I I I ACADEMIA MILITARĂ LEXICON MILITAR ■ ■■ymv EDITURA MILITARĂ — BUCUREŞTI Autori : General-locotenent STELIAN STAICU, general-maior (rez.) DUMITRU ATANASIU, general-maior dr. CONSTANTIN DIACONESCU, general-maior dr. CORNELIU SOARE, căpitan de rangul 1 IOAN AGUD, colonel (rez.) MIHAI APOSTOLESCU, colonel (rez.) ALEXANDRU ATANASIU, colonel inginer TRAIAN BARBU, colonel GHEORGHE BENESCU, colonel MIHAI BOICESCU, colonel (rez.) SEBASTIAN CHIRIMBU, colonel DUMITRU COTÂRLAN, colonel TRAIAN DĂNESCU, colonel (rez.) OCTAVIAN FLOREA, colonel VASILE GHERGHESCU, colonel VASILE GHIRITI, colonel GHEORGHE GHINTEI, colonel AUGUSTIN GIURGIU, colonel ALEXANDRU GOGORICI, colonel (rez.) ION GRIGORE, colonel (rez.) TRAIAN MARTIN, colonel ALEXANDRU MIHAI, colonel IOAN MUNTOI, colonel dr. AUREL PETRI, colonel CIPRIAN POP, colonel inginer LAURENTIU POPESCU, colonel (rez.) PAUN POPESCU, colonel'IOAN POPOVICI-VLAD, colonel IOAN SAVU, colonel CALIN TUDORACHE, colonel NICOLAE TURLETE, colonel (rez.) PETRE ZAHARIA, dr. IONEL CLOŞCĂ, locotenent-colonel NICOLAE JUJAN, maior VASILE STAN. Coordonatori ştiinţifici: General-locotenent STELIAN STAICU, general-maior (rez.) DUMITRU ATANASIU, general-maior dr. CORNELIU SOARE, colonel VASILE GHERGHESCU. CUVÎNT ÎNAINTE Creşterea volumului lexical, a diversităţii termenilor specifici utilizaţi în ştiinţa militară şi a posibilităţii interpretării lor în moduri diferite a determinat apariţia preocupărilor pentru elaborarea de lexicoane şi dicţionare destinate definirii şi explicării termenilor proprii acestui domeniu. Necesitatea şi însemnătatea folosirii unei terminologii adecvate, corect şi unitar înţelese, pentru activitatea teoretică şi practică a cadrelor armatei, precum şi a tuturor celor care manifestă interes pentru problematica militară sînt evidente. întrebuinţarea corectă a termenilor contribuie întotdeauna la obţinerea unei mai mari rigurozităţi în gîndire, a preciziei şi eficienţei în organizarea şi conducerea acţiunilor, uşurează procesul de comunicare. Vasta experienţă istorică a războaielor, implicaţiile militare profunde ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, numeroasele elemente noi apărute în dezvoltarea strategiei, artei operative şi tacticii, a armamentului şi tehnicii de luptă, participarea sporită a ştiinţelor social-politice şi economice la studiul fenomenului război, la elaborarea doctrinelor strategice ale statelor constituie tot atîţia factori de orientare şi influenţare a terminologiei militare în etapa actuală. După cum se ştie, semăn- LEXICON MILITAR 6 tica este sensibilă la schimbările de conţinut ce se produc în practica socială, acestea reflectîndu-se în limbaj, în semnificaţia cuvintelor, în formele lingvistice. Şi în domeniul militar au apărut multe noţiuni şi expresii noi, iar altele şi-au modificat conţinutul în raport cu noile condiţii. Elaborarea şi dezvoltarea doctrinei militare naţionale a României socialiste, rod al activităţii creatoare a Partidului Comunist Român, realizate cu contribuţia hotărî-toare a secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, constituie, de asemenea, un factor de importanţă esenţială care determină sporirea preocupărilor pentru explicarea şi utilizarea terminologiei militare într-un mod unitar. Aceasta înseamnă că, pe lîngă noţiunile şi termenii cu valoare universală în teoria şi practica militară, există o serie de noţiuni şi termeni a căror semnificaţie şi valoare sînt determinate de specificul doctrinei noastre militare sau a căror interpretare este condiţionată de particularităţile doctrinei militare naţionale. Este, deci, necesar ca şi în explicarea terminologiei militare să se ţină seama de corelaţia dialectică a generalului şi particularului, să se releve importanţa şi sensurile acelor termeni care sînt implicaţi nemijlocit în înţelegerea doctrinei militare româneşti. In activitatea comandanţilor şi statelor majore, în organizarea şi conducerea pregătirii de luptă a trupelor, precum şi a formaţiunilor populare din compunerea sistemului apărării naţionale, înţelegerea şi folosirea unitară a terminologiei militare au multiple implicaţii, influen-ţînd pozitiv calitatea documentelor de luptă, însuşirea misiunilor, cooperarea şi, în general, procesele de conducere şi execuţie. Dar, subliniind importanţa înţelegerii 7 CUVI NT ÎNAINTE unitare, nu considerăm că aceasta s-ar putea identifica cu o delimitare prea îngustă, rigidă a conţinutului şi sensurilor termenilor cu care operează ştiinţa militară. Limbajului militar, ca oricărui limbaj natural, îi sînt proprii plasticitatea, elasticitatea, capacitatea de a exprima în mod nuanţat şi adecvat gîndirea şi experienţa umană. De aceea, realizarea unităţii în înţelegerea şi utilizarea terminologiei militare presupune nu atît o reglementare strict formală, cit, mai ales, o interpretare raţională, care să reţină bogăţia de sensuri şi de nuanţe, evitînd totodată echivocul, ambiguitatea şi sărăcirea exprimării. Din aceste considerente au rezultat şi anumite criterii metodologice în alcătuirea Lexiconului militar : rigurozitatea şi precizia definiţiilor, accepţiunea ştiinţifică şi cea uzuală a termenilor, sesizarea sensurilor multiple, dezvoltarea explicaţiei în raport cu importanţa fiecărui termen şi cu necesităţile activităţii practice. Lexiconul militar foloseşte drept izvoare şi surse de referinţă regulamentele militare, literatura de specialitate, lucrări enciclopedice, dicţionare. Autorii au urmărit să cuprindă o arie largă de termeni (peste 1 700) cu întrebuinţare militară, să-i prezinte într-o formă accesibilă. Ramurile din care provin majoritatea termenilor incluşi în Lexicon sînt: politica şi ideologia militară, strategia militară, arta operativă, tactica generală, tactica armelor, tehnica militară, economia militară, activitatea politico-educativă în armată, psihopedagogia militară, organizarea şi mobilizarea forţelor armate. Sînt cuprinşi şi termeni din alte discipline —- informatică, ştiinţe juridice etc. — a căror aplicare în domeniul militar comportă interpretări şi explicaţii adecvate. LEXICON MILITAR 8 Fiind convinşi că interpretarea unor noţiuni şi termeni necesită în continuare discuţii şi că primul Lexicon militar românesc este susceptibil de perfecţionări şi completări, autorii aşteaptă cu mult interes sugestiile şi propunerile cititorilor. General-locotenent STELIAN STAI CU NOTA cu privire la cuprinsul şi modul de prezentare a termenilor 1. Lexiconul cuprind«-' numai termeni cu specific militar, iar pentru cei ce au un sens mai larg sint date explicaţii numai pentru accepţia militară. De exemplu : termenului ACOI’ERIRIÎ i se dă explicaţia numai pentru sensul militar, ca ..formă a a ţiunilor de luptă“, nu şi pentru sensul general de acoperire. Tot astlel, termenul de UNGHI este explicat cu sensurile corespunzătoare termenilor compuşi utilizaţi în domeniul militar, ca unghi de atac, unghi de pantă, unghi mort, unghi de picaj etc. li. Ordinea termenilor este cea alfabetică. Pentru uşurarea găsirii termenului căutat, la sfîrşitul lucrării se află un index alfabetic al tuturor termenilor cuprinşi in Lexicon, cu indicarea paginii la care poate fi găsit. H. Termenii unei familii lexicale, compuşi din două sau mai multe cuvinte, figurează, de regulă, sub un singur titlu, definirea fiecărui termen din familie făcîndu-se prin dezvoltarea corespunzătoare a termenului de bază. De exemplu, la termenul DETAŞAMENT, după definiţia generică, figurează toate tipurile de detaşamente : înaintat, do cercetări', de întoarcere etc. •I. Dacă in cursul explicării detaliate a unui termen este necesară repetarea lui, aceasta se face prin iniţiale imprimate cu litere groase ; de exemplu : ATAC — A. ; CORP DE ARMATA — C.d.A. La fel so prezintă termenii derivaţi : de exemplu : cercetări' de luptă, care figurează în contextul termenului de CERCETARE, este scris C. de ltiplă cînd i se prezintă definiţia şi (‘.<1.1. dacă este necesară repetarea. Unii termeni derivaţi au fost trataţi separat, dată fiind importanţa lor si pentru a nu extinde prea mult explicaţia termenului de bază. De exemplu : termenul AI’ARARE ANTIAERIANĂ este explicat separat, nefiind inclus în termenul generic de Al’ARARE. l>. Ea prezentarea tehnicii de luptă a diferitelor arme, mijloacele identici' cu cele utilizate in domenii nemilitare, ca şi denumirile tehnice din aceeaşi categorie, nu au fost cuprinse in Lexicon. De exemplu, la tehnica de geniu, nu au fost cuprinse unelte ca joagărul, dalta, tesla, nici mijloace ca tăvălugul, roaba şi nici termeni tehnici ca dcbleu, rambleu etc. De LEXICON MILITAR 10 asemenea, din. terminologia utilizată de trupele chimice nu au fost trecute, cu titlu separat, elemente sau compuşi chimici ca : apă amoniacală. sodă caustică, monocloramină care intră in compunerea soluţiilor de degazare ; la termenul SOLUŢIE DE DEGAZARE ele au fost, în schimb, enumerate ca substanţe chimice care intră în compoziţia acesteia. La fel s-a procedat şi cu termenii de uz comun aflaţi în nomenclatorul altor ramuri. Abrevieri M.U. = Mare Unitate S.T.L. = Substanţe Toxice de Luptă S.R. = Substanţe Radioactive D.A.V. = Decolare Aterizare Verticală C.A. = Corp de armată C.F. = Căi Ferate Mm = Mile marine A.A. = Apărare Antiaeriană A.A.T. = Apărare Antiaeriană a Teritoriului S.R.T. = Staţie Radiolocaţie de Tragere A.T. = Anti Tanc Cpl. = Complet (de echipament) KT. = Kilotonă MT. = Megatonă Nd. = Nod (unitate de măsură a vitezei navelor) A ABAC. Dispozitiv, relativ simplu, pentru calculul rapid al unor mărimi în funcţie de doi parametri variabili. Poate avea forma unei tabele grafice, reprezentînd un ansamblu de diagrame elementare sau a unui instrument. dacă rezolvă funcţii matematice neliniare mai complicate. care depind de două variabile independente (în unele aparate centrale de conducere a focului artileriei antiaeriene, pentru determinarea duratei de traiect a proiectilului în raport cu coordonatele punctului de întâlnire a proiectilului cu ţinta). Există : A. pentru determinarea vitezei ţintei, folosit la măsurarea vitezei ţintei aeriene în funcţie de distanţa dintre două poziţii succesive ale acesteia şi de timpul în care este parcilrsă distanţa ; A. dozimetric, constituit din mai multe discuri, care au înscrise, cu ajutorul unei scări logaritmice. date privind nivelurile de radiaţie din raion la anumite intervale de timp de la explozie, scăderea în timp a gradului de infectare radioactivă a personalului şi tehnicii etc. Aceasta dă posibilitatea stabilirii rapide a timpului permis trupelor pentru staţionarea în raionul infectat, traversarea acestuia şi lichidarea infectării ; A. de navigaţie, pentru determinarea vitezei, duratei de zbor (de marş. pentru nave), calculului rezervei de combustibil şi altor elemente necesare zborului (marşului) ; A. pentru calcularea datelor necesare marşului coloanelor ; A. pentru calculul eficacităţii bruiajului radio şi alte dispozitive specifice. es9ewiieeswBMBaa8asaHHnw ABANDONARE A NAVEI 12 Abac ABANDONARE A NAVEI. Părăsirea unei nave de către echipaj şi de pasageri ; se justifică numai în cazuri de forţă majoră (abordaj, eşuare, incendiu la bord, pericol iminent de scufundare etc.), cînd, cu toate măsurile luate, nava nu mai poate fi salvată, iar viaţa echipajului şi a pasagerilor este în pericol. Hotărîrea de A.a.N., ca şi ordinul respectiv sînt atribuţii exclusive ale comandantului care. pentru luarea acestei decizii, îi consultă pe ofiţeri şi alt personal cu muncă de răspundere şi experienţă marinărească. în timp de pace, cînd în urma unui accident există pericol iminent de scufundare, se iau măsuri pentru salvarea echipajului ; comandantul navei 13 ABATERE DE LA DISCIPLINA şi un detaşament de intervenţie rămîn la bord pînă în ultimul moment, continuînd lupta pentru salvarea navei, în timp de război, navele militare avariate, care şi-au pierdut capacitatea de luptă şi de manevră şi se află în pericol de a fi ajunse şi capturate de inamic sînt sabordate de propriul echipaj sau distruse de către navele proprii, luîndu-se măsurile necesare pentru salvarea echipajelor. în aceste cazuri, comandantul sau înlocuitorii lui trebuie să se asigure că toate documentele secrete (cifruri, coduri, hărţi cu situaţii, instrucţiuni şi ordine de luptă) au fost distruse, că pavilionul navei este arborat şi că, după abandonare, nava s-a scufundat. ABATERE. Depărtarea punctului de spargere a unui proiectil (bombe, rachete) sau a punctului de cădere a - unui cartuş faţă de obiectivul asupra căruia s-a tras. Se măsoară în unităţi metrice sau unghiulare, în raport cu direcţia de tragere sau cu direcţia de observare. Poate fi în bătaie, în direcţie sau în înălţime. Există : A. medie (probabilă, de mijloc), a cărei valoare absolută este mai mare decît oricare din abaterile unei jumătăţi a şirului crescător al tuturor abaterilor şi mai mică decît oricare din abaterile celeilalte jumătăţi. Probabilitatea de producere este de 0,5 (50%); A. medie pătratică, reprezintă rădăcina pătrată a raportului dintre suma pătratelor abaterilor obţinute în urma efectuării unui număr oarecare de măsurători (probe) şi numărul măsurătorilor (probelor). ' ABATERE DE LA DISCIPLINĂ. încălcare a prevederi- lor regulamentelor, a normelor şi instrucţiunilor care stau la baza oricărui compartiment al activităţii militare. Nesocotirea regulilor de disciplină atrage răspunderi . şi : se sancţionează în raport cu natura faptei săvîrşite. Po- | trivit Regulamentului disciplinei militare, abaterile de la îndeplinirea îndatoririlor militare, de la regulile de convieţuire socială şi orice alte încălcări ale disciplinei sînt sancţionate. Dacă s-a comis o faptă penală, cel vinovat va fi sancţionat penal. în armata Republicii Socialiste România se desfăşoară o activitate politico-educa-tivă sistematică în vederea prevenirii şi înlăturării aba- ABATIZA 14 terilor disciplinare, avînd la bază formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a militarilor, înţelegerea conştientă a necesităţii îndeplinirii datoriei militare. ABATIZA. Baraj genistic fix realizat sub forma unei fîşii (zone), din copaci retezaţi incomplet şi doborîţi în cruciş cu coroanele îndreptate spre inamic. Pot fi : A. antitanc (diametrul copacilor să fie de cel puţin 20— 25 cm, înălţimea buturugilor rezultate 100—120 cm, iar distanţa între copaci de cel mult 4 m) ; A. antiinfante-rie (diametrul copacilor să fie de cel puţin 15—18 cm). Pentru a le mări eficienţa, A. se întăresc cu sîrmă ghimpată (încurcată) sau se minează. Ele sînt executate de trupe şi de formaţiunile populare de apărare. ABORDAJ. 1. Manevră de luptă avînd caracterul unui asalt, executat de o navă împotriva altei nave pentru a o captura, scufunda sau jefui. A fost practicată în vremea navelor cu rame şi vele şi în acţiunile navelor corsare şi piratereşti. însemnătatea A., ca manevră de luptă, a scăzut pe măsura creşterii puterii de foc şi a efectului la ţintă al artileriei navale şi, practic, a dispărut odată cu apariţia navelor cu aburi şi cuirasă. 2. Ciocnire accidentală a două nave. Consecinţele A. fiind, deobicei, grave, au fost stabilite reglementări internaţionale, cu scopul de a preveni asemenea evenimente şi de a defini răspunderile. Regulile pentru prevenirea A. pe mare au fost elaborate în 1888 la Conferinţa internaţională de la Washington şi ele sînt în vigoare şi azi, cu modificările aduse în 1910, 1929, 1948, 1952, 1960, 1969, 1972. România a aderat, la 22 mai 1969, la Convenţia din 1960, iar la 1 ianuarie 1976 la Convenţia referitoare la Regulamentul internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare, încheiată la Londra la 20 octombrie 1972. 3. Ciocnire între două aeronave; poate fi accidentală sau executată intenţionat de către o aeronavă asupra unei aeronave inamice pentru a o doborî (se numeşte şi lovitură de berbec). ABORDARE. 1. In navigaţie înseamnă acţiunea de apropiere cu nava de o altă navă, accidental sau cu intenţie, 15 ABSORBŢIA RADIAŢIILOR NUCLEARE avînd ca rezultat o uşoară ciocnire a lor. 2. Uneori, termenul are şi înţelesul de a urca la bord sau de a atinge uscatul. ABSENŢĂ NEJUSTIFICATA (A MILITARILOR). Lipsa din unitate, fără încuviinţare legală, a unui militar, pe durată de la 24 ore la trei zile (în timp de război de la 4 ore la 24 ore) sau neprezentarea din misiune, permisie, concediu, spital etc., în aceleaşi limite de durată. Constituie o abatere sancţionată de lege. ABSORBŢIA RADIAŢIILOR NUCLEARE. Slăbirea energiei radiaţiilor nucleare corpusculare (alfa, beta, neutroni) şi a radiaţiilor nucleare electromagnetice (gama) la trecerea lor printr-un mediu absorbant. Radiaţiile alfa pierd energia treptat, pe măsură ce pătrund în adîn-cimca unui material, ca urmare a ionizării atomilor acestuia. Pentru fiecare pereche de ioni formată în aer, o particulă alfa pierde, aproximativ, 35 eV (electronvolţi). Energia radiaţiei scade repede, iar adîncimea la care pătrunde în mediu este foarte mică (în metale, cîteva sutimi de milimetru, iar în aer cîţiva centimetri). Radiaţiile beta pierd energie ca urmare a ionizării mediului precum şi prin frînarea lor la trecerea prin apropierea nucleelor. Pierderea de energie a particulei beta pe centimetru de traiectorie este mai mică decît la particula alfa, iar adîncimea de pătrundere mai mare (prin metale, cîţiva milimetri, iar în aer cîţiva metri). Radiaţiile gama cedează energie mediului datorită efectului fotoelectric, efectului Compton şi formării perechilor electron-pozi-tron. Ele pierd mai puţină energie decît radiaţiile alfa şi bel« pe fiecare centimetru de parcurs, deci sînt mult mai penetrante (cîteva zeci de centimetri în metale şi sute de metri în aer). Neutronii sînt absorbiţi de mediul străbătut în urma ciocnirilor succesive cu nucleele atomilor, rczultînd o pierdere de energie invers proporţională cu diferenţa dintre masa nucleului şi masa neutronului (neutronii sînt, practic, opriţi de un strat de parafină sau un strat de lemn gros de cîţiva centimetri, dar pot străbate 50 cm prin plumb). Modul în care radiaţiile nucleare sînt absorbite de diferite materiale pre- ACADEMIA MILITARA 16 zintă importanţă în construcţia adăposturilor, pentru ca ele să poată proteja personalul şi mijloacele tehnice de luptă împotriva radiaţiei penetrante sau infectării radioactive produse în urma exploziei nucleare. ACADEMIA MILITARĂ. Instituţie militară de învăţă-mînt superior din armata Republicii Socialiste România. Pregăteşte ofiţeri pentru funcţii de comandanţi de unităţi şi M.U., ofiţeri în statele majore de arme întrunite şi de arme, în serviciile armatei, ingineri şi subingineri militari precum şi ofiţeri activişti în organele de partid din armată. în cadrul A.M. funcţionează facultăţi de comandă şi stat major, facultăţi tehnice, facultatea politică militară, cursuri postacademice. A.M. organizează doctorantura în ramurile de ştiinţă militară şi ştiinţe tehnice militare. Programele de învăţămînt, durata, structura pregătirii şi normele de activitate sînt stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, în raport cu nevoile specifice ale sistemului apărării naţionale şi în acord cu normele generale ale învăţămîntului superior din România. A.M. a fost înfiinţată în anul 1949, preluînd şi ridi-cînd pe un plan mai înalt tradiţiile Şcolii Superioare de Război, care a luat fiinţă în 1889 şi a funcţionat fără întrerupere timp de 60 de ani. în îndelungata sa activitate, A.M. s-a afirmat ca un for de înaltă cultură militară şi de educare patriotică. De la catedrele sale au predat personalităţi de prestigiu ale ştiinţei şi culturii româneşti. Absolvenţii celei mai înalte instituţii militare de învăţămînt din România s-au ilustrat prin calităţi de conducere, patriotism fierbinte şi virtuţi militare deosebite. Ridicînd continuu calitatea procesului de învăţămînt. A.M. aduce o contribuţie importantă la formarea cadrelor militare cu pregătire superioară, profund devotate patriei, poporului şi partidului. ACID CIANHIDRIC. Substanţă toxică de luptă cu acţiune generală. Este un lichid incolor, foarte volatil, cu miros de migdale amare ; fierbe la temperatura de 25,6°C şi congelează la —13,4° ; se dizolvă în apă şi în solvenţi organici ca : alcool etilic, eter etilic, hidrocarburi clorúrate, benzină etc. Pe cîmpul de luptă poate fi răspîndit 17 ACOPERIRE cu ajutorul proiectilelor chimice de artilerie, minelor de aruncător, care la explozie împrăştie A.C. sub formă de vapori şi infectează aerul. Pătruns în organism, prin căile respiratorii, A.C. produce intoxicaţii, manifestate — la o concentraţie de 0,02 mg/l, şi o expunere de 10 minute — prin gust amar, ameţeală, greţuri, vărsături şi dureri de cap, iar la o concentraţie de 0,2 mg/l prin dilatarea pupilelor şi convulsii care au, de regulă, dez-nodămînt letal. Protecţia individuală împotriva A.C. se asigură cu masca contra gazelor. ACID PICRIC (MELINITĂ). Substanţă explozivă, cristalizată, galbenă, puţin higroscopică, solubilă în apă, cu gust amar şi toxicitate redusă. Densitatea : 1,76 ; temperatura de topire : 113°C. A.P. se întrebuinţează la unele categorii de muniţii în amestec cu alţi explozivi. Este mai sensibil ca trotilul şi mai puţin sensibil ca hexo-genul. Lovit de glonţ poate exploda. La temperatura de 300°C se aprinde şi arde în aer liber mai energic ca trotilul, iar în prezenţa picraţilor poate exploda. Picraţii se formează prin intrarea în reacţie a A.P. cu majoritatea metalelor, mai puţin cu aluminiul şi staniul. ACOPERIRE. Formă a acţiunilor de luptă în perioada iniţială a războiului, executată de grupări amplasate în zonele de frontieră în scopul asigurării mobilizării forţelor, concentrării acestora şi realizării dispozitivelor trupelor din primul eşalon strategic. A. este o acţiune strategică, care se organizează din timp de pace, cu forţe, de regulă, puţine ca număr, dar cu capacitate de luptă ridicată ; la A. participă toate forţele din zonă ale sistemului apărării naţionale, practic întreaga populaţie; se folosesc toate formele acţiunilor de luptă, predominantă fiind apărarea pe fronturi largi, bazată pe foc puternic şi manevre rapide şi îndrăzneţe, menite să producă piei'deri cît mai mari inamicului, să-i întîrzie înaintarea şi să interzică ocuparea unor anumite aliniamente. Succesul acţiunilor de A. are o mare influenţă asupra modului de desfăşurare a operaţiilor ulterioare. în august 1944, A. frontierei române din Transilvania de către trupele A. 1 române a ACOPERIRE 18 reuşit să împiedice trupele fasciste germano-maghiare să pătrundă adînc în Banat, pe valea Mureşului şi în munţii Apuseni, asigurînd un larg cap de pod la nord de Carpaţii Meridionali şi la vest de Carpaţii Occidentali, unde s-a realizat concentrarea oportună, în zone favorabile, a trupelor sovietice şi române destinate ofensivei. ACOPERIRE AERIANA. Misiune ce se execută, în principal, de aviaţia de vînătoare, pentru interzicerea pătrunderii mijloacelor de atac aerian ale inamicului la obiectivele apărate sau în raioanele acţiunilor de luptă ale altor categorii de aviaţie. A.A. asigură evitarea cercetării şi lovirii din aer a forţelor, mijloacelor şi obiectivelor proprii acoperite : treceri peste cursuri de apă, grupări de obiective importante, grupări de forţe şi . mijloace dispuse pe anumite comunicaţii rutiere, fluviale sau maritime, grupări de forţe şi mijloace destinate pentru 'anumite acţiuni de luptă (M.U. din eşalonul doi, o grupare de contralovitură) etc. In situaţii speciale, la A.A. poate participa şi aviaţia de vînătoare-bombarda-ment înzestrată cu avioane capabile să ducă lupte aeriene, precum şi elicoptere de vînătoare special 'amenajate pentru lupta împotriva elicopterelor de sprijin ale inamicului sau împotriva celor ce transportă desantul aerian. A.A. se realizează prin interceptarea şi nimicirea ţintelor aeriene, folosind procedeele „din poziţia de serviciu în aer“, „din poziţia de serviciu la aerodrom“ sau prin „vînătoare liberă“. ACOPERIRE PRIN BRUIAJ DE RADIOLOCAŢIE. Acţiune de apărare a obiectivelor importante de pe teritoriul ţării (centre politice şi economice, noduri mari de cale ferată, depozite importante, întreprinderi industriale, treceri peste cursuri de apă, trecători, aerodromuri, depozite de muniţie etc.) sau a trupelor de uscat, împotriva bombardamentului ochit cu ajutorul radiolocatorului de bord şi a rachetelor diferite din clasa aer-sol, precum şi împotriva executării cercetării de radiolocaţie din aer de către inamic. V. şi BRUIAJ. 19 ACTELE NAVEI ACORD DE FRONTIERĂ. Înţelegere internaţională prin care se reglementează unele probleme concrete ale relaţiilor dintre state limitrofe. Uneori se numeşte tratat sau convenţie de frontieră. Actul respectiv se referă la drepturile şi obligaţiile fiecăreia din părţi privind întreţinerea frontierei, modul de utilizare a drumurilor de frontieră. posibilităţile de trecere de către diferite categorii de persoane (vameşi, lucrători la căile ferate, autorităţi grănicereşti, cetăţeni care posedă gospodării pe teritoriul celuilalt stat etc). Republica Socialistă România a încheiat A.d.F. cu toate statele vecine. ACOSTARE. Manevră de apropiere şi alăturare a unei nave de mal, cheu, ponton, geamandură etc. sau de altă navă, urmată de legarea ei cu ajutorul parîmelor. După poziţiile reciproce, A. poate fi cu bordul sau cu pupa (partea dinapoi a navei), respectiv cu prova la fluvii, iar după mijloacele de propulsie, cu; maşinile proprii (vele, rame) sau cu remorcher. ACT DE OSTILITATE. Intr-un sens larg, desemnează acţiunile ostile comise de un stat împotriva altui stat. In navigaţie, desemnează reţinerea cu forţa a unei nave comerciale neutre în timp de război, pentru a fi controlată de o navă militară. Convenţia asupra mării libere, adoptată la Geneva în 1958, prevede că o navă de război nu are dreptul să supună controlului o navă de comerţ străină, aflată în mare liberă, decît dacă are un motiv întemeiat de a bănui că ea se află în slujba inamicului. In această împrejurare, nava comercială respectivă poate fi tratată ca o navă inamică, fiind pasibilă a fi sechestrată sau. după împrejurări, chiar scufundată. V. şi ASISTENŢA OSTILĂ. ACTELE NAVEI. Dooumente care trebuie să existe în permanenţă la bordul unei nave. La navele comerciale, A.N. dovedesc naţionalitatea navei, legitimitatea proprietăţii, natura, destinaţia şi proprietatea încărcăturii., respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale şi ale statului al cărui pavilion îl poartă nava, referitoare la navigaţie, precum şi eventualele sarcini financiare care ACTIV DE FRONTIERĂ 20 grevează proprietatea navei sau încărcăturii. Din A.N. fac parte : certificatul de naţionalitate, certificatul de tonaj, certificatul de navigabilitate (acte de clasă şi de siguranţă), certificatele de siguranţă ale echipamentului de salvare, manevră şi transmisiuni, certificatul de bord liber, rolurile navei şi contractele de angajare pentru echipaj, patenta de sănătate, jurnalul de bord şi de maşini, precum şi actele atestînd încărcătura (manifestul, conosamente, certificate de origine, facturi, acte de vamă, permise de plecare). In timp de război, navele militare ale ţărilor beligerante exercită, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, controlul asupra navelor comerciale neutre, echipajului, pasagerilor şi încărcăturii acestora, în scopul interzicerii contrabandei de război ; acest control începe cu verificarea A.N. La bordul navelor de război, A.N. servesc pentru a atesta activitatea navei ; ele sînt supuse controlului autorităţilor militare proprii şi pot constitui mărturii legale în cazuri de accidente, sinistre sau în alte cercetări de natură militară. Acestea sînt : jurnalul de bord, jurnalul de navigaţie, jurnalul de maşini, registrele de cart a] serviciului de transmisiuni. ACTIV DE FRONTIERĂ. Colectiv format din membri ai Partidului Comunist Român şi ai organizaţiilor de masă, cu o temeinică pregătire politică şi profesională, constituit pe lingă comitetele judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale de partid, în judeţele care au limită comună cu frontiera de stat. A.d.F. este solicitat să participe la mobilizarea cetăţenilor pentru a sprijini trupele de grăniceri în asigurarea pazei şi apărării frontierei de stat. Grupele de sprijin ale grănicerilor, organizate pe structura gărzilor patriotice, alături de A.d.F., contribuie la menţinerea unui regim de frontieră eficient. ACTIV DE PARTID. Conform Statutului Partidului Comunist Român şi instrucţiunilor C.C. al P.C.R., se constituie A.d.P., formate din : membri ai organelor de partid din subordine, comandanţi de M.U. (unităţi, subunităţi), ofiţeri cu funcţii de conducere din comandamente, pro- 21 ACŢIUNE DE FUGASĂ pagandişti din învăţămîntul politico-ideologic, activişti din conducerea organizaţiilor de tineret şi de sindicat, un număr de membri de partid din rîndul maiştrilor militari, subofiţerilor şi militarilor în termen ; în unităţile productive, A.d.P. include muncitori, tehnicieni şi ingineri. Consiliile politice şi comitetele de partid consultă permanent A.d.P. în vederea stabilirii celor mai eficiente măsuri privind aplicarea în viaţă a hotărîrilor de partid şi a legilor ţării, îndeplinirea planului pregătirii de luptă şi politice la un înalt nivel calitativ, întărirea ordinii şi disciplinei militare, întreţinerea şi exploatarea raţională a armamentului, tehnicii de luptă şi celorlalte bunuri din dotare, îndeplinirea sarcinilor ce revin armatei în economia naţională. Consiliile politice şi comitetele de partid antrenează A.d.P. la înfăptuirea hotărîrilor şi măsurilor adoptate, la organizarea controlului îndeplinirii acestora. ACŢIONARE LA DISTANŢĂ. Comandarea unui dispozitiv (aparat, sistem) din alt loc decît cel în care este instalat, prin cablu sau prin intermediul undelor luminoase, sonore, ultrasunetelor sau radioului. Se utilizează la : explodarea de la distanţă ¡a încărcăturilor de exploziv ; punerea în funcţiune, reglarea şi oprirea instalaţiilor din centrale de emisie-recepţie situate în locuri inaccesibile ; acţionarea electromecanică a ţintelor dintr-un poligon de tragere; telecomanda ţintelor aeriene pentru antrenament de aviaţie, artilerie şi rachete ; acţionarea staţiilor radio şi radioreleu dintr-un punct de comandă. ACŢIUNE DE BRIZANŢÂ. Acţiune produsă la explozie de către o substanţă explozivă, manifestată prin sfărî-marea mediului cu care este în contact, datorită presiunii bruşte şi puternice a gazelor rezultate. ACŢIUNE DE FUGASĂ. Acţiune produsă la explozie de o substanţă explozivă, manifestată prin azvîrlirea (depărtarea de punctul central al exploziei) a mediului sfă-rîmat prin acţiunea de brizanţă. Cînd încărcătura explozivă se află în medii formate de corpuri tari (piatră, ACŢIUNE 22 teren foarte tare, aglomerări de corpuri metalice etc.) se produce direct A.d.F., fără a mai avea loc acţiunea de hrizanţă. ACŢIUNE POSTERIOARĂ A GAZELOR. Acţiune a gazelor rezultate din arderea pulberii de azvîrlire asupra proiectilului (glonţului, bombei de aruncător), după ce acesta iese din ţeava din care este tras. Durează din momentul cînd proiectilul iese cu fundul din ţeavă şi pînă în momentul cînd acesta scapă de sub influenţa gazelor pulberii. ACUPLAT. Termen utilizat la loviturile de artilerie pentru a arăta că tubul-cartuş cu încărcătura de pulbere şi elementele sale componente formează un tot unitar cu proiectilul, aceste două părţi principale fiind asamblate între ele prin operaţia de sertizare. ADAMSITA. Substanţă toxică de luptă iritantă (strănu-tătoare). în stare pură este cristalină, de culoare galbenă, avînd temperatura de fierber-e 410°C ; în stare tehnică se prezintă ca o pulbere de culoare verde închis, aproape fără miros, care se topeşte la 160—195°C, insolubilă în apă, dar solubilă în solvenţi organici. Se poate întrebuinţa pe cîmpul de luptă cu ajutorul proiectilelor de artilerie şi bombelor de aviaţie exploziv-chimice sau al luminărilor fumigene toxice, care transformă A. în-tr-un fum toxic-iritant de culoare galbenă, infectînd aerul, dar nu apa, terenul sau obiectele de pe el. Alimentele pot fi contaminate cu aerosoli de A. numai la suprafaţă, de aceea ele pot fi consumate după îndepărtarea stratului infectat. Pătrunsă în organism prin căile respiratorii, prin contactul cu mucoasele ochilor sau prin aparatul digestiv produce, în concentraţii mici (0,0001 mg/l), lăcrimare, strănut, tuse. salivaţie şi scurgere nazală ; în concentraţii mari (1 mg/l) provoacă greţuri, dureri abdominale, vărsături şi chiar moartea. Protecţia împotriva aerosolilor de A. se asigură cu masca contra gazelor. ADĂPOST. Lucrare genistică (de fortificaţie), construcţie sau formă naturală de teren aptă să asigure protejarea personalului, armamentului şi mijloacelor tehnice 23 ADĂPOST din înzestrare împotriva diferitelor mijloace de nimicire şi de observare ale inamicului, precum şi împotriva intemperiilor naturale. A. realizate de trupe şi de formaţiunile populare din sistemul apărării naţionale pot fi : după capacitate — A. de tip individual şi A. de tip colectiv; după natura tavanului : A. neacoperit, care micşorează de 1,5—2 ori efectul exploziilor nucleare aeriene şi protejează împotriva gloanţelor, schijelor şi tancurilor (şanţul adăpost pentru personal, tranşee, adăpostul pentru tanc sau autovehicul) ; A. acoperit (sau de tip îngropat), cu schelet de contur închis, cu intrare cu uşi de protecţie etanşe şi prize de aer protejate. După rezistenţă, A. pot fi : A. sub parapet, cu schelet din lemn, tablă ondulată sau alte materiale rezistente, avînd peste tavan un strat de pămînt de 60—80 cm, care micşorează de 3—4 ori efectul unei explozii nucleare aeriene. Capacitatea : 4—8 oameni; A. de tip uşor,’ cu scheletul din lemn, tablă ondulată, beton armat, placaj bachelizat sau alte materiale rezistente. Avînd peste tavan un strat de pămînt de 120 cm, asigură o micşorare de 3—5 ori a razei zonei de distrugere a exploziilor nucleare aeriene, precum şi protecţia împotriva loviturilor directe cu bombe şi proiectile pînă la calibrul de 106,7 mm, a substanţelor toxice de luptă sau bacteriene. Capacitatea : 10 oameni ; A. de tip greu, are în compunerea tavanului şi un strat de piatră, blocuri de beton armat, grinzi (plăci) metalice sau alte materiale rezistente, care asigură protecţia personalului în raionul epicentrului exploziei nucleare aeriene de calibru mic, precum şi împotriva loviturilor directe cu proiectile de artilerie cu calibru de pînă la 155 mm. Capacitatea : 20—30 oameni ; A. de tip întărit, cu carac- teristici intermediare între A. de tip uşor şi cel de tip greu ; A. de tip subteran, construit în galerii săpate sub un strat natural de pămînt (galerie pentru intrare, galerie care constituie A. propriu-zis şi galerie de ieşire). Capacitate : 35—40 oameni. După destinaţie, A. pot fi : A. pentru personal (puncte de comandă, odihnă) ; pentru mijloacele tehnice; pentru materiale; pentru protecţia populaţiei civile împotriva bombardamentelor aeriene. După gradul de protecţie, acestea pot fi : categoria I (pentru oraşe foarte mari), cu un grad de rezistenţă de ADÂPOST 24 0.5—2 kg/cm2 ; categoria a Il-a (pentru oraşe mari) cu un grad de rezistenţă de 0,3—1 kg/cm2 ; categoria a IlI-a (pentru oraşe mijlocii) cu un grad de rezistenţă de 0.1—0.5 kg/cm2 ; categoria a IV-a (pentru oraşe mici), cu un grad de rezistenţă de 0,1—0.3 kg/cm2. Secţiune prin adăpost de tip uşor ADĂPOST ANTICHIMIC (ANTIATOMIC). Mijloc de protecţie colectivă a trupelor (formaţiunilor de apărare) împotriva armelor de nimicire în masă (nucleare şi chimice). Rezistă la unda de şoc şi are instalaţie de filtro-ventilaţie. Adăpost antichimic de tip uşor: 7 — mstnlaţic de filtrovi-ntilnţic; 2 — anticamere (sasuri); 3 — < trat iiidroirolant; >î — puţ colector; 5 — u?a du protecţie; 6 — pereţi despărţitori prevăzuţi cu ufi etanşa; 7 — sol;."». 25 ADINCIME ADAPOSTIRE. Acţiune de protejare a personalului sau tehnicii de luptă împotriva unor mijloace de nimicire ale inamicului, fie în mediul natural, fie in lucrări speciale. ADEZIUNE. Mod particular de manifestare a forţelor de atracţie moleculară, care face ca gazele, solidele şi lichidele să adere unele de altele. De regulă, acest termen se referă la atracţia dintre moleculele a două materiale diferite, spre deosebire de coeziune, care se referă la atracţia dintre moleculele aceluiaşi material. Substanţele radioactive, toxice de luptă şi mijloacele bacteriene aderă la suprafeţele armamentului, mijloacelor tehnice de luptă şi ale altor materiale şi sint greu de îndepărtat datorită şi acestor forţe de A. Cazul particular de A. a gazelor şi vaporilor- pe suprafeţe solide dă naştere fenomenului de adsorbţie, care are aplicaţie la măştile contra gazelor şi la instalaţiile de filtro-ventilaţie pentru adăposturi. ADÎNCIME. Distanţa dintre primul şi ultimul rînd de militari dintr-o unitate (subunitate) militară în formaţie (de adunare, de marş sau de luptă). Există : A. dispozitivului de luptă, distanţa dintre subunităţile cele mai înaintate şi cele de pe ultimul aliniament al dispozitivului de luptă al unităţii (I\I.U.) respective ; A. apărării, distanţa pe care se întinde dispozitivul de luptă al unităţii (subunităţii, M.U.) din apărare şi formaţiunile de servicii ; A. formaţiei (de avioane, de nave), distanţa în sensul de zbor (marş) între avionul din capul formaţiei (nava sau eşalonul de nave din capul formaţiei şi cele care încheie formaţia ; A. misiunilor de luptă, distanţa măsurată în sensul direcţiei de ofensivă, de la limita dinainte a apărării inamicului şi pînă la aliniamentul ce trebuie cucerit de trupele proprii pentru îndeplinirea misiunii ; A. raionului (sectorului, zonei de pază), distanţa de la linia de frontieră spre interiorul ţării, în limitele căreia trupele de grăniceri organizează şi asigură paza frontierei. ADÎNCIME TACTICA (OPERATIVA, STRATEGICA;. Spaţiu pe care se întind dispozitivele de luptă (opera- ADJUTANT tive. stratcgicc) ale M.U. tactice (operative, strategice). A.T. cuprinde, de regulă, adincimea dispozitivelor de lupta ale M.U. din eşalonul intii al armatelor (format din corpuri de armată sau divizii), precum şi adincimea integrală a corpurilor de armată care acţionează independent. A. operativă cuprinde zona dintre limita de fund a A.T. şi aliniamentul pinâ la care se întind celelalte elemente de dispozitiv ale M.U. operative. A. strategică cuprinde zona dintre limita de fund a A. operative şi un aliniament din interiorul teatrului de acţiuni militare, in care sini dispuse forţele şi mijloacele strategice de acţiune şi în care se găsesc obiective militare si politice importante pentru acţiunile duse de M.U. strategice. ADJUTANT. 1. Ofiţer care îndeplineşte pe lingă un comandant sau şef militar atribuţii corespunzătoare unei funcţii de secretar. 2. Plutonier-adjutant este cel mai mare grad la subofiţeri. ADMINISTRAŢIE MILITARA. 1. Termen caro definea, in trecut, totalitatea activităţilor privind organizarea, înzestrarea, asigurarea tehnic-materială (echipare, hrănire. întreţinere) şi financiară a forţelor armate, precum şi elaborarea regulilor specifice pentru aplicarea în armată a legislaţiei şi actelor normative de stat. In compunerea armatei exista şi o specialitate militară — administraţia —. care includea personalul (ofiţeri, subofiţeri) specializat în această activitate. In prezent, termenul nu se mai foloseşte cu un asemenea înţeles, fiecare? din activităţile arătate fiind inclusă în diferite ramuri şi subra-muri ale ştiinţei militare : organizarea armatei, economia militară, asigurarea materială, tehnică şi medicală, finanţarea armatei etc., şi avind structuri organizatorice corespunzătoare. 2. Organizarea şi conducerea de către autorităţile militare a întregii activităţi desfăşurate pe un teritoriu inamic ocupat în timp de război sau ca urmare a acestuia. AEROCOSMIC. Denumire complementară dală aparatelor care pot zbura în straturile superioare ale atmos- 27 AERODROM MILITAR ferei sau în afara învelişului atmosferic al Pămîntului. Aparatele de zbor A. pot fi aerodinamice, dacă zboară în straturile atmosferice relativ dense (pînă la înălţimi de 30—40 km), balistice sau orbitale, dacă zboară în afara învelişului gazos al planetei. AERODROM MILITAR. Suprafaţă de teren plană, pe ale cărei direcţii de acces nu sînt obstacole naturale cu înălţimi mari, amenajată pentru decolarea şi aterizarea avioanelor, avînd o infrastructură şi instalaţii speciale care asigură desfăşurarea activităţii de zbor, precum şi pentru asistenţa tehnică a avioanelor unei formaţiuni militare de aviaţie dispusă pe aceasta. Pentru avioanele cu motoare reactive sau pentru avioanele de tonaj mare, pistele de decolare-aterizare sînt, de regulă, betonate, metalice, din material plastic sau consolidate şi utilate cu instalaţii speciale de aterizare în zbor instrumental, Cu mijloace de transmisiuni şi de asigurare terestră a navigaţiei aeriene. A.M. poate fi : de bază. de manevră, de rezervă, fals. O unitate de aviaţie este indicat să dispună de cîte un A. de bază. un A. de rezervă, un A. de manevră şi 1—2 A. false. A. de bază este A. pe care se dispun şi îşi desfăşoară activitatea de zbor, în timp de pace, 1—2 unităţi de aviaţie, pînă în momentul apariţiei unui pericol de atac aerian, cînd se dispersează pe subunităţi, pe mai multe aerodromuri, de unde îşi continuă acţiunile de luptă. A. de manevră este destinat pentru : dispersarea aviaţiei în scopul evitării loviturilor inamicului aerian, manevra temporară a unor formaţii de aviaţie pe anumite direcţii, aterizarea unor formaţii în scopul refacerii capacităţii de luptă sau pentru ducerea unor acţiuni de luptă, pe timpul cît A.d.b. a fost lovit de aviaţia inamicului sau este indisponibil din cauza condiţiilor meteorologice. A.d.m. este, de regulă, echipat cu instalaţiile refacerii capacităţii şi ducerii acţiunilor de luptă şi încadrat cu personalul tehnic şi de deservire a zborului. A. dc rezervă este destinat pentru aterizarea unui avion sau a unei formaţii de avioane în cazul în care acestea nu pot ateriza pe A.M. de unde au decolat, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau din cauza scoaterii acestuia din funcţiune ; pe A.d.r. trebuie AEROMOBIL 23 să se găsească, intr-un număr mai redus, personal tehnic şi de deservire a zborului, precum şi mijloace de luptă şi carburanţi. A. fals este suprafaţa de teren care, aparent, are toate caracteristicile unui A.M. în funcţiune, inclusiv infrastructură şi instalaţii false, machete de avion dispersate, machete de maşini şi chiar staţii de radio şi radiolocaţie in funcţiune, pentru inducerea in eroare a inamicului aerian. Pe A.f. se organizează, periodic, unele activităţi (decolarea, aterizarea reală sau simulată a unor avioane, mişcarea machetelor de avioane şi a maşinilor, funcţionarea unor staţii de radio şi radiolocaţie etc.) care să irnite activităţile proprii unui A.IM. AEROMOBIL. Aparat de zbor care se deplasează in spaţiu, in limitele atmosferei ce înconjoară planeta noastră. Forţele portante care fac posibile asemenea zboruri sint fie de natură aerodinamică, fie de natură gazodinamică (reactivă). In primuL caz este vorba de forţe care apar prin interacţiunea dintre aer şi anumite organe ale aparatului (elice, aripi, rotoare etc.), iar in al doilea caz. aceste forţe apar ca efecte ale unor jeturi de gaze, cu viteze mari, trimise din instalaţii speciale (motoare, fu-zc-e, suflante etc.) aparţinind aparatului respectiv. Din categoria a doua fac parte unele aparate D.A.V. (deco-lare-aterizare verticală). AERONAUTICĂ. Termen folosit, in trecut, cu inţeiesul de aviaţie. AERONAVA. Vehicul aerian cu destinaţii multiple, care se menţine In aer prin plutire (aerostat) sau prin acţiunea dinamică a aerului asupra unor profile ale vehiculului (avion, elicopter, autogir, girodină). AEROPORT. Suprafaţă plană de teren amenajată pentru decolarea, aterizarea aeronavelor civile de transport, de călători şi materiale, avînd o infrastructură şi instalaţii speciale care asigură desfăşurarea traficului de transporturi aeriene, alimentarea cu carburanţi-lubrifianţi şi asis- 29 AFLUIRE i tenţă tehnică a aeronavelor ce execută escale tehnice, în timpul traiectelor de zbor pe liniile aeriene stabilite anterior. AEROPURTAT. Denumire complementară dată trupelor sau mijloacelor de luptă care sînt transportate pe calea aerului cu avioane, elicoptere, planoare sau cu alte mijloace de zbor. AEROSOL. Sistem coloidal compus din particule solide | sau lichide, cu dimensiuni foarte mici (10~3—IO-7 cm), ! dispersate într-un mediu gazos în care se prezintă ca un nor de fum (pulbere) sau ca o ceaţă. A. sînt nestabili şi, cu timpul, precipită şi se depun pe teren sau pe obiecte ; se pot obţine prin divizare mecanică a substanţelor | solide şi lichide (sfărîmare, frecare, explozie, pulverizare ; ! de pildă, cei formaţi la explozia proiectilelor încărcate cu substanţe toxice de luptă sau ia pulverizarea acestora din aparate de pulverizare din avion) sau prin evaporare urmată de condensare (formarea fumurilor toxice sau fumurilor de mascare). Protecţia împotriva A. de substanţe toxice de luptă se face cu ajutorul mijloacelor de protecţie a pielii, măştii contra gazelor şi adăposturilor. AFET. Suport al unei guri de foc (tun, obuzier, mitralieră) care serveşte pentru fixarea şi transportul ţevii, asigurarea stabilităţii acesteia pe timpul tragerii şi uşurarea ochirii. Există : A. elastic, prevăzut cu legătură mobilă, destinată a prelua şi amortiza şocul provocat de acţiunea forţei de recul ; A. fix, care nu este prevăzut cu tren rulor ; A. inferior, la care, pe timpul ochirii, ţeava rămîne fixă ; A. mobil, prevăzut cu tren rulor, puţind fi tractat ; A. rigid, care nu este prevăzut cu legătură elastică ; A. superior, care se roteşte odată cu ochirea ţevii în plan orizontal. AFLUIRE. Deplasarea pe direcţii convergente sau paralele a trupelor către un punct, raion sau aliniament, executată cu scopul constituirii unei grupări de forţe, în vederea îndeplinirii misiunii. AFLUIREA REZERVIŞTILOR 30 AFLUIREA REZERVIŞTILOR. Deplasarea rezerviştilor la unităţile la care sînt repartizaţi potrivit planului de mobilizare a cetăţenilor cu obligaţii militare. Poate fi : directă, cînd deplasarea se face din comune sau de la organizaţiile socialiste la unităţi ; prin puncte de adunare, cînd cetăţenii respectivi se grupează mai întîi în anumite locuri dinainte stabilite, de unde se trimit la unităţi. AGENT DE TRANSMISIUNI. Persoană prin care se transmit diferite mesaje, verbale sau scrise, între diferiţi comandanţi (şefi) militari, realizînd, în acest fel, legătura între aceştia. Un A.d.T. poate fi militar sau luptător din formaţiunile de apărare şi acţionează pe jos sau transportat (cu motocicleta, auto, avion, elicopter). AGENŢIE DE CAMPANIE A BĂNCII NAŢIONALE ~K REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA. Instituţie bancară organizată de Banca Naţională, cu atribuţii de executare de casă pentru unităţi şi M.U., potrivit dispoziţiilor tehnice primite de la filiala de campanie şi dispoziţiilor organului financiar al ordonatorului de credite pe lingă care este repartizată. AGRAFĂ. Material genistic din sîrmă curbată şi ascuţită la ambele capete, folosit la prinderea sîrmei (ghimpate) pe pari sau ţăruşi, pentru realizarea gardurilor şi reţelelor de sîrmă. AGRESIUNE ARMATĂ. După textul „Definiţiei agresiunii armate“ adoptat de Comitetul special al O.N.U. la 15 aprilie 1974 şi însuşit de Adunarea Generală în acelaşi an agresiunea este „folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a unui stat sau în orice mod incompatibil cu Carta Naţiunilor Unite“. Statul care a recurs primul la forţa armată, în contradicţie cu Carta O.N.U.. este calificat agresor. Se consideră A.A. acel act comis cu intenţie, de o anumită gravitate, care se deosebeşte de aşa-numitele „incidente minore“ (de pildă, incidente sporadice de frontieră). Cazurile tipice de A.A. sînt : invadarea sau atacarea teritoriului unui stat, bombardarea, blocarea porturilor sau coastelor sale de către forţele armate ale altui stat. A.A. nu poate fi justificată 31 ALARMĂ prin nici un considerent, de orice natură ar fi el şi este calificată drept crimă împotriva păcii internaţionale, comiterea ei atrăgind după sine răspunderea internaţională. Interzicerea A.A. a stat în atenţia statelor dornice de pace încă din antichitate. In epoca contemporană, ea a fost o preocupare importantă a Ligii Naţiunilor. Primul tratat internaţional care a interzis războiul ca „instrument al politicii naţionale“ şi ca „mijloc de rezolvare a conflictelor internaţionale“ a fost Pactul Briand-Kellogg (semnat la Paris în 1928), la care au aderat 62 state printre caro şi România ; a urmat apoi Protocolul de la Geneva (1929), potrivit căruia „războiul agresiv reprezintă o crimă internaţională“. Sistemul apărării naţionale şi doctrina militară a României socialiste au drept obiectiv apărarea patriei împotriva oricărei A.A. AJUTAJ. Orificiu creat special la motoarele reactive pentru scurgerea, cu anumită viteză şi presiune, a gazelor rezultate din arderea încărcăturii de propulsie a rachetelor. AJUTOR TOVĂRĂŞESC. Ansamblu de raporturi sociale şi morale care se stabilesc între oamenii muncii, pe baza comunităţii de interese şi de scopuri, manifestîndu-se prin solidaritate reciprocă, fidelitate faţă de cauza comună, principialitate, întrajutorare în lupta comună pentru progres social, pentru libertate şi fericire, pentru socialism şi comunism. în societatea socialistă, A.T. are ca temei obiectiv proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, care generează relaţii de colaborare şi întrajutorare tovărăşească între oameni. A.T. se sprijină pe o conştiinţă morală înaintată şi calităţi morale pozitive : colectivismul, respectul reciproc, cinste, sinceritate. simplitate şi modestie în relaţiile dintre oameni şi este opus individualismului, duşmăniei, neîncrederii, egoismului. în armată, A.T. se exprimă prin sprijinul, cooperarea şi întrajutorarea pentru îndeplinirea misiunilor, preţuirea şi respectul între militarii de toate gradele. ALARMĂ. Acţiune prin care trupele, gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare, unităţile economice, instituţiile şi populaţia sînt înştiinţate despre un pericol apropiat, care necesită luarea unor măsuri de protecţie şi alakmA 32 de luptă. A. se poate comunica celor interesaţi prin semnale sau ordine (scrise, verbale sau transmise prin mijloace de transmisiuni). Situaţia în care se găsesc cei alarmaţi se numeşte stare de alarmă şi durează de la darea semnalului de alarmă pînă la anunţarea încetării acesteia. A. poate fi : de luptă, aeriană, chimică, navală, submarină, după natura pericolului faţă de care trebuie luate măsurile corespunzătoare. La A. de luptă, aeriană şi navală, unităţile din trupele de uscat, apărarea antiaeriană a trupelor şi teritoriului, aviaţia şi marina militară, gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare iau măsuri pentru respingerea atacului, inamic (terestru, naval, aerian, submarin) ; la A. aeriană şi chimică, atît trupele cît şi populaţia iau măsuri de dispersare, mascare şi protecţie antichimică şi antiatomică. Semnalul de alarmă poate fi acustic, optic sau comunicat prin mijloace de transmisiuni. Trecerea la starea de A. trebuie pregătită din timp şi este cuprinsă într-un plan de A. în care sînt prevăzute măsurile de înştiinţare, modul de acţiune, asigurarea tehnic-materială şi conducerea. Pregătirea şi antrenarea pentru trecerea organizată la starea de A. constituie o activitate importantă a comandanţilor şi statelor majore, ce influenţează nemijlocit capacitatea de luptă a acestora şi se realizează prin A. de exerciţiu. ALARMA LA AERODROM. Serviciu organizat în mod special pentru aviaţia de vînătoare potrivit căruia forţe de aviaţie, de o anumită valoare, stabilite prin hotărîrea comandantului, trebuie să se găsească în permanenţă pe unele aerodromuri, în măsură a decola într-un anumit timp (barem) pentru a intercepta ţintele aeriene infractoare (inamice). Serviciul A.I.Â. se organizează încă din timp de pace pentru aviaţia de vînătoare ; în timp de război se organizează numai pe direcţiile unde există posibilitatea descoperirii oportune a inamicului aerian cu ajutorul mijloacelor de radiolocaţie, astfel ca aviaţia de vînătoare din serviciul de A.l.A. să fie în măsură să decoleze şi să combată inamicul aerian, mai înainte ca acesta să-şi poată îndeplini misiunea. Valoarea forţelor din servicul A.l.A. se stabileşte în funcţie de tăria ina- 33 ALIANŢÂ MILITABA micului aerian probabil de pe direcţia operativă respectivă, de timp (zi, noapte) şi de stare, a vremii (condiţii meteorologice normale sau grele). Aviaţia din serviciul A.I.A. se poate afla în trei poziţii : în poziţia de alarmă nr. 1 (gradul 1), avioanele sînt complet pregătite şi înarmate cu rachete aer-aer şi muniţia armamentului de bord, mijloacele de pornire a motoarelor cuplate sînt dispuse la capetele pistei, gata de start, iar piloţii şi personalul tehnic corespunzător se găsesc în cabină (lingă avion) pregătiţi pentru a decola la ordinul punctului de comandă, în baremele stabilite. în poziţia de alarmă nr. 2 (gradul 2), avioanele au aceeaşi stare de pregătire ca la gradul 1, dar piloţii şi personalul tehnic se găsesc în camere speciale de odihnă, cu o costumaţie care să le permită să treacă, în baremele stabilite, la p.d.a nr. 1. In poziţia de alarmă nr. 3 (gradul 3), avioanele complet pregătite pentru zbor (mai puţin rachetele aer-aer, care nu sînt acroşate) se găsesc parcate în zonele de dispersare ale subunităţilor. Piloţii şi personalul tehnic se găsesc în sălile de pregătire, executînd programul zilei sau în locurile de cantonament, în măsură ca, în baremele stabilite, să treacă la p.d.a. nr. 2. ALEGEREA ŢINTEI. Activitate ce se execută în cadrul pregătirii imediate a tragerii cu artileria şi cu rachetele şi care constă în stabilirea ţintei ce urmează a fi combătută. De regulă, ţinta se repartizează de eşalonul superior ; dacă se alege din iniţiativa comandantului de subunitate, trebuie să se ţină seamă de instrucţiunile privind organizarea şi conducerea focului şi să aibă în vedere următoarele criterii : importanţa ţintelor, necesitatea de a nimici un număr cit mai mare de ţinte, caracterul ţintei şi condiţiile de tragere. ALIANŢA MILITARĂ. înţelegere politico-militară consemnată într-un tratat, prin care statele semnatare îşi asumă obligaţia reciprocă de a acţiona în comun cu toate sau numai cu o parte din forţele lor armate, pentru a se apăra de un duşman comun. Angajamentul de a acţiona în comun, precum şi aportul fiecărei părţi poartă denumirea de „clauza alianţei“. A.M. pot fi permanente sau ALIDADA 34 temporare, între două sau mai multe state, generale sau speciale. Normele în vigoare ale dreptului internaţional admit numai acele A.M. care au caracter defensiv, înfiinţate în vederea autoapărării colective a- statelor, împotriva unui eventual atac armat şi care sînt compatibile cu scopurile şi principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite. A.M. pentru o cauză justă se caracterizează prin raporturi de egalitate şi de respectare reciprocă a independenţei şi suveranităţii între parteneri. A.M. care urmăresc pregătirea şi ducerea unui război agresiv, de cotropire şi subjugare sînt în contradicţie cu principiile dreptului internaţional contemporan, chiar dacă statele care încheie astfel de alianţe le numesc defensive. Aşa a fost cazul, înainte de cel de-al doilea război mondial, cu alianţa între Germania hitleristă, Italia fascistă şi Japonia mili-taristă, iar după al doilea război mondial cu numeroasele A.M. încheiate de statele imperialiste împotriva statelor socialiste, împotriva mişcărilor revoluţionare şi de eliberare naţională. Republica Socialistă România nu participă decît la A.M. care au scopuri de apărare şi sînt conforme cu principiile dreptului internaţional contemporan. ALIDADĂ. Dispozitiv care serveşte la vizarea punctelor din teren şi la materializarea vizelor pe planşetă. A. op- Alidadă 35 ALTIMETRU tică este prevăzută cu dispozitiv optic de vizare. A. la nave serveşte la măsurarea relevmentelor (unghiuri, direcţii). ALINIAMENT. Linia sau fîşia rezultată din reunirea mai multor puncte sau obiective din teren, care prezintă interes pentru acţiunile trupelor. în cazul în oare A. este determinat de o fîşie de obiective,-acesta se defineşte, în documentele de luptă, prin limita dinainte a fîşiei respective. A. poate fi rectiliniu sau curb, continuu sau discontinuu ; uneori A. poate fi închis (cînd marchează A. pe care se organizează apărarea antiaeriană a unui obiectiv sau apărarea unui punct sau raion împotriva unui atac terestru, din toate direcţiile). A. pot fi : antitanc, de apărare, de atac, de baraje, de coordonare, pentru alarmă aeriană, pentru darea misiunilor de luptă, de desfăşurare, pentru dispozitivul de luptă, fortificat, intermediar, de interceptare, de lansare a rachetelor, de rupere a luptei, de siguranţă, de furnizare. ALINIERE. I. Dispunerea pe acelaşi rînd sau şir a militarilor unei subunităţi (unităţi) în cadrul formaţiei adoptate de aceasta. A. rîndului este bună cînd fiecare militar, întorcînd capul spre partea în care s-a ordonat alinierea, vede cu ochiul drept (sting) pe militarul din dreapta (stînga) sa, iar cu celălalt ochi întreaga linie a formaţiei ; A. şirului (sau în adîncime) a subunităţilor (unităţilor) este bună cînd fiecare militar în cadrul unui şir vede numai pe militarul din faţa lui. 2. A. podului, dispunerea pe aceeaşi linie a pontoanelor -unui pod militar pe pontoane. ALTIMETRIE. Ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea înălţimii punctelor caracteristice de pe scoarţa terestră faţă de o suprafaţă de referinţă, în vederea reprezentării reliefului pe hartă, prin curbe de nivel, prin tente sau haşuri. ALTIMETRU. Aparat cu care se măsoară altitudinea relativă a unei aeronave faţă de un punct sau faţă de un nivel luat ca referinţă. Poate fi : A. barometric, aparat de ALTITELEMETKIE 36 bord pentru controlul zborului şi navigaţiei care indică înălţimea de zbor a aeronavei. Funcţionează pe principiul măsurării presiunii atmosferice, care variază invers proporţional cu altitudinea ; A. radio, aparat care măsoară înălţimea prin folosirea emisiunii undelor electromagnetice şi a unui post de recepţie a undelor reflectate. ALTITELEMETKIE. Specialitate de pregătire în artileria antiaeriană pentru determinarea înălţimii de zbor a ţintelor aeriene şi a distanţei liniare pînă la acestea în vederea rezolvării problemei tragerilor antiaeriene. ALTITELEMETRU. Aparat construit pe principiul stereoscopic destinat pentru măsurarea altitudinilor relative ale aeronavelor şi a distanţei pînă la acestea faţă de cota punctului de dispunere a altitelemetrului, pentru apre- indicator de capsula barométrica Principiul de funcţionare a altimetrului luneta dp ochire- placă pcrt- rczelâ de luneta de ochire cierea abaterii în distanţă a exploziei proiectilelor faţă de ţintă şi pentru măsurarea distanţei pînă la obiectivele terestre. Înălţimea relativă a ţintelor aeriene se deter- 37 ALURA mină de un sistem altimetric, în funcţie de distanţa liniară şi unghiul de înălţime a ţintelor, introduse prin ochirea pe ţintă. ALTITUDINE. înălţimea (distanţa pe verticală, exprimată în unităţi liniare) a unui punct de pe suprafaţa terestră sau a unui aeromobil aflat în spaţiu, în raport cu nivelul mării (A. absolută) sau faţă de un punct de referinţă (A. relativă). A. de zbor este înălţimea de zbor a unui aeromobil în raport cu nivelul mării (A.a.) sau faţă de A. punctului de dispunere a aparatului care determină înălţimea de zbor a aeromobilului (A.r.), în funcţie de distanţa liniară pînă la ţintă şi unghiul de înălţare sub care se vede ţinta. ALUNGIREA CAMEREI DE ÎNCĂRCARE. Creşterea relativă a lungimii camerei de încărcare a tunurilor, datorită efectului caloric, chimic, de izbire a gazelor asupra metalului ţevii şi efortului mecanic axial de compresiune Alungii ea camerei de încărcare al brîului forţator şi director al proiectilului asupra pli— nurilor ghinturilor canalului ţevii. A.C.d.î. determină scăderea vitezei iniţiale a proiectilelor faţă de cea din tabla de tragere, exprimată în procente. ALURĂ. Direcţia de înaintare a unei nave cu velatură în raport cu aceea a vîntului. Pentru navele cu maşini, A. nu are aceeaşi importanţă, dată fiind independenţa lor faţă de vînt, dar continuă să constituie un factor de care se ţine seama în condiţii de mare montată, cînd nava oboseşte. AMARARE 38 víht de pupa Clasificarea alurilor AMARARE. Operaţiune de fixare a mărfurilor şi materialelor la bordul navelor, pe locurile lor, precum şi asigurarea oricărui obiect de pe navă, prin proptire, legare cu parîme sau cabluri de sîrmă etc. Prin A. se împiedică deplasarea obiectelor cînd nava se înclină, evitîndu-se astfel schimbarea centrului ei de greutate. A. este o sarcină obligatorie şi de mare răspundere pentru siguranţa navigaţiei, navei şi pentru securitatea vieţii oamenilor de la bord. AMATOL. Exploziv de culoare alb-gălbuie, format din amestecul dintre azotatul de amoniu 50—80% şi trini-trotoluen (exploziv brizant) 20—50%. Este întrebuinţat în pulbere sau topit, ca exploziv de siguranţă pentru mine şi proiectile de artilerie. AMBARCADER. Instalaţie care serveşte la ambarcarea oamenilor şi vehiculelor în vase, pe portiţe (poduri umblătoare) şi pe poduri plutitoare. A. este construit din-tr-o lacră (deschidere de pod între doi suporţi vecini) de cap, avînd : un suport fix pentru legătura cu malul (numit corp mort); un suport mobil (reglabil) pe apă, de tipul căluş sau ponton. La podurile plutitoare moderne, grupul format din suport fix (corp mort) şi sistemul de legătură cu suportul mobil se prezintă ca un singur element de rezistenţă, chesonat, care poate fi de- 39 AMBOSARE plasat pe apă prin plutire şi care poartă denumirea de suport de mal. AMBARCARE. 1. Acţiunea de încărcare a navelor cu mijloace tehnice de luptă, material etc. şi de luare la bord a oamenilor (termen sinonim cu îmbarcare). 2. Timpul cit personalul unei nave face parte din echipajul acesteia. AMBARCAŢIUNE. Mijloc de transport pe apă, de dimensiuni mici, cu sau fără motor. A. pot fi : cu rame. cu vele sau motopropulsate. AMBARDEE. 1. Abaterea bruscă de la drum a unei nave aflate în marş din cauza vîntului şi valurilor. A. este influenţată de pescajul navei şi de asieta ei. Este un fenomen frecvent în operaţiile de remorcaj, unde capătă amplitudini mari din cauza abaterilor navei remorcate, ca rezultantă a acţiunii combinate a mai multor factori : forţa şi direcţia vîntului, pescajul navei, asieta, forma şi dispunerea suprastructurilor, lungimea remorcii etc. 2. Abaterile executate de o navă aflată la ancoră (sau legată la geamandură) cauzate de efectul vîntului şi curentului apei. AMBOSARE. Manevră prin care o navă ancorată se menţine la o orientare convenabilă, împotriva acţiunii vîntului şi curentului apei. A. are drept scop să permită armamentului navei să acţioneze cu eficacitate într-un anumit sector, să meţină nava într-o poziţie care să ofere silueta minimă, să menţină nava într-o poziţie favorabilă faţă de valuri sau hulă pentru a uşura manevra ambarcaţiunilor în operaţiuni de ambarcare, debarcare etc. A. a fost utilizată frecvent în acţiuni de luptă maritime şi fluviale atunci cînd unităţile navale aflate în staţionare în rada, porturi, baze sau în imposibilitate de manevră, au fost puse în situaţia de a acţiona pentru respingerea unui atac inamic, cu baterii fixe. De asemenea, A. se utilizează în mod curent pentru a menţine poziţia şi alinierea navelor dispuse într-o formaţie pentru revistă. AMBRAZURA 40 AMBRAZURĂ. Deschizătură în peretele unei lucrări de apărare sau în blindajul care protejează armamentul unei nave, cazemate, camere de luptă prin care se execută trageri cu armamentul de artilerie (tun, obuzier), mitraliera cu afet etc. sau se execută observarea. AMBUSCADĂ. Procedeu de cercetare şi de luptă utilizat de subunităţile de infanterie, vînători de munte, tancuri, cercetare, gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare, întărite, uneori, cu mijloace de foc de artilerie, aruncătoare de flăcări. Scopul său este de a captura sau nimici prin surprindere personalul şi tehnica de luptă a inamicului. A. constă în dispunerea subunităţii pe direcţia probabilă de înaintare a inamicului, în punctele care permit adoptarea unui dispozitiv de luptă ascuns şi alcătuit astfel încît să faciliteze lovirea inamicului cu foc tras prin surprindere, de la mică distanţă, din două-trei direcţii şi capturarea sau nimicirea lui înainte de a putea riposta sau primi ajutor. Se utilizează pe larg în apărare (în fîşia de asigurare, în păduri, în munţi, localităţi), în acţiunile de cercetare şi, mai ales, în acţiunile de rezistenţă duse în cadrul războiului întregului popor. Succesul A. depinde de hotărîrea luptătorilor, de ingeniozitatea concepţiei, de modul de dispunere şi întrebuinţare a mijloacelor de foc. Procedeul a fost folosit cu iscusinţă de ostile române de-a lungul timpurilor, permiţînd obţinerea unor succese importante cu forţe relativ puţine. AMBUSCADA ANTIAERIANĂ. Ambuscadă organizată împotriva inamicului aerian în scopul de a-i produce pierderi pe căile de acces către obiectivele de atacat, în locuri şi momente cînd nu se aşteaptă la riposte ale mijloacelor terestre antiaeriene. Se organizează cu mijloace de artilerie antiaeriană, de regulă, tunuri de calibru mic şi mitraliere antiaeriene amplasate în raioane socotite inaccesibile mijloacelor antiaeriene (pe insule, în terenuri mlăştinoase, în teren muntos), de unde ele deschid foc masat prin surprindere asupra formaţiunilor de avioane sau elicoptere inamice. Aceste mijloace pot fi completate cu aerostate de baraj amplasate la ieşirea avioanelor (elicopterelor) inamicului din zona de foc a 41 AMENINŢARE artileriei şi mitralierelor antiaeriene, precum şi cu acţiuni ale aviaţiei de vînătoare. AMBUTEIERE. Operaţiune de închidere a intrării în-tr-un port, a unui canal sau a unei treceri înguste, cu ajutorul unor nave scufundate în poziţii care să facă impracticabilă navigaţia în locul respectiv. A. poate fi executată de : forţele proprii în retragere, urmărind interzicerea sau îngreuierea utilizării de către inamic a unui port sau canal navigabil; ca acţiune de luptă ofensivă, asupra intrării într-un port (bază) sau canal navigabil aflate la inamic, pentru scoaterea temporară din luptă a forţelor navale aflate acolo sau -pentru a îngreuia activitatea acestora. AMENAJARE GENISTICA (A TERENULUI). Activitate care se referă la ansamblul de măsuri pentru protecţia luptătorilor, armamentului şi tehnicii de luptă împotriva focului de infanterie, artilerie şi aviaţie şi a efectelor armelor de nimicire în masă, prin executarea unui sistem, mai mult sau mai puţin dezvoltat, de lucrări în teren, precum şi pentru modificarea, prin lucrări genis-tice, a caracteristicilor terenului, în sensul de a favoriza acţiunile de luptă ale trupelor proprii şi a îngreuna pe cele ale inamicului. Lucrările de A.G. constau din tranşee, şanţuri, adăposturi pentru oameni şi tehnică, obstacole artificiale, distrugeri, lucrări de mascare, lucrări de comunicaţii etc. AMENINŢARE CU FORŢA. Acţiune contrară principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltării relaţiilor de colaborare între naţiuni. Carta O.N.U. consfinţeşte interzicerea A.c.F. ca o normă a dreptului internaţional general, obligatorie pentru toate statele, care au ca îndatoriri : abţinerea în relaţiile internaţionale de la orice act care constituie o A.c.F. sau o folosire directă sau indirectă a forţei împotriva altui stat; abţinerea de la orice act de constrîngere militară, politică, economică, de la orice manifestare de forţă urmărind să determine un alt stat să renunţe la deplina exercitare a drepturilor ^Ţ-^-r^TTTrrTirTiiiNtii111 *ii i n m i mu iiimii iimh»»i iMiiTînrnnini AMERIZARE ______________________________________________42 şi atributelor sale suverane. România socialistă militează consecvent pentru renunţarea la folosirea forţei şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale, pentru rezolvarea diferendelor dintre state numai prin mijloace politice. De la înalta tribună a Congresului al XH-lea al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu a propus organizarea unei conferinţe speciale de dezarmare în Europa, încheierea unui pact general de renunţare la forţă şi la ameninţarea cu forţa, de nefolosire a armamentelor nucleare şi clasice. AMERIZARE. Manevra hidroavioanelor pentru aşezarea lor pe apă, din momentul redresării şi pînă în momentul opririi pe suprafaţa apei. A. cuprinde : reducerea motorului (motoarelor) hidroavionului, redresarea din panta de coborîre, pînă la reducerea vitezei de zbor corespunzătoare luării contactului lin cu suprafaţa apei, oprirea hidroavionului şi rulajul acestuia spre locul de acostare sau de parcare. AMESTEC FUMIGEN. Material lichid sau solid, folosit pentru formarea în atmosferă a unui fum persistent (ceaţă artificială) cu scopul mascării obiectivelor militare şi economice, acţiunilor de luptă ale trupelor, pentru orbirea observatoarelor şi punctelor de foc inamice, pentru protecţia împotriva emisiunii de lumină a exploziei nucleare sau pentru semnalizare. A.F. se împart în : amestecuri care formează fum prin pulverizare şi evaporare (trioxidul de sulf, acidul sulfuric oleum, acidul clorsul-fonic, soluţia de trioxid de sulf în acid clorsulfonic, te-traclorura de titan, tetraclorura de siliciu etc.) ; amestecuri care formează fum prin ardere (fosforul alb) ; amestecuri care formează fum prin sublimare termică (diferite amestecuri pirotehnice pe bază de naftalină, an-tracen, gudron, clorat de potasiu şi elorură de amoniu, pe bază de hexacloretan şi zinc, aluminiu sau fier sau pe bază de lactoză, clorat de potasiu şi coloranţi) ; amestecuri care formează fum prin evaporare, sub acţiunea temperaturii ridicate urmată de condensarea vaporilor în atmosferă (uleiuri fumigene de natură petrolieră). A.F. intră în compoziţia luminărilor fumigene sau constituie ¡Jj 43 AMFIBIU încărcătura pentru autospecialele chimice, aparatele de furnizare, bombele fumigene de aviaţie, proiectilele fumigene de artilerie. Bombele de aviaţie încărcate cu fosfor au, în acelaşi timp, şi efect incendiar, în special împotriva personalului. V. şi SUBSTANŢA FUMIGENA. AMESTEC INCENDIAR. Material care se foloseşte drept încărcătură în muniţia incendiară şi în aruncătoarele de flăcări; este destinat pentru nimicirea personalului, incendierea tehnicii de luptă, a diferitelor construcţii, mijloacelor de transport, depozitelor de carburanţi etc. Materialele utilizate pentru fabricarea A.I. sînt : aluminiul, magneziul, fosforul, săpunurile de aluminiu ale acizilor graşi, cauciucul etc. A.I. sînt de două feluri : care conţin oxidanţi şi care nu conţin oxidanţi. Din prima grupă fac parte amestecurile de oxizi metalici şi pulberi metalice (amestecul de oxizi de fier şi pulbere de aluminiu numit şi termit) şi amestecurile de săruri oxidante şi pulberi metalice (azotat de bariu şi pulbere de aluminiu). în cea de a doua grupă sînt cuprinse amestecuri pe bază de aliaje metalice, distilate de ţiţei sau fosfor alb. AMESTEC INCENDIAR VÎSCOS. Soluţia unei substanţe solide (cauciuc, masă plastică, naftenat de aluminiu etc.) într-un solvent potrivit (benzină). Se utilizează pentru încărcarea aruncătoarelor de flăcări şi bombelor de aviaţie ; adesea, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor incendiare, în A.I.V. se introduc si alte materiale : termit, fosfor, sodiu. V. şi GEL INCENDIAR. ' AMESTEC PIROTEHNIC. Amestec de substanţe inflamabile (magneziu, fosfor, aluminiu) cu oxidanţi (cloraţi, picraţi, nitraţi) şi cimentatori (şerlac, colofoniu, gumara-bică). A.P. se folosesc la încărcarea cartuşelor (proiectilelor, bombelor) de iluminare, de semnalizare, trasoare, incendiare, fumigene. AMFIBIU. Caracteristică constructivă a unui vehicul terestru care îi permite să se deplaseze atît pe uscat, cît şi pe apă. După tipul maşinii de bază, distingem : auto-amfibii (turisme şi autocamioane) ; transportoare amfibii (pe roţi sau pe şenile, cu sau fără blindaj) ; tancuri am- AMIRAL 44 fibii. Ritmul înalt al luptei moderne, forţarea succesivă a mai multor cursuri de apă intr-o singură zi au determinat introducerea în masă a A. în înzestrarea armatelor. AMIRAL. Grad în ierarhia navală militară corespunzător celui de general-colonel'în armata de uscat. In prezent, cuvîntul A. este utilizat în toate marinele militare europene sau formate după modelul de organizare maritimă militară europeană, cu excepţia Greciei, care a păstrat denumirea antică de navarlios. In marina militară română, gradele de amiral, vice-amiral şi contra-amiral au fost introduse în 1898. AMONAL. Amestec exploziv nitramonic. pe bază de azotat de amoniu, format din 82% azotat de amoniu, 12% trotil şi 6% aluminiu pulverulent sau din 65% azotat de amoniu, 15% trinitrotoluen, 17% pulbere de aluminiu. 3% pulbere de cărbune, folosit ca exploziv de mine. Oxi-darea aluminiului provoacă alterarea şi insensibilizarea amestecului exploziv. AMONITE. Amestecuri de azotat de amoniu şi exploziv brizant. Se prezintă sub două forme : amatol 50/50 (50% azotat de amoniu, 50% trinitrotoluen): amatol 80/20 (80 azotat de amoniu, 20% trinitrotoluen). AMONTE. Poziţia unui punct de pe un curs de apă (sau de pe malul acestuia) situat mai aproape de izvoare faţă de un alt punct de pe acelaşi cure de apă. AMORSARE. 1. Introducerea amorsei în explozivul ce urmează a fi explodat: constituie ultimul stadiu în pregătirea unei explozii. 2. începerea unor lucrări, de construcţii sau amenajări genistice ; constituie primul stadiu în execuţia acestora. AMORSA. 1. Dispozitiv pentru iniţierea exploziei unei încărcături de exploziv. Funcţionează prin percuţie (capsele sau focoasele de la proiectile, capsele speciale de la mine şi de la unele tipuri de grenade), prin fricţiune (la unele tipuri de grenade), prin aprindere cu fitil (capse 45 ANALIZA SITUAŢIEI pirotehnice) sau prin aprindere electrică (capse electrice). 2. Cantitate de pulbere aşezată între dispozitivul de aprindere şi încărcătura de azvîrlire a unei lovituri de artilerie, pentru transmiterea către aceasta a impulsului necesar aprinderii. V. şi CAPSA. AMORSOR. Cantitate mică de pulbere (cu fum sau, uneori, fără fum) aşezată între dispozitivul de aprindere şi încărcătura de azvîrlire a unei lovituri de artilerie. Serveşte la întărirea impulsului transmis de la dispozitivul de aprindere, asigurîndu-se astfel aprinderea rapidă şi sigură a întregii încărcături de azvîrlire. AMORTIZOR. Atenuator de oscilaţii într-un sistem mecanic sau electric, pentru realizarea stabilităţii acţiunii sistemelor. Se foloseşte la girocompasurile sistemelor de conducere şi dirijare a rachetelor, la sprijinirea unor piese sau ansamble ale gurilor de foc de artilerie (ca element de legătură între ţeava şi bipiedul unui aruncător), precum şi la unele mecanisme. AMOVIBIL. Calitatea unui obiect, care face parte din-tr-un ansamblu, de a putea fi separat de aceasta, fără a deteriora obiectul sau ansamblul (ţeavă de tun cu tub amovibil). V. şi ŢEAVA. AMPENAJ. Dispozitiv constituit din aripioare care serveşte la stabilizarea în aer sau la schimbarea direcţiei de deplasare a unei rachete (bombe de aruncător, avion etc.). AMPLASAMENT. Loc amenajat sau care urmează a fi amenajat genistic şi destinat a fi ocupat de o piesă de artilerie (tun, obuzier, aruncător) sau de armament automat (puşcă-mitralieră, mitralieră), de un tanc, transportor sau de o construcţie militară. ANALIZA SITUAŢIEI. Activitate desfăşurată de comandanţi şi de statele majore, în vederea elaborării ho-tărîrii pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă. Se efectuează în strînsă legătură cu însuşirea misiunii, îm- ANALIZA SITUAŢIEI 46 preună cu care alcătuieşte un proces unitar, în cadrul căruia se studiază situaţia inamicului, a trupelor proprii, a vecinilor, terenul, condiţiile de anotimp şi hidrometeo-rologice, precum şi alţi factori specifici situaţiei. La subunităţi, A.S. se poate executa, uneori, concomitent cu recunoaşterea în teren. A.S. inamicului urmăreşte să stabilească forţele acestuia (evaluare cantitativă şi calitativă), gruparea şi amplasarea lor în spaţiu, posibilităţi şi variante probabile de acţiune, nevoile de completare a informaţiilor asupra inamicului. A.S. trupelor proprii urmăreşte evaluarea forţelor (efective, capacitate de luptă, grad de uzură), amplasarea lor în spaţiu, densităţi şi raporturi de forţe pe anumite direcţii sau zone, posibilităţi de acţiune, valoarea aportului formaţiunilor de luptă populare. A.S. vecinilor vizează modul în care acţiunile lor influenţează misiunea proprie, stabilindu-se nevoile şi sarcinile de cooperare şi modul de asigurare a acesteia. A. terenului urmăreşte să stabilească modul în care formele de teren, reţeaua hidrografică, localităţile, sistemul de comunicaţii din zonă şi alte elemente ale terenului, influenţează acţiunile de luptă. După analiza pe hartă, ea se completează cu recunoaşteri în teren şi cu studii ale fotoplanurilor şi machetelor terenului din zona respectivă. A. condiţiilor de anotimp şi hidrometeo-rologice urmăreşte stabilirea influenţei pe care o pot exercita, asupra acţiunilor de luptă, starea vremii, timpul de lumină sau întuneric, previziunile meteo etc. în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă, în cadrul A.S. se studiază separat şi amănunţit nivelurile de radiaţie şi infectării radioactive, situaţia chimică, efectele armei biologice, starea comunicaţiilor şi distrugerilor rezultate în urma loviturilor nucleare etc. în A.S. efectuată de statele majore ale armelor se analizează şi alţi factori, specifici acestora. De exemplu, A.S. transmisiunilor studiază factorii care influenţează realizarea şi funcţionarea sistemului de transmisiuni (nevoi de legătură, reţea existentă în zonă, disponibilităţile forţelor şi mijloacelor de transmisiuni proprii). A.S. reprezintă un proces logic, în care se îmbină analiza cu sinteza. Studiind detaliat situaţia de luptă pe părţi, pentru a cunoaşte şi a desprinde concluzii asupra fiecărui element component, anfiladA comandantul le va reuni în final intr-un tot unitar, for-mulind concluziile necesare pentru adoptarea unei ho-tăriri juste. ANDOCARIC. Operaţiune de introducere a navei intr-un doc uscat, sau de ridicare pe un doc plutitor. în vederea vizitării carenei sau efectuării unor reparaţii la corp, cirniă, el ici ele. A. se execută periodic, pentru vizitarea operei vii şi a instalaţiilor ce se află sub apă (prize, emiţătoare şi receptoare de hidrolocaţie. capacele tubu-' rilor lans-torpile etc.), precum şi pentru verificarea stării cuinei şi a elicelor şi curăţirea carenei de alge şi scoici, în vederea menţinerii în stare de bună funcţionare şi păstrării vitezei navei. ANKMOMKTItU. IVlijloc destinat măsurării vitezei vîn-tuliii la suprafaţa pămîntului. folosit în cercetarea de radiaţie .şi chimică, trageri şi alte activităţi militare. Cele mai obişnuite sini : A. cu cupe, compus din piesa receptoare, axul de transmitere, contorul, cadranul, cutia protectoare şi şurubul de instalare, cadrul metalic de protecţie, linele an in interior un cronometru pus in funcţiune printr-un buton ; A. cu morişcă cu palete are piesa receptoare formală dintr-un număr de palete fixate radial pe un ax şi îndoite altfel incit să se rotească atunci cind morişca este îndreptată contra vmtului. Axul moriştii acţionează asupra unui contor al cărui ac indicatei- se mişcă pe un cadran gradat in metri pe secundă. ANFILADA. 1. Situaţie in care o navă bate CU foc O ţintă dispusă cu Ancmuiin-tru cu cupe axul său longitudinal in planul de tragere sau primeşte focul inamicului în sensul axului său longitudinal. Nava supusă focului de A. se află intr-o situaţie de. avantajoasă, deoarece oferă inamicului păr- ANGAJARE 48 ţile mai puţin protejate ale corpului (prora sau pupa) şi organe deosebit de vulnerabile (cîrma), în timp ce posibilitatea de a răspunde cu foc este redusă la armamentul din sectoarele prora sau pupa. 2. Termenul defineşte şi executarea tragerii asupra obiectivelor aşezate în lungul unei direcţii bine determinate de teren (în lungul unei străzi, a unei văi). ANGAJARE. 1. Introducerea în luptă a unor forţe ; situaţie în care trupele se găsesc în contact cu inamicul şi desfăşoară acţiuni de luptă. 2. Situaţia unei nave a cărei înclinare laterală a atins valoarea limită a cuplului de redresare datorită efectului vîntului şi al valurilor, dispunerii defectuoase a greutăţilor sau încărcăturii la bord. deplasării accidentale a greutăţilor sau încărcăturii într-un bord, înclinării navei ca urmare a ambarcării apei printr-o gaură etc. A. este o situaţie periculoasă pentru navă, care poate duce la răsturnarea ei. 3. Stabilirea contactului de foc între două nave sau grupări de nave în luptă. ANGARIE. Drept recunoscut statelor beligerante de a folosi, în caz de necesitate, nave sau mijloace de transport sau alte bunuri proprietate neutră, care se află pe teritoriul lor sau pe cel ocupat de inamic. In dreptul internaţional, A. este admisă atît în timp de pace cît şi în timp de război, reprezentînd o formă internaţională a rechiziţiei şi comportă plata despăgubirilor corespunzătoare. Dreptul de A. este reglementat prin Convenţia Vl-a de la Haga din 1907. ANTENĂ. Instalaţie care are rolul de a transforma energia curenţilor de înaltă şi foarte înaltă frecvenţă în energie a undelor radio şi invers, de a radia undele cu precădere într-o anumită direcţie sau de a le recepţiona dintr-o anumită direcţie. A. utilizate în tehnica militară pot fi : directive sau omnidirecţionale ; cu regim de undă progresivă sau staţionară ; de emisie, recepţie sau mixte ; 49 ANTIFLACArA de radiodifuziune, televiziune, radioreleu, radiolocaţie, radiodirijare, radioastronomie etc. ANTETREN. Trăsură pe două roţi, prin intermediul căreia se tractează tunuri, obuziere sau chesoane de muniţie. Asigură, pe timpul transportului, stabilitatea părţii tractate, avînd numai o singură punte de sprijin (o osie). ANTIAERIAN. Termen definind aptitudinea unor trupe pregătite şi înzestrate cu tehnica corespunzătoare de a lupta împotriva mijloacelor de atac aerian ale inamicului, precum şi măsurile luate de toate trupele, de gărzile patriotice şi celelalte elemente ale sistemului militar naţional, pentru a se apăra împotriva inamicului aerian. V. şi APĂRARE ANTIAERIANĂ. ANTIARĂMITOR. Element auxiliar al loviturii de artilerie, introdus în încărcătura de azvîrlire cu scopul de a împiedica arămirea ţevii; este constituit dintr-o sîrmă de plumb sau cositor sau din aliaj de plumb cu cositor, în timpul tragerii, A. formează, cu particulele de aramă rezultate din brîul forţator al proiectilului, un aliaj uşor fuzibil care se îndepărtează din ţeavă, fiind antrenat de curentul de gaze rezultat din arderea pulberii de azvîrlire. ANTIDOT. Medicament destinat să împiedice intoxicarea organismului în cazul pătrunderii în interiorul acestuia a substanţelor toxice de luptă neuroparalitice ; se administrează prin injectare cu ajutorul seringii de autoin-jectare imediat ce se constată că inamicul, încălcînd normele dreptului internaţional, a folosit astfel de substanţe. Atropină a fost unul din primii antidoţi folosiţi împotriva substanţelor toxice neuroparalitice. ANTIFLACĂRĂ. Element auxiliar al loviturii de artilerie introdus în încărcătura de azvîrlire, cu scopul de a mic- ANTIINSURECŢIE 50 sora pe timp de noapte flacăra la gura (sau la culata) ţevii, prin diminuarea sau împiedicarea formării acesteia. Cuprinde săruri combustibile bogate în oxigen (azotat de potasiu sau amoniu) ori combinaţii inerte (clorură de potasiu sau sodiu, sulfat de potasiu etc.). Se amestecă cu pulberea de azvîrlire sau se introduce între elementele încărcăturii de azvîrlire fie deasupra acestora, pusă în săculeţi de diferite forme. ANTIINSURECŢIE. Concept al doctrinelor militare ale statelor imperialiste, prin care se înţelege ansamblul acţiunilor militare îndreptate împotriva maselor populare ridicate la lupta armată pentru eliberarea naţională şi socială sau pentru apărarea patriei împotriva unei agresiuni străine. A. este opusă direct războiului popular, revoluţionar şi presupune acţiuni pe plan politic, economic, psihologic şi militar. ANTIRACHETĂ. Rachetă destinată combaterii altei rachete, de regulă a rachetei balistice cu rază medie şi mare de acţiune (a rachetei intercontinentale). Folosirea A. se face pentru distrugerea rachetei balistice pe ramura coborîtoare a acesteia. A. trebuie să „intercepteze“ racheta balistică la o astfel de depărtare de suprafaţa pămîntului (apei) încît efectele rachetei balistice distruse şi efectele exploziei A. să nu se resimtă pe pămînt (pe apă). A. se compune, în majoritatea cazurilor, din cel puţin trei trepte, avînd componenta de luptă cu încărcătură nucleară, exploziv obişnuit, substanţe radioactive sau materiale dure. Explozia A. trebuie să provoace, în mod cert, fie distrugerea rachetei balistice, fie neutralizarea încărcăturii de luptă a acesteia. Complexele de A. sînt automatizate, prevăzute cu aparatură de cercetare şi urmărire a zborurilor rachetelor balistice şi ale A., cu agregate de lansare a A. şi cu aparatură de calcul şi dirijare. Dirijarea A. se face, de regulă, combinat cu elemente aerodinamice (în păturile dense ale atmosferei) şi cu elemente gazodinamice (în păturile rarefiate ale atmosferei). 51 ANTRENAMENT ANTITOXINĂ. Medicament folosit pentru neutralizarea toxinelor microbiene pătrunse în organism prin utilizarea de către inamic a armei biologice ; poate avea un pronunţat efect profilactic sau curativ ; se poate forma şi în organismul uman, ca urmare a îmbolnăvirii sau a vaccinării, ceea ce îi conferă imunitate. Animalele pot fi, de asemenea, tratate cu A. pentru împiedicarea îmbolnăvirii lor cu anumite boli (botulismul). Vaccinarea cu A. reprezintă o importantă măsură de protecţie împotriva efectelor armei biologice. ANTRAX. Boală infecţioasă care poate fi provocată oamenilor şi animalelor prin utilizarea armei biologice. A. este produs de un bacii care, la temperatura mediului exterior de 32—35°C, formează spori foarte rezistenţi la căldură şi lipsă de umiditate; temperatura de 150° ucide sporii în decurs de o oră, dacă mediul este uscat. Fierberea realizează acelaşi lucru în 10 minute. In sol, sporii pot rezista cîţiva ani şi reprezintă un mare pericol pentru animalele care pasc. îmbolnăvirea oamenilor poate fi cauzată de contactul cu animalele bolnave, prin folosirea de produse provenind de la acestea (carne, lînă, piele, blană) şi prin inspirarea sau depunerea pe răni a prafului sau preparatelor bacteriene care conţin spori. Simptomele îmbolnăvirii apar după o perioadă de timp cuprinsă între cîteva ore şi cîteva zile. Boala poate fi de formă cutanată, pulmonară sau digestivă, în funcţie de calea de pătrundere a microbului în organism. Protecţia împotriva îmbolnăvirii de A. se asigură prin izolarea bolnavilor şi sacrificarea animalelor, dezinfectarea suprafeţelor şi mediilor, vaccinarea personalului, folosirea mijloacelor de protecţie antichimică. ANTRENAMENT. Formă a activităţii de instruire care urmăreşte perfecţionarea deprinderilor practice în anumite domenii de activitate şi a calităţilor fizice şi intelectuale legate de exercitarea acestor deprinderi de către indivizi sau colectivităţi. A. de stat major este executat cu personalul statului major sau al unora dintre secţiile anvergura 52 (birourile) acestuia, în scopul perfecţionării lucrului şi utilizării tehnicilor specifice activităţii de stat major, precum şi al închegării colectivelor. Se poate executa pe hartă sau în teren. A. cu ţinte aeriene fictive este o formă de antrenament utilizată în M.U., unităţile şi subunităţile din apărarea antiaeriană a teritoriului şi trupelor de uscat, pentru perfecţionarea deprinderilor de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice, închegării echipelor de luptă şi verificării baremelor atinse. Inamicul aerian este reprezentat prin ţinte fictive, ceea ce permite organizarea A. la orice eşalon, atît cu turele de serviciu cît şi cu echipele de luptă, independent de anotimp, de condiţiile meteo şi de disponibilităţile tehnice. A. cu ţinte aeriene marcate este o formă superioară de A. pentru pregătirea şi închegarea în lucru a forţelor şi mijloacelor din apărarea antiaeriană a teritoriului şi trupelor de uscat, urmărind totodată verificarea sistemului de apărare antiaeriană. Scopul se stabileşte în funcţie de etapa de instrucţie şi de posibilităţile tehnicii din înzestrare. La acest A. ţintele aeriene sînt marcate de avioanele proprii. ANVERGURĂ. Distanţa dintre vîrfurile planurilor (aripilor) unui avion măsurată perpendicular pe axa longitudinală a acestuia. La o suprafaţă dată a aripei avionului, A. influenţează caracteristicile aerodinamice. ' APARAT CU PERNĂ DE AER. Mijloc de deplasare prin zbor în imediata apropiere a solului (20—50 cm), la care forţa portantă se obţine prin folosirea unei mici supra- 53 APARAT DE FUMIZARE presiuni (pernă de aer), formată între baza aparatului şi sol (sau apă), aerul fiind suflat de către elici-ventilatoare speciale, antrenate de motoare cu piston sau turbine de aviaţie cu gaze. Pentru deplasare nu necesită drumuri, putînd trece uşor peste orice teren, ape, mlaştini, nisipuri, ceea ce le face apte pentru utilizări în scopuri militare. APARAT DE CERCETARE CHIMICĂ. V. DETECTOR DE SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ APARAT DE CONDUCERE A FOCULUI. Planşetă metalică caroiată, cu un sistem de piese, care serveşte pentru determinarea elementelor topografice sau calculate pe obiective sau repere de tragere. APARAT DE DEGAZARE A TERENULUI. Mijloc tehnic întrebuinţat pentru degazarea şi dezinfectarea terenului cu ajutorul substanţelor de degazare pulverulente; se montează pe un autocamion şi constă dintr-o ramă din lemn care se fixează de obloanele laterale ale autocamionului. Rama împreună cu obloanele laterale formează cei trei pereţi ai unui buncăr, cel de^al patrulea fiind oblonul din spate al autocamionului, înclinat sub un unghi de 45°. La partea inferioară a buncărului este montat un sul distribuitor, confecţionat dintr-o ţeavă pe care sînt sudate palete. Prin mişcarea autocamionului, sulul distribuitor, acţionat de un lanţ, se învîrteşte şi împrăştie uniform substanţa de degazare. Există şi aparate construite în întregime din metal. APARAT DE FUMIZARE. Mijloc pentru crearea perdelelor de fum din amestecuri fumigene lichide, cu scopul de a masca acţiunile de luptă ale trupelor proprii şi a le feri de observarea inamicului. Există : A.d.F. care generează fumul prin evaporare termică a amestecului fu- APARAT DE OBSERVARE 54 migen. Este alimentat cu uleiuri minerale. Se compune dintr-un motor turboreactor care emite un jet de gaze de ardere fierbinţi, în care are loc pulverizarea uleiului fumigen ; sub acţiunea temperaturii gazelor, acestea se evaporă instantaneu, iar vaporii se condensează în atmosferă formînd un fum alb, dens ; A.d.F. care funcţionează pe principiul pulverizării mecanice a amestecului fumigen. ' Se compune dintr-un rezervor metalic umplut cu amestec de anhidridă sulfurică dizolvată în acid clorsulfonic, aflată sub presiunea unui gaz comprimat emis din-tr-o butelie sau cu ajutorul unei pompe de aer. Sub presiunea gazului, amestecul fumigen este forţat să treacă printr-un tub-sifon şi este pulverizat de unul sau mai multe pulveri-zatoare aflate la capătul din afară al sifonului. Asemenea A.d.F. compuse din butoaie metalice, încărcate cu amestec fumigen acţionat cu aer comprimat, au fost întrebuinţate în cel de-al doilea război mondial pentru furnizarea unor obiective economice importante din ţara noastră. APARAT DE OBSERVARE. Instrument optic care. prin ■caracteristicile pe care le posedă, măreşte capacitatea vi- 55 APARAT DE OCHIRE zuală a omului, dîndu-i posibilitatea să observe obiective îndepărtate. Se întrebuinţează pentru : observarea cîmpu-lui de luptă şi descoperirea obiectivelor; măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale ; măsurarea distanţelor; observarea spargerii proieotilelor şi a efectelor acestora asupra acţiunilor trupelor proprii şi ale inamicului; studiul terenului. Cele mai întrebuinţate instrumente de acest gen sînt : binoclul, luneta de observare, teodolitul de cercetare. Principalele caracteristici optice ale A.d.O. sînt : puterea de mărire — raportul între mărimea imaginii formate pe retina ochiului privind prin aparatul optic şi mărimea imaginii obţinute pe retină privind cu ochiul liber; cîmpul vizual — unghiul în care, fără a mişca aparatul, poate fi făcută observarea; pupila de intrare — deschiderea prin care razele de lumină intră în aparatul optic ; pupila de ieşire — deschiderea prin care razele de lumină ies din aparat (raportul dintre diametrul pupilei de intrare şi diametrul pupilei de ieşire exprimă puterea măritoare a aparatului respectiv) ; luminozitatea — raportul dintre iluminarea imaginii formată pe retina ochiului privind prin aparat şi iluminarea imaginii formată pe retină privind cu ochiul liber ; puterea separatoare — unghiul cel mai mic dintre două puncte din spaţiu ce se disting privin-d aparatul; puterea stereoscopică — proprietatea aparatelor binoculare de a da senzaţia de adîncime sau de relief a zonei de observare ; periscopicitatea — proprietatea aparatelor de a aduce imaginea dintr-un plan superior într-un plan inferior (se măsoară în unităţi de lungime şi este egală cu distanţa dintre cele două plane). APARAT DE OCHIRE. Ansamblu de piese care serveşte pentru îndreptarea armei de foc (pistol, mitralieră, puşcă-mitralieră, tun, obuzier, aruncător) spre obiectiv; poate fi : mecanic (ţel, cătare, înălţător, cadran), optico-meoa-nic (înălţător optic, înălţător mecanic cu lunetă panoramică) şi electronic. APARAT DE PULVERIZAT DIN AVION. Rezervor metalic avînd formă aerodinamică, fixat sub aripile sau pe fuselajul avionului şi destinat infectării terenului, per-. APARAT DOZIMETRIC 56 sonalului, tehnicii şi diferitelor" obiecte cu picături de substanţă toxică de luptă sau preparate bacteriene. Aparatul este compus dintr-un recipient prevăzut cu orificiu de umplere, tub de scurgere cu duză şi un dispozitiv pentru deschiderea tubului de scurgere, pus în funcţiune din cabina avionului. Rezervorul se poate încărca cu substanţe toxice de luptă persistente sau recepturi micro-biene, iar pe timp de iarnă cu anumite substanţe toxice de luptă trecătoare cum sînt soluţiile unor substanţe toxice de luptă solide (soluţii de cloracetofenonă în cloroform). Pulverizarea încărcăturii durează 6—20 secunde, avînd ca urmare formarea pe teren a unei fîşii infectate ale cărei dimensiuni depind de capacitatea rezervorului, de viteza avionului, de timpul de scurgere. Un bombardier mijlociu poate infecta o suprafaţă de 5—6 hectare cu densitatea medie de infectare de 10—15 mg/m2. APARAT DE VEDERE PE TIMP DE NOAPTE. Aparat care utilizează radiaţiile infraroşii în scopul asigurării vizibilităţii pe timpul nopţii şi în condiţii atmosferice nefavorabile. După destinaţie poate fi : de observare, de măsurare a unghiurilor, de determinare a distanţelor, de ochire şi se foloseşte pentru distanţe de acţiune limitate la aproximativ bătaia eficace a armelor pe care se montează. După principiul constructiv şi de funcţionare aceste aparate pot fi : de tip activ şi de tip pasiv. Aparatul de tip activ cuprinde : proiectorul de raze infraroşii, luneta de vedere pe timp de noapte şi blocul de alimentare. Luneta de vedere pe timp de noapte are un convertizor electronooptic. care transformă razele infraroşii invizibile, recepţionate de lunetă, în raze vizibile, astfel încît observatorul vede imaginea obiectului care reflectă razele infraroşii. Aparatul de tip pasiv are numai un obiectiv şi un receptor de imagine, care captează şi transformă radiaţia infraroşie, emisă de obiectul-ţintă sau de diferite surse naturale şi reflectată de obiectul-ţintă. APARAT DOZIMETRIC. Mijloc destinat pentru punerea în evidenţă a infectării radioactive, măsurarea nivelului de radiaţie şi a gradului de infectare radioactivă a diferitelor suprafeţe sau a lichidelor, precum şi pentru mă- 57 APARAT IZOLANT surarea dozei de radiaţii primite de personalul iradiat. A.D. se împart în : indicatoare de radioactivitate, roent-genometre, radiometre, roentgenometre-radiometre şi complete dozimetrice. Primele patru tipuri se bazează pe măsurarea curentului de ionizare produs în circuitul exterior al unui contor cu gaz (cameră de ionizare) sub acţiunea radiaţiilor nucleare, amplificat de un sistem electronic ; dozimetrul se bazează pe măsurarea descărcării unui condensator (electroscop), pe măsurarea schimbării culorii unui produs chimic sau pe intensitatea înnegririi unei plăci fotografice sub acţiunea radiaţiilor. APARAT IZOLANT. Mijloc de protecţie individuală a căilor respiratorii împotriva substanţelor radioactive, substanţelor toxice de luptă şi mijloacelor biologice ; se compune din cagulă, tub de legătură, plămîn automat, butelie de oxigen cu reductor de presiune şi un cartuş pentru reţinerea bioxidului de carbon expirat de cel care-1 foloseşte ; se poartă în spate sub forma unei raniţe. Timpul de protecţie depinde de cantitatea de oxigen existentă în butelie şi este independent de concentraţia de S.R. Sau S.T.L. din Aparat izolant atmosferă. APARAT PENTRU CONDUCEREA FOCULUI ARTILERIEI ANTIAERIENE. Complex de calcul mecanic, electromecanic sau electronic, semiautomat sau automat destinat conducerii şi executării tragerilor cu bateriile de artilerie antiaeriană de toate calibrele. Serveşte la determinarea şi transmiterea continuă a elementelor de tragere — azimut viitor, unghi de înclinare şi distanţă focos — la tunurile bateriei de artilerie antiaeriană. Se dispune cît mai aproape de poziţia de tragere a bateriei (pînă la 300 metri distanţă), la aceeaşi cotă sau la o di- APĂRARE 58 ferenţă de cotă variabilă faţă de tunurile bateriei. In funcţie de performanţele de zbor, de situaţia meteorologică şi de vizibilitatea ţintelor aeriene, poate funcţiona conjugat sau nu cu altitelemetre stereoscopice sau staţii de radiolocaţie pentru tragere, care introduc în aparat, pentru rezolvarea problemei tragerilor antiaeriene, coordonatele de poziţie ale ţintei în orice ipostază de zbor a acesteia. APARAT PENTRU MĂSURAREA LUNGIMII CAMEREI DE ÎNCĂRCARE A TUNURILOR. Sistem tehnic constituit din mecanisme care servesc la măsurarea lungimii camerei de încărcare a tunurilor antiaeriene şi de cîmp, pentru luarea în considerare a variaţiei vitezei iniţiale a proiectilelor faţă de cea din tabele, datorită alungirii camerei de încărcare, în cadrul pregătirii preliminare a tragerii, precum şi pentru verificarea dimensiunilor şi a formei camerei de încărcare, în scopul stabilirii duratei vieţii gurii de foc. APARAT PENTRU PLANTAREA AUTOMATĂ A SEMNELOR DE MARCARE A S.T.L. ŞI S.R. Mijloc de marcare a terenului infectat cu S.T.L. sau S.R. Este montat pe un autoturism (transportor amfibiu blindat) de cercetare de radiaţie şi chimică şi are un dispozitiv care, prin aprinderea electrică a unor încărcături de pulbere, aruncă şi înfige în pămînt bare metalice ascuţite de care sînt prinse bucăţi de pînză colorată în galben (pentru S.T.L.) sau în roşu (pentru S.R.). APĂ GREA. Combinaţie chimică dintre deuteriu şi oxigen, care se găseşte în proporţie de 0,02% în apa naturală. Se foloseşte pentru obţinerea deuteriului necesar la fabricarea încărcăturilor termonucleare şi la- construcţia reactorilor nucleari. APĂRARE. Formă de bază a acţiunilor de luptă, care are scopul de a zădărnici ofensiva inamicului, a-i provoca pierderi cît mai mari, a păstra cu fermitate terenul şi poziţiile încredinţate, a cîştiga timp şi a crea condiţiile necesare pentru trecerea la ofensivă. Se adoptă atunci 59 APARARE cînd ofensiva nu este posibilă sau nu este indicată, datorită superiorităţii de forţe şi mijloace a inamicului, precum şi pentru ca, economisind forţe şi mijloace pe anumite direcţii (sectoare) ale frontului, să dea posibilitatea ducerii ofensivei pe alte direcţii. A. se poate adopta şi în cadrul ofensivei, pentru asigurarea flancurilor grupărilor de atac sau pentru consolidarea terenului cucerit, pînă la reluarea ofensivei, precum şi pentru respingerea contraatacurilor (contraloviturilor) executate de inamic. In toate cazurile, pe plan tactic şi operativ, A. are un caraoter temporar, tinzînd necontenit la crearea condiţiilor pentru trecerea la ofensivă. Trecerea la A. poate avea loc în contact nemijlocit cu inamicul sau în afara contactului. în raport cu condiţiile de teren, A. se poate organiza : în teren obişnuit, în munţi, în păduri, în localităţi, pe cursuri de apă, în raioane sau în lucrări de fortificaţii permanente, pe litoralul maritim. După eşalonul la oare se organizează, A. poate fi tactică, organizată şi dusă de unităţi şi M.U. tactice, operativă sau strategică, dusă de M.U. operative (strategice). A. se poate desfăşura în condiţiile întrebuinţării sau neîntrebuinţării armelor de nimicire în masă. Structura A. cuprinde : dispozitivul de luptă al trupelor, sistemul de foc şi organizarea genistică a terenului. Dispozitivul de luptă al trupelor în A. cuprinde : trupele din eşalonul întîi şi din eşalonul al doilea (rezervă), în care sînt incluse şi unităţi (subunităţi) ale Ministerului de Interne, gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare ; dispozitivul artileriei (inclusiv rachete) ; unităţi (subunităţi) de apărare antiaeriană ; rezerve antitanc, de geniu, chimice; detaşamente cu destinaţii diferite (mobile de baraj, de distrugeri şi salvare-evacuare etc.). Sistemul de foc al A. însumează focul armamentului de infanterie, al artileriei, rachetelor şi aviaţiei, combinat cu baraje de tot felul, organizat pe întreaga adîncime a A., cu densitate maximă în faţa limitei dinainte a A. Organizarea genistică a terenului cuprinde un sistem complex de lucrări genistice (de regulă, tranşee şi şanţuri de comunicaţii continue, cel puţin în interiorul raioanelor de apărare sau punctelor de sprijin), adăposturi de tragere pentru personal şi materiale, lucrări pentru pune- APĂRARE 60 tele de comandă şi de observare, baraje, lucrări de mascare etc. Caracteristicile principale ale A. moderne sînt : stabilitatea (capacitatea de a rezista atacului cu orice fel de mijloace, A. fiind, deci, antitanc, antidesant, antiaeriană, antichimică, antinucleară) şi caracterul activ (capacitatea de a lovi cu foc pe inamic în toate situaţiile, de la distanţă mare şi din apropiere şi de a executa riposte ofensive puternice — contraatacuri, contralovi-turi —, dirijate, în special, asupra flancurilor şi zonelor vulnerabile ale inamicului). In ducerea A. acţiunile de luptă cuprind : lupta pentru zădărnicirea atacului inamic, prin lovirea cu foc concentrat, puternic de artilerie, rachete, aviaţie etc. a grupării inamice pregătite pentru atac (contrapregătire) ; lupta pentru respingerea atacului inamic dat asupra limitei dinainte a apărării ; lupta pentru nimicirea prin contraatac (contralovitură) a inamicului pătruns în dispozitivul A. şi refacerea A. pe aliniamentul iniţial ; oprirea înaintării inamicului pe una din fîşiile (poziţiile, aliniamentele) din adîncime, în caz că nu este posibilă nimicirea prin contraatac (contralovitură). După timpul la dispoziţie pentru organizarea A., se poate distinge : A. pregătită în grabă, organizată în timp scurt, de regulă în contact sau sub presiunea apropierii iminente a inamicului. Aceasta impune realizarea, în primă urgenţă, a sistemului de foc şi a cooperării între arme şi executarea unor lucrări genistice simple (gropi şi amplasamente de tragere), ce se vor dezvolta progresiv; A. pregătită din timp, organizată metodic prin alegerea celor mai bune trasee ale poziţiilor şi realizarea completă a lucrărilor genistice. APĂRARE ANTIAERIANĂ. Totalitatea măsurilor luate şi acţiunilor desfăşurate pentru a interzice folosirea de către inamic a mijloacelor sale de atac aerian şi a proteja trupele, formaţiunile de apărare, populaţia şi obiectivele importante de pe teritoriu şi din zona de operaţii împotriva atacurilor aeriene. Intră în atribuţiile atît ale armatei, cît şi ale formaţiunilor din sistemul apărării naţionale, conform specificului şi mijloacelor acestora. Forţa şi eficienţa A.A. constituie una din premisele importante ale victoriei în războiul întregului popor pentru apărarea 61 APĂRARE ANTISUBMARINĂ patriei. A.A. a apărut ca o necesitate în primul război mondial, odată cu folosirea aviaţiei în acţiunile militare, şi s-a dezvoltat mult în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd mijloacele de bază ale A.A., aviaţia de vînătoare şi artileria antiaeriană, s-au perfecţionat, folosind o aparatură complexă pentru conducerea focului şi dirijarea avioanelor, inclusiv radiolocatoarele. După cel de-al doilea război mondial, modernizarea A.A. a continuat, bazîndu-se pe folosirea rachetelor antiaeriene şi a aviaţiei supersonice, pe diversificarea şi perfecţionarea mijloacelor de radiolocaţie şi de contraacţiune radioelectronică şi pe automatizarea sistemului de conducere. în România, prima unitate de A.A. (Corpul antiaerian) a luat fiinţă în aprilie 1916, manifestîndu-se interes şi pentru realizarea de tunuri A.A. specializate (proiectele căpitanului Şt. Burileanu şi locotenent-colonelului Gabriel Negrei). A.A. se asigură prin : descoperirea la timp a inamicului aerian şi înştiinţarea trupelor, gărzilor patriotice, celorlalte formaţiuni de apărare şi populaţiei despre aceasta ; nimicirea inamicului aerian înainte ca acesta să-şi fi îndeplinit misiunea, respingerea atacurilor acestuia şi interzicerea cercetării aeriene ; neutralizarea mijloacelor de atac aerian fără pilot; lupta ou desantul aerian inamic pe timpul deplasării în aer şi pe timpul deşănţării lui. A.A. trebuie pregătită din timp de pace, într-o concepţie unitară şi după un plan unic, pentru a putea respinge acţiunile prin surprindere ale inamicului aerian în orice situaţie şi în orice condiţii de timp şi de stare a vremii, APĂRARE ANTICHIMICA. V. PROTECŢIA TRUPELOR ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE ÎN MASĂ ŞI A MIJLOACELOR INCENDIARE. APĂRARE ANTINUCLEARĂ. V. PROTECŢIA TRUPELOR ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE ÎN MASĂ ŞI A MIJLOACELOR INCENDIARE. APĂRARE ANTISUBMARINĂ. Complex de măsuri şi acţiuni destinate descoperirii şi lovirii submarinelor ina- APĂRARE civila 62 mice, cuprinzînd : căutarea de control în raioanele cele mai periclitate, supravegherea cu nave, avioane şi elicoptere antisubmarine, căutarea la chemare executată cu grupuri de căutare-lovire. A.AS. a obiectivelor (convoaie, porturi, obiective de litoral) se execută cu nave, avioane şi elicoptere care însoţesc obiectivul (convoi) sau execută supravegherea apropiată (porturi, obiective de litoral). APĂRARE CIVILĂ. Componentă a sistemului apărării naţionale care, împreună cu celelalte elemente ale sistemului, materializează participarea întregului popor la apărarea patriei, însumînd măsurile luate pe întregul teritoriu pentru apărarea populaţiei şi a bunurilor materiale împotriva atacurilor din aer ale inamicului. Potrivit Legii pentru apărarea civilă în Republica Socialistă România, A.C. are ca misiuni principale : pregătirea pentru apărare a cetăţenilor şi formaţiunilor de A.C.; protecţia cetăţenilor împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi a celor obişnuite şi protecţia bunurilor materiale prin dispersarea, evacuarea, mascarea şi camuflarea acestora ; prevenirea populaţiei şi a personalului muncitor din unităţi socialiste asupra pericolului din aer, prin înştiinţare şi alarmare ; limitarea şi lichidarea urmărilor atacului cu arme de nimicire în masă şi cu arme obişnuite. De organizarea, conducerea şi controlul activităţii de A.C. de pe întreg teritoriul ţării răspunde ministrul apărării naţionale. Pregătirea cetăţenilor pentru A.C. se execută potrivit programelor elaborate de Ministerul Apărării Naţionale. La pregătire, precum şi la executarea activităţilor de A.C. participă : formaţiunile, comisiile de specialitate, statele majore şi şefii A.C. de pe întreg teritoriul ; gărzile patriotice ; detaşamentele de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei ; formaţiunile civile de pompieri ; formaţiunile sanitare voluntare ale Crucii Roşii ; personalul muncitor din unităţile socialiste; studenţii şi elevii ; personalul din unităţile şi formaţiunile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne. APĂRARE CONTRA MINELOR MARINE. Complex de măsuri ale marinei ce se iau în scopul excluderii sau 63 APĂRARE NAŢIONALĂ reducerii pericolului 1 de mine atît în zona proprie de acţiune, cît şi în zona de acţiune a inamicului ; se realizează prin distrugerea depozitelor de mine ale inamicului, a navelor puitoare de mine, cercetarea prin descoperirea lansării minelor de către inamic, distrugerea minelor descoperite prin dragaj, prin bombardare sau prin scafandri, alegerea unor itinerare care exclud sau micşorează pericolul, anularea sau micşorarea cîmpuri-lor fizice ale navelor care pot provoca explozia minelor. Se poate distinge : A.C.M.M. a litoralului care cuprinde organizarea unei reţele de observare şi cercetare pentru descoperirea mijloacelor care pot lansa mine şi a minelor lansate, organizarea unui dragaj de cercetare a radelor, a paselor de acces, a drumurilor costiere, organizarea dragaj ului de distrugere a minelor descoperite şi mascarea faţă de inamic a drumurilor costiere şi paselor de acces ; A.c.M.M. a comunicaţiilor maritime şi fluviale cuprinde observarea, cercetarea prin dragaj, distrugerea prin dragaj a minelor descoperite, luarea măsurilor de protecţie la bordul navelor; A.C.M.M. a convoaielor însumează măsurile generale de cercetare, observare şi protecţie la bordul navelor, alegerea de itinerare nefavorabile folosirii minelor şi includerea în componenţa convoiului a siguranţei contra minelor (apropiată sau îndepărtată), iar în zonele de pericol maxim convoierea sub dragă a navelor de transport. APĂRARE CONTRA NAVELOR DE SUPRAFAŢĂ. Ansamblu de măsuri destinate a interzice sau îngreuna acţiunile de atac ale navelor de suprafaţă inamice asupra unui obiectiv apărat. APĂRARE CONTRA SCAFANDRILOR DE LUPTĂ. Ansamblu de măsuri luate pentru a zădărnici acţiunile întreprinse de scafandrii de luptă ai inamicului asupra unui obiectiv apărat. APĂRARE NAŢIONALA. Ansamblul măsurilor şi acţiunilor politice, economice, militare, demografice, tehnico-ştiinţifice, diplomatice, juridice, culturale, psihologice, administrativ-teritoriale, întreprinse pe plan intern şi (APĂRAREA secretului 66 APĂRAREA SECRETULUI DE STAT. Datorie patriotică a tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România, precum şi a organizaţiilor socialiste care, avînd încredinţate date sau documente ce constituie secrete de stat, sînt obligate să asigure păstrarea acestora şi să împiedice divulgarea, transmiterea, pierderea, degradarea, distrugerea ori sustragerea lor. Orice încălcare a normelor privind A.S.d.S. constituie faptă de o gravitate deosebită şi se sancţionează ca atare potrivit legii. APE DE FRONTIERĂ. Termen ce desemnează, în acte normative ale Republicii Socialiste România, rîuri, fluvii, lacuri, bălţi, canaluri, ape maritime care formează sau întretaie frontiera de stat. Legea reglementează activitatea pe care o pot desfăşura cetăţenii în aceste zone : modul de folosire a apelor respective pentru pescuit, scăldat, plajă, aprovizionare cu apă şi adăpatul animalelor etc. Normele de aplicare a acestor prevederi se stabilesc de comitetele exeoutive ale consiliilor populare ale comunelor, oraşelor sau municipiilor din zona de frontiera, cu acordul prealabil al comandanţilor unităţilor de grăniceri, pe baza dispoziţiilor legale. De exemplu, este interzis scăldatul persoanelor în rada porturilor din zona de frontieră ; pescuitul pescarilor amatori în zona de frontieră este admis numai cu permis grăniceresc, iar pescuitul efectuat de către organizaţiile socialiste este permis numai în timpul zilei şi în mod organizat. APLICAŢIE. Formă superioară de pregătire a comandamentelor şi de instruire a trupelor, gărzilor patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare, care constă în rezolvarea practică a unor situaţii de luptă (operative) ipotetice, în condiţii apropiate de realitatea cîmpului de luptă, în lumina doctrinei militare a României socialiste. A. pot fi : experimentale, demonstrative, de antrenament, de control, de comandament, cu trupe sau combinate ; tactice, operative sau operativ-strategice (în raport cu eşalonul a cărui instruire sau perfecţionare se urmăreşte) ; pe hartă, în teren sau combinate ; de arme întrunite sau de arme (în raport cu genul armelor participante); cu 67 APRINZĂTOR acţiune simplă sau dublă (în raport cu numărul părţilor puse să acţioneze în situaţia taotică sau operativă creată); cu unul sau mai multe eşaloane. A. cu trupe pot fi cu sau fără trageri de luptă (uneori tragerile de luptă se pot executa numai în anumite etape ale A.). Pentru continua perfecţionare a cooperării între componentele sistemului apărării naţionale, la A. participă şi gărzile patriotice şi alte formaţiuni de apărare din raionul de desfăşurare. Organizarea, pregătirea şi desfăşurarea A. se asigură de către conducerea aplicaţiei. Pentru asigurarea tehnică şi materială conducerea A. dispune de unităţi de transmisiuni, subunităţi specializate de marcare a focului, unităţi de transport, formaţiuni de servicii etc., iar pentru urmărirea atingerii scopurilor de învăţămînt, de un serviciu de arbitraj. Documentele de organizare şi conducerea a A. cuprind, în principal : concepţia A., concretizată în situaţia tactică şi asigurarea desfăşurării A. după hotărîrile părţilor; planul de desfăşurare, în care se stabilesc problemele şi scopurile de învăţămînt, durata, etapele etc. ; situaţia (tema) tactică (operativă) pe care fiecare dintre participanţi o cunoaşte la începerea A. şi documentele de luptă (operative) privitoare la misiunea de luptă şi la condiţiile de îndeplinire a ei (mijloace de întărire sau sprijin, termene de execuţie, cooperarea cu vecinii şi cu armele etc.) ; alte documente (organizatorice, de asigurare tehnică-materială, organizarea transmisiunilor, funcţionarea arbitrajului, marcarea focului, păstrarea secretului operativ etc.). A. tactice şi operative constituie o formă principală de întărire a capacităţii de luptă a armatei noastre, de experimentare, aprofundare şi însuşire a ideilor şi procedeelor noi izvo-rîte din doctrina militară a României socialiste. APRINZĂTOR. Dispozitiv care provoacă aprinderea unui fitil ordinar; poate fi pirotehnic (aprindere prin foc mecanic, prin fricţiune sau percuţie) sau electric (aprindere folosind energia electrică). APRINZĂTOR PENTRU AMORSAREA LUMINĂRII FUMIGENE. Mijloc pentru iniţierea aprinderii luminării fumigene ; este de formă cilindrică avînd o compoziţie APĂRAREA secretului 66 APĂRAREA SECRETULUI DE STAT. Datorie patriotică a tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România, precum şi a organizaţiilor socialiste care, avînd încredinţate date sau documente ce constituie secrete de stat, sînt obligate să asigure păstrarea acestora şi să împiedice divulgarea, transmiterea, pierderea, degradarea, distrugerea ori sustragerea lor. Orice încălcare a normelor privind A.S.d.S. constituie faptă de o gravitate deosebită şi se sancţionează ca atare potrivit legii. APE DE FRONTIERĂ. Termen ce desemnează, în acte normative ale Republicii Socialiste România, rîuri, fluvii, lacuri, bălţi, canaluri, ape maritime care formează sau întretaie frontiera de stat. Legea reglementează activitatea pe care o pot desfăşura cetăţenii în aceste zone : modul de folosire a apelor respective pentru pescuit, scăldat, plajă, aprovizionare cu apă şi adăpatul animalelor etc. Normele de aplicare a acestor prevederi se stabilesc de comitetele executive ale consiliilor populare ale comunelor, oraşelor sau municipiilor din zona de frontieră, cu acordul prealabil al comandanţilor unităţilor de grăniceri, pe baza dispoziţiilor legale. De exemplu, este interzis scăldatul persoanelor în rada porturilor din zona de frontieră ; pescuitul pescarilor amatori în zona de frontieră este admis numai cu permis grăniceresc, iar pescuitul efectuat de către organizaţiile socialiste este permis numai în timpul zilei şi în mod organizat. APLICAŢIE. Formă superioară de pregătire a comandamentelor şi de instruire a trupelor, gărzilor patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare, care constă în rezolvarea practică a unor situaţii de luptă (operative) ipotetice, în condiţii apropiate de realitatea cîmpului de luptă, în lumina doctrinei militare a României socialiste. A. pot fi : experimentale, demonstrative, de antrenament, de control, de comandament, cu trupe sau combinate ; tactice, operative sau operativ-strategice (în raport cu eşalonul a cărui instruire sau perfecţionare se urmăreşte) ; pe hartă, în teren sau combinate ; de arme întrunite sau de arme (în raport cu genul armelor participante); cu 67 APRINZĂTOR acţiune simplă sau dublă (în raport cu numărul părţilor puse să acţioneze în situaţia tactică sau operativă creată); cu unul sau mai multe eşaloane. A. cu trupe pot fi cu sau fără trageri de luptă (uneori tragerile de luptă se pot executa numai în anumite etape ale A.). Pentru continua perfecţionare a cooperării între componentele sistemului apărării naţionale, la A. participă şi gărzile patriotice şi alte formaţiuni de apărare din raionul de desfăşurare. Organizarea, pregătirea şi desfăşurarea A. se asigură de către conducerea aplicaţiei. Pentru asigurarea tehnică şi materială conducerea A. dispune de unităţi de transmisiuni, subunităţi specializate de marcare a focului, unităţi de transport, formaţiuni de servicii etc., iar pentru urmărirea atingerii scopurilor de învăţămînt, de un serviciu de arbitraj. Documentele de organizare şi conducerea a A. cuprind, în principal : concepţia A., concretizată în situaţia tactică şi asigurarea desfăşurării A. după hotărîrile părţilor; planul de desfăşurare, în care se stabilesc problemele şi scopurile de învăţămînt, durata, etapele etc. ; situaţia (tema) tactică (operativă) pe care fiecare dintre participanţi o cunoaşte la începerea A. şi documentele de luptă (operative) privitoare la misiunea de luptă şi la condiţiile de îndeplinire a ei (mijloace de întărire sau sprijin, termene de execuţie, cooperarea cu vecinii şi cu armele etc.); alte documente (organizatorice, de asigurare tehnică-materială, organizarea transmisiunilor, funcţionarea arbitrajului, marcarea focului, păstrarea secretului operativ etc.). A. tactice şi operative constituie o formă principală de întărire a capacităţii de luptă a armatei noastre, de experimentare, aprofundare şi însuşire a ideilor şi procedeelor noi izvo-rîte din doctrina militară a României socialiste. APRINZĂTOR. Dispozitiv care provoacă aprinderea unui fitil ordinar; poate fi pirotehnic (aprindere prin foc mecanic, prin fricţiune sau percuţie) sau electric (aprindere folosind energia electrică). APRINZĂTOR PENTRU AMORSAREA LUMINĂRII FUMIGENE. Mijloc pentru iniţierea aprinderii luminării fumigene ; este de formă cilindrică avînd o compoziţie APROVARE 68 de tip termitic (amestec de pulberi metalice cu săruri oxidante şi oxizi metalici), la capăt cu o amorsă care se aprinde prin frecare sau electric. APROVARE. Poziţie de echilibru a navei, în care pescajul la provă este mai mare decît pescajul la pupă, situaţie care duce la o diminuare a ţinutei navei la mare. Se manifestă ca un rezultat al ambarcării apei (gaură-de apă în provă), deplasării de greutăţi, încărcării greşite, iar la submarine datorită manevrării cîrmelor orizontale. APROVIZIONARE. Activitate care include măsurile teh-nico-organizatorice pentru procurarea de la producător (sursă de aprovizionare) şi repartizarea planificată la consumatori (comandamente, unităţi şi formaţiuni militare) a produselor necesare pentru hrănirea, echiparea, asigurarea cu cele necesare traiului oamenilor, funcţionării mijloacelor tehnice de luptă, maşinilor etc. Cuprinde : stabilirea necesarului, cererea, primirea, repartiţia şi distribuţia materialelor, păstrarea lor în condiţii optime de depozitare, organizarea raţională a legăturilor dintre producător şi consumator. în funcţie de categoria de produse, există : A. cu alimente, A. cu carburanţi-lubrifianţi, A. cu echipament, A. cu materiale de geniu etc. APT PENTRU SERVICIUL MILITAR. Expresie care defineşte capacitatea fizică, morală şi intelectuală a unui cetăţean chemat la recrutare pentru a îndeplini serviciul militar. Potrivit art. 40 din Constituţie, serviciul militar este obligatoriu şi constituie o îndatorire de onoare a cetăţenilor români. El se îndeplineşte de către toţi cetăţenii, indiferent de sex. Potrivit Legii privind organizarea apărării naţionale, comisiile locale de recrutare-încorpo-rare au dreptul de a stabili dacă tinerii chemaţi la recrutare şi încorporare sînt A.p.S.M. Dacă cetăţeanul (recrutul), din cauza unei boli, infirmităţi sau unui defect fizic, poate îndeplini serviciul militar numai în condiţii de solicitare redusă la efort, atunci comisia locală de recrutare-încorporare îl va încadra în categoria A.p.S.M. 69 ARBITRAJ necombatant. Dacă din cauza. unor. boli, infirmităţi sau defecte cetăţeanul nu poate îndeplini serviciul militar, el va fi considerat inapt pentru serviciul militar, cu scoaterea din evidenţă. APTITUDINI MILITARE. însuşiri psihice, morale şi fizice ale militarilor, care constituie condiţia principală a îndeplinirii cu succes a diferitelor misiuni. A.M. pot fi : de comandant, de trăgător, de cercetaş' etc. Ele se dezvoltă în activitatea ostăşească, prin însuşirea sistematică a cunoştinţelor, acumularea succesivă de priceperi şi deprinderi, exerciţiu şi educarea predispoziţiilor naturale. Cunoaşterea ştiinţifică a A.M. are importanţă pentru orientarea şi selecţia profesională, ca şi pentru aplicarea celor mai eficiente metode de dezvoltare a lor. APUNTARE. Evoluţia avioanelor (elicopterelor) din momentul. începerii redresării şi pînă la oprirea acestora pe puntea unei nave portavion (portelicopter). Oprirea din rulaj pe puntea unei nave a avioanelor ambarcate este asigurată cu ajutorul unor cabluri puternice (sandow-uri) ce sînt declanşate automat la unul din capetele portavionului, în momentul trecerii cu trenul de aterizaj peste un anumit dispozitiv. La A. sandow-ul proiectat în sus se agaţă de o tijă specială dispusă sub fuselaj şi în partea din spate a avionului, îl înfrînează pe o distanţă relativ scurtă (15—20 m), pînă la oprirea completă. APUPARE. Poziţie înclinată a navei în sens longitudinal, în care pescajul la pupa este mai mare decît pescajul la provă. Poate fi : din construcţie, datorită unor avarii sau efectului elicei; la submarine se obţine prin manevra cîrmelor orizontale, în special la micşorarea imersiunii sau la ieşirea la suprafaţă. ARBITRAJ. Activitate desfăşurată în aplicaţiile tactice (operative, de arme etc.), de către un serviciu anume instituit (serviciu de arbitraj), cu scopul de a urmări acţiunile şi modul de lucru al comandanţilor, statelor majore, trupelor, pe timpul pregătirii şi ducerii „acţiunilor de luptă“, a asigura desfăşurarea aplicaţiei conform ARBORARE 70 cu scopurile stabilite şi de a reţine învăţămintele destinate a fi evidenţiate sau generalizate. Arbitrii sînt numiţi dintre ofiţeri cu o foarte bună pregătire şi experienţă în domeniul activităţii de arbitraje şi acţionează conform ordinelor conducătorului aplicaţiei. La aplicaţiile în teren cu trupe şi cu dublă acţiune se organizează şi A. de zonă, care are scopul de a urmări acţiunile trupelor, a conduce sistemul de marcare a focului, a completa datele cercetării, a stabili pierderile părţilor şi a hotărî de partea cui este succesul. ARBORARE. 1. Operaţie de ridicare la vedere a pavilionului unei nave. O navă arborează un anumit pavilion pentru a indica faptul că navighează sub pavilionul unui stat, precum şi calitatea în care face uz de acest pavilion (pavilionul marinei comerciale sau pavilionul de război). Tradiţia şi uzanţele marinăreşti cer ca deschiderea focului împotriva unei nave să se facă cu pavilionul naţional propriu arborat sau concomitent cu arborarea acestuia. Această tradiţie îşi are originea în epoca în care folosirea artileriei navale permitea apropierea adversarilor pînă la distanţe la care se puteau distinge culorile pavilioanelor. Arborarea pavilionului naţional era confirmată şi cu o lovitură de tun, pentru a-1 distinge de alte pavilioane purtate de navă pe timpul apropierii, pentru inducerea în eroare a inamicului în timp de război. 2. Operaţiunea de instalare la posturile lor a catargelor (arborilor) unei nave sau ambarcaţiuni. Operaţiunea inversă se numeşte dezarborare. ARC. 1. Armă revolută folosită în luptă la aruncarea săgeţilor; era formată dintr-o bucată de lemn sau de metal flexibilă, de formă încovoiată, ale cărei capete erau legate printr-o coardă. 2. Organ" în compunerea unei maşini sau sistem mecanic servind la realizarea unei legături elastice între două piese, care, sub acţiunea forţelor exterioare, capătă deformaţii elastice relativ mari şi revine la forma iniţială după ce acestea nu mai acţionează. A. se folosesc pentru exercitarea unei forţe elastice permanente, acţionarea unor mecanisme, amortizarea şocurilor etc. După forma constructivă pot fi : 71 ARICI elicoidale, spirale, lamelare (alcătuite din una sau din mai multe foi), disc, inelare, bare de torsiune, bloc. în tehnica militară, A. mai frecvente sînt : A. percutorului, folosit pentru împingerea percutorului unei arme în scopul acţionării mijlocului de aprindere a încărcăturii de azvîrlire ; A. ridicătorului, care acţionează asupra ridicătorului de cartuşe al magaziei de cartuşe a unei puşti (carabine, pistol-mîtralieră, pistol) cu scopul de a împinge, pe rînd, cartuşele în poziţia de unde pot fi introduse în ţeavă de către închizător; A. de amortizare, utilizat pentru a amortiza şocurile unor piese a căror mişcare trebuie oprită după o anumită cursă ; A. de armare, utilizat pentru armarea uneia sau mai multor piese care urmează să execute un anumit lucru mecanic (arcul de armare a cocoşului pistolului) ; A. readucător (recuperator), folosit pentru readucerea în poziţia iniţială a uneia sau mai multor piese care s-au deplasat anterior sub acţiunea unor forţe exterioare. La armele de foc, A. are rolul de a acumula o parte din energia de recul şi de a readuce în poziţia din faţă părţile reculante, efectuînd uneori şi alte lucrări mecanice (reîncărcarea ţevii, percuţia dispozitivului de aprindere). AREST. 1. Deţinere sub pază legală a unei persoane. Pedeapsa cu A. este considerată de legiuitor drept pedeapsă coercitivă principală. 2. Loc de deţinere anume destinat pentru executarea pedepsei cu închisoarea. 3. Pedeapsă disciplinară ce se poate aplica militarilor care săvîrşesc abateri de la îndeplinirea îndatoririlor ce le revin, ori de la regulile de convieţuire socială. A. constituie o măsură disciplinară extremă şi se aplică în cazul unor abateri grave. ARICI. Baraj de fortificaţie transportabil, destinat pentru întărirea obstacolelor naturale sau a unora din lucrările genistice de apărare, închiderea rapidă a drumurilor, străzilor, culoarelor prin baraje de mine, tranşeelor şi altor locuri înguste de trecere. Pot fi antitanc sau anti-infanterie. Se confecţionează din cîte trei grinzi metalice de 1,5 m lungime, încrucişate. A. antiinfanterie pot ARIERBEC 72 , fi confecţionaţi şi din lemne ascuţite la ambele capete şi legate între vîrfuri cu sîrmă ghimpată. Se dispun pe mai multe rînduri şi se întăresc, uneori, cu grinzi sau bîrne fixate de diverse obiecte stabile (copaci, baricade, i ziduri). | ARIERBEC. Partea dinspre aval a unei pile de pod, j construită în formă rotundă sau ascuţită, pentru a uşura scurgerea apei şi a împiedica formarea vîrtejurilor care pot eroda fundul apei. ARIERGARDĂ. Element al dispozitivului de luptă pe timpul retragerii şi pe timpul deplasării dinspre front spre înapoi (cînd există pericolul unor acţiuni de luptă cu inamicul), avînd rolul de a face siguranţa trupelor care se retrag (se deplasează). Valoarea A. variază în raport cu valoarea trupelor cărora le face siguranţa şi cu situaţia tactică. A. cuprinde, de regulă, subunităţi de infanterie, tancuri, artilerie şi artilerie antitanc, trupe de geniu cu mijloace de distrugeri şi baraje. A. îşi îndeplineşte misiunea deplasîndu-se înapoia forţelor principale, la o distanţă care să înlăture pericolul lovirii acestora cu foc de către inamic, folosind în acest scop focul la distanţă mare, interceptarea comunicaţiilor pe care inamicul ar putea executa urmărirea, lupta pe aliniamente favorabile de teren, retragerea prin salturi, distrugeri şi baraje pe comunicaţiile de retragere etc. Lupta A. trebuie strîns corelată cu deplasarea forţelor principale şi sprijinită, la nevoie, cu focul aviaţiei, artileriei şi rachetelor. Pe timpul deplasării, A. se fracţio-nează, acoperindu-şi marşul prin gărzi de spate şi de flanc (flancgărzi); în lupta pentru acoperirea retragerii forţelor principale, A. trebuie să dea dovadă de multă combativitate luptînd, în caz de nevoie, pînă la sacrificiu. ARIPA DE AVIAŢIE. Formă organizatorică din aviaţia unor state, formată din 3—4 escadrile, care poate intra în compunerea de luptă a diviziei de aviaţie. 73 ARMAMENT ARIPĂ DE AVION. Parte componentă principală a unui avion care asigură forţa portantă a acestuia. In funcţie de viteza de zbor a avionului, aripa poate fi : dreaptă (la avioanele clasice cu o viteză inferioară vitezei sunetului) ; în săgeată (la avioanele cu motoare cu o viteză egală cu viteza sunetului); delta (la avioanele ce depăşesc viteza sunetului); cu geometrie variabilă, construită astfel încît îşi modifică în zbor anvergura şi unghiul de săgeată (la viteze mici este dreaptă, iar pe măsură ce viteza creşte, aripa se apropie de fuselaj, trecînd la forma în săgeată, apoi delta). ARMAMENT. Totalitatea mijloacelor de luptă aflate în dotarea unui luptător, în înzestrarea unei maşini de luptă (nave, aeronave), a unei unităţi (formaţiuni) militare sau a armatei. In raport cu calibrul ţevii, greutatea armei, proiectilul aruncat şi categoria de luptători care îl folosesc, A. se împarte în : A. de infanterie, A. de artilerie, A. de pe tancuri (maşini de luptă), A. de pe avioane de luptă, A. naval etc. A.d.i. intră în înzestrarea subunităţilor de infanterie (de pistolari şi puşcaşi din gărzile patriotice) şi, parţial, a celorlalte genuri de armă şi specialităţi, care pot fi puse în situaţia de a duce acţiuni de luptă similare cu ale infanteriei. A.d.i. cuprinde : pistolul, carabina, puşca, puşca-mitralieră, pis-tolul-mitralieră, mitraliera, aruncătorul de mine şi de grenade antitanc, grenada de mînă, baioneta, pumnalul. Se caracterizează prin calibru mic şi greutate relativ mică a armei şi proiectilului. A.d.a. intră în înzestrarea subunităţilor de artilerie (inclusiv a celor din compunerea altor genuri de armă) şi cuprinde : tunul, tunul antitanc, tunul antiaerian, obuzierul, obuzierul-tun, aruncătorul de rachete ; se caracterizează prin greutate şi calibru relativ mari. După calibrul ţevii, A.d.a. poate fi de calibru mic (20—57 mm), mijlociu (76—120 mm) sau greu {de la 150 mm în sus). A.d.a. care trage numai muniţie obişnuită se numeşte A. clasic (obişnuit) iar cel care poate trage şi muniţie cu încărcătură nucleară se numeşte A. nuclear. A.d.p.t (de pe avioane de luptă, de pe nave etc.) cuprinde A.d.i. sau A.d.a. adaptat la condiţiile de tragere ale tancurilor, avioanelor etc., precum ARMAMENT CLASIC .74 şi alte categorii de mijloace de luptă specifice (la marină : torpila, grenada antisubmarin). ARMAMENT CLASIC. Totalitatea mijloacelor de luptă care folosesc ca forţă .energia pulberilor (praful de puşcă) sau a altor forme de energie clasică. în categoria A.C. intră armamentul individual portativ (puşca, pistolul, pistolul-mitralieră), armamentul colectiv de infanterie (puşca-mitralieră şi mitraliera), armamentul de artilerie şi mijloacele antitanc bazate pe folosirea pulberilor, armamentul tancurilor şi autotunurilor, armamentul din înzestrarea aviaţiei şi marinei. Conceptul de A.C. deosebeşte mijloacele de luptă arătate mai sus de armamentul de nimicire în masă, care foloseşte forme de energie noi, cum sînt energia nucleară şi termonucleară sau efectele nocive ale mijloacelor chimice şi bacteriologice. ARMAMENT DE BARCÂ. Echipajul unei bărci, format din cîrmaci — care este şeful bărcii —, trăgătorii la rame şi omul în prora, care manevrează cangea şi dă barbeta la acostare. ARMARE. 1. Operaţie de pregătire pentru darea focului a unei arme de foc, prin care percutorul, cocoşul sau închizătorul acesteia sînt aduse în poziţia de unde pleacă în momentul declanşării. 2. Operaţie de punere în stare de funcţiune a percutorului unei mine sau grenade sau a pieselor din compunerea unui focos, prin care se înlătură dispozitivele de siguranţă. 3. Operaţie de fasonare, aşezare şi fixare a armăturilor necesare unei piese de beton armat sau precomprimat sau de consolidare a terenului şi pereţilor de excavaţii subterane. 4. Operaţie de îmbrăcare a cablurilor, barelor etc. cu un înveliş metalic de protecţie. 5. Operaţie de lipire a unei plăcuţe de oţel sau de metal dur pe corpul de oţel obişnuit al unei scule, pentru a obţine un tăiş durabil. 6. Operaţie de îmbarcare a echipajului şi de înzestrare a unei nave cu aparatajul şi materialele necesare navigaţiei. ARMATA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA. Totalitatea unităţilor şi marilor unităţi ale trupelor de uscat, 75 ARMATA R.S.R. apărării antiaeriene a teritoriului, aviaţiei şi marinei, subordonate Ministerului Apărării Naţionale. A.R.S.R. este componenta principală a forţelor armate ale Republicii Socialiste România, în alcătuirea cărora intră şi unităţile subordonate Ministerului de Interne. Potrivit Legii privind organizarea apărării naţionale, forţele armate au misiunea să apere independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei, cuceririle revoluţionare ale întregului popor. în concepţia Partidului Comunist Român, armata constituie componenta militară principală a sistemului naţional de apărare. Ea are caracteristici proprii care îi conferă un rol hotărîtor în cadrul apărării naţionale, în organizarea pregătirii populaţiei şi a cooperării tuturor formaţiunilor de apărare. Forţa A.R.S.R. constă în legătura indisolubilă cu poporul, în conducerea ei de către partid. întărirea ordinii, disciplinei şi spiritului de răspundere al militarilor constituie chezăşia îndeplinirii misiunilor complexe ce stau în faţa armatei. A.R.S.R. are un înalt grad de pregătire în vederea luptei. Ea dispune de un corp de cadre permanente, generali şi ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, specialişti cu înaltă calificare în toate domeniile implicate în ducerea războiului. Constituind principalul instrument de luptă al poporului, A.R.S.R. este dotată cu categoriile de armament, mijloace tehnice militare şi alte materiale care îi sînt necesare pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor ce-i revin. Partidul şi statul nostru acordă toată atenţia înzestrării tehnico-materiale a armatei în pas cu necesităţile impuse de apărarea ţării, de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. Făurirea armatei României socialiste este rezultatul unui proces istoric, al aplicării creatoare şi originale de către Partidul Comunist Român a concepţiei revoluţionare cu privire la făurirea armatei de tip nou. Participarea la revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 şi la războiul antihitlerist a marcat o piatră de hotar în viaţa armatei române. In prima etapă a revoluţiei, forţele democratice, în frunte cu Partidul Comunist Român au militat pentru democratizarea armatei şi atragerea ei la lupta maselor populare pentru cucerirea şi consolidarea puterii politice. Instaurarea la 6 martie 1945 ARMATAR.S.R. 76 a; guvernului revoluţionar-democratic a marcat un moment ~ ho tari tor în accelerarea procesului de democratizaré! alarmatei. Înfiinţarea aparatului politic, sub denumirea, rdei-aparat pentru educaţie, cultură şi propagandă (E.C.P.), .intensificarea activităţii şi influenţei partidului în rînduli;militarilor, schimbările în compoziţia socială şi. în structura organizatorică au avut un rol important nîriji realizarea unor profunde transformări revoluţionare în armată. In condiţiile cuceririi, la 30 dfecembrie 1947, a întregii puteri politice de către clasa "muncitoare şi aliaţii ei, procesul de făurire a armatei ¡populare — parte componentă a revoluţiei şi construcţiei . socialiste — a fost desăvîrşit într-un timp relativ scurt. Au avut loc perfecţionarea structurii aparatului politic şi a organizaţiilor de partid, reorganizarea învăţămîntului militar, îmbunătăţirea structurii organizatorică :şi înzestrării armatei, perfecţionarea procesului instructiv-educativ, aşezarea întregii vieţi şi activităţi pe bazele-ideologiei revoluţionare, ale ştiinţei militare înaintate. .Analizînd profundele schimbări ce au avut loc în armată/Congresul al VII-lea al Partidului Comunist Român «consfinţea făurirea armatei de tip nou în ţara noastră. .Făurită şi condusă de partid, A.R.S.R. şi-a perfecţionat şi modernizat an de an structura organizatorică şi baza materială a procesului de instrucţie şi educaţie. A''sporit considerabil capacitatea de luptă a unităţilor şi M.U., conştiinţa politică şi devotamentul nemărginit faţă de partid şi patria socialistă, legătura indestructibilă cii poporul şi răspunderea personală a militarilor pentru întărirea continuă a capacităţii de apărare a patriei =c-cialiste. Ca şi în celelalte domenii ale construcţiei socialiste, perioada deschisă de Congresul al IX-lea al partidului este cea mai fecundă şi în domeniul apărării naţionale. A fost elaborată şi tradusă în viaţă o doctrină militară nouă, profund creatoare, în concordanţă cu realităţile ţării şi interesele vitale ale naţiunii noastre socialiste. Potrivit concepţiei Partidului Comunist Român cu privire la rolul social şi funcţiile armatei în etapa actuală, concomitent cu misiunea de apărare a patriei, care constituie misiunea ei de bază, A.R.S.R. participă activ la înfăptuirea unor obiective importante ale construcţiei T7 ARM5VEA. economice, constituie o şcoală de educaţie -,politică 'a ,‘tinefe rei generaţii, contribuie la sprijinireâ politicii) exterite a partidului şi statului. Organizarea: oşiobcondutiertea A.R.S.R. au la bază politica generală /ai-iBartidului-iSoii munist Român şi reprezintă atributul>bsuverjan; al; statului român, care se realizează prin activitateajcondueerii; de partid şi de stat, prin funcţiile ConqUiulyij.i^ărării Republicii Socialiste România. SecretarqJi^enqrş^gal^Pary tidului Comunist Român este preşedintele J^onşllijil^ Apărării al Republicii Socialiste România-jşi/ip^ mandantul suprem al forţelor armate. ,,P^e^ăţinLdu3-neJaea pentru un război de apărare, împotrivă bâgîresiuiiii', 'e^i.e normal ca armata noastră să fie, prin întreâ^a §aIaci;iv,i-tate, prin tot ceea ce face, prin pregătire^%stEftÎ care îndeplineşte un rol important în viaţa'1'sd'Gi'et'aţiii Organizarea, conţinutul şi evoluţia A. sînt determinate de caracterul orînduirii sociale, de tipul şi forma puterii ARMATA 78 de stat, de progresele înregistrate în dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii ; de posibilităţile economice, tehnico-şti-inţifice şi demografice ale fiecărui stat ; de politica sa internă şi externă ; de tradiţiile şi specificul naţional ale fiecărui popor ; de poziţia geografică a ţării, dimensiunile şi caracterul teritoriului ei. In decursul istoriei, în afara A. organizate şi întreţinute de stat s-au constituit şi A. ale claselor exploatate, ale maselor populare sau ale unor grupuri sociale, a căror misiune principală era de a realiza prin forţa armelor obiectivele politice ale acestora. Ca şi statul, A. este un fenomen social-istoric. Apariţia ei a fost determinată de formarea şi dezvoltarea societăţii bazate pe clase antagoniste şi a statului. în decursul istoriei, A. a cunoscut un permanent proces de dezvoltare şi perfecţionare, atît pe planul structurii ei organizatorice, al înzestrării cu armament şi tehnică de luptă, cît şi al formelor şi procedeelor de purtare a războiului. Ea va dispărea din viaţa socială cu aceeaşi necesitate cu care a apărut, atunci cînd cauzele care generează războaiele vor înceta să mai existe. Ca instrument de forţă al clasei dominante, A. are un puternic caracter de clasă. Acest caracter rezultă din : esenţa de clasă a statului (A. constituind un reazem al puterii politice), locul şi rolul ce-1 îndeplineşte în viaţa internă şi externă a statului, din compoziţia ei socială (în mod deosebit din compoziţia socială a cadrelor de comandă), din faptul că la baza organizării, instruirii şi educării efectivelor stă ideologia clasei dominante. în anumite situaţii, A. poate juca un rol independent, menţinînd echilibrul de forţe între principalele clase sociale. Dacă într-o situaţie dată, într-un ansamblu de condiţii social-istorice concrete se duce un război progresist, de unificare naţională sau de apărare a independenţei naţionale, atunci A. poate depăşi caracterul ei îngust de clasă şi acţiona corespunzător intereselor poporului. Victoria revoluţiei socialiste într-o serie de ţări din Europa, Asia şi America Latină a determinat apariţia unor A. de tip nou, radical deosebite de toate armatele existente în formaţiunile sociale precedente. Construcţia A. de tip nou face parte inte- 79 ARMATA grantă din construcţia socialismului şi exprimă interesele întregului popor. Organizarea, dotarea, instruirea şi menţinerea A. în ţările socialiste sînt condiţionate de necesitatea apărării cuceririlor revoluţionare împotriva agresiunilor imperialiste. Condiţiile concrete în care se înfăptuiesc revoluţia şi construcţia socialistă în fiecare ţară, tradiţiile istorice şi militare ale fiecărui popor îşi pun amprenta asupra căilor şi metodelor folosite în făurirea A. de tip nou. Rezolvarea problemelor construcţiei militare, ca şi a tuturor problemelor construcţiei economice şi de stat reprezintă un drept inalienabil al poporului şi al partidului comunist din ţara respectivă, o cerinţă esenţială, fundamentală a independenţei şi suveranităţii fiecărui stat socialist. In raport cu forma de organizare, se folosesc noţiunile : A. permanentă, caracterizată prin : existenţa unui corp de comandă profesionalizat, care organizează şi conduce trupele în conformitate cu directivele organelor superioare ale puterii de stat; aplicarea integrală şi continuă a normelor vieţii şi activităţii militare, ceea ce face posibilă, o organizare riguroasă şi o disciplină militară fermă ; continuitatea instruirii militare şi a contactului corpului de comandă cu trupa, atît în timp de pace cît şi în timp de război; înzestrarea cu tipuri diverse de arme şi mijloace tehnice,, rezultate ale producţiei special destinate forţelor armate ; asigurarea de către stat a tuturor nevoilor materiale şi spirituale impuse de funcţionarea normală a A. în raport cu ideologia politică şi militară ce caracterizează statul respectiv. A. de masă, apare odată cu dezvoltarea capitalismului, cînd se introduce serviciul militar obligatoriu. Recrutarea militarilor se efectuează din toate păturile populaţiei, fă-cînd astfel ca în A. să se reflecte nemijlocit structura socială a ţării, relaţiile de clasă, relaţiile naţionale etc. A. naţională, formă de organizare directă opusă A. de mercenari. Este formată din cetăţeni ai aceluiaşi stat, ceea ce asigură o mai bună coeziune internă, legături mai trainice cu populaţia. 2. Mare unitate operativă formată din mai multe mari unităţi de arme întrunite, de tancuri şi alte genuri de armă. A. a apărut, ca eşalon de comandă cu caracter de relativă independenţă, în războaiele revoluţiei franceze şi napoleoniene, cuprinzînd forţele care armata 80 acţionau pe acelaşi teatru de acţiuni militare. In timpul celui de-al doilea război mondial, în structura organizatorică a A. a crescut ponderea trupelor mobile (tancuri, motorizate, cavalerie) care alcătuiau gruparea destinată dezvoltării succesului în ofensivă. In România, A. a apărut ca eşalon operativ în 1916, cu o compunere de 2—4 corpuri de armată, compuse fiecare din cîteva divizii de infanterie sau cavalerie (uneori chiar corp de cavalerie), unităţi de artilerie grea, de aeronautică, de pionieri, de pontonieri, formaţiuni de servicii etc. în războiul antifascist A. române au avut în compunere cîte 2—3 corpuri de armată, fiecare cu cîteva divizii de infanterie, vînători de munte sau cavalerie, o grupare blindată, unităţi de artilerie grea, antitanc şi antiaeriană, transmisiuni, geniu, servicii etc. Denumirea unei A. se exprimă, de obicei, prin cifre arabe (1, 4, 15, 46), care au funcţie gramaticală de nume propriu şi nu de numeral ordinal (Armata 1. Armata 4, Armata 15). în condiţiile războiului modern, A. îşi menţine importanţa ca eşalon operativ sau operativ-strategic, adaptîndu-şi structura organizatorică cerinţelor şi posibilităţilor mijloacelor moderne de luptă. A. poate fi : de arme întrunite, de tancuri, aeriană. A.d.a.î. are rolul, în ofensivă, de a nimici o grupare inamică importantă şi a cuceri raioane sau obiective de însemnătate i operativă (strategică), iar în apărare, de a respinge ofensiva inamicului pe 1—2 direcţii operative, a-i produce pierderi grele şi a crea condiţiile trecerii la ofensivă. în ţ compunerea A.d.a.î. pot intra cîteva M.U. tactice — divizii (brigăzi) sau corpuri de armată — unităţi (M.U.) de arme (rachete, artilerie terestră, antiaeriană şi antitanc, geniu, trupe chimice, transmisiuni etc.), unităţi de transport (auto sau aero), unităţi şi formaţiuni de servicii. A.d.t. se compune dintr-un număr variabil de M.U. | de' tancuri, din M.U. şi unităţi de arme întrunite sau I de' arme şi din unităţi şi formaţiuni de servicii, alcătuind o'grupare de forţe cu o mare putere de rupere, pătrundere şi cu o capacitate de manevră remarcabilă. A.a. este1'o M.U. operativ-strategică de aviaţie, destinată ducerii acţiunilor de luptă independent sau în cooperare cu-! celelalte categorii de forţe armate, avînd în compunere -M.U. şi unităţi de aviaţie de vînătoare, vînătoare- 81 ARMA bombardament, bombardament, cercetare, transport, precum şi unităţi şi formaţiuni de servicii. ARMATA POPULARĂ. Armată care serveşte interesele poporului şi este sprijinită de acesta, în care comandanţii şi soldaţii provin în totalitate sau în marea lor majoritate din rîndul maselor populare. In istorie sînt cunoscute tiumeroase cazuri în care s-au constituit şi au acţionat A.P. organizate în raport cu condiţiile concrete şi ţelurile luptei de eliberare naţională şi socială a maselor populare. In ţările române, caracterul popular al oştirii a constituit o trăsătură predominantă a acesteia în luptele purtate de-a lungul veacurilor împotriva cotropitorilor străini. Pentru ţările care păşesc pe calea revoluţiei şi construcţiei socialiste, făurirea A.P. constituie o îndatorire şi un drept inalienabil al poporului din fiecare ţară, în vederea apărării cuceririlor revoluţiei socialiste, a independenţei naţionale şi suveranităţii statului. A.P. se deosebeşte radical de armatele burgheze, atît prin natura sa socială cît şi prin menirea ei istorică. în timp ce armatele statelor imperialiste sînt instrumente menite să servească interesele claselor exploatatoare, să oprime propriile popoare, să cotropească şi să jefuiască alte ţări, A.P. este armata muncitorilor şi ţăranilor eliberaţi, menită să ducă numai războaie drepte, de apărare şi eliberare. ARMĂ. 1. Mijloc de luptă pentru nimicirea inamicului prin acţiune fizică (lovire cu proiectile, schije, corpuri tăioase), chimică (substanţe toxice), fizico-chimică (flăcări, radiaţii) sau bacteriologică. După modul de acţiune, A. se împart în : arme albe, arme de foc, arme de nimicire în masă. A. albe acţionează prin tăiere, împungere sau lovire, fiind destinate luptei corp la corp şi cuprind baioneta şi pumnalul. Pînă la apariţia prafului de uuşcă, A.a. constituiau principalele mijloace de luptă şi erau mult diversificate, cuprinzînd : sabia, paloşul, spada, stiletul, lancea, suliţa, buzduganul. In prezent, A.a. sînt utilizate în acţiunile de cercetare (incursiuni, ambuscade), lupta în tranşee, asaltarea rezistenţelor întărite. A. de foc acţionează prin aruncarea de gloanţe, grenade sau pro- ARMA BIOLOGICA 82 iectile folosind energia produsă de arderea unor pulberi elastice sau de aerul comprimat. A.d.f. se împart în : individuale (puşca, carabina, pistolul, pistolul-mitralieră, revolverul, aruncătorul uşor de grenade etc.) şi de grup (puşea-mitralieră, mitraliera, tunul, obuzierul etc.). A.d.f. la care armarea, reîncărcarea şi darea focului se produc automat se numesc A. automate (pistolul-mitralieră, puşca mitralieră, mitraliera, tunul automat) ; cele la care numai armarea şi reîncărcarea se fac automat se numesc A. semiautomate. A de nimicire în masă acţionează folosind energia nucleară, substanţele chimice de luptă sau agenţii patogeni, producînd nimicirea în masă a trupelor şi populaţiei, distrugeri foarte mari de bunuri materiale şi infectarea terenului pe o mare rază de acţiune. A.d.n.î.m. cuprind : A. atomică (nucleară), A. cu hidrogen (termonucleară), A. chimică şi A. bacteriologică (biologică). 2. Prin A. sau gen de A. se înţelege şi o categorie de trupe din forţele armate, specializată şi înzestrată în funcţie de destinaţia lor în luptă. Genurile de A. din compunerea forţelor armate moderne sînt : infanteria, artileria, tancurile, aviaţia, geniul, marina, trupele chimice, trupele de transmisiuni, grăniceri etc. In cadrul fiecărui gen de A. pot exista mai multe specialităţi ; în cadrul infanteriei — vînători de munte ; în cadrul artileriei — artileria de cîmp, de munte, de coastă, antiaeriană, antitanc ; în cadrul geniului — pionierii, ponto-nierii. In istoria evoluţiei armatelor, A. şi specialităţile au variat în raport cu armamentul şi cu mijloacele tehnice de luptă din înzestrare şi nevoile impuse de ducerea acţiunilor militare. ARMĂ BIOLOGICĂ. Armă de nimicire în masă care se bazează pe acţiunea microbilor patogeni şi toxinelor pentru îmbolnăvirea premeditată a oamenilor şi animalelor şi pentru infectarea terenului, armamentului şi mijloacelor tehnice de luptă. Transmiterea bolilor infecţioase la oameni şi animale se poate face prin infectarea directă a acestora cu ajutorul preparatelor bacteriene (toxine) sau al transmiţătorilor de boli (insecte, rozătoare infectate). Pentru răspîndirea agenţilor patogeni şi toxinelor se utilizează rachete, bombe de aviaţie, aparate de pulve- 83 arma chimica rizare din avion, proiectile de artilerie, precum şi fiole sau ambalaje (pachete, saci, containere), alimente şi obiecte uzuale infectate răspîndite prin intermediul diver-sioniştilor. întrebuinţarea A.B. este preconizată de doctrinele militare ale unor state imperialiste. Datorită caracterului necontrolabil în timp şi spaţiu al efectelor biologice şi genetice ale acestei arme, folosirea ei constituie un act îndreptat nu numai împotriva unui inamic, ci şi împotriva omenirii în general. Ca'urmare, în 1971 a fost adoptată de O.N.U. Convenţia cu privire la interzicerea fabricării, perfecţionării, stocării şi întrebuinţării A. B. România este semnatară a acestei convenţii. ARMA CHIMICĂ. Armă de nimicire în masă ale cărei efecte se bazează pe folosirea proprietăţilor unor substanţe chimice care, pătrunse în organism pe cale inha-latorie sau cutanată, produc intoxicarea sau moartea. A.C. cuprinde substanţe toxice şi mijloacele de întrebuinţare a acestora. Acţiunea A.C. se poate produce direct, prin surprinderea personalului asupra căruia se întrebuinţează, sau indirect, prin infectarea terenului, tehnicii de luptă şi altor obiecte cu care acesta vine în contact. A.C. a fost folosită în primul război mondial (prima oară de către Germania la 22 aprilie 1915 în luptele de la Ypres). în cel de-al doilea război mondial, părţile beligerante s-au abţinut de la utilizarea substanţelor toxice de luptă. In prezent, deşi există convenţii internaţionale care scot în afara legii A.C., în armatele a numeroase state cercetările pentru dezvoltarea şi perfecţionarea mijloacelor de luptă ale A.C. au continuat, iar în unele conflicte militare postbelice acestea au şi fost parţial, folosite. Prin Protocolul de la Geneva din 17 iunie 1925 privitor la interzicerea folosirii gazelor asfixiante, otrăvitoare sau similare şi a mijloacelor bacteriologice, A.C. este considerată mijloc de luptă prohibit. România a devenit parte la acest Protocol în septembrie 1929. în 1966, O.N.U. a adoptat o rezoluţie prin care „invită toate statele a se conforma strict principiilor şi obiectivelor Protocolului de la Geneva“. ARMA NUCLEARA 84 ARMĂ NUCLEARĂ. Armă de nimicire în masă ale cărei efecte se bazează pe eliberarea bruscă, cu caracter exploziv, a energiei intranucleare a unor elemente grele, ca urmare a reacţiei de fisiune nucleară. Este capabilă să producă, în timp scurt, pierderi mari trupelor, să distrugă tehnica de luptă, lucrările de apărare şi alte obiective şi să creeze zone mari de infectare radioactivă. Efectele A.N. se manifestă sub forma undei de şoc, emisiunii de lumină, radiaţiei penetrante, infectării radioactive şi impulsului electromagnetic; toate acestea au efecte nimicitoare combinate asupra personalului, mijloacelor tehnice şi terenului din raionul exploziei. A.N. se prezintă sub forma de încărcături nucleare lansate cu rachete (de pe sol, din aer sau de pe nave) de aviaţie sau de artilerie. Conform concepţiilor existente, A.N. se preconizează a fi utilizată în cazul unui război nuclear, în domeniul strategic, operativ şi tactic, avînd ca principale misiuni : nimicirea mijloacelor de atac nuclear ale inamicului, ruperea poziţiilor puternic organizate, nimicirea punctelor vitale din sistemul apărării inamice, lovirea grupărilor de forţe din adîncime, lovirea obiectivelor importante din spatele operativ şi strategic etc. A.N. a fost utilizată, pentru prima dată, în cel de-al doilea război mondial, de către S.U.A., asupra oraşelor japoneze Hiroshima (6 august 1945) şi Nagasaki (9 august 1945). Experienţele ulterioare au arătat că acest mijloc de luptă poate produce pagube şi distrugeri enorme tuturor statelor şi popoarelor, omenirii întregi. Urmările folosirii A.N. sînt necontrolabile în spaţiu şi timp datorită efectelor biologice şi genetice. Utilizarea acestei arme este incompatibilă cu legile şi obiceiurile aplicabile în caz de conflict armat. în acest sens, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat o serie de rezoluţii care condamnă folosirea armelor de distrugere în masă. în Comitetul de dezarmare de la Geneva, în urma negocierilor desfăşurate în 1967—1968, a fost elaborat Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare. Activitatea desfăşurată de România în cadrul Comitetului s-a materializat în peste 20 de propuneri şi amendamente. O contribuţie de preţ a adus ţara noastră şi la elaborarea Tratatului cu privire la interzicerea amplasării de arme nucleare şi 85 ARME DE NIMICIRE IN MASĂ alte arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor. România militează ferm pentru interzicerea armelor nucleare, pentru înfăptuirea dezarmării generale şi in primul rînd a dezarmării nucleare. ARMA RADIOLOGICA. Armă de nimicire în masă a cărei acţiune se bazează pe efectele radiaţiilor asupra organismelor vii. In această categorie intră : bomba cu neutroni, armele laser, diferite genuri' de muniţie nucleară care emit energie sub forma fluxului de neutroni, alte dispozitive generatoare de fluxuri radioactive ce pot fi întrebuinţate în scopuri militare. Date fiind efectele deosebit de nocive ale acestei arme, sub egida O.N.U. s-au iniţiat negocieri între U.R.S.S. şi S.U.A. în vederea elaborării unei convenţii asupra interzicerii perfecţionării, producţiei, stocării şi folosirii A.R. ARMĂ TERMONUCLEARĂ. Armă de nimicire în masă ale cărei efecte se bazează pe eliberarea bruscă a energiei nucleare rezultate în urma reacţiei de fuziune a nucleelor unor elemente chimice uşoare. Pentru realizarea fuziunii nucleare este necesar ca încărcătura termonucleară să fie încălzită la o temperatură de ordinul milioanelor de grade, ceea ce se obţine prin explozia unui dispozitiv nuclear asemănător muniţiei nucleare, implantat în încărcătura termonucleară. Ca încărcătură termonucleară se foloseşte, de regulă, deuterura de litiu. Destinaţia, efectele, utilizarea A.T. sînt similare cu cele ale armei nucleare ; capacitatea distructivă este însă mult mai mare : au fost realizate bombe termonucleare a căror putere distructivă echivalează cu aceea a zeci de milioane de tone de trotil (zeci de megatone). ARME A.B.C. Termen abreviat, utilizat în unele armate străine, indicînd armele de nimicire în masă : atomică, biologică şi chimică. ARME DE NIMICIRE ÎN MASĂ. Termen ce defineşte categoria de arme a căror întrebuinţare poate provoca distrugeri masive, simultane şi în timp scurt personalului forţelor armate, mijloacelor de luptă, populaţiei şi obiec- arme Întrunite 86 tivelor economice dispuse pe suprafeţe mari de teren. In această categorie se includ, în prezent, armele nucleare, chimice şi biologice. Un război purtat cu întrebuinţarea A.d.N.î.M. ar fi un război extrem de distrugător, care ar putea avea drept consecinţă nimicirea întregii omeniri. De aceea, popoarele sînt vital interesate şi acţionează pentru încetarea producerii acestor arme şi pentru renunţarea la folosirea lor. ARME ÎNTRUNITE. 1. Termen generic pentru unităţile şi M.U. mecanizate, de vînători de munte şi de tancuri care, avînd în organica lor diferite genuri de arme, sînt în măsură să desfăşoare acţiuni de luptă în mod independent, să asigure o strînsă cooperare a armelor şi o conducere unitară a acestora. în raport cu situaţia, ele pot primi ca întărire unităţi şi M.U. din celelalte arme. Divizia, Corpul de armată şi Armata de A.î. sînt mari unităţi de A.î. constituite organic ; rezerva de A.î. din cadrul dispozitivelor de luptă al diviziei (corpului de armată) este o grupare constituită ad-hoc. La marile unităţi de A.Î., raportul între trupele de diferite genuri de arme este dinainte stabilit prin documentele organizatorice, ponderea avînd-o trupele de infanterie, tancuri şi artilerie ; la grupările constituite ad-hoc. acest raport depinde de situaţie, misiune, condiţii specifice. 2. Denumire indicînd specialitatea cadrelor cu pregătire superioară care, indiferent de arma de origine, au fost calificate pentru a încadra statele majore ale marilor unităţi de A.î. ARME SUB APĂ. Denumire generică incluzînd torpilele, grenadele antisubmarine. minele, obstacolele sub apă şi mijloacele de distrugere a minelor sau de protecţie împotriva minelor sau a torpilelor, destinate fie a lovi de sub apă navele de suprafaţă sau submarinele inamicului, fie de a proteja navele şi submarinele proprii împotriva armelor sub apă ale inamicului. A.S.A. se folosesc atît la mare cit şi la fluviu şi pot fi întrebuinţate de către navele de suprafaţă militare şi civile, submarine, mijloace plutitoare, aviaţie şi subunităţi speciale ; constituie armamentul principal al unor nave de luptă (torpiloare, 87 ARMISTIŢIU vedete torpiloare, submarine) sau al unor nave specializate (vînătoare de submarine, dragoare, puitoare de mine, puitoare de plase) sau armament secundar pentru unele nave de luptă (crucişătoare, fregate), de asigurare (nave de cercetare, de desant) sau nave auxiliare (transportoare, remorchere) şi armament principal sau secundar pentru unele genuri de aviaţie (minero-torpiloare anti-submarine). V. şi MINĂ MARINA; TORPILA. ARMISTIŢIU. Acord pentru suspendarea operaţiilor militare, între beligeranţi continuînd să existe starea de război. Reglementarea are la bază norme cutumiare şi unele reguli succinte inserate în Anexa Convenţiei de la Haga (1907). Conform acestor reguli, dacă durata nu este determinată, unul dintre beligeranţi poate relua ori-cînd ostilităţile, cu condiţia de a-1 avertiza la timp pe adversar. A. trebuie să fie notificat în timp util autorităţilor competente şi trupelor, ostilităţile urmînd să fie întrerupte imediat după notificare, la termenul fixat. Părţile pot fixa clauze privind raporturile permise populaţiei pe teatrul de operaţiuni. Violarea gravă a A. de către unul dintre beligeranţi dă celuilalt dreptul de a denunţa convenţia şi, în caz de urgenţă, de a relua imediat ostilităţile. Violarea A. de către militarii unei părţi, acţionînd din proprie iniţiativă, dă dreptul numai la a reclama pedepsirea vinovaţilor şi, dacă este cazul, la despăgubiri materiale. In practica internaţională se disting trei categorii de A. : suspendarea ostilităţilor — încetarea de scurtă durată a luptelor, prin înţelegere orală între comandanţii ambelor părţi, avînd caracter pur militar şi fiind folosită, de obicei, pentru reglementarea unor interese presante, însă limitate (evacuarea răniţilor, îngroparea morţilor etc.) sau pentru tratative în vederea unui A.; A. parţial sau local — întreruperea ostilităţilor numai în anumite regiuni ale teatrului de acţiuni militare. Poate fi încheiat doar de comandanţii militari, avînd, de regulă; o durată mai mare decît suspendarea ostilităţilor ; A. general — înţelegere încheiată în urma tratativelor purtate de plenipotenţiari ai beligeranţilor, prin care se suspendă ostilităţile pe întregul teatru de luptă, pe o perioadă mai lungă, uneori chiar definitiv, prin ARMURIER 88 efectul unor prelungiri care duc la tratative de pace. De exemplu, A. din 1918, între beligeranţii din primul război mondial, a fost încheiat iniţial pentru 36 zile ; a fost prelungit apoi succesiv, după care a urmat pacea. ARMURIER. Persoană specializată în verificarea şi repararea armamentului, de obicei maistru militar. ARSENAL. întreprindere specializată în fabricarea sau repararea armamentului sau muniţiilor, în cantităţi mari şi de diverse tipuri. ARTĂ MILITARĂ. Domeniu specializat al organizării şi conducerii luptei armate. A.M. include două laturi principale : a) latura teoretică (teoria A.M.) care studiază şi generalizează experienţa luptei armate în vederea elaborării principiilor, procedeelor, metodelor şi regulilor de pregătire şi ducere a acţiunilor militare ; b) latura practică, care se referă la pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă în timp de război. Aceste laturi nu pot fi concepute izolat, ele se află într-o unitate dialectică. Conţinutul teoretic al AJVI. este confruntat şi verificat în activitatea militară practică. La rîndul ei, partea aplicativă a A.M. dă posibilitatea generalizării experienţei practice, îmbogăţirii şi perfecţionării laturii teoretice. în raport cu nivelul la care se desfăşoară lupta armată. A.M. cuprinde : strategia militară, arta operativă şi tactica. A.M. s-a constituit şi s-a dezvoltat ca urmare a apariţiei războiului în viaţa societăţii, sub influenţa condiţiilor social-economice, politice şi cultural-ideologice ale fiecărei epoci. Iniţial ea a fost identificată cu îndemî-narea, talentul, măiestria şi geniul comandantului. Pînă nu demult, prin AJVI. se înţelegea numai arta de a organiza şi conduce lupta în conformitate cu anumite principii, norme şi reguli elaborate pe cale empirică, cărora li se .adăuga talentul personal al comandantului militar (arta). Implicaţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice în domeniul militar au marcat o nouă etapă în dezvoltarea A.M. Numeroase procedee, metode şi reguli ale A.M. clasice 89 ARTA OPERATIVA s-au învechit şi au fost înlocuite cu altele noi, corespunzătoare cu stadiul, posibilităţile şi cerinţele noilor mijloace tehnice de luptă. In actuala etapă a dezvoltării sale, A.M. cunoaşte o puternică tendinţă de scientizare, ca urmare a aplicării în domeniul militar a rezultatelor şi metodelor elaborate de o serie de ştiinţe cum ar fi : ştiinţa conducerii, cercetarea operaţională, cibernetica, radioelectronica etc. Dezvoltarea fără precedent a tehnicii militare, automatizarea conducerii acţiunilor de luptă nu diminuează rolul comandantului, talentul, măiestria şi aptitudinile sale în organizarea şi desfăşurarea cu succes a luptei armate şi nici însemnătatea A.M. Trebuie avut în vedere că fiecare situaţie de luptă are particularităţile sale, reprezintă un caz unic, a cărui soluţionare necesită din partea comandanţilor atît cunoştinţe ştiinţifice, cît şi măiestrie, arta de a conduce trupele şi a obţine succesul în luptă. In condiţiile războiului întregului popor, importanţa AJW. sporeşte şi mai mult. Ea are sarcina să valorifice toate principiile, metodele şi procedeele acestui tip de război, în scepul obţinerii victoriei în războiul drept pentru apărarea patriei socialiste. ARTĂ OPERATIVA. Parte a artei militare care studiază operaţiile desfăşurate de mari grupări de trupe de diferite genuri de armă, cuprinzînd un complex de acţiuni de luptă duse pe uscat, în aer şi pe mare, pe direcţii care conduc la îndeplinirea unor scopuri de importanţă deosebită. A.O. elaborează procedeele de pregătire şi ducere a operaţiilor conform legilor ştiinţei militare, mijloacelor de acţiune create de ştiinţa şi tehnica modernă, caracteristicilor teatrului de acţiuni militare. Elementele caracteristice ale A-O. moderne sînt : ducerea operaţiilor cu mase mari de luptători, pe fronturi şi adîncimi mari; puterea considerabilă a mijloacelor de distrugere moderne ; creşterea rolului manevrei operative ; cooperarea armelor şi categoriilor de forţe armate pentru atingerea scopurilor operative ; ritmul înalt în ducerea operaţiilor. Arta militară românească a cunoscut acest domeniu, în trecut, sub denumirea de „tactica mare“. ARTIFICIER 90 ARTIFICIER. Specialist în păstrarea, transportul, manipularea şi întrebuinţarea explozivilor şi a mijloacelor pirotehnice necesare pentru amorsarea acestora (capse, fitiluri) sau în manipularea, echiparea completă, întreţinerea, repararea, delaborarea şi distrugerea muniţiei, precum şi în fabricarea artificiilor. ARTIFICII. Proiectile de formă specială, prevăzute cu o încărcătură pirotehnică producînd, la spargerea în aer, efecte variate de lumină şi culori. Ca încărcătură se foloseşte o compoziţie formată din : combustibil (aluminiu, magneziu, beriliu) oxidant (bogat în oxigen), liant, precum şi alte substanţe pentru colorarea flăcării, micşorarea sensibilităţii, creşterea stabilităţii. Lansarea A. se face cu aruncătoare obişnuite sau speciale. Se folosesc fie grupat, pentru realizarea de efecte spectaculare la festivităţi deosebite, fie izolat, după coduri anume, pentru semnalizarea luminoasă în acţiunile de luptă. ARTILERIE. 1. Armă din compunerea forţelor armate, constituită din subunităţi, unităţi şi mari unităţi de tunuri, obuziere, aruncătoare, autotunuri etc., avînd ca misiune generală nimicirea sau neutralizarea personalului, armamentului şi mijloacelor tehnice de luptă ale inamicului, descoperite sau protejate prin lucrări genistice, sprijinul în luptă al .infanteriei şi tancurilor, lupta contra artileriei, tancurilor, mijloacelor aeriene de luptă şi navelor inamice. în armata română, A. s-a afirmat ca o armă importantă în toate timpurile. Tunarii lui Ştefan cel Mare, Ion Vodă şi Mihai Viteazul şi-au dovedit măiestria în luptele cu duşmanii patriei, iar preocuparea pentru construirea de piese de A. în ţara noastră a fost prezentă încă din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. în armata română modernă, A. a cunoscut o dezvoltare corespunzătoare cerinţelor luptei armate. Contribuţia A. la succesele din războiul pentru independenţă (la asediul Plevnei, în special) a fost substanţială, iar în războiul din 1916—1918 şi în războiul antifascist artileriştii români au înscris pagini de-nepieritoare glorie. Principalele caracteristici ale A. sînt : putere mare de foc, bătaie mare, capacitate largă de manevră, capacitate de a des- 91 ARTILERIE chide focul în timp scurt şi prin surprindere. După destinaţie şi construcţie, A. poate fi : terestră, destinată tragerii asupra obiectivelor terestre sau la suprafaţa apei (din zonele de litoral) ; antiaeriană, destinată luptei împotriva ţintelor aeriene ; navală, montată pe navele de luptă şi destinată tragerilor asupra obiectivelor navale sau terestre. A. destinată să tragă proiectile cu încărcătură nucleară se numeşte A. atomică şi există ca atare în organizarea armatelor unor state. A. terestră poate fi : de cîmp, destinată pentru sprijinul trupelor în teren şes sau mediu accidentat; de munte, construită astfel încît să poată fi uşor transportată în teren muntos şi să poată executa trageri în teren accidentat; de coastă (fixă sau mobilă) destinată a duce, în principal, lupta de pe litoral împotriva navelor inamice ; antitanc, specializată pentru lupta împotriva mijloacelor blindate inamice (tancuri, autotunuri etc.); cu reacţie, construită să execute trageri cu proiectile reactive (se numeşte şi A. rachetă). După întrebuinţarea în luptă, A. terestră şi A. antiaeriană se împart în : A. batalionară şi regimentară, alcătuite, de regulă, din subunităţi (plutoane, baterii) de tunuri, aruncătoare şi tunuri antitanc, care însoţesc şi sprijină în luptă subunităţile din compunerea regimentului ; A. divizionară, alcătuită din regimente (di-vizioane) de artilerie, care intră în compunerea diviziei ; A. de armată (de corp de armată), din regimente, brigăzi care intră în compunerea armatei (corpului de armată) ; A. din rezerva generală strategică, din brigăzi, divizii de artilerie. A. antiaeriană se împarte în A. antiaeriană a trupelor şi A. antiaeriană a teritoriului. Ca structură organizatorică, A. se grupează în plutoane, baterii, divizi-oane, regimente, brigăzi, divizii, iar în luptă se articulează în grupări de artilerie, în raport de misiunile tactice de îndeplinit. După modul de transport, A. poate fi : tractată (auto sau hipo), autopropulsată sau purtată (pe samare, autovehicule, elicoptere etc.). Din compunerea subunităţilor (unităţilor, M.U.) de artilerie fac parte subunităţi şi servicii specializate pentru executarea unor activităţi specifice tragerilor de artilerie : observare şi cercetare artileristică ; topografie artileristică ; înzestrare ARTIMON 92 9 artileristică ; • transmisiuni; meteorologie etc. 2. Totali- a tatea gurilor de foc (tunuri, obuziere, aruncătoare etc.) s şi a instalaţiilor care servesc la aruncarea de proiectile s (bombe), din compunerea unei unităţi (M.U.), împreună ( cu aparatura utilizată pentru pregătirea şi conducerea focului. (A. diviziei, A. regimentului etc.). ARTIMON. Denumire dată ultimului arbore al unui ve-lier care are cel puţin trei arbori. ARUNCĂTOR (DE BOMBE, MINE). Gură de foc cu ţeavă ‘ la interior neghintuită şi cu pereţii subţiri, care execută focul sub unghiuri mari de tragere (de obicei, peste 45°). Calibre uzuale : 60—240 mm. Bombele de A. au o traiectorie curbă, putînd lovi obiective adăpostite înapoia crestelor, în văi adînci, în spatele unor clădiri înalte, în tranşee, rîpe etc. A. este compus dintr-o ţeavă, o placă de bază pentru reazemul ţevii, un suport (denumit bi-pied) pentru sprijinirea ţevii şi din mecanisme de ochire în înălţime şi în direcţie. A. au apărut, pentru .prima oară, în secolul al XV-lea sub denumirea de mortiere. Ele au reapărut şi s-au răspîndit mult în perioada primului război mondial, ca mortiere de tranşee, cu bătaia maximă de la 0,5 la 1,0 km. In perioada dinaintea şi din timpul celui de-al doilea război mondial, A. au căpătat formele pe care le au astăzi, cunoscute sub denumirea de branduri, aruncătoare de însoţire, aruncătoare de mine, aruncătoare. Bătaia maximă a A. variază între j 2 şi 6 km. | ARUNCĂTOR DE FLĂCĂRI. Armă destinată luptei apropiate, folosită pentru nimicirea prin foc a personalului dispus în lucrări de apărare, în tranşee etc., pentru lupta împotriva tancurilor sau pentru incendierea dife- ! ritelor obiective, cu jet de lichid incendiar aprins. A.d.F. pot fi : uşoare sau grele, portative sau montate pe transportoare blindate ori pe tancuri (tancuri aruncătoare de flăcări). Există, de asemenea, A.d.F. tip fugasă. A.d.F. uşor este purtat şi pus în funcţiune de un singur militar. Este compus dintr-unul sau mai multe rezervoare pentru 93 ARUNCĂTOR amestecul incendiar, tub de legătură, puşcă lansatoare, sistemul de creare a presiunii, sistemul de aprindere a amestecului incendiar. Lansarea jetului de lichid incendiar se realizează cu ajutorul presiunii gazelor de ardere a unei încărcături de pulbere sau a unui gaz comprimat, aprinderea făcîndu-se pe cale electrică sau pirotehnică. A.d.F. greu, instalat pe tanc sau transportor blindat, are o capacitate a rezervorului, distanţă de tragere şi timp de ardere la obiectiv mai mari decît cel uşor. ARUNCĂTOR DE GRENADE ANTISUBMARINE. Instalaţie cu ajutorul căreia de la bordul unei nave sînt lansate bombe (grenade) destinate distrugerii submarinelor inamice. ARUNCĂTOR DE GRENADE ANTITANC. Gură de foc destinată distrugerii maşinilor de luptă blindate, folosind în acest scop grenade reactive antitanc cu traiectorie razantă. Poate fi de tip uşor (portativ) sau de tip greu. Grenadele antitanc pe care le trage sînt prevăzute cu încărcătură de explozie cu efect cumulativ. Cu A. uşor de grenade antitanc se trage fie de pe umăr, fie spriji-nindu-1 pe pămînt. Grenadele sînt de tip supracalibru, avînd, de obicei, un calibru de 80—90 mm, aproape dublu decît al ţevii. Distanţa maximă de tragere cu această armă este în jur de 200—300 m. A. greu de grenade Aruncător de mine Aruncător de flăcări ARUNCĂTOR 94 antitanc este prevăzut cu afet şi cu roţi pentru a putea fi deplasat cu braţele pe cimpul de luptă ; trage asupra maşinilor blindate aflate pînă la distanţa de 800 m. ARUNCĂTOR DE GRENADE INCENDIARE. Armă reactivă care foloseşte ca proiectil grenada incendiară. Prezintă următoarele avantaje faţă de aruncătoarele de flăcări : bătaie mai mare, foc ochit, amestecul incendiar se aprinde şi arde în întregime la ţintă. ARUNCĂTOR DE PROIECTILE REACTIVE. Gură de foc de artilerie destinată pentru lansarea de proiectile reactive. Se prezintă sub forma unor instalaţii de lansare prevăzute cu tuburi sau şine de ghidaj montate pe un autovehicul, cărucior, elicopter etc. Distanţa maximă de tragere : pînă la 25 km la unele tipuri moderne. Avînd mobilitate mare şi viteză de tragere ridicată, se foloseşte pentru nimicirea forţei vii şi a mijloacelor tehnice militare inamice amplasate în locuri deschise şi în acoperiri uşoare. De regulă, trage proiectile cu motor cu combustibil solid şi încărcătură explozivă (cu efect prin schije şi suflu) sau specială (fumigenă, chimică etc). ARUNCĂTOR DE TUBURI. Piesă din compunerea unei arme de infanterie, prevăzută cu un pinten, care are rolul de a arunca afară tubul-cartuş sau cartuşul extras din camera cartuşului de către închizător, pe timpul cursei înapoi a închizătorului. ASALT. Atac de la mică distanţă, finalizat adesea prin luptă corp la corp, după aruncarea grenadelor ofensive 95 ASCUNZĂTOR de flăcări şi împungerea cu baioneta. Se execută de subunităţile de infanterie asupra limitei dinainte a apărării inamicului. ’ Pentru A. asupra lucrărilor de fortificaţie, punctelor de sprijin organizate în grupuri de clădiri, în localităţi etc. se organizează grupuri de A. Armata română are o bogată tradiţie în acest sens, dezvoltată în războiul antihitlerist şi mai cu seamă în luptele din interiorul oraşului Budapesta. Constituirea unor astfel de grupuri, cu participarea luptătorilor din gărzile patriotice, ocupă un loc important în concepţia luptei întregului popor pentru apărarea patriei, oferind un larg teren de creaţie gîndirii tactice. A. comportă : a) apropierea în prealabil, la o distanţă convenabilă, de obiectivul ce trebuie asaltat; b) pregătirea şi sprijinul de foc al A. (în cazul lucrărilor fortificate se foloseşte focul direct asupra am-brazurilor) ;■ c) asaltul propriu-zis. In grupurile de A. intră subunităţi de infanterie, tunuri de însoţire, uneori tancuri, subunităţi de geniu cu încărcături explozive, subunităţi chimice cu aruncătoare de flăcări, mijloace fumigene etc. în trecut, A. constituia ultimul act al atacului, dezlănţuindu-se de infanterie cînd ajungea la cîteva zeci de metri de limita dinainte a apărării inamice, de unde, într-un singur salt plin de elan, folosind grenada, focul la gura ţevii şi lupta la baionetă, se desăvîrşea nimicirea inamicului rămas în tranşee. A. infanteriei române la Plevna, Mărăşeşti şi Mărăşti au constituit, prin avîntul cu care au fost executate şi rezultatele obţinute, pilde strălucite de vitejie şi eroism. ASANARE. 1. înlăturarea surplusului de apă dintr-o regiune în scopul executării unor construcţii (amenajări) militare sau de interes economic; 2. Prin A. cîmpului de luptă se înţelege înlăturarea minelor, proiectilelor, bombelor sau altor materiale explozive, în scopul folosirii suprafeţei respective fără pericol şi evacuării de pe cîmpul de luptă a maşinilor de luptă sau a altor materiale distruse (deteriorate) ca urmare a acţiunilor de luptă. ASCUNZĂTOR DE FLĂCĂRI. Piesă de forma unei pîlnii care se fixează la gura ţevii (prin înşurubare) la unele ASEDIU 96 dintre armele de foc de infanterie, în scopul împiedicării răspîndirii laterale a flăcării ce însoţeşte glonţul la ieşirea lui din ţeavă. A.d.F. îngreuiază descoperirea de către inamic a locului din care se trage cu arma respectivă. ASEDIU. încercuire a unei localităţi întărite sau a unui raion puternic fortificat şi menţinerea pe o durată lungă a încercuirii, cu scopul ca, tăind inamicului legăturile cu exteriorul, să-l oblige să capituleze sau să-i slăbească forţele în vederea asaltului final. Utilizat pe larg în trecut, cînd mijloacele pentru atacul poziţiilor puternic întărite erau mai limitate, A. este folosit şi în războaiele moderne. în unele situaţii, A. s-a încheiat cu succes pentru asediatori (A. Plevnei, în 1877—1878, A. cetăţii Port-Arthur, în 1904 etc.); în alte situaţii, succesul a fost de partea apărătorilor (A. oraşului erou Leningrad, în 1941— 1943). ASIETA NAVEI. Poziţia navei faţă de planul orizontal pe timpul navigaţiei. Poate fi : normală (dreaptă) sau înclinată în raport cu axul longitudinal sau transversal al navei. ASIGURAREA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ. Totalitatea măsurilor luate cu scopul de a feri trupele de un atac al inamicului executat prin surprindere, a le da posibilitatea să intre în luptă în mod organizat, cu întreaga capacitate şi să ducă cu succes acţiunile de luptă. A.A.d.L. cuprinde : cercetarea, protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare, siguranţa, apărarea antiaeriană, lupta radioelectronică şi mascarea, precum şi alte forme de asigurare specifice armelor. Ea are un rol important. în toate acţiunile de luptă şi constituie una din activităţile principale ale comandanţilor şi statelor majore de la toate eşaloanele. ASIGURARE CHIMICĂ. Formă de asigurare a acţiunilor de luptă. Cuprinde un complex de măsuri care se iau în scopul de a menţine capacitatea de luptă a trupelor, gărzilor patriotice şi altor formaţiuni de apărare în con- 97 ASIGURARE GENISTICA diţiile infectării radioactive, cu substanţe toxice de luptă şi mijloace bacteriene. A.C. se realizează prin : descoperirea la timp a pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea armei chimice ; executarea cercetării de radiaţie şi participarea la cercetarea bacteriologică ; înştiinţarea trupelor despre infectarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace bacteriene ; executarea controlului dozimetric şi al infectării cu substanţe toxice de luptă a personalului, tehnicii, echipamentului şi a altor materiale ; executarea tratării speciale a trupelor ; executarea degazării terenului şi participarea la dezinfectarea acestuia ; nimicirea inamicului cu focul aruncătoarelor de flăcări şi cu alte mijloace incendiare ; întrebuinţarea în luptă a fumului de mascare ; asigurarea trupelor cu tehnică şi cu materiale chimice şi de protecţie anti-chimică. ASIGURARE DE SERVICII. Activitate desfăşurată de organele şi formaţiunile de asigurare materială pentru aprovizionarea cu âlimente, echipament, carburanţi-lu-brifianţi şi alte materiale de resortul serviciilor, precum şi pentru transportul tuturor felurilor de materiale. A.d.S. cuprinde : organizarea serviciilor ; aprovizionarea cu materiale de resortul serviciilor ; organizarea, planificarea şi executarea transporturilor de aprovizionare şi evacuare ; asigurarea tehnică a mijloacelor de transport şi a mijloacelor tehnice de servicii ; conducerea serviciilor. ASIGURARE GENISTICĂ. Totalitatea măsurilor şi activităţilor desfăşurate pentru realizarea lucrărilor genistice necesare trupelor şi gărzilor patriotice în pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă. Á.G. cuprinde : cercetarea de geniu a inamicului şi a tez-enului ; amenajarea genis-tică a fîşiilor (raioanelor, poziţiilor) ocupate de trupe ; amenajarea punctelor de comandă; executarea barajelor genistice ; amenajarea drumurilor, asigurarea trecerii trupelor peste cursurile de apă ; executarea lucrărilor genistice de mascare ; executarea culoarelor prin baraje şi peste obstacole ; verificarea la minare şi deminare a terenului ; neutralizarea şi distrugerea prin exploziv a ASIGURARE 98 lucrărilor de fortificaţie permanente ; amenajarea punctelor de aprovizionare cu apă ; amenajarea aerodromurilor ; amenajarea genistică a sistemelor de dislocare a marinei militare ; procurarea şi prelucrarea materialelor de construcţii necesare executării lucrărilor genistice ; executarea lucrărilor genistice pentru lichidarea urmărilor atacului inamic cu arme de nimicire în masă. Misiunile de A.G. se execută de trupele de toate armele. Trupele de geniu (şi subunităţile de pionieri ale gărzilor patriotice) participă la realizarea celor mai complexe misiuni ale A.G., prin mecanizarea lucrărilor de mare volum, folosirea mijloacelor explozive, folosirea specialiştilor pentru executarea lucrărilor de mare dificultate tehnică. A.G. se organizează şi se conduce de către comandanţii de toate armele, personal sau prin organe speciale (şefii geniului de la unităţi şi M.U.), pe baza planului asigurării genistice aprobat de comandantul M.U. (unităţii). ASIGURARE HIDROGRAFICĂ ŞI DE NAVIGAŢIE. Complex de măsuri destinate asigurării deplasării în siguranţă şi cu precizie a navelor şi unităţilor la acţiunile de luptă, cît şi îngreunării condiţiilor de navigaţie pentru navele inamice. Ea cuprinde : studierea şi reprezentarea pe hărţi a reliefului fundului mării şi fluviilor, a conturului coastelor şi malurilor, a porturilor, cana-lurilor, lacurilor etc. ; studierea şi reprezentarea curenţilor marini şi fluviali, a mareelor, a fenomenelor deosebite ce pot influenţa acţiunile de luptă (luminiscenţa mării, colmatarea porturilor şi gurilor rîurilor, formarea valurilor excepţionale, formarea gheţurilor, migraţia peştilor care pot bruia hidrolocatoarele, aglomerările de alge care pot reduce transparenţa apei) ; instalarea, întreţinerea şi asigurarea funcţionării farurilor, sistemelor ra-dioelectronice de asigurare a navigaţiei, geamandurilor, semnalelor etc. ; asigurarea statelor majore şi a navelor cu hărţi, documente de navigaţie, aparatură şi instrumente de navigaţie ; culegerea, prelucrarea şi difuzarea informaţiilor. despre starea timpului, a mării şi progno-zarea acestora. 99 ASIGURARE ASIGURARE MATERIALĂ. Totalitatea măsurilor şi activităţilor organizate, planificate şi desfăşurate în scopul aprovizionării trupelor (gărzilor patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare) cu materiale de toate felurile. A.M. se realizează prin completarea sistematică a stocurilor de materiale şi eşalonarea raţională a lor, menţinerea în stare de viabilitate a comunicaţiilor şi prin continua aplicare a măsurilor privind pregătirea teritoriului şi economiei naţionale pentru apărare. A.M. se realizează pe compartimente de înzestrare şi feluri de materiale şi constă în : A.M. de servicii ; cu armament, muniţii şi materiale de înzestrare artileristică ; cu materiale de tancuri, transportoare blindate şi autotractoare ; cu materiale de geniu, transmisiuni, chimice, sanitare, veterinare, hărţi, materiale topografice, materiale poli-tico-culturale şi tehnică de calcul. ASIGURARE METEOROLOGICĂ. Activitate desfăşurată în cadrul artileriei constînd din : determinarea condiţiilor atmosferice care influenţează tragerile artileriei ; întocmirea şi transmiterea buletinelor meteorologice-me-dii la unităţile şi subunităţile de artilerie ; calculul corecţiilor meteorologice ; informarea statelor majore de artilerie despre apariţia şi evoluţia fenomenelor meteorologice nefavorabile (furtună, ceaţă densă, vînt cu viteză la sol mai mare de 15 metri pe secundă, furtună cu praf şi ploi torenţiale). Activitatea de A.M. se desfăşoară şi în beneficiul celorlalte genuri de arme (în special aviaţie şi marină) avînd obiective specifice. ASIGURARE TEHNICĂ. Activitate în cadrul asigurării materiale a trupelor avînd ca scop menţinerea în stare de funcţionare a armamentului şi mijloacelor tehnice de luptă din înzestrarea unei unităţi sau M.U. A.T. urmăreşte folosirea corectă, din punct de vedere tehnic, a armamentului şi tehnicii de luptă, întreţinerea, păstrarea, repararea şi evacuarea la timp a acestora. în funcţie de mijloacele la care se referă, A.T. poate fi : de tancuri şi auto ; de artilerie ; a mijloacelor tehnice de transmisiuni ; a mijloacelor tehnice de geniu ; a tehnicii de servicii etc. ASIGURARE 100 ASIGURARE TOPOGEODEZICĂ. Activitate care cuprinde măsurile pentru elaborarea şi editarea documentelor topografice, fotodocumentelor, datelor geodezice de bază necesare pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă. ASIGURAREA INTERVALELOR, JONCŢIUNILOR ŞI FLANCURILOR. Ansamblu de măsuri luate de către două subunităţi (unităţi, M.U.) dispuse alăturat, în scopul de a interzice pătrunderea inamicului în spaţiul dintre ele, prin intervale, la joncţiuni şi la flancurile descoperite ; în apărare se realizează prin observare terestră şi aeriană, foc încrucişat executat de fiecare din vecini, baraje şi contraatacuri, iar cînd este necesar şi prin trimiterea unor subunităţi special destinate pentru asigurarea flancurilor. ASIGURAREA MINEI. 1. Măsură de siguranţă luată la percutorul unei mine pentru a o feri de pericolul exploziei pe timpul manipulării sau transportului. 2. Măsură ce se ia pentru a face ca inamicul să nu poată deplanta mina fără pericol pentru el. Una din metode este plasarea în corpul minei (într-un locaş realizat din construcţie) a unei capse pirotehnice şi a unui percutor legat de o sîrmă ascunsă care, la încercarea de deplantare a minei, acţionează percutorul şi produce explozia minei. ASISTENŢĂ OSTILĂ. Act de încălcare a legilor neutralităţii de către o navă comercială neutră, constînd în servicii aduse unuia din beligeranţi prin transport de mărfuri sau persoane, transmitere de informaţii sau participare directă la acţiuni de luptă. Din punctul de vedere al dreptului internaţional maritim, A.O. este reglementată prin Declaraţia de la Londra (1909) care distinge două cazuri : a) transport de contrabandă de război în favoarea unui beligerant; b) acte de ostilitate rezultate din transformarea navei neutre în navă beligerantă. A.O. este considerată incompatibilă cu statutul de neutralitate în timp de război, iar navele care comit asemenea acte pot fi capturate. 101 ATAC ATAC. Acţiune de ‘ luptă a trupelor realizată sub forma înaintării spre inamic, combinată cu focul-armamentului din dotare şi susţinută de artilerie şi aviaţie, în scopul nimicirii inamicului, cuceririi terenului ocupat de acesta şi pătrunderii în adîricimea dispozitivului său de apărare. A. executat cu succes creează condiţii pentru dezvoltarea ofensivei, realizarea unor manevre decisive şi trecerea la urmărirea inamicului.' A. defineşte, în acelaşi timp, acţiunea de lovire a inamicului de către unele categorii de arme, ‘prin lovituri concentrate, coordonate, nimicitoare, îri această categorie se includ : A. aerian, dat de aviaţie şi mijloace aeriene de lovire ; A. naval, dat de nave de luptă ; A. nuclear, dat cu mijloace nucleare ; A. chimic, prin întrebuinţarea substanţelor toxice. A. executat de subunităţile, unităţile şi M.U. de arme întrunite se poate executa : din contact nemijlocit cu inamicul, se foloseşte, de regulă, cînd inamicul are o apărare pregătită din timp şi comportă o pregătire metodică şi sprijin, de foc puternic'; din mişcare — subunităţile şi unităţile vin din adîncime, se desfăşoară pe coloane de batalioane, companii, plutoane, înainte de a ajunge la contact şi, după ce debarcă de pe transportoare (uneori chiar fără a debarca), atacă limita dinainte a apărării inamice, fără a se opri; se foloseşte cînd inamicul are o apărare pregătită în grabă sau cînd apărarea sa a fost puternic neutralizată cu foc. Dispozitivul de A. are în compunere, de regulă, infanterie, tancuri şi alte genuri de arme. După direcţia din care este lovit frontul inamic, A. poate fi : A. frontal, loveşte pe inamic de front; se foloseşte cînd. inamicul nu are flancuri libere şi nici goluri în dispozitiv, vizînd ruperea apărării acestuia şi crearea unei breşe, prin care să se introducă forţe noi, destinate manevrelor în .adîncime. A. raioanelor fortificate, forţarea cursurilor de apă impun, de regulă, A.f.; A. de flanc, loveşte flancul inamic uşurînd şi grăbind dezagregarea apărării inamice. Se execută cînd inamicul are unul sau ambele, flancuri libere, orientînd grupările de atac de la început sau; prin manevre spre aceste flancuri. Are legătură de foc cu Â.f.; A. de spate, loveşte spatele dispozitivului de apărare inamic, creînd condiţii pentru nimicirea mai rapidă a aceş-tuia'. Se execută fie de grupări aerodesantate, fie de gru- ATAC 102 pări de A. care, prin manevră larg ocolitoare a flancului inamic, au pătruns în spatele acestuia. In acest scop, în munţi se folosesc detaşamente de întoarcere întărite. Desfăşurarea ofensivei poate cuprinde o succesiune de A. (asupra limitei dinainte a apărării inamice şi asupra unor aliniamente succesive), alternînd cu înaintări fără lupte importante sau cu acţiuni de manevră. A. poate avea loc, uneori, în condiţii deosebite : A. de noapte, dat prin surprindere, pe întuneric, asupra unui obiectiv nu prea adînc şi care nu comportă manevre complicate ; A. cu obiectiv limitat, dat înainte de dezlănţuirea ofensivei, pentru cucerirea unor puncte din teren care favorizează ofensiva ce urmează a avea loc. V. şi OFENSIVA. ATAC AERIAN. Acţiune de luptă care urmăreşte lovirea din aer a obiectivelor inamice de pe sol, a grupărilor de forţe (tactice, operative, strategice), a armamentului nuclear inamic, a obiectivelor teritoriale. în acest scop se folosesc : aviaţia de luptă, mijloacele de atac aerian fără pilot, rachetele etc. Pentru atacul obiectivelor la sol, aviaţia poate folosi bombe, rachete (dirijate şi ne-dirijate), focul tunurilor (mitralierelor) de bord şi rezervoare cu substanţe incendiare. ATAC NAVAL. Acţiune de luptă ofensivă dusă de forţele navale împotriva obiectivelor inamice de pe mare sau de pe litoral. Se poate distinge : A. cu nave de suprafaţă, dat de grupări omogene de nave de suprafaţă şi bazat pe combinarea manevrei cu focul (de artilerie, rachete, torpile, grenade antisubmarin); A. cu torpile (rachete), dat de nave de suprafaţă, submarine şi aviaţie, avînd ca mijloc principal torpila (racheta). Se execută, de regulă, în cadrul loviturii principale a A.N.; A. submarin, dat de submarine, de regulă, prin surprindere, bazat pe combinarea manevrei cu focul mijloacelor din dotarea submarinelor : torpile, rachete, mine. Se execută, de regulă, independent. ATAŞAT MILITAR. Persoană din cadrul reprezentanţelor permanente acreditate de stat în străinătate, avînd misiunea de : a colabora cu autorităţile militare din statul 103 ATERIZARE de acreditare în probleme militare interesînd ambele state ; a reprezenta statul acreditat la ceremonii oficiale ; a ajuta pe şeful misiunii diplomatice în probleme militare ; a cunoaşte, pe căi legale, politica militară a statului de acreditare, realizările sale din domeniul tehnicii militare, instrucţiei militare etc. In îndeplinirea acestor funcţii, A.M. colaborează cu autorităţile militare locale, menţinînd, totodată, un contact permanent cu ministerele şi departamentele de resort ale statului în care este acreditat. A.M. sînt subordonaţi ierarhic şefului reprezentanţei diplomatice avînd, în ordinea de precădere, un loc situat după şeful de misiune şi înlocuitorul acestuia. ATELIER PLUTITOR. Navă tehnică, special utilată, şi amenajată pentru executarea reparaţiilor curente,. în bazele sau porturile unde nu există ateliere sau şantiere de reparaţii la uscat. Este un element deosebit de important al asigurării tehnico-materiale pentru unităţile navale care operează la mari distanţe de bazele proprii, în zone lipsite de facilităţi tehnice sau acolo unde acestea au fost distruse în urma luptelor. ATERIZARE. 1. Evoluţia avionului (elicopţerului) din momentul începerii redresării şi pînă în momentul opririi acestuia pe pista de aterizare. In funcţie de viteza avioanelor şi lungimea pistelor, A. poate să fie lungă sau scurtă. Anumite avioane cu viteză mare de aterizare folosesc, în scopul scurtării distanţei de aterizare, paraşute speciale de frînare. De regulă, A. avioanelor (elicopterelor), în special a celor uşoare, se face cu vîntul în faţă. A. cu vîntul din spate sau lateral se poate executa în funcţie de viteza vîntului, tipul avionului (elicopterului) şi pregătirea personalului navigant, în limitele baremelor stabilite pentru fiecare avion (elicopter). 2. Termen definind acţiunea navelor maritime pentru apropiere de coastă venind dinspre larg. A. se execută pe un reper de la coastă, vizibil de la mare distanţă. ATERIZARE PE VERTICALĂ. Evoluţia pe care o execută, în principal, elicopterele şi avioanele de construcţie specială din momentul reducerii motorului (motoarelor) AUTOAMFIBIE 104 pentru pierderea înălţimii şi pînă la luarea contactului lin cu solul (platforma de aterizare, puntea de pe portavioane sau de pe portelicoptere). A.p.V. a elicopterelor şi a avioanelor special construite în acest scop se face, de regulă, pe o platformă de 50 m X 50 m, înierbată, consolidată sau betonată şi fără obstacole pe verticală, pe o rază de 75—100 m. AUTOAMFIBIE. Autovehicul de construcţie specială, care îi permite deplasarea atît pe uscat cit şi pe apă. A. pot fi : uşoare (de cercetare), pe pneuri, pe şenile; grele (6 500—15 000 kg), avînd capacitatea de încărcare de 3 000—10 000 kg (pe apă, mai mare cu 10—20% decît pe uscait), iar viteza 50—80 km/oră pe sol şi 10—14 km/oră pe apă. AUTOATELIER. Autovehicul cu uneltele necesare, instalate în caroserie, în general închisă, şi avînd posibilitatea de a executa anumite lucrări de reparare şi întreţinere a mijloacelor tehnice militare în condiţii de campanie, precum şi de a completa dotarea atelierelor fixe. A. pot fi : pentru întreţinerea automobilelor, pentru întreţinerea tancurilor, pentru reparaţii auto, pentru reparare şi încărcare de acumulatoare, pentru reparaţii de instalaţii electrice şi de radio, pentru reparat tehnică de carburanţi, pentru reparat mijloace artileristice etc. AUTODIRIJARE. Dirijare realizată cu ajutorul unor aparate şi dispozitive existente la bordul unei rachete (avion), fără să intervină vreo comandă din exterior. AUTODISTRUGERE. Proprietate pe care o au unele rachete aer-aer lansate de la bordul avioanelor şi proiectile de artilerie antiaeriană de a se distruge automat, într-un anumit punct al traiectoriei, pentru a nu produce pagube la căderea pe pămînt, în cazul în care nu au lovit ţinta. AUTODOTARE. Activitate desfăşurată în cadrul gărzilor patriotice pentru confecţionarea sau realizarea materialelor necesare, pentru instrucţie şi ducerea acţiunilor 105 AUTOINSTALAŢIE de luptă, folosind posibilităţile existente pe plan local, în întreprinderi, instituţii, organizaţii economice. AUTOFRETAJ (AUTOFRETAREj. Operaţie (efectuată de specialişti) prin care o ţeavă de tun sau de armă este supusă unei presiuni hidraulice interioare foarte mari (8 000—10 000 atmosfere), care îi produce o solicitare elastoplastică, avînd ca efect apariţia unor tensiuni interne remanente între straturile sale, după încetarea presiunii interioare. A. ţevilor de tun şi de armă poate fi realizat şi prin trageri, folosindu-se lovituri (cartuşe) cu o încărcătură de pulbere mult mărită în comparaţie cu încărcătura normală (procedeul balistic de A.), precum şi prin trecerea forţată prin canalul ţevii a unor poansoane (mandrine) avînd diametrul din ce în ce mai mare. O ţeavă autofretată are capacitatea de a rezista la presiuni maxime mult mai mari decît o ţeavă simplă cu aceleaşi dimensiuni şi construită din acelaşi sort de metal. AUTOGREDER. Maşină rutieră autopropulsată, avînd ca organe de lucru o lamă şi un scarificator, lama putînd fi orientată în diferite poziţii. Este folosit pentru realizarea (scarificarea) profilului transversal al drumurilor, nivelarea uşoară a terenului de zbor la aerodromuri, a plat-. formelor mari şi împrăştierea pămîntului de umplutură, curăţirea zăpezii de maximum 30 cm grosime şi pentru executarea culoarelor prin porţiunile de teren infecat. AUTOINSTALAŢIE DE DUŞ ŞI DEZINFECŢIE. Autospecială folosită pentru tratarea personalului şi dezinfectarea îmbrăcămintei. Se compune dintr-un cazan cu abur, o instalaţie de duşuri şi două (sau mai multe) camere de dezinfectare montate pe şasiul unui autocamion. Posibilităţile autoinstalaţiei de îmbăiere a personalului în timp de o oră sînt : vara — 72 oameni (3 serii), iarna — 48 oameni (2 serii); iar pentru dezinfectarea echipamentului (infectat cu microbi nesporulaţi) : vara — 128 cpl/oră, iarna — 72 cpl/oră; în cazul microbilor sporulaţi — 64 cpl/oră. AUTOÎNGROPARE 106 AUTOÎNGROPARE. Acţiune de adăpostire în scopul protejării împotriva focului cu traiectorie întinsă şi împotriva schijelor, realizată în timpul cel mai scurt şi în cele mai simple adăposturi de militari izolaţi, de echipajele tancurilor şi de subunităţi cu mijloace proprii. AUTOMAT. 1. Denumire utilizată, iniţial, pentru pistolul-mitralieră. 2. Mecanism, dispozitiv sau aparat care asigură efectuarea, fără intervenţia omului, a unei anumite operaţii sau a unui ansamblu de operaţii din procesul de funcţionare a unei categorii de armament sau instalaţii de luptă complexe. AUTOMATIZAREA CONDUCERII TRUPELOR. Ansamblu de măsuri, metode, procedee tehnice şi mijloace utilizate în scopul sporirii eficienţei conducerii trupelor, prin degrevarea omului de unele activităţi voluminoase şi de rutină (calcule matematice, lucrări de evidenţă etc.), creşterea preciziei şi vitezei în efectuarea unora din elementele actului de conducere (analize comparative, decizii etc.), concomitent cu menţinerea omului ca factor esenţial în luarea deciziilor. A.C.T. se referă, in principal, la activitatea comandanţilor şi statelor majore şi reprezintă un proces complex care se realizează prin înregistrarea şi prelucrarea automată a datelor asupra situaţiei tactice, aprovizionărilor, transporturilor şi transmiterea automată a rezultatelor, folosind maşini de calcul electronice (sisteme automate de colectare a datelor, calculatoare electronice, sisteme de introducere a datelor, memorii externe auxiliare, echipamente de teleprelu-crare etc.). In activitatea de conducere militară, mijloacele de A.C.T. au o aplicabilitate largă în : transmiterea, centralizarea şi prelucrarea informaţiilor ; automatizarea lucrărilor de evidenţă (personal, mijloace tehnice de luptă, materiale); optimizarea organizării deplasărilor şi transporturilor operative ; pregătirea elementelor necesare luării hotărîrii la unele eşaloane de comandă ; efectuarea rapidă a calculelor necesare tragerilor; conducerea automată a unor mijloace de luptă complexe (rachete, nave, avioane). V. si CIBERNETICA MILITARĂ. 107 AUTONOMIE DE ZBOR AUTOMOBIL BLINDAT. Autovehicul de luptă, cu sau fără armament propriu, destinat pentru cercetare, transport şi legătură şi oferind o anumită protecţie personalului din autovehicul prin blindajul exterior. A.B. a apărut în perioada primului război mondial din necesitatea Automobil blindat uşor protejării personalului împotriva focului de infanterie, fiind precursorul' transportorului blindat şi al tancului ; blindajul variază între 10—20 mm şi mai mult. în funcţie de poziţia părţii pe care o protejează faţă de direcţia probabilă de lovire de către proiectile. A.B. pot fi : uşoare (greutate — 3,0-4,5 tf, motor — 70-90 CP. viteza — 75-95 km/h, echipajul 2-3 oameni, armament — o mitralieră) ; mijlocii (greutate — 7-13 tf, viteza — 75-80 km/h, echipaj — 3-4 oameni, armament -— un tun de 37-76 mm şi o mitralieră în turelă rotativă) ; speciale, destinate pentru a servi ca puncte de comandă pentru state majore, ca transportoare de muniţii, ca purtătoare de armament special (aruncătoare de proiectile reactive, tunuri fără recul etc.). AUTONOMIE DE NAVIGAŢIE. Distanţa maximă pe care o poate parcurge o navă fără refacerea plinurilor. AUTONOMIE DE ZBOR. Timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter), cu consumarea completă a combustibilului din rezervoare. Este dependentă, în principal, de cantitatea de combustibil, de înălţimea de zbor, de încărcătura de la bordul avionului (elicopterului) şi de regimul de zbor. ' ÂUTOROTAŢIE 108 AUTOROTAŢIE. Fenomen aerodinamic complex, datorită căruia o suprafaţă portantă oarecare are tendinţa de a intra intr-o rotaţie în jurul unei axe ce trece la o anumită distanţă de mijlocul anvergurii sale. In timp ce la avion A. este un fenomen periculos, care duce la intrarea în vrie, în cazul elicopterului acest fenomen prezintă foarte mare importanţă, permiţînd aterizarea lui în deplină siguranţă, chiar şi atunci cînd motorul se defectează* AUTOSANITARA. Automobil cu caroseria închisă, ame,-najat în interior cu brancarde pentru transportul răniţilor (bolnavilor) şi prevăzut cu trusă de medicamente şi instalaţii medico-sanitare necesare pentru susţinerea funcţiilor vitale (respiraţie, circulaţia sîngelui). AUTOSCOATERE. Posibilitatea unui autovehicul de a ieşi din anumite situaţii grele (împotmoliri, gropi, şanţuri, pante abrupte) cu ajutorul mijloacelor sale proprii (cabestan antrenat de transmisia de forţă proprie, care, prin agăţarea de un copac sau stîncă, situate pe direcţia de mers la o distanţă de cca. 40—50 m, asigură scoaterea autovehiculului). AUTOSPECIALĂ. Autovehicul militar prevăzut cu instalaţii pentru executarea în condiţii de campanie a unor activităţi din cele mai diverse : de transmisiuni, de geniu, de protecţie antichimică, de reparare şi întreţinere a tehnicii de toate categoriile, de analize de laborator, medicale. AUTOSPECIALĂ PENŢRU DEGAZARE ŞI TRANSVA-ZARE. Autovehicul prevăzut cu utilaj special, care foloseşte substanţe, soluţii sau suspensii în scopul neutralizării sau îndepărtării substanţelor toxice de luptă şi mijloacelor bacteriene, precum şi' înlăturării substanţelor radioactive de pe tehnica de luptă ; poate fi folosită şi pentru păstrarea, transportul şi transvazarea soluţiilor de degâzare şi dezactivare,' precum şi pentru degazarea (dezinfectarea) terenului. Utilajul special se compune din : cisternă, sistemul de agitare, sistemul de conducte, pompă 109 AUTOTEREN centrifugă cu dispozitivul de acţionare, pompa manuală şi accesoriile. Capacitatea utilă : 2 500 1. AUTOSPECIALĂ PENTRU DEGAZAREA ECHIPAMENTULUI. Autovehicul prevăzut cu utilajul necesar dega-zării şi dezinfectării totale a echipamentului, mijloacelor de protecţie individuală, foilor de cort şi prelatelor, precum şi pentru degazarea şi dezinfectarea bidoaneloj\ cănilor, gamelelor, lingurilor şi furculiţelor. Se compune din două etuve, o presă, o macara cu braţ portal, un scripete planetar manual, o pompă manuală, rezervor metalic şi unul din pînză cauciucată pentru apă, uscă-torie de campanie. AUTOSTAŢIE. Autospecială pe care se află montată aparatură şi mijloace destinate îndeplinirii unei anumite funcţiuni. A. de transmisiuni are montată aparatura de transmisiuni necesară asigurării legăturii ■— din mers şi de pe loc — la diferite eşaloane, putînd fi : A. radio, A. radioreleu etc. AUTOTRACTOR. Autovehicul destinat pentru tractarea semiremorcilor, prevăzut cu dispozitiv de reazem care preia o parte din greutatea semiremorcii tractate şi a sarcinii utile ; prezintă avantajul măririi productivităţii transportului sub toate aspectele. AUTOTREN. Ansamblu format dintr-un autovehicul cu una sau mai multe remorci. Regulamentul de circulaţie în vigoare admite 2 remorci, iar lungimea maximă a Autotren cu mare capacitate de transport alcătuit din te-morci cu roţile motrice AUTOTUN 110 autotrenului să nu depăşească 22 m. După destinaţie pot fi : autotrenuri de persoane, de bunuri, de lucru, de servicii auxiliare. AUTOTUN. Autovehicul de luptă blindat, fără turelă, pe şenile, cu o mare mobilitate şi cu armament propriu de artilerie puternic, avînd cîmp de tragere limitat. Autotun AUTOVEHICUL (AUTOMOBIL) MILITAR. Automobil \ prevăzut, uneori, cu amenajări, dotări şi dispozitive con- jj structive speciale, care îl fac apt pentru utilizări militare jj (putere de tracţiune sporită, carosat special, dotat cu | unelte genistice etc.). A.M. poate fi : de teren, folosit i! pentru deplasări în afara drumurilor, în care scop este j construit şi dotat special cu mijloace de mărire a capa- | cităţii de progresiune (2 punţi motoare, cabestan); de luptă, folosit pentru acţiuni de luptă (transportorul blindat, tancul, autotunul, autoblindatul) ; de transport, destinat transportului direct sau prin tractare a unor încărcături (automobilul, tractorul, autoamfibia) ; de instrucţie, pentru formarea deprinderilor de mînuire sau de participare la diverse acţiuni cu subunitatea din care face parte. AVAL. Poziţia unui punct de pe un curs de apă (sau de pe malul acestuia) situat mai jos (către vărsare) faţă de un alt punct de pe acelaşi curs de apă. AVANBEC. Parte dinspre amonte a unei pile de pod, cu secţiune transversală în formă de unghi, de ogivă etc.. avînd ca scop să despartă firul apei şi să protejeze pila de loviturile corpurilor transportate de apă (sloiuri de gheaţă, buşteni, bolovani). De obicei este protejat prin 111 AVANS îmbrăcare cu blocuri de piatră tare, cioplită sau cu armătură de fiare profilate. AVANGARDĂ. Element al dispozitivului de marş al trupelor, avînd rolul de a face siguranţa pe direcţia (itinerarele) de deplasare a coloanelor. A. se constituie din subunităţi (unităţi) de infanterie (mecanizate, tancuri), întărite după caz cu artilerie (inclusiv artilerie antitanc şi antiaeriană), subunităţi de geniu, de cercetare, chimice, mijloace de transmisiuni etc., destinate din compunerea forţelor care execută deplasarea pe itinerarul respectiv. Misiunile A. sînt : cercetarea în fîşia de marş respectivă, respingerea şi nimicirea cercetării inamice şi a elementelor sale de siguranţă şi împiedicarea acestora de a acţiona asupra forţelor principale ; asigurarea mişcării pe comunicaţiile de deplasare, înlăturînd obstacolele şi barajele inamicului; cucerirea unor obiective (aliniamente) de teren, de pe care, la contactul cu forţele principale inamice, să asigure desfăşurarea şi intrarea organizată în luptă a forţelor principale proprii. A. îşi ia, la rîndul său, măsuri de asigurare a deplasării, trimiţînd elemente de siguranţă în faţă, lateral şi în spate. AVANPOST. Termen care definea, în trecut, elementele de siguranţă în staţionare (similare, în prezent, pichetelor de siguranţă a staţionării), precum şi elementele unui sistem de siguranţă a poziţiei de apărare, instalate în faţa limitei dinainte a acesteia (rol similar oarecum, în prezent, cu cel al elementelor care duc lupta în fîşia de asigurare, pe ultimul din aliniamentele succesive de apărare şi cu al poziţiei înaintate). AVANS AL CONULUI DE FORŢARE. Înaintare către gura ţevii a conului pe care se sprijină la încărcare brîul forţator al proiectilului. Se datoreşte uzurii porţiunii respective a canalului ţevii după tragerea unui anumit număr de lovituri şi — atunci cînd depăşeşte anumite valori — duce la mărirea împrăştierii tragerii şi poate provoca chiar explozia proiectilului în ţeavă. AVARIE 112 AVARIE. Deteriorarea unui organ vital sau a unui sistem aparţinînd autovehiculelor, mijloacelor tehnice de luptă sau instalaţiilor militare. A. constituie un eveniment neobişnuit şi conduce la scoaterea din exploatare a tehnicii militare, făcînd necesară introducerea în reparaţie medie a acesteia. AVENTURISM MILITAR. Tendinţă de a întreprinde acţiuni de luptă ignorînd sau nesocotind realităţile, legile obiective ale luptei armate; asumarea pripită a unui risc considerabil mizînd pe întîmplare, pe şansă. A.M. este, de obicei, consecinţa unei politici aventuriste, iraţionale. Totodată, este expresia unei concepţii idealiste, subiectiviste, a unei aprecieri nerealiste a. situaţiei politico-militare, a supraestimării forţelor proprii şi subestimării adversarului. A.M. este deosebit de periculos în strategie, soldîndu-se, mai de vreme sau mai tîrziu, cu eşecul acţiunilor întreprinse. AVERTIZOR DE SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ. Aparat destinat pentru controlul permanent al aerului în scopul descoperirii prezenţei vaporilor de substanţe toxice de luptă neuroparalitice ; prezenţa S.T.L. este semnalată optic şi acustic. Se compune din : aparatul pro-priu-zis, panoul de semnalizare detaşabil, completul mijloacelor indicatoare, baterii de acumulatoare, cabluri de legătură. Aparatul permite descoperirea S.T.L. neuroparalitice pe două subgame de sensibilitate. AVIAŢIE. 1. Ramură a ştiinţei care se ocupă cu problemele privind tehnica şi zborul vehiculelor aeriene mai grele decît aerul. 2. Termen definind, în general, personalul şi mijloacele de zbor; diversificate după scop şi destinaţie în : A. militară, A. civilă, A. sportivă, A. utilitară etc. AVIAŢIE MILITARĂ. Categorie de forţe armate destinată a duce acţiuni de luptă în cooperare cu trupele de uscat, cu marina militară, cu trupele de apărare antiaeriană sau cu alte forţe din sistemul apărării naţionale, precum şi misiuni independente. Ţara noastră a dat pio- 113 AVIAŢIE MILITABA nieri de seamă în domeniul construcţiei de avioane, ca Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henry Coandă, precum şi zburători neînfricaţi aducînd astfel o contribuţie însemnată la dezvoltarea A. România a fost printre primele ţări care, întrevăzînd importanţa militară a A., a înfiinţat unităţi şi formaţiuni de A.M., precum şi o şcoală de aviaţie, în anii 1912—1915. A.M. română a obţinut primele ei succese în războiul din 1916—1918 ; în perioada interbelică s-a afirmat prin performanţe însemnate în zborul acrobatic şi zborul la mare distanţă, ca şi prin realizarea unora din cele mai moderne avioane de vînă-toare (I.A.R. 81) ; în războiul antifascist, aviatorii români au demonstrat o înaltă măiestrie în luptele contra aviaţiei hitleriste şi horthiste. A.M. are următoarele proprietăţi : mobilitate mare, capacitate de manevră mare, posibilitatea de a folosi mijloace de luptă variate (bombe, proiectile, rachete etc.), capacitate de a observa şi supraveghea spaţii mari. Misiunile generale ale A.M. sînt : cercetarea aeriană ; lupta contra mijloacelor de atac aerian inamice ; sprijinirea trupelor contra mijloacelor de atac aerian inamice ; sprijinirea trupelor de uscat (marinei militare) în operaţie şi luptă ; dezorganizarea serviciilor şi a conducerii trupelor inamice ; participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului, la sol şi în aer ; executarea transportului desantului aerian propriu şi transportului de trupe, materiale şi mijloace tehnice de luptă. întrebuinţarea în luptă a A.M. are la bază următoarele principii : cooperarea cu celelalte categorii de forţe armate, folosirea prin surprindere, concentrarea eforturilor pe direcţiile principale, în momentele hotări-toare şi pe obiectivele importante, continuitatea acţiunilor, conducerea centralizată, economia forţelor şi materialului de zbor. După caracteristici şi misiuni, A.M. poate fi : de vînătoare (pentru nimicirea în aer a mijloacelor de atac aerian inamic) ; de vînătoare-bombarda-ment (pentru sprijinul trupelor de uscat şi marinei militare) ; de bombardament (pentru lovirea obiectivelor importante din adîncime) ; de cercetare (pentru obţinerea de informaţii asupra inamicului) ; de cercetare-co-rectare (pentru cercetarea obiectivelor şi corectarea focului artileriei şi rachetelor) ; de transport (pentru tran- AVION AMFIBIU 114 sportul de trupe şi materiale) ; de legătură (de regulă, elicoptere pentru asigurarea legăturii mobile între diferite eşaloane). In unele armate există şi alte categorii de aviaţie (bombardament strategic, aviaţie purtată, aviaţia trupelor de uscat etc.). AVION AMFIBIU. Avion special construit pentru a putea fi utilizat atît pe uscat cît şi pe apă, avînd cocă pentru amerizare şi tren de aterizare. AVION FĂRĂ PILOT. Avion a cărui pilotare este asigurată prin telecomandă (de la sol sau din altă aeronavă) sau prin mijloace automate autonome (pilot automat instalat la bord, navigaţie inerţială etc.). A.f.P. se folosesc şi ca avioane ţintă pentru exerciţiile piloţilor de vânătoare sau ale bateriilor de artilerie antiaeriană. AVION ■ MILITAR. Avion cu caracteristici constructive speciale care îl fac apt pentru utilizări militare, în cadrul uneia din categoriile de aviaţie militară : vînătoare, bombardament, vînătoare-bombardament, cercetare-corectare, transport, legătură. A.M. se pot clasifica : după natura mijlocului de propulsie — cu elice, cu reacţie ; după viteza de deplasare — subsonice sau supersonice ; după numărul planurilor (aripilor) — cu unul sau mai multe planuri ; după forma planurilor — cu aripă de formă dreaptă, trapez, delta ; după posibilitatea de a-şi modifica poziţia planurilor — cu planuri rigide sau variabile. în raport cu destinaţia lor, A.M. sînt înzestrate cu; armamentul de bord corespunzător : mitraliere, tunuri de bord, lansatoare de rachete (bombe, grenade, substanţe incendiare) şi cu aparatura necesară îndeplinirii misiunilor de zbor şi de luptă. AVION PROIECTIL. Rachetă cu aripi de sustentaţie, ampenaj, instalaţie de comandă şi o încărcătură de explozibil clasic sau nuclear, acţionat telecomandat, teleghidat sau autoghidat şi destinat lovirii obiectivelor terestre cu suprafaţă mare. Este asemănător unui avion obişnuit, echipajul fiind substituit cu aparatură automată care asigură parametrii obligaţi de execuţie (viteza de 115 AX DE TRANSMISIUNI zbor, înălţimea de zbor, traiectul, unghiul de cabrare sau de picaj etc.) şi poate acţiona în orice condiţii meteorologice, atît ziua cît şi noaptea, fiind lansat de pe rampe amplasate pe sol, pe nave sau pe avioane. Caracteristici principale : distanţa de acţiune 50 la 3 000 km ; viteza maximă 350 la 1 332 m/sec (1 200—4 800 km/oră). V. şi RACHETĂ. AVUT MILITAR. Totalitatea bunurilor care aparţin armatei. Armata Republicii Socialiste România este înzestrată cu mijloace tehnice de luptă şi armament modern, cu mijloace de transport corespunzătoare, are la dispoziţie clădiri, instituţii militare, laboratoare şi poligoane la nivelul cerinţelor actuale. Mijloacele materiale, tehnica de luptă, întregul A.M. al armatei sînt creaţia muncii poporului. Ele constituie proprietate socialistă şi sînt date în folosinţă armatei. Folosirea şi păstrarea atentă, cu răspundere a A.M. constituie o datorie ostăşească, patriotică a fiecărui militar. Apărarea A.M. se realizează atît prin mijloace de drept civil, cît şi prin mijloace de' drept penal. Codul penal prevede într-un capitol special (art. 223—235) infracţiunile care îl lezează (delapidarea, furtul, tîlhăria, pirateria, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, însuşirea bunului găsit, distrugerea şi tulburarea de posesie), precum şi sancţiunile corespunzătoare. In cazul în care pagubele produse A.M. au avut consecinţe grave, sancţiunile se pot ridica pînă la maximul închisorii şi confiscarea parţială a averii vinovatului, AX DE TRAGERE. Linie imaginară în teren, în jurul căreia se grupează majoritatea misiunilor de foc ce se execută în cadrul unei aplicaţii tactice cu trageri. AX DE TRANSMISIUNI. Procedeu organizatoric pentru realizarea legăturii în cadrul unui sistem de transmisiuni ; reprezintă totalitatea liniilor de transmisiuni şi căilor realizate prin diferite categorii de mijloace (cu fir, radio, radioreleu) pe direcţia de deplasare a punctului de comandă al unei M.U. (unităţi), în acţiunile de mişcare (ofensivă, marş) sau pe direcţia de dispunere a JVZIMUT 116 forţelor principale, în apărare ; în raioane de concentrare, A.d.T. are rolul să asigure legătura cu gruparea principală de forţe şi cu celelalte puncte de comandă proprii. AZIMUT. Unghiul format de un plan vertical fix, care trece printr-un anumit punct, cu planul vertical al unei direcţii ce trece prin punctul considerat. De obicei, ca plan vertical fix se ia planul meridianului locului de observaţie. Există : A. magnetic, unghiul dintre o direcţie dată şi direcţia meridianului magnetic, măsurat în sensul mersului acelor de ceasornic; A. al ţintei, unghiul în plan orizontal format de o direcţie origină şi direcţia gură de foc ■— ţintă. Se notează cu litera grecească (5 (beta). A. se măsoară, în plan orizontal, pornind de la direcţia sud, în sensul invers acelor de ceasornic. Corespunzător poziţiilor actuale şi viitoare ale ţintei aeriene există un A. actual ((3a) şi un A. viitor (P„) ale ţintei ; A. astronomic, unghiul format de planul meridianului astronomic al locului cu planul vertical corespunzător direcţiei date, măsurat în sensul mersului acelor de ceasornic ; A. de radiogoniometrare, unghiul format de direcţia nord cu direcţia staţiei goniometrate, măsurat în sensul mersului acelor de ceasornic. AZOTIPERITĂ. Substanţă toxică de luptă cu acţiune vezicantă. In stare pură este un lichid incolor care congelează la —4°C şi fierbe la 230—235°C ; produsul tehnic este un lichid uleios, galben roşcat, cu miros abia perceptibil, greu solubil în apă dar solubil în benzină, petrol, hidrocarburi clorúrate, sulfură de carbon, iperită sau cloropicrină. Pe cîmpul de luptă, A. se poate întrebuinţa cu ajutorul proiectilelor de artilerie, minelor de aruncător, bombelor de aviaţie, aparatelor de pulverizare din avion, rachetelor sau altor mijloace. Apa rece descompune încet A. dar la fierbere descompunerea este relativ rapidă. Substanţele cu acţiune clorurant-oxidantă (clorura de var, hipocloritul de calciu 2/3 bazic, clorura de sulfuril, monocloraminele, dicloraminele, hexaclormela-mina etc.) o transformă în produse netoxice, de aceea aceste substanţe se folosesc pentru degazarea diferitelor suprafeţe infectate cu A. Picăturile, ceaţa şi vaporii de 117 azotiperitA- A. rezultaţi din explozie sau pulverizare produc, la o concentraţie de 0,5 mg/cmp infectarea pielii şi a ochilor, iar pătrunse în organism, prin căile respiratorii sau digestive,, cauzează inflamarea mucoaselor nazale, laringelui, tra-heei şi leziuni asupra intestinelor (vomitări, ameţeli, crampe sau diaree hemoragică), precum şi scăderea numărului de globule roşii şi lezarea măduvei osoase. Protecţia individuală împotriva A. se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor şi a mijloacelor de protecţie a pielii. B BABORD. Partea din stingă a unei nave, privită de la pupa spre prora. BAC. Ambarcaţiune nepropulsată, cu fundul plat, destinată transportului de mărfuri pe punte in limitele acva-toriului unui port. Pe fluviu serveşte la transportul de persoane, animale şi vehicule de la un mal la altul. BAIONETĂ. Armă albă pentru împungere, constituită dintr-o lamă de oţel ascuţită la vîrf. o montură cu ajutorul căreia se poate fixa la gura ţevii puştii (carabinei sau pistolului-mitralieră), pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp, şi o teacă pentru lamă. Numele B. vine de la oraşul francez Bayonne. unde a fost realizată pentru prima dată în sec. al XVIII-lea. Lama B. poate fi de formă prismatică sau de forma lamei de cuţit. Unele tipuri de B. sînt detaşabile de la armă, iar altele sînt fixate permanent, prin intermediul unei articulaţii care permite aşezarea lor în două poziţii : pentru marş sau pentru luptă. B. detaşabile, care servesc şi ca pumnal, sînt prevăzute cu miner şi gardă pentru mînă. BALANS. Mişcări oscilatorii pe care le execută nava snb efectul valurilor, în sens longitudinal (tangaj) sau transversal (ruliu) sau sub efectul combinat al celor două componente principale. B. puternic, în special ruliul, influenţează asupra întrebuinţării armamentului, de aceea la navele mari instalaţiile de tragere centralizată dispun de dispozitive giroscopice care asigură darea focului în 119 BALIZA. momentul cînd platforma pe care sînt instalate este orizontală ; la navele care nu dispun de asemenea instalaţii, ochitorul dă foc „la ruliu in sus“ (cînd nava, revenind din B., se ridică pe val şi are un moment de echilibru în poziţia orizontală). B. maşinilor este o manevră care constă în a pune în mişcare maşinile — după încălzirea lor — nava fiind legată la cheu sau ancorată pentru a verifica dacă toate organele şi aparatele funcţionează şi deci se poate începe marşul. ; BALISTICĂ. Ramură a fizicii aplicate care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor, mişcare determinată de impulsul primit iniţial, de forţa de reacţie, de forţa de atracţie a Pămîntului şi de rezistenţa opusă de mediul în care se mişcă corpul. B. studiază, în special, mişcarea proiectilelor (gloanţelor) şi rachetelor şi cuprinde două ramuri : B. interioară, care studiază fenomenele ce se petrec în interiorul gurii de foc (motorului-rachetă) din momentul iniţierii impulsului pînă la ieşirea proiectilului din ţeavă (pînă la terminarea combustiei propulsorului), şi B. exterioară, care studiază mişcarea proiectilelor (rachetelor) după părăsirea gurii de foc (lansatorului). BALISTITĂ. Pulbere de azvîrlire fără fum (coloidală), preparată din piroxilină solubilă (nitroceluloză jos ni-trată) şi nitroglicerină. BALIZAJ. 1. Ansamblu de mijloace de semnalizare optice, acustice sau radio pentru indicarea limitelor unui aerodrom, loc de aterizare, obstacole şi locuri periculoase pentru manevrele de decolare (aterizare). 2. Ansamblu de mijloace de semnalizare şi asigurare a navigaţiei în apropierea coastei, la gura fluviilor sau pe fluvii; pot fi fixe (pe ţărm sau în apă) sau plutitoare, luminoase, sonore sau radio şi marchează limitele apelor navigabile, pasele de navigaţie, obstacole sub apă sau alte pericole pentru navigaţie. BALIZĂ. ,1. Reper construit din lemn sau din metal folosit pentru a indica poziţia unui punct, prezenţa unui BALON 120 obstacol, intersecţia căii ferate cu o şosea sau cu un drum la acelaşi nivel, zonele periculoase pentru navigaţie sau treceri. 2. Semnal topografic care constă dintr-o prăjină de lemn (metalică), folosită pentru a verticaliza un punct topografic şi a-1 semnaliza. Balize: o — drumuri; b • CF; c — marină BALON. Aeronavă nepilotată, mai uşoară decît aerul, fără propulsie proprie, folosită în trecut pentru navigaţie aeriană, iar în prezent, în scopuri ştiinţifice (explorarea atmosferei, ridicarea instrumentelor de observare meteorologică şi astronautică, observarea astrelor de la înălţime mare, unde aerul este mai clar) şi militare (cercetarea şi corectarea tragerilor de artilerie, fotografierea teritoriului inamic, ca mijloc pasiv în apărarea antiaeriană etc.). Are un înveliş impermeabil umplut cu un gaz mai uşor decît aerul (heliu, hidrogen), o nacelă pentru observator, aparate de bord, fotografice. B. pot fi : captive, ancorate la sol sau de nave cu ajutorul unui cablu special, folosite pentru observare aeriană, terestră sau marină ; de baraj, folosite în cadrul sistemului de apărare antiaeriană a •obiectivelor şi navelor pentru a bara căile nemijlocite de acces ale mijloacelor de atac aerian ale inamicului; în acest scop, B.d.b. se dispun în jurul obiectivului pe mai multe aliniamente, în eşichier, se ancorează cu un cablu de oţel la sol şi se ridică la diferite înălţimi (pînă la cîteva mii de metri), provocînd doborîrea ţintelor aeriene, îndeosebi noaptea şi în condiţiile unei vizibilităţi reduse ; meteorologice (sonde, radiosonde), folosite pentru determinarea direcţiei şi intensităţii vîntului, a limitelor straturilor de nori la diferite înălţimi, a presiunii şi Timidităţii aerului. 121 BANG SONIC BALON PILOT. Balon folosit pentru determinarea direcţiei vintului la diferite înălţimi, în atmosferă. BANC. Formă de relief submarin constituită din îngrămădiri sau depuneri de nisip, mîl şi pietriş, care se ridică la adîncimi mai mici decît zona înconjurătoare. La fluvii, B. se formează ca urmare a depunerilor aluvionare - în locurile unde scade viteza curentului. . BANC DE MINE. Număr, în general redus, de mine de acelaşi tip, lansate în mod neuniform, de către submarine sau nave de suprafaţă într-un raion maritim (buchete lansate la intervale şi distanţe neregulate), cu scopul de a îngreuna trecerea liberă a navelor de suprafaţă şi submarinelor. BANDA DE CARTUŞE. Dispozitiv accesoriu folosit, în special, la mitraliere, prin care se realizează alimentarea cu cartuşe a acestora. B.d.C. pot fi metalice sau din pînză, rigide sau flexibile (din zale detaşabile sau nedetaşabile) şi au capacitate de la cîteva zeci la cîteva sute de cartuşe. BANDULIERA. Mod în care militarii pot purta puşca, avînd cureaua petrecută pe unul din umeri şi peste piept, către şoldul opus, astfel încît puşca să rămînă fixată pe spate, în diagonală. In B- poate fi purtată şi foaia de cort, înfăşurată astfel încît să se sprijine pe unul din umeri şi pe şoldul opus, înfăşurînd pieptul şi spatele. BANG SONIC. (Bubuitură sonică). Zgomot puternic, asemănător tunetului, produs de unda de şoc generată de trecerea unui avion ce zboară cu viteză supersonică. Are o formă de propagare aproximativ conică (conul Mach) şi poate provoca, la altitudini sub 500 metri, efecte dăună- Forma de propagare a hangului sonic (conul Mach) BARAJ 122 toare sănătăţii oamenilor şi animalelor, precum şi unele avarii la clădiri şi la anumite organe ale mijloacelor tehnice de luptă. BARAJ. Obstacol artificial creat cu scopul de a opri sau întîrzia mişcarea inamicului pe căile sau direcţiile sale de deplasare ; se numeşte şi B. genistic şi se realizează îndeosebi pe timpul pregătirii apărării sau în ducerea acesteia, folosindu-se în combinare cu obstacolele naturale, focul armamentului şi acţiunile trupelor. B. pot fi : B. exploziv, al cărui efect este bazat pe explozia substanţelor explozive, care constituie principalul material ce se foloseşte la construcţia lui; B. neexploziv (sau de fortificaţie), construit din materiale naturale sau artificiale neexplozive (lemn, pămînt, piatră naturală, beton, sîrmă ghimpată, metal ş.a.) şi alcătuind şanţuri, escarpe şi contraescarpe, baricade, bariere, abatize, reţele de sîrmă, suluri şi valuri de sîrmă, colţi, inundaţii artificiale. De regulă, se combină cu cele explozive, pentru un efect mai mare ; B. de mine, alcătuit din unul sau mai multe cîmpuri de mine, antitanc, antiinfanterie sau împotriva navelor dispuse în teren sau în apă pe direcţiile de înaintare a inamicului. Se caracterizează prin : frontul (întinderea), densitatea de minare (numărul de mine pe unitatea de lungime de front), densitatea barajului (raportul dintre lungimea totală, însumată, a cîm-purilor de mine şi front) ; B. de distrugere, ansamblu de construcţii sau obiective (drumuri, poduri, diguri, căi ferate, construcţii civile sau industriale) situate pe direcţia de înaintare a inamicului sau în raioanele unde acesta urmează să ducă acţiuni şi pregătite pentru distrugere ; Ij. antitanc, destinat a opri, încetini sau întîrzia înaintarea fancurllor inamicului. Poate fi : de mine, de distrugeri, şanţuri, colţi, arici metalici, abatize, baricade ş.a. ; B. antitransport, dispus pe căile de comunicaţie a autovehiculelor de transport sau de tracţiune ale inamicului ; B. antiinfanterie, destinat a îngreuna acţiunea infanteriei, fiind constituit, de regulă, din mine, abatize, reţele de sîrmă; B. antidesant aerian, dispus în zona probabilă de debarcare. (paraşutare) şi de acţiune a desantului aerian inamic, în scopul de a-i împiedica lan- •123 BARCA sarea şi acţiunile de luptă ; B. antidesant maritim, dispus în apă, în fîşia din apropierea ţărmului maritim, în scopul împiedicării acţiunii mijloacelor de transport desant maritim ale inamicului (autoamfibii, tancuri amfibii, nave de desant) ; B. antisubmarin, format din mine antisubmarine (de contact şi fără contact) puse pe mai multe linii şi la imersiuni diferite, completate uneori cu obstrucţii şi plase antisubmarine ; B. în apă, instalat pe cursul de apă (în apropierea malului apărat) sau în fîşia • de apă de lîngă litoralul maritim. Poate fi exploziv sau neexploziv ; B. de apă, ansamblu de elemente din teren (canale, braţe seci ale cursurilor de apă, lunci, sisteme de irigaţii şi desecări) inundate în mod artificial, în scopul transformării unei porţiuni de teren din zonă favorabilă în zonă nefavorabilă ducerii acţiunilor de luptă ; B. nuclear, preconizat a fi realizat cu mine (fugase) nucleare al căror efect este bazat atît pe explozia încărcăturilor nucleare, cît şi pe efectele de infectare radioactivă a terenului, incendii şi radiaţie penetrantă; B. mobil, executat de subunităţi de geniu mobile şi uşor manevrabile, dotate, de regulă, cu mijloace mecanizate de plantat (distribuit) mine, pe timpul ducerii luptei de apărare ; B. rapid, realizat în timp scurt, sub presiunea inamicului, din mine plantate rapid, manual sau folosind mijloace mecanizate, distrugeri rapide etc. ; B. fals, instalat cu mijloace care simulează pe cele reale, spre a induce în eroare pe inamic, obligîndu-1 la măsuri inutile de de-minare, oprire, varientarea mişcării. V. şi OBSTACOLE. BARCĂ. Ambarcaţiune mică (nepuntată) din lemn, metal, pînză cauciucată (cauciuc) sau din mase plastice, cu rame, vele sau cu motor, folosită pentru a transporta persoane sau materiale. Există : B. de cauciuc, pneumatică, cu capacitate 5—10 oameni, servind pentru trecerea cerceta-şilor, subunităţilor de infanterie sau pentru construcţia portiţelor uşoare (forţă de suport pînă la 5 tf); B. de asalt, cu motopropulsor, confecţionată din lemn sau din material plastic, servind pentru trecerea desantului la forţarea cursurilor de apă. Poate fi folosită şi la construcţia portiţelor uşoare, pentru sarcini ce nu depăşesc 5 tf ; BARETA DE DECORAŢII 124 B. de desant, ambarcaţiune uşoară, cu o capacitate de pînă la o grupă de infanterie, folosită la trecerea desantului. BARETĂ DE DECORAŢII. Plăcuţă de metal sau de material plastic, de formă dreptunghiulară, pe care se fixează una sau mai multe bucăţele de panglici confecţionate din mătase, pinză sau material plastic avînd culoarea panglicilor decoraţiilor respective. Ele se aşază în ordinea claselor decoraţiilor pe care le reprezintă, începînd cu cele din clasa cea mai înaltă şi se poartă pe pieptul BARICADA. Baraj împotriva tancurilor, mijloacelor blindate şi autovehiculelor construit pe drumuri, poduri şi în localităţi, în scopul întreruperii comunicaţiei sau ca întăritură pe timpul luptelor de stradă. Se realizează prin aglomerarea improvizată de diverse materiale (autovehicule) sau sub forma unei construcţii rezistente din lemn, piatră, saci cu pă-mînt, cărămidă. BASCA. Obiect de echipament destinat acoperirii capului, confecţionat, de regulă, din acelaşi material ca şi vestonul. Face parte din ţinuta militară a vînătorilor de munte, a paraşutiştilor, precum şi a luptătorilor din gărzile patriotice şi din alte formaţiuni de apărare. BASTION. Lucrare de fortificaţie din pămînt sau din zidărie —■ cu o formă, în plan orizontal, poligonală sau circulară — construită, de obicei, la colţurile Vechilor fortăreţe (cetăţi), pentru a permite lovirea cu foc a şanţurilor înconjurătoare şi a ţine sub foc terenul din jur. stîng al hainei. 125: BATALION BATALION. Subunitate militară alcătuită din mai multe companii de aceeaşi armă sau specialitate sau combinate. B. poate fi : de infanterie, vînători de munte, tancuri, grăniceri, transmisiuni, geniu (pionieri, ponto-nieri, mascare), de cercetare, de transport auto, precum şi de gărzi patriotice. B. poate face parte, organică din-tr-un regiment (brigadă) sau poate fi independent, avînd structura organizatorică şi înzestrarea tehnică corespunzătoare cu această situaţie şi cu misiunile ce-i revin în acţiunile de luptă. B. de infanterie şi B. de tancuri sînt subunităţi tactice de bază, alcătuind osatura dispozitivului de luptă al unităţilor sau M.U. de arme întrunite şi acţionînd, de regulă, întărite şi sprijinite cu foc ; ele au în structură companii de infanterie (tancuri), precum şi subunităţi de alte specialităţi. B. de gărzi patriotice are o structură similară cu a celui de infanterie. B. de vînători de munte este unitate tactică, fiind alcătuit din companii de vînători de munte şi din subunităţi de transmisiuni, artilerie, artilerie antiaeriană, pionieri, de transport auto şi hipo. B. de geniu este subunitate (unitate) a trupelor de geniu, formată dintr-un număr variabil de companii, de regulă cu specialităţi diferite ; poate face parte dintr-o brigadă (regiment) sau poate alcătui o unitate corp aparte în compunerea unei M.U. de arme întrunite. In funcţie de destinaţia tactico-tehnică şi de specialitatea majorităţii companiilor componente, B.d.g poate fi : de pionieri, de drumuri-poduri, de pontonieri, de poduri, tehnic, de mascare, de geniu-aero, de geniu-marină, de drumuri-comenduire. B. de transmisiuni este subunitate (unitate) de transmisiuni cuprinzînd mai multe companii de transmisiuni, de regulă de specialităţi diferite, cu destinaţia de a asigura legăturile prin mijloace de transmisiuni cu fir, radio, radioreleu, mobile, în cadrul unei M.U. tactice. Poate fi independent (B.d.t. al diviziei) sau încadrat într-un regiment de transmisiuni. B. de radio este subunitate de transmisiuni specializată care intră în compunerea unei unităţi de transmisiuni şi este destinată să asigure legătura prin mijloace radio în cadrul unei M.U. operative. B. radiotehnic este subunitate tactică de trupe radiotehnice, destinată cercetării prin radiolocaţie a spaţiului aerian, descoperirii, urmăririi şi BATERIE DE ARTILERIE 126 determinării coordonatelor aparatelor de zbor şi transmiterii informaţiilor de radiolocaţie organelor destinate a le utiliza. B. de degazare echipament, de degazare teren, de tratare specială sînt unităţi chimice destinate dega-zării echipamentului, terenului şi trupelor lovite cu arme de nimicire în masă. In unele armate străine există şi B. de aviaţie. BATERIE DE ARTILERIE. Subunitate de artilerie compusă dintr-un număr variabil de plutoane (piese) de artilerie (tunuri, tunuri antitanc, tunuri sau mitraliere antiaeriene, aruncătoare de proiectile reactive, rachete antitanc dirijate, autotunuri), din aparatura necesară pentru pregătirea tragerii, observarea şi conducerea focului şi din personalul necesar asigurării funcţionării bateriei. Ca eşalon ierarhic, este asimilată companiei de infanterie, în funcţie de materialul pe care-1 are în înzestrare, B.d.A. poate fi de tunuri, de tunuri antitanc, de tunuri sau mitraliere antiaeriene, de obuziere, avînd 4 sau mai multe piese de acelaşi calibru. B.d.A. antiaeriană poate fi : de calibru mic (între 20—60 mm), de calibru mijlociu (60—100 mm) şi de calibru mare (peste 100 mm). B.d.A. este, de regulă, integrată într-un divizion de artilerie, dar poate face parte direct dintr-o subunitate (unitate) de arme întrunite sau de marină (baterie de artilerie antitanc batalionară, baterie de aruncătoare regimentară, baterie de autotunuri regimentară, baterie de artilerie de coastă). BATERIE DE ARTILERIE NOMADĂ. Baterie care, în apărare, execută temporar trageri din poziţii false sau alese anume, schimbînd apoi amplasamentul, pentru a induce în eroare pe inamic asupra dispozitivului real al artileriei. BAZĂ. 1. Termen utilizat în tragerile antiaeriene, definind distanţa, măsurată în plan orizontal şi vertical în metri dintre elementul care determină coordonatele de poziţie ale ţintei şi punctul pentru care se calculează elementele de tragere asupra acesteia. Cuprinde o com-pozantă pe direcţia nord-sud care constituie axa coordo- 127 BAZĂ DE INTERSECŢIE natelor (Bx) şi una pe direcţia est-vest care constituie axa absciselor (By). Valorile compozantelor bazei ce se înregistrează la aparatul de conducere a focului se determină în funcţie de mărimea bazei măsurate în metri (B) şi de azimutul bazei (PB) măsurat în funcţie de direcţia origine, cu ajutorul relaţiei : Bx = B. Cos [3 şi By = B. Sin (3. 2. B. a cătării, piesă care serveşte drept suport pentru cătarea unei arme de foc şi pentru reglarea liniei de miră a armei. 3. B. a înălţătorului, piesă care serveşte ca suport pentru piesele ce compun înălţătorul unei arme de foc. BAZA AERIANĂ. Teren întins, amenajat în vederea ducerii unor acţiuni de luptă, cu cantităţi mari de forţe aeriene militare, cuprinzînd unul sau mai multe aerodromuri, pe care sînt construite piste de decolare-ateri-zare, amenajări de infrastructură ; instalaţii speciale pentru asigurarea ducerii acţiunilor de luptă în orice condiţii meteorologice ; puncte de dirijare a aviaţiei; adăposturi pentru avioane ; depozite de materiale, de rachete, muniţii, bombe, combustibil, mijloace tehnice pentru refacerea în timp scurt a capacităţii de luptă a avioanelor ; mijloace radioelectronice de urmărire a zborurilor aviaţiei ; mijloace de transmisiuni pentru conducerea aviaţiei ; mijloace tehnice de întreţinere şi reparare a avioanelor ; mijloace diferite pentru asigurarea traiului (cazare, echipare, transport, pază, asistenţă medicală). BAZÂ CONJUGATĂ. Ansamblu format din două sau trei puncte de observare dispuse în teren potrivit unor anumite reguli, cu vizibilitate asupra raioanelor ocupate de inamic, oare serveşte la determinarea poziţiei obiectivelor inamicului în teren, prin coordonate rectangulare sau polare. BAZĂ DE INTERSECŢIE. Ansamblu format din două puncte de observare dispuse în teren potrivit unor anumite reguli, cu vizibilitate asupra raioanelor în care se găsesc puncte ale căror coordonate rectangulare trebuie determinate. BAZA DE PLECARE LA OFENSIVA 128: BAZĂ DE PLECARE LA OFENSIVĂ. Fîşie de teren amenajată astfel încît să asigure dispunerea în ascuns a trupelor pentru declanşarea ofensivei din contact nemijlocit cu inamicul, în condiţii cît mai bune. Are o distanţă corespunzătoare adîncimii dispozitivului de luptă al unităţii (M.U.) care o ocupă şi cuprinde, de regulă : sisteme de tranşee şi şanţuri de comunicaţie alcătuind poziţii de plecare la ofensivă, pentru trupele din eşalonul întîi; raioane de dispunere pentru rezerve (eşalonul al doilea) ; lucrări genistice pentru mijloacele de foc, pentru punctele de comandă şi formaţiunile de servicii; drumuri necesare pentru aprovizionări şi evacuări. Trupele ocupă B.d.P.l.O. înainte de trecerea la ofensivă, în timpul strict necesar pregătirii nemijlocite a acesteia (de regulă, 1—2 nopţi). BAZĂ DE RACHETE. Suprafaţă de teren, de regulă, închisă şi amenajată cu instalaţii speciale, pentru depozitarea, păstrarea şi pregătirea rachetelor în vederea lansării. BAZĂ GEODEZICA. Distanţă din teren, măsurată cu instrumente de mare precizie şi însemnată prin borne speciale plantate, oare serveşte la dezvoltarea triangu-laţiilor. BAZĂ GONIO (DE RADIOGONIOMETRARE). Distanţă dintre punctele extreme din care o aceeaşi unitate (subunitate) de cercetare radio efectuează goniometria radio. BAZĂ MARITIMĂ MILITARĂ. Raion de litoral şi de mare, de dimensiuni limitate, special amenajat şi înzestrat pentru dislocarea navelor militare în siguranţă împotriva atacurilor inamicului din aer, de pe apă, de pe submarine şi de pe uscat. Un element principal al B.M.M. este portul, care trebuie să ofere condiţii pentru staţionarea, aprovizionarea, întreţinerea şi repararea navelor, pentru desfăşurarea activităţilor de pregătire de luptă şi odihna echipajelor. B.M.M. dispune de unităţi proprii (navale şi terestre) pentru asigurarea măsurilor de apă- 129 BAZA militara străină rare şi protecţie, precum şi de formaţiuni (depozite, ateliere de reparaţii, şantiere), cazărmi şi spitale, poligoane de instrucţie etc. ; trupele B.M.M. sînt constituite, de regulă, într-o M.U. maritimă. BAZĂ MATERIALĂ DE INSTRUCŢIE. Totalitatea mijloacelor tehnice de luptă şi a amenajărilor (aparatură, dispozitive, materiale, poligoane) destinate necesităţilor procesului de instruire a unităţilor (subunităţilor) armatei şi celorlalte formaţiuni din compunerea sistemului apărării naţionale. Modernizarea, perfecţionarea şi utilizarea cu randament maxim a B.M.d.I. constituie o îndatorire permanentă a comandanţilor, de care depind în mare măsură rezultatele obţinute în pregătirea de luptă a trupelor. BAZĂ MILITARĂ STRĂINĂ. Zonă din teritoriul unui stat în care staţionează trupe străine dotate cu mijloace de luptă necesare acţiunilor militare şi în oare, de obicei, există instalaţii şi amenajări speciale pentru scopuri militare. în prezent, pe întregul glob există peste 3 000 de baze militare terestre, maritime, aeriene aparţinînd S.U.A., Angliei, R.F.G., Franţei şi altor state. Există : B.M.S. amplasate pe teritoriul unor state independente, arendate sau puse la dispoziţie de statele respective pe termen determinat sau fără termen, B.M.S. amplasate pe teritorii sub tutelă şi B.M.S. amplasate în colonii. Expresie a politicii imperialiste de forţă şi dominaţie, B.M.S. constituie o încălcare a dreptului la independenţă şi autodeterminare al popoarelor, sînt în contradicţie cu normele şi principiile dreptului internaţional contemporan, reprezintă focare de încordare ce primejduiesc pacea şi securitatea internaţională. împotriva B.M.S. s-au ridicat masele populare din numeroase ţări, iar unele organizaţii internaţionale şi reuniuni interguvernamentale au înscris pe ordinea lor de zi problema lichidării lor. România se pronunţă hotărît pentru lichidarea B.M.S. din orice parte a lumii, ridicînd această problemă la sesiunile Adunării Generale a O.N.U., în diferite note diplomatice şi în conferinţe internaţionale. BAZÁ POŞTALA MILITARA 130 BAZĂ (STAŢIE) POŞTALĂ MILITARĂ. Formaţiune de transmisiuni care asigură legătura poştală între punctul poştal militar de cartare şi staţiile poştale militare. BAZĂ TEHNICĂ DE AVIAŢIE. Unitate tehnică de aviaţie organizată astfel încît să asigure menţinerea în permanentă stare de disponibilitate a aerodromurilor (de bază, de manevră, de rezervă) pe care se dispune un regiment de aviaţie, precum şi asigurarea tehnic-mate-rială a mijloacelor acestuia şi a echipajelor altor unităţi aterizate pe aerodromurile deservite. Este, de regulă, stabilă pe aerodromurile deservite. BAZĂ TOPOGRAFICĂ. Distanţă din teren, măsurată cu mare precizie şi marcată, de regulă, prin borne, care serveşte la ridicările topografice, constituind latura (baza) de plecare. BAZOOKA. Aruncător de grenade antitanc de tip uşor (portativ) folosit de armata S.U.A. în timpul celui de-al doilea război mondial şi ulterior. BĂRBĂŢIE. Trăsătură a comportării morale însumînd virtuţi umane cum sînt : curaj, hotărîre, rezistenţă, prezenţă de spirit, stăpînire de sine, capacitate de mobilizare a tuturor forţelor fizice şi intelectuale pentru depăşirea unor situaţii critice, primejdioase. Manifestarea supremă a B. o constituie eroismul. Valoarea ei morală este' determinată de scopul în numele căruia acţionează omul; numai scopuri nobile, acţiuni puse în slujba unor idealuri înalte, umanitare, progresiste pot genera adevărata B. Războaiele drepte duse împotriva cotropitorilor străini, mişcările revoluţionare ale maselor populare, lupta comuniştilor împotriva exploatării şi nedreptăţilor sociale, pentru eliberarea celor asupriţi şi exploataţi oferă nenumărate exemple ale acestei virtuţi morale. BĂTAIA STAŢIEI. Distanţa pînă la care pot fi recepţionate în bune condiţii semnalele transmise de un emiţător radio (radioreleu, de radiolocaţie) ; depinde de puterea 131 BĂTĂLIE emiţătorului, de tipul antenei, gama de frecvenţă a semnalelor şi condiţiile de propagare (raportul semnal-zgo-mot). BĂTAIE (a unei guri de foc). Distanţa măsurată în planul orizontal, de la originea traiectoriei pînă la punctul de cădere a proiectilului (glonţului, bombei, grenadei, rachetei). B. pînă la punctul de cădere cel mai depărtat al proiectilului se numeşte B. maximă (distanţă maximă de tragere, distanţă orizontală totală). BĂTĂLIE. Termen care defineşte ansamblul acţiunilor de luptă desfăşurate de către forţele principale ale unei grupări operative (strategice), simultan sau succesiv, în-tr-o concepţie unitară, într-un spaţiu geografic-militar determinat. B. constituie o parte importantă a operaţiei, avînd adesea rol decisiv în obţinerea succesului, fiecare dintre beligeranţi urmărind nimicirea forţelor principale adverse, cucerirea sau apărarea unor obiective politico-militare importante. De exemplu, în operaţia ofensivă din centrul podişului transilvan, desfăşurată în octombrie 1944 de Armata 4 română, în cooperare cu trupele sovietice, acţiunile de luptă duse pentru eliberarea oraşului Cluj alcătuiesc B. de la Cluj. In trecutul mai îndepărtat, B. constituia actul esenţial prin care se atingea scopul războiului, reprezentînd ciocnirea totalităţii sau majorităţii forţelor beligerante, de regulă, într-o singură înfruntare, numită B. generală, care decidea soarta războiului. Cîteva B. celebre în istorie, prin valoarea forţelor angajate şi rezultatele decisive obţinute, au fost : Termopile, Cannae, Zarna, Gaugamela — în antichitate ; Poitiers, Hastings, Azincourt — în evul mediu ; Auster-litz, Leipzig, Waterloo, Stalingrad, Budapesta — în epocile modernă şi contemporană ; Rovine, Vaslui, Călugă-reni, Şelimbăr ş.a. — în războaiele duse de poporul român pentru apărarea patriei. în războaiele veacului al XX-lea, valoarea uriaşă a forţelor angajate şi întinderea fronturilor au făcut ca scopul războiului să nu mai poată fi atins printr-o singură B. generală şi nici chiar prin-tr-o singură campanie. BAtALIE AERIANĂ 132 BĂTĂLIE AERIANĂ. Ansamblul luptelor aeriene, concomitente sau succesive, desfăşurate într-o perioadă de timp determinată, într-o concepţie unică, urmărind scopuri operativ-strategice importante cum ar fi : cucerirea supremaţiei aeriene, dezorganizarea transporturilor inamice, distrugerea sau slăbirea potenţialului economic al adversarului etc. De exemplu, B.A. pentru Anglia, desfăşurată în 1940 între forţele aeriene ale Germaniei şi Marii Britanii şi încheiată cu înfrîngerea forţelor germane. BĂTĂLIE NAVALĂ. Angajament naval de mare amploare, la care participă grupări mari de nave de suprafaţă, submarine şi aviaţie, avînd ca scop nimicirea unei importante grupări de forţe navale inamice, cîş-tigarea supremaţiei pe căile maritime dintr-o anumită zonă geografică, atingerea altor obiective importante operative sau strategice. De ex. bătălia de la Trafalgar, între flotele britanică şi franceză, în războaiele napoleoniene ; bătălia de la Jutland, în primul război mondial, între flotele britanică şi germană ; bătălia din arhipelagul Mid-way, între flotele japoneză şi americană, în al doilea război mondial. BELIGERANT. Denumire atribuită unui stat aflat în stare de război cu alt stat sau cu alte state. Sînt B., în primul rînd, statele care, în baza normelor dreptului internaţional contemporan, pot recurge la folosirea forţei armate pentru a se apăra, individual sau colectiv, în cazul în care devin victime ale unei agresiuni armate sau pentru a se elibera de o dominaţie străină cînd aceasta le-a fost impusă într-un mod oarecare. Protocolul de la Geneva din 1977 consacră dreptul la beligeranţă popoarelor aflate sub dominaţia colonială, precum şi celor care luptă împotriva dominaţiei străine şi regimurilor rasiste. Calitatea de B. poate fi recunoscută şi răsculaţilor împotriva guvernului unui stat, dacă aceştia deţin o parte din teritoriul statului, au organe proprii de conducere şi desfăşoară acţiuni militare de luptă într-o formă organizată. V. şi COMBATANT. •133 BIBLIOTECA MILITARA BERBEC. Utilaj format, în principal, dintr-un bloc masiv de metal (uneori din lemn), folosit la baterea piloţilor şi palplanşelor în pămînt pînă la refuz prin lovirea repetată a capătului superior. După modul de acţionare, B. pot fi : de mînă (din lemn), cu cădere liberă (sînt ridicaţi în lungul unei sonete şi cad sub acţiunea greutăţii proprii) ; mecanizaţi (blocul de lovire este acţionat cu abur, aer comprimat sau prin explozia unui carburant). Există şi B. Diesel, agregat pentru baterea piloţilor format din două părţi principale : blocul pistonului, care constă din piston şi baza B., şi partea de lovire care, în acelaşi timp, serveşte şi ca cilindru. BERETÂ. Obiect de echipament destinat acoperirii capului, confecţionată, de regulă, din acelaşi material ca şi vestonul, cu calotă rotundă, fără cozoroc. Pe circumferinţa bandei se aplică o panglică cu inscripţii specifice (marină militară, vînători de munte, denumirea unei şcoli), ale cărei vîrfuri atîrnă în spate. Se poartă de militarii în termen din unele specialităţi şi de elevii din marină. BIBLIOTECĂ MILITARĂ. Instituţie de cultură, care adună, organizează şi păstrează fonduri de cărţi, reviste, ziare şi alte publicaţii pentru a fi folosite de militari, desfăşurînd totodată o activitate sistematică de educaţie politică de masă şi de propagare a literaturii. In Armata Republicii Socialiste România sînt organizate biblioteci în toate unităţile militare, instituţiile militare de învă-ţămînt şi la casele armatei de garnizoană. Activitatea desfăşurată pe această linie aduce o importantă contribuţie la educaţia politică şi la răspîndirea culturii generale şi profesionale în rîndul militarilor. în capitala ţării funcţionează Biblioteca Centrală a Ministerului Apărării Naţionale, înfiinţată în anul 1847. Ea posedă un bogat fond de cărţi, numeroase colecţii de reviste şi ziare, româneşti şi străine, în special cu tematică militară, şi un serviciu bibliografic care pune la dispoziţia cititorilor informaţii pe cele mai diverse teme. BINOCLU 134 BINOCLU. Aparat optic de observare, compus din două lunete identice şi cu axele paralele, legate între ele prin-tr-o îmbinare articulată (şarnieră), pentru a putea fi apropiate sau depărtate una de alta, în funcţie de distanţa dintre pupilele celui care foloseşte aparatul. B. este destinat pentru : observarea cimpului de luptă, cercetarea obiectivelor, măsurarea unghiurilor orizontale şi verticale, corectarea tragerii. De obicei, B. se defineşte prin două caracteristici principale : puterea măritoare şi diametrul obiectivului, în mm (de exemplu, la binoclurile 6X 30, 8 X 30, 7 X 50 etc. : 6, 8, 7 reprezintă puterea de mărire, iar 30, 50 diametrul obiectivului în mm). BIPIED. Ansamblu din compunerea aruncătoarelor bata-lionare şi regimentare, care are rolul de a susţine ţeava pe timpul tragerii ; este compus dintr-o piesă de sprijinire a ţevii denumită furcă3 două picioare denumite crăcane şi o serie de mecanisme şi dispozitive. Cu ajutorul B. se pot da ţevii diferite direcţii şi înclinări, corespunzătoare necesităţilor tragerii. BIPLAN. Avion cu două rînduri de aripi, în general legate între ele cu organe rigide, numite montanţi, sau cu organe suple, numite hobane. Una dintre aripi este încastrată la partea de jos a fuzelajului, iar a doua, fixată fie deasupra fuzelajului, fie la partea de sus a acestuia. B. este foarte rar utilizat în prezent (numai la unele avioane utilitare sau de acrobaţie) din cauza dezavantajelor de ordin aerodinamic. BIUTA. Val de pămînt ridicat împrejurul unor construcţii, unor depozite cu materiale explozive sau carburanţi, al poligoanelor de tragere sau al unor mijloace speciale de luptă, ca măsură de protecţie. BIVUAC. Formă de staţionare a trupelor, adăpostirea personalului făcîndu-se în corturi, dispuse, de regulă, în păduri sau în zone acoperite de vegetaţie, care asigură mascarea acestora. V. şi STAŢIONARE. 135 BLOC MILITAR BLINDAJ. Protecţie metalică folosită la construcţia carcasei autovehiculelor de luptă şi a navelor pentru a feri echipajul, în anumite limite, de efectele focului şi de alte efecte nocive ale cîmpului de luptă. Este realizat, în . general, din plăci laminate de oţel sau — în cazul turelelor — prin turnare. BLINDATE. Termen care defineşte, în mod general, trupele de tancuri şi autovehiculele de luptă cu blindaje (tancuri, automobile blindate, autotunuri). In unele ar-.. mate străine este folosit şi pentru denumirea unor M.U. i sau unităţi (divizie blindată, regiment de cavalerie blin-i! dat). | j. BLOC ALIMENTAR. Complex de încăperi cu destinaţii diferite, în care se asigură prepararea şi servirea hranei . militarilor dintr-o unitate. în B.A. se găsesc : săli de mese, camera pentru prelucrarea termică a hranei, încăperi pentru prelucrarea alimentelor. i BLOC MILITAR. Alianţă militară a unui grup de state, j constituită în vederea realizării unor scopuri comune. Cercurile militariste dintr-o serie de state imperialiste, în special din S.U.A., au. creat, imediat după cel de-al doilea război mondial, un sistem de B.M. pe care le-au prezentat ca organizaţii regionale de securitate. Pentru a masca activitatea acestora, în flagrantă contradicţie cu scopurile şi principiile Cartei O.N.U., iniţiatorii lor au inserat formal în actele constitutive ale acestor blocuri prevederile Cartei referitoare la acordurile regionale. S-a încercat astfel să se dea o aparenţă de legalitate unor alianţe militare, incriminate de dreptul internaţional contemporan. In prezent, principalul B.M. imperialist este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.). Ca o replică dată cercurilor imperialiste care au creat şi întărit N.A.T.O. a fost înfiinţată Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Această alianţă include şapte state socialiste din Europa şi a fost creată în scopul apărării împotriva unui atac imperialist pe acest continent. Ca membră a Tratatului de la Varşovia, România îşi îndeplineşte şi îşi va îndeplini întotdeauna obligaţiile asu- BLOCADA maritima 136 mate. dezvoltă colaborarea cu celelalte state participante pe baza principiilor socialiste ale relaţiilor dintre state, ale respectării egalităţii şi independenţei naţionale a fiecărei ţări. Totodată, militînd pentru aşezarea pe baze noi, democratice a relaţiilor internaţionale, România se pronunţă şi acţionează constant pentru desfiinţarea concomitentă a blocului N.A.T.O. şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, pentru lichidarea tuturor B.M., ca o măsură concretă pe calea înfăptuirii dezarmării generale. înlăturării surselor de încordare şi întăririi păcii. BLOCADĂ MARITIMĂ. Ansamblu de măsuri luate pentru întreruperea cu forţa a comunicaţiilor maritime ale unui stat, în scopul paralizării activităţii lui economice şi comerciale. Există : B.M. în timp de război, acţiune prin care un stat beligerant interzice accesul navelor oricărui stat pe comunicaţiile maritime către (din) porturile statului inamic. Potrivit normelor de drept internaţional. pentru a fi recunoscută. B.M. trebuie să fie anunţată public (notificată) indicîndu-se data începerii, limitele geografice şi termenul acordat navelor neutre pentru a ieşi din porturile blocate ; să se limiteze la porturile şi litoralul statului inamic şi să fie generală (fără discriminări între navele statelor neutre) şi efectivă. B.M. în timp de război poate fi : totală (aplicată întregului litoral inamic) sau parţială ; apropiată (forţele de blocadă îşi exercită acţiunea în apropierea litoralului inamic) sau îndepărtată. Acţiunile militare întreprinse pe timpul B.M. sînt : supravegherea, atacarea, capturarea sau distrugerea navelor care navighează în zona blocată ; instalarea de baraje, cîmpuri sau bancuri de mine marine pe căile de acces spre porturile blocate ; lovirea din aer şi de pe mare a porturilor şi punctelor de încărcare-des-cărcare etc. B.M. a fost practicată încă din războaiele antichităţii şi evului mediu (asediul Siracuzei de către romani în anii 215—213 î.e.n., asediul Constantinopolului de către turci în anii 1452—1453) şi a fost reluată în epoca modernă (sec. XVII—XIX) cînd a devenit una din principalele manifestări ale luptei pentru supremaţia maritimă (B.M. instituită de Anglia asupra litoralului 137 BOMBARDAMENT AERIAN Franţei şi ţărilor ocupate de aceasta în războaiele napoleoniene ; blocusul continental al lui Napoleon contra Angliei ; cea instituită de statele de nord asupra celor de sud în războiul de secesiune din America de Nord). BOMBARDAMENT AERIAN. Ansamblu de acţiuni pe care le execută echipajul unui avion, pentru ochirea şi lansarea bombelor de aviaţie asupra unor obiective terestre sau maritime. Implică stăpînirea temeinică a cunoştinţelor privind : balistica bombei de aviaţie, teoria bombardamentului aerian, efectuarea calculelor de bombardament, procedeele de bombardament, aparatura de bombardament de la bordul avioanelor şi mijloacele de distrugere (bombele), metodica pregătirii de bombardament. B.A. se poate executa din zbor orizontal, în picaj, în cabraj şi în zbor razant şi poate fi de zi sau de noapte. B.A. de noapte şi în condiţii meteorologice' grele (deasupra plafonului) impune folosirea unor vizoare de bombardament speciale (radiolocatoare sau vizoare cu raze laser sau infraroşii), iar noaptea şi folosirea de bombe luminoase asupra obiectivului. B.A. se poate executa în formaţii mari, mici sau individual (noaptea sau ziua din nori) şi poate fi în salvă (mai multe bombe simultan) sau în serie (una cîte una). Există : B.A. din zbor orizontal, procedeu utilizat de cătie aviaţia de vînătoare-bom-bardament. în condiţiile unui plafon cu baza inferioară sub limitele angajării în bombardament în picaj, precum şi de către aviaţia de bombardament, îndeosebi pentru bombardamente de la înălţimi mari şi stratosferice asupra unor obiective dispuse pe. suprafeţe întinse. Are o precizie mai mică decît bomdardamentul în picaj şi uşurează acţiunile artileriei şi rachetelor antiaeriene inamice (mai ales cînd formaţiile de bombardament sînt mari şi obligate să menţină constante viteza şi înălţimea de zbor) ; B. în cabraj, procedeu utilizat de aviaţia de vînătoare-bombardament, constînd din lansarea bombelor la unghiuri de 45°, 90° şi 110°. fată de suprafaţa solului. B.î.c. se utilizează în condiţiile unei apărări antiaeriene puternice, deoarece permite apropierea la înălţime mică de obiectiv, realizînd surprinderea, dar cu o precizie mică. Momentul intrării în cabraj şi lansării bombei se BOMBĂ CU ARUNCĂTOR 138 stabileşte în raport cu viteza de zbor, înălţimea de apropiere de obiectiv şi calibrul bombei; B. în picaj, procedeu utilizat de aviaţia de vînătoare-bombardament pentru lovirea obiectivelor de dimensiuni reduse, ca : tancuri, avioane adăpostite, poduri de cale ferată, nave, puncte de comandă adăpostite, staţii de radiolocaţie, rampe de lansare a rachetelor etc. După descoperirea ţintei se introduce avionul (formaţia) în picaj, la unghiuri, de regulă, între 20°—60°, se ocheşte, iar la înălţimea stabilită se lansează bombele, după care se redresează. In B.î.p. precizia este mult mai mare decît în cazul bombardamentului în zbor orizontal; B. în zbor razant, procedeu de bombardament utilizat de aviaţia de vînătoare-bombardament atunci cînd condiţiile meteorologice limitează sau exclud posibilităţile B.î.p. sau cînd se urmăreşte realizarea surprinderii, zburînd la înălţimi pînă la 50 m. Foloseşte bombe cu focoase cu în-tîrziere pentru a se evita autobombardarea avionului propriu ou schijele bombelor lansate. BOMBA DE ARUNCĂTOR. Proiectil în formă de picătură sau cilindrică, prevăzut cu aripioare (ampenaj) pentru asigurarea stabilităţii pe traiectorie, destinat a fi tras din aruncător. B.d.A. în formă de picătură se numesc de capacitate normală, iar cele în formă cilindrică, de mare capacitate. După modul de organizare şi efectul lor principal, B.d.A. pot fi : explozive, fugase, exploziv-fugase, fumigene, luminoase şi pentru difuzat materiale tipărite. în ultimul război mondial s-au folosit şi B. cumulative supracalibru, trase din aruncătoare spe-de aruncător ciale. BOMBĂ DE AVIAŢIE. Mijloc de luptă de aviaţie, con-stînd din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă, chimică, introdusă într-un înveliş 139 BOMBĂ DE AVIAŢIE aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare. B.d.A. sînt construite într-o largă gamă de calibre şi sînt lansate din aeronave prin diferite procedee (zbor orizontal, picaj, cabraj). După încărcătura de luptă, B.d.A., pot fi : fugase, bombe al căror efect principal constă în acţiunea presiunii create în momentul exploziei, iar secundar în acţiunea schijelor ; sînt utilizate pentru nimicirea lucrărilor şi instalaţiilor militare şi pentru loyirea forţei vii şi mijloacelor tehnice de luptă adăpostite ; calibrul este de 50—100 kg. Raza de acţiune depinde de coeficientul de rezistenţă al mediului în care cade bomba (Kr) şi de greutatea substanţei explozive din bombă (co), fiind dată de formula : R = Kr fco; brizante, bombe care au ca efect principal producerea de schije şi secundar suflul exploziei ; se folosesc pentru lovirea forţei vii neadăpostite sau aflate în adăposturi de tip uşor, pentru lovirea avioanelor la sol, a staţiilor de radiolocaţie, a artileriei antiaeriene şi a altor obiective cu o protecţie redusă. Sînt lansate din casete în care se dispun cîte 8—15 bucăţi cu calibru de 2—30 kg ; antitanc, bombe cu efect perforant şi cumulativ. Se folosesc împotriva tancurilor, transportoarelor blindate şi a altor maşini de luptă blindate, puţind străpunge blindaje cuprinse între 30—200 mm. la lovire directă. Se lansează din casete în care sînt dispuse cîte 30—50 bucăţi, avînd calibrul de 2,5—10 kg ; chimice, bombe care au ca efect infectarea atmosferei, terenului şi obiectivelor de pe el cu vapori, ceaţă sau picături de substanţă toxică de luptă, în scopul vătămării forţei vii sau a îngreunării acţiunilor de luptă ale trupelor inamice. Au calibrele cuprinse între 5—500 kg, din care 45—60°/o din încărcătură este chimică iar restul exploziv ; incendiare, bombe încărcate cu amestec incendiar (termit, electron, amestecuri incendiare vîscoase de tip napalm) destinate incendierii obiectivelor industriale, depozitelor, construcţiilor, mijloacelor tehnice de luptă. Pot fi : de calibru mic (pînă la 2 kg), încărcate cu termit şi avînd corpul fabricat din aliaj electron ; se aruncă mai multe deodată (zeci de bucăţi) cu ajutorul unor casete creînd focare de incendiu mici dar numeroase ; de calibru mare (pînă la cîteva sute de kilograme). încărcate cu amestec incendiar vîscos ; se aprind prin explozie şi creează fo- BOMBA NUCLEARĂ 140 care de incendiu mari ; cu napalm, bombe incendiare £ avînd corpul din masă plastică sau din tablă şi ca încărcă- ! tură un amestec incendiar vîscos, care se aprinde fie de j la un amestec pirotehnic care are şi rolul de a rupe corpul bombei, fie de la bucăţelele de fosfor alb introduse în amestecul incendiar. Pot fi : de calibru mic (în- j cărcătură 5—10 1) sau de calibru mare (100—800 1) ; luminoase, bombe încărcate cu un amestec pirotehnic j care în timpul arderii produce o iluminare puternică ; sînt lansate din avion cu o paraşută care asigură o cădere lină şi o iluminare a terenului timp de cîteva minute, corespunzător calibrului bombei. Se întrebuinţează pe timpul executării misiunilor de cercetare aeriană prin fotografiere noaptea sau pentru iluminarea terenului in cazul executării unor misiuni de bombardament noaptea. Au calibrul de 50—500 kg; fumigene, destinate pentru orbirea inamicului, pentru mascarea trupelor proprii sau pentru semnalizare prin fumul creat de încărcătura de luptă ; au calibrul 100—-500 kg ; B. încărcate cu diverse materiale de propagandă (manifeste), au un dispozitiv de împrăştiere a acestora. Suprafaţa de împrăş-tiere este în funcţie de înălţimea de lansare, numărul de bombe, greutatea acestora şi intensitatea vîntului; calibrul lor este de 50—250 kg. BOMBĂ NUCLEARĂ (ATOMICĂ). Bombă cu încărcătură nucleară, care, prin explozie, produce efecte combinate de distrugere deosebit de mari. Aceste efecte sînt determinate de unda de şoc a exploziei, emisiunea de lumină, radiaţia penetrantă, infectarea radioactivă şi de fluxul electromagnetic asupra oamenilor, mijloacelor tehnice de luptă, clădirilor şi instalaţiilor, terenului. B.N. este alcătuită din corpul bombei (asemănător cu al unei bombe obişnuite), o încărcătură de material fisionabil (uraniu-235, plutoniu-239 etc.), o încărcătură de exploziv care serveşte pentru unirea maselor subcritice, unul sau mai multe focoase, precum şi un sistem complex de dispozitive pentru împiedicarea exploziei accidentale. Cantitatea încărcăturii fisionabile este variabilă. Primele B.N., folosite în 1945 la Hiroshima şi Nagasaki, au avut o încărcătură cu un echivalent de 20 Kt trotil ; 141 BORD ulterior s-au construit B.N. cu calibrul cuprins între cîteva sute de tone pînă la cîteva Mt echivalent de trotil. Variante evolutive ale B.N. sînt : B. termonucleară (cu hidrogen), avînd ca încărcătură material fisionabil (heliu, deuterură de litiu), amorsată de o explozie nucleară produsă de o încărcătură fisionabilă, şi o putere de cîteva sute de ori mai mare ca a B.N.; B. cu californiu este de calibru redus (cîteva zeci de tone echivalent de trotil), avînd ca încărcătură fisionabilă un izotop al californiului, acţionată de un exploziv obişnuit. Are efecte mai mari asupra personalului neadăpostit, datorită neutronilor eliberaţi la explozie ; B. cu cobalt, bombă termonucleară avînd corpul confecţionat din oţel cu conţinut mare de cobalt care, la explozia încărcăturii termonucleare, devine radioactiv. Particulele rezultate în urma evaporării învelişului bombei produc o infectare a terenului foarte puternică şi persistentă ; B. cu neutroni, o minibombă termonucleară, de calibru aproximativ 1 Kt, avînd un tip de focos nou, care foloseşte elemente transuraniene (californiu) sau o altă sursă de energie (un laser miniaturizat de mare putere). Factorul destructiv esenţial al B.c.n. îl constituie fluxul de neutroni rapizi (cu foarte mare energie) şi razele gama, care, în interacţiune cu atomii de hidrogen din celulele ţesuturilor vii, distrug substanţa activă şi provoacă la personal boala de iradiaţie şi moartea. BORD. Denumire care indică partea laterală — dreapta sau stînga :— a unei nave (aeronave), precum şi poziţia persoanelor sau obiectelor în raport cu bordul navei şi substanţa exploziva obişnuita sursa de neutroni substanţă fisionabilă învelişul încărcăturii dispozitiv de initjere Bombă nucleară BOTULISM 142 cu nava însăşi (pe bord, la bord, peste bord, bord la bord). Termenul se foloseşte, în sens mai restrîns, şi la autovehicule. BOTULISM. Intoxicaţie provocată de toxina bacilului botulinic. Doza de toxină botulinică mortală pentru om este de 0,00002 grame. Semnele intoxicării apar după 16—36 ore şi constau în greaţă, vărsături, diaree sau constipaţie, tulburări de vedere, inflamarea mucoasei bucale, senzaţie de uscăciune în gît, respiraţie neregulată, paralizia membrelor. Moartea poate surveni în prima sau a doua săptămînă de la intoxicare, prin paralizia muşchilor inimii şi a celor respiratorii ; boala durează 4—10 zile. Protecţia împotriva B. se realizează prin fierberea apei şi alimentelor suspecte, prin măsuri de igienă alimentară şi prin vaccinare preventivă. Cantitatea mică a dozei letale face din toxina botulinică o armă foarte periculoasă. BRACAJ COMENZI. înclinarea cu un anumit unghi a suprafeţelor de comandă (cîrmelor) ale unui aparat de zbor (profundor, direcţie sau eleroane), efectuată în scopul rotirii acestuia în spaţiu, în jurul axelor sale, spre a se obţine manevra dorită de pilot. BRANCARDĂ. Mijloc pentru transportarea în poziţie culcat a răniţilor (bolnavilor), format din două bare de lemn (metal), unite prin chingi de pînză, pe care este aşezat rănitul. BRANCARDIER. Persoană instruită pentru ridicarea răniţilor, aşezarea şi transportul lor cu brancarda. 143 BRIGĂZI INTERNAŢIONALE BRAND. V. ARUNCĂTOR (DE BOMBE, MINE,. BREŞĂ. Termen indicînd crearea unei spărturi în dispozitivul de luptă (poziţie, sistem de baraje). B. se realizează ca urmare a nimicirii complete sau scoaterii din funcţiune pe o lăţime şi adîneime apreciabile a forţei vii, mijloacelor tehnice de luptă şi lucrărilor genistice din sistemul de apărare şi este exploatată de forţele atacatoare pentru pătrunderea în adîneime şi dezvoltarea rapidă a ofensivei. Folosirea focului masat de artilerie, rachete şi aviaţie constituie procedeul principal care asigură realizarea B. BRETELÂ. Ansamblu de tranşee şi şanţuri de comunicaţie alcătuind o poziţie care leagă, sub un unghi mai mic de 90°, două poziţii (fîşii) de apărare succesive şi avînd drept scop : limitarea dezvoltării laterale a ofensivei inamice şi canalizarea acesteia pe direcţiile dorite ; mărirea frontului de acţiune pentru atacator; crearea unor mari pungi de foc ; asigurarea unor baze (aliniamente) favorabile pentru riposte ofensive (contraatac, contralovitură). BRIGADĂ. M.U. alcătuită, de regulă, din unităţi de bază de acelaşi gen de armă sau specialitate militară. Este cea mai mică M.U., avînd un rol tactic şi de instruire şi si-tuîndu-se, ca treaptă, între regiment şi divizie. BRIGĂZI INTERNAŢIONALE. Unităţi militare constituite din voluntari de diferite naţionalităţi, care au luptat pentru apărarea Republicii Spaniole în timpul războiului naţional revoluţionar al poporului spaniol din anii 1936—1939. Cei 35 000 de voluntari antifascişti, din 69 de ţări, au fost organizaţi în 6 B.I. şi 6 regimente de artilerie. Cei peste 600 de voluntari români care au luptat în B.I. au fost organizaţi într-un regiment de artilerie motorizat şi au luat parte la toate marile bătălii ofensive şi defensive ale armatei republicane spaniole, înscriind o pagină glorioasă în istoria luptei antifasciste şi a solidarităţii internaţionale a clasei muncitoare. BRIZANT 144 BRIZANT. Fenomen care se produce la lovirea hulei sau valurilor de vint de fundurile mici sau de stînci, caracterizat prin formarea unor zone cu apă spumoasă, agitată, periculoase pentru navigaţie. Zonele în care producerea B. are frecvenţă mai ridicată nu sînt favorabile operaţiunilor de desant, iar trecerea ambarcaţiunilor comportă o manevră specială, pentru a evita punerea la travers şi răsturnarea lor. BRIZANŢĂ. Aptitudinea unui exploziv de a sfărîma (rupe, fragmenta) un material aflat în vecinătatea sa. B. poate fi : ridicată, normală sau slabă, după natura explozivului (explozivi cu B. ridicată : hezogen, tetril; cu B. normală : trotil, meiinita; cu B. slabă : amatol, amonit.). V. şi ACŢIUNE DE BRIZANŢĂ. BRÎU DIRECTOR. Parte inelară a corpului proiectilului, cu diametrul puţin mai mare decît restul acestuia şi avînd rolul de a centra proiectilul pe timpul cît se află în ţeavă. Unele proiectile sînt prevăzute cu două brîie directoare pe partea lor cilindrică, altele numai cu unul. BRÎU FORŢATOR. Element inelar al proiectilului, făcut din cupru electrolitic, bimetal (fier şi cupru) sau din material feroceramic (fier poros impregnat cu parafină şi grafit), avînd diametrul exterior mai mare ca diametrul ţevii măsurat între adînciturile ghinturilor. Asigură proiectilului o mişcare de rotaţie în ţeava ghintuită, realizarea obturării gazelor rezultate din arderea pulberii de azvîrlire şi centrarea părţii dinapoi a proiectilului atunci cînd lipseşte brîul director posterior. B.F. se fixează într-un locaş inelar în formă de coadă de rîndunică, dispus, de obicei, către partea dinapoi a corpului proiectilului. BRUIAJ. Perturbarea accidentală sau intenţionată a recepţiei semnalelor electromagnetice utile provocată de suprapunerea peste acestea a unor semnale parazite emise cu aceeaşi frecvenţă. B. intenţionat urmăreşte ne- 145 BULETIN METEOROLOGIC utralizarea lucrului mijloacelor radioelectronice (radio, radioreleu, radiolocaţie, radionavigaţie) ale inamicului şi se realizează cu ajutorul unor emiţătoare (B. activ) sau al unor materiale (reflectori dipoli în formă de ace, fire sau fîşii metalice), care' reflectă undele electromagnetice (B. pasiv). BBUTÂBIE DE CAMPANIE, Formaţiune militară care fabrică pîinea în timp de campanie. Este compusă din mai multe cuptoare de campanie şi funcţionează la anumite eşaloane militare. Este mobilă şi se tractează cu mijloace auto. Se instalează în corturi sau în construcţii adecvate (remize, şoproane). BULDOZER. Maşină rutieră, compusă dintr-un tractor (de regulă pe şenile) avînd în faţă o lamă cu cadru acţionată pentru lucru pe cale mecanică sau hidraulică. B. execută săparea, nivelarea şi transportarea pe distanţe mici a pămîntului. Se foloseşte pentru amenajarea drumurilor. executarea accesului la trecerile peste cursuri de apă, săparea gropilor de adăposturi şi amplasamente, nivelarea platformelor, astuparea şanţurilor, gropilor şi tranşeelor, dezrădăcinarea buturugilor şi doborîrea copacilor cu diametrul de maximum 20 cm, înlăturarea abatizelor, deszăpezirea drumurilor, precum şi la lucrări de dezactivare a terenului infectat cu substanţe radioactive. BULETIN METEOROLOGIC. Informare făcută periodic asupra condiţiilor de stare a vremii, dintr-un interval de timp trecut şi asupra evoluţiei probabile a timpului pentru diferite perioade, referindu-se, de regulă, la : temperatură, presiune atmosferică, vînt (viteză şi direcţie), nebulozitate, alte fenomene hidrometeorologice (ceaţă, polei, lapoviţă, ninsoare). Poate fi : B.M. de aviaţie, care serveşte navigaţiei aeriene şi se înmînează conducătorilor de zbor şi echipajelor avioanelor; B.M. pentru artilerie antiaeriană, care serveşte la calculul corecţiilor meteorologice ale condiţiilor de executare a tra- BUNURI CULTURALE 146 gerii, înregistrate la aparatul de conducere a focului artileriei antiaeriene, după determinarea precisă a înălţimii de zbor a ţintelor aeriene ; are în vedere temperatura (to), presiunea (po), densitatea aerului (do), viteza şi direcţia vîntului (Wo şi Bw) la sol şi la înălţimi standard ; se întocmeşte de către staţiile meteorologice ale aviaţiei sau ale artileriei antiaeriene, de regulă, din 4 în 4 ore, pentru o suprafaţă de teren limitată şi se transmite prin radio sau telefon după un cod; B.M. pentru marină, B.M. pentru nevoile altor arme (artilerie, unităţi de transport rutier, trupe de vînători de munte) au conţinut corespunzător acţiunilor acestora. BUNURI CULTURALE. Valori care, conform convenţiilor de la Geneva din 1949 şi de la Haga din 1954, în timp de război, nu pot fi confiscate şi nici folosite pentru operaţiile militare, indiferent dacă aparţin statului sau persoanelor particulare, şi pe care beligeranţii au obligaţia să le protejeze. Sînt considerate B.C. : monumentele de arhitectură, de artă sau istorice, terenuri arheologice, construcţii care prezintă interes istoric sau artistic, opere de artă, manuscrise, cărţi şi obiecte de interes istoric şi artistic, colecţii ştiinţifice, arhive, reproduceri, precum şi clădirile în care sînt expuse aceste B.C. Pentru protejarea lor, încă din timp de pace, B.C. sînt înscrise în „Registrul internaţional al bunurilor culturale sub protecţie specială“. Codul penal al Republicii Socialiste România prevede pedepse aspre pentru distrugerea sub orice formă a B.C., precum şi pentru jefuirea sau însuşirea lor. BURAJ. Umplutură din materiale diverse cu care se acoperă o încărcătură de exploziv, pentru a mări efectul de distrugere al acesteia. BUSOLĂ. Aparat compus dintr-un ac magnetic care se poate rpti în plan orizontal în jurul unui ax vertical montat în centrul unui cerc gradat, astfel încît sub in- 147 busola marina Busolă de mînă fluenţa cîmpului magnetic terestru se îndreaptă totdeauna pe direcţia meridianului magnetic. B. serveşte la determinarea direcţiei nord magnetic şi. aproximativ, a azimuturi-lor magnetice ale direcţiilor din teren. B. a fost inventată de chinezi în sec. al III-lea î.e.n. După construcţia şi destinaţia lor există mai multe tipuri de B. de înclinaţie, geologică, giroscopică. de mînă. de declinatie. BUSOLA MARINA. V. COMPAS MARIN (DE AVIAŢIE) 05*y c „C“ (ORA „C“). 1. Moment al ofensivei exprimat prin ora şi minutul la care infanteria şi tancurile atacă simultan limita dinainte a apărării inamicului şi în raport cu care se organizează toate activităţile legate de începerea ofen-nivei : pregătirea de artilerie şi de aviaţie, deplasarea trupelor din eşalonul îmtîi etc. 2. Moment cînd infanteria, îmbarcată pe mijloace de trecere, se desprinde de malul propriu, pentru a forţa un curs de apă. 3. Momentul atacului unui obiectiv sau atingerii unui aliniament de către aviaţie. 4. Momentul începerii lansării (debarcării) desantului aerian sau îmbarcării desantului maritim. CABESTAN. Aparat compus dintr-un troliu montat pe sol sau pe autovehicule şi un cablu, folosit pentru trac-tarea pe distanţe scurte a autovehiculelor aflate în situaţii foarte grele : împotmolire, imobilizare în gropi cu pereţi foarte abrupţi etc. Este acţionat, de regulă, de la transmisia de forţă proprie a autovehiculelor care posedă acest agregat. Este montat şi pe nave, cu întrebuinţări asemănătoare. CABINĂ A STAŢIEI DE RADIOLOCAŢIE. Compartiment instalat pe un mijloc de tracţiune sau pe o remorcă, ce conţine instalaţiile necesare conducerii sau aparatura de calcul necesară rezolvării problemelor de descoperire, urmărire şi combatere a ţintelor aeriene. La nave este compartimentul în care sînt instalate majoritatea aparatelor din compunerea staţiei de radiolocaţie. 149 CADENŢA CABLU. 1. Unitate de măsură a distanţelor pe mare, egală cu a zecea parte dintr-o Mm (185,2 m), considerată în practică egală cu 185 m. Se foloseşte la măsurarea distanţelor mici (la trageri de artilerie, lansări de torpile, distanţe dintre navele de formaţie). înainte de introducerea sistemului metric, un C. era socotit egal cu 608 picioare (1 Mm = 6080 picioare), iar pentru nevoile practice se folosea valoarea de 600 picioare = 182,88 m. Unele aparate folosite în tragerile de artilerie (telemetre, înălţătoare) mai sînt încă gradate în aceste unităţi, numite C. de artilerie şi care diferă de C. marine cu cca. l,3 spaţiului aerian (maritim) pentru descoperirea ţintelor aeriene (navale, submarine). Se disting : C. a ţintelor aeriene cu staţiile de radiolocaţie, prin care se urmăreşte descoperirea ţintelor şi determinarea coordonatelor poziţiei acestora. CEC DE MOBILIZARE 172 Poate fi : în azimut, cînd antena radiolocatorului se deplasează numai în plan orizontal; In unghi de înălţare, cînd antena se deplasează numai în plan vertical; în distanţă, cînd antena rămîne pe un azimut şi unghi de înălţare fixe ; circulară, cînd antena se roteşte 360° ; în sector, cînd antena se roteşte în limitele unui unghi dat, în plan orizontal sau vertical; inelară — succesiune de căutări circularé executate cu unghiuri de înălţare diferite ; în spirală — antena se roteşte simultan în plan orizontal şi în plan vertical, iar viteza unghiulară în ■' direcţie este mult mai mare . decît viteza unghiulară în ) înălţare ; în zig-zag —- mişcarea antenei se execută în plan orizontal într-un sector şi simultan în plan de înăl- ? ţare_, iar viteza, unghiulară în direcţie este mult mai mică ¡¡ decît viteza unghiulară în înălţare. Rotirea antenelor se 'j poate face de operator (C. normală) sau automat; C. | grupată cu S.R.T. éste efectuată de staţiile de radiolocaţie ? pentru tragere ale bateriilor de artilerie A.A., atunci Í cînd staţiile de radiolocaţie pentru cercetare s-înt bruiate ‘ de la bordul avioanelor inamicului şi pentru descoperirea la timp a ţintelor ce acţionează 1-a înălţimi mici. Se efectuează grupînd 3—-4 staţii în fascicule cît mai apropiate, fiecare staţie primind cîte un unghi de înălţare sub care va executa C. ; C. aritisubmarină, urmăreşte descoperirea submarinelor ce navighează la suprafaţă, în semiimersi-une, la cota periscopică sau în imersiune. Se utilizează ca procedee : C.a. cu hidrolocaţie (radiolocaţie), care se realizează cu radiolocatoare de la bordul avioanelor şi navelor şi vizează submarinele cu sisteme de ■ propulsie diesel-electrice; acestea, pentru a-şi încărca bateriile, sînt nevoite să iasă la suprafaţă sau să-şi scoată dispozitivul telescopic de ventilaţie ; C.a; vizuală, efectuată cu aparatura optică sau cu ochiul liber, de pe nave sau avioane. CEC DE MOBILIZARE. Document specific care serveşte pentru ridicarea unor sume de bani în numerar de la o unitate a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, de către o unitate militară, la declararea mobilizării. 173 CENTRU DE TRANSMISIUNI ; CELULA AVIONULUI. Corpul (fuzelajul) avionului, cu toate elementele constructive componente, mai puţin motorul, instalaţiile şi- aparatura montată în interiorul acestuia. : CELULA DE AVIAŢIE. Formă de organizare pentru : luptă a aviaţiei, cea mai mică subunitate de foc, întrunind două avioane cu echipajele respective, la aviaţia j de vînătoare şi vînătoare-bombardament fiind indivizibilă. C.d.A. nu se desparte decît în caz de forţă majoră, de aceea acţiunile de luptă precum şi pregătirea de luptă, în zbor şi la sol se execută întrunit, astfel ca în cadrul echipajelor să existe o legătură strînsă ; în lupta aeriană, piloţii trebuie să stăpînească perfect măiestria manevrării avionului, pentru a fi în măsură să se apere reciproc în cazul unui atac din spate. CENTRALĂ TELEFONICA (TELEGRAFICĂ). Aparatură de transmisiuni prin care se poate realiza legătura între abonaţii finali sau între alte centrale telefonice.. (telegrafice) conectate la aceasta. Cuprinde : sistemul de conectare, dispozitivele de protecţie electrică, sistemul de comutare şi sursele de alimentare electrică. C.T. utilizate în transmisiunile militare pot fi : cu baterie centrală şi cu baterie locală, manuale (legătura între abonaţi se face de personal specializat) şi automate (legătura între abonaţi se face prin dispozitive electromagnetice). CENTRU DE INSTRUCŢIE. Unitate militară avînd destinaţia : de a pregăti (perfecţiona) diferiţi specialişti militari, pentru domenii şi la un nivel de instruire care nu se asigură, de regulă, în şcolile militare ; de a experimenta, verifica sau dezvolta diferite metode şi procedee de luptă sau de instruire ; de a încerca eficienţa unor noi mijloace tehnice militare. Se organizează pe genuri de armă sau pe categorii de forţe armate. CENTRU DE TRANSMISIUNI. Totalitatea mijloacelor de transmisiuni întrunite, împreună cu personalul care le mînuieşte, sub o comandă unică şi instalate într-un raion determinat, în scopul de a asigura căile de legătură i CENTBÜ MILITÄR 174 necesare unei M.U. (unităţi, subunităţi); este elementul de bază al unui sistem de transmisiuni. Există : C.d.T. ale punctelor de comandă care asigură legăturile necesare realizării fluxului informaţional în cadrul acestuia, legătura comandantului şi statului major respectiv cu eşalonul superior, cu subordonaţii şi cu cei cu care cooperează ; C.d.T. ajutător instalat în afara raioanelor punctelor de comandă, destinat, de regulă, pentru a asigura legătura cu elementele dispozitivului operativ (de luptă) aflate în deplasare sau staţionare şi căi ocolitoare de legătură. C.d.T. pot fi : staţionare, cu elementele componente fixe, instalate în încăperi sau adăposturi anume construite (C.d.T. din garnizoanele de reşedinţă constituite din aparatură de campanie transportabilă, care se desfăşoară, în întregime sau eşalonat, ori de cîte ori impun nevoile operative) ; mobile, cu toate elementele componente instalate pe mijloace de transport anume amenajate, putîndu-se instala (strînge) în timp foarte scurt. CENTRU MILITAR. Organ militar teritorial al forţelor armate care funcţionează în localităţile reşedinţă de judeţ, în Municipiul Bucureşti, în sectoarele acestuia şi în alte municipii stabilite de Ministerul Apărării Naţionale. C.M. ţin evidenţa nominală şi numerică a tuturor tinerilor şi execută recrutarea şi încoi porarea acestora pentru îndeplinirea serviciului militar, ţin evidenţa rezerviştilor şi pregătirii lor prin concentrări periodice, precum şi a resurselor materiale destinate folosirii în caz de război. In timp de pace se ocupă şi de pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. CENTRU RADIO. Totalitatea mijloacelor radio care aparţin unui centru de transmisiuni, destinate să realizeze liniile radio necesare punctului de comandă pe lingă care funcţionează. CENTRUL DE ÎMPRĂŞTIERE A PROIECTILELOR. Punctul de cădere ce corespunde traiectoriei medii. ’ CENTURĂ. Curea lată din piele său alt material, purtată de militari peste veston sau manta de care, după caz, 175 CERCETARE se agaţă şi unele obiecte : cartuşieră, , bidon, lopată, pumnal. CENTURA DE FORTIFICAŢIE. Termen folosit în unele armate străine, pentru a desemna o fîşie de teren prevăzută cu lucrări de fortificaţie permanentă, în cadrul unui aliniament sau raion fortificat. CERCETARE. Formă a asigurării de liiptă (operative), înglobînd totalitatea măsurilor luate cu scopul obţinerii de informaţii despre inamic şi despre condiţiile în care acesta va acţiona : forţe, mijloace, capacitate de luptă, dislocare, starea terenului, starea morală a trupelor şi populaţiei, calitatea comandanţilor, acţiuni de luptă în curs de pregătire, lucrări genistice etc. în sec. al XX-lea apar în compunerea unităţilor (M.U.) subunităţi specializate de C. (terestră, aeriană) şi aparatură tehnică modernă de C.: fotografiere, ascultare radio, goniometrie, radiolocaţie ş.a. C. poate fi : strategică, operativă şi tactică. C. strategică urmăreşte obţinerea informaţiilor despre teatrul de acţiuni militare (pregătirea operativă a teritoriului, căi de comunicaţii, lucrări de artă, aerodromuri, obiective economice şi industriale), forţele armate ale inamicului, planuri operative, nivelul tehnico-ştiin-ţific, relaţiile inamicului cu alte state (alianţe, pregătiri comune) ; C. operativă se organizează în cadrul' M.U. operative şi urmăreşte obţinerea de date despre inamicul de pe teatrul de acţiuni militare (direcţia operativă), inţeresînd, îndeosebi, valoarea şi gruparea forţelor, acţiunile iniţiate sau în curs de pregătire, lucrările genistice, organizarea spatelui, acţiunile aviaţiei, arme de nimicire în masă (unităţi semnalate, depozite, activităţi) ; C. tactică se organizează în cadrul M.U., unităţilor şi subunităţilor de toate armele, pentru obţinerea de date asupra inamicului , şi terenului din raionul ' acţiunilor de luptă. Se planifică şi se organizează în toate situaţiile folosind mijloacele proprii de C. şi utilizînd informaţiile primite de la eşaloanele superioare, vecini şi M.U. (unităţi) subordonate. După mijloacele şi, procedeele de,executare, C. se împarte în : C. de arme întrunite,. C. a ar- CERCETARE ADMINISTRATIVA 176 melor, C. aeriană, C. cosmică (prin sateliţi), C. prin mijloace radiotehnice. CERCETARE ADMINISTRATIVA. Acţiune prin care persoane sau comisii competente examinează actele prin care au fost sesizate sau constatate pagube provocate patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale, verifică şi analizează cauzele şi împrejurările în care s-au produs, stabilesc valoarea pagubelor şi modalitatea de recuperare a lor. CERCETARE AERIANĂ. Formă a cercetării executată cu aviaţia, în. scopul culegerii de date despre inamic, teren, condiţii meteorologice ; se execută atît în folosul M.U. (unităţi) terestre (navale), cit şi în folosul M.U. (unităţi) de aviaţie. Procedeele de executare a C.A. sînt : observare vizuală, fotografiere aeriană şi cu ajutorul mijloacelor radioelectronice. Pentru acţiunile de luptă ale aviaţiei, C.A. poate fi : preliminară, nemijlocită, de control, meteorologică. C.A. preliminară are ca scop stabilirea coordonatelor obiectivelor ce urmează a fi lovite de aviaţia de bombardament (vînătoare-bombardament) şi urmăreşte să determine vizibilitatea lor din aer, caracterul apărării antiaeriene, gradul de mascare, starea meteorologică pe traiect şi în raionul obiectivelor. Se execută, de regulă, prin fotografierea aeriană a obiectivelor ; C.A. nemijlocită se execută cu aproximativ 5—7 minute înaintea intrării la obiectiv a grupelor de izbire, pentru a verifica dacă datele iniţiale asupra obiectivelor nu impun modificări în misiunile stabilite ; C.A. de control se execută de toţi membrii unei formaţii de avioane (în special de ultima formaţie) care au lovit un obiectiv, în scopul stabilirii gradului de distrugere ori de neutralizare a acestuia ; C.A. meteorologică se execută cu scopul de a determina condiţiile atmosferice dintr-un anumit, raion (obiectiv, traiect de zbor), înainte de executarea unor misiuni de luptă, cu avioane destinate special sau elicoptere. CERCETARE A ARMELOR. Activitate de cercetare executată de fiecare armă, cu mijloace proprii şi ale altor 177 CERCETARE A ARMELOR arme, pentru obţinerea de informaţii specifice necesare armei respective. C. de arme întrunite se organizează de statele majore ale M.U. (unităţilor) de arme întrunite şi ale gărzilor patriotice şi se execută cu. forţele şi mijloacele tuturor categoriilor de forţe armate : subunităţi specializate de cercetare terestră, cercetare aeriană, cercetarea armelor, cercetarea prin luptă (executată de subunităţi de arme întrunite prin acţiuni ofensive cu obiectiv limitat, date prin surprindere), cercetarea în adîncimea spatelui inamic (executată prin grupe sau detaşamente infiltrate sau desantate în spatele inamicului) ; C. de artilerie se organizează de statele majore ale unităţilor (subunităţilor, M.U.) de artilerie şi urmăreşte, în principal, obţinerea datelor asupra obiectivelor terestre inamice care vor fi neutralizate cu foc, amplasării bateriilor de artilerie, inamice, punctelor de comandă şi de observare şi se execută prin observare din punctele de observare terestre, din avion sau elicopter şi prin cercetarea instrumentală (aparatură optică, cercetare prin sunet, radio-locaţie) executată de subunităţi specializate ; C. instrumentală de artilerie este executată cu aparate diferite de cele obişnuite (teodolite de cercetare, staţii de radio-locaţie şi receptoare sonore); C. de artilerie antiaeriană este executată cu mijloacele specifice artileriei A.A. (staţii de radiolocaţie pentru cercetare şi pentru tragere, aparatură optică, grupuri de recunoaştere) cu scopul obţinerii de informaţii despre inamicul aerian (terestru), caracterul probabil al acţiunilor, condiţiile atmosferice. C. prin radiolocaţie urmăreşte descoperirea mijloacelor de atac aerian la distanţă maximă şi la toate înălţimile, urmărirea ţintelor aeriene, recunoaşterea avioanelor proprii, determinarea locurilor aerodromurilor şi rampelor de lansare a rachetelor. C. optică a spaţiului aerian se organizează în punctele de comandă, în poziţiile de tragere. în raioanele formaţiilor de servicii şi pe maşini în marş ; C. de geniu este organizată de unităţile (subunităţile, M.U.) de geniu pentru obţinerea de date privind activităţile şi lucrările genistice ale inamicului (fortificaţii, baraje) precum şi despre teren (comunicaţii, cursuri de apă, lucrări de artă). Se execută prin observare, fotografiere, examinare nemijlocită, • patrule de cercetare de CERCETARE A ARMELOR 178 .geniu, studiul datelor monografice, informaţii procurate de cercetarea altor arme, gărzilor patriotice şi formaţiilor de apărare. Cuprinde şi : C. la minare executată pe o suprafaţă de teren cucerită de la inamic, spre a determina dacă este sau nu minată ; se execută de subunităţi înzestrate cu detectoare, sonde, dragoare de mine ; C. pon-tonieristică se execută asupra unui curs de apă, pentru determinarea elementelor necesare întinderii unui pod pe pontoane ; C. de transmisiuni cuprinde activităţile desfăşurate pentru procurarea de date şi informaţii, în folosul transmisiunilor proprii (referitoare la mijloacele de transmisiuni ale inamicului, la sistemul de telecomunicaţii teritorial şi la teren), precum şi de date utile comandamentului M.U. (unităţi) de arme întrunite (organizarea conducerii inamicului şi activitatea acestuia, locul punctelor de comandă) ; C. de radiaţie chimică şi bacteriologică se execută în toate situaţiile cu scopul de a asigura la timp comandanţilor şi statelor majore datele necesare despre infectarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă şi mijloace bacteriologice în fîşiile de acţiune şi în raioanele de dispunere a trupelor şi formaţiunilor •de apărare ; C. de radiaţie urmăreşte determinarea prezenţei infectării radioactive, marcarea porţiunilor de teren infectate, determinarea nivelurilor de radiaţie. Se realizează cu ajutorul aparatelor dozimetrice şi se poate executa pe jos, din transportoare blindate, tancuz'i, automobile, avioane sau elicoptere ; C. chimică urmăreşte procurarea de informaţii despre prezenţa muniţiei chimice la inamic, pregătirile şi începerea întrebuinţării acestei muniţii, substanţele toxice de luptă folosite de inamic în atmosferă (teren), raioanele infectate şi scăderea în timp a infectării ; C. hidrografică şi de navigaţie ■este executată pentru procurarea de date despre situaţia hidrografică ; C. tehnică de căi ferate urmăreşte procurarea de date necesare privind caracteristicile tehnice ale suprastructurii (ecartament, tipul raiurilor, traverse) gradul de distrugere a infrastructurii şi suprastructurii, lucrări de artă, staţii şi instalaţii de staţii, linii de telecomunicaţii ; C. terenului se execută de către grupele de recunoaştere în marş (itinerarii, poduri) şi în raioanele 179 chila de dispunere a unităţilor (accesibilitate, acoperiri) ; C. trupelor de grăniceri este activitatea desfăşurată cu scopul procurării de date privind pregătirea (producerea) trecerilor frauduloase peste frontieră şi alte probleme referitoare la paza frontierei de stat. CERCETAŞ. Militar cu pregătire specială sau nu, folosit pentru obţinerea de informaţii şi date despre inamic, despre condiţiile în care acesta acţionează, teren, stare morală etc. C. din subunităţile de cercetare sau din unităţi nespecializate îşi îndeplinesc misiunea fie în cadrul subunităţii, fie izolat. Un bun C. se caracterizează prin spirit de orientare, capacitate de a sesiza cu uşurinţă indicii de descoperire a inamicului, prezenţă de spirit, iniţiativă, şiretenie şi îndrăzneală. CHESON. 1. Element constructiv utilizat la lucrările importante de fundaţie, sub apă. Poate fi : C. deschis, avînd forma unei cutii de beton armat cu secţiune circulară (dreptunghiulară) care, după înfigerea în pămîntul de fundaţie, se umple cu beton sau cu material granular ; C. cu aer comprimat, alcătuit din pereţi şi planşeu, metalice sau de beton armat, închizînd o cameră de lucru, care se umple după scufundare, prin zidărie de jos în sus ; C. plutitor, cutie din beton armat, compartimentată, care se transportă prin plutire şi se scufundă prin umplerea celulelor cu apă şi apoi cu agregate sau beton, amplasîndu-se fie direct pe fund, fie sub nivelul fundului sau deasupra acestuia pe un masiv de anrocamente ; se foloseşte, în special, la fundaţia lucrărilor marine (docuri, faruri), precum şi la construirea de docuri (pontoane) plutitoare, iar cînd este de metal, şi la construirea de poduri plutitoare pe pontoane chesonate.' 2. Vehicul militar folosit odinioară în artileria cu tracţiune hipomobilă. pentru transportul muniţiei; de regulă, fiecare tun avea un C., care îl însoţea în poziţia de tragere. CHILĂ. Parte componentă de bază (cea-mai de jos) a osaturii unei nave, de care sînt prinse coastele navei. C. se continuă la proră cu etrava, iar la pupa cu etamboul. CIBERNETICA MILITARA 180 CIBERNETICĂ MILITARĂ. Ramură aplicativă a ciberneticii care se ocupă cu studiul funcţionării sistemelor militare de conducere şi automatizarea proceselor de conducere a trupelor. Scopul C.M. este ca, prin utilizarea celor mai noi mijloace tehnice şi metodelor ştiinţifice de conducere, să se obţină o eficacitate maximă a acţiunilor trupelor şi armamentului. Pentru atingerea acestui scop, C.M. foloseşte cercetarea operaţională (care se ocupă de metodele de optimizare a hotărîrilor în procesele de conducere), modelarea matematică (descrierea matematică a proceselor, cu luarea în considerare a factorilor esenţiali şi aleatorii), teoria probabilităţilor pentru aprecierea perspectivelor de îndeplinire a misiunilor prin analiza criteriilor de eficienţă a acţiunilor ; elaborează metode şi programe de utilizare a calculatoarelor electronice în procesul conducerii trupelor (pentru culegerea şi prelucrarea datelor necesare pregătirii operaţiei şi luptei, pentru rezolvarea rapidă a diferitelor probleme operative, tactice şi tehnice care necesită un volum mare de calcule). Cunoaşterea acestui valoros instrument şi aplicarea lui în viaţa cotidiană a armatei asigură o eficienţă mai mare întregii activităţi. V. şi AUTOMATIZAREA CONDUCERII TRUPELOR. CICLU DE INSTRUCŢIE. Subîmpărţire a perioadei stagiului militar, în cadrul căreia militarii unui contingent parcurg un program de instruire, în urma căruia îşi însuşesc cunoştinţele şi deprinderile militare necesare pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin. Durata şi conţinutul C.d.I. se stabilesc prin acte normative ale Ministerului Apărării Naţionale. CICLU DE ÎNTREŢINERE. Durată medie de exploatare a unei maşini (măsurată în ore sau kilometri) între două întreţineri tehnice obligatorii. CICLU DE REPARAŢII. Durată medie de exploatare a unei maşini (măsurată în ore de funcţionare sau kilometri parcurşi) între reparaţiile dinainte planificate (reparaţii capitale, medii, curente). 181 CÎMP DE MINE CICLU DE TRAGERE. Timp consumat pentru executarea tragerii pe o ţintă aeriană de către bateria de artilerie antiaeriană şi pentru descoperirea ţintei următoare, pe care se execută transportul de foc. Durata C.d.T. depinde de felul bateriei, procedeul de tragere, cantitatea de proiectile trase asupra ţintei. CIFRU. Sistem convenţional alcătuit din combinaţii de cifre, litere şi alte semne, utilizate după o anumită cheie, pentru scrierea şi transmiterea unui text al cărui conţinut nu trebuie cunoscut decît de destinatar. CILINDRU AL FRÎNEI DE TRAGERE. Piesă din compunerea frînei de tragere a tunurilor şi obuzierelor, formată dintr-un cilindru umplut cu ulei, prin care se deplasează o tijă cu piston, pe timpul reculului şi revenirii din recul a părţii reculante a gurii de foc. CIOCAN DE FOC. Tragere de artilerie, dezlănţuită prin surprindere, de durată variabilă, în principiu, cît mai scurtă, ce se execută cu o anumită cantitate de muniţie, asupra unui obiectiv sau grup de obiective în scop.de neutralizare sau de nimicire. CIORAPI DE PROTECŢIE. Mijloc de protecţie destinat pentru a împiedica contactul dintre încălţăminte şi substanţele radioactive, toxice de luptă, microbii patogeni sau toxinele care infectează terenul şi alte suprafeţe. Se confecţionează din pînză cauciucată, se îmbracă, peste încălţăminte şi se fixează pe picioare cu ajutorul unor cordele sau găici. CÎMP DE MINE. Porţiune de teren, de regulă ,de formă dreptunghiulară, în care este plantat un număr de mine pe mai multe linii, dispuse după anumite reguli. C.d.M. se aşează perpendicular pe direcţia de înaintare a inamicului şi se definesc prin lungime, lăţime, adîncime şi densitatea de minare. Pot fi : antitanc sau’antiinfanterie, după natura minelor folosite. C.d.M. marine sînt formate din mai multe bancuri de mine, de acelaşi tip sau de tipuri diferite, lansate neuniform într-un raion maritim, CÎMP DE TRAGERE 182 ! cu scopul de a nu permite trecerea' liberă a navelor de i suprafaţă de diferite clase şi a submarinelor. Instalarea j C.d.M. este forma principală a acţiunilor de. minare. C.d.M.. comandate sînt prevăzute cu un dispozitiv de aprindere electric şi acţionate (explodate) cînd este ne- j voie, de la un centru de dare a focului (explozia fiecărei mine este comandată). ! CÎMP DE TRAGERE. 1. Limitele în plan vertical şi orizontal între care o gură de foc poate executa tragerea, prin modificarea poziţiei ţevii de la mecanismele de ochire, fără a schimba poziţia afetului (piesei). Există C.d.T. în plan vertical şi în plan orizontal ; valorile sale se exprimă în grade şi miimi. 2. Suprafaţă de teren amenajată pentru executarea de trageri de instrucţie; | de regulă, se amenajează în cadrul unui poligon de | tragere. ! CÎMP DE VEDERE. Spaţiul terestru ce poate fi cuprins cu vederea dintr-un punct de observare. CLANŢĂ CONTRA FOCURILOR ÎNTÎRZIATE. Dispozitiv utilizat la unele închizătoare de tip şurub de la gurile de foc de artilerie, care are rolul de a împiedica deschiderea accidentală a închizătorului-de către servant, înainte de plecarea proiectilului din ţeavă şi de reculul acestuia. CLASARE. 1. Acţiune de aranjare, împărţire, rînduire a mijloacelor materiale (după naturi şi caracteristici distinctive) pe clase sau categorii. In armată, C. mijloacelor materiale se efectuează de organe competente, la primirea de la producător şi, ulterior, periodic, la datele stabilite prin instrucţiuni. După starea lor, materialele militare se împart în : categoria I — noi, II — bune, III — cu nevoi de reparaţii, IV — reformă. 2. C. medicală, activitate medicală de expertiză în comisie, după norme specifice Ministerului Apărării Naţionale, pentru stabilirea gradului de pierdere a aptitudinilor necesare îndeplinirii serviciului militar în armată. Grupele de C.m., în care se poate încadra hotărîrea comisiei de ex- 183 COAFA pertiză medico-militară, sînt : I —r apt pentru serviciul ■ militar limitat în timp de pace şi război; II — inapt : pentru serviciul militar în timp de pace şi apt limitat la război; III — inapt pentru serviciul militar, cu scoa-|: terea din evidenţă. 1! CLINĂ ■ MOBILĂ. Panou din lemn sau metal, transpor-i tabil, folosit în lucrările de poduri, treceri sau pe rampele ; de încărcare, destinat uşurării trecerii line a unui vehicul 1 de pe un plan inferior pe un plan superior şi invers. CLORCIAN. Substanţă toxică de luptă cu acţiune toxică generală şi iritantă; este un lichid incolor, cu miros înţepător, se dizolvă relativ uşor în apă şi foarte uşor în solvenţi organici. Vaporii de C. au asupra persona-lului o acţiune toxică generală similară cu a acidului cianhidric ; la o concentraţie de 0,48 mg/l poate produce moartea după o expunere de 10 minute. Nu infectează ■ metalele şi ţesăturile. Protecţia individuală se asigură CU' ajutorul măştii contra gazelor. CLUB DE UNITATE. Instituţie de cultură şi educaţie socialistă, care organizează şi desfăşoară o gamă largă .de activităţi cultural-educative, artistice şi sportive în unităţile şi subunităţile militare,, pe baza unui plan aprobat de comandantul unităţii. Este condus de un consiliu format din membri numiţi anual de comandantul unităţii, ■ la propunerea comitetului de partid (consiliului politic). : COAFĂ. înveliş metalic sau din material | plastic al părţii anterioare a unor focoase de artilerie sau al părţii ogivale a unor tipuri de proiectile. Poate fi : de protecţie, servind | pentru protejarea şi conservarea focosului ; balistică, servind pentru realizarea unei for-, me cît mai aerodinamice a focosului şi a proiectilului; perforantă, cu rolul de a îmbunătăţii capacitatea de perforare a blindajului de către proiectil. )afa Coafa COALIŢIE MILITABA 184 COALIŢIE MILITARĂ. înţelegere temporară realizată între două sau mai multe state, în scopul ducerii unui război în comun. Cînd C.M. are drept scop să facă faţă unei agresiuni, pentru a se apăra de atacul unui duşman comun, atunci ea este conformă Cartei O.N.U. şi altor instrumente de drept internaţional contemporan. Dreptul statelor de a participa la C.M. pentru apărare decurge din dreptul lor legitim de a-şi apăra independenţa atunci cînd aceasta este periclitată de actele de agresiune armată comise de un alt stat sau grup de state. C.M. ce urmăreşte scopuri agresive este contrară principiului neagresiunii şi, ca atare, angajează condamnarea statelor participante atît pentru actele de pregătire, cit şi pentru dezlănţuirea şi ducerea unui război de agresiune. COBELIGERANŢÂ. Situaţie în care se află statul care, la începutul ostilităţilor, luptă alături de un grup de state, iar la sfîrşitul acestora se află în tabăra adversă (cazul Italiei, în cel de-al doilea război mondial, căreia i s-a conferit statutul de C. de către puterile aliate împotriva Germaniei fasciste). C. creează efecte pe planul responsabilităţii internaţionale, statul respectiv beneficiind de anumite circumstanţe la încheierea păcii. COCCIDIOIDOMICOZA. Boală infecţioasă ce poate fi provocată în războiul bacteriologic oamenilor şi animalelor de o ciupercă parazită, cunoscută mai ales în S.U.A., Mexic şi America de Sud. Apare după o perioadă latentă de 7—40 zile, putînd avea două forme mai grave : o formă care se manifestă, de regulă, pulmonar cu febră intensă (40—40,5°) ce poate dura cîteva săptămîni, frisoane, tuse, dureri de piept şi de cap ; o formă progresivă, caracterizată prin răspîndirea bolii în tot organismul (piele, oase, sistemul nervos central). Protecţia împotriva acestei boli este asigurată prin utilizarea mijloacelor de protecţie antichimică şi prin luarea unor riguroase măsuri de igienă. COCOŞ. Piesă în formă de cap de cocoş a mecanismului de percuţie la unele arme de foc de infanterie portative şi la majoritatea armelor de vînătoare, avînd rolul ca 185 COEFICIENT — sub acţiunea unui arc — să lovească partea poste-rioară a percutorului, realizînd percuţia capsei. COD. 1. Regulă de utilizare a unor denumiri convenţio-: nale, cifre etc. pentru transcrierea într-un limbaj secret i a comunicărilor militare destinate .a fi, transmise prin mijloace obişnuite de transmisiuni (telefon, radio). Pentru operativitate, C. trebuie să fie simple şi înscrise pe tabele uşor de folosit (tabelă de convorbiri). 2. Sistem de simboluri şi reguli care stabilesc corespondenţa dintre elementele de mesaj şi semnalele asociate, cu ajutorul că-| rora aceste mesaje pot fi fixate şi, la nevoie, transmise ' ■ ■ la distanţă sau folosite pentru prelucrare în sistemele ‘ electronice de calcul. Se pot distinge : C. binar, care în-!: trebuinţează ca simboluri cifrele 0 şi 1, C. Morse, C. te-j legrafic uniform, C. alfanumeric, la care informaţiile de i •. prelucrat sînt reprezentate prin litere şi cifre, C. detec-| toare şi corectoare de erori, care permit detectarea ero-j. rilor apărute datorită perturbaţiilor în canalul de trans-. mitere şi corectarea lor. CODIFICARE. 1. Activitate de transpunere a unei comunicări, destinată a fi transmisă prin mijloace obişnuite (radio, telefon), într-un limbaj secret, prin folosirea unui cod prestabilit. 2. Alcătuirea unui cod pentru transmiterea spre prelucrare automată a datelor, prin combinaţii de semne, de regulă, binare. : COEFICIENT. Constantă care multiplică o mărime va- riabilă. în calculele privind diferitele activităţi militare, ; C. specifici cu o mai largă aplicare sînt : C. balistic, I constantă balistică a unui proiectil (glonţ, rachetă, bombă), i a cărui valoare depinde de calibrul, greutatea şi forma j acestuia. Cu cît C.b. este mai mare, cu atît rezistenţa aerului care se opune la înaintarea proiectilului va fi mai mare, iar bătaia mai mică (şi invers) ; C. de tragere, folosit în tragerile artileriei. Este exprimat de raportul dintre corecţia în distanţă, rezultată în urma executării reglajului pe un reper de tragere şi distanţa topografică (în hectometri) a acestuia ; C. al drumului, aplicat traseului măsurat pe hartă al unui drum, în scopul determinării cît mai exacte a parcursului autovehiculelor mi- COLABORAŢIONIST 186 litare în marş, în raionul de concentrare şi în pregătirea şi ducerea luptei. Variază după scara hărţii şi natura terenului ; pentru scări cuprinse între 1 : 25 000—1 : 500 000 ; C.d. variază : de la 1,05—1,35 pentru teren foarte fră-mîntat (muntos), de la 1,02—1,25 pentru teren deluros şi de la 1—1,15 pentru teren şes ; C. de anotimp şi starea vremii, aplicat în timp de campanie parcursurilor care se efectuează de către autovehicule pe timp de iarnă sau pe timp ploios, avînd valoarea 1,1 ; C. de manevră, aplicat distanţei ce urmează a fi parcursă de autovehicule în luptă, spre a o majora cu manevrele executate de maşini în luptă şi a stabili cit mai exact consumul de carburanţi-lubrifianţi. Se aplică numai pentru acţiunile în afara drumurilor şi variază pentru automobile (respectiv blindate) astfel : în ofensiva împotriva apărării pregătite din timp a inamicului 2—2,5 (2,5—3) ; în ofensiva împotriva apărării organizate în grabă 1,5—1,7 (1,6—2) ; în lupta de întîlnire 1,7—2 (2—2,5) ; în urmărire 1.15—1,25 (1,4—1,6). COLABORAŢIONIST. Persoană care colaborează cu inamicul. Denumirea a fost dată elementelor trădătoare de patrie din ţările sau teritoriile ocupate de Germania. Italia şi Japonia în timpul celui de-al doilea război mondial. care au colaborat cu ocupantul. COLEGIU DE PARTID. Organ de partid care se organizează pe lingă Consiliul politic superior al armatei şi consiliile politice ale armatelor şi comandamentelor de armă (similare). C.d.P. de pe lîngă Consiliul politic superior al armatei controlează modul în care se respectă prevederile Statutului partidului cu privire la disciplina şi morala de partid ; cercetează abaterile săvîrşite de membri de partid, examinează apelurile împotriva hotă-rîrilor cu privire la excluderea din partid şi la aplicarea altor sancţiuni date pe linie de partid sau U.T.C. în armată. C.d.P. ale consiliilor politice ale armatelor şi comandamentelor de armă (similare) îndeplinesc, la nivelul eşalonului respectiv, aceleaşi atribuţii ca şi C.d.P. al Consiliului politic superior al armatei Republicii Socialiste România. Colegiile de partid din cadrul armatei îşi des- 187 „COLOANA A CINCEA" făşoară activitatea pe baza Statutului P.C.R., a Regulamentului organelor, organizaţiilor de partid şi ale U.T.C. din armata Republicii Socialiste România şi a dispozi-ţiunilor consiliului politic pe lingă care funcţionează. COLEOPTER. Aparat de zbor din clasa D.A.V., obţinut prin asocierea unei aripi toroidale (inelare) cu un fuzelaj introdus în interiorul acesteia, prins cu o serie de montanţi puternici. In interiorul fuzelajului se găseşte plasată instalaţia de forţă. Aripa toroidală a fost propusă pentru prima oară încă din anul 1909, de ofiţerul român Rodrig Goliescu. COLIMATOR. 1. Dispozitiv optic oare transformă un fascicul de raze de lumină divergente într-un fascicul de raze paralele. Este compus dintr-un tub metalic, avînd la un capăt o lentilă convergentă acromatică, iar la celălalt capăt o deschidere îngustă (fantă) dispusă în focarul lentilei şi luminată de Coleopter o sursă de lumină. 2. Dispozitiv optic din, compunerea aparatelor de observare constituit din-tr-o lentilă convergentă acromatică, în focarul căreia se găsesc două fire subţiri, dispuse în cruce. 3. Instrument de vizare simplu, de forma unei lunete ajutătoare care, ataşată la luneta unui aparat de măsurat sau de vizat, permite determinarea şi corectarea erorii de coli-maţie (dintre axa optică şi axa geometrică) a lunetei aparatului de măsurat sau vizat. „COLOANA A CINCEA“. Termen definind elementele diversioniste folosite de statele imperialiste agresoare pentru a dezorganiza spatele frontului advers. Paternitatea expresiei aparţine generalului Mola — una din căpeteniile rebelilor fascişti spanioli — care, înaintînd cu patru coloane împotriva Madridului, în 1937, a declarat : „Mai am o a cincea coloană în interiorul Madridului“. In România, rolul de coloană a cincea a Germaniei hitleriste a fost jucat de mişcarea legionară. COLOANA 188 COLOANĂ. 1. Formaţie de adunare şi de marş a subunităţilor şi unităţilor, în care oamenii sînt aşezaţi unul în spatele altuia, pe unul sau mai multe şiruri alăturate, iar subunităţile una după alta. 2. Grupare de subunităţi (unităţi) de aceeaşi armă sau de arme diferite, constituită în vederea executării marşului, pe un itinerar, în compunerea C., importantă este ordinea de încolo-na're, care trebuie să asigure un ritm de mişcare mediu cît mai ridicat, chiar cînd în C. sînt trupe cu viteze de marş diferite, precum şi desfăşurarea rapidă pentru luptă ; C. este pusă sub o comandă unică, pentru asigurarea respectării graficului de mişcare şi a îndeplinirii misiunilor de luptă survenite pe timpul marşului. 3. Dispozitiv de luptă sau de zbor al aviaţiei, în care subunităţile urmează una după alta, la intervale de timp stabilite dinainte. COLONEL. Grad de ofiţer între locotenent-colonel şi general-maior, în trupele de uscat şi aviaţie ; în marină, echivalentul C. este căpitanul de rangul I. Regimentul este comandat, de regulă, de un colonel. COLŢI ANTITANC. Baraj de fortificaţie fix, împotriva tancurilor (autovehiculelor), realizat din grinzi masive de beton armat, blocuri de piatră, grinzi metalice, şine de cale ferată sau bîrne cu diametrul de cel puţin 28— 30 cm, îngropate în pămînt la o adîncime de cel puţin 2 m şi consolidate sub pămînt cu cleşti orizontali. Se instalează pe fîşii lungi compuse din cîteva rînduri în eşichier, în teren şes sau în grupuri, la puncte obligate 189 COMANDANT de trecere, în teren greu accesibil. Se folosesc în combinare cu alte baraje, explozive sau neexplozive sau independent ; legaţi între ei cu sîrmă ghimpată, servesc şi ca baraj antiinfanterie. COMANDAMENT. Organ de conducere specific organizării militare, înglobînd personal cu grade, funcţii şi specialităţi stabilite prin statele de organizare sau prin ordine speciale. De regulă, un C. cuprinde : comandantul cu locţiitorii săi, statul major, organul de partid, comandanţii (şefii) de arme (servicii) cu statele lor majore, unităţi (subunităţi) de pază şi deserviré. Există : C. suprem, cel mai înalt organ militar în timp de război, care conduce în mod centralizat operaţiile şi toate celelalte activităţi necesare pentru desfăşurarea războiului; C. de armă, destinat a conduce, în limitele competenţelor stabilite prin regulamente şi instrucţiuni, trupele din arma respectivă, a rezolva problemele specifice de armă (de instruire, educare, înzestrare, perfecţionare a tehnicii de luptă şi procedeelor de acţiune) care interesează atît genul de armă propriu cît şi celelalte trupe ; C. de M.U., destinat a conduce toate activităţile desfăşurată de trupele din compunerea M.U. (unităţii) respective (de exemplu : C. armatei, C. diviziei, C. brigăzii) ; C. teritorial, organ militar teritorial al Ministerului Apărării Naţionale, destinat a îndruma activitatea centrelor militare judeţene, iar în timp de război a rezolva şi alte probleme militare în raza sa teritorială. Are în subordine un număr de centre militare judeţene. COMANDANT. .Militar numit prin ordin să conducă o subunitate, unitate, M.U., o grupare de trupe constituită pentru executarea unei anumite misiuni (detaşament, grupare tactică), o formaţie teritorială sau un obiectiv cu caracter militar (garnizoană, tabără, bază miliţară). C. este şeful întregului personal din subordine. Prin legi şi regulamente este investit cu diferite atribuţii funcţionale, cu răspunderi şi drepturi deosebite. El poartă răspunderea pentru pregătirea de luptă a unităţii sau subunităţii pe care o comandă,' pentru pregătirea politică a subordonaţilor, pentru ordinea şi starea disciplinară, pentru ho- COMANDANT SUPREM 190 tărîrile adoptate şi ordinele- pe care le dă. In armata Republicii Socialiste România; C. este un specialist militar de înaltă competenţă şi totodată un activist politic, care acţionează în toate împrejurările pentru înfăptuirea neabătută a politicii partidului şi statului. Referindu-se la sarcinile ce revin C., tovarăşul Nicolae Ceauşescu subliniază că trebuie „...să crească rolul fiecărui ofiţer, care, pe lingă misiunea sa militară, are şi o misiune educativă. Trebuie să obţinem participarea completă a tuturor ofiţerilor la întreaga muncă politico-educativă“. COMANDANT SUPREM AL FORŢELOR ARMATE. Şef suprem al forţelor armate ale unui stat sau ale unei coaliţii de state, în timp de pace sau de război, investit cu cele mai înalte prerogative şi autoritate faţă de instituţiile .şi persoanele civile aflate pe teritoriul ţării şi pe teatrul de acţiuni militare. Constituţiile multor state contemporane prevăd ca şeful statului să deţină funcţia de comandant suprem. COMANDANTUL SUPREM AL FORŢELOR ARMATE ALE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA. Potrivit articolului 74 din Constituţia ţării noastre, preşedintele Republicii Socialiste România este comandant suprem al forţelor armate. Cu. această înaltă calitate a fost învestit, pentru prima oară, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România. Încredinţarea celei mai înalte răspunderi de partid, a funcţiei supreme de conducere a statului şi a forţelor armate tovarăşului Nicolae Ceauşescu constituie încununarea unei vieţi glprioase de luptă pentru dreptate socială şi naţională, pentru libertatea şi înflorirea patriei noastre pe căile civilizaţiei socialiste şi comuniste. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a născut la- 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani, cu-noscînd din fragedă tinereţe asuprirea moşierilor. şi. apoi exploatarea capitalistă. La vîrsta de 12 ani participa activ la viaţa şi lupta tineretului sindical revoluţionar. In 1933 devine membru al Uniunii Tineretului Comunist, dată ce marchează totodată şi calitatea de membru al Partidului. Comunist Român. Timp de 14 ani a fost în primele rin- 191 COMANDANT SUPREM duri ale luptei revoluţionare, înfruntînd teroarea din închisori şi lagăre, militînd cu hotărîre pentru idealurile sacre ale eliberării sociale şi naţionale. In anii revoluţiei şi construcţiei socialiste a acţionat pentru îndeplinirea sarcinilor încredinţate de partid în conducerea Uniunii Tineretului Comunist, în activitatea de partid în Bucureşti, în conducerea regionalelor de partid Constanţa şi Oltenia şi la Ministerul agriculturii. In perioada 1950— 1954, cînd se puneau bazele trainice ale făuririi armatei noastre socialiste, din însărcinarea partidului, i s-a încredinţat funcţia de ministru adjunct al forţelor armate şi şef al Direcţiei superioare politice a armatei. In această calitate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a exercitat o puternică înrîurire asupra procesului de transformare revoluţionară a organismului militar, a asigurat ridicarea pe noi trepte a rolului şi activităţii organelor şi organizaţiilor de partid, a impulsionat formarea noului corp de cadre militare, a îmbogăţit şi sporit eficienţa muncii politico-educative, aducînd o contribuţie- hotărîtoare la făurirea armatei de tip nou, revoluţionare. Din 1954, ca membru al conducerii superioare a partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-a îndeplinit neabătut misiunile încredinţate. Incepînd din 1965, cînd a fost ales secretar general al partidului, iar apoi ca preşedinte al Republicii Socialiste România şi comandant suprem al forţelor armate, în fruntea partidului, statului şi armatei conduce destinele naţiunii pe calea înfăptuirii luminosului program de construire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi trecere la comunism, preocupîndu-se cu înaltă răspundere de întărirea continuă a capacităţii de apărare a patriei, de pregătirea şi dotarea modernă a armatei noastre, de elaborarea şi dezvoltarea doctrinei militare noi, revoluţionare a ţării, pornind de la necesitatea pregătirii întregului popor pentru apărarea gliei strămoşeşti, a independenţei, integrităţii teritoriale şi suveranităţii naţionale a României. O dimensiune de primă mărime a activităţii comandantului suprem al forţelor noastre armate o constituie creaţia teoretică militară, parte indisolubilă a contribuţiei sale hotărîtoare la dezvoltarea teoriei şi practicii revoluţionare contemporane. Cu forţa creatoare şi perspicacitatea ce-i caracte- COMANDANT SUPREM 192 rizează gîndirea teoretică, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a analizat multilateral mutaţiile intervenite în conţinutul, fizionomia şi trăsăturile fenomenului militar contemporan, determinate de profundele transformări economice, politice, sociale, tehnico-ştiinţifice, de evoluţia relaţiilor internaţionale şi de contextul strategic actual. Pe această bază a îmbogăţit teoria materialist-dialectică despre război şi armată cu teze, idei şi concluzii noi referitoare la esenţa, caracterul şi cauzele războaielor în epoca noastră. Analiza situaţiei politico-militare internaţionale făcută în documentele Congreselor al XI-lea şi al XII-lea ale partidului, în alte cuvîntări şi expuneri relevă necesitatea obiectivă, legică a întăririi capacităţii de apărare a ţării, determinată de existenţa şi natura agresivă a imperialismului, de politica de dictat şi ingerinţă, de intensificarea cursei înarmărilor, menţinerea pericolului de război, inclusiv al unui nou război mondial. „Pornind de la realităţile lumii contemporane, care demonstrează că pericolul unor noi războaie n-a fost încă înlăturat, precum şi de. la răspunderea apărării cuceririlor revoluţionare, a independenţei şi suveranităţii patriei, partidul nostru va acorda şi în viitor toată atenţia întăririi forţelor armate, instruirii şi echipării acestora cu mijloacele corespunzătoare, ridicării nivelului lor de pregătire militară şi politică“. (Din Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la cel de-al XII-lea Congres al P.C.R.). Esenţa creaţiei teoretice militare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu constă în elaborarea concepţiei partidului cu privire la apărarea patriei — parte indisolubilă a construcţiei socialiste ■—, în fundamentarea liniilor directoare ale doctrinei militare a României socialiste. Nu există aspect important al concepţiei apărării patriei, al doctrinei militare care să nu fie abordat şi analizat multilateral în vasta operă teoretică a secretarului general al partidului, în lucrările sale de mare valoare ştiinţifică, deschizătoare de direcţii şi perspective noi în dezvoltarea gîndirii teoretice militare. Gîndirea militară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu se caracterizează prin consecvenţă şi principialitate revoluţionară, spirit contemporan şi realist, unitate indisolubilă între teorie şi practică, o înaltă capacitate de analiză şi interpretare 193 COMANDANT SUPREM ştiinţifică a evoluţiei fenomenului militar în epoca actuală. Elaborată cu contribuţia decisivă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, doctrina militară românească actuală este o doctrină nouă, profund revoluţionară, sinteză şi dezvoltare superioară, pe baza materialismului dialectic şi istoric3 a experienţei militare multiseculare dobîndite de poporul român în lupta sa de eliberare naţională şi socială, a principiilor ştiinţei militare, a condiţiilor şi cerinţelor concrete şi specifice ale organizării apărării naţionale. în legătură indisolubilă cu politica generală, internă şi externă a partidului şi statului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a elaborat şi dezvoltat o gamă largă de concepte, idei şi teze componente de bază ale doctrinei militare a României socialiste, referitoare la : esenţa şi trăsăturile războiului întregului popor ; structura, rolul şi misiunile sistemului apărării naţionale; rolul şi funcţiile armatei în societatea noastră socialistă ; rolul factorilor materiali şi politico-morali în asigurarea puterii militare a statului; raportul dintre om şi tehnică în războiul modern, rolul hotărîtor al omului, stăpîn pe tehnica de luptă modernă şi conştient de justeţea cauzei pe care o apără, în obţinerea victoriei; necesitatea şi însemnătatea creării şi dezvoltării industriei naţionale de apărare ; principiile călăuzitoare ale instruirii şi educării trupelor, ale muncii politice în armată, ale formării şi perfecţionării cadrelor militare ; principiile colaborării militare a României cu statele socialiste şi cu alte state. în cuvîn-tările rostite la adunările activului de bază de comandă şi de partid din armată, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a precizat obiectivul strategic, conţinutul şi caracterul strategiei militare româneşti, corelaţia dintre strategie, tactică şi tehnică în concepţia noastră de apărare. România socialistă nu urmăreşte şi nu va urmări niciodată ţeluri agresive împotriva vreunui stat, ea nu va participa în nici o împrejurare la un război îndreptat împotriva altui popor, ci numai la un război de apărare împotriva unei agresiuni. După cum sublinia comandantul suprem al forţelor armate, „...obiectivul nostru strategic este apărarea patriei şi nu ne propunem să ieşim în afara graniţelor, deci nu avem altă strategie decît să asigurăm ca pă-mîntul românesc să nu fie victima vreunei agresiuni im- COMANDANT SUPREM 194 perialiste, a politicii de forţă... Strategia noastră este legată de asigurarea independenţei ţării, de asigurarea păcii pentru poporul nostru. Tehnica de luptă, tot ceea ce facem trebuie să pornească de la aceasta !“. In acelaşi context, referindu-se la concepţia războiului popular de apărare, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a arătat că ea trebuie să călăuzească întreaga activitate de pregătire de luptă şi politică a armatei, a tuturor formaţiunilor de apărare, punîndu-se accent pe perfecţionarea tacticii în condiţii diverse de luptă, în diferite variante, ţinîndu-se seama de condiţiile şi teritoriul ţării noastre. Strînsa legătură a armatei cu celelalte formaţiuni de luptă, cu masele largi populare, cu întregul popor va constitui caracteristica principală a luptei armate pentru apărarea patriei. în repetate rînduri, comandantul suprem al forţelor noastre armate a arătat că România îşi va îndeplini obligaţiile asumate în cadrul Tratatului de la Varşovia, va dezvolta colaborarea cu armatele statelor membre ale acestui tratat, în vederea apărării împotriva unei agresiuni imperialiste, cu armatele celorlalte ţări socialiste, precum şi cu armatele altor ţări prietene. Grija permanentă a secretarului general al partidului pentru întărirea armatei se vădeşte în analiza atentă şi soluţionarea concretă a problemelor înzestrării ei cu armament şi tehnică de luptă modernă, îmbunătăţirii continue a condiţiilor de viaţă şi de instruire a militarilor, perfecţionării organizării şi conducerii trupelor, în participarea sa nemijlocită la aplicaţii şi alte activităţi importante ale armatei, în orientările şi indicaţiile preţioase date comandanţilor, organelor şi organizaţiilor de partid în vederea creşterii calităţii pregătirii de luptă şi politice, întăririi ordinii şi disciplinei militare, îndeplinirii cu succes a tuturor misiunilor încredinţate armatei de partid şi popor. în persoana comandantului suprem, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, militarii armatei Republicii Socialiste România văd cel mai luminos exemplu de patriotism fierbinte, de gîndire şi acţiune revoluţionară pentru victoria socialismului şi comunismului, înflorirea naţiunii noastre, apărarea libertăţii şi independenţei naţionale a patriei. 195 COMBATANT COMANDĂ (MILITARĂ). 1. Funcţie a conducerii caracteristică armatei, exercitată de comandanţi pe baza principiului unităţii de C. 2. Ordin al comandantului exprimat într-o formă stabilită precis de regulamentele militare în scopul obţinerii executării simultane şi rapide a diferitelor mişcări şi acţiuni ale militarilor şi folosirii eficiente a mijloacelor tehnice de luptă. C. poate fi dată prin voce, semnale, agenţi de legătură, diferite mijloace tehnice (telefon, televizune, radio). COMANDO. Termen definind, în unele armate, o formaţie militară cu un efectiv mic, însărcinată cu misiuni speciale, care operează izolat. A apărut prima oară în războiul ang'lo-bur (1899—1902) în cadrul acţiunilor de guerilă duse împotriva trupelor engleze. în timpul celui de-al doilea război mondial au fost denumite astfel grupele speciale de militari, aleşi şi instruiţi cu grijă în vederea purtării unor acţiuni terestre, aeropurtate sau amfibii, periculoase şi dificile, limitate în spaţiu şi executate prin surprindere. C. au fost utilizate în armatele engleză, americană, franceză etc. Unele şi-au cîştigat celebritatea prin acţiuni temerare întreprinse împotriva hit-leriştilor. în prezent, în multe armate există subunităţi de C. constituite din trupe de cercetare-diversiune sau din formaţii paramilitare destinate îndeplinirii unor misiuni avînd ca principale procedee de acţiune ambuscada, diversiunea, sabotajul. COMANDOR. Grad militar în marina militară şi în aviaţia militară din unele armate, echivalent gradului de colonel (căpitan de rangul I) ; a fost utilizat şi în armata română, pînă în anul 1949. COMBATANT. Persoană care, în perioada conflictului armat, poate lua parte la luptă în virtutea normelor dreptului internaţional. Cînd cade în puterea inamicului, C. are drept la tratamentul aplicat prizonierilor de război. Convenţia de la Haga din 1907 prevedea că forţele armate ale părţilor beligerante pot fi compuse din combatanţi şi necombatanţi. în rîndul necombatanţilor erau incluşi membrii intendenţei, justiţiei militare, me- combativitate 196 ! 191 dicii militari, preoţii etc. Actele de violenţă împotriva prir necombatanţilor erau interzise. O asemenea clasificare zen: nu mai corespunde condiţiilor războiului modern, deoa- ■: rece depozitele de subzistenţă şi întregul personal al ¡COI serviciilor sînt supuse loviturilor inamicului. Protocolul ¡gen de la Geneva din 1977 menţine din această categorie nu- ; util mai personalul sanitar şi religios. După regulile în vi- | goare pînă în 1949, un stat beligerant nu avea dreptul ;C01 de a exercita violenţa decît prin combatanţi care se îm- j zen părţeau în două categorii : C. legali (membrii forţelor ; au armate regulate, miliţiile şi corpurile de voluntari şi ■ cu populaţia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, lua spontan armele în mînă pentru a se apăra) , CO' şi C. nelegali (persoane care aparţin forţelor armate re- ţiui gulate, dar participă la război fără a purta uniformă sau j toa: poartă uniformă falsă, spioni, sabotori). Convenţia a III-a i ţjor de la Geneva din 12 august 1949 a conferit statut de C.l. ¿isi şi altor categorii de luptători : membrilor forţelor armate < tâţi care se declară că aparţin unui guvern sau autorităţi ne- ; nii, recunoscute de puterea deţinătoare şi membrii mişcărilor ¡]ar de rezistenţă organizată aparţinînd unei părţi în conflict p0I şi acţionînd în afara sau în interiorul propriului terito- org riu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat.. Protocolul de |pe la Geneva din 10 iulie 1977 a dat dreptul fiecărui stat de a-şi defini proprii C. Mercenarilor nu li se recunoaşte ] ex( statutul de combatant şi, ca atare, ei nu se bucură de j protecţia acordată prizonierilor de război. j (ra ' teii COMBATIVITATE. Însuşirea de a lupta cu dîrzenie şi . perseverenţă pentru un punct de vedere, o idee, o con- , ^ cepţie. C. este o caracteristică definitorie a comunistului ^ şi reclamă ca în toate împrejurările vieţii acesta să ma- raj nifeste spirit revoluţionar, partinic, militant, să ia ati-tudine împotriva concepţiilor reacţionare şi a tuturor j faptelor reprobabile. In domeniul militar, C. se mani- j qq festă prin atitudine hotărîtă, intransigentă, principială împotriva lipsurilor şi neajunsurilor din procesul pregătirii de luptă şi politice, împotriva concepţiilor şi men- : talităţilor înapoiate şi a tot ce frînează procesul întăririi continue a capacităţii de apărare a patriei, precum şi ma cai ras mi 197 COMISAR MILITAR prin capacitatea de a lupta cu hotărire, fermitate, dîr-zenie şi de a nimici inamioul în război. COMBURANT. Substanţă care poate elibera uşor oxigenul. pentru a permite combustia altor substanţe. Are utilizări în sistemul de propulsie a rachetelor. COMBUSTIBIL. Substanţă susceptibilă de a arde în prezenţa unui comburant, în particular a oxigenului. C. au utilizări în procesele pirotehnice din tehnica militară cu compoziţii chimice variate. COMENDUIRE. Termen definind organe (unităţi, formaţiuni) militare, destinate a îndeplini unele misiuni ajutătoare, de care răspunde comandantul pe lîngă care funcţionează. Există : C. de garnizoană, asigură ordinea şi disciplina militarilor în garnizoană şi executarea activităţilor de garnizoană, la care participă militari (ceremonii. intervenţii la calamităţi). Se subordonează comandantului garnizoanei şi are o compunere variind în raport cu mărimea garnizoanei; C. portului, răspunde de organizarea transporturilor militare în zona portuară şi pe căile (maritime şi fluviale) care conduc spre port; C. staţiei (sectorului de c.f.), răspunde de organizarea şi executarea transporturilor militare, de ordinea şi disciplina militărilor în staţia "(sectorul) respectivă ; C. de transmisiuni, funcţionează pe lîngă organe teritoriale de telecomunicaţii şi asigură satisfacerea nevoilor militare prin sistemul de transmisiuni teritorial; Companie de C. (şi pază), subunitate destinată să asigure menţinerea ordinei şi disciplinei militarilor, autovehiculelor etc., în raionul de dispunere a punctelor de comandă importante, precum şi paza obiectivelor stabilite. COMISAR MILITAR. 1. Termen definind pe şeful (comandantul) unui comisariat militar (formaţiune militară care a existat şi în ţara noastră în perioada 1950—1967). 2. Persoană împuternicită de un partid sau guvern să răspundă, alături de comandant, de pregătirea politică şi militară a unităţilor şi M.U. ale armatei. Un astfel de COMITET DE PARTID 198 sistem a fost folosit, de exemplu, în armata sovietică pînă în 1942. COMITET DE PARTID. Organ al Partidului Comunist Român care, potrivit prevederilor Statutului P.C.R., conduce întreaga activitate a organizaţiei de partid din întreprindere, instituţie, cooperativă agricolă de producţie, judeţ, municipiu, oraş, comună, în intervalul dintre adunările generale sau conferinţele organizaţiilor de partid respective. In armată, C.d.P. se constituie la instituţii militare de învăţămînt, comandamente de armată, de armă, direcţii centrale, regimente (similare), precum şi la unele formaţiuni. Ele conduc întreaga muncă a organelor, organizaţiilor de partid, U.T.C. şi de sindicat din unităţi sau comandamente pentru cunoaşterea şi aplicarea de către întregul personal a Programului Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, a hotărîrilor de partid şi a legilor ţării, a ordinelor şi indicaţiilor comandantului suprem al forţelor armate. De asemenea, acţionează pentru îndeplinirea ordinelor ministrului apărării naţionale, a hotărîrilor şi dispoziţiunilor Consiliului politic superior al armatei, a ordinelor comandanţilor de la eşaloanele respective. COMITETUL DE STAT MAJOR AL O.N.U. Organism preconizat a fi creat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în scopul de a sfătui şi ajuta Consiliul de Securitate în toate problemele referitoare la mijloacele de ordin militar necesare Consiliului de Securitate pentru a menţine pacea şi securitatea internaţională (în limitele prevederilor Cartei O.N.U.), la folosirea şi comanda forţelor armate puse la dispoziţia sa, la reglementarea înarmărilor şi la dezarmare. Este alcătuit din şefii de stat major ai celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (U.R.S.S., R. P. Chineză, S.U.A., Anglia şi Franţa) sau din reprezentanţii acestora şi are răspunderea strategică a tuturor forţelor armate puse la dispoziţia Consiliului de Securitate. Carta O.N.U. prevede interdicţia de a se amesteca în treburile interne ale statelor suverane. Lipsa unui acord unanim privind funcţionarea 199 COMPAS MARIN lui a făcut ca el să nu poată desfăşura, pînă acum, nici o activitate practică. COMPANIE. Subunitate tactică constituită dintr-un număr variabil de plutoane. Poate fi de : infanterie, vînă-tori de munte, grăniceri, tancuri, cercetare, transmisiuni, pionieri, pontonieri, poduri, drumuri, mascare, tehnică, protecţie antichimică, auto, transport, comenduire şi îndrumarea circulaţiei, precum şi de gărzi patriotice (puşcaşi, pistolari, munte, fluviu, litoral). C. intră, de regulă, în compunerea de luptă a batalionului, dar poate fi subordonată şi nemijlocit regimentului sau unei M.U. tactice (operative) ; în luptă, C. acţionează în cadrul batalionului, iar în unele situaţii şi independent sau în cadrul unui detaşament mixt (grupare mixtă tactică). Poate acţiona pe transportoare blindate, pe automobile sau pe jos. COMPAS MARIN (DE AVIAŢIE). Instrument principal de navigaţie la bordul navelor maritime (avioanelor) folosit pentru materializarea direcţiei de referinţă nord-sud şi pentru determinarea direcţiilor pe mare (în aer) : drumul navei (avionului) şi relevmentele la obiecte aflate pe mare, la coastă sau la aştri. Există compasuri magnetice şi giroscopice. C. magnetic, funcţionează bazîn-du-şi orientarea în spaţiu pe influenţa cîmpului magnetic terestru. Direcţiile indicate de C. m. (direcţii compas) sînt convertite în „direcţii adevărate“ pentru a putea fi utilizate, prin aplicarea unei corecţii care ţine seamă de declinaţia magnetică (unghiul format între direcţia nordului adevărat şi direcţia nordului magnetic terestru) şi deviaţie (unghiul format între direcţia nordului magnetic terestru şi direcţia nord indicată de compas) ; C. giroscopic, îşi bazează funcţionarea pe inerţie şi precesie, îmbinînd energia mecanică cu energia electrică. Sub influenţa gravitaţiei, giroscopul se stabileşte cu axa lui principală în planul meridianului adevărat şi se men ţine în acest plan indiferent de drumurile pe care le ia nava (avionul). Un tip special este C. giromagnetic, care are la bază acţiunea comună şi reciprocă a unui C. m. şi a unui giroscop. COMPENSARE 200 COMPENSARE (A DEVIAŢIEI COMPASULUI MAGNE- j TIC). Operaţie prin care se reduce la valori minime in- ; fluenţa magnetismului navei sau avionului asupra rozei i compasului magnetic. Se realizează printr-un sistem de magneţi (de compensare) şi bare de fier moale, introduse în suportul compasului, precum şi a unor sfere din fier ; moale dispuse de o parte şi alta a cutiei compasului. Prin girarea navei (orientarea avionului) în capurile (punctele) cardinale şi intercardinale şi manevra sistemului de compensare se obţine reducerea succesivă a influenţei magnetismului navei (avionului), după care se ; determină deviaţia rămasă şi se întocmeşte un tabel de i deviaţii care se utilizează pentru convertirea drumurilor navei (avionului) şi a relevmentelor citite pe compasul ; magnetic. COMPENSATOR. Sistem tehnic (aparat, mecanism, dispozitiv) cu ajutorul căruia se efectuează o compensare sau se realizează o echilibrare a unei mărimi a altui sistem tehnic, în vederea menţinerii unui anumit regim i de funcţionare a acestuia. C. de lichid este un dispozitiv • special (hidropneumatic sau cu arcuri) folosit la frinele i de tragere hidraulice ale gurilor de foc de artilerie, avînd j rolul de a regla automat volumul de lichid din cilindrul ! frînei de tragere. ! COMPENSATOR AERODINAMIC. Organ montat la bordul de scurgere al suprafeţelor principale de comandă ale aeronavei (profundor, direcţie, eleroane), avînd rolul de a reduce sau anula momentele perturbatoare ce apar pe timpul zborului, uşurînd astfel pilotajul. COMPLET. Lot de unelte, aparate, materiale, piese de schimb , şi accesorii, stabilite prin instrucţiuni şi puse în-tr-un ambalaj anume, cu scopul de a asigura funcţionarea unui sistem (maşină, armament), exploatarea unui ansamblu de organe (staţie) sau executarea unei activităţi de oarecare complexitate. In tehnica militară există numeroase tipuri de C. : C. de conducte pentru carburanţi, instalaţii pentru transportul produselor petroliere fluide ; C. de degazare, pentru dezactivarea, degazarea, dezin- 201 COMPLEX fectarea armamentului, tehnicii de luptă şi mijloacelor de transport; C. dozimetric, pentru măsurarea dozelor de radiaţie primite de personalul care- a acţionat în raioane infectate (sau supus radiaţiei penetrante a exploziei nucleare) ; cuprinde un număr de dozimetre şi un aparat pentru încărcarea lor înainte de intrarea în zona infectată şi măsurarea gradului de descărcare la ieşire ; C. de construcţii linii permanente, cuprinzînd Uneltele şi materialele pentru întinderea liniilor telegrafice de campanie ; C. de mascare, cuprinzînd plasa de mascare, ţăruşii şi frînghiile necesare întinderii ; C. de minare, alcătuit din mine, percutoarele şi capsele respective ; C. de protecţie, mijloc individual pentru protejarea pielei împotriva infectării cu substanţe toxice, radioactive, microbi şi toxine ; C. de piese de schimb de artilerie cu sculele şi accesoriile pentru gurile de foc, aparatura de artilerie şi autovehiculele respective ; poate fi individual (de piesă), de baterie, de divizion, de regiment; C. de pîlnii, pentru introducerea în recipiente a produselor fluide, cu-prinzînd pîlnii de diferite capacităţi; C. de cercetare de geniu, aparatură instalată pe un autoturism, destinată pentru cercetarea de geniu ; C. de distrugeri, lot de unelte şi materiale necesare pentru pregătirea şi executarea distrugerilor cu exploziv. COMPLEX DE ARTILERIE ANTIAERIANĂ. Totalitatea aparaturii şi dispozitivelor destinate descoperirii ţintelor aeriene şi calculului elementelor de tragere, precum şi a mijloacelor destinate nimicirii prin foc a ţintelor aeriene. Cuprinde : aparate şi dispozitive pentru determinarea coordonatelor ţintelor aeriene (staţie de radiolocaţie pentru tragere, telemetre sau altimetre, dispozitive de ochire), aparate şi dispozitive pentru determinarea elementelor de tragere (aparat pentru conducerea • focului, corectoare, dispozitive pentru trageri prin ochire directă), tunuri antiaeriene şi muniţie de artilerie antiaeriană, aparatură optică de cercetare şi observare a spaţiului aerian (lunete, binocluri), agregate pentru alimentare. cu energie electrică, mijloace de transmisiuni. COMPLEX 202 COMPLEX DE RACHETE ANTIAERIENE. Totalitatea instalaţiilor şi aparaturii destinate descoperirii, interceptării, prelucrării datelor şi nimicirii ţintelor aeriene cu ajutorul rachetelor antiaeriene. Cuprinde : staţii de radio-locaţie de cercetare şi pentru dirijarea rachetelor, rachete antiaeriene, rampe de lansare, agregate pentru alimentare cu energie electrică, mijloace de transmisiuni. Dirijarea rachetei spre ţintă se poate face prin comenzi radio, prin fascicul sau prin teleghidaj. COMPLEX MILITAR-INDUSTRIAL. Termen care exprimă fuziunea intereselor liderilor militari cu cele ale reprezentanţilor marilor grupuri monopoliste din statele capitaliste dezvoltate. Se realizează prin numirea militarilor în diferite posturi de conducere ale trusturilor şi a reprezentanţilor industriei de armament în funcţii importante ale departamentului militar. Termenul de C.M.I. a fost folosit pentru prima dată de fostul preşedinte al S.U.A., Dwight Eisenhower, care, în mesajul său la părăsirea Casei Albe, afirma că „îmbinarea unui imens aparat militar cu marea industrie de armament este un element nou în experienţa americană“ şi atrăgea atenţia asupra cupidităţii periculoase a acestui grup şi asupra consecinţelor nefaste pe care le poate avea în domeniul politicii interne şi externe. C.M.I. este o caracteristică a capitalismului monopolist de stat, avînd o structură specifică, istoriceşte determinată. Promovarea unei politici externe de pe poziţii de forţă, cursa înarmărilor, în special a înarmărilor nucleare, sporirea interesului capitaliştilor pentru investiţiile din industria de război, împletirea legăturilor economice, politice şi financiare ale acestora cu generali şi cu organele administraţiei stau la baza apariţiei şi evoluţiei C.M.I. Platforma politică şi economică a C.M.I. este o sursă permanentă de reacţiune politică pe plan intern şi extern, cu implicaţii negative asupra vieţii economice, a situaţiei celor ce muncesc. Consecinţele activităţii C.M.I. se referă la redistribuirea unei mari părţi a venitului naţional în favoarea celor care fac parte din uniunea statal-militară şi industrială, ceea ce înseamnă obţinerea unor profituri uriaşe din bugetul de stat, orientarea spre producerea armamentului modern 203 COMPLOT în cantităţi uriaşe, în dauna producerii unor bunuri utile populaţiei, reducerea veniturilor reale ale tuturor păturilor nemonopoliste. Activitatea C.M.I. se extinde şi în afara graniţelor ţărilor capitaliste, constituind un factor de adîncire a contradicţiilor vieţii internaţionale. Pe piaţa comerţului cu arme, C.M.I. din S.U.A. se confruntă cu interesele economice şi politice ale altor C.M.I. din ţările capitaliste. Pe fondul actualei faze a crizei mondiale a sistemului capitalist, care cuprinde toate laturile vieţii economice şi sociale, contradicţiile intercapitaliste amplificate de acţiunile C.M.I. reprezintă o sursă de încordare a situaţiei internaţionale, de izbucnire a conflictelor armate în diferite zone ale globului. COMPLOT. Înţelegere secretă a unor persoane sau a unor organizaţii de a săvîrşi o acţiune împotriva unei persoane, a unui stat, a ordinii publice. în ţara noastră, asemenea activităţi sînt interzise prin art. 29 din Constituţie. Codul penal sancţionează participarea la complot prin condamnarea la moarte şi confiscarea totală a averii, sau închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. Persoanele care denunţă faptele de complot mai înainte de a fi fost descoperite nu se pedepsesc penal. COMPONENTĂ DE LUPTĂ. Parte principală a unei rachete de luptă, dispusă în' partea din faţă a acesteia şi care constituie încărcătura utilă destinată obţinerii unui anumit efect la obiectiv. COMPUNERE DE LUPTĂ. Totalitatea forţelor şi mijloacelor organice şi de întărire, aparţinînd unei subunităţi, unităţi sau M.U., în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. La gărzile patriotice, C.d.L. se exprimă prin numărul subunităţilor de puşcaşi şi cantitatea de arme şi de alte materiale de care dispun. COMUTAREA CĂILOR DE LEGĂTURĂ. Acţiune prin care se realizează transmiterea unei comunicări telefonice (telegrafice, fototelegrafice), după nevoi şi situaţie, CON 204 pe căi de legătură diferite. In transmisiunile militare C.C.d.L. se foloseşte pe larg, îndeosebi în desfăşurarea luptei. CON. 1. Partea din faţă a unei torpile, de regulă detaşabilă, care conţine încărcătura de explozie, mecanismele de dare a focului, iar la torpilele cu autoghidare pe bază magnetică sau acustică şi dispozitivele respective. 2. Piesă de formă conică, confecţionată din tablă sau pînză, folosită pentru semnalizare (la bord indică variaţiile de viteză şi sensul de marş ; la staţiile de semnale de la uscat indică starea vremii). CON DE FORŢAKE. Porţiune conică a canalului ţevii unei arme de foc ghintuite, care face legătura între camera de încărcare şi partea ghintuită şi pe care se sprijină — la încărcare — brîul forţator al proiectilului. CON DE RACORDARE. Porţiune conică a camerei de încărcare a ţevii unei arme de foc ghintuite, care face legătura între, porţiunea posterioară mai largă a camerei .şi cea anterioară, mai strimtă a acesteia. De obicei, C.d.R. există la ţevile gurilor de foc care folosesc pentru-trageri lovituri unitare (acuplate). CON MORT. 1. Spaţiu cuprins -.în jurul axei-verticale a unei piese de artilerie antiaeriană, în interiorul căruia piesa respectivă nu poate executa trageri. Are forma unui con rezultat din rotirea traiectoriei corespunzătoare unghiului de înclinare maximă. 2. Spaţiu conic format în afara diagramei de direotivitate a antenei, staţiei , de ra-diolocaţie, determinat de axa verticală şi tangenta la diagramă, pentru unghiul de înclinare maxim (în interiorul căruia nu se observă ţintele aeriene). CONCENTRARE. Activitate ce se desfăşoară periodic cu rezerviştii forţelor armate în scopul menţinerii şi perfecţionării nivelului lor de pregătire militară. Potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, rezerviştii forţelor armate (soldaţi, gradaţi, subofiţeri, maiştri militari şi ofiţeri) pot fi chemaţi la C. la datele 205 CONCENTRAREA TRUPELOR şi pe durata stabilite prin ordinul ministrului apărării naţionale. Soldaţii şi gradaţii în rezervă, pe timpul cît se găsesc în clasa I şi a Il-a de vîrstă, pot fi chemaţi de cîte ori este nevoie, fără ca durata fiecărei C. să depăşească 3 luni, iar pe timpul cît se găsesc în clasa a IlI-a, la o singură C. cu durata de cel mult 3 luni. Subofiţerii, maiştrii militari şi ofiţerii de rezervă, pe timpul cît se găsesc în clasa I de vîrstă, pot fi chemaţi la C. în fiecare an pe o durată de cel mult 3 luni '; în clasa a Il-a — la 2 C. cu o durată de cel mult 3 luni fiecare ; în clasa a IlI-a — la o singură C. cu o durată de 2 luni. De asemenea, subofiţerii, maiştrii militari şi ofiţerii în rezervă pot fi chemaţi pentru instruire periodică, fără scoaterea din producţie, pe baza ordinului ministrului apărării naţionale. Durata C. poate fi prelungită, în caz de nevoie, prin ordinul ministrului apărării naţionale, cu 2 luni, sau prin hotărîre a guvernului, peste acest termen. CONCENTRAREA FOCULUI. 1. Formă a manevrei de foc în apărarea antiaeriană, care constă în executarea simultană a focului cu mai multe mijloace împotriva aceleiaşi ţinte aeriene. Se execută, de regulă, asupra ţintelor grupate, ţintelor purtătoare de bombe nucleare, avioanelor nepilotate, rachetelor. In cazul unor atacuri aeriene cu ţinte numeroase, C.F. se poate face succesiv, prin transportul focului de. pe o ţintă pe alta. 2. Metodă de executare a focului asupra unui obiectiv sau grup de obiective, cu mai multe subunităţi (unităţi) de artilerie terestră concomitent. Există C.F. cu armamentul de infanterie, artilerie, aruncătoare, rachete. In tragerile executate de artilerie pentru sprijinul infanteriei şi tancurilor, în ofensivă se foloseşte frecvent concentrarea succesivă a focului (neutralizarea succesivă prin foc concentrat) pe două sau mai multe aliniamente, a personalului şi mijloacelor de foc ale inamicului din punctele de sprijin şi din afara acestora, dispuse în faţa şi pe flancurile infanteriei şi tancurilor care execută atacul. CONCENTRAREA TRUPELOR. Acţiune de grupare a unor forţe şi mijloace de luptă, într-un raion sau pe o CONCENTRATE ALIMENTARE 206 anumită direcţie. înainte sau după îndeplinirea unei misiuni. C.T. se realizează, de regulă, în ascuns dc vederile inamicului şi în raioane din care se poate trece uşor la executarea acţiunilor viitoare ; in operaţiile strategice C.T. se realizează prin acţiuni pe direcţii convergente către obiectivul (raionul) de interes strategic urmărit. CONCENTRATE ALIMENTARE. Produse sau semifabricate alimentare cu volum mic şi conţinut nutritiv bogat, care pot ii păstrate timp îndelungat (pînă la un an). Se consumă după o pregătire culinară foarte simplă (de obicei, numai încălzite în apă). Se obţin prin hidroliza, concentrarea, dozarea, amestecarea şi uneori presarea materiei prime (carne, legume, zarzavaturi, grăsimi, amidon, zahăr). Pentru armată se realizează un număr variat de C.A. : supe şi borşuri concentrate cu şi fără carne, hidro-lizate de carne, lapte concentrat, lapte praf, sucuri concentrate ş.a. Prelucrarea pentru consum se poate face în bucătării de campanie sau direct în gamelă de către fiecare militar. CONCENTRAŢIE DE LUPTĂ (a substanţei toxice). Cantitate de substanţă toxică de luptă într-un anumit volum de aer, care poate provoca un efect vătămător oarecare asupra personalului. Depinde de toxicitatea substanţei şi de scopul urmărit prin utilizarea ei în luptă, variind de la zecimi de miimi de miligram pînă la cîteva miligrame la litrul de aer. De exemplu, acidul cianhidric. la o concentraţie de 0,5 mg/l produce moartea în 2 minute numai în 50 la sută din cazuri, în timp ce în cazul somanului. concentraţia de 0,02 mg/1, în aceleaşi condiţii, este totdeauna mortală. CONCENTRAŢIE LETALĂ A SUBSTANŢEI TOXICE DE LUPTĂ. Cantitate de substanţă toxică existentă în atmosferă. exprimată în mg/l, care poate produce efecte mortale într-un anumit timp. Se poate distinge : concentraţia convenţional mortală (LCt-)(l) care reprezintă cantitatea de substanţă toxică de luptă dintr-un litru de aer şi produce moartea a 50 la sută din persoanele infectate într-un anumit timp (LCtso pentru sarin la o 207 CONDIŢII METEOROLOGICE expunere de 10 minute este de 0,018 mg/l); concentraţie minimă mortală (LCt^—îoo) este cantitatea de substanţă toxică de luptă la litrul de aer care produce moartea în 90—100 la sută din cazuri, într-un anumit timp (LGtgo—îoo pentru sarin, la o expunere de 15 minute este 0,15 mg/l, la 5 minute 0,25—0,35 mg/l etc.). CONCEPŢIE. Act de creaţie al comandantului, reprezen-tînd ideile esenţiale care stau la baza' hotărîrii pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă. De regulă, C. cuprinde elementele primordiale care definesc manevra şi acţiunile de luptă (direcţii, obiective, gruparea forţelor). Se mai numeşte C. luptei (operaţiei). C. aplicaţiei este un document de bază în organizarea unei aplicaţii tactice (operative), cuprinzînd în esenţă : caracterul aplicaţiei, participanţii, scopurile de învăţămînt (generale şi pentru fiecare categorie de participanţi), elemente organizatorice de bază (durata, locul, data începerii), C. acţiunilor de luptă ale celor două părţi (situaţia iniţială, misiunile primite, o variantă — uneori mai multe — a hotărîrilor părţilor, eventual unele situaţii caracteristice din desfăşurarea luptei corespunzătoare scopurilor aplicaţiei), alte date organizatorice (sistemul de transmisiuni al aplicaţiei, arbitrajul, conducerea în secret, transporturile, bilanţul). Documentul cuprinde părţi scrise, hărţi la scări convenabile, tabele organizatorice şi alte anexe. CONDIŢII METEOROLOGICE. Totalitatea fenomenelor meteorologice într-o anumită perioadă de timp şi într-un anumit raion, care influenţează acţiunile trupelor. Pentru activitatea aviaţiei, C.M. sînt deosebit de importante. Pot fi : normale, în care zborul — inclusiv decolarea şi aterizarea — se poate executa observînd permanent orizontul natural, fără a periclita securitatea aeronavei şi a echipajului (pasagerilor) şi grele, în care zborul avioanelor (elicopterelor) se execută parţial sau total fără vizibilitatea solului sau cînd limita inferioară a plafonului norilor este coborîtă, vizibilitatea fiind redusă sub o anumită valoare (acoperire 7/10, limita inferioară a bazei norilor sub 400 m, vizibilitatea sub 3 km). CONDUCEREA DE CATRE PARTID 208 CONDUCEREA DE CĂTRE PARTID A ARMATEI. Principiu fundamental de organizare şi conducere a armatei Republicii Socialiste România, care se realizează prin elaborarea de către partid a politicii şi doctrinei militare a statului nostru socialist, prin fixarea scopurilor, obiectivelor şi misiunilor ce revin armatei în cadrul politicii generale de construire a socialismului, de apărare a independenţei şi suveranităţii naţionale, a integrităţii teritoriale a patriei şi a păcii în lume, prin adoptarea celor mai adecvate forme de organizare a armatei, stabilirea efectivelor, a metodelor şi procedeelor de instruire şi educare a militarilor, de înzestrare a forţelor armate cu armament şi tehnică de luptă modernă, de pregătire a cadrelor. Procesul făuririi armatei populare, apărătoare de nădejde a cuceririlor revoluţionare ale poporului şi a independenţei naţionale, s-a desfăşurat sub conducerea P.C.R., care a avut legături strînse cu armata încă din perioada ilegalităţii şi a determinat participarea activă a acesteia la victoria revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă şi la războiul antihitlerist. Acest proces a căpătat un conţinut nou odată cu cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare şi trecerea la construirea socialismului. Forţa armatei Republicii Socialiste România constă în conducerea ei de către partid, în legătura indestructibilă cu poporul, avînd la bază înalta conştiinţă socialistă, disciplina fermă şi răspunderea personală a militarilor pentru întărirea continuă a capacităţii de apărare a patriei. Partidul acordă o atenţie deospbită întăririi armatei, ridicînd nivelul pregătirii ei de luptă şi politice şi asigurînd dotarea cu mijloace de luptă moderne, astfel încît ea să-şi poată îndeplini cu cinste înalta misiune încredinţată de popor de a apăra libertatea şi integritatea patriei. C.d.c.P.a.A. are la bază Statutul P.C.R., Programul partidului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, hotărîrile congreselor şi conferinţelor naţionale ale partidului, ale plenarelor C.C. al P.C.R., legile adoptate de Marea Adunare Naţională, decretele prezidenţiale şi ale Consiliului de Stat, ordinele şi indicaţiile comandantului suprem al forţelor armate, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, precum şi hotărîrile adop- 209 CONDUCEREA TRUPELOR tate de Consiliul Apărării. Partidul Comunist Român s-a preocupat şi se preocupă în permanenţă de perfecţionarea muncii organelor şi organizaţiilor de partid din armată, de ridicarea muncii politice la nivelul marilor sarcini ce stau în faţa armatei. CONDUCEREA FOCULUI. Activitate desfăşurată pentru pregătirea şi întrebuinţarea cît mai eficace a focului tuturor categoriilor de mijloace din înzestrare, pe cîmpul de luptă. La infanterie şi tancuri, se exercită de comandanţii de subunităţi în acord cu misiunea de luptă ; la artilerie se exercită de comandanţii şi statele majore pe baza misiunilor stabilite de comandantul M.U. (unităţii) de arme întrunite şi a cooperării strînse cu trupele de infanterie şi tancuri pe care le sprijină. CONDUCEREA ÎN SECRET A TRUPELOR. Totalitatea măsurilor luate pentru păstrarea secretului asupra activităţii de organizare, înzestrare şi conducere desfăşurate la toate eşaloanele, în timp de pace şi în timp de război ; se realizează prin măsuri de păstrare şi manipulare a documentelor de luptă, în condiţii de deplină securitate, de secretizare a comunicărilor prin mijloace de transmisiuni (cifrare, codificare, aparatură specială), vigilenţa personalului şi măsuri contrainformative. CONDUCEREA TRUPELOR. Activitate prin care se asigură organizarea, coordonarea şi îndrumarea permanentă a acţiunilor trupelor, în scopul însumării eforturilor lor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Se exercită de comandanţi, ajutaţi de statele majore şi organele de partid, potrivit competenţelor stabilite prin regulamentele militare, ordinelor şi dispoziţiunilor primite din partea eşaloanelor superioare. C.T. este o activitate complexă, care pretinde cunoştinţe temeinice, experienţă şi înalte însuşiri moral-politice. C.T. trebuie să se sprijine pe principiile ştiinţei conducerii, să realizeze eficient funcţiile de prevedere, organizare, decizie, planificare, comandă, coordonare şi control, să utilizeze tehnicile moderne de conducere, să asigure valorificarea deplină a factorului uman în acţiunile de luptă. în condiţiile răz- CONDUCEREA ZBORULUI 210 boiului modern, C.T. trebuie să se caracterizeze prin continuitate, cunoaştere temeinică a situaţiei, îmbinarea centralizării conducerii la nivel strategic cu autonomia relativă a conducerii la nivel tactic, capacitatea de a i; adopta hotărîri juste în timp scurt, iniţiativă, desfăşu- ji rare în secret. Unitatea de comandă şi munca colectivă f sînt principii de organizare şi conducere care se îmbină j; armonios în activitatea tuturor comandamentelor. Pentru j: a asigura o conducere realistă şi eficientă a acţiunilor j! militare, comandanţii sînt datori să consulte sistematic î * i) cadrele din subordine, să ţină seama de părerile şi pro- '¡j punerile acestora. Un rol important în C.T. revine or- Ş ganelor şi organizaţiilor de partid, care sprijină perina- ! nent pe comandanţi în îmbunătăţirea activităţii de conducere, mobilizează întregul personal pentru îndeplinirea exemplară a ordinelor, pentru creşterea capacităţii com- ' bative a unităţilor şi subunităţilor. CONDUCEREA ZBORULUI. Totalitatea măsurilor şi activităţilor ce se organizează de comandantul şi statul major al unei unităţi de aviaţie pentru desfăşurarea zborului de instrucţie (de luptă), pe un aerodrom, într-o zi (noapte) de zbor sau numai pentru un start de zbor. Se asigură de către un conducător de zbor, numit dintre ofi- j ţerii din personalul navigant de comandă, bun cunoscător ! al tehnicii pilotării tipului de avion cu care se execută I zborul în condiţiile meteorologice respective. Conducăto- j rul de zbor este ajutat de o echipă de serviciu la start. CONSEMN. Totalitatea îndatoririlor specifice personalului unei gărzi militare, conforme cu misiunea pe care o are garda. Santinela are pentru postul său un C. general (toate îndatoririle permanente obligatorii pentru santinela care s-ar găsi în orice post) şi un C. particular (îndatoririle speciale care determină înfiinţarea postului j respectiv şi care diferă pentru fiecare post). j '1 ■I CONSEMNARE. Situaţie în care militarilor li se inter- j zice a ieşi din cazarmă, din locul de staţionare sau a 1 părăsi nava pentru un timp anumit, din motive sanitare, ¡j disciplinare, de securitate. j 211 CONSILIU LOCAL CONSERVARE. Complex de măsuri pentru păstrarea unui material pe timpul depozitării şi întrebuinţării, astfel încît să se asigure punerea rapidă în stare de-funcţionare. Metode de C. : ermetizare totală (împachetare în folii de material plastic sau hîrtii anticorozive), ermetizare parţială, aplicarea de materiale de barieră (lubrifianţi, grunduri, lacuri, vopsele) pe părţile metalice,, concomitent cu măsuri auxiliare privind 'decomprimarea arcurilor, balansarea ţevilor tunurilor, încărcarea periodică a bateriilor de acumulatori. CONSILIU DE ONOARE. Organ de judecată tovărăşească; destinat să apere demnitatea şi onoarea cadrelor, militare ale armatei Republicii Socialiste România. Se înfiinţează în cadrul fiecărei M.U., unităţi şi subunităţi (formaţiuni) corp aparte şi judecă pe ofiţerii şi subofiţerii care comit fapte nedemne pentru gradul de ofiţer sau subofiţer, pătează onoarea militară, săvîrşesc acte incompatibile cu principiile moralei socialiste, care nu impun însă trimiterea vinovatului în faţa organelor de justiţie. C.d.O. desfăşoară, totodată, activităţi educative în spiritul promovării principiilor eticii şi echităţii socialiste, al întăririi ordinii şi disciplinei militare. CONSILIU LOCAL DE APĂRARE. Organ deliberativ care are sarcina de a soluţiona problemele apărării atît în timp de pace cît şi în timp de război, coordonînd şi realizînd măsurile de apărare pe plan local, la judeţe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, oraşe şi comune. In Legea privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România se arată că din compunerea unui C.L.d.A. judeţean fac parte : primul secretar al comitetului de partid şi preşedinte al comitetului executiv al consiliului popular, care este şi preşedinte al consiliului judeţean de apărare ; primul vicepreşedinte al comitetului executiv al consiliului popular ; secretarul comitetului executiv al consiliului popular ; comandantul militar al garnizoanei sau al unei M.U. desemnate de Ministerul Apărării Naţionale ; comandantul centrului militar (este şi secretarul C.L.d.A.) ; şeful CONSILIU LOCAL 212 r inspectoratului judeţean al Ministerului de Interne ; şeful jţ de stat major al gărzilor patriotice; şeful de stat major :|( al apărării civile; comandantul grupului de pompieri; şefii direcţiilor judeţene (municipale) sanitare, PTTR şi directorii sau împuterniciţii regionalelor de cale ferată, ai intreprinderilor de transporturi auto şi, după caz, ai celor aeriene şi navale, şeful serviciului I al consiliului popular judeţean. In compunerea C.L.d.A. orăşeneşti şi comunale intră un număr mai mic de membri, potrivit structurii existente la nivelul respectiv. C.L.d.A. judeţene şi al municipiului Bucureşti sînt subordonate şi răspund pentru activitatea lor faţă de comandantul suprem al forţelor armate şi Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, iar pe plan local, faţă de comitetul judeţean de partid şi consiliul popular judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. C.L.d.A. orăşeneşti (de sector) şi comunale se subordonează C.L.d.A. judeţean (municipiului Bucureşti). în timp de pace sau de război, C.L.d.A. trebuie să asigure îndeplinirea hotărîrilor Comitetului Cen- ! trai al Partidului Comunist Român, ale Marii Adunări Naţionale şi ale Consiliului Apărării, a ordinelor şi dispoziţiilor comandantului suprem ; iau măsuri pentru pregătirea populaţiei, gărzilor patriotice, formaţiilor de apărare civilă, de pompieri, sanitare, a formaţiunilor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, precum şi' pentru desfăşurarea normală a recrutării şi încorporării rezerviştilor, contribuie la pregătirea şi asigurarea mobilizării resurselor umane şi tehnice, precum şi la trecerea întreprinderilor economice la producţia de război. în timp de război, C.L.d.A. constituie şi pregătesc unităţi, subunităţi şi grupuri ale luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic şi conduc acţiunile acestora. Pe timpul ducerii acţiunilor de luptă pe teritoriul aflat în raza lor de activitate, C.L.d.A. subordonează M.U. militare gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare, asigurînd participarea forţelor umane şi resursele materiale necesare, iar în cazul în care pe teritoriul respectiv nu acţionează M.U. militare, organizează şi conduc nemijlocit acţiunile de luptă ale tuturor formaţiunilor de apărare. 213 CONSILIUL APARAKII CONSILIU MILITAR. Organ deliberativ existent la unele comandamente militare superioare, creat în scopul de a ajuta pe comandant în conducerea trupelor. Se întruneşte periodic şi adoptă hotărîri pe baza principiului votului majorităţii. Răspunde de traducerea în viaţă a hotărîrilor partidului şi a ordinelor ministrului apărării naţionale, de menţinerea la un înalt nivel a capacităţii de luptă a unităţilor şi pregătirea acestora pentru mobilizare, de selecţionarea, pregătirea şi promovarea cadrelor, de instrucţia, educaţia, starea moral-politică şi disciplinară a trupelor, de asigurarea bazei materiale a pregătirii de luptă şi politice. Hotărîrile C.M. se aduc la îndeplinire prin ordinele date de comandant. , CONSILIU POLITIC. Organ de partid care se constituie la armate, arme, organe centrale, M.U., comandamente, la unele instituţii militare de învăţămînt şi la unele unităţi. C.P. exercită conducerea politică în toate compartimentele vieţii şi activităţii din armată pentru-a asigura cunoaşterea şi înfăptuirea de către întregul person'al a politicii partidului şi statului nostru. Se constituie şi se desfiinţează cu aprobarea Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Membrii C.P. sînt numiţi. Ca organ ■ executiv, "C.P. are un birou, iar ■pentru • rezolvarea problemelor curente, organizarea şi controlul îndeplinirii1 hotărîrilor se constituie un secretariat. C.P. conduc ■ întreaga-1 muncă a organelor, organizaţiilor de partid, U.T.C. şi ;de sindicat din"'comandamente, M.U., unităţi, instituţii militare de învăţămînt şi formaţiuni, pentru cunoaşterea şi aplicarea de-către întregul personal a Programului Partidului Comunist Român, a'hotărîrilor de partid şi a legilor ţării, a ordinelor şi indicaţiilor comandantului suprem al forţelor armate. De asemenea, acţionează pentru îndeplinirea ordinelor ministrului apărării naţionale, a hotărîrilor şi dispoziţiunilor Consiliului politic superior al armatei, a ordinelor comandanţilor' de la eşaloanele respective. CONSILIUL APĂRĂRII REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA. Organ însărcinat să examineze, să coordoneze şi să soluţioneze principalele probleme în domeniul apă- CONSILIUL POLITIC SUPERIOR 214 rării ţării şi asigurării securităţii statului, atît în timp de pace cît şi în timp de război. Această formă de conducere asigură o abordare şi rezolvare colectivă, competentă şi multilaterală a problemelor apărării ţării, în •deplină concordanţă cu interesele fundamentale ale poporului român. Potrivit Legii privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România, atribuţiile principale ale C.A.R.S.R. constau în : stabilirea concepţiei fundamentale a sistemului de apărare, aprobarea măsurilor de organizare generală şi de pregătire a forţelor armate şi a gărzilor patriotice, aprobarea planurilor de mobilizare şi de acţiune a forţelor armate şi a gărzilor patriotice, a măsurilor de dislocare a trupelor şi de pregătire a teritoriului pentru apărare, a planurilor •de asigurare a mijloacelor materiale necesare pentru apărarea şi securitatea ţării şi a planului de mobilizare a economiei naţionale, a măsurilor de organizare şi asigurare materială a apărării civile şi a planului de dispersare şi evacuare a- populaţiei. Cînd situaţia impune, C.A.R.S.R. propune Marii Adunări Naţionale, respectiv Consiliului de Stat, proclamarea stării de necesitate, mobilizarea parţială sau generală, precum şi declararea stării de război. In caz de atac armat comis asupra ţării noastre prin surprindere, ia de îndată toate măsurile necesare pentru respingerea atacului. In timp de război conduce nemijlocit operaţiunile de luptă şi de mobilizare a întregului potenţial uman şi material al ţării. C.A.R.S.R. răspunde pentru întreaga sa activitate în faţa C.C. al P.C.R., organul politic conducător, şi în faţa Marii Adunări Naţionale, organul suprem al puterii de stat ; în intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naţionale, răspunde şi faţă de Consiliul de Stat. Secretarul general al Partidului Comunist Român este preşedintele C.A.R.S.R. şi comandantul suprem al forţelor armate. CONSILIUL POLITIC SUPERIOR AL ARMATEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA. Organ de conducere a întregii munci de partid din armată. Se subordonează Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi este organ superior tuturor consiliilor politice, comitetelor şi organizaţiilor de partid din armată. Ca 215 CONSILIUL POLITIC SUPERIOR organ executiv îşi constituie un birou, iar pentru rezolvarea problemelor curente, organizarea şi controlul executării hotărîrilor — un secretariat. C.P.S. conduce activitatea consiliilor politice, comitetelor şi organizaţiilor de partid, ale Uniunii Tineretului Comunist şi de sindicat din armată pentru îndeplinirea Programului Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism ; organizează în mod sistematic studierea, cunoaşterea şi traducerea în viaţă a hotărîrilor partidului şi a legilor ţării, a ordinelor şi indicaţiilor comandantului suprem al forţelor armate ; asigură înfăptuirea rolului conducător al partidului în armată ; promovează spiritul revoluţionar, principiile moralei socialiste şi ale umanismului socialist în întreaga activitate a organelor şi organizaţiilor de partid, a comandanţilor (şefilor) ; organizează şi conduce munca politică pentru aplicarea în procesul instructiv-educativ a concepţiei partidului cu privire la apărarea patriei de către întregul popor ; acţionează cu fermitate pentru ridicarea nivelului politico-ideologic şi. cultural al comuniştilor, al tuturor militarilor şi personalului muncitor civil, pentru crearea unui puternic spirit de răspundere în întreaga lor activitate ; organizează şi conduce munca de educare a militarilor în spiritul patriotismului revoluţionar, socialist, al devotamentului faţă de Partidul Comunist Român, pentru respectarea legilor, jurămîntului militar şi regulamentelor militare, a ordinelor ministrului apărării naţionale, pentru întărirea ordinii şi disciplinei militare, a vigilenţei revoluţionare ; organizează şi conduce activitatea pentru formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, a calităţilor fizice, morale şi de luptă ale militarilor, activitatea ideologică şi de propagandă, munca politico-educativă şi cul-tural-artistică, participarea armatei la festivalul naţional „Cîntarea României“ şi la competiţia sportivă naţională „Daciada“ ; conduce şi îndrumă munca de educare a efectivelor în spiritul prieteniei şi solidarităţii internaţionale cu popoarele şi armatele tuturor ţărilor socialiste, cu oamenii muncii din întreaga lume, al colaborării cu toate statele pe baza principiilor politicii externe a partidului şi statului nostru ; înfăptuieşte hotărîrile partidului cu CONSOLIDAREA ALINIAMENTULUI 216 privire la selecţionarea, creşterea şi promovarea cadrelor ; studiază experienţa înaintată a muncii politice din comandamente, M.U. şi unităţi şi ia măsuri pentru generalizarea ei în activitatea tuturor organelor şi organizaţiilor de partid, ale Uniunii Tineretului Comunist şi de sindicat; conduce munca de partid şi activitatea politico-educativă la mobilizare. CONSOLIDAREA ALINIAMENTULUI. Ansamblu de măsuri şi acţiuni de luptă desfăşurate în ofensivă de către unităţile (subunităţile) de arme întrunite (infanterie, tancuri, gărzi patriotice) în scopul menţinerii unor aliniamente (obiective) cucerite şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile dezvoltării în continuare a acţiunilor de luptă. Acestea constau în : autoîngropare, întocmirea planului de foc pentru respingerea eventualelor contraatacuri inamice, amenajarea genistică a terenului, eventuale regrupări simple (reconstituirea de rezerve). CONSOLIDAREA CIRCUITELOR (LINIILOR TELEFONICE, TELEGRAFICE). Activitate prin care se urmăreşte mărirea viabilităţii lor prin evitarea deranjamentelor provocate de focul inamicului, agenţi atmosferici sau circulaţia personalului şi a autovehiculelor. Se poate realiza prin îngropare în porţiunile expuse, ridicare pe suporţi naturali sau artificiali la traversarea căilor de comunicaţii şi a cursurilor de apă. CONSTRUCTIA LINIILOR TELEFONICE (TELEGRAFICE) DE CAMPANIE. Activitate prin care se-realizează liniile de transmisiuni cu fir. Diferă după natura liniilor : construcţia liniilor în cablu de campanie comportă : alegerea traseului, calculul cantităţii de cablu şi a personalului necesar, întinderea cablului de pe bobine pe pămînt sau pe suporţi existenţi şi executarea trecerilor peste obstacole, conectarea secţiunilor de cablu la sfîrşitul fiecărei bobine, consolidarea liniei, verificarea stării tehnice a liniei şi darea în exploatare ; construcţia liniilor permanente comportă : recunoaşterea şi alegerea traseului, proiectarea şi pichetarea liniei, executarea gropilor pentru stîlpi, armarea (montarea armăturii, fiare curbe, traverse, 217 CONTAINER izolatori) şi plantarea stîlpilor, întinderea sîrmelor, consolidarea liniei, verificarea stării tehnicii şi darea în exploatare. CONSUM DE MUNIŢII. Cantitate de muniţii consumată sau prevăzută a fi consumată în luptă de către un luptător, o gură de foc sau un anumit eşalon. C.d.M. se stabileşte pe faze ale luptei şi pe zile de. luptă, iar pentru gurile de foc de artilerie şi pe obiective de distrus sau de neutralizat, precum şi pe feluri de acţiuni (pregătire, contrapregătire, sprijin). CONSUM MILITAR. Parte din consumul social destinată satisfacerii nevoilor forţelor armate şi celorlalte elemente ale sistemului apărării naţionale, în timp de pace şi în timp de război. C.M. se referă la : cercetare, dezvoltare, înzestrare, întreţinere, acţiuni social-culturale, crearea de rezerve, măsuri de pregătire a economiei şi a teritoriului pentru apărare. In timpul războiului, C.M. include şi pierderile, distrugerile suferite ca urmare a desfăşurării operaţiilor militare, a loviturilor executate de inamic asupra obiectivelor aflate pe teritoriul naţional, valoarea bunurilor jefuite sau devastate în cursul unei eventuale ocupaţii a unor părţi din teritoriul ţării. C.M. poate fi măsurat cu ajutorul indicatorilor valorici, naturali si naturali-conventionali. în stabilirea volumului C.M. se folosesc, de asemenea, unităţi de calcul de aprovizionare, care reprezintă consumul de materiale exprimat în unităţi de foc pentru muniţii, plinuri pentru carburanţi, zile hrană pentru alimente, rînduri de echipament. CONTACT (NEMIJLOCIT) CU INAMICUL. Situaţie de luptă în care trupele proprii şi cele ale inamicului se găsesc reciproc sub limitele bătăii eficace a armamentului infanteriei. CONTAINER PENTRU MINE. Dispozitiv sub forma unor rafturi, montat în bena unui autocamion sau transportor blindat, în care se aşază minele antitanc destinate CONTINGENT 218. aprovizionării unui distribuitor de mine pentru executarea mecanizată a barajelor. CONTINGENT. Totalitatea cetăţenilor născuţi în acelaşi, an (între 1 ianuarie şi 31 decembrie), care au fost luaţi, în evidenţa centrelor militare pentru satisfacerea serviciului militar. CONTRAACŢIUNE RADIOELECTRONICĂ. Formă de asigurare operativă (de luptă) a trupelor avînd ca scop interzicerea sau îngreunarea întrebuinţării de către inamic a mijloacelor sale radioelectronice militare (de conducere a trupelor şi de dirijare radioelectronică a tehnicii de luptă şi armamentului). C.R. se realizează prin : bruiaj activ (radio, radioreleu, de radiolocaţie şi radionavigaţie) ; bruiaj pasiv (reflectori poliedrici) ; distrugerea mijloacelor radioelectronice descoperite la inamic ; mascarea anti-radiolocaţie a obiectivelor proprii ; realizarea de obiective şi repere radioelectronice false. CONTRAATAC. Ripostă ofensivă executată de către unităţi (subunităţi) de arme întrunite (infanterie, tancuri) şi de gărzi patriotice, împotriva unei grupări inamice pătrunse în dispozitivul apărării, cu scopul nimicirii acesteia şi refacerii apărării. Se execută, de regulă, cu trupe din eşalonul doi (rezerve), precum şi cu elemente regrupate din eşalonul întîi, îndeosebi tancuri. C. trebuie dat, pe cît posibil, prin surprindere, cu multă vigoare, îndreptat asupra punctelor vulnerabile ale grupării inamice (flancuri, joncţiuni). Se pregăteşte şi sprijină cu foc de artilerie, aruncătoare şi aviaţie. Momentul optim al dezlănţuirii C. este cînd inamicul, măcinat de focul apărării, şi-a redus capacitatea ofensivă, şi-a consumat rezervele. iar dispozitivul apărării nu a fost rupt pe întreaga adîncime a eşalonului care organizează riposta ofensivă. C. constituie, adesea, un act hotărîtor în ducerea apărării ; se poate organiza la orice eşalon tactic, dar cu deosebire în cadrul diviziei şi regimentului. CONTRABANDĂ DE RĂZBOI. Transport de bunuri materiale care servesc la purtarea războiului de către ina- 219 contraescarpa mic şi care este, din această cauză, interzis de către beligeranţi. Conform Convenţiei de la Londra din 1909 se disting : C.d.R. absolută care cuprinde : armamentul, muniţiile, explozivii, echipamentul militar, vehiculele şi navele de război, blindajele, utilajele pentru fabrici de armament şi muniţii, precum şi alte obiecte notificate ; C.d.R. condiţionată care cuprinde : alimente, combustibil, lubrifianţi, textile, metale rare, bancnote, material feroviar şi alte obiecte notificate. în cazul interceptării transporturilor, obiectele C.d.R. sînt capturate, dacă sînt destinate autorităţilor inamice, unui loc fortificat (bază) a armatei inamicului sau unui furnizor notoriu al inamicului. CONTRABATERIE. Acţiune de foc executată de artilerie şi aruncătoare împotriva artileriei inamicului, în. scopul neutralizării sau nimicirii acesteia. C. are ca obiective : bateriile de artilerie terestră, antiaeriană şi de aruncătoare ale inamicului, dispuse în poziţii de tragere, în raioane de aşteptare sau pe timpul deplasării lor, precum şi organele de conducere ale artileriei (puncte de comandă, puncte de observare) şi se execută pe toată durata luptei prin ciocane de foc, cu una sau mai multe baterii proprii asupra fiecărei baterii a inamicului. CONTRAESCARPĂ. Excavare executată pe coasta unui teren în contrapantă, cu o înclinare de 15—45°, pentru a mări gradul de înclinare a terenului şi a determina răsturnarea mijloacelor blindate inamice, constituind un baraj antitanc. direcţia de înaintare a tancurilor inamice CONTRAINFORMAŢII 220 CONTRAINFORMAŢII. Ansamblul activităţilor desfăşurate de către organe specializate pentru descoperirea şi prevenirea activităţii de informare şi de diversiune a inamicului. CONTRALOVITURĂ. Ripostă ofensivă executată în cadrul apărării, de o M.U. operativă, împotriva unei grupări inamice pătrunse în dispozitivul de apărare, cu scopul nimicirii acesteia şi refacerii apărării. C. se execută cu trupe din eşalonul doi operativ, pe una sau două direcţii, alcătuindu-se grupări de forţe puternice, avînd în compunere, pe cît posibil, şi M.U. (unităţi) de tancuri, folosind şi trupe de desant aerian, lansate în.spatele inamicului. C. este sprijinită cu foc de artilerie, rachete şi aviaţie. C. are, adesea, un rol decisiv în operaţia de apărare, de aceea, pentru reuşită, trebuie alese cu grijă momentul dezlănţuirii şi direcţiile (în flancul sau în alte puncte sensibile ale grupării inamice), organizată minuţios cooperarea între trupele grupării de C., între acestea şi trupele care se apără, între aviaţie şi trupele terestre. CQNTRAMARŞ. Formă de manevră utilizată în marina militară prin care două nave (grupări de nave) merg pe drumuri paralele şi în sens contrar, în scopul creării condiţiilor pentru angajamente de artilerie de scurtă durată sau pentru lansări de torpile. CONTRAOFENSIVĂ. Trecere la ofensivă executată imediat după respingerea unei ofensive a inamicului, cu scopul nimicirii grupării sale de ofensivă, înainte de a se organiza pentru apărare sau de a-şi aduce noi forţe. C. se organizează şi se execută de M.U. operative sau strategice, cu forţele care au dus apărarea şi cu alte forţe regrupate din zone adiacente raionului de C. sau aduse repede din adîncime. Se desfăşoară, de regulă, pe fronturi mari, pe una sau mai multe direcţii. Amploarea C.. adîncimea misiunilor şi ritmul de înaintare sînt apropiate de cele ale ofensivei duse împotriva unui inamic trecut în grabă la apărare şi lipsit de rezerve apreciabile în adîncime. în ducerea C. au rol important : dezlănţui- 221 CONTRIBUŢIE DE RĂZBOI rea prin surprindere, participarea cu sprijin de foc a tuturor mijloacelor de artilerie, rachete şi aviaţie din raionul de C., pătrunderile adinei ale M.U. de tancuri pe direcţiile importante, manevra rapidă în flancul şi spatele inamicului, folosirea intensă a desantului aerian operativ şi tactic. CONTRAPANTÂ. 1. Porţiune de teren în pantă, mascată de vederile terestre şi de focurile inamicului prin existenţa unei creste. Este utilizată în acţiunile militare pentru concentrarea şi dispunerea trupelor, amplasarea poziţiilor artileriei şi aruncătoarelor, a punctelor de comandă (cu observatoare la creastă) şi a adăposturilor. 2. Porţiune de teren în lungul unui traseu de drum (cale ferată) care, în raport cu sensul de mişcare, urmează unei alte pante, de înclinare opusă (este, de fapt, panta care urmează unei rampe sau panta coborîtoare care urmează unei pante urcătoare). CONTRAPREGĂTIRE. Acţiune puternică de foc masat, executată în apărare, cu artileria, aviaţia şi alte mijloace de foc asupra grupării principale de forţe a inamicului, care şi-a terminat pregătirile pentru ofensivă. Se execută înainte de pregătirea de foc a ofensivei inamicului, pe direcţiile cele mai probabile pe care inamicul poate trece la ofensivă, în scopul de a-i slăbi gruparea de forţe respectivă' şi a-i întîrzia sau zădărnici trecerea la ofensivă. CONTRIBUŢIE DE RĂZBOI. 1. Sume de bani percepute, în trecut, de învingători de la statele învinse în scopul acoperirii cheltuielilor de ducere a războiului. Fără o relaţie directă cu pagubele pricinuite, cu răspunderea materială pentru declanşarea ostilităţilor, C.d.R. se baza pe „dreptul învingătorului“ şi reprezenta o formă de jefuire a statului învins. Foarte des folosită în trecut, această practică a ieşit din uz după primul război mondial, fiind înlocuită cu despăgubirile (reparaţiile) de război. 2. Sume de bani percepute de la populaţie sub forme obligatorii sau voluntare pentru sprijinirea efortului de război. CONTROL DOZIMETRIC 222 CONTROL DOZIMETRIC. Măsură de protecţie a trupelor împotriva efectelor radiaţiei penetrante şi infectării radioactive. Cuprinde : controlul iradierii radioactive a personalului şi controlul infectării radioactive a personalului şi tehnicii, echipamentului şi altor materiale. Controlul iradierii radioactive a personalului constă în măsurarea dozei de radiaţii primite de personal pe timpul ducerii acţiunilor de luptă în terenul infectat radioactiv sau în cursul dezactivării tehnicii de luptă, îmbrăcămintei sau terenului ; are scopul de a stabili precis doza de iradiaţie primită de personal, deoarece acesta nu poate suporta o doză oricît de mare fără a se îmbolnăvi de boala de iradiaţie. Se execută controlul individual (fiecare militar primeşte un dozimetru) şi controlul în grup (se dau dozimetre unui număr redus de militari din aceeaşi subunitate care acţionează în condiţii identice). Controlul infectării radioactive constă în măsurarea gradului de infectare a personalului, animalelor, armamentului, tehnicii de luptă, după ieşirea din terenul infectat sau după executarea lucrărilor de dezactivare sau a tratării totale a personalului; are scopul de a se stabili dacă este necesar să se execute tratarea personalului sau dezactivarea obiectelor infectate radioactiv. CONTROL ÎNAINTE DE (DUPÂ) ZBOR. Control al tehnicii de aviaţie, executat înainte de zbor în scopul determinării stării reale de pregătire a aparatului respectiv pentru zbor, corespunzător cu misiunea ce urmează a fi îndeplinită şi după zbor pentru a descoperi eventuale defecte sau degradări apărute în timpul executării unei misiuni de zbor (sau a mai multor misiuni scurte efectuate în aceeaşi zi). CONTROL PROFILACTIC. Control preventiv al materialului volant (de zbor), făcut după un anumit număr de ore de funcţionare sau în cazul unor solicitări deosebite în exploatare, pentru a se înlătura premisele de a se produce o pană sau funcţionarea anormală a organelor aparatului de zbor. 223 COOPERARE CONTROL RADIO (RADIOELECTRONIC). Supraveghere continuă a emisiunilor radio (radioreleu, radiolocaţie) ale trupelor proprii, în scopul verificării corectitudinii în executarea lucrului radio (radioreleu, radiolocaţie), precum şi a eficacităţii măsurilor de luptă împotriva cercetării radioelectronice a inamicului. CONTROL TEHNIC. Acţiune de verificare a mijloacelor tehnice de luptă (armament, maşini de luptă, autovehicule etc.) sub raportul modului de respectare a prevederilor actelor normative privind starea tehnică. CONVOI. Grup de nave de transport care navighează împreună, protejate de nave militare împotriva atacurilor inamice. Există : C. costier, care se deplasează pe drumuri de coastă; C. fluvial, care se deplasează pe căi fluviale şi poate fi constituit din şlepuri remorcate sau ■nave cu propulsie proprie ; C. maritim, care se deplasează pe căi maritime (de larg) şi este format din nave maritime ; C. de navigaţie (pentru ambarcaţiuni genis-tice), format dintr-un număr de dane (din parcurile de pontoane) care se deplasează pe cursul de apă împins •sau remorcat de şalupe sau remorchere. COOPERARE. Activitate prin care se asigură coordonarea acţiunilor de luptă, sprijinul reciproc şi însumarea -eforturilor subunităţilor, unităţilor şi M.U. de arme întrunite şi de diferite arme (sau categorii de arme), ale gărzilor patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare, pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă comune. C. se organizează de comandanţi şi statele majore prin măsuri menite să-i asigure menţinerea şi refacerea, în caz de întrerupere, pe întreaga desfăşurare a luptei. C. se organizează : între subunităţi (unităţi sau M.U.) vecine, între subunităţile de infanterie şi tancurile de sprijin, între unităţile (subunităţile) de infanterie (tancuri) şi artilerie (rachete), între trupele terestre şi aviaţie, între trupele terestre, marină şi aviaţie (în cazul acţiunilor din zona de litoral), între unităţile (subunităţile) militare şi cele de gărzi patriotice, detaşamentele de pregătire a tineretului şi celelalte formaţiuni de apărare CORDIŢÂ 224 etc. Problemele privind C. se trec, de regulă, pe hărţile cu hotărîrea comandantului sau pe alte documente întocmite de statul major (hărţi de lucru, tabele etc.). CORDIŢÂ. Frînghie subţire folosită pentru darea focului la unele guri de foc de artilerie, de la o distanţă de cîţiva metri, permiţînd trăgătorilor să dezlănţuie focul dintr-o adăpostire. CORECTAREA TRAGERII. Operaţie care se execută în timpul unei trageri pentru a mări precizia acesteia; constă în aducerea cît mai aproape a centrului de îm-prăştiere a spargerilor de centrul obiectivului, pînă la suprapunerea acestora. Valorile de corectare se numesc corecţii şi pot fi : de derivă, pentru corectarea abaterii în direcţie a unei spargeri (grup de spargeri) şi de înălţător, pentru corectarea abaterii în bătaie (înălţime) a unei spargeri (grup de spargeri). BLOCARE TIJA DE ACŢIONARE A CORECTOR ANTIAE- /REFLlnvS™* RIAN. Dispozitiv de cal- ROZETA PENTRU , . , înregistrarea distantei CU1 mecanic sau electro- _ bulon de’ mecanic, automat, montat pe mitralierele şi tunurile antiaeriene de calibru mic, pentru a calcula corecţia la ţintă (regleta-ţintă şi înălţătorul vertical) în scopul realizării întîlnirii celor două mobile (avionul şi proiectilul), ce se deplasează în spaţiu cu viteze diferite, într-un punct precis determinat în spaţiu. C.A. calculează elementele de tragere în raport cu elementele poziţiei ţintei (azimut, unghi de înălţare, distanţa) şi parametrii de mişcare a ţintei (viteza, unghiul de orientare, unghiul de pantă) ; CLAPETA PENTRU Înregistrarea săgeţii Corector antiaerian 225 CORP AERIAN parte din aceste elemente se înregistrează automat, parte se apreciază de trăgător şi se înregistrează manual de către servanţi. CORECŢIE DE DERIVĂ. Măsură care se ia pentru menţinerea avionului pe traiectul de zbor, în condiţiile în care vîntul bate lateral. C.d.D. urmăreşte anularea unghiului de derivă format de avion, sub influenţa vîntu-lui şi direcţia traiectului de zbor. CORECŢIE DE DEVANSARE. Mărime unghiulară cu care trebuie corectată linia de ochire în direcţia de deplasare a unui obiectiv în mişcare, astfel încît să se realizeze întîlnirea proiectilului (glonţului) cu obiectivul. CORECŢII BALISTICE. Mărimi ce trebuie adăugate cu semnul lor la valorile elementelor de tragere topografice, datorate variaţiei condiţiilor balistice în care se execută tragerea faţă de cele care s-au avut în vedere la întocmirea tabelelor de tragere (calculate pentru condiţii numite normale). CORECŢII INDIVIDUALE. Mărimi unghiulare ce trebuie adăugate cu semnul lor la elementele de tragere, calculate pentru a înlătura efectele datorate uzurii ţevilor, aparatelor şi mecanismelor de ochire şi poziţiei în spaţiu a fiecărei piese faţă de una din piese (piesa de bază). CORECŢII METEOROLOGICE. Valori corespunzătoare variaţiei condiţiilor meteorologice în care se execută tragerea faţă de cele considerate la întocmirea tabelelor de tragere şi care se adună, cu semnul lor, la elementele topografice. CORP AERIAN. M.U. tactic-operativă de aviaţie organizată din unităţi de diferite categorii de aviaţie, unităţi sau subunităţi de servicii, geniu, auto, chimice, transmisiuni, precum şi M.U. şi unităţi tehnice de aviaţie, destinată sprijinului acţiunilor de luptă ále trupelor de uscat şi marinei pe timpul desfăşurării operaţiilor ofen- CORP DE ARMATA 226 sive şi de apărare. C.A. a apărut, ca eşalon de comandă, în condiţiile dezvoltării aviaţiei militare după primul război mondial. în România, la 23 august 1944, aviaţia română era organizată în două C.A. operative, care au participat la curăţirea teritoriului naţional de trupele hitleriste. Ulterior, principalele forţe de aviaţie au fost reunite în Transilvania, formînd Corpul 1 aerian, cu 20 escadrile (225 avioane şi 233 echipaje), care a participat la războiul antifascist, avînd misiunea de a sprijini şi acoperi trupele armatelor 1 şi 4 române pe timpul operaţiilor. Acţiunile C. 1 A au fost numeroase şi variate, executîndu-se 4 306 misiuni de luptă (8 542 ieşiri avion şi 11 385 ore zbor) în cursul cărora au fost date grele lovituri inamicului. CORP DE ARMATĂ. M.U. tactic-operativă, în compunerea căreia poate intra un număr variabil de divizii, brigăzi şi regimente de toate armele. Cînd majoritatea M.U. şi unităţi sînt de aceeaşi armă, poartă denumirea genului de armă respectiv : corp de tancuri, corp aerian, corp de vînători de munte, corp de. cavalerie. C.d.A. a apărut la începutul sec. al XlX-lea, în timpul războaielor napoleoniene, ca urmare a tendinţei de creştere a efectivelor armatelor şi a necesităţii fracţionării acestora, pentru manevră şi bătălie, în grupări mai mari decît divizia. în cele două războaie mondiale, C.d.A. a jucat un rol important, uneori decisiv, în operaţiile desfăşurate de armate. în operaţia de la Budapesta (dec. 1944—ian. 1945), pătrunderea C. 7 A român în inima oraşului a contribui decisiv la prăbuşirea apărării hitleriste şi horth-yste. CORP DE GARDĂ. Clădire sau încăpere din incinta unui obiectiv de pază, ocupată de o gardă militară. C.d.G., de regulă, se instalează la intrarea principală în unitate şi are camere pentru : personalul gărzii, comandantul gărzii şi ajutorul lui; schimbul de gardă care se odihneşte ; încăperi pentru deservirea personalului, încălzirea şi servitul hranei, spălatul veselei, cu mobilierul şi ustensilele necesare ; spălător, loc pentru fumat şi loc 227 COSMOS i pentru curăţirea armamentului ; cameră pentru uscat îmbrăcămintea ; magazie pentru combustibil. Cînd unitatea se află în tabără, C.d.G. se amenajează în corturi în raport ou valoarea gărzii şi se utilează cu mobilierul ; şi ustensilele strict necesare funcţionării serviciului de ; gardă. CORT (DE CAMPANIE). Adăpost portativ alcătuit din-| tr-un schelet metalic sau din lemn, ţăruşi, frînghii şi o ţesătură impermeabilă; serveşte pentru lucru, odihnă sau adăpostirea materialelor, în condiţii de campanie, j- Corturile pot fi : individuale ; de grupă; sanitar, care i poate adăposti 10—18 bolnavi ; de comandament; vete-i rinar, care poate adăposti 8 cai bolnavi; de brutărie ¡, de campanie, care poate adăposti 2 cuptoare de cam-j- panie. I i COSMODROM. Bază tehnică modernă, prevăzută cu ! rampe de lansare şi instalaţii complexe de alimentare ! cu combustibil, de radiolocaţie destinată lansării rache-i telor purtătoare de obiecte cosmice. C. poate servi şi la j lansarea rachetelor balistice cu destinaţie militară. COSMONAUT. Persoană cu o pregătire deosebită, provenită, de regulă, din aviaţie, antrenată în condiţii speciale, spre a putea face faţă unor misiuni în spaţiul cosmic. C. trebuie să posede, pe lîngă o pregătire profesională perfectă şi multilaterală, calităţi fizice şi psihice excepţionale (în special, mare rezistenţă la efort, prezehţă de spirit, calm, curaj, simţ de prevedere, abnegaţie). COSMOS. Spaţiu îndepărtat de Pămînt unde, practic, nu mai există aer atmosferic şi deci nu mai este posibil zborul aerodinamic, deplasarea putîndu-se face numai balistic sau inerţial, iar forţele de propulsie fiind obţinute cu motoare rachetă. Deoarece în C. pot acţiona mijloace de luptă (rachete balistice orbitale,’ sateliţi, nave cosmice şi staţii orbitale cu destinaţie militară), acest spaţiu a căpătat o importanţă strategică apreciabilă. COSTUM DE SCAFANDRU 228 COSTUM DE SCAFANDRU. Costum special impermeabil, închis ermetic, cu care se îmbracă scafandrii cînd coboară sub apă. Se compune din : costum semieianş (cagulă, tunică, pantaloni, labe) ; aparatul de respiraţie (vizor, detector, butelie cu aer comprimat, tub de legătură) ; materialul auxiliar (centură de lestare, profundi-metru, busolă, ceas, lanternă, cuţit de scafandru). COSTUM DE SUPRASARCINĂ. îmbrăcăminte specială destinată pentru protecţia personalului navigant care j zboară la viteze şi înălţimi mari. ■; COTĂ. Valoare numerică a altitudinii unui punct, măsurată pe verticala locului faţă de nivelul mării (C. ab- j solută) sau de o suprafaţă de referinţă stabilită (C. reia- j tivă). Se poate distinge : C. apelor, nivelul atins la un '! moment dat de suprafaţa unei ape curgătoare, în raport cu un nivel de referinţă dat; C. de adîncime, va- I loarea adîncimii fundului apei în punctul considerat, în j raport cu suprafaţa apei; C. roşie, termen definind, în j proiectele de drumuri, cota căii în axa drumului; C. j topografică, cota cea mai înaltă a unei forme de relief ; (movilă, deal, munte) ; cînd nu are o denumire geogra- j fică se denumeşte, pentru orientare, cu însăşi valoarea | C. (exemplu : cota 501). CRĂCAN. Subansamblu al puştii-mitralieră (şi al unor : mitraliere) avînd două picioare pliabile (uneori telescopice), care serveşte pentru sprijinirea părţii anterioare a armei pe timpul tragerii şi care nu se separă la puşca-mitralieră. CREASTĂ. Culme a unei înălţimi de formă alungită (lanţ muntos, deal) care separă doi versanţi. Se poate distinge : C. topografică, linia care uneşte punctele cu cotă maximă de-a lungul crestei; C. militară, linia care uneşte punctele din care se poate vedea suprafaţa unui versant pînă la bază ; este situată, de regulă, mai jos decît C.t., iar privită dinspre inamic nu se proiectează pe cer. 229 CRIME INTERNAŢIONALE CREMALIERĂ. Tip de traseu de tranşee şi şanţuri de comunicaţie folosit pentru organizarea poziţiilor de apărare ; privit în proiecţie orizontală, traseul are forma unor trepte foarte largi. CRENEL. 1. Deschizătură îngustă, de formă trapezoidală, în taluzul sau peretele unei lucrări de fortificaţie (tranşee, cazemată, observator) prin care se execută tragerea cu armamentul portativ sau observarea cîmpului de luptă. 2. Deschizătură între doi zimţi (merloni) alăturaţi, în partea superioară a zidului la cetăţile (castelele) medievale. CRIME INTERNAŢIONAJLE. Infracţiuni grave de încălcare a regulilor de drept internaţional care, prin caracterul şi proporţiile lor, afectează profund comunitatea internaţională. C.I. constituie un atentat la bazele relaţiilor internaţionale, punînd în pericol convieţuirea paşnică a statelor. Valenţa juridică a C.I. a fost prevăzută în Convenţia de la Londra din 8 august 1945, semnată de U.R.S.S., S.U.A., Anglia şi Franţa, care a stat la baza statutelor tribunalelor militare internaţionale de la Nürnberg şi Tokio pentru judecarea principalilor criminali de război, precum şi în Convenţia din 1948 cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului. C.I. sînt clasificate în : crime împotriva păcii, în care se includ plănuirea, pregătirea, declanşarea sau purtarea unui război de agresiune sau a unui război cu violarea tratatelor, a garanţiilor sau acordurilor internaţionale, precum şi participarea la un plan premeditat sau la un complot pentru înfăptuirea unuia din actele menţionate mai sus, la propaganda pentru război sau la acte care ameninţă pacea ; crime de război, incluzînd violarea legilor şi obiceiurilor aplicabile-în caz de război, asasinatele, deportarea pentru muncă forţată sau pentru orice alt scop a populaţiei civile din teritoriile ocupate, răul tratament aplicat prizonierilor de război sau persoanelor aflate pe mare, executarea ostaticilor, jefuirea bunurilor publice sau particulare, distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor sau devastarea lor ; crime împotriva umanităţii, care cuprind : omorurile, exterminările, înrobirea, exilarea şi alte cruzimi să- CROCHIU 230 vîrşite faţă de populaţia paşnică, persecuţiile pentru motive politice, rasiale sau religioase, genocidul, folosirea armelor de nimicire în masă ; crime de apartheid, care cuprind politica şi practicile de segregaţie şi discriminare rasială. CROCHIU. Desen sumar în creion, executat cu mîna, re-prezentînd configuraţia unui teren, uneori şi cu elemente ale situaţiei tactice, aşa cum se prezintă în cîmpul de vedere al observatorului; se anexează la unele rapoarte de luptă ale subunităţilor. CRUCEA ROŞIE INTERNAŢIONALĂ. Organizaţie internaţională formată din Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (C.I.C.R.) şi Liga Societăţilor de Cruce Roşie. C.I.C.R., înfiinţat în 1863, la Geneva, se ocupă cu aplicarea convenţiilor de la Geneva referitoare la ameliorarea soartei militarilor răniţi în campanie, îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate maritime, protecţia populaţiei civile şi a valorilor culturale în caz de război. Liga Societăţilor de Cruce Roşie, înfiinţată în 1919, continuă în timp de pace activitatea umanitară desfăşurată de C.I.C.R., fiind o federaţie a societăţilor naţionale de Cruce Roşie. Emblema organizaţiei este o cruce roşie pe fond alb, în unele state mahomedane o semilună roşie (Turcia, Siria, Irak, Iordania) iar în Iran un leu şi un soare roşu. Republica Socialistă România este afiliată la C.R.I. Organizaţia Crucii Roşii din România îndeplineşte un rol important în cadrul sistemului apărării naţionale. Ea participă la asigurarea asistenţei medicale a populaţiei prin formaţiunile sanitare civile, voluntare, organizate încă din timp de pace. V si FORMAŢIUNI SANITARE ALE CRUCII ROŞII. CRUCIŞĂTOR. Navă militară rapidă de tonaj mijlociu, armată cu tunuri de calibru mediu, capabilă să execute misiuni complexe de cercetare, luptă, escortă şi blocadă, şi să acţioneze dependent sau independent de flota principală de luptă. Sînt cunoscute mai multe categorii : 231 cs. C. cuirasate (de escadră sau de linie) mari, ou blindaje uşoare şi tunuri de 75—150 mm, având ca principală misiune cercetarea şi siguranţa flotei de luptă ; C. uşoare, rapide neprotejate, cu tonaj de 3 500—5 700 tone şi 8—10 tunuri calibru pînă la 152 mm, avînd misiuni de cercetare, siguranţa escadrelor de luptă şi sprijinul atacului torpiloarelor ; C. grele, tonaj obişnuit 10 000 tone, tunuri de 155—205 mm, acţionând atât ân escadre de luptă independente cât şi ân cooperare cu navele mari (cuirasate, portavioane), in cadrul flotei principale de luptă ; C. antiaeriene, având tunuri cu tragere antiaeriană şi navală, utilizate in escorta convoaielor ; C. auxiliare, nave comerciale sau de pasageri armate cu tunuri de calibru mediu şi A.A., destinate să execute misiuni de cercetare, siguranţă, atacul pe comunicaţii, escortă şi blocadă ; C. de bătălie, nave rapide de luptă cuirasate, Înzestrate cu o protecţie mai slabă dar cu o viteză superioară, destinate ca, reunite in grupări sau escadre, să ia contactul de artilerie şi să manevreze avangarda flotei adverse, creând condiţii favorabile de desfăşurare şi angajare a luptei grosului flotei proprii. CRUŞER. Piesă din cupru, de formă cilindrică sau tron-conică, care serveşte la determinarea presiunii maxime a gazelor rezultate din arderea pulberii de azvirlire în gura de foc. Determinarea presiunii se face in raport cu ânălţimea de comprimare a C. CS. Substanţă toxică de luptă cu acţiune iritant-lacrimo-genă trecătoare, introdusă în dotarea armatei S.U.A. după 1961 şi utilizată în timpul războiului din Vietnam. In stare pură este cristalină, de culoare albă, cu miros de migdale amare, greu solubilă în apă, alcool, tetraclorură de carbon. Pe cîmpul de luptă se utilizează cu ajutorul grenadelor, proiectilelor şi minelor toxice care o transformă în aerosoli, avînd o puternică acţiune iritantă asupra ochilor, mucoaselor nazale şi căilor respiratorii superioare ; la concentraţii mari poate produce pe piele eriteme şi chiar vezicule. Protecţia împotriva CS se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor. CUIRASAT 232 CUIRASAT. Navă principală de luptă, avînd corpul protejat cu blindaje groase de oţel (cuirasă) şi tunuri de calibru mare dispuse în turele blindate axiale şi laterale. Cu toată protecţia şi puterea lor mare de foc, în bătăliile navale din cele două războaie mondiale au fost scufundate 60 de C. (31 în primul şi 29 în cel de-al doilea război mondial). CULOAR. Spaţiu îngust de trecere prin anumite zone care, datorită unor restricţii (de foc, de baraje genistice) limitează mişcarea trupelor (mijloacelor tehnice de luptă). Există : C. de aterizare (decolare), porţiune a cîmpului de zbor (la aerodromuri fără pistă artificială) destinată pentru aterizare (decolare) ; C. prin baraje (cîmpuri de mine), deschizătură realizată în baraje (cîmpuri) prin : deplantare, dragare sau explodare (la barajele explozive), înlăturarea manuală, tăierea sîrmei ghimpate cu foar-feca, distrugerea cu exploziv, trageri de artilerie sau prin trecerea tancurilor (la baraje neexplozive) ; C. de frontieră, porţiune de teren de-a lungul frontierelor terestre convenţionale (de o parte şi de alta), cu o lăţime stabilită prin convenţii, în care se iau toate măsurile pentru asigurarea vizibilităţii semnelor de frontieră şi protecţia lor ; C. de trecere a liniei frontului (pentru aviaţie), spaţiu obligatoriu pentru avioanele proprii, pentru trecerea spre (de la) inamic peste dispozitivul de luptă al trupelor terestre ; spre a fi uşor recunoscute, avioanele emit anumite semnale de recunoaştere la trecerea unor aliniamente, iar pe sol se instalează staţii de radio-aducere a avioanelor, la anumite repere, în condiţii meteo grele ; C. de trecere prin zona de foc a rachetelor şi artileriei A.A., fîşie din zona de foc a unui sistem de apărare A.A., prin care aviaţia proprie, care trebuie să treacă neapărat prin zona respectivă pentru îndeplinirea misiunilor, poate să treacă fără riscul de a fi lovită de focul A.A. propriu şi fără a stînjeni acţiunea artileriei A.A. şi rachetelor. Se stabileşte prin cooperarea între aviaţie şi artileria A.A. (care cuprinde şi alte măsuri pentru evitarea erorilor de recunoaştere) şi are lărgimea de 30—40 km pe direcţia de zbor a aviaţiei. 233 CURSA ÎNARMĂRILOR CUPOLĂ. Lucrare de fortificaţie permanentă — de regulă metalică — de formă semisferică sau poligonală, folosită pentru observatoare sau ca blindaj pentru unele organe de foc. CURAJ. Calitate morală de o deosebită însemnătate pentru militari, bazată pe trăsături psiho-morale datorită cărora ei sînt în măsură să înfrunte primejdia, să învingă greutăţile şi pericolele ce se opun îndeplinirii misiunilor de luptă, chiar cînd acestea comportă riscul vieţii, să-şi înăbuşe frica, să suporte cu stoicism privaţiunile şi dificultăţile războiului. C. se îmbină cu fermitatea, îndrăzneala, spiritul de jertfă şi implică luciditatea asumării răspunderii pentru acţiunile militare întreprinse, pe baza aprecierii juste a tuturor factorilor de succes. C. este un act conştient, rezultat al educaţiei; de aceea, în activitatea de educaţie ostăşească, formarea C. ocupă un loc de frunte. CURBĂ DE NIVEL. Proiecţie în plan orizontal a liniei care uneşte punctele de aceeaşi altitudine ale unei suprafeţe (forme) de relief. Pe hărţile topografice militare sînt utilizate : C.d.N. normale, trasate la echidistanţă normală (care variază în raport cu scara hărţii) ; C.d.N. ajutătoare, trasate la echidistanţe mai mici decît cea normală ; C.d.N. principale, care marchează altitudini exprimate prin cifre rotunde importante (200 m, 500 m, 1 000 m) ; C.d.N. accidentale, trasate pe porţiuni reduse pentru evidenţierea anumitor detalii de relief. CURSA ÎNARMĂRILOR. Termen ce defineşte tendinţa continuă a unor state de a produce şi acumula arme tot mai puternice, urmărind obţinerea superiorităţii militare faţă de partea adversă. In perioada postbelică, C.î. cunoaşte o amploare fără precedent, fiind caracterizată prin : acumularea de armament clasic şi nuclear cu o uriaşă forţă de distrugere ; fonduri imense cheltuite pentru înarmări; frînarea progresului economic şi social; împiedicarea dezvoltării cooperării între state şi a unirii eforturilor pentru lichidarea subdezvoltării. Progresele ştiinţifice şi tehnice în domeniul energiei nucleare,, în CURSA ÎNARMĂRILOR 234 electronică, în tehnica laserului şi în alte domenii sînt folosite cu prioritate pentru perfecţionarea şi crearea de noi arme. Jumătate din totalul oamenilor de ştiinţă şi inginerilor ocupaţi în cercetare-dezvoltare şi circa 40 la sută din fondurile totale alocate în acest scop pe plan mondial sînt folosite în sfera creării şi perfecţionării mijloacelor de distrugere. C.î. împiedică realizarea destinderii internaţionale, menţine şi amplifică încordarea în relaţiile dintre state, generează pericolul izbucnirii unor noi focare de conflict şi războaie, inclusiv a unui nou război mondial. Ea provoacă distorsiuni în dezvoltarea economică a tuturor statelor, grevează puternic bugetele multor state, afectează standardul de viaţă al popoarelor, sustrage de la efortul paşnic, constructiv un preţios potenţial uman şi material. în C.î. sînt angajate, în primul rînd, marile puteri, care produc cantităţi tot mai mari de armament nuclear şi convenţional, de diferite tipuri. Totodată, în condiţiile C.Î., numeroase alte state sînt obligate sa aloce fonduri mari din bugetele lor pentru armament şi tehnică de luptă. împotriva C.î. s-au ridicat, de-a lungul anilor, masele largi de pe toate meridianele lumii, numeroase state şi guverne. în Programul Partidului Comunist Român se atrage atenţia asupra pericolelor grave pe care le generează C.î. şi asupra necesităţii încetării ei : „Partidul Comunist Român, pornind de la interesele poporului român, ale păcii şi progresului în întreaga lume consideră de datoria' sa să acţioneze cu tot mai multă intensitate pentru trecerea la înfăptuirea măsurilor de dezarmare. Este necesar să se facă totul pentru ca în decursul următorului sfert de veac să se realizeze oprirea cursei înarmărilor, reducerea bugetelor militare, alocarea sumelor rămase disponibile pentru dezvoltarea economico-socială a popoarelor, pentru lichidarea subdezvoltării“. Acestui scop îi sînt consacrate numeroasele iniţiative cu caracter internaţional ale României, între care şi proiectul de rezoluţie adoptat în unanimitate de Adunarea Generală a O.N.U. sub titlul „Consecinţele economice şi sociale ale cursei înarmărilor şi efectele sale profund dăunătoare asupra păcii şi securităţii în lume“. 235 CUTIE FILTRANTA CURSĂ DE LUPTĂ. Spaţiu în care se execută ochirea în vederea bombardării din aer a unui obiectiv terestru şi în oare avionul menţine constante direcţia, înălţimea şi viteza de zbor. Determinări ale cursei de luptă: Ht = H. — înălţimea de zbor a avionului pe timpul executării ochirii obiectivului; AltAs —punctele în care începe şi se termină executarea ochirii obiectivului terestru ce va fi bombardat (lovit); CL = VtQ în care: CL — cursa de luptă; Vt — viteza avionului; 0 — timpul în care se execută. CURSĂ (LA TRECERI). Drumul dus şi întors, efectuat peste o apă de o ambarcaţiune, pentru transportul unor oameni sau materiale. Timpul necesar pentru executarea unei curse (durata cursei) cuprinde timpul consumat pentru traversare dus-întors, îmbarcare şi debarcare. CUTIE BLINDATĂ. Carcasă autoportantă formată din plăcile blindate ale unui tanc (autotun, transportor blindat). Poate fi complet închisă (cu acoperiş blindat, cu sau fără turelă) sau deschisă (fără acoperiş). CUTIE CENTRALĂ DE DISTRIBUŢIE. g-g' Aparatură ce se dispune în centrul sS? poziţiei de tragere a unei baterii de artilerie antiaeriană şi are rolul de a face legătura între aparatul de conducere a focului din cadrul complexului de artilerie antiaeriană şi tunurile antiaeriene. Prin intermediul C.C.d.D. se transmit la tunuri, prin teleindicaţie, elementele de tragere calculate de aparat. CUTIE FILTRANTĂ. Cutie ou secţiune ovală, cilindrică, parte componentă a măştii contra gazelor, încărcată cu un Cutie filtrantă material oare reţine substanţele vătămătoare aflate sub formă de gaz, vapori sau aerosoli în aer (substanţe radioactive, substanţe toxice de luptă, microbi patogeni sau toxine). D DANĂ. 1. Porţiune a unui port, situată de-a lungul unui cheu sau mal şi amenajată pentru acostarea navelor în vederea manipulării încărcăturii (mărfurilor) şi pasagerilor (trupelor). 2. Grup de două sau mai multe nave acostate şi legate la bord; se utilizează la nave mici auxiliare (remorchere, şalupe) sau de luptă (vedete, submarine). 3. Ansamblu format din 2—6 şlepuri, legate la ureche, trase sau împinse de un singur remorcher. 4. Porţiune dintr-un pod plutitor, mai lungă decît o portiţă, montată lîngă ţărm şi transportată apoi pe apă, în axul podului sau pentru deplasarea materialului pe apă. DATE. Informaţii referitoare la elementele care servesc ca punct de plecare în analiza situaţiei şi luarea hotărîrii pentru o acţiune de luptă. Există : D. asupra situaţiei tactice (operative), informaţii privitoare la inamic, la trupele proprii, la teren, situaţia de radiaţie, chimică şi bacteriologică, condiţiile meteo, starea moral-politică a trupelor şi populaţiei din zonă, situaţia economică a raionului acţiunilor de luptă etc. Sînt adunate prin mijloacele de cercetare şi prin alte surse de informare şi sînt actualizate şi completate în permanenţă ; D. de înştiinţare, informaţii asupra inamicului aerian, pregătirii şi conducerii acţiunilor mijloacelor de apărare antiaeriană ; se obţin cu ajutorul mijloacelor de cercetare prin radiolocaţie ale trupelor de artilerie şi de rachete A.A. şi ale celorlalte M.U. (unităţi) care au în înzestrare asemenea mijloace, precum şi prin alte surse de infor- 237 DEBLOCARE mare (aerocosmice, radio) şi se transmit, centralizat sau descentralizat, sub formă de mesaje şi semnale ; D. iniţiale de tragere, elemente de tragere calculate pe care le foloseşte o subunitate de artilerie pentru a deschide foc asupra unui obiectiv. DATORIE MILITARĂ. Noţiune ce defineşte obligaţiile morale şi juridice care decurg din calitatea de militar, din jurământul depus de ostaş faţă de patrie, popor şi guvern, presupunînd asumarea deplinei responsabilităţi pentru îndeplinirea misiunii ce i s-a încredinţat. în concepţia etică socialistă, conţinutul şi cerinţele D.M. sînt expresia comunităţii de interese dintre armată şi popor. Apărarea patriei, a cuceririlor revoluţionare ale poporului reprezintă îndatorirea supremă a tuturor cetăţenilor ţării, iar îndeplinirea serviciului militar în rîn-durile forţelor armate constituie o îndatorire de onoare. Conştiinţa identităţii între conţinutul D.M. şi interesele generale ale naţiunii reprezintă un izvor al tăriei armatei Republicii Socialiste România, insuflînd militarilor hotărîrea de a-şi îndeplini cu cinste toate misiunile încredinţate de partid şi popor. DEBARCARE. 1. Moment (etapă, fază) din acţiunea de desantare, cuprinzînd atingerea litoralului de către desantul maritim şi luptele pentru formarea primelor capete de pod, respectiv atingerea solului de către desantul aerian paraşutat sau aerotransportat şi luptele pentru ocuparea primelor raioane ale subunităţilor desantate. 2. Acţiune de descărcare a navelor cu mijloace tehnice de luptă, materiale şi de scoatere a echipajului (oamenilor) de la bordul unei nave. DEBIT (DE TRECERE). Termen indicînd cantitatea de forţe şi mijloace care pot trece în unitatea de timp (de regulă, o oră) peste un curs de apă pe mijloacele de trecere existente într-un punct (sector) de trecere sau numărul de curse ale unei ambarcaţiuni pe unitatea de timp. DEBLOCARE. Acţiune de redeschidere a circulaţiei prin înlăturarea barajelor (obstacolelor) de pe drumuri (căi DECALIBRARE 238 navale), din punctele obligate de trecere (poduri, noduri feroviare, porturi, piste de aterizare), precum şi de pe căile de acces şi intrările în adăposturi, ansambluri de clădiri sau construcţii. Se realizează de subunităţi specializate (pionieri, trupe de drumuri), precum şi de celelalte trupe, cu sprijinul formaţiunilor populare de luptă şi al populaţiei. DECALIBRARE. Mărire peste o anumită valoare a diametrului interior al ţevii unei arme de foc, datorită uzurii acesteia în urma tragerilor ; are efecte negative asupra preciziei tragerii. DECLASARE (a materialelor). Operaţie de trecere a unui material (obiect) dintr-o categorie superioară într-o categorie inferioară, ca urmare a deprecierii sale calitative. D. se efectuează periodic de către comisii sau de alte organe numite de comandanţi. Constatarea D. se operează în evidenţa materialelor, după regulile stabilite prin instrucţiuni sau dispoziţii. D. la reformă a materialelor se face atunci cînd acestea nu mai pot fi folosite din cauza uzurii avansate, cînd explotarea în continuare sau repararea lor este neeconomicoasă. DECLINATOR. Aparat care serveşte la determinarea de-clinaţiei magnetice. DECLINAŢIE MAGNETICĂ. Unghiul format de meridianul magnetic (de direcţia acului magnetic al busolei aflate pe uscat) cu meridianul geografic al locului (cu direcţia geografică nord-sud). Dacă polul nord magnetic se află la est de polul nord geografic, D.M. se numeşte pozitivă (spre est), iar în caz contrar negativă (spre vest) D.M. variază lent în timp (zilnic, anual, secular) şi are o distribuţie geografică diferită, mai ales în funcţie de proprietăţile magnetice ale rocilor. Uneori D.M. poate suferi abateri din cauza unor fenomene solare. Pentru ţara noastră, D.M. este pozitivă şi are valori între 3’ şi 6’. 239 DEFECTOSCOP i DECOLARE. Evoluţia avionului (elicopterului) din mo-| mentul începerii rulajului pentru desprinderea de pe i pista de decolare şi pînă în momentul obţinerii unei viteze şi unei înălţimi corespunzătoare, care să permită posibilitatea executării unor manevre în aer în deplină siguranţă a zborului. D. poate fi : lungă, comportă o distanţă de rulare mare, impusă de tipul avionului, puterea motoarelor, greutatea avionului etc. ; scurtă, pe distanţă mai mică, realizată de avioanele de vînătoare şi vînă-toare-interceptare cu ajutorul unor fuzee, pentru a atinge cît mai repede înălţimea de zbor necesară luptei, şi de avioanele ambarcate pe portavioane (cu ajutorul unor catapulte şi fuzee, din cauza pistelor foarte scurte) ; verticală, desprindere de pe pămînt a elicopterelor şi avioanelor anume construite, de pe loc, fără un rulaj prealabil. D.v. este realizată astfel : la elicoptere, cu ajutorul - uneia sau mai multor elici, care creează forţa portantă, permiţînd deplasarea elicopterului pe verticală ; la avioane, cu ajutorul motoarelor reactive dispuse astfel încît, la comandă, modifică direcţia de orientare, iar forţa de reacţie produce desprinderea de pe pămînt; după D., motoarele revin în poziţie orizontală, pentru zborul normal, modificîndu-şi din nou poziţia la aterizare. DECONSERVARE. Operaţie de înlăturare a unsorii de conservare şi, eventual, a altor substanţe protectoare de pe suprafeţele unui material (gură de foc, maşină de luptă) în scopul de a-1 face apt pentru întrebuinţare. | DECORAŢIE. Semn distinctiv care se conferă militarilor | şi altor cetăţeni, precum şi instituţiilor, întreprinderilor, i organizaţiilor obşteşti, unor colective de muncă pentru | acte de valoare deosebită (eroism în luptă, spirit de sa-[ crificiu) sau pentru contribuţia adusă la triumful unor | idei nobile, umanitare, la îndeplinirea sarcinilor construc-[ ţiei socialiste. DEFECTOSCOP. Aparat folosit. la detectarea defectelor I de material (variaţia structurii, fisuri) în piesele de oţel, : prin variaţia proprietăţilor lor magnetice. Se compune 1 dintr-o bobină magnetică de explorare care este purtată DEFENSIVA 240 în lungul pieselor ce trebuie examinate, astfel că în dreptul porţiunilor cu defecte se citeşte, cu ajutorul galvano-metrului, variaţia curentului indus. Se utilizează pentru verificarea gurilor de foc, mecanismelor, blindajelor şi altor produse metalice ale tehnicii militare. DEFENSIVA. V. APĂRARE. DEFILARE. Formă prin care se dă onorul din mişcare, de către subunităţi (unităţi) în formaţie, utilizată, de regulă, în anumite ocazii (sărbători naţionale, vizite oficiale, evenimente militare importante, depunerea jură-mîntului militar, reviste de front, aplicaţii) după un ceremonial stabilit prin regulamente şi instrucţiuni. Trupele pot defila pe jos, pe autovehicule sau maşini de luptă, în aer (formaţii de avioane), pe nave (formaţii de nave). La D. pot participa atît unităţi militare cit şi formaţiuni populare de apărare. DEFILAT (POZIŢIE DEFILATĂ). Poziţie de tragere care fereşte materialul de observarea inamicului terestru, maschează fumul, praful şi flacăra de la gura ţevii pe timpul executării focului. Distanţa pe verticală de la tunuri pînă la raza vizuală care pleacă de la punctul de observare al inamicului şi trece prin vîrful crestei care acoperă poziţia de tragere a subunităţii (hi) se determină cu formula : hi = h — (H — h) în care : H = diferenţa de di nivel dintre punctul de observare al inamicului şi orizontala tunului; h = diferenţa de nivel dintre creasta acoperitoare şi planul orizontal al tunului ; d = distanţa de la tun la creasta acoperitoare ; dj = distanţa de la creasta acoperitoare pînă la punctul de observare al inamicului. 241 DEGAZARE DEFLAGRAŢIE. Ardere explozivă în care reacţia de-descompunere (zona de reacţie) se propagă în mediul, iniţial cu viteză relativ mică (prin conductibilitate termică), cum este cazul la pulberile balistice. D. este iniţiată de acţiunea unei flăcări sau a unei scîntei, mai rar de un şoc mecanic. DEFLUIRE. Acţiune prin care trupele (militari individuali), grupate într-un spaţiu sau într-o zonă relativ restrînse se răspîndesc către alte puncte (zone), în direcţii, de regulă, divergente. Este inversul acţiunii de afluire. DEGAZARE. Activitate ce se execută în scopul de a neutraliza (înlătura) substanţele toxice de luptă de pe echipament, tehnică de luptă, teren şi alimente, folosind substanţe sau soluţii de D. şi solvenţi. D. armamentului, tehnicii de luptă şi mijloacelor de transport poate fi parţială (iniţială), neutralizarea substanţelor toxice numai de pe anumite porţiuni ale materialului infectat, cu care militarii vin în contact pe timpul luptei, şi totalăT tratarea întregii suprafeţe infectate. Procedeele de D. sînt : chimice (neutralizarea substanţelor toxice prin reacţie chimică cu substanţe de D.) ; fizice (spălarea substanţelor toxice cu solvenţi, evaporarea substanţelor toxice cu ajutorul căldurii) ; mecanice (îndepărtarea lor mecanică odată cu stratul infectat sau izolarea suprafeţei infectate cu materiale neinfectate — nisip, cenuşă, pă-mînt — evaporarea substanţelor toxice de pe materiale infectate) ; combinate (evaporarea şi hidroliza concomitentă cu ajutorul vaporilor de apă, dizolvarea şi hidroliza concomitentă prin fierberea obiectelor infectate, evaporarea şi arderea). Substanţele chimice folosite pentru D. sînt clorurate şi oxidante (cloraminele, sărurile de sodiu ale acidului hipocloros, clorura de sulfuril), substanţele alcaline (amoniacul, hidroxidul de sodiu) sau solvenţii organici (dieloretanul, petrolul, tetraclorura de carbon). Pentru D. se folosesc complete de degazare şi autospeciale de degazare, precum şi vermorele, aparate de stropit. DELABORARE 242 DELABORARE. Lucrare sau operaţie de scoatere a încărcăturii explozive dintr-un proiectil, astfel încît partea metalică a acestuia să poată fi, ulterior, refolosită (re-încărcată) sau trimisă la topit, ca fier vechi. Se poate executa prin topirea substanţei explozive cu ajutorul aburului sau apei calde, precum şi prin arderea acesteia. DEMAGNETIZARE. Operaţiune de reducere a cimpului magnetic al navei sub limita de acţionare asupra aparatelor de aprindere ale minelor magnetice şi inductive. Se realizează prin inducerea repetată periodic a unor cîmpuri magnetice de valoare apropiată, dar de sens contrar celor generate de navă sau prin instalarea unei centuri antimagnetice la nave. D. a apărut ca mijloc de luptă împotriva minelor magnetice utilizate pentru prima oară de germani, în timpul celui de-al doilea război mondial, în apele engleze în anul 1940 şi a limitat mult pierderile provocate de acest mijloc de luptă. DEMASCARE. Acţiune prin care se descoperă obiectivele inamicului, datorită fie unor greşeli de mascare (autodemascare), fie unor procedee de cercetare care utilizează ingenios indici de D. ca : forma, dimensiunile şi gradul de luminozitate a obiectivelor, umbrele corpurilor, indicele de reflecţie a suprafeţelor faţă de radiaţiile ■electromagnetice (radio, infraroşii), energia calorică specifică emisă de fiecare obiectiv (motoare, forţă vie), zgomote, nerespectarea măsurilor de disciplină a mascării ş.a. Pentru evitarea D., trupele trebuie să folosească cu iscusinţă acoperirile terenului (măştile naturale), măştile speciale antiradiolocaţie şi antiinfraroşii, crearea de obiective false şi să respecte măsurile de disciplină a mascării. DEMILITARIZARE. Acţiune de înlăturare a tuturor instalaţiilor militare şi a fortificaţiilor de pe un anumit teritoriu, distrugerea (îndepărtarea) armamentelor şi desfiinţarea (îndepărtarea) forţelor armate. Se stabileşte, de regulă, prin convenţii internaţionale şi poate fi parţială (înlăturarea numai a anumitor categorii de forţe şi in- 243 DENSITATE stalaţii militare) sau deplină. De pildă, D. malurilor Rinului şi a Renaniei, impusă Germaniei prin Tratatul de la Versailles (1919) ; D. strîmtorilor Bosfor şi Dar-danele impusă Turciei prin Tratatul de la Sèvres (1921) ; D. frontierelor cu Franţa şi Iugoslavia impusă Italiei prin Tratatul de la Paris (1947) ; D. deplină a Germaniei prin acordul de la Potsdam (1945). Istoria a arătat că hotă-rîrile de D., prevăzute în convenţii internaţionale, au fost deseori încălcate de cercurile agresive revanşarde. DEMINARE. Acţiune de deplantare (ridicare, scoatere) a minelor sau încărcăturilor de exploziv de pe o suprafaţă de teren sau de la un obiectiv pregătit pentru distrugere. Poate fi parţială (împrejmuirea locului minat şi executarea unor culoare) sau totală. DEMOBILIZARE. Trecerea forţelor armate de la starea de război la starea de pace, concretizată prin măsuri ca : trecerea în rezervă a unor contingente, trecerea forţelor armate la organizarea şi înzestrarea de pace, trecerea economiei naţionale la producţia de pace etc. DENDROMETRU. Aparat pentru măsurarea indirectă a înălţimii arborilor. Poate fi în formă de ramă dreptunghiulară, cu fir cu plumb sau metalic. Măsoară înălţimea fie pe baza proporţionalităţii laturilor omoloage din două triunghiuri asemenea, fie folosind relaţiile trigonometrice dintr-un triunghi dreptunghic. DENSITATE (DE FORŢE, FOC). Cantitate de forţe (mijloace de luptă, proiectile, mine) pe unitatea de lărgime a frontului (kilometru, metru) sau de suprafaţă (hectar). Element important în calculele privind raportul de forţe, care materializează efortul apărării sau al ofensivei pe anumite direcţii sau porţiuni de front. Se utilizează mai frecvent termenii : D. de forţe, calculată în numărul de batalioane (companii) de infanterie sau numărul de tancuri, guri de foc de artilerie şi aruncătoare, tunuri A.T. pe kilometru de front. Poate fi : tactică (ia în calcul forţele din adîncimea dispozitivului tactic) DEPLASAMENT 244 sau operativă (include şi forţele din adincimea operativă) ; D. a apărării, realizată în sectoarele de apărare ; D. de foc, număr de proiectile (lovituri de artilerie şi aruncătoare, gloanţe de infanterie), pe unitatea de lungime (metru) sau de suprafaţă (hectar) în unitatea de timp. Se exprimă în norme de consum, stabilite în raport cu obiectivul lovit şi cu misiunea ; D. de minare, număr de mine pe metru liniar, socotind adîncimea totală a unui cîmp de mine. De regulă, se realizează o D. de 1-—-2 mine/ml; D. de baraje (de mine A.T.), cantitatea de mine pe km de front, socotind întreaga adîncime a fîşiei (raionului) de pe direcţia de interzis ; D. de bombardament, cantitatea de bombe (în kg sau tone) pe unitatea de suprafaţă (ha sau kmp) ; D. de aviaţie, număr de avioane (unităţi, subunităţi) pe unitatea de suprafaţă, care acţionează la un moment dat într-o zonă destinată acoperirii aeriene sau sprijinului ; D. de mijloace de apărare A.A., numărul de guri de foc de artilerie A.A. (tunuri, rachete), pe unitatea de suprafaţă sau de lărgime a frontului, realizat în raioanele sau sectoarele de apărat împotriva atacului aerian inamic ; D. tranşeelor (reţelelor de sîrmă ghimpată, poziţiilor de apărare), raportul dintre lungimea acestora şi lărgimea frontului ; D. de infectare, cantitatea de substanţă toxică de luptă, pe unitatea de suprafaţă de teren infectat ; se exprimă în grame pe metrul pătrat. DEPLASAMENT. Greutatea volumului de apă dislocat de carena unei nave care pluteşte. Exprimă valoarea forţei de împingere hidrostatică, care variază în raport cu situaţia navei (goală, încărcată) iar pentru submarine cu poziţia (la suprafaţă, în imersiune). In documentele tehnice ale navelor militare se indică cele cinci deplasamente (goală, standard, normal, total şi maxim) şi se măsoară în tone metrice (1 000 kg) sau în tone engleze (1 016,047 kg.). DEPLASAREA TRUPELOR. Acţiune desfăşurată de trupe pentru a se disloca dintr-un raion în altul, a 245 DERIVA executa o manevră sau a intra într-un dispozitiv de luptă, păstrîndu-şi capacitatea de luptă completă şi fiind gata în permanenţă să îndeplinească o misiune de luptă. D.T. se poate executa : prin marş (pe jos sau cu autovehicule), prin transport (pe calea ferată, pe apă, aerian) sau combinat. Procedeul de D.T. se stabileşte de eşalonul superior în raport cu situaţia tactic-operativă, misiune, condiţii specifice (necesitatea menajării resurselor la maşinile de luptă, posibilităţile mijloacelor de transport, starea timpului). V. şi MARŞ. DEPOZIT. Formaţiune militară destinată pentru primirea, gestionarea, păstrarea, întreţinerea şi distribuirea materialelor. După destinaţie poate fi : de materiale de intendenţă (produse agroalimentare, echipament) ; de armament; de muniţii; de carburanţi-lubrifianţi. După eşalonul deservit poate fi : de divizie, de armată etc. DERIVĂ. 1. Unghi format între planul de ochire şi prelungirea înapoi a planului de tragere, măsurat de la planul de ochire în sensul mersului acelor de ceasornic. Se foloseşte în ochirea indirectă pentru îndreptarea piesei de artilerie cu ţeava spre obiectiv sau pe o direcţie comună pieselor de artilerie şi aparatelor de observare din cadrul divizionului (grupării de artilerie), denumită direcţie de bază. 2. Abatere unghiulară, exprimată în grade sau miimi, a unei aeronave (rachetă, torpilă, proiectil) faţă de traiectul de zbor (planul de tragere, lansare), datorită influenţei condiţiilor hidrometeorologice (vînt, temperatură, presiune atmosferică, umiditatea aerului). DERIVA (A NAVEI, AERONAVEI). 1. Unghi orizontal format între direcţia axului longitudinal al navei şi direcţia pe care se deplasează nava deasupra fundului, sub efectul conjugat al curenţilor (D. de curent) şi vîn-tului (D. de vînt); sensul D. este pozitiv (spre tribord) sau negativ (spre babord). 2. Navă (corp plutitor, obiect) care pluteşte în voia vîntului şi valurilor. De exemplu : mină în D., mină smulsă din ancoră sau dragată care DESANT AERIAN 246 9P0 punct de ochire în dreapta şi înapoi 0 < d < 1500 miimi punct de ochire în dreapta şi înainte 1500 ;3v Parte a efectivului unei unităţi (M.U.), grupată temporar pentru deplasare, potrivit posibilităţilor mijloacelor de transport sau altor nevoi. Se folosesc termenii : E. militar de transport, efectivele (subunităţile, unităţile), tehnica şi materialele organizate pentru a fi transportate intr-un tren, intr-o cursă a unei subunităţi de transport auto, intr-un mijloc aerian de transport, intr-o navă (subunitate de nave) de transport; E. precursor, grup organizat de militari care precede deplasarea unei unităţi, a unui punct de comandă (a unei unităţi de aviaţie), cu scopul recunoaşterii raionului de dispunere şi pregătirii prealabile a acestuia ; E. volant, format în cadrul unei unităţi (subunităţi) de aviaţie, la mutarea pe alt aerodrom, cuprin-zînd materialul volant (avioane, elicoptere), personalul navigant şi alt personal stabilit de comandant ; E. rulant, format în cadrul unităţilor de aviaţie, la mutarea pe alt aerodrom, cuprinzînd personalul tehnic şi de deservire (care nu a plecat cu alte eşaloane), materialele, documentele, care se deplasează cu autovehicule sau pe c.f. EŞALONARE. Dispunerea trupelor în adîncime, pe mai multe eşaloane. Există : E. dispozitivului de luptă (operativ), dispunerea în adîncime a elementelor dispozitivului, în raport cu concepţia luptei (operaţiei), cu rolul şi misiunile fiecărui element. In unele situaţii, E. se face către unul din flancuri (cînd acesta este descoperit) ; E. dispozitivului de pază (grăniceri), dispunerea în adîncime a forţelor şi mijloacelor de pază, precum şi rîn-duirea în timp a efectivelor, pe timpul zilei grănicereşti, pentru realizarea permanentă a densităţii stabilite ; E. muniţiei, modul de repartizare pe diferite eşaloane ierarhice a muniţiei pentru toate categoriile de armament 299 EVACUARE stabilit pentru ducerea luptei (operaţiei) ; E. stocurilor de materiale, modul de repartizare a diferitelor materiale pe eşaloane ierarhice. Se precizează în norme (tabele) de înzestrare (pe unităţi de calcul) şi prin dispo-ziţiuni privind acţiunea de luptă respectivă. EŞUARE. Punerea pe uscat (banc, stînci, plajă, malul unui canal) a unei nave, ca urmare a unui accident sau a unei situaţii neobişnuite ; se poate produce şi voluntar, cînd are ca scop salvarea echipajului navei de un pericol mai mare. Cînd are oa urmare avarierea gravă sau pierderea navei, E. devine naufragiu. ETALONARE. Determinarea relaţiei dintre două mărimi destinate măsurării, între care una este etalon (mărime de referinţă). De exemplu : E. pasului militarilor (pentru a servi la măsurarea distanţelor în metri) ; E. unui aparat de măsură electrică. ETAPĂ DE MARŞ. Distanţa parcursă de trupe în marş (pe jos, cu mijloacele de transport din înzestrare sau puse special la dispoziţie), în 24 de ore, avînd în vedere timpul de oprire pentru odihna şi hrănirea trupelor, alimentarea şi întreţinerea mijloacelor de transport. Depinde de gradul de pregătire şi antrenament al trupelor şi al conducătorilor auto (maşinilor de luptă), de starea tehnică a autovehiculelor, starea drumurilor şi a. vremii, de anotimp, precum şi de modul cum este organizat şi asigurat marşul. In raport cu misiunea şi situaţia tactică, E.d.M. poate fi uneori mărită, scurtînd, pe cît posibil, timpii de oprire. EVACUARE. Acţiune de îndepărtare dintr-un anumit raion, loc (punct) a materialelor (maşinilor de luptă, instalaţii) şi transportarea lor în altul, impusă de anumite cerinţe : situaţia tactică, starea tehnică a materialelor. Deosebim : E. materialelor din depozite (de intendenţă, tehnică), transportul spre interior, în caz de retragere, a materialelor situate în depozitele din 'zonele temporar părăsite de trupele proprii, a materialelor din raioanele infectate radioactiv,-pentru a le sustrage infectării, pre- EVENIMENT DEOSEBIT 300 cum şi a materialelor deteriorate (declasate) din înzestrarea trupelor, care urmează a fi reparate, recondiţionate sau destinate altor scopuri, la formaţiuni din interior ; E. autovehiculelor (maşinilor de luptă), strîngerea şi transportul spre înapoi a autovehiculelor (maşinilor) de orice fel, deteriorate în urma luptelor, în scopul reparării lor, precum şi a maşinilor capturate ; E. medicală, transportul către formaţiile medicale din raionul acţiunilor de luptă sau din interior al militarilor care şi-au pierdut capacitatea de luptă, în scopul acordării ajutorului medical; E. populaţiei (instituţiilor), deplasarea din unele localităţi (raioane) în altele, anume stabilite, a populaţiei (instituţiilor, întreprinderilor), impusă de necesitatea scoaterii de sub ameninţarea pericolului unor bombardamente aeriene (nucleare), ocupării temporare de către inamic, infectării chimice (radioactive, biologice). E. din raioanele acţiunilor de luptă ale M.U. (unităţilor) sînt organizate de statul major în colaborare cu organele de servicii şi sînt corelate cu transporturile efectuate pe căile de comunicaţii, pentru nevoile manevrei tactice sau aprovizionărilor. EVENIMENT DEOSEBIT. Termen definind abateri mai grave comise de militari (care au dus la pierderi de vieţi omeneşti sau răniri grave, distrugeri sau avarieri ale tehnicii militare, încălcări grave ale ordinii militare şi de stat) sau situaţii neobişnuite produse de alţi factori (incendii, catastrofe, calamităţi naturale). EVIDENŢA MILITARĂ. Activitate destinată cunoaşterii exacte a situaţiei militare a tuturor recruţilor şi rezerviştilor, mijloacelor de transport şi tehnice, precum şi a altor persoane oare pot fi utilizate pentru scopuri militare de apărare a patriei. Se realizează prin organe militare teritoriale specializate (centre militare), cu sprijinul organelor locale ale puterii de stat şi se concretizează în documentele de E.M. ; EXCAVATOR. Maşină pe roţi sau pe şenile care sapă pămîntul cu ajutorul unei cupe şi-l depune intr-un mijloc de transport (autocamion, autobasculantă, vagon) sau | 301 EXERCIŢIU alături de locul de săpare. Există : E. universal, prevăzut cu mai multe echipamente de lucru (lingură, draglină, graifer, macara) utilizat în campanie la executarea diferitelor săpături (adăposturi pentru personal şi tehnica de luptă, amplasamente, escarpe, şanţuri antitanc). Are o cupă cu capacitatea de 0,25—0,40 m.c. ; E. de săpat tranşee (şanţuri), constituit dintr-o maşină autopropulsată pe şenile (tractor de 80—420 CP) avînd un rotor, de bandajul căreia sînt prinse mai multe cupe metalice, freze laterale, tamburi cu palete care aruncă pămîntul scos din tranşee (şanţ) în amîndouă părţile (o singură parte) şi scutul din spate care curăţă tranşeea (şanţul). Este destinat pentru săparea tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie cu taluzuri înclinate (şanţuri dreptunghiulare pentru conducte de apă, petrol, de gaze, cabluri electrice, canale de irigaţie). EXERCIŢIU. Metodă de pregătire şi antrenare a militarilor (subunităţilor, unităţilor) pentru formarea unor deprinderi sau însuşirea modului de acţiune pentru îndeplinirea misiunilor. Se folosesc termenii : E. tactic, pentru antrenarea în îndeplinirea misiunilor de ’luptă, în diferite situaţii. Urmăreşte însuşirea unei părţi dintr-o acţiune (formă) de luptă sau a întregii acţiuni.’ Se desfăşoară în teren, în condiţii apropiate de realitatea cîmpului de luptă şi se poate executa fără întrerupere sau cu reluarea, repetarea unor părţi în scopul însuşirii lor temeinice. Se poate executa şi pe hartă, cu statele majore (sau părţi din acestea), pentru antrenarea în întocmirea unor lucrări sau pentru pregătirea în vederea antrenamentelor generale de stat major sau aplicaţiilor de comandament şi stat major ; E. tactic pregătitor, cu tematică limitată la anumite părţi dintr-o acţiune de luptă, de regulă, părţi mai dificile, care se repetă pînă la deplina lor însuşire ; E. demonstrativ, destinat să arate participanţilor modul în care trebuie organizat, pregătit şi desfăşurat un E.t. Se prezintă, de regulă, comandanţilor şi statelor majore de la eşaloanele subordonate, punîndu-se în evidenţă metodica de organizare şi conducere ; E. pe roluri, executat periodic la bordul navelor cu echipajul, pentru însuşirea îndatoririlor fiecărui mem- EXPLOZIE 302 bru al echipajului şi pentru verificarea stării de pregătire în ansamblu a echipajului şi capacităţii de a face faţă unor situaţii grele (incendiu, gaură de apă, defectarea unor instalaţii). EXPLOATARE A TEHNICII DE LUPTĂ. Totalitatea lucrărilor de punere în valoare a posibilităţilor şi calităţilor tehnice ale unui mijloc de luptă (autovehicul, navă, avion, tanc etc.), în vederea atingerii scopului pentru care a fost construit. EXPLOATAREA SUCCESULUI. V. DEZVOLTARE (A SUCCESULUI LUPTEI). EXPLORATOR. V. DISTRUGĂTOR. EXPLOZIE. Fenomen complex generat de reacţia între diferite substanţe chimice, care, puse în anumite condiţii, suferă transformări bruşte, desfăşurate cu viteză şi însoţite de degajarea unei cantităţi mari de gaze şi căldură (uneori şi de o degajare de particule radioactive), în domeniul militar, E. se folosesc pentru : azvîrlirea proiectilelor (produse de pulberi cu ardere lentă, în interiorul gurilor de foc, unde dezvoltă presiune capabilă să arunce proiectilele la distanţe mari) ; spargerea proiectilelor de artilerie şi bombelor (produse de pulberi cu ardere rapidă, care dezvoltă, într-un timp foarte scurt, o presiune capabilă să rupă pereţii proiectilului şi să azvîrle la distanţă schije) ; distrugeri materiale (produse de mine de toate categoriile, încărcături speciale pentru distrugerea lucrărilor de apărare, a drumurilor, podurilor şi altor lucrări). E. pot fi produse de explozivi obişnuiţi (convenţionali) sau de reacţii nucleare. EXPLOZIE NUCLEARĂ (TERMONUCLEARĂ). Explozie produsă de reacţia nucleară de fisiune (fuziune), din masa încărcăturii muniţiei nucleare (termonucleare), care dezvoltă o cantitate imensă de energie, transferată imediat mediului înconjurător. E.N. se poate produce în aer (la cîteva sute de metri deasupra solului), la suprafaţa solului (apei) sau subteran (submarin). Factorii distructivi ai E.N. sînt : emisiunea de lumină, unda de şoc. 303 EXPLOZIV radiaţia penetrantă, infectarea radioactivă şi impulsul electromagnetic,' efectele acestora variind în raport cu felul producerii E.N. Emisiunea de lumină se produce numai la E.N. aeriană şi la E.N. la suprafaţa solului (apei), fiind generată de zona luminoasă sferică ce ia naştere, compusă din gaze incandescente, amestecate ulterior cu praf şi fum, formînd apoi un nor, adesea în formă de ciupercă, care atinge treptat, înălţimi de 5— 20 km (la E. termonucleară — 30 km) ; este vizibilă de la mari distanţe şi produce orbire şi incendiere, iar la exploziile la sol (suprafaţa apei), topirea solului (vapori-zarea unei mari cantităţi de apă). Unda de şoc rezultă prin dilatarea, sub acţiunea căldurii degajate, a gazelor din interiorul sferei luminoase (comprimate la cîteva miliarde de atmosfere) şi transmiterea succesivă a acesteia straturilor de aer (solului, acoperirilor). U.d.ş. angajează distrugeri de proporţii uriaşe (la exploziile la sol — gropi largi şi adînci, la cele subterane — cavităţi de sute de metri diametru şi unde seismice, iar la E.N. submarine — trombe de apă ridicate în aer, cu producere de valuri imense). Radiaţia penetrantă se manifestă sub forma emisiunii de radiaţii gama, de neutroni etc., cu mare putere de pătrundere, avînd cfecte dăunătoare asupra organismelor vii şi producînd radioactivitatea indusă a solului şi diferitelor materiale. Infectarea radioactivă rezultă din depunerea pe sol şi pe obiectele exterioare a particulelor de praf, zgură etc., antrenate de norul radioactiv produs la explozie. Impulsul electromagnetic se manifestă sub formă de cîmpuri electromagnetice ce apar, în spaţiul înconjurător, în momentul exploziei nucleare. E.N. sînt de cîteva mii de ori mai distrugătoare decît cele produse de exploziile convenţionale (prima bombă nucleară, aruncată în 1945 la Hiroşima era echivalentă cu 20 000 tone trotil), iar E. termonucleare sînt cu mult mai puternice decît E.N. (putînd ajunge la cîteva zeci sau sute de megatone). EXPLOZIV. Substanţă sau amestec de substanţe chimice care, sub acţiunea unui impuls iniţial (lovire, încălzire, frecare), suferă transformări chimice bruşte, cu dezvoltare abundentă de căldură şi de gaze, producînd o creş- EXPLOZOR 304 tere foarte mare a presiunii în stare să efectueze un lucru mecanic (fenomen complex denumit explozie). Caracteristicile E. sînt : sensibilitatea la acţiuni exterioare ; temperatura de explozie ; viteza de explozie (detonaţia) ; brizanţa ; stabilitatea ; puterea ş.a. După viteza de explozie şi în funcţie de utilizarea lor practică, există : E. de azvîrlire (deflagranţi sau lenţi) cu viteză de transformare relativ mică, iniţiată, în general, prin flacără. De exemplu : pulberile balistice din care fac parte pulberea^ neagră şi pulberile coloidale (pulberile fără fum) ; E. brizanţi (detonanţi, de distrugere), cu viteză dé transformare mare, iniţiată printr-o detonaţie. De exemplu, esterii nitrici ai hidraţilor de carbon (piroxilina) sau alcoolilor (nitroglicerina) sau fabricaţi pe baza acestora (dinamitele), derivaţi nitrici (trotilul şi acidul picric), amestecuri explozive cu bază de azotat de amoniu (ama-tolul), clórate şi perclorate şi cu bază de oxidanţi lichizi, E. de iniţiere (fulminatul de mercur şi azotura de plumb), foarte sensibili la diferite forme de impuls iniţial, folosiţi pentru a iniţia explozia altor E.; E. antigrizutos, folosit în minele în care au loc degajări de gaze (metan), care la explozie nu aprinde amestecul explozibil de gaz metan^aer (grizu), deoarece are o temperatură joasă de explozie, iar gazele rezultate se răcesc repede prin destindere (dacita, aninita) ; E. de siguranţă, puţin sensibil la lovituri, putînd fi transportat şi manipulat fără precauţii speciale (astralită). După starea sub care se prezintă deosebim E. lichizi, plastici, sub formă de pastă, elastici, solizi. EXPLOZOR. Aparat portativ, folosit pentru aprinderea capselor electrice în lucrările de distrugere. Se compune dintr-un dinam de curent continuu, sistemul de contact, mecanisme de armare, transmitere şi declanşare, suportul şi cutia de protecţie. Transmiterea curentului electric la capse se face printr-un cablu special. EXTENTORIALITATE (EXTR ATERITORIALIT ATE). Funcţiune juridică utilizată în trecut în relaţiile interstatale, după care şefii de state, reprezentanţii diplomatici şi militarii aflaţi în străinătate în interes de serviciu, clădirile ambasadelor şi navele (aeronavele) militare stră- 305 EXTRACTOR ine ar fi fost scoase de sub jurisdicţia statului pe teritoriul (sau în apele) căruia se află. Acest regim a constituit o sursă a încălcării de către unele state a suveranităţii altora, ajungîndu-se la situaţii în care unele ambasade acordau azil unor cetăţeni de ai lor care se sus-trăgeau efectului legilor statului în care funcţiona ambasada şi judecau pe cetăţenii proprii aflaţi în străinătate (regimul din perioada capitulaţiilor). In dreptul internaţional contemporan, conceptul de E. a căzut în desuetudine, deoarece imunităţile şi privilegiile acordate pe teritoriul unui stat îşi au fundamentul juridic în convenţii internaţionale speciale, care traduc în fapt principiul egalităţii în drepturi a statelor, consideraţiei şi respectului reciproc. Unele state occidentale încearcă să aplice principiul E. şi în statutul bazelor militare aflate pe teritoriul altor state, acţiune lipsită de fundament juridic, care oglindeşte tendinţa de reînviere a regimului capitulaţiilor. EXTRACTOR. 1. Dispozitiv la închizătorul gurilor de foc, cu ajutorul căruia, cînd se deschide închizătorul, se extrage din ţeavă tubul-cartuş, cartuşul sau lovitura. 2. Aparat chimic folosit pentru extragerea sau recuperarea unei anumite substanţe solubile dintr-un corp solid sau lichid. In cazul extracţiei solid-lichid, E. se numeşte şi difuzor şi el poate fi cu sau fără agitare mecanică. In cazul extracţiei lichid-lichid se foloseşte fie E. centrifugal, fie coloane de extracţie în contracurent. 3. Maşină genistică specială folosită la extragerea din pămînt a piloţilor şi palplanşelor, în vederea recuperării lor pentru alte lucrări. F FACTORI CARE DETERMINĂ DESFĂŞURAREA ŞI DEZNODĂMÎNTUL RĂZBOIULUI. Categorie complexă a ştiinţei militare, expresie şi latură importantă a determinismului fenomenelor luptei armate. Conform concepţiei materialist-dialectice, victoria sau înfrîngerea în război nu este rezultatul întîmplării, al hazardului, al intervenţiei unor forţe supranaturale sau al unei fatalităţi mecanice, ci al unui ansamblu de factori cu caracter economico-social şi militar. Cei mai de seamă factori de care depind desfăşurarea şi deznodămîntul războiului modern sînt : potenţialul economic, potenţialul moral-poli-tic, potenţialul demografic, potenţialul tehnico-ştiinţific şi potenţialul militar. Aceste potenţialuri includ în totalitate resursele societăţii, naţiunii şi statului, capacitatea de a susţine pînă la capăt efortul de război şi de a asigura condiţiile materiale şi morale necesare obţinerii victoriei. O influenţă importantă asupra desfăşurării războiului o au şi alţi factori, cum ar fi : condiţiile geoclimatice, situaţia politico-militară internaţională etc. Cunoaşterea şi analiza temeinică a tuturor factorilor reprezintă condiţia necesară a elaborării unei doctrine militare ştiinţifice, realiste. Este necesar să se ţină seama de totalitatea factorilor, de corelaţia lor dialectică, de conţinutul lor concret-istoric şi, totodată, de ponderea diferită pe care unii dintre ei o pot avea într-o situaţie ■ dată. Desprinderea unuia sau a cîtorva factori şi absolutizarea lor constituie expresia concepţiilor militare metafizice, unilaterale, soldîndu-se, aşa cum o arată practica istorică 307 FASCICUL a războaielor, cu adoptarea unor doctrine strategice aventuriste, cu erori şi eşecuri în lupta armată. FANFARĂ MILITARĂ. Ansamblu de muzicanţi militari, utilizînd instrumente de suflat şi percuţie, destinat unor activităţi de pregătire de luptă (marşuri, reviste de front, defilare), unor manifestări cu caracter festiv sau solemn, în interiorul unităţilor militare sau pe garnizoane, precum şi activităţilor cultural-educative. FANION. Steguleţ confecţionat din pînză sau din alt material, avînd o anumită formă, culoare sau desen, folosit pentru semnalizări optice, marcaje etc. FANTOMIZARE. Procedeu de folosire combinată a liniilor de transmisiuni uzitat pe larg în transmisiunile militare, prin care se poate realiza un număr mai mare de legături simultane, prin intermediul transformatoarelor de linie (diferenţiale). Prin F. se pot realiza : pe două circuite fizice — trei legături telefonice, pe patru circuite fizice — şapte legături. FAR. Mijloc de asigurare a navigaţiei, care constă din-tr-o sursă luminoasă, avînd anumite caracteristici şi care poate servi ca reper în navigaţia maritimă. Elemente caracteristice : înălţimea ; aspectul constructiv ; bătaia optică (distanţa maximă la care poate fi văzută lumina în condiţii normale) ; bătaia geografică (distanţa orizontului vizibil al F.) ; puterea luminoasă ; sectoare de vizibilitate ; aspectul luminii (culoare, durată, intensitate, repetiţie etc.). F. pot fi fixe (la coastă sau în mare pe o fundaţie solidă) sau plutitoare (pe nave ancorate în anumite puncte). Lumina F. poate fi : fixă (continuă şi cu aceeaşi intensitate şi culoare) ; cu sclipiri (alternate regulat de perioade de întuneric mai lungi decît sclipirea) ; cu ocultaţii (cu perioade de întuneric mai scurte decît cele de sclipire) ; alternativă (se menţine intensitatea, dar se schimbă culoarea). FASCICUL. Ansamblul planelor de tragere ale mai multor piese de artilerie care trag pe acelaşi obiectiv. F. FASCINA 308 poate fi paralel, cînd planele de tragere ale pieselor sînt paralele ; convergent, cînd planele de tragere ale pieselor converg în obiectiv; adaptat, cînd planele de tragere sînt repartizate uniform, corespunzător lărgimii obiectivului. FASCINĂ. Mănunchi de nuiele subţiri (cu lungimea de 2,5—5 m şi diametrul pînă la 30 mm) legat din loc în loc cu sîrmă lisă (2—3 legături pe metru liniar). Se foloseşte pentru întărirea fundului terenurilor sub apă sau în mlaştini în vederea construirii de fundaţii, la consolidarea digurilor şi picioarelor taluzelor expuse acţiunii apelor, precum şi pentru umplerea gropilor (şanţurilor) existente în calea drumurilor (în special în terenuri slabe, mocirloase). Pentru consolidarea fundului rîurilor, în vederea amenajării unor vaduri de trecere se folosesc F. grele (umplute cu piatră). FĂLCEA (FLEŞĂ). Parte a afetului unei guri de foc de artilerie prin intermediul căruia aceasta se aşază pe sol pe timpul tragerii, iar uneori serveşte pentru cuplare la mijlocul de tracţiune. Există afete cu unul sau două F. (la gurile de foc antiaeriene sînt mai multe). FENOMEN MILITAR. Termen care defineşte sintetic formele de manifestare, activităţile şi relaţiile ce compun sfera domeniului militar : războiul, armata, tehnica de luptă, ştiinţa şi arta militară etc. F.M. aparţine fenomenelor sociale, apariţia, existenţa şi esenţa sa fiind legate de relaţiile sociale cu caracter antagonic, iar evoluţia sa, determinată de condiţiile materiale şi spirituale ale fiecărei formaţiuni social-economice. Trăsăturile specifice ale F.M. sînt : caracterul său colectiv, manifestarea sa ca luptă armată între două părţi adverse, caracterul său violent şi distructiv, reglementarea precisă şi riguroasă a activităţilor. FERMITATE. Trăsătură pozitivă de voinţă, care constă în adoptarea conştientă şi hotărîtă a unei anumite poziţii morale şi aplicarea ei cu consecvenţă ; se manifestă prin stabilitate în conduită, siguranţă în luarea unor 309 FITIL decizii, perseverenţă în aplicarea acestora, devotament pentru cauza aleasă şi apărarea ei în orice condiţii şi cu orice sacrificii. F. implică tărie de caracter, principialitate, dragoste de adevăr, cinste, curaj şi abnegaţie. F. a caraoterizat întotdeauna pe luptătorii pentru dreptate şi progres social; întreaga activitate a P.C.R., de la constituirea sa şi pînă în prezent, este un exemplu de F. în atingerea scopurilor propuse. F. este o calitate morală principală, strict necesară militarului ; ea îl ajută să nu se abată de la îndeplinirea misiunii primite, îi amplifică energia şi capacitatea de efort. FISIUNE NUCLEARĂ. Reacţie nucleară de divizare a unui nucleu atomic în două fragmente cu masă comparabilă ; se poate produce spontan sau prin bombardarea nucleelor atomilor grei (uraniu, plutoniu, califor-niu) cu neutroni sau radiaţii gama; la fiecare act de fisiune a unui nucleu se pun în libertate 2—3 neutroni, care pot produce noi acte de fisiune şi cuante gama. Prin F.N. se pune în libertate o mare cantitate de energie (la uraniu 235, aproximativ 200 Megaelectronvolţi pentru fiecare nucleu, ceea ce corespunde la 20 miliarde de calorii pentru fiecare kg de uraniu, fisionat), din care 85 la sută energie cinetică (care se transformă, în special, în căldură). F.N. este reacţia care stă la baza eliberării energiei în muniţia nucleară. FIŞA MINEI CU ACŢIUNE iNTÎRZIATÂ. Document întocmit pentru precizarea locului de amplasare a unei mine cu acţiune întîrziată şi a unor detalii privind funcţionarea acesteia. FITIL. Mijloc pentru transmiterea focului (detonaţiei) la diferite încărcături de exploziv. Există : F. detonant, alcătuit dintr-o vînă de exploziv brizant (pentrită, hexogen, ootogen) învelită în material textil, un fir central director şi un înveliş exterior din material plastic impermeabil. F.d. are rolul de a iniţia explozia simultană a mai multor încărcături de exploziv. Viteza de detonaţie este de 6 500—7 000 metri pe secundă. Nu explodează la aprinderea cu chibritul, dar lovit de glonţ explodează ; F. de rîşiE 310 amorsare (ordinar sau Bickford), confecţionat dintr-un înveliş din fire. textile dispuse în spirală, acoperite sau impregnate cu o 'substanţă impermeabilă, în interiorul căruia se găseşte un miez continuu de pulbere neagră specială prin centrul căruia trece un fir de bumbac; F.d.a. arde cu o viteză constantă de 1 cm în 1,25 secunde. Este folosit pentru transmiterea focului la capsele pirotehnice folosite pentru iniţierea explozivilor brizanţi sau direct la explozivi de amorsare. FlŞIE. Porţiune de teren cu o 'anumită delimitare, de front şi în adîncime, în raport cu mărimea eşalonului care acţionează în cadrul ei. Există : F. de apărare, porţiune de teren încredinţată unei unităţi (M.U.) pentru apărare, definită în lărgime prin linii de despărţire şi în adîncime prin limita dinainte a apărării şi aliniamentul ultimului element al dispozitivului de luptă. De regulă, în interiorul F.d.a. sînt organizate lucrări ge-nistice, în care se dispun trupele, conform concepţiei apărării ; F. de asigurare, porţiune din faţa limitei dinainte a F.d.a. a unei unităţi (M.U.), de o adîncime variabilă, în limitele căreia unităţi (subunităţi), anume destinate, duc acţiuni mobile de apărare, pe aliniamente intermediare succesive, cu scop de întîrziere a înaintării inamicului, producerii de pierderi etc. Se Organizează în condiţiile trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul ; F. de ofensivă (de marş, de cercetare), porţiune de teren delimitată lateral prin linii de despărţire, iar în adîncime, prin obiectivul misiunii finale, în cadrul căreia o unitate (M.U.) îşi desfăşoară acţiunea ofensivă (execută deplasarea, cercetarea) ; F. de tragere, porţiune de teren delimitată lateral, în cadrul căreia o unitate (M.U.) de artilerie (rachete) trebuie să fie în măsură să execute trageri, dintr-un dispozitiv de luptă stabilit. Există şi F.d.t. de bază, care este, de regulă, identică cu F. de acţiune a unităţii (M.U.), precum şi F.d.t. complimentară, care cuprinde porţiuni alăturate flancurilor, pentru asigurarea cu foc a joncţiunilor ; F. de frontieră, porţiune de teren, de-a lungul frontierelor unui stat (cu o adîncime, în România, de 20 m), rezervată trupelor de grăniceri. Este astfel amenajată (arată, grăpată) încît 311 FLEGMATIZATOR să permită depistarea urmelor infractorilor ce violează frontiera ; F. de servicii, porţiune de teren delimitată lateral prin prelungirea spre înapoi a liniilor de despărţire ale F. unităţii (M.U.), în care se dispun formaţiunile de servicii, se folosesc drumurile de aprovizionare şi evacuare şi resursele materiale stabilite de eşalonul superior. în adîncime se întinde pînă la linia de despărţire de F.d.s. a eşalonului superior ; F. de baraje, porţiune de teren, orientată perpendicular pe direcţia probabilă de înaintare a inamicului, în cadrul căreia se execută baraje şi cîmpuri de mine. Se numeşte şi direcţie de baraje. FLANC. Extremitate dreaptă sau stingă a formaţiei sau dispozitivului de luptă al unei subunităţi (unităţi, M.U.). FLANC ARE. Tragere executată asupra flancului unei subunităţi (unităţi), dintr-o direcţie perpendiculară pe direcţia sa de acţiune ; este foarte eficace, mai ales la tragerile cu armamentul automat de infanterie (mitraliere), pentru că surprinde pe inamic, îl găseşte nepregătit pentru a-i face faţă şi îi produce pierderi mai mari, prin sporirea densităţii de lovituri pe metru liniar de front. FLANGARDĂ. Element al dispozitivului de marş sau de luptă a cărui misiune este de a acoperi flancul descoperit al coloanelor (forţelor principale din dispozitivul de marş sau de luptă). Se compune din subunităţi (unităţi) de infanterie (arme întrunite) şi de alte arme (tancuri, artilerie, geniu), în raport cu situaţia şi acţionează fie deplasîndu-se pe itinerare paralele cu cele ale coloanelor forţelor principale, fie ocupînd anumite poziţii, din care interceptează direcţiile pe care inamicul ar putea acţiona, în siguranţa de marş F. se deplasează pe salturi. Se mai numeşte, după caz, pichet fix de flanc, gardă de flanc sau detaşament de flanc. FLEGMATIZATOR. 1. Substanţă specială care se introduce în straturile exterioare ale granulelor de pulbere de azvîrlire în scopul micşorării vitezei de ardere FLOTABILITATE 312 şi obţinerii unei arderi progresive a acestora (la muniţia pentru armamentul de infanterie şi uneori la cea de artilerie de calibru mic); ca F. pot fi folosite mono şi di-nitrotoluenul, dinitroanisolul, vaselina, colofoniul, camforul, ureea şi alte substanţe. 2. înveliş de hîrtie îmbibat cu o substanţă specială cu care se înfăşoară încărcătura de azvîrlire completă la loviturile de artilerie acuplate, pentru a reduce uzura ţevii pe timpul tragerii datorită arderii stratului superficial de metal. FLOTABILITATE. Capacitatea unei nave de a pluti, men-ţinîndu-se la o asietă normală, pe timpul executării tuturor misiunilor specifice clasei sale, avînd la bord încărcătura determinată, căreia îi corespunde pescajul respectiv. F. unei nave cuprinde : F. efectivă, care corespunde volumului carenei referit la planul liniei de plutire în plină încărcătură, şi rezerva de F., care este volumul spaţiului etanş de deasupra planului de plutire în plină încărcătură, destinată siguranţei navei pe mare agitată sau în caz de inundare parţială. La navele de luptă, rezerva de F. este aproximativ 100 la sută faţă de F. la deplasament normal. Păstrarea stării de F. se asigură prin menţinerea în stare perfectă a bordajului şi pereţilor etanşi, prin astuparea găurilor de apă şi prin respectarea strictă a regulilor de încărcare, depozitare şi manipulare a materialelor la bordul navei. FLOTĂ. Totalitatea navelor aparţinînd unui stat (uneori unui grup de state aliate). Există : F. maritimă ; F. fluvială ; F. comercială, navele destinate traficului comercial, maritim şi fluvial, care navighează sub pavilionul unui stat' sau al unei societăţi maritime ; F. de pescuit (oceanic, maritim sau fluvial) ; F. de agrement, alcătuită din yachturi şi ambarcaţiuni sportive sau de agrement. FLOTĂ AERIANĂ. Totalitatea avioanelor şi elicopterelor aparţinînd unui stat sau unui grup de state (uneori unei întreprinderi de transporturi aeriene). 313 FOC FLOTA MILITARĂ. Grupare mare de nave (uneori totalitatea navelor militare ale unui stat), pusă sub o comandă unică, constituită din forţe navale destinate să îndeplinească o misiune strategică (operativă), într-o zonă geografică determinată (sau în cadrul unor operaţiuni specifice), independent sau — de cele mai multe ori — în cooperare cu alte categorii de forţe armate. Se folosesc şi termenii : F. de luptă (de bătălie), definind forţa principală operativă a marinei militare, înglobînd navele cele mai moderne şi mai puternice la data respectivă ; F. de război, definind, în general, totalitatea navelor de luptă, navelor auxiliare şi aviaţiei purtate, aparţinînd unui stat (sau unui grup de state). FLOTILĂ (DE AVIAŢIE). Termen care definea în aviaţia română, pînă în 1950, o unitate de aviaţie, echivalentă ca eşalon cu un regiment. A luat fiinţă, ca formă organizatorică, în 1929 şi cuprindea cîteva grupuri de aviaţie (fiecare cu mai multe escadrile de aceeaşi categorie). Mai multe F. alcătuiau o divizie aeriană (Divizia 1 aeriană avea F. de luptă, de recunoaştere, de hidro-aviaţie, de aerostaţie). FLOTOR. Dispozitiv de plutire al hidroavioanelor. în afară de menţinerea aparatului pe apă, F. (în număr de două) asigură şi alunecarea pe apă a acestuia, la decolare şi amerizare, cu o rezistenţă hidroaerodinamică minimă la înaintare. La unele hidroavioane plutirea nu se face pe F., ci pe însăşi partea inferioară a fuzelajului care are o profilare specială (cu redan) şi se numeşte cocă. FOARFECĂ DE TĂIAT SÎRMĂ. Unealtă portativă folosită la crearea de breşe în barajele de sîrmă ghimpată. FOC. Efectuarea de către o armă (gură) de foc a tragerilor de orice fel. Constituie unul din mijloacele de bază ale luptei moderne. După natura gurilor de foc, se poate distinge : F. de artilerie, executat de guri de foc de artilerie (rachete, artilerie A.A. etc.) ; F. de infanterie, exe- FOC 314 cutat de armamentul de infanterie (puşti, pistoale-mitra-lieră, mitraliere, grenade). După modul (procedeul) de execuţie, cantitatea de guri de foc cu care se trage, direcţia de tragere şi scopurile specifice urmărite, există următoarele feluri în care se exercită : F. concentrat, executat concomitent de mai multe arme (de acelaşi fel sau diferite) sau de mai multe subunităţi de artilerie (baterii, divizioane), asupra aceluiaşi obiectiv (suprafaţă de teren) ; F. masat, executat cu întreaga (majoritatea) cantitate de artilerie asupra unui obiectiv foarte important (grupare de forţe) pentru a produce pierderi mari în timp foarte scurt; F. de front (frontal), executat perpendicular pe frontul inamic ; F. de flanc, executat, de regulă, de mitraliere (uneori şi tunuri) în flancul inamic sau în lungul frontului său, dintr-o poziţie de flanc. Este eficace, în special, în apărare ; F. oblic, executat (de regulă, de armamentul de infanterie) pe o direcţie sub un unghi de incidenţă oarecare cu linia frontului inamic ; F. încrucişat, executat cu armament de infanterie care trage din direcţii diferite asupra aceluiaşi obiectiv, încru-cişînd traiectoriile pe cel puţin 1/2 din distanţa de tragere (eficace, mai ales, cînd se execută prin surprindere) ; F. razant, executat cu armamentul de infanterie la distanţa limită a traiectoriei razante (la care înălţimea traiectoriei nu depăşeşte înălţimea obiectivului) ; F. suprapus, procedeu de tragere al artileriei la F.c. (fiecare subunitate trage pe aceeaşi suprafaţă cu celelalte) ; F. de punct, executat de armamentul de infanterie (mitraliere) asupra obiectivelor punctate, menţinînd aceleaşi elemente de tragere timp îndelungat (utilizat în trageri pe obiective izolate) ; F. la gura ţevii, executat cu armamentul de infanterie la mică distanţă (utilizat la asalt, în ambuscade, incursiuni) ; F. îndepărtat, executat cu artileria (cîteva baterii, divizioane) asupra unor obiective îndepărtate, dar importante (concentrări de trupe, puncte de comandă, noduri de comunicaţii, puncte obligate de trecere) pentru a stînjeni activitatea inamicului şi a-i produce pierderi ; F. lovitură cu lovitură, executat cu armamentul de infanterie, asupra obiectivelor izolate, care apar rar şi pentru scurt timp ; F. de salvă, executat simultan la comandă, cu mai multe guri de foc (sub- 315 FOCAR unităţi). La artilerie se execută, de regulă, în cadrul reglajelor şi la începutul tragerilor de efect; F. în serii, scurte (lungi), executat cu armamentul de infanterie (tancuri) asupra obiectivelor greu observabile, care trebuie repede nimicite (neutralizate). Seriile scurte sînt de 3—10 gloanţe (limita, maximă la mitraliere), iar cele lungi, de 10—30 gloanţe ; F. de secerare, executat de mitraliere asupra obiectivelor de dimensiuni care depăşesc împrăştierea snopului traiectoriei (lanţ de trăgători, subunităţi surprinse în coloană). Se poate executa în direcţie, în înălţime sau combinat şi are în vedere realizarea unei densităţi de foc de 1—2 lovituri/ml/minut ; F. de baraj, executat de artilerie asupra infanteriei (tancurilor) inamice în atac (contraatac) şi avînd forma unei perdele de foc, perpendiculară pe direcţia de înaintare. Se poate executa succesiv pe mai multe aliniamente ; F. pumnal, executat de armamentul automat de infanterie, prin surprindere, la distanţă apropiată, în apărarea în terenuri acoperite, pe direcţia pe care inamicul poate fi lăsat să se apropie, pentru a fi apoi nimicit ; F. de vijelie, executat prin tragerea de către piesele de artilerie a unei cantităţi de proiectile stabilite, cu ritmul de tragere maxim. Se foloseşte asupra obiectivelor surprinse descoperite şi care trebuie nimicite ; F. de avertisment, tras cu armamentul de infanterie individual, în mod voit, deasupra ţintei pentru a avertiza că urmează apoi foc în plin (cazul santinelelor după nerespectarea somaţiei). F. la artileria A.A. poate fi : F. lovitură cu lovitură, împotriva ţintelor terestre de mici dimensiuni ; F; serii scurte, asupra avioanelor izolate şi formaţiilor de avioane la distanţe, mici, avioane izolate la distanţe mari, avioane în picaj ; F. de salvă ; F. de vijelie ; F. de baraj, executat asupra ţintelor aeriene în situaţii cînd nu se poate trage cu aparate de conducerea F. sau cu corectorul (noaptea, cînd nu se dispune de staţii de radiolocaţie sau acestea sînt bruiate). Se realizează stabilind perdele (zone) de F. fixe, corespunzător numărului de baterii, pe direcţiile de deplasare a ţintelor. FOCAR. Zonă în care s-a produs o infectare (incendiu), generate de mijloace biologice sau incendiare, în aşa mă- FOCOS 316 sură încît constituie o sursă de răspîndire în mediul înconjurător. Există : F. epidemic, zonă teritorială în interiorul căreia intensitatea unei boli infecţioase creează pericolul răspîndirii rapide ; F. de infecţie, zonă din organismul uman, atinsă de o infecţie, de la care, pe căi sangvine, nervoase, se pot trimite toxine în alte părţi (organe) ; F. de incendiu, generat în război de atacuri cu mijloace incendiare (bombe, aruncătoare de flăcări) şi de explozii nucleare. FOCOS. Element component al loviturii de artilerie (proiectilului reactiv, rachetei de luptă, grenadei sau bombei), oare asigură funcţionarea proiectilului (componentei de luptă, bombei) în momentul dorit (cînd ia contact cu obiectivul sau cu alt obstacol, ori la o distanţă anumită de obiectiv). F. pot fi : de artilerie, de aviaţie, de marină şi de geniu. F. utilizate pentru detonare nemijlocită a încărcăturii de explozie a proiectilului (rachetei) sînt cu detonator şi pot fi fără siguranţă (capsa de aprindere şi capsa detonantă nu sînt izolate de detonator), cu semisiguranţă (pînă la ieşirea proiectilului din ţeavă, capsa de aprindere este izolată de capsa detonantă) şi cu siguranţă (ambele capse sau numai capsa detonantă sînt izolate de detonator înainte de tragere). După modul d<=> acţiune, F. se împart în : percutante, provoacă funcţionarea proiectilului la întîlnirea cu obiectivul sau obstacolul ; fuzante (de distanţă sau fără contact), provoacă funcţionarea muniţiei la o anumită distanţă de obiectiv; fuzant-percutante (cu dublu efect), pot provoca funcţionarea muniţiei fie înainte, fie după întîlnirea cu obiectivul. F.p. pot fi : cu funcţionare instantanee ; cu mică întîrziere (după 0,02—0,05 s) ; cu întîrziere autoreglabilă şi cu 2—3 feluri de funcţionare. F.f. pot fi : cu pulverin (pirotehnice), mecanice, magnetice, electromagnetice, elec-trochimice, acustice, optice şi electrice (electrostatice şi radio). în funcţionarea lor, F. radio pot folosi efectul Doppler, modulaţia în frecvenţă sau energia electromagnetică sub formă de impulsuri. F.f. autoregLabile pot fi : de tip pasiv (folosesc o sursă de energie aflată pe obiectiv), de tip activ (au pe ele sursa de energie), de tip semiactiv (folosesc energia reflectată de obiectiv). 317 FOCOS ANTIAERIAN FOCOS ANTIAERIAN. Dispozitiv (instalaţie) destinat pentru iniţierea, la momentul oportun, a încărcăturii de luptă a proiectilelor şi rachetelor A.A., cu un înalt grad de siguranţă în funcţionare. Părţile principale : sursa de semnal, instalaţia receptoare, dispozitivul de siguranţă, dispozitivul de iniţiere şi încărcătura. Există următoarele clase de F.A.A.: F. de impact A.A. declanşează în urma forţei de contact dintre partea receptoare şi peretele ţintei, în urma Focos de impact perforării capsei de către cuiul percutor ; prin canalul de drenare se transmite semnalul de iniţiere (electric, exploziv, chimic etc.) ; F. fuzant A.A. declanşează în urma forţei imprimate proiectilului la plecarea din gura de foc. Poate fi : F. fuzant A.A. pirotehnic, la plecarea proiectilului din gura de foc, în virtutea inerţiei, amorsa cade peste percutor, flacăra produsă este transmisă printr-un canal la talerul superior, iar de aici, la talerul inferior şi. apoi la cilindrul de pulbere presată, care aprinde detonatorul; F. fuzant A.A. mecanic declanşează în timpul zborului pe traiectorie al proiectilului, după un anumit timp de la părăsirea gurii de foc ; F. fuzant A.A. electric este folosit la unele proiectile de artilerie A.A. şi în rachetele A.A. In stare iniţială, contactele întrerupătorului sînt desfăcute, condensatoarele neîncărcate ; în momentul cuplării întrerupătorului, condensatoarele încep să se încarce de la sursă şi, după un anumit timp, proporţional cu constanta de timp de încărcare şi cu tensiunea de aprindere a tubului cu descărcare în gaze, tubul se aprinde, rezistenţa placa de impact cui percutor resort de siguranţa capsula cu explosiv segment de siguranţă FORMAŢIE 318 a — focos antiaerian — secţiune; b — capul focosului întrerupător de siguranţa Focos fuzant antiaerian electric sa internă devine mică şi cuplează sursa la filamentul dispozitivului de iniţiere ; F. A.A. de proximitate radio determină momentul declanşării în baza recepţionării semnalelor radio reflectate de la ţintă şi poate fi : cu, emisie continuă (foloseşte metoda de fază în determinarea distanţei minime pînă la ţintă) şi cu emisie în impuls (foloseşte metoda de determinare a distanţei la staţiile de radiolocaţie în impuls). FORMAŢIE. 1. Mod de aşezare a militarilor (subunităţilor) în cadrul unei unităţi, în vedrea executării unei 319 FORMAŢIUNE misiuni (de pregătire de luptă, de luptă). Există : F. de adunare (în linie, în coloană) ; F. de luptă ; pentru subunităţile de infanterie, una din F.d.l. des utilizată este F. în trăgători (în lanţ), în care militarii se dispun pe o linie (sinuoasă în raport de teren), la intervale de 6—8 m, din care pot executa focul cu armamentul din dotare şi se pot mişca, sub focul inamic, în condiţii de vulnerabilitate minimă. 2. Mod de aşezare a avioanelor (navelor), în cadrul unei subunităţi (unităţi, grupări) pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă. Există : F. de avioane (elicoptere), gruparea într-un anumit mod a avioanelor pentru executarea zborului întrunit, pentru îndeplinirea unei misiuni care necesită participarea într-un dispozitiv unic a mai multor avioane ; F. de acoperire, adoptată în cadrul unei grupări aeriene cu scopul de a realiza acoperirea unei F.d.a. care execută o misiune, împotriva unui atac prin surprindere al avioanelor inamicului. Avioanele care fac acoperirea zboară în spate şi mai sus decît avioanele însoţite, pe 1—2 eşaloane, în dispozitiv larg şi la o distanţă care să asigure executarea manevrelor pentru respingerea avioanelor de vînătoare inamice, înainte ca acestea să ocupe poziţii de atac ; F. de nave, sistem de dispunere a navelor, pe timpul staţionării în comun, marşului şi al luptei. Dispunerea se face pe una sau mai multe linii, în raport cu concepţia tactică şi cu unele cerinţe impuse de condiţiile de staţionare, navigaţie sau ducerea luptei şi se caracterizează prin : distanţele şi intervalele dintre nave, relevmentele de desfăşurare, lungimea, lăţimea şi adîncimea F. FORMAŢIUNE. 1. Termen definind unităţile (subunităţile) militare a căror destinaţie este asigurarea materială (tehnică) a celorlalte trupe. De exemplu : F. de servicii, cuprinzînd unităţi (subunităţi) de aprovizionare şi transport. medicale, de reparaţii, de evacuare ; F. poştală militară, destinată pentru primirea, prelucrarea, cartarea, eliberarea şi expedierea trimiterilor poştale (scrisori oficiale sau particulare, colete, mandate, presă), aparţinînd comandamentelor, M.U., unităţilor şi formaţiunilor militare ; F. medicale, cuprinzînd personalul medico-sanitar şi mijloacele necesare tratamentului şi evacuării răniţi- FORMAŢIUNI 320 lor şi bolnavilor (puncte medicale, spitale de linia întîi, spitale de campanie, spitale de zonă interioară, centru sanitar antiepidemic, depozit sanitar). 2. Se foloseşte şi pentru a defini subunităţile şi unităţile de luptă populare din compunerea sistemului apărării naţionale, care contribuie la pregătirea populaţiei pentru apărare, iar în timp de război desfăşoară'acţiuni de luptă alături de armată. în acest sens se utilizează : F. de apărare, F. de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, F. de apărare civilă, F. sanitare ale Crucii Roşii, F. de rezistenţă. FORMAŢIUNI DE PREGĂTIRE A TINERETULUI PENTRU APĂRAREA PATRIEI. Formă de organizare şi pregătire militară care cuprinde pe toţi tinerii — băieţi şi fete — între 16 şi 20 de ani, ţinînd seama de ocupaţia lor : şcolari, elevi, tineri din unităţile economice, instituţii şi comune. Activitatea acestora are drept scop educaţia patriotică, instruirea militară generală şi de apărare civilă, pregătirea de specialitate în cadrul unor cercuri tehnico-aplicative. Instruirea tinerilor se realizează în centre de pregătire organizate pe lîngă întreprinderi, instituţii, organizaţii economice, şcoli, comune, iar în cadrul acestora, pe detaşamente şi grupe, fiind condusă de ofiţeri, subofiţeri şi gradaţi din rezervă. Par-ticipînd la pregătire, tinerii îşi însuşesc o seamă de cunoştinţe militare, se călesc din punct de vedere fizic şi moral, astfel încît la încorporare să se poată integra mai uşor şi mai repede în specificul vieţii şi activităţii militare, să înceapă procesul de instruire pe baza unor cunoştinţe şi deprinderi acumulate anterior. Totodată, ca urmare a cunoştinţelor dobîndite în activitatea de pregătire şi a participării la unele exerciţii şi aplicaţii tactice executate împreună cu gărzile patriotice şi cu unităţile militare, detaşamentele de tineret pot îndeplini, la nevoie, unele misiuni de luptă, contribuind astfel la întărirea potenţialului militar al ţării. FORMAŢIUNI SANITARE ALE CRUCII ROŞII. Formaţiuni civile, voluntare organizate de Crucea Roşie, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi comitetele executive 321 FORMA de LUPTA ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, care participă la asigurarea asistenţei medicale a populaţiei. Constituie un element component al sistemului apărării naţionale a R.S. România. F.S. ale C.R. le revin ca îndatoriri principale : să cultive la cetăţeni deprinderile necesare de igienă pentru păstrarea sănătăţii, prevenirea epidemiilor şi epizootiilor, acordarea primului ajutor, autoajutorului şi ajutorului reciproc răniţilor şi bolnavilor ; să pună la dispoziţia serviciilor sanitare ale armatei şi organelor sanitare civile forţele şi mijloacele pe care le au pentru acordarea primului ajutor şi evacuarea militarilor răniţi şi bolnavi, ajutorarea victimelor din rindul populaţiei, luptătorilor din gărzile patriotice, din detaşamentele de tineret, precum şi a invalizilor ; să trimită echipe pentru îngrijirea la domiciliu a bolnavilor, bătrînilor fără familie, copiilor orfani ; să mobilizeze gospodinele în vederea confecţionării de îmbrăcăminte pentru luptători şi să desfăşoare munca de convingere a populaţiei în scopul sporirii numărului donatorilor de sînge şi a cantităţii de sînge donat. FORMA DE LUPTA (DE MANEVRA). Modalitate în care se poate desfăşura o acţiune de luptă sau de manevră. Regulamentele militare prevăd cu precizie formele luptei (manevrei) dar, în desfăşurare, este necesară, adaptarea acestora la condiţiile specifice, impuse de situaţiile concrete, care sînt, de regulă, foarte variate şi neprevăzute. F.d.L. mai frecvent utilizate sînt : ofensiva, apărarea, lupta de întîlnire, uneori retragerea. F.d.M. diferă după cadrul în care se execută manevra : strategic, operativ sau tactic. De exemplu, F.d.M. tactice în ofensivă sînt : lovitura frontală cu scop de rupere, urmărind ruperea frontului apărării, în unul sau mai multe sectoare, prin care forţe mobile dezvoltă manevra, pe una sau mai multe direcţii, în adîncime sau spre flancuri; învăluirea (dubla învăluire), care are ca scop depăşirea prin manevră a unuia sau a ambelor flancuri, pentru a lovi apoi în spate grupările inamice de la flancul dispozitivului de luptă şi a determina prăbuşirea aripilor acestuia ; întoarcerea, care constă în depăşirea prin manevră adîncă a unuia sau ambelor flancuri, pentru a ajunge pe comunica- FORMULARUL ţiile inamicului şi a Iovi apoi spatele întregului dispozitiv de luptă ; încercuirea, care este un rezultat al combinării învăluirii şi întoarcerii, urmărind tăierea tuturor căilor de retragere ale inamicului, în scopul capturării sau nimicirii lui. FORMULARUL CÎMPULUI DE MINE. Document de evidenţă, întocmit de comandantul subunităţii care plantează un cîmp de mine, prin care se precizează, cu ajutorul elementelor topografice, locul cîmpului de mine faţă de anumite repere din teren, precum şi unele detalii privind procedeul de plantare folosit. FORT. Element de bază al unei lucrări de fortificaţie permanentă, organizată în trecut, în sistemul cetăţilor cu F. ; este alcătuit dintr-o construcţie din materiale foarte rezistente (zidărie, beton), capabil să adăpostească pentru luptă un anumit efectiv (subunitate, unitate), dispunînd de un ansamblu de lucrări (pentru foc, observare, adă-postire), dispuse astfel încît să permită ca trupele să ducă lupta în sistem cu F. vecine sau chiar izolate. FORTĂREAŢA. Ansamblu de fortificaţii dispuse circular, în jurul unui obiectiv de importanţă strategică (formă de teren dominantă, nod de comunicaţii situate pe căi strategice, oraş), utilizat în trecut (pînă către începutul sec. al XX-lea) ; uneori se identificau cu noţiunea de cetate, alteori însă defineau o parte (cea mai centrală) care reprezenta ultimul reduit al unei cetăţi. Importanţa F. a scăzut odată cu dezvoltarea tehnicii de luptă moderne. FORTIFICAŢII. Lucrări destinate ca, prin construcţii speciale, să mărească posibilităţile trupelor pentru lupta în apărare, pe un anumit teren, creînd acestora condiţii cit mai bune pentru observarea cîmpului de luptă, executarea focului, manevra forţelor şi mijloacelor, exercitarea conducerii, adăpostirea personalului şi realizarea de stocuri de materiale (muniţie, hrană) care să permită lupta îndelungată, chiar în condiţii de încercuire. Există : F. permanente, executate din timp de pace, de regulă 323 FORŢAJ din materiale foarte rezistente (zidării, beton' şi beton armat), în zone sau puncte de importanţă strategică sau politică. Au jucat un rol însemnat în războaie, încă din antichitate şi evul mediu, cînd erau ■ folosite sub forma de cetăţi, construite în puncte care dominau căi importante de pătrundere sau pentru apărarea oraşelor şi porturilor mari. Dezvoltarea puterii de distrugere a mijloacelor de foc moderne a diminuat importanţa F.p. care, în ultimul război, au fost deseori străpunse' sau manevrate. In condiţiile războiului nuclear, F.p. şi-au pierdut şi mai mult însemnătatea strategică, putînd fi totuşi utilizate, mai ales în domeniul tactic (puncte de sprijin cu cazemate şi adăposturi, în anumite puncte obligate, pe litoral) ; F. pasagere, executate în campanie şi constînd din lucrări genistice complexe, cuprinzînd ansamble în puncte de sprijin, raioane, poziţii sau fîşii de apărare, lucrări pentru organele de foc (cazemate, adăposturi pentru tragere, tranşee), pentru observare, pentru comunicaţii (şanţuri acoperite sau nu, drumuri), pentru conducere (puncte de comandă în lucrări întărite sau subterane), adăposturi (pentru personal şi material), toate integrate intr-un sistem de baraje şi de focuri. F.p. îşi păstrează importanţa în războiul modern, pentru că sporesc stabilitatea apărării, permit economia de forţe şi facilitează combinarea rezistenţei frontale cu acţiunile de manevră. FORTRAN. Limbaj de programare la calculatoarele electronice, folosit pentru rezolvarea de probleme ştiinţifico-tehnice, în care se operează cu un volum mic de date, dar care comportă calcule complicate, laborioase şi numeroase (denumirea provine de la FOR-mula TRAN-slation). In domeniul militar poate fi utilizat în lucrări de proiectare a tehnicii de luptă (optimizarea soluţiilor tehnice), cercetare ştiinţifică, deplasare-transporturi, planificarea şi conducerea unor acţiuni de luptă, studii de prognoză. FORŢAJ. Creşterea tracţiunii motoarelor turboreactoare, pe o perioadă scurtă de timp, în scopul reducerii distanţei şi a timpului de decolare, măririi vitezei de zbor peste viteza maximă, măririi vitezei ascensionale a avio- FORŢAREA 324 nului pentru a se ajunge la un plafon ordonat într-un timp mai redus. Se realizează prin arderea unei cantităţi suplimentare de combustibil în afara „camerelor de ardere“ (în „camere de forţaj“ dispuse în spatele turbinei motorului) şi se foloseşte numai în situaţii deosebite. FORŢAREA CURSURILOR DE APĂ. Acţiune de luptă complexă cuprinzînd ruperea apărării inamicului pe un curs de apă, trecerea trupelor peste cursul de apă şi cucerirea unui cap de pod care să permită dezvoltarea ofensivei în adîncime. în raport cu situaţia tactică, F.C.d.A. se poate executa din mişcare sau din contact (după o pregătire în timp scurt sau de durată). Din mişcare, se execută pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncimea apărării inamicului şi pe timpul urmăririi (cînd inamicul nu a> reuşit să organizeze apărarea pe cursul de apă) ; se execută de trupe pe măsura ajungerii la cursul de apă, fără oprire, prin surprindere şi în timp foarte scurt. Din contact, se execută după o pregătire în timp scurt, de regulă, cînd F.C.d.A.d.m. nu a reuşit, cînd din datele cercetării rezultă că ea nu ar avea succes sau cînd este necesară o regrupare a trupelor pentru forţare. F.C.d.A. cu o pregătire de durată se execută, de regulă, cînd trupele proprii se găsesc în contact nemijlocit cu inamicul sau cînd forţarea după o pregătire în timp scurt nu a reuşit. Pentru executare, trupele trebuie să dispună, în afara mijloacelor obişnuite pentru ofensivă, de mijloace de trecere a cursurilor de apă (ambarcaţiuni, poduri plutitoare, mijloace amfibii), în cantităţi care variază în raport cu lăţimea şi caracteristicile cursului de apă ; după caz se folosesc şi mijloace improvizate, vaduri, treceri nedistruse de inamic. Se organizează şi se planifică totdeauna din timp. FORŢĂ AERIANĂ. Grupare operativă formată din mai multe unităţi de aviaţie de diferite categorii (echivalentă cu o M.U.), existentă în organica forţelor aeriene militare ale unor state străine. FORŢĂ DE LUCRU. Număr de oameni (lucrători) necesar pentru efectuarea unor lucrări genistice. Se ex- 325 FOSGEN primă în oameni-oră (un şanţ de tragere se execută de 105 otameni-oră), oameni-zile (un adăpost se execută de 30 oameni-zile) sau subunităţi-zile (un raion de apărare se execută de 7 batalioane infanterie-zi). FORŢA DE SUPORT. încărcare maximum admisibilă pe oare o poate suporta o construcţie (pod, portiţă, ambarcaţiune), fără a-şi pierde stabilitatea şi capacitatea portantă a elementelor componente. FORŢĂ VIE. Termen definind, în acţiunile militare, personalul care intră în compunerea subunităţilor, unităţilor, M.U., formaţiunilor unei armate. FORŢE. Termen ce defineşte, în general, efectivele umane destinate luptei armate. în această accepţiune se face distincţia între F., care se referă la elementul uman, şi mijloace, care includ armamentul şi tehnica de luptă. Termenul de F. se foloseşte şi pentru denumirea unor structuri organizatorice militare, incluzînd în acest caz atît efectivele umane, cît şi mijloacele de luptă. în acest sens se utilizează expresiile : F. armate, F. aeriene militare, F. principale, F. nucleare. FORŢE ARMATE. Termen definind, în general, forţele şi mijloacele militare (efective, armament, tehnică de luptă) destinate ducerii luptei armate. în Republica Socialistă România, potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, F.A. cuprind armata şi unităţile militare ale Ministerului de Interne. FOSGEN. Substanţă toxică de luptă cu acţiune toxică sufocantă. Produsul tehnic se prezintă ca un lichid gal-ben-verzui, dar în stare gazoasă este incolor, mai greu ca aerul, greu solubil în apă dar solubil în solvenţi organici (hidrocarburi clorurate, benzen, toluen, benzină), precum şi în unele substanţe toxice de luptă (iperită, clo-ropicrină). în luptă se întrebuinţează cu ajutorul proiectilelor de artilerie, bombelor de aviaţie sau buteliilor.. Persistenţa : vara, în teren plan, 12—15 minute, în depresiuni, 2—3 ore ; iarna, pînă la 3 ore ; nu infectează FOSGENOXINA 326 obiectele, alimentele sau apa. Intoxicaţia cu F. provoacă ' victimei senzaţia de sufocare, secreţie abundentă pe nas 'j şi gură, accelerarea pulsului, febră, durere de cap, ame- ® ţeală, dureri în gît şi piept, slăbiciune generală, colorarea pielei pe palme, tălpi, faţă, urechi în albastru sau cenuşiu. $ Protecţia organismului împotriva F. se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor. ‘ 8 FOSGENOXINĂ. Substanţă toxică de luptă cu acţiune e vezicantă, iritantă şi sufocantă ; se prezintă sub formă ^ cristalină, incoloră, solubilă în apă (parţial) şi în sol- c venţi organici. Are o puternică acţiune iritantă asupra căilor respiratorii şi vezicantă asupra pielii. Protecţia se * asigură cu masca contra gazelor şi completele de pro- ( tectie individuală. 1 1 FOTOGRAFIE AERIANĂ. Imaginea unei porţiuni de te- 1 ren obţinută prin fotografiere dintr-o aeronavă, cu aju- ' torul camerelor aerofotoaeriene (fotogrametrice). Poate fi : plană (verticală) cînd axa de fotografiere este orientată vertical sau puţin înclinată faţă de verticală (pînă 1 la 3°, cînd fotografia se execută în scopuri topografice şi pînă la 25°, cînd se execută în scopuri de cercetare) ; de perspectivă (panoramică) cînd axa de fotografiere este înclinată faţă de verticală la un unghi mai mare de 25° ; stereoscopică, permite evidenţierea în condiţii mai bune a formelor de relief. FOTOGRAMETRIE. Tehnică de determinare exactă a formelor, dimensiunilor şi poziţiei în spaţiu a detaliilor fixe sau mobile din teren, cu ajutorul fotogramelor. Este utilizată, pe larg, în acţiunile militare, putînd realiza repede şi precis schimbările esenţiale ale configuraţiei terenului, întocmirea hărţilor militare, planurilor suprafeţelor etc. Există : F. planigrafică, măsoară fotogramele pe două dimensiuni, servind la întocmirea de planuri bidimensionale (fără indicaţii de relief) ; F. stereografică, măsurarea se face pe trei dimensiuni, servind la întocmirea hărţilor cu curbe de nivel, cote, profile etc. ; F. aeriană (aerofotogrametrică), operează cu aparatul foto din aer ; F. terestră (geofotogrametrică). 327 FRICA FOTOLABORATOR MOBIL DE GENIU. Complet format din aparat de fotografiere la mare distanţă şi laborator fotografic instalat pe un automobil special, utilizat pentru fotografierea panoramică şi stereoscopică a terenului şi lucrărilor de apărare ale acestuia. FOTOTELEGRAJFIE. Transmiterea şi recepţionarea imaginilor fixe (fotografii, desene, scheme, texte) pe oale electronică ; se realizează în transmisiunile militare >pe linii cu fir, radio, radioreleu cu o aparatură finală specială. FOTOTRIANGULAŢIE. Metodă de determinare a coordonatelor punctelor terestre cu ajutorul fotogramelor, prin raportarea lor la un sistem de coordonate rectangulare ; determinarea poate fi plană (stabileşte poziţia pla-nimetrică a punctelor) sau spaţială (aerotriangulaţie). Se utilizează cu eficienţă în lucrările geodezice. FRECVENŢĂ (RADIO). Numărul de oscilaţii electrice produse într-o secundă de către un emiţător radio. In transmisiunile militare, F. reprezintă o _ caracteristică de lucru pentru staţiile corespondente dintr-o reţea (sau o direcţie) radio, permiţindu-le acordul, stabilirea legăturii şi efectuarea traficului. F. se stabileşte pentru toate reţelele (direcţiile) radio din sistemul de transmisiuni, de către eşalonul care organizează transmisiunile. FRICĂ. Stare emotivă determinată de o primejdie, reală sau aparentă, şi manifestată prin pierderea stăpînirii de sine, slăbirea capacităţii de a înfrunta primejdia şi paralizarea voinţei de luptă. Dacă o asemenea stare devine constantă, ea se poate transforma în laşitate, avînd efecte dezastruoase, pentru capacitatea de luptă a subunităţilor (unităţilor) şi prezentînd pericolul grav al apariţiei panicii. Cauzele care determină F. sînt : tendinţa de autoconservare a individului, reacţia spontană faţă de primejdii, la care se pot asocia unele slăbiciuni de ordin fizic şi psiho-moral, urmare a unei slabe educaţii şi pregătiri. F. poate fi învinsă, la orice individ, prin eforturi de voinţă proprii şi acţiuni educative colective. în frîna 328 unităţile militare, sarcina educării în sensul dominării F. şi dezvoltării curajului revine comandanţilor de toate treptele şi se realizează în procesul instructiv-educativ prin formarea calităţilor morale şi de luptă proprii apărătorilor patriei socialiste, prin instruirea militarilor în condiţii cît mai apropiate de realitatea cîmpului de luptă, precum şi printr-o pregătire psihică corespunzătoare pentru depăşirea unor momente dificile. FRlNĂ. Dispozitiv pentru micşorarea vitezei sau pentru oprirea unui sistem în mişcare. In tehnica militară sînt cunoscute : F. autovehiculelor, F. sistemelor de tragere (la gurile de foc), F. aerodinamice (la avioane). F. autovehiculelor se compun din : elementul de comandă (pedală, manetă), elementul de transmitere a comenzii (tijă, lichid, aer comprimat), elementul de execuţie (saboţi, bandă, discuri) ; F. sistemelor de tragere cuprind : F. de gură, piesă cavă, prevăzută cu orificii laterale, care se montează la gura ţevii unor arme de foc (îndeosebi tunuri) cu scopul de a micşora acţiunea reculului asupra armei ; F. de tragere, subansamblu al legăturii elastice a gurii de foc de artilerie care are rolul de a participa la F. mişcării de recul şi de revenire a ţevii pe timpul tragerii. La gurile de foc moderne F.d.t. sînt hidraulice cu orificii de scurgere a lichidului, variabile în raport cu lungimea de recul (revenire) ; F. de recul, parte funcţională a F.d.t. a unei guri de foc de artilerie, care are rolul de a participa la frînarea mişcării de recul a ţevii ; F. de revenire, parte funcţională a F.d.t. care are rolul de a participa la frînarea mişcării de revenire a ţevii pe întreaga lungime de revenire sau numai pe o porţiune din aceasta ; F. aerodinamice, sistem de panouri metalice de o anumită formă aerodinamică dispuse în interiorul aripilor şi în lungul fuzelajului, cu posibilităţi de escamotare în scopul modificării profilelor aerodinamice, pentru mărirea rezistenţei la înaintare a avionului şi reducerea vitezei de zbor la aterizare sau pe timpul anumitor evoluţii în zbor. FRONT. 1. Mare unitate operativ-strategică destinată ducerii unor operaţii de amploare, cu o compunere va- 329 FUGASĂ INCENDIARA riabilă, ce se stabileşte pentru fiecare operaţie, în funcţie de misiune, disponibilităţile în forţe şi mijloace, valoarea inamicului şi situaţia de pe teatrul • de acţiuni militare. F. poate fi compus din mai multe armate, corpuri de armată şi alte M.U. şi unităţi. 2. Partea formaţiei (dispozitivului) unei unităţi (subunităţi) spre care militarii sînt orientaţi cu faţa. De exemplu, F. batalionului esté limita din faţă a formaţiei (dispozitivului) batalionului, de la flancul drept la cel stîng. 3. Termen definind, în general, zona teritorială pe care se duc, la un moment dat, acţiuni de luptă şi în care sînt dispuse trupele. în cel de-al doilea război mondial, de exemplu, F. de vest cuprindea, în noiembrie 1944, o zonă de teren care includea Olanda, Belgia, teritoriul din zonele de frontieră dintre Germania şi Franţa, pînă la graniţa cu Elveţia. FRUNTAŞ. Prima treaptă pe scara ierarhiei militare, după gradul de soldat. Se acordă militarilor care se disting printr-o activitate meritorie şi dovedesc aptitudini de a intra în rîndul gradaţilor. FUGASA CHIMICĂ. încărcătură de exploziv, asociată cu un rezervor (bidon, cutie) cu substanţă toxică de luptă, instalată în pămînt şi prevăzută cu dispozitiv de aprindere ; la explozie, încărcătura toxică este împrăştiată în jur, producînd infectarea aerului, terenului, personalului şi obiectelor. FUGASA INCENDIARĂ. încărcătură de exploziv asociată cu amestec incendiar (vîs-cos şi granule de fosfor) instalată în pămînt şi prevăzută cu dispozitiv de aprindere ; la explozie, amestecul incendiar poate I I Fugasă chimică. FULMINAT DE MERCUR 330 aprinde mijloacele tehnice şi materialele din raza de acţiune. Există şi F.I. improvizate din tuburi de proiectile de artilerie sau ţevi obişnuite îngropate în pămînt şi înclinate în direcţia inamicului, avînd în partea inferioară pulbere de azvîrlire, un dop din lemn şi încărcătura incendiară ; se aprind cu ajutorul unui aprinzător electric legat prin cablu la un explozor. FULMINAT DE MERCUR. Exploziv de iniţiere care explodează foarte uşor la lovire, prin frecare sau la acţiunea unei scîntei ; se întrebuinţează la fabricarea capselor detonante cu tubul din cupru, a aprinzătoarelor 'pirotehnice, precum şi a fitilului detonat, F.d.M. se prezintă sub formă mărunt cristalizată, de culoare alb-cenuşie ; este foarte toxic şi are gust dulceag, greu solubil în apă ; prin fierbere se descompune ; sub acţiunea razelor soarelui se închide la culoare. Detonează cu o viteză de 3 500—5 000 m/s ; umezit 10% arde fără a detona ; umezit 30%, nu arde, nu detonează. FUM (DE MASCARE, TOXIC ETC.). Sistem coloidal format prin sublimarea (dispersarea) unor substanţe chimice în aer, utilizat în diferite scopuri militare. Există : F. de mascare produs prin dispersarea unor particule solide (lichide), ca : acid clorsulfonic, tetraclorură de titan, diverse uleiuri fumigene etc. în scopul ascunderii acţiunilor proprii, orbirii observatoarelor (cuiburi de foc) inamice, precum şi al atenuării emisiunii de lumină la exploziile nucleare şi perturbării lucrului' staţiilor de ra-diolocaţie. Se realizează cu lumînări, grenade, proiectile, bombe şi aparate fumigene, avînd în vedere şi condiţiile de vînt (viteza 3—5 m/s, direcţie) ; F. toxic, produs prin sublimarea unor substanţe toxice de luptă ca adamsita, cloracetofenona, cu ajutorul luminărilor, grenadelor fumigene toxice sau generatoarelor termomecanice ; F. de semnalizare, produs prin sublimarea unor coloranţi organici, care emit fumuri roşii, galbene, verzi, albastre sau negre. Se realizează cu lumînări, grenade, bombe, proiectile, avînd în vedere şi condiţiile de luminozitate (soare strălucitor, culoarea fondului) şi de vînt (viteză 331 FUKNAL 3—5 m/s) ; F. insecticid, rezultat din sublimarea unui produs insecticid lichid, amestecat cu substanţe - termo-gene ; se realizează cu ajutorul luminărilor sau al generatoarelor de fum. FUMIZARE. Emiterea de fum de mascare cu ajutorul unui generator de fum ; în cazul mascării obiectivelor se furnizează o suprafaţă mai mare decît aceea a obiectivului, pentru a nu oferi inamicului posibilitatea să cunoască exact locul de dispunere a acestuia. FUNCŢIE DE DIRECTIVITATE (a unei antene). Funcţie de două variabile, care ■ reprezintă dependenţa dintre intensitatea cîmpului electric al undelor radiate de antenă şi coordonatele unghiulare ale direcţiei considerate. Este folosită în construcţia şi instalarea antenelor la staţiile de radio militare. FURCUŢA. Unitate de măsură în tragerile de artilerie reprezentînd jumătate din axa elipsei de împrăştiere în bătaie (4 A£), în direcţie (4 Ap) sau în înălţime (4 Aj,). în practică se foloseşte, de regulă, valoarea F. în bătaie care se găseşte înscrisă în tabelele de tragere ale fiecărui material. FURIER. Militar în termen subordonat plutonierului de companie, care răspunde de evidenţa, păstrarea, integritatea şi menţinerea în perfectă ordine a materialelor din magazia subunităţii şi de ţinerea corectă a lucrărilor de birou, registrelor de evidenţă şi a altor documente ale subunităţii ; în cadrul unei unităţi se numeşte un F. de serviciu pe statul major, care face parte din personalul pentru serviciul de zi, răspunzînd de primirea şi expedierea poştei la timp. FURNAL. Pîlnie (groapă) obţinută în -urma exploziei în pămînt a unei încărcături de exploziv sau a exploziei simultane a mai multor încărcături concentrate sau alungite. în lucrările de distrugeri, F. este folosit pentru distrugerea drumurilor, digurilor sau aerodromurilor, pre- FUZANT 332 oum şi pentru executarea şanţurilor sau a gropilor pentru amplasamente şi adăposturi etc. F. pot fi : normale, cînd raza pîlniei este egală cu adîncimea r = h ; supraîncărcate, cînd r > h (de regulă r = 1,2 ... 1,5 h), subîncărcate, cînd r < h (de regulă r == 0,8 h) ; conuflet, cînd r = 0,5... 0,6 h. F. normale şi cele supraîncărcate au rol de aruncare a pămîntului; F. subîncărcate şi conufletele au efect de dislocare sau afînare. FUZANT. Proprietatea unui-focos de a funcţiona într-un anumit punct de pe traiectorie pentru care s-a făcut reglarea mecanismelor sale. Funcţionarea F. poate fi realizată pe cale pirotehnică (arderea unor cordoane de pulverin presate în nişte talere) sau pe cale mecanică (prin mecanism de ceasornic). In ultima perioadă s-au construit focoase F. magnetice, electromagnetice, acustice, electroehimice, optice şi electrice (electrostatice şi radio). FUZIUNE NUCLEARĂ. Reacţie constînd în unirea a două sau mai multe nuclee uşoare (de exemplu, litiu şi deuteriu, sub forma de deuterură de litiu), care are ca rezultat formarea unor nuclee mai grele. Se realizează prin încălzirea substanţelor fuzionabile la o temperatură de cîteva zeci sau sute de milioane de grade (de regulă, printr-o explozie nucleară), la care atomii sînt complet ionizaţi, iar substanţele, transformate în plasmă (nuclee lipsite de înveliş electronic şi electroni liberi), ceea ce determină reacţia de fuziune, numită şi reacţie termonucleară. Prin realizarea F.N. se pune în libertate o cantitate enormă de energie, cu mult mai mare decît la reacţia de fisiune nucleară. Un kilogram de deuterură de litiu, de exemplu, pune în libertate prin fuziune o cantitate de energie egală cu 65 miliarde calorii, în principal, sub forma de energie cinetică. F.N. este reacţia utilizată în cazul exploziilor termonucleare. G CASARĂ. Navă cu corp metalic sau din lemn, puntată şi cu fundul plat, folosită pentru a transporta piatra necesară construcţiilor hidrotehnice sau alte materiale (capacitate 100—300 tone) ; G. pot fi folosite sub formă de portiţe şi pentru trecerea tancurilor şi tehnicii auto. GABION. Coş cilindric (paralelipipedic, tronconic), confecţionat dintr-o împletitură de nuiele necojite sau din-tr-o plasă de sîrmă, care se umple cu bolovani de riu, piatră spartă sau pietriş ; se utilizează în lucrările genis-tice pentru consolidarea unor taluzuri, apărarea malurilor cursurilor de apă, consolidarea bazelor digurilor şi la repararea porţiunilor distruse ale drumurilor, şanţurilor sau altor lucrări. GALET. Roată liberă montată în sistemul de propulsie al tancului, care rulează pe calea realizată de şenilă, avînd şi rolul de suport al ramurii superioare a acesteia. GARDĂ. 1. Subunitate militară înarmată, destinată pentru paza şi apărarea unei unităţi, instituţii sau formaţiuni militare, materialelor, tehnicii de luptă sau a diverselor obiective militare. Compunerea, atribuţiile şi modul de executare a serviciului de gardă sînt prevăzute de regulamentele militare. In principiu, o G. trebuie să aibă un comandant, caporal de schimb, santinele şi persoane cu alte funcţii (după caz). Executarea de către o subunitate numită în serviciul de gardă a prevederilor regulamentare înseamnă, de fapt, îndeplinirea unei mi- GARDA de onoare 334 siuni de luptă şi presupune hotărîre fermă, vigilenţă şi iniţiativă. 2. Apărătoare metalică la minerul săbiei sau spadei, pentru protecţia mîinii împotriva loviturilor adversarului. 3. Apărătoare a trăgaciului armamentului de infanterie (se numeşte garda trăgaciului). 4. Distanţa între vîrful palei elicei şi sol, cînd avionul se găseşte în poziţie orizontală (se numeşte garda elicei). GARDĂ DE ONOARE. Subunitate (unitate) constituită şi pregătită în vederea desfăşurării unor ceremonii, solemnităţi cu caracter protocolar sau pentru întîmpinarea sosirii într-o garnizoană a persoanelor oficiale, stabilite prin regulamente şi instrucţiuni. In G.d.O. sînt numiţi militari cu un nivel ridicat de instruire. La unele ceremonii desfăşurate în încăperi, G.d.O. poate fi constituită din ofiţeri. GARGUSĂ. Săculeţ confecţionat din ţesătură de bumbac sau de mătase, folosit ca înveliş pentru încărcătura de azvîrlire şi părţile anexe, la unele lovituri de artilerie ; la loviturile neacuplate cu tub-cartuş uşurează compunerea încărcăturilor de azvîrlire variabile, la loviturile fără tub-cartuş uşurează încărcarea gurilor de foc, iar la loviturile acuplate asigură imobilizarea încărcăturii de azvîrlire (împreună cu fixatoarele). GARNIZOANĂ. Termen definind totalitatea unităţilor, instituţiilor şi formaţiunilor militare de toate armele dislocate permanent sau temporar într-o localitate sau în tabără, precum şi localitatea însăşi (de exemplu, garnizoana Bucureşti sau trupele din garnizoana Bucureşti). G. are un comandant numit prin ordin, de regulă cel mai mare în funcţie dintre comandanţii sau şefii unităţilor sau M.U. din G., care, în exercitarea atribuţiilor de G. este ajutat de un personal stabilit prin regulamentele militare. Atribuţiile de G. se referă, în principal la : asigurarea ordinii şi disciplinei militare în G., folosirea unor bunuri de utilizare comună (terenuri de instrucţie, poligoane cămine, popote etc.), unele probleme de pază, securitate şi intervenţie în caz de calamităţi, organizarea 335 GĂRZI patriotice unor festivităţi, ceremonii solemne şi alte activităţi la care participă militarii. GATER. Maşină de prelucrat lemnul, din înzestrarea trupelor de geniu, prevăzută cu mai multe pînze de ferăstrău care se mişcă în plan vertical şi transformă buştenii în scînduri sau grinzi; G. pot fi mobile, transportate pe remorci şi acţionate de un tractor sau de o sursă electrică. GAURĂ DE APĂ. Spărtură sau fisură în bordajul navei, sub linia de plutire, prin care apa pătrunde în interior ; poate fi provocată de un abordaj (pintenare), ciocnire cu un corp submers, explozie de mină, torpilă, bombă de avion sau proiectil de artilerie. In cazul producerii G.d.A. se iau măsuri de astupare şi de evacuare a apei intrate. GAZ DE LUPTĂ. Denumire dată, în trecut, substanţelor toxice de luptă. GAZETĂ OSTĂŞEASCĂ. Organ de presă cu apariţie periodică şi cu conţinut specific activităţii militarilor dintr-o anumită armă, categorie de trupe sau M.U. G.O. constituie un mijloc important de educaţie socialistă, de răspîndire a cunoştinţelor militare, o tribună a popularizării şi generalizării experienţei pozitive în procesul pregătirii de luptă şi politice, a realizărilor şi atitudinilor înaintate. în timp de război, are drept sarcină principală informarea trupelor, popularizarea faptelor de curaj şi eroism, creşterea combativităţii militarilor în îndeplinirea misiunilor de luptă. GĂRZI PATRIOTICE. Unităţi de luptă înarmate ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate, organizate după criteriul teritorial şi al locului de muncă, formă caracteristică de materializare a doctrinei apărării patriei de către întregul popor. Au misiunea ca, împreună cu forţele armate, să participe activ la apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului, a muncii sale paşnice, a suveranităţii şi independenţei patriei, la apărarea oraşelor şi GÂRZI PATRIOTICE 336 comunelor, a întreprinderilor, instituţiilor şi celorlalte organizaţii socialiste. G.P. îşi desfăşoară activitatea sub conducerea nemijlocită a C.C. al P.C.R., a comandantului suprem al forţelor armate şi a organelor locale ale partidului. Organele de partid îndrumă şi conduc instruirea şi acţiunile G.P. prin intermediul statelor majore ale acestora, constituite din cadre militare active şi de rezervă. Structura organizatorică a G.P. se stabileşte corespunzător unităţilor teritorial-admimstrative, în funcţie de aşezarea şi posibilităţile acestora, de importanţa direcţiilor, obiectivelor şi aliniamentelor pe care sînt dispuse. In toate întreprinderile, instituţiile, organizaţiile economice de stat şi cooperatiste se constituie G.P., în funcţie de importanţa lor şi de numărul personalului muncitor. Pe baza acestor criterii au fost organizate plutoane, companii şi batalioane de G.P., diferenţiate în subunităţi de puşcaşi, aruncătoare, baraje şi distrugeri, cercetare, mitraliere antiaeriene, transmisiuni, asigurare materială şi medicală etc. în scopul îndeplinirii unor misiuni de mai mare amploare se pot constitui grupări de G.P. sub o comandă unică. G.P. constituie o verigă de bază a sistemului apărării naţionale, prin care se asigură populaţiei, încă din timp de pace, o pregătire militară corespunzătoare, diferenţiată şi cu caracter de continuitate, în concordanţă cu principiile războiului întregului popor. în procesul de instruire se urmăreşte ca membrii G.P. să cunoască foarte bine obiectivele încredinţate spre apărare, armamentul aflat în dotare şi mî-nuirea lui, procedeele de acţiune ce pot fi folosite în diferite situaţii, modul de cooperare cu unităţile militare. Pe lingă acestea, ele au sarcina de a sprijini pregătirea tineretului pentru apărare şi de a ajuta organele de miliţie în menţinerea ordinii publice. în timp de război, G.P. acţionează, de regulă, pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă în localităţile de care aparţin sau în imediata lor apropiere. în unele situaţii, subunităţile de G.P. pot fi dislocate temporar din localităţile lor şi folosite pe alte direcţii, dar fără a se efectua transporturi pe distanţe mari. G.P. existente în fîşiile de acţiune ale unităţilor şi M.U. militare se subordonează acestora şi se integrează în dispozitivele de luptă ale trupelor. Ele 337 GENERAL pot primi misiuni de ap&rare sau ofensivă, cercetare, siguranţă, lupta împotriva desantului aerian inamic etc., în raport cu posibilităţile lor şi cu cerinţele situaţiei de luptă. Atunci cînd se găsesc în afara fîşiilor de acţiune ale unităţilor sau M.U. ale armatei, ele rămîn în subor-dinea consiliilor locale de apărare şi pot îndeplini misiuni independente sau în cooperare cu alte formaţiuni de apărare. GEAMANDURĂ. Corp plutitor de construcţie specială, vopsit, de regulă, în culori vii, care se ancorează pe mare în anumite locuri, avînd scopul să avertizeze de la distanţă pe navigatori, pe orice vreme, de existenţa în apropiere a unui pericol de navigaţie, marcarea unui loc pentru schimbare de drum, marcarea limitelor unui poligon etc. Este formată dintr-un flotor ermetic închis, lestat în partea inferioară, avînd deasupra o suprastructură cu platformă pentru dispozitivul de iluminare (la G. luminoase). Punctele de instalare a G. sînt indicate pe hărţile şi în documentele nautice. GEANTĂ DE ARTIFICIER. Geantă confecţionată din pînză rezistentă, pentru purtat unelte şi materiale (cleşti de sertizat, bricege, ciocane, burghie de lemn, lanternă, explozor, ohmmetru, metru, bandă izolatoare) folosite la executarea lucrărilor de distrugeri. GEL INCENDIAR. Sistem coloidal cu aspect gelatinos, obţinut prin dizolvarea într-un combustibil lichid (benzină, distilate din cărbune) a unor substanţe ca : săruri de aluminiu ale acizilor graşi, naftenat de aluminiu, cauciuc, răşini sintetice şi altele ; produsul rezultat arde un timp mai îndelungat, se poate lipi şi arde pe suprafeţe verticale de unde este greu de îndepărtat şi este coerent, neputînd fi pulverizat în atmosferă; se foloseşte la aruncătoare de flăcări (sub denumirea de amestec incendiar vîscos), bombe de aviaţie şi fugase incendiare. V. şi AMESTEC INCENDIAR VÎSCOS. GENERAL. Denumire generică pentru gradele de ofiţeri superioare gradului de colonel în trupele de uscat şi GENERATOR 338 forţele aeriene militare ; în marină, similar gradului de | general este cel de amiral. în ordine ierarhică urmează : general-maior, general-locotenent, general-colonel, gene- I ral de armată (în unele armate : general de brigadă, de divizie, de corp de armată). ' GENERATOR FUMIGEN TERMOMECANIC. Aparat de furnizare care funcţionează pe principiul evaporării termice a amestecului fumigen urmată de condensarea vaporilor. GENIU. Gen de armă, în cadrul forţelor armate, destinat pentru îndeplinirea misiunilor de asigurare genistică în operaţie şi luptă. Trupele care o compun se numesc trupe de G. în ţara noastră, prima unitate de G. a luat fiinţă în 1859, Batalionul 1 Geniu în Moldova ; ulterior a fost înfiinţat Regimentul 1 Geniu la Bucureşti, care îngloba toate specialităţile tehnice ale armatei : pionieri, telegrafie, poduri militare. După războiul pentru independenţă şi în prima parte a secolului al XX-lea, trupele de G. s-au dezvoltat, înglobînd şi alte specialităţi tehnice : aerostaţie, proiectoare, radio, automobile militare. Geniştii au participat la lucrări de drumuri şi căi ferate de interes naţional. în războiul antifascist, trupele de G. s-au evidenţiat, în special, în realizarea trecerilor .'peste cursurile de apă. în prezent, arma G. cuprinde mai multe specialităţi : pionieri, pontonieri, drumuri-poduri, treceri desant, fortificaţii, cercetare de G., aprovizionare cu apă, forestiere, mascare, G.-aerodromuri, G.-marină, tehnice etc. GENIU-AERODROMURI. Specialitate a armei geniului destinată pentru amenajarea, întreţinerea şi deservirea aerodromurilor militare. în trecut se numeau subunităţi (unităţi) de geniu aeronautic. GENIU-MARINĂ. Specialitate a armei geniului, destinată pentru executarea lucrărilor necesare asigurării ge-nistice a acţiunilor de luptă ale marinei militare. 339 GHEARĂ DE PISICA. GENULIERA. 1. Termen definind înălţimea pe cîmpul de luptă a unui trăgător în poziţia în picioare, în genunchi sau culcat. 2. Distanţa dintre planul orizontal I pe care este dispusă în poziţie de luptă o gură de foc | de artilerie şi axul ţevii acesteia (aflată, de asemenea, | în poziţie orizontală). GEODEZIE. Ştiinţă care se ocupă cu măsurarea şi cal-: cuiul elementelor suprafeţelor globului terestru, în scopul reprezentării lor pe hărţi şi planuri ; metodele folosite ;■ şi rezultatele obţinute sînt de mare utilitate pentru activităţile militare. în ţara noastră, specialiştii geodezi mi-: litari au adus o mare contribuţie la dezvoltarea metode-; lor geodezice şi efectuarea triangulaţiei ţării. GEOGRAFIE MILITARĂ. Ramură a geografiei generale i şi, în acelaşi timp, a ştiinţei militare, care studiază fenomenele geografice prin prisma cerinţelor şi scopurilor ; acţiunilor militare. Concluziile G.M. au o utilizare practică în : determinarea caracteristicilor teatrelor de acţiuni militare (întindere, particularităţi), cunoaşterea influenţei condiţiilor geoclimatice asupra strategiei, artei operative şi tacticii, utilizarea pentru nevoi militare a resurselor economice şi potenţialului demografic. GHEARĂ DE PISICĂ. Unealtă formată din bare metalice, curbate, cu două, trei sau patru braţe; de capătul ei se leagă o frînghie rezistentă, lungă de 30—50 m. Se foloseşte pentru de-plantarea minelor antitanc, descoperirea minelor la tracţiune plantate în apă, ierburi înalte, lăstăriş şi pentru desfacerea abatizelor, baricadelor, barajelor de sîrrnă puţin vizibile. GHIDAJ 340 GHIDAJ. Parte componentă a unei instalaţii de lansare de rachete sau de proiectile reactive, care are rolul de a asigura ghidarea iniţială (la pornire) a acestora. GHINT. Şanţ şi nervură elicoidale realizate pe o mare porţiune din suprafaţa interioară a ţevii unor arme de foc, cu scopul de a imprima proiectilului (glonţului) o mişcare de rotaţie în jurul axei sale, rotaţie necesară asigurării stabilităţii lui pe traiectorie. Şanţul reprezintă golul ghintului, iar nervura — plinul ghintului. Feţele laterale ale plinului (golului) ghintului se numesc flancuri. Flancul care obligă proiectilul (glonţul) să se rotească se numeşte flancul de atac (tragere) al ghintului; celălalt se numeşte contraflanc. Un G. este caracterizat prin : înclinarea sau pasul său, care pot fi constante sau variabile (progresive); traiectul, care poate fi rectiliniu, curbiliniu sau combinat (mixt) ; profilul (dreptunghiular, trapezoidal, în formă de dinţi de ferăstrău) ; dimensiunile transversale (lăţimea golului, lăţimea plinului şi adîncimea golului). Numărul G. pe care le are o ţeavă depinde de puterea gurii de foc (în special, de calibrul acesteia) şi de materialul din care este realizat brîul forţator al proieotilului. Ghinturi GIRAŢIE. Mişcare de rotire a navei în raport cu un punct material fix (ancoră, geamandură) sau faţă de un centru ipotetic. Se face după o curbă de G., ale cărei elemente principale sînt : dinamul iniţial al navei; momentul cînd se pune cîrma; înaintarea navei pentru o întoarcere de 90° ; deplasarea laterală a navei pentru întoarcere de 90° ; diametrul tactic de G.; diametrul final de G. 341 GINDIRE MILITARĂ GIRODINĂ. Aparat de zbor combinat din categoria aero-dinelor la care forţa portantă apare, în principal, pe un sistem de aripi rotitoare, adică pe rotoare. Spre deosebire de elicopter, organul de sustentaţie (rotorul) este independent de organul de propulsie (elicea), fiecare fiind acţionat de motoare diferite. GIROSCOP. Corp în formă de disc, care se roteşte cu foarte mare viteză şi, fiind montat pe un ax cu suspensii speciale, îşi menţine planul de rotaţie ; datorită acestei proprietăţi este utilizat la girocompase de navigaţie (giro-busole), precum şi la toate instalaţiile de piloţi automaţi din tehnica aerooosmică. GIRUETA. Instrument meteorologic folosit pentru determinarea direcţiei şi măsurarea vitezei şi intensităţii vîn-tului. în armată se foloseşte G. de campanie compusă dintr-o tijă metalică pe care se poate roti pana de vînt solidară cu un indicator. La partea inferioară se află un cadran circular, gradat în 16 puncte (cardinale şi inter-eardinale) pe care se mişcă indicatorul. Viteza vîntului se măsoară cu ajutorul unei plăcuţe de metal, care, sub acţiunea vîntului, capătă o anumită înclinare, formînd cu verticala un unghi indicator al intensităţii vîntului. GISMENT. 1. Unghiul dintre axa longitudinală a unui avion în zbor şi direcţia către un post de radio-emisie terestru. 2. Unghiul făcut de o direcţie ou liniile nord-sud ale caroiajului hărţii, plecînd de la nordul acestor linii în sensul mişcării acelor de ceasornic. GÎNDIRE MILITARĂ. Componentă specializată a gîndirii sociale, formată din totalitatea ideilor, concepţiilor, teoriilor şi doctrinelor care abordează fenomenul militar întir-o epocă dată. G.M. are o latură empirică şi o latură teoretică. în etapa actuală, gîndirea teoretică militară înfăţişează o structură complexă, incluzînd : ştiinţa militară, ramurile ştiinţelor sociale aplicate la domeniul militar, filozofia războiului, istoria militară, geografia mi- GLACIS 342 litară, doctrina militară, ştiinţele tehnice militare. Preocuparea pentru studiul fenomenului militar s-a manifestat încă din antichitate (Sun-Tze, Xenofon, Frontinius, Onosandros, Vegetius), a continuat în evul mediu (Mauritius, Machiavelli) şi s-a dezvoltat în mod deosebit după războaiele revoluţiei franceze şi napoleoniene (Clausewitz, Jomini ş.a.). Odată cu apariţia materialismului dialectic şi istoric, G.M. a marcat un important salt calitativ. Marx, Engels şi mai tîrziu Lenin au demonstrat că războiul este un fenomen social-istoric, generat de apariţia antagonismelor sociale, că organizarea militară şi desfăşurarea luptei armate depind, în ultimă instanţă, de condiţiile vieţii materiale, de baza economică a societăţii. Ei au aplicat concepţia materialist-dialectică şi istorică la studiul fenomenelor militare, punînd astfel bazele ştiinţei militare socialiste. In România, G.M. a cunoscut o primă perioadă de afirmare la voevozii şi conducătorii de oşti din secolele XIV-XYIII, concretizîndu-se în acţiuni practice de mare eficienţă militară şi cu dese momente de prioritate pe plan european. Ea s-a afirmat din nou în secolul al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, cînd gînditori înaintaţi şi oameni politici de frunte ca N. Bălcescu, Avram Iancu, M. Kogălniceanu, Al. I. Cuza, teoreticieni militari ca Gh. Slăniceanu, C. Hîrjeu, Gr. Crăiniceanu, Al. Iarca ş.a., istorici şi sociologi ca N. Iorga şi D. Guşti au adus contribuţii însemnate la elaborarea şi dezvoltarea G.M. româneşti moderne. în prezent, G.M. românească cunoaşte o nouă etapă de dezvoltare, manifestîndu-se activ, sub conducerea şi îndrumarea P.C.R., în aprofundarea şi rezolvarea problemelor complexe ale apărării patriei socialiste, în abordarea de pe poziţii revoluţionare, creatoare, a fenomenului militar contemporan. O contribuţie esenţială la dezvoltarea G.M. revoluţionare o aduce secretarul general al P.C.R., tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ale cărui lucrări au trasat liniile directoare ale noii doctrine militare a României socialiste. GLACIS. Teren în pantă crescîndă, uniformă şi, de regulă, descoperită ; oferă bune condiţii de observare şi de tragere, favorizînd mai mult apărarea. 343 GONIOMETRIE GLONŢ. Proiectil de dimensiuni mici, care este aruncat cu ajutorul armamentului de infanterie (pistol, pistol-mitralieră, carabină, puşcă, puşcă-mitralieră şi mitralieră). G. poate fi : obişnuit (normal) ; exploziv (prevăzut cu o încărcătură care explodează în momentul cînd întîlneşte un obstacol) ; incendiar (prevăzut cu o încărcătură incendiară, destinat aprinderii obiectivelor inflamabile) ; perforant (prevăzut cu un miez de oţel dur, destinat tragerii împotriva obiectivelor protejate prin blindaj) ; trasor (în timpul deplasării pe traiectorie lasă o dîră luminoasă, fiind folosit pentru reglajul tragerii şi pentru semnalizare). Există şi G. cu efect complex (perforant-trasor, perforant-incendiar-trasor) sau cu efecte speciale (dum-dum, care, la lovirea de oasele corpului uman, se deformează şi ia forma unei flori sau a unei ciuperci, provocînd răni interioare deosebit de grave, neputînd fi extras). GOARNĂ. Instrument muzical de suflat, din alamă, folosit în armată pentru semnalizare. GONIOMETRIE (RADIOGONIOMETRIE). 1. Metodă utilizată în cercetarea radio pentru determinarea locului emiţătoarelor radio inamice, cu ajutorul instalaţiilor de G. Metoda poartă şi denumirea prescurtată „gonio“. Instalaţiile constau dintr-o antenă-cadru şi un amplificator puternic, cu ajutorul cărora se determină direcţia staţiei emiţătoare, după poziţia cadrului, atunci cînd tensiunea indusă în antenă, suprapusă peste cea din cadru, este maximă. Pentru determinarea locului se folosesc 2—3 staţii radio gonio, intersectîndu-se direcţiile date de GONIOMETKU 344 fiecare. 2. Termen definind unităţile (subunităţile) instruite şi înzestrate pentru determinări gonio. 3. Metodă de stabilire a locului -aeronavelor în zbor pentru facilitarea orientării acestora. GONIOMETRU. Instrument pentru măsurarea unghiurilor. In geodezia şi topografia militară se utilizează următoarele G. : teodolitul, pantometrul, clinometrul, tahi-metrul, eclimetrul, goniometrul-busolă. Ultimul are o largă folosinţă în artilerie : măsurători în unghiuri orizontale şi verticale, măsurarea giSmentelor direcţiilor, îndreptarea pieselor de artilerie şi a aparatelor de observare pe o anumită direcţie, determinări de distanţe şi cote, drumuri de unghiuri, ridicări instrumentale, cercetarea şi observarea cîmpului de luptă. GRAD DE INFECTARE RADIOACTIVA. Măsura în care personalul, tehnica de luptă, aerul, terenul, alimentele şi apa sînt infectate radioactiv (la particulele alfa şi beta reprezintă numărul de dezintegrări pe un cm2 sau cm3 în timp de un minut) ; G.d.I.R. a obiectelor se apreciază în miliroentgeni pe oră sau prin numărul de dezintegrări beta care au loc pe cm2 de suprafaţă într-un minut ; a apei — în dezintegrări pe minut pe unitatea de volum ; a terenului — se determină prin nivelul de radiaţie exprimat în roentgeni pe oră (R/h). Determinarea cu precizie a gradului de infectare a suprafeţelor obiectelor se face cu ajutorul aparatelor dozimetrice. GRAD DE LOVIRE. Aşteptarea matematică a numărului de obiective elementare — exprimat în procente — lovite pe timpul executării tragerii cu artileria asupra obiectivelor de suprafaţă, cu o cantitate de muniţie dată. GRADE MILITARE. Denumire generică pentru toate treptele ierarhiei militare. în forţele armate ale Republicii Socialiste România gradele militare sînt : pentru .soldaţi şi gradaţi : soldat, fruntaş, caporal, sergent ; pentru subofiţeri : sergent-major, plutonier, plutonier-major, plutonier adjutant ; pentru maiştri militari : maistru militar clasa IV, III, II, I, maistru militar principal ; pentru 345 GRAFIC ofiţeri : la trupele de uscat şi aviaţie : sublocotenent, locotenent, locotenent-major, căpitan, maior, locotenent-colonel,' colonel, general-maior, general-locotenent, ge-neral-colonel, general de armată, mareşal; la marină : sublocotenent, locotenent, locotenent-major, căpitan-lo-cotenent, căpitan de rangul III, căpitan de rangul II, căpitan de rangul I, contraamiral, viceamiral, amiral. GRAFIC. Formă sub care se întocmesc ■ documentele de luptă, în scopul exprimării clare, sistematice şi sugestive a conţinutului lor. Sînt frecvent utilizate : G. de marş (deplasare), document care arată organizarea marşului, pe coloane şi itinerare. Cuprinde : traseul itinerarului cu kilometrajul şi eventuale repere, compunerea, ordinea de încolonare şi lungimea coloanelor, punctele iniţiale, aliniamente de coordonare şi orele trecerii la acestea a capetelor şi cozilor coloanelor, opriri (loc, durată), zone de ajungere şi ora intrării capetelor şi cozilor coloanelor. Forma de întocmire este, de regulă, un tabel însoţit de scheme grafice ; G. de circulaţie (a trenurilor), reprezentarea într-un sistem de axe de coordonate a mersului trenurilor ;n decurs de 24 ore. Conţine date care exprimă : felul trenurilor, timpii de mers, opririle, viteza, încrucişări şi depăşiri ; G. de expediere a documentelor, exprimă întrebuinţarea mijloacelor mobile de transmisiuni pentru transportul documentelor de luptă. Cuprinde punctele de comandă, itinerare de circulaţie între acestea, orele de plecare şi de sosire a mijloacelor mobile ; G. corecţiilor (la tragerile de artilerie), arată corecţiile meteorologice şi balistice stabilite pe distanţe, direcţii şi încărcături, la o anumită oră, sau corecţiile în bătaie şi direcţie, pe două sau mai multe repere, determinate prin reglaj ; G. lucrărilor (de restabilire a căilor ferate, de executare a drumurilor militare sau a altor lucrări de construcţii), exprimă reprezentarea grafică a planului de executare a lucrărilor : volumul lucrărilor, repartiţia pe subunităţi de lucru, ordinea de executare, etapele lucrării, terminarea etc. ; G. de trecere (peste cursul de apă) cuprinde, sub formă de tabel şi scheme, toate datele privind trecerea organizată peste un curs GRATIE 346 de apă a unităţilor (subunităţilor) pe la punctele de trecere. GRATIE. Panou alcătuit din bare (vergele) de metal sau din prăjini (nuiele) de lemn. Se întrebuinţează în lucrări de construcţii de campanie, la astuparea golurilor pentru uşi şi ferestre şi în lucrările genistice, la protecţia talu-zelor împotriva dărîmării, la acoperirea lucrărilor de colectare şi scurgere a apelor din tranşee şi adăposturi, la confecţionarea măştilor de camuflaj etc. Frecvent sînt folosite G. confecţionate din nuiele. GRĂNICERI. Categorie de trupe din compunerea forţelor armate, cu destinaţia de a asigura paza şi securitatea frontierei de stat, împotriva infractorilor individuali sau în grup, şi respectarea legislaţiei privind regimul de trecere a frontierei. în timp de război, participă alături de trupele armatei operative şi în cooperare cu formaţiunile populare de luptă la apărarea teritoriului patriei, pe direcţiile şi în sectoarele în care au loc acţiuni militare, continuînd asigurarea pazei frontierei de stat pe restul întinderii acesteia. Organizarea şj înzestrarea cu armament şi tehnică de luptă a trupelor de G. sînt corespunzătoare rolului şi misiunilor acestora. Cadrele permanente (ofiţeri, subofiţeri) din trupele de G. alcătuiesc o specialitate militară aparte. GRENADĂ. Mijloc de luptă individual format dintr-un înveliş metalic, o încărcătură explozivă sau chimică şi un focos, destinat pentru lupta apropiată sau pentru lovirea obiectivelor blindate şi a navelor aflate la distanţe mici. Există : G. de mînă, ofensive sau defensive contra personalului descoperit, fumigene cu încărcătură producînd fum de mascare, chimice, cu încărcătură toxică, şi de exerciţiu, fără încărcătură ; G. antitanc, destinată pentru scoaterea din luptă a tancurilor şi a altor maşini blindate. Poate fi aruncată cu mîna sau din aruncătorul de grenade. In acest caz, mişcarea G. se datoreşte acţiunii forţei de reacţie ; G. de armă, lansată cu puşca ; G. de aruncător, lansată cu aruncătorul de grenade ; G. anti- 347 GRENADA submarină, destinată luptei împotriva submarinelor şi lansată. de pe nave, cu o instalaţie specială. GRENADA DE INSTRUCŢIE CU SUBSTANŢA TOXICĂ. Cilindru de carton sau material plastic, umplut cu o substanţă toxică de instrucţie, trecătoare sau persistentă (de regulă, iritantă) şi prevăzut cu o încărcătură explozivă şi fitil de aprindere. Se foloseşte la instrucţie, pentru antrenamentul militarilor în utilizarea măştii contra gazelor. GRENADA FUMIGENĂ DE MlNĂ. Mijloc fumigen destinat pentru realizarea perdelelor de fum de către subunităţi. Constă dintr-un cilindru de carton (tablă) încărcat cu amestec fumigen avînd la unul din capete aprinzătorul ; cîntăreşte 0,5—0,6 kg şi asigură furnizarea timp de 1—1,5 min. Există şi G.F.d.M. cu amestec care produce fum colorat, întrebuinţate, în special, de către trupele de desant aerian pentru a semnala aviaţiei locul de dispunere a personalului şi materialelor sau locurile potrivite pentru aterizare. GRENADĂ INCENDIARĂ. Mijloc incendiar care este aruncat asupra obiectivelor cu mîna sau cu armament Grenadă fumigenă Grenadă incendiară de mînă de mînă GRILA 348 portativ. Constă dintr-o outie de tablă, încărcată cu ter-mit, fosfor alb sau alte substanţe incendiare şi prevăzută cu un focos care aprinde încărcătura incendiară. Se întrebuinţează în lupta apropiată (în localităţi, contra tancurilor). GRILA. Panou lung (dreptunghiular) alcătuit din bare metalice sau din lemn, sub formă de gratie rigidă sau de gratie-panglică (elastică, putînd fi făcută sul în vederea transportului). Se întrebuinţează în lucrări militare la-consolidarea porţiunilor slabe de teren, de drum, de piste, în vederea înlesnirii circulaţiei autovehiculelor, a aterizării şi decolării avioanelor etc. Pentru asigurarea unei căi de rulare se aşază două G. paralele la o anumită distanţă între ele. GRUP DE ARMATE. M.U. operativ-strategică în forţele armate ale unor state, alcătuită din mai multe armate şi destinată să acţioneze pe un teatru de acţiuni militare sau pe o direcţie strategică (uneori chiar pe o direcţie de operaţii foarte importantă). G.d.A. a apărut, pentru prima dată, în armata rusă, la începutul primului război mondial, fiind adoptat în cursul războiului şi de celelalte armate beligerante. în cel de-al doilea război mondial au fost constituite G.d.A. în principalele armate occidentale. De exemplu, în campania dusă împotriva Franţei, Belgiei şi Olandei, Germania hitleristă a constituit trei G.d.A.: Grupul „A“ (45 divizii), Grupul „B“ (30 divizii) şi Grupul „C“ (19 divizii). GRUP DE ASALT. Element al dispozitivului de luptă constituit temporar, în cazul ofensivei cu ruperea raioanelor (aliniamentelor) fortificate sau în localităţi, cu scopul de a bloca şi distruge lucrările de fortificaţie permanentă şi de campanie importante. Valoarea G.d.A. depinde de natura, tăria, dispunerea, dimensiunile şi puterea de foc a obiectivelor ce urmează a fi blocate şi distruse. în compunerea unui G.d.A. intră, de regulă, un pluton de infanterie, întărit cu tunuri, autotunuri, aruncătoare de flăcări, aruncătoare, tancuri, instalaţii de rachete antitanc dirijate şi pionieri. G.d.A. se poate îm- 349 GRUP DE CERCETARE părţi în grupe : pentru înlăturarea barajelor, pentru blocare şi distrugere şi pentru sprijin. GRUP DE AVIAŢIE. Termen care definea, în trecut, în aviaţia română, o unitate de aviaţie compusă din 2—3 escadrile, care intra în compunerea flotilei de aviaţie. GRUP DE CERCETARE-DIVERSIUNE. Subunitate specializată, cu o compunere de luptă limitată (10—12 oameni), existentă în forţele armate ale principalelor state capitaliste şi destinată să execute. în adîncimea dispozitivului advers, misiuni cu un caracter deosebit : distrugeri de obiective importante (centre de transmisiuni, puncte de comandă, depozite de muniţii sau de carburanţi, poziţii şi instalaţii de lansare rachete, aerodromuri) ; distrugeri pe comunicaţii, infectarea cu substanţe chimice şi bacteriologice a terenului, atmosferei, surselor de apă ; asasinarea sau răpirea unor persoane cu funcţii de conducere importante ; capturarea de documente secrete ; descoperirea de obiective importante din adîncime ; indicarea ţintelor şi dirijarea avioanelor .asupra acestora ; înzestrarea şi incitarea unor elemente de pe teritoriul adversarului pentru a comite acte de spionaj şi sabotaj, a lansa zvonuri false. G.d.C.D. sînt înzestrate cu armament uşor, substanţe explozive, substanţe toxice, mijloace bacteriologice, staţii radio, aparatură specială de ascultare, foto ; sînt lansate pe calea aerului (paraşutate sau debarcate), cu nave sau se infiltrează prin linia frontului. In perioada postbelică au fost utilizate de armatele invadatoare în războaiele din Coreea şi Indo-china. GRUP DE CERCETARE ÎN ADÎNCIME. Subunitate constituită din militari ai subunităţilor de cercetare, specializaţi pentru procurarea de informaţii din adîncimea dispozitivului. inamic privind situaţia tactică, terenul, condiţiile atmosferice, populaţie, obiective economice sau de altă natură ; în unele situaţii pot îndeplini şi misiuni de distrugere a unor obiective, precum şi capturarea de prizonieri sau de armament şi tehnică de luptă. GRUP DE STAŢII RADIO 350’ G.d.C.î.A. cuprind un număr relativ mic de militari, temeinic pregătiţi să îndeplinească misiuni de cercetare departe de trupele proprii, pe perioade de timp variabile. Zonele în oare vor acţiona şi durata misiunii se stabilesc de statul major care organizează activitatea, iar pătrunderea în spatele dispozitivului inamic se face prin infiltrare sau prin transport cu avioane (elicoptere, nave); pentru îndeplinirea misiunilor folosesc, ca metode, observarea, ascultarea, ambusoada, incursiunea, interceptarea convorbirilor, fotografierea, investigarea şi transmiterea informaţiilor prin radio statelor majore care le-au trimis în acţiune. GRUP DE STAŢII RADIO (RADIORELEU). Element exterior al centrului de transmisiuni compus dintr-un număr variabil de staţii radio sau radioreleu dispuse în acelaşi raion, în aşa fel încît să nu se perturbe reciproc şi să permită folosirea completă a cîmpurilor de antenă ; modul de grupare a staţiilor depinde de posibilităţile de acţionare de la distanţă (telecomandă) a acestora şi de cerinţa de a scoate în afara punctului de comandă anumite tipuri de staţii radio. GRUPARE DE ARTILERIE. întrunire temporară a unor subunităţi de artilerie (mai mult de un divizion) sub conducere unică, în scopul îndeplinirii, pe timpul luptei, a misiunilor de foc în interesul unei unităţi sau M.U. de arme întrunite (de tancuri). în raport cu eşalonul pentru care se constituie, G.d.A. pot fi : de regiment, de divizie, de corp de armată, de armată. GRUPARE DE ARTILERIE ANTIAERIANĂ. întrunire temporară, sub comandă unică, a mai multor unităţi de artilerie antiaeriană, desfăşurate în dispozitiv de luptă la intervale care permit legătura de foc (3/4 din distanţa de tragere), avînd destinaţia de apărare antiaeriană a unuia sau mai multor obiective. G.d.A.A. poate fi : omogenă (unităţi de artilerie antiaeriană de acelaşi calibru) sau mixtă (unităţi de calibre diferite). 351 grupa GRUPARE DE GĂRZI PATRIOTICE. întrunire temporară sub o comandă unică a unor subunităţi de gărzi patriotice (plutoane, companii, batalioane) de puşcaşi, arme şi asigurare pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă. GRUPARE DE IZBIRE. Termen utilizat, uneori, pentru a defini gruparea de forţe din cadrul unui dispozitiv de luptă (operativ) care acţionează pe direcţia loviturii principale, alcătuită, de regulă, din forţele principale, în-globînd şi majoritatea tancurilor, pentru a asigura ruperea apărării inamicului pe o adîncime mare. GRUPARE MOBILĂ. Grupare alcătuită din trupe mobile (unităţi sau M.U. de tancuri, infanterie moto, cavalerie), care, în perioada cînd nu se realizase motorizarea integrală a armatei, avea rolul să dezvolte succesul în adîn-cimea apărării inamicului, alcătuind o parte importantă a dispozitivului de luptă (operativ). Bazele creării şi folosirii G.M. în operaţia ofensivă au fost puse în perioada războiului civil, în cadrul armatei sovietice (Armata 1 de cavalerie a avut un asemenea rol) şi au căpătat o importanţă deosebită în cel de^al doilea război mondial, cînd au fost constituite, adesea, din M.U. de tancuri, mecanizate sau de cavalerie. întărite cu artilerie şi sprijinite cu aviaţia, ceea ce le asigura o mare mobilitate şi capacitatea permanentă de a executa cu rapiditate manevre îndrăzneţe. De exemplu, G.M. comandată de generalul sovietic Pliev, în compunerea căreia a luptat şi Corpul de cavalerie român (ou o divizie de cavalerie şi una de infanterie), în operaţia de la Debreţin. GRUPARE NAVALĂ. Reunire temporară a unui număr de nave de luptă, în vederea îndeplinirii unei misiuni. GRUPĂ. Cea mai mică subunitate de instrucţie şi luptă, compusă dintr-un număr variabil de luptători. Poate fi de : infanterie (la gărzi patriotice, de puşcaşi, pistolari), mitraliere, cercetare, aruncătoare, pionieri, transmisiuni etc. ; este comandată de un subofiţer sau de un sergent. G. acţionează, de regulă, în cadrul plutonului; în GRUPA DE RECUNOAŞTERE 352 unele situaţii poate îndeplini misiuni şi în mod inde- ' pendent (în cercetare, în siguranţa de marş şi de sta- ( ţionare). La aviaţie există : G. de acoperire, G. de avioane ( de vînătoare, din cadrul dispozitivului de luptă al unei I unităţi (subunităţi) de aviaţie, destinată asigurării ac- * ţiunilor de luptă ale acesteia (prin însoţire pe traiectul ‘ de zbor sau prin acoperirea raionului acţiunilor de luptă); G. de izbire, alcătuită din avioane din cadrul dispoziti- 1 vului de luptă care îndeplineşte misiunea de bază. La ( grăniceri : G. de sprijin a grănicerilor, formaţie organi- ‘ zată din cetăţeni din zona de frontieră, în sprijinul pazei ' 1 frontierei de stat. La tancuri (auto) : G. de reparaţii, ‘ organizată şi dotată cu mijloace pentru repararea teh- * nicii de tancuri (auto) ; poate fi de evacuare sau de lucrări speciale. La gărzile patriotice : G. de reparat arma- j ment, tehnică şi aparatură pe linie de arme. 1 GRUPA DE RECUNOAŞTERE. Număr restrîns de mili- s tari cu diferite funcţii numiţi de comandantul eşalonului 1 care organizează recunoaşterea, acţionînd după un plan ! şi sub o comandă unică cu scopul îndeplinirii unei misiuni de recunoaştere în teren : recunoaşterea unui (unor) : 1 itinerare pe care urmează a se executa un marş ; recu- 1 noaşterea raionului dispozitivului de luptă, stabilirea lo- 1 culori fiecărui element al dispozitivului de luptă al uni- j tăţii (subunităţii); recunoaşterea raionului de staţionare a unităţii (subunităţii). GRUPA OPERATIVĂ. Grupă de ofiţeri din statul major al unei M.U. (de arme întrunite, de arme) destinată să. îndeplinească temporar o misiune de conducere a acţiunilor de luptă ale unei grupări constituite ad-hoc şi care necesită o coordonare ce nu se poate realiza bine de la punctul de comandă respectiv. Compunerea se stabileşte în raport cu nevoile specifice de conducere, cooperare etc. G.O. de aviaţie se constituie din ofiţeri de aviaţie, din statul major al M.U. de aviaţie (aviaţia frontului) şi se dispune pe lîngă statul major al armatei (M.U. de marină) pe care o sprijină, cu scopul de a asigura menţinerea cooperării trupelor de uscat (marinei militare) cu aviaţia de front, pe timpul organizării şi ducerii opera- 353 GUERILA ţiilor; în acest scop, prezintă comandantului- armatei (M.U. de marină) date, calcule, concluzii privind modul de acţiune al inamicului aerian şi posibilităţile aviaţiei proprii pentru sprijin, precum şi propuneri pentru întrebuinţarea cu maximum de eficienţă a resurselor de aviaţie. GRUPĂ OPERATIVA A GĂRZILOR PATRIOTICE. Grupă de ofiţeri activi şi de rezervă din statele majore ale gărzilor patriotice, dispusă pe lîngă comandamentele de M.U. (unităţi) de arme întrunite, cu destinaţia de a ajuta pe comandant în întrebuinţarea şi conducerea în luptă a gărzilor patriotice subordonate. GUARD DE GENIU (ARTILERIE). Denumire atribuită, în trecut, cadrelor (ofiţeri şi subofiţeri) din arma geniului (artilerie) specializate în probleme de cazarmare (construcţii şi cazare) şi depozitarea materialelor de geniu, respectiv în probleme de păstrare, manipulare, reparare şi întreţinere a armamentului şi muniţiilor. GUERILĂ. Formă specială de luptă folosită în războaiele duse împotriva cotropitorilor de poporul înarmat şi de subunităţi ale armatei regulate care acţionează pe teri-’ toriul vremelnic ocupat de inamic. A apărut, pentru prima oară, în‘războiul purtat de poporul spaniol împotriva armatelor invadatoare ale lui Napoleon. A fost utilizată pe scară largă în cel de-al doilea război mondial, împotriva cotropitorilor hitlerişti, de către formaţiunile de partizani sovietici, iugoslavi, de luptătorii din rezistenţa franceză, precum şi de alte popoare invadate de Germania şi Japonia, iar în perioada postbelică, în războiul din Vietnam, în Cuba şi în toate războaiele de eliberare de sub jugul colonial. Lupta de G. se caracterizează prin atacuri executate prin surprindere asupra grupărilor inamice izolate, punctelor de conducere, ae-rodroamelor, convoaielor militare, depozitelor de armament, muniţii, carburanţi etc., prin acţiuni de hărţuire duse cu efective mici, care, prin rapiditatea şi dîrzenia lor, prelungirea şi extinderea lor în timp şi spaţiu, reuşesc să provoace inamicului pierderi grele şi să-i epuizeze GULERUL TUBULUI-CARTUŞ 354 forţele, mai ales sub aspect moral. Acţiunile de G. implică o organizare minuţioasă, desfăşurarea în secret şi folosirea tuturor condiţiilor locale favorabile (teren, acoperiri, întuneric, sprijin activ al populaţiei, manevre derutante pentru inamic). GULERUL TUBULUI-CARTUŞ. Proeminenţă inelară exterioară a tubului-cartuş, situată lîngă fundul acestuia şi care serveşte pentru prinderea de către extractorul gurii de foc (închizătorului), în vederea extracţiei şi aruncării din ţeavă a tubului-cartuş tras. La armamentul automat serveşte şi la prinderea şi extragerea cartuşului (loviturii) din bandă şi introducerea pe ţeavă a acestuia. GURĂ DE FOC. 1. Armă care acţionează la distanţă prin efectul proiectilelor aruncate cu ajutorul energiei obţinute prin deflagraţia încărcăturii de azvîrlire, folosind ţevi sau alte organe de ghidare pentru conducerea iniţială a proiectilului. 2. Denumire generică dată armelor de foc grele (tunurilor, obuzierelor, aruncătoarelor de bombe etc.). H HABITACLU. Apărătoare din alamă sau alt material amagnetic, care acoperă cutia compasului magnetic, pro-tejînd-o de umezeală şi lovituri ; are o deschidere cu geam care permite citirea drumului. HALEBARDA. Armă albă de împungere şi tăiere, utilizată pentru lupta corp la corp în evul mediu (sec. XIV— XVII) şi compusă dintr-un mîner lung de lemn prevăzut la un oapăt cu un vîrf de fier ascuţit iar sub acesta, de o parte cu un tăiş în formă de secure, de cealaltă parte cu un cîrlig. HALTĂ. Oprire planificată a se executa pe timpul desfăşurării marşului. Există : H. mică, oprire scurtă (20— 30 minute), după 2—3 ore de marş, în scopul verificării autovehiculelor (tehnicii de luptă), înlăturării eventualelor defecte şi acordării unei scurte odihne trupelor (în marşul pe jos,' aceste opriri se fac la fiecare oră) ; H. mare, oprire de durată mai mare (2—4 ore), în scopul hrănirii trupelor, odihnei, alimentării autovehiculelor etc. Se execută, de regulă, după ce s-au parcurs aproximativ 2/3 din etapa de marş. HARTĂ. Reprezentare în plan orizontal a unei părţi din suprafaţa terestră, micşorată conform unei scări de proporţie. Se întocmeşte pe baza unei proiecţii cartografice şi redă detaliile naturale ale scoarţei (relief, ape curgătoare, mări, oceane, păduri) şi cele rezultate din activitatea socială (localităţi, drumuri), reprezentate prin semne harta marina 356 |j: convenţionale. In raport de utilizare, H. se împart în i!j mai multe categorii : geografice, topografice, geologice, [li sinoptice, turistice. H. pentru uz militar sînt, de regulă, J: hărţile topografice. Acestea sînt întocmite în proiecţie i Gauss la diferite scări: mari, scara 1:100 000 şi mai ]\ mari (la scara 1 :50 000 este H. militară de bază) ; mij- t locii, scara 1 :200 000 — 1:1 000 000 (utilizate pe larg la i organizarea deplasărilor şi efectuarea studiilor operativ- < strategice) şi mici (sub scara 1 :1 000 000). i ] HARTA MARINĂ. Reprezentare în plan a unei porţiuni ] din suprafaţa pămîntului, care interesează în mod spe- 1 cial navigaţia : fîşia de uscat învecinată cu marea, dînd conturul-coastelor, suprafaţa de apă din dreptul uscatului şi insulele existente, anumite suprafeţe de mare largă. Elementele care interesează pe navigatori sînt redate pe H.M. prin semne şi prescurtări convenţionale care se referă la : linia coastei, relieful şi natura fundului, adîn-cimea, reperele de navigaţie naturale şi artificiale, mijloacele de asigurare a navigaţiei, pericole de navigaţie, date asupra magnetismului terestru (declinaţia şi variaţia ei, anomalii magnetice), date asupra mareei şi curenţilor, locuri de ancoraj şi adăpost, drumuri obligate. H.M. sînt : generale (scara 1 : 500 000 — 1:5 000 000) pentru navigaţia în larg ; de drum (1 :100 000 — 1 : 500 000) pentru navigaţia în larg şi în vederea coastei ; costiere (scara 1 :50 000 — 1 :75 000) pentru navigaţia în imediata apropiere a coastei ; planuri (scara 1 :5 000 — 1 : 25 000) pentru pilotajul în porturi, golfuri etc. HĂRŢUIRE. Ansamblul acţiunilor de luptă duse împotriva inamicului cu scopul de a-1 stînjeni şi întîrzia în acţiunile sale, a-i provoca pierderi, a-1 uza din punct de vedere material şi moral, creîndu-i sentimentul de permanentă nesiguranţă. Se realizează prin : atacuri locale date prin surprindere, în locuri şi pe direcţii diferite, mai ales în flancuri şi pe comunicaţii, folosind condiţiile favorabile (întunericul, acoperirile); ambuscade, pungi de foc, incursiuni, sonde şi raiduri executate în dispozitivul inamicului şi în spatele acestuia; trageri intermitente la distanţă mare cu artileria şi. rachetele, 357 HIDROLIZA pe comunicaţii,- în raioane de concentrare ; mine cu. efect întîrziat instalate în terenul ■ stăpînit de inamic, înainte şi după ocuparea acestuia; bombardamente de aviaţie în zone şi momente în care inamicul se aşteaptă mai puţin etc. La acţiunile de H. participă, de regulă, şi unităţile (subunităţile) de gărzi patriotice, precum şi alte formaţiuni de apărare. Acţiunile şi procedeele de H. sînt specifice războiului popular. Ele se execută, de regulă, cu subunităţi şi formaţiuni mici, atît dé trupele regulate, cît şi de detaşamentele de rezistenţă, putînd duce la succese tactice de importanţă deosebită pentru schimbarea raportului de forţe şi obţinerea victoriei în războiul întregului popor. HIDROAMPLIFICATOR. Amplificator de forţă, cu schemă hidraulică; aplicat, în special, la aviaţie, în sistemele de comandă ale aeronavelor, pentru a scuti pilotul de eforturi fizice importante, cu durată mare ; prezintă deosebită importanţă pentru avioanele de mare viteză, la care forţele ce trebuie transmise la pîrghiile suprafeţelor de comandă cresc, aproximativ, cu cubul vitezei de zbor. HIDROAVION. Aeronavă de o construcţie specială ce staţionează pe suprafaţa unei ape, decolează de pe apă şi amerizează pe aceasta. Prin construcţie, H. poate să aibă în locul trenului de aterizare două flotoare sau coca (la care fuzelajul serveşte drept flotor). Se întrebuinţează în acţiunile duse în zonele de litoral, pentru cercetare, sprijin şi alte misiuni, în folosul forţelor navale sau de uscat. HIDROLIZA SUBSTANŢELOR TOXICE DE LUPTĂ. Reacţie de neutralizare de către apă a substanţelor toxice de luptă, pe care le transformă în compuşi netoxici. Poate avea loc pe cale naturală, prin acţiunea umidităţii din aer, sol şi diferitele materiale infectate ; viteza de hidroliză creşte prin ridicarea temperaturii apei sau prin adăugarea unor substanţe cu: proprietăţi alcaline (hidro-xid de sodiu, amoniac, carbonat de sodiu). HIDROSCALA 358 HIDROSCALA. Porţiune dintr-un lac (mare, golf) amenajată cu construcţii şi instalaţii pe mal şi în apă, care permit decolarea şi amenajarea hidroavioanelor, precum şi manevra, staţionarea şi întreţinerea acestora. | HIDROSPIDOMETRU. Instrument din înzestrarea trupelor de geniu, pentru măsurarea vitezei curentului la cursurile de apă. HIPERSONIC. Zbor cu viteze mai mari decit de cinci ori viteza de propagare a sunetului în aer. Dacă zborul cu asemenea viteze se desfăşoară în straturile relativ dense atmosferice, apare o puternică încălzire a învelişului aparatului („bariera termică“), astfel că acesta trebuie să fie construit din oţeluri speciale refractare (din titan) sau să aibă pe înveliş straturi ceramice. Asemenea zboruri se execută, de regulă, la mari altitudini, unde densitatea aerului fiind mult redusă, gradul de încălzire se micşorează sau în cosmos, unde lipsind aerul, încălzirea cinetică dispare. HIPERSUSTENTAŢIE. Procedeu de mărire a forţei portante la viteze mici, la aterizare sau decolare, pentru ca această manevră să nu prezinte pericol. Dispozitivele de H. aplicate pe avioanele moderne se bazează, în principal, fie pe modificarea formei geometrice a aripei sau profilului acesteia (variaţia unghiului de săgeată, creşterea curburii acesteia), fie pe absorbţia sau suflarea stratului de aer (numit strat limită), de pe anumite părţi ale învelişului avionului. HOPCALITĂ. Amestec de oxizi metalici care au proprietatea să catalizeze oxidarea oxidului de carbon din aerul infectat cu bioxid de carbon. Este utilizată în cartuşe pentru măştile contra gazelor, fiind alcătuită din 50% bioxid de mangan, 30% oxid de cupru, 15% oxid de cobalt şi 5% oxid de argint. Deoarece umiditatea din aer îi reduce repede capacitatea de protecţie, stratul de H. din cartuş se protejează cu un strat de substanţă care absoarbe apa (silicagel, clorură de caLciu). 359 HULA HOTĂRlBEA COMANDANTULUI. Act de conducere prin care comandantul îşi exprimă concepţia asupra luptei şi modul de organizare a acţiunilor pentru îndeplinirea misiunii primite. Constituie principala activitate cu care începe pregătirea luptei (operaţiei) şi este rezultatul unui proces colectiv de documentare, calcul, analiză şi sinteză, executat de comandant, de statul major şi celelalte organe de comandament. H. se ia personal de comandant, care poartă întreaga răspundere, şi constituie documentul de bază pentru conducerea trupelor în luptă. Elaborarea H.C. are la bază : misiunea, concluziile desprinse din analiza situaţiei şi posibilităţilor inamicului, situaţiei trupelor proprii şi a vecinilor, forţelor şi mijloacelor aflate la dispoziţie (inclusiv cele de sprijin şi formaţiunile populare de apărare din zona de acţiune), timpului la' dispoziţie pentru organizarea luptei, condiţiilor specifice de teren, anotimp, stare a vremii etc. H.C. trebuie să cuprindă : concluziile despre inamic, concepţia luptei (operaţiei), misiunile subunităţilor (unităţilor, M.U.), din eşalonul întîi şi al doilea (rezerva) şi ale formaţiunilor de apărare subordonate, organizarea conducerii. H.C. se aprobă de eşalonul superior şi se concretizează în ordinul de luptă (operaţii). HULĂ. Mişcare ondulatorie a apei de la suprafaţa mărilor, după încetarea unui vînt care a suflat mai mult timp din aceeaşi direcţie ; este caracterizată prin valuri regulate, cu creste rotunjite şi pante line, a căror înălţime şi lungime depind de intensitatea vîntului care a suflat, de adîncimea apei şi de extinderea suprafeţei mării în sensul în care a suflat vîntul. Există : H. de fund, care se manifestă în zona costieră, pe mare calmă, înaintea unei furtuni sau mult timp după ce vîntul a încetat să mai bată ; H. de furtună, fără o cauză aparentă, care precede un fenomen ciclonic ; asociată cu alte semne (scăderea constantă a presiunii, apariţia norilor cirus avînd un punct de convergenţă) constituie elemente de prognoză care şi-au dovedit eficienţa în practica navigaţiei. După mărimea valurilor s-a întocmit o scară a H., husa 360 cu 9 grade corespunzînd la valuri de la 0 la peste 4,3 metri. . HUSĂ (de încălzire). Parte componentă a sistemului electric de încălzire al unei rachete, destinată pentru încălzirea şi menţinerea unei temperaturi cuprinse între anumite limite în interiorul componentei de luptă speciale a rachetei. I IDEOLOGIE MILITARĂ. Totalitatea ideilor, concepţiilor şi teoriilor referitoare la război şi armată. I.M. are caracter de clasă, fiind determinată de condiţiile obiective de existenţă şi de interesele economice şi politice ale claselor sociale, statelor şi naţiunilor, de manifestarea contradicţiilor antagoniste sub forma conflictelor -armate. Împreună cu instituţiile militare corespunzătoare, I.M. intră în componenţa suprastructurii societăţii şi exercită o influenţă activă asupra acţiunilor militare şi a altor domenii ale practicii sociale. I.M. a imperialismului, produs al intereselor politice ale unei clase sociale istoriceşte perimate, are un caracter profund reacţionar, fiind un instrument al burgheziei pentru reprimarea mişcărilor de eliberare naţională şi socială, pentru pregătirea şi ducerea războaielor de agresiune. I.M. socialistă are un caracter progresist, îndeplinind un rol activ în lupta maselor populare pentru răsturnarea orînduirii bazate pe exploatare, pentru consolidarea independenţei naţionale şi apărarea cuceririlor revoluţionare ale popoarelor eliberate de sub dominaţia capitalului. Tezele de bază ale I.M. socialiste, ca parte integrantă a ideologiei clasei muncitoare, au fost elaborate de Marx, Engels şi Lenin în lucrările lor referitoare la război, armată şi ştiinţa militară. în prezent, ele sînt dezvoltate în raport cu noile condiţii social-istorice prin contribuţia creatoare a fiecărui partid revoluţionar. IEŞIRE AVION. Decolarea o singură dată a unui avion (formaţie de avioane) pentru executarea unui zbor oare- IEŞIRE DIN ÎNCERCUIRE 362 oare sau a unei misiuni de luptă. In f-uncţie de eşalon şi de numărul de avioane participante, se folosesc termenii : ieşiri-avion, ieşiri-celulă, ieşiri-patrulă, ieşiri-escadrilă, ieşiri-regiment, ieşiri-divizie. Stabilirea posibilităţilor aviaţiei pe o anumită perioadă de timp se face în ieşiri, care depind de misiunile de îndeplinit, disponibilitatea tehnicii de luptă şi a personalului navigant, timpul, condiţiile meteorologice şi starea de asigurare materială. IEŞIRE DIN ÎNCERCUIRE. Acţiune complexă de luptă cu caracter ofensiv, organizată şi executată de trupele (gărzile patriotice) aflate în încercuire, cu scopul de a rupe frontul încercuirii într-un sector, a nimici inamicul de pe direcţia respectivă şi a face joncţiunea cu trupele proprii din afara încercuirii. Se organizează şi se execută independent sau în cooperare cu acţiuni executate de trupele (gărzile patriotice) din afara încercuirii, care atacă concomitent în acelaşi sector, dar din sens opus. I.d.î. comportă o organizare minuţioasă, care cuprinde în principal : regruparea forţelor pe frontul interior al încercuirii, concentrîndu-se majoritatea în sectorul de rupere ; menţinerea în apărare, pe celelalte sectoare, a unui minimum de forţe, cu misiunea de a respinge atacurile inamicului şi apoi a asigura ieşirea din încercuire, constituindu-se în flancgărzi şi ariergărzi ; atacul pe direcţia de I.d.î. avînd forţele principale, în special tancurile, în primul eşalon ; sprijin puternic de foc, cu mijloacele proprii şi, mai ales, cu focul aviaţiei şi rachetelor trupelor din afara încercuirii ; cooperare strînsă cu trupele care, eventual, atacă din afara încercuirii. Experienţa ultimului război mondial a arătat că I.d.î. este o acţiune de luptă grea, dar ea reuşeşte dacă este bine organizată şi condusă, iar trupele acţionează cu dîrzenie şi convingere. ILUMINAREA ClMPULUI DE LUPTÂ. Măsură care are ca scop iluminarea terenului şi obiectivelor din dispozitivul inamic, pentru a mări efectul acţiunilor de luptă duse pe timp de noapte (ofensiva pe timp de noapte, trageri cu armamentul de artilerie şi infanterie, bombardamente aeriene). Se realizează cu proiectile de arti- 363 IMPULS DE LUMINA lerie şi bombe de aviaţie cu încărcătură luminoasă (pentru zone apropiate şi de mică întindere) şi cu rachete luminoase cu paraşută. Se execută corelat cu utilizarea aparaturii de vedere pe timp de noapte şi poate fi continuă (pe toată durata acţiunii de luptă) sau periodică (în anumite momente). IMMELMAN. Figură acrobatică folosită de aviaţia de vînătoare în luptele aeriene, precum şi de aviaţia de vînătoare-bombarda-ment după acţiunile de bombardament în cabraj la unghiuri de 45°, 90° şi 110° ; constă din introducerea avionului în cabraj (continuu şi cu viteză mare), executarea unei semibucle pînă la ajungerea avionului în poziţia pe spate, apoi readucerea imediată în po- Immelman ziţie normală de zbor, priritr-un semitonou şi continuarea zborului în sensul invers începerii evoluţiei acrobatice. IMPULS DE LUMINA. Energia radiaţiilor luminoase produse de emisiunea de lumină a unei explozii nucleare care cad pe o suprafaţă egală cu unitatea, dispusă perpendicular pe direcţia de propagare a acestora pe toată durata emisiunii; se măsoară în calorii/cm2 şi este direct proporţională cu calibrul muniţiei nucleare şi invers proporţională cu pătratul distanţei, fiind influenţată şi de starea mediului (praf, ceaţă), care o micşorează. Efectul distructiv al emisiunii de lumină este dependent de I.d.L. ; astfel, pentru arderea sau carbonizarea unor materiale combustibile este necesar un I.d.L. de 4—10 (respectiv 2—6) cal/cm2 pentru textile şi 40— 150 (respectiv 30—40) pentru scînduri vopsite, prelate ; pentru vătămarea organismului uman un I.d.L. de 5— IMPULS ELECTROMAGNETIC 364 10 cal/cm2 provoacă arsuri de gradul II, iar unul peste 10 cal/cm2 arsuri de gradul III (plăgi, carbonizarea pielii). IMPULS ELECTROMAGNETIC. Cimp electromagnetic ce apare în momentul exploziei nucleare în spaţiul înconjurător şi care induce curenţi electrici şi tensiuni în conductoarele şi cablurile aeriene şi subterane ale liniilor de transmisiuni sau în antenele staţiilor de radio. Curenţii induşi şi tensiunile ating valori maxime în cazul exploziilor nucleare la suprafaţa pămîntului şi aeriene joase, putînd străpunge izolaţia conductoarelor aparatelor şi dispozitivelor conectate la liniile aeriene şi subterane, producînd deranjamente aparatelor cu semiconductoare şi arderea siguranţelor fuzibile, incluse în linii pentru protejarea aparaturii de suprasarcini. IMPULS INIŢIAL. Cantitatea de energie care, acţionând din exterior asupra unei substanţe explozive, este capabilă să provoace începerea transformării explozive a acesteia. Ca I.I. pot servi diferite forme de energie, termică (încălzirea, acţiunea flăcării), mecanică (percuţie, înţepare), electrică (trecerea curentului electric, acţiunea scînteii electrice), energia dată de detonaţia altei substanţe explozive (prin simpatie). IMPUTAŢIE. Măsură prin care un militar (personal muncitor civil din forţele armate) este obligat să plătească despăgubiri băneşti pentru pagubele cauzate armatei (deteriorare de bunuri, pierdere, înstrăinare) din vina sa (neglijenţă, folosire necorespunzătoare). INAMIC. 1. Stat beligerant advers, împreună cu forţele sale armate, cetăţenii şi toate mijloacele sale de acţiune. 2. Forţele şi mijloacele care acţionează sau pot acţiona împotriva trupelor proprii. INAPTITUDINE. Lipsa unei aptitudini sau existenţa la un individ a unei însuşiri psiho-fizice contrare cerinţelor unui anumit gen de activitate. în armată există domenii de activitate pentru care personalul trebuie să posede aptitudini specifice (piloţii, mecanicii conductori, 365 INDICAREA OBIECTIVELOR ca şi funcţiile de comandă de pe diferite trepte ierarhice). De aceea, la selecţionarea personalului este necesar să se verifice aptitudinile şi I. pentru asemenea funcţii. INCIDENT DE FRONTIERĂ. Caz de încălcare de către organele unui stat a normelor dreptului internaţional privind frontiera de stat (trageri cu arma peste frontieră, zboruri de avioane peste frontieră, distrugerea semnelor de demarcaţie etc.). Deşi de proporţii relativ res-trînse, unele I.d.F. sînt de natură să afecteze relaţiile între statele respective. INCURSIUNE. Procedeu de cercetare şi de luptă utilizat în ■ condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul ; constă în apropierea şi pătrunderea în ascuns, în dispozitivul inamicului, a unor subunităţi (grupă, pluton, companie), în scopul ca, acţionînd prin surprindere, să captureze militari, documente, armament, tehnică de luptă etc., precum şi să verifice activitatea inamicului, să-i provoace derută şi nesiguranţă sau să distrugă unele obiective apropiate (posturi de observare, puncte de comandă, aparatură radioelectronică). I. se poate executa în orice condiţii de timp şi de teren, de regulă noaptea şi în condiţii meteo grele (ceaţă, viscol). Tăria subunităţii care execută incursiunea variază în raport cu misiunea primită, caracterul terenului, forma de luptă şi situaţia concretă; în principiu, trebuie să se asigure constituirea unei echipe de înlăturare a barajelor, una suficient de puternică pentru executarea misiunii de luptă (captură, ocuparea obiectivului, distrugeri) şi o echipă de sprijin. I. se planifică şi se organizează de statul major al unităţii (M.U.), la ordinul comandantului ; pentru a reuşi trebuie pregătită temeinic şi sprijinită, după' caz, cu foc, eventual şi de alte acţiuni (atacuri simulate în alte sectoare, bombardamente demonstrative). INDICAREA OBIECTIVELOR. Precizarea în teren din vedere sau cu ajutorul aparatelor de observare a obiectivelor. INDICAREA ŢINTEI 366 INDICAREA ŢINTEI. Activitate desfăşurată de comandanţi şi de echipele de luptă din punctele de comandă pentru precizarea locului în spaţiu al ţintelor aeriene, în scopul dării misiunilor ]a subordonaţi. I.Ţ. terestre se face după coordonatele hărţii sau după repere caracteristice din teren. INDICATIV. Denumire convenţională sau semn de recunoaştere, utilizate în activităţile militare, pentru elemente care participă la anumite acţiuni şi a căror denumire în clar nu este permisă. Există : I. de funcţie, denumire convenţională dată funcţiei unei persoane (comandant, şef de stat major etc.). Se foloseşte în convorbirile telefonice (radio) şi în unele documente de luptă ; I. telefonic (telegrafic, radio), denumire convenţională dată unei staţii telefonice (radio, telegrafică), pentru lucru în sistemul de transmisiuni ; I. de mobilizare, denumire codificată dată unui comandament, unei unităţi, formaţiuni, pentru a fi folosită în lucrările de mobilizare, pe timp de pace şi în perioada executării mobilizării ; I. militar de transport, numărul dat unui eşalon militar de transport (grup de vagoane, vagon) în scopul păstrării secretului militar asupra efectuării transportului şi pentru urmărirea şi identificarea lui pe parcurs. INDICATIVUL NAVEI. Semnal compus din patru pavilioane ale codului internaţional de semnale, care serveşte pentru identificarea unei nave ; se acordă de către autorităţile competente ale statului al cărui pavilion îl poartă nava şi este publicat, pentru navele comerciale, în liste internaţionale; pentru navele militare, indicativul este stabilit de autorităţile maritime militare, iar semnalul respectiv foloseşte pavilioanele codului naţional de semnale. Nava care îşi face cunoscută identitatea arborează semnalul respectiv la arborele prora. Există şi un indicativ de apel radio, pentru nave, compus din-tr-un grup de litere şi cifre ; prima şi eventual a doua literă indică naţionalitatea, iar următoarele numele navei. Republica Socialistă România este reprezentată prin literele Y şi YQ. 367 INDICATOR INDICATOR DE RADIOACTIVITATE. Aparat dozimetric întrebuinţat pentru descoperirea infectării terenului şi atmosferei ou substanţe gama şi beta radioactive şi pentru măsurarea nivelurilor de radiaţie mici. Principiul de funcţionare constă în formarea, în circuitul exterior, a unui curent de ionizare, care este amplificat printr-un sistem electronic şi măsurat cu ajutorul unui instrument de măsură gradat în roentgeni pe oră, INDICATOR DE RADIOLOCAŢIE. Instalaţie din completul unei staţii de radiolocaţie cu tub catodic special, care dă posibilitatea operatorului de radiolocaţie să aprecieze coordonatele spaţiale ale obiectelor de radiolocaţie. Există I.d.R. : pentru determinarea distanţei de la radiolocator la obiect; de azimut; de observare radial-circu-lară ; pentru determinarea direcţiei spre obiect; de altitudine, pentru măsurarea înălţimii de zbor a ţintelor aeriene. INDICAREA ŢINTEI 366 INDICAREA ŢINTEI. Activitate desfăşurată de comandanţi şi de echipele de luptă din punctele de comandă pentru precizarea locului în spaţiu al ţintelor aeriene, în scopul dării misiunilor la subordonaţi. I.Ţ. terestre se face după coordonatele hărţii sau după repere caracteristice din teren. INDICATIV. Denumire convenţională sau semn de recunoaştere, utilizate în activităţile militare, pentru elemente care participă la anumite acţiuni şi a căror denumire în clar nu este permisă. Există : I. de funcţie, denumire convenţională dată funcţiei unei persoane (comandant, şef de stat major etc.). Se foloseşte în convorbirile telefonice (radio) şi în unele documente de luptă ; I. telefonic (telegrafic, radio), denumire convenţională dată unei staţii telefonice (radio, telegrafică), pentru lucru în sistemul de transmisiuni ; I. de mobilizare, denumire codificată dată unui comandament, unei unităţi, formaţiuni, pentru a fi folosită în lucrările de mobilizare, pe timp de pace şi în perioada executării mobilizării ; I. militar de transport, numărul dat unui eşalon militar de transport (grup de vagoane, vagon) în scopul păstrării secretului militar asupra efectuării transportului şi pentru urmărirea şi identificarea lui pe parcurs. INDICATIVUL NAVEI. Semnal compus din patru pavilioane ale codului internaţional de semnale, care serveşte pentru identificarea unei nave ; se acordă de către autorităţile competente ale statului al cărui pavilion îl poartă nava şi este publicat, pentru navele comerciale, în liste internaţionale ; pentru navele militare, indicativul este stabilit de autorităţile maritime militare, iar semnalul respectiv foloseşte pavilioanele codului naţional de semnale. Nava care îşi face cunoscută identitatea arborează semnalul respectiv la arborele prora. Există şi un indicativ de apel radio, pentru nave, compus din-tr-un grup de litere şi cifre ; prima şi eventual a doua literă indică naţionalitatea, iar următoarele numele navei. Republica Socialistă România este reprezentată prin literele Y şi YQ. 367 INDICATOR INDICATOR DE RADIOACTIVITATE. Aparat dozimetric întrebuinţat pentru descoperirea infectării terenului şi atmosferei ou substanţe gama şi beta radioactive şi pentru măsurarea nivelurilor de radiaţie mici. Principiul de funcţionare constă în formarea, în circuitul exterior, a unui curent de ionizare, care este amplificat printr-un sistem electronic şi măsurat cu ajutorul unui instrument de măsură gradat în roentgeni pe oră. INDICATOR DE RADIOLOCAŢIE. Instalaţie din completul unei staţii de radiolocaţie cu tub catodic special, care dă posibilitatea operatorului de radiolocaţie să aprecieze coordonatele spaţiale ale obiectelor de radiolocaţie. Există I.d.R. : pentru determinarea distanţei de la radiolocator la obiect; de azimut; de observare radial-circu-lară ; pentru determinarea direcţiei spre obiect; de altitudine, pentru măsurarea înălţimii de zbor a ţintelor aeriene. Indicator de radioactivitate Indicator de radiolocaţie INDICII 368 INDICII EXTERIOARE DE ÎNTREBUINŢARE A ARMEI BIOLOGICE (CHIMICE). Semne care indică faptul că inamicul a utilizat microbi patogeni (toxinele lor) sau S.T.L. Acestea sînt : pentru arma biologică, zgomot slab la explozia muniţiei ; nor de fum sau ceaţă în urma exploziei muniţiei ; dîre în urma avioanelor (care dispar repede) ; picături sau praf pe vegetaţii, pămînt, adăposturi, clădiri, care se dovedesc a nu fi substanţe toxice de luptă ; sfărîmături de containere, baloane, butelii sau fiole de sticlă specifice muniţiei biologice ; apariţia în zonă a insectelor, căpuşelor sau rozătoarelor în număr neobişnuit de mare ; apariţia de îmbolnăviri şi epizotii în rîndul animalelor ; pentru arma chimică, zgomot înfundat la explozia muniţiei ; fum sau ceaţă în urma exploziei muniţiei; apariţia în urma avioanelor a unor dîre de culoare închisă, care dispar repede, urmate de căderea pe pămînt a unei burniţe de S.T. ; picături uleioase în jurul gropilor de explozie ; iritarea organelor respiratorii şi a ochilor ; tulburări de vedere ; apariţia unor mirosuri particulare, care nu sînt caracteristice regiunii respective ; schimbarea culorii vegetaţiei şi vestejirea ei. INDULT. Termen definind îngăduinţa care se acordă unei nave de comerţ aparţinînd unui stat beligerant, aflată la începutul ostilităţilor intr-un port inamic sau în apele teritoriale ale acestuia, pentru a le părăsi ; a fost prevăzut pentru , prima dată ca regulă în Tratatul de la Utrecht din 1713, apoi în Convenţia a Vl-a de la Haga din 1907 privind regimul navelor comerciale inamice la izbucnirea ostilităţilor. INFANTERIE. Armă din compunerea trupelor de uscat. A constituit din timpuri vechi (cînd se numea pedes-trime) arma de bază din compunerea armatelor şi şi-a menţinut acest rol pînă în prezent. In războaiele purtate de poporul' român de-a lungul veacurilor. I. s-a afirmat prin vitejie neîntrecută, mare putere de luptă şi excepţionale virtuţi eroice. Regimentele de dorobanţi şi de linie ale armatei române s-au acoperit de glorie la Plevna, Mărăşeşti, iar mai tîrziu, în războiul antifascist, 369 INFECTARE regimentele de infanterie au dus greul luptelor, obţinînd victorii strălucite. In epoca actuală, ca urmare a dezvoltării puternice a tehnicii de luptă, I. s-a modernizat, fiind formată, de regulă, din unităţi motorizate şi mecanizate, care dispun de mobilitate, capacitate de foc şi de izbire ridicate. In condiţiile războiului modern, I. are rolul ca, folosind efectele focului propriu şi ale mijloacelor de distrugere ale altor arme (rachete, artilerie, aviaţie) să nimicească forţele principale din dispozitivul de luptă al inamicului, să manevreze şi să ocupe terenul, pe care să-l păstreze cu hotărîre. în acest scop, I. este organizată pe plutoane, companii, batalioane, regimente, eventual brigăzi. Este înzestrată cu armament variat (puşti, pistoale-mitraiieră, puşti-mitralieră, mitraliere, aruncătoare şi tunuri antitanc), cu artilerie proprie, tancuri şi alte mijloace de sprijin. Foloseşte ca mijloace de deplasare transportoare blindate şi autocamioane. în cadrul I. există şi : vînători de munte, trupe de infanterie specializate pentru lupta în munţi ; infanterie de marină, trupe de infanterie specializate pentru lupta pe litoralul maritim. Principalele procedee de acţiune ale -I. sînt focul, manevra şi izbirea. Prin utilizarea judicioasă a acestora şi cooperarea cu celelalte arme, precum şi cu gărzile patriotice şi cu celelalte formaţiuni de apărare de pe teritoriul naţional, I. este capabilă să ducă acţiuni ofensive în orice teren, pe mare adîncime şi în ritm ridicat de înaintare, să apere cu fermitate terenul -încredinţat şi să execute manevre variate. Procedeele de luptă ale I. sînt însuşite de toate celelalte trupe, care trebuie să fie în măsură ca, la nevoie, să ducă acţiuni de luptă caracteristice I. INFECTARE BIOLOGICĂ. Contaminarea personalului, animalelor, atmosferei, terenului, surselor de apă, aii-, mentelor cu microbi patogeni şi toxinele lor, transmise de insecte şi rozătoare purtătoare de agenţi patogeni, pe care inamicul Ie poate difuza prin aparate de pulverizat din avioane, bombe, proiectile, containere. Căile de I.B. sînt: prin aer, agenţi patogeni sub formă de aerosoli sau de particule de praf care pătrund în organism prin'aparatul respirator, mucoase sau piele ; prin apă sau aii- INFECTARE men-te, agenţii patogeni pătrund în organism prin tubul | digestiv ; prin răni, schije provenite de la muniţia încăr- \ cată cu mijloace biologice; prin insecte şi căpuşe, fie j direct prin înţepăturile lor, fie prin consumarea produ- i selor alimentare infectate de către acestea. Pentru a j evita izbucnirea epidemiilor, suprafeţele şi lichidele in- j fectate cu agenţi patogeni se dezinfectează, materialele i pe care se găsesc insecte se dezinsectizează, iar locurile în care există rozătoare se deratizează. INFECTARE CU SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ. Răspîndirea în aer a vaporilor de S.T.L. sau depunerea acestora sub formă de picături pe teren, pe tehnica de luptă, alimente şi apă, cu ajutorul diferitelor mijloace. Inamicul poate realiza infectarea cu ajutorul aparatelor de pulverizare din avion, rachetelor, proiectilelor de j artilerie, bombelor de avion, maşinilor chimice, lumină- ; rilor toxice şi altor mijloace. Starea de agregare a S.T.L. j poate fi : vapori, aerosoli sau picături de substanţă toxică. Persistenţa infectării chimice este în funcţie de natura S.T.L., materialul infectat, condiţiile meteorologice etc. Ocrotirea personalului se execută prin folosirea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă, iar eliminarea pericolului pe care-1 prezintă diferitele suprafeţe infectate Se face prin degazare. INFECTARE RADIOACTIVĂ. Infectarea aerului, terenului, tehnicii de luptă şi apei cu produse radioactive, rezultate în urma exploziilor nucleare şi care sînt: fragmentele de combustibil nuclear nefisionat şi radioactivitatea indusă. Este unul din factorii distructivi ai exploziei nucleare. Descoperirea I.R. se execută cu aparatele dozimetrice. Personalul poate fi infectat cu substanţe radioactive fie direct, prin depunerea acestora pe piele sau inspirarea odată cu aerul, fie prin folosirea diferitelor obiecte (armament, tehnică, îmbrăcăminte), a te re-nului, alimentelor sau apei infectate. Substanţele radioactive pătrunse în organism odată cu aerul, apa sau alimentele sau cele depuse în exterior provoacă boala de iradiaţie. Protecţia împotriva pătrunderii substanţelor radioactive în organism se face prin interzicerea con- 371 INFORMATICA sumării alimentelor sau a apei infectate şi prin folosirea măştii contra gazelor. Protecţia împotriva I.R. din exterior se execută prin folosirea adăposturilor, mijloacelor de protecţie a pielii etc. îndepărtarea pericolului prezentat de obiectele şi terenul infectate radioactiv se face prin dezactivare. INFILTRARE. Procedeu folosit pentru a pătrunde în dispozitivul inamicului, pe cit posibil în ascuns, cu o cantitate de forţe şi mijloace, în general redusă, în diferite scopuri : cercetare, cucerirea unui obiectiv izolat, inducerea în eroare a inamicului — distrâgîndu-i atenţia de la alte acţiuni mai importante — sau pentru organizarea şi ridicarea la luptă a populaţiei. Acţiunile de infiltrare se execută, de regulă, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă şi folosesc, pentru pătrundere, intervale neocupate existente în dispozitivul inamic, breşele făcute ca urmare a unor bombardamente intense asupra limitei dinainte a apărării inamicului, porţiunile în care supravegherea de către inamic este mai greu de realizat (teren acoperit, frămîntat). INFIRMERIE. Formaţiune sanitară de unitate (subunitate independentă) care acordă asistenţă medicală prin consultaţii, tratamente ambulatorii şi internarea militarilor bolnavi. INFORMATICĂ. Ramură a ştiinţelor aplicate care se ocupă cu elaborarea metodelor de prelucrare a informaţiei şi de realizare a sistemelor de conducere cu mijloace de automatizare ; utilizează domenii largi ale matematicilor superioare (analiza matematică, teoria informaţiei, cercetarea operaţională, teoria probabilităţilor), ale ştiinţelor tehnice (electronica, electromecanica), ale ştiinţelor economice (organizarea întreprinderilor, analiza gestiunii întreprinderilor) şi ale ştiinţei conducerii. Este o ştiinţă aplicativă cu utilizare în numeroase şi vaste domenii de activitate social-umană : conducerea unităţilor economice şi organismelor sociale, cercetare ştiinţifică, proiectare, calcule ştiinţifico-tehnice şi analize de laborator, conducerea proceselor tehnice şi de fabricaţie, transporturi, INFORMAŢII POLITICE lucrări de statistică şi demografie, învăţămînt etc. In | domeniul militar, I. are aplicaţii largi : automatizarea j procesului de conducere a trupelor, studii privind organizarea şi planificarea acţiunilor militare (strategice şi operative), studii de prognoză militară, calcule ştiinţifico- j tehnice în procese de conducere a tragerilor (rachete, j artilerie A.A.), organizarea şi controlul deplasărilor, na- j vigaţiei aeriene, traficului, organizarea şi funcţionarea i serviciilor (evidenţă, gestiune, repartiţii, optimizare), pre- ! cum şi în activităţi de cercetare ştiinţifică, proiectare şi instruire militară. V. si AUTOMATIZAREA CONDUCERII TRUPELOR ; CIBERNETICĂ MILITARĂ. INFORMAŢII POLITICE. Formă a muncii politice de masă desfăşurată în armată cu întregul personal, în i scopul informării operative şi sistematice a acestuia asupra politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, a hotărîrilor adoptate şi a legilor ţării, cit şi asupra evenimentelor politice ce au loc pe plan intern şi internaţional. I.P. se desfăşoară diferenţiat cu ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii, militarii în termen şi personalul muncitor civil. INFRAROŞII. Radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 0,75—500 microni (între lumina vizibilă şi microundele radioelectrice) care şi-au găsit o largă utilizare în tehnica militară (radiometre, aparatură de vedere pe timp de noapte, instalaţii de descoperire a obiectelor care au radiaţii I.) ; există instalaţii cu radiaţii I. care determină coordonatele unghiulare ale obiectelor, terenului, atmosferei, instalaţii care urmăresc automat schimbarea poziţiei obiectului care are radiaţie calorică, instalaţii de observare electrono-optice, sisteme de comunicaţii prin fascicule I. şi sisteme I. active şi pasive de măsurare a distanţei. INFRASTRUCTURĂ MILITARĂ. Expresie care desemnează un ansamblu de elemente materiale indispensabile desfăşurării activităţii militare, de instruire sau de luptă. Cuprinde : întreprinderile economice care produc pentru nevoile armatei, în primul rînd, uzinele şi fabricile de 373 INSTALAŢIE armament şi echipament militar ; construcţiile şi instalaţiile tehnice ce servesc activităţii de instruire sau de luptă a trupelor (raioane sau linii de fortificaţii, poligoane, eazărmi, aerodroame, hangare, porturi militare, depozite de tot felul) ; căile şi mijloacele de comunicaţii şi telecomunicaţii folosite în scopuri militare. INIŢIATIVA lN LUPTA. Capacitatea comandanţilor, a militarilor de a acţiona în permanenţă în condiţii care să nu fie impuse de inamic, ci determinate de scopurile şi intenţiile proprii, raportate la situaţia de ansamblu ; se realizează prin asigurarea permanentă a libertăţii de acţiune, cunoaşterea cît mai temeinică a situaţiei inamicului, evitarea surprinderii în acţiunile întreprinse de inamic şi devansarea inamicului în acţiune, găsirea şi aplicarea unor forme şi procedee de luptă ingenioase, în scopul obţinerii succesului. Pentru menţinerea I.Î.L., fiecare comandant trebuie să cultive la subordonaţi curajul de a acţiona fără să aştepte ordine superioare, atunci cînd situaţia o impune. INSCRIPŢIONARE A MUNIŢIEI. Operaţie de înscriere pe elementele de muniţie, cu ajutorul vopselei negre, a datelor de identificare şi de utilizare corectă a acestora. INSIGNA DE EVIDENŢIAT ÎN PREGĂTIREA PENTRU APĂRAREA PATRIEI. Semn distinctiv din metal ce se acordă luptătorilor din gărzile patriotice care au obţinut rezultate deosebite în pregătirea pentru apărarea patriei. INSTALAŢIE DE FILTRO-VENTILAŢIE. Instalaţie destinată pentru purificarea aerului şi crearea unei supra-presiuni în adăposturile amenajate din punct de vedere antichimic ; este compusă din conducte de aspiraţie, ventilator acţionat manual sau cu ajutorul unui electromotor şi conducte de refulare. Pe conducta de aspiraţie se pot monta unul, două sau trei filtre de adăpost, în care aerul este purificat de S.R., S.T., microbi patogeni sau toxine, după care, trecînd prin ventilator, este refulat prin con- INSTALAŢIE ducta de refulare. Un tahimetru arată în permanenţă j cantitatea de aer introdusă în adăpost în unitatea de i timp (m3/h). Pentru a se împiedica pătrunderea aerului j infectat în adăpost pe timpul intrării sau ieşirii persona- j lului sau datorită unor eventuale neetanşeităţi, instalaţia asigură o presiune în adăpost mai mare decît cea atmosferică. Pentru a împiedica pătrunderea suprapresiunii undei de şoc a exploziilor muniţiei nucleare sau obişnuite în adăpost, pe conducta de aspiraţie se montează o supapă j antişoc. I i INSTALAŢIE DE GUVERNARE. Ansamblu de aparate şi piese cu ajutorul cărora se manevrează cîrma unei nave. Cuprinde : timone, transmisiunile la servomotorul cîrmei, servomotorul, transmisiile servomotorului la axul cîrmei (mecanice, hidraulice sau electrice) şi cîrme. I.d.G. trebuie să dea posibilitatea ca nava să fie condusă chiar şi în cazul cînd ar avea loc avarieri la transmisii sau servomotor ; în acest scop sînt prevăzute posturi de guvernare de rezervă, precum şi posibilitatea de a se manevra cîrma direct de la eche cu braţele sau cu palancuri. Pe navele de luptă, posturile de guvernare de rezervă se află în posturile de comandă de rezervă, fiind dotate cu repetitoare giro şi compase magnetice, hărţi şi instrumente nautice, mijloace de semnalizare etc. INSTALAŢIE DE LANSARE. Ansamblu constructiv (de regulă, mobil) pentru lansarea proiectilelor cu reacţie şi rachetelor pe traiectoria dorită ; pot fi amenajate pentru a fi amplasate în teren, pe avion, pe nave sau pe submarine. Există : I.d.L. de lungime zero (racheta se desprinde de lansator de la prima mişcare) şi I.d.L. de lungime finită (racheta se mişcă la plecare pe o anumită lungime). I.d.L. de lungime zero pot fi : tip ambalaj ; montate pe avion (tip „lacăt“ sau altă formă); platforme de lansare (pentru lansarea rachetelor în poziţie verticală). I.d.L. de lungime finită pot fi : cu şină de ghidare ; cu tub de lansare (de exemplu, aruncătorul de grenade R.P.G.-2 ; tuburile lans-torpile-rachetă) ; rampe de lansare terestre sau maritime (cu ghidaj liniar sau elicoidal); 375 INSTITUŢIE MILITARA turnuri de lansare verticală. După modul de amplasare, I.d.L. pot fi mobile, semifixe sau fixe (pentru lansarea de rachete balistice, cosmice). Instalaţie de lansare de pe avion Instalaţie de lansare verticală INSTITUŢIE MILITARĂ. Organism militar care îndeplineşte anumite atribuţii şi desfăşoară activităţi necesare armatei. în sens larg, în cadrul instituţiilor sociale, I.M. este sinonimă cu armata. în cadrul armatei există o serie de I.M. care au în competenţa lor activităţi de conducere a trupelor, de învăţămînt, cercetare ştiinţifică, activitate culturală şi sportivă. Asemenea I.M. sînt : comandamentele de armă, instituţiile militare de învăţămînt, INSTRUCŢIE DE CERCETARE 376 centrele militare, Editura militară, Muzeul militar central, Casa centrală a armatei etc. INSTRUCŢIE DE CERCETARE. Activitate, de pregătire a tuturor categoriilor de militari, luptători din gărzile patriotice şi din celelalte formaţiuni de apărare, destinată a forma deprinderile necesare descoperirii, în diferitele forme de luptă, a inamicului, tehnicii sale de luptă şi acţiunilor pe care acesta le preconizează sau le întreprinde împotriva trupelor proprii. INSTRUCŢIE GENISTICĂ. Parte din procesul de instruire a militarilor din toate armele (specialităţile) — în afară de geniu — cuprinzînd cunoaşterea şi executarea unor lucrări genistice (fortificaţii de campanie, baraje şi trecerea prin baraje, trecerea peste cursurile de apă, drumuri şi poduri, lucrări de mascare, lucrări pentru aprovizionare cu apă a trupelor), care revin trupelor de toate armele. INSTRUCŢIE (MILITARĂ). Ansamblu de activităţi care asigură pregătirea multilaterală a militarilor pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin pe cîmpul de luptă sau în alte împrejurări şi care fac parte integrantă din procesul pregătirii de luptă a trupelor. Cerinţele luptei moderne impun activităţi diversificate de instruire. I. de front urmăreşte însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor militarilor, izolaţi sau în cadrul subunităţilor, pentru executarea mişcărilor (poziţiilor) cu şi fără armă, de pe loc şi din mers, pe jos şi pe autovehicule ; executarea de către subunităţi a formaţiilor (de adunare, marş, luptă) ; dezvoltarea rezistenţei la eforturi, ageri-mii, vigorii, spiritului de ordine şi de disciplină al militarilor, precum şi formarea unor deprinderi de comportare demnă, de atitudine ostăşească şi ţinută regulamentară în orice ocazie. I.d.f. este obligatorie pentru militarii din toate armele şi specialităţile militare ; pentru unele arme (tancuri) există şi I.d.f. specială ; I. tragerii cu armamentul de infanterie (artilerie, tancuri) are ca scop însuşirea de către militari a teoriei şi practicii tragerii cu armamentul din dotare şi formarea deprinde- .377 INTEGRITATE TERITORIALA rilor de utilizare a armamentului aflat în înzestrarea subunităţilor respective ; I. tactică are ca scop însuşirea de către militari (subunităţi, unităţi) a cunoştinţelor şi deprinderilor necesare pentru utilizarea posibilităţilor armamentului şi tehnicii de luptă, în vederea îndeplinirii misiunilor, în condiţiile impuse de situaţia şi cerinţele luptei moderne şi în toate formele luptei. Se desfăşoară diferenţiat pe arme (specialităţi), avînd la ’bază tactica armelor întrunite; cuprinde o succesiune de etape de instrucţie (individ, grupă, pluton, companie) şi se realizează prin metode, forme şi procedee variate (exerciţii tactice cît mai apropiate de realitatea luptei) ; I. de specialitate are ca scop însuşirea de către militari a cunoştinţelor şi deprinderilor specifice funcţiilor pe care le vor îndeplini în cadrul subunităţilor respective ; cuprinde cunoştinţe tehnice şi tactice, la un nivel de perfecţionare care să facă din fiecare militar un specialist desăvîrşit. I.d.s. este caracteristică pentru fiecare armă (specialitate). La unele arme (specialităţi) există un volum de cunoştinţe care trebuie însuşite de toate celelalte arme (de exemplu. I. genistică, I. de transmisiuni etc.) şi care se includ în I. tactică a armei respective. INTEGRITATE TERITORIALĂ. Situaţie în care teritoriul unui stat se găseşte în posesia deplină a statului respectiv, iar asupra sa se aplică în totalitate prerogativele suveranităţii naţionale, fără nici o ingerinţă din afară. Respectarea I.T. constituie un principiu de drept internaţional care prevede inadmisibilitatea vreunei atingeri, indiferent de pretext, aduse teritoriului unui stat, prin acte de agresiune, cucerire, anexiune, dezmembrare şi neadmiterea exercitării puterii de către un stat pe teritoriul altui stat sau asupra bunurilor sau persoanelor aparţinînd altui stat. Consecinţă directă a principiului suveranităţii naţionale, I.T. implică inalienabilitatea şi indivizibilitatea teritoriului de stat, respectarea frontierelor de stat şi a regimului juridic al acestora. A fost formulat, pentru prima dată, în Pactul Ligii Naţiunilor. Interzicerea, prin Carta O.N.U., a folosirii forţei împotriva I.T. sau a independenţei politice a statelor, conferă acestui principiu o valoare juridică şi politică sporită, respec- INTENDENŢA 378 tarea sa constituind o condiţie indispensabilă a menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, a dezvoltării relaţiilor prieteneşti şi a cooperării dintre naţiuni. Republica Socialistă România acţionează consecvent pentru promovarea principiului respectării I.T. a statelor în relaţiile internaţionale. Apărarea I.T. reprezintă misiunea de bază a forţelor armate şi a întregului sistem de apărare naţională al României socialiste. INTENDENŢĂ. 1. Ramură de activitate militară din sfera serviciilor, care se ocupă de asigurarea trupelor cu alimente, echipament şi alte materiale de resort. în structura organizatorică a serviciilor armatei funcţionează la toate eşaloanele (de regulă, de la unitate sau subunitate independentă în sus), compartimente de 1. 2. Termen definind specialitatea militară a ofiţerilor (subofiţerilor) pregătiţi pentru a îndeplini funcţii în sectoarele de aprovizionare cu alimente sau echipament (materiale de I.j. INTENSITATEA ACŢIUNILOR DE LUPTĂ ALE AVIAŢIEI. Număr de misiuni executate de o anumită categorie de aviaţie într-o zi de luptă sau într-o anumită perioadă ; este variabilă de la o zi la alta sau de la o perioadă la alta şi depinde de scopurile propuse, misiunile trupelor de uscat (marinei militare), disponibilitatea tehnicii de luptă şi a personalului navigant, timpul şi condiţiile meteorologice, starea de asigurare materială a categoriei de aviaţie respective. INTERCEPTAREA COMUNICĂRILOR PRIN MIJLOACE DE TRANSMISIUNI. Procedeu de cercetare care urmăreşte obţinerea datelor despre inamic prin : interceptarea convorbirilor telefonice şi telegrafice ale acestuia prin conectarea directă sau indirectă (prin fenomenul de inducţie) pe liniile cu fir a aparaturii de ascultare (procedeul este folosit pe scară largă de către elementele de cercetare pătrunse în adîncimea dispozitivului inamic : detaşamente, patrule, grupuri, echipe de cercetare), interceptarea transmisiunilor radio şi radioreleu cu ajutorul 379 INTERCEPTAREA unor staţii de recepţie care permit înregistrarea manuală sau automată a transmiterilor. INTERCEPTAREA ŢINTELOR AERIENE. Procedeu de acţiune în luptă folosit de aviaţia de vînătoare care cuprinde zborul spre o ţintă aeriană şi acţiunile duse pentru nimicirea ei. Există : I.Ţ.A. din poziţia „serviciu la aerodrom“, care constă în decolarea, la ordin, a avioanelor de interceptare ce se găsesc pe aerodrom şi executarea zborului pînă la ţintă, cu dirijare de la sol, în scopul nimicirii acesteia pe un aliniament dinainte stabilit sau pe direcţiile de acces îndepărtate care duc spre obiectivele sau trupele proprii acoperite. Se aplică în condiţiile în care mijloacele radiotehnice de cercetare pot furniza datele necesare dirijării avioanelor de vînătoare pentru interceptarea şi nimicirea inamicului aerian înainte de atingerea de către acesta a aliniamentului probabil de bombardament sau de lansarea rachetelor din clasa aer-sol; I.Ţ.A. din poziţia „serviciu în aer“ constă în zborul dirijat sau nedirijat la ţintă al avioanelor de interceptare sau al subunităţilor de aviaţie de vînătoare care se găsesc în zona de serviciu în aer deasupra unui raion stabilit, în scopul nimicirii ţintei pe direcţiile de acces îndepărtate care duc spre obiectivele sau trupele proprii acoperite. Se foloseşte în situaţiile în care acoperirea trupelor (obiectivelor) nu se poate realiza prin procedeul de „serviciu la aerodrom“. Numărul de avioane şi al zonelor de serviciu se stabileşte de eşalonul superior în funcţie de situaţie şi de datele cunoscute despre acţiunile probabile ale inamicului aerian, de importanţa obiectivelor de acoperit, dispunerea acestora şi direcţiile probabile de acţiune. Durata serviciului în aer se stabileşte în funcţie de momentele cele mai importante ale acţiunilor trupelor acoperite, de intensitatea acţiunilor de luptă ale inamicului, condiţiile meteorologice, iar timpul de zbor într-un schimb se stabileşte în aşa fel încît avioanele de vînătoare să dispună de o rezervă de combustibil necesară ducerii luptei aeriene şi înapoierii lor la cel mai apropiat aerodrom. Procedeul are avantajul interceptării sigure a ţintelor aeriene pe aliniamentele ordonate, dar comportă un consum mare de forţe de aviaţie. INTERDICŢIE RADIO 380 INTERDICŢIE RADIO (RADIOLOCAŢIE). Măsură prin care se opreşte (sau se limitează) lucrul staţiilor radio (de radiolocaţie), în scopul protecţiei împotriva cercetării f şi bruiajului inamic şi realizării mascării operative. INTEROGAREA PRIZONIERILOR. Operaţiune efectuată asupra prizonierilor de război cu ocazia formalităţilor de înregistrare, după căderea în captivitate. Potrivit normelor de drept internaţional în vigoare, a convenţiilor £ la care şi România este parte, prizonierul de război este f obligat să declare, cînd este interogat în această privinţă, Ş numele, prenumele şi gradul său, data naşterii şi numă- i rul matricol sau, în lipsă, o indicaţie echivalentă. Inte- t rogatoriul se va face într-o limbă cunoscută de prizonier. Refuzul voit al prizonierului de a se supune interogării asupra acestor date atrage după sine restrîngerea avantajelor acordate prizonierului de gradul sau statutul său. i Identitatea prizonierilor de război care, din cauza stării j ( lor fizice sau mintale, sînt incapabili a se identifica se va face de către serviciul medical. INTERVAL. .1. Depărtare măsurată în sensul frontului (paralel cu frontul) între doi militari (autovehicule, guri de foc, avioane, nave) sau între flancurile a două subunităţi (unităţi, M.U., formaţii de avioane sau de nave). In realizarea dispozitivelor de luptă, mărimea I. între două elemente ale acestora trebuie să nu întrerupă continuitatea focului sau măcar a observării (supravegherii) şi să nu permită infiltrarea nestînjenită a inamicului. 2. Depărtare în timp (măsurată în minute, secunde, mi--crosecunde) între două sau mai multe ţinte aeriene, precum şi între două sau mai multe formaţii de avioane din compunerea aceleiaşi ţinte. INTERVAL DE SPARGERE. Distanţă măsurată pe orizontală de la punctul de impact la proiecţia punctului de spargere al proiectilului în tragerea prin ricoşet. INTERVENŢIE ARMATĂ. Acţiune armată întreprinsă de un stat sau de o coaliţie de state împotriva unui alt stat sau popor cu scopul de a-1 subjuga, a-i impune un j 381 INTRODUCEREA i anumit regim politic, a-1 obliga să înfăptuiască sau să j renunţe la anumite acţiuni. I.A. reprezintă o încălcare j flagrantă a principiilor suveranităţii şi independenţei na-! ţionale a statelor. Carta O.N.U. şi alte convenţii inter-j naţionale interzic I.A. sub orice formă în treburile interne ale altor state. I.A. constituie o practică frecventă a statelor imperialiste, o expresie a politicii de forţă şi dictat în viaţa internaţională; pot fi menţionate, ca exemplu, intervenţia militară străină împotriva tinerei Republici Sovietice (1918—1920), intervenţia Germaniei şi Italiei în războiul civil din Spania (1936—1939), iar în perioada postbelică, I.A. ale S.U.A. în Coreea, Republica Dominicană, Vietnam. INTOXICARE. Stare a organismului provocată de pătrunderea substanţelor toxice de luptă sau a toxinelor microbiene. Se face prin căile respiratorii, producînd efecte în raport cu concentraţia toxică (mg substanţă toxică la litrul de aer), prin răni, pe cale digestivă sau prin piele, efectele depinzînd de doza toxică (mg de substanţă toxică la 1 kg de greutate vie). De exemplu, concentraţia de sarin în aer de 0,018 mg/litru produce moartea, la o expunere de 10 minute, în 50% din cazuri. . INTRODUCEREA ÎN LUPTĂ (OPERAŢIE) A EŞALONULUI DOI (REZERVEI). Procedeu prin care, în desfăşurarea luptei (operaţiei) ofensive, se intensifică lupta trupelor din eşalonul întîi, prin intrarea în acţiune a unor forţe proaspete, aflate în eşalonul al doilea (rezervă). Se face pentru : a dezvolta ofensiva, în ritm sporit, pe o direcţie vitală pentru succesul luptei (de regulă, pe direcţia loviturii principale) ; a întări capacitatea ofensivă a eşalonului întîi, slăbit de acţiunile duse pînă atunci (fie ca urmare a apărării dîrze a inamicului, fie a respingerii unui contraatac inamic) sau a înlocui o unitate (subunitate) care şi-a pierdut capacitatea de luptă. Se planifică din timp, dar momentul este ales în raport cu evoluţia luptei (de exemplu, îndeplinirea misiunii imediate). Este necesar să se stabilească : aliniamentul de introducere (de regulă, înapoia trupelor din eşalonul INTUIŢIE 382 întii), itinerarele de apropiere, modul de introducere (de regulă, din mişcare), asigurarea sprijinului de foc (artilerie, rachete, aviaţie) şi al altor mijloace (genistice, chimice). La M.U. operative, procedeul se aplică, de regulă, pentru a transforma succesul tactic în succes operativ, împiedicînd pe inamic să refacă continuitatea apărării tactice, nimicindu-i rezervele sale adînci şi creind condiţiile trecerii la urmărirea operativă ; procedeul se combină, pe cît posibil, cu folosirea desantului aerian tactic (operativ), pe direcţiile de acţiune ale acestuia şi se caracterizează prin acţiuni manevriere, duse în ri.tm rapid şi cu impetuozitate. INTUIŢIE. Formă de cunoaştere a realităţii bazată pe inteligenţă, care constă în descoperirea spontană a unor aspecte, relaţii, însuşiri ale fenomenelor şi în găsirea soluţiei pentru rezolvarea unei probleme date. Are un rol important în domeniul militar, mai ales în timp de război, cînd situaţiile fiind foarte variate şi succedindu-se cu o mare rapiditate, iar informaţiile de multe ori incomplete, comandantul trebuie să intuiască repede şi realist intenţiile inamicului, dispozitivul său şi să adopte hotărîri corespunzătoare. O hotărîre bine fundamentată nu se poate baza însă numai pe I. Aceasta este doar o completare a analizei situaţiei efectuată prin metodele conducerii ştiinţifice. INVERSIE. Grad de stabilitate a aerului pe verticală, ou influenţă asupra acţiunilor militare duse în condiţiile folosirii substanţelor toxice de luptă sau perdelelor de fum. Se produce în nopţile senine sau cu nebulozitate mică, cînd viteza vîntului nu depăşeşte 4 m/s. Începe cu 1—1,5 ore înainte de apusul soarelui, ajungînd la intensitatea maximă în prima jumătate a nopţii. După răsăritul soarelui începe să scadă şi după 1—1,5 ore dispare complet. Iarna, în zilele geroase şi cu cer senin, fără vînt la suprafaţa pâmîntului, poate avea loc şi ziua. în cazul I. se manifestă o pronunţată stabilitate a aerului infectat şi a perdelelor de fum faţă de ■ suprafaţa solului. 383 iteritA IPERITĂ. Substanţă toxică de luptă cu acţiune vezi-cantă ; lichid uleios, brun, cu miros de usturoi sau muştar, care congelează la temperatura de 13,5—14°C, se dizolvă greu în apă, dar uşor în solvenţi organici ca : petrol, benzină, motorină, tetraclorură de carbon, alcool, benzen ca şi în uleiuri minerale şi unsori (ceea ce face ca picătura de iperită căzută ¡ie o suprafaţă murdară de unsoare să se întindă şi să infecteze o suprafaţă mai mare). I. pătrunde uşor prin piele, în pămînt (puţind ajunge la o adîncime de 8—10 cm), precum şi prin îmbrăcăminte sau încălţăminte. Pe cîmpul de luptă, I. se întrebuinţează cu ajutorul proiectilelor de artilerie, bombelor de aviaţie, fugaselor chimice, maşinilor speciale sau aparatelor de pulverizare din avion sub formă de picături, ceaţă sau vapori. Are o mare persistenţă (vara până la 24 ore pe teren descoperit şi 3—5 zile pe teren acoperit, iarna cîteva săptămîni sau luni de zile) ; uneori se amestecă cu răşini sintetice (iperită vîscoasă) care-i măresc persistenţa şi o fac mai rezistentă la degazare. Este neutralizată de clorura de var, clorura de sulfuril, doramine. I. are asupra organismului o acţiune toxică locală şi una generală. Acţiunea locala asupra pielii provoacă eritem (înroşire), apoi apar vezicule care după 3—4 zile se sparg şi provoacă o plagă ulceroasă ; gravitatea leziunilor depinde atît de cantitatea de I. cît şi de durata de acţiune a toxicului. Acţiunea toxică generală se manifestă prin tulburări ale pulsului, scăderea tensiunii arteriale, scăderea numărului globulelor roşii şi creşterea numărului celor albe, oboseală, somnolenţă, greaţă şi vărsături; infectează şi ochii provocînd inflamarea mucoasei oculare, iar dacă infectarea s-a făcut cu picături de I. poate duce la orbire. Infectarea căilor respiratorii cu vapori de I. provoacă, iniţial, tuse, răguşeală, secreţie nazală, iar după 24 de ore pot apărea bronşită, pleurezie, bronhopneumonie şi abcese pulmonare; pe cale digestivă, I. provoacă dureri abdominale, greţuri, vărsături, apoi diaree cu sînge iar ulterior moartea. Protecţia împotriva I. se asigură cu ajutorul mijloacelor de protecţie individuală şl colectivă. Există şi I. distilată, care este o I. purificată prin distilare şi spălare ; are o ISTORIE MILITARĂ 334 acţiune toxică mai puternică, este mai stabilă la păstrare şi mai greu de identificat după miros. ISTORIE MILITARĂ. Ramură a istoriei şi, în acelaşi timp, a ştiinţei militare, care studiază. războaiele şi armatele din diferite perioade istorice, privite ea fenomene militare. în preocupările I.M. locul. principal îl ocupă : evoluţia organizării şi structurii armatelor şi a tehnicii de luptă din înzestrarea acestora; desfăşurarea acţiunilor de luptă armată ; analiza critică a strategiei, artei operative şi tacticii utilizate ; studiul actelor de conducere ale comandanţilor militari şi al modului de' acţiune a trupelor ; consecinţele militare şi politice ale războaielor. Studiul I.M. permite să se desprindă concluzii utile privitoare la.: evoluţia artei militare de-a lungul timpurilor, metodele de organizare şi de conducere a acţiunilor militare în diferitele campanii, factorii care au determinat deznodămîntul războaielor, personalitatea comandanţilor militari şi eroismul trupelor în bătălii. I.M. pune la dispoziţia ştiinţei militare date şi concluzii importante privitoare la cauzele şi caracterul războaielor, la legile şi principiile de bază ale luptei armate. Studiul I.M. naţionale reliefează tradiţiile de luptă înaintate ale poporului român şi ale armatei sale, constituind astfel un mijloc important de educaţie patriotică şi de pregătire a cadrelor militare. ITINERAR. Traseu stabilit în vederea deplasării unui vehicul, unei coloane etc. Se stabileşte de statul major (comandantul) care organizează deplasarea, în funcţie de nevoi, iar respectarea lui este obligatorie pentru şeful autovehiculului (comandantul coloanei). în alegerea I. pentru o'coloană se are în vedere felul mijloacelor de deplasare şi starea drumurilor. IZOTERMIE. .Grad de stabilitate a aerului pe verticală. Are loc în toate anotimpurile anului, atît ziua cît şi noaptea, îndeosebi pe timp noros şi mohorît, indiferent de viteza vîntului. Apare în mod frecvent dimineaţa şi seara, cînd vîntul este mai mic de 4. m/s şi cînd cerul este senin, marcînd trecerea de la inversie la corivecţie 385 IZVOARELE TĂRIEI şi invers. Se produce în stratul de aer de la suprafaţa pămîntului, favorizînd întrebuinţarea substanţelor toxice de luptă şi a perdelelor de fum. IZVOARELE TĂRIEI FORŢELOR ARMATE. Concept care exprimă sintetic determinarea forţei militare a unei armate, factorii principali ai formării şi întăririi capacităţii ei de luptă. I.T.F.A. sînt generate de resursele interne ale orînduirii sociale şi de stat în fiecare etapă istorică, de condiţiile concrete ale dezvoltării economice, politice şi sociale ale fiecărei ţâri. Ele formează un sistem complex, completîndu-se şi condiţionîndu-se reciproc. Principalele izvoare ale tăriei armatei Republicii Socialiste România sînt : unitatea indestructibilă dintre armată şi popor; conducerea armatei de către P.C.R. ; înzestrarea tehnico-materială, organizarea şi mobilitatea armatei ; conştiinţa socialistă a militarilor ; coeziunea internă a armatei şi disciplina militară fermă ; tradiţiile militare înaintate ale poporului român ; nivelul ştiinţei militare şi al doctrinei militare, capacitatea cadrelor de comandă şi pregătirea de luptă a trupelor. Toate aceste izvoare se întemeiază pe victoria deplină şi definitivă a socialismului, pe cuceririle revoluţionare ale poporului, pe care armata este chemată să le apere cu străşnicie. I ÎMBRĂCĂMINTE IMPREGNATĂ. îmbrăcăminte tratată cu soluţii speciale. După uscare lasă pe fibră o substanţă care neutralizează vaporii de substanţă toxică de luptă, evitîndu-se astfel contactul lor cu pielea. ÎMPERECHEREA TUNULUI. Cuplarea tunului cu an-tetrenul sau cu mijlocul de tracţiune în vederea deplasării lui. ÎMPINGĂTOR. 1. Accesoriu din lemn, din completul individual al unora dintre gurile de foc de artilerie, care serveşte la împingerea manuală a proiectilului în ţeavă, astfel încît acesta să se fixeze cu brîul forţator în porţiunea de origină a ghinturilor sau să se sprijine pe conul de forţare al ţevii. 2. Dispozitiv special, destinat pentru uşurarea şi accelerarea încărcării gurii de foc, prin împingerea mecanică a proiectilului (cartuşului). La gurile de foc de artilerie moderne se folosesc î. mecanice (cu arc), pneumatice, hidropneumatice şi electrice (cu electromotor). î. pot acţiona fie pe întreaga cursă de încărcare a proiectilului, fie numai pe porţiunea iniţială a drumului parcurs de acesta la încărcare. ÎMPRĂŞTIERE. Fenomen datorită căruia, trăgîndu-se mai multe gloanţe (proiectile sau rachete) cu o aceeaşi gură de foc (instalaţie de lansare), cu aceleaşi elemente de tragere (lansare), în aceleaşi condiţii tehnice., balistice şi meteorologioe, proiectilele nu cad în acelaşi loc, 387 ÎNĂLŢĂTOR | ci punctele lor de cădere se împrăştie pe o suprafaţă a j cărei mărime variază invers proporţional cu precizia gu-j rii de foc (instalaţiei de lansare) cu care se execută tra-j gerea. 1. are loc din cauză că în practică intervin fac-I lori aleatorii de ordin tehnic, balistic şi meteorologic, care influenţează determinările fiecărei trageri şi ale fiecărui proiectil, impunînd aplicarea unor legi statistice, probabilistice. ÎMPROSPATATOR de muniţii. Servant al unei arme de foc a cărui misiune pe timpul luptei constă în transportul muniţiei de la punctul de aprovizionare la gura de foc. ÎNAINTARE In GRAD. Acordarea unui grad militar superior cu o treaptă, care are loc la expirarea duratei de stagiu (vechime), iar pentru merite deosebite, înainte de expirarea duratei de stagiu ; în timp de război, I.î.G. înainte de expirarea duratei de stagiu se face pentru fapte de eroism. ÎNĂLŢĂTOR. 1. Aparat sau dispozitiv de ochire utilizat la armele de foc. Execută înregistrarea şi controlul înclinării ţevii gurii de foo faţă de planul orizontal, uneori şi faţă de planul vertical, pentru a corespunde unei anumite distanţe de tragere. După felul ochirii, există : I. pentru ochirea directă şi I. pentru ochirea indirectă. După construcţie se împart în î. mecanice şi î. optice (lunete-înălţător). î. mecanice pentru armamentul de infanterie se clasifică în î. cu foaie simplă, î. cu foi multiple (rabatabile), î. cu cadran, I. cu foaie (lamă) şi cursor (cu 1 bază dreaptă, curbilinie sau cu trepte). 1. mecanice pentru gurile de foc de artilerie se împart în î. drepte şi I. curbe, care pot fi cu nivelă glisantă sau cu dispozitiv al unghiului de teren, cu goniometru sau cu goniometru optic (lunetă panoramică). După legătura cu partea basculantă (oscilantă) a gurii de foc, cînd se acţionează asupra mecanismului de ochire în înălţime al acesteia, 1. mecanice paralele pentru gurile de foc de artilerie se împart în 1. dependente de piesă şi î. independente de piesă (I. cu ace sau I. cu placheţi). I. optice se împart în : lu- ÎNĂLŢIME DE SPARGERE 388 nete-înălţător de puşcă, j lunete-înălţător de mi- | tralieră (pentru tunuri an- ! titanc) şi lunete-înălţător de tanc (telescopice sau , periscopice). Pentru tu- j nurile artileriei antiae- I riene de calibru mic se j folosesc de obicei, I. automate ce asigură rezolvarea problemei de ochire ! fără a se executa calcule ¡ prealabile de către tră- j gător, printr-o simplă în- j registrare a valorilor parametrilor pe scalele I. ¡ 2. Termen folosit pentru j ■a indica cifra de pe I.' corespunzătoare executării j unei trageri. Există î. mediu, media aritmetică a înălţătoarelor cu care s-a obţinut o anumită încadrare în bătaie ;' I. minim, cel mai mic înălţător cu care se poate executa tragerea dintr-o poziţie dată şi cu o anumită încărcătură, -spre a avea siguranţa că proiectilele nu lovesc punctele mai înalte ale acoperirilor din faţa piesei. ÎNĂLŢIME DE SPARGERE. Distanţa pe verticală, în tragerea cu proiectile fuzante, dintre punctul de spargere şi obiectiv (teren). Există : î. tip de spargere, care asigură tragerii eficacitatea maximă ; î. unghiulară de spargere, unghiul format de linia care uneşte originea traiectoriei cu punctul de spargere şi linia (planul) terenului. ÎNĂLŢIME DE ZBOR. Distanţa pe verticală a unei aeronave faţă de un punct de referinţă (cota locului de dis- 389 ÎNCĂRCĂTOR punere a aparatului care determină altitudinea de zbor a ţintei). In raport cu punctul de referinţă, există : î.d.z. barometrică, măsurată de altimetrul barometric faţă de suprafaţa izobarică considerată zero ; î.d.z. relativă, măsurată faţă de cota aerodromului de decolare; î. d.z. : adevărată, măsurată cu radioaltimetrul faţă de cota re-; liefului deasupra căruia se zboară ; î.d.z. absolută, faţă 1 de nivelul mării. în raport cu cota reliefului, avioanele moderne folosesc următoarele Î.d.z.: razante (între 15 şi 50 m); mici (între 50 şi 1 000 m); medii (între 1 000 şi 4 000 m), mari (între 4 000 şi 12 000 m) ; stratosferice (de la 12 000 m în sus). Există şi î.d.z. de siguranţă, care se stabileşte pentru securitatea zborului şi variază în raport de diferitele obstacole de pe traiectul de zbor ; în zonele muntoase este de 400—500 m, în zonele de deal 200—300 m, iar la şes 100—200 m ; î.d.z. de apropiere, la care se execută apropierea de aerodrom (în cazul zborului fără vizibilitate) sau de un obiectiv ce urmează a fi bombardat sau fotografiat din aer. ÎNCADRAREA OBIECTIVULUI. Acţiune prin care se urmăreşte obţinerea spargerilor de o parte şi de alta a obiectivului (în bătaie sau în direcţie) prin modificarea înălţătoarelor (direcţiilor). ÎNCĂRCAREA GURII DE FOC. Operaţia de introducere a cartuşului sau a loviturii de artilerie în camera cartuşului, respectiv în camera de încărcare a unei guri de foc. ÎNCĂRCĂTOR. 1. Servant al unei guri de foc de artilerie care, pe timpul luptei, are misiunea de a executa încărcarea acesteia. 2. Dispozitiv în formă de lamă cu marginile îndoite, cutie, disc sau tambur, în care se încărcător ' ‘liiQ ■ '■ '¡IS încărcătură 390 fixează sau se introduce un anumit număr de cartuşe (lovituri) şi care se ataşează la o armă de foc în scopul asigurării alimentării acesteia, în vederea efectuării tragerii automate sau cu repetiţie. ÎNCĂRCĂTURĂ. Cantitate de exploziv (pulbere, substanţă chimică) utilizată la proiectile (bombe, încărcături explozive) cu scopul de a produce anumite efecte (distrugere, azvîrlire, infectai-e). Există : I. explozivă (de distrugere), cantitatea de exploziv introdusă în corpul minei sau destinată şi pregătită pentru distrugerea unui mediu oarecare (pămînt, stîncă, lemn, metal, zidărie, beton, sub apă). î.e. pot fi : după formă, concentrate (se apropie de forma unui cub) sau alungite (cilindrice sau paralelipipedice mult alungite) ; după modul de aplicare pe mediul de distrus, exterioare (aplicate la suprafaţa mediului), încastrate (parţial împlîntate în mediu) sau interioare (complet introduse în mediu într-o cameră de mină şi burate) ; după modul de acţiune, cumulative, semisferice (semiovoidale), care au proprietatea de a cumula (aduna) într-un focar efectul exploziei, mărind astfel puterea de distrugere (de străbatere a unui blindaj) sau reactive, alungite prevăzute cu mai multe motoare reactive (unele pentru ascensiune, altele pentru propulsie) destinate executării culoarelor prin barajele de mine inamice, cînd apropierea pionierilor de acestea nu e posibilă datorită focului inamic ; î. de azvîrlire, cantitatea de pulbere balistică care, prin ardere, asigură presiunea necesară azvîrlirii din gura de foc a unui glonţ sau a unui proiectil, cu o viteză iniţială determinată. Poate fi : constantă, caracteristică loviturilor de artilerie acuplate sau variabilă, întrebuinţată la loviturile neacuplate şi la loviturile de aruncător formate dintr-o încărcătură de bază (principală) şi mai multe încărcături suplimentare. 1. de aruncător constantă poate fţ normală (completă), mărită sau redusă (cele reduse se folosesc în scopul de a se feri ţeava de o uzură rapidă, iar cele mărite la încercările în poligon ale gurilor de foc şi muniţiilor, trageri de suprapresiune) ; î. chimică, cantitatea de substanţă toxică-de luptă pe care o conţine un proiectil chimic sau exploziv-chimic, ori alt tip de 391 ÎNCEPUTUL PARCURSULUI lovitură chimică (bombă de aviaţie sau rachetă), pentru a infecta terenul şi a obţine scoaterea din luptă a personalului inamic ; 1. de explozie, cantitatea de exploziv brizant pe care o conţine un proiectil, o bombă, o grenadă, o rachetă, o mină sau o torpilă şi care prin de-tonaţie asigură spargerea corpului acestora ; 1. de iniţiere, cantitatea de substanţă explozivă care se foloseşte pentru iniţierea unei transformări explozive a unei substanţe explozive de bază ; î. de bombe, cantitatea de bombe care poate fi transportată la bordul unui avion, pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă ; 1. de propulsie, cantitatea de combustibil care intră în compunerea rachetelor şi prin arderea căreia se degajă gazele necesare forţei de reacţie care asigură viteza de deplasare a lor. ÎNCĂRCĂTURĂ NUCLEARĂ. Cantitatea totală de substanţă fisionabilă sau fuzionabilă destinată exploziei nucleare a unei bombe (proiectil, rachetă). Poate fi alcă-. tuitâ dintr-unul din următorii izotopi : uraniu-235, ura-niu-233. plutoniu-239, în cantităţi de la 20 la cîteva sute kg după tipul muniţiei. In ultimul timp s-a preconizat folosirea californiului 254, izotop care poate fi fisionat nu numai de neutroni ci şi de cuante gama, ceea ce are drept consecinţă o reducere apreciabilă a masei critice (la cca. 1,6 g). Această încărcătură ar face posibilă fabricarea unor categorii de muniţie nucleară avînd o putere de cîteva zeci de tone, puţind fi lansate din arme de calibru mic. Dezavantajul unui asemenea material fisionabil este timpul de înjumătăţire de numai 60 zile, ceea ce ar exclude posibilităţile de stocare a muniţiei cu ca-liforniu. Californiul este preconizat, de asemenea, a fi folosit la fabricarea bombei cu neutroni. Muniţia nucleară folosită la Hiroşima a fost încărcată cu uraniu-235, iar cea care a explodat la Nagasaki — cu plutoniu-239. ÎNCEPUTUL PARCURSULUI DE LUPTĂ. Reper caracteristic de pe sol, stabilit prin calcule, la pregătirea unei misiuni de luptă, faţă de obiectivul ce urmează a fi lovit cu o formaţie de avioane de vînătoare-bombardament ÎNCERCUIRE 392 < 3 (bombardament), de la care încep manevrele formaţiei ® pentru apropierea, vizarea şi atacul obiectivului. I j1 Încercuire. Formă a acţiunilor de luptă desfăşurată i ^ cu scopul de a pătrunde în flancul şi spatele unei gru- ' 'L pări inamice, a-i tăia toate comunicaţiile de retragere şi * a o nimici sau a o sili să capituleze. I. poate fi tactică 1 sau operativă şi poate avea loc atît ca urmare a lovituri- ' lor frontale date în mai multe sectoare, cît mai ales a 1 învăluirii şi întoarcerii apărării inamice. Pentru realiza- 1 rea I. sînt necesare : constituirea a cel puţin două grupări 1 de forţe, care să rupă apărarea în două sectoare şi să 11 înainteze repede şi adînc pe direcţii convergente, tăind succesiv comunicaţiile inamicului şi închizînd cercul interior în jurul forţelor sale ; stabilirea unei cantităţi de 1 forţe care, concomitent cu formarea cercului interior, să intercepteze direcţiile prin care inamicul ar putea interveni din afară în ajutorul forţelor încercuite, alcătuind un cerc exterior ; organizarea luptei pentru nimicirea grupării încercuite, fărîmiţînd-o, după caz, în grupări mai mici, care să fie nimicite apoi succesiv concomitent cu respingerea încercărilor din exterior sau din interior de a rupe î. Grupările de forţe care realizează I. trebuie să fie puternice, mobile (cu tancuri) şi sprijinite cu foc de artilerie, aviaţie, rachete ; utilizarea desantului aerian este indicată, atît pentru ocuparea rapidă a punctelor vitale, realizarea cercului interior, cît şi, eventual, a cercului exterior. In războiul întregului popor, la I. grupărilor de forţe inamice pătrunse la distanţe mari de forţele principale sau a desantului aerian inamic, lansat în adîncimea operativă, pot participa cu succes gărzile patriotice şi alte formaţiuni de apărare. ÎNCETAREA OSTILITĂŢILOR. Acţiune care marchează sfîrşitul unui conflict armat. Este alcătuită din două elemente : încetarea luptelor între forţele armate şi pauza respectivă pînă la încheierea păcii. Se poate înfăptui printr-o convenţie scrisă, printr-un acord tacit (simpla încetare a luptelor de ambele părţi fără nici un act juridic formal) sau printr-un act juridic intern. 393 INFRINGESE MILITABA ÎNCHIZĂTOR. Ansamblu de piese, dispozitive şi mecanisme, grupate şi plasate monobloc, care închid şi deschid ţeava unei guri de foc la partea sa dinapoi. I. are şi alte funcţiuni : încărcarea ţevii, darea focului, extragerea tu-bului-cartuş sau a loviturii din ţeavă etc. î. armelor de foc de infanterie se împart în î. ce funcţionează prin rotaţie (î. oscilante), care pot fi de tip bloc, pană, butoiaş sau tabacheră ; î. ce funcţionează prin alunecare (î. cu mişcare de translaţie), care pot fi tip sertar (pană cu mişcare transversală) sau cu mişcare longitudinală; î-cu alunecare longitudinală şi rotaţie. î. gurilor de foc de artilerie se împart în î. pană (au ca parte principală un bloc prismatic sau cilindru-prismatic, cu mişcare orizontală sau verticală) şi î. şurub orizontale sau verticale. ÎNDREPTĂTOR. Piesă din compunerea afetului unei guri de foc de artilerie, care serveşte la mişcarea laterală a fălcelei de către servant şi la îndreptarea aproximativă a gurii de foc pe direcţia planului vertical de tragere. ÎNFRÎNGERE MILITARĂ. Rezultatul luptei armate dintre doi beligeranţi, datorită căruia unul dintre ei este adus în situaţia de a înceta lupta temporar sau definitiv, a se retrage sau a capitula. Î.M. poate însemna pierderea unei lupte, a unei bătălii, a unei campanii sau a războiului în ansamblu. Poate fi : temporară (parţială), care nu răpeşte beligerantului posibilitatea de a continua sau a relua după un timp ostilităţile, şi definitivă sau totală. Pentru o armată bine pregătită, însufleţită de încredere în justeţea cauzei pentru care luptă, pierderea unor bă- îngropare la teren 394 3S tălii, înfrîngerile parţiale nu trebuie să însemne pierde- L' rea războiului. Dimpotrivă, acestea trebuie suportate cu | R tărie, iar prin aducerea de noi forţe, printr-o mai bună j Ş' organizare şi conducere a acţiunilor militare, ea poate i ţi întoarce mersul războiului în favoarea sa. ! j1 ÎNGROPARE LA TEREN. Acţiune executată de militari pentru realizarea prin săpături (gropi, şanţuri, tranşee, amplasamente, adăposturi) a protecţiei personalului şi a tehnicii de luptă. ÎNSOŢIRE DE ARTILERIE. Acţiune de sprijinire nemijlocită a subunităţilor de infanterie şi tancuri, în lupta ofensivă, de către artilerie, prin trageri şi prin ochire directă. Mijloacele care efectuează. însoţirea au misiunea să nimicească sau să neutralizeze organele de foc (mitralierele, tunurile antitanc, tancurile îngropate) ale inamicului. care acţionează direct asupra subunităţilor de infanterie şi tancurilor proprii, pe toată adîncimea misiunilor de luptă ale acestora. Însoţirea fiind o acţiune continuă, se realizează prin foc şi manevră de material executată succesiv şi prin salturi de gurile de foc. ÎNSOŢIRE PIONIERISTICĂ. Acţiune desfăşurată de trupele de geniu (pionieri) pe cîmpul de luptă (în special pe timpul luptei ofensive), pentru sprijinul tancurilor şi infanteriei ; pionierii repartizaţi subunităţilor de infanterie şi de tancuri pentru însoţirea în luptă se numesc pionieri de însoţire (subunităţi de însoţire). ÎNSOŢIREA CELORLALTE CATEGORII DE AVIAŢIE. Procedeu de acţiune folosit în luptă de aviaţia de vînă-toare, care constă în acoperirea formaţiilor celorlalte categorii de aviaţie împotriva atacurilor aviaţiei de vînă-toare a inamicului, prin zborul într-un dispozitiv de luptă comun ; se poate executa începînd de la decolare pe tot timpul zborului sau numai pe anumite sectoare de traiect. Modul de însoţire şi realizarea dispozitivului de luptă comun se stabilesc de comandanţii unităţilor de aviaţie însoţite şi însoţitoare, pe baza unui plan, întocmit pe timpul pregătirii misiunii de luptă. 395 ÎNTREŢINERE ÎNŞTIINŢAREA TRUPELOR (DESPRE INFECTAREA RADIOACTIVA CU SUBSTANŢE TOXICE DE LUPTĂ ŞI CU MIJLOACE BIOLOGICE). Activitate a comandanţilor, statelor majore, şefilor protecţiei antichimice de M.U. (unităţi), comandanţilor subunităţilor de cercetare chimică care are drept scop să prevină trupele, gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare, precum şi populaţia civilă cu privire la infectarea radioactivă, cu substanţe toxice de luptă sau cu mijloace biologice, în vederea folosirii la timp a mijloacelor de protecţie individuală ; se execută printr-un semnal de înştiinţare despre atacul chimic, transmis prin comenzi (date prin voce, telefon sau radio), semnale optice sau acustice (semnalul respectiv se transmite cu prioritate prin toate mijloacele). ÎNTINDEREA PODULUI. Construirea unui pod pe pontoane (plutitor sau de echipaj) peste un curs de apă. ÎNTOARCERE. Formă de manevră ofensivă, executată în scopul de a pătrunde cu o grupare de forţe puternică în spatele inamicului şi a-1 obliga să lupte cu frontul răsturnat. Este o manevră prin care se pot obţine rezultate decisive. I. poate fi operativă sau tactică. Ea implică constituirea unei grupări de forţe secundară care să atace frontal şi o grupare principală care să ocolească flancul (flancurile) grupării inamice, să pătrundă în spatele inamicului, într-o zonă din care să poată angaja lupta cu elementele din spatele dispozitivului său de luptă. In compunerea grupării care execută I. trebuie să existe trupe mobile, direcţia de manevră să fie aleasă prin zone cu comunicaţii bune şi cu o orientare corespunzătoare, iar acţiunea să se desfăşoare cu rapiditate şi în secret. I. se poate executa cu multă eficacitate mai ales în acţiunile de luptă în munţi, chiar de către grupări mici. care folosesc itinerare (drumuri, poteci) ascunse şi acţionează prin surprindere. In manevra de 1. se poate folosi şi desantul aerian. t ÎNTREŢINERE. Totalitatea lucrărilor periodice sau în-tîmplătoare care trebuie executate la o lucrare sau la ÎNVĂLUIRE 396 tehnica de luptă pentru a le menţine în permanentă stare de funcţionare şi a preveni deteriorările ; se execută I-la tehnica de luptă, autovehicule, drumuri şi poduri, baraje de mine, lucrările de fortificaţie, lucrările de mascare. ÎNVĂLUIRE. Formă de manevră în ofensivă, executată în scopul de a pătrunde cu o grupare de forţe în flancul inamic şi de a-i ataca trupele sale din această parte a frontului. Se poate executa şi asupra ambelor flancuri (dublă învăluire) şi poate fi operativă sau tactică ; se foloseşte frecvent, conjugată cu lovitura frontală pe timpul dezvoltării ofensivei în sectoarele de rupere, pentru lărgirea acestora, precum şi în urmărire şi în lupta de întîlnire. In executarea 1., gruparea de forţe destinată a executa manevra poate acţiona de la început în primul eşalon, odată cu forţele care atacă frontal şi în strînsâ cooperare cu acestea (atunci cînd flancul inamic este descoperit) sau poate fi, iniţial, în eşalonul doi, introducîn-du-se în luptă după realizarea ruperii şi acţionînd apoi pentru î. flancului creat, în cooperare cu forţele care atacă frontal. ÎNVĂŢAMÎNT MILITAR. Proces organizat de instruire şi educare a persoanelor destinate a intra în rîndul cadrelor militare ale forţelor armate, precum şi pentru perfecţionarea acestora. Î.M., în forme organizate, a luat fiinţă în România în 1847, cînd Gheorghe Bibescu, la îndemnul colonelului Ion Emanoil Florescu, şi apoi Barbu Ştirbei, âu pus bazele primei şcoli de ofiţeri în Bucureşti. Aceasta a dat prima promoţie de ofiţeri în 1856. In 1857 a luat fiinţă o şcoală militară şi la Iaşi. Alexandru Ioan Cuza, organizînd armata română pe principii moderne, a creat şi o reţea de instituţii militare de învăţămînt, care, în 1862, cuprindea : Şcoala militară (de ofiţeri) din Bucureşti, Şcoala naţională de medicină şi farmacie, Şcoala de meseriaşi militari. Şcoala de scrimă şi gimnastică. După războiul pentru independenţă, I.M. s-a dezvoltat, creîndu-se instituţii noi : licee militare (denumite la început şcoli ale fiilor de ofiţeri), şcoala de artilerie, 397 ÎNVOIRE geniu şi marină, şcoli de subofiţeri, Institutul medico-militar, Şcoala superioară de război ş.a. După primul război mondial. Î.M. s-a extins şi diversificat şi mai mult. Cu toate limitele Î.M. din trecut, determinate de orîn-duirea socială existentă, de natura de clasă şi rolul social al armatei, el a format cadre militare bine pregătite, care au dovedit o bună capacitate de organizare şi conducere a acţiunilor militare în luptele purtate pentru apărarea independenţei şi suveranităţii patriei. Î.M. în armata Republicii Socialiste România esté organizat şi se desfăşoară conform sarcinilor puse în faţa armatei noastre de conducerea de partid şi de stat, avînd la bază concepţia materialist-dialectieă şi istorică despre lume şi societate, principiile ştiinţei militare şi ale doctrinei militare naţionale, cerinţele războiului modern şi realizările revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane. El are rolul de a forma cadre militare temeinic pregătite, care să întrunească însuşirile specialistului de înaltă competenţă şi ale activistului de partid, profund devotate patriei, partidului şi poporului, capabile să organizeze, să conducă şi să desfăşoare cu pricepere procesul instructiv-educativ, iar în timp de război să conducă trupele în luptă şi să obţină victoria. Reţeaua instituţiilor militare de învăţămînt cuprinde în prezent : licee militare, şcoli militare de ofiţeri (activi şi de rezervă), Academia militară, şcoli de subofiţeri şi de maiştri militari, cursuri de perfecţionare şi cursuri postacademice. In anii revoluţiei şi construcţiei socialiste, Î.M. din ţara noastră a format numeroase cadre militare de tip nou — comandanţi, ofiţeri de stat major, activişti de partid, ingineri şi subingineri militari, tehnicieni de diferite specialităţi —, care şi-au adus şi îşi aduc contribuţia activă la făurirea şi dezvoltarea armatei revoluţionare, la întărirea capacităţii de apărare a României socialiste. ÎNVOIRE. Acordarea dreptului de a părăsi pentru cîteva ore cazarma (locul de staţionare, nava militară) militarilor încazarmaţi; se dă în zilele stabilite de către comandantul unităţii sau ca recompensă. ÎNZESTRARE 398 ÎNZESTRARE. Acţiune de dotare cu materialele şi mijloacele ducerii luptei. Se disting : î. armatei, acţiune de dotare cu material de tot felul la nivelul forţelor ar- j mate ; î. artileristică (î. tehnică cu armament şi muniţii), ! dotare cu materiale şi mijloace artileristice (armament şi muniţii) a unei unităţi (subunităţi, formaţiuni) militare j şi de gărzi patriotice ; î. genishcă, dotare cu materiale I de geniu. J JALON. Tijă lungă din lemn (uneori din metal), vopsită alternativ in alb şi roşu (negru) cu partea inferioară terminată cu o armătură metalică ascuţită care permite în-figerea în pămînt. Se foloseşte la lucrări topografice (geodezice). la marcarea în teren a traseului unui drum nou, la indicarea unei direcţii sau unor puncte. JALONARE. Marcarea unei direcţii (traseu) sau a unui aliniament prin jaloane, repere fixe, fumuri colorate plasate pe o serie de puncte succesive. JAMBIERE. învelitoare din piele care acoperă piciorul de la gleznă pînă sub genunchi, utilizate în trecut în ţinuta militarilor. Puteau fi şi de lină sau postav, nu-mindu-se, în acest caz, moletiere. JANDARMERIE. Categorie de trupe care a existat în armata română, înainte de 1948, cu rol de poliţie militară (la sate îndeplinea rol de poliţie rurală), subordo-nîndu-se atît Ministerului de Război cît şi Ministerului de Interne ; constituia instrumentul de represiune al claselor exploatatoare, împotriva oamenilor muncii. După cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, J. a fost desfiinţată. JET (DE ARUNCĂTOR DE FLĂCĂRI). Jerbă de flăcări pe care o face amestecul incendiar la ieşirea din aruncătorul de flăcări. J. poate fi aprins printr-un procedeu special la ieşirea din duza aruncătorului sau la ţintă (prin JGHEAB DE ÎNCARCARE 400 j _ ^ autoaprindere). J. pot fi : cu secţiune constantă (la amestecurile incendiare vîscoase) sau variabilă (la amestecurile lichide, la care secţiunea se măreşte în raport cu distanţa) ; lungi sau scurte, în raport cu caracteristicile tehnice ale aruncătorului, obiectivului sau cu scopul tactic. JGHEAB DE ÎNCĂRCARE. Dispozitiv de forma unui jgheab, folosit la unele guri de foc de artilerie (de calibru mare) pentru, susţinerea şi ghidarea proiectilului (loviturii) în scopul uşurării încărcării ţevii. j JOC DE RĂZBOI. Metodă de pregătire a comandanţilor { şi statelor majore de unităţi (M.U.), pentru rezolvarea unor situaţii tactice (operative) care comportă lucrul întrunit al statului major. Se execută, de regulă, pe hartă, dar unele activităţi (recunoaşteri, unele situaţii în dinamica luptei) pot fi desfăşurate în teren. Se organizează cu scopul de a asigura însuşirea şi antrenarea comandanţilor şi statelor majore în organizarea şi conducerea unor acţiuni de luptă mai complexe, precum şi închegarea statelor majore. Preced, uneori, aplicaţiile în teren. JONCŢIUNE. Porţiune de teren de la flancurile interioare ale dispozitivelor de luptă a două subunităţi (unităţi, M.U.) vecine. In apărare, continuitatea şi densitatea focului la. J. este uneori mai slabă ; de aceea, trebuie luate măsuri de asigurare a J. prin : legătura de foc (sectoare de foc în care acţionează mijloace ale ambilor ve- cini), continuitatea observării, pregătirea, eventual, a unor riposte ofensive în sectorul vecin, baraje genis-tice etc. JUNTĂ MILITARĂ. Termen folosit în ţările de limbă spaniolă pentru a desemna grupări, organizaţii sau cercuri militare care preiau puterea prin lovitură de stat (pro-nunciamento). JURĂMÎNT MILITAR. Legămînt solemn al fiecărui militar de a sluji cu abnegaţie patria, poporul, conducerea de stat; se depune într-un oadru festiv, la scurt timp 401 JURNAL după încorporare, în momentul în care militarul cunoaşte dpja îndatoririle sale de bază. J.M. exprimă voinţa conştientă. responsabilă a fiecărui militar de a respecta legile ţării, ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor, hotărî-rea de a apăra patria chiar cu preţul vieţii. Călcarea J.M. constituie o crimă dintre cele mai grave şi se pedepseşte de lege cu toată asprimea. Depunerea J.M. reprezintă un moment de seamă în viaţa tinerilor militari, a întregii armate, cerinţele sale călăuzind activitatea şi comportarea ostaşului în orice împrejurare. JURNAL DE BOKD. Document juridic de evidenţă şi control al activităţilor şi evenimentelor care se desfăşoară la bordul unei nave. J.d.B. se completează de către ofiţerul de cart sau gardă, cu date privind : semnalele, ordinele transmise sau primite, evenimentele care au avut loc pe timpul staţionării la cheu, la ancoră sau în mare, vizitele primite la bord — cu numele persoanelor primite la bord — saluturile făcute de către navă, primirea sau scoaterea de muniţii de la bord sau a diferitelor materiale, ambarcarea sau debarcarea de combustibil, accidente, avarii, degradări sau pierderi de materiale, schimbări în asieta navei etc., indicîndu-se precis ora producerii. Constituie probă legală în justiţie, în cazuri de avarii şi accidente, de aceea nu se admit lipsuri sau ştersături şi nici nepotriviri cu alte documente ca : jurnalul de navigaţie, registrele de cart, jurnalul de maşini. JURNAL DE MAŞINI. Document în care ofiţerii-meca-nici de serviciu înscriu datele şi evenimentele referitoare la starea şi funcţionarea maşinilor principale şi auxiliare ale navei, în timpul marşului sau staţionării acesteia, precum şi datele privitoare la cantităţile de apă, combustibil şi lubrifianţi de la bord, revizii, reparaţii. JURNAL DE NAVIGAŢIE. Document specific pentru navele militare, în care ofiţerul de cart înscrie datele referitoare la navigaţie pe timpul marşului, ca : starea vre- JURNAL 402 mii, drumurile urmate şi schimbările de drum şi viteză, evenimentele petrecute în timpul cartului legate de navigaţia şi siguranţa navei. JURNAL DE OBSERVARE. Document aflat în cadrul unui post-(punct) de observare, în care se înscriu, în ordine cronologică, rezultatele observării (cînd, unde, ce s-a observat, cînd şi cui s-au raportat cele observate). JURNALUL ACŢIUNILOR DE LUPTĂ (DE OPERAŢII). Document care reflectă succesiv şi în formă sintetizată datele referitoare la desfăşurarea şi rezultatele acţiunilor de luptă ale unităţii (M.U.) pentru îndeplinirea misiuai-lor de luptă primite. înscrierile se fac zilnic de către un ofiţer din statul major care se ocupă ou problemele studierii experienţei de luptă. La jurnal se anexează cele mai importante documente operative (de luptă) în original sau în copie (harta cu hotărîrea comandantului, hărţi de lucru, scheme, fotografii). JUSTEŢEA TRAGERII. Proprietate a tragerii care se apreciază prin depărtarea punctului mediu al unei serii de lovituri faţă de punctul asupra căruia s-a executat tragerea (de obicei, centrul obiectivului). Cu cît punctul mediu al loviturilor este mai aproape de punctul dorit de pe obiectiv, cu atît J.T. este mai mare (bună) şi invers. J.T. depinde, în principal, de calităţile armei (gurii de foc) şi de pregătirea trăgătorului. K KILOMETRAJ. 1. Lungimea în kilometri a unui itinerar (cai de comunicaţii, traseu de zbor) sau distanţa pe care o parcurge un autovehicul (coloană, avion) în cursul unei deplasări. La organizarea marşurilor (deplasărilor), K. se marchează pe hartă sau pe documentele de marş. 2. Aparat montat la bordul autovehiculelor pentru înregistrarea distanţei parcurse. KILOMETRU ECHIVALENT. Kilometru convenţional care ţine seama de solicitarea motorului şi a celorlalte ansambluri ale autovehiculului în exploatare, în funcţie de categoria de drum, de sarcina tractată, precum şi de acţionarea instalaţiilor speciale cu care este dotat. KILOMETRU EFECTIV. Kilometru parcurs real (înregistrat de contorul kilometrajului). KILOTONA. Unitate de măsură a echivalentului de trotil al unei încărcături nucleare; este egală cu 1000 tone. L LABORATOR PORTABIL DE CARBURANŢI. Complet de aparate, reactivi şi recipienţi de laborator, destinat pentru verificarea calităţii carburanţilor, lubrifianţilor şi lichidelor speciale care se folosesc în procesul de exploatare a tehnicii. Este păstrat în lăzi speciale şi se transportă pe autovehicule. Se foloseşte numai pentru analize de control, nu şi pentru analize complete, nefiind dotat în acest scop. LAGĂR DE PRIZONIERI. Loc de internare a prizonierilor de război capturaţi. Normele de drept internaţional prevăd ca L.d.P. să fie situate în afara zonei de luptă, în regiuni cu climat sănătos, să aibă asigurate condiţiile de igienă şi salubritate, adăposturi contra bombardamentelor aeriene, cantine, infirmerie şi să fie semnalizate în timpul zilei prin semnale convenite. Prizonierii sînt grupaţi în lagăre ţinînd seama de naţionalitatea, limba şi obiceiurile lor. In L.d.P. se afişează Convenţia de la Geneva din 12 august 1949 privind tratamentul prizonierilor de război. Fiecare L.d.P. este pus sub autoritatea directă a unui ofiţer responsabil aparţinînd forţelor armate regulate ale puterii deţinătoare, care răspunde de aplicarea convenţiei. LAMĂ. Partea metalică tăietoare (de împungere) a unei arme albe (baionetă, pumnal) ; are profilul drept sau curb, cu un tăiş şi o muchie sau cu mai multe ; secţiunea transversală şi vîrful pot fi de forme diferite. 2. Dispozitiv lamelar din oţel cu marginile îndoite, pe care se 405 LARINGOFON fixează unul lîngă altul (prin prindere de guler sau şănţuleţ) cartuşele care urmează să fie introduse în magazia de cartuşe a unei puşti sau carabine. La armele moderne, cartuşele se introduc în magazie prin apăsarea din L. Lama baionetei care rămîne afară şi care. are rolul de a menţine cartuşele pachet şi de a simplifica aprovizionarea armei, scurtînd timpul pentru efectuarea acestei operaţii. LANCE. Armă albă de împungere constînd dintr-o prăjină de lemn (metal) prevăzută la unul din capete cu un vîrf ascuţit de metal. A fost folosită din antichitate pînă la primul război mondial, mai ales de către luptătorii călări. LANSARE LA APÂ. Acţiune prin care se dă drumul pe apă unui mijloc de trecere (barcă, autoamfibie, ponton). LANSAREA AVIONULUI. Manevră de viteză care constă în deplasarea rectilinie accelerată a unui avion pe orizontală sau în pantă (de urcare sau de coborîre), datorită surplusului forţei de propulsie (în zbor orizontal şi în urcare) sau surplusului forţei de propulsie şi rezervei de energie potenţială (în coborîre). Se execută, în principal, la decolare şi pe timpul diferitelor manevre acrobatice. LANSATOR DE BOMBE. Dispozitiv destinat pentru lansarea comandată a bombelor de pe avion, asupra unui obiectiv sau în caz de avarie. L.d.B. poate avea comandă mecanică, electrică, automată. Lansarea bombelor se poate face în salvă (toate odată) sau în serie (cîte una, cîte două). LARINGOFON. Microfon care se aplică pe gît în dreptul laringelui, cu ajutorul unei cureluşe sau al unei monturi LASER 406 speciale, folosit în telefonie prin radio din tanc, avion şi în alte situaţii, în care zgomotele puternice din mediul înconjurător ar împiedica o transmitere prin microfonul obişnuit. LASER. Generator şi amplificator cuantic de radiaţii luminoase (denumirea provine din iniţialele expresiei „Light amplification by stimulated emission of radiation“). Se bazează pe proprietatea sistemelor atomice care, absorbind un foton, convertesc energia acestuia în energie internă şi apoi o emit, spontan sau prin stimulare, reali-zînd densităţi foarte mari de radiaţii pe suprafeţe extrem de mici. L. are numeroase aplicaţii în tehnica militară, fiind utilizat la : măsurarea distanţelor şi locaţia ţintelor (pe pămînt, în aer, sub apă şi în spaţiul cosmic) ; legătura terestră şi spaţială pe foarte multe canale ; dirijarea proiectilelor la ţintă ; ca armă pentru scoaterea din luptă a forţei vii şi a tehnicii militare inamice (arme cu laser). LĂDIŢĂ. Complet constînd dintr-o cutie cu accesorii folosite de comandantul de grupă pentru învăţarea ochirii şi antrenarea subordonaţilor la şedinţele pregătitoare din cadrul instrucţiei focului cu armamentul de infanterie. LĂRGIMEA FORMAŢIEI. 1. Distanţa în sens lateral între navele exterioare ale unei formaţii, măsurată între bordurile exterioare ale navelor respective. 2. Distanţa între avioanele exterioare ale unei formaţii de avioane, măsurată între vîrfurile planurilor avioanelor respective. LC. Simbol indicînd concentraţia de substanţe toxice, de luptă în aer, capabilă să producă efecte toxice. Se distinge : LCto—io — concentraţie nemortală care provoacă vătămări (inclusiv pînă la intoxicări grave) ; sînt posibile şi cazuri izolate mortale, însă nu mai mult de 10% ; LCtso — concentraţie convenţional mortală ; LC90-i00 — concentraţie minimă mortală. 407 LEGĂTURĂ LD. Simbol indicînd doza toxică letală a unei substanţe toxice de luptă. Se distinge : LDS0 — doză toxică convenţional mortală ; LD0-io — doză toxică maximă mortală ; LD 90-wo — doză toxică minimă letală. LEAGĂN. Subansamblu al unor guri de foc care are rolul de a susţine ţeava şi legătura elastică pe afet şi de a permite rotirea acestora în plan vertical, în jurul umerilor săi. LEGĂTURĂ. Relaţie între două sau mai multe persoane (comandanţi militari), puncte de comandă care intră în contact mijlocit sau nemijlocit, în scopul efectuării schimbului de informaţii necesare activităţilor militare. în luptă (operaţie), L. este absolut indispensabilă şi se organizează atît pe linia eşaloanelor ierarhice, cu vecinii, cit şi cu elemente cu care se cooperează. Se realizează prin contact personal; prin observare şi ascultare directă, prin ofiţeri de legătură, grupe operative sau reprezentanţi trimişi la unităţi (M.U.) sprijinite (de exemplu, reprezentanţi ai aviaţiei pe lîngă M.U. de uscat) şi prin schimb de informaţii cu ajutorul mijloacelor specializate şi agenţilor. L. trebuie să fie oportună, continuă, de calitate şi să asigure transmiterea informaţiei cu rapiditate şi în secret. Există : L. între eşaloanele superioare şi subordonate, realizată pe mai multe căi, de regulă cu mijloacele eşalonului superior ; L. de cooperare organizată între organele (armele) de sprijin şi unităţile (M.U.) sprijinite (de exemplu, artilerie — trupe de infanterie, aviaţie — trupe de uscat), între unităţi (M.U. grupări) care îşi coordonează eforturile pentru o misiune comună (de exemplu, două grupări care execută o manevră de învăluire, desantul aerian cu trupele care atacă frontal), precum şi între vecini ; L. de înştiinţare, organizată pentru asigurarea transmiterii datelor privind iminenţa sau producerea unui atac aerian, nuclear, chimic, bacteriologic etc. ; L. de foc, asigurînd realizarea continuităţii de foc, între două subunităţi (unităţi) vecine, la joncţiune sau posibilitatea de a interveni cu foc pentru sprijin reciproc; L. de vedere, realizată între LEGĂTURĂ elastica 408 subunităţi care cooperează, astfel încît să se poată observa reciproc. LEGĂTURĂ ELASTICĂ. Ansamblu al tunurilor şi obuzierelor moderne, avînd rolul de a realiza un cuplaj elastic al ţevii cu afetul, în scopul micşorării acţiunii tragerii asupa afetului şi asigurării stabilităţii şi imobilităţii acestuia pe timpul tragerii. Se compune din : frîna de tragere şi recuperatorul. Aceste două părţi pot constitui subansambluri complet separate, pot avea unele piese comune sau pot forma un singur agregat, dispus de aceeaşi parte a ţevii (de regulă, în leagănul gurii de foc). Legătură elastică LEGEA ÎMPRĂŞTIERII TRAGERII. Relaţia dintre valorile (şi semnul) depărtărilor punctelor de cădere ale gloanţelor (proiectilelor sau rachetelor) faţă de un punct numit centrul împrăştierii şi probabilitatea producerii (apariţiei) acestor depărtări. Pune în evidenţă faptul că împrăştierea este : neuniformă (punctele de cădere au o densitate cu atît mai mare cu cît depărtarea lor faţă de centrul împrăştierii este mai mică) ; simetrică (depărtările punctelor de cădere faţă de centrul împrăştierii sînt egale ca valoare, dar de semn contrar, avînd aceeaşi probabilitate de a se produce) ; limitată (depărtarea maximă a punctelor de cădere faţă de centrul de îm-prăştiere are o valoare limitată, mai mare sau mai mică, în funcţie de precizia gurii de foc cu care se execută tragerea). LEGEA PAVILIONULUI. Legea statului sub al cărui pavilion navighează o navă ; un stat nu poate exercita vreun drept în marea largă, asupra navelor care nu-i poartă pavilionul. In măsura în care nu se intră în conflict cu legile unui alt stat, nava se conduce după L.P. chiar şi în apele teritoriale sau interne ale acelui stat. Tot în spiritul acestei legi, comandantul navei este obli- 409 LEGILE ŞI OBICEIURILE RĂZBOIULUI gat să respecte, în largul mării, convenţiile internaţionale la care a aderat statul al cărui pavilion îl poartă. LEGILE LUPTEI ARMATE. Raporturi esenţiale, necesare, generale, repetabile şi relativ stabile, între laturile interne ale fenomenului război, precum şi între acestea şi alte domenii ale vieţii sociale, care determină pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare. Ele fac obiectul ştiinţei militare. L.L.A. pot fi : generale, care exprimă dependenţa acţiunilor militare faţă de economie, politică, populaţie etc. ; particulare, care se referă la relaţiile specifice luptei armate în ansamblul ei sau la anumite domenii ale acesteia (strategie, artă operativă, tactică). Ca legi specifice ale luptei armate pot fi menţionate : legea concordanţei dintre scopuri, forţe şi mijloace, legea raportului de forţe, legea dependenţei formelor şi procedeelor acţiunilor militare de nivelul dezvoltării armamentului şi tehnicii de luptă, legea unităţii acţiunilor, legea amplorii crescînde a luptei armate. L.L.A. îşi găsesc expresia în principiile de bază ale strategiei militare. Ele au un caracter obiectiv ; cunoaşterea şi respectarea lor constituie o condiţie necesară a obţinerii victoriei în lupta armată. LEGILE ŞI OBICEIURILE RĂZBOIULUI. Expresie care desemnează normele juridice, cutumiare şi convenţionale ce trebuie respectate de beligeranţi în desfăşurarea operaţiunilor militare. încă din timpuri vechi au apărut anumite reguli cu privire la modul de purtare a războiului, avînd drept caracteristică principală interzicerea folosirii de către beligeranţi a acelor arme care produc distrugeri masive şi suferinţe inutile. Asemenea reguli şi principii au devenit ulterior obiectul dreptului militar internaţional (dreptul războiului), fiind înscrise într-o serie de documente juridico-diplomatice. L.ş.O.R. nu sînt de natură a împiedica ducerea acţiunilor de luptă, ci au scopul de a limita şi interzice degenerarea efectelor războiului, prohibirea acelor acte inumane care nu sînt impuse de necesităţile de război şi pot fi evitate. Faptul că asemenea acte inumane, deşi prohibite, au fost totuşi comise în diferite războaie nu constituie' o LEGITIMA APARAKE 410 justificare pentru nerespectarea regulilor. încălcările şi-au atras întotdeauna oprobriul şi condamnarea din partea opiniei publice, iar atunci cînd a fost posibil, ele au fost sancţionate (de exemplu, sentinţele tribunalelor de la Nürnberg şi Tokio). LEGITIMĂ APĂRARE (IN CAZ DE ATAC ARMAT). Principiu politic şi juridic oare defineşte dreptul unui stat de a reacţiona imediat şi spontan cu forţele militare în cazul unei agresiuni armate. El este înscris în ■art. 51 din Carta O.N.U. în următoarea formulare : „Nici o dispoziţie din prezenta Cartă nu va aduce atingere j dreptului inerent la autoapărare individuală sau colectivă în cazul producerii unui atac armat împotriva unui membru al Naţiunilor Unite, pînă cînd Consiliul de Securitate va fi luat măsurile necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale“. Principiul pro-porţionalităţii impune ca actul de apărare să nu depă- ! şească gravitatea atacului, adică să se înscrie în limitele unei apărări raţionale. LEVIZITA. Substanţă toxică de luptă cu acţiune persistentă, vezicantă. Este colorată în brun, vaporii săi au un miros asemănător cu acela de muşcată, la temperaturi scăzute (între —15° şi —20°) se îngroaşă dar nu îngheaţă, se evaporă relativ uşor, se dizolvă greu în apă, dar uşor în solvenţi ca petrol, benzină, alcool. Pe cîmpul de luptă se întrebuinţează cu ajutorul proiectilelor de artilerie, rachetelor, bombelor de aviaţie, aparatelor de pulverizat din avion sub formă de picături, ceaţă, vapori. Poate infecta terenul descoperit (vara pînă la o zi, iarna pînă la o săptămînă) şi corodează metalele. Asupra organismului uman provoacă : inflamarea pielii şi ulceraţii (care se vindecă după 20—30 zile) ; inspirarea vaporilor de L. provoacă arsuri şi dureri în nas şi gît, tuse, strănut, salivaţie şi secreţie nazală abundentă, iar în concentraţii mari edem pulmonar ; asupra ochilor provoacă înţepături şi hemoragia mucoasei, iar pătrunderea pe cale digestivă dă ulceraţii şi infecţii ale aparatului digestiv ; toate modurile de infectare produc intoxicare generală : 411 LIMBAJ dureri de cap, slăbiciune generală, oboseală, lipsă de poftă de mîncare, greaţă, vărsături, puls accelerat, tensiune : arterială scăzută. Protecţia împotriva L. se realizează prin mijloacele de protecţie individuală a pielii şi a căilor respiratorii, iar degazarea prin clorură de var, hipoclorit ! de calciu 2/3 bazic, hidroxid de sodiu, sulfura de so-; diu. LICHIDAREA URMĂRILOR ATACULUI NUCLEAR. (CHIMIC). Activitate desfăşurată de trupe (gărzi patriotice) şi formaţiuni speciale pentru a înlătura efectele atacurilor nucleare (chimice) ale inamicului. Cuprinde : acordarea primului ajutor şi evacuarea persoanelor rănite ; stingerea incendiilor ; înlăturarea dărîmăturilor şi deschiderea comunicaţiilor; stabilirea zonelor (raioanelor, porţiunilor) de teren infectate radioactiv cu substanţe toxice de luptă şi mijloace bacteriene, marcarea lor şi trecerea la acţiuni de degazare (dezactivare) a personalului., materialelor şi terenului; măsuri pentru restabilirea condiţiilor de reluare a activităţii normale în zonele respective : producţie, circulaţie, transport, conducere etc. LIMBAJ (ÎN INFORMATICĂ). Utilizarera semnelor (caracterelor), de regulă, alfanumerice, în aşezarea determinată de anumite coduri, pentru alcătuirea de programe (instrucţiuni) scrise, cu ajutorul cărora să se poată pune în funcţiune şi conduce un calculator electronic şi să se execute prelucrarea automată a datelor. Există : L. de maşină, specifice unui tip (familie) de calculatoare electronice, servind la întocmirea instrucţiunilor necesare punerii în funcţiune a calculatorului şi executării unor operaţii comune oricărui gen de aplicaţii (programele şi instrucţiunile care alcătuiesc softul de bază); L. de aplicaţie, orientate pentru a servi la întocmirea programelor pentru anumite genuri de probleme şi care se pot utiliza la orice fel de calculator electronic ; cele mai cunoscute L.d.a. sînt : FORTRAN, ALGOL (ambele orientate pentru probleme ştiinţifico-tehnice), COBOL (pentru probleme economice, financiar-contabile). . LIMBAJ MILITAR 412 LIMBAJ MILITAR. Limbaj specializat care operează cu semne, noţiuni, categorii, expresii şi concepte specific militare. îndeplineşte funcţii de construcţie şi materializare a gîndirii, precum şi de comunicare între militari sau între diferite eşaloane. Operativitatea ce trebuie să caracterizeze acţiunile militare impune un limbaj simplu, clar, precis. In ultima vreme se acordă o atenţie sporită codificării şi formalizării L.M. în vederea utilizării calculatoarelor electronice în conducerea trupelor şi asigurării secretului operaţiilor. LIMITA DINAINTE A APĂRĂRII. Linie care uneşte lo-caşele de tragere (tranşeele) ocupate de luptătorii subunităţilor din primul eşalon al trupelor din apărare ; marchează prima linie a sistemului de apărare, compus din poziţii şi fîşii succesive de apărare, în faţa căreia se realizează un foc continuu, dens şi adînc, destinat să destrame şi să oprească atacul inamic ; în ducerea apărării se urmăreşte păstrarea neştirbită şi recucerirea L.D.a.A., dacă a fost străpunsă. In cazul apărării în afara contactului cu inamicul, în faţa L.D.a.A. pot exista şi alte elemente (în fîşia de asigurare, pe poziţia înaintată) care duc acţiuni de luptă în scopul întîrzierii inamicului şi, eventual, canalizării atacului său pe direcţii favorabile apărării. Alegerea traseului L.D.a.A. constituie o îndatorire importantă a comandanţilor, fiind necesar să se folosească la maximum condiţiile de teren pentru a se realiza o apărare cît mai puternică. LINIE BATIMETRICĂ. Linie ce uneşte, pe hărţile maritime, punctele de egală adîncime ale mării (oceanului). Uzual, se reprezintă L.B. de 5, 10, 20... metri. LINIE DE DESPĂRŢIRE, DE PLECARE. Aliniament definit în teren printr-un şir de puncte (repere), servind la desfăşurarea (coordonarea, declanşarea) unor acţiuni tactice. Există : L. de despărţire, care delimitează convenţional fîşia de acţiune a unei subunităţi (unităţi, M.U.). Se indică pentru fiecare din flancuri, de regulă, prin precizarea reperelor, în ofensivă — din spate către front şi în continuare spre inamic, pînă la obiectivul mi- 413 LINIE siunii finale, iar în apărare — dinspre front către spate, pînă la linia de fund a raionului de dispunere a serviciilor ; L. frontului, indică traseul punctelor atinse (stă-pînite) de subunităţile din primul eşalon al dispozitivului de luptă ; L. de plecare, stabilită la forţarea cursurilor- de apă, la o anumită distanţă de malul propriu, pînă la care se pot apropia autovehiculele care transportă ambarcaţiuni uşoare, în scopul descărcării lor ; L. de îmbarcare, stabilită la malul apei (în apă sau pe uscat), pentru îmbarcarea în mijloacele de trecere a personalului şi tehnicii de luptă cu care se forţează cursul de apă ; L. de debarcare, stabilită la malul opus (în apă sau chiar pe mal), la care personalul şi tehnica de luptă sînt debarcate din mijloacele de trecere ; L. de furnizare, de la care începe crearea perdelelor de fum, pentru mascarea prin furnizare a unei acţiuni de luptă sau a unor obiective ; L. de semnal, stabilită în apărarea A.A., în raport cu atingerea ei de către trupele de uscat, pentru a defini momentul în care începe deplasarea unor elemente din dispozitivul de artilerie (rachete) A.A., destinate a asigura apărarea A.A. a trupelor. LINIE DE TRAGERE, DE OCHIRE etc. Linie definită de un şir de puncte cu un anumit rol în operaţiile de tragere. Există : L. de tragere, prelungirea imaginară a axului ţevii, după terminarea ochirii (înainte de plecarea glonţului, proiectilului) ; termenul e folosit şi pentru a marca aliniamentul de pe care mai mulţi trăgători execută în poligon trageri cu armamentul de infanterie ; L. de aruncare, prelungirea imaginară a axului ţevii în momentul cîn-d proiectilul (glonţul) părăseşte ţeava (este tangenta la traiectorie în originea acesteia); L. de ochire, care uneşte ochiul trăgătorului (ochitorului), aparatul de ochire (crestătura înălţătorului, vîrful cătării) şi punctul ochit: L. de teren, oare uneşte originea traiectoriei cu obiectivul. LINIE DE TRANSMISIUNI. Ansamblu de mijloace şi instalaţii prin care se realizează legătura între doi corespondenţi. Există : L.d.T. cu fir, realizată prin cablu de campanie pentru legătura telefonică sau telegrafică ; L.d.T. LtNIE GEODEZICA 414 radio, stabilită între două staţii radio, care lucrează una j ^ cu alta ; L.d.T. radioreleu, realizată printr-un lanţ de i w staţii radioreleu ; pe toate aceste linii, care pot funcţiona ; J^, şi combinate, se pot asigura comunicări telefonice, tele- j . grafice, fototelegrafice, de televiziune şi date în duplex, ; la mare distanţă ; L.d.T. prin mijloace mobile (poştă), funcţionînd pe trasee (itinerare) directe sau circulare şi asigurînd legătura nemijlocită prin mijloacele respective ; n L.d.T. prin mijloace de semnalizare, care pot fi optice P sau acustice. t‘ j si LINIE GEODEZICA, DE PANTĂ, DE POZIŢIE etc. Aii- } d niament definit în teren prin puncte (repere), care ser- '> vesc la diferite activităţi topogeodezice sau de orientare. n Există : L. geodezică, care uneşte, pe distanţa cea mai t scurtă, două puncte din reţeaua punctelor geodezice ; ţ L. de cea mai mare pantă, care indică direcţia şi gradul de înclinare a terenului faţă de un plan orizontal (este I perpendiculara comună la două curbe de nivel alătu- t rate) ; L. de schimbarea pantei, care marchează locul la t care înclinarea terenului se schimbă ; L. de vizare, care , uneşte ochiul observatorului cu centrul ocularului şi obi- , ectivul aparatului de observare (măsurători topo) şi intersectează centrul obiectivului (reperului) vizat; L. de , credinţă, materializarea direcţiei vizate, de către muchia riglei din planul de vizare al axului lunetei aparatului de observare (măsurători topo) ; L. de poziţie, stabilită pentru a determina punctul (poziţia) unei nave, prin precizarea locului geometric al punctelor posibile în care se află nava, în raport cu un.ul sau mai multe repere fixe (terestre sau astronomice). Poate fi : relevment (vizual, radio, radiotehnic), aliniament, dreaptă de înălţime. LOC DE ÎMBARCARE (DEBARCARE). Totalitatea instalaţiilor şi amenajărilor dintr-o staţie (port, dană, aerodrom) care pot asigura operaţiunea de îmbarcare (debarcare) a trupelor. Include : linii de cale ferată (dane de acostare); cheul (pontoane) şi piaţa de îmbarcare (debarcare) ; drumul de acces spre (de la) cheul, pontonul sau piaţa de îmbarcare (debarcare); instalaţiile speciale ale locului de staţie (port) şi organul de transporturi 415 LOCOTENENT-MAJOB militare ; şanţuri-adăpost (sau alte amenajări) pentru personalul eşaloanelor de transport; accesorii pentru îm-barcare-debarcare (podeţe de trecere, trambuline, cleşti, chei fixe, ciocane, pîrghii). LOCAŞ DE TRAGERE. Groapă mică, care are pămintul rezultat din săpătură, aşezat la început, în faţă, iar apoi pe laturi şi în partea din spate, folosită pentru executarea focului cu armamentul de infanterie, pentru observare, precum şi pentru protecţia împotriva mijloacelor de nimicire. Se execută pentru luptători izolaţi (locaş individual de tragere), pentru 2—3 oameni, pentru puşca mitralieră, mitralieră, aruncător de grenade antitanc portativ. In funcţie de timpul de execuţie poate fi pentru poziţia de tragere culcat, în genunchi sau în picioare. LOCH. Aparat de navigaţie folosit pentru măsurarea vitezei şi a distanţei parcurse de navă, într-un interval de timp dat. Poate fi mecanic, electric sau hidraulic. înregistrarea distanţei parcurse şi determinarea vitezei navei se fac cu ajutorul unui mecanism cu roţi dinţate cuplat cu o elice remorcat de navă (L. mecanic), cu ajutorul unui contor electric (L. electric) sau prin determinarea presiunii apei în mişcarea sa relativă în raport cu nava (L. hidraulic). LOCOTENENT. Grad militar de ofiţer, situat, ca treaptă, între sublocotenent şi locotenent-major ; un locotenent comandă, de regulă, un pluton. LOCOTENENT-COLONEL. Grad militar de ofiţer, situat, ca treaptă, între maior şi colonel; un locotenent-colonel poate comanda un batalion sau un regiment sau poate încadra o funcţie într-un stat major de unitate sau M.U. LOCOTENENT-MAJOR. Grad militar de ofiţer, situat, ca treaptă, între locotenent şi căpitan ; un locotenent-major comandă un pluton sau o companie (baterie). LOCŢIITORUL. COMANDANTULUI 416 LOCŢIITORUL COMANDANTULUI. Funcţie încredinţată unui militar, la unele eşaloane de comandă, cu atribuţii, de a ajuta pe comandant în conducere şi a-1 înlocui la comandă,. în lipsa acestuia. Se subordonează comandantului, este şef direct al întregului personal din subordine şi îndeplineşte îndatoririle prevăzute în regulamentele militare, răspunzînd, îndeosebi, de organizarea şi starea pregătirii de luptă şi de menţinerea ordinii interioare şi a disciplinei. La unele eşaloane există : locţiitor politic al comandantului, activist de partid care răspunde nemijlocit de organizarea muncii politice într-o unitate sau M.U. ; este secretarul comitetului de partid sau consiliului politic ; locţiitorul tehnic al comandantului, răspunde de problemele privind starea, folosirea, deservirea, păstrarea şi repararea tehnicii de luptă, precum şi de pregătirea de luptă şi politică, educarea, disciplina militară şi starea moral-politică a personalului din serviciul tehnic şi al subunităţilor (unităţilor) de asigurare tehnică. LOGISTICA. Termen utilizat în literatura militară occidentală pentru a defini activitatea de asigurare materială şi tehnică a trupelor (hrănire, echipare, aprovizonare cu tehnică şi materiale de tot felul), inclusiv transportul acestora la mari distanţe. L. este considerată, totodată, ca o subdiviziune a artei militare, alături de strategie şi tactică, avînd drept obiect studiul deplasărilor şi aprovizionărilor. In sens militar se foloseşte şi termenul de sistem logistic. LOOPING (LUPING). Figură acrobatică aeriană, care constă în mişcarea unui avion în plan vertical pe o traiectorie circulară. Se utilizează în lupta aeriană, de către avioanele de vînătoare sau ca figură de acrobaţie. Se execută la înălţimi mari şi medii pentru asigurarea securităţii zborului, uneori şi la înălţimi mai mici, în funcţie de clasa avionului şi gradul de antrenament al pilotului. Există : L. normal (cu introducerea avionului în cabraj, zbor pe spate, apoi în picaj şi redresarea) ; L. inversat (avionul se introduce în zbor normal în picaj accentuat, 417 LORAN apoi zbor pe spate, zbor în cabraj pînă la revenirea în poziţia iniţială); L. inversat pe faţă (introducerea avionului din zbor pe spate, în picaj accentuat, zbor normal, apoi în cabraj pînă la revenirea în poziţia iniţială — pe spate). Looping a — looping; b — looping inversat; — c looping inversat pe faţă LOPATĂ MICA. Unealtă de săpat portativă, constituită dintr-o lamă metalică cu marginile laterale puţin răs-frînte, montată pe o coadă de lemn, folosită pentru executarea locaşurilor de tragere (îngropare la teren). In trecut se numea lopată Lineman. LORAN. Sistem radiotehnic pentru asigurarea navigaţiei marine (aeriene) la mare distanţă, pe baza recepţionării impulsurilor radio, emise de staţii speciale instalate la uscat (denumirea provine de la Long Range Navigation — navigaţie la mare distanţă). Se compune din trei staţii LOT DE MUNIŢIE 418 II radio, amplasate la 400 Mm una de alta (una directoare şi două conjugate), care emit simultan impulsuri scurte ; o aparatură specială, instalată la bordul navei (avionu- ]<> lui), recepţionează semnalele şi stabileşte diferenţele de [J timp dintre momentele recepţionării impulsurilor emise de fieoare staţie, transformate apoi, automat, în diferenţe de distanţe, care se regăsesc materializate în linii de |r poziţie de formă hiperbolică ; punctul navei (avionului) £ este dat de intersecţia celor două hiperbole, corespunză- ¡c toare perechilor de staţii. Cu ajutorul aparaturii L. se poate determina poziţia la distanţe de ordinul 1 000 Mm de coastă. Sistemul cuprinde, în prezenţ, peste 70 de staţii care asigură zone întinse ale Oceanelor Atlantic, Pacific şi Indian. LOT DE MUNIŢIE. Cantitate determinată de muniţie de acelaşi fel, fabricată în condiţii relativ uniforme. In funcţie de diferiţi factori, muniţia de acelaşi fel se poate grupa în loturi de asamblare, de fabricaţie a pulberii, de încărcare a proiectilelor, pe semne de greutate a proiectilelor etc. LOTIZAREA MUNIŢIEI. Operaţie de identificare, grupare şi luare în evidenţă a muniţiei în raport cu provenienţa, fabricaţia şi componenţa sau ou parametrii tehnici şi balistici care-i asigură omogenitatea în condiţii identice de tragere şi siguranţa pe timpul depozitării, transportului şi manipulării. L.M. se face în scopul de a grupa muniţia cu aceleaşi caracteristici pentru a se obţine uniformitate în tragere, a se micşora împrăştierea proiectilelor şi, ca urmare, consumul de muniţie la trageri. L.M. se execută la loviturile acuplate, proiectile, încărcăturile de azvîrlire în raport cu : felul loviturii, tipul focosului, datele de asamblare, semnele de greutate de pe proiectile ; L. proiectilelor se face în raport cu : destinaţia proiectilului, felul focosului, datele de fabricaţie (uzina producătoare, lotul de fabricaţie şi anul de încărcare), semnele de greutate ; L. încărcăturilor de azvîrlire se face în raport cu : marca pulberii, datele de fabricaţie a pulberii şi datele de asamblare. 419 LOVITURA LOVITURĂ. Termen definind în tactică (arta operativă) o acţiune de luptă (manevră) organizată, de regulă, cu mijloace de lovire combinate, cu scopul de a produce inamicului pierderi cit mai mari. După rolul îndeplinit în ansamblul acţiunilor de luptă, poate fi : L. principală, rezultată din acţiunea concentrată şi concomitentă a grupării principale de forţe şi mijloace, în sectorul şi pe direcţia de ofensivă, care duce la nimicirea grupării principale a inamicului şi asigură prăbuşirea întregii sale apărări. Se materializează prin realizarea, în sectorul respectiv, a unei densităţi sporite de forţe şi mijloace, întrebuinţarea eşalonului doi (rezervelor) şi un sprijin mai puternic (cu aviaţie şi alte mijloace) pe aceeaşi direcţie. Alegerea justă a direcţiei L.p. este una din premisele succesului în luptă (operaţie) ; L. secundară, executată în ofensivă, cu o grupare de forţe mai mică, în sectoare (pe direcţii) în care rezultatele concură la succesul L.p. prin : înaintarea pe direcţii care converg sau duc în spatele grupării principale, fixarea forţelor (rezervelor) inamice în sectoare din care să nu poată interveni, prin manevră, pe direcţia L.p., asigurarea împotriva unor riposte din flanc şi spate. L.p. şi L.s. se dau, de regulă, simultan. Uneori se pot da şi succesiv, atunci cînd manevra impune mai întîi angajarea inamicului pe o direcţie şi lovirea apoi pe alta (de exemplu, în manevra de învăluire sau întoarcere). După locul de aplicare, L. poate fi : L. frontală, dată asupra frontului grupării inamice (în centru sau către una din aripi). Se utilizează cînd frontul inamic este continuu şi flancurile bine sprijinite, făcînd necesară ruperea apărării şi crearea de breşe. L.f. necesită : concentrarea de forţe şi mijloace mai numeroase, pentru a realiza superioritatea necesară ruperii, eşalonare adîncă puternică, pentru intensificarea puterii ritmului ofensivei şi acţiuni metodice de pregătire şi sprijin (în special cu foc); L. de flanc, dată asupra flancului inamic, care, reprezentînd o parte mai vulnerabilă, permite obţinerea de succese mari cu forţe mai puţine. Impune amplasarea grupării de atac în zone de pe care să acţioneze, pe cît posibil, direct asupra flancului, executarea unor acţiuni frontale (de către alte forţe), desfăşurarea acţiunii în secret, rapid şi prin surprindere. LOVITURA 420 LOVITURĂ DE ARTILERIE. Ansamblul eIementelor.de muniţie necesare pentru încărcarea o singură dată a ţevii unei guri de foc de artilerie şi pentru tragerea unui proiectil (bombe). Este formată din : proiectilul (bomba cartuş cu încărcătura de azvîrlire, lovituri neacuplate cu tub, cînd proiectilul este separat de tubul-cartuş, lovituri cu gargusă, care nu au tub-cartuş. LOVITURĂ DE STAT MILITARĂ. Preluarea cu forţa de către armată a conducerii politice a unui stat. Se produce fără participarea maselor, fiind îndreptată, de regulă, împotriva democratizării vieţii de stat, împotriva mişcărilor populare, revoluţionare. In unele cazuri poate avea şi un caracter progresist (de exemplu, lovitura de stat din Portugalia, în 1974). Pe o poziţie diametral opusă s-a plasat lovitura de stat din Chile, care a dus la înlăturarea de la putere a guvernului legal al preşedintelui Salvador Allende şi la instaurarea în ţară a unei dictaturi militare. LOVITURĂ NUCLEARĂ (CHIMICĂ). Acţiune puternică de nimicire executată cu rachete (bombe) cu încărcătură nucleară (chimică). Poate fi : izolată, cînd se execută cu o rachetă (bombă) cu încărcătură nucleară (chimică) care asigură gradul de lovire stabilit asupra unui obiec- Lovitură de artilerie de aruncător) cu focosul respectiv, încărcătură de azvîrlire cu ' elementele sale auxiliare, tubul-cartuş sau gargusa, dispozitivul de aprindere a încărcăturii de azvîrlire. După destinaţia lor pot fi : de război, de instrucţie, de manevră, de şcoală şi speciale (loviturile hidraulice). După felul cum sînt formate. L.d.A. se împart în-: lovituri acuplate, cînd proiectilul este fixat prin sertizare la tubul- 421 LUAREA CONTACTULUI tiv izolat sau grup de obiective ; grupată, cînd se execută lovirea simultană cu cîteva rachete (bombe) cu încărcătură nucleară (chimică) a unui obiectiv important de suprafaţă sau grup de obiective ; masată, totalitatea loviturilor nucleare (chimice) izolate şi grupate, executate simultan sau în interval scurt de timp, asupra uneia sau mai multor grupări de forţe sau asupra obiectivelor importante dispuse într-un anumit raion. LOVITURI DE AVIAŢIE. Acţiuni de atac ale aviaţiei asupra unui obiectiv sau grup de obiective, cu scopul nimicirii, neutralizării sau întîrzierii acestuia. L.d.A. pot fi : simultane, cu mai multe formaţii (patrule, escadrile) în acelaşi timp ; concentrate, cînd loviturile se execută cu majoritatea forţelor pe un obiectiv (grup de obiective) ; succesive (eşalonate), cînd loviturile asupra obiectivului (grupului de obiective) se repetă la intervale de timp neregulate, folosindu-se aceleaşi formaţii sau altele, în scopul prelungirii efectului la obiectiv, pe o durată mai mare de timp. LSD-25. Substanţă toxică de luptă, cu acţiune psiho-chimică (neuropsihică) ; dă naştere unor tulburări psihice trecătoare (halucinaţii, nelinişte, slăbirea atenţiei, zîmbete nejustificate, imagini vizuale deformate, senzaţie de teamă, depresiune psihică). Aceste fenomene apar la o doză începînd de la 10—13 g/kg corp, după 15—60 minute, cu o intensitate maximă în primele 2—4 ore după intoxicare şi pot dura 5—12 ore, iar în unele cazuri 24 de ,ore sau chiar o săptămînă ; în doze mari, LSD-25 poate produce tulburări ireversibile sau chiar moartea. Protecţia împotriva LSD-25 se asigură cu ajutorul măştii contra gazelor şi prin interdicţia consumării alimentelor presupuse a fi infectate. LUAREA CONTACTULUI (cu inamicul). Momentul în care, în cadrul unor acţiuni cum sînt lupta de întâlnire, urmărirea, retragerea, adversarii ajung la o asemenea distanţă incit- pot executa focul cu armamentul de infanterie. K lucrări genistice 422 LUCRĂRI GENISTICE. Lucrări de amenajare a terenului, făoute cu scopul de a-i dezvolta proprietăţile care favorizează acţiunile trupelor proprii şi a îngreuia acţiunile inamicului. Există : L.G. 'de fortificaţie (din pămînt, lemn, beton) pentru organele de foc, punctele de comandă şi observare, adăpostirea personalului şi tehnicii de luptă. Pot fi permanente sau de campanie (pasagere) iar uneori pot fi false (executate la un profil redus pentru a înşela pe inamic) ; L.G. de baraje, explozive (mine antitanc şi antiinfanterie, fugase), neexplozive (reţele de sîrmă, abatize, şanţuri şi colţi antitanc) ; L.G. de distrugeri, pentru nimicirea unor obiective stabilite (poduri, comunicaţii) prin încărcături de exploziv sau prin alte procedee : L.G. de mascare, pentru ascunderea trupelor, tehnicii de luptă, lucrărilor şi pentru înşelarea inamicului ; L.G. de adăpostire, executate pentru personal (tehnică de luptă, materiale) sub diferite forme : şanţuri, adăposturi întărite, uşoare, subterane ; L.G. de drumuri militare ; L.G. de poduri militare ; L.G. de aprovizionare cu apă ; L.G. hidrotehnice ; L.G. subterane, săpături adinei (galerii), cu un strat protector de minimum 10 metri, pentru adăpostirea personalului sau a unor materiale speciale, comunicaţii de legătură sau pentru ducerea războiului de mină (ajungerea prin galerii sub poziţiile inamice, minarea şi aruncarea lor în aer). LUCRĂRI HIDROTEHNICE. Construcţii executate pe cursurile de apă pentru regularizarea debitelor, prevenirea inundaţiilor, stăvilirea apelor în scopul creării lacurilor de acumulare sau inundării unor zone de teren, precum şi pentru a împiedica acţiunea apelor asupra unei construcţii. In acţiunile militare se execută L.H. pentru inundarea terenului în scopul îngreuierii acţiunilor inamicului pe o anumită direcţie. LUCRĂRI SPECIALE ALE APĂRĂRII CIVILE. Construcţii şi amenajări executate pentru apărarea locală antiaeriană a trupelor şi populaţiei. Cuprind : adăposturi pentru apărare antiaeriană, puncte de comandă, puncte de observare: aeriană, lucrări pentru sistemul de alarmare şi înştiinţare etc. 423 LUNETA LUMINARE FUMIGENA. Mijloc de furnizare avind diferite utilizări : mascare, semnalizare, infectare, dezin-sectizare. Există : L.F. portativă, brichetă cilindrică de amestec fumigen, ambalată intr-un înveliş de hîrtie parafinată şi prevăzută cu un aprinzător de fricţiune. Are o greutate de 2 kg, realizează o furnizare de 5—7 minute, creînd o perdea de 50—70 metri ; L.F. mare, tip butoi, cutie metalică cu amestecuri fumigene (de bază şi intermediare) şi cu un aprinzător electric (sau cartuş acţionat mecanic). Are o greutate de 40—50 kg, realizează o furnizare de 5—20 minute şi o perdea de 100—150 metri adîncime ; L.F. cu fum colorat, cutie cu amestec fumigen granulat care produce, la aprindere, fum roşu, galben, verde, albastru sau negru, pentru semnalizare ; L.F. toxică, cutie umplută cu o substanţă toxică de luptă iritantă (cloracetofenonă, adamsită), L.F. insecticidă, cutie cu insecticid (DDT, hexacloran) şi un amestec ter-mogen care, la aprindere., produce un fum cu proprietăţi insecticide. Se utilizează pentru dezinsectizarea dormitoarelor, adăposturilor sau terenului. Luminare fumigenă LUNETĂ. Aparat optic folosit pentru observarea detaliată a obiectivelor de pe cîmpul de luptă, pentru măsurarea unghiurilor sau pentru executarea ochirii unei guri de foc. Există : L. foarfecă, două lunete legate articulat şi avind sisteme optice identice (fiecare compus din. prisma reflectantă de cap, obiectivul, prisma complexă, prisma pană, reticulul şi ocularul) suportul lunetelor, goniometrul cu partea mecanică a lunetei şi trepiedul LUNETIST lunetei ; L. de armă (puşcă, carabină) de formă tubulară, montată pe unele arme I individuale de infanterie pentru mări- j rea preciziei ochirii şi descoperirea mai ! uşoară a ţintelor. Partea optică a L.d.a. \ constă dintr-un obiectiv, un reticul, un j sistem redresor cu lentile şi un ocular. ! Există şi L. înălţător de mitralieră, de ! tun (antitanc) şi de tanc (telescopice), : avînd o construcţie mai complexă ; L. pa- i noramică, cu ajutorul căreia se execută ] ochirea în direcţie a gurilor de foc de artilerie, în care scop ea se fixează la ; înălţătorul acestora într-un locaş în formă de pahar ; L.p. combină principiile L. j terestre monooculare şi periscopului, per- ! miţînd vizarea în toate direcţiile din planul orizontal, prin rotirea părţii superioare. Partea optică a L.p. constă din- -tr-o prismă reflector, o prismă redresoare 1 (prisma tip Dove), un obiectiv, o prismă | în formă de acoperiş, un reticul şi un de observare ocular. LUNETIST. Puşcaş care foloseşte în luptă o puşcă cu lunetă. LUNGIMEA FORMAŢIEI. Distanţa în sens longitudinal măsurată între prova navei din capul şi pupa navei din coada formaţiei sau între avionul cap şi ultimul ' avion dintr-o formaţie, măsurată între botul avionului cap şi ampenajul ultimului avion. LUPTĂ. Acţiune sau ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod organizat de subunităţi, unităţi, M.U. tacticè, care, folosind armamentul şi tehnica de luptă, urmăresc nimicirea forţelor inamicului sau capturarea lor. Esté modalitatea de bază prin care se pot atinge scopurile tactice îh acţiunile militare. L. constituie o etapă în cadrul 425 LUPTA j operaţiei; în unele cazuri se poate desfăşura şi inde- pendent (de exemplu, L. unui detaşament care execută o misiune independentă). După spaţiul în care se desfăşoară şi categoria de forţe armate care o execută, L. poate fi : terestră (dusă de armele întrunite din armata de uscat ! şi de gărzile patriotice), navală (dusă de forţe navale) şi aeriană (dusă de mijloace aeriene de luptă). Elementele j ce caracterizează L.t. sînt : forţele angajate (subunită- ţile, unităţile şi M.U. pînă la divizie şi C.A. duc ac- 1 ţiuni de luptă), spaţiul pe care se desfăşoară (cuprinde zone cu obiective de interes tactic) şi durata (de la cîteva ' . ore la cîteva zile). In raport ou scopurile urmărite şi cu •’ situaţia tactică, L.t. poate lua următoarele forme : L. ofen- i sivă, avînd ca scop nimicirea inamicului şi cucerirea po- i ziţiilor (raioanelor, obiectivelor) ocupate de acesta. Poate avea loc în condiţiile în care apărarea inamică este pregătită din timp sau în grabă şi se poate duce din contact . v nemijlocit cu inamicul sau în afara contactului (din miş- care). Succesul L.o. se asigură prin eforturile întrunite ale trupelor mecanizate şi de tancuri, sprijinite de focul artileriei, rachetelor, aviaţiei şi de acţiunea celorlalte arme, în strînsă cooperare cu gărzile patriotice şi celelalte ! formaţiuni populare, pentru a realiza ruperea apărării 1 inamicului, înaintarea rapidă pe direcţii, manevre adînci, variate şi surprinzătoare, respingerea ripostelor ofensive şi menţinerea fermă a obiectivelor cucerite ; L. de apă- 1 rare, formă care se adoptă cu scopul de a respinge ofen- siva unor forţe superioare ale inamicului, a le produce , pierderi mari şi a crea condiţiile trecerii la ofensivă. Pregătirea apărării poate avea loc în condiţiile contac-j i tului nemijlocit eu inamicul sau în afara contactului, j Succesul L.d.a. se . asigură prin cooperarea strînsă între trupele de toate armele, precum şi cu gărzile patriotice, pentru a realiza un sistem de focuri dens, continuu şi , adînc, un ansamblu de lucrări genistice cît mai dezvoltat şi riposte ofensive hotărîte, puternice, date prin surprin-! dere ; L. de întîlnire, formă în care ambele părţi se află în mişcare şi tind să-şi atingă scopul prin ofensivă. Poate avea ■ loc în cadrul operaţiei ofensive, pe timpul dez- I voltării acesteia în' adîncimea operativă, precum şi în LUPTA AERIANĂ 426 apărare, pe timpul executării contraloviturilor (contraatacurilor) sau întîlnirii cu desantul aerian care se deplasează spre spatele apărării. Se caracterizează prin situaţii mai puţin clare, la începutul acţiunii, şi schimbarea frecventă şi neaşteptată a acestora, pe timpul desfăşurării. Succesul L.d.î. se asigură prin organizarea cit mai temeinică a cercetării, iniţiativă în acţiune, desfăşurarea rapidă a forţelor, atacuri din mişcare viguroase şi surprinzătoare, manevre îndrăzneţe ; L. în încercuire, formă impusă de adversar, ca urmare a manevrei asupra flancurilor şi spatelui unei grupări de trupe aflată în, apărare şi interceptării tuturor căilor terestre cu celelalte trupe. Poate avea loc în apărare şi în retragere, în condiţiile unei mari superiorităţi de forţe a inamicului. Trupele încercuite trebuie să-şi organizeze lupta reali-zînd o apărare fermă, prin utilizarea cît mai eficientă a capacităţii de foc şi prin riposte ofensive hotărîte, pentru a uza pe inamic şi a cîştiga timp în vederea organizării ruperii încercuirii (din afară şi din interior) sau a influenţa, prin rezistenţa lor dîrză, situaţia de ansamblu a trupelor proprii. LUPTĂ AERIANĂ. Lupta între două avioane sau elicoptere ; este forma principală de luptă a aviaţiei de vî-nătoare (a elicopterelor de vînătoare) pentru nimicirea mijloacelor de atac aerian ale inamicului. Constă din : căutarea ţintei; apropierea de ţintă ; atacul; degajarea după executarea atacului. Elementele de succes în L.A. sînt : acţiuni exclusiv ofensive, iniţiativa (să ataci primul), surprinderea (prin descoperirea la timp a inamicului aerian, apropierea rapidă şi în ascuns, folosirea unor procedee de acţiune şi manevre tactice noi, necunoscute de inamic), manevră impetuoasă, perseverenţă, folosirea deplină a posibilităţilor avionului. De regulă, în L.A. cu aviaţia de vînătoare (vînătoare tactică), atacul se execută din emisfera din spate cu folosirea raţională a ecartului de viteză şi a manevrelor. LUPTĂ CORP LA CORP. Formă a luptei apropiate, în care adversarii, ajunşi la distanţe foarte mici, se înfruntă cu foc la gura ţevii, grenade ofensive şi cu ar- 4 27 LUPTA SUBTERANA mele albe (baioneta, pumnalul). In războaiele din antichitate şi evul mediu a constituit forma de bază a luptei, iar în războaiele epocii moderne desăvîrşea întotdeauna acţiunile de atac-apărare, duse prin foc şi manevră. De aceea, L.C.l.C. a constituit o latură principală a pregătirii luptătorilor, necesitînd o bună pregătire fizică şi morală. In războaiele duse de poporul nostru, infanteriştii români au demonstrat calităţi excepţionale şi pentru această formă de luptă, faptele lor de arme în asalturile de la Griviţa şi Plevna (1877), Mărăşti şi Mără-şeşti (1917), Budapesta (1944—1945) fiind înscrise la loc de frunte în istorie. In condiţiile actuale, L.C.l.C. poate avea loc la asaltul tranşeelor, în lupta în localităţi, în lupta desantului aerian, pe timpul incursiunilor şi ambuscadelor. LUPTĂ SUBTERANĂ DE MINĂ (RĂZBOI DE MINĂ). Formă de luptă adoptată, uneori, în războiul de poziţie, în care ambii beligeranţi au lucrări de apărare puternic fortificate şi se urmăreşte pătrunderea prin lucrări subterane (galerii de mină) sub obiectivele fortificate puternic ale inamicului şi aruncarea lor în aer prin încărcături explozive. A fost utilizată pe scară largă în primul război mondial, pe frontul franco-german (în raionul Metz, Verdun) şi pe frontul austro-italian. De asemenea, a fost întrebuinţată cu rezultate pozitive în unele războaie populare, cum a fost cel din China, ca formă de luptă împotriva forţelor agresoare. Este o acţiune de durată şi cuprinde : atacul de mină, acţiunea de executare a unui sistem de galerii (sistem de mină), care să ducă sub obiectivele inamice, crearea camerelor de mină, aşezarea încărcăturilor explozive şi explozia. întreaga acţiune trebuie coordonată cu acţiuni de luptă la suprafaţă, . care să împiedice investigarea de către inamic a atacului de mină şi apoi să exploateze rezultatul; apărarea de mină, acţiunea declanşată atunci cînd a fost descoperit atacul de mină inamic, în timpul pregătirii sale ; se iniţiază executarea unui sistem de oontragalerii (galerii la un nivel mai jos deoît ale inamicului), cu scopul de a ajunge sub ele, înainte de a fi terminate şi a le distruge prin încărcături explozive. M MACHMETRU. Aparat instalat la bordul avioanelor reactive şi folosit pentru măsurarea vitezei de zbor, exprimată în valori ale numărului „M“ (NUMĂR MACH). MAGAZIE (a armei). Cutie metalică dispusă dedesubtul ţevii sau al cutiei închizătorului de la puşcă şi carabină, în care se introduc cartuşele înainte de tragere şi în care se află mecanismul de alimentare al armei. Poate fi tubulară, paralelipipedică sau specială şi poate înmagazina 3—6 cartuşe. MAIOR. Grad militar acordat ofiţerilor. Este cuprins între gradul de căpitan şi locotenent-colonel şi este primul grad de ofiţer superior. M. comandă, de regulă, o subunitate, batalion sau divizion. MAISTRU MILITAR. Persoană făcînd parte din cadrele armatei, cu pregătire tehnică corespunzătoare unei anumite meserii (specialităţi), care are ca sarcină organizarea şi conducerea activităţii de producţie, reparaţii şi întreţinere a armamentului şi tehnicii de luptă în unităţi, formaţiuni sau întreprinderi militare. M.M. .sînt pregătiţi în şcoli de specialitate şi li se acordă gradele militare prevăzute în statutul corpului maiştrilor. MAMELON. Eormă de relief (înălţime) de obicei bine individualizată, cu vîrful rotunjit (cu aspect de cupolă) şi cu pante relativ simeţrice care diverg în toate direc- 429 MANEVRA ţiile. în topografia militară se consideră M. înălţimile cuprinse între 25—150 m. MANEVRĂ. Ansamblu de acţiuni şi combinaţii prin care se realizează gruparea oportună şi avantajoasă a forţelor şi mijloacelor, în scopul executării unor lovituri puternice asupra inamicului sau al respingerii loviturilor acestuia. M. constituie un element de bază al artei militare, contribuind într-o măsură însemnată la obţinerea succesului în operaţie (luptă). M. este proprie atît ofensivei cît şi apărării, iar realizarea ei se impune la toate eşaloanele şi în toate situaţiile. Formele ei concrete diferă însă în raport cu formele acţiunilor militare şi cu nivelul la care se execută acţiunea. în timp ce M. tactică se realizează, în principal, prin deplasarea dispozitivelor pe cîmpul de luptă, M. strategică presupune acţiuni ce pornesc din spatele adînc al frontului şi se realizează, în cea mai mare parte, pe căile de comunicaţie. Formele principale de M. sînt : M. pe linii interioare, M. pe linii exterioare, lovitura frontală, învăluirea, întoarcerea, M. pe verticală. în ofensivă, M. are rolul de a aduce trupele, repede şi sigur, în situaţia care să permită lovirea inamicului în punctele sale cele mai vulnerabile : flanc, spate, joncţiuni, intervale, intensificarea ofensivei în adâncimea apărării adverse, fracţionarea şi nimicirea pe părţi a grupărilor principale de forţe inamice. în apărare, M. se realizează prin mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta sau pe aliniamente succesive, scoaterea trupelor de sub loviturile puternice ale inamicului, regruparea forţelor şi mijloacelor în vederea executării ripostelor ofensive (contraatacuri, contralovituri). în cadrul M. tactice şi operative se execută M. de foc, care constă în deplasarea focului diferitelor categorii de armament, aceasta putîndu-se realiza fără schimbarea poziţiilor de tragere şi M. mijloacelor (de artilerie, artileria A.A., bsraje). Condiţiile esenţiale de succes ale M. sînt : ingeniozitatea, rapiditatea, executarea în secret, realizarea surprinderii, asigurarea multilaterală, combinarea judicioasă a diferitelor forme de M. în războiul modern importanţa M. sporeşte mult, iar acţiunile de luptă capătă un caracter manevrier pronunţat. însemnătatea ei se vă- MANEVKA 430 deşte, mai ales, în situaţiile în care se acţionează cu forţe şi mijloace mai puţine împotriva unui adversar puternic. MANEVRĂ DE BARAJE. Executarea rapidă a unor j cîmpuri de mine (aliniamente de baraje) pe direcţiile impuse de evoluţia luptei cu subunităţi de pionieri (detaşamente mobile de baraje) înzestrate cu mijloace mecanizate de plantat mine. MANEVRĂ DE FORŢE ŞI MIJLOACE DE APĂRARE A.A. Acţiune desfăşurată pentru concentrarea şi schim- } barea efortului apărării A.A. şi intensificarea loviturilor împotriva inamicului aerian, în raport cu situaţia sau pentru înlocuirea unităţilor şi subunităţilor care au pierderi mari în luptă. Cuprinde : M. de aviaţie, trecerea aviaţiei pe aerodromurile de rezervă şi de manevră pregătite din timp în raionul acţiunilor de luptă sau pe aerodromurile de cooperare ; M. de trupe de artilerie şi rachete antiaeriene, executată în intervalul dintre loviturile aeriene pentru întărirea sau schimbarea direcţiei de efort, completarea dispozitivului de luptă şi trecerea pe poziţii de rezervă a subunităţilor scoase din luptă ; M. de trupe radiotehnice şi de mijloace de cercetare şi contraacţiune radio, executată cu subunităţi sau staţii pentru astuparea breşelor în zonele de cercetare şi descoperire, întărirea cercetării prin radiolocaţie a spaţiului aerian pe anumite direcţii, schimbarea efortului bruiajului radio şi trecerea pe poziţii de rezervă ; M. de rachete şi muniţie de artilerie antiaeriană, redistribuirea cantităţilor de rachete şi muniţie de artilerie antiaeriană în cadrul M.U., unităţilor şi între subunităţile vecine, pentru asigurarea unei permanente capacităţi de luptă ; M. de foc, concentrarea şi repartiţia acestuia pe direcţii şi înălţimi pe timpul ducerii luptei, în scopul nimicirii inamicului aerian, fără a schimba poziţiile de tragere. în cadrul M. de foc se execută repartiţia pe mijloacele de apărare antiaeriană a fiecărei ţinte aeriene atacatoare sau transportul de foc, mutarea focului de pe o ţintă pe alta. 431 MANIABILITATE MANEVRĂ PE LINII EXTERIOARE. Formă de manevră strategică care se adoptă în vederea executării unor lovituri din mai multe direcţii asupra unei grupări de forţe aflate în poziţie centrală. Se mai numeşte şi manevra pe direcţii convergente. Oferă un grad sporit de libertate de acţiune, atît în alegerea direcţiilor cît şi în gruparea şi deplasarea forţelor. în condiţiile războiului întregului popor, M.p.L.E. se poate aplica în etapa ofensivei strategice, prin acţiunile coordonate ale forţelor de rezistenţă întreprinse asupra comunicaţiilor şi spatelui grupărilor inamice. MANEVRĂ PE LINE INTERIOARE. Formă de manevră strategică folosită atunci cînd adversarul acţionează cu mai multe grupări, faţă de care forţele* proprii se găsesc într-o poziţie centrală. Se utilizează pentru a împiedica manevra pe linii exterioare a inamicului, precum şi pentru executarea ripostelor ofensive asupra grupărilor inamice pătrunse pe mai multe direcţii, atacînd şi nimicind pe rînd aceste grupări. M.p.L.I. cere din partea comandantului o analiză temeinică şi rapidă a situaţiei fiecărei grupări de forţe inamice şi a condiţiilor de realizare a manevrei, pentru a stabili succesiunea cea mai avantajoasă a acţiunilor. MANEVRĂ PE VERTICALĂ. Formă de manevră care constă în plasarea pe ealea aerului a unei grupări de forţe în flancul sau în spatele inamicului. Capătă o largă întrebuinţare în condiţiile actuale, datorită dezvoltării aviaţiei, elicopterelor, trupelor aeromobile şi de desant aerian. Executată rapid şi prin surprindere, poate schimba brusc aspectul luptei (operaţiei), creînd condiţii favorabile pentru întoarcerea flancurilor, interceptarea comunicaţiilor şi lovirea rezervelor inamicului. M.p.V. se conjugă cu alte forme de manevră şi uşurează îndeplinirea misiunilor de către trupele care acţionează frontal. MANIABILITATE. Calitatea unei arme (avion, tanc, tun) de a fi uşor de mînuit în orice împrejurare sau de a efectua uşor şi repede comenzile transmise prin organele de comandă. MANŞA AVIONULUI 432 4 MANŞA AVIONULUI. Parte componentă a comenzilor ® avionului, sub forma unei pîrghii verticale, cu ajutorul 11 căreia pilotul poate acţiona, din cabină, anumite supra- i feţe de comandă ale avionului cum sînt eleroanele (la | I aripi) şi profundorul (la coada avionului). De regulă, ; a pentru uşurarea acţiunilor pilotului, pe M.A. de luptă j ş sînt amplasate unele dispozitive (butoane) cu ajutorul ; r cărora se poate declanşa tragerea cu rachetele sau cu ; c armamentul de bord, lansarea bombelor, comanda frîne- i c lor şi legătura radio. ! c ţ C MANŞĂ DE TRAGERE. Ţintă confecţionată din pînză pe j un cadru de lemn (metalic) de forme variate şi remorcată ; ţ printr-un cablu de un avion, servind la tragerile aeriene ; t sau antiaeriene de instrucţie. : i : l MANŞONUL ŢEVII. Piesă metalică exterioară din com- I1 j punerea subansamblului ţevii, la unele arme de foc, ; < avînd rolul de a contribui la mărirea rezistenţei faţă de . ] presiunea gazelor rezultate prin arderea pulberii de az- ; ] vîrlire, a mări greutatea ţevii (în scopul micşorării Iun- ■; ; gimii de recul), a constitui un recipient pentru lichidul I , de răcire a ţevii pe timpul tragerii (la unele mitraliere) sau a proteja ţeava împotriva şocurilor mecanice. ! MANTA DE PROTECŢIE. Mijloc de protecţie individuală utilizat împotriva infestării cu ,| substanţe radioactive, toxice de luptă persistente, microbi patogeni sau toxine a pielii, îmbrăcămintei, echipamentului i sau armamentului individual. 1 | Este confecţionată din pînză | cauciucată avînd şi glugă ; îm- ; preună cu ciorapii de protecţie şi mănuşile de protecţie formează completul de protecţie nr. 1. Poate fi substituită prin pelerina de protecţie. Bil 433 MARE LIBERA MANUTANŢĂ. Formaţiune militară cu instalaţiile şi utilajul necesare fabricării pîinii pentru militari. MARCARE. Activitate prin care se reprezintă diferite acţiuni de foc (artilerie, timpuri de mine) în exerciţii şi aplicaţii tactice sau prin oare se semnalizează situaţia reală a frontului în luptă. Există M. focurilor, reproducerea cît mai aproape de realitatea aparentă a focurilor de artilerie, infanterie, aviaţie, lovituri nucleare, în aplicaţii. tactice şi la manevre. Se realizează prin : trageri cu cartuşe de manevră, petarde, încărcături explozive de putere redusă (combinate uneori cu substanţe fumigene şi combustibili lichizi), instalate dinainte în teren şi declanşate la comandă, potrivit nevoilor impuse de acţiunile de luptă concepute de participanţi; M. inamicului, reprezentarea activităţii inamicului, în aplicaţiile cu simplă acţiune. Se realizează prin subunităţi care acţionează cu mijloace de marcare a focului după un plan prestabilit; M. liniei frontului, acţiune ce se execută de trupele din primul eşalon pentru a indica aviaţiei proprii, la cerere, aliniamentul atins, spre a evita lovirea cu focul artileriei şi aviaţiei proprii. Se realizează prin rachete de semnalizare, fumuri colorate, semnale radio sau prin infraroşu după coduri stabilite. MARE LIBERĂ. Termen care desemnează acea parte a mărilor şi oceanelor care nu face parte din marea teritorială sau din apele interioare ale unui stat. Ea este deschisă tuturor statelor, inclusiv celor care nu au ieşire la mare, în condiţii de deplină egalitate, nici o ţară ne-avînd dreptul să supună o porţiune din aceasta suveranităţii sale. Drepturile şi obligaţiile statelor în M.L. sînt reglementate de Convenţia de la Geneva din 1958 asupra mării libere care prevede : libertatea de navigaţie, de survol, a pescuitului şi de a pune cabluri şi conducte petroliere submarine. Aceste norme au aplicabilitate numai în timp de pace ; în timp de război, regimul M.L. suferă modificări importante. Totuşi, legile şi obiceiurile aplicabile în caz de conflict armat impun părţilor beligerante obligaţia de a nu împiedica libertatea de na- MARE TERITORIALA 434 vigaţie a statelor neutre, dacă respectă regulile neutralităţii. MARE TERITORIALĂ. Fîşie de mare de o anumită lă- j ţime (stabilită de fiecare stat în parte) care se întinde de-a lungul litoralului unui stat şi care este supusă suveranităţii sale. Practica statelor în această materie este neuniformă ; unele state (S.U.A., Franţa, Anglia) au o M.T. de 3 mile marine ; ţările scandinave au 4 mile i marine ; Italia, Spania, India, Iugoslavia şi unele state din Orientul Apropiat, 6 mile marine ; majoritatea ţărilor socialiste şi unele ţări din Asia şi Africa au 12 mile marine ; Islanda, 50 de mile marine ; ţările din America Latină au 200 de mile marine etc. Apele aflate în faţa uscatului, înăuntrul liniei de bază a M.T., se află sub suveranitatea deplină a statului riveran, care este în drept de a reglementa regimul juridic în funcţie de propriile sale interese. Navele comerciale străine au drept de trecere inofensivă prin M.T. In Republica Socialistă România, regimul M.T. este reglementat prin Decretul nr. 39 din 28 ianuarie 1956. MARE UNITATE. Grupare de trupe cu o organizare, de regulă, permanentă, înglobînd unităţi sau M.U. de arme diferite sau de aceeaşi armă, cu o destinaţie tactică sau operativă bine stabilită. în principiu, are un comandant, locţiitori, un stat major, trupe şi servicii. După destinaţie, M.U. pot fi tactice (brigada, divizia, corpul de armată) sau operative (armata, frontul), iar după categoriile de trupe care intră în compunere, de arme întrunite (divizii, corpuri de armată, armate) sau de arme : tancuri (brigăzi, divizii, armate), artilerie, artilerie A.A., rachete (brigăzi, divizii), aviaţie (divizii, armate), marină (flote, flotile, divizii, brigăzi), geniu, vînători de munte, grăniceri (brigăzi). MARELE CARTIER GENERAL. Organ specializat de conducere strategică a forţelor armate, constituit în unele state în timp de război, care asigură conducerea şi coordonarea operaţiilor militare conform hotărîrilor comandamentului suprem. 435 MARINA MARELE STAT MAJOR. Organ central al Ministerului Apărării Naţionale care ajută pe ministru în organizarea şi conducerea armatei, în îndeplinirea scopurilor şi măsurilor stabilite de Consiliul Apărării pe plan militar. Principalele sale atribuţii sînt : studierea şi elaborarea planurilor generale de apărare a Republicii Socialiste România pe baza concepţiei fundamentate de Consiliul Apărării; elaborarea măsurilor privind organizarea armatei ; pregătirea de luptă a trupelor ; elaborarea planurilor de mobilizare şi de întrebuinţare în război a forţelor armate ; elaborarea planurilor de operaţii strategice ; rezolvarea altor probleme privind conducerea şi coordonarea activităţilor de luptă ale tuturor categoriilor de forţe armate. MAREŞAL. Gradul cel mai înalt pe treapta ierarhiei militare ; în Republica Socialistă România se poate acorda generalilor'pentru contribuţii de seamă aduse la întărirea forţelor armate şi pentru merite deosebite în conducerea trupelor. MARINĂ. Totalitatea mijloacelor de navigaţie (maritime, fluviale şi din apele interioare) ále unui stat, împreună cu instalaţiile aferente de exploatare şi deservire şi cu personalul de pe nave şi uscat. Există : M. civilă, din care fac parte flota comercială, pentru transportul de mărfuri şi pasageri pe mare, fluvii şi ape interioare, flota de pescuit (maritim şi oceanic), utilitară (salvarea vieţilor pe apă, instalarea cablurilor, lucrări ştiinţifice, nave şcoală), flota portuară, pentru întreţinerea porturilor, deservirea portuară, flota de agrement şi sportivă; M. militară, incluzînd navele flotei militare, personalul ambarcat şi de pe uscat, instituţiile, unităţile operative şi administrative, serviciile şi depozitele aferente de pe uscat. Din M.m. fac parte : forţe navale maritime, forţe navale fluviale, aviaţia maritimă purtată sau cu bazele pe usoat, unităţile terestre specializate pentru observare şi pentru apărarea bazelor (infanteria de marină şi artileria de coastă). Poporul nostru, cu aşezări străvechi la mare şi pe Dunăre, a avut, din cele mai vechi timpuri, îndeletniciri marinăreşti; marina română modernă a în- MARMITA 436 ceput să se afirme în secolul al XlX-lea, 'cînd comerţul exterior al Principatelor române, efectuat cu nave româneşti, a devenit mai activ. In timpul lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus şi bazele marinei militare române, care s-a' dezvoltat repede, astfel încît în războiul pentru independenţă din 1877, la operaţiile de trecere a Dunării au participat şi nave româneşti. înzestrată ulterior cu nave moderne — primele au fost vedetele torpiloare tip „Şoimul“ şi nava auxiliară „Alexandru cel Bun“, care au intrat în serviciu în 1882 —, marina militară română a devenit o parte însemnată a forţelor armate ale României, a participat activ la operaţiile pe Dunăre şi în zona litoralului, în primul război mondial, iar în războiul antihitlerist a adus o contribuţie importantă la înfrîngerea forţelor germane din Dobrogea şi la curăţirea de inamic a căilor maritime şi fluviale. Marinarii români au dovedit o înaltă măiestrie militară şi au săvîrşit strălucite fapte de eroism în operaţiile şi luptele la care au participat. MARMITA IZOTERMA PENTRU SPATE. Recipient metalic termoizolant destinat transportului şi păstrării hranei preparate şi apei la militari. Este prevăzută cu chingi din textile sau piele pentru a putea fi purtată pe spate şi se află în dotarea subunităţilor. MARŞ. 1. Deplasare organizată a trupelor dintr-un raion într-altul, pe comunicaţii, în coloană, folosind mijloacele de transport din înzestrare sau pe jos.' M. se poate executa în situaţia în care întilnirea cu inamicul nu este probabilă sau cînd se prevede întilnirea ou inamicul. Organizarea M. trebuie să aibă în vedere : realizarea deplasării în timpul stabilit, păstrarea capacităţii de luptă a trupelor, deplasarea în secret şi în siguranţă. în acest scop, organizarea M. cuprinde : alegerea itinerarelor (distanţe cit mai scurte, comunicaţii bune, condiţii de mascare, evitarea punctelor critice, variante de ocolire) ; stabilirea etapelor de M.; constituirea coloanelor (pe arme, de aceeaşi viteză sau pe coloane mixte) ; organizarea mişcării (stabilirea aliniamentelor iniţiale şi de coordonare, ora trecerii capetelor şi cozilor coloanelor, opriri) ; 437 MASCARE stabilirea raioanelor de ajungere şi de dislocare (amplasare) a fiecărei unităţi ; organizarea siguranţei M. terestră (avangărzi, flancgărzi), aeriană (acoperire aeriană, apărare A.A. a punctelor obligate), protecţia antichimică ; asigurarea mişcării (detaşamente de asigurare a mişcării. pionieri la avangărzi) ; organizarea conducerii. M. pot fi : normale (etape normale) sau forţate (etape mărite prin scurtarea timpului de oprire). Organizarea M. se concretizează în documentele de M.: graficul de M., ordinele de deplasare etc. 2. Deplasarea unei nave (ambarcaţiuni) prin apă, cu mijloace proprii de propulsie şi remorcare. Există : M. de probă, executat de o navă nou construită sau ieşită din reparaţii capitale, în condiţii normale, cu nava goală sau încărcată pentru verificarea funcţionării maşinilor ; .IVI. de rezistenţă, probă finală la recepţia unei nave nou construite sau ieşite din reparaţii capitale, executat timp de 24 de ore în condiţii care trebuie să confirme capacitatea navei de a naviga în siguranţă ; M. înapoi, mişcarea navei cînd maşina funcţionează pentru M. înapoi sau cînd este remorcată sau împinsă cu pupa înainte. 3. Deplasarea organizată a navelor militare, izolate sau în grup pentru executarea unei-misiuni de pregătire de luptă sau în vederea luptei. Există : M. de instrucţie, din raionul de staţionare în raionul de pregătire de luptă ; M. de luptă, din raionul de dislocare în raionul acţiunilor de luptă, în vederea executării unei misiuni de luptă. V. şi DEPLASAREA TRUPELOR. MASĂ CRITICA. Cantitatea minimă de substanţă fisionabilă care poate asigura producerea şi menţinerea reacţiei de fisiune în lanţ ; variază în raport cu puritatea substanţei, existenţa reflectorului de neutroni, intensitatea, sursei de neutroni. La substanţele fisionabile obişnuite (uraniu-235, uraniu-233, plutoniu-239) greutatea M.C. este de cîteva zeci de kg, dar se poate micşora prin comprimare (implozie), ajungînd chiar la cantităţi de sub 1 kg. MASCARE. Acţiune sau complex de acţiuni (măsuri, 'lucrări): oare au drept scop ascunderea dispozitivului (acţi- ¡MASCA 438 unilor, obiectivelor) trupelor (gărzilor patriotice) faţă de cercetarea de orice fel executată de inamic şi înşelarea inamicului asupra acţiunilor (dispozitivului, obiectivelor) reale. Este o formă a asigurării de luptă (operative). Se poate distinge ; M. trupelor, acţiune permanentă de ascundere a oricărei activităţi (lucrări) a trupelor ; M. operativă, complex de măsuri organizate şi coordonate pe ansamblul unei grupări de forţe, cu scopul de a induce în eroare pe inamic asupra unei operaţii (acţiuni de luptă) pregătite. M. poate fi : naturală, foloseşte măşti confecţionate din timp (plase, învelitori), confecţionate pe loc din materiale improvizate ?au prin fum (perdele de fum cu mijloace de furnizare) ; împotriva mijloacelor radiotehnice şi aparaturii cu infraroşii se foloseşte M. antiradiolocaţie (reflectoare poliedrice sau măşti din materiale care absorb undele electromagnetice emise de radiolocatoare) şi M. antiinfraroşu (măşti oare absorb radiaţiile sau vopsele speciale care nu le mai reflectă). Succesul acţiunilor de M. se asigură prin folosirea judicioasă a tuturor condiţiilor favorizante (inclusiv întunericul, acoperirile naturale) şi prin respectarea strictă a disciplinei şi secretului militar. MASCA CONTRA GAZELOR. Mijloc de protecţie a căilor respiratorii şi capului (ochi, faţă) împotriva substanţelor radioactive, toxice de luptă şi mijloacelor biologice. Se compune din : cartuş filtrant (cutie filtrantă), masca propriu-zisă (cagulă), tub de legătură (numai la cele cu cagulă) şi sac portmască. Protejează împotriva tuturor substanţelor toxice de luptă cunoscute, cu excepţia oxidului de carbon ; pentru reţinerea şi a acestuia se întrebuinţează cartuşul cu hopcalită, în locul cutiei filtrante sau împreună cu aceasta. Timpul de protecţie asigurat de M.c.G. variază în raport cu natura şi concentraţia S.R., S.T.L. sau mijloacelor biologice, precum şi cu capacitatea de reţinere a cartuşului (cutiei) filtrante. MASCĂ IZOLANTĂ. Mijloc de protecţie a căilor respiratorii şi capului (ochi, faţă) împotriva substanţelor radioactive (toxice) şi mijloacelor biologice. Există M. cu cartuş generator compuse din: cartuş generator, tub de 439 MECANIC-CONDUCTOR legătură, plămîn automat şi cagulă şi aparate izolante, care în loc de cartuş regenerator au o butelie de oxigen cu un reductor de presiune şi un cartuş regenerator încărcat cu o substanţă absorbantă (pentru reţinerea bioxidului de carbon din gazele expirate). M.I. protejează împotriva oricărei substanţe nocive, în orice concentraţie. Sînt indicate pentru echipajele care lucrează în atmosferă viciată cu oxid de carbon sau cu concentraţii mari de substanţe toxice precum, şi pentru executarea de lucrări sub apă. MAŞINĂ AMFIBIE. Maşină auto care se poate deplasa atît pe uscat cît şi pe apă. MĂIESTRIE MILITARĂ. Nivel înalt de pregătire profesională a militarului, exprimînd dragostea faţă de armă şi specialitate, spiritul de răspundere şi abnegaţie în utilizarea cu maximă eficienţă a mijloacelor de care dispune pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate. M.M. presupune temeinice cunoştinţe militare generale şi de specialitate, înalte calităţi politico-morale, pricepere de a acţiona în situaţii complexe, abilitate, promptitudine şi eficacitate în aplicarea creatoare a cunoştinţelor, precum şi deprinderi temeinice în mînuirea armamentului şi tehnicii. Formarea M.M. se realizează în procesul in-structiv-educativ prin eforturile convergente ale comandanţilor şi subordonaţilor, organizaţiilor de partid şi de tineret şi cere o muncă asiduă, stăruitoare şi ritmică, autoexigenţă permanentă, înaltă conştiintă patriotică. MĂNUŞI DE PROTECŢIE. Mijloc de protecţie a manilor împotriva substanţelor radioactive, toxice de luptă persistente, microbilor patogeni sau toxinelor. Se confecţionează din pînză cauciucată sau din cauciuc şi, împreună ou ciorapii de protecţie, fac parte din completul de protecţie nr. 1. MEOANIC-CONDUCTOR. Militar din compunerea echipajului unei maşini de luptă (tanc, autotun, transportor blindat) care are sarcina de a conduce autovehiculul MECANISM 440 respectiv în conformitate cu ordinele comandantului maşinii. MECANISM. Sistem tehnic alcătuit din mai multe elemente mobile şi unul fix, în contact între ele şi cu mobilitate limitată unul faţă de celălalt, astfel încît unele elemente mobile (numite conducătoare) pot antrena mişcarea altora (numite elemente conduse). M. sînt folosite la transmiterea mişcării sau la transformarea unei anumite mişcări în alta necesară, independentă de viteza şi de mărimea forţei care acţionează din exterior, realizînd mişcări periodice (ciclice), plane sau spaţiale. M. au o largă utilizare în tehnica militară (armament, autovehicule). Există : M. de alimentare, realizează aducerea pe rînd a cartuşelor (loviturilor) în poziţia din care acestea sînt împinse direct în camera cartuşului (camera de încărcare) a unei arme de foc ; M. de armare, realizează armarea unei piese sau unui subansamblu din compunerea armei de foc sau a unui focos ; M. de autodistrugere, realizează autodistrugerea proiectilului pe traiectorie, de către unele focoase, în cazul cînd acestea nu întîlnesc ţinta aeriană asupra căreia se trage; M. de dare a focului, realizează iniţierea dispozitivului de aprindere a încărcăturii de azvîrlire ; se compune din M. de declanşare şi M. de percuţie ; M. de extracţie, realizează extracţia tubului-cartuş sau a cartuşului (loviturii) din camera cartuşului (camera de încărcare a ţevii) ; M. de închidere şi deschidere, realizează închiderea şi deschiderea ţevii la capătul de la culată pe timpul tragerii; M. de întîrziere, realizează întîrzierea amorsării de către focos a încărcăturii explozive a proiectilului, în scopul obţinerii unui efect mai bun al acţiunii acestuia ; -M. de ochire, existent la gurile de foc de artilerie şi la unele mitraliere, pentru a realiza ochirea ţevii (ţevilor) înainte de darea focului. Cuprinde M. de ochire în direcţie şi în înălţime; M. de percuţie, determină iniţierea arderii compoziţiei de aprindere a încărcăturii de azvîrlire sau explozie (evacuare); M. de siguranţă, împiedică executarea involuntară a unor operaţii periculoase sau producerea '-lor înaintea timpului dorit; M. echilibror* feali- 441 MESAJ zează echilibrarea părţii basculante (oscilante) faţă de umerii leagănului (ţevii). MECANIZAREA LUCRĂRILOR GENISTICE. înlocuirea efortului fizic al omului prin utilizarea maşinilor de geniu la executarea lucrărilor genistice. De exemplu : mecanizarea lucrărilor de fortificaţii; mecanizarea lucrărilor de aprovizionare cu apă, forarea puţurilor cu ajutorul unor foreze mecanice. M.L.G. poate fi simplă (se foloseşte un singur fel de maşină sau agregaţ) sau complexă. MEMORIA EROILOR. Formă simbolică de recunoaştere a meritelor acelor oameni care, sfidînd moartea, au luptat pentru a-şi îndeplini misiunea pînă în ultima clipă a vieţii. Prin scris, monumente, basoreliefuri, plăci comemorative, inscripţii, fotografii sînt păstrate în conştiinţa oamenilor faptele nemuritoare săvîrşite de eroi. Pentru cinstirea M.E. se organizează periodic diferite ceremonii şi aniversări. în Republica Socialistă România, M.E. este cinstită de întregul popor, ea contribuind la cultivarea tradiţiilor înaintate ale ostaşilor români, ale tuturor patrioţilor care nu şi-au precupeţit viaţa în luptele .purtate de-a lungul veacurilor pentru apărarea gliei strămoşeşti, cucerirea independenţei de stat, eliberarea patriei de sub dominaţia fascistă şi imperialistă. MESAJ. Termen utilizat, de regulă, pentru a defini o comunicare privind situaţia aeriană, transmisă prin căile de .legătură de la un eşalon la altul. Există M. aero, transmis de posturile de observare de grăniceri şi eşaloanele ierarhice superioare acestora cu privire la încălcarea frontierei de stat de către ţinte aeriene străine ; M. despre situaţia aeriană şi a aeronavelor proprii; M. de control, transmis de punctele de comandă din sistemul-apărării antiaeriene către punctele de comandă inferioare, pentru verificarea stării de pregătire a echipajelor şi funcţionării transmisiunilor ; M. de exerciţiu, utilizat pe timpul aplicaţiilor şi antrenamentelor fără inar mic marcat. • METODICA militară 442 METODICĂ MILITARĂ. Parte a pedagogiei care tratează principiile şi metodele de instruire a militarilor. O temeinică pregătire metodică este necesară fiecărui comandant pentru a organiza şi desfăşura procesul in-structiv-educativ pe baze ştiinţifice, pentru a obţine rezultate cit mai bune în transmiterea cunoştinţelor şi în formarea deprinderilor pe care le cere lupta armată modernă. V. şi PEDAGOGIE MILITARĂ. MIIME. Unitate de măsură unghiulară utilizată în topografia artileristică, tragerile de artilerie şi lucrările topo-geodezice ; reprezintă unghiul sub care se vede un 'segment de dreaptă lungă de un metru, dintr-un punct situat pe mediatoarea acestuia, la distanţa de 1 000 metri. Există : M. adevărată (naturală), obţinută prin împărţirea lungimii cercului într-un număr de 6283 diviziuni (2?t X 1000) ; M. instrumentală, obţinută prin împărţirea lungimii cercului în 6400 diviziuni (la unele tipuri de aparate 6000 diviziuni). MIJLOACE DE LUPTĂ (DE ACŢIUNE). Denumire generică dată tehnicii de luptă (armament, maşini, aparatură). de care se servesc în acţiunile lor militarii (subunităţile, unităţile). Cele mai uzitate M.d.L. sînt : pentru lupta trupelor terestre, incluzînd armamentul de infanterie, tancuri, transportoare blindate etc ; de atac aerian, care includ avioanele şi aparatele de zbor fără pilot; antitanc (tunuri şi rachete A.T., mine A.T.) ; de cercetare, cuprinzînd aparatura tehnică şi instrumentele pentru procurarea datelor asupra inamicului ; de con-traacţiune radioelectronică, cuprinzînd aparatură, instalaţii şi sisteme pentru cercetare radio şi de radiolocaţie şi bruierea activităţii radio şi radiolocaţie a inamicului, pentru mascarea antiradiolocaţie şi pentru crearea de obiective şi repere false, în scopul inducerii în eroare a inamicului ; genistice, în care sînt incluse explozivi şi mijloace de dare a focului, plase, costume şi complete de mascare, reflectoare poliedrice, vopsele, machete, complete de minare-deminare, distribuitoare de mine, bărci de asalt, bărci pneumatice, autoamfibii, parcuri de poduri pe pontoane uşoare sau grele, complete de troliu 443 MILITAR pentru pod umblător, mijloace de treceri fluviale (şlepuri, remorchere, ceamuri) şi mijloace improvizate (butoaie, ; plute de lemn); chimice, care cuprind substanţe toxice : de luptă, aparate şi maşini care creează ceaţă şi fum ! artificial prin amestec lichid, muniţie de artilerie şi j bombe de avion cu fosfor alb, luminări şi grenade incen-! diare, aruncătoare de flăcări, bombe, proiectile, grenade : şi mine incendiare încărcate cu termit, fosfor, napalm, i muniţie sau maşini de pulverizat bacterii producătoare de i boli infecţioase, masca contra gazelor, masca izolantă, j ciorapi, mănuşi, pelerină şi costume de protecţie, adăposturi antiehimice, maşini pentru îndepărtarea sau neutralizarea substanţelor toxice (radioactive), microbilor patogeni ; de transmisiuni, folosite pentru realizarea liniilor de transmisiuni radio, cu fir radioreleu, de televiziune, mobile, de semnalizare, poştale ; de apărare civilă, construcţii, instalaţii şi utilaje folosite pentru înlăturarea dărîmăturilor, acordarea primului ajutor me-dico-chirurgical, stingerea incendiilor, executarea tratării speciale ; pentru asigurarea navigaţiei, construcţii, instalaţii şi semnale costiere sau plutitoare, utilizate pentru determinarea punctului navei sau pentru marcarea pericolelor pentru navigaţie şi a limitelor raionului maritim ; de salvare, care permit păstrarea vieţii persoanelor aflate în aparate de zbor sau pe o navă, în cazul unui pericol iminent; ajutătoare în paza frontierei, cuprinzînd mijloace optice, de semnalizare, de înregistrare a urmelor, care servesc grănicerilor la descoperirea şi reţinerea infractorilor. MILA MARINA. Unitate de măsură folosită în marină, pentru măsurarea distanţelor pe mare sau pe hărţile mariné (în proiecţia Mercator). Este egală cu lungimea unui minut sexagesimal al meridianului terestru, la o latitudine medie. Valoarea adoptată de diferite ţări este diferită ; în Republica Socialistă România, ca şi în majoritatea ţărilor, are valoarea de 1 852 metri (mărimea minutului sexagesimal la latitudinea de 44°36'). MILITAR. ^Persoană care face parte din cadrele armatei în’una din următoarele situaţii : M. în termen de la data MILITARISM 444 la care cei încorporaţi s-au prezentat la centrele militare, unităţi sau formaţiuni militare şi pînă la data trecerii j lor în rezervă ; M. cu termen redus, de la data la care I absolvenţii de liceu admişi în instituţiile de învăţămînt j superior s-au prezentat la centrele militare şi pînă la data trecerii lor în rezervă ; elevi în şcoli militare sau instituţii militare de învăţămînt superior, de la data la care aceştia s-au prezentat la şcolile sau instituţiile mi- |; litare de învăţămînt superior şi pînă la data absolvirii i acestora ; cadrele permanente, (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri) ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, de la ■ data acordării gradului şi pînă -1 la data trecerii acestora în rezervă sau direct în retra- '■ gere ; rezervişti concentraţi sau mobilizaţi de la data la care s-au prezentat la centrele militare ori la unităţi sau formaţiuni militare şi pînă la data înmînării livretului militar cu mutaţia de desconcentrare sau de demo- 1 bilizare ori a dovezii date în acest sens. MILITARISM. Orientare a unor state care conferă mijloa- j celor militare şi războiului rolul principal în atingerea scopurilor lor politice, în vederea reprimării luptei revoluţionare a maselor exploatate şi asuprite, a luptei de eliberare a popoarelor subjugate, extinderii dominaţiei asupra altor state şi popoare. M. este un rezultat al interferării intereselor e^onomico-financiare ale cercurilor monopoliste, în primul rînd ale celor legate de producţia de arme, cu interesele cercurilor politice reacţionare şi cu cele ale vîrfurilor ierarhiei militare. M. din unele ţări capitaliste europene a contribuit la dezlănţuirea primului război mondial, iar în ajunul celui de-al doilea război ii mondial a constituit expresia politicii puterilor fasciste ,j agresoare. în prezent, M. se manifestă ca un complex, de interese, tendinţe şi manifestări pe plan politic, econo- i mic, ideologic şi militar, ale cercurilor imperialiste agre- j! sive, interesate în menţinerea şi intensificarea cursei j; înarmărilor, desfăşurarea propagandei războinice, declan- j; şarea de intervenţii militare şi agresiuni armate împotriva popoarelor care luptă pentru eliberarea lor naţională şi socială. Forţele sociale progresiste, opinia publică democratică iau atitudine tot mai energică împotriva i 445 MINA ! influenţei M. asupra politicii interne şi externe a statelor j în câre se manifestă acest fenomen. ‘ MILIŢIE. 1. Organ de stat în Republica Socialistă România, din compunerea Ministerului de Interne, avînd sarcina de a menţine ordinea publică, a apăra drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, proprietatea socialistă şi a asigura respectarea legalităţii socialiste. M. are şi atribuţii legate de îndeplinirea obligaţiilor militare ale cetăţenilor, colaborînd în acest scop cu organele militare teritoriale (centrele militare). 2. Element al sistemului militar existent în trecut în ţara noastră. A fost adoptat în anul . 1864, în timpul domniei lui Al. Ioan Cuza, cuprinzînd unităţile de grăniceri şi dorobanţi. în caz de război, M. erau chemate ca, alături de armata permanentă, să apere ţara de duşmani. Instruirea lor se făcea în cadrul escadroanelor sau batalioanelor constituite pe districte teritoriale şi judeţe. Prin modificările aduse legii organizării armatei între anii 1868—1872, M. au căpătat denumirea de armată teritorială, compusă din regimente de dorobanţi (pedestraşi) şi călăraşi. MINARE. Instalarea într-un sistem, pe uscat sau sub apă, a diferite feluri de mine sau a încărcăturilor de exploziv la unele obiective (poduri, construcţii, clădiri, nave) ce urmează a fi distruse, pentru a-1 împiedica pe inamic să intre în stăpînirea lor. MINĂ. Mijloc de luptă compus dintr-o încărcătură de exploziv (aflată într-o cutie) şi un dispozitiv de producere a exploziei, a cărei acţiune poate să scoată din luptă personalul luptător inamic, să imobilizeze tehnica sa de luptă, să provoace distrugerea parţială sau totală a obiectivelor inamice şi să influenţeze negativ starea morală a inamicului. Pot fi confecţionate din timp sau improvizate ; funcţionează automat (la atingere), comandat sau cu întîrziere, iar acţionarea lor se poate face prin apăsare (călcătura unui tanc, om), prin tracţiune (fir întins şi ascuns în iarbă care acţionează percutorul), prin vibraţii (trepidaţii) sau acţiuni combinate. După destinaţie pot MINĂ MARINA 446 I fi : antiinfanterie, încărcătură explozivă (uneori şi cu schije), percutor şi capsă acţionată la apăsare, tracţiune sau comandat; antitanc, acţionează la apăsarea cu cel puţin 120 kg ; cu destinaţie specială, cu acţiune întîrziată, cursă (în clădiri, maşini), de curent (plutitoare), ancorată de fund (pe fundul apei, acţionînd la atingere, sub influenţa cîmpului magnetic sau la vibraţiile sonore ale motorului unui vas), antidesant de litoral, glisoare (pusă pe o scîndură introdusă la trecerea tancului sub şenile), de semnalizare etc. La instalare pot fi asigurate (prevăzute cu dispozitive care o fac de nedeplantat) sau neasigurate. MINĂ MARINĂ. Mină folosită împotriva navelor de suprafaţă sau a submarinelor inamicului. Poate fi ancorată (la oarecare adîncime) sau de fund şi explodează la şoc j sau prin influenţă de la distanţă. Încărcătura poate fi ;j explozivă obişnuită sau nucleară, :j MINĂ NUCLEARĂ (fugasă nucleară). Mină formată din- || tr-o încărcătură nucleară, de regulă, de putere mică, ce jj poate fi acţionată la atingere, electric sau prin radio. Ij Mine 447 MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE. Minister al guvernului Republicii Socialiste România, ale cărui atribuţii principale, stabilite prin Legea privind organizarea apărării naţionale, sînt : înfăptuirea politicii partidului şi statului în domeniul apărării ţării şi participarea, împreună cu celelalte ministere, organe centrale ale administraţiei de stat, comitetele executive ale consiliilor populare şi alte organizaţii socialiste, la pregătirea populaţiei, a teritoriului şi a economiei pentru apărare. în acest scop, M.A.N. analizează nevoile de apărare a ţării şi propune Consiliului Apărării măsurile privind ridicarea continuă a capacităţii de apărare a patriei, îmbunătăţirea organizării, înzestrării şi pregătirii armatei, dislocarea şi redislocarea trupelor, pregătirea operativă a teritoriului, precum şi proiectul planului de întrebuinţare a armatei în caz de război; asigură pregătirea militară a tuturor cetăţenilor români, organizează şi conduce pregătirea operativă, de luptă, politică şi tehnică în armată ; organizează şi asigură pregătirea pe probleme de apărare a activiştilor de partid şi de stat, cu funcţii de conducere în organele centrale şi locale de partid, de stat şi obşteşti ; asigură organizarea şi desfăşurarea muncii politico-educative în armată, în vederea cunoaşterii şi înfăptuirii politicii P.C.R. de către întregul personal, educării militarilor în spiritul dragostei neţărmurite faţă de patrie, popor şi partid, al hotărîrii de a apăra cuceririle revoluţionare, independenţa patriei şi pacea, al solidarităţii internaţionale cu oamenii muncii din întreaga lume ; asigură armamentul, muniţia, tehnica de luptă şi alte materiale necesare gărzilor patriotice şi pregătirii tineretului pentru apărarea patriei ; înfăptuieşte sarcinile ce-i revin cu privire la organizarea şi funcţionarea apărării civile ; sprijină şi îndrumă activitatea celorlalte ministere, altor organe centrale ale administraţiei de stat, a comitetelor executive ale consiliilor populare şi altor organizaţii socialiste privitoare la pregătirea teritoriului pentru apărare şi la pregătirea de mobilizare şi controlează modul în care acestea îşi îndeplinesc sarcinile ce le revin. MIOZÁ 448 MIOZĂ. îngustarea pupilei oculare ca urmare a infectării cu substanţe toxice de luptă neuroparalitice (sarin, soman, tabun) pe cale cutanată, digestivă sau respiratorie. Este primul simptom al intoxicării (apare în primele minute) şi dispare ultimul (în caz de vindecare). Se combate prin tratament cu atropină sau medicamente cu acţiune similară, administrate sub control medical. MIRĂ. Riglă de 2—4 m lungime gradată, în culori diferite (roşu, alb, negru) utilizată în lucrările topo-geode-zice, pentru măsurători de nivelment sau pentru măsurarea indirectă a distanţelor. Se aşază vertical, numărul de gradaţii cuprins între firele stadimetrice ale aparatului de vizat reprezentînd distanţa sau diferenţa de înălţime. Există şi M. hidrometrică, fixată în albia unui rîu pentru citirea variaţiei nivelului apei. Poate fi : verticală, înclinată, orizontală, mobilă, de gheaţă, de maxim, de minim. MIRĂ DE REGLAJ. Dispozitiv pentru reglarea în distanţă a telemetrelor stereoscopice în lipsa unor repere de distanţă cunoscută, în condiţiile unei slabe vizibilităţi sau în timpul nopţii. MISIUNE DE FOC. Sarcină (misiune) încredinţată unei subunităţi (unităţi, M.U.) de artilerie (aruncătoare, rachete) pentru a obţine, prin trageri, un anumit efect asupra unui obiectiv. în raport cu efectele urmărite, M.d.F. pot fi : de neutralizare, de nimicire, de ' distrugere. MISIUNE DE LUPTĂ. Sarcină pe care un militar (luptător din gărzile patriotice), o subunitate, unitate sau M.U. o are de îndeplinit într-o acţiune de luptă. Se Stabileşte de comandantul eşalonului superior şi se face plăcuţa cu distonU Mira de reglaj 449 MITRALIERA cunoscută prin ordin, sub o formă clară şi precisă, însoţită de principalele elemente care contribuie la îndeplinirea ei (mijloace de întărire, cooperare, sprijin). In ofensivă, M.d.L. se împarte în imediată şi următoare M.d.L.i. cuprinde : nimicirea inamicului şi cucerirea unui aliniament (raion) cu forţele din dispozitivul de luptă iniţial (de regulă, cu eşalonul întîi). M.d.L.u. cuprinde nimicirea grupărilor de forţe inamice din adîncime şi cucerirea unui aliniament (raion) care creează condiţiile trecerii la organizarea unei noi acţiuni de luptă (operaţii). De regulă, aceasta se îndeplineşte prin angajarea forţelor din adîncimea dispozitivului de luptă (eşalon doi, rezerve). MIŞCARE DE NUTAŢIE. Mişcare în care variază unghiul format de axa proiectilului cu tangenţa la traiectorie, în timp ce axa proiectilului execută mişcarea de precesie. în majoritatea cazurilor M.d.N. este de natura unei oscilaţii şi apare numai la proiectilele cu mişcare de rotaţie proprie rapidă, fiind o expresie a efectului giroscopic. MIŞCARE DE PRECESIE. Mişcare a axei proiectilului în jurul unei axe foarte apropiată de tangenta la traiectorie şi care trece prin centrul de masă al acestuia. M.d.P. apare numai la proiectilele cu mişcare de rotaţie proprie rapidă, fiind o expresie a efectului giroscopic. MITRALIERĂ. Armă de foc automată de calibru relativ mic (pînă la 14,5 mm), prevăzută cu un suport de fixare (afet) pe timpul tragerii sau putînd fi montată pe o maşină de luptă, pe un aparat de zbor (avion, elicopter) sau pe o navă de luptă. Poate executa foc continuu prelungit şi în serii mai lungi decît cu alte arme de foc automate. M. pot fi uşoare (de calibru obişnuit), pentru nimicirea obiectivelor vii grupate (mijloace de foc) aflate pînă la distanţa de 1000 m, precum şi a avioanelor ce zboară la înălţimi de 500 m şi grele (calibru 11— 14,5 mm), pentru lovirea obiectivelor terestre concentrate, aflate la distanţe mai mari de 1000 m, împotriva maşinilor blindate uşoare, a avioanelor şi ambarcaţiu- MITRALIERA 450 nilor aflate la distanţe pînă la 1500 m. La maşinile de luptă există : M. frontală, montată în partea din faţă a ■unei maşini de luptă ; M. jumelată, montată pe unele maşini de luptă şi cuplată ou gura de foc de artilerie de pe aceasta sau tot cu o mitralieră dar de alt calibru, astfel încît ochirea lor se face simultan, de la acelaşi mecanism. MITRALIERĂ ANTIAERIANĂ. Armă automată de calibru pînă la 20 mm, special construită pentru executarea tragerilor asupra ţintelor aeriene ce zboară la înălţimi mici (dispune de un corector care, înregistrînd coordonatele de mişcare ale ţintei, permite să se îndrepte ţeava pe drumul de deplasare a ţintei, pentru a se realiza în-tîlnirea glonţului cu avionul într-un punct precis determinat). Există M.A. cu o singură ţeavă sau cu mai multe ţevi (jumelate). Au cadenţă de tragere mare si sînt. relativ, uşor de manevrat. MITRALIERĂ FOTOELECTRICĂ. Dispozitiv pentru antrenarea piloţilor în executarea corectă a tragerilor în luptele aeriene, fără consum de muniţie. Constă dintr-un aparat de fotografiat, instalat cu obiectivul în axul avionului de vînătoare (vînătoare-bombardament). în legătură directă cu butonul de declanşare a rachetelor sau deschidere a focului tunurilor de bord. cu ajutorul căruia se poate imprima pe film momentul deschiderii focului de către pilot. După prelucrarea filmului ou ajutorul unor aparate se stabileşte justeţea tragerii (distanţa de deschidere a focului şi unghiul sub care s-a deschis focul). MITRALIOR. Luptător specializat în folosirea mitralierei. MlNER DE DIRIJARE. Dispozitiv electromecanic destinat transformării comenzilor date de operator în semnale electrice proporţionale, necesare în procesul de dirijare a rachetelor prin cablu. în principiu este compus din minerul propriu-zis, un sistem de articulaţii mecanice care permite înclinarea minerului într-o multitudine de ' 451 MOBILIZARE !i i planuri verticale şi doi potenţiometri care traduc miş-li carea mecanică a minerului în semnale electrice pro-:< porţionale. i i MINERUL ÎNCHIZĂTORULUI. Piesă (subansamblu) din compunerea închizătorului unei arme de foc, care serveşte pentru acţionarea închizătorului (deschiderea şi în-i chiderea acestuia). j MOBILIZARE. Activitate complexă desfăşurată pe plan i politic, economic, administrativ şi militar pentru tre-cerea naţiunii de la starea de pace la starea de război i şi asigurarea rezervelor de tot felul necesare unui război ; de lungă durată. In conformitate cu prevederile consti-tuţionale, Marea Adunare Naţională, iar în intervalul j- dintre sesiunile acesteia, Consiliul de Stat declară în :: interesul apărării ţării M. parţială sau generală. Organizarea şi desfăşurarea M. condiţionează ducerea cu suc-; ces a războiului, mai ales în perioada sa iniţială ; de ■ aceea, ea trebuie pregătită minuţios, în toate componen-[ tele şi direcţiile sale. Cele mai importante probleme pe : care trebuie să le rezolve M. sînt : pregătirea şi protecţia ; resurselor umane şi a resurselor materiale ; asigurarea • mobilizării forţelor armate potrivit planurilor de M.; rea-: lizarea unei M. rapide, în ordine şi siguranţă. M. eco-: nomică cuprinde : măsurile de adaptare a economiei la i cerinţele producţiei de război, incluzînd M. a industriei, r agriculturii, transporturilor şi telecomunicaţiilor, cons-trui-|. rea de noi întreprinderi, utilarea şi reutilarea celor j existente în vederea producţiei de război ; redistribuirea [ forţei de muncă şi pregătirea de noi cadre pentru a se ! putea asigura concomitent efectivele necesare frontului ! şi necesităţile sporite ale producţiei; M. tuturor resur-j selor alimentare şi introducerea unei raţionalizări a con-j sumului de alimente ; reorganizarea comerţului şi a eelor-J lalte activităţi economice. Planul de M. a economiei na-] ţionale se întocmeşte, cel puţin pentru primul an de j război şi cuprinde modalităţile de asigurare a necesităţilor j forţelor armate, ale economiei şi ale populaţiei, precum j şi resursele ce vor fi folosite pentru satisfacerea acestor necesităţi. M. forţelor armate cuprinde măsurile ce se iau MODELATOR 452 pentru a asigura armatei efectivele umane şi mijloacele materiale necesare ducerii războiului. Include două etape importante : pregătirea, care se face din timp de pace şi ■execuţia, anunţarea mobilizării, afluirea rezerviştilor şi a mijloacelor din economie şi îndeplinirea celorlalte sarcini din planul de mobilizare. M. poate fi : generală, cînd sînt concentrate toate efectivele armatei şi parţială, cînd se mobilizează numai o parte din M.U. (unităti). M.f.a. se poate desfăşura concomitent cu executarea unor misiuni de luptă ; din această cauză, în planificarea M. trebuie să se aibă în vedere şi misiunile ce pot fi ordonate imediat după ce s-a declarat M. Realizarea unui sistem de transmitere rapidă şi sigură a ordinelor este esenţială pentru reuşita M. MODELATOR. Parte componentă a frînelor de tragere de la gurile de foc de artilerie, care are rolul de a micşora viteza de revenire a părţii reculante, pe ultima porţiune a cursei de revenire. MORALUL ARMATEI. Factor de seamă care condiţionează tăria şi coeziunea armatei, desfăşurarea şi deznodă-mîntul războiului. M.A. întruchipează şi concretizează toate elementele conştiinţei militarilor, constituind expresia cea mai puternică a potentelor lor spirituale. M.A. presupune, înainte de toate, convingerea militarilor în justeţea cauzei pentru oare luptă şi voinţa lor de a face orice sacrificiu pentru victoria acesteia. M.A. include totalitatea valorilor morale militare, a căror semnificaţie constă în utilitatea lor pentru amplificarea forţei de luptă a armatei. Din rîndul acestor valori fac parte : patriotismul, datoria militară, virtuţile ostăşeşti, onoarea militară, solidaritatea ostăşească, optimismul. Încercînd să ocolească importanţa factorului conştient, mulţi ideologi militari burghezi au considerat că M.A. ar fi determinat de însuşiri psihice înăscute sau că el ar fi consecinţa superiorităţii tehnice. In armatele imperialiste se încearcă a se forma şi menţine moralul luptătorilor prin inducerea lor în eroare asupra scopurilor reale ale războiului, printr-o propagandă diversionistă, prin cointeresare materială. Experienţa războaielor a demonstrat, însă, 453 MOTOR că M.A. îşi poate exercita forţa sa uriaşă pe cîmpul de luptă numai atunci cînd este generat de o cauză justă şi de înţelegerea conştientă a acesteia. M.A. Republicii Socialiste România îşi are temelia trainică, de nezdruncinat în conştiinţa socialistă a militarilor. Patriotismul fierbinte, convingerea fermă că apără o cauză dreaptă, ideologia partidului comunist, care ridică demnitatea şi personalitatea umană, constituie izvorul calităţilor morale, al faptelor de ouriaj şi vitejie, al înaltelor virtuţi ostăşeşti ale militarilor armatei noastre. MORTIER. Gură de foc de artilerie de calibru mijlociu sau mare, cu ţeava foarte scurtă şi traiectoria curbă, folosită în trecut (uneori şi astăzi) la tragerea împotriva obiectivelor aflate în spatele unor obstacole, în primul război mondial au existat şi M. de tranşee, cu ţeava lisă şi încărcare pe la gură, utilizate pentru trageri din tranşee asupra obiectivelor aflate la distanţa pînă la 1 000 metri. MOTOR (DE MARŞ, DE ROTAŢIE, DE START). Parte componentă a instalaţiei motoare a unei rachete. M. de marş este destinat pentru compensarea pierderilor de viteză iniţială sau pentru accelerarea mişcării rachetei, pentru dirijarea rachetei sau pentru menţinerea mişcării sale de rotaţie ; M. de rotaţie este destinat pentru a imprima rachetei o mişcare lentă de rotaţie, necesară anulării asimetriilor aerodinamice sau gazodinamice, pentru îmbunătăţirea preciziei tragerii ; M. de start este destinat pentru a imprima rachetei mişcarea de translaţie pe ghidaj, mişcare care, la sfîrşitul ei, constituie viteza iniţială a rachetei. Se caracterizează prin timp de funcţionare foarte scurt (de ordinul zecimilor de secundă) şi forţă de tracţiune mare. La unele tipuri de rachete, M.d.s. asigură şi o mişcare iniţială de rotaţie. MUNCA POLITICĂ ÎN ARMATA 454 „MUNCA POLITICA IN ARMATA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA“. Revistă politico-militară a Consiliului politic superior al armatei, cu apariţie lunară. Primul număr a apărut în octombrie 1947 sub titlul „Propagandistul şi agitatorul“. Din anul 1962 are titulatura actuală. Publică articole, dezbateri, studii, schimburi de opinii privind activitatea organelor şi organizaţiilor de partid şi U.T.C. din armată pentru ridicarea nivelului calitativ al pregătirii de luptă şi politice, întărirea ordinii şi disciplinei militare, afirmarea în viaţa ostăşească a principiilor eticii şi echităţii socialiste ; o gamă variată de materiale de generalizare a experienţei înaintate şi de metodică în domeniul muncii politico-educative ; consultaţii şi documentare în sprijinul învăţămîntului politico-ideologic, al propagandei prin conferinţe, al educaţiei politice de masă. Prin tematica abordată, publicaţia se adresează organelor şi organizaţiilor de partid şi de U.T.C., comandanţilor, activiştilor de partid, propagandiştilor din armată, cadrelor din învăţămîntul militar. MUNCA POLITICA ÎN ARMATĂ. Ansamblul activităţilor politico-educative, cultural-artistice şi. organizatorice desfăşurate de comandanţi, organele şi organizaţiile de partid şi ale U.T.C., pentru asigurarea cunoaşterii şi înfăptuirii de către militari a politicii Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism, pentru dezvoltarea conştiinţei socialiste a personalului armatei în scopul mobilizării acestuia la înfăptuirea neabătută a concepţiei partidului cu privire la apărarea patriei de către întregul popor, la îndeplinirea cu rezultate superioare a planului pregătirii de luptă şi politice, la ridicarea necontenită a capacităţii combative a armatei noastre. Conducerea muncii politice în armata Republicii Socialiste România se înfăptuieşte de către Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Munca politico-educativă în armată ■ se desfăşoară pe baza statutului şi hotărîrilor partidului, a instrucţiunilor şi regulamentelor aprobate de Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Ea aduce o contribuţie hotărîtoare la întărirea capacităţii de luptă a armatei, la formarea şi 455 MUZEU MILITAR dezvoltarea conştiinţei socialiste a militarilor, la întări • rea ordinii şi disciplinei militare, la consolidarea continuă a unitătii dintre armată şi popor. La desfăşurarea M.P.î.A., în forme variate şi eficiente, sînt chemate să participe activ toate cadrele militare. MUNIŢIE. Denumire generică dată cartuşelor pentru armamentul de infanterie, proiectilelor pentru aruncătoarele de bombe, grenadelor de tot felul, loviturilor de artilerie, bombelor de aviaţie, precum şi elementelor din care sînt compuse acestea. Poate fi : M. de artilerie (pentru guri de foc de artilerie) sau de infanterie (pentru armamentul infanteriei); M. de manevră, avînd o încărcătură specială de pulbere (cu fum sau fără fum) introdusă într-un tub-cartuş (normal sau scurtat) şi un mijloc de aprindere (de regulă, normal); M. de război, folosită în luptă, pentru nimicirea inamicului şi mijloacelor de luptă ; M. de şcoală (de exerciţiu), fără încărcătură, folosită pentru învăţarea încărcării de către servanţi sau pentru învăţarea organizării şi construcţiei muniţiei; M. pentru trageri de instrucţie, avînd, de regulă, proiectilul (bomba, grenada A.T.) lestat, se întrebuinţează la trageri de instrucţie ; M. cu întrebuinţare specială, pentru încercarea gurilor de foc, a plăcilor de blindaj ; M. nucleară (chimică), cu încărcătura corespunzătoare ; M. de bord, cantitatea de muniţie încărcată pe tanc, avion, navă, pentru armamentul de pe acestea. MUZEU MILITAR. Instituţie de educaţie şi cultură în care sînt conservate şi expuse colecţii de obiecte reprezentative pentru tradiţiile militare ale unui popor sau unei armate, ale unor unităţi sau M.U. In M.M. sînt prezentate, de regulă, arme de luptă din toate epocile, portrete ale conducătorilor militari şi politici, steaguri, hărţi, scheme şi documente privind puterea militară a ţării. In Muzeul militar central din Bucureşti sînt expuse relicve, documente şi obiecte (arme, costume, drapele) aparţinînd trecutului glorios de luptă al poporului român. Exponatele acestui muzeu înfăţişează dezvoltarea armamentului şi fortificaţiilor de-a lungul veacurilor, marile bătălii militare purtate de poporul nostru pentru apărarea şi cu- MUZEU MILITAR 45G cerirea independenţei sale, incepînd cu războaiele purtate între daci şi romani, pînă la războiul împotriva Germaniei hitleriste, înaltele pilde de eroism de care au dat dovadă bravii oşteni români. Printre valoroasele sale colecţii, Muzeul militar central posedă un număr de peste 150 de piese de artilerie, cele mai vechi datînd din secolul al XV-lea, iar ultimele — materiale aflate pînâ nu demult în dotarea armatei române. în sălile de expunere ale muzeului, ca şi în parcul special amenajat în incinta sa, pot fi văzute piese de o reală valoare istorică, din care o parte au fost folosite în luptele glorioase purtate pentru apărarea patriei, aducîndu-şi cu prisosinţă contribuţia la obţinerea viotoriei. în armata noastră există şi M.M. organizate de' M.U. şi de unităţi. Ele reprezintă mijloace eficiente de cunoaştere a trecutului glorios de luptă al poporului român şi al armatei sale, de educare a oamenilor muncii şi a militarilor în spiritul patriotismului înflăcărat, de cultivare a tradiţiilor ostăşeşti înaintate. N NAPALM. Amestec incendiar obţinut prin gelificarea combustibililor lichizi (distilate petroliere) cu săpunuri de aluminiu, polimeri sintetici, cauciuc şi alte materiale solubile. Este un amestec omogen, cu timp de ardere mai lung decît al combustibilului care intră în compoziţia sa, aderă bine pe suprafeţele verticale şi nu este frae-ţionat în particule prea mici la explozie. Prin adaosuri de pulberi metalice şi săruri oxidante, temperatura de ardere poate ajunge la 1200—1300°C. N. se foloseşte în bombe de aviaţie, fugase incendiare, aruncătoare reactive de grenade incendiare, aruncătoare de flăcări portative şi aruncătoare de flăcări montate pe tanc sau transportor blindat. A fost utilizat de trupele americane în războiul din Vietnam. NAVA DE RĂZBOI. Navă care face parte din forţele armate ale unui stat, manevrată de un echipaj militar aflat sub comanda unui ofiţer de marină şi care arborează pavilionul, marinei militare. Pot deveni N.d.R. şi navele comerciale dacă : sînt sub autoritatea şi răspunderea statului al cărui pavilion îl poartă, arborează in-semnele exterioare distinctive ale navelor de război, comandantul navei este în serviciul statului şi figurează în anuarul ofiţerilor marinei militare, nava respectă legile şi obiceiurile războiului, iar echipajul său este supus regulilor disciplinei militare. NAVIGATOR. 1. Ofiţer care are ca sarcină dirijarea avioanelor (de la sol sau din zbor) pentru ajungerea lor NAVIGAŢIE 458 la un obiectiv (ţintă) sau într-un punct anumit. Există : N. cu dirijarea, component al unei echipe de luptă în cadrul unui punct de comandă de regiment de aviaţie de vânătoare .(vînătoare-bombardament), care răspunde de dirijarea avioanelor de vînătoare (vînătoare-bombardament) proprii şi aducerea acestora în poziţia favorabilă de deschidere a focului asupra obiectivelor inamice. Dirijarea se execută pe baza datelor de radiolocaţie existente despre avioanele inamice şi cele proprii, prin intermediul unei staţii de radio-emisie-recepţie, acordată pe acelaşi canal de lucru cu al avioanelor de vînătoare ; N. de bord, component al echipajului unui avion cu mai multe motoare (bombardament, transport) care răspunde de navigaţia avionului între punctele ordonate prin misiune. 2. Ofiţer de marină (de punte) care răspunde de deplasarea în siguranţă a navei şi de asigurarea cu cele necesare navigaţiei. NAVIGAŢIE. Conducerea unei nave, în siguranţă, pe drumurile cele mai corespunzătoare, cu ajutorul instrumentelor, aparatelor şi hărţilor de navigaţie. Există : N. costieră, executată cu ajutorul reperelor terestre vizibile, folosind procedee grafice (măsurarea de relevmente, unghiuri orizontale şi distanţe la reperele vizibile şi care sînt identificate pe hartă) ; o formă de N.c. este şi pilotajul (deplasarea navei pe pase speciale amenajate cu mijloacele de asigurarea navigaţiei la uscat sau plutitoare) ; N. estimată, executată pe baza estimării drumurilor şi distanţelor parcurse din momentul cînd coasta a dispărut din vedere. Foloseşte procedee grafice şi de calcul, avînd la bază indicaţiile instrumentelor şi aparatelor de navigaţie de la bord (compasuri, lochuri, tahimetre, ceasuri) ; N. astronomică, în care determinarea punctului navei se face pe baza corelaţiei existente între poziţia unui astru pe bolta cerească, la un moment dat, şi poziţia navei din care se fac observaţii la acel astru; N. radio, în care determinarea poziţiei navei se realizează cu ajutorul undelor electromagnetice, folosind o aparatură radiotehnică specială ; N. fluvială, bazată pe observarea reperelor de pe maluri. 459 NEUTRALIZARE NAVIGAŢIE AERIANĂ. Ansamblu de activităţi executate de pilotul (echipajul) unei aeronave, în scopul conducerii acesteia în zbor între două puncte de pe suprafaţa , globului pământesc, pe un traiect (drum aerian) dinainte stabilit. Există : N. observată, condusă după repere observate cu ochiul liber şi confruntate cu harta sau recunoscute din memorie. Este primul fel de N.A., dar din cauza servituţilor, în caz de vizibilitate redusă sau nulă, se foloseşte tot mai rar ; N. radioelectronică, utili-zînd aparatură radio complexă existentă atît la bord (ra-diocompase, post recepţie), cît şi la sol (posturi de urmărire şi recepţie); N. cosmică, executată în spaţiul cosmic, utilizînd procedee astronomice şi radioelectro-nice. NEUTRALITATE. Atitudinea unui stat, care, în timp de război, nu ia parte la ostilităţi şi continuă să întreţină relaţii cu părţile beligerante. Poziţia de N. incumbă beligeranţilor obligaţia de a nu încălca teritoriul statelor neutre şi a le respecta drepturile decurgînd din statutul de N. în decursul istoriei, această obligaţie a fost deseori încălcată. (N. Belgiei, încălcată de Germania în 1914 şi 1940 ; N. Olandei, Danemarcei şi Norvegiei, încălcată de Germania în 1940). în războiul maritim, navele statelor neutre sînt lăsate să plece liber din porturile beligeranţilor, iar apele teritoriale ale statelor neutre sînt respectate. Normele actuale de drept internaţional admit şi conceptul de N. diferenţiată, în care statul neutru are dreptul şi datoria de a acorda ajutor victimelor agresiunii. Există şi N. permanentă, statut recunoscut unor state care au declarat oficial că nu vor participa niciodată la vreun război (Elveţia, din 1815, după Congresul de Ia Viena; Austria, din 1955, care a adoptat acest statut printr-o lege interioară ; Laosul, declarat stat neutru prin acordurile de la Geneva din 1954). NEUTRALIZARE. Efect ce se poate realiza asupra inamicului prin focul artileriei, trupelor de rachete sau aviaţiei. Constă în producerea unor asemenea pierderi •inamicului încît acesta îşi pierde temporar capacitatea de luptă, precum şi în interzicerea sau limitarea mane- NEUTRALIZARE 46¡0 vrei şi dezorganizarea conducerii. Se consideră că efectul de N. este realizat la valoarea lui maximă dacă se produc inamicului pierderi în proporţie de pînă la 40%, adică pînă la limita inferioară a efectului de nimicire. NEUTRALIZARE RADIOELECTRONICĂ. Acţiune ce are ca scop interzicerea sau îngreunarea întrebuinţării de către inamic a mijloacelor sale radioelectronice militare (de conducere a trupelor şi de dirijare radioelectronică a tehnicii de luptă şi armamentului). N.R. se realizează prin : bruiaj activ (radio, radioreleu, de radiolocaţie şi radionavigaţie) ; bruiaj pasiv (reflectori poliedrici) ; distrugerea mijloacelor radioelectronice descoperite la inamic ; mascarea antiradiolocaţie a obiectivelor proprii ; realizarea de obiective şi repere radioelectronice false. NIMICIRE. Efect ce se poate realiza asupra inamicului prin focul artileriei, trupelor de rachete (terestre sau antiaeriene) sau aviaţiei. Constă în producerea unor asemenea pierderi încît capacitatea de luptă a obiectivului lovit este redusă complet. Efectul de nimicire se obţine cînd pierderile produse inamicului sînt în proporţie de peste 40%. N. inamicului aerian se atinge dacă mijloacele inamice sînt puse în imposibilitate de a-şi continua îndeplinirea misiunii. Se realizează prin respingerea lor, scoaterea din luptă a unui număr de aparate de zbor şi obligarea celor rămase să renunţe la misiune. NIŞĂ. Excavaţie mică, sub forma unei firide, executată în taluzul unui şanţ sau al unui amplasament, destinată pentru adăpostirea unor materiale (muniţia pentru tun, telefonul de serviciu, hrana), uneori şi pentru adăpostirea oamenilor. NITROCELULOZĂ. Ester nitric al celulozei obţinut prin tratarea bumbacului sau celulozei de lemn cu un amestec de acid azotic şi acid sulfuric; se prezintă ca o masă albă, inflamabilă şi care arde foarte repede, cu flacără galbenă şi fără să producă fum. Cînd concentraţia amestecului nitrat creşte la 11,6—12,5% azot, N. ia denumirea de piroxilină nr. 2. solubilă în alcooli şi esteri ; cînd concentraţia ajunge la 12,5—13,4o/0 azot, rezultă fulmi- 461 NIVELMENT cotonul (piroxiluia nr. 1), substanţă ou aspect fibros, solubilă şi în acetonă, utilizată la fabricarea pulberii fără fum prin gelatinizare (amestecare şi dizolvare parţială în amestec alcool-eter, urmat de presare). N. are şi alte utilizări industriale în tehnica militară. NITROGLICERINĂ. Ester nitric al glicerinei, care se prezintă sub forma unui lichid cu gust dulce-arzător. Se obţine prin nitrarea glicerinei anhidre cu amestec de acid nitric şi acid azotic fumans. Se întrebuinţează sub formă de dinamită (prin îmbibare în diatomit) la lucrări de distrugeri (dislocări de roci, pămînt) şi la'prepararea explozivilor cu bază de amoniu, precum şi ca dizolvant greu volatil la fabricarea unor pulberi coloidale (balis-titele şi corditele). NIVELĂ. 1. Parte componentă a aparatelor de ochire în înălţime (înălţător, cadran, N. unghiului de teren) cu ajutorul căreia se dă înclinarea necesară în plan vertical gurilor de foc pentru executarea tragerii. 2. Instrument pentru verificarea orizontalităţii diferitelor aparate (goniometru, teodolit, busolă, planşetă) şi a gurilor de foc. Este formată dintr-un tub de sticlă curbat sau dintr-un cilindru plat cu partea superioară puţin bombată în care este introdus un lichid rezistent la îngheţ (alcool, eter, sulfură de carbon) şi în care a fost lăsată o bulă de aer. Pentru a se da înclinarea necesară unei guri de foc — după ce s-a înregistrat unghiul de teren, de nivel sau de înălţător — sau pentru verificarea orizontalităţii, bula de aer se aduce între două repere simetrice faţă de mijlocul tubului. NIVEL DE RADIAŢIE. Valoarea intensităţii radiaţiilor gama şi beta din terenul infectat radioactiv în urma exploziilor nucleare. Se măsoară în roentgeni/oră (R/h). NIVELMENT. Ansamblu de metode, procedee şi operaţii geodezice care se folosesc pentru determinarea înălţimii diverselor puncte de pe suprafaţa pămîntului (faţă de o suprafaţă de referinţă aleasă arbitrar sau materializată — geoid, elipsoid), în scopul de a reprezenta pe hartă Nod 462 sau pe un plan, relieful terenului respectiv sau pentru stabilirea de profile, trasee, diferenţe de înălţimi, pante etc. N. se poate executa prin măsurarea directă a diferenţelor de altitudine cu ajutorul unei mire şi al unui aparat denumit nivelmetru (N. geometric), prin măsurarea distanţelor pînă la punctul de altitudine dată şi a unghiurilor de pantă (N. trigonometric) sau prin măsurarea diferenţelor de presiune atmosferică ale punctelor faţă de presiunea atmosferică a unui punct de altitudine dată (N. barometric sau fizic). NOD. Unitate de măsură folosită în marină pentru'măsurarea vitezei navelor (1 nod = 1 milă marină pe 'oră). Denumirea este foarte veche, aparţine ep>ocii navelor cu vele, cînd viteza navelor se măsura cu ajutorul lochului simplu ; acesta avea o saulă cu noduri, la distanţe egale ; numărul de N. care treceau prin mină într-un interval de timp dat reprezenta numărul de Mm parcurs de navă într-o oră. NOD (DE AERODROMURI, BARAJE, COMUNICAŢII). Zonă de teren în care este concentrată o cantitate de mijloace de luptă de acelaşi gen sau in care se intersectează mai multe comunicaţii, trasee etc. Există : N. de aerodromuri, totalitatea aerodromurilor (de bază, de rezervă, de manevră, false) existente la dispoziţia unei unităţi de aviaţie ; N. de baraje, ansamblul barajelor (în special cîmpuri de mine antitanc şi antiinfanterie) şi lucrărilor de distrugere executate pe o suprafaţă de teren' cu un front de pînă la 4 km şi o adîncime de pînă la 3 km şi cu densităţi uzuale de 0,8—1,5 ; N. de comunicaţie, punct de întîlnire şi de legătură a mai multor elemente ale unei reţele de căi de transport (în principiu, cel puţin trei) ; N. (centru) radiotehnic. subunitate tactică de bază a trupelor radiotehnice destinată pentru cercetarea circulară a spaţiului aerian, transmiterea datelor privind situaţia aeriană la punctul de comandă al M.U. radiotehnice şi la vecinii cu care cooperează şi pentru asigurarea cu date de radiolocaţie a punctului de comandă (dirijare) al aviaţiei de vînătoare şi unităţii de rachete antiaeriene peste care se suprapune ; N. hidrotehnic, corn- 463 NORMA plex de amenajări şi instalaţii hidrotehnice, avînd o dezvoltare variabilă, care asigură captarea, distribuirea, căderea sau ridicarea apei la nivelul dorit, transformarea energiei apelor în energie electrică. NOR RADIOACTIV. Masă de aer ce conţine praf (apă) şi substanţe radioactive, formată în raionul exploziei nucleare la suprafaţa pămîntului şi care se ridică în atmosferă la înălţimi mari. Se depune apoi treptat pe suprafaţa pămîntului sub formă de praf radioactiv, pe direcţia de deplasare a vîntului. în funcţie de calibrul bombei, N.R. se. poate deplasa pe distanţe mari (zeci de kilometri) faţă de. raionul exploziei. NOR TOXIC. Masă de aer infectat cu substanţe toxice de luptă, ce se formează la explozia muniţiei chimice (nor primar) şi de pe terenul infectat (nor secundar) şi care se deplasează pe direcţia vîntului. NORMĂ. Regulă obligatorie stabilită prin acte normative, de cele mai multe ori pe bază experimentală, pentru planificarea şi asigurarea desfăşurării, în condiţii cît mai raţionale, a unor activităţi (aprovizionare, consum, lucru). Există N. în toate domeniile de activitate militară. Cele mai utilizate sînt : N. de consum pentru muniţii, cantitatea stabilită pentru nimicirea sau neutralizarea unui obiectiv punctual, linear sau de suprafaţă sau care se poate consuma într-un anumit timp (una sau mai multe zile) pentru îndeplinirea . unei misiuni de luptă (pregătirea de foc, sprijinul cu foc al ofensivei, asigurarea introducerii eşalonului doi. sprijinul unui contraatac etc.) ; N. de consum carburanţi-lubrifianţi, cantitatea admisă pentru 100 km parcurşi efectiv de un autovehicul (o oră la motoare fixe). Se obţine înmulţind consumul mediu cu coeficienţii de corecţie pentru condiţiile de exploatare (anotimp, aglomerări, starea drumului etc.) ; N. de parcurs, distanţa cumulată stabilită a fi parcursă de un autovehicul în exploatare, pînă la introducerea în reparaţie ; N. de aprovizionare cu carburanţi-lubrifianţi, folosită în documentele de planificare pe baza N.d.c.; N de hrană, totalitatea alimentelor pentru con- NUCĂ DE ARMARE 464 sumul unui om pe timp de o zi ; N. de echipament, totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, cazarmament şi accesorii prevăzute pentru echiparea completă a unui militar, cu indicarea duratei de uzură a fiecărui obiect; N. de înzestrare, cantitatea de materiale (tehnică) stabilită pentru un militar (subunitate) ; N. de plan, cantitate de materiale admisă a intra în procesul de producţie (realizare) a unui produs (lucrare) ; N. de producţie (lucru), cantitatea de produse ce trebuie executate intr-un timp dat (sau de timp pentru exeeutarea unei lucrări). De exemplu, lungimea de tranşee ce trebuie săpată de un om pe zi ; N. de minare, cantitatea de mine pe o lungime de front (metru, kilometru) ; N. de infectare admisă, gradul maxim de infectare cu substanţe toxice de luptă (radioactive) pentru mediu (obiecte, teren), în care se admite ca oamenii să-şi desfăşoare în continuare activitatea (fără sau cu unele măsuri uşoare de protecţie) ; N. de încărcare, număr de oameni sau cantitatea de tehnică de luptă ce poate fi încărcată pe unitatea de material rulant (vagon, tren) sau timpul maxim ee se acordă pentru încărcare (descărcare) unei unităţi (subunităţi) militare sau unei unităţi de material rulant ; N. de reparaţii, cantitatea de material stabilită a se repara de un militar (lucrător) ou calificare medie, într-o unitate de timp dat. NUCÂ DE ARMARE. Piesă din compunerea mecanismului de dare a focului de la unele arme de infanterie, care serveşte la reţinerea percutorului sau cocoşului în poziţia armat. NUMĂR MACH. Număr reprezentînd raportul dintre viteza (v) de deplasare în aer a unui corp (avion, rachetă, proiectil) şi viteza de propagare a sunetului (a), la alti- o largă utilizare în aviaţie şi se exprimă prin 1, 2... 5 M ; valoarea în kilometri a vitezei de un Macii este de 1224 km/oră ; denumirea derivă de la numele fizicianului austriac Ernst Mach, care l-a propus încă în secolul trecut, în urma studiului deplasării proiectilelor. tudinea la care are loc zborul N.M. are OASTE. Termen prin care, în evul mediu şi o parte a epocii moderne, se definea armata. In Ţările Române, O. se compunea din : oastea domnului ţării, formată din curteni, ţărani liberi (moşneni, răzeşi) şi tîrgoveţi şi oastea feudalilor (steagurile marilor boieri). Acestea alcătuiau oastea cea mică, cu care, de regulă, se purtau războaiele. în cazuri de mare primejdie erau chemaţi sub arme şi o parte din ţăranii aserviţi; alcătuindu-se o armată cu efective mai mari, denumită oastea cea mare. Ca repartiţie pe arme, O. cuprindea : călărimea (cavaleria uşoară pentru acţiunile de manevră hotărîtoare în bătălie); pedestrimea, formată din ţărani şi tîrgoveţi, destinată să angajeze pe inamic, asigurînd manevra cavaleriei ; puşcaşii, care formau artileria. OBIECTIV. 1. Termen definind puncte (raioane, aliniamente) din teren care trebuie cucerite sau apărate de către trupe sau ţinte (grupuri de ţinte) reprezentînd forţe sau mijloace ale inamicului, care fac obiectul tragerilor cu diferite categorii de armament. Se pot distinge : O. de importanţă strategică (operativă sau tactică), zone (raioane, puncte) din teren care prezintă interes din punct de vedere militar, cum sînt noduri de comunicaţii, localităţi, centre industriale, porturi, depozite, raioane (puncte) fortificate; O. pentru tragerile terestre, ţinte punctuale, liniare sau zonale asupra cărora urmează a se executa tragerea cu armamentul de infanterie, cu guri de foc (de artilerie, de pe tanc, de pe nave), cu rachete sau asupra cărora se lansează bombe (torpile) ; O. de atac, OBIECTIV 466 punct (ansamblu de puncte, raion) materializat, de regulă, prin dispunerea în locurile respective a unor forţe sau organe de foc inamice, care constituie ţinta atacului, fiind înglobate în conţinutul misiunii de luptă ; O. de cercetare, punct (raion) din teren materializat, de regulă, prin grupuri de clădiri, localităţi mici, păduri, plantaţii, care trebuie cercetate în scopul procurării de informaţii asupra inamicului; O.- fals, lucrare genistică imitînd organe de foc sau lucrări genistice reale, utilizate în cadrul'măsu-rilor de mascare pentru înşelarea inamicului. 2. Piesă (subansamblu) a unui aparat optic înglobînd o lentilă sau grup de lentile, în care observatorul vede imaginea mărită (apropiată) a obiectelor vizate. OBIECTIV DE APĂRARE ANTIAERIANĂ. Totalitatea instalaţiilor şi complexelor industriale, instituţiilor poli-tico^administrative şi unităţilor militare situate într-un raion cu raza de cel mult 3 km (suprafaţa 30 kmp) care prezintă importanţă pe timpul războiului şi necesită să fie apărate împotriva atacurilor aeriene ale inamicului. Cînd raza este mai mare, poartă denumirea de centru de obiective (raza 3—7 km, suprafaţa 30—150 kmp) sau centru mare de obiective (cînd depăşesc şi aceste cifre). OBLON. Piesă a scutului de la gurile de foc de artilerie, care serveşte pentru protejarea temporară împotriva schijelor şi gloanţelor inamice a unora dintre părţile sensibile ale gurilor de foc (aparatele de ochire), atunci cînd nu se lucrează cu ele. OBSERVARE. Procedeu de bază al cercetării, care constă în supravegherea cîmpului de luptă pentru obţinerea de informaţii despre inamic, teren şi trupe proprii cu ajutorul aparaturii optice sau cu ochiul liber. Se execută în toate situaţiile de luptă, de către comandanţi şi întregul personal; în ducerea luptei este principalul procedeu de cercetare. Prin O. se obţin date despre existenţa. unor grupări de forţe (mijloace de luptă, lucrări genistice) şi caracteristicile acţiunilor de luptă, care, completate cu alte informaţii (cercetare radio şi radiotehnică, prizonieri, fotografie) pot da o imagine completă asupra inamicului. 467 OBSTACOLE O. se -execută din locuri care asigură o bună supraveghere a clmpului de luptă şi care pot fi greu descoperite de inamic. Există : O. terestră, executată din puncte de observare terestră. Are un cîmp de O. limitat, dar este permanentă şi se execută la toate eşaloanele de comandă ; Q. aeriană, executată din mijloace aeriene : avioane, elicoptere, mijloace de zbor fără pilot şi sateliţi cu aparatură automată de observare şi transmitere. Se poate executa la orice distanţă, pe orice vreme (cu aparatură în infraroşu) ; O. spaţiului aerian, constînd din supravegherea acestuia de către observatorii de la posturile de observare ale punctelor de comandă, în scopul descoperirii ţintelor aeriene ; O. navală, constînd din supravegherea spaţiului maritim de către observatorii de la posturile de pe litoral sau de la bordul navelor (avioanelor, elicopterelor, submarinelor); O. de geniu, executată de la posturile de observare de geniu, în scopul descoperirii lucrărilor şi activităţilor genistice ; O. chi-•mică, executată în scopul descoperirii începutului infectării radioactive (chimice), de către observatorii de toate armele şi de la posturile de O. chimică, în toate situaţiile de luptă; O. medicală (sanitară, epidemiologică), supravegherea stării sanitare a trupelor şi teritoriului în scopul semnalării la timp a modificărilor care ar putea influenţa sănătatea personalului (animalelor). OBSERVATOR. Militar (luptător din gărzile patriotice) destinat să procure date despre inamic şi teren prin procedeul observării, cu ochiul liber sau cu ajutorul mijloacelor optice din dotare (binoclu, perisoop, lunetă, aparatură bazată pe radiaţii infraroşii). OBSTACOLE. Elemente naturale sau lucrări artificiale care opresc, întîrzie sau stînjenesc mişcarea în acţiunile de luptă. O. naturale sînt : munţii, cursurile de apă, mlaştinile, pădurile dese, rîpele sau pantele abrupte; O. artificiale (numite, de regulă, baraje) pot fi : antitanc sau antiinfanterie, explozive sau neexplozive ; O. submarine : stînci, bancuri de nisip, mine, epave. V. si BARAJ. OBTURATOR 468 OBTURATOR. 1. Capac de carton întrebuinţat la loviturile de artilerie acuplate, care se introduc în tubul cartuş cu fundul în sus şi care serveşte pentru obturarea gazelor rezultate din arderea pulberii de azvîrlire, pînă în momentul cînd brîul forţator se angajează în ghinturi şi pentru asigurarea imobilităţii încărcăturii de azvîrlire pe timpul manipulării loviturii. 2. Capac din metal sau material plastic întrebuinţat la nave pentru camuflarea deschiderilor existente în punte şi în bordaj. OBUZ. 1. Denumire a proiectilului sferic de artilerie folosit în trecut (începînd din secolul al XVIII-lea) şi care avea masa sub 16 kg, corpul din fontă, iar camera interioară umplută cu o substanţă incendiară sau luminoasă. 2. Denumire generică dată proiectilelor care acţionează prin schije şi suflu (explozive, fugase şi explo-ziv-fugase). OBUZIER. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, avînd însă ţeava mai scurtă (cu lungimea între 20* şi 30 de calibre), viteza iniţială -a proiectilului mai mică şi Obuzier 469 OCUPAŢIE MILITARA care poate trage şi la unghiuri relativ mari de înclinare a ţevii, realizînd astfel traiectorii curbe şi lovirea obiectivelor aflate înapoia unor obstacole înalte. OBUZIER-TUN. Gură de foc de artilerie cu ţeava ghintuită care prezintă unele caracteristici comune cu obuzierul (folosirea de lovituri neacuplate şi posibilitatea de a trage la înclinări mai mari de 45°), iar alte caracteristici comune cu tunul (obţinerea de viteze iniţiale mari ale proiectilului şi realizarea de traiectorii întinse). OCHIRE. Totalitatea operaţiunilor ce se execută pentru a aduce ţeava unei guri de foc într-o poziţie care să permită trimiterea proiectilelor la ţintă. O. poate fi : directă, cînd se ocheşte pe obiectivul asupra căruia se trage (ca în tragerile cu armamentul de infanterie) sau indirectă, cînd se ocheşte asupra unui punct diferit de obiectivul asupra căruia se trage (este specifică tragerii cu gurile de foc de artilerie). OCHITOR. Militar însărcinat cu mînuirea aparatelor de ochire ale unei guri de foc şi executarea ochirii. OCHIUL OGIVEI. Orificiu filetat situat la partea dinspre vîrf a ogivei proiectilului, în care se înşurubează focosul de cap al proiectilului. OCUPAŢIE MILITARĂ. Ocuparea de către forţele armate ale unui stat a unei porţiuni sau a întregului teritoriu al altui stat, ca urmare, de regulă, a acţiunilor de război. Reprezintă o stare de fapt şi nu de drept, are caracter temporar şi nu este translativă de suveranitate, antrenînd numai o substituire temporară şi limitată de competenţe. Regimul juridic al O.M. este reglementat în dreptul internaţional de Convenţia de la Haga din 1907 privind autoritatea militară în teritoriul statului inamic, de Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia populaţiei civile în caz de război şi de Convenţia de la Haga din 1954 cu privire la protecţia valorilor culturale în caz de conflict armat. România a ratificat toate aceste convenţii. In lumina principiilor fundamen- OFENSIVA. 470 tale ale dreptului internaţional contemporan, ocuparea de teritorii străine, în 'Urma unor acţiuni de agresiune şi invazie, constituie o crimă împotriva păcii. OFENSIVĂ. Formă principală a acţiunilor de luptă, care are ca scop nimicirea forţelor şi mijloacelor inamicului şi cucerirea terenului pe care îl ocupă. Este forma de acţiune care asigură victoria în război, bazîndu-se pe iniţiativă şi superioritate de forţe şi mijloace în sectoarele şi pe direcţiile hotărîtoare. O. poate avea loc împotriva apărării pregătite din timp a inamicului sau a unei apărări organizate în grabă, precum şi împotriva unui inamic aflat în mişcare sau în retragere. în oricare din situaţii, O. se duce cu participarea într-o strînsă cooperare a tuturor forţelor (categoriilor de forţe armate), precum şi a gărzilor patriotice şi celorlalte formaţiuni de apărare, pentru a realiza în sectoarele de O. concentrarea focului de toate categoriile şi un raport de forţe favorabil, cantitativ şi calitativ, care să asigure o mare putere de izbire şi capacitate de manevră. în raport cu scopurile concrete urmărite şi volumul de forţe angajate, O. se realizează prin lupta ofensivă dusă de unităţile şi M.U. tactice şi prin operaţia ofensivă, dusă de grupări operative. în raport cu situaţia tactică, O. se poate executa din contact nemijlocit cu inamicul sau din mişcare (în unele cazuri combinat). Uneori, O. se poate desfăşura în condiţii deosebite : în teren muntos împădurit, de-a lungul unui litoral maritim, în condiţii de iarnă, în raion fortificat, în localităţi etc. O. cuprinde două etape importante pentru atingerea scopurilor sale : pregătirea şi desfăşurarea. Pregătirea O. cuprinde, în principal : alegerea sectoarelor de O. (de rupere), a direcţiilor loviturii principale şi loviturilor secundare ; stabilirea adîncimii misiunilor de luptă, a formelor de manevră pentru realizarea lor şi a duratei de realizare în timp ; stabilirea dispozitivelor de luptă (operative) ; organizarea focului şi cooperării între arme ; măsuri de asigurare de luptă (operativă) ; organizarea conducerii; măsuri pentru realizarea dispozitivului ; măsuri de asigurare tehnico-materială. Desfăşurarea O. cuprinde : pregătirea de artilerie şi aviaţie, atacul pentru ruperea apărării (raioanelor, poziţiilor sub- 471 OFIŢER unităţilor şi unităţilor din primul eşalon), dezvoltarea în adîncime (cu respingerea contraatacurilor şi realizarea de manevre în flanc şi spate), trecerea la urmărire şi urmărirea. Fiecare din momentele ce alcătuiesc etapele O. prezintă particularităţi, în raport cu situaţia în care se duce ; în O. din contact nemijlocit cu inamicul, atacul pentru ruperea apărării comportă concentrarea unei mari cantităţi de forţe şi mijloace, pentru a asigura atît ruperea dt şi dezvoltarea în adîncime ; în O. din mişcare, atacul poate folosi, de la început, manevre în flanc şi spate, realizînd nimicirea mai rapidă a inamicului şi trecerea la urmărire ; în O. dusă în teren muntos împădurit sînt caracteristice atacurile pe direcţii combinate cu manevre de învăluire şi întoarcere ; în O. dusă în lungul litoralului maritim, cooperarea cu forţele navale şi combinarea atacurilor frontale cu acţiunile de desant maritim dau rezultatele cele mai eficiente. In condiţiile războiului dus de întregul popor, O. îşi păstrează întreaga importanţă în acţiunile întreprinse pentru respingerea şi nimicirea inamicului pătruns pe teritoriul naţional. De aceea, creşterea capacităţii O. şi cultivarea spiritului O. al luptătorilor constituie cerinţe obligatorii şi permanente ale procesului de instruire şi educare a trupelor. OFIŢER. Militar cu atribuţii de conducere a unei subunităţi (unităţi, M.U., formaţii, instituţii) sau care exercită alte funcţii stabilite prin regulamente, dispoziţiuni, ordine, avînd gradul militar de la sublocotenent pînă la general. O. pot fi : activi, care fac parte. din cadrele permanente ale armatei ; în rezervă, care exercită funcţiile corespunzătoare gradului în caz de mobilizare, concentrare sau alte situaţii stabilite prin lege ; în retragere, care a depăşit limitele de vîrstă pentru cadrele din rezervă. în raport cu gradele militare, O. se împart în : O. cu grade inferioare, de la sublocotenent la căpitan (căpitan-locotenent) ; O. cu grade superioare, de la maior la colonel (de la căpitan de rangul 3 la căpitan de rangul 1) ; generali (amirali). OFIŢER CU DIRIJAREA AVIAŢIEI ŞI INDICAREA OBIECTIVELOR. Ofiţer de aviaţie trimis în dispozitivul OFIŢER 472 de luptă al regimentelor mecanizate (de tancuri) din primul eşalon şi înzestrat cu mijloace de transmisiuni radio sol-aer, pentru dirijarea aviaţiei de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite. Are misiunea să indice aviaţiei de sprijin obiectivele ce trebuie lovite, să-i uşureze descoperirea lor şi să o dirijeze. Indicarea obiectivelor se face prin observare directă, cu ajutorul indicatorului optic circular al staţiei de radiolocaţie, la dispoziţia ofiţerului cu dirijarea, sau prin precedarea formaţiei de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocaţie la obiectiv de ofiţerul cu dirijarea, pe baza indicaţiilor înscrise pe hărţile de lucru ale statelor majore ale M.U. şi unităţilor mecanizate (de tancuri). OFIŢER DE LEGĂTURĂ. Ofiţer din compunerea statului major, trimis la un stat major superior, vecin sau subordonat, cu misiunea de informare verbală asupra situaţiei şi de transmitere a unor comunicări verbale sau scrise ale comandantului respectiv, asupra cărora este în măsură să dea relaţiile suplimentare solicitate. La eşaloanele subordonate are şi misiunea de a da indicaţiile rezultate din cunoaşterea temeinică a intenţiilor comandantului său, pentru îndeplinirea ordinelor acestuia. Dispune de mijloc de transport propriu şi uneori de staţie radio. OFIŢER DE LEGĂTURA DE AVIAŢIE. Ofiţer de aviaţie trimis pe lingă comandantul unei divizii mecanizate (de tancuri) din primul eşalon. în scopul menţinerii cooperării dintre aviaţie şi trupele de uscat pe timpul desfăşurării unor acţiuni de luptă. Prezintă posibilităţile aviaţiei de sprijin pentru nimicirea obiectivelor din fîşia de ofensivă (de apărare) a diviziei, propune obiectivele ce urmează a fi nimicite de aviaţie cu o probabilitate optimă, precum şi timpul de intervenţie (repetarea loviturilor) ; ţine permanent legătura cu eşalonul superior şi unităţile de aviaţie de sprijin, pentru a asigura oportunitatea intervenţiei aviaţiei, pe baza cererilor de resurse solicitate de comandantul diviziei şi aprobate de 473 ONOARE MILITARA armată, fiind dotat, în acest scop, cu mijloc de radio propriu. OGIVĂ. Partea anterioară, de formă aerodinamică, a unui proiectil, a unei rachete sau a unei bombe de aviaţie (generată prin rotirea unui arc de cerc de o anumită rază). O. poate constitui o parte componentă a corpului proiectilului sau o piesă separată, care se montează la acesta prin înşurubare. OLEATĂ. Document ajutător în lucrul statelor majore, pentru reprezentarea expeditivă a unei situaţii tactice. Se compune dintr-un calc, pe care se trec coordonatele hărţii, cîteva detalii de teren şi situaţia tactică a unităţii (M.U.) respective, astfel încît aceasta să poată fi uşor reprodusă pe hartă. ONOARE MILITARĂ. Sentiment moral care exprimă răspunderea fiecărui ostaş pentru demnitatea şi prestigiul armatei, pentru tradiţiile sale de luptă, pentru păstrarea neştirbită a preţuirii de care armata se bucură din partea societăţii, a naţiunii. Serviciul militar, apărarea patriei, vitejia în luptă, arta militară şi, în general, faptele de arme puse în slujba unei cauze juste do-bîndesc stima şi respectul oamenilor. Se formează astfel o atitudine de preţuire socială a armatei cultivată prin educaţia civică, iar în conştiinţa militarilor apare şi se dezvoltă sentimentul necesităţii de a întreţine nealterat acest model de virtute morală. O.M. îl determină pe ostaş să nu admită nici un fel de jignire, pată sau prejudiciu care ar putea leza cinstea şi prestigiul de care se bucură armata. Jurămîntul, drapelul de luptă, uniforma, tradiţia sînt simbolurile de bază ale O.M. Sentimentul onoarei insuflă militarilor hotărîrea de a avea o comportare demnă în toate împrejurările, iar pe cîmpul de luptă de a săvîrşi acte de bravură care să ţină sus renumele şi cinstea unităţii, a armei, a întregii armate. Cultivarea sentimentului O.M. reprezintă un obiectiv de seamă al activităţii politico-educative în armata noastră, o componentă importantă a formării şi dezvoltării profilului moral înaintat al militarilor. Onor 474 ONOR. Semn prin care militarii în formaţie îşi exteriorizează respectul faţă de comandanţi (şefi) sau alţi superiori. Regulamentele militare precizează situaţiile şi modalitatea în care se dă O. : cu sau fără armă, de pe loc sau din mers. In anumite situaţii, cum ar fi întîm-pinarea comandantului şi a generalilor la sosirea în cazarmă, revistă de front, parăzi, O. se dă însoţit de semnale de trompetă sau de fanfară. OPERATIVITATE (ÎN CONDUCEREA TRUPELOR). Calitate a conducerii trupelor concretizată în rapiditate şi eficienţă maximă în culegerea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor (ordinelor, dispoziţiilor) necesare conducerii acţiunilor de luptă. O. se exprimă matematic prin inegalitatea : Tcd + Tac, < Tcrt, adică timpul consumat cu activitatea de conducere (T ci) adunat cu timpul consumat în desfăşurarea acţiunii de luptă (Tact) să fie mai mic decît timpul critic (Tcrt), . adică intervalul de timp care, dacă e depăşit, nu mai asigură realizarea scopului propus. O. în conducere se realizează prin reducerea timpului necesar culegerii, prelucrării şi transmiterii informaţiilor, prin folosirea unor metode raţionale şi expeditive de organizare a activităţilor, a mijloacelor moderne (utilizarea' tehnicii de calcul, antrenamentul statelor majore) şi prin asigurarea unui timp mai mare subordonaţilor în vederea pregătirii şi ducerii acţiunilor de luptă. OPERAŢIE. Totalitatea acţiunilor de luptă duse de către M.U. operative şi strategice după un plan unic, în vederea îndeplinirii unui scop operativ sau strategic. O. se compune, de regulă, dintr-un şir de lupte, coordonate în timp şi spaţiu, în baza unei concepţii unitare. După scopul urmărit se pot distinge : O. ofensivă, avînd ca scop nimicirea unor grupări de forţe importante ale inamicului şi cucerirea unor obiective de interes operativ sau strategic. Se duce pe una sau mai multe direcţii. Caracteristicile O. o. sînt : amploarea (lărgimea frontului ofensivei şi adîncimea, care variază în funcţie de eşalon), ritmul şi durata; în cel de-al doilea război mondial aceste caracteristici au variat, la O. de armată, astfel: 475 OPERAŢIE 40—60 km lărgimea frontului ofensivei şi 100—150 km (uneori mai mult) adîncimea; 15—25 km în 24 de ore ritmul şi 5—8 zile (uneori mai mult) durata. In cel de-al doilea război mondial s-au desfăşurat numeroase O.o., care au jucat un rol decisiv în deznodămîntul războiului ; de exemplu, în campania anului 1944—1945, pe teatrul de acţiuni militare al Europei de sud-est, O. de la Cl-uj, dusă de A. 4 română, în cooperare cu trupe sovietice, în octombrie 1944, O. de la Budapesta, O. de la Praga ş.a. ; O. de apărare, organizată cînd ofensiva nu este posibilă, pentru respingerea ofensivei inamicului superior numeric, crearea de pierderi grele trupelor sale, păstrarea fermă a zonelor de teren încredinţate şi crearea condiţiilor pentru trecerea la ofensivă. Lărgimea fî-şiilor de apărare în care se organizează O.d.a. variază în funcţie de eşalon, iar adîncimea cuprinde un sistem de fîşii şi poziţii eşalonate. In cel de-al doilea război mondial, la O. de armată, lărgimea a variat între 120— 200 km, iar adîncimea între 50—80 km. în cadrul acestui sistem, bine amenajat genistic, O.d.a. se organizează astfel încît să zdrobească ofensiva inamică prin foc masat de toate categoriile şi manevră de forţe şi mijloace, şi se caracterizează prin contralovituri şi contraatacuri energice. între O.d.a. de mare succes, din cel de-al doilea război mondial, pot fi menţionate O. duse de armatele sovietice la Moscova (1941), Stalingrad (1942), Kursk-Orel (1943) ; O. de debarcare a desantului maritim, dusă de forţe ale trupelor de uscat, forţe navale şi de aviaţie, în scopul nimicirii inamicului din sectorul de litoral ales pentru debarcare, debarcării pe litoral şi dezvoltării ofensivei pe direcţii care să asigure distrugerea completă a inamicului din raionul de litoral respectiv. în raport cu tăria apărării pe litoral şi cu condiţiile în care se execută traversarea pe mare şi debarcarea, O.d.d.a.d.m. îşi bazează succesul pe o superioritate bine marcată a forţelor de desant, supremaţia aeriană, concentrarea de forţe navale de toate categoriile, desfăşurarea în secret şi executarea de acţiuni energice, care să lovească inamicul cu maximum de tărie chiar de la început. (Un exemplu : O. „Overlord“, desfăşurată în iunie 1944, de armatele aliate, pe coasta Norroandiei); O. de desant aerian, OPERAŢIE 476 preconizată a se duce, în condiţiile actuale, cu grupări operative de desant aerian lansate (debarcate) în adîn-cimea operativă a inamicului, cu scopul de a cuceri raioane importante în spatele acestuia, din care să execute acţiuni de întoarcere a apărării sale. Manevra de întoarcere se combină, de regulă, cu acţiuni ofensive duse frontal ; O. de apărare a litoralului (antidesant), executată de trupele de uscat, forţele navale şi aviaţia cu scopul de a respinge acţiunile de desant maritim ale inamicului pe litoralul propriu, scufundîndu-i navele înainte ca acestea să atingă litoralul, nimicindu-i forţele debarcate înainte ca acestea să se consolideze şi să primească întăriri şi obligîndu-le să se reîmbarce şi să se retragă ; O. aeriană, totalitatea acţiunilor de luptă duse pe una sau mai multe direcţii aeriene operativ-strategice, după o concepţie şi un plan unic, în scopul distrugerii unor categorii de obiective care au un rol important în potenţialul de război al adversarului. O.a. se pot executa în cooperare cu acţiunile ofensive duse de celelalte categorii de forţe armate sau independent. In condiţiile războiului nuclear, potrivit unor concepţii strategice occidentale, O.a. poate preceda atacul cu mijloace nucleare sau poate fi înglobată în ofensiva aeriană cu întrebuinţarea masată a armei nucleare ; la asemenea operaţii participă atît mijloacele de atac aerian cit şi mijloacele cosmice de lovire, care pot executa lovituri nucleare şi cu mijloace de luptă obişnuite asupra obiectivelor aflate în orice punct de pe teritoriu ; O. de apărare antiaeriană a teritoriului, totalitatea bătăliilor, luptelor şi manevrelor trupelor apărării antiaeriene a teritoriului, organizate şi conduse într-o concepţie unică, pe una sau mai multe direcţii aeriene operative. în scopul nimicirii inamicului aerian şi zădărnicirii O. aeriene ofensive a acestuia. Amploarea şi structura ei sînt determinate de amploarea şi structura operaţiei aeriene executate de inamic şi de cantitatea, posibilităţile şi dispunerea în teren a mijloacelor de apărare antiaeriană a teritoriului ; O. navală, totalitatea acţiunilor de luptă şi de manevră a forţelor şi mijloacelor executate după un plan unic, de către M.U. operative ale marinei militare, independent sau în coo- 477 ORBIRE perare cu alte categorii de forţe armate, pentru realizarea unor scopuri operative (strategice) : distrugerea unor grupări de forţe navale importante ale inamicului, cîştigarea supremaţiei într-un spaţiu maritim determinat etc. OPERAŢIE DE FRONTIERĂ. Acţiune complexă desfăşurată de o M.U. (unitate) de grăniceri, în cooperare cu alte forţe şi organe, pentru reţinerea infractorilor semnalaţi în zona de frontieră. OPERAŢII (BIROU, SECŢIE). Denumire a birourilor (secţiilor, direcţiilor) din cadrul statelor majore a căror misiune principală este pregătirea tuturor elementelor necesare pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de luptă şi pentru aducerea la îndeplinire a ordinelor şi dispoziţiunilor comandantului pe linie operativă. Biroul (secţia, direcţia) de O. are un rol director şi coordonator pentru toate celelalte organe din statul major şi din comandamentul unei M.U. OPERCUL. Capac din carton întrebuinţat la loviturile de artilerie neacuplate cu tub, în scopul închiderii ermetice a încărcăturii de pulbere din tub pe timpul depozitării. O. se pune în tubul-cartuş deasupra capacului obturator, cu fundul către gura tubului şi se scoate înainte de încărcarea gurii de foc, în vederea tragerii. ORAŞ DESCHIS. Termen definind un oraş care a fosf declarat ca atare de un beligerant, cu scopul de a evita bombardamentele şi acţiunile de luptă pe teritoriul oraşului respectiv şi a cruţa astfel valori culturale, artistice deosebite, în schimbul angajamentului de a evacua, la rîndul său, forţele militare din oraş. In cel de-al doilea război mondial au fost declarate O.D. Parisul şi Roma. ORBIRE. Acţiune de creare a unei perdele de fum în faţa inamicului (cu mijloace fumigene, proiectile de artilerie), cu scopul de a împiedioa observarea şi focul ochit al acestuia. Se foloseşte pentru mascarea unei acţiuni de ORDIN 478 manevră, a unei regrupări făcute în prezenţa inamicului, în asaltarea lucrărilor fortificate, la forţarea cursurilor de apă. ORDIN. Act de voinţă şi decizie prin care se transmit subordonaţilor misiunile de îndeplinit. O. pot fi verbale sau scrise, transmise direct sau prin mijloace de transmisiuni. Indiferent de formă, O. trebuie să fie clare, precise şi scurte. îndeplinirea O. este o îndatorire de cea mai mare răspundere pentru subordonaţi. Regulamentul disciplinei militare precizează că O. comandantului este obligatoriu pentru subordonaţi şi se execută fără discuţie, întocmai şi la timp. Neexecutarea O. constituie o încălcare gravă a disciplinei militare, sancţionată de legi şi de regulamentele militare. Există : O. de luptă (de operaţii), document de luptă (operativ) prin care se transmit subunităţilor (unităţilor, M.U.) misiunile de luptă şi toate indicaţiile necesare îndeplinirii lor. Pot fi : generale, transmise tuturor unităţilor (M.U.) subordonate ; speciale, transmise numai celor angajate într-o anumită acţiune de luptă, extrase ale O.d.l., care cuprind doar partea care interesează o anumită unitate (M.U.); O. de chemare, document emis de organele militare teritoriale, prin care un rezervist sau un tînăr încorporat este chemat să se prezinte la unitate sau într-un loc stabilit; O. de concentrare, emis de organele militare teritoriale, prin care un rezervist este trimis la o unitate militară pentru instruire, pe o durată limitată ; O. de mobilizare, dat de ministrul apărării naţionale pentru punerea în aplicare a planului de mobilizare ; O. de zi, dat de comandantul suprem al forţelor armate sau de ministrul apărării naţionale, pentru evidenţierea unor fapte de eroism, a unor acţiuni de mare însemnătate executate de unele unităţi (M.U.) sau de întreaga armată, sărbătorirea unor evenimente importante din viaţa armatei sau a naţiunii. în timp de război se pot emite O.d.z. şi de către comandanţii de M.U., în împrejurări similare ; O. de zi pe unitate (M.U.), elaborat zilnic în cadrul fiecărei unităţi, M.U., formaţiuni, instituţii etc., prin care se comunică subordonaţilor dispoziţiunile privind organizarea serviciului de zi, mişcările de personal şi de 479 OB&ANIZABE tehnică, mutaţii în controale şi gestiune, alte dispoziţii privind bunul mers al activităţii. Se redactează prin grija şefului de stat major şi se semnează de comandant, fiind înscris într-un registru special. ORDINE INTERIOARĂ. Situaţie rezultată în urma aplicării întocmai a prevederile«' regulamentare care privesc starea de curăţenie şi întreţinere a cazărmilor, armamentului, echipamentului, tehnicii de luptă, executarea organizată şi precisă a serviciului, a întregului program de activitate din interiorul cazărmilor (taberelor). Regulile asigurării O.I. sînt prevăzute în regulamentele militare, iar respectarea lor este strict obligatorie. O.I. influenţează nemijlocit starea disciplinară a unităţilor (subunităţilor), îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor. ORGAN. Denumire generică dată unor elemente din structura organizatorică a unor unităţi (servicii), cu atribuţii deosebite în activitatea militară. Se utilizează mai frecvent termenii : O. de partid, colectiv de comunişti, ales (birou de organizaţie de bază, comitet de partid) sau numit (consiliu politic), care are sarcina de a organiza şi conduce munca politică în unităţi (M.U.); O. de cercetare, compartiment (birou, secţie) care, în cadrul unui stat major, se ocupă de organizarea şi conducerea cercetării, precum şi de exploatarea datelor obţinute ; O. de cercetare penală, compartiment specializat pentru a executa anchete şi cercetări în cazul unor infracţiuni cu caracter penal comise în unităţi. La grăniceri are şi atribuţii de cercetare a persoanelor care au comis infracţiuni la regimul de frontieră ; O. de evidenţă militară, colectiv organizat care se ocupă de evidenţa militară a rezerviştilor pe teritoriu (centre militare) sau de evidenţa efectivelor (materialelor, tehnicii de luptă) în unităţi şi comandamente. ORGANIZARE. Ansamblu de măsuri, forme şi mijloace pentru gruparea sistematică a efectivelor militare în scopul constituirii subunităţilor, unităţilor, M.U., formaţiunilor care intră în compunerea forţelor armate şi înzes- ORGANIZARE 480 trării lor cu armament şi tehnică de luptă, corespunzător cu rolul şi misiunile ce le, vor îndeplini în acţiunile militare. O. militară cuprinde în principal : stabilirea compunerii şi structurii de ansamblu a sistemului militar al ţării, precum şi a categoriilor de forţe armate, genurilor de arme şi a relaţiilor dintre ele în cadrul armatei; stabilirea structurii organice a fiecărei unităţi militare, precizînd organele de conducere, de execuţie şi de asigurare tehnico-materială ; stabilirea locului şi rolului fiecărei funcţii şi specialităţi în structura generală a armatei ; elaborarea de norme şi criterii privind modificările în structura organică a unităţilor (M.U.). O.m. trebuie să asigure folosirea cu eficienţă maximă a forţelor şi mijloacelor destinate luptei armate, să creeze cadrul necesar pentru aplicarea de către comandamente şi trupe a principiilor ştiinţei şi artei militare. Există : O. de război, care precizează structurile organice necesare îndeplinirii de către fiecare subunitate, unitate a misiunilor de luptă ; O. de pace, care prevede compunerea şi efectivele necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor la pace, de regulă, mai reduse ca la război, şi trecerea rapidă, în caz de nevoie, la structura O.d.r.; O. luptei, ansamblu de măsuri pentru planificarea, pregătirea şi asigurarea desfăşurării luptei (operaţiei) în condiţii care să ducă la îndeplinirea misiunilor de luptă. Cuprinde : elaborarea hotărîrii şi darea misiunilor la subordonaţi, recunoaşterile în teren pentru precizarea şi detalierea hotărîrii, O. cooperării, planificarea acţiunilor de luptă (elaborarea planurilor şi ordinelor de detaliu pentru ducerea luptei), O. asigurării de luptă, O. conducerii, asigurarea tehnico-materială. Se realizează sub conducerea nemijlocită a comandantului, de către statul major, care organizează controlul îndeplinirii ordinelor date şi execută unele activităţi speciale de pregătire (instruire pe hartă a statelor majore subordonate, exerciţii practice de antrenare a grupărilor de asalt pentru atacarea unor raioane fortificate). 0.1. se desfăşoară la toate eşaloanele, atît în statele majore de arme întrunite cît şi în cele ale armelor. Ca activităţi caracteristice de O. a acţiunilor armelor se disting : O. focului, alegerea obiectivelor de nimicit (neutralizat), stabilirea amplasării 481 ORIENTARE armamentului (gurilor de foc), stabilirea regimului de : foc, repartizarea pe unităţi şi categorii de mijloace a misiunilor de tragere, stabilirea semnalelor şi mijloacelor pentru conducerea focului etc. ; O. asigurării genistice, planificarea misiunilor de asigurare genistică pentru tru- ■ pele de toate armele şi pentru trupele de geniu, O. exe-! cutării lor şi asigurarea materială de geniu (unelte, ma-; teriale, maşini de geniu); O. transmisiunilor, activitatea desfăşurată de către statul major al unei M.U. (unităţi) , cu scopul de a stabili structura sistemului de transmi-; ! siuni pentru pregătirea şi ducerea unei acţiuni de luptă, ;f: cantitatea de forţe şi mijloace pentru realizarea acestuia ii şi precizarea unităţilor şi subunităţilor de transmisiuni | care vor efectua lucrările, a celor care vor fi păstrate în rezervă, datele începerii şi terminării, manevra subuni-| tăţilor de transmisiuni pe timpul ducerii acţiunilor de i luptă, măsurile de asigurare materială şi dei protecţie i împotriva armelor de nimicire în masă, bruiajului şi dezinformării, datele necesare subordonaţilor pentru pune- • rea în funcţie a mijloacelor de transmisiuni destinate a asigura legătura cu eşalonul superior şi legătura de co-: operare sau pentru O. transmisiunilor proprii; O. ser- i viciilor, stabilirea măsurilor pentru dispunerea şi depla- i sarea formaţiunilor de servicii, aprovizionarea trupelor ; cu materiale necesare, evacuări, pregătirea şi întreţinerea drumurilor de aprovizionare şi evacuare, executarea măsurilor de pază şi apărare 'a formaţiunilor de servicii etc. _ ORIENTARE. Activitate de determinare a punctelor cardinale, iar uneori şi a unor elemente (tactice, tehnice) necesare pentru îndeplinirea unei misiuni. Există : O. topografică, determinarea punctelor cardinale şi identificarea în teren a principalelor detalii de pe hartă. Se face dintr-un punct dominant, sub forma unui tur de orizont în care, începînd de la nord, mergînd în sensul acelor de ceasornic, se identifică toate detaliile importante dintre punctul de staţie şi orizontul vizibil; O. hărţii, operaţie de aşezare a hărţii astfel încît liniile ce unesc detaliile de pe hartă să fie paralele cu cele din teren (de exemplu, linia care indică nordul să fie para- ORIENTARE 482 lelă cu marginea verticală a hărţii) ; O. tactică, determinarea în teren a elementelor tactice stabilite pe hartă : traseul liniei frontului şi al poziţiilor, linii de despărţire, amplasamente ale organelor de foc sau punctelor de comandă etc. Se foloseşte atît în situaţiile reale de luptă, cînd unele din elementele tactice sînt deja definite (ale situaţiei prezente), iar altele trebuie precizate prin detalii topografice (cele ale acţiunilor de luptă viitoare), cît şi în aplicaţiile tactice ; O. unică a aparatelor şi pieselor de artilerie (antiaeriană), executată în scopul asigurării paralelismului axelor de tragere ale pieselor cu axele optice ale aparatelor de observare (staţiilor de radiolocaţie pentru tragere). Se execută în cadrul unităţii (grupării) sau în cadrul întregii artilerii a M.U. de arme întrunite (de artilerie antiaeriană) ; O. antenei, dispunerea antenei (antenelor) unui sistem astfel incit să asigure radiaţia maximă pe direcţia corespondenţilor respectivi, pentru realizarea recepţionării optime a semnalelor. In funcţie de caracteristica de radiaţie şi de frecvenţă. antena se dispune fie în lungul direcţiei stabilite, fie perpendicular pe aceasta. A j )r : le i- !. PACHEBOT. Navă comercială care transportă în special le | pasageri, dar şi poştă, coletărie şi mici cantităţi de măr->- ; furi, care execută curse regulate, pe itinerar fix, între ă j două sau mai multe porturi. In război, P. au fost adesea | utilizate pentru scopuri militare, uneori cu transformări i- f mai mult sau mai puţin substanţiale. ?, j PACHET ANTICHIMIC INDIVIDUAL. Mijloc pentru executarea tratării speciale parţiale (iniţiale) a personalului şi armamentului individual infectat cu substanţe toxice de luptă (microbi patogeni). PACHET DE GHIDAJE. Parte componentă a unei instalaţii de lansare, compusă din mai multe lansatoare (ghidaje) şi destinată pentru transportul, ochirea, lansarea şi imprimarea direcţiei iniţiale de zbor a rachetei. PACIFISM. Curent politic şi mod de acţiune care se pronunţă pentru pace şi condamnă orice război, indiferent de natura sa. Are o latură progresistă prin faptul că militează pentru apărarea păcii şi eliminarea războiului din viaţa socială, contribuie la realizarea destinderii în viaţa internaţională. Limitele ideologice şi politice ale P. constau în caracterul său abstract şi iluminist, în neînţelegerea esenţei, cauzelor reale şi caracterului războaielor, a deosebirilor dintre războaiele de apărare şi cele de agresiune. Atitudinile pacifiste au însemnat, în unele momente ale istoriei, o dare înapoi în faţa forţelor agresoare, imperialiste, provocatoare de război. PACTIZARE 484 | PACT. înţelegere între două sau mai multe state, menită, i de regulă, să reglementeze probleme privind securitatea, I colaborarea pe diferite planuri, neagresiunea sau să stabilească anumite principii în politica externă a statelor semnatare. P. se numără printre cele mai vechi tratate internaţionale, expresia latină „pacta sunt servanda“ (tra- j tatele trebuie respectate) devenind unul din primele principii fundamentale ale dreptului internaţional. P. pot fi : de neagresiune (statele semnatare îşi asumă obligaţia de \ a nu comite acte de agresiune unui împotriva altuia), de j asistenţă mutuală (statele semnatare se angajează să-şi j acorde ajutor reciproc dacă unul din ele este victima unei agresiuni), militare etc. Printre cele mai cunoscute P. se numără Pactul Ligii Naţiunilor, Pactul Briand-Kellog (1928), Pactul Ligii Arabe. Există şi P. cu caracter agresiv, care promovează o politică opusă intereselor păcii şi securităţii popoarelor, folosite pentru constituirea unor alianţe şi blocuri militare ce urmăresc scopuri imperialiste. PACTIZARE. Termen care defineşte actul unei persoane sau al unui grup oare cade la învoială cu un adversar, făcînd cauză comună cu acesta, trădînd astfel interesele statului, comunităţii al cărui membru este. P. cu inamicul este o crimă gravă, pedepsită cu asprime de legile statului nostru. PAHARUL (lunetei,. Piesă componentă a înălţătorului de la unele guri de foc de artilerie, care serveşte ca locaş de fixare pentru luneta panoramică, avînd forma unui pahar. PAHARUL PROIECTILULUI. Cameră pentru încărcătura utilă a corpului proiectilului, care are o formă asemănătoare cu a interiorului unui pahar. PALIER. Zbor orizontal, paralel cu solul, efectuat la mică înălţime, imediat după desprinderea de sol, la decolare, sau ia aterizare, înainte de a lua contactul cu pista, în primul caz, scopul P. este obţinerea unei creşteri a vitezei, oare să excludă orice pericol în urcare, iar în ai 485 PANICA doilea caz, obţinerea unei importante reduceri a vitezei î. de contact cu solul (viteză de aterizare), a. i- PALONIER. Pîrg'hie principală pentru acţionarea direc- t ţiei avionului sau a pasului elicei anticuplu a elicopte- e rului, alcătuind organul de comandă în direcţie a apa- i- râtului de zbor. Este acţionată de către pilot cu picio- i- rul. e PANDUR. Denumire purtată de oştenii recrutaţi din e Oltenia, baza oştirii lui Tudor Vladimirescu, cu care ;j acesta a participat la războiul ruso-turc (1806—1812), iar a apoi a desfăşurat mişcarea revoluţionară din 1821. A că- e, pătat o semnificaţie istorică, legată de tradiţiile luptei pentru eliberare naţională şi socială. Ulterior, denumirea .! de P. a fost dată militarilor care s-au înrolat ca volun- r | tari în Divizia Tudor Vladimirescu-Debreţin, în timpul _ i celui de-al doilea război mondial; în operaţiile duse de ■j I armatele române, alături de cele sovietice, pentru înfrîn- gerea trupelor hitleristo-hortiste din Transilvania de nord, Ungaria şi Cehoslovacia, P. din această divizie, alături de întreaga armată română, au săvîrşit nenumărate fapte de eroism. PANICĂ. Stare psihică negativă, caracterizată prin frică nestăpînită. pierderea încrederii în forţele proprii, dezagregarea legăturilor care unesc pe luptători. Poate avea drept cauză : acţiuni de luptă declanşate de inamic prin surprindere (atac în flanc, spate), folosirea de către acesta a unor arme sau procedee noi de luptă, cu puternice efecte materiale şi psihice. P. îşi face loc cînd starea morală a trupelor este scăzută, ca urmare fie a unei slabe discipline, fie a unor înfrîngeri repetate sau a unei conduceri lipsite de autoritate, care nu a reuşit să cîştige încrederea soldaţilor. P. se poate propaga foarte repede de la individ la masă, determinînd dezorganizarea dispozitivelor şi pierderea capacităţii de luptă ; de aceea, împotriva unei asemenea eventualităţi se iau măsuri de prevenire prin educarea militarilor în spiritul curajului, stăpînirii de sine şi al încrederii în comandanţii (şefii) lor, menţinerea la un nivel înalt a spiritului de PANOPLIE 486 ordine şi disciplină militară, exemplu personal de calm i şi siguranţă în conducere al comandanţilor. Împotriva j panicarzilor trebuie luate măsuri prompte şi hotărîte j încă de la primele manifestări. j PANOPLIE. 1. Panou pe care sînt fixate piesele unei j arme, unui aparat sau alte materiale necesare a fi ex- j puse pe un perete. 2. Colecţie de arme aranjate pe un j panou. i PANORAMA DE ARTILERIE. Desen sau fotografie a i terenului văzut dintr-un punct de observare. Se întoc- • meşte pentru a uşura orientarea,. studiul inamicului şi indicarea obiectivelor. PANTA. înclinarea suprafeţei considerate faţă de un plan orizontal. P. terenului este înclinarea faţă de planul orizontal a suprafeţei diferitelor forme de relief (versanţii crestelor, dealurilor, munţilor, văilor, cursurilor de apă etc.). Se poate exprima prin valoarea unghiului de pantă (30°, 45° etc.) sau, mai frecvent, prin diferenţa de nivel la suta de metri (3%, adică 3 metri la 100 metri). După înclinare, P, pot fi : line (sub 3%), slab înclinate (2—6%), accentuat înclinate (6—15%), repezi (25—40%) şi abrupte (peste 40%). După formă, pot fi : drepte, convexe, concave, în trepte, convex-concave şi concav-convexe. P. drumului (căii ferate) este înclinarea traseului unui drum (căi ferate). Se numeşte şi declivitate. Poate fi longitudinală (în lungul axului căii) sau transversală. PARADA MILITARĂ. Activitate organizată cu trupele dintr-o garnizoană, tabără şi cu subunităţile de gărzi patriotice, cu prilejul unor sărbători naţionale sau evenimente festive, precum şi cu trupele participante la o activitate militară importantă (aplicaţii), cu prilejul încheierii acesteia. Astfel de manifestări sînt, de fiecare dată, expresie a unităţii dintre armată şi popor, un mod prin care armata raportează partidului şi poporului, comandantului suprem, că este gata oricînd să apere independenţa şi suveranitatea patriei, cuceririle revoluţionare. P.M. constă, de regulă, din : adunarea trupelor sub 6 487 PARAMETRII a ; arme, cu o ţinută cit mai îngrijită, în formaţii stabilite, a şi trecerea lor în revistă de către persoana învestită cu e : asemenea prerogative; eventuale ceremonii (decorarea : drapelelor sau unităţilor) sau ouvîntări omagiale, defi-: lare. P.M. poate avea loc cu participare publică (în ij i pieţe, pe platouri) sau se poate desfăşura într-un cadru . i strict militar, i ■ !! PARADOS. Partea din lucrările de fortificaţie de cam-panie (tranşee, şanţuri de comunicaţie) . opusă direcţiei a ;: spre inamic, pe care se depune o parte din pămîntul re-. ,: zultat din săpătură, sub forma unui terasament de înăl-j i ţime mică şi terminat în glacis. ! PARALAXĂ. Unghi sub care se vede o porţiune liniară j ! de front, la o anumită distanţă. Este dată de formula : F ; i P = — > în care F este frontul (în metri) iar D, dis- i , tanţa (kilometri) de la observator pînă la aliniamentul i : respectiv. Valorile P. sînt utilizate în măsurările topo- [ i grafice, trageri, indicarea obiectivelor. ‘ | PARAMETRII EXPLOZIEI NUCLEARE. Elemente cu ; i ajutorul cărora se poate determina o lovitură nucleară. . I Aceste elemente sînt : felul exploziei nucleare ; puterea exploziei (exprimată prin echivalentul în trotil) ; locul ! exploziei nucleare indicat prin coordonatele centrului (epicentrului) exploziei ; data, ora şi minutul la care s-a produs explozia. PARAMETRII ÎN TRAGERILE ANTIAERIENE. Mărimi proprii unui anumit obiect sau fenomen (zborul ţintelor aeriene, tragerile) care intervin ca valori caracteristice ale acestora în relaţiile specifice ou alte obiecte (fenomene). Există : P. traiectului de zbor al ţintei aeriene, adică proiecţia în plan orizontal a distanţei minime de la aparatul ce determină coordonatele de poziţie ale ţintei pînă la ţintă ; P. de mişcare ai ţintelor aeriene, mărimi ce determină, din toate punctele de vedere, zborul (mişcarea) ţintei aeriene faţă de un anumit sistem de referinţă (coordonate). PARAPET 488 PARAPET. 1. Partea din faţă a lucrărilor de fortificaţie de campanie (tranşee, şanţuri de comunicaţie, locaşe şi amplasamente de tragere), amenajată sub forma unui mic terasament din pămîntul rezultat de la săparea lucrărilor. Are rolul de a proteja pe luptători contra focului şi observării terestre a inamicului. In munţi, cind nu se poate săpa în stincă, parapetul se realizează cu material adus din altă parte (bolovani, saci cu pămînt, brazde). 2. Construcţie din cărămidă, piatră, lemn, metal etc. executată la marginea unui pod sau unui drum (în puncte periculoase) în scopul asigurării securităţii circulaţiei. PARASOL. Avion monoplan cu aripa dispusă deasupra fuzelajului. Se mai foloseşte, în prezent, pentru unele avioane de turism, utilitare şi de transport. PARAŞUTĂ. Dispozitiv cu ajutorul căruia personalul navigant (militarii, pasagerii) poate părăsi o aeronavă în timpul zborului, pentru a executa o misiune de luptă sau a-şi salva viaţa în cazul cînd s-au produs avarii grave, incendiu la bord. Se compune dintr-o pînză în formă de calotă semisferică şi din suspante (frînghii de agăţare) şi are în echipamentul său un sac, bretele şi comenzi de deschidere, butelie pentru masca de oxigen, paraşute extractoare, elastice (care au rolul să deschidă pliurile sacului în care este păstrată). Există : P. pentru personal, care face parte din echipamentul de zbor al personalului navigant (desantului aerian, pasagerilor avioanelor de transport) şi poate fi de scaun, de spate, de faţă sau de spate. Suprafaţa pînzei variază de la 40 la 60 m2 şi mai mult, iar viteza de cădere şi de aterizare este de 6-—>8 m/sec. (corespunde unei căderi libere de la 1,80 m) ; P. pentru materiale, are o construcţie asemănătoare cu prima dar unele caracteristici sînt deo-sebite,- în raport cu greutatea materialelor lansate din avion. La greutăţi mai mări se folosesc cîte 2-—5 paraşute (pentru recuperarea unei nave cosmice, în straturile dense ale atmosferei se folosesc 3 paraşute). Cu asemenea paraşute se pot lansa chiar tancuri uşoare şi tunuri ; P. de frînare, cu o construcţie specială, este dispusă în 489 PARCURS partea inferioară-posterioară a fuselajului avioanelor cu viteză mare la aterizare şi se deschide la comanda pilotului, la o anumită valoare a vitezei avionului, în scopul de a reduce viteza de zbor, respectiv distanţa de aterizare, iar după oprire se larghează. Se confecţionează din-tr-un ţesut textil foarte rezistent (capron). PARAŞUTIST. Denumire folosită pentru militarii din trupele de desant-paraşutare, specializaţi şi antrenaţi în lansarea cu paraşuta şi ducerea acţiunilor de luptă după paraşutare. I PARC (AUTO). 1. Loc de staţionare a autovehiculelor sau de depozitare a utilajelor auto ale unei unităţi. 2. Termen definind totalitatea autovehiculelor, de acelaşi fel, ale unei unităţi. Există : P. de serviciu, totalitatea vehiculelor unităţii care sînt întrebuinţate zilnic pentru executarea nevoilor aferente serviciului; P. de instrucţie, vehiculele destinate executării programului de instruire , a efectivelor ; P. de luptă, vehiculele destinate executării misiunilor de luptă. PARC DE ARTILERIE. 1. Porţiune de teren amenajat pentru dispunerea materialului de artilerie (tunuri, obuziere, aruncătoare) în staţionare. 2. Totalitatea materialului de artilerie (tunuri, obuziere, aruncătoare) de care dispune o unitate, M.U., sau întreaga armată a unei ţări la un moment dat. PARC DE POD. Totalitatea pontoanelor (suporţilor) şi materialelor anexe (grinzi, podină, parapet, capete de pod, ancore.etc.) care servesc la întinderea unui pod de nn anumit tip şi o lungime determinată. Dacă majoritatea sînt plutitori (pontoane), parcul se mai cheamă şi parc de pontoane sau parc de pod plutitor. După forţa de suport pot fi uşoare, mijlocii şi grele. PARCURS. Distanţă efectuată de un autovehicul militar în condiţii determinate. Există : P. efectiv, cel efeotuat de un autovehicul şi înregistrat de contorul kilometrajului ; P. echivalent, care ţine seamă de solicitarea mo- PARCURS DE LUPTA 490 torului şi a celorlalte ansambluri, în funcţie de categoria drumului, sarcina tractată şi acţionarea instalaţiilor speciale ale autovehiculului. Formula de calcul este Pce = Pcf- D.T + Q/km, în care : Pec = parcurs echivalent; Pcf = parcurs efectiv ; D = coeficientul de starea drumului (se ia din normativ potrivit celor 7 categorii de drumuri) ; T = coeficient de traotare remorci (se ia din normativ) ; Q/km = spor de kilometri adăugat în raport de lucrul suplimentar executat în staţionare de motorul autovehiculului (pentru manevrarea instalaţiilor speciale, încălzirea motoarelor iarna etc. ; se iau din normative). PARCURS DE LUPTĂ. Spaţiu în care se execută ochirea în vederea bombardării din aer a unui obiectiv terestru şi în care avionul execută bombardamentul din zbor orizontal şi menţine constante direcţia, înălţimea şi viteza de zbor. PAROLĂ. 1. Cuvînt făcînd parte dintr-un ansamblu de două cuvinte (cel de-al doilea se numeşte răspuns), care împreună alcătuiesc secretul, adică mijlocul de recunoaştere de către personalul din gărzi a persoanelor sosite în control sau cu alte misiuni. în mod curent, pentru recunoaştere, P. se cere de santinelă persoanei ce trebuie recunoscută, aceasta o pronunţă şi, dacă P. e corectă, santinela rosteşte răspunsul, semn că recunoaşterea a fost efectuată. Amîndouă cuvintele care alcătuiesc P. trebuie să fie cît mai scurte, uşor de pronunţat şi de memorat. Ele vor fi cunoscute numai de persoanele strict implicate (personalul gărzilor, organe de control). 2. Cuvînt convenţional, folosit ca semnal pentru declanşarea unor acţiuni deosebite (alarmă, deschiderea focului, recunoaşterea unei staţii de radio, radioreleu, corespondenţe). Se stabileşte de comandantul care a ordonat organizarea acţiunii sau pe baza unor documente speciale şi se comunică, la timpul oportun, celor interesaţi. PARTE INTANGIBILĂ DE MATERIALE. Cantitate de materiale aflată asupra subunităţii (piesei, autovehiculului, militarului etc.), care nu se poate consuma decît cu aprobarea comandantului de regiment, iar în cazuri 491 PAS DE MANEVRA i excepţionale a comandantului de batalion (companie) care | acţionează independent. PARTIZAN. Denumire intrată în uzul internaţional care , desemnează un luptător voluntar, membru al unui deta-; şament organizat, ce acţionează în -timp de război în spatele frontului inamic sau pe un teritoriu ocupat de acesta, j sinonimă cu termenul spaniol guerillero, cel francez | maquisard etc. P. nu fac parte din rîndurile armatei re- j gulate, însă se bucură de protecţia legilor şi obiceiurilor aplicabile în caz de conflict armat. Mişcarea de P., ca formă de rezistenţă a poporului împotriva armatelor agresoare, constituie un fenomen ce caracterizează războaiele juste. în cursul celui de-al doilea război mondial, mişcarea de P. a căpătat o mare amploare în U.R.S.S., China, Franţa, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Grecia, Norvegia, dînd lovituri grele armatelor de ocupaţie germane şi japoneze şi aducînd o importantă contribuţie la zdrobirea fascismului. în ţara noastră, grupuri de P. au acţionat în diferite zone ale ţării, dînd lovituri cotropitorilor hitlerişti şi contribuind la pregătirea şi declan- şarea insurecţiei armate naţionale antifasciste şi antiim-perialiste din august 1944. PAS DE MANEVRĂ, ALERGĂTOR, DE DEFILARE. Ter-' men definind prevederea regulamentară asupra modului de efectuare a mersului pe jos, de către militari în formaţie (uneori şi izolaţi). P. de manevră este folosit în marşul în formaţie sau în mersul individual. Lungimea P. este de 70—80 cm, iar viteza normală de mers de 110 P. pe minut (cînd viteza de mers sporeşte la 120 de P. pe minut, se consideră că P. este viu) ; P. alergător, folosit la deplasarea în fugă, în cadenţă. Lungimea P. este de 85—90 cm, iar viteza de 170 P. pe minut; P. de defilare, folosit la defilare, la darea onorului din mers, la prezentarea militarului în faţa superiorului şi la plecarea din faţa acestuia, înainte şi după întoarcerile din mers, la comenzile prevestitoare date în timpul mersului şi la ieşirea şi înapoierea din şi în formaţie. Lungimea P. este de 70—80 cm, iar viteza normală de 112—114 P. pe minut. PASAJ 492 PASAJ. Intersecţia unei căi ferate cu o cale de comunicaţie rutieră sau a două căi de comunicaţie de acelaşi fel. Poate fi la acelaşi nivel (pasaj de nivel) sau la niveluri diferite (pasaje denivelate). PASĂ. Fîşie de apă de o anumită lungime şi lăţime, destinată deplasării navelor printr-o zonă cu pericole de navigaţie naturale (stînci, bancuri) sau rezultate ca urmare a unor acţiuni de luptă (minări), marcată uneori cu mijloace plutitoare, aliniamente sau radiofaruri direcţionale. P. fac parte din sistemul de asigurare hidrografică şi de navigaţie şi pot fi : de navigaţie (marcate cu geamanduri sau flotoare), de acces (bază) de intrare (ieşire) pe care se face accesul navelor intr-un port sau bază ; principale (traseul oferă condiţii optime pentru deplasarea navelor) ; secundare (de ocolire, de trecere) pentru varien-, tarea mişcării navelor în anumite situaţii ; cercetată, pe care se execută controlul sistematic pentru prevenirea efectelor acţiunilor inamicului (lansări de mine, prezenţa submarinelor) ; dragate, deschise prin dragaj, în baraje de mine ; minate (închisă cu mine instalate de forţele proprii sau de către inamic). P. se includ în sistemul drumurilor de război fiind supuse unui control permanent şi sistematic. PAS MORT. Abatere unghiulară ce apare la mecanismele care execută mişcări de rotaţie, ca urmare a uzării pieselor sau altor cauze. PASTILĂ TRASOARE. Element component al unor tipuri de proiectile (în special perforante) destinat pentru marcarea traiectoriei, iar uneori şi pentru incendierea carburanţilor de pe maşinile de luptă ale inamicului. P.T. se înşurubează la fundul proiectilului şi se compune, în principal, dintr-o compoziţie trasoare introdusă într-un tub metalic. PATRIE. Noţiune complexă ce defineşte mediul politic, social şi cultural în care trăieşte un popor, cuprinzînd teritoriul, modul de viaţă, limba, cultura, tradiţiile, valorile sale materiale şi spirituale, create prin contribuţia 493 PATRIOTISM 1 | tuturor generaţiilor. In condiţiile societăţii socialiste P. ' ;; este întruchipată de noul mediu social creat de revoluţie, i în care poporul, stăpîn pe destinul său, îşi făureşte con- I ştient viitorul, îşi realizează aspiraţiile sale de progres ' j şi bună stare. Apărarea P. socialiste împotriva oricăror ' j; tentative de agresiune reprezintă misiunea de căpetenie 1 a armatei române, cauza şi opera întregului popor. PATRIOTISM. Sentiment de dragoste neţărmurită faţă de patrie, de popor şi de întregul patrimoniu spiritual , al acestuia (cultură, tradiţii, limbă etc.), conjugat cu o atitudine conştientă, activă, de luptă pentru apărarea şi înălţarea continuă a patriei. „A fi patriot înseamnă a fi ; oricînd gata să faci totul, pînă la supremul sacrificiu, i pentru a apăra libertatea, independenţa şi integritatea ! ţării, pentru a salvgarda măreţele cuceriri revoluţionare ale poporului“ (Nicolae Ceauşescu). In condiţiile procesului de făurire şi dezvoltare a socialismului apare P. socialist, revoluţionar, exprimând devotamentul faţă de patria liberă, faţă de cauza socialismului şi comunismului, faţă de cuceririle revoluţionare ale poporului, faţă de partidul comunist şi viitorul luminos , al patriei. P. socialist este principalul izvor al tăriei morale a militarilor, generator al înaltelor virtuţi proprii ostaşului armatei revoluţionare. El reprezintă continuarea şi ridicarea pe o treaptă superioară a minunatelor tradiţii patriotice ale poporului român, formate în decursul secolelor de luptă împotriva cotropitorilor străini, pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru libertate, independenţă naţională şi progres social. Lupta pentru eliberarea ţării de sub dominaţia fascistă, înfăptuirea revoluţiei de eliberare socială şi naţională de la 23 august 1944 şi participarea la războiul antihitlerist au stimulat şi dezvoltat în rîndurile poporului şi ale armatei sentimente profund patriotice, j continuate în Jupta revoluţionară pentru construirea ! societăţii socialiste. P. se împleteşte organic cu solidari- tatea internaţională a celor ce muncesc. Cultivarea P. formează conţinutul principal al educaţiei politice şi militare în armata noastră. PATRULA 494 PATRULĂ. Subunitate (fracţiune dintr-o subunitate, grupă constituită ad-hoc din cîţiva militari) destinată a îndeplini o misiune de luptă (cercetare), de regulă, de scurtă durată. Există : P. de aviaţie, subunitate de vînă-toare şi de vînătoare-bombardament compusă din patru avioane, cu personalul navigant şi tehnic corespunzător, care intră în compunerea escadrilei ; P. de cercetare, element constituit dintr-o subunitate de cercetare (infanterie, tancuri, vînători de munte, gărzi patriotice), de valoare pînă la un pluton, trimisă din cadrul unui detaşament de cercetare. Execută cercetarea unui obiectiv sau pe o direcţie, acţionînd pe autovehicule sau pe jos (pe schiuri). In raport cu poziţia sa faţă de detaşamentul de cercetare, P.d.c. poate fi : de cap, de flanc sau de spate şi acţionează, faţă de detaşamentul de cercetare, la o distanţă variind în funcţie de posibilitatea asigurării unei legături stabile şi de mijlocul de transport folosit; P. de cercetare independentă, care nu face parte dintr-un detaşament de cercetare, ci se subordonează nemijlocit companiei, batalionului, regimentului sau diviziei în folosul cărora acţionează şi cărora le transmite direct informaţiile rezultate din activitatea de cercetare ; P. de cercetare de geniu, subunitate din trupele de geniu (de regulă, de valoarea unei grupe, uneori pluton) comandată de un gradat, subofiţer sau ofiţer de geniu, care primeşte misiunea să execute cercetarea de geniu a inamicului sau a terenului. Cînd execută cercetarea unui curs de apă în vederea întinderii unui pod pe pontoane se numeşte P. de cercetare pontonieristică, iar cînd se constituie din subunităţi de drumuri, poartă numele de P. de cercetare a drumurilor; P. de cercetare chimică şi de radiaţie, subunitate înzestrată cu mijloace şi aparatură necesară cercetării anumitor raioane (direcţii) în scopul stabilirii gradului infectării chimice (radioactive) ; este dotată cu mijloace de transmisiuni pentru comunicarea imediată a datelor rezultate. PATUL ARMEI. Partea de lemn (masă plastică, metal) a unei arme de foc portative, de care sînt fixate ţeava şi celelalte elemente componente ale armei. In timpul tragerii serveşte, prin sprijinirea în umărul trăgătorului, la 495 PEDAGOGIE MILITARA imobilizarea armei în poziţia dorită. Poate fi fix (rigid), rabatabil sau culisant, PAUZA OPERATIVĂ. Perioadă de timp în care ambii adversari, 'aflaţi în contact, nu întreprind acţiuni militare importante sau care se situează între terminarea unei operaţii şi începerea alteia (determinată de nevoia regrupării forţelor, pregătirea operaţiei următoare, apropierea formaţiunilor de servicii, completarea stocurilor de materiale etc.). PAZĂ. Activitate destinată a asigura securitatea unui obiectiv sau unei formaţiuni militare. Se execută de către trupe ale armatei, trupe speciale de pază, gărzi patriotice şi alte formaţiuni de apărare. Există : P. frontierei de stat, activitate sistematică, prin care trupele de grăniceri, în cooperare cu alté trupe, organe ale Ministerului de Interne, subunităţi de gărzi patriotice şi cu concursul voluntar al populaţiei, asigură interzicerea trecerii frauduloase a frontierei şi respectarea legalităţii cu privire la regimul de frontieră ; P. serviciilor, prin care se asigură securitatea formaţiunilor de servicii, integritatea bunurilor şi stocurilor de materiale aflate asupra acestora ; P. lucrărilor de artă, căilor ferate, obiectivelor teritoriale, incluzînd măsurile necesare penitru asigurarea securităţii acestora împotriva acţiunilor întreprinse de elemente de diversiune. Se execută de către trupe speciale de pază, trupe de căi ferate etc. PEDAGOGIE MILITARĂ. Ramură a pedagogiei generale al cărei obiect îl constituie procesul de instruire şi educare, individuală şi colectivă a militarilor, precum şi mutaţiile ce au loc în pregătirea şi educarea militarilor şi colectivităţilor militare. P.M. urmăreşte aplicarea tezelor şi principiilor pedagogiei generale în raport cu specificul vieţii, activităţii şi misiunilor armatei, avînd la bază : politica partidului în domeniul militar, experienţa acumulată în activitatea de instruire şi educare a trupelor, rezultatele obţinute de psihologia socială, psihologia pedagogică şi psihologia militară. Principiile de bază ale P.M. sînt : unitatea de concepţie a procesului instructiv-educativ militar cu cea a învăţămîntului ge- PELERINA DE PROTECŢIE 496 neral românesc, (instruirea militarilor fiind o prelungire Ş a învăţământului general); imprimarea unui caracter ma- | terialist-ştiinţific procesului de instruire şi educare ; rea- j lizarea unei legături strînse între teoria şi practica mi- j litară ; rolul conducător al educaţiei în procesul pregătirii i militarilor ; prioritatea educaţiei patriotice şi revoluţionare în ansamblul procesului educativ; formarea şi dezvoltarea personalităţii militarilor ; omogenizarea grupelor ce alcătuiesc subunităţile (unităţile); rolul hotărîtor al comandantului (educatorului) în procesul de instruire şi educare, participarea activă a militarilor la procesul educaţiei. PELERINA DE PROTECŢIE. Mijloc de protecţie individuală împotriva infectării radioactive sau cu substanţe toxice de luptă lichide. Este confecţionată din hîrtie parafinată sau din folie de masă plastică şi se foloseşte o singură dată. Există şi P.d.P. care poate fi' folosită de mai multe ori, în care caz se confecţionează din materiale rezistente (pînză cauciucată). PENTAGON. Nume sub care este cunoscută clădirea în cinci laturi situată în ţinutul Arlington (Virginia), lîngă Washington, care adăposteşte birourile Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii. PERCUTOR. 1. Piesă din compunerea închizătorului unei arme de foc sau a focosului, care serveşte la percuţia şi iniţierea capsei cartuşului, capsei de iniţiere a focosului sau şurubului (tubului) port-amorsă de 'la lovitura de artilerie. Poate acţiona prin lovire sau prin înţepare. 2. Mecanism de aprindere a capselor (amorselor) folosit la mine (în lucrări de baraje). După felul agentului care îl pune în funcţiune poate fi mecanic (acţionează la apăsare sau tracţiune) sau chimic. După timpul de provocare a exploziei poate fi cu acţiune instantanee sau cu acţiune întîrziată. PERCUŢIE. Izbirea capsei unui cartuş sau focos, ori a şurubului sau tubului port-amorsă al unei lovituri de artilerie, pentru a provoca aprinderea lor. 497 PERIOADA INIŢIALĂ. A RĂZBOIULUI PERDEA DE FUM. Val de fum (ceaţă) dens şi continuu, creat pe front larg cu ajutorul diferitelor mijloace fumigene, pentru a împiedica observarea inamicului sau a masca acţiunile trupelor proprii. în funcţie de destinaţia lor, P.d.F. pot fi de orbire şi de mascare. Ele se creează cu ajutorul artileriei, aviaţiei, navelor sau cu ajutorul autospecialelor (aparatelor) şi luminărilor fumigene. Cele de orbire se creează direct la inamic, trupele proprii găsindu-se în afara fumului. Cele de mascare se creează cu scopul de a masca acţiunile trupelor proprii, de a ascunde intenţiile lor şi de a induce pe inamic în eroare. Acestea se execută între inamic şi trupele proprii, în dispozitivul de luptă al trupelor proprii sau în spatele acestora. în funcţie de poziţia pe care o ocupă P.d.F. faţă de dispozitivul de luptă al trupelor se deosebesc P.d.F. frontale, de flanc şi de spate, precum şi false. După modul lor de executare se împart în mobile şi fixe. PERFORMANŢE DE ZBOR. Principalele rezultate obţinute cu un avion în zbor, cum sînt : viteza maximă, viteza minimă de planare, viteza ascensională, plafonul practic (altitudinea maximă pe care o poate atinge), raza minimă de viraj, distanţa şi durata de zbor, lungimile de decolare şi aterizare etc. Aceste performanţe constituie principalele criterii de apreciere a calităţilor unui aparat de zbor. PERIOADA INIŢIALĂ A RĂZBOIULUI. Perioadă de timp cuprinsă între momentul începerii războiului şi cel al încheierii acţiunilor militare strategice iniţiale. Cuprinde operaţiile de mobilizare, concentrarea şi desfăşurarea forţelor, acţiunile militare duse pentru acoperirea frontierelor, precum şi primele operaţii terestre, aeriene şi navale, desfăşurate pentru cucerirea iniţiativei strategice. cîştigarea supremaţiei aeriene şi executarea manevrelor prevăzute pentru angajarea operaţiilor ulterioare. P.I.a.R. prezintă o mare importanţă, mai ales în condiţiile actuale, putînd influenţa mersul operaţiilor în prima campanie şi uneori întregul război. De aceea trebuie luate toate măsurile ca acţiunile în această perioadă FERISCOP 498 să se desfăşoare în condiţii optime de organizare şi eficienţă, ceea ce impune : măsuri de executare rapidă a mobilizării armatei şi trecerii economiei naţionale la producţia de război; măsuri eficiente de apărare antiaeriană a teritoriului şi de acoperire a frontierelor ; menţinerea la un înalt nivel a capacităţii de luptă a trupelor ; pregătirea operativă a teritoriului realizată din vreme ; antrenarea trupelor pentru trecerea la acţiuni de luptă în condiţii variate (din cazărmi, din situaţii de dispersare, din mişcare etc.), în cooperare cu gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare; instruirea trupelor pentru ducerea de acţiuni manevriere, cu schimbări bruşte ale situaţiei, în condiţiile întrebuinţării sau PERISCOPICITATE. însuşire a unora dintre aparatele optice de artilerie de a avea axa obiectivului mai sus decît axa ocularului. PERSISTENŢA S.T.L. Interval de timp în care S.T.L. de pe suprafeţele obiectelor sau din mediile lichide şi gazoase îşi păstrează acţiunea vătămătoare ; depinde de natura S.T.L., de proprietăţile suprafeţelor infectate (po-rozitate, solubilitate), condiţiile meteorologice şi teren neîntrebuinţării mijloacelor de nimicire în masă. PERISCOP. Aparat optic destinat pentru observarea cîmpului de luptă din spatele unei adăpostiri, dintr-o tranşee sau cazemată, dintr-un tanc sau submarin etc. P. este format dintr-un tub metalic prevăzut la una din extremităţi cu un obiectiv şi la cealaltă cu un ocular (ale căror axe sînt perpendiculare pe axa tubului) şi cîte o oglindă plană sau cîte o prismă cu reflexie totală, pentru abaterea în unghi drept a razelor de lumină. Există : P. uşoare (de infanterie), P. grele (de artilerie), P. monoculare şi P. binoculare (stereo- Periscop SCO'ape). 499 PETROLIER (temperatură, precipitaţii, relief, acoperiri). în condiţii medii de temperatură, vara, pe timp uscat, persistenţa principalelor S.T.L. este : iperita — 20 ore ; azotiperita — 30 ore ; sarin — 4 ore ; soman — 20 ore. PESCAJ. Distanţă măsurată pe verticală între linia de plutire şi punctul cel mai de jos al. unei secţiuni transversale printr-o navă (între planul liniei de plutire şi planul inferior al chilei), exprimată în metri, decimetri sau picioare. Este o dimensiune principală a navei, alături de lungime şi lăţime, care exprimă adîncimea operei vii la diferite stări de încărcare. P. variază cu deplasamentul navei şi densitatea apei, în limite mari pentru navele comerciale şi în limite foarte mici pentru navele de război şi este marcat la prova şi la pupa cu nava goală şi cu nava complet încărcată (P. maximum). Cunoaşterea datelor privind P. este necesară pentru a şti adîncimile limite la care are acces nava în diferite situaţii. PETARDĂ. Tub sau cutie de carton (hîrtie cerată) umplute cu o încărcătură redusă de pulbere neagră (sau altă substanţă explozivă) care, la aprinderea cu ajutorul unui fitil, produce un zgomot puternic şi fum. Se foloseşte pentru marcarea (imitarea) exploziei proiectilelor, bombelor, grenadelor, minelor etc. pe cîmpul de instrucţie, precum şi pentru semnalizări. PETLIŢĂ. Accesoriu din stofă de o anumită culoare — roşu pentru infanterie, negru pentru artilerie, verde pentru grăniceri etc. — care se prinde pe partea din faţă a gulerului uniformei. La generali, pe stofă se brodează cu fir metalic trei frunze de stejar, iar la ofiţeri se fixează pe stofă două frunze de stejar metalice. La amirali şi la ofiţerii de marină are forma de ancoră. PETROLIER. Navă specializată pentru transportul produselor petroliere în vrac prevăzută cu instalaţii speciale pentru încărcarea şi descărcarea petrolului, pentru încălzire şi menţinerea fluidităţii petrolului, de ventilaţie, aparatură pentru prevenirea şi combaterea incendiilor PICHET 500 etc. De regulă au deplasament mare. în operaţiile militare, P. se pot utiliza pentru asigurarea combustibilului lichid în depozite, baze maritime, direct în nave. PICHET. Subunitate de infanterie (tancuri) întărită, organizată pentru a face siguranţa trupelor în marş sau staţionare. Poate fi : mobil (în marş, de cap, de flanc sau de spate), fix (în situaţii de stabilitate, la un sector de forţare), valoarea sa stabilindu-se în raport cu unitatea a cărei siguranţă o face şi cu situaţia tactică. Există şi : P. de pază, care se organizează, de regulă, în staţionare sau în dispozitivul de pază al frontierei, de către trupele de grăniceri (are şi construcţii corespunzătoare pentru instruire şi odihnă) ; P. de siguranţa (paza) podurilor, organizat dintr-o subunitate de pontonieri, pentru a asigura protecţia podurilor plutitoare împotriva minelor de curent şi altor corpuri plutitoare care pot aduce vătămări, podului (sloiuri, buşteni) ; P. de incendiu, organizat în cazărmile unităţilor (subunităţi independente) pentru a interveni în primă urgenţă, în caz de incendiu, fiind dotat cu mijloace corespunzătoare acestui scop. PICHETARE. Operaţie prin care se marchează în teren cu ţăruşi (cu sau fără însemnări speciale) anumite elemente ale unei construcţii viitoare, traseul tranşeelor (şanţuri de comunicaţii) sau al unui drum (cale ferată), amplasamente de tragere, adăposturi, clădiri şi construcţii de uz militar. PIERDERI. 1. Pagube materiale, stricăciuni, distrugeri, degradări ale bunurilor din dotarea armatei. Pot fi : P. tehnologice, care rezultă pe timpul prelucrării materiilor prime, materialelor, semifabricatelor, şi sînt cuprinse în normele de consum tehnologic şi netehnologic ; P. normale, care se produc la unele materiale (de regulă, cele perisabile) pe timpul transportului, manipulării, păstrării şi sînt reglementate de norme. 2. Denumire generică dată efectivelor scoase din luptă (morţi, răniţi, dispăruţi), armamentului şi tehnicii de luptă scoase din uz (distruse, avariate, capturate) în urma acţiunilor de luptă. Pot fi recuperabile (la oameni răniţi, bolnavi şi chiar PILOT AUTOMAT unii dispăruţi, iar la materiale cele reparabile) şi nerecuperabile. PIESA. Denumire generică dată gurilor de foc (de artilerie, aruncătoare, armament automat de infanterie). Există : P. de bază, gură de foc de artilerie, cu uzură minimă, pentru care se calculează elementele iniţiale de tragere şi ale cărei coordonate se consideră drept coordonate ale bateriei de tragere ; P. de reglaj, piesă cu ajutorul căreia se stabilesc, prin reglaj, corecţiile meteorologice corespunzătoare anumitor distanţe şi direcţii ; ! P. ghid, piesă de bază a bateriei din centrul dispoziti- ; vului divizionului (grupării de artilerie), cu care se exe- cută reglajul pe repere de tragere, în scopul determinării elementelor dispozitivului de luptă al divizionului. PILOT. 1. Persoană specializată în conducerea unui avion (aparat de zbor). 2. Stîlp de lemn, metal, beton sau beton armat, introdus parţial sau în întregime în teren, în scopul preluării şi transmiterii la stratele de teren a încărcăturii unei construcţii. în lucrările genistice se folosesc, în special, la construcţia suporţilor pentru podurile de lemn (palee de piloţi). PILOTAJ. 1. Formă de navigaţie la intrarea în unele porturi, pe fluvii sau în anumite zone de restricţii asigurată de personal specializat. P. de război este determinat de necesităţile de apărare a litoralului (cu baraje de mine, plase) şi se execută pentru toate navele — militare sau comerciale — de personalul stabilit în acest scop. 2. Activitatea de conducere în zbor a unui avion (aeronavă). PILOT AUTOMAT. Dispozitiv special instalat la bordul unor avioane de luptă (de transport, elicoptere, nave cosmice) cu ajutorul căruia se poate asigura pilotarea (conducerea) acestora în timpul zborului sau îndeplinirea unor activităţi din atribuţiunile pilotului, ca de exemplu : menţinerea stabilităţii avionului pe un traiect dat, menţinerea regimului de funcţionare al motoarelor, măsurarea abaterii avionului de la traiectul de zbor cal- PINTEN 502 culat. Se foloseşte şi la nave maritime (de suprafaţă, submarine) şi, uneori, la tancuri (pentru stabilizarea turelei, în scopul măririi preciziei tragerilor din mers). în funcţionarea P.A. se disting trei regimuri : de amortizare (P.A. compensează oscilaţiile avionului care, la viteze { supersonice, nu pot fi atenuate de om); de stabilizare (P.A. menţine avionul într-o poziţie dată, de regulă, orizontală) ; de comandă (P.A. modifică evoluţiile de zbor după un program care cuprinde intrarea, menţinerea şi ieşirea din evoluţie). Ca urmare, în compunerea unui | P.A. intră : un canal de acţionare a -aripioarelor (stabili- | zare transversală), unul pentru acţionarea profundorului j (stabilizare longitudinală) şi unul pentru acţionarea di- : recţiei. Sesizarea mişcărilor în jurul centrului de greu- | tate al avionului se face cu un sistem de giroscoape. i Primul sistem de P.A. al avioanelor a apărut încă din | 1909, l-a numai trei ani de la data cînd inginerul român i Traian Vuia a executat primul zbor din lume cu mij- I loace proprii la bord. în prezent sînt prevăzute, de re- | gulă, cu P.A. avioanele a căror durată de zbor, într-o j cursă, depăşeşte 5—10 ore, navele cosmice, navele mari- ! time, submarinele ş.a. ; i PINTEN. 1. Formă de teren caracteristică, în lungul i unei creste (de regulă, coborîndă), constînd dintr-o ridică- ! tură situată către partea finală a acesteia. 2. Obiect de metal, în formă de potcoavă cu o proeminenţă la mijloc, pe care călăreţii îl montează la tocul (călcîiul) cismelor, pentru a îmboldi calul la mers. PINTEN AL ÎNCHIZĂTORULUI. Piesă a închizătorului gurilor de foc de artilerie tip pană verticală, care are rolul de a -acţiona extractorul şi de a asigura blocarea închizătorului în poziţia „deschis“ pînă la introducerea unei noi lovituri în ţeavă. PINTENARE. Manevră de luptă navală constînd în lovirea navei inamicului cu prova, sub un unghi cît mai apropiat de perpendiculară, în scopul de a-i sparge şi a-i provoca o gaură de apă importantă, care să ducă la scufundarea acesteia. în cele două războaie mondiale a 503 PISTĂ DE DECOLARE-ATERIZARE fost utilizată ca metodă de atac împotriva submarinelor surprinse la suprafaţă sau la mică imersiune şi uneori chiar împotriva unor nave uşoare de suprafaţă, în condiţii de vizibilitate redusă. In construcţia distrugătoarelor şi 'altor nave destinate special luptei contra submarinelor (fregate, corvete), porţiunea inferioară a etra-vei este întărită şi are forma unui tăiş, tocmai în vederea unei asemenea eventualităţi. «a. tu-în are eze are Ti- x>t Şi 1U|' PIONIERI. 1. Specialitate în cadrul armei geniului. i 2. Militari care fac parte din unităţi (subunităţi) de P. hi In trecut, unităţilor (subunităţilor) de P. le reveneau spre ^i- execuţie majoritatea misiunilor de asigurare genistică. ;u- în prezent, acestea sînt specializate mai ales pentru lu- ^ crul cu explozivi (baraje, distrugeri, trecerea prin baraje), (jn : dar sînt apte a îndeplini şi alte misiuni ale asigurării ân : genistice. ij- e- PIROTEHNIC. Categorie de mijloace de aprindere (amor- -o . sare) a explozivilor pentru crearea impulsului iniţial ne- "i- ( cesar provocării exploziei, care foloseşte oa agent exterior ;! focul (capsele pirotehnice, fitilele). ui 1 PIROXILINĂ. Amestec de esteri nitrici ai celulozei, avînd ă- j un procent de 11,5% azot. Impropriu numită nitrocelu- ie loză, P. se obţine prin tratarea unor materiale celulozice ic, uscate (bumbac, hîrtie, lemn) cu un amestec concentrat ir, de acid azotic şi acid sulfuric. Se foloseşte la fabricarea unor substanţe explozive (pulberi balistice), a lacurilor, peliculelor cinematografice, mătăsii artificiale, colodiului, ui celuloidului etc. re ?a PISTA DE DECOLARE-ATERIZARE. Porţiune de teren ?a : de pe un aerodrom amenajată special, pe axul predomi- nant al direcţiei vîntului, care să înlesnească decolarea şi aterizarea avioanelor în bune condiţiuni. Pentru avioa-)- nele de luptă şi de transport (cu o greutate şi viteză îi mare), trebuie să aibă o anumită lungime şi lăţime şi (1 000—1 500 m lungime, 60—100 m lăţime) şi se con- ,a struieşte din materiale rezistente (betonate, consolidate, a gudronate, din material plastic, metalice, amenajate pe PISTOL 504 5 un tronson de autostradă). Pentru decolarea-aterizarea avioanelor ou decolare-aterizare pe verticală, precum şi pentru elicoptere sînt necesare platforme de 50 m/50 m construite din aceleaşi materiale ca şi pentru avioane. Pentru avioanele de luptă ambarcate pe portavioane, pistele de decolare-apuntare sînt amenajate pe puntea navei, cu instalaţii speciale de catapulte şi sandowuri, cu ajutorul cărora se înlesnesc decolarea şi apuntarea scurtă. PISTOL. Armă de foc portativă semiautomată (cu încărcare automată) de dimensiuni mici, cu care se trage folosind o singură mînă şi, în general, fără a se sprijini în umăr. Se foloseşte pentru nimicirea obiectivelor vii aflate la mică distanţă (pînă la 50 m). Există şi P. de semnalizare (de rachete), neautomat, cu ajutorul căruia se trag cartuşe de semnalizare. PISTOLAR. Luptător dotat pentru luptă cu pistol-mi-tralieră. PISTOL-MITRALIERÂ. Armă de foc individuală, cu tragere automată cu ţeava mai scurtă decît puşca-mitralieră şi cu bătaie mai mică decît aceasta. Se foloseşte pentru nimicirea obiectivelor vii aflate la distante pînă la 400 m. PÎLNIE CUMULATIVĂ. Piesă metalică (de obicei din cupru) de forma unei pîlnii, care se aplică la suprafaţa scobiturii încărcăturilor cumulative ale proiectilelor, bombelor, grenadelor ou efect cumulativ. PÎLNIE DE OBUZ. Groapă făcută în pămînt de un obuz care a explodat. PLACĂ DE ONOARE. Mijloc de materializare a unei forme de recompensă în şcolile militare şi Academia militară, prin înscrierea pe această placă a numelui şefilor de promoţii. Are un rol educativ, stimulînd pe elevi şi ofiţerii elevi în însuşirea temeinică a cunoştinţelor, în formarea şi dezvoltarea tuturor calităţilor necesare cadrelor militare. 505 PLAN ! PLAFON (AL AVIONULUI). înălţime maximă de zbor : realizată de un avion. Există : P. teoretic al avionului, | înălţime maximă la care viteza verticală de urcare, cu | motorul funcţionînd la limita puterii maxime (teoretice) | este egală cu zero. La această înălţime, avionul nu mai dispune de nici o rezervă de ecart de viteză ; P. de luptă a avionului, înălţime de zbor maximă pe care o poate realiza un avion de vînătoare, cu condiţia de a reuşi să : execute un minim de manevre necesare pentru susţinerea unei lupte aeriene la această înălţime (puterea dez-: voltată de motor să dispună de o viteză ascensională — de urcare — de minimum 0,5 m/sec.). Este, de fapt, j: înălţimea maximă la care avionul de vînătoare poate fi I întrebuinţat în luptă (se mai numeşte şi P. practic al i avionului); P. aerodinamic, înălţimea maximă pe care o poate lua un avion folosind puterea motoarelor proprii şi inerţia căpătată în zbor lansat. PLAJA. Porţiune joasă de pe malul unui curs de apă sau de pe litoralul maritim. De regulă, malurile in P. sînt favorabile pentru forţarea cursurilor de apă de către infanterie şi tancuri şi pentru debarcarea desantului maritim. PLAN. Document organizatoric al unei activităţi militare importante şi complexe, cupriiizînd -totalitatea măsurilor de organizare^ execuţie şi conducere necesare pentru atingerea obiectivelor fixate. Se întocmeşte, la eşaloanele stabilite prin instrucţiuni speciale sau prin ordin, de statul major, se aprobă de comandant (uneori şi de eşalonul superior) şi se comunică subordonaţilor în părţile care îi privesc. Există : P. de alarmă cuprinde măsurile ce trebuie luate în cadrul unei unităţi (M.U., instituţii militare, formaţiuni), pentru situaţia arătată ; P. cercetării cuprinde nevoile de cercetare, stabilirea măsurilor pentru procurarea informaţiilor, repartizarea pe categorii de mijloace de cercetare a sarcinilor, timpul de realizare, raioane (zone, fîşii, direcţii) de cercetare ; P. pregătirii de foc a ofensivei (atacului) cuprinde misunile de foc pentru nimicirea (neutralizarea) inamicului în această etapă a luptei, durata şi structura pregătirii, repartiţia PLAN 506 pe categorii de mijloace de foc (artilerie, rachete, aviaţie) a obiectivelor, consum de muniţii, organizarea conducerii ; P. asigurării genistice cuprinde misiunile asigurării genistice, repartiţia pe categorii de trupe (de toate armele) a sarcinilor, timpul de execuţie, asigurarea cu materiale ; P. transmisiunilor cuprinde organizarea sistemului de transmisiuni (puncte de comandă, centre de i transmisiuni, axe şi direcţii, repartiţia mijloacelor) şi ; norme de funcţionare (indicative, caracteristici de lucru i radio, coduri) ; P. asigurării de servicii ouprinde organizarea serviciilor (dispunerea şi deplasarea formaţiunilor de servicii, asigurarea de drumuri, paza, apărarea şi mascarea), modul de realizare a stocurilor de materiale, conducerea serviciilor ; P. de baraje cuprinde elementele sistemului de baraje (de mine, obiective pregătite pentru distrugere, baraje tehnice, manevra de baraje), forţele şi mijloacele de realizare, termene de execuţie, asigurarea cu materiale ; P. de transport cuprinde volumul transporturilor şi repartiţia pe categorii de mijloace, distanţe de parcurs, timp de execuţie. Pentru transporturile pe c.f. sau pe apă se întocmesc P. general grafic de transport, cuprinzînd în principal direcţiile de transport, raioanele de îmbarcare (debarcare), P. detaliat de transport cuprinzînd organizarea pe eşaloane de transport a trupelor, indicative de transport, mijloace de transport pe fiecare eşalon etc. şi P. de îmbarcare (debarcare), cuprinzînd repartiţia staţiilor (porturilor) de îmbarcare (debarcare) a unităţilor, ora sosirii şi îmbarcării (debarcării) acestora, ora plecării {sosirii) trenurilor (convoaielor) ; P. de mobilizare, ansamblu de documente înglobînd măsurile organizatorice pentru trecerea unei unităţi (M.U.) de la starea de pace la stare de mobilizare ; P. de război, document complex întocmit din timp de pace, sub îndrumarea conducerii superioare a statului, cuprinzînd ansamblul măsurilor de ordin politic, militar, economic, pentru realizarea scopurilor strategice ale războiului. Are la bază datele privind posibilităţile militare, economice şi moral-politice ale ţării, situaţia politică internaţională, natura teatrului de acţiuni militare şi cuprinde : scopul general şi scopurile 507 PLANŞETA de INCARCARE parţiale ale războiului, măsurile de ansamblu privind mobilizarea, concentrarea şi desfăşurarea forţelor, etapele îndeplinirii scopurilor războiului (împărţite, eventual pe campanii), repartiţia forţelor pe teatrul de acţiuni militare (pe direcţii strategice), concepţia generală a acţiunilor militare în ansamblu şi pe etape (lovituri, manevre în prima etapă), alte măsuri privind economia naţională, populaţia, activitatea diplomatică desfăşurate în sprijinul războiului; P. de campanie, cuprinzînd acţiunile militare ce urmează a se desfăşura în cadrul unei campanii, pe un anumit teatru de acţiuni militare. In general stabileşte : scopurile strategice (operative), forţele destinate, concepţia generală a acţiunilor. PLAN (DE ANCORARE, DE TRAGERE). Noţiuni care definesc poziţia în spaţiu a unor elemente cu care se operează la construcţia podurilor (trageri). P. de ancorare, planul vertical care cuprinde linia de pe care se aruncă ancorele în apă, în construcţia podurilor plutitoare. Există P.d.a. în amonte sau în aval (de bază şi de siguranţă) ; P. de tragere (ochire), plan vertical care cuprinde linia de tragere (ochire). PLANIFICARE (A OPERAŢIEI, LUPTEI). Activitate de elaborare a documentelor privind organizarea, desfăşurarea, conducerea şi asigurarea multilaterală a operaţiei (luptei). Se execută de statul major, sub conducerea comandantului _ şi se concretizează în planul operaţiei (luptei), pe harta cu hotărîrea comandantului, în planurile de întrebuinţare în luptă a armelor sau în alte documente care se întocmesc pentru operaţie (luptă). Activitatea se desfăşoară concomitent în toate statele majore (de arme întrunite, de arme) şi pentru toate acţiunile care necesită o pregătire complexă. PLANŞETĂ DE ÎNCĂRCARE. Dispozitiv în formă de jgheab folosit la unele guri de foc de artilerie grea, pentru a sprijini proiectilul pe timpul introducerii în ţeavă, uşurînd încărcarea. PLANŞETA de tragere 508 PLANŞETA DE TRAGERE. Planşetă portativă, uneori caroiată la scara hărţii, pe care se reportează dispozitivul de luptă al subunităţii de tragere şi obiectivele asupra cărora se execută tragerea. PLANTAREA MINELOR. Operaţie de instalare în teren şi de îngropare în sol a minelor, în scopul ascunderii faţă de observarea inamicului. PLANTATOR DE MINE. Utilaj de geniu pentru mecanizarea lucrărilor de plantare a minelor. Se compune din jgheabul de ghidare a minelor (din containerul maşinii de tracţiune către sol) şi plugul care ridică brazda de pămînt sub care se îngroapă minele. Este tractat de-un autocamion (transportor blindat) care poartă şi containerul cu mine. PLANTON. Militar numit din rîndul soldaţilor, care răspunde de păstrarea armamentului, integritatea dulapurilor cu armament, a lăzilor cu muniţie şi a materialelor unei companii. Este subordonat sergentului de serviciu pe companie şi execută această misiune, de regulă, în afara programului pregătirii de luptă şi politice. In timpul nopţii, P. veghează asupra odihnei militarilor companiei, pe durata schimbului său (în principiu, 2—3 ore). Pe infirmerie, P. se numeşte din rîndul sanitarilor şi se subordonează medicului (instructorului sanitar) de serviciu. PLAN TOPOGRAFIC. Reprezentarea prin semne topografice convenţionale, în plan orizontal, generalizată şi micşorată proporţional, a unei porţiuni foarte mici de teren, la scară foarte mare (1 : 500 — 1 :10 000), pe baza ridicării topografice (fotogrametrice). Are utilizări militare în situaţii cînd este necesară ridicarea unor detalii mai numeroase decît harta : construcţii şi instalaţii militare. PLASĂ ANTISUBMARINĂ. Obstrucţie antisubmarină construită în formă de plasă (de regulă, din oţel inoxidabil) şi prevăzută cu ancore şi flotoare, care să o ţină 509 PLATFORMA vertical şi la o anumită imersiune. Se instalează la intrarea în porturi (baze), la capetele paselor de navigaţie şi în cadrul barajelor antisubmarine staţionare, pentru a interzice pătrunderea submarinelor inamice. Se pot combina cu sisteme de alarmare sau cu încărcături explozive, care le sporesc eficienţa. P. contra torpilelor, are o construcţie asemănătoare cu P.A., dar are ochiuri mai mici, în raport cu calibrul torpilelor. PLASA DE FRÎNARE. Împletitură de mari dimensiuni, compusă din cabluri împletite din cauciuc (sandowuri), destinată a opri rapid avionul din rulajul la aterizare, în cazul că frînele acestuia s-au defectat sau în cazul contactului greşit cu pista, dincolo de mijlocul acesteia, ceea ce ar putea duce la depăşirea lizierei aerodromului. Ridicarea plasei se face rapid, printr-o comandă dată de conducătorul zborului. Ca înălţime, P.d.F. se împart în înalte şi joase. Primele cuprind întreg avionul, în timp ce celelalte agaţă numai trenul de aterizare. PLASĂ DE MASCARE. împletitură de fibre textile vegetale sau sintetice, în formă de pînză, cu ochiuri foarte mari (de la cîteva zeci pînă la cîteva sute de mm), destinată ascunderii pe cîmpul de luptă a personalului, lucrărilor sau tehnicii de luptă, prin acoperire directă sau prin realizarea unor panouri mari (orizontale sau verticale) numite măşti. PLATFORMA. Suprafaţă plană de teren (naturală sau nivelată), amenajată în vederea utilizării pentru amplasarea unei construcţii (clădiri, drum, cale ferată) sau pentru desfăşurarea unei activităţi (tragere, aterizare-deco-lare). Există : P. de lansare, complexe de instalaţii pentru lansarea rachetelor ; P. de aterizare-decolare, amenajată pentru decolarea-aterizarea elicopterelor şi avioanelor cu decolare verticală ; P. de cale ferată (şosea), porţiune de teren' naturală (în săpătură sau umplutură) pe care se aşează suprastructura căii ferate (straturile de rezistenţă şi îmbrăcămintea drumului); P. de muniţie, suprafaţă de teren plană, uneori nivelată sau amenajată special, care serveşte ca bază pentru depozitarea temporară a muniţiei (în condiţii de campanie, în vederea îm- PLUG DE SAPAT TRANŞEE 510 barcării pe mijloace de transport) ; P. de încrucişare, su-pralărgire la drumurile cu fir de circulaţie simplu, executată în anumite locuri pentru încrucişări ; P. de în-cărcare-descărcare. PLUG DE SĂPAT TRANŞEE. Utilaj de geniu folosit pentru săparea tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie. Este tractat de tractoare puternice sau tancuri. Poate săpa şanţuri cu o adîncime variabilă — în funcţie de tipul plugului — între 0,6—1,00 m şi o lăţime la gură de 0,5—0,6 m. « m llUTilUill 0! g* EJfSl ■iviiinrr = - - ^p|gg|||p^ Plug de săpat tranşee PLUTĂ. Mijloc improvizat de trecere peste cursurile de apă realizat prin alăturarea (eventual şi suprapunerea) unor corpi plutitori ca : trunchiuri de copaci, grinzi sau bîrne, butoaie, saci cu paie.' Serveşte pentru trecerea peste cursurile de apă a personalului şi a tehnicii de luptă uşoare. Uneori, P. cu o forţă de suport mai mare pot servi ca suporţi intermediari pentru poduri de tonaj mic. PLUTON. Subunitate tactică constituită dintr-un număr variabil de grupe (echipaje, piese). Poate fi : de infanterie, vînători de munte, mitraliere, mitraliere antiaeriene, desant-paraşutare, tancuri, cercetare, de tragere (artilerie, ¡artilerie A.A.), transmisiuni, radiotehnic şi aparate, pionieri, cercetare chimică şi de radiaţie, comenduire şi îndrumarea circulaţiei, auto, transport, de gărzi patriotice (puşcaşi, pistolari, munte). P. acţionează, de regulă, în cadrul companiei (bateriei), iar în unele situaţii poate executa misiuni şi în mod independent : în cercetare, în siguranţă (de luptă, de marş şi de staţionare). în func- 511 POD MILITAR ţie de situaţia tactică, de misiunea pe care o execută, de caracterul terenului şi de alte condiţii ale situaţiei, P. de infanterie, mitraliere, desant-paraşutare poate acţiona pe transportoare blindate, automobile sau pe jos. P. este comandat de un ofiţer, care are, de regulă, gradul de locotenent. PLUTONIER. Grad militar acordat subofiţerilor, imediat superior celui de sergent-major. P. poate îndeplini funcţia de comandant al unui echipaj de luptă (comandant de tanc, şef de staţie radio), funcţii administrativ-gos-podăreşti (plutonier de companie sau de baterie) sau alte funcţii (tehnice, de birou). In raport cu vechimea şi rezultatele obţinute în serviciu, P. li se acordă, succesiv, gradele superioare de plutonier-major şi plutonier-ad-jutant. PLUTONIU. Element chimic artificial produs în reactoarele nucleare, prin reacţia dintre uraniul-238 şi neutroni. Este o substanţă cu aspect metalic, avînd densitatea egală cu 19 g/cm3 şi punctul de topire 640°C. Se foloseşte ca încărcătură pentru muniţia nucleară şi termonucleară. Bomba, nucleară lansată asupra oraşului japonez Nagasaki, în 1945, a fost o bombă cu plutoniu. POD AERIAN. Organizarea şi executarea transportării pe calea aerului a unor oameni şi materiale într-un flux continuu, limitat în timp, între două sau mai multe localităţi, zone sau ţări, în condiţii de permanentă sau temporară supremaţie aeriană. POD MILITAR. Construcţie care permite circulaţia sarcinilor (trupe, autovehicule) peste o vale (cu sau fără apă). Se execută, în campanie, de către trupe specializate de geniu. P.M. pot fi : pe suporţi ficşi (pe piloţi, taraci, pile, rame, căsoaie), joase, înalte sau sub apă ; în munţi (pe grinzi în consolă, pe rame înclinate sau cu grinzi petrecute) ; suspendate (construcţie realizată peste văi adinei, fără suporţi intermediari) ; de pontoane, ai căror suporţi sînt realizaţi din vase speciale (numite pontoane). După tonajul pe care-1 suportă, pot fi : uşoare, FOLEMOLOGIE 512 mijlocii şi grele. Există şi P. mobile, construcţii metalice compuse din lacre (uneori şi din suporţi), montate pe şasiu de tanc sau pe autovehicule, acţionate mecanic, destinate pentru asigurarea trecerii rapide peste văi înguste şi şanţuri a tehnicii de luptă. Lansarea peste obstacole se poate face prin rabatere sau prin desfacerea jumătăţilor de lacră şi aruncarea lor peste obstacol (poduri foarfecă) ; P. plutitor, portiţă ancorată printr-un sistem de cabluri şi scripeţi de un cablu care traversează un curs de apă, folosind pentru traversarea cursului de apă doar forţa curentului; P. submersibil, care se poate scufunda, la nevoie, sub nivelul apei, format din pontoane metalice chesonate şi compartimentate. Scufundarea sub nivelul apei şi readucerea la suprafaţă se realizează ca urmare a umplerii cu apă sau golirii de apă a unor compartimente (celule) din corpul cbesonului (pontonului). Pod militar de pontoane POLEMOLOGIE. Disciplină sociologică menită să cerceteze cu metodele ştiinţei fenomenul război sub aspect global. In 1945 a fost înfiinţat, din iniţiativa sociologului francez Gaston Bouthoul, Institutul francez de polemo- j 513 POLIGON logie. Exponenţi reprezentativi ai P., alături de întemeietorul ei, Gaston Bou-thoul, pot fi consideraţi : Louise Weiss. Hervé Savon, René Carrère, J. P. Mauriat (Franţa), F. Fornari (Italia), Bert Rôlling (Olanda). Cea mai amplă şi mai răspîndită lucrare de P. este cea a lui Gaston Bouthoul „Tratat de polemologie“ (cu subtitlul „Sociologia războaielor“), apărută într-o primă ediţie în 1951 şi într-o ediţie revăzută în 1970. Cercetările de P. aduc anumite contribuţii la înţelegerea fenomenului război, a consecinţelor sale în epoca contemporană, a necesităţii înlăturării sale din viaţa socială, la promovarea păcii. In esenţa concepţiei sale, P. se caracterizează printr-o interpretare predominant demografică şi psihologistă a fenomenului război, a cauzelor şi structurilor sale. P. consideră că sursele generatoare ale războiului trebuie căutate în structurile şi conjuncturile beligene. Conceptul de „structuri beligene“ desemnează, în esenţă, o stare de dezechilibru social care generează conflictele armate. Principala cauză a războaielor ar fi, după G. Bouthoul, dezechilibrul demografic care apare periodic în societate. Eroarea fundamentală a acestei concepţii constă în faptul că transformă efectele demografice ale războiului în cauza acestuia. De asemenea, se face abstracţie de scopurile politice şi de caracterul concret-istoric al conflictelor armate. Rezultă că, deşi îşi propune să cerceteze războiul ca fenomen social total, P. nu dispune de o concepţie generală asupra societăţii care să răspundă exigenţelor ştiinţifice. POLIGON. Denumire generică a unui teren amenajat pentru executarea unor activităţi de instruire sau experienţe. Există : P. de tragere, amenajat pentru tragerile de instrucţie şi de luptă cu armamentul de infanterie, trageri de artilerie, bombardament de aviaţie sau trageri antiaeriene. Are dimensiuni şi organizare (cîmpuri de tragere, instalaţii de ţinte, transmisiuni, efective de pază şi deservire) în raport cu destinaţia ; P. chimic, amenajat pentru executarea de experienţe cu substanţe radioactive şi substanţe chimice de luptă, cu muniţie chimică şi mijloace de lansare a acesteia. POLITICA MILITARA 514 POLITICĂ MILITARĂ. Ansamblu de atitudini, concepţii, activităţi şi relaţii ce definesc poziţia statului, a claselor sociale şi a partidelor politice faţă de folosirea forţelor şi mijloacelor militare. P.M. face parte integrantă din politica generală. Ea include atît latura conceptuală, j teoretico-ideologică, cît şi măsurile adoptate pentru realizarea în practică a obiectivelor stabilite, ln P.M. se oglindesc nemijlocit interesele economice şi politice fundamentale ale naţiunilor şi popoarelor, precum şi ale anumitor clase şi categorii sociale. Ideile şi concepţiile politico-militare sînt cuprinse în programele şi declaraţiile politice ale partidelor şi guvernelor, în constituţii şi legi, în doctrinele politice şi militare, în lucrări teoretice consacrate acestui domeniu ; ele sînt traduse în viaţă prin activitatea claselor sociale, a instituţiilor şi organizaţiilor politice şi, în mod deosebit, prin activitatea organismului militar. P.M. este influenţată în mare măsură de evoluţia situaţiei internaţionale, a raportului de ■ forţe pe plan mondial. P.M. a Partidului Comunist Român, parte integrantă a politicii sale generale de construire a socialismului şi comunismului, de promovare a păcii şi a colaborării cu toate statele, este expresia intereselor fun- : damentale ale naţiunii noastre, asigurînd ridicarea continuă a capacităţii de apărare a patriei. Orientările fundamentale ale P.M. a partidului nostru sînt înscrise în |; Programul P.C.R., care prevede : participarea activă a j' întregului popor la apărarea cuceririlor revoluţionare, a independenţei şi suveranităţii ţării, întărirea armatei, prin ridicarea nivelului pregătirii ei de luptă şi politice şi asigurarea dotării ei cu mijloace de luptă moderne ; întărirea activităţii gărzilor patriotice şi pregătirii militare a tineretului; dezvoltarea colaborării armatei române cu armatele celorlalte ţări socialiste, în concordanţă cu alianţele la care participă România. PONTON. Plutitor (vas special) care serveşte ca element de bază pentru realizarea suporţilor la podurile pe pontoane sau pentru construcţia portiţelor. Este construit din metal, placaj bachelizat, masă plastică sau lemn. Poate fi deschis în partea sa superioară sau chesonat, pentru a nu putea pătrunde apă. Prin introducerea în 515 PORTELICOPTER V cheson a unor grinzi se pot realiza poduri plutitoare cu suprastructura inclusă în P. , PONTONIERI. 1. Specialitate în cadrul armei geniului. ’ p 2. Militari care fac parte din unităţi (subunităţi) de pon-¡i tonieri, specializate în întinderea podurilor plutitoare (pe j; pontoane). ij i POPOTA. Ansamblu de încăperi dotate cu utilaje, usten-| sile şi obiecte de inventar, în care se prepară şi se ser-veste hrana la militari. Popotele se organizează separat ; pentru cadre şi pentru militarii în termen. : PORTAVION. Navă militară destinată transportului şi I lansării avioanelor de luptă, care constituie armamentul său principal. Acţionează fie în grupări tactice inde-: pendente, fie însoţind forţe de suprafaţă sau în escorta convoaielor, fiind înzestrate şi cu artilerie de bord (tu-■ nuri, tunuri antiaeriene). Există : P. grele (de luptă), cu deplasament pînă la 62 000 tone, putînd lua la bord f 100—150 avioane (de vînătoare, torpiloare, bombardiere ; în picaj şi în zbor orizontal), destinate numai acţiunilor : de luptă ; P. uşoare cu deplasament pînă la 15 000 tone, . putînd lua la bord în jur de 80 avioane destinate acoperirii aeriene şi sprijinirii acţiunilor forţelor de suprafaţă ; P. de escortă, destinate siguranţei aeriene a convoaielor de debarcare, putînd lua la bord 40—60 avioane ; P. cu destinaţie multiplă, avînd ambarcate avioane şi elicoptere, fiind în măsură să execute atît misiuni de lovire, cît şi de apărare antiaeriană şi antisubmarină. PORTDRAPEL. Militar care poartă drapelul unei unităţi sau M.U. PORTELICOPTER. Navă militară avînd ambarcate elicoptere, cu destinaţia de a asigura debarcarea primelor elemente de infanterie de marină, în acţiunile de desant maritim, precum şi de a îndeplini misiuni de luptă antisubmarină. PORTHARTA 516 PORTHARTĂ. Geantă din piele (pînză, material plastic) în care se păstrează hărţi cu caracter militar şi ustensile pentru lucru pe hartă. Se poartă în campanie, aplicaţii şi în alte situaţii speciale. PORTÎNCÂRCÀTOR. Geantă care serveşte pentru purtarea încărcătoarelor de armament automat de infanterie. PORTIŢA. Mai multe pontoane reunite într-o porţiune de pod plutitor, în vederea trecerii peste un curs de apă (P. de transport) sau în vederea întinderii podului (P. de pod). P. au forţe de supont şi suprafaţe de încărcare diferite, în funcţie de numărul de plutitori, forma în care sînt reuniţi şi caracteristicile acestora. De regulă, deplasarea pe apă se face cu ambarcaţiuni cu motor speciale (şalupe) sau cu motoare propulsate instalate pe unii plutitori. Există şi P. autopropulsată, în care pontoanele sînt înlocuite cu transportoare amfibii de construcţie specială, calea podului fiind purtată de acestea. POSIBILITĂŢI DE FOC. Suprafaţa (exprimată în hectare) sau frontul (exprimat în metri) pe care o anumită cantitate de artilerie, în condiţii date, poate executa focul, în scopul obţinerii unui anumit efect. 517 POST POST. Loc prevăzut, de regulă, cu instalaţii şi aparatură necesare îndeplinirii anumitor activităţi (tactice, tehnice, de control). Există : P. de observare, compus din 3—4 militari sau luptători din gărzile patriotice (uneori şi un ofiţer) înzestraţi cu aparatură de observare, cu misiunea de a supraveghea cîmpul de luptă sau a urmări acţiunile de luptă. Se organizează în subunităţi (unităţi, M.U.) de la companie în sus şi pot fi fixe (în 'amenajări genistice speciale) sau mobile (pe tanc, transportor blindat, navă) ; P. de observare chimică, în care se instalează o grupă de cercetare chimică cu misiunea de a descoperi începutul atacului chimic inamic, a înştiinţa trupele despre acesta şi a determina direcţia norului de substanţe toxice şi subunităţile expuse a fi infectate ; P. de observare aeriană, amenajat pe lîngă punctul de comandă al M.U. (unităţii), în care personal specializat (observator aerian), înzestrat cu planşetă cu cerc azimutal execută observarea spaţiului aerian, în scopul descoperirii ţintelor aeriene şi transmiterii, sub formă de mesaj, a datelor privind direcţia, înălţimea şi viteza de zbor, compunerea şi natura ţintei, acţiunile ce execută ; P. de observare a spargerilor, în care o echipă de militari, înzestrată cu lunetă de observare şi aparat pentru observarea spargerilor, execută controlul tragerilor artileriei antiaeriene de calibru mic (determinarea abaterii fiecărei serii de foc şi prelucrarea rezultatelor, în scopul cercetării tragerii); P. de luptă (pe nave), loc de pe navă prevăzut cu armament sau tehnică pentru îndeplinirea unor acţiuni de luptă. Pe o navă există mai multe P.d.l.: navigaţie, artilerie, arme sub apă etc. ; P. radiotehnic, subunitate din trupele radiotehnice, destinată pentru cercetarea circulară a spaţiului aerian, din puncte anume stabilite şi pentru asigurarea de radiolocaţie a zborurilor aviaţiei de vînătoare şi trupelor de rachete antiaeriene. La trupele din apărarea A.A. a teritoriului, se subordonează nodurilor radiotehnice şi se dispun, de regulă, în intervalele dintre acestea ; P. de ascultare, loc din care militari, prevăzuţi uneori cu aparatură tehnică specializată, execută cercetarea pe timp de noapte (ceaţă, fum) prin ascultarea şi reperarea zgomotelor (inclusiv a celor produse de proiectile de artilerie la plecarea din gura POST 518 de foc sau la explozie), sunetelor şi convorbirilor inamicului, care ar putea procura date asupra activităţii acestuia ; P. de recepţie, aparat receptor (grup de aparate) de radio (televiziune) cu personalul respectiv, instalat în cadrul unui punct de comandă (centru de transmisiuni), cu misiunea de a primi mesajele de la una sau mai multe staţii de emisie din sistemul de transmisiuni şi a le transmite statului major pe lîngă care funcţionează ; P. de pază, element al siguranţei nemijlocite în staţionarea trupelor. Se compune dintr-o subunitate de infanterie (tancuri) de valoare grupă (tanc), trimisă din efectivele pichetului de pază, la distanţe pînă la 1500 m, pe direcţii pe care sînt posibile infiltrări ale inamicului, cu misiunea de a organiza apărarea circulară, a supraveghea terenul, a semnala apropierea inamicului şi a se opune pătrunderii elementelor sale. Poate fi trimis şi direct de unitatea (subunitatea) din staţionare, căpătînd denumirea de P. de pază independent; P. de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, organizat în puncte vitale pentru circulaţie, în sectorul M.U. (unităţii) respective (puncte iniţiale, treceri peste cursuri de apă) cu scopul de a asigura îndrumarea, ordinea şi disciplina circulaţiei, respectarea regulilor de mascare şi siguranţă împotriva di-versioniştilor. Se compune din 3—4 militari sau luptători din gărzile patriotice (uneori mai mulţi) comandaţi de un gradat sau subofiţer (uneori ofiţer) din serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei. Poate fi fix sau mobil; P. grăniceresc, loc stabilit şi, de regulă, amenajat, în care unul sau mai mulţi militari grăniceri execută misiunea de pază a frontierei ; P. de control şi repartiţie, se organizează la punctele de tratare specială, cu militari şi aparatură din trupele chimice, pentru controlul infectării radioactive a personalului şi tehnicii de luptă sosite la aceste puncte şi îndrumarea lor către locurile unde se execută tratarea ; P. de darea focului, echipă de pionieri (comandată uneori de un ofiţer sau subofiţer), instalată pe lîngă un obiectiv pregătit pentru distrugere prin exploziv, cu misiunea de a asigura darea focului la ordin ; P. de salut, dispunerea echipajului navelor militare pe punţi, de-a lungul unui bord, la anumite intervale om de om, pentru ceremonialul de salut, pe 519 POTENŢIAL CULTURAL timpul revistelor navale sau la întîlnirea între navele militare. La navele cu vele (navele şcoală), o parte din echipaj se dispune în picioare pe vei-gi. POŞTA MILITARĂ DE CAMPANIE. Serviciu (formaţiune) din compunerea trupelor de transmisiuni, care asigură primirea, expedierea şi transportul trimiterilor poştale militare. POTENŢIAL. Termen ce defineşte totalitatea posibilităţilor existente la un moment dat şi în perspectivă pentru înfăptuirea unei acţiuni sociale. Concept strategic deosebit de important în studiul fenomenului război, în analiza factorilor care determină puterea militară a unui stat, evoluţia şi deznodămîntul luptei armate. Există : P. militar, P. economic, P. demografic, P. politico-moral. P. tehnico-ştiinţific şi P. cultural. POTENŢIAL CULTURAL. Noţiune care exprimă nivelul de dezvoltare culturală a unui popor, potenţele sale creatoare în diversele domenii ale culturii, precum şi posibilităţile de care dispune un stat în asigurarea progresului cultural. P.C. cuprinde : pregătirea tehnico-profe-sională a populaţiei, structura şi nivelul de dezvoltare a învăţămîntului de toate gradele ; structura şi nivelul de dezvoltare a instituţiilor cultural-educative; gradul de răspîndire în mase a cunoştinţelor cultural ştiinţifice, nivelul de dezvoltare a artei şi gradul de conştiinţă artistică a poporului; valoarea tradiţiilor cultural-ştiinţifice şi artistice naţionale. Războiul modern presupune un înalt nivel de pregătire culturală a populaţiei şi a armatei. Mijloacele moderne de luptă, avînd drept principală caracteristică gradul înalt de tehnicitate şi complexitate, solicită cu intensitate sporită capacitatea intelectuală şi profesională a militarilor. Ei vor răspunde cu atît mai bine acestor solicitări cu cît vor fi mai bine pregătiţi, mai instruiţi, mai culţi. De asemenea, pregătirea culturală a contingentelor uşurează şi sourtează perioada de organizare a unităţilor şi M.U., procesul de actualizare şi completare a instrucţiei militare. POTENŢIAL DEMOGRAFIC 520 POTENŢIAL DEMOGRAFIC. Noţiune care exprimă valoarea cantitativă şi calitativă a resurselor umane ale unui stat. Principalele sale componente sînt: numărul sau mărimea populaţiei, densitatea acesteia, gradul ei de pregătire tehnico-profesională şi cultural-ştiinţifică, distribuţia pe medii (urban, rural), profesiuni, vîrste şi sexe, mobilitatea spaţială şi socială, mişcarea naturală a populaţiei (natalitate, mortalitate, spor natural). In funcţie de P.D. se stabileşte capacitatea statului de a asigura : volumul şi calitatea forţei de muncă necesare economiei naţionale ; formarea cadrelor necesare în economie, administraţie de stat, cercetare ştiinţifică, învăţămînt, precum şi în domeniul militar ; efectivele permanente ale forţelor armate ; mobilizarea resurselor umane în caz de război, pentru realizarea efectivelor necesare armatei, înlocuirea pierderilor, crearea de noi unităţi şi M.U., buna funcţionare a economiei naţionale şi aprovizionarea frontului cu cele necesare ducerii luptei. In condiţiile în care armatele capătă un caracter de masă, iar războaiele angajează, atît pe front cît şi în producţie, forţe umane tot mai numeroase, importanţa P.D. sporeşte considerabil, acesta devenind un factor a cărui analiză ocupă un loc de seamă în elaborarea doctrinei militare a fiecărui stat. POTENŢIAL ECONOMIC. Capacitatea economiei naţionale a unei ţări de a satisface nevoile materiale ale societăţii şi de a produce ceea ce este necesar pentru purtarea războiului. Se caracterizează prin volumul maxim al producţiei mijloacelor materiale necesare purtării războiului pe care-1 poate realiza statul, prin gradul de mobilitate a economiei naţionale, viabilitatea şi eficacitatea apărării ei. Pentru a reliefa specificul utilizării P.E. în scopuri militare se folosesc şi noţiunile de P.E. de război sau P.E. de apărare. Valoarea P.E. şi influenţa sa asupra războiului se exprimă prin : indicatori de nivel (producţia pe locuitor, volumul total al producţiei, structura economiei naţionale, ponderea ei în producţia mondială, productivitatea muncii, starea tehnologiei şi nivelul înzestrării tehnice a întreprinderilor, rezervele valutare) ; indicatori de dinamică (mobilitatea economiei, posibili- 521 POTENŢIAL MILITAR tatea trecerii ei rapide de la producţia de pace la cea de război, ritmul de creştere a producţiei, ritmul intro-I ducerii în producţie a unor tipuri noi de armament şi ! tehnică de luptă) ; indicatori de vitalitate (capacitatea de a face faţă greutăţilor şi distrugerilor provocate de război, organizarea socială a producţiei şi caracterul diviziunii sociale a muncii, dispunerea geografică a principalelor centre industriale etc.). Dependenţa acţiunilor militare de condiţiile economice constituie o mărime va-| riabilă, care a crescut de-a lungul veacurilor, în strînsă concordanţă cu nivelul şi gradul de dezvoltare a forţelor şi relaţiilor de producţie, a ştiinţei şi tehnicii, precum şi ! cu condiţiile concrete în care se desfăşoară conflictele armate. Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană a pro-! vocat o nouă creştere a rolului şi influenţei P.E. în do- meniul militar. Producerea noilor tipuri de arme, per-! fecţionarea armamentului şi tehnicii de luptă clasice, : introducerea dispozitivelor automate, consumurile mult | sporite de muniţii, utilaje şi echipamente de tot felul, i cheltuielile tot mai mari pe care le reclamă producţia | militară ridică în faţa economiei probleme foarte com- plexe, de a căror rezolvare depind în mare măsură desfăşurarea şi deznodămîntul războiului. „Cu cît vor fi | mai mari succesele pe care le vom obţine în dezvoltarea i forţelor de producţie, în înflorirea ştiinţei, culturii, în- văţămîntului, în ridicarea bunăstării materiale a întregului popor şi a conştiinţei sale socialiste, revoluţionare, : ou atît poporul va lupta mai ferm pentru a apăra aceste cuceriri, cu atît va înfrînge mai uşor pe oricine se va atinge de cuceririle noastre socialiste, de independenţa ; patriei!“ (Nicolae Ceauşescu). Tocmai de aceea, adopta- j rea şi aplicarea măsurilor necesare pentru întărirea for- ţei economice a ţării constituie o parte organică a concepţiei P.C.R. despre apărarea naţională. POTENŢIAL MILITAR. Totalitatea forţelor şi mijloacelor de luptă armată pe care un stat le poate destina purtării războiului. Principalele componente ale P.M. sînt : efectivele armatei; armamentul şi tehnica de luptă; conştiinţa politică şi moralul militarilor ; numărul şi caii- POTENŢIAL MILITAR 522 tatea cadrelor de comandă; organizarea, disciplina şi coeziunea internă a armatei ; nivelul pregătirii întregii populaţii pentru apărarea patriei; gradul dezvoltării ştiinţei militare şi doctrinei militare ; pregătirea de luptă a trupelor. în condiţiile războiului întregului popor, P.M. are o structură mai complexă decît în condiţiile clasice, deoarece el include nu numai armata permanentă, ci toate forţele care participă la lupta armată în mod organizat. în consecinţă, dezvoltarea şi consolidarea P.M. al României socialiste se referă atît la întărirea armatei, cît şi a tuturor formaţiunilor populare din compunerea sistemului naţional de apărare. între P.M. şi celelalte po-tenţialuri (economic, tehnico-ştiinţific, demografic, po-litico-moral, cultural) există o legătură strînsă. Dezvoltarea economiei naţionale, a învăţămîntului, ştiinţei şi culturii, ridicarea nivelului de trai al poporului, întărirea unităţii sociale şi moral-politice a naţiunii, creşterea populaţiei constituie baza întăririi capacităţii de apărare generală a societăţii noastre socialiste. Corespunzător intereselor fundamentale ale apărării patriei şi cerinţelor războiului modern, partidul şi statul acţionează pentru dezvoltarea proporţională a tuturor factorilor constitutivi ai P.M. al ţării noastre. O atenţie deosebită se acordă asigurării unei juste corelaţii între latura calitativă şi cea cantitativă a forţelor armate, a P.M. în ansamblul său. Apreciind realist raportul de forţe într-un eventual război, doctrina militară românească îndreaptă efortul prioritar spre asigurarea unei înalte calităţi a pregătirii şi acţiunii tuturor forţelor chemate să ducă războiul popular de apărare. Aceasta înseamnă o înaltă pregătire de luptă a trupelor, valorificarea maximă a calităţilor politico-morale ale ostaşilor, precum şi a cunoştinţelor, inteligenţei şi abnegaţiei corpului de comandă, dotarea cu armament şi tehnică de luptă cu proprietăţi superioare, o perfectă cooperare între armată şi formaţiunile populare de apărare, asigurarea unei discipline militare ferme. în acelaşi timp, nevoile cantitative de forţe şi mijloace nu sînt neglijate, ele fiind soluţionate prin mobilizarea resurselor corespunzător cu posibilităţile demografice şi economice ale ţării noastre. 523 POTENŢIAL POLITICO-MORAL POTENŢIAL POLITICO-MORAL. Noţiune care exprimă sintetic capacitatea politică a statului, calităţile spirituale şi voinţa poporului de a acţiona pentru soluţionarea marilor probleme sociale, economice, politice şi militare ale ţării, de a-şi mobiliza toate forţele şi de a suporta cele mai grele încercări în scopul obţinerii victoriei în război, P.P.M. cuprinde concepţiile, teoriile şi stările de spirit ale oamenilor, voinţa, energia şi comportamentul acestora, atitudinea lor faţă de orînduirea socială existentă, faţă de politica internă şi externă a statului, faţă de scopurile şi caracterul războiului pe care statul respectiv îl pregăteşte sau îl poartă. în compunerea P.P.M. intră doi factori care exercită o înrîurire complexă şi activă asupra luptei armate : factorul politic şi factorul moral, între aceştia există legături strînse, ceea ce justifică tratarea lor corelată. Ambii factori au ca principală modalitate şi direcţie de acţiune sfera conştiinţei oamenilor, valorificarea energiilor spirituale pentru atingerea scopurilor războiului. în condiţiile României socialiste, ideologia revoluţionară, concepţia despre lume şi viaţă a clasei muncitoare, politica P.C.R. de construire a socialismului şi comunismului constituie un inepuizabil izvor al puterii de apărare. Ca elemente structurale, P.P.M. al ţării noastre cuprinde : politica generală şi militară a partidului şi statului, rolul ei în elaborarea scopurilor apărării naţionale, capacitatea politicii de a crea condiţii favorabile pregătirii şi ducerii acţiunilor militare, de a mobiliza resursele şi eforturile întregii naţiuni în vederea îndeplinirii sarcinilor apărării ; ideologia revoluţionară, ca forţă ce propulsează conştiinţa apărării patriei, încrederea în justeţea cauzei, devotamentul şi combativitatea în luptă ; calităţile morale ale maselor populare şi ale armatei, legătura lor reciprocă, temeiurile psihologice şi ideologice ale forţei morale, trăsăturile specifice ale caracterului naţional. Forţa morală se află într-o strînsă corelare şi interacţiune cu forţa materială. Totodată, aşa cum rezultă din experienţa istorică, superioritatea morală poate compensa, într-o anumită măsură, mai ales în condiţiile războiului popular de apărare, o eventuală inferioritate sub aspect tehnico-material. POTENŢIAL TEHNICO-ŞTIINŢIFIC 524 POTENŢIAL TEHNICO-ŞTIINŢIFIC. Capacitatea unui stat de a soluţiona, prin mijloacele specifice ale ştiinţei şi tehnicii, problemele ridicate de progresul material şi spiritual, de nevoile materiale şi culturale ale societăţii, precum şi problemele puse de cerinţele războiului. Institutele, centrele şi laboratoarele de cercetare ştiinţifică, numărul şi valoarea oamenilor de ştiinţă, specialiştilor, inginerilor, amploarea cercetărilor şi invenţiilor cu aplicare în domeniul militar, nivelul dezvoltării tehnologiei de producţie constituie componente importante ale P.T.Ş., care exercită o influenţă crescîndă asupra capacităţii de apărare a ţării, desfăşurării şi deznodămîntului războiului. In crearea noilor tipuri de arme un rol tot mai important revine ramurilor de bază ale ştiinţelor naturii (fizica, chimia, mecanica), unor ştiinţe fundamentale de mare generalitate cum sînt matematica şi cibernetica, precum şi unor ştiinţe tehnice moderne ca radioelectronica. Doctrina militară a României socialiste acordă o atenţie deosebită dezvoltării cercetării ştiinţifice legate de nevoile apărării naţionale, utilizării P.T.Ş. în scopul creării unor mijloace de luptă cu proprietăţi superioare, realizate în concepţie şi producţie proprii. POZIŢIA ŢINTEI. Loc geometric al unei ţinte, care trebuie determinat pentru a putea fi lovită de mijloacele de apărare antiaeriană. Există : P. iniţială a ţintei, locul geometric în care se găseşte ţinta aeriană în momentul determinării distanţei focos viitoare ; P. actuală a ţintei, locul geometric în care se găseşte ţinta aeriană în momentul plecării loviturii din gura de foc. Se determină prin azimut, unghi de înălţare şi distanţă ; P. viitoare a ţintei, locul geometric în care se va găsi ţinta aeriană în momentul exploziei proiectilului. Este locul unde trebuie să se întîlnească proiectilul cu ţinta aeriană, fiind determinat de azimutul viitor, unghiul de înclinare şi distanţa focos viitoare. POZIŢIE. Porţiune de teren, de regulă amenajată ge-nistic, destinată a fi ocupată de trupe (subunităţi de gărzi patriotice) pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă. Există : P. de apărare, porţiune de teren pe care 525 POZIŢIE se dispun subunităţile de infanterie şi de alte arme, în scopul respingerii atacului inamic şi apărării ferme a terenului ocupat. Are un traseu cu limita dinainte dispusă, pe cît posibil, pe obstacole naturale sau acoperiri cu un bun cîmp de observare şi de tragere şi o adîn-cime corespunzătoare punctelor de sprijin de companie. Se amenajează genistic cu tranşee, adăposturi (de tragere, de comandă, de odihnă), şanţuri de comunicaţii, lucrări de baraje, mascare. în principiu, se organizează P.d.a. continue şi eşalonate în adîncime, în sectoarele probabile de atac ale inamicului sau discontinue, pe anumite direcţii stabilite, alcătuind un sistem închegat de apărare (fîşii de apărare) ; P. înaintată, organizată în faţa limitei dinainte a apărării, pe anumite direcţii, cu scopul de a induce în eroare pe inamic asupra traseului real al P.d.a., a-1 determina să se desfăşoare prematur şi uneori a-i canaliza înaintarea pe direcţii voite de apărător. Se ocupă cu trupe din eşalonul doi (rezervă) al regimentelor (batalioanelor) din primul eşalon ; P. succesive, organizate înapoia P.d.a. ocupată de subunităţile din primul eşalon, cu scopul realizării adîncimii apărării, iar în anumite situaţii (de exemplu, retragere), a da posibilitatea ducerii luptei un timp determinat de către trupele destinate acestui scop ; P. intermediară, organizată între fîşia întîi şi a doua de apărare, cu scopul de a permite ducerea luptei de către trupe aduse din adîncime sau din alte sectoare, pentru a opri înaintarea inamicului care a rupt fîşia întîi; P. în bretelă, cu orientare oblică faţă de înaintarea inamicului, organizată între P. care alcătuiesc o fîşie de apărare sau între fîşia întîi şi a doua, cu scopul de a împiedica lărgirea de către inamic a eventualelor pătrunderi realizate şi a crea condiţii favorabile executării contraatacurilor ; P. de plecare la ofensivă, pe care se dispun subunităţile din primul eşalon de atac (companii, plutoane), în ofensiva din contact nemijlocit cu inamicul, înainte de pornirea ofensivei. Cuprinde, de regulă, o singură tranşee şi şanţurile de comunicaţii respective ; P. de aşteptare, organizată înapoia poziţiei de plecare la ofensivă, pentru tancurile ce vor însoţi infanteria, în care acestea se dispun în noaptea ce precede atacul. Se amenajează genistic în mod corespunzător; PRECIZIA TRAGERII 526 P. de alarmă, situaţie în care se găsesc avioanele în vederea îndeplinirii misiunilor de luptă ; P. de artilerie A.A., porţiune de teren destinată a fi ocupată de subunităţile de artilerie A.A., cu toate elementele necesare îndeplinirii misiunilor (executarea focului, adăpostirea personalului şi tehnicii, muniţiilor). Se folosesc şi termenii : P. de marş, modul în care se dispun elementele subunităţilor de artilerie A.A. în scopul executării misiunilor de luptă ; P. de lansare, poziţie din care subunităţile de rachete (navele) îşi îndeplinesc misiunile de foc (lansează rachetele, torpilele, grenadele antisubmarine). Se aleg la distanţe care să asigure lovirea în condiţii de precizie optimă a obiectivelor, luîndu-se măsuri pentru a fi mascate şi asigurate împotriva atacurilor aeriene şi terestre ale inamicului. Lansarea se poate face şi din P. de bază sau P. de aşteptare, în care subunităţile de rachete se dispun înainte de a primi misiunile de foc şi de a trece la îndeplinirea lor ; P. de tragere, organizată cu scopul de a fi ocupată de piesele subunităţilor de artilerie (aruncătoare, mitraliere, artilerie antitanc, artilerie antiaeriană) pentru executarea misiunilor de foc. Se amenajează genistic (la apărarea A.A. a teritoriului încă din timp de pace). Pot fi : P.d.t. de bază, din oare subunităţile îşi îndeplinesc misiunile de foc în mod normal; P.d.t. de rezervă, destinate a fi ocupate în cadrul manevrei de material pe timpul luptei ; P.d.t. vremelnică, din care subunitatea execută unele misiuni de foc pe timp limitat; P. falsă, organizată cu scop de mascare. In raport de organizarea poziţiei, P.d.t. pot fi acoperite, ascunzînd piesele de observarea terestră inamică, semiacoperite sau descoperite. PRECIZIA TRAGERII. Proprietate a tragerii care se apreciază după suprafeţele pe care se grupează o serie de lovituri ochite pe acelaşi punct şi trase în aceleaşi condiţiuni. Cu cît împrăştierea loviturilor este mai mică (gruparea mai mare), cu atît P.T. este mai mare şi invers. P.T. depinde de calităţile armamentului şi ale muniţiei, de priceperea trăgătorului, de condiţiile atmosferice de moment etc. Se poate aprecia calculîndu-se valorile inverse ale următoarelor unităţi de măsură a împrăştiern 527 PREGĂTIREA de lupta ! loviturilor : abaterea probabilă (medie) în bătaie (A£), | în direcţie (A$) şi în înălţime (Aj); lăţimea fîşiei cen- | trale (care cuprinde 70% din lovituri) în bătaie (FJ), j în direcţie (F^) şi în înălţime (F‘), aria părţii centrale | a împrăştierii (care cuprinde jumătatea cea mai bună a loviturilor) ; raza cercului care cuprinde toate loviturile j sau jumătatea lor cea mai bună. PREGĂTIRE DE FOC. Totalitatea acţiunilor de foc care se execută imediat înainte de începerea atacului, unitar, într-un timp limitat, asupra inamicului care se apără, în scopul neutralizării şi nimicirii celor mai importante obiective, dezorganizării conducerii şi sistemului de foc, creării condiţiilor favorabile pentru ruperea apărării ; P.d.F. cuprinde focul artileriei, tancurilor şi aviaţiei. Cînd acţiunile de luptă se duc cu întrebuinţarea armelor de nimicire în masă, P.d.F. cuprinde şi focul trupelor de rachete. PREGĂTIRE DE LUPTĂ. Totalitatea activităţilor de instruire a militarilor (subunităţilor, unităţilor, M.U., statelor majore) şi luptătorilor din gărzile patriotice, în scopul însuşirii cunoştinţelor şi deprinderilor necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor ce le revin în acţiunile de luptă. Se desfăşoară într-o strînsă legătură cu pregătirea politică şi cuprinde : P. militară generală, însuşirea cunoştinţelor comune tuturor militarilor din toate armele (specialităţile) referitoare la instrucţia de front, instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie portativ, regulamente militare generale, instrucţia tactică a infanteriei (la nivel individ, grupă şi diferenţiat pluton, companie), elemente din pregătirea de specialitate a unora din celelalte arme ca : pregătire genistică (lucrări de fortificaţii de campanie, baraje, mascare etc.), protecţie antichimică şi antinucleară (cunoaşterea S.T.L. şi a armei nucleare şi măsurile de protecţie); P. fizică, dezvoltarea aptitudinilor fizice ale militarilor şi antrenarea lor în executarea unor exerciţii fizice care dezvoltă forţa, agerimea şi rezistenţa, calităţi necesare în lupta armată ; P. de specialitate, cunoaşterea tehnicii de luptă din înzestrarea armei (specialităţii) respective şi însuşirea cu- PREGĂTIREA politica 528 rioştinţelor privind întrebuinţarea în luptă a acesteia ; P. tactică, însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor tactice necesare pentru îndeplinirea misiunilor de luptă specifice -armei (specialităţii) proprii în condiţii variate, cit mai apropiate de cerinţele cîmpului de luptă modern. PREGĂTIRE POLITICĂ. Activitate menită să asigure cunoaşterea şi aplicarea politicii interne şi externe a partidului şi statului, formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a militarilor, cultivarea calităţilor politico-morale ale acestora. împreună cu pregătirea de luptă formează conţinutul principal al procesului instructiv-edu-cativ din armată. Se realizează prin formele organizate ale învăţămîntului politic cu militarii în termen şi ale pregătirii politico-ideologice a cadrelor militare şi personalului muncitor civil din armată, prin studierea sistematică a documentelor P.C.R., a presei şi prin folosirea mijloacelor de informare în masă. Ridicarea continuă a nivelului P.P. a militarilor reprezintă o cale principală de consolidare a legăturii dintre armată şi popor, de creştere a capacităţii combative a trupelor, de întărire a spiritului de ordine şi disciplină militară. PREGĂTIREA ECONOMIEI NAŢIONALE PENTRU APĂRARE. Ansamblul măsurilor necesare a fi luate din timp de pace, potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, în vederea valorificării întregului potenţial economic al ţării şi subordonării acestuia, în caz de nevoie, efortului de apărare. Trecerea economiei naţionale la producţia de război impune adoptarea unor măsuri cum ar fi : mobilizarea industriei, agriculturii, transporturilor şi telecomunicaţiilor ; construirea de noi întreprinderi, utilarea şi reutilarea celor existente în vederea producţiei de război, redistribuirea forţei de muncă şi instruirea de noi cadre pentru asigurarea atît a efectivelor necesare frontului, cît şi a necesităţilor producţiei ; mobilizarea tuturor resurselor alimentare şi introducerea unei raţionalizări a consumului de alimente ; reorganizarea comerţului şi a celorlalte activităţi economice. Aceste măsuri se stabilesc la scara întregii economii de către organele competente de planificare, ţinîn- 529 PREGATIREA POPULAŢIEI du-se seama de cerinţele războiului şi se includ în planul de mobilizare a economiei naţionale. Organele centrale şi organizaţiile productive iau măsuri pentru asigurarea operativă a nevoilor forţelor armate, cele mai importante fiind : crearea şi păstrarea capacităţilor de producţie care asigură realizarea planului producţiei militare de război (capacităţi de mobilizare) ; asigurarea forţei de muncă specializate ; constituirea rezervelor de mobilizare. In acelaşi timp este necesar să se asigure viabilitatea economiei în condiţiile unui viitor război. In acest scop se prevăd măsuri cum ar fi : protecţia resurselor materiale, dispersarea şi apărarea obiectivelor economice, stabilitatea funcţionării tuturor organelor de stat şi a economiei naţionale în ansamblu, evitarea distrugerii în masă a potenţialului economic al ţării. PREGĂTIREA LUPTEI (OPERAŢIEI). Totalitatea activităţilor desfăşurate de comandanţi, state majore şi trupe pentru a putea începe şi duce lupta în mod organizat. Constituie o etapă importantă în organizarea luptei (operaţiei) şi cuprinde : luarea hotărîrii pe hartă şi transmiterea misiunilor de luptă la subordonaţi, executarea recunoaşterilor în teren şi organizarea acţiunilor de luptă pe timpul acestora (precizarea hotărîrii şi a misiunilor de luptă, organizarea cooperării), organizarea măsurilor de asigurare de luptă (operativă), realizarea dispozitivului de luptă, organizarea sistemului de foc, amenajarea ge-nistică a terenului, organizarea conducerii, asigurarea tehnico-materială, controlul executării oi’dinelor şi dis-poziţiunilor date trupelor. în condiţiile actuale, P.L.(O). trebuie realizată în timp scurt, prin metode eficiente, moderne. în această activitate se distinge, ca moment im-portant, P. datelor, care înglobează culegerea şi prelucrarea informaţiilor despre inamic, teren, trupe proprii, condiţiile meteo etc., în vederea elaborării hotărîrii. Se realizează în condiţii optime prin utilizarea mijloacelor de automatizare, a unui bun sistem de transmisiuni şi prin organizarea precisă a lucrului de stat major. PREGĂTIREA POPULAŢIEI PENTRU APĂRARE. Activitate care, conform doctrinei militare a României so- PREGĂTIREA TERITORIULUI 530 cialiste, asigură participarea întregului popor la apărarea cuceririlor revoluţionare, a suveranităţii şi independenţei naţionale a ţării. Potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, P.P.p.A. se realizează prin două modalităţi principale : a) îndeplinirea serviciului militar obligatoriu în cadrul unităţilor şi formaţiunilor militare ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne ; b) participarea la alte forme de pregătire : gărzi patriotice, formaţiuni de apărare civilă, formaţiuni de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei, alte organe, organizaţii sau formaţiuni ce se vor crea în funcţie de cerinţele situaţiilor de luptă. In felul acesta sînt întrunite într-un sistem închegat toate formele de pregătire militară a cetăţenilor, ceea ce asigură o conducere unică şi un caracter unitar pregătirii întregului popor pentru apărare. (V. si SISTEMUL APĂRĂRII NAŢIONALE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA). PREGĂTIREA TERITORIULUI PENTRU APĂRARE. Ansamblul măsurilor luate din timp de pace, potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, pentru realizarea unor lucrări importante de amenajare a teritoriului, care să satisfacă nevoile apărării naţionale. P.T.p.A. urmăreşte să asigure : crearea unor condiţii favorabile pentru ducerea acţiunilor de luptă ale forţelor armate şi ale celorlalte forţe participante la războiul întregului popor ; protejarea populaţiei, a obiectivelor economice, a bunurilor materiale şi culturale împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi ale armelor obişnuite ; zădărnicirea acţiunilor de luptă ale inamicului, prin sporirea valorii terenului ca obstacol, producerea de pierderi cît mai mari, limitarea posibilităţilor sale de a pătrunde adînc pe teritoriul nostru naţional. Principalele lucrări de P.T.p.A. pot fi : căi de comunicaţii (căi ferate, şosele, autostrăzi, lucrări de artă, sporirea parcului de material rulant) ; telecomunicaţii (linii de transmisiuni cu fir, radioreleu, radio, noduri subterane, racordări ale reţelei de transmisiuni); aerodroame, porturi, sisteme automatizate de conducere teritoriale (centre de calcul) ; lucrări de fortificaţie permanentă ; lucrări hidrotehnice 531 PREGĂTIREA TRAGERII (sisteme de irigaţii, îndiguiri, canale). Din P.T.p.A. face parte şi P. topografică a teatrului de acţiuni militare, care cuprinde activităţile de întocmire a hărţilor topografice, hărţilor speciale, fotodocumentelor şi datelor geodezice de bază, necesare amenajării şi pregătirii teatrului de acţiuni militare pentru operaţii de război. PREGĂTIREA TINERETULUI PENTRU APĂRAREA PATRIEI. Parte integrantă a sistemului apărării naţionale, avînd drept scop educaţia patriotică, instruirea militară generală şi de apărare civilă a tinerilor, precum şi pregătirea lor de specialitate în cadrul unor cercuri teh-nico-aplicative. Formaţiunile de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei cuprind pe toţi tinerii, băieţi şi fete, între 16—20 ani. Instruirea tinerilor se realizează în centre de pregătire organizate pe lîngă întreprinderi, instituţii, organizaţii economice, unităţi de învăţămînt, comune. Un centru cuprinde, de regulă, 3—4 detaşamente, constituite din mai multe grupe. Detaşamentul cuprinde pînă la 60 de tineri şi se constituie la nivelul schimbului, brigăzii, secţiei, serviciului, satului (cîteva sate), clasei sau anului de studii. Fetele sînt organizate în detaşamente separate de cele ale băieţilor. Centrul şi detaşamentul sînt comandate de cadre militare din rezervă; în şcoli şi licee sînt comandate de elevi, iar în întreprinderi şi comune — de gradaţi din rezervă. în timp de război, tinerii instruiţi pot fi folosiţi pentru executarea unor acţiuni de cercetare, siguranţă, pază, informare, legătură, aprovizionare cu muniţii sau alte materiale, dirijarea circulaţiei, lucrări genistice, repararea tehnicii de luptă etc. în anumite situaţii, pot participa la ducerea acţiunilor de luptă împreună cu unităţile militare şi gărzile patriotice. Organizarea şi conducerea activităţii revin Uniunii Tineretului Comunist, fiind realizate cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Educaţiei şi învăţământului, Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, gărzilor patriotice şi altor organe. PREGĂTIREA TRAGERII. Ansamblul procedeelor de determinare a elementelor de tragere în diferite situaţii. PRELATA 532 P.T. se poate realiza prin : P. expeditivă, procedeu utilizat cînd nu se poate folosi harta sau nu se dispune de date asupra poziţiei de tragere, iar corecţiile pentru variaţia condiţiilor balistice şi meteorologice se neglijează sau se stabilesc cu aproximaţie ; P. sumară, procedeu utilizat cînd datele topogeodezice, meteorologice şi balistice sînt cunoscute aproximativ sau incomplet; P. completă, procedeu utilizat cînd se dispune de date topogeodezice, meteorologice şi balistice complete, precise şi recente. La tragerile artileriei antiaeriene există : P. preliminară, care cuprinde activităţile ce se execută de la ocuparea poziţiilor de tragere pînă la descoperirea ţintei aeriene; P. imediată, activităţile desfăşurate din momentul descoperirii ţintei aeriene. PRELATĂ. Accesorie din foaie de cort sau altă ţesătură rezistentă la apă, precum şi din piele sau material plastic, care are rolul de a feri de ploaie, praf sau noroi unele dintre părţile sensibile ale mijloacelor de luptă sau chiar întreg mijlocul de luptă. PRIMA LOVITURĂ NUCLEARĂ. Termen care, în condiţiile unui război nuclear, defineşte primul atac nuclear masiv executat asupra forţelor armate, centrelor economice şi politico-administrative, bazelor terestre, aeriene şi maritime ale adversarului, în scopul nimicirii sau slăbirii capacităţii de ripostă a acestuia. Partea care execută P.L.N. ar obţine, astfel, un avantaj hotărîtor. care ar decide soarta războiului. Specialiştii consideră însă că în stadiul actual există posibilităţi reale pentru păstrarea unei capacităţi de ripostă suficient de puternică), ceea ce face ca executarea P.L.N. să fie foarte riscantă. PRIZONIER DE RĂZBOI. Combatant al unei părţi beligerante capturat de inamic. Statutul P.d.R. este reglementat de Convenţia de la Geneva din 12 august 1944. De acest statut beneficiază : membrii forţelor armate regulate ale unei părţi în conflict, ai miliţiilor şi corpurilor de voluntari făcînd parte din aceste armate, precum şi ai mişcărilor de rezistenţă organizate ; persoanele care 533 PROFIL ■urmează forţele armate fără a face parte direct din ele, membrii civili ai echipajelor avioanelor, corespondenţii de presă, furnizorii, membrii unităţilor de muncă sau ai serviciilor însărcinate cu aprovizionarea armatei, cu condiţia de a fi primit autorizaţia forţelor armate pe care le însoţesc ; membrii echipajelor, inclusiv comandanţii, piloţii şi elevii marinei comerciale şi echipajelor aviaţiei civile ale părţilor în conflict; populaţia care, la apropierea inamicului, ia armele în mod spontan pentru a combate trupele de invazie, fără a fi avut timpul să se constituie în forţe armate regulate, dacă poartă armele pe faţă şi respectă legile şi obiceiurile războiului; alte persoane pe care puterea ocupantă socoteşte necesar să le interneze. P.d.R. se bucură de drepturi şi protecţie specială pe timpul captivităţii : tratarea lor cu omenie, salvarea vieţii, respectul persoanei şi demnităţii, asistenţă medicală şi îngrijirea suferinzilor, tratament egal (diferenţieri sînt admise numai pe baza gradului militar, stării sănătăţii, aptitudinilor profesionale, sexului). Orice încălcare a statutului P.d.R. implică răspunderea internaţională a statului respectiv şi a celor ce au săvîrşit-o. PROBABILITATE DE LOVIRE. Număr egal cu limita către care tinde frecvenţa de lovire a obiectivului, dacă numărul de proiectile (gloanţe sau rachete) trase în condiţii identice tinde către infinit. în limbajul curent, P.d.L. exprimă măsura în care este posibil ca obiectivul să fie lovit trăgîndu-se un singur proiectil, glonţ, torpilă, bombă sau rachetă. P.d.L. capătă valori între 0 şi 1 şi se prezintă sub formă de procent sau fracţie zecimală. Valoarea ei este dată de raportul între numărul cazurilor favorabile lovirii obiectivului şi numărul total al probelor, toate cazurile (probele) fiind egal posibile (egal probabile). PROFIL. Reprezentare grafică, în plan vertical, la o anumită scară, a secţiunii rezultate din intersecţia unui plan vertical cu o lucrare, un obstacol oarecare sau o porţiune de teren. De exemplu, P. transversal ial unui pod, al unui rîu, al unui drum ; P. longitudinal al drumului, unei tranşee, şanţului antitanc, gropii pentru un adăpost etc. PROFIL DE ARIPA 534 PROFIL DE ARIPĂ. Profil obţinut prin secţionarea aripii cu un plan imaginar, perpendicular pe aripă şi paralel cu direcţia de zbor. Urmăreşte să realizeze o cit mai mare forţă portantă, o cît mai mică rezistenţă la înaintare (frî-n-are), momente aerodinamice longitudinale cît mai reduse, iar la viteze mari de zbor, o cît mai mică rezistenţă de undă (rezistenţa provocată de undele de şoc). PROFIL DE ZBOR. Forma (proiecţia) în plan vertical a traiectoriei unui aparat de zbor (sau rachetă). In cazul aviaţiei militare, acest profil depinde, în principal, de misiunea de luptă. La stabilirea sa participă statul major, navigatorul şi inginerul unităţii de aviaţie. PROFILOGRAF. Aparat pentru executarea profilului unui ours de apă, format dintr-un plutitor autopropulsat prevăzut ou un emiţător de unde subacvatice, dispozitivul de telecomandă şi echipamentul pentru înregistrarea rezultatelor. Aparatul determină principalele caracteristici ale cursului de apă : lăţimea şi adîncimea, viteza curentului, natura fundului. PROFUNDOR. Partea mobilă a ampenajului orizontal, care serveşte la comanda mişcărilor avionului în jurul axului transversal. Este acţionat de către pilot cu ajutorul manşei. PROGNOZĂ. 1. Funcţie a conducerii, avînd sensul de prevedere fundamentată ştiinţific -asupra evoluţiei unor fenomene (militare, meteorologice), a sistemului de conducere şi a sistemului condus. P. militară urmăreşte să determine caracterul şi particularităţile viitorului război, să desprindă cît mai corect condiţiile în care -acesta ar putea izbucni, forţele şi mijloacele întrebuinţate, amploarea, durata, intensitatea, scopurile urmărite, precum şi posibilităţile materiale, tehnico-ştiinţifice, morale, umane şi militare, atît a celor proprii, cît şi ale inamicului probabil (evoluţia armelor şi influenţa lor asupra ştiinţei şi artei militare). 2. P. timpului, urmăreşte să determine evoluţia stării timpului într-o perioadă dată (o zi, cîteva zile) şi într-o anumită zonă geografică. Pre- 535 PROIECTIL zintă o mare însemnătate pentru navigaţia aeriană şi maritimă, tragerile cu artileria (rachetele, mijloacele de zbor fără pilot) şi organizarea acţiunilor de luptă. PROIECTIL. Element principal al loviturii de artilerie, de formă cilindro-ogivală, care se aruncă din gurile de foc de artilerie în scopul de a se obţine un anumit efect la obiectiv (neutralizarea, nimicirea sau distrugerea acestuia, iluminarea terenului, furnizarea etc.). Este format dintr-un corp (din una sau mai multe bucăţi) şi o încărcătură utilă (uneori lipseşte). După modul de realizare a stabilităţii pe traiectorie, P. pot fi cu sau fără mişcare de rotaţie ; după forma exterioară, alungite sau nealungite ; iar după calibru, de calibru mic (sub 75 mm), mijlociu {între 75 şi 152,4 mm) şi mare (peste 152,4 mm). Există, de asemenea, P. cu calibrul egal cu al ţevii şi P. subcalibru sau supracalibru. După destinaţia lor, P. pot fi : chimice, folosite pentru a infecta terenul şi pentru a se obţine scoaterea din luptă a personalului prin acţionarea unei substanţe toxice cu care este încărcat; explozive, folosite pentru nimicirea obiectivelor vii, armamentului şi obiectivelor aeriene, prin schijele care rezultă în momentul spargerii corpului lui; cumulative, avînd o încărcătură de explozie cu efect cumulativ (prevăzută cu o scobitură în partea anterioară), folosit în tragerile cu guri de foc cu viteze iniţiale mici, pentru perforarea blindajelor ; exploziv-chimice, cu încărcătură combinată, toxică şi explozivă ; exploziv-fugase (P. exploziv-mină) care acţionează atît prin schije, cît şi prin suflu, folosit asupra obiectivelor vii şi a tehnicii de luptă neblindate ; fugase, folosite pentru distrugerea lucrărilor nebetonate (tranşee, adăposturi) prin unda de şoc a gazelor rezultate în urma exploziei încărcăturii de explozie. Este tras, în special, din guri de foc de calibru mare (peste 152,4 mm); fumigene, încărcate cu o substanţă fumigenă pentru orbirea cuiburilor de foc, observatoarelor inamice, crearea de perdele de fum ; incendiare, încărcate cu substanţe incendiare (fosfor, termit, napalm) pentru aprinderea construcţiilor de lemn, a depozitelor de carburanţi şi de muniţii ; luminoase, pentru iluminarea terenului, în scopul uşurării observării inamicului şi a rezultatelor tra- PROIECTOR 536 gerii pe timpul nopţii. Conţine o încărcătură de evacuare şi un corp luminos, prevăzut, de obicei, cu o paraşută ; nucleare, trase din guri de foc de calibru mare (peste 152,5 mm), special destinate. Cele de 180 mm au greutate de 360—450 kg şi puterea exploziei de 10—15 kilo-tone ; perforante au foarte mare energie cinetică pe traiectorie, fiind utilizate la tragerea directă asupra maşinilor blindate şi asupra lucrărilor blindate şi tari. Pot fi cu încărcătură de explozie sau inerte, iar după calibrul lor pot fi obişnuite sau subcalibru ; reactive (rachetă cu reacţie) prevăzute la partea dinapoi cu un motor cu reacţie cu combustibil solid, pentru realizarea propulfiiei. Se lansează cu ajutorul unor lansatoare individuale sau multiple (fixe sau mobile) şi pot fi nedirijate sau dirijate (prin fir sau prin radio) ; ruptură-beton, destinate pentru tragerea asupra lucrărilor din beton armat. Au corpul rezistent, o încărcătură de explozie puternică şi sînt trase de gurile de foc de calibru mare ; trasoare au corpul umplut cu o compoziţie trasoare introdusă într-un tub. Sînt trase din tunuri automate avînd calibrul de 20—25 mm asupra obiectivelor cu viteză mare de deplasare. Lasă pe traiectorie o dîră luminoasă sau de fum, vizibilă şi ziua, ceea ce permite uşurarea efectuării reglajului (corecţiilor de tragere). PROIECTOR. 1. Aparat destinat iluminării, în timpul nopţii, a unui spaţiu sau emiterii unor semnale luminoase vizibile la mare distanţă. P. concentrează razele de lumină emise de o sursă luminoasă (un arc electric cu electrozi de cărbune sau o lampă cu filament metalic incandescent), cu ajutorul unui sistem optic ( o oglindă concavă parabolică sau un sistem de lentile), realizînd un flux luminos intens. 2. Ansamblu al unui aparat de vedere pe timp de noapte de tip activ sau al unui sistem de autodirijare pe bază de raze infraroşii, de tip activ, avînd ca rol concentrarea, cu ajutorul unei oglinzi sferice sau paraboloidice, a energiei infraroşii emise de o sursă artificială (o lampă electrică cu incandescenţă, o lampă cu descărcare în arc) aflată în apropierea focarului oglinzii reflectoare. 537 PROTECŢIA TRUPELOR PROMOŢIE. Termen definind o serie de absolvenţi ai unei instituţii militare de învăţămînt (şcoală militară, academie), care au efectuat studiile în aceeaşi perioadă şi au fost înaintaţi în grad (numiţi în funcţiile corespunzătoare) la aceeaşi dată. De regulă, P. se defineşte prin anul absolvirii. PROPAGANDĂ SPECIALĂ. Totalitatea acţiunilor desfăşurate pentru influenţarea conştiinţei şi sentimentelor trupelor inamice şi populaţiei din teritoriul inamic, cu scopul de a le explica adevăratele ţeluri ale, războiului şi a le determina să nu mai participe la acţiunile de luptă cu caracter agresiv. Se execută cu forţe şi mijloace destinate acestui scop, după un plan special. PROPULSOR. Instalaţie montată la bordul aeronavei cu scopul de a crea nemijlocit forţa de tracţiune, necesară pentru antrenarea acesteia în zbor, cu viteza dorită. PROTECTIA TRUPELOR ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE IN MASA ŞI A MIJLOACELOR INCENDIARE. Formă de asigurare operativă (de luptă) a acţiunilor militare, înglobînd un complex de măsuri care se iau pentru a feri trupele (luptătorii din gărzile patriotice) de efectele loviturilor executate de inamic cu armele nucleară, chimică şi bacteriologică sau pentru a reduce cît mai mult acţiunea de distrugere a acestora, în scopul păstrării capacităţii de luptă a trupelor şi formaţiunilor de apărare şi asigurării condiţiilor pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor ce le revin. Se realizează prin : descoperirea pregătirii inamicului în vederea întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare ; determinarea zonelor (raioanelor) probabile de vătămare, infectare radioactivă şi cu substanţe toxice de luptă, de distrugeri şi inundaţii, precum şi prevenirea apariţiei şi extinderii incendiilor; executarea neîntreruptă a cercetării de radiaţie, chimice şi bacteriologice, precum şi a observării continue a cîmpului de luptă în scopul descoperirii în timp util a întrebuinţării de către inamic a mijloacelor incendiare; înştiinţarea trupelor despre infectarea radioactivă, cu substanţe to- TROVA 538 xice de luptă şi mijloace bacteriene ; dispersarea, mascarea şi schimbarea periodică a raioanelor de dispunere a trupelor şi folosirea judicioasă a proprietăţilor naturale de protecţie ale terenului ; amenajarea genistică a raioanelor de dispunere a trupelor şi pregătirea căilor de deplasare ; alegerea celor mai indicate procedee de trecere prin raioanele infectate şi asigurarea protecţiei trupelor în cazul ducerii unor acţiuni îndelungate într-un raion infectat; controlul dozimetric al personalului, tehnicii de luptă şi altor materiale ; asigurarea trupelor şi gărzilor patriotice cu tehnică şi materiale chimice ; executarea măsurilor sanitaro-igienice şi profilactice speciale ; lichidarea urmărilor atacului executat de inamic cu armele de nimicire în masă şi mijloace incendiare. Organizarea acestor activităţi se realizează de către statul major pe baza hotărîrii comandantului şi a dispoziţiu-nilor eşalonului superior. PROVA. Partea din faţă a unei nave de suprafaţă sau a unui submarin, orientată după direcţia normală de mişcare înainte. PSIHOLOGIE MILITARĂ. Ramură a psihologiei generale. avînd ca obiect studiul legităţilor dezvoltării psihicului individual şi colectiv în condiţiile serviciului militar şi ale luptei armate moderne. P.M. cercetează stările şi însuşirile psihice ale militarilor, forţele motrice care le determină şi factorii care influenţează evoluţia lor. Formulînd concluzii asupra atitudinii şi comportării militarilor în diferite situaţii de luptă şi în condiţiile specifice ale diferitelor arme (specialităţi) militare, P.M. contribuie la adoptarea metodelor celor mai indicate în procesul instructiv-educativ, la formarea şi dezvoltarea calităţilor psiho-morale necesare militarilor pentru a stă-pîni tehnica de luptă modernă, a înfrunta cu dîrzenie şi curaj greutăţile războiului şi a obţine victoria. Metodele de studiu şi cercetare ale P.M. sînt : observaţia psihologică (reflexivă, introspectivă, autoobservarea), experimentul (de laborator, natural, în condiţii apropiate de realitatea cîmpului de luptă), testul, analiza activităţii militarului (urmărind capacitatea de organizare, procedee 539 PULVERIN utilizate, ritm de execuţie, consecvenţa în finalizarea scopurilor, siguranţa de sine, iniţiativa, inventivitatea, stări afective etc.), conversaţia, ancheta (chestionarul), studiul biografic. Aplicarea cu pricepere de către comandanţi a metodelor de cunoaştere psihică a subordonaţilor îi ajută în orientarea justă a activităţii de conducere, astfel ca fiecare militar să poată da un randament maxim în executarea misiunilor ce-i revin. PUCI. Acţiune armată a unui grup politico-militar, nesusţinută de mase, avînd ca scop principal răsturnarea prin violenţă a guvernului legal aflat la putere şi instaurarea unui nou regim politic sau unei noi conduceri de stat, de regulă, reacţionare. Majoritatea P. din perioadele interbelică şi postbelică au fost înfăptuite de cercuri aservite politicii imperialiste sau au fost rezultatul luptei pentru putere a diferitelor grupări ale claselor exploatatoare. PULBERE. Substanţă explozivă de azvîrlire. Se caracterizează printr-o ardere rapidă şi se foloseşte pentru aruncarea glonţului sau proiectilului din ţeava armelor de foc, precum şi pentru propulsia proiectilelor reactive şi a rachetelor cu combustibil solid. Există : P. cu fum (cunoscută şi sub denumirea de P. neagră), amestec de azotat de potasiu (salpetru), cărbune şi sulf ; se foloseşte, la fabricarea elementelor de amorsare din compunerea muniţiilor (săouleţi amorsă, pastile pentru şuruburi port-amorsă, fitiluri de aprindere etc.) ; P. fără fum (coloi-dală), nitraţi de celuloză, plastifiaţi cu diferiţi solvenţi (volatili sau nevolatili) folosiţi, în special, la fabricarea încărcăturilor de azvîrlire ale muniţiilor de toate tipurile. PULVERIN. Compoziţie specială de pulbere neagră presată în şanţurile talerelor focoaselor pirotehnice sau în diferite canale de transmitere a flăcării. P. trebuie să aibă o viteză de ardere uniformă şi strict determinată, să nu se stingă la altitudini mari şi să nu-şi modifice proprietăţile pe timpul depozitării. PUMNAL 540 PUMNAL. Armă albă, portativă, cu lamă scurtă, cu două tăişuri şi virful ascuţit. PUNCT. Loc amenajat în teren pentru desfăşurarea unor activităţi militare. Există : P. de adunare a autovehiculelor avariate, loc în care sînt trimise şi strînse autovehiculele avariate pe cîmpul de luptă, în scopul reparării sau evacuării lor de către organele de reparaţii şi evacuare. De regulă, tancurile se adună separat de autovehicule ; P. de adunare a documentelor, element al centrului de transmisiuni care asigură primirea, distribuirea şi expedierea documentelor de luptă (serviciu) prin mijloace mobile ; P. de adunare (strîngere) a materialelor infectate, loc în care unităţile (subunităţile) trimit echipamentul, mijloacele de protecţie infectate ; P. de adunare a populaţiei civile, loc stabilit de organele apărării civile în localităţi, pentru adunarea sinistraţilor, în vederea evacuării lor; P. de alimentare cu carburanţi-lubrifianţi, element al parcului auto, organizat pe drumul de afluire al autovehiculelor, la 80—100 metri de parc şi dotat cu mijloace de transvazare şi alimentare. Pot fi staţionare sau mobile (autoturisme, autocamioane cu butoaie) şi sînt prevăzute cu mijloace de stins incendii ; P. de alimentare-montaj rachete, în care se alimentează rachetele ou componenţii de bază ai combustibilului şi li se montează componentele de luptă ; P. de ambar-care a desantului maritim, zonă de litoral în care se face ambarcarea desantului maritim la bordul navelor de transport (debarcare), cuprinzînd, după caz, acvatorii (cu una sau mai multe dane) sau zone neamenajate (din care trupele se transportă la nave cu ambarcaţiuni uşoare) ; P. de aprovizionare, loc stabilit pentru păstrarea şi distribuirea materialelor necesare în ducerea luptei ; P. de aprovizionare cu apă, sursă de apă amenajată în campanie pentru aprovizionarea trupelor (puţuri forate, izvoare captate, rezervoare de apă etc.) ; P. de cercetare radio, element care asigură descoperirea şi identificarea legăturilor radio şi radioreleu ale inamicului, în scopul utilizării datelor culese pentru bruierea lor de către mijloacele de bruiaj sau pentru nevoi operative ; P. de co- 541 PUNCT mandă, loc în care comandantul şi statul său major execută conducerea trupelor în luptă (operaţii). Se amplasează în interiorul dispozitivului de luptă, la o distanţă de linia frontului variind cu eşalonul şi forma de luptă (în ofensivă — mai aproape şi axat pe direcţia loviturii principale, în apărare — mai departe, în sectorul de efort al apărării, dar în afara loviturii principale probabile a inamicului). Are în compunere mijloace de transmisiuni, de transport, subunitate de pază şi de asigurare şi se dispune, după caz, în lucrări genistice amenajate, în păduri, în localităţi etc. ; P. de control, loc amenajat din care organe specializate (de serviciu) execută controlul anumitor activităţi sau situaţii. Există : P.d.c. la intrarea în cazărmi (locuri de dislocare, tabere), in care se controlează intrarea şi ieşirea personalului, autovehiculelor ; P.d.c. pe itinerare, în care se execută controlul şi îndrumarea circulaţiei, de către organe ale ■sectoarelor (raioanelor) de comenduire ; P.d.c. sanitar, instalat la puncte obligate de trecere, în care se execută controlul sanitar şi triajul epidemiologie ; P.d.c. pentru trecerea frontierei, în care se verifică îndeplinirea formalităţilor, de trecere a frontierei de către persoane, autovehicule ; P. de degazare, loc în care subunităţile de degazare execută degazarea (dezinfecţia) echipamentului, mijloacelor de protecţie individuală etc. ; P. de dezinfecţie, loc în care organe ale formaţiunilor antiepidemice îşi desfăşoară activitatea în caz de epidemii. Se organizează în punctele de intensă circulaţie ; P. de distribuire a hranei, loc în care se distribuie la •subunităţi, unităţi etc. pe cîmpul de luptă, în aplicaţii, "hrana preparată ; P. de exploatare şi prelucrare a lemnului, loc organizat lîngă depozitele de material lemnos (păduri) pentru tăierea şi prelucrarea lemnului, precum :şi confecţionarea de prefabricate de lemn pentru lucrările genistice ; P. de gospodărie, loc pentru prelucrarea alimentelor şi prepararea hranei, de unde se transportă :şi se distribuie hrana gata preparată la subunităţi (unităţi), în timp de campanie, aplicaţii; P. de interceptare radio, element care asigură interceptarea emisiunilor ra-■dio ale inamicului pentru a fi utilizate de cercetare ; P. de încercare-control, organizat la intersecţii ale li- PUNCT 542 niilor de transmisiuni cu misiunea de a asigura supravegherea şi controlul liniilor, comutări de circuite impuse de situaţii, depistarea deranjamentelor şi înlăturarea lor, uneori folosirea multiplă a liniilor şi amplificarea nivelului de transmisie. Este echipat, după caz, cu schimbătoare de linii, aparate de măsură, aparate telegrafice şi de curenţi purtători, surse de alimentare etc. ; P. de întreţinere tehnică, loc organizat pentru lucrările de întreţinerea tehnică a autovehiculelor în unităţi (subunităţi independente) ; P. de observare, loc amenajat ge-nistic, de regulă, în puncte dominante şi mai apropiate de linia frontului, din care comandantul şi o grupă din statul său major conduc lupta pe timpul ducerii acesteia. Se organizează la batalion, regiment şi uneori la divizie şi face parte integrantă din P. de comandă. Poate fi instalat şi pe elicopter; P. de primire-repartiţie, element ce materializează una din măsurile privind execuţia mobilizării. Este un loc amenajat pentru primirea şi repartizarea rezerviştilor (autovehiculelor din economie) care afluiesc pentru completarea unităţilor. Se instalează în locurile în care sînt chemaţi rezerviştii prin ordin ; P. de retranslaţie, organ pe liniile de transmisiuni lungi, la care bătaia aparaturii şi condiţiile specifice (relief, bruiaj inamic etc.) nu permit o recepţie bună a comunicărilor. Pentru retranslaţia prin fir are aparate care asigură retransmisia mai departe a semnalelor primite, simultan cu recepţia lor, iar pentru cea radio (radioreleu) cîte două staţii radio (una recepţionează pe o frecvenţă, iar alta retransmite pe altă frecvenţă automat) ; P. de schimb, element al sistemului de transmisiuni destinat pentru primirea documentelor şi trimiterilor poştale ; P. de tratare specială, loc în care subunităţile de tratare specială execută dezactivarea, degazarea, dezinfecţia totală a personalului şi echipamentului infectat; P. de trecere, zonă de teren care include o porţiune a cursului de apă, pe ambele maluri, în care se dispun mijloacele pentru asigurarea trecerii trupelor peste cursul de apă. Pot fi pe ambarcaţiuni (autoamfibii, bărci de asalt, bărci pneumatice, plute etc.), pe portiţe (montate din materialul parcurilor de pod pe pontoane), pe pod (de pontoane sau pe suporţi ficşi), prin vad, pentru trecerea tancurilor pe 543 PUNCT GEODEZIC sub apă, pe mijloace de trecere fluviale (şlepuri, ceamuri), pe gheaţă. Alegerea P.d.t. se face după considerente tactice (în bucle concave faţă de inamic, cu malul propriu acoperit iar cel inamic descoperit, cu posibilităţi de sprijin ■de foc şi observare etc.) şi tehnice (lăţimea rîului minimă, viteza curentului apei corespunzătoare mijloacelor de trecere, maluri uşor accesibile). Se organizează şi P.d.t. de rezervă şi P.d.t. false. La forţarea cursurilor de apă. dispunerea mijloacelor de trecere se face în apropierea P.d.t., iar darea lor la apă şi amenajarea malurilor, pe timpul pregătirii de foc a atacului; P. de verificare rachete, în ■care se face verificarea tehnică a stării de pregătire a rachetelor sau componentelor lor ; P. medical, loc în care se asigură, de către personalul de specialitate, bolnavilor •şi răniţilor asistenţa medicală curativă şi profilactică. Se •organizează la unităţi (subunităţi independente) ; P. poştal militar de cartare, asigură legătura poştală la unităţi război mondial, supremaţia maritimă obtinută de forţele emte ’ RĂZBOI NUCLEAR 570 aliate în Mediterană şi Atlantic a făcut posibile victoriile din Africa de nord, Sicilia, Italia şi apoi debarcarea din Normandia; în Pacific, R.N. dus de S.U.A. a jucat un rol însemnat în înfrîngerea Japoniei. RĂZBOI NUCLEAR (ATOMIC, TERMONUCLEAR, RA-CHETONUCLEAR). Tip de război în care principalele mijloace de luptă folosite sînt armele nucleare. Poate fi descris pe baza calculelor, a estimărilor întemeiate pe experienţe şi pe concepţiile strategice de folosire a acestor arme. R.N. presupune participarea la conflict a uneia sau mai multor puteri nucleare. Un R.N. general, în care ar fi angajate cele mai mari puteri nucleare şi s-ar folosi cele mai nimicitoare arme, ar fi războiul cel mai distrugător. După aprecierile specialiştilor, capacităţile nucleare acumulate în prezent pot distruge de cîteva ori întreaga omenire. Întrucît nu există un monopol asupra armamentului nuclear, un R.N.g. ar însemna distrugerea reciprocă totală a părţilor beligerante. Nici statele neutre nu ar putea evita consecinţele nocive ale emanaţiilor radioactive. Dat fiind pericolul de distrugere totală a statelor şi popoarelor pe care îl generează R.N., acesta nu poate constitui un act politic raţional. Nu există scop politic care să justifice riscul unei distrugeri absolute. De aceea, definiţia clasică a războiului, ca o continuare a politicii ou mijloace violente, nu poate fi aplicată R.N. Posibilitatea izbucnirii acestuia nu poate fi totuşi exclusă în actuala situaţie. Specialiştii militari iau în considerare posibilitatea izbucnirii unui R.N. prin accident, datorită fie unor greşeli de calcul, fie unor acţiuni neautorizate din partea personalului militar al unei părţi împotriva celeilalte. Pericolul grav pe oare posibilitatea declanşării unui R.N. îl face să planeze asupra omenirii impune continua intensificare a luptei popoarelor pentru pace, pentru interzicerea armelor nucleare, pentru înfăptuirea dezarmării generale şi, în primul rînd, a dezarmării nucleare. RĂZBOI POPULAR. Tip de război oare exprimă riposta decisivă a poporului împotriva agresiunilor declanşate 571 RĂZBOI POPULAR ; de forţele imperialiste, a politicii de dominaţie şi asu- ■ prire, colonialiste şi néocolonialiste. RJP. are un caracter ! drept, antiimperialist, desfăşurîndu-se sub forma luptei i armate pentru eliberarea naţională şi socială sau pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a pa-; triei, a cuceririlor revoluţionare ale poporului. R.P. este : cunoscut de foarte multă vreme. Istoria militară oferă ; numeroase exemple de lupte eroice duse de masele populare înarmate, de forţele sociale înaintate din diferite ţări pentru eliberare naţională şi socială, scuturarea ju- ■ gului străin, apărarea independenţei şi libertăţii patriei. .. Treptat, s-a acumulat o bogată experienţă, care a stimulat cercetările în vederea elaborării şi dezvoltării unei teorii a R.P. O contribuţie esenţială în această direcţie au adus-o Marx şi Engels, care au relevat esenţa social-politică a R.P., legitimitatea acestuia, arătînd că el reprezintă cea mai indicată formă de apărare a cuceririlor revoluţionare împotriva tentativelor de agresiune ale forţelor reacţiunii. în epoca contemporană, R.P. este un [' fenomen militar generat de conţinutul şi evoluţia realităţilor actuale, de contextul politico-strategic contemporan. Teoria R.P. dispune astăzi de bogata experienţă a îndelungatului război de eliberare dus de poporul chinez, a luptelor de partizani, a mişcărilor de rezistenţă şi a R.P. duse în timpul celui de-al doilea război mondial (în U.R.S.S., Iugoslavia, Franţa şi alte ţări) ; a insurecţiilor armate antifasciste, a războaielor de apărare şi eliberare purtate victorios în Coreea, Algeria, Cuba, în Indochina şi în alte ţări. Conţinutul social-politic al R.P. determină rolul şi menirea istorică a acestora, trăsăturile lor comune. Totodată, fiecare R.P., pe lîngă confirmarea unor legităţi generale, pune în evidenţă o serie de particularităţi, procedee şi forme originale de organizare a forţelor luptătoare, de pregătire şi ducere a acţiunilor de luptă. Pe baza experienţei istorice a R.P. au luat naştere şi s-au dezvoltat doctrine militare ale unor state socialiste, precum şi ale altor state, care asigură pregătirea şi participarea întregului popor la apărarea patriei. (V. şi RĂZBOI AL ÎNTREGULUI POPOR). RĂZBOI POZIŢIONAL 572 RĂZBOI POZIŢIONAL. Formă de purtare a războiului ou caracter static, în care predomină acţiunile poziţionale. Aflîndu-se în relativ echilibru şi nedispunînd de mijloace eficiente pentru străpungerea poziţiilor fortificate, forţele beligerante urmăresc obţinerea deciziei prin uzura materială şi morală a inamicului, într-un timp îndelungat. R.P. a constituit caracteristica primului război mondial. RĂZBOI PSIHOLOGIC. Termen ce defineşte, în doctrinele militare ale statelor capitaliste, totalitatea acţiunilor întreprinse şi mijloacelor utilizate în scopul zdruncinării moralului 'armatei şi populaţiei părţii adverse. Principalele forme şi mijloace de purtare a R.P. sînt : propaganda, realizată prin emisiuni radio, presă, manifeste, răspîndirea de zvonuri, dezinformare etc. ; arme speciale care au efecte psihologice (vizuale, sonore) sau care acţionează asupra sistemului nervos al combatanţilor, pro-vocînd dereglarea acestuia. RĂZBOI „RECE“. Termen ce defineşte situaţia de neîncredere, încordare şi tensiune existentă între statele capitaliste şi cele socialiste în perioada care a urmat celui de-al doilea război mondial (perioada R.„R“.). S-a caracterizat prin întreţinerea psihozei de război, desfăşurarea unei propagande ostile, împiedicarea relaţiilor normale între state, acţiuni provooatoare, periculoase pentru pacea lumii întreprinse de cercurile imperialiste agresive. Lupta forţelor progresiste din întreaga lume a determinat renunţarea la politica R.„R“. şi accentuarea cursului spre destindere, întărirea păcii şi colaborării internaţionale. Se menţin, totuşi, şi în prezent cercuri agresive oare ar dori revenirea la politioa R.„R“. RĂZBOI TOTAL. Tip de război în care se urmăreşte distrugerea totală a adversarului şi se foloseşte în acest scop totalitatea mijloacelor de luptă existente. Concepţia R.T. a fost iniţiată de Ludendorff şi aplicată de Germania hitleristă. In condiţiile existenţei armelor nucleare s-trategice, devine posibilă distrugerea totală nu numai r 5721 573 KECHIZIŢII a obiectivelor militare, ci şi a celor economice, politice, administrative, a întregului potenţial economic şi uman al statelor angajate în conflictul armat. In felul acesta, războiul termonuclear reprezintă un R.T. atît sub aspectul scopurilor -urmărite, cît şi al mijloacelor folosite. RECEPTOR RADIO. Instalaţie radiotehnică (parte componentă a unei staţii de emisie-recepţie) cu ajutorul căreia se realizează captarea semnalelor radio, transformarea lor şi extragerea informaţiei transmise pentru a putea fi redată utilizatorului într-o formă convenabilă (acustică, vizuală). în R.R. se realizează : selecţia semnalului util din multitudinea de semnale şi zgomote din antenă, transformarea tensiunii modulate din înaltă şi joasă frecvenţă (video) şi amplificarea semnalului primit pînă la nivelul necesar funcţionării normale a aparatului final. Pot fi : profesionale, destinate rezolvării unor probleme tehnice speciale (radiocomunicaţii, radiolocaţie, ra-dionavigaţie, radiotelemecanică, radiotelemetrie etc.) şi de radiodifuziune, pentru recepţia programelor sonore şi de televiziune. Caracteristicile principale ale R.R. sînt : gama de unde, care variază în limite foarte largi, de la unde miriametrice şi kilometrice, la unde milimetrice şi optice şi de la R.R. cu mai multe game de unde (cum sînt cele de radiocomunicaţii şi de radiodifuziune) la R.R. cu frecvenţe fixe (pentru radiolocaţie, radiotelemetrie, radio-metrice etc.) ; caracterul modulaţiei semnalelor recepţionate (în amplitudine, în frecvenţă, în fază). RECHIZIŢII. 1. Măsură cu caracter excepţional prin care statul obligă pe cetăţeni să cedeze unele bunuri mobile sau imobile necesare apărării ţării în timp de război. Unele bunuri se iau în folosinţă temporară, cu obligaţia restituirii sau despăgubirii (în caz de distrugere) ; bunurile de consum se rechiziţionează contra plată. 2. Act prin care autorităţile de ocupaţie cereau să le fie date în folosinţă locuinţe sau să le fie furnizate, în natură, pentru necesităţile armatei, o serie de bunuri cum ar fi : hrană, îmbrăcăminte, mijloace de transport ş.a. în acest caz, conform normelor dreptului internaţional R. trebu- recompensa 574 iau efectuate exclusiv pentru nevoile trupelor de ocupaţie şi, pe cit posibil, contra cost sau pe bază de chitanţă, în prezent, prin consens, R. pe un teritoriu inamic ocupat sînt considerate drept jaf. RECOMPENSĂ. Răsplată adusă militarilor de orice grad care obţin rezultate foarte bune în activitatea de serviciu, respectă cu stricteţe legile şi regulamentele militare, au o conduită demnă şi corectă în toate împrejurările. Felurile R. şi drepturile şefilor de a le acorda sînt stabilite în Regulamentul disciplinei militare. RECRUT. 1. Tînăr chemat de o comisie locală de recru-tare-încorporare ce funcţionează pe lîngă un centru militar, în vederea îndeplinirii serviciului militar. Conform prevederilor legale, în Republica Socialistă România sînt recrutaţi tinerii care, în perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie a anului cînd se face recrutarea, împlinesc vîrsta de minimum 19 ani sau cei care împlinesc vîrsta de 18 ani şi cer să fie încorporaţi înainte de termen. 2. Denumire generică dată militarilor în perioada imediat următoare încorporării. RECRUTARE. Operaţiune prin care tinerii sînt luaţi în evidenţă militară, li se stabilesc aptitudinile pentru serviciul militar şi sînt repartizaţi pe arme în vederea încorporării. R. se efectuează în fiecare an prin centrele militare. RECUL. Mişcare către înapoi a unei arme de foc sau numai a unor părţi ale acesteia pe timpul tragerii. R. are loc pe baza principiului acţiunii şi reacţiunii, fiind provocat de reacţiunea corespunzătoare forţei care imprimă proiectilului (glonţului) mişcarea către înainte. RECUNOAŞTERE. Activitate desfăşurată în teren de comandant, însoţit de ofiţeri din statul major, de comandanţii (şefii) de arme ai M.U. (unităţii) şi de alte persoane stabilite de comandant, în vederea precizării în teren a elementelor de bază ale hotărîrii (organizării cooperării). R. urmăreşte în principal : verificarea concordanţei 575 RECUPERATOR hărţii cu terenul; precizarea în teren a datelor (elementelor) situaţiei tactice (traseul frontului, dispunerea trupelor proprii şi ale inamicului) ; precizarea prin repere a elementelor misiunii şi hotărîrii (în ofensivă : direcţia de acţiune, sectorul de rupere, direcţia loviturii principale, linii de despărţire etc. ; în apărare : raioane de apărare, puncte de sprijin, aliniamente şi direcţii de contraatac) ; alte detalii caracteristice care influenţează situaţia tactică : cursuri de apă (lăţime, maluri, sectoare favorabile pentru forţare etc.), drumuri, posibilităţi de mascare. La M.U. tactice şi operative, de regulă, se execută : R. de comandament, efectuată de comandant împreună cu ofiţeri din statul major şi comandanţii de arme, pentru a preciza elementele de ansamblu ale hotărîrii; R. ale armelor, executate de către grupe- de ofiţeri din comandamentele de arme (servicii), cu scopul de a determina elementele tehnice specifice care influenţează îndeplinirea misiunilor armelor respective. Organizarea R. se face de către statul major, care întocmeşte un plan al recunoaşterilor, cuprinzînd : grupele de recunoaştere, itinerare şi puncte de staţie, probleme de prelucrat, orar, mijloace de deplasare, măsuri de siguranţă şi de mascare etc. La unele din punctele de staţie pot fi chemaţi să participe la R. şi comandanţii unităţilor (subunităţilor) subordonate din sectoarele respective şi vecine. I RECUPERATOR. Subansamblu al unei guri de foc de artilerie care are rolul de a readuce părţile reculante în poziţia lor iniţială şi de a le menţine în poziţia anterioară extremă la toate unghiurile de înclinare ale ţevii. Face parte din ansamblul denumit legătură elastică şi poate funcţiona independent de frîna de tragere sau legat de REDRESARE 576 aceasta. R. pot fi mecanice (cu arcuri), hidropneumatice (cu lichid şi gaz) şi pneumatice (cu gaz). REDRESARE (A AVIONULUI, NAVEI). 1. Manevră prin care un aparat de zbor este readus dintr-o evoluţie oarecare în poziţie normală de zbor orizontal. In timpul R. din evoluţii cu viteze mari (din picaj) pilotul, spre a evita solicitările excesive, atît ale aparatului cit şi ale organismului uman, trebuie să evite traiectoriile cu raze de curbură prea mici (prea „strînse“). 2. Acţiune prin care se anulează sau se reduce unghiul de canarisire (în-olinarea într-un bord) a navei (produsă de aranjarea necorespunzătoare sau deplasarea încărcăturii din cauza balansului, ca urmare a unei găuri de apă, explozii sub nivelul liniei de plutire etc.). R. navei se realizează prin manevre de greutăţi (de apă şi combustibil cu ajutorul tancurilor de balast şi asietă), oare să ducă la coborîrea centrului de greutate sau la creşterea înălţimii metacen-trice. Pentru navele de război, posibilitatea R. rapide este foarte importantă, deoarece canarisirea afectează orizontalitatea platformei de tragere (lansare) introducînd erori importante la înclinarea umerilor pieselor de artilerie. REFLECTOR POLIEDRIC. Mijloc de mascare antiradio-locaţie, format din mai multe diedre metalice, diferite ca număr şi mărime. Reflectînd undele electromagnetice emise de radiolocatoare, creează pe ecranele acestora impulsuri luminoase, imitînd astfel unele obiecte din teren. Se întrebuinţează cu succes în lucrările de mascare false, pentru -ascunderea circulaţiei pe drumuri şi pentru ascunderea locului real de dispunere a unor obiective de surpafaţă (poduri, depozite). REFLEXVIZOR. Dispozitiv de ochire folosit la tunurile de artilerie antiaeriană calibru mic şi la mitralierele antiaeriene, cu ajutorul căruia se realizează rezolvarea problemei tragerilor antiaeriene, fiind acţionat în acest scop de mecanismele corectorului antiaerian pe baza parametrilor de zbor ai ţintei înregistraţi la acesta. ^6 ’ 577 REGIM DE FRONTIERA ■fflatice j râ Prin j ioare- | P'Jl R. | sPre a ţ ?i ale I :u raze I e prin j re (în- i ea ne-cauza ni sub â prin : utoru] i wrirea tacen- ; rapide ctează ¡' lucind ; : arii- : radio-ite ca | netice ! a im- : teren. ; false, u as- j re de | îurile anti- pro- scop ame- REGIM (BALISTIC, DE FOC) AL GURII DE FOC. Date privind posibilităţile de tragere, în anumite condiţii, ale unei guri de foc. R. balistic normal este caracteristica balistică a piesei, cînd viteza iniţială a proiectilului tras este egală cu viteza iniţială înscrisă în tabelele de tragere. Există : R. absolut, care exprimă variaţia vitezei iniţiale faţă de cea înscrisă în tabelele de tragere ; R. relativ, care exprimă variaţia vitezei iniţiale faţă de o piesă de comparaţie (piesă de bază sau de reglaj). R.a. şi R.r. se determină prin trageri de regimaj (R.a. şi prin măsurarea alungirii camerei de încărcare). R. de foc este cantitatea de proiectile, gloanţe, rachete, bombe care se poate trage cu o gură de foc sau cu o instalaţie de lansare într-un timp dat. Este determinată de calităţile fizice şi mecanice ale materialului din care este făcută ţeava (depăşind anumite valori ar produce uzura rapidă şi chiar degradarea gurii de foc) şi posibilităţile servanţilor de a trage un număr de lovituri într-un timp dat. Depinde şi de calibrul piesei, încărcătura de azvîrlir*»-durata tragerii şi temperatura aerului. REGIM DE FRONTIERĂ. Ansamblu de norme care reglementează problemele referitoare la frontiere. Există : R. intern de frontieră, creat de fiecare stat prin legislaţia sa, cuprinzînd reguli privitoare la paza frontierelor, modalităţile de intrare şi ieşire din ţară, de şedere în regiunile de frontieră, reglementarea activităţii economice în aceste regiuni, anumite zone interzise ; R. internaţional de frontieră, care reglementează întreţinerea frontierei, modul de utilizare a drumurilor şi apelor de frontieră, posibilităţile de trecere a frontierei de către diverse categorii de persoane (de la căile ferate, cetăţeni care posedă gospodării pe teritoriul celuilalt stat, vameşi etc.), executarea controlului, întreţinerii şi conservării semnelor de frontieră, organizarea pazei, a punctelor vamale, modul de soluţionare a eventualelor încălcări a regimului frontierei de stat şi altele. Republica Socialistă România a încheiat convenţii privind R.d.f. cu toate statele vecine, ele avînd la bază principiul interesului reciproc al părţilor de a-şi apăra securitatea şi independenţa naţională ; R. de pază a frontierei, care reglementează REGIM DE NAVIGAŢIE 578 normele după care trupele de grăniceri, în cooperare cu alte organe prevăzute de lege, execută paza frontierei de stat. REGIM DE NAVIGAŢIE. Norme impuse navelor care navighează în apele teritoriale sau internaţionale (in special în timp de război), înglobînd totalitatea reglementărilor, restricţiilor, servituţilor etc. Are la bază normele dreptului intern şi internaţional şi se face cunoscut public navelor interesate. REGIM DE ZBOR (CROAZIERĂ). Date caracteristice privind elementele de zbor ale unei aeronave în condiţii date. R.d.Z. exprimă valorile elementelor caracteristice ale zborului (viteză, înălţime, turaţia motorului etc.), pentru o anumită misiune (un anumit interval de timp). R. de croazieră exprimă regimul de funcţionare al motorului unui avion, care execută un zbor de lungă durată, pentru a realiza un consum de combustibil optim (de regulă, zburînd cu o valoare a forţei de propulsie inferioară regimului nominal). REGIMENT. Unitate tactică (organizatorică, administrativă şi de instruire) de bază în structura M.U. Se compune, de regulă, din : comandant, stat major, cîteva batalioane (divizioane, escadrile), subunităţi speciale de luptă, de asigurare de luptă, subunităţi tehnice şi formaţiuni de servicii. R. poate fi : mecanizat, de infanterie moto, de tancuri, de artilerie (artilerie A.A., artilerie A.T.), de rachete, de pionieri (pontonieri), de transmisiuni, de aviaţie. In luptă, R. mecanizat (de infanterie moto, de tancuri) acţionează, de regulă, în cadrul diviziei, dar poate executa temporar şi misiuni independente ; R. de artilerie poate constitui o grupare de artilerie sau poate intra în compunerea unei grupări cu parte din subunităţile sale ; R. de artilerie A.A. din apărarea A.A. a teritoriului, în raport de calibru (mare, mijlociu, mic sau mixt) poate acţiona în cadrul diviziei de artilerie A.A. a teritoriului sau poate apăra singur un obiectiv de dimensiuni mici ; R. de rachete A.A. poate acţiona în cadrul diviziei de artilerie A.A. sau (dacă face parte din 579 REGLAJUL TRAGERII ; artileria A.A. a trupelor) poate intra în organica eşa-i Ioanelor operative (operaţi v-strategice). ! REGLAJUL APARATELOR. Operaţiune tehnică prin care I se aduc la valorile impuse de instrucţiuni (norme), ele-i mentele unui sistem tehnic (aparat de măsură, topografic, i de observare), ale căror mărimi s-au abătut de la aceste : valori. La tehnica militară, R.A. se efectuează periodic, ! la intervale de timp precizate în instrucţiunile tehnice | (de exploatare) ale fiecărui aparat. REGLAJUL TRAGERII. Stabilirea prin trageri (numite , trageri de reglaj) a elementelor cu care se va executa tragerea de efect. Urmăreşte îmbunătăţirea elementelor ; de tragere iniţiale, aducînd traiectoria medie cît mai ; aproape de obiectiv (reperul de tragere), 'astfel ca tragerea I de efect să se desfăşoare în condiţii cît mai avantajoase, i Se folosesc ca procedee principale : R.T. prin măsurarea abaterilor şi R.T. prin observarea sensului spargerilor. între procedeele prin măsurarea abaterilor se numără : R.T. cu ajutorul subunităţilor de cercetare artileristică, se măsoară 'abaterile a căror mărime se determină prin radiolo-caţie, cercetare prin sunet sau observare din avion, elicopter etc. şi se aplică corecţiile ; R.T. cu cronometrul, se măsoară abaterile comparînd distanţa de la observator la obiectiv cu distanţa la spargerile proprii, ambele determinate cu cronometrul; R.T. cu graficul, se determină grafic corecţiile în bătaie şi direcţie, pe baza abaterilor în direcţie măsurate din două puncte de observare ; R.T. cu observarea conjugată, se determină prin calcul corecţiile în bătaie şi direcţie, pe baza abaterilor în direcţie ale spargerilor, măsurate din două puncte de observare ; R.T. cu telemetrul, se determină prin calcul corecţiile în bătaie, comparînd distanţa de observare la obiectiv cu distanţa la spargerile proprii, ambele măsurate cu acelaşi telemetru. între procedeele prin observarea sensului spargerilor se numără : R.T. prin încadrare, cînd se observă sensul spargerilor şi se corectează elementele, încadrînd obiectivul în bătaie prin salturi de înălţător şi menţinînd spargerile pe linia de observare, prin modificări de direcţie corespunzătoare salturilor în bătaie; REGRUPAREA TRUPELOR 580 R.T. fără încadrare, se observă sensul spargerilor şi se corectează elementele, stabilind, prin apreciere, depărtarea spargerilor faţă de obiectiv ; R.T. prin jalonarea planului de tragere, se determină prin direcţia şi înălţătorul corespunzător obiectivului şi prin interpolare între două direcţii jalonate prin spargeri, între care a fost încadrat obiectivul; R.T. cu scara, se încadrează obiectivul la o furcuţă, trăgînd cu bateria (plutonul) cu piesele pe înălţătoare eşalonate (în scară), menţinînd spargerile pe linia de observare. Se foloseşte în tragerea asupra obiectivelor largi, cînd unghiul la obiectiv este mai mic de 5—00 (500 miimi). REGRUPAREA TRUPELOR. Acţiune prin care, depla-sînd în mod organizat trupele din anumite raioane (sectoare) în altele, se realizează o nouă grupare de forţe şi mijloace în vederea trecerii la o altă formă de luptă (de exemplu, de la apărare la ofensivă), mutării eforturilor în cursul luptei de pe o direcţie pe alta, întăririi grupării de forţe de pe o anumită direcţie. R.T. se poate executa : din adîncime spre front, de-a lungul frontului sau dinspre front spre înapoi. R.T. unităţilor, M.U. sau subunităţilor aflate în eşalonul întîi este precedată, în mod obişnuit, de înlocuirea lor. R.T. trebuie să fie simplă în concepţie şi execuţie, să se desfăşoare cu repeziciune şi în ascuns, cu respectarea tuturor măsurilor de asigurare operativă (de luptă). REGULAMENT MILITAR. Document normativ care, în baza doctrinei militare a statului respectiv, a constituţiei şi legilor, reglementează relaţiile dintre militari, obligaţiile şi drepturile lor, organizarea şi conducerea diferitelor domenii de activitate militară; este redactat într-o formă sistematizată — de regulă pe titluri, capitole şi articole — şi într-un stil clar, precis şi sobru. Există : R. generale, cuprinzînd norme comune tuturor militarilor, cum sînt, R. Serviciului interior, R. Disciplinei militare, R. Serviciului în garnizoană şi de gardă, R. Serviciului în campanie al statelor majore etc. ; R. de luptă, cuprinzînd principiile şi normele de organizare şi conducere a ac- 581 REPER ţiunilor de luptă la diferite eşaloane ; R. ale armelor, cuprinzînd norme privind pregătirea de luptă sau alte activităţi specifice fiecărei arme. REMIZĂ. Clădire destinată pentru adăpostirea autovehiculelor şi a altor mijloace şi materiale. REMORCAJ. Procedeu de deplasare a unei nave fără propulsie proprie (şlep, ponton). De regulă, R. se face de către remorchere prin tracţiune, împingere sau la ureche (legat 'alături). REPARAŢII. Operaţie de revizuire şi repunere în stare de funcţionare normală a autovehiculelor (agregatelor) militare sau a armamentului şi tehnicii de luptă, după un anumit timp de funcţionare, stabilit prin norme (instrucţiuni). Există : R. curente, înlocuiri sau reparări de piese, organe, în general mărunte, care se uzează în cadrul unei exploatări normale ; R. medii, înlocuiri de piese şi organe cu durată de uzură mai îndelungată, precum şi unele elemente de caroserie, vopsitorii etc. ; R. capitale, înlocuiri sau recondiţionări de piese şi organe de bază ale maşinilor (motor, organe de transmisie). REPER. Obiect caracteristic din teren (clădire izolată, încrucişare de drumuri, grup de pomi), uşor de observat, adesea determinat prin coordonate, folosit pentru orientare, observarea cîmpului de luptă, determinarea direcţiilor de deplasare, executarea focului. Există : R. de navigaţie, obiect natural sau artificial, reprezentat pe harta marină şi care poate fi folosit pentru recunoaşterea coastei sau pentru determinarea poziţiei navei cu ajutorul relevmentelor, distanţelor, unghiurilor orizontale sau verticale măsurate la el. R.d.n. naturale sînt : ca-puri, faleze caracteristice, movile sau stînci izolate (la uscat), insuliţe (pe mare). Cele artificiale sînt : far, baliză, semnal geodezic, clădire caracteristică (la uscat) baliză, geamandură, navă far (pe mare); R. de tragere, obiect sau punct din teren pe care se execută reglajul tragerii. Poate fi real (obiect din teren) sau fictiv (cen- REPERAJE 582 trul unei grupe de spargeri obţinute cu aceleaşi elemente de tragere, ale cărei coordonate au fost determinate prin intersecţie, sunet, radiolocaţie). REPERAJ PRIN SUNET. Procedeu folosit pentru determinarea poziţiei de tragere a subunităţilor de artilerie inamice după sunetul produs la plecarea proiectilului din ţeavă, preoum şi pentru determinarea abaterilor punctelor de spargere a proiectilelor faţă de ţintă. Se realizează prin staţii speciale dotate cu aparatură acustică de determinare a direcţiei şi distanţei sursei de sunet. REPERAJUL TERENULUI. Determinarea din timp a elementelor iniţiale de tragere pentru o serie de repere şi puncte (obiecte) caracteristice din teren, în scopul folosirii lor la stabilirea elementelor iniţiale de tragere pe diferite obiective. REPERARE. Activitate care se referă la observarea şi controlul tragerii. Există : R. spargerii, vizarea spargerii unui proiectil (salve de proiectile) de la mişcarea înregistratoare a aparatului de observare (de ochire) ; R. tragerii, raportarea elementelor tragerii de efect asupra unui obiectiv la un reper de tragere, în scopul controlului şi reînnoirii lor ulterioare. REPLIERE. Mutarea apărării pe un aliniament situat mai înapoi, la o distanţă relativ mică. Se poate face : în mod voit, pentru sustragerea forţelor proprii de sub efectele unei lovituri puternice iminente a inamicului (obligîndu-1 să atace în gol), ale unei lovituri nucleare probabile sau pentru a micşora frontul de apărat'; sub presiunea inamicului, cînd acesta a depăşit pe la flancuri unitatea (subunitatea), iar R. se impune pentru a crea trupelor posibilităţi mai bune de rezistenţă, pe un aliniament mai înapoi, stabilit de eşalonul superior. In primul caz, R. trebuie făcută în ascuns pentru a nu fi sesizată1 de inamic ; în al doilea caz, ea trebuie sprijinită cu foc puternic de către trupele din adîncime. V; si RETRAGERE. 583 „REPRESALIILE MASIVE“ | REPORTARE. Trecerea pe hartă, planşetă etc. a unui j punct prin coordonate. i j REPORTAREA ŢINTELOR AERIENE. Activitate ce se j execută manual (cu mijloace semiautomatizate) de către operatori în punctele de comandă (dirijare), pentru înscrierea pe planşete a mesajelor despre ţintele aeriene, transmise de staţiile de radiolooaţie, de vecinii cu care se cooperează şi alte surse de cercetare. Pe planşetă se reportează traiectul ţintei prin unirea succesivă a punctelor oare marchează locul acesteia în spaţiu în diferite momente, cu precizarea înălţimii de zbor, compunerii şi acţiunilor pe care le execută (bruiaj, bombardament, lansare desant etc.). Reportarea ţintelor aeriene REPRESALII DE RĂZBOI. Măsuri de constrîngere, derogatorii de la normele obişnuite ale dreptului internaţional, luate în timp de război de un stat, ca urmare a actelor comise în prejudiciul său de un alt stat. Uneori, R.d.R. urmăresc să impună, prin intermediul unui prejudiciu, respectul dreptului. Dreptul internaţional exclude însă represaliile în domeniile care fac obiectul convenţiilor internaţionale privind victimele de război şi protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat. : „REPRESALIILE MASIVE". Doctrină militară bazată pe rolul primordial al aviaţiei nucleare strategice, elaborată şi adoptată în S.U.A. după cel de-al doilea război mondial, pe baza monopolului momentan asupra armelor nucleare. Doctrina „R.M.“ a predominat în teoria şi practica militară americană pînă în anul 1960, principalul REPRESIUNE ARMATA 584 ei susţinător şi exponent politic fiind John Foster Dulles. Adepţii acestei teorii nu concepeau decît un singur fel l de război — războiul nuclear total -—, avînd drept ţel ! distrugerea în timp scurt a centrelor economice şi poli- j tice vitale ale adversarului, cu ajutorul unei puternice forţe aeriene şi al armei nucleare. Pierderea de către S.U.A. a monopolului nuclear şi dezvoltarea puternică a rachetelor au anulat invulnerabilitatea geografică tradiţională a teritoriului american. Complexitatea situaţiei politico-militare, incompatibilă cu o doctrină unilaterală j şi simplistă, au determinat abandonarea de către S.U.A. j a doctrinei „R.M.“ si trecerea la doctrina „ripostei flexibile“. REPRESIUNE ARMATĂ. Măsură de pedepsire, de înăbuşire a unei acţiuni de opoziţie cu ajutorul forţelor armate. Este o metodă frecvent folosită împotriva forţelor democratice şi progresiste, a mişcărilor de eliberare naţională de către guvernele reacţionare, antipopulare. RESPINGEREA CONTRAATACURILOR (CONTRALO-VITURILOR). Ansamblu de măsuri luate pe timpul dezvoltării ofensivei în adîncime, pentru a opri contraatacurile (contraloviturile) executate de inamic. R.C. se realizează -prin : oprirea subunităţilor de pe direcţia de contraatac pe aliniamente de teren pe care îşi organizează sistemul de foc ; desfăşurarea, de obicei, pe acelaşi aliniament a rezervei de artilerie antitanc, a detaşamentelor mobile de baraje şi a rezervei de geniu şi realizarea de baraje de mine rapide ; manevra de foc de artilerie, pentru executarea tragerilor de oprire a contraatacului ; pregătirea rezervei de arme întrunite pentru a interveni în caz de nevoie. Pentru R. contraloviturilor se iau măsuri similare. în plus, se poate interveni masiv asupra grupării inamice cu aviaţia. Uneori sînt necesare manevre de forţe pentru a echilibra situaţia în sectorul de contralovitură. După R.C. se trece neîntîrziat, cu aceleaşi forţe sau cu angajarea altora (rezerve, eşalonul doi), la nimicirea grupării inamice de contraatac (contralovitură). 585________________________________________________RESURSE RESTABILIREA CAPACITĂŢII DE LUPTĂ. Totalitatea măsurilor luate pentru înlocuirea efectivelor, tehnicii de luptă ale unităţilor (subunităţilor, M.U.) care au suferit pierderi mari în luptă, au fost lovite nuclear, au supor tat atacul puternic al unui inamic superior care a zdruncinat dispozitivul de luptă. Măsurile cele mai importante sînt : reorganizarea sistemului de foc, completarea cu efective, refacerea conducerii şi cooperării, ridicarea moralului trupelor, manevra de materiale (tehnică de luptă) pentru sporirea puterii combative. .RESURSE. Termen definind totalitatea mijloacelor (posibilităţilor) existente la un moment dat pentru satisfacerea unor nevoi impuse de acţiunile militare (efective, materiale). Se folosesc termenii : R. de aviaţie, cantitatea de aviaţie pe categorii, exprimată în ieşiri unitate sau . subunitate, de care dispune un eşalon operativ pentru ducerea unei operaţii, într-o anumită perioadă de timp. Depinde de compunerea de luptă (numărul de unităţi sau subunităţi dintr-o categorie de aviaţie), intensitatea acţiunilor de luptă, durata operaţiei şi gradul de asigurare tehnico-materială a aviaţiei. R.d.a. disponibile pentru o anumită operaţie se repartizează de comandantul eşalonului operativ pe misiuni şi M.U. din primul eşalon, în funcţie de eforturile acestora; R. de geniu, materiale şi mijloace tehnice care pot fi folosite pentru efectuarea lucrărilor genistice, existente intr-un loc, raion sau zonă de teren (material lemnos şi metalic, ciment şi agregate, prefabricate de beton folosite în construcţii etc.) ; R. de mobilizare, totalitatea rezervelor umane şi mijloacelor materiale ce pot fi folo-• site pentru asigurarea mobilizării unui stat pentru război ; R. din zonă (teritoriale), materiale de diferite feluri (agroalimentare, combustibili, materiale tehnice etc.) sau utilităţi economico-industriale (instalaţii de apă, meeano-energetice), care pot fi utilizate pentru asigurarea teh-nico-materială a trupelor ; R. navale, forţe şi mijloace de luptă de care dispune marina militară pentru ducerea acţiunilor de luptă într-o anumită perioadă (inclusiv capacitatea de. producţie şi de reparaţie a navelor, puterea de lovire şi eficacitatea armamentului naval, vitalitatea) ; RETICULAR 586 R. de zbor, durata de funcţionare admisă pentru un aparat de zbor, cuprinsă între două reparaţii capitale (la motoarele de aviaţie, la timpul efectiv de zbor se mai adaugă şi timpul de funcţionare la sol, pentru încălziri, încercări, rulaje), pentru ca timpul total să nu depăşească resursa prescrisă de constructor ; R. de motoore (moto- resurse), numărul de motoore pe care îl poate realiza un autovehicul (agregat) pînă la prima reparaţie. RETICUL. Ansamblu de linii încrucişate, scări gradate sau alte semne. materializate prin fire subţiri sau prin trasare pe lame de sticlă cu feţe plan-paralele, care intră în compunerea unor aparate optice, fiind dispus perpendicular pe axa optică a aparatului, în planul focal al obiectivului. R. are rolul de a permite vizarea unei direcţii şi de a efectua măsurări unghiulare, în cadrul cîmpului vizual al aparatului optic. RETICULAR. Sistem de linii (puncte) dispuse după o anumită regulă, alcătuind o reţea, denumită reţea de fire (linii) reticulare. In tehnica militară se foloseşte la aparatele de observare, de tragere etc. RETRAGERE. Formă a acţiunilor de luptă, care se adoptă numai la ordinul eşalonului superior, în unele situaţii create în ducerea apărării, pentru : ocuparea unor aliniamente de apărare situate mai înapoi, care creează condiţii mai favorabile pentru ducerea luptei; scoaterea trupelor de sub loviturile forţelor mult superioare ale inamicului, pentru a .evita distrugerea sigură a lor. şi a le crea posibilităţi măi bune de. rezistenţă în adîncime. Reticul , 587 RETROGRADARE | în desfăşurarea R. se disting două momente importante : ; ruperea luptei, în care contactul ou inamicul se întrerupe şi R. propriu-zisă, deplasarea spre înapoi a forţelor principale şi apoi a elementelor care asigură R. De regulă, R. se execută sub presiunea puternică a inamicului ; de aceea, ea trebuie organizată cu minuţiozitate şi condusă cu fermitate. Elementele esenţiale ale organizării R. sînt : alegerea momentului ruperii luptei (de regulă, noaptea, folosind condiţiile favorabile ale terenului şi vremii). Uneori se organizează contraatacuri locale pentru a ascunde intenţia şi momentul R. ; stabilirea forţelor care asigură R. forţelor principale (subunităţi mobile cu armament puternic care caută să păstreze neschimbat aspectul frontului, iar după ce forţele principale au început mişcarea în coloane se retrag pe direcţii stabilite, alcătuind ariergărzile coloanelor) ; stabi-1 lirea itinerarelor de R., asigurarea viabilităţii lor ; asi-, gurarea unui ritm rapid de R. printr-o bună organizare ' a deplasării ; măsuri de asigurare de luptă (în special ■. mascare, apărare antiaeriană şi antidesant, apărare anti-; tanc) ; stabilirea aliniamentului ce trebuie ocupat la ter-r minarea R. şi măsuri pentru ocuparea sa din vreme cu ; unele elemente şi de organizare genistică (folosind şi sprijinul populaţiei) ; utilizarea pe scară largă a formaţiunilor populare de apărare pentru a sprijini ruperea luptei şi R. ; distrugeri şi baraje pe comunicaţiile de înaintare a inamicului. V. şi RUPEREA LUPTEI. RETRANSLAŢIE RADIO. Procedeu utilizat în transmisiunile radio, prin care o staţie radio instalată între doi corespondenţi recepţionează şi transmite simultan semnale electrice (comunicări) de la unul la celălalt corespondent. Se foloseşte cînd distanţa între cei doi corespondenţi depăşeşte bătaia staţiilor respective. RETROGRADARE. Pedeapsă disciplinară ce poate fi aplicată militarilor în cazul încălcării grave a prevederilor regulamentelor militare, a ordinelor şi instrucţiunilor. Constă în trecerea militarului vinovat la un grad inferior celui avut înainte de săvîrşirea abaterii disciplinare. Recăpătarea gradului avut se poate obţine dacă militarul REŢEA CARTOGRAFICA 588 dovedeşte prin comportare şi rezultate în activitatea de serviciu că merită aceasta. REŢEA CARTOGRAFICĂ. Reprezentarea în plan, într-o anumită proiecţie cartografică, a reţelei de meridiane şi paralele ale globului terestru. Serveşte la întocmirea hărţilor. Există : R.C. geodezică, ansamblul reţelelor de triangulaţie, poligonometrie şi nivelment, oare constituie osatura tuturor ridicărilor topografice; R.C. de nivelment, ansamblu de linii şi poligoane de nivelment, de acelaşi ordin de precizie sau de ordine diferite, luat în limitele unui teritoriu. REŢEA DE ÎNŞTIINŢARE. Legătura radio a mai multor corespondenţi la un centru comun, în scopul prevenirii şi informării din timp ¡asupra acţiunilor inamicului (aviaţie, mijloace de atac nuclear, mijloace de atac chimic). R.d.î. centralizată asigură, prin semnale radio codificate, precum şi prin mesaje codificate, informarea despre situaţia aeriană, locul ţintei în spaţiu după un anumit sistem de earoiaj, compunerea acesteia şi timpul (ora şi minutul) descoperirii, acţiunii pe care le execută. REŢEA DE SÎRMÂ. Baraj fix, antiinfanterie, instalat pentru întărirea poziţiilor de apărare. Este format din cîteva rînduri de stîlpi (de lemn, metalici sau de beton) înalţi de 1,6—1,7 m, dispuşi în eşichier. De^a lungul rîndurilor de stîlpi şi între rînduri se întind mai multe fire de sîrmă ghimpată — orizontale şi în diagonală —, astfel încît luptătorii inamici- să nu poată trece printre ele. In mod frecvent se execută pe 2, 3 şi 4 rînduri de pari. Se mai numesc şi reţele normale de sîrmă. în faţa armamentului automat se execută R.d.S. joase : înălţimea ţăruşilor de lemn este de 25—30 cm. Sîrma se fixează pe capul ţăruşilor, iar din loc în loc se montează ochiuri de sîrmă, menite să prindă în laţ picioarele luptătorilor care -traversează un asemenea baraj. REŢEA RADIO. Procedeu de organizare a legăturilor radio între mai mulţi corespondenţi (de la trei în sus), fiecare ¡avînd cîte o staţie radio (emisie-recepţie) şi lu- 589 REVISTA DE FRONT crînd pe caracteristicile (frecvenţe, indicative, parole etc.) stabilite. REVENIRE ÎN BATERIE. Mişcare de reîntoarcere în poziţia iniţială (de repaus) a părţii reculante a unei guri de foc de artilerie, după încetarea mişcării de recul. REVERSARE A TRACŢIUNII. Inversarea sensului forţei de tracţiune a unui propulsor oarecare de aviaţie, efectuată în scopul reducerii rapide a vitezei (frînării), în special în timpul rulării pe sol la aterizare. In cazul propulsiei prin elice, această reversare se obţine prin inversarea pasului, în timp ce la motoarele reactive se recurge în acest scop la evacuarea inversată a jetului de gaze fierbinţi, cu ajutorul unor reversori de jet. REVERSOR DE JET. Instalaţie utilizată pentru inversarea sensului de evacuare a jetului reactiv al motoarelor de aviaţie, cu scopul obţinerii unor tracţiuni negative (forţe de frînare gazodinamice). REVISTĂ DE FRONT. Verificare generală a modului de prezentare în ansamblu şi de pregătire în anumite domenii de instruire şi asigurare materială a unei unităţi (subunităţi) militare (de gărzi patriotice). Cu acest prilej se face şi verificarea generală a modului de prezentare (ţinută, armament, tehnica de luptă) şi a gradului de însuşire a instrucţiei de front. Se execută periodic şi se încheie cu defilare. Participă toate efectivele prezente ale unităţii (subunităţii). La R.d.F. a gărzilor patriotice dintr-o localitate (întreprindere etc.) participă şi celelalte formaţiuni de pregătire pentru apărare. La marină există R. de bord, verificarea generală a modului de prezentare (ţinută, armament, tehnică de luptă) şi a gradului de pregătire de specialitate şi marinărească (cunoaşterea de către echipaje a Regulamentului serviciului de bord, a rolurilor şi atribuţiilor funcţionale etc.), precum şi a ordinii interioare pe navă. Se execută periodic, sub conducerea comandantului navei sau şefilor săi direcţi. REVOLUŢIE TEHNICO-MILITARA 590 REVOLUŢIE TEHNICO-MILITARĂ. Schimbarea radicală a tehnicii de luptă, apariţia unui armament de tip nou, superior calitativ tuturor mijloacelor de luptă existente anterior şi care determină apariţia unor noi forme şi procedee de luptă, a unor noi forme de organizare a forţelor armate, a unor noi teorii militare. R.T.-M. contemporană se deosebeşte atît ca amploare, cit şi prin consecinţele ei social-politice şi militare de toate revoluţiile care au avut loc în domeniul militar în trecut. Consecinţă şi parte integrantă a revoluţiei tehnico-ştiin-ţifice contemporane, proces complex de dezvoltare fără precedent a tehnicii militare pe baza 'aplicării descoperirilor ştiinţifice fundamentale, ea face ca ştiinţa să devină unul dintre cei mai importanţi factori care determină puterea militară a statelor, desfăşurarea şi dezno-dămîntul războaielor modeme. Conţinutul actualei R.T.-M. vizează trei elemente sau direcţii principale de dezvoltare : armamentul nuclear, rachetele şi automatizarea. Au cunoscut perfecţionări însemnate şi alte arme de nimicire în masă, ca arma chimică şi arma biologică (bacteriologică). Există, de asemenea, posibilitatea apariţiei unor noi arme cu mare putere de distrugere, conturîn-du-se deja alte două direcţii importante în dezvoltarea tehnicii militare : generatoarele cuantice de tip laser (numite şi arma rază) şi armamentul cosmic. Concomitent cu apariţia şi dezvoltarea 'armelor' de nimicire în masă a avut loc o perfecţionare calitativă a mijloacelor de luptă clasice. Caracteristicile şi perspectivele dezvoltării armamentului clasic se manifestă în direcţia sporirii vitezei de tragere, bătăii şi preciziei, prin folosirea electronicii, întrebuinţarea calculatoarelor, generalizarea tehnicii în infraroşu etc. Înzestrarea armatelor cu noile mijloace de luptă a determinat schimbări calitative în teoria şi practica militară, în structura organizatorică a tuturor categoriilor de forţe armate. Doctrina militară a Republicii Socialiste România ţine seama de cerinţele R.T.-M. şi de implicaţiile ei asupra întăririi capacităţii de apărare a patriei. In raport cu aceste cerinţe şi cu posibilităţile concrete ale ţării se dezvoltă industria naţională de apărare, activitatea de proiectare şi cercetare ştiinţifică, se asigură înzestrarea armatei cu armament şi teh- 591 REZERVA nică modernă, se desfăşoară întregul proces instructiv-educativ din armată. I REVOLVER. Armă individuală de foc portativă, de mă-! rimea unui pistol prevăzută cu o magazie pentru car-| tuşe în formă de butoiaş ale cărui locaşuri îndeplinesc şi funcţia de cameră a cartuşului. La fiecare apăsare pe trăgaci, cocoşul loveşte capsa cartuşului aflat pe direcţia axului ţevii. După plecarea glonţului, butoiaşul se roteşte, aducînd un alt cartuş în dreptul' canalului ţevii. Există : R. cu funcţionare simplă (întreruptă, cu repetiţie), care necesită armarea cocoşului cu mîna pentru fiecare lovitură şi R. cu funcţionare dublă (continuă, semiauto-I mată), la oare odată cu apăsarea pe trăgaci are loc şi j armarea automată >a cocoşului. REZERVĂ. Element component al dispozitivului de luptă (operativ), care are destinaţia de a face faţă unor situaţii neprevăzute sau unor necesităţi ivite în desfăşurarea luptei (operaţiei). Valoarea şi compunerea R. se stabilesc de comandantul M.U. (unităţii), care îi precizează locul în dispozitiv şi misiunile probabile, iar introducerea în luptă se face la ordinul său. Poate fi : R. de arme întrunite (infanterie), constituită din unităţi mecanizate şi tancuri (la M.U. operative) sau subunităţi de infanterie, precum şi gărzi patriotice (la unităţi şi M.U. tactice), atunci cînd dispozitivul de luptă nu este alcătuit pe două eşaloane. Se întrebuinţează pentru : înlocuirea unor unităţi (subunităţi) scoase din luptă în urma loviturilor inamice, dezvoltarea ofensivei în adîncime, executarea unor manevre sau respingerea unor contraatacuri (contralovituri) inamice puternice, executarea de con- REZERVA traatacuri (în apărare), nimicirea desantului aerian inamic, refacerea apărării în unele sectoare etc. ; R. de tancuri, subunităţi de tancuri cu misiunea de a acţiona în cooperare cu R. de arme întrunite, precum şi cu R. antitanc, pentru respingerea unor atacuri (contraatacuri) cu tancuri inamice; R. antitanc, subunităţi de 'artilerie A.T., cu misiunea de a respinge, singură sau în cooperare cu R. de tancuri şi cu detaşamentul mobil de baraje, atacuri (contraatacuri) date de tancuri inamice, pe anumite aliniamente de teren; R. de geniu, subunităţi (unităţi, uneori M.U.) de geniu destinate a îndeplini pe timpul luptei misiuni de asigurare genistică neprevăzute, a spori efortul genistic pe anumite direcţii sau a înlocui trupe de geniu scoase din luptă ; R. de cercetare, forţe şi mijloace de cercetare pentru misiuni neprevăzute care cer rezolvarea imediată ; R. de transmisiuni, subunităţi şi mijloace de transmisiuni gata a intra în sistemul de legături, la ordin ; R. de mijloace (tehnică de luptă, materiale), constituită ’ pentru a completa pe timpul luptei (operaţiei) mijloacele distruse. Se constituie, de regulă : R. mobilă de rachete antiaeriene, pentru completarea stocurilor, în caz de consum mare ; R. de mijloace de trecere, mijloace de trecere desant sau materiale de pod de pontoane, în sectoarele de forţare a cursurilor de apă etc. R. chimică, subunităţi (unităţi) de trupe chimice destinate să realizeze măsurile de asigurare chimică a acţiunilor de luptă ale trupelor de toate armele, contribuind la protecţia acestora împotriva infectării radioactive, cu S.T.L. şi cu mijloace bacteriene. La utilizarea în luptă a R., comandantul trebuie să ia măsuri pentru reconstituirea acestora din alte trupe (mijloace). REZERVĂ DE FLOTABILITATE. Capacitate suplimentară de plutire a unei nave, rezultînd din diferenţa între întregul corp etanş al navei şi volumul părţii în imer-siune. Cu cît această capacitate este mai mare, cu atît nava poate face faţă mai uşor unor situaţii grele, avarii etc. La navele militare se asigură o R.d.F. de 100% din flotabilitatea la deplasament normal. 593 RICOŞET KEZERVE DE MOBILIZARE. Valori materiale acumulate din timp de pace, în vederea asigurării desfăşurării procesului de producţie în timp de război, conform sarcinilor de mobilizare stabilite. Păstrarea R.d.M. constă în întreţinerea acestor valori în perfectă stare din punct de vedere cantitativ şi calitativ, în scopul de a asigura folosirea lor cu eficientă atunci cînd va fi nevoie. In R.d.M. se includ : documentaţia de bază şi tehnologică necesară pentru asigurarea procesului de producţie ; echipamentul tehnologic (scule, dispozitive, verificatoare) corespunzător nomenclaturii prevăzute în procesul tehnologic şi de calcul; principalele sortimente do materii prime, materiale semifabricate şi subansamble, în special cele care pun probleme deosebite în aprovizionarea lor din import sau din producţia internă. Constituirea, şi păstrarea R.d.M. reprezintă o latură principală a pregătirii economiei naţionale pentru apărare. REZERVIST. Cetăţean al Republicii Socialiste România care se găseşte în rezerva forţelor armate, aflîndu-se între limitele de vîrstă stabilite prin lege. Menţinez'ea şi perfecţionarea nivelului de pregătire militară a R. se asigură în cadrul gărzilor patriotice sau prin chemarea la concentrări. La declararea mobilizării, R. sînt chemaţi la mobilizare, iar cei care în acel moment sînt concentraţi se consideră mobilizaţi. REZERVOR SUPLIMENTAR. Rezervor de combustibil, de formă aerodinamică, acroşat în exteriorul aparatului de zbor, sub aripi sau la extremităţile acestora, folosit pentru creşterea distanţei de zbor. Spre a îmbunătăţi forma aerodinamică a avionului în ansamblu, aceste rezervoare pot fi largate (aruncate) după consumarea combustibilului pe care îl conţin. RICOŞET. Schimbarea direcţiei de mişcare a unui proiectil sau glonţ cînd întîlneşte un obstacol şi nu-1 poate pătrunde din cauza densităţii şi durităţii mari a acestuia sau din cauza unghiului de incidenţă mic sub care proiectilul sau glonţul întîlneşte obstacolul. în tragerea cu tunul, cînd proiectilul al cărui focos este reglat pentru RIDICARE TOPOGRAFICA 594 funcţionare cu întîrziere şi întîlneşte pămintul sub un unghi de incidenţă mic (pînă la 20°) intră foarte puţin în pămint, apoi iese şi continuă mişcarea după o nouă traiectorie, explozia producîndu-se la o anumită înălţime deasupra solului, undeva pe noua traiectorie. Se obţine, astfel, un efect mai mare asupra, personalului descoperit sau în tranşee neacoperite. Dacă unghiul de incidenţă este mai mic de 10° se pot obţine R. şi în tragerea asupra obiectivelor de la suprafaţa apei. RIDICARE TOPOGRAFICA. Totalitatea lucrărilor desfăşurate pentru întocmirea planului sau hărţii unei suprafeţe de teren. Cuprinde lucrări în teren (măsurări, marcări de repere, semnalizări) şi de birou (calcule, proiectare, desen). In timp de campanie, R.T. pot fi : din vedere, executate fără instrumente de măsură, pentru întocmirea de crochiuri; expeditive, executate cu folosirea unor instrumente de măsură simple şi unor procedee aproximative, dar de mare randament. Se folosesc pentru întocmirea de planuri topografice urgent necesare, cînd lipsesc hărţi exacte la scară corespunzătoare ; regulate, executate cu instrumente de precizie după me- ■ tode ştiinţifice, folosind oa bază o reţea de puncte topo- ! grafice cunoscute, amplificată după nevoi la densitatea i necesară. RIDICĂTOR AL CARTUŞELOR. Piesă sau ansamblu de piese din compunerea magaziei sau a încărcătorului unei arme de foc de infanterie, care are rolul de a susţine cartuşele în poziţia de unde acestea pot fi împinse (pe rînd) în camera cartuşului. „RIPOSTA FLEXIBILA“. Doctrina militară oficială a ■ S.U.A., adoptată în 1961 şi menţinută, cu unele modificări, pînă în prezent. Denumirea a fost propusă de ge- ; neralul Maxwell Taylor în lucrarea sa „The Uneertain Trumpet“ („Trîmbiţa nesigură“). Această doctrină promovează o strategie elastică, înlăturînd dependenţa de o singură armă şi elaborînd procedee şi mijloace variate pentru o gamă largă de confruntări armate, de la războiul local, convenţional, pînă la cel nuclear general. O 595 RITM atenţie deosebită se acordă teoriei descurajării nucleare şi teoriei războiului limitat, dezvoltării concomitente a forţelor nucleare şi a forţelor convenţionale. In conformitate cu doctrina „R.F.“, forţele armate americane au fost organizate în forţe ofensive strategice, forţe de apărare strategice, forţe cu destinaţie generală şi forţe pentru transportul strategic al trupelor pe calea aerului şi pe mare. RIPOSTĂ (OFENSIVĂ). Acţiune ofensivă care are loc în cadrul apărării, imprimînd acesteia un caracter activ. Se execută la toate eşaloanele şi urmăreşte lovirea inamicului care a pătruns în dispozitivul apărării, nimicirea lui şi refacerea apărării pe aliniamentul iniţial. In raport cu eşalonul care o execută, R. ofensivă a apărării poate fi : contraatac, executat de eşaloanele tactice, folosind în acest scop eşalonul doi sau rezervele cu valoare companie pînă la regiment întărit; contralovitură, executată de eşaloanele operative. Valoarea grupării de forţe care execută contralovitura este de cel puţin o divizie ; contraofensivă, executată de eşaloanele strategice, acţiune de mare amploare, la oare participă mai multe M.U. operative ; contrapregătire, acţiune a artileriei şi altor mijloace de foc, care constă în lovirea inamicului aflat pe baza de plecare la ofensivă. RITM. Viteza cu care se realizează, într-o perioadă de timp dată, anumite acţiuni de luptă sau alte activităţi militare. Există : R. operaţiei (luptei), viteza medie de înaintare a trupelor aflate în ofensivă, într-o anumită etapă a operaţiei (luptei). Cînd se face planificarea operaţiei (luptei) se stabileşte R. în etapa ruperii (în km pe oră sau pe zi de luptă) şi în etapa dezvoltării ofensivei în adîncime (în km pe zi). In operaţiile din perioada finală a celui de-al doilea război mondial, R. realizat a fost de 15—20 km/zi şi mai mult; R. de tragere, interval de timp dintre două lovituri succesive cu aceeaşi piesă, iar în cazul tragerii cu bateria (plutonul) între loviturile succesive ale pieselor acesteia, în ordinea stabilită ; R. de lansare a rachetelor (de tragere A.A.), interval între lansarea (tragerea) necesară a rachetelor rocada 596 (proiectilelor) asupra aceleiaşi ţinte. Depinde de posibilităţile tehnice ale complexelor de rachete (tunuri) şi de gradul de pregătire al personalului; R. de trecere, cantitatea de forţe şi mijloace ce pot fi trecute peste un curs de apă (pe pod, pe ambarcaţiuni, pe portiţe etc.) într-o oră (zi). Depinde de numărul şi capacitatea mijloacelor de trecere, de caracteristicile cursului de apă şi de situaţia tactică ; R. de transport, număr de trenuri pe zi cu care se efectuează transportul trupelor unei M.U.. Depind de timpul la dispoziţie pentru transport şi volumul transportului (în trenuri şi eşaloane) ; R de îm-barcare-debarcare, număr de trenuri ce trebuie îmbarcate (debarcate) în intervalele de timp stabilite, în raport cu timpul la dispoziţie pentru această operaţie şi capacitatea tehnică a staţiei (punctelor) de îmbarcare (debarcare). ROCADĂ. Direcţie paralelă cu frontul, de-a lungul căreia există căi de comunicaţii, linii de transmisiuni sau alte instalaţii, pe care se pot efectua mişcări, transmiteri de ştiri etc. Există : R. de drumuri (c.f.) sau drumuri (c.f.) de rocadă, drumuri (c.f.) paralele cu frontul care pot servi pentru manevra de forţe şi mijloace, transporturi de trupe (materiale) etc. în raport ou distanţa faţă de front pot servi şi ca rute ocolitoare în transporturile spre (dinspre) front; R. de transmisiuni, linii de transmisiuni ou orientare paralelă cu frontul, care leagă între ele centre de transmisiuni. Constituie un element important al sistemului de transmisiuni, servind la realizarea legăturii de cooperare între subordonaţi, la legătura directă sau ocolitoare cu unii subordonaţi dispuşi lateral faţă de punctul de comandă de la care se realizează R. sau la satisfacerea altor nevoi de legătură. Se pot realiza mai multe R. pentru a mări stabilitatea sistemului de transmisiuni. ROENTGEN. Unitate de măsură - pentru măsurarea dozelor de radiaţie primite de personalul iradiat cu radiaţii nucleare. Denumirea provine de la numele fizicianului german Roentgen Wilhelm Conrad (1845—1923). R. reprezintă doza de radiaţie capabilă să formeze într-un cm3 de aer uscat cca. 2 miliarde perechi de ioni. în 597 RUPEREA APĂRĂRII INAMICULUI practică se foloseşte mult submultiplul R., miliroentgenul (0,001 R). Raportarea dozei de radiaţie la timp poartă numele de nivel de radiaţie. ROENTGENOMETRU. Aparat dozimetric pentru măsurarea nivelului de radiaţie de pe teren sau din atmosferă (dă rezultatul în roentgeni pe oră). Aparatul permite să se măsoare atît niveluri de radiaţie produse de radiaţiile gama cît şi niveluri de radiaţie produse de radiaţiile beta. Este purtat de cercetaşii chimici, dar poate fi montat şi pe automobil, transportor blindat sau avion. ROTOPLAN. Aparat de zbor la care forţa portantă apare pe un sistem de aripi rotitoare, adică pe un rotor. ROTOR. Elice de mare diametru, cu pale, în general mobile, articulate în mod special (cu mai multe planuri de oscilaţie), care serveşte la obţinerea forţei portante a unui aparat de zbor (elicopter). Caracteristic pentru R., spre deosebire de elicea obişnuită care dezvoltă tracţiune orizontală, este faptul că el dezvoltă portanţă chiar şi atunci cînd nu este antrenat de motor, intuind în aşa-numitul fenomen de autorotaţie. Datorită acestui fapt, elicopterul coboară lin şi aterizează în deplină siguranţă, chiar şi atunci cînd motorul este oprit. RULIU. Mişcare oscilatoare transversală a navei, în jurul axei longitudinale, manifestîndu-se prin balansare în-tr-un bord şi în altul. RUPEREA APĂRĂRII INAMICULUI. Acţiune de luptă în cadrul ofensivei, dusă împotriva unui inamic aflat în apărare, incluzînd lovitura frontală executată de trupele din gruparea de ofensivă şi crearea unei breşe în dispozitivul de luptă al inamicului, de o lărgime şi adîncime care să permită dezvoltarea ulterioară a ofensivei în adîncime şi spre flancuri. Constituie una din etapele cele mai importante ale ofensivei şi se realizează prin acţiunea combinată a infanteriei şi tancurilor, sprijinite de focul artileriei, rachetelor şi aviaţiei şi cu contribuţia celorlalte arme, pentru nimicirea forţei vii de pe poziţiile de apărare, distrugerea sau neutralizarea organelor de RUPEREA LUPTEI 598 foc, înlăturarea barajelor genistice, străpungerea întregului sistem organizat de apărare. Se folosesc şi noţiunile : R.A. tactice, străpungerea apărării pe o lărgime corespunzătoare adîncimii tactice a inamicului (dispozitivul de luptă al diviziilor din primul eşalon şi rezervele sau eşaloanele doi ale C.A. inamice) ; R.A. operative, străpungerea cuprinde şi aliniamentele de apărare ale rezervelor operative. In ofensiva împotriva apărării pregătite (fortificate) a inamicului, R.A.I. constituie o condiţie necesară pentru executarea manevrei tactice sau operative şi pentru trecerea la urmărire. Realizarea R.A.I. necesită un raport de forţe net superior, concentrarea de forţe şi mijloace numeroase în sectoarele de rupere, ceea ce poate atrage pierderi importante pentru gruparea de ofensivă. De aceea, alegerea şi aplicarea acestui procedeu necesită o analiză atentă a situaţiei de ansamblu şi a raportului de forţe pe plan operativ-strategic. RUPEREA LUPTEI. Acţiune de luptă în cadrul retragerii (replierii) reprezentînd momentul în care se întrerupe contactul cu inamicul; trupele părăsind aliniamentul ooupat şi executînd mişcarea spre înapoi. R.L. este precedată de o mişcare spre înapoi a formaţiunilor de servicii, a trupelor din adîncimea dispozitivului de apărare şi a unei părţi din trupele aflate pe limita dinainte a apărării (pe care, în momentul R.L., se găseşte un număr redus de subunităţi). Dacă R.L. nu se face sub presiunea inamicului se alege momentul cel mai favorabil începerii acţiunii, care poate fi noaptea sau cînd vigilenţa inamicului poate fi înşelată. In toate cazurile, R.L. necesită mascarea cu acţiuni de foc, oare să distragă atenţia inamicului, o mişcare rapidă, prin surprindere, pe şanţuri. de comunicaţii (itinerare) ascunse şi se execută deodată pe întregul front, în scopul. de a împiedica pe inamic să sesizeze acţiunea şi să treacă repede la urmărire.. . s SAC DE MATERIALE. Obiect confecţionat din pînzâ impermeabilă, cu chingi de prindere, pe sub braţe, pe spatele militarului, folosit la păstrarea unor lucruri personale (gamela, hrana de rezervă, ustensile de bărbierit, materiale de întreţinere corporală etc.). Este în dotarea soldaţilor. Se mai folosesc şi denumirile : sac de spate, raniţă sau sac de merinde. SALT DE DERIVĂ. Modificare în direcţie corespunzătoare unei modificări în bătaie de o furcuţă, făcută în tragerile de artilerie, pentru a menţine explozia proiectilelor pe linia de observare. SALUT MILITAR. Semn exterior de respect pe care militarii sînt obligaţi să şi-l acorde reciproc în toate ocaziile. Modul de acordare este prevăzut în regulamen--tele militare. Militarii salută pe superiorii lor, drapelul de luptă, intonarea Imnului de stat, procesiuni funebre însoţite de trupe, pe militarii în uniformă ai armatelor străine etc. SALVĂ. Mai multe lovituri trase simultan cu două sau mai multe guri de foc de artilerie, aruncătoare sau armament de infanterie, precum şi loviturile executate simultan de către unul sau mai multe aruncătoare de proiectile reactive. S. se execută, de regulă, prin surprindere, pentru a obţine un efect de nimicire mai mare. Există : S. de avertizare, trasă cu încărcături speciale (fără proiectil sau cu proiectil real) de pe nave, la o SAMAR 600 distanţă de siguranţă în prova navei avertizate, cu scopul de a o obliga să oprească, spre a fi supusă vizitei de control. Se foloseşte numai în caz că nava vizată nu s-a supus semnalelor de oprire transmise prin mijloacele obişnuite (radio, pavilioane de saulă) ; S. de salut, executată cu lovituri speciale (fără proiectil), de către artilerie, la zile festive, vizite oficiale, la funeralii la care participă gărzi de onoare. în acest din urmă caz se execută cu armamentul de infanterie. SAMAR. Mijloc special de transportat materiale pe spatele unui animal de povară (cal, măgar, catîr), format dintr-un schelet metalic sau din lemn în formă de U cu partea inferioară căptuşită cu pîslă, iar cea exterioară prevăzută cu dispozitive de fixare a materialului de transport. Se foloseşte pentru transportul materialelor, în teren inaccesibil celorlalte mijloace de transport (pe crestele munţilor). SANDOW DE FRÎNARE. Cablu împletit, din cauciuc, utilizat în special pentru o frînare rapidă a aparatelor de zbor de pe vasele portavioane, la apuntarea acestora (aterizarea pe punte). Agăţarea în momentul apuntării se produce automat, prin intermediul unui cîrlig special, plasat în spatele fuselajului, numit crosă. SANTINELĂ. Militar înarmat, făcînd parte din personalul gărzii, care îndeplineşte o misiune de pază şi apărare a postului ce i s-a încredinţat, executînd un anumit consemn. Fiind o misiune de luptă, regulamentele prevăd că S. este inviolabilă şi că, în îndeplinirea misiunii sale, se bucură de protecţia specială prin lege a drepturilor şi demnităţii personale. Se subordonează faţă de un număr strict limitat de persoane. Toate persoanele sînt obligate să execute somaţiile S., determinate de serviciul ei în post. Are dreptul de a folosi armamentul în cazul cînd este atacată. Procedeele folosite de S. pentru paza postului încredinţat sînt : patrulare, observare din foişor, supraveghere de pe loc. 601 SCAFANDRU i SAPĂ. Parte componentă a afetului gurilor de foc de ' artilerie, oare este dispusă la extremităţile fălcelelor (făl-| celei) şi care serveşte la fixarea la teren a gurii de foc ; pe timpul tragerii, asigurînd imobilitatea acesteia. | SARIN. Substanţă toxică de luptă, cu acţiune neuropa-j ralitică. In stare pură este un lichid incolor cu miros | aromat; produsul tehnic este colorat în galben-brun în-j chis şi se amestecă în orice proporţie cu apa şi cu ma-: joritatea solvenţilor organici (eter, benzen, dicloretan, I benzină). S. se întrebuinţează pe cîmpul de luptă cu aju-L torul proiectilelor, minelor, bombelor sau rachetelor cu : acţiune brizantă pentru infectarea atmosferei. Are acţiune i trecătoare, dar vaporii de S. sînt absorbiţi uşor de ma-| teriale poroase (ţesăturile, lemnul, betonul etc.) care ul- i terior prin evaporare pot forma în atmosferă concentraţii periculoase. S. pătrunde în organism pe cale respiratorie, digestivă sau cutanată. în formele uşoare de intoxicare produce îngustarea pupilei, slăbirea vederii, secreţie nazală, lăerimare, durere de cap, în cele medii dă tulburări de vedere, greutate în respiraţie, secreţie nazală şi salivaţie abundentă, transpiraţie, fibrilaţii ale muşchilor, tulburări de echilibru, iar în formele grave bolnavul paralizează ; la o concentraţie de 0,1 mg/l în aer timp de 1 minut sau 4 mg/l în stare de vapori prin absorbţie cutanată provoacă moartea în 15 minute. Protecţia împotriva S. se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor şi completelor de protecţie individuală. SCAFANDRU. Militar pregătit şi antrenat în mod special pentru a putea executa, cu ajutorul unui echipament de scufundare, activităţi sub apă : lucrări de control şi reparaţie la opera vie şi organele imerse ale navei, recuperări de materiale, verificarea lucrărilor hidrotehnice, acţiuni de cercetare sub apă etc. Există : S. uşor (obişnuit), cu echipament compus dintr-un costum de pînză oauciucată, de tip combinezon, cască metalică cu vizori de sticlă, bocanci speciali cu talpă de plumb, centură cu greutăţi pentru lestare. Este legat cu suprafaţa prin-tr-un tub flexibil, fixat la cască, prin care primeşte aerul trimis de o pompă, precum şi cu o parîmă de siguranţă. SCARA HARŢII 602 Acţionează la adîncimi între 10—50 rn, durata de şedere sub apă fiind pînă la 3 ore. Ieşirea la suprafaţă se face treptat, cu pauze la diferite adîncimi, pentru a se evita pericolul de embolie gazoasă datorită excesului de azot din ţesuturi ; S. greu (de mare adîncime), cu echipament format dintr-o carcasă de oţel, închisă la partea superioară cu un capac etanş, picioare şi braţe articulate sau cleşti speciali manevrabili din interior. Aerul este asigurat cu ajutorul buteliilor de oxigen, un dozator de oxigen şi capsule de hidrat de sodiu pentru absorbirea bioxidului de carbon. întregul aparat este suspendat cu o parîmă metalică şi se manevrează cu o macara. Poate atinge adîncimi pînă la 110 m ; S. autonom, scufundător dotat cu un echipament special, care îi asigură posibilitatea de a efectua deplasări mari şi independenţă în mişcări. Echipamentul constă din costum etanş de neo-pren, prevăzut cu mască (sau numai ochelari) şi un dispozitiv de respirat cu valvulă. Alimentarea cu aer se face din butelii purtate pe spate, care îi asigură o autonomie de 1—2 ore, printr-un regulator de presiune care echilibrează automat presiunea aerului inspirat la presiunea apei corespunzătoare. Deplasarea se asigură cu ajutorul labelor de cauciuc fixate pe picioare. Adîncimile practice de lucru sînt de ordinul 10—50 m dar, cu antrenament special, acestea pot fi depăşite; S. de luptă, pregătit şi antrenat pentru îndeplinirea unor misiuni de luptă speciale ca : recunoaşterea şi marcarea punctelor de debarcare, distrugerea obstacolelor submarine de la coastă, deminări, acţiuni de desant şi diversiune, distrugerea navelor inamice aflate în port sau la ancoră cu ajutorul unor încărcături speciale etc. SCARA HĂRŢII. Raportul între distanţele figurate pe hartă şi distanţele reale de pe teren. Există : S.H. numerică, în care raportul de mai sus se exprimă printr-o fracţie al cărei numărător este unitatea, iar numitorul distanţa de pe teren (pe o hartă la scara 1 : 50 000 un milimetru este echivalent cu 50 000 mm de pe teren adică 50 m) ; S.H. grafică, segment de dreaptă divizat în unităţi, deasupra cărora este indicată valoarea care le corespunde în teren. S.H. exprimă cu atît mai exact Şedere e face ! evita e azot anient supe- culate 1 este tor de rbirea , lat cu j Poate I idător } sibili- I iţă in j 1 neo-i dis-¡er se auto-; care pre-ră cu .’iniile mtre-luptă, ni de ctelor de la istru-ră cu te pe ume-intr-o ¡torul 10 un teren ¡vizat care exact 603 SCHEMA i raportul între distanţa de pe hartă şi cea din teren, cu ' cît este mai mare. La scările mici sau foarte mici, acest i raport are mai mult un rol orientativ. i SCARA ÎMPRĂŞTIERII. Reprezentare numerică (grafică) | a legii împrăştierii tragerii, în bătaie, în direcţie sau în înălţime, exprimată in abateri probabile sau jumătăţi de abateri probabile. SCARA VIZIBILITĂŢII. Soara convenţională utilizată, în special, în navigaţie, pentru a aprecia vizibilitatea orizontală la diferite stări atmosferice. Cuprinde nouă grade. SCAUN DE CATAPULTARE. Scaun instalat la bordul avioanelor de mare viteză care asigură salvarea membrilor echipajului, prin proiectarea în afara cabinei cu ajutorul unor încărcături de exploziv. Există şi S.d.C. de antrenament, montate în săli, pentru deprinderea piloţilor în suportarea suprasarcinilor la care ar fi supuşi în momentul catapultării din avion în timpul zborului. Dispozitivul este acţionat la comanda pilotului prin amorsarea unui cartuş pirotehnic, care, prin explozie, creează pilotului la sol aceeaşi senzaţie ca şi în timpul catapultării în zbor, mai puţin desprinderea de scaun şi căderea liberă cu paraşuta. SCHEMĂ. Reprezentare grafică simplă a unei acţiuni de luptă (de foc, de asigurare de luptă sau tehnică), făcută în scopul exprimării explicite a elementelor esenţiale şi a relaţiilor de intercondiţionare ¡ale acestora. Nu este necesar să reprezinte detalii din teren, ci doar anumite dimensiuni. De exemplu : S. dispozitivului de luptă în apărare, cuprinde reprezentarea pe hîrtie (calc) a liniilor de despărţire (cu lărgimea frontală) ale raionului (fîşiei) de acţiune, a elementelor dispozitivului de luptă cu distanţa faţă de front şi cu intervalele dintre ele, locul punotelor de comandă, direcţii de ‘ contraatac, misiuni de foc la joncţiuni "şi flancuri, lucrări genistice efectuate sau care se vor realiza ; S. focului' antitanc, se întocmeşte de comandantul bateriei SCHIJA 604 (plutonului) antitanc pentru fiecare raion de dispunere şi aliniament şi cuprinde poziţiile de tragere ale pieselor, fîşiile de tragere, reperele din teren pînă la care s-a determinat distanţa de tragere. SCHIJĂ. Porţiune dintr-un proiectil, mină, grenadă, bombă etc., rezultată prin sfărîmarea acestora, sub acţiunea presiunii gazelor produse de încărcătura de explozie din interiorul lor. SCHIŢĂ. Reprezentare grafică a unei situaţii tactice (activitate de luptă sau de asigurare tehnică etc.) oare urmăreşte să redea, cu mijloace simple, imaginea dispunerii elementelor esenţiale, cît mai aproape de realitate. S. se întocmeşte la o scară aproximativă (uneori fără scară) şi este indicat să cuprindă unele detalii de teren, pentru uşurinţa orientării. SCREPER. Maşină cu tracţiune mecanică proprie (auto-screper) sau tractată (împinsă), folosită în construcţii (lucrări de hidroamelioraţii, nivelare, lucrări rutiere etc.) pentru săparea, transportarea şi nivelarea pămîntului. S. folosite în lucrările cu destinaţie militară au cupa cu capacitate între 1,5—2,5 mc şi pot fi acţionate mecanic (cu ajutorul cablurilor) sau hidraulic. Tractarea se face cu ajutorul tractoarelor pe senile cu puteri cuprinse între 80—400 CP. Screper cu tractor SCUT. Dispozitiv compus din una sau mai multe plăci de blindaj, cu care sînt prevăzute, în special, gurile de foc ale artileriei terestre şi care are rolul de a proteja servanţii şi părţile fragile ale gurii de foc împotriva 605 SECRET DE STAT gloanţelor şi schijelor inamice. Gurile de foc ale artileriei de cîmp sînt prevăzute, de obicei, cu două S. : unul fix, montat la afetul superior şi compus din trei părţi (scutul de mijloc şi scuturile rabatabile, superior şi inferior) şi altul mobil, destinat pentru acoperirea tăieturii din partea de mijloc a S. fix şi montat la partea basculantă a gurii de foc. SECHESTRU. 1. Act prin care un stat reţine o navă sau încărcătura acesteia, pînă la pronunţarea unei hotărîri de către un tribunal de prize maritime. S. este reglementat prin Convenţia de la Haga din octombrie 1907 (art. 23). 2. Măsură ou caracter excepţional — de administrare forţată sau de supraveghere — adoptată de autoritatea unui stat beligerant faţă de un bun inamic în vederea conservării acestuia, fie în interesul proprietarului, fie în acela al statului care adoptă măsura. SECRET DE SERVICIU. Informaţii, date şi documente care, potrivit legii, nu constituie secret de stat, dar nu sînt destinate publicităţii şi nu pot fi divulgate. în armată, informaţiile şi datele care constituie S.d.S. pot fi ounoscute de personalul armatei, în limita atribuţiilor de serviciu. SECRET DE STAT. Informaţii, date şi documente care, potrivit prevederilor Codului penal, prezintă vădit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate ca atare prin hotărîre a guvernului. Informaţiile, datele şi documentele care constituie S.d.S. se clasifică, în funcţie de importanţă, în : strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret. Păstrarea S.d.S. este o îndatorire patriotică, o obligaţie de onoare a tuturor cetăţenilor Republicii Socialiste România şi este reglementată prin Legea privind apărarea secretului de stat. Potrivit acesteia, răspunderea păstrării S.d.S. revine : persoanelor care îl deţin, şefilor ierarhici pînă la ministrul de resort, Ministerului de Interne (pentru măsurile de aplicare a dispoziţiilor legale, sprijinirea organizaţiilor socialiste în această direcţie, maroarea obiectivelor interzise fotogra- SECTOR 606 fierii şi locurilor interzise accesului, paza şi securitatea anumitor zone şi obiective etc.). SECTOR. Termen definind o porţiune de teren, variabilă ca front şi adîncime, în care se organizează anumite activităţi de luptă, de asigurare a luptei etc. Există : S. de foc, suprafaţă sau aliniament care include un obiectiv sau un grup de obiective asupra cărora se pregăteşte tragerea de efect. Are dimensiuni ce variază în funcţie de posibilităţile de foc ale subunităţii (unităţii) care execută tragerea ; S. de observare, porţiune de teren asupra căreia se execută misiunea de observare neîntreruptă a activităţii inamicului, dintr-un observator. Are forma unui sector de cerc, cu valoarea de 30°—40° ; S. de rupere, porţiune din terenul ocupat de inamic asupra căreia trupele din dispozitivul de ofensivă . îşi concentrează eforturile pentru a nimici forţele şi mijloacele inamicului şi a crea o breşă în dispozitivul său de apărare, prin care să se realizeze dezvoltarea în adîncime a ofensivei. S.d.r. se stabileşte în funcţie de cantitatea de forţe şi mijloace disponibile pentru rupere, de tăria apărării inamice şi de teren ; S. de tragere, porţiune din terenul inamic asupra căreia o piesă sau o subunitate de mitraliere, de tancuri sau de artilerie terestră (navală) are misiunea să execute focul dintr-o poziţie de tragere stabilită. Are o lărgime variind cu posibilităţile piesei (subunităţii) de a realiza o densitate de foc eficace. Poate fi : de bază, în care se execută misiunile de foc, şi complementar, în care se execută misiuni de foc pentru cooperarea sau sprijinul reciproc cu organe de foc vecine ; S. de tragere (pentru subunităţi de artilerie antiaeriană), în care acestea pot efectua trageri asupra ţintelor aeriene, terestre sau de la suprafaţa apei, în limita unghiurilor de tragere (în plan orizontal 360°, iar în plan vertical între 5° şi 85°). Există şi S. interzis de tragere, în care nu se execută trageri din diferite motive (siguranţa trupelor proprii) ; S. de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, porţiune dintr-un itinerar de deplasare a trupelor în care se organizează serviciul de comenduire şi îndrumare a circulaţiei ; S. de forţare a unui curs de apă porţiune a unui curs de apă (inclusiv de pe malul 607 SECŢIE propriu) în care se organizează şi se execută trecerea peste cursul de apă, în condiţii de luptă, a persoanelor şi tehnicii de luptă. Are o dezvoltare frontală corespunzătoare frontului de ofensivă al unităţii (M.U.) care execută forţarea. Există S.d.f. de regiment, de divizie cuprinzînu punctele de trecere, raioanele de plecare pentru forţare, drumurile (pentru intrarea în raioanele de plecare, pentru deplasarea din acestea către punctele de trecere şi pentru manevra mijloacelor de trecere), raioanele poziţiilor de tragere pentru sprijinul de foc al forţării, punctele de comandă, serviciul de comenduire şi îndrumarea circulaţiei, serviciul de siguranţă a forţării ; S. de trecere, porţiune a unui curs de apă, cu terenul adiacent de pe ambele maluri, amenajată şi echipată cu mijloace care asigură trecerea trupelor de pe un mal pe altul; S. de pază, porţiune de teren cuprinsă între linia de frontieră şi o linie paralelă cu aceasta, fixată în interior prin repere caracteristice, în care o unitate (subunitate) de grăniceri organizează şi răspunde de paza frontierei ; S. de împuternicire, porţiune de teren de o parte şi de alta a frontierei de stat, în care împuterniciţii desemnaţi din partea statelor limitrofe soluţionează în mod organizat problemele prevăzute în tratatele de frontieră. Limitele S.d.î. sînt stabilite de guvernele ţărilor respective ; S. de lucru, porţiune de teren în oare se execută lucrări ge-nistice sau de reconstrucţie (repararea, refacerea) drumurilor sau căilor ferate de către o subunitate (unitate) de specialitate. SECTOR DE APĂRARE CONTRA MINELOR. Subunitate specializată, subordonată raionului de apărare contra minelor, care are misiunea ca, pe o porţiune de litoral maritim sau de fluviu, să observe, să caute şi să distrugă minele lansate de inamic, realizînd asigurarea împotriva pericolului de mine. Cînd se organizează la fluviu se numeşte sector fluvial. SECŢIE. Termen definind colective militare cu un anumit număr de membri, din compunerea comandamentelor şi statelor majore (uneori şi în compunerea subunităţilor), avînd organizare şi atribuţiuni stabilite prin re- SEMAFOR 608 gulamente (instrucţiuni). Există : S. în statul major (la anumite eşaloane) cu atribuţiuni de lucru intr-un anumit domeniu al conducerii trupelor (S. de operaţii, pregătire de luptă, de cercetare, de transmisiuni, de apărare antiaeriană etc.) ; S. medicală, formaţiune medicală de campanie, organizată pe echipe de specialişti (medici chirurgi, anestezişti, internişti etc.), care se constituie şi se trimite pe lingă spitalele militare din zona frontului, pentru a întări capacitatea de lucru a acestora. SEMAFOR. Aparat de semnalizare utilizat în navigaţia pe timp de zi, constînd, din două braţe articulate, montate pe un suport (baston, catarg) şi care pot fi mişcate cu ajutorul a două manivele independente, prin intermediul unui lanţ Gali şi al roţilor dinţate ; literelor şi cifrelor le corespund poziţii diferite (unghiulări) ale braţelor, după aceleaşi principii ca şi la - semnalizarea cu pavilioane de mînă. S. se instalează la intrarea în porturi sau în anumite puncte pe malurile unei ape interioare navigabile. A fost utilizat şi la bordul navelor, dar. a fost înlocuit ou mijloace de semnalizare optică, mai perfecţionate. . ; . SEMN. Indicator, tăbliţă cu inscripţii, fanion, felinar colorat folosit pentru a avertiza trupele asupra unei, lucrări de o anumită natură : cîmp de mine, porţiune de teren infectată etc. (S. de marcare) sau pentru a face cunoscută apartenenţa organelor unor anumite categorii de tehnică de luptă : avioane, tancuri, nave, transportoare blindate, autovehicule. (S. de recunoaştere). Uneori se stabilesc şi pentru militari : în lupta de noapte, la realizarea încercuirii (pentru joncţiune) etc. SEMN CONVENŢIONAL. Figură simbolică reprezentînd pe hartă (planuri, scheme, schiţe) diferite detalii. Există : S. C. tactice, care reprezintă obiective militare : unităţi (subunităţi), armament, tehnică de luptă, lucrări genis-tice, puncte de comandă etc. Unele sînt însoţite de prescurtări speciale (cele care reprezintă puncte de comandă sau unităţi, subunităţi) ; S.C. topografice, reprezintă detalii de planimetrie şi de relief, care nu pot fi redate 609 SEMNAL cu forma şi dimensiunile lor prin reducerea la scară (poduri, staţii de cale ferată, fabrici etc.). SEMN DE ARMĂ. Accesoriu metalic care se fixează pe' epoleţi spre a indica arma din care fac parte militarii. SEMN DISTINCTIV PENTRU GĂRZILE PATRIOTICE. Accesoriu metalic purtat pe piept de cadrele din conducerea gărzilor patriotice, care indică funcţiile acestora : comandant de subunitate (grupă, pluton, companie, batalion), personal în statul major şi comandant de gărzi patriotice (de întreprindere, comună, oraş, judeţ). SEMNAL. Mijloc prin care se realizează rapid şi sigur dezlănţuirea concomitentă, la toate eşaloanele cărora le este adresat, a unor acţiuni dinainte stabilite. S. pot fi : optice (rachete de semnalizare, fumuri colorate), acustice (sirene, trompete, clopot), transmise prin radio (comunicări foarte scurte în clar sau expresii codificate), prin alte mijloace de transmisiuni (telefon, telegraf) sau prin radiolocaţie (impulsuri luminoase cu anumite caracteristici). S. se stabilesc din timp şi se comunică tuturor celor interesaţi să le cunoască şi să aplice, la primirea lor, măsurile corespunzătoare. Există : S. de alarmare, prin care trupele sînt înştiinţate să treacă la „starea de alarmă“, încetând orice alte activităţi şi să ia măsurile prevăzute în planul de alarmă : S. de înştiinţare, prin care trupele, gărzile patriotice şi celelalte formaţiuni de apărare, populaţia, întreprinderile şi instituţiile sînt a-nunţate despre pericolul iminent al unui atac inamic : aerian, chimic, biologic, nuclear ; S. de cooperare, prin care trupele care cooperează pentru îndeplinirea unei misiuni de luptă (vecine sau care se sprijină reciproc) se înştiinţează reciproc asupra unor activităţi : deschiderea sau încetarea focului, indicarea obiectivelor, marcarea aliniamentului atins, dezlănţuirea unui atac etc. ; S. de recunoaştere, prin care se identifică trupele (avioanele) proprii spre a nu fi lovite de focul propriu. Pentru recunoaşterea avioanelor de către trupele de artilerie A.A.-se folosesc S. radiotehnice (impulsuri caracteristice) sau SEMNAL DE NAVIGAŢIE 610 optice (clipiri cu luminile de bord, înclinarea planurilor etc.). SEMNAL DE NAVIGAŢIE. Construcţie specială de lemn, zidărie sau metal, de o anumită formă şi culoare, instalată pe coastă, spre a fi folosită ca reper în navigaţia costieră. Se aşază în locuri vizibile şi i se precizează poziţia pe hărţile marine. Uneori este prevăzut şi cu lumini pentru noapte. SERGENT. Grad militar superior gradului de caporal. De regulă, comandă o grupă de luptă sau o piesă. SERGENT-MAJOR. Primul grad militar acordat subofiţerilor. S-M. ,poate comanda un colectiv de luptă (comandant de tanc, mecanic-conductor de tanc, şef de staţie de radiolocaţie etc.) sau poate îndeplini funcţii administrativ-gospodăreşti, tehnice sau de birou, în raport cu pregătirea şi specialitatea avută. SERTIZARE. 1. Operaţiune de deformare plastică a pereţilor dinspre gură ai tubului-cartuş avînd încărcătură de azvîrlire în el, executată prin strîngere sau roluire, pentru micşorarea diametrului şi fixarea în acesta a proiectilului (glonţului), în scopul obţinerii loviturii acuplate (cartuşului). 2. Operaţiune de gîtuire (strîngerea pereţilor la gură) a capsei pirotehnice, pentru efectuarea unei legături sigure între capsă şi fitil. SERVANT. Militar care, singur sau împreună cu alţii, mînuieşte o armă automată, o gură de foc (tun, obuzier, aruncător etc.) sau un aparat care deserveşte o gură de foc (aparat central, hidrolocator). SERVICII (în forţele armate). Organe şi formaţiuni înzestrate cu tehnică şi stocuri de materiale destinate pentru asigurarea materială a trupelor. S. sînt constituite intr-un comandament cu organe de conducere specializate, care au în subordine formaţiuni de asigurare a trupelor cu materiale de intendenţă, carburanţi şi lubrifianţi, oa- 611 SERVICIU 1 zare şi alte materiale de resort. La M.U. şi unităţi, S. ; sînt conduse, coordonate şi îndrumate de locţiitorul comandantului pentru S. Misiunile generale ale S. sînt : aprovizionarea completă, la timp şi fără întrerupere a trupelor cu materiale de resortul S.; organizarea, planificarea şi executarea transporturilor de aprovizionare şi evacuare a diferitelor categorii de materiale în timp de campanie ; întreţinerea, repararea şi construirea drumurilor de aprovizionare şi evacuare, precum şi organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei pe aceste drumuri. Denumirea de S. a fost folosită şi pentru anumite organe oare se ocupă cu asigurarea materială a trupelor : înzestrare artileristică ; auto şi tractoare; aprovizionare cu carburanţi-lubrifianţi; aprovizionare ou alimente ; aprovizionare cu materiale de echipament. SERVICIU. 1. Complex de măsuri şi activităţi desfăşurate de colective constituite, pentru a îndeplini misiuni de asigurare tehnică a unei acţiuni. Există : S. de comenduire şi îndrumare a circulaţiei, organizat în toate acţiunile de luptă cu scopul de a asigura ca circulaţia pe itinerar şi în raioanele de dispunere să se execute organizat, cu respectarea regulilor de circulaţie şi a măsurilor de mascare şi asigurarea unui trafic fluent; S. de salvare-avarii, organizat pentru salvarea echipajelor de pe navele scufundate şi avioanele doborîte şi pentru lichidarea avariilor produse la nave ; S. de salvare şi evacuare, organizat la punctele de trecere peste cursuri de apă, pentru salvarea oamenilor căzuţi în apă, scoaterea din apă a mijloacelor de trecere avariate şi tehnicii de luptă scufundate sau împotmolite, traotarea mijloacelor defecte (pontoane, suporţi ficşi etc.). Se organizează din subunităţi de geniu dotate cu mijloace de trecere şi salvare, scafandri, trolii, cabluri de tractare; S. Ia pod, organizat la podurile militare pentru a supraveghea în mod permanent starea tehnică a podului, a mijloacelor de protecţie contra minelor ; S. hidrografic, destinat pentru studiul şi cercetarea hidrografică a raionului de navigaţie din cadrul unei mări, porţiuni de ocean, pentru dotarea navelor cu instrumente şi aparatură de SERVICIU MILITAR 612 navigaţie, precum şi pentru amenajarea raionului maritim cu mijloace de semnalizare, costiere şi plutitoare care să asigure navigaţia; S. meteorologic, destinat pentru ţinerea la zi şi difuzarea la trupe a datelor hidro-mete-orologice, pe baza observaţiilor şi măsurării elementelor meteo, analizei şi publicării acestora şi elaborării previziunilor meteorologice ; S. de pilotaj, organ al căpităniei de port avînd destinaţia să asigure deplasarea navelor în raioanele cu condiţii grele de navigaţie sau care au un regim special de navigaţie. 2. Ansamblu de reguli şi norme privind desfăşurarea de către militari (subunităţi, unităţi) a unor activităţi prevăzute de anumite regulamente (instrucţiuni). Există : S. de gardă, ansamblu de reguli şi norme obligatorii pentru militari (subunităţi, unităţi) atunci cînd au de îndeplinit misiuni de pază şi apărare a unui obiectiv (post) militar (sînt cuprinse, în detaliu, în Regulamentul serviciului de garnizoană şi de gardă). Misiunea de gardă fiind o misiune de luptă, îndeplinirea ei impune o pregătire şi o execuţie desă-vîrşite ; S. de garnizoană, ansamblu de reguli şi norme privind desfăşurarea activităţii unităţilor militare şi a militarilor în cadrul garnizoanei (participarea la anumite activităţi comune, ceremonii, festivităţi, combatere a calamităţilor) ; S. interior, ansamblu de reguli şi măsuri privind desfăşurarea activităţilor în interiorul cazărmii (tabere); sînt cuprinse, în detaliu, în Regulamentul serviciului interior ; S. în campanie al statelor majore, ansamblu de reguli, îndatoriri şi activităţi specifice pe care statele majore le desfăşoară, în timp de război, în scopul asigurării conducerii trupelor. SERVICIU MILITAR. Perioadă de timp în care fiecare cetăţean, aflat în anumite limite de vîrstă, se instruieşte în cadrul forţelor armate, în scopul de a putea îndeplini misiuni de luptă corespunzătoare specialităţii militare, funcţiei şi gradului militar ce i se va acorda la terminarea duratei de serviciu (stagiu). S.M. în Republica Socialistă România se îndeplineşte pe baza Legii privind organizarea apărării naţionale, de către toţi cetăţenii, indiferent de sex, în unităţi militare de instrucţie, în şcoli militare sau în alte forme de pregătire, avînd o durată ce 612 613 SIGURANŢA l' Wari-^ care Pentru o-mete->entelor ! previ-pităniei 'dor in au un îguli şi unităţi, regula-iblu de unităţi, e pază iprinse, >ană şi luptă, '■ desă-norme e şi a i anu-atere a măsuri ■zârmii ii ser-■e, an-e care scopul jecare nieşte înde-ii mi-■da Ia ublica ■ivind ii, in- . şcoli atace variază între 16—24 luni (în funcţie de armă şi specialitate), iar pentru unele categorii de cetăţeni (care devin cadre permanente) mai mult. In acest timp, li se asigură o pregătire corespunzătoare sarcinilor ce le vor reveni ca apărători ai patriei noastre socialiste. Există : S.M. în termen, perioada de la prezentarea ca recruţi a tinerilor la centrele militare pentru încorporare şi pînă Ia data trecerii lor în rezervă (calculată de la data de 1 a lunii următoare încorporării) ; S.M. cu termen redus, pe care îl îndeplinesc tinerii cu un anumit nivel de studii prevăzut de lege. SERVOCOMANDĂ. Comandă utilizată la avioanele de mari viteze sau dimensiuni, precum şi la nave, tancuri, tractoare grele etc., în al cărei sistem de transmitere este introdus un dispozitiv de amplificare a forţelor, în scopul uşurării pilotajului (manevrei). S. utilizate în prezent, pe plan mondial, sînt aproape toate de tipul hidraulic. SESQUIPLAN. Avion biplan, a cărui aripă inferioară este mai mică, avînd aproximativ numai jumătate din anvergura aripei superioare. SHORAN. Procedeu radiotehnic de determinare a punctului navei (aeronavei) la distanţe mici de coastă, bazat pe stabilirea distanţei între navă şi două staţii radio de la uscat, prin aprecierea intervalului de timp scurt între emisie şi recepţie. Cu ajutorul distanţelor determinate se trasează curbele de poziţie corespunzătoare, la intersecţia cărora se obţine punctul navei. Procedeul oferă o mare precizie şi durata unei determinări este de ordinul 15 sec. SIGURANŢĂ. Formă a asigurării de luptă prin care se urmăreşte interzicerea pătrunderii elementelor de cercetare ale inamicului în dispozitivul de luptă (marş, staţionare), preîntîmpinarea unui atac prin surprindere din partea inamicului şi asigurarea condiţiilor pentru intrarea organizată a trupelor în luptă. Există : S. de luptă, se organizează în toate formele luptei. în apărare se SIMPLEX 614 compune din subunităţi oare ocupă poziţia înaintată sau aliniamente stabilite în faţa limitei dinainte a apărării, la o distanţă care să permită sprijinul cu foc de artilerie şi aviaţie (uneori şi cu armamentul greu al infanteriei). In ofensivă se compune din trupe trimise la flancuri şi joncţiuni, cu misiunea de a împiedica executarea de către inamic a unor riposte prin surprindere ; S. de marş, se realizează prin avangărzi (pichete mobile de cap), care asigură marşul forţelor principale spre înainte (flanc-gărzi (mobile sau fixe), oare asigură flancurile descoperite, ariergărzi (pichete mobile de spate), care asigură spatele coloanei sau retragerea ; S. staţionării, se realizează prin detaşamente (pichete, patrule, posturi de pază) care se dispun în jurul raionului de staţionare, pe direcţiile pe oare ar fi posibile pătrunderi ale inamicului, la distanţe care să permită alarmarea trupelor staţionate şi intrarea lor în dispozitiv de luptă; S. nemijlocită (apropiată), realizată prin posturi de observare, posturi de 'ascultare, pînde şi patrule, trimise la distanţe apropiate, în orice situaţie s-ar afla trupele, pentru a preveni atacuri prin surprindere sau infiltraţii inamice. SIMPLEX. Procedeu tehnic de lucru folosit în telecomunicaţii (inclusiv cele militare) pentru realizarea legăturii pe o singură cale, între aparatura finală a celor doi corespondenţi conectaţi pe aceeaşi linie de transmisiuni, transmiterea şi recepţia efectuîndu-se alternativ (în timp ce o staţie finală nu mai transmite, cealaltă nu mai recepţionează). SINISTRU MARITIM. Accident de orice fel care pune în pericol siguranţa navei şi a echipajului ca : eşuare, coliziune, incendiu, scufundarea navei. Cauzele pot fi : neglijenţa (veghe slabă, calcule sau determinări de navigaţie neexecutate la timp etc.) ; greşeli în manevra navei (punerea cîrmei greşit, viteză prea mare pe vizibilitate redusă, interpretare greşită sau neutralizarea semnalelor de schimbare de drum şi viteză); greşeli de navigaţie (calcule şi determinări greşite, folosirea de hărţi necorespunzătoare, neverificarea aparatelor şi instrumentelor de navigaţie, folosirea compaselor magnetice neverificate); 615 SISTEM stare tehnică necorespunzătoare a navei; cauze de război sau accidentale ca urmare a navigaţiei în zone nesigure (torpilări, ciocniri de mine). SINTEZĂ. Document de raportare a situaţiei şi informare a eşalonului superior, întocmit la sfîrşitul unei zile de luptă sau al unei acţiuni, prin care se arată, într-o formă succintă şi sistematizată, evenimentele petrecute, rezultatele obţinute şi alte detalii necesare a fi cunoscute. Există : S. de cercetare, cuprinde informaţiile despre inamic (cu precizarea datei şi mijlocului prin oare au fost obţinute), precum şi unele detalii oare să permită reţinerea unor concluzii asupra acţiunilor viitoare ale inamicului ; S. operativă, cuprinde date despre acţiunile de luptă desfăşurate de trupele proprii şi situaţia acestora la data încheierii S., date asupra acţiunilor de luptă ale inamicului (tăria rezistenţei sau atacurilor sale, manevre executate, metode şi procedee folosite, rezultate obţinute), pierderi, capturi; S. de servicii, cuprinde situaţia serviciilor (dispunere, activitate, valoarea stocurilor, situaţia mijloacelor de transport, pierderi, capturi); S. de transmisiuni, cuprinde datele privind sistemul de transmisiuni, funcţionarea legăturilor, situaţia liniilor de transmisiuni, situaţia forţelor şi mijloacelor (pierderi, activităţi desfăşurate şi în curs). SIRENĂ. Aparat oare produce şi emite sunete de mare intensitate şi de frecvenţă constantă sau reglabilă, folosite ca semnale de alarmă. SISTEM. Ansamblu de elemente sau măsuri, concepute într-o idee unitară, pentru realizarea în condiţii optime a unui complex de activităţi de luptă sau de asigurare a luptei. Există: S. de apărare, modalitate de realizare a unei apărări închegate şi puternice, prin însumarea unui ansamblu de măsuri bine corelate, care, bazate pe un anumit gen de lucrări genistice, să asigure foc dens şi eficace, capabil să respingă ofensiva inamicului în orice condiţii. în funcţie de cantitatea de forţe, caracterul terenului şi timpul la dispoziţie, S.d.a. poate fi organizat: SISTEM 616 pe poziţii continue (sistem tranşee), pe puncte de sprijin, pe raioane de apărare întărite etc.; S. de alarmare, complex de măsuri pentru asigurarea înştiinţării rapide şi concomitente a trupelor despre pericolul unui atac inamic (aerian, terestru, nuclear) şi despre trecerea urgentă la starea de alarmă. Cuprinde : măsuri de anunţare, de asigurare a ieşirii la alarmă a subunităţilor etc.; S. de baraje, totalitatea barajelor de mine, lucrărilor de distrugeri, barajelor neexplozive şi obstacolelor instalate în ideea unitară de a întări sistemul de apărare. Poate fi utilizat pentru sprijinirea apărării terestre, cuprinzînd raioane de baraje, noduri de baraje, aliniamente de baraje, cîmpuri de mine şi distrugeri sau pentru întărirea apărării raionului maritim, cuprinzînd barajele, bancurile şi cîmpurile de mine marine (de apărare şi ofensive) ; S. de foc, ansamblul focurilor de toate categoriile (armament din înzestrarea trupelor de uscat, loviturile aviaţiei şi ale armamentului racheto-nuclear), organizat pentru nimicirea (neutralizarea) inamicului. Se combină, de regulă, cu sistemele de baraje şi cu obstacolele naturale şi se organizează astfel încît, în apărare, să asigure nimicirea grupării inamice de ofensivă, lovind-o pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac şi al executării acestuia, iar în ofensivă, nimicirea obiectivelor inamice din sectorul de rupere a apărării, sprijinul ofensivei pentru dezvoltarea în adîncime, acoperirea joncţiunilor şi flancurilor; S. de observare, totalitatea posturilor şi punctelor de observare, amplasate astfel încît să asigure observarea integrală a raionului acţiunilor de luptă, prin completarea reciprocă şi suprapunerea sectoarelor şi zonelor de observare. Cuprinde o reţea de posturi şi puncte de observare, dispuse astfel încît să asigure vederi cît mai îndepărtate ; S. de transmisiuni, totalitatea centrelor şi staţiilor de transmisiuni, interconectate între ele prin linii de transmisiuni de toate categoriile, corespunzător unei idei oare să asigure, în condiţii optime, toate nevoile de legătură ale unităţilor (M.U.) care rezultă din concepţia luptei (operaţiei). Realizarea S.d.t. trebuie să-i asigure stabilitate, capacitate mare de trafic (căi de legătură suficiente, supleţe şi posibilitatea de adaptare la schimbările bruşte de situaţie); S. zonal al 617 SISTEMUL APĂRĂRII apărării antiaeriene a teritoriului, gruparea unităţilor de rachete antiaeriene, intr-o idee unitară, care să asigure crearea unei zone de nimicire a inamicului aerian, pe un front larg şi pe o mare adîncime. Stabilirea zonei se face în raport cu obiectivele de apărat, cu raza de acţiune a rachetelor antiaeriene, cu acţiunea aviaţiei de vînătoare şi cu acţiunea unităţilor radiotehnice ; S. de aprovizionare, ansamblu de măsuri stabilite pentru procurarea, pe o anumită cale, a alimentelor, furajelor, echipamentelor, carburanţilor, precum şi pentru organizarea transportului şi distribuirii acestora la trupele consumatoare. SISTEMUL APĂRĂRII NAŢIONALE A REPUBLICII SOCIALISTE 'ROMÂNIA. Ansamblu de forţe, mijloace şi acţiuni menite să asigure dezvoltarea în linişte şi siguranţă a construcţiei socialiste, independenţa, suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a patriei, apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului. Are la bază concepţia fundamentală elaborată de Partidul Comunist Român, potrivit căreia apărarea patriei este cauza şi opera întregului popor. Organizarea S.A.N. a R.S.R. are ca temei juridic Constituţia ţării şi Legea privind organizarea apărării naţionale, adoptată de Marea Adunare Naţională la 28 decembrie 1972, care prevede în detaliu principiile şi formele de pregătire, atribuţiunile şi sarcinile ce revin organelor şi organizaţiilor de stat şi obşteşti, precum şi tuturor cetăţenilor în domeniul apărării. S.A.N. a R.S.R. cuprinde : cele trei mari direcţii de pregătire : pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare ; forţele luptătoare ; apărarea civilă ; sistemul de mobilizare ; organele de conducere. El vizează atît pregătirea întregului popor şi întărirea capacităţii de apărare a patriei în timp de pace, cît şi desfăşurarea acţiunilor militare în timp de război. S.A.N. a R.S.R. nu se rezumă la activitatea militară, ci include toate activităţile şi domeniile sociale implicate în apărarea ţării. Principiile organizatorice de bază ale sistemului apărării naţionale sînt: conducerea sa de către P.C.R., unitatea concepţiei, îmbinarea muncii de construcţie socialistă şi a pregătirii pentru apărare, continuitatea, cooperarea SITOMETRU 618 forţelor, legătura indisolubilă dintre armată şi popor. O trăsătură caracteristică a S.A.N. a R.S.R. o constituie diversificarea sa, existenţa unei varietăţi de forme şi elemente constitutive, care permit cuprinderea tuturor cetăţenilor, ridicarea lor la lupta cu arma în mînă împotriva agresorului. In acest scop, el cuprinde forţe armate permanente, capabile să ducă acţiuni de luptă complexe, în orice zonă a ţării; formaţiuni de apărare teritoriale (gărzile patriotice, detaşamentele de tineret etc.), menite să ducă acţiuni locale într-o strînsă cooperare cu forţele armate ; formaţiuni de' rezistenţă, care au misiunea de a desfăşura acţiuni de luptă specifice în zonele vremelnic ocupate de inamic. Organizarea şi desfăşurarea unor aplicaţii şi exerciţii în comun, la care participă unităţi ale armatei, ale Ministerului de Interne, gărzi patriotice, formaţiuni de pregătire a tineretului, formaţiuni de apărare civilă etc., constituie o cale principală de întărire a S.A.N. a R.S.R. SITOMETRU. Dispozitiv din compunerea unor aparate de observare, servind la măsurarea unghiurilor verticale în raport cu orizontala. SITUAŢIA TRANSMISIUNILOR. Stare de fapt în care se găsesc, la un moment dat, forţele şi mijloacele de transmisiuni aparţinînd unei M.U. (unităţi, subunităţi), care influenţează posibilitatea folosirii acestora pe timpul pregătirii şi ducerii unei acţiuni de luptă. Este definită de : gradul de completare cu personal, tehnică de luptă, mijloace de transmisiuni, mijloace de transport a unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni ; nivelul pregătirii de luptă şi starea lor moral-politică ; pierderi suferite şi posibilităţile de completare ; elementele sistemului de telecomunicaţii teritorial puse la dispoziţie şi starea acestora ; structura şi starea sistemului de transmisiuni al M.U. (unităţii, subunităţii); forţele şi mijloacele de transmisiuni angajate în exploatarea sau dezvoltarea sistemului de transmisiuni, precum şi cele disponibile ; modul cum este organizată aprovizionarea cu material de transmisiuni. S.T. trebuie să fie permanent cunoscută de şeful 619 SITUAŢIE TACTICA de stat major şi de persoanele cu funcţii de conducere i pe linie de transmisiuni. ! SITUAŢIE AERIANĂ. Totalitatea datelor şi factorilor i care se iau în consideraţie pentru a caracteriza activita-| tea forţelor aeriene într-un moment anumit, pe timpul j executării unei lovituri sau operaţii aeriene, într-o pe-! rioadă mai mare de timp. Factorii care caracterizează j S.A. sînt : spaţiul aerian în oare se efectuează zborul şi j acţiunile ţintelor aeriene, determinat prin frontul sau ■ lărgimea fîşiei de acţiune, adîncimea la care se exeoută ; zborurile, înălţimile de zbor; numărul şi compunerea ţintelor aeriene, traiectele şi vitezele lor ; durata zbo-: rului, timpul (de zi, de noapte) şi condiţiile stării vremii ; manevrele executate de ţintele aeriene în direcţie, în i înălţime sau viteză şi acţiunile lor (atac, cercetare, trans-port desant aerian, bruiaj). S.A. poate fi simplă sau i complexă, determinată de : apariţia prin surprindere a i ţintelor aeriene ; numărul mare şi eşalonarea de front, i în adâncime şi în înălţime ; direcţiile diferite de acces, ' manevre dese şi acţiuni numeroase pentru a se sustrage ripostelor trupelor de apărare antiaeriană (bruiaj radio-eleotronic, acoperirea ţintelor prin aviaţia de vînătoare, lovirea poziţiilor trupelor de apărare antiaeriană). SITUAŢIE CHIMICĂ (DE RADIAŢIE). Situaţie ce se creează în urma întrebuinţării armei chimice (exploziilor nucleare la suprafaţa pămîntului), avînd ca urmare infectarea cu S.T.L. (ou S.R.) a aerului, terenului, tehnicii de luptă, personalului, echipamentului, alimentelor şi apei. Se caracterizează prin : proporţia şi caracterul infectării ; gradul de infectare a tehnicii, îmbrăcămintei şi valoarea nivelului de radiaţie ; pierderile produse în rîn-dul personalului lovit ou arma chimică (care au primit doze de radiaţii peste normele admise). SITUAŢIE TACTICĂ. Termen definind ansamblul de date şi factori ce caracterizează situaţia în care se găsesc trupele proprii în raport cu cele ale inamicului la o anumită dată. Elementele componente ale S.T. sînt : inamicul (forţe, mijloace, grupare în spaţiu — pînă la adîn- SNOPUL TRAIECTORIILOR 620 cimile care interesează eşalonul respectiv —, acţiuni întreprinse şi rezultatele lor, atitudine, capacitate de luptă, stare morală) ; trupele proprii (forţe, mijloace, grupare în spaţiu, capacitate de luptă, stare morală, vecini, acţiuni desfăşurate de eşalonul superior, eşalonul propriu, vecini şi rezultatele lor) ; starea terenului (drumuri, lucrări de artă, resurse) ; starea timpului. Cunoaşterea temeinică a S.T. reprezintă pentru comandanţi punctul de pornire, în analiza pe care o fac. în vederea luării ho-tărîrii. în exerciţii şi aplicaţii, S.T. se prezintă, de regulă, sub mai multe aspecte : S.T. generală, care cuprinde aspecte de ansamblu (eşalonul superior, vecini) în care se arată locul şi rolul unităţii (M.U.) proprii ; S.T. specială, care cuprinde datele privind dispunerea în detaliu, activitatea, capacitatea de luptă a unităţilor (M.U.) subordonate, organice şi de întărire ; S.T. aeriană, care cuprinde datele referitoare la zborul şi acţiunile inamicului aerian, raportul de forţe între aviaţia proprie şi cea inamică ; S. chimică şi de radiaţie, datele privind atacurile nucleare, chimice (bacteriologice) ale inamicului (executate sau posibile), efectele produse; S.T. a transmisiunilor, date privind sistemul de legătură, situaţia forţelor şi mijloacelor de transmisiuni ; S.T. a serviciilor, date privind asigurarea tehnico-materială şi medicală a trupelor, resursele existente. în funcţie de condiţiile specifice, S.T. este întregită şi cu alte date privind celelalte domenii ale acţiunilor de luptă. SNOPUL TRAIECTORIILOR. Totalitatea traiectoriilor obţinute prin tragerea cu o gură de foc a unui număr relativ mare de lovituri (de acelaşi tip şi lot), într-un interval de timp relativ scurt şi în condiţii de tragere şi ochire aproximativ identice. Se mai numeşte fascicul al traiectoriilor sau mănunchi al traiectoriilor. SOCIOLOGIE MILITARĂ. Disciplină care studiază fenomenul militar ca realitate socială complexă, multilaterală şi multinivelară. Problematica S.M. se referă la război ca fenomen social (origine, esenţă, cauze, caracter, perspective), la armată ca instituţie socială şi instrument de purtare a războiului, la relaţiile şi procesele sociale 621 SOMAN i ce caracterizează lupta armată şi grupurile de militari. S.M. cercetează modul în care indivizii se integrează în ! armată şi se formează ca militari, grupurile sociale din | armată, macrostructura şi microstructura ei, problemele | militarilor activi, prestigiul şi mobilitatea lor socială, cri- j teriile opţiunii pentru profesiunea militară, raporturile i dintre armată şi populaţie. S.M. studiază, totodată, ra- | portul dintre om şi tehnică în domeniul militar, dintre I schimbările sociale şi schimbările din armată determinate | de revoluţia tehnioo-ştiinţifică. Concluziile rezultate din ! cercetările S.M. contribuie la orientarea procesului in- j structiv-educativ din armată, la reglementarea relaţiilor I dintre militari, la întărirea legăturii dintre armată şi j popor. [ SOLDAT. Primul grad al militarilor din forţele armate | : ale Republicii Socialiste România. Termenul defineşte, ! ■ în general, toţi militarii oare nu au alte grade militare j şi care formează, de fapt, masa luptătorilor (militari- | ’ lor). SOLUŢIE DE DEGAZARE (DEZACTIVARE, DEZINFECTARE). Amestec de substanţe chimice cuprinzînd, de regulă, o substanţă activă şi un solvent, care are proprietatea de a neutraliza S.T.L. de pe tehnica de luptă, echipament, mijloace de protecţie (S. de degazare), a îndepărta substanţele radioactive (S. de dezactivare) sau a distruge microbii şi toxinele (S. de dezinfectare). Se află în dotarea subunităţilor de toate armele. SOMAN. Substanţă toxică de luptă, cu acţiune neuropa-ralitică. în stare pură, S. este un lichid incolor cu miros mentolat, oare fierbe la 200°C şi congelează la —80°C. Produsul tehnic este colorat în galben brun, greu solubil în apă, dar uşor în solvenţi organici şi în unele S.T.L., cum este iperita. Poate fi întrebuinţat în luptă pentru infectarea atmosferei şi terenului sub formă de gaz, aerosoli sau picături, de regulă, ca muniţie chimică cu efect semibrizant. Se amestecă uneori cu cauciuc sau polimeri sintetici oare-i măresc vîscozitatea şi persistenţa. Suprafeţele infectate cu S. se degazează cu soluţii apoase de SONDAJ 622 hidroxid de sodiu, de amoniac sau cu suspensii de hipo-olorit de calciu 2/3 bazic. Asupra organismului are efecte similare cu ale sarinului; produce moartea la o concentraţie de 0,07 mg/l în aer (sau pătrunde prin piele). Protecţia se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor şi completelor de protecţie individuală. SONDAJ. Operaţiune de măsurare a adîncimii apei cu ajutorul sondei. Există : S. acustic, efectuat cu ajutorul sondei ultrason ; S. radial (în stea), efectuat pe direcţii radiale, plecînd de la un punct (reper) vizibil spre larg, pentru a determina conturul unui accident (relief) submarin. SONDĂ. Instrument de navigaţie cu ajutorul căruia se determină adîncimea apei, necesar pentru conducerea navei în siguranţă, pe drumul cel mai puţin periculos, pentru întocmirea hărţilor marine sau pentru scopuri tactice (instalarea barajelor de mine, navigaţia submarinelor). Există : S. de mînă, greutate legată de o saulă gradată, utilizabilă la adîncimi mici (pînă la 50 m) şi viteze reduse ; S. mecanică, tub prins de un cablu de sîrmă cu greutate, indicînd adîncimea pe o riglă gradată, în raport cu pătrunderea apei în tub, care, conform legii Boyle-Mariotte, variază cu presiunea (respectiv adîncimea atinsă). Se utilizează pînă la adîncimi de 400 m şi viteze medii; S. cu ultrasunete, care funcţionează prin emiterea de unde ultrasonore, provocate de oscilaţiile mecanice ale unui vibrâtor, prin impulsuri electrice oare, reflectate de fund, permit determinarea adîncimii, cunoscîndu-se viteza lor. Sînt utilizate pentru adîncimi pînă la mii de metri şi la orice viteză a navei, puţind realiza şi înregistrarea grafică a profilului fundului. SONDĂ PENTRU DEMINARE. Vergea metalică cu mî-ner şi vîrf ascuţit, întrebuinţată în cercetarea de geniu a barajelor explozive inamice. Se foloseşte din următoarele poziţii : în picioare (sonda lungă), în genunchi (sonda mijlocie), culcat (sonda scurtă). Procedee de lucru : prin percuţie, înclinată la un anumit unghi (pînă 6 23 SPAŢIU la 30°), lateral stînga (dreapta) faţă de direcţia de deplasare a cercetaşului de geniu. SPADĂ. Armă albă, formată dintr-o lamă dreaptă şi îngustă, cu mîner şi gardă, folosită în trecut pentru lupta apropiată. SPAŢIU. Termen definind, în înţeles militar, mărimea, tridimensională ce caracterizează întinderea globului pă-mîntesc, cu învelişul său atmosferic şi cu partea aferentă din cosmos, în care pot avea loc acţiuni militare. Există : S. terestru, suprafaţa terestră care include teritoriul unui stat sau unui grup de state angajate într-un conflict militar, un teatru de acţiuni militare etc. întinderea sa este delimitată de frontierele de stat sau de natura acţiunilor de luptă desfăşurate ; S. aerian, întinderea de deasupra teritoriului unei ţării,' al unui grup' de ţări; (aliate sau! aflate în conflict). S.a. care se află deasupra teritoriului unui stat şi a apelor sale teritoriale este supus suveranităţii statului respectiv. Regimul juridic al S.a. este reglementat prin legislaţia statelor şi, în anumite privinţe, prin convenţii internaţionale ; S. cosmic, spaţiul din afara atmosferei Pămîntului. Regimul juridic al S.c. se caracterizează prin aceea că nu este supus suveranităţii statelor, fiind deschis în mod egal explorării şi utilizării de către toate statele, în conformitate cu dreptul internaţional şi prevederile Cartei O.N.U. ; S. maritim, suprafaţa mărilor şi oceanelor care alcătuieşte iun teatru de1 acţiuni militare maritime. Cuprinde apele teritoriale, care sînt supuse suveranităţii statului riveran, şi apele extrateritoriale. SPAŢIU ANTIDETONANT. Distanţă care înlătură explozia prin simpatie a unor corpuri explozive (mine, încărcături explozive) apropiate, asigurînd stabilitatea la explozie a acestora. Variază cu cantitatea de exploziv conţinută în minele (încărcăturile) respective. SPAŢIU DE VULNERABILITATE. Porţiune de teren în oare obiectivele pot fi lovite ou foc. Există : S. de siguranţă, distanţa1 cea mai mică la care se pot afla trupele proprii faţă de obiectivul asupra căruia se trage, pentru SPECIALITATE MILITARĂ 624 ca acestea să nu sufere efectele focului propriu (datorită exploziei proiectilelor, bombelor, loviturilor nucleare). 'Este 'determinat de mărimea împrăştterii loviturilor şi de distanta pînă la care acţiunea acestora este eficace. Se consideră ca fiind egal cu raza periculoasă a exploziei, plus de patru ori abaterea probabilă în bătaie transformată a rachetei, proiectilului sau bombei; S. mort (protejat), porţiune de teren situată imediat înapoia unei adăpostiri, în care un obieotiv nu poate fi lovit de focul unui anumit armament, executat dintr-un anumit loc şi cu o anumită traiectorie. Din această categorie face parte şi spaţiul din jurul unui mijloc de luptă în care acesta nu poate acţiona, datorită posibilităţilor sale constructive limitate; S. periculos, porţiune de teren pe întinderea căreia un obiectiv poate fi lovit de un proiectil (glonţ). SPECIALITATE MILITARĂ. Domeniu de activitate militară care necesită însuşirea unui volum de cunoştinţe şi a unor deprinderi specifice, pentru îndeplinirea unei funcţii militare sau pentru executarea unor misiuni în cadrul unei arme (de exemplu, în arma tancuri, ochitor, încărcător etc.). SPION. Persoană care caută să afle secrete militare, politice, economice cu scopul de a le transmite unei puteri străine. S. nu face parte, din punct de vedere juridic, din forţele armate şi ca atare, în cazul în care este prins de inamic, nu se bucură de protecţia legilor şi obiceiurilor războiului. El este judecat şi condamnat în conformitate cu legile statului oare l-a capturat. Majoritatea statelor au prevăzut în legislaţia lor pedepse foarte aspre pentru delictul de spionaj, cum ar fi moartea prin împuşcare sau prin spânzurătoare. Art. 159 din Codul penal al Republicii Socialiste România prevede pedepsirea cu moartea şi confiscarea totală a averii sau închisoare de la 15 la 20 de ani şi confiscarea parţială a averii pentru fapte de spionaj. SPIRALE DE SÎRMĂ. Baraje de sîrmă transportabile, folosite împotriva infanteriei. Ele pot fi confecţionate în 625 SPOILER fabrică (baráje puţin, vizibile) sau pe cîmpul de luptă, din sîrmă ghimpată. Se instalează pe 2—3 rînduri în lărgime şi 1—2 rînduri în înălţime, se fixează de sol cu ţăruşi şi se leagă între ele cu sîrmă. SPIRIT OFENSIV. însuşire psihică care exprimă atitudinea activă şi dinamică în luptă, voinţa de a menţine în permanenţă iniţiativa asupra adversarului, de a-1 ataca şi învinge. S.O. se manifestă la nivel individual şi colectiv, avînd la bază convingerea în justeţea ţelurilor pentru care se duce lupta, încrederea în forţele proprii, tăria morală a luptătorilor şi o bună pregătire militară. S.O. este caracteristic prin excelenţă acţiunilor de luptă ofensive, dar el trebuie să se manifeste în toate situaţiile şi formele de luptă, inclusiv în apărare, imprimînd acesteia un caracter activ, urmărind smulgerea iniţiativei şi nimicirea inamicului prin puternice riposte ofensive. SPITAL MILITAR DE CAMPANIE. Formaţiune medicală, încadrată cu personal sanitar şi dotată cu mijloace de tratament, destinată a trata răniţii şi bolnavii în timp de campanie. Sînt organizate şi înzestrate spre a se putea deplasa, instala şi funcţiona în raport cu nevoile operative. Există : S.M. al marii unităţi, organizat şi dotat pentru a se instala şi executa tratamente în zona unităţilor şi subunităţilor ; S.M. din zona interioară, organizat pe teritoriul din afara zonei de operaţii şi încadrat cu personal calificat pentru tratamentul specializat al răniţilor şi bolnavilor evacuaţi din zona frontului; S. de urgenţă de apărare civilă, formaţiune medicală din compunerea apărării civile, destinată ca, independent sau în cooperare cu formaţii de apărare civilă, să acorde ajutor medico-chirurgioal victimelor atacurilor aeriene. SPOILER. Aripioară de formă neaerodinamică (placă ranforsată), integrată, în zborul normal, în conturul aerodinamic al aripei. Cînd trebuie să se obţină o frînare aerodinamică şi o scădere a forţei portante, în scopul pierderii rapide a altitudinii (în cazul avariei cabinei etanşe a pasagerilor) sau uneori la aterizare, pilotul co- SPRIJIN DE AVIAŢIE 626 mandă scoaterea S. Acţionarea acestuia se face hidraulic sau pneumatic. SPRIJIN DE AVIAŢIE. Totalitatea acţiunilor de luptă ale aviaţiei de vînătoare-bombardament sau ale elicopterelor de sprijin, care se execută în folosul trupelor de usoat (marinei militare), pe tot timpul acţiunilor de luptă ale acestora. S.d.A. al trupelor de uscat (marinei militare) se execută cu majoritatea resursei de aviaţie la dispoziţia unei M.U. operative sau unui front, pe baza hotărîrii comandantului căruia i s-a afectat aviaţia şi în limitele intensităţii acţiunilor de luptă stabilite. SPRIJIN DE FOC AL OFENSIVEI. Totalitatea acţiunilor •de foc executate în cursul luptei ofensive, în scopul de a deschide drum infanteriei şi tancurilor pentru ruperea apărării inamicului şi dezvoltarea ofensivei pe toată adîn-cimea şi de a le asigura împotriva ripostelor ofensive ale acestuia. Cuprinde acţiunile de foc ale artileriei şi trupelor de rachete şi se execută în strînsă corelare cu sprijinul de aviaţie, avînd ca scop neutralizarea sau nimicirea personalului şi a mijloacelor de foc ale inamicului, din faţa trupelor atacatoare şi de pe flancurile acestora, precum şi participarea la respingerea contraatacurilor şi contraloviturilor. Acţiunile de foc ale artileriei în S.d. F.a.O. se execută prin foc concentrat, concentrarea succesivă a focului şi val de foc. STABILITATE (A APĂRĂRII). Capacitatea apărării de a rezista loviturilor puternice ale inamicului, executate cu toate categoriile de mijloace şi de a respinge ofensiva forţelor superioare ale acestuia. Se realizează prin : organizarea unui sistem de focuri dens, puternic şi adine (antiinfanterie, antitanc, antiaerian şi antidesant), capabil să producă inamicului pierderi atît de grele îneît să-l iacă incapabil de a-şi atinge scopurile ofensivei; un dispozitiv de luptă adînc eşalonat, capabil să asigure un caracter activ apărării (prin nimicirea desantului aerian şi riposte ofensive puternice) ; un sistem complex de lucrări genistice (tranşee, poziţii, baraje, distrugeri); o ■conducere fermă. 627 STARE STABILIZATOR. 1. Dispozitiv automat complex care face parte din instalaţia tunului de pe tanc şi care contribuie la menţinerea constantă a liniei de ochire, atît în plan orizontal, eît şi în iplan ventical, indiferent de mişcările oscilatorii transmise tunului de cutia blindata (mişcări ce se datoresc oscilaţiilor primite de cutia blindată pe timpul deplasării tanoului în teren accidentat sau prin schimbări bruşte ale vitezei de deplasare).. 2. Partea fixă a ampenajului orizontal al avionului; la unele tipuri de avioane S. poate fi mobil (comandat). STADIE. Miră sau riglă mare gradată, care serveşte la măsurarea indirectă şi expeditivă a distanţelor terestre sau a cotelor relative ale punctelor de pe teren. STARE (DE MOBILIZARE, DE RĂZBOI). Termen ce defineşte situaţia în care se află un stat atunci cînd starea normală de pace a fost sau este pe punctul de a fi întreruptă. Există : S. de mobilizare, situaţie în care se află un stait care a început sau a executat mobilizarea dar nu este încă în situaţia de război ; S. de război, situaţie în care se află statele beligerante din momentul notificării declaraţiei de război sau al începerii ostilităţilor şi pînă la încheierea păcii. S.d.r. înlocuieşte starea de pace cu o nouă ordine juridică, întemeiată pe raportul de forţe militare şi pe normele juridice cuprinse în dreptul războiului, producînd efecte juridice asupra relaţiilor între state, în raport cu poziţia lor faţă de război, care poate fi : beligeranţă, cobeligeranţă, nebelige-ranţă sau neutralitate. între statele beligerante aceste efecte sînt : încetarea relaţiilor stabilite în timp de pace, inclusiv a obligaţiei de respectare a independenţei politice şi a integrităţii teritoriale ; ruperea relaţiilor diplomatice ; cea mai mare parte a tratatelor şi acordurilor îşi încetează activitatea sau sînt întrerupte (pot rămîne unele convenţii poştale, radiofonice, ¡telefonice, cu caracter obştesc ©tc.); suferă modificări statutul cetăţenilor inamici şi bunurilor acestora, precum şi cel al bunurilor proprietate inamică ; sînt interzise relaţiile dintre cetăţenii statelor aflate în război etc.; S. de asediu, regim instituit în unele state, în împrejurări apreciate ca extra- STAKE MORALA 628 ordinare, care constă în suspendarea libertăţilor democratice şi acordarea de puteri excepţionale autorităţilor militare şi politice. In ţările capitaliste este folosită deseori pentru reprimarea mişcărilor democratice ; S. de necesitate, situaţie deosebită ce poate fi creată într-un stat sau numai în anumite regiuni, în condiţii care impun măsuri excepţionale pentru apărarea ţării, ordinii publice, securităţii statului, a economiei naţionale şi a vieţii cetăţenilor (calamităţi naturale, ameninţări externe, acţiuni provocatoare); S. de tensiune, situaţie creată între două state (grupuri de state), cînd relaţiile diplomatice şi economice dintre ele s-au încordat. Se caracterizează prin : intensificarea pregătirilor militare (concentrări de trupe la frontiere, aplicaţii militare, acţiuni de cercetare-diversiune, provocări şi incidente de frontieră, acţiuni de propagandă ostile, de spionaj), rechemarea şi expulzarea reprezentanţilor diplomatici, sistarea îndeplinirii unor protocoluri (economice, culturale), închiderea unor puncte de frontieră ; S. de urgenţă, situaţie în care, datorită încordării relaţiilor dintre state, se iau unele măsuri cu caracter politic, militar, economic şi social pentru ridicarea stării de pregătire în vederea luptei a trupelor şi populaţiei, spre a putea fi în măsură să intre în război într-un timp foarte scurt. STARE MORALĂ. Stare de spirit a oamenilor (militari, luptători- din gărzile patriotice, populaţie) exprimată prin atitudinea lor faţă de scopurile şi cauza pentru care sînt chemaţi să lupte. S.M. a trupelor este expresia însuşirilor psihice, morale şi politice ale militarilor, a sentimentelor şi convingerilor lor. Ea este determinată de caracterul orînduirii sociale şi de stat, de scopurile şi caracterul războiului, de caracterul de clasă al armatei, de relaţiile dintre comandanţi şi soldaţi, de eficienţa educaţiei politice şi militare, putînd fi influenţată pozitiv sau negativ de factori cum sînt mersul războiului, înzestrarea tehnică şi aprovizionarea trupelor, practica disciplinară, propaganda inamică etc. S.M. exercită la rîndul ei o puternică influenţă asupra capacităţii trupelor de a îndeplini misiunile de luptă. Asigurarea unei înalte S.M. a trupelor este o îndatorire principală şi permanentă a co- 629 STAT MAJOR mandanţilor, a organelor şi organizaţiilor de partid, iar calea de realizare este munca politico-educativă. STARE TEHNICĂ. Grad de pregătire şi întreţinere, sub raport funcţional, a armamentului şi mijloacelor de luptă (autovehicule, maşini de luptă, agregate, aparatură). In-fluenţînd nemijlocit capacitatea de luptă a trupelor, indicele de S.T. trebuie să fie menţinut la nivelul cel mai ridicat, prin respectarea întocmai a normelor de exploatare, întreţinere, reparare, conservare. STAT MAJOR. Organ de comandament din compunerea unităţilor (M.U.), precum şi a gărzilor patriotice destinat să ajute pe comandant în conducerea neîntreruptă a acţiunilor de luptă şi a tuturor celorlalte activităţi ale trupelor : instruire, organizare, educare. Funcţionează la eşaloanele prevăzute prin regulamente şi instrucţiuni, avînd componenţa stabilită prin structura organizatorică a acestora. La gărzile patriotice, funcţionează S.M. de la Comitetul Central al Partidului Comunist Român şi de la comitetele de partid prevăzute în Legea privind organizarea apărării naţionale, fiind constituite din cadre militare active şi de rezervă. în ţara noastră, funcţiile S.M. de astăzi au fost exercitate pînă în secolul al XVIII-lea, la nivelul conducerii supreme a armatei, de către „Sfatul domnesc“, care se ocupa de rezolvarea problemelor de ansamblu privind capacitatea de apărare a ţării, iar în timp de campanie de către un serviciu de agenţi (olăcari), utilizaţi de comandantul oştirii pentru transmiterea ordinelor şi informare. După anul 1830, odată cu reînfiinţarea armatelor pămîntene în principatele române, apare în organizarea armatei „ştabul“ (statul major), dezvoltat ulterior de domnitorul Cuza, iar în perioada premergătoare războiului pentru independenţă iau fiinţă S.M. de divizii şi de corpuri de armată. In prezent, rolul S.M. a crescut, datorită complexităţii conducerii trupelor, ceea ce impune modernizarea metodelor de lucru ale acestora, organizare minuţioasă, creşterea operativităţii conducerii, a fermităţii, prevederii şi iniţiativei. In funcţie de eşalon, S.M. sînt organizate pe direcţii, secţii, birouri. STAŢIE DE KADIOLOCAŢTE 630 STAŢIE DE RADIOLOCAŢIE. Termen definind aparatura de radiolocaţie, împreună cu echipamentul şi documentele de lucru, destinată a îndeplini o anumită misiune de luptă, în cadrul unui sistem radiotehnic. După parametrii constructivi, S.d.R. pot fi : centimetrice, care permit generarea, emiterea şi recepţionarea energiei electromagnetice în gama lungimilor de undă cuprinsă între 1 cm şi 10 cm (corespunzătoare unei frecvenţe compuse între 30 000 şi 3 000 MHZ) ; decimetrice, permit generarea, emiterea şi recepţionarea energiei electromagnetice în gama lungimilor de undă cuprinsă între 10 cm şi 1 m (corespunzătoare unei frecvenţe între 3 000 şi 300 MHZ) ; metrice, permit generarea, emiterea şi recepţionarea energiei electromagnetice în gama lungimilor de undă cuprinsă între 1 m şi 10 m (corespunzătoare unei frecvenţe între 300 şi 30 MHZ). După destinaţia sa, S.d.R. poate fi : de cercetare, destinată descoperirii ţintelor aero-cosmice, navale sau terestre şi determinării coordonatelor de poziţie ale acestora (direcţia, distanţa, înălţimea de zbor). Este dispusă la sol şi poate fi mobilă sau fixă; de dirijare, destinată teledirijării rachetelor către ţintă. Poate fi dispusă la sol pe nave sau la bordul avioanelor ; de tragere, destinată determinării coordonatelor ţintelor aerocosmice, navale sau terestre şi transmiterii acestora la un aparat de caloul, în vederea orientării ţevilor tunurilor către ţintă. Este dispusă la sol. STAŢIE DE TRANSMISIUNI. Termen definind mijloacele de transmisiuni de acelaşi fel (radio, radioreleu) oare alcătuiesc elemente ale unui centru de transmisiuni sau ale unui sistem de transmisiuni. Există : S. radio (radioreleu) care deservesc pe comandant, statul major, armele etc. ; S. telefonice, care pot fi centrale sau finale ; S. telegrafice, care cuprind aparatura telegrafică destinată legăturii telegrafice prin fir, radio sau radioreleu ; S. intermediare, instalate între doi sau mai mulţi corespondenţi, care, din diferite motive (distanţă, condiţii de teren) nu pot intra în legătură nemijlocită ; S. de frecvenţă, element al centrului de transmisiuni, destinat echipării circuitelor (căilor de legătură) ou aparatură de 631 STEREOFOTOGRAMETKIE multiplicare şi amplificare ; S. poştală militară, care asigură legătura poştală la un anumit eşalon. STAŢIONARE. 1. Situaţie în care se pot afla trupele înainte sau după încheierea unei acţiuni de luptă, pe timpul marşurilor (deplasărilor) lungi, cînd sînt necesare opriri de durată mai mare pentru odihna trupelor, în raioane de concentrare (de adunare, de aşteptare). S. trupelor, în timp de campanie, poate fi : în bivuac (corturi instalate în păduri, zone acoperite); în tabere (amenajări pregătite în raioane anumite); în localităţi (folosind cazărmi existente, edificii publice sau clădiri de locuit făcute disponibile). Dispunerea trupelor în S. se realizează într-o anumită concepţie, astfel încît să asigure posibilitatea de a ocupa repede un dispozitiv de luptă, în caz de nevoie, cu respectarea măsurilor de siguranţă, de alarmare şi de conducere. Pe timpul staţionării se acordă o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă. 2. Situaţie în care navele îşi refac capacitatea de luptă şi plinurile, efectuează revizia şi unele reparaţii. Se organizează în baze, porturi, rade, cu respectarea măsurilor de asigurare de luptă şi poate fi : la ancoră, în derivă, la mal, în port şi în radă. STEA. Accesoriu din metal sau fir, oare se fixează pe epoleţii ofiţerilor din toate armele şi maiştrilor militari de marină pentru a indica gradul. STEAG. Subunitate militară în cadrul oastei din ţările române, menţionată în documente începînd din secolul al XV-lea. Patru S. constituiau o unitate de 1 000 de oameni, denumită ceată. STEA MOBILĂ. Aparat cu ajutorul căruia se pot măsura diametrele interioare ale ţevilor şi cilindrilor din compunerea gurilor de foc de artilerie. STEREOFOTOGRAMETRIE. Ramură a fotogrametriei care se ocupă cu exploatarea stereogramelor, în vederea reprezentării grafice sau numerice a terenului după trei dimensiuni, folosind exclusiv fenomenul stereoscopic. STILET 632 Procedeele S. se folosesc cu succes şi bun randament în întocmirea hărţilor rqilitare. STILET. Pumnal folosit ca accesoriu ornamental în anumite situaţii, la ţinuta de ceremonie sau la ţinuta de oraş. Are teaca din alamă pe care este imprimată stema Republicii Socialiste România. Se prinde cu două beliere de curea, în partea stingă. STOC DE MATERIALE. Cantitate de materiale stabilită prin dispoziţiunile superioare să existe asupra M.U., unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor pentru a se putea interveni în asigurarea materială a efectivelor. Există : S. de mobilizare, cantitate de materiale de toate felurile stabilită prin normele (tabelele) de înzestrare şi cu care trupele ies la mobilizare. Cuprinde : S. trupelor, cantitate de materiale din cadrul S.d.m. care se găseşte în-cepînd de la om (piesă, maşină) pînă la depozitele M.U. tactice inclusiv; S. operativ, cantitate de materiale din cadrul S.d.m. care se găseşte în depozitele M.U. operative ; S. suplimentar, cantitate de materiale ce se realizează în plus la S.t. sau S.o., în cadrul subunităţilor, unităţilor, M.U. sau chiar la om, maşină, piesă ; S. de schimb, cantitate de echipament (în complete sau rîn-duri), destinată înlocuirii echipamentului distrus sau infectat cu substanţe radioactive sau toxice de luptă. STRATAGEMĂ. Modalitate prin care se urmăreşte ca o acţiune de luptă să fie organizată astfel încît să lase inamicului impresia că se va desfăşura în alt mod decît cel real, cu scopul de a-1 înşela şi a-1 atrage în cursă. De exemplu, se simulează atacul în forţă pe o anumită direcţie pentru ca inamicul să-şi concentreze aici forţele şi să slăbească apărarea pe direcţia în care se va declanşa în mod real ofensiva cu forţele principale. S. este concretizarea în fapt a şireteniei militare şi se poate solda cu succese importante, dacă este bine pregătită şi executată prin surprindere. Ea îşi găseşte o largă întrebuinţare, mai ales, în aplicarea formelor de manevră, în acţiunile de cercetare, în lupta de întîlnire. 633 STRATEGIE MILITARĂ STRATEGIE MILITARĂ. Ramură a ştiinţei (artei) militare, care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu şi a acţiunilor militare de mare amploare, modalitatea folosirii forţelor şi mijloacelor pentru atingerea scopurilor politice ale războiului, elaborează planurile pregătirii ţării şi armatei pentru război. S.M. se subordonează politicii, care elaborează liniile directoare ale doctrinei militare, stabileşte scopurile războiului şi mijloacele militare de bază care vor fi folosite pentru atingerea lor. In cadrul ştiinţei (artei) militare, S.M. are un rol conducător faţă de arta operativă şi de tactică, orien-tînd acţiunile acestora şi integrîndu-le într-o concepţie de ansamblu asupra purtării războiului. Funcţiile principale ale S.M. sînt : definirea caracterului viitorului război ; pregătirea ţării, a populaţiei şi a forţelor armate pentru război; conducerea de ansamblu a războiului ; conducerea campaniilor şi a operaţiilor strategice ; pregătirea generală a cadrelor de comandă. In conformitate cu legile obiective ale luptei armate, S.M. elaborează principiile de bază ale organizării şi ducerii acţiunilor militare, care reflectă experienţa îndelungată a războaielor. Intre cele mai importante principii ale S.M. se înscriu : economia forţelor, acţiunea şi reacţiunea, libertatea de acţiune, concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţiile principale, surprinderea, manevra, cooperarea. Principiile S.M. au un caracter istoric. In funcţie de condiţiile generale ale fiecărei epoci, de scopul şi caracterul războaielor, de evoluţia mijloacelor de luptă apar noi principii ale strategiei, iar cele vechi îşi schimbă conţinutul sau încetează de a mai fi folosite. în condiţiile actuale, de pildă, trebuie făcută distincţia între principiile strategiei clasice, principiile strategiei nucleare şi principiile strategiei războiului popular. O importantă influenţă asupra S.M. o exercită revoluţia tehnico-ştiinţi-fică, care are numeroase şi largi implicaţii în domeniul militar. S.M. a României socialiste are drept obiectiv, general şi unic, apărarea patriei. „Strategia noastră este legată de asigurarea independenţei ţării, de asigurarea păcii pentru poporul nostru. Tehnica de luptă, tot ceea ce facem trebuie să pornească de la aceasta !“ (Nicolae Ceauşescu). Pentru respingerea unei agresiuni, S.M. ro- stratosfera 634 mânească prevede ridicarea la luptă a întregului popor, desfăşurarea unor acţiuni de luptă viguroase şi variate, pe întregul teritoriu naţional, cooperarea permanentă dintre forţele armate şi formaţiunile populare de apărare. STRATOSFERA. Pătură atmosferică rarefiată a Pămîn-tului, cuprinsă aproximativ între altitudinea de 11 000 metri şi 80 000 metri. Este caracterizată prin absenţa fenomenelor meteorologice întîlnite în mod curent în troposferă (între 0—11 000 metri altitudine) cum sînt vîntul, norii, ploile, ceaţa, ceea ce prezintă avantaje pentru navigaţia aeriană. In prezent, toate avioanele moderne militare pătrund în mod curent în S. Asemenea zboruri impun, însă, prezenţa la bord a inhalatoarelor de oxigen şi a cabinelor etanşe. STREAŞINĂ (DE MASCARE). Panou orizontal sau înclinat, component al măştilor de deformare folosite la mascarea lucrărilor sau a materialelor militare. Cînd se urmăreşte mascarea unei construcţii, Ş. se execută, de regulă, pe coama acoperişului sau pe cornişa acestuia. La mascarea tehnicii de tancuri şi auto este indicat să se folosească măşti-streaşină pliante. S. se vopseşte în culoarea terenului înconjurător, iar pe suprafaţa ei se fixează crengi tăiate, muşchi sau se întind plase avînd împletit material de mascare. STRUCTURA PREGĂTIRII DE FOC. Modul în care se îmbină şi se succed, în timp şi spaţiu, acţiunile de foc ale artileriei, rachetelor şi aviaţiei, pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin pe timpul pregătirii de foc. STUPILĂ. Dispozitiv de aprindere a încărcăturii de az-vîrlire folosit, în special, la gurile de foc care trag lovituri cu garguse. După modul de funcţionare, S. pot fi : frictoare (cu funcţionare prin fricţiune) şi percutante (cu funcţionare prin percuţie). SUBLOCOTENENT. Primul grad de ofiţer în armată. Comandă, de regulă, un pluton. 635 SUBMARIN SUBMARIN. Navă construită pentru a naviga atît la suprafaţă cît şi sub suprafaţa apei. Deşi ideea realizării unei astfel de nave datează din vechime, S. a fost realizat, pentru prima oară, în ultimul deceniu al secolului al XlX-lea, în marina franceză. In primii ani ai secolului al XX-lea, S. au început să intre în compunerea principalelor flote militare din Europa, America şi Japonia, iar în primul război mondial au avut o largă utilizare, ajungîndu-se, pentru prima oară în istorie, la declanşarea războiului submarin. In cel de-al doilea război mondial, S. au fost, de asemenea, pe larg folosite, sporindu-şi autonomia pînă la 20 000 Mm (S. englez Thames) şi imersiunea pînă la 260 metri (S. german U 331). După război, S. au continuat să se perfecţioneze sub raportul sistemului de propulsie (de la • motorul cu explozie cu vapori de petrol s-a trecut, succesiv, la motoarele Diesel electrice şi propulsia atomică). S. actuale se compun dintr-un corp rezistent, metalic, sudat, avînd în interior întregul sistem de propulsie, aparatura de navigaţie şi de comandă, spaţiile pentru personal şi materiale. Sînt înarmate cu mai multe tuburi lans-torpile, navighează la suprafaţă sau în imersiune (de regulă), pentru executarea atacurilor sau pentru a evita lupta cu navele anti-submarine. Misiunea principală a S. este atacarea cu torpila a navelor de suprafaţă. în afară de S. torpilor, care, pînă în 1959, a constituit tipul general de navă submarină, mai există : S. miner, care este un S. torpilor dotat cu instrumente speciale pentru transportul şi lansarea de mine marine ; S. crucişător, destinat să opereze departe de baze, în oceane, avînd o rază mare de acţiune şi o artilerie puternică ; S. de buzunar (pitic), cu un tonaj de 12—40 tone şi un echipaj de 2—4 oameni, destinat să pătrundă în bazele inamice sau să execute acţiuni în ape cu funduri mici, în apropierea coastelor ; S. de aprovizionare, prevăzut cu tancuri (rezervoare) suplimentare de combustibil şi magazii de alimente, pentru aprovizionarea S. aflate în misiuni de luptă ; S. atomic, propulsat cu energie nucleară. Se caracterizează prin mare autonomie (pînă la 80 de zile în imersiune) şi posibilitatea de a-şi determina exact poziţia sub apă, pentru a lansa cu precizie rachete balistice. Arma sa SUBOFIŢER 636 principală o constituie torpila autoghidată şi racheta balistică cu ogivă nucleară ; S. batial, construit special pentru imersiune la mare adîncime, pentru cercetări bati-metrice şi salvarea sau recuperarea echipajelor submarinelor scufundate. Are propulsie electrică şi echipaj redus (doi oameni); S. comercial, utilizat în cele două războaie mondiale pentru transportul de mărfuri foarte preţioase. SUBOFIŢER. Militar pregătit pentru a îndeplini funcţii de ajutor al ofiţerilor, în îndeplinirea misiunilor de luptă, în procesul de instruire şi educare, în activitatea adminis-trativ-gospodărească. S. pot fi cadre permanente ale armatei, în activitate sau în rezervă şi au grade militare de sergent-major, plutonier, plutonier-major şi plutonier-adjutant. în armata Republicii Socialiste România, S. alcătuiesc, împreună cu maiştrii militari, corpul subofiţerilor şi maiştrilor, avînd un statut aprobat prin lege. SUBORDONARE. Relaţie care exprimă calitatea unui militar sau a unei subunităţi (unităţi, M.U.) de a fi gata oricînd să execute ordinele unui comandant (şef, eşalon), ceea ce impune hotărîre şi fermitate în executarea misiunilor încredinţate de comandanţii (şefii) ierarhici. S. faţă de comandantul (şeful, eşalonul) imediat superior se numeşte S. nemijlocită. în luptă, nevoile operative impun adesea S. temporară a unor unităţi (M.U.) altor eşaloane decît cele cărora le sînt normal subordonate, înţelegerea şi respectarea strictă a relaţiei de S. constituie o cerinţă importantă a disciplinei militare. SUBORDONARE OPERATIVĂ (a trupelor de apărare A.A.). Trecerea temporară a trupelor de apărare antiaeriană ce aparţin organic de comandamente diferite, cînd acţionează într-o zonă comună, în subordinea unui organ de conducere unică, care asigură coordonarea acţiunilor lor de luptă. S.O. are în vedere numai acţiunile de luptă (foc, bruiaj, interceptarea ţintelor aeriene, cercetarea aeriană) ; celelalte atribuţii ale conducerii (stabilirea destinaţiei, dispunerii şi manevrei trupelor de apărare antiaeriană, asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă) r I ®2í| 637 substanţa fumigena ba-1 ial fl batl-1 subma-! echipai | }e două | i foarte ; funcţii e luptă, dminis-ale ar-nilitare îtonier-■nia, S. subofi-ege. a unui fi gata sşalon), ■ea mitici. S. uperior erative ,) altor donate, istituie iparare antiae-e, cînd : organ iunilor : luptă •ea ae-desti-> ariti-luptă) revin comandanţilor (şefilor) organici. în zona de apărare antiaeriană a teritoriului toate trupele de apărare antiaeriană, indiferent cui aparţin organic, se subordonează comandamentului apărării antiaeriene a teritoriului. SUBORDONAT. Termen definind pe militarul care, pe linia îndeplinirii sarcinilor de serviciu, se subordonează unui comandant (şef) şi comandanţilor (şefilor) ierarhici ai acestuia. De exemplu, militarii dintr-un pluton sînt subordonaţi comandantului de pluton şi în acelaşi timp comandantului de companie, de batalion etc., din care face parte plutonul respectiv. SUBPLASARE. Element al dispozitivului de luptă în zbor al unei formaţii de avioane, reprezentînd diferenţa de înălţime dintre avioanele din aceeaşi formaţie. SUBSTANŢĂ DE DEGAZARE. Compus chimic folosit pentru transformarea chimică a S.T.L. în compuşi netoxici sau cu toxicitate scăzută. Se folosesc pentru de-gazarea suprafeţei armamentului şi tehnicii, îmbrăcămintei, terenului, lucrărilor de apărare. Cele mai utilizate sînt : clorura de var, hipocloritul de calciu 2/3 bazic, monocloramina B, dicloramina B, hexaclormelamina, sulfura de sodiu, apa amoniacală, soda caustică etc. Pentru degazare se mai pot folosi solvenţi ca apa, produsele petroliere, dicloretan, tetraclorură de carbon, alcoolul etilic, care însă nu duc la transformarea chimică a S.T.L., ci numai la îndepărtarea lor de pe suportul infectat. SUBSTANŢĂ FUMIGENĂ. Compus chimic (sau amestec de mai mulţi compuşi) întrebuinţat pentru realizarea fumurilor de mascare sau orbire. Pot fi : lichide, se pulverizează în atmosferă (acidul clorsulfonic) sau se evaporă (uleiuri minerale) formînd o ceaţă albă densă şi se utilizează cu ajutorul aparatelor de furnizare, a muniţiei fumigene sau a generatoarelor termice; solide (fosforul alb, clorura de amoniu) care se aprind şi prin ardere se descompun, rezultînd un fum alb, lăptos. Se utilizează în luminări şi grenade fumigene (fosforul alb) şi ca muniţie fumigenă. S.T.L. 638 SUBSTANŢĂ TOXICA DE LUPTĂ (S.T.L.). Compus chimic care se foloseşte pentru încărcarea mijloacelor de atac chimic şi care poate pătrunde în organism prin piele sau prin aparatul respirator sau digestiv, intoxi-cîndu-1. După acţiunea principală asupra organismului şi manifestările toxicologice, S.T.L. se împart în : neuro-paralitice, care atacă sistemul nervos (sarin, soman, ta-bun) ; cu acţiune generală, care atacă unele tipuri de celule vitale şi sisteme enzimatice (acid cianhidric, clor-cian) ; vezicante, care atacă pielea (iperită, levizită, azoti-perită) ; sufocante, care atacă organele respiratorii (fos-gen, difosgen, fosgenoxină) ; iritante, care atacă mucoasele ochilor, nasului şi gîtului (cloracetofenona, CS, adamsita) ; psihochimice, care acţionează asupra psihicului uman (BZ, LSD-25, mescalina). După persistenţa în mediul înconjurător, S.T.L. se împart în : trecătoare, care infectează numai atmosfera (acid cianhidric, fosgen) ; semipersistente, care infectează deopotrivă atmosfera şi terenul (sarin, difosgen) ; persistente, care infectează terenul (Vx, soman, iperita, levizita, azotiperita). SUBUNITATE. Subdiviziune a unei unităţi militare sau de gărzi patriotice, ou o organizare şi înzestrare corespunzătoare sarcinilor ce îi revin în luptă (grupă, pluton, companie, batalion, piesă, baterie, divizion, patrulă de aviaţie, escadrilă). De regulă, S. duc acţiuni de luptă în cadrul unităţilor, dar îndeplinesc uneori şi misiuni independente. Există : S. de bază, din organica unei arme (unităţi din trupe speciale), care prin organizarea, posibilităţile de acţiune şi misiunile ce-i revin stă la baza structurii organizatorice a acesteia şi evaluării capacităţii ei combative. De exemplu, batalionul de infanterie (tancuri) este S.d.b. pentru regimentul de infanterie (tancuri), divizionul de artilerie pentru regimentul (brigada) de artilerie, escadrila (pentru aviaţie) etc. ; S. nomade (de artilerie, de artilerie antiaeriană), baterii sau plutoane (la art. A.A., de calibru mic) care schimbă poziţiile frecvent (la art. A.A., după fiecare tragere asupra inamicului aerian) cu scopul de a spori eficacitatea tragerilor şi a-1 induce în eroare pe inamic asupra amplasamentului real al poziţiilor de tragere. In 639 SUPRAPUNEREA FOCULUI cadrul gărzilor patriotice există : S. de puşcaşi (S. de bază, compania), pistolari, munte, fluviu, litoral; S. de arme (artilerie, aruncătoare, mitraliere antiaeriene, pionieri, transmisiuni, chimice) ; S. de asigurare (sanitare, de transport, de comenduire şi îndrumarea circulaţiei) ; S. de sprijin grăniceri; S. de sprijin miliţie; S. cu destinaţie specială (serviciu de urgenţă, intervenţii). SUBVERSIUNE. Acţiune întreprinsă în ascuns, care pune în pericol ordinea internă a statului. Acţiunile de S. sînt deseori iniţiate şi încurajate de puteri străine, în timp de război sau în perioadele de tensiune diplomatică, avînd ca obiectiv subminarea regimului unui stat şi înlocuirea sa cu altul convenabil puterilor interesate. S. constituie o practică contrară normelor şi principiilor dreptului internaţional contemporan. SUBZISTENŢE. Produse alimentare ce servesc la hră-nirea militarilor. SUPERNAPALM. Amestec incendiar similar napalmului, ale cărui caracteristici au fost schimbate, în special, prin ridicarea temperaturii de ardere. I se mai spune „napalm îmbunătăţit“. Arde degajînd o temperatură de aproximativ 1 600—1 700°C. SUPRAFAŢA DE ÎMPRAŞTIERE. Suprafaţa eliptică (circulară) în care mulţimea punctelor de cădere a unui număr mare de proiectile, în cazul tragerii în aceleaşi condiţii, se împrăştie conform legii normale a împrăş-tierii. SUPRAPUNEREA FOCULUI. Procedeu utilizat în tragerile antiaeriene prin care, în anumite porţiuni ale spaţiului aerian, o ţintă aeriană poate fi combătută simultan de focul a două sau mai multe subunităţi de tragere antiaeriană. Mărimea suprafeţei de S.F. este impusă de cerinţa realizării unei anumite densităţi a focului, din care rezultă posibilitatea de nimicire a ţintelor aeriene care zboară spre un obiectiv apărat antiaerian, SUPRAVEGHERE 640 în condiţii de înălţime şi de viteză de zbor date. Această mărime este invers proporţională cu depărtarea între subunităţile antiaeriene care acţionează simultan cu foc asupra aceleiaşi ţinte aeriene. SUPRAVEGHERE. Misiune de observare continuă a cîmpului de luptă, prin mijloace combinate (vizuale, de ascultare, radioelectronice), cu scopul de a descoperi la timp acţiunile inamicului. în acţiunile terestre, S. se integrează în misiunile de observare şi în activitatea organelor de cercetare. S. navală se execută cu nave de suprafaţă şi submarine, integrîndu-se măsurilor de siguranţă luate cu scopul de a preveni forţele proprii împotriva atacului prin surprindere al inamicului, a le asigura timpul şi condiţiile intrării organizate în luptă şi a împiedica pătrunderea cercetării inamicului în dispozitivul propriu. Poate fi apropiată, îndepărtată şi de cercetare, folosind metodele în perdea şi prin patrulare. SUPREMAŢIE AERIANĂ. Situaţie în care unul din beligeranţi deţine o superioritate netă în mijloace de atac aerian, avînd asigurată iniţiativa şi posibilitatea desfăşurării acţiunilor sale aeriene fără o ripostă puternică, în timp ce adversarul său nu poate acţiona sistematic şi organizat cu aviaţia şi mijloacele de apărare antiaeriană, în războiul modern, S.A. este un factor esenţial în desfăşurarea acţiunilor de luptă pe uscat şi pe mare. în funcţie de extinderea în timp şi spaţiu, S.A. poate fi : strategică, cuprinzînd întregul teatru de acţiuni militare şi întreaga durată a acţiunilor strategice ; operativă, cuprinzînd zone importante din teatrul de acţiuni militare 641 SURPRINDERE şi perioade de timp îndelungate (mai mari decît durata unei operaţii); tactică (locală), limitată la un raion şi la o anumită perioadă de timp. Lupta pentru cîştigarea S.A. cuprinde : nimicirea avioanelor inamicului în aer şi pe aerodromuri, acoperirea aeriană a trupelor, lovirea şi distrugerea depozitelor de carburanţi, lubrifianţi, muniţii de aviaţie, a întreprinderilor constructoare de avioane şi a industriei petroliere, dezorganizarea sistemului de conducere a aviaţiei de vînătoare. SUPREMAŢIE NAVALA. Situaţie realizată în spaţiul maritim (pe întreg teatrul de acţiuni militare sau pe o porţiune a acestuia), în care unul din beligeranţi deţine o superioritate netă în forţe navale, avînd iniţiativa şi putînd desfăşura acţiuni de luptă fără a fi stînjenit de riposte puternice ale adversarului. SURPRINDERE. Rezultat al unei acţiuni concepute, organizate şi executate astfel încît să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic, găsindu-1 nepregătit sau pu-nîndu-1 în situaţia de a lua cu greu măsuri de contracarare. Constituie un principiu important al strategiei militare a cărui aplicare contribuie substanţial la obţinerea succesului în acţiunile de luptă. In anumite condiţii, S. a influenţat deznodămîntul unei campanii sau chiar al războiului ; de exemplu : S. realizată de Ştefan cel Mare în bătălia de la Baia, prin executarea atacului de noapte ; S. realizată de Mihai Viteazul la Călugăreni, prin manevra ingenioasă executată. Lovirea prin S. a inamicului poate provoca panică în rîndurile îui, îi paralizează voinţa, îi reduce capacitatea de luptă şi îi dezorganizează conducerea trupelor. S. poate fi : tactică, operativă, strategică şi se obţine prin : păstrarea în secret a concepţiei acţiunilor planificate şi a pregătirilor în vederea executării acestora ; inducerea în eroare a inamicului asupra intenţiilor proprii; pregătirea în ascuns şi declanşarea pe neaşteptate a acţiunilor de luptă ; executarea de manevre şi acţiuni de lovire acolo unde inamicul se aşteaptă mai puţin ; întrebuinţarea unor mijloace şi procedee noi de luptă, necunoscute de inamic ; folosirea întunericului şi condiţiilor meteorologice grele etc. SUSPENDAREA OSTILITĂŢILOR 64: Pentru a ruu da posibilitate inamicului să realizeze S este necesară o permanentă vigilenţă, menţinerea capa cităţii de luptă a trupelor, executarea unei cercetări ne întrerupte, zădărnicirea acţiunilor de cercetare ale ina micului, organizarea temeinică a asigurării multilaterali şi oportune a acţiunilor de luptă, conducerea fermă ; trupelor şi păstrarea unei înalte discipline. SUSPENDAREA OSTILITĂŢILOR. Măsură adoptată ci aprobare superioară de comandanţii militari ai unor sectoare ale frontului, oare constă în încetarea, pentru ( perioadă de timp, a luptelor în sectorul respectiv, îr vederea soluţionării unor probleme curente, cum ar fi evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă, îngropare; morţilor, refugierea persoanelor civile din zona frontulu sau chiar pentru încheierea unui armistiţiu. De asemenea se mai poate conveni asupra S.O. cu prilejul unor sărbători tradiţionale. Se poate face prin încheierea une: convenţii scrise între comandanţii militari (cartel) sai printr-o înţelegere orală. s ŞANŢ ADĂPOST. Sanţ îngust şi adînc, lung de 5—6 m,.. destinat adăpostirii personalului împotriva schijelor lo-viturilor .de artilerie, aviaţie, armamentului automat etc. Se amenajează în cadrul sistemului de tranşee, pe şan-: ţurile de comunicaţie, şanţurile de tragere sau separat. Poate fi acoperit sau descoperit. ŞANŢ ANTITANC. Element de baraje antitanc (neexplozive) destinat pentru oprirea sau îngreuierea accesului. tancurilor (autotunurilor, transportoarelor blindate).. Se. sapă în teren plan şi pe pante cu înclinarea de pînă la 15°, ou ajutorul maşinilor de geniu (excavatoare), cu exploziv sau cu unelte de mînă (manual). Poate avea profil triunghiular sau trapezoidal. '200 cm 125-200 cm. Şanţ antitanc ŞANŢ DE COMUNICAŢIE. Lucrare genistică din sistemul fortificaţiilor de campanie, destinată pentru asigurarea deplasării adăpostite între tranşee (şanţuri de tra-: gere) şi pentru asigurarea legăturii (comunicaţiei cu elementele din spate ale dispozitivului de apărare). Are. forma tranşeelor şi adîncimi de : 0,60 m, pentru depla- ŞANŢ DE TRAGERE 644 sarea tîrîş (profil redus), 1,10 m pentru deplasarea aplecat (profil de bază) şi 1,50 m pentru deplasarea în picioare (profil normal). Lărgimea la ffind este de 0,70 pentru şanţuri normale şi 0,40—0,50 m pentru celelalte. Traseul poate fi : în zig-zag, şerpuit sau în trepte. Aliniamentele nu trebuie să depăşească 15—20 m în cazul săpăturii manuale şi 20—25 m în cazul execuţiei mecanizate. ŞANŢ DE TRAGERE. Lucrare de fortificaţie de campanie executată sub forma unui şanţ (tranşee) adine de 1,10 m, destinată a fi ocupată de o subunitate mică (grupă şi similare), în scopul de a asigura executarea focului, observarea, protecţia împotriva efectului focului razant şi comunicaţia între luptători. Este amenajat ou locaşuri şi platforme de tragere, nişe pentru muniţie şi lucrări simple pentru adăpostirea personalului (şanţuri adăpost acoperite sau neacoperite). ŞAPCA. Obiect de echipament destinat acoperirii capului, confecţionat din acelaşi material ca şi vestonul, cu oalota rotundă şi cu cozoroc în faţă. Pe circumferinţa bandei, de regulă, se aplică paspoal de culoarea armei. ŞARJA. Formă de luptă folosită odinioară de cavalerie, asupra unui inamic aflat în cîmp deschis. Ş. avea loc în goana cailor, inamicul fiind lovit ou armele albe de tăiat sau de împuns şi a fost folosită cu succes pînă la apariţia pe cîmpul de luptă a mitralierei, al cărei foc foarte eficace pentru respingerea Ş. a pus capăt acesteia. In primul război mondial, Ş. a mai fost, totuşi, folosită. De pildă, Ş, cavaleriştilor români de la Robăneşti şi Prunaru, în octombrie 1916, rămîn printre cele mai glorioase exemple de curaj, eroism şi dragoste de patrie din întreaga istorie a cavaleriei române. ŞCOALĂ MILITARĂ. Instituţie militară de învăţămînt în care se pregătesc ofiţerii, subofiţerii şi maiştrii militari, necesari forţelor armate. în armata română, Ş.M. au o veche şi glorioasă tradiţie. Prima Ş.M. românească a fost înfiinţată în 1847, în Bucureşti, de către Gheorghe Bibescu. După Unirea Principatelor şi, mai cu seamă, 645 ŞEF după dobîndirea independenţei, reţeaua de Ş.M. s-a lărgit şi diversificat pe arme (infanterie, cavalerie, artilerie-geniu-marină) şi în Ş.M. de trepte diferite (pentru ofiţeri, subofiţeri, şcoli de aplicaţie sau speciale). Ele s-au diversificat şi mai mult, perfecţionîndu-şi structura organizatorică şi sistemul de pregătire, pe baza experienţei acumulate în perioada dintre cele două războaie mondiale. în războiul antifascist, efectivele Ş.M. au participat activ la eliberarea teritoriului de trupele hitleriste, lup-tînd eroic în Capitală, pe valea Teleajenului, la Timişoara şi Arad şi, mai ales, în defileurile Mureşului şi Crişului Alb, la Păuliş şi la Prunişor (Ş.M. subofiţeri infanterie Radna, de ofiţeri rezervă nr. 1 Ploieşti, nr. 2 Bacău şi nr. 5 Ineu, de subofiţeri de artilerie Mihai Bravul). în procesul făuririi armatei populare, Ş.M. au avut un rol important în formarea şi perfecţionarea noilor cadre militare. Astăzi există : Ş.M. de ofiţeri, de subofiţeri şi maiştri militari, activi şi de rezervă, diferenţiate pe arme şi specialităţi militare. Durata, structura şi conţinutul învăţământului sînt stabilite prin legi şi prin ordine ale ministrului apărării naţionale, asigurînd pregătirea viitoarelor cadre ale forţelor armate conform cerinţelor actuale ale apărării patriei. ŞEF. Persoană din forţele armate oare conduce un colectiv, serviciu sau instituţie militară, avînd, faţă de subordonaţii săi, drepturile şi îndatoririle comandanţilor, în limitele prevăzute de regulamentele militare. De exemplu : Ş. secţiei (direcţiei, biroului) dintr-un stat major, Ş. apărării antiaeriene (dintr-un comandament de M.U. de arme întrunite), Ş. atelierului de reparaţii auto al diviziei, Ş. staţiei de radiolocaţie, Ş. de autovehicul etc. Există : Ş. nemijlociţi, care exercită conducerea nemijlocită a subordonaţilor lor (Ş. de secţie faţă de personalul secţiei) şi Şl direcţi, care sînt superiori ierarhiei Ş. nemijlocit (Ş. de stat major pentru personalul din secţiile statului major). ŞEF DE STAT MAJOR. Este primul locţiitor al comandantului, răspunzînd de întreaga organizare a conducerii trupelor din M.U. (unitatea) respectivă, asigurînd coor- ŞENILA 646 donarea activităţii statului major cu cea a statelor majore ale armelor şi serviciilor, funcţionarea neîntreruptă a transmisiunilor, paza şi siguranţa punctelor de conducere etc. ŞENILĂ. Organ de deplasare al unui autovehicul greu (tanc, tractor), constituit dintr-o bandă fără sfîrşit, care se înfăşoară peste un grup de roţi pe aceeaşi parte a autovehiculului, pentru a realiza o suprafaţă mai mare de contact cu terenul decît în cazul contactului prin roţi şi, deci, o aderenţă mai mare. Ş. este alcătuită din plăci de oţel articulate între ele, numite patine sau, uneori, dintr-o bandă cauciucată. ŞIRETENIE MILITARĂ. însuşire prin care militarii reuşesc, în acţiunile de luptă, să-l inducă în eroare şi să-l surprindă pe inamic, putînd astfel obţine succesul mai uşor, mai repede şi ou mai puţine pierderi. în Anexa la Convenţia de la Haga din 1907 cu privire la legile şi obiceiurile războiului, Ş.M. este considerată ca act de război licit, admis. Printre actele de Ş.M. se numără : măsurile ingenioase de mascare (uniforme albe pe zăpadă, obiective false pentru derutarea inamicului), capcanele, minele şi distrugerile cu efect întîrziat, atragerea inamicului prin stratageme, în locuri unde poate fi lovit mai eficace, iar în războiul maritim navigaţia sub alt pavilion, folosirea navelor capcană, retrageri prefăcute, răspîndirea de ştiri false asupra poziţiei navelor, folosirea semnalelor inamicului, atacurile simulate. Ş.M. nu trebuie confundată cu folosirea mijloacelor perfide, cum ar fi folosirea abuzivă a drapelului alb sau a însemnelor Crucii Roşii (Semilunii Roşii sau Soarelui Roşu). ŞOC HIDRAULIC. Fenomen negativ în funcţionarea motoarelor .cu ardere internă (de regulă, la tancuri), care produce avarierea gravă a motorului. Poate avea loc la oprirea motorului, dacă s-au produs cîteva rotaţii în sens invers (din cauza avansului prea mare la aprindere sau coborîrii fără voie a unei pante, iar motorul a rămas nedecuplat: de transmisie), iar în acest moment ţeava de eşapament se găsea în apă (în cazul ieşirii din rîu a r ma- ífüptá «ndu- greu > care trie a mare Prin â din une- : reu-i să-l : mai uiexa legile ct de iară: padă, inele, ina-lovit d alt cute, sinea tre-cum lelor mocare ic la i in dere ¡mas 3 de :u a 547 ŞTIINŢA MILITABA unui tanc). Ş.H. se produce din cauză că motorul „dînd; înapoi“ aspiră apă prin canalizaţiile de eşapament, iar aceasta, intrînd în camerele de ardere din cilindri, nu poate fi comprimată de pistoane şi produce spargerea lor. ŞRAPNEL. Proiectil utilizat în trecut împotriva personalului descoperit şi împotriva obiectivelor aeriene, compus, în principal, dintr-un corp metalic cu pereţi subţiri, în care se găsesc gloanţe sferice sau bastonaşe metalice şi o încărcătură de exploziv necesară spargerii pereţilor proiectilului şi aruncării gloanţelor (bastonaşelor) pînă la o distanţă de 150—200 m. Ş. se echipează cu un focos fără detonator, care asigură spargerea proiectilului în punctul dorit de pe traiectorie. In afara tragerii fuzante, Ş. mai poate fi folosit şi în tragerea cu efect „mitralie“ sau cu efect „percutant“, precum şi pentru aprinderea materialelor inflamabile. Ş. a fost inventat în 1803 de căpitanul englez Shrapnel (mai tîrziu, general). Şrapnele ŞTIINŢA MILITARĂ. Sistem de cunoştinţe referitoare la legile şi principiile luptei armate, la formele de organizare, pregătire şi întrebuinţare a forţelor armate în război, la metodele şi procedeele acţiunilor militare. ŞJVL a apărut la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, ca expresie a epocii capitalismului ascendent, a dezvoltării forţelor de producţie şi mijloacelor de luptă militare, generalizării armatelor de masă şi modului de purtare a războiului în epoca dată. Ea s-a dezvoltat ulterior, prin generalizarea experienţei războiului, purtînd amprenta intereselor de clasă şi a relaţiilor sociale caracteristice diferitelor sisteme social-politice. în ţările socialiste, Ş.M. se întemeiază pe teoria şi metodologia materialismului dialectic şi istoric, urmărind să valorifice în domeniul militar unitatea moral-politică a ŞTIINŢA MILITARA 648 întregii naţiuni, capacitatea noii orînduiri de a pune în slujba apărării patriei întregul ei potenţial economic şi uman, forţa ideologiei revoluţionare. Un loc important în Ş.M. îl ocupă armamentul şi tehnica de luptă, elaborarea formelor de organizare şi întrebuinţare a lor în război. Aceste elemente nu au caracter de clasă. Principalele părţi componente ale Ş.M. sînt : teoria generală, teoria artei militare (teoria organizării şi ducerii acţiunilor de luptă), istoria militară, geografia militară, teoria organizării şi mobilizării forţelor armate, teoria instruirii şi educării trupelor. Ş.M. se află într-o strînsă legătură ou alte ştiinţe şi discipline ştiinţifice cu specific militar cum ar fi : ştiinţele tehnice militare, economia militară, sociologia războiului şi armatei, psihopedagogia militară etc., precum şi cu numeroase ştiinţe ale naturii, tehnice şi sociale ale căror realizări îşi găsesc aplicarea în domeniul militar. Ş.M. operează cu un sistem propriu de legi şi categorii. Legile luptei armate au un caracter obiectiv, iar cunoaşterea lor este indispensabilă pentru organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni militare încununate de succes. Ele se împart în : legi generale, care exprimă dependenţa acţiunilor militare de economie, politică, populaţie etc., şi legi particulare, care exprimă principalele relaţii specifice ce iau naştere pe cîmpul de luptă. Sistemul categorial al Ş.M. cuprinde noţiunile de bază utilizate în cercetarea fenomenelor luptei armate şi în soluţionarea problemelor acţiunii practice. Astfel de noţiuni sînt : luptă armată, forţe armate, ofensivă, apărare, operaţie, manevră, comandă etc. Ş.M. are un pronunţat caracter aplicativ. Ea oferă comandanţilor cunoştinţe, metode şi reguli pentru organizarea şi conducerea luptei armate, pentru pregătirea temeinică a trupelor. Rezultatele ei îşi găsesc expresia concretă în stabilirea unor asemenea forme, procedee şi metode de acţiune care să poată fi aplicate cu succes pe cîmpul de luptă. Intrucît legile războiului au un caracter de generalitate, acţiunea lor putînd fi folosită de ambii adversari, aplicarea în practică a cunoştinţelor elaborate de Ş.M. se realizează, de regulă, prin intermediul doctrinei militare a statului, în raport cu condiţiile şi interesele sale specifice. TABĂRÂ MILITARA. Teren amenajat, de regulă, în afara localităţilor, în zone cu suprafeţe întinse necultivate, ou construcţii şi instalaţii care să asigure cazarea trupelor şi instruirea lor în condiţii de campanie. Amenajările T.M. cuprind : poligoane de tragere, cîmpuri de instrucţie şi aplicaţii tactice, baze sportive, precum şi instalaţii pentru asigurarea traiului (apă, instalaţii sanitare, iluminat). Există : T.M. permanente, ou construcţii şi instalaţii stabile, în care trupele se pot rula, pe anumite perioade; T.M. semipermanente, sezoniere sau temporare, cu amenajări corespunzătoare acestor scopuri. TABELA DE CONVORBIRI. Document utilizat pentru conducerea în secret a trupelor (gărzilor patriotice), cu-prinzînd un lot de expresii şi cuvinte uzuale pentru acţiunile de luptă, aşezate într-un sistem care, pe baza unor combinaţii de cifre şi litere, stabilite conform unei chei, înlesnesc transmiterea codificată a informaţiilor, rapoartelor, ordinelor şi altor comunicări, prin mijloace de transmisiuni. TABLA (TABELA) DE TARAJ. Tabelă care permite determinarea presiunii maxime în interiorul gurii de foc pe baza gradului de deformare în înălţime a cruşerului (sub acţiunea presiunii gazelor pulberii), ţinînd seamă de înălţimea (presiunea) de comprimare iniţială (precom-primare) a cruşerului. TABLA DE TRAGERE 650 TABLĂ DE TRAGERE. Tabel conţinînd datele necesare executării tragerilor cu gurile de foc de artilerie. Se întocmeşte pentru fiecare tip şi model de gură de foc şi ţine seama de diferitele condiţii meteorologice şi balistice. TABUN. Substanţă toxică de luptă cu acţiune toxică neuroparalitică. în stare pură este un lichid incolor cu miros de migdale amare. Produsul tehnic este colorat în galben pînă la brun roşcat, fierbe la 237—240°C şi congelează la —48 °C. Se dizolvă bine în majoritatea solvenţilor organici ca alcool etilic, eter etilic, benzen, toluen ca şi în unele S.T.L. ca : iperita, levizita, azotiperita şi parţial în apă. Pe cîmpul de luptă se poate utiliza cu ajutorul proiectilelor chimice de artilerie, minelor chimice de aruncător, bombelor chimice de aviaţie şi rachetelor chimice, care-1 pulverizează sub formă de aerosoli sau picături, care, prin evaporare, dau vapori de T.; are persistenţă relativ mică, de la 1/2 oră pe timp ploios pînă la 1 oră pe timp uscat. T. pătrunde în organism prin căile respiratorii, prin piele sau prin ingerare producînd intoxicare, care evoluează repede ; se manifestă prin îngustarea pupilelor, secreţie salivară, transpiraţie, iar la infectare puternică, greutăţi mari în respiraţie, slăbirea inimii, cîteodată vomitări, diaree, convulsii. La o concentraţie de 0,2 mg/l, în timp de un minut, produce moartea. Protecţia organismului împotriva T. se realizează cu masca contra gazelor şi completele de protecţie a pielii. TACTICA. Ramură a 'artei militare al cărei obiect îl constituie studiul acţiunilor de luptă desfăşurate în spaţiul terestru, aerian şi maritim de către M.U. tactice (divizie, corp de armată) şi de către unităţi şi subunităţi (de arme întrunite şi de celelalte arme), elaborarea principiilor, procedeelor, formelor şi metodelor de organizare şi ducere a acestora. T. se află într-o strînsă corelaţie ou arta operativă şi cu strategia, subordonîndu-se acestora, ceea ce impune întotdeauna integrarea acţiunilor tactice într-o concepţie strategică. Elementele de bază cu care operează T. sînt: forţele şi mijloacele de luptă 651 TANC e proprii, inamicul şi terenul. Esenţa T. o constituie sta-'e bilirea modalităţii optime de utilizare a forţelor, a mij-li- loacelor şi terenului, în conformitate cu legile obiective l' ale luptei armate, astfel încît inamicul să fie înfrînt, nimicit sau capturat. Acţiunile principale care duc la i obţinerea succesului T.. sînt manevra şi lupta; manevra ă 1 asigură gruparea cea mai potrivită a trupelor pentru u i luptă, iar lupta asigură lovirea inamicului în scopul ni-at micirii lui. Ambele se realizează prin forme variate. Do-şi | meniul T. cuprinde : T. generală, care studiază şi elabo-1- ! rează principiile, formele şi procedeele luptei armelor n - întrunite. Regulile şi normele stabilite de T.g. orientează şi ; acţiunile tactice ale tuturor celorlalte arme (de exemplu, m ; normele privind structura apărării diviziei impun adop- - | tarea unor reguli corespunzătoare de întrebuinţare în - j luptă a tancurilor, artileriei, trupelor de geniu) ; T. ar- melor, care elaborează principiile şi procedeele de între-e I buinţare în luptă a fiecărei arme. De exemplu : T. trupelor p de tancuri, T. artileriei, T. geniului, T. aviaţiei, T. marinei militare. Doctrina militară a Republicii Socialiste România acordă o atenţie deosebită perfecţionării tacticii în condiţii diverse de luptă, avînd în vedere că obiectivul strategic general al războiului întregului popor se poate atinge numai prin însumarea succeselor tactice, prin transformarea acestora în succese de importanţă strategică. TALPA PATULUI. Piesă din metal fixată la extremitatea patului de puşcă sau altei arme de foc individuale, pe care aceasta se sprijină cînd este ţinută pe pămînt în poziţie verticală şi care se reazimă de umărul trăgă- 1 torului pe timpul tragerii. e TALUZ. Suprafaţă înclinată care mărgineşte lateral o umplutură sau o săpătură de pămînt (şanţ de comunicaţii, tranşee, platforma unui drum etc.). înclinarea suprafeţei se exprimă sub forma unui raport (1/1 ; 1/2 ; 1/3) sau sub forma de grade sexagesimale. TANC. Maşină de luptă, cu motor puternic şi deplasare pe şenile, înzestrată ou armament propriu cu mare pu- TANC 652 tere de foc, montait intr-o turelă şi dispunând de o mare capacitate de mişcare în orice teren (pe uscat, în ape puţin adînci şi chiar sub apă), ceea ce o face aptă să îndeplinească misiuni multiple şi variate în luptă. T. a fost realizat şi întrebuinţat pentru prima oară pe cîmpul de luptă de către armata engleză, în 1916, în atacul dat pe rîul Somme. Caracteristicile tehnice, numărul redus şi, mai ales, ideea de întrebuinţare limitată (doar ca însoţire în atac a infanteriei) au făcut ca T. să nu joace un rol însemnat în primul război mondial. Teoreticieni militari ca B. H. Liddell Hart, de Gaulle, Guderian, Eimannsberger ş.a. au întrevăzut însă marile perspective ale T. Perfecţionările tehnice (viteza, blindajul şi puterea de foc) aduse T., organizarea lor în M.U. tactice şi operative, elaborarea unor concepţii adecvate de acţiune au făcut ca, în cel de-al doilea război mondial, acestea să influenţeze adesea decisiv acţiunile de luptă, mai ales întrebuinţate în masă, în acţiuni de manevră sau pentru ruperea apărării şi dezvoltarea ofensivei în adîncime. Şi în prezent, T. rămîne unul dintre cele mai importante mijloace de luptă. După greutatea şi armamentul lor T. se clasifică în : T. uşoare, pînă la 20 tone, înarmate cu tun de calibru sub 80 mm, motor de 400-—500 CP ; T. mijlocii, între 20—60 tone, tun de calibru între 85—120 mm şi 1—3 mitraliere, motor de 500—600 CP ; T. grele, peste 60 tone, tun de calibru peste 120 mm, motor de 1000 CP şi mai mult. Viteza T. este de 45—70 km/oră, pe drum şi în teren şes, iar grosimea blindajului oferă protecţie faţă de armamentul de infanterie, grenade şi schije, precum şi faţă de unii factori distructivi ai armei nucleare (radiaţia penetrantă şi, parţial, unda de şoc). T. moderne sînt echipate cu stabilizator pentru tun, staţie de radio, aparatură de bord pentru observare şi tragere pe timp de noapte (cu infraroşii), mijloace de protecţie contra incendiului şi armelor de nimicire în masă, mijloace de mascare prin fum etc. ; în echipamentul acestora pot intra şi calculatoare electronice, echipament de observare şi tragere cu laser, sistem automat de protecţie antinucleară, instalaţii de lansat rachete antitanc, echipament de trecere pe sub apă. Echipajul unui T. este de 3—4 oameni. T. se între- 552 653 _______________________________TANC NOMAD Uţ buinţează în luptă, în raport cu posibilităţile lor tehnico-ipe tactice, pentru sprijinul în luptă al infanteriei, ruperea apărării inamicului, dezvoltarea în adîncime a ofensivei sa T, ! prin pătrunderi rapide, adînci şi manevre în flanc şi pg spate, lupta cu tancurile inamice, urmărire, cercetare etc. {jj ; Pentru îndeplinirea unor misiuni diversificate, există T. m_ I speciale : T. amfibii, capabile să treacă ape adînci prin j plutire ; T. aruncătoare de flăcări, înzestrate cu aruncă-S| i toare de flăcări, utilizate în lupta în localităţi şi în ra-a] : ioane fortificate ; T. dragoare, prevăzute în faţă cu discuri ]e ; metalice grele cu colţi, lanţuri sau lame, cu ajutorul i]g cărora înlătură sau explodează minele ; T. pod, care, în loc de turelă, au montat un dispozitiv metalic mobil, de U : forma unei platforme de pod, ce este aşezat prin rulare ¡je peste şanţuri largi, văi nu prea largi, viroage, permiţînd trecerea rapidă a autovehiculelor ; T. cu echipament de jje buldozer, pentru amenajarea drumurilor şi executarea a_ altor lucrări genistice. lire ea la or ie ie ru T. o-ie cită ni le M Şi in î-w ii ib Tanc TANC MARITIM. Navă de transport din compunerea marinei militare destinată pentru aprovizionarea navelor de luptă cu combustibil (motorină) sau apă. Pot fi : T. de apă sau T. de motorină. TANC NOMAD. Tanc care execută succesiv trageri din mai multe poziţii, pe care le schimbă în ascuns, după un plan stabilit, în scopul inducerii în eroare a inami- TANCHETA 654' cului cu privire la sistemul de foc propriu şi la dispunerea în teren a mijloacelor de foc. Se foloseşte mai ales în apărare. TANCHETĂ. Maşină de luptă pe şenile, cu blindaj uşor, foarte mobilă, destinată în special pentru acţiuni de cercetare. A fost folosită în timpul celui de-al doilea război mondial. TANCODROM. Teren special amenajat, cu obstacole (poduri, escarpe, contraescarpe, şanţuri A.T., pante, treceri limitate) alcătuind trasee cu grade de dificultate diferite şi în creştere, pe care se execută instruirea practică în conducerea tancului a mecanicilor conductori. TANGAJ. Mişcare de balans executată de o navă în mers, în jurul unui ax transversal, ce trece prin centrul de greutate al navei (balansare din prora spre pupa). Alcătuieşte, împreună cu ruliul, un complex de mişcări, oare influenţează negativ stabilitatea navei, a personalului şi încărcăturii de pe navă, precum şi condiţiile de tragere cu armamentul de pe bord. TARA (pulberii). Termen definind caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (compoziţie, forţă, volum), oare servesc pentru aprecierea calităţii acesteia. TEATRU DE ACŢIUNI MILITARE. Partea din teritoriul părţilor beligerante, delimitată de elemente geografice caracteristice, unde se desfăşoară acţiunile de luptă. Include una sau mai multe direcţii strategice sau operative şi o serie de obiective de mare importanţă. Limitele T.d.AJVI. se stabilesc, de regulă, din timp de pace, pe baza unor ipoteze care ţin seama de : valoarea probabilă a forţelor beligerante ce vor fi angajate ; scopurile strategice urmărite; adîncimea probabilă a acţiunilor de luptă ; unele elemente geografice importante (munţi, fluvii mari, mări interioare, litoral maritim) ; raza de acţiune a mijloacelor de luptă care pot fi folosite la distanţe mari. în cel de-al doilea război mondial, de exemplu, în Europa de vest, acţiunile militare s-au desfăşurat, 655 TELECOMANDA de-a lungul întregii durate a acestuia, pe următoarele T.d.A.M.: T. european de nord-vest, care a cuprins o parte a teritoriului Germaniei, teritoriul Danemarcei şi Norvegiei, regiunile maritime din vestul mării Baltice şi estul mării Nordului, în care s-au dus acţiuni militare în 1940 ; T. european de vest, care a cuprins partea de vest a Germaniei, teritoriile Olandei, Belgiei şi Luxemburgului şi jumătatea de nord a Franţei, în care s-au dus acţiuni militare în anii 1940 şi 1944—1945 ; T. european de sud-vest, care a cuprins jumătatea de sud a Franţei, Italia continentală şi regiunea maritimă a Medi-teranei centrale, cu insulele Corsica, Sardinia şi Sicilia, în care s-au dus acţiuni de luptă în 1940 şi în 1943— 1944. TEATRU DE OPERAŢII. Denumire utilizată în trecut pentru a defini teatrul de acţiuni militare. TEATRU DE RĂZBOI. Totalitatea teritoriilor statelor angajate intr-un război, incluzînd spaţiul terestru, aerian şi maritim al acestora. în raport cu amploarea războiului (local, mondial, dus de coaliţii de state pe unul sau mai multe fronturi) şi durata acestuia. T.d.R. poate cuprinde unul sau mai multe teatre de acţiuni militare. T.d.R. al celui de-al doilea război mondial, în ansamblul său, a cuprins numeroase teatre de acţiuni militare, situate pe trei continente şi în numeroase regiuni oceanice şi maritime, cu zonele lor insulare, care au fost active în perioade mai mult sau mai puţin întinse. TEHNICĂ DE LUPTĂ. Totalitatea mijloacelor tehnice întrebuinţate pentru ducerea luptei armate şi asigurarea trupelor pe cîmpul de luptă. Pentru a defini mijloacele de - luptă de o anumită categorie se folosesc termenii : T. de tancuri, T. de geniu, T. de servicii etc., corespunzător armelor şi specialităţilor militare în al căror domeniu de utilizare intră mijloacele respective. TELECOMANDĂ. Procedeu utilizat în acţionarea de la distanţă a unor instalaţii (maşini, aparatură) dxn tehnica militară, constând din executarea de către acestea a unui TELEFON DE CAMPANIE 656 anumit program de lucru (intrare în acţiune, trecerea la o altă acţiune, oprirea) fără ca vreun servant (dispecer) să asiste maşina şi să acţioneze direct (manual) asupra instalaţiei respective, aceasta făcîndu-se prin intermediul unei linii de legătură de comandă. Instalaţiile de telecomandă pot fi : de curent continuu, de curent alternativ, de impulsuri de curent şi de înaltă frecvenţă (radio). TELEFON DE CAMPANIE. Ansamblu portabil destinat asigurării legăturii telefonice între diferite eşaloane. Cuprinde : un microfon telefonic, un receptor telefonic, un amplificator de joasă frecvenţă, dispozitive de conectare şi semnalizare, cablaje şi accesorii pentru instalare şi deservire rapidă şi sigură. T.d.C. sînt, de obicei, de tipul cu baterie locală ; la acest tip, curentul care alimentează microfonul este furnizat de o sursă individuală, iar curentul de semnalizare este furnizat de un inductor. TELEINDICAŢIE. Instalaţie pentru transmiterea şi reproducerea, electric, a valorilor coordonatelor succesive de poziţie ale ţintei aeriene, determinate de staţia de radiolocaţie pentru tragere (de cercetare), la aparatul de conducere a focului artileriei antiaeriene (staţia de radiolocaţie pentru dirijarea rachetelor), precum şi a elementelor de tragere (lansare) de la aparatul de calcul la tunurile bateriei (instalaţiile de lansare a rachetelor). Transmiterea se face la distanţe variind de la cîteva zeci de metri pînă la cîteva sute de metri, cu o precizie destul de mare (de ordinul 0,1—0,5 dintr-o miime sau 0,4— 2 minute). Se compune din : un emiţător (transmiţător); un receptor ; o linie de legătură ; o sursă de alimentare. Pentru T. se folosesc scheme cu transmiţătoare electromecanice şi surse de curent continuu sau scheme cu maşini de curent alternativ (selsine). TELEMETRU. Aparat folosit pentru măsurarea distanţelor fără a le parcurge. Există : T. acustic, bazat pe principiul măsurării timpului parcurs de undele sonore de la observator pînă la obiect şi înapoi ; T. autoreductor, aparat optic cu miră divizată, pe care se obţine proiecţia 657 TELEVIZIUNE MILITARA orizontală a distanţei; T. electronic (radiotelemetru), bazat pe principiul măsurării timpului parcurs de undele electromagnetice de la observator la obiect şi înapoi; T. electrooptic (telemetru luminos, geodimetru), bazat pe principiul măsurării timpului parcurs de lumina modulată, de la o staţie emisie-recepţie la staţia reflectoare şi înapoi. TELEVIZIUNE MILITARĂ. Instalaţie complexă care foloseşte transmiterea la distanţă a imaginilor în scopuri militare. Are utilizări în cercetarea cîmpului de luptă, controlul dispunerii în teren a trupelor şi al mascării, dirijarea rachetelor, observarea şi descoperirea ţintelor aeriene, completarea sistemului de legături (radio, fir, radioreleu) cu un sistem de căi cu caracteristici tehnice deosebite, precum şi în scopuri didactice (în procesul de instruire a trupelor). Parametrii de bază ai T.M. sînt : raza de acţiune, claritatea imaginii şi sensibilitatea instalaţiei. Ca instalaţii de T.M. pentru conducerea acţiunilor de luptă există : completul tactic de televiziune, compus din camere portative de luat vederi (instalate pe auto, pe elicoptere, în anumite puncte de pe teren), radioemiţătoare de gabarit mic, radioemiţătoare de tele- Sisteme complexe de televiziune: 1,2,3, — camere de luat vederi; EltEaE3 — emiţătoare pe maşini; RLxtRLltRLa — rcdiorelee; RuR2,Rit i?4 — receptoare; C — aparataj de control; E — emiţător; PC — punct de conducere TENUL PENRIT 658 viziune, staţii de retransmitere şi aparatura anexă care formează centrul de recepţie al emisiunilor de televiziune. Este utilizat de comandantul M.U. şi statul major, pentru cercetarea tactică a cîmpului de luptă şi conducerea acţiunilor ; sistemul complex de televiziune, alcătuit din-tr-un număr mai mare de camere de luat vederi, emiţătoare pe maşini, radiorelee (pe auto), receptoare, apa-rataj de control, emiţător central şi un punct de conducere, acoperind o suprafaţă mare de teren, ceea ce permite folosirea sa în acţiunile de observare şi cercetare executate de M.U. taetic-operative. j TENUL PENRIT. Substanţă chimică, explozivă, solidă, sub forma unui praf cristalizat, de culoare albă, insolubilă în apă, cu foarte mare sensibilitate la lovire. Se întrebuinţează la fabricarea capselor şi a fitilelor (detonante). j TEODOLIT. Aparat optic de precizie folosit în topografie şi geodezie pentru măsurarea unghiurilor verticale şi orizontale. Este compus dintr-o lunetă care se poate roti în jurul unui ax orizontal, în raport cu un cerc gradat vertical pe care se măsoară unghiurile verticale, totul putîndu-se roti în jurul unui ax vertical, în raport cu un cerc gradat orizontal pe care se măsoară unghiurile orizontale. Aparatul se fixează pe un trepied şi, după ce este pus în staţie, ou ajutorul unui fir cu plumb, este calat cu ajutorul unor nivele şi al unor şuruburi. Pentru ochirea exactă a lunetei, T. este prevăzut cu mecanisme de ochire cu şuruburi micrometrice. TEORIA INFORMAŢIEI. Ramură de bază a ciberneticii care se ocupă cu studiul aspectelor fundamentale ale generării, transformării, memorării şi transmiterii informaţiilor. Cuprinde o latură matematică, care se ocupă cu expunerea riguroasă a principiilor teoriei şi o latură aplicativă, orientată spre folosirea acestora la rezolvarea problemelor tehnice concrete. Concluziile şi aplicaţiile T.I. sînt utilizate, pe larg, în procesul de automatizare a conducerii trupelor, în care se operează cu un volum mare de informaţii, foarte diverse şi des schimbătoare. 659 TEORIE MILITARA TEORIA TRAGERILOR. Sistem de cunoştinţe privitoare la tragerile artileriei, aruncătoarelor şi armamentului de infanterie, rezultate din generalizarea practicii tragerilor şi din aplicarea legilor obiective ale mecanicii, matematicii şi altor ştiinţe în efectuarea tragerilor. In fundamentarea şi elaborarea procedeelor şi metodelor de pregătire şi executare a tragerilor, T.T. se bazează în special pe cunoştinţe din unele ramuri ale matematicilor modeme cum sînt : calculul probabilităţilor, teoria erorilor, teoria numerelor mari şi pe concluziile rezultate din observarea, experimentarea şi executarea unui număr mare de trageri reale în condiţii dintre cele mai va-, riate. TEORIE MILITARA. Domeniu specific de analiză, cer-' cetare şi explicare a fenomenului militar în ansamblu sau a unor laturi esenţiale ale acestuia, cuprinzînd un sistem de idei fundamentale care generalizează practica militară şi reflectă legile obiective ale luptei armate. în sens larg, T.M. înglobează toate direcţiile şi modalităţile de cunoaştere a fenomenului militar : ştiinţa militară, doctrina militară, ştiinţele tehnice militare, concepţiile' filozofice, politice, sociologice, economice, psihologice cu privire la război şi armată etc. în sens restrîns, T.M. se referă la o anumită latură, ramură, problematică sau concepţie a acţiunilor militare. De exemplu : teoria organizării şi mobilizării forţelor armate, teoria conducerii trupelor, teoria războiului limitat. T.M. îndeplineşte o funcţie explicativă, dezvăluind originea, esenţa şi cauzele războiului, legăturile lui cu alte fenomene sociale, factorii de care depinde obţinerea victoriei în război, conţinutul formelor şi procedeelor acţiunilor militare, şi o funcţie predictivă, care se referă la prevederea caracterului unui viitor război, la determinarea implicaţiilor militare ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, a principalelor direcţii şi tendinţe de evoluţie a armamentului şi tehnicii de luptă. T.M. îşi poate îndeplini rolul numai atunci cînd are o bază ştiinţifică, cînd este indisolubil legată de practică. T.M. are un caracter de clasă, fiind expresia intereselor opuse ale claselor sociale antagoniste, repre-zentînd un cîmp de confruntare între concepţiile pro- TEKAS AMENTE 660 gresiste şi cele reacţionare. Totodată, în epoca actuală, ea are un pronunţat caracter doctrinar, preocupările sale fiind strîns legate de interesele statelor, de întemeierea, evoluţia şi aplicarea diferitelor doctrine militare. TERASAMENTE. Denumire generică dată lucrărilor de săpături şi umpluturi de pămînt, precum şi de transportare a pămîntului rezultat. Au o largă folosire în lucrările de construcţii militare : drumuri şi căi ferate militare, fortificaţii, lucrări de adăpostire îngropate şi subterane. Se execută manual (cu unelte portative sau specializate) sau mecanizat (cu maşini de geniu : excavatoare, screpere, buldozere, pluguri). TEREN DE ATERIZARE. Porţiune de teren plană, care permite decolarea şi aterizarea avioanelor (elicopterelor) fără amenajări speciale. Se folosesc în situaţii în care lipsesc aerodromuri special pregătite. De regulă, decolarea şi aterizarea pe T.d.A. se efectuează numai ziua şi în condiţii meteorologice normale. TEREN INFECTAT. Suprafaţă de teren contaminat cu substanţe radioactive, substanţe chimice de luptă sau mijloace biologice, în asemenea măsură încît prezintă pericol pentru personalul neprotejat. Pentru a putea fi folosit, T.I. se dezactivează, degazează, dezinfectează sau se ocoleşte. TERITORIU DE STAT. Spaţiu geografic în interiorul căruia statul îşi exercită prerogativele sale suverane, alcătuit din subsol, sol, ape şi stratul de aer de deasupra acestora (teritoriul terestru, acvatic, aerian). T.d.S. constituie una din premisele materiale ale existenţei statului şi este expresia materială a supremaţiei, independenţei şi suveranităţii poporului care îl locuieşte. T.d.S. este inviolabil. TERITORIU INTERNAŢIONAL. Spaţiu geografic oare nu este supus suveranităţii nici unui stat. Desemnează : marea liberă, strîmtorile internaţionale, canalurile internaţionale, spaţiul cosmic, în care toate statele au drep- 661 TIMP turi şi obligaţii egale. T.I. constituie patrimoniul comun al întregii omeniri. TERMOMETRU PRAŞTIE. Termometru legat, la un capăt, cu o sfoară, pentru oa să poată fi rotit în aer astfel încît să ia repede temperatura aerului, necesară în calculele elementelor de tragere. TESAC. Sabie scurtă şi lată purtată în treout de infanterişti. TETRIL (TRINITROFENIL METILNITROAMINÂ). Substanţă chimică, explozivă, solidă, sub formă de cristale mărunte de culoare gălbuie, fără miros, cu gust sărat, cu o bună stabilitate la temperatura obişnuită, insolubilă în apă şi nehigroscopică ; nu intră în reacţie cu metalele. T. aprins în aer liber arde cu flacără albăstruie mai energic decît trotilul; la lovire, la frecare şi la detonaţie este mai sensibil decît trotilul şi acidul pi cric. La 130°C începe să se descompună, iar la 190°C face explozie. Se întrebuinţează ca detonator intermediar, ca încărcătură secundară la capsele detonante, în amestec cu trotilul, oa încărcătură explozivă la mine şi amestecat cu fulmi-nat de mercur, la fitilul detonant. TIMP (ASTRONOMIC, OPERATIV, DE LUMINA). Termeni utilizaţi ca repere pentru desfăşurarea cronologică a acţiunilor militare. T. astronomic (calendaristic) este timpul marcat de sistemele de măsurare în vigoare : calendare, ore (în raport de fusul orar). Se utilizează pentru reglarea acţiunilor de luptă reale (data începerii unei acţiuni, durata, ora. atacului); T. operativ, utilizat în exerciţii şi aplicaţii tactice (operative), pentru a determina durata şi succesiunea acţiunilor de luptă, aşa cum s-ar desfăşura în situaţii reale de luptă. Se stabileşte prin planul de desfăşurare al aplicaţiei, indicîndu-se ora la care începe o acţiune (de regulă, aceeaşi cu a timpului astronomic) şi ziua (stabilită convenţional). în unele situaţii, pentru învăţămînt, se poate acorda un T.o. mai mare decît cel real; T. de lumină (de întuneric), perioada dintr-o zi în care, în funcţie de anotimp, este lumină TIMP 662 (de la 30 minute înainte de răsăritul soarelui şi pînă la 30 minute după apus) sau întuneric; este necesar de stabilit pentru executarea recunoaşterilor şi altor activităţi desfăşurate de comandanţi şi trupe în pregătirea luptei. TIMP DE ÎNJUMÂTĂŢIRE. Perioadă de timp în care se dezintegrează jumătate din numărul de atomi radioactivi existent la un moment dat într-un material radioactiv. Cu cît este mai scurtă, cu atît radiaţia emisă de substanţa radioactivă este mai intensă, dar existenţa substanţei emiţătoare este mai redusă. T.d.I. 'al diferiţilor izotopi radioactivi variază în limite foarte largi (de la milionimi de secundă La miliarde de ani); pentru po-loniu 214 este 2,2 X IO-18 secunde, pentnu radiu 226, de 1622 ani, iar pentru uraniu 238, de 4,56 miliarde ani. După T.d.I. se poate aprecia durata infectării radioactive a unei suprafeţe. TOALETAREA HARŢII. Termen definind pregătirea unei hărţi pentru utilizare în scop tactic (trecerea unei situaţii de luptă, analiza acesteia). Cuprinde : asamblarea foilor potrivit cerinţelor de înglobare a zonei acţiunilor de luptă, punerea în evidenţă, prin colorare, a unor elemente de teren importante (cursuri de apă, comunicaţii, unele localităţi şi cote), evidenţierea unor forme de teren caracteristice (dealuri, creste) prin tente de relief cafenii. TOPOGEODEZIE. Ştiinţă aplicată care se ocupă de tehnica măsurătorilor pentru determinarea coordonatelor poziţiilor de tragere ale artileriei şi trupelor de rachete, punctelor observării conjugate şi obiectivelor asupra cărora urmează a se executa tragerea. Aceste măsurători se exeoută atît pe distanţe mici, unde nu intervine sferi-dtatea pămîntului, cît şi pe distanţe mari — unde trebuie să se ţină seama de această sfericitate. Este o ştiinţă interdisciplinară, avînd părţi comune atît cu topografia cît şi cu geodezia. 663 TORPILA : TOPOGRAFIE MILITARĂ. Ramură a topografiei gene-| rale care se ocupă cu studiul metodelor de măsurare a ! terenului şi reprezentarea acestuia pe o suprafaţă plană, | sub formă de hărţi, precum şi de elaborarea metodelor i de studiere a terenului, de folosire a hărţilor şi fotogra- i melor, de executarea unor măsurători expeditive în teren [ şi de întocmirea unor schiţe ale terenului în scopul or- ; ganizării, planificării şi conducerii acţiunilor de luptă ! ale trupelor. Ca şi T. generală, cuprinde planimetria şi nivelmentul, ca domenii de studiu al terenului şi foloseşte tehnica măsurătorilor terestre sau tehnica foto-. i grametrică. j TORPILĂ. Armă submarină constituită dintr-o încărcă- j tură de distrugere autopropulsată destinată să explodeze în opera vie a navelor împotriva cărora este lansată. Primele T. au fost realizate şi întrebuinţate, în marina americană, în timpul războiului civil (1861—1865), sub forma de T. de şcondru, încărcătură explozivă pusă într-un tub metalic şi dusă la ţintă de o şalupă cu aburi, din oare, la apropierea de nava adversă, cu ajutorul unui par de lemn, lung de 10 metri, era aplicată pe bordajul navei şi explodată. în 1867—1868 a fost realizată prima T. automobilă (autopropulsată;, de către inginerul englez White-head şi căpitanul austriac Lupis. T.a. are corpul confecţionat dintr-un aliaj de oţel cromnichel, lung de 4 pînă Îa 7 metri şi gros de 450—550 mm, şi este alcătuită din cinci părţi : conul de explozie (200—250 kg trotil, încărcătura de amorsaj, amorsa, capsa şi aparatul de aprindere) ; rezervorul de aer comprimat la 180 atmosfere (combustibilul) ; camera regulatorilor de bandă şi imersiune, care acţionează asupra cîrmelor orizontale; camera maşinii (cu giroscopul acţionînd asupra cîrmelor verticale men-ţinînd T. pe direcţia de lansare); flotorul, de care sînt fixate cîrmele orizontale şi verticale. La bord, T. sînt ţinute în tuburi fixe sau mobile de lansare — duble, simple, quadruple — din care sînt aruncate în apă (lansate) cu ajutorul aerului oomprimat sau presiunii exploziei unei încărcături de pulbere neagră. T. înaintează sub apă la imersiunea reglată pe direcţia lansării, astfel ca impactul la ţintă să aibă loc cît mai jos sub linia de piu- TORPILOR 664 tire şi sub un unghi cît mai aproape de 90°. Ochirea în vederea lansării se face prin mijlocirea unui aparat de vizare. Există şi alte tipuri : T. magnetică, al cărei aparat de aprindere acţionează sub influenţa cîmpului magnetic al navei asupra căreia este lansată, explodînd nu la lovirea ţintei, ci sub carenă atunci cînd fluxul magnetic atinge intensitatea preoaleulată de constructor; T. acustică, un percutor mecanic sau magnetic avînd în partea dinainte un dispozitiv de captare şi amplificare a undelor submarine sonore. Conul T. ia astfel denumirea de con de căutare sau de urmărire întrucît conduce T. după ţintă chiar dacă elementele de lansare nu au fost exacte sau dacă ţinta îşi schimbă direcţia de marş pe timpul cursei; T. umană, realizată de japonezi în 1943 (denumită Kaiten, adică „plecarea spre cer“). Era o T. automobilă condusă de un pilot aşezat în interior şi adăpostit de un habitaclu ermetic, oare urma să fie ejectat automat din T. la cca. 50 m de ţintă. Nu a dat însă rezultate tactice, piloţii lansaţi neputînd fi recuperaţi. TORPILOR. 1. Navă militară de tonaj mic, ou viteză mare, destinată să atace cu torpile navele mai mari, ac-ţionînd, în principiu, în masă, prin apropiere de inamic pînă la lansarea torpilelor şi derobare apoi în afara bătăii tunurilor adverse, cu sau fără acoperirea fumului şi a ceţii artificiale. Primele T. au fost construite în Anglia şi Germania începînd din 1871, avînd tonaje care au atins progresiv 100 tone şi viteze de 12—20 noduri, fiind utilizate pentru apărarea mobilă a porturilor, uneori şi pentru acţiuni în larg. Ulterior, T. a fost adoptat în marina de război a tuturor statelor, ajungînd, în 1914, la tonaje de 180 t, viteze de 30 noduri, 4 tuburi lans-torpile şi înarmate cu 3 tunuri de 102 mm. în primul’ război mondial, T. au fost folosite pentru însoţirea navelor de luptă mari, organizate pe flotile (10—20 unităţi). Intre cele două războaie mondiale, creşterea puterii de luptă a navelor mari a determinat scăderea rolului T., ale căror misiuni au fost preluate de distrugătoare (numite uneori, cînd nu depăşeau 2 000 tone, torpiloare). După sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, tipul clasic al T. a supravieţuit numai în cîteva marine ; în principalele flote 665 TRACTOR militare, misiunile sale de luptă ca navă lansatoare de torpile au fost preluate de aviaţia purtată şi de vedetele torpiloare. 2. Membru al echipajului unei nave purtătoare de torpile instruit şi repartizat pentru deservirea armei respective. TOXINĂ. Substanţă toxică produsă de microbi patogeni (barilul botulinic, tetanic, difteric), reptile şi insecte (şerpi veninoşi, scorpioni, păianjeni) sau de unii peşti. Au toxicitate foarte ridicată (pentru om, doza mortală de toxină botulinică este de 0,00002 grame) ; de aceea, în presa occidentală se presupune că în viitor, toxinele, produse prin sinteză chimică, ar putea fi utilizate ca substanţe toxice de luptă. TRACTOR. Vehicul motor cu mare putere de tracţiune folosit pentru a remorca vehicule ; este special construit pentru a avea o aderenţă mare cu solul (şenile, roţi metalice ou ghiare sau pneuri mari). Există : T. de artilerie, destinat deplasării prin tractare a materialului artileris-tic, în care scop aré caroseria amenajată pentru transportul muniţiei sau materialelor ; T. de tanc, destinat deplasării prin tractare a tancurilor. De regulă, provine dintr-un tanc, căruia i s-au demontat turela şi armamentul de bord şi care a fost dotat cu oabestan, mijloace specifice pentru lucrul de despotmolire, executarea de mici reparaţii etc. ; T. rutier, tractor pe pneuri destinat deplasării prin tractare a 1—2 remorci pe drumurile publice. Tractor TRADIŢIE DE LUPTA 666 TRADIŢIE DE LUPTÂ. Ansamblu de virtuţi militare şi valori spirituale, formate de-a lungul istoriei şi transmise din generaţie în generaţie, constituind una din trăsăturile caracteristice ale poporului şi armatei. T.d.L. ale poporului român îşi au originea în trecutul glorios de luptă pentru apărarea pământului sfînt al patriei, în strălucitele fapte de arme pe care le-au săvîrşit înaintaşii în luptele purtate pentru eliberarea naţională şi socială. T.d.L. realizează legătura dintre prezent şi trecut, fiind un izvor de seamă al tăriei armatei. Ele sînt folosite şi cultivate în procesul de educare patriotică a militarilor şi a întregului popor. în T.d.L., pe lîngă valorile spirituale (eroism, vitejie, spirit de sacrificiu) se cuprind şi însuşiri militare specifice ca : folosirea iscusită a terenului de luptă, şiretenia militară, mobilitatea, aptitudinea de a ataca prin surprindere şi a înfrînge -un inamic superior numeric. Există şi T.d.L. ale unităţii, care însumează faptele de vitejie şi eroism săvîrşite de militarii unei unităţi, de la înfiinţarea ei şi care se păstrează în amintirea generaţiilor de ostaşi. Ele sînt cultivate prin : registrul istoric, camere ale tradiţiilor de luptă, muzee, alte mijloace de popularizare în rîndul militarilor. TRAGERE. Acţiune exercitată de o gură de foc asupra unei ţinte terestre, aeriene sau navale, în scopul de a obţine un efect (rezultat) anumit : neutralizare, nimicire, distrugere. După felul ochirii şi traiectoriei utilizate, există : T. prin ochire directă, în care trăgătorul vede obiectivul; T. prin ochire indirectă (din poziţii acoperite), pe care trăgătorul o execută prin intermediul unui observator care vede ţinta ; T. întinsă, executată cu unghiuri de nivel mai mici de 20° ; T. curbă, cu unghiuri de nivel între 20° şi 45° ; T. verticală, cu unghiuri de nivel mai mari de 45°. După modul de explozie al proiectilului există : T. percutantă, executată cu proiectile armate cu focos percutant (explodează la atingerea ţintei, solului) ; T. fuzantă, cu focos fuzant care provoacă spargerea într-un punct dat al traiectoriei (în aer). Se utilizează asupra personalului descoperit, adesea cu şrap-nele ; T. prin ricoşet, cu obuze armate cu focos reglat cu întîrziere, pentru a exploda la o anumită înălţime după 667 TRAIECT DE ZBOR ce obuzul a întîlnit pămîntul şi a ricoşat. După scopul urmărit există : T. de efect, executată după terminarea reglajului, cu subunitatea (unitatea), după un mecanism de foc şi consum de proiectile stabilite astfel încît să se obţină, asupra obiectivelor lovite, rezultatul de neutralizare sau nimicire a personalului sau tehnicii de luptă lovite sau de distrugere a lucrărilor genistice şi altor obiective. După natura obiectivelor există : T. împotriva ţintelor terestre ; T. antiaeriene, executate asupra unor ţinte aeriene cu mijloace de foc amplasate la sol; T. navale, executate cu mijloace de foc ale unei nave (baterii de coastă) asupra unei ţinte navale. în procesul de instruire se folosesc : T. demonstrative, executate cu scopul de a prezenta militarilor anumite procedee de organizare şi executare a tragerilor sau caracteristicile şi efectele unor materiale (guri de foc, proiectile) ; T. de instrucţie, destinate a forma şi perfecţiona deprinderile de trăgător ; T. de luptă, executate individual, cu subunitatea (unitatea), în poligoane special amenajate sau în aplicaţii cu trageri de luptă, cu scopul de a deprinde pe militari cu executarea focului în condiţii apropiate de cele reale ale ■luptei. Există şi : T. balistice, executate în scopul determinării elementelor balistice (variaţia vitezei iniţiale a proiectilelor, unghiuri de zvîcnire ale tunurilor) şi corectării lor ; T. pe puncte de control, executate pentru verificarea pregătirii bateriei de artilerie antiaeriană, determinarea condiţiilor meteorologice sau a unor elemente balistice ; T. de regimaj, prin care se determină regimul absolut sau relativ al pieselor de artilerie ; 7.’. de taraj, pentru determinarea variaţiei vitezei iniţiale a lotului de încărcare, faţă de valoarea din tabele sau faţă de un lot cu tara cunoscută. TRAIECT DE ZBOR. Drum aerian stabilit şi pregătit dinainte, cu datele necesare unei aeronave pentru deplasarea în zbor de la un punct la altul, în condiţiile asigurării unei bune orientări, vizuale sau după aparate de bord, a unei securităţi maxime a zborului şi ajungerii cu precizie la punctul final.'T.d.Z. se trasează pe hărţi speciale de navigaţie la scana 1 : 500 000, 1:1 000 000 sau mai mici, menţionîndu-se, obligatoriu, linia drumului de TRAIECTORIE 668 urmat de către aeronavă, punctele de schimbare a capului de zbor, înălţimea, capul magnetic, timpul calculat de zbor între reperele mai importante de pe traiect, ora de ajungere la aceste repere şi la punctul final, precum şi alte elemente de navigaţie, funcţie de misiune. TRAIECTORIE. Drumul urmat de centrul de greutate al unui proiectil, glonţ sau rachetă din momentul părăsirii gurii de foc (instalaţiei de lansare) şi pînă la punctul de impact sau pînă în momentul exploziei. Forma T. depinde de unghiul de nivel, de viteza iniţială a proiectilului, de atracţia pămîntului şi de rezistenţa aerului. In funcţie de mărimea unghiului de nivel, poate fi : întinsă (pînă la 20°), curbă (între 20° şi 45°) şi verticală (peste 45°). Elementele caracteristice ale T. sînt : originea (centrul gurii ţevii); punctul de cădere (C), unde traiectoria întîlneşte planul orizontal care trece prin originea traiectoriei ; punctul de impact (S), în care proiectilul întîlneşte terenul sau un alt obstacol; bătaia, distanţa dintre originea traiectoriei şi proiecţia punctului de impact pe planul orizontal al piesei; linia de tragere, prelungirea axei ţevii în momentul în care ochirea este terminată ; linia de aruncare, prelungirea axei ţevii în momentul plecării proiectilului ; unghiul de nivel (N), format între linia de tragere şi planul orizontal al piesei; unghiul de aruncare (0), format între linia de'aruncare şi planul orizontal al piesei; unghiul de zvîcnire (y), format între linia de aruncare şi linia de tragere în momentul plecării proiectilului; unghiul de cădere (“), format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere şi planul orizontal al piesei; unghiul de incidenţă (I), unghiul format de tangenta la traiectorie în punctul de -impact cu terenul; vîrful traiectoriei (V), punctul traiectoriei care are ordonata cea mai mare ; săgeata traiectoriei, ordonata vîrfului traiectoriei (înălţimea cea mai mare a traiectoriei) ; durata (t), timpul (în secunde) în care proiectilul parcurge traiectoria; punctul de spargere (SA) punctul în care se sparge proiectilul fuzant; înălţimea de spargere, înălţimea punctului de spargere faţă de teren. La rachetele nedirijate, viteza iniţială nu se reali- 669 TRANSMISIUNI zează la părăsirea instalaţiei de lansare, ci într-un punct (A) de pe T. cînd se termină funcţionarea motorului de marş ; porţiunea din T. descrisă sub influenţa acţiunii motorului se numeşte perioada activă a T., iar restul constituie perioada pasivă a T. La rachetele dirijate forma T. este foarte diferită, în funcţie de natura rachetei şi de sistemul de dirijare. TRANSMISIUNI. 1. Termen definind ansamblul de mijloace şi procedee care asigură schimbul de informaţii între două sau mai multe persoane (organe, eşaloane de conducere) în vederea îndeplinirii misiunilor de luptă. T. implică organizarea unui sistem pentru transmiterea şi recepţionarea informaţiilor folosindu-se mijloacele specializate din înzestrarea trupelor şi, după posibilităţi, elemente din sistemul de telecomunicaţii teritorial. Ter- TRANSPORT DE FOC 670 menul mai poate fi utilizat şi în sensul existenţei unei legături realizate printr-o categorie de mijloace (T. cu fir, radio etc.). 2. Categorie de trupe în cadrul armatei, alcătuind o armă distinctă, specializată pentru realizarea legăturilor necesare trupelor în acţiunile de luptă. T. au jucat un rol însemnat în conducerea trupelor, în toate timpurile, dar şi-au sporit considerabil importanţa în acţiunile de luptă moderne, datorită creşterii efectivelor armatelor, întinderii spaţiilor pe care se desfăşoară acţiunile şi ritmului tot mai rapid de desfăşurare a acestora ; ca urmare, s-au diversificat mult mijloacele de T. şi a crescut ponderea trupelor de T. în compunerea M.U. şi unităţilor de toate armele. In armata română, primele subunităţi de T. au luat fiinţă în deceniul al optulea al secolului al XlX-lea, funcţionând, o lungă perioadă de timp, la un loc cu alte specialităţi tehnice militare, în cadrul armei gemului. Incepînd din 1942, trupele de T. au fost constituite ca armă aparte, dez-voltîndu-se treptat, în funcţie de cerinţele luptei moderne, atît pe plan organizatoric, cit şi al înzestrării şi pregătirii de specialitate. In războaiele pe care armata noastră le-a dus, de la afirmarea ei ca armată modernă, trupele de T. şi^a’i adus contribuţia de eroism, abnegaţie şi pricepere tehnică la victoriile strălucite obţinute pentru apărarea patriei. TRANSPORT DE FOC. Procedeu de determinare a elementelor de tragere pentru un obiectiv, folosind rezultatele reglajului (sau tragerii) executat anterior pe un reper de tragere (obiectiv). Constă în determinarea prin tragere a sumei corecţiilor balistice şi meteorologice corespunzătoare condiţiilor de moment, pentru-o distanţă şi o direcţie dată şi folosirea acestora pentru corectarea datelor topografice ale obiectivelor situate la alte distanţe şi pe alte direcţii, între anumite limite. T.d.F. asupra noului obiectiv trebuie să se execute la un interval de timp cît mai scurt, după executarea reglajului pe reperul de tragere (obiectiv), astfel încît condiţiile meteorologice de moment să fie aceleaşi (cel mult 2 ore, iar în condiţii meteorologice stabile, cel mult 4 ore). Tragerea asupra noului obiectiv trebuie să se execute cu aceleaşi 671 TRANŞEE proiectile, încărcături, loturi de pulbere, focoase şi aceeaşi formă a traiectoriei cu care s-a executat reglajul. TRANSPORTOR AMFIBIU. Autovehicul special, cu corpul etanşeizat, pe roţi sau pe şenile, care se poate deplasa pe uscat şi pe apă. Are o largă utilizare în acţiunile de cercetare, forţare din mişcare ă cursurilor de apă, urmărire etc. TRANSPORTOR BLINDAT. Autovehicul blindat cu posibilităţi de deplasare pe drumuri şi pe terenuri foarte grele, precum şi de ducere a luptei de către personalul îmbarcat. T.B. alcătuieşte un mijloc principal în lupta infanteriei şi în transportul acesteia. Transportor blindat TRANŞEE. Lucrare de fortificaţie sub formă de şanţ îngust şi lung, cu parapet şi parados, orientat în general paralel cu linia frontului, avînd rolul să ascundă dispunerea trupelor, să asigure executarea adăpostită a focului şi a observării, protecţia luptătorilor împotriva efectului razant al mijloacelor de luptă ale inamicului, precum şi deplasarea (manevra) în ascuns a acestora, de pe o direcţie pe alta. Poate fi amenajată pentru luptă, cu locaşuri şi am plasam e nte de tragere, precum şi ou lucrări pentru adăpostirea luptătorilor, sau neamenajată. După adîncime, T. pot fi : profil redus (—60 cm), profil de bază (—120 cm), profil normal (—150 cm), profil semi-îngropat (mixt), executate parţial în umplutură (cînd terenul este stîncos sau cu apă la mică adîncime). Traseul TRASARE 672 T. poate fi : sinuos, frînt, în trepte sau bastionat,- pentru a oferi o mai bună protecţie trăgătorilor şi condiţii mai eficace focului de flanc. TRASARE. Operaţie prin care se fixează pe teren, se însemnează pe un plan sau pe o piesă ce trebuie prelucrată, conturul elementelor de construcţie, în locul unde urmează a fi executate. De exemplu, T. şanţurilor de comunicaţie (tranşeelor) ale unei poziţii. T. lucrărilor ge-nistice în teren se face cu ţăruşi şi sfoară. TRASEU. Aliniament pe care îl urmează în teren o poziţie de apărare, tranşee, un şanţ de comunicaţie, drum, cale ferată sau marcarea pe hartă (hîrtie) a proiecţiei pe un plan orizontal a axei acestora (poziţiei, limitei dinainte a apărării). TRASOR. Mijloc pirotehnic utilizat la unele proiectile şi gloanţe în scopul marcării traiectoriei acestora printr-o urmă (dîră) luminoasă de culoare albă, galbenă sau roşie, ori printr-o urmă fumigenă. T. are forma unei pastile şi se compune, de obicei, dintr-un păhărel (degetar) me- j talie, avînd presat în el amestecul trasor şi o compoziţie | de amorsare ce se aprinde de la flacăra încărcăturii de j azvîrlire sau (mai rar) de la un dispozitiv de aprindere . ! mecanic. j TRATAT DE NEAGRESIUNE. înţelegere prin care sta- i tele semnatare se obligă să se abţină de la orice act de agresiune faţă de contractanţi. Pot fi : bilaterale (T.d.N. dintre U.R.S.S. şi Franţa din 29 noiembrie 1932) sau multilaterale (Pactul Briand-Kellog din 27 august 1928). Au i existat şi cazuri în care, prin încheierea unui T.d.N., s-a urmărit înşelarea vigilenţei adversarului împotriva căruia se pregătea o agresiune. Astfel, la 31 mai 1939, Germania a încheiat cu Danemarca un T.d.N., iar la 9 aprilie 1940 a cotropit-o. TRATAT DE PACE. Instrument juridic care pune capăt stării de război, creînd posibilitatea stabilirii de relaţii normale între statele foste beligerante. Cuprinde, de re- 673 TRÂDARE DE PATRIE gulă : un preambul, în care se enumeră părţile contractante şi se menţionează restabilirea păcii, clauze generale (referitoare la frontiere, reparaţii de război, repunerea în vigoare a tratatelor suspendate), clauze speciale şi anexe (în special referitoare la probleme militare). în-trucît T.d.P. se încheie, deseori, între statele învingătoare în război şi statele învinse, acordul de voinţă, care constituie elementul de bază, fără de oare nici un tratat nu poate fi legalmente valabil, poate fi viciat; ca atare, din unghiul de vedere al dreptului internaţional contemporan, sînt licite numai T.d.P. încheiate în favoarea statelor care au dus războaie juste ; tratatele impuse de statele care au purtat războaie de agresiune victimelor lor sînt contrare normelor acestui drept. TRAVEE. Porţiune longitudinală dintr-un pod (de regulă, metalic sau de zidărie) cuprinsă între două pile consecutive sau între o pilă şi culeea adiacentă. TRAVERSADĂ. Acţiune de trâversare prin marş, de către o navă (formaţie de nave), a spaţiului maritim-dintre două puncte situate pe malurile opuse ale unei mări sau ale unui ocean. TRĂDARE DE PATRIE. Cea mai gravă crimă comisă de cetăţeanul unui stat, care constă în : intrarea în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acesteia, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, suveranitatea sau independenţa statului; acţiuni de provocare de război contra ţării sau de înlesnire a ocupaţiei străine, ori de- subminare economică sau politică a statului, ori de aservire faţă de o putere străină sau de ajutorare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva securităţii statului. T.d.P. este şi fapta prin care, în timp de război, un militar predă inamicului teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale armatei sau care servesc apărării ; predă nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi purtării războiului; procură duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel; trece TRAGACI 674 de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care favorizează activitatea duşmanului, ori slăbesc puterea de luptă a forţelor - proprii; luptă sau face parte din formaţii de luptă împotriva statului al cărui cetăţean este ; transmite secrete de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau procură documente sau date care constituie secret de stat. Legile penale ale statelor prevăd . sancţiuni grave pentru făptuitorii crimei de trădare; Codul penal al Republicii Socialiste România prevede- pentru această faptă pedeapsa cu moartea şi. confiscarea totală a averii sau închisoare între 10—20 ani, interzicerea unor drepturi şl confiscarea parţială a averii. ... TRĂGACI. Piesă mobilă din compunerea mecanismului de declanşare al armelor de foc individuale, de care se trage ou degetul arătător, pentru a se realiza darea focului. TRĂGĂTOR. Persoană care trage cu o armă de foc. TRĂSURĂ (de artilerie). Termen care definea, la artileria cu tracţiune hipo, vehiculul pe două sau pe patru roţi, întrebuinţat pentru transportul mijloacelor de artilerie sau al unor părţi ale acestora. Cele pe patru roţi erau formate din două părţi : una anterioară, numită antetren şi una posterioară, numită tren. TRECERE IN REVISTĂ. Activitate în cadrul parăzilor militare, revistei de front sau altor solemnităţi la care participă trupe (gărzi ’ de onoare, subunităţi de gărzi patriotice). Constă din trecerea prin faţa frontului trupelor, a persoanei destinată a conduce parada (revista de front) sau a persoanei oficiale . în cinstea căreia s-a constituit garda de onoare, după ce i s-a prezentat raportul de către comandantul trupelor (gărzii de onoare, subunităţilor de gărzi patriotice). După T.Î.R., persoana respectivă salută şi, după caz, felicită trupele şi apoi primeşte defilarea. , 675 TREPIED fe-j TRECERE ÎN REZERVĂ. Schimbare intervenită în si- 'fej i tuaţia unui militar, ca urmare a îndeplinirii serviciului foM militar obligatoriu sau a încetării serviciului militar în :te;! rîndul cadrelor permanente ale armatei (pentru limită trâ-j de vîrstă, boală sau alte cauze). Cetăţenii trecuţi în re- zervă se numesc rezervişti. sau ale cri- iste cu itre ar- TREN DE ATERIZARE. Organ al avionului, oare asigură rularea acestuia pe pistă, la decolare şi aterizare, precum şi staţionarea lui pe sol la locul de parcare. întrucît în timpul zborului T.d.A. nu este necesar şi ar opune o rezistenţă suplimentară la înaintare, el este, în majoritatea cazurilor, escamotabil (retractabil în interiorul aripii sau fuzelajului). lui | TREN DE ATERIZARE TRICICLU. Tren de aterizare la se I care cel de-al treilea punct de sprijin pe sol nu mai este fo- ; clasica bechie plasată în coadă, ci o roată cu o jambă mai puternică, plasată în botul avionului. Un asemenea tren oferă echipajului vizibilitate mult mai bună, chiar de la începutul rulajului la decolare, avionul intră mai rapid în viteză, iar la aterizare frînele pot fi acţionate e. i mult mai energic, fără a apărea pericolul de capotare. TREN MILITAR. Denumire dată garniturilor de cale ferată, prevăzute cu locomotive şi personalul de deservire necesar, folosite pentru transportul trupelor sau materialelor militare. Există şi T. sanitar, formaţiune sanitară mobilă special amenajată sau improvizată, constituită dintr-o garnitură de vagoane şi destinată evacuării r j răniţilor şi bolnavilor de la formaţiunile medicale din î | zona trupelor la cele din zona interioară. , j TREN RULOR. Parte a afetului gurilor de foc de artilerie cu ajutorul cărora acestea se pot deplasa atunci-cînd sînt tractate sau împirise cu braţele. Se compune, de obicei, din afetul inferior, (platforma), osia; suspensia şi roţile. TREPIED. Suport de lemn sau de metal, compus din trei picioare şi un locaş, pe care se montează unele aparate de artilerie sau topogeodezice pe timpul lucrului cu triaj medical 676 ele. De obicei, picioarele T. sînt telescopice şi articulate la un capăt, pentru a se putea stringe şi plia în vederea uşurării transportului, iar la celălalt capăt sînt prevăzute' cu vîrfuri metalice pentru asigurarea stabilităţii în punctul de lucru. TRIAJ MEDICAL. Activitate care are ca scop organizarea şi coordonarea ajutorului medical şi evacuării răniţilor şi bolnavilor, avîndu-se în vedere urgenţa, natura bolii (leziunii) şi destinaţia evacuării. Se execută de personalul medical, la intrarea şi ieşirea din formaţiunea medicală. TRIANGULAŢIE. Metodă de determinare a formei şi dimensiunilor globului pămîntesc şi a coordonatelor diferitelor puncte ale acestuia sau ale unor regiuni geografice întinse. Există: T. geodezică, care determină coordonatele punctelor geodezice dispuse sub forma unei' reţele compacte sau ’ a unui lanţ de triunghiuri echilaterale. Aceasta permite ca, măsurînd o latură (numită bază), să se determine indirect celelalte puncte, prin măsurarea unghiurilor; T. cosmică, care urmăreşte determinarea cîmpului formei şi dimensiunilor globului pămîntesc, a cîmpului gravitaţional exterior şi a coordonatelor punctelor de pe suprafaţa acestuia, folosind observaţiile asupra sateliţilor artificiali ai Pămîntului. în ridicările topografice militare se folosesc pe larg datele furnizate de T.g. şi T.c. TRIBORD. Partea din dreapta a unei nave, privind de la pupă spre proră. TRIBUNAL DE PRIZE MARITIME. Expresie care desemnează tribunalele naţionale instituite de unii beli' geranţi, competente a statua asupra capturii navelor comerciale inamice efectuate de autorităţile lor. în Convenţia a XH-a de la Haga din 1907 s-a prevăzut înfiinţarea unei Curţi internaţionale de prize maritime, a cărei organizare trebuia să fie făcută de către Conferinţa de la Londra din 1909 ; întrucît convenţia elaborată de aceasta n-a fost ratificată, Curtea internaţională de prize nu a mai fost creată. 677 ŢRUPE TRIBUNAL MILITAR INTERNAŢIONAL. Expresie ce desemnează cele două tribunale internaţionale — de la Niirenberg şi Tokio — create după cel de-al doilea război mondial, prin Convenţia de la Londra din 8 august 1945, pentru a judeca principalii criminali de război germani şi japonezi, indiferent dacă aceştia au fost acuzaţi individual sau în calitate de membri ai guvernelor celor două ţări. După pronunţarea sentinţelor, tribunalele şi-au încetat activitatea. TRINITROREZORCINAT (STIFNAT) DE PLUMB. Substanţă chimică explozivă utilizată la fabricarea capselor pirotehnice. Se prezintă în stare solidă, sub formă de cristale de culoare galben închis, este insolubilă în. apă, foarte sensibilă la flacără şi scînteie. Sub acţiunea razelor solare se descompune. TROTIL (trinitrotoluen, T.N.T.). Substanţă cristalizată, solidă, de culoare galben deschis, cu gust amărui, insolubilă în apă, obţinută prin acţiunea acidului azotic asupra toluenului. Se întrebuinţează ca exploziv, pentru lucrări de distrugere, baraje explozive, încărcarea muniţiilor etc. în forme de calupuri sau cartuşe. Este cel mai utilizat exploziv militar, pentru că este foarte stabil şi nu prezintă pericol la manipulare. TRUPE. Termen care defineşte totalitatea militarilor dintr-o categorie de forţe armate sau dintr-o armă sau o parte nedeterminată, ca efective, a acestora. Există : Ţ. de uscat, în care se includ efectivele de militari din armele care compun unităţile (M.U.) organizate, înzestrate şi instruite, pentru a duce acţiuni de luptă pe uscat. Alcătuiesc una din categoriile principale de forţe armate, de regulă, cu cele mai mari efective. Din T.d.u. fac parte : T. mecanizate (de infanterie moto), destinate a duce lupta cu inamicul folosind ca mijloace proprii focul (cu armamentul de infanterie), manevra şi izbirea. Alcătuiesc arma de bază a T.d.u., în sprijinul căreia acţionează toate celelalte arme ; T. de tancuri, care folosesc ca mijloc de luptă tancul (focul cu armamentul de pe tanc, manevra şi izbirea); T. de vînători de munte, infanterie TRUPE 678 specializată şi înzestrată pentru a purta lupta şi în munţi, la altitudini greu accesibile ; T. de artilerie, care folosesc ca mijloace principale de luptă tunuri, obuziere, aruncătoare, proiectile reactive, tunuri antitanc etc. ; T de geniu, destinate a exeouta lucrări genistice specifice, de mare complexitate, necesare pe cîmpul de luptă ; T. de transmisiuni, destinate să asigure transmiterea şi recepţio-narea informaţiilor prin toate categoriile de mijloace de transmisiuni, în toate acţiunile de luptă ; T. chimice, care îndeplinesc misiuni complexe de protecţie a trupelor din toate armele împotriva infectării radioactive şi eu S.T.L., de nimicire a inamicului cu mijloace incendiare şi de mascare a acţiunilor de apărare prin realizarea perdelelor de fum cu mijloace specializate ; T. de rachete, specializate pentru ca, împreună ou artileria şi aviaţia, să lovească pe inamic cu rachete de diferite tipuri ; T. dé grăniceri, destinate a asigura paza frontierei de stat ; T. . de. căi ferate, destinate a realiza restabilirea căilor ferate (de' campanie) precum şi exploatarea şi întreţinerea acestora. Din compunerea altor categorii de forţe armate fac parte : T. de desant aerian, organizate, înzestrate şi 'instruite pentru a fi transportate şi desan-tate (lansate cu paraşuta sau debarcate din elicoptere, planoare, avioane) şi a duce acţiuni de luptă în raioane din adîncimea dispozitivului de luptă inamic ; T. de rachete antiaeriene, destinate să nimicească mijloacele de atac aerian inamic, pe căile apropiate de acces către obiectivele de apărat, realizînd apărarea antiaeriană a obiectivelor- de pe teritoriul ţării şi, în cooperare cu artileria antiaeriană-, şi aviaţia de vînătoare, interzicerea pătrunderii inamicului aerian în spaţiul propriu ; T. radio-tehnice, destinate să execute cercetarea prin radiolocaţie a inamicului aerian, înştiinţarea celorlalte forţe şi mijloace de apărare antiaeriană, asupra apariţiei, compunerii de luptă şi evoluţiei acestuia, informarea statelor majore ale- trupelor de uscat despre pericolul de atac aerian inamic, precum şi asigurarea de radiolocaţie a acţiunilor aviaţiei de' vînătoare, rachetelor antiaeriene şi subunităţilor de contraacţiune radio. 679 TUB’ TRUPE (UNITĂŢI, FORMAŢIUNI) TERITORIALE. Termen folosit în unele state pentru a desemna unităţile militare constituite pe baza criteriului teritorial, destinate să ducă acţiuni de luptă cu caracter local, împreună cu forţele armate sau independent, pentru apărarea teritoriului naţional. TUB. Piesă, de obicei, de formă cilindrică, goală în interior. In tehnica militară se foloseşte pe larg în fabricarea ţevilor gurilor de foc, muniţiilor etc. Există : T. amovibil, piesă interioară din compunerea unor ţevi de guri de foc de artilerie, acoperită la partea posterioară de un T. exterior (manşonul ţevii) care poate fi uşor înlocuită atunci cînd este necesar (de exemplu, în caz de uzură sau schimbare a tipului de muniţie pe care-1 trage gura de .foc); T. cartuş, element al unor lovituri de artilerie, sau cartuş de infanterie avînd rolul de a servi ca recipient pentru încărcătura de azvîrlire şi elementele ei auxiliare, a reuni într-un singur tot elementele loviturii. de artilerie acuplate (cartuşului de infanterie) şi a asigura obturarea gazelor pulberii la partea-dinapoi a ţevii. La loviturile de artilerie neacuplate, în T.c. se introduce încărcătura cu toate elementele ei. După materialul din care sînt realizate, T.c. pot fi metalice (din alamă, bi-' metal sau oţel) sau nemetalice (din carton sau din masă plastică). După construcţia lor, T.c. sînt dintr-o singură bucată sau din mai multe bucăţi (demontabile său ne-demontabile). T.c. are forma exterioară corespunzătoare' formei camerei de încărcare şi se compune din : fund (prevăzut la partea centrală ou o monticulă şi un locaş pentru şurubul port-amorsă sau pentru capsă), guler (şănţuleţ), corp, racord şi gît (racordul şi gîtul există-numai la’ loviturile acuplate) ; T. port-amorsă, dispozitiv , de aprindere prin percuţie, utilizat la unele lovituri de artilerie de calibru mic. Este format dintr-un.T. de alamă-în oare se introduce o încărcătură de pulbere de iniţiere, o bucşă : mică. cu nicovală- şi o; capsă de;‘aprindere; ;Şe ' fixează în ochiul central de la fundul tubului-cartuş:. TUN 680 TUN. Gură de'foc de artilerie, avînd calibrul de minimum 20 mm, cu ţeava relativ lungă (de minimum 28 de calibre), care realizează o traiectorie a proiectilului întinsă (la distanţe mici) sau curbă (la distanţe mari) şi bătăi relativ mari. După destinaţia lor T. pot fi : de cîmp, antitanc, antiaeriene, de pe maşini de luptă, de bord-avion, de coastă, navale, iar după oalibrul lor : mic, mijlociu sau mare. T. de cîmp este destinat a fi folosit în acţiunile de luptă ale trupelor de uscat, în teren obişnuit, pentru sprijinul infanteriei şi tancurilor, prin trageri din poziţii ce pot fi schimbate rapid. După eşalonul la care sînt folosite, T.d.c. pot fi : batalionare, regimentare, divizionare sau din artileria de corp de armată, de armată sau din rezerva comandamentului suprem (de mare putere). T. antiaerian, are ca destinaţie principală tragerea împotriva obiectivelor aeriene; au cîmp de tragere, în plan orizontal, de 360° iar în plan vertical,' de la 0° la 90° şi viteza unghiulară mare, putînd combate ţinte ce zboară cu viteze supersonice ; pot fi de calibru mic (20—60 mm), mijlociu (60—100 mm) sau mare (peste 100 mm). T. antitanc, avînd ca destinaţie principală tragerea împotriva maşinilor de luptă şi altor mijloace blindate. T. de coastă, destinat pentru tragerea de pe uscat împotriva navelor; are oalibrul de bătaie mare, precum şi o mare mobilitate de foc. T. naval, montat pe navele de luptă şi destinat pentru trageri împotriva navelor sau a unor obiective de pe uscat. T. de bord, montat pe avioane de luptă cu destinaţia de luptă împotriva obiectivelor aeriene. T. fără recul, la oare ţeava nu reculează, energia de recul fiind foarte mică, datorită scurgerii pe la partea dinapoi a ţevii a unei părţi din gazele rezultate prin arderea încărcăturii • de azvîrlire. Există în uz şi termenul de T. atomic, atribuit T. care pot trage proiectile cu încărcătură nucleară, de regulă, la distanţe mari (peste 20 km). TUNAR. Servant al unei guri de foc de 'artilerie. TUNETUL ŢEVII. Partea de mijloc a unei ţevi de artilerie. T > ŢARA NIMĂNUI. Termen definind. în perioadele în care războiul are caracter de relativă stabilitate, fîşia de teren situată între limitele dinainte ale apărărilor celor două părţi beligerante. Cînd contactul este foarte strîns are o adîncime mică, dar sînt situaţii în care această adîncime, determinată de limita de vedere şi de foc, poate atinge şi chiar depăşi 1—2 kilometri. ŢEAVA. Piesă principală din compunerea unei guri de foc, avînd forma unui tub rezistent de oţel, închis, de obicei, la un capăt cu un închizător şi îndeplinind rolul de a imprima proiectilului (glonţului, grenadei, bombei) direcţia dorită, iar în majoritatea cazurilor şi o mişcare de rotaţie necesară asigurării stabilităţii acestuia pe traiectorie. După profilul pereţilor interiori, Ţ. pot fi ghintuite sau lise, iar după organizarea lor Ţ. monobloc (simple sau autofretate) şi Ţ. asamblate din mai multe părţi, putînd fi fretate (cu strîngere), cu tub interior schimba-bil (amovibile) şi înădite în lungime. Ţ. fretate pot fi cu două sau cu mai multe straturi, iar fretarea lor poate fi realizată cu inele, cu tuburi (manşoane) sau cu sîrmă. Ţ. ou tub interior schimbabil pot fi cu cămaşă amovibilă (de formă exterioară cilindrică sau conică) şi ou tub amovibil (simplu sau compus). La Ţ, unei guri de foc se disting în lungime trei părţi : partea dinspre închizător (culata),. partea de mijloc (partea cilindrică, tunetul) şi ţinta aeriana 682 partea dinspre gură (partea conică, zburătura). Interiorul Ţ. gurilor de foc cuprindelocaşul închizătorului, camera de încărcare şi partea ghintuită. ŢINTĂ AERIANĂ. Mijloc aerodinamic (avioane pilotate şi nepilotate, elicoptere, avioane proiectil, rachete cu aripi) descoperit, urmărit de mijloacele de cercetare prin radiolooaţie pe timpul zborului în spaţiul ae-, rian (de deasupra trupelor sau al teritoriului propriu) sau în afara acestuia. Există : Ţ.A. izolate, formate fiecare din cîte un singur aparat de zbor ; grupe mici de Ţ.A., formate din 2 la 4 aparate de zbor, care execută zborul în formaţie strînsă ; grupe mijlocii de Ţ.A. formate din 5 la 8 aparate de zbor, care execută zborul în formaţie strînsă ; grupe mari de Ţ.A., formate din 9 la 25 aparate de zbor, care execută zborul în formaţie strînsă ; Ţ.A. grupate; formate din grupe mici şi mijlocii de ţinte anume care zboară eşalonate de front, - în adîn-cime şi înălţime, la distanţe relativ mici unele de altele, formînd o formaţie de dimensiuni mari (cîteva sute de metri); Ţ.A. reale, constituite, din : mijloacele aerodinamice ale inamicului pe timpul zborului ; Ţ.A. marcate, -constituite din avioane sau alte aparate de zbor care marchează, în timpul aplicaţiilor, zborul ţintelor aeriene. ŢINUTĂ MILITARĂ. Echipamentul complet al unui militar prevăzut a se purta în anumite situaţii. Există : Ţ. de instrucţie, de serviciu, de oraş, de ceremonie. u ULTIMATUM. Act politic prin care un stat ce are un diferend cu alt stat îi formulează acestuia condiţii care trebuie imperios îndeplinite. U. cuprinde o modalitate de lichidare a conflictului, considerată de partea remi--tentă „ca ultimă şi irevocabilă“ şi un termen pînâ la care condiţiile formulate trebuie îndeplinite. U. calificat cuprinde şi stipulează că neîndeplinirea condiţiilor atrage după sine recurgerea la acţiuni militare, echivalînd astfel cu o declaraţie de război; U. simplu nu cuprinde o asemenea stipulare. în condiţiile actuale, cînd ameninţarea cu forţa şi folosirea forţei sînt interzise în dreptul internaţional contemporan,- U.c. este un act ilegal, fiind în flagrantă contradicţie cu principiul neintervenţiei. ULUC. Partea anterioară, în formă de jgheab; a patului unei puşti sau carabine, care are rolul de a uni piesele armei, de a susţine cutia închizătorului şi ţeava, precum şi de a feri mîna trăgătorului de arsuri pe timpul tragerii. U. susţine ţeava pînă către gură, cuprinzînd aproape jumătate din circumferinţa ei. UNDA DE ŞOC A EXPLOZIEI NUCLEARE. Factor distructiv (adesea principal) al exploziei nucleare (termonucleare). Ca efect şi propagare este asemănătoare cu U.d.Ş. a exploziilor obişnuite, dar se deplasează mult mai repede (în apropierea centrului exploziei viteza depăşeşte de cîteva ori viteza sunetului în aer), acţionează un timp mai îndelungat, iar presiunea pe care o exercită asupra obiectivelor este mult mai mare, U.d.Ş. produce UNELTE GENISTICE 684 vătămarea oamenilor, distrugerea sau avarierea tehnicii de luptă (construcţiilor şi diferitelor lucrări de apărare), într-o măsură oare depinde de puterea exploziei, de distanţa faţă de centrul exploziei, de gradul de adă-postire. Protecţia împotriva U.d.Ş. se realizează prin adă-postirea personalului (tehnicii) în lucrări genistice. UNELTE GENISTICE. Mijloace de lucru pentru executarea lucrărilor genistice (săpătură, construcţii în lemn, distrugeri, drumuri, mascare). Pot fi : U.Ci. de mînă, acţionate manual, fie dimensionate special pentru lucrul în condiţii de campanie (lopata mică de infanterie, foarfecele de tăiat sîrmă ghimpată), fie de dimensiuni uzuale pentru lucrări curente (cazmaua, tîrnăcopul, toporul, fierăstrăul, joagărul). Pot fi transportate în vehicule ; U.G. mecanice (pneumatice), acţionate de maşini, (grupuri electrogene, agregate cu aer comprimat) ca motojoagărul, ciocanul pneumatic de dislocat, echipamentul de lucru al motocompresorului sau al excavatorului. UNGHI. Figură geometrică formată din două trepte care pleacă din acelaşi punct; în domeniul militar este frecvent utilizat pentru a defini unele elemente importante pentru navigaţie, trageri,' -topogeodezie etc. U. de atac, format de relevmen.tul la ţintă şi drumul de atac al unei nave. La atacul cu grenade a unui submarin cu prova, de exemplu, U.d.a. este format de linia de vizare (relevmentul) la'submarin şi drumul de atac al navei atacatoare. Se calculează prin procedee rapide, folosind table speciale. în lupta aeriană U.d.a. este U. la care se atacă o ţintă de către un avion (formaţie) sau U. dintre orizontală şi coarda planului la care se angajează un avion ; U. de cabraj, format de orizontală cu direcţia de zbor a avionului care s-a angajat pe un plan ^înclinat mărindu-şi brusc altitudinea de zbor. Poate avea valori cuprinse între 0° şi 90° ; U. de drum, format în plan orizontal de direcţia de origine şi direcţia de zbor a avionului. Se măsoară în sensul de mişoare al acelor unui ceasornic putînd avea valori cuprinse între 0° şi 360° ; U. de picaj, ■ format de orizontală cu direcţia de zbor a avionului care 085 UNITATE DE FOC s-a angajat pe un plan înclinat mieşorîndu-se' brusc altitudinea de zbor. Are valori negative, cuprinse între 0° şi minus 90° ; U. de pantă, utilizat în topografie, observare şi trageri; este format de un plan orizontal cu suprafaţa terenului. Poate fi pozitiv, cînd terenul este în pantă (glacis) şi negativ, cînd este în contrapantă; TJ. mort, U. în limitele căruia, din cauza ondulaţi ilor terenului sau unor obstacole de relief, anumite zone de teren nu pot fi observate şi nici bătute ou foc razant. în artileria navală este U. în limitele căruia artileria de la bordul navei nu poate fi folosită din cauza elementelor de suprastructură şi mecanismelor instalate pe puntea navei ; la aparatura de autodirijare este U. în limitele căruia aparatura respectivă nu elaborează comenzi pentru cîrme (la sistemul de autodirijare acustic al torpilelor, de exemplu, 'are valori cuprinse între 4° şi 30°) ; U. critic exprimă posibilităţile de manevră pe care le ,are o navă cu viteză mai mică faţă de o navă ou viteză superioară. Este U. formait de direcţia de marş a navei cu viteză superioară şi tangenta la un cerc ce are centrul în capătul vectorului vitezei acesteia şi raza egală cu vectorul vitezei navei cu viteză inferioară. în tactica submarinelor şi a apărării antisubmarine arată posibilităţile de atac ale submarinelor şi posibilităţile de luptă ale navelor antisubmarine. UNIFORMĂ MILITARĂ. îmbrăcăminte croită după un anumit model şi de o anumită culoare, purtată în mod obligatoriu de către militari. însemnele şi accesoriile U.M. sînt de forme şi culori corespunzătoare armei respective. Este croită avînd la bază atît elementele de modă ale timpului respectiv, cît şi elementele tradiţionale şi este adaptată la. condiţiile de luptă şi de viaţă ale militarilor. UNITATE DE FOC. Cantitate de muniţie exprimată în număr de lovituri pentru o piesă de artilerie (armament de infanterie) folosită ca unitate de măsură pentru aprovizionarea şi consumul de muniţie. Variază după felul gurii de foc. UNITATE MILITARĂ 686 UNITATE MILITARĂ. Grupare permanentă de militari, cu o organizare şi înzestrare stabilite în aşa fel încît să fie: capabilă să desfăşoare toate activităţile de instruire I şi educare, să aibă organe de conducere şi de gospodărire i proprii şi să îndeplinească misiuni de luptă cu un anumit | grad de independenţă. Sînt U.M. : regimentul, batalionul j (divizionul) independent (batalionul de vînători de munte, j de pionieri şi de transmisiuni al diviziei), precum şi j şcolile militare, centrale de instrucţie. în limbaj tactic j se folosesc şi termenii : U.M. independente, unităţi (su- j bunităţi) din cadrul unei M.U. care îndeplinesc misiuni j specifice, cu un grad accentuat de independenţă şi dispun | de organe de asigurare materială şi medicală ; U.M. de ! întărire, unităţi de anumite arme (artilerie, tancuri, j geniu), destinate să întărească unele unităţi sau M.U., i subordonîndu-se acestora pe timpul îndeplinirii misiunii ; j U.M. de sprijin, unităţi de artilerie (aviaţie) destinate a sprijini lupta unor unităţi (M.U.), de la care primesc i misiunile de foc dar rămîn în subordonarea comandan- j ţilor ierarhici organici ; U.M. de completare, unităţi de | diferite arme, organizate pentru a completa pierderile de ! război ale altor unităţi (M.U.). URANIU. Metal alb-cenuşiu, cu densitate 19,04 g/cm3 şi temperatura de topire 1090°C, care se extrage din minereuri ca pechblenda (cu 30—60% uraniu) sau carno-tita (cu 50% uraniu) ; U. natural este un amestec de j izotopi (U-238, U-235 şi U-254), dintre care U-235 se j foloseşte ca muniţie nucleară. j URMĂRIRE. Acţiune de luptă adoptată în ofensivă, îm- j potriva unui inamic care se retrage ; atacatorul caută j să împiedice retragerea forţelor adverse, să le cap- j tureze sau să le nimicească şi să nu le permită organi- I zarea unor noi rezistenţe în adîncime. Alcătuieşte, de ! regulă, etapa finală a ofensivei, - dar poate începe uneori | destul de timpuriu (dacă inamicul a fost atît de puternic ! lovit pe poziţiile sale de apărare, incit nu mai este capabil ! să opună rezistenţe închegate • în adîncimea apărării). j U. poate fi : directă, dusă de^a lungul aceloraşi comuni- \ 687 UTILAJ caţii pe care se retrage inamicul, sau paralelă, pe comunicaţii care permit devansarea în mişcare a inamicului şi tăierea sau interceptarea căilor sale de retragere în anumite puncte (de regulă, puncte obligate, treceri peste cursuri de apă, păsuri, defilee). Surprinderea unor poduri poate avea efecte mari în succesul U. (podul de la Stoe-neşti peste Olt, surprins de trupele germane în U. din octombrie 1916 ; podul peste Rin, de la Remagen, surprins de trupele americane în U. efectuată în aprilie 1945, în Renania). U. se execută în ritm foarte viu şi continuu, ziua şi noaptea, pe coloane alcătuite în special din trupe foarte mobile (tancuri, infanterie moto, artilerie autopropulsată şi rachete, subunităţi de geniu, pontonieri). O largă întrebuinţare pot avea trupele de desant aerian, lansate în zone (puncte) de pe căile de retragere ale inamicului. . UTILAJ. Ansamblul uneltelor, aparatelor, instrumentelor necesare.executării lucrărilor pentru realizarea unui proces tehnologic de întreţinere, reparare a tehnicii militare. Există : U. de geniu ; U. pentru tehnica de tancuri şi auto ; U. pentru materialul de artilerie. In funcţie de destinaţie poate fi,: de parc, necesare desfăşurării lucrărilor specifice de întreţinere tehnică (spălare, ungere, alimentare, reglare) ce se execută în parcul de autovehicule (maşini); de atelier, cu care se execută lucrările de reparaţie a- tehnicii militare. y „V“ Substanţe toxice de luptă bazate pe compuşi organo-fosforici derivaţi ai acidului fosfonic sau fosforic. Acţionează asupra organismelor vii asemănător ou celelalte S.T.L. neuroparalitice, dar manifestă o toxicitate crescută în comparaţie cu acestea. Clasa substanţelor toxice de tipul „V“ se compune din grupa „Metilalcoxifosfoniltio-coline“ şi cîţiva reprezentanţi ai grupei „Dialcoxifosfonil-tiocoline“. Cel mai cunoscut reprezentant al acestei clase este substanţa toxică „Vx“. VAD. Porţiune puţin adîncă, pe un curs de apă mic şi mijlociu, care permite trecerea intre maluri a oamenilor sau autovehiculelor. In acţiunile de luptă pentru forţarea (trecerea) cursurilor de apă, V. sînt foarte mult folosite, amenajîndu-se puncte de trecere în locuri care îndeplinesc următoarele condiţii : fund tare, rampe de acces cu înclinare pînă la 10% pentru vehicule pe roţi şi 15—: 20% pentru şenilate, adîncimi care, la viteza curentului de 1—2 m/sec, nu depăşesc : 0,60—1 m, pentru infanterie pe jos ; 0,8—1,20 m pentru vehicule hipo ; 0,50—0,70 m pentru artilerie cu tracţiune auto ; 0,30—0,50 m pentru autovehicule şi 1,20—1,50 m pentru tancuri. Există şi : V. adine, cu adîncimea de 1,5—2,5 m, care permite trecerea tancurilor (echipate corespunzător). VAL DE FOC. Metodă de sprijin cu foc de către -artilerie a ofensivei infanteriei şi tancurilor. Constă în neutralizarea personalului şi a mijloacelor de foc ale inamicului, creînd o perdea de foc densă şi continuă, pe mai multe 689 VIGILENŢA aliniamente, pe care focul se mută succesiv în faţa tancurilor şi infanteriei, pe măsura progresiunii atacului. Aliniamentele principale ale V.d.F. se' stabilesc ţinîn-du-se seama de structura apărării inamicului şi de dispunerea personalului şi a mijloacelor lui de foc. Intre aliniamentele principale se. stabilesc aliniamente intermediare, la distanţe de 100—200 m, în funcţie de viteza de deplasare a trupelor atacatoare. VAL. DE FUM TOXIC. Nor de fum în. care se găsesc vapori sau aerosoli de S.T.L., care se deplasează pe direcţia vîntului. Se formează cu ajutorul luminărilor fumigene toxice sau cu maşini termice. Se utilizează pentru îngreunarea ¡acţiunilor de luptă ale trupelor inamice. . VARGĂ (VERGEA) DE CURĂŢAT. Accesoriu metalic al armelor de foc portative folosit (împreună cu alte ac-oesorii) la curăţirea canalului ţevii. Poate fi constituită din una sau mai multe bucăţi (2 sau 3) care se pot monta cap la cap cu ajutorul unui filet. Este prevăzută şi cu un. mîner ca piesă separată, fixă sau rabatabilă. „VIAŢA MILITARĂ“. Revistă militară ilustrată de literatură şi artă editată de Consiliul politic superior al armatei. A fost înfiinţată în septembrie 1947 şi apare lunar. Publică literatură ou tematică ostăşească, precum şi materiale ce înfăţişează aspecte din activitatea armatei, a gărzilor patriotice şi a detaşamentelor de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei. Pentru contribuţia adusă la afirmarea literaturii ou. tematică patriotică şi ostăşească, la educarea militarilor în spiritul devotamentului nemărginit faţă de patrie, popor şi partid, al înaltelor calităţi morale şi de luptă, revista a fost decorată, în 1972, cu ordinul Meritul Cultural cl. I. VIGILENŢĂ. Calitate moral-politică derivînd din devotamentul faţă de patrie, partid şi guvern şi din cerinţele-jurămîntului militar, în baza cărora militarul păstrează secretul de stat şi de serviciu, manifestă intransigenţă faţă de duşmanii declaraţi sau ascunşi ai patriei şi un înalt spirit de răspundere în' îndeplinirea îndatoririlor VIJELIE 690 f de apărare a cuceririlor socialiste, demască orice acţiune contrară intereselor poporului. şi statului socialist. în viaţa armatei, V. este cea mai eficace armă împotriva spionilor, diversionisţilor, şi trădătorilor, atît în timp de pace cît şi în timp de război ; eă se impune în condiţiile actuale, datorită existenţei pe plan internaţional a unor forţe agresive, care folosesc mijloace variate pentru a intra în posesia secretelor militare şi a slăbi capacitatea de luptă a armatei. V. trebuie să fie întotdeauna raţională, lucidă, să nu se transforme în suspiciune şi să nu exagereze pericolele. VIJELIE. Executarea tragerii în ritmul maxim admis de materialul de artilerie, cu verificarea şi corectarea ochirii înaintea tragerii fiecărui proiectil. Cînd V. se execută cu mai multe piese, toate piesele trag simultan primul proiectil. ' : VITEJIE MILITARĂ. Calitate morală şi de luptă necesară oricărui militar, exprimînd bărbăţia, curajul, dîr-zenia şi perseverenţa în îndeplinirea misiunilor de luptă, în condiţii oricît de grele. V.M. se concretizează în fapte eroice săvîrşite'în numele unei cauze drepte. în tradiţiile de luptă ale armatei noastre sînt nenumărate actele de vitejie înfăptuite de cstaşii români, în luptele duse de-a lungul timpului, pentru apărarea şi eliberarea patriei, la Rovine, Vaslui, Călugăreni, Plevna, Mărăşeşti, Debreţin şi în alte bătălii glorioase. VITEZĂ DE MARŞ. Viteza medie de deplasare â trupelor în coloane, cu mijloacele din înzestrare, pe o distanţă ■stabilită, într-un timp dat. Variază în raport cu modul de deplasare (pe jos, pe schiuri, pe autovehicule'cu pneuri, pe vehicule şenilate sau tancuri, pe vehicule cu tracţiune hipo), ou natura şi starea drumului (asfaltat, pietruit,- de pămînt, cu sau fără declivităţi mari); cu timpul în care se execută deplasarea (ziua, noaptea), cu 'Condiţiile de anotimp şi meteorologice. VITEZĂ DE ZBOR. Viteza de deplasare a mijloacelor de zbor în aer. Există : V. ascensională, viteza pe verticală g91 vinAtoare LIBERÂ a avionului (elicopterului), oare asigură creşterea progresivă a înălţimii de zbor ; V. de aterizare, viteza pe care trebuie să o aibă avionul (elicopterul) în momentul luării contactului cu solul, în cazul unei aterizări normale ; V. de croazieră, viteza de zbor obţinută cu un consum minim de combustibil. Este viteza care asigură aeronavei realizarea parametrilor maximi de durată şi distanţă a zborului ; V. sonică, viteza unei ţinte care par-ourg'e într-o secundă un spaţiu egal cu 340 m. Este viteza specifică deplasării undelor sonore în - mediul aerian şi este egală cu 1 M (Mach) adică 1224 km/oră ; V. subsonică, viteza unei ţinte care parcurge într-o secundă un spaţiu mai mic de 340 metri (mai puţin de 1224 km/oră) ;■ V. supersonică, viteza unei ţinte care parcurge într-o secundă un spaţiu mai mare de 340 .m, dar mai mică de 5 X 340 m (adică de 5 M) ; V. hipersonică, viteza unei ţinte care parcurge într-o secundă un spaţiu mai mare de 5 X 340 m (mai mare de 5 M); V. cosmică circulară, viteza ce trebuie imprimată unei nave cosmice pentru a deveni satelit al Pămîntului şi a se rot-i pe o orbită circulară (eliptică) în jurul ei. Este prima viteză cosmică, în care forţa de gravitaţie este echilibrată de forţa centrifugă ; V. cosmică parabolică, viteza ce trebuie imprimată unei nave cosmice pentru a învinge forţa de atracţie a Pămîntului şi a se îndepărta definitiv de el în spaţiul sistemului solar. Este a doua viteză cosmică ; V. hiperbolică, viteza ce trebuie imprimată unei nave cosmice pentru a se elibera de forţa de atracţie a Soarelui, şi a deveni satelit al altei stele.-Este a treia viteză cosmică şi în cazul Pămîntului are valoarea de 1&,7 km/sec. VIZOR. 1. Dispozitiv la un aparat sau la un instrument optic, care permite. delimitarea după necesitate a cîm-pului vizual şi a liniei de vizare. 2. Mică lunetă cu care-se citesc gradaţiile de pe un limb gradat. VÎNĂTOARE LIBERĂ. Procedeu folosit de aviaţia de1 vînătoare şi vînătoare-bombardament, pe timpul acţiunilor de luptă, în scopul de a căuta şi descoperi pe cont propriu, fără dirijare de la sol, într-o anumită zonă ordonată, inamicul aerian sau obiective ale trupelor de uscat VJNATOR de submarine 692 şi a le nimici (neutraliza) prin acţiuni independente. Se execută cu formaţii de celulă sau chiar avioane izolate, la înălţimi mici şi pe direcţii de acces ale inamicului, pînă la adîncimi care depind de raza tactică de acţiune a avionului folosit. Pe timpul executării misiunii de V.L. se transmit şi date de cercetare, în scopul de a fi exploatate de cei interesaţi. Procedeul se foloseşte şi de nave. VÎNĂTOR DE SUBMARINE. Navă de luptă construită şi armată pentru descoperirea şi atacul submarinelor inamice. Acţionează, de regulă, în grupe de cîte două. VINĂTOR DE TANCURI. Militar instruit special să distrugă tancuri sau maşini blindate ale inamicului, acţio-nînd din apropiere asupra părţilor vulnerabile ale acestora cu mijloace incendiare, explozive, grenade. VÎNĂTORI. 1. Denumire dată, în trecut, în armata noastră, unor unităţi (regimente) de infanterie, care nu se deosebeau decît prin tradiţie de celelalte unităţi de infanterie (dorobanţi şi regimentele de linie). 2. Denumire generică dată piloţilor din aviaţia de vînătoare. ‘VÎNĂTORI DE MUNTE. Trupe din arma infanteriei •specializate şi antrenate pentru a duce lupta atît în teren •obişnuit, cît şi în teren muntos, la altitudini mari. Sînt ■organizate asemănător infanteriei, cu unele particularităţi : înzestrare cu echipament, armament şi tehnică de luptă specifice pentru lupta în munţi (armament greu şi .artilerie samarizată, schiuri şi sănii speciale, echipament ■de alpinism). în cadrul gărzilor patriotice sînt organizate •subunităţi de munte (companii, batalioane) care se instruiesc în aceleaşi condiţii ca şi V.d.M. în armata română, V.d.M. s -au ilustrat prin acţiuni de luptă curajoase •şi acte de eroism săvîrşite în războiul antihitlerist (în operaţia de la Cluj, în munţii Hegyalja, Biikk şi Javorina). "VÎNT BALISTIC. Vint fictiv, constant în limitele întregii înălţimi a traiectoriei, care influenţează mişcarea proiectilului la fel ca şi vîntul real care variază la diferite înălţimi. 693 vx VOLUNTAR. Tînăr care, înainte de a împlini vîrsta necesară sau fără a fi chemat, cere să satisfacă serviciul militar. In timp de război, este V. şi cel care din proprie iniţiativă cere să meargă pe front. Vx. Substanţă toxică de luptă neuroparalitică. Se prezintă ca un lichid uleios care fierbe la o temperatură de aproximativ 300°C şi îngheaţă la minus 50°C. Produsul tehnic este colorat în galben roşcat, greu solubil în apă, dar uşor solubil în solvenţi organici. Pe cîmpul de luptă se utilizează cu ajutorul muniţiei chimice, cu efect exploziv şi prin pulverizare din avioane. Are o persistenţă, şi o toxicitate mare (o cantitate de 0,01 g Vx, căzută pe-pielea unui om de 70 kg, produce moartea). Protecţia împotriva Vx se realizează cu ajutorul măştii contra gazelor şi a completelor pentru protecţia pielii. z ZĂDĂRNICIREA ACŢIUNILOR INAMICULUI. Ansamblu de măsuri adoptate pentru a împiedica o acţiune (de regulă, ofensivă) a inamicului, înainte ca aceasta să se declanşeze (de exemplu : un atac sau contraatac pregătit de inamic). Z.Â.I. se realizează prin : cercetarea activă, care să descopere locul şi momentul declanşării acţiunii ; executarea unei lovituri masate asupra grupării principale de forţe a inamicului, instalată în dispozitiv de atac (contraatac), ou focul întregii artilerii şi al tancurilor ; executarea uneori a contraatacurilor cu tancuri în faţa limitei dinainte a apărării, cu scopul de a desăvîrşi nimicirea grupării de atac ; exploatarea efectelor Z.A.I. prin acţiuni de luptă corespunzătoare (atacuri locale pentru îmbunătăţirea poziţiilor de apărare). Esenţial în Z.A.I. este preîntîmpinarea prin lovituri anticipate a acţiunilor adverse. ZĂVORÎREA ÎNCHIZĂTORULUI. Blocarea închizătorului unei arme de foc portative, atunci cînd acesta se află în poziţia limită anterioară (cînd închide ţeava la partea dinapoi). Z.l. se poate realiza în mai multe moduri : cu ajutorul unei pene, prin devierea corpului închizătorului, cu plăcuţe de zăvorîre. cu pîrghii articulate, ou praguri de zăvorîre, prin rotirea unor piese mobile ale închizătorului. ZBOR. Deplasarea în spaţiul aerian (extraaerian) a unei aeronave. Există : Z. terestru, efectuat în straturile relativ dense ale atmosferei Pămîntului, în eîmpul gravita- 695 ZI DE LUPTA ţional al acestuia ; Z. cosmic, efectuat în spaţiul care practic este lipsit de aer (altitudini peste 35 km). La distanţa la care cîmpul gravitaţional al Pămîntului devine neglijabil, Z. devine extraterestru ; Z. razant, zborul la foarte mică înălţime (de ordinul zecilor de metri), urmărind relieful solului. Prezintă mare interes din punct de vedere militar, deoarece permite realizarea surprinderii inamicului, cu atît mai mult cu cît, în asemenea condiţii, chiar şi radiolocatoarele terestre de descoperire devin ineficiente, iar dacă avionul este supersonic, zgo-j moţul său se aude la obiectiv de abia după ce a trecut de ' acesta ; Z. planat, efectuat de aparate fără forţă pro- j ’ pulsivă (planoare) sau de avioane, cînd nu folosesc forţa J propulsivă. Dacă nu există curenţi ascendenţi apreciabili, ! traiectoria urmată de aceste aparate coboară uşor spre sol; Z. în condiţii meteo grele, efectuat parţial sau total [ : fără vizibilitatea solului şi a orizontului natural, avînd un plafon coborît şi o. vizibilitate redusă (în nori, între două straturi de nori, pe precipitaţii puternice, sub nori, dar la mică înălţime). Impune măsuri speciale de navigaţie aeriană, a căror complexitate depinde de . tipul şi aparatura de bord a avionului ; Z. de luptă, executat în scopul îndeplinirii unei misiuni de luptă ; Z. în dublă comandă, efectuat în procesul de instruire de către piloţi— elevi pe avioane cu dublă comandă, cu instructor de bord. în scopul de a învăţa, tehnica pilotajului, navigaţia aeriană, întrebuinţarea în luptă a avioanelor ; Z. fără vizibilitate, executat în. condiţii în care orizontul natural nu este vizibil sau cu cabina acoperită (zborul în nori, în ceaţă, pe ninsoare puternică sau instrumental). Poziţia avionului în spaţiu se determină numai după aparatele de bord. ZBURĂTURA ŢEVII. Partea dinspre gură a ţevii unei arme de foc. ZI DE LUPTĂ (ZIUA „Z“). Unitate de calcul pentru stabilirea duratei acţiunilor de luptă sau a consumului de muniţii, de motoresurse şi de alte mijloace materiale'; se consideră că începe în zorii zilei şi durează 24 de ore. Ziua „Ztc, denumire care, în cadrul exerciţiilor şi apli- ZIUA ARMATEI 696 caţiilor, semnifică ziua care se ia ca- bază pentru planificarea în timp a tuturor acţiunilor. De regulă, „Z“. este ziua de începere a acţiunilor de luptă (ofensivă, forţare). Acţiunile care preced această zi se înseamnă cu Z-l, Z-2 etc., iar cele care succed acesteia Z + 1, Z + 2 etc. „ZIUA ARMATEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA“ (A AVIAŢIEI, MARINEI, GRĂNICERILOR. POMPIERILOR, MILIŢIEI). Sărbătoare care are loc în fiecare an la 25 octombrie, ziua în care, participînd alături de armata sovietică la războiul împotriva Germaniei fasciste, armata română a eliberat ultimele porţiuni din teritoriul ţării, oraşele Satu Mare şi Cărei (25 octombrie 1944). Ea semnifică preţuirea pe care Partidul Comunist Român, guvernul şi întregul nostru popor o acordă tradiţiilor înaintate ale armatei române, contribuţiei ei la victoria asupra Germaniei naziste, faptului că armata noastră stă de strajă cuceririlor socialiste ale poporului, independenţei şi suveranităţii patriei. In calendarul festiv al armatei române există şi alte zile de sărbătoare : Ziua Aviaţiei, sărbătorită în fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie. Este un prilej de evocare a glorioaselor.tradiţii ale aviaţiei româneşti, ai cărei deschizători de drumuri au fost Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă, şi care au fost continuate în anii războiului antihitlerist; Ziua Marinei, are loc în fiecare an în prima duminică a lunii august, constituind o mărturie a înaltei preţuiri şi a dragostei cu care partidul, guvernul şi întregul popor înconjoară marina ţării noastre, pe curajoşii marinari din flota militară şi din cea comercială, pe harnicii muncitori, tehnicieni şi ingineri constructori de nave ; Ziua Grănicerilor, sărbătorită în fiecare an la 5 iunie, prilej de trecere în revistă a minunatelor fapte de eroism grăniceresc, a succeselor obţinute în pregătirea de luptă şi politică ; Ziua Pompierilor, sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie, cinstind prin aceasta eroismul bravilor pompieri, care, sub comanda căpitanului Zăgănescu, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii, au angajat o luptă inegală cu cotropitorii otomani, înscriind cu sîngele lor o glorioasă pagină de vitejie; Ziua Miliţiei, sărbătorită în fiecare 697 ZONA CONTIGUA an, a doua duminică din luna iunie, marcînd momentul creării, în anul 1949, a miliţiei populare. „ZIUA VICTORIEI“. Sărbătoare care are loc în fiecare an la 9 mai, ziua capitulării necondiţionate a Germaniei fasciste (1945), amintind victoria forţelor aliate asupra fascismului şi încheierea operaţiunilor militai'e din cadrul celui de-al doilea război mondial în Europa. Este o sărbătoare şi pentru poporul român, pentru forţele sale armate, care au adus o contribuţie importantă la victoria asupra fascismului. Armata română a participat, alături i de armata sovietică, la alungarea cotropitorilor fascişti de pe teritoriul ţării noastre, precum şi la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. Prin lupte grele, ea a parcurs | peste 1 000 kilometri, eliberînd peste 3 800 localităţi, din-j tre care numeroase oraşe importante, a forţat 12 cursuri ¡ mari de ape şi a traversat 20 de masive muntoase,. Pe fron-: tul împotriva fascismului au participat peste 540 000 de militari români, dintre care 167 000 au murit în lupte. Pentru fapte de.vitejie şi eroism săvîrşite pe cîmpul de luptă, peste 300 000 de ostaşi şi ofiţeri români au fost distinşi cu ordine şi medalii româneşti, sovietice, cehoslovace şi ungare. Efortul economic al României în războiul antihitlerist a fost ■ echivalent cu peste un miliard de dolari (valuta anului 1938), toate forţele şi resursele ţării fiind mobilizate în vederea înfrîngerii armatelor hitle-riste. România s-a situat la un loc de. cinste printre ţările care au contribuit la victoria finală împotriva fascismului german. Odată cu „Ziua Victoriei“, poporul român sărbătoreşte şi ziua independenţei naţionale, care aminteşte momentul istoric al proclamării independenţei României (9 mai 1877), ca rezultat al luptei victorioase duse de armată şi popor împotriva dominaţiei otomane. Ea a deschis calea către împlinirea celorlalte năzuinţi vitale ale poporului român : unitate naţională, libertate şi dreptate socială. ZONÂ CONTIGUĂ. Fîşie care se întinde • dincolo de limita exterioară a mării teritoriale, de o lărgime variabilă, în care, prin excepţie de la principiul mării libere, ZONA 698 statul riveran poate să-şi exercite autoritatea în anumite domenii speciale (de securitate, sanitare, vamale, de pescuit). ZONĂ DE APĂRARE ANTIAERIANA. Zonă în interiorul căreia se află grupări de trupe sau obiective importante de apărat antiaerian şi în care conducerea trupelor de apărare antiaeriană este unică. Se stabileşte de comandantul apărării antiaeriene a teritoriului şi se încredinţează prin misiune unei M.U. de apărare antiaeriană a teritoriului. Dimensiunile acesteia sînt influenţate de o sumă de factori, printre care cei mai importanţi sînt : .organizarea, înzestrarea şi dispunerea pe baze a inamicului. aerian, precum şi posibilităţile de acţiune ale acestuia ; locul M.U. respective în cadrul apărării antiaeriene a teritoriului ; numărul, importanţa şi dispunerea în teren a obiectivelor de apărat ; cantitatea şi posibilităţile de luptă ale forţelor şi mijloacelor de apărare antiaeriană la dispoziţie. In limitele ei. trupele M.U. de apărare antiaeriană a teritoriului duc acţiuni de luptă, singure sau în cooperare cu mijloacele de apărare antiaeriană ale trupelor de uscat şi ale celorlalte elemente ale sistemului de apărare naţională (gărzilor patriotice, trupelor Ministerului de Interne, unităţilor şi formaţiunilor de apărare civilă), pentru apărarea obiectivelor importante de pe teritoriu, grupărilor de trupe de uscat, a bazelor marinei militare, navelor şi convoaielor de nave pe timpul cînd navighează sau duc acţiuni de luptă în apropierea litoralului. ZONĂ DE DESCOPERIRE. Spaţiu în limitele căruia se asigură cercetarea (observarea) acţiunilor inamicului, în aer, pe uscat sau pe mare, de către un anumit mijloc de cercetare. Poate fi reprezentată în proiecţie orizontală sau verticală, în raport cu mărimea spaţiului în care se execută cercetarea, corespunzător cu posibilităţile mijlocului de cercetare folosit în acest scop. Cînd cercetarea (observarea) se execută cu mai multe mijloace de acelaşi fel, dispuse în locuri (poziţii) separate, Z.d.D. 699 zona a acestora rezultă din însumarea posibilităţilor maxime ale tuturor mijloacelor de cercetare (observare) din compunere. In raport cu mijlocul de cercetare (observare) folosit, Z.d.D. se numeşte : zonă de observare, zonă de cercetare prin radiolocaţie, zonă de observare hidroacus-tică, zonă de supraveghere cu mijloacele marinei. La cercetarea prin radiolocaţie există : Z. continuă de radiolocaţie, spaţiul aerian în limitele căruia se asigură descoperirea şi urmărirea neîntreruptă a ţintelor aeriene şi avioanelor proprii, de către mai multe staţii de radiolocaţie sau de către mai multe subunităţi radiotehnice, dispuse pe locuri (poziţii) separate. Continuitatea Z. de cercetare prin radiolocaţie se asigură prin amplasarea subunităţilor radiotehnice astfel încît ţintele aeriene să poată fi urmărite cu mijloacele subunităţilor radiotehnice vecine şi să' se realizeze, în primul rînd, descoperirea ţintelor aeriene care acţionează la înălţimi mici (sub 1 000 metri) ; Z. cercetată, • spaţiul în limitele căruia poate fi descoperită şi urmărită continuu o ţintă aeriană (avion -propriu) de -către o staţie ,de radiolocaţie la o anumită înălţime de zbor ; Z. necercetată, spaţiile din interiorul zonelor de cercetare în care nu se poate asigura continuitatea urmăririi ţintelor aeriene, datorită : reflexiilor de la obiectele fixe din teren, conurilor moarte la unghiuri de înălţare superioare celor în care se formează diagramele de directivitate ale antenei staţiei, discontinuităţilor în caracteristica de directivitate pentru diferite canale de lucru. Diferă în raport cu înălţimile de zbor ale aviaţiei. a — zonă de descoperire în proiecţie verticală b — zonă de descoperire în proiecţie orizontală. ZONA 700 Continuitatea zonei de cercetare prin radiolocaţie ZONĂ DE FOC A ARTILERIEI ANTIAERIENE. Spaţiu în limitele căruia tunul antiaerian (subunitatea, unitatea Hlm) i Zona de ioc a tunului de artilerie antiaeriană de calibru mic 701 tt ----------- ZONA Zona de foc a subunităţii de artilerie antiaeriană de calibru mic Zona de foc a tu- \ \ nuîui de artilerie \ > antiaeriană de ca- — J libru 100 mm ^—y traiectoria de înclinare ^Hlkm) curba de egala 13 16 u 12 10 j 8 6 L 2 0 1 2 3 A 5 678 9101112131415161718 d(km) Zona de foc a subunităţii de artilerie antiaeriană Înzestrată' cu tunuri antiaeriene de calibru 100 mm pentru înălţimea de 9000 m. sau M.U. de artilerie antiaeriană) poate executa trageri împotriva ţintelor aeriene. Este o emisferă ale cărei dimensiuni sînt delimitate : pentru artileria antiaeriană de calibru mijlociu şi mare, de planul orizontal, curba de înclinare maximă şi curba de egală distanţă focos maximă, iar pentru artileria antiaeriană calibru mic, de planul orizontal, traiectoria de înclinare maximă şi de curba de autodistrugere a proiectilului (10—50 secunde). ZONĂ DE FRONTIERĂ. Fîşie a teritoriului de stat stabilită prin acte normative de stat şi alcătuită din teritoriul comunelor, oraşelor, municipiilor care au limită comună cu frontiera de stat (face excepţie municipiul Constanţa). Datorită importanţei pe care această zonă ZONA 702 o prezintă pentru securitatea statului, există reglementări speciale cu privire la accesul, şederea şi circulaţia în Z.d.F. ZONĂ DE LUPTĂ, LANSARE, NIMICIRE. Termeni utilizaţi în tragerile cu rachete antiaeriene. Există : Z. de luptă, porţiunea de spaţiu din jurul staţiei de dirijare, în care este posibilă dirijarea rachetei la ţintă. Această zonă reflectă posibilităţile maxime ale complexului în tragerile asupra ţintelor aeriene şi este determinată de caracteristicile balistice ale rachetei ; Z. de lansare, porţiunea de spaţiu în care trebuie să se găsească ţinta aeriană, în momentul lansării rachetei, pentru a se asigura întîlnirea acesteia cu ţinta în zona de nimicire ; Z. de nimicire, porţiunea de spaţiu din Z.d.l. în care se asigură nimicirea ţintelor cu o rachetă, cu probabilitate' nu mai mică decît cea dată. Această zonă caracterizează posibilităţile complexului de rachete antiaeriene pentru nimicirea ţintelor ce zboară dintr-o direcţie dată, cu eficacitatea cerută. . ZONĂ DE OBSERVARE. Termen utilizat în activitatea', de observare a spaţiului cîmpului de luptă. Este spaţiul terestru (aerian) în limitele căruia se execută. observarea. şi descoperirea obiectivelor inamicului şi activităţii desfăşurate de acesta. Există : Zonă văzută (nevăzută), adică porţiune de teren ale cărui detalii planimetrice şi de-relief apar (nu apar) vizibile vederii directe dintr-un. anumit punct de observare. ZONĂ FLUVIALĂ. Porţiune a unui fluviu (ou malurile-respective) pe oare se organizează şi se desfăşoară acţiuni de luptă, incluzînd raioanele, sectoarele şi poziţiile- fluviale. ZONĂ MARITIMĂ. Suprafaţă de mare- (ocean) cu litoralul aferent, în care se organizează şi se desfăşoară acţiuni de luptă. Include raioanele, sectoarele şi poziţiile- maritime. . ■ • INDEX ALFABETIC Ab Ab Ab 1 At ! At ! Ar i ! At ■ Ac I At ! Ac ! A< : Ai A A A A A A A A A A A A A A Abac — 11 Abandonare a navei — 12 Abatere — 13 Abatere de la disciplină — 13 Abatiză — 14 Abordaj — 14 Abordare — 14 Absentă nejustificată (a militarilor) - 15 Absorbţia radiaţiilor nucleare — 15 Academia Militară —• 16 Acid cianhidric — 16 Acid picric (melinită) — 17 Acoperire — 17 Acoperire aeriană — 18 Acoperire prin bruiaj de radioloca-ţie — 18 , Acord de frontieră — 19 Acostare — 19 Act de ostilitate — 19 Actele navei — 19 Activ de frontieră — 20 Activ de partid — 20 Acţionare la distanţă — 2 1 Acţiune de brizanţă — 21 Acţiune de fugasă — 21 Acţiune posterioară a gazelor — 22 Acuplat — 22 Adamsita — 22 Adăpost — 22 Adăpost antichimic (antiatomic) — 24 Adăpostire — 25 Adeziune — 25 Adîncime — 25 Adîncime tactică (operativă, strategică) — 25 Adjutant — 26 Administraţie militară — 26 Aerocosmic — 26 Aerodrom militar — 27 Aeromobil — 28 Aeronautică — 28 Aeronavă — 28 Aeroport — 28 Aeropurtat — 29 Aerosol — 29 Afet - 29 Afluire — 29 Afluirea rezerviştilor — 30 Agent de transmisiuni — 30 Agenţie de campanie a Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România — 30 Agrafă — 30 Agresiune armată — 30 Ajutaj — 31 Ajutor tovărăşesc — 31 ^ - Alarmă — 31 ' . Alarmă la aerodrom — 32 Alegerea ţintei — 33 Alianţă militară — 33 Alidadă — 34 Aliniament — 35 Aliniere — 35 Altimetrie — 35 Altimetru — 35 Altitelemetrie — 36 Altitelemetru — 36 Altitudine — 37 Alungirea camerei de încărcare — 37 Alură — 37 Amarare — 38 Amatol — 38 Ambarcader — 38 Ambarcare — 39 Ambarcaţiune — 39 Ambardee — 39 Ambosare — 39 Ambrazură — 40 Ambuscadă — 40 Ambuscadă antiaeriană — 40 Ambuteiere — 4.1 Amenajare genistică (a terenului) — 41 LEXICON MILITAR 706 Ameninţare cu forţa — 41 Amerizare — 42 Amestec fumigen — 42 Amestec incendiar — 43 Amestec incendiar vîscos — 43 Amestec pirotehnic — 43 Amfibiu — 43 Amiral — 44 Amonal — 44 Amonite — 44 Amonte — 44 Amorsare — 44 Arnorsă — 44 Amorsor — 45 Amortizor 45 Amovibil — 45 Ampenaj — 45 Amplasament. — 45 Analiza situaţiei — 45 Andocare — 47 Anemometru — 47 Anfiladă — 47 Angajare — 48 Angarie — 48 Antena — 48 Antetren — 49 Antiaerian — 49 Antiarămitor — 49 Antidot — 49 Antiflacără — 49 Antiinsurecţie — 50 Antirachetă. — 50 Antitoxină — 51 Antrax — 51 Antrenament — 51 Anvergură,52 Aparat cu pernă de aer — 52 Aparat de cercetare chimică.. V. Detector de substanţe toxice de luptă — 53 Aparat de conducere a focului — 53 Aparat de degazare a terenului — 53 Aparat de furnizare — 53 Aparat de observare — 54 Aparat de ochire — 55 Aparat de pulverizat din avion — 55 Aparat de vedere pe timp de noapte - 56 Aparat dozimetric — 56 Aparat izolant — 57 Aparat pentru conducerea focului \ artileriei antiaeriene — 57 i Aparat pentru măsurarea lungimii I camerei de încărcare a tunurilor : - ; Aparat pentru plantarea automată a semnelor de marcare a S.T.L. i şi S.R. - 58 ; Apă grea — 58 j Apărare — 58 i Apărare antiaeriană — 60 j Apărare antichimică. V. Protecţia trupelor împotriva armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare — 61 Apărare antinucleară. V. Protecţia trupelor împotriva armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare — 61 Apărare antisubmarină — 61 Apărare civilă — 62 Apărare contra minelor marine — 62 Apărare contra navelor de suprafaţă — 63 Apărare contra scafandrilor de luptă — 63 Apărare naţională — 63 „Apărarea patriei'! — 65 Apărarea secretului de stat — 66 Ape de frontieră, — 66 Aplicaţie — 66 Aprinzător — 67 Aprinzător pentru amorsarea luminării fumigene — 67 Aprovare — 68 Aprovizionare — 68 Apt pentru serviciul militar — 68 Aptitudini militare — 69 Apuntare — 69 Apupare — 69 Arbitraj — 69 Arborare — 70 Arc - 70 Arest — 71 Arici — 71 Arierbec — 72 Ariergardă — 72 Aripă de aviaţie — 72 Aripă de avion — 73 707 INDEX ALFABETIC Armament — 73 Armament clasic — 74 Armament de barcă — 74 Armare — 74 Armata Republicii Socialiste România — 74 Armată — 77 Armată populară — 81 \ Armă — 81 Armă biologică — 82 ! Armă chimică — 83 Armă nucleară — 84 Armă radiologică — 85 Armă termonucleară — 85 Arme A.B.C. — 85 Arme de nimicire în masă — 85 \ Arme întrunite — 86 j Arme sub apă — 86 i Armistiţiu — 87 > , Armurier — 88 Arsenal — 88 Artă militară — 88 I Artă operativă — 89 Artificier — 90 j Artificii — 90 j Artilerie — 90 Artimon — 92 Aruncător (de bombe, mine) — 92 Aruncător de flăcări — 92 Aruncător de grenade antisubmarine- — 93 Aruncător de grenade antitanc — 93 i Aruncător de grenade incendiare — 94 Aruncător de proiectile reactive — i 94 j Aruncător de tuburi — 94 Asalt — 94 Asanare — 95 Ascunzător de flăcări — 95 Asediu — 96 Asieta navei — 96 Asigurarea acţiunilor de luptă — 96 Asigurare chimică — 96 Asigurare de servicii — 97 Asigurare genistică — 97 Asigurare hidrografică şi de navigaţie — 98 Asigurare materială — 99 Asigurare meteorologică — 99 Asigurare tehnică — 99 Asigurare topogeodezică — 100 Asigurarea intervalelor, joncţiunilor şi flancurilor — 100 Asigurarea minei — 100 Asistenţă ostilă — 100 Atac — 101 Atac aerian — 102 Atac naval — 102 Ataşat militar — 102 Atelier plutitor — 103 Aterizare — 103 Aterizare pe verticală — 103 Autoamfibie — 104 Autoatelier — 104 Autodirijare — 104 Autodistrugere — 104 Autodotare — 104 Autofretaj (Autofretare) — 105 Autogreder — 105 Autoinstalaţie de duş şi dezinfec-ţie — 105 Autoîngropare — 106 Automat — 106 Automatizarea conducerii trupelor - 106 Automobil blindat — 107 Autonomie de navigaţie — 107 Autonomie de zbor — 107 Autorotaţie — 108 Autosanitară — 108 Autoscoatere — 108 Autospecială — 108 Autospecială pentru d'egazare şi transvazare — 108 Autospecială pentru degazarea echipamentului — 109 Autostaţie — 109 Autotractor — 109 Autotren — 109 Autotun — 110 Autovehicul (automobil) militar — 110 Aval — 110 Avanbec — 110 Avangardă — 111 Avanpost — 111 Avans al conului de forţare' — 111 Avarie — 112 Aventurism militar — 112 LEXICON MILITAR 708 Avertizor de substanţe toxice de luptă — 112 Aviaţie — 112 Aviaţie militară — 112 Avion amfibiu — 114 Avion fără pilot — 114 Avion militar — 114 Avion proiectil — 114 Avut militar — 115 Ax de tragere — 115 Ax de transmisiuni — 115 Azimut — 116 Azotiperită — 116 B Babord - 118 Bac - 118 Baionetă — 118 Balans — 118 Balistică — 119 Balistită — 119 Balizaj — 119 Baliză — 119 Balon — 120 Balon pilot — 121 Banc — 121 Banc de mine — 121 Bandă de cartuşe — 121 Bandulieră — 121 Bang sonic — 121 Baraj — 122 Barcă — 122 Baretă de decoraţii — 124 Baricadă — 124 Bască — 124 Bastion — 124 Batalion — 125 Baterie de artilerie — 126 Baterie de artilerie nomadă — 126 Bază — 126 Bază aeriană — 127 Bază conjugată — 127 Bază de intersecţie — 127 Bază de plecare la ofensivă — 128 Bază de rachete — 128 Bază geodezică — 128 Bază gonio (de radiogoniometrare) - 128 Bază maritimă militară — 128 Bază materială de instrucţie — 129 Bază militară străină — 129 Bază (staţie) poştală militară — 130 Bază tehnică de aviaţie — 130 Bază topografică — 130 Bazooka — 130 Bărbăţie — 130 Bătaia staţiei — 130 Bătaie — 131 Bătălie —131 Bâtălie aeriană — 132 Bătălie navală — 132 Beligerant — 132 Berbec — 133 Beretă — 133 Bibliotecă militară — 133 Binoclu — 134 Bipied — 134 Biplan — 134 Biută — 134 Bivuac — 134 Blindaj — 135 Blindate — 135 Bloc alimentar — 135 Bloc militar — 135 Blocadă maritimă — 136 Bombardament aerian — 137 Bombă de aruncător — 138 Bombă de aviaţie — 138 Bombă nucleară (atomică) — 140 Bord - 141 Botulism — 142 Bracaj comenzi — 142 Brancardă — 142 Brancardier — 142 Brand. V. Aruncător (de bombe, mine) — 143 Breşă — 143 Bretelă — 143 Brigadă — 143 Brigăzi internaţionale — 143 Brizant — 144 Brizanţă — 144 Briu director — 144 Brîu forţator — 144 Bruiaj — 144 Brutărie de campanie — 145 Buldozer — 145 Buletin meteorologic — 145 n 709 Bunuri culturale — 146 12S: Buraj — 146 Busolă — 146 13) j Busolă marină. V. Compas marin (de aviaţie) — 147 c „C" (Ora „C") - 148 Cabestan — 148 Cabină a statiei de radiolocatie — .148 ... Cablu - 149 Cabraj — 149 Cadenţă — 149 Cadet — 150 Calare — 150 Cală - 150 Calculator electronic — 150 Calculul timpului — 151 Cale (căi) de acces a mijloacelor de atac aerian — 151 Cale (căi) de legătură — 151 ; Calibrare — 152 Calibru — 152 ! Calităţi morale şi de luptă — 152 i Cameră de ardere — 153 j Cameră de conducere (de luptă, | a motorului, a transmisiei) — 153 Cameră de explozie — 153 Camera de încărcare (camera cartuşului) — 153 Cameră de mină — 154 Campanie — 154 Camuflaj — 154 Camuflet — 154 Canevas — 155 Canistră — 155 Cantonament — 155 Cap compas — 155 Cap de autoghidaj — 155 Cap de pod — 155 Cap mobil — 156 Capacitate de apărare a patriei — 156 Capacitate de luptă — 157 Capacitate de manevră — 157 Capacitate în transporturi militare - 157 INDEX ALFABETIC Capelă — 158 Capitulare — 159 Caponieră — 160 Caporal — 160 Capră de sîrmă — 160 Capsă — 160 Capsulă telefonică — 160 Captură de război — 161 Car de -luptă (de asalt) — 161 Carabină — 161 Carabinieră — 161 Caracter — 161 Caracteristici ale tintei aeriene — 162 Caracteristici de lucru radio (radio-releu) — 162 Caracteristici tactice de zbor — 162 Caracteristici tehnico-tactice ale armamentului (mijloacelor tehnice de luptă) — 162 Carantină — 163 Carenă — 163 Caroiaj — 163 Carte de exploatare — 164 Carte pilot — 164 Cartea farurilor (radiofarurilor) — 164 Cartel militar — 164 Cartier general — 165 Cartuş — 165 Cartuş cu hopcalită — 165 Cartuş de semnalizare (Rachetă de semnalizare) — 165 Cartuş exploziv —166 Cartuş filtrant — 166 Cartuşieră — 166 Casa Armatei — 166 Cască — 166 Caschetă — 167 Castă militară — 167 Catapultare — 167 Categorie de forţe armate — 168 Cavalerie — 168 Cazarmare — 169 Cazarmă — 169 Cazemată — 169 Căi ferate militare — 169 Căi pentru roţi — 170 Călăraşi — 170 Căluş — 170 LEXICON MILITAR 710 Cămaşa glonţului — 171 Căpitan — 171 Cărucior port-aruncător (port-mu-niţie) — 171 Catare — 171 Căutare — 171 Cec de mobilizare — 172 Celula avionului — 173 Celulă de aviaţie — 173 Centrală telefonică (telegrafică) — 173 Centru de instrucţie — 173 Centru de transmisiuni — 173 Centru militar — 174 Centru radio — 174 Centru de împrăstiere a proiectilelor - 174 Centură — 174 Centură de fortificaţie — 175 Cercetare — 175 Cercetare administrativă — 176 Cercetare aeriană — 176 Cercetare a armelor — 176 Cercetaş — 179 Cheson — 179 Chilă - 179 Cibernetică militară — 180 Ciclu de instrucţie — 180 Ciclu de întreţinere — 180 Ciclu de reparaţii — 180 Ciclu de tragere — 181 Cifru — 18 1 Cilindru frînei de trag*ere — 181 Ciocan de foc — 181 Ciorapi de protecţie — 18 1 Cîmp de mine — 181 Cîmp de tragere — 182 Cîmp de vedere — 182 Clanţă contra focurilor întîrziate — 182 Clasare — 182 Clină mobilă — 183 Clorcian — 183 ■ Club de unitate — 183 Coafa — 183 Coaliţie militară — 184 Cobeligeranţă — 184 Coccidioidomicoza — 184 Cocoş — 184 Cod - 185 Codificare — 185 Coeficient — 185 Colaboraţionist — 186 Colegiu de partid — 186 Coleopter — 187 Colimator — 187 „Coloana a cincea" — 187 Coloană — 188 Colonel — 188 Colţi antitanc — 188 Comandament — 189 Comandant — 189 Comandant suprem al forţelor armate — 190 Comandantul suprem al forţelor armate ale Republicii Socialiste România — 190 Comandă (militară) — 195 Comando — 195 Comandor — 195 Combatañt — 195 Combativitate — 196 Comburant — 197 Combustibil — 197 Comenduire — 197 Comisar militar — 197 Comitet de partid — 198 Comitetul de stat major al O.N.U.— 198 Companie — 199 Compas marin (de aviaţie) — 199 Compensare (a deviaţiei compasului magnetic) — 200 Compensator — 200 Compensator aerodinamic — 200 Complet — 200 Complex de artilerie antiaeriană — 201 Complex de rachete antiaeriene — 202 Complex militar-industrial — 202 Complot — 203 Componentă de luptă — 203 Compunere de luptă — 203 Comutarea căilor de legătură — 203 Con - 204 Con de forţare — 204 Con de racordare — 204 Con mort — 204 Concentrare — 204 711 INDEX ALFABETIC Concentrarea focului — 205 Concentrarea trupelor *— 205 Concentrate alimentare — 206 Concentraţie de luptă — 206 Concentraţie letală a substanţei toxice de luptă — 206 Concepţie — 207 Condiţii meteorologice — 207 Conducerea de către partid a armatei - 208 Conducerea focului — 209 Conducerea în secret a trupelor — 209 Conducerea trupelor — 209' Conducerea zborului — 210 Consemn — 210 Consemnare — 2 10 Conservare — 211 Consiliu de onoare — 211 Consiliu local de apărare — 211-Consiliu militar — 213 Consiliu politic — 213 Consiliul Apărării Republicii Socialiste România — 213 Consiliul politic superior al armatei Republicii Socialiste România — 214 . Consolidarea aliniamentului — 216 Consolidarea circuitélor (liniilor telefonice, telegrafice) — 216 Construcţia liniilor telefonice (telegrafice) de campanie — 216 Consum de muniţii — 217 Consum militar — 217 Contact (nemijlocit) cu inamicul — 217 Container pentru mine — 217 Contingent — 218 Contraacţiune radioelectronică—218 Contraatac — 218 Contrabandă de război — 218 Contrabaterie — 219 Contraescarpă — 219 Contrainformaţii — 220 Contralovitură — 220 Contramarş — 220 Contraofensivă —‘220 Contrapantă — 221 Contrapregătire — 22 1 Contribuţie de război — 221 Control dozimetric — 222 Control înainte de (după) zbor — 222 Control profilactic — 222 Control radio (radioelectronic) — 223 Control tehnic — 223 Convoi — 223 Coopferare — 223 Cordiţă — 224 Corectarea tragerii — 224 Corector antiaerian — 224 Corecţie de derivă — 225 Corecţie de devansare — 225 Corecţii balistice — 225 Corecţii individuale — 225 Corecţii meteorologice — 225, Corp aerian — 225 Corp de armată — 226 Corp de gardă — 226 Cort (de campanie) — 227 Cosmodrom — 227 Cosmonaut — 227 Cosmos — 227 . . Costum de scafandru — 228 Costum de suprasarcină — 228 Cotă — 228 Crăcan — 228 Creastă — 228 Cremalieră — 229 Crenel — 229 Crime internaţionale — 229 Crochiu — 230 Crucea Roşie Internaţională — 230 Crucişător — 230 Cruşer — 231 Cs - 231 Cuirasat — 232 Culoar — 232 Cupolă — 233 Curaj — 233 Curbă de nivel — 233 Cursa înarmărilor — 233 Cursă de luptă — 235 Cursă (la treceri) — 235 Cutie blindată — 235 Cutie centrală de distribuţie — 235 Cutie filtrantă — 235 LEXICON MILITAR 712 D Dană - 236 Date — 236 Datorie militară — 237 Debarcare — 237 Debit (de trecere) — 237 Deblocare — 237 . % Decalibrare — 238 Declasare (a materialelor) — 238 Declinator — 238 Declinaţie magnetica — 238 Decolare — 239 Deconservare — 239 Decoraţie — 239 Defectoscop — 239 Defensivă. V. Apărare — 240 Defilare — 240 Defilat (poziţie defilată) — 240 Deflagraţie — 241 Definire — 241 Degazare — 241 Delaborare — 242 Demagnetizare — 242 Demascare — 242 Demilitarizare — 242 Deminare — 243 Demobilizare — 243 Dendrometru — 243 Densitate (de forţe, .foc) — 243 Deplasament — 244 Deplasarea trupelor — 244 Depozit — 245 Derivă — 245 Derivă (a navei, aeronavei) — 245 Desant aerian — 246 Desant maritim — 247 Desant de tancuri — 248 Descifrare — 248 Descurajare — 248 Desertizare — 249 Desfăşurare (a forţelor şi mijloacelor) — 249 Despresurare — 249 Detaşament — 249 Detector de mine — 252 Detector de radiaţii — 252 Detector de substanţe toxice de luptă — 252 Detonator — 253 Detonaţie — 253 Devotament — 253 Dezactivare — 254 ^ Dezamorsare — 254 j(^ Dezangajare militară — 254 Dezăvorire a închizătorului — 255 Dezertor — 255 Dezinformare — 255 ^ Dezintegrare radioactivă — 256 ^ Dezorganizare — 256 Dezvoltare (a succesului luptei) — 256 Diagnoză — 257 ^ Diametru critic — 257 'n Diametru tactic de giraţie — 257 Dictatură militară — 257 Difenilclorarsină — 258 Difosgen — 258 Dinamită — 258 Diplomaţie militară — 259 Directivă operativă — 259 Direcţie (de ofensivă, de operaţii) — 259 Dirijabil — 260 Dirijare aerodinamică — 261 Dirijare gazodinamică — 261 Dirijarea navelor (aviaţiei) — 261 Disciplină militară — 261 Dislocare (a trupelor) — 262 Dispersarea trupelor — 262 • Dispozitiv (al trupelor) — 263 Dispozitiv de aprindere — 264 Dispozitiv de dare a focului — 264 Dispozitiv de luptă al formaţiilor de avioane — 264 Dispozitiv de luptă al trupelor de artilerie si rachete antiaeriene — 265 Dispozitiv de luptă al trupelor radiotehnice din apărarea A.A.T. - 267 Dispozitiv de marcare a focului —263 Dispczitiuni de luptă (operative)— 268 Dispoziţiuni preliminare — 268 Dispoziţiuni tehnice — 268 Distanţa loviturii directe — 269 Distanţă de descoperire — 269 Distanţă (între elemente ale unei formaţii, unui dispozitiv) — 269 713 INDEX ALFABETIC /•stribuitor de mine — 269 distrugător — 269 »iversiune — 270 ivizie — 270 • /izion — 271 irzenie — 271 ioctrina militară — 272 )octrina militară a Republicii Socialiste România — 272 Doctrină navală — 274 Documente de evidenţă militară — 75 Lvocumente de luptă (operative) — 275 Documente nautice — 276 Dop-ştergător — 276 Dorobanţi — 276 Doză debit — 276 Doză de radiaţie — 276 Doză toxică — 277 Dozimetru individual — 277 Dragaj — 277 Dragă — 278 Drapel de luptă — 278 Drenaj — 279 Drept de control — 279 Drept de convoi — 280 Drept de recunoaştere — 280 Drept de urmărire — 280 Drept de vizită — 280 Drept militar internaţional (dreptul războiului) — 280 Drept umanitar internaţional (dreptul de la Geneva) — 282 Drum militar — 282 Drumuire — 283 Drumul navei — 283 Ducerea luptei (operaţiei) — 284 Durata traiectului (proiectilului) — 284 E Echidistanţă — 285 Echiîibror (mecanism echilibror) — 285 Echipaj — 285 Echipament — 286 Echipă — 286 Echivalent de trotil — 287 Economie militară — 287 Ecuson tricolor (pentru Gărzile patriotice) — 288 Educaţie ostăşească — 288 Efect al proiectilului (bombei, exploziei) — 288 Efectiv militar — 289 Eficacitatea tragerilor — 289 Efort - 289 Efuzor reactiv — 290 Eghilet - 290 Elascop — 290 Elemente iniţiale de tragere — 291 Elemente topografice — 29 1 Elice — 29 1 Elicopter — 291 Emblemă — 292 Emisiune de lumină — 292 Energia exploziei nucleare (termonucleare) — 292 Energie nucleară — 293 Entitate de foc (luptă) antiaeriană - 293 Epavă — 293 Epicentrul exploziei nucleare (termonucleare) — 293 Epolet — 293 Epurarea apei — 294 Eroare — 294 Eroism — 294 Escadră — 295 Escadrilă de aviaţie — 295 Escadron — 295 Escaladare — 296 Escală — 296 Escarpă — 297 Estacadă — 297 Estimă — 297 Eşalon — 297 Eşalonare — 298 Eşuare — 299 Etalonare — 299 Etapă de marş — 299 Evacuare — 299 Eveniment deosebit — 300 Evidenţă militară — 300 Excavator — 300 Exerciţiu — 30 1 LEXICON MILITAR 714 Exploatare a tehnicii de lupta — 302 Exploatarea succesului. V. Dezvoltare a succesului luptei — 302 Explorator. V. Distrugător — 302 Explozie — 302 Explozie nucleara (termonucleară) — 302 Exploziv —• 303 Explozor — 304 Exteritorialitate (extrateritorialita-te) - 304 Extractor — 305 F Factori care determină desfăşura« rea şi deznodămintul războiului - 306 Fanfară militară — 307 Fanion — 307 Fantomizare — 307 Far - 307 Fascicul — 307 Fascină - 308 Fălcea (fleşă) - 308 Fenomen militar — 308 Fermitate — 308 Fisiune nucleară — 309 Fişa minei cu acţiune întirziată — 309 Fitil - 309 Fişie — 310 Flanc — 311 Flancare — 311 Flangardă — 311 Flegmatizator — 311 Flotabilitate — 312 Flotă -312 Flotă aeriană — 312 Flotă militară — 313 Flotilă (de aviaţie) — 313 Flotor — 313 Foarfecă de tăiat sîrmă — 313 Foc - 313 Focar — 315 Focos — 316 Focos antiaerian — 317 Formaţie — 318 Formaţiune — 319 Formaţiuni de pregătire a tinere» tului pentru apărarea patriei — 320 Formaţiuni sanitare ale Crucii Roşii - 320 Formă de luptă (de manevră) — 321 Formularul cîmpului de mine — 322 Fort - 322 Fortăreaţă — 322 Fortificaţii — 322 Fortran — 323 Forţa] — 323 Forţarea cursurilor de apă — 32*1 Forţă aeriană — 324 Forţă de lucru — 324 Forţă de sport — 325 Forţă vie — 325 Forţe — 325 Forţe armate — 325 Fosgen — 325 Fosgenoxină — 326 Fotografie aeriană — 326 Fotogrametrie — 326 Fotolaborator mobil de geniu — 327 Fototelegrafie — 327 Fototriangulaţie — 327 Frecvenţă (radio) 327 Frică - 327 Frină — 328 Front — 328 Fruntaş — 329 Fugasă chimică — 329 Fugasă incendiară — 329 Fulminant de mercur — 330 Fura (de mascare toxic etc) — 330 Furnizare — 331 Funcţia de directivitate — 331 Furcuţă — 331 Furier — 331 Furnal — 331 Fuzant — 332 Fuziune nucleară — 332 G Gabară — 333 Gabion — 333 Galet — 333 715 INDEX ALFABETIC Gardă — 333 Gardă de onoare — 334 Gargusă — 334 Garnizoană — 334 Gater — 335 Gaură de apă — 335 Gaz de luptă — 335 Gazetă ostăşească — 335 Gărzi patriotice — 335 Geamandură — 337 Geantă de artificier — 337 Gel incendiar — 337 General — 337 Generator fumigen termomecanic — 338 Geniu — 338 Geniu-aerodromuri — 338 Geniu-marină — 338 Genulieră — 339 Geodezie — 339 Geografie militară — 339 Gheară de pisică — 339 Ghidaj — 340 Ghint — 340 Ghiraţie — 340 Girodină — 341 Giroscop — 341 Giruetă — 341 Gisment — 341 Gîndire militară — 341 Giroscop — 341 Glacis — 342 Glonţ - 343 Goarnă — 343 Goniometrie (radiogoniometrie) — 343 Goniometru — 344 Grad de infectare radioactivă —344 Grad de lovire — 344 Grade militare — 344 Grafic — 345 Gratie — 346 Grăniceri — 346 Grenadă — 346 Grenadă de instrucţie cu substanţă toxică — 347 Grenadă fumigenă de mină — 347 Grenadă incendiară — 347 Grilă — 348 Grup de armate — 348 Grup de asalt — 348 Grup de aviaţie — 349 Grup de cercetare-diversiune — 349 Grup de cercetare în adîncime — 349 Grup de staţii radio (radioreleu) — 350 Grupare de artilerie — 350 Grupare de artilerie antiaeriană — 350 Grupare de gărzi patriotice — 351 Grupare de izbire — 351 Grupare mobilă — 351 Grupare navală — 351 Grupă — 351 Grupă de recunoaştere — 352 Grupă operativă — 352 Grupă operativă a gărzilor patriotice — 353 Guard de geniu (artilerie), — 353 Guerilă — 353 Gulerul tubului-cartuş — 354 Gură de foc — 354 H Habitaclu — 355 Halebardă - 355 Haltă - 355 Hartă - 355 Hartă marină — 356 Hărţuire — 356 Hidroamplificator — 357 Hidroavion — 357 Hidroliza substanţelor toxice de luptă — 357 Hidroscală — 358 Hidrospidometru — 358 Hipersonic — 358 Hipersustentaţie — 358 Hopcalită — 358 Hotărîrea comandantului — 359 Hulă - 359 Husă - 360 I Ideologie militară — 361 Ieşire avion — 361 Ieşire din încercuire — 362 LEXICON MILITAR 716 Iluminarea cîmpului de luptă — 362 Immelman — 363 Impuls de lumină — 363 Impuls electromagnetic — 364 Impuls iniţial — 364 Imputaţie — 364 Inamic — 364 Inaptitudine — 364 Incident de frontieră — 365 Incursiune — 365 Indicarea obiectivelor — 365 Indicarea ţintei — 366 Indicativ — 366 Indicativul navei — 366 Indicator de radioactivitate — 367 Indicator de radiolocaţie — 367 Indicii exterioare de întrebuinţare a armei biologice (chimice) — 368 Indult — 368 Infanterie — 368 Infectare biologică — 369 Infectare cu substanţe toxice de luptă — 370 Infectare radioactivă — 370 Infiltrare — 371 Infirmerie — 371 Informatică — 371 Informaţii politice — 372 Infraroşii — 372 Infrastructură militară — 372 Iniţiativă în luptă — 373 Inscripţionare a muniţiei — 373 ' Insignă de evidenţiat în pregătirea pentru apărarea patriei — 373 ' Instalaţie de filtro-ventilaţie — 373 Instalaţie de guvernare — 374 Instalaţie de lansare — 374 Instituţie militară — 375 Instrucţie de cercetare — 376 Instrucţie genistică — 376 Instrucţie (militară) — 376 Integritate teritorială — 377 Intendenţă — 378 Intensitatea acţiunilor de luptă ale aviaţiei — 378 Interceptarea comunicărilor prin mijloace de transmisiuni — 378 Interceptarea ţintelor aeriene — 379 Interdicţie radio (radiolocaţie) — 380 Interogarea prizonierilor — 380 Interval — 380 Interval de spargere — 380 Intervenţie armată — 380 Intoxicare — 381 Introducerea în luptă (operaţie) a eşalonului doi (rezervei) — 381 Intuiţie — 382 Inversie — 382 Iperită — 383 Istorie militară — 384 Itinerar — 384 Izotermie — 384 Izvoarele tăriei forţelor armate — 385 î îmbrăcăminte impregnată — 386 împerecherea tunului — 386 împingător — 386 împrăştiere — 386 împrospătător de muniţii — 387 înaintare în grad — 387 înălţător — 387 înălţime de spargere — 388 înălţime de zbor — 388 încadrarea obiectivului — 389 încărcarea gurii de foc — 389 încărcător — 389 încărcătură — 390 încărcătură nucleară — 391 începutul parcursului de luptă — 391 încercuire — 392 încetarea ostilităţilor — 392 închizător — 393 îndreptător — 393 Înfrîngere militară — 393 Îngropare la teren — 394 însoţire de artilerie — 394 însoţire pionieristică — 394 însoţirea celorlalte categorii de avia-_ ţie - 394 înştiinţarea trupelor (despre infectarea radioactivă cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace biologice) — 395 întinderea podului — 395 întoarcere — 395 717 INDEX ALFABETIC întreţinere — 395 învăluire — 396 învăţămint militar — 396 învoire — 397 înzestrare — 398 J Jalon — 399 Jalonare — 399 Jambiere — 399 Jandarmerie — 399 Jet (de aruncător de flăcări) — 399 Jgheab de încărcare — 400 Joc de război — 400 Joncţiune — 400 Juntă militară — 400 Jurămînt militar — 400 Jurnal de bord — 401 J urnal de maşini — 401 Jurnal de navigaţie — 401 Jurnal de observare — 402 Jurnalul acţiunilor de luptă (de operaţii) — 402 Justeţea tragerii — 402 K Kilometraj — 403 Kilometru echivalent — 403 Kilometru efectiv — 403 Kilotonă — 403 L Laborator portabil de carburanţi — 404 Lagăr de prizonieri — 404 Lamă — 404 Lance — 405 Lansare la apă — 405 Lansarea avionului — 405 Lansator de bombe — 405 Laringofon — 405 Laser — 406 Lădiţă - 406 Lărgimea formaţiei — 406 LC - 406 LD - 407 Leagăn — 40" Legătură — 407 Legătură elastică — 408 Legea împrăştierii tragerii — 408 Legea pavilionului — 408 Legile luptei armate — 409 Legile şi obiceiurile războiului — 409 Legitimă apărare (în caz de atac armat) — 410 Levizita — 410 Lichidarea urmărilor atacului nuclear (chimic) — 411 Limbaj (în informatică) — 411 Limbaj militar — 412 Limita dinainte a apărării — 412 Linie batimetrică — 412 Linie de despărţire, de plecare — 412 Linie de tragere, de ochire etc. — 413 Linie de transmisiuni — 413 Linie geodezică, de pantă, de poziţie etc. — 414 Loc de îmbarcare (debarcare) — 413 Locaş de tragere — 415 Loch — 415 Locotenent — 415 Locotenent-colonel — 415 Locotenent-major — 415 Locţiitorul comandantului — 416 Logistică — 416 Looping (Luping) — 416 Lopată mică — 417 Loran — 417 Lot de muniţie — 418 Lotizarea muniţiei — 418 Lovitură — 419 Lovitură de artilerie — 420 Lovitură de stat militară — 420 Lovitură nucleară (chimică) — 420 Lovituri de aviaţie — 421 LSD-25 — 421 Luarea contactului (cu inamicul) — 421 Lucrări genistice — 422 . Lucrări hidrotehnice — 422 Lucrări speciale ale Apărării civile — 422 LEXICON MILITAR 718 Luminare fumigenă — 423 Lunetă — 423 Lunetist — 424 Lungimea formaţiei — 424 Luptă — 424 Luptă aeriană — 426 Luptă corp la corp — 426 Lupta subterană de mină (război de mină) — 427 M Machmetru — 428 Magazie (a armei) — 428 Maior — 428 Maistru militar — 428 Mamelon — 428 Manevră — 429 Manevră de baraje — 430 Manevră de forţe şi mijloace de apărare A.A. — 430 Manevră pe linii exterioare — 431 Manevră pe linii interioare — 431 Manevră pe verticală — 431 Maniabilitate — 431 Manşa avionului — 432 Manşă de tragere — 432 Manşonul ţevii — 432 Manta de protecţie — 432 Manutanţă — 433 Marcare — 433 Mare liberă — 433 Mare teritorială — 434 Mare Unitate — 434 Marele Cartier General — 434 Marele stat major — 435 Mareşal — 435 Marină — 435 Marmită izotermă pentru spate — 436 Marş — 436 Masă critică — 437 Mascare — 437 Mască contra gazelor — 438 Mască izolantă — 438 Maşină amfibie — 439 Măiestrie militară — 439 Mănuşi de protecţie — 439 Mecanic-conductor — 439 Mecanism — 440 Mecanizarea lucrărilor genistice — 441 Memoria eroilor — 441 Mesaj — 441 Metodică militară — 442 Miime — 442 Mijloace de luptă (de acţiune) — 442 Milă marină — 443 Militar — 443 Militarism — 444 Miliţie — 445 Minare — 445 Mină - 445 Mină marină — 446 Mină nucleară (fugasă nucleară) — 446 Ministerul Apărării Naţionale — 447 Mioză — 448 Miră — 448 Miră de reglaj — 448 Misiune de foc — 448 Misiune de luptă — 448 Mişcare de nutaţie — 449 Mişcare de precesie — 449 Mitralieră — 449 Mitralieră antiaeriană — 450 Mitralieră fotoelectrică — 450 Mitralior — 450 Miner de dirijare — 450 Minerul închizătorului — 451 Mobilizare — 451 Modelator — 452 Moralul armatei — 452 Mortier — 453 Motor (de marş, de rotaţie, de start) — 453 Muniţie — 454 Muzeu militar — 454 „Munca politică în armata Republicii Socialiste România" — 455 Munca politică în armată — 455 N- Napalm — 457 Navă de război — 457 Navigator — 457 719 INDEX ALFABETIC Navigaţie — 458 Navigaţie aeriană — 459 Neutralitate — 459 Neutralizare — 459 Neutralizare radioelectronică — 460 Nimicire — 460 Nişă - 460 Nitroceluloză — 460 Nitroglicerină — 46 L Nivelă - 461 Nivel de radiaţie — 46 1 Nivelment — 461 Nod - 462 Nod (de aerodromuri, baraje, comunicaţii) — 462 Nor radioactiv — 463 Nor toxic — 463 Normă — 463 Nucă de armare — 464 Număr Mach — 464 O Oaste — 465 Obiectiv — 465 Obiectiv de apărare antiaeriană — 466 Oblon — 466 Observare — 466 Observator — 467 Obstacole — 467 Obturator — 468 Obuz — 468 Obuzier — 468 Obuzier-tun — 469 Ochire — 469 Ochitor — 469 Ochiul ogivei — 469 Ocupaţie militară — 469 Ofensivă — 470 Ofiţer — 471 Ofiţer cu dirijarea aviaţiei şi indicarea obiectivelor — 47 1 Ofiţer de legătură — 472 Ofiţer de legătură de aviaţie — 472 Ogivă — 473 Oleată - 473 Onoare militară — 473 Onor — 474 Operativitate (in conducerea trupelor) — 474 Operaţie — 474 Operaţie de frontieră — 477 Operaţii (birou, secţie) — 477 Opercul — 477 Oraş deschis — 477 Orbire — 477 Ordin - 478 Ordine interioară — 479 Organ — 479 Organizare — 479 Orientare — 481 P Pachebot — 483 Pachet antichimic individual — 483 Pachet de ghidaje — 483 Pacifism — 483 Pact — 484 Pactizare — 484 Paharul (lunetei) — 484 Paharul proiectilului — 484 Palier — 484 Palonier — 485 Pandur — 485 Panică — 485 Panoplie — 486 Panoramă de artilerie — 486 Pantă - 486 Paradă militară — 486 Parados — 487 Paralaxă — 487 Parametrii exploziei nucleare — 487 Parametrii în tragerile antiaeriene — 487 Parapet — 488 Parasol — 488 Paraşută — 488 Paraşutist — 489 Parc (auto) — 489 Parc de artilerie — 489 Parc de pod — 489 Parcurs — 489 Parcurs de luptă — 490 Parolă - 490 Parte intangibilă de materiale — 490 LEXICON MILITAR 720 Partizan — 491 Pas de manevră, alergător, de defilare — 491 Pasaj — 492 Pasă — 492 Pas mort — 492 Pastilă trasoare — 492 Patrie — 492 Patriotism — 493 Patrulă — 494 Patul armei — 494 Pauză operativă — 495 Pază — 495 Pedagogie militară — 495 Pelerină dc protecţie — 496 Pentagon — 496 Percutor — 496 Percuţie — 496 Perdea de fum — 497 Performanţe de zbor — 497 Perioada iniţială a războiului — 497 Periscop — 498 Periscopicitate — 498 Persistenţă S.T.L. — 498 Pescaj — 499 Petardă — 499 Petliţă — 499 Petrolier — 499 Pichct — 500 Pichetare — 500 Pierderi — 500 Piesă — 50 1 Pilot - 501 Pilotaj — 50 1 Pilot automat — 50 1 Pinten — 502 Pinten al închizătorului — 502 Pintenare — 502 Pionieri — 503 Pirotehnic — 503 Piroxilină — 503 Pistă de decolare-aterizare — 503 Pistol — 504 Pistolar — 504 Pistol-mitralieră — 504 Pilnie cumulativă — 504 Pilnie de obuz — 504 Placă de onoare — 504 Plafon (al avionului) — 505 Plajă — 505 Plan — 505 Plan (dc ancorare, de tragere) — 507 Planificare (a operaţiei, luptei) — 507 Planşetă dc încărcare — 507 Planşetă de tragere — 508 Plantarea minelor — 508 Plantator de mine — 508 Planton — 508 Plan topografic — 508 Plasă antisubmarin^ — 508 Plasă de frînare — 509 Plasă de mascare — 509 Platformă — 509 Plug de săpat tranşee — 510 Plută - 510 Pluton — 5 10 Plutonier — 5 11 Plutoniu — 5 11 Pod aerian — 5 11 Pod militar — 511 Polemologie — 512 Poligon — 5 13 Politică militară — 514 Ponton — 5 14 Pontonicri — 5 15 Popotă — 515 Portavion — 515 Portdrapel — 515 Portelicopter — 515 Porthartă — 5 16 Portîncărcător — 516 Portiţă — 516 Posibilităţi de foc — 516 Post — 517 Poştă militară de campanie — 5 19 Potenţial — 519 Potenţial cultural — 519 Potenţial demografic — 520 Potenţial economic — 520 Potenţial militar — 521 Potenţial politico-moral — 523 Potenţial tehnico-ştiinţific — 524 Poziţia ţintei — 524 Poziţie — 524 Precizia tragerii — 526 Pregătire de foc — 527 Pregătire de luptă — 527 Pregătire politică — 528 721 INDEX ALFABETIC Pregătirea economiei naţionale pentru apărare — 528 Pregătirea luptei (operaţiei) — 529 Pregătirea populaţiei pentru apărare — 529 Pregătirea teritoriului pentru apărare — 530 Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei — 531 Pregătirea tragerii — 531 Prelată - 532 Prima lovitură nucleară — 532 Prizonier de război — 532 Probabilitate de lovire — 533 Profil — 533 Profil de aripă — 534 Profil de zbor — 534 Profilograf — 534 Profundor — 534 Prognoză — 534 Proiectil — 535 Proiector — 536 Promoţie — 537 Propagandă specială — 537 Propulsor — 537 Protecţia trupelor împotriva armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare — 537 Prova — 538 Psihologie militară — 538 Puci — 539 Pulbere — 539 Pulverin — 539 Pumnal — 540 Punct — 540 Punct de cădere (ochire, spargere) — 543 Punct geodezic (de nivelment, topografic) — 543 Punct iniţial (final al traiectului de zbor) — 544 Pungă de foc — 544 Pupă — 544 Puşcă — 544 Puşcă-mitralieră — 545 Puterea exploziei nucleare — 545 Puţ de mină — 545 R Rachetă — 546 Rachetă antiaeriană — 547 Rachetă chimică — 548 Rachetă cu focos nuclear — 548 Rachetă de luptă de aviaţie — 548 Rachetă de zăpadă — 548 Radă — 548 Radiaţie penetrantă — 548 Radiaţii gama — 549 Radiere — 549 Radioactivitate indusă — 549 Radioaltimetru — 549 Radioemiţător — 550 Radiofar — 550 Radiogeodezie — 551 Radiogoniometru — 551 Radiolocator — 551 Radiolocaţie — 552 Radiometru — 552 Radiometru-Roentgenometru — 552 Radionavigaţie — 553 Radioproiector — 553 Rafală — 553 Raion — 553 Raion de acumulare a aerului infectat cu substanţe toxice de luptă — 557 Raion infectat — 557 Rampă — 557 Rampă de lansare — 557 Ramura urcătoare (coborîtoare) a traiectoriei — 558 Ranfluare — 558 Ranversare — 558 Raport — 559 Raportor artileristic — 559 Raportor de navigaţie — 559 Rastel — 560 Rateu —- 560 Razanţă — 560 Rază de acţiune — 560 Răniţi de război — 561 Răsturnare — 561 Războaie drepte şi nedrepte — 561 Război — 563 Război aerian — 564 Război al întregului popor — 564 Război civil — 566 LEXICON MILITAR 722 Război clasic (convenţional) — 566 Război de mină (şi contramină) — 566 Război-fulger — 567 Război geofizic (ecologic) — 567 Război limitat — 567 Război local ?— 568 Război manevrier — 569 Război mondial — 569 Război naval — 569 Război nuclear (atomic, termonuclear, rachetonuclear) — 570 Război popular —• 570 Război poziţional — 572 Război psihologic — 572 Război „rece" — 572 Război total — 572 Receptor radio —• 523 Rechiziţii — 573 Recompensă — 574 Recrut — 574 Recrutare — 574 Recul — 574 Recunoaştere — 574 Recuperator — 575 Redresare (a avionului, navei) —576 Reflector poliedric — 576 Reflexvizor — 576 Regim (balistic, de foc) al gurii de foc — 577 Regim de frontieră — 577 Regim de navigaţie — 578 Regim de zbor (croazieră) — 578 Regiment — 578 Reglajul aparatelor — 579 Reglajul tragerii — 579 Regruparea trupelor — 580 Regulament militar — 580 Remiza — 581 Remorcaj — 581 Reparaţii — 581 Reper-—581 Reperaj prin sunet — 582 Reperajul terenului — 582 Reperare — 582 Repliere — 582 Reportare — 583 Reportarea ţintelor aeriene — 583 Represalii de război — 583 „Represaliile masive" — 583 Represiune armată — 584 Respingerea contraatacurilor (con-traloviturilor) —* 584 Restabilirea capacităţii de luptă — 585 Resurse — 585 Reticul — 586 Reticular — 586 Retragere — 586 Retranslaţie radio — 587 Retrogradare — 587 Reţea cartografică — 588 Reţea de înştiinţare — 588 Reţea de sîrmă —■ 588 Reţea radio — 588 Revenire în baterie — 589 Reversare a tracţiunii — 589 Reversor de jet —• 589 Revistă de front — 589 Revoluţie tehnico-militară — 590 Revolver — 591 Rezervă — 591 Rezervă de flotabilitate —- 592 Rezervă de mobilizare — 592 Rezervist — 593 Rezervor suplimentar — 593 Ricoşet — 593 Ridicare topografică — 594 Ridicător al cartuşelor — 594 „Ripostă flexibilă“ — 594 Ripostă (ofensivă) — 595 Ritm —-595 Rocadă — 596 Roentgen — 596 Roentgenometru — 597 Rotoplan — 597 Rotor —• 597 Ruliu — 597 Ruperea apărării inamicului — 597 Ruperea luptei — 598 s Sac de materiale — 599 Salt de derivă —■ 599 Salut militar — 599 Salvă — 599 Samar -— 600 Sandow de frînare — 600 Santinelă — 600 723 INDEX ALFABETIC Sapa — 601 Sarin — 601 Scafandru — 601 Scara hărţii — 602 Scara împrăştierii — 603 Scara vizibilităţii — 603 Scaun de catapultare — 603 Schemă — 603 Schijă — 604 Schiţă — 604 Screper — 604 Scut — 604 Sechestru — 605 Secret de serviciu — 605 Secret de stat — 605 Sector — 606 Sector de apărare contra minelor — 607 Secţie — 607 Semafor — 608 Semn — 608 Semn convenţional — 608 Semn de armă — 609 Semn distinctiv pentru gărzile patriotice — 609 Semnal •— 609 Semnal de navigaţie — 610 Sergent — 610 Sergent-major — 610 Sertizare — 610 Servant — 610 Servicii (în forţele armate) — 610 Serviciu — 611 Serviciu militar — 612 Servocomandă — 613 Sesquiplan — 613 Shoran — 613 Siguranţă — 613 Simplex — 614 Sinistru maritim — 614 Sinteză — 615 Sirenă — 615 Sistem — 615 Sistemul apărării naţionale a Republicii Socialiste România — 617 Sitometru — 618 Situaţia transmisiunilor — 618 Situaţie aeriană — 619 Situaţie chimică (de radiaţie) — 619 Situaţie tactică — 619 Snopul traiectoriilor — 620 Sociologie militară — 620 Soldat — 621 Soluţie de degazare (dezactivare, dezinfectare) — 621 Soman — 621 Sondaj — 622 Sondă — 622 Sondă pentru deminare — 622 Spadă — 623 Spaţiu — 623 Spaţiu antidetonant — 623 Spaţiu de vulnerabilitate — 623 Specialitate militară — 624 Spion — 624 Spirale de sîrmă — 624 Spirit ofensiv — 625 Spital militar de campanie — 625 Spoiler — 625 Sprijin de aviaţie — 626 Sprijin de foc al ofensivei — 626 Stabilitate (a apărării) — 626 Stabilizator — 627 Stadie — 627 Stare (demobilizare, de război) —627 Stare morală — 628 Stare tehnică — 629 Stat major — 629 Staţie de radiolocaţie — 630 Staţie de transmisiuni — 630 Staţionare — 631 Stea — 631 Steag •— 631 Stea mobilă — 631 Stereofotogrammetrie — 631 Stilet — 632 Stoc de materiale — 632 Stratagemă — 632 Strategie militară — 633 Stratosferă — 634 Streaşină (de mascare) — 634 Structura pregătirii de foc — 634 Stupilă — 634 Sublocotenent — 634 Submarin — 635 Subofiţer — 636 Subordonare — 636 Subordonare operativă (a trupelor de apărare A.A.) — 636 LEXICON MILITAR 724 Subordonat — 637 Subplasare — 637 Substanţe de degazare — 637 Substanţă fumigenă — 637 Substanţă toxică de luptă (S.T.L.) — 638 Subunitate — 638 Subversiune — 639 Subzistenţe — 639 Supernapalm — 639 Suprafaţă de împrăştiere — 639 Suprapunerea focului — 639 Supraveghere — 640 Supremaţie aeriană — 640 Supremaţie navală — 641 Surprindere — 641 Suspendarea ostilităţilor — 642 ş Şanţ adăpost — 643 Şanţ antitanc — 643 Şanţ de comunicaţie — 643 Şanţ de tragere — 644 Şapcă — 644 Şarjă — 644 Şcoală militară — 644 Şef —645 Şef de stat major •— 645 Şenilă — 646 Şiretenie militară — 646 Şoc hidraulic — 646 Şrapnel — 647 Ştiinţa militară — 647 T Tabără militară — 649 Tabelă de convorbiri — 649 Tablă (tabelă) de taraj — 649 Tablă de tragere — 650 Tabun — 650 Tactică — 650 Talpa patului — 651 Taluz — 651 Tanc — 651 Tanc maritim — 653 . Tanc nomad — 653 Tanchetă — 654 Tancodrom — 654 Tangaj — 654 Tara (pulberii) — 654 Teatru de acţiuni militare — 654 Teatru de operaţii — 655 Teatru de război — 655 Tehnica de luptă — 655 Telecomandă — 655 Telefon de campanie — 656 Teleindicaţie — 656 Telemetru — 656 Televiziune militară — 657 Tenul penrit ■— 658 Teodolit — 658 Teoria informaţiei — 658 Teoria tragerilor — 659 Teorie militară — 659 Terasamente — 660 Teren de aterizare — 660 Teren infectat — 660 Teritoriu de stat — 660 Teritoriu internaţional — 66 0 Termometru praştie — 661 Tesac — 661 Tetril (trinitrofenil — metil-nitroamină) — 661 Timp (astronomic, operativ, de lumină) — 661 Timp de înjumătăţire — 662 Toaletarea hărţii — 662 Topogeodezie — 662 Topografie militară — 663 Torpilă — 663 Torpilor — 664 Toxină — 665 Tractor — 665 Tradiţie de luptă — 666 Tragere — 666 Traiect de zbor — 667 Traiectorie — 668 Transmisiuni — 669 Transport de foc — 670 Transportor amfibiu — 671 Transportor blindat — 671 Tranşee — 671 Trasare — 672 Traseu — 672 725 INDEX ALFABETIC Trasor — 672 Tratat de neagresiune — 672 Tratat de pace — 672 Travee — 673 Traversadă — 673 Trădare de patrie — 673 Trăgaci — 674 Trăgător — 674 Trăsură (de artilerie) — 674 Trecere în revistă — 674 Trecere în rezervă — 675 Tren de aterizare — 675 Tren de aterizare triciclu — 675 Tren militar — 675 Tren rulor — 675 Trepied — 675 Triaj medical — 676 Triangulaţie — 676 Tribord — 676 Tribunal de prize maritime — 676 Tribunal militarinternaţional — 677 Trinitrcrezorcinat (stifnat) de plumb — 677 Trotil (trinitrotoluen, T.N.T.) —677 Trupe — 677 Trupe (unităţi, formaţiuni) teritoriale — 679 | Tub — 679 Tun — 680 Tunar — 680 Tunetul ţevii — 680 Ţ Ţara nimănui — 681 Ţeava — 681 Ţintă aeriană — 682 Ţinută militară — 682 u Ultimatum — 683 Tj'luc — 683 Unda de şoc a exploziei nucleare — 683 Unelte genistice — 684 Unghi — 684 Uniformă militară — 685 Unitate de foc — 685 Unitate militară — 686 Uraniu — 686 Urmărire — 686 Utilaj — 687 V „V" — 688 Vad — 688 Val de foc — 688 Val de fum toxic — 689 Varga (vergea) de curăţat — 689 „Viaţa Militară" — 689 Vigilenţă — 689 Vijelie — 690 Vitejie militară — 690 Viteză de marş — 690 Viteză de zbor — 690 Vizor ■— 691 Vînătoare liberă — 691 Vînător de submarine — 692 Vînător de tancuri — 692 Vînători — 692 Vînători de munte — 692 Vint balistic — 692 Voluntar — 693 Vx — 693 z Zădărnicirea acţiunilor inamicului — 694 Zăvorîrea închizătorului — 694 Zbor — 694 Zburătura ţevii — 695 Zi de luptă (Ziua ,,Z") — 695 „Ziua Armatei Republicii Socialiste România" (a aviaţiei, marinei, grănicerilor, pompierilor, miliţiei) — 696 LEXICON MILITAR 726 „Ziua Victoriei" — 697 Zonă contiguă — 697 Zonă de apărare antiaeriană — 698 Zonă de descoperire — 699 Zonă de ioc a artileriei antiaeriene — 700 Zonă de frontieră — 701 Zonă de luptă, lansare, nimicire 702 — Zonă de observare — 702 Zonă fluvială — 703 Zonă maritimă — 703 Coperta şi supracoperta: I. ALEXE Redesenările: L. TOMA şi G. BALTOC Redactor: S. STANCIU Tehnoredactor: D. ANDREI Bun dt tipar 01.02.19s0. Apărut 1980. Coli tipar 45'!,. B 139 Tiparul executat sub comanda nr. 327 Ia întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918“, str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97 Bucureşti, Republica Socialistă România