,^-C
     \
ISBN 973-588- 185 -3
^.3^.3
3/’ tffo
      Prof.univ.dr.doc.VLADlMlR Hanga
MIC DICŢIONAR JURIDIC
                 Editura "Lumina Lex" Bucureşti 1999
 Culegere şi tehnoredactare computerizată: S.C. Getronix (Electronic S.R.L. Cluj-Napoca
  Tiparul executat la S.C. LUMINA TIPOs.rA. str. Luigi Galvanl nr. 20 bis, sect. 2, Bucureşti Tel: 210.51.90; 210.58.33 Fax: 315.06.13
                          Cuvânt către cititor
         Lucrarea de faţă este un repertoriu de definiţii juridice reduse la esenţial, dar care, în totalitatea lor, constituie terminologia uneia din cele mai vechi şi mai actuale ştiinţe sociale, ale cărei principii cereau, în sintetismul roman, "a trăi cinstit, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce i se cuvine"1.
         Definiţiile sunt urmate de etimologia cuvintelor în cauză, întrucât aceasta ne dezvăluie origina şi esenţa oricărui termen juridic, care oricâte schimbări ar fi suferit, nu-şi pierde identitatea sa primordială. Se va observa, fără nici o dificultate, că limbajul nostru juridic este, cu câteva excepţii, totalmente latin. De la naşterea poporului român şi până în zilele noastre toate cuvintele privitoare la lege, drept şi dreptate au rămas cele pe care Roma le-a sădit pe ogorul geto-dac. Şi în ciuda tuturor vicisitudinilor la care ne-a supus istoria, tezaurul limbii române juridice a rămas latin, constituind unul din factorii noştri de rezistenţa spirituală şi de apartenenţă la cultura europeană.
         Cartea cuprinde şi unii termeni juridici latineşti, care s-au impus pentru totdeauna în teoria şi practica universală a dreptului.
 1 Honeste vivere, alterum noti laedere, suum cuique tribuere (Ulpian, D, 1.1.10.1;Inst., 1.1.3).-
        Lucrarea se adresează, cum este şi firesc, juriştilor, oferindu-le definiţii precise, întrucât o ambiguitate terminologică, constituind o primejdie atât pentru teoria, cât şi pentru practica dreptului, poate genera adesea controverse inutile şi soluţii îndoielnice.
        Precizarea cuvintelor a constituit - cum cerea Socrate şi mai aproape de noi Descartes - o condiţie esenţială a oricărei confruntări ideologice dornice de a ajunge la soluţii reale şi durabile.
        Volumul va fi util şi studenţilor de la drept, cărora, oferindu-le componentele limbajului juridic, îi vor ajuta să pătrundă mai adânc în arcanele dreptului. Cartea devine astfel profesorul lor de fiecare zi care, lărgindu-le fondul aperceptiv de specialitate, le va da răspunsurile de care au nevoie.
        Cartea se adresează şi marelui public, căruia uneori îi scapă înţelesul terminologic juridic, rămânând astfel în afara unor conotaţii textuale legale, doctrinare sau jurisprudenţiale.
        într-un stat de drept, a cărui structură se întemeiază pe raporturi juridice, limbajul dreptului devine un element de cultură citadină de care nu se poate face abstracţie. Astfel dreptul devine factor de orientare şi de consiliere în viaţa de toate zilele a cetăţeanului de rând.
        Şi în fine, adresându-ne cititorului, îl rugăm să-şi spună cuvântul în aprecierea acestei modeste strădanii.
                                                   Autorul
          Abrevieri
< = provine din > = termen ce duce la... a. = adjectiv alb. = limba albaneză bg. = limba bulgară cf. = confer, compară Et. = etimologie flamand = limba flamandă fr. - limba franceză fr.v. = limba franceză veche franc. = limba francă germ. = limba germană geto-dac = termen geto-dac gr. = limba greacă ist. = valoare istorică ital. ® limba italiană înv. = termen învechit lat. - limba latină lat.cl. = limba latină clasică
lat.dipl.= limba latină diplomatică, (medievală)
iat.lit. - limba latină literară
lat.med. = latina medievală
lat.pop. = limba latină populară
lat.recons. = (termen) latin reconstruit
lat.scol. = latina scolastică
lat.trz. = limba latină târzie
lb. = limba
loc.lat. = locuţiune latină magh. = limba maghiară ngr. = limba greacă nouă pol. = limba poloneză pop. = popular s. = substantiv sb. = limba sârbă sl.m. = slava medievală sp. = limba spaniolă
sud. slav. = limba slavilor de la sud (de Dunăre) turc. = limba turcă v. = verb
v.pl. = limba slavă veche vz. = vezi
A
A NON DOMINO. Expresie latină (“din partea unui neproprietar”) prin care se indică un transfer de proprietate de către o persoană ce nu este proprietar.
AB INITIO. "De la început". Locuţiune latină ce exprimă ideea că efectele unui act juridic se produc de la un anumit moment din trecut.
AB INTESTATO Locuţiune latină ce se foloseşte în expresia succesiune ~ (succesiune a cărei devoluţie este reglementată prin lege).
AB IRATO. “Din mânie”. Locuţiune latină ce exprimă ideea că un act a fost încheiat sub imperiul mâniei.
  ABANDON s. Renunţare (la un drept, Ia o acţiune, la o obligaţie), etc.
  Et. <fr.v. â bandon, la discreţia cuiva.
  ABATERE s. încălcarea unor norme disciplinare sau administrative.
  Et. dat. ab+batîuere.
  ABDICARE s. Renunţare la tron, la demnităţi suverane. Abandon.
  Et. <lat: abdicare.
  ABILITA v. A face pe cineva capabil de a îndeplini un act juridic. S. abilitare.
  Et. <germ. habillitieren dat. habilitare.
10
abitaţie
ABTTAŢ1E s. Drept real asupra bunului altuia, ce constă în folosinţa unei case de locuit ce aparţine unei terţe persoane.
   Et. <lat. habitare, a locui.
ABOLI v. A anula, a desfiinţa (o instituţie), a abroga (o lege), s. abolire.
   Et. <fr. abolir <lat. abolere.
ABOLIŢIONISM s. Doctrina partizanilor abolirii sclaviei, apărută în SUA în sec.XVm.
   Et. vz. a aboli.
ABONAMENT s. Contract cu executare succesivă, prin care o parte (abonatul) îşi asigură prin plată primirea periodică a unor bunuri (ex. un ziar) sau prestarea periodică a unor servicii (ex, folosirea unor mijloace de transport).
   Et <fr. abonnement <lb. celti-că(?) borne, piatră de hotar.
ABORDA v. (Dr.mar.) A manevra o navă spre a o lipi de alta. A ciocni o navă de un chei, dig
  sau o altă navă. A lupta contra unui vas, bord la bord. S. abordaj.
  Et. <fr. aborder <lb.francă, bord, ţărm.
  ABORIGEN a. Autohton.
  Et. <fr. aborigene, primii locuitori ai unui teritoriu.
  ABORTIV a. (Substanţă, acţiune) ce provoacă avortul. Remediu-. Et. <lat. abortivus.
  ABROGARE s. Anularea unei legi, decret, cutumă etc. care astfel încetează de a mat fi aplicabile. Vz. a abroga.
  Et. <lat. abrogare, a anula.
  ABROGATORIU a. Ceea ce are drept consecinţă abrogarea. Clauză ~ie.
  Et. <lat. abrogare,
  ABSENTEISM s. Sistem de exploatare agricolă în care un arendaş exploatează proprietatea unei persoane care trăieşte departe de moşia sa. ~ paria-
abuz
11
  mentar, practică folosită de unii deputaţi cu scopul de votare a unei legi. S. absenteist Et. <fr. absenteiste <lat. absens.
ABSENŢĂ s. Situaţia juridică incertă a unei persoane dispărute de la domiciliu după o perioadă determinată de timp. Declaraţie de hotărâre judiciară constatatoare a acestei situaţii. Prezumţia de perioadă ce precede declaraţia de a.
  Et. <Iat. absentia.
ABSENŢIONJSM s. Acţiune de a nu participa la vot.
  Et. dat. abstinere.
ABSOLUT a.. Cu efecte generale. Drept drept opozabil tuturor (erga omnes).
  Et. dat. absolutus.
ABSOLVI v. A scuti de pedeapsă. Et. dat. absolvere.
ABSOLVIRE s. Constatare judiciară a impunităţii faptelor aduse în instanţă.
   Et. vz. a absolvi.
ABSORBŢIE s. Mod de reorganizare a persoanelor juridice ce constă în fuzionarea unor întreprinderi în folosul unora din acestea.
   Et. dat. absorbere.
ABUZ s. încălcarea legalităţii. Nedreptate. Exces. ~ de autoritate, actul funcţionarului ce-şi depăşeşte competenţa. ~ de drept, exercitarea drepturilor subiective împotriva finalităţilor lor socio-economice sau a normelor în vigoare. ~ de încredere, însuşirea, înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui bun mobil încredinţat unei persoane cu obligaţia de restituire.
   - în serviciu, infracţiune comisă de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.
   Et. dat. abusus.
12
accept
ACCEPT s. Angajamentul pe care trasul şî-1 ia într-o poliţă (trată) de a plăti beneficiarului la scadenţă suma prevăzută în poliţă. Et. <germ. Akzept, <lat. acceptare.
ACCEPTANT s. Persoană ce acceptă pur şi simplu oferta de a încheia un contract. ~ pentru onoare, terţ care intervine acceptând să onoreze o cambie în suferinţă în locul trasului ce a refuzat plata.
  Et. vz. accepta.
ACCEPTARE s. Acţiunea de a accepta. ~ a unei donaţii-, ~ a unei succesiuni', ~ a unei trate, vz. accept.
  Et. <lat. acceptare.
ACCESIUNE s. Mod de dobândire a proprietăţii ce constă în încorporarea materială a unui bun secundar la altul principal, proprietarul acestuia din urmă dobândind şi proprietatea bunului secundar. ~ imobiliară are loc pe cale naturală (aluviuni,
  avulziuni, insule etc.) sau artificială (plantaţiuni, construc-ţiuni); ~ mobiliară se realizează prin adjuncţiune, specificaţiune şi confiiziune.
  Et. «dat. accessio <accedere, a (se) adăuga.
ACCESORIU s. Drept, cerere etc. secundare faţa de alte drepturi sau cereri, dar legate de acestea prin reguli de fond sau forme comune. Teoria ~ului, teorie în temeiul căreia actele, care prin ele înşile ar fi de drept civil, devin acte de comerţ întrucât acestea au fost încheiate ca accesorii a unor acte de comerţ prin natura lor (ex. împrumut luat de un comerciant pentru nevoile activităţii sale comerciale).
  Et. <lat. accesorius.
ACCESORIUM SEQUITUR
PRINCIPALE. Adagiu latin ce exprimă ideea că bunul sau contractul accesoriu urmează soarta juridică a bunului sau contractului principal.
acord
13
ACCIPIENS s. Persoana care primeşte prestaţia ce formează obiectul unei obligaţii. A. se opune tradens-w\\i\, persoană care remite obiectul contractului.
   Et. dat. accipiens, <accipere, a primi.
ACCIZ s. Impozit indirect perceput asupra bunurilor de consum. (Ist.) Taxă vamală de barieră şi de consumaţie.
   Et. <fr. accise.
ACHIESARE s. Recunoaşterea de către pârât a pretenţiilor cuprinse în acţiunea reclamantului Renunţarea de către partea ce a pierdut un proces la calea de atac de care ar fi putut dispune. Et. dat. acquieseere, a fi în repaos, a consimţi.
ACHITA v. 1. A declara printr-o hotărâre judiciară că pârâtul nu poate fi, potrivit legii, condamnat. 2. A lichida un debit material sau moral.
   Et. <fr. acquiter.
ACHIZIŢIE s. Forma contractuală având ca obiect cumpărarea de produse sau servicii. V. a achiziţiona.
  Et dat. acquisitio <acquirere, a dobândi.
ACOLIT s. Complice la o infracţiune.
  Et. <fr. acolyte <gr. akolouthos, slugă.
ACONT s. Sumă de bani plătită anticipat în contul preţului. Arvună.
  Et. dtal. acconto; fr. acompte.
ACOPERIRE s. Fond ce asigură posibilitatea de a face faţă unei obligaţii, unor plăţi etc. Stoc de aur sau alte valori în temeiul cărora banca de emisiune asigură convertibilitatea bancnotelor. Et. dat. co-operire, a acoperi.
ACORD s. înţelegere între două sau mai multe persoane fizice * sau juridice pentru încheierea, modificarea sau stingerea unui act juridic. ~ comercial, înţele-
14
acredita
  gere între state cu privire la schimbul de mărfuri; ~ de plăţi, convenţie între state privitor la modul de lichidare a creanţelor reciproce; ~ de voinţă, consimţământ referitor la încheierea unui act juridic; ~ internaţional, tratat internaţional.
  Et. «dat. vulg. accordare «dat. clas. concordare, a fi de acord.
ACREDITA v. 1. A împuternici pe cineva într-o funcţie diplomatică (ministru plenipotenţiar, ambasador etc.) 2. A deschide un credit.
  Et. <fr. accrediter <lat. credere.
ACREDITARE s. Actul de a acredita. Scrisoare de document prin care se atestă numirea cuiva într-o calitate diplomatică.
  Et. vz. a acredita.
ACREDITIV s. 1. Forma de decontare ce constă într-un document prin care o instituţie de credit dă unei alte instituţii un ordin de a plăti cuiva o anumită
  sumă de bani, cu condiţia de a îndeplini o obligaţie. 2. Mandat pe care o instituţie comercială îl dă alteia, împutemicind-o să plătească în contul ei unei terţe persoane o sumă de bani ia cererea acesteia.
  Et. <fr, accrââitif.
ACRESCĂMÂNT s. 1. Creşterea drepturilor succesorale ale unei persoane drept urmare a renunţării sau înlăturării altor persoane de la drepturile lor derivate din legile succesorale sau din testament. 2. Uneori termenul se utilizează şi la accesiunile imobiliare naturale (aluviuni, avulziuni etc.).
  Et. «dat. accrescere.
ACT s. Manifestare a voinţei umane. înscris ce adevereşte un fapt (~ de naştere), înscris ce adevereşte o convenţie (~ de vânzare); decizie a autorităţii de stat (~ de graţiere). ~ abdicativ, a. prin care se renunţă la un drept înainte de a se fi acceptat dobândirea acestuia în confor-
activ
15
   mitate cu legea; ~ administrativ, a. juridic emis de un organ administrativ; ~ aparent, a. simulat; ~ autentic, a. încheiat înaintea notarului sau a altei oficialităţi; ~ constituţional, a. normativ cu valoare constituţională; ~ de conservare, măsură urmărind ocrotirea şi păstrarea unui drept; - de dispoziţie, a. prin care un bun este total sau parţial, temporar sau definitiv scos dintr-un patrimoniu; ~ fictiv, a. simulat încheiat cu scopul de a crea o aparenţă înşelătoare; ~ inter vivos, a. ce-şi produce efectele în timpul vieţii părţilor ce l-au încheiat; ~ mortis causa, a. ce-şi produce efectele după moartea părţii ce s-a obligat; ~ normativ, a. prin care se stabilesc dispoziţii generale obligatorii (legi, decrete etc.); ~ notarial, a. act întocmit de notariate sau de alte organe prevăzute de. lege; ~ sub semnătură privată, a. încheiat de părţi, nefiind supus nici unei condiţii de formă; ~ unilateral, a. ce constă într-o manifestare
  de voinţă a unei singure persoane.
  Et. <lat. actum.
ACTA s. Cuvânt latin ce desemnează o colecţie de documente privitoare la o anumită persoană, instituţie etc. (Ist.) ~ diurna populi Romani, însemnări zilnice afişate în for menite să informeze pe cetăţenii romani; predecesorul ziarului modem (idiumus > zilnic / ziare).
ACTIO DE IN REM VERSO. Locuţiune latină ce desemnează acţiunea ce sancţionează îmbogăţirea fără justă cauză.
ACTIV s. 1. Totalitate de drepturi. 2. Totalitate de bunuri ce aparţin unei întreprinderi sau instituţii; parte a bilanţului unde se înscriu aceste bunuri. ~ patrimonial, totalitatea de drepturi cu caracter economic aflate în patrimoniul unei persoane; ~ succesoral, totalitatea drepturilor patrimoniale şi a bunurilor aflate în patrimoniul lui decuius
16
activist
  şi care urmează să facă obiectul unei împărţiri succesorale.
  Et. <lat. activus.
  ACTIVIST s. Membru al unei organizaţii politice sau sociale ce-şi consacră întreaga sa activitate scopurilor respectivei organizaţii.
  Et. dat. activus, pătruns prin filieră rusă aktivist.
  ACTORI INCUMBIT
  PROBATIO. Adagiu latin prin care se stabileşte obligaţia celui care face o afirmaţie s-o şi dovedească.
  ACŢIONA v. A introduce o acţiune în justiţie.
  Et. <fr. actioner.
  ACŢIONAR s. Posesor de acţiuni. Et. <fr. actionnaire.
  ACŢIUNE s. 1. Cerere prin care se solicită justiţiei soluţionarea unei cauze. Proces. 2. Hârtie de valoare ce reprezintă o parte
anumită din capitalul social al unei întreprinderi.
1.  ~ cambială, a. prin care beneficiarul unei cambii îşi realizează dreptul de creanţă ce-i revine. ~ confesorie, a. ce serveşte la apărarea unor drepturi reale (uzufruct, uz, abitaţie etc.); - de stat, a. ce urmăreşte stabilirea sau modificarea stării civile a unei persoane; - în anulare, a. prin care se solicită instanţei desfiinţarea cu efect retroactiv a unui act juridic; ~ în constatare, a. prin care se solicită instanţei confirmarea existenţei sau inexistenţei unui drept; ~ în regres, a. prin care o persoană obligată la o plată împreună cu alte persoane cere unora «dintre ele pentru care a plătit Să-i restituie plata făcută în numele lor, fie subrogân-du-se creditorului, fie întemein-du«e pe unele raporturi jurid i-ce directe (gestiune de afaceri, îmbogăţire fără justă cauză); ~ în resciziune, a. prin care se cere instanţei anularea unui act datorită leziunii suferite de re-
ad libitum
17
clamant; ~ în reziliere a. prin care se solicită instanţei desfacerea unui contract sinalagma-tic cu prestaţii succesive, ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia din părţi, dintr-o cauză imputabilă acesteia; ~ în rezoluţie, cerere de desfiinţare a unui contract sinalagmatic cu execuţie imediată ca urmare a neexecutării imputabile uneia din părţi; ~ mixtă, a prin care se exercită atât un drept real, cât şi unul personal» născute din aceeaşi operaţie juridică; ~ oblică, a. prin care creditorul chirografar, substituindu-se debitorului său, exercită în numele acestuia drepturile şi acţiunile patrimoniale pe care acesta a neglijat să le exercite; ~ pauliană, a. prin care un creditor poate cere anularea actelor juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale; ~ petitorie, a. reală destinată să ocrotească drepturile reale imobiliare.
2. ~i la purtător, a. ce incorporează drepturi ce aparţin per-
soanei care posedă astfel de acţiuni; ~( nominative, a. ce menţionează numele titularului acestora, el fiind singurul îndrituit să exercite drepturile pe care astfel de acţiuni le incorporează; ~i privilegiate, a. care, create prin actul constitutiv al unei societăţi pe acţiuni, acordă posesorilor lor unele avantaje. Et. <lat. actio.
ACUZA v. A încrimina, a învinui sub aspect penai.
  Et. <lat. accusare.
ACUZARE s. încriminare, învinuire. Persoana care susţine învinuirea într-un proces penal.
  Et. vz. a acuza.
AD IMPOSSIBIUA NEMO
OBLIGATUR. Adagiu latin care stabileşte nulitatea oricărei convenţii care ar avea ca obiect un lucru sau o acţiune imposibilă.
AD LIBITUM. Expresie latină: “după voie”.
18
ad Utteram
AD UTTERAM. Expresie latină: “cuvânt cu cuvânt”. Textual. Interpretare ~.
AD PROBATIONEM. Expresie latină exprimând ideea că unele forme sunt cerute de lege numai “pentru dovada” actului juridic în cauză.
AD VALID1TATEM. Expresie latină ce indică condiţia cerută pentru validitatea unui act juridic şi nu pentru dovada acestuia.
AD VALOREM. Locuţiune latină având sensul de “calcul după valoare”.
ADAGIU s. Maximă, sentinţă, aforism (juridic).
  Et. <lat. adagium.
ADERA v. A deveni parte la un tratat, s. aderare.
  Et. <lat. adhaerere.
ADEVERINŢĂ s. înscris prin care se adevereşte un drept sau un fapt.
  Et. <lat. ad + de + verum.
ADEZIUNE s. Aderare la ceva. Contract de contract ale cărui clauze sunt impuse de către o parte fără a putea fi negociate de cealaltă parte (abonament la telefon, societăţi de transport etc.)
  Et. <lat. adhaesio.
ADJUDECA v. A atribui printr-o hotărâre judiciară un bun scos la licitaţie publică persoanei care oferă cel mai mare preţ. s. adjudecare.
  Et. <lat. adiudicare.
ADJUNCŢIUNE s. Formă a accesiunii mobiliare ce constă în unirea unui bun mobil secundar cu un altul principal (montarea unei pietre preţioase într-un inel), în temeiul căreia proprietarul bunului principal devine şi proprietar al bunului secundar.
  Et. dat. adiungere.
adunare
19
ADMINISTRA v. A conduce, a gospodări o întreprindere, o instituţie etc. ~ o probă, a folosi un mijloc de probă într-un proces.
  Et, <lat. administrare.
ADMINISTRARE s. Acţiunea de a administra. Act de operaţie juridică impusă de gestiunea curentă a unui patrimoniu.
  Et. vz. a administra.
ADMINISTRATIV a. Care aparţine sau emană de la un organ al administraţiei de stat.
  Et. vz. a administra.
ADMINISTRATOR s. Persoană care administrează un bun sau un patrimoniu. ~ delegat, persoană împuternicită de consiliul de administraţie a unei societăţi să conducă respectiva societate. Et. vz. a administra.
ADMINISTRAŢIE s. Totalitatea organelor administrative ale unui stat. Secţia unei instituţii
  însărcinată cu administrarea acesteia.
  Et. vz. a administra.
  ADOPTA v. A înfia. S. Adoptator.
  Et. «dat, adoptare.
  ADOPTARE s. ~ legilor, dezbaterea şi votarea proiectelor de legi de puterea legiuitoare.
  Et. vz. a adopta.
  ADOPŢIE(-IUNE) s. înfiere.
  Et. <lat. adoptio-onis.
  ADULTER s. Infracţiune ce constă în călcarea fidelităţii conjugale de către unul din soţi.
  Et. dat. adulterium.
  ADULTERIN-Ă a. (Copil) născut dintr-un adulter.
  Et. dat. adulterinus.
  ADUNARE s. întrunirea mai multor persoane în vederea discutării unor probleme de interes general. ~ constituantă, a. alcătuită din reprezentanţi aleşi
20
afiliere
  pentru a modifica sau vota o constituţie; ~ a creditorilor, a. a persoanelor creditori ai falitului, care şi-au declarat creanţele şi au depus dovezile corespunzătoare în termenul stabilit de hotărârea judiciară declarativă de faliment; ~ legislativă, organ statal competent de a discuta şi vota proiectele de legi. Et. dat. adunare.
AFILIERE s. Alăturarea unei societăţi faţă de o alta în vederea stabilirii unor raporturi de colaborare sau subordonare.
   Et. dat. med., affiliatio > affiliare, a adoptat <lat. filius.
AFIN s. Persoană aflată într-un raport juridic de afinitate.
   Et. vz. afinitate.
AFINITATE s. Raporturi de rudenie dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ, create prin căsătorie. Et. dat. affinitas.
AFRETA v. A închiria o navă pentru transport de mărfuri.
   Et. <fr. affreter.
AGENT s. Reprezentant al unei organizaţii, instituţii etc., care îndeplineşte anumite însărcinări. - diplomatic, trimis al unui stat într-un alt stat pentru a-1 reprezenta în probleme diplomatice.
  Et. dat. agens-tis.
AGENŢIE s. Reprezentanţă a unui stat, instituţie sau întreprindere. ~ economică, reprezentanţa unui stat într-un alt stat pentru efectuarea de operaţii comerciale.
  Et. vz. agent.
AGIE s. (Ist.) Organ administrativ din sec. XIX având atribuţii poliţieneşti.
AGRESIUNE s. Atac împotriva unui stat sau a unei persoane.
  Et. dat. aggressio.
ALEATORIU a. Ceea ce depinde de un eveniment incert. Contract contract oneros care, în privinţa realizării lui, depinde de un eveniment viitor şi incert
amortiza
21
   (ex. contractul de rentă viageră).
  Et. dat. aleatorius.
  ALEGAŢIE s. Invocarea unei teorii sau a unei opinii în sprijinul unei afirmaţii sau a unei acţiuni.
  Et. dat. allegare, a cita, a expune.
  ALIBI s. Dovadă făcută de învinuit că la data comiterii unei infracţiuni se afla în altă parte decât la locul unde a fost săvârşită.
  Et. dat. alibi, în altă parte.
  ALIENABIL a. Posibilitatea unor bunuri de a fi înstrăinate în conformitate cu legea. S. alie-nabiliîate.
  Et. <fr. alienable dat. alienare, a înstrăina.
  ALODIU s. (Ist.) Proprietate medievală liberă de orice sarcină feudală.
  Et. dat. med. allodium.
  ALUVIUNE s. Mod de dobândire a proprietăţii ce constă în creş-
  k teri de pământ făcute pe nesimţite de apele curgătoare pe malurile riverane.
  Et. dat. alluvio- onis.
  AMENDAMENT s. Modificarea adusă unui proiect de act normativ (lege, tratat etc.).
  Et. <fr. amendement.
  AMENDĂ s. Sancţionare în bani ce urmează a se plăti în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau a neexecutării unor obligaţii cu caracter administrativ, civil sau fiscal.
  Et. <fr. amende.
  AMENINŢARE s. Infracţiune ce constă în alarmarea unei persoane prin manifestarea intenţiei de a comite împotriva ei sau a unei rude apropiate o infracţiune sau o daună.
  Et. dat. amminaciare.
  AMORTIZA v. A recupera sub formă bănească. A stinge o
22
amprentă
  creanţă prin plăţi la date fixe sau periodice.
  Et. <fr. amortir.
  AMPRENTĂ s. Urmă. ~ digitală, urmă lăsată de degete pe un obiect ce poate servi la identificarea persoanei.
  Et. <fr, empreinte.
  ANALOGIE s. Metodă de aplicare a legii la un caz neprevăzut de aceasta, dar asemănătoare cu cel prevăzut de lege.
  Et. dat. analogia.
  ANATEMA s. (Dr.can.). Excludere dintr-o organizare ecleziastică pe motiv de erezie.
  Et. <gr.nouă, anatema.
  ANATOCISM s. Capitalizarea dobânzilor produse de sumele împrumutate.
  Et. dat. anatocismus.
  ANCHETĂ s. Cercetare făcută de organele publice pentru a lămuri împrejurările în care s-a produs un fapt, a strânge dove-
  zile corespunzătoare şi a stabili răspunderile.
  Et. <fr. enquete dat. inquaerere.
ANDOSA v. A preciza în scris pe dosul unei hârtii de valoare (cec, poliţă etc.) numele persoanei însărcinate să încaseze contravaloarea acestora.
  Et. <fr. enâosser dat. pop. dossum (spate).
ANDOSANT s. Persoană ce ando-sează.
  Et. vz. a andosa.
ANDOSAT a. Ce poartă pe verso unei hârtii de valoare numele persoanei împuternicite să încaseze contravaloarea acesteia. Et.vz. a andosa.
ANEXIUNE s. Alipire cu forţa de către un stat a unui teritoriu aparţinând altui stat. Politică de politică prin care se urmăreşte, prin forţă sau alte căi, anexarea unor teritorii străine. Et. dat. anexio- onis.
anulare
23
ANGARA s. (Ist.)- Obligaţie în muncă impusă ţărănimii feudale.
  Et. <gr. nouă angaria.
AN1MUS s. Termen latin ce desemnează intenţia. ~ novandi, intenţia de a nova; ~ rem sibi kabendi, intenţia de a poseda un lucru.
ANTECEDENT s. Fapt anterior unei situaţii sau a unei date. ~ penal, fapt penal ce priveşte trecutul inculpatului.
  Et, dat. antecedens.
ANTECESOR s. Predecesor. - în drepturi, persoană ce a dobândit cu orice titlu de la o altă persoană bunuri, drepturi sau obligaţii. Prima persoană se numeşte succesor în drepturi (ayant cause), iar cea de a doua autor (în succesiuni, decuius). Et. «dat. antecessor- oris.
ANTECONTRACT s. Convenţie prin care o parte (promitent) se obligă faţă de o alta (beneficiar)
   să încheie la cererea acesteia în viitor un anumit contract.
  Et. «dat. ante - contractus.
ANTREPRIZA s. Executarea unei lucrări de către un antreprenor. Contract de contractul prin care antreprenorul se obligă faţă de client să execute o lucrare determinată în schimbul unei remuneraţii.
  Et. <fr. entreprise dat. prendere, prehendere, a lua.
  ANUITATE s. Amortisment cumulat cu dobânda, plătit anual în contul unui credit.
  Et, <fr. amuiti.
  ANULA v. A pronunţa o hotărâre de anulare.            **
  Et. dat. annulare.
  ANULARE s. Sancţiune civilă ce constă în desfiinţarea retroactivă, obţinută, prin hotărâre judiciară, a unui act juridic, datorită unor dispoziţii legale privind ocrotirea incapabililor. Nulitate relativă. Desfiinţarea unui act
24
apanaj
  ilegal al administraţiei de stat de către organul ierarhic superior. ~ căsătoriei, desfiinţarea căsătoriei cu efect retroactiv, în cazul când au fost încălcate normele legale.
   Et. vz. a anula.
APANAJ s.(Ist.) Porţiune dintr-un domeniu feudal acordată de către suveran sau de şefii familiilor nobile fiilor sau rudelor apropiate.
   Et. <fr. apanage.
APARENŢĂ s. Situaţie potrivnică realităţii care, datorită erorii generale, produce efecte juridice. Ideea este cuprinsă în adagiul latin: error communis facit ius (eroarea comună crează dreptul).
   Et. dat. apparentia.
APĂRA v. A susţine într-un proces interesele pârâtului sau a celui învinuit de o infracţiune. Et. dat. apparare.
APEL s. Cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care se urmăreşte rejudecarea în fond a procesului de către o instanţă judiciară superioară celei care a dat hotărârea şi în consecinţă desfiinţarea acestei hotărâri,
  Et. <fr. appel dat. appellare.
APORT s. Contribuţia unei persoane fizice sau juridice la o acţiune, la o întreprindere, la o societate pe acţiuni etc. ~ social, obligaţia luată de un asociat la intrarea sa într-o societate comercială de a aduce o contribuţie la formarea capitalului social.
  Et. <fr. apport dat. apportare.
ARENDA s. Contract prin care proprietarul unui bun (de obicei un teren agricol) îl cedează, în mod temporar, altei persoane (arendaş) spre a-1 exploata în schimbul unei sume de bani. s. arendator.
  Et. <pol arenda.
asigurare
25
AREST s. Reţinere în temeiul legii a unei persoane care a comis sau care se bănuieşte că a comis o infracţiune. ~ preventiv, reţinere preventivă.
   Et. <germ. arrest <ital. arresţo.
ARESTA v. A lipsi pe cineva de libertate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau în vederea unei judecăţi sau cercetări. Are loc în temeiul unui mandat de arestare, dat de parchet sau de o instanţă judiciară.
   Et.vz. arrest.
ARMAŞ s. Dregător feudal cu atribuţii administrative şi judiciare (ist.).
   Et. <lat. armare.
ARMISTIŢIU s. încetarea temporară a ostilităţilor în temeiul înţelegerii părţilor beligerante. Et. <fr. armistice <lat. med. arniistitium <arma + stare.
ARVUNĂ s. Acont cu valoare de garanţie, dat de o parte contractantă celeilalte părţi din
  contract; joacă rolul fie a unei dovezi, fie a unui mijloc de dezicere.
   Et. <gr.nouă arravon.
ASCENDENT s. Rudă în linie directă ce face parte dintr-o generaţie anterioară. ~ţi ordinari, ascendenţii lui de cuius (alţii decât rudele chemate la succesiunea acestuia); ~(i privilegiaţi, rudele unui de cuius când sunt chemate la moştenirea acestuia.
   Et. dat. ascendens.
ASCENDENŢĂ s. Linie de rudenie ascendentă.
   Et.vz. ascendent.
ASIGURARE s. Raport contractual născut din lege sau dintr-o convenţie în temeiul căruia o persoană numită asigurător se obligă în schimbul unei prime să plătească unei alte persoane numită asigurat o sumă de bani în cazul producerii unor daune eventuale (moarte, incendiu, accident, inundaţie etc.) ~ de
26
asociaţie
   bunuri, a. încheiată privind bunurile mobile sau imobile; ~ de persoane, a. privind despăgubirea persoanelor fizice; ~ facultativă, a. încheiată prin consimţământul asigurătorului şi asiguratului; ~ in quo vis, o. în care numele vasului în care sunt încărcate mărfurile nu este precizat (loc.lat. = cu referire la orice); ~ obligatorie, a. stabilită în temeiul legii); ~ sociale, a. constituite în vederea garantării persoanelor în caz de boală, invaliditate, bătrâneţe, moarte etc. Et. <fr. assurance <lat. securus.
ASOCIAŢIE s. Grupare de persoane unite în vederea unui scop comun şi organizată pe baza unui statut. Iniţiativa formării asociaţiei aparţine membrilor respectivei colectivităţi. Et. dat. associare.
AŞEZAMÂNT s. Fundaţie.
   Et. dat. asseăiare.
ATENTAT s. Agresiune împotriva persoanelor, bunurilor, dreptu-
   rilor şi sentimentelor, încriminată de lege.
  Et. dat.med. attentatum.
  ATESTA v. A dovedi; a confirma. A confirma pe cineva într-o anumită funcţie sau calitate.
  Et. dat. attestari <testis.
  AUDIA v. A asculta - de către organele de judecată sau de urmărire penală - părţile sau martorii dintr-un proces.
  Et. dat. audire.
  AUTENTIC a. (înscris) întocmit de părţi sau de un organ competent în forme ce-i atribuie o anumită putere doveditoare.
  Et. dat. authenticus.
  AUTENTIFICA v. A face ca un act să aibă valoare autentică.
  Et. v. autentic.
  AUTOCRAŢIE s. Formă de guvernământ în care puterea publică este concentrată în mâinile unei singure persoane; absolutism.
autoritate
27
  Et. <fr. autocraţie <gr. autokratia.
AUTODETERMINARE s. (Dreptul popoarelor) la Principiu în temeiul căruia popoarele au dreptul să-şi aleagă, fără nici o imixtiune din afară, structura organizării lor politico-juridice. Et. <auto+determinare <gr. autos (însuşi) + fr. determiner <lat. determinare.
AUTOGUVERNA v. (Despre un stat) a se conduce independent, fără nici un amestec din afară. Et. <gr. autos (însuşi) + fr. gouvemer dat. gubemare.
AUTONOMIE s, Dreptul de a se guverna şi administra prin legi proprii. ~ locală, dreptul de administrare proprie, cu respectul normelor generale date de puterea centrală. ~ de voinţă, libertate contractuală recunoscută prin lege persoanelor, cu condiţia de a se respecta nor-
  mele legale imperative şi ordinea juridică a respectivului stat. Et. dat. autonomia.
AUTOR s. Persoană care crează o operă literară, ştiinţifică sau artistică. Denumire generică dată unei persoane de la care o altă persoană (ayant-cause) a dobândit cu orice titlu bunuri, drepturi sau obligaţii; ~ al unei inovaţii, persoană care a realizat o inovaţie sau invenţie şi care a înregistrat-o cel dintâi.
  Et, dat. auctor.
AUTORITATE s. Drept de a emite dispoziţii obligatorii sau de a impune cuiva ascultare. Putere statală politică sau administrativă. ~ de lucru judecat, principiu în virtutea căruia un litigiu soluţionat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma în condiţiile legii obiectul unui nou proces; ~ tutelară, organ de stat căruia îi revin atribuţiile privitoare la organizarea şi funcţio-
28
autoriza
   narea tutelei minorilor şi a celor incapabili.
AUTORIZA v. A împuternici pe cineva de a exercita un drept de a încheia un act sau de a face ceva. A încuvinţa formarea sau funcţionarea unei persoane juridice.
   Et. <fr. autoriser <Iat.med. auctorisare.
A UTOR1ZAŢIE s. Permisiune (oficială) de a exercita un drept, de a încheia un act sau a face ceva. ~ prealabilă, act administrativ ce condiţionează posibilitatea încheierii legale a unui act sau a desfăşurării unei anumite activităţi.
   Et. vz. autoriza.
AVAET (HAVAET) s. Impozit feudal ce se plătea de persoana care primea un beneficiu sau o dregătorie (ist.).
   Et. <tc. avait (venit).
AVAL (1) ad. în jocul apei, văii, spre vărsare.
   Et. <fr. aval <it. avalo.
  AVAL (2) s. Act prin care o persoană numită avalist garantează plata unei cambii unei alte persoane numită avalizat.
  Et. vz. aval(l).
  AVALIST s. Persoană ce garantează prin aval plata unei cambii.
  Et. vz. aval.
  AVALIZAT s. Debitor cambial a cărui obligaţie este garantată de un avalist.
  Et. vz. aval.
  AVÂNZI1 CAUZĂ s. Persoanele cărora le-au fost transmise drepturile altor persoane.
  Et. <fr. ayant cause.
  AVERE s. Totalitatea bunurilor aflate în patrimoniul unei persoane. ~ succesorală, masă succesorală.
  Et, lat. habere.
  AVERTISMENT s. Prevenirea unui angajat că în cazul unei abateri mai grave va fi şi mai
azil
29
  aspru pedepsit. Mustrare pentru o abatere. Demers prin care un stat atrage atenţia altui stat cu privire !a consecinţele pe care încălcările dreptului internaţional ale acestuia le poate avea asupra relaţiilor lor reciproce.
   Et. <fr. avertissement <lat. pop. advertire.
AVIZ s. Document prin care se comunică o înştiinţare cu caracter oficial; rezoluţia unui organ competent cu privire la unele probleme pentru care a fost consultat.
   Et. <fr. avis dat.pop. visum (cf. mihî visum est = mi se pare).
AVOCAT s. Persoană ce poate acorda, în conformitate cu legea, asistenţă juridică. ~ din oficiu, avocat numit, potrivit legii, de instanţele judiciare pentru anumie cauze şi persoane.
   Et. <fr. avocat <lat. ad auxiliuitt vocatus.
AVULSIUNE s. Mod de dobândire a proprietăţii printr-o accesiune imobiliară naturală ce constă în ruperea de către ape a unei bucăţi mari de pământ, aparţinând unui proprietar şi alipirea acesteia la pământul altui proprietar riveran.
   Et. dat. avulsio <avelere, a smulge.
AVUT s. Avere, patrimoniu. ~ obştesc, totalitatea bunurilor publice.'
   Et. vz. avere. «
AVUŢIE s. Avere, patrimoniu. ~ naţională, totalitatea valorilor materiale şi spirituale de care dispune un stat la un moment dat.
   Et. vz. avere.
AZJL s. Loc de refugiu inviolabil. Drept de dreptul pe care un stat îl acordă unor persoane, urmărite în ţara lor pentru convingeri politice, de a se stabili pe teritoriul său.
   Et. <fr. asile dat. asylum.
<B
BACŞIŞ s. Sumă de bani dată unei persoane, peste plata cuvenită, pentru serviciul prestat. Et. <tc. bahşiş.
BALOTAJ s. Situaţie în care -niciunul dintre candidaţi neîntrunind majoritatea de voturi cerută de lege - se impune organizarea de noi alegeri.
  Et. <fr. ballotage.
BANCRUTA v. A da faliment,
  Et. vz. bancrută.
BANCRUTĂ s. Faliment. Insolvabilitatea unui comerciant vinovat de acte ce agravează situaţia creditorilor. ~ frauduloasă, pricinuită de o gestiune incorectă; ~ publică, suspendarea de către un stat a plăţilor cuvenite rentierilor săi.
  Et. <fr. banqueroute cit. banca rotta.
BANDIT s. Tâlhar; persoană ce săvârşeşte o infracţiune gravă. Et. <fr. bandit <ital. bandito.
BANDITISM s. Tâlhărie, infracţiune gravă.
  Et. vz. bandit.
BENEFICIAR s. Persoană fizică sau juridică căreia, în temeiul unui act juridic, i se predau anumite bunuri sau i se prestează anumite servicii.
  Et. «dat. beneficiarius.
BENEFICIU s. 1. Folos, profit pe care-1 are cineva, în urma unei activităţi, situaţii etc. ~ de discuţiune, excepţiunea pe care o poate opune creditorului un debitor secundar, cerându-i acestuia să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal şi numai apoi pe ale celorlalţi debitori. ~ de diviziune, excepţie pe care o poate opune
bilet
31
  creditorului urmăritor unul din fideiusori, care garantează creanţa acestuia, cerându-i să-şi dividă acţiunea împotriva tuturor fideiusorilor care au garantat creanţa. ~ de inventar, limitare în favorarea moştenitorului, care acceptă o moştenire, a obligaţiei de plată a datoriilor succesorale, la valoarea bunurilor aflate în moştenire. ~ de lichidare (supra-activh sold ce rămâne după plata creditorilor şi restituirea aporturilor mern-
  - brilor societăţii comerciale în lichidare.
  2. Concesiune de pământ conferită de suveran unui vasal în schimbul prestării anumitor obligaţii, în special militare (ist.).
  Et. <lat. beneficium.
BERAT s. Diplomă de învestitură într-o dregătorii. Brevet (ist).
  Et. <limba turcă.
BIGAM s. şi a Persoană care făcându-se vinovată de bigamie, este sancţionată de lege.
  Et. vz. bigamie.
BIGAMIE s. Infracţiune ce constă în încheierea unei căsătorii, de către o persoană căsătorită, fară a-i fi desfăcut căsătoria anterioară.
   Et. fr. bigamie <gr. bi, de două ori şi gamos, căsătorie.
BILATERAL a. Ceea ce obligă două părţi contractante (într-un act, tratat, convenţie etc.).
   Et. <fr. bilateral <lat. bi, de două ori şi latus, eris, latură, parte.
BILET s. 1. înscris ce dovedeşte un drept (de a călători cu un vehicol, de a participa la un joc etej 2. ~ de bancă: instrument de plată considerat ca monedă, bancnotă; - de tezaur, cupluri de hârtie neconvertibile. 3. ~ la ordin, titlu de credit prin care emitentul acestuia se îndatorează să plătească la termen sau la vedere, unei alte persoane numită beneficiar (sau la ordinul acesteia) o suină de bani. Textul titlului trebuie să cuprindă denumirea de bilet la ordin,
32
biopolitica
   promisiunea de a plăti, fără condiţii, o anumită sumă, scadenţa, locul plăţii, indicarea numelui beneficiarului, data şi locul emiterii titlului^ semnătura emitentului.
  Et. <fr. billet citai, biglietto.
  BIOPOLITICĂ s. Politică ce se întemeiază pe biosociologie.
  Et. cfr. biopoliiique <gr. bios, viaţă şi polis, cetate.
  BIOSOCIOLOGIE s. Doctrină politică care consideră că dezvoltarea socială este determinată de factorul biologie.
  Et. <fr. biosociologie cgr. bios, viaţă + lat. sociusy asociat.
  BIPARTID a. Sistem sistem de organizare socială întemeiat pe existenţa numai a două partide politice.
  Et. <lat. bipartitHs.
  BIPARTISM s. Guvernare ce se întemeiază pe două partide.
  Et. vz. bipartid.
  BIPARTIT a. înţelegere, convenţie la care participă două părţi. Et. vz. bipartid
  BIR s. Dare, impozit, tribut. Unul din cele mai grele dări feudale, percepute de domnie în bani (ist.).
  Et. cmagh. ber.
  BIRNIC s. Persoană de la care se percepea birul (ist.).
  Et. vz. bir.
  BREASLA s. 1. Asociaţie ce uneşte pe toţi cei ce exercită aceeaşi meserie. Asemenea asociaţii apărute în Evul Mediu îşi continuă activitatea până în apropierea zilelor noastre (ist.).
  2. Meserie, profesiune; funcţie. Et. <sl. bratistvo (frăţie).
  BRESLAŞ s. Membru al unei bresle; meseriaş (mai ales la pl.).
  Et. vz. breaslă
  BREVET s. Document eliberat de o autoritate publică prin care se
bulă
33
  recunoaşte unei persoane o calitate în temeiul căreia i se acordă anumite drepturi (~ de decoraţie, de pilot etc.). ~ de invenţie, document prin care se face descrierea unei invenţii şi se instituie ocrotirea juridică a acesteia. ~ de invenţie se înscriu într-un registru special ţinut de OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), perioada de valabilitate a unui asemenea brevet este de 15 ani, după care invenţia respectivă trece în patrimoniul public.
  Et. <fr. brevet dat. brevis, scurt.
BREVETA v. A recunoaşte o invenţie printr-un brevet.
  Et. vz. brevet.
BUGET s. Balanţa veniturilor şi cheltuielilor unui stat, organizaţii, instituţii etc. pe o anumită perioadă. ~ central, parte din bugetul de stat privind organele centrale; ~ de familie, totalitatea prevederilor de venituri şi cheltuieli ale unei familii sau
  persoane pe o anumită perioadă de timp; - local, parte din bugetul de stat referitor la organele locale.
   Et. <fr. budget.
BUGETAR a. Cu privire la buget. Control procedeu de gestiune a întreprinderilor industriale care îngăduie în orice moment să se cunoască în orice fază a producţiei preţurile de cost şi cheltuielile generale. Exerciţiu perioada pentru care se aprobă şi în care se execută încasările şi plăţile prevăzute în buget. Sarcină -ă, sarcină de realizare a unui venit sau de efectuare a unor cheltuieli din cadrul unui buget.
   Et. vz. buget.
BULĂ s. Pecete ce se ataşa la un act pentru a-i dovedi valabilitatea; act ce purta o asemenea pecete (ist.); ~ papală, act oficial emis de papă,
   Et. dat. bulla.
34
buletin
BULETIN s. Act oficial ce constată identitatea unei persoane. (~ de identitate). Adeverinţă eliberată de o autoritate pentru a atesta ceva. Comunicare oficială dată în legătură cu o anumită situaţie sau fapt. ~ de ştiri, medical etc. Publicaţie de texte oficiale: ~ oficial', ~ de vot, imprimat ce cuprinde numele unor candidaţi ce se perzintă la alegeri.
   Et. <fr. bulletin.s
BUN s. Element al unui patrimoniu ce poate consta într-un lucru sau într-un drept. - accesoriu, lucru mobil ce foloseşte la utilizare altui lucru de care este legat printr-o destinaţie economică comună. ~ cert, lucru determinat prin caractere proprii, care-1 particularizează ca entitate distinctă. - consumptibil, lucru ce presupune la prima folosinţă sau distrugerea (un aliment) sau înstrăinarea acestuia (banul). ~ corporal, lucru ce are o existenţă materială. ~ divizibil, lucru care împărţit în
   fragmente nu-şi pierde destinaţia (un cupon de stofă). - fun-gibil, lucru care caracterizat prin trăsături generice poate fî înlocuit, în exercitarea unei obligaţii, cu un altul de acelaş fel (o cantitate de grâne). ~ de gen, lucru determinat prin caracterele genului din care face parte (cereale, bani, vin, ulei etc.); - incorporai, drept; - viitor, bun ce nu se află în patrimoniul debitorului în momentul naşterii unei obligaţii, dar care urmează să facă parte din acesta, cel mai târziu până în momentul executării obligaţiei. Et. dat. bonus.
BUN-Ă a. Ce are însuşiri pozitive.
  -  credinţă, convingerea posesorului că stăpâneşte un lucru în baza unui titlu juridic valabil. Cerinţă legală în executarea contractelor care constă în îndeplinirea acestora potrivit legilor şi echităţii. Convingerea persoanei care construieşte sau face unele lucruri pe un teren străin că este proprietar al
bursa
35
  acestui teren. în materie de căsătorie convingerea celor ce au încheiat-o că aceasta este valabilă, ignorând cauza nulităţii ei. Et. vz. bun (substantiv).
BURSĂ s. Instituţie unde se negociază hârtii de valoare şi valute străine (~ de valori) sau tranzacţii de mărfuri (~ de mărfuri).
  Et. <fr. bourse <flamand, Van der Boerse, numele unei familii căreia îi aparţine o casă de valori din Brugge.
c
C.A.F. (C.I.F.) Expresie abreviată din fr. cout, assurance, fret sau engl. cost, inssurance, freight, ce are sensul de “cost, asigurare, navlu”; e vorba de o clauză contractuală potrivit căreia preţul de vânzare al unei mărfi include valaorea acesteia, costul transportului şi asigurarea de riscuri.
CABINET s. 1. încăpere destinată exercitării unei profesiuni sau unei munci intelectuale. ~ de instrucţie, serviciu de cercetări judiciare condus de un judecător de instrucţie. 2. Consiliu de miniştri sau guvern.
  Et. <fr. cabinet citai, gabinetto.
CABOTAJ s. Navigaţie de-a lungul coastelor, de obicei între porturile aceleiaşi ţări.
  Et. cfr. cahotage.
 CABOTIER s. Navă pentru cabotaj.
 Et. vz. cabotage.
 CADASTRA v. A efectua lucrări de cadastru. A înscrie în cadastru.
 Et. vz. cadastru.
 CADASTRAL a. Referitor la cadastru. Registru registru în care sunt trecute datele de identificare a tuturor imobilelor aflate pe un anumit teritoriu.
 Et. vz. cadastra.
 CADASTRU s. 1. Totalitatea lucrărilor tehnice de măsurători şi calcule privind stabilirea suprafeţelor funciare din unităţile teritorial-administrative. 2. Registru oficial al fondului funciar şi reprezentarea lui topografică.
 3.  Ştiinţa ce se ocupă cu lucrările de cadastru.
 Et. cfr. cadastre, catastro.
calificarea
37
  CADET (ist.) s. 1. Fiu de nobil sau de ofiţer care se pregăteşte pentru cariera armelor. 2. Elev al unei şcoli militare de ofiţeri. Et. <fr. cadet.
  CADIU s. Judecător musulman, având uneori şi atribuţii de jurisdicţie bisericească.
  Et. cturc kadi.
  CADUC a. Act ce nu mai are putere legală, nul, anulat, perimat; căzut în desuetudine (lege, obicei). Legat legat anulat prin înstrăinarea de către testator a lucrului legat.
  Et. dat. caducus.
  CADUCITATE s. 1. Faptul de a fi caduc. Situaţia unui act juridic pe care un fapt posterior îl face ineficace (ex, moartea legatarului înaintea testatorului).
  Et. vz. caduc.
  CAIET DE SARCINI s. Act menit să facă cunoscute celor interesaţi condiţiile unei vânzări prin licitaţie publică (ex. vânzarea
  bunurilor unui falit) sau asupra unor preţuri referitoare la diverse concesii administrative (căi ferate, apă, electricitate etc.).
  Et. dat.pop. quatemus + sarcina.
CAIMACAN(M) s. Locţiitor al domnului în epoca feudală şi uneori al banului Craiovei (ist.). Et. <tc. kaymacam.
CALE (de atac) s. Mijloc procedural prin care o parte nemulţumită de o hotărâre a unor organe judecătoreşti sau a altor organe prevăzute de lege sesizează organul competent în vederea anulării deciziei şi a rejudecării cazului (ex. apelul, recursul, revizuirea etc.).
  Et. dat. callis.
CALIFICAREA (infracţiunii) s. Stabilirea caracterului penal al unei fapte şi încadrarea ei în textul de lege care o prevede şi o sancţionează.
  Et. vz. calificat.
38
califîcat(ă)
 CALIFICAT(Ă) a. împrejurările speciale în care se săvârşeşte o infracţiune (ex. furt calificat).
 Et. lat. qualificare.
 CALITATE s. 1. Totalitatea însuşirilor specifice pe care trebuie să le aibă bunurile ce formează obiectul unui contract în conformitate cu legile şi convenţiile încheiate de părţi. 2. Situaţie sau titlu ce constituie sau conferă un anumit drept.
 Et. dat. qualilas.atis.
 CALOMNIA v. Vz. calomnie.
 CALOMNIATOR s. Vz. calomnie.
 CALOMNIE s. Infracţiune care consta în afirmarea sau imputarea în public a unor fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărate, ar expune respectiva persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public.
 Et. dat. calumniari.
CAMBIAL a. Referitor la cambie.
CAMBIE s. Titlu de credit la ordin, redactat într-o anumită formă în virtutea căruia o persoană numită trăgător se obligă să plătească sau dispune să se plătească de către o altă persoană numită tras o sumă determinată la data şi în locul indicate în cambie în favoarea unei terţe persoane.C. este de două feluri: bilet la ordin şi trata. - domiciliată, c. ce cuprinde o clauză specială prin care se specifică locul unde urmează să se facă plata; - în alb, c. ce nu cuprinde toate menţiunile obligatorii, cu excepţia semnăturii emitentului. ~ in suferinţă, c. pe care trasul a refuzat să o accepte; ~ la vedere, c. plătibilă la prezentarea ei debitorului; protestată, c. cu privire la care s-a redactat procesul de neacceptare sau de neplată.
  Et. dtal. cambio.
CAMERALISM s. Ansamblu de teorii economico-administrative
canon
39
  privind conducerea statelor feudale germane descentralizate din sec.XVII-XVIII (ist.).
  Et. <germ. kanteralia - kame-ralien, economie politică, finanţe.
CAMERĂ s. Parte componentă a organului legislativ (c. Comunelor, Lorzilor, deputaţilor etc.). Organizaţie având ca obiect sprijinirea activităţii dintr-un anumit domeniu (ex. c. de comerţ).
  Et. citai, camera <lat. camera,
  CANAL s. Curs artificial de apă creat pentru navigaţie, irigaţii, scurgerea apelor reziduale sau pentru desecarea terenurilor umede. Din punct de vedere juridic c. aparţine fie domeniului public, fie domeniului privat al statului sau a unora din subdiviziunile sale administrative, fie particularilor.
  Et. <fr. canal <lat. canalis <canna (uluc).
  CANCELAR s. Şeful cancelariei unei reprezentanţe diplomatice
       consulat. - al ordinelor, demnitar cu atribuţii privind evidenţa decoraţiilor sau păstrarea sigiliului unui stat sau ordin. Lord preşedintele Camerei Lorzilor din Anglia; ~ federal, şeful guvernului în Austria şi Germania. Titlu de demnitar în Rusia ţaristă şi în alte ţări (ist.). Et. <lat. cancelarius.
CANCELARIE s. Secţie a unei instituţii destinată operaţiilor administrative; aparatul administrativ al unor şefi de stat. ~ domnească, biroul domnitorilor români unde se redacta corespondenţa cu străinătatea.
  Et. <ital. cancelleria.
CANON s. 1. Lege publicată şi sancţionată de o autoritate bisericească. 2. Deciziile unui conciliu ecumenic. 3. Sancţiune dată pentru încălcarea unui canon. ~ emfiteotic, redevenţâ anuală datorată de către emfiteot.
  Et. <slav. kanon <gr. kanon.
40
capitulare
 CANONIC s. şi a. 1. Preot catolic, membru al consiliului episcopal; mai marele unei catedrale. 2. în conformitate cu canoanele; referitor la canoane; recunoscut de biserică. 3. După reguli bine precizate. Drept drept bisericesc. Codificat în cursul istoriei de mai multe ori (Corpus iuris canonicis); ultima dată promulgat în 1917.
 Et. vz. canon.
 CANTON s. în unele ţări unitate teritorial administrativă. 2. Cea mai mică unitate în administraţia pădurilor.
 Et. <fr. canton dat. canthus (latură, margine).
 CAP s. Cap, şef, conducător. ~ de familie, şeful familiei (pater familias).
 Et. dat. caput.
 CAPABIL a. Calitatea unei persoane de a avea capacitatea civilă.
 Et. dat. capabilis.
                                              CAPACITATE CIVILĂ s. Aptitudinea unor persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii de natură civilă, de a fi subiecte de drept în raporturi juridice civile. - de exerciţiu, aptitudinea de a exercita drepturi şi de a asuma obligaţii în temeiul unor acte juridice proprii. -de folosinţă, aptitudine de a dobândi drepturi şi a asuma obligaţii în temeiul unor raporturi juridice concrete. ~ juridică, aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii recunoscute de lege; ~ succesorală, aptitudinea unei persoane de a avea drepturile şi obligaţiile prevăzute de dreptul succesoral. Et. dat. capacitas <capax (capabil juridiceşte).
CAPĂT s. Bucăţică dintr-un tot; ~ de acuzare, un element distinct printre cele folosite în susţinerea unei acuzaţii penale. ~ de cerere, pretenţie distinctă într-o acţiune introdusă la o instanţă de judecată (ex. pe lângă resti-
capitula
41
  tuirea capitalului se cere şi plata dobânzilor).
  Et. vz. cap.
CAPELAN s. (Dr. can.) Preto catolic ce slujeşte într-o capelă,
  Et. cit. cappellano.
CAPITAL s. 1. (Dr.civ.) Obiectul unei datorii băneşti în opoziţie cu dobânda pe cae aceasta o poate aduce. 2. (Ec.pol.) Ansamblu de bunuri în opoziţie cu veniturile pe care acestea le pot crea. Entitate care desemnează atât mijloacele de producţie cât şi pe proprietarii lor. în concepţia marxistă reprezintă un element de producţie sau de schimb pe care deţinătorul capitalului îl încredinţează muncitorilor în vederea dobândirii plusvalorii. ~ social, parte din patrimoniul unei societăţi comerciale ce cuprinde aportul (în bani sau în natură) adus de membri acesteia în vederea atingerii scopului urmărit.
  Et. dat. capitalis.
 CAPITALĂ s. Oraşul principal al unui stat, sediu, de obicei a serviciilor publice statale. în statele federale capitala este adesea un oraş nou întemeiat ce nu depinde de niciunul din statele membre (ex. Camberra în Australia).
 Et. vz. capital.
 CAPITALIZARE 1. Transformarea dobânzilor în capital, producător ia rândul său de dobânzi.
 2. Acumulare de dobânzi în vederea formării sau măririi unui capital.
 Et. dr. capitalisation; vz. capital.
 CAPITAŢIE s. (Ist.) Impozit pe persoană plătit în Evul Mediu. Et. dat. capitatio.
 CAPITOL BUGETAR Subdiviziune a bugetului cheltuielilor fiecărui minister.
 Et. cit. capitolo dat. capitulum.
 CAPITULA v. A înceta ostilităţile şi a depune armele.
 Et. clat.med. capitulare.
42
capitulare
CAPITULARE s. Acţiunea de a capitula. ~ condiţionată, încetarea ostilităţilor între armatele beligerante în temeiul unei convenţii între comandanţii acestora; ~ necondiţionată, încetarea ostilităţilor, urmată de dezarmarea forţelor armate învinse.
  Et. vz. a capitula.
CAPITULAŢIE s. Convenţie prin care un stat stabileşte un regim preferenţial pentru cetăţenii altui stat aflaţi pe teritoriul său (ex. scutiri de impozite, dreptul de a fi judecaţi de către consulii ţării de origină etc.). (Ist.). Concesii unilaterale făcute de sultanii Turciei cetăţenilor statelor creştine de a face comerţ sub supravegherea consulilor acestor ţări. Aceste capitulaţii au fost inaugurate în porturile turceşti ale Levantului şi apoi extinse pentru toate ţările ale căror norme juridice (în special creştine) ar fi produs greutăţi comercianţilor lor în exerciţiul meseriei în regiunile de sub autoritatea turcă.
  Et. clat.med. capitulare = a face o convenţie, <capitulum = capitol - clauză.
CAPTAŢIE s. Determinarea unei persoane prin manopere blamabile de a consimţi la o liberali-tate. C. nu este un motiv de nulitate decât în cazul în care s-a folosit votul.
  Et. dat. captatio<captare = a prinde.
  CAPTIVITATE s. Prizonierat; robie.
  Et. clat. captivitas.
  CAPTURA s. însuşirea de către un stat a unor bunuri mobile sau nave (de obicei comerciale) aparţinând unui stat cu care se află în război. Tot captură se consideră şi sechestrarea unei nave neutre care ajută pe inamic (contrabandă de război, violarea blocus-ului).
  Et. >lat. captura <capere, a lua.
carte funciară
43
CAPUCHEHAIE s. (Ist.) Reprezentant al domnilor şi principelui la Poarta otomană; reprezentant al domnilor din Moldova şi Ţara Românească în cetăţile stăpânite de Turci pe malul Dunării (Brăila, Giurgiu etc.)
  Et. <turc. kapikahysi.
CARACTER s. Ansamblu unitar de însuşiri. - constitutiv, trăsătură specifică a unor acte juridice prin efectul cărora se crează noi drepturi subiective. ~ declarativ, trăsătură specifică a unor acte juridice prin efectul cărora se confirmă drepturi subiective cu caracter retroactiv. translativ, trăsătură specifică a unor acte juridice prin efectul cătxira o parte transmite celeilalte părţi un drept real asupra unui bun pe care-l are în proprietate.
  Et. dat. character.
  CARDINAL s. (Dr.can.) Prelat ce ocupă din sec.XI o poziţie în ierarhia catolică imediat inferioară celei de papă; face parte din
  Consiliul papal, participă la alegerea papei şi asistă la consisto-riul secret.
  Et. <fr. cardinal dat. med. cardinalis dat. cardinalis principal <carvc», balama, pivot.
CARNET DE CECURI s. Carnet cuprinzând un număr de formulare de cecuri.
  Et. <fr. carnet <lat. quatemi.
CARTĂ s. l.Act constituţional prin care în Evul Mediu se recunoşteau anumite drepturi şi libertăţi. 2. Manifest cuprinzând revendicările unui partid sau organizaţii. 3. Act ce stabileşte structura şi funcţionarea unui organism internaţional (C. ONU).
  Et. fir. dat. Charta.
CARTE FUNCIARĂ s. înscris oficial din sistemul de publicitate imobiliară în care evidenţa se ţine pe imobile. întocmit pentru fiecare imobil în parte, c.f menţionează toate actele constitutive sau translative de
44
casare
  drepturi cu privire la respectivul imobil.
                                            Et. dat. charta <lat.fundus.
CASARE s. Desfiinţarea de către Curtea supremă de justiţie a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în ultimă instanţă şi atacată pentru violarea sau greşita interpretare a legii, incompetenţă sau exces de putere.
  Et.<fr. cassation dat. quassare, a zdrobi.
CASUS BELL1. Expresie latină ce desemnează violarea unor drepturi sau interese ale unui stat ce justifică din partea respectivului stat o declaraţie de război.
CASUS FOEDER1S. Expresie latină (“caz prevăzut în tratat”) ce indică situaţia prevăzută într-un tratat de alianţă în care un aliat poate invoca de la ceilalţi semnatari ajutorul promis.
                                      CA UŢIONAMENT s. 1. Contract prin care o cauţiune se obligă
  faţă de creditor. 2. Depozit având ca obiect sume de bani sau valori constituit pentru garantarea unor obligaţii eventuale.
  Et. vz. cauţiune,
CAUŢIUNE s. 1. Garanţie prin care o persoană se obligă faţă de creditor, alături de debitorul principal, pentru a garanta executarea contractului, când debitorul nu şi-ar îndeplini obligaţia asumată. 2. Persoană ce se obligă alături de debitor. Contract de contract prin care se constituie o c.. ~ reală, persoană ce afectează un bun propriu pentru garantarea executării obligaţiei debitorului; ~ legală, cauţiune depusă în executarea unei dispoziţii legale; ~ solidară, c. care a renunţat cu anticipaţie la beneficiul de discuţie. ~ judiciară, c. constituită în executarea unei hotărâri judecătoreşti. ~ indicatum solvi, în unele legislaţii cauţiune pe care un străin ce se adresează unei instanţe naţionale urmează să o
căpitănie
45
  furnizeze acesteia pentru cazul în care ar fi condamnat la plata unor daune interese. 3. Spmă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a infractorului în timpul judecării procesului.
  Et. <lat. cautio.
CAUZA s. Scop în vederea căruia o persoană se obligă faţă de alta, considerată de dreptul civil ca un element esenţial al contractului. ~ falsă, c. socotită din eroare ca fiind valabilă; ~ ilicită, imorală, c. care fiind împotriva legii sau a bunelor moravuri, duce la nulitatea actului juridic. 2. Motiv legal (ex. cauză de nulitate a unui testament, de suspendare a unei prescripţii). 3. Temelia legală a unei acţiuni introdusă injustiţie. 4. Proces. Et. dat. causa,
  CAZ FORTUIT s. Eveniment pricinuit de un fapt imprevizibil şi de netrecut care înlătură, în afara oricărei culpe din partea debitorului, executarea obligaţiei
  pe care acesta din urmă a contractat-o.
  Et. dat. casus + fortuitus <fors (hazard).
  CAZIER JUDICIAR s. Serviciu organizat pentru a face cunoscute antecedentele judiciare ale persoanelor prin fişe centralizate. 2. Instalaţia folosită pentru clasarea şi conservarea acestor fişe. 3. Antecedentele judiciare puse la dispoziţie de c.j.
  Et. <fr. casier dat. casa.
  CAZUISTICĂ s. Jurisprudenţă, practică judiciară.
  Et. <fr. casuistique dat. casus.
  CĂIMĂCĂMIE (Ist.) s. Formă feudală de guvernământ instituită când tronul rămâne vacant sau pe timpul absenţei domnitorului.
  Et. cturc. kaymakam.
  CĂPITĂNIE s. (înv.) Unitate condusă de un căpitan. ~ portului autoritate, administrativă şi
46
cărvunari
  poliţienească a unui port; clădirea acesteia.
                                                          Et. <ital. capitano.
CĂRVUNARI s. (Ist.) Reformatori sociali care la începutul sec. XIX au iniţiat transformări liberale în Moldova şi Ţara Românească.
                                                        Et. «citai, carbonari.
CĂSĂTORIE s. Uniune legală, liber consimţită întte un bărbat şi o femeie, cu scopul de a întemeia o familie; c. fictivă, (simulată), căsătorie încheiată în alt scop decât acela de a întemeia o familie (ex. în scopul de a obţine un drept de cetăţenie); c. putativă căsătorie lovită de nulitate, deşi unul sau ambii soţi au fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei (nu ştiau de pildă că sunt între ei rude întrun grad interzis de lege pentru încheierea căsătoriei).
                                                               Et. <lat. caso.
CÂŞTIG NEREALIZAT s. Valoarea bănească ce reprezintă spo-
rul patrimonial pe care un creditor l-ar fi realizat dacă debitorul şi-ar fi îndeplinit obligaţia pe care şi-a asumat-o. Este ceea ce dreptul roman numeşte lucrum cessans.
 Et, <câştig, postverbal de la lat. castigare.
CEC s. Titlu de credit ce constituie un ordin pe care o persoană numită trăgător îl dă asupra unei bănci, la care are fonduri, ordonându-i să plătească o sumă de bani unei alte persoane numită tras când aceasta prezintă titlul în cauză; - barat, titlu de credit folosit în comerţul internaţional, care poartă două bare paralele oblice la mică distanţă un£ de alta în direcţia înăţimii cecului; - certificat, c. pe care trasul a menţionat că titlul este acoperit şi că va fi achitat până la concurenţa sumei indicate; - circular, c. tras de o bancă, asupra ei însăşi şi plătibil, fără aviz prealabil, la oricare din sucursalele ei; o varietate a acestui cec îl constituie
centralism
47
     cecul de călătorie (traveller-cheque)', ~ de virament, c. a că-\ rei plată se poate efectua numai prin virament; - documentar, c. plătibil numai contra remiterii actelor ce-1 însoţesc în mod obligatoriu (ex. un conosament, o poliţă de asigurare etc.); -domiciliat, c. ce poartă menţiunea că plata va fi efectuată la domiciliul altuia decât a trasului (în general la banca acestuia). ~ deschis, c. obişnuit prin opoziţie cu c. barat; ~ la ordin, c. ce poartă clauza la ordin şi în consecinţă nu poate fi transmis decât prin gir (andosament); ~ la purtător, cec ce poartă menţiunea “plătibil la purtător” şi care, drept urmare, se transmite prin simpla tradiţie; - poştal, ordin dat Poştei să plătească prin mandat unei persoane anumite sau la purtător sau prin virament o sumă dintr-o acoperire constituită anterior.
     Et. <fr. chkque <engl. check <locheik (- a controla).
     CEDAT s. Debitorul unui contract ce a foc ut obiectul unei cesiuni.
 Et. dat. cedere.
 CEDENT s. Persoană care cedează un drept; creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, creanţa sa unei alte persoane.
 Et. dat. cedens.
 CELIBAT s. Starea civilă a celibatarului.
 Et. dat. caelibatus.
 CELIBATAR s. Persoană necăsătorită.
 Et. vz. celibat.
 CENS s. (Ist.) Recensământul populaţiei în Roma antică; renta feudală în bani sau în natură plătită seniorului; cota impozitelor plătite de cetăţeni în unele state pentru a putea participa la alegeri sau a putea fi ales.
 Et. dat. census.
 CENTRALISM s. Sistem de organizare administrativă, economică sau politică în care organele locale se supun directivelor sau
48
centru
 dispoziţiilor organelor centrale în subordinea cărora se află.
  Et. <fr. centralisme.
  CENTRU s. Poziţie politică intermediară între dreapta şi stânga.
  Et. «dat. centrum.
  CENZITAR a. şi s. întemeiat pe cens. 2. Sistem ~, sistem electoral care stabileşte drepturile electorale ale cetăţenilor proporţional cu averea acestora.
  Et. dat. census.
  CENZOR s. (Ist.) 1: înalt magistrat roman. 2. Persoană aleasă de adunarea generală a unei societăţi comerciale pentru verificarea conturilor financiare ale acestora.
  Et. dat. censor.
  CENZURA s. 1. Control prealabil exercitat în anumite condiţii de unele organe statale asupra publicaţiilor, spectacolelor şi programelor mass-media. 2, Autoritatea ce exercită acest control. Et. dat. censura.
CERCETARE s. Activitate a organelor de urmărire penală desfăşurată pentru strângerea şi verificarea probelor referitoare la săvârşirea infracţiunilor şi la descoperirea infractorilor. ~ locală, c. făcută la locul unde s-a săvârşit infracţiunea; ~ abuzivă, infracţiune ce constă în promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane în curs de c, pentru obţinerea unor, declaraţii.
  Et. dat. circitare = a da târcoale.
CERERE s. Plângere adresată unui organ jurisdicţional sau unui alt organ de stat având putere de decizie pentru valorificarea, apărarea sau recunoaşterea unui drept. - reconvenţională, c. formulată de pârât împotriva acţiunii introdusă de reclamant. Et. dat. quaerere.
CERŞETORIE s. Infracţiune ce constă în a apela în mod repetat la mila publicului pentru ajutor
chemare
49
  material, deşi persoana solicitantă este aptă de muncă.
  Et. clat. quaerere.
CERTIFICAT s. Act prin care un organ de stat confirmă un fapt sau autenticitatea unui înscris sau atestă o anumită calitate. ~ de alegător, c. ce atestă dreptul dk vot al cetăţeanului. ~ de inventator, c. prin care se recunoaşte calitatea de autor al unei invenţii persoanei care a creato; ~ de moştenitor, act prin care notarul competent constată calitatea de moştenitor a unei persoane; - de navigabi-litate, c. prin care se atestă că un vas sau aeronavă sunt apte pentru cursă; ~ de origină, c. eliberat de un fabricant şi vizat uneori de autoritatea administrativă prin care se indică locul de producţie al unei mărfi. ~ premarital, c. eliberat celor ce urmează să se căsătorească, prin care se atestă starea sănătăţii acestora.
  Et. dat. certificatum.
  CESIONAR s. Persoana căreia i se cedează un drept.
  Et. vz, cesiune.
CESIUNE s. Transmisiune între vii a unui drept, -de creanţă, c. unui drept de creanţă; de datorie, c. obligaţiei ce revine debitorului către o altă persoană; ~de drepturi succesorale, c. de creanţă ce are ca obiect drepturile succesorale ale cedentului. Et. dat. cessio.
CEŢĂŢEÂN s. Naţional al unui stat care se bucură de anumite drepturi şi este obligat la anumite îndatoriri faţă de acesta. în statele monarhice termenul de ceăţean este înlocuit cu cel de “supus”.
  Et. dat. civitas =cetate.
CETĂŢENIE s. Condiţia juridică de cetăţean.
  Et. vz. cetăţean,
  CHEMARE s. Dispoziţie oficială de a se prezenta la un anumit loc. ~ la judecată, acţiune intentată unei persoane; ~ în garanţie, cerere prin care o parte din proces cere organului de judecată să introducă în instanţă
  50
chezaş
  un terţ care s-o apere împotriva părţii adverse.
 Et. clat. clamare.
 CHEZAŞ s. Garant (pop.).
 Et. magh. kezes.
 CHEZĂŞIE s. Garanţie (pop.).
 Et. vz. chezaş.
 CHIRIAŞ s. Persoană care foloseşte un imobil în temeiul unui contract de locaţiune.
 Et. slav. kirija cturc. kira.
 CHIRIE s. Sumă plătită de către beneficiarul unui contract de locaţiune.
 Et. vz. chiriaş.
 CHITANŢĂ s. înscris prin care un creditor recunoaşte că a primit plata creanţei; orice titlu care atestă o descărcare de plată etc. Et. fr. <Quittance clat.med. quitare.
 CIRCUIT CIVIL s. Totalitatea faptelor şi actelor juridice în
 temeiul cărora se nasc raporturi juridice civile.
  Et. clat. circuitus.
CIRCULARĂ s. Instrucţiune trimisă de un superior ierarhic funcţionarilor din subordinea sa, cuprinzând indicaţii în aplicarea legilor şi regulamentelor şi ,nu decizii, ~ nu poate fi atacată' în contenciosul administrativ.
CIRCUMSTANŢĂ s. împrejurări ce influenţează gradul de periculozitate a unei infracţiuni şi pedeapsa corespunzătoare. ~ agravantă, c. ce duce la mărirea pedepsei faţă de sancţiunea normată dată în asemenea cazuri. ~ atenuantă, c. ce duce la micşorarea pedepsei faţă de sancţiunea prevăzută pentru asemenea infracţiuni.
  Et. Clat. circumstantia.
C1SLA s. (Ist.) Cotă parte din bir impusă de visterie unei comunităţi administrative (comune, sate, etc.); repartizare proporţională de biruri.
clasă
51
  Et. <slav. iislo, număr.
  CITAŢIE s. Somaţie făcută unei persoane de a se înfăţişa înaintea unei instanţe în calitate de parte, martor sau informator.
  Et. <lat. citatio.
  CIVIL a. Privat. Drept Ramura de drept privat; în sens strict ramură a dreptului privat ce cuprinde regulile relative la starea şi capacitatea persoanelor; drepturi ~e, drepturi subiective aparţinând membrilor unei societăţi; parte ~-ă, parte într-un proces penal care intentează împotriva celeilalte părţi o acţiune c. în repararea pagubelor care i-au fost pricinuite de infracţiune.
  Et. <lat. civilis.
  CIVILJST s. Jurist specialist în dreptul civil.
  Et. vz. civil.
  CLACĂ s. (Ist.) Formă a rentei feudale ce constă în munca pe
  care şerbul trebuia s-o presteze gratuit nobilului feudal.
  Et. cbg.sb. tlaka.
CLANDESTINITATE s. Caracterul unui act sau a unei situaţii juridice de a fi ascunsă celor care trebuie s-o cunoască. De pildă o posesie este clandestină când nu poate fi cunoscută de adevăratul proprietar; o căsătorie este clandestină când nu este precedată sau însoţită de formalităţile legale de publicitate.
  Et. <fr. clandestinii <lat. clandestinus.
CLASARE s. încetarea unui proces penal atunci când se constată existenţa unei cauze care împiedică judecarea.
  Et. <fr. classer.
CLASĂ s. (Dr.adm.) Grade de repartizare în care sunt încadrate persoane de aceeaşi condiţie, conform regulilor ce guvernează astfel de repartiţii; astfel funcţionarii, contribuabilii etc. sunt împărţiţi în clase. ~ de
52
clauză
  moştenitori, categorie de persoane aflate în relaţii apropiate de rudenie cu de cuius-ul, chemate într-o anumită ordine la succesiunea acestuia.
 Et. <fr. classe dat. classis, clasă de cetăţeni.
CLAUZA s. Dispoziţie particulară cuprinsă într-un act juridic (contract, testament, act diplomatic etc.). Uneori dispoziţie menită să completez© sau să modifice efectele normale ale actului juridic respectiv (ex. clauza ce impune solidaritatea debitorilor); ~ la ordin, dispoziţie ce urmăreşte trasmiterea unui drept de creanţă prin gir; ~ cominatorie, clauză penală întrun contract ciyiJ ce urmăreşte să asigure executarea acestuia; - compromisorie, dispoziţie contractuală prin care părţile se obligă să soluţioneze neînţelegerile ce s-ar ivi între ele cu ocazia ducerii la îndeplinire a contractului pe cale arbi-trală. — naţiunii celei mai favorizate■, clauză prevăzută într-un
 tratat ce urmăreşte să aducă beneficiarilor avantajele acordate sau care vor fi acordate unor state terţe; în general clauza este reciprocă şi operează deplin drept; ~ de stil, clauză ce se găseşte în toate actele de aceeaşi natură, ~ leonină, dispoziţie contractuală a cărei executare urmăreşte să asigure avantaje exorbitante unor contractanţi în detrimentul celorlalţi; ~ aur, c. contractuală prin care debitorul se obligă să plătească pe creditor în monedă de aur sau să aibe în vedere la executarea plăţii deprecierea monetară în raport cu aurul, ~ penali5, c. cominatorie prin care o persoană se obligă să plătească, în caz de neexecutare, o sumă determinată în bani. ~ rezolutorie, dispoziţie intrată într-un act juridic în temeiul căruia respectivul act va fi deplin drept reziliat, dacă una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţia sau dacă intervine un eveniment în afara voinţei părţilor; ~ de nerăspun-dere, convenţie accesorie a unui contract
codificare
53
  prin care părţile înlătură, total sau parţial, răspunderea contractuală ce le-ar reveni în caz de neexecutare. ~ testamentară, c. ce cuprinde o dispoziţie de ultimă voinţă.
  Et. dat. clausuîa <claudere, a limita.
  CLĂCAŞ s. (Ist.) Ţăran obligat să plătească dare nobilului feudal. Et. cbg.sb. klaka.
  CLIENT s. Persoană ce-şi încredinţează afacerile sale unui avocat sau sănătatea sa unui medic. Et. dat. cliens.
  CLIENTELĂ s. Totalitatea clienţilor unui avocat sau medic.
  Et. vz. client.
  CLIRING s. Sistem de decontare bancară între state prin compensarea reciprocă a creanţelor.
  Et. engl. clearing.
  COAUTOR s. (Dr.civ.) Persoana care participă la un delict sau cvasi-delict. (Dr.penal). Persoa-
 nă care a săvârşit o infracţiune împreună cu altă persoană.
 COCONTRACTANT s. Cealaltă parte a contractului.
 Et. <fr. contractant + prefix, co dat. cum.
 COD s. 1. Cuvânt ce indică un ansamblu de norme legislative ce guvernează o ramură de drept (Cod civil, penal etc.) sau o materie determinată (Codul rutier).
 Et. <fr. code dat. codex.
 CODEVĂLMAŞ s. Persoană ce are un drept de proprietate în devălmăşie.
 Et.vz. devălmăşie.
 CODICIL s. Act de ultimă voinţă prin care se modifică, se completează sau se anulează un testament. Este supus aceloraşi forme ca şi testamentul.
 Et. dat. codicillum.
 CODIFICARE s. Elaborarea unor norme legislative referitoare la o ramură de drept.
 Et. vz. cod.
54
coerciţie
  COERCIŢIE s. Măsuri de constrângere folosite de organele de stat pentru a obliga pe cineva să-şi execute obligaţia asumată. Et. clat. coercitio.
  COINDIVIZAR s. Coproprietar în indi viziune.
  Et. vz. indiviziune.
COLATERAL a. şi s. Denumire ce desemnează o rudă în raport cu alţi membri de familie, care fără a descinde unii din alţii, descind dintr-un strămoş comun. ~i ordinari, rude colaterale ale lui decuius (altele decât fraţii, surorile şi descendenţii acestora) până la gradul IV inclusiv; ~i privilegiaţi, fraţii şi surorile persoanei decedate şi descendenţii lor până la gradul IV inclusiv, chemaţi la moştenirea acestuia.
  Et. clat. colateralis.
COLEGIALITATE s. Principiu potrivit căruia conducerea unor organe sau organizaţii se exercită de mai multe persoane care decid prin vot.
 Et. cfr. collegial clat. collegium.
 COLEGIU s. Colectiv de judecători, de funcţionari etc. (Ist.). ~ electoral cuprinde pe alegătorii cu aceeaşi avere sau rang social,
 Et. cfr. college clat. collegium.
 COLET POŞTAL s. Pachet de o anumită greutate transportat contra cost potrivit unui regim special şi a cărei pierdere sau deteriorare dă naştere la o indemnizaţie.
 Et. cfr. colis postai citai, colii.
 COLIZIUNE s. Ciocnire. ~ de autovehicule, ipoteză de răspundere civilă pentru lucrurile neînsufleţite, se referă în speţă a autovehiculelor.
 Et. clat. collisio-onis.
 COLOCATAR s. Persoană care foloseşte în temeiul unui contract de locaţiune un spaţiu de locuit împreună cu alte persoane.
 Et. vz. locaţiune.
comanditat
55
COLON s. (Ist.) în imperiu roman şi în Evul Mediu timpuriu muncitor agricol liber ce lucra pământul în arendă; treptat este legat de pământ, obligat fiind să presteze nobilului diverse servicii.
  Et. vz. colonat.
COLONAT s. (Ist.) Sistem de arendare a pământului folosit de marii proprietari din imperiul roman sau din epoca feudalismului timpuriu. - parţial, arendă a fondurilor funciare pe o durată limitată cu condiţia ca recolta să fie împărţită între arendator şi arendaş; ~ perpetuu, arendă pe o durată nelimitată.
  Et. <lat. lît. colonatus.
COLONIE s. Teritoriu ce se află în dependenţa politică a unei metropole; (Ist.) oraş întemeiate de romani în teritorii cucerite din raţiuni militare sau economice, sau de greci în afara Greciei antice din motive comerciale. ~ penitenciară, stabiliment de cele mai multe ori destinat
muncilor agricole efectuate de infractori.
 Et. dat. colonia.
 COMANDAMENT s. Act de executare silită imobiliară prin care debitorul sau deţinătorul unui imobil este somat să-şi achite debitul urmând ca, în caz contrar, imobilul să fie scos la vânzare prin licitaţie publică.
 Et. <fr. commandarnent.
 COMANDITAR s. Asociat într-o societate de comandită simplă care răspunde faţă de creditorii societăţii pentru datoriile acesteia în limitele părţii de capital social pe cate a adus-o sau a promis că o va aduce.
 Et. <fr. commanditaire.
 COMANDITAT s. Asociat într-o societate de comandită simplă care răspunde faţă de creditorii societăţii pentru datoriile acesteia solidar şi cu întreaga sa avere.
 Et. vz. comandita.
56
comandită (simplă)
COMANDITĂ (SIMPLĂ) s. Societate în care în temeiul unui contract unii membri răspund de datoriile societăţii în mod solidar şi nelimitat (comanditaţi), iar alţii numai în limitele capitalului pe care l-au adus sau pe care au promis că-1 vor aduce (comanditari).
  Et. vz. comandită (pe acţiuni).
COMANDITĂ (PE ACŢIUNI) s. Societate comercială a cărei membri fie că participă în calitate de comanditari la activitatea acesteia, prin vărsare de capital (primind acţiuni), fie numai printr-o activitate organizatorică (comandităţi).
  Et. <fr. commandite citai. accomandita (depozit) cv.fr. commandise (depozit).
COMASARE s. Reunire, concentrare. ~ de persoane juridice, reorganizarea de persoane juridice, fie prin absorbţie (înglobarea de către o persoană juridică a alteia care, încetează de a mai exista), fie prin fuziune (conto-
 pire de persoane juridice pentru a alcătui un nou subiect colectiv de drept). ~ de terenuri, reunire de fonduri funciare ce aparţin la diverşi proprietari în scopul unei exploatări economice mai eficiente.
 Et. ger. kommasieren clat. commassare.
COMERCIANT s. Persoană ce săvârşeşte acte de comerţ.
 Et. vz. comerţ.
COMERŢ s. Activitate ce se desfăşoară prin acte juridice cărora li se aplică legile comerciale; asemenea acte fără a putea fî enumerate limitativ presupun ideea de speculaţie şi de punere în circulaţie a banilor şi a produselor. - internaţional, c. făcut de un stat direct sau prin cetăţenii săi cu alte state sau cu naţionalii acestora.
 Et. cfr. commerce clat. commercium < merx (= marfă).
COMINATORIU a. Ceeea ce constrânge o persoană să îndepli-
comisoriu
57
  neascâ sau să se abţină de la o acţiune. Daune ~ii, sumă de bani pe care debitorul unei obligaţii de a face este obligat pe cale judiciară s-o achite creditorului, de obicei zilnic, până la îndeplinirea în natură a creanţei.
COMISIE s. Colectiv având sarcina de a duce la îndeplinire sau de a sprijini anumite activităţi de stat sau ale unor organizaţii interne sau intemaţionaie. ~ parlamentară, c. ce are ca sarcină să studieze proiectele de acte normative, să cerceteze unele fapte pentru a informa parlamentul; - rogatorie, mandat dat de o instanţă judiciară către o altă instanţă sau, în materie penală, organelor de poliţie de a proceda la unele cercetări precizate în respectivul mandat; ~ ONU pentru drepturile omului, organ al ONU pentru apărarea şi consolidarea drepturilor omului.
  Et. «dat. commissio.
COMISION s. 1. Contract prin care o persoană numită comisionar urmează să efectueze una sau mai multe acte juridice în numele său, dar pe socoteala altei persoane numite comitent, în schimbul unui preţ dinainte stabilit. 2. Suma de bani ce reprezintă remuneraţia datorată comisionarului; prin extensiune orice remuneraţie datorată unui mandatar în îndeplinirea mandatului său.
  Et. <lat. commissio.
COMISIONAR s. Parte într-un contract de comision care săvârşeşte acte juridice, pe socoteala altei persoane, dar în numele său. 2-. Persoana a cărei profesie constă în operaţiuni de comision.
  Et. <fr. commissionaire.
COMISORIU a. Ce duce la desfiinţarea unui contract. Pact ~, clauză sau convenţie accesorie a unui contract prin care părţile prevăd rezoluţia acestuia în caz de neexecutare.
  Et. dat. commissorius.
58
comitat
 COMITAT s. (Ist.) în feudalism, în unele ţări unitate administra-tiv teritorială.
 Et. <germ. komitat,           clat.
 commitere, a unic.
 COMITENT s. Persoană ce însărcinează pe cineva (prepus) să preîndeplinească anumite acte potrivit indicaţiilor şi sub controlul său.
 Et. cit. committente clat. commitens.
 COMOARA s. Lucru de valoare, ascuns fiind sau îngropat, nimeni . neputându-şi dovedi dreptul de proprietate, este considerat ca bun fără stăpân; de aceea poate fi dobândit prin ocupaţie.
 Et. cv.slav. komora.
 COMODANT s. Nume dat îm-prumutătorului într-un contract de comodat.
 Et. vz. comodat.
 COMODAT s. Contract real prin care o persoană numită
 comodant dă cu împrumut unei alte persoane numite comodatar un bun neconsumptibil pentru a se folosi de acesta în mod gratuit.
 Et. clat. conmodatum.
 COMODATAR s. Nume dat persoanei ce ia cu împrumut un lucru în temeiul unui contract de comodat.
 Et. cfr. commodataire.
 COMORJENŢI s. Persoane, care chemate reciproc a se moşteni, mor în acelaşi accident. Din punct de vedere juridic se prezumă iuris et de iure că au murit deodată. Este traducerea expresiei latineşti commorientes
 COMOŞTENITOR s. Persoană care are potrivit cu legea, dreptul de a dobândi, alături de o altă persoană, o moştenire.
 Et. vz. moştenire.
 COMPENSATOR a. Ce duce la repararea unei pagube. Daune ~ii, sume de bani pe care debi-
complice
59
 torul Ie plăteşte creditorului în caz de neexecutare a contractului pentru acoperirea pagubelor pricinuite.
  Et. vz. compensaţie.
COMPENSAŢIE s. 1. Mijloc de stingere a două obligaţii reciproce ce există între două persoane şi având ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungibile de acelaşi fel. 2. Despăgubire dată unei persoane pentru a înlocui executarea unei prestaţii. ~ convenţională, c. stabilită prin convenţia părţilor; ~ judiciară c. stabilită de instanţa judiciară; ~ legală, c. ce operează în virtutea legii şi deplin drept.
  Et. dat. compensatio.
COMPETENT s. Persoană ce desfăşoară o activitate în cadrul competenţei sale stabilită de lege.
  Et. vz. competenţă.
COMPETENŢĂ s. Calitatea unei autorităţi publice de a face acte juridice. ~ rationae materiae, c.
  jurisdicţională determinată de gradul şi natura instanţei de judecată. ~ rationae personae, c. stabilită în raport cu situaţia părţilor litigante; ~ rationae loci, c. stabilită în raport de locul unde s-a încheiat un act, s-a deschis succesiune, a avut loc o infracţiune, etc. A-şi declina a se declara în afara prevederilor legale pentru a soluţiona un litigiu.
  Et. dat. competentia.
COMPLET a. şi s. Deplin, exhaustiv. ~ de judecată, colectiv de judecători însărcinat cu soluţionarea unui litigiu.
  Et. <fr. complet dat. compleius.
COMPLICE s. Persoana care ajută sau înlesneşte în mod intenţionat săvârşirea unei fapte sancţionate de dreptul penal, ca şi acela care în timpul comiterii faptei promite făptaşului că îl va ajuta sau îi va ascunde bunurile pe care şi le-a însuşit.
  Et. <fr. complice dat. complex, -icis <compleri (= a se înconjura).
60
complot
 COMPLOT s. Conspiraţie, hotărâre luată în ascuns de mai multe persoane de a săvârşi acte ilegale (ex. împotriva siguranţei statului, provocarea unui război civil etc.).
 Et. <fr. complot.
 COMPROMIS s. Convenţie încheiată între două sau mai multe persoane sau state de a soluţiona diferendele dintre ele prin mijlocirea unui arbitru.
 Et. dat. compromissium.
 COMPUTAREA PREVENŢIEI s. Scăderea din timpul de închisoare a unui condamnat, a duratei în care acesta s-a aflat în deţinere preventivă.
 Et. dat. computatio, numărare.
 COMUNĂ s. Ultima subdiviziune administrativă a teritoriului unui stat. (Ist.) în feudalismul apusean, oraş cu autonomie administrativă.
 Et. cfr. commune dat. communia <communis.
COMUNICARE s. Act de procedură adus la cunoştinţa părţilor dintr-un proces într-un anumit termen pentru ca acestea să poată exercita drepturile sau să-şi îndeplinească obligaţiile ce decurg dintr-un asemenea act. Et. dat. communicatio.
COMUNITATE s. 1. Situaţie comună specifică mai multor persoane sau locuri. ~ matrimonială, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, exceptând cele pe care legea le declară ca bunuri proprii unuia dintre soţi.
 Et. <fr. communauti dat. communis.
COMUTARE s. Schimbare. - de pedeapsă, înlocuirea unei pedepse mai grele într-una mai uşoară.
 Et. dat. commutare.
COMUTATIV a. Bazat pe o relaţie de reciprocitate. Contract ~, contract oneros care are ca o-
concordat
61
 biect prestaţii echivalente pentru ambele părţi.
 Et. vz. comutare.
 CONCEDIU s. Autorizaţie dată unui funcţionar de a părăsi temporar sau uneori definitiv slujba sa.
 Et. <fr. conge dat. concedere (a părăsi, a îngădui).
 CONCEPŢIE s. Procreare. Timpul legal de intervalul maxim de timp pe care legea îl prezumă pentru procreare, ţinându-se seama de data naşterii.
 CONCESIONAR s. Persoană fizică sau juridică care a dobândit dreptul de a exploata bunuri sau servicii publice printr-un contract de concesiune.
 Et. vz. concesiune.
 CONCESIUNE s. 1. Contract prin care o persoană fizică sau juridică dobândeşte dreptul de a exploata anumite servicii sau bunuri publice. 2. Bunurile sau
 serviciile publice ce constituie obiectul acestui contract.
  Et. <fr. concession dat. concedere.
CONCILIERE s. Acord intervenit între două persoane de a evita sau stinge un litigiu prin împăcare. ~ internaţională, soluţionare paşnică a unui conflict între state de către o comisie de conciliere.
  Et. <fr. conciliation dat. conciliare.
CONCLUZII s. Pretenţiile părţilor sau susţinerile pcecurorului într-un proces. ~ de învinuire, hotărârea organului de urmărire penală prin care trimite în judecată pe învinuit.
  Et. <fr. conclusions dat. conclusiones.
CONCORDAT s. 1. Acord diplomatic încheiat între Sfântul Scaun şi diferite state pentru stabilirea statutului cultului catolic în aceste ţări. 2. Convenţie încheiată între un comerciant
62
concubin
  falit şi creditorii săi chirografari pentru a pune capăt procedurii falimentare şi a reglementa modul în care falitul îşi va achita pasivul, obţinând fie reducerea datoriei, fie amânarea acesteia, Et. <fr. concordat Clat.med. concordatum <concordare (= a se înţelege).
CONCUBIN, Ă s. Persoană ce trăieşte în concubinaj.
  Et. clat. concubinus-a.
CONCUBINAJ s. Convieţuirea dintre un bărbat şi o femeie, fără a fl căsătoriţi.
  Et. cfr. concubinaj dat. concumbere (= a se împreuna).
CONCURS s. 1. Participarea mai multor persoane la un act juridic. 2. Situaţia persoanelor care au drepturi asupra unei mase de bunuri fără ordine de preferinţă (c, creditorilor chirografari în cazul unui faliment). 3. Procedeu de recrutare pentru diverse funcţiuni sau posturi. ~ de infracţiuni, pluralitate de infracţi-
  uni săvârşite de aceeaşi persoană, mai înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru una din ele.
  Et. cfr. concours dat. concurrere.
CONDAMNARE s. Hotărâre judiciară ce obligă pe una din părţi să-şi îndeplinească în total sau în parte obligaţia contractuală faţă de celaltă parte (Dr.civ.). Hotărârea unei instanţe penale ce pronunţă o pedeapsă împotriva infractorului (Dr.pen.).
  Et. cfr. condamnation dat. condemnare.
CONDICĂ s. (înv.) Cod colectiv de legi, privind o anumită materie.
  Et. cgr. nouă kontikas.
CONDIŢIE s. Modalitate a obligaţiei ce constă într-un eveniment viitor şi incert de care depinde naşterea (~ suspensivă) sau stingerea unei obligaţii cu efecte retroactive rezoluto-rie). ~ cazuaîă, c. ce depinde de
confederaţie
63
hazard şi nu de voinţa părţilor contractante (ex. dacă corabia va sosi din Asia); - ilicită, c. contrară legilor imperative sau prohibitive (ex. dacă vei comite un delict); ~ imorală, c. contrară bunelor moravuri; ~ imposibilă, c. a cărei realizare este materialmente imposibilă (ex. "dacă vei atinge cerul cu degetul”); ~ mixtă, c. ce depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unui terţ (ex. "mă asociez cu A, daca mă căsătoresc cu o anumită persoană”); - potesta-tivă, c. a cărei realizare depinde numai de voinţa uneia sau alteia din părţi; ~ pw poiestativă, c. care depinde de voinţa numai a uneia din părţi; dacă depinde de voinţa numai a debitorului, obligaţia este nulă (ex. “îţi voi vinde casa, dacă voi vrea”), ~ rezolutorle, c. care dacă se împlineşte duce la dispariţia obligaţiei.
Et. clat. condiţia.
 CONDOMINIU s. Putere exercitată în comun asupra aceluiaşi teritoriu.
 Et. lat. condominium.
 CONEXA v. A uni în acelaşi proces două sau mai multe pricini legate prin conexitate.
 Et. vz. conexitate.
 CONEXITATE s. Legătura dintre două sau mai multe pricini a căror obiect este înrudit.
 Et. <fr. connexite «dat. connexus <connectere (= a lega).
 CONFEDERAŢIE s. 1. Formă de uniune statală în care statele membre îşi păstrează suveranitatea. C. este reprezentată de o putere centrală numită în general dietă sau congres, care are numai prerogativele ce i-au fost delegate de statele membre. 2. Denumire dată unor asociaţii.
 Et. <fr. confederation clat. confoederatio dat. foedus-foederis (- tratat, convenţie).
64
conferinţă
CONFERINŢĂ s. Reuniune a reprezentaţilor mai multor state cu scopul de a reglementa o problemă politică sau organizatorică internaţională, hotărârile urmând a fi consemnate într-un act diplomatic. ~ la nivel înalt,
  c. la care participă şefi de state sau de guverne.
  Et. <fr. conference clat. med. conferenţia.
CONFIRMARE s. Act juridic unilateral prin care o persoană care ar fi putut invoca o nulitate relativă pentru a anula un act, renunţă la acţiune, făcând astfel valabil respectivul act.
  Et. c lat. confirmatio.
CONFISCARE s. Sancţionare sau măsură de siguranţă prin care patrimoniul sau bunuri determinate ce aparţin unei persoane, se trec în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau a unei decizii administrative, cu titlu gratuit în patrimoniul statului.
  Et. clat. confiscatio.
CONFLICT s. 1. Neînţelegere, diferend. - internaţional, c. între două sau mai multe state. 2. Incident de procedură ivit între două instanţe judiciare care sesizate cu acelaşi proces, apreciază în mod contradictoriu competenţa ce le revine. ~ pozitiv de jurisdicţie, c. în care ambele instanţe se declară competente; ~ negativ de jurisdicţie, c. în caie ambele instanţe se declară incompetente. - de legi, situaţie creată prin diferenţele dintre legiuirile aplicabile, fie Succesiv în acelaşi loc (conflict de legi în timp), fie simultan în locuri diferite (conflict de legi în spaţiu). Et. clat. epocii târzii conflictus <confligere, a lovi, a ciocni.
CONFRUNTARE s. Ordin ce constă în a pune pe inculpat faţă de un martor sau faţă de victima infracţiunii.
  Et. clat. med. confrontatio <frons-tis (frunte).
CONFUZIE s. 1, Mod de stingere a obligaţiei ce rezultă din unirea
congres
65
în aceeaşi persoană a calităţii de creditor şi debitor. 2. Mod de stingere a servituţilor ce rezultă din faptul că atât fondul servant, cât şi cei dominant trec în stăpânirea aceluiaşi proprietar. 3. Formă de accesiune mobiliară ce constă în amestecul a două materii ce aparţin la doi proprietari diferiţi, având drept urmare naşterea unui lucru nou. Dacă acesta poate reveni la forma anterioară, fiecare proprietar îşi reia partea sa, dacă una din materii este socotită principală, proprietarul acesteia devine proprietar al totului, iar dacă o astfel de destinaţie nu se poate face, lucrul aparţine în indivizi-une foştilor proprietari. 3, ~ de part, incertitudine referitoare la paternitatea unui nou născut, luându-se în consideraţie timpul celei mai lungi (300 zile) şi celei mai scurte gestaţii (180 zile), în cazul în care mama s-a recăsătorit imediat după desfacerea primei căsătorii; într-o astfel de situaţie paternitatea poate fi atribuită sau primului sau celui
  de al doilea soţ; ~ de pedepse, absorbţia pedepsei mai mici de o alta mai mare în cazul concursului de infracţiuni.
  Et. clat. confusio.
CONGREGAŢIE s. (Dr.can.) Asociaţie religioasă. 2. Grupări de mai multe mănăstiri independente ce se află sub aceeaşi autoritate bisericească. 3. Colegii de cardinali instituite de Papă pentru a soluţiona diferite probleme bisericeşti.
  Et. cfr. congregation clat. grex -gis (turmă).
CONGRES s. Conferinţă naţională sau internaţională pentru discutarea şi soluţionarea unor probleme de interes comun. ~ internaţional, reuniune diplomatică solemnă având ca scop reglementarea unor situaţii sau relaţii internaţionale (ex. C. de la Viena, 1815, de la Berlin, 1878 etc.).
  Et. cfr. congres clat. congredi (a se întâlni).
66
cor^unct
CONJUNCT a. Ceea ce uneşte, leagă. Obligaţie ~ă, obligaţie ce are mai mulţi debitori, fiecare ţinut la executare pentru partea sa.
  Et. «dat. coniunctus <coniun-gere (a uni).
CONJURAŢIE s. Vz. complot.
CONOSAMENT s. înscris formal folosit în transportul de mărfuri prin care căpitanul vasului (cărăuşul) confirmă expeditorului primirea mărfurilor pe care se obligă să le transporte şi să le predea la o anumită destinaţie. ~ direct, c. ce comportă pe lângă un transport maritim şi unul terestru sau fluvial.
  Et. cfr. connaissement clat. cognoscere (a cunoaşte).
  CONSANGVIN (CONSÂNGEAN) s. Rudă din partea tatălui. Se foloseşte în special pentru fraţii şi surorile care au acelaşi tată, dar nu şi aceeaşi mamă. Et.<]at.consanguineus <sanguis (sânge).
CONSCIUS FRAUDIS. Expresie latină ce indică complicitatea fraudei unui terţ care, dobândind un bun de la o persoană, este conştient că aceasta din urmă devine insolvabilă faţă de creditorii săi.
CONSEMNARE s. Depozit de bani sau valori făcut de un debitor la o bancă pe care creditorul nu poate sau nu vrea să le primească.
 Et. clat. consignatio, dovadă scrisă.
 CONSENSUAL a. De acord. s. Contract c. ce se încheie prin simplu consimţământ, fără nici o formalitate.
 Et. clat. consensus.
 CONSENSUAUSM s. Principiu juridic în temeiul căruia contractele încheiate prin simplu acord de voinţă a părţilor sunt valabile fără nici o formalitate. Et. clat. consensus.
consimţământ
67
CONSERVARE (act de) s. Măsură ce urmăreşte ocrotirea şi păstrarea unui drept (ex. întreruperea unei prescripţii, înregistrarea în actele de publicitate etc.).
  Et. «dat. conservare.
CONSIGNAŢIE s. Varietate a contractului de comision prin care o persoană numită consignant, încredinţează unei alte persoane numite consigna-tar, bunuri mobile pentru a fi vândute cu un anumit preţ, în schimbul unei remuneraţii.
  Et. «dat. consignare.
CONSILIER s. Denumire dată membrilor anumitor consilii.
  Et. vz. consiliu.
CONSILIU s. Colectiv, colegiu însărcinat să dezbată anumite probleme sau să judece anumite litigii. ~ de administraţie, colegiu însărcinat cu administrarea anumitor colectivităţi publice sau private. ~ de familie adunare, în unele state, a membrilor
  unei familii pentru a se pronunţa cu privire la actele unuia din membrii ei, lipsit în total sau în parte de capacitatea de exerciţiu; ~ de stat, în unele state organul suprem al puterii de stat; ~ judiciar, persoană desemnată de instanţă, care, în unele state, asistă pe cel slab de minte sau risipitor Ia încheierea actelor juridice.
  Et. «dat. consilium.
CONSIUUM FRAUDIS. Expresie latină ce desemnează intenţia frauduloasă ce constă în faptul că debitorul este conştient de prejudiciul pe care-1 va produce creditorului său prin încheierea unor acte care-1 vor face pe el, debitorul, insolvabil sau îi vor mări insolvabilitatea.
CONSIMŢĂMÂNT s. 1. Manifestare de voinţă a unei persoane în vederea încheierii unui act juridic. 2. Manifestare de voinţă, expresă sau tacită, prin care o persoană îşi dă aprobarea la un act pe care-1 încheie o altă
68
consolidare
 persoană, cu scopul de a-i da valabilitate (ex. consimţământul părinţilor fireşti la înfierea minorului). ~ victimei, adeziunea dată anterior de către o persoană pentru un fapt care ar putea să-i prejudicieze drepturile, adeziune ce înlătură caracterul infracţional al faptei, în măsura în care este vorba despre drepturi cu privire la care respectiva persoană ar putea să dispună (ex.. persoana ce îngăduie să doneze sânge pentru o transfuzie).
 Et. clat. consensus.
CONSOLIDARE s. Mod de stingere a unei servituţi personale (ex. un uzufruct) prin întrunirea asupra aceleiaşi persoane a calităţii de nud proprietar şi de titular al servituţii.
 Et. clat. consolidare.
CONSPIRAŢIE s. Infracţiune îndreptată contra ordinei de stat. Et. clat. conspiratio.
CONSTATARE s. Stabilirea în scris de către un organ de stat,
  în cadrul competenţei sale legale, a unui fapt.
  Et. clat. constare.
CONSTITUIRE s. Termen folosit în mod curent în unele expresii: ~ de dotă, donaţie tăcută prin contractul de căsătorie, unuia sau altuia din viitorii soţi în vederea susţinerii greutăţilor căsătoriei; - de parte civilă, cerere de daune-interese făcută în faţa instanţei de către victima unei infracţiuni.
  Et. clat. constituere.
CONSTITUTIV a. Ce intră în componenţa unui lucru. Con-tract ~ de drepturi reale, contract prin care o parte constituie un drept real asupra bunurilor sale în favoarea altei persoane. Et. clat. constituere.
CONSTITUŢIE s. Legea fundamentală a unui stat care reglementează organizarea statală, raporturile dintre puterile publice cât şi principiile dreptului public al respectivului stat. ~ ri-
contencios
69
  gidă, c. al cărei conţinut nu poate fi modificat decât printr-o procedură specială; ~ scrisă, prin opoziţie cu cea cutumiară, este alcătuită din texte edictate de legiuitorul constituant; ~ sm-plă, c. al cărei conţinut poate fi modificat printr-o procedură legislativă ordinară.
 Et. dat. constitutio.
 CONSTITUŢIONAL a. Potrivit cu constituţia. Drept ramură a dreptului ce se ocupă de studiul normelor prevăzute în constituţie.
 Et. vz. constituţie.
 CONSTITUŢIONALISM s. Regim politic ce se bazează pe existenţa unei constituţii.
 Et. vz. constituţie.
 CONSTITUŢIONALITATE s. însuşirea unei legi sau a unui act juridic de a fi conform cu constituţia.
 Et. vz. constituţie.
CONSUL s. 1. Magistrat în Roma republicană. 2. Agent oficial numit de un stat în unele oraşe din străinătate cu misiunea de a veghea la interesele economice, administrative sau juridice ale respectivului stat şi ale cetăţenilor acestuia.
  Et. dat. consul.
CONSULAT s. I. Reprezentanţa unui stat într-un stat străin condusă de un consul. 2. Perioada de 1 an în care consulul roman îşi exercita magistratura.
  Et. vz. consul.
CONSUMTIBIL a. Ce se distruge la prima consumare. Bun lucru a cărui folosinţă presupune distrugerea sau înstrăinarea lui la prima folosinţă.
  Et. <fr. consomptible dat. consummare.
CONTENCIOS s. 1. Ansamblul proceselor susceptibile de a fi soluţionate de instanţele judiciare. 2. Serviciu însărcinat cu problemele litigioase. ~ adnti-
70
contestatio (contestare)
  nistrativ, organ jurisdicţional ce statuează cu privire la litigiile dintre stat şi particulari, a. Referitor la problemele ce pot face obiectul unui proces de “graţios” cel de contencios se referă la litigii.
  Et. <lat. contentiosus.
CONTESTATIO (CONTESTARE) s. Plângere pe care o parte nemulţumită o face împotriva unor hotărâri pronunţate de unele instanţe judiciare sau împotriva unor acte de executare silită. Uneori o plângere fScută către un organ administrativ împotriva unei decizii date de un organ administrativ inferior ierarhic. ~ maternităţii, modalitate legală de înlăturare, pe cale de acţiune injustiţie, a maternităţii în cazul când aceasta nu corespunde realităţii; ~ paternităţir, negarea paternităţii, pe cale de acţiune judiciară, când prezumţia de paternitate nu este îndeplinită sau când recunoaşterea făcută de către tată nu corespunde realităţii.
  Et. <lat. contestatio.
CONTRABANDĂ s. Fapte de comerţ realizate împotriva legilor unei ţări.
  Et. <fr. contrabande <ital. contrabbando (= împotriva ordinului) <franc. ban = ordin.
CONTRACT s. 1. Acord de voinţă încheiat între două sau mai multe persoane pentru a crea o obligaţie, a modifica sau a stinge obligaţii preexistente. 2. înscris ce dovedeşte existenţa unei convenţii. ~ aleatoriu, c. în care părţile nu cunosc existenţa sau întinderea foloaselor patrimoniale ce vor rezulta din c., întrucât s-au obligat în funcţie de o condiţie, fapt ce duce, în raport cu îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei, la o şansă de câştig sau la un risc de pierdere; ~ bi-
  •
  lateral, c. în care părţile se obligă una faţă de alta în mod reciproc; ~ cu titlu gratuit, c. în care una din părţi face o prestaţie fără a pretinde o contraprestaţie de la cealaltă parte, fie cu in-
contract
71
  tenţia de a face o donaţie, fie într-un mod dezinteresat; ~ cu titlu oneros, c. în care fiecare parte stipulează de la cealaltă o prestaţie în schimbul celeia pe care o promite; ~ comutativ, c. la încheierea căruia părţile apreciază valoarea prestaţiilor la care s-au obligat ca fiind echivalentă; ~ cu sine însuşi, c. ce se încheie de o persoană care cumulează rolul a două părţi con-tfactante deosebite; - de adeziune, c. a cărui clauze sunt stabilite de una din părţi pentru toţi cei care vor contribui în viitor cu aceasta; ~ de căsătorie, c. prin care viitorii soţi îşi stabilesc regimul patrimonial în timpul căsătoriei; ~ declarativ, c. ce constată, confirmă sau consolidează drepturi anterioare (ex. contractul de partaj); ~ de concesiune, c. prin care o' persoană, numită concesionar dobândeşte dreptul de a exploata anumite bunuri sau servicii publice; - nenumit, c. ce nu este reglementat de lege sub o denumire specifică; ~ de know-
H'j'v, c. ce arc ca obiect transmiterea cu titlu oneros a anumitor cunoştinţe, abilităţi, procedee sau experienţe tehnice; - judiciar, c. încheiat de părţi în faţa instanţei în cadrul unui proces cu privire la o pro-blemă litigioasă; ~ intuitu personae, c. la încheierea căruia, consideraţia persoanei co-contractante a fost determinantă; ~ real, c. ce ia fiinţă prin remiterea materială a lucrului {re) care formează obiectul contractului; ~ sinalagmatic, c. ce naşte, din momentul încheierii acestuia, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi (denumit şi bilateral); ~ sinalagmatic imperfect, •vz. c. unilateral; ~ solemn, c. a cărui validitate este subordonată unor forme legale; ~ succesiv, c. în care părţile contractante se obligă la prestaţii periodice (ex. contractul de muncă); ~ unilateral, c. ce generează obligaţii numai în sarcina uneia din părţi. Et. «dat. contractus.
72
contraoferta
CONTRAOFERTĂ s. Propunerea făcută ofertantului de către destinatarul ofertei de a încheia un contract în alte condiţii decât cele cuprinse în oferta iniţială. Et. <lat. contra şi ir. offere.
CONTRAVENŢIE s. Abatere de la lege care, neimplicând intenţia delictuoasă a autorului ei, constituie o infracţiune, sancţionată fiind prin măsuri administrative sau amenzi.
  Et. <Iat. contravenire = a se împotrivi.
CONTUMACIE s. Lipsa nejustificată a acuzatului de la procesul ce i-a fost intentat..
  Et. <lat. contumacia (= încăpăţânare trufaşă <tumere = a se îngâmfa.
CONVENŢIE s. Acord de voinţă a două sau mai multe persoane fizice sau juridice, cu scopul de a crea sau de a stinge obligaţii. ~ de porte fort, c. prin care o persoană (promitent) se angajează faţă de o alta (beneficiar)
  să determine un terţ să ratifice un act juridic.
  Et. <lat. conventio <convenire, a fi de acord.
CONVERSIUNE s. 1. Modificarea condiţiilor unui împrumut de stat. 2. ~ actului juridic, posibilitatea ca un act juridic lovit de nulitate să producă efectele juridice ale altui act juridic, dacă întruneşte condiţiile de valabilitate ale acestuia din urmă. 3.~ datoriilor, reducerea prin lege a obligaţiilor de plată.
  Et. <lat. conversia -onis.
COPIE s. înscris care reproduce cuvânt cu cuvânt un alt înscris numit original. ~ legalizată, c. pe care un organ de stat competent o declară conformă cu originalul.
  Et. <lat. copia.
COPIL s. 1. Fiu sau fiică. 2. Descendent. ~ abandonat, c. născut din părinţi necunocuţi, care l-au părăsit; ~ adoptiv, c. prin efectul unei adopţiuni; ~ legitim, c.
cotitate disponibilă
73
 din căsătorie; ~ legitimat, c. natural devenit legitim prin legitimare; - nelegitim, c. (natural), c. din afara căsătoriei; ~ născut viabil, c. născut cu o structură ce îi permite să trăiască (infans vitae habilis).
 Et. <geto-dac; cf. alb. kopil:
 COPILA s. (lst.dr.rom.) Fată născută în afara căsătoriei.
 Et, vz. copil.
 COPOSESIE s. Posesie pe care două sau mai multe persoane o exercită în comun.
 Et. vz. posesie.
 COPROPRIETATE s. Drept de proprietate în folosul mai multor persoane sub forma de cote părţi ideale, -forţată sau perpetuă, c. destinată a se prelungi la infinit fără ca titularii dreptului de c. să poată cere ieşirea din indiviziune.
 Et. vz. proprietate.
 COPYRIGHT Expresie engleză ce are sensul de “drept de re-
 producere” şi în sens larg “drept de autor”.
 CORECŢIE s. (Ist.) Sanc(iune corporală penală sau administrativă.
 Et. clat. correctio.
 CORECŢIONAL a. Referitor la o infracţiune. (Ist.) închisoare ~ă, sancţiune penată privativă de libertate.
 Et. vz. corecţie.
 CORPUS Termen latin ce desemnează elementul material al posesiunii.
 CORUPŢIE s. Infracţiune ce constă în acceptarea de către o persoană a unor oferte, promisiuni sau daruri pentru a săvârşi un act chiar legal, ce intră în competenţa acestei persoane.
 Et. dat. corruptio.
 COTITATE DISPONIBILĂ s. Parte din succesiune, asupra căreia se poate dispune prin acte juridice între vii în mod gratuit
74
creanţă
 sau prin testament, întrucât depăşeşte rezerva succesorală.
  Et. <lat.med. quota-pars (parte ce revine fiecăruia) + disponere, a rândui.
CREANŢĂ s. Drept în temeiul căruia o persoană (creditorul) poate constrânge pe o alta (debitor) să-i dea, să-i facă sau să nu-i facă ceva. ~ certă, c. a cărei validitate nu ridică niciun dubiu; ~ exigibilă, c. a cărei executare creditorul poate s-o pretindă imediat; ~ lichidă, c. a cărei cuantum este determinat în mod exact.
  Et. <fr. creance <lat. credere (a crede).
  CREDITOR s. Titularul unei creanţe. ~ chirografar, c. a cărei creanţă nu este însoţită de nici o garanţie, reală sau personală; ~ gagist, ipotecar, c. a cărei creanţă este garantată de un gaj sau ipotecă; ~ privilegiat, c. a cărei creanţă este garantată în temeiul legii, de un privilegiu. Et. <lat. creditor.
CRIMĂ s. infracţiune gravă pe care legea penală, desemnând-o ca atare, o sancţionează cu pedepse grele (infamante, aflictive etc.).
  Et. <lat. crimen.
CULPĂ s. Act sau omisiune săvârşită cu sau fără intenţie în Îndeplinirea unei obligaţii contractuale sau a unei norme legale. C. presupune discernământul autorului şi-l obligă la repararea prejudiciului cauzat; ~ civilă, c. susceptibilă de a angaja răspunderea civilă a autorului ei; ~ comună, c. în care dauna este pricinuită în egală măsură de autorul acesteia, cât şi de victimă; ~ contractuală, c. debitorului de a nu-şi executa obligaţia asumată; ~ cvast-delictuală, c. săvârşită flră intenţie; ~ delictuală, c. ce nu rezultă dintr-o c. contractuală; ~ foarte uşoară (c. levissima), c. pe care n-ar comite-o un om de o inteligenţă superioară; ~ gravă, c. pe care n-ar comite-o nici chiar o persoană de o inteligenţă
cvasi contract
75
  redusă (de obicei asimilată cu dolul); ~ in abstracto, c. apreciată potrivit diligenţei unui bun gospodar(bonus pater far»ilias)‘, ~ in concreto, c. apreciată în raport de comportamentul debitorului în propriile sale afaceri (quam in suis rebus adhibet)', ~ uşoară (levis), c. ce nu este gravă.
  Et. clat. culpa.
CUMUL s, - de acţiuni, posibilitatea de a exercita mai multe acţiuni în justiţie - ocazionată de acelaşi fapt juridic - fie în mod succesiv, fie simultan; - de pedepse, principiu juridic potrivit căruia pedeapsa cea mai grea nu absoarbe, în cazul mai multor infracţiuni, pedeapsa mai uşoară.
  Et. clat cumulus <cumulare (= a îngrămădi).
 cita drepturile şi de a-şi apăra interesele.
 Et. clat. curatela.
 CURATOR s. Persoană însărcinată să îndeplinească obligaţiile pe care le implică curatela.
 Et. clat. curator.
 CURTE s. Termen ce desemnează anumite instanţe superioare de justiţie. ~ de apel, de casaţie, de arbitraj, ~ internaţională etc.
 Et. clat.pop. curtis <lat. clasică cohors.
 CUTUMA s. Regulă juridică nescrisă formată în practica vieţii sociale şi transmisă din generaţie în generaţie prin tradiţie.
 Et. cfr.        coutume clat.
 consuetudinem (cu sufix modificat).
                                         CVASI CONTRACT s. Fapt vo-CURATELĂ s. Instituţie ce urmă-          tatar ,jcit ce naţM ob|igaţij (e[
 reşte în conformitate cu legea,          gestiunea de afaceri).
 ocrotirea juridici a p. -romelor & yz                        +  prefb[ul   ^
 fizice, împiedicate de a-şi exer-             .,   ...
76
cvasi delict
 CVASI DEUCT s. Faptă ilicită neintenţionată ce antrenează o răspundere civilă.
 Et. vz. delict + prefixul lat. quasi (ca şi).
 CVASI UZUFRUCT s. Uzufruct al cărui obiect îl constituie bunuri consumptibile.
 Et. vz. uzufruct + prefixul lat. quasi (ca şi).
 CVORUM Expresie latină (“dintre care”) ce desemnează numărul minim de membri necesar pentru luarea unei hotărâri în conformitate cu legea.
D
DAMNUM EMERGENS. Expresie latină ce desemnează pierderea efectivă suferită de creditor din cauza neexecutării unei obligaţii contractuale (ex. un comerciant neprimind marfa comandată este obligat să o procure din altă parte la un preţ mai ridicat, suferind astfel o pierdere)
DAR s. Donaţie. ~ în plată, acceptarea de către creditor a unei alte prestaţii în locul celei datorate de creditor; ~ normal, donaţie de bunuri mobile corporale ce se încheie valabil prin simpla remitere a acestora de către donator donatarului; ~ de nuntă, donaţie făcută oricăruia dintre soţi de către terţi cu ocazia celebrării căsătoriei.
  Et < lat. dare.
DARE Termen latinesc pentru a desemna obiectul unei obligaţii constând în a da ceva.
DATĂ s. Zi determinată de obicei prin ordinea ei în lună şi an, în care se încheie un act juridic sau are loc un anumit eveniment; ~ certă, zi începând de la care existenţa unui act sub semnătură privată nu mai poate fi contestată de către terţi; d. ce se obţine fie prin înregistrarea actului la un organ de stat, prin moartea unuia din semnatari sau prin trecerea acestuia într-un înscris emanat de la un organ de stat.
DAUNĂ s. Pagubă, prejudiciu; d-ne cominatorii, sume de bani pe care debitorul trebuie să le plătească, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, credi-
78
de cuius
  torului pentru întârzierea în e-xecutarea obligaţiei sale; d-ne interese, despăgubiri băneşti pe care debitorul trebuie să le plătească, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, creditorului pentru neexecutarea, e-xecutarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiei contractate.
  Et. < lat. damnum.
DE CUIUS. Expresie latină folosită pentru a desemna persoana decedată; textul latin vorbeşte de cuius successione agitur (acela despre a cărui moştenire este vorba).
DE FACTO. Expresie latină pentru a indica o situaţie de fapt.
DE JURE. Expresie latină ce desemnează o existenţă consacrată de un act normativ.
DE LEGE FERENDA. Expresie latină referitoare "la legea care urmează a fi redactată".
DE LEGE LATA, Expresie latină referitoare "la legea în vigoare".
DEBIT s. Suma datorată de o persoană alteia; datorie. Părţi din cont (de obicei în partea stângă) în care figurează plăţile făcute unei alte persoane de către cel ce ţine contul.
  Et. < lat. debitum.
DEBITOR s. Persoana ce datorează; subiectul pasiv al obligaţiei. D. de regres, persoana care garantează în baza unei cambii îndeplinirea prestaţiei ta care este ţinut trasul ca debitor cambial principal.
  Et. < lat. debitor < debere = a datora.
DECĂDERE s. 1.Pierderea dreptului de a introduce o acţiune sau de a îndeplini un act de procedură prin neexecutarea lui în termenul prevăzut de lege. 2. Pierderea unor drepturi de către o persoană în urma unei condamnări penale, a săvârşirii unor fapte potrivnice legii sau
declinare de competenţă
79
  ca o consecinţă a neglijenţei de a exercita anumite drepturi în termen legal.
  Et. < lat. de + cădere = a cădea.
DECIZIE s. 1. Rezultatul unei deliberări individuale sau colective. 2. Hotărâre luată de un organ de stat, administrativ sau judecătoresc; ~ executorie, d. judecătorească ce cuprinde un ordin de constrângere în vederea unei execuţii silite.
  Et. < lat. decisio.
DECLARARE JUDECĂTOREASCĂ s. Hotărâre luată de o instanţă judecătorească. ~ a dispariţiei, hotărâre prin care o persoană este declarată dispărută dacă a trecut un anumit termen de la data ultimelor ştiri ce atestau existenţa acesteia; ~ a morţii, hotărâre prin care o persoană dispărută poate fi de-
• clarată decedată, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt.
  Et. < lat. declarare.
DECLARAŢIE s. 1. Afirmaţie privind existenţa unei stări de drept sau de fapt; depoziţie a unui martor; relatare scrisă făcută de o persoană în faţa unui organ al administraţiei de stat. 2. Instrument diplomatic. ~ de faliment, hotărâre judiciară prin care se pronunţă falimentul unui comerciant; ~ de război, d. făcută, potrivit dreptului internaţional, de către un stat către alt stat cu privire la începerea ostilităţilor; ~ comună, document adoptat de două sau mai multe state prin care acestea îşi definesc poziţia faţă de anumite probleme; ~ drepturilor omului şi cetăţeanului, proclamaţie solemnă ce stabileşte existenţa unor drepturi individuale anterioare şi superioare statului.
  Et. < lat. declaratio.
DECLINARE DE COMPETENŢĂ s. Decizie prin care un organ penal sau jurisdicţional se declară incompetent de a cerceta sau judeca o pricină,
80
delapidare
  trimiţând spre soluţionare organului competent.
  Et. < lat. declinare.
  DELAPIDARE s. Infracţiune ce constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de valori de către o persoană în propriul său interes ori a unui terţ, folosind atribuţiile sale oficiale.
  Et. < fr. delapider < lat. dilapi-dare.
  DELEGARE s. 1. împuternicire sau atribuire de competenţă unei persoane fizice sau juridice. 2.Dispoziţie dată de un organ penal sau instanţă judiciară unui organ sau unei instanţe inferioare de a îndeplini unele acte judiciare.
  Et. < lat. delegare.
  DELEGAŢIE s. însărcinare sau împuternicire dată unei persoane.
  Et. < lat. delegatio.
  DELIBERARE s. Discutarea în secret de către membrii com-
  pletului de judecată, după închiderea dezbaterilor, a măsurilor ce urmează a fî luate privitor la desfăşurarea cauzei sau Ia hotărârea finală.
  Et. < lat. deliberare.
DELICT s. - civil, fapt ilicit şi culpabil, cauzator de prejudicii, de unde şi obligaţia de dezdău-nare; - internaţional, act potrivnic normelor consacrate de acordurile ori cutumele internaţionale săvârşit din culpă sau cu intenţie de un stat, organizaţie internaţională sau persoană fizică;~ penal, infracţiune de mai mică gravitate, sancţionată prin amendă sau închisoare corecţională.
  Et. < lat. delictum.
DELINCVENT s. Persoană care a săvârşit un delict.
  Et. < fr. delinquant < lat. delin-quens.
DELINCVENŢĂ s. Totalitatea delictelor săvârşite într-o societate la un moment dat sau de către
diplomat
81
  persoane de o anumită vârstă (d. juvenilă).
  Et. vz. delict.
  DEMISIE s. Desfacere a unui contract de muncă sau renunţarea,la o sarcină, din iniţiativa persoanei încadrate îh muncă sau căreia îi revenea respectiva sarcină.
  Et. < lat. demissio.
  DENUNŢ s. încunoştiinţarea pe care o persoană fizică sau juridică o adresează unui organ de urmărire penală, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni.
  Et. < lat. denuntiatio.
  DENUNŢARE CALOMNIOASĂ s. învinuire mincinoasă privind săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoană; ~ este sancţionată ca infracţiune.
  Et. vz. denunţ.
  DEZERTARE s. Absenţă nemotivată, după o perioadă anumită de timp, de ia îndatoririle ostăşeşti, sancţionată ca in-
  fracţiune, mai grav în timp de război.
  Et. dat. deserţio, <deserere, a părăsi.
  DEZINCRIMINARE s. Abrogarea unei norme penale prin care o faptă socotită infracţiune încetează de a mai fi sancţionată ca simplă abatere.
  Et. < lat. dis + in + crimen.
  DEZMOŞTENIRE s. Act de ultimă voinţă prin care o persoană înlătură de la succesiune pe unul sau pe toţi moştenitorii săi legali.
  Et. < lat. dis + geto-dac moş.
  DILATORIU s. Cale procedurală de apărare, care duce la amânarea soluţionării unei cauze.
  Et. < lat. dilatorius.
  DIPLOMAT s. Persoană care reprezentând în străinătate interesele statului său, se bucură de anumite drepturi şi privilegii. Et. < lat. modernă, diplomaticus
  < gr. diploma.
82
discernământ
DISCERNĂMÂNT s. Aptitudinea unei persoane de a înţelege natura şi urmările faptelor pe care le săvârşeşte.
  Et. < lat. discernere.
DISCIPLINĂ s. Ordinea pe care o persoană fizică sau juridică o desfăşoară în aplicarea unor reguli de comportament obligatoriu; - contractuală, ordinea ce urmează a fi respectată de părţile contractante în executarea stipulaţiilor prevăzute în contract; ~ financiară, ordinea pe care persoanele juridice sunt obligate s-o respecte în conformitate cu legile în vigoare referitoare la problemele economico-financiare.
  Et. < lat. disciplina.
DISJUNGERE s. Hotărâre judiciară prin care se dispune judecarea separată a unor probleme diferite, întrunite într-o acţiune unică.
  Et. < lat. disjungere. Cf. fr. disjoindre.
DISPONIBILITATE s. Condiţie normală a bunurilor în temeiul căreia acestea pot fi în mod liber înstrăinate. în expresii: principiul ~ ţii, principiu în temeiul Căruia părţile litigante într-un proces civil pot să dispună asupra dreptului în discuţie şi asupra mijloacelor procedurale de apărare a acestui drept; a pune (a fi, a rămâne etc.) în a concedia (a fi concediat) din post, a lăsa, a rămâne fără post.
  Et. < fr. disponibiliti < lat. med. dispOnibilis < disponere.
DISPOZITIV s. Partea finală a unei hotărâri judiciare care conţine soluţia dată de instanţă în litigiul în cauză.
  Et. < fr. dispositif < lat. dispo-situs< disponere.
DISPOZIŢIE s. 1. Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ. 2. Clauză prevăzută într-un act juridic, în special în testamente şi donaţii. 3. Măsură luată de un organ superior, obli-
dobândă
83
  gatorie pentru organele în subordine.
  Et. < lat dispositio.
  DISPUNE v. A face un act de dispoziţie,
  Et. vz. dispoziţie.
  DIVERGENŢĂ s. Propunere făcută de o parte pentru modificarea unor clauze dintr-un proiect de contract întocmit de cealaltă parte.
  Et. < lat. divergentia.
  DIVIDEND s. Cotă parte din beneficiul realizat de o societate şi atribuit fiecărui asociat proporţional cu drepturile acestuia. Et. < fr. dividende < lat. divi-dendus.
  DIVIZIBIL a. Vz. obligaţie.
  DIVORŢ s. Desfacerea căsătoriei pronunţată de justiţie la cererea unuia sau ambilor soţi pentru cauzele prevăzute de lege.
  Et. < lat. divortium.
  DIVORŢA s. A se despărţi prin divorţ.
  Et. vz. divorţ.
  DIZOLVA v. A desfiinţa o persoană juridică, o societate, o organizaţie, asociaţie etc.
  Et. < lat. dissolvere.
  DO UT DES. Locuţiune latină "dau să-mi dai" ce exprimă echivalenţa prestaţiilor în anumite contracte.
  DOBÂNDĂ s. Venit adus de un capital datorat sau împrumutat.
  1. ~ convenţională, ~ datorată unei stipulaţii stabilite cu ocazia încheierii unui contract; 2. ~ compusă, ~ calculată la un capital mărit cu ~ile acumulate (anatocism); 3. - scăzută, ~ al cărei termen de plată s-a împlinit; ~ legală, ~ al cărei cuantum este fixat de lege; 4. ~ simplă, ~ percepută la un capital fix; 5. - murară, ~ ce depăşeşte cuantumul stabilit de lege.
  Et. < v. sl. dobyti.
84
doi
DOL s. Manopere folosite de o persoană pentru a determina pe o alta cu scopul de a încheia un act juridic principal) sau a o determina să consimtă la condiţii contractuale mai oneroase (~ incident).
  Et. < lat. dolus.
DOMICILIU a. Locul în care o persoană îşi are principala sa aşezare. ~ conjugal, d. comun al soţilor determinat de cel ai soţului; - de drept, d. stabilit de către lege; ~ de fapt, locul unde o persoană locuieşte sau îşi are centrul său de afaceri fără a avea acolo d.\ ~ electoral, locul unde o persoană fiind înscrisă pe listele electorale. îşi poate exercita dreptul de vot; ~ fiscal, loc determinat de lege unde o persoană este impusă la un impozit direct.
  Et. < lat. domicilium < domus = casă.
DOM1NIUM s. (Ist.) Termen latin cu sensul de proprietate. ~ emi-nens, drept superior de proprie-
  tate asupra pământului ţării, e-xercitat de către suveran sau de către nobilul feudal; ~ utile, drept de folosinţă asupra pământului pe care în feudalism îl avea vasalul. In provinciile romane ~ eminens aparţinea statului roman, iar ~ utile cetăţenilor romani din provincie.
  DOMNITOR s. (Ist.) Titlu purtat de suveranul României între 1859 şi 1881.
  Et. < lat. dominus.
  DONA v. A face o donaţie.
  Et. < lat. donare.
  DONATAR s. Partea contractuală căreia i se face donaţia.
  Et. < lat. donatarius.
  DONATOR s. Partea contractuală ce face donaţia.
  Et. < lat. donator.
  DONAŢIE s. Contract solemn prin care o persoană numită donator se obligă să transmită cu titlu gratuit şi în mod irevocabil
dotă
85
unei alte persoane numite donatar un anumit bun; - cu cauză de moarte, mod de a dispune cu titlu gratuit prin care donatorul poate să-şi revoce donaţia al cărei beneficiu este subordonat supravieţuirii donatarului; ~ cu titlu particular, d. a unuia sau mai multor bunuri determinate; - cu sarcini (sub modo), d. făcută sub condiţia ca donatarul să îndeplinească o obligaţie, numită sarcină, fie în interesul lui însuşi, fie al donatorului, fie al unei terţe persoane; ~ cu titlu universal, d. ce comportă asupra unei cote părţi din patrimoniul donatorului; ~ de bunuri viitoare, d. ce are ca obiect bunurile pe care donatorul le va lăsa la moartea sa; ~ deghizată, d. ascunsă sub forma unui act juridic cu titlu oneros; ~ indirectă, d. ce rezultă dintr-un act juridic, altul decât contractul de donaţie (ex. o remitere de datorie făcută cu titlu gratuit); ~ prin persoane interpuse, d. simulată prin interpunere de persoane (ex. o liberalitate făcută printr-o per-
soană interpusă donatarului, incapabil de a primi respectiva donaţie); ~ între soţi, d. ce se caracterizează prin caracterul său esenţialmente revocabil; ~ remuneratorie, d. făcută pentru a gratifica pe donatar pentru un serviciu prestat (ex.. donaţia făcută unui avocat în locul onorariului său); ~ universală, d. ce are ca obiect patrimoniul donatorului.
  Et. < lat. donatio.
  DOSAR s. Totalitatea pieselor relative la aceeaşi cauză, problemă sau persoană.
  Et. < fr. dossier, < lat. dossum.
  DOTAL a. Calitatea bunului supus regimului dotai.
  Et. < fr. dotai, < lat. dotalis.
  DOTARE s. Totalitatea veniturilor destinate unui serviciu. Et. < fr. dotation. < lat dotatio.
  DOTĂ s. Bunuri pe care femeia căsătorită în regim dotai le aduce soţului în vederea susţinerii nevoilor căsătoriei.
  Et. < fr. dot, < lat. dos.
86
dovadă
DOVADĂ s. 1. Prezentarea mijloacelor de convingere în vederea stabilirii adevărului unui fapt, pe care se întemeiază un drept. 2. Mijloc de probă admis de lege.
  Et. < v. sl. dovesti.
DREGĂTOR s. (Ist.) Demnitar feudal cu atribuţii administrative, judecătoreşti şi militare în Ţările Române.
  Et. < lat. dirigere.
DREPT s. Totalitatea regulilor generale de conduită ce reglementează raporturile sociale dintr-o societate dată, sancţionate prin forţa de constrângere a statului; ~ administrativ, totalitatea normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei de stat, precum şi raporturile acestora cu organele de stat şi cetăţeni. ~ ad valorem, d. stabilit asupra unei mărfi proporţional cu valoarea sa. ~ canonic, totalitatea regulilor de drept public privind raporturile
dintre stat şi biserică. ~ câştigai, d. ce nu poate fi contestat, aplicându-i-se o lege nouă; ~ civil, totalitatea normelor juridice care reglementează, pe baza egalităţii părţilor, majoritatea raporturilor patrimoniale (proprietate, obligaţii, etc.), precum şi raporturile personale nepatrimoniale prevăzute de legea civilă. ~ comercial, ramură a dreptului privat ce reglementează raporturile între particulari privind actele de comerţ. ~ comparat, ramură de drept ce se ocupă cu studiul sistematic al normelor juridice din diverse ţări. - comun, reguli penale aplicabile unor raporturi juridice, în măsura în care părţile în cauză nu derogă de la acestea prin convenţii speciale.
     constituţional totalitatea normelor juridice care reglementează principiile fundamentale referitoare la structura socială şi orânduirea de stat. ~ cutumiar (obişnuelnic), totalitatea regulilor juridice nescrise formate în practica vieţii sociale
drept
87
şi transmise, din generaţie în generaţie, prin tradiţie. - de abitaţie, d. de uz ce se referă la
o  casă de locuit. ~ absolut, d. subiectiv, opozabil oricărei persoane (erga omnes). - de acrescământ, d, titularului unui legat conjunctiv de a beneficia de partea de succesiune ce se cuvine coiegatarilor care refuză legatul sau care nu pot să-l primească. ~ de autor, d. exclusiv de exploatare pecuniară şi morală ce aparţine unei persoane privind creaţiile sale în domeniul artelor, ştiinţelor şi literelor, în temeiul căruia poate interzice orice reproducere sau alterare a acestor creaţii. ~ de azil, d. oferit de lege unei persoane de a nu mai putea fi urmărită, în anumite situaţii, întrun loc sau pe un teritoriu oarecare (ex. azilul armatelor în derută pe teritoriul unui stat neutru, azilul condamnaţilor politici dintr-o ţară străină, pe care statul unde s-au refugiat refuză să-i extrădeze). ~ de corecţie, d. ce aparţine unei per-
soane investite cu puterea părintească sau tutelară de a aplica minorului corecţiile necesare în vedera unei educaţii corespunzătoare. ~ de creanţă,
d.  creditorului unei obligaţii de a pretinde debitorului îndeplinirea obligaţiei corelative de a da, a face sau nu face ceva. ~ de desherenfă, d. pe care legea îl conferă statului de a prelua succesiunile vacante. ~ de dispoziţie (ius abutendi), unul din atributele dreptului de proprietate ce constă în dreptul proprietarului de a înstrăina lucrul, de a constitui asupra acestuia drepturi reale sau chiar de a-1 distruge îq* mod inutil. - de folosinţă (ius utendi etfruendi), atribut al dreptului de proprietate ce constă în dreptul proprietarului de a folosi şi de a culege fructele şi veniturile bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate. ~ de legaţie, d. de a intra direct în relaţii diplomatice cu statele străine; ~ activă, d. de a trimite reprezentanţi diplomatici; - pa-
88
drept
sivă, d. de a primi reprezentanţi diplomatici. - de moştenire, totalitatea normelor care reglementează devoluţia patimoniu-lui unei persoane decedate. ~ de urmărire, atribut al dreptului real ce îngăduie titularului a-cestui drept de a-1 urmări în mâinile oricărei persoane s-ar găsi. ~ de preemţiune, d. de care se bucură o persoană de a fi preferată Ia cumpărarea unui bun oricărei alte persoane. ~ de preferinţă, facilitate ce îngăduie unui creditor de a fi plătit din vânzarea unui anumit bun cu preferinţă faţă de creditorii chirografari. ~ de răspuns, d. unei persoane discutate într-un periodic de a răspunde în aceeaşi publicaţie cu privire la respectivul articol. ~ de retenţie, d. ce îngăduie unui creditor de a refuza să restituie un bun al debitorului, până ce debitorul nu-i plăteşte ce-i datorează în legătură cu acel bun. ~ eventual, d. născut printr-un act căruia îi lipseşte un element esenţial pentru a constitui un act pur şi simplu
(ex. promisiunea unilaterală de voinţă). ~ ginţilor (ins gentium),
1. d. aplicabil Ia Roma în egală măsură romanilor şi locuitorilor ce nu aveau cetăţenia romană;
2. d, comun tuturor oamenilor. ~ imobiliar, d. drept ce se referă Ia imobile. ~ incorporai, termen ce se referă la drepturi. ~ intelectual, d. ce aparţine unei persoane privind activitatea sa intelectuală. ~ internaţional privat, totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce au un element de extraneitate. Reglementarea se face fie în mod direct, prin norme unificate, edificate de statele în cauză, fie în mod indirect, pe calea normelor conflictuale. ~ internaţional public, ramură a dreptului ce se ocupă cu raporturile dintre state sau dintre a-cestea şi diverse organizaţii internaţionale. ~ natural, reguli de drept bazate pe morală şi dreptate care stau sau trebuie să stea la temelia oricărui sistem de drept. ~ obiectiv, totalitatea regulilor juridice care regie-
duumvir
89
mentează raporturile sociale într-o perioadă dată. ~ penal (criminal), totalitatea normelor juridice care stabilesc măsurile sancţionatoare şi educative ce urmează a fi luate faţă de cei care au săvârşit fapte înscrise în legile penale. ~ personal, termen sinonim pentru d. de creanţă. ~ pozitiv, totalitatea normelor de drept care, spre deosebire de dreptul natural, sunt înzestrate cu sancţiuni. ~ privat, ramură a dreptului ce reglementează raporturile dintre particulari. - public, ramură a dreptului ce se ocupă cu organele statului. - real, d. pe care o persoana poate să-l exercite împotriva oricărui terţ în cazul în care acesta îl stânjeneşte sau îi neagă stăpânirea unui bun determinat (ex. d. de proprietate). - scris, norme juridice create prin lege şi înscrise în texte promulgate de autoritatea legislativă. ~ subiectiv, prerogativă ce aparţine unei persoane ce-i permite să ceară
  alteia o prestaţie, o abţinere sau respectarea unei situaţii.
  Et. < lat. directum.
  DREPTATE s. i. Ceea ce este conform dreptului. 2. Valoare etică şi juridică ce apreciază raporturile sociale, private sau publice.
  Et. vz. drept.
  DUPLICAT s. Al doilea exemplar a! unui act. Spre deosebire de copie d. are valoarea originalului.
  Et. < lat. med. duplicata (litiera ).
  DUŞEGUBINĂ s. (Ist.) Răscumpărarea plătită odinioară pentru omor, adulter sau răpire de fete. Et. < v, si. duş (suflet) şi gubiti (a pierde).
  DUUMVIR s. (Ist.) Magistrat care la Roma exercită o funcţie împreună cu un alt magistrat egal în drepturi.
<E
 ECHITABIL a. Ceea ce se bazează pe dreptate; drept, just. Et. vz. echitate.
 ECHITATE s. Ideea de justiţie ce se întemeiază pe ideea de egalitate în faţa legii; principiu de drept natural fondat pe reguli etice superioare normelor dreptului pozitiv.
 Et. < lat. aequitas-atis.
 EDICT s. (Ist.) Act ce emană de la un monarh sau de la o autoritate laică sau bisericească.
 Et. < lat. edictum.
 EDIL s. Persoană însărcinată cu administraţia constucţiilor şi instalaţiilor publice.
 Et. < lat. aedilis.
  EDILITATE s. îngrijirea edificiilor şi lucrărilor publice dintr-o localitate.
  Et. < lat. aedilitas.
  EDITARE v. Efectuarea lucrărilor de tipărire şi răspândire a unei opere intelectuale; contract de -contract prin care autorul operei se adresează unui editor ce se obligă s-o publice şi s-o răspândească pe cheltuiala şi răspunderea sa, adesea în schimbul unei remuneraţii.
  Et. < fr. editer, < lat. edere.
  EDIŢIE s. Reproducerea şi difuzarea unei opere intelectuale (literare, ştiinţifice, artistice» etc.).
  Et. < vz. editare.
egalitate
91
EDUCAŢIE s. Acţiunea sistematică şi conştientă de formare intelectuală şi morală a generaţiilor tinere; obligaţia de datorie ce incumbă părinţilor de a forma intelectual şi moral copiii, obligaţie ce implică dreptul de supraveghere şi corecţie înscris în legile civile. Et. < lat. educatio,
EFECT s. Consecinţă (juridică); ~ declarativ, efect produs de un act al cărui obiect rezidă în constatarea unei situaţii preexistente; ~ devolutiv, efect produs de o devoluţie succesorală; efect produs de un apel făcut împotriva unei decizii date în prima instanţă, în temeiul căruia procesul urmează să fie judecat în întregime de instanţa de apel; ~ retroactiv, efect ce constă în raportarea în trecut a efectelor unei legi, a unei decizii judiciare sau a unui act juridic; ~ suspensiv, amânare temporară a punerii în executare a unei decizii judecătoreşti supusă opoziţiei sau apelului, afară dacă nu
  beneficiază de dreptul de e-xecuţie provizorie.
  Et. < lat. effectus.
  EFECTIV s. Numărul persoanelor ce alcătuiesc, în conformitate cu legea, un colectiv, în special ostăşesc.
  Et. < fr. effectif, < lat. effectivus,
  < efficere = a îndeplini.
  EFORIE s. (Ist.) Instituţie social-culturală de utilitate publică.
  Et. < v. gr. eforia.
  EFRACŢIE s. Act de dărâmare a zidurilor, de spargere a acoperişurilor, de forţare a uşilor, ferestrelor, de rupere a legăturilor şi a oricărui fel de încuietori în scopul săvârşirii unei infracţiuni (furt, violare de domiciliu, etc.).
  Et. < h.effraction, < lat. effrac-tus, < effringere = a rupe.
  EGALITATE s. Principiu în temeiul căruia toţi oamenii au, fără deosebire de naştere, clasă socială, religie, avere şi etnie drepturi egale în faţa legilor.
  Et. < lat. aequalis =egal.
92
electa una via,...
  ELECTA UNA VIA,
  NON DA TUR RECURS US
AD ALTERAM. Expresie latină ("odată aleasă o cale juris-dicţionalâ nu se poate recurge Ia o alta”) ce stabileşte regula ca partea ce a optat pentru sesizarea uneia dintre două instanţe deopotrivă de competente, nu mai are dreptul de a se adresa celei de a doua instanţe.
ELECTOR s. Persoană îndrituită să participe, prin votul sâu, Ia alegeri.
  Et. < lat. elector,oris.
ELIGIBILITATE s. Aptitudinea juridică de a fi ales în anumite funcţii sau organe reprezentative.
  Et. < fr. eligibilite, lat. eligibilts.
EMANCIPARE s. Act prin efectul căruia un copil minor este scos de sub puterea părintească sau din tutelă, recunoscându-i-se o capacitate de exerciţiu restrânsă. Et. < lat. emancipatio.
  EMBARGO s. 1. Act de autoritate prin care un stat ia măsuri de interdicţie împotriva importului mărfijrilor provenind dintr-o anumită ţară, fie împotriva exportului de mărfuri către altă ţară, ca o sancţiune pentru ne-respectarea unor reguli de drept internaţional sau ca mijloc de presiune politică. 2. Act de autoritate a unui stat de punere sub sechestru a unor nave sau de reţinere a unor bunuri ce aparţin altui stat cu care se găseşte în conflict.
  Et. < fr. embargo, < span. embargo.
EMBATIC s. (Ist.) Arendare pe termen lung, până la 99 de ani. având caracterul unei servituţi asupra bunului acestuia (ius in re aliena).
  Et. < v gr. embatikion.
EMFITEOZA s. (Ist.) Embatic cu obligaţia emfiteotului de a planta terenul.
  Et. < lat. emphyteosis, < gr. em-phyteiun = a planta.
eroare
93
  EMIGRANT s. Persoană care emigrează.
  Et. vz. emigraţie.
  EMIGRAŢIE s. Stabilirea cetăţeanului unei ţări în altă ţară, de cele mai multe ori din dorinţa de a-şi găsi acolo un loc de muncă; adesea ţările deschise emigraţiei reglementează această problemă pe cale legală.
  Et. < lat. emigrat io.
  EMINEi IŢĂ s. Titlu rezervat cardinalilor începând cu bula Papei Urban al Vlll-lea (1630).
  Et. < lat. eminentia < eminere = a se înălţa.
  EMISIUNE DE TITLURI s. 1. Punerea în circulaţie a monedelor sau titlurilor (acţiuni sau obligaţiuni) de către stat. 2. Vânzarea acţiunilor sau obligaţiunilor de către o societate comercială pe acţiuni.
  Et. < lat. emissio < emittere.
  EMITE v. A elabora şi pune în vigoare un act normativ.
  Et. < lat. emittere.
ENCICLICA (dr.can.) s. Scrisoare papală adresată tuturor episco-pilor catolici (aşa zisele litterae solemniores) sau unui grup de episcopi.
  Et. < fr. encyclique, < gr. en-kyklos = circulară.
  ENDOGAMIE s. Obligativitatea de a încheia căsătoria în cadrul aceluiaşi trib, practicată de populaţiile primitive.
  Et. < fr. endogamie, < gr. endo + gamos - căsătorie.
  EREDITATE s. vz. moştenire şi succesiune.
  Et. < lat. hereditas, < heres = moştenitor.
  EROARE s. Reprezentarea falsă pe care o persoană şi-o face privitor la un act juridic sau o acţiune; - de fapt, se referă la situaţii material-obiective; ~ de drept, priveşte existenţa sau sensul unei norme juridice; ~ obstacol, poartă asupra naturii
94
escaladare
  juridice a actului încheiat (error in negotio) sau a identităţii lucrului ce formează obiectul contractului (error in corpore); ~ viciu de consimţământ se referă la substanţa obiectului convenţiei (error in substantia) fie asupra persoanei (error in persona).
  Et. < lat error.
  ESCALADARE s. Faptul de a intra într-un loc închis sărind peste locul normal de acces. în condiţiile legii poate constitui o infracţiune.
  Et. < fr. escalade, < it. scala = scară, < scalare = a urca pe scară.
  ESCROCHERIE s. înşelăciune.
  Et. <fr. escroquer, < it. scrocare = a obţine, a face rost.
  EVADARE s. Fapta unui deţinut de a se sustrage pazei sub care fusese pus în conformitate cu legea.
  Et. < lat. evasio = evadare.
EVENIMENT s. Fapte cu consecinţe juridice, produse fără voinţa omului (ex. naşterea, moartea, revărsarea apelor, etc.) Et.cfr. âvenement,<\at. eventum.
EVENTUAL a. Ceea ce depinde de împrejurări; probabil, posibil. Drept drept născut dintr-un act juridic căruia îi lipseşte un element esenţial pentru a fi un act pur şi simplu (ex. promisiunea unilaterală de voinţă).
  Et. < fr. ivintuel, < lat. eventus.
EVICŢTUNE s. Pierderea de către o persoană a unui drept asupra unui lucru datorită faptului că asupra aceluiaşi lucru s-a recunoscut unui terţ un drept care anihilează drepturile primei persoane.
  Et. < lat. evctio, < evincere = a învinge.
EX AEQUO ET BONO. Expresie latină cu sensul de "după echitate şi dreptate".
excomunicare
95
EX NUNC.          Expresie    latină
  ("începînd de acum"), în conformitate cu care efectele unui act juridic se produc din momentul încheierii sale.
EX        TUNC.   Expresie    latină
  ("începînd de atunci"), în conformitate cu care un act juridic poate produce efecte şi pentru trecut, începînd de la o dată anume precizată.
EXCEPŢIE s. Mijloc procedural folosit de una din părţile liti-gante prin care, invocându-se o situaţie de fapt sau de drept, se cere, fără a se dezbate cauza în fond, amânarea sau chiar respingerea acestuia. ~ absolută, e. bazată pe o normă (incompetenţa ratione materiae)', ~ de fond, prin care se contestă dreptul de acţiuni (ex. o prescripţie); ~ de nulitate, prin care se invocă nulitatea absolută sau relativă a actului invocat, în susţinerea pretenţiilor sale, de către partea adversă. ~ de procedură,, prin care se cerea reuni-
  rea a două sau mai multe cauze în temeiul conexităţii; ~ dilato-rie, prin care se reclamă amânarea procesului; ~ non adimpleti contractus, e. ne-executării contractului, prin care o parte refuză să-şi execute o-bligaţia sa, atâta vreme cât cealaltă parte nu şi-o îndeplineşte pe a sa; ~ peremtorie, prin care se solicită să se pună capăt procesului (autoritatea lucrului judecat); ~ relativă ce poate sau nu a fi invocată (incompetenţă ratione loci)',
 Et. < lat. exceptio.
EXCES DE PUTERE s. Depăşirea competenţei de către un organ administrativ sau judiciar. Et. < lat. excessus.
EXCOMUNICARE s. Excludere definitivă sau temporară dintr-o comunitate religioasă pentru abatere de la regulile canonice; în evul mediu avea ca efect scoaterea în afara legii,
 Et. < lat. excommunicare, a elimina dintr-o comunitate.
96
executare
EXECUTARE s. Sinonim în materie de obligaţii cu plata; ~ în natură, îndeplinirea prestaţiei în natura ei specifică, cu îndeplinirea tuturor condiţiilor legale şi convenţionale privind executarea respectivei obligaţii; ~ prin echivalent, plata unei compensaţii băneşti menite să înlocuiască o prestaţie ce trebuie executată în natură; ~ silită, măsuri pe care creditorul le ia, cu ajutorul constrângerii de stat, în cazurile prevăzute de lege, în vederea realizării unei creanţe neexecutată de debitor; ~voluntară, făcută de bună voie.
  Et. < lat. executio < exsequi, a îndeplini.
EXECUTIV a. Legat de executarea dispoziţiilor organelor superioare; putere ~ ă, una din cele trei puteri fundamentale ale statului.
  Et. < fr. executif < lat. târzie ex( sjecutorius.
EXECUTOR s. Executant. ~ judecătoresc, funcţionar însărci-
  nat cu îndeplinirea unor acte de procedură sau a unor hotărâri judiciare.
  Et. < lat. executor, < exsequi, a îndeplini.
EXECUTOR TESTAMENTAR s. Persoană fizică pe care un testator o numeşte în testamentul său ca să aducă la îndeplinire prevederile sale de ultimă voinţă.
  Et. < vz. executor.
EXECUTORIU a. Care trebuie executat, pus în aplicare. Formulă -ie, ordin de executare pus pe o hotărâre judiciară pentru a fi aplicată; titlu act ce serveşte drept temei pentru o execuţie silită.
  Et. < fr. executoire < lat. târzie ex(s)ecutorius.
EXECUŢIE s. Aducerea la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte. - provizorie, ducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti înainte de a fi definitivă.
  Et. < lat. executio.
expectativă
97
  EXEGETIC a. Care explică, interpretează, un text. Şcoala ~o, doctrină care susţine că textele juridice trebuie interpretate în mod literal şi formal.
  Et. < vz. exegeză.
  EXEGEZĂ s. Interpretare, comentare de texte.
  Et. < fr. exigese (din gr.).
  EXERCITA v. A valorifica un drept; a exercita o anumită profesiune.
  Et. < lat. exercere = a exercita.
  EXERCIŢIU s. 1 .Perioadă de timp cuprinsă între două inventare contabile. 2. ~ financiar, perioadă de timp cuprinsă între două bugete. 3. ~ unei funcţiuni, îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
  Et. < fr. exercise, < lat. exerci-tium.
  EXIGIBIL a. Caracterul unei o-bligaţii, a cărei executare poate fi cerută imediat.
  Et. < fr. exigible < lat. exigere, a cere.
  EXIGIBILITATE s. Calitatea unei creanţe a cărei executare poate fi cerută imediat de către creditor.
  Et. <fr. exigibilite dat. exigere.
  EXIL s. Pedeapsă politică ce constă în obligarea unei persoane de a părăsi ţara a cărei cetăţean este.
  Et. < lat. exilium.
  EXOGAMIE s. (Ist.) Interzicerea căsătoriilor între membrii aceluiaşi grup social.
  Et. < fr. exogamie < gr. exo + gamos (căsătorie).
  EXONERARE s. Eliberarea de răspundere a unei persoane de o obligaţie contractuală (ex. în caz de forţă majoră, de culpa unui terţ, a victimei etc.).
  Et. < lat. exonerare, a descărca.
  EXPECTATIVĂ s. Speranţa de a dobândi un drept (ex. o moştenire); termen opus: drept câştigat.
  Et. < fr. expectative < lat. ex-pectare = a aştepta.
 98
 expertiză
EXPERTIZĂ s. Mijloc de probă ce cuprinde constatări cu caracter tehnic cerută de o instanţă sau de un organ de urmărire penală în legătură cu anumite probleme a căror lămurire interesează soluţionarea pricinei. Et. < fr. expertise < lat. experiri, a experimenta.
EXPERTIZĂ JUDICIARĂ s. Mijloc de probă ce rezidă dintr-o lucrare, calcul, analiză, apreciere, etc., întocmită de un specialist în temeiul unei dispoziţii date de o instanţă judiciară pentru clarificarea unor fapte ce formează obiectul unui proces. Et. < vz. expertiză.
EXPROPRIERE s. Trecerea în patrimoniul statului, după o justă şi prealabilă despăgubire, a unor bunuri imobile private, preluare justificată de interese generale.
  Et. < fr. expropriation < lat. ex şi proprius.
EXPULZARE s. Act prin care puterea de stat obligă o persoană să părăsească teritoriul statului.
  Et. < lat. expulsio, < expellere = a îndepărta, a goni.
EXSEQUATUR s. 1. Investire cu formulă executorie a unei hotărâri judeciare străine pentru a fi aplicată în ţară. 2. Decret prin care un stat notifică autorităţilor sale că un consul străin are calitatea să îndeplinească actele inerente funcţiei sale.
  Et. < vz. executare.
EXTERITORIALITATE s. Ficţiune diplomatică în temeiul căreia agenţii diplomatici ai unei ţări se bucură în ţara în care sunt acreditaţi de un regim special ca şi cum ar activa pe teritoriul lor naţional.
  Et. < fr. exteritorialite, < lat. extra (în afara) şi territorium (teritoriu).
EXTRĂDARE s. Act prin care un stat remite unui alt stat, la cererea acestuia, o persoană urmărită sau condamnată de acela pentru a fi judecată sau a-şi e-xecuta pedeapsa pe teritoriul statului care a cerut extrădarea. Et. < lat. extra (afară), traditio (a preda -pe cineva-).
‘S
FALIMENT s- Administrarea şi lichidarea patrimoniului unui comerciant, persoană fizică sau juridică, aflată în imposibilitate de a-şi achita debitele contractate în legătură cu actele de comerţ pe care le-a încheiat.
  Et. < germ. Folliment.
FALIT s. Persoană ce se află în stare de faliment.
  Et. vz. faliment.
FALS s. ~ intelectual, infracţiune ce are ca obiect falsificarea unui act oficial, săvârşită cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar sau o persoană aflată în exerciţiul îndatoririlor sale de serviciu; ~ în °cte sub semnătură privată, infracţiune ce are ca obiect falsificarea unui înscris sub semnătură privată, în
  scopul producerii de consecinţe juridice; ~ material în înscrisuri oficiale, infracţiune ce constă în falsificarea unui înscris cu scopul producerii de efecte juridice.
  Et. < lat. Y&.falsus.
FALSIFICARE s. ~ de monede sau de alte valori, infracţiune ce are ca obiect falsificarea de monedă metalică sau de hârtie şi a oricăror titluri de plată emise de instituţii bancare sau de credit; ~ de instrumente oficiale, infracţiune ce constă în falsificarea peceţilor, sigiliilor sau a instrumentelor de marcare folosite de organizaţiile publice. Et. < fr. falsification, < lat. falsificare.
 100
 fapt juridic
FAPT JURIDIC s. Eveniment sau faptă voluntară care duc la naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Et.< lat. factum+iuridicum.
FAPTĂ s. Acţiune cu consecinţe juridice. ~ unui terţ, faptă ilicită săvârşită de o terţă persoană cu urmări asupra răspunderii juridice privind subiectele unui raport de drept; ~ ilicită, faptă sau inacţiune prin care se încalcă o dispoziţie legală.
  Et. < lat. factum, < pl.facta.
FAVORIZAREA INFRACTORULUI s. Ajutor dat unui infractor pentru a se sustrage de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, sau pentru a scoate avantaje de pe urma infracţiunilor comise.
  Et. < ît.favoriser, < lat .favor.
FEDERALISM s. Formă constituţională antitetică centralizării. Et.<fr. federalisme, <lat foedus -ris, alianţă.
FEDERAŢIE s. Stat alcătuit din mai multe state care-şi păstrează organizarea lor proprie, având comune unele legi şi unele organe politico-administrative (ex. S.U.A.).
  Et. < fr.federation, < lat. foedus = alianţă.
FICŢIUNE s. Procedeu tehnic ce consideră un fapt sau o situaţie deosebită de realitate pentru a trage unele consecinţe juridice (ex. efectul retroactiv al condiţiei).
  Et. clat .fictio-onis.
FIDEICOMIS s. Dispoziţie de ultimă voinţă prin care un bun prin care este gratificată o persoană trebuie să fie remis, la o epocă fixată de dispunător, unei alte persoane indicată de aceelaşi dispunător. Dacă remiterea are loc la moartea persoanei gratificate, devine substituţie fideicomisară Et. < fr. fideicommis, < lat. juridică fideicommisum, ceea ce este încredinţat bunei credinţe a unei persoane.
fond
 101
 FIDEJUSIUNE s. Garanţie personală ce se realizează printr-un contract prin care o persoană numită fideiusor se obligă faţă de un creditor să execute obligaţia debitorului acestuia în eventualitatea neîndeplinirii o-bligaţiei de către respectivul debitor.
 Et. < lat. fideiussio-onis.
 FIDELITATE s. ~ conjugală, o-bligaţie ce incumbă fiecărui soţ de a nu comite un adulter.
 Et. < lat. fidelitas.
 FIDUCIAR s. Legatarul care este obligat să restituie bunurile în temeiul unui fideicomis.
 Et. < fr. fiduciaire, < lat.fiduci-arius, < fiducia = încredere.
 FILIAŢIE s. Legătură de rudenie ce uneşte pe copil faţă de tată (~ paternă), sau faţă de mamă (~ maternă).
 Et. < lat. fitiatio-onis.
 FINE DE NEPRIMIRE s. Mijloc de apărare ce urmăreşte res-
  pingerea acţiunii contestând părţii adverse dreptul de a acţiona în temeiul anumitor fapte ca lipsa calităţii, interesului, prescripţia achizitivă, expirarea termenului de introducere a acţiunii, etc. El poate fi invocat în orice fază a procesului.
  Et. <fr.fin de non recevoir.
FLAGRANT a. ~ delict, infracţiune ce se descoperă în momentul săvârşirii ei sau îndată după consumarea ei.
  Et. < lat. flangrans = arzător.
FOLOSINŢĂ s. Drept de atribut al dreptului de proprietate (ius utendi), în temeiul căruia proprietarul poate trage toate foloasele corespunzătoare destinaţiei sale economice.
  Et. < v. gr. felos
FOND s. ~ aservit, fond asupra căruia se exercită o servitute; ~ forestier, totalitatea pădurilor şi terenurilor afectate împăduririlor sau care servesc administrării forestiere; ~ dominant,
 102
 forfetar
  fond titular al unui drept de servitute; ~ piscicol, fauna şi flora acvatică din bazinele piscicole. Et. < lat. fundus - cu grafie schimbată.
 FORFETAR a. Termen ce determină impozitele, tarifele sau preţurile stabilite în mod global şi invariabil.
 Et. < fr .forfaitaire.
 FORMALISM JURIDIC s. Caracteristica unor acte juridice de a produce efecte cu condiţia ca acestea să îmbrace anumite forme scrise sau orale.
 Et. <fr.formalisme.
 FORMALITATE s. Condiţie de formă prescrisă de lege pentru ca un act juridic să fie valabil şi opozabil terţelor persoane.
 Et. < fr. formalite, < lat. for-malis.
 FORMĂ s. Aspectul exterior al unui act juridic.
 Et. < lat. forma.
 FORMULĂ EXECUTORIE s. Menţiune pe care organele ju-ridicţionale sau alte organe competente le pun pe o hotărâre sau pe orice alt titlu în vederea punerii acestora în executare silită.
 Et. < lat .formula ex(s)ecutoria.
 FORTUIT a. Caz eveniment datorat unei întâmplări, în afara oricărei culpe a debitorului sau al autorului aparent al daunei.
 Et. < fr. cas fortuit, < lat. casus şi fors = întâmplare.
 FORŢA MAJORĂ s. Situaţie de fapt de neprevăzut şi de neînlăturat care pune pe debitor în imposibilitatea de a-şi duce la îndeplinere obligaţia sau deter-
 , mină o persoană să facă ceva împotriva legii.
 Et. < lat. târzie fortia.
 FRACŢIUNE s. ~ parlamentară, grupare de parlamentari ce fac parte din acelaşi partid politic. Et. < lat. fractio-onis.
funcţionar
 103
FRAUDAREA CREDITORILOR s. Acte încheiate sau fapte săvârşite de un debitor în scopul prejudicierii creditorilor săi. Pentru apărarea intereselor a-cestora din urmă legea le acordă aşa zisa acţiune Pauliană prin care se cere anularea sau revocarea unor asemenea acte.
  Et. < lat.fraus creditorum.
FRAUDĂ s. Act intenţional săvârşit împotriva drepturilor şi intereselor altuia; rea credinţă, înşelătorie. ~ la lege, act juridic care, încheiat exclusiv în intenţia de a eluda o lege, este anulabil din acest motiv (ex. schimbarea cetăţeniei în vederea eludării normelor legii naţionale).
  Et. < lat .fraus-dis.
FRAUDĂ LA LEGE s. Manopere dolosive pe care unele părţi le folosesc cu ocazia încheierii sau execuţiei unor convenţii cu intenţia de a înlătura aplicarea, în asemenea situaţii, a unor norme imperative legale.
  Et. < lat .fraus legis.
FRAUS OMNIA CORRUMPIT. Expresie latină ("înşelăciunea anulează totul"), ce exprimă regula că înşelăciunea săvârşită de o parte cu ocazia încheierii sau executării unei convenţii o anulează, afectând-o de nulitate, fie absolută, fie relativă.
FRONTIERĂ s. Linie ce separă două state.
  Et. < îi. frontiere, < lat.frons.
FRUCTE s. Produsele pe care un bun le dă la intervale periodice, fară a-şi altera sau diminua substanţa, fie în mod natural (fructe naturale, prăsila animalelor), fie prin munca omului (fructe industriale, cereale), fie prin foloasele pecuniare pe care le dă (fructe civile, ex. dobânzile).
  Et. < lat.fructus.
FUNCŢIONAR s. Presoană ce îndeplineşte o însărcinare în serviciul unui organ de stat sau a unei întreprinderi publice sau private.
  Et. < la.t.junctio, <fungi = a se achita de.
 104
fungibil
FUNGIBIL s. Bun ~, lucruri care, fiind determinate prin număr, greutate sau măsură, pot fi înlocuite unele cu altele într-o plată. Celelalte bunuri sunt nefungi-bile.
  Et. < lat fungi = a folosi.
FURT s. Infracţiune ce constă în a lua un bun mobil din posesia sau detenţiunea unei terţe persoane, fără consimţământul a-cesteia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.
  Et. < lat furtum.
FUZIUNE s. Contopirea a două sau mai multe persoane juridice în scopul creerii unei persoane juridice noi.
  Et. < lat. fusio-onis, < fundere = a topi.
G
GAJ s. Contract prin care un debitor remite creditorului său un lucru mobil în vederea garantării executării unei obligaţii pe care cel dintâi şi-a luat-o printr-un contract faţă de cel deal d oilea.
  Et. < fr. gage.
GARANŢIE s. Mijloc juridic accesoriu prin care se asigură executarea unei obligaţii pe care un debitor şi-a luat-o în cadrul unui raport juridic civil. Asemenea mijloace pot fi prevăzute de lege sau de către părţi în convenţia pe care au încheiat-o. ~ per-
                                  £
  sonală, modalitate de garantare prin care o persoană se obligă să plătească creditorului unui debitor debitul acestuia din urmă, în cazul când debitorul nu-şi execută obligaţia asumată; ~
  reală, modalitate juridică de garanţie prin care debitorul remite un bun din patrimoniul său creditorului sau îi constituie acestuia o ipotecă sau un privilegiu asupra unor bunuri din patrimoniul propriu pentru garantarea executării obligaţiei luate faţă de creditor; ~ internaţională, obligaţii luate de unul sau mai multe state pe care acestea şi leau luat printr-un tratat în v e-derea asigurării independenţei şi integrităţii teritoriale a unui stat terţ sau menţinerea unui statu-quo în raporturile internaţionale. Et. < fr. garanţie.
GENOCID s. Infracţiune ce urmăreşte distrugerea, totală sau parţială, a unei colectivităţi sau a unui grup etnic, naţional sau religios.
 106
german
  Et. < gr. genos, popor + lat. caedere, a nimici.
GERMAN a. Termen utilizat pentru a desemna pe fraţii şi surorile care au aceeaşi mamă sau acelaşi tată în opoziţie cu fraţii şi surorile consanguine sau ute-rine.
  Et. <îx.gemtain,<\dX. germanus, <germen, descendent.
GESTIUNE s. Administrarea unor bunuri sau a unui patrimoniu al unei persoane de către reprezentantul acesteia (ex. gestiunea tutorelui). Totalitatea operaţiilor administrative şi financiare ce incumbă unui angajat în cadrul serviciului pe care-1 îndeplineşte. ~ frauduloasă, săvârşirea cu rea credinţă a unor acte păgubitoare de către persoana căreia i s-a încredinţat o gestiune, acte ce cad sub incidenţa legilor penale.
  Et. fr. gestion < lat. gestio, gerere = a administra.
 GESTIUNE DE AFACERI s. îndeplinirea de către o persoană (girant) a unor acte juridice sau acţiuni materiale în interesul unei terţe persoane (girat).
 Et. < fr. gestion d’affaires < lat. gestio.
 GHERILĂ s. Trupă auxiliară angajată într-un război de partizani.
 Et. < span. guerilla, mic război.
 GHILOTINĂ s. Instrument de execuţie prin decapitare.
 Et. < fr. guillotine.
 GIR s. Mijloc de garanţie.
 Et. < ital. giro.
 GIRA v. A garanta printr-un gir, cambie etc.
 Et. ,< ital. girare.
 GIRANT s. Persoană care girează o cambie.
 Et. < ital. girante.
 grefier
 107
GIRAT AR s. Persoană căreia urmează să i se plătească o anumită sumă în temeiul unui gir. Et. vz. gira.
GRATIFICAŢIE s. Supliment de salar dat cu titlu de recompensă sau ca o remuneraţie excepţională în temeiul promisiunii celui care angajează sau a unei practici constante.
  Et. < lat. gratificatio, favoare.
GRATUIT a. Fără plată. Act cu titlu act juridic în temeiul căruia o persoană se obligă la o prestaţie faţă de o altă persoană, fară a primi nimic în schimb.
  Et. < lat. gratuitus.
GRAŢIE s. Termen de termen scurt pe care instanţa poate să-l acorde debitorului pentru executarea obligaţiei contractuale. Et. < lat. gratia, favoare.
GRAŢIERE s. Măsură luată de organul statal competent, din considerente social-politice, de a înlătura în total sau în parte
executarea unei pedepse sau de a o comuta într-o alta mai uşoară.
  Et. < lat. gratia.
  GRAŢIOS - OASĂ a. Procedură procedură necontencioasă care constă în rezolvarea de către un organ judiciar a unei cereri ce nu presupune un conflict de interese.
  Et. < lat gratiosus = binevoitor.
  GREFĂ s. Birou în cadrul instanţelor judecăreşti care se ocupă cu comunicarea actelor de procedură şi unde se pot consulta dosarele pricinilor aflate pe rol.
  Et, < fr. greffe < lat. ghaphium = obiect de scris < gr. grafeion.
  GREFIER s. Funcţionar al instanţelor jurisdicţionale cu atribuţii privind pregătirea şi desfăşurarea tehnică a procedurii de judecată.
  Et. < fr. greffier < lat.med. graphiarius < graphium, obiect de scris.
 108
 greva
 GREVA v. A împovăra un imobil cu un drept real, în special cu o servitute sau cu o ipotecă; a împovăra un buget cu noi cheltuieli.
 Et. < fr. grever < lat gravare, a însărcina.
 GREVĂ s. întreruperea procesului de muncă de către muncitori. ~ foamei, refuzul hranei ca un semn de protest împotriva unui act abuziv, a tratamentului abuziv etc.
 Et. < vz. a greva.
 GUVERN s. Organul suprem al puterii executive.
 Et. < lat. gubemare.
 GUVERNARE s. Perioadă în care un guvern exercită mandatul pentru care a fost ales.
 Et. < lat. gubemare.
 GUVERNATOR s. 1. în unele state conducător al unei unităţi administrativ-teritoriale mai mari. 2. Şef al unor instituţii de credit numit de guvern.
 Et. < vz. guvern.
GUVERNĂMÂNT s. Guvernare. ~ direct, sistem constituţional în temeiul căruia poporul îndeplineşte el însuşi actele sau unele acte ale activităţii statale; ~ reprezentativ, g. prin care poporul încredinţează exerciţiul suveranităţii mai multor persoane sau adunări care vor decide în numele acestuia; ~ semi-direct, g. în care decizia reprezentanţilor este supusă, pentru a fi aplicată, aprobării poporului; ~ parlamentar, g. în care conducerea politică rezidă într-o colaborare între parlament şi şeful de stat, prin intermediul unui cabinet rsponsabil în faţa parlamentului. Et. vz. guvernare.
HABEÂS CORPUS. Expresie latinească: “să-ţi păstrezi corpul”. Lege ce garantează inviolabilitatea persoanei. Expresia aparţine unei legi votată în anul 1679 de către parlamentul britanic împotriva arbitrarului regal.
HABITAŢ1E s. Drept de drept real ce conferă beneficiarului dreptul de a folosi un imobil clădit ca locuinţă pentru sine şi familia sa, fară a putea ceda sau închiria acest drept.
  Et. < lat. habitatio, habitare, a locui.
HAIMATLOS s. Persoană lipsită de dreptul de cetăţenie.
   Et. < germ. Heiinatlos, fară patrie.
 HERĂ IE (FERÂ1E) s. (Ist.) Taxa pe care partea ce a câştigat procesul urma să o plătească autorităţii de stat.
   Et. < rom. fier < lat. ferrum (= tăria soluţiei).
HINTERLAND s. Regiune învecinată cu o posesiune colonială, asupra căreia statul colonialist pretinde să-şi exercite autoritatea.
  Et. < ger. Hinterland.
HOTĂRÂRE s. Act adoptat, ca urmare a unei deliberări de către un organ colegial. ~ de expedient, act prin care o instanţă judiciară pune capăt procesului drept urmare a unei înţelegeri intervenite între părţi; ~ judecătorească, act prin care o instanţă judiciară soluţionează litigiul ce i-a fost adus spre judecare.
  Et. cf. magh., hatâr.
HULIGANISM s. Infracţiune ce constă în tulburarea liniştei publice şi în nerespectarea bunelor moravuri.
  Et.crus huligan <engl. hooligan (= golan).
 IDENTITATE s. Atributele care individualizează o persoană, deosebind-o de alta (numele, domiciliul, starea civilă, etc.).
 Et. < lat. identitas.
 IERTARE DE DATORIE s. Remitere de datorie.
 Et. < lat. libertare = a elibera.
 ILEGAL a. Contrar legii; nelegal; nerecunoscut; neaprobat; clandestin.
 Et.< fr. iile gal, < lat. in+le galiş.
 ILEGALITATE s. Situaţie ilegală. Et. vz. ilegal.
 1LEGALIZA v. A declara ilegal; a pune în ilegalitate.
 Et. vz. ilegal.
 ILEGITIM a. Nelegitim.
 Et. < lat. in+legitimus.
  ILICIT a. Contradicţia dintre un fapt sau act şi normele juridice generatoare de răspundere juridică.
  Et. < lat. illicitus.
  IMIGRAŢIE s. Intrarea într-o anumită ţară a unor persoane din străinătate.
  Et. < lat. immigrare.
  IMOBIL s. Bun ce nu poate fi deplasat în temeiul naturii sale (bun imobil prin natură - ex.o clădire) sau a destinaţiei lor (ex. bunuri mobile afectate unui imobil prin natură pentru exploatarea acestuia).
  Et. < lat. immobilis.
  IMOBILIZARE s. Atribuirea unui mobil a calităţilor de imobil în condiţiile prevăzute de lege (ex. imobile prin destinaţie).
  Et. < fr. imtnobiliser.
imputabilitate
 111
  IMPEDIMENT LEGAL s. Oprelişte la îndeplinirea anui act juridic întemeiată pe o dispoziţie legală (ex. impediment la încheierea unei căsătorii datorită unei legături de rudenie).
  Et. < lat. impedimentum.
  IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE s. Situaţii care, în conformitate cu legea, fac imposibilă încheierea unei căsătorii (ex. bigamia, legătura de rudenie între soţ şi soţie, etc.).
  Et. < lat. impedimentum.
  IMPERATIV a. Calificativ ce caracterizează obligativitatea de aplicare a normelor juridice.
  Et. < lat. imperativus.
  IMPOZIT s. Sumă pe care o persoană fizică sau juridică trebuie s-o plătească bugetului de stat pentru veniturile pe care le realizează sau pentru deţinerea unor bunuri.
  Et. < lat. impositum.
IMPRESCRIPTIBILITATE s. Situaţia unor drepturi care, în conformitate cu legea, rămân mereu ocrotite şi, în consecinţă, valorificate. Aşa sunt, de pildă, drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la nume, la reputaţie, drepturile de autor, etc.), spre deosebire de acţiunile penale care pot fi intentate numai într-un anumit termen.
 Et. < fr. imprescriptible, < lat. in+praescribere = a pretexta.
IMPRUDENŢĂ s. Atitudinea unei persoane care, deşi prevede urmările acţiunii sale ilicite, crede totuşi că le va putea evita.
 Et. < imprudentia.
IMPUNITATE s. Scutirea de pedeapsă în cazurile prevăzute de lege.
 Et. < lat. impunitas.
IMPUTABILITATE s. Posibilitatea existenţei unei răspunderi juridice în cazul unei persoane ce a săvârşit cu intenţie sau culpă o faptă încriminată de lege.
 112
imputaţie
  Et. < in + lat. imputare = a imputa.
IMPJJTAŢIE s. ~ plăţii, modul şi ordinea de stingere a debitelor de aceeaşi natură pe care un debitor le-a contractat faţă de acelaşi creditor în situaţia în care plata făcută de debitor nu acoperă toate debitele.
  Et. < lat imputare = a reproşa.
IMUNITATE s. ~ de jurisdicţie, inaplicabilitatea legilor naţionale ale statului de reşedinţă faţă de organele, bunurile şi personalul reprezentanţelor diplomatice ale unui stat străin şi ale altor categorii de personal (echipajele navelor şi aeronavelor militare); ~ parlamentară, privilegiul de care se bucură parlamentarii privind reţinerea, arestarea şi judecarea acestora pentru cazul în care sunt implicaţi în săvârşirea unei infracţiuni; ~ diplomatică, privilegiu specific de care se bucură membrii misiunilor diplomatice
  ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul statului acreditar.
  Et. < lat. immunitas.
  IN LIMINE UTIS. Expresie latină care stabileşte regula că orice excepţie trebuie ridicată "la începutul procesului", adică înainte de judecarea fondului.
INALIENABIL a. Imposibil de înstrăinat. Situaţie stabilită prin lege cu referire la bunuri sau drepturi care, neaflându-se în circuitul civil, nu pot face o-biectul unui act de înstrăinare. Et. <fr. inalienabile, <lat. in + alienare = a înstrăina.
INAMOVIBIL a. (Funcţionar) ce nu poate fi mutat, înlocuit sau destituit din funcţie fără anumite garanţii prevăzute de lege. Et. < lat. non movere.
INCAPABIL s. Persoană fizică căreia îi lipseşte capacitatea de exerciţiu.
  Et <fr. incapable, <lat. incapax.
   inculpare
INCAPACITATE s. Lipsa de capacitate juridică a unei persoane fizice.
  Et. < fr. incapacite, < lat. incapax.
INCEST s. Infracţiune ce constă în relaţii sexuale comise între persoane de un grad apropiat de rudenie, stabilit de lege.
  Et. < lat. incestus.
INCIDENT s. Eveniment neprevăzut ce intervine în desfăşurarea unei acţiuni; ~ diplomatic, eveniment neprevăzut ce are loc în relaţiile dintre state având urmări negative asupra acestor relaţii (ex. zborul neautorizat al aeronavelor peste frontieră); ~ procedural, excepţie prin care se invocă anumite pretenţii sau situaţii în cursul procesului de către părţi sau împotriva acestora de către terţi.
  Et. < fr. incident.
INCIDENŢA LEGII s. Aplicarea actelor normative la cazurile concrete.
                                                                113
 Et. vz. incident.
 INCOMPATIBILITATE s. Contradicţie absolută dintr-o anumită funcţie, calitate sau situaţie şi exercitarea unor atribuţii sau funcţii de către aceeaşi persoană.
 Et. < fr. incompatibilite, < lat. incommpatibilis.
 INCOMPETENT a. (Organ) ce nu are competenţa să rezolve anumite procese sau probleme.
 Et. < lat incompetens.
 INCRIMINARE s. Dispoziţie a legii penale în temeiul căreia o faptă este declarată infracţiune. Legalitatea ~ rii, constă în precizarea în textul legii a condiţiilor în care o faptă justifică aplicarea unei pedepse (nullum crimen sine lege).
 Et. < lat. in + criminari = a acuza.
 INCULPARE s. Punerea în mişcare a acţiunii penale.
 Et. < lat. inculpare.
 114
inculpat
INCULPAT s. Persoană împotriva căreia s-a întrodus o acţiune penală şi care este parte în proces. Et. vz. inculpare.
INDEMNIZAŢIE s. Sumă de bani, ce se acordă, în conformitate cu legea, unor persoane încadrate cu contract de muncă, drept retribuţie sau despăgubiri. Et. < lat. indemnitas-atis.
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI s. Măsuri luate cu privire la stabilirea şi aplicarea pedepsei, avându-se în vedere funcţiile represive şi educative ale normei juridice, pericolul social al faptei săvârşite, cât şi persoana infractorului.
  Et. < fr. individualiser, < lat, individuus.
INDIVIZIBIL a. Caracteristica bunului care nu poate fi împărţit fără a i se schimba destinaţia economică pe care a avut-o.
  Et, < lat. indivisus.
INDIVIZIBILITATE s. Situaţia a ceea ce nu poate fi împărţit nici material, nici intelectual,
  dintr-un anumit punct de vedere (ex. ~ mărturisirii, servituţii), etc.
  Et. < lat. indivisus.
INDIVIZIUNE s. Situaţia juridică a bunurilor ce aparţin mai multor persoane care au asupra acestora nu o porţiune concretă, ci o cotă parte matematică, abstractă.
  Et.<fr.indivision, clat. indivisus.
INFRACŢIUNE s. Fapt care datorită periculozităţii sale sociale este sancţionat de legile penale; ~ calificată, i. în al cărei conţinut intră un element agravant ce justifică o sancţiune mai severă; ~ consumată, i. săvârşită integral; ~ continuată, i. săvârşită la diferite intervale de timp, dar în aplicarea unei rezoluţii unice; ~ continuă, i. a cărei acţiune sau inacţiune se prelungeşte în timp; ~ flagrantă, i. descoperită în momentul în care a fost săvârşită sau îndată după ce a fost săvârşită.
  Et. < lat. infractio -onis, < infringere = a rupe.
interlocutoriu
 115
  INSCRIPŢIE IPOTECARĂ s. Inscripţia ipotecii în cartea funciară sau în registre speciale pentru a face ipoteca opozabilă terţilor, determinându-i totodată rangul acesteia.
  Et. < lat inscripţio, < inscribere
  - a înscrie.
  INSESIZABIL s. Drept sau bun ce poate fi urmărit de către creditor.
  Et. < fr. insaissable.
  INSOLVABILITATE s. Stare a patrimoniului unui debitor asupra căruia creditorii nu-şi pot valorifica creanţele, întrucât pasivul depăşeşte activul.
  Et. < fr. insolvabilite, < lat. solvere = a plăti.
  INSTIGARE s. Fapta unei persoane care cu bună ştiinţă determină pe o alta să săvârşească o faptă sancţionată de legile penale.
  Et. < lat. instigare - a aţâţa.
INSTRUMENT DE RATIFICARE s. Document ce confirmă ratificarea unui tratat de către un stat. Et. < lat. instrumentam.
INSULTĂ s. Lezarea onoarei sau reputaţiei unei persoane, fapt sancţionat ca infracţiune de către legile penale.
  Et. < lat. insultare.
INTERDICŢIE JUDECĂTOREASCĂ s. Măsuri prevăzute de actele normative pentru ocrotirea persoanelor fizice lipsite de discernământ din cauze psihice. Et. < lat. interdictio.
INTERLOCUTORIU a. Calificativ dat unei hotărâri judiciare în care instanţa, f&ră a statua asupra procesului, se pronunţă asupra unor probleme determinante pentru soluţia de fond a litigiului.
  Et. < fr. interlocuteur, < lat. interloqui = a face obiecţiuni.
 116
Interpol
  INTERPOL s. Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale.
  Et. abrev. Poliţia internaţională.
  INTERPRETAREA LEGII s. Activitate ce urmăreşte stabilirea exactă a sensului normelor legale şi a aplicării corecte a acesteia la stările de fapt pentru care sunt redactate.
  Et < lat. interpretatio legis.
INTERVENŢIE ÎN PROCESUL CIVIL s. Introducerea unei terţe persoane, la cererea sa sau a uneia din părţi, într-un proces pendinte cu scopul ca hotărârea ce se va da să-i fie utilă sau opozabilă.
  Et. < lat. interventio-onis.
INTERZICEREA DE DREPTURI s. Interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară la o sancţiune principală (ex. dreptul de a alege şi a fi ales, de a avea o funcţie publică).
  Et. < lat. interdictio.
INTIMAT s. Calitatea unei părţi din procesul civil ca urmare a exercitării unei căi de atac de către partea adversă.
  Et. < lat. intimare = a chema în judecată.
INVENTAR s. înscris oficial în care se specifică, în mod individual, potrivit legii, bunurile unei persoane în caz de succesiune, gestiune, etc.
  Et. < lat inventarium.
INVESTIRE s. Recunoaşterea de către organul de judecată că este competent să judece cauza ce i-a fost adusă spre soluţionare; ~ cu formulă executorie, aplicarea formulei executorii pe hotărârea definitivă a unui organ de jurisdicţie în vederea executării ei.
INVIOLABIUTATE s. Ocrotirea specială de care se bucură, potrivit legii, persoanele, domiciliul, şi corespondenţa acestora, teritoriul naţional, etc.
  Et. < fr. inviolabilite, < lat. inviolabilis.
izvor de obligaţii
117
IPOTECĂ s. Drept real accesoriu acordat de debitor creditorului asupra unor bunuri pentru garantarea executării imei obligaţii determinate.
  Et. < lat hypotheca, <gr. hypoteke.
IRESPONSABILITATE s. Cauză ce înlătură caracterul penal al unei fapte, datorită stării mintale a făptuitorului sau a altor motive ce i-au întunecat raţiunea.
  Et. <fr. irresponsabilite, < lat. in + respondere.
IWITU PERSONAE. Expresie latinească ("în vederea presoanei"), care stabileşte că la încheierea unor acte sunt indispensabile anumite calităţi personale.
  IURIS TANTUM Expresie latină pentru caracterul relativ al unor prezumţii legale.
  IZVOR DE DREPT s. Condiţiile materiale şi sociale ce determină fondul şi forma normelor juridice.
  Et. < v. sl. izvoru.
  IZVOR DE OBLIGAŢII s. Fapt sau act juridic care generează o obligaţie.
  Et. < v. sl. izvoru.
  IURIS ET DE IURE. Expresie latină ce indică caracterul absolut al unei prezumţii legale.
  Et. < lat. investire = a îmbrăca.
<1
ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ CAUZĂ s. Creşterea patrimoniului unei persoane fără cauză justificativă (ex. plata unei sume nedatorate).
  Et. < v.sl. bogatu.
ÎNCEPUT DE DOVADĂ SCRISĂ s. înscris semnat sau nu care, emanat de la persoană, face plauzibil faptul pretins de un terţ împotriva respectivei persoane (ex. un înscris autentic ce nu îndeplineşte condiţiile legale de autentificare).
ÎNCHEIERE s. Hotărâre prin care instanţa judiciară soluţionează unele probleme ridicate în cursul judecăţii, fară a rezolva fondul procesului (ex. se pronunţă asupra unei excepţii).
ÎNCHISOARE s. 1. Pedeapsă privativă de libertate. 2. Construcţie în care se execută pedepsele privative de libertate. ~ contravenţională, sancţiune privativă de libertate pronunţată pentru unele contravenţii.
ÎNDREPTAREA HOTĂRÂRII s. Rectificarea erorilor materiale ce se pot strecura în mod involuntar în cuprinsul unei hotărâri judiciare.
ÎNFIERE s. Act în temeiul căruia o persoană (înfiatul) urmează să intre în raporturi de rudenie cu o altă persoană (înfîetor) în conformitate cu legile în vigoare.
ÎNSĂRCINAT CU AFACERI s. Şef al unei misiuni diplomatice.
• Et. < in + lat. sarcina.
învinuit
 119
ÎNSCRIERE s. Operaţiune juridică de consemnare într-un registru a unei declaraţii, act juridic sau bun. ~ în fals, procedură prin care partea căreia i se opune, în cursul unui proces, un înscris sub semnătură privată sau autentică susţine că este un fals. Et. < lat. in + scribere.
ÎNSCRIS s. Obiect ce poartă o însemnare ce relevă fapte, acte juridice sau împrejurări referitoare la o situaţie juridică. ~ oficial, orice î. ce emană de la o organizaţie publică.
  Et. vz. înscriere.
ÎNŞELĂCIUNE s. Infracţiune ce constă în a duce în eroare o persoană prin înfăţişarea ca adevărată a unei fapte neadevărate sau ca neadevărată a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine un folos material injust în detrimentul respectivei persoane. Et. < lat. in - sellare < sella = şa.
ÎNTÂMPINARE s. Act de procedură pe care pârâtul poate să-l îndeplinească înainte de începerea dezbaterilor şi prin care răspunde la cererea reclamantului aducând dovezile corespunzătoare.
  Et. < in + gr. timpanu {- tobă).
ÎNVINUIT s. Persoană pusă sub urmărire penală, înainte de a se porni, împotriva ei, acţiunea penală.
  Et. < v.sl. vina + particula lat. in.
3
JAF s. Infracţiune ce constă în acte de prădare sau deposedare violentă de bunuri în scopul însuşirii lor nedrepte de către infractor.
  Et. < pol. zak.
JUDECATĂ s. Activitatea pe care instanţa jurisdicţională o depune pentru soluţionarea unei cauze. ~ de fond, examinarea fondului procesului materializată în hotărârea pronunţată; ~ în lipsă, soluţionarea procesului civil în lipsa uneia sau ambelor părţi litigante; ~ în primă instanţă, prima etapă de judecată în faţa instanţei care, începând cu sesizarea instanţei, se încheie cu darea unei hotărâri; ~ în ultimă instanţă, ultima etapă de judecată ce se desfăşoară ca urmare a exercitării căilor legale de atac, în faţa unei instanţe su-
  perioare care va statua asupra cauzei printr-o hotărâre definitivă.
  Et. < lat. iudicare.
  JUDECĂTOR s. Funcţionar public având atribuţii de judecare a proceselor în cadrul instanţei de judecată.
  Et. vz. judecată.
  JUDECĂTORIE s. Instanţă judiciară de prim grad.
  Et. vz. judecată.
  JUDEŢ Unitate administrativ teritorială.
  Et. < lat. iudicium.
  JURAMANT s. Declaraţie solemnă a martorului făcută în faţa instanţei că va spune numai adevărul şi nu va ascunde nimic
 justiţie
 121
  din cele ştiute. Declaraţia falsă este pedepsită ca infracţiune.
  Et. < lat. iuramentum.
  JURIDIC a. Calificativ dat unor acte şi fapte referitoare la normele sau la ştiinţa dreptului.
  Et. < lat iuridicus.
  JURISCONSULT s. Persoană ce desfăşoară o activitate juridică. Et. < lat. iurisconsultus.
  JURISDICŢIE s.l.Competenţa de a judeca. 2. Totalitatea organelor jurisdicţionale de acelaşi grad sau competenţă care au dreptul de a judeca anumite litigii. ~ specială, organ specializat în soluţionarea anumitor litigii.
  Et. <lat. jurisdictio.
  JURISPRUDENŢĂ s. Ansamblu de hotărâri judecătoreşti pronunţate cu ocazia soluţionării proceselor.
  Et. < iurisprudentia.
JURIU s. Instituţie în temeiul căreia simpli cetăţeni sunt chemaţi să participe ca judecători de fapt în cauze penale.
  Et. < fr. jury < lat. iurare.
JUST TITLU s. Titlu translativ de proprietate care, fară a îndeplini condiţiile de valabilitate cerute de lege, dă totuşi posesorului de bună credinţă dreptul de a culege fructele bunului respectiv sau de a dobândi proprietatea asupra acestuia prin prescripţie.
  Et. < lat. iustus titulus.
JUSTIŢIE s. 1. Ce este conform cu dreptul (ius). 2. Principiul dreptăţii care asigură stabilitatea şi progresul social. 3. Organizare judiciară.
  Et. < lat iustitia.
              «o
 KNOW-HOW Termen englez ce desemnează cunoştinţele tehnice şi tehnologice ce pot fi transmise pe cale contractuală.
LATO SENSU. Termen latin (“în sens larg”) ce exprimă ideea unei interpretări în sens larg a unei norme juridice.
LEASING Termen englez (“închiriere”) ce indică un sistem contractual internaţional de finanţare în domeniul unei tehnologii ce implică utilaje ultra modeme şi chiar unicate.
LEGAL a. 1. Conform cu legea. 2. Ce are structură de lege sau ceea ce rezultă din lege.
  Et. <lat. legalis.
  LEGALITATE s. Conformitate între acţiune, şi normele legale dintr-o societate; ~ a încriminării, principiu în temeiul căruia infracţiunile şi pedepsele nu pot fi prevăzute decât de lege.
  Et. clat. legalis, <lex.
LEGALIZA v. A da caracter legal unui act sau fapt, recunoscân-du-1 în mod oficial.
  Et. <vz. legalizare.
LEGALIZARE s. Activitate îndeplinită de unele organe competente ce verifică şi atestă conţinutul unui act în conformitate cu legile în vigoare.
  Et. dat. legalis, <lex.
LEGAT s. Dispoziţie cu titlu gratuit făcută prin testament în favoarea unei persoane. ~ cu titlu particular, l. ce are ca obiect unul sau mai multe lucruri determinate; ~ cu titlu universal, l. ce are ca obiect o cotă parte din moştenire sau toate imobilele sau toate mobilele sau o cotă fixă din toate imobilele sau din toate mobilele; ~ de residuo (sau de eo quod supererit), l. al
 124
legatar
  cărui beneficiar este obligat să restituie la moartea sa ceea ce a mai rămas din acesta unei persoane indicate de testator; ~ universal, legat ce dă o vocaţie succesorală la întreaga moştenire.
  Et. <lat. legatum.
LEGATAR s. Beneficiarul unui legat.
  Et. clat. legatarius.
LEGAŢIE s. Misiune diplomatică a unui stat pe lângă un alt stat, misiune de rang inferior ambasadei.
  Et. <lat. legatio.
LEGE s. Act normativ stabilit de puterea legiuitoare, ce cuprinde norme generale de conduită obligatorie, sancţionată de forţa de constrângere a statului; ~ constituţională, sinonim cu noţiunea' de constituţie scrisă şi uneori nescrisă; ~ dispozitivă, normă ce reglementează situaţii ce sunt în afara voinţei particularilor (ex. norme referitoare la
  puterile tutorelui); ~ imperativă (sau prohibitivă), normă ce cuprinde o dispoziţie de la care părţile nu pot deroga (ex. normele de ordine publică de la care părţile nu se pot abate); ~ interpretativă, l. ce lămureşte sensul unei legi anterioare; ~ su-pletivă, l. ce reglementează efectele unor acte juridice, pe care părţile contractante nu le-au reglementat ele înşile.
  Et. clat. lex-gis.
  LEGIFERA v. A adopta legi.
  Et. <lat. legemferre.
  LEGIFERARE s. Sistem de elaborare şi adaptare a legilor.
  Et. <lat. legem, ferre, a stabili legi.
  LEGISLATURĂ s. 1. Perioadă de timp pentru care este ales parlamentul. 2. Adunarea sau adunările legislative.
  Et. <fr. legislature.
  LEGISLAŢIE s. 1.Totalitatea actelor normative dintr-o anumită
liber schimb
 125
  ţară, domeniu sau perioadă de timp. 2. Act de legiferare (de lege ferenda).
  Et. clat. legislatio.
LEGITIM a. Calitatea unui act sau fapt de a fi în conformitate cu legea. Copil c. născut dintr-o căsătorie legitimă sau putativă; apărare ~â, situaţie în care cineva* în faţa unei ameninţări grave, iminente şi injuste este pus în situaţia de a săvârşi un act neîngăduit de legea penală.
  . Et. <lat legitimus.
LEGITIMARE s. 1.Beneficiu legal în temeiul căruia se conferă calitatea de copil legitim unui copil nelegitim. 2. Dovedirea identităţii sau a unei anumite calităţi cu temeiul unui document legal.
  Et. dat. legitimus.
LEX CAUSAE. Expresie latinească ce indică norma aplicabilă în cazul unui conflict de extraneitate.
 LEX FORI. Expresie latinească (“legea instanţei”) ce indică legea ţării aplicabilă într-un litigiu cu elemente de extraneitate.
 LEX LOCI CONTRACTUS. Expresie latină ce indică “legea locului unde s-a încheiat contractul”.
 LEX REI SITAE. Expresie latină ce indică “legea locului unde este situat un bun”.
 LEZIUNE s. Prejudiciu pe care o parte dintr-un contract comutativ o suferă prin faptul că prestaţia la care s-a obligat este mult superioară prestaţiei datorate de partea adversă.
 Et. clat. laesio, <laedere, a vătăma*
 LIBEL s. în dreptul canonic, act introductiv de instanţă.
 Et. clat. libellus, petiţie.
 LIBER SCHIMB s. Politică vamală în care schimbul statal de
 126
 ttberalitate
 mărfuri nu face obiectul a nici unei îngrădiri.
  Et. clat. liber, şi excambiare, a schimba.
LIBERALITATE s. Act juridic prin care o persoană dispune de un bun propriu cu titlu gratuit în favoarea unei terţe persoane.
  Et. clat. liberalitas, <liberalis, generos, darnic.
LIBERARE s. 1. Eliberare de o obligaţie (ex. o plată, remitere de datorie, etc.). 2.Punere în libertate a unui condamnat după executarea totală sau parţială a pedepsei. ~ condiţionată, l. unui condamnat înainte de a-şi fi executat în întregime pedeapsa, ţinîndu-se seama de antecedentele sale şi de conduita pe care acesta a avut-o în timpul detenţiei.
  Et. clat. liberatio, <liberare, a elibera.
LIBERTATE s. Posibilitate de a acţiona după propria voinţă; ~ de navigaţie, aprobare dată în
  situaţii excepţionale unor nave comerciale de a urma un anumit trafic; ~ mărilor, dreptul de liberă navigaţie în apele ce depăşesc marea teritorială; ~ politică, dreptul poporului de a se guverna el însuşi direct sau prin reprezentanţii pe care şi-a ales; ~ provizorie, l. acordată cu titlu provizoriu.
  Et. clat. libertas.atis.
LICENŢĂ s. 1. Permisiune acordată unei persoane fizice sau juridice de a folosi o operă de creaţie intelectuală (ex. un brevet de invenţie). 2. Titlu universitar obţinut după susţinerea examenului de absolvire.
  Et. clat. licenţia, <Ucere, a fi permis.
LICIT a. Ceea ce este îngăduit de lege.
  Et. clat. licitus, <licere, a îngădui.
LICITAŢIE s. Vânzare publică, organizată potrivit legii, prin care un bun este vândut unei per-
lockout
 127
  soane care, participând la adjudecare, oferă cel mai mare preţ. Et. dat. licitatio, <licitare, a vinde la licitaţie.
LINIE s. Serie de generaţii succesive de rudenie; ~ colaterală, rudenie între persoane ce descind dintr-un strămoş comun; ~ directă, rudenie între persoane ce descind unele din altele.
  Et. dat. Unea.
LITISPENDENŢA s. Proces aflat în acelaşi timp în faţa a două instanţe de acelaşi grad, ambele competente, proces ce duce la desesizarea uneia dintre instanţe în favoarea celeilalte. Et.dat.med. litispendentia, <lis, proces pendere, a atârna.
LOCATAR s. Parte într-un contract de locaţiune care beneficiază de folosinţa unui lucru sau de prestarea unor servicii sau de executarea unei lucrări în schimbul unui preţ.
  Et. dat. locare, a închiria.
LOCATOR s. Parte într-un contract de locaţiune care se obligă să transmită folosinţa unui lucru sau să presteze unele servicii sau să execute o lucrare în schimbul unui preţ.
  Et. vz. locatar.
LOCAŢIE s. Sumă datorată cărăuşului în situaţia în care mijloacele de transport feroviare sau rutiere staţionează din cauza beneficiarului peste termenul de încărcare sau descărcare.
  Et. dat. locatio, dispunere, orânduire.
LOCAŢIUNE s. Contract ce are ca obiect folosinţa unui lucru sau a unui fond (ex. închirierea), sau executarea unor lucrări sau servicii la un preţ determinat pe un anumit termen.
  Et. dat. locatio, locare, a închiria.
LOCK OUT Termen englez ce desemnează hotărârea patronală de închidere a întreprinderii productive.
 128
 locus regit actum
LOCUS REGIT ACTUM. Expresie latină (“locul guvernează actul”) ce indică regulă în temeiul căreia condiţiile de fond ale unui act juridic sunt determinate de legea statului în care acesta se încheie.
LUCRUM CESSANS. Expresie latină (“avantaj, profit ce dispare”) ce indică prejudiciul pe care o persoană îl suferă din nerealizarea unor beneficii legitime datorate neexecutării sau executării necorespunzătoăre a unei obligaţii luate de o altă persoană.
<K.
MAGISTRAT s. Funcţionar public investit cu autoritate jurisdicţi-onală.
  Et. clât. magistratus.
MAGISTRATURĂs. 1. Funcţia de magistrat. 2. Corpul ordinului judecătoresc.
  Et. vz. magistrat.
MAJORITATE s. 1.Vârsta, fixată prin lege, de la care o persoană devine capabilă. 2. Număr de voturi ce dă unei persoane întâietate datorită totalului de voturi primite. 1. ~ civilă, vârstă fixată pentru exerciţiul drepturilor civile; ~ electorală, vârsta minimă fixată pentru exerciţiul drepturilor electorale;
  - penală, vârsta minimă de la care o persoană răspunde pe-nalmente. 2. ~ absolută, m. bazată pe jumătate plus unul din voturi.
  Et. dat. maioritas, <maior, mai mare.
MANDANTE s. Persoană pentru care se încheie acte juridice în temeiul contractului de mandat. Et. dat. mandare.
MANDAT s. 1. Contract în temeiul căruia o persoană numită mandatar se obligă să facă ceva pe seama unei persoane numite mandante, de la care a primit respectiva însărcinare. ~ general, m. ce priveşte toate interesele mandantelui; ~ legal, m. conferit de lege (ex. tutorele dativ). 2. ~ ad litem, m. dat de autoritatea judiciară în vederea reprezentării într-un proces a anumitor persoane (ex. pentru o persoană prezumată absentă); ~ de aducere, procedură prin care o persoană este citată şi adusă în faţa organelor penale sau judiciare; ~ de arestare, act emis de procuror sau de instanţa de
 130
mandatar
  judecată pentru arestarea individului sau inculpatului.
  Et. dat. mandatum, <mandare, a încredinţa.
MANDATAR s. Persoană care încheie acte juridice în temeiul . unui contract de mandat.
  Et. dat. mandatarius, <man-datare.
MÂNU MILITARI. Termen latin (“cu forţa armelor”), ce indică intervenţia din ordin sau dintr-o obligaţie a forţei publice în scopul respectării ordinei de drept.
MÂNU PROPRIA. Termen latin (“cu propria-i mână”) ce indică faptul că un act a fost scris chiar de cel care-1 semnează.
MARCA s. Semn distinctiv. ~ de comerţ şi serviciu, m. folosită de întreprinderile comerciale, de cele ce execută lucrări ori prestează servicii, pentru a le deosebi produsele şi activităţile de cele similare ale altor
   întreprinderi; ~ de fabrică, m. folosită de întreprinderi pentru a le diferenţia produsele de cele identice sau similare ale altor fabrici; m. de fabrică trebuie înregistrată în mod obligatoriu spre a se bucura de o ocrotire specială în caz de contrafacere. Et.dr. marque, <germ. merken, a remarca.
MARE s. Element al domeniului public internaţional alături de aer, fluvii şi alte căi de comunicaţie internaţională. ~ închisă, m. înconjurată de ţărmurile unuia sau a mai multor state, aflată în folosinţă exclusivă a acestui stat sau a acestor state riverane dacă nu are comunicare cu alte mări (Marea Cas-pică); dacă are o astfel de comunicare (Marea Neagră) este liberă pentru pescuitul şi navigaţia comercială â tuturor statelor; ~ liberă, (deschisă), m. ce nu face parte din apele teritoriale sau interne ale unei ţări şi în consecinţă nici un stat nu-şi poate exercita suveranitatea
matrimoniu
 131
  asupra acesteia; ~ teritorială, m. supusă suveranităţii statului riveran, până la o anumită limită.
   Et. <lat. mare.
MARKETING s. Termen englez ce desemnează acţiunile desfăşurate de întreprinderi producătoare de bunuri şi de servicii în vederea cunoaşterii cerinţelor pieţii cu scopul de a-şi organiza producţia pentru satisfacerea acestor cerinţe.
MARTOR s. Persoană chemată să depună în justiţie, sub luare de jurământ, cu privire la fapte pe care le-a cunoscut personal. ~ al acuzării, m. ce depune în sprijinul acuzării; ~ al apărării, m. ce depune în favoarea apărării; ~ asistent, persoană care asistă la întocmirea unui act procedural în cazurile în care legea cere o astfel de participare. ~ indirect, m. ce depune ce ştie de la alţii sau din auzite.
   Et. <gr. martyr.
MASĂ s. 1. Ansamblu de bunuri, de creanţe sau de datorii întocmit spre a se calcula anumite drepturi (ex. raportul unei donaţii la masa succesorală); 2. ~ creditorilor, adunarea creditorilor unui debitor în stare de faliment sau de lichidare judiciară; 3. ~ succesorală, patrimoniul unei persoane decedate ce formează obiectul împărţirii unei succesiuni.
  Et. <lat. massa, grămadă de obiecte.
MATERNITATE s. Legătura juridică dintre mamă şi copil.
  Et. <lat. maternus.
MATRIMONIAL a. Referitor la căsătorie; regim normele juridice referitoare la raporturile dintre soţi în special la cele de ordin patrimonial.
  Et. vz. matrimoniu.
MATRIMONIU s. Căsătorie.
  Et. <lat. matrimonium.
 132
mărturie
MĂRTURIE s. Depoziţie de martor; ~ mincinoasă, afirmaţii mincinoase sau ascunderea adevărului de către un martor, în cadrul unui proces.
  Et. vz. martor.
MĂRTURISIRE s. Recunoaşterea de către o persoană a unor fapte sau împrejurări, pe care o altă persoană poate să-şi întemeieze anumite pretenţii; ~ extrajudiciară, m. care nu este făcută în faţa instanţei; ~ judiciară, m. făcută în faţa organelor judecătoreşti.
  Et. vz. martor.
MASURA s. Dispoziţie, prevedere, procedeu. ~ asiguratorie, măsuri pe care o instanţă sau un organ de urmărire penală poate să şi le ia spre a preîntâmpina înstrăinarea unor bunuri de către debitor sau de către o persoană care urmează să răspundă material pentru daunele provocate printr-o infracţiune; ~ conservatorie, m. luată pentru ocrotirea bunurilor unei per-
  soane decedate, absente sau incapabile sau pentru ocrotirea intereselor unui creditor asupra patrimoniului debitorului său; ~ preventivă m. luată referitoare la procesele ce au ca obiect infracţiuni sancţionate cu închisoare spre a se asigura o bună desfăşurare a procesului sau pentru a împiedica sustragerea persoanelor învinuite sau inculpate de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei; ~ provizorie, m. luată pentru a reglementa momentan o situaţie urgentă până la luarea unei decizii finale; ~ de siguranţă, m. care urmăresc înlăturarea unor pericole şi prevenirea săvârşirii unei infracţiuni (ex. obligarea la un tratament medical, confiscarea de arme interzise).
  Et. Clat. me(n)sura.
MÂNĂ MOARTĂ s. Expresie ce indică imobilele ce aparţin persoanelor juridice (numite aşa deoarece nu pot trece din mână în mână ca cele ce aparţin persoanelor fizice).
minută
 133
  Et. <lat. manus, în sens de posesiune.
MEDIERE s. Procedură paşnică de reglementare a conflictelor internaţionale.
  Et. <lat. mediatio, a se interpune.
MEMORANDUM s. Document pe care statele îl folosesc în relaţiile lor internaţionale prin care acestea expun fapte şi argumente pentru soluţionarea unor probleme sau pentru susţinerea unor poziţii ce urmează a fi adoptate.
  Et. <lat. memorandum, <memo-rare, a aminti.
MEMORIU s. înscris redactat pentru a prezenta şi argumenta în justiţie pretenţiile unui împricinat.
  Et. clat. memoria.
MERCURIAL s. Lista zilnică şi oficială a preţurilor afişate în pieţe şi târguri.
  Et.<lat.mercurialis,<Mercurius, zeul comerţului.
MIJLOC MATERIAL DE PROBĂ s. Obiecte care conţin sau poartă urme a săvârşirii unor fapte (ex. un lucru ce poartă amprentele digitale ale făptuitorului) sau au legătură cu acestea (ex. arma cu care s-a săvârşit infracţiunea).
  Et. < lat. rnedius locus + materialis + probare.
MINISTER s. Organ central al administraţiei de stat ce-şi desfăşoară activitatea într-un anumit domeniu.
  Et. dat. ministerium, <minister, servitor.
MINOR s. Persoană ce nu a împlinit vârsta de 18 ani. ~ul are capacitate de folosinţă, iar după 14 ani o capacitate de exerciţiu redusă până la vârsta de 18 ani. Et. dat. minor.
MINUTĂ s. Rezumatul deciziei
/ unei instanţe judecătoreşti ce cuprinde soluţia dată de aceasta. Se întocmeşte îndată după pronunţarea hotărârii.
 134
 mită
   Et.dat. med. mituita, <minutus, minuţios.
MITĂ s. Bani sau alte foloase materiale pretinse sau primite de un funcţionar sau numai promise sau oferite acestuia pentru a-1 determina să facă sau să nu facă ceva împotriva obligaţiilor sale de serviciu.
                                                                   Et. <sl. mito.
MOBIL s. Motivul care lămureşte un act licit (ex. un contract) sau ilicit (ex. o infracţiune). Vz. bun.
                                                               Et. dat. mobilis.
MODALITATE s. ‘ Dispoziţie întrun act juridic care urmăreşte întârzierea, sau modificarea efectelor pe care le-ar fi produs dacă ar fi fost un act pur şi simplu, sau stingerea efectelor acestui act la un moment dat (termenul, condiţia, etc.).
                                                Et. <fr. modalite, dat. modiis.
MODUS VIVENDI. Expresie latină (“mod de existenţă”) ce in-
dică o înţelegere temporară, valabilă până la soluţionarea definitivă a unui diferend.
  MONOGAMIE s. Regim juridic potrivit căruia un bărbat sau o femeie nu pot avea în acelaşi timp mai mulţi soţi şi respectiv mai multe soţii.
  lEX.<lat.monogamia, <gr. monos (unic) şi gamos (căsătorie).
MORATORIU s. Amânarea pe un anumit termen a plăţii datoriilor unui debitor, acordată de o instanţă judiciară sau a plăţilor unor datorii publice sau particulare, prevăzută de lege în cazul unor situaţii speciale (război, colaps economic, calamităţi naturale).
  Et. dat. moratorius, onorari, a întârzia.
MOŞTENIRE vz. succesiune.
MOŞTENITOR vz. succesor.
MOŢIUNE s. Document aprobat de membri unei adunări în probleme de ordin general.
mutualitate
 135
  Et. clat. motio, -onis, punere în mişcare.
MUSTRARE s. Sancţiune cu caracter administrativ. Dojenire. Et. clat. mo(n)strare, a acuza.
MUTUALITATE s. Forme de angajament reciproc prin care membri unui grup se asigură, prin plata unei cotizaţii, împotriva anumitor riscuri (boli, infirmitate, şomaj) sau se obligă la acordarea de ajutoare pentru anumite situaţii (înmormântări, văduve, orfani, etc.).
  Et. clat. mutuus, reciproc.
%
NATURALIZARE s. Act prin care organul competent acordă unui străin cetăţenia, cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege.
  Et.<fr. naturalisation, <lat. naturalis <natura.
NAŢIONALISM s. Concept ce consistă în aprecierea şi soluţionarea problemelor economice, politice şi sociale în funcţie de interesele permanente ale patriei.
  Et. cvz. naţiune.
NAŢIONALITATE s. Apartenenţa unei persoane fizice sau a unui lucru (ex. o corabie) la un stat determinat.
  Et. cfr. nationalite, clat. naţio.
NAŢIONALIZARE s. Act prin care organele competente trec în proprietatea statului, în conformitate cu legea, bunuri ce aparţin unor persoane private.
  Et.<fr. nationalisation, clat. naţio.
NAŢIUNE s. Element uman al statului ce rezidă într-o grupare de persoane stabilite pe un anumit teritoriu şi supuse suveranităţii respectivului stat. Et.clat. naţio.
NAVĂ s. Vehicul special amenajat pentru navigaţia maritimă sau fluvială.
  Et.clat. lit. nava.
NAVIGAŢIE s. Călătorie sau transport cu o navă. ~ fluvială, n. ce se face pe cursurile de apă sau pe fluvii; ~ maritimă, n. ce se face pe mări sau oceane. Et.clat. navigatio <navigare.
NAVLOSIRE s. închirierea unei năvi pentru transport de mărfuri.
  Et.cngr. navlos.
neintervenţie
 137
NEAGRESIUNE s. Principiu de drept internaţional public ce condamnă agresiunea ca mod de soluţionare a diferendelor statale.
  Et.dat. non + agressio, atac.
NECESITATE s. Situaţie excepţională ce îngăduie statului să nu aplice unele legi sau unei persoane fizice de a se bucura de impunitate pentru un fapt pe care l-a comis încălcând legea penală.
  Et.dat. necessitas.
NEDEMNITATE SUCCESORALĂ s. Decăderea unui moştenitor legal din dreptul de a veni la
  o  succesiune, motivată pe o faptă gravă săvârşită faţă de defunct.
  Et.dat.rto«+ dignus + succesio.
NEDENUNŢARE s. Infracţiune ce are ca obiect omisiunea de a aduce imediat la cunoştinţa autorităţii de stat, potrivit normelor legale, săvârşirea anumitor fapte.
  Et.dat. non + denuntiare.
NEGLIJENŢĂ s. Culpă neintenţională ce constă în a nu îndeplini ceea ce trebuia îndeplinit. Et.dat. neglegentia.
NEGOCIERE s. 1. Tratative duse pentru încheierea unor convenţii. 2. Vindere-cumpărare de efecte publice; convertirea unor hârtii de valoare în monedă. 3. ~ diplomatică, discutarea directă între părţi a unor probleme litigioase internaţionale în vederea soluţionării lor paşnice. Et.< lat. negotium, activitate, afacere.
NEGOTIORUM GESTIO. Termen latin pentru gestiunea de afaceri.
NEINTERVENŢIE s. Neamestec. Principiul ~i, principiu de drept internaţional public potrivit căruia un stat nu are dreptul de a se amesteca în politica externă sau internă a altui stat. Principiu proclamat pentru prima oa-
138
nemo censetur ignorare legem
  ră în mesajul preşedintelui USA la data de 2 decembrie 1823.
  Et.<lat. non + interventio, <in-tervenire, a interveni.
NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM. Expresie latină (“nimănui nu-i este îngăduit să nu cunoască legea”) ce stabileşte prezumţia absolută că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea sa; cu alte cuvinte eroarea de drept nu exonerează.
NEMO PROPRIAM SUAM TURPITUDINEM ALLEGARE VIDETUR. Expresie latină (“nimănui nu-i este îngăduit să invoce propria-i culpă”) ce indică regula că nimeni nu poate trage foloase sau să se apere invocând propria-i vină.
NERETROACTIVITATE s. Principiu în temeiul căruia actele normative, deciziile judiciare sau actele juridice nu pot avea efecte în trecut, ci numai poste-
  rior promulgării, pronunţării sau întocmirii acestora.
NETEMEINICIE s. Aprecierea greşită pe care o hotărâre judiciară o face cu privire la probele invocate sau asupra unor fapte aduse în discuţie, apreciere ce constituie un viciu al respectivei decizii.
  Et.cv.sl. temeli <gr. negaţia ne.
NEUTRALITATE s. Situaţia unui stat de a rămâne, în mod voit, străin într-un conflict armat internaţional şi de a nu participa la convenţii sau alianţe militare. Et<îi.neutralite, <lat.neutralis, <neuter, nici unul, nici altul.
NEUTRAUZARE s. Hotărâre luată print-o convenţie de mai multe state de a nu transforma un anumit teritoriu în teatru de război sau bază militară.
  Et. vz. neutralitate. Et.<lat.non + retroactus <retroagere, a împinge înapoi.
 notificare
 139
NON BIS IN IDEM. Expresie latină (“nu se poate reveni asupra aceleiaşi cauze”) care enunţă principiul că nu se poate reveni asupra unei situaţii, proces, afacere, etc. definitiv încheiate, modificându-le.
NON REFORMATIO IN PEIUS. Expresie latină (“nu se poate modifica în mai rău o hotărâre”) care enunţă principiul procedural în temeiul căruia folosirea unei căi de atac nu poate îngreuna situaţia celui care o intentează.
NORMATIV a. Caracteristica unui act elaborat de organele statale competente prin care se fixează reguli obligatorii de conduită (ex. act normativ). Et.<fr. normatif, dat. norma, regulă, model.
NORMĂ JURIDICĂ s. Regulă generală de conduită, obligatorie şi impersonală instituită prin lege sau obicei şi a cărei aplicare este asigurată la nevoie de forţa de constrângere a statului. Et.dat. norma + iuridicus.
NOTAR s. Jurist în a cărui competenţă intră întocmirea, autentificarea şi legalizarea actelor, de a le da dată certă şi de a întocmi orice act prin care o persoană urmăreşte să-şi asigure dovada şi valorificarea unor drepturi.
  Et.dat. notarius, scrib.
NOTĂ DIPLOMATICĂ s. Corespondenţă între organele centrale de stat (ex. MAE) şi misiunile diplomatice acreditate în acest stat sau între misiunile diplomatice acreditate în aceeaşi capitală.
  Et.<fr. note diplomatique, dat. nota +diploma.
NOTIFICARE s. 1. Act prin care se aduce la cunoştinţa unei persoane un act juridic ce a fost sau urmează a fi întocmit. 2. Notă diplomatică prin care un stat face cunoscut altui stat poziţia sa într-o anumită problemă.
  Et.dat. notificare, a aduce la cunoştinţă.
 140
 notorietate
NOTORIETATE s. Calitatea de a fi cunoscut.
  Et.<lat. notorius, <noscere, a cunoaşte.
NOVAŢIA s. Mod de stingere a obligaţiei ce constă în stingerea unei obligaţii vechi prin crearea alteia noi ce se substituie celei vechi prin schimbarea de debitor sau creditor ori prin schimbarea obiectului.
  Et.<lat. novatio, <novare, a înnoi.
NUD PROPRIETAR s. Titularul unui drept de nudă proprietate. Et. vz. nuda proprietate.
NUDA PROPRIETATE s. Ansamblu de prerogative rămase proprietarului unui bun cu privire la care o altă persoană are dreptul de uzufruct, uz sau habitaţie, atâta vreme cât persistă aceste desmembrăminte ale respectivului drept de proprietate.
  Et.<lat.«i«/ws, gol + proprietas.
NULITATE s. Ineficacitatea unui act juridic ce rezultă din lipsa unei condiţii de fond sau formă pe care legea le cere pentru valabilitatea acestuia. ~ absolută, n. ce poate fi cerută de orice interesat; ~ expresă, n. prevăzută de lege în mod expres; ~ relativă, n. ce poate fi invocată de anumite persoane interesate, dar care pot renunţa la ocrotirea oferită, acoperind astfel nulitatea actului în cauză.
   Et.<lat. med. nullitas, <nullus, fără valoare.
NULLA POENA SINE LEGE. Expresie latină (“nici o pedeapsă care să nu fie prevăzută de lege”) ce indică regula că numai legea poate stabili o sancţiune.
NULLUM CRIMEN SINE LEGE. Expresie latină (“nici o incriminare în afara legii”) ce indică principiul că orice infracţiune trebuie să fie prevăzută de lege.
NUME s. Denumire ce individualizează şi identifică o persoană.
   Et.clat. nomen.
 ■f
o
OBICEI s. Normă de drept formată prin tradiţie şi acceptată de societate. ~ul.pământului, denumire a cutumei. Sin. Cutumă.
  Et. <v.sl. obiciai.
OBIECT s. Prestaţie asupra căreia se referă un drept, o obligaţie, un contract, o cerere în justiţie. Et. clat. obiectum <obicere, a pune în faţă.
OBLIGAŢIE s. Raport juridic în temeiul căruia o persoană numită creditor poate cere unei alte persoane numite debitor, o prestaţie determinată. ~ alimentară, o. pe care legea o impune anumitor persoane de a furniza altora mijloace de trai în anumite situaţii şi condiţii; ~ alternativă, o. ce are ca obiect una sau mai multe prestaţii, din care una singură este obligato-
  rie, alegerea acesteia fiind lăsată debitorului, numai dacă acest drept n-a fost concedat creditorului; ~ conjunctă, o. ce are mai mulţi debitori sau mai mulţi creditori, dar fiecare debitor nu poate fi urmărit decât pentru partea sa de datorie şi fiecare creditor nu poate cere decât partea ce i se cuvine din creanţă; ~ de mijloace, o. ce îndatorează pe debitor să depună toate diligenţele pentru atingerea unui scop, indiferent dacă acesta a fost sau nu realizat (ex. pledoaria unui proces, operaţia unui bolnav etc.); ~ de regres, o. în care debitorul este îndatorat să plătească creditorului ceea ce acesta a plătit pentru debitor sau alături de el (ex. plată pe care geratul trebuie s-o facă gerantului pentru sumele pe care ultimul le-a plătit în contul său); ~ de rezultat, o. în care
 142
ocupaţie
debitorul este eliberat dacă a obţinut rezultatul cerut de creditor (ex. contractul de transport); ~ facultativă, o. în care prestaţia principală poate fi înlocuită de către debitor printro alta; ~ indivizibilă, o. a cărei obiect nu poate fi împărţit nici activ, între creditori, nici nici pasiv, între debitori, fie datorită stipulaţiei contractuale, fie datorită indivizibilităţii o-biectului (ex. o. de a nu face); ~ in solidum, o. persoanelor angajate în mod solidar într-o convenţie; ~ naturală, o. a cărei debitor nu poate fi constrâns de lege la executare, dar dacă a executat în mod voluntar prestaţia nu poate cere restituirea acesteia (ex. plata pensiei alimentare unui copil natural nerecunoscut); ~ solidară, o. în care debitorii sunt îndatoraţi la aceeaşi prestaţie, dar fiecare din ei poate fi silit la o plată integrală, plată ce eliberează pe ceilalţi debitori faţă de creditor.
Et. <lat. obligatio.
OCUPAŢIE s. Mod de dobândire a proprietăţii prin luarea în stăpânire a unui lucru fără stăpân; ~ pacifică, în dreptul internaţional o. momentană în timp de pace a unui teritoriu străin de către o armată, fapt care nu duce la luare în stăpânire a respectivului teritoriu.
  Et. <Iat. occupatio.
OFERTĂ s. Propunere făcută de către o persoană alteia de a încheia un contract; - reală, procedură prin care debitorul se eliberează de obligaţie silind pe creditor să primească plata, de-punând lucrul ce formează o-biectul contractului la casa de depuneri sau la o instituţie similară.
  Et. <fr. offerte <lat. ojfere.
OFICIOS a. Caracteristica unui act care, deşi nu are un caracter oficial, emană totuşi de la o autoritate publică.
  Et. <fr. officieux clat. med. offtcialis <officium, datorie, funcţie, rol.
 opinie
 143
OMISIUNE s. Neîndeplinirea de către o persoană a ceea ce aceasta era obligată să facă potrivit legii (ex. funcţionarul care omite să sesizeze organele competente despre săvârşirea unei infracţiuni legată de serviciul său).
  Et. clat. omissio <omittere, a omite.
  OMOLOGARE s. Verificarea şi întărirea unui înscris prin organele prevăzute de lege.
  Et. clat. homologare cgr. homologein, a recunoaşte.
  OMOR s. Infracţiune ce constă în suprimarea în mod voit a vieţii unei persoane.
  Et. clat. ob, obs + mori.
  OMUCIDERE s. Diverse infracţiuni ce au ca rezultat uciderea unei persoane (omor calificat, omor deosebit de grav, omor din culpă, etc.).
  Et. clat. homicidium.
  ONEROS a. împovărător. Act cu titlu ~, act juridic prin care fie-
  care parte urmăreşte să obţină de la cealaltă, ca echivalent, un folos patrimonial (ex. în contractul de vânzare, cumpărătorul obţine lucrul, iar vânzătorul preţul).
  Et. clat. onerosus.
OPE LEG1S. Termen latin (“prin efectul legii”) ce exprimă regula că unele consecinţe juridice pot lua naştere direct în temeiul unor dispoziţii legale.
OPERAŢIE s. Activitate ce urmăreşte un anumit scop; ~ de bancă, acte juridice încheiate în comerţul bancar; ~ de bursă, acte de vânzare şi cumpărare de mărfuri sau de valori mobiliare efectuate la bursă.
  Et. clat. operatio,<opperare.
OPINIE s. Părere, judecată, idee. ~ publică, manifestare a conştiinţei sociale cu privire la fapte şi acţiuni; ~ separată, părerea unui membru al completului de judecată în opoziţie cu decizia celorlalţi membri din acelaşi complet.
  Et. clat. opinio-onis.
 144
opozabilitate
OPOZABILITATE s. Calitatea unui act juridic, a unui drept subiectiv sau a unui mijloc de apărare de a produce efecte atât între părţi, cât şi faţă de terţi.
  Et. <lat. oppositio <opponere, a opune.
OPOZIŢIE s. împotrivire menită să împiedice încheierea unui act juridic sau să impună unele condiţii pentru realizarea acestuia. ~ la căsătorie, o. pe care unele persoane prevăzute de lege (în general rude) pot să se opună la încheierea unei căsătorii în temeiul unor impedimente legale; ~ de partaj, o. pe care creditorul unui coproprietar o face pentru a împiedica ca partajul să aibă loc fără ca el, creditorul, să fie de faţă.
  Et. <lat. oppositio.
OPRESIUNE s. Violare continuă a drepturilor omului de către puterea publică sau de către un regim dictatorial.
  Et. clat. oppresio-onis.
OPŢIUNE s. 1. Facultatea de a alege între mai multe situaţii juridice (ex opţiunea eredelui de a: accepta moştenirea pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar). 2. Act prin care persoane care are posibilitatea de a alege între mai multe situaţii juridice îşi manifestă această alegere.
  Et. clat. optio-onis.
ORALITATE s. Principiu de bază al procedurii civile în virtutea căruia dezbaterea procesului are loc oral.
  Et. clat. orare, a vorbi.
ORDINE PUBLICĂ s. Norme şi ‘măsuri obligatorii în temeiul cărora statul asigură atât funcţionarea normală a organelor sale, cât şi interesele legitime ale cetăţenilor.
  Et. clat. ordo + publicus, a, um.
ORDONANŢĂ s. 1. Decizie judiciară dată în litigiile urgente. 2. Act normativ dat de un organ al administraţiei de stat. 3. Act dat
original
 145
  de organele de urmărire penală prin care se iau măsuri îm cadrul atribuţiilor pe care aceste organe le au; ~ de adjudecare, act prin care un imobil ce a format obiectul unei executări silite este atribuit, după licitaţie, ofertantului care a oferit cel mai mare preţ; ~ de poprire, dispoziţie dată unui terţ de a nu plăti debitorului, până la valoarea popririi,' suma datorată, ci să o păstreze la dispoziţia instanţei; ~ prezidenţială, dispoziţie luată în temeiul unor norme speciale pentru conservarea unor drepturi sau prevenirea unor daune.
  Et.<fr.ordonance <\a.t.ordinare, a pune în ordine.
ORGAN s. 1. Colectiv însărcinat cu funcţionarea unei categorii determinate de servicii. 2. Persoană sau grup de persoane ce exprimă direct voinţa unei persoane juridice colective; ~ de cercetare penală, persoană cu funcţie publică care face, sub controlul parchetului, cercetări
  în cadrul urmăririi penale; ~ de constatare, persoană competentă în a constata comiterea unei infracţiuni; ~ de execuţie, o. însărcinat cu executarea silită a hotărârilor judiciare şi a altor titluri executorii.
  Et. <lat. organum <gr. organon.
ORIGINAL s. înscris ce constată un act juridic semnat de partea sau părţile respective sau de împuternicitul acestora în opoziţie cu copia ce reproduce respectivul înscris.
  Et. <lat. originalis <origo, origină.
PACT s. Acord de voinţă cu efecte juridice. Tratat. Convenţie. ~ asupra succesiunilor viitoare, convenţie referitoare la renunţarea sau dobândirea unei succesiuni încă nedeschisă (convenţie întreprinsă prin lege); ~ comisoriu, convenţie contractuală în temeiul căreia neîndeplinirea de către una din părţi a obligaţiei contractate duce la desfiinţarea retroactivă a contractului în cauză; ~ de quota litis, convenţie încheiată între o parte în proces şi avocat pentru remunerarea serviciilor sale cu o cotă parte din suma ce va fi realizată după câştigarea procesului; ~ de răscumpărare, vânzare în care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a relua lucrul vândut restituind cumpărătorului preţul şi cheltuielile aferente într-un anumit termen.
   Et. clat. pact <paciscil a se înţelege.
PACTA SUNT SERVANDA. Expresie latină (“Convenţiile trebuie să fie respectate”) ce consacră următoarea regulă de drept civil şi internaţional: convenţiile asumate trebuie să fie duse la îndeplinire.
PARAFARE s. 1.Semnarea prealabilă a unui tratat internaţional numai cu iniţialele numelui celor împuterniciţi de respectivele state urmând ca încheierea acestuia să fie aprobată sau nu de statele în cauză. 2. Sigilarea şi semnarea unui dosar sau act pentru a nu se îngădui sustragerea sau adăugarea de noi acte. Et. c lat. med. paraffus cgr. paragraphas, semn ce serveşte la separarea diferitelor părţi ale unui capitol.
 partaj
 UI
PARCELĂ s. Porţiune de teren, identificabilă în registrele ca-dastrate printr-un număr topografic.
   Et. <fr. parcelle.
PARCHET s. 1. Organ de stat a cărei competenţă rezidă în punerea în mişcare şi susţinere a acţiunii penale. 2. Totalitatea magistraţilor acţionând în acest organ.
   Et. <fr. parquet.
PARITATE s. Egalitate numerică de voturi. ~ valutara, raport între diferite valute stabilit prin liberă concurenţă.
   Et. .<fr. parite, dat.trz. paritas, <par, egal.
PARIU s. Convenţie între două persoane, din care una, afirmând un fapt, pe care cealaltă îl neagă, se obligă faţă de aceea, a cărei aserţiune se dovedeşte exactă, să-i plătească o sumă de bani. ~ mutual, joc de noroc în care câştigul va fi repartizat între câştigători, proporţional cu sumele depuse în joc.
PARLAMENT s. Organul legislativ al statului, alcătuit din membri aleşi prin vot de către cetăţeni.
  Et.<fr. parlement.
PART (Supoziţie, suprimare de...) s. 1. Infracţiune ce are ca obiect faptul de a atribui unei femei naşterea unui copil, pe care aceasta nu l-a născut. Faptul poate emana fie de la femeie, fie de la un terţ. 2. Infracţiune ce constă în a face să dispară dovada existenţei unui copil din starea civilă, fie ascunzându-i naşterea, fie declarându-1 mort.
  Et. < lat. pario, partum, a naşte + şuppositio < supponere, a pune dedesubt; suppressio < supprimere, a ascunde, a face să dispară.
PARTAJ s. împărţirea unei proprietăţi comune între coproprietari în temeiul căruia fiecare dintre ei devine proprietar individual al unui bun sau al unei părţi determinate din copropri-
 148
 parte
  etate. ~ amiabil, p. făcut prin bună învoială; ~ de ascendent, operaţie prin care un ascendent împarte între descendenţii săi, printr-o donaţie sau testament, în total sau în parte propria sa succesiune; ~ judiciar, p. făcut, în caz de neînţelegere între proprietari, pe cale judiciară.
  Et.<îr.partage clat. pop. partire clat. cl. partiri, a împărţi.
PARTE s. 1. Persoană fizică sau juridică ce figurează într-un proces; 2. Partea din patrimoniu atribuită unui coproprietar. ~ civilă, persoană, care într-un proces penal, cere printr-o acţiune civilă, despăgubiri împotriva învinuitului, inculpatului sau a părţii civilmente responsabile; ~ vătămată, persoană ce participă într-un proces penal drept urmare a unei vătămări materiale sau morale suferită prin fapta penală ce formează o-biectul respectivului proces; ~ virilă, porţiune obţinută dintr-o masă indiviză prin partaj. Et.clat. pars-tis.
PARTICIPARE s. Comiterea unor fapte incriminate de lege de către mai multe persoane în calitate de autori, instigatori sau complici.
  Et.clat. participatio participare, a împărţi cu cineva, a lua parte.
  Et.cfr. pari clat. dec. partare, a egala.
PATENTĂ s. Drept acordat unui inventator de a fabrica şi comercializa o invenţie proprie, brevet, certificat. (Ist.) Impozit pe exercitarea profesiilor libere introdus prin Regulamentul Organic şi care, cu unele modificări, a fost perceput până în 1921.
  Et.cfr. patente clat. patens <patere, a fi deschis, a sta la dispoziţie.
PATERNITATE s. Legătura ce uneşte pe tată de copilul său natural sau înfiat.
  Et.clat. paternitas <patemus, părintesc.
peremptoriu
 149
PATRIMONIU s. 1. Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice ce pot fi evaluate în bani. 2. Masă de bunuri cu afectaţie specială (ex. o fundaţie).
  Et.<lat. patrimonium, avere moştenită de la părinţi <pater, tată.
PĂRINŢI s. Ascendenţii de gradul
  I ai unei persoane (mama şi tatăl), rudenia acestora fiind stabilită fie prin căsătorie legală, fie prin înfiere, fie în afara căsătoriei.
  Et. <lat. parentes.
PÂRÂT s. Persoana chemată în judecată de către reclamant într-un proces civil.
  Et. cv.sl. pîreti.
PEDEAPSĂ s. Sancţiune stabilită prin lege pentru a preveni sau pentru a reprima o infracţiune. Et. <ngr. paidein, a îndrepta, a educa; cf. lat <poena, pedeapsă <gr. poine, pedeapsă.
PENAUTATE s. 1. Pedeapsă. 2. Despăgubire bănească pe care partea în culpă urmează să plătească, conform legii sau contractului în caz de neexecutare sau neexecutare corespunzătoare.
  Et. -dat. poenalis, <poena (pedeapsă).
PERCHEZIŢIE s. Cercetare ordonată de organele puterii de stat ori de câte ori e necesar pentru descoperirea infractorului şi strângerea probelor. ~ corporală, p. asupra unei persoane; ~ domiciliară, p. la domiciliu.
  Et.dat.perquisitio <perquirere, a cerceta.
PEREMPTORIU a. Calitatea mijloacelor de apărare de a anihila orice împotrivire din partea părţii adverse, uşurând astfel soluţionarea pricinei.
  Et. < lat. peremptorius, < perimere, a distruge.
 150
perimare
PERIMARE s. Stingerea unui proces din lipsa de acţiune în termen legal.
  Et. dat. perimere, a distruge.
PERSOANĂ s. Fiinţă umană căreia i se recunoaşte capacitatea de a fi subiect de drept (~ fizică)', ~ interpusă, p. trecută în mod fictiv într-un act ca subiect al unui raport juridic în locul altei presoane; ~ juridică, pluralitate de persoane fizice care participă ca o entitate de sine stătătoare în raporturile juridice; ~ viitoare, p. care n-a fost nici concepută, nici născută în momentul în care se încheie un act juridic sau se produce un anumit fapt.
  Et. dat. persona, personaj, actor, persoană.
PERSONA GRATA ET NON GRATA. Termen latin (“persoana agreată şi neagreată”) folosit în diplomaţie, indicând acceptarea sau neacceptarea unui diplomat de către un stat străin.
PERTINENŢĂ s. Legătura dintre o probă şi faptul ce constituie obiectul procesului, legătură ce determină admisibilitatea respectivei probe.
  Et. < fr. pertinence < lat. pertinens <pertinere, a avea legătură cu.
PETIŢIE s. Cerere pe care cetăţeanul o adresează organelor de stat, în care acesta îşi expune părerile, face sugestii sau formulează o plângere sau o cerere. ~ de ereditate, acţiune în justiţie prin care o persoană cere, în temeiul legii, recunoaşterea sa ca moştenitor legal sau testamentar.
  Et. dat. petitio <petere, a cere.
PLAGIAT s. Infracţiune ce constă în însuşirea fără drept a paternităţii unei opere de creaţie.
  Et. dat. plagiarius, cel care cumpără sau vinde un om liber ca sclav, plagiator.
PLATĂ s. Modalitate de stingere a unei obligaţii prin executarea
posesor
 151
  voluntară a prestaţiei datorate. ~ cherabilă, p. ce urmează a fi făcută la domiciliul debitorului. ~ nedatorată, p. unei datorii inexistente, efectuată din eroare; ~ portabilă p. ce urmează a fi făcută la domiciliul creditorului.
  Et. <sl. m. plata.
PLÂNGERE s. Sesizarea organelor penale de către o persoană căreia i s-a pricinuit o vătămare printr-o infracţiune. ~ prealabilă, cerere ce constituie, conform legii, o condiţie de punere în aplicare a unei acţiuni penale.
  Et. <lat. plângere, a plânge.
PLEBISCIT s. 1. Consultarea cetăţenilor de către conducerea unui stat în legătură cu unele probleme importante, la care urmează să se răspundă prin da sau nu. 2. Votul populaţiei cu privire la statutul său internaţional.
  Et. <lat. plebiscitum.
PLENITUDINE JURISDICŢIO-NALĂ s. Deplină competenţă jurisdicţională.
  Et. dat. plenitudo + jurisdictio, competenţă.
POPRIRE s. Procedură prin care un creditor poate urmări (în temeiul unei decizii judiciare) sumele datorate datornicului său de către un terţ; reţinere din salarii în contul unei datorii. Sechestru. V. a popri.
  Et. <sl. m.popreti.
POSESIUNE s. Stăpânirea de fapt a unui lucru de către o persoană care se comportă faţă de acesta ca un titular de drept real. ~ de stare civilă, fapte ce dovedesc că o anumită persoană are filiaţia legitimă pe care o pretinde (elementele necesare: nomen, tractatus şi fanta).
  Et. dat. possesio-onis.
POSESOR s. Persoana care posedă. ~ de bună credinţă, persoană ce posedă în temeiul unui titlu al cărui nevalabilitate nu-i
 152
practică judiciară
  este cunoscută; ~ de rea credinţă, persoană ce posedă în temeiul unui titlu al cărui viciu îi este cunoscut.
  Et. <vz. posesiune.
PRACTICA JUDICIARĂ s. Juris-prudenţa.
  Et. <fr. pratique+judiciaire, cf. germ. Praktik.
PRAVILA s. Denumire dată vechilor legi scrise.
  Et. cvsl. pravilo <pravilno, dept.
PREAMBUL s. Partea introductivă a unui act normativ intern sau internaţional. Expunere de motive a unui proiect de lege. Et. <fr. preambule clat. prae, în faţă + ambulare, a se mişca.
PREAVIZ s. Avertisment pe care o parte dintr-un contract o face celeilalte părţi, manifestându-şi voinţa de încetare a acestuia, după un anumit termen.
  Et. <fr. preavis dat. prae, în faţă + visio-onis, vedere.
PRECEDENT s. Soluţie dată în trecut unor probleme sau litigii judiciare. ~ diplomatic, soluţie adoptată în trecut în relaţiile dintre state ce poate fi invocată pentru rezolvarea unor probleme similare prezente; ~ judiciar, hotărâre judiciară anterioară ce poate fi invocată într-un litigiu similar actual. Bt.<fr.precedent<latprocedere, a preceda.
PREJUDICIAL a. Calificativ privind o problemă de a cărei soluţionare prealabilă depinde rezolvarea unui alt litigiu.
  Et.dat.prae, mtenor+iudicium, judecată.
PREJUDICIU s. Daune patrimoniale sau morale, consecinţe a unor fapte ilicite, stabilite de lege, pricinuite de o persoană în detrimentul alteia.
  Et. < fr. prejudice, < lat. praejudicium, pagubă.
PREMEDITARE s. Hotărâre deliberată luată pentru comiterea unei infracţiuni.
primă
 153
  Et. clat. praemeditatio <prae + meditare.
PREPUS s. Persoană ce desfăşoară o activitate sub supravegherea şi controlul unei alte persoane numite comitent.
  Et. <lat. praeponere, a încredinţa cuiva conducerea.
PRESCRIPŢIE s. Mijloc de dobândire a unui drept sau de eliberare dintr-o obligaţie, într-o anumită perioadă de timp, în condiţiile legii. ~ achizitivă, mod de dobândire de drepturi reale, prin posesiune prelungită, în conformitate cu legea; ~ civilă, p. aplicabilă drepturilor civile, reglementată de legile civile sau comerciale; ~ ex-tinctivă (liberatorie), fine de neprimire pe care un debitor o poate opune creditorului său, în cazul în care acesta nu şi-a exercitat acţiunea respectivă în intervalul de timp prevăzut de lege; ~ penală, p. extinctivă aplicabilă unor acţiuni ce nasc din infracţiuni.
  Et. <lat. praescriptio <praescri-bere, a intitula, a pretexta.
PREZUMŢIE s. Concluzie pe care legea sau instanţa o trage din situaţii cunoscute asupra unor fapte necunoscute. ~ absolută, p. legală (iuris et de iure) împotriva căreia nu se poate face dovada contrarie; ~ de fapt, p. pe care judecătorul o trage dintr-un fapt pentru a-şi forma o convingere; ~ de nevinovăţie, , regulă potrivit căreia orice persoană este presupusă nevinovată, atâta vreme cât vinovăţia ei nu este dovedită; ~ legală, p. stabilită de lege; ~simplă (iuris tantum), p. legală ce poate fi combătută prin proba legală.
  Et. clat. praesumptio <praesu-mere, a presupune.
PRIMĂ s. Recompensă, primă. ~ de asigurare, sumă pe care asiguratul o plăteşte ca preţ al riscului pe care şi-l asumă asigurătorul; ~ de emisie, sumă pe care trebuie sro plătească cel
 154
 privilegiu
  ce subscrie o acţiune cu ocazia unei emisiuni peste capitalul nominal al acţiunii subscrise; ~ la export, p. alocată unor producători pentru a-i încuraja să îşi exporte produsele.
  Et. <fr. prime <lat. praemium, recompensă.
PRIVILEGIU s. Dreptul unui creditor de a fi preferat celorlalţi creditori în temeiul creanţei sale (ex. privilegiul vânzătorului asupra bunurilor vândute). ~ general, p. ce grevează întregul patrimoniu al debitorului; ~ imobiliar, p. ce se aplică imobilelor; ~ mobiliar, p.. ce se aplică mobilelor; ~ special, p. ce grevează un bun determinat din patrimoniul debitorului.
  Et. dat. privilegium.
PRO RATA TEMPORIS. Expresie latină (“Proporţional cu • timpul”) ce precizează că anumite drepturi sau obligaţii urmează a fi acordate sau executate în raport cu o anumită scurgere de timp.
 PROBĂ s. Stabilirea şi demonstrarea unor fapte sau acte juridice, conform legii, în vederea soluţionării unui litigiu. ~ scrisă, p, ce se administrează prin intermediul unui act scris; -preconstituită, p. pe care o persoană şi-a întocmit-o înaintea oricărui litigiu.
   Et. dat. probatio dat. probare, a dovedi.
 PROCEDURĂ s. Reguli referitoare la organizarea judecătorească, la competenţa judiciară, la aplicarea normelor de drept, la executarea hotărârilor judecătoreşti. ~ contencioasă, reguli privind soluţionarea litigiilor; ~ de executare, norme referitoare la executarea hotărârilor; ~ necontecioasă, soluţionarea de către instanţă a unor cereri ce
 ’ nu implică un conflict de interese.
   Et. dat. procedere, a acţiona în judecată.
 PROCES s. Vz. litigiu.
   Et. dat. processus <procedere, vz. procedură.
prorogare de competenţă
155
PROCES VERBAL s. înscris redactat de un organ competent ce constată un act juridic sau un fapt material. (Dr. fin.) Act întocmit de autorităţile fiscale menite să servească unei urmări judiciare împotriva autorului faptelor constatate.
   Et. vz. proces.
PROCURĂ s. înscris constatator al unui contract de mandat; prin extindere contract de mandat.
   Et. <germ. prokura «clat. procurare, a administra.
PROMISIUNE s. Angajament de a contracta o obligaţie sau de a îndeplini un act; ~a de căsătorie, angajament luat faţă de o persoană de a o lua în căsătorie; o astfel de obligaţie nu are valoare juridică; ~a de a contracta, (antecontract), angajamentul unei persoane (pro-mitent) faţă de o alta (beneficiar) de a încheia în viitor un contract; ~a faptului altuia, contract prin care o persoană (debitor) se obligă faţă de alta
  (creditor) să determine o terţă persoană să-şi asume anumite obligaţii faţă de creditor.
  Et. clat. promissa, pl. de la promissum <promittere, a promite.
PROMULGARE s. Act prin care şeful statului dispune publicarea şi intrarea în vigoare a unui act normativ.
  Et. clat. promulgatio promulgare, a face cunoscut.
PROPRIETATE s. 1. Raport social determinat de dobândirea bunurilor materiale. 2. Dreptul de a folosi şi dispune de un lucru, într-o manieră exclusivă şi absolută în conformitate cu legea.
  Et. clat. proprietas <proprius, ce este al său.
PROROGARE DE COMPETENŢĂ. s. Extinderea sau prelungirea unei competenţe judiciare în vederea soluţionării unui litigiu care, de regulă, nu este de competenţa respectivei instanţe.
 156
protocol
  Et. clat. prorogatio prorogare, a prelungi.
PROTOCOL s. 1. Reguli urmate în practica încheierii tratatelor internaţionale. 2. Accesoriu la o convenţie internaţională în vederea interpretării, modificării sau prelungirii respectivei convenţii. 3. Act ce cuprinde dispoziţii luate de organele administrative. 4. Etichetă observată în ceremoniile oficiale şi relaţiile internaţionale.
  Et. cfr. protocole, clat. med. protocollum cgr. protokolon, lipitură necesară.
PROVOCARE s. Circumstanţă atenuantă pe care legea o acordă unui infractor în cazul comiterii unei infracţiuni sub imperiul unei tulburări puternice determinate de acţiunea persoanei vătămate (aşa zisă scuză legală).
  Et.clat. provocatio <provocare, a provoca, a aţâţa.
  PROXENETISM s. Infracţiune a cărei obiect rezidă în mijlocirea fenomenului de prostituţie.
  Et. clat. proxeneta cgr. proxenetes, mijlocitor,misit.
  PUBERTATE s. Perioadă de dezvoltare a persoanei fizice şi morale, situată de regulă între 12 şi 14 ani.
  Et. clat. pubertas-atis.
  PUNERE ÎN ÎNTÂRZIERE s. Notificarea pe care creditorul o face debitorului pentru a-şi executa obligaţia ajunsă la scadenţă.
  Et. clat. ponere + tardivus.
  PURGARE s. Operaţie ce urmăreşte eliberarea unui bun de o sarcină ce-1 grevează.
  Et. clat. purgare, a curăţa, a şterge.
  PUTATIV a. Caracteristica unui act juridic care, deşi nul, poate produce efecte în favoarea persoanei de bună credinţă ce l-a
putere executorie
 157
  considerat valabil la încheierea acestuia.
  Et. clat. putare, a crede, a presupune.
PUTERE EXECUTORIE s. Caracteristica unei hotărâri judecătoreşti de a fi executată prin mijlocirea organelor de stat.
  Et. clat. potere(posse) + exsecutorius <exsecutio, urmărire Injustiţie.
<R.
RADIERE (IPOTECARĂ) s. Suprimarea totală sau parţială a unei inscripţii ipotecare în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau în temeiul consimţământului părţilor interesate.
  Et. < lat. med. radiare < lat. cl. radere, a şterge, vz. ipoteca.
RAPORT s. 1. Operaţie prealabilă partajului ce constă în restituirea la masa succesorală a unor bunuri sau sume de bani. 2. Raport scris sau oral într-o anumită problemă (ex. raportul unui expert în care acesta aduce la cunoştinţă instanţei constatările şi opinia sa privind problemele încredinţate spre expertiză). ~ juridic, relaţie socială ce cade sub incidenţa normelor juridice.
  Et. < lat. cf. apportare, a aduce.
RATIFICARE s. l.Act juridic unilateral prin care o persoană confirmă cu efect retroactiv un act juridic încheiat în numele său. 2.Confirmarea pe care organele competente de stat o dau tratatelor internaţionale încheiate de respectivul stat.
   Et. < lat. med. ratificatio < lat. cl. reor-atus sunt, a gândi, a socoti.
RATIONE LOCI. Expresie latină (“în raport cu locul”) care stabileşte competenţa instanţei în raport cu domiciliul părţilor, a locului în care s-a săvârşit infracţiunea, etc.
RATIONE MATERIAE. Expresie latină (“în raport cu fondul”) care stabileşte competenţa instanţei în raport cu natura litigiului.
 reabilitare
 159
RATIONE PERSONAE. Expresie latină (“în raport de persoană”) care stabileşte competenţa instanţei în raport cu calitate persoanei.
RĂSPUNDERE s. Consecinţă sancţionatoare sau morală în cazul nerespectării unor reguli de drept sau de conduită. ~ civilă, obligaţia de a repara o daună pricinuită unei persoane printr-o infracţiune; ~ contractuală, r. debitorului care nu execută sau execută cu întârziere sau incomplet obligaţia pe care a contractat-o; ~ disciplinară, r. ce rezidă în sancţionarea persoanei ce încalcă normele de comportament inerente slujbei pe care o exercită; ~ juridică, r. pe care normele juridice o prevăd în cazul în care sunt încălcate; ~ materială, constă în repararea unui prejudiciu material; ~ a pentru fapta altuia, r. anumitor persoane (ex. părinte, învăţător, etc.) în temeiul daunelor pricinuite prin faptul altor persoane ce le sunt
încredinţate în pază (ex. copii, elevi, etc.) sau care sunt prepu-şii lor; ~ pentru faptul animalelor, r. proprietarului sau a paznicului pentru daunele pricinuite de un animal; ~ pentru lucrurile neînsufleţite, r. paznicului unui lucru neînsufleţit în temeiul daunelor cauzate altei persoane prin faptul acestui lucru (ex. paznicului unui bazin impropriu înotului pentru eventualele accidente); ~ penală, constă în răspunderea pe care o prevăd normele dreptului penal.
  Et. < lat. respondere, a plăti, a se achita.
REA CREDINŢĂ s. Fapta unei persoane ce încalcă legea conştientă fiind de caracterul ilicit al acesteia.
  Et. < lat. rea + credentia (forma latină reconstruită).
REABILITARE s. 1.Repunerea unei persoane într-o situaţie anterior pierdută. 2. încetarea urmărilor unei condamnări po-
 160
rebus sic stantibus
  trivit legilor în vigoare; ~ de drept, operează prin efectul legii; ~ judecătorească, operează în temeiul unei decizii judiciare.
  Et: < lat. med. re + habilitare, a face din nou pe cineva capabil.
        «
REBUS SIC STANTIBUS Expresie latină (“atâta timp cât situaţia rămâne neschimbată”) ce formulează clauza prin care o persoană contractează sub condiţia menţinerii situaţiei existentă la încheierea actului.
RECHIZITORIU s. Act prin care parchetul sesizează instanţa, cerându-i aplicarea legii faţă de un învinuit sau inculpat.
  Et. < lat. requisitus <requirere, a cere, a pretinde.
RECHIZIŢIE s. Măsură excepţională ce constă în punerea la dispoziţia unor organe statale, în mod temporar, a unor bunuri mobile sau imobile, ce aparţin particularilor pentru nevoile armatei sau ale altor autorităţi.
  Et. < lat. requisiti-onis.
RECIDIVĂ s. Săvârşirea de către o persoană, după ce fusese condamnată pentru o anumită infracţiune, a unei alte infracţiuni, fie de aceeaşi natură, fie de
  o natură deosebită.
  Et. < lat. med. recidiva < lat. re-cadere, a re-cade.
RECUNOAŞTERE s. Acceptarea, de către o persoană, ca juste, a faptelor sau situaţiilor pe care o altă persoană îşi întemeiază pretenţiile. ~ de beligeranţă, act prin care un stat declară pe răsculaţii din teritoriul său ca beligeranţi şi în consecinţă supuşi legilor războiului; ~ a copiilor naturali, act prin care o persoană declară că este tatăl sau mama unui copil natural.
  Et. < lat. recognoscere.
RECURS s. Cale de atac prin care se cere unei instanţe superioare, în conformitate cu legea, casarea unei hotărâri judecătoreşti anterioare. ~ administrativ, r.
 regres
 161
  înaintat unei autorităţi administrative pentru a obţine reformarea sau anularea unui act administrativ. ~ extraordinar, cale de atac extraordinară ce urmăreşte un control general privind hotărârile definitive, civile sau penale, pronunţate de instanţele judiciare.
  Et. < lat. recusatio < recusare, a respinge.
REDUCŢIE SUCCESORALĂ s. Diminuarea sau suprimarea totală a liberalităţilor făcute de decuius, când acestea depăşesc cotitatea disponibilă.
  Et. < lat. reductio + succedere, a moşteni.
REGIM s. 1.Formă de guvernământ. ~ censitar, sistem electoral bazat pe starea materială a alegătorilor; ~ parlamentar, r. în care conducerea de stat se întemeiază pe colaborarea dintre parlament şi şeful statului; ~ reprezentativ, r. în care poporul încredinţează exerciţiul suveranităţii unuia sau mai multor
  persoane sau unei adunări alese şi care vor acţiona în numele lui. 2. ~ juridic, reglementare ce se referă la anumite categorii de persoane sau bunuri. 3. ~ matrimonial, ansamblu de reguli privind relaţiile patrimoniale dintre soţi în timpul căsătoriei sau dintre aceştia şi terţele persoane cu care contractează. Et. < lat. regimen < regere, a conduce, a cârmui.
REGISTRU s. Condică în care se înscriu diverse date şi acte. ~ de evidenţă, r. în care grefierul unei instanţe indică litigiile discutate şi rezumativ deciziile pronunţate cu numele magistraţilor participanţi; ~ de stare civilă, r. oficial în care se trec acte şi fapte de stare civilă: naşteri, căsătorii, divorţuri, decese, etc.
  Et. < fr. registre < lat. regesta, registru < regerere, a înscrie.
REGRES s. Mijloc prin care cel ce s-a obligat pentru un terţ sau împreună cu el, cere acestuia
 162
regulament
  din urmă să restituie datoria pe care a plătit-o în locul lui.
  Et. < lat. regressus.
  REGULAMENT s. 1.Reguli şi instrucţiuni care stabilesc şi asigură bunul mers al unei organizaţii, instituţii, etc. 2.Nor-me referitoare la aplicarea unor acte normative sau la funcţionarea unor organe.
  Et. < lat. regula.
  REJUDECARE s. judecarea din nou a unui litigiu a cărui decizie a fost parţial sau total desfiinţată în urma exercitării unei căi de atac.
, Et. < lat. re-iudicare.
  RELATIVITATEA lucrului JUDECAT s. Principiu juridic în temeiul căruia o hotărâre judecătorească nu produce efecte decât între părţile litigante.
  Et. < fr. relativite de la chose jugee.
  REMITERE DE DATORIE s. Renunţarea voluntară şi în general
  gratuită a unui creditor la creanţa sa cu acordul expres sau tacit al debitorului.
  Et. < lat. remittere + debitum.
REPETIŢIE s. Termen folosit pentru plata lucrului nedatorat; înapoierea unui bun sau a unei sume de bani pe care o persoană le-a primit fără drept.
  Et. < lat. repetere, a cere înapoi.
REPRESALII s. Măsuri (prin ele înşile ilicite) pe care un stat le ia împotriva altui stat pentru a-1 determina să înceteze o anumită activitate ilicită şi să intre în legalitate.
  Et. < fr. represailles < lat. med. represalia.
REPREZENTARE s. îndeplinirea de către o persoană (reprezentant) a unei activităţi în numele şi în interesul altei persoane (reprezentat); ~ convenţională, stabilită printr-o convenţie; ~ judiciară, îndeplinirea unor acte de către o persoană în nu-
responsabilitate
 163
  mele şi în interesul uneia din părţile litigante; ~ legală, îndeplinirea unor acte juridice în temeiul legii de către reprezentant în interesul reprezentatului; - succesorală, dreptul unor categorii de moştenitori legali de a veni în gradul şi locul antecesorului lor la moştenirea ce
  i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la deschiderea succesiunii.
  Et. < lat. repraesentatio, < raepraesentare, a pune în faţa ochilor, a face (pe cineva) prezent.
REPUNERE ÎN TERMEN s. Posibilitatea unui organ jurisdicţi-onal de a dispune în cazuri speciale judecarea unei cauze peste termenul prevăzut de lege.
  Et. < lat. re-ponere + terminus, limită, hotar.
RES DERELICTAE. Expresie latină (“lucruri părăsite”) ce indică bunurile abandonate ce pot fi însuşite de oricine.
RES IUD1CATA PRO VERITATE ACCIPITUR (HABETUR). Expresie latină (“soluţia dată de instanţă este socotită ca exprimând adevărul”) pentru principiul autorităţii lucrului judecat.
RES NULLIUS. Termen latin (“lucrul nimănui”) ce arată că lucrurile care nu aparţin nimănui pot fi însuşite de oricine.
RES PERIT DOMINO. Expresie latină (“pierderea lucrului este în dauna proprietarului”) ce indică regula că riscul lucrurilor distruse prin caz forttait sau forţă majoră sunt suportate de către proprietar.
RESORTISANT s. Supus al unui stat străin.
  Et. < fr. resorsissant.
RESPONSABILITATE s. Norme juridice ce se referă la repararea prejudiciilor cauzate prin încălcarea unor obligaţii.
  Et. <lat. respondere, a răspunde ca şi garant.
 164
 restitutio in integrum
RESTITUTIO IN INTEGRUM. Expresie latină (“repunerea în starea de mai înainte”) ce indică o măsură reparatorie ce constă în desfiinţarea unui act juridic şi repararea integrală a tuturor pagubelor pricinuite prin actul respectiv.
REŞEDINŢĂ s. Locuinţă secundară,.
  Et. < lat. residens < residere, a locui.
RETENŢIE s. Drept ce îngăduie creditorului de a refuza restituirea unui lucru ce aparţine debitorului său, atâta timp cât acesta nu se achită de datoria sa, pe care o are cu respectivul lucru.
  Et. < lat. retentio < reţinere, a reţine.
RETRACTARE s. Act prin care o persoană fizică sau un organ revine asupra unei hotărâri sau a unui act anterior.
  Et.<lat. retractatio < retractare, a retrage.
RETROACTIVITATE s. Aplicarea în trecut a efectelor unei decizii judiciare sau a unui act juridic. ~ a judecăţii, decizie ce constată o situaţie juridică preexistentă;^ a partajului, caracter fictiv pe care unele legislaţii îl acordă partajului prin care fiecare moştenitor este socotit că a moştenit singur şi imediat lotul ce i-a revenit.
  Et. <fr. retroactivite clat. retroagere, a împinge înapoi.
REŢINERE s. Măsură preventivă privativă de libertate, de scurtă durată, luată de organele de cercetare penală faţă de o persoană, dacă sunt indicii că ar fi încălcat legea penală.
  Et. < lat. retentio < reţinere, a reţine.
REVIZUIRE s. 1. Cale extraordinară de atac împotriva unei decizii judecătoreşti definitive, atacată pentru descoperirea de fapte noi sau pentru că a fost pronunţată în temeiul unor . probe false. 2. Modificarea unor
rudenie
 165
 REZOLUTORIU a. Calitatea unui act juridic sau a unei modalităţi de a desfiinţa un raport juridic. Et. vz. Rezoluţie.
   norme juridice (tratate, coduri, contracte etc.) pentru a le pune în concordanţă cu noile schimbări socio-politice.
  Et. < lat. revisio < revisere, a revizui.
REVOCARE s. Desfiinţarea unui contract, donaţii, legat etc. în conformitate cu deciziile legii. Et. < lat. revocatio < lat. revocare.
REZERVĂ s. 1. Clauză restrictivă pe care un stat o introduce într-un tratat în momentul se m-nării sau ratificării unui tratat. 2. ~ succesorală, parte din succesiune de care o persoană nu poate dispune în detrimentul moştenitorilor rezervatari.
  Et. < lat. reservare.
REZILIERE s. 1.Desfacerea pentru viitor a unui contract cu prestaţii succesive. 2. Expresie folosită uneori pentru a desemna desfacerea unui contract prin acordul părţilor contractante.
  Et. < fr. resiliation < lat. resilire, a sări înapoi, a se retrage.
  REZOLUŢIE s. 1. Hotărâre luată în urma unei dezbateri. 2.Des-facerea retroactivă a unui contract pentru neîndeplinirea condiţiilor sau sarcinilor contractuale.
  Et. < lat. resolutio < resolvere, a dezlega, a desface.
  RIX s. încăierare.
  Et. < lat. rixa, ceartă,
  ROL s. 1. Registrul proceselor supuse spre judecare la o instanţă. 2. Registru fiscal pentru evidenţa impunerilor.
  Et. < lat. med. rolulus, rulou.
  RUDENIE s. Legătură directă sau colaterală între persoane care fac parte din aceeaşi familie.
  Et. < v.sl. ruda.
s
SABOTAJ s. Infracţiune ce constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare, cu intenţie, de către un angajat, a unor obligaţii de serviciu, fapt ce duce la urmări grave în viaţa economică şi socio-politică a statului.
  Et. <fr. sabotage.
SANCŢIUNE s. 1. Măsură de constrângere aplicată drept urmare a neexecutării unei obligaţii. 2. Confirmarea unui act de către o autoritate superioară celei ce l-a emis. 3. Represalii. 4. Pedeapsă.
  Et. dat. sanctio-onis <sancire, a promulga o lege, a stabili prin lege.
SARCINĂ s. 1. Obligaţie, îndatorire, răspundere (materială sau morală). Caiet de ~i, dosar ce cuprinde condiţiile tehnice pentru executarea unei lucrări. 2. ~ probei, obligaţia părţilor
  litigante de a face dovada susţinerilor pe care îşi întemeiează pretenţiile; ~ probei, revine celui care face o afirmaţie.
  Et. dat. sarcina.
SCADENŢĂ s. Data la care o obligaţie devine exigibilă.
  Et. dtal. scadenza.
SCRIPTE s. Acte, registre de evidenţă, de contabilitate. (Ist.) Hrisoave.
  Et. dat. lit. scripta.
SCRUTIN s. Operaţie electorală ce constă în depunerea de către electori a buletinelor de vot, deschiderea urnelor şi proclamarea rezultatelor. ~ de listă, s. conform căruia electorul poate alege mai mulţi candidaţi de pe listă; ~ uninominal, s. potrivit căruia se poate vota un singur candidat.
  Et. dat. scrutinium <scrutari, a cerceta.
 servitute
 167
SECHESTRU s. Măsură de indisponizare a unui bun în vederea executării silite sau a confiscării lui. ~ asigurător, s. asupra bunurilor mobile ale debitorului, spre a se preveni înstrăinarea lor de către acesta din urmă. ~ convenţional, s. stabilit prin convenţia părţilor; ~ judiciar, s. ordonat de instanţele judiciare.
  Et. clat. sequestrum <sequester, mijlocitor.
SECURITATE s. Protecţie, apărare. ~ internaţională, asigurarea integrităţii teritoriale împotriva oricărui atac din afară şi a structurii constituţionale faţă de orice violenţă din exterior; ~ publică, stare socială lipsită de primejdii referitoare la viaţa, libertatea şi la dreptul de proprietate a cetăţeanului.
  Et. clat. securitas-atis.
SENAT s. 1. Nume dat celei de a doua camere legislative. 2.(Ist.) Nume dat conducerii colective din oraşele hanseatice.
  Et. clat. senatus.
SENTINŢĂ s. Decizie a unei instanţe judiciare.
  Et. clat. sententia.
SEPARAŢIE s. Despărţire. ~ de bunuri, regim matrimonial în care soţii îşi păstrează fiecare din ei proprietatea bunurilor lor personale; ~ de domiciliu, dispensă premergătoare divorţului prin care se acordă soţilor dreptul de a avea domicilii legale diferite; ~ de patrimonii, privilegiu acordat creditorilor unei succesiuni şi legatarilor de sume de bani pentru a fi plătiţi cu preferinţă din bunurile succesorale; ~ de puteri, principiu de ordin constituţional în temeiul căruia puterea legiuitoare, executivă şi judecătorească trebuie să activeze în mod independent una de alta.
  Et. clat. separatio.
SERVITUTE s. 1.Sarcină stabilită asupra unui imobil în folosul altui imobil ce aparţine altui proprietar. ~ aparentă, s. a cărei existenţă este vizibilă prin
 168
sesiune
lucrări exterioare (ex. s. de apeduct); ~ aquae haustus, s. ce constă în obligaţia de a lăsa pe proprietarul altui fond de a lua apă din fântânile fondului servant. ~ continuă, s. ce se , exercită fară o activitate umană, ci printr-o stare de fapt (ex. s. de vedere);~de scurgere, (stilicidii aut cloacae), s. convenţională ce constă în a îngădui scurgerea apelor de ploaie de pe acoperişul imobilului vecin; ~ legală, s. stabilită direct prin lege; ~ naturală, este stabilită din consideraţia unei stări de fapt (ex. scurgerea apelor); ~ non altius tollendi, s. ce constă în obligaţia de a nu construi peste o anumită înălţime; ~ rurală, poartă asupra unui fond rural.
2. Regim juridic stabilit de dreptul internaţional ce limitează convenţia statală teritorială în folosul altui stat sau a comunităţii internaţionale. Aşa sunt servituţiile naturale ce derivă din situaţii teritoriale (ex. fluvii, porturi, etc.) sau cele convenţionale (ex. demilitarizările) rezultate din unele tratate.
  Et. <lat. servitudo <servire, a sluji.
SESIUNE s. Perioadă de timp în care membrii unui organ reprezentativ se întrunesc spre a soluţiona problemele curente şi a îşi exercita atribuţiile ce le revin.
  Et. clat. sessio, <sedere, a şedea.
SESIZARE s. Act prin care se declanşează activitatea organelor de urmărire penală.
  Et. cfr. saisir.
SEZINĂ s. Atribuirea procesiunii moştenirii unor categorii de succesori din momentul deschiderii acesteia, dându-le dreptul să exercite toate facultăţile şi acţiunile acestuia.
  Et. cfr. saisir clb.francă.
SIGURANŢĂ s. Garanţie dată pentru executarea unei obligaţii. Vz. garanţie.
  Et. citai. Sicuranza <securus, sigur.
 solidaritate
 169
SIMULAŢJE s. Fapt de a crea, în mod ilicit, un act aparent ce nu corespunde unei operaţii reale sau de a ascunde total sau parţial un act sub înfăţişarea altuia; s. poate avea loc şi asupra unei persoane, când operaţia reală a intervenit între alte persoane decât cele menţionate în înscris ca fiind părţile în cauză.
  Et. clat. simulatio.
SINALAGMATIC (CONTRACT) a. Contract ce creează obligaţii reciproce între părţi.
  Et. c fr. synalagmatique < gr. synalogmatikos < synalagma, contract.
SOCIETATE s. Contract prin care una sau mai multe persoane convin să pună ceva în comun pentru a realiza beneficii. Pentru existenţa contractului se cer: un aport comun, vocaţia tuturor asociaţilor de a participa la beneficii şi la pierderi şi intenţia de a crea un astfel de contract (affectio societatis). ~ anonimă, s. al cărei capital este împărţit
  în acţiuni; ~ civilă, s. al cărei obiect principal îl constituie operaţii civile; ~ de asigurări mutuale, contract ale cărui riscuri sunt suportate în comun de către asociaţi; ~ leonină, s. în care unul din asociaţi îşi atribuie toate beneficiile, fară a participa la pierderi.
  Et. csocietas-atis.
SOLEMNITATE s. Obligaţie prevăzută de lege de a se respecta unele formalităţi în cazul încheierii anumitor acte juridice; fară aceste forme respectivele nu sunt valabile.
  Et. clat. solemnitas-atis.
SOLIDARITATE s. Modalitatea unei obligaţii care în caz de pluralitate de creditori (~ activă) îngăduie fiecărui creditor de a cere debitorului executarea creanţei; iar în caz de pluralitate de debitori (~ pasivă), fiecare dintre aceştia poate fi obligat să plătească în întregime datoria.
  Et. cfr. solidarite clat. solidus, în întregime.
 170
 solvabilitate
SOLVABILITATE s. Posibilitatea materială a debitorului de a efectua prestaţia la scadenţă.
  Et. clat. solvere, a plăti.
SOMAŢIE s. 1. Act prin care un organ competent pune în vedere unei persoane să ia, în conformitate cu legea, anumite măsuri. 2. Invitaţia scrisă pe care un creditor o face debitorului său de a-şi executa obligaţia contractuală, în caz contrariu urmând a suferi rigorile legii. 3. Punere în întârziere.
  Et. cfr. sommation clat. med. sunnare, a spune pe scurt (cf. summa, rezumat).
SPIONAJ s. Transmiterea, în mod gratuit sau oneros, a unor secrete de stat unei puteri străine de către o persoană, indiferent de naţionalitatea acesteia.
  Et. după fr. cespionnage, citai. spione.
STAT s. 1. Ansambul calităţilor inerent persoanei umane, prevăzute de dreptul civil (ex. că-
   sătoria, filiaţia, rudenia, numele etc.). 2. Populaţie fixată pe un teritoriu determinat şi supusă aceleiaşi autorităţi guvernamentale având personalitate juridică. ~ compus, s. alcătuit din mai multe state, fiecare bucurându-se de o autonomie mai mult sau mai puţin întinsă, dar unite într-o finalitate exterioară comună. ~ federal, confederaţie statală ce formează o unitate internaţională distinctă de statele alcătuitoare, servind între acestea din urmă drept legătură politico-juridică; ~ neutru, s. ce rămâne de bună voie străin într-un conflict dintre două sau mai multe state; ~ suveran, s. pe deplin independent ce se bucură de toate drepturile atât d.p.d.v. intern (administraţie, legislaţie, justiţie), cât şi extern (drept de război, drept de legaţie, drept de a încheia tratate, etc.).
  Et. clat. status.
STĂTU QUO. Expresie latină cu sensul următor: “în starea actu-
stricto sensu
171
ală (a lucrurilor)”. ~ ante, “în stare anterioară (a lucrurilor)”; ~ ante bellum, restabilirea stării de fapt şi de drept aşa cum exista anterior conflictului armat.
STATUT s. 1. Regulament sau convenţie destinată să asigure funcţionarea unei colectivităţi publice sau private. 2. ~ personal, normele referitoare la starea şi capacitatea persoanelor; ~ real, normele de aplicare teritorială (ex. legile penale).
  Et.clat. statutum <statuere, a hotărî.
STELIONAT s. A vinde sau a ipoteca succesiv acelaşi bun la două persoane diferite, fără a menţiona prima vânzare sau ipotecă constituită anterior.
  Et. clat. stellionatus <stellio, om viclean.
STINGEREA OBLIGAŢIEI s. încetarea existenţei unei obligaţii prin modurile prevăzute de lege.
  Et. clat. stinguere + obligatio-onis.
STIPULAŢIE s. Clauză contractuală. ~ pentru altul, clauză prin care o persoană numită promitent se obligă faţă de o alta numită stipulant să facă o prestaţie unui terţ numit beneficiar.
  Et. clat. stipulatio <stipulari, a face pe cineva să-şi ia un angajament.
STRĂMUTARE s. Trimiterea unui proces de la o instanţă competentă la o alta de acelaşi grad sau de la un organ de urmărire penală la un altul din ordinul unui organ superior.
  Et. clat. extramutare.
STRICTO SENSU. Expresie latină (“în sens strict”) ce redă ideea că o noţiune trebuie înţeleasă ţinându-se seama de cuvintele în care a fost definită (interpretare literală).
 172
subiect
SUBIECT s. Persoană aflată în centrul atenţiei unei cercetări. ~activ, titularul unui drept de creanţă; ~de drept, titular de drepturi şi obligaţii; ~ul infracţiunii, persoană ce a săvârşit o infracţiune (subiect activ) sau care a fost vătămată în urma unei infracţiuni (subiect pasiv); ~pasiv, parte dintr-un raport de drept obligată la îndeplinirea unei prestaţii.
  Et. dat. subiectus <subicere, a pune în faţă, a expune.
SUBÎNCHIRIERE s. Contract de închiriere încheiat de locatarul principal cu o altă persoană (subchiriaş, sublocatar).
  Et. <sud.slav. kirija.
S UBROGA ŢIE s. Substituirea unei persoane cu o alta într-un raport de drept (substituţie personală, ex. persoana care plătind în locul creditorului se substituie acestuia) sau conferirea către un lucru a unor calităţi juridice specifice lucrului pe care acesta îl înlocuieşte într-un
  patrimoniu oarecare (ex. asigurarea unui imobil ipotecat se substituie acestuia în cazul unui incendiu).
  Et. dat. subrogatio <subroga-re, a înlocui.
SUBSTITUIRE (SUBSTITUŢIE) s. înlocuire. ~ de persoane, infracţiune ce are ca obiect fapta de a-şi atribui sieşi sau unei alte persoane o identitate falsă spre a induce în eroare o altă persoană sau o autoritate; ~ fldeicomisară, dispoziţie între vii sau testamentară prin care dispunătorul obligă pe beneficiar (zis şi grevat) să păstreze pe tot timpul vieţii bunurile donate sau lăsate ca legat pentru a fi transmise la moartea sa, unei persoane determinate; ~ vulgară, dispoziţie între vii sau testamentară prin care dispunătorul indică o altă persoană care să primească bunurile donate sau lăsate ca legat, dacă donatorul sau legatarul nu le va accepta.
  Et. dat.substitutio <substituere, a înlocui.
 supoziţie de part
 173
SUCCESIUNE s. Transmisiunea la una sau mai multe persoane fizice sau juridice a unui patrimoniu, a unei părţi a acestuia, sau a unor bunuri determinate ce .au aparţinut unei persoane decedate. ~ anomală, s. a cărei bunuri sunt atribuite unei persoane determinate în temeiul provenienţei acestor bunuri; ~ convenţională, donaţia unui patrimoniu sau a unei părţi din acesta de către o persoană (donator) ce-şi produce efecte numai la moartea donatorului; o astfel de donaţie poate fi revocată cu titlu particular, este s. ce se referă la unele bunuri sau drepturi determinate; ~ cu titlu universal, este s. ce se referă la o fracţiune din patrimoniu; ~ legală, (ab intestato) are loc când devoluţia succesorală se face în conformitate cu legea; ~ testamentară, are loc când devoluţia moştenirii are loc în conformitate cu testamentul întocmit de persoana decedată; ~ vacantă, s. pe care nimeni n-o reclamă, fie pentru că nu există
   succesori cunoscuţi, fie că aceştia au renunţat la moştenire.
  Et. clat. successio <succedere, a urma, a moşteni.
  SUCCESOR s. Persoană chemată la moştenire pe baza legii (~ legal), fie în temeiul unui testament (~ testamentar).
  Et. vz. succesiunea.
  SUFRAGIU s. Vot dat în materie electorală.
  Et. clat. suffragium.
  SULTĂ s. Sumă de bani care, într-un partaj, compensează inegalitatea loturilor.
  Et.clat. solvere.
  SUPERFICIE s. Drept de proprietate ce are ca obiect clădirile sau plantaţiile ce există pe un teren a cărui proprietate aparţine altei persoane.
  Et. clat. superficies, suprafaţă.
  SUPOZIŢIE DE PART s. Infracţiune ce are ca obiect atribuirea
 174
 şantaj
  unui copil ca fiind născut de o femeie care nu l-a conceput; frauda poate emana sau de la femeia în cauză sau de la un terţ.
  Et. clat. suppositio <supponere, a înlocui, partus, prunc.
                        «
SUPRALICITAŢIE s. Licitaţie publică suplimentară în cadrul unei urmăriri silite imobiliare ce urmăreşte un preţ superior celui la care s-a adjudecat bunul cu ocazia licitaţiei.
  Et. clat. supra, peste + licitatio <licitari, a vinde la licitaţie.
  sale şi în independenţa ei în exterior.
  Et. cfr. souveranite clat. med. superanus <super, de asupra.
ŞANTAJ s. Infracţiune ce constă în constrângerea prin violenţă sau ameninţări de către o persoană împotriva altei persoane, de a face sau a nu face ceva în folosul său sau pentru un terţ. Et. cfr. chantage <cantare, a căuta (a face pe altul “să cânte”).
  SUPRESIUNE DE PART s. Infracţiune ce are ca obiect faptul de a face să dispară dovada existenţei unui copil,     fie
  ascunzându-i naşterea,   fie
  declarându-1 mort.
  Etdat. suppressio <supprimere, a ascunde, partus, prunc.
  SUVERANITATE s. Atribut al statului ce constă în supremaţia de stat în interiorul hotarelor
$
TACITA RECONDUCTIO. Termen latin (“nouă închiriere tacită”) ce exprimă reînnoirea unui contract de locaţiune expirat ca rezultat al faptului că locatarul se menţine în locurile închiriate fără ca proprietarul să se opună.
TALION s. Pedeapsă ce constă în săvârşirea de către victimă împotriva infractorului a unei fapte identice cu aceea pricinuită de acesta din urmă.
  Et. <lat. talio-onis.
TALON s. Parte dintr-o foaie de carnet ce rămâne ataşată la cotor după detaşarea celeilalte părţi şi care conţine însemnări concordante cu cele înscrise pe partea detaşată (ex. cecurile, mandatele poştale, etc.).
  Et. <lat. talo-onis.
TANTIEMĂ s. Cotă parte din beneficiul anual net al unei societăţi, acordată, potrivit statutelor, membrilor consiliului de administraţie, pentru participarea la conducere.
  Et. <fr. tantieme <lat. tantum, atât (de mult).
TARIF s. Taxă oficială pentru anumite servicii; listă ce cuprinde preţurile pentru diverse servicii, în deosebi publice şi condiţiile de aplicare a acestora. ~ vamal, listă ce cuprinde mărfurile şi taxele vamale corespunzătoare.
  Et. <fr. tarif citai, tariffa clb. arabă.
TAXĂ s. Impozit; Sumă plătită pentru unele servicii. ~ de scont, parte din valoarea nominală a unei cambii, pe care o
 176
 tăinuire
  instituţie bancară cumpărând-o, înainte de scadenţă, de la creditor, o încasează de la acesta drept beneficiu pentru plata acestei cambii anterior scadenţei; ~ de şedere, t. percepută pentru şederea unei persoane într-o staţiune climaterică sau turistică; ~ pe cifra de afaceri, impozit indirect aşezat pe cifra de afaceri, realizat de întreprinderile comerciale.
  Et. <lat. taxatio, <taxare, a evalua.
TĂINUIRE s. Infracţiune ce are ea obiect dobândirea sau înlesnirea valorificării unui bun cunoscând că provine din încălcarea legii penale.
  Et. cv.sl. tajna.
TÂLHĂRIE s. Infracţiune ce constă într-un furt săvârşit prin violenţă, ameninţări sau prin alte mijloace asemănătoare.
  Et. cf. magh, tolvaj.
TEMNIŢĂ GREA s. Pedeapsă privativă de libertate executată într-un regim sever.
  Et. <v.sl. timnica.
TEMPUS REGIT ACTUM. Expresie latină (“timpul guvernează actul”) ce stabileşte regula în temeiul căreia orice act juridic se încheie conform normelor legale în vigoare la data întocmirii lui.
TENTATIVĂ s. 1. Punerea în executare a unei infracţiuni, executare care fie că a fost întreruptă, fie că nu şi-a produs efectele scontate. 2. ~ de conciliere, formalitate ce impune părţilor să se prezinte în faţa magistratului spre a se ajunge la o înţelegere înainte de intentarea acţiunii.
  Et. clat.scol. tentativa, probă, lucrare universitară, <tentare, a încerca.
TERITORIALITATE s. Principiu în temeiul căruia legile unui stat se aplică cu unele excepţii (ex. în cazul personalităţii legilor), tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său şi tuturor
testament
 177
  infracţiunilor comise pe respectivul teritoriu.
  Et. <fr. territorialite dat. territorium.
TERITORIU s. Terenul, apele şi marea teritorială ca şi spaţiul aerian cuprins între hotarele unui stat şi supuse suveranităţii acestuia.
  Et. dat. territorium.
TERMEN s. Eveniment viitor şi cert de care depinde exigibilitatea sau stingerea unei obligaţii. ~ de decădere, interval de timp în care trebuie exercitat, conform legii un drept subiectiv; ~ extinctiv, t. de care depinde stingerea unei obligaţii; ~ de graţie, t. pe care o instanţă îl poate acorda, în cazuri bine motivate, debitorului, aflat în întârziere, pentru a-şi executa prestaţia; ~ de prescripţie, interval de timp în interiorul căruia urmează să fie valorificate anumite drepturi; ~ în cunoştinţă, dată fixată de o instanţă judiciară şi comunicată direct
  părţilor în litigiu; ~ legal, interval de timp stabilit de lege cu consecinţe juridice pentru părţile interesate; ~ suspensiv, t. ce fixează exigibilitatea obligaţiei.
  Et.dat. terminus.
TERORISM s. Acţiuni contrare legii întreprinse de unele persoane în vederea satisfacerii unor interese economico-politice ilegale.
  Et. dat. terror.
TERŢ s. Persoană care nu este nici parte, nici reprezentată într-un contract sau la o judecată.
  Et. dat, tertius.
TESTAMENT s. Act de ultimă voinţă prin care o persoană dispune pentru cauză de moarte în întregime sau numai de o parte din patrimoniul său. ~ autentic, este întocmit în faţa notarului; ~ conjuctiv, făcut în acelaşi act de două sau mai multe persoane în profitul unui terţ sau cu dis-
 178
 testator
  poziţie mutuală şi reciprocă. ~ mistic, care semnat de testator şi sigilat, este dat în păstrare unui birou notarial; ~ nuncu-pativ, t. oral; ~ olograf, scris în întregime, datat şi semnat de testator.
  Et.dat. testamentum.
TESTATOR s. Persoana care şi-a întocmit un testament.
TESTIS UNUS TESTIS NULLUS. Expresie latină medievală (“un singur martor nu este suficient”) ce proclamă ideea că pentru stabilirea adevărului nu este suficient un singur martor.
THALWEG s. Linia de cea mai mare adâncime a unui fluviu. Serveşte de linie de frontieră când un fluviu separă două state.
  Et. <germ. Thalweg.
TITLU s. 1. Act sau fapt juridic ce constituie temeiul unui drept. ~ de credit, document constatator al unei creanţe; ~
  executoriu, înscris emanat de la un organ competent în temeiul căruia se poate efectua executarea silită; ~ la purtător, t. ce nu indică pe titularul dreptului şi care transmiţându-se din mână în mână, dă posesorului dreptul înscris în respectivul titlu; ~ putativ, t. care nu există în realitate, dar pe care posesorul îl crede valabil; ~ recognitiv, t. redactat pentru a constata din nou un drept prevăzut într-un titlu anterior. 2. Dr.com. certificat reprezentând o valoare de bursă. ~ la ordin, titlu investit cu clauza la ordin, ceea ce îngăduie transmitarea titlului prin gaj-
  Et. dat. titulus.
TITULAR s. Persoană care are un drept sau îi revine o obligaţie. Et. vz .titlu.
TRADIŢIE s. Remiterea materială a unui lucru mobil în vederea transferării proprietăţii acestuia sau în scopul executării unei obligaţii de transfer.
 tratat
 179
  Et. <lat. traditio Ktradere, a transmite.
TRAFIC DE IFLUENŢĂ s. Oferirea, promisiunea sau primirea de daruri sau bani pentru a obţine sau pentru a încerca să se obţină unele avantaje de la autoritatea publică.
  Et. <fr. trafic, citai traffico.
TRANSCRIERE sTrecerea într-un registru special a unor acte juridice cu efecte erga omnes.
  Et clat. transcriptio <transcri-bere, a înregistra.
TRANSMITERE s. Transfer. ~ de puteri, transferul puterilor guvernamentale de la o conducere la alta fie printr-un act expres de voinţă, fie prin efectul legii; ~ obligaţiilor, transfer către o altă persoană, fie a creanţei, fie a debitului; ~ succesorală, transferul patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe presoane în viaţă.
  Et. clat. transmissio <trans-mittere, a transmite, a lăsa moştenire.
TRANZACŢIE s. Contract încheiat între două persoane fie pentru a pune capăt unui proces, fie pentru a preîntâmpina un proces viitor.
  Et. clat. transactus <trasigere, a se învoi, a pune capăt.
TRAS s. Persoană indicată într-o trată ca fiind obligată să facă plata la scadenţă.
  Et. c lat. recons. tragere < trahere, a trage.
TRATAT s. Convenţie între două sau mai multe state cu privire la relaţiile reciproce între acestea. ~ de arbitraj, convenţie prin care două sau mai multe state se angajează ca în cazul unui conflict să se adreseze arbitrilor; ~ de alianţă, t. ce se referă la o colaborare diplomatică şi eventual militară; ~ de pace, t. ce pune capăt unui conflict militar restabilind raporturile de pace între statele beligerante.
  Et. clat. tractatus <tractare, a trata, a administra.
 180
 tratative
»
TRATATIVE s. Mijloc de reprezentare a problemelor internaţionale prin contacte între state în vederea găsirii unor soluţii acceptabile pentru ambele părţi. Et. citai, trattative.
TRATĂ s. Cambie prin care creditorul (trăgător) ordonă debitorului său (tras) să plătească o sumă de bani unei terţe persoane (beneficiar) la data şi locul stabilit.
                                                              Et. citai, tratta.
TRĂDARE s. Crimă internaţională îndreptată împotriva suveranităţii sau unităţii unui stat (ex. procurarea către un stat străin de planuri referitoare la apărarea naţională).
  Et. clat. traditus, ctradere, a trăda.
TRĂGĂTOR s. Persoană ce emite o trată.
                                                                 Et. vz. trată.
TRIBUNAL s. Organ jurisdicţio-nal ce exercită o jurisdicţie inferioară faţă de jurisdicţia superioară a curţilor.
                                                            Et. clat. tribunal.
                                          TRIBUT s. 1. Contribuţie impusă în urma unui război. 2.(Ist.)
  Contribuţie datorată de către un stat vasal.
  Et. clat. tributum.
TRIMITERE ÎN JUDECATĂ s. Procedură prin care instanţa penală începe, în conformitate cu legea, judecarea unei cauze. Et. clat. tramittere, a trimite + iudicium, judecată.
TULBURARE ÎN POSESIE s. împiedicarea unei persoane de a-şi exercita stăpânirea de fapt asupra unui imobil.
  Et. clat. recons. turbulare turbare, a tulbura + possesio-onis.
TUTELĂ s. Instituţie pentru ocrotirea minorilor şi interzişilor.
  Et. clat. tutela <tueri, a ocroti.
TUTOR s. Persoană ce exercită o tutelă, având grija persoanei minorului sau a interzisului, administrându-i patrimoniul şi reprezentându-1 injustiţie. ~ de fapt, persoană ce-şi asumă calitatea de t. fară a avea juridi-ceşte această calitate (ex. mama recăsătorită); ~ legal, t. desemnat de lege; ~ testamentar, t. desemnat prin testament, sau printr-o declaraţie în faţa instanţei sau a unui notar.
  Et. clat. tutor <tueri, a ocroti.
UCIDERE DIN CULPĂ s. Infracţiune ce constă în uciderea unei persoane din imprudenţă, neglijenţă, neatenţie sau din nerespectarea unor dispoziţii legale.
  Et.clat. occidere + imprudentia.
  ULTIMATUM s. Notă diplomatică pe care un stat o înaintează altuia şi prin care îi impune anumite condiţii a căror neîndeplinire duce de obicei la începerea ostilităţilor şi uneori la întreruperea relaţiilor diplomatice.
  Et.clat.dipl.wte'maft<m cultimus, cel din urmă.
  ULTRA PETITA. Expresie latină (“peste cele cerute”) ce indică justificarea desfiinţării unei decizii judecătoreşti întrucât instanţa s-a pronunţat asupra unor
  lucruri care nu s-au cerut; s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
  ULTRA V1RES HEREDITATIS. Expresie latină (“peste posibilităţile moştenirii”) ce formulează regula că acceptarea pură şi simplă a unei succesiuni obligă pe moştenitor la plata nu numai în limitele activului succesoral, ci şi din propriul său patrimoniu.
  ULTRAJ s. Infracţiunea ce constă în. insulte, calomnii sau ameninţări săvârşite în mod direct sau indirect contra unui funcţionar public aflat în exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii sale. ~ la bunele moravuri, infracţiune împotriva moralei pu-
 182
unanimitate
  blice pe cale de cuvinte, înscrisuri sau imagini.
  Et. <fr. outrage <lat. ultra, mai mult (decât trebuie).
  UNANIMITATE s. Regulă în temeiul căreia hotărârile unui organ, conferinţe sau organizaţii nu pot fi luate decât cu votul sau aprobarea tuturor membrilor sau participanţilor la şedinţe.
  Et. <fr. unanimite clat. unanimus, cu care trăieşte în bună înţelegere.
  UNELTIRE s. înţelegere frauduloasă făcută în scopul creerii unor condiţii favorabile săvârşirii unei infracţiuni; intrigă, complot.
  Et.cunele-altele clat. unus + alter.
  UNICAMERAL a. Sistem sistem parlamentar în care parlamentul este constituit dintr-o singură adunare reprezentativă. Et. citai, uni-camera.
  UNICAT s. înscis constatator ce se redactează într-un singur exemplar.
  Et. clat. unicus.
  UNILATERAL s. Contract ~, contract ce dă naştere la obligaţii numai pentru una din părţile contractante.
  Et. cfr. unilateral clat uni-lateralis <latus-eris, latură margină.
             «
  UNIUNE s. 1. Unirea unor provincii sau state într-un singur stat. 2. Legătura între două sau mai multe persoane, organizaţii, societăţi etc. pentru apărarea sau promovarea unor interese comune. ~ internaţională, denumirea dată unor organizaţii internaţionale guvernamentale create în vederea realizării anumitor finalităţi economice, tehnice, etc.; ~ monetară, convenţie prin care două sau mai multe state stabilesc libera circulaţie a monedelor lor naţionale, sau a unora din aceste monede pe teritoriul lor. ~ perso-
 ut singuli
 183
 nală, asociaţia mai multor state al căror element comun îl constituie persoana şefului statului; ~ reală, asociaţia mai multor state cu un şef de stat unic, sistem monetar unic şi armată comună, administraţie unică şi politică externă comună; ~ vamală, înţelegere încheiată între mai multe state în vederea suprimării frontierelor vamale dintre ele şi unificării regimului lor vamal cu statele terţe.
 Et. clat. unio-onis.
 UNIVERSALITATE s. Masă de bunuri şi obligaţii sau numai de bunuri supusă sub aspect juridic unor reguli, care în anumite privinţe diferă de cele ce ar fi aplicabile bunurilor care o alcătuiesc, dacă acestea ar fi apreciate în mod izolat.
 Et. clat. universalitas.
 URBANISM s. Ansamblu de măsuri arhitecturale şi administrative luate în vederea dezvoltării armonioase a aşezărilor orăşeneşti.
 Et. cfr. urbanisme clat. urbanus <urbs, oraş.
  URGENŢĂ s. Stare de fapt ce reclamă o soluţionare imediată. Procedură de măsuri prevăzute de regulamentul interior al Parlamentului în vederea soluţionării rapide a unor situaţii speciale.
                        I-
  Et. cfr. urgence clat. urgens <urgeri, a presa.
  URMĂRIRE s. Acţiunea de a urmări. ~ penală, activitate întreprinsă de organe speciale (poliţie, parchet, etc.) pentru strângerea probelor referitoare la existenţa unei infracţiuni şi la identificarea făptuitorului în vederea deschiderii acţiunii penale.
  Et. clat. orma.
  UT SINGULI. Expresie latină (“cu titlu individual”) ce indică persoane, lucruri sau acţiuni apreciate sub aspect juridic cu titlu individual. De ex. mobilele aparţinând aceleiaşi persoane sunt supuse ~legii ţării unde acestea se află.
 184
ut universi
  UT UNIVERSI. Expresie latină (“cu titlu universal”) ce indică o universalitate de persoane, bunuri sau acţiuni. De ex. toate mobilele unei persoane aflate în diverse ţări sunt supuse ca o universalitate unei legi unice: a domiciliului sau a naţionalităţii proprietarului.
  UTERIN a. Termen ce desemnează fraţii şi surorile care au aceeaşi mamă, dar un alt tată.
  Et. clat. uterinus.
  UZ s. Drept real ce constă în dreptul de a se folosi de un lucru ce aparţine altei persoane.
  Et. clat. usus.
  UZ DE FALS s. Folosirea de către o persoană a unui înscris oficial sau sub semnătură privată pentru a produce efecte juridice, conştientă fiind că respectivul înscris este fals.
  Et. vz. uz.
  UZANŢĂ s. Mod de procedare. ~ diplomatică, practică utilizată în relaţii diplomatice.
  Et. cfr. usance clat.pop. usare, a folosi.
  UZUCAPIUNE s. Termen luat din dreptul roman pentru a desemna prescripţia achizitivă.
  Et. clat. usucapio-onis.
  UZUFRUCT s. Drept real viager care îngăduie titularului de a se folosi (ins utendi) de un lucru aparţinând altei persoane şi de a-i culege fructele (ius fruendi), fară a-i altera substanţa sau să-i schimbe destinaţia.
  Et. clat. ususfructus.
  UZURĂ s. încasarea unor dobânzi peste cea practicată, în condiţii similare, de către creditorii de bună credinţă.
  Et. clat. uşura.
  UZURPARE s. Folosirea de către o persoană, în mod fraudulos a unui drept, titlu, nume sau calitate. ~ de calităţi oficiale, folosirea fară drept a unei calităţi oficiale, pentru a îndeplini un act legat de această calitate.
  Et. clat. usurpatio.
<0
 VACANT(Ă) a. Succesiune succesiune care, deschisă fiind, nu este reclamată de către moştenitori.
 Et. clat. vacans.
 VACANŢĂ s. Perioadă de timp în care o funcţie nu este ocupată sau o moştenire nu este reclamată de succesori. ~ judiciară, perioada anului în care activitatea instanţelor judecătoreşti este suspendată.
 Et. cfr. vacance clat. vacare, a avea timp liber.
 VAGABONDAJ s. Infracţiune ce constă în fapta unei persoane de a nu avea un domiciliu, nici mijloace de subsistenţă, nici a exercita o meserie sau o profesiune, deşi are capacitate de muncă.
 Et. c fr. vagabondage, c lat. vagabundus <vagari, a merge dintr-un loc în altul.
 VALID a. Ceea ce produce, conform legii, efecte juridice.
 Et. clat. validus, sănătos.
 VALIDA v. A confirma, a întări. Et. clat. validare, a întări.
 VALIDARE s. Confirmarea unui act juridic pentru a produce toate efectele prevăzute de lege. ~ a alegerilor, recunoaşterea în conformitate cu legea, a rezultatelor alegerilor. ~ a propririi, confirmare prin hotărâre judiciară a validităţii unei propriri.
 Et. clat. validare, a întări.
 186
 validitate
 VALIDITATE s. Calitatea unui act juridic de a nu fi pătat de nulitate.
 Et. <fr. validite dat. validus, tare.
 VĂTĂMARE CORPORALĂ s. Infracţiune ce constă într-o atingere a integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
 Et. dat. victimare, a sacrifica + corporalis, trupesc.
 A
 VANZARE s. Contract prin care o persoană numită vânzător se obligă să transfere şi să predea altei persoane numită cumpărător proprietatea unui lucru, în schimbul unui preţ. ~ ad gustum, v. ce are ca obiect un lucru care de obicei se gustă înainte de cumpărare (ex. vinul); ~ cu pact de răscumpărare, v. în care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a-şi relua lucrul vândut într-un termen oarecare, obligându-se faţă de cumpărător să restituie preţul şi cheltuielile corespunzătoare; ~ cu termen, v.
  supusă unui termen privind fie obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul, fie pe aceea a vânzătorului de a preda lucrul; ~ la licitaţie, v. făcută în mod public cu care ocazie oricine poate deveni cumpărător, plătind cel mai mare preţ; ~ pe credit, v. cu termen pentru plata preţului; ~ pe eşantion, v. în care vânzătorul este obligat să livreze o marfa în conformitate cu mostra dată cumpărătorului; ~ pe încercate, v. supusă condiţiei ca lucrul vândut să fie încercat de cumpărător şi care nu se perfectează decât după ce respectivul lucru este acceptat de către cumpărător ca fiind corespunzător.
  Et. dat. venditio <vendere.
VEDERE s. Fereastră sau deschidere practicată într-un zid, permiţând a avea o privelişte pe terenul altuia. ~a este dreaptă, când este paralelă cu hotarul celor două fonduri şi oblică în celelalte cazuri.
  Et. dat. videre.
 viol
 187
VERDICT s. 1. Declaraţie prin care juraţii se pronunţă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei acuzatului, declaraţie pe care se întemeiează hotărârea instanţei penale. 2. Sentinţă.
  Et. clat. med. verdictum.
VETO s. Drept al unei persoane fizice sau juridice de a se împotrivi la luarea unei hotărâri; ~ legislativ, dreptul unei autorităţi (ex. şeful statului) de a opune la punerea în vigoare a unei legi votate de organul competent.
  Et. clat. veto, mă opun.
VICIU s. Deficienţă, lipsă, alterare. ~ ascuns, v. care existând în momentul predării lucrului, nu a fost şi nici nu putea fi cunoscut de către dobânditor. ~ de consimţământ, alterare a consimţământului ce duce la anularea actului juridic în favoarea părţii vătămate (ex. eroare, doi, violenţă); ~ de formă, lipsă de formalităţi pe care legea le cere pentru valabilitatea unui act juridic; ~ redhibitoriu, viciu as-
  cuns al lucrului vândut, care fâcându-1 impropriu folosinţei, îngăduie cumpărătorului fie să intenteze împotriva vânzătorului acţiunea în garanţie, fie să ceară rezoluţia contractului.
  Et. clat. vitium + redhibitorius <redhibere, a înapoia.
  VICTIMĂ s. Persoană care suferind un prejudiciu fizic sau moral, drept urmare a unei fapte ilicite comisă de o terţă persoană, poate cere repararea prejudiciului de la făptuitor.
  Et. clat. victima.
  VINOVĂŢIE s. Atitudinea psihică a unei persoane faţă de fapta sa ilicită şi de rezultatele ei; condiţie a răspunderii penale.
  Et. csl.veche vinovatu.
  VIOL s. Infracţiune ce constă în fapta unei persoane de sex masculin de a avea un raport sexual ilicit cu o persoană care nu consimte la un astfel de act.
  Et. clat. violare, a vătăma.
 188
 violare
VIOLARE s. Nerespectare, încălcare. ~ corespondenţei, infracţiune ce constă în deschiderea fară drept a corespondenţei sau interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin orice mijloc de transmisie la distanţă; ~ de domiciliu, infracţiune ce constă în pătrunderea în orice mod şi fară drept într-o locuinţă, încăpere sau loc împrejmuit, fară încuviinţarea proprietarului sau a persoanei care le foloseşte. ~ a legii, falsa aplicare a unei legi de către autoritate.
 Et. «dat. violare, a vătăma.
 VIOLENŢĂ s. Viciu de consimţământ ce constă în ameninţări grave sau în insuflarea unei temeri grave menite să constrângă o persoană să încheie un act juridic.
 Et. clat. violentia.
 VIRAMENT s. Transfer de fonduri ce se efectuează din contul unei persoane în contul alteia,
 când ambele persoane au fiecare un cont separat la aceeaşi bancă. Et. cfr. virament clat.pop. virare (gyrare), a întoarce în cerc.
 VOCAŢIE SUCCESORALĂ s. Calitatea unei persoane de a fi îndrituită să vină la succesiunea unei persoane în temeiul legii sau a unui testament.
 Et. clat.lit. vocatio + successio, moştenire.
 VOINŢĂ s. Consimţământ. ~ declarată, v. manifestată în mod expres într-un act juridic, deosebită însă de voinţa reală a celui care a exprimat-o, dar asupra căreia urmează totuşi să prevaleze; ~ unilaterală, v. ce produce efecte juridice, fară a necesita concursul unei alte voinţe (ex. testamentul).
 Et. clat. voluntas.
 VOT s. Exprimarea unei alegeri sau opţiuni de către un membru al unei adunări sau al unui corp constituit. ~ consultativ, v. al cărui rezultat nu este obligato-
 vot
 189
riu, ci numai orientativ; ~ delibrativ, v. al cărui rezultat este obligatoriu; - de încredere, v. prin care Parlamentul se declară de acord cu activitatea Guvernului; ~ de neîncredere, v. prin care Parlamentul se desolidarizează de politica Guvernului. ~ limitat, sistem de scrutin ce acordă fiecărui elector un număr de voturi inferior numărului celor ce urmează a fi aleşi; ~ multiplu, sistem de scrutin ce îngăduie unui alegător să voteze în mai multe circumscripţii pentru aceeaşi alegere; ~ obligatoriu, sistem electoral potrivit alegătorul căruia este obligat -în afara cazului când are scuze legale - să-şi exercite dreptul de elector.
Et.clat. votum.
 ZAPIS s. Dovadă scrisă. Et. <v.sl. zapisu.
 ZĂLOG s. (Ist.) Gaj. Et. <v.sl. zalogu.
Indice alfabetic
         a
A non domino
Ab initio
Ab intestato
Ab irato
abandon
abatere
abdicare
abilita
abitaţie
aboli
aboliţionism
abonament
aborda
aborigen
abortiv
abrogare
abrogatoriu
absenteism
absenţa
absenţionism
absolut
absolvi
absolvire
absorbţie
abuz
accept
acceptant
acceptare
accesiune
accesoriu
                        Accesorium sequitur principale
accipiens
acciz
achiesare
achita
achiziţie
acolit
acont
acoperire
acord
acredita
acreditare
acreditiv
acrescământ
act
acta
Actio de in rem verso
activ
activist
Actori incumbit probatio
acţiona
acţionar
acţiune
acuza
acuzare
Ad impossibilia nemo obligatur Ad libitum Ad litteram Ad probationem Ad validitatem Ad valorem adagiu adera adeverinţa
192
adeziune
adjudeca
adjuncţiune
administra
administrare
administrativ
administrator
administraţie
adopta
adoptare
adopţie(-iune)
adulter
adulterin-a
adunare
afiliere
afin
afinitate
afreta
agent
agenţie
agie
agresiune
aleatoriu
alegaţie
alibi
alienabil
alodiu
aluviune
amendament
amendă
ameninţare
amortiza
amprentă
analogie
anatema
anatocism
 anchetă
 andosa
 andosant
 andosat
 anexiune
 angara
 Animus
 antecedent
 antecesor
 antecontract
 antrepriză
 anuitate
 anula
 anulare
 apanaj
 aparenţa
 apăra
 apel
 aport
 arenda
 arest
 aresta
 armaş
 armistiţiu
 arvuna
 ascendent
 ascendenţă
 asigurare
 asociaţie
 aşezamânt
 atentat
 atesta
 audia
 autentic
 autentifica
 autocraţie
autodeterminare
autoguverna
autonomie
autor
autoritate
autoriza
autorizaţie
avaet (havaet)
aval(1)
aval(2)
avalist
avalizat
avânzii cauza
avere
avertisment
aviz
avocat
avulsiune
avut
avuţie
azil
                              B
bacşiş
balotaj
bancruta
bancrută
bandit
banditism
beneficiar
beneficiu
berat
bigam
bigamie
bilateral
bilet
biopolitica
biosociologie
bipartid
bipartism
bipartit
bir
bimic
breasla
breslaş
brevet
breveta
buget
bugetar
bulă
buletin
bun
bun-ă
bursă
                               C
c.a.f.
c.i.f.
cabinet
cabotaj
cabotier
cadastra
cadastral
cadastru
cadet
cadiu
caduc
caducitate
                       caiet de sarcini
caimacan(m)
cale
 194
calificarea
calificat(a)
calitate
calomnia
calomniator
calomnie
cambial
cambie
cameralism
cameră
canal
cancelar
cancelarie
canon
canonic
canton
cap
capabil
capacitate civilă
capăt
capelan
capital
capitală
capitalizare
capitaţie
capitol bugetar
capitula
capitulare
capitulaţie
captaţie
captivitate
captura
capuchehaie
caracter
cardinal
carnet de cecuri
cartă
carte funciară
casare
Casus belii
Casus foederis
cauţionament
cauţiune
cauza
caz fortuit
cazier judiciar
cazuistica
căimăcămie
căpitănie
cărvunari
căsătorie
câştig nerealizat
cec
cedat
cedent
celibat
celibatar
cens
centralism
centru
cenzitar
cenzor
cenzură
cercetare
cerere
cerşetorie
certificat
cesionar
cesiune
cetăţean
cetăţenie
chemare
chezaş
chezăşie
chiriaş
chirie
chitanţă
circuit civil
circulară
circumstanţă
cislă
citaţie
civil
civilist
clacă
clandestinitate
clasare
clasă
clauză
clăcaş
client
clientelă
cliring
coautor
cocontractant
cod
codevălmaş
codicil
codificare
coerciţie
coindivizar
colateral
colegialitate
colegiu
colet poştal
coliziune
colocatar
colon
colonat
colonie
comandament
comanditar
comanditat
comandită (pe acţiuni)
comandită (simplă)
comasare
comerciant
comerţ
cominatoriu
comisie
comision
comisionar
comisoriu
comitat
comitent
comoară
comodant
comodat
comodatar
comorienţi
comoştenitor
compensator
compensaţie
competent
competenţă
complet
complice
complot
compromis
computarea prevenţiei
comună
comunicare
comunitate
comutare
196
comutativ
concediu
concepţie
concesionar
concesiune
conciliere
concluzii
concordat
concubin, a
concubinaj
concurs
condamnare
condica
condiţie
condominiu
conexa
conexitate
confederaţie
conferinţă
confirmare
confiscare
conflict
confruntare
congregaţie
congres
conjunct
conjuraţie
conosament
consangvin (consângean)
Conscius fraudis
consemnare
consensual
consensualism
conservare
consignaţie
consilier
consiliu
Consilium fraudis
consimţământ
consolidare
conspiraţie
constatare
constituire
constitutiv
constituţie
constituţional
constituţionalism
constituţionalitate
consul
consulat
consumtibil
contencios
Contestatio (contestare)
contrabandă
contract
contraoferta
contravenţie
contumacie
convenţie
conversiune
copie
copil
copilă
coposesie
coproprietate
Copyright
corecţie
corecţional
Corpus
corupţie
cotitate disponibilă creanţă
creditor
crimă
culpă
cumul
curatelă
curator
curte
cutumă
cvasi contract
cvasi delict
cvasi uzufruct
cvorum
         d
Damnum emergens
dar
dare
dată
daună
De cuius
Defacto
De jure
De lege ferenda
De lege lata
debit
debitor
decădere
decizie
declarare judecătorească declaraţie
declinare de competenţă
delapidare
delegare
delegaţie
deliberare
delict
delincvent
delincvenţă
demisie
denunţ
denunţare calomnioasă
dezertare
dezincriminare
dezmoştenire
dilatoriu
diplomat
discernământ
disciplină
disjungere
disponibilitate
dispozitiv
dispoziţie
dispune
divergenţă
dividend
divizibil
divorţ
divorţa
dizolva
Do ut des
dobândă
doi
domiciliu
dominium
domnitor
dona
donatar
donator
donaţie
dosar
dotai
 198
dotare
dotă
dovadă
dregător
drept
dreptate
duplicat
duşegubină
duumvir
          e
echitabil
echitate
edict
edil
edilitate
editare
ediţie
educaţie
efect
efectiv
eforie
efracţie
egalitate
Electa una via, non datur recursus ad alteram elector eligibilitate emancipare embargo embatic emfiteoză emigrant emigraţie eminenţă
emisiune de titluri
emite
enciclică
endogamie
ereditate
eroare
escaladare
escrocherie
evadare
eveniment
eventual
evicţiune
Ex aequo et bono
Ex nune
Extune
excepţie
exces de putere
excomunicare
executare
executiv
executor
executor testamentar
executoriu
execuţie
exegetic
exegeză
exercita
exerciţiu
exigibil
exigibilitate
exil
exogamie
exonerare
expectativă
expertiză
expertiză judiciară
expropriere
expulzare
Exsequatur
exteritorialitate
extrădare
         f
faliment
falit
fals
falsificare fapt juridic faptă
favorizarea infractorului
federalism
federaţie
ficţiune
fideicomis
fideiusiune
fidelitate
fiduciar
filiaţie
fine de neprimire
flagrant
folosinţă
fond
forfetar
formalism juridic
formalitate
formă
formulă executorie fortuit forţa majoră fracţiune frauda la lege
 fraudarea creditorilor fraudă
 Fraus omnia corrumpit
 frontieră
 fructe
 funcţionar
 fungibil
 furt
 fuziune
                                      0
 gaj
 garanţie
 genocid
 german
 gestiune
                            gestiune de afaceri
 gherilă
 ghilotină
 gir
 gira
 girant
 giratar
 gratificaţie
 gratuit
 graţie
 graţiere
 graţios - oasă
 grefă
 grefier
 greva
 grevă
 guvern
 guvernare
 guvernator
 200
guvernământ
         ft
Habeas corpus
habitaţie
haimatlos
herâie (ferâie)
hinterland
hotărâre
huliganism
         0
         l
identitate
iertare de datorie
ilegal
ilegalitate
ilegaliza
ilegitim
ilicit
imigraţie
imobil
imobilizare
impediment legal
impedimente la căsătorie
imperativ
impozit
imprescriptibilitate
imprudenţă
impunitate
imputabilitate
imputaţie
imunitate
In limine litis
inalienabil
inamovibil
incapabil
incapacitate
incest
incident
incidenţa legii
incompatibilitate
incompetent
incriminare
inculpare
inculpat
indemnizaţie
individualizarea pedepsei
indivizibil
indivizibilitate
indiviziune
infracţiune
inscripţie ipotecară
insesizabil
insolvabilitate
instigare
instrument de ratificare insultă
interdicţie judecătorească
interlocutoriu
interpol
interpretarea legii
intervenţie în procesul civil
interzicerea de drepturi
intimat
inventar
investire
inviolabilitate
ipotecă
iresponsabilitate ituitu persona
Iuris et de iure Iuris tantum izvor de drept izvor de obligaţii
          0
          î
îmbogăţire fără cauză început de dovadă scrisă încheiere închisoare
îndreptarea hotărârii înfiere
însărcinat cu afaceri
înscriere
înscris
înşelăciune.
întâmpinare
învinuit
                 0
                 J
jaf
judecată
judecător
judecătorie
judeţ
jurământ
juridic
jurisconsult
jurisdicţie
jurisprudenţă
juriu
just titlu
justiţie
                                  k
 know-how
                                  f
 Lato sensu
 leasing
 legal
 legalitate
 legaliza
 legalizare
 legat
 legatar
 legaţie
 lege
 legifera
 legiferare
 legislatură
 legislaţie
 legitim
 legitimare
 Lex causae
 Lexfori
 Lex loci contractus Lex rei sitae leziune libel
 liber schimb
 liberalitate
 liberare
 libertate
 licenţă
 licit
 licitaţie
 linie
                           litispendenţa
 f
 202
locatar locator locaţie locuţiune lock out
Locus regit actum Lucrum cessans
         m
magistrat
magistratură
majoritate
mandante
mandat
mandatar
Mânu militari
Mânu propria
marca
mare
marketing
martor
masă
maternitate
matrimonial
matrimoniu
mărturie
mărturisire
măsură
mână moartă
mediere
memorandum
memoriu
mercurial
mijloc material de probă minister
  •- minor minută mită mobil modalitate Modus vivendi monogamie moratoriu moştenire moştenitor moţiune rqustrare mutualitate
           n
  naturalizare
  naţionalism
  naţionalitate
  naţionalizare
  naţiune
  navă
  navigaţie
  navlosire
  neagresiune
  necesitate
  nedemnitate succesorală
  nedenunţare
  neglijenţă
  negociere
  Negotiorum gestio
  neintervenţie
  Nemo censetur ignorare legem Nemo propriam suam turpitudinem allegare videtur neretroactivitate
 203
netemeinicie
neutralitate
neutralizare
Non bis in idem
Non reformatio in peius
normativ
normă juridică
notar
notă diplomatică
notificare
notorietate
novaţia
nud proprietar
nuda proprietate
nulitate
Nulla poena sine lege Nullum crimen sine lege nume
          O
obicei
obiect
obligaţie
ocupaţie
ofertă
oficios
omisiune
omologare
omor
omucidere
oneros
Ope legis
operaţie
opinie
opozabilitate
opoziţie
opresiune
opţiune
oralitate
ordine publică
ordonanţă
organ
original
        P
pact
Pacta sunt servanda
parafare
parcelă
parchet
paritate
pariu
parlament
part
partaj
parte
participare
patentă
paternitate
patrimoniu
părinţi
A A.
parat
pedeapsă
penalitate
percheziţie
peremptoriu
perimare
persoană
Persona grata et non grata pertinenţă
204
petiţie
plagiat
plată
plângere
plebiscit
plenitudine jurisdicţională
poprire
posesiune
posesor
practica judiciară
pravilă
preambul
preaviz
precedent
prejudicial
prejudiciu
premeditare
prepus
prescripţie
prezumţie
prima
privilegiu
Pro rata temporis
probă
procedură
proces
proces verbal
procură
promisiune
promulgare
proprietate
prorogare de competenţă
protocol
provocare
proxenetism
pubertate
punere în întârziere
purgare
putativ
putere executorie
         r
radiere (ipotecară)
raport
ratificare
Ratione loci
Ratione materiae
Ratione personae
răspundere
rea credinţă
reabilitare
Rebus sic stantibus
rechizitoriu
rechiziţie
recidivă
recunoaştere
recurs
reducţie succesorală
regim
registru
regres
regulament
rejudecare
relativitatea lucrului judecat
remitere de datorie
repetiţie
represalii
reprezentare
repunere în termen
Res derelictae
Res iudicata pro veritate accipitur (habetur). Res nullius Res perit domino resortisant responsabilitate Restitutio in integrum reşedinţă retenţie retractare retroactivitate reţinere revizuire revocare rezervă reziliere rezolutoriu rezoluţie rix rol
rudenie
          §
sabotaj
sancţiune
sarcina
scadenţă
scripte
scrutin
sechestru
securitate
senat
sentinţă
separaţie
servitute
sesiune
sesizare
sezină
siguranţă
simulaţie
sinalagmatic (contract)
societate
solemnitate
solidaritate
solvabilitate
somaţie
spionaj
stat
Stătu quo
statut
stelionat
stingerea obligaţiei
stipulaţie
strămutare
Stricto sensu
subiect
subînchiriere
subrogaţie
substituire (substituţie)
succesiune
succesor
sufragiu
sultă
superficie
supoziţie de part
supralicitaţie
supresiune de part
suveranitate
şantaj
 206
          /
Tacita reconductio
talion
talon
tantiemă
tarif
taxă
tăinuire
tâlhărie
temniţă grea
Tempus regii actum.
tentativă
teritorialitate
teritoriu
termen
terorism
terţ
testament
testator
Testis unus testis nullus
thalweg
titlu
titular
tradiţie
trafic de ifluenţă
transcriere
transmitere
tranzacţie
tras
tratat
tratative
trată
trădare
trăgător
tribunal
tribut
trimitere în judecată tulburare în posesie tutelă tutor
          U
ucidere din culpă
ultimatum
Ultra petita
Ultra vires hereditatis
ultraj
unanimitate
uneltire
unicameral
unicat
unilateral
uniune
universalitate urbanism urgenţă urmărire Ut singuli Ut universi uterin uz
uz de fals
uzanţă
uzucapiune
uzufruct
uzură
uzurpare
                                                                                    207
                  V
        vacant(ă)
        vacanţă
        vagabondaj
        valid
        valida
        validare
        validitate
        vătămare corporală
        vânzare
        vedere
        verdict
        veto
        viciu
        victimă
        vinovăţie
        viol
        violare
        violenţă
        virament
        vocaţie succesorală
        voinţă
        vot
                                         £
        zapis
        zălog
                          Bibliografie selectivă
Antoniu George, Bulai Ctin., Chivulescu Gh., Dicţionar juridic penal, Bucureşti, 1976.
Busuioc I., Dicţionar de drept constituţional şi administrativ,
    Bucureşti, 1978.
Capitant H. şi colab., Vocabulaire juridique, Paris 1936.
Cloşca Ionel şi colab., Dicţionar de drept internaţional public,
    Bucureşti, 1982.
Costin Mircea, Mureşan Mircea, Ursa Victor, Dicţionar de drept civil, Bucureşti, 1980.
Costin Mircea, Leş Ioan, Minea Şt. Mircea, Radu Dumitru, Dicţionar de drept procesual civil, Bucureşti, 1983.
Cristian AI., Bărbulescu Oct., Fotino N., Iosipescu A., Mic dicţionar diplomatic român, Bucureşti, 1967.
Ghimpu Sanda (coordonator), Gh. Brehoi, Gh. Mohanu, Popescu A., Urs I., Dicţionar juridic selectiv, Bucureşti, 1985.
Grigore Gh., Pârlea Ctin., Şerban Doina, Tomşa Gh., Dicţionar de dreptul familiei, Bucureşti, 1984.
Macrea, D. şi colab., Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, 1958.
Mâlcomete Petre şi colab., Dicţionar de marketing, Iaşi, 1979.
Mic dicţionar enciclopedic, Ed. Il-a, Bucureşti, 1978.
Dicţionar politic, Bucureşti, 1975.
  Prof.univ.dr.doc. Vladimir Hanga MIC DICŢIONAR JURIDIC