteriilor, combinată cu aceea a plantelor leguminoase, cum şi prin acţiunea electricităţii din atmosferă, în timp ce, pe de altă parte, o cantitate de azot esfe pusă în libertate, datorită acţiunii bacteriilor de deni-trificare. ~ Carnof (Mj,): Ciclu ideal al operaţiunilor efectuate de un fluid folosit de o maşina termică. Cele patru faze ale ciclului sunt: a) ex- pansiunea isotermică (creştere de volum la temperatură consfanfă), fluidul absorbind căldură şi efectuând lucru mecanic; b) expansiune.adi-' abatică (creştere de volum fără pierdere sau câştig de căldură); efec-fuându-se . lucru mecanic extern; c) compresiune isotermică (micşorare de volum-la temperatură constantă), căldura fiind cedată de fluid, lucru mecanic efeefuându-se • de către forţele externe; d) compresiune adiabatică (micşorare de volum fără schimb de căldură), lucrul mecanic fiind efectuat asupra fluidului. • CIFRĂ (Maf.): Semn folosit penfru scrierea numerelor. Cifrele arabe folosite actualmente sunt în număr de zece, dela zero la nouă. Cifrele romane sunt în număr de şapte: I, V, X, L, C, D, M. (V. Număr). ~ octanică (Tehn.): Procentul în volume de iso-octan C8Hl8 (2-2-4. trimetilpenfan) dintr'un amestec de iso-octan şi heptan normal (C7H14), care amestec detonează la fel cu combustibilul încercat, în anumite CIGĂ CIOCAN condifîi experimentale specificate. Cu cât cifra octanică e mai ridicată, cu atât combustibilul este mai bun, uzând mai pu|in motorul. (= Indice octanic, număr octanic al unui combustibil, C. O., N. O.). CIGĂ (Mine): Scripete fix; CILINDRARE (Drum.)*' Operafiu-nea de presare şi nivelare a materialelor care formează praful şoselelor; se face cu ajutorul unui cilindru compresor sau prin alte mijloace. CILINDRU 1. (Maf.): Figură în spa-fiu, formată prin rotirea unui drept-unghiu în jurul uneia din laturile sale, care joacă rolul de axă. Un cilindru cu înălţimea h şi raza bazei r,. are volumul = n rh şi 2 r:r(h + r) suprafaţa totală. ( = Cilindru drept). — 2. Suprafaţă de revolujie generată de o dreaptă în mişcare de translafie . sprijinită pe un cerc şi mereu paralelă cu ea însăşi. — 3. (M?.): Organ de maşină, de formă tubulară, închis la un capăt, în interiorul căruia se poate deplasa un piston. ~ compresor (Drum.)*’ Maşină rutieră, având ca piesă principală un cilindru masiv, servind la nivelarea şi îndesarea terasamentelor şi a diferitelor straturi componente ale unei şosele. ~ de laminor. V. Laminor. CIMENT (Tehn.): Material informă de pulbere, preparat prin calcina-rea calcarelor argiloase, sau mar- noase, a marnelor, a sgurilor (eventual" cu amestec de gips) sau bauxită, amestec care se întăreşte cu apa (face priză). ~ de bauxită- (Chim.): Aluminat de calciu, obfinut prin calcinarea unui amestec de bauxită şi calcar. (= Ciment aluminos). ~ hidraulic (Tehn.): Ciment care seîntăreşteimediat în contad cu apa. ~ metalurgic (Consfr.): Cimen cu adaus de sgură de furnal. ~ Sorel (Tehn.): Preparat constituit din oxid de magneziu şi soluţie de clorură de magneziu. Masă elastică, dură. CINABRU (Chim.): Sulfură de mercur, naturală, HgS; praf roşu închis, adesea crisializat. Minereu important al mercurului. CINEMATICĂ (Me£): Ramură a Mecanicei, care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor. CINEMATOGRAFIE (Tehn.): 1. Tehnica înregistrării fotografice a mişcărilor pe un film transparent şi 6 reproducerii lor prin proiectare luminoasă pe un ecran. —2. Industria care produce filmele cinematografice. CIOCAN (Tehn.): Unealtă care transmite, prin şoc, energia cinetică a unei mase de mărime corespunzătoare efectului cerut, asupra unui corp. ~ cu abur (M?.); Ciocan mecanic la care berbecul este legat de tija pistonului unui cilindru vertical acfionat cu abur. ~ cu abur cu confralovifurS (Mş.): Ciocan cu abur, la care nicovala este înlocuită printr’un al CIOCAN 90 CLEŞTAR doilea berbec, care are o mişcare ascendentă în fimpul mişcării de coborîre a primului berbec. CIOCAN cu aer comprimat (Mş.): Ciocan mecanic,. la . care agentul motor este aerul comprimat; dacă este stabil e similar celui cu abur; cel portativ se numeşte ciocan pneumatic. ~ de lipit (Tehn.): Ciocan de cupru, cu pană sau cu vârf, fixat de o tijă cu mâner; e folosit pentru lipirea metalelor cu cositor sau cu aliaj plumb-cositor. ~ mecanic (Mş.): Maşină de lucru folosită pentru a se transmite asupra unui corp energia cinetică a unei piese, numită berbecul ciocanului. ~ pneumatic (Mş.): Maşină-unealtă portativă, la care energia din aerul comprimat de un compresor se transformă în lucru mecanic. CIOCĂNIRE (Mş.): Sunet asemănător loviturilor de ciocan, care se produce în camera de combustie a unui motor cu ardere internă, datorită vibraţiei pereţilor. CIOCNIRE. V. Conservarea cantităţii de mişcare. CIOCNIRE, coeficient de ~ (Tehn.): Măsură a elasticităţii corpurilor în momentul ciocnirii. Raportul dintre vitesa Yelativă a corpurilor înainte de ciocnire şi vitesa lor relativă după ciocnire. CIRCONFERINŢĂ (Maf.): = Cir-cumferenţă. CIRCUIT electric (Elf.): Traseul complet străbătut de un curent e-lectric. CIRCULAR (Silv.): Foresfrău de forma unui disc dinţat, care taie învâriindu-se în jurul ^axei sale; se deosebesc: 1. circular de retezat-scândurile; 2. circular de retezat buşteni; 3. circular pendulă, etc. CIRCUMFERENŢĂ. V. Cerc. CISTERNĂ (Tehn.): 1. Recipient metalic (sau de lemn) montat pe un cadru cu două sau cu patru roţi, destinat transportului unui lichid. — 2. Vagon de cale ferată înzestrat cu cisternă. — 3. Rezervor subteran pentru înmagazinarea apelor. CITRAŢI (Chim.): Săruri ale acidului cifric cu metalele. CLAPĂ (Mş.): Placă putând oscila în jurul unei axe, servind la închiderea sau la deschiderea unei conducte, cutii, etc. (= Clapefă). CLEIU (Chim.): Substanţă coloi-dală, extrasă din oase, piei, etc., solubilă în apă fierbinte şi cu proprietăţi adezive. Se foloseşte în industria lemnului, în industria vopselelor. ~ de amidon. V. Dextrină. ~ de peşte (Chim.): Varietate de gelatină, preparată din oase şi din alte ţesuturi ale peştilor. Se foloseşte penfru limpezirea (coagularea suspensiilor) vinului. CLEIONAJ (Silv.): Reţea de găr-duleţe de nuiele împletite, cu care se consolidează o coastă de deal, o râpă, etc., până ce se prinde vegetaţia care are ca scop să fixeze o regiune de teren degradat. CLEMĂ (Tehn.): Dispozitiv de prindere. CLEŞTAR (Ind. făr.): Unealtă întrebuinţată în dogărie şi servind la CLEŞTE .91 CLOROFILĂ cetcuirea vaselor de lemn construite din doage. CLEŞTE (Tehn.): Unealtă compusă din două fălci cu mânere, articulate între ele, servind la apucarea şi la transportul materialelor şi al pieselor. CLICHET (Mş.): Pârghie de formă specială, oscilantă fafă de un capăt al ei, având, de obiceiu, rolul de a opri mişcarea unor organe de maşină; se întrebuinţează mult la maşinile de ridicat, ca organ de oprire. CLIDONOGRAF (Eli.): Instrument care pune în evidenfă supratensiunile electrice înfr'o linie. CLIMAT (Meteor.); Ansamblul fenomenelor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei într'un loc dat. CLIMATOLOGIE (Fiz.): Ştiinţa care se ocupă cu studiul climatelor pe regiuni şi pe zone. CLINOGRAF (Fiz.): Instrument care serveşte la determinarea grafică a înclinării pantei terenului. CLINOMETRU (Fiz.): Instrument care serveşte la măsurarea unghiurilor verticale faţa de orizont sau a unghiurilor zenifale fafă de verticala locului; mai frecvent este întrebuinţat în Topografie şi în Aviaţie, unde serveşte la determinarea înclinării avionului fafă de planul orizontal care frece prin centrul lui de simetrie. (= Clinoscop). CLINOSCOP. V. Clinometru. CLIŞEU 1. (Arie gr.): Suprafaţa materială care con{ine copia unui text sau a unei figuri, cu ajutorul căreia se reproduce sau se multiplici originalul textului. — 2. (Foto): Placă sau film fotografic impresionat, developat şi fixat. CLISIRE (Agr.): Fenomen cauzat de formarea. în subsol a unui strat impermeabil, care provoacă adunarea apei în pătura arabilă, favorizează desvolfarea microorganismelor şi se termină cu formarea de turbă. CLIVAJ (Fiz.): Proprietatea cristalelor de a se desface după anumite suprafeţe plane, când sunt supuse unei presiuni. CLOR (Chim.): CI. Element ; gr. at. 35,457; nr. at. 17. Gaz galben-verzuiu, cu miros înnăbuşitor şi iritant; este otrăvitor. Compuşii săi se găsesc sub formă de sare de bucătărie (clorură de sodiu), NaCI, în apa mării; de asemenea, sub formă de cloruri ale ailor metale. Se fabrică prin electroliza clorurii de sodiu sau prin acţiunea acidului clorhidric asupra bioxidului de mangan. Este folosit la fabricarea clorurii de var, a acidului clorhidric, a unor desinfectanji, etc. CLORAL (Chim.): CCI3CHO. Lichid uleios, cu miros pătrunzător. .P. f. 98° C. Este folosit la fabricarea gamexanului. CLOROFILĂ (Chim.): Substanţă organică cu conslifu{ie complexă, care confine magneziu în molecula ei. Este un pigment verde conţinut în frunzele plantelor verzi. Absoarbe energie din lumina solară, dând plantei posibilitatea de a face sinteza hidrajilor de carbon (V. Foto-sinteză). Esfe compusă din două substanfe distincte: clorofila a şi clorofila b. CLOROFORM 92 COARBĂ CLOROFORM (Chim.): CHCI3. Lichid volatil, incolor, cu miros puternic, dulceag ; p. f. 61° C. Se foloseşte în medicină .ca anestezic. Se prepară din acetonă, aldehidă acetică sau alcool etilic, prin acţiunea clorurii de var. CLOROZĂ (Chim.): Ingălbenirea totală sau parfială a organelor verzi ale plantelor, datorită distrugerii clorofilei din celule, dintr'o cauză fiziologică: lipsa de lumină, pre-zenfa unui parazit, etc. CLORURĂ (Chim.): 1.Toate combinaţiile clorului cu metale. Se obfine prin aefiunea acidului clorhidric asupra bazelor respective. — 2. Combinaţie a clorului cu un component organic. ~ de amoniu (Farm.): NH4CI. Sare albă, în cristale, solubilă, folosită în bateriile uscate şi în elementele Leclanche. ( = Ţipirig). ~ de carbonil. V. Fosgen. ~ de sodiu (Chim.): Sare de bucătărie ; sare NaCI. ~ de var (Chim.): CaOCI2. Praf albicios, folosit penfru desinfectare şi albire, preparat prin aefiunea clorului asupra varului stins, Ca(OH)2. Prin aefiunea acizilor diluafi, pune înjiberfate clorul, care aefionează ca agent de oxidare şi astfel albeşte materialul. ~ ferică (Chim.): FeCI3.6HaO. Sare cristalizată, delicvescentă, de coloare bruna-gălbuie. ~ mercurică. V. Sublimatcoroziv. ~ mercuroasă. V. Calomel. CLORURARE (Ind. text.): Operafiunea de tratare a lânii cu clor, în urma căreia lâna capătă luciu şi fixează mai uşor coloranţii. CLOŢ (Consfr.): Deşeuri (resturi) de cărămidă, care, împreună cu mortar de var sau amestecate uneori cu ipsos, constitue o umplutură între grinzile unui tavan sau între căpriorii unui acoperiş, formând o îmbrăcăminte care izolează termic şi contra sunetului. CLUPĂ 1. (Mş.):. Porf-unealfă pentru tăierea manuală a filet ului la ţevi şi bare rotunde. — 2. (Silv.): Compas forestier pentru măsurarea diametrilorarborilor. — 3. (Ind. fext.): Piesă specială, care prinde marginea ţesăturii prelucrate de maşina de lăţit şi egalizat. COAGULANT (Ind. text.): Calitatea unui reactiv de a puteaproduce coagularea materiilor coloidale. COAJĂ (Mef/.): Pătura superficială a unei piese dintr'un aliaj feros, care a fost făcută mai dură printr'un tratament termic. COAMĂ 1. (Topogr.):, Culme prelungită de munte sau deal. — 2. (Consfr.): Grindă de lemn aşezată în lungul unui acoperiş la partea cea mai de sus a fermei, deasupra popilor. — 2. Ţiglă scor-buroasă, de forme diferite, pentru acoperit coama acoperişului. — 3. Linia de întâlnire a două pante înclinate în sensuri inverse, ale unui acoperiş sau ale unui zid liber. COARBĂ (Tehn.): 1. Unealtă de dulgher, de formă cotită, întrebuinţată pentru găurit cu burghiul, şi care se fixează într’un dispozitiv special al coardei. — 2. Mânerul sucalei de depănat. COARDA 93 COCSIFICARE COARDĂ I. (Fiz.): Corp solid, în formă de fir, perfect elastic, care poale vibra transversal când este fixai la ambele capete sau fixai la un capăt şi întins Ia celălalt. — 2. (Mat.): Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unei curbe (V. Cerc). COAXIAL (Gen.): Având o axă comună. COBALT (Chim.): Co. Element; gr. at. 58,94; nr. at. 27. Metal tare, alb-argintiu, asemănător cu fierul. P. 1. 1460° C, gr. sp. 8,5: Se găseşte sub formă de arseniură de cobalt, CoAs2, impură, şi sub formă de alte arseniuri. Se extrage prin trecerea minereului în oxid şi reducerea cu carbon într'un cuptor electric. Se foloseşte în aliajele o{elurilor speciale, de ex. stelita. Sărurile lui servesc la fabricarea colorilor (verzi şi albastre) fine. . COCAINĂ (Chim.): Alcaloid care se găseşte în planta numită coca din care se şi extrage (arbust de Peru). E folosită în medicină ca anestezic local. COCHILIE (Meii.): Tipar metalic, folosit în locul formelor de nisip, la turnarea diferitelor metale. COCLEALĂ (Chim.): Strat de coloare verde, format pe suprafafa unei piese de cupru ; constă din oxid şi carbonat de cupru, de compoziţie variabilă. ' COCON (Gen.): Gogoaşa viermelui de mătase. COCS. (Ind. cb.): Produsul solid rezultat dela distilarea cărbunilor Ia temperaturi înalte. ~ de gudron (Ind. pefr.): Reziduu solid rămas dela distilarea distructivă a gudronului. ~ de petrol (Ind. pefr.): Material pdros rămas dela distilarea distructivă a hidrocarburilor grele ; e folosit în industria metalurgică şi la fabricarea electrozilor. ~ metalurgic (Meii.): Cocs cu dimensiuni mai mari de 40 mm, cu 1 maximum 1% sulf, cu putere calorifică de 7000 Kcal/kg. E folosit în operajîunile metalurgice în care încărcătura este încontact cucombusfibilul. ~ siderurgic (Meii.): Cocs de cuptor înalt, cu dimensiuni mai mari de 40 mm ; are putere calorifică mai mic^5 decât a cocsului metalurgic. COCSERIE (Ind. cb.): Ansamblul insfalafiilor în care se fabrică cocsul prin distilarea cărbunilor de pământ, în special huila şi, în cazuri speciale, carbune'le brun. In insta-lajiile moderne se obţine, afară de cocs, o serie de produse auxiliare ca: gudron, amoniac, benzen, extrase din gazele desvoltate, gaze care apoi sunt utilizate drept combustibil. COCSIFICARE (Ind. chim.): 1. Operaţiunea de încălzire a cărbunelui fără exces de aer, efectuată la. o temperatură de 800 •••1300°, pentru ob{inerea cocsului. Operaţiunea este înso}ită de eliminarea materiilor volatile. — 2. Operaţiunea de polimerizare: progresivă a hidrocarburilor din petrol, în ultima fază de distilare a păcurii (cracare), în care se obţine cocsul de petrol. CODEINĂ 94 COLHOZ CODEINĂ (Chim.)î Alcaloid care se găseşte în opiu; se foloseşte în medicină, în tratamentul tusei. CODRU (Silv.): Arboret aflat în stare de maturitate, când arborii'în picioare au diametrul între 35-"36cm la înălţimea de 1,30m dela pământ. COEFICIENT 1. (Maf.):' Număr care înmulţeşte un termen al unei expresii algebrice sau o expresie algebrică. De ex.: în Zx* sau în 3(ax+b) numărul 3 este coeficient. Coeficientul se scrie înaintea termenului sau expresiei pe care o înmulţeşte. — 2. (Fiz.): Mărime care indică o proprietate anumită a unei substanţe date şi^este constantă pentru acea substanfă în con-difii date. De ex.: Coeficient de dilatare. (V. Dilatare, coeficient de ~). COEZIUNE (Fiz.): Atracţia care se exercită între moleculele unui corp solid, lichid sau gazos, COFRAJ (Consfr.); Tiparul (cutia) de lemn care fine provizoriu şi dă forma dorită materialelor de construcţie care se toarnă în stare fluidă, dar care se întăresc cu timpul,, ca, de ex.: betonul, asfaltul, etc. COLAGEN (Chim.): Substanţă organică aparţinând clasei materiilor • albuminoide din care sunt constituite ţesuturile cartilaginoase şi conjunctive ale animalelor. Prin fierbere cu apă, din colagen se extrage gelatină. COLARGOL (Chim.): Preparat sub formă de soluţie apoasă, conţinând argint în particule fine (coloidale). E folosit ca antiseptic. COLAŢIONARE (Gen.): 1. Confruntarea unei copii cu originalul. — 2. Compararea de manuscrise şi ediţii penfru a stabili variantele. COLECTARE (Econ.): Stabilirea cotelor de predare către Stat a produselor gospodăriilor agricole de Stat, colective şi particulare, precum şi cumpărarea de către Stat sau cooperative a acestor cote, penfru a le folosi’ în industrie sau a le da în circulaţie prin comerţul de Sfat sau cooperatist. COLECTOR 1. (Tehn.): încăpere sau conductă penfru adunarea şi conducerea fluidelor, în diferite dispozitive tehnice. — 2. (Elf.): Cilindru gol, format dintr'o serie de lamele de cupru, izolate între ele cu mică. Colectorul unei maşini de curent continuu redresează tensiunile alternative induse în înfăşurarea rotorului, făcând posibilă astfel producerea unei tensiuni continue care se freacă de el. 1 COLEIT (Ind. piei.): Procedeu de cenuşar, de argăsif pielea, care nu strică părul sau lâna când se înlătură de pe piei; constă în aplicarea unei paste de var şi a sul-furii de sodiu pe partea de dedesubt *a pieilor, care atacă rădăcina părului. COLESTERINĂ (Chim.): Compus organic aparţinând grupului sferi-nelor. Substanţă albă, solidă, prezentă în ţesuturile corpului omenesc, în care îndeplineşte o serie de funcţiuni vitale. COLHOZ (Tehn.): Gospodărie a-gricolă colectivă din URSS, care. reuneşte mai multe familii ţărăneşti din sat, care lucrează în comun, COLIBACIL 95 ■ COLOANĂ prin asocierea uneltelor agricole şi a b'ra{elor de muncă, pământul pe care Statul l-a dat în folosinfă veşnică acestei colectivifăfi, punându-i la dispozifie şi utilajul mecanic necesar. Retribuirea colhoznicilor se face pe baza zilei-,muncă. COLIBACIL (Biol.): Bacterie pseu-dolactică, trăind de obiceiu în intestinele animalelor, şi care poate să devină — în anumite împrejurări — patogenă. COLIMAŢIE (Topogr): Aducerea în coincidenjă a liniei de vizare, cu ajutorul lunetei aparatului topografic — cu linia care constitue axa optică a lunetei aparatului folosit. COLIMATOR (Fiz.): 1. Dispozitiv optic, care produce un fascicol de raze paralele. E compus dintr'un tub metalic, care are la un capăt o deschidere îngustă (luminată de izvorul de lumină), aşezală în focarul unei lentile care se află la celălalt capăt al tubului. — 2. In--strument constituit dintr'o lunetă ajutătoare, care, aşezată la luneta unui aparat de măsurat sau de vizare, permite determinarea erorii de colimajie a lunetei aparatului de măsurare sau de vizare, cum şi corectarea ei. — 3. Dispozitiv optic întrebuinfat pentru determinarea unei direcţii, format dintr'o lentilă acromatică/în focarul căreia se găseşte o cruce de fire subţiri. COLINĂ (Topogr.): Ridicătură de teren, de mică înălfime, cel mult 250 m, având pante domoale. COLINEAR (Maf.): Pe aceeaşi linie. COLIVIE (Mine): Construcfie metalică de formă paralelepipedică, ataşată la cablurile maşinii de. extracţie dela o exploatare minieră; se deplasează vertical în interiorul pufului, transportând vagonetele cu minereu, cu steril, cu materiale de exploatare şi de întreţinere cum şi persoanele (dela exploatare). • ~ a scării-(Consfr.): Spaţiu închis între pereţi, rezervat scări? unei clădiri. COLMATARE 1. (Drum., Hidr.): Depunerea nomolului purtat de apele unui râu, fluviu etc., şi ridicarea nivelului depresiunii terenului în locul de depunere. — Z. (Tehn.): Astuparea porilor unui material poros prin introducerea1 unei materii co-loidale în masa Iui. ~ a filtrelor (Ind. chim.):- Astu- . parea în serviciu a filtrelor folosite în industriile chimice. ~ a straielor petrolifere poroase (Mine.); Operafiunea de a face să pătrundă, în porii stratelor petro- ' lifere, materii coloidale introduse special în fluidul de sapă, astfel încât să se oprească pierderea de fluid în strat. COLOANĂ (Arh.): Stâlp, în general de formă cilindrică, construit din piatră, lemn, metal, marmură, etc., destinat să susţină- o parte dint/'un edificiu. ~ de ancoraj (Mine): Prima coloană de tubaj din partea de sus a unei găuri de sondă, care 'serveşte la consolidarea stratelor dela suprafaţă, pentru închiderea apelor freatice etc'. COLOANĂ 96 COLORI COLOANĂ de distilare (Chim.): Aparat cu ajutorul căruia se separă în constituenţi, prin distilare, un amestec lichid. Este construit, în .principiu, dintr'un tub de sticlă sau de metal, echipat în interior cu talere din distanfă în distanfă, sau este umplut cu un material special, care realizează spatii prin care circulă vaporii lichidului. ~ de forare (Mine): Coloană metalică portabilă, ale cărei capete se înţepenesc în talpa şi în tavanul galeriei, prin înşurubare sau presiune hidraulică, şi care susţine perforatorul, ~ de rectificare (Ind. chim.): Coloană de distilare folosită penfru separarea industrjală a componenţilor unui amestec lichid, prin rectificare. ~ filtrantă (Hidr.): Tub de oţel, împlântaf în pământ şi servind la captarea apelor subterane din stra-tele de nisip. ~ de* fracfionare (Ind. chim.): Aparat sau instalaţie industrială în care se face separarea componenţilor unui amestec lichid care se disfilă. COLODIU (Chim.): Soluţie etero-alcoolică obţinută prin desvoltarea nitrocelulozei într'un amestec de eter şi alcool. COLOFONIU (Chim.): Produs rămas prin îndepărtarea esenfei de terebentină din răşina de conifere. COLOID (Chim.): Substanţă care se găseşte sau poate fi adusă în stare coloidală; această substanţă, în soluţie, nu trece printr'o membrană semipermeabilă, ca hârtia de pergament. COLONADĂ (Arh.): Şir de coloane, care formează un ansamblu arhitectonic. COLORANJI TEXTILI (Chim.): Substanţe care pof da unei ţesături, de obiceiu printr'un proces chimic sau prin formarea lor efectivă pe fibrele ţesăturii, o coloare care să fie „rezistentă" la apă, la lumina şi la săpun. In general, sunt compuşi organici (mulţi dintre ei iniţial extreşi din plante) care sunt astăzi preparat sintetic. (= Materii colorante). ~ azoici (Chim.): Clasă de materii colorante, în special roşii sau galbene derivate din azobenzenr C„H3N : NC0H5. ~ de anilină (Chim.): Maferir colorante organice, preparate dir> anilină sau din derivate chimice ale acesteia. ~ de gudron (Chim.): Compuşi organici, folosiţi ca materii colorante, preparate sau derivate, dinsubsfanje (ca benzenul) aflate în gudronul de huilă. ~ de sulf (Chim.): Preparaţi prir» încălzirea dinitrofenolului (cu sulf şi sulfura de sodiu. (= Catigen). COLORI complementare (Fiz).: Două colori din amestecul cărora rezultă coloarea albă. Celor trer colorifundamentale: galben, (galben ca lămâia), roşu (purpur), albastru (albăstriu-verde), verde (galben + albastru), portocaliu (roşu + galben); în cazul fiecărei colori, coloarea complementară ei este formată din • amestecul celorlalte două. ~ primare (Fiz.): Roşu-portocaliu, verde şi violet-albăstruiu; prin com- COLORI 97 COMBUSTIBIL birtarea acesfora în proporţii adecvate, se obfine orice coloare. COLORI ale spedrului (F/z.): Colorile vizibile în spectrul continuu al luminii albe: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet, ca şi toate colorile cuprinse între acestea. CQLORIMETRU (Fiz.): Aparat folosit în analiza colorimetrică pentru compararea intensităţii colorilor. COLOSTRU (Zoot.): Produsul de secrete al glandei mamare în pri-r mele zile după făfare, câteodată chiar cu câteva zile înainte de fătare. COLŢAN (Ind. piei.): Ghindă de stejar, care fiind înţepată de o in-; sectă, în primele faze de desvol-tare, se îmbolnăveşte formând o excrescenţă care o acopere aproape în întregime; având un conţinut de cca 30% tanin, este întrebuinţată în tăbăcărie. COLŢ AR (Tehn.): 1. Unealtă a zidarului. —2. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi (braţe),' cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. — 3. V. Cornier. COMA (Fiz.): Aberatie; a unui sistem optic central, în formă de coadă de cometă, cauzată de fasciculele de raze incidente, largi şi oblice." COMANDĂ (Mş.): Dispozitiv care serveşte la punerea în funcţiune, la reglarea sau la oprirea unui sistem mecanic. COMARNIC (Ind. făr.): 1. Adăpost lângă o stână. — 2. Streaşină care apără strunga de ploaie. COMASARE (Tehn.): Totalitatea operaţiunilor tehnice (măsurătoare şi cartografiere), economice şi juridice, care se efectuează, în vederea grupării pe unită|i mari şi cu exploatări rajionale, a unui mar® număr de exploatări similare mici. COMBINĂ (Agr.): Maşină agricolă care execută simultan pe câmpul cu recoltă, atât lucrările de secerat cât şi cele de treierat. COMBINARE (Gen.): Operaţiunea de a împreuna două sau mai multe piese.— 2. (Chim.): Fenomenul de unirs a mai multor atomi într'o moleculă. COMBINĂRI (Maf.): Grupurile po- . sibile de p obiecte luate câte n obiecte, astfel ca un grup să difere de celelalte cel puţin printr'un obiect. Ex.: Combinări de a, b, c, d, luate câte două, sunt ab, bc, cd, bd, cd. Numărul de combinări de n obiecte luate câte p, este exprimat prin C^ p _n(x— 1) ■ • • (ri-p-h 1) n ~ 1,2,3 •■■p COMBINAT (Tehn.): Organism economic de Stat care reuneşte întreprinderi cl» producţii complementare. COMBURANT (Chim.): Substanţă . care conţine oxigen, datorită căruia un material poate arde; principalii comburanji sunt oxigenul, aerul şi azotaţii. COMBUSTIBIL (Chim.): Material de provenienţă organică, prin a cărui ardere în aer se desvoltă căldură şi care din această cauză se foloseşte ca izvor de energie în tehnică şi în economia casnică; COMBUSTIE 98 COMPLEMENTAR combustibilii sunt: solizi, lichizi şi gazoşi. COMBUSTIE (Chim.): Reacţie chimică şi oxidare a unui material de provenienţă organică (combustibil), în prezenfa oxigenului din'aer, cu desvoltare de căldură, în general însoţită de lumină (flacără). ^Ardere). COMENSURABIL (Maf.); Calitate a două mărimi de aceeaşi natură de a admite o măsură comună; raportul-a două mărimi comensurabile este un număr raţional.. COMETĂ (Asfr.): Astru rătăcitor, care are o orbită în formă de e-lipsă foarte alungită, sau de parabolă, în al cărei focar, se găseşte Soarele. Cometa este înconjurată de o nebuloasă de gaze; are un nucleu strălucitor (nucleul cometei) şi o prelungire a nebuloasei (coada cometei), mai puţin luminoasă. , COMPACITATE (Tehn.): Raportul dintre greutatea volumetrică (greutatea specifică aparentă) şi greutatea specifică a unui material. COMPARATOR (Fiz.): Aparat format dintr'un şurub micrometric orizontal foarte bine ajustat şi din unu sau două microscoape de observaţie, care se pot deplasa în lungul şurubului micrometric; acest aparat .serveşte la determinarea lungimilor, a distanţei dintre două puncte sau dintre două repere. .. COMPARTIMENT (Tehn.): Parte a unui spaţiu, separată de rest prin pereţi despărţitori. ~ de puf (Mine): Despărţiturile unui puţ de extracţie, la o exploatare minieră, pentru delimitarea di- verselor servicii aţe exploatării. Se deosebesc, în general: două compartimente pentru transport (deplar, sarea coliviilor), unul pentru scări şi unul pentru conducte (de aer comprimat, apă, electrice, penfru. seraj, etc.). . ' COMPAS (Tehn.); Instrument care serveşte la trasarea (desenarea) de cercuri sau de arcuri de cerc şi la măsurători de distanţe sau lâ determinări de orientări de direcţii. -~.de calibrare (Tehn.): Instrument pentru măsurarea diamefrilor ţevilor, ai obiectelor curbate, ■ etc. In principiu esfe asemănător unui compas, E format din două braţe mobile în jurul unui punct, având ataşată o scară gradată, ~ forestier (Silv.): Instrument de măsurat diametrul trunchiurilor de arbori, - ■ . COMPAS Wilkens (Zoot.): Instrument cu ajutorul căruia se fac diferite măsurători la capul şi membrele animalelor. COMPENDIU (Gen.): Manual, de format portativ, care cuprinde o expunere concisă asupra unui domeniu dat (ştiinţific, tehnic, etc.). COMPENSARE (Tehn.): Operaţiunea determinării valorii mijlocii sau a valorii celei mai probabile ale unui şir de măsurători, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. COMPENSATOR (Mş., Eli.): Maşină electrică destinată a ameliora factorul de putere al unei reţele. COMPLEMENTAR (Mat.) .- întregitor al unei mărimi date. Unghiul complementar al unui unghiu dat COMPLEX COMPUS esfe acel unghiu care, împreună cu unghiul datformează un unghiu drept. COMPLEX adsorbanf (Agrol.): Parle pământoasă care constă dintr'un amestec care reprezintă totalitatea substanţelor de natură minerală şi organică ale căror particole au un diametru sub 0,001 mm. Partea minerală: alumino-silicaţi insolubili în apa, sărurile acizilor silicic, alumino-silicic, alumino-ferisilicic. Partea organică: humusul. COMPLEXUL Docuceaev-Cosfâ-cev-Wiliams (Agr.): Activarea simultană şi- progresivă a factorilor ce iau parte în procesul de producţie agricolă pentru: refacerea structurii solului; lupta contra secetei; asigurarea bazei furajere; des-voitarea creşterii animalelor; toate au ca scop. final ridicarea productivităţii în agricultură. Complexul Docuceaev-Costâcev-Wiliams este un rezultat al ştiinfei sovietice, a-plicabil numai în condifiile agriculturii socialiste. COMPONENTE ale forfei ţi vi-fesei (Mec.); Două sau mai multe forje sau vitese care produc asupra unui corp acelaşi efect ca o singură forfă sau vitesă, numită rezultantă. COMPOST (Ăgrof.): Amestec de burueni, frunziş, nutreţuri alterate etc. şi resturi de origine animală: carne, sânge, măruntae, oase, peri, pene, alimente, etc., supuse fermentaţiei. Serveşte ca îngrăşământ. COMPOUND, maşină electrică (Mş., E/f.): Maşină electrică de curent continuu, care are atât excitafie serie cât şi excifajie shunt (paralel, deri-vajie). COMPRESIUNE 1. (Fiz.): Micşoc rarea volumului unui corp supi1-unei fcrfe sau unei presiuni exterioare. — 2. (Mş.): Intervalul de timp în care fluidul dintr'un motor sau dintr'un compresor trece printr'o transformare a volumului în sensul micşorării. COMPRESOR,cilindru ~ (Drum.): Cilindru metalic cu diametrul între 0,50-"2,00 m şi înălţimea 1,00-”2,00 •m, balastat cu diferite materiale grele, servind la cilindrarea şoselelor;’are tracţiune animală sau mecanică. COMPUS (Chim.).1 Substanţă chimică . ob{inută prin unirea a două sau a mai multor elemente într'un raport bine definit al greutăţilor lor atomice. ( = Corp chimic, Substanţă chimică). ~ alifafic(Chim.): Substanţă organică din seria hidrocarburilor grase, constituită din atomii de carbon legaţi unul după altul şi liberi la cele două capete. ~ aromafic (Chim.): Substanţă organică.derivată din hidrocarbura aromatică: benzenul. ~ binar (Chim.): Corp chimic compus numai din două elemente. Se indică prin sufixul-ură; de ex.: carbură de calciu, CaC2. ~ de adijie (Chim.)r Compus chimic format prin adăugarea unui atom sau a unui grup de atomi la o moleculă. De ex.: fosgenul, COCI2, este un compus de adijie al oxidului de carbon, CO, cu clorul, Clo. ~ nesafuraf (Chim.): Substanţă chimică în care unii din atomii con- COMPUS CON sfituenfi sunt legafi între ei prin două sau prin mai multe valenţe şi care pot forma compuşi de adi-fie cu alte elemente sau substanfe. COMPUS organic (Chim.): Compus chimic confinând carbon în combina fie cu hidrogen şi adesea şi cu oxigen, azot şi alte elemente. Moleculele . compuşilor organici sunt uneori foarte complexe şi confin un număr mare de atomi. De obiceiu ele nu sunt ionizate în solufie (V. Disociafie) şi prezintă adesea, fenomenul de isomerie. ~ saturat (Chim.)/'Substanfă chimică ai cărei atomi componenţi sunt legafi printr'o singură valenţă şi care nu dă compuşi de adifie cu alte elemente sau substanfe. COMPUŞI moleculari (Chim.): Substanţe chimice obfinute prin unirea a două molecule diferite, fără să se producă ' o reaefie chimică propriu zisă între ele, dar ca urmare a unei interacţiuni fizico-chimice, ca, de ex., topirea laolaltă, disolvarea şi recristalizarea lor, etc. Acest fel de substanfe au. propriefăfi de substanfă omogenă (— Combinafii moleculare). COMUNISM (Filos.): 1. Societatea care urmează istoriceşte după capitalism, caracterizată prin: proprietatea colectivă a mijloacelor de producfie, desfiinţarea exploatării omului de către om, economie planificată. Are două faze: prima fază: socialismul, a doua fază: comunismul. 2. Faza a doua a socie-tăfii comuniste — societatea .lipsită de clase, în care dispare deose- birea dintre munca fizică, şi cea intelectuală, deosebirea dintre sat şi oraş, în care forfeie de producfie au ajuns la o. asemenea desvoltare, Încât.permit principiul: dela fiecare după capacitatea sa, fiecăruia după necesităfile sale. Uniunea Sovietică consfrueşte faza superioară a societăţii comuniste. COMUTAŢIE telefonică (El ): Reunirea liniilor telefonice pentru* a face posibilă comunicaţia . între ,doi abonaţi. COMUTATOR (Elf.):. Dispozitiv penfru multiplicarea sau inversarea direcţiei unui curent electric; e folosit în dinamuri pentru schimbarea rapidă a legăturii între diferitele părfi ale unui conductor electric. CON î. (Mat.): Figură în-spafiu, formată prin rotirea unei linii drepte (generatoare), care. trece printr'un punct fix, numit vârfi şi se sprijină pe o curbă. într'un con circular drept a cărui înălfime esfe h, lungimea generatoarei g, raza bazei r, volumul este v = — tc r2h, iar suprafafa laterală A = ît rg. Se deosebesc: ~ "drept având înălţimea perpendiculară în centrul ’ cercului de bază. ~ oblic a cărui înălfime r.u este perpendiculară în centrul cercului. — 2v. (Mş.): Dis- • pozitiv în formă conică, de dimensiuni standardizate,, a cărui formă o au cozile de unelte şi manşoanele port-unelfe; ex.: conul Morse, care este standardizat şi limitat fa opt tipuri; con metric, standardizat în sistemul metric, etc. CON DE DEJECŢIE 101 CONCENTRIC 'CON de dejecţie (Tehn.)*’Regiunea inferioară a unui torent, în care se manifestă activ fenomenul de sedimentare şi care se caracterizează printr'o îngrămădire neregulată de pietriş, de nisip, - etc., în forma unei jumătă{i de con foarte turtit. ~ Morse (M?.): Con standardizat, de opt tipuri, de dimensiuni calculate în raport cu toiul, corespunzând manşoanelor port-unelte respective. ~ Seger (Ind. sf. c., Meii.): Pi-rometru în formă de trunchiu de piramidă, format din diverse amestecuri ceramice, care se topeşte la temperaturi anumite, indicând prin aceasta temperatura într'un cuptor ; cu aceste conuri, care sunt numerotate, se măsoară şi se indică, în general, punctul de înmuiere şi de topire al materialelor refractare. Se notează cu CS sau SK. CONCAV (Geom.): Calitatea unui arc de curbă, fată de un punct exterior Â, de a avea, între două Arc de curbS concav. puncte P; şi P2 de pe el, o coardă care să fie intersectată de segmentul de dreaptă care uneşte punctul  cu orice punct P de pe arc, înlrlxu»4- punct M porţiunea de arc dintre Pi şi P2. CONCENTRAŢIE (Chim.): 1. Raportul dintre cantitatea de substanţă solidă, lichidă sau gazoasă diso!-vată şi cantitatea de solvent. — 2. Raportul dintre cantitatea de substanţă solidă, lichidă sau gazoasă disolvată şi cantitatea de soluţie obţinută. Concentraţia se exprimă fie în grame, fie în litri sau în centimetri cubi, fie în molecule sau în echivalenţi gram,, la litru. ~ în ionî de hidrogen (Chim., Fiz.): Cantitatea de ioni de hidrogen în grame, la litrul de soluţie. Deoarece ionii de hidrogen dau caracter acid soluţiilor, poate fi folosită drept măsură a acidităţii unei soluţii. Se exprimă mai ales cu ajutorul relafiei pH=10glo—, în care (H) este concentraţia în ioni de hidrogen. Conform acestei re!a{ii, o solujie strict neutră va avea pH = 7, deoarece în apa pură (H)=10'7. Cu ajutorul pH-ului se poate defini o soluţie ca acidă, atunci când pH este mai mic decât 7, aciditatea fiind cu atât mai mare decât 7, maximul fiind pH=14; fiecărei creşteri de unitate pH îi corespunde o descreştere înzecită a concentraţiei în ioni de hidrogen. ~ moleculară (Chim.): Concentraţia unei soluţii, exprimată sub forma de molecule-gram (moli) la unitatea de volum, i* CONCENTRIC (Mat.): Calitatea unor figuri geometrice plane sau în de a avea acelaşi centru. CONCOMITENT, 102 CONDUCTĂ CONCOMITENT (Gen ). Care se petrece în acelaşi timp. CONCREŢIONARE (Me//.): Operaţiune metalurgică, îri metalurgia pulberilor, constând din transformarea unui conglomerat de pulbere de metale, metaloizi, sau compuşi metalici într'un corp so./id, printr'un tratament termic, la o temperatură aflată sub temperatura de topire. • CONCREŢIUNE (Geol.): Corp de formă şi dimensiuni variate ; se găseşte în rocele sedimentare, în care a luat naştere fie pe loc, în acelaşi timp. cu roca, fie după formarea ei, constituit din material detritic cimentat sau din precipitarea substanfelor în solufie. Ex.: con-crefiuni de gresie în nisip, de calcar, de loess, de sferosiderit în cărbune, etc. CONCURENTE (Tehn.) : Forfe sau linii, care au un punct comun. CONDENSARE (Fiz.); Trecerea din faza de vapori în faza lichidă a unei substanfe, prin* răcire, prin comprimare sau prin ambele (răcire şi - comprimare).- Se produce când tensiunea vaporjlor devine mai mare decât tensiunea de satu-rafie. ~, reaefie de ~ (Chim.): Formarea unui nou compus chimic prin aefiunea reciprocă a două sau a mai multor molecule care se unesc între ele, eliminând apă sau alte substanfe. De ex.: anhidrida acetică, (CH3C0)20, este un produs de condensare a două molecule de acid acetic prin eliminarea unei molecule de apă. CONDENSATOR (M?.):-Instalaţie pentru condensarea ' aburului prin răcire. ~ electric (Elf.): Sistem; de două conductoare (armaturi) separate printr'un izolant sau prin vid. E un dispozitiv penfru a acumula electricitate statică. In forma sa cea mai simplă constă din două plăci para-: lele de metal, separate printr'un strat subfire de aer sau de alt corp rău conducător de electricitate (die-lectric). Capacitatea unui condensator cu plăci paralele este^expri- mată prin formula C = -—., în ca-4nd re S= suprafafa plăcii, d= grosimea dielecfricului şi K= constanta sa dielectrică-. CONDENSOR (Fiz.): T. Dispozitiv întrebuinfat într'un microscop penfru iluminarea preparatelor microscopice în timpul observ'afiei. — 2. Grup de lentile întrebuinţate în aparatele de proieefie, penfru concentrarea luminii pe dispozitiv. CONDIŢIONARE (Tehn.): Operafiunea prin care se aduce un material într'o stare d^ umiditate dorită. CONDUCTĂ 1. (Teh.): Element pentru conducerea, pe un traseu hotărît, a fluidelor j se foloseşte la transportul fluidelor. — 2. (Mş.) : Piesă de formă fubulară, folosită Ici transportul fluidelor (lichide şi gaze), făcută dintr'un metal oarecare, din beton, bazalt, sau chiar din lemn. ~ de presiune (Tehn.): Conductă prin care scurgerea fluidelor se face sub presiune. (= Conductă forţată). CONDUCTĂ 103 CONIFERE .CONDUCTĂ forţată (Tehn.). = Conductă de presiune. CONDUCT ANTĂ (Elf.): in curenf continuu: inversul rezistentei. In curent alternativ: raportul dintre rezistentă şi pătratul impedanf'ei. CONDUCTIBILITATE electrică (Eli.) r Proprietatea de a conduce, curentul electric. — 2. Reciproca rezistivitătii sau a rezistenfei specifice a unui conductor. Se măsoară în „ohmi reciproci". ~ termică (Fiz.): Trecerea căldurii printr'un corp, prin conducte. E exprimată, prin coeficientul de conductibilitafe care este numărul de calorii care străbat înfr'o secundă printr’o arie de un centimetru pă-irat, în corpul respectiv, având o diferenţă de 1°C între cele două fe}e ale sale. CONDUCŢIE electrică (El.): 1. Trecerea electricităţii printr'un corp. — 2. Reciproca rezistentei unui conductor. Se măsoară în „ohmi reciproci". ~ termică V. Conduct.bilitate lermică. CONDUCTIVITATE (Elf.) : Inversul rezistivitătii (rezistentei specifice). CONDUCTOR electric (El.): Corp prin care poate trece un curent electric. Un corp care, dacă se încarcă cu o sarcină electrică, va răspândi această sarcină în foaia masa sa. ~ termic (Fiz.): Un corp care, datorită conductibilită{ii, permite căldurii să străbată prin masa sa. CONECTARE (Tehn.): Operaţiunea de realizare a unei legături între două conducte (în special electrice). CONECTOR electric de şine (E/f.); Conductor electric care stabileşte legătura electrică între şine. ~ telefonic (El.): Mecanism care stabileşte, într'o centrală telefonică automată, legătura între abonaţi. CONEXIUNE (E/f.): Legătură conducătoare între două sau între mai multe conducte electrice. CONFIGURAŢIE (Gen): Aspectul şi aranjamentul unor părfi, cari dau forma întregului. CONFLUENŢĂ (Topogr.): Locul de unire a două cursuri de apă. CONFORM (Mat.): Calitatea uneT proiecţii geomefrice sau a unei reprezentări grafice de a conserva unghiurile figurilor proiectate. ’ CONGELARE (Ch.'m.); Schimbarea stării unui corp, din lichidă în solidă.' Are loc totdeauna la o temperatura constantă (punctul de congelare) pentru o substanţă anumită. CONGLOMERAT (Pefr.): Rocă sedimentară, formată prin cimentarea şi întărirea pietrişurilor şi a prundişurilor transportate de râuri, torenti, etc., care au coifurile rotunjite şi provin dintr'o aceeaşi rocă sau din roce diferite. Conglomeratele la care elementele cimentate sunt colţuroase se numesc brecii. CONICĂ (Maf.): Curbă plană rezultată din intersecţia unui con cu un plan. CONIFERE (Silv.): Arbori şi arbuşti cu frunze în formă de ace şi cu fructe în formă de conuri (ex.: bradul, molidul, etc.). CONJUNCŢIE 104 CONSTANTĂ CONJUNCŢIE (Asfr.): O planetă este în conjuncţie cu Soarele, când se găseşte în aceeaşi direcţie (pe aceeaşi dreaptă) şi de aceeaşi parte cu Soarele fafă de un observator de pe Pământ. Se deosebesc: conjuncţie inferioară, când planeta esfe situată între Pământ şi Soare, şi conjuncţie superioară, când planeta esfe 'situată de cealaltă parJe a Soarelui. Planetele inferioare, adică cele interioare orbitei Pământului, pot avea conjuncţie superioară sau inferioară, dar planetele superioare, adică cele exterioare orbitei pământeşti, nu pot avea conjuncţie inferioară. CONJ U N C T O R-DISJUNCTOR (Elf.): Aparat electric care închide şi întrerupe automat un circuit electric. CONSERVAREA a llm e n f e l o r (Chim.): împiedecarea descompunerii chimice sau a desvoltării de bacterii dăunătoare în alimente. Se realizează în genere prin sterilizare (distrugere a bacteriilor prin încălzirea alimentelor'-în vase închise) sau prin crearea de condiţii nefavo-, rabile desvoltării bacteriilor (acidu-lare, uscare, afumare, etc.). ~ canfifăfii de mişcare (Fiz.): Cantitatea de mişcare totală a două corpuri înainte de ciocnire este e-gală cu cantitatea . lor totală de mişcare după ciocnire. ( = Teorema conservării cantităţii de mişcare). ~ energiei (Fiz.): Energia nu poate fi creată sau distrusă; ea poate fi numai transformată dintr'o formă în alta. V. -Energie. (= Principiul conservării energiei). ~ masei, principiul conservării masei. V. Conservarea materiei. ~ materiei, principiul conservării materiei (descoperit de Lomonosov) (Fiz.): Materia- nu; poate fi cFeată sau distrusă; la sfârşitul oricărui fenomen se regăseşte exact tot atâta materie, câtă era şi înainte de pro-r ducerea fenomenului; nu are loc decât o schimbare sau o modificare -a materiei. Nu s'a constatat nicio abatere dela această lege în cursul vreunui fenomen chimic (ea nu se aplică la transformările la care iau parte . particule subatomice). CONSISTENŢĂ (Rez/mat:): Calitatea unui material de a opune o anumită rezistenţă la deformare său ‘ la sfărâmare. CONSOLĂ (Consfr.): Element- c'onstructiv liber la unul din capete care iese înafara punctului său de reazim sau de prindere de o construcţie. '' CONSTANTĂ (Mai., Fiz.):. Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. De ex. (pi) raportul dintre lungimea cercului şi diametrul său, egal pentru oricare cerc. ~dielecfrică (Fiz.): Raportul dintre capacitatea unui condensator electric conţinând între armaturi substanţa izolatoare dată şi capacitatea aceluiaşi condensator care coriţine între armaturi aer (sau vid). Constanta dielectrică este, de asemenea, egâlă cu raporful dintre forţele care se exercită asupra unităţii de sarcină pozitivă, în interiorul' substanţei izolatoare date, sarcina fiind presupusă plasată odată într'un gol în formă de canal strâmt şi scurt. CONSTANTĂ 105 CONTRAPIULIŢĂ îndrepta! în direcjia forjei, iar a doua oara înir'un gol în formă de Wisc iuriii şi mic, presupus perpendicular pe direc|ia forjei. CONSTANTA lui Planck, h.(F/2.): Constanta universală h, care dă energia' unei cuante sau a unui foton în ergi, prin produsul său cu frecvenfa radiaţiei corespunzătoare fotonului (h=6,55X10’27); CONSTANTAN (Chim.): Aliaj de 60% cupru şi 40% nichel, folosit pentru fabricarea rezistentelor electrice, etc., deoarece are un coeficient de dilatare termică foarte mic. CONSTELAŢIE (Astr.j: Grup de stele situat într'o regiune restrânsă a boljii cereşti — prezentând d figură caracteristică. I se dă, de obi-ceiu, un nume particular, spre a fi uşor recunoscut pe bolta cerului; ex, (ionstelajia Balaurului, etc. CONTACT (Elf.): Legătură între «louă conductoare electrice. CONTINENT (Gen.): întindere mare din scoarja pământului, cuprinzând regiuni variate, muntoase, deluroase şi. câmpie, mărginită din toate părjile (sau din trei parfi) de oceane şi de mări. CONTOR (Tehn.): Instrument care măsoară, pe un anumit timp, cantitatea de fluid (lichid sau gaz) sau de energie care trece prin acest instrument. — 2. (Elf.): Instrument care înregistrează energia electrică care intră pe la borne într'un circuit electric. CONTRACALIBRU (Mec.): Piesă folosită la executarea şi la controlul unui calibru. CONTRACŢIE (Fiz.): Scăderea de volum a unui corp, în urma unui proces fizic sau fizico-chimic care însoţeşte uscarea, scăderea umidităţii, închegarea, întărirea, arderea sau' calcinsrea corpului. CONTRADICŢIE (Fi/os ): - Legea desvoltării naturii, societăţii şi gândirii. Constă din existenta, în sânul aceleiaşi unităţi, a . unei laturi pozitive şi a uneia negative, a ceva nou care se naşte şi a ceva vechi care piere. Această dedublare a unicului în laturi opuse care se exclud reciproc este proprie oricărui fenomen sau lucru. Ea con-stitue izvorul mişcării, determină mersul lucrului dela simplu la complex, dela inferior la superior. CONTRAFIŞĂ (Consfr.); Piesă de lemn sau de metal, folosită în construcţii-, în special la ferme şi la poduri, pentru a transmite for}e dela piesele orizontale (grinzi.pane) la cele verticale (popi), sau pentru a asigura indeformabilitatea sistemului de construcjie. CONTRAFORT (Consfr.): Pilastru de zidărie, de secţiune dreptunghiulară, care face corp comun cu zidul pe care îl sprijină, construit atunci când zidul de sprijinit este lung şi înalt. CONTRAGREUTATE (Tehn.): Greutate folosită pentru a echilibra o altă greutate. CONTRAPANTĂ (Drum.): Pantă de înclinare opusă unei alte pante, de obiceiu la o cale ferată sau la o şosea. CONTRAPIULIŢĂ (Tehn.): Piuliţă de siguranfă, înşurubată lângă piu- CONTRAPRESIUNE 106 COOPERATIVĂ li|a normală, pentru a împiedeca deşurubarea acesteia. CONTRAPRESIUNE (Mş.): Presiunea care se opune acţiunii normale a aburului asupra pistonului unei maşini'. Ex.: contrapresiune de frânare, de evacuare, etc. CONTRAŞINĂ (C. f;): Şină de ofel lat sau profilat, prinsă (pe o lungime oarecare) .alături de şina principală şi spre interiorul ei, astfel încât să se menţină o distanfă fixă între ele şi să folosească la protejarea şinei exterioare, mai ales în curbe şi.pentru evitarea deraierilor. CONTRAVÂNTUIRE (Consfr). Piesă de lemn sau de metal, destinată să asigure rigiditatea transversală â unei construcfii sau a unor • părfi dintr'o construcţie. v CONVECŢIE (Fiz.): Transmiterea căldurii printr'un corp lichid sau gazos, prin, curenţi "ai ’ fluidului respectiv. Părţile care se află în contact cu izvorul de căldură devin mai calde, se dilată, devin mai puţin dense şi se ridică în sus; locul lor este luat de porţiuni mai reci. .CONVENABIL (Gen.): Care convine, potrivit, proporfionat, avantajos. CONVENŢIONAL (Gen): Ceea ce rezultă dintr'o înfelegere dinainte stabilită. CONVERGENT (Fiz.): Calitatea unor sisteme optice de a produce un fascicul de'raze de lumină care tind către un acelaşi punct. Exemple: lentilă convergenta, oglindă concavă, etc. fascicul ~ (F/z.): Fascicul de raze de lumină îndreptate către un acelaşi punct. CONVERGENŢĂ (Mai.): 1. Unire într'un punct. — 2. La o serie, proprietatea seriei de a admite o sumă finită. ... CONVERTISARE 1. (Mefl.): Operafiunea prin-care un produs metalurgic în stare de fuziune este o-xidat. prin. insuflare de aer şi fără folosire de combustjbjl. — 2. (El.): Transformarea curentului electric din alternativ în continuu, sau invers, cu ajutorul unor maşini electrice .rotitoare, CONVERTISOR (Mefl.): Cuptorul în care se produce operafiunea metalurgică de convertisare. ~ acid Bessemer (Mefl.): Con-verfisor în care se. trateaza fontele nefosforoase; e căptuşit cu cărămizi silicioase. , _ ~ bazic Thomas (Mef/.) :Conver-tisor în care se tratează fontele fosforoase; e căptuşit cu cărămizi de dolomită. ~ electric (Elf.): Maşina electrică sau pereche de maşini electrice, care transformă un gen de curent electric în altul.- CONVEX (Tehn.): Obiect având o curbură exterioară. O lentilă convexă, de ex., este mai groasă la centru decât la extremităfi. COOPERATIVĂ de consum (Econ.): Asociaţie de- consumatori (salariafi, fărani, mici meseriaşi)', care are ca scop aprovizionarea membrilor săi cu obiecte de larg consum, direct dela producător. Caracterul ei depinde de orânduirea socială în care există. In capitalism, repartizează o parte din profitul comercial către consuma- COOPERATIVĂ 107 COORDONATE \ou — dar nu schimbă cu nimic caracterul şi mersul societăţii capitaliste. In socialismul şi democraţiile populare are caracler socialist, constituind una din principalele forme de schimb între sat şi oraş şi un stimulent al comerţului de Stat. COOPERATIVĂ de producfie (Bcon.): Asociaţie de mici producători (ţărani, meşteşugari) al cărei scop este de a produce în comun. Forma cea mai importantă este colhozul. COORDONATE (Maf.): Numere care precizează poziţia unui punct sau a unui element, faţă de un sistem de referinţă dat (sistem de axe, punct şi axă, de planuri, etc.). ~ carteziene (Maf.): 1. In plan: doua mărimi, x şi y, legate de un punct P din plan, reprezentând respectiv d stanţa dela punctul Pi (obţinut prin intersectarea axei x-lor cu o paralelă dusă prin P la axa y-lor) numită abscisa punctului = x sau distanţa dela punctul P2 obţinut prin intersecţia axei y-lor cu o paralelă dusă prin P la axa x-lor (numită ordonata punctului = y) la punctul O cu ajutorul cărora se determină în plan poziţia punctului dat P faţă de un sistem de două axe rectangulare Qx şi Oy din acelaşi plan, O punctul de intersecţie al celor două axe care fac între ele un unghiu drept fiind numit originea coordonatelor (fig.a). — 2. In spaţiu: trei mărimi — x,y,z, reprezentând cele trei distanţe dela originea O la punctele obţinute prin intersecţia axei respective cu un plan ce frece prin punctul P neparalel cu celelalte două axe (fig. b) şi cu ajutorul cărora se determină în spaţiu poziţia punctului dat P faţă de un sistem de trei axe rectangulare, Oz fiind perpendicular în O pe planul celorlalte axe, XOY. Dacă axele sunt perpendiculare între ele, coor- Coordonale. donatele respective se numesc coordonate carteziene rectangulare. Dacă axele nu sunt perpendiculare între ele, atunci coordonatele punctului sunt determinate prin paralele, din panelul considerat la axele respective şi se numesc coordonate carteziene oblice (fig. c şi fig. d). ~ cereşti (Astr.): Coordonatele aştrilor (stelelor şi planetelor) raportate la diferite sisteme de axe de referinţă, ~ geodezice (Geod.): Coordo-nalele unui punct de pe supra- COORDONATE 108 COROANĂ fa|a Pământului într'un sistem convenţional de axe de coordonate. COORDONATE geografice (G.eo-gr.): Longitudinea şi latitudinea unui punct de pe suprafaţa Pământului. CQORDONATOGRAF (Topogr.); Aparat cu ajutorul căruia se raportează pe foaia de desen un caroiaj dat, cu ajutorul căruia se pot stabili grafic, deci mai uşor, coordonatele plane ale oricărui punct din cuprinsul desenului; este întrebuinţat mai ales la desenarea hărţilor topografice. COPCĂ (Piscic.): Gaură — răsunătoare — în ghiata unui râu sau a unei bălfi făcută pentru a se pescui sub ghiafă cu năvodul sau cârligul. COPCIT (Vitic.): Operajie prin care se suprimă rădăcinile date de altoiul vitei de vie. COPILIT (Agr.): Operafia de îndepărtare a copiliţilor (lăstari cere apar la subsioara ramurilor plantelor. COPLANAR (/Maf.); In acelaşi plan. COPROLIT (Pefr.): Fosfat natural, de obiceiu fosfat de calciu, provenit din petrificarea în masă a animalelor (fosile) din era secundară; fin măcinat, se întrebuinţează în agricultură ca îngrăşământ. CORAL (Mineral.): Depozit de carbonat de calciu, CaC03, j^ipur, format din scheletele unor diverse organisme marine. ( = Mărgean). CORDITA (Chim.) Exploziv preparat din nitroceluloză şi nitroglicerină. CORDON (Meii., Mş.): Făşia de metal care desparte cele două ca-neluri vecine ale unui cilindru de laminor. CORECTARE (Hidr.). V. Regularizare. CORESPUNZĂTOR (Gen ); Care se potriveşte cu ceva. CORFĂ (M/ne); Colivie de extracţie; termen minier. întrebuinţat în Transilvania. CORHĂRIT (Silv.); Scoaterea buştenilor din masivul , păduros, dela locul de doborîre şi până la locul de desfacere şi de transportare. Corhărif mecanizat cu tractoare, în . U.R.S.S. CORINDON (Mineral.): Oxid de aluminiu natural. Corp-cristalizat, aproape tot atât de dur ca diamantul, folosit ca abraziv. CORNIERĂ (Tehn.): Bară profilată, de o{el sau de metale uşoare, care are în secţiune două aripi în formă de unghiu drept; dimensiunile ei sunt standardizate. CORNIŞĂ (Arh.): 1. Element de construcfie arhitecturală ieşit spre exterior din planul vertical .al unui zid, menit să apere zidul de apele de ploaie. — 2. Mulură proeminentă, aşezată sub plafonul unei încăperi, deasupra unei uşi, a unei mobile, etc. COROANĂ (Mai.): Suprafaţa plană cuprinsă între două cercuri concentrice. ~ de rulare (Mş., G.f.): Şină circulară, pe care se rostogolesc rolele unei plăci învârtitoare ( = ţurnanfe). ~ diferenfială (Mş.): Coroană din}ată, montată pe caseta safelifi-lor, la un autovehicul, care primeşte mişcarea dela motor prin pinionul de atac, şi o transmite roţilor prin caseta sateliţilor. COROANĂ DINŢATĂ 109 COSITOR COROANA dinţată (Mş.): Partea periferică, dirijată, a roţilor dinţate. ~ solară (Asfr.): Stratul exterior al Soarelui, care poate fi observat în timpul eclipselor; are o coloare albicioasă. COROLAR (Gen.): Propozi}iune care rezultă ca o consecinţă directă •a uneiteorfeme care a fost demon-, st rată. CORONAMENT (Consfr.): Partea superioară a unui cheu, a unui pereu, a unui zid de sprijin, a unei culee, a unui dig, etc., alcătuită de obiceiu din piatră de talie. COROZIUNE 1. (Chim.): Acţiunea chimică exercitată la suprafaţa corpurilor, în special a metalelor, de către aer," umezeală, sau de către unele substanţe chimice de natură acidă, bazică, sau de săruri. — 2. (Geo/.): Aefiunea de eroziune chimică, a apelor superficiale de şiroire, manifestată prin disolvarea rocelor uşor solubile (ex.: sare, gips, calcare). CORP (Gen.) : Tot ce are dimensiuni spafiale. ~ aerodinamic (Av.): Corp de ■formă astfel determinată, încât să opună — la deplasare — o rezistenta minimă la înaintarea lui prin aer. ~ compus. V. Compus chimic. ~ negru (Fiz.): Corp penfru care puterea absolută esfe egală cu unitatea, pentru o radiaţie electromagnetică de orice lungime de undă. ~ simplu. V. Element. CORPUS (Arfe gr.): Corp de literă de 10 puncte tipografice. (=Gar-mond). CORUNĂ (Ind. }ăr.): întreaga construcţie a acoperişului care se aşază pe podina casei .şi care e formată din căpriorii sprijiniţi pe cosoroabă, îmbinaţi la coamă. CORUNCĂ (Mine): Instrument folosit pentru prinderea şi extragerea prăjinilor de foraj, a tubingului, a prăjinilor de pompă de adâncime cu tije şi, în general, a oricărui obiect de formă tubulară rămas în gaura de sondă. COSECANTĂ (Maf.): Func}iune trigonometrică (prescurtat: t cosec) dată de expresia: cosec x = 1 /sin x. V. Linii trigonometrice. COSINUS (Maf.): Cosinusul (prescurtat: cos) unui unghiu este raportul dintre proieefia pe un diametru, ales ca diametru-origine al arcelor, a razei de .cerc corespunzătoare extremităţii arcului subîntins de unghiul x şi rază. Proiecţia este considerată pozitivă când extremitatea arcului este cuprinsă în .ca-dran'ul I sau IV, fafă de diametrul-origine, şi negativă când extremitatea arcului este cuprinsă în cadranul II sau III. (,V. Linii trigonometrice). COSINUSOIDĂ (Maf.): Curbă reprezentând variafia periodică a co- . sinusului în funcţie de unghiu şi care, în coordonate carteziene, este cuprinsă între paralele y=+1 şi y= —l.laOX. COSITOARE , (Agr.): Maşină de lucru folosită pentru cositul furajelor; poate fi manuală sau mecanică. COSITOR. V. Staniu. r-' cenuşiu (Chim.): Formă alotropică a cositorului; (V. Staniu). COSITORIRE 110 COVALENŢA COSITORIRE (Metl.): Operaţiunea industrială de acoperire a unui mefal oxidabil cu un strai sub}ire de cositor, mai pufin alterabil la ac}iunea oxidantă a agenţilor atmosferici. COSMICE, raze (F/z.); Radiaţii ionizante, exfrem de pătrunzătoare, care străbat atmosfera Pământului, de sus in jos. COSMOGRAFIE (Asfr.): Ramură a Astronomiei, care se ocupă cu descrierea Universului şi cu studiul mişcărilor corpurilor cereşti. COSMOPOLITISM (Filos.): Ideologie reacţionară care urmăreşte renunţarea la suveranitatea naţională, indiferentă fată de trecutul, prezentul şi viitorul patriei, ploconire fafă de „cultura" burgheză, încercând să submineze ideia de superioritate a culturii socialiste. Eite expresia ideologică a alianfei împeriaiiştilor din toate fările, încheiată pe deasupra intereselor patriei, pentru a apăra capitalul şi a întări lupta contra celor ce muncesc. Astăzi cosmopolitismul esfe temelia ideologică a expansiunii economice, politice şi militare a imperialismului american. COSMOS (Asfr.): Universul. COSOR (Pom.): Cujit cu mâner gros mai mult sau mai pufin curb, cu lamă de ofel pufin încovoiată şi cu vârful ascufit. Serveşte la executarea diferitelor altoiri, tăierea cepilor şi la netezirea tăieturilor făcute cu ferăstrăul. COSOROABĂ (Constr.): Grindă de lemn, aşezată pe partea superioară a unui zid, în lungul acoperişului, servind de sprijin pentru arbaletrierii fermelor. ) COT 1. (Mş.); 1. Tub curbat în arc de cerc, având la capete bridă, manşon şi filet. — 2. Ansamblu constituit din două brafe solidarizate cu câte un capăt de capetele în prelungire ale unui arbore întrerupt şi de un fus cu axa paralelă cu a arborelui, solidarizat la celelalte capete ale arborelui. — 2. (Elf.): Tub îndoit în formă de arc de cerc, folosit în instalafiile de profecjie ale conductelor electrice. — 3. (Cad.): Unitate veche de măsură a lungimilor, întrebuinjată în Moldova; în Dobrogea şi în Muntenia, echivalentă cu: 0,664 m (Muntenia); 0,637 m (Moldova); 0,680 m (Dobrogea). COTĂ t. (Maf.): Distanfa dintre un punct şi planul orizontal de proiecfie. — 2. (Topogr.): Altitudinea unui punct fafă de nivelul mării. COTANGENTĂ (Maf.): Funcfiune trigonometrică dată de expresia: cot x=1/tgx. (Cotangentă, prescurtat: ctg). (V. Linii trigonometrice). COTIGĂ (Agr.): Partea plugului pe care se sprijină capătul dinainte al grindeiului. Are formă de cărucior cu 2 rofi, de mărimi diferite, cu osie dintr'o bucată sau 2 bucafi, pentru a putea fi reglată orizontalitatea plugului. COULOMB (El.): Unitatea de măsură a cantităjii de electricitate;, cantitatea de electricitate transmisă de un curent de un amper într'o secundă (3X10° unităji electrostatice). COVALENŢĂ (Chim.): Legătura chimică realizată prin punerea în. COVERTĂ 111 CREQZOT cofnun a unui electron de către fiecare din atomii participanţi. COVERTĂ (Nav,): Puntea superioară a unei nave, numită şi punte de manevră. CP (Tehn.): Frescurtare pentru unitatea de măsură a puterii — cal-putere — egală cu 75 kgm/s. Corespondentul acestui simbol,’ în diferite limbi: tjXC (loşadinaia sila): CV. (cheval-vapeur); PS (Pferdstăr-ke); HP (horse-power), etc. CRABOT (Mş,): Dinte de legătură al unui cuplaj, la autovehicule sau manşonul dinţat care se poate cupla cu manşonul corespunzător cuplajului, în ateliere, CRACARE (Ind. petr.): Operaţiunea industrială prin care se obţin, din hidrocarburile grele rămase dela distilarea fracţionată a' ţiţeiului (ex.: motorina, păcura, asfalturile, etc!), hidrocarburi uşoare (gazele şi benzinele de cracare) şi reziduuri grele. Constă din descompunerea la temperaturi înalte, sub presiune sau în prezenţa unor catalizatori, în instalaţii speciale, a hidrocarburilor grele saturate. Cracarea este o invenţie a savanţilor ruşi, datorită lucrărilor Iui Mendeleev, Letnii, AleXeev şi Suhov. CRAMĂ (Tehn.): Clădire în care se face vmificarea strugurilor. CRAMPĂ (Mine): 1. Ciocan minier de mână. — 2. Târnăcop minier. CRAMPON (C. f.): Piron cu care se fixează pe traversă şina de cale ferată. CRAN. V. Macara. CRANIC (Mş.): = Macara.1 CRÂNG (Silv.): 1. Pădure tânără (arboret) crescută din lăstari. — 2. Regim forestier în care se face regenerarea pădurii, prin lăstari şi drajoni. . . ■ CRAPODINĂ (Mş.): . Palier, de capăt* cu axa verticală, folosit la construcţiile mecanice cu arbori verticali sau cu pivoţi. CRATER vulcanic (Geol.): Deschizătură largă în formă de pâlnie, formată în partea superioară a unui con vulcanic; este locul de ieşire al produselor solide, lichide şi gazoase, asvârlite la suprafaţă de erupţiile vulcanice. CREASTĂ (Topogr.): -Linia de despărţire a .apelor, pe un munte sau pe un deal, constituind o spinare lungă şi ascuţită. - CREMALIERĂ (Mş.): Bară dinţată care se angrenează’ cu o roată dinţată cilindrică, folosită, la cricuri, la şinele de angrenare de la căile Jerate cu cremalieră, etc. CREMENE (Mineral.): Varietate comună de opal, de coloare ceinuşie, galbenă sau negricioase, formând concreţiuni în calcare silicioase. (V. Silex). • CREMONĂ (Consfr.): Dispozitiv metalic- care serveşte la închiderea unei ferestre şi, uneori', a unei uşi. . CREOLINĂ (Chim;): Amestec de săpun şi uleiu greu, dela distilarea cărbunilor de pământ, care dă cu apa o emulsie stabilă, întrebuinţată mult ca desinfectant. CREOZOT (Chim.): Lichid' obţinut la distilarea gudronului de lemn, CREOZOTARE 112 CRISOFENINĂ de obiceiu de lemn de fag. E folosii la imbibarea cherestelei în vederea conservării. CREOZOTARE (Tehn.): Conservarea lemnului prin impregnare cu creozot. CREPINĂ (Consfr.): Cutie metalică, găurită, cu bridă penfru prinderea ei la capătul unei conducte de aspirafie a'apei, pentru a evita aspirarea corpurilor care trec de o anumită mărime. Popular e numită sorb. CRESTARE (Mefl.): Operafiune de forjă, prin care se aplică o crestătură unei piese, cu ajutorul unei dalte-ciocan. CREŞTEREA foniei (Mefl); Mărirea volumului, produsă de descompunerea cementitei în grafit şi fier şi de gazele care se formează la topire. CRETĂ (Mineral.): Carbonat de calciu, CaC03, natural, format din cochiliile unor animale marine foarte mici. Creta folosită penfru scris este sulfatul de calciu, CaSOv CRETACIC (Geo/): Perioadă geologică a erei secundare (mesozoice). CREŢUIRE (Mş.): Operaţiunea de curăfire ,cu dalta sau cu ciocanul pneumatica locurilor defecte dintr'o piesă de sudat, sau a surplusului de sudură. (= Creifuire). CREUZET (Chim.): Vas făcut dintr'un material rezistent Ia căldură, folosit pentru reacfii chimice la temperaturi înalte. CREZOL (C h/m.): CH3C0H4OH. Lichid cu propriefăji asemănătoare acidului carbonic (fenol). E folosit ca desinfectanf. V. Lisol. CRIB (Constr.): Construcfie de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu pentru profecfia crepinei sau a sorbului. CRIBLURĂ (Constr.): Piatră dură, • sfărâmată mărunt şi sortată, pentru ca granulele să fie cât mai regulate; sunt trei tipuri de criblură: criblură mare, .de sorturile 10/15 mm, 12/20 mm, 15/25 mm; criblură mijlocie de sortul 8/12, şi criblură fină, numită şi grus, de sorturile 3/5 mm şi 5/8 mm. - CRIC (Mş.): Aparat simplu, folosit penfru ridicarea prin împingere ■ în sus a greutâfilor; sunt mai multe feluri de cricuri: a) cric cu crema-lieră; b) cric cu pârghie; c) cric hidraulic; etc. CRIOGEN (Chim.): Amestec fri-gorifer. CRIOHIDRAŢI (Chim.): Substanfe cristalizate (care cristalizează cu apă de cristalizare în molecula lor) din solufii răcite la o temperatură mai coborîtă decât punctul de înghefare al apei pure. CRIOLIT (Chim.): Fluorură de sodiu şi aluminiu, NanAIF0, naturală. Se foloseşte în fabricareaaluminiului. CRIOSCOPIE (Chim. fiz.): Determinarea coborîrii punctului de soli-dificare al unei. soluţii fafă de acela al solven!ulu| pur, cu ajutorul unui amestec răcitor. CRIPTOL (Chim.): Amestec de grafit, carborundum şi argilă, folosit ca rezistenfă electrică în cuptoarele electrice. CRISOFENINĂ (Chim.): Colorant galben mult înlrebuinfat, rezistent la lumină şi la alcalii. .. CRISTAL 113 CROMHIDROZĂ . CRISTAL (Chim.): Substanfă solidă, având o structură internă şi o formă geometrică regulată definită, poliedrică. Cele mai multe corpuri solide, în stare pură, pot fi obfinute într'o formă definită de cristalizare. ~ de stâncă (Mineral.): Forjnă naturală, cristalizată, pură, a silicei, Si02. • CRISTALE mixte. V. Solufie solidă. CRISTALITATE (Pefr.): Gradul de cristalizare al unei roce eruptive* CRISTALIZARE (Chim.): Trecerea unei substanfe din stare necristalizată în stare cristalizată. ~ fracţionată (Fiz.): Separarea unui amestec de substanfe disoj-vate, prin cristalizare, folosind dife-renfa de solubilitafe dintre ele. CRISTALIZATOR (Chim., Ind. pefr.): 1. Vas de laborator.sau aparat industrial folosit pentru cristalizarea solufiilor. — 2. Aparat folosit în industria petrolieră pentru răcirea până Ia cristalizare a distilatelor de parafină. . CRISTALOGRAFIE (Fiz.): Studiul formei geometrice a cristaieior; CRISTALOID (Chim. fiz.): Substanfă care, fiind în solufie-, poate trece printr'o membrană de pergament; e deci o substanfă care nu formează o solufie coloidă. "CRITERIU (Gen.): Una sau mai multe proprietăfi, a căror existenţă este suficientă pentru a permite să se recunoască un lucru dintre altele, sau să se recunoască daca există sau nu o stare de fapt. CRIVAC (Mine): Instalafie folosită în trecut la extracjia din mine. CRIVALĂ (Ind.- făr.): Unealtă de lemn,- în formă de cleşte, folosită de dulgher pentru prelucrarea pieselor de lemn. . CROCHIU (Tehn.): 1 . Prima schifă a unui desen, a unei picturi sau a unei opere de artă. — 2. Schifă topografică. CROM (Chim.): Cr. Element; gr. at. 52, 01; nr. at. 24. Metal alb, dur, asemănător cu fierul. P. f. 1489, gr. sp. 4,8. Se găseşte sub formă de cromit. E folosit în fabricarea ofelului inoxidabil şi pentru cromaje. - CROMAJ (Mefl.): Depunerea unui strat subfire. de crom, rezistent la coroziune, prin electroliză, dintr'o solufie de acid cromic, Cr03. CROMATOGRAFIE (Chim. fiz.): Procedeu de se parare a unor substanfe, dintr'un amestec, prin filtrare printr'un adsorbant. CROMOLITOGRAFIE (Arfe gr.): Procedeu de reproducere litografică în mai multe colori. CROMOTIPIE (Arte gr.): Procedeu de reproducere litografică, pe cale fotochimică, în mai multe colori. CROMAŢI (Chim .): Săruri ale acidului cromic, colorate de obiceiu în galben. CROMATISM (Chim.): Colorafie. ■ ~r aberafie de ~ (Fiz.): Aberaţia-unui sistem optic cauzată de fenomenul descompunerii luminii albe. Sistemul optic are tot atâtea focare câte colori confine lumina care cade asupra lui. CROMHIDROZĂ (/g. ind.): Crom-hidroza esfe eliminarea substanfelor colorante prin sudoare. Se întâlneşte Ia lucrătorii care mânuesc arama sau CROMIT 114 CUADRANT sărurile ei. Sudoarea lor colorează rufele în albastru, la subsuori. CROMIT (Mineral.): Cromaf de fier, natural, care cristalizează în cristale mici şi rare, ocfoedrice. Esfe un minereu de crom, folosit la fabricarea cărămizilor refractare neutre şi a sărurilor de crom pentru făbă-cărie. CROMOSFERĂ (Asfr.): Strat gazos care înconjură fotosfera Soarelui; este de coloare roză deosebită şi devine vizibil în timpul eclipselor totale. CROMOSOL (Ind. texf.): Oxalat dublu de crom şi de sodiu, care permite vopsirea cu coloranfi şi cu mordant metacrom într'o singură baie. CROMOSOMI (Biol.): Particule materiale conţinute în nucleul celulelor, care ies în evidentă în momentul diviziunii celulare, când se produce condensarea filamentului cromatic; fiecărei specii de plantă sau de animal îi corespunde un număr de cro-mosomi constant şi de forme caracteristice. CRONOFOTOGRAFIE (Fiz.): Reprezentarea fotografică a unei mişcări cu ajutorul mai multor fotografii instantanee, luate la scurte intervale de timp, ale căror momente au fost cronometrate; serveşte la studiul mişcărilor corpurilor vii sau a corpurilor mobile sau deformabile. CRONOGRAF I. (Fiz.): Instrument înregistrator al timpului. — 2. (Asir.): Instrument folosit la verificarea funcţionării ceasornicelor şi a cronome-trelor. — 3. (Expl.): Instrument folosit pentru determinarea' vitesei iniţiale a proiectilelor. CRONOMETRARE (Fiz.): Măsurarea exactă a timpului în care se desfăşură o anumită acţiune sau se efectuează un anumit lucru. CRONOMETRIE (Fiz.): Partea din Fizică, care se ocupă cu studiul măsurării timpului, cu tehnica construirii de aparate de măsurat timpul şi cu descrierea procedeelor pentru determinarea exactă a timpului, CRONOMETRU (Fiz.): Instrument de măsurat timpul, asemănător unui ceasornic şi care serveşte la cunoaşterea duratei exacte a unei operaţiuni; poate fi electric, mecanic, etc. CROTOVINE (Agrol.): Golurile lăsate în pământ de diferite vieţuitoare şi umplute apoi cu humus şi săruri venite odată cu apele care se infiltrează. CRUCE cardanicăV. Arficulafie cardanică. CRUCNĂ (Mefl.): Râzătoare de fier, cu care se curăfă sgura sau cenuşa de pe vatra cuptorului, sau se amestecă materialul topit. CRUPON I. (Ind. piei.): Partea mijlocie a unei piei, după 'ce s'au îndepărtat părjile ei periferice: gâtul, picioarele, poalele şi coada. — 2. (Ind. cc.): Plăci de cauciuc, asemănătoare cu talpa de piele, din care se taie tălpile pentru încălţăminte. CRUSTĂ (Tehn.): Stratul tare de săruri, constituit, în cea mai mare parte, din compuşi de calciu şi de magneziu, depus pe perefii unui vas, ai unei căldări de abur, etc. CUADRAT (Arie gr.): Măsură tipografică de 48 de puncte sau 4 cicero. CUADRANT V. Cadran. CUADRATURĂ 115 CULCUŞ 'CUADRATURĂ (Asfr.).' Poziţia a-parenfă în "care doi aşfri priviţi de pe Pământ au, fafă de Soare, o diferenfă de longitudine de 90°. CUADRICĂ (Maf.): Suprafaţă a cărei ecuaţie este de ordinul al doilea. CUADRIPOL (EH.):'Sistem de circuite electrice cu două borne de intrare şi două borne de ieşire. CUANTĂ (Fiz.): O cantitate definită de energie-legată de radiaţie şi depinzând numai de frecventa radiafiei; astfel, dacă v esfe frecventa radiaţiei, cuanta sa de energie este hv, h fiind constanta lui Planck. (V. Cuantelor, teoria ~). CUANTELOR, teoria ~ (Fiz.): Teorie introdusă în Fizică penfru a rezolva problema determinării repartiţiei spectrale a energiei radiaţiei care se găseşte în echilibru termic cu materia, într'un spaţiu închis, la .o temperatură dată. CUANTICĂ, mecanica V. Mecanica cuantică. CUARŢ (Mineral.): Oxid de siliciu (SiOj), natural (silice). Se găseşte uneori sub forma de cristale transparente, incolore („cristal de stâncă"); de cele mai multe ori, sub forma unei mase albe, opace. CUARTĂ (Elf.): Sistem de patru conducte electrice izolate între ele şi împletite împreună, folosit penfru cablurile telefonice. CUARTICĂ (Maf.): Curbă a cărei ecua{îe esfe de gradul al patrulea. CUARflT (Pefr.): Rocă metamor-fică cu structură şisioasă şi de colori foarfe diferite, compactă, dură, formată prin recristalizarea gresiilor silicioase. CUATERNAR (Geol.): Era geologică cea mai nouă, din care face parte perioada actuală. CUB (Maf.): 1. Solid cu şase fete pătrate egale, cu 12 muchii şi 8 unghiuri triedice tridreptunghice. — 2. Puterea a treia a unui număr sau a unei expresii. Ex.: a3. CUBAJ (Tehn.) : Determinarea volumului unui corp sau a unei regiuni spaţiale. CUBIC (Mineral.): Sistem cristalografie a cărei formă, primitivă este un cub. CUBICĂ (Maf.): Curbă a , cărei ecuafie esfe de gradul al treilea. CUBILOU (Mef/.): Cuptor în formă de coş, cu un înveliş de tablă şi o căptuşeală refractară, în interiorul căruia se încălzesc, împreună: metalul, combustibilul şi materialele auxiliare, pentru a se obţine fuziunea fontei. Se compune din: creuzet (vatra) cu gura de scurgere a metalului fopif, zona de aer cu gurile de suflat şi partea superioară a cuvei cu gura de încărcare. CULASĂ (Tehn.): Piesă care închide cilindrii,unui motor cu ardere internă, spre punctul mort superior. ( = Chiulasă). CULATĂ (Tehn.): Partea dinapoi a fevii, la o gură de foc. CULBUTOR (Tehn.): Basculator; construcţie de metal care serveşte penfru descărcarea vagoanelor prin răsturnare. CULCUŞ geologic (Geol.):'Grupul de sfrate sedimentare situate dedesubtul unui zăcământ de roce sau de substanţe minerale. CULEE 116 CUPLARE CULEE (Consfr.); Fiecare din cele două picioare ale unui pod, care con-'sfifue reazemele extreme ale podului. CULISĂ (Mş.): Piesă de bază din distribufia exterioară a locomotivelor, cu sisteme de distribuţie cu sertare şi fără bare de ghidare, servind la schimbarea sensului de mers al locomotivei şi la variaţia gradului de admisie a aburului în cilindri. CULME (Topogr.): Linia punctelor de cea mai înaltă altitudine ale unui munte său ale unui deal. CULMINAŢIE (Asfr.): Punct de culminaţie este punctul cel mai înalt (adică cel mai apropiat de zenit) pe care îl atinge un astru pe bolta cerească. CULTIVATOR forestier (Agr.): maşină de lucru agricolă care serveşte; la scormonirea, fărâmiţarea şi . afâ-narea pământului. CULTIVATOARE (Agr.): Maşini agricole servind la prelucrarea pământului după. arături, în vederea fărâmiţării, afânării, amestecării şi nivelării acestuia, cum şi a extirpării rădăcinilor de buruieni. CUMPĂNA zidarului (Tehn.): Instrument pentru verificarea aşezării orizontale a unui obiect. Se compune dintr'un tub de sticlă foarte uşor curbat în sus şi în aşa fel umplut cu apă sau cu alcool, încât să mai rămână în tub o bulă de aer. Tubul de sticlă e fixat într'un su-portparalelipipedicde lemn sau metalic; tubul de sticlă este astfel fixat încât bula de aer se află între două repere când talpa instrumentului este aşezată orizontal. ( = Nivelă de aer sau Boloboc). ~ apelor (Tehn.): Linia care desparte două basine de recepţie alăturate (ale râurilor sau fluviilor respective). (= Linia de despărţire). CUNETĂ (Hidr.): Mică albie sau jghiab amenajat în radierul unui canal de secţiune mare, penfru a uşura scurgerea apelor la debite mici. CUNICULTURĂ (Zoof.): Creşterea iepurilor de casă şi îmbunătăţirea rasei lor; dela aceste animale se obţine păr, carne şi blăniţe. ( = Cuniculicultură). CUPĂ (Mş.): 1. Cutie de tabla de oţel, în care se încarcă agregatele întrebuinţate la confecţionarea unui beton. — 2. Piesă de me-tal, în formă de vas, care fiind fixată pe un elevator, serveşte la ridicarea cerealelor, a pământului, a pietrei, etc. CUPELĂ (Met/.); Vasfolositîn extragerea metalelor nobile prin cupelaţie. CUPELAŢIE (Mefl.): Separarea argintului, a aurului şi a altor metale nobile, de impurităţi, care sunt oxidate prin acţiunea aerului cald. Metalul impSur este aşezat într'o cupelă (vas închis făcut dintr'un material refractar poros)-şi asupra sa se suflă aer fierbinte, într'un cuptor special. Impurităţile sunt oxidate de către aer şi parte din ele sunt luate de curent, în timp ce altă parte esfe absorbită de către pereţii cu- . pelei. CUPLĂ. V. Acuplaj. CUPLAJ (Tehn.): I. Acuplaj. — 2. Dispozitiv demontabil, de-legare între două circuite electrice. CUPLARE (Mş.): Operaţiunea prin care se realizează legarea celor CUPLĂTOR 117 CUPTOR ÎNALT dbuă părfi ale unui mecanism de cuple sau de cuplaj. (=Acuplare). CUPLĂTOR (M/ne): Lucrător minier însărcinat cu cuplarea vagone-felor penfru formarea trenurilor de mină. CUPLU (Fiz.): Două forje egale, paralele şi de sens contrar, care nu sunt în prelungire, ce acjionea-ză asupra unui corp. Efectul unui cuplu esfe producerea unei mişcări de-rotafie. ^ magnetic asiatic (Fiz.): Dispozitiv de magneţi folosit în gal-vanomefre asiatice. . ' ~ termoelectric (E/f.): 1. Două fire de metale diferite, unite .într'un punct. Dacă se încălzeşte locul joncţiunii şi se închide circuitul, ia naştere un curent care străbate a-cesf circuit. închizând circuiful, prin-fr'un galvanomefru se poate măsura diferenfa de temperatură. ~ zinc-cupru (Mefl.): Zinc acoperit cu o pojghifă subţire de cupru, prin înmuierea zincului într'o solufie de sulfat de cupru. In contact cu apa fierbinte dă naştere la hidrogen. " CUPOLĂ (Arh.): Construcţie, executată de obiceiu din zidărie, asemănătoare bolţii, destinată să acopere o încăpere cu secţiunea în plan circalară, pătrată, sau un poligon regulat; fafa ei Interioară esfe o suprafajă de revolu{ie generată de un arc de cerc, de elipsă, de parabolă, etc. CUPRIC (Chim.): Compus al cuprului bivalent. Cei mai mulţi dintre compuşii comuni ai cuprului sunt săruri cuprice. CUPRIT (Chim.): (CuaO). Oxid natural de cupru cu 88,8% cupr.u. Se găseşfe ca minereu primar în filoane metalifere hidrotermale. -. CUPRONICHEL (Mef/.): Aliaje de cupru şi nichel. CUPROS (Chim.): Compus al-cuprului monovalent. CUPRUL (Chim.): Cu. Element; gr. at. 63,57; nr. at. 29. Metal roşu. P. ,t. 1084°C, gr. sp. 8,95. Foarte maleabil şi ductil, cel mai bun conducător de electricitate, după argint. Nu e atacat de apă sau de abur. Se găseşte în stare nativă şi sub formă de cuprif, CuaO; chal-coziriă, Cu2S; chalcopirifă, CuFeS2. Se extrage din minereurile sulfuroase, prin prăjire alternativă şi topire cu nisip, îndepărtând astfel firul şi impurităţile volatile, obfinân-,, du-se un amestec de oxid şi sul-fură de cupru. Acesta este încălzit într'un cuptor reverberaior, dând cupru impur, care este apoi rafinat prin diferite metode. E folosit în cazangerie, pentru fire electrice, aparatură pentru galvanoplastie şi în numeroase aliaje, de ex. bronz, alşmă, metal de tunuri, metal de clopote, metal, olandez, manganin, constantan, argint german, etc. CUPTOR (Tehn.): Insfalafie de' încălzire a unui material, în care este supus în cursul încălzirii (sau după încălzire), unor transformări fizice sau fizico-chimice. ~ electric (Elf.): Cuptor în care căldura e produsă prin electricitate. ~ înalt (Tehn.): Cuptor pentru obfinerea fontei din minereuri de oxid de fier. E construit din cărămizi CUPTOR CURENT refractare acoperite cu plăci de ofel. Se încarcă pe la partea superioară cu uri amestec de mihe-reu, piatră de var (CaCOa) şi. cocs. Cocsul esfe aprins în partea infer rioară a cuptorului printr'un' curent de aer fierbinte; oxidul de carbon produs astfel reduce oxidul de fier în fier, în timp ce căldura produsă descompune piatra de var în bioxid de carbon şi var (CaO). Varul se combină cu nisipul şi alte impuri-, tăfi ale minereului formând o sgură topită. Fonta topită şi sgura sunt culese în partea inferioară a cuptorului. Fonta astfel obţinută confine până la 4,5% carbon. CUPTOR reverberator (Mefl.) .-Cuptor destinat; operaţiunilor în cursul cărora materialul nu trebue să se -amestece cu combustibilul; se încălzeşte acoperişul boltit al cuptorului, iar căldura' este ■ radiată în jos, asupra materialului. ~ Siemens-Martin: V. Procedeul Siemens-Martin. CURĂŢITOR electric . (E/f.): Vas conţinând o serie de site, între care se găsesc sârme de ofel parcurse de un curent electric, servind .la curăţirea gazelor de bioxid de sulf, la prepararea acidului sulfuric. CURBĂ (Tehn., Fiz.): Linia care reprezintă grafic o relaţie dintre două mărimi variabile, trecute una în abscise şi cealaltă în ordonate. Exemple: Curbă-de absorpţie, Curbă batimetrică, Curbă de nivel, etc., ~ algebrică (Maf.): Totalitatea punctelor din plan sau din spaţiu, ale căror coordonate satisfac o ecuaţie algebrică. ~ alfimefrică (Topogr.):Curbă de nivel altîmetrică. (V. Curbă de nivel). ~ de nivel (Geod.): Linia care uneşte punctele scoarţei terestre de egală cotă faţă de elipsoidul de referinţă; se deosebesc: a) curbă de nivel alfimefrică, acea linie cai*e uneşte punctele de egală altitudine ale formelor de relief ale uscatului, şi b) curba de nivel batimefrică sau curbă batimetrică, acea linife_______ care uneşte punctele de egală adâncime ale reliefului fundului mărilor şi oceanelor. CURBIMETRU (Topogr.jr Instru- -menf cartografic pentru măsurarea pe hartă a distanţelor de-a-IUngul liniilor de comunicaţii, etc. -CURBURĂ (Maf.); Inversul razei de curbură într'un punct al unei curbe. CURCUBEU (Fiz.): Arc colorat produs prin refracţia şi reflexia in-fernă a luminii solare în picăturile de apă aflate în aer; efect vizibil numai când observatorul stă cu spatele spre Soare. CUREA (Mj.): Bandă continuă, flexibilă, cu ajutorul căreia se poate transmite mişcarea*’ de rotaţie şi puterea corespunzătoare dela un arbore la altul, prin intermediul roţilor de curea. ^ de transmisie. V. Curea. CURENT 1. (Mec.): Mişcarea unui fluid faţă de un sistem dat. —2. (Tehn.): Mişcarea unui fluid faţă de Pământ. < ~ alternativ (E/f.): Un curent electric care, după ce a atins un maxim într'o direcţie, descreşte, apoi îşi schimbă sensul şi atinge un maxim în direcţia opusă, acest ciclu repetân- CURENT CONTINUU 119 CUVELAJ du-se coniinuu. Numărul acestor cicluri pe secundă constitue frecventa. CURENT confinuu (Elf.): Curent electric având un singur sens. ~ electric (Elf.): Curent format din sarcini electrice în mişcare. ~ indus (E/t:). Curent electric datorit forjei electromotoare de inducţie. CURENŢI Foucaulf (El.): Cu- renţi de inducţie care iau naştere în interiorul părjilor de fier ale eledromagne{ilor şi ale altor aparate electrice. Aceşti curenţi cauzează o pierdere de energie importantă atunci când se produc în piesele masive ale generatoarelor . sau ale motoarelor electrice. CURIE (Fiz.): Unitate de măsură a radioactivităţii unui radioelement,. egală cu 3,71.1010 atomi de radiu desintegraji .dintr'un gram, într'o secundă. CURIU (Chim.): Cm; Element artificial obţinut în ciclotron; nr. at. 96; trivalent. CUŞAC (Tehn.): Lemn lung, prismatic, mai subţire decât grinda, folosit în construcţii. (=Leaf). CUSINET (M?.): Piesă de formă cilindrică sau formată din două păr{i semicilindrice, care face parte din-tr'un lagăr şi vine în contact direct cu fusul. E format din două părţi: corpul cusinetului (de obiceiu de bronz) şi căptuşeala cusinetului (confecţionată dintr'un aliaj de anti-fricjiune); la suprafaţa căptuşelii se găsesc şan|urile de ungere. CUTĂ (Geol.): Formă elementară de încrejire a stratelor sedimentare din scoarfa pământului, datorită presiunilor tectonice tangenţiale exer- citate în sensul stratelor, compusă dintr'o parte convexă (anticiinal) şi o parte concavă (sinclinal). CUTARE (Geo/.): Fenomen datorit presiunilor exercitate în sensul stratelor şi care dă naştere la cute şi încreţituri. CUTIE de angrenaje (Mş.): Cutie în care se montează angrenajele unui sistem tehnic. (=Carter de angrenaje). CUŢIT (Tehn.): Unealtă de tăiere prin apăsare, compusă în principal dintr'o lamă cu tăiş, de obiceiu de otel. CUTREMUR de pământ (Geo/.): Sguduirea pământului pe o întindere mai mică sau mai mare, cauzată de mişcările tectonice (oro-genice sau epirogenice), de erupţiile vulcanice şi de prăbuşirile din golurile subterane. Cutremurele se clasifică în mai multe grade de intensitate, corespunzătoare 'efectelor produse. CUVĂ î. (Tehn.): Vas de mărimi şi forme variate, servind la diferite operaţiuni în tehnici şi în laborator. — 2. (Mef/.): Partea .de formă tron-conică sau în formă de două trunchiuri de con suprapuse pe baza lor mare, a unui cuptor înalt, în care se face fuziunea şi reducerea oxidului de metal. CUVELAJ (Mine): Sistem de armare sau de căptuşire etanşă a puţurilor exploatărilor miniere care străbat terenuri cu foarte multă apă. După felul materialului întrebuinţat se deosebesc: cuvelaje" de lemn, zidărie, beton simplu sau armat, cuvelaje metalice şi cuvelaje mixte. DACIAN 120 DARAC' DACIAN (Geo/.): Etaj geologic al Pliocenului (Era terfiară), reprezentat în R. P. R. prin sfrate foarte groase de nisipuri, argile şi gresii* confinând bogate zăcăminte^ de petrol şi lignit. DACIT (Peft.): Rocă efuzivă, alcătuită din fenocristale de cuarf, feldspat, etc. într'o masă sticloasă. DACITĂ (Mine): Exploziv anti-grizutos, folosit în minele de cărbuni* DACTILOGRAFIE: Tehnica scrierii la maşina de scris. DALĂ (Consfr.): Placă poligonală, folosită la executarea de pardoseli şi la căptuşirea zidurilor; se confecţionează din piatră naturală, din produse ceramice, din beton, etc. DALAI (Consfr.): Ansamblu de dale alcătuind o pardoseală sau un pavaj. 1 DĂLCĂUŞ (Tehn.): Plutaşul care dă direcfia de plutire unei plute, stând pe ultima tablă a plutei respective. ' DALTĂ (Tehn.): Unealtă de metal, în formă de pană la tăiş, folosită la lucrări 'Ide cioplire sau de desprindere, dintr'un material. DALTONISM (Fiz.): Defect al vederii, care constă în faptul că anumite colori, de obiceiu colorile complementare roşu-verde, prodjuc aceeaşi sensafie^ de coloare şi deci nu pot fi deosebite, de persoana care^suferă de acest defect. DĂLTUIRE (Gen.): Operafiunea de desprindere de porfiuni dintr'un material (sau de sculptare) cu ajutorul daliei şi al ciocanului. DĂMFUIRE (Tehn.); Suflarea cu abur a coloanelor de fracfionâre, a cuptoarelor, a conductelor şi, în general, a oricărui recipient, pen^ tru a elimina gazele şi produsele petroliere, aşa încât să se poată lucra cu foc în interiorul recipientului, fără pericol de incendiu sau de explozie. (= Aburire). " DANĂ (Nav.) : 1. Loc de acostare pentru vase, amenajat într'un port şi situat de-a-lungul cheurilor,' — sau, în mod excepfional, în mijlocul apeinavigabile; lungimea unei dane este egală cu lungimea celor mai mari vase care acostează de obiceiu la acea dană. — 2. Magazie de mărfuri, în porturi sau în vămi mari, în care'se înmagazinează mărfuri supuse regimului vamal. DANGA (Zoot.): Dungă făcută cu fierul înroşit pe spatele unei vite penfru a o recunoaşte. Se practică acolo unde vitele nu sunt însemnate prin crotalii.. ' DANIAN (Geol.): Ultimul etaj al Cretaciculuu DARA (Greut.): Greutatea unui vas, a unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi; această greutate se scade din greutatea totală, pentru a se obfine greutatea netă a mărfii. (= Tara). DARAC '(Ind. fexf.): 1. Unealtă, formată dintr'un scaun, pe care se montează o serie de dinfi dispuşi în linie, perpendicular pe fafa scau-nului şi care serveşte la desprinderea capsulelor de pe tulpinele DARĂCIT 121 DECALARE de'in. — 2. Unealtă care serveşte la scărmănarea lânei, fibrelor de in sau de cânepă după ce au fost melijafe. (=Scărmănătoare). DÂRĂCIT (Ind. fexf.): Operaţiunea prelucrării fuiorului din fibre textile, cu ajutorul daracului. DĂRG l.(A^me); Unealtă care serveşte la curăţitul găurilor de mină, de praful de rocă rezultat dela perforare. — 2. (Ind. făr.): 1. Ameste-cător. — 2. Cociorbă. DÂRJALĂ (Ind. făr.): Prăjină lungă. DÂRMOZ (Si/v.): Arbust, înalt de 1-2 m, cultivat uneori pentru ornament. DĂRSTĂ (Tehn.) : Piuă ţărănească de bătut di’mia. D. D. T. (Chim.): Substanfă cu efect insecticid puternic. Ucide insectele prin paralizarea centrilor mofori, fiind un insecticid care are efect numai când insecta vine în contact cu el. E folosit în formă de pulbere sau' disolvat. DEBACLU (Geol.): Ruperea şi pornirea ghefei prinse între malurile unui curs de apă. (= Zăpor). DEBARCADER (Nav.): Instalaţie pe malul unei ape, care serveşte la înlesnirea debarcării persoanelor sau a animalelor, transportate pe îmbarcatiuni. DEBAVURARE (Mefl.): Operaţiunea de îndepărtare a bavurilor de pe piesele turnate sau prelucrate. DEBIT (Fiz.): Cantitatea de fluid sau de material mărunt care frece printr'o sec{iune (sau suprafaţă) dată, în unitatea de timp. ~ solid (Hidr.): Cantitatea de materiale solide purtate în suspen- sie de un curs de apă, raportată la unitatea de debit. DEBITARE (Tehn.): Operaţiunea prin care se prelucrează un material în părţi mai mici, de forme definite, în vederea folosirii lor. (= De-bitaj). DEBITMETRU (Tehn.): 1. Instru- ment pentru măsurarea debitelor. — 2. Indicator de debit de aer, folosit pe ţeava de refulare a ventilatoarelor centrifuge. DEBLEU (Constr.): Săpătură sub suprafaţa de nivel a pământului, prin care urmează să se amenajeze şi să se construiască o cale de comunicaţie. • DEBLOCARE. (Tehn.): Operaţiunea de ridicare sair de suprimare a unei blocări. DEBREIERE (Mf.):' Desfacerea legăturii mecanice a doua mecanisme, cuplate printr'un dispozitiv de am-breiaj. DEBUŞEU (Gen.): Piaţă de desfacere a unui produs. DECA (Gen.) : Prefix care arată înzeciful unei unităţi de măsură; de ex. decalitru (zece litri), deca-mefru (zece metri), etc. DECAGON (Mat.): Poligon închis cu zece laturi; decagonul regulat are cele zece laturi şi cele zece unghiuri egale între ele. DECALAJ 1. (Tehn.): Interval de timp între două evenimente. — 2. Distanta pe un anumit parcurs, între poziţiile unor corpuri. — 2» (Elf.): Diferenţă de fază,- defazaj. DECALARE (Tehn.): 1. Acţiunea de distanţare în timp a unor evenimente. — 2. Ac{iunea de disfan- DECALCIFIANT 122 DECI fare în spaţiu, pe un anumit parcurs, a unor corpuri’. — 3. Deplasarea relativă între două corpuri asamblate sau între doua părfi ale unui corp. DECALCIFIANT (Tehn.): Substanţă folosită pentru micşorarea durităfii apelor calcaroase. DECALCIFICĂRE (Ind. piei.): O-perajiunea prin .care se elimină ultimele resturi de var rămase în piele, după cenuşărit. DECALCOMANIE (Tehn.): Procedeu de decorare a unei suprafeţe prin transpunerea pe ea a unei imagini colorate, imprimate în prealabil pe un suport provizoriu de hârtie; procedeul e folosit în industria porţelanului, la decorarea obiectelor de tablă, de sticlă, etc.* DECAMETRU (Maf.): I. Măsură de lungime egală cu 10 m. — 2. Panglică sau lan-J, de 10- m lungime, care serveşte pentru măsurători. DECANTARE (Chim.): Operaţiunea de separare a .particulelor solide dintr'o suspensie, prin depunerea lor şi scurgerea lichidului suprapus. * DECANTOR (Tehn.): Aparat, cu funcfipnare continuă sau discontinuă, pentru decantarea unei suspensii, separând^ materialul care a fost în suspensie de un lichid mai mult sau mai puţin limpede. DECAPAJ. V. Decapare. DEC-APANT (Chim.): Reactiv alcalin sau acid, folosit în operaţiunile de decapare; decapanfii mai însemnaţi sunt redaţi în tabela dela pag. 123. DECAPARE (Mefl.): Operaţiune de preparare a suprafeţelor metalice (table, fire, etc.), fie în vederea unui tratament ulterior de protecţie a isuprafefei (pictură, metalizare, smăljuire, etc.), fie în vederea unei operaţiuni de prelucrare prin deformare, care reclamă suprafeţe curate (trefilare, ambutisare, presare, tragere etc.). Se realizează prin mijloace mecanice (sablare), chimice (atac cu decapanji) şi electrolitice. (=Decapaj). DECAPOD (C. {.): Locomotivă cu abur, cu cinci osii cuplate. DECARBURARE .(Mef/.): Operaţiunea de reducere a proporţiei de ' carbon dintr'un aliaj feros, în urma eliminării acestuia prin acţiunea oxigenului sau a hidrogenului asupja întregii mase sau numai asupra supra-fefei metalului. Procedeul care foloseşte ac}iunea oxigenului e utilizat în siderurgie la afinarea fontei destinate fabricării otelurilor speciale superioare.. Reducerea prin hidrogen este întâmplătoare şi, în general, dăunătoare. DECASTER (Tehn.): Unitate de măsură a volumelor, pentru cubarea lemnelor; 1 decaster (1 dast) =10 steri. DECATARE (Ind. fexf.): Fixarea unei forme definitive a ţesăturii, cu ajutorul aburului. DECAUVILE (C. f.): Instalaţie portativă de linie ferată, cu ecartament îngust, pentru exploatări locale şi temporare. (Se citeşte decovil). DECI* (Gen.): Prefix care indică o zecime dintr'o unitate de măsură. Ex.: decilitru (o zecime de litru), DECAPANŢ1 123 DECAPANŢI Tabloul decapanţilor folosiji mai des, aefiunea exercitată de ei şi întrebuinţările lor. Substanţa Aefiunea exercitată Se întrebuinţează pentru Acetona umflă şi înmoaie uleiurile rezinifi-cate sau derivaţii celulozici curăţirea picturilor vechi' Acidul clorhidric corodează metalele, mai ales fierul ţi zincul cură|irea zincului, in special de metalele feroase Acidul fluorhidric . disolvă metalele şi silicafii curăţirea fontelor cari sunt supuse spoirii (metalizării) Acidul azotic corodează metalele 'obişnuite cură|irea cuprului şi a aliajelor sale Acidul oxallc disolvă oxidul de cupru curăfirea alamei Acidul fosforic disolvă oxidul de fier îndepărtarea ruginii Acidul sulluric corodează cele mai multe din metalele obişnuite curăţirea tablelor şi a firelor de fier sau de ofel Amoniacul emulsionează substanfele grase şi răşinile îndepărtarea lustrului de pe o suprafafă metalică Bisulfatul de sodiu are aefiunea acidului sulfuric, fiind un substituent mai economic curăfirea metalelor feroase Boraxul în stare topită, disolvă oxizii metalelor comune ■ curăfirea şi netezirea pieselor supuse lipirii Carbonafii alcalini în solufie' caldă, emulsionează grăsimile şi disolvă oxizii curăfirea pieselor supuse metalizării Cianura de potasiu e'un Bun disolvant'al sulfurilor metalice . netezirea obiectelor-de argint Citralul de amoniu disolvă oxizii de staniu ţi de plumb netezirea pieselor de plumb Fosfatul trisodic emulsionează grăsimile netezirea pieselor metalice -Hipoclorifii sunt oxidanfi energici curăfirea ţi îndepărtarea mirosului greu al unor impuritSfi organice de pe suprafeţele obiectelor Ortodiclorbenzenul disolvă. bine oxizii metalelor comune ' lustruirea cuprului, a nichelului ţi argintului Piridina pătrunde ţi înmoaie uleiurile rezinificate curăfirea suprafefelor pictate sau vopsite Protoclorura de s'taniu disolvă rugina curăfirea de rugină a pieselor de fier ţi de-ofel Soda caustică în solufie, emulsionează grăsimile curăfirea suprafefelor metalice pentru metalizare, sau a suprafefelor pictate, făcându-le proprii pentru a fi pictate din nou. DECIBEL 124 DECLIVITATE decimetru (o zecime de mefru), etc. DECIBEL (Fiz.): Unitate de mă-strâ a intensităjii sonore a sunetului. Intensitatea unui sunet decibeli este de 20 ori logaritmul zecimal al raportului între presiunea sonoră a sunetului şi presiunea P0 2-10-4 |i barii. DECIMAL V. Balanfă decimală. DECIMAL V. Zecimal. DECIMETRU (Tehn.): 1. Unitate de lungime egală cu a zecea parte dintr'un metru. — 2. Riglă divizată în cm şi mm, a cărei lungime este de un decimetru; când rigla are doi decimetri lungime, se numeşte dubludecimetru. DECINORMAL. V. Solufie deci-normală. DECISTER (Gen.): Unitate de măsură a volumelor, pentru cubarea lemnelor, valorând: 1 decister (1 dst) = 0,1 steri. DECLANŞATOR. V. Declanşor. DECLANŞOR -(Tehn.): Dispozitiv care provoacă pe cale mecanică suprimarea unei zăvorîri: poate fi de mai multe feluri, ex. declanşor electric, mecanic, termic, etc. ( — Declanşator). DECLIC (Tehn.): Mecanism dispus între două piese, aslfel încât să desfacă, la un moment dat, legătura mecanică dintre acestea. DECLINAŢIE (Gen.): Unghiu de înclinare sau de abatere fajă de o direcfie dată. ~ magnetică (Elm.): Unghiul pe care îl formează planul meridianului geografic cu planul vertical în care este cuprinsă intensitatea lo- cală a câmpului magnetic terestru; declinafia magnetică variază cu latitudinea, cu longitudinea locului şi cu momentul măsurătorii. - ~ orară (Astr.): Coordonată astronomică a unui astru, reprezentând depărtarea măsurată în grade, pe cercul orar al astrului, începând dela ecuator spre astru. DECLINATOR (Topogr.): 1. Instrument având ac magnetic şi servind la orientarea unei direcfii oarecare fafă de meridianul magnetic. — 2. Busolă folosită penfru orientarea anumitor instrumente1 şi permifând aşezarea lor, în diferite stafii, în pozifii paralele. DECLINATOR goniomefric (Topogr.): Decimator magnetic cu ac magnetic şi cu cerc orizontal (complet sau parfial), cu diviziuni în grade şi în jumătăţi de grade, care serveşte la măsurarea orientării unei direcfii sau a unui aliniament fafă de Nordul magnetic, sau la determinarea unghiurilor ■orizontale ale unei linii poligonale, cu ajutorul unghiurilor de orientare ale laturilor ei. (= Declinator topografic; Busola declinafoare). DECLINOGRAF (Topogr.): Instrument, care înregistrează variafia de-clinafiei magnetice. DECLIVITATE (Drum., C {.): Raportul dintre diferenfa de nivel şi distanfa dintre două puncte ale unui drum (variind între 4---7°/0) sau ale unei căi ferate (variind între 25°/00-40°/oo)- ~ (Topogr.): 1. Panta unei suprafefe piane, de ex.: panta terenului, pe o por{iune mică. — 2. Unghiul format de o linie înclinată DECLIVOMETRU 125 DEFECTARE •ch orizontala, numit şi unghiu.de •declivitate. DECLIVOMETRU (Topogr.): Aparat cu ajutorul căruia se măsoară sau se indică panta terenului, a unei căi terestre sau, în general, a unei suprafefe plane înclinate. DECOFRARE (Consfr.); Operaţiunea de demontare a cofrajelor, după întărirea materialului fluid (beton, asfalt, etc.) turnat în ele. DECOLARE (Av.): Evolufia avanului, când, după ce a rulat pe,sol, - s4 desprinde de pământ şi se ridică în aer. DECOLETARE (Mş;)': Operaţiunea de prelucrare a unui . material în formă de bară, la .strungul de de-colefat. Fig. . - . DECOLORANT (Chim.) : 1. Calitatea unui material, a unui agent fizic sau a unei reacţii chimice, de a distruge sau de a îndepărta un material colorant. — 2. Materialul sau agentul fizic care distruge sau îndepărtează un material colorant. DECOtORARE (Chim.): Operaţiunea de înlăturarea coloraţiei unei; substanţe sau a unui material. , DECOMPOZIŢIE (Ind. text): Analiza.unei ţesături, în vederea cunoaşterii structurii ei. DECOMPRESIUNE (Mş.): Opera-;. ţiunea de reducere a presiunii dintr'un cilindru sau dintr'un recipient, prin stabilirea unei comunicaţii cu mediul ambiant. - DECORTICARE (Agr.): Operaţiunea de curăţire a seminţelor de coji (sau de. pleava .crescută împreună cu seminţele), pentru a pu- tea fi consumate; ,se decortică: orezul, orzul, ovăsul, meiul, floarea-soarelui, 'mazărea, etc. DECOSITORIRE (/Vfcf/.):■■ Recuperarea cositorului din rebuturile de fier cositorit'prin acţiunea clorului, care se combină "cu cositorul şi formează clorură de staniu, SnCI4, volatilă. DECREPITARE, (Chim ): Fenomenul de rupere a cristalelor anumitor săruri, din cauza dilatării lor inegale, când li se ridică brusc temperatură. E însoţit’uneori de o pocnitură slabă. DECUPARE (Tehn.) 1 .Tăierea unei piese în două bucăţi. — 2. Acfiunea de â tăia, după o forma dată, un obiect de mărime cunoscută. DECUPLARE (Tehn.): 1. Desfacerea unui cuplaj. — 2. Operaţiunea prin care.se desfac cuplele a două vehicule care au fost cuplate. ' DECUSCUTARE .(Agr.): Operaţia de eliminare a cuscutei din seminţele de lucernă, trifoi, măzăriche, in etc. cu ajutorul urior maşini care, folosind un electromagnet, extrag seminţele de cuscută, după ce în prealabil materialul a fost trecut prin pilitură de fier umectată. DECUVAJ (Ind. alim.): Tragerea vinului fermentat din tocitoare. DEDUCE, a.~ (Gen.): A face o deducţie, a conclude, a. — A scădea o sumă dintr'alta. DEDUCŢIE (Gen.): Consecinţă trasă . dintr'un raţionament sau dintr'un principiu. . : DEFECTARE h (Ind. alim.):-Depunerea, sub forma unui depozit DEFECTANT 126 DEGAJARE pe fundul vasului, a diferitelor substanfe pe care lichidul le fine în suspensie. — 2. (Chim. biol.): Precipitarea albuminelor dintr'o soluţie, cu ajutorul unui reactiv chimic. DEFECTANT (Chim. biol.): Substanţă chimică având proprietatea de a precipita albuminele din soluţii. DEFECTOSCOP (Tehn.): Aparat, format dintr'.o bobină magnetică, cu care se examinează piesele de ofel, pentru aflarea defectelor din material, prin variafia proprietăfilor magnetice. DEFERIZARE (Tehn.): îndepărtarea excesului de fier din apele fe-ruginoase, în scopul îmbunătăţirii lor pentru a fi consumate. DEFIBRARE (Ind. Chim.): Operafiunea prin care alcaliceluloza este desfăcută în fibre. ~ a lemnului (Ind. hârt.): Operaţiunea răzuirii lemnului, adică a desprinderii fibrelor, pentru obfine-rea pastei de lemn. DEFIBRATOR (Ind. hârt.): Maşina de lucru cu care se face defibra-rea lemnului. DEFLAGRAŢIE (Expl.): Ardere explozivă în care reacţia se propagă cu vifesă mică, de ordinul metrului pe secundă. DEFLECTOR I. (Mş.): Piesă sau dispozitiv care serveşte pentru schimbarea direcţiei unui curent de gaz sau de lichid. — 2. Clapă de fontă montată la unele locomotive în interiorul focarului, cu scopul de a conduce aerul care intră prin uşa cutiei de foc, asigurând un amestec bun cu gazele din focar. — 2. (Nav.): Aparat care serveşte la determinarea abaterii busolelor (compasurilor marine) navelor, pentru a regla compensaţia lor. DEFLEGMARE (Ind. Chim.): Separarea şi purificarea componenţilor unui amestec lichid, eliberând vaporii de distilat, cu ajutorul unei instalaţii de distilare. DEFLEGMATOR (Ind. Chim.): Aparat folosit în unele distilerii, pentru efectuarea operaţiunii de deflegmare. DEFLEXIUNE (Tehn.): Abaterea unui curent de fluid din direcfia lui de curgere. DEFORMARE J. (Tehn.): Operaţiunea de schimbare a formei sau a dimensiunilor unui corp. — 2. (Maf.): Schimbarea formei unui obiect desenat, prin proiectare. DEFORMAŢIE (Rez. mat.): Schimbarea formei sau a dimensiunilor părţilor unui corp, prin sarcini exterioare sau prin tensiuni proprii. Se deosebesc: a) deformaţie admisibilă (deformaţia limită permisă într'o construcţie); b) deformaţie elastică (deformaţie care se anuleză când sarcina este îndepărtată, c) de-formaţie permanentă sau reziduală (deformaţia care rămâne şi după încetarea sarcinii), etc. DEFOSFORARE (Mef/.): Operaţiunea de îndepărtare a fosforului dintr'o fontă, când se formează oţelul. DEFRIŞARE (Silv.): Operaţiunea de tăiere şi de înlăturare completă a arborilor dintr'o pădure. , DEGAJARE 1. (Silv.): Operaţiunea prin care se scoate dintr'un arboret tânăr, numit seminjiş, o parte din DEGAZARE 127 -DELICVESCENT exemplarele (arborii) de mai mică • valoare, care stingheresc sau copleşesc în creştere speciile de arbori, mai valoroşi. — 2. (Tehn.): Operaţiunea de îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o piesă, pentru a permite o operaţiune uite-1 rioară. — 3. (Mş.-): Orice canelură circulară făcută, prin aşchiere într'o piesă cilindrică (fie la exterior, fie la interior). . DEGAZARE (F/z.): 1. îndepărtarea gazelor dintr’un volum sau de, pe o suprafaţă solidă. — 2. îndepărtarea gazelor toxice dintr'o încăpere, din adăposturi, etc. DEGAZEIF1CARE (/nd. cb.): îndepărtarea materiilor volatile din cărbuni prin distilare. DEGAZOLINARE (Ind. pefr.): O-peraţiunea de recuperare a gazolinei 'din gazele bogate provenite din exploatările ' sondelor petroliere. ( = Desbenzinare). • ~ DEGAZOR (Tehn.): Aparat folosit penfru desaerisirea apei. -DEGET (Tehn.): Veche unitate de măsură de lungime, de cca 25 mm. DEGIVROR (Av.): Dispozitiv folosit la-avioane pentru a preveni sau a înlătura ghiaţa care se formează pe aripile, ampenajele şi elicele avioanelor. ' - DEGOMARE (Ind. text.): îndepărtarea sericinei de pe firul de mătase . naturală propriu zis (fibroina) într’o baie de apă caldă în care s'a a-dăugat săpun şi glicerină. DEGRADARE (Tehn.): Schimbarea calităţilor unui material, astfel încât, după modificare, devine1' mai pufin valoros. DEGRAS '(Chim.): Uleiurile de peşte oxidate, care se folosesc la ungerea pieilor. DEGRESANT (Chim.): Substanţă întrebuinţată peritru îndepărtarea grăsimilor de pe suprafaţa anumitor obiecte. : DEGRESARE (Met/.): Operaţiunea ' de îndepărtare a petelor de grăsime de pe suprafaţa pieselor metalice, în vederea decapajului, pen-fru a asigura contactul cel mai intim. DEGROŞARE (Mş.); Prima operaţiune de aşchiere efectuată asupra unei piese brute de metal, spre a o aduce la o dimensiune apropiată de cea definitivă. DEGROSISOR (Canal.): Ansamblu de filtre cu pietriş, reţinând impurităţile de dimensiuni mari, instalat după basmele de sedimentare ale, unei mari instalaţii de limpezire. ' DEGUDRONARE (Ind. cb.): Se- . pararea gudroanelor antrenate de gazele de distilaţie dela distilarea cărbunelui. DEHIDRATOR (Ind. alim.): Aparat folosit pentru uscarea fructelor şi a legumelor., DEJĂ (Tehn.): Vas de lemn, în formă de- cadă, de înălţime mică, servind la prepararea vinului. DEJECŢII (Canal.): Scursori industriale sau menajere, care degradează apele naturale de care sunt primite. • ' DELCO (Mş.): Numire improprie pentru capul distribuitor de curent electric al motoarelor cu explozie, uşoare. DELICVESCENT. (Chim.): Calitate a unei substanţe de a absorbi ,vapori DELICVESCENJĂ 128 DENOROMETRL de apă din atmosferă, la temperatura normală, dând produşi bine definiji sau solufii. DELICVESCENŢĂ (Chim.): Proprietatea anumitor substanfe chimice de a fi delicvescente. DELINEATOR convergent (Maf.) Aparat pentru desenarea dreptelor concurente în puncte inaccesibile (puncte în afara foii de desen). DELNIŢĂ (Ind. /ăr.): 1. Loc de semănat, în spatele casei de locuit. — 2, Mic loc de arătură sau de fânaf. DELTĂ (Topogr.): Zonă terestră dela gura unui fluviu, cuprinsă între brafele exterioare pe • care acesta le formează la vărsarea lui într'o mare sau într'un ocean; de ex.: Delta Dunării, Delta Volgii. DEMAGNETIZARE (Elm.): Operaţiunea prin care un corp fero-magnetic îşi pierde - proprietăţile magnetice. - j DEMARARE (Tehn.): Pornire. Trecerea unui vehicul sau a unei maşini din starea de repaus în starea de mişcare (de deplasare), fără să se producă în ele fenomene dăunătoare, respectându-se regimul de funcjip-nare. DEMARCARE(Tehn.):Opera{iunea i DEMOGRAFIE (Gen.): Ştiin|a car« se Qcupă cu studiul desvoltării nu. merice şi calitative a populafieî unei regiuni, cum şi cu fenomenele care o caracterizează din punct de vedere social, economic, etc. DEMONSTRA, a ~ (Gen.): A dovedi adevărul unei afirmaţii pe cale de rajionament. DENDRITE (Mineral.): Depozite de minerale care apar sub formă arborescentă. DENDROMETRIE (Silv.): Disciplină forestieră care se ocupă cu tehnica măsurării arborilor şi a arborefelor, cum şi cu studiul legilor de creştere a acestora. DENDROMETRU (Silv.): Aparat pentru măsurarea indirectă a înălţimii arborilor în picioare. DENICOTINIZARE (Ind. tui.): O-perafiunea prin care se îndepărtează o parte din nicotină conjinută în tutun. DENIER (Ind. fexf.): Unitatea de măsură pentru greutatea lineară a firelor textile artificiale sau de mătase naturală, definită prin greutatea în grame a unui singur fir, îung de cca 9000 m. DENISIPARE (Tehn.): 1. Curăjirea de însemnare pe teren a limitelor pieselor turnate, de nisipul care < sau a liniei de despărţire, a două \ rămas aderent după sablare. — sectoare, a două parcele, a două ! 2. Separarea, prin decantare, a ni-domenii, etc. ; şipului continui în apă. DEMAROR (Mş.): Dispozitiv pen- I DENIVELARE (Drum.): Formarea fru pornirea motoarelor cu ardere ! de gropi sau de ridicăfuri pe supra-■ntemă.- ţ faja unui drum; se măsoară în lungul DEMINERALIZARE (Chim.): Eli- j sau de-a-curmezişul drumului; minarea componenţilor minerali din- i DENOROMETRU (Silv.): Aparat Ir'un material sau dintr'o substanfă I pentru măsurarea înălţimii arborilor, de natură organică. ' DENSIGRAMĂ. DEPOU DENSIGRAMĂ (F/z.): Scară gradată pe care se poate citi . direct relafia dintre diferitele feluri de grade de densitate folosite în practică, DENSIMETRIE (Fiz.): .Ansamblul metodelor de măsură a densităfilor (în special a densităfii lichidelor). - DENS1METRU (Fiz., Chim:): ' Instrument folosit penfru determinarea rapidă a densităfii lichidelor. DENSITATE (Fiz.): Raportul dintre masa şi volumul unui corp, adică masa unităfii de volum; variază cu temperatura- şi cu 'presiunea, mai ales la gaze. ■ aparentă (Fiz.): Raportul dintre masa unui corp poros şi volumul limitat de suprafaţa lui exterioară, adică incluziv volumul porilor. ~ curentului, în electroliză (Elt;)r Intensitatea curentului exprimată în amperi pe unitatea "de suprafajă a electrodului; ea se află făcând raportul dintre intensitatea curentului şi suprafafa activă a electrodului. ~ relativă (Fiz.): Raportul dintre greutatea unui corp şi greutatea unui volum egal de apă (pentru gaze, de aer) la maximum de densitate. Numeric este aproape egală cu greutatea specifică. Densitatea este exprimată sub forma unui ra-portf în timp ce greutatea specifică este exprimată cu greutatea unui volum dat. DENUDAŢIE (Geol.): Alterarea rocelor care constitue scoarfa globului terestru, prin desagregarea şi descompunerea lor în contact cu atmosfera sau cu hidrosfera. DEPANARE ' (Tehn.): înlăturarea unui defect (a unei pane) la un vehicul, la o maşină, la un aparat sau instrument. DEPĂNARE (Ind. text.): Trecerea firului de pe scul pe mosor . sau pe feavă, sau cu ajutorul maşinilor de depănat-şi fevuit. DEPÂRAFINARE (/nd.pefr.): Operaţiunea dfe îndepărtare a parafinei cristalizabile- din uleiurile minerale; se face pentru a coborî punctul lor de congelare. ~ fevilor (Mine):Curăfirea coloanei de extracfie a sondelor în producte şi a conductelor prin care se pompează fifeiu parafinos, de parafina depusă pe perefii acesteia, care micşorează secţiunea ţevilor şi opreşte astfel circulajia ţiţeiului. Operaţiunea se_face cu ajutorul fi> feiului fierbinte, a aburului, a scra-perelor, a godevil-urilor, etc. DEPĂRARE (Ind. piei): Opera-fiune prin Gare . se îndepărtează părul de pe fafa pieilor, pentru a obfine. pielea curată, care poate fi apoi tăbăcită. Se face manual sau cu ajutorul maşinii de- depărat. ( = Depilare). DEPOLARIZARE (Chim.): Operaţiunea de împiedicare a polarizării electrozilor (acumularea la electrozi a produselor, de electroliză), cu ajutorul _ unor substanfe capabile să intre în combinafie cu'subsfan-fele liberate. DEPOU 1. (Tehn.): Remiză în care stafionează vagoanele motoare şi remorcele de tramvaiu, când nu sunt în circulafie. — 2. (C. /.): Unj- DEPOZIT 130 DERIV AR tate feroviară pentru exploatarea şi întrejinerea locomotivelor. DEPOZIT (Gen.)-' 1- Rezultatul unei depuneri. — 2. Teren sau clădire în care se depun anumite materiale sau mărfuri. • ~ activ (Elf.): Materie radioactivă solidă, depusă pe suprafeţe expuse radonului, obţinută prin desintegra-rea radioactivă (v. Radioactivitate).. DEPOZIT defritic (Geol.): Depozit care provine din sfărâmarea diferitelor roce şi minerale, sub acţiunea agenţilor naturali (ploaie, vânt, 'temperatură, etc.). DEPRESANT (Mine): Reactiv folosit în flotafia minereurilor, pentru a împiedica definitiv sau numai temporar, flotafia unui anumit minereu. DEPRESARE (Mş.): Operafiunea de desprindere a unei piese asamblate cu o altă piesă prin contact cu presiune, efectuată cU piese mecanice sau hidraulice. \ DEPRESIUNE 1. (Topogr.): Adâncitură de teren; de întindere mare, având forma unei căldări. — 2. (Fiz.): Presiune atmosferică inferioară valorii normale a presiunii, într'un loc oarecare. ~ motoare (Mine): Diferenţa de presiune a aerului, între intrarea şi ieşirea acestuia din exploatările miniere subterane, sau între exteriorul şi interiorul acestor exploatări. DEPUNERE cărbunoasă (Mş.): Depunerea în formă de praf de cărbune în cilindrii motoarelor termice, a combustibilului şi a lubrîfianfilor. ~ catodică (EL): Stratul de metal depus la catod prin electroliză. ~ de piatră (Mş.): Depunerea sărurilor, din apă sau din abur, în căldările de abur, în camerele de apă ale motoarelor şi în turbinele cu abur. DERAIERE (Tehn.); Ieşirea accidentală de pe linie a uneia sau a' mai multor rofi ale unui vehicul sau-a mai multor vehicule de cale ferată. DERANJAMENT pe linia electrică (Elf.): Perturbarea serviciului normal de. funcfionare a unei linii-electrice. DERAPARE (Tehn.): Alunecarea rofilor unui autovehicul, care se deplasează oblic fafă de direcfia de înaintare pe teren. DERIVĂ (unghiu de ~) (Tehn.): Unghiul pe care-l formează în na-vigafie axa unei nave (cap adevărat) cu direcfia sa de deplasare (drum adevărat), sub aefiunea vântului (avion) sau a unui curent marin (vas maritim). DERIVĂ 1. (Av.): Dispozitivul care confribue la menfinerea traiectoriei avionului într'un plan vertical. — 2. (Fologram.): Dispozitivul care permite corectarea abaterii unui vehicul aerian dela direcfia de sbor, impusă prin; schimbarea axei orizontale longitudinale a camerei aerofotogrammefrice cu unghiul de derivă corespunzălor. DERIVARE (Maf.): Operafiune folosită în calculul diferenfial pentru-obţinerea limitei raportului dintre creşterea unei funefiuni şi creşterea corespunzătoare a variabilei, când aceasta tinde către zero. Ex!: dacă funefiunea este y = ax2, în care x este variabila, dând variabilei x o DERIVAT 131 DESECARE creştere Ax, corespunde pentru y A y o creştere Ay, atunci lim = a, este derivata funcţiunii, considerate, când Ax tinde către zero. ; , DERIVAT (Chim.): Substanţă preparată din altă substanţă şi care. de' obiceiu păstrează structura generală a substanţei din care provine. De ex.: nitrobenzenul, C0H5Nb2, este un derivai al benzenului prin înlocuirea unuia din atomii de hidrogen diri fiecare moleculă a benzenului.cu o grupă nitro-(N02). DERIVATĂ (Mat.): Rezultat al : derivării unei funcţiuni 'matematice (v. Funcţie derivată). -DERIVAŢIE I.'(Gen.): Ramificaţie secundară a unui curs de apă,, a unei conducte dejluid, a unei canalizări, sau a unei căi de comunicaţie. . — 2r (Elf.): Ramificaţie a unei conducte electrice. r; DERIVOMEŢRU (Av.): Instrument folosit lă bordul avionului pentru măsurarea unghiului de derivă. DERMĂ (ind. pie/.): Pătura mijlocie a pielei, cuprinsă^ între epidermă şi subdermă. - DERMATOL (Chim.): Subgalatde bismut; pulbere galbenă, amorfă, folosită în Farmacie. - DES AGREGARE (Ch/m.): Transformarea chimică a unui material sau a unei substanţe — insolubile în disolvanţii obişnuiţi — în una sau în mai multe substanţe, dintre care cel puţin uria să fie solubilă. ~ a unui minereu (Mefl.): Operaţiune metalurgică, constând într'o încălzire urm afă de o răcire bruscă a minereului, cu .scopul de a-l transforma într'un produs mâi poros, cu o suprafaţă mai mare de acţiUne pentru gaze. DESBENZINARE. V. Degazolinare.. DESCĂRCARE elecfrică (Elt.): Pierdere sau micşorare a sarcinii.elec- • trice libere a unui conductor electric! ~ în gaze (Elf.): Trecerea elec- , tricităţii printr'un gaz. In descărcările în arc (care se. pot produce şi. la presiunea atmosferică)- electrodul negativ (catodul) frebue să aibă o temperatură înaltă, din cauza căreia se produce emisiunea de elec- . troni care constitue- curentul electric. Descărcările în gaze la presiune scăzută^ (descărcări luminescente) j sunt datorite trecerii prin gaz a electronilor produşi de catod prin fenomene de altă natură decât cele termice. Radiaţia luminoasă emisă de moleculele gazului ciocnit de eilectroni este folosită în tuburile luminoase cu descărcare. -. DESCINTRARE (Consfr.): Operaţiunea de îndepărtare â cintrelor după terminarea construirii unui arc sau a unei bolţi de zidărie, .de beton, etc. , • " ’ DESCOMPUNERE (Ch.m.): Desfacerea unui compus chimic în componenţi mai simpli. De ex.: oxidul de mercur, HgO, se descompune/prin încălzire, în mercur şi oxigen. DESCRIPTIVĂ, geometrie ~ (Maf.). V. Geometrie descriptivă. DESEATINĂ (Tehn.):. Unitate de suprafaţă folosită în URSS, având cca 10 9(50 m2. . DESECARE (Hidr.): Lucrare de ameliorare fundară, care constă în DESEMULSIONARE -'-132 DESINCRUSTANT eliminarea prisosului de apă de pe solurile umede sau mlăştinoase, spre a face posibilă cultivarea lor. DESEMULSIONARE (Tehn.): Ope-rafiunea frecventă în industria petrolieră, a grăsimilor, a uleiurilor vegetale, etc. care constă în separarea unei emulsii în componenţii ei. Metodele utilizate sunt: decantarea prin încălzire, centrifugarea, ' metode electrice, .fizico-chimice cu reactivi, etc. . - DESEN artistic (Tehn.): Desen executat cu mâna liberă, după natură sau după modelul dat; este între-' buirifatîn arhitectură, în pictură, etc., atât pentru studiu cât şi'pentru executarea definitivă a picturii, a schiţei, etc. ' ' ~ cartografic (7ehn.): Desen redat sub formă de hartă sau de plan topografic, care reprezintă o regiune geografică sau o porţiune de teren, împreună cu formele, elementele naturale (dealuri, văi, etc.). şi. elementele artificiale (căi de comunicaţie, construcţii, etc.) folosind proiecţii cartografice, curbe de nivel*, semne convenţionale, etc. ~ industrial (Tehn.): Desen care -reprezintă construcţii mecanice de orice fel (maşini, aparate, organe de maşini, etc.), folosind de obiceiu proiecţia ortogonală şi anumite reguli de reprezentare. ~ tehnic (Tehn.): Reprezentarea prin desenr> cu înscrierea dimensiunilor, a obiectelor şi a problemelor tehnice, folosind redarea planului, atât în.proiecţie orizontală' cât şi în proiecţie vetticală (elevaţii, secţiuni, profile, etc.), la o anumită scară de reprezentare. DEŞEU (Tehn.): Parte din materia primă, sau dintr'un material, cane-cade în decursul prelucrării şi . nu mai poate fi valorificată direct penfru acea prelucrare. DESFĂŞURATĂ (Maf.): Locul geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date numită desfăşurătoare; tangentele desfăşuratei sunt' normalele curbei date. ■ ' DESFĂŞURĂTOARE (Maf.): Curba care admite ca desfăşurată o curbă dată. DESFIBRATOR (Ind.fexf.): Maşină-unealtă penfru destrămat resturile de fire toarse. DESHIDRATARE' (Chim.): 1. Eliminarea de apă din moleculele unei . substanţe prin acţiunea căldurii, adesea în prezenţa unor catalizatori sau prin acţiunea agenţilor des-hidratanţi ’ ca, de ex., acidul sulfuric concentrat. — 2. Eliminarea aper din cristale prin încălzire, distilare sau prin acţiune chimică. DESINCRUSTARE (Tehn.): Operaţiunea de îndepărtare a depuneri-lor-de pia'tră în căldările cu abur, în maşinile termice sau în turbinele -cu abur, sau operaţiunea de împiedecare a acestor depuneri. Operaţiunea se face cu; ajutorul desin-crusfanţilor; uneori, depunerile surit îndepărtate şi pe cale mecanică. DESINCRUSTANT (Tehn,): Substanţă care se întroduce în căldările cu abur. sau' în maşinile termice, pentru a împiedeca .depunerile de piatră sau penfru a le îndepărta după ce s'au format. — DESINFECTANT DETECTARE ' DESINFECTANT (Chim.): Substanţă chimică capabilă să distrugă microorganismele patogene (paraziţii animali şi vegetali). DESINTEGRARE (Fiz.): Transformarea atomului unui element in atomul altui'element, însoţită de fenomene radioactive, sub forma de emisiune de corpusculi: electroni (raze fi), helioni (raze a), uneori şi raze y; ' DESINTEGRATOR (Tehn.):Moară formată din două discuri cu bare,, care se învârtesc în sensurj opuse în interiorul unei carcase; e folosită la măcinarea materialelor semidure (gips, sare, etc.) sau fibroase (as-bestf"coji, oase, etc.). DESMIRIŞTIRE (Agr,): întoarcerea scoarţei miriştii cu. plugul sau cu polidiscul, la o adâncime de 5 până la 7. cm. Mijloc de luptă împotriva îmburuienirii şi a insectelor vătămătoare.. Desmiriştirea trebue făcută îndată după strângerea recoltei. DESMODROMICĂ (Tehn.): Calitate a legăturii între două puncte ale unui mecanism,dacă vitesa unuia antrenează o vitesă bine determinată a celuilalt. DESOXIDARE (Meii.): Opera- ţiunea de rafinare a metalelor prin introducerea, în baia topită, a unei substanţe care are o afinitate mai mare penfru oxigen decât baia metalică şi deci absoarbe oxigenul existent. Substanţe desoxidanfe sunt: Mn,Si, Al,Ti, Zr, Ca, etc. pentru otel; P;. As, Ag, Sn, etc./ penfru cupru. DESPRĂFUIRE 1. (Tehn.): Operaţiunea prin care se retine praful din aer şi din gazele de ardere ale cărbunilor;, operaţiunea se face .din motive de ordin sanitar, pentru ’ a împiedeca degradarea regiunii-• sau penfru a folosi pulberile recuperate. — 2. (Ind. cb.): Operafiunea de extragere pe cale uscată a prafului din cărbune, cu ajutorul sitelor, al cicloanelor, etc. DESŢELENIRE 1. (Agroll) : Arătură 1 de întoarcere a unei pârloage, unei suprafeţe unde a crescut iarba, etc. Se mai spune. spargerea pajiştei. — 2. (Agr.); Arătură făcută terenurilor necultivate pentru a le'da altă folosinţă. DETALIU de construcţie '(Tehn.): Desen al unei părţi: dintr'o construcţiei sau dintr'o maşină, executat la scară mare, pentru a fi mai clar. DETALONARE (Mş.-une/fe); Operaţiunea de prelucrare a spatelui muchiei de tăiere a unei unelte (ex.: burghiul" de filet, dinţii unei ' freze), după o spirală logaritmică, al cărei centru se găseşte în axa uneltei; operaţiunea se face cu ajutorul unor maşini speciale de de-talonaf sau prin dispozitive montate pe strunguri paralele. DETAŞARE (Gen.): Operaţiunea de a desface ceea ce este îngreunat printr'un mijloc oarecare. DETAŞARE (Gen.): Operafiunea de desprindere a unei porţiuni dintr'un material, sau de desprindere a unui obiect sau- a unui material de altul cu care e unit în mod fizic. DETECTARE (Tehn.): Operaţiunea de a găsi, de a descoperi, de a identifica un obiect, un corp, un fenomen oarecare. Ex.: Detectarea grizuului într'o mină; detectarea DETECŢIE DETRITUS avioanelor; detectarea radio-elec-trică, etc. . ... DETECŢIE (Tehn.): Rezultatul operaţiunii de detectare. DETECŢIA grizuului (Mine): Operaţiunea de determinare a prezenţei şi a procentului de grizu din atmosfe.ra unei. exploatări 'miniere subterane. . DETECTOR. î. (Gen.): Dispozitiv folosit pentru a constata prezenţa unui corp sau a unui fenomen./ — 2. (El.): Dispozitiv folosit pentru transformarea unui cur.ent alternativ produsyde undele electromagnetice radiofonice, în curent continuu, în aparatele -de radiorecepţie. Constă fie dintr'un detector cu cristal, azi aproape ieşit din uz, fie dintr'o lampă rectificatoare. ~ cu cristal (E/.): Dispozitiv pentru convertirea unui curent alternativ produs de unde electromagnetice radiofonice,, într'un curent continuu capabil de a produce sunete într'un receptor telefonic. E format dintr'o sârmă subţire în contact cu un cristal de galena (PbS) sau cu o altă substanţă adecvată. Acest dispozitiv are proprietatea de a fi un^conducfor mai bun de electricitate într'un sens, suprimând astfel cea mai mare parte a curentului de. celălalt sens. DETERGENT (Ind.' fexf.): Substanţă chimică întrebuinţată în industria textilă pentru netezirea,, degresarea şi detaşarea fibrelor. ,, DETERIORA, a ~ (Gen.): A strica; a aduce în stare rea. DETERMINANT (Maf.): Simbol matematic compus din n2 elemente sau valori date, dispuse în n linii şi. n coloane şi care reprezintă o expresie algebrică. De ex.: a2' bi b2 ninanfu sau l Î! ? h l “ Sl C3— ai'bs C2 ~ 83 c3 + Oj 02 03 , , + a2 ^3 C1 ~r a3 Vi c2 — a3 d2 c1- | Q C2 Cj ( (Determinanlul de ordinul -trei), etc. DETERMINARE (Gen,): Op.era- ţiunea de a stabili ceva în mod exact. DETERSIUNE (Chim)): Proprietatea unor materiale.de a deslipi peliculele de bitum care se formează pe suprafaţa lor; de ex. argila des-lipeşte .bitumul, din cauză' că este hidrofilă şi deci se umflă; de aceea frebue calcinată, înainte de ,a fi tratată cu bitufn. ţ DETONANT (Expl.): Calitatea unui exploziv de a detona. DETONAŢIE (Chim.): Arderea rapidă a unei substanţe sau a unui combustibil, care se produce într'un spaţiu închis, însoţită de o desvoltare aproape instantanee' de gaze şi de un sgomot caracterislic (detunătură, ciocănire). (V. şi Cifră octanică). DETONATOR (Exp/.): Agent mecanic sau chimic care produce de-tonaţia unei substanţe'explozive. DETRITIC (Pefr.): Calitate a unei roce de a proveni din altă rocă, printr'o acţiune mecanică de des-agregare a agenţilor externi. DETRITUS 1. (Geol,)! Sedimentele necimentate, rezultate din acţiunea-mecanică de desagregare şi de descompunere a agenţilor externi asupra unor roce existente mai dinainte. — 2: (Mine): Materialul rezultat la săparea unei sonde şi care urmează = 3i fc>2 — bi de-ordinul doi), DETUBARE 135 DEVIZ ESTIMATIV să fie evacuat. — 3. (Drum.): Materialul rezultat din uzura pe cale mecanică a pietrelor unei şosele; detritusul rezultat prin scarificare este îndepărtat prin ciuruire, recu-perându-se pietrele mari. DETUBARE (Mine): Operafiunea de extragere a coloanelor recuperabile din sondele petroliere care urmează să fie abandonate. Extragerea se face prin tăiere, spinte-care, torpilare sau deşurubare. DEUTERIU (Chim.): D. Hidrogen greu. Isotop al hidrogenului. Gr. at. 2. Se găseşte în mici cantităţi în apă, sub formă de .oxid,. DaO. (= Apă grea). - DEVELOPARE fotografică (Foto.): Aefiunea anumitor substanfe chimice, de obiceiu substanfe re-ducătoare organice, asupra unei -,plăci, a unui film sau a hârtiei fotografice care a fost expusă, pentru a face să apară imaginea. Pe suprafeţele caţe au fost expuse la lumină, developantul reduce sărurile de argint în argint metalic, care rămâne sub forma unui strat negru (v. Fotografie). DEVELOPATOR 1. (Foto.): Amestecul de subslanfe chimice în soluţie, prin aefiunea cărora se face developarea fotografică. Developatorul poate fi anorganic (sulfat de fier, hidrosulfit de sodiu, oxalat feros), când este întrebuinfat la developarea plăcilor de colodru umed, — sau organic(metol, hidrochinonă), când este întrebuinfat la developarea plăcilor umede cu. emulsie, a plăcilor uscate, a filmelor şi a hârtiei cu gelatinobromură de ar- gint. — 2. (Ind. text.): Substanfă chimică care desvoltă colorantul fixat pe fibra'ţesăturii. DEVERSARE (Hidr.): Ieşirea din -albie â unui curs de apă, peste malurile lui-sau trecerea peste un deversor. DEVERSOR î.(Tehn.): Instalafiesau piesă în formă de perete despărţitor — care se aşază într'un curs de apă, (sau într'o conductă sau canal) astfel ca să menţină un nivel constant îri amontele (în partea de sus) — peretelui respectiv. — 2. (Hidr.): Deschizătură,- la partea superioară a unui baraj, prin care se scurge lichidul; poate-fi de seefiuni diferite, după scopuri: înnecat, lateral perfect ventilat. ' DEVIAŢIE (Fiz.): Unghiul format de orientarea razei de lumină emergente cu orientareâ razei incidente pe suprafafa despărfitoare a două medii transparente sau printr'o piesă optică, de ex. printr'o prismă. ~ a busolei (Tehn.):,Unghiul format de acul magnetic al unei busole cu meridianul magnetic. . DEVIERE (Gen.): Schimbarea de direefie a unui corp .în mişcare. DEVITRIFICAREA sticîei (Tehn): Cristalizarea sticlei (care este în mod obişnuit un amestec amorf); care are ca urmare trecerea ei într'o ’ stare mefâstabilă. Prin cristalizare, sticla îşi pierde transparenfa ei caracteristică. • ' , DEVIZ esfimafiv (Tehn.): Eva- luarea inifială a cantităfilor diferitelor feluri de materiale şi de piese, cât şi a manoperei necesare penfru e-xecutarea unei construcfii, a unei .DEVIZEU 36 DIAGENEZĂ maşini, a unei lucrări, etc. proiectate — cum şi a preţului, incluziv regia şi alte sarcini. DEVIZEU (Ind. alim:):, Fiecare din ochiurile sitelor de mătase folosite la cernerea produselor rezultate din măcinarea industrială a grâului. ' . DEVONIAN (Geol ). A treia perioadă a erei primare a Paleozoi-cului, cuprinzând: Devonianul inferior, mediu şi superior. DEXTRINĂ (Chim.): Unul din pro-duşii de transformare ai amidonului; se obţine din amidon, 1 fie prin acţiunea căldurii la:. 180—220°,-fie prin acţiunea acizilor diluaţi, fie prin acfiunea fermenţilor (diastazelor). DEXÎROGIR (Chim.): Substanţă chimică care roteşte spre dreapta planul de polarizare al luminii polarizate.' (V, Activitate optică). DEXTROZĂ '(Chim.). V. Glucoza.. DIABAZ (Pefr.): Rocă eruptivă bazică, de obiceiu efuzivă, uneori filo--riiană, de. coloare verzuie,: având compoziţia , bazaltului, dar cu o structură ofitică, caracteristică. DIACLAZE (Geol.): Fisuri (crăpături) produse în roce, fie de către forţele tectonice tangenţiale de compresiune, mai rar de tensiune, fie prin tensiuni interioare, fără deplasări mari ale porţiunilor respective. Sunt umplute uneori cu gips, calcit,. etc. In cariere, desprinderea blocurilor de dimensiuni mai mari se poate face de-a-lungul acestor fisuri. ' DIAFANOMETRU (Canal.): Aparat folosit pentru determinarea tur-burelii apei, prin măsurarea transparenţei ei. - DIAFONiE (Tele.): Efect al cuplajului dăunător dintre două circuite de electrocomunicaţii, care se manifestă prin faptul că semnele transmise pe unul din circuite sunt primite şi de-., aparatele de recepţie ale- celuilalt circuit. DIAFRAGMĂ 1. (Elf;): Placă subţire de metal'sau de alt material, folosită de- obiceiu pentru transformarea oscilaţiilor, electrice în unde sonore prin Vibraţie; de ex. în receptoarele telefonice. — 2. (Hidr.): Dispozitiv introdus înlr'o conductă . pentru a măsura . debitul şi vitesa lichidului. — 3. (Opf.): Placă opacă cu o deschidere care are în general un diametru reglabil., care limitează porţiunea ytilă a unei piese optice, de ex. a obiectivului unui instrument; diafragma elimină razele vizuale periferice care dau naştere' la reflexii, aberaţii, etc. şi determină zona maximă de intrare a fasciculului de lumină, care pătrunde şi parcurge efectiv obiectivul. ~ acustică (Fiz.): Diafragmă.care reproduce undele sonore; de ex. diafragmă de fonograf, etc. D1AFRAGMARE (Opf.); Introducerea uneia sau. a mai multor diafragme pe traiectul unui fascicul de raze de lumină, limitând astfel deschiderea fasciculului. DIAGENEZĂ- (Pefr.): Transformă-. rile chimice şi;mineralogice suferite de rocele sedimentare, după -depunerea lor sub acţiunea apelor în circulaţie. Ex.: disolvarea, oxi-darea, hidratarea, cimentarea, dolo-mitizarea, silicifierea, încărbunarea, DIAGONALĂ 137 DIALIZĂ bituminizarea, etc. sunt fenomene de. diageneza. - DIAGONALĂ 1. (Maf.): Segment de dreaptă care uneşte'două vârfuri AC; AD; BD; BE; CE; =■ diagonalele pentagonului. care nu sunt vecine ale unui poligon sau ale unui poliedru. — 2. (Consfr.): Bară înclinatăjegând două noduri ale unei grinzi cu zăbrele. — 3. (C.f.) rPorfiunea de linie care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta, cu ajutorul unui schimbător de cale. DIAGRAMĂ (Tehn.): Reprezentare grafică, într'un plan, construită pe baze geometrice (în coordonate rectangulare sau polare), care redă ^„legătura funcţională dintre o mărime şi una sau două alte mărimi diferite (parametri); putem avea deci: a) diagramă cu un parametru, care arată modul de variafie al unei mărimi în funcţie de o singură varia- bilă (parametru) independent, şi b) diagramă cu doi parametri, care arată modul de variafie al unei mărimi în funcfie de două variabile (doi parametri) independente. Fig. pag. 138. [ DIALECTICĂ (Gen.): „Dialectica provine dela cuvântul grecesc „dia-lego", care înseamnă a discuta, a polemiza. Sub dialectică se înţelegea, în Antichitate, arfa de a ajunge la adevăr, descoperind contraziceri în raţionamentul adversarului şi biruind aceste contraziceri. In Antichitate, unii filosofi socoteau că descoperirea contrazicerilor în gândire şi ciocnirea părerilor contrarii con-, stitue cel mai bun mijloc de a ajunge la adevăr. Acest mod dialectic de gândire, extins mai târziu asupra fenomenelor naturii, a devenit metoda dialectică de cunoaştere a naturii, metodă care priveşte fenomenele naturii ca fenomene în veşnică mişcare şi schimbare, iardesvoltarea naturiica rezultat al acţiunii reciproce a forţelor contrarii în natură". I. V. STALIN, „Despre Materialismul dialectic şi istoric", din „Problemele Leninismului", Edit. P. M. R., Ed. II, p.' 848-849). „DIALIZĂ (Chim.): Separarea co-loizilor aflafi într'o solufie, de alte substanfe disolvate (crisfaloizi), prin unele membrane animale sau vegetale, ca, de ex., hârtia de pergament. Aceste membrane sunt permeabile pentru moleculele mai mici ale cristaloizilor, nu lasă însă să treacă particulele substanţelor în stare coloidală. DIALiZATOR 138 DIAUZOR ------■ diagrama fier-cemenfifă de echilibru mefasfabil; ------------diagrama fier-grafif de echilibru slabii; A B C D) curba „liquidus"; AHJECF) curba „solidus"; C) puncf eufecfic stabil; C' puncf eufecfic grafific (4,250/0C); S) puncf eufecfoid (£ 0,850/0C); 5' puncf eufecfoid grafific (SO,7<>/oC); I) lichid omogen în fuziune; II) fichid-j-ausfenifă (crisfale mixfe sau solufie solidă) ///) lichid + cemenf'ifă primară; IV) ausfenjfă; V) ledeburifă-j-ausfenifă-j-cemenf ifă secundară; VI) ledebur'ifă-j-ausferiifă+cemenfifă primară; VII) ferifă-f-ausfenifă; VIII) ausîenîfă-f-cemenfifă secundară; IX) ferifă+perlîfă; X) perlifă-f-cemenfifă secundară; XI) ausfenifă în descompunere-ţ-ledeburifă; X//) ledeburîfă+cemenfifă primară; XIII) ferifă-fcemenfifă ferjiară; XIV) ferifă (crisfale mixfe a);. XV) fier 6-f-f ier y; XVI) crisfale mixfe 5; XV/I) lichid-j—fîer 5. • DIALIZATOR (Chim.): Aparaf pentru efectuarea dializei unei soiuţii coloidale; e formaf dintr’un vas, despăr|it în. două prinfr'o membrană semipermeabilă de pergament. In mod mai rudimentar se obfine acelaşi rezulfaf prin scufundarea sau suspendarea unei băşici de animal, îndeplinind rolul de membrană, în solujie. Dacă vasul conţine în soluţie afâf. coloizi cât şi cristaloizi, în urma acestei operaţiuni rezultă o soluţie coloidală pură. DIALIZOR. V. Dializator. DJAMAGNETIC 13.9 DIATERMAN Dl AM AGNETIC '(Fiz.): Corp care are caliiafea de a se deplasa din spre regiunile cu o intensitate mak mare ale unui câmp magnetic spre cele cu intensitate mai mică, şi de a se aşeza cu ■ dimensiunea cea mai mare în unghiu drept fafă de acel dă mp.. DIAMAGNETISM (Fiz.): Capitol al Magnetismului, care se ocupă cu studiul ' proprietăţilor substanfelor diamagnetice. DIAMANT 1. (Arfe gr.): Corp de literă de 4 puncte tipografice; este cel mai mic corp de literă' folosit în prezent. — 2. (Mineral.)': Formă naturală cristalină alotropică (v. Alo-tropie) a carbonului. E incolorîn stare pură, uneori colorat, datorită urme-lordeimpurităfi. Are unjndice de re-fracfie foarte ridicat şi o putere dis-persivă ridicată. E cel mai dur corp chimic cunoscut. E folosit pentru instrumente de tăiat şi pentru burghie, datorită durităfii sale, şi ca piatră prefioasă, datorită puterii sale de reflexie şi de.refracfie a luminii cum şi rarităţii sale. 3. (Tebn.): 1. Diamant de rectificat; unealtă construită dintr'un diamant fixat într'un suport de ofel, folosită la formarea şi rectificarea discurilor de polisor. —2. Diamant de tăiat geamuri,- unealtă construită "dintr'un diamant, comun, fixat într'un suport metalic, folosită la tăierea sticlei. artificial (Chim.); Substanfă asemănătoare diamantului, obfinută prin disolvarea carbonului în fier topit şi răcirea bruscă a masei topite. Carbonul fiind supus unor presiuni foarle mari, datorită contracfiei brusce a masei exterioare, se ob-fin cristale de carbon .de dimensiuni foarte reduse, cel mai mare măsurând -0,5 mm în diametru. pulbere de ~ (Tehn.): Pulbere abrazivă, care se obfine din fragmente de diamant impur. • DIAMANTINĂ (Tehn.): Pulbere abrazivă artificială, cu bază de oxid de aluminiu, folosită în special la polisarea pieselor de ofel. DIAMETRU (Geom.): Coarda care trece prin centrul unei curbe sau al unei suprafeţe. . ~ nominal. V. Dimensiune nominală. ~ standardizat (Mş). V. Dimen-* siune standard. DIAPASOft (Fiz.): Instrument format dintr'o bară de ofel îndoită în formă de U şi care se prelungeşte la bază cu un picior; e folosit penfru. producerea unui sunet pur, care variază cu grosimea şi lungimea lui. DIAPOZITIV (Fiz.): Pozitiv fotografic copiat pe sticlă sau pe alt .suport transparent, de pe negativul obfinut la fotografiere. DIASPORAMETRU (Fiz.): Aparat care determină curbura pe care trebue să o aibă o lentilă de substanfă dată, pentru a acromatiza o altă lentilă data. DIASŢAZĂ (Chim.): Enzimă con-fi nufă în malf (orz încolfit şi prăjit)» care transformă amidonul în mal-toză în cursul procesului de fabricare a berii. DIATERMAN (Fiz.): Proprietatea unei substanfe de a lăsa să freacă • blATERMIE 140 DIESEL, MOTOR prin ea căldura; corespunde cu ceea ce esfe fransparenfa pentru lumină. DIATERMIE (Gen.): Metodă de tratament medical, constând din încălzirea ţesuturilor corpului' prin trecerea unei descărcări electrice de înaltă frecventă. DIATOMEE (Bot.): Alge mici (monocelulare) elementare, având cochilie de silice. DIATOMIC (Chim.): Substanfă formată din molecule având câte doi atomi; de ex. hidrogenul, cu ■ molecula H2. DIATOMITE (Mineral.): Sedimente silicioase formate din cochilii de diatomee. DIBLU (Tehn.): Bucată de lemn sau de metal care se fixează într'o scobitură făcută în zidărie şi care serveşte la prinderea de ea (cu .un şurub sau cu un cuiu) a unei piesedate. DICHICIU (Ind. încălf.): Unealtă confecţionată din lemn, cu ajutorul căreia cismarul execută diferite desene pe talpa sau pe pielea încălţămintei. ( —Găbant). DICLORETAN (Chim.): CICH2— —CH2CI. Lichid greu, incolor, cu p. f. 84° C, întrebuinţat mult ca solvent. DIEDRU (Mal.): Figura formată Diedru. din două semiplane care se inter- sectează după o dreaptă numită muchia diedrului. ~ drept (Maf.): Figura formată de două plane perpendiculare. DIELECTRIC (El.): Mediu în care poate exista un câmp electrostatic fără a cauza deplasarea sarcinilor. Mediu rău conducător de electricitate, ca gazele, vaporii, parafina topită, etc. DIELECTRICĂ, constantă ~ absolută (E/f.): Permefivitaîe absolută. DIESEL, motor ~ (Mş.): Motor cu ardere internă, - în care combustibilul motor, injectat în masa de aer a cilindrului, se aprinde automat prin temperatura destul de înaltă realizată printr'p comprimare prealabilă; raportul de compresiune obişnuit variază între 12:1 şi 22 : 1 şi dă o presiune finală de 25”*60 at şi o temperatură finală de 500-700°. - motor ~ în doi timpi (Mş. ferm.): Motor Diesel care func- ţionează după ciclul în doi timpi şi anume: în primul timp, spălarea gazelor de ardere, admisia aerului proaspăt şi compresiunea cu injec-^. fia, iar în al doilea timp, arderea urmată de expansiune şi începutul evacuării; din două curse ale pis- > tonului, una este motoare. Fig. motor ~ în patru timpi (Mş. ferm.): Motor Diesel care funcţionează după ciclul în patru timpi şi anume: aspiraţia aerului la presiune constantă; compresiunea adia-batică, injecfia şi arderea sub presiune constantă; expansiunea adia-baticâ; răcirea şi evacuarea la presiune constantă. Din patru curse DIFERENŢA 141 DIFUZIUNE alfe pistonului, una este motoare. Fig. DIFERENŢĂ de nivel (Topogr.): Diferenţa dintre altitudinile a două puncte ferestre. DIFERENŢĂ de potenţial electric (El.): Lucrul mecanic efec- tuat -» prin mişcarea dela. un punct la celălalt a unităţii de sarcină elec-.trică pozitivă. Unitatea practică de diferenţă de poten}ial est& voltul. Când două puncte au potenţiale electrice diferite se spune că între ele există o diferenţă de potenţial. Dacă unim aceste puncte prin-tr'un conductor, acesta va fi străbătut de un curent electric. DIFERENŢĂ vectorială. V. Diferenţa a doi vectori. DIFERENŢIAL (Mş.): Angrenaj cu Jfcjraf rotitor, în care se rotesc cel puţin palru rofi dinfate, dintre care trei sunt calate pe trei axe rotitoare şi care realizează o astfel de cuplare, încât turafia uneia din axe e proporfională cu diferenfa sau cu suma turaţiilor celorlalte două. mecanism ~ (Mş.); Sistem suplementar de angrenaje al unor maşini de frezat, care permite fre-zarea mai precisă, printr'un avans de-rotafie suplementar în timpul tăierii. şurub ~ (Mş.): Dispozitiv care constă dintr'o tijă cu două filete de acelaşi sens, cu păsurile foarte pufin diferite, cu unul din filfe-te-înşurubat într'un cadru, pe al doilea deplasându-se o piulifă. La o ro-tafie completă a tijei, piulifa se deplasează fafă de cadru numai cu diferenfa dintre păsuri, aşa încât se. objin deplasări relativ mici, combinate cu transmisiuni de forfe relativ mari; acest şurub este folosit la piese, vinciuri, etc., cum şi la dispozitive de reglare şi de măsură. DIFERENŢIALĂ (Maf.): Diferenţiala unei funcţiuni de o variabilă este egală cu produsul dintre de--rivata funcţiunii şi creşterea variabilei independente; ex.; dacă y = ax, avem: dy = adx. DIFERENŢIERE magmatică (Geof.): Fenomenul ' prin care c magmă inijială, cu o anumită com-pozifie chimică globală, dă naştere la diferite tipuri de roce, de com-pozifii diferite. DIFRACŢIE (Fiz.): Fenomen care se observă când un fascicul luminos' traversează o deschidere îngustă (o fantă) sau întâlneşte muchia unui corp solid şi care apare ca o „ ocolire a marginii obstacolului de către lumină. Dacă se plasează un ecran ceva mai deparle, după ce lumina a fost difractata, pe el se constata, la limita dintre zona luminată şi cea de umbră, benzi luminoase şi întunecoase alternative numite franje de difracfie. Fenomenul dovedeşte natura ondulatorie a luminii. DIFUZ (Tehn.): Răspândit, adică neconcentrat. DIFUZIBIL (Chim. fiz.): Proprietatea unei substanfe de a putea difuza în masa altei substanfe. DIFUZIUNE (Chim.); Răspândirea în toate direcfiile spafiului a moleculelor unui gaz sau ale unui li- DIFUZIUNE -142 DILATAŢIE chid, în inferiorul masei altui corp cu care esfe în contact, datorită numai mişcării lor şi nu unei for}e exterioare. DIFUZIUNE, călire prin ~ (Mefl.): Tratament termic superficial, de ex. cementarea sau nifrurarea, în .care se difuzează un gaz care confine carbon sau azot, la suprafafa oţe-lului, penfru a-i mări duritatea superficială. recoacere prin ~ (Mefl.): Tratament de recoacere de lungă durată la temperatură înaltă, care ie aplică o|elului turnat, penfru a se înlătura părţile de metal solidificate sau cristalizate, îmbunătă-findu-i astfel structura. DIFUZIUNEA luminii (Fiz.): Răspândirea -în toate direcţiile a razelor de lumină, produsă prin trecerea printr'un mediu translucid sau turbure. DIFUZOR 1. (Mş.): Ajutaj con-vergent-divergenf din camera de amestec a carburatoarelor cu injecţie, .în care răspunde jiclorul principal. — 2. (El., Tel.): Trans- formator electroacustic care transformă puterea electromagnetică a unor curenţi şi a unor tensiuni (de conversaţie) în putere sonoră, într'un sistem electromecanic, în care se produce forţa motoare care se exercită, direct sau indirect, asupra radiatorului acustic al difuzorului. ( = Difuzor acustic). DIG (Constr.): Construcţie de pământ, de piatră, de zidărie, etc., de lungime mare în raport cu lăţimea, şi de secţiune (în general) trapezoidală, făcută în lungul unei văi pe ţărmul mării sau pe marginea unui curs de apă, penfru a împiedeca sau a limita revărsările, pentru a izola de ape anumite porfiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, etc. După scopul deservit şi modul lor de situare se deosebesc: dig longitudinal şi dig transversal, dig insubmersibil, etc. DIGESTIE (Chim, biol.); Totalitatea operaţiunilor mecanice, fizice şi chimice la care sunt supuse substanţele alimentare în aparatul digestiv, spre a fi asimilate. DILATAŢIE (Fiz.): Creşterea dimensiunilor unui obiect material,’ supus anumitor acţiuni fizice, de obiceiu acţiunii căldurii. ~ absolută (a unui fluid) (F/z.): Dilataţie reală, care ţine seamă şi de dilataţia vasului în care se află fluidul. Coeficientul de dilataţie absolută esfe egal cu suma dintre coeficientul de dilataţie relativă (aparentă) a lichidului şi coeficientul de dilataţie cubică a vasului care-l conţine. ~ aparentă (Fiz.): Dilataţia relativă a unui fluid, adică acea dilataţie la care nu se ţine seamă de dilataţia vasului în care se găseşte. coeficient de ~ (Fiz.): (1) Lineară = Creşterea în lungime produsă de o creştere de temperatură de 1°, raportată la unitatea de lungime iniţială a unui' corp. (2) Cubică = Creşterea în yolum produsă de o creştere de tempe-; rai ură de 1°, raportată la unitatea de volum iniţial; e aproximativ DILATOMETRIE 143 DINA triplul coeficientului de dilatare lineara a'aceleiaşi substanfe. DILATOMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei,’în care se studiază dila-tafia termică a corpurilor. DILATOMETRU (F/z.): 1. Aparat pentru măsurarea dilatafiei corpurilor. sau pentru a urmări eventualele modificări fizico-chimice care se pr'odtic (în cursul unui ciclu termic) ‘ într'un aliaj, înregistrând aceste modificări. — 2. Aparat cu ajutorul căruia se determină coeficientul de dilatafie a! lichidelor. DILUARE (Chim.): 1. Micşorarea concentratei unei solufii. — 2. Volumul solufiei, exprimat de obiceiu în litri, care confine cantitatea de substanfă, exprimată fie în qrame, fie în molecule-gram. ~ a fontei (Mef/.): • Procedeu de afinare a fontei brute prin amestecarea fontei lichide cu ofel moale din deşeuri. DILUVIU (Geo/.): Prima parte a Erei cuaternare. DIMENSIONARE (Rez. maf.). Operafiunea prin care se stabilesc, cu ajutorul calculului, dimensiunile unei’ construcjii, ale unei maşini, ale unui aparat, etc., după carac-teristicele impuse de norme, caiete de sarcini, etc., pentru a rezista la sarcinile ce-i revin. DIMENSIUNE (Gen.): 1. Fiecare din mărimile scalare cu ajutorul cărora se poate determina pozifia unui punct. Spafiul are trei dimensiuni, de ex. lungimea, lăfimea şi înălţimea — sau; raza vectoare, unghiul de latitudine, etc. O suprafafă are două dimensiuni, de ex. lungimea şi lăfimea. ~ efectivă (Tehn.): Dimensiunea pe care o are, de* fapt, o piesă ; ea poate fi: dimensiune maximă : când are valoarea cea mai mare a dimensiunii efective ; şi dimensiune minimă: când are’valoarea cea mai mică a--dimensiunii efective.. 'v nominală (Tehn.): Dimensiunea pentru care se proiectează o piesă (ex.: diametrul nominal).1' ~ standard (Tehn.).'Dimensiune aleasă după anumite considerafii, pentru simplificarea şi unificarea operaţiunilor şi a fabricatei, pentru utilizarea' rafională a materialelor, îmbunăfăfirea calităfii şi reducerea prefului de cost (ex.: diametru standard). ( = Dimefisiune normată; Dimensiune normalizată ; Dimensiune standardizată). 'DIMERLIE (Tehn.): Unitate veche de măsură a capacităţii, pentru cereale, întrebuinţată în Moldova şi în Banat; 1 dimerlie = 21,5 litri.' (= Banifă). •DIMIE (Ind. făr.): Stofă groasă de lână, care se confecţionează la piua fărănească. DIMORF (Chim.): Calitatea unei substanfe chimice sau a unor miner rale de a cristaliza în doua faze diferite. DIMORFISM (Minera/.): Proprietatea unor substanfe chimice sau a unor minei;ale-.de a cristaliza în două forme diferite. DINĂ (Fiz.): Unitatea de forfă în sistemul CGS. Forfa care imprimă punctului material cu masa de un gram accelerafia de 1 cm /sec3. DINAM 144 DIOPTRICĂ DINAM (Elf.): 1.- Aparat penfru transformarea energiei mecanice.în energie electrică sau invers, Se bazează pe faptul că străbaterea unui câmp magnetic neuniform de către un conductor electric produce un curent electric care străbate conductorul (v. Inducjie). In forma sa cea mai simplă, un dinam constă dintr'un electromagnet puternic, între polii căruia se roteşte , un, conductor format din una sau din mai multe bobine. Energia mecanică a rotajiei este astfel transformată într'un curent electric care^stră-bate conductorul..— 2. Generator , de curent continuu. DINAMETRU (F/z.): Aparat folosit pentru determinarea grosismen-tului lunetelor. 0 . DINAMICĂ (Fiz.): Ramură a Mecanicei, care.se ocupă cu studiul matematic şi fizic al comportării corpurilor supuse acfiunii unor forfe care produc modificări ale stării de mişcare sau de repaus a acestor corpuri. DINAMITĂ (Chim.): Exploziv format din nitroglicerină absorbită într'un material de bază, care poate fi inert (pămânjel, praf de cretă, etc.) sau activ (nitroceluloză, fulmi-coton, etc.). DINAMITIERĂ (Mine): Magazie subterană, cu accesul în formă de L, cu canale de ventilafie, -construită în locuri depărtate de drumurile de circulajie şi care serveşte la păstrarea dinamitei. DINAMOMETRU (Tehn.): Instrument pentru măsurarea for{elor. Din punctul de vedere al construcţiei se deosebesc: dinamometru cu frână, dinamometru cu resort, dina-mometru cu torsiune, dinamometru cu transmisiune, dinamometru electric, dinamometru hidraulic, etc. DINAMOTOR (E/f.): Maşină electrică de curent continuu, cu un inductor şi cu" două înfăşurări induse separate. DINAS, cărămidă ~ (Consfr(): Cărămidă silicioasă refractară. DINIM (Tehn.): Unitate veche de măsură a lungimilor, a suprafeţelor şi a volumelor, întrebuinţată în URSS, valorând: a) lungime : 1 dinim = 2,54 cm ; b) suprafajă: 1 -dinim pătrat = 6,452 cm2; c) vo-, lum : 1 dinim cubic = 16,39 cm3. DINJAR (Ind. făr.): 1. Unealtă cu care se face ceaprazul feres-trăului. — 2. Grăfar care se pune în dreptul scocului morii, spre a opri corpurile străine care vin pe canalul de apă. DINŢARE (M?.): Ansamblul din- • filor unei piese mecanice sau al unui organ de maşină. DINTE (Mş.): Element constitutiv al unor organe de maşini sau al unor unelte, de formă asemănătoare cu a unui dinte de animal. DIODĂ (Elf.): Tub electronic care serveşte la rectificarea curentului alternativ în curent confinuu, fie ca detector, fie ca redresor, şi care e formal dintr'un balon .vid, de sticlă sau de metal, care conjine doi eleclro'zi, unul din ei fiind incandescent în timpul funcţionării. DIOPTRICĂ (F/z.): Capitol al Opticei, care se ocupă- cu studiu fenomenelor de refracţie. DIOPTRIE 145 DISC DIVIZOR 'DIOPTRIE (Fiz.)’ Unilafea în care se exprimă puterea (convergenfa) unei leniile. Convergenfa C, . în dioptrii, esfe • C = —, în care f esfe distanţa focală a lenfilei respective, exprimată în metri. Ex.: o lentilă convergentă având f = 0,50m are C = — = 2 =două dioptrii. DIOPTRU (Fiz.): 1. Ansamblul a două medii transparente, de indici de refracţie diferifi, separate de o suprafafă transparentă plană, sferică, parabolică sau de altă formă. — 2. Dispozitiv sau instrument cu ajutorul căruia se determină linia de. vizare către un punct determinat. DIORAMĂ (Gen.): Tablou care constitue un grup de vederi pictate pe fond transparent (sticlă, etc.), îmbrăţişând dimensiuni mari şi fiind supus unei iluminări cu tonuri de lumină schimbătoare. DIORITE (Pefr.): Roce eruplive de adâncime (plutonice), care confin feldspafi plagioclazi şi amfibdi, cu sau fără mică neagră (biotit). DIPLOGRAF (Tehn.): 1. Aparat cu care se pot face în acelaşi timp, două copii, pe două foi de hârtie diferite. — 2. Maşină care imprimă, în acelaşi timp, caractere ordinare şi semne în relief, pentru uzul orbilor. - DIPMETRU (Mine): Aparat care, introdus în gaura de sondă, măsoară şi înregistrează, într'un anumit punct, deviafia dela verticală, în timpul săpării. DIPOL electric (E/f.): Ansamblul a două sarcini electrice, egale şi de semne contrare, foarfe apropiate una de alfa. (= Dublet electric). ~ electromagnetic (E/f., Radio): Antenă electromagnetică formată din două părfi simetrice, legate la mijloc la un aparat de emisiune sau de recejDfie. DIRECŢIE 1. (Maf.): Proprietatea comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. — 2. (Drum.); Orientarea geografică a unui drum, în sensul kilometrajului. — 3. (Mş.): Ansamblul organelor folosite penfru dirijarea în direcfia dorită a unui vehicul (automobil, tractor, etc.). . ~ magnetică (Tehn.): Unghiul pe care-l formează o dreaptă orizontală cu meridianul magnetic al locului respectiv, măsurându-se dela direcfia NS, în sensul rotafiei acelor unui ceasornic. ~ a unui sfraf (Mine): Linia de infersecfie a unui plan orizontal.cu acoperişul sau cu culcuşul stratului. DIRIJA, a ~ (Gen.): A îndrepta spre; a călăuzi; a conduce; a administra, a îndruma. DIRIJABIL (Nav. a.): Balon cilindric sau cu secfiune ovală, cu extremităţile profilate, înzestrat cu organe de propulsie şi de evoluare în . orice direcţie. Se deosebesc: dirijabil rigid, semirigid şi suplu. DISC (Tehn.): Piesă de forma unui cilindru drepfcu înălfimea mică fafă de diametrul bazei, având diferife întrebuinţări, după natura structurii şi a dimensiunilor ei. ~ divizor (Mş.-une/fe): Disc cu | o serie de găuri echidistante, dis-» DISCIPLINA 46 ' DISPERSIUNE puse pe mai multe cercuri concentrice, fixat pe capul divizor. DISCIPLINĂ (Gen.): Ansamblu de cunoştinje. DISCUL lui Newton (F/z.):, Disc împărfit în şapte sectoare colorate în ordinea: roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet, reproducând colorile spectrului solar; învârtit repede, discul apare alb. DISCONTINUITATE 1. (Ma/.).- Proprietatea unei funcfiuni de a nu în-' deplini conditiunlle de continuitate, penfru valorile variabilelor independente la care se referă discpnfinui-tatea. — 2. [Fiz.): Variafia discontinuă (în salturi) în spaţiu sau. în timp a unor mărimi de stare (de ex.: de stare meteorologică). DISEMINARE (M/ne): Modul de repartizare a minereului dintr’un zăcământ. DISJONCTOR (Elf.): Intreruptor cu declanşare, care, în caz de supra-curent, supratensiune, etc. întrerupe automat circuitul electric care îl protejează. DISLOCARE (Geol.): Ruptură produsă în scoarja terestră de căfre forjele tectonice, cu deplasarea a-preciabilă a părţilor respective. DISOCIAŢIE (Chim.): Descompunere a moleculelor unui compus, care se produce în anumite condiţii (prin încălzire, prin disolvare, etc.). ~ electrolitică (Elf.): Descompunerea în ioni a moleculelor unui electrolit în solu{ie (v. Teoria ionică). ~ termică (Chim. fiz.): Disociafia unei subsfan{e prin încălzire; de ex.: clorura de amoniu, NH4CI; se disociază, prin încălzire, în amoniac (NH3) şi acid clorhidric (HC1). Gradul de disociaţie depinde de temperatură. DISOLVANT (Chim.): Corp solid,-lichid sau gazos, capabil să disolve în el substanţe solide, lichide sau gazoase. DISOLVARE (Chim. fiz.): Operaţiunea de dispersare moleculară a unui corp într'un lichid sau într'un gaz oarecare, numit disolvant, ob}i-nându-se o solufie. DISPERS, sistem ~ (Chim. fiz.): Sistem eterogen, în care unul din componenţi este divizat în particule foarte mici. DISPERSARE (Chim. fiz.): Operaţiunea prin care se micşorează dimensiunile unei subsfanfe, ca să poată formaun sistem coloidal sfabil. Dispersarea se poate face pe cale chimică, electrică sau mecanică. DISPERSIUNE (Fiz.): Descompunerea unei radiaţii în componentele ei monocromatice, obtinulă prin fenomene de refracfie, de interferenţă, de difracţie, etc. ~-a luminii (Fiz.): Descompunerea sub forma unui spectru a -unei ’ radiafii luminoase compuse, în mai multe colori de lungimi de undă diferite. O rază de lumină, trecând prinfr'o prismă sau prinfr'o reţea de difracţie, este dispersată în colorile de diferite lungimi de u.idă din care se compune. Dacă raza dispersată este proiectată pe un ecran, se observă pe acesta o bandă colorată numită spectru. Dis-persiunea prinfr'o prismă se dato-reşte faptului că fiecare coloare, DISPOZITIV 147 DISTILARE aVând o lungime de undă diferită, esfe refractată (v. Refracfie) în momentul trecerii prin prismă, după un alt unghiu, ceea ce provoacă separarea colorilor. DISPOZITIV (Tehn.): Organ sau grup mic (restrâns) de organe, care îndeplinesc o funcţiune anumită într'un sistem tehnic dat. D1SPROSIU (Chim.): Dy; nr. at. 66; gr. at. 162,46. Element chimic frivalent, din familiapământurilor rare. DISPUS (Tehn.): Aşezat într'un anumit loc, într’un ânumit fel sau într'o anumită ordine. DISTANŢĂ (Maf.): Numărul real corespunzător depărtării dintre două puncte date. Se exprimă printr'un raport care arată de câte ori efalonul-unifate esfe cuprins în lungimea dintre cele două puncte date, dacă acestea se găsesc în repaus relafiv. ~ focală (Fiz.): Disfanfa dinfre unul din puncfele principale şi focarul de acelaşi nume al unui sistem optic. Se deosebesc: disfanja focală-obiecf şi distanfa focală-imagine. ~ orizontală (Maf.): Distanfa măsurată între proiecfiile, pe un plan orizontal daf (numit planul orizontal de proiecfie), ale celor două puncte din spafiu, separate prinJr’o distanfă reală dată. ~ polară (Mec.): Distanfa dinfre rezulfanfa unor forfe în planul poligonului forfelorşi polul poligonului., ~ principală (Persp.): Depărtarea punctului de vedere, de tabloul perspectiv, considerată de-a-lungul direcţiei principale a privirii. ~ unghiulară (Maf.): Unghiul format de razele vizuale pornind dela observator către-două puncte luminoase sau către două asfre. ~ verticală (Maf.): Diferenfa dinfre cofele a două puncte din spafiu. zenifală (Asfr.): Unghiul pe care îl face raza vizuală pornind dela observator călre un punct luminos de pe' bolta cerească, cu verticala locului (respectiv cu dreapta ce trece prin zenit). DISTANŢIER (Mş.): 1. Compas măsurător. — 2. Piesă care are funcţiunea .de a menţine disfanfa dinfre două părfi ale unei maşini. DISTILARE (Chim. fiz.): Transformarea unui lichid îri vapori prin urcarea temperaturii, condensarea vaporilor şi colectarea lichidului condensat (disfilaful). Se foloseşfe pentru separarea amestecurilor de lichide având puncte de fierbere diferite, sau penfru separarea unui lichid de un corp nevolatil. ~ distructivă (Chim. fiz.): încălzirea unei substanfe complexe penfru a produce transformări chimice în sfructura sa şi distilarea substanţelor volatile astfel formate. De ex.: prin distilarea distructivă a cărbunelui se obfine gaz de iluminat şi numeroase alte produse importante. ~ fracţională (Chim. fiz.): Separarea unui amestec de mai multe lichide care au puncte de fierbere diferite, prin colectarea separafă a „fracjiunilor" care fierb, fiecare la altă temperatură. ( = Fracţionare). ~ primară (Ind. pefr.): Distilare care atacă direct materia (fifeiul). ~ secundară (Ind. pefr.): Distilare care atacă un reziduu dela .o distilare anferioară. 18’ DISTILARE 148 DIVIZIUNE DISTILARE uscată (Ind. chim. sp.): Descompunerea termică a lemnului, în afara contactului cu aerul. DISTILAT (Chim. fiz.): Lichid obţinut-prin condensarea vaporilor la distilare. . . DISTILERIE (Tehn.): Instalaţie industrială, în care se efectuează o-perafiunea de distilare. DISTORSIUNE 1. (Fiz.): Orice abatere dela forma inifială a unor unde în cursul transmiterii, înregistrării sau reproducerii lor sau a unor oscila}ii în timpul efectuării lor. — 2. (Opf.): Apariţie a unui sistem optic, prin care imaginile nu păstrează forma geometrică a obiectelor respective; astfel, un segment de dreaptă conţinut într'un plan perpendicular pe axa optică.a sistemului, dar care nu întâlneşte această axă, are o imagine deformată, sub forma unui arc de curbă, care prezintă convexitafea (distorsiune în secere) sau concavitatea (distorsiune în butoiu) spre axă. DISTRIBUITOR (Agr.): Organ al maşinii de semănat şi al celor de împrăşliat îngrăşăminte. Servesc penfru reglarea debitului şi pentru uniformizarea lui. Sunt de mai multe feluri: cu canele, alveole, lingurife, etc. DISTRIBUITOR (Tehn.): Piesă, ansamblu de piese sau aparat de forme variate, cu ajutorul cărora .se efectuează distribuirea agentului motor" într'o maşină de forjă, a sarcinii electrice la diferite receptoare, a materialelor spre locuri determinate, etc. DISTRIBUŢIE 1. (El.): , Distribuţie electrică este operaţiunea (şi in-stalafia) care permite repartizarea în condiţii economice şi de siguranţă a energiei electrice dela o sursă la locurile de utilizare.— 2. (Mş.): Ansamblul organelor unei maşini, care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcţionare ale maşinii, prin închiderea şi deschiderea în anumite momente a orificiilor de admisie şi de evacuare a agentului motor. DIURN (Tehn.): Calitatea unei o-perafiuni, a unei măsurători sau a unui fenomen, ~ de a se desfăşura odată în timp de 24 de ore. ( = Zilnic). ‘ DIURNĂ, mişcare ~ (Asfr.); Mişcarea aparentă, dela răsărit la apus, a întregii sfere cereşti, fată de Pământ; această mişcare aparentă a sferei cereşti antrenează toate stelele de pe bolta cerească, afară de Steaua Polară, care ocupă o poziţie aproape neschimbată, datorită faptului că axa de rotaţie aparentă a sferei cereşti, trece piin imediata vecinătate a acestei stele şi prin centrul Pământului. DIVERGENT (Gen.): Ceea ce se depărtează în direcţii diferite dela un punct de plecare comun. DIVIZIBILITATE (Maf ): Proprietatea unui număr A de a se împărţi exact cu alt număr B, fără să mai rămână vreun rest (se spune. că_ numărul A este perfect divizibil cu B). DIVIZIUNE (Tehn.): 1. împărţire. — 2. Punct însemnat pe o scară funcţională, care corespunde ■ une DIVIZIUNE 149 DOC arfumite valori a funcţiunii. — 3. Mod de împărjire a unei scări gradate, destinata măsurătorilor. DIVIZIUNE armonică. V. Armonică, diviziune . ~ cenfezimală (Tehn.); Diviziune pe un limb circular, înfrebuin-tafă, în prezent, la măsurarea unghiurilor, constând din împărţirea unghiului drepf în o sută de grade (grade cenfezimale), a gradului în o sufă de minute şi a minutului în o sută de secunde. ~sexagezimală(Tehn.): Diviziune pe un limb circular, întrebuinţată la măsurarea unghiurilor, constând din împărţirea unghiului drept în 90 grade (grade sexagezimale), a gradului în 60 minute şi a minutului în 60 secunde. ~ a muncii (Gen.); împărţirea muncii asupra unor activităţi diferite; se distinge diviziunea socială a muncii (în cadrul sociefătii) şi diviziunea fehnică a muncii (în cadrul unui atelier).. DIVIZOR (Mat.): Un număr întreg în care împarte exact pe un alt număr întreg N. ~ comun (Mat.): Numărul n esfe divizor comun penfru două sau penfru mai multe numere date, când fiecare din acesfe numere se împarte exacf cu n. Cel mai mare divizor comun reprezintă cea mai mare valoare posibilă a divizorului comun n, penfru numerele dafe. DIZAHARIDE (Chim.); Grup de zaharuri ale căror molecule provin din condensarea a două molecule de monozaharide, cu eliminarea unei molecule de apă. Prin hidro- liză, dizaharidele frec în monoza-h'aridele corespunzătoare. De ex.: zahărul de sfeclă (zaharoza), QoH^On, esfe o dizaharidă care, prin hidroliză cu acizi diluaji, dă un amestec de glucoză şi fructoză, ambele monozaharide, având formula C0H12OG (v. Invertirea zahărului de sfeclă). DOAGĂ (Ind. făr.): Fiecare din scândurile curbate din care esfe alcătuit peretele lateral al unui bu-foiu. DOBÂNDĂ (Ec.); BeneficiulV procentual, obţinut de pe urma unui împrumut sau a depunerii unei sume de bani la o bancă sau la o casa de economii. Dobânda poate fi simplă, când e direct propor|ională cu timpul (mai mare sau mai mic de un an) sau compusă, când dobânda unui an se adaugă la capital pe anul următor, spre a produce şi ea dobândă. Depunerile oamenilor muncii la Casa de Economii în regim socialist îmbină interesul individual cu cel colectiv. In regim capitalist, dobânda este un mijloc de însuşire a unei părţi din plus-valoare de către posesorii capifa-lului financiar. DOC U.(Nav.): Basin înconjurat de cheuri, în care staţionează navele în timpul încărcării şi al descărcării mărfurilor din ele. — 2. Magazie consfruifă pe cheul unui port, desfinată întrepozifării mărfurilor transportate pe apă. — 3. Ansamblul' de instalaţii şi clădiri portuare (basine, magazii, platforme, macarale, linii ferate, etc.) şi de servicii tehnice şi administrative care deservesc un port. — 4. In- DOCHER 150 DORN stalafie folosită pe şantierele navale pentru a pune navele „la uscat" în vederea executării de reparafii sau de lucrări de întreţinere la ca-rena lor; aceste docuri pot fi uscate sau plutitoare.-— 2. (ind. fexf.): Pânză groasă; rezistentă, ţesută în două ife din fire de in, obişnuit de coloare deschisă, întrebuinţată pentru confecţionat haine de vară. DOCHER .(Gen.): Muncitor de port. DODECAEDRU (Maf.).- Poliedru cu 12 fete. Dodecaedrul regulat are feţele penfagoane regulate egale, care pornesc câte trei dintr'un vârf; el are 20 de vârfuri şi 30 de muchii. DODECAGON {Mat.): Poligon închis cu 12 laturi; dodecagonul regulat are cele 12 laturi şi cele 12 unghiuri egale între ele. Unind, din cinci în cinci, vârfurile unui dodecagon regulat se. obţine un dodecagon ragulat stelat. DOGAR (Tehn.): 1. Unealtă, în formă de cutitoaie, folosită de dogar la crăpatul lemnelor pregătite pentru a fi prelucrate în doage. — 2. Meşteşugar care practică do-găria. (= Butnar). DOLI (Tehn.): Unitate veche de măsură a greutăţii în U R S S, valorând: 1 doli = 44,43 mg. DOLIE' (Constr.): Linia de intersecţie a două versante (pante) de acoperiş, care formează un unghiu intrând. DOLINĂ (Geol.): Scobitură în formă de pâlnie, la suprafafa pământului, datorită dislocărilor şi prăbuşirilor subterane, în zonele calcare, etc. _ DOLOMIE. V. Dolomif. DOLOM1T (Mineral.)! Carbonat dublu de magneziu şi calciu, MgC03CaC03, natural. Corp solid, alb, insolubil, formând mari masive muntoase. E folosit ca material refractar şi ca fondant la cuptoarele înalte. DOLOMITIZARE (Pefr.): îmbogăţirea în magneziu a rocelor calca-roase. DOM 1. (Arh.): Acoperiş sau boltă, în formă de emisferă -sau de sfe-roid, care îmbracă, la exterior, o cupolă de biserică sau alt edificiu deosebit. — 2. (Geol.): Structură geologică în formă de boltă, stra-tele căzând, dintr'un punct central, în toate direcfiile/— 3. (Mş. ferm.): Calotă sau cutie de fier, montată la partea cea mai de sus a corpului căldărilor de abur orizontale. Se deosebesc: a) dom de abur; b) dom de alimentare, etc. DOP (Tehn.): Piesă specială, folosită pentru închiderea capătului unei conducte terminate cu mufă. ~ de cimentare (Mine): Cilindru de lemn sau de cauciuc masiv, cu garnitură de piele, care se introduce în coloana care şe cimentează, cu scopul de a nu permite amestecarea cimentului cu noroiul care-l împinge în spatele coloanei. DORIC, ordin (Arh.): Cel mai vechiu ordin de arhitectură greacă, caracterizat prin sobrietate. (V. Ordine arhitecturale). DORN (Mine): Unealtă caro funcţionează după principiul burghiului de tăiat filet, folosit în tehnica minieră la operafiunile de instru- DOZĂ 151 DUBLĂ LEGĂTURĂ mAntafie în săpatul sondelor. — 2. (V. Priboiu). DOZĂ (El.): Cuiie folosită în instalaţiile eledrîce cu conducte în tuburi, pentru a face legăturile. ~ electromagnetică (Elf.): Dispozitiv care produce oscilafii electrice sub aefiunea ondulafiilor de pe o placă de fonograf. DOZAJ 1. (Gen.): Proporfia dintre diferitele materiale care intră în compunerea unui amestec. — 2. (Consfr.): Cantitatea de liant conţinută în beton sau în mortar. — 3. (M?.): Raportul dintre cantitatea de combustibil şi de aer din cilindrul unui motor. DRAGĂ (Hidr.): Aparat plutitor pentru săparea sub apă şi înlăturarea materialului săpat. Poate fi: staţionară sau autopropulsată; purtătoare, cu jghiab sau refulantă, etc. DRAGLINĂ (Mş.): Maşină de săpat pământ, care are un braf lung şi uşor, format dintr'o grindă cu zăbrele, la capătul căruia atârnă o cupă care este târîtă pe sol pentru a fi umplută cu pământ. DRAIBĂR (Tehn.): Unealtă de o}el cu care se găureşte lemnul. DRAJON (Pomic.): Lăstar născut pe o rădăcină frasantă mai aproape sau mai departe de trunchiu. Astfel de lăstari dau: prunii, cireşii, vişinii şi gutuii. Aceşti lăstari se cultivă separat, operafia constituind metoda de înmulfire prin drajonare. DRAM (Tehn.): 1. Unitate veche de măsură a greutăfii, utilizată în Muntenia şi în Moldova — şi având valoarea: în Muntenia: 1 dram = 3,179 g; în Moldova: 1 dram = 3,227 g. — 2. Unitale veche de măsură a capacităţii, cu valoare aproape corespunzătoare celei de greutate de mai sus. DREAPTĂ (Maf.): Linia care reprezintă drumul cel mai scurl între doua puncte în plan. In Geometrie distingem segmentul de dreapta, mărginită la un singur capăt, şi dreapta propriu zisă, care poate fi prelungită la infinit în ambele direcfii. (— Linie dreaptă). DRENAJ (Hidrof.): Li/crare executată în vederea aşezării şi consolidării unui teren cu ajutorul unei refele de drenuri. • DREPTUNGHIU (Geom.): Patrulater cu toate unghiurile drepte; are diagonalele egale. DRILLCOLLAR. V. Prăjină grea. DRIŞCU1T (Consfr.): Operaţiunea de netezire a unei tencueli cu ajutorul uneltei numite drişcă. DROJDIE (Ind. alim.): Nume colectiv dat agenjilor care provoacă fermentajia alcoolică. DRUMUIRE (Topogr.): Operafiune topografică de încadrare şi de legătură a măsurătorilor de detalii, cu triangulafii topografice (drumuire principală) sau cu o drumuire principală (drumuire secundară). DUBLĂ cSlire (Meff.). Tratament termic al pieselor cementate, penfru regenerarea structurii cu granule mari; prima călire se face în apă, la 925° (penfru a obfine cristale mici în miez), iar a doua se face în apă, la 800° (pentru a durcisa stratul cementat). ~ legături (Chim.): Două legături de valenfă care leagă doi DUBLARE DURITATE atomi ai unui compus chimic. Dubla legătură este caracteristică compuşilor nesaturafi, de ex.: la etilena, CH2 = CH2. DUBLARE (Ind. text.): Operafiune a filaturii prin care se objin, cu ajutorul laminoarelor, panglici de secţiune uniformă. ~ a tablei (Mefl.): Operaţiune folosită în laminarea la cald a tablei ' subfiri, care constă în îndoirea pachetului de şturfuri în două părfi egale, penfru a-l face-suficient de gros spre a fi laminat în continuare, după ce a fost încălzit; dublarea se poate, face de mai multe ori, obtinându-se un număr corespunzător de foi (2 foi la o dublare, 4 foi Ia două dublări, etc.). DUBLOR (Metl.):Maşină dedublat tabla şi de tăiat apoi capetele îndoite. DUCTILITATE (Fiz., Mefl.): Proprietate pe care o au unele corpuri, mai ales metalele, de a putea fi trase în formă de fire. DULIE (Elf.): Piesă confecţionată din metal şi din material izolant (porfelan, bachelifă, etc.), în care se înşurubează soclul unui bec electric şi care asigură racordarea la circuitul electric. ~ anfideflagranfă (Elf.): Dulie la care contactul se face printr'un resort aflat într'un mic spaţiu închis, în care se înnăblişe scânteia la deşurubarea sub tensiune a becului; e folosjtă în medii unde se găsesc gaze inflamabile. • DUO, cadru ~ (Mef/.): Cadru de laminor penfru doi cilindri care se rotesc în sensuri contrare. DUPLEX, maşină de imprimat ~ (Ind. fexf.):,Maşină de imprimat cu role, care imprimă, în mai multe colori, pe ambele fete . ale unei fesăfuri, desene identice, astfel încât liniile şi colorile de pe cele două fefe să fie perfect opuse. DUPLEX, procedeu ~ (Metl.): Operafiune care foloseşte două procedee siderurgice penfru obţinerea . . unui produs superior. DURALUMIN (Mef/.): Aliaj dur şi uşor de aluminiu (94,4°/0), cupru (4 —4,5°/0) şi caniifăti mici de magneziu, mangan şi siliciu. DURCISARE (Mefl.); Operafiune prin care se măreşte duritatea unui metal sau a unui aliaj; se poate face printr'un tratament mecanic, termic sau termochimic. DURIT (Pefr.): Unul din principalii • componenfi ai cărbunelui; nu cocsi-fică, mu se topeşte, dar se plasti-fiază, se degazeifică umflându-se, se grafitizează slab. DURITATE (Mef/.). Rezisfenţa pe care o opune un material la pătrundere; se măsoară prin urma permanentă care rămâne după efectuarea probei de duritate. ~ mineralogică (Mineral.): Rezistenta pe care o opune un mineral la sgâriere. a apei (Tehn., Chim.): Proprietate a apelor care con{in săruri de calciu şi magneziu de a fi improprii folosirii industriale prin faptul că formează depozite aderente (în căldări de abur, în turbine cu abur, etc.), că formează săpunuri insolubile, că fierb mai greu legumele, etc. Duritatea apei datorită carbo- DURITATE, SCARĂ 153 ECÂRTAMENT nafilor şi sulfafilor alcalini nu dispare prin fierbere şi se numeşte duritate permanentă; cea datorită bicarbonafilor dispare prin fierbere şi se numeşte duritate temporară. DURITATE, scară de ~ mineralogică (Mineral.'): Scară , convenţională cu zece grade de duritate, stabilită de'Mohs, întrebuinţată pentru aprecierea durităţii mineralelor, după criteriul că fiecare mineral din scară sgârie pe cel dinaintea lui şi este sgâriat de cel de după el. Scara EBENIT (Ind; chim.): Material plastic obţinut din leşiile care rămân dela prepararea celulozei bisulfi-tice. EBLUISARE. V. Orbire. EBONITĂ (Ind. cc.): Material tare, izolant, obţinut din cauciuc vulcani-zat cu cca 30% sulf; e folosit ca izolator electric (la confecţionarea comutatoarelor,* a cutiilor de acumulatoare, etc.). EBOŞĂ (Mef/.): Semifabricat obţinut prin laminarea lingoului (blocului) în laminorul eboşor. EBOŞARE (Mef/.): Operafiunea de laminare a lingourilor, în scopul de a suprima golurile interioare sau neuniformitatea materialului (sufluri, retasuri, . etc.) prin comprimarea lui. Eboşarea micşorează secţiunea şi modifică profilul lingoului. EBULIOMETRU (Ind. alim.): Aparat care serveşte pentru determinarea gradului de alcool al unui este: 1 Talc, 2 Gips, 3 Calcit, 4 Fenorină, 5 Apatit, 6 Ostoză, 7 ’Guarf, 8 Topaz, 9 Corindon, 10 Diamant. ‘ DUROSCOP (Tehn.): Aparat pentru măsurarea durităţii metalelor. DUŞUMEA (Consfr.): Pardoseală de scânduri bătute la. mică distantă una de alfa (duşumea oarbă), sau strâns una lângă alia, sau îmbinate cu uluc şi. lambă, ori cu falf. ' DUZĂ. V. Ajutaj. DYSPROŞIUM. V. Disprosiu. E lichid, prin stabilirea punctului său de fierbere; se foloseşte, în special, pentru determinarea gradului de alcool din vin; e numit impropriu şi ebulioscop. EBULIOSCOP. V. Ebuliometru. EBULIOSCOPIE (Chim.): Metodă de determinare a greutăfii moleculare a unei substanfe, bazată pe măsurarea ridicării punctului.de fierbere al unei solujii a substanţei respective fafă de cel al solventului. ECARISARE (fnd. /emn.): Operaţiunea de tăiere a buştenilor penfru a'se obfine piese de lemn prismatice, de secfiune pătrată sau dreptunghiulară (grinzi, dulapi, rigle, leafuri, etc.). ECARLAT (Chim.): Nuanfă de roşu viu (= Stacojiu). ECARTAMENT 1. (Drum.): Distanfa dintre axele celor două şine ale rofilor unui vehicul. — 2. (C.f.): Disfanfa dintre cele două şine de ECARTAMENT * ECHILIBRU cale ferată, măsurată între fetele interioare ale şinelor, la 14 mm sub nivelul fetelor de rulare. Poate fi îngust, normal şi larg. — 3. (Ind. fexf). Mecanism prin care se potriveşte distanfa între perechile de valfuri ale trenului de laminaj; are mare importanjă în procesul de laminare al benzilor. ECARTAMENT îngusf (C. /.): Ecartamentul de cale ferată mai mic decât ecartamentul normal şi cuprins, în cele mai frecvente cazuri, între 500--760 mm pentru căile ferate industriale şi de exploatare, şi între 760---1000 mm pentru căile ferate înguste de circulajie publică. ~ larg (C. (.): Ecartamentul de cale ferată mai mare decât ecartamentul normal. ~ normal (C. (.): Ecartamenf de cale feraiă, de 1435 mm, răspândit într'o proporţie de peste 70°/o din totalul liniilor ferate din lume. ECHER 1. (Tehn.): Unealtă folosită la desen, penfru trasarea dreptelor paralele cu o direcfie dată, pentru ducerea perpendicularelor şi pentru verificarea unghiurilor drepte. — 2. (Topogr.): Instrument topografic folosit la ridicarea perpendicularelor pe aliniamente drepte şi la determinarea punctelor de intersecţie ale aliniamentelor perpendiculare; se deosebesc: echer cu oglinzi, echer cu prisme, echer de arpentor, efc. ECHIDISTANŢĂ (Topogr.): Diferenţa de înăl{ime constantă dintre planele orizontale (de fapt dintre suprafeje de nivel curbe, care, pe Dorfiuni mici, se consideră plane) care taie scoarja terestra, din a căror intersecfie cu suprafafa neregulată a pământului rezultă curbele de nivel ale reliefului. Ex.: o echidistantă de 5 m caracterizează curbele de nivel cu diferenţa de 5 m între planele lor orizontale. ECHILATERAL (Maf.): Figură care are toate laturile egale, de ex.: triunghiu echilateral. ECHILIBRARE (Mş.); Operafiunea de anulare a forfelor care se exercită asupra pieselor unui sistem numai prin faptul că acestea se găsesc în mişcare; operaţiunea se face prin adăugirea la sistem sau prin îndepărtarea din el a unor mase bine alese şi bine dispuse. ECHILIBRU (Fiz.): Stare de repaus a unui corp supus acfiunii unor forfe sau efecte opuse, care se anulează între ele. ~ chimic (Chim.): Echilibru între moleculele substanfelor care intră într'o reacţie chimică reversibilă şi între moleculele substanţelor produse în acea reacţie; e datorit faptului că vitesa de re-acfie din spre substanţele care intră în reacfie spre cele care sunt produse, este egală cu vitesa de reac}ie în sens invers. ~ de faze (Chim. Fiz,, Metl.): Existenta simultană într'un sistem a mai multor faze de o anumită concentrafie, care, deşi sunt în contact între ele, nu-şi schimbă raporturile dintre greufăji. ~ dinamic (Fiz.): Dacă două procese opuse dintr'un sistem se desfăşură cu aceeaşi vifesă, menfinând în acest fel sistemul nemodificat, ECHILIBRU 155 ECHIVALENT spune despre acel sistem că se află în echilibru dinamic. ECHILIBRU indiferent (Fiz.); Un corp este în echilibru indiferent când, în urma unei mici deplasări, trece într'o altă pozifie, tot de echilibru. ~ labil. V. Echilibru nestabil. ~ nestabil (Fiz.); Un corp este în echilibru nestabil când, supus unei mici deplasări, nu revine în pozifia sa inifială de repaus. (= Echilibru labil). t ~ radioactiv (Fiz.); Stare în care există egalitate între numărul de atomi ai unui element radioactiv desintegrafi într'un anumit timp şi între numărul de atomi ai acelui element produşi în acelaşi timp prin desintegrarea unui all element radioactiv, care1 se găseşte în sistemul care se consideră în echilibru. Acest sistem poate fi, de ex., un minereu radioactiv, o substanfă radioactivă, etc. ~ stabil (Fiz.); Starea unui corp, aflat - în repaus, care, sub aefiunea unui sistem de forfe, revine în pozifia sa inifială după ce i s'a dat o mică deplasare. ✓ ~ static (Fiz.): Echilibru — în înfeles restrâns — care caracterizează stările stafionare. ~ termodinamic (Fiz.); Starea unui sistem fizico-chimic, în care nu variază niciuna din mărimile lui de stare termodinamică. ECHIMOLECULAR, amestec ~ (Chim.): Amestec de substanfe în care. numărul de molecule cu care . intervine fiecare dinfre substanfe este acelaşi. Ex.: 2 gH (2 este greutatea moleculară a hidroge- nului) + 32 gO (32 este greutatea moleculară a. oxigenului) formează un amestec echimoiecular de H şi O; în acest amestec fiecărei molecule de hidrogen îi corespunde o moleculă de oxigen. ECHINOX (Asfr.): cele două mo-' mente ale anului când ziua este egala cu noaptea (12 ore); acestor două momente le corespund două puncte echinoxiale ale eclipticei, numite Echinoxul de primăvară (în jurul datei de' 21 Martie) şi Echinoxul de toamnă (în jurul datei de 23 Septemvrie). ’(= Echinocfiu). ECHINOXIALE, puncte ~ (Asfr.): Punctele de inferseefie ale eclipticei cu ecuatbrul şi anume: punctul echinoxial de primăvară şi punctul echinoxial de toamnă. ECHIPAMENT (Tehn.): Ansamblul de piese şi dispozitive ataşate unei instalaţii, unei maşini, unui aparat, etc. penfru a-i asigura funcţionarea în bune condifii. ECHIPOTENŢIAL (Gen.): Cu acelaşi potenfial. ECHIPOTENŢIALĂ, linie ~ (Mat,): Linia care trece prin punctele de acelaşi potenfial. suprafafă ~ (Mat.); Suprafafa care confine punctele de acelaşi potenfial. • ECHIVALENT — J. (Elf.): Valoarea comună pe care o au atenuarea composifă, atenuarea transduc-tică şi atenuarea de inerfie când cele două impedanfe terminale ale unui cuadripol sunt egale cu o rezistenfă de 600 ohmi. — 2. (Mec.) : încărcare uniform repartizată. EC HJVALENT 156 ECLIPSĂ ECHIVALENT chimic (Chim.): Cantitatea, exprimată în grame, dintr'un element (sau dinir'un radical), care se combină (sauînlocueşfe)cu 1 gram de hidrogen sau cu 8 g de oxigen. (= Echivalent-gram), v. Greutate echivalentă, Echivalent. ~ electrochimic (Chim.): Cantitatea de substanfă sau de ioni exprimată în grame, pe care o poate transporta şi depune la anod sau la catod, în timpul electrolizei, o cantitate de electricitate egală cu un coulomb. ~ -gram. V. Echivalent chimic. ~ în apă (Fiz.):- Masa de apă care are o capacitate calorică egală cu a unui corp; echivalentul în apă este egal cu produsul dintre greutatea corpului şi căldura sa specifică. ~ în lucru mecanic. (Fiz): Echivalentul în lucru mecanic al unei acfiuni (de ex. al acţiunii externe a unui sistem fizico - chimic) esfe lucrul mecanic care ar trebui efectuat spre a produce acea acfiune. (= Echivalent mecanic). ~ mecanic. V. Echivalenl în lucru mecanic. ECHIVALENTUL mecanic al caloriei (Fiz.): Lucrul mecanic, care se poate obfine prin transformarea în lucru mecanic a unei can-tifăji de căldură egală cu o calorie. 0 calorie = 4,185X107 ergi; 1 Kcal =427 Kgm. ECHIVALENŢEI, principiul ~ (Fiz.): Când un sistem material schimbă cu exteriorul lucru mecanic şi căldură, după ce a revenit la starea lui iniţială: 1) dacă a primit lucrul me- | canic, a cedat căldură; 2) daca a cedat lucrul mecanic, a primit căldură; 3) între lucrul mecanic T şi cantitatea Q de căldură schimbată, există raportul: ^ = J = constant (J = echivalentul mecanic al caloriei = 4,185.107 ergi = 4,18 jouli = = 0,427 Kgm). ECLATOR (Elf.): Aparat care constă din doi electrozi cu distanta dintre ei reglabilă, plasafi într'un dielectric gazos sau lichid şi dispuşi astfel, încât o scânteie electrică să sară între ei, dacă tensiunea electrică dintre ei trece de o anumita valoare. ECLIMETRU (Topogr.): Instrument care serveşte pentru determinarea distanfei zenifale a unui obiect sau penfru determinarea diferenjei de nivel dintre două puncte date. ECLIPSĂ (Asfr.): Disparifia totală sau parfială a imaginii unui astru luminos sau obscur; această dispa-rifie, observată de pe Pământ, esfe datorită faptului că între observator (respectiv Pământ) şi astrul privit se interpune un astru obscur. Eclipsele cele mai obişnuite sunt: ~ de lună (Asfr.): Când astrul obscur interpus între Lună şi Soare este Pământul, se produce eclipsă de Lună, care poate fi totală sau parfială. ~ de soare (Asfr.): Când astrul obscur interpus între observator şi Soare este Luna, se produce eclipsă de Soare, care poate fi totală, inelară sau par|ială. ECLIPTICĂ 157 ECRASITĂ ' ECLIPTICĂ (Asfr.): 1. Cercul după care planul orbitei Pământului intersectează bolta cerească aparentă şi care constitue astfel orbita aparentă a Soarelui. — 2. Traiectoria (drumul) orbitei Pământului în jurul ^Soarelui. ECLIPTICEI, oblicifafea ~ (Asfr.): Unghiul de înclinare al eclipticei tafă de planul ecuatorului bolţii cereşti; acest unghiu este în scădere cu 50" pe secol, până va atinge valoarea minimă de aproximativ 22°54', dela care va începe să crească din nou; astăzi valoarea acestui unghiu este de 23° 27’. ECLISĂ (Consfr., Tehn.): Piesă plată de lemn sau de metal cu care se acoperă parţial sau total rostul dintre două piese alăturate; serveşte pentru înnădiri de piese cu -ajutorul cuielor, al buloanelor, al niturilor şi al sudurii. ~ de ţine (C. (.): Eclisă metalică, de obiceiu de o{el laminat, aşezată la rostul a două şine de cale ferată, penfru a asigura continuitatea liniei; se foloseşte de obiceiu în perechi: o eclisă inferioară şi cealaltă exterioară. ECLUZĂ 1. (Nav.): Lucrare executată pe cursul unei căi de comunicaţie pe apă, penfru a permite trecerea vaselor , dintr'o porţiune cu nivel de apă mai înalt, în altă porjiune cu nivel mai jos şi invers. — 2. (Fund.): Cameră metalică, de obiceiu cilindrică, aşezată la capătul de sus al coşului (sasului) unui cheson închis şi care serveşte la realizarea presiunii atmosferice sau a presiunii înalte, în momentul in- trării şi al 'ieşirii muncitorilor sau în momentul evacuării materialului. ECOLOGIE (Gen.): Şfiinfa care cercetează influenta mediului asupra vieţuitoarelor. Pseudoşfiinta burgheză neagă înrâurirea modificatoare a mediului asupra organismului vieţuitoarelor şi transmiterea către urmaşi a modificărilor produse de mediul de viafă. Şfiinfa sovietică, în frunfea ştiinţei progresiste a lumii, a demonstrat falsitatea tezei pseudoştiinfei burgheze. ECOU (Fiz.): Undă sonoră reflectată de o suprafafă şi ajunsă în oricare din punctele în care ar putea fi percepută separat de unda directă. ECRAN (Fiz.): 1. Perete sau înveliş ,de protecfie a unei ^regiuni din spafiu contra anumitor acfiuni fizice (acustice, optice, electrice, magnetice, etc.). — 2. Suprafaţa mată, plană, de obiceiu albă, pe care se proiectează şi se formează imaginile reale ale obiectelor’produse de un aparat sau de un instrument. ~ de sudor (Tehn.): Ecran cu fereastră prin care nu trec razele ultraviolete, care apără astfel pe sudor de aefiunea acesfor raze. ~ de fevi (Mş. ferm.): Ansamblu de {evi de apă, care protejează4 perefii camerei de combustie ai unei căldări de abur şi care joacă rolul de vaporizafor de apă. ECRASITĂ (Chim.): Exploziv, amestec de acid picric şi nitro-benzen, trinitrocrezilat de amoniu şi azotat de potasiu. După proporfia constituenţilor poartă diferite nu- ECRUISAJ 158 ECUAŢIE miri: lidifă, melinită, pertită, ele. ( = Ecrazifă). ECRUISAJ (Mef/.): Starea unui metal sau a unui aliaj (o}el moale, cupru, aluminiu,. etc.) în‘care proprietăţile lui au fost modificate prin deformaţii (la temperatura mediului ambiant sau la cald, fără a depăşi temperatura de recristalizare). Se produce, de ex., în prelucrarea fără aşchiere la rece (tragerea sârmelor, laminarea tablelor, ambufisare, presare, etc.). Ecruisajul se înlătură prin recoacere. ECUAŢIE (Maf.): Relafia matematică care cuprinde elemente cunoscute şi elemente necunoscute, verificată pentru anumite valori ale necunoscutelor. (Ex.: 5 x = 20, valabilă penfru x = 4). ~ algebrică (Mat.): Ecua}ia cu una sau cu mai multe necunoscute x, y, . . ., care se poate reduce la forma P (x,y, .)=0, unde P este un polinom în variabilele x, y, z .. . ■ ~ a gazelor (Fiz.): Ecuaţie care arată legătura dintre presiunea şi volumul unui gaz şi temperatura absolută. Pentru o moleculă-gram de gaz perfect (ideal), ea este pV= RT, unde p reprezintă presiunea, V volumul, T temperatura absolută şi R o constantă numită constanta gazelor. ~ a timpului (Astr.): Diferenţa dintre timpul mediu, aşa cum este dat de către un ceasornic, şi timpul aparent. Timpul de rolajie al Pământului în jurul axei sale nu este exact de 24 ore; diferenţa esfe datorită mişcării relative a Pământului fajS de Soare pentru a completa o revolufie într'un an, cum şi de înclinafia eclipticei fafă de ecuator. ~ binomă (Mat.): Ecuafia de forma: axm±b=0 în care făcând înlocuirea: se obfme ym ± 1 = 0 ; (2) ale cărei m rădăcini se introduc în (1) penfru a se obfine valorile lui x. ~ bipăfrală (Maf.): Ecuajia de forma: ax4 + bx2 + c = 0 t care se rezolvă înlocuind pe x2 prin y. Soluţiile ecuafiei sunt: *i = yi; x2 = -yii x3=y2r *4= -y2- ~ chimică (Chim.): Reprezentarea unei reac}ii chimice, folosind simbolurile elementelor penfru a reprezenta atomii şi moleculele care iau parte efectiv la reaejie. In acest fel se arată redistribuirea diferiţilor atomi ai substanţelor care iau parle la reaefie. De ex.: ecuajia chimică: H2-fCI2=2 HCI reprezintă reaefia care are loc între hidrogen şi clor penfru formarea acidului clorhidric. ~ de gradul al doilea (Maf.): Ecuajia matematică de forma generală ax2 + bx + c = 0, unde a, b şi c sunt numere date; rădăcinile sale sunt date prin formula x12--b±Vb--4ac 2 a Expresia: & = (b' — 4 ac) de sub radical se numeşte discriminant sau reatizant. ECUAŢIE EDILITATE ' ECUAŢIE exponenţială (Maf.)' Ecuafia în care necunoscuta se găseşte la exponent şi poate fi de forma x , j . log b a —b: deci; x = r~ — log a unde.* a > 0; a=M; b^O. ~ reciprocă (Mat.): Ecuafii care admit rădăcini inverse una alteia. ~ trigonometrică (Mat.): Ecuajie în care necunoscutele figurează prin . unele din funcţiunile trigonometrice, având forma generală: f (cos x, sin x) = 0. '•»' frinomă (Maf.): Ecuajia de forma: axu + bx34-c=0 sau sub forma ecuafiei trinome generale: • , ^ ax2m + bxm + c= 0. Se înlocueşte y = xm (sau, în exemplul de mai sus, prin: y = x3) şi se rezolvă' ca o ecuafie de gradul al doilea (ay2 + by + c=0). ECUATOR (Maf.): 1. Cercul mare al unei sfere, obţinut prin intersecţia acesteia cu un plan perpendicular pe o axă a sferei, considerată ca axă a polilor. — 2. Cerc paralel de rază maximă al unei suprafeţe de revolu{ie, care are o curbură totală, pretutindeni pozitivă. ~ ceresc (Astr.): Cercul mare al sferei cereşti, perpendicular pe linia polilor Pământului şi în al cărui plan se găseşte ecuatorul pământesc. Acest cerc mare este perpendicular pe axa lumii. ~ geografic. V. Ecuator terestru. ^ magnetic (Geod.): Linia închisă de pe scoarja terestră, în ale cărei puncte înclina{ia magnetică esfe nulă. ~ pământesc. V. Ecuator terestru. ~ terestru (Geod.): Liniă de intersecţie a suprafeţei Pământului cu planul ecuatorial pământesc; (Planul ecuatorial pământesc este perpendicular pe diametrul care trece prin polii Pământului şi-l intersectează la egală distantă de capetele lui. (= Ecuator geografic, Ecuator pământesc). ECUATORIAL (Asfr.): Instrument astronomic cu ajutorul căruia se observă mişcarea stelelor şi se determină coordonatele lor ecuatoriale: ascensiunea dreaptă şi declinata. ECZEME profesionale (Ig. ind.): Eczemele (boli de piele) profesionale sunt strict localizate la regiunea care a venit în contact cu agentul vătămător. Au o evolufie cronică şi se localizează pe părţile descoperite, — pe mâini, antebraţe, fată. Apar la brutari, în urma irita-tiilor provocate de coca fermentată; la galvanizafori, nichelatori, prin aefiunea acizilor şi a bazelor, la tă-băcari, care vin în contact cu acidul sulfuric; la lăcuitori, care vin în contact cu produse ce confin terebentină, pirină, parafină, etc. EDIFICIU (Consfr.): Conslrucfle sau clădire importantă sau cu aspect arhitectural deosebit. EDILITATE (Gen.): 1. Ştiinţa care se ocupă cu studierea şi amenajarea lucrărilor şi -a—instalaţiilor • destinate să realizeze un mediu salubru penfru locuitorii'unei aglome- EFECT 160 EFECTUL ZEEMAN rafii umane. (Lucrările şi insialaţiile mai importante: alimentarea cu apă, evacuarea apelor, colectarea gunoaielor, etc.). — 2. Totalitatea funcţionarilor şi a serviciilor din administraţia unui oraş, care se ocupă cu gospodăria oraşului. . EFECT 1. (Gen.): Fenomenul rezultat cu necesitate dintr'un fenomen anterior. (De ex.: încălzirea este efectul frecării).—2. Impresia produsă de variaţiile sau contrastele de colori, de sunete, de umbre şi lumini, de forme, etc. 2. (Fiz.): Fenomen care urmează după un alt fenomen sau grup de fenomene şi este rezultatul acestora. Fenomenele producătoare ale efectului se numesc cauză. Legătura cauzală are loc atunci când un fenomen nu numai că precede pe altul dar îl şi produce, îi dă naştere. • EFECTUA a - (Gen.): A îndeplini, a realiza, a executa. EFECTUL Doppler-Fizeau (F/z.): Frecvenţa unei mişcări ondulatorii este mai mare.dacă sursa şi observatorul se apropie şi mai mică dacă se depărtează. Fenomenul se observă în foafe fenomenele- ondulatorii (acustică, . optică, etc.). In acustică schimbarea aparentă a înălţimii unui sunet produs de către.un corp care se deplasează cu o vi-tesă considerabilă faţă de un observator. De ex.: sirena unei locomotive în mers pare să- aibă un sunet mai ascuţit în momentul când se îndreaptă spre observator decât atunci când locomotiva se îndepărtează de el. Primele cercetări de laborator asupra efectului Doppler- | Fizeau în Optică au fost făcute de savantul rus Belopolski (1900) şi. reluate apoi de Galiţin (1907). ~ Peltier (Fiz.): In locul de atingere a două metale diferite există o tensiune electromotoare. Dacă locul atingerii este străbătut de un : curent într'un anumit sens, care depinde de natura metalelor, se constată că contactul dintre metale se răceşte; prin inversarea direcţiei curentului se petrece fenomenul invers, al încălzirii locului de contact. ~ Raman-Landsberg-Mandel-siamm (Opf.): Descoperit în mod independent şi în acelaşi timp (1928) de savanţii sovietici Landsberg şi Mandelsfamm şi de savantul indian . Raman. în spectrul luminii difuzate, afară de liniile care caracterizează lumina incidenţă se nrraNbbâervă nişte linii suplementare, sateliţi, care ’ însoţesc pe fiecare dintre liniile luminii primare. v ~ Tyndall (Fiz.): Fenomen care se produce când o rază de lumină pătrunde într'un mediu în care se află particule în stare coloidă sau în suspensie şi care se datoresc difuziei luminii produse de aceste , particule. Fiecare particulă schimbă direcţia de,propagare a luminii devenind o mică sursă luminoasă. Acest fenomen; stă la baza ultrami-crbscopiei.. ~ Zeeman (Fiz.): Prin aşezarea unei substanţe care emite un spectru de linii într'un câmp magnetic puternic, liniile spectrului suntc descompuse în componente caracteristice. Natura acestor componente poate da indicaţii cu privire la na. EFEMERIDE 161 EGUTAJ fura forjelor care acţionează înăuntrul atomului. EFEMERIDE (Asfr.): Lucrare întocmită de un observator astronomic, în care sunt prevăzute, la începutul fiecărui an,'fenomenele cereşti din cursul anului respectiv; se indică data şi ora fenomenelor prevăzute, ca şi poziţiile zilnice ale Soarelui, ale planetelor cu satelifii lor, ale cometelor, etc. EFERVESCENŢĂ (Chim.): Desvol-tafe activă de gaz în decursul unei reacjii chimice, în care cel pufin un component al reacţiei este în fază lichidă. EFICACITATE (Gen.): Capacitatea unui sistem de a produce în bune condijii un efect dorit. ~ luminoasă (Fiz.): Raportul dintre fluxul'de lumină total produs şi puterea consumată de un izvor de lumină; este exprimată în lu-meni pe watt (1m/W), unitatea de eficacitate luminoasă a unui 'izvor luminos care emite un flux de un lumen nou pentru o putere consu-"mată de un watt. EFICIENŢĂ. V. Randament.: EFLORESCENTĂ(Chini.): Proprietatea multor săruri cristalizate de a pierde o parte din apa de cristalizare pe care o confin, transformân-du-se, la suprafafă, într'o pulbere. EFLORESCENTE L (Minera/.): Depuneri de săruri minerale, în special sulfafi, carbonaţi sau cloruri, pe suprafafa rocelor sedimentare şi care provin din inferiorul rocei. — 2. (Bef., Consfr.): Petele care apar pe suprafefele construcţiilor de beton, de zidărie, etc. şi care sunt diverse săruri ce provin fie din materialele întrebuinţate (nisip, ciment, cărămizi, etc.), fie din teren. Eflorescentele pot fi îndepărtate prin spălare cu. apă, cu/apă uşor acidulată cu acid. formic, cu apă de Javel sau prin împroşcare cu vapori de apă; EFORTURI (Rez: maf.): Forfele interioare care iau naştere sub acţiunea solicitărilor la care esfe supus un corp şi se opun acestor solicitări (la întindere, la încovoiere, la compresiune, la ; răsucire, lâ f6rfe-care, etc.). EFUZIVĂ, rocă ~ (Pefr.): Rocă eruptivă consolidată pe, suprafafa scoarfei ferestre. EGALITATE (Gen.): Relafia dinfre două mărimi egale. EGALIZARE (Cs.): Netezirea, prin aşezarea unui strat de egalizare, a denivelărilor unui drum, ale unei funda}ii, ale unui zid, ale unui plan-şeu, etc. sfral de ~ (Cs. Drum.): Strat sub>fire de material (pământ, nisip, mortar, beton, etc.), aşezat jse o suprafaţă denivelată,. în scopul egalizării. EGALIZATOR (Ind. text.): Substanţă chimică folosită pentru a uşura pătrunderea unui colorant în ţesături. EGRENARE (Ind. text.): Separarea seminfelor din firele de bumbac, cu ajutorul maşinii de egrenaf sau al instalaţiilor mai simple. EGUTAJ (Ind. cb.): Operafiunea de scurgere a apei din cărbunii de-pozitafi în acest scop în silozuri speciale (v. Desecare). EGUTOR 162 ELECTRIFICĂRI EGUTOR (Ind. hârt.): Cilindru . gol, cu cămaşa formată dintr'o sită metalică, aşezat pe sita plană, între două ; cutii aspiratoare, destinat ,să asigure netezirea suprafeţei hârtiei şi pe. faja opusă celei din spre sită. EJECŢIE (Tehn.): Evacuarea cu mare vitesă a unui curent de fluid, printr'un tub profilat în interior, în scopul- folosirii energiei, fluidului pentru propulsie, (v. Reactor). EJECTOR (Tehn.): Aparat tare serveşte la - evacuarea unui fluid, ,antrenându-l prin frecarea sau prin micşorarea de presiune provocată de o vână din alt fluid în .mişcare; ELAGARE (Silv.): îndepărtarea ramurilor din partea de jos a cor roanei arborelui (forestier) pentru ca să se mărească proporţia lemnului de lucru al trunchiului :arbo-relui sau pentru a se corecta o. ramificaţie defectuoasă; — se deosebesc: elagare artificială -(tăierea dirijată a ramurilor -din partea de jos a coroanei) şi elagare^ naturală (dispariţia naturală prin uscare şi cădere, a ramurilor din partea de jos a coroanei arborelui) ;• ELASTIC (Fiz.): însuşirea unui material de a reveni la forma şi la dimensiunile sale iniţiale, fcând forţele care acţionează asupra lui sunt îndepărtate. ELASTICITATE (Rez. maf.): însuşire a corpurilor, în virtutea căreia corpurile respective îşi schimbă forma şi volumul, sub acjiunea uneia sau a mai multor forţe'şi îşi reiau forma şi volumul avut mai înainte, îndată ce au încetat cauzele deformării. . limită de ~ (Rez. maf.): Tensiunea maximă la care poate fi supus un corp solid, fără să: rămână cu deformaţii permanente după încetarea tensiunii. ELASTOMECANICĂ (Mec.): Capitol al Mecanicei, care se ocupe cu studiul deformării corpurilor solide în legătură cu forţele exterioare care se exercită asupra lor. ELECTRICITATE (El.): 1. Ramură a Fizicei, care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. — 2. Sarcină electrică. ~ atmosferică (Mefeor.): Capitol al Meteorojogiei, care-se ocupă cu studiul ' fenomenelor electrice din atmosferă. f' ' ^ negativă (El.): Sarcină electrică de acelaşi fel cu aceea constatată în ebonită, după frecarea acesteia cu o blană. ~ pozitivă (E/.): Sarcină electrică de acelaşi fe| cu aceea care se desvoltă în Sticla frecată cu o blană. - ' ~ statică (El.): Electricitate în stare de nemişcare, spre deosebire de electricitatea dinamică (curent electric). In cazul electricităţii staticei efectele produse- se datoresc exclusiv forţelor electrostatice produse de către sarcina electrică existentă, întimp ce în cazul electricităţii dinamice se produc şi alte efecte, în special magnetice. ELECTRIFICARE (Elf.): Introducerea şi folosirea energiei electrice la diversele aplicaţii, ca iluminat, încălzit, forţă motoare, etc, într'o industrie, localitate, regiune, locuinţă, gospodărie," etc. In cadrul planuri- electroanaliza 163 . ELECTRODINAMOMETRU cerc fix din planul lui, când contactul cercurilor este exterior. . - . . EPICICLU (Maf.)': Cerc care- se rostogoleşte fără alunecare peste un cerc de bază fix în exteriorul şi în planul lui; un punct al epi-ciclului descrie o epicicloidă. EPIDERMĂ (Gen.): Stratul exterior al pielei animale. (Şof.) Membrană transparentă care acoperă toate părfile vegetale expuse în contact cu aerul.. , EPIDIASCOP (Fiz.): Aparat care serveşte —. dupăj, nevoie •— ca aparat de proieefie prin transmisiune a unui dispozitiv (diascop), sau ca aparat.de proiecjie în lumină reflectată (episcop) a unei figuri luminate de un izvor convenabil, folosind în acest- scop o oglindă plană de reflexie. EPISCOP (Fiz.): Aparat de proieefie prin reflexie (v.. Epidiascop). . EPIU (Hidrof.): Construcţie de piatră sau de fascine, în formă de pinten, fixată în malurile cursurilor de apă, fie pentru a le micşora lăfimea în vederea sporirii adâncimii lor, fie pentru apărarea malurilor de eroziune. . (= Pinten). . EPIZOOTIE (Gen.): Epidemie la animale. . ' JEP O CĂ geologică (Geol.): împărţire cronologică a'timpurilor geologice (v. Geologie).'; EPRUBETĂ, (Chim.): Mic vas tu--bular şi cu perefii subfiri, fabricat dintr'un tub' de sticlă neutră, care se topeşte greu, închis la un capăt, folosit, în general, în laboratoarele de chimie. EPfc'UVETĂ 174 EROARE EPRUVETĂ (Tehn.): Piesă confecţionată dintr'un.rfiaterial, pentru •a fi supusă .la încercări în vederea determinării uneia din proprietăţile fizice • sau chimice ale acestuia. (= Corp de probă). EPUIZARE (Tehn.): Operaţiunea de îndepărtare a apelor dintr'o săpătură, pentru a obfine un spajiu uscat, în care să se poată face lucrări sub nivelul apei, sau în terenuri acvifere. EPURĂ (Maf.): 1. Ansamblul proiecţiilor ortogonale ale unui corp pe dauă plane perpendiculare (unul. orizontal şi altul vertical) a căror linie de. intersecţie esfe linia de pământ; planele prinfr'o /abatere de 90°, sunt aduse într'un singur plan, planul desenului. — 2. Desenul tehnic, precis, al unei reprezentări grafice, efectuat în scopul soluţionării unei probleme, cu ajutorul construcţiilor geometrice (ex. epure de statică grafică, de no-mografie, etc.). ■ EPURAREA apei (TeRn.): înlăturarea cauzelor care produc duritatea apei (v. Apă dură); se obţine, în general, prin precipitarea sau înlăturarea din soluţie a metalelor ale căror săruri cauzează duritatea. ~ cărbunelui (Tehn.):V. Spălarea cărbunelui. ~ gazelor (Tehn.): 1. Eliminarea particulelor solide din gaze. —2. Cu-'răfirea gazelor rezultate prin distilarea uscată' a cărbunilor, penfru a îndepărta substanţele străine pe care le conjin. EPURATOR (Tehn.): Aparat cu a-jutorul căruia se face curăţirea unui material oarecare: lichid, .gaze, etc. Deosebim: epurator de apă, de gaze, de aer, de benzină, efc'. ~ de apă (Tehn.): Aparat pentru curăjirea apei de săruri disolvate şi de suspensii. ERĂ geologică (Geol.): Diviziune (împărfire) cronologică de primul ordin a timpuriIor_geolcrgice. Se cunosc următoarele ere: arhaică sau azoică, proterozoică, primară sau paleozoică, secundară sau me-sozoică, terfiară sau cainozoică şi cuaternară. ERBIU (Chim.): Er. Element;., gr. at. 167.64; nr. at. 68 (v. Pământuri rare).’ ERG(Fiz.): 1. Unitate de lucru m e-canic, în sistemul C. G. S; lucrul mecanic efectuat de către o forjă de 1 dină care deplasează punctul de aplicaţie cu 1 cm. — 2. Unitate de energie în sistemul O. G.S. ERGAN (Ind. ceram.): Produscera-mic folosit în special în electroceramica de înaltă frecvenţă. ERGOSTERINĂ. V. Ergosferol. ERGOSTEROL (Chim.): Compus organic din clasa sterolilor, care se găseşte în pielea corpului omenesc. Prin acjiunea radiajiilor ultraviolete, e transformat în calciferol (vitamina D). - ERMETIC (Tehn.): Calitatea unei închideri sau unei încăperi de a fi absolut etanşăfajă de aersau de gaze. EROARE (Mat.):- Diferenja dintre valoarea exactă sau reală a unei mărimi şi valoarea rezultată dintr'o măsurătoare oarecare asupra acelei mărimi. Erorile, pot fi: accidentale şi sistematice. EROARE ADMISIBILĂ 175 ERORI MEDII ' EROARE admisibili (Tehn.): Eroarea maximă (limifa superioară) admisă la măsurătorile făcute asupra1 unei mărimi sau cantităţi de determinat. ~ de citire (Tehn.): Eroare-săvârşită de observator în evaluarea diviziunilor interpolate, când se efectuează citiri la vernier. - ~ d«colimafie (Tehn.): Unghiul format între directa de vizare şi axa lunetei cu care se face vizarea. ~ maximă (Maf.): 1. Eroare care nu poate fi de'păşită. — 2. Eroarea maximă este dată de expresia: W = 5 ep=3,3.eq unde: ep = eroarea probabilă şi eq — eroarea medie pătratică a unei măsurători. (v. Erori medii). ~ medie aritmetică (Maf.): V. Erori medii. ~ medie pătratică (Maf.)-' V. Erori medii. " ' ~ mijlocie (Maf.): V.Erori medii. /- ~ probabilă (Maf.): Eroarea determinată de expresia: ep— eroarea probabilă şi eq= eroarea medie__pătratică a unei măsurători (v. Erori medii). ERORI accidentale (Maf.): Erori rezultate din măsurători, asupra a-celeiaşi mărimi, datorite unor factori nedeterminafi; ele^ au . valori mici, când pozitive, când negative, nu pot fi eliminatei dar sunt com-pensabile; suma algebrică a acestor erori, afectând rezultatele mai multor măsurători asupra aceleiaşi mă- rimi, este zero. Ex. măsurarea unei lungimi d s-'a făcut de cinci ori, găsindu-se rezultatele provizorii: dl= 120,354 m; d, = 120,353'm; d3= 120,348 m; d** 120,351 m; dB— 120,349 m;—valoarea mijlocie a rezultatelor măsurătorilor-lun-gimii date, : a«(M&fc*rtji±*)»1203SI m; erorile accidentale penfru fiecare măsurătoare făcută, sunt: e1 = d — d1= 120,351. m — —120,354 m == —0,003 m,= —3 mm; e2=d —d2= — 2 mm, e3= 4-3 mm, e, = 0mm; es=f2 mm; suma al-„ gebrică. et + e2+ e3 + e4 + e5=0. - Aceste erori saccidentale se nu-mesq erori accidentale reziduale,, sau, prescurtat, erori reziduale. ~ medii (Maf.)vDacă se fac mai multe măsurători asupra unei mărimi M,. obfiriându-se prin tmăsură-tori rezultatele necompensateY ’ .Mj.Mo.Ma.-M^ \ şi ştiindu-se că fiecare măsurătoare este afectată de eroarea accidentală eir e2i e3,’••£„, se defineşte că:. . El + Eo "t* £3 + ■ •• + £n ’• e*= se numeşte eroarea medie aritmetică a uneia din măsurători; 2. Gq= ±1/ E? + e2 + 63 + *" “hen \ (n-1) se numeşte eroarea medie păfra-tică a unei singure măsurători; se numeşte eroarea medie patra- ERORI REALE 176 EŞAPAMENT tica a rezultatului final M, sau eroarea mijlocie a erorilor pătratice. ERORI reale (Maf.): Erori accidentale rezultate din măsurători asupra aceleiaşi mărimi, determinate prin stabilirea diferentelor dintre valoarea reală a mărimii şi valoarea rezultatului unei măsurători. ~ reziduale (Mai.): V. Erori accidentale. ~ sistematice (Maf.): Erori rezultate din măsurători asupra aceleiaşi mărimi, datorite unor factori determinaţi sau determinabili, ca defecte de aparate, de metode, etc.; aceste erori se repetă în mod constant, într'un singur sens (pozitive sau negative); ele nu sunt compensabile; suma lor esfe diferită de zero; ele pot fi înlăturate numai prin corectarea aparatului sau a metodei folosite. Ex.: Măsurarea unei lungimi s'a făcut cu un etalon-mefru defect, confecţionat neavând lungimea exactă de 1000 mm, ci numai de 992 .mm; aşa dar, orice măsurătoare a lungimii date este afectată de eroarea sistematică es = (992 — 1000) N = —8. N mm (N .fiind numărul de câte ori intră acel etalon-metru, în lungimea măsurată). ERORILOR,calculul ~ (Maf ): Ramură a Matematicelor aplicate, care se ocupă cu studiul erorilor, compensarea erorilor accidentale, de-terminare& erorilor mijlocii, .cum şi cu determinarea valorilor celor mai probabile ale mărimilor asupra cărora s'au efectuat două sau mai multe măsurători sau observaţii. EROZIUNE 1. (Geol.): Aefiunea mecanică de distrugere pe care o exercită diferifii agenfi externi asupra scoarfei Pământului.— 2. (Mef/.): Uzura conductelor sau aparatelor metalice, datorită frecării lichidelor, aburului, respectiv a gazelor, de perefii acestora. ERUPŢIE (Tehn.): Ieşirea la suprafaţă a gazelor de zăcământ sau a fifeiului împreună cu gazele de zăcământ, datorită presiunii gazelor. — artificială (Tehn.): Erupţie controlata, care foloseşte presiunea gazelor naturale introduse dela ■suprafaţă, ~ captată (Tehn.): Erupţie controlată, care foloseşte gazele naturale la presiunea zăcământului. • 'v- liberă (Tehn.): Erupţie necon-trolafă, datorită presiunii -de zăcă-. mânt a gazelor naturale. ERUPTIVE, roce ~ (Geol.): Roce provenite din consolidarea magmelor în interiorul sau la suprafafa scoarfei. EŞAFODAJ (Consfr.): 1. Schelă. — 2. Construcţie provizorie, alcăfuifă din bare de lemn sau de metal, îmbinate rigid între ele pentru a forma un schelet destinat să susţină o construcţie sau o parte din ea, în vederea executării de lucrări de reparaţii, de întrejinere, etc. •EŞANTION (Tehn.): Mică parte dintr'o furnitură, constituind o mostră de probă sau o epruvefă de încercare. EŞAPAMENT (Mş.): 1. Ansamblul organelor pentru evacuarea gazelor arse ale unui motor cu ardere internă, cuprinse între blocul motor sau colectorul de evacuare şi atmosferă. — 2. Ansamblul organelor prin ESCALĂ 177 ETAJ care se face evacuarea aerului şi a gazelor, din anumite pompe de servicii auxiliare; este folosit peniru reducerea sgomotului. ESCALĂ (Nav.): Oprirea unei nave sau a unui vehicul aerian peniru aprovizionare, penfru operafiuni comerciale, pentru debarcare sau îmbarcare de pasageri, etc.. ESCALATO.i (Consfr.): Scară cu trepte mişcătoare, care transportă trecătorii dela un nivel la altul ( = Scară rulanta). ESCAMOTARE (Av.): Operafiunea de ascundere a trenului de aterizare al unui avion în timpul . sborului, pentru a micşora rezistenţa la înaintare. ESENŢĂ (Si/v.): 1. Varietate de lemn. — 2. Arborele care intră în compunerea arboretului principal şi esfe destinat să producă lemn. EST (Asfr.): Punctul cardinal de pe orizont, situat la 90° de punctul Sud, în sens matematic direct (sens invers mersului acelor unui ceasornic). ESTACADĂ (Nav.): Punte de lemn, de beton, armat sau de metal, construită dela cheul unui port în spre larg şi dirijată perpendicular pe mal, servind să facă legătura între cheu şi nava acostată la "cheu. ESTACADĂ (Tehn.): Platformă susfinută la înălfime printr'o infrastructură executată din bare (de lemn, de metal, etc.), realizând o cale de comunicafie între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol şi altul, situat la oarecare înălfime. ESTERI (Chim.): Compuşi organici, corespunzători sărurilor anor- ganice, derivafi prin înlocuirea hidrogenului dintr'un acid printr'un radical organic. De ex.: acefaful de efil, CH3COOC2H5i este esferul etilic al acidului acetic, CH3COOH. Mulfi esferi sunt lichide cu miros' plăcut, folo'ife - pentru fabricarea de esenfe aromatice. ESTER acetic (Chim.): CH3COOC2HG. Lichid incolor, cu p f. 78° C şi miros plăcut, de fructe. E folosit ca disolvanf, în parfumerie şi în medicină. (= Eter acetic, acetat de etil). ESTERIFICARE (Chim.): Forma- rea unui ester prin reacfia chimica dintre un acid cu un alcool; de ex.: prin aefiunea alcoolului etilic asupra acidului acetic se formează acetat de etil şi apă. ESTIMARE (Tehn.): Operafiunea de stabilire aproximativă a valorii unui bun a linui obiect, etc. ESTRADĂ (Cs.): 1. Scenă, uneori improvizată, în săli sau în aer liber, pentru reprezentaţii teatrale, etc. — 2. Parte a planşeului, ridicată cu una sau cu mai multe trepte, pe care se aşază catedra într'o clasă de şcoală sau într'un amfiteatru, etc. ESTUAR (Tehn.): Gura de vărsare în mare a unui râu sau a unui fluviu, foarte larga, formând o îniindere mare de apă. ETAJ 1. (Consfr.): Totalitatea încăperilor dintr'o casă, situate deasupra parterului şi cuprinse între două planşeuri. — 2. (Mş. ferm.): 1* ETAJ 178 ETIL Fiecare din etapele rezultate din împărţirea variaţiei de vitesă sau de' stare a fluidului (abur, aer, etc.) într'o maşină termică. — 2. Partea dintr'o maşină termică în care are loc un etaj de variaţie a vitesei -sau stării fluidului din ea (ex.: etaj de înaltă presiune, etaj de joasă presiune). ETAJ de expansiune (Mş. ferm.): Cădere de presiune realizată într'un etaj al maşinii cu abur, cu piston. ~ de piesiune (Mş. ferm.): 1. Cădere de presiune, realizată într'un etaj al unei turbine cu abur. — 2. Creşterea presiunii într'un etaj al unui compresor cu piston. ~ geologic (Geol.): Succesiune de terenuri în scara stratigrafică, corespunzând, în timp, unei vârste geologice (v. Geologie). ETALAJ (Mefl.): Partea inferioară a cuvei cuptorului înalt, ai cărui pereţi sunt căptuşiţi cu cărămidă refractară. ETALON (Tehn.): Mărime sau nstrument cu care se verifică sau se compară valorile mărimilor (unităţilor) de măsură folosite în practică; ex. metrul etalon, kilogramul etalon, etc. ETALONARE (Tehn.): Determinarea experimentală a relaţiei dintre indicaţiile unui instrument de măsură şi valorile reale obţinute cu un instrument etalon, ale mărimii de măsurat. ETAMINĂ (Ind. fexf.): Ţesătură rară de bumbac. ETAN (Chim.): CHn — CH3. Al doilea compus din seria hidrocarburilor parafinice. Esfe un gaz in- color şi inodor care se găseşte în gazele de sondă. Se foloseşte ca agent frigorigen, în maşini frigorifice speciale. ETANOL (Chim.): V. Alcool etilic. ETANŞ (Tehn.): Calitate a unui aparat, recipient, etc., de a nu permite intrarea sau ieşirea din el, pe la încheieturi sau rosturi, a unu» fluid (gaz sau lichid). ETER etilic (Chim.): CH3 — CH2 — O — CHa — CH3. Lichid incolor, inflamabil, cu miros dulceag caracteristic. P. f. 35°C. Se prepară prin deshidratarea alcoolului etilic (C2HgOH) cu acid sulfuric (H2S04) concentrat. E folosit ca anestezic şi ca solvent. (= Eter diefilic, eter sulfuric). ~ de petrol (Chim.): Amestec constituit din hidrocarburile cele mai simple din seria hidrocarburilor parafinice, format în special din pentan şi hexan. P. f. 30 — 70° C. E folosit ca disolvant. ETERI (Chim.): Compuşi organici obţinuţi din două molecule de alcooli prin eliminarea unei molecule de apă, având formula generală R—O—R'f în care R şi R' pot fi unul şi acelaşi radical sau doi radicali organici diferiţi. ETERNIT (Constr.): Placi fabricate din asbest şi ciment, folosite la acoperirea clădirilor. ETEROGEN (Chim.): Calitatea unui sistem iizico-chimic de a fi constituit din părţi cu proprietăţi structurale sau funcţionale diferiie-ETIAJ. (Tehn.):V. Nivelul apelor. ETIL (Chim.): Radical organic (— CnHs) derivat dela etan prin ETIL FLUID 179 EVOLUŢIE îndepărtarea unui afom de hidrogen. ETIL fluid (Chim.).' Solufie de fe-iraeiil de plumb, PbţCHjHs)*, di-bromefan (CsH4Br2) şi dicloretilen, folosită ca an idetonant în combustibil lichid penfru motoare, în special pentru benzinele de aviafie. Se adaugă în-benzină în proporţie de până la 1°/no- ETILENĂ (Chim.): CH2 == CH2. Primul compus din seria hidrocarburilor olefinice; gaz incolor, inflamabil, cu miros dulceag; serveşte ca maferie primă la fabricarea unei mari serii de compuşi organici. ETRIER (Consfr.): Vergea de ofel, rotundă, care înconjură la exterior armafura longitudinală a unei piese de beton armat, penfru a realiza legătura dinfre armafură şi befon. ETUVĂ (Tehn.): Aparat în formă de cutie, de dulap sau de cameră, încălzit electric, cu flacără sau cu un lichid în fierbere, cu sau fără regulafor de femperafură, şi servind penfru uscare sau penfru menfinerea unei substanfe Ia o temperafură fixă, la desinfecfări, efc. EUFORINĂ (Chim. farm.): Substanfă înfrebuinfafă în medicină, ca antinevralgic şi anfipirefic, cum şi în tratamentul extern al ulcerelor. EUROPIU (Chim.): Eu. Element; gr. at. 125,0; nr. at: 63; face parte din familia pământurilor rare. EUTECTIC. V. Amestec eufectic. EUTECTOID (Chim. fiz.): Sistem compus din două sau din trei faze solide, fiecare având o asffel de concentraţie încâf la o anumită temperatură (temperatura eufecfo- Idică, punct eufecfoidic) să nu-şi modifice compozifia în prezenfa unei solufii solide în care fazele au aceeaşi concenfrafie ca în sistemul solid. EVACUA, a ~ (Tehn.): Aînde-părta ceva dintr'un anumit loc. EVACUARE (Mş.): 1. Fază din ciclul maşinilor cu ardere internă, în care cilindrul, după efecfuarea lucrului mecanic de căfre piston, esfe golit de gazele de ardere. — 2. Evacuarea gazelor de ardere din rotorul unei turbine cu gaze, sub o presiune cu pufin superioară presiunii atmosferice şi după o expansiune aproape completă. EVALUARE (Gen.): Stabilirea valorii aproximative a unui bun sau a unui obiect. EVAPORARE (Fiz.): Transformarea unui lichid în vapori la temperaturi inferioare punctului său de fierbere. Canfifafea de vapori produşi creşte cu mărirea temperaturii şi depinde de presiunea de saturare a vaporilor lichidului. Prin evaporare se concentrează solufiile. EVAPORATOR (Tehn.): Instalafie pentru concentrarea solufiilor prin fierbere. ■ EVAZARE (Tehn.): Operafiunea de lărgire progresivă sau de căs-care, efecfuată la exfremitatea deschiderii unei piese. EVERDUR (Metal,); Aliaj de 94°/0 Cu, cu Siliciu şi mangan în proporţii reduse, rezistent la coroziune şi care are propriefăfile mecanice ale ofelului moale. EVOLUŢIA avionului (Av.): Succesiunea de schimbări de po-12* EVOLVENTĂ 180 EXOMORFISM zifie ale unui avion în aer sau pe sol. EVOLVENTĂ (Maf.); Desfăşură-toarea cercului, reprezentată de locul geometric descris de oricare punct al unei drepte care se rostogoleşte fără alunecare pe cerc. EXCAVARE (Tehn.): Operafiunea de săpare pentru a objine un gol sau o groapă în pământ, la suprafaţă sau în adâncime; după mijloacele folosite pentru săpare, poate fi: excavare hidraulică, excavare manuală şi excavare mecanică. ~ hidraulică (Tehn.): Excavare care se execută cu ajutorul unei vine de apă sub presiune. ~ manuala (Tehn.): Excavare care se execută cu uneltele manuale, de către lucrători. ~ mecanică (Tehn.): Excavare care se execută cu ajutorul maşinilor spe:iale, ac}ionafe mecanic. EXCAVATOR i ehn.): Maşină specială cu mare capaci:ate de lucru, pentru săpat şi încărcat pemânful. EXCENTRIC 1. (Mat.): însuşirea unui punct (sau a unui ansamblu de pun:te) de a nu se găsi în centrul unei figuri. — 2. (Mş.): Organ de maşină în formă de disc circular, calat pe un arbore rotativ, axa discului fiind deplasată paralel fafă de axa arborelui. EXCENTRICITATE 1. (Maf J: Calul distanjei dintre un puncf al unei conice şi focarul ei — prin distan|a dintre puncf şi directoarea conicei. — 2. (Tehn.): 1. Distanja dintre axa arborelui motor şi axa bufonului de manivelă. — 2. Defect de calare a două piese coaxiale sau concentrice. EXCES î. (Gen.): Ceea ce est» în plus fajă de cantitatea necesară. — 2. (Chim.): O cantifa'e de substanţă sau de reactiv, mai mare decâf cea necesară pentru a se combina cu o cantitate dată din altă substanţă. ~ sferic (Maf.); Diferenja (s) dinfre suma unghiur lor unui fri-unghiu sferic şi 180° (grade sexa) sau <200° (grade cent.). E=(a + p + Y —180°) a, P, T< fiind unghiurile triunghiului sferic. EXCITAŢIE (Elf.): 1. Alimenta- rea prin curent electric a unei înfăşurări, penfru a produce un câmp magnelic. — 2. înfăşurarea prin car* trece curentul de excita ie. EXCITATOARE electrică (Eli.): Generator de curent continuu auxiliar, destinat să dea curentul de excitaţie pentru una sau pentru mai multe maşini electrice. EXFOLIERE (Metl.): Defect car. constă în desprinderea unor lam« subjiri dela suprafaţa unei piese d« o}el. EXHAUSTOR 1. (Tehn.): Ventilator centr.fug (de tablă, turnat, sau de maferiale ceramice), folosit Ia absorbirea aerului sau a altor gaze din încăperi închise în vederea aerisirii, a desprăfuirii, a fransporfului de materiale în suspensie, etc. — 2. (Mş.): Dispozitiv penfru alimentarea cu carburant a carburatorului, aşezat deasupra nivelului camerei d« nivel consfanf a acesfu, a, ( = Vacuum). EXOMORFISM (Geo!.) Ansamblu de transformări mefamorfice defer- EXOSMOZĂ 181 EXPONENT minate de o masă eruptivă în rocele înconjurătoare. EXOSMOZĂ f. (Chim.Jiz.): Tip special de elecfroosrroză în care substanţa care difuzează printr'o men-brană trece din mediul interior membranei în cel conţinut în spaţiul mărginit de membrană. — 2. (Fiz.): Cirenf care se stabileşte din interior spre exlerior între două lichide (soluţii) de densităţi diferife, când sunt separate printr'o membrană semipermeabilă. . EXOTERMIC (Ch/m.): Calitate a unui proces chimic în cursul căruia esfe eliberată energie sub formă de căldură, producând asifel o creştere de temperatură. EXPANSIUNE (Tehn.): Creşterea volumului specific al unui fluid, însoţită de o scădere a presiunii Iui. EXPERIENŢĂ (Tehn.).-Provocarea unui fenomen în condiţii cunoscute, spre a se putea studia şi observa fazele lui de desvoltare — sau spre a se constata legăturile de variaţie dinfre elementele Iui constitutive când sunt supuse schimbărilor.(= Experiment). EXPLODARE (Tehn.): Operaţiunea de provocare a unei explozii, provocată voit, prin mijloace adecvate, S3U acc denfal. EXPLODOR. V. Explozor. EXPLOZIE I. (Chim.): Reacţie fizico-chimică rapidă, în care esfe produsă o cantitate mare de gaz la o temperatură înaltă. — 2. (Mş.): Termen impropriu, prin care se denumeşte arderea produsă în timp foarie scurf a amestecului combus- fibil-aer, în cilindrul unui motor cu explozie. EXPLOZIVI (Ch'rm.): Substanţe care, prin încălzire sau lovire, fac explozie. Volumul gazului produs fiind foarfe mare în raport cu volumul explozivului, presiunea produsă esfe foarle mare când fenomenul are loc înfr'un spaţiu închis. ~ deflacranţi (Exp/.): Explozivi care se aprind şi se descompun sub influenţa unei flăcări (ex.: pulberea neagră). ~ defonanfi (Exp/.): Explozivi care se descompun sub acţianea unei unde explozive produse de un defonafor (ex.: dinamitele, e’xplo-zivii anfigrizutoşi, etc). ~ de iniţiere (Exp/.): Explozivi detonanţi foarte sensibili la lovifur'i sau la căldură (flacără, scânteie), care servesc la fabricarea capselor detonante. ! ~ de siguranţă (Exp/.): Explo- zivi pUţin sensibili la lovituri, putând fi transportaţi fără precauţi speciale. ~ minie:i de siguranfă (Exp/.): Explozivi brizanji speciali, folosiţi la lucrările în mine grizutoase; au. o temperatura joasă de explozie şi gazele de explozie se răcesc foarfe repede prin detentă, datorită bri-zanjei lor puternice. EXPLOZOR' (Tehn.): Aparat special penfru aprinderea capselor e-lectrice detonante. EXPONENT (Maf.): Număr care indică puterea la care este ridicată o mărime mafemafică; esfe scris mai mic, la dreapfa, şi puţin mai sus decât numărul sau simbolul mărimii care se ridică la pufere. Ex.. EXPONOMETRU 182 EXTRACTOR 32 sau a&, unde ", respectiv 5 sunt exponenjii lui 3, respectiv al lui a. EXPONOMETRU (Fofo.): Aparat penfru sfabilirea durafei de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fofografice. (= Pozomefru). EXPRIMA, a ~ (Gen.): a reda prin cuvinte, a rosti; a reprezenta prin scriere, prin desen sau prin muzică. EXSICATOR (Chim.): Aparat de laborator care permite uscarea substanţelor şi împiedecă substanţele higroscopice să absoarbă umiditatea. E format dintr'un vas de sticlă, acoperit cu un capac, care se poate închide ermetic, în care se introduce o substanjă higrosco-pică, de ex.: pentaoxid de fosfor (P3O0) sau clorură de calciu (CaCI2). EXTENSIUNE (Tehn.):V. întindere. EXTENSOGRAF (Ind. alim.): Aparat care înregistrează, la diferite intervale de timp, variaţia viscozităţii unui aluat de o anumită consistenţa. EXTENSOMETRU (Tehn.): Instrument penfru măsurarea alungirilor unei piese în vederea determinării tensiunilor din piesă şi a descoperirii deformafiilor. ' EXTENSOR (Chim.): Pigment alb (de ex.: blanc-fix) folosit în industria vopselăriei în amestec cu pigmenţi coloraţi. EXTERIOR (Gen.): In afara unui domeniu, a unei regiuni, etc. EXTERN (Gen.): Cal.tatea de a proveni din afara unui domeniu sau de a avea acjiuni în afcra acestui domeniu. EXTINCTOR (Tehn.): Aparat penfru stingerea focului prin împiedecarea contactului cu aerul. Sunt folo- site două tipuri principale: tipul cu carbonat de sodiu şi acid ’ sulfuric şi tipul cu tetraclorura de carbon. (=Sfingător). EXTIRPATOR 1. (Agr.): Unealtă a-gricolă folosită la extirparea buruienilor dintr'un teren de cultură. — 2. (Agr.): Unealtă agricolă, pe roţi, cu labe tăietoare, întrebuinţată pentru a reteza buruienile răsărite după arătură. EXTRACŢIE (Chim.): Operaţiunea care are scopul de a antrena părţile solubile dintr'un amestec cu ajutorul unui solvent. Astfel se pot extrage substanţe solide (de ex. extragerea materiilor grase cu benzină) sau substanţele lichide (de ex. extracţia uleiurilor volatile cu alcool). ~ de fifelu prin erupţie (Ind.pefr.): Extracţie care foloseşte gazele care însoţesc ţijeiul, la presiunea de zăcământ. Erupţia poate fi controlată prin captare (cu ajutorul capului de erupţie) sau liberă. ~ de fifelu prin lăcărif (Ind. pefr.): Extracţie care se efectuează cu a-jutorul unei linguri de lăcărit. ~ de fifeiu prin pisfonaj (Ind. pefr.): Extracţie care se efectuează cu ajutorul unui piston care aduce la suprafaţă coloana de lichid de deasupra lui. ~ de (ifeiu prin pompe de adân-cime cu flje (Ind. pefr): Extracţie cu ajutorul unor pompe cu p:ston acţionate mecanic dela suprafaţă. (= Extracţie prin pompaj canadian). EXTRACTOR (Apic.): Maşină pentru extragerea mierii din faguri, fără a-i strica. Esfe bazată pe forţa CXTRACTOR 183 FĂCHIE centrifugă, care face ca mierea din ■celule să fie svârlifă afară. EXTRACTOR (Tehn.): Aparatfolo-sif penfru exfragerea sau recuperarea unei anumife maferii dinfr'un a-mesfec. EXTRADOS (Consfr.): Suprafafa «xferioara a unui arc sau a unei bolfi. EXTRAGERE (Chim.): Operafiunea prin care părfile solubile din-ir'o subsfanfă sunf aduse în solufie cu ajuforul unui disolvanf. FABRICĂ (Tehn.): Ansamblu de insfalafii industriale grupafe în aceiaşi ioc, cu organizafie unitară, în care muncitorii cooperează în procesul de producfie, pe bază de diviziune a muncii, folosind maşini de forfă şi de lucru, penfru a produce bunuri de consum, unelte, «Ic. integrată (Tehn.): Fabrică în care produsul este supus mai mul-ior operafiuni, care în mod obişnuit se fac în fabrici deosebite, pulând merge chiar dela materia prima, aşa cum se găseşte în natură, până la realizarea produsului aşa cum este folosit de consumator. FABRICAŢIE pe bandă (Tehn.): Metodă de fabricafie, în care operaţiunile la care e supus un obiect te succed în mod continuu, în spafiu şi în timp, (= Fabricafie EXTRAPOLARE (Mat.): Operafiunea de determinare a unei serii de valori ale unei funcfiuni y, penfru valori sifuafe în afara unui interval de valori cunoscute, atât pentru x cât şi pentru y. EXTRAVILAN (Tehn.)^ Teren situat în afara spaţiului clădit al unei localităfi, dar aparfinând unităţii administrative respective. EXSUDARE (Tehn.): Fenomenul de aparifie a excesului de bitum sau de gudron la suprafafa unei îmbrăcăminfi asfaltice. continuă). Această metodă reprezintă un mijloc puternic de ridicare a productivităţii muncii în întreprinderile socialiste, penfru înlăturarea timpilor morfi. Spre deosebire de întreprinderile capifalisfe caracterizate prin goana după profit, unde lucrul pe bandă duce , la aufomalizare, în întreprinderile socialiste operează calificarea confi-nuă şi policalificarea, care exclud menţinerea muncitorului vreme îndelungata la o singură mişcare elementară în procesul de producfie. ~ de serie (Tehn.): Metodă de fabricafie, la care toate obiectele de acelaşi fel frec prin aceleaşi locuri de muncă, care sunf amenajate penfru o anumită operafiune. FĂCHIE (Ind. far.): Mănunchiu de sîuf uscat, sau cfe făndări lungi de brad uscat, care se aprinde noap- FACIES 184 FAILAR fea spre a atrage peştii pentru a fi prinşi. FACIES (Geo!.): Aspectul unui strat sau al unei serii de sirate, într'un anumit loc, determinat de caracterele petrografice şi paleontologice. FACTIS (Chim.): Substanfă obţinută prin acfiunea clorurii de sulf sau a sulfului asupra uleiurilor vegetale (uleiul de rapifă, in, etc.) ; e folosit în industria cauciucului. FACTOR 1. (Maf.); Fiecare din termenii unui produs. — 2. (Fiz., Chim.,Tehn.): 1. Agent fizic sau chimic. — 2. Mărime a cărei valoare intervine ca termen multiplicativ într'o relafie care caracterizează starea sau proprietăţile unui sistem tehnic (aparat, instrument, maşină, etc.) sau ale unui sistem fizico-chimic. ~ apă/ciment (Bef.); Raportul dintre cantităţile (în greutate) de apă şi de ciment întrebuinţate în prepararea unui beton. ~ de cubaj (Silv.): Factor sub-unitar cu care se înmulţesc metrii-steri spre a-i transforma în metri cubi; el are următoarele valori : sferi lemn, spărturi mari: 0.75 — 0.80; . mici: 0,60 — 0,75; » „ de buturugi: 0,30 — 0,40; efc. ~ de exces de aer (tehn.): Raportul dintre cantitatea de aer folosită de fapt la arc’ere şi cantitatea de aer teoretic necesară pentru arderea unităţii de cantitate de combustibil. ~ de utilizare (Tehn.): Raportul dinire timpul de folosire efectivă a unei maşini, a unei instalafii, etc. şi timpul teoretic normal care ar trebui foloşjt. prim (Maf.): Factorii care- sunt numere prime. Astfel, factorii primi ai lui 345275 sunt 3, 5 şi 7. FACTORIAL (Maf,): Produsul primelor n numere întregi. Se scrie 1.2.3.4... n = n! FADING (Telc.); Scădere temporară a intensităţii undelor electromagnetice recepţionate în radio-comunicatii, datorită schimbărilor atmosferice. FAHRENHEIT, grad ~ (Fiz.): Unitate de măsură pentru temperatură (e folosită în Anglia, America, etc.). Transformarea gradelor Fchren-heif în grade centigrade se face cu ajutorul următoarei relaţii : 1°C= J-X (°F-32).' FAIANŢĂ (Ind. sf. c.): Produs ceramic poros, cu cel pufin o fafă smălfuiiă (glazurată), obfinut din argilă plastică şi nisip, sau din cao-lin, feldspat şi cuarf, prin ardere ; se foloseşte ia fabricarea obiectelor casnice, de laborator, sanitare, a plăcilor pentru căptuşirea pereji-lor, etc. FAILĂR (Mine); Porfiune de strat cuprinsă între o parte exploatată şi o lucrare minieră nouă, lăsată în scopul de a realiza siguranfa locului (termen din Valea Jiului). ~ de carne (Agr.): Îngrăşământ azotat, preparat din carnea hoiturilor animalelor. ~ de oase (Agr.): Îngrăşământ preparat din oase degresate sau degelatinate, prin măcinare. FAIL/R 185 FARAD ! f AILĂR deslredel (Mine): Pulbere de rocă produsă la perforarea • găur.lor de mină. FĂINĂ (BeJ.): Parfea de maferial dintr'un amestec mineral fclosif la prepararea betoane lor de ciment, care are granule cu dimensiuni sub 0,2 mm. FALCĂ (Mş.): Element al unui dispoz.tiv de prindere, care împreună cu alte elemente identice, se deplasează şi prinde o piesă sau un maferial (ex.: falcă de menghină, de mandrina, etc.). FALCE (Tehn.): Unitate veche de măsură a suprafefelor, întrebuinţată in Moldova, echivalentă cu 1 falce = 14.320,9520 m2 = 80 prăjini fSIccşti = 2880 stânjeni pSirafi (— FSIcie). FĂLCI de concas.or (Mine): plăcile masive, dinfate, montate în concasor, între care se sfărâmă materialul. FALIE (Geol.): Plan de ruptură în scoarfa Pământului, de-a- r.’i'ir ccnîorma. Falie conlrarî. F») Ilanc din acoporlţ; Fc) flanc din culcuş; Si'} planul faliei. lungul căruia cele doua blocuri de jfrate so deplasează unul fajă de elful, astfel încât totdeauna există un bloc mai ridicat şi unul mai coborît. FALŢ (Consfr.): Tăietură, cu sec-fiunea în formă de una sau de două frepte, făcută în lungul marginii unei piese, penfru a permite îmbinarea cu altă piesă, cu tăietură corespunzătoare. FĂLŢUITOR ! (Tehn.): Rindeaua cu care se fac falfuri la o scândură. FĂNAŢ (Agr.): 1. — Terenul acoperit cu ierbă destinată să fie făcută fân. — 2. Ierbă cosită pentru fân. FANTĂ (Tehn.): Deschidere, în general dreptunghiulară şi strâmtă, care permite comunicarea unui spafiu închis, cu extericrul (sau cu alt spafiu închis)., FAR 1. (Mş., Auto., Av.): Lampă construită astfel, încât lumina ei să fie proiectată într'o anumită direc-fie, sub formă de fascicul luminos divergent (ex.: far de automobil, de avicn, etc.). — 2. (Nav.): Instalare care poseda o sursă luminoasă, deifinaîă a servi ca reper în navigafie maritimă sau aeriană; farurile maritime pot fi fixe sau plutitoare. ~herfzian (Nav.): Insfalafie de emisiune radioelecfrică penfru reperaj sau balizaj de itinerare în navigafia maritimă sau aeriană (ex.t far cu antene reflectoare, far rotitor, etc.). FARAD (Fiz.): Unitate de capacitate electrostatică în sistemul MKSA. Un* conductor are o capaci-fate de 1 farad, când, sub o tensiune de 1 volt, se încarcă cu un coulomb. .1 farad = 9 X '0U FARADAY FĂŞIE unităţi electrostafice. Unitatea prac--tică de capacitate este microfara-dul, 1/1 000 000 farad. FARADAY (El.): Cantitatea de electricitate necesară pentru a libera .sau a depune prin electroliză un echivalent-gram al unui ion adică '96 500 coulombi. FĂRÂMĂTOR de aşchii (Mş.-;unelfe): Prag care conduce şi fărâmă aşchiile provenite din strun-jire, situat în drumul lor; poate fi cu opritor fix sau mobil, cu canale, -etc. - ~ de bulgări (Mş. agr.): Dispozitiv ataşat la maşinile de recoltat cartofi, care fărâmă . bulgării de pământ cu care sunt amestecaţi cartofii. FARINOGRAF (Ind. al.): Aparat care determină cantitatea de apă necesară pentru obfinerea unui anumit aluat şi care .înregistrează grafic rezistenţa opusă de ajuat în timpul frământării. FARINOTOM (Agr.): Aparat pentru constatarea sticloz.făţji la boabele de grâu. FARMACOLOGIE (Gen.): Ştiinţa -care se ocupă cu studiul acţiunii substanţelor chimice asupra omului şi animalelor. FARMACOPEE (Gen.): Lucrare oficială şi. obligatorie, folosită în practica farmaceutică, care se ocupă cu studiul şi cu descrierea operaţiunilor şi a produselor farmaceutice. FASCICUL (Maf.): Figura formată de un mănunchiu de drepte sau de plane care trec prin acelaşi punct, respectiv prin aceeaşi dreaptă. , de lumină (Fiz.): Mănunchiu de raze de lumină care pleacă dintr'un punct (fascicul divergent) sau se îndreaptă spre • un punct (fascicul convergent). Dacă punctul de unde porneşte~sau - către care se îndreaptă fasciculul esfe la infinit, fasciculul se numeşte fascicuj paralel. ~ de raze (Maf.): Mănunchiu de raze care trec printr'un acelaşi punct, numit vârful fasciculului; se deosebesc: a) fascicul plan de raze, când razele se desfăşură în-tr'un singur plan; b) fascicul spaţial de raze, când razele~se desfăşură în spaţiu (într'o infinitate de planuri). ^ fotogrammetrie (Fofogram.): Fascicul spaţial de raze care unesc punctele obiectului real cu puncfe-le-imagini corespondente ale perspectivei fologram metrice a obiectivului; şi trecând printr'un singur punct numit punctul de vârf al fasciculului şi care este centrul de perspectivă al imaginii riespective. FASCINĂ (Constr.): Legătură de nuiele subţiri, lungă de 3’*"5'mşi cu diametrul până la 30 cm, legată din loc în loc cu sârmă şi, uneori, umplută cu bolovani, pentru a fi folosită ca material de construcţie la executarea de lucrări sub apă, în terenuri slabe sau îmbibate cu apă, etc. FĂŞIE de exploatare (Mine); Porţiunea dintr'un panou de exploatare cuprinsă între două plane paralele şi perpendiculare pe acesta. ~ de siguranfă (Mine): Făşie dintr'un zăcământ, lăsată neexploa- FÂŞIE 187 FEEDER tâtă, în scopul protejării unei lucrări miniere subterane. FÂŞIE de fasonare (Tehn.): Operafiunile prin care se dă o formă anumită unei piese; în metalurgie, fasonarea se poate face la cald sau la rece. FATA MORGANA. V. Meteori optici (miraj). FAŢADĂ (Consfr.): Fiecare din feţele exterioare, verticale, ale unei clădiri sau ale unui monument. FAŢETĂ de cufit (Mj.-urielfe): Teşitură a muchiei tăietoare la cu-fifele de prelucrare prin aşchiere. FĂŢUIALĂ (Consfr., Drum): Netezirea suprafeţei unei construcţii sau a unui element de construcţie, pentru a se corecta denivelările şi asperităţile. FĂŢUIRE (Ind. piei.): Operaţiunea de curăţire a pieilor de ultimele impurităţi, rămase după . cenuşărit; se execută cu un cuţit manual numit făfuifor. FĂŢUIT (Ind. piei.): Operaţiune mecanică, executată la maşina de făţuit sau manual, prin- care se curăţă faţa^pielei — <■ de gelatine, impurităţi, rădăcini de păr, etc. Fâţuiful se execută „înainte de spăţuirea pieilor (care precede de-calcificarea) sau, în anumite cazuri, după decalcificarea şi sămăluirea pieilor. FĂŢUITOR (Ind. lemn.):. Unealtă penfru făţuirea sau îndreptarea fetelor scândurilor sau ale pieselor de lemn. FAZĂ 1. (Chim.): Parte omogenă a unui sistem eterogen, care se poate separa de restul sistemului prin metode fizice. De ex. în amestecul de apă şi ghiaţă (apă în stare solidă), lichidul şi solidul alcătuiesc fiecare câte o fază. — 2. (Mş.): Interval de timp în care o anumita operafiune caracteristică unui ciclu (de transformare) are mărimi de acelaşi semn şi diferite, de zero; ex.: fază de admisie e intervalul de timp în care debitul de agent motor admis în cilindru . e diferit de zero. — 3. (Tehn.): Una din stările, succesive ale unei transformări. ~ crifică (Agr.): Faze caracteristice în desvoltarea plantelor: în-coljire, înfrăjire, înflorire, maturaţie. Studiul adâncit al fazelor critice în desvoltarea plantelor se daforeşfe savantului sovietic T. D. Lâsenco, ~ dispersă (Chim.): Partea dintr'un sistem, împărţită în porţiuni foarte mici, care consfitue o fază discontinuă într'un sisfem eterogen, ca, de ex., substanţa care consfitue o suspensie sau.o solufie coloidală. FA Z M E T R U (Fiz.): Instrument penfru măsurarea diferenţei de fază între două margini periodice armonice. ; • FEBRIFUG(Chim., farm.): Medicament având proprietatea de a scădea, a opri sau a preveni creşterea temperaturii corpului, provocată de o boală oarecare. FECULĂ (Ind. al.): Amidon extras din organele subterane - ale unor plantie, în special din tuberculele de cartofi. FEDER. V. Lambă. FEEDER (Elf,):. Linia conductoare dintre o centrală electrică şi posturile de transformare sau dintre FELIE 188 FEREASTRA două .posturi de transformare, pe care nu "se ia nicio derivafie. (Se pronunjă fider). FELIE de exploatare (Mine): Porţiunea dintr'un zăcământ .cuprinsă între \ două plane orizoniale sau între două plane paralele cu culcuşul, respectiv cu acoperişul unui zăcământ. ■ , FENOCRISTÂL (Mineral.): -Cristal bine desvoltat şi cu un contur aproape perfect, . FENOL (Ch/m.)rC6H5OH. Substanfă cristalizată, albă, cu p. f. 41° C, cu un miros specific. Fenolul . e solubil în apă,-coroziv şi otrăvitor. Este folosit ca desinfec-tan.t, la rafinarea uleiurilor, la fabricarea bachelitei şi a altor răşini sintetice, etc. ( = Acid carboiic). FENOLFTAIEINĂ (Chim.): Compus organic, solid, cristalizat, incolor; solufia sa capăiă — în,prezenta unei baze — o coloare1 roşie-purpurie închisă. Se foloseşte ca. indicator în Chimia analitică. FEhJOLl (Chim.): Grup de combinaţii cromatice având ataşată direct de un nucleu benzenic o grupare oxidrilică. Aceasta le dă p'roprie-tăji asemănătoare, alcoolilor, formând ca şi ei esteri, eteri, derivafr tionici, dar, spre deosebire de alcooli, au şi caracter acid, deoarece dau săruri cu hidrafii metalelor alcaline. Se împart în mono-di-tri-fetra şi polifenoli, . după numărul grupărilor oxidrilice pe care le au în moleculă. FENOLOOIE (Agr.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul şi cu stabilitatea legăturilor dintre fazele de vegetafie ale plantelor şi anotimpuri. FENOMEN-(Gen.); Schimbare, care se petrece în natură, a serilor fizice, chimice sau a oricăror alte stări ale materiei, cum şi în societatea’omenească. ■ - ~ chimic. - V. Transformare chimică. ~ fizic (Fiz.): Orice modificare a unui corp cere nu implică o schimbare a compozijiei sale chimice. . FERDELĂ (Gen.): Unitate veche, de măsură a capacitefii, înfrebuin-fafăînTransil.vania; 1 ferdelă = 20Iifrk FERESTRĂU (Ind.): ' Unealtă sau maşină - unealtă,' alcătuită dintr'o Jamă de ofel dinjată, cu ajutorul căreia .se taie lemnul, piatra sau metalele prin aşchiere. ~ circular (Tehn.) Ferestrău mecanic a cărui unealtă tăietoare este un disc circular dinfat. ( = Circular). -coadă de şoarece (Tehn.): Ferestrău de mână cu lamă rigidă, îngustă spre vârf, cu dinfi numai p'e o muchie şi .fără ceapraz. ~ -coadă cfe vulpe (Tehn.): Ferestrău de mână cu lamă rigidă latăj cu dinfi pe una sau. ;pe ambele muchii. . - ~ cu bandă (Tehn.): Ferestrău-mecanic a cărui unealtă tsieioare este o bandă flexibilă fără sfârşit,, dinfată pe o muchie. ~ cu lanf (Tehn.): Ferestrău cu pânză constituită din elemente de lanf dinfate, împreunate prin bu-loane; e folosit la tăierea arborilor, fiind mânii! de doi lucrători. .FEREASTRĂ 1. (Consf r.); 1. Deschidere în peretele exterior a unui fereastra 189 FERMENT spaţiu închis, care permite iluminarea şi aerisirea interiorului. — 2. Dispozitiv format dintr'un cadru fix (toc) şi din panouri (canate, cercevele, batanţi) cu geamuri, care închide . o deschidere amenajata înfr'un'pe-rete, permi,and; astfel iluminarea-şi aerisirea spaţiului închis. — 2. (Mine): 1. Deschiderea făcută în peretele unui burlan dintr'o sondă tuhafă, pentru a săpa prin ea o nouă gaură, deviată. — 2. Intersecţia unui puf de extracţie cu rampa subterană. FEREASTRĂ basculantă (Consfr.): Fereastră care se deschide prin rotirea fiecărui cariat, în jurul unei axe orizontale, dispusă la marginea de sus sau de jos. ~ batantă (Consfr.): Fereastră care^se deschide prin rotirea fiecărui canat în jurul unei axe verticale. ~ cu ghilotină (Consfr.): Fereastră cu cariate aşezate unul deasupra celuilalt în plane foarte apropiate, şi care se deschide prin alunecarea verticală a- canatelor, unul în faţa celuilalt. ~ cuplată (Consfr.): Fereastră dublă, în care. canafele interioare sunt legate .de cele exterioare, astfel că se închid şi se deschid împreună. ~ de atac (Hidr.): Tunel sau puţ de acces la traseul unei galerii de aducţie, construit pentru a împărţi lungimea fofală a acestuia în mai multe şantiere de lucru. ~ glisantă (Consfr.): Fereastră de obiceiu simplă, -care se deschide prin alunecarea '-laterală a canatelor. ■ , ^ pivotantc . (Consfr.): Ffereasfră care se deschide prin rotirea canatelor în jurul unei axe orizontale; aşezată la mijlocul lui. FERcCARE (Ind. făr.): -1. Operaţiunea de strângere în fiare sau în cercuri metalice; ex. ferecarea unei roţi de căruţă prin strângerea roţilor în şinele lor metalice. — 2. Operaţiunea pregătirii feţelor pietrelor de moară şi anume a feţelor care se freacă una de alta spre a le face proprii măcinării grăunţelor între ele; operaţiunea constă în executarea unor crestături pe. feţele celor două roţi, numite: şanţuri, zimţi, etc., cu ajutorul ciocanului de oţel, numit ciocan de ferecat. FERIC (Chim.): Teren întrebuinţat penfru compuşii fierului trivalent; SăruriIe ferice sunf de obiceiu de coloare galbenă sau brună. FERICIANURĂ (Chim.): Sare a acidului fericianhidric. - FERIPIRINĂ (Chim.): Combinaţie între antipirină şi clorură ferică (36 : 64), întrebuinţată ca astringent şi hemostatic (opreşte sângele). (= Feropirină). FERITĂ (Metl.): Acea parte din-fr'un aliaj de fier-carbon, care e constituită din fierul a (una din cele patru stări alotropice ale fierului) cu maximum 0,006% C, deci aproape fier pur. ' FERMĂ (Consfr.): Construcţie de lemn, de metal său de beton, destinată să susţină învelifoarea unui acoperiş. FERMENT (Chim.): Substanţă său microorganism care provoacă o fermentaţie. FERMENTAŢIE FERTILITATf FERMENTAŢIE (Chim.): Transformarea chimica a substanfelor organice de către fermenfi. FERMENTQGRAF (Ind. val.): Aparat care înregistrează grafic puterea de fermentare a unui aluat şi sta-.bileşfe momentul când el se poate introduce în cuptor. FERNICO (Tehn.): Aliaj de fier cu nichel, cobalt şi pufin mangan, care are coeficientul de dilatafie egal cu acela al sticlei; este folosit la etanşarea trecerilor de piese metalice prin sticlă. FEROALIAJ (Mefl.): Aliaj de fier cu unu sau cu mai multe elemente; e folosit în metalurgie ca adaus pentru ofelurile speciale şi pentru afinare. FEROCIANURĂ (Chim.): Sare a acidului ferocianhidric. FEROCROM (Mefl.): Feroaliaj cu 50-•■70% crom, folosit ca adaus penfru ofeluri rapide. FERODO. V. Metalasbest. FEROGALICĂ, hârtie ~ (Fofo.): Hârtie fotografică confinând săruri care se developează cu acid galic; se foloseşte la reproducerea de desene industriale de pe calc şi dă imaqini cu trăsături violacee. FEROMAGNETIC (Fiz.): Calitate a unui material care îşi poate păstra magnetizarea după ce este înlăturată cauza care o produce. Fierul şi ofelul sunt materialele feromag-netice cele mai cunoscute. FEROMANGAN (Mefl.): Fero- aliaj cu 20---80% mangan, folosit penfru ofeluri speciale. FEROMOL1BDEN (Mefl.): Feroaliaj cu 60- •■70°/0 molibden, folosit la fabricarea ofelurilor speciale. FERONICHEL (Mefl.): Feroalia cu 25 — 75% nichel, folosit la fabricarea ofelurilor speciale; FEROPIRINĂ. V. Feripirină. FEROS (Chim.):Termenînfrebuin-fat pentru compuşii fierului bivalent, Sărurile feroase sunt în genere de coloare verde deschisă. FEROSILICIU (Metl.): Feroaliaj cu 12- ■■ 90% siliciu, folosit ca desoxi-danf, penfru a împiedica formarea de sulfuri în ofeluri, şi la fabricarea ofelurilor cu un anumit procent de siliciu (pentru transformatoare şi la fonta antiacidă). FEROTUNGSTEN (Mefl.): Fero- aliaj cu 80-■•85% tungsfen, folosit la fabricarea ofelurilor rapide şi a ofelurilor magnetice. FERRY-BOAT (Nav.): Navă* sau pod plutitor pe care se găsesc Instalate şine de cale ferată; se foloseşte, la fransbordarea persoanelor, a materialelor, a animalelor şi a vagoanelor sau a trenurilor întregi. (Se pronunfă feribot). FERUGINOS (Chim.): Calitatea unui sol,, nisip, apă, etc., de a avea un confinut mare de fier. FERTILITATE (Agr.): 'Capacitatea solului de a satisface trebuinţa plantelor cu factorii tereştri de viafă — apă şi hrană. (Viliams, Agrotehnica, Ed. de Stat, 1948, pag. 30). Pseu-do-ştiinfa burgheză susfine legea fertilităfii descrescânde a solului. .Şfiinfa .progresistă, întemeiată pe practica creatoare a colhozurilor din URŞS a demonstrat inexistenfa unei asemenea legi în naiură (descreşterea fertilităfii solului în fările FETIŢA FIGURA capitaliste se datoreşte metodelor neştiinţifice de cultură a pământului în aceste ţări şi imposibilităţii de a aplica agrotehnica superioară şi a-solamentul rafional în condifitle exploatării capitaliste) şi că este posibil să se 'îmbunătăţească puterea de rodire a solului. Planul stalinist de transformare a naturii, creează condiţii cu totul noi pentru creşterea fertilităţii unor întinderi imense de pământ din URSS.v FETIŢĂ (Consfr.); Stâlp scurt de lemn,.cu ambele capete tăiate drept, care se fixează în prelungirea unui pilot care a fost băfut în pământ, penfru a putea fi bătut mai adânc. FIARE de ferestre (Consir.): Bare metalice, de profile L, T, !•, U, sau speciale, care servesc la construirea tocului şi a cercevelelor de fier. FIBRĂ (Rez. maf.): Linie care conţine punctele situate la disfanţă egală de extradosul sau.de intradosul unei piese (arc, boltă, grindă, efc.) supusă la încovoiere. • ~ de sticlă (Ind. st. c.):Fir de sticlă foarte subţire, fabricat din sticlă topită; e folosif sub formă'de vată de sticlă, ca izolator termic până la 650° (pentru cazane, frigo-rifere) şi ca izolator acustic. . ~ textilă (Ind,. text.) : Conv- ponentă a unor ţesuturi, animale sau vegetale ale cărei proprieiăfi o fac potrivită penfru a fi folosită în ţesătorie. FIBROBLASTIC (Minera/.): Calitatea şisturilor cristaline=de a avea componenţi principali care se prezintă sub formă de fibre. FIBROCIMENT (Cs.): Material cu , greutate specifică mică, fabricat din fibre de asbest şi ciment, şi folosii în~consfrucjii sub formă de plăci (în special ca învelifoare de acoperiş), de tuburi (la canalizări), etc. FIER (Chim:) Fe. Element; gr. at-55,84; nr. af. 26. Metal alb, magnetic; gr. sp. 7,84; p. t. cca 1525° C. Se prezintă sub patru stări alotropice şi anume a Ş, y, şi S. Proprietăţile. sale fizice; sunt foarte mult modificate când este amestecat cu cantităţi foarte mici din alfe substanţe, de ex. carbon, etc. Se găseşte sub formă demagne.tif, Fe304;, hemăfif, Fe203; siderit, FeC03; li-monif, Fe203 hidrat; şi sub formă de pirite, în combinaţie cu sulful. Nu se foloseşte în sfare pură, ci numai sub formă de aliaje şi săruri (v. Fontă, Ofel). ~ lung (Agr.): Piesă activă-a plugului monfafă pe grindeiu care . detaşează prin tăietură verticală,, fâşia de pământ care urmează a fi: făiafă de brăzdar. ~ moale (Metl.): Oţel care- are o proporţe foarfe mică de-carbon; ofel care nu păstrează magnetismul, . pierzându-| în cea mai. mare parte în momentul când^ câmpul magnetic esfe înlăturat. FIERBERE (F/z.):'Transformare în. vapori produsă în toată masa unui lichid, cu ajutorul căldurii, când presiunea maximă a vaporilor safurafi-este.egală cu presiunea atmosferică. FIGURĂ 1. (Maf. fehnj: Forma (exterioară a unui corp.— 27(Geom.):. Ansamblu de puncte, linii, suprafeţe şi volume. —(Tehn.): Re- FILAMENT 192 FILON uniune de puncte şi linii trasate pe o suprafaţă pentru a reprezenta forma exterioară a unui corp, o figură geometrică, un simbol grafic, o schemă, o diagramă, ele., întocmită cu scopul de a explica sau întregi un fexf sau expunerea unei teme. — 4. (C.onsfr.): Depozit de nisip, pietriş, piatră spartă, etc. aşezat sub formă de figuri geometrice .regulate, pentru a i se putea calcula uşo'r volumul. FILAMENT (Elf.): Fir subfire, care formează o parte constitutivă a becurilor electrice cu incandescenfă şi a lămprior de radio (fungsten sau alt metal cu punctul de topire ridicat); străbătut de un curent electric, se încălzeşte şi devine incandescent. FILARE (Ind fexf.): Operafiune de transformare a materiei textile în fire pentru fesut sau în afă. FILER (Constr., Drum.): Pulbere •minerală sau organică, foarte fină, care se adaugă bitumurilor şi gu-droanelor, penfru a mări capacitatea mortarurilor şi a betoanelor. bituminoase, a le face mai stabile fafă de variafi.le de temperatură şi a înlesni răspândirea cât mai uniformă a liantului. ~ acfiv (Constr., Drum.): Partea de material dintr'un filer, formată din granulele cele mai fine. floare de ~ (Consfr.): V. Filer activ. FIIERIZARE (Consfr. Drum.): Operaţiunea de amestecare a unui filer cu un liant bituminos pentru a-i mari consistenfa şi rezisfenfa la variafiile de temperatură. FILET (Tehn.): Şanf de . profil constant, realizat pe suprafafa cilindrică sau conică a unei piese, care serveşte la înşurubarea într'o altă piesă, care are un filef corespunzător. FILETARE (Tehn.): Operafiunea de executare a unui filet; se poate executa prin presare, prin turnare, aşchiere,' etc. FILIERĂ 1. (Tehn.): Dispozitiv folosit pentru tăierea unui filet pe o bară sau pe o feavă. — 2. (Metl.): Piesă perforată, prin care se trag* în fire un material metalic ductil. FILM (Fofo.): Membrană subfire, flexibilă, transpareniă, folosită în fotografie în, locul sticlei, ca suport al stratului sensibil; esfe confeefio-nată din colodiu, gelatină, celuloid, etc., fie sub formă de foi izolate, fie sub formă de benzi, ca rolI-filme. ~ de bifum (Drum.): Strat subţire de bitum, care înveleşte agregatele dintr'un beton asfaltic. ~ de uleiu (Mş.): Strat subfire de uleiu, care aderă pe piesele unse. ~ orfocromafic(Foto.): Fi!m fotografic confinând o emulsie sensibilă la lumina verde şi galbenă, dând astfel o gradafie mai fidelă a luminii şi a umbrei, decât o emulsie obişnuită; v. Fotografie. (=Film isor cromatic), ~ pancromafic (Fofo.): Film fotografic sensibil la toate colorile, inclusiv roşu, permifând o gradafie precisă'a luminii şi a umbrei.. FILON (Mine): Depunere d* minereuri pe crăpăturile rocelor din scoarfa Pământului. FILTRARE 193 FITIL FILTRARE (Fiz., Chim.): Operaţiunea de separare a unui lichid de corpurile solide aflate înfr'însul, prin trecerea lui printr'un filtru. FILTRAT (Fiz., Chim.): Lichid clar, obfinut prin filtrare; lichid sau solufie care a fost filtrată şi nu măi confine materii- în suspensie. FILTRU (Tehn.): Dispozitiv sau aparat penfru separarea, unui fluid de substanfe solide sau în suspensie.’ Constă dintr'un material poros, prin porii căruia'nu pot străbate decât lichidele şi substanfele-disolvate. ~ optic (Fofo.): Ecran (geam) colorat în- galben (sau în altă coloare absorbantă) care este pus în fafa obiectului camerei fotografice sau fotogrammetrice şi' care are de scop oprirea razelor de lumină care ar contribui la mărirea aberaţiei cromatice a sistemului optic al obiectivului, FINET (/nd; fexf.): Ţesătură de bumbac, fină. şi moale, cu dosul scă-moşat. . FINEŢA aurului. (Metl.): Cantitatea de aur aflată într'un aliaj, exprimată sub formă de părţi la mie; Asffel aurul cu o finefă de 900, este un aliaj care confine 90°/0 aur. • FINISAJ (Consfr.): Ultimele lu-, crări care se execută la o construcţie pentru ca aceasta să poată fi folo- - sită în cele mai bune condifii şi penfru a căpăta un aspect plăcut. FINISARE (Tehn.): Ultimele o-perafiuni la o lucrare. .FINISOR (Drum): Maşină de lucru cu care se execută betonarea cu . ciment sau asfaltarea şoselelor (distribuirea, nivelarea şi îndesarea ma- terialului, cum şi netezirea supra-fefeî). FINIŢIE (Tehn., Metl.). Operafiune de prelucrare fină a unei piese. FIR cu plumb (Tehn.):’ Dispozitiv format dintr'un fir având atârnat la un capăt un corp metalic (de plumb, fier, etc.), de formă de obiceiu conică, cu vârful în jos, servind la materializarea verticalei (prin finerea firului~de capătul liber) deasupra unui punct sau a unui reper pe care se proiectează vârful ascuţit al conului metalic. FIRE sfadimefrice (Topogr.): Fire subfiri, în număr de trei, aşezate orizontal în interiorul lunetei de vizare a tachimetrului, — şi anume ■ două fire, unul superior, celălalt inferior, simetric aşezate fafă de firul central, numit firul ni-velor, şi la o distanfă dinainte stabilită, corespunzătoare constantelor aparatului. FIRUL apei (Hidr.): Linia dela suprafafa apelor mijlocii (care re- , prezintă media, aritmetică a nivelurilor) ale unui râu sau ale unui fluviu, care uneşte punctele maferi- , ale de vitesă maximă (aflate îh secfiunile lui. transversale); FIŞĂ de curent (E/f.): Piesă care face' racordul între o conductă electrică izolată, rnobilă, şi o altă conductă sau refeaua electrică (prin intermediul unei prize de curent). FISURĂ. (Mefl.): Crăpătură într'un metal sau într'un aliaj." . . FISTĂU (Ind. făr.): Ciocan mare* pentru spart bolovanii de piatră. FITIL Bickford (Exp/.): Tub cilindric cu pereţii de bumbac, iută, FIT1NG 194 FLACÂRĂ, etc., în interiorul căruia se găseşte un miez continuu de pulbere neagră specială, care asigură o ardere cu vitesa constantă; e folosit pentru transmiterea focului la capse. FlTING (Tehn.): Piesă fasonată, în general filetată, cu care se poate realiza o asamblare demontabilă la conducte metalice. FITOCHIMIE (Chim.): Chimie vegetală. FITOCID (Chim. biol.): Substanfă care distruge microorganismele vegetale. FITOTEHNICĂ (Agr.): Ştiinţa a-plicaiă care se ocupă cu studiul organismelor vegetale. FITOTEHNIE (Agr.): Ştiinfa care se ocupă cu tehnica culturii plantelor în scopul obţinerii unei pro-ducfii calitativ şi cantitativ cât mai ridicate. «FITOTOXIC (Agr,): Calitatea unei substanţe de a vătăma vegetalele. FiTUIRE (Ind. text.): Operaţiunea de legare a şuviţelor elementare penlru a se evita încurcarea firelor în sul. .( = Rostuire). FIXAREA azotului atmosferic (Chim.): Prepararea de compuşi ai azotului, folosiţi ca îngrăşământ, din azotul liber aflat în atmosferă. ~ fotografiilor (Foto.): Procesul care urmează după developare şi prin care acea parte a filmului, a plăcii sau a hârtiei sensibile care nu a fost afectată de către lumină este făcută să devină insensibilă la lumină cu ajutorul unui fixafor. FIXARE (Ind; Piei.): 1. Operaţiunea prin care, cu ajutorul agenţilor de fixare, se face să scadă con- j ţinutul de materiale solubile din piele, transformându-le în materiale insolubile. Fixarea are loc în acest caz în cadrul retanajului pieilor tăbăcite vegetal. 2. Operajiunea prin care se fixează vopsirea pieilor cu coloranţi de acoperire; această fixare se execută prin pulverizarea pe piei'a unei soluţii diluată de formol. FIXATOR (Foto.): Soluţie chimică care determină fixarea fotografică a materialului expus (sensibilizat) şi developat, astfel încât să nu mat fie sensibil la lumină. Se foloseşte în,acest scop, de obiceiu, tiosulfatul de sodiu, Na2S203. („hipo"), care intră în reacţie cu bromura de argint rămasă neatacată de către lumină şi dă o sare dublă solubilă, tiosulfat de argint şi sodiu,.care este îndepărtată prin spălare (v. Fotografie). FIZICĂ (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul proprietăţilor şi al fenomenelor legate de materie şi energie şi care nu schimbă natura chimică a corpurilor. FIZIOLOGIA muncii (Ig. ind.): Ramură a Fiziologiei, care studiază fenomenele fiziologice ale organismului uman, legate de procesul de muncă şi de condiţiile mediului în care acest proces are loc. FIZIOLOGIE (Gen.): Ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii şi al funcţiunilor organismelor vieţuitoarelor. FIZIOTERAPIE (Fiz.): Terapia prin agenţi fizici (agenţi mecanici, fluide, căldură, radiaţii electromagnetice, etc.). FLACĂRĂ (Chim.): Masă de gaze care desvoltă lumină şi căldură FLACĂRĂ 195 FLOTAŢiE ca urmare a unor reacfii puternic exoterrriice, cum e, de ex., arderea. FLACĂRĂ neutră (Tehn.): Flacăra în care arderea are loc fără exces de aer sau de combustibil. ~oxiacetilenică (Tehn.): Flacără obfinută prin arderea acetifenei cu oxigenul, într'un arzător' special, numit suflaiu.. ■ . v ~ reducătoare (Tehn.): Flacără obfinută prin arderea unui combus-tibil cu exces de combustibil ; e folosită în metalurgie, în industria ceramică, etc. ~ oxidantă (Tehn.): Flacără obţinută- prin arderea unui combustibil cu exces de aer; dă o temperatură înaltă. E folosită în metalurgie, în industria chimică, etc. FLAMBAJ (Rez. maf.): încovoierea unei bare, a unui tub sau a unei plăci, supuse unei forfe care se exercită în lungul axei barei, sau a tubului sau în planul plăcii, când această. forfă depăşeşte o'anumită valoare. Deformarea datorită flam-bajului se face perpendicular pe axul barei sau al tubului, ,şau pe planul plăcii. FLANŞĂ (Tehn.): Piesă de legătură, folosită de obiceiu în perechi, penfru legarea anumitor armaturi de conducte, sau a două'conducte între ele. . - FLINT (Mineral.): Varietate naturală; impură a silicei/SiOa; (v. Sti-clă-linf). FLOARE de sfredel (M?., Mine): Tăiş de sfredel. ' , ~ de sulf (Chim.): Praf fin for-, mat din cristale de sulf foarte mici, obfinut prin condensarea vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului brut. ' FLOTĂ 1. (Ind. fexf.):'Soluţia care confine • vopseaua . şi chimicalele întrebuinţate la vopsitul produselor textile. — 2. (Ind. J’iel.)': Cantitatea de ■■apă necesară unu/' tratament al pieilor. FLOTABIL (Tehn.): însuşirea unui corpde a pluti. la suprafafa unui lichid. FLOTAŢIE (Mine) : Procedeu de separare pe cale umedă a mine-, ralelor din minereuri şi a cărbunilor de. steril'. Procedeul se bazează pe faptul că particulele mici de material, de.şi au densitate mai mare decât a lichidului, ^ot pluti datorită tensiunilor lor superficiale. Această flotabilitate (capacitate de plutire) este mai mare într'un lichid spumos, obfinut prin agitare mecanică sau -prin insufiare de aer. Flotabilitatea diverselor materiale 'este variabilă şi poate fi mărită sau micşorată cu ajutorul unor reactivi caracteristici pentru diverse minerale. In acest fel unele minerale vor pluti mai uşor decât altele, putând fi separate.' baterie de ~ (Mine): Grup de celule* constituind o singură unitate (un aparat) de flotafie. ~ colectivă (Mine): Flotafie în care mineralele utile se separă de steril,, concentrându-se într'o singură spumă şi formând un concentrat unici- ' ~ diferenfială (Mine); Flotafie în care diversele minerale utile se concentrează în spume diferite, formând mai multe concentrate. • , . . . 13* FLOTAŢIE 96 FLUX FLOTAŢIE,insfafafiede ~ (Mine): Instalafie de preparare mecanică a minereurilor şi a cărbunilor, folosind flofafia ca mefodă de separare a materialelor utile de sferil. ~ peliculară (Mine); Procedeu de flotafie, azi părăsit, care se bazează pe flofabilifatea naturală a mineralelor, diferită de cea a gangei dintr'un minereu. ~ selectivă (Mine): Flotafie de tipul celei diferenfiale, care urmăreşte însă flotarea unui singur minereu util din mai multe minerale flotabile. ~ spumată (Mine): Procedeu de flotafie (singurul întrebuinfat în tehnică) care constă în producerea unei spume, prin introducerea de aer în furbureala supusă flo-iafiei, penfru a ajufa operafiunea. FLUAT (Consfr.): Substanfă (sili-cofluorură metalică) folosită pentru impermeabilizarea şi protejarea su-prafefâlor unor materiale de con-strucfie (pietre calcaroase, tencuieli, beton, etc.). FLUATIZARE (Consfr.): Opera- ţiunea de spoire a materialelor de construcfie cu o solufie de fluaf în apă, în scopul de a proteja sau de a face impermeabil acel maferial. FLUID (Fiz.); Substanfă care poate curge (lichidele şi gazele). Se deosebeşte de un solid prin aceea că nu are o rezisfenfă permanentă, putând lua forma vasului în care esfe conţinută. ~ de sapă (Mine): Fluid format din apă sau, uneori, un produs petrolier, care are în suspensie stabilizată un material anumit (argilă, baritină, etc.) şi care e folo- sit la săparea sondelor pentru a elimina materialul săpat, a susfine pereţii sondei, etc. FLUOMETRU (Tehn.): Aparat pentru măsurarea debitelor de fluide care frec prin el. FLUOR (Chim.): F. Element; gr. af. 19,00; nr. af. 9. '-Gaz de coloare galbenă-verzuie deschisă, cu miros înnabuşitor, foarfe reactiv. Se găseşte sub formă de compuşi, ca fluorina şi criolita. FLUORESCEINĂ (Chim.): Compus organic, cristalizat, de coloare roşie închisă, care în solufii este fluorescent (v. Fluorescentă). FLUORESCENŢĂ (Chim.): Proprietate pe care o au numeroase substanfe (de ex. soluţiile de sulfat de chinină, uleiul de parafină, solufiile de fluoresceină) de a absorbi lumina de o coloare şi de a emite în locul ei lumină de altă coloare. Spre deosebire de fosfores-cenfă, emisiunea se opreşfe odată cu încetarea absorpfiei de lumină. FLUORINĂ (Chim.): Florură de calciu (CaF2) naturală. Cristale cubice, incolore în stare pură; adesea însă colorate, datorită urmelor de impurităţi pe care le confin. FLUX (Mefl.): 1. Material folosit pentru desprinderea impurifăfilor dela suprafafa pieselor, în fimpul sudurii. — 2. Adaus mineral folosit la retopirea materialelor, pentru a produce o sgură artificială care are drept scop protejarea băii metalurgice corifra oxidării, a' reducerii, a absorpfiei de impurităţi, etc. ~ electric (Fiz.): Produsul dinfre inducfia electrică şi aria perpen- FLUX FORAJ dicularăpe ea pe care o ocupă suprafaţa străbătută de inducţia electrică. FLUX luminos (Fiz.): Cantitatea de energie luminoasă" emisă de un izvor de lumină. ~ magnetic. (Fiz.): Produsul dinfre inducţia magnetică şi aria perpendiculară pe-ea pe care o ocupă suprafaţa străbătută de • inducţia magnefică. FLUX Şl REFLUX (Geotiz.):' Fenomen de ridicare, şi coborîre a apei mărilor, cauzaf de afracţia exercitată asupra apei mărilor de căfre Lună şi, în mai -mică măsură,., de căfre Soare. In perioadele de Lună plină şi de Lună nouă, forţa de atracţie a Soarelui se adaugă la forfa de atracţie a Lunii, producând o maree mai puternică; între aceste perioade/ forţele de :afr,acţie ale Soarelui şi ale Lunii fiind „ opuse, mareele suntmai reduse. (= Maree). FLUXANT (Drum.): .Bifunri foarfe moale sau gudron de şist, care se amestecă cu un bitum cu punct de topire înalt,, pentru a-i reduce consistenţa. ' FLUXARE (Drurn j: Amestecarea unui bitum cu punct de topire înalt cu un fluxant. FLYER (Ind. texfMaşină de tors gros-, cu furci; serveşte la torsul preliminar,. pentru subţierea treptată a materialului. (Se pronunţă flaier). FOC (Chim.): Transformare (reacţie) chimică însoţită de desvoltare de căldură şi flacără (masă de gaze incandescentei). - ^ • FOCAL (Fiz.): Ceea ce se referă la focarul unui sistem optic. FOCALĂ, distanfă V. Distanţă focală. • FOCALE, plane ~ (Fiz.); Planele care trec prin punctele focale ale unei lentile sau ale unui sistem optic şi care sunt perpendiculare pe axa opfică principală a sistemului sau a lentilei. - FOCAR 1. (Tehn.): Parte a instalaţiilor de'încălzit (căldări de abur, cuptoare industriale, sobe) în care se produce arderea combustibilului; se execută în numeroase modele, care diferă în principal după nafura combustibilului folosit. —2. (Fiz.): Punct în care se întâlnesc razele, convergente care (provenite dintr'un fascicul de raze paralele) ies din-fr'un sistem optic; sau punctul din care se consideră că pornesc razele divergente,, care dau naştere unui fascicul de raze paralele. • ~ principal. V. Oglinzi sferice, Lentilă. FOCARE CONJUGATE ale unei lentile (Fiz.): Puncte situate de ambele părţi ale lentilei, în aşa fel încât un1 obiect aşezat într'unul din ele va produce o imagine în cel de al doilea; ' FOCURI vii (Mine): Emanaţii de gaze naturale, care se aprind "şi ard neîntrerupt zeci şi chiar sute de ani ( = Focuri nestinse). FODRĂ (Navig.): Căptuşeală de scânduri, care se bafe pe crivace, în. partea interioară a navei. FOITUITOR (Mine): Vergea de lemn folosită la burarea (foituirea) găurilor de mină (termen din Valea Jiului). FORAJ. ,V. Săparea unei sonde. FON FORFECARE FON (Fiz.): Unitate de măsură a tăriei sunetului. Tăria în foni a unui sunet este egală cu intensitatea îr^ decibeli a unui sunet care are frecventa 1000 per/s şi care pare urechii tot atât de puternic ca şi sunetul dat. FONDANT (Mefl., Ind. sf. c.): Substanfă care uşurează topirea altui corp, formând cu acesta un compus cu punctul de topire mai jos decât al ambilor componenţi; fondanfii sunt folosi|i în metalurgia fontei, la fabricarea porţelanului, etc. (ex.: alumină, calce, feld-spafi, etc.). FOND de rulmenf (Econ.): Fondurile minime şi permanente în bani sau materiale, de care o întreprindere socialistă are nevoie pentru asigurarea desfăşurării neîntrerupte a activităţii sale. Accelerarea circulafiei fondului de rulment al întreprinderii este un principiu de bază al gospodăriei chibzuite. FONOGRAF (Fiz.): Instrument pentru imprimarea şi reproducerea sunetului. Vibraţiile unui ac care se mişcă de-a-lungul unui şanf săpat pe un cilindru sunt transmise în aer cu ajutorul unei cutii sonore. Formă veche a gramofonului modern. FONTĂ (Mefl.): Aliaj fier-carbon confinând peste 1,7% ‘carbon, produs în cuptoarele înalte. Conjine, de asemenea, siliciu, sulf, fosfor şi mangan, în canfităji reduse. ~ albă (Metl,): Fontă brută cu 1 «7-4% C, siliciu, mangan (sub15°/0); e folosită la fabricarea ojelului forjabil şi a fontei maleabile. ~ Bessemer (Mef/.): Fontă brută, cenuşie, folosită la fabricarea ojelului în convertisorul Bessemer; esfe bogată în siliciu şi în mangan şi are pufin fosfor. ~ brufă (Mefl.): Fontă obţinută în cuptorul înalt (sau în alte instalaţii similare) din minereuri de fier şi care nu a mai suferit nicio prelucrare; e folosită la fabricarea fontei de a doua topire, a otelului, a feroaliajelor, la turnarea unor piese simple, etc. ( = Fontă de primă topire). ~ cenuşie (Mefl.): Fontă brută sau de a doua topire, cu spărtură cenuşie; fonta cenuşie esfe dură şi poate fi prelucrată mecanic. ~ de a doua topire (Mefl.): Fontă obfinută prin topirea unui, amestec de fontă brută, fontă veche, ofel vechiu şi feroaliaje; e folosită la turnarea pieselor supuse la solicitări continue (piese de maşini agricole, fifinguri, etc.). ~ maleabilă (A/\etl.): Fontă obfinută prin tratamentul de malea-bilizare a unei fonte perfecf albe cu 2-3,5% C. ~ Martin (Mefl.): Fontă brufă cu cca 4% C, ceva siliciu, pufin fosfor, - destinată la fabricarea ofelului în cuptoarele Martin. ~ perlifică (Mefl.): Fontă cenuşie lipsită de ferită, cu structură perlifică, cu 2-3%C;-e folosită la fabricarea pieselor mult solicitate din punct de vedere mecanic. ( = Fontă modificată). FORFECARE (Mec.): Efectul forjei aplicată unui corp, având ca efect tendinfa ca parfile acelui corp să alunece una fafă de alia. FORHAIER FORMULA FORHAIER (Mine): Şeful grupei - de mineri (termen din Valea Jiului). ^ FORJĂ (Mef/.): Instalaţie simplă pentru încălzirea 'metalelor 'care sunt aşezate pe o masă împreună cu combustibilul de încălzire,. în -vederea forjării. FORJARE (Met/.): Operafiune de prelucrare a unui mefâl prin deformare, cu ajutorul ciocanului sau al presei; se execută, în general, la cald, dar şi la rece. FORMĂ (Gen.): Proprietatea metrică comună tuturor figurilor'asemenea. ' ■ ~ de turnătorie (Metl.): Formă în care se toarnă metalele; poate fi pierdută (confecţionată din pământ sau din ipsos, lemn, carton, etc.) sau. permanenfă(confecfionată din metal). alotropică-- (Chim:): Modificare alotropică (v. Alotropie). ~ racemică (Chim.): Formă iso-meră (v. Isomerie) a unei substanţe care poate exista în două forme înzestrate cu activitate optică (v. Ste-reoisomerie); constă, dintr'un arries--Jec echimolecular al celor două ' -forme cu activitate optică. Un astfel de amestec nu are activitate optică şi ' se spune că este „compensat extern". FORMALDEHIDĂ. V.Alehida for-mică. ■ FORMALINĂ (Chim.): Solufie de aldehidă formică în concentraţie de 40°/0, folosită ca desinfectanf. FORMALISM (Fi/oz.): A privi lucrurile nu în ce au esenţial, nu după ceea ce este natura lor, fondul lor; ci după aparente neesenţiale. FORME fundamentale (Mat.): Elementele geometrice^ cele mai simple,- care stau la baza studiului figurilor în spaţiu şi anume: punctul), dreapta şi planul; ele nu sunt legate de noţiunile de distanţă, raport sau mărime. Se deosebesc: 1) Forme fundamentale de prima speţă (dreapta punctată, fascicul de plane, fascicul de raze); — 2) forme fundamentale de a doua spe}ă (fascicul spaţial de razey fascicul spajial de plane, respectiv steje de drepte şi de plane); — 3) forme fundamentale de a treia speţă (spaţiu de puncte şi spaţiu de-plane). ; FORMULĂ 1. (Mat): Reprezentarea simbolică a unui adevăr matematic sau "exprimarea prin litere simbolice, numere xşi semne matematice, a unui fenomen. — 2.. (Chim.): Reprezentarea unei molecule (a celei mai mici particule a unui corp compus), folosind simboluri pentru atomii elementelor care intră în compunerea moleculei. Astfel, prin formula apei H2Of se arată că cea mai mică particulă de apă care poate exista independent este formată din 2 atomi de hidrogen combinaţi chimic cu 1 atom de oxigen. Formula structurală (desfăcută) reprezintă modul în care sunt legaţi efectiv între ei atomii unei molecule, prin legături-de vajenţă.- De ex.: formula structurală a apei se scrie H — O — OHj indicând că cei doi atomi de hidrogen, având fiecrare câte o valenţă; sunt legaţi de un atom bivalent de oxigen. ~ moleculară (Chim.): Formula unei substanţe chimice care \ arată FORŢĂ 200 FOSFOR numărul de atomi,aflafi în moleculă, nu însă şi orânduirea lor, FORŢĂ centrifugă (F/z.): Forfa care tinde să îndepărteze de centru un corp care are o mişcare circulară (mişcare de-a-lungul unui cerc); este egală şi de sens contrar forfei centripete. ~ centripetă (F/z.); Forfa nece--sară pentru a menfine pe o traiectorie circulară un corp în mişcare, şi este egală şi opusă forfei centrifuge. FORŢĂ CONTRAELECTROMO-TOARE, a unui motor electric (F/f.) : Termen pentru tensiunea electromotoare care ia naştere în bobinele unui motor electric, opunându-se curentului care străbate bobinele, în timp ce rotorul se roteşte. ~ de gravitaţie. V. Gravitafie, forfă de ~ de muncă (Ec. pol.): 1. Totalitatea aptitudini lor fizice şi intelectuale care folosesc orr\ului, când acesta produce bunuri de un fel carecare. — 2. Oamenii care muncesc în procesul de producfie a bunurilor. ~ electromotoare (F. E. M.) (E/f.): Termen penfru diferenfa de potenfial. între bornele _unui generator electric, când acesta nu debitează curent " (v. Diferenfa de potenfial elecfric). ~ electromotoare de polarizare, a ,unei pile (E/f,); Forfa electromotoare care ia naştere când polii unei pile devin polarizafi (v. Polarizare electrică) şi care se opune forfei electromotoare inifiale a pilei. FORŢĂ polară. V . Masa polului magnetic. * FORŢE de producfie (Ec. po/.): Totalitatea forjelor de muncă şi a mijloacelor-de producfie care participă în procesul material al pro-ducfiei' sociale. „ Uneltele de producfie cu ajutorul cărora se produc bunurile materiale, oameni/ care pun în mişcare uneltele de producfie şi produc bunuri materiale, datorită unei anumite experienţe în producfie şi deprinderi de a munci, toate a-ceste elemente la un loc consfitue forjele de producfie ale societăfii" (I. STALIN, Probleme/e leninismului, ■ed. P. M. R., 1948, pag. 870—871). FORŢAT (Hortic.): Operafie care are ca scop de a micşora timpul necesar desvolfării complete a plantelor, folosind păturile calde şi de a obfine în modul acesta produse timpurii. FOSFAT (Chim.): Sare a acidului fosforic, H3P04. Fosfafii sunf folosifi ca îngrăşământ,.penfru a compensa lipsa compuşilor fosforafi din pământ. FOSFATARE (Metl.):' Operaţiune de tratare, a pieselor de ofel sau de fonfă, cu acid fosforic sau cu fosfafi (de fier, de mangan, de zinc), care duce la acoperirea cu un strat protector anficoroziv de fosfat cristalin. FOSFOR (Ch/m.); P. Element; gr. at. 30,98; nr. at. 15.. Există în mai multe forme alotropice, dintre care fosforul alb şi fosforul roşu sunt cele mai obişnuite. Fosforul alb esfe o substanfă moale albă, foarte inflamabilă şi otrăvitoare, p. t. 44°"C; fosforul roşu se prezintă sub forma unui praf roşu-închis, neotrăv.ifor, mai puţin inflamabil. In natură se găseşfe numai în compuşi, în special ca fosfat de calciu Ca3(P04)2. Se extrage prin încălzire cu cocs FOSFORESCENŢĂ 201 FOTOGRAFIE şi silice (nisip) într'un cuptor electric, urmafă de distilare. E de mare însemnătate pentru vieţuitoare; fos-. fătul de calciu este componentul principal al oaselor animalelor. Compuşii fosforului sunt folosiţi ca îngrăşăminte. FOSFORESCENTĂ (Fiz.): Proprietatea unor.substanfe (cum este fosforul şi unele combinaţii ale lui) der a emite lumină după ce au absorbit radiaţie luminoasă. Spre deosebire de fluorescenţă, emisiunea fosforescenta - durează (cu intensitate din ce în ce mai- mică) şi - după încetarea absorpfiei. FOSFORISM (/g. ind.). V. Toxici- :____ atea fosforului.' FOSILĂ (Geol.) :Orice urmă (schelet, cochilie, mulaj, etc.) lăsată de a'nimale sau de plante, care s'a păstrat în depozite sedimentare. FOT (Opf.): Unitatea de măsură a iluminaţiei, reprezentând iluminaţia unei suprafeţe de 1cm2, care primeşte fluxul de un lumen,* repartizat uniform. - FOTOCARTARE (Fotogrm.): Operaţiunea de construire a unei hărţi după fotograme. • FOTOCARTOGRAF (Fofogram.): Aparat fotogrammetrie pentru construcţia automată a hărţilor şi a planurilor topografice pe bază de fotograme. Foloseşte proiecţia optică şi exploatarea bazată pe iluminare'prin eclipsare; se întrebuinţează la obţinerea de planuri la scări mari (1:500—1:10000). - FOTOCHIMIE (Chim.): Disciplină • ştiinţifică care se ocupă cu studiul reacţiilor chimice care sunt declan- şate, ajutate sau accelerate prin lumină. De ex.: hidrogenul şi clorul se combină la lumina soarelui producând o explozie, iar la întuneric, printr'un proces încet. , FOTOCROMIE (Fofo.): 1.! Procedeu de reproducere fofolitografică prin care se realizează obţinerea de imagini în colori. — 2. Fotografie în colori- naturale, obţinută prin folosirea unui clişeu pe care-sunt suprapuse mai multe slraiuri sensibile de colori diferite, după procedee variate, prinlre care se menţionează: fotografierea aufocro-mafică, care a luat locul unui procedeu mai vechi, numit fotografierea în trei colori.' FOTOCRONOGRAF (Fofo.): Cameră fotografică servind la înregistrarea numerică automată a fotografiilor luate în serie, FOTOELECTRICITÂTE (Fiz.): Totalitatea acţiunilor electrice cauzate-prin lumina..(Ex,:'prin iluminarea cu radiaţie-de lungime de undă anumită, metalele emit electroni şi se-încarcă poziliv). - FOTOEFECT (Fiz): Emisiune de electroni de către metalele luminate cu radiaţie de lungime de undă anumită. ( = Efect foioelectric). FOTOELECTRIC, efect V.Foto- efeef. FOTOELECTRICĂ, celulă ~. V. Celulă fotoelecfrică. FOTOGRAFIC,aparat ~.V. Aparat fotografic. • FOTOGRAFIC, obiectiv ~. V. Obiectiv fotografic. FOTOGRAFIE (Fiz.,'Chim.): 1. Imaginea obiectului fotografiat. FOTOGRAFIE 202 FOTOGRAMMETRIE obfinută cu ajutorul unui sistem de lentile, este proiectată, o perioadă de timp definită, pe fundul unei cutii obscure, unde se află o placă de sticlă sau un film de celuloid sau alt materia! transparent, acoperit cu o emulsie care-.. confine bromură de argint, AgBr, sau clorură de. argint, AgCI. Datorită expunerii la lumină, compusul de argint este redus (v. Reducere) în argint metalic, care este pus în evi-denfa prin aefiunea chimică a unui developator. Placa sau filmul se fixează apoi cu un fixator, obfinându-se un negativ care nu mai confine săruri de argint sensibile la lumină. Aşezând negativul astfel obfinut deasupra unei hârtii sensibile, şi expunând la lumină, sărurile de argint aflate pe hârtie sunt influenţate în acelaşi fel'ca şi cele de pe film, şi tratând această hârtie la fel cu filmul, se obfine fotografia. — 2. Tehnica şi arta de a fixa pe o placă sau pe un film, impresionabile la lumină, imaginile obţinute prin intermediul unei camere obscure. ■ FOTOGRAFIE aeriană U (Tehn.): Disciplină tehnică care se" ocupă cu procedeele de obţinerea fotografiilor aeriene şi cu metodele de folosire (de exploatare) a acestor fotografii. 2. (Foto.): Imagine fotografică luata dintr'un vehicul aerian (avion, dirijabil, balon, etc.) sau dela un punct de înălfime, de unde se pot obfine fotografii cu axa de "fotografiere verticală sau înclinată, dirijată de sus în jos (înclinare până la 45° fafă .de verticala punctului de stafie). ~ panoramică (Foto.): Imagine fotografică cuprinzând o mare. întindere din turul de orizont care se deschide în jurul unui punct dominant, punct de observafie, -respectiv punctul (de stafie) de perspectivă al fotografiei; în cazuri, speciale, această fotografie se obfine cu o cameră panoramică, al cărei film sau peliculă se desfăşură pe un semi-cilindru ce constitue cadrulcamerei. FOTOGRAFII stereoscopice (Foto.): Perechi de fotografii obţi-nufe cu ajutorul unei camere stereoscopice şi servind la redarea în relief a imaginilor- obiectelor fotografiate, atunci când imaginile respective sunf examinate la .sfereo-scop. ' FOTOGRAMĂ (Fotogram.): 1. Fotografie care îndeplineşte condijia unei perspective centrale şi ale caret elemente matematice caracteristice (elemente matematice, de orientare interioară şi exterioară) sunt cunoscute (unele din ele fiind înregistrate chiar în câmpul fotografiei) sau determinate prin intermediul unor ■ înregistrări auxiliare,' simultan efectuate cu expunerea clişeului fotogramei. — 2. Fotografie specială pe baza căreia se pot face măsurători precise asuprat obiectului sau corpului înregistrat pe ea. Fotogramele pot fi aeriene şi terestre. FOTOGRAMMETRIE (Gen.); Ştiinfa aplicată care se ocupă cu măsurarea corpurilor în timp şi în spaţiu, pe bază de fotografii speciale numite fotograme, şi reprezentarea acestor corpuri înregistrate în fotograme, .în figuri desenate fotogrâmmetru 203 FOTOPLAN -(planuri, hărţi, elevaţii, secţiuni, profile, etc.) sau în figuri fotografice (fotoplanuri), cum şi reprezentarea măsurătorilor prin date numerice (coordonate, suprafeţe, volume, • etc.). FOTOGRAMMETRU (Fofogram.): Aparat cu care se efectuează fofor grame terestre. Este o formă specială a fofoteodolitului; planul clişeului acestui aparat nu poate fi înclinat fafă de axul lui vertical (v. Fototeodolit). |§ilŞ$§ V FOTOGRAVURĂ (Tefin ): Procedeu fofomecahic de reproducere a imaginilor, etc., folosit laconfec-iionarea clişeelor, şi cu ajutorul căruia se obţin planşele gravate ' (pe plăci de cupru),' care permit ’ tirajul tipografic al imaginilor reproduse. FOTOLITOGRAFIE (Tehn,): Procedeu, de reproducere a hărţilor şi a figurilor desenate, constând din transpunerea desenului, a~ hărţii', etc. pe o piatră litografică, prin intermediul unei hârtii speciale numite „hârtie fotolito", preparată cu / gelatină bicromată, — după care urmează multiplicarea (imprimarea) hărfilor sau a figurilor reproduse. FOTOLIZĂ (Tehn.): Ramură a i Fotochimiei, care se ocupă cu stu- diul efectelor chimice de descompunere a substanţelor sub acţiunea luminii (de ex. desfacerea clorurii, a iodurii sau a bromurii de argint, prin intermediul luminii, în argint şi în halogenii corespunzători, proces utilizat în mod special în fotografie). ■ ■■ _ --.A FOTOMETALOGRAFIE(Carfogr.): Procedeu de imprimare a hărfilor şi a figurilor desenate, constând din transpunerea desenului ''hărţii pe c placă de zinc granulat,' curăţită şi sensibilizată cu albumină. cu bi-cromaf de potasiu; prin această se permite copierea directă- de pe clişeul negativ pe zinc. • FOTOMETRIE (Fiz.): Partea din’ Fizică în care se studiază metodele de măsurare a intensităţilor izvoarelor de, lumină, a iluminărilor, etc. FOTO METRU (Fiz.): I nstriiment pentrli. compararea intensităţii luminoase a surselor de lumină. f . . FOTOOBIECTIV. V. Obiectiv fotografic. FOTOOFTaLMJE (Ig. ind.): Razele- . ultraviolete,-mai ales'acelea cu o lungime . de undă mai • mică de 320 mm, dau leziuni caracteristice,, la nivelul ochilor, care se traduc prin: dureri-. atroce, sensajie de . nisip în ochi, dureri ,de cap, în-roşirea pleoapelor, lăcrimare, foto-fobie. Muncitorii care lucrează la tăieri autogene şi sudură, artiştii de cinematograf în timpul turnării scenelor, când sunf luminaţi cu lămpi de mercur, personalul medical şi tehnic în-cabinetele fizio-terapice, etc., pot fi expuşi la acţiunea razelor ultraviolete. FOTOPLAN (Fofogram.): Ansamblul mai rriultor fotograme redresate (orizonfalizate şi aduse' la aceeaşi scară), racordate şi reproduse pe o hârtie fotografică specială, constituind o planşă sau o secţiune caroiată, de coordonate determinate FOTOREDRESARE 204 FOTOSINTEZĂ şi cu o scară unitară (scara foto-planului). FOTOREDRESARE (Foţogram.): Operafiune fotogrammetrică de în-, dreptare a imaginilor clişeelor, constând din reorizontalizarea clişeelor înclinate şi aducerea imaginilor lor la aceeaşi scară. Sunt mai multe sisteme de fotoredresare: a) fotoredresare automată pe întreaga suprafafa a clişeului, efectuată cu aparate numite fotoredresoare; b) fotoredresare automată pe fâşii.- în-guste din suprafafa clişeului; c) fotoredresare grafică obiectivă automată; d) fotoredresare grafică subiectivă, cu ajutorul camerei clare. ( = Redresare). • ' / FOTOREDRESATOR (Tehn.): Aparat cu ajutorul căruia se. efectuează fotoplanul (sau planul grafic) al. unei regiuni care a fost fotografiată din avion, folosind în acest scop fotograme-aeriene luate în serie, prelucrate prin metode de fotoredresare. FOTORESTITUŢIE (Fofogram.): 1. Operafiune fotogrammetrică de transformare a fotogramelor corespondente din' perspective centrale, în reprezentări grafice, sub formă de hărfi, proiecfii plane, proiecţii verticale, etc. —- 2. Din punct de vedere matematic, este.operaţiunea de reconstituire a unui punct în spafiu,' respectiv determinarea coordonatelor lui spaţiale (X, Y, Z) şi transpunerea lui într'un plan (planul desenului), pe bază de stereograme şi cu aparate speciale numite foto-resiiîutoare. . FOTORESTITUTOR (Tehn.): Aparat pentru construcţia automată a hărfilor şi a planurilor topografice pe bază de fotograme, folosind proiecţia optică; reştifuţia se face pe baza principiului anaglifului, când se transformă într'o reconstrucţie grafică, "sau folosind principiul similitudinii, când reconstrucţia e’ste areală (pe suprafaţă). FOTOSENSIBILIZARE (/g. ind.): Apariţia unei sensibilităţi speciale faţă de acţiunea patogenă a energiei de radiaţie, determinată de unele substanţe active din puncf de vedere,, fotochimic,- de provenienţă endo- sau exogenă. Fofo-sensibilizarea poate fi determinată de anumite produse de distilare a cărbunilor de pământ (acridină, an-fracen, anfrachinonă), etc.' şi a petrolului (smoală, parafină, uleiuri, unsori), producând la muncitorii din industriile respective apariţia de boli profesionale specifice: eri-feme, dermatoze., offalmii, eczeme, melanodermii, cancere cutanate. FOTOSFERĂ (Asfr.): învelişul exterior luminos al Soarelui. Suprafaţa fotosferei este plină de granulaţii strălucitoare numite lucule, separate unele de altele de spaţii mai puţin luminoase, numite pori. Luculele au formă ovală, cu diametrul mare până la 800• • • 1000 km, şi constau din nori strălucitori. FOTOSINTEZĂ (Chim.): Sinteii-zarea hidraţilor de carbon din bioxid de carbon' (C02) şi apă cu ajutorul luminii soarelui, de către plantele verzi (care. conţin clorofilă). Se presupune existenţa unei acţiuni FOTOTELEGRAFIE 205 FRETĂ catalitice (v. Cataliză) a olorofilei: planta reduce bioxidul de carbon în formaldehidă, (HCHO), care se polimerizează (v. Polimerizare) în zahăr. , - FOTOTELEGRAFIE '(Tefiri.): Tehnica transmiterii pe cale telegrafică a imaginilor. FOTOTEODOLIT (Fofogram.): Aparat fotogrammetrie constituit dintr'un teodolit şi o cameră fotografică specială, astfel conexată la -teodolit, încât planul clişeului ei poate fi înclinat (rotit) în jurul unei axe orizontale şi rotit în jurul axei verticale a întregului sistem. Acest aparat serveşte la obfinerea fotogramelor terestre pentru scopuri variate: a) măsurători topografice; b) măsurători arhitecturale; ^‘măsurători balistice; e) măsurători astronomice, etc. F O TO TIPIE (Tehn.): Procedeu * prin care se execută reproduceri în diverse cerneluri. Foloseşte substanţe coloidale întinse pe diferite suporturi şi astfel compuse, ca prin expunerea lor la lumină, să permită înregistrarea, respectiv reproducerea, stabilită. FOTOTOPOGRAFIE (Topogr.): Tehnica ridicărilor în plan a unor porfiuni mici din scoarţa terestră, pe bază de fotograme aeriene şi ferestre şi prin folosirea unor aparate şi a unor metode fotogram-mefrice adaptate aCesfor scopuri. FOTOZINCOGRÂFIE (Tehn.):Tehnica diferitelor procedee fotome-canice. pentru realizarea- clişeelor de imprimat, la care copierea fo- tografiei^ negative se face /pe • o placă de zinc. FRACŢIUNE ordinară (Maf.): Raportul a dodă numere. FRACŢIUNE zecimală (Maf.): Fracţiune al cărei numitor e egal cu o putere întreagă şi pozitivă a numărului zece. (= Fracfiune decimală). FRAGIL (Tehn.): însuşirea unui material de a se _ruPe sau de a se.sparge cu uşurinfă. " FRAGMENT (Gen.): Parte de material dintr'o piesă, dintr'un obiect. FREATIC (Geol.)’: Însuşirea unei ape de infiltraţie de a rezulta dintr'o impregnare completă şi permanentă a solului. FRECARE (Mec.); Efectul forjelor care opun rezistentă mişcării relative a unor suprafeţe, în contact una cu cealaltă; ele ,pot fi de alunecare, de rostogolire sau de pivotare. ~r coeficient dede alunecare (Mec.): Raportul dintre forja R, necesară pentru a pune în mişcare de alunecare un corp pe suprafaţa altuia, şi forţa N, 'pe care primul corp —O exercită perpendicular pe suprafafa celui de al doilea: FRECVENŢĂ (Fiz.): Numărul de vibrafii pe secundă al unei mişcări vibratorii (ondulatorii). Estei egală cu vitesa de propagare a mişcării împărfită cu lungimea de undă. FRECVENŢMETRU (El.): Instrument pentru -măsurarea frecvenfei. FRETĂ (Meff.): Tub sau inel metalic, cu diametrul interior mai mic decât diametrul exterior al piesei FRETARE 206 FUNAIGAŢIE frefafe, care se freteaza la exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mări rezistenja la presiuni interioare (ex.: ţevi de tun, butelii penfru gaze comprimate, etc.)- '' FRETARE 1. (Consfr.,): Armarea transversală a pieselor de beton armat (în special a stâlpilor) prin1 etriere în formă de cercuri sau printr'o vergea de ofel în formă de elice. — 2. (Metl.): împreunarea, prin contact strâns, a două piese, care urmează a face corp comun la temperatura normală, folosind dilatarea sau contracfia termică a materialelor. FREZĂ (Ă'gr.): Maşină penfru pregătirea pământului, a cărei piesă activă prin rotafie scormoneşte, rupe, mărunfeşte şi amestecă pământul foarfe puternic cu nişte ghiare. FRIABIL (Fiz.): însuşirea unui material de a putea fi. uşor redus în pulbere ( = Sfărâmicios). FRIGOR1E (Fiz.): Cantitatea de căldură pierdută, egală în valoare absolută cu kilocaloria, având însă semnul negativ.' FRITARE. V. Concrefionare. FRIZE (Ind. lemn.): Piese de stejar, de fag sau de altă- esenţă tare, cu dimensiuni aproximative de 28 • • ■ 38 mm grosime, 50 • • ■ 100 mm lăfime şi 250-•-1000 mm lungime, folosite la fabricarea lamelor de parchet, sau în tâmplărie. FRONT de abafaj (Mine): Front (perete) în care se execută tăierea rocelor sau a minereurilor utile. FRUCTOZĂ (Chim.): Zahăr dulce/ solubil, cristalizat, p. t. 95° C. Se găseşte, împreună cu glucoza, în nectarul florilor şi în multe, fructe dulci. ( = Zahăr de fructe, levuloză). FUCHSINĂ(Chim.): Colorant roşu, preparat din anilină şi, toluidină. . FULGER (Mefeor.): 1. Fenomen luminos care însofeşte o descărcare -electrică între doi nori încărcafi cu electricitate sau între un nor şi pământ. — 2. Traiectoria descărcării-electrice între nori şi pământ; lungimea fulgerului este de 2 • • ■ 3 km, * vitesa lui de propagare este. de cca 100 km/s, iar durata e cuprinsă între 0,001 şi 0,002 s; intensitatea curentului e cuprinsă între 10000 şi 20 000 A, iar tensiunea electrică între 30 şi 200' MV. Fulgerele sunt însofife de tunete. FULGI (Metl.): Fisuri interne fine, grupate, cu aspect de fulgi de zăpadă, care apar în vecinătatea segregaţiilor- la răcirea lingourilor. FULMICOTON (Chim. ind.): Exploziv puternic, obţinut prin acţiunea acidului azotic asupra celulozei. ( = Trinitroceluloză). FULMINAT de mercur (Ch/m.): Hg(ONC)2 (=lsocianat mercuric). Substanţă care explodează prin lovire. Se întrebuinţează ca exploziv de iniţiere. FULTUIALĂ (Mine): Materialul care serveşte la burarea găurilor de mină. (Termen din Valea Jiului). FUM (Ch/m.): Suspensie de particule solide într'un gaz (fumul de cărbune esfe constituit din particule fine de cărbune, care sunf îri suspensie în aer). FUMIGAŢIE (Ch/m.): Distrugere de bacterii, insecte, etc. prin acfi- FUNCŢIUNE 207 FUSURI- unea unui gaz sau a unui fum o-trăvitor. FUNCŢIUNE (Maf.):- o - mărime variabilă care depinde de o altă mărime variabilă se numeşte funcfiu-ne de această variabilă. O cantitate este considerată a fi o funcţiune a altei cantităţi atunci când o variajie a uneia produce o variaţie a celeilalte. Astfel, în expresia y=3x2+5x, y este o funcţiune de. x, întru cât o variaţie a valorii lui x atrage după sine o variaţie a valorii lui y. De ex. pentru x=t, y = 8; x= j, y = 0 ~ (în) funcfie (de) (Gen.): Care se produce şi există în depedenfă de alfi factori (sau de alte cauze). FUNGICID (Ch/m.JfSubstanfă care distruge criptogamele vătămătoare (paraziţi ai cerealelor). FUNIE (Tehn.): 1. Unitate veche de măsură a lungimilor,. întrebuinţată în Moldova şi în Muntenia: 1 funie = 25 stânjeni. — 2. Sfoară groasă'răsucită, de cânepă, de teiu, etc. .FURCĂ (Mine): Unealtă minieră cu care se fixează grinzile în frontul de lucru. FURDA I. (Tehn., Jnd. /ăr.):-Rămăşiţă de proastă calitate, care rămâne dela prelucrarea lânii sau a pieilor. — 2. (Agr.): Penultima calitate la tutun cuprinsă între cal. III C şi zob. FURNAL inalf. V. Cuptor înalt. FURTUNĂ magnetică (Fiz.): Ţur-burări magnetice brusce, care apar neregulat şi în mod neaşteptat; par a fi asociate cu petele din Soare şi cu aurora boreală.. FUS (Ind. Piei.): Măsură a suprafeţei pielei, egală cu 9^9 cm2. Măsurarea suprafeţei pielei se fac& cu maşina de fusat. ~ orar de origine (Asfr.): Fusul orar care este divizat în două părţi egale de meridianul dela Greenwich. Spre Est de meridianul Greenwich, ora creşte dela un fus la altul cu câte un ceas, astfel încât când pendulul din Greenwich arată ora 0, un pendul situat pe meridianul opus celui dela Greenwich £-rată ora 12. Spre Vest de Greenwich, ■ora descreşte, astfel-că în fusul a-lăturat dela Vest, ora este^23r în următorul 22, etc. până Ia ânfimeri-dianul unde ora esle 12. sferic (Maf.): O porţiune din suprafaja unei sfere, cuprinsă Fus sferic. între două semicercuri mari, având un diametru comun. FUSURI orare (Asfr.): Impărfindu-se întreaga suprafaţă a Pământului prin meridiane distanţate la 15° unul de altul, în 24 de fusuri sferice şi ştiind că. diferenfa dintre ora legală arătală de un ceasornic, dintr-'un fus şi un ceasornic din fusul -FUZEL 208 GALANOL alăturat este exact de'o oră, s'au numit cele 24 de fusuri sferice, ca fusuri orare. FUZEL (Chim.): Amestec de alcool butilic şi iso-amilic (C4H9OH, CjjHuOH), împreună cu alte sub- GABÂRA (Tehn.): Navă con- struită din lemn sau din metal, care -serveşte pentru transportul pietrei la-lucrările de construcţii hidraulice ce se execută în albia râurilor sau în mare. GABARIT (Cs.): Contur în interiorul căruia trebue să se înscrie, conform prescripţiilor- autorităţilor, înălfimea construcţiilor. ~ de cale ferată (C! {.): Ca- libru care serveşte pentru controlul ecartamentului de cale ferată. de încărcare (C. f.): Con- tur în inferiorul căruia frebue să se înscrie încărcăturile vagoanelor deschise de cale ferată, pentru ca circulajia lor să nu fie împiedecată de tuneluri, poduri, etc. ca şi de • instalaţiile ei fixe. GABION (Tehn.): Coş tronco-nic sau cilindric confecţionat din nuiele necojite sau din sârmă, care se umple cu pietriş sau cu bolo- - vani de piatră şi care serveşte — prin îngrămădire de mai multe asemenea bucăţi — la construirea de pinteni pentru dirijarea curenţilor de apă care atacă un mal, Ia construirea de întărifuri de maluri, la îndiguiri, etc. . stanţe organice; lichid cu miros şi gust neplăcut; produs secundar^al distilaţiei alcoolului, rezultat prin fermentaţie. ( = Uleiul de fuzel). FUZIBIL (Fiz.): Care se poate topi. FUZIUNE. V. Topire. GADOLINIU (Chim.): Gd. Element; gr. at. 156,9; nr. at. 64; metal frivalenf din familia pămânlurilor rare; soluţiile sărurilor de gadoliniu absorb o parte din radiaţia ultravioletă (v. Pământuri rare). GAFĂ (Tehn.): Piesă metalică cu două ghiare, în formă de furcă, pentru fixarea sau blocarea unui lanţ în mişcare. (= Gafie). GAFIE. V. Gafa. GĂITAN (Ind. text.). Şireturi împletite din fire de lână, de bumbac, de mătase, etc. şi care servesc la împodobirea hainelor. GALACTOMETRU. V. Lacto-metru. GALACTOZĂ (Ind. chim.): Substanţă aflată în lactozele alimentare, în celuloză, în granule vegetale, etc.; e folosită în industria alimentară şi în industria chimică. GALALIT (Ind.): Masă plastică cornoasă, obţinută prin condensarea caseinei cu formaldehidă, din care se confecţionează obiecte uzuale. GALANOL (Chim.): Compus al acidului galic cu anilina, solubil în apă caldă, în alcool şi în eter, întrebuinţat în medicină contra bolilor de piele. GALAXIA 209 GAL ION GALAXIA (Asfr.): Calea Laptelui sau Calea Lactee. GALBEN de crom (Chim.); PbCr04. Cromaf de plumb, folosit ca pigment la prepararea vop-selurilor. - GALE (Âgr.): Umflături care apar pe frunzele sau pe fructele unor plante (în deosebi la.stejar), provocate de înţepăturile unor viespi; confin cantită}i importante de ianin şi de aceea se întrebuinţează în făbăcărie. GALENĂ (Mineral.): PbS. Sui- fură de plumb, naturală; substanţă solidă, cristalizată, cu un aspect metalic; minereu principal al plumbului. Se foloseşte ca redresor în aparatele de radio „cu galena" (v. detector cu cristal). GALERIE captanfă (Hidr.): Canal subteran constituit într'un strat de apă, formând un baraj în calea curentului de apă subteran; peretele din spre apă are mici găuri, prin care pătrunde apa în canal, iar peretele opus esfe căptuşit cu argilă compactă. , ~ de abataj (Mine): Galerie executată în interiorul unui zăcământ, care deserveşte un suborizont, penfru transportul produselor utile din şantierele de abataj şi pentru aeraj. ~ de aeraj (Mine): Galerie care serveşte penfru circulafia curentului • de aer dintr'o mină. ~ de aducfie (Hidrol.); Tunel săpat în rocă sănătoasă, care transportă apa de la sursă la punctul de distribuţie. ~ de captare (Hidrot.): Galerie subterană executată într'o pătură acviferă şi care are barbacane pentru captarea apei. ~ de mină (Mine): Excavase minieră orizontală sau înclinată, cu profil în general trapezoidal (uneori circular sau eliptic), executată în afara sau în interiorul unui zăcământ. ~ filtrantă (Hidr.): Galerie cap-tantă îa care peretele din spre apă este căptuşit cu straturi de pietriş şi de nisip-pentru filtrarea apei de , impurităţi. GALET 1. (Elf.): ' Element de transformator electric de forma unui inel şi care are mai multe spire de înfăşurare. — 2. (Ind. lexf.): Piesă a maşinii de filat, mătase artificială, de formă cilindrică, de sticlă sau de alt “ material rezistent la agenţi chimici; cu ajutorul ei se întinde firul la ieşirea . din baia de. filat. — 3. (Mş.): Rotită plasată la capătul unor tachefi de supapă, pe care acţionează cama, pentru a feri ta-chetul de uzură. GALEŢI 1. (Geol.): Fragmente de roce, de mărimea unei nuci, cu muchiile rotunjite din cauza rostogolirii suferite sub acţiunea de transport a apelor fluviale sau marine; prin .cimentare dau naştere conglomeratelor.— 2. (Ind. alim.): 1. Pes-meti care servesc ca pâine de rezervă; nea'vând sare, nu absorb ^umezeala şi deci pot fi bine păstraţi. (= Galete). — 2. Biscuiţi special preparaţi. • GALION (Arfe\gr.); Planşetă de metal (zinc) sau de lemn (de păr GALIU 210 GALVANOTEHNICĂ sau de fag fiert) încadrată din 2-"3 părfi, pe carye se aşază rândurile culese. GALIU (Chim.): Ga; Element; gr. af. 69, 72; nr. af. 31; metal bivalent şi frivalent; se înfrebuinfează la construirea termometrelor care măsoară temperaturi între 15şi 1000°; în denfistică, la confecţionarea plombelor (în aliaj cu bismut şi staniu, în locul amalgamelor); la construcfia oglinzilor optice (în aliaj cu aluminiu), etc. GALLON (Tehn.): Unitatea de măsură pentru volume folosită în Anglia şi în Statele Unite. In Statele Unite: 1 .gallon =3,7835 l; 42 gallons = |barrel= 158,98 I. GĂLUŞCĂ (Metl.): Dopul de închidere, din material refractar, al orificiuluide scurgere dintr'un cuptor înalt. GALVANIZARE (Mef/.): Operaţiune metalurgică, constând în acoperirea unei piese metalice. (în special de fier) cu un strat subţire de zinc, penfru a o face mai rezistentă la' coroziune; galvanizarea se poate face fie prin introducerea piesei într'o baie de zinc topit, fie prin depunere electrolitică, în care caz se numeşte galvanostegie. GALVANOMETRU (E/f.): Instrument folosit pentru observarea şi măsurarea unui curent electric continuu. Se bazează pe efectul magnetic produs,de curent şi se corrl-pune: dintr'un magnet permanent între polii căruia se poate roti un cadru de fir conductor subfire, prin care. trece curentul electric şi care esle suspendat de un fir subţire (galvanometru cu- cadru mobil)' sau dinfr'una sau mai multe bobine de fir conductor subfire prin care trece curentul electric şi între care se poate roti un sistem compus dintr'unul sau din mai multe ace magnetice suspendare de un fir (galvanometru cu magnet mobil). Unghiul cu care se roteşte sistemul mobil depinde de intensitatea curentului electric. Penfru o măsurare cantitativă, galvanomefrul frebue etalonaf. ~ asiatic (Elf.): Varietate de gal-vanorhefru cu magnet mobil, în care două magnefe mici, aproape egale, paralele, dar cu polii opuşi, sunt aşezate în centrele a doua bobine înfăşurate în sens invers. Efectul . câmpului magnetic al Pământului este astfel' foarte mult redus, sensibilitatea aparatului crescând în mod corespunzător. GALVANOPLASTIE (Tehn.): Re-, producerea de obiecte prin depunere electrolitică de cupru, aur, nichel, etc. pe o formă executată după obiectul respectiv dintr'un .material plastic adecvat (ceară, parafină, ipsos, etc.); această formă este acoperită cu un strat subţire de grafit, penfru a o face conducătoare şi a o putea supune electrolizei. GALVANOSCOP (Elf.): Aparat cu ajutorul căruia se poate observa trecerea unui curent continuu. GALVANOSTEGIE, V. Galvanizare. GALVANOTEHNICĂ (Tehn.).-Totalitatea procedeelor şi a operaţiunilor efectuate pentru depunerea GALVANOTIPIE 211 GÂRLICIU elecfrolitică a unui strat metalic pe un alt metal sau pe un material izolant făcut conductor. GALVANOTIPIE (Tehn.): Operaţiune galvanoplastică specială, constând din reproducerea galvanică a planşelor tipografice şi a gravurilor pe lemn, pe cupru sau pe zinc; copia se scoate după un tipar, ca în galvanoplastie, sau direct pe planşa care se copiază, după ce aceasta a fosf acoperită cu un strat conductor, neâderenf; copia astfel obfinută se desprinde de pe original şi se întăreşte, depunându-se pe fafă un strat de metal cât mai gros; pe dos este umplută cu un strat de staniu. GAMA (Fiz.): Submultiplu al gramului; 17 = 0,001 mg. GANCI (Tehn.): Cârligul unei macarale. GÂNDACI de frunză (Silv.): Insecte care rod frunzele arborilor, în special ale arborilor forestieri, ca: ulm, plop, sălcii, etc.; sunt combătute prin slropire cu solujii anume preparate. ~ de scoar|ă (Silv.): Insecte care trăiesc şi se desvoltă sub scoarfa arborilor, făcând galerii caracteristice; ele atacă în special arborii forestieri, ca: bradul, molidul, frasinul, ulmul, efc.; pof distruge păduri întregi, când găsesc condijii prielnice de înmulfire. GÂNDACUL de Colorado (Agr.) : Insectă care atacă culturile de carlofi, putând produce mari pagube în agricultură. Combaterea insectei trebue să fie preventivă (izolarea zonei atacate spre a evifa răspândirea în alte centre) şi curativă (distrugerea gândacilor şi a larvelor lor, respectiv tratarea zonei atacate cu sulfura de carbon). GANGĂ (Tehn.): Grup de minerale, în general neîntrebuinfabile, care însofesc minereul util dintr'urfc zăcământ. GÂNJ (Ind.'far.): Funie groasă, făcută din scoarfa copacilor de te? folosită în mediul rural.2. Ochiit de sârmă împletită, având lungimea de câţiva metri, folosit la lucrările de sondaj.- — 3. Nuia de sfejar, de alun, etc., răsucită şr "pârlită p.rinr flacără, care serveşte Ja legarea fascinelor, în lipsă de sârmă. GARĂ de friaj (C. f.): Gară înr care sunt strânse vagoanele care vin din mai multe direcfii, pentru a fi regrupate în trenuri, după. destinaţie. '"' de triaj prin gravitate (C. f.): Gară de triaj aşezată p6 o ridi-căfură (cocoaşă, spinare' de măgar) şi unde vagoanele sosite sunt împinse cu locomotiva până . pe cocoaşă, iar de acolo sunf dirijate spre liniile de formare, pe care rulează libere la vale. GARDINĂ (Ind. făr.): Scobi- ' fură la capătul doagelor, în care se fixează fundul vasului de lemn. ' • GĂRDINAR (l'nd. făr.): Unealta folosită în dogărie,' servind penfru a face Ia capătul doagelor şanful (gardina) în care intră fundul vasului. • GÂRLICIU (Tehn.): 1. Jghiab de teasc. — 2. Strungă (v.). — 3. Pietrele morii. . 14* GARMOND 212 GAUSS GARMOND (Arfe gr.); Corp de literă de 10 puncte tipografice. (= Corpus). GÂRNEŢ (Tehn.): Unitate veche de măsură a capacităţi, întrebuinţată în URSS valorând: 1 garnef = 3,28 litri. GARNISAJ (Hidr.): Umplerea fundului, ogaşelor cu diverse materiale (mărăcini, coardă' de vifă, etc.) pentru a micşora acfiunea distructivă a apei şi a remedia, cu ■timpul, deteriorarea produsă solului. GARNITURĂ (Tehn.): Piesă care serveşte la etanşarea îmbinării a două elemente prin care circulă uri ■fluid (un gaz sau un lichid); poate -fi de piele, de asbest, cauciuc, carton, fibre textile, metale moi, etc. ~ a molefei (Mine)1 Căptuşeală •de lemn, de talpă, de bronz sau de ofel moale, destinată a reduce uzura cablurilor de extracfie şi a proteja şanţul moletei. ~ a famburilor (M/ne): Garn:-tură din doage de lemn cu care se căptuşesc tamburii unei maşini de extracfie, pentru a reduce uzura cablurilor şi a proteja suprafafa lor de înfăşurare. ~ cu cameră (Tehn.): Piesă de etanşare formată dintr'o cameră în care se întroduce aer sub presiune. ~ de-chiulasă (Tehn.): Garni- tură a îmbinării blocului motor cu chiulasa; este constituită, de obiceiu, dintr'o placă de asbest (sau de klingherit) subfire, învelită complet în tablă de cupru sau de alamă. ~ de lifere (Arfe gr.): Serii de. caractere (de lifere de tipar), de acelaşi fel, dar de corpuri diferite, având toate dimensiunile de lifere, dela cele mai mici la cele mai mari. ~ de prăjini (Mine): Totalitatea prăjinilor folosite la spălarea unei sonde. ~ de sapă (Mine): Totalitatea pieselor care sunt înşurubate la partea de jos a garniturii de prăjini şi care servesc la săpat (ex.: la forajul rotaliv: prăjina grea şi sapa). / GARGUI (Consfr.): Burlan foarte scurt (câteva zeci de centimetri), aşezat în pozifie orizontală sau înclinată, prin care se scurge apa dintr'un jghiab (sau din bazinul unei fântâni), la o oarecare distanfă în afara verticalei punctului de fixare. GĂRNEAŢĂ (Silv.): Varietate de stejar. ( = Gârnifă). GARNISAJ (Drum.): ImbrăcaVea rigolei unui torent mic 'cu nuiele sau cu lemn, pentru a împiedeca eroziunea terenului. GÂRNIŢĂ (Silv.): O varietate de stejar care creşte în pădurile de şes şi de dealuri joase; e folosit pentru traverse, căptuşeli subterane şi miniere, butoaie, mobile, etc. (= Gârneafă). GAURĂ de aer (Mefl.): Gaură făcută în tiparele şi în miezurile de turnare pentru a uşura evacuarea aerului şi a gazelor şi a evita astfel suflurile. GAUSS (Fiz.): Unitate electro- magnetică C. G. S. de inducfie magnetică; un gauss esfe inducfia exercitată de cuplul maxim de o dină-centimefru asupra unui moment magnetic egal cu unitatea electromagnetică C. G. S. de moment megnefic. GATER 213 GAZ GATER (Ind. lemn,): Ferestrău mecanic, cu una sau cu mai mulie pânze verticale sau orizontale, cu mişcare alternativă rectilinie, folosit Ia tăierea longitudinală a buştenilor, a marmurei, .etc. GÂTUITOR (Mei!.): Ciocan, de profil variat, folosit penfru reducerea secfiunii unei piese prin forjare. GAZ U (Fiz.): Stare de agre- gare a unui corp la care o masă dată poate umple singură un volum, inifial vid, de orice mărime şi formă, datorită proprietăfii "corpului de a avea între moleculele sale forje de atrac}ie reciproce foarte slabe. — 2. (Tehn.): Substanfă sau amestec de substanfe, în stare gazoasă, întrebuinţat drept combustibil. — 3. (Ind. pe ir.): Denumire populară pentru petrolul lampant. ~ bogat (Tehn.): Gaz cu putere calorifică mare (gaz de cocs, gaz de iluminat, etc.). ~ de aer (Tehn.): Gaz obfinut prin trecerea unui curent de aer peste cărbuni înroşiţi; are o putere calorică de cca 1500 Kcal/m3. . .. ~ de apă (Tehn.): Gaz obfinut prin trecerea unui curent de vapori de apă peste cărbuni înroşifi; are o putere calorică de cca 2500 Kcal/m3. ~ de baltă. V. Metan. ~ de cocs (Tehn.): Gaz obfinut prin distilarea huilei în instalaţiile de fabricat cocsul; esfe asemănător gazului de iluminat. Are o putere calorică de cca 4000 Kcal/m3. ~ de combustie (Tehn.): Gaz rezultat din arderea unui combustibil; e folosit , la turbina de gaze, ca agenl purtător de căldură în lucru mecanic. ~ de cracare (Ind. pefr.): Gaz obfinut prin cracarea fifeiului; esfe folosit la fabricarea benzinelor poli-merizate, la fabricarea de solvenfi şi alji produşi chimici. ~ de distilare. V. Gaz de ilu-. minat. ~ de furnal (Meff.); Gaz de cuptor înalt. ~ de generator (Tehn.) : A-mestec de oxid de carbon,' hidrogen şi azot, format prin trecerea deasupra cocsului încălzit la roşu a unui curent de aer şi. abur, care provoacă arderea parfială a acestuia. ~ de iluminat (Tehn.),; Gaz combustibil, obfinut la distilarea distructivă a cărbunelui în retorte de fier. Compozifia medie în volum: hidrogen 50°/0; metan (CH4) 30°/o; oxid de carbon (CO) 8°/0; alte hidro-./ carburi 4°/0; azot, bioxid de carbon şi oxigen 8°/0. Produsele secundare importante, obfinufe la fabricarea gazului de iluminat sunt: cocsul, gudronul de huilă, amoniacul şi smoala. ^ de încălzire (Tehn.): Produs secundar obfinut în procedeul Ber-gius. Amestec de butan (C4H10) şi alte hidrocarburi, cu punctul de fierbere coborît. E folosit drept combustibil. ~ de lemn (Tehn.): Gaz obfinut prin distilarea uscată, a lemnului; are o putere calorică de 2000-• *3000 Kcal/m3; este folosit drept combustibil (şi în motoarele cu explozie). ' GAZ ________214 • . GAZCAP GAZ de rafinare (Ind. pefr.): Gaz care se produce în instalaţiile de prelucrare a |i|eiului şi a derivatelor lui. ~ de sondă (Mine): Gaz care iese din pământ odată cu fifeiul cu care era amestecat sau în care era disolvat. ~ defonani (Tehn.): Amestec de hidrogen şi oxigen în proporţie de 2 la 1, în volume (aceeaşi proporţie ca cea necesară pentru formarea apei). In prezenţa unei flăcări, produce o explozie foarte puternică. ~ electrolitic. V. Gaz detonant. ~ inert. V. Gaz nobil. ~ lichefiat (Ind. pefr.): Produs comercial cuprinzând hidrocarburi, care se întrebuinţează drept combustibil menajer, combustibil de motoare, etc.; se găseşte la noi sub diferite numiri (Aragaz, Pebegaz, etc.). ~ mixt (Tehn.) : Gaz obţinut prin trecerea simultană sau alterna-t.vă a unui curent de aer şi de vapori de apă peste cărbuni înroşiţi. ~ natural (Tehn.); Amestec de hidrocarburi gazoase, adesea conţinând şi alte gaze, emanat din pământ, în special în apropierea zăcămintelor de pelrol. E folosit drept combustibil. Conţine 70 — 99°/,, metan, restul fiind etan, propan şi butan. ~ nobil (Tehn.): Elementele: heliu, neon, cripton, xenon şi radon. Toate sunt complet inactive din punct de vedere chimic. Cu-excepţia radonului se găsesc în atmosferă, în mici cantităţi. Sunt gaze incolore şi inodore. (Gaz rar, Gaz inert). perfect (Tehn.) : Gaz care verifică cu exactitate legile gazelor. Un astfel de gaz ar fi format din molecule perfect elastice, volumul ocupat şi forjele de atracţie dinire ele fiind neglijabile. (= Gaz ideal). ~ permanent (Fiz.): Gaz care nu poate fi lichefiat numai prin presiune; gaz la o temperatură mai ridicată decât temperatura lui critică. ~ sărac (Tehn.): Gaz cu putere calorică mică (sub 2000 Kcal/m3), folosit drept combustibil (şi la motoare cu explozie). ~ umed (Ind. pefr.): Gaz de sondă careconţine cel puţin 0,16 l/m8 gazolină, care poate fi recuperată prin compresiune şi răcire. (=Gaz bogat). ~ uscat (Ind. pefr.): Gaz de sondă care conţine mai puţin de 0,16 l/m3- gazolină, care poate fi recuperată prin compresiune şi răcire. GAZARE (Tehn.); Operaţiune de răspândire a unui gaz în atmosfera unei zone dafe,„ în scopul de a vicia (otrăvi) acesstă atmosferă. GAZBETON (Bef.): Beton poros, obţinut prin introducerea în beton a unor substanţe (carbid, pulbere de aluminiu, etc.), care, reacţionând cu amestecul, dau un gaz ce umflă masa betonului. GAZCAP (Geo/., Mine): Partea superioară a unui orizont petrolifer, în care se acumulează numai gaze, din cauza densităţii lor, mai mici decât a ţiţeiului şi a apei de zăcământ. (= Cupolă de gaze). GAZE (FI CARE GELATINĂ GAZEIFICARE (Ind. cb.): Transformarea foiala sau parţială a combustibililor solizi în gaze combustibile, prin arderea lor incompletă. GAZEIFICAREA subterană a cărbunilor (Mine); Operaţiunea de ardere incompletă a cărbunilor în zăcământ, prin aprinderea lor intenţionată şi captarea ulterioară a gazelor combustibile rezultate. Acest procedeu a fost preconizat de genialul savant rus Mendeleev, iar'aplicarea lui.practică se proiectează în URSS. GAZOLINĂ naturală (Ind. pefr.): I Amestec de hidrocarburi lichide volatile în care sunt eventual disol-vafe şi hidrocarburi gazoase, extras din gazele de sondă. GAZOMETRU (Tehn.): 1. Aparat montat pe, o conductă care măsoară cantitatea de gaz ce trece prin ea. — 2. Recipient de mărime variabilă, folosit în tehnică penfru în-magazinarea gazelor; poate fi umed sau uscat, după cum etanşarea se face cu sau fără apă. GAZON (Agr.): 1. Suprafaţă de teren acoperită cu iarbă, care se funde sau se coseşte des spre a se menfine scurta, deasă şi verde. — 2. Sămânjă de diferite graminee folosite penfru obţinerea suprafeţelor gazonafe. GEALĂ (Mine): Dispozitiv for- mat din două piese de ofel, care culisează una înlr'alfa, şi care serveşte Ia evitarea transmiterii efdr-iului de lovire în coloana de pră-jini,* la săpatul percutant al sondelor. ~ vibratorie (Mine): Geală, de construc{ie specială, folosită în o- perafiunile de instrumentaţie la săparea rotativă a sondelor. - GEALĂU (Ind. lemn.): Rindea lungă de: cca 600 mm, Iată de 70—80 mm,-cu mâner special, folosită la făfuirea pieselor mari de lemn. GEAM (Tehn.) : Sticlă trasă în plăci, a căror suprafaţa are dimensiuni relativ mari în raport cu grosimea, de numai câţiva milimetri. ~ arma! (Tehn.): Geam gros de 5”-10mm, în care s’a înglobat, la fabricare, o plasă .de sârmă de 0,5 mm grosime, în scopul de a-i mări rezistenta. GEAMANDURĂ (Nav.): Corp plutitor, de tablă, de formă sferică, ci* lindrica, conică sau ovoidală, ancorat în drumul vaselor; serveşte" drept indicator pentru navigafie. GEAMBLAC (Mine): Dispozitiv instalat pe coroana turnului unei sonde şi'care cuprinde rolele macaralei sau ale cablului de lăcărit. GEANTĂ (Aufo.); Nume impropriu pentru jantă (v.). GEISER (Geol.): Izvor ţâşnitor intermitent, de apă fierbinte şi abur, în regiunile vulcanice. (Se pronunţă gaizer). GEL (Chim., Fiz.): Sistem coloi-dal de mare concenlraţ.e, cu pro-, prietăfi fizice care se apropie de cele ale stării solide, îşi păstrează forma şi adesea prezintă elasticitate la tracţiune şi la răsucire. GELATINĂ 1. (Chim.): Proteină extrasă prin fierberea în apă a colagenului (substanţă care se găseşfe în cartilajele şi în vasele animale- GELATINĂ '21 GEODEZIC lor);‘solubilă în apă, soluţia sa are proprietatea; de 'a constitui piftii (geluri). 7- 2. (Ind. piei.): Pielea crudă, curăţită şi trecută prin operaţiunile de' cenuşărit, aptă pentru a fi;tăbăcită'. GELATINĂ explozivă (Tehn.): A-mestec exploziv, cu aspect gelatinos/constituit din nitroceluloză şi nitroglicerină. GELIVITATE (Constr.): ■ 1. Proprietatea prezentată de anumite materiale (ceramice, roce, etc.) de a-absorbi apă, care îngheţând, face ca acest material să crape la suprafaţă şi să se desagrege.— 2. Proba la care se supun pietrele naturale şi artificiale. GELIVURĂ (Silv.): Crăpătură ra-dială şi în lungul trunchiului, dela coajă spre-inima arborelui, datorită gerului puternic; este frecventă la slejar, ulm, nuc, paltin;-se mai numeşte şi'degerătură a lemnului. GELUfRE (Ind/lemn.): Opera- ţiunea de netezire . a suprafeţelor pieselor de lemn, cu ajutorul rindelelor manuale sau mecanice; suprafeţele netezite (geluite) pot fi plane sau curbe. GENERATOARE. (Maf.); Linia dreaptă sau curbă din a cărei deplasare în spaţiu, ia naştere o suprafaţă plană sau curbă (ex. generatoare de cilindru, de con, etc.). GENERATOR (Tehn.): 1. Maşină care transformă energia mecanică în . energie de altă formă. — 2. Aparat care serveşte la producerea unei forme- de energie .(■ex.: căldarea de abur e un gene- rator termic). — 3. Aparat sau instalaţie care serveşte la producerea unui combustibil- gazos. , ~ de acelilenă (Tehn.): Aparat compus dintr'un vas de tablă 'în care se produce, amestecând carbid cu apă, acetilena necesară aparatului de sudat.- : . ~ electric (Elf.) : Maşină care ■transformă energia mecanică în energie electrică. ~ electric de osie (Elf.):. Ge--nerator electric destinat iluminării unui vehicul şi /care se montează pe una din osiile vehiculului. ~ hidraulic. V. Pompă. pneumatic. V. Compresor. ~ termic. V. Căldare de abur. GEOCHiMIE (Tehn.): Ramură a Chimiei, care se ocupă cu reacţiile chimice care au avut sau care au loc între elementele-care alcă-tuiescxscoarţa Pământului. ; GEODĂ (Geol.): Cavitate în roce, care este căptuşită cu cristale sau cu minerale concreţionate. ( = Druză). ' GEODEZ (Tehn.): Tehnicianul care se ocupă cu studiul şi cu aplicarea Geodeziei. GEODEZIC,,azimut V. Azimut geodezic. . • ~ nivelment V. Nivelment. ~ puncf ~ (Geod.): Punctul de vârf al unui triunghiu geodezic, căruia îi sunt determinate coordo- . natele geodezice şi geografice şi altitudinea; acest punct este materializat pe scoarţa terestră prin-fr'un reper geodezic permanent. ~ reper ■'v . (Geod.);'- Bornă de piatră sau. de beton, de obiceiu GEODEZIC 217 GEOGRAFIE de forma unul frunchiu de piramidă, care se înfundă în pământ, pe poziţia punctului geodezic reperat. GEODEZIC, semnal ~ (Geod.): Construcţie de lemn sau de metal, efectuată deasupra reperului geodezic şi având rolul de a semnala punctul geodezic reperat, astfel ca să poată fi văzut şau observat (cu aparate) dela distanţă mare. ~ furn ~ (Geod.) : Semnal geodezic construit din. lemn sau din metal, alcătuit din două părţi distincte şi anume: — semnalul propriu zis al punctului geodezic şi — pilasfrul, construit în inferiorul semnalului şi care are rolul de a permite staţionarea aparatului de observaţie (a teodolitului), deasupra punctului geodezic, şi aproximativ la înălţimea semnalului. GEODEZICĂ (Maf.): Curba care reprezintă cea mai scurtă distanţă între două puncte pe o suprafaţă curbă. ~ piramidă ~ (Geod.): Semnal geodezic, construit de obiceiu din lemn, în formă de piramida, susţinând în vârful ei un dispozitiv format din scânduri mici văruite sau o cutie de lemn, cubică, vopsită; serveşte Ia semnalizarea punctului geodezic deasupra căruia esfe instalată piramida. ~ refea ~ (Geod.): Ansamblu de triunghiuri geodezice care acoperă o regiune dată şi pe care se sprijină ridicările topografice ale regiunii. GEODEZICE, triunghiuri (Geod.): Triunghiuri curbilinii spaţiale, având vârfurile pe geoid şi ale căror laturi sunt linii geodezice de lungimi’ mici faţă de raza mijlocie a Pământului, de obiceiu mai mici de 60 km, în care caz pot fi asemuite cu triunghiurile sferice, şi deci li se pot aplica regulile de calcul şi de rezolvare ale acestora. GEODEZIE (Tehn.): Ştiinţă aplicată care se ocupă cu studiul formei Pământului, cum şi cu tehnica măsurării şi a reprezentării cartografice sau numerice prin coordonate a suprafeţei Pământului, pe porţiuni bine definite. GEOFIZICĂ (Gen.): Ştiinţă care se ocupă cu fizica globului terestru (a litosferei, a hidrosferei şi a atmosferei). Din Geofizică fac parte: Geodezia, Fizica atmosferei, Magnetismul terestru, Climatologia, Seismologia, Oceanografia, etc. ■ GEOFON (Mine): Aparat folosit pentru recepţionarea undelor sonore în prospecţiuni geofizice. GEOFOTOGRAMMETRIE(fehn.J : Ramura a Fotogrammetriei care se ocupă cu măsurătorile suprafeţei Pământului, pe porţiuni mici, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice terestre. . GEOGRAFIE (Gen.): Ştiinţă care se ocupă cu studiul şi cu descrierea regiunilor Pământului. După punctul de vedere din care se face studiul şi descrierea regiunilor terestre, se deosebesc numeroase ramuri ale Geografiei, ca: Geografie fizica, Geografie matematică, Geografie economică, Geografie botanică, Geografie etnografică, etc. GEOID 218 GEOTERMAL. > GEOID (Geod.): Suprafaţă care reprezintă forma suprafefei Pămân-tului. GEOLOGICE, subdiviziuni ~ (Geol.): Timpul trecut dela întă- rirea scoarfei Pământului până astăzi a fost împărţit în subdiviziuni. Sub-diviziunilede primul ordin ale timpului geologic se numesc ere; acestea se împart în perioade, care, la rândul lor, se împart în epoci, care se subîmpart în vârste. Succesiunile de sedimente care le corespund sunt: pentru eră - grupul; pentru perioadă.- sistemul; pentru epocă - seria şi pentru vârstă - etajul, care, la râhdul Iui, se împarte în': orizonturi. GEOLOGIE (Gen.)/ Ştiinfa care se ocupă cu studiul materiei care alcătueşte scoarfa pământului, şi cu evolufia acesteia. GEOMETRIE (Mat): Ştiinfă care se ocupă cu studiul proprietăţilor spaţiului,' respectiv cu studiul proprietăţilor figurilor în spafiu, rapor-tându-le la diferite .sisteme de referinţă. „Rezultatele geometriei reprezintă tocmai proprietăţile naturale ale diferitelor linii, suprafeţe şi corpuri sau ale combinaţiilor lor, care existau în cea mai mare parte în natură • cu mult înainte de'a fi apărut oamenii" (Engels). . ~ analisică (Mat.): Ramură a Geometriei, care foloseşte în studiul ei calculul algebric. ~ descriptivă (Maf.):• Ramură a -geometriei, care foloseşte metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spaţiul cu trei dimensiuni, în proiecţie orto- gonală pe un plan orizontal şi pe un plan vertical. ~ euclidiană (Mat.): :Geometria care studiază proprietăţile figurilor în spaţiu, având la bază o serie de axiome şi postulate (Postulatele lui Euclid). ~ neeuclidiană (Mat.): Geometria bazată pe un sistem de axiome al geometriei euclidiene. Axioma de bază a geometriei ne-euclidiene este că printr'un punct exterior sfe pot duce mai multe paralele la o dreaptă, spre deosebire de axioma euclidiană care_ spune că printr'un punct exterior se poate duce o singură paralelă la o dreaptă dată. Geometria neeuclidiană larg folosită astăzi în cercetarea celor mai variate fenome-"ne a fost creată de savantul rus Lobacevski in anul 1826, iar după el de savantul ungur Bolyai (1832). . ~ perspectivă (Mat.): Ramură a. Geometriei, care studiază proprietăţile figurilor în spaţiu, folosind proiectarea conică pe un plan, cu centrul de proiecţii la distanţă finită sau infinită. Geometria perspectivă are aplicaţii în Arhitectură şi.,în Tehnică. GEOMETRU 1. Matematician care se ocupă cu studiul Geometriei. — 2. (Te/in.): Tehnician care se ocupă cu măsurători topografice (=,Topograf, Topometru). GEOSINCLINAL (Geo/.): Depre- . siune alungită a scoarţei Pământului, în zona oceanică; are forma unei albii imense şi de mare adâncime. GEOTERMAL, Izvor ~ (Geo/.): izvor de ape calde. GEOMETRIE 219 GHIOŞARE GEOTERMIE (Gen.): Partea-din Geologie, care se ocupă cu studiul variaţiilor temperaturii Pământului, după adânc me, atât în zona uscatului cât şi în zona mărilor şi a oceanelor. GERMANIU (Chim.): Ge. Element bi. — şi tetravalenf; nr. at. 32; gr. af. 76,2; — e foarte pufin răspândii în natură. GERMICID (Agr.): Substanfă care distruge germenii sau microorga-, nismele provocatoare de boli la plante şi animale. GERMINARE (Gen.):Operafiune, din unele industrii alimentare, prin care se obfine încolfirea seminţelor de cereale, în vederea producerii diastazelor (ex.: încolfirea orzului). GERMINAŢIE (Agr.j; Fenomenul de desvolfare a embrionului, dând naştere radicelii, tulpinifei, ‘etc. GERMINATOR (Agr.): 1. Instrument cu ajutorul căruia se determină procentul de germinafie la d.feritele seminţe. — 2. Aparat cu ajutorul căruia se obţine germinarea diferitelor seminfe. GERMISAN (Tehn.): Substanfă cu bază de mercur, întrebuinfată pentru distrugerea mălurii. GERMEA (Cs.): Piesă de lemn (uneori de beton poros sau de beton cu sgură), care se fixează în grosimea unui zid, la marginea spaţiului gol destinat une: porfi, uşi, ferestre, servind la fixarea focului acestora. GHEBE (Ind. Jăr.): Haină lungă de postav, purtată în mediul rural. GHEVIND (Tehn.): Termen impropriu penfru filet. GHLAŢĂ uscaţi (Tehn.): Bio- xid de carbon, COa,'în stare sdlidă, folosit ca -substanţă frigorifică. GHIDAJ (Tehn.): Dispozifv care impune unei piese mobile să urmeze un anumit drum. GHIERBĂ (Ind. far.): Scul mic de lână, de mătase, etc. (=Jurubifă). GHIMIRLIE (Ind. făr.): Ferestrău cu pânză foarte îngustă; este o unealtă folosită de dogar, de dulgher, etc. ; GHIN (Ind. făr.): 1. Unealtă a rotarului, care are forma unei dălfi fără mâner şi cu tăiş semicircular. — 2. Cufit cu tăiş în formă de unghie cu care se fac săpături * în lemn. — 3.Casma îndoită pe amândouă laturile. • GHINT (Tehn.]: Şanf săpat după un anumit traseu pe peretele interior al ţevilor unor arme de foc. GHIOCIU (Ind. făr.): Car care se poate lungi după voie, prin scoaterea cuielor ce trec prin dispozitivul de prindere a osiilor, pe inima carului. GHIOL (Gen.): 1. Ochiuri de apa râmase în depresiuni ale bălelor sau ale brafelor vechi ale Dunării, în Deltă. — 2. Lacuri de pe fărmul Mării Negre. GHIONOI (Tehn.): Târnăcop cu un braf .lung terminat cu un vârf ascuţit, celălalt' braf fiind scurt şi 'servind drept ciocan. GHIOŞARE (Arie gr.): 1. GraT varea unui desen pe piatra litografică sau pe placa metalică, cu diamantul, cu ajutorul unei maşini speciale. — 2. Ornarea prin gravare GHIUL 220 GLAZURĂ a suprafeţei unui obiect de sticlă sau de metal. ’ ■' GHIUL (lnd."tăr.): Scul de tors. GHIUNIE (Ind făr.): Unealtă a zidarului, care serveşte pentru a. trasa unghiuri drepte. ( = Colfar, Dreptar). , GILBERT (Fiz.): Unitate.electromagnetică C. G. S. de tensiune magnetică şi de tensiune magnetomo-toare; un gilbert e tensiunea magnetică, din lungul fiecărui cenţi, metru de linie de câmp magnetic-a cărei intensitate e constantă şi egală cu un oersted. GILOTAJ (Arfe gr.): Operaţiunea de acoperire cu un strat protector a . unor porţiuni ale unui clişeu'zin-cografic, între diferitele etape de gravare chimică a'acestuia. GIPS (Mineral.) : CaS04 . 2H,>0. Sulfat de calciu natural, hidrat. Prin încălzire la' 120° C, pierde 3/* din apa de cristalizare pe care o conţine, transformandu-se în ipsos. Se întrebuinţează în industria porţelanului, în construcfii, la fabricarea cimentului, etc. GlRAŢIE (Tehn.): Mişcare în jurul unei axe sau a unui centru fix. , GIROBUSOLĂ (Tehn.) t Busolă care, nu foloseşte proprietăfile magnetice ale corpurilor şi deci nu este afectată de furtuni magnetice, etc. E formată dintr'un giroscop montat în aşa fel, încât să se poată roti'1 în jurul oricărui ax (v. Giroiscop) (= Busolă giroscopica). G1ROD1RECŢIONAL (Av.): Instrument giroscopic folosit la bordul a-vionului, pentru a indica direcfia axei sale longitudinale,'în planul orizontal. GIROORIZONT (Av.): instrument giroscopic folosit pe bordul avioanelor. pentru a indica. înclinarea longitudinală şi laterală (transversală) a avionului. GIROMETRU (Av.): Instrument bazat pe principiul giroscopului, folosit la determinarea vitesei de rotafie a avionului, . . GIROSCOP (Tehn.): Corp solid sprijinit în aşa fel încât esfe liber să se rotească în jurul oricărei axe, Aplicafiile giroscopului se bazează pe, două proprietăfi: -a) Rigiditate în spaţiu (inerfie giroscopică): suportul giroscopului poate fi întors în orice direcfie în spafiu; — b) Precesiune: când un giroscop este supus unei forfe care tinde să modifice direcfia axei sale, aceasta se' va roti în jurul unei axe ce se află în unghiu drept cu axa asupra căreia se exercită acea-, forţai GIRUETĂ (Tehn.) : Dispozitiv pentru indicarea direcfiei şi a sensului Vântului. GIURGIUVEA (Tehn.):' Cercevea. GIVRAJ. (Tehn.): Depunerea vaporilor de apă din aer, , sub formă de ghiafă, pe o piesă oarecare (ex.: pe aripile unui avion, pe piesele unui carburator, etc.). GLAIZĂ (Mine.): Linia ' ferată care intră în mină (termen minier folosit în Valea Jiului). GLANŢ. Ond.): = Lustru.v GLAZURĂ (Tehn.): Masă sti- cloasă I transparentă sau translucidă, colorată sau necolorată, care serveşte la acoperirea produselor ce- GLET 221 GLOMERULĂ ramice, penfru a le impermeabiliza, sau în scop decorativ. . GLET (Consfr.): Strat -foarte subţire de pastă de var, amestecată cu ipsos, care se întinde pe o tencuială de mortar de var, pentru a obţine o suprafaţă netedă. de ipsos (Consfr.): Tencuială subţire de ipsos curat, care se aplica peste un strat de tencuială de ipsos cu nisip, pentru a obţine o suprafaţă perfect netedă. GLICERIDE .(Chim.): . Esteri ai glicerinei (glicerină combinată cu' acizi organici). Glicerinele acizilor graşi cu moleculă mare (sfearic, palm tic, oleic) sunt componente ale multora din grăsimile şi uleiurile animale şi vegetale. GLICERINĂ (Chim.):.Lichid dens, siropos, dulceag, obţinut ca produs secundar la- fabricarea săpunului. E folosit la fabricarea explozivilor (v. Nitroglicerină) şi în alte industrii. (=Glicerol, Propanfripl). ^ GLICEROFOSFAŢI (Ind. chim.); Săruri ale acidului glicerofosforic; sunt întrebuinţate în medicină sub ormă de comprimate, de soluţii, de siropuri, etc., ca modificatori ai nutriţiei. . ' > • GLICOGEN (Chim.): Hidrat de carbon complex, constituit din glu-: coză şi amidon; se găseşte în ficat şi în alte organe ale animalelor, unde consfitue o rezervă de zahăr. GLICOL (Chim.); Dialcool al e-tanului, lichid incolor; vâscos cu gust dulceag; p. f. 197° C. E folosit în radiatoarele motoarelor cu benzină, pentru evitarea îngheţului şi ca înlocuitor al glicerinei. (==Etilen-glicol). GLIPTOTECĂ (Gen.); 1. Colec- , ţie de pietre gravate. — 2. Muzeu ^ de. statui. GLISIERĂ (Tehn.); Parte a unui ghidaj de-a-lungul căreia alunecă piesa mobilă. GLOBULINE (Gen); Gfup.de proteine foarte răspândite în organisme. GLOBUL PĂMÂNTESC (Gen).: 1. Forma sferoidală a' Pământului. — 2. Glob sferoidal, de obicei metalic, de dimensiuni reduse, pe a cărui suprafaţă exterioară este desenată, la o scară dată, sau reprezentată în relief, scoarţa Pământului; e folosit pentru scopuri, didactice. GLODAŞ (Mine): Muncitorul care execută transportul şi depozitarea sării la suprafaţă (termen din Moldova). GLOMERULĂ 1. (Gen.): Bulgaraş de corpuri de aceeaşi naturăf structura glomerulară este o structură grăunţoasă. . 2. (Agr.): Bulgăraşi de pământ de diferite forme şi mărimi cu diametrul de 1 până la 10 milimetri (mărimea bobului de., mazăre până la aceea a unei alune mai mici). Solul poate să se găsească în două stări,, una grăunţoasă, glomerulară, când solul esfe format din glomerule (popular „icre"), şi, în acest caz, solul are „structură", şi una prăfoasă, şi în acest caz, zicenr» că solul n'are „structură". Şolul glomerular, cu structură, menţine apa şi substanţele organice necesare pentru hră- GLUCINIU 222 GOMAJ nirea plantelor. u Fiecare glomefulă face funcfia unei case de economie, care împiedică solul să-şi cheltuiască toată bogăţia dintr’odată." „Punerea solurilor în stare structurală şi crearea de masive păduroase nu consfitue numai o prcblemă agronomică. Este o problemă'colosală de economie naţională. Aceasta este una din cauzele p'ehfru care se pune atât de acut chestiunea menţinerii structurii solului pe întreg teritoriul agricol şi al pădurilor de protecţie". (Wiliams, Agrotehnica, Ed. de Stat, 1948/ pag. 76 şi 80).. GLUCINIU (Chim.): V. Beriliu. GLUCOMETRIE (Tehn.): Ansamblul metodelor de dozare a glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele sale, penfru a stabili uri anumit grad de alcool. GLUCOMETRU (Tehn.): Aero- metru special construit, folosit la determinarea densităfii lichidelor zaharate. GLUCOZA (Chim.): C6Hl2Oş.Za-. har incolor, cristalizat, solubil în apă, având p. t. 146° C. Se găseşte în miere şi în fructele dulci. In corpul omenesc, celelalte zaharuri şi hidrâfii de carbon sunt transformaţi în glucoză înainte de a fi folosiţi ca sursă de energie. In industrie se prepară din amidon şi , din alfi hidrafi de carbon prin hi-droliză. Se foloseşte în cofetărie. (= Dextroză, Zahăr de struguri). _ GLUCOZIDE (Chim.):' Compuşi ai glucozei cu alte substanfe organice, ca alcooli, acizi organici, fenoli, aldehide, care se găsesc în numeroase plante. Glucozidele sunt întrebuinţate mult în farmacie, în medicină şi în industria chimică. GLUTEN (Agr.): Substanfă cu moleculă mare, elastică, alcătuită dintr'un amestec de prbteine, obţinută din făina de grâu, după îndepărtarea amidonului, prin spălare’ cu apă; prezenţa glutenului în făină determină procesul de obţinere a pâinii; orezului şi mălaiului le lipsesc proteinele din gluten; de aceea făina lor nu poate fi panificată'. GNEISS (Geol.): Rocă granu- loasă, asemănătoare granitului, formată din cuarţ, feldspaţi, mică, etc. (Se pronunţă gnais). GO-DEVIL (M/ne): Dispozitiv constituit, dintr'o serie de discuri de fier penfru tăiat parafina şi care e întrebuinţat la cu răfirea parafinei depuse pe pereţii ţevilor de extracţie şi ai conductelor de transport al ţiţeiului. GODEU (Tehn.): Cupă de metal care se fixează la elevatoare, drage, etc., penfru a ridica şi, uneori, pentru a săpa un material oarecare (cereale, ciment, pământ, piatra, etc.). Dimensiunile lui variază delâ câţiva litri (la elevatoarele pentru cereale) până la peste 1000 litri (la dragele marine). - GOFRAJ (Ind. text.): Operaţiune de finisare a unor ţesături, prin care se aplică pe pânza respectivă, figuri, care se repetă la intervale regulate. Se efectuează cu ajutorul unor calandre speciale. ' GOLF (Gen.): Intrând al mării în zona uscatului. - GOMAJ (Mş.): Fenomenul de depunere, în spaţiile' dintre seg- GONDOLĂ 223" .GRAD mentşi şanf, a reziduurilor de combustie, provocând înţepenirea seg-mentilor. -GONDOLĂ (Nav. a.): Locaşul; în care se plasează motorul avionului, când nu se găseşte chiar în fuzelaj. GONIOMETRIE (Tehn.); Tehnica măsurării unghiurilor cu ajutorul goniomefrelor. . GONIOMETRU (Topogr.); Aparat pentru măsurarea unghiurilorvSe deosebesc:- ~ cu pinule (Topogr.); Instrument pentru măsurarea unghiurilor orizontale şi, în special, a unghiu-. rilor drepte; este constituit din dbuă braţe cu pinule (ferestruici)i dispuse în cruce. ~ de laborator (Fiz.): Instru- ment folosit pentru măsurarea unghiurilor diedre ale diferitelor cor-! puri (cristale, etc.) constituit dintr'un cerc orizontal gradat, care poartă .un colimator şi o lunetă ce poate aluneca pe cerc. In lunetă se prind în' două poziţii fasciculele' de Iu-, mină care ies din colimator şi se reflectă, pe fetele unghiului diedru1 arătat. Unghiul diedru este ,jumă-; fatea unghiului citit pe cercul gradat între cele două pozijii ale lunetei. ^ topografic (Topogr.); Instrument topografic folosit la măsurarea unghiurilor figurilor geometrice ale unei reţele terestre, când aceasta urmează .să fie măsurată şr raportată în planuri şi hărţi. GORUN (Si/v.): Specie de stejar care formează pădurile de dealuri din zona temperată; ^lemnul său este folosit ca lemn de lucru pentru construcţii, mobile, dogărie, etc. . GOSPODĂRIE agricolă colectivă (Econ.): Gospodărie agricolă socialistă, creiată prin unirea micilor producători pentru producere în comun, îh care mijloacele.de producţie sunt proprietatea membrilor gospodăriei colective, Membrii gospodăriei nu primesc salariu, Jci ^îşi împart produsele în natură şi bani, în raport cu munca depusă de fiecare. GOSPODĂRIE agricolă de stat (Econ.): întreprindere agricolă socialistă, în care mijloacele de producţie sunt proprietatea ' Statului,' deci a întregului popor, muncitorii , gospodăriei fiind salariaţi ai Statului şi primind salariu în bani. GOSPODĂRIE chibzuită (Econ ): Metodă de administrare a întreprinderilor socialiste. Constă în înzestrarea întreprinderii cu patrimoniu propriu, libertatea tehnico-ope-rativă în realizarea planului şi ?con-ducere unică care implică răspunderea personală a conducătorului întreprinderii. înseamnă în acelaşi timp şi cointeresarea materială a întreprinderii şi. fiecărui muncitor îh realizarea planului, situaţia materială a întreprinderii şi a fiecării muncitor depinzând de activitatea între-prinderii respective. GOST (Gosudarstevriâe obţces» ntuznâie standartâ) (Sfarid.): Comitetul naţional de standardizare din 1JRSS care întocmeşte standar-dele Gost. Măi' ău valabilitate şi vechile standarde numite Ost, întocmite între 1926 şi 1940. GRAD (Fiz.) Diviziune a • uriei scări de reperare. Exemple: GRAD GRAD GRADaeromefric (Fiz.): Diviziune a scării unui areometru (v. Alcool- • metru; Lactometru). , ~ termometrie (Fiz.): Diviziune a unei scări termometrice, obţinută împărţind într'un număr determinat de intervale egale, intervalul dintre două repere care corespund la două temperaturi tixe. Se deosebesc: ~ termometrie Celsius (Fiz.): Diviziune a unei scări termometrice, obţinută ' împărţind în o sută de ' părţi egale intervalul dintre'reperul care corespunde poziţiei coloanei 'de fluid termometrie, când termo-. metrul este aşezat în aburul în contact cu apa distilată care fierbe, la presiunea de 760 mm Hg (diviziunea 100) şi reperul care corespunde •poziţiei coloanei de fluid, când termometrul este introdus într'un amestec de ghiaţă şi apă, Ja presiunea de 760 mm Hg ’ (diviziunea 0). • (1°C). termometrie Reaumur (Fiz.); Diviziunea unei scări termometrice obţinută împărţind în 80 părţi egale — intervalul precizat mai sus, re-. perul superior. având gradaţia 80° . (spre .deosebire de Celsius unde acest, reper- superior are gradaţia 100). (1° R). : ~ termometrie Fahrenhei) (F/z.): Diviziunea unei scări termome-trice obţinută împărţind în 80 părţi egale intervalul de mai sus, reperul superior fiind notat cu gradaţia 212 şi reperul inferior cu gradaţia 32. (1° F). ~ alcoolic (Fiz.): Proporţia de alcool absolut, exprimată în procente de volume, care reprezintă tăria alcoolică a-vinurilor şi-a altor băuturi sau soluţii alcoolice. ~ de acoperire (Tehn.): Raport care trebue respectat lâ tăierea roţilor dinţate, pentru a evita întretăierea dinţilor.. ^ / . ~ de admisie (Mş.): Raportul dintre lungimea cursei pistonului pe timpul admisiei aburului şi lungi-, mea cursei totale a pistonului. ~ de călire (Mef/.): Raportul dintre masa pţelului transformat în martensită în urma călirii şi masa totală a materialului. de compresie (Mş.): Raportul dinfre volumul cilindrului, când pistonul se află la punctul mort, după compresie şi cel. când'pistonul se află la punctul mort, după . detentă» ~ de debitare (Mş.): Raportul dintre'volumul gazului livrat şi cel aspirat de un compresor. '■'•' de detentă (Mş.): Raportul dintre lungimea totală a cursei pis-tonului şi lungimea cursei pe timpul admisiei aburului. '. ~ de forjare (Mefl.); Raportul dintre .aria secţiunii unei piese, înainte şi după forjare. ~ de îndesare (Mefl.): Raportul dintre greutatea şi volumul ocupat de pământul de turnătorie. dte libertate (Chim.' fiz.): 1. Termen folosit în legea fazelor: cel mai mic număr de variabile independente care pot defini starea . unui sistem (de ex. temp.eratura şi presiunea în cazul unui gaz ; odată fixate mărimile acestor variabile, sistemul este perfect determinat). I Fiecărui grad de libertate îi cores- GRAD 225 GRAFIC punde o posibilitate de schimbare a sistemului considerat. ^ 2. Con-difiune pe care trebue sa o satisfacă un sistem fizico-chimic pentru a se afla în echilibru. Numărul gradelor de libertate ale unui astfel -de sistem esfe egal cu numărul de condifii. care trebuie să fie impuse sistemului pentru ca . aceasta să nu, se modifice. GRAD (Maţ): Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuaţii sau maximul sumei exponenţilor necunoscutelor. GRAD; 1. (Tehn.): Unitate de măsură a anumitor mărimi sau valori (ex. unghiuri, temperatură, etc). — 2. (Maf.): Subdiviziune a unghiului drept, folosită penfru exprimarea valorii unui unghiu. Se deosebesc: ~ cenfezimal (Maf.): Grad obţinut prin împărţirea unghiului drept în'o sută de părţi egale. 'v de latitudine (Geod.): Lungimea de arc de meridian corespunzător unghiului la centru de un grad, dintre două raze pământeşti ale căror,extremităţi se află la intersecţia a două cercuri paralele, cu< meridianul în .planul căruia se află" cele două raze pământeşti; acestui-unghiu îi corespunde, Ja suprafaţa Pământului, la ecuator, o lungime de arc de meridian - de 110,5 km, la poli 111,65 km, iar în mijloc 111 km. de longitudine (Geod.): Lungimea de arc de paralel corespunzătoare unghiului diedru cu muchia pe, axa polilor", care are ca fefe ale diedrului plane me- ridiane care fac la centru,'pe pla-.nul ecuatorului, un unghiu de-1 grad: intersecţia fefelor diedrului considerat cu' sfera Pământului determină un grad de longitudine, respectiv arce de paralele de mărimi, diferite, proporţionale cu lungimea cercurilor paralele corespunzătoare, cel’ mai mare cerc paralel fiind ecuatorul. ' ~ sexagezimal (Maf.): Grad obţinut prin. împărţirea., unui unghiu drept în nouăzeci - de păr{i egale. GRADARE (Tehn.); Operaiiunea prin care se efectuează marcarea scării unui instrument; de ex. scara unui termometru este gradată; în grade de temperatură., GRADAT^ (Tehn.):. Totalitatea diviziunilor care se găsesc pe un suport a! unei scări ; gradaţia poate fi uniformă (ex. gradaţie liniară metrică) şi neuniformă (ex.: gradaţia logaritmică ; aceea a riglei de calcul ; etc.). . GRĂDIER 1. (Ind. pefr.): Muncitor Ia instalaţiile de ■ distilat fifeiul,'care controlează în permanentă densitatea produselor în casa de recepţie.—2. (Tehn.): Turn construit pentru răcirea apei , care a fost întrebuinţată odată sau de mai multe ori la cald. (= Turn de răcire). GRĂDIŞTE (Topogr.): 1. Ridică-tură mai mare de pământ, cu urme de şanţuri, întărifuri sau ruine de aşezăminte omeneşti foarte vechi. — 2. Deal mic, lunguieţ-GRAFIC de producfie (Econ.) : Grafic care prin puncte, linii, figur; geometrice sau desene simbolice GRAFIT 226 GRĂUNTE arată tn mod sugestiv şi uşor inteligibil, realizările din producfie ^ale unui muncitor, unei echipe, unei fabrici, ramuri de producfie, sau ale întregii economii naţionale. GRAFIT (Tehn.): Formă naturală alotropică a cărbunelui. E folosit pentru1 prepararea minelor de creion, în aparatura electrică, ca adaus la lubrifianfii pentru maşini grele, în turnătorie, etc. GRAF1T1ZARE (Metl.): Tratarea fontelor, prin coaceri de lungă durată, pentru a realiza precipitarea carbonului în stare de grafit. , GRAFOMETRU (Topogr.): Instrument folosit pentru măsurarea unghiurilor în ridicările topografice, permiţând în acelaşi timp cu măsurarea şi trasarea, lor grafică, pe planşetă. GRAM-FORŢĂ (Fiz.): Unitate de forfă corespunzând atracţiei Pământului-asupra unui gram-masă; variază puţin după localitate, datorită variafiei acceleraţiei gravitajiei. O forfă de 1 gram-fo'rţă = aproximativ 981 dine. • 'GRAM-MASĂ”(F/z.): A mia parte din masa kilogramului-etalon ; gramul este unitatea de masă în sistemul de măsură absolut C. G. S. — 2. In trecut, prin gram se înţelegea masa unui centimetru cub de apă, sub presiuneade o atmosferă şi la temperatura de 4° C. GRADAT (Mineral.): Formă naturală cristalizată de silicat de calciu şi aluminiu; Mineral aflat în roce eruptive, în şisturi cristaline, etc. ; e folosit ca piatră de şlefuit. ' GRANIT. (Petr.): Rocă eruptivă constituită din f€ldspat, cuarf -şi mică. Are duritate mare şi e folosită în construcţii şi la drumuri. GRANULĂ (Tehn.): Grăunte mărunt de material, rezultat prin sfărâmare, naturală sau artificială. GRANULARE (Drum.): • Operafiunea de sfărâmare a unui material pietros mărunt, în bucăţi mar mărunte, cu forme' cât mai apropiate »de cub şi cu dimensiuni dinainte stabilite. GRANULATOR 1. (Tehn.): Tip de concasor a cărui falcă mobilă, pe lângă mişcarea pendulară, are şi o mişcare oscilatorie. — 2. (Ind. Chim.): Tobă cilindrică ce se roteşte în jurul unui ax orizontal; se foloseşte pentru aglomerarea făinii brute de ciment, înainte de a fi introdusă în cuptor. — 3. (Drum.); Maşină care sfărâmă-un material'în granule; poate fi un concasor. cu fălci obişnuit, special amenajat, un concasor pendular sau un concasor rotativ. GRANULOMETRIE (Tehn.): Operafiunea de clasificare a unui material după dimensiunile şi, uneori, după forma granulelor componente; clasificarea se face prin ciuruiri. GRAPĂ (Agr.): Unealtă agricolă care serveşte la mărunfirea şi netezirea pământului arat, la îngroparea seminfelor: ea poate fi cu rama rigidă, flexibilă, articulată, rulantă şi cu discuri. GRĂUNTE regenerai (Metl.): Grăunte fin, rezultat în urma re-coacerii ofelului. GRĂSIMI 227 GRAVURĂ GRĂSIMI (Chim.): Amestecuri diferite, solide sau lichide, de esteri ■ ai glicerinei cu acizi graşi. GRĂTAR 1. (Mş.): Piesă a focarelor cu combustibili solizi, care serveşte penfru susfinerea combus- 1 tibilului în timpul arderii, pentru a permite trecerea aerului spre combustibil şi pentru evacuarea cenuşii spre cenuşar; — 2. (Ind. fexf.)•' 1.-Piesă de metal, de lemn sau de porfelan, în formă d£ grătar, folosită în vopsirea sculurilor, — 2. Parte a lupului vertical, de formă tron-conică, compusă din 120—200 vergele distanfate între ele, care separă impurităţile din materia textilă. ' ~ basculant (Mş.): Grătar prins într’un cadru care poate bascula^ pentru a putea fi curăfit mai uşor. . ~ catenar (M?-)-‘ Grătar sub formă de fanf înfăşurat pe rulouri, acţionat în mod mecanic. ~ de placă de acumulator (Elf.): Suporf ale cărui alveole conţin substanţa activă a electrozilor acumulatorului electric., ~ etajat (Mş.): Grătar cu barele • orizontale dispuse în etaje înclinate, printre care" pătrunde aerul de combustie. ~ în cascadă (Mş.): Grătar pe care combustibilul se deplasează 'în trepte penfru a arde în mod succesiv; e folosit pentru combustibili inferiori. /^/ răcit. (M|Ş.): Grătar cu bare găurite axial, având circulaţie de apă sau de aer penfru a fi răcite. GRAVARE (Arfe gr.): Opera- ţiunea de a săpa într'un metal — pe cale chimică,; elecfrochimică sau mecanică — pentru a obţine un clişeu grafic. chimică (Arfe gr.); Operaţiunea de atac pe cale. chimică a materialului din care se execută un clişeu grafic pentru a obţine suprafaţa care imprimă clişeul: astfel, în zincogravură, zincul este atacat de o soluţie de acid azotic în amestec cu acid clorhidric. ~ electrică (Arfe-gr.); Operaţiunea de atac pe cale elecfrochimică a plăcii de zinc a clişeelor lineare, în vederea obţinerii suprafeţei active pentru imprimat. ~ mecanică (Arfe gr.):Gravarea părţilor neutre ale clişeelor zinco-grafice cu ajutorul, unei maşini de frezat. GRAVIMETRIE (Chim.): Ramură a Analizei chimice cantitative, care foloseşte transformările ' unei sub-stanfe (prinfr'o reacţie chimică adecuată), .în altă substanţă, cu o compoziţie chimică , cunoscută şi care poate fi cu uşurinţă" izolată, purificată şi cântărită. . GRAVITAŢIE (Fiz.): Fenomenul de atracţie pe care corpurile îl exercită unele asupra celorlalte; forjele de gravitaţie sunt proporţionale cu masele corpurilor şi invers proporţionale cu pătratul distantelor dintre ele. GRAVOR (Gen.): Lucrător caii-' ficat în arfa şi în-tehnica gravurii. GRAVURA (Tehn.): Arta de a tăia metalele, lemnul său piatra, cu ajutorul unor instrumente speciale. -GREBLĂ 228 GREUTATE Se deosebesc; a) gravură de suprafafă (figuri, monograme, inscripfii, etc.) şi b) gravură în relief (medalii, insigne, bijuterii, etc.).-GREBLA /. (Agr.); Unealtă agricolă formată dintr'o coadă de lemn, care are la un capăt o lamă cu dinfi de fier sau de lemn,. şi care serveşte la adunatul . fânului, sau al ierbii cosite, la curăfif terenul de buruieni, pietre, etc. — 2. (Tehn.): Construcfie transversală pe cursurile de apă flofabilă, care opreşte lemnele plutite. GREDER (Drum.): Maşină de nivelat pământul şi de scarificat piatra pe şosele, compusă dintr'un cărucior care poartă o lamă de tăiat pământul şi o serie de scari-ficatori. GRELiME (Agr.)*; . Capacitatea solului de a rezista la forjele' me-.canice. care tind să-l desfacă în părticelele sale. ( = Tenacitate). GRESAJ (Tehn.): Ungere’. GRESIE (Pefr.): Rocă sedimen- tară detritică," formată prin cimentarea nisipurilor; după natura cimentului de aglomerare se deosebesc: gresie silicioasă, gresie calcaroasă, gresie argiloasă, etc. ~ artificială (Tehn.): Produs ceramic compact şi vitrifiat, colorat sau necolorat, şi antiacid când nu. confine oxizi minerali; din el se fabrică vase de laborator -şi vase industriale antiacide, obiecte de aVtă şi materiale de construcfie. (= Gresie ceramică). ~ chimică. V. Gresie artificială. GRESOR (Tehn:): Ungător. GREUTATE (Fiz.): Forfa cu care Pământul atrage un-corp. Greutatea unui corp G, exprimată în grame, este dată de expresia:G= vg; sau: G = m-g; unde: v = volumul în cm3; g= greutatea specifică, respectiv, greutatea unităfii de volum; m = masa totală a . corpului; g= accelerafia gravitaţiei. GREUTATE atomică (Chim.): Numărul care arată raportul ‘ dinfre greutatea atomului unui element şi Vig parte din greutatea atomului de oxigen. Se definişte o scară fizică a greutăfilor atomice în care se ia ca 16 greutatea atomică a isotopului 16 al oxigenului şi p scară chimică în care se ia ca 16 greutatea atomică medie'a amestecului natural de isotopi ai oxigenului. Unitatea chimică de greutate atomică este de (1,000275±0,000007) or! mai mare decât cek fizică. (V. Tabela greutăfilor atomice ale elementelor). v. tabela pag. 228. ~ hectolifrică (Agr.): Greutatea unui hectolitru (100 litri) de seminfe de cereale, exprimată în kg. Ex.: grâul românesc are o greutate . hectolifrică medie de H6,5 kg. ^ moleculară (Chim.): Număr egal cu suma greutăfilor atomice ale atomilor care compun o moleculă. ~ specifică (Fiz.): Greutatea unităfii de volum. In practică se înfelege prin greutate specifică, greutatea specifică relativă, egală cu raportul dintre greutate a unui corp şi greutatea unui volum egal de apă la temperatura de 4°. GREUTĂŢI ATOMICE „ 229 . GREUTĂŢI ATOMICE TABELA GREUTĂŢILOR ATOMICE DIN ANUL 1947. . După datele conferinfei internaţionale de Chimie din 1947. Element I Simbol’ 1 Nr. atomic 1 | Greutate atomică 'Mercur Hg 80 200,61. Molibden Mo 42 95,95 Neodim Nd 60. 144 27 Neon Ne 10 20,183 Nichel Ni 28 58,69 Niobiu (Columbiu) No 41 92,91 Osmiu Os 76 190,2 Oxigen Q 8 16,0000 Paladiu Pd 46 106,7 Platină P» 78 195,28 Plumb • Pb '82 207,21 . '.Potasiu K 19 - 39,096 Praseodim . Pr 59 140,92 Profacfiniu Pa 91 231 Radi u Ra 88 226,05 Radon Rn 86 221 Reniu Re 75 186,31 Rodiu" Rh 45 102,91 Rubidiu Rb ' 37 85,48 Ruteniu Ru 44 101,7 . Samariu 62 150,43 Scandiu Sc. 21 45,10 Seleniu Se 34 73,96 Si/ciu Si 14 28,06 Sodiu ‘ Na 11 22,997 Sfaniu 1 Sn 50 118,70 Sironfiu Sr 38 -87,63 Sull S 16' 32,066 Taliu . TI 81 204,39 Tantal Ta 73 180.88 Telur Te 52 127,61 Terbiu Tb 65 159,2 ' Titan Ti 22 47,90 . Tor iu Th 90 232,12 Ju/iu Tm 69 169.14 Uraniu U 92 238,07 Vanadiu < V 23 50,95 Wollram (Tungsten) w 74 183,92 Xenon Xe 54 131,3 ' :Yterbiu lb 70 i173.04 Vfriu • Y .39 ' 88,92 Zinc Zn 30 65.38 Zirconiu Zr 40 ■ 91,22 N El ement Simboi 1 z . Greutate atomică 1 . Aluminiu — Al 13 26,97 Antimoniu (Stibiu) Sb 51 12i,76 Argint Ag 47 107,880 Argon A 18 39,944 Arse n As 33 74,91 . Aur A Au 79 197,2 Azot . 7 14,008 Bariu Ba 56 137,36 Beri/iu (Cluciniu) Be 4 9,02 • • Bismut Bî 83 209,00 Bor B 5 10,82 Brom Br 35 79,916 Cadmiu • Cd 48 112,41 Calciu Ca 20 40,08 Carbon C 6 12,010 Ceriu Ce -58 140,13 Cesiu Cs 55 132,91 C/or CI 17 35,457 Cobalt Co 27 58,94 Crom. Cr 24 52,01 Cupru . Cu 29- 63,54 • Disprosiu Dy 66 162,46 Erbiu Er £8 167,2 Europiu Eu 63 152,0 Fier Fe 26 55,85 Fluor F 9 19,00 Fosfor P ! 15 30.98 Gadoliniu Gd 64 156,9 Ga/iu Ga 31 69,72 Cermaniu Go 32 72,60 Halniu (Cel/iu) Hf 72 178,6 Heliu He ■ 2; 4,003 Hidrogen H 1 Î.0080 Holmiu Ho 67 164,94 Indiu In 49 114,76 iod 1 53 126 92 Iridiu Ir 77 f 93,1 Kripton ' Kr 36 83,7 Lentan La 57 138,92 . Litiu' Li 3 ■ 6,9-0 'Lutefi u ,—. Lu 71 17-,99 Magneziu Mg -12 24,32 Mangan < Mn 85 54,93 , GREUTATE 230 GROAPĂ GREUTATE specifică a motorului (Mş.):. Raportul dintre greutatea unui motor şi puterea lui. GRIFĂ (Silv.): Instrument tăios cu ajutorul căruia se însemnează arborii, printr'o sgârietură pe coaja lor, după care sunt marcaji şi inventariaţi. GRILĂ (Elf.).- Electrod în formă de sita, intercalat între anodul şi cafodul unei poliode, putând avea diferite funcfiuni. ~ de comandă de' poliodă (Elf.): Grilă intercalată între anod şi catod, în vederea reglării curentului de electroni ai poliodei. (= Grilă de poliodă). ~ ecran de poliodă (E/f.): Grilă aşezată între anumiţi alţi electrozi ai poliodei şi pusă, în general, la o tensiune potrivită pentru a micşora efectele capacităţii dinfre aceşti electrozi. ~ de frânare (E/f.): Grilă intercalată între anod şi grila ecran, în vederea îndepărtării electronilor proveniţi din emisia secundară. GRIND (Topogr.): Cea mai r'di-cată fişie de teren în lungul malurilor unui fluviu, în regiunea sa inundabilă, care consfitue, în timpul creşterii apelor, singura regiune de uscat neinundată şi care nu este udată decât la inundabile cele mai mari (catastrofale). GRINDĂ (Cs.): Element de construcţie, menit să reziste unor sarcini exterioare, care dau încovoiere şi, eventual, tensiune sau compresiune. GRINDEI 1. (Agr.): Partea plugului cu tracfiune animală, de care se fixează dispozitivul de tragere şi coarnele (plugului); este fabricată din ofel de diferite profile. 2.'(Ind. făr.): Dispozitiv de prindere la roata cu măsele de le n la o moară de apă sau de vânt. GRIPARE (Mş.): Fenomenul de aparifie a unor rizuri pe suprafeţele de alunecare a două piese, în mişcarea una fafă de cealaltă. GRIPCĂ (Ind. făr.): Unealtă folosită în dogărie, servind la curăfirea doagelor, în special a doage-Jor vechi, care irebue făjuite. GR1Ş (Ind. al.): Produs intermediar obfinut în proporfie de 20”-25°/0, în morăritul industrial al grâului şi care se prezintă sub formă de granule. . GRISOU. V. Grizu. GRIZU (Mine): Amestec de metan (CH4) şi de alte hidrocarburi gazoase, de azot, etc., care se degajează din zăcămintele de cărbune şi, mai rar, din zăcărnintele de sare, sulf şi metalifere. GRIZUMETRU (Tehn.): Aparat- întrebuinfat pentru determinarea proporfiei de grizu în aerul de mină. GRIZUSCOP (Mine): Aparat care arată dacă procentul de metan din atmosfera unei exploatări subterane a alins limita periculoasă. GROAPĂ de răcire (Mef/.): Groapă făcufă în solul unei turnătorii, pentru răcirea la adăpost de curenji de aer, a pieselor turnate din ofeluri aliate, evitând astfel formarea de fulgi. ~ de turnare (Mefl.): Groapă făcută în solul unei turnătorii, în care se aşază formele de turnat. GROHĂITOR 231 GUDRON , GROHĂITOR (Agr.): Organ com-■' ponent al batozei* de treierai, care desface boabele de spice şi le separare pleavă. .V GROHOTIŞ (Pefr.); Roce sedimentare rezultate din îngrămădirea blocurilor colfuroase dela baza ver-sarifilor cu pante mari, aduse de ape mari sau de torenfi; prin cimentare dau naştere breciei sedimentare^ . • ' GROSIME de gât (Mefl.): Grosimea unei cusături de sudură în unghiu, dată de înălfimea coborîtă. din vârful celui mai mare triunghiu isoscel înscris în cusătură/ vârful triunghiului, aflându-se pe muchia • capătului. , GROSIMEA literei (Arfe gr.): Lă-'■..'.^imea paralelipipedului literei, care e astfel calculată, încât literele culese într'un rând să aibă distanţe «gale între ele. GRUIE. V. Macara. . . / GRUND (Tehn.): Prima vopsea care se dă pe piesele ce urmează să fie! vopsite; este alcătuită*. în '•general, din uleiu amestecat cu pufin ocru pentru piesele lemnoase, sau miniu pentru piesele metalice. , GRUP convertisor (E/f.): Grup ' de maşini electrice cuplate mecanic şi cu circuite magnetice distincte, care transformă un fel de curent electric în altul. ~ electrogen (E/f.): Unitate formată dintr'un generator de energie -electrică, antrenat de un motor care •foloseşte energie neelfectrică. ■ " GRUS (Tehn.): Piatră tare. sfărâmată mărunt, cu dimensiunile 1 • ■ * 12 mm, folosită pentru împie-truirea şoselelor. ' GUANO (Agr.): Îngrăşământ natural al solului, provenit din acumularea excrementelor şi a resturilor:, unor păsări marine care au trăit (şi trăiesc încă) pe numeroase insule înşirate de-a-lungul coastelor ţărilor Americei de Sud. GUAŞ (Gen.): 1. Coloare ob- ţinută dintr'o solufie în apă, cu care se execută desenele originale pentru afişele în colori sau pentru desene din industria grafică. — 2. Coloarea de apă în amestec cu cleiu, miere etc., amestec care devine pastă. — 3. Desen sau pictură, colorate cu guaş. GUDRON (Chim.): 1. Material produs prin distilarea uscată a uriui mare număr de materii organice, ca uleiul, lemnul, etc. — 2. (Ind. pefr,): Reziduul rezultat la rafinarea uleiurilor dfe uns (Termen impropriu; folosit în industria de petrol), de huilă (Chim.): Lichid vâscos, negru, uleios, obfinut ca produs secundar lâ fabricarea gazului de iluminat. Prin distilarea şi purificarea sa se obţin, între alte produse imr portante: benzen, ^ C6H^; toluen C0H4CH3; xilen, C,jH4 (CH3)2; feriol, C0H5OH; naftalină, C10H8; crezol, CH3C6H4OH şi antracen, _C14H10. Ca reziduu rămâne smoală. /•^ de lemn (Ind. lemn.): Produs uleios de coloare închisă; obfinut dela distilarea uscată a lemnului; se foloseşte la gudronatul corăbiilor, al pavajelor de lemn şi. drept combustibil, având o putere calorică de cca 7000 Kcal/g. . GUDRON 232 HALAJ GUDRON de pin (Tehn.): produs lichid obţinut prin 'distilarea unei specii de pin; este întrebuinţat în medicină şi industrie. GUJON (Tehn.): Şurub cu filei la ambele capete, dintre care unul se introduce într'o piesă, iar celălalt primeşte rondeaua şi piuliţa. ( = Prezon). GULERUL osiei (Tehn.): Inel care se montează prin presare, confecţionat prin forjare, odată cu întreaga osie, la capătul fusului osiei. GUMĂ (Chim. ind.): Material vâscos, amorf, întrebuinţat în industrie, în farmacie,-în lucrări de papefărie etc.; e secretat de diferite plante. GUMĂ. V. Cauciuc. GUMĂ arabică (Ind.): Material obţinut prin evaporarea apei din lichidul vâscos secretat de unele specii de plante (de acacia); este folosit în papefărie,.în apretura textilă, în industria cernelurilor, etc. GUMAJ (Ind. cc.): Aplicarea unui strat de cauciuc pe suprafaţa unei pânze. GURĂ de exploaiare (Silv.): Locul de exploatare dintr'o pădure în care se face tăierea arborilor din mai multe părji şi unde se instalează mijloacele de scoatere (de transport local) a materialului lemnos tăiat. ~ de om (Tehn,): -Gură de vizitare, prin care poate intra un om în vasul de vizitat. ~ de venfila|ie (Tehn.): Dispo-pozitiv aplicat prin nituire în cen-, frul capacelor rezervoarelor de produse petrolifere, penfru a permite ieşirea gazelor ce se formează; e acoperit cu o sită dublă de sârmă de cupru, ca măsură de prevedere contra incendiului. ~ de vizitare (Tehn.): Orificiu" circular sau oval, acoperit cu un capac prins în şuruburi, care se face la rezervoare, vase-; coloane, etc. şi care serveşte penfru control şi curăfire. GUTAPERCĂ (Chim.): Substanlă asemănătoare cu cauciucul, obfi-nufă din latexul anumitor arbori; la căldură este plastică; e folosită în medicină şi în industrie. H HABITUS (Mineratf: Aspectul unui cristal, determinat de forma cea mai simplă pe care o poate lua. HAFNIU (Chim.): Hf. Element; gr. at. 178,6; nr. at. 72. Metal rar, lipsit de importantă practică. HAIT (Ind. jar.): /. Baraj nrvc de lemn. — 2. laz anume făcut, în care se strâng apele pâraielor amenajate penfru plufăritul lemnelor; apa înmagazinată într'un timp dat se foloseşte la mărirea debitului, respectiv a nivelului apei pâraului, spre a permite plutitul buştenilor. HALAJ (Nav.); Operajiunea de HALDĂ -233 „ HÂRTIE tragere mecanică sau animală a navelor la mal (tragerea navelor la edec), sau în lungul unei căi navigabile. HALDĂ (Mine): Depozit făcut Ia suprafafa cu materialul nefolositor extras din mină sau" obfinut din operaţiunile de triere mecanică. HALDAN (Agr.): Cânepă de toamnă (femelă) care produce sămânţa. ' HALO (Fofo.): Văl produs pe o placă fotografică. când în aparat, pătrunde un fascicul luminos prea intens datorit fie reflexiei luminii incidente pe faţa ei posterioară, fie difuziunii luminii pe grăunţii stra- • fului fotosensibil. Când esfe datorit reflexiei, haloul poate fi evitat printr'un sfraf anfihalo intercalatîntre sfraful sensibil şi suportul acestuia. Fenomenul se observă şi în fofo- • reproducere, la negativele obţinute prin fotografiere cu sită. HALOGENI (Chim.); Nume comun pentru elementele, fluor, clor, .. brom şi iod; care au proprietăţi înrudite; proprietăţile lor chimice va-.. riază cu creşterea greutăţii atomice. HALOGENURĂ (Chim.): Com- pus al unui halogen cu un metal, obţinut prin acţiunea acidului halo-genat respectiv asupra unei baze. ' Ex.: clorura de sodiu, de potasiu, fluorura de calciu, iodura de potasiu, etc. ' ' . . HĂNŢĂU (Ind- făr.): Unealtă a rotarului, servind ca scaun de spiţe, • unde se fixează spiţele când se ' sfrunjesc. ; r- — HARTĂ cerească (Asfr.): Re- prezentarea cartografica a bolţii cereşti, în care.-.toate stelele cu-' noscute sunt determinate prin coordonatele lor. (= Harfă astronomică).: ~ geografică (Gen.): Reprezetj- . tare plană, grafică şi convenţională, a unei porţiuni mari din suprafaţa Pământului, redată pe un desen, la scări mai mici- decât 1:200 000. nautică (Gen.): Harta care- redă prin curbe de nivel adânci-. mea fundului unei mări sau a unui ocean şi conturul uscatului care le mărgineşte. ~ topografică (Topogr.): Re- prezentare plană, grafică şi ton-venţională, a unei porţiuni din suprafaţa „ Pământului, redată printr'un . desen la scări variind între 1:20000 şi 1:200000. HÂRTIE (Ind. hârt.): Produs industrial, solid, cu structură fibroasă, constituit din celuloză* confecţionată în formă de foi.de grosimi şi di-, mensiuni diferite. Hâftia produsă din celujoză ‘ de lemn se obţine priri acţiunea bisulfitului de calciu, care disolvă lignina şi ceilalţi compuşi ai lemnului afară de celuloză. HÂRTIE de calc (Tehn.): Hârtie transparentă de copiat întrebuinţată, îndeosebi, în desen; se prepară din in sau din cânepă. ~ de filtru (Ind. hârt.): Hârtie poroasă, fabricată din bumbac pur, folosită în laborator -la filtrarea: anumitor suspensii. ~ fotografică (Ind. hârt.): Hârtie specială, acoperită cu un strat sensibil la acţiunea luminii, pe care se obţin copiile fotografice. ~ heliografică (Ind. hârt.): Hârtie specială acoperită (pe o faţă) HÂRTIE 234 HEUOGRAVURĂ cu un sfrai sensibil la luminăp care este folosită la copierea desenelor, -a planurilor, etc. cu ajutorul aparatelor heliografice. ~ milimetrică (Ind, hârf.): Hârtie de desen având imprimată (pe o fafă) o refea de linii dispuse în caroiaj — la distanfe de decimetri, centimetri şi milimetri — refea care uşurează executarea, pe ea, a unui desen cotat. HASNA (Insf. sari.): Mic rezervor subteran, cu perefi etanşi, în care se scurg produsele closetelor şi apele uzate ale gospodăriilor. ~ septică (Insf. san.): Hasna în care materiile organice solide sunt descompuse. HASPEL (Ind. text.): 1. Maşină care serveşte la devidarea mătasei artificiale în vederea obfinerii bo-rangicului. — 2. Maşină folosită pentru a vopsi, pentru a fierbe în prealabil fesăfurile sub formă asemănătoare unei funii răsucite, având o cuvă penfru flotă şi o vârtelnifă eliptică, care mişcă pânza, aşezând-o în înaintarea sa în falduri, pentru a nu. se încurca. HAŞURARE (Topogr.): Procedeu de reprezentare a reliefului pe o hartă, folosind linii scurte anume dispuse, numite haşuri. — 2. Desen: Operafiunea de acoperire cu haşuri (linii subfiri şi paralele) a unei porfiuni dintr'un plan sau dintr'un desen. HÂTIE (Tehn.); îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani, etc. având scopul să îndrepte cursul unei ape sau să împiedice revărsarea ei. HĂŢIŞ (Silv.): Arboret tânăr în stare de nuieliş. HAVARE (Mine); Operafiunea de tăiere a unor făgaşe în masivul de exploatat, penfru a desprinde porfiuni mari de zăcământ. Această operafiune se poate executa şi manual, dar acum se execută numai cu ajutorul maşinilor de havaf de • diferite tipuri care pof fi acfionate pneumatic sau electric. Materialul în care se execută havarea trebue să fie relativ moale şi uniform; se practică în zăcăminte de cărbuni, de sare, de săruri potasice, etc. HAVEZĂ. V. Maşină de havaf. HECTAR (Tehn.): Unitate de măsură pentru suprafeţe, valorând lOOOOm- sau 100 ari; prescurtat: ha. HECTO- (Gen.): Prefix cu sem-nificafia „de o sută de ori". HECTOGRAM (Tehn.); Unitate de măsură pentru greutate, valorând 100 grame; prescurtat; hg. HECTOLITRU (Tehn.); Unitate de măsură penfru capacitate, valorând 100 litri; prescurtat hl. HECTOMETRU (Tehn.); Unitate de măsură penfru lungimi, valorând 100 metri; prescurtat: hm. HELIOCROMIE (Tehn.). V. Fofo-cromie. HELIOGRAF (Tehn.): 1. Aparat având forma unui cadru, folosit penfru obfinerea copiilor de pe desene executate pe hârtie de calc. — 2. Dispozitiv semnalizator, care foloseşte o oglindă pe care se reflectă razele soarelui în direcfia în care sunt trimise semnalele. HEUOGRAVURĂ (Arfe gr.): Ansamblul procedeelor fotochimice MELIOSTAT 235 HETEROCICLU şi fizice cu care se execută clişeele de cupru pentru imprimarea heliografică. • HELIOSTAT (Fiz.);. 1. Instrument ■folosit în măsurătorile topografice, pentru a trimite într'o direcţie determinată un semnal luminos cu ajutorul unui fascicul de raze. — 2. In-strumentpentru semnalizare, emifând In direcfii determinate fascicule de raze solare. HELfOTIPIE. V! Fotocolografie. HELIOZ1NCOGRAFIE (Arfe gr.) : Procedeu de reproducere a hărfilor şi,a desenelor, constând din trecerea desenului, pe o placă de zinc granulat, curăţită şi ^sensibilizată pe cale chimică. HELIU (Chim.): He. Element; gr. ■ at. ,4,002; nr. at. 2. Gaz nobil, aflat în atmosferă în cantitate foarfe mică (o parte la 200000) sau îri anumite minerale (mbnazit, cleveit, etc.); neinflamabil, foarfe uşor, folosit pentru umplerea baloanelor şi a dirijabilelor. HELMINTOZE (Ig. ind.): Boli provocate de viermi intestinali din grupa helminţilor. Următoarele condiţii pot favoriza desvoltarea hel-mintozelor . profesionale: a) parti-"! cularitafile mediului de muncă, care favorizează . desvoltarea ouălor şi a ^ larvelor:-b) contactul frecvent cu materialul infectat şi c) insalubritatea mediului de lucru. HEMATIT (Mineraf.): Minereu -important de fier, având formula FeaOa, care confine adesea titan; e întrebuinţai în industria petrolului pentru a îngreuia noroiul de sapă. HEMOGLOBINA (Chim.): Ma- terie colorantă roşie, prezentă în globulele roşii ale sângelui. E formată dintr'o proteină numită g}o-bină în combinafie cu un compus organic ctfmplex numit hem, conţinând. fier, azot, carbon, hidrogen şi oxigen. Hemoglobina are în organism rolul de a transporta, oxigenul, care a fost inspirat în, tot corpul, sub formă de oxihemoglo-bină,. un compus care se descompune cu uşurinţă; de aceea este numită şi .pigment respirator. HENRY (El.): Unitate de induc-fivifate. Inducfia.care, la o variafie de curent de 1 amper pe secundă, produce o forfă electromotoare de; 1 volt. HEPSOMETRU (Ind. alim.): Aparat întrebuinfat penfru a regla fierberea zemurilor zaharate, în fabricile de zahăr. HEPTA (Gen.): Prefix cu semni-ficafia „şapte". HEPTODĂ (El. com.): Tub._elec-tronic cu şapte electrozi: un anod>-un catod şi cinci grile; îndeplineşte furicfiunea.de schimbătoare de frecvenţă sau de amplificatoare cu pantă variabilă de înaltă sau de medie frecvenţă.- HERD (Mine): Masă de concentrare. HE R T Z (Unitate) (Fiz.): Unitatea de măsură-definită ca frecvenţa unui fenomen periodic, a cărui perioadă esfe de o secundă; prescurtat: Hz. . HETEROCICLU (C/iim.): Com- pus ciclic organic, care are în ciclu şi atomi ai altor elemente decât HETERODINĂ 236 HIDROCARBURA carbonul. De. ex. piridina, C5H5N, | are o moleculă formată din cinci atomi de carbon şi un atom de azot alcătuind. un ciclu închis şi câte un atom de hidrogen legat de fiecare atom de carbon. HETERODINĂ (Radio): Montaj folosit în radiofonie,. în care se produc bătăi prin interferenţa a doi curenţi alternativi cu aproape aceeaşi frecvenţă. HETEROZIS (Gen.): Fenomenul sporirii brusce a productivităţii, vi-gurozităţii şi creşterii în unele'îri-crucişări la hibrizii din generaţia întâia. . HEXA- (Gen.). Prefix cu semnificaţia „şase"; de şase ori''. HEXODĂ (El. com.): Tub electronic cu şase electrozi: un anod, un catod şi patru grile; îndeplineşte funcţiunea de modulatoare (adică de schimbătoare de frecvenţă prin modulaţie) sau funcţiunea de amplificatoare antifading. HIACINT (Mineral.): Varietate roşie de zircon; este folosită ca piatră semipreţioasă. HIBRID (Agr.): Organism rezultat din încrucişarea a doi sau a mai multor indivizi deosebiţi în carac- ' ferele lor ereditare. HIDRANT (Tehn.): Dispozitiv de închidere şi deschidere a apei din conducte (de obiceiu de incendiu), la care se pot adapta unul sau mai multe furtunuri pentru stropit. H1DRARG1R V. Mercur. HIDRARGIROZĂ (Ig. ind:): Acţiunea toxică a mercurului, care se observă la muncitorii din industria extractivă de mercur, din industria termometrelor, a barometrelor, a manometrelor, a preparatelor farmaceutice, din industria diferitelor lămpi electrice, tuburi Roentgen, etc. Semnele, intoxicaţiei sunt: gust metalic în gură, inflamaţia şi hemoragia gingiilor, care sunt colorate în albăstruiu, dureri şi contracţii ale membrelor, somnolenţă, furburări psihice, etc. HIDRĂT. V. Hidroxid. ~ de carbon (Chim.): Compus organic format din carbon, hidrogen şi oxigen. De obiceiu, atomii de hidrogen şi oxigen sunt prezenţi în molecula sa în proporţie de 2 la 1 (ca în apă). Intre hidraţii de carbon se număra z'aharurile, amidonul, celuloza, pectinele, gumele vegetaler servesc în corpul animalelor ca sursă de energie; sunt formaţi prin fotosinteză de către plante. , HIDRATAT (Chim.) : Calitatea unei substanţe de a conţine apă în molecula ei. In genere, aplicat sărurilor care conţin apă de cristalizare. .. Opusul lui: anhidru. HIDRAULICĂ (Gen.): Ramură a Fizicei, care se ocupă cu aplicaţiile ; Hidrodinamicei în inginerie. HIDRO (Gen.): Prefix cu semnificaţia „apă"; de ex. „hidrogen", care dă naştere la apă. In nomenclatura chimică arafă, în genere, un compus al hidrogenului; de ex.: hidrocarbură, * HIDROCARBURĂ (Chim:): Compus chimic format numai din carbon şi hidrogen. Petrolul este un amestec complex de diferite hidrocarburi. HIDROCARBURĂ 237 ■_ HIDROGENARE HIDROCARBURĂ ciclică (Chim.): I Compus organic format numai din carbon şi hidrogen şi în molecula căruia o parte sau foţi afomii de carbon sunt legafi între ei în forma de inel; de ex.: benzenul. HIDROCAUCIUC (Chim. ind.) : Produs preparat prin hidrogenarea cauciucului în prezenţa cataliza--forilor; e transparent, alb, destul de tenace şi are fendinfa de a cristaliza. . v HIDROCELULOZĂ (Ind. text.): Formă de celuloză degradată, care face ca fibra să fie casantă şi fără rezistenţă; hidroceluloza se produce sub influenfa urmelor de acizi mi-' nerali, sub acţiunea temperaturii sau în timpul unei depozitări îndelungate.- HIDROELECTRIC (Tehn.): Ceea ce se referă la producerea energiei electrice prin energia apei în mişcare. ' HIDROFIL (Chim., Fiz.): Calitatea unui corp de a se combina Uşor cu apa, pe care o leagă chimic, sau de a o absorbi sau adsorbi. HIDROFILIE (Chim., Fiz.)r Pro-Xpriefafea unui corp de a fi hidrofil. HIDROFOB (Chim., Fiz.): însuşirea unui corp de a nu se combina • cu apa sub nicîo formă. HIDROFOBIE (Chim., Fiz.): Proprietatea unui corp de a fi hidro-ifob. HIDROFON (Fiz.): Aparat pentru semnalizarea prin sunete sub apă, ■format din microfoane acţionate electromagnetic. HIDROFOR (Tehn.) : Instalaţie mecanică cu ajutorul căreia se poa- te ridica apa la o înălţime oarecare prin conducte, folosind forţa de expansiune a aerului introdus sub presiune înfr'un rezervor metalic, cu ajutorul unei pompe. HIDROFUG (Gen:) : Calitate a unui corp de a împiedeca adeziunea apei sau (impropriu) de a împiedeca pătrunderea apei. HIDROGEL (Chim.): Gel al unui coloid în care solventul este apa. HIDROGEN (Chim.): H. Element; gr. at. 1,0078; nr. at. 1. E un gaz .incolor, inodor, insipid, inflamabil. Se combină cu oxigenul formând apa. Molecula lui este biatomică (conţine doi atomi). Se obţine prin electroliza apei, şi prin acţiunea. aburului asupra fierului înroşit, dând oxid de fier şi hidrogen. E folosit în aparatul de sudură oxihidrică, pentru umplerea dirijabilelor şi ba-loanelor, în fabricarea amoniacului şi în solidificarea artificială a grăsimilor (V. Hjdrogenarea uleiurilor). ~ acid (Chim.): Atomii de hidrogen din molecula unei combir naţii chimice, care pof fi înlocuiţi cu metale, pentru a forma săruri. ~ sulfurat (Chim.): H2S. Gaz incolor, cu miros de ouă stricate, folosit în analiza >chimică. (= Acid . sulfhidric). HIDROGENARE (Chim.): Combinarea hidrogenului cu o substanţă.^ organică nesafurafă, sub acţiunea unui catalizator. ~ a cărbunelui (Chim.): Fabricarea de combustibil lichid de cărbune, prin combinarea carbonului din cărbune, cu hidrogenul. HIDROGENARE 238 HIGRO- HIDROGENARE a uleiurilor (Chim.): Solidificarea artificială a uleiurilor lichide, animale şi vege-. tale,, prin aefiunea hidrogenului. HIDROLIZĂ (Chim.): 1. Reacfia chim/că între unii compuşi chimici, cum sunt, de ex., sărurile şi apa. Prin hidroliză, sărurile se transformă în acidul şiînbaza din care sau format. — 2. Reaefie chimică între un compus-organic şi apă, care se produce în prezenja unui catalizator sau a unei enzime, ca, de ex,. hidro-liza esterilor sau hidroliză zahărului (invertirea), care se produce fie .prin aefiunea unor enzime, fie prin fierbere cu cantităfi mici de acizi minerali. HIDROGRAFIE (Gen.J: Ramură a geografiei fizice, care se ocupă cu studiul apelor în general şi al cursurilor de apă din - inferiorul continentelor, în special: , HIDROLOGIE (Gen.J t Ştiinfa care se ocupă cu provenienţa şi cu mişcările apelor subterane, cu captarea şi folosirea lor penfru alimentarea cu apă, iar dacă: sunt ape minerale (reci sau calde), cu cali-tăfile lor terapeutice. HIDROMECANICA (Gen.): Mecanica' fluidelor.' * HIDROMETRIE (Gen.): Ramură a Hidraulicei în care se expun metodele tehnice şi instrumentele cu ajutorul cărora se poate determina debitul unui curs de apă, de suprafafă sau subteran, sau dintr'o conductă forfată. HIDROMETRU (Tehn.): 1. Aparaf pentru măsurarea densităţii solufii- | lor ' apoase. — 2. Numire prescurtată penfru mira hidrometrică,. cu ajutorul căreia se măsoară nivelul la care se găseşte suprafafa libera-a unui curs de apă. HIDROSFERĂ (Gen.J : învelişul de apă al globului terestro, alcătuit din oceane, mări, lacuri, ghefari, râuri, pâraie şi pânzele de ape subterane care circulă sau stagnează pe suprafafa litosferei şi imbibă stratele exterioare ale acesteia. HIDRQSOL (Chim.): Solufie co-loidală obfinută prin disolvarea unu? coloid în apă. HIDROSTATICĂ (Fiz.): Ramură a mecanicei lichidelor, care, se ocupă cu studiul unui lichid în echilibru supus aefiunii unui sistem de forfe. (= Statica lichideJor). HIDROXID (Chim.): Compusrchi-mic neorganic a cărui moleculă confine gruparea hidroxil (OH). Teoretic poate fi considerat ca un derivat al apei (H20), în care un atom de hidrogen a fost înlocuit cu un metal. Exemplu: hidroxidul de sodiu (NaOH), hidroxidul de staniu Sn (OH)2, efc. Hidroxizii aii caracter bazic. ( = Hidrat). HIDROXIL (Chim.): Radicalul mo-novalent (OH) format dintr'un atom de hidrogen şi un atom de oxigen, constituind o parte a moleculei de apă. (= Oxidril). HIDRURĂ (Chim.): Combinafie între hidrogen şi unele elemente; în special unele metale, cum sunt Fe, Co, Ni, Ca, etc. HIGRO-(Gen.J: Prefix cu semnificaţia de „umiditate" sau de „umezeală". HIGROGRAF 239 v HIPERBOLOID .. HIGROGRAF (Tehn.): Aparat de) măsură a umezelii aerului. HIGROGRAMĂ (Tehn.) : Dia- gramă reprezentând variajia umezelii aerului. HIGROMETRIE (Gen.J; Ramură a Meteorologiei, în care se descriu metodele şi aparatele cu ajutorul cărora se poate determina procentul de vapori de apă din atmosferă. HIGROMETRU (Fiz.): Instrument penfru măsurarea umidităţii atmosferei sau a altor medii gazoase. HIGROSCOP (Fiz.): -Aparat care arată, cu aproximare, variafiile de umiditate ale atmosferei, bazat pe proprietatea anumitor corpuri de a-şi schimba forma, coloarea, etc. când absorb vapori de apă. HIGROSCOPIC (Fiz.): Calitate a unei substanţe de a absorbi apa sau vaporii de apă, dintr'un mediu oarecare. HIGROSTAT (Fiz.) : Aparat penfru menţinerea unei stări higrometrice (grad de saturaţie în vapori de apă) constante ; este format dinlr'un hi-gromelru şi un releu, care pune în funcţiune un încălzitor sau un stropitor de apă. HINDICHIU (Ind. făr.) : Parte componentă~a'teascului (instalaţiei) penfru (abricarea vinului. (= Jghiab sau Hângaş). HIPER- (Gen.); Prefix cu semnificaţia „supra" sau „ peste ”, sau „mai mult decât”. HIPERBOLĂ (Maf.); Curbă reprezentând locul geometric al punctelor a căror diferenţă a distanţelor | la două puncte fixe, numite focare,, este constantă. Sau: este locul geometric al punctelor din plan, al căror raport al distanţelor la un punct fix, numit focar, şi la o dreaptă fixă, numită directoare, esfe constant şi mai mare decât unitatea. Fcuaţia hiperbolei raportată la axele ei de simetrie, este: HIPERBOLICE,funcţiuni ~(Maf.): Funcţiuni analoage funcţiunilor trigonometrice 'şi care se definesc cu ajutorul funcţiunii exponenţiale. HIPERBOLOID (Maf.) : Solidul inif de , o suprafaţă curbă, a ecuaţie analitică este penfru iperboloidul cu o pânză ; sau . pentru iperboloidul cu două pânze. HIPERHIDROZĂ 240 HORET HIPERHIDROZĂ profesională (Ig. ind.): Hiperhidroza se caracterizează prin sudori excesive la mâini şi la picioare, datorită turburăr.ilor secreţiei glandelor sudoripare. Hiperhidroza localizată la mâini o •găsim la lucrătorii cari folosesc colorile de anilină la vopsirea storul unui dispozitiv (puşcă) care împuşcă gloanţe de ofel; operafiunea se face pentru a realiza legătura între stratul petrolifer şi coloană, în vederea extractiei. ÎMPUŞCĂTURĂ' (Consfr.): Des- prindere a uriei mici; bucăfi, produsă într'o tencuială de. var, de bucăţile de var nestins -care' se? sting după tencuire. • IMUN (Gen.)-: însuşire a unui om de a nu- fi contaminat de diferite boli; IN f. (Agr.): Plantq anuală din carl^se scoate fuiorul de in şi uleiul de in întrebuinţat în tehnică, în pictură şi în medicină. — 2. (Ind. fexf.): Fibra de in din care se confecţionează ţesături. s ÎNĂLBIREA celulozei (Ind. hârf.): Operaţiunea de tratare a pastei de celuloză cu hipoclorit de calciu, în vederea obţinerii unei mase de coloare albă, pentru fabricarea hârtiei, a cartonului, etc. ÎNALTĂ frecvenfă (El.): Frecvenţă cuprinsă între cca 100000*şi ÎNĂLŢIME 247 ÎNCERCARE *60 milioane cicli pe secundă. Asemenea frecvenfe sunf folosife în radioemisiune. ÎNĂLŢIME I. (Maf.): Perpendiculara dusă din cel mai îndepărtat, puncf al unei figuri, pe bază sau pe planul bazei. înălţimile unui triunghiu se întâlnesc într'un punct numit orfocenfru. — 2. (Topogr.): . =Altitudine. ~ de aspirafie (Tehn.): Dife- renţa -de nivel dintre corpul unei pompe şi nivelul minim al apei din rezervorul de unde se pompează. Teoretic, această înălţime poate ajunge la 10,33 m (adică afâf câf poafe fi echilibrat de presiunea atmosferică), dar practic nu frece de 7-•-7,50 m. ~ de naviga}ie (Tehn.); înălţimea liberă, sub pod, dela partea cea mai de jos a infrastructurii podului, până la nivelul apei. ~ de refulare (Tehn.): = Coloană de refulare. piezomelrică (Fiz.);înăljimea coloanei unui lichid care echilibrează o presiune p; astfel, 1 dacă p este densitatea lichidului şi g este acceleraţia gravitaţiei, înălţimea (h) piezometrică esfe dată de formula: ÎNCĂLZITOR (Ind. pefr.): Djs-pozitiv folosit la încălzirea jifeiului parafinos pentru a împiedeca îngheţarea lui pe conducte; aceste dispozitive sunt "in formă de serpentină şi prin ele circulă abur (în care caz sunt introduse în rezervoarele de t'te‘u) sau fi|eiu şi, în acest caz, aburul circulă în exteriorul lor. INCANDESCENT (Fiz.): însuşire a unui corp adus în stare de incandescentă. INCANDESCENŢĂ (Fiz.): Starea unui corp solid sau lichid (ex-, fier topit, etc.), care emite lumină, după ce a, ajuns la o temperatură destu de ridicată. INCARBONIZARE (Jehn.): 1. Gradul de îmbătrânire suferit de materialul vegetal în pământ şi care dă naştere zăcămintelor de cărbuni. — 2. Transformarea unui maferial organic,, printr'o ardere in- • completă, în cărbune. ^ ÎNCĂRCARE de încercare (Consfr.): Sarcina cu care se încarcă o piesa în -vederea verificării şi, eventual, a măsurării rezistentelor. a găurilor de mină (Mine): Operafiunea de introducere a explozivului în găurile de mină. ÎNCĂRCĂTURĂ 1. (Mine): Cantitatea de exploziv introdus într'o gaură de mină. — '2. (Tehn.): Totalitatea materialelor prime şi auxiliare şi, uneori, şi a combustibilului, introduse într'un spafiu limitaf (vas, recipient, cuptor, cuptor înalt, etc.) în vederea desfăşurării unui proces : de fabricafie: ÎNCERCAREA materialelor. 1. (Rez. mat.): Ramură a Tehnologiei, care se ocupă cu proprietăţile tehnice şi praclice ale materialelor, aflarea şi măsurarea calităfilor lor, ca: rezisfenfă la diferitele feluri de solicitare, umiditatea lor, puterea calorică (la combustibili), duritatea efc. — 2. (Tehn.): Supunerea mate- ÎNCHIDERE 248 INCLUZIUNI ' rialelor la diferite probe sau soli-; citări, pentru a verifica dacă au calităfile cerute. ÎNCHIDERE (Drum.): tratament superficial executat cu un materia! fin, cu scopul de a impermeabiliza suprafaţa îmbrăcaminfilor asfaltice poroase; se execută, de obiceiu, prin aşternerea şi cilindrarea ( de grus sau de nisip bitumat. . a apelor (Mine): Operafiunea care are scopul să împiedece pătrunderea apelor din stratele superioare sau inferioare în sondă şi, de aici, în stratele. petrolifere; cea mai folosită şi mai. bună metodă este metoda prin cimentare. ( = Izolarea apelor). ÎNCLEIERE (Ind. fexf.); Operaţiune de încleiere a firelor din urzeală penfru a le proteja la rupere, prin faptul că substanja de • încleiere (paste de amidon, cleiu, etc.) le îmbracă într'un strat care le apără împotriva frecărilor şi a forfelqr la care urzeala este supusă -la ţesut. - ÎNCLINAREA unui sfraf (Geo/.): Unghiul pe care îl face linia de cea mai mare pantă a unui strat cu un plan orizontal. ■ INCIDENŢĂ, plan de ~ (F/z.): Plan care confine raza. incidenţă într’un punct oarecare pe un sistem optic (oglindă sau dioptru) şi perpendiculara în acel punct la suprafafa oglinzii sau a dioptrului. ~ puncf de ~ (F/z.): Punctul în care o rază de lumină întâlneşte o oglindă sau un dioptru, unghiu de (Fiz.); Unghiul pe care-l face raza incidenţă care cade pe suprafafa unui sistem optic (lentilă, oglindă, etc.)' cu nor-” mala, în punctul de incidenfă la suprafafa sistemului. . “ ÎNCINGEREA lemnului (Si/v): Modificarea uşoară a compozifiei chimice a lemnului, datorită acfi-unii ciupercilor, manifestată, în general, prin schimbări de coloare şi prinfr’o reducere a calităfilor . fizice şi mecanice. INCINTĂ (Gen.):' 1. Spafiu închis. — 2, Limitele unui spafiu determinat; ex.: incinta unui- port. ÎNCLINARE (Maf.): Unghiul, pe care-l face un plan (sau o dreaptă) cu un plan de referinfă, de exemplu cu uri.plan orizontal (înclinare fafă de orizontală) sau cu un plan vertical (înclinare fafă de verticală). ÎNCLINAŢIE magnefică (Fiz.); Unghiul format de direcfia câmpului magnetic al Pământului şi orizontală. E unghiul cu care un ac magnetic se „înclină" în raport cu orizontala, când are posibilitatea de a se roti liber într’un plan vertical prin care trece meridianul magnetic. ■ INCLINOMETRU (Topogr.): In- strument simplu care serveşte la măsurarea unghiului de înclinare al unei drepte (sau al unei muchii) fafă de orizontală (sau fafă de verticală). ' ~ minier (M/ne,): Instrument pentru măsurarea devierii unei sonde fafă de verticală (nu arată direcfia acestei înclinări fafă de Nordul magnetic). r INCLUZIUNI (Tehn.); Particule de materii străine confinute în masa INCOMENSURABILE 249 INDICATOR unei substanfe; incluziunile pot fi solide, lichide şi chiar ..gazoase. Se întâlnesc în cristale, în masa anumitor roce, în masa unui'metal — după diferite operafiuni metalurgice, în sticlă, etc. INCOMENSURABILE (Maf.): 1. Calitatea a două numere (mărimi) de aceeaşi speţă, carev nu au o măsură comună. Diagonala şi latura pafratului, sau circumferenfa unui arc şi diametrul său sunf incomensurabile. — 2. Cantitate irafională; o rădăcină care nu poate fi exprimată sub forma unui număr exacf sau a unei'fracfiuni exacte; de ex.: V2 = 1,41... * INCOMPRESIBIL (F/z.); Calitate a unui. corp de a-şi păstra volumul, când presiunea exterioară la care esfe supus creşte. . ÎNCRUCIŞARE (Zoof.): Rrepro-ducfie bazată pe împerecherea a doi indivizi de rase diferite, produşii rezultaţi fiind perfect fecunzi. 1NCRUSTARE 1. (Geol.): Mod de fosilizare realizat de izvoarele sau de apele calcaroase. — 2. (Tehn.): .Depunerea şi fixarea sărurilor din apele dure pe perefii fevilor fier-băfoare ale căldărilor de abur. ~ profesionali (fg. ind.): Procesul prin care corpuri străine pă-frund în piele fără rănire. Se întâlneşte la lucrătorii din industria me-fafurgică, la cioplitorii de piatră, etc. • INCUBAŢIE (/g. ind.): Timpul care frece din momentul pătrunderii (inoculării) unui microb în organism şi până la producerea boalei. ( INCUBATOR (Tehn.): Cutie sau cameră în care se poate menţine o temperatură constantă*, se poate ventila şi umezi aerul după nevoie; este folosită pentru clocire artificială şi penfru asigurarea desvoltării, în condiţii optime, a anumitor organisme; se întrebuinţează la studii bacteriologice, la clocirea arfifi-"cială a ouălor de găină, în pis-ciculfură, etc. ... INDEX J. (Gen.): Listă alfabetică sau metodică de nume sau de termeni ai materiei conţinute îri lucrarea pe . care o însoţeşte. 2. (Tehn.): Organ care serveşte la indicarea pozifiei unei anumite părfi a unui instrument sau a unui aparat. INDICA, a ~ (Gen.): A* arăta. . INDICATOR (Chim.): Substanfă care, printr'o modificare accentuată a colorii sale, arată efectuarea unei . reacfii chimice din analiza volumetrică. Indicatorii pentru titrarea a-cizilor şi a bazelor sunf de obiceiu acizi sau baze organice slabe. De ex. turnesolul capătă coloarea roşie în prezenfa unui acid şi albastră în prezenfa uneL baze. ~ al polilor electrici (Chim., Fiz.): Hârtie sugativă, umezită cu solufia unei sări (ca sulfatul de potasiu) şi fenolffaleină. E folosită penfru a face distincţia între polul -pozitiv şi cel negativ âl unui curent electric continuu. Când polii ne-izolafi sunf puşi în contact cu hârtia umedă, are loc electroliza sării respective, cu formare de hidroxid de potasiu la polul negativ, care provoacă în dreptul acestuia înro-şirea fenolffaleinei. INDICATOR 250 INDIGO; NDICATOR de nîvel (Tehn.): Dispozitiv care arată (indica) până la ce nivel se găseşte lichid într'un vas. INDICE 1. (Tehn.): Ac sau altă piesă a unui instrument de'măsură, mobil în fafa unei scări ,gradate. — 2. (Mai.): Număr, literă sau simbol literal, aşezat la dreapta şi mai jos decât un număr, o literă, etc.,'cărora le precizează valoarea sau înfelesul. — 3. (Fiz., Chim.); Număr care caracterizează o proprietate a unei substanţe, a.unui dispozitiv, etc. Ex. Indice cetanic, Indice de aciditate, Indice de refracţie. - ., ~ de aciditate al unei grăsimi (Chim.): Numărul,de miligrame de hidroxid de potasiu necesar penfru a neutraliza acizii graşi liberi prezenţi într'un gram de grăsime. . ~ de consum. (Tehn.): Indice tehnico-economic, care exprimă cantitatea de materii prime, de materiale,- de combustibil sau de energie electrică, consumată la unitatea de produs. . de iod al unei grăsimi (Chim.): Cifra care arată cantitatea de grăsime nesaturată existentă într'o grăsime sau într'un uleiu. Este exprimat de cantitatea de iod, în greutate,, absorbită de-100 g de grăsime. , ~ de refracfie al unui mediu (Fiz.): Câtul dintre sinusul unghiului de incidenfă şi sinusul unghiului de refracfie, când lumina estie refractată din vid (sau din aer) în mediul respectiv. Este egal cu câtul dintre iufeala luminii în mediul respectiv. • | . ~ de saponificare al unei grăsimi (Chim.); Numărul de miligrame de hidroxid de potasiu, KOH, necesar pentru saponificarea completă a unui gram din grăsimea sau din uleiul respectiv. ~ de utilizare (Tehn.): Jndice tehnico-economic, care se referă Ia gradul de folosire al unei insfa-lafii, al unei maşini, etc. El poate varia cu intensitatea de folosire sau cu timpul de folosire. 'v de utilizare extensivă (Tehn.); Indice tehnico-economic, care se referă la timpul de folosire al unei instalaţii, al unei-maşini, etc., într'o perioadă dată (lună, an). ~ de utilizare intensivă (Tehn.).* -Indice tehnico-economic, care se referă la intensitatea cu care e folosită , o instalafie, o maşină, etc., într'un timp dat. ~ octanic. V. Octanică, cifrăm. ~ tehnico-economic (Tehn.): Mărime care indică o anumită caracteristică din procesul de producfie; ex.: Indice de utilizare, Indice de consum etc. Aceste mărimi reprezintă bazele ştiinţifice în stabilirea normelor de producfie în întreprinderile socialiste. INDICIU (Gen.): Semn care dă unele lămuriri asupra unui lucru sau permite să se tragă unele concluzii. INDIFERENT, echilibru ~ (Mec.). V. Echilibrul indiferent. . INDIGO (Chim.); C10 Hl0 N2 Os. Colorant albastru închis, odinioară extras din diferite plante de genul indigoferei, în care se găseşte sub formă de indica. Actualmente se INDIU 251 INDUSTRIE, [brepară sintetic din, naftalină, pe scară întinsă. INDIU (Chim.): In. Element; gr. at.. 114,76; nr. at. 49. Metal alb, moale, lipsit de importanţă practică. INDUCTANŢĂ (El.): '.Raportul dintre fluxul magnetic stabilit printr'un circuit de curentul cărei trece prin el sau printr'un alt circuit, şi valoarea curentului. In primul caz, iriductivitatea se numeşte proprie iar în al doilea, mutuală. (= lnduc-tivifafe). - - INDUCŢIE electrică (El.): Catul dintre forfa care se exercită în câmpul magnetic asupra polului Nord al unui mic ac şi sarcina magnetică a acelui pol, dacă acel corp s'ar găsi în materie într'un canal strâmt şi vid, care are direcfia forjei. Intensitatea câmpului magnetic, se . măsoară în sistemul de unităfi MKSĂ în milioersfezi. r INDUCŢIE magnetică (EL): Câtul dintre forfa care s'ar exercita în câmpul magnetic asupra polului Nord al unui mic ac magnetic şi sarcina magnetică a acelui pol, dacă acel-corp s'ar găsi îri materie într'un mic dîsc plat şi vid, care e perpendicular pe direcfia forfei, care se presupune că forfa se măsoară în unităfi de li0 ori mai mici decât Newtonul, unde mărimea |j0 are în sistemul de unităfi MKSA valoareaInducfia magnetică se măsoară în sistemul de unităfi MKSA în weberi pe metru pătrat. ~ mutuală (El.):.- Inducerea de - tensiune electromotoare (producere de curent electric) într'uri circuit, prin variafia curentului electric care trece prin alt circuit. proprie (El.): Inducerea de tensiune electromotoare într'un cir-; cuit, datorită câmpului magnetic'al curentului electric variabil care trece prin însuşi circuitul indus. ■_ . INDUCTIVITATE (El.). V. Induc-; tanfă. , INDUCTOR (Elf.):- Partea din maşina elecfncă în care ia naştere fluxul magnetic necesar producerii forfei electromotoare a maşinii. ÎNDULCIREA apei (Tehn.): Operafiunea de reducere a durităţii unei ap.e. • INDUS (Elf.): Partea din maşina" ' electrică în care se produce, prin; inducfie, un curent electric. INDUSTRIALIZARE (Econ.): Le^e de bază a trecerii dela capitalism la socialism. înseamnă desvoltarea în primul rând . a, industriei grele, construirea de noi întreprinderi pe baza tehnicii celei mai înaintate, exploatarea tuturor resurselor de materii prime existente şi transformarea lor în bunuri care pof-fi ' folosite cu ajutorul industriei proprii, înzestrarea agriculturii cu mij-. loace de producfie cele mai rrio-derne. INDUSTRIE grea (Econ;): Industrie producătoare de., mijloace de producfie. .Consfitue baza industrializării ■ unei fări, stând la baza tuturor celorlalte industrii. . ~ uşoară (Econ.): Industrie producătoare de mijloace de larg consum. Produce toate bunurile care' satisfac o necesitate omenească. INEGALITATE 2 52 INFINITEZIMAL INEGALITATE (Maf.): Relaţie matematică între două elemente date a şi b care se scrie sub forma a > b (sau b < a), citindu-se „a mai mare ca b" (sau „b mai mic decât a"). INEL colector (Elf.): Inel conductor montat pe un arbore, care are aceeaşi axă cu el şi care e în legătură cu. o înfăşurare rotitoare ; el asigură, prin una sau prin mai multe perii, legătura între înfăşurarea rotitoare şi o conductă fixă. INELAR (Gen,): In formă de inel. De. ex, : eclipsă inelară; spafiu inelar, adică spafiul dintre un cerc interior şi unul exterior. • INELELE lui Newton (Fiz.): Inele colorate, care pot .fi observate în jurul punctului de contact dintre o lentilă convexă şi o suprafafa plană. Sunt cauzate de efectele de interferenţă care au loc între lumina refledată de suprafafa superioară şi cea inferioară a stratului de aer care desparte lentila de suprafafa plană. ' INERŢIE (Mec.): Proprietate a materiei de a se opune schimbă^-rilor de mărime sau de direcfie a vitesei. Inerfia unui corp este pro-porfionâlă cu masa lui. moment de V. Moment de inerţie. ÎNFĂŞURARE electrică (El.): Ansamblu de spire conductoare care fac parte dintr'un circuit al unui aparat sau instrument electric sau al .unei maşini electrice. • ÎNFĂŞURĂTOARE (Maf.): Curba langenfa la toate curbele aparţinând aceleiaşi familii. | ÎNFĂŞURĂTOR (Ind. hârt.): Maşina de înfăşurare a hârtiei în suluri, la ieşirea din maşina de fabricat hârtie. INFECŢIE (Ig. ind.): Procesul de pătrundere şi de desvoltare a microbilor sau a inframicrobilor în corpul nostru. ~ specifică (lg. ind.): Infecfie produsă de un microb specific, care produce o anumită leziune sau ' anumite- mariifestafii clinice (infecfie tifică, cărbunoasă, etc.). ~ nespecifică (Ig. ind.): Infecfie * dată de microbi nespecifici, care pot produce mai multe feluri de boli. Stafilococul sau streptococul dau: abcese, flegmoane, osteomi-elite, septicemii. INFILTRAŢIE 1.(Agr.): Pătrunderea apei în sol, datorită forţei gravitaţionale,- forţelor capilare şi uneori, presiunii hidrostatice. — 2. (Gen.): Fenomenul de pătrundere şi de scurgere a unui fluid prinfr'un material poros. INFINIT (Maf.): 1. O cantitate mai mare decât orice cantitate dafă. Esfe limita către care tinde o mărime variabilă de forma x pcn. tru care e tinde către zero. — 2. Regiune a spafiului care conţine puncte care au cel puţin una din coordonate infinită, ~ mic (Maf.); Cantitate variabilă care tinde către zero, fără a deveni zero. ' INFINITEZIMAL (Maf.).- Mai mic decât cantitatea cea mai mică data noţiune obţinută prin imaginarea INFLAMABIL 253 ^ÎNGREUNARE unei cantităfi care descreşte continuu, | .-■fara'a deveni zero (= Infinit mic). INFLAMABIL (F/z.); însuşire a - unui corp de a se putea aprinde. INFLUENŢĂ electrică (Elf.): Procedeu de a încărca cu electricitate un conductor, folosind alt conductor încărcat,-care ^acfionează separând sarcinile pozitive şi negative exis-ente în primul conductor. NFOIAT (Gen.); Calitatea unui •material săpat, spart, sfărâmat, etc. de a avea un volum mai mare decât cel avut în starea inifială.-NFOIERE (Tehn.): Creşterea volumului materialului extras dintr'o mină, dintr'o groapă de pământ, etc. fafă de volumul inifial avut în zăcământ, în pământ, etc. INFRAROŞU (Fiz.): Domeniu al spectrului situat dincolo de limita roşie a domeniului vizibil şi format din radiafii de undă cuprinse între 0,76 microni şi cca 300 microni. INFRASTRUCTURĂ 1.(Av.): Ansamblul instalafiilor dela sol, necesare exploatării şi întrefinerii a-. vioanelor, ca: piste, terenuri, balize, faruri, hangare, etc.— 2. (Tehn.): .Totalitatea lucrărilor ce se execută . cu scopul de a lega la teren şi a susfine partea utilă a unei construcţii; de ex.: fundăfiile unei con-strucfii, toată construcţia unui pod în afară de cale, etc. -. ~ a drumului (Drum.): Ansamblul lucrărilor necesare pentru realizarea platformei drumului; de ex.: . terasamente,, poduri, podefe, dre-nuri, etc.; susfine corpul, şoselei şi cuprinde toate lucrările ce se gă-. sesc sub nivelul patului. INFUZIBIL (F/z.): Calitate a unui maferial de a nu putea fi. topit. In Tehnică se înfelege însă, de obiceiu, prin acest termen un material greu de topit din cauza punctului de topire foarfe ridicat. INFUZIE (Gen.): Extracfieapoasă din plante, obfinufă prin opărirea cu apă în clocote a plantei (redusă în mici. fragmente) sau a seminfei de plantă şi lăsată apoi să macereze cca 15minute, după care se filtrează. ÎNGRĂŞĂMÂNT (Agr): Produs organic sau mineral, liber de: substanfe vătămătoare penfru plantă, confinând elemente sau substanfe. chimice de care .solul' arabil . are nevoie ; pentru a întruni condifiile favorabile desvoltării plantei. Se adaugă solului cultivat pentru a-i spori confinutul în anumifi compuşi esenfiali viefii plantelor — în special compuşi confinâncl azot,' fosfor şi potasiu. Azotul se dă sub: formă de azotafi, săruri de azot, cianamidă, etc.; fosforul se dă sub formă de superfosfat, sgură bazică, diverşi fosfafi, etc.; potasiu! este obfinut, din săruri naturale de potasiu. Aceste elemente, ca şi altele, necesare plantelor, sunt >con-finute şi în produsele de descompunere organică: gunoiu, băligar,' etc., care formează îngrăşăminte-le naturale. ~ _ ÎNGREUNAREA mătasei (Ind. text.): Operafiunea prin care se redă mătasei naturale greutatea inifială, din care a pierdut o parte prin d.egomare; pentru îngreunare . se folosesc săruri metalice (tanat de fier, tetraclorură de staniu, etc.). ÎNGREUNARE 254 ÎNNISlPARE ÎNGREUNAREA noroiului de sapă | (M/ne): Operafiunea de a mări greutatea specifică a noroiului de sapă, prin amestecarea cu baritină, hematină, etc., în .scopul de a contrabalansa presiunea gazelor de zăcământ, acolo unde această presiune este prea mare. ÎNGROŞĂTOR (Tehn.): Aparat care serveşte la eliminarea parfială a apei dintr'o pastă industrială oarecare; este folosit în prepararea umedă a. cărbunilor, în industria' hârtiei, etc. INHIBITOR (Chim.): Substanfă chimică, care, adăugată în mici can-tităfi unor produse, este capabilă să încetinească sau chiar să împiedece anumite reacfii chimice care ar dăuna folosirii lor. INJECŢIE (Mş. ferm.): Opera- fiunea prin care se introduce combustibilul în camera de ardere a motorului Diesel; injecţia, poate fi făcută direct sau printr'o antecameră. ■ ~ de cimenf (Constr.): Operafiunea prin care se introduce lapte de ciment sub presiune într'un teren, pentru efanşare; de ex.: în terenul de fundafie al unui baraj, în dosul căptuşelii de beton a unei galerii, etc. INIMĂ de cablu (Tehn.): Partea centrală a unui cablu; care e formată din fire de .cânepă sau de ofel nerăsucife, ~ de cablu electric (Tehn.): Partea cablului constituită de conductor şi de îmbrăcămintea izolantă. INJECTOR (Tehn.): Aparat servind la producerea unei flăcări pu-ernice, prin amestecarea unui gaz | inflamabil cu aer sau cu oxigen şi împingerea amestecului, sub presiune mare, în focar. ÎNMUIERE (Ind. text.): Opera- fiunea de fierbere, cu anumite a-dausuri, a materialelor textile, pentru a îndepărta grăsimile de pe fibre, uşurându-se astfel pătrunderea coloranfilor şi uniformizarea colorii. punct de ~ (Tehn.): Temperatură la care, datorită începerii volatilizării anumitor compuşi dintr'un produs (în special ceramic sau bi-tuminos), scade rezistenfa acestuia şi începe deformarea. Acest punct este sub punctul de topire şi scade- şi mai mult dacă produsul respectiv ara de suportat o greutate ; în, acest din urmă caz avem de a face cu o înmuiere sub sarcină. ÎNNĂBUŞITOR (Mş. ferm.): Dispozitiv care permite oprirea alimentarei cu benzină a jicloarelor carburatorului, evitând astfel ca motorul să mai funcfioneze, prin aufo-aprindere, după tăierea contactului. 1NNĂDIRE (Consfr.): Operafiune de suprapunere, pe o anumită lungime, a două vergele de ofel-be-ton într'o armatură, penfru a-şi transmite reciproc eforturile. ÎNNISlPARE 1. (Drum.): Operafiunea de protecfie a unei împie-truiri prin aşternerea unui strat de nisip de 1=2 cm grosime. — 2. Operafiunea de ameliorare a unui drum de pământ argilos prin aşternerea şi amestecarea pe loc a unui strat de nisip, obfjnându-se astfel un mortar argilos direct pe platforma drumului. — 2. (Mine): Operafiunea de închidere provizorie a unor înnobilare 255 INSTRUMENT parforafii din coloana de exploatare, situate în dreptul unor straturi slab - productive, prin acoperire cu nisip peste care se toarnă un capac de ciment. . / - -ÎNNOBI L A R E A agregatelor (Drum.): Operafiunea de tratare a agregatelor cu lapte de ciment, lapte de var, etc., pentru a face \ca bitumul să adere mai bine pe ele; metoda e . folosită în special pentru agregatele hidrofile (graniţe, cuarfite, etc.). .ÎNNOIRE (Drum.): Operafiunea prin caret peste piatra cilindrată uscată a unui macadam» se aşterne materialul de legare şi se stropeşte cu multă apă (sau cu emulsie de bitum foarte diluată),, continu-ându-se cilindrarea; în acest fel, materialul de agregafie este fixat printre pietrele macadamului. INSECTICID (Chim.): Substanfă chimică solidă, lichidă sau gazoasă, carie distruge insectele, larvele sau ouăle lor, ' ' INSECTIFUG (Chim.): Substanfă chimică,; organică sau anorganică,, care, prin, mirosul, gustul,.coloarea sau structura ei, îndepărtează in-.secfele- din culturi, din magazii, din .locuinfe, etc. Ex.: acid fenic, fumul de băligar, etc» INSOLAŢIE (Ig. ind.): . . Efectul vătămător cel mai -puternicVal radiaţiilor termice asupra .organismului omenesc. Apare la muncitorii agricoli, constructori, paznici, geodezi, soldafi în. timpul marşurilor, etc., cum şj la muncitorii din înca-; perile închise,; unde;există o radiâ-Jie termică puternică^-, • ;; INSOLUBIL (Chim.): însuşire a unei substanţe chimice de a nu putea fi disolvafă într'un lichid anumit. ~ ■ INSOLUBILITATE (Chim.): Proprietatea unei substanfe de a fi in--solubilă. INSULINA (Chim.): Proteină secretată de unele celule ale pancreasului, care menţine o concentraţie • constantă de-zahăr în sânge. Este considerată ca un hormon; lipsa ei în corp determină diabetul, care poate fi combătut cu injecfii de insulina. ‘ INSTABIL echilibru V. Echilibru iristab il. . INSTALAŢIE (Tehn); Ansamblu de maşini, piese,- instrumente, etc; montat cu scopul executării unei anumite funcfiuni sau operaţiuni. ~ de încălzire centrală (Tehn.): Instalafie formată dintr'o sursă centrală de’căldura, ,legată prin conducte cu fo.ate încăperile unui imobil, în vederea încălzirii simultane a acestora; poate funcţiona cu abur, cu apă caldă sau cu aer cald. ~ frigorifică (Tehn.): Instalaţie cu; ajutorul/căreia se: poate, produce o temperatură joasă. INSTANTANEU (Foto.): Foto- grafia obfinută prin expunerea unei plăci sau a unui film pe o . durată de o fracfiune dintr'o secundă, astfel ca să poată Ji fotografiate; “şi •obiecte care se mişcă sau spre a se putea fotografia şi când punctul de stafie al camerei fotografice • este în mişcare (fotografie-aeriarjă)', INSTRUMENT (Tehn.): Siştem/de / piese constituind un tot unitar, utilizat în vederea observării., sau ,a INSTRUMENT 256 INTENSITATE măsurării unor mărimi. Ex. metrul, | termometrul, calorimetrul, etc. INSTRUMENT de măsură (Tehn.): Instrument care măsoară valoarea une.i variabile ca: temperatură, debit, etc., într'un proces industrial sau de laborator. INSTRUMENTAŢIE (Mine): Ope-ra)iunea de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a diferitelor unelte sau piese rămase accidental în gaura unei sonde. ÎNŢĂRÂNAT {Agr.).-Stare de mă-runţire avansată a straturilor superioare ale solului. ÎNŢĂRCARE (Zoot.): Operafiunea de separare a tineretului de mame şi ale trecere dela regimul lactat la regimul normal. ÎNTĂRIRE (Consfr.): Proces fi- zico-chimic în cursul căruia betonul îşi măreşte rezistenţa, după terminarea prizei. ÎNTĂRITOR (Foto.): Amestec de substanfe chimice în solufii de apă care produc efectul de întărire a unei fotografii. ÎNTÂRZIERE (Fiz.): Acceleraţie negativă; cantitafea cu care descreşte vitesa în unitatea de timp. INTEGRAF (Maf.): Aparat pentru trasarea (demararea) curbelor integrale corespunzând unei curbe date. INTEGRAL, calcul V. Calcul integral. INTEGRALĂ (Maf.): 1.-Simbol matematic ], care se foloseşte pen-_ fru a indica operafiunea de integrare. — 2. Funcfiune, depinzând de elemente arbitrare (consfanfe şi funcţiuni) reprezentând solufia unui sistem diferenfial. INTEGRARE (Maf.): 1. Opera- ţiune prin care se obfine funcţiunea primitivă a unei funcţiuni date, adică funcfiunea care derivată dă funcfiunea dată — 2. Operafiunea prin care se determină integrala unei ecuaţii diferenfiale sau cu derivate parfiale. E o operafiune matematică ce corespunde inversului procedeului de diferenţiere. Face posibilă calcularea suprafeţelor mărginite de linii curbe şi rezolvarea problemelor care necesită însumarea (adunarea) de cantităţi infinit de mici. INTEGRATOR eleclpc (Maf.): Aparat construit de căfre savanţii sovietici, cu ajutorul căruia se rezolvă ecuaţiile diferenfiale în calculele necesare în diferitele domenii tehnice (ex.: calculul elicelor de avion, determinarea straturilor petrolifere, etc.). INTENSITATE. 1. Forţa care se exercită asupra unităţii de masă sau de sarcină electrică sau magnefică a puterii electromagnetice sau sonore radiate de un corp. 2. Densitatea de unghiu solid a fluxului luminos emis de un corp. INTENSITATEA câmpului etacfrk (El.): Câful dinfre forţa care s’ar exercifa, în câmpul electric, asupra unui mic corp, şi sarcina electrică a corpului, dacă acel corp s’ar găsi în materie într'un mic canal strâmt şi vid, care are direcfia forţei. Intensitatea câmpului electric se. măsoară în sislemul de unităţi MKSA în volfi pe metru. ~ câmpului magnelic. (E/f.); Câtul dintre forţa care se exercită în câmpul magnetic asupra polului INTENSITATE INTERPUNERE - Nord al unui mic ac, şi sarcina magnetică a acelui pol, dacă acel • corp s'ar -găsi îri'--.materie într'un canal strâmt şi vid, care are direcţia foijei. Intensitatea câmpului magnetic se măsoară în sistemul de unităfi MKSA în milioerstezi. INTENSITATE de măgnefizare ' (Fiz.): Raportul dintre momentul magnetic al unui magnet şi volumul său. - - ~ a unui curent electric (E/f.): Cantitatea de electricitate transportată de curent într'o secundă. ~ luminoasă (Fiz.): Puterea de iluminare a unei surse luminoase. Cantitatea de lumină care cade pe secundă pe unitatea de suprafafă a unei sfere, în centrul căreia este situată o sursă punctiformă de lumină de 1 lumânare internaţională. (V. Lumânare.) ~ orizontală a câmpului magnetic al Pământului (Magn.): In- tensitatea magnefică a câmpului - magnetic terestru poate fi descom- pusă în două componente: cea orizontală şi cea verticală. Dacă i este. intensitatea totală şi O unghiul de înclinafie (v. înclinaţie magnetică), atunci intensitatea orizontală H este: / cos O. • - . INTERACŢIUNE (Fiz.); Influenta reciprocă între • doua corpuri sau între două sisteme date. ' INTERCALARE (Tehn.): Introducerea unui lucru înire alte două • ■ lucruri de acelaşi fel' sau într'un ansamblu. ■ INTERCALAŢIE (Mine): ‘Rocă sterilă care apare în interiorul unui zăcământ. • INTERDEPENDENŢA fenomenelor (Filoz.): LegătDra şi condiţionarea reciprocă a tuturor fenomenelor. • ■ INTERFERENŢĂ (F/z.): Efectul de suprapunere a unor mişcări vibratorii de aceeaşi perioadă, provenite dela izvoare de mişcare dife-rite şi având un decalaj constant de fază între ele. . ~ optică(F/z.): Efectul de su-.. prapunere a acţiunii a două fascicule de lumină naturală (sau polarizată linear în acelaşi plan), pro-.venind dela două izvoare mono-cromatice, care vibrează cu o di-ferenfă de fază constantă. INTERFEROMETRU (Fiz.): Instrument optic care întrebuinfează fenomenele de interferenţa, ‘pentru determinarea indicilor -de . refracţie (în special pentru gaze) (= Refrac-tometru inferferenfiâl): a grosimilor sau a lungimilor foarfe mici, etc. INTERLINII (Arfe gr.): Linii de . . plumb, groase de 2'puncte tipografice, mai puţin înalte decât litera respectiva şi care se întrebuinţează la răritul rândurilor de text. INTERMEDIAR (Gen ); 1. Care se află între două lucruri sau între două evenimente.- — 2. Care face trecerea dela un lucru la altul. - INTERPOLARE (Maf.): Procedeu prin care se obţin termenii inter-, mediari ai unei serii de valori numerice, din care se cunosc numai . câţiva termeni caracterislici.- INTERPUNERE (Gen.): Introducerea uriui obiect între două obiecte care pot fi şi diferite/ (De ex. un ' ■' ' 17 INTERPUPILARĂ 258 INTREFIER ecran interpus între o, lumină şi ochiul unui observator). INTERPUPILARĂ, distanfă (Fiz.): -Distanfa dintre centreleop^ , tice ale cristalinilor ochilor omului. (= Distanfă interoculară). ■ INTERŞANJABILĂ. V. Interschimbabilă. INTERSCHIMBABILĂ (Tehn.): Calitate a unor piese de a putea fi schimbate între ele, adaptându-se perfect \una în locul celeilalte: şi îndeplinind.aceeaşi funcţiune. ( = Interşanjabile). ' - - . INTERSECŢIE (Maf.): Punct (respectiv dreaptă, plan, , suprafaţă) comun la două drepte (respectiv la două plane,'la două :corpuri). INTERSTIŢIU. (Tehn.): Distanta sau spaţiul, dinfre două elemente aşezate foarfe aproape unul de altul, . INTERTIP (Arte gr.) , Maşină de cules şi turnat rânduri, foarfe ase-, mănătoare cu linotipul; se deosebeşte prin unele'mici perfecţionări, Matrifele au dinţii tăiaţi, .pe-toată grosimea lor. INTERVAL (Gen.): Distanţa dintre două .locuri, dintre două lucruri, două fenomene, două situaţii, etc., consecutive. - - ~ de'tnăsură (Fiz.): Partea scării unui instrument-de măsură în care citirea se poate face cu o precizie anumită. /v de plasticitate (Drum.): Diferenţa de temperatură între punctul de picurare şi cel'de rigidizare sau de rupere la un bitum; în acest interval,: bitumul este plastic şi cu cât intervalul e mai mare,:cu atât bitumul e mai bun ca . liant rutier. | /■w la colector (Eff.): Distanţa: dintre două puncte corespunzătoare ■ a două laTne, de colector vecine, măsurată la periferia ^colectorului. ÎNTINZĂTOR de curea. (Tehn j: Dispozitiv mecanic penfru a finie întinse curelele de transmisie în timpul lucrului. i. ÎNTOARCEREA miriţtei (Agr.): ' Arătură puţin adâncă, făcută - imediat după recoltarea păioaselor, cu scopul de a împiedica evaporarea apei prin resturile de tulpini. (— Des- • miriştire). ■ / . , • ■ ; INTRADOS (Tehn.): ^ Suprafaţa inferioară a unei -bolţi, a unui arc, pod, etc. : INTRASOL (Tehn.):Agerit de ; înmuiere care împiedică . formarea sărurilor de calciu insolubile-în apa de spălare a materiilor textile. INTRAVILAN (Consfr.): Zonă cuprinzând suprafaţa oraşului sau vatra satului, propriu zis; . INTRAZONALE, soluri V. Soluri interzonale, - , : ÎNTRECERE socialistă (Econ.); întrecere • între, oameni sau grupuri de oameni, care: se află în raporturi de solidaritate şi ajutor tovărăşesc, -pentru asigurarea avântului general al producţiei. Este expresia atitudinii ' ; noi fafă de muncă a omului elibe-. rat.de exploatare, expresia desvol- ‘ tării ’ iniţiativei creatoare a maselor, care se-’ îndreaptă împotriva metodelor şi normelor învechite. Forma ei superioară este stahanovismul. INTREFIER (Elf.): Porţiune care , nu e feromagnetică, scurtă fa{ă de dimensiunile secţiunii ei, care întrerupe porfiunea feromagnetică a unui ÎNTREPOZIT 259 IN VERSOR circuit magnetic; în .Tehnică cele :mai întrebuinţate sunt lichidele şi solidele neferomagnetice, aerul şi uneori un spafiu cu- gaze foarte rarefiate. 1NTREPOZIT (Gen.): Antrepozit. INTRERUPTOR (E/f): Aparat de întrerupere a curentului, electric; poate fi acfionaf la comandă sau automat. /:: . ~ automat. V. Disjonctor. ÎNTREŢINERE (Drum., Consfr.): Ansamblul lucrărilor permanente care trebue făcute la o şosea, la o cale ferată, la o construcfie, etc. pentru a le menfine în bune condiţii’de folosire./ ' INTRODUCTOR automat (Ind. fexf.): Mecanism automat, electric, ■ pneumatic sau mecanic, care ser- • veşfe pentru Introducerea parcei . desfăcute în lăfime, în maşini de - apretură în care se cere să-şi păstreze aceeaşi pozifie în înaintarea sa. INTRUZIUNE (Geof.): Magmă pătrunsă printr'o. refea de crăpături vformafe în interiorul scoarfei. terestre şi care s'a solidificat fără dislocarea strafeior străbătute. INUNDARE,; metoda de exfrac-. fie prin ~ -'(Mine): Metodă de re-, cuperare secundară a fifeiului, prin inundarea controlată a straielor petrolifere, care produce o mărire a presiunii interne a zăcământului. a unui strat petrolifer (Mine): Pătrunderea naturală a apei într'un strat petrolifer, prdvocată de , faptul că s'a ajuns la strat fără a se izola stratele de iapă superioare (inundare directă) sau de faptul că • nu s'au izolat stratele de: apă in- ferioare, la adâncirea s'bndei (inun- '. dare indirectă). ~ - • INVĂLĂTUCIRE (Ind. făr.): 1. .Operafiunea construirii perefilor caselor fărăneşti din vălătuci, f- 2. Operafiunea înfăşurării unui obiect ,cu un maferial (pânză) sau cu legă-fură (funie). - - . ' 'INVAR (Mef/.): Varietate de ofel cu nichel, cu un coeficient de dilatare foarfe scăzut. E folosit penfru fabricarea de rofife de ceasornic şi de alte piese care' nu trebue să fie ■înfluenfate de schimbările de temperatură. - INVELITOARE (Consfr.): Partea exterioară a acoperişului, formată din material impermeabil (tablă, figle, carton asfaltat, etc.). INVENTAR. (Tehn.): 1. Totalul : bunurilor şi al valorilor unei întreprinderi, instituţii, proprietăţi particulare, etc. — 2. Regisţru sau fi-şier îri care surit înregistrate bunu-. rile şi valorile unei întreprinderi,-etc. INVENŢIE (Tehn.): Creaţie a minfii omeneşti ^cu caracter de noutate şi cu aplicafie în procesul de . producfie, în fabrici, în uzine, etc. INVERSARE (Gen.): Operafiuriea de schimbare a sensului, pe aceeaşi direcfie. . INVERSOR 1. (Au/o.): Cutie su-plementară-de vitese, care permite utilizarea aceloraşi vitese pentru ambele sensuri.de mers ale vehiculului; e utilizată la tractoare. — 2. (E/f.).* Dispozitiv penfr,u schimbarea sensului curentului care intră într'un motor electric; se modifică astfel sensul de rotafie al rotorului. ' •; iz* INVERTAZĂ. 260 IPSOS INVERTÂZĂ (Chim.): Enzimă conţinuta în drojdia de bere, care transformă zahărul în glucoză şi în (evuloză ( = Zaharază) (V. Invertirea zahărului). INVERS proporţional (Maf.): Se spune despre o cantitate că este ' . invers proporfională (sau că variază în raport invers) fafă.de o altă cantitate,' dacă produsul celor două cantităfi este constant. INVERTIREA zahărului (Chim.): Hidroliza zahărului (;C12H22OH) în ,prezenfa apei, cu ajutorul unei' enzime numită invertază sau zaha-rază, sau prin fierbere cu mici cantităfi de acizi minerali diluafi, cu: formarea a două zaharuri isomere, glucoza şi fructoza, ambele dex-frogire, cu formula brută C6H1206. IOD (Chim.): I. Element; gr. at. 126,92; nr. at. 53. Substanfă solidă, cristalizată, neagră-cenuşie; gr, sp. 4,95; p. t. 114°C; p. f. 184°C. Foarte volatil, dă vapori de coloare violetă. E foarte pufin solubil., în apă, foarte solubil în alcool, — dând „tinctura de iod" — şi în solufie de iodură de potasiu (Kl). Compuşii săi se găsesc în algele marine; iodatul de sodiu, Nal03,. se găseşte în salpetrul de Chili brut. ■ IODIT (Mineral.): Iodură naturală de argint; confine 46% argint. E un minereu de argint, cu 46°/0 argint când e curat. , IODOFORM (Chim.): CHU. Substanfă solidă, cristalizată, de coloare galbenă, cu miros specific şi p, f. 120°C, folosită ca antiseptic. IODURĂ (Chim.): Sare a acidului iodhidric (HI). ION (Chim., Fiz.): Atom sau grup.' de afomi încărcat cu electricitate. Ionii cu sarcină pozitivă (cationii) confin mai pufini electroni decât e necesar pentru ca atomul să fie electric neutru şi, invers, ionii negativi (anionii) confin mai mulfi decât e necesar. Ionii gazoşi suntproduşi în gaze de către scântei electrice, raze X, etc.; ionii dintr'o solufie se’ formează prin disocierea substanţelor disolvate. ^ de hidrogen (Chim., Fiz.) : Atom de hidrogen cu sarcină pozitivă, care a pierdut singurul elec-^ tron rămânând numai protonul. Proprietăţile generale ale acizilor în solufie se datoresc prezenfei ioni-1 lor de hidrogen. ~-gram (Chim.): Suma ’ greu- tăţilor atomice ale atomilor dintr'un ion, exprimată în grame, ION1U (Chim.). IO. Element radioactiv; gr..at. 230; nr. at. 90. IONIZARE (Chim.): Operafiunea sau acfiunea care duce la formarea de ioni ai unei substanfe într'un mediu oarecare. IPERBOLĂ. V. Hiperbolă. ' IPERBOLOID. V. Hiperboloid. ' IPOCICLOIDĂ. V. fHipocicloidă.. IPOTENUZĂ (Maf.): Latura opusă unghiului drept, într'un triunghiu dreptunghic. IPOTEZĂ (Gen.) : Presupunere menită să explice un fenomen observat. IPSOS (Consfr.): Material de con-' sfrucfie obfinut din. gipsulr încălzit pentru a-şi1 pierde apa, care amestecat cu apă se întăreşte repede. E folosit la ' mortaruri, piese de IRAD1AŢ1E 261 ISOMERlZARE- construcţie, modele, iiparef ornamente, etc. (RADIAŢIE (Fiz.): Expunerea unei fiinfe sau a unui obiect la acţiunea unei radiaţii electromagnetice, ca, de ex., lumina soarelui, radiafii ultraviolete, infrâroşii,efc. IRAŢIONAL, număr ~ (Maf.) ; . Număr care nu se poate reprezenta . prinfr'o fracţiune în care m şi n sunt numere întregi. IREVERSIBIL (Fiz., Chim.): Calitate a unui fenomen de a se produce numai într'un sens (V. Reacţie ireversibilă). IRID1U (Chim.):Ir. Elemeni; gr. af. 193,1; rir. at. 77. Metal- rar, asemănător cu platina; se găseşte împreună cu aceasta. Are gr. sp. 22,4 şi este extrem de dur şi rezistent la acfiune chimică. Aliajele de platină şi iridiu sunt folosite la fabricarea vârfurilor de peniţe de foc rezervor, a creuzetelor pentru a-numife analize precise şi a numeroase alte piese cărora li se cere densitate foarte mare şi punct de topire ridicat. IRIGAŢIE .(Agr.): Ansamblul lucrărilor necesare penfru a furniza, prin canale şi rigole, apa de care au nevoie plantele penfru creşterea şi desvoltarea lor. ~ de fertilizare (Agr.); Irigaţie cu apă care conţine îngrăşăminte (naturale sau artificiale); se foloseşte pentru terenuri cu fertilitate scăzuta. ' ISO- (Gen.); Prefix cu; semnificata .egal". ISOBARĂ, linie ~ (Mefeor.): Linia care uneşte punctele de pe suprafafa Pământului care au aceeaşi presiune atmosferică. ‘ suprafafă ~ (Mefeor.):' Su^ prafafă .de-a-lungul căreia valoarea presiunii atmosferice este constantă. • ISOBATĂ.(Tehn.) Curbă de egală adâncime, folosită în hărţile marine. ISOCLINĂ (Fiz.): Linia care uneşte punctele terestre care au unghiuri de înclinafie magnetică egală. : ; ISODINAMICĂ (Ifiz.): Linie care frece prin punctele de egală intensitate orizontală ale câmpului magnetic al Pământului. . ISOGEOTERME, linii ~(Meteor.): . Linii care unesc toate punctele terestre care au aceeaşi temperatură mijlocie a solului. - , ISOGONALĂ (Fiz.): Linie care frece prin punctele terestre de egală declinafie magnetică. . JSOGRAME, linii ~ (Fiz.): Linii . cari unesc punctele ferestre de egală valoare a acceleraţiei gravitaţiei (g). ISOMERI (Chim.): Substanţe chimice având aceeaşi formulă moleculară, dar care se deosebesc din punct de vedere al proprietăţilor fizice şi chimice. ISOMERIE (Chim.); însuşirea unor' substanţe, care au aceeaşi formulă moleculară, “de a avea proprietăfi fizice şi chimice deosebite. Se da-toreşte", modului diferit-de legare a atomilor în molecule. ISOMERlZARE (Chim.): Transformarea unei substanţe chimice în ISOMORF 262 IUTĂ- isomerul său cu ajutorul unei reac- | fîi sau prin aefiunea. unui agent fizic. .ISOMORF (Chim.),-: Calitate â • unei substanfe de a prezenta fenomenul- de isomorfie. . : ISOMORFIE (Chim.): Proprietatea •a două sau- a mai multor substanfe cu compoziţie chimică analoagă de-a cristaliza' în. aceleaşi forme • cristaline şi de a forma cristale mixte. ISOMORFISM (Chim.): Isomorfie. : ISOPOLIMORFIE (Mineral.): Proprietatea unor substanfe sau a unor • minerale.de a cristaliza în mai multe forme deosebite. ISOPOLIMORFISM(Minera/.); Iso-polimorfie. 1SOPREN .(Chim.)r Hidrocarbură nesaturată prin a cărei polimerizare se obfine cauciucul.- ISOSCEL ’(Maf.): însuşire a unui triunghiu de a avea - două laturi egale. f ISOTERMĂ, linte ~ .(Mefeor.); Linie care uneşte toate - punctele de pe suprafafa Pământului care au aceeaşi temp'eratură. . ISOTERMIC (F/z.):-Care se .petrece la o. temperatură constarităi De ex.: dilatarea isotermică a unui gaz (= Isoterni), ISOTIPIE (Chim.); ' Proprietatea unor substanfe chimice de a cristaliza .. în aceleaşi'-forme cristalografiei, fără a forma cristale mixte. ISOTOPI (Fiz., Chim.): Elemente care au aceleaşi proprietăţi fizice şi chimice, situate în aceeaşi 'că-' sufă a tabelei periodice a elementelor, adică cu acelaşi număr atomic, dar cu greutăţi atomice diferite. De ex.: Plumbul are trei iso- | topi, care au greufăfile atomice 206, 207 şi 208. Isotopii se pot separa foarte greu,. ISOTROP •(F/z.): Însuşire a unui material de a avea proprietăţi fizice identice în toate direcţiile. (De ex.: acelaşi indice de refracţie, oricare ar fi direcfia de propagare a luminii).. 1STEREZĂ (Rez. maf.): Fenomen, care constă în păstrarea unei anumite deformaţii de către un* corp elastic care a fost supus unei sarcini care a depăşit limita de elasticitate, după îndepărtarea acestei sarcini. ■ . . . ISTEG (Consfr.): Denumirea unui oţel pentru armarea betoanelor, compus" din două bare împletite. Are rezistenţe mai mari .decât oţelul de beton'obişnuit. ISTM (Gen.): Limbă de ,teren foarte îngustă unind două regiuni terestre sau două continente, respectiv separând doua suprafeţe întinse de apă, sau două mări. IŢE 1. (Ind. fexf.): Reunire de mai mulţi cocleţi inşiraţi pe o sârmă într'o ramă; anumite fire care trec prin coclejii fţului - se vor ridica sau. coborî dintr'odafă .la fiecare bătaie a. războiului, pentru a forma, o armură dorită. — 2. (Ind: făr:): Dispozitiv întrebuinfat la războiul de ţesut şi având drept scop despărţirea firelor urzite producând rostul fesăturii, prin care se introduce firul de bătaie. IUTĂ (Ind. texf.): Plantă^ textilă din care se obfin fibre .care servesc la fabricarea unei pânze foarte, rezistente; pânza de iută e folosită IZODRIL 263 JALUZELE la realizarea izolărilor hidrofuge prin îmbibare cu bifum, la 'confecţionarea sacilor, efc. IZODRIL (Consfr.); '[Denumirea unui beton poros, fabricai din ciment şi nisip, cu adaus de materiale spumanfe, care produc celule de aer în masa betonului. IZOLARE (Tehn.): 1 . împiedicarea trecerii de electricitate sau de căi-/ dură prin conducţie. — 2. Ansamblul operaţiunilor care se execută pentru a feri o construcfie, un element de construcfie, o instalaţiei o maşină, efc. de acţiunea unui agent exterior. ~ acustică (Tehn.); Izolare contra sgomofului. JACK (Elf.),: Piesă de legătură, cu rfesorturj, la care se pof lega firele unui circuit electric; e folosită la centralele telefonice. JACQUARD (Ind. fexf.); Dispozitiv montat la războaiele carefre-bue să producă ţesături cu desene complicate. JAD (Mineral.): Mineral foarfe dur, de coloare verde, format din silica! de aluminiu, calciu şi magneziu; e folosit la fabricarea obiectelor de artă. JALON (Topogr.)'; Tijă de lemn (uneori de fier) având lungimi dela 1,50 m la 4 m, cu partea inferioară terminată cu o armatură metalică as-cuţităj care permite -înfigerea lui />> hidrofugă (Tehn.); Izolare contra umezelii;' '"' ignifugă (Tehn.); Izolare con-fra focului. termică (Tehn.); Izolarea contra, căldurii sau a frigului. IZOLAREA apelor (Mine); =: închiderea apelor. • IZOLATOR 1. (Elf.); .Piesă confecţionată dintr'un material rău conducător de electricitate '-(porţelan, sticlă, etc.), care serveşte pentru-a izoia un conductor/faţă de pământ sau de diverse instalaţii. ^, 2. (Tehn.): Corp rău conducător de electricitate sau de căldură. IZOREL (Consfr.) .' Denumirea urior plăci de izolaţie fabricate din pastă-de.lemn (Vi Getolex). . r în pământ; e). vopsit în- inele alternând coloarea roşie cu cea albă, penfru a fi mai uşor. vizibil. Serveşte la marcarea unui aliniament pe teren. ' miră (Topogr.); Jalon care poartă pe el diviziuni metrice; e folosit în fachimetrie. JALONARE (Topogr.); Operaţiunea’fixării de jaloane pe un traseu sau pe un aliniament determinat, cuprins între două puncte date. JALUZELE (Consfr.): Perdele confecţionate din şipci de brad, legate între ele cu chingi, lănţişoare sau inele de fier, în aşa fel încât se pot strânge sau desface, după trebuinţă. JAMESONIT 264 JUG JAMESONIT (Mineral.): Sulfosti-biură de,plumb naturală cu un conţinut de 50,80% plumb. Esfe un" minereu de plumb. JANTĂ (Tehn.): . Dispozitiv.-care îmbracă periferia roţilor de vehicule; în el se fixează pneurile sau bandajele de cauciuc. JAPŞĂ (Topogr.): Loc mai adânc, natural, umplut cu apă rămasă în urma revărsărilor (inundaţilor) unui râu, luând, aspectul unei bălţi, aşa cum se întâlnesc în regiunea inundabilă a Dunării. JGHIAB 1. (Ind. făr.): Dispozitiv de lemn, având .o scobitură longitudinală în formă de şan}, care permite scurgerea apei de pe acoperiş, sau dintr'un loc în altul, etc, — 2. (Consfr.); Uluc de tablă penfru scurgerea apei.— 3. (Mine): Plan înclinat în formă de uluc, căptuşit cu scânduri sau cu tablă de fier, folosit pentru transportul prin alunecare al" produselor miniere, în subteran. Jghiar bul poate fi fix sau oscilant. -• ~ de spălare (Mine): Jghiab de lemn sau de tablă, căptuşit cu fa-. ianfa sau cu alt material care nu se roade, în care se face spălarea cărbunilor. ' ~ de furnare (Mefl.): Canal desr chis în partea dinainte a unui cubilou sau â unui alt cuptor, prin care se scurge metalul topit. JICLOR (Mş. ferm.); Tub, calibrat cu mare precizie, prin care se introduce combustibilul în carburator. . JIGĂR (Ind. fexf.): Maşină folosită pentru vopsit pânza întinsă în lăfi-■ me, compusă din cuva pentru flota I de vopsire, valfuri de ’ înfăşurare, de stoarcere : şi de conducere a-pânzei prin. flotă de mai multe ori, dintr'o parte în alta. JIGGER (Ind. fexf.):. Basin pentru spălat materiale textile. JILIP (Silv.): Consfruc{ie în formă de canal, de lemri sau în pământ, pe care alunecă buştenii de pe versanfii păduroşi în exploatare, folosit pentru scoaterea lemnelor din pădure până la căjle permanente de transport. ’ de apă (Silv.): Jilip construit din scânduri, constituind, un canal pe care curge un şuvoiu de apa, -pe care se face transportul lemnelor prin plutire. * JINTIŢĂ (Ind. alim.)i Partea din zer care se depune pe fundul căldării la prepararea urdei sau urda caldă nestrecurată, adică împreună cu zer. : ’ ■ JIREBIE (Agr.): Făşie îngustă de' _ teren arabil. ’ JOAGĂR (Ind. lemn.): 1. Beschie. • 2. Instalafie primitivă cuprinzând ferestraie speciale penfru debitarea (tăierea), buştenilor în scânduri şi în lemn de construcfie. JOC (Tehn.): Diferen{a dintre diametrul exterior al unei piese care trebue să funcfipneze în interiorul alteia .şi diametrul inferior al acesteia din urmă. JOULE (El.): Unitate de măsura a energiei, egală cu 107 ergi; este energia unei cantităji de , electricitate de un coulomb, supusă cdife-ren}ei de potenfial de un volt, JUG 1. (Consfr.): Grindă aşezată I transversal pe doua.grinzi paralele JUGĂR 265 KILOJOUIE sâu aproape paralele între ele, înv* binată la capele cu acestea, şi care serveşte ca reazim sau ca' piesă" de îmbinare penfru altă grindă, situată între acestea două. — 2. (Mine): Construcjie de întărire, alcătuită dintr'o grindă şl din cel pujin doi stâlpi, fojosită în galeriile -minelor. JUGĂR (Tehn.): Unitate de măsură penfru suprafeţe terestre, întrebuinţată în Transilvania, în Banat şi Bucovina;* reprezintă 5775 m2 sau 1600 stânjeni păfrafi. KALIU. V. Potasiu. KENOTRON (Fiz.): Diodă care serveşte ca redresor. ..." KERARGIRIT (Mineral.); Clorură. de argint naturală, cu un confinut de 75% Ag. E un "minereu de argint. KERATOSCOP (Fiz.): Aparat ce serveşte pentru observarea calitativă a astigmatismului vizual. KIESELGUR (Chim.).* Masă de silice (SiOo), hîdrafafă, formată din scheletele unor plante foarte mici (diatomee); e foarfe poroasă şi absorbantă. E folosit pentru filtrarea şi absorpjia diferitelor lichide, la fabricarea dinamitei şi în alte industrii. KILN • (Tehn.): Cuptor simplu, aşezat vertical, servind în general la calcinare sau Ia prajire. KILO (Gen.): Prefix, cu semnificaţia „o mie”, „de o mie de ori”. JUGULARE (Zoof.): Metodă de abataj a animalelor, care constă în tăierea venelor jugulare. JUNCĂ (Zoof.): Vacă tânără ce n'a fost dată la taur, adică de 2-”3 ani pentru ‘rasele tardive şi 1,5 ani pentru rasele precoce. JURASIC (Geo/.): A doua pe- rioadă a erei secundare, caracterizată prin fosile speciale; are trei subdiviziuni: Jurasicul inferior sau negru, Jurasicul mediu sau brun > şi . Jurasicul superior sau alb'. V KILOCICLU (El.): Unitate de măsură a frecventei descărcării e-ledrice sau a curentului alternativ, -egală cu 1000 cicli. KILOGRAM -(Tehn.):. . Unitate . practică de masă şi de greutate, egală cu 1000 grame. KILOGRAM-FORŢĂ (Mec ): Forfa cu care este atras etalonul de-masă de 1 kg, în locul în care acceleraţia normală a gravitaţiei este g = 9,80665 m/s2. KILOGRAMMETRU (Mec.): Unitate practică de jucru mecanic, egală cu lucrul mecanic efectuat de o for{ă de un kilogram-forfă, ■ când punctul în care este aplicată se deplasează cu un metru în direcţia' forfei. * KILOJOULE (Tehn.): Unitate de măsură de energie sau de lucru mecanic în sistemul M T S; este egală cu lucrul mecanic executat de . o forfă de un sten, care îşi KILOMETRU 266 LĂCOVIŞTE, deplasează punctul în care este aplicată cu un metru pe direcfia sa. Este egal cu 1000 jouli. KILOMETRU (Tehn.): Unitate de măsură â lungimilor; 1 km = 1000 m. KILOWATT (Elf.): Unitate de putere egală cu 1000 waţi. KILO WATTORĂ (E/f.): ' Unitate prâctică de energie egală cu lucrul mecanic efectuat de 1000 de wafi în timp de -o oră. KINESCOP (Fiz.): Tub de raze catodice, construit special pentru-reproducerea imaginilor deteleviziurie. KLEINMOZAIC (Consfr,): Plăci mici albe sau colorate, de gresie, : ' L LABFERME'NT (Chim.): Enzimă care are proprietatea rde a coagula cazeina din lapte- LABIL 1. (Gen.): Ceea ce este nestabil. — 2. (Chim.): Proprietate ■a unui sistem fizicochimic de a se transforma cu. uşurinfă. (.= Nestabil). — LABIRINT (Tehn.): Dispozitiv în formă de şicană, cu camerele foarte înguste; este folosit pentru a obliga un fluid să parcurgă un drum foarte lung, în scopul de a-i micşora vitesa şi a-i permite astfel.să. depună o parte din elementele pe: care Ie poartă în suspensie. . • , LAC ./. (Gen.): .Apă stagnantă, cuprinzând o suprafafă mare şi având o adâncime suficient de mare pentru a se 'distinge de o zonă de baltă..— 2. (Chim.):, So- de forme poligonale regulate în mărime de 1 cm2 până la cca 16 cm2' care' servesc la" pardosirea camerielor :de baie, a bucătăriilor, a oficiilor, etc. ( = Mozaic, mărunt). KLINKER 1. (Consfr.): Produs in-ermediar la fabricarea cimentului, obfinut prin arderea marnei^sau a unui amestecf de argilă cu calcar. —: 2. (Ind. st:c.):. Cărămizi, • dale sau pavele vitrificate. (= Bazalt artificial). - KRIPTON (Chim.): Kr. Element; gr. af. 83,7; nr. at.. 36. Gaz nobil, care se găseşte în atmosferă în proporţie foarte mică. lufie, de obiceiu limpede, incoloră sau colorată, obţinută prin disolva-rea unor răşini, â unor derivaţi celulozici, a unui bifum special,- în solvenţi organici, şi care, întinsă în strat subţire, formează, în urma evaporării solventului, o pojghiţă solidă şi dură. LĂCĂRIT (Mine):. Procedeu de extracţie a ţiţeiului cu ajutorul unei linguri cilindrice care se introduce şi se scoate din sondă cu un cablu manevrat cu ajutorul troliului de lăcărit. Procedeul e folosit la sondele unde presiunea gazelor de. zăcământ a scăzut foarte mult sau unde se găseşte nisip, dacă nu sunt prea adânci. V LĂCOVIŞTE (Agr.): 1. Sol ar- gilos bogat în humus, format într'un mediu umed şi având coloare ne- LACRA 267 LAMINARE ^jricioasă -şi-structura compactă. •—| 2. Sol format în climate şi regiuni umede sub influenta în deosebi a unui nivel ridicat al apei freatice (stratul de apă aflat deasupra păturii de argilă). Se întrebuinţează mai ales penfru păşuni şi fânefe. LACRĂ' (Ind. făr.): 1. Ladă folosita anume pentru păstrarea hainelor, etc. .— 2. Pânză urzită cu două feluri de nuanje de bumbac. .. LĂCRIMAR (Constr.): 1. îmbrăcăminte de tablă a unui profil de fa{adă, destinată să scurgă apa de ploaie, prin picături (lacrimi) la o oarecare distanja de zid. — 2. Piesă fixată orizontal în tocul unei ferestre sau al unei uşi exterioare, sau în cerceveaua unei ferestre, de profil special, cu scopul de a scurge apa de ploaie la o oarecare distan}ă. - LACTOZĂ (Chim.): CisHssOn. Zahăr Izolat din laptele oricărui mamifer; e cristalizat, dur, nisipos, solubil; are p. t. 200°C; e mai pufin dulce decât zahărul de sfeclă. Prin hidroliză dă un amestec de. glucoză şi galactoză. Sub acfiunea anumitor bacterii asupra laptelui („fermentafia acidă a laptelui"), lactoza se transformă în acid.ladic. (= Zahăr de lapte). • LÂDINIAN (Geol.): tEtajul su- perior al Triasicului mediu de tip alpin. ■- LAGĂR (Tehn.): Organ de maşină, pe care se sprijină un ax sau un arbore, prin intermediul unui cusinet, al unor bile, al unor cilindri, etc. LAGUNĂ (Gen.): Lac cu apă sărată, format de-a-lungul coastei, prin închiderea unui golf; comunică cu marea şl este despărfit- de ea prin bancuri de nisip sau prinfr'o făşie de pământ. \ LĂICER (Ind. făr.): Un fel de covor, lung şi îngust, de obiceiu fără desene. — LAMĂ vibratoare (Consfr.): Maşină uşoară, folosită la lucrări mici de vibrare a betonului în straturi subfiri. LAMBĂ (Consfr.): Parfea ieşindă pe la mijlocul uneia din fefele care constitue grosimea unei scânduri, de secfiune aproximativ dreptunghiulară, cu grosimea cam de o treime din grosimea scândurii, făcută pe toată lungimea acesteia; lamba şe îmbucă într'o scobitură de acelaşi profil, numită uluc, de pe fafa corespunzătoare a unei scânduri ce se montează^ alături, realizându-se astfel o îmbinare longitudinală. .Â-ceâsta îmbinare în . „uluc şi lambă" este folosită şi la parchete,, la unele cărămizi speciale şi la alte piese de construcfie,’ fabricate. LAMBAR. W Rindea. LAMBRIU (Consfr.): îmbrăcă- minte de lemn, de marmoră, efc., a perefilor interiori ai unei încăperi; e aşezată pe toată înălţimea peretelui sau numai pe o anumită înălfime( pornind dela pardoseală; LAMINARE (Mef/.); Operafiunea de transformare a unui. .lingou în produse semifabricate (bloomuri, bilete, platine, brame, largefi, etc.), sau a acestor semifabricate în produse finite, numite,' „laminate", cu ajutorul laminoarelor. LAMINARE 268 LAMPĂ LAMINARE a unui strat (Geo/.): Reducerea, treptată a grosimii ' unui strat, până aproape de dispariţia lui totală. LAMINATE (Metl.): Produse me-taljce obţinute prin laminarea lin-gourilor, a biletelor, a. platinelor, etc. (de ex.: fiare profilate, şine, tablă, etc.). LAMINOR. (Metl.) : Maşină cu ajutorul căreia se execută laminarea', trecând ‘lingoul sau semifabricatele printre cilindrii de oţel dur, care se rotesc şi presează, materialul în forma dorită. LAMPĂ cu arc (E/.): Lampă cu lumină foarte strălucitoare produsă de un arc electric stabilit între doi electrozi de cărbune;' un mecanism apropie automat • electrozii între ei pe măsură ce cărbunele Mor se volatilizează. ~ cu mercur (EL): Lampă care emite o lumină intensă; verzuie, prin trecerea unui curent electric prin vapori de mercur închişi într'un glob de sticlă sau de cuarţ.- Această lumină este bogată în radiaţii ultraviolete şi se foloseşte în tratamente medicale, ca înlocuitor al razelor solare. ~ cu trei electrozi (El.): Aparat alcătuit dintr'un tub de sticlă din care se scoate aerul şi în care. sunt introduşi-următorii electrozi: 1. un filament, care fiind străbătut de un curent electric, se încălzeşte şi emite electroni; 2. o placă cu sarcină pozitivă (anod), către care sunt atraşi electronii emişi de filament; 3. o grilă metalică, purtătoare a unej sarcini electrice, cu ajutorul căreia poate fi reglat curentul care străbate spre anod. ( — Lampă radiofonică).. . tle carbid (Mine); ... Lampă portativă care arde acetilenă obţinută, chiar în vasul lămpii, lăsând să jDicure apă peste carbură de calciu (carbid); e folosită în- special în lucrări subterane (unde nu; există metan). ~ de control (M/ne): Lampă portativă, a cărei flacără e înconjurată de o plasă de sârmă cu o-chjuri dese şi deci nu poate străbate afară; ea se stinge singură când atmosfera înconjurătoare este amestecată cu metan într'o, proporţie care ar putea deveni explozivă. E folosită pentru a indica prezenţa metanului. ^ ~ de siguranţă (Mine): Lampă cu benzină, cu alcool, etc., folosită la ; iluminat în minele cu gaz metan şi la care flacăra e'protejată de o sită metalică (gazele arse care ies prin această sită se răcesc şi nu mai au temperatura necesară aprinderii gazului metan). - ~ grizumefrică (Mine): 'Lampă de siguranţă servind la determina--rear prezenţei gazului metan într'o atmosferă. ~ radiofonică. V. Lampă cu trei electrozi, lampă redresoare. redresoare (EL): Aparat alcătuit, în fprma sa cea mai 'simplă, dintr'un glob de sticlă din care s'a scos aerul, conţinând un filament încălzit şi o placă . cu sarcină . pozitivă. Prin încălzirea filamentului, acesta dă naştere unui curent de electroni cu sarcină negativă, care -se mişcă spre placa cu sarcină con- LAN LAPTE * trarie; aplicând o diferenţă de po-.tenţial alternativă între filament şi placă, curentul electric dintre filament şi placă va întâlni o rezistentă mai mare într’o direcfie decât în direcfia opusă; în: felul acesta, unui curent alternativ îi va fi suprimată cea mai, mare parte din curentul care străbate într'unâ r din ■ direbfii, fiind astfel transformat în curent continuu. Această, lampă esfe utilizată în radiofonie. LAN (Agr.): "întindere mare de ■teren, cultivată cu semănături. (Termen întrebuinţat în Moldova şi în Transilvania). LÂNĂ de lemn (Ind. lemn.) : Produs obţinut prin tăierea lemnului în făşii lungi, foarte subţiri;, şi înguste, Cu ajutorul unor maşini speciale; serveşte ca material de ambalaj, ca "material izolânt, la curăţitul, maşinilor de uleiu, efc. ~ de sgură (Tehn.): Fire subţiri obţinute din sgură topită şi lăsată să curgă într'un basin cu apă; lâna de sgură e folosită la izolări termice. - _ ,/. LANITAL (Ind. text.): Fibră tex- - filă artificială fabricată - din. cazeină. LANŢETĂ (Mefl.): Unealtă cu un capăt întors în unghiu. drept, folosită de formar în turnătorie. LANOLINĂ (Chim.): Substanţă semisolrdă, obfinută din grăsimea lânii oilor. Conţine colesferină, . G27H45OH, şi alţi compuşi organici. E absorbită cu uşurinţă în piele; se foloseşte la fabricarea alifiilor>şî a cosmeticelor. LANŢ (Tehn.): Unitate veche de măsură' a lungimilor, întrebuinţată în Muntenia şi în Moldova, echivalentă cu: 1 lanţ = 10 stânjeni. ^ de măsurat (Topogr.): Bandă metalică împărţită în metri, în decimetri şi în centimetri şi având la capete armuri (mânere) care permit purtarea şi întinderea lanţului. ^ lateral (Chim.): Radical al- chilic legat de molecula unui compus organic. De ex.: în toluen, C6H5CH3l radicalul metil, CH3, esfe un lanţ lateral legat de nucleul benzenului. L.ANTAN (Chim.): La.- Element; gr. at. 138,92; nr. at. 57. V. Pământuri rare. LANŢET (Ind. lemn.): Piesă de ;cherestea cu secţiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară (având 0 latură a secţiunii de maximum 80 mm) şi lungimi variind între 1 •••4 m. (=Leaf). LĂNŢIŞOR-(Maf.): Curba reprezentând linia de echilibru a unui fir greu şi omogen, perfect flexibil, atârnat la capete.. LAPISLAZZULI (Mineral.): . Sili-caf de sodiu şi aluminiu, confinând siilf. Mineral rar, de coloare albastră; e folosit la confecţionarea obiectelor :de artă. LAPOVIŢĂ. V, sub Meteori apoşi. . LĂPTAŞ (Pisc.): Unealtă mare pentru pescuit, formată dintr'o plasă de cânepă în formă de sac, cu gura. foarte largă. . LAPTE de ciment (Consfr.): Amestec de ciment cu apă în ast- LAPTE 270 LAZULITA fel de proporţii, încât să fie foarte fluid. LAPTE.de Var (Consfr.)-' Solufie de var stins în apă. LĂRGITOR (Mine): Unealtă folosită pentru a lărgi o gaură de sondă sau penfru a corecta o gaură săpată neregulat. LARV1CID (Agr.): Substanfă chimică care distruge larvele insectelor vătămătoare culturilor. LĂSTĂRIRE (Pomic.): .1.; Operaţia tehnică care constă în suprimarea lăstarilor de prisos. — 2. Proprietatea de a le lăstari. . LĂSTĂRIŞ (Silv.): Arboret tânăr; provenit dintr'o pădure regenerată prin lăstărire (prin lăstari). LĂŢIME (Ind. fexf.): Dimensiunea unei ţesături în sensul fibrelor de bătătură. LATITUDINE (Geod.): Latitudinea unui punct de pe Pământ este unghiul format de perpendiculara dusă la suprafaţa Pământului în punctul respectiv cu planul ecuatorului. Ea se socoteşte dela 0 la 90° (100e), plecând dela- ecuator către poli, şi anume: latitudine pozitivă în emisfera boreală, şi latitudine negativă în emisfera australă; astfel, se deosebeşte: latitudine nordică sau boreală, în emisfera nordică a globului; latitudine sudică sau australă, în emisfera sudică a globului. • ~ astronomică (Asfr.): Latitu- dinea astronomică a unui astru este distanţa dela astru la eliptică, măsurată pe arcul cercului mare care trece prin astru şi prin polii elipticei şi e cuprins între astru şi punctul de intersecţie al cercului mare respectiv cu eliptica; ea se .măsoară pe sfera cerească. ’ ~ geografică (Geod.): Latitu- dine a punctelor de pe suprafaţa Pământului. ~ nordică sau boreală. V. Latitudine. ~ sudică sau australă, V. Latitudine. LĂTOC (fnd. făr.): Canalul de apă al morii (de apă). LAUDANUM .(Chim.).- Extract al- • coolic de opiu, întrebuinţat în medicină sub formă de picături pentru combaterea colicelor. LAVABOU (Consfr.): Vas de spălat, de faianţă sau de gresie, care se leagă de canalizare printr'o ţeava de scurgere. LAVĂ (Geo/.): Topitură de sili-caţi, care curge (sau a curs) din craterul unui vulcan. LAVIŢĂ (Ind. făr.): Ladă de lemn folosită pentru păsfratul rufelor, sau ca pat, LAVINĂ (Geol.): Masă voluminoasă de zăpadă desprinsă în munţi şi care se prăbuşeşte la vale, LAVIU (Arh.): 1, Mod de a da umbre unui desen executat în creion sau în tuş, cu tuş diluat sau cu o coloare de apă. — 2. Desen executat în laviu. , • LAZ (Agr.): Loc desţelenit pregătit penfru cultură. LAZULITĂ (Tehn.): Rocă de coloare albastră (fosfat hidratat de aluminiu, de magneziu, de fier şi de calciu); prin pulverizarea şi spălarea ei, se obţin diverse pulberi abrazive, penfru prelucrarea lentilelor. LEASĂ 271 LEGILE ; LEASĂ 1. (Pisc.): Instalafie fixă | de pescuit, în formă de pâlnie, folosită mai ales în gârle. — 2. (Ind. făr.): 1'. Zăgaz de nuiele, împletite pe pari bine fixaţi; în pământ, având rostul de a abate apa sau de ao opri.—2. Grătar de nuiele, pe .care se bat’ştiulefii de porumb. LEAŢ (Ind. lemn.). V. Lanfef. LECITINE (Chim.): Clasă de compuşi organici, foarfe asemăriă--foare din punct ide Vedere chimic cu grăsimile. Molecula lor confine pe lângă carbon, hidrogen şi oxigen şi elementele: azot : şi.'fosfor. Se găseşte în gălbenuşul de ou, în sămânfa de ricin, îri boabele de soia, etc. LEDIAN (Geo!.): Etajul mijlociu al Eocenului. LEGĂTURĂ (Chim.):. - Legătură de valenfă prin care un atom este legat de altul într'un compus chimic. LEGEA acţiunii maselor (Chim.): Vitesa unei transformări chimice reversibile la o temperatură determinată este direct proporţională cu produsul concentraţiilor substan-. ţelor intrate în reacţie şi invers pro-porţionalăcu produsul concentraţiilor substanţelor rezultate din reacţie. ' ~ atracţiei universale (Asfr., Fiz.): Materia atrage materie în raport direct proporţional cu masa şi în raport invers proporţional cu pătratul distanţei. Astfeli forţa de atracfie între dpuă mase Mj şi M3, la distanfa d, este: în care k este o constantă numită constanta gravitafiei universale, care; are valoarea 6,65X10"3 unităţi CG S. ~ fazelor (Chim.):. Într'un sistem eterogen în echilibru, suma. numărului de faze F şia numărului de libertate L este egală cu numărul, componenţilor C plus 2, adică: F -f L— C + 2. De ex. în cazul unui sistem în echilibru compus din ghiafă, apă şi vapori de apă, numărul fazelor este trei, numărul componenţilor este 1 (apa în cele trei stări de agregare) şi deci numărul de grade de libertate este O; sistemul este considerat „invariabil", întru cât nicio variabilă (temperatură, presiune) nu poate fi modificată fără a cauza dispariţia unei faze a sistemului. ~ lui Avogadro (Chim., Fiz.): Volume egaie ale diverselor gaze conţin un număr egal de molecule, când se': află îri aceleaşi condiţii de temperatură şi de presiune. lui Boyie Mariotfe (Fiz.): La o temperatură constantă/ produsul dintre presiunea şi volumul unei cantităţi date dintr'un gaz oarecare este constant. / iui Brewster (F/z.): Tangenta trigonometrică a unghiului de’ polarizare totală prin reflexie a unei radiaţii luminoase este egală cu indicele de refracţie al mediului reflector.: * ~ lui Charles (F/z.). V. Legile gazelor. - ' . - LEGILE căderii corpurilor în vid (Fiz.): Legi . care dau înălfimea de cădere h şi vitesa v a unui corp în cădere, în funcfie de timp. Un LEGEA LEGEA corp pornind din repaus fără vitesa inijială: unde g = acceleraţia gravitaţiei, care variază cu lalitudinea şi care pentru calcule generale se ia: 9,81 m/s2. LEGEA [ui Dallon (Chim.): Presiunea exercitată de un amestec de gaze este egală cu suma presiunilor pe care le-ar exercita fiecare din gazele componente, dacă ar ocupa singur volumul ocupat de amestec.. lui Dulong şi Petit (Chim.): Produsul dintre greutatea atomică şi căldura specifică a elementelor în stare solidă este constant, fiind de aproximativ 6,4. Legea nu este valabilă penfru temperaturi cuprinse între - 273°C şi + 20°C. , ~ lui Lomonosov sau legea conservării materiei (Chim.)." a) In toate transformările chimice, masa, respectiv greutatea totală a corpurilor care se formează, este egală cu suma maselor, respectiv cu gre-utăjile corpurilor iniţiale, care s'au transformat; b) Masa totală a unui element oarecare care ia parte la o transformare chimică rămâne invariabilă, regăsindu-se în întregime în corpurile noi obfinute. LEGEA de difuziune a gazelor (Fiz.): Vitesa de difuziune a unui gaz este invers proporţională cu rădăcina pătrată a densităfii sale. LEGEA lui Gay-Lussac (Fiz.): Coeficientul de dilatafie termică al gazului perfect sub presiune constantă şi coeficientul de creştere cu temperatura a presiunii lui sub volum constant sunt independenţi de temperatură şi egal cu.a=^j dintr'un grad Celsius, dacă se referă la temperatura 0° Celsius. Iui Henry (Chim.): Solubili-tatea unui gaz într'un lichid, la temperatură constantă, este proporţională cu presiunea. Legea esfe valabilă numai pentru gazele pufin solubile. . ~ lui Hess (Chim.): Când o reacţie chimică se produce în mai multe succesiuni, suma căldurilor de reacfie a unei succesiuni de reacfii esfe egală cu suma căldurilor de reacfie a oricărei alte succesiuni de reacfii care porneşte dela aceleaşi substanţe inifiale şi ajunge la^aceleaşi substanţe finale. ~ lui Hooke (Mec.): înăuntrul limitei de elasticitate, alungirea este proporţională cu tensiunea care acţionează. (V. Elasticitate; Modul de elasticitate). r* lui Lenx (Magn.): Când se produce un curent prin deplasarea unui circuit închis într'un câmp magnetic, sensul curentului care ia naştere este de aşa fel, încât acfiunea câmpului asupra acestui curent se opune deplasării circuitului. ~ Iui Mendeleev sau Legea periodicităţii (Chim.): Proprietăţile elementelor depind în mod periodic de greutăţile lor atomice. Această lege esfe ilustrata prin modul în care sunt dispuse elementele în tabloul periodic. ~ lui Ohm (Fiz.): Intensitatea unui curent care frece printr'un LEGEA-.LUI PASCAL 273 LEMN T—---- conduclor esie proporţională cu | tensiunea sau cu forja electromotoare’ aplicată la capetele conductorului şi invers proporţională 'cu rezistenţa lui. LEGEAIui Pascal (Fiz.): O presiune aplicată în orice loc al unui fluid aflat într'un spafiu închis, este transmisă în mod egal în toată masa acelui fluid. Această presiune se exercită perpendicular pe suprafafa recipientului care conţine fluidul, fiind repartizată în mod uniform pe toată suprafafa sa. ~ lui Ştefan (Fiz.): Radiaţia totală emisă în unitatea de timp de către un corp de coloare, neagră este proporfională' cu temperatura sa absolută la puterea a patra. (V. Radiaţia corpului negru). ~ proporfiilor definite. V. Legile combinafiei chimice. ~ răcirii corpurilor (Chim.): Când un corp se răceşte jntr'un mediu, vitesa sa de răcire este proporfională diferenţa dinfre temperatura corpului şi temperatura mediului înconjurător. LEGILE combinaţiilor chimice (Chim.): 1. Legea, conservării masei: In orice proces chimic suma maselor substanţelor care se combină rămâne constantă. — 2. Legea proporfiilor definite: Elementele ss combină în proporfii (de masă) constante. — 3. Legea proporfiilor multiple: Diferitele cantităţi dintr'un element, formând cu aceeaşi cantitate dintr'un al doilea element mai multe combinafii, se află între ele într'un raport de numere întregi, mici. | ~ lui Kepler (Asfr.): 1. Plane- tele descriu, în mişcarea lor în jurul Soarelui, elipse, soarele fiind situat într'unul din focarele acestora.— 2, Raza vectoare care uneşte o planetă cu Soarele descrie (mătură) suprafeţe egale în timpuri egale. — 3. Raportul dintre pătratul anului planetar şi cubul semiaxelor mari ale elipsei descrise de planete este acelaşi pentru toate planetele. ~ lui Kirchhoff (Fiz.): 1. In orice rejea de conductoare electrice suma algebrică 'a curenfilor electrici care se întâlnesc într'un punct este zero. — 2. Suma algebrică a forfelor electromotoare în orice circuit închis ori reţea. este egală cu suma algebrică a produselor dintre rezistenja fiecărei porţiuni a circuitului şi curentul care străbate'' acea porfiune. ~ mişcării (Mec,).-' Legile fundamentale ale Dinamicei,, enunfate de Newton: 1. Fiecare corp îşi păstrează starea de. repaus sau de mişcare uniformă în linie dreaptă în care se află, atât timp cât nu este silif de o forjă exterioară să-şi schimbe acea stare. — 2. Derivata cantităfii de mîşcare în raport cu timpul este egală cu forfa aplicată. — 3. Fiecărei acfiuni i se opune o reacfiune egală şi contrarie. LEGUMINĂ (Agr.): Cazeină vegetală; se găseşte mai ales în boabele de mazăre şi de fasole. LEICĂ (Ind. făr.): Pâlnie de metal sau de lemn. (= Unie). LEMN . ameliorat .(Ind. lemn.): Materia) lemnos cu calităţi superioare LEMN 274 LENTILĂ lemnului masiv din care a provenit, obfinut prin diferite metode de prelucrare (impregnare, comprimare, încleire, vopsire, etc.). Materialul astfel obfinut e mai omogen, mai rezistent, mai uşor de fasonat, suportă mai bine umezeala, etc. . LEMN bakelizaf (Ind. lemn.): Lemn uscat, impregnat cu bakelită. ~ comprimat (Ind. lemn.): Lemn ameliorat, obfinut prin comprimare, perpendicular pe fibre. . ~ de mină (Mine): Lemne rotunde, jumătăţi sau lăturoaie, folosite pentru susţinerea lucrărilor miniere subterane. . ~ metalizat (Ind. lemn.): Lemn impregnat cu metale cu punct jos de topire (plumb, zinc, etc.), prin înmuierea lui pentru câteva secunde într'o baie de metal topit şi apoi prin presarea lui. Lemnul metalizat e folosit la confecţionarea lagărelor. LEMNE foioase (Ind. lemn.): Lemnele speciilor de arbori numite foioase (grupa botanică a Angio-spermelor) cu frunza iată (ex.: stejarul, fagul)- ~ moi (Ind. lemn.): Lemne de duritate redusă, în general uşoare şi cu rezistenfe mecanice mici; se mai numesc şi esenţe moi sau specii moi (ex.: teiu, plop,- anin, molid, brad, etc.). ~ răşinoase (Ind. lemn.): Lemnele speciilor de arbori numite conifere (grupa botanică a Gimno-spermelor), cu frunze în formă de ace sau solzoase' (ex.: bradul, molidul). ~ tari (Ind. lemn.); Lemnele cu duritate mare, în general lemne grele şi cu rezistenfe mecanice mari.'Ex.: ^lemnul de stejar, de fag, ulm, frasin, etc.; se mai numesc şi esenfe tari sau specii tari. LEMNISCATĂ (Maf.); Curbă în nod de fundă, determinată de locul geometric al punctelor P, pentru care produsul distanfelor lor rt şi r2, la două puncte fixe Ft şi F2, are o valoare constantă. LEMNUŞ (Ind. făr.). V. Suveică. LENTICULAR (Geof.): In forma, de lentilă sau de bob de linte. LENTILĂ (Fiz.): Piesă optică con- . fecfionată dintr’un material frans-parent limitat de două fefe sferice sau de o faţă sferică şi una plană. Constitue un sistem optic centrat. Lentilele se împart, după felul acestor feţe, în lentile biconcave, bi-•convexe, plan-convexe, etc. ~ acromatică (Fiz.): Lentilă lipsită de aberaţia cromatică; lentilă care dă o imagine lipsită det franjuri colorate. Constă dintr'o pereche de lentile, una de sticlă crown, cealaltă de sticlă flint, aceasta din urmă corijând aberaţia datorită celei dintâi. ~ anasfigmafică (Fiz.): Lentilă destinată să corijeze astigmafismul. ~ convergentă (Fiz.): Lentila care are proprietatea de a strânge razele incidente paralele într'un punct. Lentilele convergente pot fi: biconvexe, plan-convexe sau con-cav-convexe. ~ divergentă (Fiz.): Lentilă care are proprietatea de a împrăştia razele incidente, iar prelungirile LENTILĂ 275 LICHID razelor emergenie corespunzătoare J trec printr'un punct virtual. Lentilele divergente pot fi: biconcavă, plan-concavă sau convex-concavă. LENTILĂ electronică (Fiz.): Câmp electric sau magnetic care îndepli-: neşfe fafă de fasciculele de electroni ofuncfiune analoagă cu aceea a unei lentile optice fajă~ de fasciculele de lumină. Lentilele de câmp electric se. mai numesc şi lentile electrostatice, iar cele de câmp mag- - netic'sunt numiie lenfile magnetice. ~ menise (Fiz.): Lentilă convergenta concav-convexă sau convex-concavă. LERA (Mec.): Grup de mai multe lame, fiecare având forma şi dimensiunea unui anumit filet, folosite la măsurarea filetărilor. LESHOZ (Econ.): Denumirea Gospodăriilor de Sfat care -se ocupă cu exploatare de păduri în URSS. LEST (Nav.): Greutatesuplemen-tară cu care se încarcă fundul navelor pentru a le face mai stabile, atunci când nu au încărcătură utilă, şi care se scoate (se face deles-tarea) când nu mai e necesară.' LETCĂ (Ind. far.): UneaJtă care serveşte la depănatul manual al firelor. LETCON (Tehn.): Ciocan de lipit. LEVANTIN (Geo/.): Ultimul etaj 1 al Pliocenului de facies fluvio-la- * custru. LEVIER (Tehn.): Pârghie de manevră (mâner). LEVIGARE (Agr.): Aefiunea de spălare exercitata în sol de apa de infiltraţie, producând antrenarea | substanfelor coloide şi îndepărtarea lor dins masa solului agricol. LEVOGIR (Fiz.): Calitatea unui corp de a devia spre stânga planul de polarizare al luminii polarizate. LEVULOZĂ (Chim.): Zahăr de fructe, C0H12Ofi; isomer levogir al glucozei. LIANT 1. (Arfe gr.): Lichid care confine în suspensie colorantul cu care formează^ cerneala de imprimare. — 2. (Drum., Consfr.): Numire penfru diverse materiale, naturale sau fabricate, folosite pentru a lega agregatele minerale; servesc la^prepararea în special a mortarelor şi a betoanejor. Liânfii pot fi hidraulici (var, ciment, ipsos, etc.) sau bituminoşi (gudron, bitum, etc.).-LIASIC (Geo/.): Partea infe- rioară a Jurasicului. LICHEFIEREA gazelor (Fiz.): Un gaz răcit sub temperatura sa critică poate fi lichefiat prin mărirea presiunii exercitate asupra lui. Gazele pot fi lichefiate numai prin răcire (la o temperatură mai cobo-' rîtă de panctul de fierbere al gazului respectiv), prin răcire şi presiune, sau, în cazul gazelor care au o temperatură critică mai ridicată, numai prin presiune. LICHID (Fiz.): Stare a materiei, intermediară între starea solidă şi starea gazoasă. Un corp în stare lichidă are uri volum definit, dar nu are formă proprie. ~ de frână (Tehn.): Lichid folosit la frânele hidraulice, pentru a transmite forfa de frânare la sabofi; nu trebue să atace conductele de frână şi nici să disolve garniturile LICHID 276 LIMltA de cauciuc folosite pentru etanşare. De obiceiu se foloseşte uleiu, glicerina, etc. LICHID de tăiere (Metl.).’ Lichid folosit pentru răcirea unei unelte de tăiat piese metalice şi pentru uns aşchiile; alegerea lichidului depinde de felul tăierii şi de natura materialului tăiat. , , LICUAŢIE (Tehn.):. Operafiune prin care se realizează separarea unui amestec solid prin încălzire, până când unul dintre componenţi se topeşte şi poate fi îndepărtat. L1DIT (Chim,): Exploziv for- mat din acid picric (trinitrofenol), C6H20H(N02)3, în amestec cu 10% nitrobenzen şi 3% vaselină. LIGNINĂ (Ind. lemn.): Substanfă organică constituind, împreună cu celuloza, masa lemnului; reprezintă ■aproximativ 30% din greutatea Jemnului. LIGNIT 1. (Mine): Cărbune de coloare cafenie, uneori cu structură pământoasă (când este mai mult incarboriizat) sau lemnoasă (când este mai pufin incarbonizat), cu mare confinut de apă (40‘••60%) în zăcământ. Este uii combustibil de calitate inferioară, Prin reducerea procentului de apă şi prin presare poate fi brichetat.- — 2. (Tehn.): Cărbune: natural, de coloare brună -- negricioasă. Confine un procent mai ridicat de, hidrocarburi decât huila, datorită originii sale mai recente. E un cărbune de calitate inferioară, atât prin puterea sa calorifică, cât şi prin faptul că nu poate fi păstrat muit timp la aer, unde se fărâmă. ~ xiloid (M/ne); Lignit pufin incarbonizat, în a cărui structură se vede ţesutul lemnului, din care s'a format. LIMAN (Gen.): Lac situat, de obiceiu la vărsarea marilor, cursuri de apă în mare’, conţinând apă dulce amestecată cu apă sărată. LIMB (Tehn.): Porţiunea, circulară sau dreaptă, de pe suportul, unui instrument de măsură, care poartă gradaţiile instrumentului şi în dreptul căruia se poate mişca o piesă cu un ac indicator, o diviziune, etc., în dreptul căreia se citeşte valoarea mărimii 'măsurate. ~ orizontal (Topogr.): Cercul orizontal al unui teodolit sau al unui tachimefru, gradat în 360° (sau 4009) cum şi cu subdiviziuni ale gradului. LIMITĂ (Maf.): Mărimea de care tinde să se apropie o variabilă, fără a o atinge. O variabilă x se apropie, fără a-i lua valoarea, de o constantă k numită limită, .atunci când x variază în aşa fel, încât valoarea numerică a diferenţei între x şi k poate fi mai mică decât un număr pozitiv oricât de mic. Se exprimă prin: xk, lim x = k; sau (x —k) < s, în care ee'un infinit mic. ~ de elasticitate a unui corp (Fiz.): Tensiunea maximă la care poate fi supus acel corp, astfel ca în momentul când încetează de a rnai fi supus acelei 'tensiuni, să dispară cu . totul orice modificare care a survenit în structura sa. ~ de erori (Maf.): Valoarea stabilită'ca maximă şi care nu poate LIMITĂ 277 LINIE f/ depăşiiă de erorile care se săvârşesc când se fac măsurători sau determinări. LIMITĂ de explozie (Chim.).'Tem-peratura minimă de explozie' a unui lichid inflamabil, la care vaporii lichidului, împreună cu aerul, formează un amestec exploziv. LIMITATOR de vifesă (Tehn.): Dispozitiv mecanic sau electric care împiedică un sistem de a depăşi o anumită vifesă. LIMNIMETRU (Tehn.): Instrument cu ajutorul căruia se poate determina variaţia nivelului apei unui lac. „ LIMNOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul apelor continentale şi cu fenomenele care stau în legăfură cu aceste ape. LIMONIT (Minera/.): Oxid na- tural hidrataf de fier, cristalizat sau amorf. Conjine 60% fier. E unul din minereurile importanfe ale-fierului. LIMONITĂ (Minera/.); Varietate naturală hidratată a oxidului feric (Fe203). E un minereu de fier. LIN (Gen.): Instalafie de lemn în care se sdrobesc şi se storc strugurii, la fabricarea vinului. LINGOTIERĂ (Metl.): Formă de. fontă în care se toarnă ojelul (în lingouri). LINGOU (Metl.): Bloc de ojel obfinut prin turnarea acesfuia într'o formă de fontă (lingotieră). LINGURĂ 1. (Mine): Tub cilindric, închis la capătul de jos cu unu sau cu două ventile', folosit la extrac|ia {ifeiului prin lăcărit, la curăfirea găurii de sondă sau la cimentat. — 2. (Tehn.): Unealtă de rotărie, servind la găurirea butucului sau căpăfânii rofii, spre a face loc osiei. LINIE 1. (Tehn.): Unitate veche de măsură a lungimilor, întrebuinţată în fările româneşti şi valorând: Muntenia (sistemul stânjen Şerban Vodă) 1 m = 525,44 Jinii; Muntenia (sistemul stânjen Constantin Vodă) 1 m = 396,00 linii; Moldova (sistemul stânjen moldovenesc) 1 m = 344,06 linii; Transilvania (stânjenul = 1,89648 m): . 1 m = 455,60 linii. 2. Unitate veche de măsură a lungimilor, a suprafefelonşi a volumelor, întrebuinfată în Rusia şi valorând: ■ lungime: 1. linie = 2,54 mm; suprafaţa: 1 linie pătrată = 6,452 mm2; volum: 1 linie cubică = 16,39 mmJ; — 3. (Maf,); Figură născută de mişcarea continuă a unui punct; are o singură dimensiune, lungimea; două suprafe|e se intersectează după o linie.. ~ a niturilor (Mefl.): 'linia pe care se aşază niturile în lungul unei piese. ~ de contact (Elf.): Linie electrică pentru alimentarea vehiculelor în mers, prin intermediul organelor de luare a curentului. ~ de forţă electrică (El.): Linia dintr'un câmp electric care este în orice punct al ei tangentă la direcfia câmpului. ~ de forţă magnetică (Magnf.): Linia, a cărei direcfie în orice punct este aceea a câmpului magnetic din acel punct; traseul de-a-lungul căruia s’ar deplasa liber un pol magnetic nordic. LINIE LIPIRE > LINIE de nivel (Ţopograf.); Linia care uneşte . punctele de aceeaşi altitudine de pe suprafafa Pămân-ului. (= Curbă de nivel). ~ de pământ (Maf.):. Dreapta de intersecţie dintre planul orizontal de proiecţie şi planul vertical de 'proiecţie. ~ de vizare (Fiz.): Linia care porneşte dela ochiul observatorului, trece prin punctul central al vizorului şi intersectează^ centrul obiectivului vizat,y — materializând astfel drumiil razei vizuale corespunzătoare punctului observat. ~ echinoxială (Asfr.) ; Linie care coincide cu ecuatorul bolfii cereşti, pentrucă de câte ori Soa-y rele se găseşte pe .ecuator avem echinox. ~ electrică (Elf.): Ansamblu de conducte electrice destinate transportului sau distribuţiei electrice de-a-lungul unui parcurs. . ~ Fraunhofer (Fiz.): ' Linii întunecoase din spectrul continuu al Soarelui, cauzate, de absorpfia unei părţi a luminii albe din regiunile mai fierbinţi ale Soarelui, de către elemente aflate în cromosfera mai puţin fierbinte care-l înconjură. ~ isocline. V. Işocline. ~ îsogame. V. Isogame. ~ trigonometrice (Maf): Du- când o perpendiculară A B, din orice punct de pe una din laturile unui unghiu AOB, pe cealaltă latură, se obţin .următoarele rapoarte care sunt constante pentru unghiul a dat. ABjAO, sinus a (sin AOB); OB/ÂO, consinus a' (cos A O B);- AB/OB, tangentă a (tg AOB); AO/AB, cosecantă a (cosec AOB); AO/OB, secantă a (sec A O B) şi OB/AB, cotangentă a (cot AOB); se notează: AB 1 = sin a,=----------; AO : coseca OB 1 -T-— =cosa=-------------} AO sec a AB. . • . -1 BO ^ a ~ cot a ‘ Aceste rapoarte constitue liniile trigonometrice. / LINOGRAF (Arfe gr.): ' Maşină de cules şijturnat rânduri, asemănătoare linotipului. LINOLEUM (Ind. chim.): . Gen . de covor folosit la acoperirea pardoselilor, obţinut dintr'o ţesătură de iută pe care se fixează un amestec , de plută fin măcinată şi uleiu de in. LINOTIP (Arte gr.): Maşină de cules şi turnat rânduri întregi, folosită în tipografie la tipăritul textelor.. LlNT (Agr.): Fibrele lungi de bumbac ce se extrag prin egrenare. LINTON (Consfr.). V. Buiandrug. _ LIOFIL (Chim.): Calitate a unui coloid de a lega de parMculele lui solventul în care este dispersat. LIOFOB (Cfiim.): Calitate a unui •coloid de a respinge de particulele lui solventul în care esfe dispersat. LIPAZĂ (C^/m.): Enzimă care are proprietatea de a hidroliza grăsimile. • LIPIRE (Mefl.): Operafiunea de prindere a două piese metalice^ cu LITARGĂ 279 LOCOMOBILĂ ajutorul unui material metalic străin, j care are un puncLda topire inferior, celor al pieselor care se prind; la lipirea moale, piesele care se lipesc nu se încălzesc, pe când la lipirea tare, piesele se încălzesc. LITARGĂ (Chim.): PbO, oxid de plumb; substanfă cristalizată, de co-: loare galbenă-roşiatică, cu p. t. 835°C. E folosita la fabricarea sticlei flint, în vopselărie şi .pentru vernisuri în olărie. LIŢĂ (Tehn.): Grup de mai multe fire metalice subfiri împreunate printr'o răsucire în acelaşi sens. LITIERĂ (Silv.): Stratul de frunze, moarte, rămurele, bucăfi de coaje şi alte resturi vegetale şi animale, care acopere solul în pădure, constituind primul strat dela suprafafa pământului. LITIU (Chim.): Li. Element; gr. al. 6,94; nr. at. 3. Metal uşor, alb argintiu, cu p. t. 186°G şi cu gr. sp. 0,534. Se asdamăna din punct de vedere chimic cu sodiul, dar esfe mai pufin activ. Se găseşte în câteva minerale rare; nu are impor-tanfă practica. ... LITOGRAFIC, calcar ~ (Tehn.): 'Calcar fin, omogfen, care se întrebuinţează în litografie. LITOGRAFIE (Ar/e gr.): Tehnica reproducerii de texte şi figuri prin utilizarea unor pietre calcaroase pe care se imprimă desenele sau textul de reprodus. LITOPON (Chim.): Amestec de sulfura de zinc, ZnS, şi sulfat de bariu, BaS04. E folosit în vopselărie, ca înlocuitor al albului de plumb. LITORAL (Gen.): Zonă continentală de-a-lungul mării, constituind coasta acesteia, unde vegetafia se găseşte sub influenta mării. LITOSFERĂ (Geol.): învelişul exterior al globului terestru, socotit ca având o grosime de cca 1200 km şi constituind scoarfa Pămânlului. LITRU (Tehn.): Unitate principală de măsură a capacilăfii, echivalentă cu volumul ocupat de o cantitate de apă de un kg masă la temperatura de 4°C şi la presiunea normală de 760 mm, volumul având cca 1 dm3 (exact: 1 litru = 1,000028 dm3). ‘ LIVRĂ (Tehn.): Unitate de măsură a greutăţii, întrebuinţată în'fările anglo-saxone, valorând 0,4535924 kg (livra engleză) sau 16 uncii engleze. LOBDĂ (Ind. lemn.):' Bucată de lemn obfinută prin despicare. ( = Despicătură). LOC geometric (Maf.): Figură plană sau în spafiu ale cărei puncte se bucură toate de aceeaşi proprietate, constituind o curbă ‘ sau o suprafafă definită de anumite relaţii roatematice. Cercul este locul geometric al punctelor egal depărtate de centru; elipsa este locul geometric' al punclelor pentru care suma distanfelor la două puncte fixe este constantă. LOCOMOBILĂ (Tehn.): Maşină de forfă combinată dintr'o căldare de abur şi o maşină cu abur; este montată pe rofi, astfel încât poate fi deplasată uşor prin remorcare. E folosită pentru, acfionarea diverselor maşini de lucru, în special agricole şi din industria lemnului. LOCOMOTIVĂ \ 280 LONGITUDINE LOCOMOTIVĂ (Tehn.): Maşină, motoare acţionată cu abur, cu electricitate, etc., montată pe roţi, folosită pentru a remorca pe căi ferate vagoane de călători sau de marfă. LGES (Agricol,): Rocă consti- tuită din grăuncioare foarfe fine — majorifafea de 0,01 mm • • ■ 0,05 mm. — de cuar|, feldspat şi carbonat de calciu şi urme de alte minerale. LOGATOM (Telc.): Silabe fără niciun sens folosite pentru a se măsura gradul de înfelegere al convorbirilor pe un circuit telefonic. . LOGARITM (Maf.): Logaritmul unui număr într'o anumită bază este. exponentul pu'erii la care trebue ridicată baza, pentru a obţine riurnă-rul dat; ex.: logaritmul numărului N în baza a esfe un număr n, care satisface relaţia: an=N, pentru că logaN — n. Dacă,, de exemplu, , baza .este 4, atunci se poate scrie: log416 = 2, fiindcă 42=16. Dacă baza este 10, atunci se poate scrie: • log 10= 1, fiindcă: 10*= 10 şi: log 100 = 2, fiindcă: 102 = 2. LOGARITMI naturali (Maf.): Logaritmii a că'ror bază esfe numărul e = 2,718284; prescurtat, logaritmul natural al unui număr N se scrie; InN sau LN, folosind simbolul In . sau ■ L. ~ vulgari (Maf.): = Logaritmii zecimali. . . ~ zecimali (Maf.): Logaritmii a a căror bază estennumărul 10; prescurtat, logaritmul zecimal al unui număr N se scrie: log N. S'au cal- culat tabele de logaritmi zecimali, care sunt folosife curent în Tehnică. LOiNIŢĂ (Ind. făr.): împletitură de salcie întrebuinţată în gospodăriile săteşti la uscatul fructelor, etc. LONDINIAN (Geo/.):, Etajul superior al Paleocenului. ■ LONGITUDINAL (Tehn.): In direcţia lungimii, paraleli cu lungimea obiectului, considerat.'. LONGITUDINE' (Geod.): Longitudinea unui punct terestru esfe determinată de unghiul diedru pe care-l face planul meridianului acelui punct cu planul meridianului de origine, care, printr'un acord internaţional, esfe definit prin meridianul observatorului astronomic dela . Greenwich (Anglia). Longitudinea se măsoară dela 0° la .180° (200G) plecând dela meridianul de origine, fiind pozitivă către Vest şi negativă către Est. Se deosebesc: ~ astronomică (Asfr.): Longitudinea astronomică £ unui astru esfe arcul de cerc măsurat pe ecliptică dela punctul verrial până la puncful de intersecţie al eclipticei cu cercul mare care trece prin astru şi prin polii eclipticei. Longitudinea astronomică se măsoară pe ecliptica sferei cereşti, dela puncful vernal către Est. , ' • ~ estică sau orientală (Geod.): Longitudinea situată la Est de meridianul de origine (meridianul Greenwich). ~ geografică (Geod.): Longitudine a punctelor scoarfei pământeşti'. ~ vestică sau occidentală (Geod.): Longitudine situată la Vest LONGRINĂ 281 LUMÂNARE de meridianul de origine (meri-, dianul Geenwich). LONGRINĂ (Drum.): Denumire de şantier pentru o grindă, de lemn sau de tablă presală, folosită drept cofraj lateral penfru îmbrăcămintea de beton, de ciment vibrat sau as-falfic. < LONJERON (Consfr.): . Grindă longitudinală a unui pod, aşezată imediaf sub cale, destinată a transmite eforturile la antretoaze. LOTCĂ (Tehn.): Barcă uşoară de lemn, folosită la pescuit. LOTISARE (Tehn.): Operaţiune? de delimitare pe teren a unor parcele sau suprafeţe determinate dinainte sau calculate. . LOXODROMĂ (Gen.): Curba trasată pe hărfile care reprezintă globul terestru — şi care taie toate meridianele geografice ale globului sub un acelaşi unghiu. LOZIE (Agr.): Nuieliş de salcie. LOZNIŢĂ (Ind. agr.): Instalaţie pentru uscatul fructelor, în special a prunelor, care constă dintr'o serie de grafii de nuiele, care se aşază deasupra unei gropi săpate în pământ în care se face foc cu lemne. LUBREFIANT (Tehn.): Substanţă-care se întinde pe suprafaţa de contact a două corpuri solide şi care are calitatea ca, în prezenţa ei, să se micşoreze coeficientul de frecare dintre aceste suprafeţe, astfel c3 nu* se mai produce roaderea şi se reduce încălzirea. Lubrefianţii pot fi lichizi sau vâscoţi. LUCARNĂ (Cs.): Mică fereastră amenajată în acoperişurile înclinate ale clădirilor, pentru a lumina podul sau camerele de sub acoperiş. LUCRĂRI de arfă (Drum.): Denumire penfru toate lucrările de zidărie, de lemn, metalice, etc., care sunt necesare unei căi oarecare (cale ferată, drum, canal, etc.) şi anume: poduri, viadude, tuneluri, ziduri de sprijin, efc. LUCRU mecanic I. (Fiz., Mec.); Produsul dintre mărimea unei forţe şi a deplasării puncfului asupra căruia lucrează această forţă, când deplasarea se face pe direcţia forţei. Dacă deplasareanusefaceîn direcţia forţei, ci face cu aceasta un unghiu, lucrul mecanic esie produsul dintre mărimea forţei, a deplasării şi cosinusul acelui unghiu. In sistemul CGS, se măsoară în ergi, iar în sistemul MKSA în kilogram-melri (Kgm). LUCULE. V. Fotosferă. LUDIAN (Geo/.): Etajul superior al Eocenului. LUMÂNARE (Fiz.): Unitate de măsură a intensităţii unui izvor luminos. Se fojoseşte unitatea numită : . ~ internaţională (Fiz.): Valoare fixată prin acord internaţional pentru unitatea de intensitate luminoasă. ^ metrică (Fiz.): Unitate de măsură a intensităţii de iluminare; iluminarea produsă de un izvor de lumină de 1 lumânare internaţionala pe o suprafaţă aşezată la o distanţă de 1 metru de izvorul de lumină. LUMÂNĂRI 282 LUNII, ORBITA • LUMÂNĂRI (Consfr.):. Elemente | ale unei sonete, -formate din două grinzi de lemn sau fiare profilate, aşezate vertical la mică distanfă una de alta; înfre ele se mişcă o parte ieşindă a berbecului, con-ducându-i astfel mişcarea de cădere pe capătul pilotului. LUMEN (Fiz.): Fluxul luminos care cade asupra unui centimetru pătrat-al suprafeţei interne a unei sfere cu raza de un centimetru, în centrul căreia este aşezat un izvor de lumină de o lumânare. ^-secundă (Fiz.): Unitate de can-, titate de lumină, care esfe dată de produsul dintre unitatea de flux luminos (lumenul) şi unitatea de timp (secunda). LUMINĂ (Consfr.): Distanfa liberă înfre fefele interioare' a două reazime consecutive (la grinzi, bolfi, arce, etc.). ~ electrică (Elf.): Lumină produsă cu ajutorul electricităţii; poate fi obţinută prin efectul încălzirii unui fir (filament) de către, un qurenf electric, printr'un arc electric sau prin trecerea electricităţi prin gaze sau vapori (lampa cu mercur). ~ monocromafică (Fiz.): Lumină formată din vibrafii de aceeaşi sau de aproape aceeaşi frecvenţă; esfe o lumină de o singură coloare. LUMINARE pe fond negru (Fiz.): Dispozitiv folosit în microscopie, prin care obiectele transparente sau necolorate sunt făcute să apară ca. particule strălucitoare pe un fond negru. |- LUMINESCENŢĂ (Fiz.): Calitate a unui corp care are proprietatea de a emite radiaţii de lumină,, spre deosebire de corpul iluminat, care reflectă lumina primită dela o sursă exterioară. LUNA (Asfr.): Astru opac, luminat de Soare, satelif al Pământului, care ^e învârteşte în jurul acestuia. LUNĂ (Gen.): Intervalul de timp corespunzător revoluţiei Lunii în jurul Pământului; se .deosebesc: — lună siderală (27 zile, 7 ore, 43 minute şi 11,55 sec.); — /lună tropicală sau periodică (mai mică decât precedenta cu 7 sec.); — lună solară (30 zile, 10 ore, 29 minute şi 4 sec.); — lună calendaristică; lună anormală; lună sino-dică, lună zodiacală; lună civilă. . LUNAŢIE '(Asfr.): Revoluţia, numită sinodică, a Lunii, adică intervalul de fimp'~hecesar acestui astru pentru a reveni la o aceeaşi fază; intervalul de timp dela o Lună nouă până la alta este egal cu 2^9 zile, 12 ore, 44 minute şi 3 secunde. LUNII, depărtarea ~ (Asfr.): Depărtarea Lunii de Pământ este de aproximativ 384000 km; această distanţă esfe străbătută de o rază luminoasă într'o secundă şi un sfert fazele ~ (Asfr.): Aspectele sub care apare Luna în mişcarea ei în jurul Pământului; ' cele mai caracteristice sunt: I) Lună nouă (invizibilă); II) primul pătrar al Lunii; III) Lună plină (disc ccynplet circular); IV) al doilea pătrar al Lunii. orbita ~ (Asfr.): Orbita Lunii esfe traiectoria pe care o LUNII, REVOLUŢIA 283 LUNETĂ parcurge în mişcarea ei în jurul Pământului; are forma unei elipse, a cărei axă mare se numeşte linia apsizilor; - extremitatea ei cea mai. ' apropiată' de Pământ se numeşte' perigeu; extremitatea ei cea mai •îndepărtată de Pământ' se numeşte apogeu. 1 LUNII, revolufia siderală a ~ (Asfr.): Intervalul de timp necesar 'Lunii pentru ca, pornind dintr'un punct ai orbitei sale, să revină la ■ acelaşi punct; durata revolufiei siderale este de 27 zile, 7 ore, 43 minute. şi 11,55 secunde. ^ • • . rotaţia . ~ .-(Asfr.): Luna are -o mişcare de rotafie uniformă în jurul axei sale, având o ■ vitesa . de ■ 4,5 m/sec pentru un punct de pe -ecuatorul ei. . * LUNCĂ (Gen .): Regiune joasă carie-mărgineşte albia unui curs. de apă, caracterizată prin soluri aluvionare, altitudini joase, vegetafie arborescentă ,şi ierboasă de apă (sălcii, plopi, etc.). LUNECARE (Rez. maf.): Deplasarea a două corpuri unul fa[ă de altul (respectiv a două porjiuni ale unui'corp una fafă de cealaltă), . care rămân mereu în atingere.-' LUNETĂ 1. (Fiz.): Instrument optic cu ajutorul căruia se pot vedea, .în' imagini mărite şi apropiate, obiecte situate la o depărtare foarte mare de observator şi deci invizibile cu ochiul liber sau greu şi confuz vizibile. Luneta are ur- - matoarele părfi principale: obiectiv, ocular şi reticular. — 2. (Tehn.): Piesă fixată pe un strung şi care serveşte la susţinerea pieselor-ce se strunjesc, când acestea au o lungime mai mare. ~ analitică. V. Analitic. ~ astronomică (Fiz.): Luneta întrebuinţată în observafiile astronomice, care dă o imagine:; mărită a corpurilor cereşti situate la o depărtare Jparfe mare, .invizibile sau •greu vizibile cu ochiul liber. Imaginea produsă este răsturnată fafă de corpul observat. . ~ cu prisme'(Fiz.): Lunetă -înzestrată. cu. un sistem , de "prisme aşezat între obiectiv şi ocular, sistem care are scopul de a răsturna imaginea produsă de obiectiv şi de a permite observatorului să primească imaginea neinversată a obiectului de cercetat. ~ a lui Galilei (Fiz.): Lunetă terestră, care are drept ocular o lentila divergentă. - . ~ meridiană (Fiz.);\ Lunetă astror nomică care se poate- roti numai în planul meridian, fiind mobilă numai în jurul unei axe orizontale. Serveşte la observarea1 trecerii unei stele la meridian.. ■ . > " ~ panoramică (Fiz.): Lunetă terestră cu ajutorul . căreia se examinează puncte şi obiecte îndepărtate, -peizaje panoramice, \de -pe puncte de observafie amenajate pe pozifii dominante (turnuri de observare, vârfuri de munfi, etc.). ^ sfadimetrică (Fiz.): Lunetă terestră care are un dispozitiv reticular situat între, obiecliv şi ocular; re-ticulul acestui dispozitiv este format "din trei fire orizontale, numite fire stadimetrice (două fire simetric aşezate fafă de firul orizontal central) LUNETĂ 284 LUXFER cuprinzând înfre ele o anumită depărtare, prin intermediul căreia se poate efectua indirect .determinarea distanţelor terestre citite pe stadia care le limitează. LUNETĂtelemetrică (Tehn.): Lunetă specială, analitică, cu două oculare, cu ajutorul căreia se citescdirect distanţele la punctele observate la distanţe mari. ~ terestră (Tehn.): Lunetă care măreşte şi apropie imaginea obiectelor -'situate la depărtări foarte mari faţă de observator, care are un dispozitiv cu ajutorul căruia se obţine imaginea dreaptă a obiectului privit,. ~ topografică (Tehn.): Lunetă constituită din trei tuburi telescopice situate pe aceeaşi axă şi anume: tubul ocular, tubul reficular şi tubul obiectiv; această lunetă consfitue partea principală a feodolitelor folosite în măsurătorile topografice. LUNGIME (Mat.): Lungimea unui corp esfe distanţa dinfre capetele lui. ~ a stâlpului (Consfr.): - Lungimea unui stâlp măsurată între axele a două planşee sau legături consecutive. ~ de flambaj (Rez. maf.): Depărtarea .dintre două puncte ale unei bare supuse la flambaj, măsurată de-a-lungul unei fibre a barei de lungime constantă, acolo unde se schimbă curbura fibrei. ~ de undă (El.): Distanţa dintre fazele corespunzătoare (v. Fază) a două unde consecutive; astfel, lungimea de undă a undelor formate pe suprafaţa apei poate fi | măsurată ca distanţa dela creasta unei unde la creasta undei învecinate. Este egală cu vitesa împărţită la frecvenţă. Esfe distanţa la care se propagă o undă în intervalul de o perioadă. LUNGIRE (Rez. maf.): /.'Gâtul între cantitatea cu care s'a lungit a bară sub acţiunea unei-forţe şi lungimea ei iniţială. 2. Deformaţie care constă în variaţia Iun-, gimii. LUNURĂ (Si/v,): Anomalie (ne-regularitate) caracteristică în creşterea masei luminoase a stejarului. LUPĂ (Fiz.): Lentilă convergentă specială,' folosită la examinarea obiectelor foarfe mici care se văd greu cu ochiul liber. LUT argilos (Agr.): Varietate de argilă compactă, lipsită de . calcar şi nisip, dar bogată în coloizi, care îi dau o tenacitate mare. LUTEŢIAN (Geol.);-Etajul inferior al Eocenului. LUTEŢIU (Chim.): Lu. Element; gr. af. 175,0; nr. at. 71. V. Pământuri rare. LUX (Fiz.): Iluminarea unei suprafeţe de un metru pătrat, care primeşte un flux- de un lumen uniform repartizat. LUXFER (Consfr,): Placă de sticlă, groasă, nestrăvezie; e rezistentă, de forme variate, în suprafaţă de cca 100 cm2 până'Ia 600 cm2; e folosită în construcţii penfru a fi montată în pardoseală sau în pereţi, permiţând astfel trecerea luminii. MACADAM 285 MACAZ MACADAM (Drum.): . îmbrăcăminte rutieră semipermanenţă, constând din aşternerea de straturi de piatră spartă de dimensiuni din ce în ce mai mici şi din comprimarea-cu cilindrul compresor. Sortul de/ piatră folosit pentru rezistentă este cel de dimensiunea 40—60 mm sau 35 — 55 mm. ~ asfalfic (Drum.): Macadam bi-■tuminos, la executarea căruia se foloseşte bitum asfaltic. bifuminos (Drum.): îmbrăcăminte rutieră semipermanenţă, executată ca un macadam obişnuit, dar la care, în timpul cilindrării, se stropeşte cu bitum, care are rolul de a lega pietrele. ~ gudronat (Drum.): Macadam bituminos, la. executarea căruia se foloseşte gudron. ' ~ ordinar (Drum.): Îmbrăcăminte .rutieră semipermanenţă, executată ca un macadam la. care, după o 'cilindrare uscată, se cilindrează umed şi apoi .şe aşterne un strat de protecţie de cca 2 cm de sa-* vură sau de nisip ; praful de piatră rezultat în timpul- cilindrării, cum şi savura sau nisipul, formează cu apa lianful macadamului.- , MACARA (Tehn.): Maşină de ridicat, care poate fi acfionată manual său mecanic. Cele mecanice -sunt fie fixe, îri care caz pof avea-braf de ridicare, care se poate roti sau nu, fie mobile, în care caz pol avea un braţ de ridicare sau - un cărucior.; ~ cu electromagnet (Tehn.): Macara pentru ridicat piese de aliaje de fier cu ajutorul unui elec-fromagnet. ~ cu placă turnantă (Tehn.): Macara cu coloana (stâlpul) fixată pe. o placă ce se ; poate învârti. Are un braţ de ridicat, care e.echilibrat de o contragreutate. . ' ~ Derrick (Tehn;): 'Macara al cărej braţ de ridicat este fixat în placa învârtitoare şi care este sus-, ţinut şi manevrat prin cablurile ce irec peste vârful piciorului (stâlpului), (care este . şi el fixat în placă). ' : , ~ -funicular (Tehn.): Macara care are un cărucior cu dispozitive de ridicat, cărucior care se deplasează pe un cablu . susţinut de stâlpi ; e folosită în special penfru a transporta materiale deasupra unei văi (la construcţia de baraje, eter). ~ rulantă (tehn.):. Macara care se poate deplasa pe şine (în halele industriale) ; uneori se deplasează pe o singură şină, plasată lângă un perete.-~ turnantă (Tehn.) : Macara , cu stâlp fix, în jurul căruia se roteşte braţul în conso'lă. MACAZ- (Tehn.) .' Dispozitiv care serveşte la îndrumarea unui tren sau a unui tramvaiu de pe o cale pe alta ; este format din două ace şi din - mecanismul de acţionare, care poate fi. manual sau mecanic. aerian (tehn.): Dispozitiv care se montează pe firul aerian electric, pentru a permite unui troleibus MACHETĂ 286 MAGNETISM sau unui framvaiu cu priză de curent prin rotifă, de a trece de pe o cale pe alta. MACHETĂ (Tehn.): Obiect care reprezintă, la scară redusă, o piesă, o maşină, o clădire, o lucrare de artă, etc. Machetele se execută penfru a fi puse la încercări tehnice, pentru a fi studiate din punct de vedere estetic, sau pentru a fi folosite ca obiecte decorative. MĂCINARE (Tehn.): Operafiunea de mărunfire prin care se transformă fragmentele unor substanfe solide sau seminfele, în pulbere fină sau în făină, cu ajutorul unor mori. MĂCINIŞ (Agr.): Produsele rezultate din măcinarea grâului sau a altor cereale (ex. : făina, uruiăla, tărâfe, etc.). MACLĂ'(Minera/.): Grup de două cristale alipite Sau întrepătrunse, aflate într'o pozifie simetrică unul fafă de celălalt. MACRO- (Gen.): Prefix având semnificajia de „mare" sau „foarte mare". MACROSCOPIE (Tehn.): Examinarea suprafefe'1 unei piese cu ochiul liber, sau cu o lupă de mărire mică. MACROSTRUCTURĂ (Gen.): Structura unei piese, a .unui material, a unui corp, etc. aşa cum apare văzută de ochiul liber sau la o mărire cu lupa (care măreşte până la cca de 20 ori). MACROSEISME (Geol.): Cutremure de pământ, dela cele mai uşoare simfite de om, până la cele catastrofale. MAGMĂ (Geol.): Masele fluide născute în interiorul Pământului sub formă de.topifuri şi care, prin întărire, formează roce eruptive. După compozifia lor, magmele pot fi acide, intermediare sau bazice. . MAGNALIU (Mefl.): Aliaj uşor de» aluminiu cu 2 — 10% magneziu. Are gr. sp. 2,5. Este folosit în industria aeronautică. MAGNET (Fiz.): Corp care poate atrage obiecte de fier. Magneţii pot fi : permanenţi sau., temporari. Electromagnefi sunt magnefii produşi prin ac{iunea curentului electric care frece printr'un fir depănat pe corpul magnetului. MAGNETISM (Fiz.): 1. Proprietatea pe care o au subsfanfele magnetice de a atrage fierul. — 2. Ştiinfa despre fenomenele magnetice. ~ permanent (Fiz.): Proprietăţi magnetice pe care le posedă unele substanfe (în special ofelul), fără să se afle sub influenfa unui câmp electric sau magnetic extern.’ ~ temporar (Fiz.): MagnetismiţJ pe care îl posedă yn corp numai 'datorită prezenfei sale într'un câmp magnetic şi pe care îl pierde când acel câmp este îndepărtat. terestru (Magnf.): Câmpul magnetic datorit Pământului, a cărui intensitate variază după loc şi timp. Acest câmp are' proprietăţile unui Câmp care ar fi produs de un magnet puternic situat în centrul Pământului şi având exfremităfile îndepărtate aproximativ spre Nord şi Sud. Un ac magnetizat, atârnat astfel încât să se poată roti liber MAGNETIT 287 MAIA în orice plan, se îndreaptă cu vârfurile sale . spre . polii magnetici nordic şi sudic ai Părftântului. şi formează un unghiu cu orizontala - (înclinaţia magnetică). Planul; vertical care trece prijv axa unuKac magnetic este numit meridian magnetic şi se defineşte ca planul vertical care cuprinde direcţia câmpului magnetic al Pământului. V MAGNETIT (Mineral,):..FesOţ natural, confinând 72,40%, fier. Este unul din cele mai importante minereuri de fier. MAGNETIZARE (Magnf.) : Operaţiune prin care se dă unui material feronhagnetic ; proprietăţi de magnet. MAGNETOMETRU (Magnf.).' Instrument folosit penfru compararea intensităţii câmpurilor magnetice şj a mişcărilor, datorite magnetismului. E compus dintr'un magnet scurt, cu un indicator lung, nemagnetic, în unghiu drept cu . magnetul , şi care se poate roti în jurul punctului în care este fixat de magnet. Indicatorul se roteşte pe un cadran gradat, permifând astfel măsurarea deviafiilor magnetului; MAGNETOU (Tehn,): Maşină magnefoeiecfrică care transformă energia mecanică în energie-electrică, folosind un magnet .permanent pentru producerea câmpului magnetic. ~ de. aprindere (Tehn.): • Mag-netou care alimentează cu curent bujiile unui motor cu ardere internă. V MAGNEZIE (Chim.): Oxid de , magneziu, MgO. Magnezia , albă folosită, în Farmacie este Carbonat bazic de magneziu. Magnezia lichidă este o soluţie de bicarbonat-de magneziu. MAGNEZIT (Mineraf.): Carbonat de magneziu. Este un minereu de magneziu. Magneziul este materia . primă pentru, fabricarea produselor suprarefracfare magnezitice (care pot avea până la 42 Con-Segeri = CS). - MAGNEZIU' (Chim.): Element; gh, at. 24, 32 ; . nr. at., 12. Metal uşor, alb-argintiu. Are p. t. 600°C şi gr. sp. 1,75. Arde în aer cu o flacără foarte luminoasă, formând oxid de magneziu (MgO). Se găseşte în stare naturală sub formă de magnezif (MgCOs), dolomit (MgC03-CaC03), carnalii (KCi-MgCI2-6H20). Se prepară prin ■ electroliza carnalitului topit. Este folosit la fabricarea aliajelor uşoare, în fotografie, în semnalizare, etc. .. MAGNON (Mef/.): Aliaj de nichel cu cca 5°/0 mangan ; e folosit pentru fabricarea ^de rezistenţe electrice. , MĂGURĂ (Gen.): 1. Munte mai mic, izolat (Ex. : Măgura Codlei). — 2. Deal înalt, izolat şi lung, având spinarea lată, în1'formă de platou, „şi care pătrunde în regiu- ■ nea câmpiei (Ex.: Măgura Odobeşti-lor). MAHON (Sifv.): Lemnul produs de un arbore tropical -(Swietenia mahagony), având coloarea roşie-gălbuie; e foarte dur; se foloseşte la confecţionarea mobilei de preţ. MAIA (Ind. alim.): Substanţă folosită pentru fermentaţie (Ex.: făină MAIE 288 MANDRĂ cu apa în care s'au desvoltaf mi-) croorganisme utile fermentaţiei, formând drojdia, etc.). MAIE (Ind.): Piuă de postav. MAILLECHORT (Metl.): Denumire pentru o serie de aliaje, de cupru, nichel şi zinc, în proporţii diferite; au rezistenţă mecanică ridicată, sunt maleabile şi cu- cât au mai mult nichel cu atât sunt mai greu alterabile. Sunf folosite la turnarea de supape, robinete, la fabricarea aparatelor de precizie, a tacâmurilor, etc. MA.IU (Consfr.); Instrument, acţionat manual sau mecanic, folosit pentru îndesarea sau pentru comprimarea betoanelo'r, a terasamen-telor, a pavelelor, etc. Maiul de mână e format dintr'o bucată de lemn uşor tronconica şi are un papuc de fier în partea de jos. MAJĂ 1. (Consfr.): Legătură sau pachet. Denumire înlrebuinţatâ mai ales la tablă. — 2. (Ind. făr.): Măsura de cca 100 kg folosită penlru sare (în Transilvania şi Bucovina). MAJUSCULE (Arfe gr.): Literele mari din alfabet. MÂL (Geo/.): Material format din particule foarte fine, în principal de argilă, cuarţ sau calcar, îmbibate cu apă. MALA (Tehn.): Unealtă a zidarului servind la netezirea mortarului pe perelele zidit. MALACHIT (Mineral.): Carbonat de cupru bazic cu 57,4°/0 Cu. E unul din cele mai importante minereuri de cupru. Se întrebuinţează la confecţionarea unor obiecte de lux, penfrucă are o coloare verde de smaragd şi luciu st dos. MALAXARE (Tehn.); Operaţiunea de a amesteca unu sau' mai multe produse într'un malaxor. MALAXOR (Tehn.); Aparat format dintr'un recipient, în care sunt introduse diverse materiale sub formă de pulbere sau de paste, penfru a fi amestecate şi omogeneiza-te prin rotire sau agitare. . MALEABILITATE (Met!.): 1. Proprietatea metalelor şi a aliajelor, ca, sub acţiunea unor forţe exterioare, sa se deformeze fără a se fisura;- deformarea se. poate face prin forjare, laminare, trefilare, etc. — 2. Proprietatea unui -material, în special a unui metal, de a putea fi prelucrat în foi subţiri. . MALM (Geol.): Partea superioară a Jurasicului; esfe împărţită în patru etaje geologice. MALŢ (Chim.): Colţul bobului.de orz încolţit, încălzit şi uscat. MALTAZĂ (Chim.): Enzimă conţinută în drojdia de bere şi în alte organisme, care, prin hidroliză, transformă maltoza (zahăr de malţ) în glucoză. MALTIFICARE (Ind. alim.): Operaţiunea prin care orzul sau alte cşreale se transformă în malţ. MALTOZĂ (Chim.); C12H22O11. Zahăr dur, cristalizat, solubil, mai puţin dulce decât zaharoza. Se formează în malţ prin acţiunea enzi-mei numite diastază, asupra amidonului. ( = Zahăr de malţ). : MANDRĂ (Pisc.): Dispozitiv format din coteţe ds prins peşte în regiunea bălţilor cu stuf. MANDRINĂ 289 .MANOMETRU • < MANDRINĂ L (Tehn.): Dispozitiv ]. pentru strângerea piesei în păpuşa strungului, spre a-i da mişcarea de rotafie; . strângerea se poate face prin bacuri, prin şuruburi, prin-tr'an dispozitiv, electromagnetic, etc. 2. (Ale/f.); Aparat penfru .'" •fixarea etanşă a ţevilor în locaşurile ' lor, la căldările tubulare, la pre-. încălzitoarele tubulare, etc. ~ a fevilor (Metl.);. Operaţiunea de etanşare a îmbinării ţevilor cu o placă. , ■; •MANETĂ’ (Tehn.): 'Pârghie care se acţionează cu mâna. , • MANETON (Tehn.): Partea cilindrică a cotului unui arbore, -paralelă cu axul de rotaţie, pe care se sprijină lagărul-'piesei. c'are . preia sau care imprimă mişcarea” arborelui (de obiceiu capul bielei). MANGAL (Ind. lemn.): Cărbune de lemn, produs pe cale arti- - ficială. MANGAN (Chim.): Mn. Etement; ; gr. at. 54i93; nr. at. 25. Metal alb-,. roşiatic, dur, sfărâmicios. Are gr. sp. 8,0 şi p. t. 1207° C. In natură se găseşte sub" forma de piroluzit (bioxid de mangan; Mn02). Se prepară prin' reducerea piroluzitului cu carbon sau cu aluminiu. E folosit în numeroase aliaje. MANGANIN (Mefl.): Aliaj de cupru cu cca 12% mangan şi 4% nichel; e folosit pentru fabricarea de rezistenţe electrice.' MANGANIT. (Mineral.); Oxid 'hi-^ dratat de mangan natural. Este un —-minereu de mangan. MANGANOCONIOZĂ (Ig. ind.): Boală, provocată de praful de mangan; apare la muncitorii'din industriile^ care se ocupă cu extragerea, măcinarea şi transportul manganu-lui, din industria bateriilor electrice ; pentru lanterne, din industria oţelurilor fine şi a electrozilor speciali penfru electroliză; MANIABIL' (Av.): Calitatea unui avion de a răspunde sigur, uşor şi repede la comenzile pilotului. MANILA (Ind. fexf.): Fibră textilă extrasa din frunzele plantei Musa textilis, ‘un gen de cânepă care creşte în insulele Oceanului Pacific şi ale Oceanului Indian. MANIVELĂ. (Tehn.): Piesă de forma uriei bare, montată pe- un. arbore, acuplată de tija pistonului prin intermediul bielei şi care transformă. mişcarea rectilinie -r-în . mişcare rotativă. (sau invers). MANLOH. V. Gură de om. MANOMETRU (Fiz.): Instrument de măsurare a presiunii gazelor sau a vaporilor, ' : . Bourdon (Fiz.): Manometru metalic pentru măsurarea presiunii cazanelor cu abur, etc. E bazat pe tendinţa pe care o are un tub curb, de a-şi modifica, curbura, când e supus unei presiuni interne. ~ cu mercur (Fiz.): Instrument de măsurare a presiunii atmosferice, ’ format, în-principiu, dintr'un tub în formă- de U, conţinând mercur. Diferenţa de nivel a mereu--rului din cele două braţe ale sale reprezintă diferenţa dintre presiunile / - ..19 ■ MANSARDĂ 290 MARCATOR exercitate asupra fiecăruia dintre j bra}e. Un capăt al tubului este legat cu vasul a cărui presiune internă trebue măsurată; celălalt capăt este fie deschis, fie închis. Dacă este deschis, presiunea ce se exercită asupra coloanei de mercur pe care o conţine este egală-cu presiunea atmosferică; Diferenja de nivel între cele două coloane, exprimată în milimetri, arată cu cât presiunea din inferiorul vasului esfe mai mare sau mai mică decât presiunea atmosferică. Când capătul liber al manometrului este închis, el. conţine, în spajiul rămas neocupat de mercur, o anumită cantitate de gaz; presiunea' poate fi evaluată după modificările de volum ale acestui • gaz. MANSARDĂ (Consfr.): Cameră amenajată sub acoperiş, cu tavanul înclinat după . panta acoperişului. MANŞON (Tehn.); 1*. Piesă detaşabilă care se aplică peste locul de împreunare a două tuburi, cu scopul de a proteja împreunarea. — 2. Piesă detaşabilă, care serveşte la împreunarea a două tuburi. ~ de întindere (Tehn.): Aparat, de forma unui manşon, folosit la reglarea tracţiunii unor fire sau a unor cabluri. MANTISĂ (Maf.); Partea zecimală a unui logaritm. MANUAL (Arfe gr.); Carte în care sunt expuse strâns şi sistematic părţi principale ale unei ştiinfe sau ale unei discipline tehnice şi care poate fi uşor manipulată. MANUFACTURĂ (Tehn.): întreprindere industrială de proporţii relativ mari, în care confecţionarea mărfurilor se execută, în principal, cu mâna. MAPĂ cadastrală (Tehn.): Plar. grafic care redă forma geometrică a uneia sau a mai multor parcele cadastrale şi care este redactat la scări cuprinse între 1 :500 şi 1:5000. MAPAMOND (Gen.): Hartă plană reprezentând globul terestru, divizat în cele două emisfere vestică şi estică şi care redă în mod convenţional continentele şi apele Pământului. MARAMĂ (Ind. fexf.): Legătură de cap pe care o poartă sătencele, putând fi de pânză albă sau brodată. MARCĂ stereoscopică (Fofo-g ram.): Dispozitiv în interiorul aparatelor aerocartografice, folosii ca indice penfru determinarea vizelor de trasare de linii sau de puncte, la aparat. MARCAREA animalelor (Zoof.): Individualizarea animalelor alese pentru reproducţie în operaţia de selecţie. Se întrebuinţează pentru aceasta mărcile metalice şi tatuajul, aplicate la ureche. MARCASIT (Mineral.): Sulfura de fier, naturală. Este un minereu de fier pufin important. MARCATOR (Agr.):’ Macină întrebuinţată Ia fixarea locurilor unde vor fi cuiburile de însămânjare. Se trasează rânduri în lungul şi în latul MĂRCI AVANTI 291 MĂRIRE ogorului,, punctele de întretăiere fiind locurile cuiburilor.. MARCiAVANTI (Consfr.): Dispozitiv format dintr'un număr de dulapi prinşi între ei, care este folosit la construcfia tunelurilor pentru susţinerea acoperişului, pe măsură ce înaintează săpătura. MARCOTĂ (Agr.): 1. Lăstar de 1—2 ani, rezultat dela baza unei plante şi înrădăcinat prin muşuroire sau- îngropare în pământ. — 2; Plantă obţinută pe cale vegetativă prin marcotaj. MARCOTAJ (Agr.): Procedeu de înmulţire vegetativă care constă în producerea unei plante noi prin înrădăcinarea unui lăstar ataşat încă de planta-mamă, prin îngroparea în pământ a unei porfiuni din lăstar. /v şerpuitor (Agr.): Marcotaj prin care . lăstarul esfe de mai multe ori curbat, convexitătile (curburile) inferioare fiind îngropate în pământ, iar cele superioare rămânând deasupra solului; cele dintâi emit. rădăcini, iar cele superioare dau lăsr tari; toamna se. separă câte o porţiune cu rădăcină şi lăstar. prin muşuroire (Agr.): Marcotaj prin care tofi lăstarii unei plante sunt muşuroifi la bază, cu pământ şi se înrădăcinează pe porţiunea lor îngropată; se aplică la gutui şi. la măr. • MAREE (Gen.): Ridicarea şi co-borîrea alternativă a nivelului apei ‘ mării, în general. de două ori pe zi, cauzată de' atracţia ' Lunii şi a Soarelui şi de rotaţia Pământului în jurul axei sale (= Flux şi Reflux). 1 MAREGRAF. V. Mareometru înregistrator. , MAREOMETRU (Tehn.): Aparat cu ajutorul căruia se determină nivelul mijlociu al unei mări sau al unui ocean. MARGARINĂ (Chim..): Aliment înlocuitor al untului, preparat din uleiuri şi. grăsimi, vegetale şi animale, purificate, la care se adaugă lapte. Prin 'fermentarea produsă de anumite bacterii, produsul capătă uri gust asemănător cu cel al • untului. Se adaugă produsului fermentat vitaminele A şi D, cum şi materii colorante care îi . dau coloarea untului. , MĂRGĂRITAR (Constr.):, Pietriş cu dimensiuni cuprinse între 3 şi 20 mm, folosit în special la prepararea asfaltului şi - la aşternerea pe alei. ' MĂRGELUIRE (Agr.): Defect de desvoltare ce se manifestă, la vita de vie, prin desvoltarea pe acelaşi ciorchine a unor. boabe de mărimi diferite, unele crescute normal, iar altele mici. MARGINI (Ind. lemn.): Scânduri subfiri cu marginea neregulată, care se obţin la fasonarea buştenilor. MĂRIMI invers proporţionale (Mat.): Două mărimi care; variază în acelaşi timp, produsul lor rămânând constant, ~ proporţionale (Mat.): Două •. mărimi care variază în acelaşi timp, câtul lor rămânând constant. • MĂRIRE 1. (Fiz,): Raportul dintre mărimea, lineară a unei imagini şi mărimea lineară a obiectului ob-. servat prinlr'un sistem optic. — MARMELADĂ 292 MASĂ 2. (Foto.): Operafiunea producerii unei copii pozitive (sau a unei fotografii) mai mari decât negativul după care se execută, folosindu-se în acest scop un aparat de mărit. MARMELADĂ (ind .alim.): Produs alimenfar, obţinut prin fierberea fructelor proaspete, sfărâmate în prealabil, cu adaus de zahăr. MARMORĂ (Consfr.).- Varietate naturală de carbonat de calciu. E o rocă complet cristalizată, de coloare variată (dela alb până la negru), care se taie şi se Justrueşte relativ uşor; e folosită în lucrări de ornamentare a construcţiilor. MAROCHIN (Ind. piei.): Fel de piele fină, fabricată prin tăbăcirea pieilor de capră, de oaie sau de vitei, cu extractul unui produs special (numit Sumach), şi care capătă un aspect lucios cu fafa grăun-toasă, măruntă şi rezistentă. MARŞRUT (Tehn.): 1. Metodă de lucru la mai multe maşini, care impune controlul acestora într’o anumită ordine, dinainte stabilită, care nu poate fi modificată. — 2. Mersul unui tren de marfă cu parcurs lung, care nu lasă şi nici nu ia vagoane din vreo stafie de pe parcurs. • MARTAC (Gen.)’: 1. Căprior care serveşte la construirea învelişului unui bordeiu. — 2. Par. MARTENSITĂ (Mefl.): Constituent foarte dur al . otelului. Se, obţine prin călirea bruscă a ofelului. MARTOR, parcelă ~ (Agr.)t Parcela care serveşte drept com-parajie pentru parcelelecomparative dintr'o, experienţă de câmp. Parcela martor are totdeauna îngrijirea obişnuită a culturilor din regiune, spre a se putea vedea mai bine diferenţa între această parcelă şi celelalte cărora li se aplică vreun nou siştem de lucru sau se experimentează vreun soiu nou de sămânţă. MASĂ (F/z.): Mărime caracte-.. ristică penfru un corp, dată de câ-tul dintre greutatea corpului şi acceleraţia pe care o are într'o .mişcare de cădere liberă în vid. activă (Chim.): Concentrata moleculară a substanţelor dintr’un sistem chimic. ~ cu impulsii (Mine): Masă dfe concentrare, care lucrează prin impulsii. ~ cu pânză (Mine):' Masă de concentrare fixă, acoperită cu o pânza aspră, având o mică înclinare astfel potrivită, încât să retină granulele cu greutate specifică mai mare. de alegere (Mine): Masă pe care se aduc produsele miniere brute, pentru ca lucrătorii să aleagă substanţele utile de cele sterile. De obiceiu masele sunt circulare,, rotative, dar pot fi şi fixe. ~ de amalgamare (Mine): Masă de lemn, pufin înclinată, acoperită cu o placă de cupru amalgamată -la suprafaţă. E folosita pentru a trece pe "suprafaţa ei minereul de aur, fin măcinat, objinându-se amalgamarea particulelor de aur. Mesele pot fi. fixe' sau oscilante. . ~ de concentrare (Mîne): Masă folosită pentru concentrarea mine- MASĂ 293 MAŞINĂ reurilor, adică pentru separarea lor de substanţele sterile şi după specii minerale, după ce au fost fin măcinate (sub 1—2 mm). (— Masă de spălare). MASĂ de spălare V. Masă de concentrare. ~ magnetică (Fiz.): Raportul, dintre forfa care se exercită asupra unui pol magnetic şi câmpul în care este •plasat. Masa‘ magnetică este o mărime fictivă utilizată în calcule. ~ oscilantă (Mine): Masă de concentrare care are o mişcărede oscilaţie, astfel încât granulele fiind supuse la două mişcări (cea de antrenare a apei şi cea oscilantă a mesei), se separă mai uşor şi mai bine. : ~ plastică (Ch/'m.): Produs chimic care poate fi modelat prin acţiunea căldurii sau a presiunii. De ex. bachelita poate fi modelată •prin acţiunea ambilor agenfi (pre-' siune şi căldură). . , . ~ pneumatică' (Mirle): Aparat ,ca o masă de: concentrare, folosit la separarea cărbunilor de substanţele sterile, într'uri curent de aer care străbate ochiurile ciurului , pe care se află cărbunele. ~ vibratoare.' V. Masă cu impulsii. • MASCĂ de gaze (Tehn.): Aparat penfru protejarea fetei- şi a a-paratului respirator, contra gazelor otrăvitoare. înainte de a fi inspiraţi aerul străbate un strat de cărbune . activ, care' absoarbe vaporii otrăvitori, cum şi un filtru de pânză sau de alt material, care opreşte particulele solide. (= Mască filtrantă).': . MASICOT (Chim.): Varietate de oxid de plumb (PbO). Praf galben. MAŞINĂ (M?.): 1. Sistem de corpuri solide cu mişcare unul fafă • de celălalt, care transformă un fel de energie în alta", dintre care una : frebue să fie energie mecanică. Ma-, şina se numeşte generator pentru forma de energie pe care-o produce, şi jnotor pentru cea pe care o primeşte; numirea se dă însă totdeauna după ' forma de energie diferită de cea mecanică ' (ex.: pompa e un generator hidraulic, iar turbina de apă e un motor hidraulic; la fel, generator electric şi motor electric). Acestea sunt maşini de forjă. — - 2. Sistem de corpuri solide cu mişcare unul fată de celălalt, care efectuează lucru mecanic utilizabil în- industrie-şi agricultură. Acestea sunt, maşini de lucru. : • • ~ asincronă (Elf.): Maşină.electrică de curent alternativ, ale cărei tensiuni electromotoare induse au o frecventă care nue proporţională •cii turaţia rotorului; Există generatoare asincrone şi motoare asincrone. ~ auxiliară (Tehn,): Maşină care îndeplineşte diverse funcţiuni în legătură cu bunul mers al unei instalaţii industriale. ~ cu abur (M?.): Maşină care foloseşte aburul ca agent motor. Prima maşină cu abur din lume pentru nevoile uzinelor, a fost in7 ventată şi construită de tehnicianul rus Ivan Ivanovici Polzunov. V MAŞINĂ 294 MĂSURAREA MAŞiNĂ cu dublu efect {Mş.): | Maşină cu abur în care-aburul aer | ţionează alfernativ pe ambele feje ale pistonului. ~ cu expansiune multiplă (Mş.): Maşină cu abur cu mai mulţi cilin-'-dri, în care aburul se destinde în trepte, trecând dintr'un cilindru în altul. .. , ~ de calculat (Tehn.): Dispozk tiv de calculat cu. ajutorul căruia se efectuează principalele operaţiuni aritmetice (adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea, ,extragerea rădăcinii pătrate, etc.), sau anumite operaţiuni matematice penfru care sunt special construite. .. ~ de copiat (Mefl,); Maşină de / frezat cu care se fasonează automat, după model, piese de diferite forme. . ~ de \extracfie (M/ne): Ansamblul . sistemului care, cu ajutorul . cablurilor de extracţie, asigură mişcarea coliviilor unui put de mină pentru transportarea .materialelor şi a oamenilor. ■ ~ de havaf (Mine): :Maşină de lucru utilizată în exploatările carbonifere, cu ajutorul căreia se taie^ făgaşe sau şanţuri într'un strat de cărbune, cu scopul de a obţine o productivitate mare în operafiunea de excavare. (= Haveuză, Havezor). Maşina de- havat mai poate fi utilizată > şi în masive de’sare, de săruri de potasiu şi . pentru alte minereuri care. nu sunt prea tari. de semănat (Agr.):, Maşină agricolă car.e disfribue sămânţa în mod uniform şi o îngroapă în sol prin răsturnarea brazdelor peste ea. ~ de zeţaj (Mine): Maşină folosită pentru-concentrarea prin zeţaj a minereurilor, şi pentru separarea cărbunilor de steril. Maşina poate fi cu; sită fixă (cu piston, cu propulsie prin aer comprimat sau prin apă sub presiune) sau cu sită mobilă. ' ............. ~ electrică (Elf.): Maşină care transformă energia mecanică a unor corpuri solide în energie electrică (generator electric) sau invers (motor electric). ~ sincronă (Elf.): Maşină electrică de curent alternativ, ale cărei tensiuni electromotoare induse au o frecvenţă proporţională cu turaţia rotorului. Există .generatoare sincrone şi motoare sincrone. ~-unealtă (Metl.): Maşină de lucru cu una sau cu mai multe unelte de prelucrare industrială a materialelor; ex.: maşină de alezat, de găurit, de rabotat, etc. ' MASTIC ; î. (Consfr.): Material de lipit sau de chituit pentru umplerea rosturilor -(îmbinărilor). — 2. (Drum.): Amestec de bitum şi filer în anumite'proporţii (după natura fileruldi), folosit pentru umplerea rosturilor dintre pavele, dintre plan-şeele de beton vibrat, etc. MĂSURAREA distanţelor (Topogr.): Operaţiunea de determinare a lungimii unui aliniament, folosind diferite -metode topografice ca: a) măsurători directe (cu lanţul, etc,); b) măsurători: indirecte (pe cale optică); c) măsurători telemetrice; * d) măsurători fotpgrammetrice, etcv unghiurilor (Teihn)): ' Opera-' ţiunea de determinare a deschiderii MĂSURĂTOARE 295 MATERIALISM unghiulare dintre- două aliniamente orizontale (când se măsoară unghiuri orizontale) sau dintre linii de vizare în planuri verticale (când se măsoară unghiuri verticale).'Se deosebesc: a) măsurători topografice; b) măsurători fotogrammetrice; c) măsurători geodezice: d) măsurători de. laborator. etc. • . MĂSURĂTOARE terestră (Topogr.): Arpentaj. MATĂ (Meii.) Produs intermediar metalurgic, constituit din sul--fură complexă de .mai multe 'metale, în care .se concentrează me-•Jalul a cărui producere se urmăreşte (îri special în cazul cuprului şi al. nichelului).' MÂŢĂ (Mine): 1-.Dispozitiv de siguranţă pentru prinderea unei colivii de mină,.când se rupe cablul. MATARE V. (Ind. fexf.): Operaţiunea pentru înlăturarea luciului la pânzeturi sau la fire de mătase artificială, r- 2. (Tehn.): Operaţiunea de efanşare a rosturilor :dinfre două piese metalice, prin, ciocănite. ' /.< • ,• . MĂTASE acetat (Ch/m.): Fire textile din .acetaf de celuloză, obţinute prin trecerea unei 'Solujii de acetaf de celuloză îri acetonă, prinfr'o filieră. ; ~ naturală .(Chim.): Materie prima texHlă, naturală, secretată de viermele de mătase (Bombyx' mori). ~ viscoză (Chim.) :■ Materie primă textilă obţinută pe cale sin-•tetică. Xanfogenat de.celuloză trans-■format în fir prin trecerea prinfr'o filieră, introdus apoi într'o baie de acid sulfuric diluat şi sulfat de zinc- MATCĂ 1. (Ind. /ăr.):. 1. 'Stupul care a roit. — 2. In albină- rit: regina albinelor. — .2. (Pisc.): -Partea năvodului în care se strâng peştii, când acesta este tras prin apă. —3. t(Topogr.): Albia minoră a unui curs de apă. ‘ • MATEMATICĂ (Gen.): • Ştiinfa teoretică care se ocupă cu studiul mărimilor numerice şi spafiale (adi- : ca al mărimilor aritmetice, algebrice sau geometrice),. cum şi. cu regulile de formare, a grupurilor şi a mulfimilor. ; MATERIALISM (Fi/os.): Concep-' fie 1 ştiinfifică despre lume, care afirmă primordialitatea naturii fafă de spirit, a materiei fafă de gândire. Concepfie progresistă care există din antichitate şi care s'a îmbogăfit cu fiecare nouă ,descoperire a-ştiin-.. felor. Stadiul cel mai. înalt de. des-vbltare este materialismul dialectic şi istoric al lui Marx, Engels', Lenin şi Stalin. .. ~ dialectic (Filos.): Concepfia despre lume a partidului marxist-leninist.' Dă o explicafie. unitară şi generalizată a lumii, care'a revoluţionat întreaga gândire ştiinfi-, fică şi care cuprinde toată bogăfia gândirii omeneşti, din toate domeniile ştiinfei şi culturii, constituind totodată şi un , instrument practic . pentru transformarea revolufionară. â societătii. ;Singura concepfie ştiinţifică despre lume,' deoarece oglindeşte în conştiinfa noastră în mod real, desvolfarea naturii, sociefăfii şi gândirii omeneşti. Cuprinde o metodă: dialectica, şi o teorie: ■ materialismul, create de. Marx şi MATERIALISM 296 M.ATONELE_ Engels, desvoltate de Lenin şi Sfa-lin. Metoda dialectică este metoda de cercetare şj transformare a lumii a concepfiei ma'rxist-leninisfe. Teoria materialistă este latura interpretativă a concepţiei marxist-leni-niste. MATERIALISM isforic (Filos.): Extinderea principiilor materialismului dialectjc asupra studiului vieţii sociale. Desvăluie, pentru prima dată în istorie, factorul determinant âl desvoltării societăţii, al orânduirilor sociale: modul, de producţie şi legile care îl guvernează. Rezolvă în mod ştiinţific problema raportului dintre condiţiile de desvoltare a vieţii materiale şi desvoltarea vieţii spirituale a societăţii, arătând originea şi rolul ideilor, teoriilor şi instituţiilor sociale. Consfitue o armă uriaşă şi uri îndreptar pentru activitatea conştientă, revoluţionară, a clasei 'muncitoare. MATERIALIZA, a ~ (Gen.): Re- • prezentarea materială a unui punct geometric (Ex.: Materializarea unui punct, geodezic printr'o bornă sau •o baliză). ' MATERIE (Filos.): Categoria filosofică ce. desemnează realitatea obiectivă, cunoscută omului prin sensaţiile lui, copiată, fotografiată, ' oglindită de sensaţiile. noastre şi -existentă independent de eler-~ primă. (Gen.) : .Produse' ale naturii, care se transformă, prin procese industriale, în obiecte sau în materiale de întrebuinţat. MATERIEI, constituţia ~ (Fiz.): Materia este alcătuită din mole- | cule cari, penfru acelaşi element sau compus, sunt toate identice între ele. Moleculele sunt compuse ' din unul sau mai mulţi atomi, de acelaşi fel (de acelaşi număr atomic) pentru molecula unui elemerit, şi diferiţi pentru mofecula unui corp compus. Atomii care, în înţeles comun, sunt consideraţi ca cele mai 'mici particule ale materiei, sunt ei înşişi compuşi din particule subatomice încărcate cu electricitate: protoni, neutroni şi electroni. 'Primul care a pus în mod ştiinţific problema structurii materiei, elaborând ideile generale valabile şi astăzi în teoria constituţiei materiei, a fost M. V. Lomonosov, genialul, savant rus al secolului al XVIII-lea. Lomonosov a arătat'că există două feluri de particule: elementele (astăzi atomii) şi corpusculele (astăzi moleculele), primele caracterizând corpurile simple, iar cele din urmă corpurile compuse. El a arătat că proprietăţile corpurilor depind de aceste particule sau de felul în cape ele sunt legate; a arătat, de. asemenea, că particulele sunt într'o permanentă mişcare. Lomonosov' n’a elaborat numai teoria afomico-moleculară, ci ' a. şi folosit-o în explicarea fenomenelor. •• MATOL (Consfr.): Piesă lungă, de lemn rotund, brut, cojit, întrebuinţată la proptiri de schele, co-fraje, etc; MATONELE (Consfr.): Plăci de maferial ceramic sau de ciment, de dimensiuni relativ mici; folosite în construcţie penfru placaj. Ex.: plă- • ci' de ciment, uneori mozaicate, MATRIŢĂ 297 MEDIANĂ întrebuinţate la pavarea curfilor, j plăci de cărămidă de faţadă, etc. MATRIŢĂ (Tehn.): Piesă formată din una sau ’ din două bucăfi, în care s'a executat negativul formei pe care dorirn să o ia un material care urmează să fie prelucrat prin presare, prin forjare, etc. ~ de linotip (Arfe gr.): Piesă de alamă de formă specială, 'care serveşte; la turnarea literelor la linotip ; pe ea e gravat, în adâncime, negativul literelor de tipar. •. .-'V de stereotipie* (Arfe gr.): Carton special, presat, care conţine imprimată în el, în relief, copia inversată a..formei tipografice; se utilizează în sfereotipie pentru turnarea plăcilor metalice c?re servesc la imprimare. | ~ de tipograf (Arfe gr.): Piesă care serveşte pentru turnarea literelor la maşina tipografică. MAUVEINĂ (Chim.): Compus organic complex, de coloare roşie-violetă ( = violei de anilină). Se foloseşte ca materie colorantă. MAXIM_ (Mat.): Cea mai mare valoare pe .care o poate căpăta o funcfiune sau o cantitate variabilă. MAXWELL (Fiz.): Unitate de flux magnetic egală cu, fluxul care străbate o suprafafa de 1 centimetru pătrat normală la o inducfie de 1 gauss. • MAZURIU (Chim.): Element; gr. at. cca 100 ; nr. at. 43. A fost descoperit prin analiză spectrală- în 1925. Este pufin răspândit în natură. MECANICĂ (Gen.): Ştinfa care se ocupă cu studiul mişcărilor şi al repausului corpurilor. cerească" (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti. ■ £ ' ~ lichidelor {Fiz.): Partea d:n Mecanica generală, care se ocupa cu studiul stării de echilibru sau de mişcare a corpurilor .lichide; cuprinde: Hidrostatica şi Hidrodina-mica. MECANICISTĂ, concepfie ~ (Filos.): Concepfie filosofică care reduce mişcarea la forma ei cea mai simplă, necuhoscând formele superioare _ ale mişcării. S'a desvoltat sub in’fluenfa desvolfării mecanicei (în sec. XVIII) (celelalte ramuri ale ştiinfelor naturii fiind îrică nedes-voltate).Termenul de concepfie mecanicistă este întrebuinţat asiăzi în sensul de a reduce, a schematiza, a aplica aceeaşi formulă pentru orice lucru. ■ . MECANISM (Tehn.): Ansamblu de piese solide, îmbinate şi articulate, care serveşte pentru a transforma o mişcare în alta sau penfru a transmite pujere. MECANIZARE (Econ.): înlocuirea treptată a muncii manuale de către cea a maşinilor. Este una din principalele direcţii de desvolfare ale . indusîriei socialiste, care are ca scop: asigurarea . ritmului accelerat al produc(iei, creşterea productivi- . făfii muncii, precum şi uşurarea ei, lichidarea treptată a muncii grele. .MEDIANĂ (Maf.): Dreapta care uneşte un vârf al unui triunghiu cu mijlocul laturii opuse. Medianele unui triunghiu se întâlnesc într'un puncf. . MEDIATOARE MELIŢ7 MEDIATOARE (Maf.): Mediatoa-rea unui segment de dreaptă este perpendiculara pe mijlocul acelui segment de dreaptă;- ea' este locul geometric al punctelor egal depărtate de capetele segmentului. ' MEDIE (Maf.): Valoare mijlocie Se deosebesc: ' - ~ aritmetică (Maf.): Suma mai multor mărimi împărţită prin numă- i i n aj + a’g + ■ ■ ■ + an rul lor. De ex. m = -------------------- - n geometrică (Maf.): Rădăcina patrată a produsului dinfre două can-tităfi; media (M) a cantităţilor a şi b este: M = Va ■ b.. ( = Medie proporţională). ~ .ponderată (Maf.): . Dacă o mărime este măsurată de mai mulfe ori, obţinându-se rezultatele Mi, M2, Ma, etc., şi dacă aceste rezultate au coeficienţii, de importanţă, Pii P21 Pii efc.i atunci rezultatul mijlo'ciu al mărimii M care este dat de relaţia: < , ^ _M1P1 + M2p2+Mspj- • Pl +P2+P3+V se numeşte media ponderat.ă a acelei mărimi. ~ proporţională. V. Medie geometrică. MEDIU (Fiz.): Substanţă (materie) în care se produce sau se propagă un fenomen. ~ de dispersiune (F/z.): Mediu în care este dispersată . o substanţă care se află .în/ stare- coloidală (ex: solventul dintr'o soluţie coloidală). MEGA- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „de un milion de ori", în sistemul metric; de ex. megohm: un.-milion-.de ohmi; într'un înţeles mai general, „foarte mare". MEGACICLU (El.);. Măsură z frecvenţei curentului electric alternativ de înaltă, frecvenţă sau a descărcării oscilatorii de înaltă frecvenţă: un milion de cicli. MEGOHM (El.): Uri milion de ohmi, ' ; MELANOCRATE -(Mmeraţ): Minerale de coloare închisă, care pre-r domină în compoziţia rocelor eruptive bazice şi ultrabazice (ex. • divinul, amfibolii, piroxenii, micele negre,, oxizii metalici, etc.). MELÂNODERMII profesionale (Jg.. Ind.): Melanodermiile şe caracterizează prin coloraţia pielei în galben, în brun sau în brun-negri-cios. Se întâlnesc la lucrătorii care vin în ^contact cu arsenic, mercur, argint, plumb, asfalt, brichete, derivaţi ar petrolului sau ai gudronului,. i MELASĂ (Ind. a/im.): Resturile dela fab'rjcarea zahărului după concentrarea sucului de sfeclă sau de trestie de zahăr; consfitue un lichid siropos brun, utilizat Ia fabricarea spirtului, a drojdiei presate,' etc. MELEGAR (Mine): Basin de lemn, folosifpentru depunereă minereului care iese din şteampurile ţărăneşti, MELIFER (Agr.): Care produce rriiere sau un lichid dulce; ex.: plante melifere, insecte melifere, etc, < ■ • ■' ' . MELIJĂ (Ind. fexf.): Maşină sau dispozitiv cu ajutorul cărora se face eliminarea .părţilor lempoase de pe firele-, de in‘ sau de cânepă; se deosebesc: meliţa rustică sau MEL1ŢÂT 299 MERIDIAN. m’eliţoiul, melita . mecanică, care poate fi cu fămburi şi cuţite, şi meliţa cu aripi. . MELIŢAT (Ind. fext.): Operaţiunea de îndepăriare a tulpinelor de .plante textile (in, cânepă, etc.) de pe fibrele textile, în fuior. MELIŢOIU. V. Meliţă. ' MEMBRANĂ (Tehn.): Foiţă foarfe subţire care desparte, două medii, sau care transmite anumite fenomene fizice. ^ ~ semipermeabilă ' (Fiz., Chim.): Membrană care permite trecerea unor substanţe şi nu a altora dintr'un amestec; de ex.: membrană permeabilă numai penfru solvent, nu însă substanţa disolvată. MENGHINĂ (Tehn.): Unealtă pentru prinderea şi fixarea unei piese la masa de lucru, în vederea prelucrării ei cu alte unelte. MENISC (Fiz.): Formă curbă pe care o ia suprafaţa liberă a unui lichid într'un tub îngust împlântat în masa lui; această formă poate fi concavă sau convexă. Ex.: lichidele care udă pereţii tubului, ca, de ex., mercurul formează un menise convex. MENTOL (Chim.): Substanţă organică din grupul camforului, care se găseşte in uleiurile eterice. Se. prezintă sub forma de cristale -albe, cu p. t. 42° C, cu un miros caracteristic. Se foloseşte în medicină. MEOJIAN (Geo/.): Primul etaj geologic al Pliocenului de facies .lacustru continental din Estul Europei. MERCERÎZARE (/nd. text.)T Tratarea sculurilor sau a ţesăturilor de bumbac cu o anumită soluţie, pentru . a le da luciu, a le mări rezistenţa, etc. MERCUR (Chim.): Hg. Element; gr._at. 200,61; nr. at. 80. |E singurul metal lichid la ojemperafură obişnuită. Are o coloare albă-argintie ■ şi gr. sp. 13;6, p. t. — 39° C, p. f. 357° C. Se găseşfe.în natură sub formă de cinabru (HgS). Este folo-~ sit în metalurgia aurului, în lucrările şi la instrumentele de laborator . (termometre, barometre, mano-metre, etc.). Aliajele sale (amalgame) sunt folosite în-dentistică. Compuşii mercurului sunt otrăvitori; unii sunt folosiţi în medicină. (= Hi-drargir, argint viu). MERCURIC (Chim,): Denumire dată sărurilor de mercur, în care mercurul este bivalent. MERCUROS (Chim.): Dunumire dată sărurilor de mercur, în care mercurul este monovalent. MEREDEU (Ind. alim.): Unealtă întrebuinţată de baciu la fabricarea caşului. • MERIDIAN (Maf.): 1. Cercul mare rezultat din tăierea unei sfere -cu un plan care trece prin polii sferei. — 2. Curba rezultată din tăierea unei suprafeţe de revoluţie, cu' un plan care trece prin axa de rotaţie a suprafeţei. ~ de origine (Geod.); Meridianul faţă de care se măsoară longitudinile, fie către Est, până la 180° (meridiane estice), fie către Vest până Ia 180° (meridiane vestice). Meridianul internaţional de origine este cel dela Greenwich. •MERIDIAN 'METAL MERIDIAN geografic (Geod.) . ! Meridianul rezultat din intersecţia globului pământesc cu unplan care trece prin polii axei de rotaţie a Pământului. (= Meridian terestru). magnetic (Fiz.): Linia care uneşte puncte rezultate din tăierea suprafeţei globului pământesc cu un plan care trece prin polii magnetici ai Pământului. . - ~ ferestru (Geod,): Linia de Intersecţie a suprafeţei Pământului (considerat ca elipsoid) cu un plan . care trece prin axa Pământului. MERIDIANĂ Mr.): Intersecţia planului meridianului locului cu orizontul acelui loc. MERIDI ANUL Greenwich (Geod.); Meridianul ce frece prin .localitatea Greenwich şi anume prin observatorul astronomic din această localitate; acest meridian este adoptat ca me*. . ridian de origine al globului pământesc. MESON (El.): Particulă subato- mică având o sarcină- pozitivă sau negativă egală cu aceea a electronului, dar având o masă începând dela 150 de ori mai mare decât acesta. MESOZOICĂ, Era ~ (Geof.).-Era secundară. - MEŞTER'-GRINDĂ (Consfr.): Grindă groasă,. care se aşază ’ la construcţiile ţărăneşti ‘de-a-lungul casei, prin mijlocul încăperilor şi pe care se sprijină grinzile transversale ale tavanului. ‘ METABOLISM (Chim. biol.): Totalitatea proceselor de transformare chimică şi fizică pe care le suferă substanţele, în organismele vii. METADIMĂ (E/f.): Maşină electrică de curent continuu, 'cu mat multe perechi de perii pe colector. METAFIZICĂ (Fi/os.): Termen folosit în filosofie, în sensul de „principii superioare", care- nu ar fi accesibile simţurilor, ci numai raţiunii. Ca metodă, înseamnă conceperea naturii ca o îngrămădire întâmplătoare de fenomene izolate, rupte unele de altele, care sunt în stare de -veşnic, repaus, de nemişcare. • Metodă neştiinţifică, care "serveşte claselor exploatatoare penfru a apăra tot ce este vechiu şi putred (prin iluzia nemişcării). , METAL -(Chim,.): • Element cu Iu-ciu caracteristic, maleabil, ductil, cu greutate specifică mare, bun. conducător de căldură şi de electricitate. Elementele care au astfel de proprietăţi fizice;sunt, în general, electropozitive. Unele elemente, considerate în mod normal ca metale, au numai o parte din proprietăţile de măi sus. ^ coloid (Chim.): Soluţie coloidală în care metaluT se găseşte-în ’ apă sub forma unor particule foarie mici, încărcate electric. Se prepară de obiceiu prin producerea sub apă _ a unui arc electric/ai cărui electrozi sunt constituiţi din metalul respectiv, sau. prin reducerea chimică a unei sări a acelui metal, aflate în soluţie. Unele, metale coloide, ca, de ex., aurul, sunt folosite în medicină. , ,. ^ de adaus (Mef/’.): Metalul sau aliajul care se depune prin 'sudare sau lipire în spaţiul'"liber dintre METAL- 301 METAN piese sau pe suprafafa lor. (=Mefal | de aport). METAL de bazâ (Meff.): Metalul din piesele care se unesc prin sudură sau lipire. ~ delfa (Metl.): Aliaj de cupru (55°/0) şi zinc (41°/o). cu procente .mici de fier şi de alte metale. de speculum (Metl.): Aliaj de 2.1-, — cupty şi - staniu. de lunuri (Mef/.): Variefafe de bronz, conţinând 90°/0 cupru şi 10°/o- staniu. ~ dur (Metl.): Aliaj de fier /cu crom, molibden, titan, vanadiufetc,, care are o mare duritate; e folosit pentru a fi sudat în capătul unelfe-or tăietoare (cuţite,-freze, etc.). , monel (Metl.): Aliaj de 67% nichel, şi 33°/0 cupru, obţinut prin afinarea directă a unui minereu. E folosit la fabricarea tuburilor de condensatoare, a paletelor de turbine, a supapelor, etc.| METALDEHIDĂ (Chim.): Polimer al acetaldehidei (Cţ^CHO), folosit drept combustibil în lămpi de încălzit mici. E un corp solid alb, volatil, inflamabil, otrăvitor. ( = Mefa). METALE alcaline (Chim.): Metalele: lifiul, sodiul, potasiu), rubi-diul şi cesiul. ~ alcalino-pământoase (Chim.): Metalele bivalente: beriliul, . mag-neziul, calciul, sfronjiul, baViul şi radiul. • ~ nobile (Chim.): Metalele ca argintul, aurul sau platina, care, în contact cu aerul sau cu apa, nu sunt corodate şi nu-şi pierd luciul, şi care, în general, nu sunt atacate de către acizi. • METALIZARE (Mef/.): Opera- ţiunea de întindere prin împroşcare a unui material metalic,, topit cu . ajutorul flăcării oxiacetilenice şi pulverizat fin, pe o suprafaţă metalică, de lemn, etc. Astupă porii suprafeţei metalizate, o fereşte de rugină sau de agenţi chimici. ~ galvanică (Tehn.): Acoperirea unui corp nemetalic cu un strat metalic, realizată pe cale electrolitică; METALOGRAFIE (Metl.): Partea Metalurgiei, care se ocupa cu studiul microscopic al suprafeţelor. METALOIZI (Metl.): Elemente care au proprietăţi opuse metalelor; formează, în general, ioni negativi. METALURGIE (Gen.); 1. Ştiinţa care se ocupă, cu operaţiunile industriale de extragere a metalelor sau a aliajelor din minereuri, cu afinarea şi cu prelucrarea lor. — 2. Tehnica obţinerii pe cale industrială a metalelor sau a aliajelor din minereuri şi eventuala lor afinare. METAMORFISM (Geo/.): Transformarea unui mineral din punct de vedere chimic, mineralogic şi structural. Se,deosebesc: metamor-fismul de contact, când transformarea are loc în contact cu masele vulcanice topite, şi metamorfismul dinamic (tectonic), când transformarea are loc prin presiune şi sub influenţa căldurii. METAN (Chim.): CHv. Prima' hidrocarbură .din seria parafinelor. E un gaz fără miros, incolor, METASOMATOZĂ 302 METODĂ inflamabil, fcare, amestecat1 cu aerul în anumite proporţii (6 • ■ • 15 °/„), dă naştere unui amestec exploziv. Se formează din materia, organică în descompunere, şi în minele de cărbuni. E componentul principal (până la 99°/0) al gazelor naturale. .E folosit foarte mult în industria chimică. . ' ' . METASOMATOZ (Mineral.): Procesul de înlocuire naturală a , unui mineral (sau a unui grup de ■minerale) prin alt mineral (sau prin alt grup de minerale), -cu o compoziţie chimică deosebită; procesul se daforeşte circulaţiei soluţiilor cu material străin prin crăpături, sau. difuziunii. ' ; METASTABIL (Chim.): Stare aparent stabilă, adesea din cauza încetinelii cu care este atins un echilibru chimic. , METEOR (Mefeor,): Fenomen care se produce în atmosferă, datorit unei cauze determinate. METEOR! apoşi (Mefeor.): Fe^ , nomene meteorologice provenind din condensarea sau din sublimarea vaporilor, de apă din atmosferă şi producând: ploaie, zăpadă, grindină, măzăriche, lapovifă, ceafă, chiciură, poleiu şi rouă. ~ atmosferici (Mefeor,): Totali-- ■ tatea fenomenelor meteorologice curente, ca: meteori apoşi, meteori luminoşi, meteori electrici, etc. care au loc în atmosfera Pământului. ~ electrici (Mefeor.): Fenomene meteorologice datorite stărilor electrice . ale atmosferei, ca: fulgerul, trăsnetul, efc. 'V luminoşi (Mefeor.): Feno- mene atmosferice datorjte refracţiei», reflecţiei şi difuziunii luminii solare în trecerea prin. atmosferă, ca: curcubeul, mirajul,'crepusculul, etc. METEORIŢI (Gen.): Mase metalice sub formă de pietre de dimensiuni mari, care cad izolat sau . în grupuri pe suprafaţa Pământului, din spaţiul interplanetar; meteoriţii conţin: fier, nichel, cobalt, / magneziu şi,, rareori, cărbune amorf -şi diamant. METEOROGRĂF (Gen): Aparat înregistrator care înscrie simultan pe . un cilindru în rotaţie uniforma-principalele date meteorologice, c^: presiunea, temperatura şi umiditatea atmosferică. ' ~ METEOROGRÂMĂ (Mefeor.): Diagramă' meteorologică, reprezentând grafic un fenomen atmşsferic observat în timp. METEOROLOGIE (Gen.): Parte a Fizicei, care. se ocupă cu studiul legilor după care se desfăşură fenomenele din atmosferă. . ~ agricolă (Agr.): Capitol al Meteorologiei,'care se ocupă cu studiul influenţei elementelor meteorologice asupra vegetaţiei,' îrt diferite perioade ale desvolfării plantelor şi ţinând seamă de natura acestor plante. ~ dinamică (Mefeor.); Capitol al Meteorologiei, care se ocupă cu> mişcarpa mas'elor de ser din atmosferă. . METIL (Chim.): Radicalul.organic monovalent CH3. METODĂ de exploatare (M/ne); Ansamblu de lucrări şi procedee METODA MEZANIN 'de lucru, care se aplică zăcăminte- | lor de roce "sau de substanfe minerale utile, 'cu scopul’de'a extrage din zăcăminte, într'un mod cât mai raţional, părfile/utile pe care le conţin. METODA dialectică (R/os.): Este singura metodă : ştiinţifică de cer-. cetare a fenomenelor. Ea le *pri-;veşte: 1) în interdependenta lor; 2) îri necontenita lor mişcare: şi desvoltare; 3) priveşte evoluţia ca o mişcare ascendentă, efectuându-se prin schimbări mici cantitative, care frec în salturi calitative; 4) priveşte evolufia ca rezultat al contrazicerilor inferne ale fenomenelor, ca un rezultat al luptei între vechiu şi nou. ~ stadimetrică (Topogr.): Operafiunea de măsurare indirectă a unei distante dinfre două puncte - terestre date, folosind calea optică, cu ajutorul tachinietrului şi al stadiei , de citire. • - ~ stereoscopică (Fiz.): Operaţiunea de măsurare a unghiurilor, a distantelor, a difererijelor de altitudine, efc., cu ajutorul unor aparate,care fac posibile aceste mă- - surători optice; indirect, în laborator, pe baza: stereogramelor (v,). trigonometrică (Topogr.): Operaţiunea determinării mărimii distantelor între două puncte date de pe suprafaţa Pământului, cu ajutorul calculului trigonometric, prin rezolvarea triurighiurilor topografice (sau geodezice) în care’ s'au măsurat pe teren toate unghiurile şi o latură de bază. • ’ - METOL (Chim.): Compus organic, alb, cristalizat, folosit ca developator în fotografie • METRIC (Gen.) : Calitate a unei relafii în care intervin lungimi, ari i sau volumel METRIC sistemul V. Sistemul metri'c. ’ METROPOLITAN (Consfr.): Sistem de transport în comun, caracterizat prin faptul că vagoanele. circulă'1 pe o cale ferată fără întretăieri cu alte căi, în interiorul unui oraş. Metropolitanul poate avea un traseu subteran sau aerian. . METRU 1. (Gen.): Sufix cu semnificaţia „măsurător'1, de ex. barometru, voltmetru, etc. — 2. (Tehn.): Unilafea de bază a .sistemului zecimal de măsurători (a sistemului metric), care este, aproximativ, a 4 0000000-a parte din sfertul meridianului pământesc. ' METRU-ETALON (Tehn.): Riglă de platină (90°/0 platină şi 10°/o iridiu), având un profil special, şi pe care este.gravată lungimea de 1 m socotită la temperatura de 0°C; .această riglă.se păstrează la „Biroul internaţional de măsuri şi greutăţi" la.Brefeuil, lângă Paris. In urma verificărilor făcute, s'a constatat că acest metru-etalon are : o lungime kde 999,9135 mm fafă de metrul definit. ca a. 10 milioana parte din sfertul meridianului pănrlântesc. Lungimea metrului-eta-lon este- baza sistemului metric . actual. — v METROLOGIE (Gen.)'; Ştiinfa • aplicată care se ocupă cu măsuri şi greutăfi. . MEZANIN (Consfr.): Etaj scund-, situat între parter şi primul etaj-normal. ‘ • MIAZĂNOAPTE 304 MICROGRÂN MIAZĂNOAPTE (Gen.): Nord •geografic. MIAZĂZI (Gen.); Sud geografic. MICĂ (Mineral.): Grupă de minerale (silicafi dubli de aluminiu şi potasiu sau sodiu) care clivează foarte uşor în lamele, de obiceiu elastice. Coloarea , lor variază dela alb (muscovit) până la negru (bio-tit), după compoziţie. Sunt folosite în'special penfru izolări electrice. MICACEU (Mineraf.): Proprie- tate a unui material de a confine mică. ' MlCANIT (Tehn.): Material confecţionat din plăci de mică lipite şi presate; e folosit pentru izolaţii electrice. MICAŞIST. (Pefr.):. Rocă meta-morfică, formată în cea mai mare parfe din cuarf şi mică. MICOLOG1E (Gen.); Ştiinţa care se ocupă cu studiul ciupercilor. MICOZĂ (Agr.):-Boala a plantelor, provocată de ciuperci parazite. MICRO- (Gen.): 1. Prefix, cu semnificaţia ,,o milionime", în sistemul metric. — 2. Prefix cu semnificaţia „foarte mic" sau ,,pe scară foarte redusă"; . MICROBALANŢĂ (F/z.): Balanfă extrem de sensibilă, penfru determinări foarte exacte, care de'teir-mină cu precizie' a milioana parte din gram. MICROBIOLOGIC (Gen); Ştiinţa care se ocupă cu studiul .organismelor. foarte mici (microbi, bacterii, etc.), capabile sa producă .transformări asupra altor substanfe sau organisme. ' | MICROBI patogeni (fg. ind.) Microbi care produc boale. MICROCRISTALIN (Mineral.)., însuşire a unor ' crisfale de a nu putea fi deosebite decât la microscop. MICROFARAD (Fiz.): Submultipli/ al faradului, egal în val.oare cu a milioana parte dintr'un farad. MICROFILM (Tehn.): Film'pentru fotografii microscopice. - MICROFON (El.): Dispozitiv pentru transformarea undelor sonore în energie/ electrică, energie care poate fi apoi din nou transformată în sunef, după ce a-fost transmisă prin fir sau prin ra'dio. In general, e format dintr'o diafragmă în contact cu, sau apropiată de, granule de carbon care îşi pot schimba poziţia cu uşurinfă. Vibrafia diafragmei, produsă de sunet, schimbă poziţia granulelor de carbon şi modifică rezistenta-electrică a ansamblului. Astfel, curentul electric care străbate carbonul va varia în raport cu frecventa şi cu intensitatea vibrafiilor produse de . sunet în diafragmă. MICROFOTOCOPIE (Foto.): Copia unui document sau a unui desen, ob}inută printr'un procedeu micro-fotografic. MICROFOTOGRAFIE (Fofo.) .Fotografie' obţinută atunci când se fotografiază imaginile microscopice ; imaginea objinută reprezintă obiectul, la dimensiuni mult mărite. MICROGRAM (Tehn.): f Termen întrebuinţat pentru a defini a mia parte dintr’un miligram; esfe identic cu gama ; 1jjl g = 1 :.1000 mg= 1Ţ. •MICROMETRU 305 MIGRAŢ1UNE .MICROMETRU (Tehn.).\Dispozitiv sau instrument cu ajutorul căruia se. măsoară sutimi de milimetru. ~ ocular (Fiz.): Dispozitiv întrebuinţat în microscopie pentru determinarea dimensiunilor obiectelor ce se studiază la microscop. MICROMICRON (Fiz.): Submultiplu al micronului, egal în valoare cu a milioana parte dinfr'un micron. Se notează cu |i 1 1/1 000000 micron = 10rl2m "=0.01 A. MICROMILIMETRU (Fiz.): Submultiplu al milimetrului, egal în valoare cu a milioana parte dintr'un milimetru (1/1 000 000 mm). Un micrbmilimetru = I0“®m = 10 A. MICRON (Tehn.): Unitate de măsură egală cu a mia parte dintr'un milimetru; se înseamnă cu n; astfel: ■ ' „ . 1 p. = 0,001 mm. MICROPIPETĂ (Tehn.): Aparat penfru măsurarea ■ cantităţilor mici de lichide, întrebuinţat în toate domeniile microchimiei. MICROSCOP (Fiz.): Instrument care măreşte imaginea obiectului observat, servind la examinarea şi la studierea corpurilor mici sau numai a unor părţi din ele. ^ ;electronic (Fiz.): 'Microscop pentru cercetări de mare precizie, care foloseşte fascicule de electroni şi care măreşte imaginea până la 100 000 de ori şi chiar până la 200 000 de ori, folosind în construcţia lui lentile electronice (len-file formate din câmpuri electrice sau electromagnetice). ~ mefalografic (Tehn.): Microscop adaptat. penfru examenul a-manuntif al materialelor sau al mineralelor metalifere . opace, prin reflexia luminii pe suprafaţa-lustruită a preparatelor. optic (Fiz.): Microscop de laborator care măreşte imaginea de examinat până la câteva mii de ori, folosind . în construcţia lui lentile optice (lentile formate dinfr'un material transparent solid). ~ profonic (Fiz.): Microscop special care foloseşte fascicule de protoni şi care poate mări imaginea de examinat, până la 1 000 000 de ori. MICROTOM (Tehn.): Aparat pentru tăierea unui corp în secţiuni. subfiri, în vederea examinării la microscop. " . . MICUŢE (Meii.): Termen folosit la Reşiţa pentru vagoane în fprnriă de căldare, în care se descarcă şi se 'transportă sgura. MIERŢĂ (Tehn.): .Unitate veche de măsură a capacităţii, folosită în Moldova şi în Transilvania, având ca echivalent: în Moldova, 1 mierfă = 215 litri; în Transilvania, 1 mier-fă = 61,488 litri. MIEZ (Meii.): Model de nisip aglomerat cu un liant- oarecare, care reprezintă negativul golurilor ce trebue lăsate în piesele furnafe şi care nu s'ar putea obţine în mod direct, cu ajutorul modelelor. ~ magnetic (Magnet.): Porfiune de circuit magnetic înconjurată de o înfăşurare electrică. MIGRAŢIUNEA fifeiului (Mine): Trecerea fiteiului (şi a gazelor care-l MIJLOACE •306 MINEREl însofesc) din roca în care s'a format, în altă rocă. - ... 1 MIJLOACE de producţie (Econ.): Uneltele de producţie (cu ajutorul cărora se produc bunurile materiale)’ mpreună cu obiectul muncii. MILĂ marină (Tehn.): Unitate de măsură a lungimilor, echivalentă cu lungimea medie a minutului sexagezimal al meridianului, adică cca 40,000 000 m _ _ ----:--------------= 1852 metri. 360 X 60 MILI- (Geri.): Prefix utilizat de obiceiu în sistemul metric, având semnificafia de: „a mia parte". MlLIAMPER ’ (El.): Submultiplu :al amperului,- egal cu a mia parte dintr'un amper. MILIAMPERMETRU (El.): Amper-metru sensibil, . gradat pentru măsurarea în miliamperi. , . MILIGRAM (Fiz.): Submultiplu al gramului, egal în valoare cu a .mia parte dintr'un gram. . MILILITRU (Tehn.): Unitate de capacitate, folosită pentru măsurat •lichide şi egală cu a' mia parte dintr'un litru. : MILIMETRU (Tehn.): Submultiplu al metrului, egal în valoare cu a 'mia parte dintr'un metru. MILIMICRON (F/z.): Submultiplu al micronului, egal în valoare cu a mia parte dintr'un micron. MIMETISM (Agr.): Proprietatea pe care o au unele viefuifoare de a-şi schimba coloarea după mediul în care se găsesc. . MINĂ .(Mine): 1. Denumire dată jucrărilor subterane, ale unei exploatări miniere. — 2. Denumire dată tuturor lucrărilor, construcfiilo şi insfalafiilor dela suprafafă şi dir subteran, ale unei exploatări miniere. MINERAL (Minera/.): Substanfe omogenă, de compozifie chimică bine. stabilită, care se găseşte în natură şi nu este un' produs al vreunei vietăfi. 1 MINERALIZARE (Minera/.): Fenomenul prin care se conservă părţile'tari ale ' unui organism, iar compusul chimic originar este înlocuit treptat prin alt compus; după natura acestui al doilea compus; mineralizarea poate fi: calcifiere, silicifiere, etc. MINERALOGIE ; (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul mineralelor (al naşterii lor, al proprie-tăfilor, al structurii, al posibilităţii de folosire, etc.). MINEREU (M/ne): Denumire dată mineralelor amestecate cu steril, din care se extrag, în mod obişnuit, corpi care sunt folosifi în industrie. Minereul confine o parte utilă formată din mineralul propriu zis şi o parte formată din steril, (roce sau minerale nefolositoare, care-l însofesc). ~ aglomerat (Metl.): Minereu transformat prin prăjire, ’ amestecând mai multe minereuri cu gra-nulafie fină, ~ metalifer (M/ne): Minereu din care se extrag metale (ex.: aurul, argintul, fierul, cuprul, zincul, nichelul, etc.). ; ~ nemetalifer (M/ne): Minereu din • care se extrag substanfe" MINERIT 307} MIŞCARE Inemefalice' (ex.: mica, feldspatul, ' grafitul, etc.). MINERIT (Mine): Totalitatea ope-: rafiunilor tehnice miniere (prospecţiuni, explorare şi exploatare), cu ajutorul cărora se poate valorifica . în mod rafional şi economic conţinutul de substanfe minerale utile aflate în diferite zăcăminte. MINIM (Maf.): Cea mai mică va-. : loare pe care o poate avea o cantitate variabilă sau o funcfiune dată. .. MINIU (Chim.): Oxid de plumb; . praf roşui folosit ca pigment în vopselărie. : MINUSCULE (Arfe gr.): Literele mici ale alfabetului. MINUT 1. (Gen.): Fracfiunea de 1 /60-a parte dintr'o oră. - 2. (Topogr.): Fracfiunea de 1/60-a parte dintr'un grad sexagezimal, în care caz se numeşte minut sexagezimal (') sau: — 3, Fracfiunea de 1/100-a parte dintr'un grad centezimal, în care caz se numeşte minut certtezimal (c). ' ~ centezimal. V. Minut.-~ sexagezimal. V. Minut. MINUTĂ (Topogr.): Originalul . unei hărfi sau. al unui plan'topografic, aşa cum a fost întocmit pe .- teren,- sau redactat provizoriu în , creion. MIOCEN (Geol.): Seria infe- rioară â. Neogenului, cuprinzând o ,^-faună cu caracter marin şi o faună continentală; se.subdivide în etajul inferior şi în cel superior. MIOP (Fiz.): Defect al unui ochiu prfea convergent; focarul-imagine este înaintea retinei. Se corectează cu lentile divergente. | MIRĂ (Tehn.)T Riglă special împărţită, servind la măsurarea indirectă a distanfelor sau la măsurarea înălfimilor având lungimi de 4 • ■ • 6 m.' Se deosebesc mai multe tipuri de mire şi anume:,a) mire de vizare; b) mire parlanfe; cj mire nivelatoare,' etc. MIRIA- (Gen.): Prefix însemnând multiplul zecimal, al diverselor uni-tăfi de măsură şi anume de 10 000 de ori. MIRIŞTE (Agr.): Loc rămas după! ce grâul sau alte cereale au fost strânse ide pe.câmpul pe care au fost semănate'şi recoltate. MIŞCARE armonică simpla (Mec.): Mişcare a unui punct care se deplasează înapoi şi înainte ,în raport cu un punct fix, astfel încât accelera'fia sa să fie proporfională cu distanfa fafă de acel punct. ~ browniană (Mec.): Mişcare ~ în zig-zag, efectuată de particule mici aflate într'o suspensie, cauzata de lovirea acestor . particule de •către 'moleculele în mişcare ale solventului. ~ ondulatorie (Mec.): . Perturbare regulată transmisă printr'un mediu, ' particulele care compun "acel mediu efectuând o oscilaţie periodică şi transmifând-o particulelor învecinate. Particulele nu se-mişcă ele însele în direcfia miş- ^ cării ondulatorii, ci vibrează în ra-. port cu o pozifie medie. Mişcarea ondulatorie transversală este aceea • în care particulele mediului vibrează în dir.ecfie perpendiculară pe 'direcfia mişcării ondulatorii; de ex., imprimând o mişcare ondulatorie— , ' • 20* MIŞCARE 308,_________ MOD DE PRODUCŢIE unei frânghii, „undele" se vor mişca j de-a-lungul frânghiei, iar parliculeie frânghiei se vor mişca în sus şi în jos. într'o mişcare ondulatorie longitudinală, particulele care vibrează se mişcă în direcţie paralelă cu direcţia mişcării. MIŞCARE retrogradă (Asfr.) : Mişcare opusă direcţiei generale a mişcării planetelor şi sateliţilor lor. MISCIBIL (Fiz., Chim.): Proprietatea unui corp chimic, de obiceiu lichid, de a putea fi amestecat cu alt lichid pentru a forma soluţii omogene; de ex. apa şi alcoolul sunf complet miscibile. MISPICHEL (Mineral,): Sulfo- arseniură de fier (FeAnS). Este un minereu de arsen şi de aur. MISTRIE (Constr.): Unealtă servind la aruncatul mortarului şt la întinderea lui pe zid, formată dintr'o lamă de oţel de formă triunghiulară, care e prinsă, prinfr'o tijă curbată, într'un mâner. MLADĂ (Agr.): Nuiele subţiri, din care se fac împletituri pentru scoarţe de car, penfru coşuri, efc. (=Mlajă). MLAŞTINĂ (Agr.): Depresiune naturală de teren pe care stagnează apa în strat subţire, favorizând formarea turbei, înmulţirea ţânţarilor anofeli, efc. şi stingherind desvol-tarea unei vegetaţii folositoare. MOARĂ (Tehn.): Maşină pentru mărur.ţirea sau măcinarea corpurilor solide. ~ cu bare (Tehn.); Moară în formă de cilindru, care se roteşte şi care are în interior un număr de bare pătrate de oţel, care servesc la sfărâmarea materialului; e folosită în special la sfărâmarea minereurilor. ~ cu bile (Tehn.): Moară în formă de cilindru, care se roteşte şi care are în inferior un număr de bile de oţel, de fontă, de silex, de porţelan, etc., care servesc la sfărâmarea materialului; e folosită, în special, la sfărâmarea minereurilor. ~ cu ciocane (Tehn.): Moară în care ’se roieşte o serie de ciocane de oţel, care sfărâmă materialul. ~ fubulară (Tehn.): Moară de formă cilindrică, care se roteşte şi care are în interior un număr de corpuri de măcinat. MOAZĂ (Consfr.): Pereche de dulapi sau de grinzi, formând un element de solidarizare şi de con-travânfuire a unui stâlp sau a unei grinzi de lemn. MOCIRLĂ (Agr.): Pastă subţire obţinută din apă, pământ galben şi băligar, cu care se înmoaie rădăcinile plantelor, înainte de plantare. MOCIRLIRE (Agr.): Operaţiunea de înmuiere a rădăcinilor plantelor în mocirlă, înainte • de a le planta sau de a le transporta la locul de plantare. MOCŞANDĂ (Gen.): Movilă mică ce se face în jurul unui copac, pentru a marca limita de despărţire între două regiuni de cultură, între două parcele, efc. MOD de producfie (Econ.): Modul de obţinere a mijloacelor de existenţă necesare traiului. înglobează forţele de producţie ale societăţii şi relaţiile de producţie MODEL 309 MOMENT dintre oameni. Este factorul defer-1 minant al desvoltării societăţii, stând la baza orânduirilor sociale. MODEL (Meii.): Tiparul care serveşte pentru confecţionarea formelor de turnătorie; se execută, de obiceiu, din lemn; MODELARE (Tehn.): Arfa de a prepara tipare penfru turnarea pieselor, după "modele date; penfru lucrul în serie cu tipare de nisip se folosesc maşini de format, cu modele. ^ MODUL f.'(Tehn:,Consfr.): Unitate de măsură luată arbitrar pentru a'determina proporţiile dintre diferitele părţi componente ale unei maşini, ale unei piese de maşini, ale unei construcţii, etc. — 2. (Mat.): Factor sau înmulţitor constant pentrQ transformarea unităţilor dintr'un sistem într'ialtul. — 3. Constantă care arată raportul dintre efectul măsurat şi forţa care produce acel efect; de ex.: modul de elasticitate. ~ de elasticitate (Mec.): Raportul dintre tensiunea ce şe exercită asupra unui corp şi modificarea' specifică rezultată. Această modificare specifică poate consta într'o schimbare în lungime, o alunecare sau o schimbare a'volumului. Se mai poate defini ca tensiunea necesara în dine sau kg pe cm2 pentru a produce o modificare specifică 'egală cu unitatea. MODULAT^ (^) : Modificare' a amplitudinii frecvenţei sau fazei undei-pcirtătoare. a unui aparat de radioemisiune, cauzată de sunetele înregistrate de un microfon. MOL. V. Moleculă -gram.' I | MOLECULĂ (Chim. , Fiz.): Cea mai mică părticică dintr'o substanţă chimică, care mai păstrează încă proprietăţile chimice ale substanţei iniţiale. ' , ~-gram (Chim.): Numărul care exprimă în grame cantitatea dintr'o substanţă egală cu greutatea, ei moleculară. De ex.: 18 g apă exprimă o moleculă-gram de apă. (= Mol). . • - MOLETĂ (Mine): Roată cu şanţ, pe care se înfăşură cablul la puţul de extracţie al unei mine. MOLIBDEN - (Chim.); Mo. Element; gr. at. 96,0; nr. at. 42. Metal alb dur, asemănător cu fierul; gr. sp. 9,1 . Se găseşte sub formă de molibdenit (MoS2). Se extrage’ prin "pfăjirea minereului şi reducerea cu cărbune, în cuptorul electric, a oxidului format. E folosit în aliajele speciale d.e oţel. MOLIBDENIT (Mineral.): Sulfura de molibden (MbS2).^. Minereu de molibden.- ' MOLOZ (Consfr.): -Material sub formă de bucăţi mici de'cărămidă, praf de cărămidă şi de mortar, care rezultă dela dărâmarea unei clădiri. MOMENT (Gen.): 'Interval de timp foarte scurt, .clipă. ~ al unei forţe (Mec.): Produsul dintre mărimea1 forţei cu depărtarea dela linia de acţiune a forţei la un punct fix, măsurată de-a-lungul perpendicularei coborîfe din acest punct pe direcfia forţei. ~ de încovoiere (Mec.): Momentul unei forţe aplicate unui corp rezemat sau încastrat. MOMENT 310 MORDANŢI MOMENT de torsiune (Mec.); j Momenîul unei forfe aplicate unui corp supus torsiunii. ; '/y. magnetic (Fiz.): Produsul dintre masa magnefică a polului magnetic şi distanfa dinfre poli. Momentul, magnetic este o mărime fictivă -utilizată în calcule. MONAZIT (Mineral.): Fosfat de diverse pământuri rare. E cel mai important minereu de toriu. MONITOR (Mine); Aparat, format dintr'o conductă metalică prin care se proiectează asupra uriui mal o vână puternică de apă. care desprinde materialul. E folosit la exploatarea rocelor pufin consistente (nisipuri, pietrişuri, argile, caolin, etc.). . MONO- (Gen.); Prefix cu sem-nificafia „unu", „odată". MONOATOMIC (Fiz., Chim.): Proprietatea unui element de a avea molecule formate dintr'un singur atom. MONOBAZ1C (Chim.): Proprietatea unui, acid de a avea în molecula lui un ; singur hidrogen, care poate fi înlocuit printr'un metal — şi de a forma numai o singură serie de , săruri.' Acidul. azotic şi acidul clorhidric sunt acizi monobazici. MONOBLOC (Mf): Denumire pentru motoarele turnate dintr'un singur bloc. ' MONOCLINIC. (Mineral,): Unul din sistemele de cristalizare. MONOLIT (Consfr.): 1. Bloc mare de piatră. — 2. Piesă de construcfie (obelisc, coloană, etc.), de dimensiuni relativ mari, executată dintr'un singur bloc de piatră. MONOLITATE (Consfr.): Pro- prietate a unei construcţii, executată d n materiale diferite, de a lucra ca o singură piesă (ca un monolit). ' . • MONOMINERAL (Minera/.); Denumire dată rocelor formate dintr'un singur mineral (sau aproape dintr'un singur: mineral). MONOPLAN (Av.); Avion cu o singură pereche de aripi (un singur plan). MONOTROPIC (Ch/m.); Proprietatea unei substanfe- de a fi stabilă numai într'o singură formă, orice altă; formă a ei frecând în cea stabilă. (De ex.: în cazul oxigenului, forma stabilă conţinie doi atomi în moleculă; ozonul, care are trei atomi în moleculă, este nesfabil).' MQNOVALENT (Chim.): . Pro^ priefatea unui element său a unei combinaţii^ chimice de a avea valenţa unu. MONOZAHARlbE(Ch/m.): Zaha-ruri având formula moleculară C6H1206 (hexoze) sau C5Hl0O5 (pen-toze) şi care nu pot fi hidrolizate (v. Hidroliză) în zaharuri mai simple. ( — Monozaharoze). MONTANT (Consfr.); Bară verticală dintr'o grindă cu zăbrele, care leagă cele două tălpi. MONŢIAN (Geo/.): Etajul inferior al Paleocenului. ' MORDANŢI (Chim.) ;■ Substanfe folosite în vopsitorie penfru fixarea colorantului. Colorantul, intră,,în reaefie chimică cu mordantului formează pe . ţesătură o combinaţie, insolubilă, numită şi lac de mordant. MORENĂ 31 /MOTOR MORENĂ (Geol.): Depozit de | roce diferite, datorit deplasării gheţarilor. . MORFINĂ (Chim.): Alcaloid conţinut în opiu. Cristale albe, cd p. t. 230° C. Narcotic puternic, folosit - în medicină. MORIŞCĂ hidraulică (Hidrot.): Instrument care serveşte la măsurarea vifesei unui curs de apă, "în vederea stabilirii debitului; e format, în principal,* dintr'o^ elice cu palete, care se introduce în curentul apei şi care se învârteşte mai repede, sau mai încet, după vitesa apei. . > MORTAR (Consfr.): Amestec formal din nisip, un liant şi apă; este folosit câ material de legătură în zidărie. • . ~ argilos. (Drum.): Mortar care are ca liant argila; e folosit ca îmbrăcăminte pentru drumuri de pământ. . . 'y asfaltic (Drum.): îmbrăcă- minte rutieră preparată prin amestecarea de nisip, filer şi bitum; poale fi aplicată prin turnare sau prin cilindrare. Este un asfalt la care lipseşte agregatul .mare. ~ gras (Consfr.); Mortar în care '■ volumul liantului (vâr, ciment) e mai mare decât volumul golurilor dintre firele de nisip; e folosit-la zidării care frebue să prezinte rezistente mari. ~ hidraulic (Constr.): -Mortar preparat cu un liant (var hidraulic, ciment) care face priză şi în apă sau în locuri umede. ~ refractar (Consfr.): Mortar ' care rezistă Ia temperaturi înalte şi | serveşte la zidirea ,cărămizilor re- 1 fracfare. ~ slab (Consfr.): Mortar ,în care volumul liantului e mai mic decât volumul golurilor dintre firele de nisip; e folosit la 'zidării care nu trebue să. prezinte rezistenfe mari. MOSTIŞTE (Gen.):,Vale cu apă curgătoare, foarte dpmoală, cu aluvionari fine, maluri joase, având albie adesea, mlăştinoasă. MOTOCOMPRESOR (Tehn): Grup mobil constituit dintr'un motor cuplat cu un compresor. MOTOPOMPĂ (Tehn.): Grup mobil' format dintr'un motor cuplat cu o pompă; \ MOTOR (Mş.): Maşină care primeşte energie sub orice altă formă diferită de energia, mecanică şi o transformă în . energie mecanică. ~ asincron (E/f.). V. Maşină asincronă. . ~ cu cap incandescent (Mş.): Motor la care combustibilul e injectat şi ^pulverizat . într'o cameră incandescentă, unde intră apoi şi. aerul, prodiicându-se aprinderea şi arderea înceată. ~ cu combustie internă (M?.): Motor care produce energia mecanică -prin arderea unui combustibil înfr'un spaţiu redus al cilindrului (camera de combustie), unde gazele arse sub presiune acfionează asupra pistonului. ~ cu explozie (Mş.): Motor la care arderea combustibilului se face într'un timp foar.fe scurt (prin „explozie") şi este provocată de o scânteie. . ^MOTOR-1'- 3.12 mozaic MOTOR cu inele colectoare (Elf.)'| Motor de inducfie la care înfăşurarea indusului rotor e legată la inele colectoare. ~ cu rjeacfie (Mş.):'. Motor la care gazele.-, iarse. suni evacuate printr'o serie de ajutaje divergente şi unde reacfiunea 'produsă asupra pereţilor acestora pune în mişcare motorul. ~ de pornire (Mş.): Motor care serveşte la punerea în funcfiune a unui alt motor şi. care încetează numai când al doilea motor a intrat în regimul lui normal de .funcţionare. ~ Diesel (Mş.): Motor cu. combustie (ardere) ‘ internă, folosind drept combustibil derivate grele ale petrolului (motorină). Combustibilul pulverizat, amestecat cu'aer comprimat, este supus unei presiuni, ridicate şi unei temperaturi de cca 600° C, pentru a produce arderea. electric (Mş.): Motor care transformă energia electrică în energie mecanică. E bazat pe faptul . că asupra, unui conductor aşezat -între polii unui rriagnet şi străbătut de un curent electric, acţionează o forfă mecanică. In forma sa cea mai simplă constă, dintr'o bobină-rotor străbătută de uh curent electric, aşezată între,polii unui electro-magnet puternicr- forţa mecanică, exercitată asupra bobinei provoacă . rotaţia sa. (= Electromotor). ~ eolian (Mş.): Motor Care transformă energîa vântului (a aerului în mişcare) în energie mecanică. ~ hidraulic (Mş.): Motor care transformă energia apei în mişcare, în . energie mecanică. ^ în doi timpi (Mş.): Motor la care ciclul complet se produce în timpul a două curse ale pistonului. ~ în patru timpi (Mş.): Motor la care ciclul complet se produce î/v timpul a patru.ciirse ale pistonului; fiecărei faze a ciclului îi corespunde o cursă a pistonului. ^ mixt (Mş.): Motor Piesei care poate funcţiona fie cu motorină, fie cu gaze. ^ Otto(Mş.j: Motor cu explozie, 'v semi-Diesel (Mş.): Motor cu ardere înceată (ca la Diesel),- la care o parte din combustibil e a-prinsă de o calotă incandescentă, mărind astfel presiunea până. se ajunge la autoaprinderea restului de combustibil. ~ sincron (Elf.). V. Maşină sincronă. MOTORETĂ (Tehn.): Motocicletă cu o capacitate cilindrică mică (sub 125 cm3). MOTORINĂ {Ind. pe ir.): Produs obfinut prin distilarea ţiţeiului (u-neori şi pe cale sintetică). E folosit drept combustibil pentru motoarele Diesel. ^ MOX (Tehn.): Cleşte de 'formă specială, folosit la înşurubarea şi la deşurubarea ţevilor. MOZAIC (Consfr.): Grăunţe de piatră (calcar, marmură, etc.), întrebuinţate la înfrumuseţarea suprafefelor de ciment. De ex. mozaic turnat, în plăci, etc. ~ fotografic (Gen.): Asamblarea mai multor fotografii aeriene, cu scopul de a obfine o imagine fotografică generală a regiunii foto-, grafiate şi pe care se pot studia MOZAIC NADA liniile generale ale proiectării unei lucrări tehnice (şosea, cale ferată, canal, etc.). ' MOZAIC turnaf (Consfr.): îmbrăcăminte de pardoseală^ de perefi, scări, etc., executată «din granule de piatră dură' sau de marmură de "diferite colori, aglomerate în mortar de ciment, formând o supra^ fafă care. este netezită prin frecare ' şi, eventual, prin lustruire; e rezistent la uzură şi nu permite trecerea apei. ~ venefian (Consfr.):, îmbrăcăminte de; pardoseală, de ; pefefi, \etc., executata din bucăfi de pialră 'Slura^ sau de marmură de diferite colori, de dimensiuni de cca 5 — 20 cm2, de forme diferite, fixate la întâmplare sau după un anumit model, într’un mortar de ciment. MUFĂ /;. (Tehn:) :1. Bucată scurtă de jeavă, cu filet interior, care serveşte la îmbinarea,a do.uă fevi. — 2. Grup de mai mulfi scripefi aşezafi pe acelaşi ax, sau pe axe paralele, formând o parte a planului; — 3. Cuptor, de obiceiu cu încălzire elescfrică, în care se poate păstra, o temperatură constantă. — 2. (Mefl.): Cameră a cuptorului ~ înalt cu mufă, în care se încălzeşte materialul-fără contact cu produsele arderii.1 MULAJ (Tehn.): Tiparul' scos după un obiect, cu ajutorul unui material plastic. ‘ • ■ ■ MULARE -(Tehn.): Operafiunea de scoatere a unui tipar după un obiect (de ex. după o sculptură), cu ajutorul unui material plastic. ' MULTIPLICARE (Arfe gr ). Operafiunea .de -reprodu'cere în -mai malte; ;exemplare a unei lucrări imprimate, dactilografiate, etc. MULTIPLU comut, (Maf.): Numărul A este multiplul comun pentru două sau' mai multe numere < date, când se poate: împărfi exact cu fiecare din numerele date. MURUIALĂ (Mine): Termen minier penfru materialul argilos folo-. sit la' astuparea crăpăturilor şi a golurilor de ' dîtnensiuni mici din perefii -lucrărilor subterane, pentru a le etanşa contra infiltraţiilor de gaze. • MUSCOVIT (Minera/.): Varietate de mică potasică; e de , coloare albă. •. MUTATOR (Elf.): Aparat care poate face diferite transformări ale caracteristicelor şi ale felului curen-tului. Ex.: Mufatorul alternativ*-con-tinuu, redresorul, transformă • cu^ rentul alternativ în continuu. \ MUTELCĂ (Tehn.): Piulifa şuru. bului. N NACELĂ (Nav;): încăpere în ' formă de coş (la balon) sau de cabină (la dirijabil) în. care sunt aşezate corpurile care trebue trans~ portafe. • NADĂ (Tehn.): Legătură a două NADIR 314 NEBULOASE piese în prelungire, făcută astfel, încât să ! se poată transmite un efort dela una la alta. - NADIR (Asfr.): Punctul de intersecţie ă verticalei într'un punct de pe Pământ cu emisfera cerească, în .partea opusă zenituluL(v). NAFTALINĂ (Chim.): C10H8. Hidrocarbură ciclică extrasă din gudronul de cărbune. E o substanfă cristalizată, lucioasă, cu . miros pătrunzător, cu p.t. 79° C, p. f. 218° C, folos.tă la prepararea unor coloranţi organici. NAGYAGIT (Mineral.)': Sulfosfi-biură de telur, plumb şi aur; conţine 5 ■ ■ \13°/o aur, fiind astfel un minereu bogat în aur. NĂMOL. V. Nomol. NARCOTIC (Farm.): Substanţă chimică cu ajutorul căreia se obţine o anestezie generală profundă, cuunsomn lipsit de reflexe. Exemple de narcotice: cloroformul, eterul, kelenul, protoxidul. de azot, etc. NARCOZĂ (Gen.): Obţinerea unei anestezii generale profunde, cu un somn lipsit de reflexe. NAŞTEREA arcului (Consfr.): Secţiunea (planul), dela care începe sau se termină arcul. (= Naşterea boltii). NATIV (Mineral.): Calitate a unui element de a se găsi în stare naturală. Ex.: aur nativ e aurul care se găseşte pur în natură. V. Stare nativă. j NATRĂ (Ind. făr.): Partea urzelii care se află îndărălul iţelor. NATRIU. V. Sodiu. NATRON (Chim.): Seşcvicarbo-nat de sodiu, natural. NATURAL (Chim.): Găsii în natură şi nu preparat pe cale sin-fetică. . NAVĂ (Tehn.): Corp plutitor construit din lemn, fier, otel eic., amenajat ca să poată naviga (pluti)' pe mări, fluvii, şi lacuri, pentru a transporta mărfuri .şi pasageri sau pentru alte întrebuinţări speciale (de pescuit, de salvare, de războiu, etc.). ~ cu rofi (Nav.): _: Navă care are. ca propulsor roti cu palete şi care, de obiceiu, navighează în apele micj (pe fluvii şi lacuri). ~ cu vele (Nav.): Navă a cărei ' mişcare, se obţine prin forja vântului care acţionează asupra unui sistem de pânze, numite vele. (= Velier). NĂVĂDIRE (Ind. făr.): Operaţiunea premergătoare ţesutului care conslă în trecerea firelor de urzeală prin ife. NAVIGAŢIE (Tehn.): Circulaţie pe apă-a mărfurilor şi a călătorilor, cu ajutorul navelor; după calea navigabilă folosită, se deosebesc: navigaţie maritimă, costieră (de coastă), fluvială, etc. NĂVOD (Pisc.): Plasă de dimensiuni foarte mări, cu care'se prind peştii (în canfifăfi mari), în special toamna şi iarna. NEBULOASE (Asfr.): Corpuri alcătuite din mase gazoase; pe bolta .cerească formează mici pete de coloare albă lăptoasă în care nu se pot distinge stele, chiar NEBULOZITATE .315 NERVURĂ dacă sunt. privite cu telescoape puternice. NEBULOZITATE (Mefeor.): Raportul exprimat în zecimi, dintre suprafa|a ocupată de nori şi suprafaţa iotala vizibilă a bolţii cereşti. NECK (Geol.): Formă de zăcământ a unor corpuri verticale cilindrice, de roce vulcanice, care repr,ezintă umplutura consolidată a urnii coş vulcanic scos în evidenţa prin erodare; poale fi format numai din lavă, numai din 'tuf sau poate fi mixt. NEELECTROLIT (Fiz.): Substanţe care nu dau ioni prin disolvare; soluţia lor nu conduce deci 'cu-reniul electric. , NEFELIN (Mineral.): Mineral din grupa feldspatoîzilor, constituent al ^multor roce eruptive bazice (de ex.: al sienifului). ^ . NEGATIV 1. (Foto.): Placă sau film fotografic, developate, care cuprind imaginea negafivă a obiectivului fotograf/at, adică este înnegrit în jocurile unde obiectul fotografiat e luminos şi transparent acolo unde acesta este* întunecat. — 2. (Maf., Fiz.): Calitatea unui număr de a reprezenta diferenţa dintre un descăzuf şi un scăzător mai mare decât descazutul. NEGHINĂ (Agr.): Buruiană" nefolositoare care creşte în culturile de cereale. ’ NEGREALĂ (Mefl.): Praf de grafit umezit, cu care se ung formele de fumat, uscat. (= Şferţ). NEGRU animal (Chim.): Cărbune animal purificat de componenţii ne-orc^ţici, prin tratare cu acizi mi- nerali. Sfe obţine prin calcinarea oaselor sau a sângelui în absenţa aerului. (= Negru de oase, Cărbune animal). ‘. /. ~ de fum (Chim.): Varietate de cărbune obţinut “ prin arderea cu can ilăfi insuficiente de aer a unor. substanţe organice, cum sunt gudronul de cărbuni, metanul, gazele naturale, etc. ~ de oase. V. Cărbune animal. NEGURĂ (Meteor.). V. Meteori apoşi. - NEODIN (Chim.): Nd.. Element; gr. ât. 144,27; nr. at. 60 (V, Pământuri rare). . NEOLITIC (Geol.): Cea de a . doua epocă a preistoriei, în, care oamenii îşi făceau uneltele din piatră lustruită.. NEON (Chim.): Ne. Element; gr. at. 20,183; nr. at. 10. Gaz incolor şi inodor, din categoria gazelor inerte. Se găseşte în atmosferă (în proporţie de 1/55000); se obţine prin distilarea fracţionată a aerului lichefiat. O descărcare electrică într'un tub conţinând neon la-presiune scăzută,produce o lumină intensă roşie-portdcalie; de aceea e folosit în tuburile de descărcare' electrică, la firmele luminoase. NEOGEN (Geo/.): Sistem de strate depuse în a doua jumătate a erei terjiare. NEONUMULITIC (Geo/.): Oli- gocen. NEOZOIC (Geo/.): Denumire întrebuinţată penfru era terţiară şi cuafernară, reunite. ' , NERVURĂ (Consfr.): Grindă de beton, turnată împreună cu o.placă,. NESTABIL 316 •NICHELIN alcătuind o piesă în formă de T sau L. NESTABIL (Chim.): Calitate a unei substanţe chimice, de a se descompune cu uşurinţă. echilibru V. Echilibru. NEUTRALIZARE (Chim.): Operaţiune prin care un acid, sau o bază, sunt făcute să reacţioneze cu 0 cantitate stoicheometrică de bază sau de acid, pâriă se constată că nu mai există în soluţie nici aciditate, nici alcalinitate, adică s'a atins punctul de echivalentă. . NEUTRINO (Fiz.): Particulă sub-atomică de aceeaşi masă cu electronul, dar lipsită de sarcină electrică. NEUTRON (Fiz.): Particulă care are aceeaşi masă cu protonul, dar lipsită de sarcină electrică. NEUTRU. 1. (Chim.): Calitate a unui compus chimic de a nu fi nici acid nici bazic. — 2. (El.): Care nu are nici sarcină pozitivă, nici sarcină negativă.. NETEZITOARE .(Tehn.): Unealtă a zidarului (Mala) formată dintr'o • bucată de scândură cu un mâner în centrul ei (ca o drişcă mai mare), folosită la netezirea brută a ten-cuelilor. NETZOL (Ind. text.): Uleiu folosit la prelucrarea lânii. NEWTON (Mec.); Unitate de forjă; reprezintă forţa care, aplicată unei mase de un kg-masă, îi imprimă o acceleraţie de un metru pe secundă la pătrat; (simbol N); 1 N = 0,102 kg (f) -în sistemul: MKS. Binomul lui ~ (Mat.): Expresia matematică care redă desvoltarea lui. v (a + b)m a şi b fiind numere pozitive sau negative. Astfel: (a + b)m = am +mam~1 ,b + • 1.2 , m(m —1) (m —2) am_3 ^ .... 1.2.3 m(m —1)---(m —n+1) am_n K 1.2.3" -n . H----bm NICHEL (Chim.): Ni. Element; gr. af. 58, 69.; nr. at. 28. Metal alb-argintiu, magnetic, asemănător cu fierul; gr. sp. 8,9; p. f. 1435° C. Se găseşte în natură sub formă de compuşi cu sulf sau arsen în pentlandit, nichelit şi în alte minereuri. Se extrage din oxidul ce se formează prin prăjirea minereului, cu ajutorul oxidului de carbon, cu care formează nichel carbonil. E folosit în aliaje, de ex. ojel cu nichel, constantan, etc. cum şi pentru nichelaj. NICHEL carbonil (Chim.): Ni(CO)4, compus al nichelului, cu oxidul de carbon. JNICHELAJ (Metl.): Operaţiune prin care se depune, pe cale electrolitică, un strat subţire de nichel la suprafaţa unor obiecte metalice. NICHELIN (Mefl.): Aliaj de cupru cu cca 30% nichel; e foarte rezistent la coroziune. / E folosit penfru fabricarea pieselor care vin în contact cu apa, la consfcucjii navale. NICHELINĂ 317 NITROBENZEN ' NICHELINĂ (Mineral,) : Arseniură de nichel cu 28,1% nichel. Esle un minereu de nichel, care se întâlneşte în filoanele hidrotermale. NICOTINĂ (Chim.): Alcaloid aflat în frunzele de tutun. E un lichid incolor, uleios, foarfe otrăvitor. NICOVALĂ (Tehn.): Unealtă a fierarului, constituita dintr'o masă de ofel fumată sub diferite forme, bine fixată şi pe care se bat şi se prelucrează piesele de fier. NICROM (Mef/.): Aliaj de fier cu cca 60% nichel şi 14% crom; rezistă la temperaturi înalte fără a .se oxida. E folosit la fabricarea ^accesoriilor pentru cuptoare. NINSOARE. V. Meteori, apoşi. NIOBIU (Chim.): - Nb: Element; gr. at. 92,91; nr. at. 41. E un metal rar, lipsit de importanţă practică. (=CoIumbiu). NIPLU (Tehn.): Bucată scurtă de ■ţeava cu filet exterior, care serveşte la îmbinarea a două ţevi. ~ redus (Tehn.): Niplu care are diamefri diferifi la cele. două capete. NIŞĂ (Consfr.): Firidă.,. NISIP 1. (Pefr.): Rocă sedimentară, mobilă, formată în principal din granule de cuarf; mai confine fragmente minerale şi resturi organice. Nisipurile pot fi purtătoare de anumite substanfe utile, cum-ar fi nisipurile aurifere, petrolifere, asfalfoase, acvifere, etc. — 2. (Consfr.); Fracfiunea de~ agregat mai mărunt decât cca 5 mm. Nisipul poate fi de carieră, de râu sau de concasare (când provine din resturile dela concasarea pietrelor). ~ bifuminos (Drum.): Nisip combinat cu cca 6% bitum, folosit la închiderea şi etanşarea stratului de uzură asfalfic, la tratamente antiderapante, • etc. ~ de cilindrare (Drum.): Nisip fin (putând confine până la maxi-.mum 20% argilă), folosit la confecţionarea macadamului ordinar. NISIPARE (Mine): Operafiunea de închidere provizorie a unor perforaţii din coloana de exploatare a ţiţeiului, în dreptul unor strate slab productive, prin acoperire cu nisip, peste care se toarnă un capac de ciment. NIT (Tehn.) : Cuiu metalic fără vârf, cu corpul cilindric şi cu cap, care serveşte la îmbinarea a două piese metalice, prin nituire. NITRARE (Chim.): Operaţiunea prin care se introduce un radical nitro, -NOj, într'un compus organic, cu ajutorul acidului azotic. E un procedeu folosit în sinteza multor produse chimice industriale: nitroceluloză, nitrobenzen, etc. cum şi în cercetări de laborator. NITRAT. V. Azotat. NITRIFICARE (Gen,):. 1. Pro- cesul care se produce în pământ, de transformare a compuşilor azotului de' origine animală şi vegetală în azoţi, cu ajutorul bacteriilor. — 2. Procesul de oxidare a amoniacului de către microorganismele din sol şi producerea de nitraţi. NITROBENZEN (Chim.) :CbH5N02. Lichid galben deschis, uleios, otrăvitor, cu miros de migdale amare şi p. f. 208°, preparat prin acţiunea acidului azotic asupra benzenului NITROCELULOZĂ 318 NIVELMENT Prin reducerea nitrobenzenului se obfine anilină. NITROCELULOZĂ (Chim,):Grup de'esteri acizi ai celulozei, obfinufi prin tratarea celulozei cu un amestec de acid azotic şi acid sulfuric. Din acest grup fac parte dinitroceluloza sau lâna de colodiu cum şi trinitro-celuloza sau fulmicotonul, ( = Azofat de celuloză). E folosită la fabricarea unor explozivi. NITROGEN. V. Azot. NITROGLICERINĂ (Chim.): C3H5(N03)3. Lichid uleios, greu, de coloare galbenă deschisă. Produce o explozie foarte violentă, când esfe supus unei mişcări bruscei E folosit ca exploziv, sub' formă de dinamită. NITROLIM (Chim.): Amestec de 60°/0 cianamidă de calciu (CaCN2) cu var şi grafit, preparat prin acţiunea azotului din atmosferă asupra carburii de calciu, la o temperatură de 1000°C. E folosit ca îngrăşământ. NITRURAREA ofelului (Me 11.): Prăjire a otelului într'un curent de amoniac, cu scopul de a introduce azot (nitrogen) în pătura superficială a pieselor de ofel, în special de otel cu crom, cu titan. NITUIRE (Tehn.): Operaţiunea de fixare a două piese printr'un nit, căruia i se formează prin ciocă-nire şi al doilea cap. ~ cu mai multe cusături (Tehn.); Nituire prin mai multe rânduri de nituri (paralele sau intercalate). NIVEL (Topogr.): Instrument topografic format în principal dintr’o lunetă şi o nivelă, cu ajutorul căruia se determină diferenţa de . nivel dintre diferite puncte ferestre, pentru calcularea altitudinilor acestor puncte. NIVELĂ cu bulă de aer (Tehn.): Nivelă formată dintr'un tub, umplută cu un lichid special şi având o bulă de aer care ajută la determinarea pozifiei orizontale a supra-fefei pe care se aşază; se deosebesc: nivele tubulare; nivele sferice, efc. ~ cu furtun (Consfr.): Instru- ment alcătuit dinfr'un tub de cauciuc lung de cca 10* “20 m şi cu un diametru de cca'''10-<,15 mm, având la capete câte un tub de sticlă. E folosit în construcţii, penfru a trage linii de nivel; funcţionează pe principiul vaselor comunicante. NIVELARE 1. (Topogr.): Opera-, tiunea efectuării nivelmenfului unui traseu dat, cu ajutorul 'unui aparat de nivelat. — 2. (Consfr.): îndreptarea terenurilor spre a ob}ine un plan orizontal. NIVELMENT (Geod.): Totali- tatea operaţiunilor care duc la determinarea altitudinilor punctelor de pe suprafafa pământului. ^ baromefric (Topogr.): Nivel-menf care se bazează pe determinarea diferenfei de presiune atmosferică dinfre diferite puncte ferestre, cu ajutorul unor baromefre speciale, frecându-se apoi !a«calcu|area diferentelor de altitudine dinfre punctele terestre respective. ~ geometric (Geod.).* Nivel-ment efectuai pe teren cu ajutorul nivelului şi prin care se determină NIVELMENT 319 NORMA «diferentele de nivel dintre punctele terestre apropiate; dă rezultatele cele mai precise. - NIVELMENT trigonometric (Geod.)*' Nivelment efectuat prin măsurători terestre parfiale şi determinări pe bază de calcule trigonometrice. NIVELUL mSrii (Tehn.): Nivelul mijlociu al mărilor şi-al oceanelpr, luat ca bază a măsurătorilor de altitudine. (= Nivel zero).-' " ~ platformei (Drum., C. f.): Nivelul punctului celui mai “înalt al platformei pe care se aşază o şosea sau o linie ferată. NOD 1.(Tehn.): Punct de.legăfură a mai multor conducte ale unei refele (electrice, hidraulice, etc<). — 2. (Constr.): Punctul de întâlnire şi de legătură a două sau a mai multor bare care alcăfuesc un sistem. “ 3. (Nav.): Unitatea de vitesa a vapoarelor, echivalentă cu o milă marină pe oră (1853 m/oră). ~ orografic (Topogr.): Punctul înalt al unui lanf de munfi, de unde se desfac mai multe ramificafii de lan}uri muntoase secundare. NODURI (Fiz.): Puncte .imobile aflate de-a-lungul undelor stafio- nare produse prin suprapunerea de unde egale şi de acelaşi fel, care se deplasează cu vifese egale în direcţii opuse. • NOMOGRAFIE (Maf.): Ştiinfa calculului grafic, care se ocupă cu rezolvarea operaţiunilor aritmetice sau algebrice cu ajutorul abacelor sau al .nomogramelor. " NOMOGRAMĂ (Tehn.): Con- strucţie grafică care permite citirea lesnicioasă a valorilor funcfiunilor de mai multe variabile penfru toate valorile posibile ale variabilelor, spre deosebire de construcţiile gra-^ fice numite diagrame, care sunt rezolvate numai pentru cazuri particulare ale funcfiunilor date. NOMOL (Gen.): Pământ alcătuit din particule fine,'îmbibat în-mod natural cu apă.r Confine adesea şi resturi de plante sau*de animale, NONPAREILLE (Arfe gr). Corp de literă de 6 puncte tipografice* NORD geogralic (Geod.):•Punctul de’ intersecţie al axei ,de rotire a pământului cu suprafafa lui, situat în apropierea polului Nord magnetic al globului terestru. ~ magnetic (Magn.): ' Dirfecfia pe care o ia polul Nord (vârful albastru) al acului magnetic (când acesta nu -este sub influenfa unei mase feroase) în orice puncf al globului pământesc, indicând punctul de convergentă al meridianelor magnetice.: NORMĂ (Tehn.): Cantitatea de lucru care urmează să fie executată de un muncitor, de o echipă,- de o maşină, etc. în unitatea de timp, „Fără norme tehnice nu esfe cu pufinfă economie planificată. De norme tehnice'este nevoie, afară de aceasta, şi pentru a ridica ma-: se/e înapoiate până la niveiul celor înaintate. Normele fehnice sunf o mare for/ă regulatoare, care organizează în producfie masele largi de muncitori în jurul elementelor de frunte ale clasei muncitoare”^ (I. V. Stalin, „Cuvântare la Prima Consfătuire, a Sfahanoviştilor", îrv NORMALĂ 320 NUCLEU „Problemele Leninismului", Ed; PMR 1948, pag. 797). NORMALĂ (Maf.).' 1> (la o curbă). Dreaptă perpendiculară pe tangenta în punctuLde contact. — 2. (la o suprafafă): Perpendiculara pe planul tangent la suprafafă, dusă la punctul' de contact. NORMALITATE (Chim.),: Mod de a exprima concentraţia unei solufii: numărul de echivalenti-gram ai reactivului la litrul de solufie. Astfel, o solufie care confine 0,1 e.chi-va'ent-gram la lifru, este o solufie decinor'mală (o solufie 0,1 N). NORMARE (Econ.): Metodă ştiinţifica de stabilire a timpului necesar pentru executarea unei lucrări date, în anumite condifii tehnico-organi-zatorice. Este principalul mijloc de planificare a productivităţi muncii şi de reglare a salariului pe baza principiului socialist' de repartiţie. NORMAŢOR (Econ.): Cronometrează şi stabileşte timpul de muncă necesar pentru executarea unei lucrări date, în anumite, condifii tehnico-organizatorice, cu folosirea efectivă a tuturor mijloacelor de producfie, luând în considerare'Şi experienfa muncitorilor fruntaşi. NORME (Gen.): Prescripţii (in-dicafii oficiale) asupra felului în care trebue execOtate lucrările sau confecţionate materialele. NOROIU de sapă (Mine): Fluid de sapă format dintr'un amestec de apă, argilă, nisip, etc. ~ gazeificat (Mine): Noroiu de sapă, care confine gaze absorbite sau în solufie; este mai uşor şi mai vâscos şi trebue readus în starea inifială penfru a putea fi reîntre-buinfat. ~ stabilizat (Mine): Noroiu de sapă, care ar<3 aceeaşi densitate pe toată înălfimea coloanei din sondă, deci la care apa nu se separă. NOTE de calcul (Tehn.): Piese scrise care însofesc un proiect şi Confin toate calculele de rezistenfă ale construcfiei. NOXĂ profesională (Ig. indi): Factorii care fac parte din procesele de muncă, de producfie,,din mediul exterior muncii, care pot exercita o acfiune dăunătoare asupra muncitorilor şi asupra capacităfii lor de muncă. ^ , NUCĂ . (Tehn.): Capatul sferei, sudat sau înşurubat, formând extremitatea unei pârghii. ~ izolantă (Elf.): Piesă folosită pentru izolarea firelor de contact de cablurile lor purtătoare, longitudinale sau transversale. NUCLEU atomic (Fiz.): Partea centrală a unui atom, - purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată mai toată masa atomului.Este constituită din protoni, particule subatomice încărcate elec^ trie pozitiv şi din neutroni, particule neutre din punct de vedere electric. ‘ ^ celular (Consfr.): - Piesă de beton cu goluri inferioare, care serveşte la drenarea apelor infiltrate. - ~ de efanşare (Consfr.): Ecran de beton aşezat în axul runui dig şi pătrunzând până la rocă imper-. m'eabilă. !• NUMĂR ATOMIC 321 OBIECTE ALE MUNCII ,NUMĂR atomic (Fiz.): Numărul de ordine al unui element în tabloul periodic al lui Mendeleev, care reprezintă numărul de sarcini pozitive ale nucleului din atomul respectiv. ~ complex (Mat.): .Număr compus dintr'un număr real, adunat cu unul imaginar. E un număr de forma x + îy, unde i = ‘\/ — 1. ~ imaginar (Mat.): Număr al cărui pătrat este un număr negativ. E un număr de forma iy, în care j=V~. ~ prim (Maf.); Număr, care nu are al}i divizori decât pe el însuşi şi unitatea. ~ raţional (Maf.): Număr egal cu câtul a două numere întregi. ~ zecimal (Maf.); Număr a cărui parte fracjionară este exprimată prinfr'o fracfie zecimală. NUMĂRUL lui Avogadro (Chim.): Numărul de molecule, conţinute într'o cantitate dintr'un gaz oarecare, egală cu o - moleculă-gram de gaz. E egal cu 6.023 X1023. NUMĂRĂTOR (Maf.): Numărul scris deasupra liniei unei fracfii ordinare şi care arată câte părfi din întregul fracjiei date” sunt luate în considerare (ex.: numărul 5 din frac{ia ordinară °/8). NUMITOR (Maf.) ; Numărul scris dedesubtul liniei unei fracfii ordinare şi care arată în câte părfi egale s'a împărfit întregul fracjiei date (ex.: numărul 8 din fracfia ordinară c/s). NUT: V. Uluc. O OALĂ de condensare (Mş.): Aparat care colectează şi'evacuează, automat sau prin acfionare manuală, condensatul într'un circuit de,aburi. ~ de descărcare (Tehn.): Vas colector, montat în partea cea mai de jos a conductelor instalaţiei de aer comprimat, în care se strânge apă condensată şi de unde se poate evacua. ~ de turnare (Metl.): Vas folosit pentru a transporta metalul topit dela cuptor la forme. OBADĂ (Ind. lemn.): Piesă care face parte din roata de lemn a unui vehicul; mai multe obezi constitue cercul roţii, ele sunt legate în cerc cu ajutorul şinei metalice. OBELISC (Geh.):Monument egiptean în formă de trunchiu de piramidă cu secfiunea pătrată, foarfe alungit, terminat cu un vârf în formă de piramidă. E tăiat în general, dintr'un singur bloc de piatră. OBIECTE ale muncii (Econ.): Toate obiectele cari să găsesc în mod natural, "pe care muncă nu face decât să le desprindă din legăturile lor directe cu pământul. Exemplu: lemne tăiate din pădure, minereul, etc. Dacă suferă o schimbare prin intermediul muncii devin ? OBIECTIV 322 OCEANOGRAFIE materie primă. Exemplu; minereul extras supus spălatului. OBIECTIV (Fiz.): Lentilă sau sistem de lenţi le care formează imaginea într'o lunetă sau într'un microscop. ~ de iirsersiune (Fiz.); Obiectiv ' microscopic' care, în momentul observării, este adus în contact cu o picătură de uleiu de cedru aşezată pe placa de sticlă care confine preparatul ce trebue observat. . ~ electronic (F/z.); Lentilă electronică care îndeplineşte o funcfie analoagă cu aceea a unui obiectiv optic. ~ fotografic (Foto.).-.'Sistem de lentile care proiectează pe placa fotografică imaginea reală a obiectelor care trebue fotografiate. OBIECTIVISM (Filoz.); Partinitate ascunsă sub masca imparfialităfii. Este proprie ştiinfei,- artei, cuHurii burgheze, care pentru a-şi ascunde esenfa de clasă antipopulară, şi agresivă, se ascunde sub masca ■ obiectivitătii, prefăcându-se că se situează deasupra claselor. , OBLEAGĂ (Agr.): Teren culti-. vabil care este lăsat un an să se odihnească (să se refacă), servind numai ca păşune. OBLIC (Maf.); Calitate- a unei drepte sau a unui plan deaface.un unghiu mai mic sau mai mare decât un unghiu drept, cu o dreaptă sau un plan (ex.: linie, oblică, plan o-blic, - etc.). . OBLOANE. V. Jaluzele., OBOSEALĂ (Tehn.): Scăderea rezistenfei unei piese supuse, la eforturi repetate sau aiternate, care produc deformaţii permanente foarfe mici, dar care se -adună cu timpul. OBSCURANTISM (Filoz.): Concepţie neşfiinftfică,. care neagă determinismul, neagă legăturile cauzale, substituind acestora explicaţii supranaturale. Este o concepţie'; Veacfionară, care serveşte clasele exploatatoare pentru a tine masele în întuneric. /OBSERVAŢIE (Gen.): Constatare privitoare la un 'fenomen,- care nu -e provocat de cel ce face consta-, tarea (în care caz se numeşte experienţa). . OBTURARE (Tehn.): Astupare,în-fundare. -OBTURATOR (F/z.): Dispozitiv care serveşte la oprirea unui fasci- 1 cui de lumină. ~ fotografic (Foto.): Dispozitiv mecanic cu care esie înzestrat obiectivul fotografic şi care serveşte pentru a lăsa un fascicul luminos să pătrundă în camera fotografică numai o anumită durată, numită timp de expunere. ’ OBTUZ (Maf.); Calitate a unui unghiu de a fi mai mare decât un unghiu drept. , OCA (Tehn.): Unitate veche de măsură penfru capacitate şi greutate, întrebuinţată în Muntenia şi în • Moldova, având ca echivalent: capacitate: Muntenia: 1 oca: 1,697 I; Moldova: 1 oca:1,792 I; Dobrogea:, 1 oca: 0,462 I; greutate: Muntenia: ^ 1 oca: 1271,86 g; Moldova: 1 oca : 1281,00 g; Dobrogea: 1 oca: 1282,94 g. / OCEANOGRAFIE (Gen.); Ştiinfa care se ocupă cu studiul fenomene- , OCHELARI 323 OERSTED for fizice şi ‘chimice care au loc în apele oceanelor şi ale mărilor. OCHELARI protectori (Tehn.): Ochelari care protejează ochiul; ei pof fi pentru praf, penfru sudură, penfru raze ulfraviolefe, efc. *' OCHIUmagic (Fiz.): Tub electronic cu ecran fluorescenf, care se foloseşte în special la aparatele de recepţie radiotelegrafică sau radiofonică, ca indicatoare de acord. OCHIUL bielei (Mş.): Capul bielei, care se leagă de capul de cruce. - OCLUZIUNE (Tehn.): închiderea sau astuparea unei deschideri, a unei conducfe, etc. OCRU (Chim.): Pământ colorat cu oxid de fier, folosit ca pigment roşu sau galben. OCTA-, OCTO- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „opt" sau „de opf ori". OCTAEDRU (Maf.): Poliedru având opt fefe. OCTAN (Chim.): CH3(CHa)9-CH3. Hidrocarbură din seria parafinelor, existentă în mai multe forme iso-mere. Octanul normal e un lichid cu p. f. 126° şi d: 0,702 la 20°. OCTOGON (Maf.): Poligon plan, închis, cu opt laturi. OCULAR (Fiz.): Grupul de lentile al unei lunete sau al unui mi- croscop către partea de unde priveşte observatorul. ~ electronic (Fiz.): Lentilă electronică care îndeplineşte în optica electronică o funcţie analoagă cu aceea a unui ocular optic. ~ micrometric (Fiz.): Ocular care confine o scară cu diviziuni de 1/10 sau 1/20 mm, folosită la măsurători microscopice. ~ ă, distanfă ~ (Fiz.): Distanfă dintre centrele optice ale ochilor. OCULAŢIE (Agr.): Sistem de altoire cu mugure (ochiu) scos cu o porfiune de lemn şi de coajă sub forma unui mic scut care se introduce sub coaja porf-altoiului. OCULT AŢIE (Asfr.): Dispariţia trecătoare de pe bolta cerească a unui astru, datorită interpunerii în fafa lui (înfre astru şi observator) a unui astru opac: ODGON (Gen.): Funie groasă şi lungă. (=Otgon). ODIHNĂ (Consfr.): Platformă' orizontală, care întrerupe o serie de trepte ale unei scări, penfru a permite odihna persoanelor care-circulă pe scară. ODORANT (Chim.): Compus chimic folosit _,penfru a da miros unui gaz inodor, cu scopul de a se determina scăpările dinfr'un vas-sau dintr'un circuit. ODORIZARE (Tehn.): Opera- ţiunea de a da miros unui gar. inodor (în principal metanului), prin. adăugarea unui odoranf. ODOROB (Pisc.): Unealtă de pescuit, împletită din nuiele, de forma unui frunchiu de con, fără funduri. ( = Oboroc, Hodorob). OENOLOGIE (Agr.): Ştiinfa ' care se ocupă cu studiul vinurilor. OERSTED (Magn.): Unitatea CGS de câmp magnetic: câmpul magnetic uniform care desvolfă o tensiune de 1 gilbert pe o distanfă de 1 cm (Simbol: Oe).5 21* OGLINDĂ 324 OLIGIST • OGLINDĂ (Fiz:): Suprafaţă reflectoare, de formă geometrică regulată. ~ parabolică (Fiz.): Suprafaţă reflectoare curbă, născută de o parabolă- rotită în jurul axei sale. O astfel de suprafaţa concentrează în focar un /fascicul de raze paralele cu axa, iar dacă se aşază în focar o sursă de- lumină, aceasta va fi reflectată sub formă de raze paralele cu axa oglinzii. plană (Fiz,): Suprafaţă plană (oglindă), în' care imaginea unui "obiect este virtuală şi apare în aşa fel încât partea dreaptă'a imaginii corespunde-: părfii stângi a obiectului, imaginea şi obiectul fiind de aceeaşi mărime şi la egale distanţe iajă de suprafaţa oglinzii. . ~ sferică (Fiz.): Oglindă a cărei suprafaţă reflectoare formează o parte a unei sfere. Oglinzi lesfe-rice pot fi convexe (cu suprafaţa reflectoare spre partea exterioară) sau concave (cu suprafaţa reflectoare spre partea interioară). Cen--frul şi raza sferei din care oglinda este considerată că formează o parte, sunt numite centrul şi raza de curbură ale oglinzii; punctul aşezat la “mijlocul oglinzii se nu-, meşte polul oglinzii, iar linia care uneşte centrul de curbură cu polul este axa. Punctul aflat la jumătatea distantei dintre pol şi centrul de curbură este focaruj principal. ~ de alunecare (Geo/.): Suprafaţa de alunecare a stratelor, în urma unor mişcări tectonice. OHM (Fiz.): Unitate de rezistenţă electrică. Rezistenţă prin care o diferenţă de potenţial de 1/volt produce un curent de. 1 amper. Ohmul internaţional este definit.ca rezistenta la 0° a unei coloane de mercur având o lungime de 106,3 cm, o masă de 14i4521 g şi suprafaţa secfiunii transversale uniformă. ~ reciproc (Fiz.): Unitate de4 cohductibilitate: Raportul dintre curentul, măsurat în amperi, care străbate un conductor, şi diferenţa de potenţial; dintre capetele conductorului, măsurat în volfî. OLANDĂ (l'ndfexf.): Pânză fină de in. OLANDEZ (Tehn.): . Piesă' de legătură a două ţevi, formată din doua /piese filetate, legate îritre ele printr'o a /treia piesă,-faţă de care sunt mobile. OLANE (Consfr.): Piese de pământ- ars, pentru învelit (acoperit) case. (== Olane turceşti). . OLANE de coş (Consfr.): .. Tuburi mici de pământ ars care se zidesc în coşurile de fum. 1 OLEFINE (Chim.): Hidrocarburi lineare care conţin în molecula lor legături duble şi au o formulă brută corespunzând formulei CnH2n. Primul termen al seriei este etilena CH2 = CH2. Olefinele sunt substanfe foarte reactive. OLEiNĂ. V. Trioleină. OLEOMARGARINĂ (Chim.): Grăsime lichidă purificată, obfinută din seu. Confine aproximativ 55°/0 trioleină, 35% tripalmitină şi 10% frisfearină. E folosită la fabricarea margarinei. r OLEUM (Chim.): Numele comercial al acidului sulfuric fumans. OLIGIST (Mineral.): Hematit. OUGOCLAZ 325 OPOZIŢIE \ - OLIGOCLAZ (Mineral.): Feld- spat .potasico-sodic/, e folosi] ca fondanf în ceramică, dar mult mai rar decât feldspatul potasic. OLIGOCEN (Geol.): Ultima serie de strafe (cea superioară) a sistemului Paleogen. OLIVIN (Mineral.): Silicaf de fier şi magneziu; este un constituent principal aj peridifelor; e folosit uneori ca materie primă pen-.tru produse refractare magnezitice. OLO- (Chim.): Prefix. V. Holo-. OMNIBUS (Tehn.): Vehicul,amenajat special pentru transportul în comun al persoanelor. Cele cu trac{iune mecanică se numesc autobuse;, cele cu cai nu mai sunt folosite astăzi. OMO- (Gen.): Prefix. (V. Homo-). OMOGEN (Gen.); Calitatea unui corp de a avea aceleaşi proprietăţi în toată masa lui. OMOTETIE (Maf.): Relafia între-' două figuri asemenea, în care dreptele cari unesc puncte omoloage sunt concurente într'un singur punct, numit centru de omotetie. ONDOGRAF (E/f.); Instrument de măsură, care înregistrează pe o bandă de hârtie, forma curbei care reprezintă mersul în timp al tensiunii sau al curentului electric. ONDULATOR (Elf.): Aparat care înregistrează semnalele telegrafice prin deviaţia unui ac indicator.. ~ electric (Elf.): Aparat care transformă curentul ■ continuu în curent alternativ. ONTARIAN (Geof.): Subdivi- ziunea inferioară a erei arhaice, alcătuită din' lave şi tufuri vulcanice, Voce sedirfienfare detrifice şi graniţe. Cuprinde zăcăminte importante de fier. . OOLITE (Pefr.): . Rocă calcaroasă de precipitaţie, formată în mările agitate şi bogate în carbonat de calciu; se formează prin depunerea carbonatului de calciu în jurul fragmentelor de, nisip şi de cochilii. . OPAC (Fiz ): Proprietatea unui corp de a nu fi străbătut de o radiaţie electromagnetică (lumină,: raze x,. etc.) sau de sunet. ~ 'OPAL (Mineral.): Bioxid de siliciu coloidal. De obiceiu e compact, şi cu lucju gras, sticlos. E folosit ca piatră semipretioasă. OPAXIT (Consfr.): Denumirea unor plăci de sticlă colorată care servesc la căptuşirea perefilor. OPIU (Chim.): Substanfă solidă, obfinută prin uscarea sucului lăptos, din fructele necoapte ale macului. (Papaver somniferunh). Confine mai mulfi alcoloizi, înfre care morfină şi codeină. OPOZIŢIE (Asfr.): O planetă este în opozifie cu Soarele,, când se află în direcfia opusă Soarelui, fafă de observatorul de pe Pământ, care se găseşte în acest caz pe linia dreaptă, între- Soare şi acea planetă. OPRITOR 326 ORIENTARE OPRITOR (Tehn.).’ '.„Piesă care limitează, cursa unui organ mobil de instalafie sau de • instrument. . OPRITOARE (Ind. lemn.): Greblă pentru oprit lemnele care plutesc pe apă. OPTICĂ (Fiz.): Ramură a Fizi- cei, care se ocupă cu studiul. luminii şi al fenomenelor luminoase; se deosebesc: Optică fizică, Qpfică electronică, Optică geometrică, etc. ~ 'electronică (Fiz.): Ramură a Fizicei, care se ocupă cu-studiul mişcării electronilor. în câmpurile electrice şi magnetice folosite la obfinerea imaginilor în microscqa-pele electronice. ^ fizică (Fiz.): Ramură a Opticei, care se ocupă cu studiul naturii luminii şi al proprietăfilor ei. ~ geometrică (Fiz.): Ramură*a Opticei, care se ocupă cu studiul propagării luminii, în special al fenomenelor de refracfie şi de reflecfie, admifând că într'un mediu omogen lumina se propagă în linie fdreaptă. OPTIM de vegefafie (Agr.) : Locul unde o plantă se găseşte în cele mai bune condifii de vege-tafie şi de desvoltare. OPUSINĂ (Agr.): Stufărie. deasă pe . marginea bălfilor, unde iernează peştele. OPUST (Silv.); Baraj alcătuit din caşife (celule) umplute cu bolovani de râu şi ca're serveşte la crearea iazurilor şi a rezervelor de apă necesară sporirii debitului la râuri pe carese practică plutăritul lemnelor. ORĂ (Asfr.): Unitate practică de timp, echivalentă cu 60 minute sau 3600 secunde (simbol; h) şi care reprezintă a 1 /24 parte dintr'o zi civilă. • ~ locală (Asfr.): Ora raportată la momentul când Soarele mijlociu •trece la meridianul acelui loc şi care moment ieste socotit ora 12. ORBITĂ (Asfr.): Drumul urmat de o planetă în jurul Soarelui, de un safelif în jurul unei stele,' sau de un electron, etc., în jurul centrului sistemului din care face parte. ~ electronică (Fiz.): Drumul urmat de electron 'în mişcarea lui în jurul nucleului atomic?. ORDIN (Consfr.); Sistem de arhitectură compus din diferite elemente constructive şi din ornamente, legate între ele - şi proporfionate în aşa fel, încât să formeze un fot armonios-şi caracteristic. ORDONATĂ (Maf.): Coordonată carteziană a unui punct, măsurată pe axa Oy (V. Coordonate). ORDOVICIAN (Geol.): Seria inferioară a Silurianului. ORGAN de maşină (M?.); Nume genieral pentru piesele componente ale unei maşini. ORIENTA, a ~ (Fiz.): 1. A a-şeza un obiect după o anumită directe fafă de punctele cardinale. — 2. A determina direcfia punctelor cardinale fafă de un anumit loc. ORIENTARE (Consfr.): Modul de aşezare al unei clădiri, al unei străzi, al unei aglomerafii, fafă de punctele cardinale sau fafă de.di-' recfiile vânturilor dominante. ~ magnetică (Tehn.): .Unghiul orizontal format de* direcfia unui aliniament drept cu direcfia meridianului magnetic. ORIENTARE 327 ORTO- ORIENTARE topografică (Topogr.): Unghiul orizontal format de direcfia unui aliniament drept cu direcfia meridianului geografic; sensul de măsurare al unghiului este cel al mersului acelor de ceasornic. ORIFICIU de admisie (Mş): Deschidere prin care agentul motor intra în cilindru. 1 ~ de evacuare (Mş.): Deschidere prin care agentul motor iese din cilindru. ~ de sgură (Metl.): Orificiu prin care se scurge sgura dintr'un cuptor înalt. ~ echivalent î. (Tehn.): Orificiu care are o astfel de secfiune, încât opune unui fluid aceeaşi rezistenţă ca şi cea întâmpinată, în cazul ventilatoarelor sau al pompelor, în fot drumul fluidului dela aspiraţie la refulare. — 2. (Mine.): Orificiu practicat într'o membrană şi care are o astfel de secfiune, încât o aceeaşi depresiune face sa freacă prin el, în acelaşi timp, acelaşi volum de aer, ca printr'un circuit de aeraj. ORIGINE 1. (Gen.): început; cauză inifială; provenienţă. — 2. (Maf.): Punct fix pe o axă, în plan sau în spafiu, dela care se măsoară distantele căutate. Originea unui sistem de axe'este punctul de infersecfie al axelor. ORIZONT 1. (Tehn.): Linia care rezultă din intersecfia planului orizontal care trece prin punctul de observajie al observatorului (punctul de stafie) cu planul vertical care serveşte le proiectarea imaginilor. — 2. (Geol.): Subdiviziune | stratigrafică de ultimul ordin (cea mai mică). — 3. (Mine.): Totalitatea lucrărilor miniere situate la acelaşi nivel. ~ de apă (Geo/.): Pânză de apă subterană. ~ de gaze (Geo/.): Totalitatea stratelor care conţin gaze, separate prin strafe intermediare care nu confin gaze. ~ petrolifer (Geol.): Totalitatea stratelor care confin fifeiu şi gaze, separate prin «strafe sterile (lipsite de fifeiu şi de'gaze). ~ principal (Mine): Orizont legat de puful principal şi servind la transportul producfiei colectate dela diverse suborizonturi. ORIZONTAL (Maf.): Care esfe paralel .cu suprafaţa liniştită a apei. ORNAMENT (Consfr.): Element de sculptură, pictură, mozaic, etc., care fără să aibă rol de rezistentă, este adaptat unei construcţii pentru a o înfrumusefa. OROGEN (GeoL): Lanf de munfi, format în geosinclinal. OROGENEZĂ (Geof.): - Totalitatea fenomenelor care conduc la formarea orogenelor. ORPIMENT..V. Aviri pigment. ORT (Mine): Locul de muncă într'o mină (termen din Valea Jiului). ORTAC (Mine): Tovarăş de lucru din acelaşi loc de muncă (termen din Valea Jiului). ORTO- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „drept”, „corect". In nomenclatura Chimiei organice, caracterizează substanţele născute când doi j atomi de hidrogen din poziţia 1,2 ORTOCENTRU 328 OŢEL ai benzenului sunt substituiţi cu radicali; de ex.: ortocrezol. ORTOCENTRU (Maf.):. Punctul de întâlnire al înălţimilor .unui triunghiu sau al unui tetraedru. ORTOCLAZ. V. Ortoză. ORTOCROMATIC (Fofo); Material fotografic, placă,'film, etc., sensibil la'-galben. . ORTOGNEiS (Pefr ): Gneis provenit din metamorfozarea rocelor eruptive. • ORTOZĂ (Mineri.): Feldspat potasic; e folosit ca fondant în ceramică, iar unele varietăji, ca piatră semipretioasă. ( = Ortoclaz). OSATURĂ /(Consfr.): Scheletul (de rezistenţă) al unui edificiu. OSCILAŢIE de pendulare (E/f.): Variafie periodică a turaţiei unei maşini, în jurul turaţiei ei'nominale. OSIE (Tehn.): Ax terminat la cele două capete cu fusuri pe care sunt montate^roţile de rulare ale unui vehicul. OSMIRID1U (Chim.): Aliaj de osmiu (27%) cu iridiu (55%)'şi cantităţi mai mici de platină, rodiu şi ruteniu. E folosit la cofecfionarea vârfurilor peniţelor de toc rezervor. OSMIU (Chim.): Os. Element; gr. at. 191,5; nr. at. 76. Metal cristalizat, alb, dur cu gr. sp. 22,5 şi p. t. cca 2300°C. Este elementul cu cea mai mare greutate specifică. Se găseşte împreună cu platina. OSMONDITĂ (Mef/.): Element structural , al oţelului; rezultă prin descompunerea martensitei sau prin călire şi revenire la 400°. E foarte solubilă în acid sulfuric, chiar diluat. OSMOZĂ (Chim.): Difuziunea unui solvent dintr'o soluţie, printr'o membrană semipermeabilă, către o soluţie mai concentrată, până se stabileşte un echilibru între cele două părţi ale membranei. OŢEL (Mef/.): Aliaj de fier cu până la 1,75% carbon şi cu diferite metale sau metaloizi; anumite ofeluri speciale pot avea şi un conţinut mai mare de carbon; are calităţi diferite, după compoziţie şi tratamentele la care a fost'supus. calmat (Mef/.): . Oţel cu siliciu, care este desoxidat prin acest adaus şi apare calm (liniştit) în lin-gotieră. . . ■ ~ cu carburi (Mef/.): Oţel aliat, conţinând carbon sub formă de carburi mixte de fier şi un alt element (crom, tungsten, vanadiu, etc.):'Are duritate mare, şi este folosit pentru confecţionarea de unelte. Oţelurile' rapide fac parte din această clasă. ~ cu siliciu (Mef/.): Ofel conţinând 3,5% siliciu, care nu pierde energie prin istereză decât în proporţie foarfe mică. Este folosit penfru fabricarea pieselor, de aparatură e-lectrică, care sunt supuse • acţiunii unui câmp magnetic alternativ. de creuzet (Mef/.): Oţel foarte pur, cu calităji superioare, obfinut în creuzete. Este folosit pentru scule ( = Ofel de retortă). ~ de retortă. V. OJel de creuzet. ~ electric (Mef/.): Ofel fabri- cat în cuptoare electrice; este foarfe pur şi nu are aproape de loc sulf (0,01%). / OŢEL OXIGEN 'OŢEL eulecfoidic (Meii.): Ofel compus din perlifă (are 0,9% carbon). ~ forja! (Mef/.): Ofel care a suferit operafiunea de forjare. ~ hipereufecfoidic (Mef/.): Ofel compus din perlifă şi cemeniifă (are peşfe 0,9% carbon). ~ hipoeufecfoidic (Me//.): 0|el care esfe compus din perlifă şi ferită (are sub 0,9% carbon). ~ inoxidabil (Mef/.): Ofel care rezistă foarfe bine la oxidare şi la aefiunea acizilor. Este un ofel cu con-finuf mare de crom şi nichel. ~ necalmaf (Me//.); Ofel fără siliciu, care, nefiind desoxidai, apare agitat în lingotieră, cu aspect clocotind, datorit gazelor care ies din el. ~ pudlat (Mef/.); Ojel spongios, objinuf în stare solidă prin pudlare. ~ pur (Mefl.): Ofel care nu confine nici gaze disolvate şi nici alte incluziuni nemefalice. ~ rapid (Mef/,): Ofel cu wolfram, vanadiu, crom, care serveşte la confecjionarea cufitelor de tăiere rapidă; Ia temperaturi mari produse în timpul lucrului, se decăleşte, dar se recaleşfe singur imediat ce scade temperatura. . ~ recopl (Metl.): Ofel încălzit, în stare solidă, Ia o anumită temperatură, şi răcit apoi încet, în scopul de a-i reda calităfile pierdute prin forjare sau laminare (se restabileşte echilibrul molecular şi se distrug tensiunile interne). OŢET (Chim.): Lichid confinând •••6% acid acefic, obfinut prin oxidarea alcoolului elilic, datorită aefiunii bacteriilor asupra vinului, a berii, sau a plămezii fermentate, OXALAT (Chim.): Sare a aci- dului oxalic. OXFORDIAN (Geo/.): Etaj dela partea inferioară a Malmului. . OXID (Chim.): Compus, al oxigenului cu un alt element. Se obţine prin combinarea oxigenului cu, celelalte elemente, de obiceiu cu degajare.de căldură. ~ de calciu (Chim.): CaO.Var nesiins. V. Var. ~ de carbon (Chim.): CO. Gaz incolor, fără miros, otrăvitor, deoarece se combină cu hemoglobina din sânge, formând carboxihemo-globina, împiedecând sângele să mai transporte oxigen. Se formează în cursul arderii incomplete a cocsului, a cărbunelui de- lemn, etc. Se găseşte în gazul de iluminat şi în gazele de eşapament ale motoarelor. Arde cu o flacără albastră, formând bioxid de carbon. ~ de plumb (Chim.). V. Li-targă. OXIDARE (Chim.): Operafiunea prin care un element esfe combinat cu oxigenul. OXIDAZĂ (Chim.): Enzimă conţinută în celulele plantelor sau ale animalelor, care catalizează o oxidare a unei substanfe chimice. OXIGEN (Chim.): O. Element cu gr. af. 16,000 ţi nr. at. 8. Gaz inodor, incolor, activ, care formează aproximativ o cincime din atmosferă. Arderea şi respiraţia se produc pe baza unor combinaţii cu oxigenul. Compuşii săi (oxizi)' sunf foarte răspândifi în natură. Se prepară OXIHEMOGLOB1NĂ 330 PALEONTOLOGIE prin distilarea fracfionată a aerului j lichid. E/folosit în medicină pentru flăcări de înaltă temperatură (cu acetilenă, cu hidrogen), etc. OXIHEMOGLOBINĂ (Chim.): Compus nestabil, format în procesul respirafiei prin aefiunea oxigenului asupra hemoglobinei. OZOCHER1TĂ' (Mineral.): Ceară minerală, constituită din hidrocarburi parafinice de coloare galbenă până la galben-brună, cu p. f. •55* • • 110° şi gr. sp. 0,85- ■ •0,95, P PACIOC (Consfr.): Primul strat de văruială. care se aplică pe un zid.^ PĂCURĂ (Ind. pefr.): Reziduu vâscos, rămas dela distilarea fifeiu-lui. Poate fi folosit drept combustibil'în focarul căldărilor. PĂIANTĂ (Consfr.): Zid construit dintr'un cadru de grinzi sau rigle de lemn, căptuşit cu scânduri sau cu şipci şi apoi tencuih PALA elicei (Nav. a.): Element al elicei, formât dintr'o aripă t(cu profilul variabil în fiecare seefiune a ei). ' PALADIU (Chim.): Pd. Element; gr. af. 106,7; nr. at. 46. Metal nobil bivalent, alb-argintiu, din familia platinei, cu gr. sp. 11,9 şi p. t. 1555°. Are proprietatea de a absorbi hidrogenul. Se întrebuinţează pentru prepararea unor catalizatori speciali şi în unele aliaje cu metale din familia sa. solubilă în petrol, benzen, etc. ( = Ceară de pământ). OZON (Chim.): 03. Formă alotropică a oxigenului, conţinând trei atomi într'o moleculă. Gazalbăstruiu, foarte activ. Iri stare pură, este foarte nestabil şi se descompune în oxigen obişnuit. Aerul ozonizat este un amestec de ozon cu aer obişnuit,' format prin aefiunea descărcărilor electrice în aer. OZONIZARE (Hidrof.): Sterili- zarea apei cu ajutorul ozonului. PALAN (Tehn.): Macara formată din mai mulfi scripefi, aşezafi pe una sau pe mai multe axe, PĂLĂRIE (Geo/.): Denumire generală dată părfii dela suprafafă a unui' zăcământ de sulfuri în formă de filon, care e oxidată. Deosebim: pălărie de fier, de cupru, de mangan, etc., după natura elementului predominant. PALEE (Consfr.): Picior de pod, intermediar, construit din lemn, folosit pentru susţinerea grinzilor principale Ia podurile de-lemn. PALEOGEN (Geo/.): Sistem de straie.din perioada paleogenă. PALEOGRAFIE (Gen.): Ştiinfa scrisului vechiu şi a descifrării lui. PALEOLITIC (Geof.): Epoca cea mai veche a Preistoriei, în care oamenii îşi făceau unelte din piatră cioplită, nelusfruite. <*' PALEONTOLOGIE (Geo/.): Ramură a Geologiei, care studiază PALEOZOICĂ 331 PĂMÂNTURI fiiqfele (vegetale şi animale) care au trăit în epocile geologice, lăsând în terenuri resturi sau urme numite fosile. Se împarte în Paleor zoologie şi Paleobotanica. PALEOZOICĂ, era ~ (Geol.): Era primară. PALETĂ (Tehn.): Organ al fur-binetor sau al roilor hidraulice, care conduce fluidul (apă, abur) şi îi transformă energia cinetică în energie mecanică de rofajie. PALIER 1. (Tehn.): Lagăr. Corect, numai un lagăr orizonfal. — 2; (Drum., Consfr.): Sector orizontal pe un drum. — 2. Podesf, — 4. (Topogr.): Porfiune de traseu al amplasamentului unei căi terestre de comunicafie, unde terenul este orizonfal. PĂLIMAR (Gen.): 1. Stâlp exterior dela casele ţărăneşti, care mărgineşte prispa şi sus{ine strea-şina acoperişului. — 2. Balustradă, la casele jărăneşti. PALISARE (Agr.): Lucrarea de dirijare a creşterii lăstarilor de-a-lungul unui spalier sau al unui gard de şipci. PALMĂ (Unit.) : Unitate veche de măsură a lungimii, întrebuinţată în Munteniaşi în Moldova, echivalentă în Muntenia cu: 1 palmă = 0,2458 metri; în Moldova cu: 1 palmă=* 0,28 metri. PALMAC (Unit): Uqifate veche de măsură a lungimii, întrebuinţată în Dobrogeaşi în Moldova, echivalentă în Moldova cu: 1 palmac = 0,035 metri; în Dobrogea cu: 1 palmac=0,032 metri. PALMITINĂ. V. Tripolmitină. PALMER (Fiz.J: Dispozitiv pentru măsurarea grosimii pieselor; are un micrometru, care poate aprecia până la sutimea de milimetru. ■ PALONIER (Tehn.): Pârghie flexibilă, folosită în sistemul de frână mecanică şi având rolul de a echilibra frânele a două roji. PALPLANŞE (Constr.): Elemente de construcţie, de forma unei scânduri, de lemn, de fier sau de beton, care se bat în pământul din fundul unei ape, formând astfel o incintă din care poate fi evacuată apa penfru a se lucra pe uscat. PĂMÂNT de diatomee. V. Kie-selguhr. ~ de turnătorie (Me/J.): Amestec de argilă şi nisip cu anumite califăfi, care e folosit la confecţionarea formelor de turnătorie. PĂMÂNTUL (Asfr.): Planetă cu orbita între orbita lui Venus şi orbita lui Marfe. E o sferă uşor turtită la poli (având forma unui sferoid, cu raza ecuatorială de 6377 km; raza polară, 6356 km; densifafea medie, 5,53; masa 59,77 X10>18 tone). PĂMÂNTURI active. V. Pământuri decoloranfe. ~ decolorante (Tehn.): Argile nafurale, cu silicafi de fier, de magneziu şi de metale alcaline, care sunt foarfe poroase şi au deci o mare suprafaţă de contact. Sunt folosite ca decoloranti în rafinarea* produselor petrolifere. ~ rare (Chim.): Nume impropriu pentru un grup de metale rare, foarfe înrudite unul cu. celălalt şi asemănătoare aluminiului în PANĂ 332 PÂNZĂ multe din proprietăţile lor. Se gă-, sesc în monazit şi în alte minerale rare. PANĂ 1. (Consfr.): Grindă de lemn, aşezată din loc în loc în lungul unui acoperiş, peste arba-letrieri, şi transversal fafă de planul fermelor; susfine căpriorii. — 2. (Tehn.): Accident sau defect care împiedecă funcfionarea unei maşini. — '2, Piesă servind la îmbinarea demontabilă a două organe de maşină. Poate fi concavă, plată, rotundă, cu rulouri, cu nas, etc. ~ mecanică (Mine): Instrument cu ajutorul căruia se face o fereastră în1 coloana tubată, în direcfia voită, la săpaful deviat sşi dirijat al linei sonde. PANCROMATIC (Fiz.): Material fotografic (plăci, filme) sensibil la întreg spectrul vizibil (la toate colorile). PANEL (Ind. Iernn.):' Placă formată dinfr'un mijloc (miez) gros, incheial între două foi de furnir, aşezate cu fibrele transversal fafă de acelea ale mijlocului; se întrebuinţează la confecţionarea uşilor, a perefilor de mobilă, etc.; panelele au grosimi de 10—45 mm şi suprafafă dela 650/1000 mm până la 1850/5300 mm. PANIFICARE (Ind. a fim.): Transformarea substanfelor făinoase, în general de grâu, în pâine. PANOU (Consfr.): I. Porţiune din suprafafa unei construcţii, în general plană, despărfită de rest prin elemente de construcfie sau printr'o colorare deosebită. — 2. Porţiune dintr'o grindă cu zăbrele, cuprinsă între două noduri consecutive. ~ de cale (C. f.): Porfiune de cale.ferafă de lungimea unei şine. ~ de exploatare (Mine): Porfiune dintr'un câmp de exploatare, cuprinsă între două galerii. • ' PANTĂ î. (C. f., Drum,): Traseu înclinat, considerat dela un puncf maî înalt către unul mai jos. Panta poafe fi longitudinală (în lungul axului) sau transversală (perpendiculară pe axul unei construcfii). — 2. (Tehn.): înclinarea fafă de un plan orizontal a • unei porţiuni din suprafafa terenului sau a . unei suprafeţe aparfinând unei construcfii. ~ de divagafie (Hidrof.): Panta sub care se depun materialele transportate de apa unui torent. ~ a unui strat (Mine): înclinarea unui straf. PÂNTOGRAF de curent (E/f ): Aparat penfru luarea curentului dela o linie aeriană, cu ajutorul unei construcfii articulate, fixat pe acoperişul vehiculului. PÂNZĂ de gafer (Tehn.): Pânză de ferestrău, de ofel, folosită la făierea cu ajutorul gaterelor. ~ de încălecare (Geol.): Grup de strafe mai vechi, împinse în sus de-a-lungul unei falii şi încălecate peste alte strate mai noi. ( = Pânză de şariaj), ■ ~ de lavă (Geol.): Masă de lavă, de grosime relafiv mică, întinsă pe suprafefe mari. ~ de şariaj (Geo/.): Pânză de încălecare. ,PÂNZĂ 333 PARACHOR PÂNZĂ metalică (Tehn.)î Sită de sârmă cu grosime mică (de-obiceiu-,0,5—1' mm). , — PAP (Tehn.): Cleiu întrebuinfaf de cismari , . care se prepară din gluten. PAPAGÂIE (Mine); Ciocan pneumatic de abataj (termen din -Valea Jiului)’. . • PAPUC (Consfr.): 1. Piesă metalică- fixată/ în vârful unui pilot, •pentru a pătrunde mai uşor în teren. — 2. Piesa de lemn,- care se pune sub: capătul inferior al unui stâlp, pentru a-i mări suprafafa de sprijin. ■ ' PĂPUŞĂ fixă (Tehn.): Piesă de . sfrung, care prinde-piesa de prer iucrat şi îi imprimă mişcarea de ro-iajie. . ~ mobilă(Tehn.): Piesă desfrung, în care ;se fixează, printr'un vârf, unul din capetele piesei de prelucrat. . • . ; V PARA- (Gen.): Prefix cu semnificaţia: „lângă", „dincolo de",„contra". In nomenclatura Chimiei organice, indică pofiţiile a. doi atomi de. hidrogen ai benzenului, din pozifiile 1 şi 4, substituifi cu'2 radicali. ' v- . PARABOLĂ (Mat.): Curba care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix numit focar, şi de o dreaptă fixă numită directoare (v. fig.). PARABOLOID (Mat.): Suprafafa în spaţiu, produsă prin mişcarea unei parabole al cărei vârf îşi men--jine tot timpul traseului pe, o . altă parabolă, planele celor două parabole fiind în -unghiu drept unul- fafă de altul. Este suprafafa după care se construesc, multe oglinzi folosite în tehnică, de ex. la reflectoare, la proiectoare, la tele-scoape,' etc. : PARACĂZĂTOR (Tehn.): Dispo- . zitiv pentru oprirea din cădere a coliviei de. ascensor, în cazul ruperii cablului sau al defectării in-- , stalafiei. PARACHOR (Chim.): Valoare numerică care poafe fi considerată că reprezintă volumul molecular al unei substanfe, când; tensiunea ei superficială este egală cu unitatea. Este, în majoritatea cazurilor, practic independentă de temperatură. Parachorul este exprimat prin re- ' M-)f T • laţia : P = "5-----5“' în care : .M este “ 2 ~~‘l greutatea moleculară a substanţei, 7 tensiunea superficială, şi Pt, densităţile substanţei în stare lichidă, respectiv de vapori. Parachorul este o constantă care se poate calcula PARAFINĂ. 334 PARALELOGRAM şi care serveşte la studiul structurii a numeroase substanfe. PARAFINĂ..(Ch/m.): 1. Hidro- carbură lineara sau ramificată saturată, cu formula generală CnH2n+3, al cărei cap de serie esfe metanul. — 2. Substanfă solidă, albă, translucidă, cu p. t. 50—r60°, obfinută prin. prelucrarea fifeiurilor parafinoase; e formată dintr'un amestec de hidrocarburi parafinice superioare lineare şi ramificate (dela C23H48 până-la C30H62). PARAFOC (Mş.): Zid care a- pără de flăcări o parte mai sensibilă a căldării. PARAFORM (Chim.): Polimer al formaldehidei; se transformă cu uşurinfă, prin încălzire, în formal-dehidă. E folosit ca fumigant. (= Pa-raformaldehidă). PARAGENEZĂ (Mineral.): Naşterea (formarea) împreună a unor minerale. . PARALAXĂ (Gen.): Modificare a direcţiei sau a pozifiei aparente a unui corp, datorită schimbării pozifiei observatorului. ; -~ anuală a unei sfele (Asfr.): Unghiul format de direcfia unei stele , observate de pe Pământ şi direcfia pe care ar avea-o dacă ar fi observată din cenfrul Soarelui. PARALDEHIDĂ (Chim.): (CH3CHO)3. Polimer al acetaldehidei. Lichid cu p. f. 124°. E folosită în medîr cină, ca somnifer. . PARALEL (Maf.): Calitatea a două drepte sau două plane de a avea distanfa înfre ele constantă. PARALELE (Geogr.): Cercuri paralele cu ecuatorul, care unesc înfre ele punctele de egală latitudine; vecuatorul are latitudinea 0°, -iar polii au latitudinea 90°. PARALELIPIPED (Maf.): Volum mărginit de patru feţe laterale, paralele două câte două şi sprijinite pe două paralelograme dreptun-, ghiuri sau pătrate de bază, para- -lele între ele.- Dacă bazele sunt perpendiculare pe direcfia fefelor laterale paralelipipedul este drept; dacă bazele sunt oblice pe direcfia fefelor laterale paralelipipedul este oblic. PARALELOGRAM (Maf.): Patrulater cu laturile opuse paralele două câte două şi egale. . ~ al forţelor (Mec.): Paralelogram ale cărui laturi reprezintă în -valoare absoluta, 'direcfie şi sens, două forfe care acjionează asupra unui corp. Rezultanta celor două Fr-Fa + Fb Paralelogramul forjelor. forfe este reprezentată prin diagonala paralelogramului dusă prin ' .punctul de aplicafie al forţelor. PARALELOGRAM 335 ‘ PARCHET ' PARALELOGRAM al vectorilor (Mec.): Dacă un’punci. material este supus acţiunii a două cantităţi vectoriale de acelaşi fel, care pot.fi reprezentate prin două laturi ale unui paralelogram, duse prin acel punct, rezultanta celor doi'vectori este reprezentată, ca mărime şi direcfie, prin diagonala paralelogramului dusă din acel punct. ~ al vifeselor (Mec.): Caz spe-'cial al paralelogramului vectorilor. Dacă un corp are dbuă vitese componente, a căror mărime şi direcţie este reprezentată prin laturi adiacente ale unui paralelogram duse printr'un punct, vitesa rezultantă a .corpului este reprezentată prin diagonala paralelogramului dusă din acel punct. : PARAMAGNETIC (Magnf.): Substanţă care, sub acţiunea unui câmp ' magnetic exterior, capătă o ; mag-netizare proporjională ;cu intensitatea câmpului şi care are acelaşi sens cu câmpul. Un material para-magnetic are o permeabilitate magnetică mai mare decât 1 şi are tendin{a de a se deplasa într'un câmp- magnetic din spre regiunile de intensitate mai slabă spre cele cu 6 intensitate magnetică mai mare cum şi jde a se aşeza cu lungimile lor cele mai mari paralel cu direcţia câmpului. -PARAMENT (Constr): Faţa vă- zută a zidăriilor de piatră. PARAMETRU (Maf.): Câtime intrând. într'o ecuaţie, căreia i se poate da o valoare oarecare. . PARAPET (Consfr.): Perete scund de piatră, de cărămidă, de lemn, etc., la marginea balcoanelor, a teraselor, podurilor, drumurilor, servind pentru a evita căderea dela înălţime. PARASCÂNTEI (E/f.): Ecran izo-lant, necombustibil, care împiedecă formarea arcurilor electrice sau deteriorările . pe ^care arcurile le-ar putea provoca. PARAŞUTĂ de ascensor. V. Paracăzător. . PARATRĂSNET (Ef.): 1. Organ ' de protecţie, care descarcă linia electrică, în cazul' când pe ea apar tensiuni anormale. — 2. Dispozitiv metalic aerian, în comunicaţii permanenta cu solul, destinat să apere clădirea deasupra căreia esfe instalat, de . descărcări electrice atmosferice (trăsnet). PARAZĂPEZI (Te/in.): Instalaţie ' fixă sau mobilă' (în acest caz din panouri de scânduri), niepită să împiedece îrizăpezirea unei căi ferate sau a unui drum. . ; PARAZIT 1. (Biol.): Animal sau plantă care trăieşte pe un animal sau pe o plantă de altă specie şi pe socoteala acestora. — 2. (Telec.): Perturbaţie produsă;într'un aparat receptor de telefonie fără fir, datorită undelor electromagnetice neregulate produse de /fenomenele din atmosferă sau de instalaţiile electrice industriale. - PARCELAR (Si/v.):. Sistemul de împărţire a unei păduri în parcele. PARCHET 1. (Silv.): Suprafaţă de pădure tăiată ■„ într'un singur an. — 2. (Ind. lemn.): Piesă de lemn de forme variate însă cu grosimea de 20—30 mm (cu’lambă şi uluc, PARDOSEALĂ 336 PASAJ numai cu uluc sau numai cu falf ascujii) care serveşie la pardosirea încăperilor.. PARDOSEALĂ (Consfr.): îmbrăcămintea părfii de jos (pe care se-umblă) a unei încăperi. PÂRGHIE (Tehn.): Bară rigidă (dreaptă sau curbă), care are un punct fix de sprijin. E folosită pentru a transmite o forjă dintr'un punct'în altul. PARMAC 1. (Tehn.): . Stâlp de gard. — 2. (Unit.): Unitate veche de măsură a suprafefei, echivalentă; în Moldova : 1 parmac pătrat = 0,121409 dm2; în Dobrogea: 1 parmac pătrat = 0,0998 dm2. PARSEC (Asfr.): Unitate astro- nomică de distanfă, corespunzând distantei la care trebue'să se găsească o stea penfru ca paralaxa ei să fie de o secundă de arc: 30,4X1012 km (3,3 ani. lumină). PARTE constitutivă. V. Constituent. J PARTE levigabilă (Tehn ): Partea fină din agregatele pentru' b.e-■fon, (pietriş, piatră, nisip), care, la agitare cu apă, rămâne în suspensie .ca turbureală. PARTE integrantă (Gen.): 1. Parte care întregeşte (completează) un, tot. — 2. Partea care a'parjirte în mod necesar unui tot. PARTER (Constr.): Rândul de încăperi al unei case, situat la nivelul terenului, sau la o mică înălfime deasupra acestui nivel. PARTICULAR (Gen ): 1. Ceea ce este opus generalului. — 2. Ceea ce este specific unui obiect, procedeu, etc. PARTICULE alfa (Fiz.): Atomi de heliu, liberi de ■ cei doi electroni periferici (adică nuclee'de heliu). Particulele alfa sunt emise de unii atomi radioactivi la desintegrarea lor. Au vitese mari, aproximativ 1/15-1/20'din vitesa luminii (1,4X 10!,-2X10° cm/s). ' PARTICULE beta (Fiz): Elec- tronii de vitesa mare aproximativ egală cu aceea a luminii, emişi de atomii; unora din substanfele radioactive, când se desinfegrează.. PAS de înaintare al înfăşurării electrice (Elf.): Numărul de intervale de:.înfăşurare cuprinse între cele două laturi ale 'aceleiaşi secţiuni de indus, la o înfăşurare în tobă.. • de prăjini (Mine): Mai multe prăjini de săpat, asamblate între ele în scopul unei manipulări mai uşoare şi mai rapide a coloanei.' PASĂ (/tfeff.): Deschiderea dintre cilindrii de laminor, pe unde trece metalul supus laminării. PASAJ (Drum.): încrucişarea unui drum cu o cale ferată sau cu un alt drum. Pasajul poate fi de nivel, superior sau inferior. ~ de nivel. (Drum.): Pasaj la care încrucişarea celor două căi se face- la acelaşi njvel. ,. ~ inferior (Drum.): . Penfru cei care privesc din" punctul de vedere al drumului,'pasaj la care şoseaua •frece pe sub calea ferată; penfru cei care privesc din punctul de vedere al căii ferate, pasaj 'la care şoseaua trece jpe deasupra căii ferate. PASAJ 337 PATĂ «PASAJ superior (Drum.): Pentru ‘ ceicareprivescdinpundul de vedere al drumului, pasaj la care şoseaua trece pe deasupra căii ferate; penfru cei care privesc din punctul de vedere al căii ferate, pasaj la care şoseaua frece pe sub calea ferată. PASERELĂ (Tehn.): - 1. Pod îngust penfru piefoni. — 2. Punfe mobilă (la nave). ' PÂSLĂ (Ind. text.): Material obţinut din lână sau din păr de cămilă, de iepure, etc., date la piuă. PASTĂ de efanşare (Tehn;): Pastă formată de obiceiu din fire de asbest şi grafit, eventual şi din aşchii de plumb sau de cupru; e folosită la efanşarea. pompelor, pentru dopuri de cuptoare, efc. ~ de var (Consfr.); Masă de var stins, moale, care se obfine prin stingerea varului ars; serveşte la prepararea mortarului de var. PASTEURIZARE (Biol.): Sterilizarea; parfială, în special a laptelui, prin încălzire Ia o temperatură care" omoară bacteriile, nu însă şi sporii acestora. PASTILĂ de acumulator electric (Eli.): Partea din substan}a activă care se - găseşte într'o alveolă de grătar de acumulator electric. PASUL dinfării (Tehn.): Distanta pe cercul primitiv, între elementele de acelaşi fel.a doi dinfi consecutivi. ~ elicei (Tehn.):, Distanfa cu care avansează în lungul axei un • punct al palei elicei, în timpul unei învârtituri complete. frezei (Tehn.): Distanta dintre două tăişuri de cuţit de freză. ~ şurubului (Tehn.): Distanta dintre vârfurile a două filete consecutive. Distanta cu care înaintează , şurubul, respectiv piuliţa, la o-în-vârfitură completă. PĂŞUNE alpină (Agr.): Păşune de munte, situată deasupra zonei pădurii şi anume în golurile fără pădure, numite goluri alpine. ~ împădurită (Sifv.): Zonă de păşune pe care se găsesc pâlcuri de arbori; întreaga zonă este astfel amenajată şi îngrijită, încât este folosită şi exploatată atât pentru păşunat, cât- şi penfru produsele lemnoase ale porţiunilor împădurite. PAT 1. (Drum.): Partea amenajată din platforma drumului, pe care se aşază corpul şoselei (fundafia şi îmbrăcămintea). — 2. (Geol.): Straiele .aflate dedesubtul unui anumit strat al unei falii. (= Culcuş geologic). vy de fuziune. V. Pat de topire. ~ de sfrung (Mş.j: Suportul strungului, pe care se fixează păpuşa fixă şi pe care alunecă păpuşa mobilă. / ~ de topire (Mefl.): Totalitatea materialelor care formează încărcătura unui cuptor înalt. ( = Pat de fuziune). ~ filtrant (Mine): Strat de granule mai mari şi de greutate specifică mai mare decât a granulelor ce se prelucrează; se aşază pe sitele maşinilor de zefaj cii paf filtrant. PATĂ, catodică (El.): Punctul de contact între arc şi mercurul care formează catodul,’ la redresoarele cu mercur. PATER NOSTER 338 PEGMATITE PATER NOSTER (Tehn.): Ele- vator format dintr'o pereche de lanfuri sau de benzi fără sfârşit .pe care sunt prinse nişte platforme sau cârlige care servesc la ridicarea materialelor. Lanfurile sau benzile se rotesc în jurul a două tobe (cilindri, role, rofi) care se găsesc una la partea superioară a construc-fiei şi cealaltă pe . pământ. Poate fi acfionat manual sau cu un motor. PATINĂ cu luare de curent. (E/f.).-Piesă a frotor-ului, care se sprijină ,pe şina de contact prin greutatea ei sau e .apăsată de resorturi. PĂTRAT (Ma/.): — 1. Poligonul închis, cu patru laturi egale, făcând între ele unghiuri drepte. — 2. Nu-..măr obfinut prin înmulţirea unui alt număr cu el însuşi. . " ' • ^ perfect (Maf.): Numărul în- treg şi pozitiv a cărui rădăcină pătrată este un număr întreg. • PATRIŢĂ (Tehn.); Jumăiatea formei de modelaj, care acopere matriţa. PATRONIT (Minera/.): Sulfură de vanadiu naturală, amestecată cu sulf liber, silice şi alumină. E cel mai important miţiereu de vanadiu. PATRULATER (Maf.): Poligon închis cu patru laturi. ~ inscriptibil (Maf.): Patrulater care se poate înscre într'un cerc. Unghiurile opuse două câte două sunfsuplementare (totalizează 180°). PAVAJ (Drum.): Denumire generală dată îmbrăcămintei rutiere permanente (ex. pavaj de piatră, de beton, de ciment, de beton asfaltic, etc.). PAVEA (Drum.): Piesă de pavaj, de forma unui mic bloc, de piatră, de lemn, bazalt, cauciuc, etc. ~ abnormă (Drum.): Pavea' de piatră de formă neregulată, având o singură fafă plană. '--'• normală (Drum.): Pavea de piatră de formă relativ regulată, cu dimensiuni impuse. PAZIE (Consfr.): 1. Scândură aşezată la capătul din afară al căpriorilor unui acoperiş cu streaşină. — 2. Făşie de tablă, aşezată la racordarea unei învelitori cu un zid, pentru-a împiedeca pătrunderea apei pe lângă zid. PECHBLENDĂ (Chim.): .Minereu de uraniu, în special oxid de uraniu, UOa, care confine cantităţi mici de radiu, fiind sursa principală a acestuia. PECHSTEIN (Pefr.): Rocă eruptivă (se.pronunfă Pehştain). ' PECTINE (Ch/m.).-Clasă de compuşi organici complecşi, înrudiţi cu hidrafii de'carbon, aflaţi -în ţesuturile celulelor vegetale. Au proprietatea ca, prin disolvare în apă, să ia forma unei gelatine; prezenţei lor în fructe se datoreşte „legarea" marmeladei. PEDALĂ (Tehn.): Pârghie acţionată cu piciorul. PEDOLOGIE (Agr.); Ştiinfa care se ocupă cu studiul genezei solului. PEGMATITE (Pefr.) :Roce care au o largă cristalizare a principalelor minerale componente. Se găsesc în forme foarte diferite, în masive eruptive şi cristaline. Confin uneori mică, berii, feldspat, etc., pentru extragerea cărora sunf exploatate. PEGMATOLITĂ 339 . PEPTONE * PEGMATOLITĂ (Pefr.): Varie- tate de orfoză (feldspat pofasic); e un foarte bun fondant penfru industria ceramică. PELITE (Pefr.).' Roce detritice cu elementele componente invizibile cu ochiul -liber; ex.:mâl, argilă, etc. PELITIC (Pefr.); Calitate a unor roce detritice de a avea elemente componente foarfe mărunte.. PELUZĂ (Arh.): Teren de formă regulată,-acoperit cu iarbă care se coseşte des. PENDUL simplu (Fiz.): Sistem material constituit dintr'un " corp solid atârnat la capătul liber al unui fir care nu se întinde, care esfe fixat la celălalt capăt al lui; întreg sistemul oscilează, cu amplitudini mici, în jurul punctului fix al firului de suspensiune. In cazul unui pendul cu amplitudini mici (de câteva grade) având firul de o greutate neglijabilă şi a cărui masă este conside-' rată concentrată într'un singur puncf, timpul unei oscilaţii complete T, este dat de formula: 7=2^1. în care: T este durata unei oscilaţii de mică ampliludine, în secunde; Ieste lungimea firului pendulului, în cm; g este accelerafia gravitaţiei, în cm/s2. . • ~ fizic (Fiz.): Sistem material constituit de un corp solid, mobil in jurul unui ax orizontal; timpul unei oscilaţii complete; T, este dat de formula: , T=2ît"\/—-—, V M ga în care: / este momentul de inerţie- în raport cu axa; M este masa pendulului; a este distanţa dela centrul de' greutate la axă. . PENETRANT (Gen.): Care pătrunde. PENETRARE (Drum.): Unul din procedeele de executare a macadamurilor asfalfice; se aşază pe şosea piatra mare, care se stropeşte cu bitum, apoi se aşază piatra de acoperire şi se cilindrează; etan-şarea se face cu nisip bifumat. PENTA- (Mat.): Prefix cu' sem-nificafia „cinci" sau „de cinci ori" PENTAGON (Maf.): Poligon în-* chis, cu cinci laturi. PENTAN (Chim.): C5H12. Al cincilea homolog din seria hidrocarburilor parafinice. E un lichid foarte inflamabil cu p. f. 36°. E conţinut în derivaţii uşori ai petrolului. PENTLANDIT (M[nera/.): Sulfură de fier şi nichel naturală. E un minereu de nichel; însoţeşte de obiceiu pirotina. PENTODĂ (El.): Tub electronic cu cinci electrozi: un. anod, un ca-fod şi trei grile. PEPINIERĂ (Silv.): 1. întreprindere care se ocupă cu producerea pnaterialului săditor de orice fel. — 2. Locul unde se produce materialul săditbr. PEPSiNĂ (Chim.): Enzimă digestivă produsă în intestinul gros. Transformă proteinele-în peptone; acţionează numai într’un mediu acid. PEPTONE (Chim.): Substanţe organice produse prin hidroliza proteinelor, datorită pepsinei,.din sfo- PER- 340 PERIE mac. Suni solubile în apă; sunt absorbite de către organism. PER- (Chim.): Prefix care în- seamnă, în nomenclatura chimică, prezenta într'un compus a unui element în cantitate mai mare decât cea normala; de ex.' un peroxid are în molecula lui o cantitate de oxigen mai mare decât un oxid. PERDEA de profecfie 1. (Silv.): Plantafii de specii forestiere care .se fac în făşii late de 8***20 m, în regiuni de stepă (regiuni aride) bântuite de vânturi, cu roluL de a micşora vitesa acestora, de a diminua evaporafia apei din sol şi de a provoca adunarea zăpezii în timpul iernii. Perdelele de protecţie sunt un preţios mijloc folosii în URSS în lupta pentru înlăturarea primejdiei secetei în agricultură. — 2. (Drum.): Mijloc de protec|ie contra vânturilor, .viscolului şi înzăpe-zirilor, constând din câteva şiruri de copaci, plantaţi pe traseul drumului. PEREU (Consfr.): îmbrăcăminte de piatră naturală sau artificială, care e folosită pentru acoperirea taluze-lor, în scopul de a le proteja. ~ uscat (Drum.): Pereu executai din piairă care nu e legată cu mortar. ~ zidit (Drum.): Pereu executai din piatră aşezată în mortar. PERFECT, număr ~ (Maf.): Număr pentru care suma divizorilor săi este egală cu el însuşi. Ex.: 6 (fiindcă: 1 +2+3 = 6). PERFORARE 1. (Gen.): Operaţiunea ■ de găurire dintr'o parte într’alta a unui corp.'— 2. (Mine): Operafiunea de executare a unei găuri într'o rocă; poate fi făcută" ■manual sau mecanic. PERFORATOR (Mine): 1. Ma- şină-unealtă folosită la executarea găurilor de mină. Poaie fi acţionată cu aer comprimat, electric şi uneori hidraulic. Poate lucra prin per-cusie sau rotativ. — 2. Aparat pentru găurirea coloanei unei sonde. Poaie avea burghie acţionate mecanic sau electric, sau poate folosi un dispozitiv care împuşcă gloanţe (în care caz se mai numeşte şi puşcă). PERGOLĂ (Consfr.): Alee sau galerie în plin aer, neacoperită, alcătuită din stâlpi care poaria la .pariea superioară grinzi apropiate, pe care se caţără sau se fixează plante. PERHIDROL (Chim.): Nume comercial dat unei solufii concentrate (cca 30%) de apă oxigenată. PERI- (Gen.): Prefix cu semnificaţia „împrejur", sau "în jurul'1. PERICARP (Agr.): învelişul exterior al seminţei de grâu, format din trei strâtuii de celule celulozice, care, prin măcinare, dau tărâfea făinurilor, PERICLAZ (Minera/.) :MgO. Oxid natural de magneziu. PERIE de maţiriă electrică (Elf.): Piesă conductoare (de cărbune, cărbune metalizat sau de metal), care face o legătură electrică alunecătoare între două organe de maşină, aparat sau instrument eleciric (organe care se pot deplasa unul fată de altul). PERIGEU .'341 PERMEABILITATE ' PERIGEU (Asfr.): Pozifie în care se găseşte Luna când se află la cea mai mică distanţă de Pământ. PERIHELIU (Asfr.): Momentul sau puncful de cea mai mare apropiere dinfre o planetă şi Soare. PERIMETRU (Maf.); Suma lungimilor laturilor unei figuri geometrice plane. PERIOADĂ (Fiz.): Intervalul de timp -minim, după care se reproduc, în aceeaşi ordine, aceleaşi stări caracteristice ale unei mărimi periodice. ~ geologică (Geol.): Diviziune cronologică (în timp), de al doilea ordin, a timpurilor geologice. ~ siderală a unei planete (Asfr,): „Anul" unei planete. Perioada efectivă a revoluţiei ei în jurul Soarelui. ~ sinodică a unei planete (Asfr.): Perioada între două con-junejii succesive cu Soarele, observate de pe Pământ. PERIODICITATEA elementelor. V. Tabloul periodic. PERISCOP (Gen.); ^ Dispozitiv pentru observarea unui obiecl care este aşezat mai sus de nivelul ochiului observatorului, în aşa fel încât vederea’ directă nu este posibilă. E format dinfr'un tub lung, la extremităţile căruia se află două oglinzi plane sau două prisme dreptunghiulare. PERL (Arfe gr.): Corp de literă de 5 puncte; se numeşte astfel din cauza micimii sale. PERLĂ (Chim.): Secrefie con- stituită în genere din carbonat de caiciu (CaC03), produsă de anumite molusce. s ~ de borax (Chim.): Grăunte de borax (perlă), folosit într'o probă chimică pentru identificarea anumitor metale prin topirea lui cu substanfa de cercetat, obţinându-se colora{ii caracteristice diferitelor metale. m PERLITĂ (Mefl.): Element con- stitutiv al ofelului, Perlita pură conţine 0,87% carbon. Nu este dură şi nici tenace. PERMANGANAT (Chim.): Sare a acidului permanganic, HMn04. Termen impropriu folosit de obicei pentru permanganaful de potasiu. ~ de potasiu (Chim.): KMnO*i. Sare cristalizată, de coloare purpurie închisă, solubilă în apă, cu. o coloraţie roşiatică. Are o acţiune oxidantă puternică; de aceea esfe folosit ca desinfectant. PERMALLOY (Mefl.); Aliaj de fier cu 78,5% nichel. E folosit pen-'fru construirea pieselor de aparatură electrică supuse acţiunii unor câmpuri magnetice alternative; datorită isterezei, nu provoacă decât pierderi .reduse de energie. PERMEABILITATE U (Agr.); Proprietatea fizică a terenurilor de a lăsa să pătrundă prin ele un volum de apă dat, în anumite condiţii; esfe necesar să se cunoască această proprietate, în deosebi în lucrările de irigaţie şi de drenaj. — 2. (TehnJ: Proprietatea unui corp de a permite unui fluid să străbată prin el. . ~ magnetică (Fiz.): Raportul dintre inducţia magnefică dintr'un puncf dintr'o substanţă şi intensifa- PERMETIVITATE 342 PERVAZ tea câmpului magnetic în acelaşi punct. PERMETIVITATE. V. Constantă dielecfrică. PERMIAN (Geol.): Perioada cea mai nouă a Paleozoicului. PERMUTĂRI (Maf.): Permutări de n obiecte este numărul Pn al tuturor aranjamentelor, care se pot face cu aceste n obiecte astfel ca două aranjamente să difere între ele numai prin ordinea obiecîelor. Exemplu: n = 3 (trei obiecte a,b,c); permutările posibile sunt: abc; acb; bac; bea; cab; cba.‘ Numărul Pn este dat de formula - Pn = 1 •2-3---n = n! PERMUTIT (Chim.): Silicat de aluminiu şi sodiu, sintetic, folosit pen-' tru înlăturarea sărurilor (durită|ii) din apă, la epurarea industrială a apei. PERN^ (Consfr,): Bucată de lemn care se pune între tavan şi capătul superior al unui stâlp. PEROXID(Chim.): Oxid care conţine mai mult oxigen decât conjine oxiduj normal al elementului respectiv. . ' ~ de plumb. V. Bioxid de plumb.' ~ de sodiu (Chim.): NaaOs. Praf alb, gălbuiu, format prin arderea sodiului în aer. Se combina cu apa, dând hidroxid de sodiu şi ap’ă oxigenată. . PERPENDICULAR (Maf.): Două elemente (drepte, plane, etc.) sunt perpendiculare când formează între ele unghiuri drepte. PERPETUUM MOBILE (Fiz.): Maşină care, odată pusă în mişcare, ar continua să meargă la infinit, fără a primi energie. Realizarea unei astfel de maşini, care să producă lucru mecanic — respectiv să creeze energie — fără a primi energie din afară, este o imposibilitate. PERSAJ (Metl.): Agitarea unei băi metalice, prin introducerea unei prăjini de lemn verde. Produsele distilării lemnului agită şi desoxidează baia. PERSISTENTA imaginilor (F/z.): Sensajia de lumină formată pe retină persistă un timp scurt şi după disparijia obiectului văzut; o serie de imagini succesive, dacă urmează una după alta cu destulă repeziciune, produc o imagine continua. Pe acest fenomen se bazează cinematografia. PERSPECTIVĂ (Maf.): Reprezentare pe o suprafajă dată, în raport cu un punct fix numit punct de vedere, a unui corp în spafiu; se deosebesc numeroase feluri de perspectivă: a) perspective lineare; b) perspective naturale; c) perspective aeriene, etc. PERTURBARE (Gen.): Turburare cauzată în starea sau in mersul unui lucru. ‘ PERVAZ (Consfr.): 1. Cadru format din scânduri profilate, fixat pe tocul unei uşi pentru a acoperi rostul dintre căptuşeala focului şi perete. — 2. Şipcă profilată, care se fixează la marginea din spre pere|i a unei pardosele de lemn. PETIT 343 PIATRĂ JţETIT (Arfe gr.): Corp de literă de 8 puncte tipografice. PETRIFICARE 1. (Geo/.): Fosili-zare prin mineralizare a pârfilor tari din/ scheletul fiinţelor vii sau ale tiparelor lor prin calcar, silice, etc. — 2. (Chim.): Transformarea ţesuturilor organice — de ex. trunchiuri de copaci — în substanţe cu structură minerală, cauzată, în genere, prin acţiunea bioxidului de siliciu, SiOa, hidrafat care pătrunde în porii ţesuturilor şi cu timpul pierde, apa conţinută. PETROGRAFIE (Geo/.): Ştiinţa care se ocupă cu studiul originii, structurii şi compoziţiei rocelor. PETROL (Ind. pefr.):Amestec natural (V. Ţiţeiu) sau sintetic (V. Petrol sintetic) de hidrocarburi. lampanf (Ind. pefr.): Amestec de hidrocarburi din seria parafinelor, obţinut prin distilarea fifeiului, din care formează acea fracţiune care fierbe între 220° şi 280°C. Conţine hidrocarburi cuprinse înfre Ci0H21 şi C23H38. ~ sintetic (Ind. pefr.): Combustibil sintetic cu proprietăţi asemănătoare petrolului, obţinut din cărbune. Cărbunele poate fi combinat catalitic cu hidrogenul, producând astfel un amestec de hidrocarburi, asemănător cu petrolul. PETROLIER (Gen.): Ceea ce esfe în legătură cu petrolul (exploatare, transport, etc.). PETZIT (Minera/.): Telurură de aur şi argint. E un minereu important de aur şi argint (Se pronunţă petit). PI (Maf.): Simbol al raportului constant dintre -lungimea unui cerc şi diametrulsău. tc=3, 141592653... (aproximativ 22/7). PH (Chim.): • Logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr'o solufie. PIATRĂ (Consfr.): Maferial rezistent, de origine minerală, provenit din rocă vulcanică, metamorfică sau sedimentară, folosit în construcţii, drumuri, lucrări de artă, etc. ~ acră (Chim.): Alaun de po- tasiu. ~ artificială (Consfr.): Tencuială executată din bucăjele de piatră legate între ele cu ciment şi prelucrată astfel încât, să imife piatra naturală. ' ~ brută (Consfr.): 1. Piatră folosită la executarea de zidării, aşa cum se scoate din carieră sau numai cu feţele exterioare cioplife. — 2. Piatră de forme neregulate, folosită la fundaţiile şoselelor. ~ cioplită (Drum.): Piatră fasonată în formă de borduri, pavele, calupuri, efc., folosită la executarea de pavaje. ~ de beton (Cons/r.); Piatră de construcfie formată din beton turnat în tipare; are • desavantajul că e grea, bună conducătoare de căldură şi de sgomot. ~ de căldare (Tehn.): Depu- nere de săruri pe pereţii căldării, din cauza evaporării apei care le con}ine. de cenuşă (Consfr.): Piatră de construcţie fabricată dinfr'un PIATRĂ PICON amestec de cenuşă de cărbuni şi var; e uşoară şi bună pentru lucrări de mică importan}ă. PIATRĂ de cosifor. V. Casiterit. ~ de moară (Pştr.): Rocă sili-cioasă provenită din calcare; e dură şi poate fi utilizată la mori. ~ de sgură (Constr.): Piatră de construc{ie, fabricată dintr'un amestec de nisip, de sgură şi var. ~ de talie (Consfr.): Piatră de forme geometrice regulate, cu toate fefele bine cioplite şi cu muchii perfect drepte, care serveşte la executarea zidăriei. ~ de var (Pefr.): CaC03. Carbonat de calciu natural. ~ dracului (Chim.): AgN03. Azotat de argint, de obiceiu topit şi turnat în formă de bare (bastoane). ( = Piatra iadului). ~ ponce (Pelr.): Rocă poroasă, formată prin întărirea unei lave vulcanice înspumate; e foarte uşoară şi e folosită la facerea betonului poros. ( = Spumă de mare). ~ preţioasă (Minera/.): Mineral cu aspect frumos, care se găseşte foarte rar; are, din această cauză, o mare valoare comercială; se foloseşte pentru confec|ionarea bijuteriilor. ~ semiprefioasă (Minera/.): Mineral care are un aspect frumos şi se găseşte relativ uşor şi din abundentă; are o valoare comercială mică fiind folosit pentru confecţionarea bijuteriilor ieftine. spartă (Drum.): Piatră de forme neregulate, obţinută prin spargerea sau concasarea bolovanilor j de râu sau a blocurilor de carieră, j E folosită în construcjia de şosele : şi la prepararea betoanelor. | ~ vânătă (Chim.): CuSOsSHsO. • Sulfat de cupru cristalizat. E folosit în soluţie pentru stropirea plantelor. PIC (Mine): Picon (termen din Valea Jiului). PICAJ (Av.): Evo|u}ie a avionului care coboară la verticală sau aproape Ia verticală. PICHER (C.f., Drum.): Conducător de district, care are în grijă buna între}inere a liniilor de cale ferată sau a drumurilor. PICHETAJ (Agr.): Lucrarea de împărţire în table sau în tarlale a terenului de plantat. PICIOR cu culisă (Tehn.): Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor. ( = ŞubIer,). ~ de siguranţă (Mine): Masiv de minereu sau de cărbune, lăsat neexploatat, ca protecfie a puţurilor de mină şi, eventual, a altor lucrări miniere. ~ al taluzului (Drum.). Intersecţia taluzului unei umpluturi cu terenul natural. PICNOMETRU (Fiz.): Aparat folosit pentru determinarea densităjii unui lichid sau a unui solid. Constă dintr'un vas de sticlă, astfel gradat, încât să poată conţine un anumit volum de lichid la o anumită temperatură. PICON (Mine): Unealtă pentru ciocanul pneumatic; serveşte Ia despicarea sau la ruperea materialului; are vârf ascu}it sau lat. PICURARE PILA ' PICURARE, puncf de ~ (Ind. pefr.): Temperatura la care un produs derivat din petrol (vaselină, asfalt, bitum, etc.) capătă o suficientă fluiditate pentru a se scurge din el o picătură. Se determină cu ajutorul unui aparat special. PIER (Nav.): Dig de pialră în porturile maritime, în formă de dinte de pieptene şi care serveşte la obţinerea unei dane de acostare. Se mai numeşte şi mol. ' PIERDERE de abataj (Mine); Pierdere de materie utilă, datorită metodei de exploatare folosite; ~ de circulaţie (Mine): Absorbirea fluidului de sapă prin crăpăturile sau prin porii terenului străbătut. ‘ . s ~ de exploatare (Mine): Pierdere de materie utila, datorită atât metodei de exploatare folosite, cum şi dificultăţilor sau accidentelor. PIESĂ de curăţire (Consfr.): Tub scurt de fontă, cu o deschidere laterală închisă cu un capac demon-tabil, care se intercalează într'o conductă de canalizare pentru a avea posibilitatea de a desfunda conducta, când este necesar. PIETRIŞ 1. (Pefr.): Rocă sedimentară formată din bucăţi neregulate, care rezultă din sfărâmarea naturală a rocelor dure; forma bucăţilor de pietriş poate fi colţuroasă, lată, sau rotunjită în cazul când a suferit eroziunea apei. — 2. (Consfr.); .Denumirea pielrei mărunte (dela 7 mm în sus), provenită din cariere sau dela spargerea pietrei, întrebuinţată la betoane, macadamuri, etc. PIEZ (Unif.): Unitate de măsură a presiunii în sistemul M. K. S., echivalentă cu 1 pz=i03N/m2=101 barii. PIEZOELECTRICITATE (El.): Proprietate a anumitor cristale asimetrice, de a produce sarcini electrice pozitive şi negative pe fejele opuse când sunt supuse unei pr‘e-siuni. Semnul acestor sarcini se schimbă când presiunea este înlocuită prin tracţiune. Când astfel de cristale sunt supuse unui potenţial electric se naşte un efect piezo-electric invers, având loc o modificare a dimensiunii cristalului. Oşteai piezOelectric). PIGMENT (Chim.): Substan{a colorată care dă coloarea ei suprafeţei pe care este aplicată. Se deosebeşte de coloranţi (care pătrund în fibrele sau în ţesuturile acelei suprafeţe). In general, pigmenţi sunt substanţe insolubile, care pot fi înlăturate prin mijloace fizice. ! PILĂ 1. (Tehn.): Unealtă de oţel călit, de forme variate, brăzdată de crestături, folosită pentru ajustarea suprafeţelor'unor piese dure. — 2. (Consfr.): Picior de pod executat din zidărie, beton sau metal, ~ Clark (El.): Pilă electrică folosită ca standard de forţă electromotoare. Voltajul este dat de ecuaţia F. E. M. = 1,433 • • • 0,0012 (t ~ 15) volţi, în care f esfe temperatura, în centigrade. ~ cu bicromaf (El.): Pilă electrică, cu polul pozitiv de cărbune şi cel negativ de zinc introdus înir'o soluţie de acid sulfuric (H2S04; cu bicromat de potasiu (K2Cr207); acesta PILĂ 346 PILOT din urmă are rolul de depolarizator, prin ac|iunea sa oxidată. PILĂ Danieli (El.): Pilă electrică având un pol negativ de zinc amalgamat, aşezat într'un vas poros conţinând ^acid sulfuric diluat. Vasul însuşi este aşezat într'o solufie de • sulfat de cupru, care conţine şi polul pozitiv, o placă de cupru. Forja sa electromotoare este de 1,1 volţi. ~ electrică (El.): Sursă de tensiune electromotoare, care poate transforma direct energia chimică a unei reacţii chimice, în' energie electrică. E un sistem electrochimic format din doi electrozi metalici cufundaji într'un electrolit. ~ electrică uscată (EL): Pilă electrică al cărei electrolit e reţinut de un material absorbant, astfel încât să nu curgă când se răstoarnă: pila. c* în curent (Consfr.): Pilă executată îh albia unui curs de apă. ' ~ Leclanche (El.): Pilă electrică care confine într'un vas poros un pol pozitiv de cărbune, înconjurat de un amestec de bioxid de mangart şi carbon pulverizat. Vasul poros stă într'o solufie de clorură de amoniu (NH4CI), într'un vas mai mare care conţine, de asemenea, şi polul negativ de zinc. Forţa electromotoare (F. E. M.) este de cca 1,5 volţi. -Pilele Leclanche şi-au găsit o întrebuinţare foarte întinsă în ’ cazurile în care este nevoie de un curent intermitent. ~ primară (£/,): Pilă voltaică, pilă ireversibilă. Dispozitiv pentru producerea unui curent . electric prinfr'o acţiune chimică., Ex.: pilă Leclanche, pilă -Danieli. ~ secundară. V. Acumulator. ~ voltaică (El.): Un număr de pile legate în serie, formată fiecare dintr'o placă de zinc şi una de cupru, separate pintr'un postav înmuiat în acid sulfuric diluat. ~ Wesfon (El.): Pilă cu cadmiu. Pilă electrică, folosită ca standard de forţă electromotoare. P1LASTRU. V. Stâlp de exploatare. . PILIER. V. Stâlp de exploatare. PILON (Elf.): Stâlp care susţine o linie electrică aeriană. PILONARE , (Constr., Drum.): Operaţiune de îriaesare prin batere cu maiul mecanic sau cu mâna. PILOT 1. (Consfr.): Stâlp de lemn, de. beton, etc., înfipt în pământ, care susţine o construcţie prin trans-, miterea sarcinilor în adâncime, la stratele- mai rezistente ale terenului. — 2. (Tehn.): Cel care conduce un vehicul (locomotivă, navă, etc.) în locuri accidentate. — 2. Conducătorul unui avion. ~ automat (Nav. a.): Instalaţie care comandă automat, parţial sau total, un avion. ~ cu rezistenţă pe vârf (Consfr.): Pilot care transmite isarcina la teren mai ales prin rezistenţa pe vârf. ~ flotant (Consfr.): Pilot care transmite sarcina Ia teren ^numai prin .frecarea laterală. ~ turnat pe loc (Consfr.): Pilot de beton sau de beton armat, tur- PILUGA 347 PIROFORIC ndi într'o gaură făcută mai dinainte în pământ. P1LUGĂ (Mine): Adâncitura din talpa (vatra unei galerii sau a unui şantier de abataj), în care intră capătul de jos al stâlpilor de armatură. PINION (Tehn.): Roată dinţată de. diametru mic. PINTEN (Hidrof.): Construcţie din zidărie, de lemn, etc. aşezată transversal sau oblic faţă de curentul unei ape, pentru a o abate. PIPE-STILL (Ind. pefr.): Instalaţie de distilare tubulară a petrolului (se pronunţă paip stil). PIPETĂ (Fiz.,Chim.): Tub de sticlă cu ajutorul căruia un anumit volum de lichid poate fi trecut dinfr'un vas în altul. PIRAMIDĂ (Maf.): Corpul închis complet, de patru sau de mai multe feţe, dinfre care una este considerată ca bază a piramidei, iar PiramidS. celelalte feţe se întâlnesc într’un punct numit vârful piramidei; aceste feţe laterale sunf triunghiuri cu latura de bază coincizând cu o latură a poligonului de bază. Volumul piramidei = 1/3 din suprafaţa bazei în- mulţită cu înălţimea piramidei. Se deosebesc: piramidă dreaptă, când baza esfe un poligon regulat şi vârful se proiectează pe mijlocul bazei (sau în centrul cercului circumscris bazei) şi piramidă oblică, în celelalte cazuri. PIRARGIRIT (Mineral.): Sulfo- stibiură de argint, naturală; conţine 60°/0 Ag şi 22,5%Sb. E un minereu important de argint. PIRIDINĂ (Chim.): C5HBN. Compus organic heferociclic. E un lichid incolor, cu miros neplăcut, cu p.f. 115°. Se găseşte în uleiul de oase şi în gudron. E folosit penfru a da alcoolului denaturat mirosul său specific; compuşi derivaţi din piridina sunt folosiţi în medicină. PIRITĂ (Mineral.): Sulfura de fier naturală conţine 53,4% sulf. E un minereu de sulf folosit în industria acidului sulfuric; . uneori e însoţit de cupru şi aur în. cantităţi suficiente pentru a fi exploatate. PIRO- (Chim.j: Prefix cu semnificaţia „de foc", „prin căldură ’. In nomenclatura chimică, reprezintă o substanţă obţinută prin-încălzire. De ex. acidul' piroboric, obţinut prin încălzirea acidului boric. PIROELECTRICITATE (Fiz.): Proprietatea pe care o au anumite cristale (de ex. turmalina) de a desvoltă, prin încălzire, sarcini electrice pe feţele lor opuse. PIROFORIC (Fiz.): Nume; dat unor aliaje care produc scântei când sunt frecate sau lovite; se folosesc ca pietre de scăpărat. ■ ■ . • -■ •- '■ - \ " ■ . .■ • V PIROGALQL ■: 348 /, _ • PISTON PIROGALOL. (Chim.): CoH.8(bH)s, Substanfă albă,, cristalină, solubilă. In solufie alcalină absoarbe cu rapiditate oxigenul. E folosit ca developator în fotografie şi pentru determinarea oxigenului în analiza gazelor. '( — Acid pirogalic). PIROGNOSTIE (Chim.): Analiza chimică a metalelor din1 minereuri cu ajutorul flăcării. ' PIROLUZ1T (Chim.): .MnOa. Bioxid de mangari natural; e minereul principal al manganului. PIROMETRU (F/z); Instrument pentr u, măsurarea temperaturilor înalte. Cele patru tipuri principale sunt; (a). Termometrul cu rezistenfe de platină; care se bazează pe ur-, carea' rezistenţei electrice a platinei, proporţional cu ridicarea temperaturii; b) termometrul termoelectric,, bazat pe principiul termocu-plului; c) pirpmetrul .optic, cu ajutorul căruia temperatura este determinată prin coloarea şi gradul de incandescenţă al corpului încălzit; d) pirometrul de radiaţie, care înregistrează căldura radiantă a corpului aflat la o temperatură înaltă. • ~ Seger. V. Con Seger. P1ROMORFIT (Mineral.): Fosfat de plumb, natural; conţine 75,8% Pb. E un'minereu de plumb. PIROP (Mineral.): Grenat de aluminiu şi magneziu; se prezintă sub formă de crisfale limpezi şi roşii ca. sângele. E o piatră semi-preţioasă. PIROSFERA (Geo/.); Zonă situată sub' scoarţa Pământului, unde ge presupune că âr avea loc activi- tatea eruptivă, — toate elementele fiind topite, : datorită temperaturii înalte. : . ' PIROTEHNIE (Tehn.): Ramură a Tehriicei, care se ocupă. cu. fabricarea proiectilelor de artilerie, a rachetelor de semnalizare, a arti-;-ficiilor, etc. . ' ' PIROTINĂ (Mineral.): Sulfură de fier naturală; e folosită la - prepararea acidului sulfuric. - E foarte des însoţită de pentlandit, care e o sulfură de fier şi nichel; în acest caz, e un minereu de nichel. PIROXENI (Minera/.): Grupă de minerale magnetice şi metamorfice. Surit silicaţi de magneziu, de fier şi magneziu, de calciu, efc. Se găsesc în diverse roce. PISCINĂ (Consfr.): Basin de în-not, în aer liber, sau acoperit. PISICĂ (Consfr.): Dispozitiv de -acăţare şi desprindere/automată sau comandată a berbecului, de cablul unei sonete. PISTĂ (Gen.): Teren special amenajat pentru decolarea şi ate-risarea avioanelor, sau penfru curse (de biciclete, automobile, cai, etc.). PISTOL de mină (Mine): Gaură de mină, scurtă, încărcată cu puţin exploziv, folosită pentru îndreptarea pereţilor unei excavaţii sau pentru spargerea blocurilor de'roce sau de minerale utile. . ~ de nituita (Tehn.): .Maşină-unealtă acţionată cu aer comprimat, care serveşte la baterea şi la formarea capului niturilor. ,c PISTON (Mş.); Piesă a unui motor sau a unei pompe, care se deplasează în inferiorul cilindrului.. PISTON PLAN Transmite energia dela agentul motor la sistemul de transformare a mişcării. PISTON, de lăcărit (Mine): Dispozitiv care are o serie de garnituri de cauciuc şi o supapă de reţinere, manevrat cu ajutorul' unui ‘cablu, în interiorul coloanei de extracţie a unei sonde. Altădată servea ila extracţia ţiţeiului, dar' astăzi se foloseşte numai la provocarea în-.ceperii uriei erupţii. ' de ridicare (Tehn.): Piston care ridică o sarcină, direct sau prin intermediul unei platforme' montate • pe capul lui. ~ pionjor (Tehn.): Piston lung în raport, cu diametrul lui, gol în interior, fără segniehji de etanşare, • folosit Ia pompele de lichid. Etanşeitatea e asigurată de>o presetupă. E folosit în special la pompele de fund' pentru extracţia ţiţeiului. ■ (= Plunger). PISTONAJ (Mine): Operaţiunea de extracţier ~sau de provocare a -extracţiei prin erupţie, cu ajutorul pistonului, la o sondă.- PITAGORA, teorema Iui ~ (Mat.): Pătratul ipotenuzei (a) unui triunghiu dreptunghiu este egal cu suma pătratelor celor două catete (faşi c) ale triunghiului (a2 = b2-Fc2). PIULIŢĂ (Tehn.): Piesă, în general metalică, având o gaură filetată care se înşurubează pe tija •unui şurub. PiyOT (Tehn.): Capăt de axă verticală, prin care axa se sprijină pe un lagăr vertical (crapodină) sau, în cazul instrumentelor. de precizie, pe un suport dur. | PLACĂ (Consfr.): 1. Element de construcţie alcătuind o piesă de rezistenţă,'la care .două din dimen7 siiini sunt mari. îri comparaţie cu o a, treia. — 2. Piesa, în general din material ceramic sau din ciment, de grosime mică, de formă'geometrică regulată, care e folosită la căptuşirea unui; perete sau a unei pardoseli. - — 2i (EL): Electrodul ariodic al unei lămpi electronice. ' ~ continuă (Consfr.): Placă rezemată pe mai mult de două rea-zime paralele. de acumulator electric-(E/f.): Electrod de ' acumulator electric, constituit dintr'un suport şi din substanţă activă. Placa poate fi cu cutii,-cu masă, cu oxid aplicat, etc. ~ de amalgamare (Mine): Tabla de cupru electrolitic sau de cupru argintat la suprafaţă, folosită pentru amalgamarea aurului din miriereu-rile aurifere. PLACAJ 1. (Consfr.): îmbrăcăminte care se aplică pe un perete construit în general din cărămidă. Placajul poate fi de piatră, de marmoră, de cărămidă de faţadă, etc. 2. (Ind. lemn.): Placă de^supra-faţă mare în raport cu grosimea, obţinută prin încleirea unui număr de/foi de furnir, aşezate alternativ transversal. E folosit la confecţionarea .de mobile, uşi, panouri; etc. PLAFON. V. Tavan. PLAGlOCLAZI (Mineral.): Grupă de feldspaţi calcosodici. . PLĂMADĂ. V., Bere (fabricare). PLAN f. (Maf.): ^Suprafaţă întinsă definită matematic ca suprafaţă-care cOnţine toate dreptele ce trec PLANCTON PLATINĂ printr'un punct fix şi intersectează o linie dreaptă în spafiu. —2. (Tehn.); Reprezentare grafică a unui teren, a unei construcfii, a unei maşini, a unei instalafii, efc. . , PLANCTON (Gen.): Totalitatea vietafilor microscopic^ (plante şi animale) care plutesc libere (ne-fixate de fund) într'o apă. PLANETE - (Asfr.) .-.Corpuri cereşti care se rotesc pe orbite bine^ stabilite, în jurul Soarelui (Mercur,' Venus,. Pământul, Marte, Jupiter, Saturh, Uranus, Neptun şi Pluton). PLANIFICARE (Econ.): Lege de bază a deşvolfării economiei socialiste. înseamnă dirijarea conştientă a deşvolfării întregii economii na{ionale, prin determinarea dimensiunii, proporfiei şi ritmului reproducfisi în toate ramurile economiei. Este posibilă numai pe baza proprietăfii colective asupra principalelor mijloace de producfie. Asigură desvoltarea neîntreruptă şi ne mai întâlnit de rapidă a producţiei şi întregii societăfi. v. PLANOR (Av.); Avion fără motor, care poate sbura un timp mai mult sau mai pufin îndelungat, purtat de curenfii de aer pe care îi întâlneşte. PLANŞĂ (Tehn.); Foaie pe care sunt desenate unu sau mâi multe planuri ale unui proiect. PLANŞEU (Consfr.); Element de construcfie, care separă două caturi ale unei clădiri şi suportă sarcinile catului de sus, transmifându-Ie prin ziduri la teren. PLASMOLIZĂ (Chim.): Efectul osmozei asupra celulelor vieţui- toarelor. O celulă, aflată într’o soluţie care are o concenfrafie moleculară mai mare decât confinutul celulei (este hipertonică fafă de celulă) suferă fenomenul plasmoli- . zei: o parte din apa confinută în celulă o părăseşte, trecând prin perefii ei, iar confinutul celulei suferă o contractare. PLASTIC (Mec.): , Calitatea unui material de a suporta o deformare permanentă la rece, fără a se rupe. PLASTICITATE 1. (Ind. st. c.): Proprietatea unor materiale ceramice de a forma, cu apa o pastă care poate fi deformată păstrându-şi coeziunea. — 2. (Rez. mat.): Proprietatea pe care o au unele corpuri de a se deforma sub acfiuriea unor cauze exterioare şi de a nu re.veni la starea lor de mai înainte. PLASTIFIANT (Ţehn.):. Substanfă care are proprietatea de a mări' plasticitatea anumitor materiale. Ex.: varul este un plastifiarit pentru argilă. PLATBANDĂ (Consfr.): Piesă de tablă de ofel laminat, folosită la alcătuirea grinzilor cu inimă plină, pentru întărirea tălpilor grinzii. PLATFORMĂ (Drum.): Banchetă principală din profilul transversal al unei şosele, pe care se amenajează .calea şi acostamentele ei. Se execută totdeauna din pământ şi e orizontală. In platformă.se încastrează corpul şoselei. PLATINĂ (Chim.);' Pf. Element; gr. at. 195,23; nr. at. 78. Metal dur, alb-argintiu, ductil şi maleabil, cu gr. sp. 21,4 şi p. t. 1750°. E foarte rezistentă la încălzire şi la acizi. Are un coeficient de dilatare PLATOU 351 POBEDIT pproape egal cu^cel al sticlei. Se găseşte în sfare liberă, amestecată cu osmiu, iridiu şi alte metale similare. E folosita la construcfia unor aparate electrice,-la aparatura de laborator, drept catalizator, şi în giuvaergerie. PLATOU (Tehn.): Disc cu găuri şi caneluri de ghidaj, montat per-, pendicular pe axa principală a strungului şi care fixează piesele. cu came (Mş.): Disc pe care sunt fixate camele de comandă ale supapelor,* la un motor în-stea. PLEISTOCEN (Geo/.); Cuaternarul inferior. (= Diluviu). PLESNITURI (Mefl.): Crăpături aproximativ radiale (ca feliile runui pepene), care apar în piesele metalice la răcirea prea rapidă, după turnare sau după tratament termic. Plesniturile sunt vizibile la suprafaţă. Se numesc şi cricuri. PLINTĂ (Consfr.): Făşie îngustă de lemn, de piatră, de mozaic, etc., care se aplică la partea de jos a pereţilor, ca o continuare a pardoselei, penfru a apăra peretele contra loviturilor. PLIOCEN (Gen.): Seria superioară a Neogenului. La noi se subdivide în Meoţian, Ponfian, Dacian şi Levantin. Meofianul şi Dacianul cuprind cele mai importante zăcăminte petrolifere dela noi. PLOMBAGINĂ (Chim.): Grafit formă alotropică a carbonului. PLUG de cărbune (Mine): Maşină de tăiat şi încărcat cărbunii; tăierea se face după plane .verticale, paralele cu planul de abataj, cu ajutorul unui cufit care taie cărbunele, sub acfiunea unor lovituri. PLUMB (Chim.): Pb. Element; gr; at. 207,21; nr. at. 82. Metal moale, alb-albăstrui, cujd. f. 327° şi gr. sp. 11,3. Se găseşte mai ales sub formă de galenă (PbS), Se extrage prin prăjirea minereului, urmată de o reducere. Compuşii săi sunt otrăvitori. Se foloseşte penfru fabricarea fevilor de canalizare. Compuşii săi sunt folosiţi in fabricarea vopselelor. PLUNGER (Tehn.): Piston p.lonjor. PLUTĂ expandată (Tehn.): Material obţinut prin încălzirea, fără aer, a plutei obişnuite; e folosit ca izolant termic şi acustic. PLUTITOR (Tehn.): Vas închis, de obiceiu de tablă subţire, care poate pluti într'un lichid, indicând astfel niveluj lichidului/sau putând transmite o comandă. ( = Flotor). PLUTON (Asfr.): Planetă descoperită de curând, având orbita cea mai depărtată de Soare. PNEU (Aufo): Ansamblul format de anvelopa şi de camera de aer ale unei roţi de 'vehicul. POALA taluzului (Consfr.): Partea de jos a unui taluz. POANSON (Tehn.): Unealtă formată dintr'o bară metalică cilindrică, ascujită la vârf, folosită pentru în- . semnat, pentru lărgit găuri sau pentru găurit. POBEDIT- (Mefl.): Carbură de wolfram şi-cobalt. Are o duritate foarte mare (între 9 şi 10 pe scara lui Mohs). E folosit pentru a marca tăişurile pieselor supuse unei mari. POD 352 POLI- uzuri (de ex. la tăierea rapidă a metalelor). Material sovietic. POD (Consfr,): Construcfie cu ajutorul căreia o cale der comunj-cafie este trecută peste o vale, peste un curs de apă,, peste o altă cale de comunicafie, etc. PODAR (Mine): Lucrătorul care lucrează în podul unei sonde, la acăfarea şi desacăfarea prăjinilor.de sapă, a burlanelor, eic. : PODEST (Consfr.):Platformă orizontală care întrerupe o scară. PODEŢ (Consfr.): Construcfie, de mică importanţă, penfru 'trecerea unei căi pesfe un şanf sau peste un curs 'mic de apă. Se execută de obiceiu din lemn sau din zidărie. ~ tubular (Consfr.).- Podef la care' calea este susţinută de un tub de beton sau de beton* armat. ; PODINĂ (Drum.): Dulapi de lemn, formând calea, la podurile de şosea, pardoseala la magazii, etc. POGON (Unit.): Unitatea de măsură a suprafefelor terestre, echivalentă cu: 1 pogon = 5011,7891 m2; în practică se socoteşte: 1 pogon = V2 ha==5OO0’m‘-’. POISE (Fiz.): Unitate de măsură a viscozităjii. Un fluid . are o vis-cozitate de 1 poise, dacă forfa tangenţială pe unitatea de suprafafă, exercitată de un strat de lichid asupra unui strat vecin, situat la o depărtare de 1 cm, este de 1 dină, variafia vitesei tangenţiale pe unitatea de distanfă între cele două'straturi fiind egala cu 1. j-POL magnetic (Magnf.): Punctul s'au regiunea din vecinătatea extre-mităfii unui magnet, în care pare concentrată cantitatea de magnetism. de pe acea extremitate. FOLARIMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea rotafiei planului de polarizare al luminii polarizate de către substanfele având activitate optică. POLARISCOP (Fiz.): Aparat pentru constatarea polarizării luminii. POLARIZAREA luminii (Fiz>): Lumina constă dintr'o mişcare on-dulatorie normală la raza de lumină, care se face în foaie planele perpendiculare pe direcfia1 razei. Dacă mişcarea ondulatorie are loc într'un singur plan, lumina se numeşte polarizată. POLARIZAŢIE electrică , (El.): 1. Fenomenul prezentat de o anumită substanfă când capătă un moment electric. — 2. Momentul electric al unităfii de volum dintr'un dielec-iric. ' ~ electrolitică (El.):-Fenomenul de acoperire a electrozilor unei pile cu produse ale reacfiilor chimice care au loc în pilă şi care duce la o micşorare a- intensifăfii curentului produs de acea pilă într'un circuit exterior. .: ... ^ ~ magnetică (Magnf.):' Momentul magnetic al unităfii de volum dintr'un corp magnetizat. (= Mag-nefizare). ’ POLI- (Tehn.): Prefix cu semni-ficafia „mulfi”. ~ geografici (Geogr.): Punctele de intersecţie ale suprafefei Pământului cu axa sa, ~ magnetici tereţtri (Magnf.): Cele două puncte de pe suprafafa Pământului, spre care se în- POLIALCOOL 353 POMPĂ dreapta extremităţile' acului unei busole. Sunt puncte în care înclinaţia magnetică e de 90°. Nu coincid cu polii geografici. v - POLIALCOOL (Chim.): Alcool care conţine două sau mai multe grupe de hidroxil într'o moleculă; de ex. glicerina, CH2OH*CHOH ■ CHjQH, este un polialcooT (un tri-alcool). POLIANT (Mineral.): Oxid ,de mangan natural; e un minereu de mangan. POLIBAZIT (Mineral.): Sulfo-ar-seno-stibiură de argint şi cupru, naturală; conţine 64—72°/o argint. E un minereu de argint. . POLIEDRU (Maf.): Corp mărginit de suprafeţe poligonale plane. POLIGON (Maf.): Figură.plană mărginită de linii drepte, închizând o suprafaţă dată; se deosebesc: poligoane regulate, (care au laturile şi unghiurile egale) şi poligoane neregulate, (cu laturi şi unghiuri oricum). ~ al forfelor (Mec.).*.Poligon ale cărui laturi reprezintă ca valoare absolută, direcţie şi sens,. forţele care acţionează, asupra unui corp.. POLIMER. V. Polimerizare. POLIMERIZARE (Chim.): Unirea a două sau a mai multor molecule, aparţinând aceluiaşi compus, pentru a forma o: singură moleculă; polimerul unei substanţe are aceeaşi formulă empirică (V. Formulă) ca şi substanţa iniţială, iar greutatea ei moleculară este uri rnultiplu âl greutăţii moleculare a celei'dintâi. | POLIMORFISM (Fiz.): Existenţa aceleiaşi substanţe în mai" mult de două-forme de.cristalizare. . POLIODĂ (EL): Tub electronic cu mai mulţi electrozi: un anod, un catod şi Una sau mai multe grile. POLISARE (Mefl.): Operaţiune' de netezire a unei suprafeţe relativ dure,: folosind materiale abrazive (piatră de polisat, şmirghel, etc.). POLISOR (Tehn.): Maşină-unealfă folosită penfru polisarea cu ajutorul unui disc abraziv care se roteşte. POLONIU (Chim.j: Po\ Element, radioactiv; gr. at. 210; nr. at. 84. Formează una din etapele des-infegrării radioactive ă radiului. ( = Radiu F). POMPĂ (Tehn.): Aparat-sau ma-şină, folosită pentru trecerea unui fluid dintr'un loc în altul. ~ aspiratoare (Tehn.): Pompă care absoarbe fluidul şi-l lasă să iasă liber afară. ~ aspiro-respingătoare (Tehn.): Pompă care absoarbe fluidul şi apoi îl împinge afară. - ~ canadiana. V. Pompă de fund cu tije. • ~ centrifugă (Tehn.): Pompă care are în interior un rotor cu palete şi la care fluidul este tras în inferior pie la axa rotorului şi apoi aruncat afară pe la periferie. ~ cu diafragmă (Tehn.):-Pompă în care locul pistonului e luat de o diafragmă, care se poate deforma uşor; e folosită îri special penfrt/ pompkrea lichidelor vâscoase, lâ înălţimi mici. ~ cu piston (Tehn.) : ' Pompa- ja care fluidul este po'mpâf cu aju- FOMPĂ 354 PORT torul unui piston'cu mişcare alternativă într'un cilindru," numit - corp de pompă. - . POMPĂ de fund cu tije (Mine): Pompă cu piston plonjor, folosită la extracţia ţiţeiului; pistonul e acţionat dela suprafaţă, de un balansier, prin intermediul unor tije (= Pompă canadiană). ~ de injecţie (Mş.): Pompă cu .pistoane în număr egal cu pistoanele motorului la care e . montată ţi ale cărei pistoane introduc combustibilul în cilindrul corespunzător al motorului. ~ de noroiu (Mine): Pompă care serveşte la asigurarea circulaţiei fluidului de sapă, într'o sondă. ~ de vid (Tehn.): Pompă destinată să extragă gazul conţinut în-ir'un recipient. . ; ~ mamul (Tehn.). Pompă în care elementul activ îl consfitue' aerul comprimat. Acesta se introduce aproape de capătul unei fevi aflate în lichid şi, prin amestecare -cu acel lichid, îi micşorează greutatea specifică şi îl antrenează prin ţeavă, datorită presiunii lichidului exterior. Este necesar ca ţeava să fie-introdusă în lichid, pe o adâncime de 1/a • •'• 3/« din înălfimea de ridicare. Cu această pompă se poate ridica la-suprafafă un lichid dela o mare adâncime. - ~ respingătoare (Tehn.): Pompă aspiro-respingătoare, dar care nu are conductă de aspiraţie, corpul pompei fiind situat chiar în fluidul pe care urmează să-l pompeze. PONDEROZIT (Mine): Produs obfinut dih resturile de pirită arsă la fabricarea acidului sulfuric; , e folosit pentru mărirea greutăţii specifice a noroiului de sapă. PONTON (Consfr.): - 1.. Pod provizoriu peste o apă, susfiniit pe îmbarcafiuni.— 2. Imbarcafiune folosită pentru susjinerea unui pod •plutitor. PONŢIAN (Geo/.): Al doilea etaj al Pliocenului de facies lacustru-continental. POP (Consfr.): — 1. Stâlp de lemn, aşezat vertical, care susfine o porfiune dintr'o construcfie. — 2. Bară verticala într'o fermă de lemn. POPIC (Mine,): Stâlp scurt de lemn, folosit la armare. PORFIRE (Pefr.): Roce efuzive formate din fenocristale ! de feld-spaf, biofit, hornblendă,sau piroxen,, înglobate înfr'o pastă de feldspat. Se disting porfire dioritice, sienitice, granitice, etc. ‘ PORIF (Hidrof.): Pinten din garduri de nuiele şi bolovani, pentru protejarea malului, prin abaterea cursului apei. PORNITOR (Elf.): Aparat electric cu care se efectuează pornirea unui motor electric. ‘ ,, PORNITURĂ (Gen.): Porfiune de teren deplasată prin alunecare. POROZITATE (Tehn.): Proprietatea unui corp de a avea pori. .. gradjde ~ (Tehn.)Raportul • dinfre volumul tuturor porilor unui corp şi volumul total al acestui corp. PORT (Nav.): Ansamblu^ de bazine, p/atforme, clădiri şi insta/afii, care servesc la adăposfirea, stafio-narea şi repararea vaselor. PORT-FUZIBIL 355 POTENŢIAL PORT-FUZIBIL (El.): Elementul unei siguran{e, care e amovibil (poate fi scos), spre a uşura înlocuirea fuzibilului. \ PORT-UNEALTĂ (Tehn.): Dispozitivul de fixare al unei unelte. PORTAL (Consfr.): Poartă monumentală la o clădire. PORTANŢ (Nav. a.): La • un avion care sboară orizontal, e forţă aerodinamică verticală care face echilibru greutăţii avionului. In general, e componenta- rezultantei aerodinamice, după normala la direcfia de deplasare a unui corp, care se mişcă într'un mediu fluid. PORŢELAN (Ind. st. c.): Mate- rial ceramic vifrifiaf, alb, translucid şi impermeabil, fabricat din caolin, cuarf şi feldspaf. E folosit la fabricarea vaselor de laborator şi industriale, acolo unde se lucrează cu reactivi corozivi, nefiind atacat de aceştia, şi la vase pentru uzul casnic. E un bun izolator electric. PORTLANDIAN (Geol.): Etajul superior al Malmului. PORT-PERIE (E/f.): Organ de maşină, pe care sunt fixate periile şi care le apasă printr'un resort pe' colectorul sau pe inelele colectoare ale maşinii. POŞTĂ (Unit.): Unitate veche de măsură a lungimii, echivalentă cu: 1 poştă = 10000 stânjeni =. 19665 m — 20 km. POSTERIOR (Gen ): - 1. Care e situat în spate, înapoi. — 2. Care se petrece după. POSTULAT (Gen.);Principiu care este acceptat fără demonstraţie. Exactitatea lui e verificată prin concluziile care se trag din el. POTASĂ (Chim.): .KsCOs; Car. bonat de potasiu, preparat prin încălzirea unui. amestec de cenuşă cu apă, în vase de fier. ~ caustică (Chim.): KOH. Hidroxid de potasiu. POTASIU (Chim.): Kaliu, K. Element; gr. at. 39,096; nr. at. 19. E un metal alb-argintiu, extrem de reactiv, asemănător sodiului, foarte răspândit sub formă de diferite săruri, de ex. carnalita, şi în toate ţesuturile vii. E indispensabil viefii, unele din sărurile sale fiind folosite ca îngrăşăminte agricole. POTENŢIAL elfecfric (El.): Mărime caracteristică într'un punct al unui câmp electric, egală cu lucrul mecanic făcut de forfele electrostatice când deplasează o unitate de sarcină ele'cfrică pozitivă dintr'un punct, căruia i se atribue po-tenfialul zero (şi care e de obiceiu un conductor legat la Pământ), până'în punctul considerat. ~ diferenţă de V. Tensiune electrică. ~ feresfru (Magn. fer.): Potenţialul electric al Pământului esfe considerat a fi zero. Legând ur» conductor electric cu Pământul, acel conductor esfe adus la potenţialul zero. - ~ magnetic (Magnf.): Noţiune analoagă potenţialului electric; diferenţa de potenţial magnetic între două puncte; este măsurată prin lucrul mecanic depus în deplasarea unităţii de pol magnetic dela un pi/nct la celălalt. POTENŢIAL 356 PRĂJINI POTENŢIAL al unui exploziv (Tehn.): Lucrul mecanic, • exprimat în kgm, efectuat de presiunea gazelor exploziei. POTENŢIOMETRU (Elf.): Instrument folosit pentru compararea forjelor electromotoare şi a diferen-jelor de potenfial sau pentru obţinerea unei diferente de potenfial cunoscute, mai mică decât aceea dela bornele unui generator electric. POZA' căii (C. f.): Operafiunea de aşezare şi de fixare a şinelor pe traverse. POZITRON (El.): Particulă elementară a cărei sarcină electrică pozitivă este egală în valoare absolută cu sarcina unui electron şi care are aceeaşi masă cu acesta. PRACTICA, a - (Gen.): - 1. A pune în aplicare cunoştinţele teoretice ale unei ştiinfe, ale unei discipline sau arte. . — 2. A se îndeletnici, a profesa. — 3. A executa (de ex. o gaură). PRAF de copt-(Chim.): Amestec care, în contact cu umezeala -sau - cu căldura, produce bioxid de carbon, provocând astfel formarea de băşici în cocă şf făcând-o să „crească". De obiceiu, confine bicarbonat de sodiu (NaHCOs) şi acid tartric sau fartrat acid de potasiu (C4O0H5K). ( = Drojdie mi- nerală). • de puşcă (Chim.): Amestec de azotat de potasiu (KN03), cărbune de lemn în pulbere şi - sulf. Prin aprindere, are loc o serie de reacfii chimice, cu desvoltare de gaze, care produc o explozie. PRAG (Hidrof.): Baraj de înăl- ţime mică,' penfru împiedecarea eroziunilor de fund la torenfi şi la râuri de munte. PRĂJINĂ (Unif.): Unitate veche de măsură a lungimii, întrebuinţată în Muntenia şi în Moldova, echivalentă în Muntenia cu: 1 prăjină = 5,8995 m (3 stânjeni S". V.); în Moldova cu: 1 prăjină = 8,92 m (4 stânjeni moldoveneşti). /v de săpaf (Mine): Ţeavă de ofel de mare rezistentă, cu racorduri speciale în cap şi mufă, pentru ca prin ansamblu să. formeze garnitura de prăjini care susfine sapa şi îi transmite mişcarea la fundul sondei; la sistemele hidraulice, prin interiorul prăjinilor are loc circulafia fluidului de sapă. ~ grea (Mine): Prăjină cu pe-refi groşi, care se intercalează înfre garnitura de prăjini de săpat şi sapă; are rolul de a realiza o anumită greutate pe sapă, fără a-apăsa cu garnitura de prăjini de săpat, care ar flamba. La săpatul uscat, prăjina grea, e plină. ~ păfrafă (Mine): Prăjină de secţiune pătrată, goală în interior, care se montează la parlea superioară a garniturii de săpat rotativ; se solidarizează cu masa rotativă şi, în acest fel, primeşte mişcarea de rotafie a masei şi o transmite sapei prin infermexliul garniturii de prăjini. • PRĂJINI de salvare (Mine): Prăjini de ofel de calitate superioară, calculate penfru a rezista la eforturi de tracţiune mari, superioare celor PRĂJINI 357 PRECONCENTRAT ale prăjinilor de săpat. Sunt folosite ia instrumentaţii. PRĂJINI de transmisie pentru pompe de fund (Mine): Prăjini pHne, care, prin îmbinare, formează .garnitura ce transmite mişcarea dela balan-sier la pistonul plonjor al pompei de fund, pentru extracjia fifeiului. PRĂJIRE (Metl.): Operafiune metalurgică de . încălzire a unui-minereu cu scopul, de.- a obţine un produs mai uşor de tratat.în operaţiuni metalurgice ulterioare. ~ clorurantă (Metl.): -Prăjire a minereurilor în prezenţa clorurii de • sodiu, pentru a transforma o sulfură în clorură; e o metodă folosită în metalurgia argintului, ~ oxidantă (Me//.);Prăjirea minereurilor, în care intervine oxigenul din aer; în acest fel, sulfurile se transformă în oxizi. Unele sulfuri pun direct în libertate metalul (ex.: sulfura de mercur — cinabru). ~ reducfoare (Mefl.): Prăjire a minereurilor, în care un oxid e încălzit în prezenţa cărbunelui re-ducfor, fără a se topi nici oxidul şi nici metalul. Metoda e folosită în metalurgia nichelului. ~ simplă (Mefl.):. Prăjire e minereurilor fără alt corp străin decât combustibilul. Ex.: Descompunerea carbonaţilor metalici în oxizi, cu degajare de bioxid de carbon. suifatanfi (Mefl.); Prăjire a minereurilor, care urmăreşte transformarea unei sulfuri într'un sulfat solubil în apă sau într'o soluţie acidă, de unde metalul.se extrage prin precipitare. Are aplicaţii în "metalurgia cuprului şi a zincului. ' ~ sulfurantă (Mefl.): Prăjire a minereurilor, în care un minereu oxidat greu de tratat,'se transformă mai întâi în sulfură, care e supusă ulterior tratamentelor metalurgice obişnuite. Ex.: Obţinerea nichelului din garnierif. . PRASEODIM (Chim.): Pr. Element; gr. at. 140,92; nr. at. 50. (V. Pământuri rare.) PREA-PLIN (Tehn.): Dispozitiv, a- * dapfat la unele vase prin care circulă un Jichid oarecare şi care împiedecă lichidul să se ridice deasupra unui anumit nivel. (=Dever-sor); PRECAMBRIAN (Geo/.): Formaţiunile dela finele Arhaicului până la începutul Paleozoicului. PRECIPITANŢI (Tehn.): Săruri di- . verse (sulfat de aluminiu,, sulfat feric, clorură ferică, efc.) care se. adaugă apei pentru.,a precipita particulele fine aflate în suspensie. PRECIPITARE (Chim.):Operaţiune chimică care duce la formarea unui' precipitat. Se produce prin amestecul a două soluţii, care conţin câfe unul din ionii unui compus insolubil. De ex.: prin amestecul unor soluţii de azotat de argint şi clorură de sodiu se precipită clorură de argint insolubilă. PRECIPITAT (Chim.): Substanţă insolubilă, formată într'o soluţie ca rezultat al unei reacţii chimice. PRECIZA, a ~ (Gen.): A arăta limpede, scurt, cuprinzător. PRECONCENTRAT . (Mine): Produs minier, îmbogăţit în substanţe utile prin operaţiuni de preparare, produs care urmează să fie supus-- PREÎNCÂLZITOR 358 PRESIUNE din nou unor operafiuni de prepa-' rare. PREÎNCÂLZITOR (Tehn.): Insta-lafie penfru încălzirea Unui material înainte de folosire. Ex.: încălzirea apei înainte de intrarea în căldarea de abur. - PRELUCRARE (Tehn.): Modificarea formei unui material, în vederea obţinerii unui produs finit. -n la cald (Mefl.): Prelucrarea pieselor metalice, încălzite în prealabil. PREPARARE (Gen.). - 1. Obţinerea unei anumite substanţe din alte materiale diferite. — 2. Pregătirea celor necesare în vederea orientării unui anumit lucru sau a unei anumite operaţiuni. la rece (Met/.):- Prelucrarea pieselor metalice, care se găsesc la temperatura obişnuită. PREPARARE mecanică (Mine)-: Serie de operaţiuni, prin care ■ un produs minier brut capătă o valoare mai mare, fără a i se schimba compoziţia chimică. - PRESĂ (Tehn.): Maşină de lucru pentru deformarea unui material prin apăsare; efortul este treptat şi continuu, până la obţinerea deformării dorite. ~ cu excentric (Tehn.): Presă Ia care patriţa e pusă în mişcare prin unu sau prin două excentrice. ~ cu şurub (Tehn.): Presă la care patriţa e pusă în mişcare cu ajutorul unui şurub elicoidal. ~ de ambutisat (Met/.): Presă mecanică, sau hidraulică, care presează table metalice, la rece sau la cald, în matriţe. ~ de forjat (Mei/.): Presă mecanică, hidraulică, cu aer comprimat sau cu abur, cu ajutorul căreia, se exetută • operaţiuni de forjare la cald sau la rece. -^-filtru. V. Filtru-presă. ~ hidraulică (Tehn.): Presă la care transmiterea forţei se face prin intermediul apei, care acţionează în interiorul unei instalaţii cu două pistoane de suprafeţe diferite. Forţa exterioară acţionează asupra pistonului de suprafaţă mai mică şi astfel, conform principiului lui Pascal, se transmite asupra celuilalt piston, prin intermediul apei, o forţă mai mare; aceasta e egală cu forţa exercitată asupra pistonului mic, înmulţită cu raportul dintre suprafaţa pistonului mare şi a celui mic. PRESETUPĂ (Tehn.): Piesă care asigură etanşeitatea la ieşirea unei axe dintr'o cameră sub presiune. Poate fi metalică, de pâslă, etc. PRESIUNE (Fiz.): Forţa aplicată unei suprafeţe, exprimată ca forţă pe unitatea de suprafaţă. 'y'a gazelor (Fiz.): Presiunea exercitată de un gaz asupra pereţilor vasului în care este conţinut; e cauzată de ciocnirile moleculelor gazului cu pereţii vasului. ~ atmosferică (Fiz.): Presiunea exercitată de atmosferă, egală cu aproximativ 1,033 kg pe cm3; variază după condiţiile atmosferice şi altitudine (înălţimea locului, faţă de nivelul mării). ~ critică (Fiz.): Presiunea vaporilor saturaţi ai unei substanţe la temperatura critică. PRESIUNE 359 PRIORITATE ( PRESIUNE de fund (Mine): Presiune existenta în fundul unei sonde sau în imediata lui apropiere. Controlul acestei presiuni (cusonda oprita sau în debitare) permite o exploatare rafională a zăcământului. ~ de vapori (Fiz.): Presiunea exercitată asupra pereţilor unui recipient de vaporii produşi de un lichid conjinut în recipient. Presiunea vaporilor are un maxim, care depinde numai de natura substanţei şi de temperatură; în acest caz, vaporii se numesc vapori salurafi, iar presiunea esfe numită presiune de vapori safuranji. ~ de zăcământ (Mine): Presiunea ini}ială a unui zăcământ de petrol sau de gaze, virgin, - adică înainte de a se începe exploatarea.- ~ în coloană (Mine): Presiunea gazelor înfre coloana de extracfie şi cea defubaj, la o sondă. ~ osmotică a unei solufii (Fiz.): Presiunea la care trebue supusă o solufie pentru a împiedeca trecerea solventului printr'o' membrană .semipermeabilă, care separă solven-ful pur de solufie. unităfi de măsură de ~ (Fiz.): In sistemul C. G. S. 1 bar = 10" dine/cm2; 1 atmosferă = 760 cm mercur la 0°, la latitudinea 45° = 1,0133 bari. PREŢ de cost (Econ.): Totalitatea cheltuielilor necesare pentru producerea unei mărfj. PREVENITOR de erupfie (Mine): Dispozitiv de construcfie specială, care se adaptează la capătul de sus al coloanei de tubaj, pentru a împiedeca o erupfie în timpul săpării unei sonde. PREVIZIUNE (Fifos.): Posibilitatea • de a prevedea, pe baze ştiinţifice, evenimentele unui viitor, mai mult sau mai puţin apropiat. Este posibilă pe baza cunoaşterii legilor de desvoltare ale naturii şi societăţii. PRIBOIU (Tehn.): Unealtă de metal, de formă uşor conică, folosită pentru darea sau lărgirea găurilor rotunde în table. PRINCIPIUL Doppler-Fizeau. V. Efectul Doppler-Fizeau. PRINCIPIUL Iui Arhimede (Fiz.); Un corp cufundat într'un lichid, esfe împins de jos în sus de o forfă egală cu greutatea lichidului deslocuif; Greutatea corpului pare astfel' să se micşoreze cu o va--loare egală cu greutatea lichidului deslocuit. ~ lui Carnoi (Fiz.): Randamentul oricărei maşini termice reversibile depinde de temperaturile între care lucrează. Dacă toată căldura este absorbită la temperatura absolută Tk şi toată cedată la temperatura absolută T2 (ca în ciclul lui Carnoi), randamentul este = — ' î ~ lui Le Chafelier (Chim.); Când se. modifică una dintre condiţiile unui sistem în echilibru, echilibrul se deplasează în aşa fel, încât anulează parfial modificarea condifiei. . ~ Iui Pascal (Fiz.): Presiunile exercifate asupra unui fluid se transmit egal pe toate direcfiile, în întreaga sa masă. PRIORITATE (Fiios.): Exisfenfa unui lucru înainte de alt lucru. Ex.: PRISMĂ 360 PROBĂ prioritatea naturii fafă de gândire, înseamnă exislenfa naturii înainte de gândire. PRISMĂ (Maf.):. Solid mărginit de feje plane, dintre care doua, de acelaşi număr de laiuri, formează bazele lui, iar celelalte formează fe}ele laterale şi sunt în număr identic cu numărul laturilor poligoanelor de bază, pe care se spri- PrismS. jină. Se deosebesc: prismă dreaptă, când planurile bazelor sunt perpendiculare pe direcfia comună a fetelor laterale şi prismă oblică, când planurile bazelor nu suni perpendiculare pe direcţia comună a fefe-lor laterale. ~ Nicol (Fiz.): Dispozitiv optic, format dintr'un cristal de calcif, folosit penfru obţinerea luminii polarizate. (V. şi Polarizarea luminii). ~ optică (Fiz.): Corp de sticlă sau de alt maferial fransparent, în formă de prismă, folosit la descompunerea luminii înfr'un spectru sau ia schimbarea direcţiei unei raze de lumina. ~ cu reflexie totală (Fiz.); Prismă opfică, a cărei bază este un triunghiu drepfunghiu cu catete egale, folosifă în instrumentele opfice la schimbarea cu 90° a direcţiei unui fascicul de raze de lumină, care cade perpendicular pe o fata catetă. PRIVAL- (Gen.): Brat în formă de canal, al unui Iac, al unei bălji, efc. PRIZĂ (Tehn.): Fenomenul de, trecere a pastei unui liant din stare plastică în stare solidă. Priza se determină cu acul Vicat; în momentul când acul nu mai.infră complet în pastă,-se consideră că a început priza, iar când intră mai puţin de 1 mm, s^ consideră că s'a terminat priza. * ~ de abur (Tehn.): Locul pe unde se extrage o parte din aburul care a lucrat într'o turbină de abur, spre a fi folosit în exploatare (pentru fierbere, penfru încălzit, etc.). ~ de apă (Hidro}.): Locul unde se captează apa dintr'un curs de apă sau dintr'un basin. ~ de curent electric (E/f.): — 1. Locul unde se face legătura cu o linie de curent electric. — 2. Aparatul cu ajuforul căruia se face. legătura cu o linie de curent electric; — 3. Dispozitiv, care permite conectarea (legarea) la rejeaua de distribuţie, cu ajutorul unei fişe, a diverselor maşini sau aparafe electrice. PRIZON (Tehn.); Tijă cu filet la ambele capete, dintre care unul se introduce permanent înfr'o piesă, iar celălalt primeşfe piuliţa. ( = Gu-jon; Prizonier). PRIZONIER. V. Prizon. PROBĂ (Tehn.): — 1. încercare.— 2. O por}iune de material din mostră sau un obiecl al acesteia (când e vorba de bucaji), ale căror însu- PROBĂ 361 PROCEDEUL lEBLANC şiri urmează să fie verificate' prin orice metodă. PROBĂ lalnfâmplare (Tehn.): Probă luată la înfâmplare dintr'un produs. ~ reprezentativă (Tehn.): Probă luafă sistemafic, astfel ca să reprezinte cât mai-bine calitatea (minimă,, mijlocie sau maximă) a lotului. PROBABILITATE matematică (Maf.): Probabilitatea unui' eveniment se reprezintă prin catul p dintre numărul a al cazurilor favorabile evenimentului şi numărul n al cazurilor totale posibile. p =' unde se presupune că fiecare caz e egal de posibil. p = 0 e expresia imposibilifăfii. p=1 este -expresia siguranfei. PROCEDEU - (Tehn.): Felul în care trebue să se execute anumite operaţiuni pentru a se ajunge la un anumit scop. PROCEDEUL Bergius (Chim.): Procedeu pentru fabricarea carbu-ranfilor lichizi, prin hidrogenarea cărbunelui. Constă în hidrogenarea, în prezenfa unui catalizator de nichel, a unei suspensii de cărbune în gudron. ~ , Bessemer (Mef/.): Procedeu penfru fabricarea ofelului din fontă. Constă in trecerea unui curent de aer prin masa de fontă topită în convertisorul lui Bessemer. Aerul oxidează excesul de carbon din fontă. Pentru a se ajunge la ofel se adaugă metalului cantitatea necesară de spiegel. ~ Birkeland-Eyde (Chim.); Procedeu electrochimie penfru oxi- darea azotului atmosferic şi transformarea lui în acid azotic şi nitrifi, foloşifi în agricultură ca îngrăşământ. ~ camerelor de plumb (Ind): Fabricarea.acidului sulfuric prin oxi-darea .de bioxid de. azot (NOa), a bioxidului de sulf (S02), ■ cu formare de oxjd de azot (NO) şi.fri-oxid de sulf (SOa). Cel . dintâi. se combină cu oxigenul din aer şi dă din nou N02. S03 se combină cu 'apa şi dă acid sulfuric. Acest pro- • ces are loc în camere mari de. plumb. . ~ de contact (Ind. chim.): Procedeu industrial penfru fabricarea acidului sulfuric (H2S04), care constă în oxidarea bioxidului, de .sulf (SOs) cu oxigenul, trecând un a-mestec de (S02) şi aer peste un catalizator încălzit, de obiceiu platină sau asbest platinat. Trioxiduf de sulf (S03) care se formează, se combina cu apa şi dă acidul sulfuric. . . ~ Haber (Ind. chim.); Procedeu pentru prepararea industrială a-a-moniacului din azotul atmosferic (v* Fixarea azotului atmosferic). Constă, în trecerea unui amestec încălzit de azot şi hidrogen sub presiune peste un catalizator compus din oxizi de fier, aluminiu şi potasiu. Gazele se combină .formând amoniac gazos, conform ecuafiei: N2 + 3 H2=2NH3. ~ Leblanc (Ind. chim.): Procedeu pentru prepararea carbonatur lui de sodiu (sodă de rufe, Na2COs) prin trecerea sării de bucătărie (NaCI) în" sulfat de.sodiu (Na2S04), trafând-o cu acid sulfuric la cald. Sulfatul de sodiu este redus cu căr- PROCEDEU 362 -PRODUS bune în sulfură de sodiu, iar prin acţiunea cârbonatului de calciu asupra sulfurii de sodiu se obţine" car-bonatul de sodiu, - PROCEDEUL Siemens-Marfin (Ind. metl.): Procedeus,pentru fabricarea oţelului prin afinarea fontei brute prinfr'o topire oxidantă, folosindu-se pentru oxidare minereuri oxidate de •fier; - operafiunea se face într'un cuptor cu flacără reflectafă. ~ Şolvay (Ind. chim.): Procedeu pentru prepararea industrială a so-dei de rufe (carbonat de sodiu, NagCOg-IO H20) din sare de bucătărie (NaCI) şi carbonat de calciu (CaC03). Prin acfiunea amoniacului (NH3) şi a bioxidului de car-ţbon (obfinut la încălzirea carbonă-tului de calciu) asupra clorurii de sodiu în solufie. se precipită bicarbonatul de sodiu (NaHCOg), mai pufin solubil. Acesta frece prin încălzire în carbonat cu ajutorul varului care rămâne dela încălzirea car-bonatului de calciu. . PROCENT (Maf.): Parte . raportată la o sută de părfi dintr'un întreg. , ~ de armare (Consfr,): Procentul secfiunii armaturii longitudinale a unei piese de beton armat, faţă de secţiunea totală a acelei piese. PRODUCTIVITATE (Tehn): Cantitatea de produse realizate'de un muncitor, o echipăr o întreprindere, etc. în unitatea de timp (oră, schimb, lună, etc.), indiferent de maşinile,' de uneltele sau de metodele folosite. Sistemul economic socialist, în care mijloacele de producţie sunt proprietatea întregului popor, se caracterizează prinfr'o productivitate a muncii superioară aceleia din sistemul capitalist. „De ce socialist mul poate să învingă,' trebue-să învingă, şi va învinge.neapărat sistemul economic capitalist ? Penfru-că socialismul poate da pilde de muncă mai înalte, o productivitate a muncii superioară sistemului economic capitalist". (I. V. Stalin, „Cuvântare la Prima Consfătuire a Sta-hanoviştilor", în „Problemele Leninismului", Ed.' P.M.R., .1948, p. 734—735). PRODUS î. (Gen.): Material, piesă sau substanţă rezultată prin prelucrare, fasonare, sau extragere din alte materiale,. 2. (Mat.): Rezultatul înmulţirii a două sau a mai multor, cantităţi. ~ brut (Tehn.): "Materialul obţinut dintr'o exploatare, înainte de sortare sau de prelucrare. / ~ de solubillfafe (Chim.)- Produsul dintre concentraţiile ionice ale unui electrolit disolvat; aflat în stare de echilibru, cu substanţa ne-disolvafă' (soluţie saturată). ~ de substituţie (Chim.): Compus obţinut prin. înlocuirea unui atom sau a unui radical dinlr'o moleculă prin alt atom -sau prin alt radical. • 'V finit (Tehn.): -Produs’ în stare' finală, după toafe operaţiunile de prelucrare şi sortare, aşa ciTm va fi . folosit de căfre consumator. intermediar (Tehn.): Produs obţinut în cursul operaţiunilor de prelucrare şi - care urmează să fie supus altor prelucrări înainte'de a fi întrebuinţat. .PRODUS .363 PROIECTOR PRODUS scalar (Maf.).' Produsul • scalar ab a doi vecfori a şi b este egal cu numărul rezultat din produsul mărimilor lor, multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ei, adică: ab == ab cos a = ab cos (a, b). Valoarea produsului scalar- este comutativă — adică: ab = ba;' — -asociativă — adică: mob = (ma) b = a(mb) — în raport cu produsul prin-tr?un factor scalar, şi disfribuitivă adică a (b + c) = ab + ac. ‘1 ~ secundar (Chim.): Substanfă obfinută ,în timpul fabricării unei alte substanfe. Adesea e tot atât de "importantă ca. însăşi substanfa fabricată. De ex.: produsele secundare ale fabricării gazului de iluminat cuprind amoniacul, .gudronul de huilă şi cocsul. v' ~ vectorial _(Maf.): Produsul vectorial a doi vectori înmulfifi într'o anumită ordine este un alt vector, egal în valoare numerică cu suprafafa- paralelogramului construit pe vectorii înmulfifi perpendicular pe această suprafafă şi orientat astfel, încât un observator care priveşte din extremitate spre originea lui să vadă că rotafia care aduce pe drumul cel mai scurt primul vector din produs pe cel de al doilea, se efectuează în sensjnvers cu rotafia acelor unui ceasornic. * ' y PROFIL ^geologic (Geol.): Secfiune verticală în scoarfa Pământului, în scopul de a arăta structura geologică a unei regiuni... r0 în lung (Drum.): Secfiune verticală prin axb drumului, desfăşurată şi proiectată pe un plan vertical. ~ transversal (Drum.): Secfiune verticală normală pe axa drumului. PROGRESIE aritmetică (Mat.): Şir de numere în care fiecare termen este egal cu precedentul adunat cu un număr constant, numit rafia progresiei; ex.: 1,4,'7, 10, 13, etc. (cu rafia 3, sau, în general: aj, a2, a3, a4- • • an (cu rafia r) unde: a2 = (a± + r); a3= (a2 + r)-;; a„ =(an_, + r). Suma termenilor unei astfel de progresii este: S —a1-fa2+a3+•••+an = ai + Şn n--------; - 2 (n fiind numărul termenilor şi- alf an fiind primul şi ultimul termen al progresiei). ~ geometrică (Maf.): Şir de numere în care fiecaretermen este egal cu precedentul înmulfit cu un factor constant, numit rafia' progresiei; ex.: 1, 3, 9, 27, 81, etc. (cu rafia 3) sau, în general, alt a2, a3, ■••an (cu rafia q) unde: a2 = a!q; a3 = a2q; an = an.,q Suma termenilor unei astfel de progresii este: S = a1+.a2 + a3 + "” + an = anq-ai a (q"-1) " (q-U “ (q-1) " ' . PROIECT (Tehn.): Totalitatea pieselor scrise şi desenate, pe,, baza cărora se va executa o lucrare (în uzină, pe şantier, etc.). PROIECTOR (Elf.): Aparat^ cu sursă electrică de lumină, ale cărei | raze sunt dirijate printr'un ansamblu PROMOTOR 364 PROTEINE. de. oglinzi ,sau de lentile,' într'o direcţie voită. PROMOTOR (Chim,); Substanţă străină, înglobată şi în cantitate mică într'un catalizator care măreşte simţitor activitatea acestuia. Promotorii produc neregularităţi în reţeaua cristalină a catalizatorului şi măresc astfel regiunile active aje acestuia. PROPAN (Chim.): C3H8. A treia hidrocarbură din seria hidrocarburilor parafinice. E un gaz inflamabil, folosit drept combustibil menajer, PROPIL (Chim.): Radical alchilic monovalent, — C3H7. ' PROPORŢIE (Maf.): Egalitatea dintre două rapoarte;. Dacă ajb — c/d, cele patru cantităţi a,b, c, d, sunt proporţionale. . PROPRIETATE (Gen.): Însuşire de natură fizică sau chimică, caracteristică unui anumit corp. PROPULSIE (Tehn.):. Mişcarea de deplasare a unui vehicul produsă cu ajutorul unui sistem motor (nrtotor cu explozie, motor electric, reactor, etc.). PROPULSOR (Tehn.): Agregat folosit pentru a realiza deplasarea unui vehicul. PRORĂ (Nav.): Partea dinainte a unei nave. ( = Provă). PROSPECT (Consfr.): Distanţa dela fereastra unei clădiri până la obstacolul format de altă: clădire, vecină, măsurată pe orizontala perpendiculară pe zidul ferestrei, dusă dela mijlocul' acelei ferestre la obstacol. . PROSPECŢIUNE (Mine) : Cercetarea unui teren în vederea găsirii şi. a determinării.zăcămintelo/ minerale pe care le poate^conţine. ~ geochimică (Mine): Prospecţiune bazată pe studiul compoziţiei chimice ,a rocelor de suprafaţă. geofizică, (Mine):. Prospecţiune care foloseşte”câmpurile fizice naturale sau artificiale (magnetice, electrice/seismice, etc.). ;... ~ geologică (Mine): Prospecţiune bazată pe observaţii de ordin -mineralogic, pefrografic, paleontor logic. PROTEAZE (Chim.):" Crup de enzime care au capacitatea de a descompune-proteinele în amino-acizi şi de a substitui/în molecula unei proteine, un aminoacid cu altul. PROTECTORI de mjignef» (Magnf.): Bare scurte de fier moale, folosite pentru a împiedeca magneţii permanenţi să-şi piardă magnetismul. PROTECŢIE 1. (Gen.): Apărarea unui sistem tehnic contra unor anumite influenţe ale agenţilor externi. — 2.(Drum.): Tratament superficial pe suprafaţa împiefruirilor ordinare, executat în scopul de-a le feri de uzura datorită circulaţiei. PROTEINE (Chim.): . Clasă de compuşi organici, cu greutate moleculară foarte ridicată, care con-sfitue^o mare parte a materiei vii. Molecufele proteinelor conţin totdeauna elementele: • carbon, hidrogen, azot; unele conţin şi sulf-şi, uneori, fosfor. Prin hidroliza proteinelor se obţin diferite amestecuri de aminoacizi. Profejnele sunt esenţiale în alimentaţie. • Utilitatea unei proteine în. alimentaţie depinde de PROTEJA 365 PULBERE natura aminoacizilor . din care este ■formata, întru cât anumiji aminoacizi necesari corpului omenesc nu pot -fi sintetizafi în organism. Alimentele care confin un ; procent mare de proteine sunt: brânza, carnea slabă, peştele şi ouăle. PROTEJA a ~ (Gen.): A apară, ■a feri, a ocroti, a îndepărtă cauzele. ~ care pot provoca un rau sau o stricăciune'. PROTEOLITIC (Chim.): Calitate ■ a unui ferment de a descompune sau de a hidroliză proteinele. (=Pro- • -teoclastic). PROTOACTINIU (Chim;): Pa. Element radioactiv; gr. at. 231; nr. at. 91; ■ PROTON (Fiz.): ' Particulă sub. atomică cu sarcină pozitivă, având o masă aproape egală-cu aceea a , atortiului de hidrogen. PROTOPLASMA (Chim.): Sub- stanfă coloidală foarfe complexă, confinând substanfe de natură .proteinelor.'E un component de bază al tuturor celulelor vii; PROTOTIP (Tehn.): Primul exemplar’ de încercare, al unei serii de fabricafie. • PROTOXID de azot. V. Gaz ilariant. . ... 'v ' ! PROUSTIT (Mineral.) : ' Sulfoarse-niură de argint, care confine 65,4% argint. E un minereu de argint. - PROVĂ.' V. Proră. PRUC (Mine): Surpătură (termen din Valea- Jiului). . PRUND. V. Prundiş.' v *■ . PRUNDIŞ (Geo/.): Material- îri ■forma de granule, format din fărâmături de roce, transportat de apele curgătoare şi depozitat în strate de-a-lungul albiei râului. PSEFITE (Pefr.): Roce detritice cu elemente componenta mari. 7 . PSEFITIC(Pefr.): Calitate a unor roce detritice de a avea elemente componente' rnari. PSICROMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea directă a umidităfii relati ve " şi â' punctului de rouă, folosind ■ principiul higromefrului cu rezervor Umed şi uscat/ ' PSILOMELAN (Minera/.): Oxid de mangan natural. Este un-minereu important de .mangan. PTIALINĂ (Chim;): Enzimă aflată în salivă, secretată de celulele bucale. Transformă amidonul în zahăr. PTOMAINE (ChimJj^ Nume dat unei clase de compuşi organici foarte otrăvitori; formafi în- cursul putrezirii proteinelor de origine animală. PUCIOASĂ. V. Sulf. PUDLĂRE (Metl.): Metoda veche de preparare a fierului aproape pur,, din fontă care confine un procent ridicat de carbon. Fonta este,încălzită împreună cu hematit, (FeQ03), al cărui oxigen oxidează carbonul. PUDRĂ de asfalt (Drum.): Rocă calcaroasă măcinată foarte fin, folosită la confecfionarea asfaltului. PULBERE cenuşie. de mină (Mine): Exploziv cu forfă explozivă mică; e foarte' higroscopic* E folosit în lucrări miniere mărunte (spargeri de blocuri, etc.-). / - •• ~ neagră (Mine): Exploziv folosit la fabricarea fitilului-'Bick'ford’şi la lucrări miniere'mărunte (== Pulbere cu fum). - \ : PULIE 1 366 PUNTE PULIE (Tehn.): Roată care are un'şan} la periferie, peste care trece un cablu sau un lanf. PULSOMETRU (Tehn.): Pompă de abur, .fără piston, cu două camere în care aburul intră alternativ printr’un orificiu comandat de o clapă, de o bielă sau de o limbă. Aburul se .condensează în- acesfe camere ş[ astfel se formează vidul necesar aspiraţiei. PULVERIZARE (Tehn.):. Operaţiunea de divizare a, unui corp so-Jid sau lichid în particule foarte fine. PULVERIZATOR (Tehn.):. Aparat pentru împrăşfierea în particule foarte fine, a lichidelor sau a prafurilor. , PUMN (Unit;-): Unitate veche de măsură a lungimii, întrebuinţată în trecut în Muntenia, echivalentă cu: 1 pumn = 1 /8 sfâ'rijen = 0,2458 m (0,2525 m). PUNCT chriohidrafic (Fiz.): Temperatură .la care o solujie de o sare oarecare în' apă îşi schimbă /Starea (se solidifică). ~ de aprindere (Fiz.); Temperatura'minimă la care trebue încălzită o substanţă, pentru ca să se poată produce arderea ei. ~ de congelare (F/z.): Temperatura constantă la care un lichid se transformă în solid. ~ de fierbere. V. Temperatură de fierbere. . ~ de picurare. . V. Picurare puncf de . ~ de rigidizare (Drum.): Temperatura la care bitumul .se întăreşte şi devine rigid. ~ de rouă (Fiz.): Temperatura la care vaporii de apă existenţi ;îr> aer încep să se condenseze. ~ de rupere (Drum.j: Temperatura la care începe să. crape un. strat de bitum de 0,5 mm grosime, întins pe o lamă de otel supusă la încovoieri succesive. ~ de solidificare V. Punct de congelare, ., ~ de-topire. V. Temperatura de topire, ~ eufecfic (Chim,): Punctul de solidificare cel mai coborît, corespunzând amestecului eufecfic. * ~ material (Fiz.): Corp cu di- mensiuni neglijabile fată de celelalte lungimi care intră în consideraţie şi care are o masă. ~ mort (Mş.); Poziţie a pistonului unei maşini, care corespunde , momentului când biela şi manivela au axele în prelungire. PUNCTE echinoxiaie (A'sir.): Punctele de intersecţie ale eclipticei cu ecuatorul (punctul echinoxiaf-de primăvară şi punctul echinoxial de toamnă). \ . PUD' (Unit.): Greutate rusească-1 pud = 16,38 kg. POUND (Unit.). V. Livră. PUNT nodal (Fi/oz.); Punctul în care schimbările treptate cantitative trec în mod brusc în salt calitativ. PUNTE electrică (El.): Dispozitiv de măsură electrică,'1 format din patru bra}e de circuit electric, dispuse după laturile unui patrulater, care are una din diagonale ocupată de-p sursă de. energie electrică; iar a doua de un instrument, de PUNTE ■367' PUf măsură. - Există .punţi penfru. comparat rezistenţe, Jnductivităţi, efc. PUNTEA lui Wheafsfone (El.) : . Punte electrică folosită la compararea rezistenţelor electrice.-. ' PUPĂ (Nav.) : Partea dinapoi a unei nave. ■ -V PURCEL (Mine): Greutatea ' e fontă, de forma elipsoidală, care se acaţă "de ~ macaralele uşoa're, penfru a accelera coborîrea lor în timpul manevrei de' extragere a garniturii de prăjini la o sondă. PURICE (Consfr.): ; Bucată mică de oţel, montată sub o armatură pentru â'o’ţine departe de cofraj în timpul turnării betonului, pentru ca acesta să poată îmbrăca armatura. ' . PURINE (Chim.): Clasă de com- ■ puşi organici derivaţi din acidul uric.- . \ PURITATE chimică- (Chim.): O substanţă este teoretic pură, când nu conţine urme de alte -substanţe;. în practică,- determinarea purităţii, este limitată de precizia me-^ todelor de. analiză folosite în general^ prin substanţă chimică pură se înţelege o substanţă care nu conţine impurităţi care pot fi constatate analitic. Prinfre criferiilie de puritate ale unei substanţe sunt: punctul de topire constant, punctul de fierbere^constant, .. .forma , de cristalizare constantă. PURJARE (Tehn.): Curăţirea unei instalaţii de impurităţile depuse de un fluid^care ,aj circulat prin ea. . PURJOR (Tehn.): Robinet sau dispozitiv automat, destinat să eli- mine apa de. condensaţie dintr'o conductă sau dintr'un recipient prin care circulă abur. PUŞCARE (Mine): Operafiun’ea. de a face să explodeze explozivul dintr'o gaură de mină. Puşcarea se poate: face cu ajutorul unui fîtil sau pe cale electrică. . . PUŢ absorbant (Hidrot.): Puţ săpat până la un strat permeabil, pentru a permite 'Scurgerea apelor stătătoare până Ia acel strat în care sunt absorbite. ~ de aeraj (Mine): Puţ prin care se asigură ventilaţia unei mine; de obiceiu aerul viciat este absorbit prin acest puţ cu ajutorul ventilatoarelor, iar aerul curat intră prin puţul de. exfracjie (puţul principal). ~ de explorare (Mine): Puţ. de dimensiuni reduse, săpat pentru' a identifica sau a cerceta în adâncime un zăcământ/ , ~ de extracfie (Mine): Puţ fot losif la ..extracţia materialului exca-vat într'o mină. Dacă extracţia se face prin colivii, puţul serveşte şi Ia transportul personalului; dacă extracţia se face cu.skipul, personalul.are un alt mijloc de a pătrunde în mină. /. ~ de mină (Mine): Lucrare minieră, în general.verticală şi rareori înclinată, de secţiune şi . formă variată, care leagă zăcământul cu suprafaţa sau cu o galerie principală dela zi şi. care serveşte .'la.; extracţie, -la aeraj, pentru rambleiaj sau pentru transportul ‘personalului,. r* de rambleiaj (Mine): Puţ care serveşte la transportul rarhbleului,' 368 PUZZOLANĂ PUŢ înclinat (Mine): Puf cu axa înclinată fafă 'de verticală, -până la 45°. Peste această înclinare, puful ■se numeşte plan îhclinăf.' ~orb (M/ne): Puf săpat în subteran, care leagă orizonturile secundare ia - un orizont principal, fără să iasă la suprafafă. ~ principal (Mine): Puf vertical (rareori înclinat), prin care se efectuează operafiunile mai fmportanfe ale unei exploatări miniere: extracţia, transportul personalului, intrarea aerului, . evacuarea apelor prin conducte, etc.. PUTERE J. (Fiz,); Lucrul mecanic-efectuaf -în unitatea de timp, sau energia primită sau cedată în unitatea de timp. Se măsoară în uni-tăfi de lucru mecanic în unitatea de timp. (V Watt; Cal-putere). — 2. (Mat.): O cantitate înmulţită succesiv prin ea însăşi se numeşte ridicată la o putere! mărimea puterii . corespunzând numărului înmulfiri-lor, plus unu. Astfel 2X2X2X2 este ridicat la puterea 4, notat 24,.4 fiind exponentul. - ' • ^ a unei lupe (F/z.): Unghiul Sub care se poate vedea imaginea unui obiect având lungimea egală cu unitatea. Se dxprinrîă în dioptrii. a unui microscop (Fiz.): Unghiul'sub care se vede prin microscop un obiect având lungimea egală, cu unitatea. ’ ~ calorifica a unui combustibil (Tehn.): Cantitatea de căldura produsă prin-arderea .completă a un'ei cantităţi date dihfr'urî' ânumifcom-bustibill De' obiceiu e exprimată prin numărul de calorii. desvoltate prin arderea completă a unui gram din acel combustibil/ Determinarea se face cu ajutorul bombei, calorime-trice. ~ de absorpfie (Tehn.)t Raportul dinfre cantitatea.de apă absorbită de un corp şi volumul total al acelui corp. ~ ~ de absorbire a unei suprafefe (Fiz.): Raportul dintre cantitatea de energie absorbită de suprafafă în unitatea de timp şi cantitatea de energie totală ce cade pe această suprafafă în acelaşi timp. Numeric e egală cu puterea emifăţoare. ~ electrică (El.): Eriergia electrică, primită sau cedată de un sistem în unitatea de timp. ~ separatoare (Fiz;):. Proprietatea unui microscop sau.'a unei lunete de a reda cu claritate detaliile obiectului observat; PUTREFACŢIE’ (Chim.): Descompunerea chimică a animalelor şi a plantelor moarte, prin aefiunea bacteriilor; constă în special din descompunerea de proteine, însofită de producerea de substanfe otrăvitoare. PUŢURI gemene (M/ne): Ansamblul a două pufuri apropiate, servind ambele pentru extraefie sau unul penfru extraefie' şi celălalt^ penfru aeraj. Sunf folosite în special la minele de cărbuni. PUZZOLANĂ (Geol.): Tuf for--rri’at prin sedimentarea cenuşilor vulcanice, confinând un anumit procent de bioxid de siliciu - solubil în solufii alcaline. RABATERE 369 r rădăcina RABATERE (Mat.)}. Metodă de studiu folosită îh Geometria de--scripfivă şi care constă în a deplasa figura, studiată până - ce- planul ei sau una din fefele plane care o -mărginesc'sunt paraleje cu unul din ■planele-.de'proiecţie.. ■ . RAB1Ţ (Consfr,): Plasă de sârmă care serveşte de suport pentru tencuieli la tavane, la pereţi, etc, 1 RAC (Mine):.. Instrument‘format• dintr'un- număr de bacuri ce se pot desface şi care e folosit pentru prinderea şi trasul burlanelor, sau ale altor, piese dintr'o gaură de sondă. RACEMIC V. Formă racemică. RACHETĂ (Tehn.): Motor cu reacţie, caracterizat, prin[faptul că are comburantul necesar arderii amesr tecat. sau cuprins în combustibilul folosit. Este singurul mod de propulsie.la presiuni foarte scăzute sau în stratosferă, căci nu are nevoie pentru funcţionare de oxigenul din aer. Savantul rus K.. F. Tiolcovschi. este acela care a formulat, cel dintâi, teoria, şi principiile motoarelor cu lichid reactiv. RĂCIRE V. Legea răcirii corpurilor.., .. .• ' RĂCIREA motorului- (Mş ); Pro-r cesul fizic' prin care se menţine temperatura motorului în, timpul funcţionării sale normalei în -jurul temperaturii de. 80°. Se poate face cu aer sau cu diverse,lichide,. , -. RĂCITOR (Tehn,): 1. Schimbător . de. căldură folosit rpentru, răcjrea unei substanfe cu apă rece .sau cu aer rece, — 2. Instalafie folosită în gospodărie pentru păstrarea la .rece a alimentelor. ‘ .. r* intermediar (Tehn.).' : Răcitor montat la corrîpresoare între două trepte de presiune, ’ - RACORD 1. (Tehn.): Tub flexibil sau feavă care face legătura-între două ţevi. — 2. (Elf.): Porţiunea de circuit electric care pune în legătură aparatul, maşina sau locul de ) utilizare a energiei electrice, cu reteaua .de distribuţie. . ’x RACORDARE (Tehn.): 1. Partea dintr'o piesă^ în care, printr'o în-groşare progresivă, se trece dela o secţiune la alfa mai mare. — 2. Punctul unde o linie dreaptă se continuă cu o linie curbă, a cărei tangentă în acel punct este în prelungirea liniei drepte.—3. Punctul unde -o - linie curbă se continuă cu . o altă linie curbă, în aşa fel încât cele două linii' curbe admit btăn-. gentă'comună'în acel punct.' RĂDĂCINĂ (Maf.): Unul dinfre factorii egali ăi unui -număr sau ai . ■ .■ ■ i.— unei cantităţi. Rădăcina pătrată V sau V este unul dinire' cei doi factori egali: de ex. 9 = 3X3 sau ■ —3X —3; deci V9= ±3. Tot astfel rădăcinaj cubică este indicată prin y , etc. Poate fi exprimată de asemenea printr'o putere frac-' ■ - 2, — g i — 1 , ţionară; astfel V x = xV2; y x = xVo. ( = Radical). ' /y unei ecuafii (Maf.): Valoarea canţitaţii necunoscute, care satisface RADAR- 370 RADICAL acea - ecuajie: de ,ex. în ecua[ia 2x = 4, rădăcina esie x = 2. RADAR (Nav.): Dispozitiv de delectare folosit în navigaţia aeriană şi în navigaţia maritimă, bazat pe principiul emisiunii de unde electromagnetice şi al primirii ecoului acestor unde după reflectarea lor pe eventualele obstacole. RADIAN (/Via/.): Măsură unghiulară; unghiul la centru care corespunde unui arc de lungime egală cu aceea a razei cercului. Unghiul de 90° = ^. radiani; 1 radian■.= 57°19'49". RADIAŢIE (Fiz.): 1. Energie emisă în formă de unde electromagnetice. Natura radiafiei depinde de lungimea de undă a undelor respective. Se deosebesc astfel: radiajii hertzie-ne, radiajii infraroşii, radiajii vizibile, etc. — 2. Uneori se foloseşte termenul de radiajie şi pentru emil siunea de particule, electrizate sau nu, de ex.: radiajie corpusculară, etc. ~ a corpului negru (Fiz.): Radiajie de . toate frecvenţele, aşa cum ar emite-o un „corp negru" ideal (corp care ar absorbi toate radiajiile care cad asupra sa). Poziţia ei în spectru depinde de temperatura corpului negru, maximul intensităjii deplasându-se spre lungimi de undă \scurfe, când temperatura creşte. Conjine multă radiajie infraroşie. ~ termică (Fiz.): Nume impropriu pentru radiajia electromagnetică cu lungimi de undă cuprinse între aceea a luminii roşii vizibile şi aceea a undelor herfziene. RADIATOR (Mş.): Dispozitiv de răcire a apei încălzite de motor în timpul'funcţionării sale; este plasat în circuitul de răcire al motorului. Radiatoarele pot fi cu tuburi, în fagure sau cu .celule de diferite forme. ~ acustic (Fiz.): Aparat care poate produce sunete. ~ de calorifer (Tehn.): Corp de încălzire format din una sau din mai multe celule, cu suprafajă mare în raport cu volumul, prin care circulă un fluid (abur, apă, aer) încălzit, în scopul de a ceda căldură mediului înconjurător. Se con-fecjionează din .tablă de ojel sau din fontă. ~ electric (Eli.): Aparat electric de încălzire; care, emite căldura mai ales prin radiajie. RADICAL 1. (Chim.): Grup de atomi care rămâne neschimbat într'o reacjie sau îhfr'o serie de reacjii chimice, incapabil însă de o existenţa proprie [Ex.: radicalul metil ('—CH3), efil (-C2H0), (S04”) etc.]. — 2. (Mat.). V. Rădăcină. ~ acid (Chim.): Grup de atomi, derivai dintr'un acid prin înlăturarea hidrogenilor acizi, prezent în solujii sau în combinaţii chimice. (Deex.: radical sulfat bivalent, S04", din acid sulfuric, H2S04; prezent în toţi sulfajii). . ~ alchilic (Cfy'/ri.): Grup mono-valent de atomi de carbon şi hidrogen, derivat teoretic prin înlăturarea unui atom de hidrogen dintr'o moleculă a unei hidrocarburi din seria parafinelor. De ex. RADICAL 371 RADIOGONIOMETRU metili CH3, etil, C2H.V ( = Grup alchilic). . ' RADICAL arîlic (Chim.):• Radical monovalent, derivat dintr'un compus aromatic prin îndepărtarea unui atom de hidrogen (De ex.: fenil, C0H5). RADIO (Ţefjn.) .■ Prescurtare pentru Radiofonie. RADIOACTIVITATE (Fiz.) Des-infegrarea spontană.a unor elemente • grele (radiu, actiniu, uraniu, toriu, etc.) însoţită de emisiune de raze a (nuclei de heliu încărcaţi cu electricitate pozitivă), raze p (electroni) şi raze y (radiaţii electromagnetice). Stadiul final al desintegrării radioactive sunt uniMsofopi ai plumbului. ' ■ ; . , . ~ artificială (Fiz.): Radioactivitate prezentată de elementele produse -artificial prin bombardarea unor atomi neradioacfivi cu neutroni, protoni, etc. ; RADIOALTIMETRU (Nav. a.): Instalaţie montată la bordul unui avion şi care foloseşte undele radiofonice pentru a determina înălfimea deasupra solului. RADIOCOMPAS (Nav. a.): Aparat dela ..bordul unui avion, care permite menţinerea avionului pe direcfia unui post de radio.emisiune, ‘■ sau care arată, abaterile avionului dela această direcţie. RADIOCOM UNICAŢIE (EL): ■ Transmiterea la -distanfă a unei co-. municări, cu ajutorul undelor electromagneticei fără a transporta, vreun obiect împreună cu ele. x RADIODIFUZIUNE (7ele.): Ra-diotransmisiune penfru un număr nelimitat de posturi de recepţie. , RADIOEMISIUNE 1. (Tete.): Emisiune de unde electromagnetice, îri vederea unei radiocomunicatii. — 2 (Fiz.): Emisiune de unde radiofonice. « ' . • ' ~ dirijată • (Te/c.); Radioemi-siune de semnale care au intensitatea maximă într'o anumită direefie. RADIOFAR (Nav./: Far echipat penfru emiterea de unde electromagnetice care: servesc la dirijarea navigaţiei aeriene sau maritime. . RADIOFONIE (Radio.): Transmiterea sunetului prin undele electromagnetice. In instalafia de radio.emisiune este emisă; o undă purtătoare de o anumită frecv.entă, Vibratile sunt transformate în ' oscilaţii-electrice cu ajutorul unui microfon; unda purtătoare este modulată (v. Modulaţie) prin suprapunerea oscilaţiilor electrice. Aparatul de recepţie este astfel acordat, încât în el sunt produse oscilafii electrice identice, cu acelea care au determinat- modulaţia undei purtătoare. Acestor oscilaţii li se mereşfe întâi amplitudinea, (amplificare de îhaltă frecvenfă); apoi. sunt rectificate (v. Lămpi redresoare), fiind transformate în curent continuu. Acest curent e de obiceiu1 amplificat în continuare (amplificare de frecvenfă joasă), iar apoi, prin străbaterea unui receptor telefonic sau a unui difuzor se produc vibraţii sonore care corespund celor ale emifăto-rului. -Inventatorul radio-ului a fost marele savant rus Alex. Stefanovici Popov. RADIOGONIOMETRU (T.elc.): In-stajajie de" radiorecepfie, care RADIOGRAFIE 372 RAMBLEIERE serveşte la determinarea direcţiei din care vine o emisiune radioelectrică. RADIOGRAFIE (Fiz.): Fotografie a unor regiuni din interiorul corpului omenesc făcută'cu ajutorul razelor X. RADIOGRAMĂ 1. (Fiz.): Imagine obţinută pe o placă fotografică, prin intermediul razelor X. — 2. (Te/c.): Telegramă transmisă prin radio. RADIOLÂRIT (Pefr).: Rocă sedimentară silicioasă, de origine organică, marină, rezultată" din consolidarea depozitelor de radiolari. E o rocă dură, compactă, de coloare roşie, verde sau brună. RADIOLOGIE (Gen);.1 Ramură a Medicinei, care se ocupă cu examinarea organismului uman cp ajutorul razelor X, cu interpretarea radiografiilor şi cu tratamentul unor leziuni sau al unor boli cu ajutorul razelor X. RADIOMETALOGRAFIE (Meii.): Studiul structurii metalelor, cu ajutorul analizei cristaline prin raze X. RÂDIOMETRU (Fiz.): Instrument folosit pentru măsurarea intensităţilor mici de radiaţie. RADJORECEPŢIE (Telc.): Recepţie de unde electromagnetice ate unei radioemisiuni. RADIOSCOPIE (El.): Examinarea unui corp opac, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent, de rarele X care frec prin acel corp. RADIOTELEGRAFIE (Fiz.): Transmitere de telegrame, în codul Morse, cu ajutorul undelor electromagnetice. Principiul general al instalaţiei de radiotelegrafie ‘este similar celui folosit în radiofonie. (= Telegrafie fără fir). Inventatorul acestui sistem-de transmisiune este savantul rus A. St. Popov. RADIU (Chim.): Ra. Elemenf radioactiv; gr. af. 226,05; nr. af. 88. Metal foarte'rar, asemănător bariu-lui din puncful de vedere al proprietăţilor chimice. (V. Radioactivitate). RADON (F/z., Chim.): Rn. Ele- ment;"^. af. 222; nr. at. 86; gaz radioactiv produs prin desintegrarea radiului. Aparţine grupului gazelor nobile din puncful de vedere al proprietăţilor chimice. ( = Emanaţie de radiu). RAFIE (Ind. fexf.): Fibră textilă extrasă din anumiţi palmieri şi folosită în fabricarea sforii şi a frânghiilor. RAFINARE 1. (Tehn.).-Operaţiunea de. purificare a unui produs de substanţele dăunătoare pe care le conţine. Operaţiunea e folosită în metalurgie, în industria petrolieră, alimentară, a hârtiei, etc. — 2. (Ind. pefr.): Operaţiunea de prelucrare a ţiţeiului, penfru obţinerea diferitelor fracţiuni în stare pură. RAFINĂRIE 1. (Ind. chim.): Instalaţie în care se face rafinarea anumitor produse chimice.1— 2, (Ind. pefr.): Instalaţie de disfilare'primară a ţiţeiului, care cuprinde uneori şi o instalaţie de cracare, de refor-ming, efc. RAMBLEIAJ (Mine): Rezultatul operaţiunii de rambleiere. RAMBLEIERE (Mine).* Operaţiunea de a umple cu rambleu golurile rămase într'o mină în urma exploatării. RAMBLEIERE 373 RĂPIREA STÂLPILOR RAMBLEIERE hidraulică (M/ne): Rambleiere la care rambleul mărunfit este transportat. şi pus în loc cu ia*jutorul apei sub presiune, prin conducte. manuală (Mine): Rambleiere la care rambleul se pune în loc prin lopătare sau prin răsturnarea vagonetelor. şi, uneori, şi cu ajutorul jghiaburilor oscilante. ~ mecanică (M/ne); Rambleiere la care rambleul mărunfit este aruncat cu putere in golul de rambleiat, cu ajutorul “unei maşini speciale. ~ pneumatică (Mine): Ram- bleiere la care rambleul se macină mărunt şi esfe transportat şi pus în r loc cu ajutorul aerului comprimat, prin conducte. * RAMBLEU 1. (M/ne): , Material steril care serveşte la umplerea golurilor rămase într'o mină în urma exploatării. — 2. (Consfr.): Construcfie de pământ în umplutură (dig, terasamentul unei şosele, etc.). RAMIE (Ind. fexf.):' Fibră textilă produsă de o plantă originară din Asia, E foşrte suplă şi rezistentă. Se foloseşte la confecfionarea dantelelor, a perdelelor, etc. RAMPĂ 1. (Drum.) : Teren înclinat, privi| în sensul în care urcă. — 2.. (Consfr.). V. Balustradă. • ~ la zi (Mine): Platforma dela suprafafă, care serveşte Ia descărcarea şi încărcarea vagonetelor în colivii. ~ subterană (M/ne):.Galerie,-de obiceiu dublă sau triplă, din imediata vecinătate a pufului de extraefie, care face legătura între puf şi galeria principală de transport şi serveşte la gararea şi încărcarea-vagonetelor în colivii. RÂNCEZIRE (Chim.): Reaefie chimică pe care o,, suferă acizii, graşi separafi din grăsimi şi care dă grăsimilor uh miros şi un gust înfepător şi neplăcut, . RANDAMENT (Tehn.): Raportul dintre valoarea unei mărimi utile restituite de un sistetŢi tehnic şi valoarea unei mărimi de acelaşi fel, absorbite’de sistem. Mărimea utilă - poate fi o putere, o energie sau o sarcină electrică. ~ mecanic (Tehn.): 1. Raportul, dintre puterea efectivă a maşinii de forfă şi puterea indicată. — 2. Raportul dintre puterea indicată ne-, cesară a maşinii de lucru şi puterea . ■ de antrenare necesară la axul său. ^ termic (Tehn.): Raportul dintre căldura folosită pentru o operafiune şi căldura totală produsă în vederea realizării acelei operafiuni. ~ unei maşini (Mş,): Raportul între lucrul mecanic produs şi energia consumată de o maşină pentru a produce acel lucru mecanic. RANFLUARE (Nav. m.): Operaţiunea de ridicare la suprafafă. şi de repunere îh stare' de plutire a unei nave: scufundate. .- RANGĂ (Tehn.): Bară . de fier, folosită ca pârghie (pentru ridicarea greutăfilor), pentru spart bulgări într'un pământ tare, etc. *' RĂPIREA stâlpilor (M/ne); Ope- -rafiunea de recuperare a stâlpilor de lemn sau metalici din armatura,; şantierelor de abataj, unde se aplică metoda de exploatare , prin surpare ., dirijată. RAPORT RAŞPEL • RAPORT (Mat.): Câful "dintre două mărimi de acelaşi fel, exprimate în aceleaşi unităţi. De ex.: 6 tone şi 4 tone. sau 30 şi 20 sunt atât unele cât şi celelalte în raport de 3 la 2. ~ de comprimare (Mj.); Raportul dintre presiunea finală şi presiunea iniţială, îri cursa de compresiune a unui motor de benzină Diesel, etc. ( • ~ de înfăşurare (EJf.); Raportul dintre numărul de spire primare şi cel de spire secundare e raportuT de înfăşurare din spre primar spre secundar. Raportul de înfăşurare din spre secundar spre primar e raportul dintre numărul de spire secundare şi cel de spire primare. ~ de transformare (Elf.): Raportul dintre tensiunile la borne sau,-uneori, dintre curentul primar şi cel secundar. • ~ de transmisiune (Tehn.): Raportul de schimbare a turaţiei între două roti antrenate cu dinfi^sau prin alt mijloc. \ . RAPORTA, ;a> (Gen.): 1. A face legătura cu termeni de comparaţie. — 2. A ,raporta o-mărime la alta înseamnă a’ găsi valoarea pe care o are prima mărime când a doua mărime . are o valoare egală'cu unitatea. Ex.: Greutatea raportată la unitatea de volum se numeşte greutate specifică. — 3. A trasa pe hârtie, .la scară, schifa unei măsurători făcute pe teren. RAPORTARE (Topogr.): Operaţiunea de reprezentare grafică a elementelor unei ridicări, pe un plan, la o anumită scară. RAPORTOR (Maf.): Instrument pentru măsurarea unghiurilor, alcătuit dintr'o jumătate de cerc împărţită în 180° sexagezimale sau 200° cenfezimale. Centrul cercului se aşază, în vârful unghiului de măsurat, diametrul cercului, din care e făcut raportorul cu gradafia zero pe una din laturile unghiului şi valoarea unghiului se citeşte în dreptul laturihceleilalte a unghiului. RARIŢĂ (Agr.); Unealtă agricolă folosită la cultura cartofilor Jşi la lucrări de muşuroit la porumb. RĂSAD (Agr.); Plantă scoasă din răsadniţă şi sădită la locul unde urmează să crească şi să fructifice. RĂSADNIŢĂ (Agr.); Cadru de scânduri/acoperit cu geamuri sau cu rogojini, aşezat pe un paf de gunoiu de grajd; deasupra se aşază un strat de 10-*• 15 cm de pământ, în care se seamănă seminţele care vor produce răsadul. RASCHIG (Ind. chim.): Cilindru gol de mărimi variabile, de porţelan, de material refractar, de metal, etc., a cărui înălfime este egală cu diametrul bazei. Cilindrii Raschig (numiţi, de obiceiu, inele Raschig) sunt folosiţi ca materiale de umplere penfru coloanele de reacfie, • de absorpfie sau de rafinare. RĂŞINI (Chim.): Substanţe lipi- 1 cioase, secretate de unele plante; la aer se întăresc. Adevăratele răşini — spre deosebire de gumele vegetale — sunt insolubile în apă. Sunt compuse din diverse ,substanfe organice complexe. RAŞPEL (Tehn.): Unealtă de. forma unei pile late cu din}i mari, RĂSTURNĂTOR 375 RAZE fdosită de meseriaşi în prelucrarea lemnului, Ia subţierea şi curăţirea pieselor. RĂSTURNĂTOR (Tehn.): Dispozitiv format dintr'un şasiu metalic, de formă cilindrică; aşezat pe trar seul vagonetelor, şi care serveşte la răsturnarea şi golirea acestora' de conţinutul lor. • RĂSUCIRE (Ind. fexf.): Operaţiunea din filatură prin care firul ■ e ; răsucit.în jurul lui sau se răsucesc două sau mai multe fire între ele. RAŢIE (Maf.): 1. Cantitatea care trebue adăugată unui- termen al unei progresii aritmetice, pentru a obţine termenul următor. — 2. Cantitatea- cu care trebue înmulţit unul din termenii unei progresii geometrice, pentru a obţine termenul următor. ~ gaze-{ifeiu (Mine): Raportul între cantitatea de gaze şi ţiţeiul extras. Raportul poate fi exprimat în metri cubi gaze la metri cubi de fiţeiu sau în metri cubi gaze la tone de ţiţeiu. Prin urmărirea variaţiei . acestui raport exploatarea se poate conduce în mod raţional. RAZĂ 1.(Fiz,): Linie care reprezintă traiectoria după care se propagă o radiaţie electromagnetică. - 2. (Maf.). V. Cerc. ~ de acţiune (Nav. a., Nav. m.): Distanţa maximă .pe care o poate parcurge un avion sau o navă cu o anumită cantitate de combustibil şi de provizii. dură (EL): Rază care pătrunde adânc în materie. ~ moale (EL): Rază care pă- trunde puţin în materie. ~ vecioare (Maf.): Segment de dreaptă,' îndreptat din originea unui sistem de coordonate spre un punct şi a cărui mărime este dată, la! scară, de distanfa dela origine la acel punct. RĂZBOIU (Irid. fexf.): Maşină folosită în ţesătorie. Se deosebesc: războiul ţărănesc şi războiul mecanic, în care toate operaţiunile (mişcarea urzelii, rrtişcarea ?suveicii cu firul de bătătură, etc.) se fac automat. -RAZE alfa (raze a] (Fiz,):. Particule a (alfa) având^o vitesă mare, un parcurs" în aer limitat şi o putere de penetraţie scăzută, care depind de natura atomului radioactiv care le emite. . ~ beta (raze |3) (Fiz.):, Electroni emişi, de către atomii elementelor radioactive^ ~ canal (Fiz.): Idni cu sarcină pozitivă, produşi în timpul descărcărilor electrice în gaze. (V. Raze -v pozitive). ~ catodice (Fiz.)'. Electroni e-mişi de către electrodul cu sarcină negativă (catod), în descărcarea electrică într'un tub de vid (tub ; conţinând ; un gaz la. o . presiune foarte coborîtă). (V. Descărcări electrice în gaze). ~ cosmice (Fiz.): Radiaţie cu mare putere de ionizare, care cade pe Pământ şi e compusă dintr'o componentă pătrunzătoare, alcătuită din mesoni şi o componentă mai puţin pătrunzătoare, alcătuită din electroni, pozitroni şi radiaţie electromagnetică. RAZE GAMA 376 RĂZUITOR RAZE gama (raze yj (Fiz.): Unde electromagnetice, de lungime de undă foarte mică,' mai mică decât -aceea a razelor X, produse în cursul desintegrării elementelor radioactive. /v infraroşii (Fiz.): Unde electromagnetice asemănătoare celor luminoase, dar de o lungime de undă mai mare decât a razelor care dau lumina roşie, (intermediare între undele luminoase şi undele radiofonice). Au efectul de a ridica temperatura corpului de care sunt absorbite, de' unde şi numele lor de raze termice. Radiafia infraroşie are proprietatea de a străbate ceafa, care împiedecă trecerea ■ luminii obişnuite. Fotografiile obfihute pe o placă sensibilă la radia}ia infraroşie. pot înregistra de aceea detalii. invizibile pe o placă obişnuită • sau cu ochiul liber. ~ pozitive (Fiz.): Curenji de ioni purtători de sarcini electrice pozitive, produşi odată cu o descărcare electrică ce are loc într'un gaz rarefiat. Dacă se perforează I catodul din tubul de descărcare, razele pozitive pot trece prin catod, în direcfie opusă anodului. Razele pozitive produse printr'o descărcare electrică pot fi separate într'un spectru de masă, conform valorii raportului dintre sarcina electrică a particulei şi masa sa (e/m). Un astfel de spectru poate impresiona o. placă fotografică şi apare' ca un număr de linii, corespunzând fiecare unei valori definite a lui e/m. In acest fel s'a demonstrat existenţa isotopilor, prin .existenta a două sau a mai multor valori diferite aie lui e/m, pentru razele pozitive ale aceluiaşi element. ~ Roentgen. V. Raze X. ~ ultraviolete (Fiz.): Unde electromagnetice asemănătoare cu cele luminoase, dar de o lungime • de undă mai mică decât- cele mai scurte unde care pot fi Văzute de către ochiul omenesc (undele care produc coloarea violetă). Impresionează plăcile fotografice; prin acţiunea lor produc în organism vitamina D, din ergosterol. Radiaţiile solare sunt'bogate în raze ultraviolete. Pe cale artificială pot fi produse cu ajutorul lămpii cu mercur. ~ X (Fiz.):/ Unde electromagnetice asemănătoare cu lumina, dar de o lungime de unda mult mai mică. Se produc când razele catodice (curent de electroni) se lovesc de un obstacol. Razele X au puterea de a străbate prin unele substanfe opace la lumină şi impresionează-o placă fotografică ca şi lumina. De ex. oasele sunt opace razelor X, în timp ce pielea şi muşchii permit trecerea lor. In felul acesta se poate obţine fotografia (v. Radiografie) cu raze X a oaselor dintr'un corp omenesc. (= Raze Roentgen). . RÂZNĂ (Mine): -Vagonet de mină cu lada de lemn. RÂZNĂURE (Mine): Operaţiunea de încărcare şi de transport cu vagonetul. RĂZUITOR (Ind. lemn.): Unealtă folosită la curăţirea şi netezirea fină a pieselor de lemn, .alcătuită dintr'o lamă de ofel de diferite REACTANŢĂ 377 : RECARBURARE forme; după profilul pieselor prelucrate; - ' REACTANJĂ (Fiz.): Cantitatea care, împreună cu rezistenta, formează impedanfaunui circuit. Reac-tanfa inductivă este dată de produsul 2 Jtn L, iarceacapacifativăde^^nCi în care L esfe selfinducfia circuitului, n este frecventa curentului alternativ care străbate circuitul, iar C capacitatea. . REACŢIE (Fiz.): Efect egal .şi de sens contrar, opus cauzei care produce o acţiune. • ~ chimică (Chim.): Acţiunea reciprocă dintre două sau dintre mai multe substanfe, având C3 rezultat transformări • chimice ale acestora. ~ ireversibilă (Fiz;); Reacfie chimică care se desfăşură în întregime într'un singur sens şi ale cărei produse rezultate nu reacfionează penfru a forma din -nou substanfele inifiale. (V. Echilibru chimic), reversibilă (Fiz.): Reacfie chimică care poate fi produsă în condiţii convenabile, atât într'un sens cât şi îh celălalt. (V.. Echilibru chimic), REACTIV (Chim.): Substanfă care intră cu uşurinţă într'o reacfie chimică. . ~ de flotafie (Mine): Se adaugă turburelii pentru a modifica proprietăţile de flotabilitate ale mineralelor. " Reactivii-' de flotafie sunt de mai multe feluri, după rolul pe care îl au: spumanfi, colectori, de-presanfi, etc. (=Reagent). REACTOR (Tehn.): Motor cu re-acfiune, care foloseşie oxigenul din aerul exterior penfru arderea combustibilului. REAGENT. V. Reactiv de flotafie. ■ " REALGAR (Chim.): As2S2, bisul-fură de arsen naturală, de coloare roşie. REAZIM (Mec.): Mod de sprijinire a unui corp printr'un alt corp, astfel încât forja cu care corpul sprijinit lucrează asupra celuilalt este perpendiculară pe suprafafa de contact dintre cele două corpuri. ~ fix (Mec.): Reazim la care cele două elemente care se sprijină unul pe celălalt nu pot avea niciun fel de deplasare unul fafă de celălalt. ~ mobil (Mec.): Reazim 'la care cele două elemente care se sprijină unul pe celălalt pot avea deplasări longitudinale sau transversale unul fafă de celălalt. ■ REBUT (Tehn.): Produs care nu corespunde condifiilor calitative cerute şi care trebue prelucrat dir> nou sau aruncat. In URSS ,şi în fârile care construesc socialismul lupta pentru reducerea procentului de rebuturi a dus la importante economii şi la scăderea prefului de cost al produselor. RECALESECENŢAfierului (Mef/.); Creşterea spontană de temperatură, destul de mare pentru a provoca din nou incandescenfa fierului, care se produce când ofelul sau fonte se răcesc jsână la o temperatură sub 690°. Acest fenomen se datcreşte anumitor - transformări exotermice care se produc în amestecurile de fier cu cărbune. RECARBURARE (Metl.): Adău- gare de carbon îri cursul fabricări» RECEPTOR 378 RECTILINEAR ofelului, când decarburarea foniei a fost dusă prea departe; se rea-tizâază prin adausuri de feroaliaje şi, uneori, de fontă, cocs, petrol, etc. RECEPTOR (Tehn.): Sistem fizic care primeşte o anumită formă de energie (după care se numeşte) şi 0 transformă în alta. ~ cu galena (Telc.): Receptor radioelectric care foloseşte 'un detector cu galenă. ~ telefonic (Telc.): Transformator electroacustic, folosit pentru a transforma variaţiile de intensitate ale curentului electric în vibraţii sonore. ~ telegrafic (Elf.): Aparat cu care se primesc şi se înregistrează semnalele telegrafice. RECEPŢIE (Tehn.): Operafiunea de luare în primire a unui material sau a unei lucrări, în urma verificărilor de ordin calitativ şi cantitativ; RECIF (Geo/.): Construcţie de stânci submarine, clădită de organisme care secretă carbonat de calciu şi care trăiesc în colonii (corali, briozoare, etc.). RECIPIENT (Gen.): Orice vas destinat să- conţină un material lichid, gazos sau solid în stare de grăunte sau de pulbere. RECIPROCA unei cantităţi (Maf.): 1 împărţit la acea cantitate; de ex. reciproca lui 5 este ~ RECOACERE (Mefl.): Tratament termic care constă în încălzirea unui metal sau a unui aliaj, până la temperatura maximă la care a fost supus materialul în tratamentul anterior (forjare, laminare la cald, etc.), urmată de o răcire înceată. In orice caz, încălzirea materialului se face deasupra punctului critic de transformare. ( = Reîncălzire). ~ de normalizare (Mefl.): Recoacere urmată de o răcire în aer cald, în cuptor; se aplică pieselor forjate .şi laminate (pentru regenerarea structurii şi obţinerea per-litei).. ~ de omogeneizare (Mefl.): Recoacere la care răcirea se face în cuptor; se aplică numai pieselor turnate (pentru omogeneizarea distribuţiei carbonului, difuzându-l şi spre interior, cum şi pentru mărirea granulatiei). ~ de recristalizare (Mefl.): Recoacere prin încălzire sub punctul inferior de transformare şi răcire lenta, în orîce condifii (pentru refacerea cristalelor strivite prin prelucrări la rece). RECRISTALIZARE (Chim., Metl.): Schimbarea structurii cristaline a unui material. RECTIFICARE 1. (Chim.): Operaţiunea de purificare a unui lichid, prin distilare. — 2. (Mefl.): Operafiunea prin care se obţine nete-, zirea suprafefei unei piese metalice, aducând-o, în acelaşi timp, fa dimensiunile dorite. Rectificarea se face în special la maşinile de rectificat. RECTILINEAR (Opf.): 6biectiv fotografic care dă imagini fără distorsiune. RECTIUNIU 379. REDUCTOR RECTILINIU(Maf.): Iri linie dreaptă; I ■format din linii drepte. • RECUPERARE prin inundare (Mine): Mefodă de recuperare secundară a ţiţeiului, prin injectare de apă în zăcământ, prin sonde forate în parfea de.jos pe structură; apa împinge ţiţeiul din strat spre sondele productive plasate în susul flancurilor. Metoda de inundare poate fi aplicată chiar în timpul extracţiei prin metode obişnuite, fără a mai aştepta ca zăcământul să înceteze debitarea ţiţeiului. ~ prin injectare de gaze (Mine): Metodă de recuperare secundară a ţiţeiului‘prin injectare de gaze în creasta anficlinalului; aceste gaze gazeifică stratul şi dau. naşfere' unei presiuni .care împinge ţiţeiul rămas în strat, spre sonda productivă. ~ secundară (Mine): Grup . de metode de extracţie a ţiţeiului, prin care se poate extrage o parte din fifeiul rămas în strat după. aplicarea metodelor obişnuite. RECUPERATOR (Tehn.); Schimbător de căldură între doua gaze. Gazele calde dela un focar trec prin recuperator prin care, în conducte convenabile, trece şi aerul rece care alimentează focarul. Aerul esfe astfel preîncălzit. .REDRESARE (Fiz.): Transformarea unui curent alternativ în curent continuu. V. Redresor; Lampă re-dresoare. REDRESOR 1 .(Fiz.): Aparat penfru transformarea unui curent alternativ în curent confini/u. ^Constă, de obiceiu, dintr'un dispozifiv care prezintă o rfezisfenfă mult mai mare unui curent'electric ceri străbate într'o direcţie decât celui ce-I străbate în direcfia opusă. (V. Lampă re-dresoarer Detector cu cristal), t— 2, (Elf.): Dispozitiv care transformă curentul alternativ în curent continuu. (= Supapă; Ventil). . " REDUCERE (Chim.): 1. Proces în ■ care un electron este adifionat la un atom sau la un ion. — 2. Procesele în care oxigenul este înde-' părtaf din molecula unui compus; procesele în care hidrogenul esfe adifionat în molecula unui compus, sau procesele în care valenţa po-. zitivă avunui atom sau a unui ion este micşorată. Reducerea este fe-r nomenul invers oxidării. ~ electrotermică (Mefl.): Re- ducerea oxizilor ‘metalici în cuptorul electric, pentru a obfine metalul respectiv; când se reduc în acelaşi timp doi sau mai mulfi oxizi se objine aliajul respectiv. REDUCŢIE (Tehn.): 1. Piesă care permite racordarea tuburilor sau a conductelor de diamefri diferiţi. — 2. Ţeava scurfă, filetată la ambele capete, care permite racordarea fe-vilor de diamefri diferifi. REDUCTOR 1.(Tehn.):Ansamblu de angrenaje de roţi dinţate, care e folosit la reducerea furaţiei unui. arbore de antrenare fafă de un arbore antrenat. — 2. (Metl.): Material cu afinitate mare penfru oxigen,- folosit în metalurgie penfru reducerea oxizilor metalici. Ex.: carbonul, oxidul de carbon, hidrogenul, etc. REDUCTOR 380 REFRIGERENT REDUCTOR de fensiune .(Elf.): Aparat format dinrezisien|e electrice, care permite să se ia o fracţiune determinată dinir'o tensiune electrică. REFECARE (Tehn.): Operafiunea de tăiere pe margini a scândurilor brute, pentru a le da margini drepte. REFLECŢIA luminii (Fiz.): Pro- prietatea pe care o au unele suprafeţe de a trimite înapoi- razele de lumină care cad pe ele după anumite legi, numite legile reflecţiei luminii. ~ totală (Fiz.): Când lumina frece dintr'un mediu în alt mediu, care este mai puţin dens din punct de vedere optic(i de ex. din sticlă în aer (v. Refracţie), raza de lumină se îndepărtează de normală. Dacă raza incidenţă cade pe suprafaţă, făcând cu normala un asemenea unghiu încât reza refractată ar trebui să formeze un unghiu cu normala mai mare de 90°, lumina nu mai poate străbate de loc din mediul dens în cel mai puţin dens, producându*se fenomenul de reflecţie totală. unghiu de ~ (Fiz.): Unghiul format de o rază de lumină reflectată într'un punct pe o suprafaţă şi normala dusă în acel punct al suprafeţei. REFLECTOR. V. Proiector. REFLUX (Ind. chim.): Partea din distilatul condensat produs de o coloană de distilare, care este redus în coloană. El curge în interiorul coloanei, unde întâlneşte vaporii care , se ridică şi se concentrează în componentul mai volatil al amestecului supus distilării. REFORMING (Ind. pefr.): /Operaţiunea de mărire (pe cale termică sau catalitică) a indicelui octanic al unei benzine şi de mărire a volatilităţii acesteia. REFRACTABILITATE (Tehn.): Proprietatea unui corp solid ~de a fi refractar. REFRACTAR (Tehn.): Calitatea unui corp solid de a rezista lar'fem-perafuri înalte, fără a-şi schimba starea. Corpurile refractare sunt fo- • losite ca materiale penfru căptu-şirea cuptoarelor. REFRACŢIA luminii (Fiz.): Câhd o rază de lumină străbate în linie oblică două medii transparente de densitate diferită, ea este frântă (refractată) la suprafaţa care separă cele două medii. ~r unghiu de ~ (Fiz.): Unghiul format de raza refractată şi normala dusă pe suprafaţă în puncful de refracţie. REFRACTOMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu studiul fenomenelor de refracţie a luminii şi cu metodele de măsură a indicilor de refracţie ai diferite-' lor substanţe. REFRACTOMETRU (Fiz.): Aparat penfru măsurarea indicelui de refracţie al unei substanţe'. REFRIGERENT (Chim.): 1. Aparat intercalat într'o instalaţie de distilare între .recipientul în care fierbe lichidul şi acela în care se condensează distilatul, care are drept scop să răcească până la condensare vaporii produşi prin fierbere. — 2. Calitate a unei substanţe sau a unui amestec, de a produce scăderea REFULARE 38.1 RELEVEU femperaturii unui spafiu, a unui corp, etc. , —. x REFULARE (Tehn.): Ridicarea, printr'o pompă, a unui lichid, dela nivelul la care se află pompa, la un nivel mai înalt. REFUZ. (Mine): Partea' din materialul ciuruit de un ciur sau de o sita, care nu a trecut prin găurile acestora. REGENERARE 1, (Meii.): Refacerea cristalelor din ofel,. prin recoacere. —, 2. (Tehn.): Operafiunea de refacere, pentru utilizarea în bune condifii a unui maferial care şi-a pierdut calitafile din diferite motive (prin folosire, prin tratamente, prin prelucrări, etc.).. Se regenerează aliaje ale fierului, uleiuri minerale, permutifii, negrul animal, produse textile, efc. REGIM (Tehn.): Totalitatea; condiţiilor care caracterizează funcţionarea, la un moment dat, a unui sistem tehnic (maşină, aparat, etc.). REGISTRU (Tehn.): Placă având mişcare culisantă, uneori şi rotitoare, cu -ajutorul căreia se re^ glează deschiderea unui orificiu. Ex.: registru de cenuşar, registru de coş, etc. . REGLAJ (Tehn.): Rezultatul ope-rafiunii de reglare. REGLARE (Tehn.): Operafiunea de a menfine constantă sau de a face sa varieze după o anumită lege o caracteristică de funcfionare a unui sistem ■'tehnic, pentru, ca acesta să funcţioneze normal. -. REGLEŢI (Arfe gr.): Piese, .metalice folosite în tipografie la um- plerea spafiilor dinfre rândurile.textul ui tipărit. REGULATOR (Tehnr):'Aparat capabil să menţină constantă sau să facă să varieze după o anumită.lege o caracteristică de. funcfionare a unui sistem tehnic (ex.: turaţia, debitul, temperatura, puterea, efc.). ~ centrifugal (Mş.): Regulator cu două greutăţi, care se îndepărtează.de ax din.cauza forţei centrifuge crescânde; şi mişcă astfel un manşon care comandă pârghiile de reglare ale admisiei aburului. Acest regulator poate; avea uneori resorturi penfru anihilarea parţială a forjei centrifuge. REINCĂLZIRE. V. Recoacere. RELAŢII de producfie (Econ.): Relaţii care se stabilesc între oameni înlăunfrul producţiei. Sunf de fapt raporturi de proprietate,, cari arată în posesia cui sunt mijloacele de producfie. Pot fi relaţii de exploatare, de colaborare şi de. trecere dela o formă la-altă, ; . ' RELATIVITATE. V. Teoria relativităţii. RELEU electric (EI.J: [Dispozitiv penfru închiderea unui circuit electric prin care . străbateun curent relativ puternic, cu ajutorul -unui curent slab., Constă în pHncipiu dintr'un elecfromagnet cu un număr, mare de bobine de sârmă, prin' care frece curentul slab. • Trecerea . unui curent face ca.elecfromagne-tul să atragă o lamă de fier, închi-, zând astfel circuitul ^curentului puternic. > - RELEVEU (Consfr.):. ,1,.Operaţiunea de a măsura şi de a , desena REMIZĂ 382 RESORT la scară elementele care compun o construcţie sau un ansamblu de construcţii. — 2. Desenul sau desenele objinufe după sisiemul arătat mai sus. REMIZĂ (Consfr.): Construcţie industrială pentru adăposlirea maşinilor, a locomotivelor, etc. . REMORCĂ (Transp.): 1. Vehicul fără mijloc propriu de deplasare-care serveşte la transportul persoanelor sau al mărfurilor, fiind tras de un vehicul motor. — 2. Frânghie groasă sau cablu metalic, care permit legarea unui vehicul sau a unui şlep de un vehicul motor sau de un remorcher. ■ REMORCHER (Nav.): Navă cu motor care trage după ea una sau mai multe nave fără mijloc.de deplasare propriu. RENIU (Chim.): R<§. Element; gr. at.186,31; nr. at. 75. Metal foarte rar. REOSTAN (Metl.): Aliaj de 52%, cupru, 25% nichel, 18°/o zinc şi 5°/0 fier, folosit pentru fabricarea sârmelor de rezistenfă electrică^ REOSTAT (El.): Aparat cu rezistente electrice, de obiceiu reglabile. ~ de excifafie (Elt.): Reostaf prin care se reglează curentul de excitaţie al unei maşini electrice. ~ de pornire (Elt.): Reostat care moderează curentul cerut de un motor electric în perioada de pornire şi de accelerare, nefiind destinat reglării turaţiei în regim normal. ~ de reglare (Elf.): Reoslat care moderează curehtul cerut de un motor electric în perioada de pornire şi de accelerare şi e dimen- sionat deslul de larg penfru a suporta permanent curentul motorului, în vederea reglării turafiei lui. REPER (Gen.): 1. Trăsătură sau semn folosit pentru orientare. — 2. Semn făcut pe suprafafa unei piese, pentru a marca un punct important pe această suprafaţă (de ex.: trăsătura făcută pe scara gradată a unui instrument de măsură, în dreptul căreia trebue să se găsească indicatorul instrumentului în momentul ditirii valorii mărimii observate; trăsătură pe diferite piese, care trebue asamblate, indicând locul în care acestea trebue aduse una în dreptul celeilalte, etc.). REPICARE (Agr.): Replantarea unor plante tinere din locul unde au crescut prea dese, în alt loc, pentru a le permite o creştere în mai bune condifii. REPREZENTA, a ~ (Gen.): 1. A înfăjişa. — 2. A reproduce imaginea unui lucru. REPRIZĂ (Mş.): Manevră prin care se imprimă motorului o accelerare bruscă, în scopul învingerii unor rezistente exterioare momentane. Se bazează pe calitatea carburatorului de a livra imediat, la cerere, un amestec bogat. REPROFILARE (Drum.): Operaţiunea de refacere a unei împie-truiri uzate la profilul ini|ial,. prinfr'o reîncărcare cu materiale noi. RESORCINĂ (Chim.): Derivat difenolic al benzenului, folosit în industria materiilor colorante şi ca antiseptic. RESORT (Tehn.): Piesă elastică care revine ia forma iniţială după RESORT 383 RETICUL te a încetat acfiunea unei forţe exterioare care acţiona asupra ei. Resorturile sunt folosite fie penfru . amortisarea şocurilor, fie penfru ,â readuce în poziţia iniţială o alia piesă ^pe care o comandă şi care a fosf deplasată de o forţă oarecare (resort de rapel). Se confecţionează din materiale cu coeficient de elasticitate mare (oţeluri speciale). . RESORT cu foi (Tehn) : resort formal din foi longitudinale, de lungimi diferite, suprapuse şi legate între ele. ~ spiral (Tehn.): Resort format dintr’un arc răsucit în . formă de spirală. RESPĂLARE (Mine): Operaţiunea" de retratare a produselor intermediare sau a concentratelor, în vederea obţinerii de produse mai curate. RESTITUJIE JFofgrm.j: Opera- ţiunea măsurătorii fotogramelor penfru a obţine rezultate metrice petrei dimensiuni, prin lucrări grafice .(planuri, hărţi, profile, efc.) şi prin lucrări numerice (coordonate, suprafeţe, etc.),, REST (Maf.) : La o împărţire care , nu se face exact, parlea care trebue adăugifă produsului dintre .împărţitor şi cât, pentru a obţine deîmpărfiful. RETASURĂ (Mefl.): Defect în piesele turnate, care se prezintă sub formă de goluri în părţile masive, formate la retragerea materialului în momentul solidificării. Poate fi evitat prin folosirea., unui cap de turnare (maselofă). REŢEA de difracţie (Fiz.): Placă transparentă care are .săpate pe suprafaţa sa linii echidistante, foarle-fine. Aceste linii au rolul unor obstacole opace înguste în calea luminii incidente. E folosită în locul prismei pentru dispersarea luminii şi producerea unui spectru. Se pot' construi şi reţele cu linii trase pe suprafaţa unei plăci metalice, care funcţionează prin reflexia luminii pe suprafaţa plăcilor. ~ de distribufie (Tehn.): An- samblu de conducte prin care;se-distribue apa, gazele, .electricitatea, consumatorilor dintr'o aglomeraţie umană. ~ de referinţă (Topogr.): 1. Reţea de puncte terestre, de coordonate cunoscute, pe care se sprijină construcţia unui plan restituit, — 2. Reţea de puncte terestre măsurate şi însemnate pe teren, pe care se sprijină amplasamentul unei lucrări. ~ electrică (Elf-): Ansamblu de conducte care servesc la transportul energiei electrice. Dacă aceste conducte sunt montate pe. stâlpi; (prin intermediul izolatorilor), avem o reţea aeriană; dacă sunt montate sub pământ/ avem o reţea subterană. RETICUL (Opf.): Placa transparentă pe care sunt trasate linii, orizontale şi verticale la distanţf egale; e aşezată într'o lunetă în; locul în care obiectivul acesteia formează imaginea obiectelor vizate. Serveşte la vizarea precisă a obiectelor, în vederea determinării poziţiei lor. RETORTĂ REZERVĂ RETORTĂ 1. (Mefl.): Vas, în general în formă de tub, conslruif din maferial refractar, folosit în metalurgia anumitor metale (în special a zincului). —_2. (Chim.): 1 .Vas de sticlă, format'dinfr'un balon cu gât lung şi îndoit fafă de axa balonului care se îngustează aproape de capăt. — 2. In industrie, orice vas în care se produce o distilare — 3. In industria conservelor, o autoclavă i mare în care sunt încălzite cutiile de tablă închise, cu abur supraîncălzit şi sub. presiune. j RETRAGERE (Tehn.): Micşorarea volumului unui maferial în urma închegării, a uscării sau a calcinării sale. RETRATARE (Ind. fexf.): Operaţiunea prin care se măreşte rezistenţa la spălare a colorii cu care a fosf vopsit un material textil. RETUŞARE (Foto.): îmbunătăţirea negativului, a dispozitivului sau a clişeului, penfru a se obţine o copie cât mai fidelă a originalului. Se poate executa mecanic sau chimic, REVELATOR (Foto.): Substanţă cu care se tratează o placă fotografică, un film. sau o .hârtie fotografică impresionată, pentru a face să apară imaginea. REVENIRE I. (Mef/.): Tratament termic aplicat oţelurilor care au fosf călite, pentru egalizarea tensiunilor interne care au apărut la călire. Tfafamenful constă într'o încălzire la 100°•••350° (la oţelurile rapide la 600°) şi o răcire lenta. Rezultatul e cu atât mai bun, cu "cât încălzirea se face timp mai îndelungat şi la o temperatură mai înaltă. — ! 2. (Fiz.): Răcirea regulată foarfe în-| ceată, mai cu seamă a mefalelor, | penfru a înlătura tensiunea creată i în timpul călirii sau a altui, tratament termic. REVERBERAŢIE (Fiz.): Persistenţa, datorită reflexiei pe pereţi, a unui sunef într'o încăpere închisă, după ce izvorul sonor a încetat să emită. Timpul în care .energia sonoră a i scăzut la a milioana parle din valoarea ei iniţială se numeşte timp ds reverberaţie.r ! REVERSIBIL (Chim.): Calitate a unui fenomşn, a unui sistem sau a unei reacţii de a se produce atât în sens direct, cât şi în sens indirect. REZOLUŢIE (Mec.): Mişcarea unui corp care parcurge o curbă, teorefic închisă. REZALIT (Consfr.): Ieşirile şi intrândurile amenajate în faţada unei clădiri cu scop de înfrumuseţare. REZEMARE simplă (Mec.): Sprijinire la care reacţiunea poate avea numai o singură direcjie şi un singur sens. REZERVĂ posibilă (Mine): Cantitatea de substanţe minerale ufile conţinute într'un zăcământ, stabilită ţinându-se seama de caracteristicele generale sau presupuse ale zăcământului'şi de structura geologică a regiunii. ~ probabilă (Mine): Cantitatea de- substanţe minerale ufile conţinute într'un zăcământ, stabilită pe baza lucrărilor de exploatare şi de explorare, pentru porţiuni din zăcământ incomplet deschise, dar. care REZERVĂ 385 REZISTENŢĂ se găsesc în imediata vecinătate a câmpurilor de exploatare. REZERVĂ vizibilă (Mine): Cantitatea de substanfe minerale utile conjinute într'un zăcământ, calculată pe baza datelor certe obţinute prin lucrări de deschidere sau de explorare. ( = Rezervă sigură sau actuală). REZERVE (Mine): Totalul sub- stanţelor minerale utile aflate în-tr’un zăcământ. Se 'deosebesc rezerve vizibile, probabile şi posibile. . REZERVOR (Tehn.): Vas închis care serveşte la depozitarea unui fluid. REZrDUU (Tehn.): 1. Depunere solidă, vâscoasă sau lichidă, la fundul sau pe pereţii recipientelor în care se păstrează diferite substanţe lichide. — 2. (Tehn.): Restul rămas dela o operaţiune de prelucrare chimică a unui matjsrial (de ex.: reziduul dela distilare, reziduul dintr'o operaţiune metalurgică, sgura, gazele, etc.). REZILIENŢĂ (Rez. maf.): Energia necesară ruperii unei epruvete în-crestate, raportată la unitatea de secţiune în ruptură (unde s'a făcut crestătura). REZINARE (Silv.): . Operaţiunea de extragere a răşinii din arborii răşinoşi. REZISTENTĂ (Rez. maf.): Forţa pe unitatea de arie iniţială a secţiunii unui corp solid, necesară penfru a rupe corpul. Se numeşte şi rezistenţă la rupere. Se deosebeşte rezistenţă la întindere, Ia compresiune, la forfecare (tăiere) şi la încovoiere, după felul cum acţionează forţa asupra corpului. In unele cazuri, şi mai ales la încovoiere, raportul dinfre forţa transmisă şi aria prin care se transmite variază în secţiune; în aceste cazuri, prin rezistenţă se înţelege valoarea maximă a acestui raport. ~ admisibilă (Rez. maf.): Va- loarea forţei pe unitatea de arie a secţiunii până la cărei poate fi solicitat (încărcat) un material într'o construcţie. Este o fracţiune din rezistenţa la rupere, şi anume Rr Ra = —, în care Ra este rezistenţa admisibilă, Rr este rezistenţa la rupere şi s este coeficisntul de siguranţă. ~ de încălzire (Elf.): Rezistenţă electrică în formă de conductă, bandă, etc., în care energia electrică se transformă în căldură, în vederea utilizării ei. ~ electrică (Elf.): 1. Catul dintre tensiunea electrică din lungul unei conducte şi intensitatea curentului pe care îl stabileşte. Unitatea practică de rezistenţa se numeşfe^ohm. — 2. Ansamblu de conductoare, de obiceiu de rezistivifafe mare, folosite în special penfru rezistenţa lor electrică. ~ la rupere. V. sub Rezistenţă. ~ specifică. V. Rezistivitate. ~ în paralel (El.): Rezistenţe •electrice paralele între două puncte A şi B, dispuse astfel, încât fiecare conducător face legătura între. Ă şi B. Daca RJf R2, R3, efc. reprezintă rezistenţa fiecăruia dinfre conduc- REZISTENŢĂ 386 RIGLĂ ioare, rezistenta totală dintre A şi B este dată de formula 1 1,1,1 , — ~ ’ *4----!---* * * i ©ic» R Ri R2 R3 REZISTENTA în serie (El.): Conductoare electrice legate unul după celălalt, astfel încât curentul să le străbată pe rând. Rezistenfa totală este egală cu suma rezistentelor, separate ale conductoarelor. REZISTIN (Mef/.): Aliaj de cupru cu 15°/0 Mn, foarte rezistent la coro.-ziune şi cu rezistenfa electrică mare; e folosit în electrotehnică şi în construcţii navale. REZISTIVITATEJ. (Fiz.): Rezistenta unui. conductor, având lungimea şi sesiunea transversală egală cu unitatea. E exprimată de obiceiu în ohmi/centimetru. (= Rezistentă specifică). 2. (Mine, Geol.): Calitatea pe care o au rocele de a opune o rezistenfă oarecare trecerii unui curent electric; măsurarea rezistivitătii într'o gaură de sondă, dă indicaţii asupra constituţiei ro-celor. REZONANŢĂ (Fiz.): Fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze de către o forţă mică, cu condiţia ca această forfă mică să fie aplicată la intervale regulate, convenabile. Astfel, un diapason care vibrează în contact cu o cutie de lemn, va transmite vibrafia sa acelei cutii, — fiecare vibrare a diapasonului transmifându-se în aşa fel încât să mărească amplitudinea vibraţiei cutiei. Acest principiu este valabil şi pentru vibraţiile unor miş- cări ondulatorii allele decât sunetul. Astfel, când o forfă electromotoare oscilatorie, producăforea unui curent alternativ, este aplicată unui circuit, intensitatea curentului alternativ produs va fi maximă când frecventa forjei electromotoares va fi egală cu frecvenţa naturală a oscilaţiei circuilului. Se spune că în acest caz circuitul esfe acordat cu frecventa forjei electromotoare aplicate. REZULTANTĂ (Mec.): Forţa care produce acelaşi efect ca mai multe forfe date. RHODIU (Chim.): Rh. Element; gr. at. 102,91; nr. at. 45. Metal rar, care se găseşte în nai ură împreună cu platina şi se aseamănă cu aceasta. RIDICARE (Topogr.): Operafiune care are drept scop determinarea pozijiilor' punctelor importante din-fr'o regiune şi reprezentarea lor pe o hartă. RIFLURI (Ind. alim.): Caneluri (şanţuri) longitudinale, cu profil dinţat,: săpate pe valfurile folosite în măciniş. RIGIDITATE (Mec.): Proprietatea unui corp de a se opune deformărilor când asupra lui acfionează forfe exterioare. RIGIDIZARE (Tehn.): Operafiunea de întărire a unui element de con-strucfie sau a unei părfi dintr'o con-sfrucfie, prin adăugirea unei piese care împiedecă deformarea. RIGLĂ de caicul (Maf,); Instrument folosit penfru calcule rapide. In principiu, e format dintr'o linie gradată, care are un şant, în care lunecă o a doua linie, gradată în mod similar. Inmulfirea şi împărfirea RIGOLA 387 ROBINET sc efectuează prin adunarea sau scăderea lungimilor de‘ pe cele două rigle, ale căror diviziuni sunt în scară logaritmică. RIGOLĂ (Consfr.): Şanf de dimensiuni mici, destinat scurgerii sau drenării apei. RINDEA (Tehn.).’ Unealtă compusă dintr'un cufit ca o daltă, fixat într'un corp de lemn. .E folosită în prelucrarea lemnului, pentru a netezi fefele pieselor sau penfru a le fasona după diferite profile, în care caz cufiful rindelei are forma apropiată tăierii profilului respecliv. RINDELUIRE. V. Geluire. RING (Ind. fexf.): Maşină penfru întinderea tortului, eventual penfru dublarea fortului, răsucirea firului şi înfăşurarea firului pe fevi. ( = Maşină cu ineluşe). RIPARE (C. f.): Operafiunea de îndreptare a şinelor pe aliniament sau de repunerea lor în curbă, în urma deformărilor intervenite în serviciu. RIZURI (Tehn.): Fisuri (crăpături foarte fine) care apar la suprafafa unui maferial, din cauza tensiunilor ' interne (la ofeluri apar în urma călirii). ROATA Curiiss (Tehn.): Turbină de abur cu palete de întoarcere care readuc aburul la o nouă coroană de palete; este o turbină la care aburul lucrează în două trepte. ~ d« întindere (Tehn.): Roată care apasă, prin greutatea proprie sau ajutată, pe o curea de transmisie, penfru a o întinde. .. ~ dinfată (Tehn.): Roata cu dinţi la periferie, angrenând o altă roată cu dinfi având acelaşi pas. ~ hidraulică (Hidrot.): Maşină hidraulică care foloseşte numai energia de pozijie a apei, lucrând prin forfa pe care o .dă greutatea apei prin cădere în jghiaburile rofii. ~ Koepe (Mine): Instalafie de extraefie prin pufuri verticale; foloseşte un singur cablu fără sfârşit, care frece peste moletă şi roata motoare, fără să fie legat de aceasta; antrenarea se face prin frecarea cablului pe roata motoare, pe un arc de 190- V21.00. ~ liberă (Tehn.): Roată care se mişcă liber pe axă, fără a fi antrenată de motor. ~ motoare (Tehn.): Roata căreia i se transmite direct cuplul motorului, având deci mişcarea comandată de acesta. ~ nebună (Tehn.): Roată care se învârteşte liberă pe axă, primind cureaua în timpul când aceasta nu antrenează roata motoare. ~ Pelton. V. Turbină Pelfon. ROBINET (Tehn.): Oricare din dispozitivele de închidere sau de variere a seefiunii unei conducte, în scopul varierii sau opririi debitului de fluid care trece prin conductă (ex.: cana, ventil, vană, etc.)v ~ conic (Tehn.): Robinet cu locaşul în frunchiu de con, folosit în instalabile de gaze şi la punctele de frecere în instalabile de apă. ~ cu trei căi (Tehn.): Robinet care deserveşte trei conducte deodată. de golire (Tehn.): Robinet situat la partea inferioară a unui re- 25* ROCĂ 388 ROST zervor, pentru golirea 'lichidului şi a "depunerilor solide. . ROCĂ (Pefr.): Asociafie de minerale constituind mase ce tomnează scoarţa Pământului. Se deosebesc: roce magmatice (eruptive), roce sedimentare şi roce mefamorfice. ~ combustibilă (Mine): Rocă bogată în cărbune sau în'bitumine, care poate arde; ex.: răşine minerale, cărbuni humici (turbă, lignit, huilă, antracit), bitumine gazoase (gaze naturale), bitumine lichide (ţifeiu), bitumine solide (parafine naturale, ozocherită, asfalt), şisturi bituminoase. ■ ■ ~ eruptivă. V. Rocă magmatică. ~ înconjurătoare (Mine): Roca din culcuşul şi acoperişul unui zăcământ, sau din jurul unei lucrări subterane. ~ magmatică (Pefr.).: Rocă produsă prin' solidificarea topit urilor naturale (magma) la suprafafa sau în inferiorul scoarţei Pământului. (—Rocă eruptivă). '"'-mamă (Geol.): Rocă provenind din sedimentele minerale şi organice depuse odată cu substanţele care au dat naştere hidrocarburilor. ^-magazin. V. Rocă-rezervor. ~ metamorfică (Pefr.): Rocă formată prin transformarea chimică şi fizică a rocelor magmatice şi mai ales a celor sedimentare. ~-rezervor (Mine): Rocă poroasă, — ori rocă compactă, dar străbătută de fisuri sau având caverne —, care a înmagazinat cantităţi importante de fifeiu ce s’a deplasat dela locul de naştere (ex.: nisipuri, conglomerate, gresii poroase, calcare, efc.). ~ sedimentară (Pefr.): Rocă rezultată din sfărâmăturile altor roce sau din precipitarea soluţiilor apoase; are aspect de strate şi conţine deseori fosile. ROCE efuzive. (Pefr.): Roce eruptive, întărite la suprafaţa scoarţei Pământului. (= Roce eruptive de suprafaţă). ~ intruzive (Fefr.): Roce eruptive, întărite în interiorul scoarţei Pământului. (= Roce eruptive de adâncime). RODAJ -(Mş.): Operaţiunea de folosire a unui motor la turaţii şi sarcini crescânde, după o lege oarecare, până când segmenţii se rod de oglinda cilindrului şi capătă o suprafaţă lucie de alunecare. RODINAL (Chim.): Developator fotografic, constând dintr'o soluţie alcalină de para-aminofenol (NHaC0H«OH) şi bisulfit de sodiu (NaHSo3). ROGOZ (Agr.): Iarbă de baltă a cărei tulpină are trei muchii; e folosită la învelirea caselor, fiind pusă peste stuf. ROL V. Rostogol. ROLĂ (Tehn.): Roată de.scripete. ROMB (Maf.): Patrulater cu toate laturile egale. RONDEA (Tehn.): Inel care se aşază pe bulon între piuliţă şi piesa de strâns, penfru a da un reazim mai bun piuliţei. ROST (Tehn.): Spaţiu relativ mic, lăsat liber între două piese. ROST 389 RULIU , ROST de dilafafie (Consfr.'): Rosi înire două păr|i ale aceleiaşi construcţii, care are rolul de a permite jocul, prin dilatare şi contracţie, al celor două elemente. ROSTOGOL (Mine): Excavafie minieră, cu înclinare destul de mare pentru a permite transportarea materialului util sau a rambleului dela un orizont la altul, inferior, prin simplă alunecare sau rostogolire. E folosit pentru transportarea materialelor care nu-şi pierd din valoare prin sfărâmare. ROSTUIRE (Consfr.): Umplerea şi netezirea rosturilor (îmbinărilor) la zidărie. ROŞU de crom (Chim.).' PbO. PbCrO*. Cromaf bazic de plumb, folosit ca pigment în vopsitorie. ROTALITH (Consfr.): Denumirea unor pavele de sticlă penfru luminătoare. ROTAŢIE (Maf.): Mişcarea unui corp, ale cărui puncte descriu nişte cercuri situate în acelaşi plan sau în plane paralele cu cenfrele, într'un acelaşi punct sau pe o aceeaşi dreaptă numită axă de rotajie. ~ optică (Fiz.): Rotirea planului luminii polarizate de căfre o substanţă care posedă activitate opfică. (V. Polarizare). ROTOR 1. (Hidrof.): Partea care se roteşte într'o turbină sau într'o pompă centrifugă. — 2. (Elf.): Partea care se roteşte într'o maşină electrică. ROUĂ (Fiz.): Picături de apă produse prin condensarea vaporilor de apă din aer pe diferite corpuri, în momentul când temperatura scade până la punctul în care vaporii ajung în stare de saturaţie. ROZA vânturilor (Fiz.).' Desen în formă de cerc, pe care sunt însemnate punclele cardinale şi_sub-diviziuni ale unghiurilor dintre direcţiile spre punctele cardinale. Se fixează, adesea, pe cutia care conjine acul magnetic al unei busole, penfru a uşura determinarea direcţiilor. RUBEROID (Consh.): Carton asfaltat folosit penfru învelirea construcţiilor şi • izolarea hidrofugă a teraselor RUBIDIU (Chim.): Rb. Element; gr. af. 85,48; nr. at. 37. Metal alb, foarte reactiv, asemănător cu sodiul. Se găseşte în câteva minerale rare, împreună cu cesiul. E lipsit de importanţă practică. RUBIN (Chim.): Varietate a co-rindonului (alumină, Al203); cristalizat, de coloare roşie. RUGINĂ (Chim.): 2Fe203:3H20. Oxid de fier hidrataf, format pe fier prin expunerea acestuia la umezeală şi la aer. RUGOZITATE (Tehn.): însuşirea suprafeţei unei piese sau a unui material de a fi aspră. RULETĂ (Topogr.): Panglică de pânză sau de oţel, de 10, 15 sau 20 m lungime, cca 2 cm lăţime şi 0,5 mm grosime, împărţită în metri şi în centimetri, care se poate înfăşură pe un ax metalic conţinut într'o cufie plată. E folosită la măsurarea distanţelor. RULIU (Nav. m.)-’ Mişcarea de balansare a unei nave în jurul axei sale longitudinale. RULMENT 390 SAC RULMENT (Tehn.): Organ de maşină compus din două inele concentrice, separate prin bile sau cilindri cu acelaşi diametru, care transformă frecarea de alunecare în frecare de rostogolire; în acest fel, se micşorează rezistenta la frecare. RUPELIAN (Geol.): Etajul mediu al oligocenului. RUPEREA emulsiei (Chim.); Desfacerea unei emulsii în cele două faze componente, care pot fi astfel separate. RUPTOR (Mş.): Dispozitiv care întrerupe curentul din circuitul efec- ŞÂBĂR (Tehn.): Sculă pentru ajustat suprafefele materialelor. ( = Răzuitor). SABINE (Fiz.): Unitatea de ab-sorpfie acustică, egală cu absorp-fia undelor sonore care se propagă într'o cameră închisă, absorpfie produsă de o deschidere a cărei arie esfe de 1 picior pătrat ( = 0,0929 m2). SABLARE (Mefl.): Curăfirea suprafeţei pieselor metalice prin proiectare de nisip de cuarf sub presiune. ŞABLON (Tehn.): Model în mărime naturală, după care se poate executa o piesă. SABORD (Nav.): Deschizătură în perefii laterali ai unei nave. Se foloseşte penfru aerisire, descărcarea şi încărcara mărfurilor, scurgerea apei, etc. trie de* aprindere al unui motor; esfe format din două ciocănele, unul fix şi altui mobil, care au contacte platinate. „RUTENIU (Chim.): Element cu gr. .at. 101,7 şi nr. at. 44. E un metal rar care se găseşte împreună cu platina şi este asemănător acesteia. RUTIL (Mineral.): Oxid de titan natural. E folosit ca materie primă pentru fabricarea unor produse ceramice cu constantă dielecfrică foarte mare. SABORDAJ (Nav.): Scufundarea intenţionată a navei proptii. SABOT 1. (Constr.): Îmbrăcăminte metalică, care se fixează pe vârful unui pilot de lemn sau de beton, penfru ca acesta să nu se strivească atunci când pătrunde în pământ. — 2. (Mine). V. Şiu. ~ de frână (Mş.): Placă de me- • ' tal, de lemn, etc., care serveşte la frânarea roţilor prin frecare. SABOTAREA traversei (C. {.): Cioplirea suprafeţei superioare a unei traverse de cale ferată în locul unde se aşază şina, pentru ca a-ceasfa să ia pozifia cerută. SAC de praf (Metl.): Rezervor închis, în care intră gazele dela cuptorul înalt şi se lovesc de un perete interior, depunând praful antrenat. SAFIR 391 ŞALUPĂ SAFIR (Chim.): Formă naturală 'cristalizată a corindonului de coloare albastră, transparentă. Coloarea se datoreşţe urmelor de cobalt sau de alte metale. SAGEAC. V. Streaşină. : SĂGEATĂ 1. (Tehn.): 1. Distanta cu care un punct al unei grinzi sau al-unei boIfLse depărtează de poziţia inifială sub acţiunea sarcinilor exterioare, şi care se măsoară paralel cu .direcfia acelor sarcinii 2. Distanfa dintre un punct situat pe linia interioară a unei bolţi şi linia dreaptă care uneşte reazimele "acelei bolţi, şi care se măsoară pe normală la aceasta din urmă. — 3. înălţimea bombamentului unei şosele, măsurată pe ax. — 2. (Maf.): Distanţa dintre coarda unui arc de curbă şi tangenta la acel arc, para-ielă cu coarda. ~ a firului (Tehn.): Săgeata unui fir flexibil legat în-două puncte-este distanţa verticală maximă la care coboară firul, datorită greutăţii proprii şi a încărcărilor întâmplătoare, faţă de linia dreaptă care uneşte cele două puncte de sprijin. -ŞAGRINARE (Ind. piei,): Opera-, ţiune de prelucrare a suprafeţei unor piei tăbăcite pentru a li se da aspectul unor piei mai preţioase. SAHELIAN (Geol.): Primul etaj al Pliocenului de facies marin. • ŞAIBĂ (Tehn.): 1. V. Rondea. — 2. Roată de lemn sau metalică, fixată pe un ax şi peste care se trece cureaua de transmisie. ŞAIDAJ (Mine): Operafiunea de alegere manuală a minereurilor,.-în- soţită de spargerea acestora cu ciocanul.. . SAJEN (Unit.): Unitate veche de măsură a lungimilor, a suprafefelor şi a volumelor, întrebuinţată în URSS echivalentă cu: 1 sajeri (lungime) =2,134 m; 1 sajen pătrat (suprafafă) = 4,552 m2; 1 sajen cubic (volum) = 9,713 m3. ŞAL AND (Nav.): Navă folosită la dragare, în care se depozitează materialul scos de dragă. Şalandele au porţi laterale sau deschideri la fundul lori pentru a permite evacuarea materialului. SALICILAŢI (Chim.): Săruri sau esteri ai acidului salicilic, dintre care unii se întrebuinţează în farmacie. SALINĂ (Mine): Mină de sare. SALINOMETRU (Fiz.): Tipr de areometru, folosit pentru determinarea concentraţiei soluţiilor desare, prin măsurarea densităţii lor. SALMONICULTURĂ (P/sc.)j Cultura peştilor din familia păstrăvului. SALPETRU (Chim.): Sare de potasiu sau de sodiu a acidului azotic. Sarea de sodiu naturală se numeşte salpetru de Chile. de Chile (Chim.): NaNOs. A-zotat de sodiu natural', impur. Se găseşte în cantităţi foarte mari-în Chile. SALTEA de apă (Hidrof.): Stratul de apă reţinut în avalul (în josul) unui'baraj, pentru a amortisa1 lovitura apei care cade asupra terenului dela piciorul barajului. ŞALTER. V. întrerupător. ŞALUPĂ (Nav.): Mică îmbarca-fiune cu motor, care serveşte penfru ŞALUTIER 392 SĂPUN transporturi de persoane, de mărfuri, pentru remorcări, etc. ŞALUTIER (Nav.): Navă de tonaj mic, folosită la pescuitul în largul mării; are magazii amenajate pentru depozitarea peştelui. SAMAR (Consfr.): Dispozitiv în formă de scaun, din lemn, cu doi umeri sau cu două chingi, purtat în spinare; e folosit pentru a transporta cărămizi sau alte materiale, în inferiorul unui şantier, în special la înăl|ime (acolo unde munca nu e mecanizată). SAMARIU (Chim.): Sm. Elemeni; gr. at. 150,43; nr. at. 62. ŞAMBRANĂ (Consfr.): Cadru de piatră, de marmoră, de lemn sau de metal, de cele mai multe ori sculptat, care mărgineşte o uşă sau o fereastră. ŞAMOTĂ (Tehn.): Material obţinut prin măcinarea sau spargerea în bucăfi a argilei refractare arse. Serveşte la deplastifierea argilelor folosite în fabricarea produselor refractare. SAMOVAR (Tehn.): Balanfă folosită penfru determinarea greutăjii hectolitrice a cerealelor; în locul unuia dintre platane are un recipient de V4 litru sau de 1 litru. SANDARAC (Chim.): Răşină naturală folosită în industria lacurilor şi a vopselelor precum şi la prepararea unor chituri penfru sticlă, porfelan, efc. SANIE (Tehn.): Suport pe care poate aluneca o piesă a unei maşini. ~ porf-unealfă (Tehn.): Sanie pe care se fixează unealta de făiere a unei maşini-unelfe. ŞANTIER de abafaj (Mine): Locul de muncă unde se face abatajul (excavarea) substanfei minerale utile într'o exploatare minieră. - ~ naval (Nav.): Insfalafie aşezată pe malul unei mări sau al unui fluviu, în care se construesc sau se repară navele. SAPĂ (Ind. pefr.): Unealtă care se montează la capătul de jos al garniturii de prăjini şi care serveşte efectiv la săpatul găurii de sondă; are forme variate, după metoda de săpare şi după natura rocei de săpat. ŞAPĂ (Constr.): Strat izolator impermeabil care se execută pe suprafefele unor consfrucfii. De obiceiu, şapa esfe acoperită cu un material de protec}ie (pietriş, nisip, zidărie subfire, efc.). SAPINĂ* V. Japină. SAPONIFICARE (Chim.): Hidro-liza esterilor cu formare de acizi şi alcooli prin acfiunea alcalilor, a acizilor, a fierberii cu apă, sau prin acfiunea vaporilor supraîncălzifi. Esfe procesul chimic invers esferi-ficării. ' SAPROPEL (Geo/.): Nomol format în lagune sau în mări din planctonul (organismele microscopice vegetale şi animale) care a trăit în aceste ape. Se consideră că din el s'au format petrolul şi ‘ cărbunii sapropelici. Exemplu: no-molul din lacul Tekirghiol. SĂPUN (Chim.): Amestec de săruri de sodiu sau de potasiu ale acizilor graşi: sfearic Ci7H35COOH, palmific, C15H;,1COOH, şi oleic, C17H3;,COOH, objinufi prin acfiunea SĂPUN 393 SARE sodei caustice (său a potasei caustice) asupra grăsimilor. Ca produs secundar se obţirie glicerina. Termenul de săpun este aplicat, de asemenea, şi sărurilor acizilor graşi cu alte metale decât sodiul şi potasiu), cu toate că aceşti compuşi nu au proprietăţile săpunului obişnuit. ' - SĂPUN moale (Chim.): Săpun de , potasiu. SARCINĂ (Tehn.) : Puterea activa sau aparentă, dată sau luată de un sistem tehnic. ~ admisibilă (Rez. maf.): Sarcina cea mai mare care poate fi luată în consideraţie la calculul de dimensionare al unui element de construcţie. /'-' electrică (El.): Proprietatea pe care trebue să o aibă un corp, pentru ca să se exercite asupra lui o forţă când se găseşte înfr^un câmp electric. Sarcina electrică se măsoară astfel, încât raportul dinfre sarcinile electrice a două corpuri să fie egal cu raportul forţelor care se exercită asupra lor când sunt aduse succesiv în acelaşi punct al unui câmp electric invariabil. Unitatea electrostatică absolută de sar-. cină electrică se alege astfel, încât forţa care se exercită asupra a două mici corpuri, care ar fi încărcate cu ea şi sunt presupuse că se .află în vid, la distanţa de un centimetru unuf de altul, să fie egală cu o dină. Unitatea practică de sarcină electrică (în sistemul de unităţi MKSA) este de 300000000 de ori ’ mai mare şi se numeşte coulomb (citeşte: ciilomb). Sarcinile electrice sunt de două feluri: Asupra sarcinilor de un anumit fel se exercită într'un punct dintr'un câmp electric o forţă care are o anumită direcţie şi un anumit sens, iar asupra celor de fel contrar se exercită în acelaşi punct o forţă care are aceeaşi direcţie, dar sens contrar. Sarcinile de. acelaşi fer se resping, iar cela de fel contrar se atrag. Sarcinile de felul celor cu care se încarcă o vergea de sticlă, frecată cu blană de pisică, se numesc sarcini pozitive, iar cele cu care se încarcă blana de pisică frecată de vergeaua de sticlă se numesc sarcini negative. ~ electronului (Fiz.):. Electronul are o sarcină negativă egală cu 1,59 X 1.O10 cculombi (4,77X10"10 unităţi electrostatice). ~ magnetică (Fiz.): Cantitatea de magnetism a unui pol magnetic. ~ nominală (Tehn.): • Putere penfru care e construit sau specificat un sistem tehnic. ' ~ reziduală (Elf.): Sarcină electrică care rămâne în condensatoarele care ău un alt dielectric decât aerul, datorită faptului că se acumulează, pe pereţii şi în interio- . rul dielectricului. ~ unei linii (Eli.): Puterea' electrică pe care o pot transporta o linie aeriană sau un cablu subteran, în condiţii normale. / ~ utilă, V. încărcare utilă'. SARE (Chim.): Compus rezultat prin înlocuirea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen ai unui acid cu atomi metalici sau_ cu radicali. Sărurile surit în general, la SARE 394 SATELIT temperatura ordinară, substanţe cristaline, şi se ionizează prin disol-vare în apă. (Ex.: clorurile, azofa-jii, sulfajii, silicafii, etc.). SARE acidă (Chim.): Sare în care numai o parte a hidrogenului acidului a fost înlocuită printr'un metal. (Ex.: bicarbonatul de sodiu, NaHCOa). ~ amară (Chim.): MgS04, 7HaO. Sulfat de magneziu; praf alb, cristalizat, solubil în apă. Se foloseşte ca purgativ. ~ bazică (Chim.); Sare care s'a format prin neutralizarea parţială a unei baze. Constă dintr'o sare normala, combinată cu o proporţie moleculară definită a bazei respective. De. ex. ceruza (carbonat bazic de plumb, 2 PbCOa, Pb(OH)3). ~ de bucătărie (Chim,).* NaCl. Clorură de sodiu. (= Sare gemă). ~ de măcriş (Chim.): KH3C408, 2HaO. Tetraoxalat acid de potasiu. E o sare albă, cristalizată, solubilă în apă. E folosită pentru îndepărr tarea petelor de cerneală. ~ gemă (Mineral.): Clorură de sodiu (sare de bucătărie) naturală, cristalizată, ~ Glauber (Ch/m.j: Na2S04, IOHjO. Sulfat de sodiu. ~ roză^ (Chim.): (NH^SnClo. Staniclorură de amoniu, folosită în vopsitorie ca mordant. ~ seignette (Chim.): Ţarfrat de sodiu şi potasiu. E o sare albă, cristalizată, solubilă în apă, folosită în prepararea prafului de copt, etc. ŞARIAJ (Geol.): Ruptură în scoarfa Pământului, care a avut ca urmare alunecarea unor strate mai vechi peste altele mai noi. SĂRITURA faliei (Geo/.): Distanţa care separă straiele denivelate. ŞARJĂ (Metl.): întregul maferial (minereuri, fondanji şi, uneori, combustibili) introdus deodată într'un cuptor metalurgic, în vederea obţinerii unui produs final. (= încărcătură). SARMAŢIAN (Geol.): Ultima diviziune (cea mai nouă) a celui de al doilea etaj mediteranian. ŞARNIERĂ, V. Jâiână. ~ penfru curea (Tehn.): Piesă metalică penfru încheierea curelelor de transmisie. ŞARPANTĂ (Consfr.): Construcţie formată din piese de lemn, metalice sau de beton armat, îmbinate între ele, destinată să suporte o învelitoare. SART (Nav.): Frânghia care serveşte la întărirea laterală a catargelor. SAS (Hidrof.): Compartiment al unei ecluze care esfe închis la capete cu por{i şi care poate fi umplut sau golit de apă, pentru a aduce nivelul apei la nivelul apei din sus sau din jos de el. ŞASIU (Tehn.): Cadrul rigid, de rezistenţă, care se montează pe roţile unui vehicul şi care suporfa caroseria. SATELIT 1. (Asfr.): Corp ceresc care se roteşte în jurul unei planete, de ex.: Luna e un satelit al Pământului. — 2. (Tehn.): Pinion conic care se poate învârti liber pe axul său. SATURAŢIE 395 SCÂNDURĂ SATURAŢIE (Chim.): 1. Starea) unui compus care nu mai confine valenfe libere sau care nu mai poate adifiona alte elemente în molecula lui. — 2. Starea unei so-lufii în care nu se mai poate di-solva o nouă cantitate de substanţă. SATURATOR (Ind. chim.): Aparat în care se concentrează o soluţie, disolvând în ea o substanfă solidă sau un gaz, până ce soluţia se saturează. SATURN {Asfr.).’. Planetă cu zece satelifi, înconjurată de inele caracteristice. Orbita sa este cuprinsă între orbita lui Jupiter şi aceea a lui Uranus. Distanfa medie de Soare este de 1417 milioane km; perioada siderală („anul") 29,46 ani; masa, de aproximativ 95 de ori mai mare decât a Pământului; temperatura la suprafafă, aprox. — 150°C. . SAULĂ (Nav.): Frânghie folo- sită la bordul unei nave, pentru a fixa de bord diferite obiecte sau pentru a lega sonda. SAVANĂ. (Gen.); Câmpie din regiunile tropicale, acoperită cu ierburi. SAVART (Fiz.): Unitate de măsură pentru intervale muzicale; esfe egală cu de o mie de ori logaritmul zecimal al intervalului. Ex.: valoarea în savarfi a octavei este 1000 log 2 = 301,03. - SAVURĂ (Drum., Consfr.): Materialul mărunt rămas dela spargerea rocelor, după ce s'a separat piatra spartă; e format din granule foarte fine şi din praf. E folosit la ( construirea macadamurilor, şi la prepararea asfaltului. SAYBOLŢ. V. Viscozimetru Say-bolt. SBAT (Nav.); Paleta unei rofi de propulsie a navelor; poate fi de lemn sau metalică. (= Paletă). SCAFĂ (Constr.): Suprafafa cilindrică (sau succesiune de suprafeţe racordate),_ care face racordarea între un perete şi tavan sau pardoseală. SCAFANDRIER (Nav.): Muncitor specializat în lucrările sub apă. In timpul lucrului poartă un costum special şi o cască în care poate fi pompat aerul' necesar respiratei. (= Scafandru). . SCALAR (Maf.); Mărime determinată numai prin valoarea ei numerică şi prin unitatea în care se exprimă această valoare. ^SCALEN (Maf.); Calitate a unui triunghiu Care are toate laturile de lungimi diferite şi care nu are nici-un unghiu drept. SCALIOLE (Consfr.); Plăci de construcfie, de ipsos cu sgură sau .rumeguş. ŞCĂMOŞARE (Ind. text.): Operaţiune de ridicare a fibrelor de pe suprafafa unei ţesături; are ca scop să dea ţesăturii un aspect păros şi o consistenfă lânoasă şi moale. SCANDIU (Chim.): Sc. Element; gr. at. 45,10; nr. at. 21. SCÂNDURĂ "(Ind. lemn.): Material lemnos, ecarisat, cu grosimea relativ mică .în raport cu celelalte dimensiuni, tăiat din buşteni cu ajutorul ferestraielor mecanice; e în- SCÂNTEIE 396 SCARĂ trebuinţat în construcţii şi la confecţionarea mobilelor. SCÂNTEIE electrică (EL): Descărcare electrică printr'un dieleclric (izolafor), însoţită de lumină şi sgomof. SCARĂ 1. (Gen.): Raportul în care au fost micşorate sau mărite lungimile într'un desen, fajă de lungimile reale ale obiectelor. (De ex. scara unei hărfi 1 :200000, înseamnă că dimensiunile au fost micşorare de 200000 ori). — 2. (Consfr.): Element construit din lemn, cărămidă, fier, etc., care serveşte la urcarea sau la coborîrea dela un nivel la altul. '■y absolută (Fiz., Chim.): Scara de temperatură, al cărei zero este temperatura de zero absolut (-273° C). ~ Baume (Fiz.): Scară folosită la gradarea unor areomefre. Transformarea gradelor Baume (n) în densităţi (d) se face după formulele: a) în cazul lichidelor mai grele , M , 144,30 ... decât apa, d =-■ ; b) in ca- 144,30 —n ' zul lichidelor mai uşoare decât apa, _ 144,30 144,30 + n ’ ~ Celsius (Fiz.): Scară de temperatură în care temperatura de topire a gheţei la presiunea de 760mm mercur este luată la 0°C şi temperatura de fierbere a apei la aceeaşi presiune Ia 100°C. ~ de duritate mineralogică. V. Scara de duritate Mohs. ~ de duritate Mohs (Fiz.): Scară de duritate mineralogică, în care fiecare mineral are o duritate mai mică decât duritatea celor ce-i urmează (de aceea esfe sgâriaf de acestea: (1) talcul; (2) ghipsul; (3) calcitul; (4) fluorina; (5) apa-titul; (6) ortoclazul; (7) cuarţul; (8) topazul; (9) corindonul; (10) diamantul. ~ Fahrenheit (Fiz.): Scară de temperatura. în care temperatura de topire a gheţei la presiunea de 760 mm mercur este luată la 32°F şi temperatura de fierbere a apei la aceeaşi presiune, la212°F(9grade Fahrenheit = 5 grade Celsius), Penfru a transforma gradele F în grade C, se scade 32 din numărul de grade F, se înmulţeşte cu 5 şi se împarte la 9; pentru a transforma gradele C în grade F se înmulţeşte cu 9, se împarte cu 5 şi se adună 32 la rezultat. ~ gradată (Gen.): Porţiune de pe suportul unui instrument de măsură, în faţa căreia se mişcă un indicator şi care este împărţită în unităţile şi subunităţile - în care se măsoară mărimea observată cu instrumentul respectiv. ~ Kelvin (Fiz.): Scară absolută de temperatură. ~ logarifmică (Maf.): Scară de măsură ale cărei gradaţii sunf proporţionale cu logaritmii valorilor mărimii măsurate. ~ Reaumur (F/z.): Scară de temperatură, în care temperatura de topire a gheţei la presiunea de 760 mm mercur este luată la 0°R şi temperatura de fierbere a apei, la aceeaşi presiune,- la 80°R. SCARĂ 397 SCOABĂ ' SCARĂ a sitelor (Mine): Seria sitelor succesive, cu ochiuri cu diamefri sau laturi mai mari sau mai mici, pe care se ciurueşte un produs. In cazul analizelor de cernere, scara sitelor se apropie mult de o progresie geometrică. ~ sfrafigrafică (Geol.): Scara subdiviziunilor stratigrafice ale scoarţei Pământului, în ordinea Mor cronologică. SCARIF1CARE (Drum.): Desfa- cerea şi scormonirea suprafeţei unei şosele care trebue refăcută, în scopul asigurării unei bune legături între materialul nou şi cel vechiu. SCARIFICÂTOR (Drum.): Ma- şină rutieră remorcată sau automotoare, folosită pentru scarificare. E formată, dintr'o serie de colţi de ofel, fixaţi pe un şasiu. . ' SCĂRMĂNARE (Ind. fexf.): Operaţiunea de descurcare a lânei brute, în vederea curăţirii ei-şi a desfacerii fibrelor. SCAUN 1. (Mş.): Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. — 2. (Consfr.): Schelet de lemn care serveşte la susţinerea unui acoperiş, rezemat pe grinzile planşeului de dedesubt. SCHEELIT (Mineral.): Wolframat de calciu natural; e un minereu de wolfram. SCHELĂ 1. (Consfr.): Construcţie provizorie auxiliară, care serveşte la executarea de lucrări la înălţime. — 2. (Nav.): Punte de lemn care serveşte la încărcarea sau .la descărcarea mărfurilor sau a pasagerilor unei nave. ~ petrolieră (Mine): Totalitatea sondelor (în producte şi foraj) — împreună cu instalaţiile auxiliare necesare bunului mers .al exploatării la aceste sonde — care se găsesc într'o regiune de exploatare. SCHELET (Tehn.): Totalitatea pieselor de rezisfenfă care formează o construcţie sau un sistem tehnic. SCHIMB (Gen.): 1. Totalitatea lucrătorilor care se găsesc în acelaşi timp la lucru într'o secjie, într'un serviciu, etc. — 2. Durata muncii lucrătorilor în cursul unei zile. SCHIMBĂTOR de căldură (/hd. chim.): Aparat care serveşte la transmiterea căldurii delâ un fluid cald la un fluid rece. Cele două fluide curg în acelaşi sens sau în sens contrar prin conducte, separate de un perete prin care se face transmiterea căldurii. SCHIŢĂ (Gen.): Desen sumar care reprezintă, aproximativ, la scară, caracteristicele unui aparat, ale unei maşini, efc., sau punctele principale ale unui teren. SCLEROSCOP (Mefl.): Aparat penfru măsurarea empirică a durităţii, prin sgârierea sub o sarcină data. ' SCLIVISEALĂ (Consfr.): Nete- zirea suprafeţelor betonate sau fen-cuiţe cu mortar de ciment. SCOABĂ (Tehn.): Piesă de fier formată dintr’o vergea cu capetele ascuţite şî îndoite în unghiu drept, situate. în acelaşi plan sau nu; serveşte Ia îmbinarea, de obiceiu pro-. vizorie, a pieselor de lemn. SCOARŢĂ .398 SECERĂTOARE SCOARŢĂ proiectoare (Pefr.) : Pojghifă de oxizi metalici', care acoperă unele roce din deşerturi; e formată . prin oxidarea datorită apei din inferiorul rocei, sub acfiu-nea căldurii. SCOBIRE (Mine): .1. Operafiunea de executare a unui făgaş (scobitură). — 2. V. Havare. SCOBITURĂ (Mine): 1. Lucrare de scobire executată în zăcământ cu ajutorul uneltelor de mână, a perforatoarelor sau a maşinilor de havat, îri scopul de a extrage mai uşor materialul. — 2. Făgaş orizontal, sau. paralel-cu stratificafia, obfinut prin havare. . . SCOC. V. Jghiab. SCORIE. V. Sgură. SCRAPER 1. (Drum,): Maşină rutieră, remorcată de un tractor pe şenile; e folosită pentru săpat şi transportat pământul, care e încărcat şi descărcat automat în timpul lucrului. — 2. (Mine): Dispozitiv de transport, format dintr'un vas de ofel cu ghiare la gură şi care e tras cu ajutorul unui troliu, printr'un cablu fără sfârşit, într'un sens şi într'altul, peste o grămadă de ma-, terial. SCRIPETE (Mec.): Aparat de ridicat, alcătuit dintr'o roată pe periferia căreia este trecut un fir şi care se roteşte pe un. ax. trăgând de un capăt al firului se poate ridica o greutate legată de celălalt capăt. SCROBEALĂ (Tehn.): Produs obfinut din amidon prin fierbere cu apă şi evaporarea apei; e folosit în apretură. SCUL (Ind. text.): Legătură, de fire obfinute la vârtelniţă;, e făcută penfru ca firele să poată fi trans^ portate mai uşor. SCURT-CIRCUIT (El.): Conductor de rezistentă electrică foarfe mică, legat între două puncte înfre care există o diferenfa de potenfial. Prin conductoarele în scurt-circuit frec curenfi electrici de foarte mare intensitate. SDRENŢE (Ind. text.):. Rămăşife de fesături, care nu au pierdut compozifia de fesătură; formează o materie primă pentru o prelucrare de filare. ŞEA (Topogr.): Formă de teren pe care o prezintă două ridicături legate printr'o zonă mai joasă. SECANTĂ (Maf.;.' Dreaptă care taie un cerc saU altă curbă. SECERE circulară (Maf.); Figura obfinută prin intersectarea a două cercuri de raze egale (sau aproape egale) şi de centre apropiate. .SECERĂTOARE (Mş.): Maşină agricolă care seceră cerealele, dar nu leagă snopii, Maşina care după secerare leagă snopii se numeşte secerătoare-legătoare. SECŢIUNE 399 SELENIU SECŢIUNE (Maf.): Aria porţiunii dinfr'un corp, obţinută tăind acel corp cu un plan, cu o suprafafa, efc. ~ periculoasă (Rez. maf.): Secfiune a unei piese în care tensiunile sunt maxime şi în care se poate produce ruperea piesei. SECŢIUNI_ conice (Maf.): Curbe ob}inufe Intersectând un con cu plane de înclinafii diferite, cuprind cercul, elipsa, parabola şi hiperbola. SECTOR. V. sub Cerc. SECUNDĂ (Unif.): 1. Unitate, fundamentală de timp egală cu 1/86.146,09 dintr'o zi siderală sau 1/86.400 dintr'o zi solară medie. — 2. Unitate de măsură a unghiurilor, egală cu 1/60 dintr'un minut sau 1/3600 dintr'un grad. ŞED. V. Shed. SEDIMENTARE (Fiz.): Depunerea particulelor solide aflate în sus-r pensie într'un lichid. SEGMENT de cerc. V. sub Cerc. ~ de dreaptă (Maf.): Porfiune limitată a unei drepte, mărginită de două puncte ale dreptei. /v» de piston (Mj.): Inel metalic cu diametru variabil, aşezat în şan-furi speciale, care face etanşarea între pistonul şi cilindrul unui motor. SEGREGARE (Metl.). V. Segre-gafie. SEGREGAŢIE (Mef/.): 1. Operaţiune metalurgică de separare a două metale dinfr'un aliaj, prin răcire dela o temperatură înaltă. — 2. Concentrarea, în timpul soli-dificării unui bloc metalic, a elementelor de însofire şi a impuri- făfilor, în ultima porfiune solidificată. ( = Segregare). SEISM (Geo/.): Cutremur de pământ. SEISMOGRAF 1. (GeoL): Aparat care înregistrează grafic cutremurele de pământ. — 2. (MineJ: Aparat folosit în prospecfiuni geofizice; cu ajutorul lui se măsoară vitesa de propagare a undelor sonore subterane,, datorite unei explozii provocate în acest scop. SEISMOLOGIE (Geol.): Ştiinţa care se ocupă cu studiul cutremurelor de pământ. ŞELAC (Ind. chim.): Răşină na, turală produsă de o insectă; e folosită la prepararea lacurilor, a cerii roşii, etc. SELECŢIE (Agr., Zoof.): Metodă de ameliorare a plantelor şi animalelor, prin alegerea şi separarea indivizilor cu cele mai bune însuşiri, SELECTIVITATE (EL): Proprietate a unui sistem-receptor, care permite să se separe, între anumite limite, emisiunile de frecvente diferite. . SELECTOR (Mş.): Maşină^ agricolă alcătuită dintr'o vânturătoare şi un trior, folosită la separarea şi curăţirea seminfelor. SELENIU (Chim.): Se. Element; gr. at. 78;96; nr. at. 34. E un metaloid cu proprietăfi chimice asemănătoare cu acelea ale sulfului, existent în mai multe forme alo-trope. Se găseşte sub formă de seleniuri ale metalelor, împreună cu sulfurile respective. Seleniul SELFACTOR 400 SENSIBILITATE „metalic" e o substanţă cristalizată, de coloare cenuşie-argintie, a cărei rezistenţă electrică se modifică în urma expunerii la lumină şi care este folosită în celula fotoelectrică. SELFACTOR (Ind. text.): Maşină folosită în filatură pentru a întinde şi a răsuci semifortul. Firul produs este apoi înfăşurat pe ţevi. SELFINDUCTÂNŢĂ (El.): Raportul dintre fluxul magnetic pe_ care curentul dinfr'un circuit electric îl stabileşte prin acel circuit şi însăşi intensitatea curentului electric din circuit. Şe numeşte şi selfinductivir ■ tate. Se numea şi coeficient de selfinducfie. SELFINDUCŢIE (EL): Inducfie produsă într'un circuit del variafia intensităţii curentului care străbate acel circuit. SEMAFOR 1. (Nav.): Instalaţie de 'semnalizare folosită în navigaţie, care cuprinde un stâlp pe care' se pof înălţa semnale de o formă anumită sau felinare de-o coloare bine definită pentru fiecare din informaţiile transmise. — 2. (Tehn.): Dispozitiv de semnalizare într'o staţie de cale ferată. SEMICARBONIZARE (Tehn.): Distilarea cărbunilor la temperaturi cuprinse Intre 400- ■ -600° C. ( = Se-midistilare), SEMICOCS (Chim.): Produsul obţinut prin semicarbonizarea cărbunilor (a huilei şi a ligniţilor). SEMIDISTILARE. V. Semicarbo-nizare. . SEMIDREAPTĂ (Maf.): Dreaptă mărginită într'unul din sensuri (cu o singură extremitate). SEMIFABRICAT (Tehn.): Mate- riale în curs de fabricare care mai au nevoie de operaţiuni ulterioare pentru a deveni produse finite. SEMIPERMEABIL. V. Membrană semipermeabilă.' SEMIPORŢELAN (Tehn.): Produs ceramic intermediar între gresia ceramică şi porţelan, folosit la instalaţii sanitare. . SEMITORT (Ind. text.): Grupare de fibre textile, obţinută printr'o uşoară răsucire; aceasta le dă o adeziune care le face să aibă o oarecare rezistenţă în prelucrările ulterioare. SEMNAL topografic (Topogr.): Construcţie de lemn, de metal, de piatră, care fixează poziţia unui punct pe teren şi este vizibil la distanţă: piatră topografică, piramidă, baliză, etc, ŞENILĂ. (Tehn.): Bandă, metalică fără sfârşit (sau, uneori, de cauciuc), care este petrecută peste roţile unui autovehicul, în scopul de a se realiza o suprafaţă mai mare de contact cu terenul. / SENSIBIL (Gen.): 1. Care poate fi perceput prin simţuri. — 2. Care indică cele mai mici diferenţe (o balanţă sensibilă). SENSIBILITATE (Fiz.): Proprie- tatea' pe care o are un material fotografic (placă fotografică, film sau hârtie) de a se înnegri sub influenţa Juminii de o anumită intensitate sau coloare. Cu cât un material fotografic Jeste mai sensibil, cu atât intensitatea; luminii, necesară penfru a produce înne-grirea Iui, este mai mică. SENSIBILIZARE 401 SERIE ,SENSIBILIZARE (Fiz.): Opera- fiunea prin care o placă, un film sau o hârtie fotografică suni făcute sensibile la lumina de .o anumită coloare. Pentru a sensibiliza un material .fotografic, se adaugă diferite substanfe (sensibilizaţori) stratului fotografic. SENSIBIUZATOR. V. Sensibilizare. SEPARA, a ~ (Gen.): A des- părţi o parte dintr'un întreg sau dintr’un ansamblu. SEPARAŢIE pneumatică (Mine): Operafiune de preparare mecanică a minereurilor sau a cărbunilor, în care seperafia se realizează cu ajutorul aerului sub presiune. ' SEPARATOR de fire (Ind. fexf.): Maşină cu ajutorul căreia se separa firele toarse din sdrenfe şi deşeuri. ~ de gaze (Mine): Aparat pentru separarea gazelor de fifeiu la ieşirea lor din sondă. ~ de nisip. V. Filtru- de fund. ~ de vânt (Tehn.): Aparat de "separare mecanică a pulberii dintr'un amestec uscat de granule diferite cu praf. SER (Chim.): 1. Lichidul care rămâne după coagularea şi înlăturarea hematiilor şi a fibrinei din sânge. — 2. Orice lichid similar al corpului omenesc. SERĂ (Agr.): încăpere cu acoperiş (uneori şi cu perefi) de sticlă, care poate fi încălzită, şi care serveşte penfru cultura florilor sau a legumelor în anotimpurile reci. SERIA parafinelor (Chim.): Serie omoloagă de hidrocarburi, având formula generală Cn H2n+2* Substan- ţele care alcăfuescaceastă serie sunt substanfe inerte şi stabile din punct, de vedere chimic. Primele patru substanfe din serie (metan, etan, propan, butan) sunt gazoase la temperatura obişnuită; următoarele 11 sunt lichide şi formează . principalii componenfi ai combustibililor lichizi extraşidinfifeiu;celelalte sunt solide şi formează principalii componenfi ai parafinei. • SERICICULTURĂ (Zoof.): Cultura viermilor de mătase. SERICINĂ (Chim.): Materia cleioasă care intră în compoziţia mă-tasei produse, de viermele de mătase, şi care înconjură firul pror priu zis. SERICIT (Minera/): Varietatea de muscovit (mică albă). SERICITIZARE (Mineral): Proces chimic prin care feldspafii potasici (în special ortoză) se transformă în sericit. SERIE (Maf.): Succesiune infinită de numere sab de cantităfi (numite termenii seriei), obfinută prin aplicarea unei anumite legi de formare. O. serie se numeşte convergentă dacă suma termenilor săi are o limită finită bine determinată. Dacă această limită esfe infinită, seria se numeşte divergentă. ~ elecfrochimică. V.. Şirul j ui Volta. ~ geologică (Geo/.): Succesiune de terenuri care corespunde, în timp, unei epoci. , - ~ omoloagă (Chim.:) Serie de compuşi chimici cu aceleaşi pro-prietăfi chimice, dar cu un număr de atomi de carbon care variâză " SERIE SFERĂ dela un compus la altul şi care au o gradafie regulata a proprietăţilor lor fizice, Compuşii pot fi reprezentaţi printr'o formulă moleculară generală, molecula fiecărui membru al seriei diferind dfe a celui precedent printr'un grup anumit de atomi. De ex. în seria parafinelor, fiecare termen al seriei diferă de cei înve-cinafi printr'un grup C821 seria având formula generală CnH2n+2. SERIE potenjială. V, Şihjl lui Volta. SERPENTINĂ J. (Drum,); Traseu şerpuif, în regiuni muntoase, executat în scopul de a micşora pantele, prin lungirea traseului. — 2. (Ind. chim.): Tub metalic (saU, uneori, în aparatele de laborator, de sticlă) îndoit, de obiceiu, în formă de spirală sau de elice, care serveşte ca schimbător de căldură. Prin serpentină se trece un fluid (lichid său gaz), care se încălzeşte sau se răceşte, prin schimbare de căldură cu un alt fluid în caj-e este introdusă serpentina. SERTAR (Mş.): Organ de maşină care, prin mişcările sale, comandă admisia şi evacuarea aburului dintr'un cilindru. SERVOMOTOR (Mş.): Motorul unui aparat de reglaj. SEU (Chim.): Grăsime solidă de provenienţă animală (în special de bovine şi ovine). Componenfii săi principali sunt fripalmitina, trioleina şi tristearina. SEXTANT (Fiz.): Instrument folosit pentru determinarea latitudinii prin măsurarea înălţimii Soarelui sau a unei stele anumite, la un moment dat. . ŞFĂRŢUIRE (Mefl.): Sudare prir» •forjare. SFERĂ (Maf.): Figură în spafiu1, formată prin rotirea unui semicerc în jurul diametrului său. Este suprafafa ale cărei puncte sunt toate egal .depărtate de un punct numit centrul sferei, depărtarea fiind numită raza sferei. Suprafafa plană a unei secţiuni tăiate printr'un plan ce..frece prin centru se numeşte „cerc mare"; suprafafa unei secfiuni tăiate de către orice alt plan se numeşte „cerc mic". Figura în spafiu obfi-nută prin tăierea sferei cu planul unui cerc mare se numeşte „ernis-feră", aceea tăiată de un cerc mic se numeşte „calotă sferică". Volumul .4 unei sfere cu raza R este - n R3; suprafafa esfe 4îcR2. ~ cerească (Asfr.).•''Sferă ^imaginară, pe a cărei suprafafă interioară par a fi aşezate corpurile cereşti. SFEROID 403 SIDEROZĂ •SFEROID (Mat.): Figura in spafiu, formată prin rotirea unei elipse în jurul axei sale mici (sferoid oblat, «sfera turtită") sau în jurul axei sale mari (sferoid prolat, „sferă alungită"). SFEROHETRU (Fiz.): Instrument folosit pentru măsurarea precisa a grosimilor mici sau a curburii suprafeţelor sferice. SFREDEL 1. (Mine): Bară de ofel de forme diferite (rotundă sau poligonală), plină sau canelată (cu un canal central), de dimensiuni diferite, folosită la executarea găurilor de mină, cu mâna sau cu ajutorul perforatoarelor. — 2. (Tehn.). V. Burghiu. SGURĂ (Metl.): Reziduu care se objine în timpul unei topiri metalurgice, din combinarea fondaţilor cu impurităţile minereului respectiv şi a resturilor nearse ale combustibilului; în sgură se elimină cea mai mare parte a maferiilor străine de metalul pe care vrem să-l obţinem. Sgura obfinută la fabricarea fontei poate fi folosită prin anumite procedee la fabricarea cimenturilor metalurgice, ca îngrăşământ, etc. ~ bazici (Chim.): Amestec de fosfat tetracalcic (Ca4P2O0), silicat de calciu (CaSf03), var (CaO) şi oxid de fier (Fe203); produs secundar la fabricarea . oţelului, folosii ca îngrăşământ, datorită confinu-tului său ridicat de fosfor (25*-40%). SHED (Conslr.): Acoperiş cu secţiunea transversală în dinfi de feres-frSu; se execută (în special ia construcţii industriale) în scopul de a permite să treacă lumina, căci partea din acoperiş cu înclinarea mai mare are panouri cu geamuri. (Se citeşte: şed). SHELLAC (Chim.). V. Şelac. SHORE, metoda ~ (Rez. maf.): O încercare de duritate dinamică executată prin scleroscopul Shore şi constând din măsurarea înălţimii la care se ridică o piesă cilindrică condusă (sau o bilă), care esfe aruncată dela o înălţime determinată; cu cât înălţimea la care sare înapoi esfe mai mare, cu atât mai mare esfe duritatea metalului. " SHUNT electric (El.): Rezistenţă electrică montată în paralel, folosită pentru micşorarea intensităţii curentului electric care irece printr'un aparat sensibil, ca de ex. printr'un galvanometru. (Se citeşte şunt). SICĂ (Consfr.): Preparat penfru impermeabilizaf tencuiala sau betonul. ŞICANĂ (Tehn.): Dispozitiv de forme diferite, montat pe circuitul unui fluid, cu scopul de a lungi drumul parcurs de fluid şi de a-i micşora vitesa; astfel, fluidul e obligat. să depună o parte din suspensiile pe care le poartă, SICANOL (Consfr.) ;• Material pentru protecţia zidurilor contra umezelii. SICATIV (Chim.): Substanfă care grăbeşte oxidarea uleiului de in fiert şi deci uscarea substanţelor în care a fost amestecat. SIDERIT. V. Sideroză. SIDEROZĂ (Minera/.): Carbonat de fier nafural; tonfine 48% 26* SIDERURGIE 404 SILUMIN E Un minereu important al fierului. (—Siderit). SIDERURGIE (Metl.): Metalurgia fierului, a fontei şi a ofelului. SIENIT (Pefr.)•’ Rocă eruptivă. SIFON (Fiz.): 1. Tub îndoit în formă de U răsturnat, folosit pentru trecerea unui lichid dintr'un vas, în altul, aflat la un nivel inferior. Când tubul se umple cu lichid, scurgerea se produce până când nivelul lichidului din vasul al doilea devine egal cu cel din'primul vas. 2. Piesă de fontă, de plumb, etc., în formă de S sau de P, montată pe o conductă de canalizare; are menirea ca, prin formarea unui dop de apă, să se oprească trecerea gazelor din canal. SIGURANŢĂ (El.): Dispozitiv pentru a împiedeca trecerea printr'un circuit a unui curent prea puternic. E formată dintr'o bucată de sârmă, făcută dintr'un metal cu o temperatură de topire joasă, de ex. staniu sau plumb, aşezată în serie în circuit. Un curent prea puternic ridică temperatura siguranţei îndeajuns pentru a o topi şi a întrerupe în acest fel circuitul. SILEX (Pefr.); Rocă silicioasă toarte dură. Din silex se fac căptuşeli şi bile pentru mori de sfărâmat minereuri nemetalifere, în care nu trebue să se introducă nici măcar urme de fier (în industria porfelanului, efc.). SILICĂ (Ind. st.): Produs refract tar, din bioxid de siliciu aproape pur (95 • • • 97%). ( = Dinas). SILICAGEL (Ind. chim.); Gel de. silice folosit ca adsorbant. SILICAT (Chim.): Sare a acidului silicic. Un foarte mare număr de roce, pământuri şi alte minerale sunt formate - din silîcafi de calciu, aluminiu, magneziu şi alte metale. ~ de sodiu (Chim.): Na2Si03. Sare albă, 'cristalizată, solubilă în apă, folosită în solufie pentru conservarea ouălor şi ca ignifug. (=Sticlă solubilă). SILICE (Chim.): SiOs., Oxid de siliciu. E un corp solid, dur,‘ alb sau incolor, insolubil, cu temperatura de topire înaltă. E foarte abundent în natură, sub formă de cuarf şi ca silicafi în roce. SILICIU (Chim.): Si. Element; gr. at. 28,06; nr. at, 14. E un metaloid cu propriefăfi chimice ase-’ mănătoare cu acelea ale carbonului. Se prezintă* ca o masă dură, cris-' talizată, cenuşie, E folosit în proporţii mici în aliajele fierului, pentru a le da duritate şi rezistenfă la rupere. Se găseşte în natură sub formă de silice şi diverşi silicafi. SILIMANIT (Mineral.): Silicat’de aluminiu natural.. E folosii în industria ceramică. SILITRĂ. V. Azotaf de potasiu. SILOZ (Consfr.); Construcfie în care se depozitează şi se păstrează, în cantită|i relativ.mari, materiale granulare; de ex.: cereale, cărbuni-, ciment, piatră spartă, etc. SILUMIN (Metl.): Aliaj de aluminiu cu 13% siliciu. Se toarnă uşor şi e anticoroziv. Din el,se toarnă piese rezistente la solicitări dinamice, penfru automobile, avioane-, etc; ' SILURIAN 405 SINUSOIDĂ SILURIAN .(Geol.): A doua perioadă a Paleozoicului. SILVANIT (Mineral.): Telurură de aur şi argint, naturală. E un minereu de aur. In natură se găseşte în filoane, jnsofit de aur nativ. SILVICULTURĂ (Si/v.): .Tehnica şi ştiinfa care se ocupă cu studiul amenajerii şi al exploatării pădurilor. In URSS, silvicultura a ajuns la un înalt nivel ştiinfifico-tehnic, care permite rezolvarea problemelor legate de Planul Sfalinist de transformare a naturii. SILVINĂ (Mineral.): Glorură de potasiu naturală. E folosită la fabricarea diverselor săruri de potasiu. SIMBOL chimic (Chim.)'.’ Literă mare sau litera mare şi mică, folosite pentru a reprezenta într'o formulă chimică sau într'o ecuafie chimică un atom sau un atom-gram al unui element chimic. De ex.: sodiul are simbolul Na, fierul are simbolul Fe, etc. SIMETRIE (Maf.); Mod de aşezare a părţilor unei figuri, astfel încât fiecărui punctai unei părţi a figurii să-i corespundă un alt punct, aşezat la aceeaşi distanfă de un plan, dreaptă sau punct numite plan de simetrie, dreaptă de simetrie sau centru de simetrie. Astfel, cercul este simeiric fafă de orice diametru al său, sfera este simetrică fafă de planul oricărui cerc mare al său. SIMIL1GRAVURĂ (Arte gr.): Procedeu prin care se obfine un clişeu în semitonuri, după un original în semitonuri. ' SIMILIPIATRĂ (Consfr.); Tencuială de piatră artificială, înfrebu-, infată în special la faţada consfruc-f iilor. — SIMILITUDINE (Maf.): • Asemănare. SIMULTAN (Gen.): Care se petrece în acelaşi moment. SJNCLINAL (Geol): Partea inferioară a unei cute. geologice concave. ŞINDRILĂ (Consfr.): Plăcufe mici şi subfiri de lemn moale, care servesc la executarea de. învelitori pentru acoperişuri, f ' SINEMURIAN (Geof.): Etaj al Liasicului inferior. SINTERIZARE (Tehn.): Aglomerarea unor materiale aflafe'în formă ds granule, prin încălzire şi, eventual,1 prin presiune, dar fără un liant străin. SINTETIC (Chim.): Preparat pe cale artificială, din elemente componente sau din substanfe" mai simple. SINTEZĂ (Chim.): Operaţiune prin'care se obţine formarea unui compus chimic din elementele sale _ sau din alţi compuşi chimici. SINUS. V. Linie trigonometrică. SINUSOIDĂ (Mat.): Curba care reprezintă, într'un sistem de coordonate xOy, variaţiunea funcfiunei y=sih x. Este o curbă periodica, cu maxime şi minime aşezate la distanţe egale, /valorile maximelor fiind y = 1, cele ale minimelor y= — 1, iar depărtarea dintre două maxime sau două minime 2ît. ŞIPCA 406 SISTEM . ŞIPCĂ (Constr.): Piesă de lemn îngustă, de 1--3 cm grosime şi 4 - • ■ 6 cm lăfime. ŞIR (Maf.): Succesiune de numere care se deduc unul din celălalt după o lege generală. SIRENĂ (Tehn.): Instrument care produce sunete de mare intensitate, care servesc ca semnale în navigaţie, ca semnale, de alarmă, etc. Sirenele pot funcţiona cu aer comprimat, cu abur sau electroacustic. SIROP (Ind. chim.): Soluţie, mai mult sau mai puţin concentrată, de substanfă zaharată în apă. In fabricaţia zahărului, siropul obţinut după ce s'a extras zahărul din sfeclă este concentrat prin evaporare, iar zahărul e separat prin centrifugare. ŞIRUL lui Voita (Electrochim.): Serie a metalelor, dispuse în ordinea de mărime a diferenţei de potenţial dintre metalul respectiv şi o soluţie normală a uneia din sărurile sale. Această lisiă reprezintă ordinea în care metalele se înlocuesc unul pe celălalt în sărurile lor. Un metal care prezintă o diferenţă de potenţial mai mare va lua locul altuia care prezintă o diferenţă de potenţial mai mică. Tot astfel, un metal care se află dispus înaintea hidrogenului are proprietatea de a pune în libertate hidrogenul unui acid. Metalele cele mai importante în şirul lui Volta, în ordinea lor, sunt următoarele: sodiu, magneziu, aluminiu, mangan, zinc, cadmiu, fier, cobalt, nichel, cositor, plumb, hidrogen, cupru, mercur, argint, platină, aur. SiSAL (Ind. fexf.): Planla textilă din fibrele căreia se face sfoară sau se fabrică ţesături aspre. ŞIST (Pefr.): Denumirea generală pentru rocele metamorfice şi pentru cele sedimentare care se desfac uşor în foi sau în plăci subţiri. SISTEM articula» (M?.): • Sistem de bare legate unele de altele prin arficula}ii presupuse fără frecare, numite noduri. ~ de coordonate (Maf.): Grup de numere prin care se determină poziţia unui punct, în plan sau în spaţiu, faţă de un punct fix şi de una său de mai mujte direcţii, numite axe de coordonate. (V. Coordonate). ~ dispers (Fiz.): Amestec de două sau de mai multe substanţe, dintre care cel puţin una se găseşte sub formă de particule sau de picături foarte fine (de ex.: un lichid turbure). ~ geologic (GeoI.): Succesiune de terenuri, care corespunde în timp unei perioade. optic (Fiz.): Grupare de lentile, de oglinzi, de lentile şi oglinzi — uneori şi de prisme — care intră în construcfia unui aparat optic. Se numeşte sistem optic centrat, un sistem optic compus din lentile şi oglinzi, sau numai din lentile şi numai oglinzi, care toate au centrele feţelor lor pe o aceeaşi dreaptă. (Ex.: o lupă, o lunetă, un microscop). ~ static determinat ' (Mec.); Sistem de bare penfru care ecuaţiile de echilibru pot determina SISTEM 407 ŞLEFUIRE toate eforturile în bare şi toate reacţiile. SISTEM nedelerminaf (Mec.); Sistem de bare pentru care ecuaţiile de echilibru nu sunt îndestulătoare penfru . determinarea tuturor eforturilor în bare şi a reacţiilor. ~ tehnic (Tehn.): Sistem fizic format (cel pufin în parte) din corpuri solide, destinat întrebuinţării în tehnică (ex.: o maşină, un aparat, o instalafie, etc.). SISTEMUL CGS (Unii.): Sistem de unitafi fizice derivate din centimetru, gram-masă şi secundă. Vi-tesa, de exemplu, esfe exprimată în sistemul CGS în centimetri/secundă. ~ metric (Unit.):' Sistem de greutăţi şi de măsuri care au ca bază metrul. Acesta reprezintă a-proximativ 1/10000000 din sfertul meridianului pământesc care trece prin Paris. ~ MKSA (Unii.): Sistem de uni-tăfi de măsură în care mărimile fundamentale sunt metrul, kilogramul, secunda şi amperul. ~ periodic al elementelor (Chim.): Sistem de aşezare a elementelor după proprietăţile lor chimice care se repetă periodic, creat de marele savant rus Mendeleev (V. Tabloul periodic). Sistemul periodic a avut un- rol revoluţionar de o importanţă covârşitoare pentru progresul ştiinţei. . ~ solar (Asfr.): Sistem format din nouă planete: Mercur, Venus, Pământul, Marte, jupiter, Saturn, Uranus, Nepfun şi Pluto, cum şi dinfr'un cordon de asferoizi care •se rotesc în orbite eliptice în jurul Soarelui. ŞISTIFICARE (Mine): Operaţiunea de a împrăştia în atmosfera unei mine grizutoaşe o pulbere fină de steril (argilă, cretă,- şisturi argiloase, etc.) pentru ca amestecul de grizu cu aer şi praf de cărbune să devină mai puţin sensibil la aprindere. SITĂ (Gen.); Ţesătură de fibre textile sau de fire metalice, servind ' la separarea unui material g.ră-unfos, după dimensiunile grăunţe-' lor care-l alcătuesc. ŞIU (Mine): . Tub scurt de. oţslf cu pereţii -groşi, rezistent,, care se înşurubează la capul de jos al coloanei de tubaj, pentru ca la co-borîre să taie proeminenţele rămase pe pereţi în gaura de sondă. (= Sabot). ‘ SKIP 1. (Mefl.): Dispozitiv format ’ dintr'un vas care alunecă pe o cale înclinată şi care se răstoarnă auto-; mat când ajungeja capătul superior al cursei. E folosit la încărcarea cuptoarelor înalte. — 2. (Mine): Dispozitiv de extracţie a minereurilor, format din vase de mare capacitate, care alunecă în puf şi se descarcă automat când ajung, la suprafaţă. ŞLAM de cărbuni (Mine): Noroiu format. din pulberea de cărbuni până la 2 mm, care iese din spălătoriile de cărbuni. ŞLEFUIRE (Gen.): Operafiunea de prelucrare a suprafeţelor pieselor dure, pentru a da pieselor o suprafaţă cât mai netedă. ŞLEP 408 SOCLU ŞLEP (Nav.): Tip de îmbarca- fiune, fără motor sau pânze, care serveşte la transportul de mărfuri pe fluvii şi pe lacuri, remorcat de o altă navă. ŞLIT. v. Tăietură (termen din Valea Jiului). SMALŢ (Chim.): Strat de sub- stanfă sticloasă, depus prin topire pe suprafaja unor obiecte metalice sau ceramice, pentru a Ie proteja sau a le înfrumusefa. SMĂLŢUIRE (Ind. chim.): Operafiunea de acoperire cu smalf a unui obiect. SMARAGD (Mineral.): Silicat dublu de aluminiu şi berii, colorat în verde din cauza urmelor de crom. E o piatră prefioasă. ■ ŞMIRGHEL1 . (Mineral.): Rocă me-tamorfică formată în cea mai mare parte dintr'o masă cu granule fine de corindon. E folosit ca abraziv. (= Emeri). — 2. (Tehn.): Praf de şmirghel natural, sau material preparat sintetic, folosit ca maferial abraziv. (= Emeri). SMITHSONIT (Mineral.): Carbonat de zinc, fier, cadmiu şi cobalt. Confine 52% zinc. E un minereu - de zinc. SMOALĂ (Chim.): Reziduu obfinut la distilarea oxidativă a păcurii, a gudronului de cărbuni de pământ sau a gudronului de lemn. Este un produs de -coloare neagră, solid la temperatura obişnuită şi vâscos când se topeşte. (= Bitum). SOARE (Asfr.): Corp ceresc incandescent, aproape sferic, în jurul căruia se rotesc planetele în orbite eliptice (v. Sistemul solar). Distan- j fa medie de Pământ este de aproximativ 149 milioane km, diametrul, cca 1385000 km; masa, 2X102B tone; densitatea medie, 1,4. Prin analiză spectrală s’a constatat că este compus din multe dinire elementele care se găsesc pe Pământ; nu s’a constatat în. el prezen|a altor elemente decât a celor de pe Pământ. SOBĂ (Tehn.): Element confec-fionaf din tablă, fontă sau material ceramic, folosit la încălzirea locuinţelor. ŞOC (Gen.): Izbitura dinfre doua corpuri care se întâlnesc. (= Ciocnire). SOCIALISM (Fi/os.): Cea mai înalta treaptă a desvoltării sociale atinse până azi, stadiu atins de URSS. Se caracterizează prin proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie, deci desfiinţarea claselor antagoniste şi a exploatării omului de căfre om, printr'o desvoltare planificată a economiei şi un nivel foarfe înalt al producfiei, ştiinfei, culturii şi tehnicei. Principiul socialismului esfe: dela fiecare după capacitatea sa, fiecăruia după munca sa. Consfitue prima faza a societăţii comuniste. SOCLU (Consfr.): Partea de jos (de obiceiu ieşită înafară) a unei consfruc}ii, a unei statui, etc. ~ de lampă electrică (Elf.); Partea de metal fixată pe bulbul (para, cilindrul) unei lămpi electrice, care permite să se racordeze lampa la circuitul sau la rejeaua electrică. ■ SODĂ 409 SOLOTNIC , SODĂ caustică (Chim.): NaOH. Hidroxid de sodiu. ~ de rufe (Chim.): Na2COa • 10H2O. Carbonat de sodiu cristalizat. -SODIU (Chim.).’ Na. Element; gr. at. 22,991; nr. at. 11. E un me: tal moale, alb-argintiu, foarfe'reactiv.' In aer îşi pierde luciul înfr'un timp foarfe scurt. Descompune apa prinfr'o reacfie violentă, formând hidroxid de sodiu (NaOH) şi hidrogen. Are compuşi numeroşi şi foarte raspândifi. Cel mai cunoscut dinfre ei este clorură de sodiu (sarea de bucătărie, NaCI). SOL (Agr.): Material eterogen care constitue stratul superficiăral scoarjei Pământului şi care variază foarte mult în ce priveşte compoziţia chimică. Partea anorganică a unui sol este compusă din silicafi ai diferitelor metale (în special de aluminiu, dar şi de fier, calciu, magneziu, efc.), silice liberă (nisip), cum şi alfe substanfe anorganice, — după originea solului respectiv. Materia organică aflată în sol provine mai ales din plante descompuse. SOLENOID (El.): Bobină cilin- drică, cu spirele în cercuri perpendiculare fafă de axa de simetrie şi la distanfe iegale una de alta; în practică, o bobină cu spire înfăşurate după o elice cu pasul constant şi foarte mic. SOLFATARE (Geol.): Emanaţii naturale de gaze, cu confinuf important de bioxid de sulf, hidrogen sulfurat şi mici cantităţi de vapori de apă şi bioxid de carbon, care au loc în legătură cu craterul unui vulcan. SOLICITARE (Tehn.): Exercitarea unei acţiuni asupra unui corp saii asupra unui sistem de corpuri. După cum acţiunea este mecanică, termică, electrică sau magnetică solicitarea se numeşte mecanică, termică, electrică sau magnetică. SOLID (Mec.): Corp ; care -îşi menţine forma şi opune rezistenţă oricărei încercări de-deformare. ‘ SOLIDAR (Tehn.): 1. Care este strâns legat de altceva. — 2. Care ia parte la acţiune în aceeaşi măsură. ' SOLIDARIZARE (Tehn.).-Legarea a două sau a mai multor piese dintr'un sistem tehnic, în aşa fel încât una să nu se poată deforma decât împreună cu celelalte. SOLIDIFICARE (Fiz.): Trecerea unei substanţe din stare lichidă îr> stare solidă, prin micşorarea temperaturii. Este fenomenul invers to--pirii. Temperatura la care o substanţă se solidifică sub presiunea atmosferică se numeşte temperatura de solidificare sau punctul de so-lidificare al substanţei respective. ~ a grăsimilor (Fiz., Chim.); Transformarea grăsimilor şi a uleiurilor lichide, formate în special din trioleină, în grăsimi solide, prin acfiunea hidrogenului, în prezenţa unui catalizator. SOLOMIT (Consfr.): Material format din plăci de trestie, prinsă cu sârmă, penfru pereţi şi izolaţii termice. SOLOTNIC (Unit.): Unitate veche | pentru măsurarea greutăţii, utilizată SOLSTIŢII) 410 SOLUŢIE în URSS, valorând: 1 solotnic = 4,266 grame. SOLSTIŢIU (Asfr.): Momentele (aproximativ 21 Iunie şi 21 Decemvrie) în care Soarele atinge cea mai mare declinaţie spre Nord sau spre Sud. Punctele în care se găseşte Soarele în aceste momente sunf situate pe ecliptică, la jumătatea distanfei dintre echinoxuri. La aceste date avem ziua, respectiv noaptea, cea mai lungă. SOLUBIL - (Chim.): Calitatea unui element, a. unei substanfe sau a unui material, de & putea fi disol-vate într'un solvenf. SOLUBILITATE (Chim.): Greu-fatea unei substanfe disolvate care saturează 100 g dintr'un solvent Ia •temperatura normală. SOLUŢIE (Chim.); Amestec intim, compus din două sau din mai multe substanfe (în proporţii care pot varia), dintre care una este de. obiceiu lichidă; componenţii pot fi separaji prin metode fizice. « ~ coloidală (Chim.): Solufie constituită din substanţe în stare coloidală; de ex. soluţii de amidon, albumină, metale coloidale, etc. Asemenea solujii diferă de soluţiile obişnuite de „cristaloizi", prin aceea că particulele substanfei disolvate sunt mult mai mari şi deci nu trec prin hârtia de pergament, care poate fi folosită penfru a separa o substanfă în stare coloidală (v. Dializă). Se disting două tipuri de solujii coloidale: soluţii liofile („care atrag solventul") şi soluţii liofobe („care resping solventul"). Aceste două tipuri sunt numite de asemenea, uneori, solujii coloidale reversibile sau emulsoide, respectiv ireversibile sau suspensoide. Soluţiile liofile sunt uşor de preparat, prin contact direct cu solventul, şi greu de precipitat; soluţia este mult mai vâscoasă decât solventul. SoIu{iile liofobe sunt greu de preparat, precipită uşor, iar vis-cozitatea esfe aproape aceeaşi cu viscozifatea solventului. Soluţiile liofile pot lua forma unei gelatine numite gel; soluţiile liofobe nu formează geluri. Substanţa disolvată este numită fază dispersă, şi solventul, mediu de disper^iune. (= Sol). ~ decinormală (Chim.): Soluţie' care conţine o zecime de echi-valenf-gram la litru, ~ -mamă (Chim.): Soluţie din care au cristalizat diferite săruri. ~ molară (Chim.): Soluţie care conţine un mol (moleculă-gram) de substanţă disolvată' la litru. , ~ normală (Ch/m.); Solufie care conţine un echivalent-gram la litru. Termen folosit în analiza volumetrică. ~ salurală (Chim.): Solujie în care nu se mai poate disolvă nicio cantitate din substanfă respectivă în condifii de temperatură date. într'o soluţie saturată se menţine un echilibru între soluţie şi orice cantitate de substanţă adăugită, care rămâne nedisolvată. ~ solidă (Chim.): Amestec solid omogen a două sau al mai multor substanţe. De ex,: unele aliaje sunf soluţii solide ale unor metale în altele, procesul de disolvare pro-ducându-se în sfare fopifă. SOLUŢIE 41 SORBIT „ SOLÎJTIE tampon (Chim.): Solufie car,e nu-şi schimbă concentraţia în ioni de hidrogen sau deoxidril (aci-.ditafea sau alcalinifatea) prin adău- - girea de acid sau de alcalii. SOLUŢII isofonice (Chim.): Soluţii care au aceeaşi presiune osmotică. . SOLVENT (Chim.): Substanţă (de obiceiu lichidă), care are capacitatea de a disolva alte substanţe •In masa ei. De obiceiu, se consideră solvent componentul unei soluţii, care are în mod normal ■aceeaşi stare fizică ca şi soluţia însăşi. De ex.: într'o soluţie de zahăr în apă, apa este solventul, iar zahărul este corpul disolvat. ( = Disolvant). SOLVIT (Chim.): Substanţă disol-vată într'o soluţie. SONDĂ 1. (Agr .): Dispozitiv pentru extragerea de mici cantităţi din depozitele de cereale, pentru alcătuirea probelor; e format dintr'un tub cu fundul închis şi cu un orificiu lateral. — 2., (Mine): Instalaţie şi puţ susţinut, care dau posibilitatea să se exploateze un zăcământ subteran acţionând dela suprafaţă. ~ centrală de injec{ie (Mine): Sondă centrală prin care se injectează gaze într'o regiune de exploatare, în vederea recuperării secundare a ţiţeiului. ~ de exploatare (Mine): Sondă de cercetare, săpată în scopul de a descoperi zăcăminte noi şi de a stabili posibilităţile de exploatare. ~ eruptivă (Mine): Sondă la care ţiţeiul ajunge la suprafaţă sub facţiunea gazelor aflate în zăcământ, fără niciuh ajutor din exterior.-. ~ în sapă (M/ne): Sondă în curs de a fi săpată. SONDAFIN (/nd. pefr.): Pământ decolorant preparat din bentonită, folosit în industria petrolului./ SONDAJ (Consfr.): Săpătură în pământ, făcută în condiţii speciale, pentru a se determina profilul geologic şi a se lua probe necesare analizelor, în^ederea stabilirii lucrărilor de fundaţii care trebue executate. ~ deviat (Mine): Săparea intenţionat deviată â unei sonde, în vederea atingerii unui anumit scop., ~ meteorologic (Fiz.): Deter- minarea diverselor mărimi meteorologice (temperatură* presiune,.stare de umiditate/direcţia şi tăria: vântului, etc.) Ia un anumit nivel sau Ia .niveluri succesive ale atmosferei. SONETĂ (Consfr.): Dispozitiv folosit pentru baterea piloţilor. E formată dinfr'un stâlp vertical pe care sunt fixate lumânările pe care alunecă. un berbec; acesta poate fi acţionat manual sau mecanic. SORB (Tehn.) : Piesă cilindrică cu deschizături sau cu o sită, care se adaptează la capătul introdus în lichid, al .unei ţevi, prin care se suge lichidul respectiv. Are scopul să oprească intrarea în ţeavă a corpurilor care plutesc în lichid. SORBIT (Metl.): Component al oţelului; e moale şi plastic. E compus din ferită şi cementită în anumite proporţii; se formează prin descompunerea marfensitei, când revenirea se face la 40Q°---700°. SORMAIT 412 SPECTROSCOP SORMAIT (Mefl.): Aliaj dur al fierului cu crom,. nichel,, carbon, mangan şi siliciu. E folosii la încărcarea pieselor de maşini supuse la mare uzură, care lucrează la temperaturi înalfe şi .în medii oxidante. E fabricat în URSS. SORTARE (Mine): Operafiune de preparare prin care, din produsele miniere brute, se separă subsfan-jele utile de parfeq sterilă, cum şi substanjele ufile înfre ele. SOVHOZ (Econ.): Denumirea gospodăriilor agricole de Sfat în URSS. (V. Gospodărie Agricolă de Stat). SOVPREN (Ind. chim.): Cauciuc sintetic, fabricat în URSS.. ŞPACLU (Consfr.): Unealtă de tabla de ofel, cu mâner de lemn, folosită la aplicarea unui strat subţire de ipsos pe tencuială şi la netezirea acestuia. ŞPĂCLUIALĂ (Consfr.): Netezirea perefilor cu ipsos, cu ajutorul unei lame metalice cu mâner numită şpaclu. SPĂLĂTORIE (Mine): Denumire generică pentru instalafiile de preparare mecanică a cărbunilor pe cale umedă. ŞPAN (Mefl.): Aşchie. SPĂRGĂTOR de ghiafă (Nav,): Navă special construită pentru a naviga prin apele înghefate, care deschide un canal navigabil într'un lac sau într'o mare înghefată. Primul spărgător de ghiafă de mari proporfii ,,Ermac", de 14 780 tone (cel mai mare din vremea lui) a fosf construit după planurile amiralului rus Ştefan Osipovici Macarov. SPĂRTURĂ concoidală (Tehn.); Ruptură neregulată, caracteristică unui corp amorf, având o fafă curbă care prezintă . inele concentrice. SPAT de Islanda (Mineral.):' Varietate cristalină transparentă . de calcit, care se găseşte în Islanda. E folosit la confecţionarea prismelor penfru instrumentele, optice de polarizare. SPATĂ (Ind. fexf.): Parle a războiului de fesut, prin care se trec firele de urzeală. Serveşte penfru a bate firele de bătătură care au fosf trecute înfre firele urzelii. SPAŢII (Arfe gr.): Piese metalice de acelaşi corp cu literele unui text, dar care, fiind mai joase decât literele textului, nu imprimă hârtia, lăsând astfel locuri albe între cuvinte. • SPAŢIU (Filos.): Una din formele de exisfenfă ale materiei (nu există materie înafara spafiului, sau spajiu înafara materiei).-Nofiunea de spaţiu desemnează toate distantele, direcfiile şi căile existente şi posibile. ~ morf (Mş.): Volumul minim închis înfre piston şi cilindru, în care nu pătrunde niciodată pistonul. SPECIFIC (Gen.); Care aparjine excluziv unui singur lucru, unei singure specii (ex.: caracter specific). SPECTROGRAF (Fiz.): Instrument cu ajutorul căruia se pot fotografia spectrşle. SPECTROSCOP'(Fiz.); Instrument folosit pentru observarea unui spectru. SPECTROSCOPIE 413 SPINTARISCOP . SPECTROSCOPIE (Fiz.): Capitol al Opticei, care studiază spectrele din puncf de vedere experimental şi teoretic. SPECTRU (Fiz.): Aspect luminos (vizibil sau cu radiaţii invizibile), datorit descompunerii radiaţiilor de unde electromagnetice, în părfile Jor componente, de lungimi' de unda diferite. Se realizează prin dispersiune^ cu ajutorul unei prisme sau al unei refele de difracţie. Ra-dia{ia emisă de către izvoarele de radiaţie' dă spectre de emisiune. Acestea sunt specfre'continue pentru substanţele incandescente, formate dintr'o bandă neîntreruptă de colori, iar pentru gaze sau vapori în stare luminescenfă sunt spectre discontinue, cu linii sau' cu bande luminoase pe un fond întunecos, a căror poziţie în spectru depinde de natura chimică a fiecărei substanţe. In stare atomică, gazele dau un spectru de linii, iar în stare moleculară, un spectru de bande. O substanţă aşezată în calea luminii albe dă naştere unui speclru de absorptie, caracterizat prin linii sau bande întunecoase care apar în spedrul continuu al luminii albe. __de absorpfie. V. Spectru. ~ de bandi. V. Spectru. ~ de emisiune. V. Spectru. ~ de linii. V. Specjru. ~ de masX. V. Raze pozitive, analiză. ~ de raze X (Fiz.): Orice element care esfe bombardat cu raze catodice emite raze X de o frecventă caracteristică, care depinde de numărul atomic al acelui element. In felul acesta, se pot obţine din razele X emise de diferite elemente, fotografii : de spectre .ale căror linii corespund elementelor respective. • SPEISS (Mef/.): Produs intermediar metalurgic, constituit din'arse-niuri complexe de două sau de mai multe metale, care confine mult din metalul a cărui producere e urmărită. Ex.: Speiss-ul de nichel e o arseniură dublă de nichel şi fier. (Se citeşte şpais). ■ SPELTER (Chim.): Zinc comercial, ■ cu cca 97% zinc, conţinând plumb.şi alte impurităţi. . SPERRYLIT (Mineral); Arseniură de platină cu 56°/0 platină. E un minereu de platină. SPIEG.EL (Mef/.): Feroaliaj cu 4 — 5°/„ carbon, 1 •••2°/n siliciu, 5”-25% mangan, cca 1% fosfor. E folosit în metalurgia fierului, ca adaus final, pentru desoxidare şi carburare, la fabricarea otelurilor dure. (Se citeşte şpighel). SPINELI (Chim.): r'Grup de minerale având formula generală M0.R203, în care M este un metal bivalent (magneziu, fier feros, mangan, zinc), iar R un metal trivalent (aluminiu, crom, fier feric). Surit pietre preţioase şi semiprefioase. SPINTARISCOP (Fiz.): Aparat pentru observarea scânteierilor produse când particulele alfa ale unei -substanţe radioactive lovesc uri ecran acoperit cu un strat de blendă (sulfură de zinc). SPIRĂ stadie - SPIRĂ 1. (Maf .) : Arcul cuprins înfre două puncte ale elicei care întâlneşte aceeaşi generatoare a cilindrului elicei. (Ex.: Arc AEM). - 2. (Ef.): Porjiune de conductă de înfăşurare, care formează o curbă aproape închisă. SPIRALĂ (Maf.): Curbă plană descrisă de un punct care se ______________ roteşte în jurul unui punct fix, depărfându-se din ce în ce mai mult de el. SPIRT (Chim.): Alcooietilic. ~ de lemn (Ind. chim.): Produs obfinut în distilarea uscată a lemnului, prin distilarea acidului piro-lignos cu lapte de var. E compus mai ales din alcool metilic şi acetonă. E folosit ca solvent, ca de-naturant.şi combustibil. ~ denaturai (Chim.): Combustibil lichid format din 90°/0 alcool etilic, 9,5% alcool metilic şi 0,5% piridină (în volume), colorat câ violet de metil. '>■' de sare (Chim.): Solufie de acid clorhidric. ~ industrial (Chim,)-' Varietate de spirt denaturat, fără piridină, format din alcool etilic şi 5% alcool metilic. SPLIT (Consfr.): Piatră spartă, dură, folosită la confecfionarea betoane-lor de ciment. ŞPRAIŢ UIRE(Consfr.):Operatiunea de sprijinire temporară, prin grinzi şi scânduri, a malurilor unei săpă- turi, a . unei porjiuni dintr'o construcţie, etc. ŞPRINGUIRE (Mefl.): Operaţiune • prin care se execută, la cald, curbura dorită a foilor de arc. , SPUMĂ (Chim.): Sistem dispers, în care mediul de dispersiune este' lichid şi partea dispersată e-un gaz-, '>■' de mare. (Chim.): Silicat de'" magneziu hidrâtat, natural. SPUMAT (Mine): Reactiv folosif-în flotafie, penfru a realiza spume în cara se colectează mineralul sau cărbunele. Cel mai răspândit spumaf e uleiul de pin. SpURLAT (Mine): Ghidaj (termer» din Valea Jiului). ŞRĂMĂLUIRE (M/ne). 1. V. Havare. — 2. V. Scobitură- (termen dirt Valea Jiului). ŞROT (Ind. al im.): 1. Primul produs rezultat prin măcinarea grâului. — 2. Riesturile deseminfe oleaginoase, după extracfia uleiului 'prir» solven[i. E folosit ca hrană (de foarte bună calitate) penfru vite; cel de calitate inferioară e utilizat ca îngrăşământ al sojului. STABIL (Chim.): Calitate a urfui compus chimic de a . nu putea fi descompus cu uşurinţă. „STABILIT" (Consfr.): Plăci de talaşi cu ciment sau ipsos pentru perefi despărţitori sau pentru izolaţii termice şi acustice. STABILIZARE (Chim.): Operafiunea de prevenire a descompunerii chimice a unei substanfe prin adăugirea unui „stabilizator" sau- „catalizator negativ". \ STADIE (Topogr.) : Miră care poartă o gradafie în Centimetri şi ŞTAFU1RE 415 STANŢĂ serveşte la determinarea indirectă a distanţelor, prin ^observare în luneta sfadimetrică. . ţTAFUIRE (Mefl.):Operaţiune de forjare prin care se îngroayă o porţiune a unei bare, prin" îndesare la cald, pentru a se obţine un plus de material în locul dorit. STAGNARE (Gen.) : 1. Rămânerea în acelaşi loc. — 2. Lipsa oricărei activităţi; lâncezeală. STALACTITĂ (Geol.): Ţurţure de carbonat de calciu format pe tavanul unei peşteri prin scurgerea apei conţinând compuşi ai calciului. STALAGMITĂ (Geo/.): Ridicătură formată pe podeaua unei peşteri; e de aceeaşi natură şi origine ca şi stalactita. | STALAGMOMETRU (Fiz.): Aparat cu ajutorul căruia se poate determina numărul de picături pe care îl formează un volum dat dintr'un lichid care curge printr'un tub îngust. Serveşte la determinarea concentraţiilor unor anumite soluţii (de ex. de alcool îh apă), numărul de picături variind cu concentraţia soluţiei. ^STALINIT (Mefl.):Aliaj dur al fierului, cu crom, carbon, mangan şi siliciu. Se prezintă sub formă de granule foarte mici. E folosit la încărcarea pieselor supuse Ia uzură mare (sape de sondă, dinţi de excavator, fălci de concasor, tăişuri de ^fredele, etc.). E fabricat ţn URSS. STÂLP (Consfr.): Piesă de lungime relativ mare în raport cu di-' mensiunile secţiunii,. rezistând îh principal Ia eforturi de compresiune şi având rolul de a transmite sarcinile la fundaţie. STANIC (Chim.): Calitatea unur compus al staniului, în care sfaniul este tetravalent. STANlNĂ (Minera/.): Sulfură complexă de staniu, fier şi cupru, naturală. Se găseşte împreună cu casi-: feritul. E un minereu-important de staniu. ^ STANIOL (Chim.): Foaie subţire de cositor, sau, uneori, de aluminiu, folosită la împachetarea alimentelor, a ţigaretelor, efc. STANIU (Chim.): Sn. Element,' gr. at. 118,7; nr. at. 50. E un metal, alb-argintiu, moale, maleabil şi ductil cu gr. sp. 7,3 şi p. t. 231°> Nu e atacat- de aer. sau de apă la temperatura obişnuită. La temperar furi joase se transformă în „cositor cenuşiu", un praf de coloare-^ cenuşie (formă alotropică). Sfaniul se extrage prin încălzirea oxidului de staniu cu cărbune pulverizat, îh cuptoare speciale. E folosit penfru; cosiforire (acoperire cu un strat de-cositor) şi în multe aliaje, în special la metalele pentru lafăre. STÂNJEN (Unit.): Măsură veeh& de lungime, egală cu opt palme: în N|oldova = 2j23 m; în Muntenia= — t ,9665 m. STĂNOAGĂ (Arfe gr.): Raft în formă de pupitru, în care se păstrează casele de literă sau pe care se aşază. casele în timpul lucrului STANOS (Chim.): însuşirea Unui compus al staniului, în care sfaniul este bivalent. STANŢĂ (Metl.): Maşină-uniealtă care e folosită pentru a tăia sau a STARE STEA găuri o piesă sau a imprima o marcă, o cifră, etc., prin presiune pe suprafa{a ei. ' STARE coloidală (Chim.): Stare de diviziune a materiei,.. în care parficulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor (10'7 cm) şi aceea a suspensiilor (JO*5 cm). critică (Fiz.): Stare sub ;care se prezintă o substanfă la temperatura critică (adică, la temperatura cea mai înaltă la care ea mai poate fi adusă din starea gazoasă în stare lichidă numai prin comprimare) şi sub presiunea sub Care, starea gazoasă şi cea, lichidă se află în. prezenţă. ~ de agregare (F/z.). V. Agregare, stare de • hidromefrică (Fiz.): Raportul dintre cantitatea de - vapori de apă care se găsesc la un moment dat într'un anumit • volum în atmosferă şi. cantitatea maximă de vapori de apă care se pot găsi la aceeaşi idmperatură în acelaşi volum, fără ca ei să , se condenseze sub formă de ploaie; etc. născândă (Chim.): Termen a-plicât elementelor sau substanţelor compuse din atomi izola}!,, puşi în libertate în timpul unei reacţii chimice şi care au o reactivitate chimică mărită. De ex.: hidrogenul în stare născândă este mult mai activ decât hidrogenul obişnuit, nnry nativă (Chim.):- Starea unui element .găsit în natură necombinat cu alte elemente. !.~ normală a unui gaz (F/z., Chim.): Gaz aflat la o temperatură şi presiune normală (presiune de 760 mm de mercur şi-temperatura de 0°: condifii standard în care\ se face comparaţia volumului .gazfelor). . ~ solidă (Chim,):. Stare a ma- teriei în care, constituenţii: moleculele sau ionii, nu au decât o mişcare de vibraţiei-în jurul unei poziţii fixe. Solidele au formă definită- şi opun rezistenţă forfelor de deformare. • >• . ~ statică (Mec,): Ramură a Mecanicei, care se ocupă cu studiul materiei în echilibru sub acjiunea forjelor., ~ grafică.(Mec.).'Capitol al Me-' camcei, care se ocupa - cu metodele de determinare pe cale grafică a tensiunilor din .piesele supuse unor forfe exterioare. STATISTICĂ (Maf.): Strângerea şi interpretarea deujdate numerice ar supra anumitor ..fenomene, STATIV: (Chim,): Instrument care permite susţinerea aparatelor de laborator în timpul lucrului. STATOR (Tehn.): Partea fixă a unei maşini electrice, a unei turbine, etc; STAUFĂR (Tehn.): Gresor penfru unsoare consistentă., STĂVILAR (H/drof.): Construcţia de lemn, de.; beton sau de fier-, aşezată; transversal' pe cursul unui râu şi care reglează cantitatea de apă . ce ,va trece în aval, cu ajutorul unor obloane verticale mobile, acţionate mecanic. STEA (Asfr.’): Corp ceresc de natură asemănătoare cu a Soarelui, alcătuit dintr'o masă fierbinte, incandescentă. Stelele ;sunt situate: la STEA 417 STEREOCHIMIE o disfanjă foarle mare de sisfemul solar; cea mai apropiată esfe la o deparfare de 4 ani-lumină. STEA cizifoare (Asfr.).1 Mefeorif devenif incandescent daforifă frecării de aimosfera Pămânfului. ŞTEAMP (Mine): Maşină-unealfă penfru sfărâmaf minereurile, formafă dinfr'o serie de ciocane (de lemn sau metalice) care sunt lăsate să cadă liber peste minereu. STEARINĂ (Chim.): I.Esferul gli-ceric al acidului sfearic. — 2. Numele este folosit şi penfru amestecul de acid sfearic . şi palmitic. Sfearina se întrebuinţează la fabricarea lumânărilor. ŞTEARŢ (Mine): Lampă de mină cu flacără deschisă, care arde seu. STEATIT (Minera/.): Silicaf de magneziu natural (talc), care se prezintă in mase compacte. E /folosit, când are o anumită puritate, penlru fabricarea izolatoarelor de înaltă tensiune şi înaltă frecvenfă, a bujiilor, etc. STEFANIAN (Geol.): Subdiviziunea superioară a Carboniferului, în care se găsesc cărbuni exploatabili. STEFANIT (Mineral.): Sulfură dublă de sfibiu şi argint, naturala. E un minereu de argint. STEI (Ţopogr.): 1. Vârf despă-durif (golaş) de munfe. — 2. Stâncă. STELIT (Chim.): Aliaj de cobalt (35---80%), crom (15 • • • 40%), tungsfen (10*** 25 °/0), molibden (0* * -10°/0) şi fier (0 •••5%), dur şi inoxidabil, folosit pentru instrumente chirurgicale şi la * încărcat piese care lucrează la femperaturi înalte şi în medii oxidante (supape, sape de sondă, etc.). ŞTEMUIRE (Tehn.): Lovirea cu o daltă specială a marginii unei table nituite, în scopul de a asigura etanşeitatea. !*;/• *.-**1 STEN (Mec.): Unitatea de forjă îri sistemul de unifăfi MTS (metru, tonă, secundă), egală cu forja care produce o accelerajie de 1 m/sec2 unei mase de o tonă. Se foloseşte rar. STEPĂ (Gen.): Câmpie ierboasă, 'în care cad ploi pujine şi sunt mari variaţii de temperatură. STER (Unii.): Unitate metrică de volum egală cu un metru cub, folosită penfru cubajul lemnului aşezat în stive (incluziv golurile). STERADIAN (Unii.): Unitate de măsură a unghiurilor solide, şi anume: unghiul solid la cenfru care taie pe sferă o arie egală cu pătratul razei sferei: aria sferică STEREOCOMPARATOR (Topogr.): Aparat fotogrammetrie, folosit la măsurarea coordonatelor punctelor ridicate, cu ajutorul unor perechi de fotograme penfru aceeaşi regiune (stereofotograme). STEREOFOTOGRAMMETRIE (Topogr.): Ramură a Fofogrammetriei, care foloseşle perechi de fotograme luate asupra aceluiaşi corp sau asupra aceleiaşi regiuni. STEREOCHIMIE (Chim.): Ramură a Chimiei, care se ocupă cu studiul aranjării în spajiu a atomilor unei molecule. Astfel o moleculă formafă din pafru radicali sau atom 27 STEREOGRAMĂ 418 STICLĂ diferifî, legaji de un atom de carbon central, poate exista în două forme distincte de aranjare în'spafiu, fiecare corespunzând imaginii în oglindă a^ celeilalte. De această isomerie este legată activitatea optică a substanfelor. Substanţele de acest fel, care au în moleculă acelaşi număr de atomi din fiecare element, dar care diferă între ele prin modul de aranjare al acestor atomi în spajiu, se numesc stereo-isomeri, iar proprietatea de a forma stereoisomeri se numeşte stereo-isomerie. STEREOGRAMĂ (Topogr.): Grup . de două fotograme ale aceluiaşi obiect, care, privite la un stereo-scop, permit obţinerea imaginii în spafiu a obiectului. STEREOISOMETRIE. V. sub Ste-reochimie.? STEREOSCOP (Fiz.): Dispozitiv opt[c cu ajutorul căruia o fotografie, un desen, etc., cu două dimensiuni capătă o aparenfă de adâncime şi de volum. STEREOTIPIE (Arfe gr.): Procedeu de multiplicare a clişeelor tipografice metalice prin turnare în forme. STEREOTOMlE (Tehn.); Capitol . al Tehnicei, care se ocupă cu studiul intersecţiei corpurilor solide şi cu metodele de > tăiere şi de îmbinare a acestor corpuri. STERILIZARE (Gen.): Operaţiunea . de distrugere a microbilor sau a altor microorganisme de pe un obiect solid sau dinfr'un lichid sau gaz. Sterilizarea se face prin încăl- zire sau cu desinfectant! (de ex. cu clor, în cazul apei). . SŢEROLI (Chim.): Clasă de compuşi organici de structură complexă, care se găsesc în aproape toate vieţuitoarele şi' defin multe roluri importante în metabolismul organismului. Unii hormoni fac probabil parte din această clasă. STIBINĂ (Mineral): Sulfura ' de stibiu, naturală. E un minereu de stibiu. / STICLĂ (Chim.): Amestec transparent de silicafi de calciu, sodiu şi, eventual, de alte metale, obţinute prin topirea la un loc a silicei, a carbonatului de calciu şi a carbonatului de sodiu, cu compuşi ai altor metale. ~ crown (Chim.): Sticla optică care confine potasiu în loc de sodiu. Este mai pufin fuzibilă decât sticla obişnuită de sodiu. ; ~ de cuarf (Ind. chim ): Substanţă cu aspectul sticlei, obfinută prin topirea cuarfului. Esfe rezistentă -la variaţii de temperatură şi transparentă la radiaţii ultraviolete. Se foloseşte la confecfionarea aparaturii de laborator menite să reziste la variafii de temperatură şi la fabricarea lămpilor de cuarf penfru radiafii ultraviolete. ~ flinf (Chim.): Sticlă optică formată dintr'un amestec de silicafi de plumb şi potasiu. optică (Ind. chim.): Sficlă cu proprietăfi speciale, în ceea ce priveşte indicele de- refracţie, de o mare omogeneifate de compozifie şi lipsită de băşicufe de gaze folosită la construirea lentilelor şi a STICLĂ ' 419 STRONŢIU prismelor aparatelor optice. Ex.: sticlă crown, sticlă flint. STICLĂ solubilă (Chim.)-* Silicat de sodiu (NaoSi02). STIGMATlC (Fiz.): Calitate a unui sistem optic, care prezintă stigma-fîsm STIGMATISM (Fiz.): Proprietatea unui sistem sau a unui aparat.optic, care, pentru fiecare punct al unui obiect dă o imagine care este tot un punct şi nu o imagine deformată. STILB (Fiz.): Unitatea de strălucire a unui izvor luminos. Este strălucirea unui izvor luminos de o lumânare internaţională, care are o suprafaţă de 1 cm2. STINGEREA varului (Consfr.): Operaţiunea prefacerii varului bulgari în var pastă sau în var hidratat în pulbere (prin hidratarea oxidului de calciu). ŞTIOLNĂ (Aline): Galerie de coastă (de la zi). STOICHIOMETRIE (Chim.): Ramură a Chimiei, care se ocupă cu studiul proporfiilor numerice după care subsfanfele reacfionează chimic. ' STRAI (Nav.): Frânghie care susţine catargul din partea dinainte. STRĂLUCIRE (Fiz): Raportul dintre intensitatea luminoa'să a sursei într'o directe oarecare şi proiecfia suprafeţei sursei pe plan normal la direcfia respectivă (se măsoară în candelă pe metrul pătrat, Cd/m2). STRĂPUNGERE (Mine): Operaţiunea prin care o galerie de mină ajunge într'o altă galerie sau într'o lucrare minieră oarecare; STRAT (Geol., Mine): Depozit de roce sedimentare sau metamorfice (provenit din roce sedimentare) care se găseşte sub forma .unei pânze între alte depozite. STRATIGRAFIE (Geo/.): Capitol al Geologiei, care se ocupă cu determinarea vârstelor şi a succe- . siunii rocelor sedimentare, STJATOSFERĂ (F/z.): Strat ai atmosferei care începe la o înălţime de aproximativ 11 km dela suprafafa Pământului, caracterizat printr’o temperatură aproape constantă şi prin lipsa curenfi lor verticali. , STRICNINA (Chim.): Alcaloid care , se găseşte în seminţele plantei nuca vomica. E o substanfă albă, cristalizată, pufin solubilă în apă, cu p. t. 284°. Are un gust foarfe amar şi e foarte primejdioasă pentru sistemul nervos. In doze extrem de mici, este un tonic general. STREAŞINĂ (Consfr.): Parte a acoperişului ieşită înafara liniei pe-refilor exteriori, pefitru protecfia zidurilor contra ploii. STRIU (Gen.): Crestătură pe suprafafa unei piese. STROBOSCOPIE (Fiz.): Metodă de cercetare a mişcărilor vibratorji, constând în observarea lor la intervale de timp regulate, pufin mai mari decât perioada lor. STRONŢIANIT (Mineral.): Carbonat de stronfiu, natural. E un minereu de stronfiu. STRONŢIU (Chim.): Sr. Element; gr. at. 87,63; nr. at. 38. E un metal reactiv, asemănător cu calciul. Se găseşte sub formă de celestină 27* STRUCTURĂ 420 SUBLIMAT (SrSO;) şi de stronfianit (SrC03). Compuşii săi colorează flacăra în roşu închis (de aceea sunt folosiţi la prepararea artificiilor colorate). Oxidul de ştronfiu, SrO, se combină cu zahărul, dând un zaharat insolubil; e folosit la rafinarea zahărului. ■ ■ STRUCTURĂ (Gen.): Modul de asociere al componenfilor unui corp, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui component, cum şi prin aranjamentul lor unul fafă de celălalt. STRUCTURA economică a so-ciefăfii (Filos.): Raporturile de producfie, cari corespund unei anumite trepte de desvoltare a forjelor de producfie. Se numeşte aslfel, pen-frucă consfitue baza reală, pe care se clădesc conştiinţa socială şi instituţiile unei epoci (suprastructura). STRUNG (Tehn.):' Maşină-unealtă la care se prelucrează suprafafa unei piese în mişcare ele rotafie, cu ajutorul unui cufit care are mişcare de înaintare longitudinală sau transversală. Există şi strunguri la care cufitul se roteşte. ~ automat (Tehn.): Strung-re- volver la care schimbarea succesivă a cufitelor se face în mod automat, la terminarea operafiunii fiecărui cujit. ~ cu vârfuri (Tehn.): Strung la care fixarea piesei de prelucrat se face între două- vârfuri de ghidaj, care intră în nişte găuri ce se află în capetele axei piesei de prelucrat. ~ - revolver (Tehn.): Strung cu mai multe cufite fixate într'un su- port rotativ sau deplasabil pe o sanie şi care aefionează succesiv. STUC (Consfr.): Mortar de ipsos, amestecat cu praf de marmoră şi cleiu, care poate fi lustruit; prin uscare capătă puritatea şi aspectul acesteia. STUDIO (Arh.): încăpere amenajată special pentru emisiunile radiofonice, sau penfru montarea diferitelor scene ale unui film cinematografic. SUBATOMIC (F/z.); Termen aplicat particulelor mai mici decât atomul, sau care formează o parte a acestuia. ŞUBĂR (Tehn.): Ventil cu pană, SUBARBORET (Si/v.): Arbuştii care cresc într'un arboret. ŞUBLER (Tehn.): Instrument de măsură a lungimilor mici, cu apro-ximafie de 0,1 mm, sau Uneori; de. 0,05 mm sau de 0,02 mm. Se compune dintr'o riglă gradată, care la un capăt are un braf fix perpendicular pe ea şi pe care poate aluneca o piesa care poartă un al doilea braf, paralel cu primul şi care are un indicator care se deplasează în fafa scării gradate. Diviziunea de pe această scară, în dreptul căreia se află indicatorul, reprezintă valoarea lungimii măsurate. SUBLIMARE (Ch/m.); Trecerea unui corp din stare solidă direct în stare gazoasă, fără a trece prin starea lichidă. SUBLIMAT (Chim.):' Corp solid „obfinut prin condensarea''directă a vaporilor unui solid trecut în stare de vapori fără a mai trece prin starea lichidă. SUBLIMAT ŞULEAM SUBLIMAT coroziv (Chim.): HgCl2. Clorură mercurică-E o sare alba cristalizată, solubilă, foarte otrăvitoare, folosită penfru distrugerea microbilor. SUBMULTIPLU (Maf,): Mărime care se cuprinde de un număr înr treg de ori într'o mărime de aceeaşi natură. SUBRĂC1RE (Fiz.): Fenomenul de rămânere în stare lichidă a unor substanfe aflate sub temperatura de solidificare. Un lichid subrăcit se solidifică dacă este agitat sau dacă în el se introduce un mic cristal al sub~stanjei respective. .(= Suprafu-ziune, Suprarăcire, Suprafopire). SUBSOL (Consfr.): Cat cu podeaua sub nivelul solului.- SUBSTITUŢIE. V. Produs.de substituţie. SUBZIDIRE (Consfr.): Operafiunea de executare a unei zidării noi sub o zidărie veche, în scopul-de a o consolida. SUCCESIUNE (Gen.): Şir de fapte sau de lucruri care vin 'unele după altele fără întrerupere, în timp sau în spafiu. SUD (Asfr.): Punct cardinal îndreptat în direcfia unde se află Soarele la amiază. . ^ ' SUDARE (Me//.): Operafiunea de ^îmbinare Ta cald a două piese metalice, cu.. Siau fără ajutorul . unui metal de adaus, astfel -încât în locul îmbinării piesele să formeze corp comun. . ^SUDURĂ (Mef/.); 1. Locul îmbinării: a două sau a-mai multor piese, prin sudare. — 2. Rezultatul operaţiunii de sudare. • ~ cu gaie (Metl.): Sudură executată cu ajutorul căldurii date de o flacără în care se arde un gaz combustibil şi oxigen. ~ electrică (Mef/.): Sudură ,‘exe-:. : cutată cu ajutorul căldurii produse de un curent electric. Metodă tehnologică de mare importanfă, creata ... de tehnicienii ruşi N; N. Bernardsdn şi N. G. Slavinov. ‘ , < ~ oxi-acefilenică (Mefl.): Sudură ’ executată cu ajutorul căldbrii dale de o flacără a unui .suflaiu, în care, sefarde acefilenă şi oxigen. ~ oxi-hidtică (Mefl.): Sudură executată cu. ajutorul căldurii obfi-nute prin arderea unui amestec de o;flgen şi hidrogen într'o flacără data de un suflaiu. plin forjare (Mefl.)/ Sudură obfinută prin încălzirea pieselor de sudat într'un cuptor de forjă prin presarea sau baterea lor cu ciocanul. SUFLAIU (Mefl ): Aparaf care realizează amestecul unui gaz combustibil cu. oxigen, în proporfia dorită, şi . apoi permite arderea amestecului, care iese sub presiune, înfr'o flacără. E folosit la sudarea cu gaze'sau la tăierea metalelor. SUFLANŢĂ (Tehn.): Maşină de pompat volume mari de aer sau alt gaz, la presiuni mijlocii. SUFLURĂ (Mefl.): Golul rămas în masa' unei piese turnate, din cauza gazelor din metalul lichid. SUITOARE (Mine): Lucrarea minieră, destinată transportului sau aerajului, executată de jos în sus, ŞULEAN (Mine): Ciocan minier, curbat, de mână. SULF SUNET SULF (Chim.): Element; gr. at. 32,06; nr. at. 16. E un metaloid, existent in mai multe forme /alotropice. Forma stabilă este în condifii obişnuite, sulful rombic, substanfă cristalizată, sfărâmicioasă, de coloare galbenă deschisă, cu p. t. 113°C şi p. fv 444°C. Arde cu o flacără albastră, dând bioxid de sulf, S02. Se găseşte în stare pură în multe regiuni ^vulcanice şi sub formă de sulfuri ale diferitelor metale. E'fo-losit la fabricarea acidului sulfuric, la vulcanizarea cauciucului, în fabricarea de coloranfi, şi în Medicină. (=Pucioasă). SULFAM1DE (Chim.): Grup de substanfe organice, care distrug unii microbi. Sunf folosite mult în Medicină. SULFAT (Chim.): Sarea acidului sulfuric. Acidul sulfuric fiind un acid bibazic, dă două serii de sulfafi: sulfafi neutri şi sulfafi acizi sau bi-sulfafi. ~ de amoniu (Chim.): (NH4)2S04. E o sare albă, solubilă în apă, cristalizată,, obfinută ca produs secundar la fabricarea gazului;de iluminat şi folosită ca îngrăşământ. ~ decupru(Chirn.):'CuS04-5H20.' Sare cristalizată, albastră, solubilă în apă, folosită penfru combaterea paraziţilor plantelor. (=Piatră vâhătă). ~ de magneziu. V. Sare amară. ~ de sodiu (Chim.): ^ Na2S04-10H20. ^ Sare albă, solubilă în apăr cristalizată, folosită în farmacie. ( = Sarea lui Glauber). ~ feros (Chim.): FeS04-7H20. Sare cristalizată, solubilă în apă, de coloare verde deschisă; folosită în fabricarea cernelii. ( = Calaican). ' SULFIT (Chim.): Sare a acidului sulfuros (H2S03), obfinută prin aefiunea bioxidului de sulf asupra metalelor, oxizilor şi hidroxizilor metalici. Acidul sulfuros fiind un acid bibazic dă două serii de sulfafi: sulfafi acizi sau bisulfifi. SULFURA (Ch:m.);Sare a acidului sulfhidric (H2S, hidrogenul sulfurat) obfinută fie prin aefiunea Iui asupra hidroxizilor metalici, fie prin combinarea directă a sulfului cu metalele. _ ~ de calciu (Chim.): CaS. Sulfura care devine fosforescentă după ce a fost expusă la lumină, folosită în desene luminoase.' ~ de carbon (Chim.): CS2. Lichid incolor, inflamabil, cu p. f. 46°, cu un indice de refracţie mare. Are un miros foarte urât; dacă nu este perfect pur. E folosit ca disolvant şi ca otravă peritru insecte. SUMĂ (Maf.): Rezultatul adunării mai multor cantităţi de acelaşi fel. Suma algebrică este totalul unui număr de cantităţi de acelaşi fel, ţinând seamă de semn. Astfel, suma algebrică a lui 3, —5 şi .—2, este — 4. SUNET (Fiz.): Sensafie înregistrata de către ureche,' cauzată de o sursă vibratorie şi transmisă sub forma unei mişcări ondulatorii printr'un mediu maferial. Urechea omenească nu poate percepe sub formă de sunet decât vibraţiile-a căror frecventă esfe cuprinsă între 30 şi cca 20000 pe secundă. Vitesa sunetului în aer? la 0°, este de 332m/sec, SUPAPA 423 SUPRASTRUCTURĂ Vifesa sunetului nu depinde de presiune şi esfe proporţională cu rădăcina pătrată a temperaturii absolute. In apă, vifesa sunetului este de 1240 m/sec. SUPAPĂ (Tehn.): Piesă montată în dreptul unui orificiu, având rolul de a-l obtura sau de a lăsa liberă trecerea prin el. Acţionează.dirijat sau automat. . SUPERFICIAL (Fiz., Chim.): Calitate a unui fenomen fizic sau a unei reacţii chimice de a se produceja suprafaţa unei faze. SUPERFOSFAT (Chim.): Amestec de fosfat neutru de calciu şi fosfat diacid de calciu, obţinut prin tratarea sgurii bazice dela cuptoarele înalfe cu acid sulfuric diluat, folosit ca îngrăşământ în: agricultură. ŞUPLER. V. Şubler. SUPORT (Tehn.); Piesă care serveşte la susţinerea (sprijinirea) unui obiect. SUPRACONDUCTIVITATE (El.): Stare de foarfe mică rezistentă electrică, datorită unei temperaturi foarte joase apropiate de zero absolut. SUPRACURENT (Elt.): Curent su-~ perior celui nominal, care constifue un pericol penfru circuitele electrice prin care frece, din cauza încălzirii. SUPRAFAŢĂ (Maf.-): 1. Partea exterioară a unui corp. — 2. Aria unui domeniu închis, SUPRAFAŢARE (Drum.): Operaţiunea de netezire şi finisare a unei îmbrăcăminti rufiere. SUPRAlNĂLŢARE în curbă (Drum.): Transformarea bombamen-tului unei şosele, la curbe, ; într'o înclinare unică spre inferiorul curbei, în scopul de aanula derapajul produs de forja centrifugă ce acţionează-asupra vehiculelor cu vifesa mare. (Acelaşi lucru şi pentru o cale ferată). ~ SUPRAÎNCĂLZIRE (Fiz., Chim.): încălzirea unui lichid la o temperatură mai mare decât temperatura sa de fierbere. SUPRAÎNCĂLZITOR (Mş.): Parte a căldării, în care aburul produs e încălzit Ia o temperatură mai înalta decât cea de satura(ie. - SUPRALĂRGIRE în curbă (Drum.); Lărgirea căii în curbă, pentru a permite înscrierea în curbă a vehiculelor lungi. SUPRALUMINĂ (Consfr.): Parte dintr'o fereastră, sau dintr'o uşă, situată deasupra cercevelelor sau a canaturilor mobile şi separată de acestea prinfr'o piesă fixă orizontală; e închisă prinfr'o cercevea fixă. Are ca scop să mărească suprafaţa de geamuri, pentru a permite intrarea luminii. SUPRARĂCIRE. V. Subrăcire. SUPRASARCINĂ (Tehn.): 1. Su-' plementul de sarcină fa{ă de sarcina normală. — 2. Sarcină superioară celei normale şi care constifue un pericol penfru sistemul tehnic în care se stabileşte. SUPRASATURARE (Fiz., Chim.): Stare în care concentraţia substanţei disolvate la o anumită temperatură este mai mare decât cea corespunzătoare safuratiei.. SUPRASTRUCTURĂ (Fi/os.): Conştiinţa j_socială, cu diversele ei •SUPRASTRUCTURĂ; 424 TABLĂ forme (ştiinfa, filosofie, arfă, etc.) şi•.institufiile (politice, juridice) ale: unei epoci. Se numeşte suprastructură pentrucă ea se bazează şi este determinată, în ultimă instanjă, de structura economică a societăfii. SUPRASTRUCTURĂ (Consfr ). Totalitatea elementelor unei construcfii, care formează partea utilă a acesteia, adică foloseşte direct scopul pentru care a fost executată construcfia. Ex.: lucrările şi instalabile care se găsesc ' deasupra platformei unei căi (la o cale ferată traversele, şinele, semnalele, etc.). SUPRATENSIUNE. (Ef/.); Tensiune superioară celei normale şi. care -consfitue un pericol penfru circuitele electrice. SUPRATOPIRE. V. Subrăcire. ' ŞURĂ (Consfr ): Clădire ţărănească în care se adăpostesc vitele şi unele unelte. SURSĂ. V. izvor. ~ de lumină (Fiz,): Punct sau corp care emite lumină. (— Izvor de lumină). / ■ ' . TĂBĂCIRE (Chim.): Proces chimic de transformare a pieilor crude în piele tăbăcită, adică în piele care nu. mai poate fi descompusă de bacterii; se realizează prin aefiunea unor substanfe ca taninul, sărurile de crom sau ! alte materiale ta-nante. TABLĂ (Mef/.): Foaie metalică, ŞURUB (Tehn.): Piesă filetată, folosită pentru asamblarea a două piese prin înşurubare. . ~ înfinzător (Tehn.): Dispozitiv cu ajutorul căruia se reglează tensiunea dintr'un cablu pe care e fixat. - ~ -mamă (Tehn.): Ax filetat care dă avansul longitudinal al săniei port-unealta,. Ia strung. SUSCEPTIBILITATE magnefică (Fiz.): Raportul dinfre intensitatea de magnetizare a unei substanfe şi intensitatea câmpului magnetic căreia îi este supusă. SUSTENTAŢIE (Tehn.): .Forfa verticală care împinge în sus un aero-vehicul. SUSPENSIE (Chim.): Sistem format din particule solide foarfe mici, distribuite într'un lichid. SUSŢINERE. V. Armare. ŞUT (M/ne): Schimbul de.. lucru' într'o mină. SUVEICĂ (Ind. text.): Unealtă folosită la războaiele de fesut, penfru a introduce firul de bătătură p'rin firele de urzeală. ~ de grosimi diferite, obfinută prin laminare la cald sau la rece. ~ albă (Metl.): Tablă subfire de ofel, acoperită cu un strat fin'de cositor, care o protejează contra * coroziunii prin agenfi externi. ~ galvanizafă. (Mef/.): Tablă de ofel acoperită cu un strat protector de zinc, prin depunere electrolitică TABLĂ 425 .TĂCIUNE; sau prin imersiune într'o' baie de zinc topit. ( = Tablă zincată), .TABLĂ neagră (Mefl.): Tablă de ofel obfinută prin laminare; este fără strat de protecfie .superficial. ~ ondulată (Mefl.): Tablă neagră sau galvanizată, cu profilul ondulat .obfinut cu. ajutorul laminoarelor speciale. E folosită Ia acoperişuri şi la-barăci metalice. 'v striată (Mef/.): Tablă de ofel, neagră, folosită la acoperirea canalelor în podea, având pe una din fefe sfriuri formând romburi alăturate, astfel că împiedică alunecarea; perspanelor care umblă pe ele. , ~ zincată. V. Tablă galvanizată. TĂBLIE (Consfr.): Element-.de tâmplărie (de uşă, mobilă, etc.), constând din plăci plane sau profilate, încadrate în rame sau în frizuri. TĂBLIER (Constr.): Totalitatea grinzilor care susţin direct calea pe un pod metalic (longeroanele, an-fretoazele şi antrefoazele secundare). 1 TABLOU (E/f.): Placă de material izolant, de obiceiu de marmoră) pe care sunt montate, borne electrice, siguranţe, întrerupătoare, instrumente de măsură,, etc. Se. foloseşte în centralele electrice, în locurile de distribufie a curentului electric şi pentru cofnandâ şi.profecfia circuitelor electrice. . ~ telefonic comutator (Elf.) : Tablou la care ajung liniile organelor de legăfură telefonică. TABLOUL periodic al lui Mende-leev (Chim.): Tablou al elementelor chimice, dispuse-'în ordinea numerelor atomice crescătoare, creat t de marele savant rus Mendeleev. In aceaştă ordine, elementele cate au proprietăfi asemănătoare sunt' dispuse la intervale regulate şi formează grupuri de.elemente înrudite între ele. După poziţia'pe care o. ocupa un element în tabloul periodic, pot fi prevăzute cu suficienta exactitate, proprietăţile, lui. TACHET (Aufo): Cilindru metalic scurt, interpus între camă şi coada' supapei sau între camă: şi sistemul, de pârghii care mişcai supapa- din: disfribufia unui motor cu ardere internă, pentru a împiedica uzura, tijei supapei. TACHIGRÂF (Tehn.): 'Instrument folosit penfru înregistrarea vitesei unei piese care se roteşte. , TACHIMETRIE (Topogr.): Măsurătoare indirectă a distantelor şi a-diferenfelor de nivel dintre puncte-de pe teren, făcută cu ajutorul tachimefrului. TACHIMETRU 1. (Topogr.) : Instrument topografic cu ajutorul căruia se poate determina direcfia dreptei; care uneşte două puncte de pe teren, înclinarea ei fafă de orizontală şi distanfa dintre, cele două puncte,. — 2. (Gen.): Instrument cu ajutorul; căruia"se măsoară turafia (număruL de învârfifuri în unitatea de timp) unei maşini. r TĂCIUNE (Agr,): Boală a cerea--lelor produsă de anumite ciuperci. La cerealele bolnave de tăciune sburăfor, spicul este în întregime-distrus, iar la cele'bolnave de .tăciune îmbrăcat, el îşi mai păstrează.-forma. ŢAGLĂ 426 TAMPON ŢAGLĂ (Mefl,): Semifabricat de ofel cu secfiune pătrata, cu latura între 60 şi 120 mm şi cu muchia rotunjită, folosit pentru laminare în bare sau pentru forjare de piese. TAIERE autogenă (Metl.): Tăierea unei piese metalice cu ajutorul suflâiului de sudură oxiacetilenică, înzestrat cu un bec de tăiere. ~ cu arcul electric (Mefl.); Tăierea unei piese metalice, prin topire-locală cu ajutorul căldurii produse de arcul' eleitfric. ~ a şlifuIuirV. Havare. TĂIETURĂ (Mine): Făgaş vertical sau diagonal fafă de strat, obfinut prin-havare. TĂIŞ (Tehn.): Muchia tăietoare a unei unelte care lucrează prin despicare sau prin aşchiere (daltă, cufif, cufif de strung). : ~ principal (Tehn.): Muchia tăietoare a unui cufif pentru maşină unealtă din direcfia avansului transversal al cufitului. Poate fi rectiliniu sau curbiliniu. ~ secundar (Tehn.): Muchia tăietoare a unui cufif. pentru maşină -unealtă, care intersectează ■ tăişul principal şi este înclinat fafă de acesta. Cuţitele de formă şi de finisaj nu au, de obiceiu, tăiş secundar. TALC (Chim.): 3MgO■ 4Si02H20. _ Silicat hidrat de magneziu. TALER (Ind. chim.): Parte din construcfia. unei coloane de rectificare, alcătuit dintr'o placă orizontală, cu gâturi cilindrice, acoperite de clopote şi cu un prea-plin. Are rolul de a aduce în contact cât mai bun vaporii care provin dela lichidul ce trebue distilat şi lichidul condensat reintrodus în coloană (reflux). TALIU (Chim.): TI. Element; gr. at. 204,39; nr. at. 81. Este un metal rar, asemănător cu plumbul, având importanţă practică mica. TALON (Tehn.) : Parte îngroşată şi întărită a anvelopei; care serveşte la fixarea ei în janta rofii de autovehicul TALPĂ (Consfr.): Denumiregene-rală penfru piesele (de lemn sau metalice) care se reazemă pe pământ sau pe altă piesă şi îşi transmit eforturi. TALUZ (Consfr.);Fafa înclinată a unei săpături sau a unei umpluturi de pământ. TALVEG (Topogr.): Linia care uneşte punctele de cea mai mare adâncime a unei văi. TAMBUR (Tehn.): Piesă metalică, de formă cilindrică, de obiceiu goală înăuntru şi cu suprafafă cilindrică interioară sau exterioară prelucrată. . ~" de frână (Tehn.); Piesă metalică cilindrică, solidară cu o roată sau cu o axă, pe care acţionează pentru frânare. saboţi (la interior sau Ia exTerior) sau o bandă de frână (la exterior). TĂMPLĂR1E (Consfr.); Meşteşugul prelucrării lemnului pentru mobile, construcfii, etc TAMPON .(Tehn;): Piesă a aparatului de ciocnire al vehiculelor de cale ferată, compusă 'dintr’un disc circular cu coadă cilindrică, asamblat în cutia tamponului prin-fr'un resort. La un vehicul, un fam- TA NA NT 427 ŢEAVA pon are fafa plană, iar celălalt tampon fafa sferică. TANANT(Ind. chim.): Substanfă care se poate folosi penfru tăbăcire. TANC petrolier (Nav. m.): Navă folosită ^pentru.transportul produselor petroliere. TANGAJ (Nav. m.): Mişcare de oscilafie a unei nave în jurul unei axe, transversale. TANGENTĂ (Mat.): Linie dreaptă care atinge o linie curbă într'un singur punct. Tangenta la un cerc în orice punct al său formează unghiuri drepte cu raza care frece prin acel punct." ~ a unui unghiu. V. Linie trigonometrică. . TANINI (Chim.): Clasă de sub-sfanfe organice, de origine vegetală, dintre.care cel mai cunoscut este acidul tanic. Sunt folosifi pentru tăbăcirea pieilor. ' TANTAL (Chim.): Ta, Element; gr. at. 180,88; 'nr. at. 73. Esfe un metal rar, ductil, de coloare ..albă-cenuşie, care are p. t. 2850°. Se găseşte, împreună cu niobiul, în câteva minerale, rare. Se extrage prin reducerea oxidului său cu ajutorul cărbunelui, în cuptoare electrice. Este folosit pentru fabricarea filamentelor penfru becuri şi în unele aliaje, TAPET- (C.onstr.): Foi de hârtie, de carton sau de ~pânză, folosite penfru decforarea peresfilor. TAPINĂ (Tehn.) Unealtă de ofel cu un vârf ascufif, fixata la capătul unei cozi de lemn; cu ea se manevrează buştenii. (= Sapină). TÂRNĂCOP (Tehn.): Unealtă de ofel, care se fixează într'o- coadă de lemn, cu un capăt cu vârf ascuţit şi cu celălalt cu pană ascufită, perpendiculara pe coadă. ~ ~ de burat (Tehn.): Unealfă de ofel, care se fixează într'o coadă de lemn, cu un capăt ascufit ştaiful lăfit, folosită la îndesarea bucăţilor de piatră sub traversele de cale ferată. TARTRAT (Cfrim.): Sare a acidului tartric. Urni tartrafi sunt folosifi în medicină ca purgative. TASARE î. (Constr.). Cufundarea (lăsarea) unei porfiuni de teren sub acfiunea unor greutăfi care se sprijină pe el. — 2. (Gen.): Indesarea unui material oarecare, afânat. . TAUTOMERIE (Chim.): Exisfenfa . unei substanfe ca amestec în echilibru cu două forme care se pot transforma una în. alta, determinate cel. mai adesea de mobilitatea unui atom de hidrogen din molecula lor. Subsfânfele tautomere dau două feluri de derivafi. TAVAN (Consfr.): Partea supe- rioară a unei încăperi într'o clădire; tavanul poate fi pjan, boltit, împăr-fit în casete, efc. ‘ . ŢEAVĂ (Tehn.): Conductă metalică "rigidă formafă: dinfr'un cilindru gol înăuntru, "cu lungime mare în raport cu diametrul. E folosită la transportul corpurilor lichide sau gazoasie' sau al corpurilor solide în granule sau în pulbere. Mai este folosită şi în construcfii sau ca piesă de maşini pentru a obfine piese uşoare. ' ŢEA VĂ 428 TELEGRAF ŢEAVĂ cu nervuri (Tehn ): Ţeava cu nervuri exterioare transversale, care îi măresc suprafafa de încălzire. ~ de admisie (Tehn.): Conductă prin care agentul motor (amestec carburant, abur, etc.) este condus la orificiul de admisie în cilindrul unui motor. ~ de eşapament (Tehn.): Conductă; prin care gazele de ardere j ies în atmosferă, prin toba de eşapament a unui motor cu ardere internă. ~ de evacuare (Tehn.); Conducta dintre colectorul de evacuare şi toba de eşapament, prin care frec gazele de ardere dintre cilindrii unui motor cu ardere internă. de flacără (Tehn.): Tub metalic de diametru mare, din interiorul anumitor căldări de abur, în care este aşezat focarul, sau care conduce gazele de ardere. Poate fi netedă sau ondulată. de foc. V. Jeavă de fum; de fum( Tehn.): *Jeava montată între cele două plăci tubulare ale căldărilor; ignitubulare (de ex. de locomotivă~sau de locomobilă), prin care trec gazele de. ardere fierbinfi, dela focar la camera de fum. ~ fierbăfoare (Tehn.): Element de construcfie al căldărilor de abur, constituit dintr'o feavă prin care circulă apă, care este încălzită de gazele de ardere din; exterior. ~ sudată (Tehn.):' Ţeava fabricată prin sudarea longitudinală sau în spirală a unei fâşii de tablă, curbată potrivit. ~ trasă (Tehn.): Ţeava fără su-, dare, fabricată prin laminare .sau prin tragere. TECALEMIT (Tehn.): Pompă de mână pentru unsori consistente, înzestrată cu o conductă al cărei capăt se fixează la gresor; serveşte la ungerea autovehiculelor^ TEINĂ. V. Cafeina. TELECOMUNICAŢII (Gen.) ■Transmiterea la distanfă a ştirilor, folosind mijloace fizice: prin fire conducătoare de electricitate sau fără fir. Cuprinde: telefonia, telegrafia, televiziunea, etc. TELEFON (El.): Grup de aparate electrice legate printr'un cablu electric, cu ajutorul cărora , se poate vorbi la distanfă. Constă în esenfă dintr'un transmifător şi un receptor, legate printr'un conductor electric. Transmifătorul are ca parte principală un microfon, cu ajutorul căruia se formează în circuit oscilafii elec- ■ trice, care variază după felul sunetelor primite de către microfon. In receptor, aceste oscilafii străbat o pereche de bobine înfăşurate în jurul unor bare de fier moale, legate de polii unui magnet; o diafragmă de fier este atrasă de bobine şi vibrează producând sunete asemănătoare celor primite de microfon. , ■ TELEFONIE (EH.): Transmiterea la distanfă a sunetelor, cu ajutorul telefonului. 1 TELEGRAF (Elf.): Sist'em de comunicare la distanfă, cu ajutorul oscilaţiilor electrice transmise prin fire, de căfre operatori care folosesc semnale codificate. Prin apăsarea TELEGRAFIE 429 TELOR unei clape la postul transmifător, se închide un circuit electric şi curentul străbate firul conductor (cablu) până la postul receptor; punctele şi liniile a fabetului Morse se formează variind timpul cât frece curentul. La posiul receptor, oscilaţiile electrice slabe pun în funcţiune un releu, care închide un circuit local, prin care frece un curent mai puternic. Acest curen£ acţionează o sonerie, sau un receptor telefonic, sau provocă înregistrarea automată a punctelor şi a liniilor. Primul telegraf a fost conceput şi construit de inventatorul rus Pavel Lvovici Şiling. TELEGRAFIE (Elf.): Transmiterea la distantă a ştirilor şi înregistrarea tor, cu ajutorul telegrafului. ~ cuadrupfex (Elf.): Sistem de telegrafie în câre, pe aceeaşi linie, se pot face în acelaşi moment două transmisiuni într'un sens şi două în celălalt sens. ~ diplex (Elf.): Sistem de telegrafie în care, pe aceeaşi linie, se pot face în acelaşi moment două transmisiuni în acelaşi sens. ~ duplex (Eit.): Sistem de -telegrafie în care, pe aceeaşi linie, se poate face în acelaşi moment câte o transmisiune în fiecare sens. ~ fără fir V. Radiotelegrafie. ~ multiplă (Elf.): Sistem de telegrafie în care, pe aceeaşi linie, se pot face în acelaşi moment mai multe transmisiuni. TELEMETRU (Fiz.): Instrument pentru măsurarea distanfei dinfre locul observejiei şi un punct îndepărtat sau inaccesibil, bazat pe mă- surarea unghiurilor pe care le fac cu axa aparatului direcjiile care unesc exfremifăfile lui cu punctula cărui distanfa urmează să fie măsurată. Uneori, instrumentul este calibrat pentru a permite citirea directă a distantei. '' TELEOBIECTIV (Foto): Obiectiv fotografic folosit în fotografierea obiectelor situate la depărtări mari. TELESCOP (Fiz.): Aparat optic folosit pentru obfinerea de imagini mărite ale unor obiecte depărtate.' In telescopul cu refrac|ie, numit de obicei lunetă .astronomică, obiectivul este o lentilă convexă mare, care produce o imagine reală, mică şi clară; cu ajutorul ocularului,\care. este, de asemenea, o. lentilă convexă, această imagine este mărită. In telescopul cu reflecfie (telescopul propriu zis), se foloseşte în locul lenfilei-obiectiv, o oglindă concavă mare, care produce imaginea reală, care este apoi mărită de către ocular. Telescopul nu poate fi folosit pentru privirea obiectelor situate pe Pământ» întru cât imaginile pe care le formează sunt răsturnate. TELEVIZIUNE ,(E/.): Transa iterea de imagini mobile, cu ajutorul undelor electromagnetice radiof jnice. La baza tehniiei televiziunii se află folosirea, fotoefectului anterior, descoperit de fizicianul rus A. G. Sto-lefov şi tubul electronic de iradiate, inventat de alt savant rus profesorul B. L. Rozing. TELUR (Chim.): Ie. Element; gr. af. 127,61; nr. at. 52. E un metaloid solid, de coloare albă-argin- TELURURĂ 430 TENDOR fie, cu proprietăţi asemănătoare cu acelea ale sulfului şi de importantă practică mică. TELURURĂ (Chim.): Compus al unui metal cu felurul. TEMPERATURĂ (Fiz.): Mărime caracteristică a stării termice a unui corp, Dacă două corpuri sunt puse în contact şi căldura străbate din spre cel dintâi spre cel de al doilea, cel dintâi are o temperatură mai ridicată decât cel de al doilea. Se exprimă în grade centigrade, grade Fahrenheit, Reaumur sau absolute. (V. Scara Celsius, ~ Reaumur, ~ Fahrenheit; Temperatură absolută; Termometru), ~ absolută (Fiz,): Temperatură măsurată pe scara absolută (Kelvin). Drept zero al scării absolute se ia temperatura (—273,13°C), la care moleculele unui gaz perfect nu mai posedă nicio energie cinetică. Mărimea unui grad absolut fiind egală cu aceea a unui grad centigrad (Celsius), se transformă gradele Cel-. sius în grade absolute, adunându-|e cu 273°,13 (în practică 273°). Ex.: 15°C = 15 + 273 = 288 grade absolute, ~ critică a unui gaz (Fiz.): Temperatura peste care acel gaz nu poate fi lichefiat numai prin presiune. - ~ de fierbere (Fiz.): Temperatura la care fierbe o substanfă. Valoarea ei depinde de presiunea exterioară. Se numeşte temperatură normală de fierbere temperatura la care substanfa fierbe sub presiunea de 760 mm de mercur, (= Punct de fierbere). ~ de tăiere (Tehn.): Temperatura cufitului de strung» rezultată din încălzirea lui prin aşchierea materialului prelucrat. ~ de topire (Fiz.): Temperatura la care o substanfă trece din stare solidă în stare lichidă. Aceasta temperatură depinde de presiunea exercitată asupra substanţei. Se numeşte de obiceiu, temperatura de topire, temperatura la care substanfa se topeşte sub presiunea de 760 mm coloană de mercur. ( = Punct de topire). .'v. de transifie (Fiz.): Temperatura la care o substanfă polimorfă (v. Polimorfie) trece dintr'o formă în alta. La această temperatura, ambele forme pot coexista. ( = Punct de transifie). TEMPERATURĂ ţi presiune stan* dard (Fiz.): Temperatura şi presiunea normală a unui gaz. Stare normală. TEMPORAR (Gen.): Care durează pufin timp; provizoriu. TENCUiRE (Constr.): Aplicare de mortar (var, ciment sau ipsos cu nisip) pe ziduri şi tavane, TENACITATE (Fiz.): Proprietatea unui corp de a rezista la rupere sub acfiunea uneii forfe de tracfiune, TENDER (C. /.); Vehicul cuplat cu locomotiva, prin aparatul de în-hămare, în care se transportă combustibilul şi apa necesară locomotivei. TENDOR cu ţurub (Tehn.): Dispozitiv constituit din două tije filetate în sens invers şi o piesă for-, mată din piulifele respective asamblate între ele, astfel încât prin ro- TENSIUNE TENTĂ firea acestor piese să se poată întinde sau slăbi o sârmă, un cablu, etc. TENSIUNE (Rez. mat.): Forfa care se transmite prin unitatea actuală de arie a '-secţiunii-unui corp, dintr'o parte în cealaltă parte a secţiunii. Tensiunea are, în general, componenfă normală pe secfiunea prin care se transmite, numită tensiune normală şi o componentă tangentă la secţiune, numită tensiune tangenţială, tensiune de tăiere sau tensiune de forfecare. Tensiunea normală poate tinde să întindă corpul şi se numeşte, în acest caz, tensiune de tracfiune sau tensiune de întindere sau poate tinde să comprime corpul; în acest caz se numeşte tensiune de compresiune. ~ anodică a unei poliode (Elf.): Tensiunea electrică dintre anodul şi un punct anumit al caţodului unei poliode. ( — Tensiune de placă a unei poliode). confraelecfromofoare (Elt.): Tensiunea electromotoare indusă în indusul unui motor electric sau stabilită într'un receptor electric (de ex. într'un acumulator care se încarcă). ~ de grilă a unei poliode (El,): Tensiunea electrică dintre grilă şi un punct anumit al caţodului unei poliode. ~ de vapori (F/z.): Presiunea vaporilor produşi de un lichid într'un spafiu închis. Valoarea ei creşte, când temperatura lichidului creşte. ~ disruptivă ; (E/h): Tensiunea electrică cea mai , mică între două .puncte, sub care se produce o des- cărcare electrică prin dielectricul. confinut între cele două puncte. 'T electrică (E/.): Produsul dinfre intensitatea câmpului electric şi o anumită lungime pe care esfe întins câmpul, măsurată în direcţia -câmpului. Se măsoară în volfi. ~ electromotoare (E/f.): Tensiunea. electrică de-a-lungul unei linii închise sau o mărime care poate stabili un curent electric, în acelaşi fel ca şi tensiunea electrică din lungul unei curbe închise. ~ la borne (Elf.): Diferenfa de potenfial între bornele unui generator electric. ~ magnefomotoare (Magnf.): Produsul intensităfii câmpului mag-netic cu lungimea unui circuit, măsurată în direcfia câmpului. Se măsoară în gilberfi. ~ superficială.(Fiz.): Forfele mo. leculare tind să micşoreze supra-fafa de contact la limita între două. lichide sau între lichide şi corpuri solide. O consecinfă a acestei acţiuni este, de ex, forma sferică a picăturilor care cad liber. Acest fenomen este datorit atracfiei dintre moleculele lichidului, moleculele dela suprafafă fiind atrase către interiorul lichidului. Tensiunea superficială este măsurată prin for,a în dine, exercitată de-a-lungul unui centimetru lungime pe suprafa}a lichidului. . TENTĂ (Tehn.): 1. Nuanţă a unei colori.—2. Amestec, în proporfii convenabile, între o coloare şi apă sau între tuş şi apă, având scopul de a reda nuanţa dorită într'o. colo-, TEODOLIT TE.ORIA rafie, pentru a reprezenta astfel variafiile de iluminare ale unei piese.. TEODOLIT (Fiz.): Instrument pentru măsurarea unghiurilor, folosit în Topografie. Este alcătuit dintr'o lunetă mobilă pe uri cadran împărţit în grade. TEOREMĂ (Maf.); Enunţarea unui adevăr matematic care poate fi demonstrat logic pe bază de fapte cunoscute. TEOREMA lui Pitagora (Maf.): Intr'un triunghiu dreptunghi, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor. ~ reciprocă (Maf.); Pe baza unei teoreme date, se obfine o nouă teoremă, în care premiza devine concluzie, iar concluzia premisă. Astfel, reciproca teoremei: „corzile egale ale unui cerc se află la distante agale de centru", este: „corzile uriui cerc, aflate la distanje, egale de centru, sunt egale". Reciproca unei teoreme nu este totdeauna adevărată. TEORIA atomică (Fiz., Chim.): Teoria structurii materiei, conform căreia maieria este alcătuită din molecule, formate, . la rândul lor, din atomi. Primul care a enunţat-o în mod ştiinţific a fost savantul rus Lomonosov. (V. Materiei, constituţiei ~). ~ cinetică a gazelor (Fiz.): Teoria care explică comportarea gazelor, porn nd dela presupunerea că . ele sunt formate din molecule perfect elasiice, care se mişcă fără încetare în spafiu şi se ciocnesc între ele şi de perefii vasului care |e confine. Presiunea exercitată, de. un gaz asupra perefilor vasului se datoreşte ciocnirii moleculelor cu aceşti perefi. Energia cinetică a moleculelor creşte când temperatura gazului creşte.:, ~ corpuscuiară a luminii (F/z.); Teoria conform căreia lumina este alcătuită din particule'Iuminoase în mişcare. ■ ~ cuantelor (Fiz., Chim.): Teoria care explică fenomenele care au loc la scara moleculară şi atomica, cum şi’ relafiile 1 dintre materie şi radiafie, admiţând că energia nu variază continuu, ci prin cuante (cantităţi finite). .. ~ ionică (El. Chim.): Teoria care arată că moleculele substanţelor disolvate sunt disociate în ioni înr cărca{i cu electricitate. Când solufia este străbătută de un curent electric, ionii sunt atraşi de electrozii cu sarcină contrară. Descompunerea unei substanfe, prin acest mijloc, se numeşte electroliză. ~ materialistă marxistă (F//os.).* Concepfia care admite că: 1. lumea este materială; 2. materia este factorul prim şi gândirea factorul secund; 3. lumea esfe cognoscibilă, iar cunoştinfele noastre despre lume sunt autentice. Esfe singura concepfie ştiinţifică despre lume, deoarece oglindeşte în con-ştiinfa noastră în mod real des-voltarea naturii, societăfii şi gândirii omeneşti. • ~ moleculară (Fiz., Chim.): Teorie conform căreia materia este alcătuită din molecule. ' ~ ondulatoric a luminii (Fiz.): Teoria care presupune că lumina TEORIA 433 TfiRMOGRAF - esfe o formă de mişcare ondulatorie. (V. Unde electromagnetice). •TEORIA relativităţii (F/z:): Teorie formulată de,Einsfein, ducând la o. -enunfare a legilor fizice generale într'un mod care este identic pentru orice observator, în orice condici. Prima formulare a principiului relativităţii a fost: „Mişcarea abso-.. Iută-nu poate fi determinată expe-rimental".’ln teoria generală a relativităţii, cele trei dimensiuni âle spaţiului şi timpul sunfjegafe între ele - ca un spajiu cu patru dimensiuni,. . iar .gravitaţia este explicată nu ca o forfă, ci ca o consecinfă a naturii . spaţiului cu patru dimensiuni. * TERACOTĂ (Ind. cer.): Material ceramic obţinut prin arderea puternică, până la vitrificare parţială, a argilei care confine.o anumită pro--portie de feldspafi. .; TERASAMENTE (Consfr ): Lucrări de-pământ (săpături sau umpluturi) incluziv transportul. TERBIU (Chim.): Tb. Element; gr. ' at. 159,2; nr. at. 65.' TERMIC (F/z.): Privitor la căldură. TERMION (Fiz) : Ion emis .de | către un corp aflat la o temperatură înaltă. TERMIONICĂ. (Fiz.): Capitol al • Fizicei, care se ocupă cu emisiunea electronilor sau a ionilor de-căfre substanţele încălzite la temperaturi •înalte. TERMIT (Ch/m.) : Amestec con- j -istituit din praf de aluminiu şi oxidul unui metal, de ex. oxid deifier. '. Prin aprindere cu ajutorul unei sârme i de-magneziu, se; produce o reacţie . chimică, în cursul căreia aluminiul se combină cu oxigenul oxidului, formându-se , oxid de aluminiu şi punându-se în libertate metalul respectivi Reacfia. se produce cu des-yoltare de căldură, metalul redus fiind în stare topită. Acest amestec esfe folosit penfru sudura fierujui şi a ofel ului. ; ’r': TERMOCHIMIE (Chim. fiz.): Ramură a Chimiei fizice, având drept ,obiect studiul cantităfilor de căldUră absorbite sau desVoltate în cursul reacfiilor chimice. ’ TERMOCUPLU. V. Cuplu termoelectric.. . TERMODINAMICĂ (Fiz.): Ramură a Fizicei, care se ocupă cu studiul legilor generale cărora le sunt supuse fenomenele care implică transformarea căldurii în lucru mecanic. Primul principiu al Termodinamicei se enunfă astfel: Dacă un sistem sufere o transformare închisă, cantitatea de căldură şi lucrul mecanic schimbate în această transfoVmare, sunt proporfionale. Principiul al doilea se enunfă în felul următor: Un sistem care sufere o transformare închisă nu poate produce lucru mecanic decât dacă primeşte căldură dela un izvor cald şi cedează o parte din ea unui mediu mai rece. TERMOELECTRICITATE (Fiz.) : Electricitatea produsă, numai datorită căldurii. (V. . Cuplu termoelec--trie). _ .• ■ j TERMOGRAF (Fiz.): Aparat care înregistrează, sub forma unui grafic, variafiilede temperatură în cursul, unui interval de timp,. TERMOMETRU 434 TERMOS TERMOMETRU (Fiz.): Instrument cu care se determină temperatura unui corp. In sens restrâns, esfe un aparat care foloseşte în acest scop dilatarea unor substanje, în mod obişnuit a unor lichide: mercur, plină la —39°, alcool până la —120°, toluen până la —90°, etc. Lichidul este con{inut într'un rezervor continuat cu un tub îngust, gradat în grade, tub în care se ridică sau se coboară coloana de lichid când temperatura variază. ~ Beckmann (Fiz.): Termometru sensibil, folosit pentru măsurarea diferentelor sau a variafiilor mici de temperatură. ~ cu gaz (Fiz.): Termometru care foloseşte drept substanfă fermo-metrică un gaz şi în care se măsoară fie variafia volumului unei cantităţi date de gaz, menţinută la presiune constantă, fie variafia presiunii gazului menţinut la volum constant, când temperatura gazului variază. ~ de minim şi de maxim (F/z.): Termometru care înregistrează temperatura minimă şi maximă atinsă în cursul unui interval de fimp. ~ înregistrator (Fiz.): Termo- metru metalic, ale cărui indica}» sunt înregistrate pe o hârtie înfăşurată pe un cilindru care se rofeşfe uniform. Se ob{ine astfel graficul variajiei temperaturii în funcţie de timp. ~ medical (Fiz.): Termometru cu mercur, folosit pentru măsurarea temperaturii corpului omenesc; e gradat aslfel încât să cuprindă un anumit număr mic de grade peste şi sub temperatura obişnuită a corpului. Tubul fermomefrului esfe îngustat în apropierea rezervorului, astfel încât mercurul din fub se desparte de cel din rezervor în momentul când termometrul este îndepărtai de corp şi mercurul din rezervor începe să se contracte. Linia de mercur din tub rămâne astfel ner schimbata, indicând temperatura maximă atinsă, până în momentul când este din nou împinsă în rezervor, prin scuturare. ~ metalic (F/z.): Insfrumenf cu care se determina temperaturile, alcăfuif din două bare de metale diferite, sudate în lungime. Curbura aparatului variază când femperafura variază, din cauză că cele două mefale se dilată diferif. Dacă unul din capete este fix, variafia poziţiei celuilalt capăt se poate transmite unui indicator, care se deplasează în faja unei scări gradate. TERMOPILĂ (Fiz.): Grup de cupluri termoelectrice. (== Pilă termoelectrică). TERMOPLASTE (Ind. chim.): Mase plastice care au proprietatea de a se înmuia la căldură, proprietate folosită la prelucrarea lor. TERMOREGULATOR (F/z., Tehn.): Dispozitiv folosit pentru menţinerea temperaturii constante într'o incintă. TERMOS (F/z.): Vas special construit, cu perefi dubli, arginfafi, dintre care s'a scos aerul; e folosif pentru păstrarea unui lichid la fem-peratura constantă, prin reducerea schimbului de căldură dintre lichid şi mediul înconjurător. •TERMOSTAT 435 TIMOL j TERMOSTAT (Fiz.): Aparat penfru. menţinerea unei temperaturi constante, cu ajutorul unui dispozitiv care întrerupe încălzirea, în momentul când temperatura cerută a fost depăşită, şi restabileşte ■ automat- încălzirea, în momentul când temperatura a scăzut sub nivelul dorit. TERNAR (Gen;): Calitate a unui amestec sau a unui compus, alcătuit din trei elemente. Ex.: aliaj ternar, substanfă ternară (substanţă compusă din hidrogen, carbon şi oxigen); etc. TERPENE '(Chim.): Clasă de hidrocarburi -ciclice, care se găsesc în multe din uleiurile mirositoare ale plantelor. Sunt lichide incolore, în general cu miros^plăcjjf, cuprind pinenul (C10Hie, cel mai. important component al uleiului de ferpen-tină), limonenul (C10H]C, componentul principal din uleiurile de' lămâi şi portocale), etc. ..TERPENTINĂ (Chim.): Lichid exr tras prin distilarea răşinii conifere-^ lor, compus în ■ special din pinen, CJ0Hlc. (V. ‘Terpene). ( = Terebentină). ■- TETRA- (T ehn.) : Pref/x cu semni-j ficaţia. „patru" sau i(de patru ori". TETRACLORURĂ de carbon (Chim.): CCI,. Lichidgreu, incolor, cu miros dulceag, cu p. f. 76°, folosit în aparate de stins sau ca disoh vant neinflamabil. ' ^ 1 TETRAEDRU (Met,): Corp mărginit de patru'triunghiuri; e o piramidă cu baza triunghiulară', TETRAETIL de plumb (Ind. chim.): Substanţă folosită ca adaus în mici cantităţ:, penfru a mări proprietăţile . antidetonante ale benzinei.- TETRALINĂ (Chim.): Substanţă, lichidă obţinută prin hidrogenarea 'parţială a naftalinei. E' folosită ca solvent în unele industrii chimice. TETRODĂ (El.): Tub electronic, asemănător cu trioda (lampa cu trei electrozi), de care se deosebeşte prin prezenţa a două grile (în loc de una) între-filament şi placă. TEU (Tehn.): 1. Fiting în formă de T sau piesă fasonată în formă de T. Fitingul are cele trei intrări filetale. Piesa fasonată poate avea mufe sau flanşe. — 2. Instrument de desen, învformă de T, construit din lemn; . serveşte la trasarea liniilor paralele. . THERMIZOL (Consfr.): Masă de izolaţie: termică, confecţionată dintr'un mortar cu rumeguş. THERMOGLAS (Consfr.):Panouri de sticlă izolantă. • THORIU (Chim.): Th. Element; gr. at. 232,12; nr. at. 90. E un metal radioactiv,-de coloare cenuşie închisă, folosit la fabricarea - sitelor de lampă penfru gaz de iluminat. ŢIGLĂ (Consfr.): Material din pământ ars, în formă de placă dreptunghiulară, folosit ca element penfru învelitori. . . - TIMBRU. Calităţile sunetului. ■ ~ al căldării (Tehn.): Placă aple - cată pe o căldare de abur; pe ea este imprimată presiunea de regim a căldării, care nu trebue depăşită în-cursul exploatării: TIMOL (Chim.): Compus organic, aparţinând clasei fenolilor. Se prezintă în ■ cristale mari, albe, cu TIMONERIA '436 TIJA N p. f. 51 °..Se găseşte în uleiul de cimbru şi e folosit ca antiseptic slab. TIMONERIA frânei (Tehn.): Ansamblul de pârghii articulate, bare şi tije, care transmit la sabofii frânei forja de frânare produsă de'cilin-drul de frână sau de manivelă. TIMONERIE (Nav.): 1. Locul'de pe navă unde se păstrează obiectele necesare timonierului în serviciu. — 2. Locul de pe navă unde îşi face serviciul timonierul de cart. TIMONIER (Nav.): Marinar însărcinat cu serviciul de semnalizare, cu păstrarea şi înfrefinerea instrumentelor de navigajie (busole, o-chian, sonde, etc.) şi cu supravegherea executării la timp a schimburilor şi a ordinelor pe , navă-. TIMP (Filos.): Una din formele de existenfă ale materiei (deoarece nu există materie înafara timpului şi timp înafara materiei). Termenul de timp desemnează legăturile dintre lucrurile şi procesele materiale în sensul succesiunii lor, al duratei lor. TIMP* (Tehn.): La un- motor cu ardere internă, intervalul de timp între trecerea pistonului dela un punct mort la al doilea punct mort. Unele motoare Diesel funcfionează în doi timpi, altele, în patru timpi. ~ de frânare (Tehn.):- Timpul minim necesar opririi "unui vehicul,, din momentul acfionării dispozitivului de frânare. In acest timp, vehiculul parcurge distanfa de frâ-‘ nare. ~ de îmbunăfăfire (Fiz.): Timpul necesar pentru a fi desintegrafi jumătate din.atomii unei anumite cantităţi dintr'un element radioactiv. TINCAL (Chim.): Formă impură de borax. TINlCHIGERIE (Consfr.): Meşteşugul prelucrării tablei pentru sobe, burlane, înve.litori,-etc. TIO- (Chim.): Prefix* folosit. în nomenclatura chimică şi care arată ca în molecula unui compus sunt. prezenfi atomi de sulf, TIOSULFAT de sodiu (Chim.): Na2S203-5H20. Sare albă, cristalizată, foarfe solubila, folosită în fotografie. (=Hiposulfit de sodiu). ; ŢIPIRIG (Chim.): NH4CI. Clorură de amoniu. TIRAJ 1. (Arfe gr.): Operafiunea de imprimare a coaielor. — 2. (Tehn.): Fenomen de absorpfie a aerului care se produce într'un canal, într'un coş, etc., datorită diferenfei de presiune dintre cele două extremităfi.' ~ artificial (Tehn.): Tirajul realizat cu ajutorul aerului sub presiune, .al aburului sau al unui dispozitiv mecanic (ventile, exhaustor,, etc.). ' natural (Tehn.): Tiraj obfinut prin diferen{a de greutate specifică dintre gazele calde dela baza coşului şi aerul atmosferic la. vârful lui. TIRANT (Consfr.): Element de construcfie (de lemn, de beton armat sau metalic) cu lungime relativ; mare fafă de secfiune, supus numai la eforturi de tensiune. . TIRFON (C. {.): Şurub penfru lemn, cu pasul mare, cu capul.jumătate rotund, şi cu un pătrat pentru, cheie, folosit la fixarea şinei de cale ferată pe traversă. TITAN (Chim.):.Ti. ^Element; gr. at. 47,90; nr. at. -22. Element dur, _ având compuşi destul de răspândifi în natură. E folosit în aliaje speciale şi sub formă, de ?oxid, ca pigment alb cu mare putere de acoperire. ŢIŢEIU (Ind. pefr.): Ameslec de hidrocarburi solide, lichide şi gazoase, cum şi de alfi compuşi organici, care se . găseşte în pământ sub formă de zăcământ. Compoziţia lui depinde de locul unde se găseşte zăcământul; ’de ex, fifeiul românesc confine o proporfie mai mare de parafine, în timp ce fifeiul sovietic este bogat în hidrocarburi ciclice.' Prin distilare fracfionată, din fifeiu se obfin: benzină, petrol ; lampant, motorină, uleiuri minerale, vaselină, parafină, - păcură, asfalt, etc. ( = Petrol). . TITRARE (Chim.): Operafiune care stă la baza analizei volumetrice. Consistă din adăugirea, cu o biu-retă, a unor cantităji, care se de-terminăj din solufia unuia din reactivi, la o cantitate definită a celuilalt reactiv, până când reactia^este completă, respectiv până ce al doilea reactiv este complet transformat.' TITRU (Chim.): Numărul de echi-valen}i-gram dintr'o substanfă, con-finut într'un litru de solujie. ' . TiXOTROPIE (Ch/m.): Proprietatea -unor substanfe coloidale de a trece singure din starea de sol în starea de gel, după un anumit timp. Prin scuturare, coloidul revine în starea de sol. . TOARCERE (Ind. fexf.): Transformarea prin răsucire, a .unui mănun--chiu" de fibre textile în fir. TGBĂ (Tehn.): Piesă constituită dintr'un cilindru metalic; cu perefii subfiri fafă de celelalte*dimensiuni. -. ^ de eşapament (Tehn.): Piesă cilindrică, intercalată între ţeava de evacuare şi feava de eşapament, pentru a: amortisa sgomoful care ar fi produs la-evacuarea în atmosferă a gazelor de ardere a motoarelor cu ardere internă. , ~ de stingere (Tjshn.): Dispozitiv în formă de tobă, care se poate roti în jurul unui ax orizontal, cu perefi groşi (pentru a rezista la presiuni până la 15 atmosfere), în care se face stingerea varului. ~ de freierăfoare (Agr.): Piesă rotitoare a unei batoze de treierat,. care serveşte la scoaterea boabelor de pe planie. ~ uscăfoare (Ind. chim.): Dispozitiv în formă de.cilindru, care se poate roti-în jurul unei axe înclinate fafă de orizontală; Pe la ca-pălul ei de sus se introduce materialul care trebue uscat, iar pe la capătul de jos, aer cald. Uneori, întreg dispozitivul este aşezat într'un cuptor, încălzirea făcându-se de către acesta, ceea ce înlătură necesitatea de a se mai sufla-aer cald. TOC.(Consfr.): Cadru de lemn . sau metalic, fixat în zidărie, de care se prind: uşa, fereastra, poarta. .TOCĂTOARE (Agr.): Dispozitiv, folosit la mărunfirea furajelor-sau a paielor, alcătuit dintr'o parle transportoare cu valfuri şi Un aparat de tăiat.: . • ŢOL' (Unit.):; Unitate de măsură penfru lungimi, egală cu 25,399 mm . TOLĂ 438 TORPEDOU TOLĂ (Tehn.): Foaie de tablă, tăiată la dimensiunile necesare într'o anumită lucrare. TOLERANŢĂ (Tehn.): In prelucrarea materialelor, diferenfa dintre dimensiunea maximă şi dimensiunea minimă admisă pentru un anumit fel de prelucrare. / TOLUEN (Chim.): C6H5CH3. Hidrocarbură din seria benzenului. E un lichid incolor, inflamabil, cu miros specific şi cu p. f. 110 . Se găseşte în gudronul de huilă. Se foloseşte ca materie primă în prepararea coloranţilor, a medicamentelor şi a trinitrofoluenului. TOLUIDINĂ (Chim.) : ., ^; CH3 vCeH* • NHa. Amină derivată din ioluen. Există în trei forme işomere. Este folosită pentru fabricarea unor materii colorante. TON (F/z.): Sunet muzical simplu, produs de un corp elastic care vibrează sinusoidal. Sunetele muzicale sunt de obiceiu obfinute prin suprapunerea mai multor tonuri. TONĂ (Unif.): Unitate de greutate (multiplu al kilogramului), egală cu 1000 kilograme. ( = Tonă metrică). • ~ metrică. V. Tonă. ( ~ registru (Nav. m.): Unitate de volum care măsoară capacitatea de încărcare a unei nave. Este e-gală cu 2,832 m3. TONAJ (Nav. m.): Capacitatea volumetrică a unei nave. De obiceiu ;se exprimă prin numărul de tone-registru. Tonajul brut cuprinde toate spa{iile închise ale navei, iar tonajul net numai pe cele destinate încărcăturii. . TONOMETRIE (Fiz.): Capitol al Fizicei, care se ocupă cu măsurătorile presiunilor de vapori ale soluţiilor, măsurători care servesc uneori penfru determinarea greutăfilor moleculare ale substanţelor disol-vafe. TOPAZ (Chim.); Oxid de aluminiu natural, cristalizat, de coloare galbenă. . . TOPIRE 1 .(Fiz. ):Trecereaunui corp. din stare solidă în stare lichidă. — 2. (ind. texf.): Operafiune care se face asupra inului şi cânepei, penfru a se distruge, prin fermentare, şi a solubiliza substanfele lipicioase, separând totodată fibrele textile. TOPITURĂ (Chim.): Lichidul obţinut prin topirea unei substanţe. TOPOGRAFIE (Gen.): Tehnica măsurătorilor făcute penfru ridicarea hărţilor şi a planurilor care reprezintă porfiuni restrânse ale suprafeţei Pământului. TOR î. (Maf,): Corp solid, obţinut prin rotirea unui cerc în jurul unui ax exterior luii — 2. (Consfr,): Mulură de' secfiune semicirculară convexă. TOREFIERE (Ind. ch/m.): Prăjire . moderată a unui material, de ex.:'. torefierea tutunului. , TORENT (Topogr.): Vale în pantă mare, în care se face o roadere puternică a malurilor, iar materialul roşeşte depozitat la gura văii, într'o formafie numită con de dejecfie. TORPEDOU (Tehn.): Peretele care separă într'un autovehicul locul TORR. 439 TRANSFORMARE conducătorului de motor. Pe el se fixează- instrumentele de bord . ale vehiculului. , •.. '■ , TORR (Fiz.): Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de o coloană de. mercur de 1 mm. . TORRICELLI,principiul lui ~(Fiz.): Vitesa de curgere ; a unui lichid, dintr'un vas, printrîun orificiu' practicat într'un perete subfire, este egală cu aceea a căderii unui corp în vid, dela suprafafa liberă a lichidului, la central - orificiul ui (h), astfel că; există relafia: ■ . v=V2gfi. TORSIUNE (Rez. maf.): Răsucire în jurul unei axe, produsă prin acfiunea a două cupluri, opuse, care acfionează în-planuri paralele. . ~ statică (Rez. maf.): Răsucire. TOTALIZATOR de turafie (Tehn.): Aparat care înregistrează numărul ’ de rotafii ale unui arbore într'un timp limitat. ■. ' ■. ■■■• TOYAL (Ind. piei.): Pielea- de vacă- sau de vifel, tăbăcită cu substanţe %vegetale, care serveşte la confecţionarea fefelor de. încălfă-mirite rezistentă. - TOXIC (Chim.): Proprietatea unei. substanje -chimice de a fi otrăvitoare. . , ' TOXICOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul substanţelor «chimice care produc, otrăviri. TOXINA (Chim:): Otravă produsă de tinele bacterii, având efecte 'primejdioase când se desvoltă într'un aliment sau în corpul omenesc. TRACTOR (Tehn.): Autovehicul cu vitesă redusă, însă cu mare putere de tracţiune: este folosit în agricultură sau în industrie penfru a antrena maşini (pluguri, semănă- -toare, etc.) sau vehicule. Cele-mai multe şi mai perfecfionate tractoare sunt produse în -URSS care a realizat într'o proporţie unică mecanizarea agriculturii şi silviculturii. Cu sprijinul Uniunii Sovietice, se realizează în RPR mecanizarea a-griculturii. Tractoarele şi maşinile agricole sunt puse la dispozifia fă-rănimii muncitoare, prin Staţiunile de Maşini şi Tractoare (SMT). TRĂGĂTOR (Desen):- Instrument de desen, folosit la tragerea în tuş a liniilor. * TRAIECTORIE (Fiz.): Drumul par- , curs de un corp în mişcare. TRANS- (Gen.): Prefix cu semnificata: „prin" sau „dincolo ■ de". TRANSATLANTIC (Nav. m.): Navă mare, folosită pentru transportul pasagerilor peste ocean. T R A N S F O R M ARE adiabat ică (Fiz.): Modificarea proprietăţilor unui fluid (gaz, vapori, etc.), fără. pierdere sau fără primire de căldură. . ~ chimică (Chim.) : Transformare care seN produce într'o substanfă şi care -.constă dintr'o modificare a compozifiei chimice a acestei substanţe, datorită unei creşteri sau descreşteri numerice sau unei aran-jeri într'o forma nouă a atomilor din molecujele sale. - :../v isofermă (Fiz.): Modificarea proprietăfilor unui fluid (gaz, vapori, etc.)< la temperatură constantă. ,' TRANSFORMARE 440 TRANSPORTOR TRANSFORMARE nereversibilă (F/z.): Modificare a stării unui fluid; în aşa fel, încât modificarea inversă nu este posibilă. ^ reversibilă (Fiz.): Modificare a stării unui fluid, în aşa fel, încât se poate face şi modificarea în sens invers. TRANSFORMATOR (El).): Dis-pozifiv bazat pe fenomenul de inducţie, prin care un curent alfer-nativ de un anumit voltaj este schimbat în curent de alt voltaj, fără modificarea frecventei. Un transformator este format în principiu dintr'un inel cilindric de fier, pe care este înfăşurată o bobină primară, -constând dintr'un anumit număr de spire de fir izolat şi o bobină secundară, constând dintr'un alt număr de spire de fir izolat. Raportul dintre voltajul bobinei primare şi voltajul bobinei secundare este aproximativ: egal cu raportul dintre numărul spirelor celor două bobine. ' • ~ de căldură (Tehn.): Aparat pentru încălzirea unui fluid care circulă prin el cu ajutorul unui alt Jluid, mai cald, care circulă, de obiceiu în contracurent, în tuburi metalice sau într'o menta metalică. ~ de sudură (Tehn.): Transformator de curent electric, al cărui secundar dă curentul alternativ folosit în sudarea cu arcul electric. TRANSITORIU (Gen.); Care nu esle de lungă durată; trecător. TRANSLUCID (F/z.): Calitatea unui corp de a permife trecerea luminii, dar în aşa fel, încâf împiecică vederea clară prin el a unui obiect (de ex. un-geam îngheţat). TRANSMISIE (Tehn.): Dispozitiv cu ajutorul căruia se transmite mişcarea dela un arbore ,motor la un arbore antrenat. (Exemple: transmisie prin curea, prin lanf, cu roti dinţate, etc.)., TRANSMISIUNE dirijată (El.): Transmisiune radiofonică, în care undele electromagnetice sunt trimise într'o direc{ie anumită, sub formă de fascicul de raze; în loc să radieze în toate direcjiile. TRANSMUTAŢIA elementelor (Chim.): Transformarea unui element chimic în alt element. Transmutafia este un proces care se produce în elementele radioactive. S'a obţinut, de asemenea, transmutafia unor elemente pe cale artificială. TRANSPARENT (F/z.): Proprre- ‘ tatea unui maferial de a lăsa lumina să treacă prin el în aşa fel, încâf obiectele aflate' dincolo de corpul respectiv pot fi văzule limpede. TRANSPORTOR (Tehn.); Aparat sau instalajie stabilă, în general cu debit continuu, pentru transportul materialelor pe orizontală sau pe direcfie aproape orizontala, la distante relativ mici. / ~ cu bandă (Tehn.): Transportor la care materialele sunf purtate de o banda fără sfârşit (de ofel, de texfile, de gumă, efc.) cere e condusă de rulouri şi este înfinsă la unul din'capete. E folosit pentru maferiale în bulgări sau în praf. ~ cu palele (Tehn.): Transportor la care maferialul aflat înfr'un jghiab esfe antrenat de o serie de palefe fixate' pe o bandă fără sfârşif în TRANSPORTOR 441 TRASS 'mişcare continuă. E folosit pentru materiale în- granule sau în bulgări -. mici. ■ ' '.: ■ TRANSPORTOR cu rulouri (Tehn ). Transportor la care materialul este purtat de rulouri care pot fi antrenate în mişcare de lanfuri fără sfârşit sau - care n.u'se deplasează, însă primesc o mişcare de rotafie în jurul axei lor. E' folosit pentru piese lungi (bare, fevi), care pot fi şi calde. ^ cu şurub fără fine (Tehn.): Transportor la care antrenarea materialului' dintr'un tub sau dinfr’un jghiab se^face cu ajutorul unei benzi elicoidale său al unor palete elicoidâle, fixate pe un arbore în rofajie. ' ■ ~ oscilant (Tehn.): Transportor constituit dintr'un jghiab cu înclinajie mică, care execută mişcări de os-: cilafie, ce dau propulsia necesară materialului. ( = Scoc-oscilant). ~ pneumatic (Tehn.): Transportor-pentru material mărunt, care • este antrenat într'un tub de un. curent de aer. Poate fi- aspirant sau re-fulant, după cum presiunea aerului este mai mică sau mai mare decât cea atmosferică. • ‘ • TRANSLAŢIE (Met): Deplasare a unei figuri plane sau a unui corp .astfel, încât toate punctele figurii ^ sau ale corpului se mişcă de-a-lungul unor drepte paralele. TRANSPLANTARE (Agr.): Scoaterea unei plante din pământ şi plantarea ei în alt loc. TRANSURANICE (Chim.): Ele- mente necunoscute în natură) sintetizate artificial, situate în sistemul periodic al'elementelor dincolo de uraniu. Se cunosc, până astăzi următoarele elemente; ;fransuranice: neptuniul '(cu- nr. at. 93); plutoniul (cu nr. at. 94); americiu! (cu:nr; at. 95) şi-curiul (cu nr. at. -96). ■ T R A N S V E R S A L (Maf.): De-â-curmezişul, în direcfie perpendiculară pe lungimea corpului considerat. ' . ' > TRAPEZ (Maf;): Patrulater cu-: două laturi paralele. Suprafafa S a unui frapez 'ale cărui laturi paralele au lungimea a şi b şi a cărui înălţime este. h, este dală prin :_h(a-i-b) TRASARE1. (Consfr.): Operaţiune prin care se fixează pe teren conturul elementelor de construcţie, chiar în locul unde urmează să fie executate. — 2. (Tehn.): însemnarea centrelor şi a liniilor după care trebue prelucrată o piesă. Se execută cu instrumente deTtrasat şi se înseamnă punctele cu puncta--torul. TRASEU .(Tehn.): Drumul • care urmează să fie parcurs de un vehicul. TRASOR (fiz.): Isofop radioactiv al unui element, care, fiind introdus în cantitate mică, împreună cu' elementul respectiv, într'un sistem oarecare, permite, prin măsurători de radioaclivitafe, să se urmărească evoluţia acelui, element în sistem. Serveşte în metalurgie, în medicină, etc. (=lndicator radioactiv). * TRASS (Consfr.): Material obţinut prinfr’o măcinare fină a unei varietăţi de tuf vulcanic. Amestecat cu: TRATAMENT 442 TREFLĂ varul, dă un mortar cu proprietăţi asemănătoare mortarului de ciment. TRATAMENT (Chim.): Operaţiune executată asupra unui corp sau a unei substanfe pentru obţinerea unui anumit rezultat în scop industrial sau ştiinţific. TRATAMENT superficial 1. (Mefl.): Procedeu sau ansamblu de procedee de tratare a metalelor în stare solidă pentru a obfine anumite cali--tăfi ale suprafeţei pieselor. Se folosesc procedee mecanice, electrice, chimice, etc. Exemple: sa-blarea, polisarea, galvanizarea, hăituirea, etc. —’ 2. (Drum.).'Procedeu pentru protejarea suprafefei unei împiefruiri, pentru efanşarea suprafeţei unei îmbrăcăminfi asfaltice poroase, efc. termic (Mefl.): Procedeu sau ansamblu de procedee de fratare a metalelor sau a aliajelor în stare solidă; acestea sunt supuse numai schimbării de temperatură controlate, pentru a objine anumite calităţi metalurgice. Cele mai obişnuite tratamente termice sunt: că-lirea, recoacerea, revenirea, îmbunătăţirea, maleabilizarea fontei maleabile negre, etc. ~ termochlmic (Mef/.): Procedeu sau ansamblu de procedee de fratare a metalelor sau a aliajelor în stare solidă; acestea sunt supuse unor varia{ii de temperatură controlate şi la aefiunea unor agen{i chimici, pentru a se obfine anumite califă}i metalurgice. Exemple: ce-mentarea, nitrurarea, maleabilizarea fontei maleabile albe, efc. TRATARE (Chim.): Operafiunea prin care un corp sau o substanfă sunt supuse la aefiunea unui agent oarecare într'un anumit scop. TRATAREA apei (rehn.) .'Procedeu sau ansamblu de procedee prin care se modifică duritatea apei, adică, concenfrafia în săruri de calciu şi magneziu, penfru a împiedeca depunerea pietrei pe cazan. TRAVALIU. V. Lucru mecanic. TRAVEE (Consfr.); Element dintr'o construcfie, reprezentând o porfiune care cuprinde două puncte de reazim (stâlpi coloane) şi deschiderea dintre ele. TRAVERSĂ J. (Consfr.): Piesă * lungă de fier sau de lemn, între-buinfată în construcfii. — 2. (C. {.): Piesă de lemn, de beton armat sau de metal, care se aşază sub talpa şinelor de cale ferată, de care acestea se prind prin crampoane sau fir-foane, şi care repartizează sarcinile asupra balastului. — 3. (Mef/.): Perete transversal despărfiior în. cutia de turnătorie. ~ de cadru (C. f.): Bară aşezată transversal înfre longeroanele cadrului de vehicul de cale ferată, pentru a menfine disfanfa înfre ion-geroane şi a rigidiza cadrul. TRAVERTIN (Consfr.): Tuf cal-caros, folosit ca piafră ornamentală de construcfie. TREAPTĂ (Consfr.); Porfiunea de . scară pe care se calcă. TREFLĂ (Mefl.); Capaîul profilat al fusului unui cilindru de laminor, care se asamblează printr'o mufă profilată cu dispozitivul de antrenare al cilindrului de -laminor. TREIERĂTOARE 443 TRINITROFENOL ' TREIERĂTOARE . (Agr.): Maşină ■agricolă,, acfionată prin locomobilă,-motor electric; ' efc. :care. desface boabele de cereale de pe spic şi 4e separă de paie, de pleavă, etc. «■ TREMIE (Tehn.) :; Pâlnie mare, cu secfiune pătrată. E folosită la silo-, zuri şi la mori, pentru cereale, făină, ■'etc. ^ ■■ TREN balador (Auto.) : Ansamblu de piese din interiorul: schimbătorului de vftese, format. • din axul secundar şi pinioanele deplasabile, .montate pe acest ax. : ~ de amerisare (Nav. a.): Ansamblul organelor prin care .un hi-droavion ia contact cu apa. Constă din picioare, amortisoare şi flotoare. de aterisare (Nav. a.): Partea unui avion, compusă din cel pufin două picioare cu rofi/ pe care a-lunecă avionul. pe pământ înainte de a-şi lua sborul sau după ce a aterizat; Poate fi fix sau escamo-tabil -(poate fi ridicat) ,în timpul sborului. . : • ‘ ‘ . • ~ fix (Auto.); Ansamblul de piese din inferiorul cutiei schimbă-, forului de vitese, format din axul intermediar şi pinioanele fixe mon- • late pe acesta. TREPIDAŢII (Tehn.) .•.Scuturarea (vibrarea) provocată de funcfionarea maşinilor, a vehiculelor, etc. TREPIED (Tehn.): Suport, de lemn sau metalic, compus din ,trei picioa-. re, pe care se montează un aparat fotografic, un instrument de topografie, etc. .în timpul lucrului. TRIAJ (C.,[.): Stafie de cale ferată: destinată desfacerii şi formării trenurilor de marfa sau de călători. TRIANGULAŢIE (Topogr.): To-. ; •Calitatea: triunghiurilor- obfinute în urma ridicărilorJopografice sau geor dezice, • ale punctelor importante dintr’o regiune oarecare a supra-fefei Pământului. TRIBORD (Nav.): Partea din spre dreapta a unei nave, privind dela -pupă' către proră. TRIEDRU (Maf.): Unghiul solid format prin întâlnirea într'un'.singur punct a trei fefe plane.' Unghiul solid cu vârful în originea unui sistem de axe coordonate cartesiene este un triedru tridreptunghic, deoarece laturile obfinute prin intersecfia două câte două a celor trei- fefe. plane formează între ele trei unghiuri drepte. TRIERE (Gen.): Operafiunea de alegere, de sortare, a părfilor importante dintr'un material amestecat. .TRIGONOMETRIE (Maf.): Ramură a Matematicelor, care se ocupă cu teoria şi întrebuinfarea funcfiilorşi a liniilor trigonometrice. Are în special ca .aplicafiuni. imediate rezolvarea triunghiurilor, adică determinarea elementelor necunoscute ale unui triunghiu când se cunosc unele din aceste elemente. ~ plană (Maf.): Trigonometrie care se ocupă cu probleme .trigonometrice plane. sferică (Maf.): Trigonometrie • care se ocupă cu relaţiile trigonometrice ale figurilor trasate pe sferă; TRINITROCEJ.ULOZĂ. V. Fulmi-coton. ' . TRINITROFENOL (Chim.): Exploziv puternic, obfinut prin; nitrarea fenolului; ( = Acid picric). TRINITROGLICERINĂ 444 TRIUNGHIU TRINITROGLICERINĂ (Chim.): Exploziv puternic, lichid, obţinut prin-nitrârea glicerinei. Amestecat cu o pulbere inerta şi uneori cu alte substanţe, dă dinamită. . TRINITROLUEN (Chim.).' Substanţă cristalizată,- de coloare galbenă deschisă, preparată .prin acţiunea acidului azotic asupra toluenului. E folosită ca exploziv. (= Trotil). TRINOM '(Mat.); Polinom compus din trei termeni. TRIODĂ (Fiz.).- Tub din care s'a scos aerul şi care conţine un filament care poate fi încălzit şi serveşte drept catod, o grilă şi o placă care constifue anodul: E folosit ca detector,, amplificator sau generator de unde electromagnetice. (= Lampă cu trei electrozi). TRIOLEINĂ (Chim.): Combinaţie a acidului oleic cu glicerina; uleiu lichid, aflat în numerpase grăsimi şi uleiuri naturale. - TRIOR (Agr.): Maşină agricolă care separă seminţele sau boabele de impurităţi şi. le clasează după dimensiuni. . TRIGXID de sulf (Chim.): S03. Substanţă solidă, cristalizată, de coloare albă, cu p. t. 15°. Se combină cu apa, dând acidul sulfuric. TRIPALMITINĂ (Chim.): Combinaţie a acidului palmific cu glice- ■ rina; substanţă solidă, cu o înfăţişare asemănătoare cu a unei grăsimi, aflată în uleiul de palmier şi în numeroase alte grăsimi' şi uleiuri naturale. (~ Palmitină). TRIPLĂ valva (C. f.): Organ de distribuţie in instalaţia de frână: -pneumatica de cale ferată; urrrând variaţiile de presiune din conducta' -generală, efectueiază automat următoarele operaţiuni: alimentarea rezervoarelor auxiliare, admisiaaeru-lui. din rezervoarele auxiliare în; cilindrii de frână : (adică strângerea frânei) şi evacuarea aerului- din cir__ lindrii de frână (adică slăbirea frânelor)' - TRIPSINĂ (Chim.): ' Enzimă produsă de pancreas. In cursul procesului digestiei descompune pro-: teinele în amino-acizi. TRISTERINĂ (Chim.): Combina- . fie a acidului stearic cu glicerina; substanţă solidă, cu o înfăţişare a-semănăfoare cu a unei grăsimi, a-flată-în grăsimile naturale. Se obţine-şi prin hidrogenarea trioleinei. ■ (:= Stearină). TRIUNGHIU (Maf.): Figură plană, mărginită de trei linii drepte. Suma unghiurilor sale este de 180°. Suprafaţa unui triunghiu esle dată. prin: (1) Jumătatea produsului dintre o lalură şi perpendiculara dusă pe ea din vârful opus (1/2 baza X înă Iţi-’ mea. (2) Jumătatea produsului dintre două laturi şi sinusul unghiului dintre ele (1/2 bc sin A). (3) S = (s — a) . (s~b) (s —c), în care a, b şi c sunt • lungimile laturilor, iar s este jumătatea sumei lui a, b şi c. - ~ sferic (Maf.):Triunghiu desenat; pe suprafaţa unei. sfere, delimitat de arcurile a trei cercuri. Proprietăţile acestor triunghiuri diferă de : cele ale triunghiurilorplane; calculele privitoare la ele formează, o-biectul Trigonometriei .sferice/' ar forjelor (Mec.): Dacă trei forţe care acţionează asupra- unui TRIVALENT 445 .TUB punct pof fi reprezentate ca mărime şi direcfie prinrcele trei laturi ale unui triunghiu, luate în ordinea lor, acele forje sunt înr echilibru, TRIVALENT (Chim.): Proprietatea unui element, ion sau radical, de ■a avea valenţa trei. , TROLEI (C/ t): Piesă metalică de ţeava de .otel profilat, având . montată la partea superioară'o-piesă (arc, rolă, etc.) cu care fac contactul .cu firul de cale şi care con-sfifue pnza de curent. ( = Troleu). TROLEIBUS (Transp.): Vehicul penfru transportul în comun, cu fracţiune electrică, care ia’ curentul; dela două cabluri aeriene, printr'un frolei;:circolă pe pavaj, pUfându-se-deplasa în limite mici, şi lateral. : TROLIU (Tehn:).’ Maşină de ridi--cat, alcătuită dintr'un cilindru, care •se poate roti în jurul axei .sale şi pe care. e .înfăşurat, un cablu, fixat ia o extremitate de cilindru şi care poarta la cealaltă extremitate greutatea de ridicat.' ' . rv de foraj (Ind. pefr.).’ Maşină de ridicat, folosită în forarea găurilor de sondă, pentru ă susfine şi a manevra garnitura d£ foraj. Este. acfionată mecanic şi .are diferite construcţii, după cum forajul este, .percutat sau rotativi-_ ^- diferenţial (Tehn.): Troliu alcătuit din doi.-.cilindri, de raze diferite care au aceeaşi axă şrdinfr'un scripefe mobil al cărUi fir se înfăşură în sensuri diferite pe cilindri. TROMBĂ cardanică (Auto.): învelişul, protector: al axului cardanic între legătura cardanică şi,caracterul diferenţialului. Poate, oscila urmând oscilafiile'arborelui cardanic. ,, ~ diferenjială (Auto.): învelişul protector al axei planetare dela carterul diferenţialului la roata motoare respectivă. E formată, de obiceiu, din două jumătăţi. TROMPĂ (Tehn.):Dispozitiv folc sit pentru evacuarea gazelor dir tr'Uri recipient, bazat pe sugerea exercitată de o vână de-fluid în trecere printr'un. ajutaj, pus în legătură cu recipientul, din care trebue scos gazul. TROPOSFERĂ (Fiz.): Stratul inferior al atmosferei, dinfre suprafafa Pământului şi sfrafosferă. TROTIL. V. Trinitrotoluen. TROTOAR (Consfr.): Porfiunea de pavaj pe care umblă pietonii. TRUNCHIU (Mat.): Corp geometric în spafiu, obfinut prin tăierea altui corp. cu un plan paralel' cu baza sa. De ex.: trunchiul de con. TUB (Tehn.): Conductă rigidă goală pentru transportul, fluidelor, construită din metal, beton,, beton armat, etc.: Tubul . metalic se mai numeşte şi feavă'. • . . ~ Bergmann (Elf.): Jeavă de tablă subfira şi de maferial izotant, în care se introduc conductele .electrice din instalafiile interioare. ~ capilar (Fiz.):' Tub cu diametrul intern mic. ~ de aspirafie (Tehn.); 1. Partea turbinelor hidraulice, care conduce apa dela rotor la-nivelul de aval. — 2. Conducta care aduce fluidul la intrarea în rotorul pompelor hidraulice sau aT ventilatoarelor. TUB_ 446 TURBINĂ- TUB de raze X (Fiz., El.):,Tub de descărcare electrică în. vid,- în care razele catodice lovesc un anticatod şi dau naştere unui fascicul de raze X. ~ electronic (Ef.); Aparat, care foloseşte fasciculul de electroni emis-de un catod într'un tub îri care se face vid sau care conţine gaze la anumită presiune, în general mai mică decât presiunea atmosferică.• ~ Geissler (Fiz.): Tub care conţine gaz lâ presiune mică, în care' se provoacă o descărcare electrică. V. Descărcări electrice în gaze. TUBERCUL (Agr.): Tulpină subterană, umflată, care serveşte ca rezervor . de substanfe. alimentare la unele plante (de ex. la cartofi). TULIU (Chim.): Tm. Element; gr. at. 169,4; nr. at. 69. ŢUNDĂR (Mefl.): Stratul de oxid. de fier cu care se acoperă piesele de oţel laminate la cald. ( = Arsură). TUNEL (Constr.): Galerie subterană care serveşte la trecerea unei căi de comunicaţii printr'un masiv de teren, pe sub nivelul solului isau; pe sub apă. ~ de metropolitan (Constr:): Tunel prin care trece o cale ferată subterană a unui metropolitan. TUNGAR (Elf.): Tip de redresor, cu filament de tungsten, în atmosferă- de argon; este' folosit la încărcarea acumulatoarelor. TUNGSTEN (Chim.): W. Element; gr. at. 184,0; nr. at. 74. Metal'dur, cu p. t. la aproximativ 3250° şl gr. sp. 19. Se găseşte în stare naturală sub formă de wolframit (FeW04) şi scheelit (CaWO^). Se extrage prin transformarea minereului în oxid şi reducerea lui cu cărbune^ E folosit în filamente de becuri electrice-şi la alte, dispozitive electrice, cum şi în aliaje. (= Wolfram)» TURAŢIE (Tehn.): Numărul de învârtituri. ale unui organ de maşină’ în unitatea de timp. TURBĂ (Ind. c*):' Varietate d& cărbune într'un stadiu de încarboni-zare pufin avansat,' în care nu toatăV materia vegetala a fost transformată-Este întrebuinţată ca un combustibil de calitate inferioară, având puterea calorifică mică. TURBID1METRU (Tehn.):. Instrument cu ajutorul căruia se măsoară gradul-de turburare al unei suspensii. ^ . TURBINĂ (Mş.): Maşină de forţă care. transformă energia potenţiala sau energia de mişcare a unui fluid în energie mecanică de rotaţie. Fluidul poate fi lichid (apa) sau gazos (abur, gaze). axială (Mş.): Turbină la carfe curentul agentului motor este paralel cu axa roţoiHjIui. ~ centrifugă (M?-)-' Turbină la care curentul de agent motor intră paralel cu axul turbinei şi iese îrv stator perpendicular pe ax, din spre ax în afară. . ~ centripetă (Mş.): Turbină .la care curentul de agent motor mergea din:spre periferie spre-axul motor* perpendicular pe ax. r ~ cu abur (Mş.): Turbină la care fluidul motor este aburul. • ~ cu gaze (Mş.): Turbina care foloseşte ca agent motor gâzele •de ardere, produse fie în turbină, fie în afara ei. ■ TURBINA 447 TURNUL TURBINĂ cu reaefie (Mş.):Turbină în care energia potenţială a fluidului motor se transformă, în stator, în energie cinetică; - apoi, aceasta se transformă în rotor în energie mecanică de rotafie, presiunea fiuidur iui rămânând constantă. (=Turbină de presiune constantă). ~ etajată (M$.); Turbină^cu abur, în care căderea iermică~e. împărţită în mai multe etaje, constituite din rotoare coaxiale. • ~ Francii (Mş.): Turbină la care fluidul motor este apa. Kaplăn (M?.): Turbină hidraulică axială necelulară, cu rotorul cu patru palete de forma elicei de vapor, fixate pe. axul turbinei sau, de obiceiu, cu pasul reglabil şi cu statorul cu număr mic de palete directoare. E folosită la căderi mici cu debit mare. (=Turbină-elice). ~ Pelfon (Mş..): Turbină cu acţiune, cu „rotorul constituit dintr'un disc cu cupe, aefionat de apa care vine printr'un injector cu ac de reglare. E folosită la căderi mari de apă cu debite mici. TURBOCOMPRESOR (Chim.): Compresor centrifug, cu vitesa periferică mare, de obiceiu cu mai multe rotoare coaxiale. Dă presiuni relativ marii la debite mari de gaze. TURBOGENERATOR (Mş.): Grup alcătuit dintr'o turbină şi un generator electric. Y TURBULENTĂ (Mec.).*' Stare de mişcare a,unui fluid în cere există vârtejuri. TURCOAZĂ (Chim.): Fosfat bazic de aluminiu, natural,, colorat în al- bastru sau în verde din cauza urmelor de cupru .pe care Ie confine, TURMALINE (Chim.): Clasă de-minerale cristalizate, formate din silicafii a diferite metale şi conţinând bor. Cristalele lor prezintă unele fenomene interesante piezoelectrice şi optice......... TURN de răcire (Tehn.): Turn de diferite forme şi dimensiuni, folosit la ridicarea apei calde care vine din instalafie, pentru a fi reîntrebu-infaiă. In inferiorul lui sunt aşezete, la intervale, şicane. De aceea, apa caldă care vine de sus este transformată în picături şi este răcită de curentul de aer ascendent, din turn* , - ;V ; • TURNARE (Metl.): Formarea pieselor metalice de maşini, de con- • struefie, etc. prin topirea materialului-şi turnarea lui în stsre lichida în-forme de nisip, de argilă sau metalice. După solidificarea materialului, aceasta păstrează forma tiparului şi poate fi folosif neprelu-crat sau prelucrat prin aşchiere.. ~ crudă (Metl.): -Turnarea metalelor în forme de nisip neuscat. TURNESOL (Chim.);. Materie colorantă, de constifufie chimică necunoscută, extrasă din unele specii; de licheni şi folosită în analiza volumetrică, ca indicator. In mediu acid are coloare roşie, iar în mediu bazic coloare albastră.. TURNUL fui Gay-Lussac (Ind. chim.): Turn folosit în procedeul camerelor de plumb penfru fabricarea acidului sulfuric, pentru a regine oxiiii de azot aduşi diri camerele de plumb şi a-i disolvă în TURNUL 448 ULEIU .acid sulfuric,-care esfe irimis în furnul lui Glover. TURNUL lui Glover (/nd. chim.); Turn folosit în procedeul camerelor de plumb penfru fabricarea acidului sulfuric; concentrează acidul sulfu-' ric şi îndepărtează oxizii de azot pe care-i confine acidul care vine din turnul lui Gay-Lussac. . TURNUS (Tehn.): Timpul dela plecarea în cursă până la intrarea în odihnă a unei partide (echipe) de personal de tren, TURTE oleaginoase (Agr.); Res--furile obfinute prin presarea seminţelor care confin uleiu. Servesc ca îngrăşământ pentru animale. TUŞ (Tehn.): Cerneală neagră .permanentă, .. întrebuinţată pentru u U (Tehn.): . Simbol pentru; bare de ofel cu profiF asemănător literei U. ULEIU (/nd. chim.): Lichid vâscos-, insolubil în .apă şi mai uşor - decât apa. Sub' numele de uleiu se grupează atât diferite grăsimi vegetale sau animale (compuşi ai glicerinei cu acizii graşi), cât şi diferite substanfe minerale (de obiceiu-hidrocarburi) extrase din fifeiu. ~ comestibil (GenT); Uleiu vegetal, lipsit de .substanfe toxice, ■folosit în alimentaţie ca substanfă grasă. . . ' ~ de angrenaje (Mş.): Uleiu fo-Josif la ungerea angrenajelor; Punc- desenarea planurilor. Se. prepară prin amestecarea negrului de fum cu solufie de cleiu de peşte, sub forma unei substanfe apoase. TUŞARE (Mef/.): Procedeu pentru controlarea suprafefelor plane (de lucru sau, de ghidare), ale ma-şinilor-unelfe, cu ajutorul; plăcii de tuşare sau al riglei de tuşare. Constă din întinderea unei vopsele de uleiu (tuş) pe unealta de tuşare, aplicarea acesteia pe. suprafafa ce trebue controlată şi mişcarea uneltei pe această suprafaţă; punctele care nu sunt în plan apar colorate cu tuş şi trebue . răzuite manual cu răzuitorul (şabărul). TUSSOR (/rid, text.): Mătase naturală produsă de viermi de mătase sălbatici. tul de mflamabilitate -este cuprins între 157° şi 175°, iarv. viscozitatea esfe mai mare decât 4 - • > 12 grade Engler. de cilindru (M?.); Uleiu folosit la ungerea cilindrilor maşinilor cu abur. Punctul de aprindere e peste 240°, iar :viscozitatea e mai mare decât 2,5••■9 grade Engler, după caz. ' ' . de oase (Chim.).'Grăsime animală lichidă, obfinută din resturile osoase ale animalelor mari (bovine, cabaline). Priri distilare distructivă. se obfine piridină şi homologii săi. Este întrebuinţat ca lubrifiant pentru mecanismele .de precizie.’ ULEIU ULTRAVIOLET ULEIU de răcire (Mş.): Uleiu folosit pentru ungere şi răcire Ia tăierea metalelor pe maşini-unelte. Trebue să poată fi amestecat perfect cu apa, fără a se ridica deasupra. ! ~ de fransformâtor (El.): -Uleiu mineral folosit ca izolant în transformatoarele electrice. Trebue să fie perfect uscat şi neoxidâbil. . • ~ mineral (Chim.): Lubrifiant obfinut prin distilarea în vacuum a păcurii (reziduul fifeiului, din care s’au scos fracfiunile''uşoare prin distilare ordinară).’ pentru călire (Tehn.): Uleiu folosit pentru răcirea otelurilor, la tratamentele termice. Punctul de aprindere şi viscozifatea sunt variat bile (peste 1,5—2,5). ~ penfru motoare (Mş.): Oleici folosit Ia ungerea cilindrilor motoarelor cu benzină şi Diesel. Puncful . de aprindere este rnai mare decât 195, iar viscozifateasmai mare decât 5,5 grade Engler. ~ regenerat (Mş.): Uleiu vechiu care a fost curăfit de apă, particule . metalice, cărbune, etc. prin •filtrare sau centrifugare în aparate speciale. Dacă confine disolvate şi substanfe chimice, acestea se îndepărtează prin. metode^care,diferă dela caz la caz. Dacă a fost bine . tratat, este tot atât de bun ca şi uleiul proaspăt. ~ sicativ (Chim.): Uleiu care are proprietatea ca, întins în strat subţire, în prezenfa aerului, să dea o pojghifă rezistentă la agenţii exteriori. E.folosit în industria tacurilor şi a vopselelor. ~ voiiofizaf (Chim.): Uleiu mineral supus unor descărcări electrice pentru a i se mări calităfile de ungere. ; ULTERIOR (Gen.): Care se produce mai târziu, după un alt fenomen. ' ULTRAF1LTRU (Fiz.): Aparat de filtrare, care opreşte particulele coloidale, lăsând să treacă lichidul în care ele sunt dispersate. ULTRAMARIN (Chim.)': Produs sintetic, asemănător celui natural cunoscut sub numele de lapislazzuli, obfinut prin topirea unui amestec de argilă, carbonat de sodiu şi sulf. Serveşte drept colorant. f. ULTRAMICROSCOP (Fiz.): Instrument folosit penfru observarea unor particule prea mici pentru a fi văzute cu un microscop obişnuit! Un fascicul de lumină puternică este concentrat într’un focar, care se află în lichidul examinat; particulele suspendate în lichid apar sub forma unor puncte luminoase, datorită difuziunii luminii. ' ULTRASUNET (Fiz.): Unde so- ' nore de înaltă frecvenfă. Sunt vibraşi de aceeaşi natură ca şi sunetul, dar de o frecvenfă prea ridicată pentru a puteaţi auzite. Ultrasunetele pot fi produse prin vibra-fia rapidă a unui cristal, cauzată de un efect piezoelectric invers. ULTRAVIOLET (Fiz.): Domeniul radiafiilor invizibile, situat în spectru dincolo de violet. Radiafiile ultraviolete sunt asemănătoare luminii, de care se deosebesc printr’o frecvenfă mai mare (lungime, de ULUC UNDĂ unda mai mică). Au efecte chimi-ce şi biologice. ; ; . : ULUC 1. (Tehn.):. Şanţ amenajai în lungul muchiei unei piese, în care se introduce o ieşitură similară, numită lambăi a unei alte piese, în vederea îmbinării celor două piese., (=Nut). — 2. (Ind. lemn,): Jghiab .rudimentar, amenajai pe coasta- unui munte, prin care un curent de apă transportă ,la vale buşteni sau lemne. , UMĂR de pisfon (Mş.): Porţiune îngroşată, pe peretele lateral al unui piston, care serveşte la fixarea boitului de piston. ' UMBLĂTOARE (Mine.): Compartimentul. dinfr.'.un puf de mină amenajat pentru circulafia personalului. UMBRĂ (Fiz.): Regiune întune-, coasă datorită unui corp care ,slă în calea razelor care vin dela. un izvor de lumină. Umbra pe care o formează un ..obiect ' aflat în. fafa unui izvor-de dimensiuni foarte mici, este de întunecime egală pe' toată suprafafa sa; un izvor de lumină de oarecare mărime produce două regiuni distincte, umbra şi penumbra. UMEZITOR de aer (Tehn.): Aparat .care pulverizează apa şi umezeşte aerul relativ uscat, adus prin conducte din. exterior la o instalaţie industrială, unde e nevoie de aer condiţionat, de un anumit grad de umiditate şi de iiemperatură.' E folosit la industrii chimice,. în săli de reuniune,, etc. UMIDITATEA atmosferei (F/z.): Cantitatea de vapori de apă pre-zenfi în aer. Poate fi exprimată sub formă de umiditate relativă sau sub , formă de umiditate absolută: (cantitatea de apă existentă într'un metru cub de aer). Umiditatea relativă a atmosferei' este raportul dintre presiunea vaporilor de apă .efectiv prezenfi în atmosferă şi presiunea vaporilor necesari .pentru a satura atmosfera la aceeaşi temperatură. Acest raport este aproape egal numeric cu raportul, folosit mai des, dintre masa vaporilor de apă aflafi în unitatea de volum de aer şi masavaporilor de apă aflafi în unitatea de volum de aer saturai la aceeaşi.'temperatură. ~ combustibililor (Tehn ): Cantitatea de 'apă (în procente fafa de greutatea totală) confinută într'un combustibil solid. Umiditatea este • liberă, când s'a obfinUt în :urma amestecării sau stropirii cu apă a combustibilului. In urma uscării la aerr mai .rămâne umiditatea specifică (= higroscopică), care nu poate fi eliminată decât prin încălzire îndelungată la 105°. =. UMPLUTURĂ (Consfr.): întinderea de-pământ, moloz, etc. penfru astuparea golurilor sau .nivelarea suprafefelor. . UNCIE (Unit.): Unitate de măsură engleză pentru greutăfi egală cu 1/16_ livre sau 28,34953 grame. UNDĂ (Fiz.): Dacă valorile unei mărimi care poale oscila sunt repartizate neuniform în spafiu şi se schimba în timp inversându-şi sensul de variafie} se- spune^căv elev formează o undă. , purtătoare (El.): Mişcare continuă de unde electromagnetice, UNDAMETRU 451, UNGERE de amplitudine şi frecvenţă constantă, emise de un/radioemifător. Prin modularea undei purtătoare, impulsul cauzat de un sunet în punctul de emisiune- este transmis cu ajutorul ei lâ puncful de recepfie. UNDAMETRU (El.):-Instrumentde măsură a lungimilor de undă pentru anumite unde electromagnetice.-' UNDE - amortisate (Fiz:): Unde ale căror, amplitudini descresc cu timpul. ■ ~ electromagnetice (El.): Clasă foarte întinsă de unde, care nu au nevoie de niciunul din mediile materiale cunoscute pentfu propagarea lor.; Au o vifesă de 300000 km/sec. Cele mai cunoscute sunt (în ordinea crescătoare a lungimii de undă): razele gama, razele X, razele ultraviolete, razele de lumină vizibilă, razele infraroşii şi undele radiofonice. , hertziene (Ef.): Unde electromagnetice având o frecventă cuprinsă între cca 3X107 cicli pe secundă (corespunzând undelor • scurte, de 10 metri lungime de undă) şi cca 1,5X10? cicli (150 kilocicli) pe secundă (corespunzând undelor lungi, de 2000 metri lungime de undă), folosite în transmiterea radiofonică (V. Radiofonie). (=.Unde radiofonice). întreţinute (Fiz.): Unde ale căror oscilaţii sunt identice una cu alta. stafionare (Fiz.): Mişcare vi-bratorie a diferitelor, puncte> din spafiu, datorită suprapunerii efectului a doua mişcări vibratorii de aceeaşi frecvenfă* şi amplitudine, care provin dela două centre' de vibraţie diferite. In urma suprapunerii iacestor vibraţii, unele puncte au mereu o vibrafie cu amplitudine, maximă, iar attele cu amplitudine minimă sau stau chiar în repaus. UNEALTĂ (Tehn.): Mijloc de , muncă mânuit de un lucrător spre a-i uşura lucrările "sau a face posibile lucrări pe care nu le-ar putea executa cu mâinile libere. (=Sculă), UNELTE de producfie (Econ.): Un lucru sau un complex de lucruri, cu ajutorul cărora omul acţionează, asupra obiectului muncii. (Făurirea de unelfe este o activitate caracteristică exclusiv omului. Omul se desprinde de regnul animal, făurind unelfe şi se desvoltă, desvoltându-şi uneltele), UNGĂTOR (Mş.); Dispozitiv folosit pentru ungerea pieselor în frecare ale unei maşini; poate avea şi un mic rezervor de uleiu sau de . unsoare. Cele mai obişnuite sunt: cu presiune (=Stâufer), cu picurare, cu fitil, cu . ac, etc. (=Gresor). ~ automat (Mş.): Ungăfor cu un mecanism care capătă mişcarea din ' afară. De .cele mai multe ori. are forma unei pompe de ungere, cu Unu sau cu mai' mulţi cilindri. ~ de uleiu (Mş.):. Vas frans- -portabil pentru uleiu, cu un gât lung, o'supapă. de aer şi un mâner, folosit penfru umplerea cu. uleiu a micilor rezervoare dela locurile de ungere ale maşinilor. (=Gâscă).. UNGERE (Mş.): 1. Acţiunea de q.unge cu uleiu sau cu altă unsoare piesele unei maşini. — 2. Ansam- UNGERE. , 452 UNGHIU falul sistemului prin care’ se face ungerea unei maşini. UNGERE centrifugală '[Mş.): Uleiul este adus, prin cădere liberă sau prin pompare, până în interiorul unei piese cu rotaţie foarte rapidă. De aici, forja centrifugă îl împinge mai departe, la alte piese ale.maşinii. In general, piesa centrală în mişcare de rotafie este manetonul vilbrochenului unui motor. ~ manuală (Mş.): Ungere folosită acolo unde nu există dispozitive de ungere mecanice. De ex. la unele lucrări , de ştanfare. sau presare, poansonul este uns cu o pană muiată în uleiu. ~ mixfă (Mş.): Ungere care fo-Joseşte.mai multe sisteme în.acelaşi timp. De ex. ungerea prin barbotăj -(pentru cilindru), ungerea sub presiune (pentru palierele vilbrochenului) şi ungerea centrifugală (pentru boljul de piston). Este cea mai des întrebuinfată. (=Ungere combinată). ~ prin amesfec (Mş.): Ungere folosită adesea la cilindrii motoarelor în doi timpi. Benzina se amestecă în proporjia 1:15 până la 1 :25 cu uleiu, care pătrunde astfel în cilindru. ~ prin barbofaj (Mş.): Sistem de ungere, folosit în special la motoare, în care colurile vilbrochenului şi capetele bielelor, în rotajia lor, pătrund în uleiul adunat în carter şi împroaşcă toate piesele din jur. Spre a mări efectul, bielele au uneori un ’ fel de urechi sau 1 lingurife speciale. Barbotajul nu poate asigura singur o ungere bună, | în special la paliere; de aceea se | foloseşte combinat cu ungerea sub presiune. Se întâlneşte, de asemenea, la cutia de vifese a strun^ gurilor. (=Ungere prin bălăcire). ~ prin cădere (Mş.): Ungere la care rezervorul de uleiu esfe aşezat deasupra nivelului organelor care trebue unse şi ajunge la acestea prin conductele de ungere, sub acjiunea greutăfii proprii. Nu poate fi folosit decât în cazuri foarte simple', presiunea uleiulu* fiind slabă. ■ ~ prin inele (Mş.): Sistem la care pe fusul unui arbore orizontal atârnă inele, de diametru pufin mai mare decât cel al fusului; partea lor inferioară pătrunde în basinul de uleiu. Prin rotirea sa, fusul antrenează inelele, iar acestea, la rândul lor, uleiul, care ajunge la partea de sus a fusului, de unde se . scurge în jos. ~ suT> presiune (Mş.): Ungere care foloseşte o pompă de ungere, care trage uleiul colectat într'o baie aflătoare la partea inferioară a maşinii, şi-l împinge sub presiune în toate locurile care trebue unse.. E foarte des folosită, uleiul putând străbate canale oricât de lungi şi înforfochiafe; de asemenea, poate pătrunde între suprafefe care exercită presiuni foarte mari (de ex., la lagărele turbinelor, la cilindrii motoarelor Diesel, efc.). Debitul abundent al' uleiului asigură şi o bună răcire; de aceea, se foloseşte şi la prelucrările prin aşchiere rapidă, unde confribue şi lâ înde- . ' părtarea aşchi.lor. | UNGHIU (Mat.): Figură for- l'mată din două linii (de obiceiu UNGHIU 453 UNGHIURI . drepte) care. se întâlnesc într'un punct. Se măsoară în grade sau în radiani. i UNGHIU ascuţit (Maf.): Unghiu. având mai puţin de 90°. ~ de angrenare (Mş.): Unghiul dinfre tangenta lâ cercul primitiv al unei roţi dinţate (cercul.care se foloseşte în calculul roţilor dinţate) şi normala (perpendiculara) la profilul dintelui unei roţi de angrenaj, în puncful de intersecţie al profilului cu cercul primitiv. de incidenjă (Fiz.): Unghiul i făcuf de o rază de lumină care cade pe suprafaţa care separă două I Unghiu de incidenjă. me.dii, cu perpendiculara pe suprafaţă, în punctul de întâlnire al razei cu aceasta. ~ de reflexie (Fiz.): Unghiul r pe care-l face cu perpendiculara Unghiu de reflexie. înfr'un puncf al suprafeţei de se- paraţie a două medii, raza de iu-mină reflectată în acel puncf. -~ de refracţie (F/z.): Unghiul r pe care-l face cu perpendiculara înfr'un punct al suprafeţei de separaţie a două medii transparente, raza de lumină care a străbătut suprafaţa în acel punct şi s'a refractat acolo. ~ drept .(Maf.): Unghiu de 90°. Unghiu drept. obtuz (Maf.): Unghiu cu- prins înfre 90° şi 180°. ~ solid (Maf.):r Raportul dinfre suprafaţa s a porjiunii de pe o sferă delimitată de intersecţia dintre-conul format de 'unghiu şi sferă şi raza sferei R, la pătrat. =- - UNGHIURI complementare (Mat.): UnghiUri a căror sumă esfe 90° (cât un unghiu drept). ~ suplementare (Maf.): Unghiuri a căror sumă este 180° (cât două unghiuri drepte). UNGHIURILE tăişului cuţitului (Mş.): Unghiurile determinate de feţele unui cuţit de maşinărunealtă şi anume: 1) Unghiul de aşezare, înfre piesă şi faţa de aşezare a cuţitului; 2) Unghiul de degajare, între faţa de degajare (peste care se des prind aşchiile) şi planul,nor- UNIAX 454 URANIU mal la suprafafa piesei ( = unghiu de aşchiere); 3) Unghiul de ascuţire, unghiul tăişului cuţitului, între fafa lui de degajare şi fafă piesei; 4) Unghiul de tăiere, compus din - unghiul de aşezare şi unghiul de ascuţire, Unghiurile suni principale sau secundare, după cum se referă la tăişul principal -sau secundar, UNIAX (Mineral.): Calitate a cristalelor care au o singură axă optică, , UNICURENT (Mş.): Modul de lucru al anumitor aparate, prin care fluidul circulă numai într'un singur sens, (•-- Echicurent). UNIFORM (Tehn.): Care rămâne la fel, neschimbat, faţă de un sistem de, referinţa, fie în spaţiu, fje în timp, etc. - • UNITATE (Maf.): 1. Numărul unu. — 2. Cantitate sau dimensiune adoptată ca măsură comună a tuturor cantităţilor de acelaşi fel, de ex.: metrul (unitate de lungime), litrul (unitate de capacitate), secunda (unitate de timp), etc. . ~ de căldură, engleză (Tehn.): Cantitatea de căldură necesară spre a ridica cu 1 grad Fahrenheit-temperatura unui ţol cubic de apă distilată. Se înseamnă prescurtat cu B.T. U. şi esteega'lă cu0,251996 kilo-calorii internaţionale; ^ electrostatică, de cantitate de electricitate (EL): Cantitatea de electricitate care, aflată în . vid la o distanţă de 1 cm de o cantitate egală, o respinge cu o forţă de o dină. . UNITĂŢI .derivate (Fiz.): Unităţi de măsuri fizice, altele decât unităţile fundamentale de. jungime, de masă şi de, timp, însă derivate din acestea. Astfel, unitatea de vitesă este derivată, din unităţile de lungime şi de timp, fiind exprimată sub formă de lungime în unitatea de timp (de ex. metri pe secundă). ~ electromagnetice (El.); Sistem de-unităţi electrice, bazat pe uni-' ■talea.de pol magnetic, care respinge un pol similar, aşezat la o distanţă de 1 cenlimetru, cu o forţă de o dină. ,. ■ ■•'V fundamentale (Mat.): Unităţile de lungime, masă şi timp; de ex. centimetru, gram-masă şi secundă. UNIVERSAL (Tehn.): 1. Care se poate folosi într’un număr mai mare de ,cazuri; de ex.: Excavator universal, articulaţie universală, maşină de frezat universală. — 2. Cleşte cu fălcile şi mânerele astfel formate, ca să i se poată da mai multe întrebuinţări, penfru care, în mod normal, sunt necesare cleşte de forme diferite. (= Patent). UNSOARE (Chim.): 1. Material de consistenţă păstoasă, alcătuit dinfr'un amestec de săpun .cu grăsimi sau uleiuri minerale, folosit ia ungerea diferitelor piese. ( = Unsoare consistenta).,-— 2. Termen aplicat uneori uleiurilor de uns. URALIAN (Geol.): - Subdiviziune superioară a Carboniferului de facies marin, întâlnită mai ales în bazinul carbonifer din Urali (URSS)/ . URANIU (Chim,): U; Element; gr. at. 238,07; nr. at. 92. Metal alb dur, radioactiv.. URANUS UZINĂ URANUS (Asfr.): Planetă cu 5 sa-telifi, având orbita între orbita lui Saturn şi aceea a lui Neptun, cu o distanfă medie de Soare;de 2822 milioane km, o perioadă siderală („an") de 84 ani, o masă de aproximativ de 14,6 ori mai mare decât aceea a Pământului şi temperatura de suprafafă, cca —180°. URBANISM (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu structura şi cu amenajarea- oraşelor.' ; UREE 'Chim.):-CO(NH2)2. Compus organic, alb, cristalizat cu p. t. \ 132°. Se găseşte în urină. URMĂRITOR (Mş.): Funcfionar tehnic care, într'o fabrică, urmăreşte situafia pieselor şi mişcarea lor dela un loc de lucru la altul. URZEALĂ (Ind. fexf.): Firele depănate pe sulul războiului, care sunt apoi trecute prin sită şi printre care 'suveica introduce firele de bătătură pentru a se obfine. o fesătură. • USCĂTOR (Tehn.):. Aparat sau instalafie folosite în diverse industrii spre a grăbi în mod! artificial uscarea unor materiale; poate avea forma unui dulap' (de ex. uscător de miezuri de turnătorie, sau de frucfe) sau forma unei încăperi zidite, de dimensiuni mai mari,—în care caz ia numele de uscătorie (de ex. uscătorie de scânduri, uscă-toria unui atelier de vopsitorie). In general se compune dintr'un spafiu închis, un sistem de încălzire şi un sistem de venfilafie pentru îndepărtarea vaporilor degajafi. . ~ de abur (Mş.): Aparat intercalat pe conductele de abur, pufin înainte de intrarea acestuia în ma- şină (turbină, maşină cu piston) sau: aparatul în care este folosit şi care . extrage apa formată prin. condensarea -aburului, datorită circulafiei lui prin conducte; Este un vas cu şicane, care opreşte picăturile de apă care se adună în partea de'jos a vasului, de unde se scurg. UTIL (Gen.): Folositor. UTILAJ l. (Tehn.): Ansamblul uneltelor, aparatelor, instrumentelor, etc. necesare unei anumite lucrări, sau grupate într'o fabrică. — 2. (Mş.): Secfie dintr’o mare fabrică metalurgică, al cărei obiect este proiec-.tarea, construirea, repararea sau: în-frefiherea utilajului din întreaga fabrică. UTILARE (Tehn;) ;,;lnzestrarea unui. lucrător, a unui atelier sau a unei fabrici cu toate uneltele, aparatele, maşinile, etc. necesare unei anu- . mite^ fabricaţii. UTILIZA, a ~ (Gen.): A folosi. UTILIZARE (Gen.): Folosinfă.' UTILOR (Mş.): Tehnician care lucrează în biroul de .studii al scu-lăriei unei fabrici mef,alurgice," la proiectarea, de unelte speciale (de ex. mafrife, dispozitive, etc.) sau de maşini-unelie. UVIOL (Fiz): Sticlă transparentă pentru radiafiile ultraviolete, folosită în confecfionarea multor aparate tehnice şi de laborator.. UZINĂ (Tehn.): Unitatea industrială importantă, care cuprinde neapărat maşini producătoare de forfă (de ex. uzină chimică, uzină de gaz, uzină de laminoare, uzină de automobile, etc.). UZINA VALENŢĂ: "' UZINĂ electrică (Tehn.): Clădirea şi instâlafiile în care se produce energie electrică. ( — Centrală electrică) UZI NAR E (Tehn.): Prelucrarea unei piese, lâ maşinile-unelte. ‘ V V-euri (M$.): Suporturi prismatice, •având pe fafă- crestături în formă de V, pe care se aşază piesele cilindrice, spre a putea fi mai uşor. trasate “sau prelucrate la maşinile-unelte. V VACUUM 1. (Fiz.): Presiune foarte mică într'un spaţiu închis. 2.. (Ind. Chim.): Aparat în care se concentrează soluţiile prin fierbere la presiune mică. VACUUMMETRU (Fiz.): Manometru folosit la măsurarea presiunilor foarte mici. VADRĂ (Unit.): Unitate veche-de măsură a capacităţii,. întrebuinţate pentru măsurarea lichidelor în Muntenia şi Moldova, echivalentă cu; 1 vadră = 10.ocale = 15,2 litri (Muntenia); vadră == 10 ocale = 12,88 litri (Moldova). VAGON (C. {.): Vehicul de cale ferată, tramvai, etc. care serveşte la transportul persoanelor, al mărfurilor, etc. ~ cisterna (C. f.): Vagon de tip special, cilindric, care serveşte la transportul Jichidelor, mai ales al derivatelor de petrol. ~ dinamometric (C. f.); Vagon de cale ferată, care la cârligul de facţiune are un dinamometru' cu UZURĂ (tehn.): 1. Pierderea, de material a unei piese, datorită frecării. -r 2. Defectarea progresivă a' unei piese sau a unei maşini, în urma funcţionării .prelungite. - ajutorul căruia se măsoară forfa de tracţiune a locomotivei. De obiceiu,■ în vagonul dinamometric se; mai ;găsesc şi alte instrumente de- măsură (de ex. vitezomefru). VAGONET (tehn.): Vehicul relativ mic, de. constrycfie parfial sau cbmplet metalică, care circulă pe şine de ecartament îngust, sau este suspendat Ia funiculare de un cablu aerian. ~ decauville (tehn.): Vagonet. pentru ecartament îngust, cu capacitatea de transport dela 0,5 • “2 m3; are o cupă care se poate răsturna,1 aşa încât să i se verse .confinutul. VAGONETAR (Mine.): Muncitor care încarcă şi duce vagonetele până la puţul minei sau la locul în care se formează trenul de.mină. VALENŢĂ (Chim.): Forfă de legătură, de natură electrică, între doi atomi ai unei molecule. Poate fi de patru tipuri principale: ,1. Elec-frovalenţă, în care un atom cedează, celuilalt un electron şi se formează în acest mod doi ioni de semn contrar. Ea este deci forţa de legătură electrostatică între cei doi ioni. 2. De covalenţă,. în care cei doi atomi au în comun doi electroni. 3. Valenţă metalică, în care'atomii VAtENTINIT '457 VALT unui metal.aşezaţi în nodurile.unei reţele tridimensionale sunt uniţi dar iorită unui nor de electroni, care •circulă prin această reţea. 4. Valenţă van der Waals, în care doi atomi sunt uniţi prin forţe de dipol electric permanent sau închis. VALENTINII ■ (Mineral.): Sb,03, oxid de antimoniu natural/ care se • prezintă în agregate grăunţoase sau fibroase. E un minereu de antimoniu. VALOARE absolută. (Maf.): Valoarea unei expresii .matematice, când nu se ţine seamă de semriul pe care îl are (+ sau —). ~ Instantanee (Gen.): Valoarea la un moment dat a unei mărimi variabile în timp. i VALOAREA efectivă a unei mărimi periodice ?(Fiz.): Rădăcina pătrată din media aritmetică a pă-‘ tratelor valorilor isfanfanee luate de a cea mărime într'o perioadă. ~ energetică a unui aliment (Biol.): Energia obţinută prin arderea completă în organism a unei cantităţi date din acel aliment. Se exprimă de obiceiu în calorii mari pe kg. La ăceasfă_evaluare nu se jine seamă de valoarea hranei din alte puncte de vedere şi, uneori, nici de posibilitatea organismului omenesc de a se folosi de această hrană. VALORIFICARE (Econ.): 1. Transformarea valorii mărfii' în bani; — 2. Introducerea în circuitul economic, prin transformarea lor îri materii prime sau. bunuri de consum, a unor produse naturale, deşeuri de fabricaţie, etc. Ex.:. valorificarea sâmburilor de struguri penfru pro- ducerea uleiului; valorificarea ce- ~ nuşii cojilor de floarea soarelui pentru producerea: carbonatului "de potasiu, etc. . • ‘ f, : VALRAT (Chim:): Substanţă semi-solidă albă, alcătuită în special din palmitat de cetii, extrasă din grăsimea caşalotului ( = Spermanţet). • VALŢ h (Gonsfr.): 1 .Cilindrufoarte greu, având la exterior ieşituri asemănătoare’ picioarelor de berbecr folosit la lucrările de ferasamente, penfru fărâmar.ea bulgărilor de pă-mânt din umpluturi -şi' îridesarea ; acestora. — 2. Vehicul cu roţi metalice în formă de tobă, care-se Umple cu nisip şi se foloseşte la comprimarea suprafeţei şoselelor, etc. — 2. (Tehn.): Piesă de formă cilindrică, grea şi solidă, folosită la diverse aplicaţii tehnice, .spre a exercită , presiuni mari asupra unor materiale. ~ • ~ -calandru (M?.); Valţ. folosit la presarea unui material. ~ calibrat (Mefl.): Valţ de laminor pentru profile ale cărui cane-luri (şanţuri) au fost rectificate şi aduse la- dimensiunile exacte necesare spre a obţine bare corect calibrate :(= Cilindru calibrat). - canelat (Mef/.): Valţ de lami- ’ nor, pe a cărui suprafaţă se găsesc caneluri (şanţuri). ( = Cilindru canelat). ~ de cerneală (Arfe gr.): Valţ care disfribue cerneala pe suprafaţa clişeului în timpul imprimării. /~ de laminor (Mefl.): Cilindru masiv, de fontă specială sau de oţel,, pe suprafaţa căruia se găseşte o serie de şanţuri, având forma- VAR profilelor care. trebue laminate. (= Cilindru de laminor). VALŢ dinfaf - .(Metl.): Valj folosit pentru antrenarea laminorului şi care poarta dinfi de angrenare spre a primi mişcarea dela un motor. VALVĂ (Mj.): 1. Aparat care reglează scurgerea unui fluid printr'o conductă sau printr'un orificiu. — 2. Robinet,; supapă.- • VALVOLINĂ (Tehn.): Unsoare toarte vâscoasă, obfinută din distilarea petrolului şi folosită la' ungerea continuă: a angrenajelor. VANĂ (Tehn.): Organ de închidere penfru conducte de diametru mare. - • /" ■ ~ -fluture (Tehn.): Vană formată dintr'o placă circulară, care se poate roti în jurul unui ax central. . * ^--.pană (Tehn.): Vană care se ridică sau se lasă în jos, obturând Trecerea fluidului prinfr'o conductă. ( = Şubăr). VANADINIT (Mineral): Clorova-nadat de plumb natural. E un minereu de vanadiu. . V VANADIU (Chim;): Vv. Element; gr. at. 50,95;^ nr.. at. 23. E un metal ■alb, dur (cel mai dur metal cunoscut), cu gr. sp. 5,8 şi p.f.- 1715°. Se găseşte în câteva minerale rare. E folosit la, ofeluri şi în alte aliaje. VÂNT (FjzVafm.): Mişcare a aerului într'o direcfie \anumita. cauzată în genere de o diferenfă de presiune între două regiuni. VÂNTRURI (Fiz.): Puncte de amplitudine maximă într'un sistem de unde stafionare. ( = Ventre). VÂNTURĂTOARE (Agr.): Maşină ■care curăfă boabele cerealelor, de pleavă cu ajutorul unui. curent. de aer. '.■ . ; - VAPORI (Fiz.): Substanfa în stare gazoasă,, care poate fi lichefiată numai prin mărirea presiunii, fără: scăderea temperaturii; Este deci un gaz la o temperatură mai joasă . decât temperatura sa critică. VAPORI de apă (F/z.): Apă în stare gazoasă sau de vapori, prezentă în atmosferă în canfifăfi variabile. (V. Umiditate). VAPORI saturaţi (Fiz.): Vapori care pot exista în echilibru cu lichidul. respectiv la o temperatură dată. -. V A P O RI ZA RE (Fiz.): Trecerea unei substanfe din stare lichidă în stare, de vapori. Când această trecere se. face ;la o temperatură la care presiunea vaporilor produşi este > egală cu presiunea exterioară sub care se află lichidul, , acesta fierbe. ' VAPORIZATOR (Tehn.): Aparat făcut din doua . tuburi, > dintre care unul coboară în lichidul' dintr'un vas,~-iar pe celălalt se - suflă aer, care împrăştie lichidul în atmosferă, sub o formă, fin pulverizată. (= Pulverizator). — 2. (Mş.).‘ Aparat sau organ în care se produce ,va-porizarea unui lichid. La maşinile frigorifere este organul care produce frigul, toate' celelalte , organe fiind auxiliare. ( = Evaporatbr). VAR (Mineral.): Piatră obfinută prin arderea, pietrei de . calcar, întrebuinţată mai ales în construcfii. ~ hidraulic (Constr.): Material de corisfrucfie obfinut prin arderea marnelor (amestec natural de piatră de var cu argilă) care confin 12---20°/0 VAR 459 VARIOMETRU argilă. Mortarul cu var hidraulic are caltfaţi apropiate de cele ale mortarului de ciment. VÂR nestins (Consfr.): CaO. Oxid de calciu. Substanfă solidă, de coloare albă, objinută prin încălzirea pietrei de var în-cuptoare speciale. Se combină cu apa, dând varul stins, Ca(OH)2. ~ slab (Consfr.): Material de construcfie obfinut prin arderea marnelor care confin 6-*-12% argilă. ' — sfins (Chim.): Ca(OH)2. Hi-droxid de calciu. Substanfă de coloare albă, formată prin aefiunea apei asupra varului nestins folosită în zidărie, etc. VAREH (Gen.); Cenuşă de alge marine/ din care se extrage iodul. VÂRF (Maf.): Punctul de întretăiere a două laturi vecins ale unui poligon sau a muchiilor unui poliedru. De ex. un triunghiu are trei vârfuri, un cub are opt vârfuri, etc. ~ de centrare (Mş.): Organ care se poate fixa pe masa sau pe patul unei maşini-unelte, în vederea centrării şi susfinerii piesei de prelucrat. Poate fi fix sau mobil. In ultimul caz, vârful propriu zis, care e în contact cu piesa, se învârteşte într'un lagăr. VARIABILĂ (Maf.): Mărime care poate lua valori numerice diferite. VARIANTĂ J. (Gen.): Mod diferit de tratare a unui aceluiaşi subiect (de ex.: proiectul unei maşini sau planul' unei fabrici pot avea mai-multe variante, deşi toate îndeplinesc acelaşi scop). — 2. (Drum.): Porfiune nouă de drum, executală pe un alt amplasament decât cel inifial, în vederea îmbunătăţirii anumitor elemente ale traseului. VARIAŢIA anuală a declinafiei magnetice (Magnf.): Variaţie regulată, foarte mică, pe care o suferă declinajia magnefică în cursul unui an. . seculară a declinafiei magnetice (Magnf.): Considerând că polul Nord magnetic al Pământului are o mişcare de rotafie în jurul polului Nord geografic, ' efectuând un ciclu complet în aproximativ 960 ani, se poate constata o variafie regulată a declinafiei magnetice, cunoscută sub numele de variafie seculară. Astfel, declinafia magnetică a Bucureştilor, care în 1901 era de cca 4 grade Vest, a-fost 0 în 1934, iar în 1950 a ajuns la 2 grade Est. ~ zilnica a câmpului magnetic al Pământului (Magnf.); Variafie mică a intensităfilor orizontale, a declinafiei magnetice şi a înclinafiei magnetice, care se produce în cursul unei zile. VARIATOR de vitesa (Mş.); Dispozitiv de transmisie, care se intercalează la maşinile-unelte de construcţie mai veche, între şaiba transmisiei generale din atelier şi şaiba de antrenare a maşinii, spre a permite o schimbare mai rapidă a vifeselor. VARIOMETRU (Fiz.): 1. Instrument folosit în prospeejiunile magnetice, care permite măsurarea variaţiei uneia din componentele câmpului magnetic pământesc sau a ambelor componente, dela un loc la altul pe Pământ. — 2. In- VÂRTEJ VECTORI' sfrument de măsură a vitesei ascensionale a unui avion; • . VÂRTEJ (Alee.); Mişcare a unui fluid, în, care particulele componente descriu orbite închise. . VÂRTELNIŢĂ -(Ind. text.): Dispozitivul pe care sunt aşezate sculu-riie la maşinile, care deapănă fir,u| pe mosoare sau pe fevi, . " VĂRUIALĂ (Consfr.):- Întinderea pe pereţi9 unui strat de lapte de var.. 1 "VAS ' (Nav,): rlmbarcajiune de dimensiuni mari. (= Navă). . VÂSCOS (Fiz., Chim.): Calitate a unui fluid de .a avea o frecare internă. ^ . VASE comunicante (Fiz.): Două sau mai mulie vase, legate între ele ,, printr'un tub de legătură la partea de jos. Un lichid arfe acelaşi nivel în toâte vasele comunicante. Dacă în diferite vase comunicante se pun diferite lichide, înălr timile coloanelor de lichid sunt invers proporţionale cu densităţile lichidelor. VASELINĂ (Chim.): Amestec vâscos de hidrocarburi din seria hidrocarburilor parafinice, cu greutate moleculară ridicată. VATĂ de sgură (Consfr.): Vată de jzolatie,, obţinută prip topirea sgurii de furnal. ■ de sticlă (Tehn.): Material format din fire foarfe fine de sticlă, asemănător cu vata de bumbac, folosit pentru filtrarea şi absorbirea lichidelor corozive, cum şi ca izolant termic sau acustic., • VĂTALĂ (Ind. fexf.): Partea mobilă a unui' războiu de ţesut, care susţine, spata. VATRĂ 1. (Mine): Partea de jos a unei galerii de mină. — 2., \Tehh.)* 1. Forjă penfru cărbuni, făcută din zidărie. — Z* Locul unde se aşază cărbuni aprinşi la o forjă. VECTOR (Mat,): Mărime care are o valoare numerică, o direcţie şi un sens. Un vector se reprezintă printr'o dreapta, cu lungime, direcţie şi sens definite. ~ alunecător (Met.): Vector de mărime şi orientare dată, având punctul de aplicaţie liber ales pe o dreaptă dată, numită dreapta-suport a vectorului. ( = Vector glisant).' ~ legat (Mat.): Vector de mărime şi orientare dată, având punctul de aplicaţie fix. ~ liber (Mat.): Vector de mărime şi orientare dată, dar cu punctul de aplicaţie arbitrar. VECTORI colineari (Maf ): Doi vectori a şi B sunf colineari atunci când sunt paraleli cu o aceeaşi dreaptă sau sunt situafi.pe aceeaşi dreaptă. . ~ coplanari (Maf,)': Trei sau mai mulţi vectori (a, b, c) sunt coplanari când sunt situaţi într'un acelaşi plan. ‘ ~r diferenfa de ~ (Mat): Diferenţa a doi vectori, b scăzut din a este vectorul x, care, însumat cu b, '' -trebue să dea b + x == a,. a- . vând originea Diferenţă de veefori. lui în extremitatea vectorului b şi VECTORI VENTILATOR, extremitatea în extremitarea vectorului a. • VECTORI echipolenţi (Maf ): Vectorii care au aceeaşi directe,,acelaşi sens şi aceeaşi valoare numerică* fiind paraleli. ( = Vectori' egali). . /v, sumă de ~ (Mat.): Suma â doi vectori a şi b este egală cu vectorul reprezentat de diagonala a+k Sumă de vecfori. paralelogramului construit pe două segmente paralele şi egale cu vectorii da}ir pornind din acelaşi punct şi având drept origine, originea primului segment, iar . ca extremitate, extremitatea celui de al doilea segment. VECTORIAL, calcul ~ (Maf.): Ramura Matematicilor, care operează cu vectori" şi . se ocupă; cu studiul proprietăţilor lor. Calculul-vectorial cuprinde două părfi: 1. Algebra vectorială (operaţiunile algebrice cu vectori) şi. 2. Analiza, vectorială (diferenţierea şi integrarea vectorilor variabili în raport cu argumentele scalare, cum şi teoria câmpurilor). VECTORULUI, modulul ~ (Mat.): Valoarea numerică a vectorului, VEHICUL (Tehn.): Mijloc mobil folosit pentru efectuarea unui transport terestru. , VELĂ (Nav. Pânză fixată de catargele unei nave şi care, prin acfiunea vântului, produce propulsia ■navei. - .' ^ - - •• VELATURĂ (Nav.). T&talitatea velelor unei nave cu vele. VELIER :(Nav.)r Navă, cu vele. VELOCIPED (Mş.): Vehicul cu rofiv al cărui mecanism de’ propulsie este' acfionat cu picioarele (de ex. bicicleta sau unele drezine). VELODROM. (Tehn.): Pistă: în^general, asfaltată.sau parchetată pentru concursuri de biciclete sau de motociclete.; • VENTIL (Mş.): Organ care închide un orificiu de trecere pentru fluide, . permifând trecerea fluidului numai într'un singur sens. De obiceiu e menţinut închis de resorturi şi se deschide fie printr'un sistem de pârghii comandate mecanic, fie automat pe bază difererifei de presiune dintre fefele sale. • - VENTILAŢIE 1. (Tehn.): Acţiune de aerisire a unui spajiu lirriitat dat- Este naturală, atunci când mişcarea . aerului se 'datoreşte Cinor ■cauze naturale, şi forfată (== artificială^, când curentul de aer este produs prin mijloace mecanice. — 2. (Consfr.): Dispozitiv pentru aerisirea camerelor. VENTILATOR (Mş.): Aparat folosit pentru crearea unui . curent de aer, atât în vederea reîmprospătării aerului dintr'o cameră, cât şi pentru uscarea unui produs. Există ventilatoare ' axiale, ventilatoare centrifugale,. etc. ; ~ elicoidal (Maf.): Ventilator.cu mai.multe etaje, dispuse pe aceeaşi axă. unul,.în spatele cejuilalt.. Are VENTURI 462 VIBRAŢIE presiune de aer mică, însă debit /nare. ( = Ventilator axial). VENTURI (Hidr.): Tub scurt, umflat la capătul de intrare ;şi îngustat la capătul de ieşire al fluidului; prin diferenfa de presiune dintrepunctul de intrare şi ieşire, indică vitesa de scurgerea fluidului. VENTURIMEŢRU (Nav. a.): Aparat pentru măsurarea vitesei avionului, bazat : pe principiul tubului Venturi. . . VENTUZĂ (Hidrof.): Aparat în formă de clopot, prin care poate scăpa în atmosferă aerul care jenează circulafia apei prin conducte. VENUS (Asfr,): Planetă care are orbita între orbita" lui Mercur şi aceea a Pământului. Distanta medie de Soare este de 107 milioane km; perioada siderală („an”) 225 zile; masa, aproximativ .0,8 din aceea a Pământului. Temperaturi acestei planete este probabil mai mare decât a Pământului,. .. . VERDELE lui Scheele (Tehn.):' Precipitat' de coloare verde deschisă, format din arsenif cupric folosit ca pigment şi ca insecticid. , VERGĂ (Nav;): Grindă aşezată perpendicular pe catarg, care susţine vela. VERIFICATOR (Tehn:):'-Lucrător care controlează dimensiunile pie'-selor, folosind 'în genere calibre limitative. VERMILLIbN (Chim:): Varietate de sulfura mercurică (HgS), de coloare. roşie aprinsă, folosită ca pigment. VERNIER (Tehn.): Dispozitiv-pentru măsurarea - subdiviziunilor unei scări. Vernierul este format ..dintr'o scară secundară, care alunecă de-a-lungul scării principale; pe scara secundară, o lungime de n diviziuni ale scării . principale este împărţită în n + 1 părfi egale. .Se poate astfel aprecia - -- din diviziunea n + 1 scării principale. VERNIL: (Mf.): Substanţă cu care se acoperă suprafeţele anumitor obiecte, de obiceiu peste vopsea, spre a Ie da un aspect neted şi lucios.'- • VERSTĂ (Un/f.): Unitatea veche de măsură a lungimii şi a suprafeţei, întrebuinţată în URSS, echivalentă cu: 1 verstă lung'= 1,067 km; 1 verstă pătrată = 1,138 km-. VERTICAL (Maf.)': Calitate a unei drepte sau a unui plan, perpendiculare pe un ■ plan- orizontal (plan care are direcţia suprafeţei unei ape liniştite). . ■ VEST, (Asfr.): Punct cardinal situat la -90° Sud, în directa în care apune Soarele. • VEZICANT (Chim.): Calitate a unei substanţe chimice de a produce băşici pe piele. VIADUCT (Consfr.); Pod peste o vale adâncă şi largă cu putină apă. VIBRARE (Drum.): Procedeu penurii comprimarea diferitelor materiale sau straturi rutiere, prin lovituri uşoare' şi foarte rapide, care se dau cu ajutorul unei maşini'numite vibrator. r' VIBRAŢIE (Fiz.): Mişcare a unui punct sau a unui sistem, executată în jurul Unei poziţii medii şi în care VIBRATOR 463 VISCOZĂ punciul sau sistemul trec, după intervale de timp egale, prin aceeaşi pozijie cu aceeaşi vitesa. Vibraţia produsă de o forjă străină periodică se numeşte vibrafie forfată; cea datorită forfelor elastice produse în urma deplasării punctului sau sistemului din pozifia de echilibru se numeşte vibrafie liberă. VIBRATOR (Consfr.): Maşină, uşor deplasabilă, folosită la comprimarea unui material prin vibrarea unei tălpi metalice sub acfiunea unui ax cu excentric. Se vibrează în'mod obişnuit betoanele de ciment, şi uneori cele asfaltice. . VID (Fiz.): Spafiu vgol. Un vid perfect ieste practic imposibil de obţinut. Acest termen este folosit în genera! pentru a desemna un spafiu care confine aer sau alt gaz la o presiune foarte scăzută (foarte rare-: fiat) a cărei valoare depinde de scopul urmărit. ~ forricellian (Fiz,): Spafiu conţinând vapori de mercur, care se formează la extremitatea superioară a unei coloane de mercur (când un tub lung, închis la unul din capete, esfe umpluf cu mercur şi răsturnat cu capătul deschis într'un vas care confine de asemenea mercur. ( = Vid bârometric). VIITURA (Gen.).' Creşterea rapidă şi simjitoare a debitului unui râu, cauzată de. ploi abundente în re* giunea în care curg râul şi afluenţii săi, sau de topirea bruscă a zăpezilor. VILBROCHEN (Mş.): Arbore cu mai multe cofuri, care primeşte mişcarea rectilinie alternativă a pisfba- nelor unui motor şi o transformă în mişcare de rotafie. (= Arbore cotit). . VINASĂ (Ind. chim.): Lichid obţinut ca reziduu după fermentarea şi distilarea melasei de sfeclă, folosit ca sursă de carbonat de potasiu, („potasă"). . • . VINCIU de mână (M?.): Aparat-simplu de ridicat, acfionat de om cu mâna.. Se aşază sub sarcina.de ridicat, pe care o împinge în sus. Ridică până la 25 tone la 1,75 m înălfime; folosind angrenaje.(=Crjc). ~ hidraulic (Nav.): Vinciu folosit pe şantiere pentru ridicarea podurilor sau a vapoarelor. Sarcina maximă este de 300 tone la înălţimea de 150 mm sau 100 fone ia 600 mm. Se manevrează prin apăsare cu degetul pe mecanismul supapelor. VIRAJ (Av.): Evolufie a avionului, sau a autovehiculului îri'urma căreia se obfine o schimbare a' direcţiei vehiculului, în plan. VIROAGĂ (Gen.) : Mic canal natural pe care vine apa. V1ROLĂ (Tehn.) : Element de con-strucfie al unei căldări, al unui rezervor/etc., constituit dinfr'un inel formal din tole nituite.. VIRTUAL (Fiz.): Însuşire , a unei imagini obfinufe prinfr'un sistem optic de a nu avea o existentă reală, neputând fi prinsa pe un ecran.. Imaginile virtuale se obfin jn prelungirea razelor de lumină, care ies din sistemul optic. (V. şi Imagine Virtuală). •’ VISCOZĂ (Ind. chim): Lichid des, siropos, format din xantogenatul so- VISCOZITÂTE 464 VITESĂ dic de. celuloză, obfinut din celuloză prin aefiunea unei solufii de sulfura de carbon (CS2) şi sodă caustică (NaOH). . Poate fi refrans-formaf în celuloză, prin reactivi, chimici adecuafi (V. Mătase de vis-coză). VISCOZITÂTE (F/z ). Frecarea interioară a unui fluid (gaz sau lichid). Rezistenţa la deplasare a două pături de fluid, una în lungul celeilalte, este proporfională cu aria comună celor două pături, cu variaţia vitesei de deplasare în lungul unităfii dâ lungime de-a^lungul perpendicularei feţei comune şi cu un coeficient numit viscozitate dinamică. Catul dintre viscozitatea dinamică şi densitatea fluidului se numeşte viscozitate cinematică. VISCOZIMETRU (Fiz.): Instrument de măsură^a viscozită}ii unui fluid. Primul aparat de măsurare a visco-zităfii a fost creat de marele savant rus Lomonosov. ~Saybolf (Fiz.): Viscozimetru, folosit în industria petrolului, care dă indicaţiile în unităţi speciale, numite secunde Saybolt. VITAMINE (Chim. Biol.): Grup de substanţe organice, aflate în diverse alimente, necesare în orice regim de alimentaţie normal. Absenţa sau insuficienţa lor provoacă diverse boli de deficienţă. Vitamina A se găseşte în lapte, unt, legume verzi şi în ficat, în special în cel de peşte. Lipsa ei provoacă, imposibilitatea de a vedea la o lumină slabă .şi turburări vizuale mai grave;'cauzează, de asemenea, mic- şorarea rezistentei la infecţie a mucoaselor. Această vitamină poate fi produsă în organism din. carotină. Vitamina B, considerată iniţial ca o singură substanţă, , s'a dovedit a fi un grup întreg de-compuşi, numit complexul de vitamine B. Acestea se găsesc în sămânţa de grâu, în drojdie, etc. Vitamina B±, aneurina, apără organismul de nevrită, slăbiciune musculară şi turburări digestive; deficienţa sa cauzează boala numită beri-beri. Vitamina B2, lac-toflavina sau riboflavina,. ajută creşterii copiilor şi deţine probabil un rol important' în sănătatea pielei. Vitamina C, acidul ascorbic, se găseşte în zeama de . lămâie şi; de portocală şi în legume proaspete. Lipsa ei produce scorbutul. Vitamina D, calciferolul, se găseşte împreună cu vitamina A. Ea şe -formează şi în pielea corpului omenesc, prin acţiunea luminii solare asupra ergosteroluluj. Controlează depunerile de compuşi de calciuJn corp. Lipsa sa produce rahitismul. Lipsa vitaminei E, care se găseşte în legume verzi şi în sămânţa de grâu, este una din cauzele sterilităţii la femei* VITESĂ (Mec.): Variaţia în unitatea de timp a unei mărimi, care caracterizează pozjţia unui punct sau a unui solid în mişcare. De obiceiu, prin vifesă se înţelege vitesa lineară, care e drumul parcurs de corpul în mişcare în unitatea de timp. Se exprimă în cm/s, m/s, 'km/oră, etc. Se numeşte vifesă unghiulară unghiul descris în unitatea de timp de dreapta, care uneşte punctul . VITESĂ VOLAN mobil cu un punct fix. Se măsoară în - radiani/s, grade/s, ele. VITESĂ comercială (Tehn.): Numărul de kilometri parcurşi de un vehicul; împărţit la numărul real de ore întrebuinţate, inclusiv toate opririle în stafiii frânările, accelerările, etc. critică (Tefori.): Vitesa de scurgere a unui fluid dela care încetează scurgerea laminară (scurgerea fără vârtejuri) ' şi începe scurgerea turbionară (scurgere cu vârtejuri). ~ criticăde răcire (Mef/.): Vitesa de răcire a unui ofel, care asigură aparifia martensitei. , relativă • (Mec.): Vitesa pe care o are un corp în mişcare, în raport cu un alt corp. r supersonică (Mec.): Vitesa a . unui corp în mişcare, mai mare decât vitesa- sunetului, deci.mai mare-decât aprox.' 1200 km/oră. • ~ unghiulară. V. Vitesă. : ' VITEZOMETRU (Mec.): Instrument folosit pentru măsurarea vitesei unui vehicul, (automobil, locomotivă, avion," etc.). . VITICULTURĂ (Agr.): Ramură a Agronomiei, care se ocupă cu cultura vifei de vie. „VITREX" (Consfr.): Cristal care poate fi curbat, decorat, etc., întrebuinţat în conslru,cfii. VITRIFICARE (Ind. chim.): Modificarea structurii: unei substanfe, prin încălzire .la temperatură înaltă, ast- • fel încât substanfa să devină compactă şi cu luciu sticlos. ; VITRIOL (Chim'): Acid sulfuric, H2S04,-concentrat. ' VITRIT (Mineral.): Component.al* cărbunilor de pământ, negru-lucios, compact, care ajută la procesul de cocsificare. . • ' VITROS (Gen.): Calitate, a unui produs care are aspect sticlos. VITROZILţChim.): Varietate transparentă a oxidului de siliciu, (Si02), preparată din nisip. E folosit pentru fabricarea aparatelor de laborator care trebue să sufere variaţii mari. şi bruşte de temperatură; datorită dilatării sale foarfe mici, nu plesneşte când este supus la astfel de variafii. VIZIERĂ de profeefie (Tehn.): ‘Ecran transparent care apără ochii şi fafa de; praf, de scântei, uneori de radiafii dăunătoare, etc. VIZOR (Fiz.): Dispozitiv montat .pe- diferite aparate optice: lunete, aparate fotografice, .etc. şi care permite îndreptarea aparatului către-obiectul care trebue observat. . - VOCAR (Mefl.): Aliaj dur, care se . topeşte în flacăra arcului electric, folosit la încărcarea sapelor, a sfre-delelor, etc., care lucrează în roce dure; . VOLAN (Mş.): 1. Roată grea, de mari dimensiuni montată pe un arbore motor, spre a uniformiza vi- . tesa de rotafie. Uniformizează atât variaţiile, mici, produse de neregu-larităfile de. mers ale motorului,-cât şi-şocurile (loviturile), produse prin variafii bruşte ale sarcinii exterioare. ; — 2. Roată montată, pe un ax în scopul de~a permite rotirea axului: cu mânile; e folosită la avansul manual al; maşinilor-unelte, la -direcfia automobilelor, la prese cu şurub, etc. VOLATIL 466 VULCANIZARE VOLATIL (Chim;): însuşire a substanţelor (de regulă cele cu presiune ridicată de vapori) de a se transforma cu uşurinfă, la temperatura şi presiunea normală, în va-pori.| VOLT (El.): Unitate . de ; măsură practică a forfei electromotoare şi a diferenţei de potenfial. Voltul in-ternafional este forfa electromotoare care., aplicată unui conductor cu o rezistenfă de 1 ohm internaţional, face ca acest conductor să fie străbătut de un curent de 1 amper internaţional. VOLTAJ (El.): Forfa electromotoare a unui curent electric; măsurată în volfi. VOLTAMETRU (El.):, -Aparat ' de electroliză a apei sau a unei solu--fii a sării unui metal ( cupru, argint, etc.) folosit- pentru a se determina cantitatea de electricitate care a străbătut circuitul în care e montat aparatul. VOLTAMPERMETRU (E/f.): Instrument electric de măsură care arată direct produsul dintre valorile efective ale tensiunii electrice şi curentului electric. In curent continuu, arătările sunt identice cu cele ale unui wattmetru, dar în curent alternativ sunt mai mari, la wattmetru arătările fiind înmul|ite şi cu factorul de putere, cos 9. • VOLTMETRU (Elf.): -Aparat pentru măsurarea diferenfei de potenţial dintre două puncte. VOLTOL (M?.): Uleiu mineral de calitate superioară, obfinut prin tratamentul electric al unor uleiuri or- dinare folosit în cazuri de ungere delicate. VOLTOLIZARE (Ind. chim.): O-perafiunea de supunere a uleiurilor de uns, la descărcări electrice în curent de înaltă frecventă şi îrialtă tensiune, pentru a le îmbunătăfi proprietăfile de ungere. VOLUM (F/z., Maf.): Spaţiul o-cupat de un corp. ~ crifie al unei subsfanfe (Fiz.): Volumul ocupat de un .gram din acea substanfă, la temperatura cri--ti.că şi sub presiunea critică. /r molecular (F/z.); Volumul ocupat -de o moleculă-gram a unei substanfe^ în stare de . gaz sau de vapori. ' - ~ specific (F/z.); Volumul ocupat de unitatea de masă dinfr'un corp. VOLUMETRIE (CHim.). V. Ana- / liză volumetrică. VOLUTĂ (Consfr.): Linie curbă, folosită ca ornament îh arhitectură, având o. formă asemănătoare cU o spirală sau cu un corn de berbec. VULCANIZARE (Chim.): Reaefie de transformare a cauciucului brut, ' prin încălzire cu sulf, în cauciuc vulcanizat, adică înfr'un produs care nu mai este plastic, dar care are o‘ mare elasticitate şi nu mai-^este solubil în niciun fel de solvent. Cauciucul vulcanizat nu se mai lipeşte şi nici nu se mai înmoaie când este malaxat sau; încălzit, păstrându-şî elasticitatea atât la rece cât şi la cald. WATT 467 YTR'IU ’WATT (Eh): Unitate de putere egală cu un joule pe secundă, e puterea unui .curent electric de 1 amper, care străbate o diferenţă de potenţial de 1 volt. Se folosesc multiplii; 1000 Wafi=1 kilowatt; 736 waţi=1 cal, putere. WATTMETRU (E/f.): Aparat pentru măsurarea, în waţi, ai puterii unui circuit electric. WATTORĂ (E/f.): Unitate practică' de energie, egală cu 3600 jouli. WEBER (El,): Unitatea practică electromagnetică şi unitatea internaţionala de flux magnetic, egală cu fluxul magnetic care trece prinfr'o arie de 1 m2, străbătută normal de o inducţie magnetică de 10OOOgauşi. WERFENIAN (Geo/.): Triasicul inferior de tip alpin. WESTFÂLIAN (Geo/.): Subdiviziunea mijlocie a Carboniferului de facies continental. Conţine importante zăcăminte de cărbuni. \ x XENON (Chim.): Xe. Element; gr. at. 131,3; nr. at. 54. Face parte din grupul gazelor nobilte. E un gaz incolor, inodor, care se găseştie în atmosferă în cantităţi exfrem de mici. XILEN (Chim.); C6H4(CH3)2. Di- YARD (Gen.): Măsură engleză penfru lungimii egală cu 3 picioare, 36 foii (inches) sau 0,914398. m. Prescurtat se înseamnă cu yd. w WHITE SPIRIT (Chim.): Fracţiune cu p. f. 180°—220°, intermediară între benzină şi petrol Iampant, care se obţine la distilarea ţiţeiului, întrebuinţată pe scara " întinsă ^ în vopsitorie ca solvent. ^ WIDIA (Mefl.): Carbură de wolfram şi cobalt, foarte dură, folosită la'armarea pieselor supuse la uzură. •' WILLEMIT (Minera/.): Silicaf natural de zinc, de coloare âlbă, verde'sau cafenie, folosit ca minereu de zinc. •; WOLFRAM. V. Tungsten. WOLFRAMIT (Mineral.): Wolfra-mat feros natural. E principalul minereu al wolframului. WULFEN1T (Minera/.): Molibdat natural de plumb, folosit ca minereu de plumb şi de molibden.' WURTZIT (Minera/.): Sulfură de zinc naturală; se foloseşte ca minereu de zinc. metilbenzen, homdlog al benzenului, care se găseşte în gudronul de huilă. Există în trei forme isomere. XILOLITH (Consfr.): Pardoseală turnată dintr'un amestec de rumeguş de lemn şi clorură de magneziu. Y _ YTERBIU (Chim.): Yb. Element; gr. at, 173,04; nr. at. 70. • YTRIU (Chim.): Y. Element; gr. at. 88,92; nr. at. 39. 30* / Z ■ , . 468 ZAHAROMETRU ' Z A ' ZA (Tehn.): Inel din care se fac lanfuri. ZĂBRELE (Consfr.): Bare de legătură, verticale sau înclinate, între tălpile unei grinzi, alcătuind o re-jea nedeformabilă. ZĂCĂMÂNT (Geo/. Mine): Acumulare naturală exploatabilă de minerale utile. Zăcământul se numeşte primar, dacă minereul se găseşte în locul unde a luat naştere şi secundar, dacă minereul a luat naştere într'un loc şi a fosf deplasat de agenfii naturali. ~ epuizat (Mine): Zăcământ a cărui exploatare nu mai este rentabilă cu mijloacele tehnice existente la un moment dat. ZAHĂR (Chim.): Combinaţie organică, dulce, folosită pe scară mare în alimenfafie penfru numărul mare de calorii date organismului uman, constituită dintr'o moleculă de glu-.coză şi una de fructoză. Se prezintă în formă cristalină, de coloare albă (constituită din prisme mo-noclinice), foarje solubil în apă la rece. Se extrage din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr. ( = Za-haroză). ~ de lapte. V. Lactoză. ~ de plumb (Chim.): Acetat de plumb, sare otrăvitoare, albă, cristalizată, solubilă în apă, cu un gust dulceag. ~ de sfeclă (Chim.):-Zaharoză obfinută din sfecla de zahăr; din punct de vedere chimic, identic cu zahărul de trestie. ~ de struguri. V. Glucoză. ~ de trestie. V. Zahăr. " ~ inveriit (Chim.): Amestec de glucoză şi. levuloză în proporţii egale, obfinut prin invertirea zahărului. ZAHARIFICARE (Chim.): Transformarea în zahăr a unor substanfe, realizate prin tratare cu anumiţi reactivi. . - ZÂHARIMETRIE (Fiz.): Metodă de determinare a concentrafiei soluţiilor de zahăr, care foloseşte în acest scop un zaharimetru. ZAHARIMETRU (Chim.): Aparat pentru, determinarea concentraţiei unei soluţii de zahăr prin măsurarea unghiului de rotafie a planului luminii polarizate care frece printr'un tub conţinând acea solufie. ZAHARINĂ (Chim.): Substanfă cristalizată,' albă, foarfe solubilă în apă cu p. t. 227°. In .stare pură are o putere de îndulcire de cca 500 de ori mai mare decât a zahărului, dar nu are nicio valoare nutritivă şi poate avea efecte dă- . unăţoare, dacă este folosită în cantitate prea mare. ZAHAROCLASTIC (Chim ): Calitate a enzimelor, care au capacitatea de a hidroliză hidraţii de carbon complecşi (de ex. inverfaza). ZAHAROMETRU (Chim ): Varier tate de areometru, folosit pentru determinarea concentrafiei solufii-lor de zahăr, prin măsuraroa den--sităfii lor; e de obiceiu gradat astfel încât să permită citirea directă a procentului de zahăr. ZAHAROZĂ 469 ZINC • -ZAHAROZĂ (Chim.).' Zahărul obişnuit (zahăr de sfeclă, zahăr de trestie). Substanfă cristalizată, albă,, dulce, cu p.'t. 160° G. (V, Zahăr). : v ZĂNOAGĂ (Topogr.): Vale în formă de căldare, datorită roaderii. terenului de către * ghefari din timpurile geologice. - , . . ZAPONLAC (Ch/m.) : Lac de nitroceluloză, de obiceiu colorat în diferite nuanţe; folosit la acoperirea metalelor. ; . ZĂPOR (Hidrof.):. Baraj natural, •din blocuri de ghiafă, făcut în drep-tuj îngustării unui. curs de apă; din cauza lui se ridica nivelulapelor -râului şi se pot produce inundaţii. ZĂVOR (Constr.): Lamă metalică, folosită pentru închiderea uşilor şi a ferestrelor. ' - : ZEAMĂ bordeleză (Gen.): Amestec de sulfat de cupru (piatră Vânătă, CuS04), var şi apă, folosit ca . fungicid. - ZEFIR (Ind. fexf.): Ţesătură fină de bumbac,'1' folosită la confecfio-narea rufăriei. ‘ ZENCANAL (C. f.): Instalaţie folosită .în depourile de locomotive, constând dintr'un canal longitudinal, aşezat între cele două şine şi un alt canal transversal; în primul .canal circulă un cărucior cu ajutorul căruia se poate coborî foarte repede câte o osie a/ locomotivei, cu-cele două roţi aferente, osia putând fi scoasă afară prin canalul " transversal. Se evită astfel pierdere de timp cu „ridicarea locomotivei cu macaraua spre a-i controla sau demonta osiile. ' ZENIT (Asfr.): Punctul 'de • pe sfera: cerească aflat exact ddasupra locului de observaţie. .' -• ZEOLIŢI (Mineral.): Silicafi naturali' hidratafi de calciu şi aluminiu. ZEONIFER (Tehn .): Funicular aerian cu cablu, folosit pentru transportul de persoane şi de mărfuri. ZERO absolut (Fiz.): Tempera-: tura de — 273,13°. Este cea mai joasă temperatură teoretic posibilă. _Zero al scării de temperatură absolută. ZEŢAJ (Mine): Metodă ,de alegere a minereurilor, bazată pe dir ferenţa densităţilor. diferiţilor componenţi; -utilizează un curent de apă în . mişcare ascendentă şi descendentă. ZGURĂ. V. Sgură. ZI siderală (Asfr.): Perioada unei. rotafii complete a Pământului în -jurul axei sale, în raport cu stelele fixe. ; ' ~ solară (Asfr.): Intervalul variabil dintre două reveniri succesive ale Soarelui la meridian. 'ZID de sprijin (Consfr.): Zid executat în scopul, de a opri prăbuşirea unui teren. - ZIDĂRIE uscată (Consfr.): Zidărie executată din elemente nelegate între ele cu vreun liant. ZIMAZĂ (Chim.).’ Enzimă. conţinută în drojdia de bere. Acţionează asupra zahărului, formând alcool şi bioxid de carbon. ZINC (Chim.): Zn. Element; gr. at. 65,38; nr. at. 30. E un metal dur, alb-albăsfrui cu p. t. 419°, Z1NCARE 470 ZUGRĂVEALĂ p. f. 907° şi gr. sp. 7. Se găseşte în natură sub formă de calamină (ZnC03) şi blendă (ZnS). E extras prin prăjirea oxidativă a minereului, ob[inându-se astfel oxid de zinc, care este apoi redus cu cărbune. Zincul rezultat este purificat prin distilare. Zincul este un metal întrebuinţat în aliaje, în special în alamă, cum şi pentru galvanizarea fierului. ZINCARE (Mef/.}: Operafiunea de acoperire a unui metal cu un strat de zinc. ZINCIT (Mineral): Oxid de zinc natural. E un minereu de zinc.. Z1NCOGRAFIE (Arfe gr.): Tehnica obfinerii clişeelor metalice folosite în imprimerie. ZIRCONIU (Chim.): Zr. Element; gr. at. 91,22; nr. af. 40. Metal rar, cu punctul de topire ridicat. ' ZIT (Mş.): Scaunul pe care se închide o supapă sau-altă piesă. ZONA sfericâ (Maf.): Porfiune de pe suprafafa unei sfere tăiate cu două planuri paralele. Suprafafa zonei sferice este dată de 2 nRd, în care R este raza sferei şi d distanfa dintre cele doua planuri. ZOOLOGIE (Gen.): Ştiinfa care se ocupă cu studiul animalelor. ZOOTEHNIE (Gen.): Ştiinfa aplicată, care se ocupă cu studiul creşterii, îmbunătăţirii şi exploatării animalelor domestice. ZUGRĂVEALĂ (Consfr.):. Decorarea perefilor prin spoială colorată. AGITATOR (Chimf, Ind. chim.): Dispozitiv, manual sau mecanic, folosit pentru amestecarea mai multor lichide sau a unor solide cu lichide, sau penfru omogeneizarea mecanicăsautermică a unui amestec. BALUSTRADĂ (Consfr.): Panou vertical de cca 0,80*••1,20 m înălţime, plin sau cu goluri, executat din lemn, metal, piatră, zidărie (sau din combinarea acestora), aşezat penfru a împiedeca accesul dincolo de el (la marginea unor construcţii: balcon, scară, şosea, etc.)» sau pentru a forma o trecere obligatorie (la ghişete, la peroanele gărilor, etc.). BRONZ (Mefl.): Aliaj de cupru, cu unul sau cu mai multe elemente (cu excepţia zincului: aliajul de cupru şi zinc fiind numit alamă), mai dur şi mai rezistent decât cuprul. E folosit în turnătorie. - CALITĂŢILE sunetului (Fiz.): Ca-racferisficele cari deosebesc un sunet muzical de alt sunet muzical: intensitatea, înălţimea (mai mare la un sunet ascuţit şi mai mică la un. sunet gros) şi timbrul (care deose-. beşte două sunete de aceeaşi înălţime produse de două tipuri diferite de instrumente muzicale). COMPRESOR (Mş.): Maşină stabilă sau mobilă, pentru ridicat presiunea unui gaz sau a aerului. Com-presoarele pot fi centrifugale sau cu piston; ele pof fi cu unul sau cu mai multe etaje, adică cu una sau cu mai multe trepte de compresiune. CONCASOR (Tehn.): Maşină de lucru penfru sfărâmarea materialelor dure şi semidure ca minereurile, cărbunii, piatra, etc. După forma pieselor cari realizează sfărâmarea, deosebim: concasoare conice, con-casoare cu ciocane, cu discuri, cu cilindri, cu fălci, etc. CONSTITUENT (Chim.): Sub- stanţă care ia parte la alcătuirea unui aliaj, a unei soluţii, efc. DREN (Hidrof.): Conductă subterană destinată să colecteze şi să evacueze apa de infiltraţie, în vederea asecării unui teren prea umed. Este constituită dintr'un şanţ pe al cărui fund se aşază piatră spartă, pietriş, tuburi (găurite sau nu), jghia-buri de lemn, efc. EFECT piezoeleciiic (Fiz.). V. Piezoelecfricifafe. ELICE (Tehn.): Organ rotativ, format din două sau din mai multe pale solidare cu un butuc, dispuse simetric faţă de axa de rotaţie, şi care serveşte la transmiterea de energie dela arborele său la -mediul fluid în care se învârteşte, sau invers. "FATA morgana (Meteor.): Meteor .luminos datorit refracţiei luminii prin atmosfera- care are o temperatură care variază cu înal-‘ţimea. (= Miraj). FAZĂ (Fiz.): Stadiul de evoluţie în timp sau în spa|iu în decursul unei perioade, a unOi fenomen periodic-. FILTRU de fund (Mine): Filtru alcătuit dintr'o ţeavă cu mici deschideri, aşezat în fundul unei găuri de sondă, cu scopul de a împiedeca pătrunderea nisipului fârît din rocă de căfre ţiţeiu sau de gaze. FILTRU-PRESĂ 2 ÎNCĂRCARE UTILĂ FILTRU-presă (Tehn.): Filfru alcătuit din mai mulfe rame sau camere, prinse etanş una de cealaltă şi în care materialul de filtrat este trimis sub presiune. FOSGEN (Chim.): COCI2. Gaz otrăvitor preparat prin acţiunea clorului asupra oxidului de carbon în prezenţa unui catalizator de cărbune activ. A fosl folosit ca gaz de luptă. ( = Clorură de carbonil). FOTOCOLOGRARE (Arfe gr.): Procedeu de reproducere a cer-nelurilor de imprimerie, înîrebuin-ţându-se substanţe coloidale expuse la acţiunea luminii. Când substanţa coloidală e o gelatină cu bicromat de potasiu, şi se expune la soare, procedeul se numeşte heliotipie. FREZĂ (Tehn.): Unealtă cu una sau cu mai multe tăişuri dispuse simetric faţă de axa sa, şi care, printr'o mişcare de rotaţie, în care fiecare tăiş lucrează .succesiv şi discontinuu, prelucrează prin aş-chiere materiale dure (metale, lemn, ele.). Frezele au forme foarte diferite, după natura aşchierii pe care trebue să o realizeze. FREZAT, maşină de (Mj.-une/-fe): Maşină-unealfă care foloseşte' freza pentru .a prelucra materialele prin aşchiere. FUNCŢIUNE analitică (Maf.): Funcţiune de o variabilă z = x-H'y (unde x şi y sunt variabile şi i= — I) care, într'un anumit domeniu de valori ale variabilei, admite o derivată pentru fiecare valoare a variabilei. FUNCŢIE derivată (Maf.): Funcţia obţinută dintr'o'funcţie dată prin procedeul derivării. GAZ ilariant (Chim.): N20. Gaz incolor, cu gust dulceag, care, inspirat în cantităţi mici, provoacă o stare de veselie. E folosit, asociat cu oxigenul în proporţie de 1 la ' 5, ca anestezic. ( = Profoxid de azet). GREUTATE echivalentă (Chim.): Număr care arată câle grame dintr'un element chimic sau dintr'o combinaţie pot lega sau înlocui un atom gram de hidrogen. HGLO (Gen.): Prefix cu semnificaţia de „tot", „întreg". HOMO (Gen.): Prefix cu semni- , ficaţia de „acelaşi”. ÎMBUNĂTĂŢIRE (Metl.): Tratament termic al unui metal sau al unui aliaj ameliorabil, care consista în- . fr’o calire şi fie o revenire, fie o depozitare la o temperatură adecvată; temperatura dela care se face răcirea, vitesa de răcire şi temperatura de revenire, respectiv cea de depozitare, se aleg astfel, încât să se producă o mărire a durităţii, o mărire a tenacităţii şi, even- • tual, o defensionare. Materialele cari se îmbunătăţesc sunf oţelurile ameliorabile şi aluminiul. ÎNCĂRCARE utilă (Tehn.): încărcare formată din sarcinije pentru cari este destinată o construcţie,' un aparat, vehicul, etc. De ex. încărcarea utilă penfru un pod e for-^ mată din convoaiele mobile şi de greutatea oamenilor şi a animalelor cari vor circula pe acel pod. LACTOMETRU ORBIRE • LACTOMETRU (Fiz.): Areometru folosit pentru determinarea purităţii laptelui. (=Galactometru). LEGILE 'gazelor (Fiz.): Legi câre leagă volumul ' specific (volumul unităţii de masă) v a unui gaz, de presiunea p şi temperatura t. Pentru un gaz perfect , ele sunt: legea lui Boyle-Marioffe: pv = const. la o temperatură dată legea lui Gay-Lussac (legea lui Charles): v=v0(H-uf), v0 fiind volumul la 0° şi coeficientul de dilatare/al gazului; legea Iui Gay Lussac p = p0(1-l-cţf), p*, fiind presiunea la 0°. Din aceste legi se deduce legea gazelor perfecte,pv=rT, r fiind o constantă iar T= f-j-273°, temperatura absolută. Pentru gazele-reale se aplică legea lui van der Waals: (p6) = r! a şi b fiind două constante. LIZOL (Chim.): Lichid uleios, folosit ca desinfectant, -.-preparat din crezoli (derivaţi fenolici ,ai tolue-nului) şi săpunuri de acizi graşi şi acizi rezinici. - LUMINESCENŢĂ electrică (Fiz.): Emisiune de lumină - de către un corp în urma unei descărcări electrice în acel corp. Ex.: Emisiunea de lumină cu tuburile de descărcare cu gaze rarefiate. ■ MECANICĂ cuantică (Fiz.): Ramură a mecanicei, care se aplică la fenomenele cari au'loc la scara atomică, şi Jn care, pe lângă legile mecanicei obişnuite, se folosesc rezultatele teoriei cuantelor. METAL asbesf (Tehn.): Material constituit dintr'o ■ ţesătură de fire' metalice şi asbesf, care se foloseşte ca garnitură la organe de cuplaj cu frecare (de ex. la discuri de am-; breiaj) sau la organe de frână (de ex. la saboţi de frână). Sin. impropriu: Ferodo. • - METEORI oplicl (Mefeor.).-V. Meteori luminoşi. MINERALIZARE (Mineral.): Depunere de substanţe minerale pe anumite corpuri organice pe cari le petrifică, sau în crăpăturile rocelor. Mineralizarea se face fie prin evaporarea apelor încărcate cu substanţe disolvate, fie prin reacţii chimice. MOMENT de inerfie (Mec.): Mărime obţinută făcând suma produselor dintre masele punctelor unui corp şi pătratele distanţelor lor la-un punct, la o dreaptă sau la un plân, şi care intervine în calculele de mecanică şi de rezistenţă a ma- :, feriaielor. NICOL (Fiz.). V. Prismă nicol. NUMĂR (Maf.): Element matematic cu care se poate calcula, deci penfru care se pot defini ope- , raţiile de adunare, scădere, înmulţire, împărţire, etc. Numerele sunt . exprimate cu ajutorul cifrelor şi ex-< primarea . depinde de baza de nu-meraţie aleasă, aceasta fiind, de obiceiu, baza 10. ORBIRE (Gen.): Fenomenul de turburare a vederii, cauzat de un: fascicul luminos prea intens. PROCEDEU ANAGLIF 4 ZECIMLA PROCEDEU anaglif (Telm.): Procedeu prin care se obfine o imagine în relief a unui obiect fotografiat în două colori complementare, când este observat prin ochelari ale căror sticle sunt, fiecare, de una din cele două colori. S1NEALĂ (Gen.): Substanfă de coloare-albastra, folosită când se spală rufele, pentru a da acestora o coloare albă. ,• SPĂLAREA cărbunelui (Ind. cb.): Operafiunea de separare a sterilului de cărbune, în prealabil clasat pe clase granulometrice, cu ajutorul apei curate sau a lichidelor grele (apă a cărei densitate a fosf mărită cu ajutorul a diferite substanfe: argilă, baritină, etc.); aceasta separare se realizează datorită diferenfei de greutate specifică a cărbunelui şi a sterilului. STÂLP de exploatare (Mine): Porfiune dintr'un zăcământ obfinută prin subîmpărfirea panourilor de exploatare, pentru a putea fi mai uşor exploatată. Obişnuit, forma stâlpului e pătrată sau dreptunghiulară. VAS Dewar (Fiz.): Vas de sticlă cu perefi dubli, argintaji în interior, şi între cari se face vid; e folosit penfru păstrarea lichidelor la o anumită temperatură, de ex. în sticlele thermos. ZECIMAL (Gen.)-' Care se referă la baza de numerafie zece. Ex.: fracţiune zecimală, logaritm zecimal, etc. ERATA Pag. CuvântuL Rând Textul vechiu Textul nou 1 ~ de sfericitate 8 (sau a'pistonului) (sau a. sistemului) 4 ~ carbonic 1 HC.,0, . ; H.,CO;. 5 Acid cianhidric • 1 NCN HCN ' 5 ~ iactic 3 . Stereoisomerie' Stereochimie 8 Adaptate 1 Adaptate Adaptare 16 ^ uzibil 1 ~ uzibil ^ fuzibil 18 Amalgamare 3 roce rece 18 ~ a aurului 6 amalgamate sfărâmate 20 Amide 8 acetoj acetoii 22 Amperometru • 1 r Amperometru Amperormetru „ ;3 amperi ore amperore 23 Analcid 6 (56,10%) _ (5 • ■ • 10°/0) •23 Analitic : 1 Analitic Analatic 3 analitică analatică. 25 Andoluzit 1 Andoluzit Andaluzit ţ 27' Anteproiect 5 întocmai întocmit 28 ~ cu lamele 1 ~ cu-lamele Aparat cu lamele 29 Anvelopă 4 pierde prinde 30% ~ dură ' 3 calciu, magneziu , şi fier calciu şi magneziu 35 Argintâre • 4 (v. Galvanizare) (v. Galvanostegie) 48 ~ bandă' 1 bandă Bandă 52 Bel -4 • N=log— Po_ N=2 log — , Po 52 Benă 4,5 bene bobinate bene basculante .55 Birefringenţă 4 refractare refractate 61 ~ fosforos 3. şi fosfor (0,25— şi urme de fosfor (sub <■> 2,5%).. - , 0,1 °/0) care a fost des- oxidat cu ajutorul fosforului. 65 Cadru 1 (Chim) (Constr.) 69 Călire Tot textul se Tratament termic ce poa- înlocueşte cu: te fi aplicat numai alia-ă'structuri diferite —- la jelor (sau metalelor) cari au cel puţin dou< temperaturi diferite — şi care constă în răcirea materialului dela o temperatură de deasupra unuia din'punctele de transformare structurală, cu o astfel de vitesa de răcire, convenabil aleasă, încât transformarea structurală să nu mai aibă timp să se producă. Prin aceasta operaţie- materialul va avea la temperatura ordinară o structură pe care în mod normal o are numai deasupra punctului de transformare respectiv. 6 Pag. Cuvântul Rând Textul vechiu ! Textul nou 73 Capilarifafe 1,2 Totaliîatea feno- Ansamblu de fenomene menelor 80 Cavifafe 1 • Cavitate Cavitafie 81' Cemenlare 2 chimic termochimic •6 în carbon. în carbon şi supunând / apoi ofelul operaţiei de calire. 10 câteva zile câteva ore şi răcind-o apoi brusc. 82 Centru de greutate 3 rezultată rezultantă 83 Fig. cerc S) segment; CDF) arc S) sector; s) segment; CFD) arc 89 Ciment 5,6 amestec de gips) sau bauxită amestec de gips sau bauxită), 92 Coarb*ă 5 coardei coarbei 93 Cobalt - 7 arse ni uri săruri 94 Codru 3 înfre35—36 cm la de peste 35 cm la 94 Colector 11 continue care continue, între perii de conductoare cari 96 Colodiu 2 desvoltcrea disolvarea 97 Combinări 10’ n(x-l)-(n-p + I) n(n-t)—(n-p+ I) 1,2,3—p. 1,2,3 —p 101 Concav 8 punct M punct situat între A şi P, penfru orice puncf Pdin 101 ~ în ioni de hi- 8 pH = 10gln~ pH = log 10 -j- drogen H H 16,17 mai mare decât 7, mai mare cu cât pH esfe mai mic decâf 7, 102 Condensor 7 dispozitiv diapozitiv 102 Condiţionare 3 stare de umiditate dorită. stare de umiditate, de temperatură, etc. dorita. 103 Congelare 2,3 din lichidă în solidă, din lich dă, pe care o are la temperatura ordinară, în solidă. 107 ~ carteziene 23 .neparalel paralel 108 Corhărit 1,5 Corhărit Corhănit .109 ~ compus 1 Compus chimic. Compus. 109 ~ negru 2 absoluta absorbantă 113 Crom 3 P. f. 1489 P. f. 1615° 7 Pag. Cuvântul Rând Texiul vechiu Textul nou 124 Decibel ' 6 P0 2 • 10*1 ;i P0'~ 2.1GMp 125 Defectare 1 Defectare Defecare 526 Defectan» 1 Defedant Defac^nt 128 Denoromefru 1.2 se diminâ 129 Depanare 3 ieavă, sau cu ‘cavă, manual sau cu 130 Depresare 4 piese prese 135 Deuieriu 5 (-Apă grea). (apă grea). 141 : Diferenţă vecfo- 1,2 Diferenţă a doi Vector;, diferenţă de riala veciori 143 Dimorf 3 fâze forme 146 Drsjonclor 4 electric core electric pe care 148 Distorsiune 6 Apariţie Aberaţie 149 Divizor 2 în c:re împarte exact pe un n care împarte exact un 151 Drenaj 2 aşezării asecării 153 Durifdie,scară de 10 Fenorină Fluorine, ~ mineralogica Osioză Ortoză 153 Ecartament 9 (Ind. fexf ) (Metl.) 155 i Echivalent ! 8 repartizată. repartizată, cu care se ) înlocueşîe — în calcu-1 le — un sistem de sar-; cini ccncentrate. 161 ~ luminoasă 5 (Im/W) : (Im/W) 167 Elice 2 'ek~ p=lc~ 179 182 Europiu Extensiune 2 1 cr. a! 125.0; V. inîindere gr. at. 152; întindere 183 Extrapolare ; : 3 pentru valori situate în afara u-nui interval de : valori cunoscute,atât pentru x cât şi penfru y. de variabila x, penfru valori ale lui x siiuate în afara intervalului lui ■ x în care sunt date va-j terile lui y. 184 ■ ~ de carne ; 1 ~ de carne ; Făină do carne 185 ; Failăr de sfredel i 1 Failăr ! Făină 187 Foţioco fasonare .■ • ; Făjie C'!fasonare ; Fasonare 187 ’ Fa ia Morgana I 2 j optici j lumir.oţi 189 Feric 1 1Te-en i Termen 190 i F* rosiliciu 4 j sulfuri sufluri 191 ‘ Fier 12 j hidrat i hidratat î 96 ~ 5pum<'iă ■ 1 ■ ~ spumată j ~ îpumantă 197 ‘ Forai 1 j V, Săparea ; Săparea Pag. Cuvântul Rând Textul vechiu j Textul nou 199 Formulă 5de jos H-O-OH | H — O — H 203 Fotooftalmie 4 320 mm ! 320 m n 210 Galvanostegie 1 V. Galvanizare I Operaţiune metalurgica i constând în acoperirea unei piese metalice cu un strat subjire de olt metal, prin depunere electrolitică. 211 Ganga ■ 3 minereul j mineralul 212 213 Gauss 3,4 exercitată' de j care exercită ~ de combustie de căldură în !u- j cru mecanic, j de căldura dela o sursă mai caldă la una mai rece, pentru a objine lucru mecanic. 214 ~ nobil 2 neon, cripton, neon, argon, cripton, 215 J Gazeificarea 9,10 se proiectează este realizată subterană 218 ~ neeuclidiană 3 axiome al geometriei axiome diferit de al geometriei 219 Gcrmaniu . 3 76,2 72,6 219 Germea 1 Germea Ghermea 220 Gips 2 hidraf hidraîaf 221 Gliceride 3 Glicerinele Gliceridele 224 Grad aerometric 1 aerometric areometric 224 : ~ termometrie Fahrenheit 3 80 180 228 ~ chimică 1 ~ chimică ~ ceramică 228 Greutate 4 G=vg O II < 6 9 = 7= • 229 Tabela greut. atomice seleniu 73,96 78,96 231 ~ de lemn 7 Kcal/g kcal/kg 233 Halo 4 intens intens, văl 240 Hiposuifat de 2 (asS:.0--5Ha0) (Na2SsOa.5HsO) sodiu 243 . Imagine reală « 11 punctelor date punctelor sale 245 | lmpedan}a farmulo R R--K 247 | încercarea ma- : 3,4 proprietăjile teh- proprieîă}i!e tehnolo- ' ierialelor nice şi practice gice 250 j ~ de refracţie : 7,8 iuţeala luminii in ; iuţeala luminii în vid şi J unui mediu mediul respectiv j în mediul respectiv. Pag. Cuvântul Rând Textul vechiu Textul nou 250 ~ ccfiîn:c î Octanica, cifra — Cifra octanica. 25î ind'jcjîe elec- Se înlocueşte Cătai d;r.tre forja care trică cu: ) s’ar exercita in câmpul electric asupra unui mic corp ţi dintre sarcina lui electrică, dacă acel corp s'ar găsi în ma‘c-rie într'un mic disc plat şi vid, care este perpendicular pe directa forţei. 251 Inducţie magnat; că 6 forţei, care se forjei, cât în care se 255 înnoire 1 ' Înnoire innoroire 255 Insfabil 2 instabil nestabil 256 Intcgraf 2 demararea desenarea 256 Intensitate ; ; 3 ■ • • 7 . sau nv.gnctica a , puterii electromagnetice sau sonore radiate da un corp. 2. Densitatea de unghiu solid a ; fluxului luminos emis de un corp sau magnetica. 2. Densitatea de unghiu sol d a fluxului luminos emis de un carp, ssu s puterii electromagnetice sau sonore radiate cie un corp. 260 Invertire o «~flhă-rului 2 c!;h.3oh c19h,a.* 26 î kegrame 1 . kogramc Isogame 271 ~ Kvtlor 3 a numărului de ! a numărului gradelor de 27 fa -f- o», r \ ~ Fraunhcfer ! Linii Fraunhofcr ??: n r-j 1 t , ^ 1 anal-JIc'. Analitic analntic/î. Analatic Ic: 2 analitici' analatică 2C7 i Maaneziful 3 '-C '''C 650 C :* • ^ <, ~ a ţevilor Mandrinnrea fev»lor Eîom'1 r.t nr. at. ?5 Elf-mont nr. at. C5 ~ î • * . - • 5 ”’! «■•fru ‘/areome-fru — _ , - , , • i 5 rnait-lc- rr.osr-le i ? Ha /erer Havero 10 Pag. Cuvântul Rând Texiul vechiu Texful nou s 299 Menise 7 de ex., mercurul de ex. apa formează un menise concav, ier cele cari nu uda perejii tubu-!ari,cade ex. mercurul 300 Mefadimă 1 Mefadimă Metadină 301 ~ de speculum 2 1 2 1 3 308 Mispichel 2 Fe A5 S Fe As S 309 Modulaţie 2 amplitudinii frec-ver>{ei amplitudinii, frecvenjei 313 Mufă . 3,4 — 2. Grup de MUFLĂ 1. (Tehn.) . Grup de 6 planului palanului 11 mufă rnuflă 315 Negaliv 4 obiedivului obiectului 315 Neodin 1 Neodin Neodim 317 Nitrificare 5 azoji azotafi 333 Paraboloid 7 Esfe suprafafa Daca cele două parabole sunt egale, paraboloidul se numeşte de revolujie; acesta esfe suprafafa 343 j ~ lampant • 7 C10H., şi C^H^ Ci0H22 şi C23Hsb 344 j ~ vânătă 1 CuS6o5H„0' CuS04 5H20 345 | ~ Clark ’ 4 1,433 •••0,0012 1,433-0,0012 (t— 15) (Η15) 345 ! ~ cu bicromaf 7 sa oxidată sa oxidantă 348 | Piroxeni 2 magnefice magmatice planele, perpendicular 352 j Polarizarea lu- 4,5 planele perpen- | minii diculare pe pe 355 j ~ mdgneiic 4 punefe; esfe 1 puncte esfe 356 | ~ de s<-paf 3 cap cep 357 ! Praseodim 2 1 1 nr. at. 50 ! nr. at. 59 358 | ~ la rece Se va considera intercalai mainie de Preparare 359 î ~ de vapori 8 1 satura}! saturanfi 359 : ~ lui Cernof 4 Dacăfoatăcaldura Dacă căldura 6 şi toata cedată şi cedeiă 361 . ~ camerelor de plumb 3 oxidarea de bioxid oxidarea cu bioxid iformulă a(qn-D i a,(qn-1) 363 ! ~ geometrică j = (q-D j (q-D îl Pag. Cuvântul Rând | Textul vechiu Toxlul nou 365 Prototip 1,2 exemplar do în-ccrcare exemplar, de încercare 365 FudISre 1 Pudlcre Pua'îare 366 Punt nodal 1 Punt nodai Puncf nodal 36S ~ de absorbire a unei suprafeţe 1 absorbire absorpîie 373 ~ unei maşini 1 3 unei maşini o maş!n5 al unui motor un motor 377 Readan{3 5 1/2 n nC 1 2 r. nC 377 Recaleseceriţa . f.erului J 1 Recalesecenţa Recalescenţa 380 Reflux ; 3,4 redus readuî 36.; Retuşate ■ 2 dispozitivului du-pozîtivului 384 Rezoluţie : 1 Rezolute Revoluţie 386 Rezisliviîate i 5 ohmi/centimetru ohmi • centimetru 36? Rotaţie ! 4 paralele cu centrele, într’un paralele, cu centrele într’un 394 Şarnico 1 V. Ţâţână Tâfână 402 Sfărjuîre ? 1 Sfirţuire Sfdiţuire 407 Sistemul CGS ; 5,6 ccniimeiri/se- cundS cen'rimefru, gram, secundă ^o?: ; — metric 5.6 ; meridianului pământesc care trece prin Paris. meiidianului pîmânlesc. 411 ~ de exploatare! 1 ~ dc exploatare ~ de explorare 414; Spumat 1 ; Spumat ! SpUmanl 4 : spumai spumant 415 Staniu 15 ■lafSre. kaSrc. 6 ~ statica 1 | ~ statică SfaticS Stereoiicm;t.'ie , 1 Siorcoiicmeirie Sierooisomerie i?2 Suif;f ( 6,7 ; sulfaŞi: sulfaţi ; ccizi sulf,Şi: suîf,ţi neutri şi sulfiţi acizi 424 S.-fs • ' 1 V. Izvor Izvor 4?5 Tobî-er î Ti blier ; < V \y \ componenţa \ Tablier 421 1 V i fj .1 6 şi ii o componenta ' de îmbunata- j ; l'fe ! : de înjumatoţire 4 3 6 , -1 ,-*.f c * t i ; (ventile, j (ventilator, 12 Pag. Cuvântul Rând' Textul vechiu Textul nou 443 Triedru 5 de axe coordo- de axe de coordonate nate 444 Trinilroluen 1 Trinitroluen Trinitrotoluen 444 Tristerină • 1 Tristerină Tristearină 445 ~ de foraj 7 percutat perculant 447 Turbocompresor 1 (Chim.) (Tehn.) 447 Turn de răcire 3 ridicarea apei răcirea apei 447 Turnare 7 aceasta acesta 456 Valenjă ' 19 închis. indus. 461 Vecfori echipo- 1 echipotenfi echipolenji tenji 465 ~ critică de ră- 1,2 Vitesa de răcire Vitesa minimă de răcire cire 468 Zaharificare 3 realizate realizată 470 Zii 1 Zit ! Zii I ■ ^ TY" *i ! ^ifF - ‘j