Gheorghe D. BISTRICEANU Profesor universitar Doctor în economie LEXICON DE FINANȚE BĂNCI ' ASIGURĂRI P - Z Voi. III Redactor: dr. Mihai Milca Coperta: Adriana Popescu Tehnoredactare și procesare computerizată: Elena Milea Revizie text: Dan Criste Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale BISTRICEANU, GHEORGHE D. Lexicon de finanțe - bănci - asigurări / Gh. D. Bistriceanu. - București : Editura Economică, 2001 - 3 voi. ; 24 cm. ISBN 973-590-503-5 Voi. 3. - 2001. - 512 p. - ISBN 973-590-506-X 336 Gheorghe D. BISTRICEANU LEXICON DE FINANȚE BĂNCI ASIGURĂRI Voi. III EDITURA ECONOMICĂ ISBN 973-590-503-5 ISBN 973-590-506-X (voi. III) Copyright © Editura Economică, 2001 EDITURA ECONOMICĂ 78101, BUCUREȘTI, sector 1, Calea Griviței, nr.21, etaj VII; tel./fax: 231.55.77; 231.55.78; 231.55.79; 231.55.80; 312.97.17; 312.22.48; 650.73.45; E-mail adress: edecon@edecon.ro; office@edeconomica. com; http: //www.edecon.ro; hw. edeconomica. cont; www. e-economicshop. com ; Difuzare: Calea Dorobanților, nr. 31-33; tel.: 210.63.07; 210.63.08; Comenzi la tel./fax: 210.73.10 PACHET DE ACȚIUNI DE CONTROL, parte din totalul capitalului sub formă de acțiuni al unei societăți pe acțiuni, care asigură proprietarului lor dominația în fapt asupra întregii activități a societății. Din punct de vedere teoretic, pentru a controla și domina societatea pe acțiuni, o anumită persoană ar trebui să dispună de peste 50% din numărul total al acțiunilor, în fapt însă acest control se poate înfăptui și prin posesia a 40% sau chiar a 30-35% din numărul total al acțiunilor, deoarece o însemnată parte a micilor proprietari, fiind dispersați, nu participă la activitatea și la adunările generale ale societății. Pe această cale este înlesnită dominația oligarhiei financiare și are loc intensificarea concentrării și centralizării capitalurilor. V. și oligarhie financiară. PACTA SUNT SERVANDA (lat.), cel mai vechi principiu al dreptului internațional care constă în aceea că înțelegerile, tratatele, pactele trebuie respectate întocmai. PAGUBA 1. Pierdere materială, bănească sau financiară, suferită de o persoană fizică sau juridică ori cauzată acestora. 2. Stricăciuni, deteriorări, distrugeri, de regulă exprimate valoric, suferite de un bun asigurat ca urmare a producerii cazului asigurat. P. poate fi parțială sau totală. V. și caz asigurat; daună. PANICA BANCARA, spaimă, frică mare care i-a cuprins pe depunătorii la bănci, determinată de pierderea, de prăbușirea încrederii în una sau câteva bănci, care determină rapid și pe scară largă prezentarea deponenților la bănci pentru a-și retrage depozitele. P.b. poate duce la falimente bancare. PANICĂ DE BURSĂ, perioada cea mai acută a crizei de bursă, caracterizată prin scăderea considerabilă, bruscă, a cursului hârtiilor de valoare și, în primul rând, a acțiunilor. Când apare p. de b. crește vertiginos oferta de hârtii de valoare, iar cererea scade considerabil. Căderea cursului la bursă îi ruinează în primul rând pe speculanții mici și mijlocii, care în perioada de agiotaj (v.) au cumpărat hârtii de valoare la cursuri ridicate. Marii speculanți de bursă și băncile folosesc p. de b. pentru cumpărarea de acțiuni la prețuri foarte scăzute. PARA, monedă de dimensiuni mici, de origine turcească, confecționată din argint, care a circulat și în Țările Române în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XlX-lea; un leu era egal cu 40 de parale. Prin reforma din 1867, paraua a fost înlocuită cu banul (a suta parte dintr-un leu). V. și leu. PARADIS FISCAL, țară, centru, zonă care oferă nerezidenților dornici să investească într-un mediu fiscal mai favorabil decât cel care se aplică pe teritoriul de rezidență. P.f. stimulează investițiile de capital în afara teritoriului național al investitorului și alte modalități de gestionare a portofoliului investițional. P.f. prezintă și avantaje legate de păstrarea secretului bancar și alte înlesniri legale. Unele PAR țări de dimensiuni mai mici încurajează afacerile financiare sub forma p.f., cum sunt: Insulele Cayman, Singapore, Bermude, Hong Kong, Monaco, Luxemburg, Liechtenstein ș.a. PARADOXUL ECONOMISIRII, situație când în economie nu se folosesc deplin și eficient resursele materiale, financiare și umane și, de aceea, cu cât cetățenii economisesc mai mult și trăiesc mai modest, cu atât producția scade și este mai puțin ocupată forța de muncă. P.e. este doar aparent și ar sugera că economisirea este un lucru „rău“, deoarece ar conduce la reducerea consumului, la micșorarea cererii de mărfuri și de servicii. In fond, procesul economisirii, într-o economie bine condusă și administrată, trebuie să aibă ca efect creșterea investițiilor, crearea a noi locuri de muncă, ocuparea forței de muncă, creșterea și diversificarea producției, îmbunătățirea condițiilor de viață materiale și spirituale. PARAF1SCALITATE, totalitatea obligațiilor cetățenilor și agenților economici peste obligațiile fiscale, adică plata de contribuții pentru asigurările sociale de stat și pentru cele de sănătate, contribuții pentru alimentarea fondului de șomaj, subscripții, donații etc. V. și fiscalitate. PARAGRAF BUGETAR, subdiviziune a cadrului general al clasificației bugetare, respectiv a titlului bugetar, în care se cuprind grupele de cheltuieli ale unităților bugetare cu același fel de activitate. V. și cadrul comun al clasificației bugetare; cadrul general al clasificației bugetare; clasificație bugetară. PARITATE 1. Egalitate, echivalență valorică, raport valoric între două monede. 2. Valoarea în aur a unei unități monetare. 3. Raportul dintre greutatea aurului fin conținut în monedele care se compară între ele. 4. Rata de schimb a unei monede în raport cu alta neetalon, într-un sistem de parități fixe. ❖ P. aur (metalică) 1. Conținutul legal în metal prețios al unei unități monetare sau valoarea exprimată în metal prețios a unei unități monetare. Valorile paritare ale monedelor comparate sunt exprimate în metal prețios (aur). 2. Exprimarea în aur a raportului valorilor paritare a două monede. P.a. (m.) este sinonimă cu cursul oficial al monedelor respective. P.D.S.T., în care valorile paritare a două monede se stabilesc în raport cu Drepturile Speciale de Tragere (v.) ❖ P. mobilă, rezultat al ajustării valorilor paritare ca urmare a cotațiilor de pe piețele valutare sau determinate de alte motive. V. și valoare paritară. ❖ P. monetară, raport valoric între cantitățile de metal prețios cuprinse de o monedă străină și de moneda națională sau între două monede. Acest raport se stabilește numai dacă moneda străină conține același metal prețios ca moneda națională. Calcularea p.m. se poate face atât prin raportarea greutății metalului fin din moneda străină Ia greutatea aceluiași metal din moneda națională, cât și prin stabilirea egalității dintre valoarea legală a unității de metal prețios exprimat atât în moneda națională, cât și în cea străină. De regulă, p.m. este stabilită prin lege și, de aceea, ea se numește legală. ❖ P. valutară, exprimarea valorilor paritare într-o valută (de exemplu, în dolari S.U.A.). P.v. se determină în funcție de numărul dolarilor pe care îl exprimă fiecare dintre cele două monede și se mai poate defini ca fiind raportul dintre puterile de cumpărare a două valute. Astăzi, când pe piață circulă bancnote neconvertibile, p.v. se poate schimba în funcție de deprecierea valutelor față de aur. de restricțiile valutare, de starea balanței de plăți a diferitelor țări. V. și curs valutar; valoare paritară. ❖ P. puterii de cumpărare, raportul dintre valutele diferitelor țări, bazat pe egalitatea puterii lor de cumpărare față de diferite mărfuri. P.p. de c. reflectă nivelurile prețurilor mărfurilor diferitelor țări, dobândind în condițiile actuale o importanță deosebită în stabilirea cursurilor valutare, în perioada actuală au loc abateri bruște și prelungite ale cursurilor valutare de la p.p. de c.. cauzele fiind inflația, dezechilibrul prelungit al balanței de plăți care provoacă scăderea cursului valutar, folosirea dumpingului valutar pentru întărirea pozițiilor pe plan mondial etc. - . __ .. _____ PAR PARIU, înțelegere aleatorie prin care părțile oferă, fiecare în parte, câte o miză, contând pe o anumită eventualitate, urmând ca partea câștigătoare să primească toate mizele puse în joc. Obligațiile sunt naturale, părțile neputându-se adresa justiției. P. este practic un joc de noroc, care se organizează mai ales la cursele de cai. P. este înțeles și ca un rămășag, ca o prinsoare. PARLAMENTUL ROMÂNIEI, organul reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate legiuitoare a țării, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, ales pe un mandat de patru ani, care poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau de catastrofa. P.R. "dezbate și aprobă programul Guvernului privind activitatea economico-socială și financiară și urmărește realizarea lui; "dezbate și adoptă legea finanțelor publice; "dezbate și adoptă legi privind impozitele, taxele și alte venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale și ale bugetului asigurărilor sociale de stat; "dezbate și adoptă bugetul public național și contul general anual de execuție a bugetului de stat; "adoptă legi privind activitatea financiară, bancară, de asigurări sociale, asigurări de persoane, de bunuri și de răspundere civilă, legea privind atragerea și fructificarea economiilor bănești ale populației, legile privind organizarea și funcționarea ministerelor, legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, legi privind controlul financiar etc. PAROLA, consemn stabilit la prima depunere sau ulterior, format din cel mult două cuvinte, pe care deponenții pe librete de economii C.E.C. la purtător cu parolă îl scriu pe documentul de restituire, în fața unității emitente a libretului, în momentul în care doresc să retragă banii depuși. PARTAJ, înțelegere între coproprietari, hotărâre judecătorească sau notarială prin care încetează starea de coproprietate sau starea de indiviziune și care constă în împărțirea bunurilor (bunului) comune între coproprietari, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unui (părți) bun din cele care se aflau în coproprietate. Ca urmare a efectuării p., dreptul indiviz se transformă într-un drept exclusiv. PARTE DE FONDATOR, acțiunile ce se atribuie de către unele societăți anonime persoanelor care și-au adus un aport deosebit (prin experiența și mai ales prin influența lor) la crearea și la dezvoltarea economico-fmanciară a societății. P. de f. nu conferă dreptul de participare la administrația societății, iar aceste acțiuni nu reprezintă o parte din capital. P. de f. asigură însă atribuirea unei părți din profitul net și, de obicei, a superdividendelor (v.) drept recompensă pentru contribuția la fondarea și la propășirea societății. V. acțiune; acțiune de fondator. PARTE SOCIALĂ 1. Parte din valoarea proprietății unei cooperative meșteșugărești, de consum și de credit pe care o pot deține membrii cooperatori în proprietatea lor. Pentru constituirea p.s. fiecare cooperator poate depune anual, la fondul de dezvoltare al cooperativei, o anumită sumă de bani. P.s. care rezultă din totalitatea depunerilor membrilor cooperatori pentru dezvoltarea cooperativei nu poate depăși 50% din valoarea proprietății obștești. Membrii cooperatori fac depuneri la p.s. pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, după expirarea căreia sumele depuse se pot restitui la cerere, integral sau în mod eșalonat, pe o perioadă de 2-5 ani, în raport cu posibilitățile financiare ale cooperativei. Este garantată restituirea integrală a sumelor depuse. Dacă survine pensionarea, membrii cooperatori își pot menține p.s. și participă în continuare la beneficii în raport cu mărimea acesteia. Sumele depuse de membrii cooperatori la p.s. pot fi dobândite prin moștenire. Pe baza hotărârii adunării generale a cooperativei, fondurile 7 PAR rezultate din depunerile în bani ale membrilor cooperatori la p.s. se folosesc numai pentru investiții productive, destinate dezvoltării averii obștești, care să ducă la creșterea continuă a producției și a beneficiilor cooperativei. Pentru depunerile în bani la p.s., fiecare cooperator are dreptul să primească din beneficiul cooperativei un venit anual. în cazurile în care nu se realizează beneficiul prevăzut, cooperatorilor li se garantează un venit anual minim, calculat în raport cu suma depusă la p.s. 2. Parte din capitalul unei societăți cu răspundere limitată, contravaloarea aportului unui asociat în această societate, dreptul care rezultă din contractul de societate în avantajul fiecărui asociat ai acestui tip de societate comercială. PARTICIPAREA CREDITORILOR LA MASA FALIMENTARĂ, condiție a acordării despăgubirii la asigurarea creditelor pentru export. Astfel, asigurații au dreptul să solicite asigurătorului plata despăgubirii de asigurare și în cazul în care debitorul a ajuns în stare de insolvabilitate, deoarece averea acestuia sau cea a moștenitorilor lui a fost supusă la deschiderea procedurii falimentului, în vederea participării creditorilor la masa falimentară. PARTICIPAREA LA BENEFICIUL REASIGURATORILOR, operațiune care poate fi făcută de către reasigurat (v.) în cazurile în care reasiguratorul (v.) realizează o rentabilitate mai ridicată. Cota de participare a reasiguratului la beneficiul realizat de reasigurător poate fi fixă sau variabilă, în funcție de nivelul rentabilității obținute de reasigurător. Dacă reasigurătorii, în loc să obțină beneficii, înregistrează pierderi, reasiguratul poate accepta ca acestea să fie scăzute din beneficiul ce se va obține în anii următori. în astfel de situații, participarea reasiguratului la beneficiu se va calcula asupra beneficiului net (rămas după deducerea pierderilor înregistrate anterior). Pentru recuperarea pierderilor respective se poate stabili o perioadă de câțiva ani (3-5 ani), după care acestea nu mai pot fi luate în calcul la determinarea cotei de participare a reasiguratului la beneficiul reasiguratorului. Nu este exclusă nici varianta stabilirii unei perioade nedeterminate pentru recuperarea pierderii. Cota de participare a reasiguratului la beneficiul realizat de reasigurător se calculează anual, cu regularizarea ulterioară a diferențelor în plus sau în minus, pe baza deconturilor de prime și daune care se întocmesc la încheierea anului de gestiune respectiv. La determinarea beneficiului realizat de reasiguratori se au în vedere, pe lângă sumele decontate de reasigurat ca prime, comisioanele de reasigurare, daunele și cheltuielile de administrație ale acestora, care se stabilesc într-un procent (de obicei 3-5%) din volumul primelor brute. PARTICIPAȚIE, contract de asociație între două sau mai multe persoane care se înțeleg să pună în comun fie numai munca, fie muncă și capital, fie numai capital, într-o anumită afacere și a cărui durată depinde de durata obiectului participației. De exemplu, participarea comercianților la diferite afaceri întâmplătoare (cumpărarea și vânzarea unei partide de mărfuri), participarea industriașilor la întreprinderi similare sau de care au nevoie (furnizoare de materii prime, pentru desfacerea produselor), a băncilor la capitalul diferitelor întreprinderi, primind în schimb acțiuni sau părți sociale, iar, în anumite cazuri, putând lua parte și la conducerea lor. PARTICIPAȚIE BANCARA, contribuția unei bănci mari prin subscriere de capital la constituirea sau la dezvoltarea unei alte bănci. PAS DE LICITAȚIE VALUTARĂ, marjă de +4/-5% față de cursul de referință stabilit în ziua precedentă zilei desfășurării ședinței de licitație valutară. P. de l.v. se stabilește de Banca Națională a României, care îl și poate modifica în vederea realizării obiectivelor de politică valutară. V. și valută; curs valutar; licitație valutară; cotatorul licitației valutare. 8 “ ” ~ ~ “ PAS PASIV 1. Totalitatea resurselor economice ale unui agent economic, privite sub aspectul provenienței, al surselor de constituire existente la un moment dat. în pasiv se cuprind: capitalul social, rezervele, creditele, rezultatele nete ale activității (profitul, rezervele pentru riscuri și încercări, datoriile, conturile de regularizare etc.). 2. Expresia bănească a obligațiilor unei persoane juridice, evidențiate în bilanțul său contabil. V. și activ. PASIV PATRIMONIAL, totalitatea datoriilor (obligațiilor) și a sarcinilor de natură economică care aparțin unei persoane juridice sau fizice și care, împreună cu activul, formează patrimoniul (v.) persoanei respective. PASIV SUCCESORAL, sumă de bani stabilită la decesul unei persoane, formată din datorii rezultate din impozite, taxe, prime de asigurare, diferite alte datorii față de stat, creanțele ipotecare, cheltuielile efectuate de succesori sau de către susținătorii defunctului pentru îngrijire, cheltuielile ocazionate de înmormântare etc. și garantate cu activul succesoral. P.s. se deduce din activul succesoral. V. și activ succesoral; taxă; taxă de succesiune. PASIVE BANCARE, diferite mijloace patrimoniale caracteristice băncilor, înscrise în bilanțul lor, la pasiv. P.b. cuprind, spre exemplu: capitalul social, fondul de rezervă, rezerva pentru riscul de credit, repartizarea profitului, provizioane, diferite fonduri, rezultatul reportat, disponibilitățile clienților din conturi, depozitele la termen atrase de la clienți, împrumuturi contractate pe piața financiară, diverse datorii etc. PASIVE DE CAPITAL, părți, forme de capital investite în activitățile proprii ale agentului economic și creditele primite. PASIVE DE EXPLOATARE, resurse bănești care aparțin terțelor persoane juridice și fizice, dar pe care unitatea economică le folosește ca pe cele proprii. în p. de e. se află datoriile față de furnizori, avansuri și aconturi primite de la clienți, datoriile față de stat, față de asigurările sociale de stat, față de asigurările sociale pentru sănătate, față de salariați etc. De pildă, furnizorii livrează astăzi anumite materii prime, materiale etc., iar întreprinderea cumpărătoare le plătește peste un număr de zile, ceea ce înseamnă că în acest timp folosește resurse bănești care nu-i aparțin. De asemenea, datoriile față de bugetul de stat, față de asigurările sociale, față de salariați le achită la anumite date: până la achitarea acestor datorii, unitatea folosește aceste resurse ca pe ale sale proprii. P. de e. oscilează în timp: aceasta înseamnă că ele nu se pot lua integral în calculul resurselor de finanțare a activelor circulante. V. și pasive stabile. PASIVE STABILE, mijloace bănești (datorii) minime, de regulă constante (în realitate ele au o tendință de creștere de la an la an), care, deși aparțin terțelor persoane fizice sau juridice, rămân permanent, în virtutea normelor în vigoare, la dispoziția întreprinderii care le folosește în procesul de producție, la fel ca pe mijloacele proprii care satisfac o parte din necesarul său de active circulante. Din acest motiv, ele se scad din normativele trimestriale de active circulante, determinându-se astfel normativele influențate de p.s. Potrivit metodologiei de determinare a cuantumului lor, p.s. se împart în două categorii, și anume: a) p.s. determinate prin metoda însumării soldurilor zilnice, din mijloacele atrase care se acumulează de către unitățile economice. 9 PAT în acest caz, p.s. se calculează la nivelul unei luni din trimestrul din anul curent care este prevăzut cu cea mai mică activitate, prin însumarea soldului zilnic al fiecărui element, separat pe cele 30 de zile din lună. Soldul zilnic cel mai mic rezultat din această însumare este considerat p.s. pentru întregul an; b) p.s. determinate pentru fiecare element generator de astfel de pasive. Normele în vigoare prevăd calcularea de p.s. la salarii, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, contribuții pentru asigurările sociale, energia electrică cumpărată, gazele naturale, preliminări pentru cheltuieli viitoare etc. De exemplu, personalul lucrează zi de zi, dar nu încasează salariile decât după un anumit număr de zile de la expirarea chenzinei. Plata salariilor cuvenite personalului după expirarea chenzinei este determinată de faptul că stabilirea drepturilor bănești provenite din muncă, întocmirea statelor de salarii și ridicarea numerarului de la bancă necesită timp, precum și de faptul că circulația bănească reclamă din partea unităților bancare eșalonarea pe zile și întreprinderi a plăților de salarii și a celorlalte drepturi bănești. Cuantumul p.s. provenite din salarii se calculează după formula: în care: PS = pasivele stabile; F = fondul de salarii trimestrial; Z = numărul de zile care au trecut de la expirarea chenzinei până la calcularea și plata salariilor. PATENTA, impozit real care nu privea o anumită persoană, ci produsul obținut prin exercitarea unei meserii, a comerțului, a unei profesiuni libere. P. constituia un impozit ce se percepea după anumite indicii, după anumite semne exterioare (numărul încăperilor, valoarea locativă, localitatea, vadul comercial etc.). PATRIMONIU 1. Valoarea netă a ansamblului elementelor alienabile și transmisibile, al cărui proprietar este o anumită persoană fizică sau juridică. 2. Totalitatea bunurilor corporale și necorporale, a drepturilor și a obligațiunilor cu conținut economic, în expresie valorică, ale unei persoane fizice sau juridice la un moment dat. P. cuprinde: active reale, adică mobilier, mașini, terenuri, construcții, locuințe etc.; active necorporale nefmanciare, însă care pot constitui obiect al tranzacțiilor, cum sunt: brevete, mărci de comerț etc.; active sau pasive financiare, adică: disponibilități financiare, obligațiuni, acțiuni, diferite creanțe etc. Din punct de vedere contabil, patrimoniul este reprezentat în bilanț, care prezintă într-o formă grupată în activ mijloacele și drepturile de creanță, iar la pasiv sursele de formare a activului, plus obligațiile și profitul. După formele de proprietate se disting: p. public, care aparține statului și colectivităților sale (județe, municipii, orașe, comune), și p. privat, care aparține persoanelor juridice și persoanelor fizice particulare. PATRIMONIU NET, diferența dintre valoarea de piață a activelor și cea a pasivelor, care nu intră în componența capitalului. 10 PĂM PATRIMONIU SUCCESORAL, totalitatea drepturilor și obligațiilor care rămân la decesul unei persoane fizice și care constituie dreptul de succesiune al succesorilor. V. și patrimoniu. PATRON, persoană care este proprietară a unei întreprinderi, a unei exploatări și care utilizează muncă salariată. PAUȘAL, modalitate de calcul și de plată a prestațiilor pentru anumite servicii, a unor prime de asigurare, a consumului de gaze naturale, energie electrică, apă etc., potrivit căreia suma de plată se stabilește pe total, cu aproximație, pentru o anumită perioadă de timp luată în considerare. PAMANTUL, planeta noastră, principalul mijloc de producție în agricultură; fără pământ nici nu se pot concepe viața și practicarea agriculturii. P. cuprinde nu numai suprafața propriu-zisă a solului care nu este acoperită de mări și oceane, ci și totalitatea resurselor naturale (păduri, zăcăminte, resurse de apă, fertilitatea solului) care pot fi utilizate în procesul de producție. De aceea, pământul este considerat un factor de producție distinct. P. constituie și principala condiție care asigură viața, existența oamenilor. Nici un proces de muncă - indiferent de ramură sau de domeniul de activitate - nu este de conceput fără pământ, care constituie un element material de prim ordin. In această privință, K. Marx a subliniat că „pământul este mijlocul de muncă general care îi dă muncitorului locul pe care stă, iar procesului său, câmp de acțiune“ (K. Marx și Fr. Engels, Opere, voi. 23, Editura Politică, București, 1966, p. 193). în agricultură, pământul are calitatea de obiect al muncii asupra căruia acționează oamenii cu uneltele de muncă, mai ales cu cele mecanice, și influențează într-un anumit fel animalele și plantele. în același timp, în agricultură pământul are și calitatea de mijloc de muncă, deoarece prin intermediul lui se acționează asupra plantelor. în calitatea sa de principal mijloc de producție, pământul nu se consumă, nu se uzează în timpul procesului de producție și o dată cu acest proces, iar fertilitatea sa poate fi păstrată și îmbunătățită prin acțiunea conștientă a omului. Dat fiind faptul că pământul este limitat ca întindere (suprafață), trebuie asigurate creșterea fertilității și folosirea lui cât mai completă și intensivă, neadmiterea scoaterii terenurilor din cultură, extinderea suprafeței agricole, menținerea și creșterea capacității lui productive, care să facă posibilă obținerea unor producții cât mai mari. Una dintre cele mai importante probleme ale țării noastre - ca de altfel a tuturor statelor - este protejarea, buna gospodărire și apărarea fondului funciar. P. este limitat nu numai ca o capacitate funcțională la un moment dat, ci în mod permanent și definitiv. De aceea, nu se mai admite să se construiască de către oricine, la voia întâmplării, fără exercitarea unui control riguros din partea organelor competente. în condițiile creșterii continue a populației, diminuarea suprafeței de teren agricol devine o problemă națională, punând în primejdie însăși posibilitatea de a aproviziona întreaga noastră țară. Fiind un bun al întregii națiuni, p. este indispensabil tuturor activităților; în agricultură p. este principalul mijloc de producție. De modul cum este gospodărit p. depinde gradul lui de participare la creșterea produsului național brut, a avuției naționale, a bunăstării populației; iată de ce este necesară folosirea lui completă, rațională și cu eficiență cât mai ridicată. întrucât p. - marea avuție națională - nu este rezultatul muncii omenești, se consideră că el - în măsura în care nu încorporează cheltuieli cu munca vie și materializată - nu ar avea valoare, nu se evaluează, nu se înregistrează valoric în contabilitate și nu ar avea acoperire financiară. Nefiind un rezultat al muncii.omenești, adică neîncorporând muncă vie și materializată, p., deși este principalul mijloc de producție în agricultură, nu este considerat mijloc fix. Nefiind considerat mijloc fix, nu se amortizează ca urmare a faptului că p. nu se uzează în procesul de producție, ci din contră dacă este folosit rațional, judicios, ținându-se seama de cele mai importante cuceriri ale științei și tehnicii modeme, fertilitatea poate să crească. De la această 11 PĂS regulă există totuși excepții care nu pot fi trecute cu vederea, cum sunt marile investiții care se fac pe anumite terenuri, ca de exemplu: lucrările de desecări, cele de îndiguiri, sistemele de irigații, amenajările și îmbunătățirile funciare etc., care reprezintă mijloace fixe, fiind evidențiate cu valoarea la care au fost realizate în categoria construcțiilor speciale. Potrivit normelor generale, aceste construcții speciale din agricultură sunt supuse amortizării. Deși, dacă se are în vedere starea pe care a avut-o inițial, p. înțelenit nu are valoare, nu este considerat mijloc fix și deci nu se amortizează, totuși, dacă se ține seama de investițiile efectuate succesiv, de-a lungul anilor, din momentul începerii exploatării lui și până în prezent pentru aplicarea tehnologiilor avansate de cultivare a solului, există toate temeiurile ca p. să fie supus amortizării. Amortizarea p. ar contribui la constituirea fondurilor bănești necesare finanțării lucrărilor de investiții pentru irigații, îmbunătățiri funciare, desecări etc., ceea ce ar avea drept efect creșterea suprafețelor agricole cultivate. Cuprinderea amortismentului p. în costurile produselor agricole ar contribui la determinarea mai exactă a eficienței investițiilor care se efectuează în agricultură. Sistemul potrivit căruia p. nu este considerat mijloc fix și, în consecință, nu se amortizează are influențe negative asupra gospodăririi raționale, eficiente a p. Este necesar ca orice petic de p. necultivat să greveze simțitor costurile de producție. Pentru aceasta apare tot mai evidentă necesitatea amortizării p. ca și a celorlalte mijloace fixe. PĂSTRAREA RESPONSABIL, v. CUSTODIE. PÂRGHIE FINANCIARĂ, v. INSTRUMENT FINANCIAR. PECULIU 1. Sumă de bani pe care o economisea un sclav pentru a-și răscumpăra libertatea; gratificație acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani ce se cuvine unei persoane private de libertate în baza unei hotărâri judecătorești, reprezentând o parte din retribuția după muncă pe care el o prestează în timpul executării pedepsei. P. poate fi disponibil, reprezentând fracțiunea din partea ce se cuvine persoanei respective și pe care acesta o primește pentru a o folosi pe timpul executării pedepsei, și de rezervă, care reprezintă o fracțiune din retribuția cuvenită persoanei în cauză, ce se depune la Casa de Economii și Consemnațiuni pe numele său, urmând să i se înmâneze în momentul punerii sale în libertate. PECUNIAR, bănesc. PENALITATE, sumă de bani sau o altă valoare patrimonială ce se stabilește de părți ca sancțiune pentru debitorul care nu execută sau execută necorespunzător din culpă obligația stabilită. PENALIZARE, v. AMENDĂ. PENALIZARE FINANCIARĂ, sancțiune ce se aplică de către instituțiile financiare agenților economici, instituțiilor publice și cetățenilor în cazurile în care nu sunt respectate normele privind întocmirea, depunerea și circuitul documentelor financiare. P. poate avea și înțelesul unei despăgubiri sau amenzi. V. și amendă. PENETRAȚIE ECONOMICA, activitate complexă continuă, proces de pătrundere a capitalurilor pe mai multe piețe, pe diverse căi cum sunt: acordarea de împrumuturi pe termene medii și lungi, efectuarea de investiții, vânzarea de invenții și inovații, furnizarea de energie, vânzarea unor mărfuri la prețuri reduse etc. 12 PEN PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, p. ce se acordă în cuantum integral persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: bărbații la împlinirea vârstei de 65 de ani, dacă au o durată de asigurare de minimum 35 de ani, iar femeile la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au o durată de asigurare de cel puțin 30 de ani. Persoanele care au o durată de asigurare mai mică de 35 de ani, bărbații, și de 30 de ani, femeile, dar nu mai puțin de 15 ani de contribuție, beneficiază de o pensie care se calculează proporțional cu numărul anilor de asigurare. Pensia integrală pentru limită de vârstă se stabilește prin aplicarea cotei de 60% asupra venitului mediu lunar asigurat în ultimii zece ani pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale. Venitul mediu lunar asigurat nu poate fi mai mic decât jumătate din salariul de bază minim brut pe țară, reglementat la data achitării contribuției. P. minimă integrală pentru limită de vârstă nu poate fi mai mică decât jumătate din cuantumul rezultat prin aplicarea cotei de 60% asupra salariului de bază minim brut pe țară, reglementat la data calculării pensiei; această pensie nu poate fi mai mică decât cuantumul pensiei minime integrale pentru limită de vârstă, majorată, indexată, compensată la data pensionării. Aceste prevederi se aplică și în cazul majorării salariului de bază minim brut pe țară în raport cu care se stabilește pensia minimă integrală pentru limită de vârstă. P. minimă pentru limită de vârstă cu vechime incompletă de minimum 15 ani se stabilește în raport cu cuantumul pensiei minime, proporțional cu numărul anilor perioadei de asigurare. Perioada efectivă de plată a contribuției se stabilește în ani. Fracțiunile de timp mai mari de șase luni se întregesc la un an, dacă cel în cauză are vechimea minimă necesară în vederea pensionării. Este considerată perioadă de asigurare și timpul în care persoanele asigurate au fost în concediu pentru sarcină și lehuzie, au fost internate în spitale și sanatorii, au îndeplinit obligații militare, dacă această perioadă nu a fost valorificată ca vechime în muncă în alte sectoare cu sisteme proprii de asigurare, chiar dacă nu a fost achitată contribuția de asigurări sociale în această perioadă. De astfel de drepturi beneficiază și mama care a îngrijit copilul în vârstă de până la doi ani. Bărbații care au o durată de asigurare mai mare de 35 de ani și femeile cu o durată de asigurare de peste 30 de ani beneficiază de un spor de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani și de 0,5% pentru fiecare an următor, din venitul mediu asigurat. PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ, p. ce se acordă persoanelor asigurate care, din cauza unor accidente sau a unor boli produse sau contractate în perioada asigurării, și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă și se încadrează în gradul I sau II de invaliditate. P. se acordă pe tot timpul cât durează invaliditatea. P. de invaliditate de gradul I se determină în raport cu perioada de asigurare și cu venitul mediu lunar asigurat, ca la pensia pentru limită de vârstă (v.). Dacă perioada de asigurare este mai mică de 15 ani, la calcularea pensiei se are în vedere media veniturilor lunare în perioada de asigurare. P. de invaliditate de gradul I care rezultă din calcul nu poate fi mai mică decât pensia minimă pentru limită de vârstă la o vechime de 15 ani. Cuantumul pensiei de invaliditate de gradul II reprezintă 85% din pensia de invaliditate de gradul I. Dacă se schimbă gradul de invaliditate, pensia corespunzătoare noului grad se stabilește pe baza cuantumului pensiei avute la gradul de invaliditate anterior. La împlinirea de către bărbați a vârstei de 65 de ani și de către femei a vârstei de 60 de ani, pensionarilor de invaliditate li se calculează la cerere pensia pentru limită de vârstă, dacă dovedesc că au contribuit Ia fondul asigurărilor sociale peste 15 ani. în cazul în care, prin recalculare, rezultă o pensie mai mică, se menține cuantumul pensiei de invaliditate. încadrarea și menținerea în grade de invaliditate se fac în aceleași condiții ca la asigurările sociale de stat. V. și grad de invaliditate. 13 PEN PENSIA ANTICIPATĂ, p. ce se acordă asiguraților care au depășit stagiul complet de cotizare cu cei puțin 10 ani și care pot solicita p.a. cu cel mult cinci ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Cuantumul p.a» se stabilește în aceleași condiții cu cele ale pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă. La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea p.a. nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute de Legea privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 140, din 1 aprilie 2000. PENSIA ANTICIPATĂ PARȚIALA, p. ce se acordă asiguraților care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la zece ani și care pot solicita p.a. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult cinci ani. Cuantumul p.a. se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos: standard complet.de cotizare «"i ■ Procentul de diminuare lumi 7.^J de. anticipație (%) până la 1 an 0,50 peste 1 an 0,45 peste 2 ani 0,40 peste 3 ani 0,35 peste 4 ani 0,30 peste 5 ani 0,25 peste 6 ani 0,20 peste 7 ani 0,15 • peste 8 ani 0,10 între 9 și 10 ani 0,05 Asigurații care au desfășurat activități în condiții deosebite sau în condiții speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult cinci ani. La împlinirea vârstelor standard de pensionare, pensia anticipată parțială devine pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin eliminarea diminuărilor de mai sus și adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare. PENSIA AVOCAȚILOR PENTRU MUNCA DEPUSĂ Șl LIMITĂ DE VÂRSTĂ, p. ce se acordă pe viață avocaților, la împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbații, și 60 de ani, femeile, care au o vechime în muncă de 30, respectiv 25 de ani. La cererea lor și cu acordul Ministerului Justiției avocații pot fî menținuți în activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Pe baza cererii lor, avocații pot fi pensionați la 62 de ani, bărbații, și la 57 de ani, femeile. Femeile care au vechimea integrală în muncă (25 de ani) și care au născut minimum trei copii, pe care i-au crescut până la vârsta de zece ani, beneficiază de o reducere a limitei de vârstă la pensionare cu un an pentru trei copii, cu doi ani pentru patru copii și cu trei ani pentru mai mulți copii; în aceste cazuri, vârsta se reduce cu ani întregi, dar nu poate fi mai mică de 52 ani. Se consideră vechime în muncă și se iau în calcul la stabilirea pensiei atât timpul cât persoana a lucrat ca avocat, cât și timpul lucrat în alte sectoare. Pensia avocaților se determină în procente care variază de la 75 până la 54% din media salariilor lunare, calculată pe cinci ani lucrați consecutiv din ultimii zece ani de 14 PEN activitate, la alegerea pensionarului. Pentru primii cinci ani lucrați în plus peste vechimea totală în muncă se acordă un spor de 1% pentru fiecare an și de 0,5% pentru fiecare an următor. Pensia se acordă și avocaților care nu au vechimea totală în muncă, însă au lucrat cel puțin zece ani; în aceste cazuri, pensia se calculează proporțional cu numărul anilor lucrați. PENSIA AVOCATILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT SURVENIT ÎN TIMPUL ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE, p. care se acordă avocaților pe tot timpul cât durează invaliditatea provocată de accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale ori de tuberculoză cu pierderea totală sau în cea mai mare parte a capacității de muncă, sau în cazul contractării unei invalidități de gradul I sau II în timpul exercitării profesiunii de avocat. Avocații care și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită îndeplinirii obligațiilor militare, a sarcinilor de stat sau obștești beneficiază, de asemenea, de această pensie. Dacă avocații își pierd parțial capacitatea de muncă și lucrează jumătate din durata normală a programului de lucru, primesc pensie de invaliditate de gradul III. Gradul de invaliditate se stabilește prin decizie de către consiliul Casei de Asigurări a Avocaților (v.) pe baza propunerilor făcute de către comisiile județene de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă. în practică, s-au stabilit trei grade de invaliditate, și anume: invaliditate de gradul I, când avocații și-au pierdut total capacitatea de muncă și au nevoie de îngrijire și de supraveghere din partea altei persoane; invaliditate de gradul II, când avocații și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă; invaliditate de gradul III, pentru avocații care și-au pierdut jumătate din capacitatea de muncă. Pensia pentru invaliditatea de gradul I și II, provocată de accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale sau de boli contractate în timpul exercitării profesiei, se stabilește în procente de salariu, în raport cu vechimea în muncă, diferențiate pe tranșe de salariu. în funcție de criteriile de mai sus, pensia pentru invaliditate poate fi: de gradul I, într-un cuantum ce reprezintă de la 29 până la 75% din salariul mediu lunar pe cinci ani consecutivi, din ultimii zece ani de activitate, proporțional cu numărul anilor lucrați; de gradul II, reprezentând 85% din cuantumul pensiei de gradul I; de gradul III, reprezentând 60% din pensia ce corespunde gradului I de invaliditate. Pensia cuvenită invalizilor de gradul III, împreună cu salariul cuvenit pentru exercitarea profesiei de avocat, nu poate depăși 70% din salariul avut în momentul stabilirii gradului de invaliditate, actualizat cu majorările aplicate salariilor avocaților. Pentru fiecare an lucrat în plus peste vechimea totală în muncă se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani și de 0,5% pentru fiecare an următor. Avocații deveniți invalizi de gradul I sau II de pe urma unor accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale sau a unor boli contractate în timpul exercitării profesiei de avocat și care au o vechime mai mică de cinci ani primesc o pensie în sumă fixă, diferențiată pentru gradul I și pentru gradul II; aceeași pensie se cuvine și avocaților care și-au pierdut capacitatea de muncă în timpul îndeplinirii obligațiilor militare, a sarcinilor de stat sau obștești. Avocații invalizi de gradul I primesc, pe lângă pensie, și o indemnizație lunară de îngrijire, în sumă fixă de lei. Pensionarii care sunt încadrați în gradele I, II și III de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de comisiile de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă. Persoanele cu invalidități ireversibile, după împlinirea vârstei de 62 ani, bărbații, și 57 de ani, femeile, nu se mai revizuiesc, ci se trec din oficiu în categoria pensionarilor pentru munca depusă și limită de vârstă, cei în cauză putându-și menține drepturile de pensie corespunzătoare invalidității de gradul I și II. PENSIA AVOCAȚILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE, p. ce se acordă avocaților care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente suferite în afara îndeplinirii îndatoririlor profesionale, dacă au devenit invalizi de gradul I, II sau III și au o 15 PEN vechime în munca de cel puțin cinci ani. Cuantumul pensiei se stabilește pe baza unor procente din salariu, diferențiat pe tranșe de salarii și pe ani de vechime de muncă. în funcție de aceste criterii, pensia pentru invaliditatea de gradul I reprezintă de la 27% până la 70% din salariu, calculându-se proporțional cu numărul anilor lucrați, pensia pentru invaliditatea de gradul II reprezintă 85%, iar cea de gradul III până la 60% din pensia corespunzătoare invalidității de gradul I. Pentru fiecare an de vechime în muncă peste vechimea totală se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani și de 0,5% pentru fiecare an următor. Alături de pensie, invalizii de gradul I primesc și o indemnizație lunară de îngrijire, în sumă fixă. Cuantumul pensiei invalizilor de gradul III, împreună cu salariul, nu poate depăși 70% din salariul avut la data pensionării, actualizat cu majorările survenite între timp. Avocații deveniți invalizi de gradul I și II ca urmare a contractării unor boli în timpul îndeplinirii obligațiilor militare primesc pensie indiferent de vechimea în muncă. PENSIA DE BAZA, principala pensie ce se acordă prin asigurările sociale de stat, cooperatiste etc. pentru munca depusă și limită de vârstă, în caz de invaliditate sau pentru urmaș. Fondurile pentru plata p. de b. se constituie pe seama contribuțiilor plătite de către unitățile de stat, cooperatiste, barourile de avocați, instituțiile cultelor, persoanele care angajează personal casnic sau pentru îngrijirea blocurilor de locatari și din contribuția parțială a asiguraților. V. și pensia de urmaș; pensia pentru munca depusă și limită de vârstă; pensia pentru pierderea capacității de muncă a agricultorilor; pensia de invaliditate. PENSIA DE INVALIDITATE, p. ce se acordă persoanelor încadrate în muncă și care, din cauza unor accidente produse în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, a bolilor profesionale, a unor accidente în afară de muncă sau a unor boli obișnuite, și-au pierdut total sau în mare măsură capacitatea de muncă. Agenții economici și instituțiile sunt obligate să asigure angajați lor condițiile necesare pentru buna desfășurare a activității și să ia măsurile de protecție a muncii în vederea înlăturării și prevenirii cauzelor care pot conduce la diminuarea sau la pierderea capacității de muncă a acestora. Pensia se acordă persoanelor care au calitatea de asigurați și care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza: a) accidentelor de muncă; b) bolilor profesionale și tuberculozei; c) bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca. Beneficiază de p. de L și asigurații care au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, care au fost concentrați, mobilizați sau în prizonierat. Sunt îndreptățiți la această pensie și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor sau a bolilor profesionale survenite în timpul și ca urmare a practicii profesionale. Persoanele care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din această cauză, au dreptul și la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleași condiții în care se acordă p. de i. persoanelor care au suferit accidente de muncă. Persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare nu mai pot solicita înscrierea ia p. de L Prin invaliditate se înțelege pierderea totală sau a cei puțin jumătate din capacitatea de muncă, în mod definitiv sau pe o durată îndelungată de timp. în raport cu cerințele locului de muncă și cu pierderea capacității de muncă există trei grade de invaliditate care dau dreptul la această pensie, și anume: a) invaliditatea de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, a capacității de autoservire, de autpconducție sau de orientare spațială, invalidul necesitând îngrijire și supraveghere permanentă din partea altei persoane; b) invaliditate de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial fără ajutorul altei persoane; c) invaliditate de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate îi ; ““ ~ PEN din capacitatea de muncă, invalidul putând presta aceeași muncă, însă cu un program redus, sau o altă muncă mai ușoară. încadrarea persoanelor în unul dintre cele trei grade de invaliditate care dau dreptul la pensie se face ținându-se seama de următoarele criterii de bază: natura, gravitatea, particularitățile și evoluția bolii, precum și influența acesteia asupra capacității de muncă; posibilitățile de recuperare a capacității de muncă în raport cu natura muncii prestate; elementele care pot conduce la agravarea bolii, în cazul continuării activității. Criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, împreună cu Ministerul Sănătății, la propunerea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Acordarea pensiei necesită constatarea gradului de invaliditate. încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale. împotriva deciziei emise de medicul expert al asigurărilor sociale se poate face contestație la casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru soluționarea contestației, casa teritorială de pensii poate consulta Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă. Termenul de rezolvare a contestației este de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. Decizia casei teritoriale de pensii, dată în soluționarea contestației, poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate necontestată în termen rămâne definitivă. Asigurații care au pierdut capacitatea de muncă din cauza unei boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de p. de i. dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului de mai jos: Vârsța asiguratului în momentul ivirii invalidității Stagiul de cotizare necesar (ani) sub 25 de ani 5 25-31 de ani 8 31-37 de ani 11 37-43 de ani 14 43-49 de ani 18 49-55 de ani 22 peste 55 de ani 25 Beneficiază de p. de i. și asigurații care, până la data ivirii invalidității, au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar prevăzut în tabelul de mai sus. Asigurații cu handicap preexistent beneficiază de p. de i. dacă au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, prevăzut în tabelul de mai sus, în raport cu vârsta avută la data expertizării. Primesc p. de i. și persoanele care la data ivirii invalidității nu mai au calitatea de asigurat, dar care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Dacă invaliditatea se ivește ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum și în situația în care invaliditatea s-a produs în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, asiguratul poate beneficia de p. de i., indiferent de stagiul de cotizare. Cu prilejul stabilirii p. de i., asiguraților li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării *într-un grad de invaliditate. în cazul asiguraților care au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul potențial se determină ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare necesar. Stagiul potențial astfel determinat nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul ar fi putut să îl realizeze de la vârsta ivirii invalidității până la împlinirea vârstei la care poate solicita o pensie 17 PEN pentru munca depusă și limită de vârstă. Pentru asigurații care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat se acordă un stagiu potențial ca diferență între stagiile necesare pentru aceste persoane și stagiile de cotizare realizate efectiv. în cazul asiguraților care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a tuberculozei sau a bolilor și accidentelor care nu au legătură cu munca, stagiul potențial care se ia în calcul la stabilirea p. de i. îl constituie stagiul complet de cotizare. Pensionarii invalizi de gradul I au dreptul, în afară de pensie, la o indemnizație lunară pentru însoțitor, într-un cuantum fix, stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară. în timpul anului, cuantumul indemnizației pentru însoțitor se reactualizează prin hotărâre a Guvernului. Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii. După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care stabilește, după caz: a) menținerea în același grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) încetarea calității de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacității de muncă. Dreptul la p. de i. se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală. Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală. Revizuirea medicală se poate efectua și la cererea pensionarilor, dacă starea sănătății lor s-a îmbunătățit sau, după caz, s-a agravat. Decizia emisă după revizuirea medicală poate fi contestată potrivit procedurii obișnuite. Nu sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care: a) prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă; b) au împlinit vârstele prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă; c) au vârsta mai mică cu până la cinci ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare. Pensionarii de invaliditate, cu excepția celor nerevizuibili, sunt obligați să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia de încadrare în grad de invaliditate, în vederea reintegrării socioprofesionale în aceeași sau în altă muncă. Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, de a urma programele recuperatorii atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare contestării. Suspendarea plății pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii. în momentul împlinirii vârstei standard pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, beneficiarul p. de i. poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă. Indemnizația pentru însoțitor se menține indiferent de pensia pentru care se optează. V. și program individual de recuperare a capacității de muncă. PENSIA DE SERVICIU PENTRU ACTIVITATEA DEPUSĂ, p. care se acordă militarilor cadre permanente, la împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbații, și 55 de ani, femeile, cu o vechime în serviciu de minimum 30 de ani, respectiv 25 de ani. La cerere, pensia se acordă bărbaților la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă au o vechime în serviciu de cel puțin 30 de ani, din care 20 de ani efectiv ca militar, și femeilor la împlinirea vârstei de 52 de ani, dacă au o vechime în serviciu de minimum 25 de ani, din care 15 ani efectiv ca militar. Pe baza cererii prezentate înainte de împlinirea vârstelor de pensionare, cadrele militare pot fi menținute în activitate cei mult până la împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbații, și 60 de ani, femeile, însă numai cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale sau a Ministerului de Interne. Personalul navigant de aviație, din cadrele militare permanente, scafandrii și persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale și care au servit în aceste activități minimum 15 ani pot fi pensionate la împlinirea 18 PEN vârstei de 50 de ani dacă au o vechime totală în serviciu de 25 de ani. Vechimea în serviciu cuprinde timpul în care ofițerii, maiștrii militari și subofițerii au îndeplinit obligații militare în calitate de cadre militare permanente. Baza de calcul al pensiei o constituie salariul mediu tarifar calculat pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate; la aceasta se ia în calcul solda gradului pe care militarul îl are la data ieșirii din rândul cadrelor permanente, în concordanță cu salariul în vigoare la acea dată. Dacă în ultimii ani acesta a servit mai puțin de cinci ani în calitate de cadru permanent, baza de calcul o constituie media salariilor tarifare din perioada efectiv servită. Pensia pentru vechimea integrală se determină în procente din salariul tarifar mediu, diferențiat pe tranșe de salariu, reprezentând de la 54% până la 75% din acesta. Personalului navigant din aviație, scafandrilor și altor categorii de personal care și-au desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, fiecare an lucrat li se consideră vechime în serviciu un an și șase luni, respectiv un an și trei luni, dacă au lucrat în aceste condiții 20 de ani, respectiv 25 de ani, și în cazurile în care vechimea este de cel puțin zece ani; cuantumul pensiei se determină însă proporțional cu numărul anilor serviți și numai la împlinirea vârstei de 62 de ani, bărbații, și 57 de ani, femeile. Cadrele militare femei care au o vechime în serviciu de 25 de ani, din care minimum 20 de ani efectivi ca militar, și care au născut trei sau mai mulți copii și i-au crescut până la vârsta de zece ani beneficiază de o reducere a limitei de vârstă pentru pensionare în modul următor: cu un an pentru trei copii, cu doi ani pentru patru copii și cu trei ani pentru mai mulți copii; în aceste cazuri, vârsta nu poate coborî sub 50 de ani. Pentru fiecare an servit în plus peste 30 de ani, respectiv peste 25 de ani, se acordă un spor de pensie din salariul tarifar folosit ca bază de calcul al pensiei. V. și vechime în muncă. PENSIA DE URMAȘ, p. care se acordă la cererea copiilor și a soțului supraviețuitor, dacă la data decesului persoana respectivă era pensionar sau întrunea condițiile pentru obținerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensia de urmaș: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată conform legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani: c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16, respectiv 26 de ani. Soțul supraviețuitor are dreptul la p. de u. pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin zece ani, cuantumul p. de u. cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soțul supraviețuitor are dreptul la p. de u., indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an. De asemenea, soțul supraviețuitor are dreptul la p. de u., indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Soțul supraviețuitor care nu îndeplinește condițiile de mai sus beneficiază de p. de u. pe o perioadă de șase luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.' Soțul supraviețuitor care are în îngrijire la data decesului susținătorului unul sau mai mulți copii în vârstă de până la șapte ani beneficiază de p. de u. până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de șapte ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. P. de u. se calculează din: a) pensia pentru munca depusă și limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susținătorul decedat; b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul 19 PEN în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă sau dacă acesta era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, cu pensie anticipată, cu pensie anticipată parțială sau dacă ar fi avut dreptul potrivit legii, la una dintre aceste categorii de pensie. Cuantumul p. de u. se stabilește procentual din pensia susținătorului decedat, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, în felul următor: a) pentru un singur urmaș — 50%; b) pentru doi urmași - 75%; c) pentru trei sau mai mulți urmași - 100%. în cazul orfanilor de ambii părinți, cuantumul p. de u. reprezintă însumarea drepturilor de urmaș calculate după fiecare părinte. Dacă se modifică numărul de urmași, pensia se recalculează potrivit cotelor de mai sus. Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea p. de u. după soțul decedat poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă. Beneficiarii p. de u. invalizi sunt expertizați, supuși revizuirii medicale periodice și au obligația să urmeze programe recuperatorii prevăzute la pensia de invaliditate. PENSIA MILITARĂ DE STAT, p. care se acordă cadrelor militare permanente ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne, la împlinirea vârstei legale de pensionare. Pensia se stabilește pe baza salariului tarifar în raport cu numărul anilor serviți în calitate de cadru permanent, cu activitatea depusă, cu contribuția adusă la întărirea capacității de apărare a țării și la dezvoltarea economiei naționale. V. și pensia de serviciu pentru activitatea depusă; pensia de urmaș; pensia militarilor pentru pierderea capacității de muncă din cauză de accident în serviciu sau de boală contractată din cauza îndeplinirii obligațiilor militare; pensia militarilor pentru pierderea capacității de muncă din cauză de accident în afara îndeplinirii obligațiilor militare; pensia suplimentară. PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR MILITARE, p. ce se acordă militarilor, cadre permanente, care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente survenite în afara îndeplinirii obligațiilor militare. Invaliditățile sunt, de asemenea, clasificate pe trei grade, iar acordarea pensiei presupune existența unei vechimi în serviciu de minimum cinci ani. Pensia se determină pe baza unor procente din salariul tarifar, diferențiat pe tranșe de salarii și pe ani de vechime în serviciu. Pentru invaliditatea de gradul I, pensia se stabilește în procente, care variază de la 27% până la 70% din salariul tarifar. La o vechime de până la 30 de ani, pensia se calculează proporțional cu numărul anilor în care s-a lucrat. Invalizii de gradul I primesc pentru îngrijire și o sumă lunară fixă. Pensia invalizilor de gradul II reprezintă 85%, iar a celor de gradul III 60% din pensia ce se cuvine invalizilor de gradul I. Pensia invalizilor de gradul III, împreună cu salariul, nu poate depăși 100% din salariul avut în momentul contractării invalidității. Pentru fiecare an servit în plus, peste vechimea integrală în serviciu, se acordă un spor de 0,5% din baza de calcul al pensiei. Invalizii din aceste cauze sunt supuși revizuirii medicale periodice a capacității de muncă. PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN SERVICIU SAU DE BOALĂ CONTRACTATĂ DIN CAUZA ÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR MILITARE, p. ce se acordă cadrelor militare permanente ale armatei care, ca urmare a unor accidente în serviciu, a unor boli contractate în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare* sau a tuberculozei, și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă, indiferent de vechimea în serviciu, pe tot timpul cât durează invaliditatea. Se asimilează cu accidentul de serviciu și cel survenit în timpul deplasării la și de la locul de muncă pe perioada și pe traseul necesar deplasării. Pensia poate fi de gradul I și II de invaliditate, când capacitatea de 20 PEN muncă s-a pierdut în întregime sau în cea mai mare parte, ori de gradul III, când s-a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, și se acordă pe tot timpul cât durează invaliditatea. Măsura în care s-a pierdut capacitatea de muncă se stabilește de către comisiile de expertiză medico-legală, pe baza examenului ce se efectuează. în gradul I de invaliditate se încadrează cadrele militare permanente care și-au pierdut capacitatea de muncă și care au nevoie de îngrijire și de supra- veghere din partea unei alte persoane, în gradul II de invaliditate se încadrează cei care și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă, însă se pot îngriji și servi singuri, iar în gradul III de invaliditate cei care și-au pierdut jumătate din capacitatea de muncă. Pentru invalizii de gradul I, pensia se stabilește în raport cu vechimea în serviciu, în procente din salariul tarifar, diferențiat pe tranșe de salariu și pe grupe de muncă, reprezentând de la 29% până la 75% din acesta. Pentru invalizii de gradul II pensia reprezintă 85%, iar pentru cei de gradul III este de 60% din pensia corespunzătoare gradului I de invaliditate. Pensia invalizilor de gradul III, împreună cu salariul primit pentru munca depusă, nu poate depăși 100% din salariul avut în momentul contractării invalidității. Baza de calcul al pensiei o constituie media salariilor tarifare lunare calculată pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate, la alegere, sau salariul mediu al ultimilor ani, în situațiile în care vechimea în serviciu este de până la cinci ani. Militarii care la data ieșirii din rândul cadrelor permanente au o vechime în serviciu mai mică de cinci ani și care și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă din cauza unor accidente în serviciu, a unor boli contractate ca urmare a îndeplinirii obligațiilor militare au dreptul la o pensie minimă diferențiată pe gradul I și II de invaliditate. în momentul împlinirii vârstei de 55 de ani, bărbații, și 52 de ani, femeile, pensionarii pentru pierderea capacității de muncă sunt trecuți din oficiu în categoria pensionarilor de serviciu pentru activitatea depusă. Pensionarii respectivi își pot menține drepturile aferente gradului I și II de invaliditate. Pentru fiecare an servit peste vechimea integrală în serviciu se acordă un spor de pensie din baza de calcul al pensiei. Invalizii de gradul I primesc și o indemnizație lunară de îngrijire. Pensionarii de invaliditate de toate gradele sunt supuși revizuirii medicale cel puțin o dată pe an. Nu sunt supuși revizuirii cei care prezintă invalidități ireversibile, bărbații care au împlinit vârsta de 55 de ani și femeile care au împlinit vârsta de 52 de ani. PENSIA PENTRU MUNCA DEPUSĂ Șl LIMITĂ DE VÂRSTĂ, p. ce se acordă la îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: a) persoana să fi împlinit vârsta la care se consideră că nu mai există capacitatea normală de muncă și b) să aibă o anumită vechime în muncă (un anumit stagiu de cotizare). Totuși legislația prevede anumite derogări de la normele generale, reducându-se vârsta și vechimea în muncă (stagiul de cotizare) în funcție de condițiile deosebite și speciale de muncă; categoriile de personal; maternitate; particularitățile activității didactice universitare și de cercetare științifică; existența unor handicapuri etc. P. pentru m. d. și 1. de v. se acordă asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza treptat în termen de 13 ani (adică până în anul 2013), prin creșterea vârstelor de pensionare de la 57 de ani pentru femei și de la 62 de ani pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare este de la 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani, adică până în anul 2013, prin creșterea acestuia, pomindu-se de la 25 de ani pentru femei și de ia 30 de ani pentru bărbați. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât și pentru bărbați este de 15 ani. Creșterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza până în anul 2013. Asigurații care îndeplinesc condițiile de pensionare pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului. Asigurații care 21 PEN și-au desfășurat activitatea, total sau parțial, în condiții deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului de mai jos: Stagiul de cotizare în condiții; deosebite de muncă (ani împliniți) Reducerea vârstelor standard de pensionare (ani împliniți) 6 1,0 8 1,5 10 2,0 12 2,5 14 3,0 16 3,5 18 4,0 20 4,5 22 5,0 24 5,5 26 6,0 28 6,5 30 7,0 32 7,5 35 8,0 Vârstele de pensionare reduse nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei și de 55 de ani pentru bărbați. Asigurații care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale (cum sunt: unitățile miniere, pentru personalul care desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă; activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; aviația civilă; activitatea artistică desfășurată de balerini, dansatori, acrobați, jongleri, clovni, călăreți de circ, dresori de animale sălbatice, soliști vocali de operă și de operetă, instrumentiști la instrumente de suflat, cascadori) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de p. pentru m. d. și 1. de v. începând cu vârsta de 45 de ani. Asigurații care au realizat în condiții speciale de muncă un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani, cu excepția celor de mai sus, beneficiază de p. pentru m.d. și I. de v. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani. Asigurații care și-au desfășurat activitatea în cercetare, explorare, exploatare sau prelucrarea materiilor prime nucleare și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații sau de 17 ani în zona II de expunere la radiații beneficiază de p. pentru m. d. și 1. de v. indiferent de vârstă. Asigurații care au realizat în condiții speciale de muncă un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani beneficiază de p. pentru m. d. și I. de v. cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare în condițiile realizării stagiilor de cotizare necesare.'Personalul navigant din aviația civilă care a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani și care a realizat un număr minim de ore de zbor, salturi, respectiv starturi, aprobat prin hotărâre a-Guvemului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a Ministerului Sănătății și a Ministerului Transporturilor, în urma consultării Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, beneficiază de p. pentru m. d. și 1. de v. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani. Asigurații care au realizat stagii de cotizare atât în condiții 22 PEN deosebite, cât și în condiții speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor standard de pensionare corespunzătoare fiecărei situații, fără ca această reducere să depășească 12 ani. Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, în funcție de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare și a vârstelor standard de pensionare în felul următor: a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav; b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat; c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu. Asigurații nevăzători beneficiază de p. pentru m.d. și I. de v. dacă au realizat ca nevăzători cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare. Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu șase luni pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate după data de 23 august 1944 sau de prizonierat asigurații cu stagiul complet de cotizare, cărora li s-au stabilit drepturi privind vechimea în muncă în condițiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Persoanele încadrate în muncă dornice să continue activitatea și după împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbații, și 60 de ani, femeile, pot solicita, cu trei luni înainte de împlinirea acestor vârste, ca unitatea să le mențină în muncă o durată de timp de maximum trei ani. Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului școlar sau universitar. Pentru motive temeinicie, pensionarea personalului didactic se poate face și în timpul anului școlar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului școlar, respectiv a senatului universitar. Personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu trei ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislația în vigoare, dacă are o vechime în învățământ de cel puțin 30 de ani, femeile, respectiv 35 de ani, bărbații. Personalul didactic din învățământ preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar. Profesorii și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 70 de ani. La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor care dovedesc competență deosebită pot fi menținuți ca titulari în funcția didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultății și cu aprobarea anuală a senatului universitar, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. PENSIA PENTRU RĂNIȚI! Șl URMAȘII CELOR DECEDAȚI ÎN TIMPUL REVOLUȚIEI DEMOCRATICE DIN DECEMBRIE 1989, p. ce se acordă persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și urmașilor celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției. Pensia se stabilește în cuantumuri diferențiate. Pensia calculată, potrivit legii, pentru accident în timpul îndeplinirii unei sarcini de stat sau obștești nu depășește un anumit cuantum. Stabilirea pensiilor se face pe baza actelor prezentate de cei în cauză, verificate cu sprijinul oficiilor de stare civilă, al direcțiilor sanitare și al organelor de poliție. PENSIA PENTRU URMAȘII AVOCAȚILOR, p. care se acordă copiilor și soției avocatului decedat, dacă acesta era pensionar sau întrunea condițiile pentru dobândirea unei pensii. Copiii primesc această pensie până la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazul când continuă studiile, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 (26) de ani. Dacă înainte de împlinirea vârstei de 16 ani copiii devin invalizi de gradul I sau II, primesc după 23 PEN încetarea pensiei de urmaș un ajutor lunar pe toată durata invalidității. Soția este îndreptățită la pensia de urmaș pe tot timpul vieții, de la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă a conviețuit cu soțul cel puțin 15 ani. în cazul când durata căsătoriei a fost mai mică, dar nu mai puțin de zece ani, pensia se calculează proporțional și cu numărul anilor de căsătorie. Pensia de urmaș se acordă soției, pe timpul vieții și de la împlinirea vârstei de 50 de ani, dacă până la data decesului soțului a născut mai mult de patru copii și a conviețuit cu soțul cel puțin zece ani. De asemenea, soția are dreptul la această pensie, indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, pe tot timpul cât este invalidă de gradul I sau II; soția beneficiază de pensie de urmaș dacă nu este încadrată în muncă la data decesului soțului și dacă are în îngrijire unul sau mai mulți copii în vârstă de până la șase ani. Dacă nu îndeplinește aceste condiții, soția primește pensia de urmaș până la încadrarea în muncă, însă nu pentru mai mult de șase luni de la data decesului soțului. Soția îndreptățită și la o pensie proprie poate opta pentru una dintre pensiile care i se cuvin. Baza de calcul al pensiei de urmaș se determină astfel: dacă avocatul decedat era pensionar, se ia ca bază de calcul pensia acestuia; în cazul când nu era pensionar, se determină pensia pentru munca depusă și limită de vârstă sau pensia de invaliditate. Din această bază de calcul, pensia de urmaș este de 50% pentru un singur urmaș, de 75% pentru doi urmași și de 100% pentru mai mulți urmași îndreptățiți la această pensie. Când copiii sunt orfani de ambii părinți, baza de calcul al pensiei de urmaș se determină astfel: până la trei copii se ia pensia cea mai avantajoasă a unui singur părinte; pentru patru copii se ia pensia cea mai avantajoasă a unui părinte, la care se adaugă jumătate din pensia celuilalt părinte; pentru cinci sau mai mulți copii se iau în calcul pensiile cumulate ale ambilor părinți. Plata pensiei de urmaș se suspendă pe tot timpul cât urmașul este încadrat în muncă, realizează venituri dintr-o activitate permanentă ca liber-profesionist sau ca mic meseriaș cu atelier propriu sau în cazul în care soția se recăsătorește. Dacă un urmaș pierde dreptul la pensie, pensia celorlalți urmași se recalculează. PENSIA PERSOANELOR HANDICAPATE, persoanele handicapate beneficiază, la cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data contractării handicapului, de 15 ani, bărbații, și de 10 ani, femeile, în cazul celor încadrabili în gradul I de invaliditate, de 20 de ani pentru bărbați și de 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 de ani pentru bărbați și de 20 de ani pentru femei, indiferent de vârstă. Pentru vechimea realizată în plus față de cea menționată mai sus se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an în plus pentru primii cinci ani și de 0,5% pentru fiecare an următor. Persoanele handicapate pensionate în condițiile de mai sus nu pot cumula pensia cu salariul pe timpul cât se reîncadrează, până la împlinirea vârstelor de 60 de ani, bărbații, și 55 de ani, femeile. Persoanele handicapate care prezintă invalidități prezente la data încadrării în muncă pot fi pensionate de invaliditate, la cerere, dacă dovedesc o anumită vechime în muncă și în raport cu vârsta. Ajutorul special pentru persoanele handicapate dă dreptul, în cazul decesului titularului, la stabilirea și Ia acordarea unui ajutor special pentru urmași, dacă aceștia îndeplinesc condițiile legale, care se plătește din fondul de risc și de accident (v.). PENSIA SUPLIMENTARĂ, p. care se acordă pe baza principiului mutualității. între persoanele asigurate, pensionarilor de asigurări sociale și pensionarilor urmași, dacă pensionarii și susținătorii decedați au contribuit în timpul activității lor la alimentarea fondului bănesc destinat acestui scop. Cuantumul p.s. depinde de timpul cât s-a plătit contribuția, de mărimea contribuției, a salariului mediu tarifar și a celorlalte venituri salariale. In cazul în care s-a cotizat cu 2%. timp de 5-10 ani, p.s. reprezintă 5%, ajungând ca, la o vechime de peste 20 de ani, să reprezinte 12%, după cum se constată din tabelul următor: 24 PEN Timpul cât s-â cotizat % din salariul tarifar de la 5 la 10 ani, inclusiv 5 de la 10 la 15 ani, inclusiv 8 de la 15 la 20 de ani, inclusiv 10 peste 20 de ani 12 Dacă s-a cotizat cu 4% (2% obligatoriu și 2% facultativ), cuantumul p.s. reprezintă de la 8% până la 18%, așa cum rezultă din tabelul de mai jos: Timpul cât s-a cotizat % din salariul tarifar 5-10 ani, inclusiv 8 10-15 ani, inclusiv 12 15-20 de ani, inclusiv 14 20-25 de ani, inclusiv 16 peste 25 de ani 18 Persoanele care au contribuit la formarea fondului pentru pensia suplimentară o perioadă potrivit reglementărilor în vigoare până la adoptarea Decretului nr. 232/1986 și o perioadă mai mică de cinci ani cu 3% beneficiază de pensia suplimentară potrivit reglementărilor în vigoare până la această dată, în raport cu toți anii de contribuție. Persoanele care au contribuit în noile condiții (cu 3% și cu 5%) la fondul pentru pensia suplimentară o perioadă mai mare de cinci ani beneficiază de pensie suplimentară în raport cu toți anii de contribuție de la data încetării activității lor, ca urmare a pensionării. în modul următor: Timpul cât s-a cotizat % din salariul tarifar 5-10 ani, inclusiv 7 10-15 ani, inclusiv 10 15-20 de ani, inclusiv 13 20-25 de ani, inclusiv 15 peste 25 de ani 16 Pensia suplimentară de asigurări sociale de stat (fără agricultori)* Explicații 1990 1991 1992 1993 1994 Numărul mediu al pensionarilor (în mii) 2 271 2 717 2 856 2 945 3 145 Pensia medie (în lei) 201 236 730 3 123 8 470 Explicații 1995 1996 1997 1998* 1999 Numărul mediu al pensionarilor (în mii) 3 310 3 459 3 603 3 755 4 156 Pensia medie (în lei) 15 174 20 281 38 588 60 382 106 295 Sursa: Anuarul statistic al României. Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 202-203. 25 PEN P.s. se acordă de la data încetării activității persoanelor care au cotizat, ca urmare a pensionării. Urmașii beneficiază de p.s. în procentele prevăzute pentru pensia de urmaș de asigurări sociale de stat. Dacă o persoană, în timpul activității sale, a plătit contribuția la mai multe sectoare cu sisteme proprii de asigurări sociale, se iau în considerare toți anii de contribuție; în aceste cazuri, p.s. se plătește de sectorul care a acordat pensia de asigurări sociale. P.s. se acordă cadrelor militare permanente ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne, precum și avocaților în aceleași condiții ca personalului din unitățile de stat. Persoanele care au plătit contribuția pentru p.s. o perioadă de până la cinci ani li se restituie, la data pensionării, suma cu care au contribuit, la care se adaugă o dobândă. P.s. se acordă și în cazurile în care membrii cooperatori nu îndeplinesc condițiile pentru primirea pensiei de bază, însă au plătit contribuția personală o perioadă de minimum cinci ani. Membrilor cooperatori care, înainte de pensionare, au plătit contribuția pentru p.s. o perioadă mai mică de cinci ani, la acordarea pensiei de bază li se restituie suma totală plătită drept contribuție personală plus o dobândă. P.s. se acordă separat de pensia de bază. V. și pensia de bază. PENSIE, drept bănesc, sumă de bani ce se plătește lunar persoanelor care își încetează activitatea ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, a invalidității, pe tot timpul vieții de la pensionare, copiilor urmași până la o anumită vârstă și soției (soțului) care are calitatea de urmaș, pentni a li se asigura acestora condiții optime de viață. P. se plătesc prin asigurările sociale de stat, cooperatiste etc., prin asistența socială, după caz, pe viață sau cât durează invaliditatea ori calitatea de urmaș. P. constituie forma principală de protecție a foștilor salariați, a membrilor lor de familie prin asigurările sociale de stat și cooperatiste. La stabilirea și la acordarea p. se are în vedere faptul că, în țara noastră, munca este un drept fundamental și, în același timp, o îndatorire de onoare și de prim ordin a tuturor membrilor societății. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere. Salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Dreptul la p. se acordă, în raport cu munca prestată, calitatea, importanța socială și rezultatele muncii prestate, tuturor cetățenilor care au vechimea necesară în muncă, au împlinit vârsta prevăzută de lege ori și-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă din cauza unor accidente sau boli. P. trebuie să asigure condiții decente de viață membrilor societății, în concordanță cu nivelul de dezvoltare a economiei naționale. Principiul călăuzitor al sistemului actual de pensionare îl constituie îmbunătățirea raportului dintre p. și salariul tarifar, respectiv asigurarea unei mai juste corelări între nivelul p. și cel al salariilor. Sistemul de pensii din România este întemeiat pe principiul eticii și echității sociale, ele fiind stabilite în concordanță cu contribuția fiecărui cetățean la dezvoltarea economico-socială a țării, realizând, în același timp, un raport echitabil între veniturile care provin din salariu și cele care se obțin din pensie, astfel încât să se asigure stimularea în continuare a persoanelor care lucrează în diferitele domenii economice, sociale, culturale etc., precum și realizarea unor proporții echitabile între p. mai mici și cele mari. La baza sistemului actual de pensionare din țara noastră se mai află următoarele principii: ■fondurile bănești necesare plății p. se formează din contribuțiile unităților, ale asiguraților, precum și ale persoanelor care angajează personal casnic și de îngrijire a blocurilor de locatari; "stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în muncă; "determinarea cuantumului p. în funcție, în primul rând, de condițiile existente la locul de muncă; "justa corelare a p. de invaliditate cu p. pentru munca depusă și limită de vârstă; "instituirea p. suplimentare din contribuția personală a cetățenilor; "unicitatea pensiilor; "neimpozabili ta tea pensiilor până la un anumit nivel; "imprescriptibilitatea dreptului la pensie; "incesibilitatea dreptului Ia pensie; "indexarea și majorarea pensiilor. Principiile care stau da baza p. acționează în așa fel încât se încadrează în sistemul general al cointeresării materiale, creând fiecărui cetățean perspectiva unei p. mai mari, corespunzătoare aportului real la dezvoltarea economică, socială, culturală a patriei noastre. Statul român garantează dreptul la p. fiecărui cetățean, indiferent de sex și de naționalitate, și acordă sprijin material prin asistența socială 26 persoanelor inapte de muncă și lipsite de mijloace de existența. Potrivit principiului unicității pensiei, o persoană poate primi o singură p. de bază integrală de asigurări sociale; dacă o persoană este îndreptățită să primească două sau mai multe p., ea poate oricând să opteze pentru una dintre ele. Persoanele care au lucrat în sectorul de stat și în alte sectoare cu sisteme proprii de pensionare primesc atât p. de asigurări sociale de stat, cât și p. care li se cuvine din acele sectoare, în raport cu munca depusă și cu vechimea în muncă; suma p. cumulate nu poate depăși însă nivelul p. de asigurări sociale ce s-ar fi cuvenit persoanei în cauză în situația în care întreaga muncă ar fi prestată într-o unitate de stat. în România, actele procedurale pentru dobândirea pensiei și p. sunt scutite de plata oricărui impozit sau taxe (neimpozabilitatea p.); de asemenea, dreptul la p. este imprescriptibil, ceea ce înseamnă că dreptul la p., o dată născut, nu se pierde, cu toate că - să admitem - nu s-a cerut înscrierea la pensie, oricât timp s-ar fi scurs de la nașterea acestui drept și dreptul la p. nu pot fi cedate nici total, nici parțial (neadmiterea cesiunii p.) și nu se poate renunța la p. Sistemul pensiilor de asigurări sociale de stat este caracterizat de datele de mai jos: Evoluția cheltuielilor cu plata pensiilor prin asigurările sociale de stat, în perioada 1990-2000 ' Explicatori 1990,. 1994 1995 '• Suma pensiilor (în mii) 48 691,1 119 556 321 676 1 042 464 2 461 464 3 669 164 % fată de 1990 100 245,5 660,6 2 140,9 5 034,5 7 535,6 ' 2000“’ ? ' Suma pensiilor (în mii) 5 547 645 11 66T924- 21 936 696 31 076 490,2 43 618 950,5 % față de 1990 113 936 23 954,9 45 052,7 63 823,7 89 583,0 Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 732; ~ 1998, p. 641; 1999, p. 633. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 198, din 8 mai 2000. Evoluția numărului mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat 019880: 1989 Numărul mediu de pensionari - mii 1 655 2 007 2 080 2 169 2 246 2 300 % față de 1980 100 121,3 125,7 131,1 135,7 139,0 W " 1995 Numărul mediu de pensionari — mii 2 570 3 018 3 211 3 253 3 039 3 588,7 % față de 1980 155,3 182,4 194 196,6 207,8 216,8 1999" 1006” Numărul mediu de pensionari - mii 3 740 3 785 4 020 4 156 4 325 % față de 1980 220 228,5 242,9 251,1 261,3 Sursa.- Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p 215- „ 1998, p. 205; 1999, p. 201. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 198, din 8 mai 2000. 27 PEN Evoluția pensiei medii de asigurări sociale de stat Explicații 1990 1991 1992 1993 1994 1995 pensia medie - în lei 1 602 3 357 8 750 27 079 61 370 88 108 față de 1990 100 209,6 546,2 1 690,3 3 830.8 5 499,9 Explicații 1996 1997 1998 1999 2000 pensia medie - în lei 126 842 259 947 400 489 670 813 1 026 020 față de 1990 7 917,7 16 266,4 24 999,3 41 873,5 64 046,2 Sursa.* Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 203. Datele relative au fost calculate de autor. Evoluția pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat* Explicații 1990 1991 1992 1993 1994 1995 Procente 100 77,5 63,7 56,5 55.3 61,2 Explicații 1996 1997 1998 1999 2000 Procente 62,8 49,7 48,8 51,5 54 Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București. 1997 p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 203. * * în țările dezvoltate, o parte a salariaților optează pentru pensionarea cât mai devreme, chiar dacă li se promite o pensie mai mare dacă se vor pensiona mai târziu. Pensionarea mai devreme face loc cadrelor tinere. în Austria, pensionarea se face la împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbații, cu o vechime minimă de 30 de ani, iar pentru femei la atingerea vârstei de 60 de ani. cu o vechime în muncă de 25 de ani. Persoanele pot cere pensionarea cu până la cinci ani mai devreme (adică la 60 de ani, respectiv la 55 de ani). De asemenea, există posibilitatea pensionării mai devreme a persoanelor care au o vechime în muncă mai mare decât vechimea minimă prevăzută de lege. în Franța, pensionarea se face la 65 de ani, bărbații, și la 60 de ani, femeile, cu o vechime de 30 de ani, respectiv 25 de ani, cu posibilitatea pensionării cu câțiva ani mai devreme dacă au o vechime mai mare în muncă. în Germania, pensionarea pentru limită de vârstă se face la 65 de ani, bărbații, și la 60 de ani, femeile. Femeile care au o vechime în muncă de cel puțin 15 ani se pot pensiona la 60 de ani. Bărbații cu o vechime îndelungată se pot pensiona la 63 de ani. Pentru fiecare an lucrat în plus se acordă un spor de pensie de 1,5%. în Ungaria, bărbații se pensionează la 60 de ani, iar femeile la 55 de ani, cu vechime de 30 de ani, respectiv 25 de ani. în Danemarca, pensionarea pentru limită de vârstă are loc la 67 de ani, bărbații, și la 65 de ani, femeile. în Finlanda, vârsta de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Pensionarea se poate face cu până la cinci ani mai devreme, dar cu reducerea pensiei. în Norvegia, vârsta de pensionare este de 67 de ani. Cei care muncesc peste vârsta de 67 de ani primesc pensia și o parte din salariu. în Suedia, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 60 de ani pentru femei. în Marea Britanie, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 60 de ani pentru femei. în Statele Unite ale Americii, vârsta de pensionare este de 65 de ani, cu posibilitatea pensionării cu trei ani mai devreme. Cu privire la cuantumul pensiei: Albania. PEN Cuantumul pensiei este de 70% din salariul mediu pe ultimele 12 luni. Bulgaria. Nivelul pensiei este de 80%-85% din salariul mediu pe trei ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate. Cehia și Slovacia. Pensia reprezintă 60% pentru grupa I de muncă, 55% pentru grupa a Il-a și 50% pentru grupa a IlI-a de muncă din salariul mediu pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de muncă. Pentru fiecare an de vechime în muncă în plus se acordă pe cele trei grupe de muncă un spor de 2%, 1,5% respectiv 1%. Ungaria. Pensia reprezintă 33% pentru zece ani de vechime în muncă; 53% pentru 20 de ani de vechime în muncă; 68% pentru 30 de ani de vechime în muncă; 71% pentru 35 de ani de vechime în muncă; 74% pentru 40 de ani de vechime în muncă; 75% pentru 42 de ani sau mai mulți de vechime în muncă. Federația Rusă. Pensia reprezintă 50% până la 100% din salariul lunar pe ultimele 12 luni de activitate sau pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate. La această pensie se acordă sporuri de 5-15% pentru condițiile de muncă și numărul de persoane aflate în întreținere. Cuba. Pensia reprezintă 50% din salariul mediu pe ultimii cinci ani de activitate, la care se adaugă 1% pentru fiecare an lucrat în plus peste 25 de ani (1,5% pentru munci grele sau periculoase). Italia. Pensia reprezintă 2% pentru fiecare an de vechime din salariul mediu pe trei ani consecutivi din ultimii zece ani. Cota maximă este de 80%. Belgia. Pensia este de 60% din retribuția medie pentru beneficiarii singuri și de 75% pentru familiști. Vechimea integrală este de 45 de ani pentru bărbați și de 40 de ani pentru femei. Franța. Pensia reprezintă 25% din salariul mediu din ultimii zece ani; 40% dacă pensia se solicită la 60 de ani, cu 30 de ani vechime. La pensia astfel stabilită se adaugă 50% pentru persoanele aflate în întreținere (soția în vârstă de peste 65 de ani sau la 60 de ani dacă este inaptă de muncă, iar în cazul în care a crescut trei copii se mai adaugă un supliment de 10%). Turcia. Nivelul pensiei este de 70% din salariul mediu pe trei ani din ultimii cinci ani, plus o majorare de 1% pentru fiecare an care depășește vechimea de 25 de ani. în unele țări, salariații nu sunt obligați să se pensioneze, ceea ce înseamnă că pot lucra cât trăiesc. în alte țări, pensionarea se face obligatoriu până la vârsta de 70 de ani. Majoritatea țărilor acceptă cumularea (parțială sau integrală) a salariului cu pensia. PENSIE ALIMENTARĂ, v. PENSIE DE ÎNTREȚINERE. PENSIE DE ÎNTREȚINERE, sumă de bani lunară pe care o persoană trebuie să o plătească altei persoane în cuantumul și pe durata de timp stabilită de instanța judecătorească (de exemplu pentru copii. în cazul când părinții sunt despărțiți etc.). PENSIE DE RETRAGERE, p. ce se poate solicita de către persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, precum și de persoanele care realizează un venit anual echivalent cu cel puțin șase salarii minime brute pe țară și care își încetează activitatea. P. de r. se diminuează cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an de anticipare. La împlinirea vârstei legale pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă: a) p. de r. devine pensie pentru munca depusă și limită de vârstă; b) p. de r. se recalculează prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare; c) penalizarea prevăzută mai sus se înlocuiește cu 0,2% pentru fiecare lună, respectiv cu 2,4% pentru fiecare an de anticipare efectivă. PENSIE I.O.V.R., sumă de bani acordată lunar invalizilor, orfanilor, accidentaților și văduvelor de război, urmașilor celor morți sau dispăruți în război, precum și urmașilor foștilor pensionari și accidentați de război. Invalizii și accidentam de război care anterior au fost încadrați în muncă primesc pensia calculată în concordanță cu reglementările asigurărilor sociale de stat pentru invaliditate cauzată de un accident de muncă, potrivit grupei a IlI-a de muncă. Pensia invalizilor și accidentaților de război care anterior n-au fost încadrați în muncă este stabilită în sumă fixă diferențiată pe: mari mutilați, invalizi de gradul I, II și III. Invalizii și accidentații de 29 PEN război, marii mutilați și cei cuprinși în gradul I de invaliditate primesc, pe lângă pensia I.O.V.R., o indemnizație lunară de însoțire și îngrijire. Dacă pensionarii invalizi, accidentării de război de orice grad și văduvele de război pensionare sunt încadrați în muncă, primesc pe timpul cât lucrează, pe lângă salariul ce li se cuvine, și pensia I.O.V.R. în întregime. De asemenea, este legiferat ca invalizii și accidentării de război, indiferent de gradul de invaliditate, să-și păstreze la încetarea activității dreptul la pensia I.O.V.R., chiar dacă li se cuvine și primesc și o pensie pentru munca prestată după ce au devenit invalizi. Copiii și soțiile celor morți sau dispăruți în război și ai celor care au decedat ulterior ca pensionari I.O.V.R. primesc pensia de urmaș, acordată în aceleași condiții ca urmașilor în cadrul asigurărilor sociale de stat. Dacă la data decesului susținătorul primea pensia I.O.V.R. și pensie de asigurări sociale, pensia de urmaș se calculează pe baza pensiei care este mai avantajoasă. Pensia pe care o primesc accidentați! de război în afara serviciului ordonat nu poate fi cumulată cu o altă pensie și nu poate constitui bază pentru acordarea pensiei de urmaș. Concomitent, pensionarii I.O.V.R. au dreptul să beneficieze, în mod gratuit, de asistență medicală în spitale, de tratament ambulatoriu, de medicamente și de întreținere pe timpul internării, de trimiteri la tratament în stațiunile balneoclimaterice etc. V și pensia pentru munca depusă și limită de vârstă; pensia de urmaș. PENSIE PARȚIALA p. al cărei cuantum se diminuează cu 0,7% pentru fiecare lună, respectiv cu 8,4% pentru fiecare an de anticipare, din cuantumul pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă. Beneficiarul p.p. poate opta oricând pentru pensia de retragere (v.), până la împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă. La împlinirea vârstei legale pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă: a) p.p. devine pensie pentru munca depusă și limită de vârstă; b) p.p. se recalculează prin adăugarea stagiului de cotizare realizat în perioada de anticipare; c) nu se mai aplică procentele de diminuare. PENSIE SOCIALA, p. care se acordă nevăzătorilor sub forma unui venit minim lunar, determinată la nivelul salariului de bază minim brut pe țară indexat, indiferent de vârsta și de veniturile realizate din salarii, pe toată durata cât persoana este handicapată. P.s. se acordă din fondul de risc și de accident pentru protecția socială a persoanelor handicapate. PENSIONAR, persoană care, potrivit actelor normative în vigoare, primește o pensie. PENSIONARE, încetare a activității unei persoane încadrate în muncă într-o unitate și acordarea unei pensii în concordanță cu prevederile legislației de asigurări sociale. V. și pensie. PENSIONARE ANTICIPATĂ CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ, p. anticipată a unor categorii speciale de salariați cuprinși în asigurările sociale de stat, cu reducerea limitei de vârstă cu cel mult cinci ani. Beneficiază de această p. șomerii care îndeplinesc condiția de vechime integrală în muncă (30 de ani, bărbații, și 25 de ani, femeile). Vechimea în muncă se calculează după normele generale, ținându-se seama de grupele de muncă în care au lucrat salariații. Limita de vârstă la p.a. se poate reduce cu cel mult cinci ani, ceea ce înseamnă că pensionarea se poate face reducându-se vârsta până la 55 de ani, pentru bărbați, și până la 50 de ani, pentru femei. P.a. mai presupune ca persoana în cauză să fi beneficiat atât de ajutorul de șomaj (v.), cât și de alocația de sprijin (v.). La pensia calculată potrivit procedurii generale se aplică cu coeficient de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de pensionare și cu care se reduce pensia rezultată. Plata acestei pensii se suspendă pe întreaga perioadă în care titularul este membru al cooperației meșteșugărești sau realizează permanent venituri din activități profesionale. PENSIONARE TRANZITORIE CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ, p. unor categorii de salariați cu reducerea limitei de vârstă, care aveau vechimea minimă integrală în 30 * ~ PER muncă, în baza Decretului-lege nr. 60/1990, cu aplicabilitate de la 1 martie 1990 până la 31 decembrie 1990. Salariații care aveau vechimea integrală în muncă puteau cere pensionarea cu până la doi ani înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege. Salariații care aveau vechimea integrală în muncă puteau cere pensionarea cu până la patru ani înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege în situațiile următoare: pentru motive de sănătate, constatate cu certificat medical, fără a fi încadrabili într-un grad de invaliditate; în cazul în care conducerea unității, cu acordul colectivului de muncă, apreciază că cererea este întemeiată, deoarece salariatul desfășoară o activitate cu randament scăzut. Salariații care aveau o vechime în muncă mai mare decât vechimea minimă integrală prevăzută de lege puteau cere pensionarea și înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbații, și de 55 de ani, femeile; vârsta de pensionare s-a redus corespunzător cu numărul de ani care depășea vechimea minimă necesară, fără să fi fost mai mică de 55 de ani pentru bărbați și de 50 de ani pentru femei. Salariații care aveau o vechime în muncă de cel puțin zece ani în cadrul asigurărilor sociale de stat au putut fi pensionați, la cerere, la împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru bărbați, și de 55 de ani, pentru femei. Persoanelor pensionate tranzitoriu li se suspendă plata pensiei pe timpul cât realizează venituri din prestarea unei activități salariate, în calitate de membru al unei cooperative meșteșugărești ori dintr-o activitate pe cont propriu, cu excepția activităților productive din agricultură. în aceste cazuri, pensionarii au obligația ca, în termen de 15 zile de la reluarea activității, să comunice organelor de pensii noua situație, pentru suspendarea pensiei. Aceste prevederi se aplică până la împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbații, și 55 de ani. femeile. PENSIUNEA, operațiune prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiția ca ele să fie răscumpărate de către acesta la termenele convenite. în mod frecvent, o astfel de operațiune se desfășoară în relațiile băncilor cu agenții economici mari și cu deosebire între bănci. De regulă, cambiile care fac obiectul p. rămân la beneficiar, în timp ce banca primește angajamentul de răscumpărare, eliberat de beneficiar, precum și borderoul cu cambiile respective. PER CAPlTA. pe cap de locuitor. Spre exemplu, produsul național brut pe cap de locuitor, care se determină ca raport între produsul național brut și numărul de cetățeni ai țării. PERCEPȚIE, instituție financiară locală care calculează și încasează impozite, taxe, diferite majorări, amenzi etc. de la populație. PERFORMANȚĂ ECONOMICO-F1NANCIARĂ. nivel calitativ superior al activității economico-financiare desfășurate de agenții economici, care se apreciază cu ajutorul mai multor indicatori, cum sunt: "cifra de afaceri: "rentabilitatea capitalului; "productivitatea muncii; ■randamentul capitalului; "profitul brut și cel net: "rata anuală de înnoire a capitalului fix; ■eficiența utilizării mijloacelor fixe etc. PERIOADĂ BUGETARĂ, durata de timp pentru care se elaborează, se aprobă și se execută bugetul de stat. P.b. poate să dureze câțiva ani și deci să nu corespundă cu anul bugetar. PERIOADĂ CURENTĂ, interval de timp in care se desfășoară activitatea economică și financiară și în care indicatorii realizați se compară cu cei din perioadele anterioare, pentru a se caracteriza și exprima evoluția lor în timp și pentru a se lua măsurile corespunzătoare. PERIOADĂ DE ASIGURARE, intervalul de timp considerat ca unitate de timp pentru care s-a determinat prima de asigurare. în decursul căruia societatea de asigurări preia riscul asigurării, asumându-și răspunderile care decurg din aceasta. La asigurările facultative, p. de a. este prevăzută 31 PER în contractul de asigurare și poate fi de un trimestru, un semestru, un an sau de mai mulți ani. Asigurările priii efectul legii, fiind în vigoare fără întrerupere, nu au stabilită p. de a. V. și durata asigurării. PERIOADĂ DE BAZA, intervalul de timp (de regulă, un an) în cursul căruia se derulează fenomenele economice și financiare și care se ia ca baza de comparație a evoluției acestora. V. și perioadă curentă. PERIOADĂ DE CURIER, numărul de zile necesar pentru ca documentele de plată să ajungă la unitățile bancare, la organele financiare, de asigurări etc. PERIOADĂ DE GARANȚIE, interval de timp în care, în condiții normale de transport, depozitare și exploatare, marfa achiziționată trebuie să-și mențină nemodificate proprietățile tehnico-funcționale. Dacă au fost necesare înlocuiri sau reparări ale mărfii, p. de g. se prelungește cu timpul în care marfa nu a putut fi utilizată de cumpărător ca urmare a defectelor pe care le-a avut. PERIOADĂ DE GRAȚIE 1. Interval de timp în care beneficiarul unui credit este păsuit să ramburseze ratele scadente sau să plătească dobânda. 2. Perioada dintre momentul plății primei (primelor) de asigurare și cel din care asiguratul are dreptul să primească indemnizații de asigurare. 3. Numărul de zile acordat de instanța judecătorească pentru ca debitorul să-și poată onora obligația restantă. PERIOADĂ DE IMPUNERE, p. de timp pentru care se determină un venit impozabil și se calculează impozitul respectiv. P. de i. este stabilită pe feluri de impozite. Astfel, pentru salarii, p. de i. este luna, iar pentru impozitul pe veniturile agricole și pe veniturile realizate din practicarea unei meserii pe cont propriu, p. de i. este anul calendaristic. PERIOADĂ DE ÎNREGISTRARE 1. Numărul de zile în care se înregistrează în contabilitate fenomenele și procesele economice și financiare. 2. Numărul de zile reglementat prin lege la depunerea cererii de înregistrare a emisiunii de titluri financiare, în care organul financiar de stat poate contesta legalitatea unei emisiuni primare. PERIOADĂ DE PREAVIZ, numărul de zile de la lumânarea preavizului privind încetarea valabilității contractului de muncă până la aplicarea lui. PERISABILITATE, modificarea proprietăților fizico-chimice ale mărfurilor agroali- mentare din cauza condițiilor improprii de ambalare, transport, sortare, manipulare sau depozitare. PERMIS DE CABOTAJ, document eliberat de organele vamale unei organizații de navigație, prin care i se îngăduie ca încărcarea, transportarea și descărcarea mărfurilor să se facă fără plata taxelor vamale. Eliberarea p. de c. se face cu condiția ca transporturile respective să aibă loc între porturile naționale, iar manipularea mărfurilor să se efectueze numai la o anumită dană. Evitarea taxării acestor mărfuri se realizează pe baza actului de tranzit care se întocmește în momentul încărcării mărfurilor și care le însoțește până în portul de descărcare. PERMIS DE DESCĂRCARE, document eliberat de organele vamale după ce importatorul a îndeplinit toate formalitățile (a plătit taxele vamale datorate), prin care i se aprobă descărcarea mărfurilor de pe mijlocul de transport respectiv. PERMIS VAMAL, act eliberat de organele vamale armatorului, pe baza căruia se aprobă încărcarea sau descărcarea mărfurilor de pe navă, depunerea sau scoaterea unor mărfuri din 32 PET magazii, desigilarea unor bunuri etc. supuse taxelor vamale. Eliberarea p.v. presupune că taxele vamale au fost achitate. PERSOANA, p. fizică, p. juridică și orice grup de persoane care desfășoară o activitate împreună. PERSOANĂ AFILIATĂ, p. fizică sau juridică aflată în următoarele situații: “este o persoană de control al unui fond deschis de investiții (v.) sau al unei societăți de administrare de investiții; "este o persoană juridică în cadrul căreia un fond deschis de investiții, o societate de investiții sau o societate de administrare de investiții este o persoană de control; “este o persoană juridică în care o persoană de control al unui fond deschis de investiții, al unei societăți de investiții, al unei societăți închise de investiții sau al unei societăți de administrare este o persoană de control; “este soțul/soția sau o rudă până la gradul al treilea sau fiu până la gradul al doilea al oricărei persoane care este afiliată unui fond deschis de investiții, unei societăți de investiții sau unei societăți de administrare de investiții (v.). PERSOANĂ DE ACCES, p. fizică învestită cu dreptul de a controla, care are calitatea de angajat, de consultant sau care are posibilitatea de a obține orice informație cu privire la achiziționarea sau vânzarea de valori mobiliare și de alte instrumente financiare de către astfel de societăți de administrare, fonduri deschise de investiții și/sau a societăților de investiții. PERSOANĂ DE CONTROL AL UNUI FOND DESCHIS DE INVESTIȚII SAU AL UNEI SOCIETĂȚI DE INVESTIȚII, p. fizică sau juridică aflată în următoarele situații: “este membru al consiliului de încredere (v.) al fondului deschis de investiții sau al consiliului de administrație ori este director executiv în cadrul persoanei juridice; “deține direct ori indirect sau are în alt mod puterea de a exercita controlul a peste 10% din valorile mobiliare, cu drept de vot, ale persoanei juridice; “este societatea de administrare a unui fond deschis de investiții (v.) sau a unei societăți de investiții ori este acționar la această societate. PERSOANA DE RISC, p. fizică sau juridică (societate de asigurări, bancă etc.) care este înscrisă într-un fișier național din cauza unor importante întârzieri în plăți înregistrate în activitatea lor. PERSOANA JURIDICA, grupare de persoane cărora legea le recunoaște o existență și le acordă un statut juridic potrivit căruia au posibilitatea să fie proprietari, să aibă un patrimoniu, să fie debitoare sau creditoare, să aibă reprezentant în justiție având toate atributele persoanelor fizice și să fie înregistrată în Registrul Comerțului. Persoanele juridice pot fi publice sau de utilitate'publică și urmăresc realizarea sau funcționarea unui serviciu public sau de interes general (de exemplu, statul, județul, comuna, întreprinderile, instituțiile și organizațiile de utilitate publică) și private (morale), a căror activitate este lăsată la libera creație a persoanelor fizice, cu anumite limite stabilite prin lege. PERSONALITATE JURIDICĂ, însușirea, aptitudinea recunoscută de lege unei unități economice sau unei instituții de a fi titular de drepturi și obligații. P.j. se dobândește prin înregistrarea în Registrul Comerțului. V. și persoană juridică. PETRODOLARI, fonduri în dolari existente la dispoziția țărilor producătoare și exportatoare de petrol, care depășesc cerințele proprii ale exportatorilor și care se depun Ia băncile comerciale în conturile de depozit. Băncile comerciale folosesc p. în diferite operațiuni pe piața financiară obținând dobânzi importante. 33 PEȘ PEȘCHEȘ, sumă de bani sau bunuri pe care domnitorii Țărilor Române le ofereau anual Porții Otomane, sultanului sau altor demnitari turci. PIATRĂ PREȚIOASĂ, mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură. P.p. se folosește în mod deosebit la confecționarea bijuteriilor. PIATRĂ SEMIPREȚIOASĂ, mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură. P.s. se utilizează, de regulă, la confecționarea bijuteriilor de o mai mică valoare. PIAȚA ACȚIUNILOR, parte componentă a pieței de capital, pe care se negociază acțiuni în vederea constituirii și măririi capitalului social al societăților comerciale emitente. Treptat, s-a cristalizat și s-a dezvoltat o piață internațională a acțiunilor prin participarea cu active financiare în valută a unor agenți economici din diferite țări la formarea capitalului social al unor societăți comerciale din alte țări, aceștia dobândind astfel calitatea de acționari. Pe p.a. au loc și euroemisiuni de acțiuni, care constituie o cale importantă de mobilizare a capitalurilor disponibile de către societățile transnaționale prin atragerea unor acționari din diverse țări, cu toate dificultățile create de autoritățile guvernamentale din unele țări. Piața euroacțiunilor este direct legată de societățile transnaționale. V7. și piața capitalurilor. PIAȚA ASIGURĂRILOR, totalitatea cererilor și a ofertelor de asigurare facultativă privind persoanele, bunurile și răspunderea civilă etc., care se întâlnesc și se soluționează în și între societățile de asigurări dintr-o țară sau din mai multe țări. P.a. cuprinde atât asigurările interne, cât și pe cele externe, ocupând un loc important în mecanismul economic. în funcție de primele nete subscrise, p.a. s-a dezvoltat în următoarele țări: S.U.A., Japonia, Marea Britanie, Franța. S-a dezvoltat mai mult p.a. de viață, ca urmare a creșterii competiției, a reglementării unor forme de asigurare a vieții, a unei mai mari cereri pentru asigurările de pensii, a deteriorării sistemului social de securitate etc. A fost și este competitivă piața externă de mare rentabilitate, în special la asigurările auto, de sănătate și de boală. P.a. franceză este astăzi dominată de societățile naționale de asigurări. Societățile de asigurări controlează prin investiții un important sector bancar. Asigurarea de viață este ramura de cel mai mare interes pentru toți asigurătorii. în Italia, câteva bănci controlează total activitatea unor companii de asigurări, dar sunt și societăți de asigurări care controlează activitatea bancară. în România, p.a. dobândește formele și caracteristicile specifice economiei de piață prin desființarea monopolului de stat asupra asigurărilor la 1 ianuarie 1991 și crearea condițiilor pentru înființarea unor societăți cu capital de stat, mixt și privat. La 1 ianuarie 1991 s-au înființat trei societăți cu capital de stat: Societatea Asigurarea Românească - AS1ROM S.A., Societatea de Asigurări-Reasigurări ASTRA S.A. și Societatea de Prestări de Servicii CAROM S.A. în România, p.a. este formată din: cumpărători, care sunt persoane fizice și juridice; vânzători de asigurări, care cuprind societățile de asigurări; intermediari în domeniul asigurărilor. Pe p.a. din România pot vinde asigurări și reprezentanțele unor societăți străine sau ale unor asociații ale asigurătorilor străini, însă care trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să aibă personalitate juridică în țara de origine, să fi desfășurat activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani și să nu se afle în stare de încetare de plăți sau de faliment ori în alte situații asemănătoare; b) să depună la o unitate bancară din România o garanție în numerar, echivalentă cu limita minimă a capitalului de 25 de milioane de lei pentru fiecare categorie de asigurări; c) să obțină în prealabil avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Reprezentanțele societăților sau asociațiilor străine au unele restricții în ce privește încheierea contractului de asigurare, în sensul că ele pot vinde asigurări numai cetățenilor societăților străine și pentru bunurile 34 PIA proprietate a acestora; în ce privește asigurările și reasigurările, ele pot încheia contracte cu societățile de asigurări și reasigurări românești. PIAȚA AURULUI, ansamblul relațiilor de schimb dintre producătorii de aur și cei care îl achiziționează și îl utilizează în scopuri monetare, adică pentru constituirea de rezerve monetare, baterea monedei sau folosirea lui ca mijloc de plată internațional ori în scopuri industriale, respectiv pentru utilizări tehnologice, în medicină, fabricarea bijuteriilor etc. Spre deosebire de piața altor mărfuri, atât producătorul, cât și ofertantul de aur nu dețin cel mai important rol în determinarea condițiilor pieței. De exemplu, Africa de Sud este principalul producător de aur; piața acestui metal se află aproape în întregime sub influența politicii și a acțiunilor întreprinse de către autoritățile monetare și de către băncile centrale ale puterilor financiare. La crearea unei atare situații au contribuit mai mulți factori, și anume: a) masa principală a aurului nu dispare în procesul de consum și se stochează de către marile bănci și de particulari, ceea ce face ca fiecare nouă extracție să constituie o mărime relativ mică comparativ cu marile stocuri deja existente; b) stocul de aur monetar este concentrat în cea mai mare parte în câteva țări dezvoltate, care își coordonează politica în ce privește cumpărarea sau vânzarea de aur; c) aurul nu este admis să circule în schimbul intern de mărfuri, iar aprovizionarea cu aur pentru consumurile industriale este supusă în unele țări repartiției centralizate. De asemenea, în multe țări nu este admisă deținerea aurului de către particulari sau este legiferat controlul la importul aurului. în aceste condiții, autoritățile monetare și băncile centrale ale marilor puteri au avut posibilitatea să influențeze cererea și oferta de metal galben și chiar piața aurului, menținând cotația la nivelul prețului oficial și determinând o îndelungată perioadă de timp un aflux al aurului spre rezervele oficiale. La toate acestea a contribuit și faptul că, pentru principalul producător de aur - Africa de Sud - exportul acestui metal este postul principal al balanței sale comerciale și al balanței de plăți. Până în anul 1960. o parte importantă a cererii de aur venea de la băncile centrale, care îl foloseau pentru alimentarea rezervelor monetare. Din acel an, principala parte a cererii de aur este prezentată de particulari. în vederea unor prelucrări industriale și mai ales pentru tezaurizare și speculă. Organizarea pieței aurului se deosebește de cea a piețelor de mărfuri. Astfel, firmele și băncile particulare specializate în comerțul cu aur sunt foarte strâns legate de băncile centrale și, în foarte multe cazuri, acționează ca agenți ai acestor bănci sau operează sub supravegherea directă a lor. Cele mai importante piețe internaționale ale aurului sunt piața din Londra (datează din secolul al XVII-lea), Ztirich și Paris. O importantă piață a aurului a existat și la New York până în 1993 când, concomitent cu suspendarea convertibilității în aur a dolarului, aceasta a fost rezervată exclusiv aurului folosit în alte scopuri decât cel monetar. PIAȚA CAPITALURILOR, locul de întâlnire a cererii cu oferta de capital, piață specializată în efectuarea de tranzacții cu active financiare care au scadențe pe termene medii și lungi. P.c. cuprinde piața financiară și piața monetară. Prin intermediul p. de c., capitalurile disponibile sunt dirijate către agenții economici naționali sau de pe piețele altor țări, în care nevoile de capital sunt mai mari decât posibilitățile financiare interne. Cererea de capital poate proveni de la guverne, municipalități, societăți industriale, comerciale și financiare din țară sau de pe piețele altor țări unde nevoile de capital depășesc posibilitățile financiare interne de acoperire, iar oferta de capital poate veni de la bănci, case de economii, societăți de asigurări și de reasigurări, case de pensii, persoane fizice din țară sau din străinătate. Cererea și oferta de capitaluri se întâlnesc pe bursele de valori mobiliare sau prin băncile care se ocupă cu vânzarea- cumpărarea hârtiilor de valoare. într-un sens mai restrâns, p.c. cuprinde numai piața acțiunilor și a obligațiunilor și are două componente: a) p. primară a c., pe care se plasează noile emisiuni de titluri ale agenților economici care caută noi fonduri bănești, și b) p. secundară a c. pe care sunt negociate titlurile pe care proprietarii lor le vând pentru a-și redobândi capitalul înainte de 35 PIA scadența stabilită inițial. Aceasta este în fapt bursa de valori. Vânzarea și cumpărarea titlurilor de valoare se fac la cursul zilei, care poate fi superior sau inferior cursului de achiziție. Autoritățile monetare pot impune anumite restricții referitoare la accesul la resursele financiare interne. Deplasările de capitaluri de la o piață la alta au determinat în fapt crearea și funcționarea unei piețe internaționale de capital, care nu trebuie considerată doar ca o totalitate de piețe naționale, ci ca o piață separată și complementară a piețelor naționale, cu structuri proprii. P. de c. se ocupă cu emisiunea și plasarea de valori mobiliare din împuternicirea emitenților de acțiuni, obligațiuni și diferite alte titluri către posesorii de capitaluri financiare disponibile. De asemenea, pe p. de c. se vând valori mobiliare emise de unele instituții care au nevoie de capital financiar și se cumpără de către altele care au economii și capitaluri pe termen mediu și lung neangajate. Pe p. de c. se negociază valorile mobiliare, ceea ce înseamnă că ele se pot vinde înainte de scadență pentru a fi transformate în lichidități. Dacă pe piețele monetare se vând și se cumpără titlurile de valoare pe termen scurt, pe p. de c. se negociază acțiuni, obligațiuni, titluri de rentă etc., respectiv valori mobiliare pe termen mijlociu și lung. P. de c. cuprinde în fapt bursa de valori (cea mai importantă componentă a p. de c.), piața ipotecilor (ipoteci imobiliare urbane - locuințe familiale, ipoteci imobiliare rurale sau ipoteci agricole - terenuri, proprietăți rurale, comerciale), piața valorilor emise de marile firme și piața valorilor emise de guvern (stat), de agenții guvernamentale, de administrațiile locale. P. de c. cuprind atât piețele naționale, cât și europiețele pe care se emit și se negociază eurotitluri, cu deosebire euroacțiuni și euroobligațiuni. Dobânda pe p. c. este diferită în funcție de cererea și oferta de capital și este superioară dobânzii de pe piața monetară. V. și acțiune; obligațiune; capital; bursa de valori; capital fictiv; piața financiară; piața monetară. PIAȚA COMUNĂ, v. COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ; UNIUNEA EUROPEANĂ. PIAȚA CREDITULUI, locul de întâlnire a cererii cu oferta de capital, formă, segment al pieței de capital, denumită și piață monetară, constituită din totalitatea băncilor și a altor instituții financiare care își formează resursele în principal prin atragerea disponibilităților bănești temporar libere din economie sub forma depunerilor în conturi, pe seama resurselor proprii, precum și pe calea emisiunii de monedă. Din resursele astfel constituite băncile acordă împrumuturi agenților economici și persoanelor fizice care temporar au nevoie de capital. Băncile comerciale. în calitate de intermediari, primesc atât ofertele, cât și cererile de capital. Pentru depunerile bănești în conturi la bănci acestea plătesc deponenților dobânzi. Din aceste depuneri, ca și din capitalul propriu, băncile acordă împrumuturi solicitanților. La împrumuturile acordate dobânda este mai mare. Din diferența de dobândă băncile își compensează cheltuielile de funcționare, realizând și un profit. Depunerile de capital bănesc se fac pe termene diferite, dar băncile stimulează, prin acordarea unor dobânzi mai mari, depunerile pe termene mai lungi. Proprietarii depunerilor pot însă solicita capitalul depus în orice moment, ceea ce înseamnă că depozitele sunt la vedere. Datorită acestui fapt, băncile acordă, de regulă, împrumuturi pe termen scurt, cu scadențe ferme. Satisfacerea cererilor de capital pe termen lung a reclamat crearea și dezvoltarea pieței financiare (v.). PIAȚA CREDITULUI INTERNAȚIONAL, parte a pieței mondiale care cuprinde totalitatea relațiilor de credit (formarea și repartizarea resurselor de creditare) ce se concretizează între instituțiile financiare, bancare, firmele industriale, comerciale și persoanele fizice care participă la schimburile economice, științifice etc. internaționale, precum și instrumentele și procedura prin care se înfăptuiesc relațiile respective. P.c.i. este strâns legată de comerțul internațional și de operațiunile de colaborare și cooperare dintre state. Pe p.c.i. au loc contractări de credite în vederea finanțării importurilor și a exporturilor. P.c.i. este strâns legată de piețele naționale monetare și de credit. V. și piață valutară. 36 PIA PIAȚA DE ACOPERIRE A RISCURILOR, p. pe care se acoperă anumite riscuri și care s-a dezvoltat ca o consecință a internaționalizării și a liberalizării piețelor naționale. Categoriile principale de riscuri acoperite sunt: riscurile de curs de schimb, riscul de dobândă, riscul privind valoarea titlurilor. Depășirea acestor riscuri a reclamat instituirea de noi instrumente financiare, noi piețe etc. V. și piață națională; piață financiară. PIAȚA DE CAPITAL, p. pe care se emit și se tranzacționează valori mobiliare. P. de c. are două componente: a) piața primară (v.), pe care societățile emit valori mobiliare, și b) piața secundară (v.), pe care se tranzacționează valorile mobiliare. PIAȚA DE SCHIMB, locul în care se puteau schimba monedele metalice, unele contra altora, pe baza valorilor reale pe care le aveau sau în temeiul garanției emitentului public, care puteau fi statul, anumite societăți sau emitentul privat. PIAȚA DREPTURILOR DE SUBSCRIERE A ACȚIUNILOR, p. care este alimentată de către acționarii care doresc să-și vândă total sau parțial drepturile de subscriere pe care le conferă deținerea de acțiuni vechi. Cumpărătorii sunt cei care doresc să devină acționari ai societății emitente de acțiuni. Subscrierile la noile acțiuni se pot face numai în măsura în care vechii acționari renunță la drepturile lor de subscriere, pe care le vând. Atât pentru cei care doresc să subscrie, cât și pentru cei care își vând drepturile de subscriere este util să se cunoască raportul de subscriere. Acest raport se determină prin următorul calcul: în care: RS = raportul de subscriere; AN = numărul și valoarea totală a acțiunilor noi; AV = numărul și valoarea nominală a acțiunilor existente în circulație. PIAȚA EUROCREDITELOR, piață de capitaluri pe termen mediu (de regulă cinci ani) pe care acționează băncile din circuitul eurovalutelor (v.). Eurocreditele se acordă întreprinderilor private și guvernelor și sunt folosite pentru finanțarea operațiunilor de comerț exterior. Guvernele folosesc eurocreditele pentru acoperirea deficitelor din balanța de plăți. PIAȚA EURODOLARILOR, p. de capitaluri care a luat extindere după crearea Comunității Economice Europene și care face posibilă mișcarea disponibilităților din conturile deschise la bănci, exprimate în dolari. V. și eurodolari. PIAȚA EUROOBLIGAȚIUNILOR, p. de capitaluri internaționale pe termen lung pe care acționează emitenții și posesorii de euroobligațiuni (v.) în vederea emisiunii și comercializării euroobligațiunilor. PIAȚA EUROOBLIGAȚIUNILOR ÎN E.C.U,, p. care a luat ființă în anul 1981, dobândind o dezvoltare continuă, deoarece E.C.U. a devenit începând din 1991 a doua deviză folosită pentru împrumuturi obligatare pe piața financiară internațională. în afară de emisiunile internaționale, o serie de țări și-au elaborat programe naționale de împrumuturi în E.C.U. ori indexate în această deviză. V. și E.C.U. PIAȚA EXTRABURSIERA, locul unde se pot vinde sau cumpăra acțiunile provenite din marea privatizare, segment al pieței secundare de capital (celălalt segment este bursa de valori). 37 PIA Pentru buna funcționare a p.e. au fost special create Registrul Român al Acționarilor (R.R.A.) (v.), Societatea Națională pentru Compensare, Decontare și Depozitare a Valorilor Mobiliare (v.) și sistemul de tranzacționare. PIAȚA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAȚIONALĂ, totalitatea relațiilor financiar-valutare care se constituie la nivel internațional între diferite instituții naționale, între diferite persoane juridice sau fizice angajate în operațiuni financiar-valutare internaționale, deci a căror sferă depășește granițele țărilor. In realitate sunt mai multe piețe financiar-valutare, care au în componență: piața monetară internațională (piața eurovalutelor), piața valutară internațională și piața financiară (de capital) internațională. PIAȚA INTERNAȚIONALĂ A CAPITALULUI, p. pe care se negociază titluri financiare pe termen mediu și lung ale diverselor țări, ceea ce înseamnă că disponibilitățile de capital pot circula de la o țară la alta în funcție de cererea și oferta de capital. înființarea și funcționarea p.i. a c. sunt determinate de deplasările de capitaluri financiare de pe o piață națională către diverse piețe din alte țări. P.i. a c. nu trebuie considerată numai că o totalitate a piețelor naționale de capital, ci și ca o piață distinctă și complementară acestora, cu organizare și funcții proprii. Pentru ca o piață națională de capital să poată funcționa, în același timp, ca o piață internațională de capital este necesară întrunirea unor condiții, cum sunt: "să existe importante active financiare disponibile exprimate într-o valută convertibilă și liber utilizabile; "să existe intermediari financiari cu experiență, cu rețea diversificată de sucursale, filiale și corespondenți în străinătate; "fiscalitatea să fie preferențială pentru tranzacțiile financiare internaționale. Dezvoltarea p.i. a c. este determinată de următorii factori: excedentele de capital ale unor țări, care se plasează pe această piață: refinanțarea unor credite ajunse la scadență; politica restrictivă a unor țări în domeniul creditului intern etc. PIAȚA MONDIALĂ A ASIGURĂRILOR, p. constituită din totalitatea piețelor naționale ale asigurărilor privite în interdependența lor. PIAȚA MONETARĂ INTERBANCARĂ, p.m. permanentă pe care se efectuează operațiuni de mobilizare și plasare de depozite monetare la vedere și la termen de până la un an, la nivelul dobânzilor determinate liber de bănci. Banca Națională a României a reglementat p.m.i. începând de la 1 iulie 1995, băncile afișează în permanență nivelurile ratelor dobânzilor pentru depozitele atrase și, respectiv, plasate. PIAȚA MUNCII, ansamblul ofertelor de muncă ale întreprinderilor și al cererilor de locuri de muncă ale lucrătorilor. Există mai multe piețe ale muncii, care sunt compartimentate pe profesiuni, calificări. P.m. este influențată de cerere, ofertă, calificare, vechime în muncă, experiență etc. PIAȚA OBLIGAȚIUNILOR, parte componentă a pieței de capital pe care se negociază obligațiunile. P.o. cuprinde: "piața obligațiunilor interne, "piața obligațiunilor străine și "piața euroobligațiunilor. P.o. interne este o formă principală de existență a pieței de capital pe care se negociază titluri de credit emise în monedă națională, ofertanții și investitorii fiind rezidenți ai țării în care este organizată și funcționează piața în cauză. P.o. străine este forma clasică a pieței internaționale de capital care cuprinde emisiuni internaționale plasate în țara a cărei monedă se exprimă în titlurile respective. Valuta în care se emit aceste obligațiuni este a țării în care s-a lansat împrumutul și cu care se atrage capitalul financiar disponibil din altă țară. P. euroobligațiunilor este forma cea mai importantă de existență a pieței internaționale de capital și a apărut ca urmare a dezvoltării pieței eurovalutelor. Euroemisiunile de obligațiuni sunt subscrise și plasate la nivel 38 PIA internațional șL în general, nu sunt afectate de reglementările juridice ale țărilor. împrumuturile care se contractează nu sunt exprimate nici în valuta țării creditoare, nici în a celei debitoare, ci în valuta unei terțe țări, în E.C.U. (v.) sau în euro (v.). PIAȚA PE TERMEN CONDIȚIONAL (PE TERMEN LUNG), p. pe care data semnării contractului fixează data termenului la care prețul și cantitățile sunt determinate dinainte, însă termenul este condițional. Prin termen condițional se înțelege că persoana cumpărătoare nu este obligată să cumpere efectiv în ziua termenului. Cumpărătorul poate renunța la achiziție, plătind o primă stabilită prin contract. P. pe t.c. este un important instrument speculativ, deoarece permite semnarea unui contract fără a deține efectiv suma de bani necesară pentru plată. în cazul în care previziunile nu se îndeplinesc, cumpărătorul pierde practic suma primei, care reprezintă costul renunțării 1a cumpărare și deci sancționarea erorii sale. PIAȚA PE TERMEN FERM (TERMEN REDUS), p. pe care titlurile se cumpără definitiv și pe care se fixează în același timp data schimbării titlurilor. Lichidarea se face la sfârșitul lunii sau la un alt termen, prețurile și cantitățile fiind determinate anterior prin contract; plata se face însă numai la scadență. Această p. este prin excelență speculativă. PIAȚA PRIMARĂ A TITLURILOR DE STAT, totalitatea operațiunilor legate de plasarea emisiunilor, adică vânzarea (plasarea) pentru prima dată a titlurilor de stat. Pe p.p. a t. de s. pot participa băncile și instituțiile financiare și de credit autorizate să funcționeze pe teritoriul României potrivit legii și selectate de Banca Națională a României. în afară de intermediarii pieței primare. Banca Națională a României poate accepta ca participanți pe p.p. a t. de s. și alte persoane juridice și fizice. Intermediarii potențiali ai p. solicită autorizarea Băncii Naționale a României și trebuie să dovedească îndeplinirea următoarelor condiții: a) au cont curent deschis la Banca Națională a României; b) au capital social minim; c) dispun de structuri organizatorice distincte și de spații specifice - ghișee, sală de tranzacționare - necesare derulării operațiunilor cu titluri de stat; d) dispun de reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienții, a relației cu alți intermediari a pieței, a sistemului specific de evidență contabilă, precum și a controlului operațiunilor cu titlurile de stat; e) posedă dotări tehnice specifice activităților de tranzacționare (echipamente informatice, echipamente de suport informațional - Reuters, Telerate etc. - echipamente de comunicații specifice - linii telefonice, fax, telex, SWIFT etc.); f) au desemnat personalul în activitățile cu titluri de stat; g) să facă dovada unei performanțe minimale pe p.p. a t. de s. Intermediarii pieței trebuie să-și asume în condiții de concurență, performanță și transparență următoarele obligații minimale: "să asigure plasarea integrală a emisiunilor de titluri de stat, cu excepția situațiilor în care emisiunile sunt plasate prin subscripție publică; "să-și aducă permanent contribuția la piața secundară a titlurilor de stat și la menținerea unui nivel corespunzător de lichiditate a acesteia. în acest scop ei derulează un volum minim anual de tranzacții pe această piață și afișează în permanență atât la ghișeele lor de lucru cu clienții, cât și prin sistemele de difuzare a informației (Reuters, Telerate, Bloomberg etc.) cotații pentru un număr minim de serii de titluri de stat (stabilit de Banca Națională a României); "să furnizeze Băncii Naționale a României orice informații, documente sau registre pe care aceasta le poate solicita în legătură cu activitatea pe piața titlurilor de stat; "să organizeze și să participe la campanii promoționale referitoare la emisiunea titlurilor de stat; "să participe lunar sau ori de câte ori este necesar la consultări la sediul Băncii Naționale a României, în vederea analizării condițiilor pieței și a previziunilor privind evoluția acesteia; "să contribuie permanent la creșterea standardului profesional și a reputației pieței titlurilor de stat din România prin promovarea unor norme și principii de conduită specifice. Intermediarii pieței primare a titlurilor de stat trebuie să-și asume responsabilitatea respectării obligațiilor menționate mai sus în baza unui angajament încheiat cu 39 PIA Banca Națională a României. în fiecare an, Banca Națională a României analizează performanța pe piață a intermediarilor pieței primare a titlurilor de stat și decide asupra reautorizării acestora. Având în vedere condițiile pieței, experiența intermediarilor pieței primare a titlurilor de stat, precum și ținând seama de tipul titlurilor de stat emise, Banca Națională a României organizează și conduce activitatea de plasare/vânzare a emisiunii de titluri de stat care se realizează prin următoarele modalități: a) subscripție publică; b) subscripție publică garantată; c) licitație. V. și titlu de stat. PIAȚA TITLURILOR FINANCIARE, p. pe care se cumpără și se vând active financiare (v.), fără a se schimba natura lor. Pe această piață se realizează o relație directă între cei care dețin și cei care utilizează fonduri. Utilizatorii primesc fonduri și emit în schimb titluri financiare, iar la scadență le răscumpără. V. și piață primară; piață secundară. PIAȚA 1. Categorie economică a producției de mărfuri, concepută ca o totalitate a actelor de vânzare-cumpărare și a fenomenelor legate de oferta și de cererea de mărfuri considerate în unitatea lor, cu relațiile cărora le dă naștere și în conexiune cu spațiul în care acestea au loc. Prin intermediul raportului dintre cererea și oferta de mărfuri p. pune în evidență relațiile dintre producție și consum. 2. Totalitatea mijloacelor și a operațiunilor de comunicare și de confruntare a vânzătorilor cu cumpărătorii, prin care aceștia se informează reciproc în legătură cu ce se poate produce pentru vânzare, respectiv ce vor să cumpere, și cu prețul mărfurilor. P. cuprinde: mărfurile care se tranzacționează; volumul tranzacțiilor; mijloacele și instrumentele folosite; ; prețul. P. este legată în mod direct de diviziunea muncii, de autonomia producătorilor și cuprinde practic spațiul, rețeaua de desfacere, diferitele condiții economice și sociale în care se confruntă și se realizează complexul actelor de vânzare-cumpărare de mărfuri și servicii. în fiecare orânduire social-economică bazată de producția de mărfuri, caracterul, funcțiile și rolul p. sunt determinate cauzal de formele de proprietate asupra mijloacelor de producție. P. poate fi internă (națională) și externă (mondială). PIAȚA ACTIVA, p. care se caracterizează printr-un număr mare de tranzacții de bursă referitoare la anumite valori mobiliare. V. și bursă. PIAȚA A PATRA, totalitatea relațiilor de vânzare-cumpărare stabilite numai între societățile de investiții. Pe p. a p. titlurile financiare se comercializează în bloc, la care participă societățile interesate. PIAȚA BĂNEASCĂ, p. a capitalurilor care are ca obiect al cererii și ofertei capitalul de împrumut (v.) sub formă unică bănească și cu aceeași valoare de întrebuințare. Cererea de capital de împrumut este prezentată de către industriași, proprietarii de pământ, speculanții de bursă și chiar de către state, iar oferta de capital de împrumut este făcută de către bănci. în timpul crizelor economice oferta de capital scade, crescând în perioadele de depresiune, avânt, înviorare și redresare economică. PIAȚĂ CENUȘIE (LE MARCHE GRIS, GREY MARKET), p. în cadrul căreia intermediarii schimbă titluri în bloc, cu prilejul lansării unui împrumut; apoi fiecare se preocupă să-și plaseze titlurile față de marele public, adică față de marea masă de mici investitori. PIAȚĂ FINANCIARA, p. pe care se întâlnește direct cererea cu oferta de capital, prin faptul că cel care are nevoie și solicită capital emite titluri proprii de creanță, pe termen lung, negociabile, care se cumpără de*către deținătorii de capital. Având caracter negociabil, titlurile de creanță pot fi transferate altor persoane și astfel deținătorii lor inițiali își recuperează capitalul. P.f. cuprinde cererile și ofertele de capital destinate plasamentelor pe termen lung, precum și diferitele organisme care înlesnesc confruntarea cererilor și ofertelor de capital. Cererile de capital pot 40 PIA proveni de la municipalități, guverne, diferite societăți industriale, financiare, comerciale, din țară și din străinătate, iar ofertele de capital pot fi făcute de bănci, case de economii, case de pensii, societăți de asigurare și diferiți particulari din țară și din străinătate. Date fiind avantajele pe care le prezintă p.f., în unele cazuri înseși băncile își procură resurse prin emisiunea de titluri proprii. Comparativ cu depozitele constituite în conturi, la vedere sau la termen, capitalul procurat prin emisiuni de titluri proprii evită riscul restituirii masive a capitalurilor la cerere, care poate provoca mari dificultăți, cu consecințe imprevizibile. Când deținătorii de titluri doresc să-și mobilizeze capitalul pe care îl dețin, ei le pot vinde altor persoane juridice sau persoane fizice. Agenții economici își pot procura resursele prin: a) autofinanțare; b) împrumuturi bancare; c) emisiuni de titluri proprii negociabile. în prezent, agenții economici folosesc mai mult autofinanțarea și emisiunea de titluri proprii negociabile. P.f. asigură mobilitatea, lichiditatea și eficiența investițiilor. P.f. se prezintă sub două forme: piața financiară primară și piața financiară secundară. Piața financiară primară cuprinde emisiunea și plasarea de noi titluri financiare. Emitenții (vânzătorii) de titluri urmăresc obținerea de capital bănesc, iar posesorii de economii, care cumpără titlurile respective, urmăresc plasarea și fructificarea economiilor lor, devenind în fapt investitori. Titlurile financiare au un preț de vânzare ferm, care se numește curs și care este valoarea nominală. Datorită unor împrejurări, prețul ce se percepe la plasarea obligațiunilor poate fi stabilit sub valoarea nominală (sub pari), iar răscumpărarea urmează să aibă loc la valoarea nominală (al pari). Prin această operațiune de tehnică financiară se urmărește mobilizarea urgentă a unor sume de bani subscrise la un împrumut. Pe p.f.p. operațiunile se efectuează, în principal, de către bănci, care, pentru un comision convenit, plasează noile titluri în schimbul capitalului bănesc mobilizat în favoarea emitentului de titluri. De asemenea, băncile pregătesc campania de publicitate și rezolvă problemele practice care se ivesc. Pe p.f.p. acționează „bancherii de investiții", adică cei care subscriu noile emisiuni. în acest caz, subscrierea înseamnă de fapt garantarea valorilor emise de stat sau de firmele mari, fiecare pachet de valori depinzând din punctul de vedere al prețului de numărul și de calitatea subscriptorilor. Ei obțin câștigul din practica „a cumpăra ieftin și a vinde scump", adică vom vinde acțiunile la un preț superior celui stabilit de emitent. Investitori-cumpărători pot să fie băncile de investiții, societățile de asigurări și reasigurări, fondurile de pensionare etc. Piața financiară secundară cuprinde totalitatea tranzacțiilor cu titluri financiare emise anterior (existente, vechi); ea concentrează cererea și oferta de titluri de valori. Instituirea și dezvoltarea p.f.s. au fost și sunt determinate de dorința multor deținători de titluri financiare de a le vinde înainte de scadența lor. P.f.s. asigură un nivel superior de lichiditate valorilor financiare, iar dezvoltarea lor a fost și este mai importantă decât cea a piețelor financiare primare. în cadrul acestei piețe un rol deosebit revine bursei de valori. Tranzacțiile dintre vânzători și cumpărători se realizează prin intermediul agenților de schimb (brokeri, curtieri, dealeri sau jobberi) care execută ordinele clienților lor cu respectarea reglementărilor și a uzanțelor clare și ferme. Bursele de valori sunt organizate ca societăți pe acțiuni, conduse de consiliul bursei. Autoritatea publică supraveghează strict activitatea bursei de valori (de titluri). în desfășurarea tranzacțiilor la bursă problema principală este formarea prețului (cursului) titlurilor financiare, care de multe ori este substanțial diferit de valoarea nominală. Cursul titlurilor depinde de mai mulți factori economici, dar în ultimă instanță de raportul dintre cererea și oferta de titluri financiare. Acest raport depinde la rândul său de mărimea veniturilor aduse anterior de titlurile financiare, de perspectivele ce se întrevăd, de nivelul ratei dobânzii, de starea economică, financiară și monetară a țării, de conjunctura politică și economică internațională. ❖ P.f internațională 1. Piață pe care se întâlnesc cererea și oferta de capital și pe care se efectuează tranzacții valutare pentru plasamente de capital pe termen scurt, mediu și lung la nivel internațional, în centre internaționale în care operează agenți fără deosebire de naționalitate cu valute sau devize. 2. Piața pe care se negociază acțiuni și obligațiuni. P.f.i. este 41 PIA constituită de fapt atât din totalitatea piețelor financiare interne (naționale) pe care se efectuează tranzacții cu acțiuni și obligațiuni străine, cât și din piața eurocapitalurilor. Oferta și cererea de capital o pot face diferite bănci, societăți de asigurări, societăți industriale, persoane particulare etc. Negocierile pe p.f.i. se efectuează prin intermediul burselor de valori mobiliare, băncilor de credit etc. Finanțarea se realizează practic prin intermediul unor instrumente, cum sunt diferite valori mobiliare (acțiuni și obligațiuni), împrumuturi ipotecare, împrumuturi pe titluri de credit etc. Pe p.f.i. toate operațiunile, negocierile și tranzacțiile se efectuează numai în valută. în ultimii 35-40 de ani piețele financiare internaționale au cunoscut o dezvoltare continuă, spectaculoasă, răspunzând cerințelor manifestate de investitori și de lumea aflată în dezvoltare. în această evoluție, băncile internaționale au îndeplinit un rol principal. PIAȚA IPOTECARA, p. pe care se negociază, se vând și se cumpără numai titluri de creanță care au garanții ipotecare, pentru a face posibilă refînanțarea împrumuturilor acordate cu garanții ipotecare. PIAȚĂ IN NUMERAR, p. pe care titlurile bursiere se schimbă imediat, în momentul încheierii negocierii. Pe această p. cumpărătorul primește titlurile și le plătește în momentul în care se efectuează cotația valorii mobiliare. PIAȚĂ LIBERĂ (ECONOMIE DE PIAȚĂ LIBERĂ), economie în care resursele materiale, umane și financiare se alocă fără nici o intervenție, prețurile și tarifele se stabilesc în funcție de cerere și ofertă, iar echilibrul economic, financiar, monetar și valutar se realizează prin autoreglare. P. nu este însă cu adevărat și integral liberă, deoarece ea trebuie să se manifeste în corelație cu obiectivele societății, într-un cadru legislativ instituit de stat. P.L condiționează și de fapt impune: volumul și structura producției, cheltuielile de exploatare ce pot fi efectuate pentru a face mărfurile competitive, nivelul productivității muncii, consumurile specifice etc. De asemenea, p.l. determină menținerea în permanență a unui grad de incertitudine, ca element de incitare la soluții, existența unor debușee, a unor relații operaționale superioare concurenței, a unor strategii investiționale pe termen scurt și lung, precum și prețul de vânzare care, prin mărimea lui. confirmă sau infirmă utilitatea proceselor economice. PIAȚA MONETARA, parte integrantă a pieței naționale, care cuprinde totalitatea fluxurilor de monedă națională și chiar străină, concretizată în mărimea cererii și a ofertei în cadrul acestor fluxuri, precum și vânzările și cumpărările de titluri de credit (v.) pe termen scurt. P.m. este deschisă tuturor agenților economici și pe ea se negociază titlurile monetare pe termen scurt: bilete de trezorerie, bonuri de tezaur, certificate de depozit, cambii, bilete la ordin etc. Țările a căror monedă este convertibilă, înregistrează fluxuri intense de valute, datorită operațiunilor bancare privind tranzacțiile cu valute convertibile. Prin p.m. statul și băncile urmăresc realizarea unui anumit grad de stabilitate monetară. P.m. este specializată în efectuarea tranzacțiilor cu active monetare, cu scadențe la termene scurte, adică până la un an, cuprinzând depozite bancare la vedere și la termen, cambii, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit și diferite alte titluri mobiliare pe termen scurt. P.m. atrag activele monetare ale celor care economisesc și vor să rămână într-o poziție lichidă, deoarece au posibilitatea să retragă sau să încaseze activele lor oricând. Activele mobilizate de p.m. sunt folosite în acordarea de împrumuturi necesare producerii de bunuri și servicii, precum și pentru diferite nevoi temporare ale băncilor și ale tezaurului. Oferta și cererea de active monetare pe termen scurt se asigură de către: bănci centrale și comerciale, societăți de asigurări și reasigurări, instituții financiare, societăți industriale și comerciale, persoane particulare, municipalități și autorități locale, guverne etc. Pe p.m. operează: băncile comerciale, intermediarii (brokerii) sau operatorii, precum și banca centrală, care 42 PIA acționează ca un creditor de ultimă instanță. Aceste instituții absorb capitalurile și economiile disponibile pe termen scurt de la diverși agenți economici și persoane fizice și le plasează pe termen scurt la alți agenți și persoane particulare. Prețul atragerii și plasării capitalului pe termen scurt este dobânda. P.m. sunt foarte sensibile față de diferențele care există pe plan internațional de la o țară la alta între ratele dobânzilor la depozitele formate pe diverse termene. Diferențele respective antrenează frecvente deplasări de capitaluri de la o p.m. la alta în căutarea unor plasamente cât mai avantajoase. în astfel de situații intervine piața valutară (v.) care realizează conversia activelor din valută cu dobânzi scăzute în valută cu dobânzi mai ridicate. Aceste interdependențe fac ca p.m. să acționeze și ca piețe valutare. PIAȚĂ MONETARĂ DE NUMERAR, parte componentă a pieței naționale care cuprinde fondurile monetare lichide ce se formează în sistemul bancar. în condițiile echilibrului general stabil, aceste fonduri monetare sunt întotdeauna lichide, astfel încât crizele financiare să fie evitate. Băncile se ocupă în această privință numai cu tranzacții de fonduri monetare disponibile imediat, cum sunt „conturi curente“, „depozite la vedere“. Când o persoană are nevoie de numerar pentru plăți la o anumită dată în viitor, și vrea să fie sigură de acum, atunci ea trebuie să depună suma respectivă în moneda internă sau externă. Prin suma depusă persoana respectivă va avea un cont sau un depozit la vedere. Banca este obligată să țină rezerva 100% pentru aceste conturi, când e vorba de fonduri lichide la vedere. Depunătorul are dreptul să dispună oricând de aceste depuneri prin semnarea unui cec, dând un ordin de plată sau cerând numerar. Pentru serviciile primite, depunătorul plătește o dobândă negativă, adică tocmai costul acestor servicii. PIAȚĂ MONETARĂ INTERNAȚIONALĂ, totalitatea reglementărilor, instituțiilor și relațiilor care iau naștere în procesul mobilizării și plasării fondurilor disponibile la nivel internațional pe termen scurt (până la un an). P.m.i. cuprinde toate piețele monetare naționale în interdependența lor. PIAȚA MONETARĂ ÎN E.C.U., p. care cuprinde de fapt piața creditelor cu scadență de până la un an și care este viabilă numai dacă este suficient de lichidă. Cuprinde și piața interbancară, ca și bonurile de tezaur în E.C.U. emise de diverse țări; utilizarea lor a fost determinată de măsurile de dezintermediere bancară. Certificatele de depozit și biletele de trezorerie în E.C.U. sunt create la nivelul pieței monetare și se folosesc, ca și alte instrumente financiare, pe o durată de până la șase luni. V. și E.C.U. PIAȚĂ NAȚIONALĂ, p. pe care intervin rezidenții țării respective, care schimbă titluri emise în monedă națională. Deschiderea frontierelor pentru capitaluri face ca piețele financiare să devină accesibile pentru toți operatorii, indiferent de naționalitate. Totuși p.n. își păstrează încă specificul său. PIAȚĂ NEAGRA, p. ilegală, clandestină, pe care se realizează acte de vânzare-cumpărare ilegale. P.n. poate fi de mărfuri, de aur, de valute, de hârtii de valoare etc. PIAȚĂ PERFECT CONCURENȚIALĂ, p. pe care acționează mulți vânzători și cumpărători, care nu au o influență importantă asupra prețului. PIAȚĂ PRIMARA, ansamblul relațiilor de vânzare-cumpărare prin care se înfăptuiește distribuirea, plasarea primară a titlurilor financiare numai de la emitent la investitor. Prin distribuirea primară, societatea emitentă obține fondurile necesare pentru dezvoltare. 43 PIA PIAȚA SECUNDARA, ansamblul relațiilor de vânzare-cumpărare de titluri financiare care asigură redistribuirea obiectelor de contract doar între investitori (piață de valori). PIAȚA TERȚIARA, p. pe care se comercializează titlurile financiare în afara bursei, prin intermediul rețelei naționale de societăți financiare, agenții, bănci etc. PIAȚA VALUTARA, ansamblul operațiunilor de vânzare-cumpărare de valute efectuate de către bănci sau case de schimb autorizate de către autoritățile valutare (banca centrală. Ministerul Finanțelor etc.) și care își desfășoară activitatea pe baza legislației țării respective. P.v. este specifică economiilor de piață și constituie o organizație a țării pe teritoriul căreia funcționează și se ocupă în mod exclusiv cu operațiunile de schimb valutar. Controlul asupra p.v. se exercită de către organe specializate în această activitate și care aparțin țării pe teritoriul căreia funcționează. Sunt și situații în care p.v. are caracterul unei adevărate piețe internaționale. Pe p.v. se centralizează toate cererile și ofertele referitoare la valute și devize, se efectuează operațiuni de cumpărare și de vânzare a acestora, se stabilește cursul valutar ținând seama de evoluția cererii și a ofertei și se efectuează în cea mai mare parte operațiunile prin viramente, plățile și încasările în valută efectivă deținând o pondere mică. Pe p.v. se efectuează operațiuni Ia vedere (cumpărări și vânzări de valute sau devize la un anumit curs în maximum 48 de ore etc.) și operațiuni pe termen (cumpărarea sau vânzarea de valute se bazează pe angajamente), în care piața sau livrarea valutelor se efectuează la o dată ulterioară, stipulată în contract. în România, p.v. se compune din: piața valutară rezervată operațiunilor de vânzare-cumpărare de valută desfășurate de persoanele juridice și piața caselor de schimb valutar rezervata operațiunilor de vânzare-cumpărare de valută desfășurate de persoane fizice. Rezidenții și nerezidentii din România au dreptul să dobândească, să dețină și să utilizeze instrumente de piață, valori mobiliare, precum și orice alte active exprimate în valută, potrivit prevederilor legale. Rezidenții și nerezidenții pot deschide conturi în valută la bănci, precum și la orice alte entități stabilite de lege. De asemenea, rezidenții au dreptul să cumpere și să vândă în mod liber sume în valută contra lei pe p.v. din România prin intermediari autorizați. PIAȚĂ VALUTARĂ BANCARĂ, totalitatea operațiunilor de vânzare-cumpărare de valute ce se efectuează în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României. P.v.b. este deschisă tuturor persoanelor juridice române cu ofertă liberă sau cu cerere de valută justificată. Persoanele juridice nerezidente în România au acces pe p.v.b. numai în calitate de ofertanți de valuta. P.v.b. funcționează prin intermediul băncilor comerciale românești și străine autorizate să-și desfășoare activitatea în România și să efectueze operațiuni în lei și în valută. Banca Națională a României participă pe p.v.b. în scopul protejării monedei naționale, precum și pentru păstrarea și administrarea rezervelor internaționale ale țării. P.v.b. se compune din: a) licitații valutare (v.) pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută cu o valoare de cel puțin 50 000 de dolari S.U.A. și b) operațiuni în afara licitațiilor valutare pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută cu o valoare de cel mult de 50 000 dolari S.U.A. Pe p.v.b. se pot efectua numai operațiuni la vedere de vânzare sau de cumpărare de valută, cu decontarea în termen de maximum două zile lucrătoare de la data tranzacțiilor. în calitate de potențiali cumpărători de valută pe p.v.b., persoanele juridice române trebuie să îndeplinească următoarele condiții: “cererea de cumpărare de valută să aibă ia bază un contract extern sau un document care să ateste o operațiune valutară curentă (de cont curent); “suma solicitată la cumpărare să nu depășească valoarea operațiunii valutare curente sau diferența dintre valoarea operațiunii valutare curente și disponibilitățile proprii cumulate pentru astfel de operațiuni; “cererea de cumpărare de valută pentru transferuri de capital să fie prezentată în condițiile prevăzute de normele privind efectuarea operațiunilor valutare. Suma în valută cumpărată pe p.v.b. trebuie utilizată potrivit destinației inițiale prevăzute în contractul extern sau în documentul care atestă operațiunea valutară 44 ~ ” PIE curentă sau, după caz, transferul de capital. Disponibilitățile în valută din conturile proprii, precum și sumele de valută cumpărate pe p.v.b. nu pot fi utilizate drept garanții (cash colateral) pentru obținerea de credite în lei destinate cumpărării de valută de pe p.v.b. PIAȚĂ VALUTARĂ INTERBANCARĂ, segment al pieței valutare pe care se derulează operațiunile și raporturile principalilor intermediari autorizați ai pieței valutare (băncile). V. și piață valutară; piață valutară bancară. PIAȚĂ VALUTARĂ INTERNAȚIONALĂ, p.v. pe care se vinde și se cumpără valută străină. PIERDERE 1. Pagubă materială, daună, stricăciune. 2. Diminuare a resurselor materiale și bănești ale unităților economice ca urmare a depășirii veniturilor de către cheltuieli. P. se exprimă valoric. Cauzele pierderilor pot fi: depășirea cheltuielilor de producție și a celorlalte cheltuieli, plata de amenzi, penalizări, locații, majorări, vânzarea mărfurilor la un preț inferior cheltuielilor de producție și de circulație etc. P. se pot datora atât unităților economice, cât și unor cauze independente de activitatea acestora. ❖ P. de active circulante, diferența dintre cuantumul activelor circulante care ar trebui să existe în întreprindere conform normativului din perioada dată și existentul real al surselor de active circulante. Această diferență arată cu cât s-au descompletat activele circulante care existau în întreprindere. P. de a.c. se determină pe baza datelor de bilanț, astfel: p. de a.c. = normativul minim pe anul curent - existent de active circulante (surse la 31 decembrie anul curent). P. astfel stabilită nu este egală cu p. ce urmează a fi finanțată, întrucât o parte din aceste pierderi se poate datora proastei gospodăriri, calamităților naturii, sustragerilor, depășirii consumurilor specifice și care se suportă de vinovați. Sunt și unele minusuri de active circulante care nu constituie pierderi, ele fiind consemnate în contabilitate din eroare. De aceea, p. rezultată din bilanț trebuie corectată cu plusurile de active care nu sunt excedente și cu minusurile care nu sunt pierderi. După stabilirea pierderilor reale de active circulante, organele financiare analizează cauzele care le-au provocat și stabilesc regularizările cu bugetul statului, pentru a determina vărsămintele în plus sau în minus, și cu organele ierarhic superioare, pentru partea din pierdere care se impută persoanelor vinovate pentru proasta gospodărire, ceea ce a cauzat risipa de materii prime, materiale etc. și a dus la depășirea nejustificată a consumurilor specifice. Partea de pierdere determinată de cauze obiective se finanțează (compensează) din fondul de rezervă al activelor circulante. Existența p. de a.c. constituie un indiciu al activității defectuoase. V. și completare de active circulante; fondul de rezervă pentru active circulante. ❖ P. dreptului la pensie, încetarea dreptului de a mai primi pensia ca urmare a survenirii unor anumite cauze. Persoanele în cauză pierd dreptul la pensie sau la ajutor social când și-au provocat intenționat invaliditatea pentru a putea dobândi aceste drepturi. Această decădere cu titlu de sancțiune se referă numai la pensia sau ajutorul social decurgând din invaliditatea respectivă. Se pierde dreptul la pensie sau ajutor social și atunci când persoanele respective au fost condamnate pentru cauzarea unei invalidități sau pentru uciderea susținătorului, însă numai referitor la pensia sau ajutorul social pe care l-ar fi putut primi comițând aceste acte grave. Dreptul la pensie sau ajutor social încetează când urmașii nu mai întrunesc condițiile necesare pentru a beneficia de pensie sau ajutor social, precum și în cazurile în care, în urma revizuirii medicale periodice a capacității de muncă, se constată că pensionarul este apt de muncă. V. și suspendarea plății pensiei. ❖ P. din întreruperi, daune cauzate întreprinderilor de întreruperile sau de opririle procesului de producție, de folosirea incompletă a forței de muncă sau a utilajului într-o perioadă din anumite cauze, ca de exemplu: defectarea mașinilor sau a instalațiilor, organizarea nerațională a producției, defecțiuni sau întârzieri în aprovizionarea materialelor, a combustibilului, a energiei etc. După caracterul cauzelor, întreruperile pot fi: externe (lipsa de energie electrică procurată din afară, neprimirea la 45 PIE timp a materialelor comandate, incendii, inundații, cutremure etc.), interne (defectarea unor motoare, organizarea nerațională a producției etc.). Pentru evidența acestora se folosesc fișele tehnologice, avizele de corectare și fișele de întrerupere, în care se arată cauzele care le-au provocat. Urmărirea pierderilor din întreruperi se face cu ajutorul graficelor și al rapoartelor zilnice de control și retribuții. Se socotește pierdere din întrerupere acea pierdere produsă de o întrerupere care are cel puțin durata unui schimb de muncitori, indiferent de cauza care a provocat- o. Volumul total al p. din 1 datorate cauzelor externe este format din: salarii de bază, suplimentare, contribuțiile pentru asigurările sociale pe durata întreruperii și diferența dintre salariul plătit în cazul folosirii la alte munci mai puțin calificate și salariul tarifar la care au fost încadrați; combustibilul și energia consumată neproductiv pe timpul întreruperii, cotele de cheltuieli de întreținere și funcționare a utilajului, cotele de cheltuieli generale ale întreprinderii, calculate cu procentele prevăzute. Pentru p. din î. produse din vina furnizorului care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, întreprinderea păgubită întocmește un decont al cheltuielilor neproductive intervenite în timpul și din cauza întreruperii lucrului, pe care îl remite, împreună cu actele justificative, furnizorului pentru achitare. înregistrarea în contabilitate a p. din î. produse de cauze externe, se face pe baza fișei de întreruperi și a altor acte de cheltuieli efectuate pe timpul întreruperii (bonuri de lucru, bonuri de materiale etc.), întocmite de șeful atelierului și aprobate de organele în drept. ❖ P. fiscală, rezultatul negativ dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile înregistrate pentru fiecare loc de realizare la o categorie de venituri. P.f. anuală înregistrată din activități independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii și asimilate salariilor, obținute în cursul aceluiași an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiași an fiscal devine pierdere reportată. Pierderile care provin din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeași natură, din străinătate, pe fiecare țară, înregistrate în cursul aceluiași an fiscal, sau se reportează pe următorii cinci ani asupra veniturilor realizate din țara respectivă. Dacă în urma compensărilor admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta constituie pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al cincilea an inclusiv. Diferența de pierdere care nu a putut fi compensată în cinci ani reprezintă pierdere definitivă. Compensarea și reportarea pierderilor se fac conform următoarelor reguli: reportarea pierderilor se face cronologic, an după an, începând cu pierderea cea mai veche; dreptul la reportul pierderii este personal, netransmisibil și supus identității contribuabilului; acest drept nu poate fi transmis moștenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acestora, și reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat. V. și impozitul pe venitul anual globaL ❖ P. totală, distrugerea completă a unui bun, exprimată valoric. P.L poate fi reală (efectivă), când, practic, îh urma distrugerii bunul nu mai există, și prezumată, când, necunoscându-se concret dacă bunul este distrus, nu se mai știe nimic despre el. în cazul navelor, întâlnim și p.t constructivă, când bunurile mai există, dar avarierea este așa de mare încât recondiționarea nu mai este oportună din punct de vedere economic. P.t constructivă se consideră ori de câte ori reparațiile care ar trebui efectuate navei reprezintă cel puțin 3/4 din valoarea acesteia. PIERDERI DIN REBUTURI, v. REBUT. PIEȚE DE AUR, centre speciale în care este concentrat comerțul cu aur ca metal bănesc, în special pentru satisfacerea cererii tezaurizatorilor particulari și a speculanților. La operațiunile de pe p. de a. participă și organele de stat, băncile centrale de emisiune, fondurile valutare și altele, în perioada existenței etalonului aur, schimbul liber al bancnotelor cu metal prețios excludea necesitatea centrelor de comerț cu aur. Nevoia de organizare a p. de a. a apărut după desființarea etalonului aur, când acesta a fost scos din circulația internă, iar mișcarea aurului monetar între state a început să se efectueze numai pe căi oficiale. „PrețuL aurului pe piețele libere depinde de 46 ' ~ ~ ~ PLA cerere și ofertă, de poziția pieței, de forma sub care se vinde metalul, de gradul de participare a statului la aceste operațiuni etc. PIEȚE MONDIALE DE AUR, v. PIEȚE DE AUR. » ’ » PLAFON DE CASA, suma maximă care se poate reține în numerar, de la o zi la alta, în casieria unei unități gestionare și care este stabilită pe baza normelor de casă. Pentru acoperirea cheltuielilor urgente și zilnice se pot reține și sume mai mari decât cele prevăzute prin normele de casă. V. și limita soldului de casă. PLAFON DE CREDITE, cuantum maxim al creditelor prevăzute a se acorda întreprinderilor și ministerelor, pe obiectele creditabile, într-o anumită perioadă (lună, trimestru). PLAFON DE CREDITE AL CONTULUI CURENT, p. rezultat din însumarea plafoanelor de credite pe termen scurt pentru: active circulante aferente stocurilor și cheltuielilor determinate pe bază de norme și normative, inclusiv pentru producția cu ciclu lung de fabricație și pentru mărfurile aflate în magazinele proprii ale întreprinderilor industriale care nu îndeplinesc condițiile pentru deschideri de cont, separat; diferite alte elemente cu caracter de active circulante, cum sunt produsele, lucrările, serviciile facturate și mărfurile expediate, stocurile pentru iarnă, stocurile și cheltuielile cu caracter temporar privind materii prime, materiale, producție neterminată și produse finite pentru uz intern și pentru livrări la export prin întreprinderile de comerț exterior, stocurile și cheltuielile privind cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și introducerea progresului tehnic; stocurile și cheltuielile necesare realizării unor sarcini noi. P. de c. al c.c. se stabilește la începutul fiecărui trimestru de către organele unității bancare, împreună cu unitatea economică respectivă. Unitățile bancare acordă credite prin contul curent în cadrul plafonului stabilit. în cazurile în care p. de c. al c.c. s-a folosit în întregime, iar unitatea economică nu mai poate efectua plățile devenite scadente, unitatea bancară împreună cu unitatea economică în cauză examinează dacă suma documentelor privind produsele expediate, lucrările executate și serviciile prestate, aflate în curs de încasare, este mai mare decât cea inclusă în p. de c. al c.c.; în astfel de situații, unitatea bancară poate aproba majorarea plafonului de credite cu diferența determinată, pe tot timpul până la încasarea documentelor respective. P. de c. aprobate de centrala băncii pentru activele circulante normate sunt dimensionate în funcție de fondul activelor circulante prevăzut pentru finele trimestrului; aceste plafoane sunt apoi adaptate de către unitățile bancare cerințelor reale ale unităților economice, ținându-se seama de cuantumul activelor circulante normate aprobate pe trimestrul expirat și pe cel în curs, de fondul activelor circulante la sfârșitul trimestrului precedent, de pasivele stabile și de celelalte resurse atrase minime și permanente prevăzute pe trimestrul în curs. Modificarea fondului activelor circulante conduce la retușarea corespunzătoare a p. de c., astfel încât acesta să fie egal cu diferența dintre cuantumul activelor circulante normate pe trimestrul respectiv și fondul activelor circulante efectiv constituit plus sursele atrase. P. de c. al c.c. se stabilesc în concordanță cu mișcarea valorilor materiale, astfel încât unitățile economice să nu primească credite mai mari decât necesitățile lor reale, dar nici prea mici, prevenindu-se ajungerea în incapacitate de plată. P. de c. al c.c. se diminuează cu suma creditelor nerambursabile la scadență. PLAFON DE CREDITE INTRATRIMESTRIALE, cuantum maxim cu care se depășește plafonul aprobat de la finele trimestrului, cu condiția ca aceste credite să fie rambursabile în trimestrul în care au fost acordate. PLAFON DE DECONTARE A INVESTIȚIILOR, limita maximă până la care se pot efectua cheltuieli de investiții în anul curent, pentru fiecare obiect de investiție. Acest plafon se 47 PLA stabilește de compartimentul de finanțare-creditare al băncii, în vederea urmăririi decontării investițiilor realizate, cu respectarea programelor anuale de investiții și de finanțare-creditare și în limita devizelor de execuție și a devizului general aprobat. P. de d. a i. se stabilesc separat pentru structurile de „constnacții-montaj", din care „organizare de șantier“ și pentru „alte cheltuieli44, în limita programului anual de investiții, a devizelor de execuție depuse și verificate de bancă și a prevederilor corespunzătoare din devizul general. P. de d. a i. se comunică serviciului decontări-contabilitate al unităților finanțatoare pe total beneficiar și pe fiecare deviz general. Unitățile finanțatoare comunică delegaților organizațiilor de construcții p. de d. a i. pentru structura de construcții-montaj. V. și investiție. PLAFONUL CASEI DE CIRCULAȚIE, nivelul maxim zilnic al cuantumului numerarului ce poate fi păstrat în casa de circulație, care se determină ca o medie zilnică a plăților cu numerar efectiv dintr-o lună apreciată ca reprezentativă, efectuându-se următorul calcul: PCC = PTL NZL în care: PCC = plafonul casei de circulație; PTL = plăți totale lunare în numerar; NZL = numerarul zilelor din luna reprezentativă în care s-au efectuat plăți în numerar. Conducerea Băncii Naționale a României aprobă plafoanele caselor de circulație pentru unitățile sale teritoriale, la propunerea acestora. Sucursalele Băncii Naționale a României aprobă plafoanele caselor de circulație ale băncilor comerciale, lâ solicitarea acestora. în funcție de cerințele reale ale fiecărei unități bancare, p.c. de c. se poate modifica de la o perioadă la alta. în cazul unităților Băncii Naționale a României, sumele de numerar care, la sfârșitul, zilei, depășesc p.c. de c. se trec la fondul de rezervă, iar unitățile băncilor comerciale depun aceste sume la sucursalele băncii centrale. V. și fonduri de rezervă de bancnote, monedă metalică și monedă divizionară metalică. PLAFONUL DE ÎNDATORARE PUBLICĂ, totalitatea împrumuturilor pe care statul le poate contracta și garanta în decursul unui an calendaristic. în contractarea împrumuturilor interne și externe trebuie respectat acest plafon. Plafonul se stabilește în fiecare an prin lege și cuprinde p. de î. p. internă și p. de î.p. externă. P. de î. p. internă se stabilește în funcție de deficitul bugetar anual aprobat și de prevederile unor acte normative speciale. P. de î.p. externă se stabilește ca sumă maximă a împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta și/sau garanta într-un an calendaristic. Rezultă că nu se pot contracta mereu împrumuturi externe, fără a avea capacitate de rambursare. La determinarea acestui plafon se ține seama de: "ponderea datoriei publice în produsul național brut; "raportul dintre serviciul datoriei publice externe și volumul exporturilor de bunuri și servicii; "raportul dintre deficitul balanței comerciale și produsul național brut; ■valoarea exporturilor de bunuri și servicii și rezerva valutară. în aprecierea nivelului și a poverii datoriei publice externe este necesar să se determine corelația dintre creșterea datoriei publice externe determinate de contractarea împrumuturilor și capacitatea politico-economică a țării de a asigura rambursarea ratelor scadente anuale, de a plăti comisioanele, dobânzile aferente etc., ceea ce înseamnă calcularea plafonului împrumuturilor externe și de îndatorare externă. Realizarea acestei corelații necesită: "folosirea împrumuturilor externe pentru realizarea de investiții productive care să contribuie la dezvoltarea economică, la creșterea numărului locurilor de muncă; "diversificarea datoriei publice externe, cu termene diferite de rambursare, care să permită înfăptuirea serviciului datoriei publice externe (v.); "prevenirea utilizării împrumuturilor externe 48 PLA pentru acoperirea sistematică a deficitului balanței de plăți externe, dacă acesta se datorează unor factori permanenți, deoarece astfel s-ar agrava situația echilibrului acestei balanțe. La contractarea împrumuturilor externe trebuie să se aibă în vedere un nivel ridicat și stabil de creștere economică, precum și exporturi suficiente pentru a face față fără dificultăți serviciului datoriei publice externe. V. și împrumut de stat; datorie publică externă; datorie publică internă. PLAFONUL FINAL DE CREDITE, limita maximă a creditelor calculată pentru sfârșitul trimestrului. De regulă, la sfârșitul trimestrului, datoriile unităților economice față de bancă nu trebuie să depășească aceste plafoane. Totuși, în procesul creditării, banca poate să redistribuie plafoanele de credite, ea având dreptul în anumite limite să le micșoreze sau să le majoreze pe ramuri economice și pe ministere. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT PRIVIND PLATA INDEMNIZAȚIILOR Șl A AJUTOARELOR, proces deosebit de complex prin care se determină pe baze științifice toate categoriile de cheltuieli ce se efectuează prin asigurările sociale de stat. P.c.a.s. se efectuează atât la locul de muncă, la nivelul caselor județene de pensii, cât și la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. în cadrul unităților economice și instituțiilor, din fondurile asigurărilor sociale se efectuează următoarele cheltuieli: "indemnizațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății; "indemnizațiile în cazuri de pierdere temporară a capacității de muncă; "indemnizațiile în caz de maternitate; "ajutoarele în caz de deces, precum și pensiile invalizilor de gradul III încadrați în muncă și ale pensionarilor pentru limită de vârstă, care au dreptul, în anumite condiții, să cumuleze pensia cu salariul. Cheltuielile cu asigurările sociale efectuate la locul de muncă se planifică folosindu-se datele din situația executării bugetului de pe anul de bază, din programul de muncă și salarii pe anul curent și din procesele-verbale referitoare la executarea bugetului asigurărilor sociale pe anul de bază, încheiate de organele de control financiar. P.c. pentru plata indemnizațiilor de boală se realizează cu ajutorul următorilor indicatori: numărul zilelor de incapacitate temporară de muncă din cauză de boală pe o persoană încadrată în muncă (pe 100 sau 1 000 de lucrători), indemnizația medie zilnică și numărul mediu scriptic al salariaților pe anul curent. Numărul de zile de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor se determină atât pe baza experienței anului precedent, cât și în perspectiva noilor măsuri de perfecționare a protecției muncii. La efectuarea calculelor se ia în considerare, mai întâi, numărul zilelor de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor, așa cum rezultă din darea de seamă asupra executării bugetului de asigurări sociale pe anul de bază. Numărul zilelor de incapacitate de muncă astfel determinat se modifică în funcție de măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor și de măsurile preconizate în anul viitor având ca efect prevenirea îmbolnăvirilor, mai buna asigurare a igienei și protecției muncii etc. Concomitent, se au în vedere eventualele deficiențe care au existat în activitatea de elaborare sau de aplicare a normelor de asigurări sociale, temeinicia și simțul de răspundere cu care au fost eliberate certificatele medicale, calitatea și eficiența muncii organelor de asigurări sociale, administrative, a organelor de control etc. Perfecționarea protecției muncii, întărirea sănătății poporului determină nemijlocit micșorarea numărului zilelor de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor. Ajutorul mediu zilnic se determină pe baza indicatorilor anului viitor și a ajutorului mediu zilnic realizat în anul anterior. Ajutorul mediu zilnic se modifică în funcție de îmbunătățirea sistemului de salarizare, de ridicarea calificării salariaților. El se micșorează cu sumele plătite în plus ca urmare a plății de indemnizații într-un volum mai mare decât cel care ar fi rezultat din aplicarea dispozițiilor legale în vigoare în litera și în spiritul lor. în țara noastră, creșterea efectivă de la un an la altul a indemnizației medii zilnice este consecința firească a sporirii salariilor prin perfecționarea sistemului de salarizare, ridicarea nivelului de pregătire a angajaților, creșterea vechimii neîntrerupte în muncă etc. Cuantumul indemnizației medii zilnice 49 PLA este influențat și de numărul noilor încadrați în muncă, de mărimea vechimii neîntrerupte în muncă a acestora, de eficiența controlului asupra determinării juste și plății corecte a indemnizațiilor etc. Cheltuielile totale pentru plata indemnizațiilor de boală se determină astfel: NZ-Î C ț 5 1 100 în care: Ct = cheltuielile totale care se efectuează cu ajutoarele de boală; N = numărul mediu al personalului; Z = numărul zilelor de boală la 100 de lucrători în anul viitor; I = indemnizația medie zilnică. Aceste cheltuieli cuprind și plata indemnizațiilor pentru pierderea temporară a capacității de muncă provocată de accidente în afară de muncă. Cheltuielile astfel determinate se repartizează pe trimestre, în funcție de numărul personalului din fiecare trimestru, de frecvența cazurilor de boală ivite în trimestrele anilor precedenți etc. Cheltuielile afectate plății indemnizațiilor pentru pierderea temporară a capacității de muncă provocată de accidente de muncă se determină prin înmulțirea numărului mediu de zile de incapacitate cauzată de accidente de muncă pe un salariat cu numărul mediu scriptic al salariaților, rezultatul înmulțindu-se cu indemnizația medie zilnică acordată pentru o asemenea incapacitate. Numărul mediu de zile de incapacitate pe o persoană, din anul de bază, se determină raportându-se numărul total al zilelor de incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă la numărul mediu scriptic de lucrători, ținându-se.seama și de experiența anilor precedenți. Indemnizația medie zilnică pentru incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă pe anul de bază se determină raportându-se suma totală a acestor indemnizații la numărul total al zilelor de incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă. La efectuarea acestor calcule se ține seama și de realizările anului precedent, precum și de creșterile de salarii. Datorită îmbunătățirii protecției muncii (v.), a instruirii lucrătorilor în vederea respectării normelor de securitate și de igienă a muncii - deci datorită măsurilor înfăptuite pentru prevenirea accidentelor etc. - numărul zilelor de incapacitate de muncă pe un lucrător și, în consecință, numărul total al zilelor de incapacitate de muncă pe unități se prevede și se planifică a fi mai mic decât în anii precedenți, în cazul când numărul mediu scriptic al personalului este constant. Cuantumul indemnizației medii zilnice pentru incapacitate de muncă provocată de accidente în legătură cu munca este influențat de aceiași factori care determină mărimea indemnizației pentru incapacitate de muncă determinată de o boală. Repartizarea pe trimestre a sumei acestor indemnizații se face în funcție de frecvența cazurilor similare din anii anteriori, avându-se în vedere măsurile întreprinse pentru protecția muncii. P.c. privind indemnizațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății se efectuează, în principiu, după aceeași procedură ca în cazul indemnizațiilor pentru pierderea temporară a capacității de muncă provocată de o boală sau de un accident. Cheltuielile pentru plata indemnizațiilor în caz de maternitate se planifică folosindu-se următorii indicatori: numărul femeilor încadrate în muncă din întreprindere sau din instituție, numărul mediu al zilelor de concediu de sarcină sau de lehuzie realizat pe o persoană, cuantumul indemnizației medii zilnice. Pentru anul de plan, numărul femeilor încadrate în muncă se determină avându-se în vedere ponderea lor față de numărul total al personalului întreprinderii sau instituției în anul precedent, precum și vârsta acestora. Dacă, de pildă, în anul de bază numărul femeilor dintr-o întreprindere a 50 PLA reprezentat 40% din numărul total al personalului, pentru anul viitor se va considera că va exista aceeași pondere pe sexe, dacă, bineînțeles, nu s-au prevăzut schimbări importante în acest sens, caz în care se va aplica, în mod corespunzător, un coeficient de majorare sau de diminuare. Numărul mediu al zilelor de concediu de sarcină și de lehuzie în anul de bază se obține raportându-se numărul total al zilelor de sarcină și de lehuzie la numărul total al femeilor încadrate în muncă. Indemnizația medie zilnică pentru sarcină și lehuzie se determină raportându-se suma totală a indemnizației de maternitate din anul de bază la numărul total al zilelor de sarcină și de lehuzie. La determinarea indemnizației medii zilnice de maternitate este necesar să se țină seama de faptul că mărimea ei este influențată de vechimea neîntreruptă în muncă, de numărul copiilor pe care îi are fiecare mamă, de mărimea și de creșterea salariilor, de ridicarea calificării fiecărei mame etc. Suma reprezentând totalul indemnizațiilor în caz de maternitate se repartizează pe trimestre, în funcție de frecvența nașterilor pe trimestrele anilor precedenți. Planificarea ajutoarelor în caz de deces (v.) se efectuează prin înmulțirea numărului probabil de decese care vor avea loc în anul viitor cu cuantumul ajutorului mediu acordat pentru deces. Numărul probabil al deceselor pentru perioada bugetară care se planifică se determină calculându-se media anuală din ultimii cinci ani, iar suma ajutorului mediu în caz de deces se obține raportându-se suma totală a ajutoarelor acordate în anul de bază la numărul deceselor produse în acel an, luându-se în considerare și îmbunătățirile aduse între timp acestui ajutor. Ca urmare a măsurilor luate de către stat pentru ocrotirea sănătății, îmbunătățirea tratamentului bolnavilor, crearea de condiții optime pentru odihnă etc. se înregistrează o creștere a longevității. Ținându-se seama de factorii de mai sus, planificarea sumelor reprezentând ajutoarele pentru caz de deces se efectuează cu aplicarea unui coeficient fundamentat pe aprecierea că numărul ajutoarelor va crește într-un ritm mai lent față de creșterea efectivului personalului. Ajutoarele se repartizează pe trimestre în funcție de frecvența deceselor pe trimestrele anilor anteriori. Toate cheltuielile de mai sus se planifică la nivelul unităților economice, al instituțiilor, al comunelor. La nivelul județelor și al municipiului București, cheltuielile de asigurări sociale se planifică prin centralizarea cheltuielilor de la unități economice, instituții, comune, orașe. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU PLATA PENSIILOR, activitate financiară de asigurări sociale, complexă, de prevedere temeinic fundamentată științific a cuantumului valoric al categoriilor de pensii, anual și pe trimestre. Cheltuielile cu plata pensiilor constituie grupa cea mai importantă de cheltuieli care se planifică la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (v.), concomitent cu elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul de plan. Cuantumul cheltuielilor se planifică separat pentru fiecare categorie de pensii. Cu toate că planificarea acestor cheltuieli se efectuează, în general, după o procedură comună, există totuși unele particularități specifice fiecărei categorii de pensii. Astfel, în timp ce numărul pensionarilor pentru munca prestată și limită de vârstă crește, ca urmare a creșterii duratei medii a vieții (avem în vedere atât decesul unor pensionari, cât și pensionarea altor salariați, îmbunătățirea sistemului de pensionare etc.), fapt ce determină și creșterea sumei alocate acestor pensii, numărul pensionarilor de invaliditate are tendința de scădere, ca urmare a faptului că în unitățile economice se asigură condiții tot mai bune pentru igiena și’ protecția muncii. La planificarea cheltuielilor alocate pensiilor de urmaș se ține seama de numărul mediu din anii precedenți al urmașilor îndreptățiți la pensie, de cuantumul mediu al pensiilor decedaților, de numărul mediu al urmașilor care nu vor mai beneficia de pensie prin atingerea limitei de vârstă sau ca urmare a altor evenimente, de numărul mediu al urmașilor îndreptățiți la pensie care pot apărea în cursul anului etc. Astfel de elemente trebuie avute în vedere și la planificarea cheltuielilor pentru plata ajutorului 51 PLA social. Menționăm că, deși statul nostru a majorat în mod repetat cuantumul ajutorului social acordat persoanelor îndreptățite, ponderea acestor cheltuieli înregistrează totuși o continuă scădere, deoarece numărul beneficiarilor de ajutor social scade, majoritatea considerabilă a personalului întrunind condițiile care îl îndreptățesc să primească pensia pentru munca prestată și limită de vârstă sau pensie de invaliditate, al căror cuantum este cu mult mai mare. Se învederează astfel eficacitatea extinderii folosirii în viitor a experienței și a datelor statistice din anii anteriori, lor acordându-li-se o pondere mai mare în analizele de această natură. Suma cheltuielilor alocate plății pensiilor și ajutorului social se planifică pe baza numărului mediu al pensionarilor și al beneficiarilor de ajutor social și a cuantumului mediu al pensiei sau al ajutorului social. Totalul cheltuielilor destinate plății pensiilor și ajutorului social se determină prin înmulțirea numărului mediu al pensionarilor și al beneficiarilor de ajutor social cu pensia medie lunară (ajutorul mediu lunar), totul înmulțindu-se apoi cu 12 (numărul lunilor din an). Numărul mediu al pensionarilor (beneficiarilor de ajutor social) se determină pe baza dinamicii acestui indicator de-a lungul anilor anteriori, ținându-se seama de numărul noilor pensionari, de numărul mediu al pensionarilor care vor deceda, precum și al acelora care, fiind pensionați temporar, ar putea deveni apți de muncă. Pensia medie (ajutorul social mediu) se determină raportându-se fondul total de pensii la numărul pensionarilor. Ea se poate calcula numai pe anul de bază sau pe mai mulți ani, ca o medie simplă sau ponderată. In vederea planificării cheltuielilor necesare plății pensiilor, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale folosește datele privind dinamica pensionarilor și a pensiei medii care se plătește prin oficiile de muncă și ocrotire socială. în acest scop, se folosesc datele din dările de seamă privind plata pensiilor în cursul anilor precedenți. Cu prilejul planificării cheltuielilor necesare plății pensiilor trebuie avute în vedere modificările ce se aduc sistemului de pensionare, majorarea pensiilor, creșterea salariilor tarifare care constituie baza de calcul al pensiilor. Determinarea exactă a cheltuielilor pentru plata pensiilor și a celor pentru plata ajutorului social trebuie să țină seama de deficiențele care au existat în calcularea și în plata pensiilor și de măsurile luate pentru eliminarea și preîntâmpinarea lor. După determinarea sumei anuale a cheltuielilor afectate plății pensiilor și ajutorului social urmează repartizarea lor pe trimestre. întrucât în fiecare lună se cheltuiesc aproximativ aceleași sume pentru plata pensiilor, ele se repartizează, de regulă, în mod egal pe trimestre. Cu toate acestea, în repartizarea cheltuielilor pe trimestre se ține seama de experiența anilor precedenți, de îmbunătățirile sistemului de pensionare, de modificările ce pot surveni în cursul anului de plan în dinamica numărului de pensionari prin noi pensionări, prin decese etc. în acest scop, organele de planificare a pensiilor folosesc și datele statistice. Creșterea longevității determină însă o creștere continuă a numărului de pensionari și, implicit, sporirea corespunzătoare a fondurilor alocate plății pensiilor. Cuantumul cheltuielilor pentru plata pensiei suplimentare se planifică folosindu-se numărul de persoane beneficiare ale acestei pensii, care se înmulțește cu pensia medie suplimentară, totul apoi înmulțindu-se cu 12. La repartizarea pe trimestre se procedează ca Ia celelalte pensii de asigurări sociale. Cheltuielile privind expedierea pensiilor cuprind rechizitele și taxele poștale necesare ajungerii la domiciliul pensionarilor. Mărimea cheltuielilor destinate plății taxelor poștale pentru expedierea pensiilor depinde de cuantumul pensiilor, iar cheltuielile pentru rechizite sunt în funcție de numărul pensionarilor. Rezultă deci că la planificarea acestor cheltuieli se ține seama de: numărul pensionarilor, nivelul pensiilor, concluziile trase din experiența anilor precedenți. La nivelul Căsei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cheltuielile pentru plata ajutoarelor se planifică pe baza acelorași indicatori, după o procedură asemănătoare celei folosite la calcularea ajutoarelor acordate la locul de muncă, adică în unități economice, instituții etc. Pentru planificarea cheltuielilor necesare procurării protezelor dentare, oculare, chirurgicale, 52 PLA ortopedice etc., se înmulțește numărul mediu al persoanelor îndreptățite să primească asemenea ajutoare cu costul mediu al unei proteze. Primul element se determină pe baza realizărilor anului precedent, ținându-se seama în același timp de măsurile întreprinse pentru asigurarea și perfecționarea protecției muncii, iar cel de-al doilea element se află raportându-se suma efectivă reprezentând costul total al protezelor acordate în anul de bază la numărul protezelor acordate. Cheltuielile cu plata pensiilor de invaliditate de gradul III ale pensionarilor încadrați în muncă și ale pensionarilor pentru munca depusă și limită de vârstă care au dreptul să cumuleze, în anumite condiții, pensia cu salariul se planifică la nivelul unităților economice, al instituțiilor etc., ele fiind plătite din fondurile de asigurări sociale constituite în aceste unități. La planificarea sumei cheltuielilor cu plata acestor pensii se au în vedere prevederile actelor normative în vigoare care reglementează asigurările sociale, datele existente la unitățile economice și instituțiile unde lucrează pensionarii respectivi, datele oficiilor de muncă și protecție socială, numărul posturilor pe care pot fi încadrați pensionarii care solicită să lucreze. Planificarea cheltuielilor cu plata pensiilor la locul de muncă se face pe baza numărului mediu de pensionari și a cuantumului pensiei medii (care se plătește în condiții de cumul). Primul element rezultă din evidența pensionarilor menținuți sau reîncadrați în muncă. Pensia medie se obține raportându-se suma pensiilor plătite la numărul de pensionari din anul de bază, ceea ce rezultă (pensia medie anuală) împărțindu-se la 12. Pensia medie trebuie determinată cu stricta respectare a măsurilor adoptate în domeniul pensiilor (majorarea pensiilor, cumularea pensiei cu salariul etc.). Suma anuală a pensiilor plătite la locul de muncă se determină înmulțindu-se numărul mediu de pensionari cu pensia medie lunară, rezultatul înmulțindu- se cu 12. Repartizarea acestor cheltuieli pe trimestre se face avându-se în vedere experiența anilor precedenți și ținându-se seama de acele luni ale anului în care, dat fiind obiectul activității unităților în cauză, se prevede că un număr de pensionari vor solicita să fie încadrați în muncă. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU TRIMITERILE LA ODIHNĂ Șl LA TRATAMENT BALNEAR, proces economico-fmanciar de determinare anuală, cu repartizarea pe trimestre, a cheltuielilor care se efectuează la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu trimiterile la odihnă și la tratament balnear ale salariaților, pensionarilor și membrilor lor de familie. Cuantumul cheltuielilor afectate tratamentului balnear și odihnei se planifică pe baza planului de trimiteri la odihnă și tratament balnear, elaborat și aprobat - pe anul de plan - pe baza tarifelor plătite întreprinderilor balneoclimaterice din stațiuni. Planul de trimitere la odihnă și tratament balnear se întocmește pe stațiuni și diferențiat pe sezonul cald și rece. Determinarea cuantumului cheltuielilor pentru odihnă și tratament balnear necesită stabilirea numărului de zile/om pe fiecare stațiune, pe sezonul cald și pe cel rece. Cuantumul total al cheltuielilor din fiecare stațiune se determină înmulțindu-se numărul zilelor/om din fiecare stațiune cu acea parte a costului mediu al unei trimiteri la odihnă și tratament care este suportată din fondurile asigurărilor sociale de stat. în vederea planificării judicioase a acestor cheltuieli, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale colaborează cu organele centrale ale sindicatelor din țara noastră, cu sindicatele de ramură, precum și cu alte organe centrale și locale. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, activitate privind determinarea pe baze științifice, prin mai multe calcule, la nivelul centralei și al sucursalelor societății de asigurări, a sumei cheltuielilor ce se vor efectua în anul viitor cu plata despăgubirilor^ a sumelor asigurate, pentru prevenirea, limitarea și combaterea daunelor, cu organele de asigurări etc. P.c. se efectuează pe baza experienței, a datelor statistico-matematice din anii anteriori, precum și pe baza mai multor indicatori cuprinși în bugetul societății de asigurări. Procedura este diferită și adecvată categoriilor și felurilor de asigurări. Cheltuielile cu plata despăgubirilor și a 53 PLA sumelor asigurate se determină ținându-se seama de media volumului de plăți efectuate în ultimii cinci ani, precum și de plățile preliminate a se face pentru anul care expiră. Cuantumul despăgubirilor pe anul care expiră se determină luând în calcul cheltuielile efective până la sfârșitul lunii anterioare datei elaborării propunerilor, despăgubirile estimate a se înregistra drept cheltuieli pentru daunele produse până la aceeași dată, dar încă neplătite, despăgubirile aferente daunelor care vor mai surveni până la finele anului, indiferent dacă o parte din aceste despăgubiri se va plăti efectiv în anul următor. Pagubele care, eventual, se vor mai produce până la finele anului premergător anului în curs se stabilesc pe baza mediei daunelor produse în aceeași perioadă din anii anteriori. Desigur, astfel de calcule se efectuează pe feluri de asigurări, pe categorii de bunuri, pe categorii de asigurați. Cheltuielile care se efectuează cu salariile pe bază de cote procentuale și tarife la diferitele categorii de asigurări facultative se planifică ținându-se seama de cuantumul primelor din asigurările facultative ce urmează a se încasa în anul de plan și la care se plătesc astfel de remunerări. La stabilirea propunerilor de plan pentru celelalte capitole de cheltuieli - altele decât plățile de despăgubiri și sume asigurate - se ține seama de realizările preliminate pe anul în curs, de reducerea sistematică a cheltuielilor specifice administrativ-gospo- dărești și generale de administrație. Propunerile de plan privind cheltuielile pentru constituirea și administrarea fondului de asigurare se fac ținându-se seama de realizările preliminate pe anul în curs, de necesitatea reducerii sistematice a cheltuielilor administrativ-gospodărești și generale de administrație. La elaborarea bugetului anual se ține seama de necesitățile de plan reclamate de acoperirea financiară a plății salariului după muncă al personalului tehnic, economic, administrativ și de altă specialitate, inclusiv a impozitelor și a contribuției pentru asigurările sociale, de plata cheltuielilor de popularizare, a cheltuielilor pentru amortizarea mijloacelor fixe, a chiriilor, a cheltuielilor administrativ-gospodărești și a altor cheltuieli. Fundamentarea cheltuielilor pentru constituirea și administrarea fondului de asigurare se face avându-se în vedere fondurile aprobate pentru plata salariului, normele legale referitoare ia calculul anual al amortismentului mijloacelor fixe, costul chiriilor potrivit prevederilor contractelor de închiriere, normele privind p.c. administrativ-gospodărești. Planificarea cuantumului cheltuielilor specifice referitoare la consti- tuirea și la administrarea fondului de asigurare se face pe baza realizărilor certe din anul în curs până în momentul elaborării planului și a datelor preliminare pentru lunile rămase până la finele anului. Cheltuielile cu salariile pe baze de cote procentuale și tarife la asigurările facultative se planifică avându-se în vedere cuantumul ce urmează să se încaseze în anul de plan la asigurările respective. Concomitent, se examinează posibilitățile de reducere a cheltuielilor administrativ-gos- podărești și generale de administrație. Planificarea categoriilor de cheltuieli menționate mai sus se face atât la nivelul centralei societății de asigurări, cât și la sucursale. Sucursalele sunt obligate să înainteze în termenele stabilite la centrala societății de asigurări propunerile de cheltuieli însoțite de note explicative (de fundamentare). După ce aceste propuneri sunt examinate, îmbunătățite și aprobate de către centrala societății de asigurări, ele se restituie sucursalelor care repartizează cheltuielile respective pe trimestre, ținând seama de experiența anilor precedenți și de noii indicatori folosiți pentru anul de plan. Procesul planificării financiare în domeniul asigurărilor cuprinde și determinarea propunerilor de plan privind veniturile și cheltuielile legate de asigurările și reasigurările în valută. Cuantumul veniturilor ce provin din asigurările în valută în anul de plan se determină luându-se în considerare realizările efective înregistrate până în momentul elaborării bugetului, a datelor preliminate până la finele anului în curs, și ținându-se seama de posibilitățile de dezvoltare a asigurărilor și reasigurărilor externe, Suma cheltuielilor privind asigurările în valută se determină luându-se în considerare atât media lor pe ultimii cinci ani, cât și posibilitățile de creștere a acestora în anul viitor datorită dezvoltării asigurărilor și reasigurărilor în valută, ca o consecință a creșterii continue a schimburilor economice și a relațiilor de cooperare internațională. 54 PLA PLANIFICAREA VENITURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, proces complex de determinare pe baze științifice, în fiecare an, a veniturilor asigurărilor sociale din fiecare sursă. P.v.a.s. de s. reclamă ca organele respective să folosească indicatorii programului de dezvoltare economico-socială, datele execuției preliminate a bugetului pe anul de bază, precum și experiența pozitivă dobândită în anii anteriori. De asemenea, determinarea judicioasă a cuantumului veniturilor asigurărilor sociale de stat reclamă căutarea și aplicarea în permanență de noi procedee și soluții pentru perfecționarea activității financiare atât în cadrul unităților economice, al instituțiilor etc., cât și la organele de asigurări sociale din comune, orașe, municipii, județe, iar pentru întreaga țară la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. în cadrul unităților economice, al instituțiilor și al comunelor, veniturile din contribuția pentru asigurări sociale de stat se planifică prin înmulțirea fondului de salarii stabilit pentru anul curent al unității respective cu procentul contribuției de asigurări sociale. în vederea determinării sumei contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat se aplică cota (cotele) respectivă asupra fondului de salarii, pe an, inclusiv impozitul aferent acestuia, efectuându-se următorul calcul: S - ~ 100 ’ în care: Scas = suma contribuțiilor pentru asigurările sociale de stat; Fs = fondul de salarii; ?cas = procentul contribuției pentru asigurările sociale de stat. Suma contribuțiilor astfel determinată se repartizează corespunzător pe trimestre. Contribuția salariaților pentru pensia suplimentară se planifică înmulțindu-se fondul anual de salarii cu contribuția de 5%, iar repartizarea trimestrială se efectuează în concordanță cu repartizarea pe trimestre a fondului anual de salarii. La nivelul caselor teritoriale de pensii se planifică veniturile asigurărilor sociale formate din: a) veniturile reprezentând contribuția pentru asigurările sociale de stat care se încasează de la unitățile economice, instituțiile și comunele de pe teritoriul fiecărui consiliu orășenesc, municipal și județean; b) veniturile care se realizează din contribuțiile salariaților și pensionarilor pentru trimiterile la tratament balnear. P.v. reprezentând contribuția pentru asigurările sociale de stat și contribuția pentru pensia suplimentară de pe teritoriul orașului, municipiului și județului se efectuează prin centralizarea sumelor contribuțiilor pentru asigurările sociale ce urmează a se încasa de la unitățile economice, instituțiile și comunele de pe raza lor teritorială. Veniturile din contribuția salariaților și a pensionarilor pentru odihnă și tratament balnear se planifică avându-se în vedere numărul biletelor stabilit pe baza programului de trimitere Ia odihnă și tratament balnear, profilul stațiunilor, contribuția medie, precum și rezultatele anului de bază și ale anilor anteriori. Contribuția medie se determină raportându-se suma totală a contribuției încasate la numărul biletelor. Contribuția medie se determină separat pentru biletele de odihnă și separat pentru cele de tratament balnear. La efectuarea acestor calcule se au în vedere și sporurile de salarii și pensii. Veniturile din contribuția salariaților și pensionarilor pentru odihnă și tratament balnear se determină înmulțindu-se numărul de locuri cu contribuția medie pe categorii de stațiuni de la mare, de la munte etc. Suma totală anuală rezultată din aceste calcule se repartizează pe trimestre, avându-se în vedere atât prevederile programului de trimitere la odihnă și tratament balnear, cât și experiența anilor precedenți. P.v.a.s. de s. are loc și la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care planifică suma veniturilor din contribuția pentru asigurările sociale, pe întreaga țară, pe baza fondului de salarii al fiecărei ramuri economice și al fiecărui domeniu de activitate (învățământ, ocrotirea sănătății, știință, cultură, administrație etc.) stabilit pentru anul curent și a contribuțiilor medii. Calcularea și folosirea 55 PLA procentului mediu pe ramuri, domenii de activitate sau pe economia națională ca mijloc de p.v.a.s. de s. au în vedere faptul că anumite întreprinderi, instituții etc., în cazul modificării obiectului activității lor, pot trece de la o ramură la alta. Cuantumul total al veniturilor din contribuția pentru asigurările sociale de stat se determină potrivit următorului calcul: C = cas v 100 5 în care: Cv = cuantumul total al veniturilor din contribuția pentru asigurările sociale; Fț = fondul total de salarii pe întreaga țară; p cas = procentul mediu al contribuției pentru asigurările sociale. Suma anuală a contribuției pentru asigurările sociale de stat astfel determinată se defalcă pe trimestre, în funcție de repartiția trimestrială a fondului de salarii pe economia națională. înainte de a trece la planificarea veniturilor, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale poate cere de la casele teritoriale de pensii unele date relative la veniturile ce urmează a se realiza în anul viitor. Uneori, între veniturile din contribuția pentru asigurările sociale de stat planificate la nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și cele rezultate din centralizarea bugetelor de asigurări sociale întocmite de casele teritoriale de pensii pot apărea diferențe, datorită faptului că, la întocmirea planurilor financiare, unitățile economice și instituțiile nu au posibilitatea să cunoască și deci să includă în bugetele lor toate modificările ce urmează să aibă loc în structura fondului de salarii și în numărul salariaților pe parcursul anului viitor. La nivelul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale se planifică și suma contribuției salariaților și a pensionarilor trimiși la odihnă și tratament balnear prin asigurările sociale de stat. Cuantumul acestor venituri se determină înmulțindu-se numărul de locuri din programul de trimiteri la odihnă și tratament balnear cu contribuția medie din costul biletului pe sezon, stațiune etc. Veniturile din restanțele la contribuțiile de asigurări sociale datorate de unitățile economice și instituțiile de stat, restituirile din subvențiile acordate în anii anteriori și rămase nefolosite, majorările, încasările care urmează să se efectueze din acțiunile de regres etc. se determină pe baza dărilor de seamă asupra execuției bugetului asigurărilor de stat în anul precedent. Pentru planificarea cât mai exactă a acestor venituri trebuie să se țină seama de creșterea bugetului asigurărilor sociale de stat și de perfecționarea muncii referitoare la încasarea contribuțiilor, de întărirea legalității privind aplicarea legislației muncii, a asigurărilor sociale, precum și de intentarea la timp a acțiunilor de regres. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale planifică și veniturile din contribuția salariaților pentru pensia suplimentară. Suma anuală a acestor venituri se determină înmulțindu-se fondul de salarii pe economia națională cu contribuția de 5%, iar rezultatul se defalchează pe trimestre, corespunzător repartizării trimestriale a fondului de salarii. Planificarea cât mai judicioasă a veniturilor asigurărilor sociale necesită luarea în considerare a tuturor măsurilor ce vor fi întreprinse pentru încasarea completă și la timp a veniturilor, întărirea disciplinei financiare de asigurări sociale etc. PLANIFICAREA VENITURILOR SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, prevedere pe baze științifice a veniturilor asigurărilor, pe feluri de asigurări și pe categorii de asigurați. P.v. societății de asigurări care se realizează din primele de asigurare se efectuează după o procedură diferită, adecvată formei de asigurare, adică pentru asigurările prin efectul legii și pentru asigurările facultative. La p.v. din asigurările prin efectul legii de răspundere civilă auto se au în vedere sumele ce se vor încasa în anul următor, ținându-se seama atât de parcul de autovehicule probabil PLA la data de 31 decembrie a anului de bază, cât și de dezvoltarea parcului respectiv de autovehicule în anul de plan. Primele care urmează a fi încasate de la celelalte categorii de asigurări facultative se planifică ținându-se seama de mai mulți indicatori, cum sunt: “gradul de cuprindere în asigurările facultative a bunurilor și a persoanelor înregistrate în anul de bază și cel preliminat să se realizeze în anul de plan, avându-se în vedere potențialul asigurabil și rețeaua organelor de încasare; “cuantumul preliminat al primelor care urmează să se realizeze pe categorii de asigurări în anul de plan, corespunzător obiectivelor și bunurilor de pe teritoriul județului - respectiv al municipiului București - ce vor putea fi cuprinse în asigurările facultative; “trăsăturile specifice și condițiile locale, preferințele populației pentru anumite feluri de asigurări de bunuri, de persoane și de răspundere civilă; “greutatea specifică a asigurărilor de viață cu plata primelor la zi și a celor restante; “previziunile de creștere a șeptelului și a producțiilor pentru anul următor; “încasările realizate în anul anterior și cele preliminate a se realiza în anul în curs; “cuantumul primelor la asigurările de bunuri contractate în anul în curs și volumul primelor prevăzute a se realiza la asigurările care se vor contracta în anul viitor; “volumul probabil al primelor de asigurare care vor rămâne neîncasate la 31 decembrie și care se vor încasa în anul următor. Cuantumul încasărilor din primele de asigurare preliminate pentru anul în curs se calculează pe baza realizărilor certe obținute până în momentul elaborării propunerilor de plan, la care se adaugă realizările probabile aferente perioadei rămase până la fmele anului. Determinarea realizărilor probabile până la sfârșitul anului se face pe baza planului de venituri (încasări) pentru perioada respectivă, ținându- se seama de posibilitatea depășirii acestuia, precum și de posibilitatea recuperării eventualelor nerealizări din trimestrele anterioare. Mărimea primelor realizabile din asigurările facultative se determină pe diferitele categorii de bunuri și de asigurați. La culturile agricole și la rodul viilor, de exemplu, care aparțin asociațiilor agricole, cuantumul primelor realizabile se determină înmulțind primele medii realizate pe hectar în anul anterior pe fiecare grupă de culturi cu suprafețele probabile care urmează a se însămânța în anul de plan. Pentru a se determina prima medie pe hectar se raportează cuantumul primelor contractate în anul precedent la suprafața de teren (pe feluri de culturi) asigurată. Pentru asigurările facultative de animale care aparțin populației, cuantumul primelor de asigurare realizabile se determină prin înmulțirea numărului de animale (pe specii) cu prima medie. în ceea ce privește asigurările facultative de viață, cuantumul primelor ce urmează a se realiza în anul viitor se determină ținându-se seama de numărul asigurărilor active care există la începutul anului, de intrările care au avut loc prin noi asigurări contractate, reactivări, transferuri etc. și de mărimea primelor lunare. Se procedează apoi la determinarea ieșirilor, în care scop se ține seama de numărul răscumpărărilor, amortizărilor, transferurilor predate, transformărilor, scutirilor, deceselor etc. Volumul primelor realizabile în anul curent se determină prin înmulțirea numărului de la intrări și a celui de la ieșiri cu primele de asigurare lunare corespunzătoare - la fiecare asigurare - făcându-se apoi diferența dintre sumele primelor calculate. Cuantumul primelor pentru celelalte feluri de asigurări facultative se determină, în principiu, asemănător. Pe baza calculelor efectuate și ținând seama de sarcina privind dezvoltarea continuă a asigurărilor facultative, sucursalele întocmesc propunerile de plan anual pentru fiecare fel de asigurare. în vederea dezvoltării asigurărilor facultative și a mobilizării sucursalelor societății de asigurări în acest scop (și deci pentru creșterea încasărilor din primele de asigurare respective), propunerile pentru indicatorii de venituri aferente anului curent nu pot fi mai mici decât realizările preliminate pentru anul în curs (în afară de unele cazuri bine justificate). De asemenea, nu se admit subevaluări nici la stabilirea execuției preliminate pentru anul în curs, încasările preliminate trebuind, în fiecare caz în parte, să fie cel puțin la nivelul planului anual. Centrala societății de asigurări examinează propunerile primite de la sucursale, folosește o serie 57 PLA de indicatori proprii și stabilește cifrele anuale ale încasărilor din primele de asigurare, comunicându-le sucursalelor care le defalchează pe trimestre având în vedere termenele de plată a primelor, realizările din anul precedent, datele anului curent etc. PLANUL ANUAL DE AMORTIZARE A MIJLOACELOR FIXE, lucrare elaborată de compartimentul financiar-contabil pe baza căruia, în unitățile economice, se determină amortismentul anual al mijloacelor fixe. în vederea elaborării acestui plan, unitățile economice întocmesc o serie de lucrări preliminare pentru stabilirea valorii medii anuale a mijloacelor fixe în funcțiune și a normelor de amortizare. Pentru primul an, unitățile economice de stat întocmesc planul de amortizare în funcție de valoarea medie anuală a mijloacelor fixe și de normele analitice de amortizare. P. de a, se întocmește pe baza acelorași nome și în anii în care au loc reorganizări de întreprinderi prin fuziune, absorbție sau divizare, precum și atunci când în anul respectiv sunt modificări în plus sau în minus mai mari de 25% în valoarea medie anuală a mijloacelor fixe din anul în care s-a folosit noma unică de amortizare. în ceilalți ani, pentru elaborarea planului de amortizare se folosește noma unică de amortizare. Fondul anual de amortizare care se prevede în plan se detemină prin înmulțirea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de amortizat cu nomele analitice sau cu noma unică de amortizare. Realizarea prevederilor p.a. de a. presupune realizarea producției-marfa și a cifrei de afaceri. Stocurile de produse finite și facturile emise și neîncasate atât de la începutul, cât și de la sfârșitul anului trebuie luate în calcul; cu diferența dintre acestea se influențează amortismentul corespunzător producției-marfa vândută și încasată. Fondul lunar de amortizare se detemină înmulțind valoarea mijloacelor fixe în funcțiune în luna respectivă cu norma de amortizare. în cazul utilizării nomei unice de amortizare, unitățile economice calculează lunar amortismentul efectiv după formula: A_ V-Nu " 100-12’ în care: A = amortismentul; V = valoarea de inventar; Nu = noma unică de amortizare inclusă în costul produselor. V. și amortizare; norma analitică de amortizare; normă unică de amortizare. PLANUL DE VENITURI Șl CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT, act de planificare financiară elaborat anual de către unitățile economice și instituții de stat, pe baza căruia se constituie veniturile și se efectuează cheltuielile de asigurări sociale. Planul cuprinde la venituri contribuția pentru asigurările sociale de stat (v.), iar la cheltuieli pensiile ce se plătesc la locul de muncă (invaliditate de gradul III, pentru munca prestată și limită de vârstă) și indemnizațiile (accident de muncă și boală profesională; incapacitate temporară de muncă provocată de un accident în afară de muncă; prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea capacității de muncă; sarcină și lehuzie, îngrijirea copilului bolnav; schimbarea locului de muncă, deces). Diferența dintre venituri și cheltuieli se virează la casa teritorială de pensii (v.), Planul este examinat, dezbătut și aprobat de către adunarea generală a acționarilor și înaintat la casa teritorială de pensii care, la rândul său, îl trimite Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în vederea elaborării bugetului asigurărilor sociale de stat (v.). PLANUL FONDURILOR PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ, act de planificare financiară întocmit anual de către unitățile economice și instituțiile de stat, pe baza căruia se 58 PLA constituie fondurile din care se plătește pensia suplimentară (v.). Acest plan cuprinde fondul de salarii asupra căruia se calculează contribuția de asigurări sociale, veniturile reprezentând contribuția de 5% pentru pensia suplimentară. Planul este examinat, dezbătut și aprobat de către adunarea generală a acționarilor și înaintat la casa teritorială de pensii (v.) care, la rândul său, îl trimite Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale care întocmește la nivelul țării planul financiar centralizat pe baza căruia se constituie fondul din care se plătește pensia suplimentară. PLASAMENT, operațiune prin care o sumă de bani investită într-o întreprindere, instituție bancară, financiară, într-o afacere etc. se plasează în vederea obținerii unui câștig, beneficiu etc. Metodă de realizare a noi emisiuni de titluri de valoare, acțiuni, obligațiuni, prin plasare (vânzare) către investitori privați și intermediari la bursa de valori. PLASAMENT FAMILIAL, formă de înfăptuire a asistenței sociale de stat, care constă în încredințarea de către organele sanitare și de protecție socială a copiilor orfani sau a copiilor proveniți din familii destrămate unor familii sau persoane (la cererea sau cu agrementul acestora) în vederea îngrijirii, creșterii, dezvoltării, educării și instruirii lor normale. Se pot plasa în familii următoarele categorii de copii: "copiii fără ambii părinți, care nu au susținători ori ai căror susținători legali nu au cu ce să-i întrețină; "copiii rămași fără unul dintre părinți, celălalt părinte aflându-se în imposibilitatea asigurării întreținerii copilului, dar numai pe timpul cât se află în această situație; "copiii rămași fără îngrijire părintească din diferite motive, cum pot fi copiii găsiți, abandonați etc.; "copiii din familii ai căror membri suferă de boli cronice transmisibile; ■copiii din familii dezorganizate; "copiii aflați în casele copilului, care au depășit vârsta de trei ani și care nu pot fi primiți în casele de copii ale Ministerului Educației Naționale, ca urmare a lipsei fondurilor. Nu se pot da în p.f. copiii care sunt bolnavi de o boală cronică sau care au deficiențe psihice sau fizice. P.f. se dispune de către primăria județului sau a municipiului București prin organul de asistență socială, dar numai cu consimțământul părinților sau tutorelui. Pot primi copii în p.f. numai acele categorii de familii care au condițiile morale, materiale și sanitare pentru a putea crește, educa și instrui pe minor. Familia sau persoanele care primesc copii în p.f. au dreptul la alocație de întreținere lunară în sumă fixă de lei din partea statului, pentru fiecare copil. Familiile și persoanele care primesc copii în p.f. au obligația să asigure copilului îngrijire, hrană, educație și locuință igienică, să se preocupe de școlarizarea și calificarea profesională a copilului. P.f. al copiilor poate avea loc până la împlinirea vârstei de 14 ani și încetează la împlinirea acestei vârste, când copilul este internat într-o casă de copii, când copilul a decedat sau când familia care l-a primit nu își mai poate îndeplini obligațiile asumate. V. și alocația de întreținere; asistență socială de stat. PLASAMENT FINANCIAR 1. Cumpărare de active financiare (acțiuni, obligațiuni etc.). Cei care posedă capital îl investesc prin achiziționarea de titluri financiare ce le conferă anumite drepturi patrimoniale asupra emitentului, anume dreptul la un venit periodic. Este ceea ce se numește „plasament în titluri financiare”. 2. Distribuirea, plasarea de valori mobiliare (v.). Cei care au nevoie de capital pentru realizarea unei investiții emit în acest scop titluri financiare pe care le oferă deținătorilor de capital care le achiziționează, operațiune numită emisiune de titluri. Plasamentele de valori mobiliare se pot prezenta sub următoarele forme: "plasamente simple (v.); speculații cu valori mobiliare (v.); "operațiuni de acoperire contra riscului variației cursului valorilor mobiliare și/sau a ratei dobânzii (v.)f"arbitraj cu valori mobiliare (v.). PLASAMENT GARANTAT, contract încheiat cu un intermediar legal autorizat, prin care acesta se angajează să subscrie sau să cumpere o cantitate de titluri financiare în scopul de a le 59 PLA plasa pe piața valorilor mobiliare, cu obligația de a prelua pe cont propriu toate titlurile financiare care nu au fost plasate în condițiile contractului. V. și valori mobiliare» PLASAMENT PRIVAT DE VALORI MOBILIARE, propunere făcută de un ofertant sau de către societăți de intermediere pentru subscrierea sau vânzarea de valori mobiliare, adresată unui grup de până la o sută de persoane, care achiziționează respectivele valori mobiliare în cont propriu și pentru alte scopuri decât intermedierea ca fapt de comerț. P.p. de v.m. trebuie avizat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, iar autorizarea plasamentului primar este condiționată de încheierea plasamentului precedent și numai dacă au trecut cel puțin 12 luni de la avizarea plasamentului anterior. Avizarea plasamentului de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare presupune prezentarea documentului de ofertă în care emitentul prezintă date generale și informații despre el, precum și informații privind activitatea sa și plasamentul de titluri oferit. Ofertantul va asigura accesul neîngrădit al investitorilor cărora li se adresează la informațiile cuprinse în documentul de ofertă. Informațiile cuprinse în documentul de ofertă se prezintă pe răspunderea consiliului de administrație al emitentului. Prin acest document se solicită celor cărora se adresează să declare în scris că achiziționarea respectivelor valori mobiliare va fi făcută în scopul de a investi, și nu de a le tranzacționa imediat. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare avizează plasamentul privat pe baza studierii documentului de ofertă și a condițiilor de realizare a acestui plasament. în termen de trei zile lucrătoare de la efectuarea p.p., ofertantul are obligația să transmită Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare o notă de informare privind rezultatele acestuia. Nota de informare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații: "numărul, valoarea nominală și prețul de vânzare al valorilor mobiliare plasate; "numărul și valoarea totală a valorilor mobiliare de tipul celor care fac obiectul ofertei, emise anterior de către emitent; ■deținătorii semnificativi de valori mobiliare. V. și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. PLASAMENTE SIMPLE ÎN VALORI MOBILIARE, operațiuni de vânzare-cumpărare de titluri financiare și de alte active financiare prin care cumpărătorii transformă capitalul disponibil în titluri, în vederea protejării lui de efectele inflației, precum și în vederea valorificării lui. Astfel de plasamente se efectuează pe baza situației de la bursă a diferitelor titluri la un moment dat, pe baza a ceea ce se cunoaște și a situației existente a cursurilor. întrucât situația bursieră a titlurilor evoluează în timp, pentru a-și proteja capitalul, cel ce a cumpărat titluri financiare trebuie să urmărească în permanență evoluția cursurilor titlurilor care-i compun portofoliul. Inerția este incompatibilă cu protecția și cu securitatea capitalului, care presupun vigilență și precauție. Realizarea unor plasamente avantajoase, rentabile, necesită ca operatorul de bursă să studieze și să cunoască temeinic mai multe probleme, cum sunt: "cauzele economice și monetare care influențează afacerile: "factorii care provoacă tranziția de la „boom“ la recesiune; ■factorii monetari și psihologici care generează fluctuații ale piețelor; "analizarea societăților și a ramurilor de activitate; "studierea pozițiilor titlurilor financiare cu venit fix și variabil, pentru a se aprecia dacă trebuie să se vândă sau să se cumpere în perioadele de supraevaluare ori de subevaluare temporară a titlurilor. PLATA CAMBIEI, plată efectuată la data (scadența) stipulată în cambie (v.) la domiciliul debitorului (trasului), fără a se putea acorda un termen de grație. în cazul în care deținătorul cambiei nu solicită plata de la tras în locul și la scadența prevăzute în cambie, pierde dreptul la acțiunea de regres contra trăgătorului, giranțiîor și avaliștilor. Cambia emisă la vedere trebuie să fie prezentată la plată în termen de un an de la data emiterii; depășirea acestui termen face ca posesorul ei să piardă dreptul la regres. în cazul în care cambia a fost prezentată la plată, iar debitorul a refuzat plata, spre a dovedi refuzul de plată posesorul cambiei trebuie să întocmească actul de protest. Cambia plătibilă la o zi fixă trebuie să fie prezentată la plată în acea zi sau în 60 - . PLA următoarele două zile lucrătoare. Dacă se refuză plata, actul de protest trebuie întocmit în decursul a două zile lucrătoare. Deținătorul unei cambii neacceptate și neachitate la scadență se poate adresa oricăruia dintre giranți, indiferent de ordinea în care aceștia au dat girul. Beneficiarul cambiei nu poate refuza o plată parțială care i se face; în acest caz, va elibera chitanța pentru suma încasată și va face mențiunea plății parțiale pe cambie. în cazul când o cambie urmează să fie plătită într-o valută necotată la locul de plată, achitarea cambiei se poate face în valuta țării respective, potrivit valorii ei din ziua scadenței. Beneficiarul cambiei nu poate fi obligat să primească plata înainte de scadență. Posesorul cambiei refuzate la acceptare are dreptul ca, în vederea încasării acesteia, să intenteze acțiunea de regres împotriva trăgătorului, giranților și avaliștilor lor. Plata prin acțiunea de regres poate fi solicitată, de regulă, la scadență și numai dacă trasul sau emitentul nu a plătit cambia. Acțiunea de regres poate fi întreprinsă și înainte de scadența cambiei în următoarele situații: "trasul a fost declarat anterior scadenței în stare de faliment sau se află în stare de încetare a plăților; "împotriva trasului s-au întreprins executări silite fără ca acestea să fi dat rezultate; "când cambia a fost prezentată la acceptare și s-a refuzat parțial sau total plata; "când trăgătorul aflat în stare de faliment emite o cambie cu clauza de neacceptare. Executarea regresului cambial presupune mai întâi încheierea actului de protest pentru neacceptare ori refuz de plată. în caz de forță majoră - ceea ce nu permite încheierea actului de protest în termenul legal - deținătorul cambiei îl înștiințează imediat pe girant (iar dacă sunt mai mulți, de la girant până la trăgător) despre împrejurările respective, precum și despre faptul că nu s-a plătit cambia și că s-a încheiat actul de protest. Pe calea acțiunii de regres deținătorul cambiei poate cere suma neacceptată sau neplătită, precum și dobânda și celelalte cheltuieli efectuate cu protestul. Persoana care, prin acțiunea de regres, a achitat cambia este îndreptățită să solicite de la giranții săi suma plătită, dobânda și cheltuielile ocazionate de protest. V. și bilet la ordin; contracambie; protest al cambiei; termen; termen de grație. PLATA DESPĂGUBIRILOR Șl A SUMELOR ASIGURATE, punerea de către societatea de asigurări la dispoziția asiguraților a echivalentului valoric al pagubelor suferite la bunurile asigurate și eliberarea către persoana fizică asigurată (beneficiarul asigurării) a sumei asigurate. Despăgubirile se plătesc de către organele societății de asigurări în termen de trei zile de la data aprobării dosarului de daună (v.) de către sucursala județeană (a municipiului București) a societății de asigurări. Despăgubirile se virează în contul asiguratului persoană juridică. în dispoziția de plată se stipulează obligatoriu bunurile pentru care se acordă despăgubiri. Pentru persoanele fizice, despăgubirile și. respectiv, sumele asigurate se plătesc în numerar sau prin mandat poștal. înainte de efectuarea plății, organele societății de asigurări verifică dosarele de daune și pot respinge. în cazuri întemeiate, acordarea despăgubirilor pentru pagubele provocate bunurilor asigurate de cauze necuprinse în asigurare, când paguba a fost pricinuită total sau parțial, după caz, sau în măsura în care dauna s-a mărit din vina asiguratului. De asemenea, societatea de asigurări are dreptul să refuze acordarea despăgubirilor în cazurile în care asigurații nu anunță în termenul fixat distrugerea sau vătămarea bunului asigurat, cu toate că a avut posibilitatea să facă aceste comunicări. în toate cazurile în care pagubele s-au produs din vina terțelor persoane, altele decât asigurații, societatea de asigurări plătește despăgubiri, însă suma acestor despăgubiri este recuperată, prin acțiunea de regres (v.), de la persoanele vinovate de .producerea pagubelor. în asigurările de persoane, la producerea evenimentului asigurat, sumele asigurate se plătesc asiguraților sau urmașilor acestora. Examinarea asiguraților accidentați se face de către medici legiști, iar stabilirea gradelor de invaliditate din accidente se face potrivit normelor stabilite de comun acord de către Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății. Actele normative în vigoare care reglementează materia asigurărilor- prevăd că aceia care încearcă, prin orice mijloace, să obțină pe nedrept despăgubiri de asigurare, sume asigurate sau care înlesnesc asemenea acțiuni 61 PLA sunt pasibili de sancțiuni penale. Organele constatatoare, cele de conducere și de control ale societății de asigurări sunt obligate să sesizeze organele poliției sau ale procuraturii despre tentativele de obținere pe nedrept a despăgubirilor de asigurare sau a sumelor asigurate prin fals, înșelăciune, abuz sau alte infracțiuni ori despre facilitatea unor asemenea fapte. Lucrătorii societății de asigurări sunt obligați să păstreze secretul în ceea ce privește modul de rezolvare a dosarelor de pagube și sume asigurate, precum și cuantumul despăgubirilor. Sunt cazuri când survenirea daunelor constituie obiectul unor cercetări penale față de asigurat. In astfel de situații, p.d. se poate face numai după încheierea cercetării penale, iar dacă dosarul a fost trimis spre judecare, numai după pronunțarea hotărârii definitive. Dacă despăgubirea care se plătește nu acoperă integral dauna, asiguratul are dreptul să întreprindă pentru diferență acțiunea în despăgubire împotriva terței persoane vinovate de producerea prejudiciului. în cazul persoanelor fizice, suma asigurată se plătește beneficiarilor legali sau testamentari, independent de drepturile acestora ce decurg din alte asigurări și de cele survenite prin asigurările sociale. PLATA INDEMNIZAȚIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, eliberarea indemnizațiilor și a ajutoarelor bănești de asigurări sociale către beneficiari. Indemnizațiile și ajutoarele se acordă numai pe bază de cerere și în urma prezentării certificatelor medicale și a altor acte doveditoare. Plata efectivă a indemnizațiilor și a ajutoarelor se face o dată cu plata salariilor, în baza ordinelor de plată de pe certificatele de concediu medical, completate și calculate de către organele financiar-bancar-contabile din unitățile respective unde sunt încadrați beneficiarii; indemnizațiile și ajutoarele cuvenite pensionarilor se plătesc de către oficiile de pensii și asigurări sociale. Plata ajutorului în caz de deces se face imediat, la cerere. în cazurile în care concediile medicale depășesc șase luni, se fac propuneri de pensionare a persoanelor respective. în alte cazuri, pensionarea (pentru anumite boli) se face peste nouă luni, un an și chiar un an și șase luni. Dacă salariatul se transferă la o altă unitate, p.i. de a.s. se face la unitatea care este parte în contractul de muncă în momentul producerii riscului asigurat (boală, accident etc.). Pensionarii și membrii lor de familie beneficiază de asistență medicală, de medicamente, au dreptul la proteze chirurgicale, oculare, auditive și dentare, la aparate ortopedice, la centuri abdominale, gratuit sau cu plată parțială, la tratament balneoclimateric etc., care se acordă prin oficiile de pensii și asigurări sociale. PLATA PENSIILOR, plată efectuată de regulă lunar pensionarilor pe baza deciziei de pensionare. Pensia pentru munca depusă și limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare și se acordă de la data: a) încetării calității de angajat, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată; b) depunerii cererii, în cazul persoanelor care nu mai sunt asigurate în momentul solicitării, precum și în cazul depunerii cererii de pensionare peste termenul de 30 de zile. Pensia de invaliditate se acordă de la data: a) încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate; b) emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate, în cazul persoanelor care nu mai sunt asigurate la data expertizării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile; c) depunerii cererii, în cazul în care s-a depășit termenul de 60 de zile. Dacă susținătorul decedat era pensionar sau întrunea condițiile pentru pensionare, pensia de urmaș se acordă Ia cerere în felul următor: a) începând cu luna următoare decesului, în cazul în care susținătorul decedat era pensionar, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la data decesului; b) de la data decesului susținătorului, în cazul în care susținătorul decedat nu era pensionar la data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată; c) depunerii cererii, în cazul depășirii termenelor de mai sus. în situația în care urmașul îndeplinește condițiile pentru primirea pensiei ulterior datei decesului susținătorului asigurat, pensia de urmaș se acordă de Ia data îndeplinirii condițiilor, dacă cererea se depune în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condițiilor. Dacă 62 . - PLA s-a depășit termenul de 90 de zile, drepturile de pensie de urmaș se acordă de la data depunerii cererii. Pensia de urmaș a copiilor care au fost încredințați unor instituții de ocrotire se depune la Casa de Economii și Consemnațiuni, pe numele lor, după ce s-au achitat sumele datorate pentru întreținerea în acele instituții. Dreptul la pensie curge din prima zi a lunii următoare înregistrării dosarului de pensionare (v.) complet la casa teritorială de pensii. Unitățile economice și instituțiile nu au dreptul să dispună încetarea contractului de muncă al persoanei care a solicitat pensionarea decât după ce aceasta a primit decizia de pensionare. Pensiile se plătesc (se înmânează) pensionarilor titulari, mandatarilor titularilor cu procură specială, tutorelui sau curatorului, reprezentantului legal, dacă pensionarul este împiedicat să primească personal pensia, sau se depun la C.E.C. pe numele pensionarilor, când aceștia au solicitat în scris depunerea pensiei la această instituție sau atunci când, din diferite motive, pensia nu le-a putut fi înmânată. P.p. și a ajutorului social se efectuează prin factorii poștali. în cazul pensiei de urmaș, dacă există mai mulți membri de familie care domiciliază împreună, pensia se plătește urmașului care a făcut cererea pentru acordarea pensiei. Pensiile de invaliditate se plătesc pe tot timpul cât durează invaliditatea, începând din ziua în care încetează indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, cu condiția ca dosarul și cererea de pensionare să fie depuse la organele competente în termen de trei luni de la această dată și din prima zi a lunii următoare celei în care s-a înaintat dosarul de pensionare. Pensia de urmaș se plătește la C.E.C. de la data decesului susținătorului încadrat în muncă și din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul pensionarului. Pensia rămasă neîncasată de către pensionarul decedat pentru luna în care a avut loc decesul se plătește membrilor de familie. Pensiile agricultorilor se plătesc pe baza borderourilor întocmite de Oficiul de Asigurări Sociale și Pensii pentru Agricultori sau prin mandat poștal. P.p. se efectuează de la data aprobării pensionării prin decizia comisiei județene de pensii. P.p. pentru limită de vârstă se face începând din prima zi a lunii următoare înregistrării cererii de pensionare la casa teritorială de pensii. Pensia de invaliditate se plătește de la data expertizării și încadrării în gradul I sau II de invaliditate. P.p. de urmaș începe de la data decesului, în cazul în care susținătorul nu era pensionar, și din prima zi a lunii următoare încetării din viață, dacă susținătorul era pensionar, pentru limită de vârstă sau de invaliditate. Pensia se plătește direct titularului de către organele P.T.T.R. Dacă, din diverse motive, p.p. nu se poate face direct titularului, ea se restituie în contul casei teritoriale de pensii. în caz de condamnare, după executarea pedepsei, după grațiere sau după amnistie, p.p. se reia începând cu luna următoare celei în care pensionarul a fost eliberat. Drepturile la pensiile și ajutoarele sociale rămase neachitate se prescriu, dacă au trecut mai mult de 12 luni de la data când au devenit exigibile. Pensiile și ajutoarele sociale plătite în plus se prescriu în termen de 12 luni de la data efectuării plății. Plățile făcute în plus din cauza unei determinări eronate a pensiilor și a ajutoarelor se urmăresc de la cei care le-au încasat sau de la persoanele culpabile de acel calcul eronat. Dacă pensionarul sau beneficiarul de ajutor social a decedat, sumele nerecuperate nu se mai urmăresc. PLATA PENSIILOR DIN FONDUL UNIVERSAL DE PENSII, p. sub forma unei anuități făcută membrului care se retrage din fondul universal de pensii. Retragerea unui membru din fond nu poate avea loc înainte de data pensionării prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. De asemenea, retragerea din fond nu se poate face decât la o dată de convertire. Un membru al fondului poate decide înainte de data retragerii să amâne pentru o perioadă de maximum cinci ani data la care trebuie să formuleze o anumită opțiune. Comisia de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii (v.) acordă licențe furnizorilor de anuități și supraveghează activitatea acestora. Furnizorul de anuități este o societate de pensii sau o societate comercială care: “este o societate pe acțiuni persoană juridică română; "îndeplinește cerințele necesare. Un membru este liber să aleagă furnizorul de anuități de la care să achiziționeze 63 PLA o anuitate. Societatea de pensii care administrează fondul efectuează un transfer de plăți la data transferului către furnizorul de anuități de la care membrul dorește să achiziționeze o anuitate, cu condiția ca acesta să o informeze cu cel puțin 14 zile înainte de data retragerii despre intenția sa de a se retrage, precum și despre furnizorul de anuități de la care va achiziționa o anuitate. La retragerea din fond, membrii sunt liberi să aleagă una dintre următoarele anuități propuse de furnizorul de anuități: a) anuitate pe viață plătibilă până la data decesului titularului anuității; b) anuitate pe viața garantată pe o perioadă de cel puțin cinci ani, prin care, dacă titularul anuității decedează în timpul perioadei garantate, plățile care ar fi rămas de achitat până la sfârșitul perioadei vor fi făcute către beneficiarii desemnați de solicitantul anuității; c) anuitate de supraviețuitor plătibilă pe toată durata vieții titularului anuității, iar apoi soțului supraviețuitor pentru restul vieții acestuia; d) anuitate de supraviețuitor plătibilă pe toată durata vieții titularului anuității, iar apoi soțului supraviețuitor pe tot restul vieții sale, cu o perioadă garantată de cel puțin cinci ani, prin care, dacă atât titularul anuității, cât și soțul supraviețuitor decedează în perioada de cinci ani, plata rămasă, care ar fi fost achitată soțului supraviețuitor de la data decesului titularului anuității până la expirarea perioadei de garantare, va fi făcută către beneficiarii aleși de membru, urmând ca aceștia să primească anuitatea de supraviețuire; e) alte anuități. Valoarea anuităților va crește în situația în care, într-un an, creșterea indicelui prețurilor de consum depășește procentul prevăzut. Furnizorul de anuități este obligat să stabilească ratele anuității astfel încât acestea să varieze numai în funcție de vârsta titularului anuității, de vârsta soției/soțului și (sau) de suma transferată către furnizorul de anuități din contul titularului de anuități. Furnizorul de anuități este obligat să comunice ratele anuităților Comisiei de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii și membrilor care le solicită. Comisia de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii publică lunar ratele anuităților furnizorilor de anuități. Ratele acordate de un furnizor de anuități pot să varieze în timp în anumite limite. Furnizorul de anuități nu poate impune condiții pentru achiziționarea de anuități sau rate speciale în funcție de starea sănătății, sex, rasă sau de alte asemenea criterii. Furnizorul de anuități este obligat să îndeplinească condițiile de menținere a rezervelor legale, să folosească și să investească sumele transferate în beneficiul exclusiv al persoanelor care primesc anuități și în scopul maximizării veniturilor din investiții. Comisia de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii stabilește la sfârșitul fiecărui an calendaristic pentru anul următor nivelul pensiei minime care să fie obținută sub formă de anuitate, pe baza ratelor anuităților comunicate de furnizorii de anuități. Plata în rate nu poate fi efectuată pe o perioadă mai mare de zece ani. V. și fond universal de pensii; societate de pensii. PLATA 1. Sumă de bani care se pune la dispoziția unei persoane fizice sau juridice, reprezentând salariul, pensia, impozitul achitat către stat, achitarea echivalentului valoric al unei mărfi etc. 2. Operațiunea de stingere a unei obligații bănești prin achitarea sumei în numerar sau prin virament. ❖ P. anticipată, p. efectuată înainte de termen (scadență). P.a. conferă uneori plătitorului diferite înlesniri. Astfel, plata anticipată a unor impozite, taxe, prime de asigurare etc. determină reducerea acestora cu anumite procente. ❖ P. de casă, latură a execuției de casă a bugetului de stat care cuprinde fie o plată prin virament, fie o ridicare de numerar din contul pe care o instituție îl are deschis la o unitate bancară. P. de c. reprezintă de fapt o utilizare de credite bugetare. ❖ P. interbancară, p. ce se efectuează între două unități bancare de la două societăți bancare diferite. P.i. presupun transferarea de disponibilități de la o societate bancară la alta. ❖ P. intrabancară, p. ce se efectuează între două unități bancare ale aceleiași societăți bancare. ❖ P. locală, p. care se efectuează între două unități bancare din aceeași localitate. ❖ P. prin acreditiv. V. și acreditiv. ❖ P. prin compensație, p. care se efectuează prin stingerea reciprocă a drepturilor și a obligațiilor reciproce ale părților. De pildă, livrarea unor mărfuri a căror plată se face printr-o contraprestație de marfă sau servicii de valoare egală. V. și compensație; utilizarea creditelor 64 PLĂ bugetare. ❖ P. prin debitare directă, p. inițiata de beneficiari prin folosirea unui aviz de prelevare directa adresat unității bancare a plătitorului. în temeiul acestuia și al mandatului primit de la plătitor, unitatea bancară execută ordinul de plată în favoarea beneficiarului. PLĂTITOR, persoană fizică, întreprindere sau cooperativă care efectuează o plată. ❖ P. de venituri bugetare, persoană juridică sau fizică obligată să plătească un impozit, o taxă sau un alt venit bugetar. Calitatea de p. de v.b. presupune întrunirea unor condiții: unitățile economice de stat, cooperatiste și private trebuie să aibă personalitate juridică, iar persoanele fizice trebuie să fie cetățeni liberi, să realizeze un anumit venit sau să posede anumite bunuri și să fie în deplinătatea facultăților mentale; în cazul anumitor impozite și taxe, se mai cere ca persoanele fizice să aibă și un domiciliu stabil. Persoanele fizice străine care realizează venituri pe teritoriul țării noastre sunt obligate să plătească bugetului statului aceleași impozite și taxe. în ceea ce privește persoanele fizice, există totuși cazuri când unele plăți către bugetul statului depind de cetățenie. De exemplu, contribuția persoanelor fără copii s-a încasat în țara noastră numai de la cetățenii români. V. și contribuția persoanelor fără copii; contribuabil. PLĂȚI DIRECTE DIN ÎNCASĂRI, practică a unor unități economice de a încasa în numerar diverse sume provenite din activitatea curentă și din alte activități și de a restitui avansurile pentru efectuarea unor plăți directe în numerar (salarii, indemnizații, gratificații, premii, achiziții și contractări de produse agricole la fondul de stat etc.). De exemplu, unitățile C.E.C. au dreptul să efectueze plăți directe din încasări pentru restituiri de economii, operațiuni proprii și pentru operațiunile unităților care au conturi deschise la ele. Unitățile poștale pot face plăți directe din încasări pentru operațiunile proprii și de transfer. Cooperativele de credit pot folosi - în condițiile prevăzute de lege - încasările realizate din alte operațiuni pentru plata produselor preluate de organizațiile de achiziții și pot acorda producătorilor avansuri în contul contractelor încheiate etc. Plățile directe se fac din încasările zilei respective sau ale celei precedente, concomitent cu efectuarea controlului bancar preventiv. PLĂȚI EXTERNE, operațiuni efectuate în vederea stingerii obligațiilor rezultate din activitatea de import-export. P.e. se efectuează de către bănci, folosindu-se în acest scop mai multe instrumente de plată. în țara noastră, p.e. rezultate din operațiunile de comerț exterior se efectuează în principal de către Banca Comercială Română. PLĂȚI FĂRĂ NUMERAR, practică a unităților economice de stat, cooperatiste, private, a instituțiilor etc. de a efectua din conturile deschise la unitățile bancare virări de sume din contul plătitorului în contul beneficiarului, fără folosirea și mișcarea numerarului. P. fără n. se fac pentru livrări de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii, virări de impozite și taxe la bugetul statului, redistribuiri de resurse de investiții și de active circulante etc. Limitele minime de la care se operează cu p. fără n. sunt în funcție de felul plăților. PLĂȚI ÎN NUMERAR, operațiuni cu numerar efectuate prin casieria unităților și ocazionate de plata salariilor, indemnizațiilor, premiilor, gratificațiilor, de unele cheltuieli mărunte de aprovizionare, de transport, acordarea de avansuri în numerar, depuneri de numerar în conturile de la bancă, plăți reprezentând unele cheltuieli administrativ-gospodărești. P. în n. se efectuează pe baza unor documente, cum sunt: statele de salarii, tabelele pentru indemnizații, facturi, acte de transport etc. V. și avans; avans în numerar; casier; casierie; registru de casă. PLĂȚI PLAFONATE, operațiuni de p. efectuate de către unitățile economice în numerar sau prin virament, în limita unui plafon stabilit trimestrial. în grupa p.p. se cuprind lucrările și serviciile care pot fi angajate și a căror evidență, se ține într-un cont în afara bilanțului, p. pentru 65 PLĂ cheltuieli de deplasare în interes de serviciu (transport, diurnă, diferite indemnizații pentru cazare) etc. Plafonul până la care unitățile bancare pot elibera numerar sau pot efectua viramente pentru cheltuielile de deplasare se comunică fiecărei unități de către organele tutelare prin scrisoare vizată de organele bancare. Plafonul cheltuielilor de deplasare poate fi reîntregit de către unitățile bancare cu avansurile pentru deplasări nefolosite și restituite; reîntregirea poate avea loc numai în cursul aceluiași trimestru. Unitățile economice pot efectua prin virament cheltuieli care nu afectează plafonul de deplasări, cum sunt cele pentru legitimațiile de călătorie în traficul internațional, biletele de călătorie în grup, vagoane închiriate pentru excursii și turnee artistice, abonamente de călătorie pentru personalul care locuiește în afara localității de reședință a unității la care lucrează etc. V. și fișa plăților plafonate. PLĂȚI PLANIFICATE, operațiuni de p. efectuate periodic, prin convenție, de către cumpărător furnizorului, prin bancă, pentru mărfiirile care îi sunt livrate în sortimentele, cantitățile și la datele convenite. La anumite termene fixate prin convenție între cumpărător și furnizor se fac regularizări între sumele plătite și livrările efectuate, lichidându-se eventualele diferențe. V. și decontare prin plăți planificate. PLINUL DE CONSERVARE (REȚINEREA PROPRIE), suma fixă cu care reasiguratul participă la riscurile preluate în asigurare, cedând pentru reasigurător numai surplusul (excedentul) de sumă asigurată. în caz de daună, reasiguratul plătește despăgubiri până la nivelul respectiv, diferența până la cuantumul total al daunei fiind suportată de reasigurător. V. și reasigurare excedent de daună; reasigurare excedent de sumă asigurată. PLOCON, cadou, dar ce se oferă pentru a obține o favoare, un serviciu, un avantaj. în Țara Românească și în Moldova, p. era făcut în semn de recunoaștere a suzeranității otomane (ploconul steagului, ploconul sultanului). P. mai avea înțelesul sumei de bani pe care bimicii o plăteau încasatorilor de dări. PLUS DE CASĂ, sumă de bani în numerar constatată în plus cu prilejul verificării documentelor și a numerarului din casieria întreprinderii, cooperativei, instituției etc. Se consideră p. de c. numerarul existent în casierie care nu poate fi justificat cu cecuri (v.), chitanțe (v.) sau alte documente legale. P. de c. se prelevă la bugetul de stat la subcapitolul din clasificația bugetară intitulat „încasări din diverse alte surse“. PLUS DE GARANȚIE A CREDITELOR, diferență în plus constatată de către organele bancare cu prilejul efectuării verificării garanției creditelor (v.) la unitățile economice beneficiare de credit. P. de g. a c. constatate la conturile simple de împrumut se creditează în limita plafoanelor disponibile la aceste conturi. în cazurile în care se constată eventuale plusuri de garanție peste plafoanele de credite disponibile, se examinează cauzele lor și oportunitatea creditării din plafonul de credite pentru nevoi temporare sau din rezerva de credite. în cazurile în care imobilizările de active circulante se reduc față de cele cu care s-a diminuat ultima oară plafonul de credite al contului curent, cu diferența determinată se reîntregește plafonul de credite până la nivelul plafonului aprobat; simultan, pe baza unei note contabile, se rambursează creditele nerambursate la scadență corespunzător p. de g. a c. Dacă imobilizările de active circulante au crescut, cu diferența calculată se diminuează plafonul de credite al contului curent. PLUSPRODUS, parte a produsului nou creat de lucrătorii sferei producției materiale peste partea necesară reproducerii forței de muncă. Datorită dezvoltării factorilor de producție a fost posibilă producerea unui surplus de bunuri create în timpul de muncă suplimentar, care în decursul istoriei a permis formarea și apariția proprietății private asupra mijloacelor de producție. 66 POL PLUSVALOARE, parte din valoarea nou creată de muncitorii productivi, salariați ai întreprinderilor private, în procesul de producție, peste valoarea forței lor de muncă. K. Marx a dezvăluit natura economică a mecanismului creării p.; el a relevat că proprietarul mijloacelor de producție cumpără de pe piață o marfa deosebită - forța de muncă - aceasta având capacitatea de a crea în procesul de producție o valoare mai mare decât propria ei valoare. Surplusul de valoare apare ca urmare a faptului că numai o parte a timpului din ziua de muncă este cheltuită de către muncitori pentru crearea valorii menite să înlocuiască valoarea propriei forțe de muncă. Ca atare, în timpul unei zile de muncă, muncitorul lucrează un anumit număr de ore pentru a-și reproduce valoarea forței sale de muncă, respectiv pentru procurarea mijloacelor de trai, iar restul timpului lucrează pentru proprietar. Cuantumul p. depinde de nivelul salariilor, de durata zilei de muncă și de rata p. ❖ P. absolută, formă a p. care se obține atât prin prelungirea zilei de muncă peste limita sub care lucrătorul productiv produce echivalentul valorii forței sale de muncă, cât și prin intensificarea muncii. Crearea p.a. constituie baza generală a sistemului capitalist. Creșterea intensității muncii reclamă consumarea unui volum mai mare de energie musculară și nervoasă, fapt ce accelerează uzarea organismului uman, pierderea timpurie a capacității normale de muncă. ❖ P. relativă, formă a p. care ia naștere ca urmare a reducerii timpului de muncă necesar și a sporirii corespunzătoare a timpului de supramuncă, aceasta fiind posibilă datorită creșterii productivității muncii în ramurile care produc bunuri de consum. ❖ P. suplimentară, formă a p. obținută temporar de unii patroni ca urmare a faptului că valoarea individuală a mărfurilor produse în întreprinderile lor este mai mică decât valoarea socială. Obținerea de p.s. se datorează introducerii progresului tehnic, perfecționării organizatorice și sporirii pe această cale a productivității muncii în unele întreprinderi; în ultimă instanță, prin influența ei contradictorie (stimularea introducerii tehnicii și tehnologiei noi și menținerea secretelor de fabricație), obținerea p.s. de către toți patronii are efecte defavorabile asupra dezvoltării factorilor de producție. POGONARIT, impozit pe avere încasat în Țările Române în evul mediu, pentru domn. Darea pe avere se calcula pe fiecare pogon de pământ cultivat. P. era perceput într-o formă specială pentru vii, mai târziu și pentru cultura porumbului etc. POL, monedă de hârtie sau piesă metalică egală cu douăzeci de lei care a circulat în trecut în țara noastră. POLITICA „BANILOR IEFTINI". variantă a politicii de credit care constă în scăderea premeditată a dobânzilor în vederea extinderii sferei creditului bancar. Mulți economiști și oameni de stat au considerat „banii ieftini" ca un mijloc de ieșire din criză cu ajutorul expansiunii creditelor. Realitatea istorică a demonstrat că aplicarea unei asemenea politici nu rezolvă ieșirea din criză, fapt confirmat de marea criză economică din anii 1929-1933 și de alte crize care s-au succedat. V. și teoria „banilor ieftini"; teoria expansiunii creditului. POLITICA DEFICITULUI BUGETAR, ansamblu de măsuri privind crearea prin intermediul finanțelor publice a unei conjuncturi economice favorabile. P.d.b. constă în creșterea cheltuielilor statului peste veniturile bugetare normale. Deficitul bugetar se poate acoperi prin politica fiscală, prin recurgerea la împrumuturi de stat interne și externe și chiar prin emisiune de monedă; pe aceste căi statul poate finanța mari lucrări economice. Deficitul bugetar trebuie să aibă anumite limite. Depășirea acestor limite face ca deficitul bugetar să nu restabilească echilibrul economic și, mai mult, să degradeze situația economică prin influența negativă asupra prețurilor. P.d.b. a fost teoretizată de J. M. Keynes și W. Beveridge și aplicată de H. Schacht în Germania după 1933. De asemenea, a fost practicată de Partidul Democrat în S.U.A., de Marea Britanie etc. 67 POL POLITICA RATEI REZERVELOR OBLIGATORII, măsură de politică valutară prin care banca centrală (de emisiune) obligă băncile comerciale să păstreze în depozitele sale o anumită parte din activele lor, pe care să le manevreze în scopuri deflaționiste sau inflaționiste. Creșterea ratei rezervelor obligatorii urmărește limitarea lichidității pe piața internă (națională) și ieșirea de capital de pe piața națională, în scopul permiterii intrării masive de capitaluri străine. Creșterea ratei rezervelor obligatorii se practică atunci când taxa scontului și operațiunile de open market nu asigură în măsura prevăzută reîntoarcerea capitalurilor naționale sau atragerea capitalurilor străine pe piața națională. V. și operațiuni de open market; taxă; taxa scontului. POLITICA REZERVELOR BANCARE MINIME OBLIGATORII, ansamblu de măsuri, pârghie puternică de acțiune a Băncii Naționale a României, prin care se stabilesc anumiți coeficienți ai rezervelor obligatorii pe care băncile comerciale sunt ținute prin lege să și le constituie în funcție de angajamentele lor. Dată fiind rigurozitatea sa, această p. se modifică foarte rar, anume la intervale de un număr de ani; în caz de nevoie, modificarea rezervelor bancare obligatorii se poate face și la intervale de timp mai mici. Băncile comerciale sunt obligate să respecte procentajul legal de acoperire obligatorie a angajamentelor lor sub formă de numerar sau disponibil în cont la Banca Națională a României. în unele țări, parlamentul conferă băncii centrale dreptul de a majora sau de a diminua aceste rezerve obligatorii ale băncilor comerciale. P.r.b.m.o. se bazează pe principiile lichidității activelor bancare, potrivit cărora între resursele de creditare neutilizate și disponibile pe termen scurt, mediu și lung, pe de o parte, și creditele ce se acordă pe diferite termene, pe de altă parte, este necesar să existe o foarte strânsă corelație. Acordarea de credite peste anumite limite față de resursele disponibile periclitează lichiditatea și bonitatea băncii comerciale. De pildă, dacă Banca Națională a României voiește să restrângă creditul, ea dispune majorarea procentelor dobânzilor stabilite pentru diferite feluri de depozite, măsură ce are ca efect imobilizarea unei părți din resursele.băncilor comerciale și, prin urmare, diminuarea potențialului lor de creditare. în cazul în care se dorește restrângerea într-o măsură și mai mare a creditului, Banca Națională a României poate solicita Parlamentului să majoreze plafonul (procentajul) pentru constituirea rezervelor respective. Dacă Banca Națională a României dorește o extindere a creditelor, ea procedează invers, adică reduce procentajele rezervelor bancare obligatorii. Constituirea acestor rezerve se referă numai la moneda națională sau și la rezervele în valută. Rezultă că dacă rezervele obligatorii sunt mari, volumul creditelor acordate de banca comercială este mic și viceversa. Prin p.r.b.m.o. se acționează pentru dimensionarea masei monetare și pentru dezvoltarea activității economice. POLITICA ANTICRIZA, complex de măsuri radicale, ferme, economice, sociale, monetare, de credit, financiare, de echilibrare menite să încurajeze și să stimuleze creșterea productivității, creșterea producției, să impulsioneze activitatea agenților economici, a producătorilor individuali și restabilirea echilibrelor economice, financiare și monetare. Complexul de măsuri anticriză, antiinflaționiste, urmărește mai întâi ținerea sub control a procesului inflaționist, menținerea sau readucerea acestuia la o rată scăzută, frânarea creșterii masei monetare în circulație, stabilizarea și controlul prețurilor, luarea de măsuri ferme pentru evitarea stagnării, pentru relansarea și creșterea economică, pentru reducerea șomajului. Salariile se acordă în funcție de rezultatele obținute la locurile de muncă, de evoluția produsului național brut. în domeniul monetar este necesar ca organismele financiar-bancare și autoritatea statală să readucă în depozitele băncii de emisiune masa de monedă excedentară existentă în arterele circulației bănești. Băncile măresc rata dobânzii, iar creditele acordate se reduc. O altă măsură monetară poate fi atragerea economiilor bănești ale populației la instituțiile de credit și transformarea lor în capitaluri active, productive, cu acordarea unor dobânzi stimulatoare. De asemenea, se iau măsuri cum sunt: 68 “ : ~ POL deflația, revalorizarea și stabilizarea monetară. în același timp, se iau măsuri de indexare a salariilor și a altor venituri (indemnizații, ajutoare, pensii, burse etc.), care urmăresc compensarea totală sau parțială a creșterii prețurilor și tarifelor. Se acordă unele compensări sau majorări de salarii, pensii, burse etc. Combaterea crizei, a inflației necesită așadar: sporirea, diversificarea și ridicarea calității produselor, creșterea productivității muncii, reducerea costurilor, asigurarea stabilității prețurilor și a circulației monetare, refacerea echilibrului economic și financiar-bugetar, măsuri de punere de acord a ofertei cu cererea, controlul prețurilor, prevenirea speculei, stagnarea redistribuirii veniturilor în detrimentul grupelor sociale defavorizate. V. și inflație; deflație; revalorizare; stabilizare monetară. POLITICA ANTIINFLAȚIONISTA, complexul de măsuri economice, sociale, financiare, monetare și administrative de combatere și de lichidare a inflației. Fenomenul inflaționist este derutant, greu de cunoscut, de stăpânit și de combătut. Inflația este un proces continuu și derutant determinat de multiplele sale condiționări. Complexul de măsuri antiinflaționiste urmărește mai întâi ținerea sub control a procesului inflaționist, menținerea sau readucerea acestuia la o rată redusă, frânarea creșterii masei monetare în circulație, stabilizarea și controlul prețurilor, precum și luarea de măsuri ferme pentru evitarea stagnării, pentru relansare și creștere economică, pentru reducerea șomajului. Lupta împotriva inflației presupune cunoașterea, mai întâi, a cauzelor care au generat-o. Măsurile terapeutice trebuie adoptate de către stat și aplicate cu fermitate și la timp. O primă măsură trebuie să urmărească frânarea inflației care tinde să se transforme în hi per inflație. Lupta pentru combaterea inflației necesită luarea unui complex de măsuri economice, monetare, financiare și chiar administrative. O cale importantă de combatere a inflației este controlul prețurilor, menținerea stabilității acestora. Măsuri antiinflaționiste sunt, de asemenea, deflația, (v.), revalorizarea monedei (v.) și stabilizarea monetară (v.). între măsurile financiare antiinflaționiste se menționează: micșorarea și eliminarea deficitelor bugetului de stat și ale bugetelor locale, obținerea de excedente bugetare, reducerea și lichidarea datoriei publice, diminuarea cheltuielilor publice (cu deosebire a celor administrative), reducerea cheltuielilor private din fonduri împrumutate, încasarea de impozite progresive majorate, taxe, amenzi etc. asupra veniturilor și bunurilor acumulate pe căi ilicite, stabilirea și încasarea unui impozit echitabil pe salarii, drepturi de autor, pe veniturile agricultorilor etc., care să stimuleze munca tuturor categoriilor sociale ale populației și să conducă la creșterea ofertei de mărfuri și servicii. Complexul de măsuri trebuie aplicat în mod gradual, cu prudență și într-un mod bine fundamentat. Frânarea și combaterea inflației se pot obține prin: sporirea, diversificarea și ridicarea calității produselor, creșterea productivității muncii, reducerea costurilor, asigurarea stabilității prețurilor și a circulației monetare, refacerea echilibrului economic și bugetar, măsuri de punere de acord a ofertei cu cererea, controlul și stabilitatea prețurilor, prevenirea speculei, oprirea redistribuirii veniturilor în detrimentul grupurilor sociale defavorizate etc. Statul trebuie să fie principalul factor de luptă împotriva inflației, și nu de favorizare a ei. Este necesar un control sistematic, ferm și exigent exercitat de organele statale în domeniul economic, social, monetar, al creditului, financiar-bugetar, al prețurilor etc. De asemenea, Guvernul trebuie să stabilească un program complex și ferm de luptă împotriva inflației (v.). POLITICĂ BUGETARA, ansamblu de măsuri referitoare la veniturile și la cheltuielile bugetare, la izvoarele de venituri și la capacitatea lor, la categoriile de cheltuieli bugetare și la ponderea lor, la echilibrul (deficitul) bugetar. P.b. are în vedere dezvoltarea economico-socială a țării, creșterea produsului național brut, menținerea echilibrului economic, financiar, monetar, păstrarea independenței naționale. V. și principiile bugetului de stat 69 POL POLITICA DE CREDITE, parte integrantă a politicii economico-financiare a mecanismului de conducere a economiei naționale, care cuprinde ansamblul metodelor și căilor efective de mobilizare a resurselor bănești temporar disponibile din economia națională și condițiile concrete de acordare a creditelor (termene, dobânzi etc.), corespunzător fiecărei etape de dezvoltare economico-socială a țării. P. de c. este elaborată și aplicată în concordanță cu principiile economiei naționale, în scopul bunei funcționări a mecanismului economic, social și financiar, al stimulării gospodăririi judicioase a mijloacelor materiale și financiare în vederea creșterii eficienței activității economico-sociale și al exercitării controlului asupra înfăptuirii reproducției sociale. P. de c. duce la creșterea rolului creditului în economie. Astfel, se lărgește sfera de participare a creditului la formarea activelor circulante ale unităților economice, la realizarea unor investiții, se stimulează folosirea judicioasă a resurselor proprii și împrumutate, creditarea diferențiată a unităților economice în funcție de calitatea activității depuse, se sprijină construirea de locuințe proprietate personală, se intensifică rolul stimulator al dobânzii etc. P. de c. contribuie la consolidarea cursului leului și la întărirea puterii lui de cumpărare. V. și funcția creditului bancar de mobilizare, repartizare și utilizare a disponibilităților bănești; politică financiară. POLITICĂ DE INVESTIȚII, parte a politicii economico-financiare care cuprinde ansamblul normelor, principiilor și metodelor de constituire, repartizare și utilizare a fondurilor bănești necesare executării lucrărilor de investiții în sfera productivă și neproductivă care asigură o ridicată eficiență economico-socială. P. de i. asigură dezvoltarea proporțională și armonioasă a industriei, a agriculturii și a celorlalte ramuri ale economiei naționale, înfăptuirea unui echilibru optim între diferitele sectoare de activitate, amplasarea rațională a noilor obiective de producție în vederea dezvoltării tuturor zoîielor țării, promovării progresului general al societății noastre și satisfacerii cerințelor materiale și spirituale ale poporului român. Aceasta p. a condus la înzestrarea economiei naționale cu tehnică modernă, la perfecționarea ei continuă, la justa repartizare a obiectivelor de producție atât între ramurile economiei naționale, cât și pe teritoriu. în vederea dezvoltării echilibrate a județelor, folosirii resurselor locale de muncă și ridicării gradului de civilizație a tuturor localităților. P. de i. este menită să contribuie la înfăptuirea programului de dezvoltare economico-socială a țării. De asemenea, p. de i. promovează progresul tehnic prin aplicarea în producție a rezultatelor cercetării științifice și tehnologice, ridicarea neîntreruptă a nivelului tehnic al producției, îmbunătățirea calității produselor și diversificarea lor. creșterea productivității muncii, dezvoltarea intensă a bazei de materii prime, combustibili, energie și materiale, recuperarea și valorificarea resurselor materiale refolosibile, reducerea costurilor de producție și cu deosebire a cheltuielilor materiale, consolidarea și dezvoltarea spiritului de economie și ridicarea eficienței economice în toate domeniile de activitate. Concomitent, p. de i. asigură dezvoltarea și modernizarea construcțiilor, transporturilor și telecomunicațiilor în concordanță cu cerințele dezvoltării echilibrate a economiei naționale. Prin p. de i. se asigură modernizarea tuturor ramurilor economiei naționale și dotarea unităților economice cu tehnica cea mai înaintată, principalele investiții din industrie fiind îndreptate pentru modernizarea, mecanizarea, automatizarea proceselor de producție, folosirea microprocesoarelor, a informației. Prin p. de i. se modernizează și se dezvoltă agricultura, realizându-se programul de irigații, desecări, îndiguiri, regularizări de cursuri de apă, precum și programul național de îmbunătățiri funciare în scopul folosirii judicioase a fondului funciar și al creșterii producției vegetale și animale. De asemenea, se fac investiții pentru mecanizarea și chimizarea completă a lucrărilor agricole, dotarea agriculturii cu mijloace mecanice și tehnice de înalt randament, mecanizarea complexă a lucrărilor în zootehnie, practicarea unei agriculturi de mare randament, cu înaltă eficiență economică, exploatarea rațională și valorificarea superioară a fondului forestier. Paralel 70 POL cu dezvoltarea și cu modernizarea bazei tehnico-materiale de producție - premisă hotărâtoare pentru progresul general al societății, pentru creșterea produsului național brut - importante investiții sunt repartizate pentru dezvoltarea cercetării știînțifîce și a sectorului social-cultural (dezvoltarea bazei materiale a învățământului, îmbunătățirea asistenței medico-sanitare, asigurarea unor condiții tot mai bune de tratament balnear și odihnă, modernizarea bazei activității cultural- artistice, dezvoltarea construcțiilor de locuințe, a lucrărilor edilitare, de gospodărire comunală etc.). P. de i. conduce la folosirea cu maximum de eficiență a tuturor mijloacelor fixe, la creșterea avuției naționale, la creșterea exportului, la extinderea acțiunilor de cooperare internațională, asigură întărirea capacității de apărare, independența și suveranitatea țării, ridicarea bunăstării materiale și spirituale a poporului. POLITICA DE PREȚURI, ansamblul măsurilor întreprinse de stat, ținând seama de piață, în domeniul prețurilor, prin care prețurile sunt abordate sistematic Ia nivel macroeconomic. Statul supraveghează disciplina consimțită în domeniul prețurilor, urmărind: protecția concurenței economice, protecția consumatorilor, protejarea pieței naționale de concurența străină, restabilirea echilibrului economico-financiar, bunăstarea socială etc. P. de p. este parte integrantă a politicii economice elaborate în concordanță cu obiectivele economico-sociale ale țării într-o etapă dată, care constă în ansamblul de măsuri întreprinse de stat în domeniul stabilirii și aplicării prețurilor. Practicarea unei juste p. de p. contribuie la asigurarea reproducției sociale, la ridicarea puterii de cumpărare și la stabilitatea leului, la intensificarea schimbului de mărfuri. POLITICA FINANCIARA, parte a politicii economice care cuprinde totalitatea normelor, principiilor și metodelor financiare folosite pentru constituirea, repartizarea și optimizarea utilizării fondurilor bănești centralizate și necentralizate ale unei țări. P.f. cuprinde, pe lângă politica fiscală, modalitățile de procurare a resurselor financiare din alte surse decât impozite și taxe, destinația cheltuielilor, echilibrul financiar etc. P.f. stabilește căile și modalitățile de concentrare și de dirijare a resurselor financiare în vederea înfăptuirii obiectivelor fundamentale ale dezvoltării economico-sociale multilaterale a țării, precum și în scopul creșterii inițiativei, răspunderii și puterii de decizie și de acțiune a organelor de conducere din unitățile economice în utilizarea cu maximum de eficiență a părții din avuția națională care se află la dispoziția lor spre administrare. P.f. stabilește raporturile financiare dintre stat, pe de o parte, și unități economice de stat, cooperatiste, private, instituții și populație, pe de altă parte. în timp ce finanțele fac parte din baza economică, p.f. este un element de suprastructură. Cu toate că baza are un rol determinant asupra suprastructurii, p.f. - ca element component al suprastructurii - influențează activ baza economică a societății noastre. La rândul său, p.f. evoluează și se perfecționează mereu sub imboldul dezvoltării viguroase a bazei economice. Influența p.f. asupra bazei economice se exprimă în primul rând prin faptul că statul - ca formă a suprastructurii - își întemeiază această politică pe acțiunea legilor economice, pe realitățile, necesitățile și posibilitățile prezente și de perspectivă ale societății noastre, pe cerințele dezvoltării rapide a economiei și a culturii, pe necesitatea satisfacerii sistematice a nevoilor materiale și spirituale ale poporului român. P.f., ca și politica economică din care face parte, nu este stabilită o dată pentru totdeauna, nu este imuabilă, ci se adaptează și se perfecționează atât ca țeluri, cât și în ceea ce privește reglementarea folosirii pârghiilor financiare, corespunzător sarcinilor noi ivite în etapa dată. Caracterul științific al politicii economico- fmanciare a statului nostru pste determinat de cunoașterea aprofundată și multilaterală a condițiilor și a particularităților naționale și internaționale din fiecare etapă a dezvoltării sociale, de luarea în considerare a cerințelor legilor economice, de concordanța deplină a politicii economico-fmanciare cu interesele poporului român. Aplicarea unei p.f. juste are menirea să contribuie la dezvoltarea impetuoasă a economiei naționale, la folosirea rațională și completă a mijloacelor de producție, la 71 POL creșterea eficienței economice a investițiilor, la normarea pe baze științifice a activelor circulante, la valorificarea superioară a materiilor prime, a materialelor, la micșorarea consumurilor specifice, la lichidarea pierderilor, valorificarea deșeurilor, reciclarea și la refolosirea materialelor, la accelerarea vitezei de rotație a fondurilor etc. P.f. stimulează întreprinderile, organele lor ierarhic superioare, organele financiar-bancare, fiecare cetățean să contribuie la o cât mai bună organizare a aprovizionării, a producției și a desfacerii, la creșterea productivității muncii, la reducerea costurilor de producție, la îmbunătățirea sistematică a calității produselor, a caracteristicilor lor tehnice și economice, la îndeplinirea programelor de producție și deci la sporirea sistematică a produsului național brut. P.f. contribuie la creșterea rentabilității fiecărui produs, a fiecărei întreprinderi, la creșterea continuă a profitului și Ia obținerea unei eficiențe ridicate a întregii activități economico-sociale. P.f. este astfel elaborată și înfăptuită încât facilitează încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare în concordanță cu obiectivele programului economic, pentru a contribui la dezvoltarea culturii naționale și la ridicarea nivelului de viață a poporului. P.f. contribuie la realizarea unei concordanțe depline între venituri și cheltuieli, la echilibrul general economic, financiar, monetar și valutar, la asigurarea unei circulații bănești sănătoase, la accelerarea vitezei de rotație a banilor. Ia creșterea puterii de cumpărare a monedei naționale atât pe plan național, cât și pe plan internațional, față de alte valute, și la trecerea în perspectivă la convertibilitatea leului în raport cu alte valute, la întărirea leului pe plan național și internațional. P.f. contribuie la echilibrarea balanței de plăți, la crearea rezervei valutare necesare extinderii schimburilor economice internaționale, la lărgirea cooperării cu alte țări, sprijină dezvoltarea continuă a unităților economice, apără avutul public, duce la întărirea continuă a statului, la creșterea capacității de apărare a țării, la apărarea independenței și suveranității naționale, la înflorirea națiunii noastre. POLITICĂ FISCALĂ, totalitatea măsurilor legislative luate de stat în domeniul stabilirii și al încasării impozitelor și taxelor pentru reglarea proceselor economice și a relațiilor sociale. Prin p.f. se determină cuantumul și proveniența resurselor financiare cu care se alimentează fondurile publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, mijloacele de realizare și de control. P.f. poate viza realizarea unor obiective de natură publică economică, socială, culturală, militară etc. Intre politica economică și cea fiscală există relații strânse, de interdependență; p.f. se implică în rezolvarea cerințelor economiei naționale prin intervenția statului în procesele economice cu anumite instrumente fiscale. Prin p.f. se acționează pentru protejarea și încurajarea unor ramuri ale economiei naționale. Cu ajutorul instrumentelor fiscale se realizează obiective cum sunt: ■stimularea agenților economici pentru efectuarea de investiții în anumite condiții; "creșterea calității și competitivității produselor; ■stimularea exportului; ■încurajarea micilor producători; ■protejarea mediului înconjurător; ■neadmiterea scoaterii terenurilor din circuitul agricol; ■stimularea agriculturii etc. Partidele politice aflate la putere își pun amprenta asupra orientărilor p.f. prin cuprinderea în programele lor de guvernare a unor obiective cu caracter fiscal. P.f. își pune amprenta și asupra politicii sociale, acordându-se o serie de înlesniri fiscale, cum sunt: scutiri și reduceri la plata unor impozite și taxe pentru unele categorii de cetățeni a căror stare materială, civilă și socială justifică acordarea unor astfel de înlesniri. De înlesnirea la plata impozitelor și a taxelor beneficiază persoanele invalide, handicapate, în vârstă, cele care au mai mulți copii, cele care au adus servicii deosebite patriei ș.a. P.f. acordă înlesniri la plata impozitelor persoanelor cu venituri mici. în unele țări se aplică un impozit special celibatarilor și persoanelor fără copii pentru a stimula natalitatea. Unele impozite și taxe se folosesc și pentru limitarea consumului produselor care au urmări dăunătoare asupra sănătății oamenilor, cum sunt tutunul, băuturile alcoolice etc. Anumite impozite sunt folosite ca mijloace de limitare a constituirii de averi mari pe calea succesiunilor și pe alte căi etc. P.f. este corelată cu politica de cheltuieli bugetare, precum și cu politica monetară. în concordanță cu principiile de politică economică, prin instituirea unui 72 POL impozit statul urmărește nu numai încasarea de venituri bugetare, ci și folosirea impozitului ca instrument cu care influențează dezvoltarea sau restrângerea activității unor ramuri sau subramuri economice, stimularea sau reducerea producției sau consumului unor produse, dezvoltarea sau limitarea relațiilor comerciale cu anumite state. Spre exemplu, în vederea stimulării consumului unor produse, statul reduce sau desființează impozitele indirecte care le grevează, în timp ce, pentru a restrânge consumul altor produse, statul majorează impozitele care se încasează asupra lor și chiar instituie noi impozite. P.f. trebuie să respecte principiile generale ale impozitării (v.), să fie simplă, clară și transparentă, să descurajeze, să combată și să prevină evaziunea fiscală, să coreleze resursele fiscale cu volumul cheltuielilor bugetare. Resursele financiare trebuie să provină în principal din interiorul țării și numai în subsidiar din împrumuturi externe, care să nu îndatoreze țara prea mult față de străinătate, iar aceste împrumuturi să fie folosite în scopuri productive. V. și fiscalitate; grad de fiscalitate; presiune fiscală; sistem fiscal. POLITICA MONETARĂ, totalitatea principiilor, normelor, măsurilor și instrumentelor utilizate de stat prin banca centrală sau prin autoritățile monetare în vederea reglementării emisiunii, circulației și retragerii banilor din arterele circulației pentru a exercita influența corespunzătoare asupra dezvoltării economiei naționale, pentru a asigura stabilitatea prețurilor și a cursurilor valutare și pentru a combate inflația. P.m. este chemată să asigure îmbunătățirea corelației dintre veniturile bănești ale populației și volumul de mărfuri existent pe piață, dintre creșterea productivității muncii și creșterea salariului mediu etc. P.m. are ca scop asigurarea unei circulații bănești sănătoase, menținerea și creșterea puterii de cumpărare a leului și contribuie la realizarea echilibrului general economic, monetar și financiar. V. și politică financiară. POLITICĂ SOCIALĂ, totalitatea reglementărilor juridice, principiilor, metodelor, măsurilor și instrumentelor utilizate în vederea distribuirii și redistribuirii veniturilor categoriilor sociale, când se formează fondurile cu destinație socială și se folosesc pentru satisfacerea cerințelor categoriilor sociale în scopul înfăptuirii principiilor de justiție și de dreptate socială. P.s. este concretizată în programe speciale care prevăd măsuri și instrumente economice și financiare menite să conducă la creșterea standardului de viață, la ridicarea calității vieții. P.s. vizează tot ceea ce societatea consideră că ține de responsabilitatea și de intervenția sa în privința tuturor cerințelor esențiale - în primul rând materiale, de locuință, educație, sănătate, urbanism, timp liber etc. P.s. este o consecință și o premisă a creșterii economice. Obiectivele sociale nu se realizează însă automat, o dată cu dezvoltarea economică, fiind necesară orientarea în acest sens a strategiei dezvoltării economice. Astfel, măsurile de politică economică pot avea consecințe grave în plan social, care, la rândul lor, devin factori de restricționare și de frânare a dezvoltării. V. și nivel de viață. POLITICĂ VALUTARĂ, totalitatea măsurilor, mijloacelor și procedeelor folosite de un stat și de banca de emisiune în vederea menținerii, scăderii sau ridicării cursului monedei naționale, pentru realizarea unui grad de stabilitate în raport cu alte valute și pentru echilibrarea balanței de plăți. Statele folosesc p.v. ca un instrument de a influența conjunctura economică, pentru a determina pozițiile valutare ale țării în interesul marilor monopoluri și al expansiunii externe. P.v. are drept scop asigurarea stabilității circulației bănești în țară, urmărirea puterii de cumpărare și a cursului valutei naționale în raport cu alte valute, în vederea dezvoltării economico-sociale a țării. Țările cu monedă convertibilă duc o p.v. prin care urmăresc influențarea conjuncturii valutare în care se găsesc și evoluează în direcția menținerii stabilității cursului ei, iar în situații mai grele, să diminueze gradul de instabilitate față de valutele convertibile. P.v. este într-o strânsă interdependență cu politica monetară (v.) și este practicată pentru reducerea deficitului balanței de plăți, în scopul stingerii datoriilor și realizării creanțelor. De asemenea, prin p.v. statele urmăresc modificarea prețurilor și dobânzilor în așa fel încât să se exercite o influentă asupra dinamicii creditelor, a 73 POL investițiilor și, cu deosebire, asupra modificării corespunzătoare a importurilor și exporturilor de mărfuri. Prin p.v., țările care au monedă neconvertibilă urmăresc realizarea echilibrării balanței de plăți sau, cel puțin, reducerea deficitului acesteia, ridicarea competitivității mărfurilor destinate exportului, valorificarea cu maximum de eficiență a disponibilităților valutare pe diferitele piețe străine, crearea de condiții favorabile rezidenților spre a putea procura mijloace de plată și de credit internaționale, cooperarea intensă cu diferite organisme internaționale etc. P.v. se realizează practic cu ajutorul următoarelor mijloace: taxa scontului (v.), operațiuni de open market (v.), rata rezervelor obligatorii, devalorizarea, revalorizarea monedei naționale, intervenții valutare, controlul schimburilor valutare. POLITICĂ VAMALĂ, parte integrantă a politicii interne și externe a unei țări care cuprinde totalitatea principiilor, normelor și măsurilor întreprinse de un stat cu scopul de a reglementa exporturile, importurile și tranzitul de mărfuri, utilizând în acest scop taxele vamale. Taxele vamale sunt diferențiate după felul mărfurilor, după proveniență sau după destinația lor geografică. P.v. este o componentă a politicii comerciale a unei țări; ea cuprinde principiile și normele juridice care reglementează importul, exportul și tranzitul de mărfuri și servicii intr-o țară, regimul și taxele vamale care se încasează. P.v. este un atribut al suveranității și independenței naționale a fiecărui stat. P.v. constituie un important instrument financiar de stimulare a dezvoltării economiei naționale, a creșterii, diversificării și modernizării producției interne, a extinderii participării țării noastre la diviziunea internațională a muncii, a dezvoltării schimburilor cu străinătatea. Statul român a îmbunătățit regimul taxelor vamale în vederea liberalizării comerțului exterior. De asemenea, pentru facilitarea schimburilor cu străinătatea s-au convenit unele uniformizări în domeniul p.v., cum au fost: "modul de clasificare a mărfurilor în tarifele vamale; «metodele de determinare a valorii în vamă; «documentele vamale etc. V. și regim vamal; taxă vamală. POLIȚA DE ABONAMENT (GENERALĂ), formă a poliței de asigurare întâlnită în asigurarea maritimă cargo (v.). Prin p. de a. se asigură toate mărfurile expediate de asigurat într-o perioadă determinată, oricare ar fi numărul de călătorii. Asiguratul are obligația de a declara societății de asigurări toate transporturile care se încadrează în condițiile poliței de asigurare. Prin p. de a., asigurătorul își asumă răspunderi până la concurența sumei asigurate, oricare ar fi numărul evenimentelor care se produc în perioada respectivă. POLIȚA DE ASIGURARE, document eliberat de societatea de asisurări, care atestă contractarea asigurării și plata primei inițiale de asigurare. POLIȚA DE ASIGURARE A MĂRFURILOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI, document întocmit de societatea de asigurări în legătură cu asigurarea mărfurilor în timpul transportului. Conține informații referitoare la numărul poliției, numele și prenumele asiguratului, suma asigurată, descrierea bunurilor asigurate, numărul pachetelor și greutatea lor. denumirea vasului și felul transportului, durata transportului, data încărcării mijlocului de transport - din portul... până în portul... - condițiile de asigurare, prima, data asigurării; pe verso poliței sunt menționate regulile de asigurare facultativă a vaporului în timpul cursei (subiectul asigurării, cazuri în care asigurarea este garantată, drepturile și obligațiile asiguratului, urmărirea și plata despăgubirilor pentru daune). Documentul se întocmește pentru a servi drept dovadă a asigurării mărfurilor în timpul transportului și contract de asigurare, în două sau mai muhe exemplare, la cerere, din care un exemplar plus o copie se predă asiguratului, iar un exemplar plus o copie rămâne la serviciul asigurări. 74 POL POLIȚA DE ASIGURARE A RISCULUI POLITIC, p. practicată de EXIMBANK, care cuprinde: condițiile contractului de asigurare, obligațiile EXIMBANK, obligațiile asiguratului, prevederi generale (pierderea iminentă, limita de credit, alocarea plăților, decontul de daună) și diverse alte prevederi. Condițiile contractului de asigurare sunt: să fie încheiat cu debitorul în formă scrisă; să corespundă conținutului asigurării; perioada de îndeplinire a clauzelor contractuale să nu depășească perioada de valabilitate a contractului; riscul EXIMBANK în legătură cu contractul respectiv trebuie să fie început în decursul perioadei de asigurare și înainte de expirarea valabilității limitei de credit stabilite pentru debitorul respectiv; nu pot fi convenite condiții de plată mai puțin favorabile pentru asigurat decât cele stabilite în contract; să nu existe pierdere iminentă cu privire la vreun contract asigurat sau reasigurat al acelui debitor la data începerii riscului pentru EXIMBANK potrivit acestei polițe. Obligațiile EXIMBANK sunt: să plătească asiguratului, total sau parțial, un anumit procent cu care s-a asigurat, din pierderea suferită de acesta ca urmare a neprimirii plății totale sau parțiale, în contul său din România, a sumelor neachitate asigurate, cu condiția ca asiguratul să-și fi îndeplinit obligațiile la timp și în întregime fața de debitor, iar pierderea să nu aibă legătură cu nici o dispută între asigurat și debitor; să plătească procentul asigurat din costurile nerecuperabile de urmărire, arbitraj, ca și cele cu agențiile de colectare, plătite de asigurat unei terțe părți pentru încasarea sumelor neachitate asigurate, fie în conformitate cu regulile de încasare ale EXIMBANK, fie cu aprobarea scrisă sau cu normele scrise ale EXIMBANK, cu condiția ca asiguratul să aibă dreptul la despăgubire conform prevederilor poliței. De la asigurare se exclud următoarele cauze ale pierderii: redactarea greșită sau omisiuni în contractul încheiat cu debitorul; înțelegeri încheiate cu debitorul în afara contractului; cauze atribuite unor intermediari ca: agenți, reprezentanți sau cărăuși, cu excepția băncilor colectoare; paguba maritimă sau paguba datorată războiului, grevei, rebeliunii, tulburărilor sociale și altor situații similare sau orice alte pagube materiale pe care bunurile le-ar putea suferi, atât timp cât aceste pierderi nu sunt de drept în contul debitorului; decontarea sumelor neachitate exprimate în valută la o rată de schimb diferită de cea prevăzută în poliță la data începerii riscului pentru EXIMBANK; sechestrul creditorilor asupra asiguratului; încheierea de contracte cu entități care nu desfășoară activități în nume propriu. EXIMBANK nu va mai invoca existența unei dispute între asigurat și debitor: de îndată și în măsura în care disputa a fost soluționată în favoarea asiguratului, fie pe cale amiabilă, fie printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă; de îndată ce asiguratul demonstrează că reala cauză a pierderii constă în dificultăți financiare pentru debitor. Dacă există o dispută între asigurat și debitor care poate fi soluționată doar printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală și dacă în opinia EXIMBANK acțiunea în justiție întâmpină dificultăți practice, EXIMBANK va plăti o compensație cu privire la pagubă, dacă va considera că are motive să facă acest lucru. Dacă potrivit opiniei EXIMBANK nu există astfel de dificultăți practice și asiguratul introduce acțiune în justiție, EXIMBANK va considera că sunt motive, când va acorda asiguratului un avans fără dobândă, în anumite condiții. Sumele neachitate derivate din creșteri ale prețului contractului apărute după data scadentă convenită inițial (dobândă, penalități, costuri suplimentare etc.), chiar dacă ele sunt o urmare directă a contractului încheiat cu debitorul, vor fi excluse de la asigurare. Obligațiile asiguratului sunt: să declare Ia EXIMBANK, în termen de opt zile de la finele fiecărei luni, totalul sumelor neachitate pentru care riscul EXIMBANK a început în cursul lunii trecute, specificate pe țări și valute, iar dacă se cere pentru calcularea primei, de asemenea, pe condiții de plată convenite pentru sumele neachitate. Sumele neachitate exprimate în valută vor fi transformate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data începerii riscului EXIMBANK pentru sumele respective, în concordanță cu polița; să plătească prima de asigurare datorată pentru sumele declarate, calculată pe baza procentului de primă stabilit, în cinci zile lucrătoare de la data primirii înștiințării de plată, în caz de neplată în acest termen a unei rate de primă datorată, se va aplica o penalizare, potrivit 75 POL legislației în vigoare. Ia valoarea primei respective. De asemenea, după trecerea unui termen de 30 de zile de întârziere a plății, EXIMBANK poate suspenda asigurarea și, eventual, o poate repune în vigoare la 24 de ore de la data plății primelor de asigurare restante și a penalităților aferente. Dacă în poliță este menționată o valoare minimă a primei de asigurare, iar la sfârșitul anului de asigurare se constată că valoarea totală a primei încasate de EXIMBANK pentru acest an de asigurare este mai mică decât valoarea minimă menționată, EXIMBANK va cere asiguratului diferența dintre cele două valori. Prima calculată, aferentă sumelor neachitate care nu se încadrează prin reînnoire în limita de credit, va fi rambursată asiguratului, dacă asiguratul solicită acest lucru, dar nu mai târziu de data la care s-a stabilit că suma respectivă nu se poate încadra prin reînnoire în limita de credit. Prima de asigurare respectivă trebuie să rezulte dintr-o calculație care însoțește cererea de rambursare; să plătească notele de debit care vor fi primite de la EXIMBANK la data scadenței menționate. Dobânda de referință a Băncii Naționale a României de la data efectuării plății și costurile pot fi cerute de la asigurat în caz de culpă a acestuia; să ceară EXIMBANK cât mai curând posibil stabilirea unei limite de credit pentru fiecare dintre debitorii săi; să dezvăluie EXIMBANK toate faptele și circumstanțele care pot avea importanță pentru evaluarea riscului atunci când solicită asigurarea sau când stabilește limita de credit; să notifice imediat, în scris, EXIMBANK: existența unei pierderi iminente cu privire Ia o sumă neachitată; apariția altor situații nefavorabile din partea debitorului sau a băncii colectoare, apariția unor nereguli cu privire la executarea contractului; luarea unor măsuri sau apariția unor situații în orice țară, care pot avea o influență negativă asupra executării contractului cu debitorul; alte cauze datorită cărora pierderea este iminentă. Asiguratul are și alte obligații, și anume: dacă împrejurările esențiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului de asigurare (de exemplu: preluarea creanței de către un alt debitor, modificarea condițiilor și termenelor de rambursare a creanțelor, a modalităților de garantare a exportului, dacă asiguratul dobândește interese în societatea debitorului sau invers și altele asemănătoare), asiguratul este obligat să comunice în scris EXIMBANK schimbarea în cel mult 15 zile de la data la care a luat cunoștință de schimbare; să ia toate măsurile necesare pentru a micșora riscul și a reduce la minimum o pierdere iminentă și în acest scop să facă tot ce este posibil pentru a obține cât mai curând plata sumei neachitate în România, utilizând o bancă de prim rang, și, mai mult decât atât, să adopte o metodă rapidă de încasare conform regulilor de încasare ale EXIMBANK; să respecte instrucțiunile date de EXIMBANK cu privire la planul propus pentru încasarea sumelor neachitate. Această obligație rămâne în vigoare și după despăgubire, fără ca asiguratul să fie îndreptățit Ia vreo compensație pentru colaborarea sa. Dacă după plata despăgubirii eforturile de urmărire și de recuperare a sumelor neachitate potrivit instrucțiunilor EXIMBANK rămân fără rezultat, cheltuielile aferente calculate de la data plății efective a despăgubirii vor fi trecute în contul EXIMBANK; să plătească cheltuielile de deschidere a dosarelor pe care EXIMBANK le va percepe conform tarifelor stabilite de această bancă; să furnizeze toate datele și informațiile solicitate de EXIMBANK cu privire la sumele neachitate și să pună la dispoziția acesteia în vederea cercetării și să furnizeze copii ale tuturor documentelor solicitate de EXIMBANK; să solicite despăgubirea prin completarea unui document emis de EXIMBANK în acest scop (documentul de notificare a pierderii) în timp de 18 luni din momentul în care asiguratul este îndreptățit să ceară despăgubirea. Dacă în acest termen nu se exercită dreptul respectiv, el se prescrie; să cedeze în schimbul despăgubirii, dacă EXIMBANK solicită acest lucru, toate drepturile, titlurile și hârtiile de valoare în legătură cu sumele neachitate ale debitorului, cu condiția ca această cedare să fie legală; să remită EXIMBANK imediat și în întregime tot ce primește după despăgubire, indiferent de valoare și formă, pentru deducere din suma neachitată cedată EXIMBANK; să pună la dispoziție, în scopul cercetării de către EXIMBANK, dacă acesta o cere, documentele care să dovedească corectitudinea și forma completă a declarațiilor făcute de către EXIMBANK; să rețină pe cont 76 HOL propriu procentul neasigurat de EXIMBANK; în cazul în care scadența suinei neachitate depinde de data facturii, să se asigure dacă factura este datată și trimisă în termen de șapte zile de la începerea riscului pentru EXIMBANK; să se asigure că este în posesia tuturor licențelor și că debitorul a obținut, de asemenea, toate licențele necesare înainte de data începerii riscului EXIMBANK, cu excepția celor care pot fi obținute ulterior, conform reglementărilor generale în vigoare în țara debitorului; să respecte durata și condițiile licențelor respective în executarea contractului. Dacă oricare dintre prevederile sau condițiile din această poliță nu au fost respectate, asiguratul nu are dreptul la despăgubire. Prevederi generale. Se consideră că apare o pierdere iminentă în situația în care: «o sumă neachitată, asigurată sau reasigurată, datorată de debitor conform contractului nu a fost plătită timp de 60 de zile de la scadența convenită inițial; "debitorul cere orice amendament referitor la condițiile de plată care este nefavorabil asiguratului sau orice amânare a plății; "debitorul nu dorește sau nu mai dorește realizarea contractului; "asiguratul află sau stabilește că: o cerere de faliment a fost introdusă împotrivă ori de către debitor sau debitorul este declarat falimentar; "debitorul a cerut sau i s-a acordat o suspendare a plății de către instanța judecătorească; debitorul a încheiat sau va încheia un concordat; o hotărâre judecătorească a fost executată împotriva debitorului; "un sechestru a fost instituit asupra debitorului; au apărut alte fapte sau circumstanțe care pot conduce la o pierdere; "în contract se prevede plata sau acceptarea unei trate în schimbul eliberării bunurilor sau a documentelor de proprietate, dar bunurile, respectiv documentele în cauză nu au fost ridicate în 60 de zile de la prima prezentare; "o trată acceptată a fost protestată potrivit prevederilor conținute în poliță sau în anexele sale; "asiguratul nu a primit plata sumei neachitate în România timp de trei luni după ce debitorul a plătit băncii colectoare. P. de a. a r.p. cuprinde și limita de credit (v.). Alocarea plăților prevede că: orice sumă primită în România înainte de apariția pierderii iminente va fi considerată ca plată a sumei neachitate ajunse prima la scadență; orice sumă primită în România în timp ce există o pierdere iminentă sau după expirarea valabilității limitei de credit pentru debitorul respectiv, dar înainte ca EXIMBANK să plătească despăgubirea, va fi considerată ca achitare proporțională atât a părții asigurate, cât și a celei neasigurate din suma neachitată pentru care riscul EXIMBANK a început înainte de a exista o pierdere iminentă sau înaintea expirării valabilității limitei de credit pentru debitor. Orice sumă pe care EXIMBANK o primește după ce a plătit despăgubirea în urma cedării de către asigurat a tuturor drepturilor rezultate din contract se împarte între asigurat și EXIMBANK în proporția în care pierderea a fost suportată de fiecare dintre ei, după ce în prealabil s-au dedus toate costurile survenite ulterior momentului în care asiguratul a avut dreptul să ceară despăgubirea. Partea cuvenită EXIMBANK nu va fi niciodată mai mare decât suma despăgubirii calculate în valuta contractului, la care se adaugă dobânda plătită de debitor în legătură cu suma neachitată pentru care s-a plătit despăgubirea, începând cu ziua în care aceasta a fost plătită. Plățile vor mai include: compensațiile, notele de credit în favoarea debitorului sumele ce provin din revânzarea mărfurilor luate înapoi sau neridicate, cu condiția ca aceste sume să fie primite în România, toate sumele provenite din realizarea drepturilor, titlurilor, hârtiilor de valoare și/sau polițelor de asigurare, în măsura în care aceste sume au fost primite în România, sumele cu care a fost creat contul în lei sau în valută străină al asiguratului de la o bancă din România sau din străinătate, în conformitate cu normele asiguratului. P. de a. a r.p. mai cuprinde decontul de daună (v.) și diverse alte prevederi. POLIȚA DE ASIGURARE DE GARANȚIE, act, document emis de societatea de asigurări în baza contractului de asigurare de garanție nr. ..., prin care se garantează plata ratelor la S.C. Automobile SA în mod necondiționat, dar nu mai mult decât contravaloarea debitului datorat de cumpărător. Polița este semnată de director, contabil-șef și asigurat. Se emite în două exemplare. V. și contract de asigurare facultativă de garanție. 77 POL POLIȚA DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A MANAGERILOR PENTRU CAZURILE DE ACCIDENTE, act, document întocmit de societatea de asigurări în care se descrie tranzacția de asigurare facultativă a managerilor pentru cazurile de accidente, în baza declarației de asigurare semnate de asigurat și în schimbul plății primei de asigurare. Cuprinde: datele de identificare a asigurătorului și a asiguratului; perioada asigurării; suma asigurată; condițiile în care se va plăti suma asigurată. V. și declarație de asigurare; asigurarea facultativă a managerilor pentru cazurile de accidente. POLIȚA DE CORP, p. folosită în asigurările maritime care au ca obiect asigurarea corpului navei, inclusiv mașinile, aparatele de forță, echipamentul, armamentul, combustibilul, diferitele materiale de dotare și întreținere pentru punte și mașinile navei, precum și proviziile necesare pe timpul navigării. POLIȚĂ 1. Document, înscris emis de o persoană fizică sau juridică prin care posesorul dobândește un drept de creanță asupra unei sume de bani care urmează să fie onorată de debitor la scadența stabilită chiar în cuprinsul înscrisului. 2. Promisiune, obligație scrisă întocmită într-o anumită formă, care-i dă dreptul deținătorului ca, după expirarea termenului de plată, să ceară de la debitor plata sumei de bani înscrise în act. P. constituie baza banilor de credit propriu-ziși, a bancnotelor etc. P. poate fi simplă, care se întocmește de către debitor și reprezintă obligațiile de plată ale acestuia față de creditor, și transmisibilă, a cărei scadență devine obligatorie numai după ce trasul acceptă plata. După natura lor, p. pot fi particulare (comerciale și financiare), folosite între persoane fizice, și de stat, emise de stat pentru acoperirea cheltuielilor și reprezintă de fapt o parte din datoria de stat. P. se pot păstra la creditor până la scadență (până la plata lor), pot fi transmise altor persoane ca plată a mărfurilor cumpărate sau pot fi folosite pentru obținerea de credite de la bănci. Statele pot folosi polițele în raporturile lor economico-financiare cu alte state. ❖ P. amicală, p. care nu are la bază o tranzacție comercială reală, ci se emite de către o persoană fizică alteia pentru a obține o sumă de bani din contul emitentului. ❖ P. bancară, ansamblul de măsuri luate de o bancă în relațiile pe care le are cu băncile din străinătate (prin comisioanele pe care le aplică, dobânzile pe care le percepe etc.). Prin astfel de măsuri se poate determina efectuarea unui volum mai mare sau mai mic de operațiuni printr-o anumită bancă, după cum o reclamă interesele sale. ❖ P. de asigurare, document eliberat de o organizație de asigurări, care regle- mentează relațiile dintre părțile ce intervin în asigurare, relevă drepturile și obligațiile asiguratului și ale asigurătorului și confirmă încheierea asigurării facultative a persoanelor sau a bunurilor. Prin p. de a. asiguratul se angajează să plătească asigurătorului o anumită primă de asigurare, iar asigurătorul preia anumite riscuri și își asumă obligația să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care eventual le va suferi din cauza riscurilor contra cărora s-a încheiat asigurarea. P. de a. cuprinde părțile ce intervin în asigurare, obiectul și valoarea asigurată, mijlocul de transport, riscurile contra cărora s-a încheiat asigurarea, prima de asigurare, condițiile de asigurare, durata asigurării, modalitățile de stabilire a despăgubirii etc. Din punctul de vedere al obiectului asigurat există: a) p. de a. casco, pentru asigurarea contra riscurilor la care pot fi supuse mijloacele de transport, și b) p. de a. cargo, pentru asigurarea mărfurilor în timpul transportului. V. și cargo; casco. Specifice asigurărilor maritime sunt: a) p. de a. cu evaluare, în care se înscrie în mod expres valoarea de asigurare stabilită de asigurat și de asigurător de comun acord. Valoarea de asigurare stipulată în poliță este definitivă și nu poate fi contestata în caz de daună parțială sau totală, nici în situațiile în care ar depăși valoarea reală a bunului asigurat; b) p. de a. fără evaluare, care nu cuprinde inițial valoarea asigurată, dar se poate prevedea ulterior; în caz de daună, când în poliță nu s-a stabilit încă valoarea de asigurare, asiguratul poate demonstra valoarea bunurilor respective folosindu-se de anumite probe (documente, dovezi ale prețurilor mărfurilor asigurate etc.; c) p. de port, p. ce se folosește pentru preluarea de către asigurător a riscurilor unei 78 PON nave pe durata cât staționează într-un port, valabilitatea ei încetând în momentul în care nava părăsește portul respectiv; d) p. deschisă, p. prin care asigurătorul asigură transporturile asiguratului pentru un număr determinat de transporturi. Valoarea asigurată este determinată cu aproximație, iar prima de asigurare se stabilește ulterior în sumă fixă. Pentru fiecare navă luată separat, suma asigurată se stabilește la o anumită limită. La fiecare încărcare de mărfuri pentru transport, asiguratul trebuie să-l înștiințeze pe asigurător. Chiar dacă nu se face această înștiințare, asigurarea este în vigoare, iar prima de asigurare trebuie plătită indiferent că s-a emis sau nu polița de asigurare. ❖ P. de asigurare nevalorizată, p. de a. în care nu este prevăzută suma ce urmează a fi plătită asiguratului în cazul producerii riscului asigurat. La acest gen de p. de a. se are în vedere o sumă maximă ce se va putea plăti. ❖ P. de înzestrare, variantă a poliței de asigurare de viață prin care se garantează o sumă de bani și care poate fi vândută pe piața deschisă înainte de ajungerea ei la scadență. ❖ P. de timp, p. care se folosește în asigurările maritime; în baza ei asigurătorul preia riscurile pe o anumită perioadă, și nu pe un anumit transport. în p. de t. se stipulează anul, luna, ziua și ora de când începe și când încetează răspunderea asigurătorului. Această răspundere nu poate înceta dacă în momentul expirării poliței nava se află în larg, răspunderea prelungindu-se până când nava ajunge în primul port. ❖ P. de uzanță, act transmisibil al cărui termen de plată se stabilește potrivit practicii comerciale. V. și uzanță. ❖ P. fără obiect asigurat (de onoare), act prin care asigurătorul preia unele riscuri nedefinite în timpul unui transport. Această poliță are un pronunțat caracter aleatoriu, fiind folosită în asigurările maritime. Astfel de asigurări se încheie când riscurile respective nu se pot preciza. Necesitățile reclamă o utilizare frecventă a acestor asigurări. Asigurătorii compensează aceste daune ca îndatoriri de onoare. ❖ P. financiară, act emis de un întreprinzător altui întreprinzător cu scopul exclusiv de a obține împrumuturi de la bancă. ❖ P. flotantă, p. care se folosește în asigurările maritime și care prevede condițiile de asigurare în general, fără să se arate numele navei cu care se va efectua transportul și nici mărfurile care fac obiectul asigurării. Specificarea mărfurilor asigurate și a navei de transport se face ulterior printr-o declarație specială sau se prevăd pe versoul poliței de asigurare. O astfel de declarație trebuie semnată de asigurător. ❖ P. inversă, p. prezentată debitorului de către persoana care a plătit polița protestată datorită neachitării ei la scadență. în acest caz, debitorul are obligația să restituie numai ce s-a plătit în locul lui, inclusiv cheltuielile de protest și dobânzile. V. și recambio. ❖ P. nominală, p. care se utilizează în special în asigurările maritime și care conține numele și pavilionul navei cu care se transportă mărfurile. ❖ P. provizorie, formă a contractului de asigurare maritimă care se încheie de către un agent de asigurare în contul unei societăți de asigurări, în care se prevede că se preia în asigurare o anumită cantitate de mărfuri, evaluată la o sumă determinată și pentru transportul căreia nu s-au întocmit documentele respective. Prima de asigurare (v.) este în sumă fixă sau într-un cuantum care se stabilește ulterior, iar polița se emite de asigurător pe măsură ce este informat despre încărcarea mărfurilor pentru transport pe diferite nave. PONDERE, mărime absolută sau relativă dintr-o mulțime statistică cercetată. Mărimea absolută reprezintă o însumare a unei mulțimi în vederea obținerii unui indice generalizator, în timp ce mărimea relativă reprezintă poziția sau greutatea specifică a unei unități sau a unui grup de unități în cadrul mulțimii date. PONDEREA CHELTUIELILOR BUGETARE ÎN PRODUSUL NATIONAL BRUT, indicator financiar care relevă cât din produsul național brut este preluat de stat și utilizat pentru satisfacerea cerințelor societății. Mărimea absolută a acestor cheltuieli și ponderea lor în produsul național brut depind de nivelul de dezvoltare economico-socială a țării, de condițiile social-politice interne și de conjunctura internațională. Dacă aceste cheltuieli sunt analizate pe mai multe țări, se pot trage concluzii atât asupra dezvoltării economice, cât și asupra ponderii cheltuielilor bugetare 79 PON în produsul național brut. Acest indicator se calculează astfel: CB PCB =-------100, PNB în care: PCB = ponderea cheltuielilor bugetare în produsul național brut; CB = cheltuielile bugetare; PNB = produsul național brut. PONDEREA DEFICITULUI BUGETAR ÎN PRODUSUL NAȚIONAL BRUT, indicator financiar care arată proporția, în procente, a deficitului bugetar în produsul național brut și care se calculează astfel: DB PDB =-------100, PNB în care: PDB = ponderea deficitului bugetar în produsul național brut; DB = deficitul bugetar; PNB = produsul național brut. Acest indicator trebuie să orienteze politica bugetară a statului. Dacă deficitul are o pondere mare, de 4-5% din produsul național brut, organele financiare, guvernul trebuie să reducă cheltuielile bugetare, în primul rând cele cu organele statului. V. și deficit bugetar. PONDEREA VENITURILOR STATULUI ÎN PRODUSUL NAȚIONAL BRUT, indicator financiar care relevă cât la sută reprezintă veniturile statului din totalul valoric al produsului național brut și care se determină astfel: VB PVB = ——-100, PNB în care: PVB = ponderea veniturilor bugetare în produsul național brut; VB = veniturile bugetare; PNB = produsul național brut. Astăzi, în majoritatea țărilor are loc o accentuare a procesului de redistribuire a veniturilor cu ajutorul instrumentelor financiare, fenomen care se concretizează în creșterea p.v.s. în p.n.b. Aceasta demonstrează că veniturile statului cresc mai repede decât produsul național brut (v.). POOL 1. Formă de monopol, potrivit căreia unități industriale, comerciale, bancare etc. se înțeleg pentru o anumită perioadă asupra unor acțiuni comune referitoare la nivelul prețurilor, la folosirea în comun a unor mijloace tehnice modeme, cu deosebire a celor mai costisitoare. în cadrul p., profitul tuturor participanților se varsă mai întâi într-un fond comun și apoi se repartizează potrivit unui’ procentaj stabilit anterior. P. sunt și acele uniuni monopoliste care se organizează temporar în vederea cumpărării sau vânzării mărfurilor pe o anumită piață, pentru a putea ridica prețurile. 2. înțelegere între unele state, în scopul administrării în comun a anumitor resurse ale lor. Astfel de înțelegeri au fost: ❖ p. aurului, cartel internațional înființat în anul 1960 din inițiativa autorităților americane, în scopul întăririi mecanismului de intervenție pe piața 80 “ ——————— POO aurului și pentru stăvilirea tendinței de urcare a cotației acestuia. Prin înființarea acestei coaliții se urmărea împărțirea sarcinilor intervenției pe piața aurului între băncile centrale ale S.U.A., Angliei, Belgiei, Franței, Italiei, Olandei, Elveției și R.. F. Germania. în cadrul p.a, s-a constituit un fond special în aur, printr-o cotizație a fiecărei țări participante; cotizația S.U.A. reprezenta jumătate din întregul fond. Prin acțiunea colectivă a p.a. se urmărea evitarea ca prețul aurului pe piața Londrei să dea naștere, de fapt, la o depreciere a valutelor în raport cu aurul. Continuând mișcarea de scădere a cotației aurului, în primăvara anului 1962 p.a. și-a extins activitatea în ce privește cumpărarea aurului prin intermediul Băncii Angliei, iar aurul achiziționat urma să fie împărțit între membrii p. proporțional cu participarea fiecăruia la operațiunile de vânzare. P.a. a funcționat până în 1971. în afară de constituirea p.a., S.U.A. au mai practicat: intervenții pe piețele valutare pentru a susține cursul dolarului, emiterea de titluri de împrumut (bonuri Roosa), încheierea de acorduri „swap“ pentru dobândirea de credite cu ocolirea Fondului Monetar Internațional etc.; ❖ p. de devize, p. care se aplică pe teritoriul unei zone monetare, unde se folosește o monedă unică. V. și acord „swap“. POOL DE REASIGURARE, formă de cooperare relativ nouă între mai multe instituții și societăți de asigurări, în vederea acoperirii unor riscuri sau grupuri de riscuri din unele ramuri de asigurare. Pool-urile se constituie prin participarea cu capital a mai multor societăți, luând astfel naștere o societate de sine stătătoare, care are ca obiect de activitate reasigurarea unei anumite părți din riscurile subscrise de aceste companii. P. de r. este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează oficiului riscurile ce intră sub incidența sa. Oficiul centralizează afacerile, iar apoi repartizează participările pe fiecare membru, în baza cotei de subscriere fixate de acesta sau proporțional cu volumul afacerilor cedate (volumul de prime). Dacă limita maximă de acoperire a pool-ului este depășită:, .se procedează la plasarea surplusului unor reasigurători din afara pool-ului. La baza activității pool-urilor de reasigurări stă principiul subscrierii independente și al răspunderii comune. Un pool poate avea ca activitate reasigurarea unor anumite riscuri specifice sau a anumitor afaceri dintr-o categorie determinată (de exemplu, diferite catastrofe naturale etc.). Apariția pool-urilor de reasigurare trebuie privită în strânsă legătură cu: "necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporții foarte mari, apărute mai ales în perioada postbelică, a căror frecvență și intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele statistice (este cazul riscurilor atomice și nucleare); "existența unor riscuri care, prin cumul, ar putea conduce la daune cu caracter catastrofal (de exemplu, riscul de război); "evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare din țara sau zona în care acționează p. de r., prin saturarea în primul rând a pieței respective de reasigurare. Primele două cauze pot fi considerate ca specifice piețelor de reasigurare întâlnite în țările dezvoltate, ultima întâlnindu-se în special pe piețele de reasigurare din țările slab dezvoltate și din cele în curs de dezvoltare. în funcție de convenția încheiată de societățile membre, pool-ul poate păstra pe cont propriu o reținere fixă din afacerile pe care le primește, devenind în acest fel un reasigurător cu drepturi proprii. Reasigurările de tip pool pot fi administrate în moduri diferite în funcție de natura acestora. Potrivit principiului de organizare și de funcționare a pool-ului, toți membrii depun toată prima sau numai o parte a ei, pentru o categorie specială de reasigurări, într-un fond comun și împart daunele totale în aceeași proporție sau într-o proporție agreată. Cheltuielile și profiturile se împart în același mod. Subscriptorul oricărei societăți participante la un pool cunoaște capacitatea și caracterul subscrierilor celorlalte societăți membre, mai ales în cazul în care pool-ul acoperă un anumit teritoriu. în majoritatea cazurilor, aranjamente pool se bazează pe forma reasigurării proporționale, însă în ultima vreme se întâlnesc aranjamentele de tip excedent de daună. P. de r. permit, mai ales pe piețele de asigurare și reasigurare mai puțin dezvoltate, coordonarea activității pe baza unor criterii unitare și o mai bună utilizare a resurselor financiare ale asigurătorilor respectivi, putând atenua consecințele 81 POP nefavorabile ale instabilității financiare. P. de r. face posibilă reducerea cheltuielilor de administrare prin prelucrarea centralizată a datelor și permite creșterea independenței de asigurare din zona respectivă și organizarea unui sistem informațional propriu, care oferă posibilitatea cunoașterii permanente a evoluției riscurilor pe teritoriul respectiv. P. de r. au și unele neajunsuri cum sunt: posibilitatea apariției unui cumul al riscurilor, deoarece pool-ul își desfășoară activitatea într-o zonă relativ restrânsă; conduce la creșterea costurilor reasigurării, ca urmare a faptului că restrânge sfera concurenței. POPRIRE, modalitate, dispoziție de executare silită care se instituie asupra veniturilor și altor drepturi bănești cuvenite debitorului. P. constă în dispoziția dată de o instanță judecătorească unor agenți economici, instituții sau persoane fizice (terțul poprit) căreia îi este adresată, de la care au de realizat drepturi bănești debitorii statului, care este obligată să rețină pentru creditorul indicat în actul de poprire partea corespunzătoare din veniturile acestora și să verse sumele în contul creditorului după validarea popririi. Prin instituirea p., terțul poprit devine debitor față de creditor (stat) în limita sumelor pe care le datorează persoanei (fizice sau juridice) pentru care este instituită p. P. se poate institui, de regulă, asupra tuturor veniturilor bănești, în natură și asupra tuturor drepturilor bănești ale plătitorilor, cum sunt: salariul tarifar lunar, în proporție de % din cuantumul net; "premiile și alte drepturi bănești ale salariaților; "pensiile pentru partea care depășește cel mai mare ajutor social; "drepturile bănești de autor, inventator și inovator; "veniturile obținute din închirierea unor bunuri; "sumele obținute din vânzări de bunuri sau produse, din executarea de lucrări, prestări de servicii, colaborări etc. Considerente sociale și economice determină unele excepții de la p., cum sunt: depunerile, dobânzile și câștigurile de la C.E.C., diurnele de deplasare, bursele de studii, indemnizațiile de asigurări sociale, ajutorul de șomaj, sumele ce se acordă în timpul preavizului în caz de desfacere a contractului de muncă etc. Cuantumul p. oscilează între din câștigul lunar net, dacă există o singură p., și Vi din acest câștig, când există simultan mai multe p. Debitorul sau alte persoane interesate au dreptul să înainteze contestații împotriva p. la judecătoria din raza teritorială unde se află sediul (domiciliul) terțului poprit. Instanțele de judecată soluționează contestațiile în limita cercetării legalității actelor de executare silită contestate, fără a se extinde asupra titlului de creanță. Dacă se admite contestația, actele de executare silită contestate fiind nelegale și netemeinice se anulează. V. și executarea silită; urmărire imobiliară; urmărire mobiliară; urmărire silită. POPULAȚIE ASIGURABILA, populație care îndeplinește condițiile prevăzute în actele normative pentru a putea încheia contracte (polițe) de asigurări de persoane. în țara noastră, în general, populația asigurabilă este formată din persoane în vârstă de la 16 la 65 de ani, în cazul asigurărilor facultative de viață, și din persoane în vârstă de la 16 ani împliniți, indiferent de profesie și de locul de muncă, în cazul asigurărilor facultative de accidente. POPULAȚIE ASIGURATA, populație care a încheiat asigurări facultative de viață sau de accidente, astfel încât fiecare persoană are cel puțin o poliță de asigurare. POPULAȚIE INACTIVĂ, p. formată din persoanele care nu au loc de muncă și nici nu-1 caută. P.i. cuprinde preșcolarii, elevii, studenții, militarii în termen, pensionarii, mamele care nu exercită o profesie remunerată. PORT LIBER, port aparținând unei țări, în care mărfurile, mijloacele de transport, diferite bunuri introduse sau scoase din acel port, potrivit legii țării respective, sunt exceptate de la plata taxelor vamale. In p.l. sunt admise mărfuri, mijloace de transport și bunuri din toate țările cu care țara p.l. are relații comerciale, excepție făcând mărfurile și bunurile al căror import este prohibit pe 82 POZ baza legilor sau a convențiilor semnate de țara căreia aparține portul respectiv. Introducerea sau scoaterea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a diferitelor bunuri din p.L este supusă supravegherii vamale. Bunurile de proveniență străină aflate în p.L pot fi introduse în țară cu îndeplinirea procedurii și a formalităților privind importul sau primirea temporară. Bunurile de origine română sau cele provenite din import pot fi introduse în p.L numai cu îndeplinirea procedurii și a formalităților referitoare la export sau la trimiterea temporară. Bunurile care se află în p.L pot tranzita teritoriul țării respective, însă numai cu respectarea normelor juridice în vigoare. PORTO-FRANCO, port deschis, liber de taxe vamale, teritoriul unui port în care se află bazine cu apă, cheiuri, depozite, ateliere etc. ce nu fac parte din teritoriul vamal și în care mărfurile, indiferent de originea și de proveniența lor, pot intra fără a fi supuse taxelor vamale. în limitele teritoriului liber se pot importa mărfuri, eventual acestea se pot prelucra, rambursa și reexporta în alte țări, fără plata taxelor vamale. PORTOFOLIU, totalitatea efectelor de comerț, titlurilor de valoare, valorilor bancare, de asigurare etc. existente la dispoziția cuiva. PORTOFOLIU DE ASIGURARE, totalitatea asigurărilor contractate de o societate de asigurări. P. de a. se determină după numărul bunurilor asigurate, al contractelor încheiate, după suma totală de asigurare etc. P. de a. caracterizează de fapt întreaga activitate a societății de asigurări. PORTOFOLIU DE DAUNE, totalitatea daunelor (și a sumelor asigurate) pe care societatea de asigurări le-a plătit într-o anumită perioadă, de regulă într-un an. în reasigurări, față de prevederea transferului răspunderilor neexprimate, un reasigurător poate șă nu mai fie ținut răspunzător de daunele în suspensie la sfârșitul anului de reasigurare (v.). PORTOFOLIU DE PRIME, totalitatea primelor încasate pentru asigurări și separat pentru reasigurări. V. și transferul portofoliului de prime. PORTOFOLIU DE VALORI MOBILIARE, totalitatea hârtiilor de valoare pe care le deține un investitor. PORTOFOLIU „PUTRED", fenomen financiar care a avut loc în România în timpul crizei din anii 1929-1933, când majoritatea cambiilor rescontate de Banca Națională a României n-au mai fost achitate la scadență de către debitorii lor. Ulterior statui a preluat cambiile „putrede44 atât din portofoliul Băncii Naționale a României, cât și din portofoliul unor mari bănci comerciale, fiind în acest fel protejate de efectele crizei, bineînțeles cu banii contribuabililor. Procedeul a provocat un mare scandal financiar. POTENȚIALUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII, capacitatea întreprinderii de a-și procura prompt fondurile bănești necesare funcționării normale a mecanismului său, în cuantumul și în structura reclamată de nevoi, și de a le utiliza eficient, ținând seama de condițiile tehnico- organizatorice și economico-financiare în care își desfășoară activitatea. POVARĂ FISCALĂ, v. FISCALITATE; GRAD DE FISCALITATE; RATĂ A IMPOZITĂRII; PRESIUNE FISCALĂ. POZIȚIE DE CONTROL, participare la capital care conferă deținătorului (deținătorilor) cel puțin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a emitentului, acționând în mod concertat, prin conversiunea obligațiunilor convertibile ori prin exercitarea drepturilor aferente altor titluri subscrise de emitent și aparținând deținătorului respectivei participări la 83 POZ capital sau deținătorilor acesteia care acționează în mod concertat. V. și obligațiune; acțiune; valori mobiliare. POZIȚIE DESCHISĂ, diferența dintre totalul tranzacțiilor la vedere și totalul tranzacțiilor ia termen efectuate într-o valută sau dintre totalul activelor și totalul pasivelor în valută pentru care se asumă un risc valutar. V. și valută; operațiuni valutare. POZIȚIE DE TREZORERIE VALUTARĂ, situație relativă la angajamentele valutare la termen și la activele la vedere ale unei bănci. P. de t.v. este echilibrată atunci când eșalonarea creanțelor băncii corespunde cu cea a angajamentelor sale, excedentară, în situația în care activele la vedere ale băncii sunt mai mari decât angajamentele la termen, deficitară, în cazul în care activele sunt mai mici decât angajamentele. V. și valută; curs valutar; operațiuni valutare. POZIȚIE ÎNCHISĂ, operațiuni privind cumpărări și vânzări într-o valută sau active și pasive valutare care se echilibrează pe total, fără să genereze o poziție deschisă (v.). POZIȚIE MAJORITARĂ, participare la capital care conferă deținătorului (deținătorilor), acționând în mod concertat, fie mai mult de jumătate din totalul drepturilor de vot, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege și revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație al emitentului. V. acțiune; obligațiune; valori mobiliare. PRAG DE RENTABILITATE, punct, situație a activității economico-financiare a unui agent economic, în care încasările totale din vânzarea mărfurilor sunt egale cu cheltuielile totale efectuate, ceea ce înseamnă că nu se realizează nici profit, nici pierdere. P. de r. mai poate fi definit ca fiind cifra de afaceri pentru care rezultatul obținut este nul și se poate determina astfel: PR = CF MCV % ’ în care: PR = pragul de rentabilitate; CF = cheltuielile fixe în valoare absolută; MCV % = marja cheltuielilor variabile exprimată în cifre relative, calculată astfel: CV MCV% = CA%------------100, CA în care: CA = cifra de afaceri; CV = cheltuieli variabile. P. de r. arată care trebuie să fie volumul producției, al costurilor și al fracțiunilor de vânzare pentru a se obține profit. P. de r. mai poartă numele de punct de echilibru sau punct critic. P. de r. reclamă examinarea rentabilității pe produs, precum și pe ansamblul activității agentului economic, atât în faza de proiectare de noi capacități, de programare a activității, cât și în analiza utilizării capacităților de producție, existente. Pentru ca o unitate economică să poată beneficia de reducerea costului mediu concomitent cu mărirea capacității de producție este necesară îndeplinirea anumitor condiții. Astfel, unitatea economică trebuie să aibă piața asigurată, adică să aibă garanția creșterii sistematice a cifrei de afaceri (v.), să scurteze la minimum durata investiției legate de creșterea capacității și punerea în exploatare la parametrii normali a echipamentelor __ _________ _____ __ PRE industriale. Dacă cheltuielile variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs (suma lor este direct proporțională cu volumul producției), atunci cheltuielile sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind constantă, rezultă că ele se reduc o dată cu creșterea volumului producției obținute prin îmbunătățirea utilizării extensive a capacității de producție). Această legătură dintre suma cheltuielilor de producție și cantitatea de produse ce trebuie realizate este necesar să se stabilească astfel încât încasările obținute să acopere cel puțin toate cheltuielile, se exprimă prin p. de r. Prin utilizarea p. de r. se poate determina cantitatea minimă de produse ce trebuie fabricată pentru acoperirea cheltuielilor din veniturile obținute din vânzarea acestei cantități de produse. Calcularea p. de r. prezintă unele avantaje, deoarece permite stabilirea momentului în care producția devine rentabilă, face posibilă determinarea unui anumit volum al producției pentru stabilirea beneficiarului preconizat, creează premisele pentru corelarea profitului cu producția. Analiza pe baza p. de r. este utilă atât la proiectarea de noi capacități de producție, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producția în acord cu cererea pieței și cu criteriul rentabilității, cât și la stabilirea gradului de utilizare a capacităților existente în acord cu criteriul rentabilității și al cererii. Determinarea și utilizarea p. de r. prezintă următoarele avantaje: "relevă volumul producției necesare pentru a susține un anumit cuantum de profit; "permite utilizarea gradului de determinare a capacității de producție; "dă posibilitatea stabilirii dimensiunilor la care producția devine rentabilă; "evidențiază corelația dintre dinamica producției, respectiv a veniturilor, și dinamica cheltuielilor de producție, grupate în cheltuieli fixe și variabile. V. și rentabilitate; rata rentabilității comerciale; rata rentabilității economice. PREAVIZ, înștiințare prealabilă trimisă celeilalte părți contractante de către partea care intenționează să denunțe unilateral un contract economic, de asigurări etc., cu executare succesivă, potrivit nomelor juridice. PREAVIZUL DESFACERII CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ, înștiințare prealabilă făcută unui angajat de către cel care angajează, cu privire la intenția (hotărârea) de a i se desface contractul de muncă. Pentru salariat, reglementarea preavizului constituie în fapt o garanție a dreptului la muncă. Obligația înștiințării prealabile a încetării contractului de muncă revine ambelor părți, adică atât unității, cât și salariatului, urmărindu-se evitarea consecințelor negative pe care le-ar putea produce denunțarea unilaterală, neanunțată în prealabil, a contractului de muncă. Potrivit prevederilor Codului muncii, unitatea are obligația să acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare, atunci când contractul de muncă se desface din inițiativa sa pentru motive prevăzute de legislația muncii. Pentru anumite motive, termenul preavizului poate fi de cel mult o lună de la constatarea, de către conducătorul unității, a împrejurării care constituie temeiul desfacerii contractului de muncă. Din inițiativa unității, contractul de muncă poate fi desfăcut în următoarele cazuri: "unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării; "unitatea își încetează activitatea prin dizolvare; "unitatea se mută în altă localitate și are posibilitatea să-și asigure pe plan local cadrele necesare; ■unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze; "persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care este încadrată; "în postul ocupat de persoana încadrată în muncă este reintegrat, pe baza hotărârii organelor competente, cel care a deținut anterior acel post; "persoana încadrată în muncă se pensionează pentru limită de vârstă ori pentru invaliditate de gradul I sau II; "cel menținut sau reîncadrat în muncă după pensionarea sa pentru limită de vârstă nu mai este necesar; "persoana încadrată în muncă săvârșește o abatere gravă sau încalcă în mod repetat obligațiile sale de muncă, inclusiv normele de comportare în unitate; "cel în cauză este arestat mai mult de 60 de zile; "persoana încadrată în muncă este condamnată definitiv pentru o infracțiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deține; "instanța penală a pronunțat interdicția de exercitare a profesiei, temporar sau 85 PRE definitiv (Codul muncii, art. 130). Contractul colectiv de muncă pe anul 1993 prevede la art. 21, alin.. 3, că „salariații au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unității pentru. a-.și căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul și celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condițiile stabilite de patron“, în perioada preavizului. Art. 131, alin. 2, din Codul muncii prevede: „In cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără ca unitatea să o încunoștiințeze din timp despre această măsură - neacordându-i preavizul de 15 zile lucrătoare - această persoană are dreptul să primească, la desfacerea contractului de muncă, o indemnizație egală cu salariul tarifar de încadrare pe o jumătate de lună.“ Contractul colectiv de muncă poate prevedea ca durata preavizului să ajungă până la o lună de zile. Pe durata preavizului contractul de muncă rămâne valabil, cu toate drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți. Concediile de odihnă, de studii, fără plată etc. nu duc la prelungirea termenului de preaviz. Art. 146 din Codul muncii prevede: „Contractul persoanei încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din inițiativa unității în timpul incapacității temporare de muncă în care primește ajutoare de asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate și în perioada de alăptare, în perioada cât îngrijește copilul bolnav în vârstă de până la trei ani, precum și în timpul cât soțul satisface serviciul militar, în afară de cazurile prevăzute la art. 130, alin. 1, lit. c, d, g, h, k și 1“ Prestarea unor munci ulterior desfacerii contractului de muncă, pentru executarea anumitor lucrări, nu poate fi considerată că înlocuiește preavizul. Primirea indemnizației de preaviz nu înseamnă achiesarea la desfacerea contractului de muncă și nu poate opri persoana în cauză să conteste legal măsura luată de unitate. Ziua comunicării preavizului nu se ia în calcul la stabilirea duratei acestuia. In cazul unităților înființate pe baza liberei inițiative, desfacerea contractului de muncă de către unitate poate , avea loc numai după o notificare prealabilă depusă la direcția de muncă și protecție socială județeană sau a municipiului București, cu 15 zile lucrătoare, înainte de luarea măsurii. Camera de muncă este obligată să-1 înștiințeze pe salariat, în termen de cinci zile lucrătoare, de faptul că urmează să i se desfacă contractul de muncă. înștiințarea se face în scris, prin poștă sau direct sub semnătură. Contractul de muncă se consideră desfăcut după zece zile lucrătoare, înregistrate de la data la care salariatul a fost încunoștiințat de camera de muncă despre faptul că urmează să-i înceteze contractul de muncă. Unitățile sunt însă obligate să respecte dispozițiile Codului muncii privind condițiile desfacerii contractului de muncă. PREFERINȚE VAMALE, regim vamal de favoare care se instituie între anumite state și care se referă numai la domeniul tarifar. Statele respective stabilesc la anumite produse, grupe sau la toate produsele cum să se reducă sau să desființeze taxele vamale. Un astfel de regim vamal a fost stabilit în cadrul G.A.T.T. (v.). PREJUDICIU, distrugere de bunuri, pagubă, daună materială, bănească sau financiară provocată de o persoană fizică sau juridică altei sau altor persoane fizice sau juridice. PRELEVAREA PENTRU SOCIETATE A UNEI PĂRȚI DIN VALOAREA PRODUCȚIEI NETE, parte a valorii nou create (producției nete) cu care unitățile economice industriale proprietate de stat participă în mod obligatoriu la formarea fondurilor necesare dezvoltării economico-sociale a țării și care asigură reglarea nivelului ratei rentabilității pe ministere, întreprinderi și chiar pe produse. Instituită și pusă în aplicare de la 1 ian. 1979, această pârghie financiară a avut același conținut economic ca beneficiul, constituind o parte din venitul net al societății creat de munca pentru societate prestată de lucrătorii sferei producției materiale din unitățile de stat. P. pentru s. au plătit întreprinderile industriale de stat, centralele și unitățile asimilate acestora pentru întreprinderile componente cu gestiune economico-fmanciară, dar fără personalitate juridică. Pe lângă alimentarea bugetului statului cu venituri, p. pentru s. avea menirea 86 PRE de a contribui la reglarea ratei rentabilității pe întreprinderi, centrale și ministere, precum și la exercitarea controlului asupra realizării producției nete și a producției fizice. P. pentru s. se determina pe total unitate economică prin aplicarea unei cote procentuale proporționale asupra valorii producției nete și se plătea din rezultatele financiare; cotele respective se diferențiau pe ministere și centrale în funcție de valoarea producției nete, cuantumul beneficiului, nivelul ratei rentabilității și cerințele de autofinanțare a unităților industriale de stat. Cotele erau diferențiate pe ministere, variind între 5 și 35%. Cu acordul prealabil al Ministerului Finanțelor, ministerele diferențiau cotele de prelevare din valoarea producției nete pe centralele și întreprinderile din subordine. De regulă, cotele stabilite pe centrale le aplicau și întreprinderile din subordinea acestora. Dacă datorită cuantumului beneficiilor, nivelului ratei rentabilității și necesităților de autofinanțare a întreprinderilor se justifica aplicarea altor cote de prelevare decât cele aprobate pe centrale, atunci se puteau stabili cote diferențiate și pe întreprinderi, dar numai cu acordul prealabil al ministerului de resort și al Ministerului Finanțelor. Pentru produsele la care rata rentabilității depășea cu mai mult de 5% rata medie a rentabilității pe întreprindere, suma corespunzătoare acestei depășiri se vărsa la bugetul statului sub forma p. pentru s. a unei p. din v.p.n. Stabilirea diferențiată a cotelor de prelevare din valoarea producției nete pe centrale și întreprinderi se facea în așa fel încât să se încadreze în cota medie pe minister, respectiv pe centrală. în acest fel se asigura reglarea ratei rentabilității pe întreprinderi. Pentru stimularea unităților economice și a personalului lor, cotele de prelevare din valoarea producției nete stabilite anual pe centrale și întreprinderi nu puteau fi modificate în cursul anului. De asemenea, în scopul stimulării depășirii valorii producției nete, pentru valoarea producției nete realizate peste plan, cota de prelevare se reducea cu 40%. P. pentru s. se determina pe baza valorii producției nete planificate anuale, cu repartizare pe trimestre și pe luni, și se prevedea separat în bugetul întreprinderilor, centralelor și ministerelor, în concordanță cu prevederile planurilor lor economice. Sumele prevăzute a se preleva lunar se plăteau la data de 15 și în ultima zi lucrătoare a lunii; dacă volumul prelevărilor era mic, plata se facea trimestrial, până la data de 20 a primei luni următoare trimestrului. P. pentru s. se recalcula și se regulariza cu bugetul statului trimestrial, cumulat de la începutul anului, pe baza valorii producției nete obținute în limita beneficiului realizat; diferențele datorate se plăteau bugetului statului în termen de zece zile de la data depunerii bilanțului, iar cele plătite în plus se compensau cu o plată următoare sau se restituiau plătitorului. Neplata la timp a p. pentru s. atrăgea după sine aplicarea unei majorări de 0,05% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere. Organele fmanciar-bancare aveau dreptul să dispună virarea din contul întreprinderilor în contul bugetului statului a p. pentru s. întârziate la plată, inclusiv a majorărilor de întârziere. Ministerul Finanțelor, băncile, celelalte organe financiare erau chemate să acționeze permanent și să acorde tot sprijinul necesar unităților economice pentru realizarea indicatorilor cu privire la valoarea producției nete, a beneficiului și a p. pentru s. a unei p. din v.p.n.; de asemenea, ele trebuia să controleze respectarea normelor legale privind determinarea valorii producției nete, a p. pentru s. și a efectuării celorlalte vărsăminte din beneficiu, precum și respectarea și întărirea disciplinei economico-fmanciare. în prezent, această p. este abrogată. V. și beneficiu; impozit pe beneficiu. PRELUARE DE VALORI MOBILIARE, una sau mai multe tranzacții cu valori mobiliare care conferă persoanei (grupului de persoane) implicate, prin titlurile astfel dobândite, singure ori împreună cu cele deja obținute ori controlate, o poziție de control sau majoritară în participarea la capitalul emitentului. V. și valori mobiliare. PRELUNGIREA TERMENULUI DE ACCEPTARE, mărirea numărului de zile în care cumpărătorul poate accepta plata mărfurilor livrate, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate. 87 PRE P.t. de a. este solicitată de cumpărător în situațiile în care, în cadrul termenelor de recepție, mărfurile nu au fost primite sau se află în curs de verificare și recepție în cadrul termenelor legale; se aprobă de către unitățile bancare pentru cel mult 20 de zile, pe baza cererii prezentate în acest scop de către cumpărător. Cauzele cererilor de prelungire pot fi: Hdecalajul mare care poate exista uneori între durata transportului mărfurilor și circuitul poștal mai scurt al documentelor prin bancă; "necorelarea programelor de transport prin containere cu necesarul real care rezultă din contractele încheiate; "întârzierea comunicării de către secțiile de expediție și de camionaj către întreprinderile cumpărătoare a sosirii mărfurilor etc. P.t. de a. urmărește stabilirea unor termene de acceptare cât mai reale în funcție de distanța dintre furnizor și cumpărător și de condițiile specifice fiecărei unități economice cumpărătoare. PREMIU (PRIMĂ), sumă calculată și acordată peste valoarea nominală a unui certificat de valoare. P. este suma adițională plătită de către cumpărător vânzătorului pentru a intra în posesia unui certificat de valoare tranzacționat la premiu. Mărimea p. se determină ca diferență între prețul pieței și valoarea nominală a certificatului. PREMIU DE CONVERSIUNE, diferență calculată între prețul de paritate și cel de conversiune. P. de c. este și suma adițională plătită de emitent investitorului la convertirea unui titlu financiar negociat pe piața financiară. PREMIU DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE, diferență între prețul pieței și valoarea par a titlurilor financiare răscumpărate de emitent; suma adițională achitată de emitent investitorului la revocarea titlurilor financiare apreciate pe piață. PREPUS, persoană care își exprimă acordul de a săvârși acte juridice sau de a îndeplini o funcție sub îndrumarea și controlul alteia. PRESCRIEREA DREPTULUI DE A CERE PLATA PENSIEI NEÎNCASATE LA TIMP, pierderea dreptului de a încasa pensia neîncasată la timp după expirarea perioadei stabilite de lege. Dreptul de a cere încasarea pensiei nu poate fi exceptat de la prescripția extinctivă (liberatorie), situația incertă m această privință neputând continua la nesfârșit. Potrivit normelor generale, drepturile de pensie neîncasate la timp pot fi plătite, la cerere, pe o perioadă de trei ani anterioară cererii lor de către titular, tutore, curator sau împuternicit. P.d. de a c.p.p.n. la timp nu trebuie confundată cu imprescriptibilitatea dreptului la pensie (v.). PRESCRIEREA DREPTULUI DE A SOLICITA INDEMNIZAȚIILE Șl AJUTOARELE DE ASIGURĂRI SOCIALE, pierderea dreptului de a încasa indemnizațiile și ajutoarele de asigurări sociale neîncasate la timp. Indemnizațiile și ajutoarele nesolicitate sau neachitate în termen pot fi solicitate în cel mult un an de la data restabilirii capacității de muncă sau din ziua decesului membrului de familie. în termen de un an se poate solicita de către moștenitori achitarea indemnizației în caz de pierdere temporară a capacității de muncă cuvenite salariatului decedat; termenul de un an curge în acest caz de la data deschiderii acțiunii. PRESCRIPȚIE, prevedere legală potrivit căreia, după trecerea unui anumit timp și în anumite condiții, se câștigă sau se pierde un drept ori încetează efectele unei hotărâri judecătorești neexecutate. P. este unul dintre cele mai uzitate moduri de stingere a obligațiilor, având menirea de a pune capăt neînțelegerilor dintre persoane fizice și evitând procesele dintre ele. P. poate fi: a) achizitivă, care constă în dobândirea dreptului de proprietate și a altor drepturi reale asupra diferitelor bunuri imobile prin exercitarea posesiei asupra bunurilor respective un anumit timp 88 PRE prevăzut de lege. Durata cea mai lungă a p. este de 30 de ani neîntrerupți. Timpul prescripției se poate întrerupe printr-o chemare în judecată, un început de executare, printr-o recunoaștere a datoriei etc. V. și uzucapiune; b) extinctivă, care constă în stingerea dreptului la acțiune prin neexercitarea dreptului respectiv în intervalul de timp prevăzut de actele normative. P. achizitivă duce la dobândirea unor drepturi, în timp ce p. extinctivă are ca efect pierderea posibilității de a obține prin constrângere anumite drepturi. PRESIUNE A PREȚURILOR, nivel ridicat și în continuă creștere al prețurilor mărfurilor, al tarifelor lucrărilor și serviciilor, care diminuează permanent puterea de cumpărare a banilor, micșorează sistematic veniturile reale ale populației, înrăutățind mereu condițiile de viață ale populației. Politica de liberalizare a prețurilor, legalizarea speculei, întreține și agravează inflația galopantă, deoarece se practică prețuri exagerate, nejustificate, cu scopul măririi profitului comercianților. V. și inflație. PRESIUNE FISCALA, coeficient fiscal care se determină ca raport între suma impozitelor, taxelor, amenzilor etc. încasate într-un an fiscal și produsul național brut. P.f. este strâns legată de rata fiscală. Dacă presiunea fiscală este mare, depășește un anumit coeficient, ea are influențe negative asupra activităților economice ale contribuabililor, îi determină să practice evaziunea fiscală și frauda fiscală, conduce la scăderea produsului național brut. P.f. este în fapt gradul de fiscalitate, adică măsura în care contribuabilii, în ansamblul lor, participă cu impozite și taxe, potrivit legii, la efectuarea cheltuielilor statului. Ea reprezintă părțile din venituri la care, în mod nevoit și obligatoriu, contribuabilii, persoane fizice și juridice, renunță în favoarea statului, vărsându-le la termenele respective la bugetul statului sau, după caz, la bugetele locale, la bugetele fondurilor speciale. P.f. la nivel național se poate calcula sub forma unui indicator global care să includă și cotizațiile sociale ce se plătesc, după următorul calcul: Presiune fiscală națională = . Opozite și taxe + cotizații sociale . Produsul național brut ❖ P.f. individuală, p.f. care se calculează pentru fiecare contribuabil, în funcție de obligațiile sale fiscale. Cuantificarea p.f.i. se poate efectua la nivelul fiecărui contribuabil, în raport cu baza sa de impozitare, după următorul calcul: în care: Pfi = presiunea fiscală individuală; IT = impozitul și taxa datorată; Bl = baza impozabilă. P.f.i. se poate calcula pentru fiecare impozit sau pentru toate impozitele și taxele datorate de contribuabilul persoană fizică sau juridică și exprimă mai exact gradul de fiscalitate, rata fiscalității. P.f.i. este mai relevantă dacă este cercetată și interpretată și în strânsă corelație cu puterea de cumpărare a veniturilor monetare nete, care rămân după impozitare, care să satisfacă cerințele de viață materiale și spirituale ale contribuabilului și ale familiei sale. V. și principiile generale ale impozitării; grad de fiscalitate. 89 PRE PRESTARE DE SERVICII IMPOZABILĂ, activitate desfășurată de o persoană juridică sau fizică și care, în sensul taxei pe valoarea adăugată, reprezintă un transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile, și anume: lucrări de construcții-montaj; transport de mărfuri și persoane; servicii de poștă și telecomunicații, de transmisiuni radio și televiziune; închiriere de bunuri; operațiuni de leasing; locație de gestiune; operațiuni de intermediere sau comision; reparații de orice natură; cesiuni de bunuri mobile necorporale (drepturi de autor, brevete, licențe, mărci de fabrică și de comerț, titluri de participare); operațiuni de publicitate, de Consulting, studii, cercetări și expertize; operațiuni financiare, bancare, de asigurări sau reasigurări; organizarea de licitații; orice altă muncă fizică sau intelectuală. V. și taxa pe valoarea adăugată. PREȚ, categorie economică fundamentală a economiei producției de mărfuri, instrument al pieței care exprimă suma de bani plătită pentru intrarea în posesia unei mărfi - bun, lucrare, serviciu - la un moment dat Expresie bănească a valorii mărfurilor. în țările cu economie de piață, p. se formează pe piață sub acțiunea legii valorii, în baza raportului cerere-ofertă, în condiții de concurență. P. este suma de bani care se plătește la un moment dat pe o piață, pentru cumpărarea unei unități dintr-o anumită marfă sau pentru un serviciu solicitat și prestat. P. exprimă rezultatul confirmării cererii dată utilității bunului ce urmează a fi achiziționat de cumpărător, de capacitatea de plată a acestuia și de costul cumpărării aceleiași mărfi din altă parte. De asemenea, p. exprimă și interesele ofertei legate de costul producției și de prețurile practicate pe alte piețe pentru marfa oferită. P. crește când oferta scade și viceversa. P. este elementul principal al contractului de vânzare-cumpărare. Nivelul p. este dependent și de raportul dintre salarii și productivitatea muncii. Prin p. trebuie să se asigure recuperarea cheltuielilor de producție și obținerea unor rezultate financiare care să satisfacă cerințele unității economice, ale salariaților, ale acționarilor și ale întregii societăți. în același timp, utilizarea prețului ca pârghie economică trebuie să stimuleze introducerea tehnicii noi, modeme, îmbunătățirea calității produselor, folosirea rațională a resurselor, fabricarea de produse noi mai performante, aplicarea unui regim sever de economii etc. De asemenea, sistemul de prețuri trebuie așezat pe costuri, pe corelații fundamentate între prețurile materiilor prime, materialelor, combustibililor, energiei etc., avându-se în același timp în vedere corelațiile cu prețurile mondiale. în orânduirile bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, p. se formează pe baza acțiunii legii valorii, a raportului dintre cerere și ofertă și a celorlalte legi economice; stabilirea p. pe piață se face în așa fel încât contribuie la redistribuirea produsului național brut între stat și populație, între diferite persoane, cu privire la exprimarea bănească a valorii mărfurilor. P. unei mărfi este direct dependent de mărimea valorii ei. P. se stabilesc plecându-se de la costul de producție mediu pe ramură și avându-se în vedere valoarea mărfurilor. Nivelul p. se stabilește ținându-se seama de cerințele legii valorii și ale celorlalte legi economice, avându-se în vedere ansamblul cerințelor sociale, totalitatea intereselor, sistemul de cointeresare materială, metodele și formele de organizare și conducere etc. P. este o categorie economică importantă folosită în domeniul conducerii economiei naționale, al ridicării eficienței producției și circulației mărfurilor, el devenind un instrument important în mecanismul economico-financiar și social de apreciere a eforturilor și a rezultatelor activităților întreprinderilor, de întărire a gestiunii economico-financiare, de stimulare a unităților economice în realizarea sarcinilor cantitative și calitative, de introducere a tehnicii noi și de ridicare a calității produselor, un mijloc de sporire și de diversificare a producției și a serviciilor. P. îndeplinesc următoarele funcții: a) instrument de măsură și de evidență necesar pentru conducerea economiei naționale la toate nivelurile ei; b) instrument al schimbului echivalent; c) mijloc de recuperare a cheltuielilor sociale de producție și de repartizare a produsului național brut; d) pârghie economică în conducerea și stimularea unităților și a ramurilor economice. Pentru îndeplinirea funcțiilor lor economice și social-politice este necesar ca modul de formare a p. să fie adaptat cerințelor 90 PRE activității economice și să respecte principiile unicității, stabilității și elasticității lor. Unicitatea p. reclamă ca unul și același produs principal sau serviciu de mare importanță să aibă același p., indiferent de întreprinderea care îl fabrică. Principiul unicității p. influențează activitatea economică a întreprinderilor, asigurându-le condiții de egalitate în ceea ce privește aprovizionarea tehnico-materială și de aplicare corectă a principiului salarizării. Stabilitatea p. presupune menținerea nemodificată a nivelului lui pe o perioadă îndelungată. Stabilitatea p. nu poate fi înțeleasă ca o menținere rigidă a lor, ci presupune ca, în anumite limite, să fie posibile și necesare unele modificări. Acest principiu exclude însă oscilațiile p. provocate de fenomene conjuncturale. La baza formării p. trebuie să stea cheltuielile de muncă socialmente necesare; în cazul schimbării condițiilor care au stat la baza stabilirii inițiale a p., este necesară adaptarea lui la noile condiții. Elasticitatea p. presupune o adaptare operativă a lor la noile condiții de aprovizionare, de producție și de desfacere. Principiul elasticității p. se poate aplica atât prin folosirea mai multor tipuri de p. (fixe, maximale sau plafon, limită, temporare, mobile, libere sau de învoială etc.), cât și lărgirea competenței organelor centrale și locale, a unităților economice în stabilirea și în modificarea ulterioară a p. V. și funcțiile prețurilor. PREȚ AJUSTAT, p. prevăzut în contractele comerciale, care se poate modifica în momentul livrării produsului, conform unei anumite cotații la bursă sau unor anumiți indicatori de calitate stabiliți în prealabil prin contract. Acest p. se utilizează de regulă în perioadele cu mari oscilații ale p. pe piața internațională. PREȚ ATRACTIV, p. cel mai convenabil pentru cumpărător, care îl determină să cumpere o marfa, să accepte să i se execute o lucrare sau să i se presteze un serviciu. PREȚ COMPARABIL, p. stabilit într-un anumit an ca medie a prețurilor din mai mulți ani; se folosește pentru exprimarea produsului național brut creat sau a dinamicii lui în anii următori. Folosirea p.c. la calcularea produsului social și a produsului național brut înlesnește compararea volumului fizic al produsului social cu produsul național brut. PREȚ COMPLET DE EXPORT, p. care cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea, ambalarea și transportul mărfii până la frontiera românească, inclusiv profitul producătorului. PREȚ CONDUCĂTOR, p. ce se practică de o firmă sau de câteva firme mari care domină o piață. P.c. se stabilește de firma care contribuie în cea mai mare măsură la oferta unei mărfi pe o anumită piață. Agenții economici mici și mijlocii care activează în aceeași ramură și își desfac mărfurile pe aceeași piață își stabilesc volumul ofertei ținând seama de nivelul p.c. și de mărimea costului managerial cu care lucrează. PREȚ CONJUNCTURAL, p. specific economiei de piață care se manifestă atât pe piața internă, prin oscilații datorate fluctuațiilor determinate de factorii productivi, sociali, psihologici, cât și pe piața externă, prin creșteri sau scăderi în funcție de situația și de starea economiei mondiale. P.c. sunt o formă de manifestare a crizei economice și a decalajelor existente între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, determinate de inegalitățile dintre prețurile produselor finite și prețurile materiilor prime. PREȚ CONSTANT, p. efectiv dintr-un anumit an, care rămâne nemodificat o perioadă îndelungată. P.c. se utilizează la determinarea volumului fizic al producției, al produsului național brut, la determinarea măsurii de îndeplinire a programului de producție, a nivelului dinamicii PRE productivității muncii etc. Aceste p. permit efectuarea de studii, comparații și urmărirea în timp a evoluției unor indicatori economici. în țara noastră, p.c. au fost cele din 1948 pentru perioada 1948-1954, cele din 1955 pentru anii 1955-1962, cele de la 1 ian. 1963, modificate la începutul anului 1965, pentru perioada 1963-1973 și cele din 1974 pentru perioada de atunci și până în 1990. PREȚ CONTRACTUAL, p. prevăzut în contractul economic intern și extern, corespunzător unei anumite cantități a mărfii, exprimat în lei sau, după caz, într-o monedă străină. Prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare se stabilește de părțile contractante în ziua semnării contractului, sub forma unui preț fix, pentru livrările pe termen scurt, sau a unui preț mobil, dacă marfa se livrează treptat în mai multe tranșe. în contract se pot prevedea diferite clauze referitoare la preț. P.c. este rezultatul negocierii desfășurate de părțile semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare. PREȚ CU AMĂNUNTUL (DE DETALIU), p. practicat la vânzarea mărfurilor de către agenții economici și la executarea lucrărilor de construcții și a prestărilor de servicii cu amănuntul către populație. P. cu a. este constituit din prețul cu ridicata, rabatul (adaosul) comercial și taxa pe valoarea adăugată. La stabilirea acestor p. se ține seama, în același timp, de gradul de dezvoltare a ramurii producătoare, de nivelul veniturilor populației și de alte elemente. P. cu a. trebuie astfel stabilite încât să permită acoperirea tuturor cheltuielilor de producție și de circulație și să asigure o anumită rentabilitate a unităților producătoare și a celor care participă la circuitul economic al mărfii. Statul poate stabili p. cu a. la unele produse sub valoarea, la valoarea sau peste valoarea lor. V. și adaos comercial; rabat comercial. PREȚ CU RIDICATA, p. cu care agenții economici producători livrează mărfurile unităților de desfacere cu amănuntul, indiferent de forma de proprietate a acestora. P. cu r. se stabilește prin negociere și conține, pe lângă contravaloarea cheltuielilor de producție, un profit stimulativ și taxa pe valoarea adăugată sau acciza. P. cu r. sunt prețuri de vânzare practicate de agenții economici producători de materii prime, materiale, combustibili, energie, instalații, utilaje, piese de schimb, mărfuri agroalîmentare, alte bunuri de consum în raporturile cu agenții economici cumpărători. De regulă, p. cu r. se stabilește de către producător, avându-se în vedere cota taxei pe valoarea adăugată sau cota accizei, efectuându-se următorul calcul: ™ PP • CTVA PR = PP +--------------, 100-CTVA în care: PR = prețui cu ridicata; PP = prețul producătorului; CTVA = cota taxei pe valoarea adăugată. PREȚ CURENT (al fiecărui an), p. practicat în perioada curentă și care se poate modifica la anumite intervale de timp (prețul de vânzare-cumpărare de mărfuri pe piață, tarifele serviciilor etc.). P.c. este folosit pentru exprimarea mărimii valorice a produsului național brut din anul dat, la ținerea evidenței contabile a întregii producții, precum și la compararea produsului național brut cu părțile sale componente, cum sunt: salariile, impozitele, beneficiile etc. Creșterea productivității muncii, reducerea costurilor de producție, reașezările de prețuri, schimbările care survin în corelațiile dintre prețuri etc. determină în timp o neconcordanță între expresia materială și cea valorică a produsului național brut; aceasta înseamnă că folosirea p.c. nu poate asigura o comparabilitate fidelă, reală a produsului național brut care a fost creat în ani diferiți. Din acest motiv, pentru a se putea urmări evoluția în timp a produsului național brut se folosesc prețurile 92 PRE comparabile (v.). Tot prin p.c. se înțelege și p. de deviz pe unitatea de măsură, readaptat la condițiile concrete de execuție, stabilit pe bază de proiecte-tip sau refolcsibile pentru lucrări ce constituie obiecte întregi. PREȚ DE ACHIZIȚIE, p. practicat de producătorii agricoli la livrarea diferitelor produse către organizații de stat și cooperatiste. P. de a. sunt în mod obișnuit mai mici decât prețurile de contractare și au drept efect stimularea încheierii de contracte în vederea valorificării produselor respective. PREȚ DE APROVIZIONARE EFECTIV, p. format din totalitatea cheltuielilor făcute cu cumpărarea și aducerea materialelor sau a mărfurilor în depozitele întreprinderii. Acest p. este format din p. de livrare (sau cu amănuntul pentru anumite materiale) înscris în factura furnizorului, adaosurile plătite organizațiilor de aprovizionare, cheltuielile de transport cu mijloace proprii și străine, inclusiv taxele suplimentare, cheltuielile pentru încărcarea, descărcarea și aducerea materialelor în depozitele întreprinderii. Nu se cuprind salariile muncitorilor permanenți ai depozitelor, cheltuielile oficiilor de aprovizionare, ale depozitelor și agențiilor înființate la locurile de aprovizionare, pierderile la materiale pe timpul transportului, în limita normelor legale de scăzăminte (cele peste normele legale se impută vinovaților sau, în lipsa acestora, se înregistrează la cheltuielile generale ale întreprinderii), cheltuielile pentru ambalajele primite de la furnizori o dată cu materialele și care se folosesc o singură dată (mai puțin valoarea lor la preț de recuperare) și orice alte cheltuieli admise prin dispoziții legale. PREȚ DE APROVIZIONARE PRESTABILIT, p. prevăzut în programul de aprovizionare al unei întreprinderi, care cuprinde totalitatea cheltuielilor prevăzute în programul de aprovizionare (prețul de livrare plus o cotă medie a cheltuielilor de transport-aprovizionare stabilită cu ocazia întocmirii programului de aprovizionare în funcție de prețurile efective medii ale materialelor de bază, ținând seama de modificarea tarifelor de transport, schimbarea surselor de aprovizionare etc.). Utilizarea p. de a.p. are următoarele avantaje: «simplifică munca de calculare a costului pe unitatea de măsură a fiecărui material aprovizionat, prin totalizarea cheltuielilor repartizate fiecărei grupe și subgrupe de materiale achiziționate într-o anumită perioadă; 8face posibilă identificarea erorilor, precum și a cauzelor care le-a provocat; «înlesnește controlul cantităților de materiale intrate și ajuta la stabilirea proporției în care a fost îndeplinit programul de aprovizionare, întrucât contabilitatea intrării și ieșirii materialelor se ține la același preț; “constituie un factor de seamă al consolidării gestiunii economico-financiare. PREȚ DE BAZA, p. stabilit pentru un anumit sortiment sau pentru o anumită marfă; servește la determinarea prețului definitiv în funcție de sortimentul și de calitatea mărfii livrate. PREȚ DE CALCUL, p. cu rentabilitate limitată, format din costul mediu pe ramură plus un beneficiu care corespunde unei rate a rentabilității de 10%-15%, menit să regleze rata rentabilității pe produse. Terminarea reașezării generale și intrarea în vigoare a noilor prețuri de producție au făcut inoperante prețurile de calcul și impozitul de regularizare. Practicarea p. de c. a avut drept scop ca, prin reducerea beneficiului până la limita de 10-15%, să aducă întreprinderile la un nivel de rentabilitate care să fie totuși stimulator în micșorarea continuă a cheltuielilor de producție. In același timp, instituirea p. de c- a urmărit diminuarea și chiar eliminarea diferențelor deficitare la export, primite până în 1970 de întreprinderile de comerț exterior de la bugetul statului, dar care, pe de altă parte, se reflectau în beneficiile realizate de întreprinderile producătoare care, evident, efectuau vărsăminte mari din beneficiile lor la bugetul statului. Beneficiul realizat de întreprinderi peste nivelul p. de c. la mărfurile livrate beneficiarilor din țară 93 PRE se preleva la bugetul statului sub forma impozitului de regularizare. P. de c. este abrogat. V. și impozit de regularizare. PREȚ DE CATALOG, v. PREȚ DE FACTURARE. PREȚ DE COLECTARE (DE COTĂ OBLIGATORIE), p. stabilit de către stat pentru cumpărarea diferitelor produse agricole (cereale, came, lapte, lână etc.) de la producătorii agricoli în perioada în care aceștia trebuia să dea statului anumite cote obligatorii. P. de c. erau mult mai mici decât valoarea produselor colectate, diferența reprezentând practic un impozit. In prezent, p. de c. nu mai există. PREȚ DE CONCURENȚĂ, preț de vânzare minim al pieței libere, deschise concurenței. Concurența liberă dusă la extrem poate să devină periculoasă pentru vânzători și cumpărători, transformându-se în infracțiuni ca de exemplu: folosirea unor intermediari pentru vânzare, alegerea preferențială a clienților, practicarea unei reclame deșănțate, false etc. P. de c. trebuie să acopere costul, să nu ruineze producătorii și să nu sacrifice masa de cumpărători. PREȚ DE CONTRACTARE, p. plătit de către organizații de stat sau cooperatiste producătorilor agricoli pentru produsele agricole vândute pe baza contractelor încheiate în prealabil. P. de c. pot fi unice sau diferențiate pe zone. PREȚ DE CONVERSIUNE, p. care se stabilește cu ocazia emisiunii titlurilor financiare convertibile și la care urmează să aibă loc conversiunea lor în acțiuni comune sau în alte titluri financiare. PREȚ DE COST, totalitatea cheltuielilor efectuate de un agent economic pentru producerea, ambalarea și desfacerea unui produs. PREȚ DE CREDITARE, valoarea cu care se creditează diferite stocuri de materiale ale întreprinderilor de stat, cooperatiste, private etc. Materiile prime, materialele, combustibilul, ambalajele, obiectele de inventar etc. se creditează la prețul de cumpărare plus cheltuielile efective de transport-apro vizionare; «producția neterminată și semifabricatele destinate consumului propriu se creditează la costurile efective (la unitățile economice care țin evidența cheltuielilor de producție pe comenzi); «creditarea producției Determinate și a semifabricatelor destinate consumului propriu se face la costurile efective, însă fără să depășească costul produsului finit stabilit pe comandă; «semifabricatele destinate vânzării și produsele finite se creditează la costurile efective, însă fără să depășească costul stabilit. Documentele în curs de încasare referitoare la produsele livrate, lucrările executate și serviciile prestate se creditează la costurile realizate; Bla bazele de aprovizionare tehnico-materială și la organizațiile comerciale, documentele privind mărfurile livrate, lucrările executate, serviciile prestate, ambalajele etc. aflate în curs de încasare se creditează la prețul de facturare. Mărfurile achiziționate în vederea revânzării se creditează la prețul legal de cumpărare plus cheltuielile realizate aferente stocurilor. Mărfurile cumpărate și cele preluate pe bază de contracte se creditează ia prețul legal de cumpărare, inclusiv cheltuielile aferente, în limita haremurilor stabilite. Stocurile de produse finite și documentele în curs de încasare existente la începutul anului se creditează la costurile realizate în anul precedent, însă în limita costurilor prevăzute în bugetul anului curent pentru aceste stocuri și facturi inițiale. PREȚ DE CUMPĂRARE, p. stabilit pentru achiziționarea unor mărfuri în cadrul fondului de consum. Nivelul p. de c. se stabilește în mod liber pe piață sau este fixat de stat prin acte normative. 94 PRE PREȚ DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIȚII, p. de subscriere plătit de investitor, persoană fizică, format din valoarea unitară a activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul. PREȚ DE CURS, p. potrivit căruia are loc încheierea tranzacțiilor la bursă cu hârtii de valoare sau cu valută străină. P. de c. al valutei străine, exprimat în valuta unei țări, se determină pe baza parității în aur a puterii de cumpărare; devierea de la paritate poate avea loc numai în limitele punctelor de aur. V. și puncte de aur. PREȚ DE DECONTARE, p. cu ajutorul căruia se evaluează valorile materiale livrate, lucrările executate și serviciile prestate. Acest p. poate apărea ca p. de d. extern, respectiv ca preț de facturare (v.) folosit în operațiunile economice dintre unitățile economice, și ca p. de d. intern, folosit la evaluarea bunurilor materiale în cadrul subunităților, secțiilor etc. ale unităților economice. P. de d. se stabilesc în așa fel încât media lor ponderată să se afle la nivelul prețului de livrare. P. de d. asigură fiecărei unități economice producătoare recuperarea costurilor și un beneficiu corespunzător activității depuse. PREȚ DE DESCHIDERE, p. la care încep operațiunile în momentul deschiderii oficiale a caselor de schimb valutar. PREȚ DE DEVIZ, p. practicat de către întreprinderile de construcții-montaj; se asimilează cu prețul de producție, în cazul în care beneficiarul lucrării este o unitate economică, sau cu prețurile cu amănuntul, când beneficiarul este o persoană particulară. V. și preț de producție; preț cu amănuntul. PREȚ DE ECHILIBRU, p. ce se formează prin negociere și consens între oferta vânzătorilor și cererea cumpărătorilor. P. de e. este rezultatul confruntării permanente pe piață a ofertei cu cererea. P. de e. este acela care face posibilă egalitatea dintre cantitatea solicitată de către consumatori și cantitatea oferită de către producători. Spre a nu se înregistra pierderi în economie, se presupune că este necesară egalitatea dintre ofertă și cerere. P. de e. nu este imuabil, ci se modifică în timp, realizându-se ca tendință și ca o componentă principală a jocului continuu de creștere sau de scădere a prețurilor. PREȚ DE EMISIUNE, p. de vânzare al acțiunilor nou create (emise). V. și acțiune. PREȚ DE EXERCITARE, p. ce se convine în cadrul unui anumit contract, la care cumpărătorul poate să-și exercite dreptul de a încheia tranzacția care face obiectul contractului. P. de e. se poate stabili în pondere valorică față de un lot standard de tranzacție. PREȚ DE EXPORT, p. la care agenții economici livrează mărfurile la export și care se determină prin luarea în calcul a tuturor cheltuielilor efectuate pentru producerea, ambalarea și transportul până la graniță sau la bordul vasului de încărcare, plus comisionul societății de export. Prețul intern de producție este un preț negociabil; prețul stabilit prin contract este de fapt un preț al pieței mondiale calculat în valută. PREȚ DE FACTURARE, p. de livrare al întreprinderii furnizoare, prevăzut în factura care însoțește marfa. P. de f. poate fi prețul de producție (v.) sau prețul de livrare (v.) la care se decontează materialele primite și recepționate. Când aprovizionarea se face prin intermediul unei organizații de desfacere distincte, adaosul comercial și alte cheltuieli legale se înregistrează ca fiind cheltuieli de transport-apro vizionare. Acest p. se mai numește și p. de catalog. 95 PRE PREȚ DE GROS, p. de desfacere a mărfurilor în cantități mari de către agenții economici specializați în astfel de vânzări. PREȚ DE IMPORT, p, al mărfurilor din import stabilite ca atare sau formate pe baza prețurilor externe în valută, exprimate la cursul de schimb valutar în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată și comisionul societății de import. PREȚ DE INTERVENȚIE, p. care se stabilește și se folosește în cadrul politicii agrare a Comunității Economice Europene, o dată cu un preț indicativ, pentru achiziționarea de la producători a produselor agricole. Pentru cele mai multe produse agricole, p. de i. se stabilesc anual de către Consiliul Ministerial al C.E.E. pe anul agricol următor. Dacă oferta este mai mare decât cererea, iar prețul unui produs pe piața comunitară scade până la nivelul p. de i., atunci Fondul European de Orientare și Garanție Agricolă efectuează cumpărări și stocări de produse agricole în vederea redresării produselor în cauză pe piață. Pe această cale produsele agricole au o desfacere garantata la prețuri comune stabilite, oricât de mare ar fi producția. PREȚ DE LIVRARE, p. la care circulă mărfurile între agenții economici în vederea realizării procesului productiv, investițiilor, exportului, constituirii rezervelor de stat. Este constituit din prețul de producție (v.) și unele prelevări la bugetul sftatului. Acest p. este cel mai apropiat de valoarea mărfurilor. PREȚ DE OFERTĂ AL ÎMPRUMUTULUI, curs stabilit de împrumutat obligațiunilor care se plasează pe piață. P. de o. al î. este, de regulă, inferior valorii nominale a împrumutului (de exemplu: 96%, 98% etc.), diferența reprezentând, practic, dobânda care se cuvine cumpărătorului obligațiunii. După plasarea împrumutului, obligațiunile respective se pot negocia pe piața de valori mobiliare, practicându-se o cotare superioară sau inferioară p. de o. al 1, în funcție de gradul de solicitare a obligațiunilor. PREȚ DE MATERIE PRIMA, p. practicat de întreprinderile de alimentație publică; reprezintă de fapt prețul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor intrate în depozitul de repartizare înainte de transformarea lor în produse culinare. PREȚ DE MONOPOL, p. de concurență monopolistă care se abate cu mult de la prețul de producție; el cuprinde cheltuielile de producție și profitul ridicat de monopol. Monopolul puternic dictează prețuri de vânzare ridicate pentru mărfurile produse și prețuri scăzute pentru mărfurile pe care le cumpără. Pe baza acestor prețuri se stabilesc și prețurile celorlalte monopoluri. Menținerea unor prețuri mari de monopol se realizează prin: practicarea unor taxe vamale ridicate care apără monopolurile de concurență, folosirea comenzilor de stat pentru producerea anumitor mărfuri, acapararea piețelor externe, practicarea politicii de dumping etc. P. de m. duc la creșterea profiturilor ridicate de monopol, la scăderea salariului real, creând economiei o serie de dificultăți. PREȚ DE PIAȚĂ, p. format pe piața produselor sau a diferitelor valori, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă. PREȚ DE PREPARATE, p. folosit de întreprinderile de alimentație publică la vânzarea preparatelor culinare obținute în laboratoarele proprii. P. de p. se obține din prețul cu amănuntul al materiei prime la care se adaugă coeficientul specific categoriei de local și naturii preparatului. PREȚ DE PRODUCȚIE, categorie economică de p. formată, de regulă, din costul complet mediu antecalculat la nivel de ramură, la care se adaugă beneficiul normal al întreprinderii producătoare. Se folosește în relațiile dintre întreprinderile de stat privind vânzarea-cumpărarea de PRE mărfuri destinate consumului productiv, investițiilor, exportului, rezervelor de stat etc. P. de p. urmărește să asigure o rentabilitate optimă, reflectând în mod corespunzător politica reproducției sociale, ridicarea bunăstării materiale. PREȚ DE RĂSCUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIȚII, p. care i se cuvine investitorului la retragerea din fond și care este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare din care se scad comisioanele de răscumpărare. PREȚ DE REFERINȚĂ, p. în funcție de care se stabilesc prețurile mărfurilor importate la intrarea lor pe piața națională. De regulă, p. de r. se stabilește de stat prin acte normative. PREȚ DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE, p. care se oferă de către emitent deținătorilor de titluri financiare supuse clauzei de revocare. P. de r/r. cuprinde valoarea nominală a titlurilor plus dobânzile acumulate, precum și, în anumite cazuri, premiul de revocare. PREȚ DE REZERVĂ, p. minim sub care un agent economic își retrage o marfă de pe piață. PREȚ DE SUBSCRIPȚIE, p. de vânzare al acțiunilor nou emise, oferit numai acționarilor existenți care doresc să-și exercite dreptul de preempțiune. P. de s. este un preț de vânzare mai mic decât cel oferit publicului, deoarece este degrevat de cheltuielile de comercializare. PREȚ DE TRANSFER, p. pentru mărfuri și servicii care se transferă între membrii aceluiași grup de societăți comerciale. P. de t. se folosește și în relațiile comerciale dintre unități economice din țări diferite, care aparțin unei societăți transnaționale. P. de t. urmărește sporirea profitului net prin micșorarea efectului nefavorabil al taxelor vamale și a impozitului pe profitul societăților transnaționale. PREȚ DE TRANZACȚIE, v. PREȚ CONTRACTUAL. PREȚ DE VÂNZARE A MĂRFURILOR, p. cu care se vând mărfurile și care cuprind: a) prețurile factorilor de producție sau ale produselor destinate consumului intermediar; b) prețurile bunurilor și serviciilor obținute pe seama factorilor de producție; c) prețurile de vânzare practicate de angrosiști, al căror obiect de activitate este numai comerțul cu ridicata. PREȚ DIN NOU, p. care se practică pentru bunuri aflate în stare nouă, deci înainte de a fi folosite și de a avea un anumit grad de uzură. De exemplu, în cazul autovehiculelor, p. din n. este prețul de vânzare care se practică în comerț. Pe baza p. din n. se stabilește valoarea din nou (v.). PREȚ DUAL, p. pentru vânzarea unei mărfi la prețuri diferite pe mai multe piețe. PREȚ ECHIVALENT, p. corectat care realizează echivalența sumelor ce urmează să se încaseze în viitor cu cheltuielile care se efectuează în prezent. P.e. se utilizează în tranzacțiile comerciale internaționale ce se realizează pe credit, luând practic în considerare. elementele conjuncturale ce pot surveni în intervalul dintre momentul negocierii și data plății. P.e. se determină după următoarea formulă: 97 PRE în care: Pe = prețul echivalent; cd = coeficientul de depreciere a capitalului; 1 = unitatea monetară actuală; n = numărul anilor de la data tranzacției până în momentul plății; Pa = prețul actual. P.e. constituie un important instrument metodologic cu ajutorul căruia se determină în mod corect eficiența comerțului exterior, evidențiind avantajele și inconvenientele exportării mărfurilor pe credit. PREȚ EXTERN, p. care se exprimă în valută și se folosește în relațiile cu parteneri din diferite țări. P.e. se negociază de către părțile contractante pe o marfă sau pe feluri de marfă. Aceste prețuri pot fi minime la export și maxime la import. P.e. se folosește în calcularea indicatorilor de eficiență economică și financiară. PREȚ FERM PE OBIECT, p. care nu mai suferă modificări în cursul executării lucrărilor (de exemplu prețul de deviz); se aplică obligatoriu la nivelul stabilit. Aici nu mai intervin notele de comandă suplimentară. PREȚ FIX (CONSTANT), p. stabilit anticipat (de către guvern sau de alte organe împuternicite) pentru o perioadă mai mare, aplicat continuu la nivelul la care a fost stabilit pe tot teritoriul țării de către agentii economici cu capital de stat. PREȚ FRANCO, p. la care se stabilesc condițiile de franco, respectiv locul până la care cheltuielile de manipulare și de transport le suportă furnizorul. P.f. contribuie la vehicularea rațională a mărfurilor, la folosirea judicioasă a mijloacelor de transport, la evitarea transporturilor încrucișate și pe distante lungi, la reducerea cheltuielilor de transport etc. ❖ P.f. depozitul furnizorului, p. în care toate cheltuielile de transport se suportă de cumpărător. ❖ P.f. destinație, p. în care se cuprind toate cheltuielile de transport suportate de furnizor până la domiciliul cumpărătorului. ❖ P.f. stația de expediție, p. în care se cuprind toate cheltuielile de transport până la cea mai apropiată stație de încărcare și se suportă de furnizor, după care celelalte cheltuieli făcute cu aducerea mărfurilor până la locul de consum se suportă de cumpărător. PREȚ INIȚIAL, p. minimal de la care începe vânzarea prin licitație a unei mărfi. PREȚ INTERN COMPLET DE EXPORT, categorie economică prin care se exprimă sumele cheltuite în vederea fabricării și desfacerii unui singur produs sau a unei grupe de produse destinate exportului, precum și rentabilitatea inclusă în prețurile de producție sau de calcul. Elementele constitutive ale p.i.c. de e. sunt: "p. de producție al produselor industriale: "p. de cumpărare al produselor agricole; "p. cu amănuntul minus rabatul comercial la schimburile de mărfuri; "p. intern de deviz al lucrărilor de construcții-montaj executate în străinătate etc.; ■cheltuielile privind ambalajele necesare produselor de export care nu sunt incluse în prețul de producție și nici în cheltuielile speciale de export; «cheltuielile speciale de export, la acele produse la care sunt stabilite pe cale legală astfel de cheltuieli; "cheltuielile de circulație la export, formate din cheltuieli pentru controlul mărfurilor, cheltuielile pentru transport și manipulare până la frontiera română etc. PREȚ INTERN DE DECONTARE, cost mediu al produselor agricole calculat de către întreprinderile agricole concomitent cu elaborarea programului de producție. 98 PRE PREȚ INTERNAȚIONAL, p. care se formează pe baza valorii internaționale a mărfii, în funcție de cererea și oferta de pe diverse piețe. Structura, mărimea și dinamica p.i. sunt consecința evoluției costurilor, a raportului dintre cerere și ofertă, a cursurilor valutare, a condițiilor economice și comerciale, a politicii de prețuri dusă de monopoluri, de societățile transnaționale etc. P.i. este un instrument de seamă în comerțul internațional, al strategiilor de import-export și de cooperare internațională. PREȚ ÎN LEI COMPLET DE EXPORT, p. ce se formează din prețul de producție al mărfurilor industriale sau din cel de livrare al produselor agricole, la care se adaugă cheltuielile de export până la frontiera română, cheltuielile pentru controlul mărfurilor respective etc. PREȚ ÎN VALUTĂ, p. realizat din vânzarea mărfurilor pe piața externă și care se obține prin înmulțirea prețului de deviz al operațiunilor de import-export efectuate cu cursul oficial al valutei date. PREȚ LIBER, p. care se formează prin negociere și se stabilește prin contractele încheiate între agenții economici sau afișat pentru mărfurile expuse spre vânzare ori pentru care se face publicitate în vederea vânzării. Majoritatea prețurilor sunt libere în economia de piață. PREȚ-LIMITĂ, p. stabilit sub formă de plafon, ca limită maximă care nu poate fî depășită de prețurile libere (v.). P.-l. se folosesc pentru produsele de mare importanță în consumul populației și se corelează riguros cu veniturile populației. P.-l. necesită acordarea de subvenții de la bugetul de stat. PREȚ MEDIU, p. calculat pe baza datelor privind elementele cantitative și valorice furnizate de contabilitatea analitică. Formula de calcul este: în care: Pm = prețul mediu; Vs = valoarea stocului de materiale la data intrării; Vj = valoarea materialelor intrate; S = stocul de materiale la data intrării; I = cantitatea de materiale intrate. P.m. reflectă ieșirile de materiale. ❖ P.m. pe tonă Ia import, p. determinat ca o medie pentru o tonă de marfa importată. Acest p. se constituie ca un indicator obținut prin raportarea prețului extern al mărfii importate în condiția franco-frontiera română la greutatea netă a mărfii, stabilită pe baza documentelor respective de transport și a documentelor de vămuire. P.m. pe t. la i. se poate calcula pe o marfă, pe o grupă de mărfuri, pe relații țări, devize libere, pe diferite perioade, pe furnizori etc., după formula: în care: Pex = prețul extern al mărfii; Grn = greutatea netă. PRE Dacă se compară indicatorii calculați pe relația țări și cei pe relația devize libere, se poate alege importul cel mai avantajos. PREȚ MONDIAL, expresia bănească a valorii internaționale a mărfurilor, care se formează pe piața mondială caracteristică a unei (unor) mărfi unde are loc cel mai mare volum de tranzacții de export și de import și unde plățile se efectuează în valută liber convertibilă. P.m. se formează plecându-se de la valorile și de la prețurile naționale, care trebuie să fie în fond un preț mediu rezultat din prețurile naționale diferite. Ca urmare a acestui fapt, se fac mari eforturi pentru ca prețurile naționale să fie mai mici decât p.m. P.m. sunt influențate de mai mulți factori, dintre care unii au influență contradictorie: a) valoarea internațională a unei mărfi care, de regulă, se formează ca o medie aritmetică ponderată a valorilor naționale ale acestor mărfuri. Ponderea se operează cu cantitățile de mărfuri exportate de diferite țări, ceea ce înseamnă că principalii exportatori influențează în cea mai mare măsură constituirea valorii internaționale; b) valoarea de întrebuințare a mărfurilor; c) raportul dintre cerere și ofertă; d) obiectivele și trăsăturile politicilor economice și comerciale ale statelor și ale companiilor monopoliste; e) politicile de prețuri practicate pe piețele internaționale; f) sistemul valutar și criza sistemului valutar etc. Unii dintre acești factori nu permit formarea liberă a p.m. pe baza cererii și ofertei. în categoria p.m. se cuprind: cotațiile care se stabilesc la bursele internaționale, prețurile de licitație, prețurile de tranzacție, prețurile de monopol, prețurile de acord etc. PREȚ NATURAL, valoarea unei mărfi în jurul căreia fluctuează prețurile de pe piață. Noțiunea de p.n. a fost folosită de Adam Smith. în realitate, p.n. este prețul de echilibru pe termen lung al unei mărfi, el fiind dependent de costurile de producție. PREȚ NOMINAL, suma de bani care măsoară munca incorporată într-un bun. PREȚ OFERIT PUBLICULUI, p. de vânzare către public a titlurilor financiare care se află în distribuire primară. Acest p. este format din suma încasată de emitent și concesiunea comercializării. PREȚ ORIENTATIV, p. de calcul, probabil, aproximativ, în jurul căruia oscilează prețurile produselor agricole în Comunitatea Economică Europeană. Nivelul p.o. este stabilit în așa fel încât să poată fi plătiți satisfăcător producătorii din Comunitate în cazurile în care lucrează cu costuri ridicate. în vederea menținerii prețurilor la niveluri satisfăcătoare (stimulatorii) pentru producători, organismele speciale ale Comunității Economice Europene achiziționează produsele agricole excedentare la prețuri corespunzătoare. PREȚ-PLAFON (LIMITA), p. al cărui nivel maxim nu poate fi depășit. în cadrul p.-p. se pot stabili și folosi prețuri mai mici, iar în unele cazuri se pot stabili și limite minime ale prețurilor. P.-p. poate să fie unic, pe întreg teritoriul țării, sau diferențiat, pe zone. PREȚ-PRAG, p. limită inferior, sub care nu se admit importuri de produse agricole în Comunitatea Economică Europeană. P.-p. este folosit ca bază pentru stabilirea prevederilor la importul de produse agricole din țări care nu fac parte din Comunitatea Economică Europeană. P.-p. este în fapt un instrument al politicii agrare a Comunității Economice Europene cu care se asigură protecția pieței comune vest-europene de influența fluctuației prețurilor de pe piața mondială. P.-p. se determină pentru produsele agricole plecându-se de la prețul indicativ, diminuat cu o sumă reprezentând cheltuielile de transport de la frontiera Comunității Europene până în zona de consum a acesteia. Dacă între prețul extern al mărfii de import franco-frontieră a Comunității Economice Europene și p.-p. se înregistrează o diferența aceasta se suportă din taxa de prelevare la import. _ — - _ . — ______ PRE PREȚ REAL, p. determinat de munca depusă pentru producerea unui bun. Munca este singura măsură care poate servi la aprecierea reală și la compararea valorilor tuturor mărfurilor. PREȚ RELATIV, p. care exprimă legăturile și interacțiunile economice și care este definit ca raport între prețurile nominale ale mărfurilor din ramurile și subramurile care se iau în studiu. Constituirea prețului unitar al mărfurilor sau serviciilor nu are loc pe baza unei comensurări izolate la nivelul fiecărui agent economic luat separat sau izolat, ci pe baza interacțiunii, a conexiunilor și interconexiunilor, a confruntării influenței diverșilor factori economici și sociali care se propagă în întreaga economie națională. P.r. este influențat de raportul cerere-ofertă, de evoluția și de jocul pieței, de concurență, de masa de bani existentă în arterele circulației. PREȚ SPECIAL, p. care se referă la sectoare speciale de activitate; evoluția lor este determinată direct de piață sau prin reglementări juridice. PREȚ SPOT (prețul zilei, la disponibil), p. care se stabilește la bursele europene de către comitetul special al bursei, pe baza informațiilor obținute asupra tranzacțiilor efectuate cu mărfuri. P.s. se publică în fiecare zi, înaintea încheierii programului de dimineață al bursei. PREȚ-UMBRĂ, p. ce se practică în localitatea în care nu există prețul pieței. P.-u. se utilizează de întreprinderile mari în realizarea tranzacțiilor lor interne, la analiza costurilor, a profitului. P.-u. corectează influențele practicate de monopoluri, de impozite, taxe, asigurări etc. PREȚ ZONAL, p. fix sau limită practicat numai într-o anumită zonă a țării. Se aplică în special la produsele agricole. PREȚUL ACȚIUNII, p. preponderent de pe piață al unei acțiuni din capitalul social al unei societăți comerciale. Dacă piețele de capital sunt perfect concurențiale, prețul unei acțiuni (Pa) este egal cu valoarea netă actualizată a fluxului de dividende anticipat. Presupunând o sumă constantă D ca dividend anual anticipat și rata de actualizare i, p.a. se determină cu formula: _. D D D Pa =------+---------+ ••• +--------. i + l (i + 1)2 * (i + 1/ Dacă t tinde către infinit, atunci această formulă converge către: PREȚUL CERERII UNEI OBLIGAȚIUNI, p. maxim la care o bancă sau un agent economic principal care comercializează tipul respectiv de obligațiuni se oferă să le cumpere. PREȚUL CREDITULUI, diferența dintre dobânzile încasate la creditele acordate și dobânzile plătite pentru resursele de creditare atrase. Desigur, la determinarea p.c. se au în vedere și alte cheltuieli efectuate de bancă. în condițiile actuale, când se practică dobânzile flotante, este mai dificil să se fundamenteze previzionarea p.c. Banca este preocupată ca ecartul dintre dobânda încasată și cea plătită să fie cât mai mare pentru ca și profitul său să fie corespunzător. PREȚUL DE TRANSFER, p. de cesiune intern al grupului, ce se referă la mărfurile care circulă între filialele multinaționale respective. PREȚUL OBLIGAȚIUNII, p. cotat la bursă, care reflectă suma obținută în tranzacțiile cu obligațiuni. P.o. se determină ca raport între nivelul dobânzii stabilite și rata actuală a dobânzii, 101 PRE folosindu-se formula: Kd în care: Po = prețul obligațiunii; D = dobânda stabilită; R P. maritim, înscris prin care comandantul unei nave certifică adoptarea unei anumite atitudini împotriva persoanelor sau evenimentelor care au provocat, provoacă sau pot cauza daune materiale și morale navei, armatorului, comandantului, echipajului sau încărcăturii. P.m. constituie și o notificare sau punere în întârziere în caz de neplată la timp a navlului, de nedescărcare a mărfurilor în termenul stabilit etc. P.m. se depune la autoritățile portuare în momentul sosirii navei în portul de destinație sau într-un port de refugiu. P.m. cuprinde și mențiuni referitoare la evenimentele care s-au petrecut în timpul transportului și care au avut ca efect avarierea mărfurilor încărcate pe navă sau chiar a navei. Astfel de mențiuni din p.m. servesc la stabilirea cauzei și a caracterului avariei, precum și la determinarea despăgubirii pe care societatea de asigurări o plătește asiguratului. V. și avarie comună; avarie particulară. PROVIZION, rezervă ce se constituie, în condițiile legii, de către agenții economici în vederea compensării unor riscuri, cheltuieli, degradări sau a diferitelor pierderi care se pot ivi în activitatea lor economică. P. se constituie pentru riscuri cum sunt: plata unor garanții reclamate de clienți, litigiile cu partenerii, creșterea prețurilor etc., numite datorii potențiale care se pot ivi în cursul anului. Există și provizioane pentru deprecierea stocurilor, a titlurilor de participare, a drepturilor de creanță, a diferitelor valori mobiliare, a altor active. Prin p. se înțelege și disponibilul existent în contul agentului economic deschis la bancă pentru acoperirea cecurilor emise de titularul contului. P. are următoarele forme: a) reglementat; b) pentru riscuri; c) pentru deprecierea unor mărfuri. V. și provizionul cecului. PROVIZIONUL CECULUI, depozitul, acoperirea în bani sau creditul deschis la o bancă, pe baza căruia se poate emite un cec. P.c. trebuie să fie cert, lichid, exigibil, disponibil, prealabil emiterii și cel puțin egal cu suma înscrisă pe cec. V. și cambie; cec. PROVIZIUNE (la cambie), valoarea de orice natură, reprezentând echivalentul sumei de bani prevăzute în cambie. Ea se poate trimite trasului până la data scadenței. P. poate consta în 157 PUB bani, credit, mărfuri etc. Depozitul în bani sau creditul deschis pe baza căruia se poate emite un cec. P. trebuie să existe chiar în momentul emiterii lui. V. și cambie; cec. PUBLICAȚIE DE VÂNZARE, fază a executării silite a bunurilor, concretizată în actul de încunoștințare publică privind vânzarea bunului și de avertizare a debitorului asupra executării sale silite. P. de v. se înființează după un număr de zile de la înființarea sechestrului și se afișează la sediul primăriei în raza căreia se află bunurile supuse urmăririi, aducându-se și la cunoștința unităților care ar putea achiziționa bunurile urmărite. V. și sechestru. PUBLICITATEA BUGETULUI DE STAT, principiu esențial al activității bugetare care constă în dezbaterea publică a proiectului bugetului de stat de către Parlamentul țării și publicarea lui spre a fi adus la cunoștința opiniei publice. în acest scop, legea privind adoptarea bugetului de stat și contul general anual privind încheierea exercițiului bugetar se publică în Monitorul Oficial, în presa centrală și locală, la radio și televiziune. Bugetul de stat se publică într-o formă concisă, simplă și clară, pentru ca fiecare cetățean să poată lua cunoștință de conținutul său. P.b. de s. este necesară nu numai pe plan intern, ci și pe plan extern, în condițiile participării fiecărei țări la circuitul economic internațional Statele partenere cer informații referitoare la finanțele publice ale țării, mersul execuției bugetare, evoluția veniturilor și a cheltuielilor bugetare, modul cum evoluează puterea de cumpărare a monedei naționale, dinamica producției industriale și agricole, nivelul fiscalității, echilibrul sau deficitul bugetar, modul cum evoluează serviciul datoriei publice (v.) etc. PUNCT, unitate de măsură pentru aprecierea evoluției (variației) cursurilor valorilor mobiliare în bursă. Un punct este egal cu 1% din valoarea nominală a titlului de valoare. PUNCT DE PENSIE, unitate valorică de măsură care se determină și se utilizează în calcularea pensiilor. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se determină prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și celelalte adaosuri, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale (maximum trei salarii brute pe economie), la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Numărul de p. de p. anual se determină prin împărțirea la 12 a totalului punctelor realizate în cursul anului. Se determină apoi numărul mediu anual de p. de p. prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale de pensie realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare (v.). Un p. de p. are o valoare în lei care reprezintă cel mult 45% din salariul mediu brut lunar pe economie prognozat pentru anul respectiv și se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (v.). V. și punctajul personal pentru pensie. PUNCT VAMAL, unitate vamală operativă, fără personalitate juridică, subordonată Direcției Generale a Vămilor. Personalul p.v. are următoarele atribuții și răspunderi: "vămuiește mărfurile de impoit și de export, precum și pe cele tranzitate; “aplică tariful vamal; "controlează mijloacele de transport care trec frontiera de stat; “exercită supravegherea vamală a bunurilor ce se află sub regim vamal; "exercită controlul vamal; “aplică taxele vamale asupra bunurilor care aparțin persoanelor fizice; “sancționează abaterile comise de la regimul vamal: "aplică sancțiuni disciplinare, administrative sau penale, după caz, personalului vamal care săvârșește abateri etc. V. și Direcția Generală a Vămilor; tarif; tarif vamal; vamă; vămuire. PUNCTAJUL PERSONAL PENTRU PENSIE, p. pe baza căruia se calculează pensia viitorului pensionar. în vederea calculării pensiei se determină p. lunar, anual și mediu anual. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar _ - PUN individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau. după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. P. anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. P. mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale de pensie realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare. Pentru perioadele în care Institutul Național de Statistică și Studii Economice nu a comunicat încă salariul mediu brut lunar pe economie se utilizează ultimul salariu mediu brut lunar pe economie comunicat. P. asiguratului astfel determinat nu poate fi mai mare de trei puncte într-un an calendaristic. Pentru perioadele asimilate, la determinarea p. anual al asiguratului se utilizează: a) cuantumul pensiei de invaliditate sau al altor drepturi de asigurări sociale obținute în perioadele respective; b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective în care a urmat cursurile de zi ale învățământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă în timpul efectuării practicii profesionale. Pentru stagiul potențial, acordat asiguraților în drept să obțină o pensie de invaliditate, punctajul anual al asiguratului este următorul: a) 0,75 de puncte pentru gradul I de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap grav; b) 0,60 de puncte pentru gradul II de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap accentuat; c) 0,40 de puncte pentru gradul III de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap mediu. Stagiul de cotizare realizat și stagiul potențial acordat pentru perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate de gradul III se iau în considerare, prin cumulare, la stabilirea altor categorii de pensii. Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru munca depusă și limită de vârstă, contribuie o anumită perioadă la sistemul public de pensii beneficiază de majorarea punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar. Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate in sistemul asigurărilor sociale de stat, la determinarea p. se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuția de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi înregistrate în contractul de muncă. La determinarea p. anual pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste, precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, se utilizează salariul minim pe economie brut sau net, după caz. din perioadele respective. Pentru perioadele de contribuție realizate potrivit Legii nr. 80/1992 și pană la 1 aprilie 2001, la determinarea p. anual se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale. în cazul perioadelor asimilate, care au constituit vechime în muncă utilă la pensie considerată până în anul 2001, la determinarea p. anual al asiguratului se utilizează, după caz, salariul minim brut sau net pe economie, respectiv salariul de bază minim brut pe țară din perioadele respective. La determinarea p. anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, potrivit modului de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, în felul următor: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. Asigurații care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creștere a p’ determinat prin aplicarea unor procente la p. anuale realizate în aceste perioade, care variază de la 13% până la 22%. Asigurații care au contribuit cu 4% la fondul pentru pensia suplimentara beneficiază de o creștere a p. cu procente de la 26% până la 28%. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale comunică anual asiguraților, prin casele 159 PUN teritoriale de pensii, și p. cumulat pentru perioadele de cotizare. Valoarea unui p. de pensie reprezintă cei mult 45% din salariul mediu brut lunar pe economie prognoza! pentru anul respectiv și se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Dacă anterior anului 2001 o persoană a fost asigurată simultan la două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, Ia stabilirea p. perioadele respective se iau în calcul o singură dată. Pentru perioadele anterioare lunii aprilie a anului 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultori și la sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea p. se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective. PUNCTE DE AUR (engl. „GOLD PO1NTS“), limite inferioare și superioare între care oscilează cursul de schimb valutar față de paritatea oficială, în condițiile circulației aurului și a mișcării lui libere între țări. în perioada utilizării valutelor de aur, a vânzării-cumpărării libere sau a importului și exportului aurului, debitorul avea posibilitatea ca, pentru stingerea datoriei sale în valută străină, să cumpere aur și să-l trimită în țara creditoare, unde se putea schimba în valuta țării respective. Aceeași operațiune putea s-o efectueze și creditorul, cumpărând aur cu suma primită în valută locală și să-1 trimită în țara sa. în aceste condiții, cursurile valutelor străine nu puteau să depășească paritatea monetară plus cheltuielile legate de cumpărarea aurului și de trimiterea lui în altă țară și nu puteau să coboare sub paritatea monetară minus aceste cheltuieli. P. de a. inferior este punctul de intrare a aurului într-o țară, iar p. de a. superior este punctul de ieșire a aurului dintr-o țară. Circulația liberă a aurului și convertibilitatea biletelor de bancă dădeau posibilitatea debitorului sâ-și achite datoria în străinătate, iar creditorul avea posibilitatea să-și încaseze creanțele fie în devize, fie în aur. Dacă debitorul dorea să efectueze plata nu în devize, ci în aur, la cursul de schimb din momentul plății. însemna că s-a ajuns la p. de a. superior, adică la punctul de ieșire a aurului, și invers, dacă se ajungea la concluzia că îi era mai convenabil să-și încaseze creanțele, de asemenea, în aur, și nu în devize, însemna că s-a ajuns la p. de a. inferior, adică Ia punctul de intrare a aurului în țara sa. La determinarea p. de a. trebuie să se țină seama și de alte cheltuieli legate de aur, cum sunt: asigurări, ambalaj, transport etc. V. și paritate. PUNERE ÎN ÎNTÂRZIERE, avizarea debitorului care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Prin p. în î., debitorul este pasibil de plata anumitor daune, ca de exemplu: dobânzi majorate, penalități etc. PUTERE CIRCULATORIE, p. conferită unei monede prin actele normative monetare de a elibera pe debitor de datoria sa prin simpla cedare a monedei către persoana creditoare. PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR, cantitatea de mărfuri, lucrări și servicii care se poate cumpăra cu o unitate bănească sau cu o sumă fixă de bani, la un moment dat sau într-o perioadă dată și pe o arie geografică bine delimitată, față de o perioadă anterioară luată ca bază de comparație. Evoluția puterii de cumpărare a unei unități monetare se exprimă cu indicele respectiv care, de fapt, este inversul evoluției indicelui prețurilor. Dacă indicele prețurilor crește cu 25%, indicele puterii de cumpărare scade aproximativ cu aceeași mărime. Indicele prețurilor se determină pe categorii de mărfuri, precum și ca indice general al prețurilor. Banii au o putere de cumpărare cu atât mai mare cu cât nivelul prețurilor mărfurilor și al tarifelor serviciilor este mai scăzut și deci cu cât cantitatea de mărfuri și servicii care se poate cumpăra cu o unitate bănească sau cu aceeași sumă de bard crește de la o perioadă la alta. Creșterea p. de c. a b. caracterizează PUT desfășurarea procesului de producție și de circulație a mărfurilor duce, inevitabil, și la perturbări. în circulația banilor: în multe cazuri chiar la scăderea puterii lor de cumpărare. P. de c. de b. se poate modifica în funcție de evoluția prețurilor și tarifelor, aflându-se în această situație într-un raport invers proporțional. V. și stabilitatea banilor. PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR DEȚINUȚI DE POPULAȚIE (putere de cumpărare a populației, putere de cumpărare a veniturilor populației), relevă capacitatea efectivă, reală, de cumpărare a veniturilor bănești ale populației într-o anumită perioadă, față de o perioadă anterioară luată ca bază de comparație. Acest indicator evidențiază, pe de o parte, evoluția prețurilor, iar pe de altă parte, evoluția veniturilor bănești ale populației. Este necesar să se păstreze o corelație corectă, rațională între veniturile nominale ale populației și evoluția prețurilor. Concret, p. de c. a b.d. de p. exprimă cantitatea de mărfuri, lucrări și servicii pe care populația le poate procura cu ajutorul veniturilor sale bănești; ea este dependentă de puterea de cumpărare a banilor și de cuantumul veniturilor bănești ale populației. V. și puterea de cumpărare a banilor. PUTEREA DE CUMPĂRARE A MONEDEI NAȚIONALE FAȚĂ DE CEA A VALUTELOR STRĂINE, puterea de cumpărare pe plan extern a monedei naționale; reflectă raportul dintre puterile de cumpărare interne ale valutelor comparate. Puterea de cumpărare externă a monedei naționale depinde, pe de o parte, de evoluția prețurilor interne din țara pentru care se face comparația, iar pe de altă parte, de evoluția prețurilor din țara noastră cu valuta căreia se face comparația. Puterea de cumpărare externă se calculează pe feluri de mărfuri și servicii sau numai pentru producția destinată exportului, pentru operațiunile necomerciale etc. V. și puterea de cumpărare a banilor. 161 QUASI-BANI, expresie a unei părți din masa bănească formată din instrumente care se pot transforma, fără dificultate, în bani efectivi. Q.-b. au componente diferite de Ia o țară la alta și de la o perioadă la alta. în țara noastră, astăzi, q.-b. se prezintă sub următoarele forme concrete: depozitele bănești ale populației și ale agenților economici la bănci și la Casa de Economii și Consemnațiuni, certificatele de depozit, depozitele în valută etc. RABAT COMERCIAL, scăzământ, reducere de preț, bonificație (v.) ce se acordă de vânzător cumpărătorului, în cazul când se achită prețul mărfurilor înainte de scadență, dar numai când, deși vânzarea era pe credit, plata se face totuși anticipat, pentru stimularea cumpărării unei cantități mari de marfa, a vânzării unor mărfuri care nu sunt de sezon etc. Rc. reprezintă acea parte a venitului net creat în sfera producției materiale ce se acordă întreprinderilor și organizațiilor comerciale pentru compensarea cheltuielilor de circulație (aprovizionare, depozitare, manipulare și desfacere) a mărfurilor, precum și în vederea constituirii beneficiului acestor unități. R.c. se determină ca diferență între prețul cu amănuntul și prețul de livrare, acordat prin dispozițiile legale de către unitățile producătoare organizațiilor comerciale. R.c. se stabilește în procente calculate asupra prețului cu amănuntul numai la mărfurile la care s-a stabilit acest preț El se stabilește pe grupe sau categorii de mărfuri în raport de nivelul cheltuielilor de circulație și de rata rentabilității. în prezent el nu mai este limitat prin acte normative. Nivelul r.c. este diferențiat de la o categorie de mărfuri la alta, în funcție de cuantumul cheltuielilor de circulație. R.c. poate urmări acordarea de reduceri de preț în favoarea cumpărătorilor, stimularea cumpărării unei cantități mai mari de mărfuri, precum și menținerea relațiilor cu cumpărătorii. Spre deosebire de adaosul comercial, r.c. se scade din prețul cu amănuntul pentru a se obține prețul de livrare, în timp ce adaosul comercial se adună la prețul de livrare pentru a se obține prețul cu amănuntul. V. și adaos comercial. RABAT TARIFAR, scutire temporară ori condiționată a importului de taxele vamale sau restituirea acestor taxe, dacă ele au fost deja încasate, în scopul stimulării exporturilor. Agenții economici exportatori pot importa materii prime, materiale, semifabricate fără să plătească taxe vamale, dacă dovedesc că acestea vor fi prelucrate și, după aceea, exportate ca mărfuri finite. Dacă au plătit deja taxe vamale, acestea se restituie exportatorilor, ceea ce reprezintă, în fapt, prime de export (v.). RABATUL DE PLATĂ, scăderea din prima de bază tarifară sau din prima totală de plată pe care asigurătorul o acordă în anumite condiții. R. de p. se calculează, de regulă, prin aplicarea unui procent, iar uneori prin diminuarea cu o anumită sumă stabilită. Acordarea r. de p. vizează: ■reducerea cheltuielilor de achiziție; «stimularea menținerii asigurării; "luarea măsurilor necesare prevenirii pagubelor materiale etc. în practica activității de asigurare din țara noastră, r. de p. se acordă în situații cum sunt: ■ la asigurarea pentru avarii a autoturismelor, primele se reduc cu 10% în cazul asigurărilor care se reînnoiesc, pe o perioadă de un an, prin lucrători scriptici ai societății de asigurări, cu plata anticipată și integrală a primelor; "la asigurările facultative de persoane încheiate pe o durată de cel puțin trei ani, la care primele de plătesc anual, se acordă o reducere de primă de până la 45%, pentru fiecare an de plată anticipată, începând cu cel de-al doilea an; Bla reînnoirea asigurării pentru avarii a autoturismelor, primele de asigurare se reduc cu 15% dacă pentru anul de asigurare anterior nu s-au plătit ori nu se datorează de către asigurător despăgubiri de asigurare. RAM RAMBURS, modalitate de expediere a mărfurilor potrivit căreia destinatarul (primitorul) are obligația să achite expeditorului contravaloarea mărfurilor în momentul primirii acestora, inclusiv a taxei de transport. RAMBURSA, noțiune, concept utilizat pe piața financiară care exprimă acțiunea de rambursare a unui împrumut. Capacitatea agentului economic de a restitui împrumutul se comensurează facându-se raportul între capacitatea de autofinanțare și îndatorarea totală, astfel: _ Capacitatea de autofinanțare CR= -------------------------—-100. îndatorare totală Prin acest raport se determină capacitatea agentului economic de a-și onora datoriile la scadență. RAMBURSAREA CREDITELOR BANCARE, principiu de bază al creditelor bancare, potrivit căruia creditele trebuie să se restituie la termenele stabilite (scadență). Fiecare credit are o scadență care se stabilește în contractul de creditare pe baza mișcării valorilor materiale, respectiv luându-se în considerare durata în care unitățile economice au nevoie de aceste valori materiale, precum și perioada de recuperare a cheltuielilor de producție și de circulație. Durata de timp pentru care se acordă creditele se stabilește în așa fel încât să concorde pe deplin cu circuitul economic al valorilor materiale creditate în procesul de aprovizionare, producție și desfacere a mărfurilor, R.c.b. trebuie să corespundă cu încasarea de către întreprindere a valorii mărfurilor produse cu ajutorul creditelor primite. Unitățile economice au obligația să ramburseze creditele la termenele stipulate în contractele de creditare. în cazul imposibilității rambursării, banca, pe baza unei analize aprofundate, poate prelungi o singură dată pe an termenul de rambursare a creditelor curente, cu majorarea legală a dobânzii. Stabilirea termenelor de rambursare a creditelor se face pe baza particularităților procesului de aprovizionare, producție și desfacere din flecare unitate economică, deoarece numai după trecerea activelor circulante prin aceste stadii se creează izvoarele rambursării lor. R.c.b. la scadență confirmă administrarea eficientă și judicioasă a creditelor acordate, prin realizarea obiectivelor propuse de către unitatea economică în cauză, precum și desfășurarea unei activități economico-financiare normale. Rambursarea cu anticipație a creditelor bancare poate avea loc în cazul dispariției garanției creditelor sau al păstrării necorespunzătoare a acesteia, al nerespectării unor norme ale disciplinei de credite, precum și în cazurile în care obiectivele economice creditate au fost realizate înainte de scadență. Utilizarea creditelor bancare în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate și acordate dă dreptul băncii să ceară rambursarea acestora înainte de scadență. Rambursarea creditelor este legată și de viteza de rotație a fondurilor de producție care reduce durata de utilizare și face posibilă rambursarea înainte de scadențele stabilite inițial. Dacă unitatea economică are nevoie, în continuare, de resursele respective, banca îi acordă un nou credit. Rambursarea la scadență a creditelor are o importanță deosebită în asigurarea gestionării operative de către bancă a resurselor de creditare și în utilizarea eficientă de către întreprinderi a creditelor primite. V. și principiile creditării pe termen scurt. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT, restituirea deodată sau în rate a sumelor subscrise la împmmuturile de stat potrivit prevederilor prospectului de emisiune a titlurilor de stat (v.). La data r., obligațiile statului se sting. Sursele din care se rambursează împrumuturile de stat interne sunt: «fondul special de amortizare; “resursele bugetare; «excedentele bugetare, când acestea există; «împrumuturile pentru refmanțarea datoriei publice 164 RAM interne; «surse ale contului general al Trezoreriei Statului; «alte surse prevăzute de actele normative în vigoare. Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, a câștigurilor și a altor costuri aferente datoriei publice au prioritate față de alte obligații ale statului. V. și stingerea datoriei publice. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR INTERNE, restituirea împrumuturilor interne deodată sau în rate la termene stabilite, inclusiv a dobânzilor și a altor costuri datorate. Rambursarea împrumuturilor interne contractate direct de Ministerul Finanțelor în contul statului se realizează din împrumuturi de stat de pe piața financiară internă pentru refinanțarea datoriei publice și/sau din împrumuturi din disponibilitățile temporare ale contului general al Trezoreriei Statului și din alte surse. Plata dobânzilor și a altor costuri aferente acestor împrumuturi de stat interne se asigură din sursele cu această destinație din bugetul statului. Rambursarea împrumuturilor interne contractate de autoritățile administrației publice locale, precum și plata dobânzilor și a comisioanelor datorate se asigură din resurse aflate la dispoziția acestora și prevăzute în bugetul local, cu excepția transferurilor de la bugetul statului cu destinație specială. Rambursarea împrumuturilor interne contractate de terțe persoane juridice cu garanția statului, precum și plata dobânzilor și a altor costuri aferente acestor împrumuturi se asigură de garantat potrivit prevederilor cuprinse în contractele de împrumut și în convențiile de garantare a împrumutului intern. Pe baza informărilor primite de la garantați, Ministerul Finanțelor urmărește modul în care beneficiarii împrumuturilor interne își constituie resursele de rambursare a împrumuturilor, de plată a dobânzilor și a altor costuri aferente. Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acordă autorizarea bugetară permanentă (v.). V. și împrumuturi interne garantate de stat; serviciul datoriei publice interne. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR PUBLICE EXTERNE, restituirea deodată sau în rate a împrumuturilor publice externe potrivit clauzelor din acordurile, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte. Rambursarea ratelor scadente și plata dobânzilor, a comisioanelor și a spezelor aferente datoriei publice externe se realizează din resursele stabilite cu această destinație prevăzute în bugetul de stat, în bugetele locale și în bugetul propriu al beneficiarului, după caz. Datoria publică externă contractată de Ministerul Finanțelor în numele statului se rambursează prin Banca Națională a României, care are calitatea de agent al statului privind datoria publică externă. Ratele scadente în fiecare an din împrumuturile externe, dobânzile, spezele și comisioanele aferente constituie serviciul datoriei publice externe (v.). Toate angajamentele de datorie publică externă se înregistrează în ordine cronologică în registrul datoriei publice externe (v.) instituit de Ministerul Finanțelor. Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a României, prevede în balanța de plăți externe resursele necesare rambursării împrumuturilor externe, plății dobânzilor, comisioanelor și spezelor aferente. Periodic, Ministerul Finanțelor și Banca Națională analizează evoluția resurselor valutare ale țării, identifică eventualele dificultăți care se ivesc în rambursarea datoriei publice externe și propun soluțiile corespunzătoare. împrumuturile externe contractate de Ministerul Finanțelor în numele statului și acordate instituțiilor financiare și agenților economici pentru finanțarea proiectelor de investiții sau a importurilor stabilite de Guvern se achită, se rambursează Ministerului Finanțelor potrivit prevederilor contractului de subîmprumut încheiat între aceștia. în contractele de subîmprumut, Ministerul Finanțelor prevede valuta în care vor fi calculate și rambursate ratele scadente ale împrumutului, precum și valuta în care vor fi calculate și achitate dobânda și celelalte costuri aferente. Pentru a-și acoperi cheltuielile necesare administrării acestor împrumuturi, Ministerul Finanțelor percepe un comision de la instituțiile financiare și de la agenții economici beneficiari. Din comisioanele încasate se alimentează și fondul de risc (v.). Ministerul Finanțelof urmărește constituirea resurselor de rambursare de către beneficiarii împrumuturilor externe garantate de stat, ține evidența creanțelor statului provenite din executarea garanțiilor acordate și acționează pentru recuperarea lor de la debitori. în fiecare trimestru, Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca 165 RAM Națională a României, prezintă Guvernului informări asupra modului de realizare a prevederilor balanței de plăți externe și propune soluții de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanței. Banca Națională a României, împreună cu Ministerul Finanțelor, urmărește sistematic evoluția resurselor valutare ale țării, analizează eventualele dificultăți în rambursarea datoriei publice externe și propune Guvernului căi de soluționare a acestora. La rândul său, Guvernul analizează, când situația o impune, oportunitatea și condițiile de reeșalonare sau de refînanțare a datoriei publice externe și prezintă propuneri Parlamentului peomi aprobare. Ministerul Finanțelor are obligația să întocmească și să prezinte Guvernului rapoarte semestriale privind evoluția datoriei publice externe. De asemenea, transmite organismelor feauciar-bancare internaționale date statistice privind datoria publică externă, potrivit obligațiilor ce decurg din calitatea României de membru al acestor organisme. Periodic, beneficiarii împrumuturilor externe și băncile comerciale prin care acestea se derulează raportează la Ministerul Finanțelor datele privind utilizarea fiecărui împrumut în contul datoriei publice externe. V. și datorie publică externă. RANDAMENT, indicator economic care exprimă rezultatul favorabil al folosirii mijloacelor de muncă și a obiectelor muncii într-o anumită unitate de timp. Efectul util al folosirii forței de muncă într-o unitate de timp se măsoară cu ajutorul productivității muncii (v.). RANDAMENTUL ACȚIUNII, raportul dintre dividendul ce revine unei aqiimi și cursul acesteia. Nivelul r.a. depinde de eficiența activității societății comerciale și de destinațiile care se dau profitului net. RANDAMENTUL CAPITALULUI, indicator economic care exprimă eficiența cu care este folosit capitalul. R.c. se calculează astfel: ~ Cifra de afaceri , Rc. = ——.■ ■■ ,—:-------100. Capital folosit Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul este folosit mai eficient. V. și rentabilitatea capitalului. RANDAMENTUL IMPOZITELOR, principiu general al impozitării potrivit căruia sistemul fiscal trebuie să facă posibilă încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mki și, în același timp, să fie cât mai acceptabil pentru plătitori. Principiul r.i. este o expresie a ^guv’enmlui ieftfrr. în sensul că aparatul pentru încasarea impozitelor, ca și tot aparatul de stat, trebuie să fie cât mai simplu, mai suplu și mai puțin costisitor. De asemenea, aparatul fiscal nu trebuie să stingherească activitatea economică a contribuabililor și nici să-i îndepărteze de la îndeletnicirile kr. RANDAMENTUL INVESTIȚIEI, profitul obținut din realizarea și exploatarea unui obiectiv de investiții. RAPORT 1. Legătură (relația dintre două sau mai multe persoane, obiecte. fenomene, procese economice) stabilită în procesul gândirii omului potrivit datelor realității obiective. 2. Comunicare scrisă sau orală referitoare la diverse persoane, obiecte, fenomene, procese economice etc. Comunicarea poate fi prezentată sub forma unei descrieri a obiectului raportului sar sub formă de situație (tabel) cifrică. V. și relații valutar-financiare internaționale; rata rentabilității medii. RAPORT ACTIVI-INACTIVI, r. care se determină în modul următor: Populația activilor care au un loc de muncă Populația totală Ra.-L exprimă sarcina ce revine celor care sunt integrați în activitatea productivă, sodaLofrtuială etc. 166 RAP RAPORT AL COMISIEI DE CENZORI, r. scris care se prezintă adunării generale a acționarilor și a membrilor asociați, în care se fac referiri concrete la verificarea bilanțului și a contului de profit și pierderi. R. apreciază modul cum a fost respectată legalitatea, cum este condusă contabilitatea, cum sunt ținute registrele etc. V. și comisie de cenzori. RAPORT DE AUDIT INTERN, act unilateral care exprimă opinia auditorului în baza constatărilor făcute. R de a.i. cuprinde obligatoriu următoarele elemente: «scopul și obiectivele raportului și structura minimală a raportului; "date de identificare a acțiunii de audit; "modul de desfășurare a acțiunii de audit; "constatările efectuate; "concluziile și recomandările echipei de auditare; "documentația-anexă. Toate documentele-anexă la r. de a.i. se semnează pentru conformitate de cel auditat. R. de a.i. se semnează pe fiecare pagină de către auditor; se întocmește într-un singur exemplar și se înregistrează la auditor; se prezintă conducătorului instituției publice (ordonatorului de credite) care a aprobat auditarea și se arhivează la compartimentul de audit intern. V. și audit; audit intern; auditare; auditor financiar; auditor independent; inspecție de audit intern. RAPORT DE AVARIE, înscris întocmit de către expertul constatator care a efectuat cercetarea avariei, ca urmare a solicitării adresate de una dintre părțile contractante ale asigurării și care stabilește în detaliu răspunderea părților interesate relativ la lichidarea avariei respective. R. se întocmește cu deosebire în cazul în care are loc avaria comună. în r. de a. se descriu avariile care s-au produs, cheltuielile pentru repararea acestora, precum și cotele (sumele) cu care trebuie sâ contribuie fiecare dintre părțile contractante la lichidarea lor. R. de a. se întocmește în conformitate cu legile și cu uzanțele din portul de încărcare, de descărcare sau ale locului unde s-a încheiat călătoria ori potrivit Regulilor York-Anvers - desigur, dacă în charter party sau în conosament s-a făcut referire la aceste reguli. Pe baza r. de a. se eliberează certificatul de avarie, care este folosit ca document probator la instanțele judecătorești. V. și avarie comună; certificat de avarie pentru mărfuri. RAPORT DE EXPERTIZĂ, relatare scrisă, explicativă, logică și unitară a problemelor, în care se consemnează activitatea desfășurată în vederea efectuării expertizei. R. de e. cuprinde introducerea, desfășurarea expertizei contabile și concluziile. în introducere se menționează numele experților, organul care a dispus expertiza, părțile, domiciliul lor, data și împrejurările în care s-a produs paguba, organul care a calculat prejudiciul și documentele probatorii în acest scop, obiectul expertizei, întrebările la care trebuie să răspundă expertul și data până la care trebuie depus raportul. în partea referitoare la desfășurarea expertizei contabile se arată detaliat modul cum s-a efectuat expertiza, operațiunile efectuate, explicațiile și obiecțiile părților aflate în litigiu, eventuala colaborare cu alți experți, materialul documentar folosit, referirile la textele de lege încălcate sau pe care se fundamentează expertiza, explicarea temeinică a punctului de vedere al expertului etc. La partea de concluzii se menționează răspunsurile la întrebările puse asupra problemelor care nu erau clare, părerile și concluziile expertului, cuantumul prejudiciului și persoanele vinovate, problemele noi apărute în timpul expertizei, data și semnătura expertului pe toate exemplarele și filele r. de e. RAPORT DE LICHIDITĂȚI, indicator bancar care exprimă proporția dintre banii în numerar (bancnote, monede metalice) pe care o bancă îi păstrează și obligațiile sale totale față de clienții săi. Aceste rezerve nu aduc nici un venit băncii și, de aceea, ele au un cuantum minim care să satisfacă cererile clienților (titularilor de conturi). 167 RAF IPE =------100, IPI RAPORT DE SCHIMB AL VENITULUI, indice al sumei prețurilor de export comparat cu indicele prețurilor de import; arată evoluția volumului importurilor ce se pot face pe seama exporturilor. RAPORT DE SCHIMB BRUT, r. prin care se exprimă relația dintre indicele cuantumului de export și indicele cuantumului de import. RAPORT DE SCHIMB ÎNTRE ȚĂRI, r. între prețurile de export și prețurile de import prin care se exprimă puterea de cumpărare a unei țări în operațiunile sale cu străinătatea. R. de s. se poate determina în unități naturale și valorice și evidențiază fenomenele de echivalență sau de neechivalență în schimburile dintre țări. V. și indicele raportului de schimb. RAPORT DE SCHIMB NET, relația dintre indicele prețurilor de export și indicele prețurilor de import, stabilită după următorul calcul: ^sn în care: Rsn = raportul de schimb net; IPE = indicele prețurilor de export; IP1 = indicele prețurilor de import. R. de s.n. este determinat și utilizat în aprecierea schimburilor economice internaționale pentru una sau mai multe mărfuri livrate către o țară sau mai multe țări și pe baza căruia se fac diferite studii, comparații etc. RAPORT JURIDIC DE ASIGURĂRI SOCIALE, relațiile juridice care se nasc, se modifică și se sting în legătură cu asigurarea unor riscuri sociale prevăzute de actele normative în vigoare. R.j. de a.s. are următoarele trăsături: «subiecții acestui raport sunt, pe de o parte, persoana fizică numită asigurat, iar pe de altă parte statul, prin Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și organele sale teritoriale sau alte organe de asigurări sociale; «conținutul raportului de asigurare îl constituie obligația asiguratului de a plăti contribuția, dreptul de a primi prestație de asigurări sociale și dreptul organului de asigurări de a pretinde contribuția. Alături de asigurat apare și agentul economic (instituția) cu obligația de a plăti o parte din contribuție; «raportul se naște în temeiul legii și deci nu mai are la bază voința subiecților respectivi; «conținutul raportului este prestabilit prin acte normative; «obiectul raportului juridic de asigurare îl constituie furnizarea unor prestații (pensii, indemnizații, ajutoare, tratament balnear etc.). V. și asigurări sociale. RAPORT JURIDIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ, relațiile juridice care se nasc, se modifică și se sting în legătură cu drepturile cetățenilor de a primi un venit minim necesar traiului lor, în situațiile în care se află în imposibilitatea de a-și procura resursele necesare pentru a putea trăi, nefiind încadrați în muncă, și obligația corelativă a statului de a garanta aceste venituri persoanelor aflate în nevoie. R.j. de a.s. au următoarele trăsături: “sunt reglementate exclusiv prin lege; «subiectele raportului juridic sunt, pe de o parte, persoanele fizice, iar pe de altă parte statul reprezentat prin organismele sale specializate; «conținutul raportului juridic constă în dreptul persoanei asistate social de a solicita prestațiile în bani sau în natură stabilite de lege în mod unilateral; «obiectul acestui raport juridic îl constituie anumite prestații noncontributive în bani sau în natură care nu înlocuiesc venitul profesional, ci asigură un minimum de resurse materiale necesare traiului decent; «cuantumul prestațiilor este forfetar; r.j. de a.s. nu presupune efectuarea de prestații succesive în mod obligatoriu. V., și asistență socială. 168 ‘ ——— — ~ ’ - — RAT RAPORT STATISTIC PRMND NUMĂRUL PENSIONARILOR Șl FONDUL DE PENSII, lucrare a sistemului informațional statistic, întocmită trimestrial și anual de către casele teritoriale de pensii și centralizată pe țară la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Conține: Bcategorii de pensii de grad de invaliditate I, II și III; "pensii de urmaș; "pensii I.O.V.R.; "pensii de urmaș I.O.V.R.; "pensii suplimentare; "numărul mediu al pensionarilor în plată pe trimestru/an; "sume conform deciziilor în plată; "număr de pensionari în plată; "sume conform deciziilor în plată în ultima lună a trimestrului; "total pensionari intrați în trimestrul în curs, total pensii conform deciziilor în trimestrul în curs, din care numărul de nou înscriși și pensiile noilor înscriși; ■totalul pensionarilor ieșiți în trimestru/an; "totalul pensiilor conform deciziilor ale celor ieșiți în trimestru/an, din care total decedați și pensiile conform deciziilor la data decesului; "numărul mediu al pensionarilor cu pensii suplimentare și sumele plătite drept pensii suplimentare. Lucrarea servește la controlul și la analiza realizării bugetului de asigurări sociale de stat la nivel de județ și de țară. RAPORTOR, persoana care informează sau raportează de îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredințate. RAPORTUL VENITUR1/CHELTUIELI ACTUALIZATE, indicator important folosit în analiza proiectelor complexe de investiții, care exprimă raportul dintre veniturile totale determinate de un proiect și cheltuielile totale actualizate necesare realizării și funcționării obiectivului de investiții, efectuându-se următorul calcul: Z Vn +Vr Ve/Cha = -^-tl±Zl_ +Cn în care: Ve/Cha = raportul dintre venituri și cheltuieli actualizate; Vn = venituri anuale; Vr = valoarea reziduală; In = cheltuieli anuale de investiții; Cn = cheltuieli anuale totale în urma intrării în exploatare a obiectivului de investiții - cheltuieli de producție, cu reparațiile, de modernizare etc.; d = durata de realizare a investiției; D = durata totală a proiectului; n = anul (n = 1, 2, 3, ... d,..., D). RASDAQ, piață computerizată pe care se tranzacționează acțiunile dematerializate și în cadrul căreia participanții utilizează diferite mijloace de comunicație, un limbaj convențional și proceduri standardizate de evidență a existenței tranzacțiilor și a transferului valorilor mobiliare. Limbajul convențional sub care a fost apelat („over-the-counter“ sau „piață la ghișeu“, „piață electronică interdealeri“), complexitatea instituțiilor și a tehnologiilor care o alcătuiesc, existența „abstractă“, fără o localizare fizică, precum și neglijarea factorului promoțional care ar fi trebuit să-i susțină lansarea au determinat acționarii să plaseze piața Rasdaq, chiar de la început, într-un spațiu restrâns, incert și ambiguu. RATA ACUMULĂRILOR BĂNEȘTI, indicator care se calculează la nivel macroeconomic și cu ajutorul căruia se efectuează analize economico-financiare. R.a.b. se determină astfel: 169 RAT Rab =—-100, ab VN în care: Rab = rata acumulărilor bănești; Ac - acumulările bănești totale; VN = venitul național. rata amortizării totale, indicator financiar cu ajutorul căruia se determină valoarea uzurii fizice și morale anuale a mijloacelor fixe. R-a.t se calculează astfel: Rat = -^—100, dt VMF în care: Rat = rata amortizării totale; Aa = suma amortismentului anual; VMF = valoarea mijloacelor fixe. RATA AUTOFINANȚĂRII, raport între cuantumul capitalului necesar pentru investițiile noi ale unui agent economic și capitalul său total. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE, indicator financiar, r. financiară care se determină ca raport între capitalul propriu și totalul datoriilor pe care le are agentul economic. în cazul în care acest raport este mai mic decât 1, se atrage atenția creditorilor că există un mare risc. De aceea, acționarii și asociații trebuie să manifeste maximum de atenție cu datoriile și cu solvabilitatea societății lor comerciale. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE A INSTITUȚIEI PUBLICE, indicator de echilibru financiar care se determină ca raport între fondur ile aprobate instituției prin legea bugetului de stat sau local și resursele extrabugetare, pe de o parte, și necesarul optim al aceleiași instituții, pe de altă parte: R No în care: Raf = rata autonomiei financiare; Fb = fondurile alocate prin legea anuală de adoptare a bugetului de stat sau a bugetului local; Re = resurse extrabugetare; No = necesarul optim solicitat de instituția publică. R.a.f. a Lp. este optimă atunci când raportul este egal cu 1. RATA BONURILOR DE TEZAUR, r. stipulată în prospectul de emisiune publicat și care se determină în felul următor: Rbt = VNB-P—, n 170 RAT în care: Rbt = rata bonurilor de tezaur; VNB = valoarea nominală a bonurilor de tezaur; P = prețul plătit pentru bonurile de tezaur; n = numărul de zile de valabilitate a bonurilor de tezaur. V. și prospect de emisiune; prospect de emisiune a titlurilor de stat; prospectul emisiunii de titluri financiare; prospectul împrumutului. RATA CONSUMULUI, raport, indicator macroeconomic care se determină ca raport între cheltuielile pentru consum și totalul veniturilor, astfel: Rc =—100. c V RATA CURENTA, r. care măsoară capacitatea de plată a datoriei pe termen scurt. RATA DATORIEI, r., indicator care evidențiază procentajul activelor finanțate prin împrumuturi. RATA DATORIEI EXTERNE, raportul dintre plățile efectuate anual de către un stat în contul datoriei publice externe pentru achitarea ratelor scadente, inclusiv dobânzile și veniturile totale pe care le obține în aceeași perioadă din exportul de mărfuri, prestările de servicii, executările de lucrări etc. V. și datorie publică; datoria publică externă; fluxuri brute de capital; fluxuri nete de capital; serviciul datoriei publice externe. RATA DAUNEI, v. EFICIENTA ASIGURĂRILOR. RATA DE ACOPERIRE A DATORIILOR, indicator de analiză a situației resurselor și a utilizării fondurilor agentului economic, care se determină după următoarea formulă: în care: Rad = rata de acoperire a datoriilor; P = profitul; A = amortismentul; Rrc = rata de rambursare a creditului; D = dobânda. RATA DE ACOPERIRE A DOBÂNZII, indicator al folosirii împrumuturilor, care se determină ca raport procentual între profitul brut realizat într-o anumită perioadă de timp și plățile efectuate în același timp cu dobânzile la împrumuturile scadente, după relația: PB Rad =—100, m care: Rad = rata de acoperire a dobânzii; PB = profitul brut realizat; DP = dobânzile plătite sau care trebuie plătite. 171 RAT RATA DE ACOPERIRE A UNUI ANUMIT RISC, r. care se determină ca raport între cheltuielile efectuate de către colectivitate și cheltuielile ocazionate de risc. Cu cât rata de acoperire a unui anumit risc este mai mare, cu atât cheltuiala este mai socializată și cu atât mai puțin riscul este suportat în mod individual. RATA DE ACTIVITATE, indicator care se calculează astfel: Persoane active din populația țării luată în considerare Populație totală din categoria luată în considerare RATA DE CONVERSIUNE A OBLIGAȚIUNII, indicator care indică numărul de acțiuni comune obținute prin conversiunea unei obligațiuni convertibile. RATA DE DEPENDENȚĂ, indicator care relevă câți salariați revin la un pensionar, adică raportul dintre numărul salariaților și numărul pensionarilor. Cu cât acest indicator este mai mare decât 1, cu atât situația financiară a asigurărilor sociale este mai bună. La 31 decembrie 1989, r. de d. era de 3,6/1, scăzând până astăzi la 1,7/1. Din analiza evoluțiilor previzibile, acest indicator, în condițiile reglementărilor actuale, va continua să scadă, urmând ca în anul 2010 să fie de 1,3/1, evident cu efecte negative asupra susținerii financiare a sistemului de asigurări sociale. RATA DE FINANȚARE A CAPITALURILOR CIRCULANTE, r. financiară care se determină ca raport între fondul de rulment și capitalurile circulante. Această r. se folosește în efectuarea analizei economico-financiare pentru diagnosticarea și stabilirea căilor de creștere a eficienței economice și financiare. De asemenea, această r. permite supravegherea evoluției fondului de rulment în raport cu evoluția capitalului circulant și a măsurii acoperirii acestui capital împotriva diferitelor riscuri. V. și capital circulant RATA DE ÎNLOCUIRE A SALARIULUI/VENITULUI PRIN PENSIE, raport între salariu/venit și pensie sau, altfel spus, cât la sută reprezintă pensia din salariu sau din venit, după caz. RATA DE SCHIMB, indicator folosit în relațiile financiar-valutare internaționale, care indică numărul de unități monetare ce se oferă pentru obținerea unei unități valutare străine; prețul la care o monedă se schimbă cu o altă monedă. în acest fel, r. de s. apare ca preț al unei valute străine exprimat în unități monetare naționale. R. de s. se folosește frecvent în relațiile comerciale internaționale la convertirea valutelor, pentru stimularea schimbului de mărfuri sau a executărilor și prestărilor de servicii și stă la baza comparării sistemului de prețuri național cu sistemul de prețuri al altor țări. Pe această bază se urmărește nivelul productivității muncii și sistemul bănesc național dintr-o țară sau alta. Efectuarea schimburilor presupune realizarea anumitor ajustări spre a nu se da naștere la dezechilibre mari și la speculații monetare, care să conducă la modificarea frecventă a parităților monetare. V. și paritate; paritate aur (metalică); paritate mobilă; paritate monetară; paritate valutară. RATA DE SUBSCRIPȚIE, indicator bursier care arată numărul de drepturi necesar unui acționar pentru a cumpăra o acțiune nou emisă, exercitându-și dreptul de preempțiune. Pentru fiecare acțiune posedată acționarul primește un drept; ca urmare, r. de s. se determină ca raport între numărul acțiunilor care se află în posesia investitorilor și numărul de acțiuni care urmează să fie emise. Formula de calcul este următoarea: N = —100, s A 172 RAT în care: Rs = rata de subscripție; N = numărul acțiunilor aflate în posesia investitorilor; A = numărul de acțiuni care vor fi emise. RATA DIVIDENDULUI PE ACȚIUNE, indicator care exprimă eficiența utilizării capitalului de către unitatea economică. Se calculează ca raport între dividendul cuvenit unei acțiuni și cursul acțiunii, astfel: în care: Rd = rata dividendului pe acțiune; D = dividendul la o acțiune; CA = cursul acțiunii. Cu cât r.d. este mai mare, cu atât activitatea desfășurată este mai eficientă. RATA DOBÂNZII 1. Raport variabil în timp între masa dobânzii (suma dobânzii) încasată într-o perioadă dată, de regulă un an, și cuantumul capitalului împrumutat pe aceeași perioadă. R.d. se determină astfel: Rd =—100, d C în care: Rd = rata dobânzii; D = masa dobânzii; C = capitalul împrumutat. 2. Dobânda exprimată în procente, plătită pentru capitalul unui împrumut sau titlu de stat purtător de dobândă. Nivelul r.d. se formează pe piața de capital și este dependent de cererea și oferta de capital de împrumut, de rata profitului și de ritmul și gradul de depreciere a monedei. De regulă, r.d. se indexează cu indicele inflației pentru a contracara efectele deprecierii monedei asupra capitalului împrumutat. Pe piețele internaționale de capitaluri se folosesc mai multe rate ale dobânzilor, în funcție de natura operațiunii de împrumut, de calitatea creditorilor și a debitorilor. Dacă se au în vedere ratele dobânzii încasate la împrumuturile de același fel, atunci se folosește noțiunea de nivel al dobânzilor. R.d. dă posibilitatea cetățenilor să compare valorile prezente cu cele viitoare, deoarece, prin natura sa, ea reflectă legătura dintre puterea de cumpărare prezentă și cea viitoare. în relațiile fmanciar-valutare internaționale, rata și nivelul dobânzilor sunt indicatori bancari importanți, deoarece reflectă condițiile în care se pot obține împrumuturile externe. R.d. constituie o recompensă pentru renunțarea la lichiditate pe o anumită perioadă de timp; ea este prețul deciziei de a păstra avuția sub formă de numerar. Evoluția r.d. are consecințe asupra producției, repartiției și schimbului. Creșterea r.d. are efecte negative asupra investițiilor nete și asupra consumului. R.d. depinde atât de rata profitului, cât și de proporția în care se împarte profitul între împrumutător și împrumutat. Practic, r.d. oscilează, ea putând să aibă o limită maximă, care este foarte aproape de rata medie a profitului, sau o limită minimă, a cărei mărime este apropiată de zero. între aceste limite, r.d. este determinată de raportul existent între cererea și oferta de capital de împrumut. între r.d. și raportul cerere-ofertă de capital există o condiționare reciprocă. 173 RAT Creșterea r.d. determină o reducere a cererii de capitaluri de împrumut și viceversa. Oferta de capitaluri de împrumut se asigură de către bănci, societăți financiare, companii de asigurări, diferite firme, guvern și populație. R.d. determină condițiile ofertei curente de împrumuturi, ea fiind de fapt „prețul“ care echivalează cu înclinația spre tezaurizare, precum și masa bănească. Mărimea cererii de împrumut este influențată de evoluția producției, de gradul de dezvoltare a creditului comercial, de cerințele de credite pentru nevoi neproductive, de nevoile de credite ale statului etc. La rândul său, mărimea ofertei de capitaluri de împrumut depinde de mărimea producției, de oscilațiile producției, de numărul rentierilor, de cuantumul capitalurilor lor și de cuantumul veniturilor și economiilor diferitelor clase și pături sociale, care se pot transforma în capital de împrumut. în timpul crizei economice se înregistrează o cerere mare de capital de împrumut și deci o creștere a dobânzii, cu toate că volumul producției scade. R. reală a d. influențează tendința de economisire. Relațiile dintre ratele de dobândă și procesul de economisire sunt foarte complexe, influențând consumul. Scăderea r.d. micșorează interesul pentru econo- misire, ceea ce înseamnă că micșorează gradul de economisire. Micșorarea r.d. conduce și la o micșorare a veniturilor din dobânzi. Pentru a menține totuși veniturile din dobânzi, este necesar să se economisească o parte mai mare din venitul obținut. în cazul în care scade r.d. la depozitele bancare și la titlurile financiare, agenții economici și cetățenii au tendința să păstreze mai puține active și să cumpere rnai multe bunuri de valori mari, durabile, de folosință îndelungată, ceea ce înseamnă că vor crește cheltuielile pentru consum. V. și dobândă; dobândă reală; dobândă real pozitivă; dobândă netă. RATA DOBÂNZII NOMINALE, r., nivel al dobânzii prevăzute în contractul de împrumut, care relevă nivelul dobânzii nominale plătite de împrumutat pentru folosirea împrumutului. R.d.n. poate fi definită ca o rată de schimb între un dolar de astăzi și un dolar la timpul viitor. Dacă nu există inflație (v.) sau deflație (v.), r.d.n. este egală cu rata dobânzii reale (v.). R.d.n. = rata reală a dobânzii + rata previzibilă a inflației. V. și dobândă. RATA DOBÂNZII REALE, r., nivel al dobânzii care se determină prin scăderea ratei inflației din rata dobânzii nominale. R.d.r. este indicatorul care comensurează cu exactitate nivelul efectiv al dobânzii creditelor. Irwing Fischer aduce un aport teoretic important la dezvoltarea teoriei dobânzii, acordând o apreciere diferită dobânzii nominale (de piață) comparativ cu dobânda reală. Potrivit concepției lui Irwing Fischer, rata reală a dobânzii este determinată de productivitatea marginală a capitalului fizic, care este dependentă de înclinația spre economii a populației și de situația tehnologică. După Irwing Fischer, r.d.r. este rata fundamentală, în timp ce rata nominală este o derivată a ratei reale a dobânzii. R.d.r. este rata de schimb între bunuri și servicii de astăzi și bunuri și servicii de la o dată viitoare. R.d.r. = rata nominală a dobânzii - rata previzibilă a inflației. , 1 + rata dobânzii nominale R.d.r. = ,------------r—-------. — -1. 1 + rata previzibilă a inflației V . și dobândă reală; dobândă real pozitivă. RATA FINANCIARĂ, rată ce se determină pe baza întregului potențial financiar al agentului economic, care oferă informații folositoare acționarilor, asociaților, pieței financiare, monetare și bancare și care exprimă tendințele în evoluția unității economice, starea de sănătate economic o-financiară a acesteia, capacitatea de autofinanțare. în acest sens se folosesc indicatori referitori la activele și ia pasivele agentului economic, la trecut, la prezent și Ia viitor, precum și la relațiile cu mediul exterior. V. și autofinanțare. 174 RAT RATA FINANȚĂRII IMOBILIZĂRILOR, r. financiară ce se calculează ca raport între capitalul propriu, inclusiv dobânda pentru titluri, și imobilizările nete (imobilizări brute mai puțin amortismentele sau provizioanele). RATA INFLAȚIEI, raport între indicele general al prețurilor unei perioade date și indicele din perioada luată ca bază de calcul. RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE, r. financiară care reliefează gradul de autonomie financiară a agentului economic, adică aptitudinea acestuia de a face față angajamentelor sale financiare. R.î.g. se poate calcula sub următoarele forme: _ îndatorare globala RXg. = —7^— -100 6 Totalul bilanțului _ Datorii financiare . Rn.g, = —“---------------— 100 Resurse proprii îndatorare globală , „ R-î.g. = —-----;---------— T00 Finanțare proprie Unei situații financiare, satisfăcătoare îi corespunde o rată de cel puțin 50%, ceea ce înseamnă că agentul economic are posibilități de rambursare a împrumuturilor contractate. RATA LICHIDITĂȚII BANCARE LUNARE, indice care evidențiază angajarea băncii pe piața creditului, adică măsura în care trebuie acoperite cu resurse noi împrumuturile cu termene de rambursare în perioada respectivă. Solicitări de împrumuturi RLBL = —ț------------------------• împrumuturi scadente RATA LICHIDITĂȚII GENERALE (POTENȚIALE), indicator de lichiditate a unității economice care evidențiază gradul de acoperire a obligațiilor de plată pe termen scurt cu active circulante. Acest indicator se determină astfel: AC RLG = ——-100, DTS în care: RLG = rata lichidității generale; AC = active circulante; DTS = datoriile pe termen scurt ale unității economice. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât unitatea economică respectivă are un excedent de lichiditate mai ridicat în raport cu obligațiile sale pe termen scurt. RATA LICHIDITĂȚII IMEDIATE, raport ce se determină între activele circulante care se pot transforma imediat în lichidități și datoriile pe termen scurt. Activele respective sunt formate din creanțe scadente, precum și din disponibilitățile bănești. 175 RAT RATA MARJEI BRUTE, raport între excedentul brut al exploatării și cifra de afaceri, aceasta din urmă fără impozite și taxe. R.m.b. evidențiază performanța economică a firmei, ca și posibilitatea de a crea resurse de trezorerie care sunt cuprinse în excedentul exploatării. Determinarea r.m.b. este necesară pentru elaborarea și aplicarea politicii economice, comerciale și financiare a firmei. RATA MARJEI NETE, r. financiară care se determină prin raportarea profitului net la cifra de afaceri fără impozite și taxe. R.m.n. relevă capacitatea unității economice de a obține profit și de a face față concurenței. RATA NATURALĂ A ȘOMAJULUI, recunoașterea teoretică a realității evidente, demonstrată de J. M. Keynes, a unei economii inerent instabile, în care se manifestă o anumită rată (naturală) a șomajului. R.n. a ș. are două componente: a) șomajul fricționaL care reprezintă șomajul „experimentat14 de persoanele aflate între două angajări; el este de scurtă durată și se poate aprecia ca fiind voluntar; b) șomajul structural, care apare din cauza unor eficiente ale structurii economico-sociale, caracterizată prin mai multe rigidități, cum sunt: «lipsa de flexibilitate a pieței muncii, determinată de poziția sindicatelor, care impun uneori importante restricții ofertei de muncă; «sistemul de asigurări sociale care, în fond, reduce stimulentul pentru angajare, fapt constatat ca o realitate evidentă în multe țări dezvoltate; «existența unor structuri economice și sociale generale rigide, neelastice, care se bazează pe poziții de monopol, pe gigantism etc. RATA PROFITULUI, raport procentual între suma profitului și costul de producție sau capitalul folosit. R.p. arată gradul de rentabilitate sau de valorificare a factorilor de producție. R.p. se determină pe produs, pe unitate economică, pe ramură economică sau pe economia națională în ansamblu. R.p. este un indicator calitativ și servește la efectuarea analizei economice și ia orientarea producției către produse și ramuri economice rentabile. R.p. este influențată de: «nivelul productivității muncii; «nivelul costului de producție; «volumul producției; «structura și calitatea producției; «mărimea prețului de vânzare al produselor; «viteza de rotație a capitalului etc. R.p. se poate calcula folosindu-se următoarele formule: Profitul brut Rata profitului brut ------------------------100 Venitul din vânzări Profitul brut sau --------------------100; Capitalul total Profitul net Rata profitului net = ------------------------* 1 $$ Venituri din vânzări Profitul net sau=--------------100. Capitalul total RATA RANDAMENTULUI FINANCIAR AL TITLULUI, rată financiară care se determină ca raport între valoarea dividendului și cursul acțiunii pe piața bursieră. Această r. furnizează informații referitoare la piața bursieră în ce privește tendința de evoluție a cursului acțiunilor. 176 RAT RATA RAPIDA, r. care permite măsurarea lichidității pe termen scurt și care se determină astfel: Numerar + obligațiuni + debitori + alte active lichide (exclusiv stocurile) R.r.=--------------------’----------—:-------------------------------------- Pasive curente Acest raport este uneori preferat ratei curente, deoarece este o măsură de lichiditate mult mai exactă. RATA REALA A DOBÂNZII, r. care se determină prin deducerea ratei inflației din rata nominală a dobânzii. V. și dobândă; inflație. RATA RENTABILITĂȚII, indicator sintetic principal care exprimă capacitatea unei unități economice de a obține profit și gradul în care capitalul total folosit aduce profit. R.r. se determină ca raport între profitul realizat și capitalul total (propriu și atras) folosit. Cu cât acest indicator are un nivel mai ridicat, cu atât activitatea unității economice este mai rentabilă, mai eficientă. RATA RENTABILITĂȚII ACTIVITĂȚII CURENTE, r. care se determină după următorul calcul: & _ _______Rezultatul curent (profitul curent) qq .r.a.c. Activ imobilizat + necesar de fond de rulment Această rată este identică de fapt cu rata capitalului investit. RATA RENTABILITĂȚII CAPITALULUI, r. financiară care se determină ca raport între profitul net și capitalul propriu sau capitalul permanent (v,). RATA RENTABILITĂȚII COMERCIALE, r. a rentabilității față de cifra de afaceri care se calculează astfel: P P Rrc =-----100 sau Rrc =—-----------100, CA rc £qvp în care: Rrc = rata rentabilității comerciale; P = profitul; CA = cifra de afaceri; qv = volumul fizic al vânzărilor; p = prețul de vânzare exclusiv taxa pe valoarea adăugată. In mod similar se determină rata marjei costurilor variabile sau directe, și anume: M M Rm =------100 sau Rm= —------------100, CA £qvp în care: M = marja costurilor variabile sau directe. RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE, indicator care are o accepțiune foarte largă, exprimând cu deosebire eficiența utilizării activelor totale sau a unei părți a acestora. R.r.e. se poate calcula sub mai multe forme, și anume: 177 RAT R.r. activului total: _ exercițiului înaintea impozitării R Activ total sau _ Rezultatul curent (profitul curent) R Activ total sau _ Rezultatul exploatării (profit din exploatare) + venituri financiare $$ R - Activ total RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE A EXPLOATĂRII, r. a resurselor ocupate care se determină astfel: _ Rezultatul exploatării (profitul exploatării) jqq R ” Active de exploatare Activele de exploatare sunt formate din active corporale (v.) imobilizate (inclusiv imobilizările în curs de execuție) și activele circulante de exploatare. RATA RENTABILITĂȚII FAȚĂ DE RESURSELE CONSUMATE, r. a rentabilității față de costurile complete, care se calculează astfel: p V qvp y qi • ri a)R= ——-100 sau Rrc =100 sau , £qvc rc ^qvc 100 în care: qi = structura producției pe baza costurilor comparate; ri = rata rentabilității pe produse. Xqyp + Zqyp Cv Cf în care: pr = profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri aferentă activității de exploatare; Cv = costurile variabile totale aferente cifrei de afaceri; Cf = costuri fixe totale ca parte a costurilor complete (comerciale). Această rată este operațională și în întreprinderile din sfera distribuției, cu precizarea că în costurile totale sunt incluse prețurile de cumpărare a mărfurilor și cheltuielile de circulație. RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE, indicator concludent care exprimă, comensu- rează rezultatele activității bancare, în ansamblu, iar pentru acționari evidențiază efectul angajării capitalului lor în operațiunile băncii respective. Acest indicator se poate determina în mai multe variante, cum sunt: Rata rentabilității financiare a capitalului permanent Rezultatul curent (profitul) ' $$ Capitalul permanent Capitalul permanent este format din capitalul propriu plus împrumuturile pe termen lung și pe termen mediu. 178 R = Rezultatul înaintea impozitării Capitalul permanent ‘ R = Profit net + dobânzi pentru datorii Capitalul permanent -100. Această rata mai poartă numele de rată de remunerare a capitalului permanent. Rata rentabilității financiare a capitalului propriu se determină astfel: Rezultatul exercițiului (profitul net) R Capitalul propriu *100. RATA RENTABILITĂȚII INVESTIȚIILOR, indicator care exprimă eficiența investițiilor efectuate. Se determină ca raport între profitul brut obținut și capitalul investit. RATA RENTABILITĂȚII MEDII, indicator calitativ care caracterizează activitatea ramurii sau subramurii economice. R.r.m. se obține prin raportarea profitului la costul de producție al ramurii sau subramurii economice. în cazurile în care, în ramuri sau în subramuri, cheltuielile pentru materii prime și materiale au o pondere ridicată în costul de producție, nivelul profitului poare fi stabilit în raport cu cheltuielile de prelucrare. Concomitent cu stabilirea acestui indicator se determină și limitele maxime ale ratelor de rentabilitate. în cadrul r.r.m. se poate stabili o rată de rentabilitate diferențiată pe produse în funcție de cerințele politicii economice și de cerințele de corelare. In funcție de cerințele politicii economice, în cazurile în care, datorită cheltuielilor de producție, rentabilitatea medie pe ramuri și subramuri economice depășește limita maximă stabilită, se reexaminează prețurile de producție, în sensul că acestea se pot reduce, se pot menține sau se stabilesc alte prețuri de livrare, care să cuprindă taxa pe valoarea adăugată sau alte prelevări la bugeml statului. RATA RENTABILITĂȚII UNEI ACȚIUNI, indicator care se calculează pe baza cursului acțiunilor la bursa prin raportarea profitului cuvenit unei acțiuni la cursul unei acțiuni. RATA RESCONTULUI, r. a dobânzii reținută de către Banca Națională a României de la băncile comerciale care prezintă spre rescontare efecte comerciale deja scontate. R.r. mai poartă numele de dobândă de refînanțare. V. și rescont. RATA SCONTULUI, r. a dobânzii reținută de bancă din valoarea nominală a efectelor ce se scontează, pe timpul de la data scontării și până la scadența efectelor respective. V. și scont; scontare. RATA SOLVABILITĂȚII GENERALE, indicator al solvabilității care evidențiază capacitatea unității economice de a face față la scadență tuturor obligațiilor sale pe termen scurt, mediu și lung. R-s,g. se determină ca raport între activele totale și datoriile totale, astfel: în care: RSG = rata solvabilității generale; AT = active totale; DT = datorii totale. R.s.g. evidențiază gramd dm m w a datoriilor cu activele unității economice respective, scoțând m _ c rn i°rrna în mmm rj și de a-și onora toate obligațiile. “779 RAT RATA SOLVABILITĂȚILE PATRIMONIALE, indicator al solvabilității care reflectă gradul de acoperire a obligațiilor de plată pe termen mediu și lung, precum și a obligațiilor față de acționari (capitalul vărsat) și alte fonduri formate din capitalul propriu, efectuându-se următorul calcul: în care: RSP = rata solvabilității patrimoniale; CP = capitalul propriu; DML = datorii pe termen mediu și lung. Acest indicator este folosit în analizele efectuate de bănci cu prilejul acordării creditelor și pentru aprecierea clienților. RATA ȘOMAJULUI, r. care se determină ca raport între numărul șomerilor înregistrat la un moment dat și numărul total al populației ocupate înregistrat la aceeași dată. V. și șomaj; șomer. RATA TREZORERIEI IMEDIATE, indicator al lichidității care arată gradul de acoperire la un moment dat a datoriilor pe termen scurt cu disponibilitățile bănești care se află în conturile unității economice și în casieria proprie. Acest indicator se calculează ca raport între cuantumul disponibilităților bănești și datoriile pe termen scurt, astfel: DB =-----100, DTS RTI în care: RTI = rata trezoreriei imediate; DB = disponibilitățile bănești; DTS = datoriile pe termen scurt. RATA VARIABILĂ A DOBÂNZII, r. dobânzii unui împrumut sau titlu de stat (v.) purtător de dobândă care se modifică la anumite intervale de timp în conformitate cu un indice, o formulă sau un alt criteriu, potrivit prevederilor din contractul de împrumut sau după cum este stipulat în titlul de stat. RATA VENITULUI NET, raportul dintre masa venitului net (v.) și valoarea produsului pentru sine, exprimat procentual, pe baza următorului calcul: R-vn — Mvn în care: R™ = rata venitului net; Myn = masa venitului net; Vps = valoarea produsului pentru sine. R.v.n. reflectă eficiența activității productive, precum și influența unor elemente ce privesc repartizarea valorii nou create în unitatea economică respectivă, cum sunt: politica de prețuri, de investiții, de ridicare a nivelului de trai etc. Aceste elemente pot face ca repartiția valorii nou create între întreprindere, personalul salariat și stat să se efectueze în proporții diferite, care să influențeze 180 RAT într-un fel sau altul mărimea produsului pentru sine și pe cea a venitului net. R.v.n. are un rol foarte important în îmbinarea obiectivelor privind dezvoltarea economico-socială generală, precum și satisfacerea cerințelor personalului din sfera producției materiale. Determinarea r.v.n. se face de către organele centrale care urmăresc cu acest prilej îmbinarea conducerii unitare a economiei naționale cu autonomia unităților economice, cu gestiunea acestora. R.v.n. se poate modifica în mod corespunzător de la o etapă la alta. V. și venit net; venit net suplimentar. RATA 1. Noțiune financiară, cotă (sumă) eșalonată care urmează să fie vărsată sau distribuita, la date succesive dinainte stabilite, în contul unei datorii sau al unei obligații și care se plătește cu regularitate. 2. Raport între două mărimi curente cu mare valoare informațională. R. provine de la latinescul ratio. Cu ajutorul r. se examinează stări de echilibre ale unei dezvoltări, se supraveghează parametrii de funcționare a întreprinderii, a ramurii, a economiei. RATĂ A ACUMULĂRII 1. Cuantum relativ al acumulării; expresia procentuală a raportului dintre fondul de acumulare (dezvoltare) și produsul național brut. Se determină după formula: F Ra =—^--lOO. PNB = rata acumulării; = fondul de acumulare; în care: Ra Fa PNB = produsul național brut. 2. Pondere a fondului de dezvoltare în produsul național brut Nivelul r.a. este dependent de condițiile obiective în care are loc construcția economico-socială din fiecare țară, de nivelul de dezvoltare a factorilor de producție, de natura relațiilor de producție, de complexitatea economiei naționale și de condițiile desfășurării reproducției sociale. RATĂ A ACUMULĂRILOR BĂNEȘTI, indicator calitativ al activității economice care se determină prin raportarea totalului acumulărilor bănești la producția marfă realizată exprimată în costul de producție complet, după formula: RAB = AB100 PmCPT ■100 în care: RAB = rata acumulărilor bănești; AB = acumulări bănești; Pm = producția marfa; CPT = costul de producție total. La nivelul economiei naționale prezintă o deosebită importanță cunoașterea cuantumului total al venitului net al societății. Aceasta nu înseamnă că la nivelul ramurilor și al economiei naționale nu interesează și raportul dintre .venitul net al unității economice și venitul net centralizat al statului, între r.a.b. și rentabilitatea unității economice, a ramurii și a economiei naționale există o strânsă legătură, determinată de existența proprietății publice asupra mijloacelor de producție. Creșterea rentabilității unităților economice și a ramurilor economiei naționale are o importanță deosebită pentru realizarea acumulărilor bănești. V. și rentabilitate; rată a rentabilității. 181 RÂT RATĂ A ECONOMISIRII, indicator ce caracterizează activitatea Casei de Economii și Consemnațiuni, determinat prin raportarea creșterii de sold la veniturile bănești ale populației, pe baza formulei: ASEp RE =--- VB ■100, în care: RE = rata economisirii; ASEp = creșterea anuală a soldului economiilor bănești ale populației; VB = veniturile bănești ale populației. R.e. scoate în relief gradul de dezvoltare a acțiunii de economisire la C.E.C. și modul cum evoluează procesul de economisire în raport cu veniturile realizate de populație. în țara noastră acest indicator a crescut sensibil de la un an la altul, el fiind utilizat la elaborarea și la urmărirea creșterii soldului permanent al economiilor bănești ale populației. V. și sold general al depunerilor la C.E.C. RATĂ A PLUSPRODUSULUI, indicator determinat ca raport între plusprodus și produsul necesar. V. și produs pentru sine; produs pentru societate. RATĂ A RENTABILITĂȚII, indicator care evidențiază în ce măsură activitatea unei unități economice a creat profit. Mărimea relativă a rentabilității se calculează prin raportarea profitului (sau a întregului venit net) obținut la producția-marfa realizată, exprimată la costul comercial (complet), după formula: R - P'10° r PMCC ’ în care: Rr = rata rentabilității; P = profitul; PMCC = producția-marfa realizată la costul complet. R. a r. se mai poate calcula prin raportarea profitului la 100 sau la 1 000 de lei producție-marfa realizată, după formula: _ PxlOO Kr ~ , PMPVR în care: PMPVR = producția-marfa realizată la preț de producție, sau prin raportarea profitului obținut la totalul fondurilor de producție utilizate în perioada dată. R.r. se calculează pe produse, pe unitate economică, pe ramuri economice și pe economia națională. V. și rentabilitate; rata rentabilității medii. RATĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI, indicator determinat ca raport între suma anuală a amortismentului și valoarea mijloacelor fixe. R.a. a a. depinde de durata normată de funcționare a mijloacelor fixe. Dacă se admite ca mijloacele fixe își transmit proporțional valoarea asupra produselor obținute, r.a., a a. se calculează. astfel: i &F ......... ....•— —.....-. ..........—..-.. ■■ • ■ -.-.. - - RAT FA _ MF-Vr aa “ MF " T în care: = rata anuală a amortizării; Fa = fondul de amortizare; MF = valoarea mijloacelor fixe; Vr = valoarea reziduală; T = durata medie de funcționare a mijloacelor fixe. în unele țări, la numărător se adaugă și reparațiile capitale. V. și fondul de amortizare; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare. RATĂ ANUALĂ DE CREȘTERE A SOLDULUI GENERAL AL DEPUNERILOR, v. RATĂ A ECONOMISIRII. RATĂ DE AMORTIZARE, raport, cotă calculată și aplicată asupra valorii medii anuale totale a mijloacelor fixe ale unității economice, care alimentează fondul de amortizare. în funcție de normele de amortizare (v.), r. de a. poate fi proporțională (liniară), progresivă sau regresivă. R. de a. se determină prin următorul calcul: R =—100. VI în care: Ra = rata de amortizare; Aa = suma medie a amortismentului anual; VI = valoarea de inventar a mijlocului fix. R. de a. evidențiază ritmul transmiterii valorice a mijloacelor fixe asupra produselor finite ca urmare a consumului lor productiv, reflectând intensitatea procesului de uzură a mijloacelor fixe și de constituire a resurselor bănești necesare înlocuirii acestora în formă natural-materială cu altele mai modeme. V. și amortizare; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare; fond de amortizare. RATĂ DE IMPOZITARE, parte din venit exprimată în procente, preluată de către stat sub formă de impozit, taxe etc. R. de i. este reglementată prin acte normative în concordanță cu politica fiscală a statului. R. de i. se stabilește în concordanță și cu principiile generale ale impozitării (v.). RATĂ NATURALĂ A DOBÂNZII, rată determinată a dobânzii pe piață, rată a dobânzii definită de J. M. Keynes ca fiind cea care asigură venituri normale. Esența teoriei keynesiste privind r.n. a d. constă în aceea că, cu cât dobânda se va îndepărta de la rata naturală (celelalte fiind constante), cu atât mai mare este așteptarea ca rata curentă, reală, să revină la rata naturală sau, altfel spus, o rată foarte mare a dobânzii face pe tot mai mulți să se aștepte ca rata dobânzii să scadă și viceversa. Preferința pentru banii lichizi este invers proporțională cu rata dobânzii. Rata dobânzii este (un fenomen monetar) determinată de oferta și cererea de monedă. V. și dobândă; rată a dobânzii. 183 RAT RAT^NG, mod de clasificare a acțiunilor privilegiate, a acțiunilor obișnuite, a obligațiunilor, a investițiilor efectuate în raport cu riscul (riscurile) pe care îl (le) implică, La care sunt supuse. De pildă, clasificarea „AAA“ reprezintă investițiile cu cea mai mare solvabilitate, riscul neachitării aferent titlurilor respective fiind în toate cazurile aproape nul; „BBB" reprezintă un rating mediu; titlurile catalogate „Bb“ sunt considerate titluri de natură speculativă; categoria „C“ reprezintă investiția de calitatea cea mai slabă, la aceste titluri neplătindu-se dobândă; titlurile „DOD“ sunt cele în imposibilitate de a mai fi răscumpărate; titlurile „D“ sunt îndoielnice. Astfel de clasificări se fac de către companii specializate. RATINGUL RISCULUI DE ȚARĂ, mod de clasificare a țărilor prin care se apreciază capacitatea unei țări de a dispune de valuta necesară pentru a face față serviciului datoriei externe (v.). Pe plan internațional nu există încă o procedură unitară pentru calcularea gradului riscului de țară. Totuși cele mai multe căi de evaluare folosesc două categorii de criterii, și anume: criterii economice și criterii politice. Criteriile economice principale sunt: “mărimea absolută a produsului național brut și evoluția acesteia în timp; “produsul național brut pe locuitor, “nivelul de viață a populației; “ritmul creșterii (descreșterii) economice; “situația balanței de plăți externe; “dependenta de export; “proporția acoperirii importurilor prin exporturi; “rata inflației; ■cuantumul rezervelor valutare; “datoria externă pe termen scurt, mediu și lung; “raportul dintre produsul național și datoria externă; “raportul dintre exporturi și datoria externă etc. Criteriile politice cuprind: “politica economică, socială și financiară a guvernului; “stabilitatea politică; ■caracterul guvernării; “instituții de stat; "sindicate; “legislația țării (în principal prevederile constituționale); “structura socială; “birocrație; “corupție; “conflictele interetnice și cu alte țări; ■condițiile economico-sociale; “relațiile cu alte state; "relațiile cu diferitele organisme financiare și bancare internaționale etc. Este dificil ca organismele care determină r.r. de t să efectueze calcule și estimări exacte în toate cazurile. Pe baza estimării criteriilor economice și politice, țările sunt grupate pe clase (categorii) de risc, notate cu anumite simboluri. De pildă, la acordarea unor împrumuturi se ține seama de r.r. de ț. (a țării respective). RATIO (engl.), raport, instrument cu care operează analiștii economici, proporție între două valori cu care se apreciază activitatea agenților economici. RĂBOJ, instrument legal și practic de probă folosit în trecut, mai ales în mediul rural, de către persoane care nu știau să scrie și să citească. Practic, r. era format dintr-o bucată de lemn despicată în lungime în două subdiviziuni, pe care se notau prin crestături operațiunile unilaterale sau reciproce succesive ale plăților. Când cele două subdiviziuni (părți de lemn) ținute de fiecare parte se alăturau, iar crestăturile coincideau ca formă și ca număr, efectuarea prestațiilor se considera dovedită. Dacă numărul crestăturilor de pe cele două bucăți de lemn nu coincidea, atunci dovada se considera valabilă numai până la numărul cel mai mic de crestături identice. Partea nemulțumită putea folosi alte mijloace de probă. RĂSCUMPĂRAREA OBLIGAȚIUNILOR ÎMPRUMUTULUI, restituire parțială sau integrală a sumei de bază a împrumutului subscris pe obligațiunile respective. RĂSPUNDERE, obligația de a da seama, de a îndeplini sau nu o anumită acțiune, sarcină, conduită prin acordul de voință al părților contractante. RĂSPUNDERE CIVILĂ, obligația juridică potrivit căreia persoana care a provocat o pagubă altei persoane trebuie să repare prejudiciul pe care victima l-a suferit. V. și asigurare de răspundere civilă auto; asigurare de răspundere civilă legală. 184 ~ RĂS RĂSPUNDERE CONFORM PRINCIPIULUI PRIMULUI RISC, principiu de acoperire a pagubelor. In cazul ncp.p.r., despăgubirea de asigurare este egală cu paguba, fără însă să poată depăși valoarea asigurată. Stabilirea despăgubirii de asigurare pe baza rx.p.p.r. este întâlnită, de regulă, la acele bunuri unde pagubele se produc mai rar (de exemplu la clădiri și la alte construcții). Partea din pagubă care depășește valoarea asigurată este suportată în întregime de asigurat. Rx.p.p.r. permite o bună compensare a pagubelor, însă presupune o primă de asigurare cu un nivel mai ridicat. RĂSPUNDERE DISCIPLINARA, responsabilitatea persoanelor încadrate în muncă pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu pe care le au privind calcularea și plata la termen a impozitelor și a taxelor, inclusiv a normelor de comportament stipulate în legi, a contractului de muncă individual sau colectiv, a regulamentelor de ordine interioară sau a dispozițiilor primite în timpul exercitării îndatoririlor. Nerespectarea cu vinovăție a obligațiilor de muncă se sancționează disciplinar. V. și abatere disciplinară. RĂSPUNDERE LIMITATĂ, principiu folosit în asigurări, potrivit căruia asigurătorul compensează daunele numai într-o anumită măsură, cealaltă parte a pagubei, numită franșiză (v.), fiind suportată de asigurat. RĂSPUNDERE MATERIALĂ 1. Trăsătură a gestiunii economico-financiare și urmare directă a încredințării unei părți din avuția națională unităților economice pentru a fi gospodărită în condițiile cele mai eficiente. R.m. a unităților economice decurge din nerespectarea obligațiilor lor legale și contractuale și se sancționează cu aplicarea de penalități. R.m. revine și salariaților din unitățile economice pentru gospodărirea rațională a părții din avuția națională aflată la dispoziția lor și pentru realizarea rezultatelor economico-financiare. Salariații au r.m. pentru neîndeplinirea obligațiilor de muncă și pentru prejudiciile cauzate avutului public. 2. Obligația persoanei încadrate în muncă de a repara în întregime prejudiciul cauzat unității economice din vina sa și în legătură cu munca pe care o prestează. Pentru ca răspunderea materială să aibă loc, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) între autorul pagubei și unitatea păgubită să fi existat un raport juridic de muncă la data survenirii faptei cauzatoare de prejudicii; b) fapta să aibă un caracter ilicit, deci să se fi încălcat o obligație legală; c) prin fapta sa ilicită, autorul să fi produs un prejudiciu material; d) să existe un raport de cauzalitate între fapta lucrătorului și prejudiciu; e) lucrătorul să fi săvârșit fapta cu vinovăție - condiție indispensabilă pentru stabilirea răspunderii materiale. R.m. poate interveni pentru salariați și când din vina lor nu s-au achitat integral și la termen impozitele și taxele și au fost suportate majorări de întârziere din cauza lor. R.m. se concretizează în decizii de imputare a acestor majorări, emise de conducerea unității economice la care aceștia își desfășoară activitatea. RĂSPUNDERE PENALĂ, încălcarea gravă a normelor juridice care reglementează impozitele, taxele și alte venituri bugetare, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pedepsite de Codul penal și de alte acte normative speciale cu privarea de libertate pe timp limitat. Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale statuează că, în caz de evaziune fiscală, sunt considerate infracțiuni fiscale: "refuzul de a prezenta organelor de control documentele justificative și actele de evidență contabilă necesare pentru stabilirea obligațiilor față de bugetul.de stat sau/și de bugetele locale; "întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidență ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală; "sustragerea de3a plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activități, pentru care legea prevede obligația înregistrării, în scopul obținerii de venituri; "sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, prin 185 RĂS ascunderea obiectului sau a sumei impozabile ori taxabile sau prin efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop; «fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, a taxei și a contribuției; «organizarea sau conducerea de evidențe contabile duble de către conducătorul unității sau de alte persoane cu atribuții financiar-contabile ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor, taxelor și a contribuțiilor; "declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciți! acestora cu privire la sediul unei societăți comerciale sau prin schimbarea acestuia fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, în scopul sustragerii de la controlul financiar. RĂSPUNDERE PROPORȚIONALĂ, principiu de compensare a daunelor în cadrul asigurărilor de bunuri, potrivit căruia asigurătorul determină și plătește despăgubirea în aceeași proporție față de daună în care se găsește suma asigurată față de valoarea bunului asigurat în momentul producerii cazului asigurat. în cazul r.p., despăgubirea de asigurare se calculează plecându-se de la următoarele relații de egalitate: x _ b a c în care: x = despăgubirea de asigurare; a = cuantumul daunei; b = valoarea asigurată; c = evaluarea de asigurare. Din relația de egalitate de mai sus, x se deduce astfel: a-b x =-----. c Spre exemplu, o clădire în valoare de 40 000 000 de lei s-a asigurat pentru suma de 20 000 000 de lei, ceea ce reprezintă 50% din valoarea ei. Dacă se admite că această clădire a fost avariată, iar dauna a fost evaluată la suma de 10 000 000 de lei, despăgubirea va rezulta din următorul calcul: 10 000 000x20 000 000 x =----------------------- 40 000 000 adică 5 000 000 de lei sau 50% din cuantumul pagubei suferite. Rezultă că, potrivit principiului r.p., cuantumul despăgubirii de asigurare este influențat atât de mărimea daunei, cât și de raportul existent între valoarea bunului asigurat și valoarea asigurată. De asemenea, se constată că în r.p.. cu cât nivelul valorii asigurate este mai aproape de valoarea bunului asigurat, cu atât cuantumul despăgubirii de asigurare este mai apropiat de mărimea daunei. în sistemul r.p., despăgubirea de asigurare este egală cu dauna numai în cazul când bunurile sunt asigurate la întreaga lor valoare sau când bunul a fost distrus integral. V. și răspundere conform principiului primului risc; răspundere limitată; răspundere solidară. RĂSPUNDERE SOLIDARA, principiu potrivit căruia este înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debitori, astfel încât fiecare dintre ei rămâne obligat în fața instanței pentru întreaga datorie. R.s. nu se prezumă, ci trebuie să fie rezultatul voinței părților (răspunderea convențională). în 186 RAS materie comercială, responsabilitatea debitorilor față de creditor formează regula. Ks. și nemărginită își găsește de regulă aplicația la societățile în nume colectiv și la societățile în comandită, în ce privește răspunderea asociaților și comanditaților. V. și societate în comandită simplă. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ (CONTRAVENȚIONALĂ) PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII, r. ce revine salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor de protecție a muncii, ce reprezintă un grad mai mic de pericol social, nefiind considerată infracțiune. Contravențiile la normele de protecție a muncii se săvârșesc în cele mai multe cazuri din culpă (neglijență sau imprudență). Contravențiile săvârșite de salariați se constată de către șefii de serviciu, șefii de secție sau asimilații acestora; constatarea se face numai pentru faptele săvârșite în incinta unității. Pentru contravențiile săvârșite în legătură cu protecția muncii se aplică sancțiuni, cum sunt: avertismentul și amenda. Avertismentul este prima sancțiune și se aplică atunci când fapta comisă este de mică importanță și există aprecieri că autorul nu va mai comite o asemenea faptă. Avertismentul nu se aplică în caz de recidivă sau când s-au comis concomitent mai multe asemenea fapte. Amenda poate fi aplicată numai de către organele Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii sau de către inspectorii sanitari de stat, medicii igieniști și epidemiologi din inspectoratele sanitare de stat, din policlinici, din dispensarele unităților economice. Contravenția se poate aplica în termen de trei luni de la comiterea faptei, termen după care operează prescripția. Prescripția nu se aplică pe timpul cât pricina a fost în atenția organului de urmărire penală, a instanței de judecată ori a comisiei de judecată, dacă bineînțeles sesizarea s-a făcut în termen de trei luni. RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ ÎN RAPORTURILE JURIDICE DINTRE UNITĂȚI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Șl BOU PROFESIONALE, r. ce revine unităților care organizează, conduc și controlează procesul de muncă, în cazurile în care nu au îndeplinit obligațiile referitoare la transpunerea în viață a măsurilor de prevenire a accidentelor și a bolilor profesionale. Dacă aceleași locuri de muncă sunt organizate, conduse și controlate de mai multe unități, atunci acestea sunt răspunzătoare de asigurarea realizării protecției muncii (v.). De regulă, în contractele încheiate între unitățile economice se stipulează și obligațiile referitoare la prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale. Unitățile economice pot fi apărate de răspundere numai când intervin forța majoră și cazul fortuit. Unitățile economice au răspundere patrimonială față de persoanele accidentate (îmbolnăvite profesional) sau față de urmașii lor, față de asigurările sociale de stat sau față de alte unități economice de la care provine personalul care s-a accidentat RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Șl BOLI PROFESIONALE, obligația unităților economice de a compensa prejudiciul produs persoanelor care participă la muncă (prin accidente de muncă sau boli profesionale), ca urmare a unei infracțiuni comise de organele sale cu prilejul exercitării funcțiilor lor. De asemenea, unitățile economice poartă răspunderea pentru prejudiciile provocate de accidente de muncă și boli profesionale și atunci când acestea nu sunt consecința unei infracțiuni; această răspundere intervine când unitatea economică nu a încheiat un contract de muncă sau de ucenicie cu persoanele vătămate. în speță, această răspundere poate fi angajată față de: Helevii și studenții care se află în practică; Hmilitarii care prestează muncă; «persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau obștești; «persoanele care prestează munca în executarea unei pedepse; «atunci când accidentul se datorează diferitelor vicii ascunse ale instalațiilor, mașinilor sau materialelor. 187 RĂS RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII, formă a răspunderii pentru încălcarea normelor legale care reglementează protecția muncii. Respectarea măsurilor de protecție a muncii face parte din disciplina muncii, constituind o obligație generală a salariaților. Art. 143, alin. 2, din Codul muncii, prevede că: „Persoanele încadrate în muncă sunt obligate să cunoască și să respecte integral normele de securitate și de igienă a muncii la locurile unde își desfășoară activitatea, să folosească și să întrețină în bune condiții mijloacele de protecție individuale ce le-au fost încredințate/' Potrivit normelor care reglementează răspunderea disciplinară, salariații sunt răspunzători disciplinar față de unitatea la care sunt încadrați pentru respectarea tuturor regulilor de disciplină a muncii, deci și pentru respectarea tuturor normelor de protecție a muncii. în vederea cunoașterii și respectării acestor norme, unitățile economice sunt obligate să efectueze instruirea atentă și temeinică a salariaților lor; de asemenea, au obligația să verifice periodic dacă salariații cunosc normele de protecție a muncii, să controleze sistematic aplicarea acestor norme. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII, forme diferite de răspundere, care - potrivit normelor legale - presupun întrunirea cumulativă a mai multor condiții, cum sunt: “acțiunea sau fapta să fie ilicită; “să existe un rezultat dăunător; "între faptă (acțiune) și rezultatul dăunător să existe un raport de cauzalitate; “să existe și să se stabilească vinovăția. RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PERSONALULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE UNITĂȚILOR ECONOMICE PRIN ÎNCĂLCAREA NORMELOR LEGALE PRIVIND PROTECȚIA MUNCII, formă a răspunderii juridice care se naște din încălcarea normelor legale referitoare la protecția muncii. încălcarea normelor de protecție a muncii poate avea ca efect deteriorarea sau distrugerea unor mașini, instalații, mijloace de transport, clădiri etc. ori diminuarea patrimoniului unității economice ca urmare a obligării acesteia la plata unor despăgubiri către persoanele fizice vătămate sau față de diferite persoane juridice. Unitățile economice pot fi ținute să plătească despăgubiri: “ca urmare a acțiunii întreprinse de către persoana prejudiciată la organul de jurisdicție a muncii; “ca urmare a unei acțiuni civile delictuale directe ori în cadrul unui proces penal, ca parte responsabilă civilmente; "ca urmare a unei acțiuni introduse la instanțele judecătorești din cauza prejudiciului creat altei unități prin nerespectarea obligațiilor referitoare Ia protecția muncii ce îi reveneau în conformitate cu prevederile legii sau ale contractului; "de asemenea, pot răspunde față de asigurările sociale de stat. Dacă unitatea economică a fost obligată să plătească despăgubiri, ea are dreptul să recupereze daunele ce i-au fost astfel cauzate de la persoanele vinovate. în Codul muncii, la art. 102, se prevede: „Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse avutului obștesc din vina și în legătură cu munca lor. Personalul încadrat în muncă nu răspunde pentru pierderile inerente procesului de producție, în limitele prevăzute de lege, de pagubele survenite ca urmare a unor cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate, precum și în cazurile în care pagubele au fost provocate de riscul normal al serviciului sau în caz de forță majoră." La art 103 se prevede: „în stabilirea răspunderii materiale, paguba ce trebuie reparată nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei săvârșite de cel încadrat în muncă. Când pagubele au fost cauzate unităților economice printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește potrivit legii penale. în acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind și foloasele nerealizate." Salariații sunt obligați să cunoască și să aplice normele referitoare la muncă, la funcționarea instalațiilor, la folosirea uneltelor, a materiilor prime și a materialelor. Dacă paguba a fost cauzată de mai multe persoane, fiecare răspunde m măsura în care a contribuit la producerea ei: când nu se poate determina măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei, răspunderea se stabilește proporțional cu salariul tarifar net 188 RĂS de încadrare de la data constatării daunei, precum și în funcție de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor. Normele juridice prevăd că persoanele care au încasat sume necuvenite sunt obligate să le restituie (dacă au primit bunuri necuvenite, le restituie sau, dacă nu le mai posedă, restituie echivalentul lor valoric). R.m» pentru pagubele produse unității economice poate fi stabilită numai dacă acestea au fost constatate în maximum trei ani de la producerea lor. Restituirea sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor necuvenite se face în cel mult 1 an de la data primirii acestora. Decizia de imputare poate fi emisă în termen de 60 de zile de la data când s-a luat cunoștință de către organul competent de producerea pagubei. Decizia se comunică persoanei obligate la plată în termen de 15 zile de la emitere, constituind titlu executoriu din momentul comunicării. Dacă în termenul de mai sus nu s-au luat măsuri de imputare, prejudiciul produs se impută persoanelor vinovate de neluarea unor asemenea măsuri. Suma imputată se reține în rate lunare din salariul și din alte venituri cuvenite persoanei respective, de la unitatea la care lucrează. Ratele respective nu pot fi mai mari de % din salariul tarifar net, iar dacă persoana respectivă mai are și alte rețineri, toate acestea la un loc nu pot depăși din salariul tarifar net. Persoanele nemulțumite de modul cum li s-a făcut imputația sau reținerea au dreptul să înainteze contestație la organul jurisdicțional competent. Răspunderea materială poate reveni oricărei persoane încadrate în muncă, dar există cazuri în care această răspundere revine numai persoanelor din unitățile economice care au atribuții privind organizarea, conducerea și controlul procesului muncii (de exemplu răspunderea unității față de asigurările sociale de stat ca urmare a neluării în seamă a măsurilor de protecție a muncii). RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A UNITĂȚILOR PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PERSONALULUI PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Șl BOLI PROFESIONALE, ÎN CAZURILE ÎN CARE FAPTELE NU AU CARACTER PENAL, obligația unității care angajează de a garanta viața și integritatea corporală a personalului pe toată durata de valabilitate a contractului de muncă. în condițiile actuale, dacă se produc accidente de muncă sau survin boli profesionale, alături de drepturile de asigurări sociale, partea vătămată are dreptul să întreprindă acțiuni în daune, care au însă un caracter complementar. O asemenea acțiune se soluționează numai după ce partea vătămată primește drepturile cuvenite prin asigurările sociale (pensii, indemnizații); în acest fel, despăgubirile totale nu pot depăși echivalentul prejudiciului efectiv. Acțiunea în daune, pe lângă caracterul complementar și subsidiar, ca formă de răspundere, are ca trăsături: a) este o răspundere ce decurge din contractul de muncă, bazată pe Codul muncii care, în art. 111, prevede: „Unitatea este obligată, în condițiile legii, să despăgubească persoana încadrată în muncă, în situația în care aceasta a suferit din culpa unității un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul. Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată să recupereze sumele plătite de la persoana vinovată de producerea pagubei../4; b) răspunderea are la baza vinovăția, culpa fiind prezumată. RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PRO- TECȚIA MUNCII, r. care revine persoanelor cu atribuții de îndrumare, de conducere ori de control în procesul de muncă, precum și personalului de execuție pentru încălcarea normelor legale (neluarea măsurilor de protecție a muncii sau nerespectarea lor) referitoare la protecția muncii. De asemenea, răspunderea penală cade și în sarcina persoanei care s-a expus unui pericol, precum și altor persoane (ucenici, elevi, studenți) care au obligația să respecte normele privind protecția muncii. Faptele ilicite cu caracter infracțional pasibile de sancțiuni penale constau în neluarea măsurilor sau în nerespectarea normelor referitoare la protecția muncii, care au creat posibilitatea concretă a producerii unui accident sau a unei îmbolnăviri profesionale. 189 RĂS RĂSPUNDEREA PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ, CĂRORA LE SUNT IMPUTABILE ACCIDENTELE DE MUNCĂ ORI ÎMBOLNĂVIRILE PROFESIONALE, PENTRU DESPĂGUBIRILE PLĂTITE ASIGURĂRILOR SOCIALE, r. persoanelor încadrate în muncă în unitățile de stat, care sunt responsabile disciplinar, material și penal, potrivit normelor legale în vigoare, pentru accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale produse din vina lor. R. are loc atât în cazul plății de indemnizații, cât și în cazul plății de pensii. RĂSPUNDEREA PERSONALULUI UNITĂȚILOR Șl A PERSONALULUI ÎNCADRAT LA ORGANELE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT PENTRU PREJUDI- CIILE CAUZATE ACESTOR UNITĂT1 SAU ORGANE PRIN NERESPECTAREA SAU APLICAREA GREȘITĂ A NORMELOR LEGALE REFERITOARE LA ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT, r. persoanelor cu atribuții m domeniul asigurărilor sociale de stat, care sunt responsabile pentru determinarea exactă și plata corectă și la timp a indemnizațiilor, a ajutoarelor, a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale. De asemenea, aceste persoane poartă răspunderea materială dacă se fac vinovate de producerea de daune și, de asemenea, au obligația să restituie sumele reprezentând determinarea și plata de pensii necuvenite. în categoria persoanelor răspunzătoare se cuprind: “persoanele încadrate în unitățile de stat de care aparțin asigurații; “persoanele încadrate la organele asigurărilor sociale de stat; “membrii comisiilor de pensii și asigurări sociale și ai comisiilor de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă. Personalul încadrat poartă, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală. RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT ÎN CAZURILE ÎN CARE SE PLĂTESC INDEMNIZAȚII Șl PENSII DE INVALIDITATE DIN CAUZA UNOR ACCIDENTE SAU BOLI PROFESIONALE SURVENITE CA URMARE A NERESPECTĂRII IGIENEI Șl PROTECȚIEI MUNCII, obligația unităților de stat de a restitui asigurărilor sociale de stat sumele plătite cu titlu de indemnizații și ajutoare, în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a fost provocată de un accident de muncă sau de o îmbolnăvire profesională determinată de neaplicarea legislației de igienă a muncii. Organele asigurărilor sociale de stat pot întreprinde acțiunea de regres împotriva unităților de stat aflate în culpă pentru că nu au întreprins măsurile legale referitoare la protecția muncii, urmărindu-se reîntregirea fondurilor asigurărilor sociale și deci repararea prejudiciului creat. RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT PENTRU SUMELE PLĂTITE FĂRĂ BAZA LEGALĂ DIN FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, obligație legală proprie a unităților economice față de organele asigurărilor sociale de stat în toate cazurile în care aceste unități aduc prejudicii fondurilor asigurărilor sociale de stat, prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor ce le revin sau prin neîndeplinirea acestor îndatoriri. Unitățile economice răspund pentru întregul prejudiciu cauzat fondului asigurărilor sociale de stat, în cazul nerespectării normelor privind acordarea concediilor medicale, calcularea și plata ajutoarelor materiale. Cu privire Ia pensii, unitățile economice sunt obligate: “să conducă evidența corectă a vechimii în muncă, a salariului aferent și a celorlalte elemente necesare, potrivit legii, la stabilirea pensiei; “să întocmească dosarul de pensionare, care se verifică de comisia de pensii și asigurări sociale și să asigure exactitatea datelor din dosarul și din fișa de pensionare; Bîn cazul reîncadrării în muncă a pensionarilor în condițiile legii, au obligația să înștiințeze organul de pensii, în termen de 15 zile de la data reîncadrării; “să respecte prevederile legale potrivit cărora suma încasată de pensionarul reîncadrat în muncă, rezultată din cumulul pensiei cu salariul, nu poate depăși nivelul salariului pe care pensionarul l-a avut la data pensionării, actualizat potrivit majorărilor salariului pentru acea funcție. R.u.s. față de a.s. este REA subsidiară obligației de restituire care revine persoanelor ce au încasat pensiile fără temei legal. în acest sens, Legea nr. 3/1977 prevede la art. 85: „Persoanele care, prin nerespectarea dispozițiilor legale, determină plata unor pensii necuvenite sunt obligate la restituirea acestora, potrivit legii." Sumele rămase nerecuperate de pe urma pensionarilor decedați nu se mai urmăresc. Unitățile de stat sunt direct răspunzătoare față de organele asigurărilor sociale de stat pentru punerea în executare a deciziilor de recuperare emise pentru pensionarii reîncadrați în muncă. Personalul unității este răspunzător pentru prejudiciul produs în patrimoniul unității, prin plata de despăgubiri către organele asigurărilor sociale de stat. RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE PERSOANELE ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ Șl FAȚĂ DE URMAȘII ’ LOR PENTRU PREJUDICIILE PRODUSE PRIN NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE, r. pe care unitățile o poartă față de personalul încadrat în muncă și față de urmașii acestuia pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor referitoare la întocmirea documentelor legale și efectuarea la timp a plății indemnizațiilor cuvenite prin asigurările sociale de stat, întocmirea și înaintarea în termenele legale a dosarelor de pensionare. Uneori, aceste persoane pot formula față de unitatea respectivă pretenții privind drepturi neacordate, adică refuzul de plată a indemnizațiilor sau plata unor sume mai mici decât cele cuvenite, iar în alte cazuri se cere valoarea prejudiciilor suferite. Unitatea economică are o răspundere contractuală, în conformitate cu art. 111 din Codul muncii, care prevede: „Unitatea este obligată, în condițiile legii, să despăgubească persoana încadrată în muncă, în situația în care aceasta a suferit, din culpa unității, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul. Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată să recupereze sumele plătite de la persoana vinovata de producerea pagubei, în condițiile art. 102 și următoarele." RĂZBOI VALUTAR, lupta dintre monopolurile unor state dusă pentru cucerirea piețelor externe de desfacere și concretizată în măsuri valutare, în special în scăderea cursului valutei țării monopolului agresiv prin realizarea dumpingului valutar (v.). Mijloacele r.v. sunt limitările valutare de discriminare îndreptate împotriva unei țări sau unui grup de țări. V. și blocadă valutară; dumping; limitări valutare. REABILITAREA FALITULUI, act juridic, hotărâre a instanței judecătorești prin care persoana declarată în stare de faliment este repusă în drepturile sale, își redobândește reputația, prestigiul și încrederea terților. în vederea obținerii r., falitul adresează instanței care a pronunțat sentința de declarare a falimentului o cerere de reabilitare. Cererea de reabilitare este inadmisibilă până la încetarea acțiunii penale. R. se poate obține numai după ce falitul a plătit creanțele admise la masa falimentului. După primirea cererii de reabilitare, președintele instanței dispune afișarea ei pe ușa instanței, la bursă și la camera de comerț și, de asemenea, dispune publicarea cererii de două ori în Monitorul Oficial. Creditorul care nu a fost plătit și orice parte interesată poate să se opună la reabilitare printr-o petiție depusă la grefa instanței, însoțită de actele pe care se întemeiază. Instanța stabilește un termen de cercetare a cererii, ascultă pe falit și examinează actele pe care se întemeiază cererea. în cazul în care cererea de reabilitare se respinge, sentința poate fi atacată numai de către falit Falitul poate introduce o nouă cerere de reabilitare numai după trecerea unui an de la data sentinței de respingere. Falitul poate fi reabilitat și după moartea sa, însă numai la cererea moștenitorilor săi. Bancrutarii frauduloși, precum și cei condamnați pentru fals, abuz de încredere, escrocherie și delapidare de bani publici nu pot obține reabilitarea. Bancrutarii simpli pot fi reabilitați, însă numai după ce au executat pedeapsa la care au fost condamnați. V. și faliment; bancrută. 191 REA REACTIVAREA ASIGURĂRII, reluarea asigurării facultative pentru care, un anumit timp, asiguratul a întrerupt plata primelor de asigurare. R.a. poate avea loc numai dacă reasiguratorul și-a constituit o anumită rezervă de prime, nu a trecut decât o anumită perioadă de la încetarea plătii primelor de asigurare și asiguratul consimte să plătească primele restante, pe o perioadă retroactivă determinată, într-un anumit număr de rate. REACTIVAREA CREDITELOR, reluarea operațiunilor de acordare a creditelor sistate din anumite cauze; trecerea unor credite restante (de producție, de investiții etc.) cu dobânzi majorate, din cauza nerealizării programului de producție sau, după caz, ca urmare a modificării (amânării) termenului de punere în funcțiune a unui obiectiv de investiții, la credite cu dobândă normală. R.c. are loc din momentul stabilirii cauzelor obiective ale imposibilității realizării programului, iar la investiții, de la data actului normativ prin care se aprobă modificarea (amânarea) termenului de punere în funcțiune a obiectivului de investiții. REACTUALIZAREA PENSIILOR, operațiune ce trebuie efectuată periodic de către organele de asigurări sociale, prin care pensiile calculate în anii anteriori sunt corelate cu salariile actuale corespunzătoare funcțiilor și vechimilor respective în muncă. R.p. aflate în plată se poate face după aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat din fiecare an, în funcție de valoarea stabilită a punctului de pensie (v.). în condițiile inflației, când pensiile, ca sume absolute și putere de cumpărare, rămân mult în urmă față de salarii și față de noile pensii, r.p. trebuie să se facă cel puțin anual. REALITATEA BUGETULUI DE STAT, principiu bugetar care se întemeiază pe posibilitatea de a înscrie în bugetul de stat venituri și cheltuieli determinate în mod științific, bine fundamentat, pe baze reale. Dimensionarea cât mai reală a veniturilor și a cheltuielilor asigură echilibrarea bugetului de stat și evitarea dificultăților financiare din timpul exercițiului bugetar. R.b. de s. este dată de metodele folosite pentru determinarea cuantumului veniturilor și cheltuielilor bugetare. Se evaluează cât mai exact fiecare venit bugetar, precum și fiecare categorie de cheltuieli. La dimensionarea, veniturilor și cheltuielilor bugetare se ține seama în primul rând de mărimea produsului național brut, de conjunctura internă și internațională etc. REALITATEA IMPUNERII, principiu de impozitare potrivit căruia baza impozabilă (v.) (mărimea venitului impozabil), cuantumul averii și impozitul se determină efectuându-se calcule bine fundamentate, fără supra- sau subdimensionări, care să conducă la impunerea reală, exactă. REALIZAREA PRODUCȚIEI, operațiuni de transformare în bani a producției marfa (desfacerea). R.p. constituie o etapă a procesului de desfacere, deosebită și posterioară operațiunii de livrare. Când produsele livrate au fost achitate efectiv în numerar sau prin bancă, se consideră că ele au fost realizate. Se consideră realizate și produsele finite livrate pentru investiții la secțiile anexe și pentru nevoile neproductive ale întreprinderii, r.p. reprezentând astfel veriga finală a circuitului mijloacelor de producție ale întreprinderii. Interesele superioare ale economiei naționale necesită o r. ritmică a producției, în conformitate cu prevederile programului de r. și ale graficului de încasări, deoarece numai printr-o încasare ritmică și rapidă a valorii producției livrate întreprinderea are posibilitatea de a-și îndeplini la timp obligațiile de plată față de furnizori, de bănci, de stat și de alte întreprinderi. De.îndeplinirea programului de r. a p. depinde desfășurarea normală a activității întreprinderii. REASIGURARE 1. Asigurarea asigurătorului. 2. Raport juridic ce se poate naște între două societăți de asigurări. 3. Asigurarea unei societăți de asigurări pentru unele riscuri, într-o 192 RĂS anumită cotă, la o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părți din risc și a unei anumite cote din prima de asigurare. Prin r. se divizează și se dispersează riscurile în timp și spațiu și are loc o nivelare (omogenizare) a răspunderii societăților de asigurări pentru compensarea pagubelor. In r. intervin doua părți, și anume: reasiguratul sau cedentul (v.), respectiv acel asigurător care cedează o parte din suma asigurată pe care apreciază că, în caz de daună, n-ar putea să o plătească singur, și reasigurătorul (v.), respectiv societatea de asigurări care preia parțial sau integral suma ce depășește puterea de despăgubire a reasiguratului. R. acționează numai prin mijlocirea asigurării, care permite micșorarea părții de riscuri ce depășește posibilitățile de cuprindere ale asigurătorilor, reducerea răspunderii în activitatea de asigurare și înlesnirea extinderii câmpului de activitate a societăților de asigurări. Raporturile dintre reasigurat și reasigurător se reglementează prin contractul de reasigurare (v.). Contractul de asigurare dintre asigurător și asigurat rămâne total independent de contractul de r.; asiguratul nu are nici un drept față de reasigurător, deoarece asigurătorul se reasigură fără știrea asiguratului. Prin r., care pot interveni între diferite organizații de asigurări și reasigurări din întreaga lume, răspunderile - îndeosebi cele mari - preluate de către un asigurător se divizează în așa fel încât, în cazul unei daune mari, despăgubirea să poată fi plătită cu promptitudine, fără să afecteze lichiditatea financiară a vreunui asigurător. Un asigurător poate prelua o parte din riscurile altui asigurător, ceea ce face ca o societate de asigurări să poată fi, în același timp, reasigurat și reasigurător. încheierea r. nu poate conduce la stingerea răspunderilor asigurătorului și nici la nașterea vreunui raport juridic de asigurare între asigurat și reasigurător. Dacă reasigurătorul devine insolvabil, asigurătorul are aceleași obligații față de asigurat, desigur în limitele sumei totale cuprinse în asigurare. în cazurile în care asigurătorul devine insolvabil, asiguratul nu are dreptul să revendice pretențiile sale față de reasigurător. întrucât cuantumul valoric al despăgubirilor datorate de reasigurător pentru cota de preluare a riscului se transferă în favoarea masei de faliment, pentru a se diviza apoi între toți creditorii. R. urmează soarta asigurării; dacă asigurarea nu a fost încheiată în mod legal sau nu a fost afectată de nulitate, efectele respective se extind și asupra r. Dezvoltarea continuă a relațiilor comerciale externe, a transporturilor internaționale a determinat aderarea societății de asigurări (v.) la unele asociații internaționale de asigurări. Fiind călăuzită de practica internațională, societatea de asigurări dispersează răspunderea preluată prin asigurările pe care le încheie, folosind r. unei părți din riscurile respective la organizațiile externe de asigurări sau r. R. se practică în transportul maritim, fluvial, terestru și aerian internațional. Concomitent, societatea de asigurări a dezvoltat și primirea în r. pentru riscuri contractate de alți asigurători, ea având în această privință calitatea de reasigurător. Deoarece prin intermediul r. are loc completarea activității de asigurare pe calea cedării și primirii unor riscuri pe piața internațională de asigurări, se înfăptuiesc divizarea și omogenizarea unor răspunderi asumate și se extinde cooperarea economică internațională. în vederea menținerii stabilității sale financiare, a echilibrului său financiar, societatea de asigurări redistribuie unele riscuri de valori mari către alte societăți de asigurări, adică recurge la r. Dacă portofoliul societății de asigurări este format numai din riscuri de valori mici și, eventual, mijlocii, realizarea stabilității financiare nu reclamă recurgerea la r. Fiecare societate de asigurări urmărește să preia riscuri cât mai diversificate și răspândite pe un teritoriu cât mai întins posibil. Fiecare societate de asigurări trebuie să fie preocupată în permanență ca portofoliul său să corespundă unei bune stabilități financiare, adică să fie omogen, diversificat și dispersat. întrucât acest obiectiv nu se poate realiza dintr-o dată, este necesar ca îmbunătățirea structurii portofoliului de asigurări să fie urmărită și după încheierea contractelor de asigurări. împărțirea riscurilor între mai multe societăți de asigurări se poate face pe două căi, și anume: a) coasigurarea (v.) și b) reasigurarea. în timp ce la coasigurare redistribuirea riscurilor se produce în faza contractării asigurării propriu-zise, la r. redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare, adică ulterior. R. se are în vedere de asigurător de la început, 193 REA adică chiar din momentul contractării asigurării. R. a apărut în evul mediu ca o măsură de îndreptare a unor acțiuni imprudente ale acelor societăți de asigurări care contractau asigurări de transport maritim în zone extrem de riscante din cauza piraților și a condițiilor grele de navigație (uragane, furtuni, stânci etc.). Cu timpul, r. a devenit o formă complementară a asigurării, pierzându-și caracterul de instrument de îndreptare a erorilor de judecată comise de asigurători. Abia în secolul al XlX-lea r. a dobândit o mare amploare în Europa, impulsul fiind dat de revoluția industrială, care a favorizat introducerea progresului tehnic la început în Marea Britanie și apoi în alte țări de pe continentul nostru. Atelierele meșteșugărești și micii întreprinzători individuali au fost înlocuiți de către marile întreprinderi industriale, organizate sub forma societăților anonime; ca urmare, au început concentrarea și centralizarea capitalului. în aceste condiții, au crescut considerabil dimensiunile riscurilor oferite spre asigurare. Societățile de asigurări se reorganizează pe baze noi, constituindu-se îh societăți comerciale, încep să folosească datele statistice pentru dimensionarea primelor de asigurare și își diversifică riscurile preluate în asigurare. în Marea Britanie, coasigurarea se practica pe scară largă, în timp ce r. a fost interzisă o perioadă (1746-1864), pentru a evita operațiunile speculative. Numai coasigurarea nu putea rezolva multiplele probleme cu care se confruntau societățile de asigurări în perioada de ascensiune a capitalului. Cele mai multe societăți de asigurări erau preocupate să realizeze profituri mici, dar stabile, decât profituri mari și nesigure, din operațiuni speculative. Stabilitatea acestor rezultate se putea obține pe calea r., care cuprinde forme și tehnici diversificate de realizare. Inițial, r. se practica de către societățile profilate pe contractarea de asigurări directe, care simțeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor. Mai târziu s-au constituit societăți specializate în operațiuni de r., fără însă ca societățile de asigurări să renunțe la acest gen de operațiuni. Țările în care r. a dobândit o amploare tot mai mare au fost: Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Italia ș.a. în mod treptat, piața națională a r. devine prea îngustă pentru a absorbi întreaga ofertă de cedare în r., ceea ce determină societățile de asigurări să-și plaseze o parte din riscuri la societăți de reasigurări din străinătate. Cu cât este mai largă participarea societăților de reasigurări la redistribuirea riscurilor, cu atât mai accentuată este dispersarea riscurilor în plan geografic. R. are mai multe efecte, mai multe influențe asupra părților interveniente și asupra rezultatelor financiar- valutare. R. influențează nu numai rezultatele financiare ale resiguratului, contribuind Ia stabilizarea acestora, ci și piața capitalurilor de împrumut și balanța de plăți externe. în ultimele decenii ale secolului al XX-iea, efectele financiar-valutare ale r. au dobândit dimensiuni din ce în ce mai mari, o dată cu dezvoltarea operațiunilor de r. formându-se o adevărată piață financiară a r. R. exercită o influență favorabilă asupra asigurării, întrucât reasigurătorii acceptă cu promptitudine oferta de cedare în r. din partea asigurătorilor și îi încurajează pe aceștia din urmă să-și extindă activitatea și să contracteze riscuri de valori tot mai mari, cărora nu le-ar putea face față fără r. R. influențează pozitiv comportamentul asiguraților, aceștia fiind încurajați să-și extindă activitatea, să contracteze afaceri tot mai mari și mai riscante. Prin r., societățile de reasigurări influențează societățile de reasigurări în mod direct sub raport financiar; influențele se exercită prin modul cum se cedează riscurile, cum se împart primele de asigurare, cum participă la compensarea daunelor și prin decontările finale dintre reasigurat și reasigurător. De asemenea, r. au influențe asupra economiei naționale pe cale valutară. Cedările și primirile în r.'îie către societățile din diferite țări exercită influențe de ordin valutar și care se reflectă în balanța de încasări și plăți externe, contribuind la activizarea acesteia în sens pozitiv, prin încasarea de valută, sau în sens negativ, prin îndatorarea față de străinătate. R. exercită influențe valutare în următoarele situații: “r. se realizează prin intermediul unor societăți nerezidente; «contractele de r. sunt încheiate într-o monedă străină; “riscurile cedate în r., deși subscrise uneori în monedă neconvertibilă, sunt acceptate de reasigurător, cu condiția ca decontarea lor să se facă într-o monedă convertibilă; “societățile de asigurări-reasigurări efectuează plasamente în valută. REA REASIGURARE ACTIVĂ, situație a unei instituții sau societăți de asigurări (reasigurări) care acceptă, în baza contractului de reasigurare, să preia asupra sa o parte din răspunderea pe care și-a asumat-o o altă instituție sau societate de asigurări (reasigurări). De cele mai multe ori, o instituție sau o societate de asigurări (reasigurări) apelează concomitent atât la r.a., cât și la reasigurarea pasivă (v.), căutând să realizeze un echilibru între drepturile și obligațiile privind primirea și cedarea în reasigurare. REASIGURAREA COTĂ-PARTE, variantă a reasigurării proporționale (v.), care are caracteristic faptul că participarea reasiguratului (v.) se stabilește printr-o cotă fixă din limita maximă a sumei prevăzute în contract, iar reasigurătorul (v.) preia o parte din această sumă, tot sub forma unei cote procentuale fixe. Să presupunem că reasiguratul reține o cotă de 60% din suma asigurată, iar diferența de 40% o cedează în reasigurare. La rândul lor, reasigurătorii preiau fiecare în parte câte o anumită cotă procentuală din riscurile prevăzute în contractul de asigurare, în cazul în care este vorba de un contract de reasigurare obligatoriu, reasigurătorul preia o cotă fixă din toate răspunderile asumate de reasigurat. Partea din primele de asigurare la care are dreptul reasigurătorul se calculează prin aplicarea cotei fixe acceptate la întregul volum de prime încasat de reasigurat, iar participarea acestuia la acoperirea eventualelor daune se va stabili prin aplicarea aceleiași cote la totalul daunelor înregistrate. în contractul de reasigurare cotă-parte este precizată limita maximă a răspunderii pe care și-o poate asuma reasiguratul. în eventualitatea că își asumă răspunderi peste această limită, reasiguratul va acoperi singur depășirile respective. La reasigurarea facultativă, reasiguratul și reasigurătorul participă cu cote-părți din suma asigurată numai ia riscurile acceptate în mod expres de ei, pe baza analizei caz cu caz a propunerilor primite din partea reasiguratului. R.c.-p. se practică mai cu seamă de către societățile de asigurări nou înființate care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, să rețină sume importante și care nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic capabil să utilizeze forme de reasigurare mai eficiente. Deși prezintă unele inconveniente, r.c.-p. este frecvent folosită în unele țări chiar și de societăți de asigurări mai vechi (de pildă în Germania, în special în asigurarea automobilelor). Ea se mai practică în ramurile în care s-au înregistrat rezultate negative, din care cauză reasigurătorii ezită să mai accepte riscuri în reasigurări pe baza vechilor formule. R.c.-p. prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje. Printre avantaje se menționează: «necesită cheltuieli de administrare reduse pentru reasigurat, deoarece calculele privind stabilirea drepturilor și obligațiilor financiare ale părților sunt simple; «reasiguratul nu are posibilitatea să selecteze riscurile, ceea ce face ca și portofoliul reasiguratorului să fie mai dispersat și diferențiat - la fel ca acela al reasiguratului - deoarece cuprinde participarea la toate asigurările încheiate de reasigurat. Ca dezavantaje pot fi amintite: «îl obligă pe reasigurat să cedeze în reasigurare toate asigurările contractate, inclusiv pe cele prin care își asumă răspunderi de un volum mai mic, care nu ar necesita neapărat reasigurarea, astfel că o parte importantă a primelor de asigurare încasate va fi cedată reasiguratorilor; «nu permite transformarea portofoliului eterogen din punct de vedere cantitativ în portofoliu omogen (deci nu realizează nivelarea riscurilor). R.c.-p. este utilizată, de regulă, de instituțiile și societățile de asigurări înrudite. REASIGURAREA „EXCEDENT DE DAUNĂ“, variantă a reasigurării neproporționale conform căreia răspunderea reasiguratorilor se stabilește în raport cu eventualele daune care îl vor afecta pe reasigurat. Răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon numit „prioritate“ sau „prag“, iar reasigurătorul (reasigurătorii) răspunde numai pentru partea din daună care depășește această „prioritate". De exemplu, o societate de asigurări poate încheia un contract de reasigurare „excedent de daună" pentru a-și proteja o anumită ramură de asigurare sau întregul său portofoliu, în condițiile în care „prioritatea" reprezintă 10 000 de dolari daună netă, în legătură cu fiecare și orice daună dintr-un singur eveniment, iar excedentul pe care REA îl vor acoperi reasigurătorii va reprezenta încă 10 000 de dolari daună ultimă netă, în legătură cu fiecare și orice daună provenită dintr-un singur eveniment. Această societate de asigurări - care a devenit reasigurat - poate apela la un al doilea contract excedent de daună, astfel încât să fie protejată pentru orice daună care depășește 20 000 de dolari până la (de exemplu) 90 000 de dolari, în eventualitatea în care reasiguratul ajunge la concluzia - după aproximarea cumulului maxim - că posibilitatea producerii unei daune care să-i afecteze respectivul cont cu mai mult de 90 000 de dolari este foarte puțin probabilă, atunci acesta poate accepta să suporte singur eventuala depășire a acestei limite. Prin urmare, contractele excedent de daună pot fi structurate în mai multe trepte, numite „iayer". Cu cât avem de-a face cu un „layer“ mai de vârf, cu atât probabilitatea ca el să fie stins de daune va fi mai redusă. Mărimea „priorității" stabilite în sarcina reasiguratului este determinată de principiile generale ale politicii sale de subscriere, de resursele financiare de care dispune și de volumul și structura portofoliului său de afaceri. Mărimea protecției solicitate prin contractul „excedent de daună" depinde în primul rând de volumul maxim al daunelor pe care reasiguratul le poate suporta singur. R.e. de d. este cea mai importantă și cea mai frecvent utilizată în practica internațională dintre variantele reasigurării neproporționale, deoarece evită consecințele negative ale cumulului de riscuri, care pot să apară la reasigurarea proporțională. R.e. de d. prezintă avantaje atât pentru reasigurat, cât și pentru reasigurător. De exemplu, reasiguratul poate să-și limiteze la un anumit nivel răspunderea pentru daunele produse de același risc, în funcție de capacitatea sa de acoperire. Pentru reasigurător apare avantajul că r.e. de d. necesită un volum mai redus de chetaieli de administrare. Ca dezavantaje ale r.e. de d. putem menționa: «volumul relativ mare de muncă depus de reasigurat cu evidențierea separată a tuturor daunelor care depășesc nivelul priorității; «dificultatea pe care o întâmpină reasigurătorii în ceea ce privește omogenizarea portofoliului lor de reasigurări. REASIGURAREA „EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ", variantă de realizare a reasigurării proporționale (v.), care se caracterizează prin faptul că reasiguratul (v.) stabilește anticipat, sub forma unei sume fixe, „reținerea proprie" denumită „plin de conservare" (v.), iar tot ceea ce depășește această reținere, adică excedentul până la limita maximă a sumei asigurate, îl cedează reasiguratorului (reasiguratorilor). Din punct de vedere valoric, plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta și chiar în cadrul aceleiași ramuri, al aceleiași categorii de risc, de la un obiect asigurat la altul. Prin urmare, societatea cedentă reasigură numai acele sume pe care nu dorește să le mențină pe contul său. R.e. de s.a. se aplică, de regulă, la asigurările de bunuri (clădiri, construcții și echipamente industriale, mașini, produse, mărfuri etc.), deoarece suma asigurată poate fi determinată cu exactitate, iar reținerea proprie (plinul de conservare) a reasiguratului poate fi diferențiată în funcție de natura și de frecvența riscului asigurat (incendiu, explozie, avarii, cutremur etc.). Sub incidența reasigurării intră numai contractele de asigurare la care sumele asigurate depășesc nivelul „plinului de conservare". Participarea reasiguratorilor se poate exprima fie printr-o cotă (5%, 10% etc.) din suma care depășește reținerea reasiguratului, fie sub forma unui multiplu sau submultiplu al „plinului de conservare?4 Excedentul poate fi stabilit și în scară, adică excedent I, II sau III, cu precizarea că excedentele ii și III sunt formate din sumele ce depășesc „plinul de conservare" și excedentele anterioare. Contractul de reasigurare excedent II sau III se solicită mai puțin de către reasigurători, deoarece ei sunt chemați să acopere partea de „vârf ‘ a riscurilor (cu sume asigurate mari) care, deși au o frecvență mai mică, nu satisfac totuși proporția ce se urmărește a se realiza între volumul de prime și răspunderea-maximă. Prin modul cum este concepută, r.e. de s.a. prezintă avantaje atât pentru reasigurat, cât și pentru reasigurători. Astfel, reasiguratul poate reține sumele asigurate mai mici în cadrul „plinului de conservare", iar reasigurătorii au certitudinea că reasiguratul este direct interesat de selectarea riscurilor. Ca neajunsuri ale r.e. de s.a. se poate aminti volumul mare de _. _ . ——— - REA operațiuni și calcule ce trebuie efectuate. Este vorba de faptul că pentru fiecare risc se calculează atât raportul dintre reținerea proprie a reasiguratului și suma asigurată, cât și raportul dintre suma care intră sub incidența contractului excedent de sumă asigurată și suma asigurată, pentru a se stabili procentual partea din suma asigurată ce va n acoperită de reasigurat și partea acoperită de reasiguratori. Pentru calcularea cotelor de repartizare se utilizează formulele: Rn S Cr = —100: CR -- — *100. St St - în care: Cr = cota de repartizare pentru reasigurat; Cr = cota de repartizare pentru reasiguratori; Rp = reținerea proprie; St = suma totală asigurată; Se = suma ce intră sub incidența contractului excedent de sumă asigurată. Pe baza cotelor astfel determinate se stabilește atât partea din suma asigurată ce revine fiecăruia, cât și partea din primele de asigurare și din eventualele daune. De menționat că nivelul reținerii proprii a reasiguratului poate fi apreciat ca un indiciu în ceea ce privește calitatea contractului respectiv. Când este vorba despre un contract de asigurare la care probabilitatea obținerii unor rezultate favorabile este mai mare, atunci reținerea proprie va fi și ea mai mare. Ori de câte ori reținerea proprie a reasiguratului este protejată printr-un alt contract, reasigurătorii solicită ca acest lucru să fie menționat pentru ca ei șă poată cunoaște mărimea reținerii nete a reasiguratului. R.e. de s.a. are următoarele trăsături: «este structurata în plinuri de conservare care reprezintă suma maximă pe care societatea de asigurări cedentă înțelege să și-o rețină pe cont propriu; «societatea cedentă are posibilitatea să selecționeze riscurile, dezavantajându-i pe reasiguratori, deoarece aceștia preiau riscurile mai puțin profitabile, de regulă de valori mari, care cu greu le pot asigura un portofoliu echilibrat; «modul de administrare este mai laborios, iar cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari atât pentru societatea cedentă, cât și pentru reasiguratori; "prin această reasigurare, asigurătorul direct beneficiază de toate avantajele reasigurării. Răspunderea reasiguratorului începe automat și simultan cu cea a societății cedente imediat ce este depășită reținerea sa proprie. REASIGURAREA MIXTĂ (COTĂ Șl EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ), variantă de realizare a reasigurării proporționale (v.), care apare ca o îmbinare a reasigurării „cotă-parte“ (v.) cu reasigurarea „excedent de sumă asigurată" (v.) și care se caracterizează prin aceea că reasiguratul (v.) subscrie în reasigurare riscuri individuale din care reține pe cont propriu o anumită cotă, restul cedându-1 în reasigurare în cadrul secțiunii cotă-parte. Urmează ca partea care depășește limita maximă a secțiunii cotă-parte să fie tratată în cadrul secțiunii excedent de sumă asigurată. R.m. îi avantajează pe reasigurătorii care participă la secțiunea cotă-parte, deoarece aceștia vor avea un portofoliu dispersat, la fel ca și cel al reasiguratului, și îi dezavantajează pe reasigurătorii participanți la secțiunea excedent de sumă asigurată. Drept urmare, de regulă, la contractul mixt reasigurătorii participă atât la secțiunea cotă-parte, cât și la secțiunea excedent. Pentru neajunsurile pe care le prezintă, r.m. este mai puțin utilizată pe piața internațională de asigurări. REASIGURAREA NEPROPORȚIONALĂ, metodă mai simplă de realizare a reasigurării (v.), conform căreia răspunderile ce revin reasiguratului (v.) și reasiguratorului (v.) se stabilesc plecând de la volumul probabil al daunelor care s-ar putea produce. Apelarea la r.n. a fost determinată de cumularea rapidă a riscurilor asigurate, care a pus sub semnul întrebării 197 REA posibilitatea acoperirii lor prin reasigurarea proporțională (v.). Totodată, trecerea la r.n. poate fi explicată și prin volumul mare de muncă pe care îl necesită operațiunile ce se efectuează în cadrul reasigurării proporționale. în condițiile actuale, societățile de asigurări și reasigurări mai importante, care dispun de un portofoliu mare și variat de asigurări și de un volum corespunzător de prime, apelează, pentru divizarea riscurilor, într-o măsură sporită la r.n. La r.n., repartizarea răspunderii între reasigurat și reasigurători se face în funcție de volumul probabil al daunei și pe baza unui raport proporțional față de suma asigurată. La acest fel de reasigurare, răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună care depășește răspunderea reasiguratului. Răspunderea reasigurătorului apare numai după ce dauna a depășit nivelul prestabilit până la care se află reținerea reasiguratului. Această limită se poate exprima în formă absolută, ca o linie monetară, sau sub formă relativă, cu o cotă din rata daunei. în cazul r.n., o problemă deosebit de importantă o constituie stabilirea nivelului primelor cuvenite reasigurătorilor. Aceasta deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorilor nu este proporțională cu angajamentele asumate de aceștia, ci este mult mai mică. Explicația rezidă în faptul că posibilitatea producerii daunei maxime sau chiar a daunei medii (care se situează peste nivelul priorității) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii daunelor mărunte, care se încadrează în prioritate și rămân în totalitate în sarcina reasiguratului. REASIGURAREA „OPRIRE DE DAUNĂ“, variantă a reasigurării neproporționale, care se caracterizează prin aceea că reasiguratul (v.) își asumă răspunderea de a acoperi daunele până la un anumit nivel, stabilit, al ratei daunei (v.), urmând ca reasigurătorii (v.) să răspundă pentru partea care depășește acest nivel. Astfel, conform unui contract de reasigurare „oprire de daună44, reasiguratul își asumă răspunderea de a acoperi toate daunele până la un nivel al ratei daunei de 55% față de primele de asigurare încasate, iar răspunderea reasigurătorilor intră în acțiune numai pentru daunele care depășesc 55% până la, de pildă, 120% față de primele încasate de reasigurat. Aceasta înseamnă că la o rată a daunei de 120%, reasiguratul va acoperi daunele care reprezintă 55% față de prime, iar reasigurătorii vor acoperi diferența de 65%. De regulă, răspunderea reasigurătorilor este limitată la o sumă fixă dinainte stabilită, deoarece o creștere deosebită a volumului de prime încasate de reasigurat poate conduce la o sporire considerabilă a obligațiilor acestora. Ținând cont de datele din exemplul de mai sus, putem spune că reasigurătorii vor acoperi toate daunele care depășesc rata de 55% până la o rată de 120%, fără însă ca răspunderea lor să depășească limita maximă, să spunem, de 100 000 de dolari. R.o. de d. este avantajoasă pentru reasigurat, deoarece îi facilitează obținerea unor rezultate favorabile prin „oprirea daunei44 la un anumit nivel. Este adevărat însă că, o dată stabilit acest nivel, se cere multă prudență din partea reasiguratului în ceea ce privește răspunderile pe care și le asumă, deoarece tot ceea ce depășește limita ratei daunei până la care răspund reasigurătorii cade în sarcina sa. Reasigurătorii manifestă unele rețineri față de r.o. de d., de teama ca nu cumva această reasigurare să nu fie folosită ca mijloc de corectare a unor erori de gestiune și de transfer al răspunderii reasiguratului asupra reasigurătorilor, fiindcă în acest caz principiul bunei-credințe a reasiguratului joacă un rol mult mai mare decât în alte cazuri. Pentru acest motiv, reasigurătorii acceptă astfel de contracte de reasigurare numai de la societăți de asigurări care prezintă garanții deosebite. R.o. de d. este utilizată mai puțin decât reasigurarea „excedent de daună“ (v.), tocmai ca urmare a aspectelor menționate mai înainte. REASIGURAREA PASIVĂ, r. care are loc atunci când o instituție sau o societate de asigurări (reasigurări) cedează, în baza contractului de reasigurare, unei alte instituții sau societăți de asigurări (reasigurări) o parte din răspunderea pe care ea și-a asumat-o. De regulă, o instituție sau o societate de asigurări (reasigurări) apelează în același timp atât la r.p., cât și la reasigurarea activă (v.), încercând să realizeze un echilibru între drepturile și obligațiile privind cedarea și primirea în reasigurare. 198 “ ’ REB REASIGURAREA PROPORȚIONALĂ, metodă de realizare a reasigurării (v.), care are caracteristic faptul că răspunderile ce revin reasiguratului (v.) și reasiguratorului (reasigu- ratorilor) (v.) se stabilesc proporțional cu suma asigurată. Proporțional cu partea preluată de fiecare din suma asigurată se repartizează primele de asigurare și eventualele daune care se produc. R.p. a fost prima formă (cea mai veche) de reasigurare utilizată și ea s-a dezvoltat din sistemul coasigurării (v.), prin care mai mulți asigurători împărțeau între ei în proporții convenite o parte a asigurării directe (inițiale). R.p. a devenit foarte populară datorită faptului că este simplă, comodă și necesită un volum redus de muncă administrativă. în același timp, ea se pretează la toate categoriile de afaceri și se aplică la toate tipurile de protecție. REASIGURAREA TOTALA, formă de realizare a reasigurării proporționale, care se caracterizează prin aceea că asiguratul cedează reasigurătorului toate riscurile și întreaga sumă asigurată. R.t. se utilizează rar. REASIGURAT, societate de asigurări (asigurător) care cedează, parțial sau integral, unei alte societăți de asigurări suma asigurată (riscurile) pe care apreciază că nu o poate suporta singură. V. și reasigurare. REASIGURATOR, societate de asigurări care preia parțial sau integral suma asigurată (riscurile) care depășește capacitatea de plată a reasiguratului. V. și reasigurare. REAȘEZARE A PREȚURILOR, complex de operațiuni prin care se transpun în mod organizat în structura și în nivelul prețurilor de producție și de livrare noile condiții care se creează în economie ca urmare a înzestrării tehnice a producției, a creșterii productivității muncii și a reducerii cheltuielilor sociale de producție. R.p. urmărește să reglementeze și prețurile de import și de export cu alte țări. R.p. poate fi parțială sau generală. în țara noastră au avut loc importante reașezări de prețuri în 1954-1955, 1973-1975, 1977-1978. REBUT, produs, semifabricat (piesă, subansamblu etc.) sau lucrare care nu corespunde calitativ standardelor stabilite sau condițiilor tehnice și nu poate fi utilizat direct potrivit destinației decât numai după ce i s-au făcut cuvenitele remedieri pentru care au fost necesare cheltuieli suplimentare de materiale și de manoperă. în vederea reducerii r. este necesar să se cunoască natura acestora, să se facă identificarea lor, să se stabilească din ce cauză au provenit și cine sunt vinovății. în funcție de acestea, r. au fost grupate în r. după natura defectelor, r. după cauzele care le-au provocat și r. pe vinovați. Dacă în cursul fabricației se constată că anumite piese devin r. din vina furnizorului, atunci atât valoarea piesei, cât și toate cheltuielile ulterioare efectuate până în momentul constatării r. se suportă de furnizor. Dacă r. produs pe fluxul de fabricație al întreprinderii cliente are drept cauză un viciu ascuns, de care se face răspunzătoare întreprinderea furnizoare, controlul tehnic de calitate întocmește procesul-verbal de constatare, după care piesa se restituie întreprinderii furnizoare. Pentru r. din producția proprie, secția de producție întocmește situația r., în care se indică cantitatea și valoarea r., recuperările realizate și imputările, pierderea efectivă rezultată și conturile la care se înregistrează această pierdere în contabilitate. Situațiile zilnice se centralizează lunar în situația recapitulativă lunară a r. și remanierilor, în care se specifică pe locuri de producție felul produselor rebutate; în locul acestei situații, unele întreprinderi întocmesc fișa de evidență a r. Se mai întocmește, de asemenea, nota informativă privind r., în care se specifică după datele contabilității, pe fiecare secție în parte, cheltuielile efectuate pentru r., cu indicarea conturilor la care se înregistrează pierderea netă rezultată, valoarea recuperată și valoarea r. utilizabil sau vandabil. R. pot fi parțiale, când produsele se pot corecta și utiliza potrivit destinației, definitive, când produsul rebutat nu mai poate fi remaniat, 199 REC imputabile, provocate din vina personalului întreprinderii sau a furnizorului și care se recuperează, neimpmabile, suportate de întreprindere, interne, constatate de convoiul tehnic de calitMe înainte de expedierea produsului Ia client, recoadiționabile și nerecondipo&abile. RECALCULARE A AMORTISMENTULUI, operațiune economico-financhră prin care periodic (lunar și la sfârșitul anului) se calculează din nou, cumulativ, de la iscepurui anului, amortismentul vărsat comparativ cu cel efectiv datorat și se efectuează vârs&nimele de amortisment găsite datorate sau, după caz, se fac compensările cu primul termen de plată. dacă plățille efective au fost mai mari decât cele datorate. R.a. se face pe baza fișei de calcul al amortismentului mijloacelor fixe. Amortismentul recalculat în mod corect coase fi solicitat retroactiv pentru maximum 18 luni de la data începerii controlului asupra modului cum s-a calculat și vărsat amortismentul. Eventualele divergențe ce se pot ivi între organele bancare care fac controlul și unitățile economice cu privire la amortismentul datorat peste cel efectiv vărsat la unitatea bancară finanțatoare se soluționează de către organele ierarhic superioare ale unităților economice, de comun acord cu centrala băncii la ale cărei unități se varsă amonismesml. V. și fișa de calcul al amortismentului mijloacelor fixe; vărsarea amortismentului. RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMATIVELOR ACTIVELOR CIRCU- LANITE, operațiune economico-financiară prin care, periodic (la un anumit nunăr de ani, iar în urnele cazuri chiar și anual), ministerele, consiliile județene și al municipftid București, organele fmanciar-bancare, în colaborare cu unitățile economice, calculează din dcu normativele activelor circulante în strânsă concordanță cu necesitățile activității economie. Prin r. se urmărește dimensionarea optimă a necesarului valoric de materii prime, mieriile etc.. în concordanță cu sarcinile de producție, cu condițiile concrete de aprovizionare. producție și desfacere ale fiecărei unități economice, astfel încât să se asigure realizarea normală a producției și evitarea imobilizării de resurse materiale și bănești. Aceste recalculări periodice sccu reclamate de mutațiile continue care au loc în economie, de dezvoltarea rapidă a factorilor de producție, de influența factorilor tehnici, economici și organizatorici asupra normativelor activelor circulante (punoea în funcțiune de obiective industriale dotate cu tehnică modernă la nivel mondial, modernizarea unor întreprinderi existente, modificarea structurii producției ca urmare a divenxificării și perfecționării acesteia, a îmbunătățirii proceselor tehnologice, perfecționarea mecanismului de aprovizionare tehnico-materială, optimizarea transporturilor, micșorarea consumului specific, accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante etc.). daiomă cărora, în uneîîe unități economice, aceste normative pot fi subdimensionate, în timp ce la altele pot fi supradimensionate. ILa. a n.a.c. urmărește folosirea rațională a capacităților de pnxâxtie și a forței de nauncă, respectarea strictă a consumurilor normate, evitarea golurilor în aprovizionai. reflectarea modificărilor survenite în structura producției și a consumului, a gradului sporit de complexitate a produselor și a tehnologiilor, reducerea sistematică a consumurilor materiale și lărgirea bazei de materii prime din țară. Recalcularea normativelor de active circulante constituie un prilej de analiză temeinică a condițiilor în care fiecare unitate economică își desfășoară activitatea, având ca scop dimensionarea reală a activelor circulante, întărirea gestiunii economico-financiare. a răspunderii și a disciplinei întreprinderilor în respectarea legislației economice, accelerarea \riezei de rotație a activelor circulante, readucerea în circuitul economic a stocurilor supranormative existente și asigwarea unei activități eficiente, concretizată în creșterea produsului național brun V. și normarea activelor circulante; normativul activelor circulante. RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMELOR DE STOC, operațiune prin care, la anumite intervale de timp (la un anumit număr de ani sau chiar anual), se calculează normele de stoc b strânsă concordanță cu sarcinile de producție, cu condițiile concrete în care se desfășoară REC activitatea, astfel încât să se asigure realizarea normală a procesului de producție și să se evite imobilizările de resurse materiale. V. și recalcularea analitică a normativelor activelor circulante. RECALCULAREA PENSIEI, operațiuni prin care, pe baza unor acte noi, la cerere, se calculează un nou cuantum al pensiei. R.p. poate avea loc în cazul rămânerii sau reîncadrării în muncă a persoanei după pensionare, cu condiția ca aceasta să fi cotizat minimum 12 luni. La r.p. se are în vedere și timpul lucrat după pensionare, luându-se ca bază de calcul fie salariul avut în vedere la stabilirea inițială a pensiei, fie media ponderată a salariului realizat după pensionare. Pensionarii pentru limită de vârstă care și-au continuat activitatea pot cere r.p. de asigurări sociale prin adăugarea timpului lucrat după pensionare. R.p. pentru limită.de vârstă se poate face și celor pensionați potrivit reglementărilor anterioare, cărora li s-au mai recalculat pensiile în conformitate cu reglementările respective. R.p. poate fi solicitată și de către deputății și senatorii pensionari, când se ia în calcul salariul și indemnizația primită pe perioada mandatului, indiferent de durata acestuia. R.p. poate avea loc și atunci când, în urma revizuirii medicale periodice a capacității de muncă, se schimbă gradul de invaliditate, situație în care pensia se va majora sau se va diminua în funcție de noul grad de invaliditate. Pensionarii de invaliditate de gradul III care rămân angajați sau se reangajează după pensionare au dreptul să li se recalculeze pensia ori de câte ori au realizat un stagiu de cotizare de minimum 12 luni. Baza de calcul al pensiei recalculate este cea avută în vedere la stabilirea inițială a pensiei sau, dacă este mai avantajoasă, media salariului și a sporului pentru vechimea neîntreruptă în aceeași unitate (v.). R.p. poate fi solicitată și de către urmași. R.p. conduce la majorarea pensiei prin îmbunătățirea bazei de calcul al pensiei. Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. RECAMBIO (POLIȚA INVERSA), pretenție de plată prezentată unei persoane debitoare prin poliță, de către persoana care a achitat polița protestată a debitorului, de a i se restitui suma plătită, inclusiv dobânzile și cheltuielile de protest. RECESIUNE, stare conjuncturală a ciclului economic, care se caracterizează prin diminuarea activității economice, reducerea producției, regrese în afacerile comerciale, financiare, de bursă, creșterea șomajului, a inflației, scăderea veniturilor, creșterea stocurilor la producători sau la comercianți etc. R. este un fenomen ciclic specific economiei de piață. RECHIZIȚIE, măsura excepțională prin care organele autorității publice împuternicite prin lege obligă agenții economici, instituțiile publice, precum și alte persoane juridice și fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile sau la prestarea unor servicii, care sunt puse la dispoziția forțelor destinate apărării naționale sau a autorităților publice, în caz de declarare a mobilizării generale sau parțiale a țării ori a stării de război, de instituire a stării de asediu sau de urgență, precum și în caz de concentrări, exerciții și antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, precum și pe timpul acestor situații. Bunurile consumptibile și cele perisabile pot fi rechiziționate definitiv cu plata despăgubirilor legale. Cetățenii apți de muncă pot fi chemați să presteze servicii de interes public, constând din efectuarea unor lucrări sau desfășurarea unor activități necesare. Pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, în vârstă de 16-60 de ani, bărbații, și de 16-55 de ani, femeile. Specialiștii (medici, ingineri, tehnicieni, economiști, farmaciști, asistenți medicali ș.a.) pot fi chemați să presteze servicii în specialitățile lor și peste limitele de vârstă de mai sus, dar nu mai mult de 65 de ani, bărbații, și de 60 de ani, femeile. Peste aceste limite, persoanele pot fi chemate numai la cererea lor. Rechiziționările de bunuri și prestările de servicii în interes public se fac în scopul: "rezolvării problemelor materiale de orice natură, asigurării de mână de lucru și a capacității lor de cartiruire sau de cazare necesare forțelor destinate apărării naționale, autorităților REC publice, sinistraților, refugiaților. populației afectate de consecințele războiului și prizonierilor de război; «funcționării agenților economici și instituțiilor publice; “funcționării și exploatării sistemelor de telecomunicații și căilor de comunicații. Se pot rechiziționa: ^mijloacele de transport cu tracțiune animală, auto, feroviare, aeriene și navale; «instalații portuare și dane; «sisteme, instalații și tehnică de aerodrom, de comunicații și de telecomunicații; «surse de alimentare energetice; «tehnică de calcul; atehnică și materiale topografice, tipografice, audiovizuale, de construcții și de căi ferate; «carburanți, lubrifianți, utilaje și materiale pentru transportul și depozitarea acestora; «clădiri, terenuri; Bpiese de schimb și materiale pentru întreținere și reparații; “articole de echipament, de protecție, de regie, de gospodărie și de igienă personală; «alimente și materiale pentru preparat, servit, distribuit și transportat hrana; «animale; «furaje; Btehnică, aparatură și materiale sanitar-veterinare etc. Bunurile se rechiziționează de la proprietarii sau deținătorii lor legali și trebuie să aibă starea tehnică și calitatea necesară folosirii lor în scopul pentru care se rechiziționează. O dată cu bunurile rechiziționate se predau și echipamentele aferente, fără de care nu pot fi utilizate. Nimeni nu poate fi obligat să dea un bun dacă în momentul cererii nu îl are în posesie sau în folosință legală. Rechiziționarea bunurilor și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public se fac de către centrele militare județene și al municipiului București. Rechiziționarea navelor, a mijloacelor plutitoare și portuare se face de către Statul Major al Marinei Militare, iar rechiziționarea aeronavelor, a instalațiilor și a tehnicii de aerodrom se face de către Statul Major al Aviației și al Apărării Antiaeriene. Stabilirea imobilelor necesare pentru cartiruire sau cazare se face, în comun, de către autoritățile administrației publice locale și de către reprezentanții beneficiarilor. Proprietarii sau deținătorii cu orice titlu ai imobilelor sunt obligați să le pună la dispoziția beneficiarilor cu utilitățile existente la data rechiziționării. Autoritățile administrației publice sunt obligate să asigure, în raza lor de activitate, efectuarea rechizițiilor de bunuri și chemarea persoanelor pentru prestări de servicii în interes public. Beneficiarii rechizițiilor sunt obligați să țină evidența acestor bunuri în unități fizice și valorice. Bunurile se rechiziționează numai în baza ordinului de predare emis de autoritățile militare. La predarea bunurilor rechiziționate se încheie un proces-verbal în care sunt înscrise, pe lângă datele de identificare menționate în ordinul de predare, starea și valoarea bunurilor ia data rechiziției. înștiințarea persoanelor fizice despre prestările de servicii în interes public la care sunt chemate se face prin ordin de chemare, care cuprinde: denumirea autorității militare emitente și a unității beneficiare, temeiul legal al chemării, numele, prenumele și domiciliul persoanei chemate, termenul și locul unde trebuie să se prezinte. Persoanele chemate pentru prestări de servicii în interes public vor lucra de regulă, pe cât posibil, în localitățile în care își au domiciliu] sau reședința și în domeniul pentru care sunt pregătite profesional ori au aptitudini deosebite. Proprietarii bunurilor rechiziționate au dreptul la despăgubiri dacă bunurile au suferit degradări sau devalorizări. Pe perioada r., proprietarii sau deținătorii bunurilor sunt scutiți de impozite și de plata taxelor pentru bunurile rechiziționate, iar obligațiile ce decurg din contractele legal încheiate se suspendă. Pentru participarea vehiculelor rechiziționate la concentrări, exerciții sau antrenamente de mobilizare, proprietarii sau deținătorii au dreptul la plata serviciilor prestate cu mijloacele respective. Deteriorările produse terenurilor productive rechiziționate dau dreptul la despăgubiri în caz de concentrări, exerciții și antrenamente de mobilizare. Pentru imobilele folosite la cartiruire sau la cazare nu se plătește chirie pe timpul stării de asediu, al stării de urgență sau de război, precum și pe timpul mobilizării parțiale generale, oricare ar fi durata de folosire a acestora. în cazul prestărilor de servicii în interes public în alte localități decât cele în care domiciliază sau își au reședința persoanele chemate, cheltuielile de transport, cazare și hrană se suportă de unitățile beneficiare. La împlinirea termenelor sau la încetarea cauzelor care au determinat r., bunurile se restituie celor de la care au fost rechiziționate, cu proces-verbal de restituire. Nu sunt supuse rechiziționării următoarele categorii de bunuri: «obiectele de uz personal și de gospodărie casnică; 202 REC «bunurile personale strict necesare exercitării profesiei sau ocupației, prin care persoana respectivă își asigură existența; «vehiculele cu tracțiune animală sau mecanică aparținând invalizilor, văduvelor de război și orfanilor minori; ^părțile din imobilele strict necesare ocupanților; «clădirile penitenciarelor și ale școlilor speciale de muncă și de reeducare; «bunurile caselor și căminelor de copii, de handicapați și de bătrâni; abunurile din patrimoniul cultural-național sau internațional; «bunurile care aparțin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de rugăciuni ale cultelor sau ale asociațiilor religioase recunoscute de stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum și locuințele monahilor; «cantitățile de cereale, alimente, legume și fructe necesare consumului proprietarului și al familiei sale, semințele necesare însămânțărilor, precum și animalele de reproducție și animalele matcă; «bunurile aflate în rezervele materiale naționale și în rezerva de mobilizare; «bunurile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare străine; «bunurile aparținând persoanelor juridice și fizice străine, domiciliate sau cu reședința ori cu sediul pe teritoriul României, care prin acorduri internaționale sunt exceptate de la r.; «materialele sanitar-farmaceutice necesare tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestor situații. în același timp, sunt scutite de prestări de servicii în interes public: «persoanele lipsite total sau parțial de capacitate de muncă, dacă aceasta le face inapte desfășurării activității pentru care au fost chemate; «femeile gravide, începând cu luna a cincea de sarcină; «persoanele care au în îngrijire copii, părinți, frați sau surori lipsite total sau parțial de capacitate de muncă, când prezența lor este absolut necesară; «persoanele care au în îngrijire copii sub vârsta de opt ani; «persoanele mobilizate la locul de muncă; «persoanele care fac parte din misiunile diplomatice sau din oficiile consulare acreditate în România, precum și alte persoane scutite în virtutea unor acorduri internaționale la care România este parte. Refuzul de a pune Ia dispoziție bunurile rechiziționate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligații ori nedeclararea la inventariere a bunurilor supuse rechiziționării se pedepsește pe cale penală. RECIPISA, înscris eliberat de un lucrător public, prin care se recunoaște primirea unor obiecte, documente sau sume de bani depuse ca impozite, taxe, taxe poștale, vamale, subscrieri la împrumuturi de stat, depunerea unor titluri la bancă, expedierea de colete poștale sau pe C.F.R. etc. V. și chitanță. ❖ R. de consemnare. înscris eliberat de către unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni persoanelor care au depus sume spre consemnare. V. și consemnațiune. ❖ R. warant, înscris nominal cu clauză la ordin sau la purtător, titlu de credit reprezentativ eliberat de depozitar deponentului, prin care se atestă depunerea mărfurilor în docuri sau în depozite centrale. Posesia legală a r.w. echivalează cu dreptul de proprietate asupra mărfurilor respective, ceea ce presupune că transmiterea ei înseamnă practic și vânzarea mărfurilor pe care le reprezintă. R.w. trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente: «denumirea și locul depozitului general, numărul curent din registrul în care au fost înscrise mărfurile depozitate, data emiterii, numele și domiciliul deponentului, felul, calitatea și greutatea mărfurilor depozitate; «plata taxelor de import sau de export, polița de asigurare și termenul de păstrare a mărfurilor depozitate. înscrisul cuprinde două părți: recipisa, care reprezintă dreptul de proprietate asupra mărfurilor depozitate, și warantul (v.), care reprezintă dreptul de garanție al creditorului pentru suma pe care a avansat-o ca împrumut asupra mărfurilor. R.w., în calitate de contract de depozit comercial, înlesnește vânzarea-cumpărarea în comerțul exterior de mărfuri; transmiterea r.w. se face prin gir după normele aplicate cambiei (v.). în România, depozitarea mărfurilor se face în magaziile și pe locurile de depozitare ale întreprinderii „Navrom“. R.w. va avea o utilizare tot mai largă ca urmare a faptului că portul Sulina a dobândit statutul de zonă liberă. RECLAMA, ansamblul procedeelor, modalităților folosite pentru a face cunoscută o anumită marfa, pentru a capta atenția consumatorilor în cumpărarea mărfii respective. RECONSTITUIRE, operațiune prin care se refac anumite acte, documente pierdute sau se reîntregesc diferitele mijloace bănești nefolosite în cursul aceluiași an calendaristic. 203 REC RECONSTITUIREA CREDITELOR BUGETARE, operațiune prin care creditele bugetare necheltuite într-un trimestru, dar necesare pentru îndeplinirea acțiunii în trimestrul următor, împreună cu alocația respectivă din trimestrul curent, se pot utiliza pentru înfăptuirea obiectivelor economice, sociaLculturale etc. prevăzute, R.e.b. poate avea loc numai în timpul anului calendaristic. Ea se aprobă, la cererea justificată a ordonatorilor de credite, de către Ministerul Finanțelor. V. și ordonator de credite bugetare. RECONSTITUIREA VECHIMII ÎN MUNCĂ, restabilire a timpului cât personalul sau cooperatorii au depus o activitate pe baza unui contract de muncă. R.v. în m. are loc atunci când se dovedește cu acte că arhivele au fost distruse. Această reconstituire o pot cere numai persoanele care depun activitate pe baza unui contract de muncă, cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne și membrii cooperativelor meșteșugărești. R.v. în m. are loc pe baza unei cereri adresate comisiei competente de reconstituire a vechimii în muncă, însoțită de înscrisuri din care să rezulte că între părțile arătate în cerere a existat un raport de muncă, precum și de alte dovezi care să confirme că nu s-au putut obține actele necesare dovedirii situațiilor ce urmează a se stabili de către comisie. în cererea de r.v. în m. se indică, pentru fiecare perioadă reconstituită, ce! puțin două persoane dintre cele care dovedesc cu acte că au lucrat în aceeași unitate și perioadă cu solicitantul. Comisia de r.v. în m. audiază martorii și încheie un proces-verbal de r.v. în m., semnat de toți membrii comisiei. împotriva acestui proces-verbal, solicitantul sau unitatea, la care lucrează acesta poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria teritorială, a cărei hotărâre rămâne definitivă. Vechimea în muncă reconstituită se înscrie ha carnetul de muncă. V. și carnet de muncă; cerere de reconstituire a vechimii în muncă; comisia de reconstituire a vechimii în muncă; vechime în muncă. RECONVERSIA PROFESIONALĂ A FORȚEI DE MUNCĂ, complex de măsuri pentru calificarea, recalificarea, reprofilarea, specializarea forței de muncă, mai ales a șomerilor, în vederea încadrării ier corespunzătoare în muncă. în acest scop, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale, cu Consiliul pentru Coordonarea Strategiei șî Reformei Economice și cu alte organisme stabilesc și aplică programe de măsuri corespunzătoare. V. și protecția socială a forței de muncă. RECONVERSIUNE, revenire la condițiile economice anterioare; schimbare a obiectului activității anumitor întreprinderi și chiar a unor ramuri ale industriei, datorită trecerii lor de la producția de război la producția de pace. R. a avut loc în țările industrializate după primul, dar mai ales după cel de-al doilea război mondial. ❖ R. împrumuturilor de stat? revenire la condițiile inițiale în care a fost lansat un împrumut de stat sau modificarea ori schimbarea încă o dată a condițiilor (termen, dobândă, garantare, rambursare etc.) împrumutului stabilit prin conversiune. V. și conversiune. RECREDITARE, v. REFINANTARE. RECREDITIV, dispoziția dată de banca titularului de cont, în numele acestuia, băncii corespondente, pentru anularea sau revocarea înainte de termen a acreditivului (v.). RECTIFICAREA BUGETULUI DE STAT, modificarea, amendarea bugetului de stat în cursul anului față de indicatorii inițiali, ca urmare a schimbărilor intervenite în evoluția indicatorilor macroeconomici, a unor măsuri fiscale, a adaptării legislației la condițiile economiei de piață sau a altor cauze interne și externe justificate. Propunerile de r. a b. de s. se fac Parlamentului de către Guvern. 204 RED RECUPERARE, acțiune în cadrul gestiunii economico-financiare prin care se urmărește folosirea unei părți din piesele sau materialele rezultate din lichidarea unui mijloc fix, a deșeurilor de materiale rezultate din procesele de fabricație etc. RECUPERAREA SUMELOR PLĂTITE FĂRĂ TEMEI CU TITLU DE PENSIE, redobândirea de către organele asigurărilor sociale a sumelor plătite fără temei juridic cu titlu de pensie de la persoanele care le-au încasat (primit). Pensiile plătite fără temei legal pensionarilor care între timp au decedat nu se mai urmăresc. în vederea recuperării de la pensionari a sumelor plătite ca pensii fără temei, comisiile de pensii emit decizii corespunzătoare care constituie titluri executorii. Art. 85 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială prevede că „persoanele care, prin nerespectarea dispozițiilor legale, determină plata unor pensii necuvenite sunt obligate la restituirea acestora, potrivit legii46. REDEVENȚĂ, rentă, obligație, sumă de bani stabilă (cotă) datorată și achitată periodic, la date fixe, de către persoanele străine pentru folosirea sau concesionarea folosirii dreptului de autor asupra operelor științifice, literare sau artistice, a drepturilor de autor pentru filme, benzi imprimate pentru emisiunile de radio și televiziune. De asemenea, sunt r. și plățile ce se fac pentru folosirea de brevete, modele, planuri, desene, procedee sau formule secrete, mărci de fabrică sau de comerț, pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau științific, pentru informații privind experiența dobândită în domeniul științific, industrial sau comercial, precum și pentru primirea concesionării unor drumuri publice, mine, zăcăminte, terenuri etc. Cuantumul r. se stabilește prin contractul ce se încheie între titularul dreptului concesionat și beneficiarul acestuia, în funcție de folosirea sau de exploatarea bunului respectiv. Cota r...poate fi fixă sau variabilă. REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT, al doilea stadiu al procesului repartiției produsului național brut creat, care cuprinde mobilizarea și dirijarea unei părți din produsul național brut deja distribuit. Mobilizarea (prima fază) cuprinde acele relații economice exprimate valoric (instrumente financiare și bancare), cu ajutorul cărora se atrag, prin mecanismul economic și financiar-bancar, prin organele financiare și bancare, prin sistemul prețurilor, precum și pe calea prestărilor de servicii o parte din veniturile cooperativelor, întreprinderilor mixte, private și o parte diferențiată din veniturile grupelor de populație, adică are loc formarea fondurilor financiare și bancare. A doua fază a procesului r.p.n.b. cuprinde relațiile bănești prin intermediul cărora sunt apoi dirijate și folosite aceste fonduri bănești - împreună cu o parte a resurselor bănești mobilizate în procesul distribuirii produsului național brut - către sfera social- culturală, administrație, ordine publică, apărare națională, către diferite cooperative, agenți economici cu capital mixt și privat, precum și în mod diferențiat către grupele de populație care nu au prmit venituri sau au primit venituri insuficiente în procesul distribuirii primare a produsului național brut. R., numită și repartiția ulterioară sau secundară, reprezintă transferul unei părți din produsul național brut de la unele persoane juridice și fizice la altele; acest transfer se face fie cu titlu definitiv, nerambursabil, fie cu titlu temporar, adică rambursabil. R.p.n.b. constă și în trecerea veniturilor din ramurile producției materiale în sfera nematerială. R.p.n.b. este determinată de necesitatea îndeplinirii sarcinilor și funcțiilor statului, de cerința dezvoltării echilibrate a economiei naționale, a unităților administrativ-teritoriale, de asigurarea ordinii publice, a apărării patriei, de existența sferei nemateriale ai cărei lucrători, deși nu creează nemijlocit produs național brut, depun o muncă utilă societății, de existența proprietății mixte, cooperatiste, private și a celei personale, de cerința asigurării persoanelor și bunurilor împotriva forțelor distructive ale naturii și accidentelor (pentru refacerea bunurilor distruse și plata sumelor asigurate persoanelor devenite inapte de muncă sau succesorilor persoanelor decedate). R.p.n.b. 205 RED mai este determinată de neconcordanța în timp dintre veniturile și cheltuielile unităților cu capital de stat, mixt, privat, ale cooperativelor și ale diferitelor grupe de populație, de necesitatea asigurării condițiilor decente de viață materiale și spirituale a persoanelor inapte de muncă (invalizi, inclusiv cei de război și din revoluție, veterani și văduve de război, copii orfani sau abandonați, bătnlni, persoane bolnave, handicapate ș.a.), față de care statul trebuie să manifeste o grijă permanentă, asigurându-le cele necesare traiului. De asemenea, redistribuirea este determinată de necesitatea participării populației - după posibilitățile sale economice - la formarea veniturilor stârnim, de cerințele efectuării unui control asupra creării, repartizării și utilizării cu maximum de eficiență a produsului național brut. R.p.n.b. în formă bănească este necesară și posibilă datorită existenței producției de mărfuri, a relațiilor marfa-bani, a prețurilor, acțiunii legii valorii și a celorlalte legi economice. Această redistribuire se înfăptuiește, în bună măsură, prin intermediul finanțelor și al creditului, în cadrul cărora locul principal îl dețin bugetul de stat și bugetele locale. Prin intermediul aparatului financiar și bancar se înfăptuiește astăzi cea mai mare parte a r.pm.b- De asemenea, r.p.n.b. se înfăptuiește concomitent prin sistemul prețurilor, în măsura în care acestea se abat - într-un sens sau altul de la valoarea mărfurilor (prețurile băuturilor alcoolice, ale tutunului, prețurile articolelor de lux care sunt mai mari decât valoarea lor etc.), sau prin reducerea prețurilor unor produse, precum și pe calea prestării de servicii de către stat sau unități cooperatiste, private în folosul populației (transporturile de persoane, serviciile prestate de frizerii, spălătorii etc.). Finanțele contribuie, în anumite împrejurări, ia redistribuirea unei părți din produsul național brut pe plan mîemaționaL pe calea primirilor și acordărilor de împrumuturi, prin intermediul schimburilor economice, sociale, culturale etc. dintre state; de asemenea, prin plata cotizațiilor și a contribuțiilor de către stat Ia organisme internaționale, prin primirea și acordarea de ajutoare externe pentru lichidarea urmărilor calamităților naturii, accidentelor, războaielor, revoluțiilor etc. R.p.r^b. se înfăptuiește în primul rând prin intermediul instrumentelor financiare, cum sunt: impozitul pe profitul cooperativelor meșteșugărești, al cooperativelor de consum și de credit, impozitul pe salarii, impozitul pe profitul întreprinderilor private, impozitul pe veniturile populației, impozitul pe veniturile agricole, taxele, contribuția personalului din unitățile economice și a cooperatorilor pentru pensia suplimentară, pentru asigurările sociale de stat și de sănătate, pentru ajutorul de șomaj, primele de asigurări, plata despăgubirilor și a sumelor asigurate de către societățile de asigurări, plata indemnizațiilor, a ajutoarelor și a pensiilor prin asigurările sociale, acordarea alocației de stal pentru copii, ajutoarele pentru soțiile militarilor în termen, plata burselor pentru elevii și studenții merituoși, plata ajutorului de șomaj, a ajutorului social, a diferitelor ajutoare dm partea statului și din partea agenților economici și a uniunilor cooperatiste. Trăsătura caracteristică a instrumentelor financiare constă în faptul că, prin intermediul lor, mobilizarea și alocarea de resurse bănești - ca părți ale produsului național brut - se fac cu titlu definitiv, adică nerambursabil. De aici rezultă că r.p.n.b. prin intermediul prețurilor, al tarifelor serviciilor și al instrumentelor financiare duce la schimbarea formei de proprietate asupra sumelor mobilizate de la unitățile cooperatiste, private și de la populație sau asupra celor acordate cooperativelor, întreprinderilor private și grupelor de populație. în al doilea rând, r. se înfăptuiește prin intermediul instrumentelor bancare, cum sunt: mobilizarea disponibilităților bănești aflate în conturile companiilor naționale, regiilor autonome și societăților comerciale, ale unităților cooperatiste, ale organizațiilor obștești, private, depunerile sub diferite forme pe care populația le face la bănci și la Casa de Economii și Consemnațiuni etc., acordările de împrumuturi agenților economici și categoriilor de cetățeni, restituiri de sume depuse la bănci și la Casa de Economii și Consemnațiuni, dobânzile etc. Trăsătura caracteristică a instrumentelor bancare constă în faptul că, prin intermediul lor, resursele bănești se mobilizează și se dirijează numai pentru un anumit timp și sunt, deci, rambursabile. Noțiunea de r. cuprinde, de regulă, cele două faze, adică mobilizarea și dirijarea (alocarea) resurselor bănești, ca părți ale 206 REE produsului național brut. Dar conceptul de r.p.n.b. poate cuprinde fie numai mobilizarea veniturilor, fie numai alocarea resurselor. Mai mult decât atât, un venit sau o cheltuială din acest proces, luată separat, reprezintă tot o r.p.n.b. Toate veniturile și cheltuielile rezultate din procesul r.p.n.b. - fie în baza mobilizării, fie în baza alocării - se numesc venituri derivate sau secundare. Deoarece veniturile derivate sau secundare izvorăsc din veniturile de bază sau primare, ele nici nu măresc, nici nu micșorează produsul național brut al anului dat. Este însă evident că distribuirea și mai ales redistribuirea justă și conformă cerințelor legilor economice obiective care acționează în societatea noastră și în concordanță cu politica statului creează condiții optime pentru înfăptuirea reproducției sociale, contribuind la creșterea produsului național brut. Distribuirea primară cuprinde întregul produs național brut, în timp ce r. cuprinde numai o parte din produsul național brut deja distribuit. V. și distribuirea produsului național; produs național brut; repartizarea produsului național brut REDUCERE (RABAT), diminuarea cu o anumită sumă a valorii nominale a titlului financiar la care se încheie tranzacția. Mărimea r. se determină prin scăderea prețului pieței sub valoarea nominală a titlului financiar. REDUCEREA COSTULUI DE PRODUCȚIE, economisirea continuă și sistematică a muncii vii și materializate și micșorarea prin aceasta a costurilor de producție. R.c. de p. se realizează prin creșterea productivității muncii, prin aplicarea celui mai sever regim de economii în consumul de materii prime, materiale, combustibil, energie, prin reducerea deșeurilor și valorificarea lor la maximum, prin lichidarea pierderilor și a lipsurilor de materiale, prin reducerea cheltuielilor de transport-apr o vizionare etc. R.c. de p. este influențată de raportul dintre elementele structurale ale costurilor de producție, raport care prezintă particularități specifice diferitelor ramuri ale economiei naționale cărora le aparțin întreprinderile industriale. V. și cost de producție. REDUCEREA PROPORȚIONALĂ A DESPĂGUBIRII, principiu folosit în practica asigurărilor facultative de bunuri, potrivit căruia, în cazul survenirii riscului asigurat, asigurătorul plătește despăgubirea de asigurare ținând seama de materialele efective din care a fost construit bunul asigurat, și nu numai în funcție de materialele cuprinse în declarația de asigurare care nu a fost întru totul exactă. Aplicarea acestui principiu asigură echilibrul financiar al operațiunilor de asigurări și stabilitatea fondului de asigurare. V. și despăgubire de asigurare; răspundere limitată. REEȘALONAREA DATORIEI, convenție, înțelegere între debitor și creditor cu privire la stabilirea unor noi termene și rate de rambursare a împrumutului, în situația în care termenele convenite inițial nu pot fi respectate de debitor. R.d. se poate folosi atât pe plan național, dar mai ales, în cazul datoriei externe, pentru care țările sărace în curs de dezvoltare au fost nevoite să solicite reeșalonarea creditelor contractate. V. și datorie externă; datorie publică. REEVALUARE, măsură guvernamentală care modifică - mărește (revalorizare) sau micșorează (devalorizare) - cantitatea de metal prețios corespunzătoare unității monetare a țării, ceea ce conduce la modificarea corespunzătoare a raportului dintre moneda națională și monedele altor țări. V. și devalorizare; revalorizarea banilor. REEVALUARE (DIVIZIUNE INVERSĂ), operațiune prin care emitentul mărește valoarea par a acțiunilor, reducând în același timp numărul lor, astfel încât valoarea capitalizată să rămână aceeași. REEVALUAREA MIJLOACELOR FIXE, operațiune de stabilire din nou a valorii de reproducție (înlocuire) pentru fiecare mijloc fix aflat în administrarea operativă a întreprinderilor, 207 REF a organizațiilor economice și a instituțiilor. R.m.f cuprinde totalitatea mijloacelor fixe care sunt destinate unor activități productive. R. periodică este o cerință determinată de cauze economice obiective și în special de uzura morală apărută în timpul duratei de serviciu a mijloacelor fixe. Mijloacele fixe sunt înregistrate în contabilitatea unităților economice la prețul de cumpărare, dacă provin din afară, sau la prețul de producție, dacă sunt create în interiorul unității, adică la valoarea inițială. Această valoare poate fi modificată în timp prin reevaluare și deci poate fi actualizată. Valoarea inițială (de origine) este exprimată în unități monetare care corespundeau datei la care s-au obținut mijloacele fixe. Este cunoscut însă că, în timp, în oricare țară moneda se depreciază mai mult sau mai puțin și generează inconveniente în ce privește determinarea valorii mijloacelor fixe făcând ca acestea să nu mai poată fi comparate între ele. Valorile diferite, chiar ale acelorași categorii și feluri de mijloace fixe, complică evidența, îngreunează calculele, au efecte negative asupra stabilirii amortismentului, asupra alimentării fondului de amortizare și conduc la rezultate financiare diferite, denaturate. Pentru a evita aceste neajunsuri, este necesară r.mJ. Așadar r.m.f, este necesară ca urmare a creșterii în timp a prețurilor lor, datorită modificării regimului de utilizare, schimbării duratelor de serviciu ale categoriilor de mijloace fixe, introduceri unor soluții tehnologice noi și, în consecință, apariției discordanței între uzura fizică și morală, pe de o parte, și procesul amortizării, pe de altă parte. Reevaluarea se efectuează folosindu-se prețurile în vigoare la momentul actual și are ca scop stabilirea unei valori de inventar actualizate a mijloacelor fixe, creându-se astfel un cadru favorabil pentru controlul și analiza amortismentului, a nivelului costurilor și a rezultatelor financiare. R.m.f. se poate efectua potrivit următoarelor procedee: a) valoarea de intrare se corectează cu un indice de prețuri adecvat categoriei de mijloace fixe; b) valoarea de intrare se corectează cu indicele care exprimă variațiile nivelului general al prețurilor. în procesul reevaluării se determină și valoarea . actualizată rămasă, în funcție de valoarea de inventar actualizată, durata consumată și durata rămasă, efectuându-se următorul calcul: var = ™J^, DC + DR în care: VAR = valoarea actualizată rămasă; VIA = valoarea de inventar actualizată; DC = durata consumată; DR = durata rămasă. Cu prilejul reevaluării se efectuează inventarierea mijloacelor fixe, se face analiza lor pentru a se determina cu exactitate durata cât mai pot funcționa mijloacele fixe și valoarea lor rămasă. De asemenea, se stabilesc noi durate normate de serviciu (v.), concomitent cu duratele rămase și cu cele consumate. REFACȚIE 1. Reducere de preț sau din greutatea mărfii acordată de vânzător cumpărătorului, în cazul când i s-au expediat mărfuri care nu corespund calității convenite, prevederilor contractuale, standardelor sau condițiilor tehnice. R. se întâlnește mai frecvent la cereale, produse alimentare etc. livrate în cantități mari. Reducerea din tarifele oficial publicate ale unei administrații de cale ferată variază în funcție de volumul, natura mărfurilor transportate și ruta de transport. 2. R. cuprinde și reducerea taxelor vamale pentru mărfurile care suferă de pe urma transportului pe mare, ceea ce va determina micșorarea valorii lor. 3. Reduceri calculate asupra primelor de asigurare cedate în reasigurare. 4. Anumite încasări și plăți privind primirile și cedările în reasigurare. în practica asigurărilor se întâlnesc r. la reasigurări primite, care sunt formate din comisionul de reasigurare (v.) plătit de reasigurător reasiguratului și din cheltuielile 208 REF cu brokerajuî (vo). De asemenea, se întâlnesc refacții asupra primelor cedate în reasigurare, care se compun din comisionul de reasigurare pe care reasiguratul îl încasează și din participarea reasiguratului la beneficiul reasiguratorului. Pentru societatea de asigurări, refacțiile primite reprezintă plăți și figurează în buget la partea de cheltuieli, iar refacțiile asupra primelor cedate în reasigurare reprezintă încasări și figurează în buget la partea de venituri. REFERINȚE BANCARE, date, informații furnizate de o unitate bancară la cererea altei bănci sau a unui client, referitoare la situația financiară a unei persoane fizice, a unui agent economic, a unei bănci sau a unei instituții financiare etc. R.b. cuprind informații privind: bilanțul contabil, cadrele de conducere, experiența persoanei fizice sau juridice respective, riscuri etc. R.b. se bucură de credibilitate, sunt confidențiale și au doar caracter informativ. REFINANȚARE (RECREDÎTARE) 1. Operațiune financiară prin care creditorul își reface resursele bănești descompletate prin acordarea diferitelor împrumuturi. Creditorul (bancă, instituție financiară, organizație de asigurări, întreprindere etc.) își reface resursele bănești prin obținerea de la un alt creditor a unui credit de refmanțare a cărui scadență se stabilește în funcție de datele la care urmează să se ramburseze împrumuturile acordate inițial. In caz de nevoie, scadențele creditului de refmanțare se pot prelungi. 2. Măsură de achitare a unei datorii înainte de scadență, folosind ca sursă de plată un nou împrumut contractat în condițiile unei piețe favorabile, când dobânda zilei înregistrează o scădere față de cea la care a fost contractat primul împrumut. 3. Instrument efectiv și elastic de politică monetară și de credit. 4. Stingerea unui împrumut anterior prin contractarea de noi împrumuturi. Banca Națională a României poate refinanța societățile bancare. Prin r., Banca Națională a României furnizează lichidități bănești societăților bancare solicitante, în conformitate cu obiectivele sale de politică monetară și de credit. Creditele de r. se acordă de către Banca Națională a României numai centralelor societăților bancare. R. este o operațiune de creditare pe termen scurt, de regulă pentru maximum 90 de zile calendaristice. Formele de r. ce se oferă de către Banca Națională a României societăților bancare sunt: a) linia de credit, care se poate acorda pe o perioadă de până la 30 de zile, cu o dobândă stabilită de Banca Națională; b) creditul cu termen fix, care se acordă numai în cazuri deosebite, în condiții restrictive și la un cost care penalizează băncile comerciale; c) creditul de licitație, care este cel mai important instrument al politicii de creditare și care este o formă de r. larg folosită de toate țările, la care rata dobânzii se stabilește pe baza cererii și a ofertei. Creditul de licitație are termen precis de rambursare, dobânda este practic stabilită de beneficiarul licitației și se apropie mai mult r. de la Banca Națională a României de condițiile pieței, fapt ce contribuie la alocarea rațională a resurselor. Se pot folosi și alte forme de r. a sistemului bancar, pe măsura creării condițiilor de implementare a acestora, cum sunt: rescontul (v.), punerea în posesiune și operațiuni de vânzare-cumpărare de titluri de stat (,,open-market“). REFINANȚAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE, refacerea, completarea resurselor financiare ale statului pe calea contractării de împrumuturi de stat pe piața internă și externă, în vederea refinanțării datoriei publice interne. V. și împrumut de stat; refmanțare. REFLAȚIE, politică aplicată în unele țări după o perioadă de recesiune și deflație, care constă în stimularea cererii cu scopul de a utiliza forța de muncă și de a realiza redresarea activității economice. Politica de r. utilizează următoarele căi: a) creșterea cererii solvabile, în care scop se iau măsuri de sporire a cheltuielilor publice, majorarea veniturilor individuale prin reducerea impozitelor și a taxelor, reducerea limitei de vârstă la acordarea pensiilor, acordarea de ajutoare în caz de șomaj, efectuarea pe scară largă a operațiunilor de open-market (v.); b) diminuarea ofertei până la nivelul cererii, în vederea realizării unui echilibru prin reducerea timpului de lucru cu scopul de a reduce și șomajul, limitarea producției în anumite sectoare, 209 REF închiderea întreprinderilor care nu au comenzi, contingentarea (v.) importurilor; c) diferite alte măsuri care urmăresc echilibrarea economiei, ca de exemplu: exercitarea controlului asupra prețurilor în vederea limitării creșterii acestora, prevederea de deficite bugetare cu scopul finanțării investițiilor. în vederea echilibrării diferitelor sectoare economice se mai recurge la devalorizarea (v.) sau deprecierea (v.) monedei naționale, la încurajarea inovațiilor care conduc la creșterea productivității muncii, făcând posibilă creșterea salariilor, la selectarea creditelor pentru ramurile rentabile etc. R. nu poate asigura rezultate sigure, este primejdioasă, deoarece provoacă dereglări în aparatul de producție, agravează recesiunea și criza economică. REFORMA ASISTENȚE! SOCIALE, program de măsuri prin care asistența socială este pusă de acord cu cerințele dezvoltării economico-sociale și cu nevoile reale de protecție socială a categoriilor de persoane aflate în nevoie. în primul rând, r.a.s. consemnată în Cartea albă a sistemului de asistență socială examinează asistența socială actuală, relevând carențele acesteia. Asistența socială actuală are următoarele deficiențe: «lipsesc unele programe adecvate de protecție financiară a tuturor categoriilor de persoane care au venituri insuficiente pentru minimul lor de trai; «serviciile de asistență socială au o gamă foarte restrânsă, care abia satisface unele cerințe minime de viață; «acordarea de ajutoare bănești și prestarea serviciilor de asistentă socială sunt deocamdată condiționate de calitatea persoanei necuprinse în asigurările sociale; «fondurile asistenței sociale sunt administrate de mai multe organisme, îngreunând accesul cetățenilor la formele de protecție; °nu este bine delimitată răspunderea instituțiilor guvernamentale; «formele de protecție sunt insuficiente, și personalul care lucrează în instituțiile de profil este insuficient calificat. R.a.s. are următoarele obiective: «asigurarea unor condiții de viață decente pentru toți membrii societății și, cu deosebire, pentru acele categorii de persoane care nu își pot procura singure veniturile minime necesare (copii minori, handicapați, persoane în vârstă, I.O.V.R.); «prestarea unor servicii sociale; «acordarea unor servicii care să înlesnească integrarea socială a fiecărei persoane. R.a.s. este grefată pe următoarele principii: «corelarea bine fundamentată a obiectivelor asistenței sociale cu resursele de finanțare; «evaluarea corectă a pragului de sărăcie și luarea măsurilor corespunzătoare de protecție socială; «asistența socială trebuie ridicată la rangul unei politici de stat, care să fie realizată de organisme guvernamentale și neguver- namentale autonome; «protecția prin asistența socială a categoriilor de riscuri sociale, cum sunt: orfani, persoane cu handicapuri fizice și psihice, abandonul familial, familii cu mai mulți copii, alcoolici, invalizi din naștere și din copilărie ș.a. Ca măsuri de realizare a asistenței sociale se preconizează: «crearea cadrului juridic și administrativ de finanțare a programului de asistență socială; «cercetarea și cuantificarea fenomenelor socioeconomice care determină cererea de ajutoare sociale; «stabilirea condițiilor de acordare și de plată a pensiilor și a ajutoarelor, precum și mai buna gestionare a fondurilor de asistență socială. V. și asistență socială de stat. REFORMA BĂNEASCĂ DIN 15 AUGUST 1947, complex de măsuri politice, economice, sociale, financiare și monetare consemnate în acte normative, menit să asigure însănătoșirea monedei naționale, lichidarea haosului economico-financiar, a inflației, crearea condițiilor pentru consolidarea sectorului fmanciar-bancar, a economiei naționale. Inflația care se manifestase încă înainte de începutul războiului se agravase considerabil. în 1947 se aflau în circulație 48 451 de miliarde de lei, față de 48,8 de miliarde de lei în 1939. Față de 1939, în 1947 masa bănească aflată în arterele circulației a crescut de 630 de ori, prețurile cu amănuntul au crescut de peste 8 000 de ori, iar costul vieții a crescut de peste 5 000 de ori; aceste date confirmă tendința caracteristică ultimei faze a inflației, când banii se depreciază mai rapid decât ritmul în care crește masa circulației bănești. Leul nu-și mai putea îndeplini funcțiile și foarte adesea se recurgea la schimbul în natură. Cauzele principale ale procesului inflaționist din România au fost: economia de război, datoriile de război care au apăsat greu asupra economiei naționale, amploarea REF deficitului bugetar care se putea acoperi numai prin împrumuturile contractate de stat la banca de emisiune, exploatarea țarii de către străinătate, carențele politicii antiinflaționiste a guvernului, insuficiența politicii fiscale față de clasele sociale, prețurile, specula de tot felul, modul de folosire a creditului bancar, seceta din anii 1945-1946, sabotarea economiei ș.a. Propunerile de măsuri privind îmbunătățirea situației economice și financiare, care au fost adoptate de guvern și care au constituit premisele reformei bănești din august 1947, au cuprins: creșterea productivității muncii și a producției în industrie, rezultatele și recoltele bune obținute în agricultură, rezultatele pozitive de ordin financiar, îndreptarea creditului spre redresarea economică și financiară a țării, reglementarea de către stat a schimburilor cu străinătatea în vederea echilibrării balanței comerciale și a balanței de plăți. Concomitent, s-au luat alte măsuri pentru înlăturarea haosului economic și financiar din țară. A fost respinsă ideea folosirii de împrumuturi externe în vederea înfăptuirii și a concesionării de activități economice ale țării. Măsurile întreprinse au creat panică la bursa neagră. Speculanții și capitaliștii încercau să-și pună capitalurile la adăpost cumpărând felurite bunuri materiale, aur, devize. Prin această r.b., toate semnele bănești vechi (bancnote ale Băncii Naționale, bani metalici ai Ministerului Finanțelor, bonuri de casă, bonuri de tezaur etc.) aflate în circulație și-au pierdut puterea circulatorie, au fost retrase din circulație, fiind preschimbate, în anumite limite stabilite după principii de clasă, cu lei noi (bancnote ale Băncii Naționale, bilete și monedă divizionară a Ministerului Finanțelor). Raportul general de preschimbare a fost de 20 000 de lei vechi pentru un leu nou. Preschimbarea leilor vechi cu lei noi a fost îngrădită de anumite limite-plafon, stabilite diferențiat după ocupația prezentatorilor în felul următor: instituțiile și organizațiile obștești au avut dreptul la preschimbare integrală; o persoană fizică a putut preschimba 3 milioane de lei vechi; o gospodărie țărănească a avut dreptul să preschimbe 5 milioane de lei vechi; militarii, gospodăriile chiaburești și cealaltă parte a populației au putut preschimba câte 1 milion de lei vechi, întreprinderile capitaliste n-au avut dreptul la nici o preschimbare. Sumele care n-au fost admise la preschimbare au fost blocate (sterilizate). După cum se constată, preschimbarea leilor vechi a avut un caracter anticapitalist și a urmărit consolidarea leului. Unitatea monetară a rămas tot leul, căruia i s-a stabilit un conținut de 6,6 mg de aur cu titlul 900 %o, 25% din angajamentele la vedere ale Băncii Naționale aveau acoperire în aur, bugetele, impozitele, taxele etc. restante și curente s-au recalculat în noile prețuri și au fost achitate în lei noi. Simultan cu reforma bănească a fost promulgată legea cu privire la cedarea către Banca Națională a României a aurului, a valutelor efective și a altor mijloace de plată străine. Prin aplicarea acestei legi, Banca Națională a încasat contra plată în lei la preț oficial, până la finele anului 1947, 5 387 kg de aur fin și devize străine echivalente cu 8 654 kg de aur. Până la 17 martie 1948 s-au mai cedat băncii devize străine reprezentând soldul unor conturi din străinătate echivalente cu 504 kg de aur. De asemenea, au fost luate măsuri pentru echilibrarea bugetului de stat, creditele s-au dirijat exclusiv către scopuri productive, prețurile au fost recalculate de către stat, înlăturându-se anomaliile provocate de inflație și asigurându-se corelația prețurilor produselor industriale și ale celor agricole, iar salariile au fost recalculate pentru a rezulta o creștere a puterii de cumpărare a salariaților. Contrar stabilizării monetare din 1929, r.b. din 1947 a fost înfăptuită împotriva claselor dominante și fără a se recurge la împrumuturi străine înrobitoare, contribuind din plin la întărirea independenței noastre naționale. R.b. a însănătoșit și normalizat circulația bănească, proporțiile masei monetare au fost reduse la strictul necesar, a stabilit o nouă corelație între prețuri și salarii, a creat condițiile dezvoltării factorilor de producție și reconstrucției țării, ale înfăptuirii repartiției venitului național în folosul oamenilor, a înlesnit trecerea la sistemul bănesc pus în slujba dezvoltării economico-sociale a țării. REFORMA BĂNEASCĂ DIN 26 IANUARIE 1952, r. impusă de unele fenomene negative care s-au manifestat în perioada 1947-1952 în domeniul economiei și al circulației banilor. în această perioadă, speculanții și alte elemente capitaliste de la orașe și sate au concentrat 211 REF mari fonduri bănești și cantități de mărfuri, ducând o acțiune de subminare a puterii leului și de dezorganizare a circulației mărfurilor. La începutul anului 1952, prețurile produselor agricole crescuseră pe piața neorganizată de peste trei ori, în timp ce prețurile mărfurilor industriale au rămas neschimbate sau chiar - unele dintre ele - au fost reduse. în acest fel a slăbit, într-o anumită măsură, schimbul de mărfuri dintre oraș și sat. Agricultura rămăsese în urma industriei și a construcțiilor. La acestea se mai adăuga creșterea lentă a productivității muncii, insuficienta reducere a costurilor de producție, întrebuințarea nerațională a mijloacelor bănești și aplicarea inconsecventă a regimului de economii. Toate acestea au provocat o creștere peste normal a volumului de semne bănești existente în circulație și slăbirea puterii de cumpărare a leului. Reforma a mai fost cerută de faptul că pe bancnote și pe moneda divizionară existentă în circulație se aflau efigii necorespunzătoare, care nu oglindeau transformările revoluționare realizate prin abolirea monarhiei și instaurarea republicii, de introducerea în țară a unor bani falsificați, de proasta calitate a semnelor bănești etc. Prin r.b. s-au pus în circulație următoarele categorii de semne bănești noi: bilete ale Băncii de Stat de 10, 25 și 100 de lei, bilete de tezaur ale Ministerului Finanțelor de 1, 3 și 5 lei și monedă divizionară metalică de 1,3,5, 10 și 25 de bani. Noul leu a avut un conținut în aur fin de 0,079346 g, stabilindu-se concomitent noi cursuri fată de valutele străine. Condițiile preschimbării banilor vechi în bani noi stabileau posibilitatea preschimbării nelimitate a sumelor de bani vechi, indiferent de apartenența socială sau juridică a prezentatorului, însă preschimbarea s-a făcut în mod diferențiat, sumele mai mici și disponibilitățile din conturi fiind mai avantajate. Preschimbarea banilor vechi cu bani noi s-a făcut pentru populație și întreprinderile particulare, individuale, în următoarele proporții: a) sumele în numerar până la 1 000 de lei vechi inclusiv s-au schimbat în raportul de 100 de lei vechi pentru 1 leu nou; b) sumele de la 1 000 până la 3 000 de lei vechi inclusiv s-au preschimbat în raportul de 200 de lei vechi pentru 1 leu nou; c) sumele care au depășit 3 000 de lei vechi s-au schimbat in raportul de 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Disponibilitățile bănești depuse la C.E.C. au fost avantajate la preschimbare. Sumele de lei vechi care au aparținut unităților de stat, cooperatiste și obștești s-au schimbat în raportul de 200 de lei vechi pentru 1 leu nou; disponibilitățile bănești din conturile acestor unități aflate la instituțiile de credit s-au preschimbat în raportul de 20 de lei vechi pentru 1 leu nou. Prin această reformă, leul nou și-a mărit puterea de cumpărare de 20 de ori comparativ cu leul din 1947. Concomitent, s-au recalculat salariile, pensiile, bursele, ajutorul familial, prețurile, tarifele etc. la nivelul anului 1947, folosindu-se coeficientul 20. O dată cu reforma din ianuarie 1952 s-au redus substanțial prețurile la o serie de bunuri de consum (cu 5-20%), fapt care a contribuit la îmbunătățirea situației materiale a populației. Această reformă a avut un caracter deflaționist, reducând considerabil cantitatea numerarului în circulație, a avut un caracter de clasă, afectând elementele capitaliste de la orașe și sate care au fost astfel silite să restituie societății ceea ce și-au însușit pe nedrept. Reforma a ridicat puterea de cumpărare a salariilor, a stabilit un sistem bănesc care avea să contribuie la industrializarea țării și la cooperativizarea agriculturii, la dezvoltarea producției de mărfuri, la ridicarea nivelului de trai al poporului. Reforma a mărit conținutul în aur al leului, asigurându-se cursuri oficiale mai avantajoase. Obținerea rezultatelor scontate prin această reformă presupunea: "creșterea producției industriale și asigurarea bunurilor de larg consum; "sporirea producției agricole; "ridicarea productivității muncii și reducerea costurilor de producție; "controlul exigent asupra cheltuirii fondului de salarii; "acumularea de către stat a unor cantități de mărfuri suficiente pentru aprovizionarea fără cartele și pentru influențarea pieței neorganizate în vederea reducerii prețurilor. în ianuarie 1954, conținutul în aur al leului a fost ridicat la 0,148112 g de aur. REFORMA SISTEMULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE, program de măsuri legislative economice, sociale și financiare, prin care asigurările sociale se pun de acord cu cerințele și cu posibilitățile de protecție socială a salariaților, agricultorilor, pensionarilor și membrilor lor de 212 REF familie. Necesitatea r.s.a.s. este determinată de schimbările care au loc în structura ocupațională a populației, de evoluția fenomenelor demografice în perioada de tranziție și în perspectivă, de deficiențele cadrului legislativ existent, de dificultățile tot mai mari privind asigurarea echilibrului financiar al sistemului de asigurări sociale și evoluția necorespunzatoare a nivelurilor nominale și a puterii de cumpărare a pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale. R.s.a.s. este menită să ofere protecție socială adecvată împotriva unor riscuri sociale, cum sunt: bătrânețea, boala, accidentul, invaliditatea, maternitatea, creșterea și îngrijirea copilului, decesul. Obiectivele r.s.a.s. sunt astfel stabilite încât se reglementează toate riscurile prevăzute în principalele documente internaționale în domeniul securității sociale, avându-se în vedere că pierderea locului de muncă, ocrotirea sănătății și alocațiile familiale dobândesc o legiferare corespunzătoare. Trăsătura principală a r.s.a.s. o constituie consacrarea funcționării mecanismelor solidarității sociale, în primul rând a solidarității între generații. Prin reformă se creează premisele încrederii populației în sistemul asigurărilor sociale, ale echilibrului financiar pe termen mediu și lung, ale acordării unor prestații de asigurări sociale - ajutoare, indemnizații, pensii - care să reprezinte un venit de înlocuire satisfăcător și distribuit în mod echitabil, în raport cu riscul asigurat, cu munca depusă, cu stagiul de cotizare realizat și cu mărimea contribuțiilor plătite. R.s.a.s. este necesară și potrivit prevederilor Acordului european privind asocierea României cu Comunitățile Europene și pentru armonizarea legislației țării noastre cu cea a țărilor comunitare, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Se analizează și se iau în considerare măsurile de reformă considerate relevante care se întreprind în alte țări europene aflate în tranziție, precum și reformele preconizate în țări europene cu economie de piață avansată. R.s.a.s. are următoarele obiective principale: “creșterea și egalizarea, pe cât posibil, a vârstei de pensionare, luând în calcul printre altele, evoluția speranței de viață la vârsta pensionării, a ratelor fertilității și mortalității și a altor elemente specifice care caracterizează evoluția demografică, inclusiv a raportului de dependență; “stabilirea unei structuri a prestațiilor pe principiul asigurărilor; aintroducerea nivelurilor minime pe categorii de pensii și a plafoanelor de venituri pentru determinarea contribuțiilor individuale și a bazei de calcul al pensiei; “stabilirea unei formule de calcul al pensiilor care să motiveze o durată de viață activă mai lungă; “introducerea unor reglementări clare de indexare a pensiilor în raport cu creșterea prețurilor; “definirea clară a venitului care stă la baza determinării contribuțiilor și a pensiilor; Hîmpărțirea contribuției de asigurări sociale între agenții economici și salariați; “crearea unui sistem unificat de pensii publice care să asigure protecția uniformă a diferitelor categorii de populație activă și echilibrul financiar necesar; “dezvoltarea unei structuri organizatorice autonome, de administrare a sistemului unificat de pensii; “conceperea și dezvoltarea unui sistem complementar de pensii private etc. REFORMARE, v. LICHIDARE; LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE. REFORMA, proces complex de transformare - în anumite limite - în domeniul politic, economic, social, financiar, monetar, cultural, a unor stări de fapt pentru a se obține o ameliorare sau un progres. REFORMA BĂNEASCA, schimbări esențiale făcute de către stat în sfera circulației bănești, care constau în înlocuirea unui sistem bănesc cu altul sau în modificarea unor părți componente importante ale acestuia. O r.b’. este efectuată pentru a se lua în considerare modificarea metalului monetar, pentru a retrage din arterele circulației banii de hârtie rămași în plus ca urmare a războiului, a inflației. în mod obișnuit, prin r.b. se schimbă și semnele monetare aflate în circulație. întrucât sunt efectuate de către stat, r.b. au un caracter de clasă. Statele care aplicau r.b. măreau de fapt impozitele încasate de la populație, luând și alte măsuri care duceau la înrăutățirea condițiilor de viață a oamenilor. în țara noastră, prima r.b. a avut loc în anul 1867, 213 REF când s-a adoptat un sistem bănesc național bimetalist și când toate monedele străine aflate în circulație tiu fost înlocuite cu unitatea bănească numită leu (v.). O altă reformă a avut loc în anul 1889, prin care s-a adoptat sistemul bănesc monometalist aur. A urmat apoi reforma din anul 1925, care a plafonat emisiunea de monedă la 21 de miliarde de lei până în momentul în care urma să se asigure convertibilitatea metalică a biletelor de bancă, luându-se în acest scop măsuri pentru retragerea din arterele circulației a banilor emiși pentru stat. Plafonarea emisiunii a avut efecte negative asupra dezvoltării economice, asupra relațiilor comerciale cu străinătatea; a asigurat însă o anumită stabilitate a schimbului fără convertibilitatea bancnotelor. Cea mai mare și mai răsunătoare r.b. făcută în România de la adoptarea sistemului bănesc al leului în anul 1867 a fost aceea din 7 februarie 1929. Această reformă a constituit o încercare de „însănătoșire a circulației bănești“, în urma nereușitei revalorizări din anul 1925. R.b. din 1929 a fost impusă de situația grea în care se găsea moneda națională în condițiile crizei generale. Această „stabilizare11, potrivit concepției autorilor ei, urma să fie o „încununare*4 a politicii economice-monetare din perioada postbelică și un punct de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a României. Legea monetară din 7 februarie 1929 menține denumirea de leu pentru unitatea monetară, definindu-1 ca având un conținut de 10 rniligrame de aur cu titlul 9/10 (900%o). Sistemul bănesc al României a rămas bazat tot. pe monometalismul aur, care a fost adoptat în 1890. în timp ce prin legea din 1890 leul conținea 0,3226 g de aur cu titlul 900%o, legea din 1929 definește leul ca reprezentând o cantitate de aur de 32,3 ori mai mică, ceea ce practic a însemnat o devalorizare masivă comparativ cu leul din 1890. în acest mod s-a recunoscut prin lege deprecierea suferită de moneda națională între cele două r.b. ca urmare a inflației. Numai în anii 1919-1928 leul a pierdut 97% din valoarea sa. Biletele Băncii Naționale a României continuau să fie convertibile la purtător și la vedere la sediul central al băncii și la alegerea acesteia, fie în monede de aur, având curs legal, fie în lingouri de aur, fie în devize străine convertibile în aur. Banca Națională asigura convertibilitatea biletelor de bancă fără a limita cantitatea, însă nici o persoană nu putea prezenta spre rambursare o sumă mai mică de 100 000 de lei deodată. Asemenea măsuri favorizau practic interesele marelui capital financiar. S-a adoptat etalonul aur-devize (v.), biletele Băncii Naționale fiind convertibile în aur sau în devize. Pentru succesul reformei, guvernul a contractat o serie de împrumuturi în străinătate, satisfăcând concomitent mai multe interese ale creditorilor din Apus. De asemenea, pentru garantarea împrumuturilor acordate, monopolurile capitaliste au impus statului român înființarea Casei Autonome a Monopolurilor, care a fost împuternicită să exploateze monopolurile statului. O altă condiție a reușitei stabilizării din 1929 a constituit-o înfăptuirea echilibrului bugetar. în acest scop s-au majorat impozitele legiferându-se altele noi. Stabilizarea din 1929 a avut efecte trecătoare; criza din 1929-1933 a condus la eșecul ei. REFORMĂ BUGETARA, complex de operațiuni prin care se aduc modificări importante organizării și funcționării bugetului de stat. în România, r.b. a fost înfăptuită la 1 ianuarie 1949. Pe baza noilor premise economice, Marea Adunare Națională a elaborat norme juridice financiare noi, în temeiul cărora se desfășoară întreaga activitate financiar-bugetară din țară. R.b. de la 1 ianuarie 1949 a pus capăt practicii bugetare care se caracteriza printr-o pluralitate de bugete, desființând cele aproape 30 de bugete anexe, bugetele cu destinație specială, bugetele diferitelor case autonome etc. în acest fel s-a lichidat sistemul izolării finanțelor locale de finanțele generale și s-a stabilit o legătură organică între acțiunile economice, sociale și culturale locale cu cele republicane. în scopul organizării unui sistem bugetar unitar nou, superior, prin această reformă au fost reorganizate și asigurările sociale de stat, al căror buget era inclus în bugetul republican și făcea parte integrantă din bugetul statului. Prin sus-amintita reformă, anul bugetar corespunde cu anul economic calendaristic (1 ianuarie-31 decembrie); cele mai multe venituri erau concentrate în bugetul de stat, iar executarea de casă a bugetului a fost încredințată Băncii Naționale a României. 214 REF în anul imediat următor a fost adoptată o nouă clasificare bugetară, care grupează veniturile după surse, și cheltuielile după destinații. Modificările care au survenit ulterior, în ceea ce privește structura organelor statului și organizarea administrativ-teritoriaiă a țării, s-au reflectat și în structura și funcționarea sistemului bugetar. V. și clasificare bugetară; executarea de casă a bugetului de stat; sistemul bugetar. REFORMĂ FINANCIARĂ, complex de măsuri prin care se aduc importante modificări mecanismului de constituire, repartizare și utilizare a veniturilor statului. In țara noastră sunt cunoscute r.f. a lui Constantin Mavrocordat din anul 1741, potrivit căreia boierii beneficiau de exonerări de dări, impozitele se încasau cu precădere în bani și se reglementase o anumită ordine în ceea ce privește cheltuirea veniturilor, r.f. din 1831-1832, care a simplificat sistemul impozitelor și al dărilor, r.f. a lui Alexandru loan Cuza, care a introdus impozitul funciar, iar sarcinile fiscale au fost repartizate pe plătitori în funcție de veniturile realizate, și r.f. din anii 1921 și 1923, care prevedeau abolirea impozitelor indirecte, folosirea cu precădere a impozitelor directe, introducerea impozitului global progresiv, instituirea unei evidențe clare a plătitorilor și micșorarea cotelor de impozit pentru clasele avute. Prevederile reformei din 1921, completate cu cele ale reformei din 1923, s-au menținut până la 1 ianuarie 1949, crescând însă continuu ponderea și rolul impozitelor indirecte. R.f. înfăptuită la 1 ianuarie 1949 a fost necesară pentru reorganizarea radicală a sistemului de venituri și cheltuieli ale statului socialist. Prin r.f. realizată la 1 ianuarie 1949 au fost desființate toate veniturile bugetare care nu mai corespundeau noii orânduiri social-economice, s-au lichidat numărul mare de impozite și haosul din politica fiscală, iar impozitele și toate celelalte venituri bugetare au fost așezate pe baze socialiste. Concomitent s-au dat o nouă orientare și o nouă pondere cheltuielilor bugetare, marea lor majoritate (peste 85%) fiind destinate finanțării dezvoltării economiei naționale și acțiunilor social-culturale. Sistemul veniturilor și cheltuielilor instituit prin r. din 1 ianuarie 1949 s-a îmbunătățit mereu în anii următori; el are un rol important în repartizarea rațională a venitului național, în crearea unor condiții favorabile desfășurării activității productive a unităților economice și în alimentarea suficientă cu venituri a bugetului de stat. Noul sistem al veniturilor a fost folosit de stat ca o armă puternică în lupta pentru îngrădirea, eliminarea și lichidarea „elementelor exploatatoare44, a contribuit la lichidarea vechii baze, la formarea și la dezvoltarea continuă a noii baze economice. REFUZ DE ACCEPTARE, v. REFUZ DE PLATĂ. REFUZ DE PLATĂ, declarație scrisă pe factură, făcută în limitele termenului de acceptare stabilit, prin care întreprinderea cumpărătoare nu acceptă să plătească întreprinderii furnizoare valoarea mărfurilor ce i s-au vândut, pentru motive temeinice. în acest caz ea nu este obligată la plata mărfii și deci banca, prin intermediul căreia se face plata, nu poate micșora disponibilul ei de numerar prin achitarea acelei mărfi. R. de p. se comunică băncii printr-o scrisoare în care se specifică suma refuzului, numărul, data și valoarea facturii, emitentul acesteia, termenul de plată și explicațiile temeinice privind motivele refuzării plății mărfii. Dacă r. de p. este motivat de încălcarea unor dispoziții legale sau a unor clauze contractuale, în scrisoarea de refuz se precizează care normă juridică sau clauză contractuală nu a fost respectată. Organele bancare verifică temeinicia și realitatea motivelor de r. și dacă acesta a fost prezentat în limitele termenului de acceptare. Scrisoarea de refuz cu viza de admitere a refuzului dată de unitatea bancară a cumpărătorului se remite în aceeași zi unității băncii la care este deschis contul furnizorului. Refuzurile se verifică și ulterior atât la banca furnizorului, cât și la banca plătitorului. Rezolvarea eventualelor neînțelegeri dintre unitățile economice furnizoare și cele cumpărătoare este de competența organelor cărora li s-au conferit astfel de competențe. Pe baza înțelegerii stabilite cu furnizorul, cumpărătorul poate reveni asupra refuzului, achitând marfa prin dispoziție de plată; de 215 REG asemenea, cumpărătorul are obligația să revină asupra refuzului efectuând plata din proprie inițiativă, atunci când consumă sau valorifică marfa. R. de p. integral (total), r. admis de către unitățile bancare în urma verificărilor făcute, când: Hse prezintă pentru plata mărfurilor, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate care nu constituie obiectul unui contract, al unei comenzi sau care nu sunt necesare cumpărătorului; anu s-au respectat clauzele contractuale, legale sau din comenzi; «marfa respectivă a fost achitată anterior; 3marfa n-a sosit până la expirarea termenului de acceptare; asuma pretinsă nu este datorată; anu s-au respectat clauzele contractuale referitoare la cantitate, calitate, termen de livrare etc. R. de p.i. (t.) nu se admite când este posibil un refuz de plată parțial. ❖ R. de parțial, r. admis de către unitățile bancare în urma verificărilor făcute, când: Bmărfurile au fost facturate la un preț superior celui din contract, din comandă sau celui legal; ape lângă mărfurile comandate, au fost expediate și alte mărfuri; as-a expediat o cantitate de mărfuri mai mare decât cea comandată, afară de cazul când mărfurile respective sunt necesare cumpărătorului; °s-a expediat o cantitate de mărfuri mai mică decât cea facturată; as-au comis erori de calcul în factură; «marfa sosită este incompletă și nefinisată; «nu s-au primit toate documentele prevăzute în contract, fără de care produsele respective nu pot fi recepționate și folosite; Bnu s-au respectat clauzele cu privire la cantitate, calitate, termene de livrare etc. Când este posibil un refuz parțial nu se admite refuzul total. R. de p. ulterior, drept conferit unităților economice de a refuza plata mărfurilor, a luciărilor executate și a serviciilor prestate deja și operate în conturile deschise la bancă. R. de p.u. poate fi prezentat în situațiile în care mențiunea „livrare prin delegat* nu corespunde realității, prețurile sau tarifele pe baza cărora s-a determinat suma de plată sunt mai mari decât cele legale, suma de plată a fost stabilită eronat, nu s-au respectat clauzele contractuale privitoare Ia calitate și alte clauze, suma a fost achitată anterior, decontarea s-a făcut prin tranzit achitat, iar unitatea economică intermediară consideră că refuzul de plată din partea cumpărătorului este întemeiat sau când trebuie să se recupereze contrastaliile (v.) decontate fără acceptare, dar nedatorate. Plătitorul își recuperează suma pe baza prezentării la bancă a unei dispoziții de încasare (v.), în care se arată motivele refuzului, facturile la care se referă refuzul ulterior etc. V. și tranzit. REGIE AUTONOMA, mare unitate economică, cu capital de stat (publică), care se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale - energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, industria de armament, poștă și transporturi feroviare etc. - care este persoană juridică și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. R.a. pot lua ființă prin hotărâre a guvernului, pentru cele de interes național, sau prin hotărâre a organelor județene și municipale ale administrației de stat, pentru cele de interes local. Prin actul de înființare a r.a. se stabilește obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea și sediul principal. R.a. pot înființa, în cadrul structurii lor, uzine, fabrici, ateliere, servicii, sucursale și alte subunități. R.a. este proprietară a bunurilor din patrimoniul său, deci le posedă, le folosește, le culege fructele și poate dispune de ele în mod autonom (cu respectarea unor limite valorice). Fiind organizată pe baza gestiunii economico-financiare, r.a. trebuie să-și acopere toate cheltuielile, inclusiv dobânzile, amortizarea investițiilor și rambursarea creditelor, cu veniturile obținute din activitatea sa și să obțină profit. Cheltuielile pot depăși veniturile numai pentru motive temeinice, în special pentru executarea de lucrări și prestarea de servicii în interes public, cu aprobarea, pentru fiecare caz în parte, a ministrului de stat pentru orientarea economică, pe baza propunerii ministerului de resort, avizată de Ministerul Finanțelor. Concomitent cu aprobarea, în asemenea cazuri se stabilesc cuantumul și sursele de compensare a pierderilor suferite de r.a. Anual, r.a. elaborează bugetul; operațiunile sale de încasări și plăți se efectuează prin conturi deschise îâ bănci. R.a. face, în anumite limite, operațiuni de încasări și plăți în lei și în valută prin casieria proprie, încheie bilanț contabil și cont de profit și pierderi. Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, r.a. își constituie fondul de dezvoltare și fondul de rezervă, asigură sumele necesare satisfacerii cerințelor 2W REG social-culturale și sportive, de perfecționare și de recalificare ale personalului angajat; plătește impozitele, taxele, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, contribuțiile pentru asigurările sociale de sănătate, contribuția pentru ajutorul de șomaj etc., precum și pentru constituirea altor fonduri proprii. Ceea ce rămâne reprezintă profitul net din care până la 10% se utilizează pentru constituirea unui fond de participare a angajaților la profituri, iar restul se varsă în proporție de 50%, după caz, la bugetul de stat sau la bugetul local. în situația în care, în cursul unui an, mijloacele r.a. nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente, r.a. poate contracta credite financiare cu Banca Națională a României sau cu alte bănci, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Pentru acoperirea eventualelor deficite, r.a. pot beneficia de subvenții (v.) de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite bancare. R.a. hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, și care se finanțează din surse proprii, credite bancare, alocații de ia bugetul statului sau, după caz, de la bugetele locale. Conducerea r.a. revine consiliului său de administrație, compus din 7-15 persoane, dintre care una este directorul sau directorul general al r. Consiliul de administrație se numește de către ministrul de resort sau, după caz, prin decizia conducătorului administrației locale. Din consiliul de administrație fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Finanțelor și reprezentanți ai ministerelor de resort. Ceilalți membri se numesc dintre ingineri, tehnicieni, economiști și juriști. Membrii consiliului de administrație se numesc pentru o perioadă de patru ani, iar jumătate dintre ei pot fi înlocuiți la fiecare doi ani; nu pot face parte din mai mult de două consilii de administrație; își păstrează calitatea de angajați la unitatea de la care provin; sunt plătiți cu o indemnizație. Consiliul de administrație rezolvă toate problemele r.a. și, la începutul anului următor, prezintă un raport ministrului de resort sau, după caz, administrației locale. Activitatea curentă a r.a. este condusă de un director general sau de un director numit de consiliul de administrație, cu avizul ministrului de resort sau, după caz, al conducătorului administrației locale de stat. V. și societate comercială. REGIM DE ECONOMII 1. Acțiune complexă, permanentă, de gospodărire judicioasă a tuturor resurselor materiale, umane, bănești și financiare. 2. Metodă de administrare folosită de unitățile economice pentru a asigura obținerea unor rezultate maxime cu cheltuieli cât mai mici. Regimul de economii presupune folosirea judicioasă a tuturor resurselor materiale, financiare și a forței de muncă în vederea înfăptuirii reproducției sociale. R. de e. nu poate însemna sistarea sau oprirea cheltuielilor, ci presupune lichidarea manifestărilor de risipă, a lipsei spiritului de gospodărire, preîntâmpinarea superficialității în ceea ce privește aprecierea necesității, oportu- nității și eficienței anumitor cheltuieli și acțiuni, eliminarea rebuturilor și a cheltuielilor neproductive. Această metodă de conducere presupune folosirea complexă și intensivă a mașinilor și a utilajelor, utilizarea judicioasă a activelor circulante, valorificarea superioară a materiilor prime, folosirea înlocuitorilor, recuperarea, reciclarea și refolosirea materialelor, accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante, creșterea productivității muncii, ridicarea calității produselor, reducerea costurilor de producție, sporirea acumulărilor bănești, intensificarea ritmului reproducției etc. REGIM VALUTAR, totalitatea reglementărilor legale, a principiilor și a regulilor de procedură stabilite de un stat cu privire la deținerea și la utilizarea valutelor și a altor mijloace de plată străine de către persoane fizice și juridice rezidente și străine. De asemenea, r.v. reglementează cursul de schimb al monedei naționale, rezerva valutară, utilizarea aurului și a altor metale prețioase. V. și valută; curs valutar. REGIM VAMAL, totalitatea normelor juridice (legi, decrete, ordonanțe, hotărâri, decizii, regulamente etc.) referitoare la taxarea intrării și a ieșirii bunurilor dintr-o țară, precum și controlul ce se efectuează la trecerea frontierei asupra îndeplinirii tuturor formalităților vamale, plății taxelor 217 REG vamale, aplicării tarifului vamal și asupra celorlalte operațiuni. în România, r.v. este stabilit și aplicat pe baza principiilor politicii vamale, ține seama de convențiile pe care țara noastră le-a semnat și este chemat să contribuie la facilitarea schimburilor economice, cultural-științifice și la dezvoltarea turismului internațional, să protejeze patrimoniul cultural național, să apere sănătatea poporului, orânduirea social-economică și de stat etc. Pentru transpunerea în viață a r.v. au fost organizate și funcționează unități vamale în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat și în interiorul țării. Sunt, permise intrarea și ieșirea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. Exportul și importul de mărfuri se realizează de către unitățile de stat pe baza normelor legale care reglementează comerțul exterior și cooperarea economică internațională, pe baza autorizațiilor de export și import. Potrivit r.v., mărfurile care se exportă nu sunt spuse taxelor vamale, în timp ce mărfurile provenite din import sunt supuse unor taxe vamale în conformitate cu tariful vamal de import. în vederea stimulării extinderii și diversificării formelor de comerț exterior și de cooperare internațională, în țara noastră se pot crea porturi și zone libere în care se asigură unele înlesniri vamale sau se permite, în limitele legale, introducerea sau scoaterea din țară a diferitelor bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc. încălcarea normelor care reglementează r.v. atrage răspunderea disciplinară, contravențională, penală, materială sau civilă, după caz, a persoanelor vinovate. Ministerele, diferitele organe centrale și unitățile cu activitate de import-export sunt obligate să respecte toate normele privind efectuarea operațiunilor cu străinătatea, precum și noimele referitoare la vămuire. Organele vamale ale țării noastre sunt răspunzătoare de aplicarea întocmai a normelor care reglementează r.v., de vămuirea corectă a mărfurilor la import și la export, precum și de prevenirea, constatarea și sancționarea încălcării normelor vamale. Ministerul Industriei și Resurselor este răspunzător de înfăptuirea politicii statului român în domeniul vamal. V. și politica vamală; taxă; taxă vamală. REGIM VAMAL DE „DRAWBACK“5 r.v. suspensiv care constă în restituirea totală sau parțială a taxelor vamale de import percepute cu ocazia introducerii în țară a unor materii prime, piese componente sau mărfuri, dacă acestea se reexportă în aceeași stare sau după ce au fost transformate, prelucrate sau reparate în vederea exportului ori au fost încorporate în produse de export. Evitarea încărcării costurilor de producție cu taxe vamale și alte impozite indirecte prezintă o deosebită importanță pentru asigurarea competitivității mărfurilor pe piața internațională. în funcție de specificul legislației fiecărei țări, de natura mărfurilor, precum și de particularitățile procesului de producție, practica internațională oferă exportatorilor unele soluții, cum sunt: Horganizarea și desfășurarea procesului de producție într-o zonă vamală liberă (v.); “dobândirea statutului de antrepozit vamal (v.); "restituirea taxelor vamale achitate conform regimului vamal de drawback, dacă acesta este legiferat în țara respectivă. R.v. de „d.“ se poate acorda de către organele vamale la solicitarea importatorilor numai pentru acele mărfuri care pot fi identificate cu ocazia reexportului sau pentru care se poate dovedi, cu acte justificative, efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute. Acordarea acestui regim vamal se face la cererea importatorilor, o dată cu depunerea declarației vamale de import, numai la vămile de interior în a căror rază de competență se află destinatarii. Organele vamale pot cere importatorilor ținerea de evidențe care să permită verificarea ulterioară a exactității datelor înscrise în documentele justificative ce se prezintă cu ocazia cererii de restituire a taxelor vamale; de asemenea, pot dispune ca mărfurile supuse r.v. de „d.“ să fie depozitate în loturi separate de alte mărfuri sau ca operațiunile efectuate cu acestea să se desfășoare în locuri speciale sau în locuri aflate sub supraveghere vamală. Prin acordarea r.v. de „d.“ statul renunță la o parte din taxele vamale, dar obține în schimb o creștere a forței concurențiale pe piețele externe ale mărfurilor naționale. Concomitent cu acordarea r.v. de „d.“, organele vamale pot stabili un termen pentru reexportul mărfurilor; la cererea justificată a REG importatorilor, acest termen poate fi prelungit. Declarația vamală de export pentru mărfurile importate în r.v. de „d.“ se depune la vama care a acordat regimul, împreună cu cererea de restituire a taxelor vamale și cu documentele justificative solicitate. Organele vamale nu acceptă restituirea taxelor pentru cererile depuse după acordarea liberului de vamă la export. Organele vamale rezolvă cererile de restituire a taxelor vamale în termen de 30 de zile. Dacă importatorii nu respectă condițiile stabilite pentru verificarea reexportului mărfurilor importate, în urma controlului efectuat la destinatar, organele vamale au latitudinea să decidă retragerea r.v. de „d.“ pe baza unui act de constatare vamală. în România, r.v. de „d..“ a fost instituit prin H. G. nr. 1274 din 8 decembrie 1990. V. și regim vamal; regim vamal suspensiv. REGIM VAMAL SUSPENSIV, norme juridice vamale care prevăd suspendarea pe o perioadă determinată a perceperii taxelor vamale și a aplicării restricțiilor de import la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al statului respectiv. Instituirea r.v.s. a fost reclamată de stimularea schimburilor comerciale între țări, ca și de diviziunea internațională a muncii. R.v.s. se instituie prin legislația națională a statelor. Cu toate că r.v.s. au în fond un conținut unitar, în practică se întâlnește o diversitate de forme, datorită modului diferit de penetrabilitate a frontierelor vamale, precum și ca urmare a particularităților procedurale. Exonerarea sau suspendarea temporară a plății taxelor vamale, ca și alte derogări de la aplicarea regimului de import reprezintă instrumente de stimulare a activității unităților economice care efectuează operațiuni de import-export. în practica internațională se cunosc următoarele tipuri de r.v.s. la import: «antrepozite vamale (v.); «import temporar; Boperațiuni de tranzit al mărfurilor; «dravvback (v.); reexporturi; °zonă vamală liberă (v.). REGISTRATOR, societate comercială specializată, companie care ține evidența titlurilor financiare emise, atestă originalitatea lor și controlează dacă numărul titlurilor în circulație nu depășește numărul aprobat de către organul de stat competent. REGISTRATURĂ, serviciul (biroul) unei unități economice, al unui minister, al unei instituții financiare, bancare etc., în care se înregistrează zilnic corespondența ce se primește sau se expediază. R. are o mare importanță pentru ținerea evidenței corespondenței și pentru urmărirea soluționării ei la timp. REGISTRELE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI, potrivit prevederilor legale, societățile pe acțiuni sunt obligate să conducă următoarele registre: «registrul acționarilor, în care se menționează numele, prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor cu acțiuni nominative, precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor; «registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale; «registrul ședințelor și deliberărilor consiliului de administrație; «registrul ședințelor și deliberărilor comitetului de direcție; «registrul deliberărilor și constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor; «registrul obligațiunilor, care evidențiază totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate, precum și numele, prenumele, denumirea și domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative. Registrele sunt ținute, după caz, prin grija consiliului de administrație, a comitetului de direcție sau a cenzorilor. Administratorii au obligația să pună la dispoziția acționarilor primele trei registre și să elibereze la cerere, pe spezele acestora, extrase de pe ele. De asemenea, sunt obligați să pună la dispoziția deținătorilor de obligațiuni registrul obligațiunilor și extrase de pe el pe cheltuiala posesorilor lor. REGISTRU DE CADASTRU, r. în care sunt înregistrate datele de identificare a proprietăților funciare de pe un anumit teritoriu și care servește la programarea producției agricole, la așezarea impozitului agricol. în r. de c. sunt descrise și inventariate bunurile din fiecare 219 REG localitate, sunt precizate suprafețele de teren, valoarea fiecărei parcele de teren, cu menționarea veniturilor realizate de pe terenurile respective. R. de c. a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci și pentru alte impozite numite cadastrale. REGISTRU DE CASA, instrument de lucru ținut obligatoriu de către casier pentru evidența operativă zilnică, în ordine cronologică, a tuturor încasărilor și plăților tăcute în numerar de întreprindere, cooperativă, instituție, în limita soldului de casă (v.). Operațiunile de încasări și plăți se înscriu în r. de către casier, pe baza actelor justificative întocmite în dublu exemplar; la sfârșitul zilei se totalizează operațiunile de încasări și plăți în numerar, se calculează soldul casei și se reportează pe fila din ziua următoare. Al doilea exemplar al r. de c., împreună cu documentele justificative, se depune la compartimentul financiar-contabil, în aceeași zi, sub semnătură. Obligatoriu, în aceeași zi sau cel mai târziu a doua zi, compartimentul financiar-contabil verifică documentele de încasări și plăți în numerar depuse de casier și dacă soldul înregistrat este corect stabilit. Cu privire la încasări, se verifică dacă sumele înregistrate în r. de c. corespund cu cele prevăzute în duplicatele chitanțelor emise, cu cecurile eliberate din carnetele de cecuri (v.) etc. sau dacă sumele intrate în casierie au fost depuse la bancă în termenele stabilite, pe baza foilor de vărsământ cu chitanță. Referitor la plăți, se verifică dacă sumele înregistrate în r. de c. corespund cu cele prevăzute în documentele prezentate (state de salarii, liste de plată etc.) și dacă salariile neachitate au fost corect determinate și depuse la timp la bancă. V. și casier. REGISTRU DE CORESPONDENȚĂ, instrument de lucru ținut de către toate unitățile economice, instituțiile de stat, unitățile bancare, de asigurări etc., în care se înregistrează corespondența primită, expeditorul acesteia, conținutul corespondenței, data primirii etc., precum și răspunsul dat fiecărei scrisori, numărul, data scrisorii de răspuns etc. REGISTRU DE EVIDENȚA, instrument de lucru condus de către unitățile bancare, în care se înregistrează scrisorile de garanție eliberate unităților economice. Din r. de e. se dau numere de ordine fiecărei scrisori de garanție, separat de numărul de ieșire care se dă din registrul de corespondență. în r. de e., în dreptul numărului de ordine al scrisorii de garanție se menționează suma garantată, unitatea plătitoare căreia i s-a eliberat scrisoarea, unitatea economică furnizoare beneficiară a scrisorii, unitatea bancară care îl servește pe furnizor, termenul de valabilitate etc. V. și scrisoare de garanție. REGISTRU DE EVIDENȚĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE, r. în care se înscrie valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administrației publice locale; include informații cu privire la împrumuturi, detalierea datoriilor și diferite informații stabilite prin norme metodologice emise de Ministerul Finanțelor. REGISTRUL BANCAR, r. oficial, public, în care sunt înmatriculate băncile-persoane juridice române și sucursalele băncilor străine care au fost autorizate să funcționeze pe teritoriul României. R.b. este ținut de Banca Națională a României și de sucursalele acesteia în sistem computerizat. Introducerea și actualizarea datelor din r.b. se efectuează de către Direcția Generală de Autorizare, de Reglementare și de Supraveghere Prudențială a Societăților Bancare. R.b. cuprinde următoarele rubrici: "numărul și data înmatriculării în r.b.; "denumirea băncii, însoțită de forma juridică; "ădresa sediului social; "numărul și data înmatriculării în Registrul Comerțului; "data autorizării funcționării băncii de către Banca Națională a României; "seria, numărul și data autorizației emise de Banca Națională a României; "data radierii înregistrării; "observații, înmatricularea băncilor în r.b. se face în ordinea cronologică a autorizării acestora de către Banca 220 ‘ REG Națională a României. în r.b. se fac mențiuni despre retragerea autorizației, reorganizare, lichidare, faliment, fuziune, schimbarea denumirii etc. R.b„ este permanent accesibil publicului, la sediul central al Băncii Naționale a României - prin direcția de comunicare din cadrul secretariatului general - și la sucursalele acesteia. V. și Registrul Comerțului. REGISTRUL COMERȚULUI, r. oficial, public, în care se înregistrează în mod obligatoriu înființarea societăților comerciale, cu evidențierea sediului, a obiectului de activitate, a capitalului, a membrilor fondatori etc., precum și modificările care survin în forma de proprietate, în organizare, în mărimea capitalului, în obiectul de activitate etc. în România, R.C. a fost reînființat în anul 1991, iar înregistrarea unităților marchează și momentul dobândirii personalității juridice a lor. înregistrarea în R.C. se poate face numai pe baza încheierii date de judecătorul care a fost delegat sau, în alte cazuri, pe baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă. R.C. este ținut de către Oficiul R.C. care funcționează în fiecare județ și în municipiul București. La nivel național, R. Central al C. este condus de către Oficiul Național al R.C., care este organizat și funcționează pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Potrivit normelor juridice în vigoare, comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele care trebuie înregistrate. Comercianții sunt persoanele fizice care exercită în mod obișnuit acte de comerț, societățile comerciale, regiile autonome și organizațiile cooperatiste. Nu au obligația înregistrării meseriașii și țăranii care își desfac produsele din gospodăria proprie. Comercianții cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerțului din județ sau din municipiul București, în funcție de locul în care își au sediul. Oficiul R.C. este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înmatricularea sau mențiunile făcute și de pe actele prezentate, precum și certificatele prin care se constată că un anumit act sau fapt nu este înscris sau menționat în R.C. înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în R.C. ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Registrele sunt numerotate și parafate de judecătorul delegat de tribunalul județean, respectiv al municipiului București, care și controlează lunar înregistrările efectuate în R.C. Pentru fiecare an se deschide un registru. Fiecare comerciant înregistrat poartă un număr de ordine, începând cu numărul 1 în fiecare an. Cererea de înmatriculare în R.C. a unui comerciant persoană fizică cuprinde: numele și prenumele, cetățenia, domiciliul, data și locul nașterii, starea civilă, averea și modul de evaluare a acesteia, activitatea comercială anterioară, firma comercială și sediul acesteia, a sucursalelor sau a filialelor din țară sau din străinătate, actul de autorizare pentru exercitarea comerțului, obiectul comerțului. Cererea de înmatriculare trebuie însoțită de acte doveditoare ale datelor pe care aceasta le cuprinde. Ea trebuie făcută personal sau prin împuternicit, cu procură specială și autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul semnează în R.C. în prezența judecătorului delegat, a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia, care certifică semnătura. în absența comerciantului, semnătura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia, legalizată de notar. Cererea de înmatriculare în R.C. a unei societăți în nume colectiv sau în comandită simplă cuprinde: "datele privind persoana fiecărui asociat, pentru persoanele fizice, și, după caz, denumirea, naționalitatea și sediul, pentru persoanele juridice: "datele privind firma; «forma juridică și obiectul societății; «capitalul social, aportul fiecărui asociat la capital, modalitatea de constituire și de vărsare a acestuia - pentru aportul în bunuri, valoarea lor și modul de evaluare; ■administratorii societății și limita puterilor lor; «partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi; ■durata societății. Cererea de înmatriculare în R.C. a unei societăți pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni trebuie să cuprindă: «datele care privesc pe fondatori; «firma și sediul societății și, după caz, ale sucursalelor și ale filialelor; «forma juridică și obiectul societății; «capitalul social subscris și cel vărsat; «valoarea bunurilor constituite ca aport în natură și modul de evaluare, numărul 221 REG acțiunilor acordate pentru aceasta și avantajele rezervate fiecărui fondator; «numărul și valoarea nominală a acțiunilor (nominative și la purtător); “numărul, numele și prenumele, precum și cetățenia administratorilor, garanția pe care sunt obligați să o depună, iar pentru societățile în comandită pe acțiuni, numele și prenumele, domiciliul și cetățenia comanditarilor sau, după caz, firma, naționalitatea și sediul acestora; ’Bnumărul, numele și prenumele, precum și cetățenia cenzorilor; «modul de distribuire a beneficiilor; «condițiile pentru validitatea hotărârilor adunării generale și exercițiul dreptului la vot; «durata societății; «aportul la capital al comanditarilor în societatea pe acțiuni; “operațiunile încheiate în contul societății ce se constituie și pe care societatea urmează să le preia asupra sa. Aceleași documente se depun și de către societățile cu răspundere limitată. Cererea de înregistrare în R.C. a unei regii autonome cuprinde: «actul de înființare, denumirea și sediul acesteia; «obiectul de activitate; «subunitățile regiei care pot intra în relații contractuale cu terții și limitele împuternicirii acordate în acest scop; «persoanele împuternicite să reprezinte regia autonomă și subunitățile acesteia. Organizațiile cooperatiste care se constituie sub forma juridică a unei societăți comerciale se înmatriculează în R.C., în principiu, pe baza aceleiași documentații. Dovedirea specimenului de semnătură a administratorilor și, după caz, a reprezen- tanților societăților comerciale se face potrivit cerințelor menționate mai sus. De regulă, cererea de înmatriculare în R.C se face în termen de 15 zile și trebuie semnată de cel puțin un administrator sau de un reprezentant al acestuia. în R.C se înregistrează și diferite mențiuni care privesc pe comerciant sau firmele supuse înregistrării. Comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie să solicite înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerțului de la locul în care se află sediul fiecărei sucursale sau filiale. Comerciantul care are sediul principal al comerțului său în străinătate și care înființează o sucursală sau o filială în România este supus tuturor dispozițiilor referitoare la înmatricularea, menționarea și publicarea actelor și faptelor cerute pentru comercianții din țară. Aceste formalități se îndeplinesc Ia sediul sucursalei sau al filialei. Oricine se consideră prejudiciat prin înmatriculare sau printr-o mențiune din R.C. are dreptul să ceară radierea ei. Judecătorul delegat se pronunță asupra cererii de radiere printr-o încheiere cu citarea părților. încheierea poate fi atacată cu recurs la tribunalul județean sau al municipiului București, în termen de 15 zile de la data pronunțării. Comerciantul este obligat să menționeze pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte și pe orice alte documente folosite în comerț numărul de ordine sub care este înmatriculată firma în R.C. și anul înmatriculării. V. și firmă; emblemă; Oficiul Registrului Comerțului. REGISTRUL DATORIEI PUBLICE A STATULUI, r. în care se evidențiază, în ordine cronologică, situația tuturor obligațiilor interne și externe contractate direct de stat. Ministerul Finanțelor conduce registre în care sunt înscrise mențiuni privind datoria publică și garanțiile de stat pentru împrumuturile României. Registrele cuprind date privind situația datoriei publice, a scrisorilor de garanție emise, valoarea, nivelul dobânzilor și al comisioanelor aferente împrumu- turilor garantate de Ministerul Finanțelor și alte informații necesare. R.d.p. a s. cuprinde: a) subre- gistrul datoriei publice interne, care conține informații de identificare a împrumuturilor interne, și anume: numărul de ordine al împrumutului, denumirea împrumutului, data emisiunii, data scadenței, valoarea împrumutului, rata dobânzii, zile scadente, observații etc; b) subregistrul datoriei publice externe, care evidențiază, în ordine comologică, situația tuturor obligațiilor externe contractate direct de stat prin Ministerul Finanțelor și care conține: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea documentului încheiat și data semnării, denumirea și scopul împrumutului, denumirea creditorului, numărul de ordine și data contractării împrumutului, denumirea împrumutului, valoarea împrumutului (valuta de contract), rata dobânzii, nivelul comisioanelor și alte costuri (%), perioada de grație, numărul și data acordului subsidiar de împrumut, numărul și data actelor adiționale la acorduri, observații etc. V. și serviciul datoriei publice externe; serviciul datoriei publice interne; datorie publică; datorie publică externă. 222 REG REGISTRUL DE EVIDENȚĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE, r. în care se înscrie datoria totală contractată pe piața internă și pe cea externă de autoritatea administrației publice locale. împrumuturile contractate de autoritățile administrației publice locale fac parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului. Plata serviciului aferent acestor împrumuturi se efectuează exclusiv din veniturile prin care s-au garantat împrumuturile respective de către autoritățile administrației publice locale. R. de e. a d.p.L cuprinde informații cu privire la suma totală a datoriei autorităților administrației publice locale, pe felul acestor datorii, și cuprinde: a) subregistrul datoriei publice interne locale, care evidențiază: «numărul de ordine al împrumutului; «anul contractării; «numărul de ordine al garanției de stat și anul emiterii; «denumirea împrumutului; «destinația împrumutului; «denumirea documentului încheiat; «data și locul semnării documentului încheiat; «denumirea și sediul creditorului; «denumirea și sediul împrumutatului; «valoarea împrumutului în lei; «rata dobânzii și termenele de plată; «nivelul comisionului de angajament; «nivelul comisionului de neutralizare; «perioada de grație; «alte costuri etc.; b) subregistrul datoriei publice externe locale, care conține: «numărul de ordine al împrumutului; «anul contractării; “numărul de ordine ai garanției de stat și anul emiterii; «denumirea documentului încheiat; «data și locul semnării documentului încheiat; «denumirea și sediul creditorului; «denumirea și sediul împrumutatului; «valoarea împrumutului (în valută); «rata dobânzii; «comisionul de angajament; «comisionul de neutralizare; «perioada de grație; «alte costuri etc. V. și împrumuturi contractate de autoritățile administrației publice locale. REGISTRUL DE ÎNDRUMARE Șl CONTROL, r. ținut de către ministere, întreprinderi, cooperative, instituții etc., în care se consemnează obligatoriu data actelor de control încheiate, constatările, recomandările, măsurile și. sancțiunile dispuse de către toate organele de control care verifică activitatea lor economică, socială, financiară, de credit etc. înainte de exercitarea controlului, organele de control sunt obligate să consulte acest registru pentru a lua cunoștință de obiectivele și de perioadele cuprinse în acțiunile de control precedente, constatările făcute, măsurile stabilite și stadiul aducerii lor la îndeplinire, evitând paralelismele și suprapunerile. Acest r. este numerotat, șnuruit, sigilat și se păstrează de către conducătorul unității sau de către înlocuitorul lui, trebuind să fie prezentat cu promptitudine organelor competente. REGISTRUL EXPERTULUI, r. în care expertul postului de tranzacții din cadrul bursei ține evidența fiecărei categorii de titluri financiare. Pe pagina din stânga se înregistrează toate ordinele de cumpărare, iar pe pagina din dreapta toate ordinele de vânzare. R.e. creează o imagine de ansamblu asupra situației pieței (bursei), atât ca volum, cât și ca valoare. REGISTRUL GARANȚIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI, r. care evidențiază situația tuturor garanțiilor statului pentru împrumuturile interne și externe. R. se întocmește separat pentru garanțiile interne de stat și separat pentru garanțiile externe de stat. Subregistrul garanțiilor interne de stat conține informații de identificare a împrumutului intern garantat de stat, cum sunt: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea și scopul împrumutului, numărul de ordine și data emiterii garanției, denumirea garantului, denumirea creditorului, suma garantată, rata dobânzii, nivelul comisioanelor și alte costuri, numărul și data convenției de garanție, numărul și data actelor adiționale la garanție, observații etc. Subregistrul garanțiilor externe de stat evidențiază situația tuturor obligațiilor externe garantate de stat și menționează numărul din subregistrul datoriei publice externe (v.). Subregistrul garanțiilor externe de stat conține informații de identificare a împrumuturilor externe garantate de stat, cum sunt: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea și scopul împrumutului, numărul de ordine și data emiterii garanției, denumirea garantului, denumirea creditorului, suma garantată (valuta de contract), rata dobânzii, nivelul 223 REG comisioanelor și alte costuri, numărul și data convenției de garantare, numărul și data actelor adiționale de garanție, observații etc. V. și împrumut de stat; împrumut de stat extern; datorie publică; garanție de stat pentru împrumuturile de stat interne și externe; registrul datoriei publice a statului; convenție pentru împrumuturi externe contractate cu garanția statului. REGISTRUL ROMÂN AL ACȚIONARILOR (R.R.A«X organizație independentă responsabilă cu ținerea corectă a registrelor acționarilor, având un rol important în funcționarea pieței extrabursiere. Această organizație a fost înființată în august 1996 sub forma unei societăți pe acțiuni. Membrii fondatori sunt: Banca Comercială a României, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricolă, Bancorex, Banca Comercială „Ion Țiriac“, Banc Post, MindBank și Banca Internațională a Religiilor. R.R. al A. are următoarele atribuții: Hînregistrarea acționarilor și a acțiunilor pe care le dețin sub formă de înscrisuri în conturi; “emiterea confirmărilor privind proprietatea; “înregistrarea modificărilor de proprietate rezultate din tranzacțiile cu acțiuni; ■înregistrarea schimbărilor de nume și de adrese ale acționarilor; «transferul sau schimbarea valorilor mobiliare; aacordarea și înregistrarea în cont a dividendelor acționarilor etc. V. și piața extrabursîeră. REGRES, acțiune juridică îndreptată de către o persoană fizică sau juridică față de altă persoană, pentru recuperarea unei sume plătite. R. se practică în cazuri de protest al polițelor sau cecurilor. Girantul care a achitat un cec sau o poliță protestată are dreptul de r. față de giranții anteriori și față de emitent, care au răspundere solidară pentru cec și, respectiv, poliță. Acțiunea de r. se exercită de către posesorul titlului de credit, la scadență sau înainte de aceasta, împotriva trăgătorului, giranților și avaliștilor, dacă trasul refuză plata în întregime sau în parte. Pentru deschiderea acțiunii de r. sunt necesare: prezentarea titlului de credit în termenele legale, refuzul nejustificat al plății, existența protestului de neplată a titlului de credit, înștiințarea trăgătorului și a giranților despre neplata titlului de credit, depunerea la dosar a titlului de credit (cambiei) în original. Acțiunea de r. se poate exercita și înainte de scadență, în situația în care starea economică a trasului este incertă. Titlul de credit (cambia) devine exigibil în cazurile când: 3a fost refuzat la acceptare total sau parțial; «trasul este în stare de faliment, indiferent dacă a acceptat sau nu cambia; "trasul este insolvabil, chiar dacă starea de încetare a plăților nu este constatată printr-o hotărâre judecătorească; "alți creditori au întreprins executarea silită asupra bunurilor trasului fără rezultate; "a survenit falimentul trăgătorului unei cambii neacceptate. Posesorul titlului de credit poate cere prin acțiunea de r. suma stipulată în titlu, dobânzile corespunzătoare și diferite cheltuieli accesorii. La rândul său, debitorul de r. care a efectuat plata este îndreptățit să urmărească obligatul precedent. V. și protest; acțiune de regres. REGRESANT, persoană care ridică pretenții de rambursare a sumei plătite pentru o poliță sau un cec protestat, față de altă persoană obligată la plata acestor hârtii de valoare. REGRESAT, persoana față de care se prezintă pretenția de rambursare a sumei plătite, de către o altă persoană, pentru o poliță sau un cec protestat. REGULA RETENȚIEI, determinarea de către stat a unei cote minime din veniturile obținute prin tranzacții de poziții într-un cont de siguranță restricționat; cotă (sumă) care trebuie să fie reținută în cont, din care să poată micșora treptat datoria investitorului față de bancă etc. REGULAMENTUL VAMAL, act normativ care cuprinde reguli, norme de procedură și alte norme privind realizarea activității vamale. R.v. are la bază principiile și prevederile Codului vamal și se referă la: vămuirea mărfurilor la import și la export, tariful vamal, regimul de antrepozit, transbordarea și tranzitul vamal, supravegherea vamală, vămuirea mărfurilor, reducerile 224 REG de taxe vamale pentru trecerea frontierei de către mărfurile care aparțin unor persoane juridice și fizice române și străine etc. V. și Codul vamal; taxă vamală. REGULARIZARE, operațiune prin care se calculează plățile efectuate într-o anumită perioadă, trecută și prezentă, pentru a se constata dacă acestea s-au efectuat în mod corect, și prin care se achită sumele datorate sau se restituie plătitorului sumele achitate în plus. De exemplu, regularizarea amortismentului, a vărsămintelor din impozitul pe profit la bugetul statului etc. REGULARIZAREA BUGETARĂ, v. ECHILIBRAREA BUGETARĂ. „REGULILE CLUBULUI THE UNITED KINGDOM STEAM SHIP ASSOCIATION“, reguli care stau la baza asigurării „protecție și indemnizație44 realizată prin cluburile armatorilor din Anglia. Conform acestor reguli, asigurarea „protecție și indemnizație44 apare ca o asigurare de responsabilitate nelimitată, care nu fixează o valoare de asigurare și nici nu stabilește un maximum de acoperire asigurati vă. în aceste reguli se mai precizează că terțul dăunat nu are acțiune directă față de club, deoarece - după legea engleză - acțiunea directă contra asigurării responsabilității poate avea loc numai în caz de insolvabilitate a asiguratului. De asemenea, proprietatea comună asupra navei și mărfurilor transportate nu împiedică, din punctul de vedere al asigurării, reclamațiile pentru daunele suferite la mărfuri, de a căror producere se face responsabil cărăușul. De menționat că la asigurările de „protecție și indemnizație44 practicate de societatea de asigurări se aplică și prevederile cuprinse în „R.C. The U.K.S.S.A“, V. și asigurarea „protecție și indemnizație44. REGULILE LICITAȚIEI DE BURSĂ, norme, reguli ce se aplică de către expertul postului în vederea desfășurării ordonate, nediscriminatorii, a tranzacțiilor. Oferta și cererea sunt lansate cu voce tare, tranzacțiile secrete fiind interzise. La începerea unei licitații, oferta cu prețul cel mai ridicat și cererea cu prețul cel mai scăzut au prioritate. Există prioritate de timp: la preț identic, prima strigare la un preț dat are prioritate față de a doua strigare; dacă două strigări au loc în același timp, se respectă prioritatea cantității celei mai mari. O nouă licitație, la un preț nou, începe numai atunci când toate tranzacțiile bazate pe un preț anterior s-au încheiat. REGULILE YORK-ANVERS 1950, ansamblu de reguli privind reglementările avariei generale sau comune (v.), adoptate de bunăvoie de către părți în aproape toate țările maritime, deoarece sunt considerate cele mai conforme cu cerințele comerțului maritim internațional. R.Y.- A. se aplică în cazul în care, din necesitate, se face un sacrificiu sau o cheltuială extraordinară pentru siguranța comună, în scopul de a feri de primejdie reală și gravă bunurile asigurate într-un transport maritim. Pierderile înregistrate se repartizează între navă, navlu și marfă, proporțional cu valoarea acestora, chiar dacă mărfurile sacrificate nu au fost asigurate. După opiniile unanime ale specialiștilor, R.Y.-A. 1950 reprezintă cea mai avansată reglementare în materie de avarie comună. R.Y.-A. 1950 se compun din trei părți. Prima parte este reprezentată de Regula de interpretare, în cadrul căreia se face precizarea că R.Y.-A. 1950 se aplică cu excluderea oricăror dispoziții de lege sau de uzanțe comerciale. Aceasta se bazează pe faptul că redactarea acestor reguli a fost făcută avându-se în vedere principiile universal acceptate în codurile comerciale ale majorității țărilor maritime. în partea a doua sunt trecute un număr de șapte reguli care nu reprezintă altceva decât principiile călăuzitoare în reglementarea avariilor comune. De exemplu, prima dintre acestea, respectiv Regula A, care este considerată cea mai importantă din ansamblul R.Y.-A. 1950, conține defmiția avariei comune și stabilește care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească, o avarie pentru a putea fi considerată ca atare. Partea a treia cuprinde alte 22 de reguli prin care se fac precizări privind cazurile practice care dau loc la un regulament de avarie comună (dispașă) (v.). în măsura în care intervin cazuri concrete care nu sunt prevăzute în regulile din această parte, 225 REÎ se aplică principiile generale stabilite în cele șapte reguli din partea a doua. în documentele de transport ale ’NAVROM se face precizarea că avaria comună se va reglementa conform R.Y.-A. 1950. Această precizare se întâlnește în contractul de închiriere „UNIFORM GENERAL CHARTER" și în conosament („bill of Iading“). De menționat că ajungerea la forma actuală a R.Y.-A. 1950 a presupus multe eforturi și dezbateri care au făcut obiectul a zece congrese și conferințe internaționale, ținute între anii 1860 și 1950. REÎNNOIREA ASIGURĂRII prelungire a unei asigurări facultative de persoane, de bunuri sau de răspundere civilă, prin încheierea unui nou contract de asigurare, cu aceleași condiții, sau reluarea asigurării întrerupte înainte de termen din cauza neplății primelor de asigurare. RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE, ansamblul raporturilor, schimburilor și tranzacțiilor economice dintre țări, care cuprinde circulația internațională de mărfuri și servicii, relațiile financiare, de credit, precum șî raporturile de producție și cercetarea științifică. R.e.i. s-au născut și s-au dezvoltat concomitent cu dezvoltarea factorilor de producție și cu extinderea diviziunii internaționale a muncii. Interdependențele economice crescânde au condus la sporirea rolului și a importanței r.e.i. în dezvoltarea economică națională și la lărgirea sferei schimburilor internaționale. R.e.L pot fi bi- sau multilaterale și urmăresc dezvoltarea fiecărei națiuni. RELAȚII VALUTAR-FiNANClARE INTERNAȚIONALE, parte componentă a relațiilor economico-sociale internaționale, relații exprimate în diferite valute, generate de participarea statelor suverane și a diferitelor organisme internaționale la activitatea de repartiție economică, socială, culturală etc. națională și internațională, de schimburile de valori materiale și spirituale etc. R.v.-f.i. cuprind: a) r. financiare internaționale, al căror conținut economic este constituit din r. de repartiție ce se desfășoară pe plan extern între state, persoane juridice și fizice, precum și între acestea și diferite organisme bancare. financiare, politice etc. internaționale. R.f.i. se concretizează în finanțarea diferitelor acțiuni de cooperare, dezvoltare, in ajutoare, cotizații, donații etc. Resursele financiare internaționale sunt constituite din: "disponibilitățile băncilor, ale societăților de asigurări, ale caselor de economii; “resursele bănești ale unităților economice și ale instituțiilor naționale; "resursele financiare constituite la nivelul guvernelor; «resursele financiare disponibile de pe piața financiară internațională; “resursele financiare ale diferitelor instituții și organisme internaționale ș.a. Prin r.EL se realizează: “dezvoltarea și modernizarea economiilor și acțiunilor social-culturale naționale; «sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare; “dezvoltarea comerțului exterior, a turismului și a serviciilor; “acordarea de donații, ajutoare, împrumuturi pe diferite termene; “realizarea de asigurări și reasigurări externe; “participarea la diferite organizații și instituții internaționale etc.; b) r. internaționale de credit, care cuprind r. economice de repartiție privind constituirea și repartizarea resurselor de creditare pe plan internațional. Resursele de creditare se constituie de Ia organismele bancare naționale și internaționale, de la guverne, persoane juridice și fizice. Creditele se acordă pentru diferite scopuri pe termen scurt, mijlociu și lung; c) r. valutare, care conțin: “relații economice de schimb exprimate în diferite valute (v.), determinate de exportul de mărfuri, de servicii etc.; “achiziționarea de aur și valută; “mișcarea pe plan extern a resurselor financiare de credit; “evaluarea internațională a bunurilor, a lucrărilor, a serviciilor, a fondurilor exprimate într-o monedă națională etc. Desfășurarea activității valutare necesită constituirea unor fonduri cum sunt: fondurile financiare și cele de credit cu care se sprijină alte țări, fondul pentru plăți internaționale determinate de import, de achitarea datoriilor, fondul pentru rambursări de credite, fondul de rezervă bugetară. La baza organizării și reglementării activității valutare se află acordurile, convențiile și înțelegerile dintre guverne sau instituții financiare și bancare internaționale. Activitatea valutară se desfășoară prin diverse modalități și instrumente de plată utilizate pe plan internațional La baza activității valutare se află moneda REN națională care are acces pe piața internațională sau moneda emisă pe plan internațional. R.v.-f.i. contribuie prin diferite mijloace, instrumente și modalități de plată internaționale la realizarea circuitului economic mondial, adică la înfăptuirea fluxurilor economico-sociale dintre economiile naționale și diferitele instituții și organisme internaționale privind: exportul și importul de mărfuri, cooperarea economică și tehnico-științifică internațională, transporturile, turismul, asigurările, constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare, de credit și monetare, folosirea forței de muncă pe plan internațional etc. R.v.-fi. au fost tratate aprofundat de domnul academician, prof. univ. dr. Iulian Văcărel în opera sa „Relații financiare internaționale44, Editura Academiei Române, București, 1995. V. și aparat financiar-valutar internațional. REMITENT, girant, posesor al unei polițe. REMITERE DE DATORIE, acțiunea voluntară a unui creditor, întreprinsă cu consim- țământul debitorului, prin care renunță parțial sau total la dreptul său împotriva debitorului. Pe calea r. de d. debitorul este eliberat în mod corespunzător de obligațiile sale. REMIZA 1. Reducere de preț acordată de vânzător cumpărătorului în cazul cumpărării anumitor mărfuri sau a unor cantități mai mari de mărfuri. 2. Formă de retribuire a lucrătorilor din comerț, potrivit căreia cuantumul salariului se determină procentual în funcție de volumul vânzărilor, încasărilor, achizițiilor, contractărilor efectuate etc. 3. Operațiune financiară interna- țională prin intermediul căreia se stinge o datorie față de un creditor din străinătate pe calea transmiterii către acesta a unui instrument de plată (cec, cambie, trată etc.) exprimat în valută străină. REMUNERAȚIE DE SALVARE, sumă de bani care se stabilește în favoarea navei salvatoare. Mărimea r. de s. se determină în funcție de cheltuielile și de pierderile suportate de nava salvatoare în legătură cu salvarea navei aflate în pericol. Prin asigurarea navelor, oricare ar fi condiția în baza căreia ea a fost încheiată, se acoperă și r. de s. stabilită de comun acord sau prin alte mijloace uzuale, indiferent dacă nava salvatoare aparține asiguratului sau unui alt armator. RENTABILITATE, indicator sintetic calitativ important care exprimă capacitatea unei unități economice de a obține profit. R. este apreciată ca fiind posibilitatea și capacitatea întreprinderii de a fructifica într-un termen cât mai scurt capitalul avansat și de a realiza un profit cât mai mare. Principalul obiectiv al gestiunii economico-financiare este obținerea unei rentabilități îndestulătoare. R. oferă informații referitoare la evoluția eficienței activității economice a întreprinderii; pe baza ei se fac analize economico-financiare și se stabilesc strategii de urmat pentru creșterea profitului. R. rentabilității este o mărime relativă care, de regulă, se exprimă în procente. Dar agenții economici sunt preocupați și de masa profitului, care evidențiază mărimea absolută a profitului. Pentru menținerea și creșterea potențialului economic și financiar al unității economice, stimularea acționarilor sau a asociaților, a angajaților, a creditorilor și a statului, este necesar să se obțină o rată de rentabilitate cât mai ridicată. Activitatea este rentabilă dacă raportul dintre venituri și cheltuieli este mai mare decât 1. Dacă acest raport este egal cu 1, activitatea economică nu se soldează nici cu profit, dar nici cu pierderi. în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, se înregistrează pierderi. O rentabilitate slabă pune în pericol capitalul și solvabilitatea unității economice. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și tendința de îmbogățire constituie principalul stimulent al extinderii producției. Lupta acerbă pentru obținerea unui profit ridicat de monopol este însoțită de o concurență nestăvilită, întreprinderile care nu realizează în această luptă o anumită rată de r. (raportul dintre profit și cheltuielile de producție) își încetează activitatea și sunt absorbite de către întreprinderile puternice. R. înregistrează mari oscilații mai ales în timpul crizelor economice. R. este o formă 227 REN principală de exprimare a eficienței producției și presupune obținerea, în urma realizării producției, a unor venituri mai mari decât cheltuielile efectuate. R. constituie punctul optim de intersecție a tuturor celorlalți indicatori calitativi. R. este o categorie economică deosebit de importantă, menită să reflecte cu exactitate eforturile depuse de întreprinderi pentru creșterea productivității muncii și reducerea costurilor de producție și a cheltuielilor de circulație. Ea trebuie să constituie într-o mai mare măsură un criteriu de apreciere a eficienței activității economice, să permită o stimulare echitabilă a unităților economice în activitatea pe care o desfășoară. Orice activitate economică trebuie să corespundă unor cerințe ale societății, să răspundă unor nevoi reale, materiale și spirituale, ale vieții oamenilor și să asigure, în același timp, creșterea continuă a produsului național brut și a avuției naționale. R. nu reprezintă un scop în sine, nu constituie singurul criteriu de apreciere a activității economice; ea îndeplinește un rol deosebit de important în viața economico-socială, face posibilă realizarea reproducției sociale, este un stimulent al îmbunătățirii activității economice, un indicator sintetic calitativ principal al activității economice și o sursă a satisfacerii cerințelor societății. Mărimea absolută a r. economice este exprimată tocmai de cuantumul profitului. R. este folosită în munca de planificare financiară, în cointeresarea întreprinderilor și a personalului; de mărimea ei (masa profitului) depinde alimentarea fondurilor proprii ale întreprinderii, a fondurilor necesare dezvoltării generale a societății și stimulării oamenilor. Creșterea r. unor întreprinderi nu trebuie să prejudicieze interesele altora, ci să contribuie la creșterea continuă a r. ramurilor și a întregii economii naționale. R. este stabilă și ar.e o tendință continuă de creștere, aceasta constituind criteriul principal al îmbunătățirii calitative a activității economice. Creșterea r. se realizează prin: creșterea productivității muncii, diminuarea consumurilor specifice, reducerea costurilor de producție, îndeplinirea programului de producție, realizarea calitativă și pe sortimente a producției, îmbunătățirea calității produselor, reducerea cheltuielilor de circulație, accelerarea vitezei de rotație a fondurilor de producție etc. V. și profit; rată a rentabilității. RENTABILITATE COMERCIALĂ, r. legată de politica de prețuri și vânzări și de marja brută care se adaugă la prețul de cost ai mărfurilor vândute, efectuându-se următorul calcul: RC = EBE CA •100, în care: RC = rentabilitate comercială; EBE = excedent brut al exploatării; CA = cifra de afaceri. R.c. se poate calcula și raportând rezultatul net la cifra de afaceri. R.c. este independentă de structura financiară, de amortisment și de influența impozitului pe profit. RENTABILITATE DE EXPLOATARE, indicator care exprimă eficiența activității de exploatare (economică). R. de e. poate fi brută și netă. R. brută de exploatare se determină astfel: Rbt= —-100, Q, în care: Rbe = rentabilitatea brută de exploatare; PBE = profitul brut din exploatare; Qe = producția exercițiului. 228 REN R. netă de exploatare se determină în felul următor: în care: Rne = rentabilitatea netă de exploatare; PE = profitul din exploatare; CA = cifra de afaceri. RENTABILITATE ECONOMICĂ, indicator economic care exprimă eficiența cu care este folosit activul total al unității economice, arătând capacitatea acesteia de a obține profit din întreaga activitate economico-fmanciară. R.e. se determină astfel: o Re = —-100. în care: Re = rentabilitatea economică; R = rezultatele (rezultatul producției + amortismentul + sarcinile financiare pe termen scurt, mediu și lung); At = activul total. R.e. poate fi brută și netă. R.e. brută se determină astfel: -----100. AEB ^■100. AEN în care: Reb = rentabilitatea economică brută; EBE = excedentul brut al exploatării; AEB activul economic brut. R.e.b. se folosește în diferite analize externe. R.e. netă se calculează în felul următor: Re n = în care: Ren = rentabilitatea economică netă; ENE = excedentul net al exploatării; AEN = activul economic net. V. și excedent brut al exploatării; excedent net al exploatării. RENTABILITATE FINANCIARĂ, indicator care exprimă eficiența financiară a activelor agentului economic, evidențiind capacitatea capitalului investit de a produce profit. El se determină astfel: 229 REN n Rf =_JL.1OO, FP în care: Rf = rentabilitatea financiară; Rn = rezultate nete; Fp = fonduri proprii. RENTABILITATEA ACTIVELOR BANCARE, indicator calitativ de comensurare și de exprimare a performanțelor înregistrate de o bancă în ce privește profitabilitatea activelor sale concretizată în profitul obținut pe unitatea monetară de activ. Acest indicator se calculează astfel: PN RAB = — 100, AT în care: RAB = rentabilitatea activelor bancare; PN = profitul net; AT = activele totale. RENTABILITATEA CAPITALULUI, indicator economic care exprimă eficiența cu care este folosit capitalul. R.c. se calculează astfel: Profit Re = -7T—’ 100. Capital folosit Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul este folosit mai eficient. RENTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL, indicator care relevă eficiența cu care este folosit capitalul social (subscris și vărsat) al unității economice. R.c.s. se calculează astfel: RCS = — 100, CS în care: RCS = rentabilitatea capitalului social subscris și vărsat; P = profitul; CS = capitalul social subscris și vărsat. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul social este folosit mai eficient. RENTABILITATEA COMERȚULUI EXTERIOR, latură a eficienței economice care exprimă efectele bănești directe și imediate obținute din operațiunile de import-export, concretizate în aportul lor sub aspect financiar-valutar. Obținerea unei rentabilități ridicate a comerțului exterior reclamă ca, la export, prețul extern în valută să fie superior costurilor interne, iar la import, prețul de vânzare pe piața internă să fie superior prețului la care produsele s-au achiziționat de pe piața externă. Cursul de revenire brut și cel net se calculează separat la export și la import, fie pe o marfă sau o operațiune, fie pe grupe de mărfuri, fie pe total export sau import. V. și aport în valută la tona de marfă exportată; aport net în valută; aport net în valută Ia hectar; curs de revenire; curs de revenire pentru import. 230 REN RENTABILITATEA INVESTIȚIILOR, indicator care exprimă eficiența investițiilor, adică dacă o investiție aduce un profit mai mare decât s-a cheltuit pentru realizarea ei. R.L se determină în felul următor: Rezultate nete Nr. anilor de utilizare RENTĂ, venit (profit) permanent adus de un capital bănesc (împrumut perpetuu), de un bun imobiliar (o suprafață de teren agricol, construcții, clădiri) sau de hârtiile de valoare; proveniența lui nu este rezultatul unei activități de întreprinzător. Prin r., în accepțiunea largă a noțiunii, se înțelege atât r. funciară, cât și dobânda și r. de stat obținută de deținătorii titlurilor de obligațiuni și de rente. ❖ R. absolută, formă a r. funciare care reprezintă surplusul de valoare peste prețul de producție general. R.a. se produce în agricultură datorită compoziției organice mai scăzute a capitalului comparativ cu industria și este însușită de proprietarii funciari ca urmare a proprietății private asupra pământului. R.a. plătită de arendași apare ca urmare a faptului că în agricultură se obține un venit mai mare decât profitul mijlociu, iar valoarea mărfurilor agricole este superioară prețului de producție social (toate cheltuielile de producție plus profitul mijlociu). Acest spor de valoare se explică atât prin compoziția organică a capitalului, mai scăzută în agricultură, cât și prin imposibilitatea participării capitalului din agricultură la egalizarea ratei profitului (din cauza proprietății private asupra pământului). Toți arendașii plătesc r.a. indiferent de fertilitatea și de poziția terenurilor. Datorită faptului că arendașii plătesc r.a., o parte din capitalurile lor este sustrasă din producția agricolă. R.a. face ca agricultura să rămână în urma industriei și determină scumpirea produselor agricole, înrăutățind situația salariaților. Desființarea monopolului proprietății private asupra pământului determină desființarea r.a. ❖ R. de monopol, r. ce se formează în condițiile existenței unui singur producător, care controlează întreaga ofertă a unui produs și stabilește prețul de vânzare în funcție de cerere, adică un preț de monopol, astfel încât venitul mediu încasat este mai mare decât venitul marginal. R. de m. constituie de fapt un supraprofit, care se adaugă la preț. în comparație cu renta funciară, care nu influențează prețul de vânzare deoarece este cuprinsă în preț, r. de m. constituie o cauză a creșterii prețurilor. ❖ R. de stat, formă a împrumutului de stat pentru care se plătește periodic un venit (rentă), de regulă sub forma unui procent fix din valoarea obligațiunii. Prin conversiune (v.), statul poate modifica r. de s. ❖ R. diferențială, formă a rentei funciare; profit suplimentar realizat de arendaș de pe terenurile cu condiții mai favorabile de producție, comparativ cu terenurile care au cele mai slabe condiții de producție, și care este cedat proprietarului funciar. R.d. este determinată de monopolul asupra pământului ca obiect al economiei, de întinderea limitată a terenurilor agricole. în funcție de condițiile de formare, poate exista r.d. I și r.d. II. R.d. I este dependentă de fertilitatea solului, de situarea terenurilor față de piețele de desfacere și de mijloacele de transport folosite. R.d. II se obține din profitul suplimentar rezultat de pe urma investițiilor succesive efectuate pe același teren cu scopul intensificării producției agricole. R.d. există ca urmare a menținerii unor deosebiri de fertilitate, de poziție a terenurilor, datorită unor particularități în formarea prețurilor, precum și ca urmare a efectuării unor investiții de volum diferit. Aceste venituri diferențiate sunt folosite în dezvoltarea unității agricole respective și pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societății. ❖ R. economică, plată care se face proprietarului unui factor de producție, a cărui ofertă fiind limitată, creșterea cererii determină urcarea prețului său. Mărimea r.e. este egală cu diferența dintre venitul actual obținut (în situația în care prețul factorului de producție a crescut) și suma obținută anterior creșterii'prețurilor. R.e. este prin urmare egală cu excedentul peste suma câștigată în cea mai bună variantă de utilizare anterioară a factorului de producție. Constituirea r.e. necesită existența următoarelor condiții: "oferta unui factor de producție trebuie să fie neelastică sau chiar perfect neelastică; "imposibilitatea înlocuirii factorului de producție dat cu un alt factor sau a 231 REN substituirii bunurilor obținute cu alte bunuri; "avantajul economic absolut al unui factor de producție față de alți factori sau ai bunurilor obținute în comparație cu alte bunuri de același gen; "monopolul proprietății asupra factorului de producție ori asupra bunurilor obținute. ❖ R. feudală, formă a r. funciare care apare din supramunca țăranilor iobagi; este însușită în mod gratuit de către moșieri. R.f. are la bază proprietatea feudală asupra pământului și exprimă relații de dominație directă a moșierilor asupra țăranilor iobagi. Ea s-a prezentat sub trei forme: r. în muncă sau claca (boierescul), r. în produse (dijma în natură, zeciuiala, rușfeturile etc.) și r. în bani, plătită de țărani după ce își vindeau produsele. ❖ R. funciară (a pământului), r. ce se constituie în domeniile de activitate unde pământul, inclusiv bogățiile solului și ale subsolului, ocupă un loc deosebit de important: agricultura, silvicultura, piscicultura, industria extractivă, construcțiile. R.f. se constituie datorită următoarelor cauze: "existența deosebirilor de poziție între diferite suprafețe agricole care sunt limitate; "existența unor limite ale proceselor intensive de sporire a producției agricole determinate de legea productivității marginale descrescânde și de legea diminuării veniturilor; "modul specific de formare a prețurilor de piață ale produselor agricole, care nu mai au ca bază costul mediu minim, ci costul mediu maxim, cu condiția ca și cererea să fie destul de mare în raport cu oferta. Existența r.f. nu determină creșterea prețurilor produselor agricole, dar rezultă din prețurile mai înalte ale acestor produse. Ea constituie un profit suplimentar obținut prin utilizarea unor suprafețe care au un anumit avantaj și este încasată de proprietarul pământului. Prețul pământului este dat de raportul dintre renta funciară și rata dobânzii. ❖ R. în bani, formă a rentei funciare apărută și practicată o dată cu dezvoltarea relațiilor de schimb. S-a practicat în special în perioada destrămării feudalismului. ❖ R. perpetuă, sumă de bani ce se obține pentru o hârtie de valoare emisă de stat, pe care cumpărătorul o poate înstrăina, însă nu poate solicita rambursarea din partea emitentului. ❖ R. viageră, sumă de bani pe care o persoană fizică sau juridică se obligă să o plătească periodic unei persoane, pe tot timpul vieții acesteia. R.v. se poate socoti și pensia pentru limită de vârstă sau pensia suplimentară. RENTIER, persoana care nu mai ia parte activă la exploatare (în procesul de producție sau de circulație a mărfurilor) și cedează capitalurile sale bănești sub forma capitalului de împrumut (v.) altor persoane juridice sau fizice de la care primește în schimb, în permanență, dobânzi, dividende etc. Numărul r. a crescut considerabil. RENTING (engl.), formă de închiriere a mijloacelor de transport, latură a leasingului. REPARAREA PREJUDICIILOR CAUZATE PERSOANELOR FIZICE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Șl BOLI PROFESIONALE, compensarea pagubelor cauzate victimei sau persoanelor aflate în întreținerea sa prin accidente de muncă și boli profesionale. în caz de deces al victimei, compensarea se acordă persoanelor aflate în întreținere, cu condiția ca acestea să fie inapte de muncă sau minore. în situația vătămării integrității corporale și a sănătății, la stabilirea cuantumului despăgubirii se au în vedere pierderea sau diminuarea capacității de muncă. Prejudiciul se evaluează ținându-se seama de câștigul pe care victima l-ar fi realizat în muncă, adică se au în vedere salariul net, alte venituri permanente, diferite sporuri, plata orelor suplimentare etc. Redobândirea parțială sau totală a capacității de muncă de către victimă determină diminuarea sau încetarea obligației debitorului de a compensa prejudiciul. Prin urmare, r.p. trebuie să fie justă și integrală; despăgubirea nu trebuie să depășească nivelul prejudiciului real. Despăgubirea este complementară și subsidiară; ea reprezintă numai diferența dintre sumele acordate prin asigurările sociale sau sumele acordate pentru cei aflați în întreținere și câștigurile realizate de victimă, acțiunea putând fi introdusă numai după stabilirea drepturilor de asigurări sociale sau de întreținere. Despăgubirile se datorează chiar dacă victima nu era încadrată în muncă, cum este spre exemplu cazul minorilor, când se iau în calcul atât prejudiciul real suportat prin 232 REP cheltuielile cu îngrijirea medicală, îmbrăcămintea specială, supraalimentație, pregătirea profesională, cât și veniturile mici ce se vor realiza din cauza reducerii capacității de muncă, precum și posibilitățile de afirmare și de dezvoltare a personalității celui accidentat. Desigur, în determinarea cuantumului despăgubirii se ține seama și de culpa victimei, adică despăgubirea datorata de autorul faptei ilicite se va diminua în mod corespunzător. Despăgubirea se acordă sub forma polițelor periodice sau în sumă globală, deodată, avându-se în vedeie interesele victimei. Plățile periodice se pot modifica în timp (având caracter subsidiar) în funcție de evoluția drepturilor de asigurări sociale, de schimbările ce pot interveni în capacitatea de muncă a persoanei vătămate. REPARAȚIE CAPITALĂ, formă de realizare a reproducției mijloacelor fixe sub aspect material, care cuprinde complexul de lucrări ce se execută asupra mijloacelor fixe, după expirarea fiecărui ciclu de funcționare stabilit de normativele tehnice, reprezentând înlocuirea unor părți principale sau a unui număr important de piese sau subansambluri uzate, precum și repararea celor parțial uzate, cu scopul de a asigura menținerea caracteristicilor lor tehnico-economice pe întreaga durată de serviciu. înlocuirea părților uzate ale mijloacelor fixe poate prelungi durata totală de serviciu a acestora. Rx. cuprind și reparațiile ce se efectuează în cadrul reviziilor generale ale utilajelor și instalațiilor tehnologice. De regulă, r.c. trebuie să fie însoțite de îmbunătățirea și de modernizarea mașinilor, instalațiilor și utilajelor - cri de câte ori este posibil - în condiții economice, care să aibă ca efect ridicarea parametrilor tehnico-economici corespunzători tipurilor similare ce se produc în perioada efectuării reparației, mărirea randamentelor, reducerea consumurilor energetice și de materii prime, sporirea gradului de automatizare,, creșterea capacității de producție și ridicarea calității produselor. R.c. se execută atunci când, din cauza uzurii mijlocului fix, acesta nu mai are randamentul, precizia de lucru ori siguranța de funcționare admisă de procesul tehnologic respectiv, cu scopul de a fi readus cât mai aproape de starea inițială, menținându-i-se astfel caracteristicile tehnice și economice normale de exploatare până în momentul uzurii iui totale și uneori chiar cu scopul de a-i mări durata de serviciu. Viața mașinii începe de la intrarea ei pe poarta fabricii. Toate lucrările de la punerea ei în funcțiune, precum și asigurarea celor mai bune condiții de întreținere și de funcționare trebuie să constituie preocuparea principală a colectivelor de muncitori, tehnicieni și ingineri. R.C., ca și reparațiile curente și reviziile periodice ale mijloacelor fixe, au caracterul de cheltuieli de producție care se efectuează din fondurile de producție și deci se includ în costul producției în anul în care s-au efectuat sau, dacă sunt de un volum mai mare, se eșalonează pe câțiva ani. Eșalonarea pe câțiva ani a cheltuielilor cu r.c. și cu modernizările mijloacelor fixe urmărește evitarea fluctuației nivelului costurilor de producție. Cheltuielile cu r.c. care se eșalonează pe o perioadă mai mare de un an pot fi acoperite din credite bancare, ce se rambursează la datele când aceste cheltuieli sunt prevăzute să fie incluse în costuri. R.c. se pot finanța și din fondul de amortizare. La instituțiile bugetare, fondurile necesare efectuării r.c. se asigură potrivit prevederilor bugetului. Economiile realizate la costurile de producție și beneficiile obținute de unitățile economice de stat datorită neefectuării r.c. se consideră realizate fără efort propriu și nu se iau în considerare la determinarea stimulentelor materiale ce se acordă pe baza realizării și depășirii beneficiilor. Planificarea, executarea, finanțarea și decontarea r.c. se fac atât sub aspect fizic, cât și sub aspect financiar, folosindu-se două planuri, și anume: a) planul tehnic desfășurător al r.c., care cuprinde categoriile de mijloace fixe ce îndeplinesc condițiile pentru a li se efectua aceste r., repartizarea pe trimestre a r., termenele de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe supuse reparațiilor, materialele și forța de muncă necesară executării acestor planuri; b) bugetul, care cuprinde resursele și cheltuielile pentru efectuarea r.c., desfășurate pe categorii de mijloace fixe, pe acțiuni de reparații și pe trimestre. Fondurile destinate finanțării r.c. pot fi utilizate numai după deschiderea finanțării, pentru care unitățile economice înaintează o cerere însoțită de devizele sau de listele cu mijloacele fixe ce 233 REP urmează a fi reparate, planul tehnic și bugetul, contractul privind executarea reparațiilor (dacă acestea se execută în antrepriză) și autorizația de construcție, când reparațiile se execută la clădiri. Cheltuielile cu r.c. se justifică din punct de vedere economic numai dacă sunt sensibil mai- mici decât cele efectuate cu achiziționarea sau cu producerea altor mijloace fixe. R-c. nu mărește durata normată de funcționare a mijloacelor fixe și nu contribuie la creșterea valorii lor inițiale. Aceste reparații au drept scop să asigure funcționarea normală a mijloacelor fixe pe toată durata normată de serviciu, fiind o formă de realizare a reproducției simple a mijloacelor fixe. Greutatea separării lor de celelalte feluri de reparații și trecerea reparațiilor curente drept r.c. și invers au fost cauzele pentru care ele s-au unificat sub aspectul fondurilor din care urmau a fi efectuate. V. și ciclu de funcționare; normativul valoric; revizie. REPARAȚIE DE AVARIE, reparație care se efectuează la navă sau la încărcătură în vederea înlăturării urmărilor lăsate de avariile produse de abordaj, furtună, incendiu, eșuare etc. Deoarece avariile pot fi produse de diferite cauze, comandantul navei întocmește și depune protestul de avarie (v.), pe baza căruia vor fi stabilite răspunderile. Apoi, în baza concluziilor expertizei care a fost efectuată, comandantul navei prezintă pretenții de despăgubire față de persoana vinovată, solicitându-i acesteia să depună o garanție într-un cuantum care să acopere: ■cheltuielile cu repararea navei; «contravaloarea eventualelor întârzieri; «dobânzile legale; ■cheltuielile de judecată etc. în mod provizoriu se poate institui și un sechestru asigurător asupra navei vinovate. Pagubele în asemenea cazuri sunt suportate de asigurător. Cu toate acestea comandantul navei și armatorul sunt obligați să urmeze procedura de mai sus, deoarece societatea de asigurări plătește despăgubirea, dar prin acțiunea de regres se îndreaptă împotriva vinovatului. V. și acțiune de regres. REPARTIȚIA PRIMARĂ A PRODUSULUI NATIONAL BRUT, v. DISTRIBUIREA PRODUSULUI NATIONAL BRUT. ■ REPARTIȚIA SECUNDARĂ (ULTERIOARĂ) A PRODUSULUI NATIONAL BRUT, v. REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT. REPARTIȚIA VALORII ASIGURĂRII, repartizarea proporțională - in asigurările maritime - a valorii asigurării pe mai multe feluri de mărfuri care sunt asigurate global. R.v.a. se determină procentual, pe baza valorii reale a mărfurilor cuprinse în asigurare și a valorii totale asigurate. REPARTIZAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE, v. CHELTUIELI DE PRODUCȚIE. REPARTIZAREA CHELTUIELILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR, înscriere în bugetul de stat și în bugetele locale a diferitelor categorii de chekuieh stabilite după anumite criterii în vederea realizării obiectivelor economice, sociale, culturale etc. prevăzute. R.c. între v.s.b. are ca scop îndeplinirea în condiții optime a sarcinilor și a funcțiilor statului (a organelor centrale și locale de stat), antrenarea unui număr mare de oameni la conducerea statului, pentru cunoașterea și satisfacerea cerințelor generale și personale ale poporului. Cheltuielile bugetare se repartizează între verigile sistemului bugetar după anumite considerente politice, economice, social-culturale etc. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat și bugetele locale este determinată de împărțirea atribuțiilor între organele centrale și cele locale ale puterii și administrației de stat, precum și de subordonarea organizatorică a unităților economice și a instituțiilor respective, stabilită prin normele juridice în vigoare. Astfel, dacă antunite unități sunt 234 REP subordonate organelor centrale, cheltuielile lor sunt înscrise în bugetul de stat, iar dacă sunt subordonate consiliilor locale, cheltuielile respective sunt repartizate și finanțate din bugetele locale. R.c. între v.s.b. este determinată și de principiile care stau la baza organizării și funcționării sistemului bugetar. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat și bugetele locale este determinată de următorii factori: “trăsăturile orânduirii sociale și de stal a țării noastre; ^delimitarea - stabilită prin Constituție și prin alte acte normative - a funcțiilor și a atribuțiilor organelor centrale și locale ale puterii și administrației de stat; aorganizarea economiei, a acțiunilor social-culturale; «importanța acțiunilor finanțate; «principiile de organizare și de funcționare a sistemului bugetar. Din bugetul de stat se repartizează și se finanțează următoarele acțiuni și cheltuieli: «acțiunile economice de importanță generală date în competența ministerelor; «cheltuielile de comerț exterior; aacțiunile social-culturale de importanță generală: ^cheltuielile cu organele supreme ale puterii de stat, cu organele administrației de stat, cu organele judecătorești și cu apărarea națională etc. In bugetele locale se repartizează următoarele acțiuni și cheltuieli: «acțiunile economice de importanță locală; Bacțiunile social-culturale care dețin o pondere importantă; «cheltuielile cu organele locale ale puterii și ale administrației de stat etc. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat și bugetele locale, precum și între diferitele trepte ale bugetelor locale nu este imuabilă. în funcție de dezvoltarea economiei naționale și de necesitatea servirii economice și social-culturale cât mai bune a localităților și a populației, anumite acțiuni, întreprindea sau instituții locale pot să treacă din competența de finanțare a organelor locale ale puterii de stat în competența organelor de stat centrale și invers. Rezultă că repartizarea cheltuielilor între verigile sistemului bugetar se perfecționează continuu în concordanță cu prefacerile, care au loc și cu sarcinile impuse de procesul obiectiv al dezvoltării materiale și spirituale a societății noastre. V. și sistem bugetar. REPARTIZAREA CREDITELOR BUGETARE, operațiune bugetară prin care, concomitent cu deschiderea creditelor bugetare (v.), are loc atribuirea acestora pe ordonatorii subordonați (secundari și terțiari), în vederea efectuării cheltuielilor. R.c.b. pentru ordonatorii secundari și terțiari se desfășoară pe baza mandatului bugetar (v.) în care sunt prevăzute creditele deschise pe subdiviziunile clasificației bugetare (v.). REPARTIZAREA PE TRIMESTRE A VENITURILOR Șl A CHELTUIELILOR BUGETARE, complex de operațiuni prin care veniturile și cheltuielile aprobate prin bugetul de stat și prin bugetele locale se repartizează pe trimestre în funcție de termenele de încasare a veniturilor și de perioadele de efectuare a cheltuielilor. în bugetul de stat, repartizarea pe trimestre a veniturilor și a cheltuielilor se face de Ministerul Finanțelor pe capitole, la propunerea ordonatorilor principali de credite și a organelor financiare teritoriale, pentru cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile din bugetul de stat, pe structura aprobată pentru bugetele locale, și de către ordonatorii principali de credite pentru bugetele proprii și pentru bugetele unităților subordonate, precum și pe celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare. în bugetele locale, repartizarea pe trimestre a veniturilor și a cheltuielilor se aprobă de Ministerul Finanțelor, pentru cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și pentru transferurile de la acest buget prezentate de organele financiare teritoriale, pe baza propunerilor comisiilor județene și ale Consiliului General al Municipiului București și ale consiliilor locale și de către consiliile județene sau locale, ale unităților administrativ-teritoriale, pentru bugetele proprii și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate. REPARTIZAREA PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT, proces de distribuire primară și de redistribuire a produsului național brut, efectuat prin intermediul unor categorii economice, financiare și de credit, cum sunt: salariile și alte forme de retribuire, prețurile (în măsura în care se abat într-un sens sau altul de la valoarea mărfurilor), prestările de servicii de către stat și unitățile 235 REP cooperatiste în folosul populației» Impozite, cheltuieli bugetare, prime de asigurare etc. R.pm.b. se realizează, în mare măsură, prin intermediul finanțelor și al creditului, în cadrul cărora locul principal îl ocupă bugetul statului. Cu ajutorul finanțelor și al creditului se mobilizează o parte din mijloacele bănești aflate în economie și la populație și se repartizează pentru dezvoltarea economiei naționale, pentru finanțarea acțiunilor sociai-culturale, pentru întreținerea și funcțio- narea organelor de stat și pentru apărarea națională. Existența producției de mărfuri și deci acțiunea legii valorii în economie reclamă ca repartizarea produsului național brut să se desfășoare nu numai în forma naturală, ci și în cea bănească. La înfăptuirea acestei repartiții se ține seama de gradul de dezvoltare a factorilor de producție, de nivelul productivității muncii, de țelurile imediate și de perspectivă ale societății, precum și de interesele generale și personale ale membrilor societății. Din produsul social, în procesul repartiției se constituie mai întâi o serie de fonduri, cum sunt: fondul de înlocuire a mijloacelor de producție consumate în procesul de producție, fondul pentru extinderea procesului de producție, fondul de rezervă sau de asigurare contra pierderilor neprevăzute și deranjamentelor cauzate de calamități ale naturii și de accidente. De asemenea, se efectuează cheltuielile generale ale administrației care nu țin direct de producție, cheltuielile care servesc pentru satisfacerea comună a cerințelor social-culturale, se constituie fondul pentru persoanele inapte de muncă, fondul pentru apărarea națională etc. După alimentarea acestor fonduri, ceea ce rămâne - și aceasta constituie partea cea mai mare a produsului național brut - se împarte între membrii societății în raport cu cantitatea, calitatea, importanța și rezultatele muncii prestate. V. și distribuirea produsului național brut; produs social; redistribuirea produsului național brut. REPARTIZAREA PROFITULUI REGIEI AUTONOME, proces de divizare a profitului brut pe unnătoarele destinații: compensarea cheltuielilor care se suportă direct din rezultatele financiare, plata impozitului pe profit. Ceea ce rămâne reprezintă profitul net, care se repartizează pe următoarele destinații: o cotă pentru dezvoltare, pentru constituirea fondurilor proprii: “fondul pentru nevoi social-culturale; Bfondul pentru calificarea, recalificarea și specializarea personalului; “fondul de rezervă; “o cotă de 10% pentru fondul de participare a salariaților la profit, inclusiv plata managerului în limita a trei salarii. Din profitul rămas, minimum 50% se varsă ia bugetul de stat sau local, după caz, iar restul se utilizează pentru constituirea resurselor proprii de finanțare. Vărsământul la bugetul de stat sau local, după caz, se efectuează până la data de 15 mai a anului fiscal următor. REPARTIZAREA PROFITULUI SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, operațiuni prin care profitul realizat în decursul exercițiului financiar se repartizează pe destinațiile prevăzute de actele normative. Profitul societății de asigurări se stabilește pe baza bilanțului contabil aprobat de adunarea generală a acționarilor. Profiri impozabil se detemină scăzând din venituri o serie de cheltuieli deductibile admise de lege. Pentru determinarea profitului impozabil, din venituri se scad și sumele reprezentând rezervele de prime la asigurările de viață și rezervele de prime și de daune pentru celelalte feluri de asigurări și reasigurări. După calcularea și plata impozitului, din profitul net obținut se repartizează o cotă de până la 50% pentru constituirea fondului de dezvoltare și modernizare, investiții, reparații. O altă parte se repartizează pentru cercetări și dezvoltări de noi asigurări și reasigurări. Din profitul anual se constituie fondul de rezervă care poate fi de cel mult 5% din totalul profitului prevăzut în bilanțul contabil anual, până când acest fond reprezintă minimum a cincea parte din capitalul social, precum și fondurile pentru alte destinații, cum sunt cerințele sociai-culturale, calificarea, recalificarea, perfecționarea personalului, cerințe sportive etc. Toate destinațiile profitului se aprobă de adunarea generală a acționarilor, care hotărăște și dividendele cuvenite acționarilor. De asemenea, o cotă de până la 10% din profitul net se repartizează pentru alimentarea fondului de participare a personalului la profit. Dividendele se repartizează proporțional cu aportul la capitalul social și se plătesc acestora în cel mult două luni de Ia aprobarea bilanțului contabil de că&e adunarea generală a acționarilor. Dacă se înregistrează 236 REP pierderi, adunarea generală a acționarilor analizează cauzele și hotărăște în consecință. Acționarii suporta pierderile proporțional cu aportul Ia capital și în limita capitalului subscris. Cât timp statul este acționar unic, dividendele respective se cuvin statului, REPARTIZAREA. VENITURILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR, înregistrarea veniturilor în bugetul de stat, și în bugetele locale, cu prilejul elaborării, dezbaterii și adoptării bugetului de stat, în concordanță cu obiectivele de dezvoltare a economiei naționale, a acțiunilor social-culturale etc. R, se efectuează astfel încât să asigure alimentarea suficientă cu venituri a fiecărui buget până la nivelul cheltuielilor acestuia. Dacă bugetul statului are o bază sigură de venituri, el se întocmește echilibrat și cu prevederea unor rezerve, existând astfel posibilitatea efectuării unei repartizări elastice a veniturilor între diferitele bugete, care sunt alimentate în final de ia veriga superioară cu toate veniturile necesare. Fiecărei verigi a sistemului bugetar i se repartizează asemenea izvoare de venituri care să-i asigure alimentarea satisfăcătoare, permanentă, fermă, ritmică și stabilă cu resurse financiare, astfel încât să-i permită evitarea golurilor de casă și să poată avea loc în cursul anului o permanentă echilibrare a veniturilor cu cheltuielile. Unitățile economice de importanță generală prelevă veniturile cuvenite statului la bugetul de stat, iar întreprinderile de importanță locală le prelevă la bugetul local de la care sunt finanțate. Anumite venituri de importanță generală se repartizează însă bugetelor locale în scopul ridicării părții de venituri a acestora la nivelul cheltuielilor. Repartizarea veniturilor între bugete trebuie să asigure stimularea organelor respective în realizarea integrală a veniturilor bugetului statului. Organele locale pot să fie stimulate punându-li-se la dispoziție anumite cote din veniturile bugetului de stat ce se repartizează. REPARTIZAREA VENITURILOR Șl A CHELTUIELILOR PE CATEGORII DE BUGETE LOCALE, operațiuni financiare complexe prin care organele de decizie ale fiecărui județ, respectiv al municipiului București, repartizează veniturile și cheltuielile pe bugetele locale subordonate; în funcție de atribuțiile organelor locale ale administrației de stat și de subordonarea instituțiilor publice, precum și în funcție de necesitățile echilibrării bugetelor locale. în cazurile în care cheltuielile prevăzute în bugetele proprii ale județelor și al municipiului București, ale orașelor sau ale comunelor nu pot fi acoperite integral din veniturile proprii, pentru echilibrarea bugetelor respective se pot stabili și aproba transferuri din bugetul de stat. Prin legile bugetare anuale se pot autoriza unele unități administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acțiuni temeinic fundamentate, prin emisiunea de titluri de împrumut rambursabile în maximum zece ani. REPATRIEREA ÎMPRUMUTURILOR, întoarcerea în țara de origine a obligațiunilor de împrumut plasate peste graniță, în mâinile deținătorilor străini. R.î. are loc prin cumpărarea obligațiunilor de către statul emitent sau de către cetățenii săi și poate fi urmarea redresării situației economice și valutare a țării emitente, a scăderii cursului la bursele străine etc. REPERCUSIUNEA IMPOZITELOR (INCIDENȚA INDIRECTĂ), transmiterea, trecerea unei sarcini fiscale de la subiectul impozabil nominal asupra altei (altor) persoane, adică la destinatar, respectiv la suportatorul real al impozitului, pe diferite căi. Contribuabilul real (suportatorul impozitului) este persoana fizică sau juridică nevoită să plătească efectiv și definitiv impozitul, suportându-1 în ultimă analiză din venitul sau din averea sa. în mod obișnuit, plătitorul impozitului este una și aceeași persoană cu cea care îl suportă realmente; este cazul salariaților, al oamenilor de litere, de artă și de știință ș.a., când se realizează incidența directă. în foarte multe cazuri însă, persoana care plătește impozitul îl recuperează parțial sau total de la alte persoane cu 237 REP care intră în raporturi economice. Așa de pildă, negustorul trece asupra cumpărătorilor diferite impozite indirecte (pe consumație), incluzându-le în prețul de vânzare. Aceasta este incidența indirectă, adică rezultatul ni Echitatea fiscală cere ca persoana care plătește impozitul statului să-I și suporte în mod real. De modul cum se suportă realmente impozitele depinde îndeplinirea a două cerințe fundamentale aie impozitelor: o cerință de etică, de echitate, care privește repartiția impozitelor între diferitele categorii de cetățeni, și o cerință de ordin economic național, prin aceea că ele nu trebuie să stânjenească mersul vieții economice, atacând capitalul de producție într-o întreprindere și provocând avantajarea de fapt a altor întreprinderi. Transmiterea sarcinii fiscale se realizează cel mai ușor în cazul impozitelor indirecte, deoarece ele se varsă de către întreprinzători la bugetul statului, iar aceștia din urnă Ie adaugă la prețul mărfurilor și le transferă asupra cumpărătorilor. R. poate avea loc în anumite limite și la unele impozite directe pe venit și pe avere. Referindu-se la r.i., David Ricardo spunea: „Cei ocupați în sfera productivă suportă din salariu nu numai impozitele directe stabilite asupra veniturilor lor și taxele de consumație la bunurile de consum, ci și o parte din impozitele directe ale proprietarilor, în virtutea repercusiunii impozite lori („Opere alese", voi. I, Editura Academiei Române, București, 1959, p. 177). Principalele căi de transferare a sarcinilor fiscale de către întreprinzători asupra altor persoane sunt: adăugarea la prețul de vânzare a mărfurilor sau la tarifele serviciilor a impozitelor indirecte și recuperarea lor de la cumpărători; achiziționarea, când piața permite, de materii prime, materiale, combustibil etc. la prețuri mici, ceea ce face posibilă transpunerea impozitului asupra cumpărătorilor etc. Transferarea impozitelor plătite de unele persoane asupra altora poate fî parțială sau totală, aceasta depinzând de condițiile fiecărui subiect impozabil, de impozitul de plată, de locul și de timpul când se încasează impozitele, de gradul de concentrare a producției, de raportul dintre cerere și ofertă, de gradul de mecanizare-și de automatizare a producției,-de măsura în care este ocupată forța de muncă, de felul mărfurilor supuse vânzării etc. RJ. conduce la înrăutățirea condițiilor de trai al populației. Prin r.i., sarcinile fiscale ale patronilor sunt mult ușurate sau chiar desființate. V. și suportatorul impozitului. REPORT L Operațiune de bursă constând în cumpărarea de către bancă, pe bani gata, a unor titluri (acțiuni, efecte publice) care circulă în comerț, cu obligația de răscumpărare, la același curs, pe care și-o ia vânzătorul, pentru un termen scurt. R. comportă astfel două operațiuni executate concomitent de către cumpărătorul reportat, și anume: o vânzare casa și o nouă cumpărare a acelorași valori predabile la un nou termen (scurt), menținându-și astfel poziția de cumpărător. R. creează disponibilități speculanților de bursă și asigură băncilor plasarea temporară a resurselor disponibile, din care realizează dobânzi superioare față de cele obișnuite. Operațiunile de r. creează posibilitatea unor intervenții bancare în activitatea burselor și stimulează speculațiile de bursă. 2. Diferență în plus între cursul la termen al unei valute și cursul la vedere al aceleiași valute pe piața valutară respectivă. De regulă, mărimea r. este determinată de deprecierea valutei respective într-o măsură mai mare sau mai mică decât dobânda ce se cuvine pentru intervalul de timp până la termen. R. este definit șî ca fiind dobânda mai mică percepută pe piața monetară din țara emitentă a valutei, în raport cu cea de pe alte piețe. în fmanțe-contabilitate. r. reprezintă operațiunea de trecere a totalului cumulat al sumelor de pe pagina precedentă pe pagina următoare a fișei de cont, a registrului sau a unei lucrări oarecare din sistemul informațional economic. V. și deport; discont; operațiuni valutare; operațiuni valutare la termen. REPRECIERE MONETARĂ, creștere a cantității de metal prețios a unității monetare, astăzi, creșterea puterii de cumpărare a monedei unei țări pe plan național și internațional, ridicarea cursului monedei naționale. V. și depreciere monetară; devalorizare monetară; inflație. RES REPREZENTANT, persoană (mijlocitor) pe care o firmă producătoare (comercială, financiară sau o instituție de credit) o împuternicește să încheie tranzacții în numele ei, în condiții cât mai convenabile. R. nu răspunde față de firmă decât în condițiile și în limitele stabilite de firma pe care o reprezintă. REPREZENTANȚĂ A CLUBURILOR DE „PROTECȚIE Șl INDEMNIZAȚIE", instituție sau societate de asigurări care, din împuternicirea acestor cluburi, participă la stabilirea împrejurărilor și a cauzelor întâmplărilor petrecute în limita teritoriului țării sale, de nava de care răspund armatorii din cluburile respective. în mod concret, trebuie să se stabilească aspecte de ordin legal ale întâmplării, scop în care se fac investigații printre membrii echipajului sau alte persoane interesate. Dacă împrejurările o impun, se iau depoziții ale echipajelor prin organele oficiale, urmând ca acestea să fie folosite în acțiunile judecătorești care vor urma. De menționat că societatea de asigurări acționează ca reprezentantă a cluburilor de „protecție și indemnizație", procedând la stabilirea împrejurărilor și a cauzelor întâmplărilor petrecute în limita teritoriului țării noastre de nave de care răspund armatorii membri ai acestor cluburi. REPREZENTANȚĂ A SOCIETĂȚII STRĂINE DE ASIGURĂRI Șl REASIGURĂRI, instituție cu profil de asigurări și reasigurări care lucrează în România pentru societăți de asigurări și de reasigurări din străinătate. Societățile de asigurări și de reasigurări din străinătate și asociațiile asigurătorilor străini pot înființa în România reprezentanțe în concordanță cu prevederile legale și dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: să aibă personalitate juridică în țara, de origine, să fi desfășurat o activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani și să nu se afle în stare de încetare de plăți sau faliment ori în alte asemenea situații; să depună la o unitate bancară din România o garanție îri numerar echivalentă cu limita minimă a capitalului prevăzut a fi vărsat la constituirea societăților de asigurări; să obțină, în prealabil, avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (v.), Reprezentanțele înființate în România pot încheia numai contracte de asigurări și contracte de reasigurări cu persoane juridice sau persoane fizice străine ori pentru bunuri proprietate a acestora, precum și contracte de reasigurări cu societăți de asigurări-reasigurări și cu societăți de reasigurări românești. Reprezentanțele societăților de asigurări și reasigurări străine sunt obligate să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 15 aprilie a anului următor, situațiile financiare anuale, pe care le transmit societăților din țările de origine. REPRODUCȚIE, reluarea, reînnoirea și repetarea continuă a procesului de producție (producție, repartiție, circulație și consum). R. cuprinde reproducerea produsului național brut, a forței de muncă și a relațiilor de producție și poate fi: r. lărgită, când reluarea procesului de producție se face permanent în proporții sporite, și r. simplă, când procesul de producție se reia în aceeași proporție. RESCADENȚAREA CREDITELOR, revederea și reeșalonarea ratelor și scadențelor creditelor. R.c. se face de către bancă pe baza cererii justificate a unității economice și cu condiția prezentării de către aceasta a măsurilor care să asigure rambursarea creditelor rescadențate. R.c. nu se aprobă de către unitățile bancare când nerambursarea creditelor la scadență se datorează unor cauze subiective; în aceste cazuri, persoanele cu funcții de conducere din întreprinderi sunt pasibile de sancțiuni. RESCONT, sumă de bani egală cu dobânda cuvenită unei bănci pentru achitarea anticipată a unei polițe deja scontate (v.), inclusiv comisionul perceput de bancă pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operațiunea de rescontare. V. și rescontare; scont; scontare. 239 RES RESCONTARE 1. Scontarea la banca centrală a unei polițe care anterior a fost scontată. 2. Operațiune prin care o bancă vinde altei bănci, înainte de scadență, cambii (v.) aflate la ordinul său, pentru a intensifica rotația capitalului și în vederea lărgirii plasamentului. Efectuarea r. unei cambii la o bancă de emisiune necesită existența a minimum trei semnături, iar scadența trebuie să fie la un termen scurt. Prin r. se naște pentru banca rescontatoare angajamentul cambial al giranților în genere, întrucât banca nu face altceva decât să gireze din nou efectele scontate de ea. Banca centrală (de emisiune) care face r. încasează o taxă de rescontare. RESCONTATOR, instituție bancară centrală care efectuează operațiuni de rescontare. V. și rescont; rescontare; scont; scontare. RESPONSABIL CU MUNCA SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, persoană încadrată în muncă la organizațiile de stat, cooperatiste și private, care - concomitent cu îndeplinirea sarcinilor la unitatea la care este încadrat - îndeplinește și anumite atribuții pentru societatea de asigurări pe bază de mandat strict personal și netransmisibil. R. cu m. societății de asigurări primește o împuternicire de lucru scrisă sau o legitimație-delegație (aceasta în situația în care activează în afara unității la care lucrează). R. cu m. societății de asigurări contractează diferite asigurări facultative de bunuri, de persoane și de răspundere civilă, încasează primele respective de asigurare și le depune în contul asigurătorului. Pentru munca prestată, r. este remunerat cu o taxă de mandat reprezentând 5-12% din primele de asigurare încasate, în funcție de felul asigurărilor. Din suma astfel cuvenită, minimum 50% revine unității la care este încadrat r. și până la 50% se acordă ca stimulent personal. REST, sumă de bani care se restituie persoanei atunci când face o plată cu monede sau bancnote ce însumează mai mult decât suma datorată. RESTANT, întârziat la o plată până la termenul legal, scadent. RESTANȚA DE PLATA, sumă din impozite, taxe, prime de asigurări etc. neachitată până la scadență de unitățile economice de stat, cooperatiste, private și de populație, care se încasează pe cale administrativă, asupra ei aplicându-se majorări corespunzătoare de întârziere. RESTITUIRE, înapoiere a unei sume de bani, a unui impozit plătit în plus, a unui credit ajuns la scadență. ❖ R. impozitelor și taxelor, înapoierea sumei aferente acelor impozite și taxe care au fost încasate greșit sau într-un cuantum mai mare decât cel datorat, ca urmare a micșorării venitului, a averii ori datorită dispariției bunului impozabil sau taxabil. în unele cazuri, r.i. și a t. se operează ca urmare a unor măsuri sociale, economice și chiar politice. R. se face din bugetul statului pe baza unei cereri înaintate de plătitor la organele fmanciar-bancare, care trebuie avizată în următoarele condiții: "persoanele juridice și fizice plătitoare să depună cererea până la expirarea termenului de prescripție extintivă (trei ani pentru persoanele fizice și un an și șase luni pentru persoanele juridice); "să facă dovada, pe baza normelor juridice în vigoare, că sumele plătite ca impozite, taxe etc. nu se cuveneau bugetului statului deoarece s-a plătit mai mult decât era obligația de plată; "suma cerută la restituire să fi fost achitată efectiv în contul bugetului de stat. R.i. și a t. se poate cere în decurs de un an de la data comunicării plusului și se aprobă de către directorii administrațiilor financiare, șefii circumscripțiilor și serviciilor financiare. R. se face din încasările anului curent, de la aceleași subdiviziuni ale ciasificației bugetare a veniturilor. Dacă 240 RES titularii cererilor de r. au de făcut plăți pe anul curent, atunci se poate proceda la compensarea corespunzătoare a sumelor. ❖ R. primei de asigurare, operațiune financiară întâlnită în asigurările facultative și în cele maritime, prin care asigurătorul, potrivit legii sau contractului, este obligat ca, în anumite împrejurări, să restituie asiguratului, parțial sau total, prima de asigurare încasată sau să nu mai pretindă plata primei respective. R.p. de a. poate avea loc când asiguratul nu respectă, la un moment dat, prevederile contractului de asigurare, deși în contract este prevăzută aceasta măsură, când transportul mărfurilor sau al persoanelor nu a mai avut loc sau când marfa a fost asigurată din eroare la doi asigurători distincți etc. RESTITUTIO IN INTEGRUM (lat.), repunere în situația anterioară a persoanei ale cărei- drepturi au fost încălcate prin emiterea unui act juridic. Repararea integrală a prejudiciilor materiale și morale create unei persoane. RESTRICȚII VALUTARE, măsuri restrictive luate de stat în vederea influențării pieței valutare și a cursurilor valutare. Ra. se referă la vânzarea-cumpărarea liberă a aurului, a valutelor străine, la efectuarea operațiunilor valutare cu scopul de a micșora deficitul balanței de plăți și în vederea menținerii cursului valutar. R.v. se aplică, de regulă, simultan cu alte măsuri protecționiste tarifare și netarifare. R.v. cuprind următoarele măsuri: «controlul cantitativ asupra importului, care implicit micșorează volumul plăților valutare; «aplicarea de taxe și de suprataxe vamale asupra importului; «crearea în mod obligatoriu de rezerve valutare anticipate; «trecerea asupra statului a anumitor activități de comerț exterior; «alte măsuri. în domeniul comerțului invizibil, r.v. constau în limitarea alocațiilor valutare pentru călătorii în străinătate, limitarea transferului în străinătate al veniturilor cuvenite cetățenilor străini etc. Aplicarea de r.v. într-o țară generează contramăsuri din partea altor țări. Valuta străină se pune la dispoziția persoanelor solicitatoare la cursul oficial, în vederea efectuării anumitor operațiuni cu străinătatea, numai cu aprobarea organelor valutare. RESURSE 1. Mijloace de existență a unei persoane. 2. Elemente ale bogăției unei națiuni. 3. Totalitatea mijloacelor bănești sau financiare necesare realizării unor anumite obiective economice, social-culturale etc. De exemplu, r. întreprinderii, ale bugetului de stat etc. Nu trebuie să se confunde noțiunea de r. cu aceea de surse; r. este mijlocul concret, iar sursa este providența, izvorul, originea. ❖ R. asimilate celor proprii, mijloace materiale și bănești minime și permanente (datorii) aparținând terțelor persoane fizice și juridice, existente la unitățile economice și pe care acestea le folosesc la fel ca pe resursele proprii. V. și pasive stabile. ❖ R. bancare, totalitatea mijloacelor bănești aflate la dispoziția băncilor, pe care acestea le folosesc în operațiuni de credit și în alte operațiuni. Caracterul, structura izvoarelor și mișcarea resurselor bancare sunt determinate de natura orânduirii social-economice a societății și de obiectul de activitate al băncilor (de emisiune, comerciale, de investiții, ipotecare, agricole ș.a.). R.b. au ca principale izvoare: fondurile proprii ale băncilor, rezervele bănești ale bugetului de stat, mijloacele bănești temporar disponibile ale întreprinderilor, ale cooperativelor, precum și emisiunea bănească. R.b. sunt repartizate pentru creditarea pe termen scurt, pentru creditarea pe termen lung și pentru finanțarea nerambursabilă a investițiilor. ❖ R. bugetare, mijloace bănești cuprinse în bugetul de stat ca venituri; ele provin de la unitățile de stat, cooperatiste, private și de la populație. ❖ R. destinate finanțării investițiilor, mijloace bănești constituite pe baza planului de finanțare și de creditare a investițiilor, din sumele aferente amortizării mijloacelor fixe, din profit, din alte resurse proprii, din credite bancare și din alocații de la bugetul de stat. Unitățile economice depun resursele proprii pentru finanțarea investițiilor la unitățile bancare în raza cărora își au sediul. 241 RES ❖ R.. economice, totalitatea elementelor materiale, umane,, monetare etc. care pot fi mobilizate și utilizate în procesul reproducției sociale. ❖ R. extraordinare, r. la care statul apelează în situații excepționale, când r. curente nu pot face față cheltuielilor. R.e. cuprind: împrumuturile de stat interne și externe, emisiunea de bani de hârtie, ajutoarele și donațiile primite din străinătate etc. ❖ R financiare, mijloace bănești care se află la dispoziția statului, a unităților economice de stat, cooperatiste, private, a instituțiilor etc. și care se folosesc pentru efectuarea cheltuielilor, pentru constituirea diferitelor fonduri și pentru formarea rezervelor. R.f. se formează din acumulările bănești și sunt de stat, cooperatiste și private. în r.f. de stat se cuprind resursele aflate la dispoziția statului și resursele aflate la dispoziția unităților economice și instituțiilor de stat. ❖ R.f. ale unităților administrativ-teritoriate, r. care se constituie din impozite, taxe și alte venituri fiscale, din venituri nefiscale, din venituri din capital, din cote și sume defalcate (v.) din unele venituri ale bugetului statului, din cote adiționale la unele venituri ale bugetului statului și ale bugetelor locale, din transferuri cu destinație specială de la bugetul statului și din venituri cu destinație specială. ❖ R.f. centralizate, r. care se concentrează în cea mai mare măsură în bugetul statului și care cuprind încasările din impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, vărsăminte din profit, încasări din contribuțiile pentru asigurările sociale, încasări de impozite de la cooperative și de la populație, prime de asigurare, încasări de la Loteria Națională etc. ❖ R.f. descentralizate, r. constituite din beneficiile aflate la dispoziția unităților economice și provenite din realizarea producției, executări de lucrări și prestări de servicii, active circulante, amortismente, creșterea pasivelor ștabile, chirii încasate etc. R.f. ale cooperativelor sunt, în principiu, aceleași ca la unitățile economice de stat. Principala parte a r.f. este destinată dezvoltării producției, științei și tehnicii, pregătirii personalului și ridicării nivelului de viață a poporului. ❖ R. financiare externe, mijloace financiare procurate din afara granițelor țării cu scopul de a contribui la creșterea economică sau la acoperirea unor cheltuieli urgente ale țării. ❖ R. financiare publice, r. ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice. Constituirea r.f.p. se realizează pe seama impozitelor, taxelor, contribuțiilor și veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice și fizice, cu luarea în considerare a potențialului lor economic și a altor criterii prevăzute prin legislație. Dimensionarea cheltuielilor publice și repartizarea acestora pe destinații și pe ordonatori de credite se efectuează în concordanță cu obiectivele strategiei de dezvoltare economică și socială a țării și cu prioritățile imediate stabilite de autoritățile publice competente. Utilizarea r.f.p. se face cu respectarea strictă a legii, în condiții de eficiență economico-socială. Rf.p. se constituie și se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, și anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar. Resursele și cheltuielile reflectate în bugetele de mai sus, cumulate la nivel național, formează resursele financiare publice totale, respectiv cheltuielile publice totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugetele respective, evidențiază mărimea efortului financiar public, pe anul respectiv, starea de echilibru sau de dezechilibru, după caz. Constituirea, păstrarea și utilizarea r.f.p. se controlează de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanțelor și alte organe de specialitate. ❖ R. împrumutate, mijloace bănești și materiale existente la unitățile economice, procurate pe calea împrumuturilor bancare și folosite pentru executarea unor lucrări de investiții, pentru procurarea unei părți din activele circulante etc. ❖ R ordinare, r. la care statul recurge în mod obișnuit în condiții normale și care se încasează cu regularitate la bugetul public național. R.o. cuprind veniturile bugetare cu caracter fiscal, cele cu caracter nefîscal, contribuțiile pentru asigurările sociale etc. ❖ R proprii, mijloacele materiale și bănești existente la dispoziția unităților economice, procurate inițial prin finanțare de la bugetul de stat, din acțiuni și, în anii 242 RET următori, pe calea autofinanțării. R.p. constituie majoritatea considerabilă din totalitatea resurselor existente în unitățile economice. V. și autofinanțare. RESURSE DE CREDITARE, capitaluri proprii și alte capitaluri atrase din care băncile acordă diferite categorii de credite. R. proprii, r. formate de capitalul subscris de acționari, din profitul repartizat pe fondurile de rezervă sau de risc. în general, capitalul propriu este de dimensiuni reduse față de cifra de afaceri și reprezintă, de regulă, o garanție pentru deponenți. Cea mai mare parte a capitalului propriu este imobilizată în bunuri mobiliare și imobiliare - terenuri, clădiri, autovehicule, mașini de calcul, calculatoare, ghișee etc. Capitalul propriu poate crește și prin emiterea de noi acțiuni și obligațiuni. Resurse atrase, r. formate din depunerile agenților economici și ale populației de capitaluri temporar disponibile. Cea mai mare parte a capitalului de împrumut provine din depunerile populației la vedere sau pe termen; de aceea, băncile stimulează aceste depuneri prin dobândă. Băncile pot fi concurate în atragerea capitalului disponibil de la populație de către Casa de Economii și Consemnațiuni și de către Tezaur prin acordarea de dobânzi mai mari la depunerile făcute. Mărimea depozitelor la bănci depinde de nivelul veniturilor populației, de securitatea depunerilor și de dobânda acordată. Securitatea depunerilor are la bază reputația băncii, felurile și calitatea serviciilor prestate de bancă. Practica bancară cunoaște trei feluri de depozite de capitaluri, și anume: depozite la vedere, depozite cu preaviz și depozite la termen. Depozitele la vedere cuprind majoritatea capitalurilor depuse la bănci. Din aceste depozite depunătorii pot retrage oricând capitalul depus. Numai pentru sumele mari care se retrag este necesar un preaviz de 24 de ore. Depozitele cu preaviz au o utilizare mai restrânsă. Din aceste depozite, depunătorii pot retrage capital numai dacă avizează banca într-un anumit timp, stabilit la efectuarea depunerii, care poate fi de 5-10 zile sau mai mult, potrivit convenției încheiate. Depozitele la termen sau la scadență sunt acelea care se efectuează pentru perioade fixe, începând de la o lună până la cinci ani. Nivelul dobânzii depinde de felul depozitelor și de dobânda pieței. O altă resursă de creditare o constituie soldurile creditoare ale conturilor curente, adică disponibilitățile nefolosite existente în aceste conturi o perioadă mai mare sau mai mică și pe care băncile ie folosesc pentru acordări de credite. O altă resursă de creditare o reprezintă rescontul Ia Banca Națională a României. în vederea folosirii fondurilor bancare imobilizate în operațiunile de scont, băncile folosesc rescontul la Banca Națională a României sau la băncile comerciale. După epuizarea resurselor menționate mai sus, băncile pot să ceară și să primească refinanțare (v.) de la Banca Națională a României, în care scop aceasta poate recurge, în ultimă instanță, la emisiune de monedă. V. și scont; rescont. RETENȚIE, reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui bun al debitorului până în momentul când acesta își achită complet datoria. RETRAGERE A BANILOR DIN CIRCULAȚIE, operațiune prin care o anumită sumă de bani este retrasă din arterele circulației. Când încasările în numerar acoperă plățile zilei și se completează soldul numerarului din casa de circulație până la plafonul stabilit, diferența se varsă automat la fondul de rezervă existent pe lângă filialele și sucursalele bancare, aceasta reprezentând de fapt o retragere de numerar din circulație. Simultan pot avea loc, la diferite unități bancare; atât retrageri, cât și emisiune de numerar; situația definitivă nu poate fi cunoscută decât de centrala băncii care exercită controlul asupra masei monetare aflate în circulație. RETRAGERE DE CREDITE BUGETARE, operațiune de verificare efectuată de ordonatorii principali de credite, prin care se poate constata existența la ordonatorii subordonați a unor credite, bugetare disponibile, datorate nerealizării sau suspendării anumitor acțiuni. în baza constatărilor se emite o dispoziție bugetară de retragere a creditelor bugetare. 243 RET RETRAGEREA AUTORIZAȚIE! BĂNCILOR, hotărâre a Băncii Naționale a României de a retrage autorizația de funcționare unei bănci sau filiale românești ori unei filiale sau sucursale a unei bănci străine ia cererea băncii, ca sancțiune sau pe baza unuia dintre următoarele motive: “banca nu a început operațiunile pentru care a fost autorizată în termen de un an de la primirea autorizației sau nu și-a exercitat de mai mult de șase luni activitatea de acceptare de depozite; “autorizația a fost obținută pe baza unor declarații false sau prin orice alt mijloc ilegal; “acționarii au decis să dizolve sau să lichideze banca; k'a avut loc o fuziune sau o dizolvare a băncii; “autoritatea competentă din țara în care are sediul banca străină care a înființat o sucursală în România i-a retras acesteia autorizația de a desfășura activități bancare; Bs-a retras autorizația băncii a cărei filială este. Hotărârea de retragere a autorizației se publică în Monitorul Oficial al României. Din acel moment se interzice băncii, filialei sau sucursalei angajarea oricărei operațiuni financ iar-bancare. RETRAGEREA AUTORIZAȚIE! DE FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI, r. de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a autorizației de funcționare a asigurătorilor în cazul în care aceștia nu au început să desfășoare activitatea de asigurări în termen de 12 de la data eliberării autorizației sau dacă încetează să lucreze o perioadă de 12 luni consecutive. împotriva deciziei de retragere a autorizației de funcționare, asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicare. V. și autorizarea de constituire a asigurătorilor; autorizația de funcționare a asigurătorilor; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. RETROCEDENT, partea care intervine în retrocesiune (v.) și care. în schimbul unei prime, se reasigură la rândul său la o altă societate de asigurări mai puternică. RETROCESIONAR, parte care intervine în retrocesiune (v.) și care. în schimbul primelor încasate, preia o parte din riscurile, din valorile și din sumele asigurate. RETROCESIUNE, o nouă reasigurare încheiată de un reasigurător, prin care acesta transmite o parte din răspunderea preluată prin contractul de reasigurare unei alte instituții sau societăți de asigurări (reasigurări). Prin r. se realizează o mai bună dispersare a riscurilor, permițându-se fiecărei instituții sau societăți de asigurări (reasigurări) să rețină din răspundere numai partea pe care o va putea acoperi cu certitudine. R. se realizează de regulă cu participarea unor instituții și societăți de asigurări din diverse țări. Uneori, prin r., riscurile asigurate se pot întoarce în țara în care au fost asigurate inițial, motiv pentru care unele societăți de asigurări stipulează în contractele de reasigurare pe care le încheie clauza „fără dreptul de retrocesiune1*. Prin urmare, în r. intervine retrocedentu! (v.), respectiv partea care cedează printr-un nou contract de reasigurare o parte din răspundere, și retrocesionarul (v.), adică partea care, în schimbul primelor de reasigurare încasate, preia o parte din răspunderea asumată de retrocedent. V. și reasigurare. REȚEA NAȚIONALĂ DE COMERCIALIZARE A TITLURILOR FINANCIARE, totalitatea instituțiilor bancare, financiare și a agenților autorizați legal să efectueze tranzacții cu titluri financiare, direct sau prin mijlocirea bursei de valori. REȚINERE DIN SALARIU, v. POPRIRE. 244 REV REVALORIZAREA BANILOR 1. Operațiune legală de revenire a monedei naționale la paritatea pierdută și de întărire a cursului oficial în raport cu alte valute. 2. Operațiune de modificare a cursului oficial al valutelor în sensul majorării valorii paritare. 3. Restabilire (ridicare) a conținutului în aur și, respectiv, a cursului oficial al valutei naționale în raport cu aurul sau cu o altă valută, în urma unui proces de depreciere (inflaționist), R. constă în „scumpirea44 valutei naționale în raport cu alte valute; este o metodă folosită pentru stăvilirea creșterii inflaționiste a prețurilor și pentru restabilirea puterii de cumpărare a banilor la nivelul anterior inflației. Ea poate fi folosită când inflația nu s-a agravat încă și dacă există o bună situație economică și financiară în țară. Pe calea r.b. sunt păgubiți debitorii, deoarece ia scadență ei trebuie să-și achite datoria în monedă mai scumpă. Rob. se determină astfel: în care: Rb = revalorizarea banilor; Pv = paritatea valutară veche; Pn = paritate valutară nouă. REVERS, partea inversă (opusă) a unei monede. REVERSIBILITATEA IMPOZITELOR, fenomen economico-financiar potrivit căruia ceea ce persoanele fizice plătesc statului ca impozite, taxe etc. revin, pe diferite căi, tot populației prin acțiuni economice, social-culturale (învățământ, ocrotirea sănătății, asistență socială etc.), într-o măsură de câteva ori mai mare. REVIZIE, activitate de control cu caracter de repetare, care constă în revederea și în verificarea diferitelor documente referitoare la operațiunile economice efectuate anterior. R. se face cu scopul de a examina felul în care s-au transpus în viață recomandările controlului anterior. De regulă r. se face de către organele ierarhic superioare asupra organelor subordonate. ❖ R. documentară (contabilă), formă importantă a controlului economic postoperativ, procedeu prin care se certifică realitatea conturilor unui agent economic, se formulează o opinie profesională privind sinceritatea conducerii contabilității în mod corect, exact și la timp, cu respectarea reală a operațiunilor economice în conturi, care stau la baza stabilirii situației economico-financiare a agenților economici. în domeniul controlului economic, revizia constituie o anumită formă de verificare a activității financiare și economice a întreprinderii, în scopul stabilirii justeței și legalității activității ei. R.d. constă în verificarea sistematică a activității financiare și economice a întreprinderilor, bazată pe acte originale și pe înregistrări contabile. Sarcinile de bază ale r.d. sunt: averificarea legalității operațiunilor efectuate de întreprindere, pentru a stabili măsura în care a fost respectată disciplina financiară și bugetară; «lupta împotriva delapidărilor; «verificarea organizării contabilității, a legalității documentelor și a înregistrărilor contabile; “verificarea evidenței materialelor; "verificarea asigurării întreprinderii cu active circulante proprii și asimilate lor. Documentul principal pentru verificarea situației financiare a întreprinderilor îl constituie bilanțul cu anexele sale. Rezultatele financiare se verifică pe baza datelor din contul „Profit și pierderi44, a datelor din contabilitatea analitică și a documentelor primare. V. și control economic. ❖ R. periodică, lucrare de reparație executată la un mijloc fix după o anumită perioadă de lucru 245 REV sau după fabricarea unei anumite cantități de produse, când necesită o verificare totală sau numai a părților lui esențiale (supuse unei uzări mai rapide). Operațiunea constă în demontarea totală sau parțială a utilajelor, pentru a li se înlocui piesele uzate sau stricate, și în remontarea lor. Cheltuielile ocazionate de r.p. se acoperă ca și cele ocazionate cu reparațiile capitale și curente, prin includerea lor în costurile produselor fabricate de întreprindere. Prin caracterul lor periodic, cheltuielile pentru r.p. se pot prelimina. REVIZOR DE GESTIUNE, persoană specializată care are drept atribuții inventarierea și controlul gestiunilor din organizațiile comerciale; își desfășoară activitatea sub conducerea compartimentului financiar-contabil. Activitatea r. de g. se desfășoară pe baza programului anual de control, aprobat de conducătorul unității comerciale. R. de g. are ca atribuții: “inventarierea faptică a stocurilor de valori materiale și bănești, verificarea legalității și realității înregistrării operațiunilor de intrare, utilizare și ieșire a valorilor; “controlul felului în care sunt conservate valorile materiale; “regularizarea diferențelor etc. R. de g. este obligat să sesizeze conducerea unității verificatoare despre deficiențele constatate și, în consecință, să propună măsuri pentru remedierea lor. Totodată, el trebuie să ceară și să primească angajamente scrise de la gestionarii în cauză, pentru recuperarea pagubelor etc. Semestrial și anual, organizațiile comerciale informează organele controlului financiar intern din organizația ierarhic superioară asupra activității desfășurate de r. de g. REVIZOR VAMAL, persoană oficială, cu o calificare ridicată, care este împuternicită să analizeze, să măsoare și să cântărească mărfurile supuse taxelor vamale; de asemenea, r.v. verifică identitatea dintre documentele vamale și mărfurile care se exportă sau se importă. V. și regim vamal. REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE, operațiune ce este în competența și se efectuează de către comisia emitentă a deciziei de pensionare sau de către comisia superioară și prin care, constatându-se că s-au strecurat erori în determinarea cuantumului pensiei, se fac îndreptările cuvenite. Deoarece decizia de pensionare este un act administrativ, ea poate oricând să fie revizuită și deci revocată de către comisia care a emis-o, dacă - desigur - se descoperă erori în stabilirea pensiei. R.d. de p. presupune modificarea sau anularea ei și emiterea unei noi decizii. Comisiile revizuiesc deciziile de pensionare la sesizarea șefilor oficiilor de asigurări sociale și pensii, a organelor de îndrumare și control ale Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și a oricărei persoane interesate. Dacă r.d. de p. se face de către comisia de stabilire a pensiilor, pensionarul poate folosi calea obișnuită de contestare a felului cum i s-a determinat pensia. V. și decizia de pensionare. REVIZUIREA IMPOZITULUI, cale de atac, operațiune prin care se solicită și se revede modul cum un organ fiscal a calculat impozitul persoanelor fizice și juridice. R. se efectuează pe baza cererii de revizuire înaintate de plătitorii de impozit la direcțiile generale ale finanțelor publice și ale controlului financiar de stat din județele și din municipiul București. Cererea de revizuire motivată și însoțită de acte doveditoare trebuie făcută în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii de către plătitor a înștiințării de plată. Organele financiare județene și ale Capitalei au obligația ca, în decurs de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, să se pronunțe printr-o decizie motivată, care se comunică plătitorului de impozit. Pe perioada r.i. se calculează majorări de întârziere. Impozitul plătit între timp în plus se restituie sau se compensează. Impozitul rămas de plată după soluționarea cererii de revizuire trebuie plătit în termen de cinci zile. Cererile _ - - » REZ de revizuire suportă o taxă de timbru de 2% din suma impozitului cerută să fie revizuită. împotriva deciziei date de organul județean (municipal) se poate face contestație la Ministerul Finanțelor. V. și contestație; compensarea impozitului. REVIZUIREA MEDICALĂ A PENSIONARILOR DE INVALIDITATE, reexaminarea periodică a stării de sănătate și a capacității de muncă a persoanelor invalide de către comisiile de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, organizate în cadrul direcțiilor județene de muncă și protecție socială. Sunt supuși r.m. persoanele invalide de gradul I, II și LII, persoanele încadrate în muncă în urma unui accident de muncă, care au contractat boli profesionale sau care, din cauza stării lor, nu mai pot munci în condițiile de la locurile de muncă avute anterior și sunt încadrate în munci mai ușoare sau cu program redus. R. se poate face și la cererea pensionarilor, cunoscut fiind faptul că este posibil ca oricând să se agraveze starea de sănătate, ceea ce poate justifica încadrarea într-un alt grad de invaliditate. R. se poate face însă numai până la împlinirea vârstei de pensionare și are loc la intervale de 6-12 luni, de către cabinetele de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, la termenele stabilite, iar concluziile acestei revizuiri se trimit comisiilor de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă; cabinetele respective țin evidența dosarelor medicale ale pensionarilor. Neprezentarea la r.m. conduce la suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare. Pensionarii cu invaliditate ireversibilă, precum și cei care au împlinit vârsta de 60 de ani, bărbații, și 55 de ani, femeile, nu sunt supuși revizuirii periodice a capacității de muncă; în aceste cazuri, în decizia de pensionare se face mențiunea „nerevizuibir sau „definitiv**. V. și comisia de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă; suspendarea pensiei. REVOCARE, încetarea valabilității unui contract cu acordul părților contractante. Un contract se poate revoca și unilateral. REVOCAREA ACREDITIVULUI, contramandarea, reducerea sau desființarea acreditivului. R.a. sau reducerea sumei acestuia are loc pe baza unei scrisori prezentate de plătitor la banca sa și trimisă de către acesta la banca furnizorului care o predă acestuia în vederea acceptării, revocării sau reducerii acreditivului. La primirea consimțământului scris al furnizorului pentru revocarea sau reducerea sumei acreditivului, banca virează suma respectivă din contul acreditivului în contul plătitorului (unității economice cumpărătoare). Plățile efectuate din acreditiv până la revocarea sau reducerea lui rămân valabile. V. și acreditiv. REVOCAREA CECULUI, contramandarea cecului de către emitentul lui. Beneficiarul cecului revocat poate ridica pretenții față de emitent sau față de giranți. REVOCAREA DECIZIEI DE PENSIONARE, v. REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE. REZERVA AFERENTĂ RISCURILOR NEEXPIRATE, parte din prima de asigurare necesară pentru acoperirea riscurilor care au fost asigurate în perioada de derulare a acordului și care necesită încă să fie acoperite un timp după data expirării acordului de asigurare. V. și reasigurare. REZERVA BANCARĂ OBLIGATORIE, parte din lichiditățile băncilor comerciale (10%) care se păstrează în mod obligatoriu în cont la Banca Națională a României, constituind un 247 REZ instrument de garantare a operațiunilor bancare și un mijloc esențial prin care B.N.R. veghează la asigurarea lichidității în economie. R.b.o. dezavantajează băncile, deoarece ea este o imobilizare de fonduri pentru care însă B.N.R. plătește o «dobândă foarte mică. Cu toate că este restrictivă, r.b.o. este o pârghie (instrument) necesară, deoarece, în cazul în care o societate bancară ajunge în dificultate, recurge în final la B.N.R. Aceasta constituie și un semnal de alarmă, deoarece înseamnă că banca respectivă a extins creditul mai mult decât îi permite r.b.o. - limita maximă până la care o bancă poate să multiplice împrumuturile. De aceea, r.b.o. este considerată printre cele mai puternice instrumente de control al expansiunii creditului. R.b.o. se poate crea și în valută. REZERVA DE CATASTROFĂ, r. care se creează prin aplicarea lunară a unei cote de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezervă atinge cel puțin nivelul reținerii proprii sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale. R. de c. este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natura catastrofală. V. și catastrofă; risc. REZERVA DE DAUNĂ 1. Rezervă care se constituie și se actualizează lunar pentru daunele produse în anul curent și care, din diverse motive, urmează să se plătească în anii viitori, pentru daunele survenite în anul curent, dar care mi au fost comunicate până la finele anului, având în vedere faptul că termenul de prescripție în limitele căruia asigurații își pot valorifica dreptul la despăgubire este de mai mulți ani; daunele de catastrofa, ca de exemplu inundațiile, grindina, seceta, care au loc la anumite intervale de timp confirmate statistic și care afectează în proporții de masă bunuri și persoane. 2. Sume de bani reținute de organizația cedentă (cea care cedează în reasigurare o parte din răspunderile asumate) fo vederea constituirii unui depozit, la care apelează pentru daune ivite, dar nelichidate până la sfarșM anului caksadaristic. R. de d. se constituie pe baza estimărilor, a datelor statistice sau a calculelor arteriale privind plățile în viitor, care nu pot fi mai mici de 40% din diferența dintre primele încasate și daunele plătite la asigurările și reasigurările cu valabilitate în cursul anului. R. de d. poate reprezenta până la 100% din estimarea făcută de organizația cedentă pentru daunele produse, dar nelichidate până la sfârșitul anului calendaristic. Sumele de bani reținute drept r. de d. se regularizează la sfârșitul anului următor în care au fost reținute, când se decontează daunele lichidate între timp și se constituie noua rezervă pentru daunele încă neplătite. Acest lucru apare ca necesar, deoarece sunt cazuri când daunele se lichidează după mai mulți ani (de exemplu, în cazul unor procese de judecată), timp în care sumele de bani respective rămân - în baza unei prevederi contactele - la dispoziția organizației cedente, pentru ca aceasta să aibă disponibilități de plată atunci când se ajunge in situația de a fi despăgubită. Sumele de bani reținute drept r. de d. sunt, de regulă, purtătoare de dobânzi în favoarea reasigurătorului. R. de d., chiar dacă sunt identificabile, nu pot fi urmărite de asigurați sau de creditori. Societățile comerciale din domeniul asigurărilor și reasigurărilor care efectuează operatori și în valută își constituie rezervele în lei și în valută. Rezervele de prime la asigurările de viață, precum și rezervele de prime și de daune pentni celelalte asigurări și reasigurări se deduc din venituri în vederea determinării profitului. REZERVA DE DAUNE NEAVIZATE, r. ce se creează și se ajustează cel puțin la încheierea exercițiului financiar, în baza estimărilor societății de asigurări, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentn? daunele întâmplate, dar încă neavizate. 248 REZ REZERVA DE EGALIZARE, r. ce se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile, pentru constituirea resurselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile. REZERVA DE PRIME 1. Rezervă care se constituie pentru riscurile neexpirate, adică pentru evenimente care se pot produce ulterior și care, evident, necesită plăți de sume asigurate sau de despăgubiri. R. de p. sunt specifice asigurărilor de viață, dar se întâlnesc și în alte asigurări și reasigurări de bunuri, de răspundere civilă. 2. Partea din primele de reasigurare pe care organizația cedentă (cea care cedează în reasigurare o parte din răspunderea asumată) o reține în vederea constituirii unui depozit, la care să apeleze pentru acoperirea eventualelor daune ce s-ar putea ivi până la expirarea riscurilor. Este vorba despre faptul că, în condițiile în care riscurile sunt asumate pe o anumită perioadă, de regulă de un an, nu este exclusă ivirea unor pagube care să conducă la plăți de despăgubiri după data când s-a făcut decontarea primei de asigurare, dar în cadrul perioadei de valabilitate a asigurării. Deoarece estimarea cuantumului unor astfel de pagube este dificil de realizat, în practica mondială a reasigurării s-a convenit calcularea unui procent (de regulă, 30%) din primele de reasigurare decontate pentru anul de asigurare respectiv, care să servească drept rezervă în scopurile menționate mai sus. Pentru reasigurător, sumele de bani reținute de cedent drept rezervă de prime sunt, de regulă, purtătoare de dobânzi. REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT, r. ce se constituie obligatoriu de către fiecare societate bancară pentru a face față riscului de credit determinat de procesul creditării. Rezerva se constituie în limita a 2% din soldul creditelor acordate înregistrat la finele anului și se folosește pentru compensarea pierderilor din credite, însă numai după ce au fost luate celelalte măsuri de recuperare a creditelor și de compensare a eventualelor pierderi determinate de activitatea de creditare. Dacă pentru unele credite s-au constituit provizioane, mai întâi, în cazuri de pierderi din creditare, se folosesc provizioanele respective. Consiliul de administrație al băncii aprobă în fiecare caz acoperirea pierderilor din această rezervă generală. REZERVA MATEMATICĂ, diferență rezultată la un moment dat între primele încasate de asigurător, la care se adună dobânzile aferente acestora, și suinele de bani plătite pentru acoperirea riscului. R.m. mai poate fi definită ca diferența dintre valoarea actuală a obligațiilor financiare ale asigurătorului și valoarea actuală a obligațiilor asiguratului. în cazul asigurărilor mixte de viață, care apar deopotrivă ca o măsură de prevedere și ca una de economisire pe termen lung, rezerva matematică cuprinde atât partea din prima aferentă acoperirii riscului de deces, cât și partea din primele încasate ce servește pentru plata sumei asigurate la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, R. m. se calculează succesiv pe baza unor anumite metodologii, cum sunt metoda prospectivă (v.), metoda retrospectivă (v.) etc. Pentru a-și putea onora obligațiile asumate, asigurătorul trebuie să aibă în permanență la dispoziția sa o sumă echivalentă cu rezerva matematică. Aceasta înseamnă că asigurătorul trebuie să fie în măsură ca, din primele încasate în trecut și din ratele de primă pe care le mai are de încasat, să poată acoperi integral obligațiile viitoare din contractele de asigurare. în țara noastră, societățile de asigurări păstrează rezervele matematice la bancă, valorificându-le cu o anumită dobândă pe an. Acest lucru este posibil având în vedere termenele lungi (5-15 ani) pe care se încheie asigurările de viață. Prin păstrarea lor la bancă, rezervele matematice devin importante resurse de creditare, inclusiv pe termen lung. 249 REZ REZERVA PENTRU RISCURI NEEXPIRATE, r. ce se calculează pe baza estimării daunelor care vor apărea după închiderea exercițiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea dată, în măsura în care valoarea estimată a acestora depășește suma dintre rezerva de prime și primele de asigurare care urmează să se mai încaseze la aceste contracte. V. și rezerva de prime. REZERVA PLANULUI DE CREDITE, suma globală prevăzută în partea de destinații a planului de credite, fără să aibă destinații stabilite inițial, din care se acordă credite pentru nevoi suplimentare necunoscute în momentul elaborării planului, determinate de survenirea în cursul trimestrului a unor cauze obiective justificate economic, precum și pentru satisfacerea altor cerințe de credite care se încadrează în normele creditării curente. R.p. de c. se constituie Ia centrala și la sucursalele băncii. R. se reconstituie cu plafoanele de credite care nu sunt utilizate până la sfârșitul trimestrului, cu sumele care reprezintă rambursări de credite acordate în cursul trimestrului din aceste rezerve. Plafoanele de credite neutilizate la finele trimestrului nu sunt folosite pentru reconstituirea r.p. de c. în cazuri bine motivate, sucursalele pot cere centralei băncii suplimentarea r.p» de c REZERVĂ 1. Cantitate de mijloace materiale, financiare și sume bănești constituite de către stat, unități economice de stat, cooperatiste, private, instituții, organizații etc., pentru a fi folosite la satisfacerea unor cerințe neprevăzute, pentru lichidarea unor eventuale disproporții care se pot ivi în procesul executării programului, pentru acoperirea unor sarcini noi neprevăzute inițial, pentru satisfacerea unor cerințe viitoare. 2. Posibilitate materială, financiară și bănească neidentifîcată. REZERVĂ BĂNEASCĂ OBLIGATORIE, parte a depunerilor bănești la bancă efectuate Ia vedere, care, deși se află în permanență la dispoziția titularilor în cauză, rămâne în bancă sub forma unui sold permanent între depuneri și restituiri. Caracterul permanent al acestui sold permite băncii sa utilizeze r.b. în diferite operațiuni pe termen scurt, din care să obțină o creștere a profitului bancar. Unele bănci utilizează în exces r.b. pentru plasamente pe termen lung, fapt ce reprezintă o imobilizare riscantă, care în unele cazuri poate provoca insolvabilitate și chiar faliment bancar. REZERVĂ BUGETARĂ, fond special prevăzut anual prin legea pentru adoptarea bugetului de stat, în bugetul de stat și în bugetele locale, cu nivel diferențiat pe aceste bugete, menit să facă față finanțării unor cheltuieli neprevăzute impuse de calamitățile naturii, a unor cheltuieli urgente și neprevăzute de Ia începutul anului, dar survenite în cursul executării bugetului, să compenseze unele goluri temporare de resurse bugetare la consiliile locale, să asigure echilibrarea veniturilor și cheltuielilor fiecărei verigi bugetare pe iot timpul executării bugetului de stat etc. R»b. are caracter de continuitate. Constituirea r.b. este reclamată de asigurarea executării în bune condiții a programului economic și a bugetului de stat. Dimensionarea r.b. se face pe baza experienței anilor precedenți având în vedere posibilitățile bugetare ale anului curent și poate ajunge până la 1-2% din cuantumul total al cheltuielilor prevăzute anual în bugetul de stat. V. și fond de rezervă bugetară; fond de rezervă bugetară în bugetele locale; fond de rezervă bugetară în bugetul de stat. REZERVĂ DE AUR, cantitate de aur (lingouri și monede) ce se păstrează la băncile de emisiune. R. de a. servește drept garanție pentru bancnotele aflate în circulație și pentru stingerea datoriilor față de alte țări, în situațiile în care acestea n-au fost lichidate prin livrări de mărfuri sau 250 REZ prestări de servicii în tarile în care bancnotele sunt liber convertibile, r, de servește pentru preschimbarea la cerere a bancnotelor în anj. In sistemul bănesc monometalist, < a avea o deosebită importanță pentru constituirea tcndului de rezervă necesar plăților mternauc avi cu bani umversali, a fondului de rezervă pentru circulația interni care se modifică In sens a i mau J sau al muz-răril, și a fondului de rezervă pentru cmbur f;i:(,nior și penau schimbarea ba* cncmioz In timpul crizei. roiul r. de a, d << *i cetind să mai fie rezerva circulației interne a banilor și a schimbului de oammme. in aerași ump a crescut considerabil importanța, n de a. ca bani universali, datorită fenomenelor caracteristice acestei perioade, ca inflația, variația bruscă a cursului valutelor, dezorganizarea decontărilor internaționale, deficitele balanțelor de plăți etc. R. de a. este folosită pe scară largă ca rezer/ă financiară și ca mijloc de intervenție valutară. Dacă la începui aproape întreaga n de 2. era concentrată la băncile de emisiune și la organele financiare (vistieria statului), astăzi în multe țări această rezervă se concentrează aproape în exclusivitate în fondurile valutare create la organele financiare ale statului. Structura r. de a, este formată din stocul de consum curent, folosit în consumul intern pentru cerințele medicinei, cercetării științifice, pentru consum industrial, confecționarea de bijuterii și de decorații etc., și stocul permanent (intangibil), folosit ca mijloc de plată în relațiile internaționale în situații excepționale (neîncredere între state, război, inundații, cutremure, secetă etc.). <* R. de a, mondială, totalitatea r. de a. concentrate în băncile de emisiune și în fondurile valutare ale diferitelor țări. REZERVĂ FACULTATIVĂ, r. constituită în mod liber de către agentul economic din profitul net, potrivit propriei politici și voințe. REZERVĂ FINANCIARĂ, resurse bănești rezervate de către stat, unități economice de stat, cooperatiste, private, pentru efectuarea cheltuielilor neprevăzute și pentru cerințe speciale. R. f. cuprind mijloacele bugetare nefolosite ale unităților economice, mijloacele bănești ale asigurărilor, ale asigurărilor sociale etc. care se află în conturi la bănci. După destinația lor economică, r. pot fi: r. pentru prevenirea și lichidarea eventualelor disproporții în realizarea programului economic, r. pentru desfășurarea normală, neîntreruptă, a procesului de producție, r. pentru buna executare a bugetului de stat, r. pentru sporirea resurselor de creditare ale Băncii Naționale, r. pentru asigurări etc. REZERVĂ LEGALĂ, r. constituită obligatoriu în conformitate cu dispozițiile Codului comercial și ale legilor speciale aplicabile societăților pe acțiuni. R.L se constituie în proporție de cel puțin 5% din profitul contabil anual înainte de impozitare (profitul brut), până la limita când rezerva atinge 20% din capitalul social la societățile comerciale cu capital autohton și la regiile autonome și 25% la societățile comerciale cu participare de capital străin. R.L sunt destinate să protejeze capitalul social în cazul în care exercițiile financiare se încheie cu pierderi. REZERVĂ MONETARĂ INTERNAȚIONALĂ, masa monetară internațională a unei țări utilizată pentru echilibrarea balanței de plăți, asigurarea solvabilității pe plan extern, apărarea cursurilor valutare la bursă și influențarea cursurilor valutare flotante. nu este folosită la plățile curente fața de străinătate, în acest scop utilizându-se încasările din operațiunile curente cu străinătatea. 251 REZ REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI PRELIMINATE, sumă inclusă în costurile de producție ale mai multor perioade de gestiune, pentru cheltuieli a căror plată se va efectua într-o perioadă viitoare. Cheltuielile preliminate fiind suportate de fiecare perioadă de gestiune până la perioada următoare când urmează a se efectua, trebuie să fie înregistrate în contabilitate și calculate cu exactitate, deoarece influențează în sens negativ costurile de producție. Astfel de rezerve se pot constitui pentru efectuarea următoarelor cheltuieli: a) cheltuielile legate de întreținerea personalului întreprinderii care se deplasează la cumpărător pentru asigurarea exploatării (folosirii) normale a produselor în termenul de garanție; b) premiile personalului tehnico-administrativ, inclusiv contribuția la asigurările sociale, care se plătesc trimestrial sau la perioade mai mari; c) indemnizațiile de concediu pentru personalul întreprinderii, inclusiv contribuția pentru asigurările sociale, care se constituie în cazurile când concediile nu sunt eșalonate uniform în cursul anului, iar volumul producției este variabil de la un trimestru la altul; d) dobânzile bancare trimestriale; e) cheltuielile cu reparațiile curente și cu reviziile periodice, la întreprinderile sezoniere sau parțial sezoniere. Celelalte întreprinderi își pot constitui asemenea rezerve numai dacă lucrările de reparații necesită întreruperea producției pe o perioadă mai lungă de zece zile, iar cheltuielile fiind mari, ar denatura costurile de producție. REZERVĂ STATUTARĂ, r. ce se constituie anual din profitul net al unităților patrimoniale potrivit prevederilor statutare. R.s. au ca scpp temperarea asociaților de a pretinde dividende în dauna altor obligații mai mari și mai urgente ale unității economice privind funcționarea sa normală. REZERVĂ SUCCESORALĂ, parte din activul net al patrimoniului unei persoane fizice, asupra căreia persoana respectivă nu are dreptul să dispună nici prin acte juridice între vii (prin acte de vânzare-cumpărare) și nici prin acte juridice pentru cauze de moarte (prin testament). R.s. aparține prin lege anumitor categorii de moștenitori legali apropiați persoanei decedate, care se numesc moștenitori rezervatari. Nici prin dezmoștenire nu poate fi atinsă r.s. Ceea ce rămâne din masa succesorală după deducerea r.s. poartă numele de cotitate disponibilă. V. și succesiune. REZERVE DE PRIME PENTRU ASIGURĂRI DE VIAȚĂ, cont cu ajutorul căruia se ține contabilitatea rezervei de prime pentru asigurările de viață la societatea de asigurări. Este cont de pasiv. Se creditează cu sumele pentru constituirea rezervei de prime pentru asigurările de viață. Se debitează cu sumele virate din contul de disponibil la bancă. Rulajul creditor al contului reprezintă mărimea rezervei constituite, iar rulajul debitor sumele efectiv virate din contul de disponibil la bancă. Soldul creditor al contului arată rezerva constituită la un moment dat. R. de p. pentru a. de v. se stabilește pe baza calculelor actuariale și se administrează separat. REZERVE INTERNE, posibilități suplimentare de producție (existente sau latente) care apar în cursul desfășurării procesului de îndeplinire a programului de producție, a bugetului, prin folosirea cât mai rațională a resurselor de producție și prin lichidarea deficiențelor tehnico-organizatorice ale întreprinderii. Identificarea și mobilizarea prin valorificare a r.i. constituie o sarcină de mare însemnătate pentru cadrele economico-financiare din întreprinderi, ca urmare a perfecționării neîncetate a producției. Observarea directă la locul de muncă, organizarea unui control eficient asupra folosirii raționale a utilajului, asupra economisirii materialului, cercetările de laborator, analiza tehnico-economică și altele sunt procedeele cele mai utilizate de întreprinderi pentru identificarea r.i. 252 REZ REZERVE LA PRIMELE DE ASIGURARE NEÎNCASATE, resurse, fonduri ce se constituie de către societățile de asigurări la finele anului financiar pentru a face față riscurilor care s-ar putea produce într-o perioadă viitoare, corespunzătoare perioadei rămase în cadrul unor polițe de asigurare aferente achitării primelor de asigurare. REZERVE TEHNICE, totalitatea rezervelor pe care și le constituie societatea de asigurări în decursul timpului, prin folosirea calculelor statistico-matematice. în decursul timpului, rX pot ajunge la un cuantum care depășește de multe ori capitalul, ele constituind o mare forță financiară. Pentru protejarea rX și pentru fructificarea lor, este necesară promovarea unei judicioase politici de investiții, menită să evite deprecierea lor și să ducă la realizarea unor venituri care să compenseze rezultatele negative din unii ani și ia asigurarea unui profit pentru societatea de asigurări. De asemenea, se obțin dobânzi importante din disponibilități păstrate în cont la bancă. în același timp, societățile de asigurări pot investi o parte din capital, din rezervele de capital și din rezervele tehnice în titluri de valoare, bunuri mobiliare și imobiliare ori le folosesc pentru acordarea de credite instituțiilor bancare, cu menținerea permanentă a unui coeficient de lichiditate. V. și rezerva de daune; rezerva de prime. REZERVE VALUTARE 1. Rezerve de valute străine ale organelor financiare, ale anumitor organe valutare speciale și ale instituției bancare centrale, păstrate în conturile diferitelor bănci străine sub formă de bancnote și de monede. 2. Rezerve de valute străine, împreună cu rezerva centralizată de aur a statului. REZIDENȚI VALUTARI ÎN ROMÂNIA, persoane juridice și fizice de pe teritoriul României, care participă la efectuarea operațiunilor valutare curente (v.) și la transferurile de capital cu mijloace de plată străine. Sunt considerate r.v. în România următoarele categorii de persoane juridice: “instituțiile publice, regiile autonome, societățile comerciale, asociațiile, cluburile, ligile și orice alte persoane juridice cu caracter lucrativ sau nonprofit, înregistrate sau autorizate să desfășoare activități în România; “asociațiile familiale; “filialele, sucursalele, reprezentanțele, agențiile și birourile firmelor străine înregistrate și/sau autorizate să desfășoare activități în România; “ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României în străinătate; "sucursalele, filialele, reprezentanțele, agențiile și birourile firmelor românești care desfășoară activități și nu sunt înregistrate în străinătate ca persoane juridice. De asemenea, sunt r.v. în România următoarele categorii de persoane fizice: “persoanele fizice care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative; “persoanele fizice, cetățeni români, și persoanele fără cetățenie (apatrizi) cu drept de ședere în România, atestat cu act de identitate emis de organele abilitate prin lege, care depășesc în total 183 de zile de ședere în România pe parcursul unui an calendaristic; “persoanele fizice, cetățeni români, cu domiciliul în străinătate, al căror timp de ședere în România depășește în total 183 de zile pe parcursul unui an calendaristic. Persoanele juridice române, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, sunt obligate să încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executărilor de lucrări, prestărilor de servicii internaționale, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe în conturile băncilor comerciale românești sau străine autorizate să funcționeze în România. Persoanele juridice române, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, au dreptul să dețină și să dispună integral de încasările în valută care provin din exporturi de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii internaționale, precum și din alte surse. 253 REZ REZILIERE, desființare, desfacere, anulare pentru viitor a unui contract sinalagmatic, cu executare succesivă, în cazul neexecutării uneia dintre obligațiile reciproce ale părților. Efectele produse până în momentul r. rămân valabile. REZILIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE, încetarea, desfacerea pentru viitor a contractului de asigurare ca urmare a neexecutării obligației uneia dintre părți din cauze care i se pot imputa. Efectele r. nu pot fi retroactive, ci se produc numai pentru viitor din momentul pronunțării r.; efectele produse de contractul de asigurare până la data r. rămân valabile, ceea ce înseamnă că fiecare parte își păstrează prestațiile ce i s-au efectuat în temeiul contractului, încetând să mai săvârșească sau să primească vreunele prestații. în momentul r., creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligațiilor scadente care nu fuseseră executate până la acea dată; de asemenea, poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile care i s-au cauzat ca urmare a neexecutării respectivelor prestații și a r.c» de a. Spre exemplu, r. are loc atunci când riscul asigurat s-a produs înainte de a fi început răspunderea societății de asigurări; când după începerea răspunderii societății de asigurări a devenit imposibilă (exclusă) producerea evenimentului asigurat, asigurarea devine fără sens. REZOLUȚIE, desființare, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic cu execuție imediată, la solicitarea uneia dintre părți, ca urmare a neexecutării obligației celeilalte părți din cauze care se pot imputa acesteia. REZULTATE ECONOMICE, efecte materiale, bănești, financiare și sociale ce se obțin ca urmare a utilizării factorilor de producție și care se folosesc pentru nevoile producției și pentru consum. R.e. sunt importante pentru asigurarea reproducției sociale și pentru satisfacerea cerințelor de consum. V. și rezultatul exploatării; rezultatul financiar. REZULTATE FINANCIARE, totalitatea mijloacelor bănești care rezultă din activitatea economică desfășurată în întreprinderi, cooperative, organizații etc. într-o anumită perioadă, de obicei într-un an. R. f. ale fiecărei unități economice se determină ca diferență între veniturile obținute și cheltuielile efectuate în anul curent. Acestea se stabilesc pe baza prețurilor și tarifelor în vigoare, precum și pe baza indicatorilor referitori la producția-marfă vânduta și încasată, lucrările de construcții-montaj, prestările de servicii, desfacerile de mărfuri, cheltuielile de producție și de circulație, pe baza altor indicatori specifici etc. R. f. se pot prezenta sub formă de profit sau de pierderi. R. f. se pot exprima în sumă absolută sau relativă și comparativ cu rezultatele din perioadele anterioare, determinarea lor având un rol important în întărirea gestiunii economico-fi- nanciare, în dezvoltarea unităților, a întregii economii și culturi naționale, în ridicarea bunăstării poporului. V. și repartizarea rezultatelor financiare. REZULTATUL CURENT AL EXERCIȚIULUI, indicator care exprimă diferența dintre veniturile curente (din exploatare plus cele financiare) și cheltuielile curente (de exploatare și cele financiare). Acest indicator se mai obține însumând rezultatul exploatării cu cel financiar. El calculează astfel: R.c. ai e. = 02 qp + vf)-(^qc + cf), 254 RIS în care: qp = suma veniturilor curente din exploatare; ^qc = suma cheltuielilor curente de exploatare; vf = venituri financiare; cf = cheltuieli financiare. REZULTATUL EXCEPȚIONAL AL EXERCIȚIULUI indicator care reflectă un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate, și care se determină ca diferență între veniturile excepționale și cheltuielile excepționale ale perioadei respective. Se iau în calcul și veniturile și cheltuielile legate de capital (cedarea de active) și aferente anumitor operațiuni de gestiune (penalizări, amenzi etc.). REZULTATUL EXPLOATĂRII, indicator care exprimă diferența dintre veniturile din exploatare și totalitatea cheltuielilor aferente exploatării. R.e. se determină după următorul calcul: în care: R.E. = rezultatul exploatării; ^qp = suma veniturilor din exploatare; y qc = suma cheltuielilor de exploatare. REZULTATUL FINANCIAR, indicator care exprimă profit sau pierdere și se obține făcând diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare. RING, loc amenajat într-o piață specializată în care se desfășoară tranzacțiile bursiere. în r. pot pătrunde numai persoane autorizate și funcționarii bursei. Pe marginea r. sunt instalate telefoane, prin care curierii țin legătura cu societățile de intermediere bursieră, transmițându-le informații despre evoluția prețurilor și primesc ordine pentru brokeri. De asemenea, în apropierea r. este instalat un panou pe care se afișează prețurile. V. și bursă; broker. RISC 1. Pericol posibil. 2. Eveniment viitor, dar nesigur, care provoacă daune și care formează obiectul operațiunilor de asigurare. R. pot fi: r. provocate de forțele naturii, care, la rândul lor, pot fi cu caracter accidental (forță majoră, foc, îngheț etc.) sau cu caracter permanent (uzarea etc.), r. provocate de forțele umane ca urmare a intereselor individuale deosebite, de influențe economice sau de progresul tehnic și r. provocate de imperfecțiunile umane. ❖ R. al asigurătorului, diferență ce se determină între probabilitatea de daune, calculată pe baza legii numerelor mari, referitoare la survenirea unui fenomen ai naturii, a unui accident etc., și frecvența efectivă, reală, a acelui fenomen. R. al a. prezintă o deosebită importanță în stabilirea răspunderii asigurătorului și pentru determinarea mărimii primelor de asigurare. V. și probabilitate de daune. ❖ R. al cărăușului, evenimente produse în timpul transporturilor maritime, suportate de cărăuș (avarierea sau pierderea mărfurilor din vina lui în timpul încărcării, transportării și manipulării mărfurilor, pe timpul custodiei și în cursul predării acestor mărfuri; dispozițiile greșite sau cele culpabile date de armator comandantului navei, abaterea nejustificată a navei de la drumul stabilit, 255 RIS franșiza la asigurarea maritimă a navei și a mărfurilor, neaprovizionarea navei cu suficient combustibil etc.). Cărăușul se poate asigura împotriva acestor riscuri încheind o asigurare specială. ❖ R. al eroziunii capitalurilor, probabilitatea pierderilor pe care creditorii le pot suferi ca urmare a faptului că valoarea reală a ratelor de rambursare a împrumuturilor nu acoperă în întregime capitalurile împrumutate, evaluate în același mod. Ca urmare, creditorii vor urmări ca. prin condițiile împrumuturilor, să-și realizeze compensarea corespunzătoare a eventualelor pierderi provenite din deprecierea monetară, și anume prin nivelul dobânzii. V. și dobândă; dobândă nominală; dobândă reală; dobândă real pozitivă. ❖ R. asigurabil, r. care îndeplinește condițiile pentru a fi preluat în asigurări. R.a. poate fi general, ca de exemplu: furtuna, naufragiul, coliziunea, eșuarea, incendiul, furtul, jaful etc., și special, care se asigură separat la cererea asiguratului, pentru care se datorează prime de asigurare suplimentare. Din această ultimă categorie de riscuri fac parte: alterările de mărfuri, scurgerile, spargerile etc., precum și riscurile de grevă, de răscoală, de război etc. ❖ R. asigurat L Eveniment sau fenomen la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare ia bunuri sau suma asigurată în cazul persoanelor. 2. Primejdia (pericolul), probabilitatea de a suferi o daună, posibilitatea distrugerii bunului asigurat sau a survenirii evenimentelor asigurate în viața persoanelor, în legătură cu ivirea cărora se stabilesc obligații de asigurare. 3. Unul sau mai multe evenimente (fenomene) viitoare, posibile și nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum și răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea sau suma asigurată datorata ca urmare a producerii evenimentului provocator de daune. în domeniul asigurărilor, r.a. poate să fie și un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viață a unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întâmplătoare (sau termenul de survenire este nedeterminat), incerte și imprevizibile. Nu se poate cunoaște dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate ști care va fi momentul, ce amploare va avea și care va fi mărimea pagubelor ce vor fi provocate. La asigurările de persoane, r.a. este evenimentul (evenimentele) imprevizibil, viitor și posibil să se producă și care poate avea ca efect pierderea parțială sau totală a capacității de muncă, împlinirea unei anumite vârste, decesul. Prin r.a. se mai înțelege mărimea (proporția) răspunderii preluate de asigurător prin încheierea asigurării respective. Nu orice risc (eveniment, fenomen) poate fi preluat în asigurare de către asigurător. Pentru ca un risc să poată fi cuprins în asigurare trebuie să întrunească următoarele caracteristici: "producerea evenimentului să fie posibilă (nu inevitabilă), altfel asigurarea persoanei sau a bunului nu devine necesară (ca urmare, fenomenele care în mod inevitabil conduc la ivirea daunelor, ca regulă generală, nu sunt acoperite prin asigurare); "survenirea evenimentului să fie reală, adică să prezinte un grad anumit de periculozitate pentru persoana asigurată; fSproducerea evenimentului să fie posibilă pe un teritoriu cât mai întins, pentru a cuprinde cât mai mulți asigurați; “producerea evenimentului (fenomenului) să fie de domeniul viitorului, dar incertă; "survenirea evenimentului să aibă un caracter întâmplător, imprevizibil, atât în ce privește evenimentul (secetă, furtună, uragan, grindină, inundație, cutremur de pământ, alunecări și scufundări de .terenuri, incendiu, accident etc.), cât și momentul și intensitatea Iui; "producerea evenimentului să nu depindă (să fie independentă) de voința asiguratului sau a beneficiarului și de cea a asigurătorului, să fie urmarea hazardului; "ivirea evenimentului să aibă o anumită frecvență, o oarecare regularitate; Bsă poată fi supus evidenței statistice și să i se poată calcula probabilitatea ivirii lui; “să fie evaluabil, respectiv să poată fi exprimat și determinat valoric. R.a. trebuie să îndeplinească și anumite condiții economice și juridice, și anume: "realitatea obiectului asigurării; î£să fie convenabil și să prezinte un minimum 256 RIS de eficiența pentru asigurați; Hsă fie accesibil asiguraților și să aibă o anumită eficiență pentru societatea de asigurări; “cauza asigurării (riscului) să fie licită, să nu fie contrară ordinii publice, îndeplinirea obligatorie a condițiilor menționate nu înseamnă că toate evenimentele care îndeplinesc aceste condiții ar fi în mod automat cuprinse în asigurare. Fiecare societate de asigurări este liberă să selecteze riscurile asupra cărora își oferă protecția, cu excepția asigurării obligatorii de răspundere civilă. R.a, poate să se micșoreze sau să crească; el prezintă o deosebită importanță în asigurări, deoarece pe baza frecvenței și intensității lui se stabilește cuantumul răspunderii asumate de către asigurător (plata despăgubirii sau a sumei asigurate), precum și mărimea primelor de asigurare pe care trebuie să le plătească asigurații. V. și asigurare; asigurat; asigurător; caz asigurat. ❖ R. bancar, r, al societății bancare determinat de operațiunile pe care le efectuează. Sunt riscuri bancare: r. de credit; r. de lichiditate; r. de piață; r. de rată a dobânzii etc. Pentru a face față acestor riscuri, băncile întreprind mai multe măsuri, cum sunt: «analize temeinice periodice; "instituirea de garanții asigurătorii; "constituirea de provizioane; «creditarea cu mare prudența. ❖ R. catastrofal, r. care se manifestă sub forma producerii unor calamități ale naturii ori a altor cauze de forță majoră, cum sunt inundațiile, uraganele, cutremurele de pământ, erupțiile vulcanice, incendiile, exploziile etc., care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată. Dacă se produc aceste riscuri, societatea de asigurări acoperă dispariția sau avarierea mărfurilor asigurate, iar cel care acoperă creditele de export are obligația de a-1 despăgubi pe cumpărătorul care nu a intrat în posesia bunurilor contractate sau de a le achita la scadența stabilită. ❖ R. ce decurge din creșterea costurilor de producție, r. care se ivește în situația în care, după stabilirea prețului în contract, se înregistrează creșteri ale costurilor de producție care, de regulă, nu pot fi trecute în sarcina cumpărătorului. ❖ R. comercial, deteriorarea situației financiare a cumpărătorului privat, fapt ce îl pune în imposibilitatea de a efectua, la scadență, plata sumei de bani pe care o datorează. Neonorarea angajamentului cumpărătorului față de furnizor poate fi provocată de cauze accidentale, reversibile, sau de factori cu acțiune pe termen lung. Neplata sumei de bani datorate poate fi urmarea relei-credințe a cumpărătorului, care are posibilitatea să invoce motive imaginare asupra calității și sortimentului mărfurilor, pentru a se sustrage de la plata lor. Efectuarea exportului de mărfuri prin mijlocirea creditului generează anumite riscuri, atât pentru exportator, cât și pentru banca finanțatoare. Riscuri determinate de livrarea mărfurilor pe credit se ivesc și atunci când furnizorul și cumpărătorul sunt rezidenți ai aceleiași țări, iar tranzacția se efectuează în moneda națională, respectiv atunci când actul de vânzare-cumpărare pe credit comercial sau prin intermediul împrumutului bancar are loc pe piața internă. Dacă tranzacțiile comerciale sunt operațiuni de import-export, lucrurile se complică din cauza granițelor și a distanțelor mari dintre furnizor și cumpărător, din cauza termenelor îndepărtate la care se efectuează plățile, a monedelor diferite folosite în țările participante la contractul de vânzare-cumpărare, a reglementărilor juridice diferite de la o țară la alta (în multe cazuri insuficient cunoscute de furnizorii externi etc.). Exportul de mărfuri implică următoarele riscuri: "neajungerea mărfurilor la destinație; “neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate pe credit sau încasarea acestora cu întârziere; «refuzul cumpărătorului de a prelua marfa ajunsă la destinație; «denunțarea contractului de către cumpărător în timpul desfășurării procesului de producție la furnizor; «avarierea sau distrugerea mărfurilor în timpul fabricației sau transportului; «imposibilitatea repatrierii mărfurilor aflate peste graniță pentru realizarea unor lucrări de cooperare cu diferiți beneficiari externi; «răspunderea civilă a furnizorului față de terți etc. ❖ R. de cumul, r. exagerat de mare la care poate ajunge să participe o societate de reasigurări. De regulă, subscrierea în reasigurare se face pe baza ofertelor primite direct de la societățile de asigurări sau pe baza ofertelor primite de la curtieri (v.), în ambele cazuri, nu se face o analiză temeinică a riscurilor primite în reasigurare. Drept urmare, de 257 RIS multe ori un reasigurător își asumă răspunderi pentru unele riscuri indirecte, adică preluate prin intermediari. Pentru corectarea unor asemenea fenomene, reasigurătorul recurge la retrocesiune (v.). ❖ R. de curs valutar, r. de modificare a cursului valutar de la o perioadă la alta, care îi poate afecta atât pe agenții economici exportatori, cât și pe cei importatori. R. de c.v. rezulta din momentul diferit în care se fac plățile și încasările pentru operațiunile de vânzare-cumpărare, executări de lucrări și prestări de servicii executate de agenții economici, precum și din schimbul valutar efectuat la diferite termene. în vederea protejării pierderilor posibile din modificarea caisului valutar, agenții economici recurg la operațiuni de hedging (v.). ❖ R. de exploatare, r. care comensurează sensibilitatea la diferiți factori variabili specifici exploatării. Agentul economic efectuează mai multe cheltuieli care se pot clasifica după diferite criterii. în funcție de nivelul producției, cheltuielile sunt: fixe, care nu-și modifică mărimea în funcție de volumul producției și care rămân constante o anumită perioadă, indiferent de evoluția producției (amortismentul, o parte a cheltuielilor generale ale agentului economic etc.), și variabile, care variază în funcție de nivelul producției (cheltuielile cu materiile prime, cu materialele, cu combustibilii, cu salariile etc.). Toate aceste cheltuieli comparate cu cifra de afaceri caracterizează activitatea agentului economic. R de e. este determinat de structura și de ponderea cheltuielilor de producție. R. de e, se cuantifică folosindu-se: a) levierul exploatării, care se determină astfel: 1 _ ARe ACA Re ’ CA ’ în care: L = levierul exploatării sau coeficientul de elasticitate a rentabilității, comparativ cu volumul de activitate; Re = rezultatul exploatării; CA = cifra de afaceri. Levierul exploatării comensurează sensibilitatea rezultatelor - profit sau pierdere - în raport cu volumul de activitate; b) indicele de securitate, care se calculează în felul următor: CAPR Ic -- 1 5 s CAE în care: Is = indicele de securitate; CAPR = cifra de afaceri a pragului de rentabilitate; CAE = cifra de afaceri efectivă (reală). Cu cât indicele de securitate înregistrează o valoare mai mare, cu atât securitatea agentului economic este mai bună; c) rata pragului de rentabilitate, care se exprimă astfel: RPR = CAPR . CAE Cu cât rata pragului de rentabilitate este mai mare, cu atât riscul este mâi mare. 258 RIS ❖ R de faliment, incertitudine, situație economică, socială și financiară negativă complexă în care poate ajunge un agent economic. într-o asemenea situație sunt necesare măsuri adecvate și ferme pentru preîntâmpinarea falimentului. Agentul economic poate ajunge în stare de faliment din următoarele cauze: «un management slab; ®o gestiune financiară defectuoasă; *o slabă competență profesională; “o situație defavorabilă pe piață; «un renume negativ al agentului economic; •o lipsă de încredere a clienților în fiabilitatea produselor etc. ❖ R. de îndatorare, r. pentru agentul economic de a nu-și putea plăti la timp datoriile. în activitatea sa, agentul economic are nevoie, pe lângă resursele proprii, și de resurse împrumutate. Agentul economic trebuie să combine cât mai bine resursele proprii cu cele împrumutate. Resursele împrumutate necesită anumite costuri determinate de plata dobânzilor, a altor cheltuieli etc. îndatorarea poate stimula sau frâna dezvoltarea activității economice. ❖ R de insolvabilitate, n care se ivește în situația în care cumpărătorul după ce a primit marfa, nu achită prețul acesteia în termenul prevăzut în contract. ❖ R de neexecutare (de inadempiență), formă a r. comercial rezultând din situația în care agentul economic cumpărător nu mai poate sau nu mai voiește să preia o partidă de mărfuri pe care a contractat-o, ceea ce înseamnă că nu-și menține obligația de a dobândi calitatea de proprietar al mărfii și de a plăti prețul V. și risc comercial. ❖ R. de preț, r. care se ivește din cauza neconcoidanței în timp, între data perfectării contractului și momentul încasării prețului, ca urmare a inflației a fluctuației prețurilor. R de rată a dobânzii, r. de creștere în timp a dobânzii, cu deosebire la împrumuturile pe termen lung, a căror dobândă poate crește în decursul anilor. ❖ R. de transfer valutar, r. care poate rezulta din anumite cauze cu caracter economic, financiar, valutar sau politic și care poate împiedica transferul valutei de către băncile și instituțiile financiare din țara debitorului. V. și risc valutar. ❖ R economic, eveniment viitor și nesigur, care se poate produce, primejdia de a suporta un prejudiciu de către patrimoniul și interesele agentului economic, determinată de împrejurări de forță majoră (calamități naturale), fortuite (furt, accidente, incendii etc.), de acte de imprudență managerială, de avarii, de pierderi în timpul transportului mărfurilor sau ca urmare a concurenței în economia de piață, adică de schimbări în raportul dintre cerere și oferă etc. în vederea prevenirii riscurilor, agenții economici contractează asigurări cu societăți de asigurări și plătesc primele de asigurare corespunzătoare, încheie contracte privind operațiunile pe termen la bursele de mărfuri pentru a se apăra de oscilațiile defavorabile ale prețurilor etc. Pentru prevenirea r.e., agenții economici își constituie și anumite provizioane. R.e. poate fi intern, la care este supus agentul economic, având cauzele în interiorul său (risc de exploatare, risc al îndatorării, risc de faliment), și extern, ce poate rezulta din acțiunea unor factori zonali sau naționali (riscul de rată a dobânzii, riscul valutar, riscul de țară). * R. exceptat (exclus), eveniment viitor și incert pentru care nu se constituie fond de asigurare, deci contra căruia societățile de asigurări nu acordă ocrotire asiguratorie. în categoria r.e. se cuprind, spre exemplu: evaporarea lichidelor, moartea naturală a viețuitoarelor, uscarea cerealelor, întârzierea sosirii mărfurilor la destinație, intrarea navei în contrastalii, majorarea taxelor vamale, ambalarea necorespunzătoare a mărfurilor etc. ❖ R. extern, n la care este expus oricare agent economic ca urmare a acțiunii unor factori din afara sa. R.e. poate fi: de neexecutare (inadempiență), de insolvabilitate, de preț - ca urmare a evoluției costurilor de producție, al cursului de schimb valutar, de transfer valutar, cu caracter natural, de natură politică etc. V. și risc de neexecutare (de inadempiență). R fiscal, posibilitatea de a suporta o sancțiune fiscală din cauza nedeterminării exacte a obligațiilor fiscale și a neachitării acestora integral și în termen la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. Sancțiunile fiscale se pot aplica în urma unui control financiar. R.f. afectează rezultatele financiare ale agentului economic. ♦ R. financiar, probabilitatea ca agentul economic să întâmpine sau să aibă de suportat anumite dificultăți financiare. Pentru prevenirea sau 259 RIS limitarea r.f., agentul economic trebuie să realizeze o gestiune economico-fmanciară rațională, să manifeste mare prudență în întreaga sa activitate, să-și stabilească o rată de creștere care să-i permită autofinanțarea expansiunii și să recurgă Ia contractarea de împrumuturi exclusiv pentru achiziționarea tehnicii modeme și pentru procurarea celor mai avansate soluții tehnologice. ❖ R imprevizibil, r. provocat de factori neprevizibili înainte de semnarea contractului (de exemplu, r. provocate de evenimente de forță majoră. în cadrul raporturilor dintre om și natură, cum ar fi: cutremurul de pământ, uraganul. înghețul, grindina etc.) sau r. provocate de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre oameni, ca: interzicerea de către stat a plăților în valută, naționalizări, greve etc. Eforturile pentru compensarea pagubelor provocate de r± se amplifică, măsurile de prevenire, izolare sau înlăturare dobândesc un caracter mult mai complex, fapt pentru care sunt și mai costisitoare. ❖ R. intern, r. generai de factori care acționează în interiorul agentului economic, în diferite domenii, cum sunt: înzestrarea cu mijloace materiale, financiare și valutare, realizarea la timp a investițiilor programate etc. R.L poate fi socotit ca având consecințe mai puțin păgubitoare decât r. extern (v.). ❖ R. maritim, eveniment care poate surveni în timpul transportului pe mare (furtună, naufragiu, eșuare etc.) și care poate provoca avaria navei și a mărfurilor. ❖ R. natural, eveniment viitor și incert care poate surveni ca urmare a producerii unor fenomene naturale, ca de exemplu: inundații, ploi torențiale, grindină, alunecări de teren, cutremure de pământ, uragane, erupții vulcanice, secetă, îngheț etc. ❖ R. obiectiv, eveniment, efect al acțiunii forțelor distructive ale naturii, care nu pot fi controlate și evitate de om (alunecare de teren, cutremur de pământ, uragan, furtună, ploi, grindină, inundații, îngheț, secetă, deces etc.). R.o. exercită o acțiune directă asupra bunurilor și persoanelor asigurate, neputând fi prevăzute cu precizie și nici preîntâmpinate, ele fiind independente de acțiunea și voința oamenilor care pot numai să modifice întrucâtva condițiile și să evite consecințele acestora pe mai multe căi, cum sunt: realizarea de construcții cu mare rezistență; construirea unor sisteme modeme de irigații; desecări; folosirea cuceririlor științei și tehnicii etc. ❖ R. politic, r. care apare sub influența factorilor politici, legat de operațiunile de comerț exterior, care cuprinde anumite evenimente independente de voința și de solvabilitatea cumpărătorului și care îl împiedică să-și onoreze obligațiile asumate față de furnizorul (creditorul) extern. Astfel de riscuri pot fi: stare de război, revoluție, embargo, revoltă, război civil, lovitură de stat, grevă, stabilirea unor interdicții la transferurile valutare etc. Diferite măsuri cu caracter politic pot fi luate și de terțe țări sau de organisme internaționale împotriva țării importatorului, care îl pun pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-și respecta obligațiile de plată fața de furnizor. De asemenea, se poate institui embargoul împotriva unei țări de către Consiliul de Securitate al O.N.U., de către una sau mai multe țări. Tot conținut politic au și măsurile luate de autoritățile publice - guvern, bancă centrală, organe vamale etc. - având ca efect restrângerea importurilor, limitarea transferului valutar, sechestrarea sau rechiziționarea unor bunuri ce aparțin agenților economici străini etc. Se înțelege că, în aceste cazuri, se ivește riscul de netransferare a valutei cuvenite furnizorului (exportatorului, creditorului) extern, cu toate că importatorul privat a depus la bancă, în moneda națională, echivalentul sumei datorate. Este, de asemenea, considerată de natură politică neplata la termen a sumelor datorate de importatorii (debitorii) publici. R.p. cuprind practic: a) dificultăți și întârzieri mai mari de 180 de zile în transferul banilor din țara cumpărătorului, ca urmare a unui moratoriu general privitor la datoria externă, declarat de guvernul din țara cumpărătorului sau de guvernul unei terțe țări, prin intermediul căreia trebuie efectuată plata; b) diferite alte acțiuni ale guvernelor străine care împiedică îndeplinirea contractelor de export sau determină întârzieri în efectuarea plăților (transferul banilor); c) război civil și alte evenimente asemănătoare, în afara României, ce împiedică realizarea contractului de export; d) retragerea, sau nereînnoirea licenței de export sau _______ . _____ ___ . _____ RIS impunerea unor restricții la export după data începerii riscului; e) toate riscurile privind cumpărătorii publici. Prin cumpărători publici se înțeleg acele entități ale statului care nu pot fi declarate în stare de faliment; f) toate pierderile care rezultă din imposibilitatea de a institui proceduri legale în țara cumpărătorului. ❖ R. previzibil, r. provocat de factori ce pot fi prevăzuți înainte de asumarea obligațiilor contractuale. Acoperirea efectelor acestor r. este mult mai ușor de realizat prin adoptarea din timp a măsurilor corespunzătoare de ordin material și moral (de exemplu, oscilațiile conjuncturale și fluctuațiile valutare, maternitatea, îmbolnăvirea, contractarea unei invalidități, decesul). R. putativ, r. practicat în asigurările maritime; se referă la nava existentă pe mare și despre care nu se știe nimic în momentul contractării asigurării. In cazul r.p., asigurarea se consideră valabilă, sub rezerva bunei-credințe a posesorului navei. Cuprinderea în asigurare a r.p. constituie o excepție, deoarece regula este ca, în momentul contractării asigurării, să existe bunul și riscul (riscurile) asigurabil. Desigur, dacă n-ar exista bunul și riscul asigurabil și totuși s-ar perfecta asigurarea, ar însemna ca asiguratul să încaseze o sumă de bani fără justă cauză, fapt incompatibil cu natura și cu menirea asigurării. ❖ R. social, orice eveniment care se produce, survine ca urmare a participării la viața socială. R.s. sunt provocate de evenimente previzibile sau imprevizibile, precum: boala, invaliditatea, decesul, pierderea locului de muncă etc. Acoperirea acestor r. depinde de structura organizatorică a statului, de regimul social instituit, precum și de nivelul de dezvoltare a economiei naționale. Convenția O.I.M. nr. 102/1952 enumeră următoarele r.s.: boala, maternitatea, invaliditatea, bătrânețea, accidentul de muncă, boala profesională, decesul, protecția juridică a urmașilor, sarcinile familiale, șomajul. De asemenea, pot fi considerate r.s.: războiul, revoluția, greva, riscul deplasării. Unele r.s. sunt evenimente de natură să împiedice o persoană să obțină un venit normal din exercitarea unei activități profesionale. în această categorie de riscuri se pot cuprinde atât riscurile fizice care afectează total sau parțial capacitatea de muncă (boala, bătrânețea, invaliditatea, decesul), cât și cele economice, care împiedică individul să exercite o activitate profesională producătoare de venit, cum este șomajul. O altă categorie de r.s. grevează în mod substanțial veniturile indivizilor și determină scăderea nivelului de trai. între aceste r.s. se menționează, ca fiind cele mai importante, cheltuielile medicale și sarcinile familiale. ❖ R. special, r. determinat de cauze deosebite ivite în timpul transportului mărfurilor (inundații, cutremure, scurgerea lichidelor, încingerea cerealelor, embargo, captură etc.), care se asigură la cererea expresă a asiguratului contra unei prime speciale (suplimentare) de asigurare. în categoria r.s. se cuprind: riscurile determinate de proprietățile mărfurilor ce se transportă (scurgerea lichidelor, alterarea cărnii, încingerea cerealelor etc.); riscurile de război declarat sau nedeclarat, inclusiv cele de război civil (capturarea mărfurilor, molestările din partea oricărui guvern, blocadă, ostilitățile, represaliile, sechestrul, prohibirea comerțului etc.); riscurile de grevă (posibilitatea avarierii sau distrugerii anumitor mărfuri de către greviști). ❖ R. subiectiv, r. influențat sau determinat de caracterul, însușirile spirituale sau comportamentul persoanelor cuprinse sau necuprinse în asigurare (necunoaștere, neglijență, imprudență, neprevedere, neatenție, grabă, lăcomie, nervozitate etc.). Astfel de însușiri (calități sau defecte) pot avea ca urmare accidente, spargeri, invalidități, explozii, intoxicații, incendii, inundații în imobile de la instalațiile de apă și încălzire, accidente în timpul transportului etc. Dacă terțele persoane acționează intenționat sau dolosiv asupra bunurilor sau persoanelor cuprinse în asigurare, evenimentele astfel survenite constituie un risc, și asigurătorul este obligat la plata compensației. în economia noastră, ca urmare a educației și a conștiinței oamenilor, a cultivării grijii și responsabilității față de apărarea și buna conservare a avutului public și personal, față de avuția națională, frecvența r.s. se micșorează continuu și sensibil. Cunoașterea și selecționarea r.s. au o mare importanță pentru 261 RIS societățile de asigurări. ❖ R. tehnic, diferență aproximativă între probabilitatea obiectivă corespunzătoare legii numerelor mari, referitoare la survenirea unui eveniment care condiționează o plată din fondul de asigurare, și frecvența efectivă, reală, a evenimentului. R.t. se poate determina pe baza următorului calcul: Rt = Po - Pm, în care: Rt = riscul tehnic; Po - probabilitatea obiectivă; Pm = probabilitatea medie. ❖ R. valutar, r. care apare atunci când, în operațiunile de export, plata la termen se poate face în două monede (a cumpărătorului sau a furnizorului). Modificarea raportului dintre cele două monede în intervalul de timp de la semnarea contractului și până la achitarea efectivă a prețului furnizorului poate detemină pierderi pentru furnizor și câștig pentru cumpărător și viceversa. Pentru evitarea riscurilor exportului pe credit, furnizorii fac investigații aprofundate cu privire la solvabilitatea clienților potențiali înainte de semnarea contractului, iar apoi utilizează diverse instrumente și tehnici de lucru financiare și juridice. Cu toate aceste măsuri de precauție, furnizorii nu se pot pune la adăpost de toate riscurile exportului și, de aceea, ei fac apei la protecția prin asigurare. In cadrul r.v. se cuprind: riscul de schimb valutar, riscul creșterii costurilor de fabricație a mărfurilor care fac obiectul exportului și riscul fluctuării ratei dobânzii. Riscul de schimb valutar apare atunci când moneda țării exportatorului și moneda țării importatorului nu sunt legate între ele printr-un raport fix de schimb. Ca urmare, poate avea loc o evoluție de la o perioadă la alta a monedelor țărilor participanților la contract, putând provoca pierderi sau beneficii exportatorului. Pentru a se proteja, exportatorul, ca și banca finanțatoare, poate cere importatorului plata la termen a exportului respectiv pe credit împotriva r.v. se pot lua următoarele măsuri: moneda din contract să fie moneda țării exportatorului; exportatorul să contracteze un import în moneda clientului sau într-o altă monedă, astfel încât riscul de schimb valutar aferent angajamentului de plată, exprimat într-o altă monedă decât cea națională, să compenseze riscul de schimb aferent creanței sale. Ca să reușească, această soluție trebuie să opereze cu sume identice, scadente la aceeași dată, și să prezinte același risc de schimb valutar; exportatorul să vândă marfa la un curs dinainte stabilit. Astfel, el evită riscul înregistrării unei influențe negative din fluctuarea cursului valutar, dar și o influență pozitivă. Ca urmare a posibilei influențe negative, exportatorul se adresează unui asigurător de credite la export, pentru a-i oferi protecția necesară. Riscul creșterii costurilor de producție a mărfii destinate exportului apare din cauza inflației ce se manifestă pe piața țării exportatoare, care este deosebit de pronunțată în cazul produselor cu ciclu lung de fabricație. Exportatorul s-ar putea proteja fie incluzând în costurile din contract o marjă mai mare, fie incluzând o clauză de revizuire a prețurilor, măsuri care ar face acel export necompetitiv, iar importatorului s-ar putea să nu-i convină. Totuși, pentru a se proteja, exportatorul poate solicita asigurătorului creditului la export o asigurare împotriva riscurilor economice. Riscul fluctuării ratei dobânzii percepute la creditul-fumizor există ca la creditul-cumpărător. La stabilirea ratei dobânzii ce urmează să fie plătită de importator băncii care finanțează acel export pe credit trebuie să se țină seama de nivelul dobânzii la care banca va putea să-și procure bani pentru o nouă finanțare. Dacă se constată o tendință de majorare a dobânzii pe piața interbancară, la semnarea contractului se va ține seama de aceasta. Pentru protejarea exportatorilor creditori și a băncilor finanțatoare ale creditelor de export se pot folosi următoarele soluții: suportarea de către stat a unei 262 RIS părți din dobânda pe care trebuie sâ o plătească exportatorul când se împrumută pe piață pentru a- și completa resursele sale financiare; stabilizarea dobânzii percepute de bănci de la clienții lor externi. Diferența dintre dobânda pieței și dobânda fixă încasată de la clientul extern trebuie să fie suportată de către stat pe toată durata contractului de credit. R. valutar al reasigurării, înregistrarea unor influențe pozitive sau negative, care îmbunătățesc sau înrăutățesc, după caz, rezultatele operațiunii de reasigurare. R.v. al r. poate fi de mai multe feluri, și anume: risc comercial, risc contabil și risc economic. R. comercial este dependent de operațiunile de export- import, de primirile și acordările de credite externe etc. și presupune efectuarea unei plăți în valută peste o anumită perioadă dinainte stabilită. Spre exemplu, dacă operațiunile în cauză se contabilizează în moneda națională, iar cursul monedei străine în care se efectuează plata se modifică în perioada de ia înregistrarea creanței (sau a obligației de plată) și până la încasarea (sau achitarea) acesteia, atunci o să apară o influență favorabilă sau nefavorabilă. Posibilitatea producerii unei asemenea influențe, în condițiile menționate, este denumită risc comercial. Influențele care se stabilesc la întocmirea bilanțului și a contului de profit și pierderi se materializează în riscul valutar contabil în domeniul reasigurărilor. încasările de prime și plățile de despăgubiri, comisioane etc. la operațiunile de reasigurare se efectuează în diverse monede străine, al căror curs de schimb în moneda națională a țării de rezidență a reasiguratorului suferă modificări în perioada de referință, ceea ce generează influențe favorabile sau nefavorabile, după caz, în volumul afacerilor, al rezultatelor financiare, al plasamentelor financiare și al obligațiilor exprimate în moneda națională. Riscul valutar contabil se referă la o perioadă expirată. Dar o societate de asigurări este interesată să cunoască amploarea riscului valutar la care aceasta se poate aștepta într-o perioadă viitoare. Acesta este denumit risc economic. Determinarea riscului economic prezintă anumite dificultăți, deoarece trebuie să se estimeze riscul determinat de fluctuațiile cursului valutar la care societatea de asigurări se poate aștepta în fiecare an și lâ fiecare contract de reasigurare încheiat. Practic, un asemenea calcul detaliat este imposibil de efectuat din lipsă de date; de cele mai multe ori, reasigurătorul se mulțumește să efectueze calculul activelor și al angajamentelor globale rezultate din primirile de riscuri pe fiecare valută utilizată în parte. Modificarea cursului valutelor în raport cu moneda națională antrenează influențe favorabile sau nefavorabile, după caz, asupra derulării contractului de reasigurare. Riscul valutar, cel contabil și cel economic pot produce efecte favorabile, dar și nefavorabile pentru reasigurător. De aceea, reasigurătorul urmărește să limiteze efectele negative ale riscului valutar asupra rezultatelor sale financiare. în acest scop, reasigurătorul poate recurge la mai multe soluții, dintre care se menționează: se preocupă să subscrie numai riscuri exprimate în valute stabile; această soluție prezintă inconvenientul că, selectând riscurile pe criterii valutare, reasigurătorul își limitează sfera de activitate și, în acest fel, împiedică dispersarea teritorială a riscurilor; folosește un coș de valute (DST, EURO, S etc.) pentru decontarea reasigurărilor; plasează resursele valutare pe care le deține în diverse active, pentru ca efectele pozitive ale acestora să le poată compensa pe cele negative. RISCUL BANCAR DE IMOBILIZARE, r. care poate să se ivească la bancă sau la deținătorul de depozite bancare, care nu poate satisface cerințele titularilor de depozite ca urmare a unei slabe gestiuni a creditelor pe care le acordă. Existența acestui r. reclamă administrarea rațională a depozitelor bancare și a creditelor de către bănci, angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare, mobilizarea titlurilor de credit de pe piața monetară și prin alte operațiuni bancare. Creditele care se acordă de către bănci angajează fondurile băncilor. De aceea, băncile trebuie să administreze eficient resursele bănești care i-au fost încredințate și să-și întărească poziția de creditor prin solicitarea de garanții debitorilor. V. și garantarea creditelor; garanția personală; garanție. 263 RIS RISCUL DE ÎNTREPRINDERE, r. cel mai frecvent și cel mai divers. Orice bancă este amenințată de riscul de nerambursare a creditului. Pentru a preveni sau diminua r. de L, banca are obligația să se informeze cât mai bine, din mai multe surse, asupra întreprinderii care solicită împrumutul și să se încredințeze de garantarea acestuia. RISCUL DE RAMBURSARE A CREDITULUI, r. care reprezintă probabilitatea întârzierii rambursării creditului sau incapacitatea de plată a debitorului ca urmare a situației sale economice deficitare sau din cauza unei conjuncturi. Prevederea și prevenirea r. necesită efectuarea unei analize complexe și temeinice a debitorului în vederea respectării cerințelor raportului de credit, cum sunt: “umane - competență, moralitate; “economice - situația națională, internațională, starea patrimoniului; “financiare - venituri, cheltuieli, situația financiară generală, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare; “juridice - forma juridică, legăturile juridice cu alți agenți economici etc. De asemenea, se poate colabora cu alți agenți economici cu alte instituții bancare etc. După cum se observă, prevenirea r. este foarte strâns legată de măsurile care se iau pentru garantarea creditului. V. și garanție. RISCUL EROZIUNII CAPITALULUI, probabilitatea ca valoarea reală a ratelor de rambursare a împrumutului acordat de creditori să nu poată acoperi integral capitalul împrumutat evaluat în termen reali. Pentru evitarea acestui risc sau pentru atenuarea lui, creditorii urmăresc să- și asigure o compensarea pentru pierderile suferite ca urmare a deprecierii monetare, a inflației, prin ridicarea nivelului dobânzii. RISCUL GENERAL (AL PIEȚEI), complex de evenimente care influențează, în mod sistematic, întreaga activitate economică, cum sunt: reforme fiscale, reforme monetare, evenimente politice interne și internaționale, decizii de naționalizare a unor întreprinderi, societăți etc. RISCUL INVESTIȚIEI, eventualitatea ca diferite evenimente să evolueze în așa fel încât să provoace pierderea parțială sau totală a sumelor investite (inflație, riscul solvabilității etc.). RISCUL RATEI DOBÂNZII, sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei bănci la schimbarea ratei dobânzii, consecință a activității de intermediere bancară. R.r.d. depinde de modul în care o bancă își structurează activele și pasivele. Acest risc rezultă din faptul că banca acordă credite pe termen lung cu dobândă fixă din pasivele pe termen scurt cu dobândă variabilă, de regulă, mai mică. Dacă dobânzile pe termen scurt cresc, crește și costul fondurilor atrase, în timp ce dobânzile încasate din activele pe termen lung rămân, de regulă, constante. Ca urmare, diferența dintre câștigul provenit din active și costul pasivelor poate deveni negativă. R.r.d. depinde de măsura în care activele și pasivele băncii sunt în concordanță sau în neconcordanță, adică nesincronizate în ceea ce privește nivelul dobânzilor, precum și de modificările și de mișcările ratei dobânzilor la active și la pasive. Rata inflației poate afecta r.r.d. Mărimea r.r.d. poate fi determinată prin cunoașterea momentului și a ritmului creșterii dobânzilor. R.r.d. cuprinde: a) riscul venitului, care se referă ia înregistrarea unor pierderi la venitul net din dobânzi, datorită faptului că mișcările ratelor dobânzii la împrumuturile primite de la bancă nu pot fi perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor pe care ea le acordă; b) riscul investiției, care poate surveni ca urmare a înregistrării unor pierderi în patrimoniul net, a unor schimbări neprevăzute ale ratei dobânzii. V. și patrimoniul net; dobândă; rata dobânzii. 264 RIS RISCURI BANCARE, evenimente viitoare, incerte, imprevizibile, determinate fie de insolvabilitatea împrumutatului, fie de evoluția economică generală (riscurile cursurilor de schimb valutar și riscurile dobânzilor), fie chiar de structura financiară a băncii. Principalul risc îl reprezintă insolvabilitatea debitorului. Pentru a preveni acest risc, băncile solicită mari garanții de asigurare, ipoteci sau garanții personale (cauțiuni). Extinderea operațiunilor bancare internaționale a generat și alte riscuri, cum sunt: riscul de țară, care se referă la țările cu o economie slabă și cu mari datorii externe, riscul de suveranitate, care se manifestă atunci când o bancă comercială acordă credite unei bănci centrale străine. Banca poate avea riscuri și datorită evoluției economice generale, îndeosebi ca urmare a riscului dobânzii. De pildă, o bancă acordă un împrumut pe un anumit termen cu o dobândă de 20%, iar dacă ulterior dobânzile cresc, iar banca, neavând lichidități, este nevoită să se refmanțeze pe piața monetară cu o dobândă de 25%, rata profitului este negativă (-5%). Astfel de riscuri există și pentru resurse. Bunăoară, dacă banca emite obligațiuni cu o dobândă de 18%, iar dobânzile încasate de la clienți scad la 14%, costul resurselor este mai mare decât utilizarea lor. Producerea riscului variației dobânzii poate fi evitată sau atenuată prin sincronizarea formării resurselor pe termen lung cu creditele acordate tot pe termen lung. De asemenea, o bancă poate să se împrumute pe termen scurt și să acorde împrumuturi pe termen lung și viceversa. Beneficii sau pierderi pot rezulta și din variațiile cursurilor de schimb valutar; de aceea, băncile urmăresc s-și mențină egalitatea între creanțe și datorii. Structura financiară a băncii influențează mărimea riscurilor privind dobânda și cursul valutar pe care și le asumă. Riscul rezultă din acordarea unor credite pe termen lung, iar resursele sunt pe termen scurt și pot fi solicitate oricând de depunători. R.b. pot fi determinate de politica monetară, de schimbările în produsul național brut, de inflație, de factori macroeconomici care pot accentua riscurile. Băncile au de întâmpinat dificultăți când ajung în situația de a acoperi pierderile din capital. R. privind variația nivelului veniturilor prevăzute a se obține și cheltuielile mai mari care trebuie efectuate pot face ca banca să devină insolvabilă. R. de insolvabilitate poate să fie micșorat prin majorarea capitalului sau prin reducerea riscului de portofoliu. R.b. pot fi: r. de sistem, care pot fi determinate de scăderea ofertei de bani, precum și de restricții impuse băncilor; r. de preț, care cuprinde posibilitatea ca ratele dobânzilor să crească brusc în situațiile în care banca deține active cu o scadență mai îndepărtată decât cea a pasivelor; r. de funcționare, care rezultă din fraude, incompetență sau din operațiuni ineficiente; r. de credit, r. care se ivește când împrumuturile nu sunt rambursate în cuantumul și la termenele stabilite; r. de reglementări, care cuprinde schimbările neașteptate ale reglementărilor bancare, ale legislației, care conduc la o activitate bancară ineficientă. Pentru prevenirea și reducerea r.b. se pot lua următoarele măsuri: "gruparea activelor și pasivelor în funcție de reacția lor la evenimentele neprevăzute; "schimbarea politicii de portofoliu prin orientarea spre activele cu scadență apropiată sau prin creșterea ponderii pasivelor cu scadență îndepărtată; "majorarea capitalului propriu. Dacă băncile au riscuri mari, ele trebuie să aibă și capitaluri mari. RISCURI COMUNE, riscurile care amenință bunurile unui număr mare de persoane fizice sau juridice, determinându-le pe acestea să se constituie în comunități de risc (v.). De exemplu, riscurile de grindină și de ploaie torențială amenință culturile agricole și rodul viței de vie aparținând asociațiilor agricole, gospodăriilor țărănești individuale, care la un loc constituie o comunitate de risc ce acceptă să plătească primele de asigurare pentru a avea dreptul la despăgubiri, în caz că aceste riscuri se produc. V. și risc asigurat. RISCURI CONSTANTE, riscuri la care șansele de producere rămân aceleași, indiferent dacă ele prezintă anumite variații, temporare ori relative, în cadrul unei perioide determinate de 265 RIS timp. Caracterul constant al riscului poate fi observat pe baza analizei evoluției sale pe o perioadă îndelungată, realizată de la un an la altul. Privite sub acest aspect, majoritatea riscurilor sunt constante. De exemplu, riscul de grindină, deși este variabil în cursul unui an, totuși el prezintă o anumită regularitate în producere în cadrul unei perioade de mai mulți ani. în cadrul r.c., prima de asigurare este neschimbată de la un an la altul și permite acoperirea riscului luat în sarcină de asigurător. RISCURI RNANCIAR-MONETARE, r. determinate în principal de fluctuațiile cursurilor monetare, precum și de nesiguranța valorificării capitalului investit în contextul operațiunilor de import-export și ai altor afaceri internaționale. RISCURI GENERALE, r. obișnuite în practica activității de asigurări din țara noastră. Prin r.g. în domeniul asigurărilor de bunuri se înțeleg următoarele fenomene: incendiu, trăsnet, explozie, ploaie torențială, inundație, furtună, grindină, cutremur de pământ, uragan, prăbușire sau alunecări de teren, pagube produse de greutatea stratului de zăpadă sau gheață, avalanșe de zăpadă, căderea pe clădiri sau pe alte construcții a unor corpuri. De exemplu, mijloacele fixe și activele circulante aparținând gospodăriilor agricole (clădiri, motoare, mașini, instalații, mijloace de transport, materii prime, materiale, combustibil, semifabricate și produse finite, produse animaliere, agricole și viticole, furaje, recolta înmagazinată a livezilor) sunt asigurate împotriva riscurilor generale. RISCURI INTERNE, r. localizate în domeniul capacității de realizare umană, al dotării cu mijloace fixe și active circulante și al folosirii acestora, în domeniul aprovizionării, depozitării, manipulării și transportului intern al mărfurilor etc. RISCURI VARIABILE, evenimente la care șansele de producere cresc sau se diminuează în decursul timpului. Drept urmare, riscul poate căpăta un caracter progresiv sau regresiv. Cele mai reprezentative riscuri de acest fel sunt riscul de deces și riscul de supraviețuire. Astfel, la asigurarea de deces riscul este progresiv, deoarece șansele de producere a decesului unei persoane cresc în fiecare an. La asigurarea de supraviețuire riscul este regresiv, deoarece, pe măsura trecerii anilor, evenimentul asigurat (supraviețuirea) are tot mai puține șanse de a se realiza. în cazul r.v., din punct de vedere teoretic, prima de asigurare trebuie să crească sau să descrească, după caz. în practică însă, pentru a mări interesul față de asigurare, societățile de asigurări au uniformizat primele de asigurare privind riscurile variabile, stabilind prime medii care simplifică mult operațiunile ce intervin în legătură cu realizarea asigurării. RISCURILE CĂRĂUȘULUI, evenimente produse în timpul transporturilor maritime, suportate de cărăuș. în categoria r.c. se cuprind: "avarierea sau pierderea mărfurilor din vina lui în timpul încărcării, transportării și manipulării mărfurilor, pe timpul custodiei și în cursul predării acestor mărfuri; “dispozițiile greșite sau cele culpabile date de armator comandantului navei; "abaterea nejustificată a navei de la drumul stabilit; «franșiza la asigurarea maritimă a navei și a mărfurilor; "neaprovizionarea navei cu combustibil suficient; "încărcarea unor mărfuri pe puntea navei, fără ca acest fapt să fi fost stipulat în conosament. Pentru a se asigura împotriva acestor riscuri, cărăușul poate contracta o asigurare specială. V. și risc maritim. RISIPĂ, utilizarea nerațională, ineficientă, fără spirit gospodăresc și de răspundere a resurselor bănești, financiare, de credit și materiale aflate la dispoziția unei unități economice, instituții, cooperative, persoane fizice. 266 RUB RÎSTURN 1. Parte clin prețul unei mărfi care se restituie cumpărătorului de către vânzător pentru a stimula creșterea achiziționărilor de mărfuri de către cumpărător. 2. Parte din prima de asigurare pe care societatea de asigurări nu o restituie asiguratului în situația în care acesta din urmă renunță la asigurarea contractată. V. și primă de asigurare. ROL FISCAL, registru, stat de contribuabili în care se trec obiectul impozabil, baza impozabilă, suma impozitului de plată, ratele și termenele de plată, adresa plătitorului etc. ROTAȚIA ACTIVELOR CIRCULANTE, lanț de fenomene globale, proces de •transformare succesivă și continuă a formelor funcționale ale activelor circulante prin stadiile de aprovizionare, producție și desfacere. R.a.c. cuprinde deci continuarea neîntreruptă și succesivă a circuitului activelor circulante. R.a.c. se materializează în numărul de circuite pe care acestea le efectuează într-o anumită perioadă de timp. V. și circuitul activelor circulante; viteza de rotație a activelor circulante. ROTAȚIA CAPITALULUI, circuitul capitalului (v.) privit nu ca un act ce are loc o singură dată, ci ca un proces continuu, care se repetă mereu. Capitalurile se rotesc cu o viteză diferită, care depinde de timpul de rotație a capitalului, respectiv de timpul de producție și de circulație. Patronii sunt interesați în intensificarea vitezei de r. a c., deoarece de aceasta depinde rata profitului. Din acest motiv ei urmăresc îmbunătățirea structurii capitalului productiv (v.), iau măsuri pentru organizarea producției și deci pentru reducerea timpului de producție și a celui de circulație etc. „RUBLA DE CLEARING“, valută de cont cu același conținut în aur ca rubla sovietică, respectiv de 0,222168 g de aur până la 1 ianuarie 1961 și de 0,987412g aur fm după această dată; a fost folosită până la 31 decembrie 1963 numai pentru decontarea operațiunilor de comerț exterior între țările socialiste care încheiaseră acorduri de clearing bilaterale. Prețurile de comerț exterior, acordările de credite externe și decontările dintre țările socialiste se făceau în „r. de c.“. Cursurile valutelor naționale ale țărilor socialiste nu îndeplineau, în fapt, nici un rol în realizarea schimburilor externe. Cu toate acestea, pentru evidența internă, între valutele naționale și „r. de c.“ s-au stabilit cursuri oficiale pe baza conținutului în aur al valutelor respective. Pe baza Convenției dintre țările membre C.A.E.R. cu privire la decontările multilaterale în ruble transferabile și la organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică, adoptată în octombrie 1963, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1964 s-a trecut la sistemul decontărilor multilaterale în ruble transferabile. V. și Banca Internațională de Colaborare Economică; rublă transferabilă. RUBLA TRANSFERABILĂ, valută colectivă internațională a fostelor țări socialiste, unitate monetară convențională sciipturală, de calcul, de rezervă, de plată și de cont, utilizată pentru efectuarea decontărilor multilaterale, reciproce, fără numerar, dintre țările membre C.A.E.R. prin intermediul Băncii Internaționale de Colaborare Economică. Convenția referitoare la decontările multilaterale în r.t. și la organizarea Băncii Internaționale de Colaborare Economică a fost încheiată la 22 octombrie 1963 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1964. Ca valută internațională a țărilor socialiste, r.t. avea stabilit un conținut de 0,987412g de aur fm cu titlul de 0,900. Modificarea conținutului și a cursului r.t putea avea loc numai pe baza hotărârii colective a țărilor membre, asigurându-se respectarea în aceeași măsură a intereselor acestor țări. Deși avea același conținut în aur ca rubla sovietică, r.t. se deosebea de moneda națională a 267 RUL U.R.S.S. deoarece avea numai formă scripturală (bani de cont), existând ca înscrisuri în conturile bancare. în operațiunile bancare, însumarea disponibilităților totale reprezintă masa de r.t. la un moment dat, iar virarea (transferarea) de la un cont la altul al țărilor membre reprezintă circulația acestei valute colective. Rubla sovietică avea putere circulatorie numai pe teritoriul U.R.S.S.; puterea ei de cumpărare depindea de nivelul prețurilor de pe piața internă. Spre deosebire de rubla sovietică, r.t, avea putere circulatorie numai în relațiile de comerț exterior și de credit dintre țările membre C.A.E.R., puterea sa de cumpărare fiind determinată de nivelul prețurilor de contract utilizate în relațiile de comerț exterior ale țărilor membre. R.t. era o valută de tip nou, creată prin acordul țărilor membre. Ea reflecta colaborarea „frățească" și ajutorul reciproc în relațiile economice externe dintre țările respective. R.t. nu era convertibilă în monedele țărilor membre C.A.E.R. și nici în aur sau devize; ea îndeplinea funcțiile de măsură a valorii, mijloc de plată și mijloc de acumulare, fiind folosită în decontarea exporturilor de mărfuri, a prestărilor de servicii, în primirile de credite prin mijlocirea B.I.C.E. și în executarea diferitelor altor operațiuni între țările membre. Ea asigura condițiile necesare pentru prevenirea blocării disponibilităților în conturile de clearing și pentru efectuarea neîntârziată a decontărilor, în avantajul tuturor țărilor membre C.A.E.R. care participau la acest sistem de decontare. R.t. nu a avut o fundamentare economică și, din această cauză, n-a asigurat echivalența necesară între valutele naționale și valutele convertibile. V. și Banca Internațională de Colaborare Economică. RULAJ, intrări și ieșiri de sume de bani într-un cont de la începutul anului până la o anumită dată. R. reflectă volumul de activitate desfășurată de agentul economic în perioada respectivă, evidențiată în contabilitate. RUȘFET, obligație în plus, suplimentară, în muncă sau în natură, pe care țăranii o prestau în trecut moșierilor. 268 SALARIAT, persoană angajată cu contract de muncă Ia un agent economic, la o instituție bancară, financiară, de asigurări etc. și care, pentru munca prestată, primește un salariu. S. sunt de mai multe categorii, și anume: salariați permanenți, angajați pe o durată nedeterminată, salariați temporari, angajați pe o perioadă determinată, și salariați sezonieri, angajați numai în cursul anumitor perioade ale anului. SALARIU (cuvânt de origine latină - „salarium“, care a fost utilizat pentru a defini prețul plătit clienților liberi care prestau diferite activități altor persoane; în Franța - „salaire“; în Italia și Spania - „salario“. Similar noțiunii de salariu se folosesc noțiunile de remunerație și retribuție, care sunt tot de origine latină. „Retribution“ sau „remuneration“ în Franța și în Marea Britanie. „Retribuzione“, „remunerazione^ în Italia etc.), obiect și clauză a contractului de muncă, prețul muncii prestate exprimat în lei, sumă de bani ce se cuvine lunar salariatului pentru munca depusă și pentru rezultatele obținute în muncă. Organizația Internațională a Muncii, prin Convenția nr. 95/1949, la art. 1 prevede că „salariul - indiferent de denumirea sa: remunerație, retribuție etc. - reprezintă suma de bani dată de patron salariatului în temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau care trebuie efectuată ori pentru serviciile îndeplinite sau care trebuie îndeplinite^. în România, Legea salarizării nr. 14/1991 prevede la art. 1 că „pentru munca prestată în condițiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului^ Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948, prevede la art. 23, alin. 3, că „oricine muncește are dreptul la un salariu echitabil și suficient, care să-i asigure lui și familiei sale o existență conformă cu demnitatea umană“. Rezultă că dreptul la salariu este corolarul dreptului la muncă, salariul reprezentând totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată. S. cuprinde salariul de bază, adaosurile și sporurile la salariul de bază. S. de bază este partea principală a salariului, care se stabilește prin negocieri colective și individuale. Adaosurile și sporurile constituie partea variabilă a salariului. SALARIU BRUT, salariul primit de angajat, care include toate drepturile salariale neafectate de impozite, taxe, contribuții, cotizații etc. SALARIU MEDIU, s. calculat ca medie pe un salariat în cadrul unei colectivități din care face parte, adică la un agent economic, instituție, minister, ramură economică, pe economia națională, pe o anumită perioadă și pe categorii de angajați. SALARIU MINIM, cel mai mic salariu brut negociat și înregistrat într-o anumită perioadă în cadrul unei unități economice, instituții, domeniu de activitate, subramuri, ramuri economice și economii naționale. S. m. trebuie să fie astfel determinat încât să fie suficient pentru satisfacerea cerințelor vitale de hrană, îmbrăcăminte, locuit, încălzit, transport etc. ale salariaților, având în SAL -_____ _ __ vedere dezvoltarea economică, sociala ;/ a Chiar de constituirea sa în anul 1919, Organizația Internaționala a Muncii a 4''ditai gar^iwea unui salariu care să asigure condiții decente de viața pentru toți sal^rhp" ’ J Confox us hnefWkwdă a Muncii de Ia Philadelphia, din anul 1944. s-a relevat obhgapa O.^mzcriei x-cma^ale a Muncii de a sprijini. 'toate țările lumii în elaborarea și aplicarea nnor p. cgm rev nre la si' » hd minim vital. In anm 1967, consiliul de administrație al Organizației mv^di-cnatc * Mim r ■> convocat o reuniune a experților, în al cărei raport salariul minim a iosi der^it „Nv end dt remunerație sub csre nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, mdjftrmt gic ax x modul său de calcul; este salariul care, în fiecare țară, are forța legii și care es^ aplic4rJ sob pedeapsa sancțiunilor peaale sau a altor sancțiuni specifice." Rezultă că s. m. este astfel determinat încât sub el nu se poate coborî, iar aplicarea iui este garantată de lege, fhnd un aspect ai rolului statului în înfăptuirea protecției sociale. Convenția nr. Ol, adoptată de Organizația Internațională a Muncii în anul 1970, precizează că la detennmarea salariilor trebuie să se aibă în vedere următoarele criterii: nevoile salariaților și ale familiilor lor; nivelul general al salariilor din țară; costul vieții și fluctuațiile acestui cost; prestațiile de securitate socială (v.); nivelul de viață a altor grupuri sociale; factorii de ordin economic, dezvoltarea economică, productivitatea și preocupările pentru ocuparea forței de muncă. Determinarea unui salariu care să asigure un minim, dar decent, nivel de trai trebuie să aibă în vedere următoarele: mărfurile și serviciile trebuitoare unui salariat pentru un nivel de trai modest, însă decent, precum și pentru onorarea obligațiilor sale în societate; cantitățile minime de produse necesare salariatului și membrilor familiei sale; prețurile mărfurilor și tarifele serviciilor; numărul mediu de membri pe o familie; numărul mediu de salariați ai unei familii. Constituția României din 1991 prevede la art. 38, alin. 2, „instituirea unui salariu minim pe economie", iar la art. 43, alin. 1, prevede că „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent". Agenții economici și persoanele fizice care angajează salariați sunt obligate să asigure acestora cel puțin salariul de bază minim brut pe țară. V. și declarația de la Philadelphia. SALARIU NET, salariul pe care angajatul îl primește efectiv, după ce din salariul brut s-au reținut: impozitul, contribuția pentru asigurările sociale de stat, contribuția pentru asigurările sociale de sănătate, contribuția pentru pensia suplimentara, contribuția pentru ajutorul de șomaj etc. SALARIU NOMINAL, suma de bani pe care salariatul o primește efectiv pentru munca depusă. în principiu, s. n. reprezintă valoarea forței de muncă. în raport cu prețul mărfurilor, prețul forței de muncă se află, în mod obișnuit, sub valoarea sa, fiind o consecință a relației dintre cerere și ofertă pe piața muncii, oferta fiind aproape întotdeauna mai mare decât cererea. SALARIU REAL, totalitatea bunurilor și serviciilor pe care salariatul le poate achiziționa cu salariul său net. Nivelul salariului real este influențat de mărimea salariului net și de indicele general al prețurilor bunurilor de consum. Ang^jații cu salarii mici beneficiază de unele servicii gratuite sau cu tarife reduse. Raportul dintre salariul nominal și salariul real ar trebui să fie constant, ceea ce înseamnă că, în diferite perioade, cu același salariu nominal ar trebui să se poată procura aceeași cantitate de mărfuri și servicii. însă în condițiile actuale ale inflației, salariile nominale au crescut continuu, spectaculos, dar prețurile mărfurilor și tarifele serviciilor au crescut de mai multe ori, fapt care a condus la micșorarea considerabilă a salariului real, a puterii de cumpărare, afectând serios nivelul de viață a salariaților, a familiilor lor. Scăderea salariului real se poate constata din indicii din tabelul de pe pagina următoare. 270 SAN Indicii salariului real - total salariați C'C? 1991; ‘ ^'11993 A". ■■ 1994; \ 7'1995^ 100 81,7 71,3 59,4 59,4 66.5 ■7:. , ' 2000 7 72,1 56,3 58,2 60,1 62,2 Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 186; 1998, p. 178; 1999, p. 174. SALVAREA NAVEI, operațiune efectuată în cazul în care o navă se află în pericol și lansează semnalul S.O.S. sau un alt apel la ajutor. Aprecierea pericolului trebuie făcută prin luarea în considerare a tuturor împrejurărilor concrete, astfel încât să nu poată fi vorba nici de pripeală și nici de solicitarea tardivă a ajutorului. Această apreciere este făcută, de regulă, de către comandantul navei, care apoi lansează apelul de ajutor. Nava salvatoare are dreptul la o indemnizație de salvare. Mărimea acestei indemnizații se stabilește în funcție de: cheltuielile făcute de salvator privind consumul de combustibil și salariul suplimentar pentru timpul folosit la salvare; beneficiile pe care salvatorul nu le-a putut realiza prin participarea la operațiunea de salvare, avariile suferite la nava salvatoare; dacă nava salvatoare este amenajată special pentru salvare cu utilaje și dispozitive privind efectuarea unei asemenea operațiuni etc. Dreptul la indemnizație apare numai dacă nava salvată și încărcătura se aflau în primejdie. Aceasta înseamnă că, atunci când nu există o asemenea primejdie, nu poate fi vorba de dreptul la indemnizație, chiar dacă s-a apelat la ajutor și acesta a fost acordat. De menționat că prin asigurarea casco maritimă se acoperă și cheltuielile pentru salvarea navei. SANCȚIUNE, măsură legală stipulată într-un act normativ sau contract economic, ce se ia împotriva persoanelor juridice și fizice care nu respectă obligațiile prevăzute de lege și de contracte sau care ignoră disciplina economică, financiară, bugetară și de credit. Printre s. aplicate unităților economice se menționează: daunele compensatorii, amenzile civile, majorările de întârziere pentru nerealizarea prevederilor contractuale, precum și alte măsuri de constrângere pentru aceia care nu își achită integral și la timp obligațiile financiare față de stat sau care nu respectă disciplina de credite și de plăți. S. se aplică între state când nu se respectă prevederile acordurilor și tratatelor internaționale. ❖ S. contractuale, s. care constau în compensarea daunelor și aplicarea de amenzi atât debitorului care încalcă prevederile contractuale, cât și creditorului care întârzie livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor sau când aceste prestații nu corespund cantitativ, sortimental, calitativ etc. S.c. contribuie la respectarea disciplinei contractuale, a decontărilor economice etc. ❖ S. de credit, măsuri de implementare și de constrângere a împrumutărilor, aplicate de către unitățile bancare în cazurile în care activitatea economică este ineficientă sau încalcă disciplina de credite. Din categoria acestor sancțiuni se menționează: majorarea dobânzilor, aprobarea de noi credite cu garanția organului ierarhic superior, solicitarea rambursării creditelor înainte de scadență, limitarea creditării, trecerea la credite restante, acordarea de credite pentru nevoi temporare, acordarea de credite pentru refacerea capacității de plată, schimbarea formei de decontare, aplicarea ordinii legale de efectuare a plăților, supravegherea activității economico-financiare a întreprinderii, vânzarea silită a gajului etc. ❖ S. pentru încălcarea disciplinei bugetare, s. ce se aplică de către organele financiare și bancare unităților economice în cazuri de neplată la timp și integral a sumelor datorate bugetului de stat. Asemenea s. constau în aplicarea de majorări pentru fiecare zi sau lună (fracțiune de lună) de întârziere, sancționarea pecuniară a conducătorului și a contabilului-șef al unității respective, virarea sumei datorate, inclusiv a majorărilor și a amenzilor, în contul bugetului de stat, aplicarea de sancțiuni 271 SCA administrative, iar în cazuri foarte grave, chiar și sancțiuni penale. S. pentru î.d.b. cuprind și diferite s. pentru folosirea ilegală, ineficientă și inoportună a mijloacelor bugetare, pentru deturnarea de fonduri, pentru neținerea evidenței folosirii resurselor bugetare. SCADENT, datorie, obligație etc. ajunsă la scadență. V. și scadență. SCADENȚA CAMBIEI, data (anul, luna și ziua) la care o cambie devine exigibilă și trebuie plătită. S.c. este un element esențial și obligatoriu care trebuie să rezulte din textul cambiei; ea trebuie să fie clară, expresă, certă și unică. S.c. poate să fie la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un timp de la emitere, însă de regulă este la o dată fixă stipulată chiar în cambie (v.), SCADENȚAR, registru în care se ține evidența scadențelor. V. și scadent: scadență. SCADENȚA, moment (anul, luna, ziua și ora) în care o obligație devine exigibilă; data la care urmează să se facă plata unei sume de bani, să se predea un bun (o marfă), să se efectueze un serviciu, să se îndeplinească o obligație, să se ramburseze un credit, să se plătească un bilet la ordin, o cambie, să se răscumpere o obligațiune etc. Obligațiunile care au scadențe mai lungi, mai îndepărtate, sunt însoțite, de regulă, de dobânzi mai mari decât cele care au scadențe mai scurte, deoarece probabilitatea deprecierii banilor și/sau a falimentului debitorului emitent este mai mare. De asemenea, într-o perioadă mai îndelungată, riscul apariției unor evenimente neprevăzute (crize economice, greve, războaie etc.) cu efect negativ asupra cursului titlurilor este mai mare. Neefectuarea plății la s. dă dreptul creditorului să protesteze documentul la învestirea lui cu formula executorie și apoi la executarea silită. ❖ S. comună, înlocuire a mai multor efecte de comerț cu scadențe diferite printr-un singur efect cu scadență dată și a cărui valoare nominală trebuie să fie egală, în ziua s., cu valorile nominale ale efectelor micșorate sau mărite cu scontul sau dobânda lor, după cum s. este posterioară sau anterioară celei a efectului înlocuitor. ❖ S. creditelor, s. la care urmează să se ramburseze creditele bancare ce se acordă unităților economice de stat, cooperatiste, private, producătorilor individuali, populației, în calitate de împrumutați. ❖ S. mijlocie (medie), înlocuire a mai multor plăți ce trebuia efectuate la date diferite printr-o plată unică, egală cu suma valorilor nominale ale plăților și al cărei termen de plată urmează a se stabili. In acest caz, scontul efectului înlocuitor este egal cu suma sconturilor efectelor înlocuite. ❖ S. obligațiunii, data înscrisă pe fața obligațiunii, la care emitentul trebuie să achite investitorului valoarea împrumutului înscrisă, de asemenea, pe fața obligațiunii. V. și principiile creditării bancare pe termen scurt; rambursarea creditelor bancare. SCĂDEREA OBLIGAȚIEI BUGETARE, cale de stingere a obligațiilor de plată către bugetul de stat, care se folosește în relațiile organelor financiare cu persoane fizice când acestea ajung în situația de insolvabilitate, deces sau dispariție. S. o. b. o pot hotărî organele financiare locale, în temeiul procedurii anume legiferată, în situațiile în care debitorul (în viață, dispărut ori decedat) nu a posedat și nu posedă bunuri sau venituri care să fie supuse urmăririi. Dacă plătitorul este insolvabil sau a dispărut, în urma verificărilor de rigoare efectuate de către organele financiare, creanțele respective se trec în evidență specială, unde se țin până la expirarea termenului de prescripție, timp în care se continuă investigațiile asupra situației patrimoniale a debitorului. în cazul în care debitorul devine solvabil în acest interval de timp, prin dobândirea de bunuri sau venituri ce pot fi urmărite, organul financiar constatator este obligat să dea curs executării silite în vederea recuperării, sumelor date la scădere. Dacă până la expirarea termenului de prescripție debitorul rămâne insolvabil, creanța este atunci scoasă din evidența specială, scăderea devenind astfel definitivă. Dacă debitorul insolvabil decedează și nu lasă bunuri sau sume de bani ce pot fi supuse urmăririi, are loc scăderea efectivă a creanței. 272 SCO SCINDARE, operațiune financiar-contabilă ce se efectuează după încasarea unui venit bugetar, care constă în repartizarea veniturilor încasate din aceeași sursă între doi beneficiari, efectuându-se înregistrările corespunzătoare în conturile acestora. SCHIMB VALUTAR, operațiune prin care o valută se înlocuiește, se schimbă cu altă valută pe baza cursului valutar. SCHIMBARE DE CĂLĂTORIE (LA NAVĂ), abandonarea drumului indicat în polița de asigurare și dirijarea navei spre un port de destinație diferit față de cel fixat prin contractul de asigurare. Asigurarea rămâne totuși valabilă când plecarea navei se face dintr-un port diferit de cel indicat în polița de asigurare, cu toată schimbarea de călătorie, deoarece riscul nu a început să existe. De asemenea, asigurarea este valabilă și în situația scurtării călătoriei, fiindcă asiguratul are dreptul de a renunța la o parte din călătoria asigurată. în caz de prelungire a călătoriei, deși nu este vorba despre o schimbare de călătorie, societatea de asigurări nu acoperă riscurile ulterioare, deoarece răspunderea ei este limitată la o călătorie determinată între două porturi, ambele menționate în contractul de asigurare. V. și schimbare de drum (la navă). SCHIMBARE DE DRUM (LA NAVĂ), alegerea unui alt drum al navei, dacă aceasta nu mai urmează drumul indicat în conosament, respectiv nu mai călătorește de la un port determinat la un alt port determinat. Conform jurisprudenței, cele două puncte extreme reprezentate de portul de plecare și de cel de sosire constituie călătoria, iar traversarea între aceste două puncte extreme constituie drumul. Acesta din urmă, cu excepția convenției contrare, este necesar să fie parcurs pe distanța cea mai scurtă și mai rapidă, fiindcă în caz contrar este vorba de abatere din drum. Pentru ca schimbarea de drum să poată intra în riscurile asigurate este necesar ca aceasta să fie o clauză de daune pentru asigurat. Totodată, asiguratul trebuie să facă dovada că schimbarea a fost determinată de împrejurări. Prin urmare, se poate afirma că, în principiu, nava trebuie să se deplaseze direct de la portul de plecare, deoarece orice escală intermediară este o schimbare de drum care nu mai obligă pe asigurător. SCHIMBARE DE NAVĂ, înlocuirea în cursul călătoriei a navei trecute în contractul de asigurare cu altă navă. Pentru ca s. de n. să poată fi considerată că intră în riscurile asigurate este necesar ca asiguratul să poată dovedi că schimbarea i-a fost impusă de împrejurări și că practic nu exista o altă soluție. SCOATEREA DE BUNURI DIN ȚARĂ DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE, ducerea din țară a unor bunuri de către persoanele fizice, cu respectarea normelor prevăzute în Codul vamal (v.). Persoanele fizice pot scoate din țara noastră numai bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc. Bunurile care tranzitează sau se scot din țară de către persoanele fizice și juridice sunt supuse taxelor vamale aplicate la valoarea în vamă (v.), neținându-se seama de uzura lor. Codul vamal ai României prevede prohibirea scoaterii din țară de către persoanele fizice a următoarelor valori și bunuri: sumele în lei, valutele străine și titlurile de valoare, excepție făcând cele autorizate prin lege; bunurile care fac parte din patrimoniul cultural național, excepție făcând cele care, potrivit legii, pot fi scoase din țară; metalele prețioase, pietrele prețioase și obiectele confecționate din acestea, cu excepțiile prevăzute de lege, armele, munițiile și materiile explozive sau radioactive, cu excepția armelor de vânătoare, de tir și a munițiilor pentru acestea; produsele și substanțele stupefiante și psihotrope, produsele și substanțele toxice, excepție făcând cele prescrise medical în condițiile legii; timbrele filatelice, cu excepția celor care fac obiectul schimburilor prin unitățile autorizate sau care sunt destinate expozițiilor internaționale; diferite alte bunuri. Este scutită de plata taxelor vamale scoaterea din țară de către persoanele fizice a următoarelor categorii 273 SCO de bunuri: bunurile de uz personal, obiectele casnice și gospodărești, materialele de studiu și documentele ce aparțin persoanelor fizice care se deplasează în interes de serviciu sau la studii pentru o perioadă îndelungată; mobilierul pentru uzul personal sau familial al persoanelor fizice care se deplasează în străinătate în misiune permanentă sau în interes de serviciu pentru o perioadă îndelungată; efectele personale, medicamentele sau alte bunuri ce aparțin persoanelor fizice care trec frontiera de stat, aflate în bagajele însoțite sau neînsoțite ale acestora; bunurile consumabile care se scot din țară de către persoanele fizice aflate în interes de serviciu sau la studii în străinătate; cărucioarele și triciclurile cu sau fără motor și protezele pentru invalizi, cu avizul organelor medicale; bunurile obținute ca premii sau distincții oficiale; bunurile cumpărate în țară sau cu plata în valută de către persoanele fizice străine. V. și politică vamală; regim vamal; taxă; vamă; vămuire. SCOATEREA DIN FUNCȚIUNE A MIJLOACELOR FIXE, operațiune prin care mijloacele fixe încetează să mai fiincTioneze înainte, la sau după expirarea duratei lor normate de serviciu, ca efect al uzurii fizice și morale. S. din f. a m.f. se face cu aprobarea adunării generale a asociaților la societățile comerciale, respectiv a consiliului de administrație la regiile autonome. La s. din f. a m.f., în cazul nerecuperării integrale, pe calea autorizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe, agenții economici cu capital integral sau majoritar de stat asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora, iar diferența rămasă neacoperită se include eșalonat în cheltuielile de exploatare. în cazul s. din f. a m.f. aparținând agenților economici unde statul deține peste 50% din capitalul social se urmărește valorificarea la maximum a ansamblurilor, subansamblurilor și pieselor componente, prin executarea unor mijloace fixe noi, prin folosirea ca piese de schimb în cadrul unității respective sau prin vânzare pe bază de licitație publică. La instituțiile publice, s. din f. a m.f. înainte de expirarea duratei normate de utilizare se face cu aprobarea ministerului de resort și cu avizul prealabil al Ministerului Finanțelor, pe baza unor justificări temeinic argumentate. V. și lichidarea mijloacelor fixe. SCONT 1. Sumă de bani egală cu dobânda ce se cuvine băncii pentru achitarea anticipată (scontarea) a unei polițe, cambii etc., inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu operațiunea de scontare (v.) și care se reține din valoarea nominală a efectelor de comerț. 2. Bonificație ce se acordă debitorului din valoarea unei cambii, a unui bilet la ordin, a unei polițe sau a unei datorii achitate înainte de scadență. 3. Recalcularea și diminuarea corespunzătoare a dobânzilor în momentul în care o factură se plătește înainte de termenul stabilit. V. și taxă. ❖ S. comercial, s. reținut din valoarea nominală a efectului de comerț scontat. ❖ S. rațional, s. reținut din valoarea reală a efectului de comerț scontat. V și scontare. SCONTARE (ACTUALIZARE) 1. Operațiune prin care beneficiarul unei polițe, al unei cambii sau al altui efect de comerț face transmiterea acestuia către o bancă înainte de scadență (termenul de plată), în vederea încasării contravalorii lui, banca reținând taxa scontului (dobânda, beneficiul) corespunzătoare timpului de așteptare și eventualelor riscuri care trec asupra băncii. 2. Operațiune prin care o bancă avansează unui client al ei, înainte de data scadenței, contravaloarea unui efect de comerț (cambie sau bilet la ordin) la ordinul său, reținând din aceasta dobânda corespunzătoare până la scadență, numită s., și un comision. 3. Operațiunea de vânzare a unui titlu de credit unei bănci înainte de scadență. S. este astfel o operațiune de împrumut garantat, prin care banca mobilizează efectele de comerț transformându-le în mijloace lichide necesare activității de producție și de circulație. Pentru bancă, s. este o operațiune de plasament al fondurilor sale, deci o operațiune de activ. Efectele de comerț cu plata la vedere nu se pot sconta, ci numai cele care au scadența la termen. Valoarea efectului este valoarea nominală, iar valoarea redusă cu s. reținut formează valoarea reală. Efectuând s., deținătorul titlului obține valoarea nominală a — — SCR acestuia mai puțin scontul (dobânda) asupra sumei primite, calculat din ziua scontării până la scadență. Scontul se calculează astfel: S-VVNZ c 360-100 în care: S = scontul; Vn = valoarea nominală a titlului; Ts = taxa scontului: Nz = numărul de zile de la scontare până la scadență; c = comisionul băncii. Având în vedere cele de mai sus, valoarea actuală a titlului se determină astfel: Va = Vn - S, în care: Va = valoarea actuală a titlului. V. și scont; taxă. ❖ S. polițelor, operațiune bancară de convertire a polițelor în bani înainte de termenul scadent. V. și scont SCONTATOR, persoană juridică sau fizică (de regulă, băncile) care efectuează operațiuni de scont. V. și scont; scontare; taxă. SCRIS FUNCIAR, hârtie de valoare; titlu de credit emis de către băncile ipotecare pentru împrumuturile acordate pe baza ipotecării pământului sau a clădirilor debitorilor. în temeiul contractelor de ipotecă pe care le încheie cu băncile ipotecare, proprietarii de pământ sau de imobile primesc suma împrumutului nu în numerar, ci în s.f. la valoarea lor nominală. Pentru a obține banii necesari, deținătorii vând s.f. la bursa de valori. După cum împrumuturile se acordă sub forma s.f., și rambursarea lor se face în același fel. De aceea, Ia scadență, pentru a rambursa împrumutul, împrumutării achiziționează s. f. de la bursă în valoare nominală egală cu suma împrumutului, pe care le restituie băncii ipotecare creditoare. Din operațiunile de vânzare-cumpărare a s.f. la bursă pot rezulta anumite câștiguri ce revin participanților la astfel de operațiuni. Pentru împrumuturile acordate sub această formă, băncile percep o dobândă ridicată, din care o parte reprezintă profitul propriu, iar cealaltă parte se atribuie deținătorilor de s.f. ca stimulent pentru achiziționarea și posedarea unor asemenea hârtii de valoare. SCRISOARE DE AVARIE, document prin intermediul căruia se stabilește obligația primitorului de marfa de a suporta o parte din avaria comună (v.). în s. de a. sunt prezentate detalii privind: denumirea mărfii, marca și numărul, greutatea, adresa primitorului mărfii etc. S. de a. se predă comandantului navei, care are dreptul să nu elibereze marfa până când nu primește această scrisoare. La înmânarea s. de a., primitorul de marfa poate solicita comandantului un extras din jurnalul de bord (v.) al navei, pentru perioada în care s-au produs evenimentele ce au condus la avaria comună. Acest extras este trimis asigurătorului o dată cu anunțul privind primirea mărfii, în vederea acordării despăgubirii de asigurare. SCRISOARE DE BONITATE, înscris, document prin care o bancă aprobă seriozitatea și confirmă solvabilitatea clienților săi în fața furnizorilor lor. Eliberarea s. de b. presupune acordarea unui comision de către clienții băncii. 275 SCR SCRISOARE DE CREDIT, document emis de o bancă sau de o firmă comercială, prin care se dă ordin unui corespondent al ei din țară sau din străinătate să plătească persoanei nominalizate în act o anumită sumă de bani la prezentare și în condițiile stabilite în s. Pentru obținerea unei asemenea s., beneficiarul trebuie să aibă la bancă un depozit de numerar sau să aibă deschis un credit pentru suma respectivă. în practica bancară, s. de a pot fi simple sau documentare, cu sau fără termen, nominale sau la purtător, revocabile sau irevocabile, circulare etc. ❖ S. de c. comercială, modalitate de plată în relațiile internaționale, variantă a acreditivului documentar (v.) sau titlu de credit. Formă a creditului documentar emis de o bancă din ordinul importatorului, adresat exportatorului, prin care îl autorizează pe acesta să tragă trate (v.) (la vedere sau la termen) asupra băncii emitente a scrisorii, cu condiția ca trăgătorul tratelor (exportatorul) să prezinte băncii, până la data stipulată în scrisoare, documentele stabilite de părți, care să ateste expedierea mărfurilor. în același timp, s. este irevocabilă și consemnează angajamentul irevocabil al băncii de a onora tratele față de trăgător, andosatori, deținători sau față de băncile care dețin tratele pe durate de valabilitate specificate în conținutul său. Această s. garantează furnizorului că banca emitentă va plăti sau va accepta plata cambiilor trase asupra sa numai cu condiția de a se face dovada că marfa a fost livrată în condițiile stipulate în scrisoare. Cu toate că banca emitentă se angajează irevocabil la plată, ea are totuși avantajul că nu-și blochează anticipat fondurile destinate plății respective, pe perioada de la emiterea scrisorii și până la plata efectivă, așa cum se petrec lucrurile în situația folosirii acreditivului (v.). Practic, la s. de c.e. se încheie două contracte, și anume: un contract între vânzător și cumpărător și altul între cumpărător și banca emitentă a scrisorii. S. de c.c se deosebește de acreditivul documentar prin următoarele trăsături: este un document prin care banca emitentă își asumă obligația să efectueze plata în condițiile prevăzute în textul său; se remite de către banca emitentă sau de către firma importatoare direct beneficiarului (vânzătorului); în toate cazurile este domiciliată în străinătate; fructificarea s. de c.c. se face prin intermediu! cambiilor, al tratelor trase de exportator asupra băncii emitente; nu se cunoaște de la început care va fi banca beneficiarului. S. de c.c. eliberate pentru societățile românești de comerț exterior sunt remise acestora de către Banca Comercială Română, care are numai rolul de mijlocitor, neasumându-și nici un fel de obligații față de unitățile economice beneficiare. ❖ S. de c. necomercială, instrument de decontare utilizat în relațiile necomerciale internaționale. S. de c.n. poate fi simplă și circulară. ❖ S. simplă este o modalitate de plată sau o relație de credit, ce se emite de către o bancă pe numele altei bănci din străinătate. Pe baza ei, prezentatorul poate să încaseze în valută, deodată sau în rate, suma prevăzută în scrisoarea de la banca pe numele căreia a fost emisă. La încasare se emite o chitanță, un cec sau se poate trage o trată asupra băncii specificate în scrisoare; documentele (chitanța, cecul, trata) se remit băncii emitente (ordonatoare) a scrisorii sau, dacă aceasta are cont deschis la banca plătitoare, i se debitează contul cu suma respectivă. Utilizarea acestei scrisori presupune existența unei înțelegeri prealabile între băncile respective. ❖ S. de c.n. circulară respectă aceeași procedură, cu deosebirea că este adresată în același timp mai multor bănci din diferite țări și dă astfel posibilitatea beneficiarului să încaseze în mod treptat sumele de care are nevoie, în limita sumei din scrisoare, în diferite localități ale unui anumit traseu. SCRISOARE DE GARANȚIE 1. Instrument financiar-bancar care atestă existența garanției. 2. Formă de asigurare cu anticipație a plăților pretinse de furnizori clienților care întârzie repetat plata mărfurilor livrate, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate. Unitățile economice care la un moment dat nu au disponibilități proprii de plată în contul lor de la bancă sau nu au primit fonduri de la organul ierarhic superior în vederea deschiderii de acreditive pot solicita băncii să le acorde credite pentru a putea plăti furnizorii și pe baza cărora unitățile bancare eliberează plătitorilor s. de g. în fapt, s. de g. este documentul prin care banca plătitorului confirmă, la cererea acestuia, că pentru anumite cazuri bine precizate se va asigura, pe o anumită 276 perioadă și în limita unei sume determinate, efectuarea plăților prevăzute în această scrisoare din credite bancare, atunci când, la data solicitării plății de către furnizor, plătitorul nu are alte posibilități de plată. S. de g. se poate elibera pe seama creditelor bancare aprobate prin plan sau din credite ce se aprobă de unitățile bancare în cursul executării planului de credite (credite din rezerva de plan, credite pentru nevoi temporare, credite pentru refacerea capacității de plată). Unitățile economice cumpărătoare prezintă unităților bancare la care au cont deschis o cerere de credite care cuprinde datele necesare aprobării creditelor și elementele necesare emiterii de s. de g. (suma plăților a căror garantare se solicită, felul creditelor, denumirea unității economice furnizoare, sediul și numărul contului și unitatea bancară la care este deschis, precizări cu privire la felul, calitatea și cantitatea mărfurilor, lucrărilor și serviciilor contractate pentru care se solicită s., numărul și data ei, termenul de valabilitate a s., documentele pe care furnizorul trebuie să le prezinte la bancă în vederea efectuării decontării etc.). S. de g. eliberată în urma verificării și aprobării de către bancă a cererii de credite poate avea ca termen de valabilitate scadența creditului și maximum sfârșitul ultimului trimestru al anului curent. După livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor în limitele termenului maxim prevăzut în scrisoare, furnizorul este obligat să prezinte la banca sa o dispoziție de încasare însoțită de factură pe care menționează numărul și data s. de g. în momentul primirii de către unitatea bancară a cumpărătorului a documentelor depuse de furnizor la banca sa, aceasta le pune la dispoziția plătitorului, care verifică respectarea condițiilor stabilite, dacă valoarea documentelor este în limita scrisorii și dacă nu s-a depășit termenul de valabilitate a scrisorii. Documentele de plată se decontează în toate cazurile pe baza acceptării exprese a plătitorului, care menționează că furnizorul a respectat condițiile din s. de g. Actele de plată primite după expirarea termenului de valabilitate a s. de g. se decontează potrivit regulilor generale, cu respectarea ordinii legale de efectuare a plăților. Valabilitatea s. de g. încetează o dată cu folosirea integrală a sumei înscrise, la expirarea termenului fixat, precum și la cererea plătitorului, cu acordul prealabil al furnizorului. Reducerea sau revocarea s. de g. se face pe baza unei scrisori prezentate de plătitor cu acordul furnizorului, care se anexează la prima. 3. Document sub semnătură privată sau autentic, emis de o instituție de credit, de o firmă etc., prin care emitentul își ia obligația ca, în condiții dinainte stabilite, să plătească o anumită sumă de bani, să despăgubească sau să scutească de răspundere persoana (fizică sau juridică) pentru care s-a eliberat s. de g. la producerea sau nu a unui anumit eveniment, a pagubei sau a faptului care poate constitui un risc pentru beneficiarul s. de g. ❖ S. de g. bancară, înscris prin care o bancă, denumită bancă garantă, își ia angajamentul necondiționat și irevocabil ca, în cazul în care un anumit debitor principal (persoană juridică sau fizică) nu va executa obligația de a plăti la o dată prevăzută în mod expres în scrisoare o sumă de bani bine determinată, să plătească ea suma neachitată în favoarea altei persoane juridice sau fizice, denumită beneficiar. S. de g.b. poate fi folosită pentru: garantarea executării unui export, achitarea unui import, efectuarea unui transfer, achitarea diferitelor comisioane, deschiderea unui acreditiv, restituirea unui avans, participarea la o licitație etc. S. de g.b. este o obligație accesorie, secundară, a unei obligații principale care izvorăște din contractul încheiat între părți; ea nu poate depăși limitele obligației principale. Orice obligație stipulată în s. de g.b. peste cele principale stipulate în contract este nulă de drept. Dacă debitorul de drept nu plătește în termenul stabilit, beneficiarul se adresează băncii garante în limitele termenului pentru care a fost dată s. de g.b. Când nici banca nu achită suma, beneficiarul se adresează, într-un anumit interval de timp, instanțelor judecătorești în vederea plății sumei garantate. în urma încasării sumei, beneficiarul restituie s. de g.b. Principalele elemente componente ale s. de g.b. sunt: categoria garanției (simplă, solidară, irevocabilă), denumirea și adresa băncii garante, numele,., prenumele și adresa persoanei fizice sau juridice debitoare (garantate), numele, prenumele și adresa beneficiarului, obiectul și cuantumul (valoarea) garanției exprimat într-o sumă de bani (valută) bine determinată, termenul de plată a sumei garantate, valabilitatea garanției, clauza de 277 SCR renunțare la beneficiul opoziției, discuției, diviziunii, clauze speciale privitoare la amânarea termenului, micșorarea cuantumului valoric etc. In relațiile comerciale internaționale, s. de g.b. se emite de către banca importatorului și prezintă avantajul pentru exportator că, la scadență, își încasează prețul stipulat. Totuși aceasta prezintă o serie de riscuri și inconveniente, cum sunt: fluctuațiile valutare, inflația, imobilizarea de fonduri până la scadența încasării prețului etc. SCRISOARE DE GARANȚIE PENTRU ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE PE PIAȚA INTERNA DE CAPITAL, document de garantare a împrumuturilor interne ce se emite creditorului de Ministerul Finanțelor, la propunerea Direcției Generale a Datoriei Publice, în urma analizei documentației depuse de solicitant și a constatării întrunirii condițiilor pentru garantarea de către stat a împrumuturilor interne. S. de g. emisă în favoarea instituției financiare creditoare poate fi diferită ca formă în funcție de practicile fiecărei bănci, însă, în mod obligatoriu, trebuie să cuprindă referiri la condițiile și la obligațiile împrumutatului și ale creditorului prevăzute în contractul de împrumut asupra căruia Ministerul Finanțelor și-a dat acordul. Obligațiile asumate de Ministerul Finanțelor față de instituția creditoare încetează la data rambursării integrale de către împrumutat a împrumutului și a costurilor aferente acestuia. în momentul devenirii fără obiect, s. de g. se retumează emitentului, adică Ministerului Finanțelor. SCRISOARE DE INTENȚIE CĂTRE FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL, document oficial al Guvernului român semnat de ministrul finanțelor și de guvernatorul Băncii Naționale a României, adresat conducerii Fondului Monetar Internațional, prin care se comunică programul de reforme ce urmează a se efectua pentru tranziția la economia de piață și intenția de a solicita unele împrumuturi în dolari SUA sau în Drepturi Speciale de Tragere (v.). în s. de i. se relevă că Guvernul României continuă implementarea unui program cuprinzător de reforme economice destinat stabilizării economiei și creării bazei pentru realizarea unei creșteri durabile, program care a fost privit prin două aranjamente stand-by cu F.M.I. Se relevă că s-au realizat progrese considerabile pentru crearea unui cadru de manifestare predominantă a forțelor pieței și se apreciază în mod deosebit sprijinul financiar și tehnic asigurat de F.M.L Se evidențiază că eforturile Guvernului privind reforma au fost întreprinse în contextul unor dificultăți externe deosebite, iar problemele structurale cu care s-a confruntat economia României la începutul perioadei de tranziție au fost extrem de adânci. Deși s-au înregistrat unele progrese, dezechilibrele macroeconomice sunt încă accentuate și se impune un efort susținut de ajustare a acestora pentru a reduce inflația și a întări balanța de plăți. Ca urmare, în anii 1994 și 1995, Guvernul a intenționat să continue pe linia unor politici fiscale, monetare și bugetare deosebit de prudente și să completeze aceste obiective financiare cu un pachet de măsuri privind reforma structurală de perspectivă, incluzând accelerarea privatizării și restructurării întreprinderilor, implementarea unor reforme cuprinzătoare în sectoarele fiscal și financiar și înființarea unei piețe valutare interbancare. Pentru realizarea obiectivelor sale economice și a programului de reformă în anii 1994-1995, Guvernul a solicitat prin această s. Fondului Monetar Internațional un aranjament stand-by pe 19 luni într-o sumă echivalentă cu 181,95 de milioane de DST (17,5% din cotă). De asemenea, Guvernul a intenționat să solicite două trageri de valoare egală, într-o sumă totală de 377 de milioane de DST (50% din cotă) în cadrul facilității de transformare sistemică (STF), cu prima tragere (pentru suma de 188,5 milioane de DST) la data aprobării aranjamentului stand-by și a doua tragere (tot pentru 188,5 milioane de DST) la data finalizării de către F.M.L a primei analize din cadrul aranjamentului. S. scoate în relief faptul că Guvernul consideră că politicile și măsurile cuprinse în memorandum corespund obiectivelor programului său și va adopta, dacă va fi necesar, orice măsuri suplimentare și va solicita noi înțelegeri cu F.M.L pentru îndeplinirea acestuia. Se prevede că autoritățile române vor păstra o strânsă legătură cu F.M.L prin consultări cu reprezentanții acestuia, în conformitate cu practicile F.M.L, și vor furniza orice informație solicitată în vederea 278 ' ~ “ SEC evaluării progreselor înregistrate în. realizarea obiectivelor programului. Guvernul subliniază în s. de i. că în cadrul aranjamentului se vor stabili criterii de performanță pentru activele interne nete și rezervele internaționale nete ale sistemului bancar, pentru creditul bancar net către bugetul consolidat, pentru garanțiile guvernamentale și preluarea de către stat a datoriilor întreprinderilor ia bănci și pentru datoriile externe pe termen scurt, mediu și lung și datoriile garantate de stat, ca și criteriile de performanțe obișnuite referitoare la orice intensificare a restricțiilor valutare și la import, la încheierea de acorduri bilaterale de plăți sau la arieratele externe. înființarea unei piețe valutare interbancare constituie, de asemenea, un criteriu de performanță. în vederea sprijinirii implementării politicilor se vor stabili sarcini indicative pentru masa monetară (pasivul B.N.R.) și pentru rezervele internaționale nete ale B.N.R. în s. de i. se mai subliniază că, pentru a sprijini urmărirea implementării programului, se vor efectua împreună cu experții F.M.I. două analize ale evoluției economice și ale politicilor din cadrul programului. Cu ocazia primei analize urmau să fie formulate obiective macroeconomice, bugetare și monetare pentru 1995 și să fie rediscutate estimările privind finanțarea externă. V. și memorandum. SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI, comunicare scrisă întocmită și prezentată de plătitor, prin banca sa, băncii furnizorului, prin care se solicită întemeiat revocarea acreditivului. Furnizorul semnează de primire pe un exemplar al s. și, în termen de zece zile, acceptă sau refuză să accepte revocarea acreditivului. Pe baza s. de r. a a. acceptat de furnizor, unitatea bancară restituie suma respectivă în contul plătitorului. în acest scop, unitatea bancară întocmește o notă de contabilitate. V. și acreditiv; revocarea acreditivului. SCRISOARE DE SCHIMB 1. înscris emis de marii negustori încă de la sfârșitul secolului al Xll-lea în Europa de Vest, pentru a limita pericolul transportului de monede din aur. S. de s. au luat o mare amploare în secolele următoare. în secolele al XVII-lea și al XVlII-lea au fost acceptate la plată tratele comerciale, efectele de comerț. Nici s. de s. și nici tratele comerciale nu aveau valoare proprie, intrinsecă. Ele reprezentau doar angajamentul emitentului de a plăti o anumită sumă la scadență. 2. Ordin de plată prin care un creditor, denumit trăgător, ordonă unei alte persoane, care este debitorul său, să plătească la o anumită dată, unei anumite persoane, o sumă determinată de bani. S. de s. nu se confundă cu biletul la ordin, prin care un debitor se obligă să plătească o anumită sumă de bani într-un anumit loc unui beneficiar definit. V. și bilet de ordin. SCRISOARE DE TRĂSURĂ (FRAHT), document prin care se constată contractul de transport intervenit între o întreprindere de transport în calitate de cărăuș și întreprinderea furnizoare care predă marfa spre a fi expediată întreprinderii cumpărătoare. S. de t. este un document care însoțește marfa pe tot timpul transportului feroviar și totodată un document fmanciar-contabil care dovedește achitarea taxelor de transport (transport francat). S. de t. cuprinde mai multe elemente: locul și data întocmirii, denumirea unității de transport, numele, sediul sau domiciliul destinatarului, felul și denumirea mărfii, cantitatea, eventual actele cerute de vamă, numele sau denumirea expeditorului, semnătura acestuia, alte elemente. SCRISOARE-DOCUMENT DE INTENȚIE, comunicare, angajament scris al investitorului de a cumpăra, în etape, într-un timp limitat, un număr de acțiuni ale fondului mutual (v.). S. prezintă avantajul că reduce concesia de comercializare. SEAMA CEA MICA, una dintre cele patru rate în care se plătea haraciul Imperiului Otoman. V. și ha raci. SECHESTRAREA NAVEI, act prin care guvernul unui stat hotărăște (într-un război naval) reținerea provizorie a unei nave străine sau a încărcăturii în vederea judecării de către un 279 SEC tribunal de prize maritime. Acoperirea de către asigurător a riscului de s. a n. presupune încheierea unei asigurări suplimentare și plata unei prime corespunzătoare. Prin această asigurare suplimentară se acoperă, de fapt, atât pagubele de orice fel produse de acțiuni sau măsuri de război, declarate sau nu, cât și cele provocate de stricăciunile sau de pierderile cauzate de mine, bombe și alte arme de război, acțiuni de piraterie, război civil (revolte și greve, confiscare etc.), sechestrarea sau distrugerea navei la cererea autorităților militare sau civile. SECHESTRU, măsură de asigurare dispusă de organele judiciare sau de cele financiare în cazurile de neplată a unei datorii, care constă în limitarea sau interzicerea dreptului de a dispune (consuma, vinde, dona, schimba etc.) de anumite bunuri sau valori. S. se realizează practic prin sigilarea bunurilor și valorilor debitorului și lăsarea acestora în păstrarea proprietarului lor până la achitarea datoriei (ori până la vânzarea lor în vederea stingerii datoriei) sau prin ridicarea și predarea bunurilor și valorilor respective unei terțe persoane, în custodie, până la achitarea datoriei sau până la vânzarea lor silită în scopul stingerii datoriei. încredințarea bunurilor și valorilor unor terțe persoane poate avea loc și în cazuri de litigii cu privire la bunurile și valorile în cauză. Anumite bunuri care fac obiectul sechestrului se ridică și se predau în custodie în mod obligatoriu, ca de exemplu: titlurile de valoare, obiectele confecționate din metale prețioase sau din pietre prețioase, obiectele de artă, colecțiile de valoare, mijloacele de plată străine etc. ❖ S. asigurător, s. ce se aplică înainte de expirarea termenului de plată, în cazurile în care organele comepetente apreciază că debitorul intenționează (există riscul iminent) să înstrăineze bunul supus executării și nu are alte bunuri care să poată fi urmărite. S. a. devine executoriu după expirarea termenului de plată, potrivit procedurii obișnuite de executare silită. SECRET BANCAR 1. Variantă a secretului comercial care constă în faptul că firmele și băncile țin în secret una față de alta și față de stat datele privitoare la operațiunile lor, cu scopul de a-și asigura venituri mari și de a se eschiva de la plata impozitelor și a taxelor. Publicarea de către băncile pe acțiuni a balanțelor nu exclude secretul bancar, deoarece datele privitoare la operațiunile bancare sunt foarte generale și nu dezvăluie operațiunile concrete efectuate de bănci, relațiile lor cu clienți etc. 2. Obligația lucrătorilor din bancă, în interesul clienților, de a nu dezvălui date privitoare la starea conturilor lor și a operațiunilor efectuate de ei. în România, asemenea date pot fi puse numai la dispoziția titularilor de cont sau a organelor judecătorești. SECRET DE STAT, informații, date sau documente privitoare la problemele principale ale activității politice, economice, sociale, financiare, bancare, de apărare națională etc., a căror comunicare sau divulgare este interzisă prin lege. Apărarea s. de s. constituie o îndatorire patriotică și o obligație de onoare a tuturor cetățenilor. Transmiterea sau divulgarea secretelor de stat se pedepsește pe cale penală. SECRET FISCAL, interzicere prin lege a transmiterii de informații referitoare la contribuabili de către salariații organelor fiscale, inclusiv de către persoanele care nu mai au această calitate. Totuși informațiile cu privire la situația unui contribuabil pot fi transmise în următoarele cazuri: «altor autorități cu atribuții fiscale, în scopul realizării unor obligații ce decurg din aplicarea unei legi fiscale; «unei autorități din domeniul muncii și protecției sociale care face plăți de asigurări sociale sau alte plăți similare; «autorităților fiscale ale altei țări în baza unei convenții pentru evitarea dublei impuneri; «autorităților juridice competente. Informații cu privire la un contribuabil pot fi transmise și unei alte persoane numai cu consimțământul contribuabilului, încălcarea obligației de păstrare a s.£ se pedepsește pe cale penală. 280 SEC SECRETUL DEPUNERILOR LA CASA DE ECONOMII Șl COHSEMNAȚ1UN1, interzicere prin normele juridice a transmiterii datelor privitoare la deponenți, ia sumele depuse, la operațiunile efectuate, la situația conturilor deponenților etc. existente la C.E.C. Statul garantează secretul acestor depuneri și operațiuni. Divulgarea secretului de către lucrătorii C.E.C , de către alte persoane care efectuează operațiuni la această instituție sau de către lucrătorii organelor judecătorești, ai organelor de urmărire penală, de către persoanele care fac revizii sau cercetări la unitățile C.E.C. etc. constituie infracțiune și se pedepsește penal. Informații sau înscrisuri asupra depunătorilor, asupra sumelor depuse și în ce privește operațiunile efectuate prin intermediul C.E.C. se dau, la cerere, numai titularilor libretelor sau reprezentanților lor legali. Dacă depunătorii sunt implicați în cauze penale, asemenea informații se pot pune ia dispoziția instanțelor judecătorești sau a organelor de anchetă penală, dar numai după ce a început acțiunea penală. Nici un alt organ nu are dreptul să solicite asemenea informații. SECȚIE, parte componentă a structurii organizatorice a întreprinderii care, din punct de vedere administrativ, este de sine stătătoare, are conducere proprie și lucrează după un program primit de la conducerea întreprinderii. Spre deosebire de întreprindere, s. nu are dreptul de a încheia contracte cu alte întreprinderi sau persoane și nici dreptul de a avea cont la bancă. Unele întreprinderi, în special cele mijlocii și mici, au organizate în locul s. sectoare de producție. în întreprinderile mari s. sunt organizate pe bază de gestiune economico-financiară. ❖ S. anexă, unitate componentă a întreprinderii care nu participă direct la procesul de bază, dar îl completează (sculărie, ambalaje etc.). ❖ S, auxiliară, unitate productivă din cadrul întreprinderilor de producție (centrală electrică, de apă, de abur etc.) care poate fi organizată uneori pe baza gestiunii economico-financiare și care execută, potrivit programului, lucrări sau prestează servicii destinate să ajute secțiile de bază să-și desfășoare* normal activitatea de producție sau să fie folosite de celelalte s. a. și anexe, precum și pentru nevoile generale ale întreprinderii. ❖ S. de bază (de producție sau principală), parte componentă a întreprinderii; unitate de bază a producției principale destinată să execute o serie de lucrări cu un caracter propriu bine determinat. S. de b. dispune de organe tehnice, economice și administrative și este organizată la marile întreprinderi pe baza gestiunii economico-financiare. ❖ S. de deservire, parte componentă a întreprinderii care prestează diverse servicii secțiilor de bază și celor auxiliare, ca: transporturi, rețele electrice și de conducte, depozite etc. ❖ S. de investiții, s. tehnico-economică creată în cadrul întreprinderilor pentru executarea lucrărilor de investiții centralizate, având contabilitate proprie și bilanț separat. Mijloacele fixe construite în aceste secții sunt considerate ca fiind primite de la stat. Aceste s. sunt finanțate de către stat din fondurile de investiții prin bancă. ❖ S. neindustrială, s. a cărei activitate are un caracter social, nu are legătură cu procesul de producție, dar contribuie la desfășurarea în condiții optime a acestuia (cantinele, grădinițele și căminele de copii, gospodăria de locuințe etc.). SECURITATE SOCIALA. termen utilizat pentru prima oară în Legea americană a securității sociale (Social Security Act) din 14 august 1935. în Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată în decembrie 1948 se prevede că „fiecare individ, ca membru al societății, are dreptul la securitate socială44. S.s. cuprinde totalitatea mecanismelor instituționale prin care se urmărește repararea consecințelor păgubitoare produse de diferite riscuri sociale (v.); sistem complex de protecție socială (v.). Prin s.s. se elimină sau se atenuează efectele prejudiciabile ale riscurilor sociale, protejând membrii societății împotriva riscurilor care se pot produce ca urmare a existenței lor, prin diminuarea veniturilor sau creșterea cheltuielilor, determinând scăderea nivelului de trai. S.s. semnifică în fapt securitatea economică a persoanei, care cuprinde următoarele elemente constitutive: garantarea pentru fiecare persoană a dreptul ui de a exercita o activitate profesională; protecția juridică a activității profesionale împotriva evenimentelor care o pot afecta (șomajul); garantarea obținerii unui venit suficient pentru exercitarea activității SEC profesionale; asigurarea juridică a reconversiei profesionale. S.s. trebuie să garanteze securitatea economică a persoanei pe următoarele căi: securitatea angajării și a stabilității în muncă; protecția muncii; garantarea venitului din muncă; reglementarea unui sistem juridic de acordare a unor prestații de asigurări sociale în cazul pierderii temporare sau definitive a capacității de muncă. în prezent, în toate țările, s.s. se dezvoltă și se perfecționează. Astfel, astăzi nu este suficient să se acorde ajutorul de șomaj, ci trebuie să se ia măsuri de garantare a stabilității locului de muncă; nu este suficient să se acorde o indemnizație în caz de boală, ci este necesară pregătirea specialiștilor medico-sanitari pentru prevenirea și tratarea bolilor. S.s. cuprinde cele mai diverse domenii de activitate, cum sunt: politica antiinflaționistă, politica prețurilor și tarifelor, a chiriilor, dezvoltarea învățământului, a asistenței medico-sanitare și sociale, politica asistenței juridice, politica statului în domeniul transporturilor etc. Realizarea s.s. presupune o distribuire și o redistribuire financiară a veniturilor categoriilor sociale prin bugetul de stat și prin bugetele locale și alocarea resurselor către categoriile de persoane dezavantajate, cu venituri mici. în cadrul s.s., riscurile sociale se transferă în sarcina unui terț, care suportă consecințele păgubitoare ale riscurilor sociale. Modalitățile de transferare a riscului social pot fi: asistența socială (v.), asigurările de persoane (v.), asigurările sociale (v.) și s.s. S.s. constituie o componentă structurală a societății, menită să asigure tuturor membrilor societății posibilitatea unei vieți libere și o dezvoltare deplină a capacităților lor. S.s. cuprinde un sistem de prestații, la care fiecare persoană contribuie după posibilitățile sale și de care va beneficia în raport cu nevoile sale; ea trebuie să pună omul la „adăpost de sărăcie“ și are misiunea de a garanta un minim de trai membrilor societății naționale. S.s. are anumite coordonate, și anume: categoriile de persoane ocrotite; riscurile sociale preluate; mecanismele de protecție socială, adică sursele de constituire a fondurilor și categoriile de prestații sociale. S.s. se bazează pe trei componente principale: regimul unic obligatoriu de asigurări sociale; regimuri de asigurări sociale private, facultative, și un sistem de asistență socială. SECURITATEA MUNCII, v. PROTECȚIA MUNCII. SECURITATEA DEPUNERILOR LA BĂNCI, restricții, măsuri reglementate de banca centrală a fiecărei țări menite să asigure securitatea depunerilor de capitaluri la bănci. S.d. la b. se realizează cu trei coeficienți, și anume: de lichiditate, de acoperire a riscurilor și de împărțire a riscurilor. Coeficientul de lichiditate indică necesitatea ca raportul depuneri peste 3 luni/ depuneri sub 3 luni să fie mai mare sau cel puțin egal cu 60%. Rezultă că resursele atrase pe termen scurt nu trebuie folosite în proporție mai mare de 40% la creditarea pe termen lung. Dacă nu se respectă aceste limite, riscul devine și mai mare. Coeficientul de acoperire a riscurilor urmărește limitarea riscului de insolvabilitate a băncilor. în cele mai multe țări, fondurile proprii, adică rezervele și capitalul, trebuie să reprezinte cel puțin 5% din riscurile asumate de fiecare bancă. Coeficientul de împărțire a riscurilor indică limitarea volumului împrumuturilor pe care o bancă poate să-l acorde aceluiași agent economic, producător independent sau cetățean. Acest coeficient relevă că este necesar să se evite riscurile ce ar putea rezulta dintr-o concentrare prea mare a angajamentelor față de clienții care ar ajunge în stare de faliment. V. și politică de credite; politică monetară; politică valutară. SEIF, dulap neinflamabil sau cutie metalică în care se păstrează, de regulă, la o instituție de credit, bani, hârtii și obiecte de valoare, metale prețioase și diferite alte valori care aparțin băncii sau care sunt primite spre păstrare. SELECȚIA RISCURILOR, operațiune economico-socială și financiară efectuată de societatea de asigurări, prin care riscurile cele mai grele (nefavorabile) sau acelea care pot afecta un număr foarte restrâns de asigurați nu se preiau în asigurare ori se preiau în condițiile plății unor 282 SER prime de asigurare deosebite, S.r. se poate face chiar de ia început sau ulterior; prin excluderea riscurilor, bunurilor sau persoanelor respective din asigurare. S.r. are la bază experiența economico-socială și financiară nefavorabilă din mai mulți ani anterior i. In acest fel se preiau și rămân în asigurări numai riscurile considerate normale. S.r. are ca scop: prevenirea unei cereri exagerat de mari din partea asiguraților pentru cuprinderea în asigurare a riscurilor nefavorabile care ar putea crea un dezechilibru în situația financiară a societății de asigurări; preîntâmpinarea practicării unor prime de asigurare (costuri de asigurări) inaccesibile, care nu ar fi de natură să atragă pe asigurați; înlăturarea efectelor negative sub aspect educativ, care altfel ar putea încuraja solicitarea contractării de asigurări pentru riscuri foarte grele, fapt ce ar împiedica dezvoltarea și cultivarea spiritului de prevedere și de conservare a bunurilor Ia asigurați. V» și risc asigurat. SEMN BĂNESC, reprezentant ai unei anumite cantități de aur și argint, care înlocuiește în circulație banii confecționați din aceste metale. Ca s.b., în circulație există moneda metalică (aramă, nichel etc.), banii de hârtie și bancnotele. V. și bani de hârtie; bilet de bancă (bancnotă). SEMNĂTURĂ SOCIALĂ, înscriere în Registrul Comerțului, prin grafie proprie, a semnăturii persoanelor fizice care reprezintă societatea comercială respectivă. SERII, titluri de stat emise în conformitate cu prevederile unui prospect de emisiune, având termeni și condiții identice, cu excepția datelor de răscumpărare a valorii nominale, de plată a dobânzilor și de răscumpărare în avans. SERVICII BANCARE, acțiuni, operațiuni ce se efectuează de către unitățile bancare, cum sunt: “deschideri de conturi pentru titularii de conturi persoane juridice și persoane fizice; "primiri de depuneri de numerar în conturi; "plăți din conturile curente, de disponibilități, de credite șîdin conturi de cecuri cu valoare limitată; "plăți din conturile de acreditive deschise; "colectarea numerarului de la clienți prin aparatul propriu al băncii; "emiterea de scrisori de garanție solicitate de agenții economici; «eliberarea de scrisori de bonitate; "acordarea de asistență tehnică de specialitate; "expertizarea, la cererea agenților economici, a documentațiilor tehnico-științifice, a studiilor de fezabilitate în baza cărora se solicită și se aprobă finanțarea investițiilor; "transmiterea prin telex a operațiunilor bancare efectuate pentru terți; "remiterea spre încasare, la bancă, a dispozițiilor de încasare prezentate de furnizori; "servicii de depozitare și păstrare la bancă a obiectelor de valoare sau a altor valori ce se pot tezauriza etc. în viitor, băncile comerciale vor mai putea promova următoarele produse și servicii bancare: "împrumutul personal; "împrumutul pentru dezvoltarea întreprinderii; "plafonul în cont curent; «cartela de garantare a cecului; "liniile de credit pe cambii acceptate; "cărțile de credit; «incassourile; «acreditivul documentar; «inițierea și operarea ipotecilor; «garanțiile comerciale etc. SERVICIUL DATORIEI PUBLICE EXTERNE, factura de plată externă anuală, plățile, sumele datorate de către stat pentru rambursarea datoriei publice și private externe garantate de stat, reprezentând ratele scadente în decurs de un an (plata anuității împrumutului = amortizarea și dobânda aferentă), comisioanele aferente, alte costuri legate de împrumuturi, precum și cheltuielile ocazionate de contractarea și stingerea împrumuturilor externe. Ratele de rambursare, dobânzile etc, pot fi stabilite lunar, trimestrial., semestrial, la nouă luni sau anual, conform acordurilor de împrumut. Prevederile s.d.p.e. constituie obligații necondiționate și irevocabile ale statului. în vederea plății s.d.p.e. se acordă autorizarea bugetară permanentă (v.). S.d.p.e. este un indicator sintetic care exprimă gradul de îndatorare publică externă, este rata datoriei externe, determinată ca raport între plățile în contul acestei datorii și încasările totale în devize realizate în aceeași perioadă de timp. V. și împrumut de stat extern. 283 SER SERVICIUL DATORIEI PUBLICE INTERNE, plățile datorate de către stat pentru rambursarea datoriei publice interne ce constituie ratele scadente într-o perioadă de un an (plata anuității împrumutului = amortizarea și dobânda aferentă), comisioanele aferente, precum și cheltuielile ocazionate de emisiunea și plasarea valorilor mobiliare. V. și amortizarea împrumutului; datorie publică; anuitatea împrumutului; valori mobiliare. SERVICIUL FINANCIAR, secțiune a compartimentului financiar-contabil din cadrul unităților economice, care soluționează toate problemele financiare. «S.f. cuprinde biroul financiar și de credite, biroul de calcul și de evidență a salariilor, biroul ordonanțări-decontări și casieria. SERVITUTE, sarcină care este impusă unui imobil (teren) pentru uzul și utilitatea altui imobil (teren) care are un alt proprietar. în realitate, s. este un drept asupra imobilului (terenului) altui proprietar. Prin urmare, s. presupune existența a două imobile (terenuri) care aparțin la doi proprietari. De exemplu, dreptul de trecere pe terenul unui proprietar. SESIZARE, înștiințarea unei autorități despre un anumit act economico-financiar care trebuie examinat și rezolvat, față de care se cer a fi luate anumite măsuri (de exemplu, realizarea anumitor venituri pentru care trebuie plătit un impozit, posedarea anumitor bunuri pentru care, legal, trebuie să se plătească o anumită taxă etc.). SIGILIU, instrument alcătuit dintr-o placă pe un tampon, gravată cu o monogramă, o emblemă, o efigie etc., care se aplică pe un act oficial, conferindu-i acestuia autenticitate și autoritate. S. mai poate fi și un semn imprimat cu tuș, ceară roșie etc., pe casa de bani, registre contabile, colete, pe ușile unor încăperi speciale sau un semn distinctiv de marcă folosit la sigilarea unui bun, a corespondenței, pentru a se evita desfacerea lui (ei) de către persoane neautorizate. S. se mai folosește pentru a asigura conservarea și identificarea unor bunuri mobile sau imobile. Ruperea sigiliului legal aplicat constituie infracțiune și se pedepsește pe cale penală. SIMBRIE, plată în bani sau în natură efectuată unui angajat pentru munca prestată un anumit timp la o persoană juridică sau fizică particulară. SINALAGMATIC, trăsătura unui contract, a unui act juridic, de a fi bilateral, respectiv de a da naștere unor obligații și drepturi reciproce între semnatarii contractului. SINCRONIZAREA TRANZACȚIILOR, ansamblul măsurilor de comercializare a titlurilor financiare în strânsă concordanță cu evoluția prețurilor. O tranzacție este bine sincronizată dacă investitorul, ținând seama de fluctuațiile prețurilor, cumpără la un preț mai scăzut și vinde la un preț mai ridicat. SINDIC, persoană numită de tribunal în perioada reglementării juridice a situației unui agent economic, în vederea lichidării bunurilor acestuia atunci când este în stare de faliment. S. răspunde alături de agentul economic pentru actele de administrare și de dispoziție asupra bunurilor care se împart între creditori potrivit procedurii falimentului. V. și faliment; moratoriu; reabilitarea falitului. SINDICAT, uniune monopolistă în care participanții își păstrează independența de producție, pierzând-o pe aceea a desfacerii mărfurilor, iar uneori și independența de achiziție a materiilor prime, care se face printr-un oficiu comun. 234 SIS SINDICAT BANCAR, asociație temporară de agenți, bănci de investiții, instituții financiare, în scopul comercializării unei emisiuni primare de titluri financiare prin mijlocirea rețelei proprii de clienți investitori. V. și consorțiu bancar (sindicat). SINDICAT (CONSORȚIU) DE EMISIUNE, asociație, uniune constituită din câțiva sau mai mulți intermediari financiari care se ocupă cu plasarea valorilor mobiliare de sume mari, cu deosebire a emisiunilor externe de valori mobiliare, S.(c.) de e. poate fi exclusiv de plasament de valori mobiliare, când cumpără toate titlurile emise, pe care Ie plasează clienților, intermediarilor pe contul și pe riscul acestora, sau de garanție, situație în care participanții la sindicat se obligă să plaseze titlurile Ia clienții proprii; pentru aceste servicii încasează, un comision. Dacă rămân titluri neplasate, acestea se achiziționează de către intermediarii care compun sindicatul de garanție. Forma cea mai răspândită o au sindicatele de plasament. V. și titlu de valoare; emisiune de valori mobiliare. SINDICAT FINANCIAR, reuniune de bănci înființată pentru plasarea emisiunii de noi titluri (acțiuni, obligațiuni), pentru plasarea împmmuturilor publice, pentru convertirea de acțiuni în obligațiuni și viceversa. SINE DIE (lat), fără termen. SINISTRU, accident grav suferit de mijloacele de transport terestru, aerian sau maritim, ca de exemplu: incendiu, coliziune, prăbușire, eșuare, scufundare. V. și caz asigurat; daună; daună de asigurare; pagubă. SISTEM BĂNESC, totalitatea normelor juridice și administrativ-organizatorice care reglementează operațiunile de emisiune, circulație și retragere a banilor din circulație într-o țară, precum și relațiile valutare cu statele străine. Aceste norme stabilesc: “metalul prețios care este folosit ca bază a circulației bănești și care îndeplinește funcțiile de măsură a valorii și de echivalent general; “unitatea monetară, respectiv cantitatea exactă de metal monetar care, sub denumirea de leu, servește ca etalon al prețurilor: “felurile și formele exterioare ale semnelor bănești (mărimea, culoarea, particularitățile naționale, steme, simboluri etc.), care exprimă trăsăturile politice, economice, sociale și naționale ale țării noastre; “semnele valorii, adică mijloacele de circulație și de plată (bancnote, monedă metalică, monedă metalică divizionară); “modalitățile de confecționare, emisiune, circulație, retragere etc. a banilor din circulație; “formele, instrumentele și modalitățile de plată fără numerar (decontările); “modul de acoperire a monedei naționale; “modalitățile de circulație a valutelor și a instrumentelor de plată cu străinătatea. S.b. al României este monometalist, bazat pe aur, iar unitatea monetară este leul cu un conținut în metal prețios de 0,148112 grame de aur fin, fără însă ca semnele bănești să fie convertibile. Organizarea s.b. este de competența Guvernului, iar munca operativă privind planificarea circulației bănești și operațiunile legate de aceasta (emisiunea, operațiunile de casă, retragerea numerarului din circulație etc.) sunt de competența Băncii Naționale. Banca Națională a României a emis și a pus în circulație următoarele semne bănești: biletele de bancă sau bancnotele a căror valoare nominală este de 1 000, 5 000, 10 000, 50 000, 100 000 și 500 000 de lei și care sunt garantate cu mărfuri, alte metale prețioase și cu diferite active ale băncii, moneda metalică de 1, 5, 10, 50 de lei și moneda metalică divizionară de 5, 10, 15 și 25 de bani, care reprezintă fracțiuni ale unității monetare. Punerea banilor în circulație are loc în funcție de nevoile acesteia și în limitele stabilite de Guvern, pe calea eliberării de către bancă a numerarului necesar întreprinderilor, instituțiilor, cooperativelor etc. pentru plata salariilor, remunerarea membrilor cooperatori, plata produselor agricole preluate de stat, plata de burse, indemnizații, ajutoare, pensii, acordarea de credite bancare, restituirea economiilor populației de la C.E.C. etc. Organele bancare se preocupă de asigurarea unor 285 SiS proporții raționale, în cadrai chwiariei bain.hr, între diferitele cupluri de bilete de bancă și, de asemenea, o anumită cantitate de monedă metalică divizionară. Reglementând și organizând relațiile bănești, s.b. contribuie la înfăptuirea gurilor politicii economice, sociale, financiare și de credit a statului. SISTEM BĂNESC BAZAT PE ETALONUL PUTERE DE CUMPĂRARE, s.b. în care locul metalului monetar în ftencfede etalon a fost luat de puterea de cumpărare. Banii emiși și puși astăzi în circulație atât pe pte cât și internațional au drept corespondent un etalon format din cantitățile de bunuri și servicii create în interiorul fiecărei economii naționale. Diversitatea bunurilor și serviciilor sui face cu putință stabilirea sub formă fizică a valorii de întrebuințare care să corespundă la us moment dat unei unități monetare. Ca urmare, valoarea etalon exprimată în puterea de cumphCTe este cuprinsă în dimensiunile cantitative și calitative ale valorilor de întrebuințare corespunzătoare puterii de cumpărare. Datorită acestor cauze, etalonul constituie o noțiune abstractă, care se poate cuantifica, față de etalonul aur care era dimensionat fizic printr-o anumită cantitate de metal. Determinarea puterii de cumpărare a banilor și apoi a cursurilor de schimb țin cant de dimensiunii complexe ale acestui etalon prin mijlocirea indicilor de preț. în anii 1971-19'74 s-a la etalonul aur ca bază a sistemelor bănești naționale și a celui internațional. Aurul nu mai îndeplinește funcții monetare, el având alte întrebuințări. Părerile specialiștilor sunt împărțite: unii, nașă puțini la număr, consideră că rolul aurului nu s-a încheiat, alții, cei mai mulți, apreciază că dem^nfeizarea aurului este ireversibilă. SISTEM BUGETAR, bugetelor unei țări privite în unitatea, organică. Organizarea s.b. corespunde sistOTuto organelor puterii și administrației de stat. S.Lu al României este format din bugetul de stat .și bugetele consiliilor locale. Principala verigă a sistem ului bugetar este bugetul de stat care concentrează cea mai mare parte a resurselor bugetare ale țării. Mobilizarea în bugetul de stat a cetei mai mari părți din resursele bugetare constituie o necesitate obiectivă, determinată de cerințele lesă dezvoltării economiei naționale, de amplasarea rațională a mijloacelor de producție pe teritoriul tării, de repartizarea judicioasă a investițiilor pe ramuri economice, județe, orașe și comune, precum și de necesitatea de a întări capacitatea de apărare a țării și de a salvgarda suveranitatea și ^dependența națională. Bugetul de stat cuprinde veniturile și cheltuielile de importanță generală aparținând organelor centrale ale statului, veniturile și cheltuielile unităților subordonate aceste organe, impozitele și taxele de la populație. A doua verigă a sistemului bugetar o constituie bietele organelor locale ale puterii de stat, constituite din veniturile provenite de Ia unitățile de stat de interes local, impozite și taxe plătite de unitățile și organizațiile cooperatiste, de unitățile wonomice ale organizațiilor obștești, private, impozite și taxe de la populație, taxe locale etc. Din aceste bugete se finanțează acțiuni economice și social-culturale de importanță locală, întreținerea și Acționarea organelor locale ale puterii și administrației de stat etc. Dacă se analizează împărțirea administrai a țării și deci organizarea ierarhică a consiliilor locale, se constată existent a două trepte de bugete locale, și anume: a) bugetele județelor și al municipmini Bucare^ bugetele municipiilor, orașelor și comunelor» SISTEM DE AMORTIZARE, .totalitatea pârghiilor cu ajutorai cărora se fundamentează nivelul amortismentului în vederea recuperării valorii mijloacelor fixe productive și. creării condițiilor optime pentru reprodnoerea lor în formă naturaLmateriaiă. S. de a. trebuie astfel conceput și aplicat încât să ogliotoscă schimbările survenite în nivelul tehnic al producției, în condițiile tehnologice ale procesatei dk producere a mașinilor, instalațiilor și utilajelor, în tehnica de construcții etc. S. de a. din țara .neutră urmărește: “aplicarea unor nonne de amortizare care să exprime cât mai corect efectele uzurii fizice și ale celei morale; «recuperarea valorii mijloacelor fixe cu ajutorul normelor de a^oîtteare, într-un timp cât mai scurt, ca urmare a ritmului 286 _ _ — _____ SIS progresului tehnic; «determinarea unităților economice să folosească mijloacele fixe în mod complet, rațional, cu randament maxirn, să se ocupe de buna întreținere și de repararea lor la timp etc. Prin toate acestea, s. de a. contribuie la întărirea gestiunii economico-financiare, a autofinanțării. SISTEM DE COTARE ORDINALA, s. în care valoarea monetară de exprimare a prețului titlurilor financiare este divizată prin puterea numărului 2 până la 2‘5 sau 1/32. SISTEM DE COTARE ZECIMALĂ, s. în care valoarea monetară de exprimare a prețului titlurilor financiare este divizată prin puterea numărului 10 până la 1O'J sau 0,001. SISTEM DE CREDIT, ansamblul relațiilor de credit, al metodelor, formelor și normelor de acordare, garantare, utilizare și rambursare a creditelor, existente în economia națională și realizate de bănci. SISTEM DE IMPUNERE GLOBALĂ, modalitate de impunere care constă în cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică sau de o familie într-o anumită perioadă de timp, indiferent de sursa de proveniență, și impunerea venitului cumulat cu un singur impozit. S. de i.g. se folosește în Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Belgia, S.U.A. etc. V. și impozitul pe venitul anual global, SISTEM DE IMPUNERE INDIVIDUALĂ, modalitate de impunere care constă în impozitarea separată a fiecărui venit în funcție de natura acestuia și de calitatea plătitorului. SISTEM DE SALARIZARE, totalitatea reglementărilor prin care s-au stabilit principiile, obiectivele, elementele și formele de salarizare, de plată a muncii prestate de salariați. De asemenea, s. de s. cuprinde mijloacele, metodele și instrumentele de determinare a condițiilor de stabilire și de plată a salariilor. S. de s. este reglementat în principiu prin acte normative și este negociat de către patronat și sindicate, fiind consemnat în contractul colectiv de muncă, precum și în contractele individuale de muncă. S. de s. are la bază următoarele principii: la muncă egală salariu egal; salarizarea se diferențiază în raport cu funcția îndeplinită; salarizarea este diferită după nivelul studiilor; salarizarea se diferențiază după cantitatea și calitatea muncii; salarizarea este diferențiată în funcție de condițiile de muncă; caracterul confidențial al salariului. SISTEM DE TARIFE ÎN ASIGURĂRI, tarifele în care sunt trecute primele de asigurare pe o anumită unitate din suma asigurată, 100 sau 1 000 de lei, pe obiectele asigurate, în funcție de anumite însușiri sau mărimi ale acestora, după numărul persoanelor aflate în risc ori în funcție de numărul persoanelor care influențează mărimea riscului. V. și tariful de prime de asigurare. SISTEM ELECTRONIC DE TRANSFER AL FONDURILOR, practică modernă în sistemul operațiunilor monetare interne și externe de plăți; se efectuează fără numerar sau documente bancare și asigură simplificarea și accelerarea operațiunilor de bancă. SISTEM INFORMAȚIONAL FINANCIAR, subsistem al sistemului informațional economic care cuprinde totalitatea metodelor și instrumentelor cu ajutorul cărora se culeg, se înregistrează, se prelucrează, se stochează și se transmit informațiile financiare referitoare la constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești, precum și cele care privesc comensurarea, aprecierea, repartizarea și folosirea rezultatelor financiare. Cu ajutorul datelor furnizate de s.i.f., organele financiare stabilesc măsurile concrete ce se întreprind în vederea rea-izării indicatorilor din planul financiar. 287 SIS SISTEM MONETAR, v. SISTEM BĂNESC; Bl^ETAUSM; MONOMETALISM. SISTEM MONETAR INTERNAȚIONAL, totalitatea regulilor și instituțiilor care acționează pentru crearea și schimburile de monedă între națiuni. SISTEM VALUTAR, totalitatea nomelor juridice și a principiilor care reglementează operațiunile cu valută și metal prețios, precum și modalitățile de reglementare a operațiunilor valutare dintre state. V. și operațiuni valutare, SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE, ansamblul organizat al formelor de asigurări sociale care își păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se astfel aspectul de totalitate și de integralitate, și prin care sunt ocrotiți lucratorii din unitățile de stat, mixte, private, membrii cooperativelor meșteșugărești, agricultorii, avocații, slujitorii cultelor, personalul casnic și de îngrijire a blocurilor de locatari, pensionarii și membrii lor de familie. Aplicarea în practică a politicii sociale a statului a contribuit la cristalizarea și Ia perfecționarea pe plan național a unui sistem propriu de asigurări sociale, ale cărui trăsături caracteristice simt determinate de condițiile concrete de dezvoltare a României. Componentele acestui sistem larg, național, de asigurări sociale sunt astfel construite încât ocrotesc, prin forme corespunzătoare, pe toți cetățenii și pe membrii lor de familie. S.a.s. din țara noastră este structurat pe următoarele compcaiente: a) asigurările sociale de stat; b) asigurările sociale din cooperația meșteșugărească și ale meseriașilor cu ateliere proprii; c) asigurările sociale ale agricultorilor; d) asigurările sociale ale avocaților, e) asigurările sociale ale slujitorilor cultelor. Alături de s.a,s., statul român ocrotește anumite categorii de cetățeni inapți de muncă și pe membrii lor de familie prin prevederile sociale de stat (asistența socială) (v.) și prin asigurările de persoane (v.). V. și principiile sistemului public național al asigurărilor sociale. SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ÎN CONT, sistem operațional prin intermediul căruia titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată; înregistrarea se face de Ministerul Finanțelor sau de agentul autorizat. V. și titlu de stat. SISTEMUL DE PREȚURI, totalitatea formelor de prețuri practicate la un moment dat în economia națională. V. și funcțiile prețurilor; preț. SISTEMUL FINANCIAR Șl BANCAR, totalitatea grapelor de relații social-economice bănești reglementate de către stat și privite m unitatea și interacțiunea lor, prin intermediul cărora se constituie, se repartizează și se utilizează fondurile bănești necesare înfăptuirii acțiunilor economice, social-culturale. întreținerii și funcționării organelor statului, întăririi capacității de apărare a țării, asigurării suveranității și independenței natonafe, satisfacerii cerințelor materiale și spirituale ale cetățenilor. Necesitatea existenței s.f. și b. decurge din faptul că formarea și gestionarea fondurilor de resurse financiare și bancare au, pe lângă trăsăturile comune, anumite particularități specifice fenomenului pe care îl exprimă., determinate de sursele și de modul de alimentare, de modalitățile privind repartizarea și utilizarea fiecărui fond în înfăptuirea reproducției sociale și în satisfacerea celorlalte cerințe obștești, precum și de controlul care se exercită cu ajutorul instrumentelor financiare și bancare asupra creării, repartizării și utilizării produsului național brut. Prezența și folosirea sistemului financiar și bancar decurg din existența producției de mărfuri, a relațiilor bănești, a acțiunii legii valorii, a statului cu sarcinile sale, din necesitatea asigurării unei juste repartiții a produsului narional brut în concordanță cu cerințele reproducției sociale, cu nevoile social culturale etc., precum și din controlul exercitat asupra agenților economici, instituțiilor publice și private etc. S.f. și b. este alcătuit din mai multe grupe de relații social-economice bănești, din mai multe componente, determinate de particularitățile pe care le prezintă relațiile financiare și bancare. Fiecare cMîpmentă a s.f. și b. exprimă - în formă 288 SiS generalizată - anumite fenomene și procese economice, anumite relații financiare sau bancare cu trăsături specifice, bine delimitate între ele, determinate de felul instrumentelor financiare și bancare folosite pentru constituirea și gestionarea fondului respectiv în realizarea reproducției sociale și în satisfacerea altor cerințe obștești, precum și de modul verificării utilizării resurselor materiale și bănești. S.f. și b. al țării noastre este alcătuit din: a) s.f. și b. public și b) s.f. și b. privat. S.f» și b. pubiîc cuprinde: a) finanțele companiilor naționale, ale regiilor autonome, ale societăților comerciale cu capital de stat și ale ramurilor economiei naționale; b) bugetul de stat și bugetele locale; c) asigurările sociale sau de stat; d) asigurările sociale pentru sănătate; e) asigurările de persoane, de bunuri și de răspundere civilă; f) creditul, a) Finanțele companiilor naționale, ale regiilor autonome, ale societăților comerciale cu capital de stat și ale ramurilor economiei naționale constituie componenta de bază a sistemului financiar și bancar public, care cuprinde acele relații sociai-economice bănești prin intermediul cărora, în procesul repartizării produsului național brut creat în interiorul lor, se formează și se utilizează fondurile proprii ale acestor unități și ale ramurilor economiei naționale și se constituie fondurile bănești ale statului. Ca producători autonomi, acești agenți economici adoptă deciziile privind volumul și structura producției lor, sursele de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibil, numărul persoanelor, destinația produselor, investițiile pe care le efectuează etc. De asemenea, ele hotărăsc destinațiile care se dau profitului net, fondului de dezvoltare, fondului de amortizare și celorlalte fonduri proprii și împrumutate. Acești agenți economici stabilesc mărimea și destinațiile investițiilor, nivelul și structura stocurilor de valori materiale, respectiv nivelul fondului de amortizare. Statul achiziționează cantități importante de mijloace de producție și bunuri de consum de la agenții economici care oferă condițiile cele mai avantajoase de livrare. Comenzile de stat sunt o importantă cale de influențare a activității economice, deoarece agenții economici își adaptează producția la cererea sectorului public și trebuie să lucreze la costurile recunoscute ca fundamentate. Companiile naționale, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat întrețin relații bănești cu alte unități economice, cu personalul lor, cu organele ierarhic superioare, cu Ministerul Finanțelor, cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu băncile etc.; aceste relații se folosesc în procesul aprovizionării, producției și desfacerii. Din totalitatea acestor relații bănești numai acelea sunt relații financiare care se utilizează în legătură cu formarea și utilizarea fondurilor acestora, precum și cele privind constituirea fondurilor bănești necesare satisfacerii cerințelor generale ale societății. Finanțele acestor agenți economici contribuie la constituirea și la folosirea fondurilor proprii, la desfășurarea normală a activității economico-fmanciare, la stimularea personalului propriu, la folosirea cu eficiență maximă a resurselor unităților economice, la creșterea rentabilității, la accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante, la întărirea continuă a gestiunii economico-fmanciare. Finanțele companiilor naționale, ale regiilor autonome, ale societăților comerciale cu capital de stat și ale ramurilor economiei naționale contribuie și la constituirea fondurilor financiare ale statului necesare înfăptuirii acțiunilor social-culturale. dezvoltării economice, apărării naționale etc. Astfel, acești agenți economici plătesc la bugetul de stat sau la bugetele locale, precum și la bugetul asigurărilor sociale de stat impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, participă cu contribuții la alimentarea fondurilor asigurărilor sociale de stat, ale asigurărilor sociale pentru sănătate, plătesc prime de asigurare la fondul asigurărilor de bunuri, de persoane și de răspundere civilă, participă la constituirea capitalului social al altor întreprinderi. Resursele bănești temporar disponibile ale unităților economice cu capital de stat aflate în conturile bancare sunt folosite ca resurse de creditare. De la companiile naționale, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat pornesc principalele fluxuri de resurse financiare către bugetul statului, asigurările sociale, societăți de asigurări și reasigurări, bănci etc. b) Bugetul de stat și bugetele locale constituie componenta centrală a s.f. și b., care cuprinde o parte a relațiilor sociai-economice bănești prin —- __ _ —- _ SIS mijlocirea cărora se constituie și se administrează fondul bugetar, care este principalul fond bănesc al statului. Constituirea și gestionarea fondului bugetar antrenează o serie de fluxuri bănești de la agenții economici și persoanele fizice sub următoarele forme: impozite și taxe, venituri din exploatarea și închirierea unor bunuri ale statului, de la instituțiile publice. împrumuturi contractate de stat pentru finanțarea unor obiective sau pentru acoperirea deficitului bugetar etc. Din buget se realizează numeroase fluxuri bănești în sens invers, către diverși beneficiari, sub formele: finanțarea unor obiective de investiții cu caracter economic, social, cultural, administrativ, de apărare națională etc.; se alocă resurse bănești pentru funcționarea instituțiilor de învățământ de toate gradele, de cultură, de artă, pentru ocrotirea sănătății populației, pentru asistența socială; se fac transferuri de resurse bănești (alocații pentru copii, burse, ajutoare și alte indemnizații) pentru cei lipsiți de surse de venit (elevi, studenți, copii orfani, abandonați și bolnavi cronici, bătrâni, văduve, invalizi ș.a.); se acordă temporar unele fonduri băncilor pentru acordarea de credite agenților economici și populației. De la bugetul de stat se acordă subvenții regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat pentru finanțarea unor obiective de investiții de mare valoare sau de importanță națională (în industria energetică, extractivă, transporturi, telecomunicații, industria de armament etc.), în cazurile în care unitățile respective sunt nerentabile sau cu rentabilitate redusă și nu-și pot procura fondurile proprii și nici pe cele de împrumut de pe piață, ca urmare a imposibilității rambursării la scadență. De asemenea, din bugetul de stat se finanțează lucrările de infrastructură: construcții și modernizări de drumuri și poduri, de autostrăzi, întreținerea căilor navigabile în stare de funcționare, apărarea zonelor și a localităților de inundații, modernizarea porturilor și aeroporturilor și dotarea lor cu aparatura necesară etc. Din bugetul statului se finanțează principalele lucrări de cercetare științifică, prospectarea geologică pentru descoperirea de noi zăcăminte. Prin intermediul cheltuielilor bugetare, statul influențează volumul și structura fondului'de acumulare și a celui de consum, creează condiții pentru adaptarea ofertei de forță de muncă în concordanță cu cererea, pentru asigurarea stării de sănătate, pentru protejarea persoanelor cu deficiențe și lipsite de condiții de trai. Bugetul starului este, în același timp, principalul plan financiar anual al statului, realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor decurgând din coordonarea lui cu programul dezvoltării economice și sociale a țării; el contribuie la distribuirea și la redistribuirea unei importante părți din produsul național brut, la efectuarea controlului sistematic asupra activității economice, sociale, culturale, financiare etc. c) Asigurările sociale de stat cuprind relațiile social-economice bănești prin mijlocirea cărora se constituie și se administrează fondurile bănești necesare protecției cetățenilor în cazul pierderii temporare sau definitive a capacității de muncă, la bătrânețe și în alte situații. Fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie din contribuțiile plătite de unitățile cu capital de stat, de cooperativele de credit, de agenții economici cu capital privat și, într-o anumită măsură, din contribuția salariaților. Asigurările sociale de stat ocrotesc salariații din unitățile de stat, din cele private, din cooperativele de consum și de credit, precum și pensionarii și membrii lor de familie, cărora li se acordă indemnizații, ajutoare, pensii, tratament balnear. Prin asigurările sociale se exercită controlul asupra constituirii și gestionării fondurilor bănești destinate protecției cetățenilor prin asigurările sociale, d) Asigurările sociale pentru sănătate sunt parte a relațiilor social-economice bănești prin care se constituie fondurile financiare necesare ocrotirii sănătății populației. Fondurile se formează în principal din contribuții în părți egale ale persoanelor fizice și juridice, din sponsorizări, donații și subvenții de la bugetul statului și, eventual, din resurse externe. A.s.p.s. sunt obligatorii și funcționează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, precum și a dreptului alegerii libere de către asigurat a medicului, a unității medico-sanitare și a casei de asigurări pentru sănătate. Prin aceste asigurări sociale se prestează asiguraților un pachet definit de servicii medico-sanitare, avându-se în vedere cerințele de îngrijire a stării de sănătate. Finanțarea este autonomă, cu realizarea echilibrului financiar, e) Asigurările 290 SIS de bunuri, de persoane și de răspundere civilă cuprind relațiile bănești prin mijlocirea cărora se constituie fondul bănesc necesar atât pentru refacerea bunurilor avariate sau distruse de calamități ale naturii și de accidente, pentru repararea unor prejudicii, cât și pentru plata sumelor asigurate cuvenite persoanelor cuprinse în asigurări. De asemenea, prin aceste asigurări se finanțează măsurile de prevenire, de limitare și de combatere a daunelor. Fondul de asigurare se formează pe seama primelor de asigurare prin efectul legii și facultative plătite de către companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale, întreprinderile mixte, unitățile cooperatiste, private și persoanele fizice asigurate, f) Creditul exprimă, de asemenea, relații bănești prin mijlocirea cărora se mobilizează disponibilitățile temporare de capital din economia națională și de ia populație și se acordă împrumuturi companiilor naționale, regiilor autonome, societăților comerciale, unităților cooperatiste, întreprinderilor mixte, private, persoanelor fizice, pentru producție, pentru circulația mărfurilor etc. Când capitalul social al agenților economici este insuficient pentru a face față unor dezvoltări importante, ei pot apela la credite bancare, la emiterea de acțiuni sau de obligațiuni. Pentru acordarea de împrumuturi agenților economici și populației, băncile folosesc fondurile proprii (capital și rezerve), precum și resursele bănești temporar disponibile din economie, de la persoanele fizice, care se atrag de pe piață. De asemenea, băncile pot folosi pentru creditare sumele primite de la fondurile de resurse financiare publice (sume rezultate din vânzarea locuințelor din fondul locativ de stat, din privatizarea unor uzine, fabrici, ferme, alte bunuri de stat), eventualele credite primite de la organisme fmanciar-bancare internaționale. Creditul se poate prezenta sub două forme: credit bancar, când statul este creditor și acordă împrumuturi agenților economici și populației, și creditul public, în care statul este debitor, împrumutat. La rândul său, creditul public se poate prezenta sub două forme, și anume: atragere de capital disponibil la Casa de Economii și la bănci și subscrieri la împrumuturile de stat. Sistemul financiar și bancar privat cuprinde: a) finanțele întreprinderilor private; b) asigurările sociale ale cooperativelor meșteșugărești și ale meșteșugarilor cu ateliere proprii, ale țărănimii, ale avocaților, ale slujitorilor cultelor; c) creditul băncilor private și cooperatiste; d) asigurările practicate de societățile private de asigurări și reasigurări; e) resursele caselor de ajutor reciproc. între componentele s.f. și b. al țării noastre există o strânsă legătură, o influență reciprocă și continuă, resursele financiare trecând de Ia o componentă la alta. S.f. și b. îndeplinește un rol important în satisfacerea cerințelor legilor economice care acționează în societatea noastră, în realizarea obiectivelor economico-sociale, a atribuțiilor statului. Acest sistem contribuie la folosirea cu eficiență ridicată a resurselor materiale și bănești ale societății, la creșterea răspunderii unităților economice în administrarea rațională a resurselor materiale și bănești și în intensificarea vitezei de rotație a fondurilor de producție; de asemenea, contribuie activ, pe mai multe căi, la justa organizare și desfășurare a repartiției produsului național brut, la realizarea concordanței între veniturile și cheltuielile bănești, la înfăptuirea unei circulații bănești sănătoase, la dezvoltarea echilibrată a ramurilor economiei naționale, a cooperației meșteșugărești, a celei de consum și de credit, la realizarea reproducției sociale, la justa amplasare a factorilor de producție pe teritoriul țării. De asemenea, prin intermediul Iui se exercită controlul asupra dezvoltării social-eco- nomice a țării, fapt ce duce la întărirea disciplinei economico-financiare, la înfăptuirea legalității. SISTEMUL FISCAL, s, de percepere a impozitelor și taxelor; totalitatea legislației care reglementează impozitele, taxele, modalitățile de calculare, așezare și încasare a lor în vederea alimentării bugetului de stat, a bugetelor locale și a fondurilor speciale extrabugetare. Funcționarea s.f. presupune existența și utilizarea unui mecanism fiscal, a unor instrumente și tehnici fiscale care să conducă la aplicarea principiilor generale ale impozitării. Aplicarea s.f. presupune existența și activitatea organelor specializate ale statului, adică a aparatului fiscal. S.f. trebuie să răspundă anumitor principii, funcții și cerințe. S.f. îndeplinește următoarele funcții: a) instrument de 291 SiS mobilizare a resurselor financiare necesare finanțării cheltuielilor publice bugetare; b) mijloc de stimulare a activității economice și a liberei inițiative; c) mecanism de protecție socială a persoanelor cu venituri mici, a celor cu capacitate de muncă redusă, în vârstă și care au merite deosebite față de țară, cărora li se acordă reduceri sau scutiri de impozite și taxe; d) instrument de redistribuire a veniturilor și averilor în concordanță cu echitatea fiscală; e) mijloc de control al activității economice, sociale și financiare, pentru respectarea disciplinei economice și financiare. Instrumentele fiscale (impozitele, taxele etc.) trebuie să corespundă politicii economice, sociale și financiare a statului și să influențeze pozitiv agenții economici și cetățenii, să îmbine interesele generale cu cele locale, interesele publice cu cele particulare și personale. S.f. trebuie astfel conceput încât să furnizeze venituri suficiente statului, să facă posibilă exercitarea controlului financiar care să asigure ordinea, disciplina economică și financiară, combaterea si prevenirea evaziunii fiscale sub toate formele sale. S.f. ai României se aliniază treptat la practica din țările membre ale Uniunii Europene. V. și fiscalitate; grad de fiscalitate; presiune fiscală. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN (engl. „European Monetary System"), totalitatea reglementărilor privind plățile și celelalte relații monetar-financiare convenite între țările membre ale Uniunii Europene. Inițial, sistemul a fost adoptat de țările membre ale Comunității Economice Europene la reuniunea de la Bremen (7 iulie 1978) și pus în aplicare la 13 martie 1979, el întemeindu-se pe principiile vechiului sistem vest-european de flotare concertată, numit figurativ „șarpele valutar44. Ideea de bază a S.M.E. constă în limitarea fluctuațiilor între monedele europene, pentru evitarea riscurilor în comerțul intercomunitar. S.M.E. se caracterizează prin următoarele trăsături: a) unitatea de cont este de tip „coș44, numită EURO, cu componente și ponderi în unitățile bănești naționale. Față de această unitate de cont, unitățile bănești ale țărilor membre se află într-un raport fix, numit curs-pivot, care se poate însă modifica asemănător, în principiu, parităților din cadrul Sistemului Monetar International (v.); b) valutele țărilor membre pot fluctua liber între ele, în funcție de cerere și ofertă, însă numai în jurul unei marje de ±2,25%, excepție făcând doar lira italiană, cu marje de ±6%. Dacă în anumite perioade aceste marje au tendințe de depășire, autoritățile monetare ale țărilor membre sunt obligate să intervină spre a influența în mod corespunzător cererea și oferta, astfel încât cursurile să fie menținute în cadrul limitelor stabilite; c) fața de alte valute, S.M.E. asigură o poziție comună concertată prin colaborarea autorităților monetare din țările membre. în acest scop, în cadrul sistemului s-a constituit un fond de intervenție prin mobilizarea unei părți din rezervele valutare ale țărilor membre. S.M.E. are drept scop instituirea unor cursuri de schimb care, deși ajustate, creează o zonă de stabilitate valutară. Modul cum este reglementat și funcționează s. demonstrează că el urmărește stabilizarea relațiilor valutare ale țărilor membre, apărarea împotriva dolarului. Actualmente, la S.M.E. participă toate țările membre ale Uniunii Europene, cu excepția Portugaliei și Greciei, precum și alte țări vest-europene în calitate de asociate. Obiectivul sistemului este crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa Occidentală, care să protejeze economiile acestor țări de instabilitatea monetar-financiară internațională și cu deosebire de fluctuațiile valorice ale monedei americane, precum și realizarea de progrese în procesul de integrare monetară a țărilor U.E. Problema centrală a S.M.E. o constituie Unitatea Valutară Europeană (EURO) (v.), unitate de cont asemănătoare din multe puncte de vedere cu Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) (v.). în perspectiva realizării integrării europene, EURO este prevăzută să devină o monedă efectiv comună pentru țările membre, fiind folosită ca numitor comun în mecanismul cursurilor valutare, al intervențiilor pe piețele valutare, al tranzacțiilor Fondului European de Cooperare Monetară și ca mijloc de decontare între autoritățile monetare ale țărilor membre ale U.E. Băncile centrale participante la S.M.E. depun la Fondul European de Cooperare Monetară 20% din deținerile lor în aur și 20% din depozitele în dolari și primesc echivalentul în EURO. S.M.E. este considerat principalul 292 SIS instrument de cooperare monetară în cadrul U.E. și se apreciază că joacă un rol cheie în Uniunea Economică și Monetară (U.E.M.). S.M.E. urmărește în special angajarea tarilor membre în a menține cursurile de schimb ale monedelor lor în marje de fluctuație limitate. S.M.E. a contribuit din plin la asigurarea stabilității prețurilor în țările membre, precum și la stabilitatea cursurilor de schimb în interiorul U.E. și față de monedele terțelor țări; de asemenea, a favorizat convergența economiilor țărilor membre, intensificarea consultărilor reciproce și întărirea disciplinei în ce privește armonizarea politicilor lor economice. în cadrul S.M.E., variațiile cursurilor de schimb ale monedelor participante au fost și sunt mult mai mici decât variațiile de curs ale altor valute (de exemplu dolarul, yenul japonez etc.). Privită în ansamblu, creșterea inflației a încetinit sensibil în țările participante la S.M.E., iar ecartul inflaționist dinți e diferitele țări membre s-a restrâns. S.M.E. constituie o zonă de stabilitate in U.E., unde creșterea prețurilor trebuie să fie limitată la minimum și unde stabilitatea cursurilor de schimb trebuie să fie, de asemenea, cât mai mare cu putință. Pentru țările membre participante la S.M.E., frecventele fluctuații excesive înregistrate de cursul dolarului trebuie să fie atenuate. în același timp, S.M.E. conține moneda unică (EURO) a comunității. SISTEMUL MONETAR INTERNAȚIONAL (S.M.L) (engl. „International Monetary System“), totalitatea normelor juridice internaționale convenite între state, organisme și piețe, care stabilesc valutele, diferite alte instrumente de plată cu ajutorul cărora se reglementează operațiunile valutare dintre statele membre, determinate de schimburile economice, social-cul- turale, de creșterea economică, de mișcările de capital etc. Calitatea S.M.L se apreciază prin calitatea monedei internaționale de referință și prin capacitatea lui de a asigura o mai bună repartizare a resurselor, care să facă posibilă lichidarea dezechilibrelor interne și externe ce se pot ivi. S.U.A. au inițiat - pentru prima oară în istoria monetară a lumii - crearea unui sistem monetar internațional, intenționând să realizeze disciplinarea relațiilor financiar-valutare dintre state în vederea normalizării economiei mondiale după cel de al doilea război mondial și urmărind să consacre preponderența lor economică și monetară în lume. Crearea S.M.L s-a realizat prin acordul încheiat în 1944 la Conferința monetară și financiară a Națiunilor Unite și asociate de la Bretton Woods. în cadrul S.M.L, dolarul a devenit, alături de aur, etalon și principal instrument de rezervă al sistemului. Deoarece prin adoptare dolarul devenea măsură-etalon a sistemului, monedele naționale se puteau defini în legea monetară respectivă nu numai printr-un conținut în aur, cum fusese înainte, ci și în raport cu dolarul S.U.A. Dacă înainte de crearea S.M.L rezervele oficiale de mijloace de plată internaționale ale țărilor se acumulau în aur și în valute ale principalelor țări partenere la schimburi, după crearea S.M.L locul acestor valute a fost ocupat de dolar și, într-o proporție mult mai mică, de lira sterlină. S.M.L adoptat în 1944 a fost organizat pe următoarele principii: a) universalitatea. Deși la Conferința de la Bretton Woods au luat parte numai statele din coaliția antifascistă, S.M.L a fost conceput ca un sistem deschis, nediscriminatoriu, la care poate adera oricare alt stat care este de acord cu toate prevederile statutului Fondului Monetar Internațional (F.M.L) (v.); b) recunoașterea dolarului S.U.A. ca etalon și instrument de rezervă al sistemului. Dolarul, care atunci era singura monedă convertibilă în aur, între dolar și aur fiind prevăzută o relație valorică fixă de 35 de dolari uncia (1 uncie = 31,1 g de aur fin), asigura acestuia stabilitatea față de aur și, implicit, stabilitatea întregului sistem, conferind în acest mod monedei S.U.A. și însușirea unui bun instrument de rezervă; c) fixitatea parităților și a cursurilor valutare. Ca raporturi oficiale legate de valoare între monede, paritățile trebuiau să fie fixe, menținute pe perioade cât mai îndelungate, pentru a sprijini extinderea schimburilor internaționale. Dacă balanța de plăți nu se putea echilibra prin mijloace economice, se permitea țării respective să modifice paritatea (devalorizând moneda, în vederea echilibrării unei balanțe pasive, și revalorizând-o, în cazul unei balanțe active), însă cu consultarea F.M.L Folosirea devalorizării ca mijloc de concurență internațională a fost interzisă. 293 SIS Cursurile valutare, ca raporturi valorice efective formate pe piața valutelor în baza cererii și ofertei, urmau să ne menținute cât mai aproape de paritate, cu o marjă de fluctuație față de aceasta de numai ± 1%. Băncile centrale erau obligate ca, în cazul depășirii acestor limite, să intervină pe piață pentru a restabili echilibrul dintre cerere și ofertă, punând în vânzare valutele pentru care există o cerere sporită și cumpărând valutele care nu erau solicitate, asigurând astfel menținerea cursurilor între limitele stabilite. Practic, fixitatea parității și a cursurilor valutare n-a putut fi menținută din cauza convulsiilor economice și financiare, din cauza instabilității inflaționiste a valutelor statelor; d) echilibrul balanței de plăți constituie factorul esențial pentru menținerea stabilității S.M.L; e) crearea unei lichidități internaționale corespunzătoare. în fapt, lichiditatea internațională - ca element al echilibrului financiar general - nu a fost asigurată niciodată la nivelul impus de cerințele practice ale vieții economice și financiar-valutare. Nu a putut fi combătută lipsa acută de lichiditate, iar lichiditatea care a existat s-a repartizat inechitabil între țările membre, fiind avantajate țările dezvoltate și dezavantajate țările în curs de dezvoltare, structura lichidității suportând o sistematică degradare calitativă; f) înlăturarea restricțiilor, a discriminărilor și a altor practici protecționiste din calea circulației mărfurilor și a plăților internaționale. De asemenea, S.M.L adoptat cuprindea un sistem de etalon de schimb-aur, un cod de bună conduită relativ la mecanismul de ajustare a cursului de schimb și o procedură de credit internațional mutual. Supravegherea funcționării S.M.L a fost încredințată Fondului Monetar Internațional creat la 27 decembrie 1945 și care a început să funcționeze la 1 martie 1947. Punerea în practică a S.M.L stabilit în 1944 a întâmpinat serioase dificultăți. Astfel, privitor la trecerea la convertibilitate, principalele monede vest-europene au devenit convertibile abia în anul 1958. Numai o treime din țările membre ale F.M.I. au trecut la convertibilitate, iar dintre acestea, cele mai multe au adoptat o convertibilitate limitată la plățile curente (cu excluderea transferurilor de capital) și numai pentru deținătorii externi de monedă națională (cu excluderea rezidențelor). După 1960, dolarul S.U.A. a putut fi menținut stabil față de aur numai în mod formal, iar la 15 august 1971 legătura cu aurul a fost abandonată. S.U.A. au devalorizat dolarul în două rânduri (în decembrie 1971 cu 7,89%, iar în februarie 1973 cu 10%) și au trecut la flotarea cursului dolarului pe piețele valutare. Față de această situație, ca răspuns la măsurile americane, nici celelalte țări care au aplicat S.M.L din 1944 nu s-au mai considerat legate de prevederile acestuia. Dezordinea crescândă din domeniul economic și monetar a început să îngrijoreze toate țările lumii, ea ajungând într-un stadiu în care afecta mai mult sau mai puțin interesele lor. Din acest motiv, în anul 1972 a fost luată hotărârea de a se proceda la elaborarea unei reforme a sistemului monetar internațional. Pregătirea reformei a fost încredințată, în cele din urmă, F.M.L, iar lucrările aveau să se desfășoare într-un climat caracterizat prin: a) absența de la masa tratativelor a unor țări de o importanță deosebită în economia mondială, cum erau U.R.S.S., R.P. Chineza și alte țări socialiste; b) creșterea ponderii și cucerirea unei poziții mai favorabile decât în 1944 de către țările mici și mijlocii; c) existența unor divergențe de interese între țările în curs de dezvoltare și cele dezvoltate economic, precum și între țările dezvoltate; d) agravarea subdezvoltării economice și adâncirea decalajelor dintre state; e) criza energetică, care a agravat criza economică și financiară. In cadrul F.M.I. s-au exprimat mai multe păreri asupra caracterului și sferei de cuprindere a viitorului sistem, cristalizându-se o serie de orientări: a) necesitatea creării unui sistem central, puternic, de forma unei instituții internaționale de emisiune, căreia statele să-i transfere un număr important de prerogative monetare; b) cele mai multe păreri consideră că, în prezent, S.M.L trebuie să asigure primatul monedelor naționale; c) necesitatea creării unui sistem monetar internațional care să se Bazeze de la început pe grupări regionale economice și monetare de state cu interese comune. Datorită existenței unei diversități de opinii referitoare la caracterul și sfera de cuprindere a sistemului și ținând seama de elementele de bază ale acestui sistem (rolul aurului, problema cursurilor valutare, echilibrul balanțelor de plăți etc.), perioada actuală este considerată perioadă de 294 SIS tranziție, fiind caracterizată prin efectuarea reformei după principiul pașilor mărunți, prin confruntarea monedelor naționale pe piață în cadrul flotării libere a cursurilor valutare, ceea ce în final va face să se ajungă la un raport real de valoare între monede și, implicit, la o stabilizare relativă a cursurilor valutare, prin experimentarea Drepturilor Speciale de Tragere (v.) ca unitate de cont internațională bazată pe monedele naționale cu rol important în comerțul mondial, prin clarificarea rolului viitor al aurului, cu toate hotărârile luate până în prezent cu privire la „demonetizarea44 treptată a acestui metal etc. începând din anul 3960 și până în anul 1971, S.M.L a fost în permanență cuprins de crize, zguduiri, convulsii și - după expresia unor economiști -- de recesiuni. începând cu dolarul S.U.A., toate valutele țărilor care făceau parte din sistem au fost zguduite aproape simultan de crize; au avut loc repetate devalorizări, în special ale dolarului S.U.A. ca monedă centrală, care din 1971 nu mai este convertibil în aur. S.M.L instituit la Bretton Woods, prin ridicarea la rangul de valută de rezervă a dolarului, a accentuat procesul cronic al inflației. Lichiditatea internațională a depins practic de deficitul balanței de plăți a S.U.A. S.M.L nu a respectat principiile convenite, mijloacele financiare ale sistemului s-au dovedit insuficiente și nu au reușit să înfăptuiască ordinea în relațiile financiar-valutare internaționale, lichiditatea, stabilitatea și încrederea între statele membre. S.M.L actual folosește în locul etalonului aur-devize etalonul putere de cumpărare. A fost necesară internaționalizarea unei puteri de cumpărare rațională în cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb. în condițiile actuale, compararea puterilor de cumpărare este o operațiune foarte complexă, neexistând un etalon care să se exprime prin unități de greutate. De aceea, se urmăresc statistic prețurile din țările care se compară în cadrul mecanismului cursurilor de schimb pentru categorii de mărfuri și servicii. Comparându-se indicii de prețuri rezultă un curs, considerat oficial în relațiile unei economii naționale cu piața internațională. Reformarea S.M.L vizează următoarele domenii: a) o mai mare stabilitate a cursurilor de schimb; b) realizarea unei discipline severe în politica economică și monetară dusă de țările membre ale F.M.L; c) asigurarea unor lichidități corespunzătoare pentru redresarea economiilor care au dificultăți. Elaborarea și aplicarea unui nou sistem trebuie să țină seama de cerințele actuale, de necesitatea ca problemele monetare internaționale să fie soluționate într-un spirit nou, ca relațiile valutar-fmanciare să fie statornicite pe baze cu adevărat democratice, de deplină egalitate în drepturi și echitate. Este necesar ca toate statele să participe printr-un efort colectiv la realizarea unei discipline internaționale în domeniul financiar-valutar, să împiedice dezordinea și dezechilibrul în acest domeniu, să apere principiul egalității în drepturi a statelor, să înlăture orice formă de dominație și de inechitate în raporturile financiar-valutare și să contribuie prin instrumente financiare și valutare la asigurarea progresului economic și social al tuturor națiunilor. Este necesar să se instituie un S.M.L care să promoveze stabilitatea și echitatea, să creeze condiții optime pentru dezvoltarea schimburilor economice și tehnico-științifice dintre popoare. Noul S.M.L trebuie să aibă la bază, universalitatea, democratismul larg și autentic, stabilitatea cursurilor valutare etc. SISTEMUL PRIORITAR, convenție prin care sindicatul bancar oferă acționarilor posibilitatea de exercitare a drepturilor lor de preempțiune. SISTEMUL PROMISIUNII FERME, convenție intervenită între emitent și sindicatul bancar prin care cel din urmă cumpără în întregime noua emisiune de titluri financiare, pe care o distribuie ulterior prin rețeaua grupului său de vânzări. SISTEMUL „TOTUL SAU NIMIC", convenție ce intervine între emitent și sindicatul bancar potrivit căreia, dacă noua emisiune de titluri nu poate fi comercializată în întregime, într-un interval de timp stabilit, ea este anulată. 295 SIS SISTEMUL UNITAR DE BUGETE AL ROMÂNIEI, ansamblu de bugete care este constituit din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului și bugetele altor instituții publice cu caracter autonom, prin care se constituie și se gestionează resursele financiare publice și se realizează echilibrul financiar. SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE, totalitatea veniturilor (impozite directe, indirecte, contribuții, taxe, amenzi etc.) care alimentează bugetul statului, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat. Veniturile bugetare formează un sistem unitar, deoarece exprimă relații economice și, după încasarea lor, ele își pierd individualitatea și sunt cheltuite pentru înfăptuirea acțiunilor social-cuiturale, dezvoltarea economiei naționale, apărarea țării, întreținerea și funcționarea organelor statului etc. S.v.b. cuprinde instrumente deosebit de importante ce se folosesc pentru înfăptuirea politicii economice, sociale și financiare a statului. în ultimii ani, veniturile bugetare ale bugetului statului român au evoluat astfel: - în milioane lei - 'Explicații.. 1990 1991 1992 1993 199f | 1995 ! Total venituri bugetare 307 065,5 496 778.6 1 363 884,0 3 792 352,0 8 860 117.0 1 1 288 828.0 1 | % față de 1990 100,0 161,8 444,2 1 235,0 2 885.4 4 19".2 । Explicații. 1996 1997 1998 1999* : V 2000” ș Total venituri bugetare 18 372 803 43 834 512 75 417 300,0 86 884 400 112 188 334 000 F ț % față de 1990 5 983,3 14 275,3 24.560,0 28 225,0 365 356.4 i Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București. 1996. p. 736- 737; 1997, p. 729; 1998, p. 638. * Legea bugetului de stat pe anul 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, anul XI, nr. 97, din 8 martie 1999. Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, anul XII, nr. 195, din 5 mai 2000. Datele relative au fost calculate de autor. Veniturile bugetare se pot grupa din mai multe puncte de vedere: după modul cum sunt calculate, așezate și încasate, impozitele pot fi: a) directe, care se percep periodic (lunar, trimestrial, anual), direct și nominal de la persoanele juridice și de la cele fizice pe baza venitului constatat și asupra bunurilor ce le aparțin, cum sunt, de exemplu: impozitul pe profit impozitul pe salarii, impozitul pe clădiri, impozitul pe veniturile agricole etc. Având în vedere criteriile care stau la baza așezării și încasării impozitelor directe, acestea se pot clasifica în impozite reale (v.) și impozite personale (v.); b) impozite indirecte, care se încasează prin prețui mărfurilor (cu deosebire al celor de consum), o dată cu vânzarea acestora, fiind numite și impozite pe cheltuieli, în prezent, în țara noastră se află în această categorie: taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale etc. Din punctul de vedere al materiei impozabile există: a) impozite pe venit: b) impozite pe avere și c) impozite pe cheltuieli. Din punctul de vedere al provenienței lor se disting următoarele categorii de venituri bugetare: a) venituri bugetare care provin de la companiile naționale, regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat și instituțiile 296 SIS publice, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa asupra terenurilor proprietate de stat, veniturile din privatizarea unor bunuri ale statului etc.; b) venituri bugetare care provin de ia unitățile și organizațiile cooperatiste, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, diferite taxe etc.; c) venituri bugetare care se încasează de la întreprinderile mixte, private, de la întreprinzătorii particulari, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, diferite taxe etc.; d) venituri bugetare care se încasează de la populație, și anume: impozitul pe veniturile populației, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole, impozitele și taxele locale etc. Populația poate contribui și în mod voluntar la formarea veniturilor bugetare, și anume pe următoarele căi: prin participarea la Loteria Națională, prin subscrierea Ia împrumuturile de stat, prin donații etc.; e) venituri care provin din împrumuturi externe. In anumite cazuri, statul poate să apeleze și la împrumuturile externe; ponderea acestor venituri în totalul veniturilor statului trebuie să fie relativ neînsemnată; f) venituri din taxe vamale și alte venituri. Din punctul de vedere al conținutului economic, veniturile bugetare se clasifică astfel: a) venituri bugetare care au conținut fiscal, adică sunt impozite, ca de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile agricole etc.; b) venituri bugetare care nu au caracter fiscal, cum sunt: vărsămintele din profitul net al companiilor naționale, contribuțiile pentru asigurările sociale de stat, vărsăminte bugetare de la instituțiile publice etc.; c) venituri din capital, care cuprind venituri din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat și de mobilizare etc. După caracterul veniturilor bugetare există: a) venituri curente, ordinare (obișnuite, normale, cu caracter de regularitate, de permanență), care formează baza veniturilor bugetare, ca de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile agricole, diferite taxe etc.; b) venituri extraordinare, care se încasează în situații excepționale pentru a face fața unor cheltuieli neobișnuite, ca de exemplu: lansarea unui împrumut de stat, instituirea unui impozit special, a unei taxe etc. Din punctul de vedere al apartenenței veniturilor la componentele bugetului public național există: a) venituri care se încasează la bugetul de stat; b) venituri care revin bugetelor locale; c) venituri care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat. Organizarea, structura și cuantumul veniturilor bugetului de stat al României și ale bugetelor locale sunt determinate de mai mulți factori, dintre care se menționează: apolitica economico-socială și financiară a statului; “formele de proprietate asupra mijloacelor de producție; “legile economice care acționează în economie; “modul de organizare și de conducere a economiei naționale; “necesitatea încasării contravalorii serviciilor prestate de stat agenților economici și persoanelor fizice prin unitățile sale prestatoare de servicii; “cerințele îndeplinirii prerogativelor statului; “categoriile sociale ale populației; “controlul pe care statul îl exercită asupra creării, repartizării, circulației și utilizării produsului național brut. Statul român își procură veniturile sale de la companiile naționale, regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat în procesul distribuirii produsului național brut. Bugetul de stat și bugetele locale mai sunt alimentate cu venituri și de la unitățile cooperatiste, de la agenții economici cu capital mixt, privat, precum și cu impozite și taxe de la populație, care se obțin însă în procesul redistribuirii produsului național brut. S.v.b. trebuie astfel conceput, legiferat și aplicat încât să realizeze două obiective, și anume: a) să alimenteze sistematic bugetul de stat și bugetele locale cu venituri suficiente; b) să stimuleze activitatea economică și socială a agenților economici și a cetățenilor. Veniturile bugetului de stat și ale celor locale au o mare importanță nu numai ca sume care alimentează, bugetul, ci și prin influența pe care acestea o exercită asupra activității economice și sociale a țării. De aceea, s.v4b. trebuie să fie astfel constituit încât să stimuleze dezvoltarea activității economice și sociale. Impozitele și taxele pot constitui instrumente de încurajare sau de frânare, de creștere sau de reducere a producției ori și a consumului unor produse, de impulsionare sau de limitare a exportului și a importului unor mărfuri etc. Impozitul este un instrument de intervenție a statului în 297 SIT activitatea economică și socială. Mărimea veniturilor bugetare este determinată, pe de o parte, de capacitatea surselor de venituri, iar pe de altă parte, de sarcinile bugetului statului în ceea ce privește finanțarea economiei naționale, a acțiunilor social-culturale, efectuarea cheltuielilor pentru apărarea națională etc. Mărimea veniturilor bugetului statului depinde și de modul și de proporțiile în care se repartizează produsul național brut. S.v.b. este astfel conceput încât stimulează înfăptuirea indicatorilor cantitativi și calitativi, creșterea productivității muncii, reducerea costurilor de producție, realizarea reproducției sociale, dezvoltarea echilibrată a ramurilor economice, a județelor, municipiilor, orașelor și comunelor țării. De asemenea, prin intermediul s.v.b. se exercită controlul financiar care contribuie la apărarea integrității avutului public, respectarea regimului de economii, întărirea continuă a gestiunii economico-financiare, împletirea intereselor generale cu cele locale, apărarea legalității, respectarea disciplinei economico-financiare etc. SITUAȚIA JUSTIFICĂRII FONDURILOR PUSE LA DISPOZIȚIE DE BANCĂ, document justificativ întocmit trimestrial sau lunar de beneficiarii de investiții creditate și finanțate, prin care se evidențiază modul cum s-au utilizat fondurile puse la dispoziție de către bancă. S. cuprinde: denumirea lucrărilor și pozițiilor de utilaje sau de proiecte, valoarea devizelor generale sau valoarea pozițiilor de utilaje și de proiecte, realizări (construcții-montaj, organizare de șantier, cheltuieli cu utilaje independente, utilaje montate din țară și din import, proiecte, devize pe categorii de cheltuieli), plăți privind anii precedenți, plăți privind anul curent, antreprenori, furnizori și creditori pentru investiții, termenul stabilit de punere în funcțiune etc. Pentru investițiile finanțate și creditate puse în funcțiune, alăturat s. se prezintă adresele de închidere a finanțării (dispozițiile de plată însoțite de procesele-verbale de recepție a punerii in funcțiune etc.). SITUAȚIE, tabel cifric, lucrare prin care se prezintă unele date într-o formă anume solicitată, care servește pentru informare și luarea deciziilor. SITUAȚIE DE CONTROL, lucrare elaborată de către echipele de control, în care se consemnează cifric unele deficiențe, cantitatea și valoarea pagubelor, frecvența producerii daunelor etc. SITUAȚIE FINANCIARĂ, prezentare detaliată, sub formă de tabel, a datelor privind rezultatele unei activități economice și financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau economii naționale. S.f. cuprinde și evaluarea patrimonială, posibilitățile corelate cu obligațiile financiare exigibile la o anumită dată sau într-o anumită perioadă. într-o accepțiune mai largă, s.f. a unui agent economic cuprinde și creditele ce se pot contracta și cuantumul subvențiilor sau donațiilor în perioada la care se referă obligațiile financiare ale unității în cauză. S.f. a unui agent economic poate fi apreciată și în funcție de posibilitatea transformării activului în sume lichide care să fie utilizate pentru stingerea obligațiilor financiare. S.f. se exprimă prin intermediul capacității de plată, al solvabilității și al lichidității. Pe întreaga economie națională, s.f. se examinează pe baza disponibilităților valutare și a lichidității valutare internaționale, comparativ cu obligațiile valutare și în corelație cu creanțele ce urmează să se încaseze din străinătate de către stat. în accepțiunea largă, s.f. a economiei naționale cuprinde și structura pe valute a rezervelor monetare internaționale, convertibilitatea și stabilitatea monedei naționale, echilibrul bugetului de stat și al bugetelor locale, nivelul și evoluția prețurilor, evoluția nivelului dobânzilor etc. Datele necesare evaluării s.f. a economiei naționale sunt furnizate de balanța de plăți externe, de balanța creanțelor și a angajamentelor externe, de bugetul public național, de alte programe și documente economice, monetare și financiare. V. și capacitate de plată; lichiditate financiară; lichiditate internațională; lichiditate patrimonială; solvabilitate. 298 soc „SLIP“ DE REASIGURARE, document în care sunt prezentate principalele trăsături ale riscului reasigurat facultativ ce i-ar putea interesa pe reasigurători, motiv pentru care mai este numit și ofertă de participare la reasigurare. în „s.“ de r. figurează o serie de elemente cum sunt: “numele asiguratului original; “riscul acoperit; “limita maximă a răspunderii; “cota de primă; ■comisionul de reasigurare; “franșizele; “diverse alte informații menite a contribui la cunoașterea cât mai exactă a riscului respectiv. Dacă nu este vorba despre o asigurare nouă, în „s.“ de r. se trec, de regulă, și date statistice privind rezultatele înregistrate într-o perioadă de minimum cinci ani. SLUMPFLAȚIE (engi. ,,slumpflation“), tip de inflație, inflație accelerată care coexistă cu recesiunea economică, cu scăderea dezastruoasă a producției industriale, agricole, a construcțiilor etc. SOCIETATE, contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a împărți foloasele ce ar putea deriva. Orice s. trebuie să aibă un obiect licit, să fie contractată spre folosul comun al părților, iar fiecare membru trebuie să pună în comun bani, alte lucruri sau munca sa. SOCIETATE ANONIMA, organizație fără nume individual sau colectiv de persoane, în care obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar fiecare membru asociat răspunde proporțional cu valoarea capitalului subscris, exprimat în acțiuni. S.a. poate îmbrăca forma societății pe acțiuni și a societății pe părți de interes. S.a. este condusă de adunarea generală a acționarilor, având ca organ de gestiune consiliul de administrație, unde sunt cuprinși, de regulă, cei mai mari acționari, respectiv cei care dețin cel mai mare număr de acțiuni. V. și societate pe acțiuni. SOCIETATE ANONIMĂ DE ASIGURARE PE COTE-PĂRȚI, societate comercială de asigurări al cărui patrimoniu se constituie din depunerile de capital pe care le efectuează asociații și care este divizat în cote corespunzătoare cotelor de participare, ce conferă titularilor respectivi drepturi corespunzătoare cotelor de participare. Asociații răspund pentru riscurile preluate de societatea în asigurări doar în limita cotelor lor. Din această cauză, acest fel de societate nu prezintă mare interes pentru asigurați. SOCIETATE BANCARĂ, instituție bancară care funcționează pe baza legii privind societățile comerciale. S.b. nu se poate organiza sub forma societății cu răspundere limitată. S.b. poate lua naștere numai pe baza unei autorizații eliberate de Banca Națională a României, care conduce evidența tuturor autorizațiilor emise aflate în vigoare și care supraveghează respectarea normelor și principiilor unei concurențe loiale. SOCIETATE CEDENTĂ, s. de asigurări care, în baza unui contract de reasigurare, cedează o parte din răspunderea pe care și-a asumat-o inițial prin contractul de asigurare. Cedarea în reasigurare a unei părți din răspunderea asumată de s.c. este determinată de faptul că aceasta nu poate singură să acopere - în caz de producere a riscului - o pagubă de dimensiuni mari sau foarte mari, deoarece nu are un volum corespunzător de prime încasate. Prin cedarea în reasigurare se realizează o nivelare a răspunderilor și o dispersare a riscurilor atât în timp, cât și în spațiu. V. și reasigurare; contract de reasigurare. SOCIETATE COMERCIALĂ, asociație de persoane fizice și juridice care consimt să încheie un contract prin care se obligă să pună ceva în comun (bani, mijloace de producție, licențe, experiență în domeniul respectiv, hârtii de valoare, diverse bunuri etc.) pentru a constitui un capital social în vederea realizării unor acte de comerț în scopul obținerii unui profit. Contractul de societate comercială cuprinde următoarele elemente principale: “numele, prenumele, firma etc. persoanelor fizice și juridice care se asociază; “aportul asociaților; “obiectul activității societății 299 soc comerciale; “scopul societății (realizarea de profituri); "modul de repartizare a profiturilor (pierderilor) între asociați; «precizarea necesității ca toți membrii asociați să participe la realizarea în comun a unor activități comerciale, aceasta fiind expresia voinței lor de a colabora cu drepturi egale la realizarea cu succes a scopului societății. Contractul de societate comercială are următoarele trăsături: Bla el participă mai multe persoane fizice și juridice care își desfășoară activitatea în interes propriu; •reprezintă o uniune de interese care converg către un scop comun (realizarea de profit); Beste consensual și oneros; Bare executare succesivă, obiectul și scopul lui realizându-se pe toată durata valabilității contractului. Contractul încheiat de către asociați trebuie publicat în Monitorul Oficial. S.c. trebuie să fie admisă în Camera de Comerț și înscrisă în Registrul Comerțului. S.c. este persoană juridică, ceea ce înseamnă că are un nume pe care și-l trece pe firmă, are o naționalitate proprie (care nu este aceeași cu a asociaților) dată de țara în care își are sediul principal, are un patrimoniu al său format din aportul asociaților, care servește drept gaj general numai pentru creditorii societății; răspunde pentru obligațiile contractuale față de terți; poate fi citată în justiție în nume propriu etc. S.c. arc organe proprii de conducere și de control; ea își poate înceta activitatea prin dizolvare, ceea ce înseamnă lichidarea societății. SOCIETATE COMERCIALĂ DE ASIGURĂRI, s.c. indiferent de forma de proprietate, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale și care are ca scop final obținerea de profit S. c. de a. pot fi cu capital de stat, mixt sau privat. Reglementările legale prevăd mărimea capitalului social subscris și vărsat, nivelul obligațiilor pe care și le pot asuma, rezervele de prime și/sau de daune pe care trebuie să și le constituie, modul de organizare a evidenței activității pe care o desfășoară, modul de întocmire și de prezentare a bilanțului și a contului de profit și pierderi, publicarea lor etc. S.c. de a. se constituie cu avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru obținerea avizului, se depune la comisie o cerere însoțită de următoarele documente: memoriul de fundamentare, care cuprinde prezentarea obiectului de activitate și a bazei financiare; proiectul de contract de societate și de statut; declarația cu privire la capitalul subscris și vărsat, la structura capitalului. Dacă avizul este negativ, solicitanții pot face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la primire. S.c. de a. poate practica una sau mai multe categorii de asigurări și reasigurări, potrivit obiectului de activitate stabilit prin contractul de societate și statut. Societatea poate practica următoarele categorii de asigurări: "de viață; "de persoane, altele decât cele de viață; «de autovehicule: ■ maritime și de transport; "de aviație; "de incendiu și de alte pagube la bunuri; "de răspundere civilă; "de credite și garanții; "de pierderi financiare din riscuri asigurate; "asigurări agricole. Capitalul social vărsat la constituire nu poate fi mai mic de 50% din capitalul subscris. S.c. de a. efectuează în mod obișnuit operațiunile de asigurări și de reasigurări în lei, iar în cazul în care își asumă obligații de plată în valută, aceste operațiuni se efectuează în valută. Pentru operațiunile de asigurări de persoane și de bunuri pentru cetățenii români care se deplasează în străinătate plata se face în lei. Societățile de asigurări și cele de reasigurări care practică asigurări de viață sunt obligate să țină conturi distincte pentru această categorie de asigurări, să gestioneze separat fondurile aferente și să facă plăți din aceste fonduri numai pentru asigurări de viață, stabilind rezultatele finale separat de ale celorlalte feluri de asigurări. Societățile de asigurări, societățile de asigurări-reasigurări și cele de reasigurări își pot asuma anual obligații din contractele de asigurări și reasigurări corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în asigurare, să nu depășească un plafon echivalent cu de cinci ori suma capitalului social vărsat și rezervele de capital. în vederea divizării obligațiilor pe care le preiau prin acceptarea de riscuri, societățile de asigurări-reasigurări și cele de reasigurări pot efectua operațiuni de cedare în reasigurare ia alte societăți, în reciprocitate sau unilateral, a unor părți din obligațiile asumate prin contractele încheiate cu. asigurați și reasigurați. Societățile comerciale din domeniul asigurărilor pot încheia înțelegeri referitoare la asigurare și alte forme 300 soc specifice de cooperare, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singură societate. De asemenea, societățile comerciale din domeniul asigurărilor se pot asocia în uniuni naționale și pot adera la organisme internaționale cu caracter profesional; ele sunt obligate să-și constituie rezerve de prime pentru asigurările de viață și rezerve de prime și de daune pentru celelalte feluri de asigurări și reasigurări. Rezerva de prime pentru asigurările de viață se stabilește pe baza calculelor actuariale și se administrează separat. în vederea contractării și executării contractelor de asigurări și reasigurări, societățile de asigurări și reasigurări pot folosi agenți de asigurare. Aceste societăți pot fructifica fondurile proprii și cele atrase temporar prin activitatea desfășurată sub forma veniturilor din dobânzi pentru disponibilitățile păstrate în bănci sau case de economii; ele pot investi o parte din capital, din rezervele de capital și din rezervele tehnice în titluri de valoare, în bunuri mobiliare sau imobiliare ori le pot utiliza pentru acordarea de credite instituțiilor cu profil bancar, cu respectarea unui coeficient de lichiditate prevăzut prin statut. Investițiile se pot efectua în lei sau/și în valută. Societățile comerciale din domeniul asigurărilor au obligația să prezinte anual Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 15 aprilie a anului următor, bilanțul și contul de profit și pierderi, aprobate de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, însoțite de raportul comisiei de cenzori. Aceste societăți trebuie să respecte avizele și normele organului de stat care se ocupă cu avizarea și supravegherea activității de asigurări și reasigurări. V. și asigurare; reasigurare. SOCIETATE COOPERATIVA, s. cu capital la care poate participa un număr nelimitat de membri, având drept scop principal realizarea de beneficii prin organizarea unei întreprinderi de producție, de consum sau de credit. V. și cooperativă de credit. SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ, formă de s. reglementată în Germania sub.denumirea de Gesellschaft mit beschrăkter Haftung și extinsă și în celelalte țări. în esență, obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social și cu răspunderea asociaților la aportul de capital al fiecăruia, care este netransmisibil. Caracteristici esențiale: necesită puține formalități la constituire, bilanțul și contul de profit și pierderi nu este publicabil, iar în anumite condiții pot lua forma societăților mixte (v.). Țara noastră, pe baze reciproc avantajoase, participă la constituirea unor asemenea s. Obligațiile sociale ale s. cu r.l. sunt garantate cu patrimoniul social; asociații sunt obligați numai la plata părților sociale. Acest gen de societate se constituie prin contract de societate și statut, care se încheie în formă autentică. Contractul cuprinde: "numele și prenumele sau denumirea asociaților, domiciliul ori sediul și cetățenia sau naționalitatea acestora; "forma, denumirea și sediul societății; "obiectul societății; "capitalul social subscris și vărsat, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în alte bunuri, valoarea lor și modul evaluării, precum și data la care se va vărsa integral capitalul social subscris; "asociații care administrează și reprezintă societatea, cu stabilirea limitei puterilor lor; "partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi; "localitățile din țară sau din străinătate unde societatea înființează sucursale ori filiale; “durata societății; "modul de dizolvare și de lichidare a societății. Prestațiile în muncă și creanțele nu pot constitui aport. Bunurile ce reprezintă aporturi în natură se transmit în momentul constituirii societății. Părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Administratorii eliberează, la cerere, un certificat constatator al drepturilor asupra părților sociale, cu mențiunea că acesta nu poate servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate, sub acțiunea nulității transmiterii. în cazul când, în afară de pălii sociale, asociații sau vreunul dintre ei se obligă față de societate și la prestații periodice în natură, contractul de societate va determina conținutul, durata și modalitățile de efectuare a prestațiilor, remunerația cuvenită și sancțiunile împotriva asociaților care nu vor îndeplini obligațiile asumate. Numărul asociaților nu poate fi mai mare de 50. Capitalul social nu poate fi mai mic de 100 000 de lei și se divide în părți sociale egale, care nu pot fi mai mici de 5 000 de lei. Aporturile în natură nu pot reprezenta mai mult de 60% din capitalul social. S. cu r.L se înregistrează în Registrul Comerțului în termen de 15 zile, precum și la direcția 301 soc generală a finanțelor publice și a controlului financiar din teritoriu. Hotărârile asociaților se iau în adunarea generală. Statutul poate să prevadă ca votarea să se facă și prin corespondentă- Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a pârtilor sociale. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Adunarea generală are următoarele obligații principale: Bsă desemneze pe administratori și cenzori, să-i revoce și să le dea descărcarea de aairâatea lor; “să decidă urmărirea administratorilor și a cenzorilor pentru daunele pricinuite societății; Bsă aprobe bilanțul contabil și să hotărască repartizarea profitului net; Bsă aprobe modificarea statutului când este cazul. Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților ia sediul social, cel puțin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar. Un număr de asociați sau un asociat care reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social poate cere convocarea adunării generale, relevând și scopul convocării. Societatea are unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin contractul de societate sau de adunarea generală. Administratorii țin un registru al asociaților în care înscriu numele și prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părților sociale și orice alte modificări. Administratorii răspund personal și solidar pentru orice daună pricinuită societarii. Adunarea asociaților poate alege unul sau mai mulți cenzori. S. cu r.i. nu poate emite obligațiuni. Părfik sociale pot fi transmise între asociați. Transmiterea către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social. Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în Registrul Comerțului și în registrul de asociați al societății. Această transmitere are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în Registrul Comerțului SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTIȚIILOR, s. pe acțiuni care are ca obiect de activitate exclusiv administrarea fondurilor deschise de investiții și/sau a societăților de investiții. V. și fond deschis de investiții; societate de investiții. SOCIETATE DE ASIGURĂRI, instituție de tip financiar care, în schimbul unei sume de bani, numită primă de asigurare, se obligă față de asigurat să-l despăgubească în cazul unor daune produse de riscurile preluate în asigurare sau să plătească suma asigurată în cazul asigurărilor de persoane. S. de a. practică mai multe categorii și feluri de asigurări de persoane, de bunuri, de răspundere civilă, interne și externe etc. S. de a. se pot organiza sub diverse forme; ele pot fi cu capital de stat, privat sau mixt. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ANONIMĂ PE ACȚIUNI, organizație, societate de asigurări fără nume individual sau colectiv de persoane, în care obligațiile de asigurări sunt garantate cu patrimoniul social, iar fiecare membru asociat răspunde proporțional cu valoarea capitalului subscris în acțiuni. S. de a.a. pe a. se poate forma în două feluri, și anume: a) pe calea subscripției publice a asociaților, care presupune ca fiecare asociat să subscrie individual prin act autentic, la contractul de societate întocmit de membrii fondatori. Societatea se constituie numai dacă suma capitalului social este subscrisă în întregime și dacă subscriptorii au vărsa: cel puțin 3/10 din capitalul subscris, prin convocarea de către membrii fondatori a primei adunări generale, care dezbate și aprobă actul constitutiv al societății; b) fără a se face apel la subscripția publică, situație în care membrii fondatori subscriu pe cont propriu întregul capital necesar constituirii societății de asigurări, încheind în acest fel și contractul de societate. în ambele modalități, constituirea s. de a.a. poate avea loc numai dacă, alături de actul constitutiv, sunt întrunite următoarele condiții principale: ®să existe un număr minim de asociați; «să existe un capital minim, care să ofere garanția că societatea va putea face față riscurilor preluate in asigurare; “subscriptorii să fi depus cel puțin 3/10 din capitalul subscris; “actul constitutiv să fie redactat în forma unui înscris autentic și să conțină toate clauzele cerute de lege (denumirea societății, sediul principal și sediile secundare ale societății, obiectul activității, cuantumul capitalului subscris, 302 ~ ' — — soc numărul și valoarea acțiunilor, cu precizarea dacă sunt nominative sau la purtător, modul de întocmire a bilanțurilor contabile, de calculare a profiturilor). S. de a.a. pe a. emite acțiuni și obligațiuni, ca titluri sau valori mobiliare ale societății. De asemenea, mărirea capitalului societății presupune constituirea obligatorie a unei rezerve legale, precum și o rezervă statutară. Organele societății sunt: adunarea generală a acționarilor, constituită din majoritatea acționarilor și care este organul suprem al societății; deciziile valabil luate sunt opozabile și acționarilor rămași în minoritate, precum și celor care au fost absenți la ședință. Dacă se dezbat probleme de importanță majoră (fuziune, dizolvare înainte de termen, prelungirea duratei de valabilitate a actului constitutiv, diminuarea, majorarea sau reconstituirea capitalului social etc.), numărul, minim al acționarilor prezenți trebuie să reprezinte 3/4 din capital, iar numărul minim al acționarilor prezenți în caz de decizie trebuie să prezinte cel puțin 14 din capital. Adunarea generală are plentitudine de competență, puterile sale de decizie fiind limitate numai la drepturile intangibile ale acționarilor (dreptul la dividende, dreptul de a lua parte la administrarea societății, dreptul de a participa la controlul gestiunii, dreptul de a se retrage din societate etc.). Adunarea generală ordinară dezbate și aprobă bilanțul, stabilind dividendele; desemnează administratorii și cenzorii; aprobă gestiunea administratorilor etc. Adunarea generală extraordinară dezbate prelungirea duratei de valabilitate a societății, mărirea capitalului social, emiterea de acțiuni privilegiate, schimbarea sau extinderea obiectului de activitate, mutarea sediului în străinătate, desființarea anticipată a societății etc. Consiliul de administrație este constituit din cei mai mari acționari, din administratori aleși dintre acționari sau dintre persoane din afară și este organul de gestiune permanentă a societății. Membrii consiliului de administrație se aleg pe termen limitat; ei pot fi revocați din funcție în caz de faliment, incapacitate, interdicție sau aplicarea unor pedepse. Consiliul de administrație răspunde în fața adunării generale pentru modul cum își îndeplinește prerogativele. Adunarea generală alege cenzorii, care sunt organe de supraveghere a gestiunii societății și de control al bilanțului. Cenzorii nu pot fi rude cu administratorii societății. SOCIETATE DE ASIGURĂRI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ, s. comercială de asigurări, cu un număr limitat de membri, în care capitalul este împărțit în părți sociale nenegociabile și ale cărei obligații rezultate din contractarea asigurărilor sunt garantate numai prin patrimoniul social de un administrator, fără să aibă un consiliu de administrație. Membrii societății nu-și pot ceda părțile sociale, iar răspunderea lor este limitată la valoarea părților lor sociale. S. de a. cu r.l. se constituie printr-un contract de societate - înscris autentic ori sub semnătură privată - și printr-un statut, care precizează: părțile asociate, denumirea, sediul, durata de valabilitate a societății, obiectul, capitalul social, numărul și valoarea părților sociale, drepturile și obligațiile asociaților etc. înființarea societății de asigurări și modificările aduse contractului de societate și statutului se dau publicității. Părțile sociale ale asociaților sunt reprezentate prin certificate emise de administratorii societății, reprezentând părți de interese care se aseamănă părților indivize ale coproprietarilor. Părțile sociale ale membrilor societății nu pot fi reprezentate prin titluri nominative și nici prin titluri la ordin. De asemenea, părțile sociale sunt indivizibile, egale, incesibile, nu dau dreptul la mai multe voturi în adunarea generală și nu pot fi răscumpărate de societate decât în cazul în care aceasta are un drept de preemțiune în cadrul unei cesiuni aprobate; părțile sociale se pot transmite în caz de deces prin succesiune. Organul suprem al s. de a. cu r.l. este adunarea generală care, în principal, controlează activitatea societății. S. de a. cu r.L are unul sau mai mulți administratori care gestionează societatea, numiți dintre asociați sau persoane din afara societății, revocabili prin decizia asociaților care dețin o anumită cotă din capital sau de către instanța judecătorească, la cererea oricărui asociat. Activitatea societății se controlează permanent de către membrii asociați, care au dreptul să ceară administratorului informații și lămuriri privind situația patrimoniului, a profiturilor, a pierderilor, precum și de către cenzori, care reprezintă 303 soc organul de verificare a gestiunii societății. S. de a. cu r.i. se poate dizolva din aceleași cauze ca orice societate; lichidarea societății se poate face potrivit prevederilor statutare. SOCIETATE DE ASIGURĂRI DE TIP MUTUAL, s. care, în conformitate cu prevederile statutului său de organizare și funcționare, efectuează diferite operațiuni de asigurări pentru membrii săi. Societatea are la bază principiul mutualitățiL are ca scop întrajutorarea membrilor săi și nu urmărește obținerea de profit. Fiecare membru ai societății are atât calitatea de asigurat, cât și cea de asigurător. Ca asigurat, fiecare membru participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuția stabilită anticipat Din fondul astfel constituit se acoperă daunele provocate bunurilor, în cazul răspunderii civile, și se achită sumele asigurate, în cazul asigurărilor de persoane. La finele anului, contribuțiile se regularizează, adică se măresc sau se micșorează, în funcție de mărimea reală a daunelor și a sumelor asigurate achitate sau rămase de plată. în unele cazuri, aceste societăți de tip mutual primesc subvenții de la stat pentru completarea fondului necesar plății despăgubirilor și a sumelor asigurate. V. și principiile asigurărilor de persoane, de bunuri și de răspundere civilă. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI, s. de asigurări de tip comercial constituită din asociați comanditari, care participă în principal cu capital, dobândind acțiuni în schimbul vărsămintelor de capital pe care le fac în patrimoniul societății, și asociați comanditați, care administrează societatea de asigurări și contribuie prin munca lor la activitatea acesteia. Creditorii s. de a. în c. pe a. sunt garantați în principal cu patrimoniul acesteia și, în subsidiar, cu responsabilitatea solidară și nelimitată a comanditați lor. Acționarii au numai o responsabilitate limitată la valoarea acțiunilor lor. S. de a. în c. pe a. se organizează, funcționează, se-dizolvă și se lichidează după aceleași norme ca societatea de asigurare anonimă pe acțiuni (vA Firma societății conține numele comanditaților, ceea ce învederează că există un element personal care o distinge de societatea de asigurări anonimă pe acțiuni. Comanditații administratori își păstrează această calitate pe toată durata existenței societății și au deplină libertate în gestionarea patrimoniului ei. în momentul în care comanditații nu se mai bucură de încrederea majorității comanditarilor, adunarea acționarilor îi poate revoca, în funcție de votul majorității cerute pentru valabilitatea hotărârilor privind modificarea statutului societății. Comanditații astfel revocați din funcția de administratori au dreptul să părăsească societatea și să ceară despăgubiri dacă apreciază că revocarea s-a făcut fără motive temeinice. De asemenea, comanditarii care s-au opus revocării comanditaților au dreptul să se retragă din societate și să pretindă restituirea contravalorii acțiunilor pe care le au. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ, formă de s. de a. în care obligațiile sunt garantate cu patrimoniul social și care este constituită din două categorii de membri: comanditații, care răspund solidar și nemărginit pentru riscurile preluate în asigurare, și comanditarii, care răspund limitat, până la capitalul (aportul social) pe care s-au angajat să-l aducă în societate sub formă de acțiuni sau de părți sociale. Potrivit acestei structuri, societatea se mai numește și societate în comandită pe acțiuni (v.). S. de a. în c,s. își desfășoară activitatea sub o firmă socială, în care pot să figureze numai numele și prenumele comanditaților; dacă un comanditar consimte ca numele său să fie trecut pe firma societății; acest fapt are drept consecință pierderea de către el a obligației de răspundere limitată. S. este administrată în mod exclusiv de comanditați care, în limitele prevăzute de statut, sunt liberi să facă toate actele și să adopte toate deciziile pe care le consideră cele mai bune, fără ca asociații comanditari să aibă dreptul să se opună. Dacă un comanditar participă de fapt la administrarea societății, el devine practic comanditat și are aceeași răspundere ca și comanditații. Comanditații pot numai să supravegheze 304 soc rațional activitatea, cum ar fi, de exemplu: verificarea registrelor societății, constatarea și semnalarea eventualelor abuzuri în gestiune ale administratorilor și constrângerea autorilor abuzurilor să se retragă din societate. Obligațiile pe care și le-a asumat societatea și riscurile preluate în asigurare sunt garantate în primul rând cu patrimoniul acesteia și numai în subsidiar cu patrimoniile comanditarilor. Creditorii societății nu pot acționa sub nici o formă împotriva comanditarilor, deoarece aceștia nu sunt supuși nici obligației de restituire a dobânzilor și a dividendelor încasate cu bună-credință și pe baza unor bilanțuri întocmite în mod obișnuit. Comanditarii care tratează cu terțe persoane în numele societății, cu sau tară procură din partea acesteia, își pierd calitatea responsabilității limitate, ceea ce înseamnă că devin răspunzători cu toate bunurile lor pentru toate datoriile prezente și viitoare ale societății. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN NUME COLECTIV, s. de a. comercială de persoane ce se constituie prin asociere, având la bază încrederea reciprocă a unor parteneri ce se cunosc între ei, care au aporturi patrimoniale și iau parte la activitatea societății, realizând fiecare un anumit rol în cadrul ei. xMembrii asociați sunt răspunzători în mod solidar pentru datoriile societății, obligându-se în nume colectiv și cu răspundere subsidiară, beneficiind de dreptul de a dezbate problemele societății. Răspunderea solidară și nelimitată a membrilor asociați produce următoarele consecințe: firma socială este formată din numele tuturor asociaților sau numai ale unora dintre ei, cu specificarea că există și alți membri asociați; membrii asociați sunt răspunzători numai pentru obligațiile asumate prin firma socială și sub semnătura administratorilor autorizați ai societății. Membrii asociați au următoarele obligații: să utilizeze capitalul sau bunurile societății numai ca asociați; să folosească din fondurile sociale numai sumele asupra cărora s-a stabilit că pot fi afectate cheltuielilor personale; să nu se angajeze într-o altă societate cu răspundere nelimitată care are același obiect de asigurare și care face aceleași operațiuni de asigurare pe cont propriu. Membrii asociați care nu-și îndeplinesc obligațiile față de societate, care abuzează de semnătura socială sau de capitalul social sau comit fraude în detrimentul societății pot fi excluși din societate; ei rămân însă răspunzători pentru obligațiile asumate de societate până în momentul în care au fost excluși din societate. S. de a. în n.c. își încetează activitatea în următoarele cazuri: moartea, interdicția sau incapacitatea oricărui asociat, falimentul. SOCIETATE DE BURSĂ, forma tipică a intermediarului de bursă, care poate fi o firmă de brokeraj, în cazul în care efectuează numai tranzacții pe contul și pe riscul clienților, fie o firmă de broker/dealer, dacă vinde și cumpără valori mobiliare, atât pe contul și pe riscul clienților, cât și pe contul și pe riscul său. S. de b. prestează serviciile de încheiere și de rulare a tranzacțiilor în bursă. Calitatea de s. de b. o pot avea atât societăți financiare, cât și societăți bancare. Ca intermediari bursieri, băncile acționează în numele clienților lor, dar pot transmite ordine și în nume propriu, având răspunderea pentru plata și/sau remiterea titlurilor negociate. Dacă s. de b. acționează ca broker (agent de bursă), ea este remunerată cu un comision; dacă are calitatea de dealer (comerciant de titluri), câștigul său se determină ca diferență între prețul de vânzare și cel de cumpărare a titlurilor. V. și agent de bursă; dealer. SOCIETATE DE CONSUM, s. umană, țară care a atins un stadiu avansat de dezvoltare și care oferă un nivel de trai foarte ridicat. în realitate, s. de c. tolerează risipa pentru o mică parte a populației și sărăcia pentru marea majoritate a membrilor societății. SOCIETATE DE DEPOZITARE, s. pe acțiuni care are ca obiect desfășurarea de activități de depozitare pentru fonduri deschise de investiții (v.) și/sau pentru societăți de investiții (v.). 305 soc SOCIETATE DE INVESTIȚI!, instituție financiară care se ocupă cu mobilizarea și gestionarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice și juridice și cu plasarea lor în valori mobiliare. S. de i. pot fi autorizate să-și administreze singure fondul de investiții, dacă fac dovada că dispun de resurse, structuri și capacități organizatorice și de conducere adecvate, sau pot încheia în acest scop contracte de administrare cu o societate autorizată în administrarea investițiilor. Resursele financiare ale s. de i. se constituie prin emiterea de titluri proprii - acțiuni - care sunt nominative, negociabile și transferabile în mod liber. S. de L au obligația să solicite înscrierea la cota bursei de valori. Activitatea s. de L dă speranța unor profituri mari. V. și acțiune; obligațiune; societate de bursă; societate deschisă. SOCIETATE DE INVESTIȚII COLECTIVE ÎN VALORI MOBILIARE, s. pe acțiuni care are ca obiect de activitate mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoanele fizice și de la cele juridice și plasarea lor în valori mobiliare. SOCIETATE DE LEASING, s. care are ca obiect de activitate închirierea de mașini, echipamente, instalații etc. legate de operațiuni de leasing (v.). SOCIETATE DE PENSII, societate comercială pe acțiuni care a primit licența, administrează un fond universal de pensii (v.) și furnizează anuități. S. de p. poate fi înființată și înregistrată în Registrul Comerțului numai cu autorizarea prealabilă a Comisiei de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii, care îi eliberează și licența pentru administrarea fondului de pensii. Cererea de autorizare se întocmește de fondatorii s. de p. și trebuie însoțită de următoarele documente: “proiectul actului constitutiv al s. de p.; ^declarația de intenție a fondatorilor pentru constituirea societății: “dovada că fondatorii dețin resursele financiare necesare în vederea subscrierii și vărsării capitalului social; “dovada plății obligațiilor fiscale ale fondatorilor; “proiectul regulamentului de organizare a societății; “lista fondatorilor; “lista candidaților pentru consiliul de administrație; «cazierele persoanelor de mai sus; “documentația referitoare la custodele activelor fondului; “dovada plății taxei pentru cererea de autorizare; "documente din care să rezulte situația financiară a fondatorilor în ultimii trei ani; "alte documente. în urma examinării documentației, Comisia de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii aprobă sau refuză cererea de autorizare. Decizia de respingere a cererii de autorizare poate fi atacată la instanța judecătorească competentă. S. de p. are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondului, reprezentarea acestuia în raporturile cu terții, furnizarea de anuități, precum și alte activități legate direct de activitatea principală, stabilite de Comisia de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii (v,). O s. de p. poate administra un singur fond. O s. de p. nu poate participa la capitalul social al altei societăți de p. Capitalul social al unei s. de p. nu poate fi constituit și nici majorat prin subscripție publică. Acțiunile unei s. de p. sunt acțiuni nominative și nu pot fi transformate în acțiuni la purtător. O astfel de societate nu poate emite acțiuni preferențiale. Capitalul social minim al unei s. de p. este valoarea în lei, calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, a sumei de 9 milioane de EURO. Capitalul social al unei s. de p, trebuie să fie subscris și vărsat exclusiv în numerar și integral în momentul constituirii sale. Capitalul social al unei s. de p. nu poate proveni din împrumuturi și nu poate fi în nici un fel grevat de sarcini. S. de p. este obligată să notifice fără întârziere Comisiei de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii orice reducere a capitalului social sub nivelul minim prevăzut. S. de p. administrează un fond universal de pensii asigurând: "gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului; "gestionarea și custodia tuturor documentelor privind fondul și membrii săi; "transferul de plăți și decontarea cheltuielilor privind operațiunile fondului; "colectarea și convertirea contribuțiilor membrilor și actualizarea informațiilor din conturile acestora; administrarea activelor fondului universal de pensii; "furnizarea documentelor privind 306 ““ ~ soc participarea la fond, notificarea, informarea periodică și retragerea membrilor din fond; «gestionarea relațiilor cu furnizorul de anuități, dacă este cazul, cu custodele și cu fondul național de garantare a pensiilor; (v.); “elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea și distribuirea rapoartelor prevăzute în reglementările Comisiei de Reglementare și Supraveghere a Societăților de Pensii; raalte activități prevăzute de legislație și de reglementările Băncii Naționale a României și ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (v.). O persoană fizică sau juridică poate fi acționar la o singură s. de p. Persoanele afiliate pot fi acționari numai la aceeași s. de p. Membrii consiliului de administrație al unei s. de p. sunt numiți și revocați de adunarea generală. Membrii consiliului de administrație trebuie să îndeplinească, pe lângă condițiile generale, următoarele condiții suplimentare: Hsă fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior; asă aibă experiență profesională de cel puțin trei ani în domeniul financiar-bancar sau în asigurări. Cel puțin o treime din membrii consiliului de administrație trebuie să fie licențiați în economie și în drept. Membrii consiliului de administrație al unei s. de p. nu pot fi membri în consiliul de administrație: 3al unei alte s. de p.; Qal custodelui care păstrează activele fondului; «al unei persoane afiliate. S. de p. răspunde față de membrii fondului pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor care îi revin cu privire la administrarea activelor și la reprezentarea fondului. încredințarea executării anumitor obligații ale unei s. de p, către un terț nu limitează răspunderea societății respective de pensii. S. de p. este răspunzătoare pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea și conducerea agenților de vânzări. Personalul s. de p. este obligat să păstreze secretul profesional. S. de p. nu poate utiliza activele proprii pentru: «tranzacționarea sau dobândirea în orice mod de acțiuni, alte valori mobiliare sau drepturi în orice altă entitate, cu excepția cazului în care achiziționează o altă societate de pensii; “acordarea de împrumuturi și garanții; “garantarea contractării de împrumuturi, inclusiv emiterea de acțiuni, care depășesc 10% din valoarea capitalului social. S. de p. este obligată să păstreze pe termen nelimitat, sub formă de arhivă, toate documentele și orice alte evidențe referitoare la fondul pe care îl administrează. în cazul lichidării s. de p., toate documentele și orice alte evidențe referitoare la fondul pe care l-a administrat se păstrează 50 de ani la lichidatorul societății. SOCIETATE DE REASIGURĂRI, s. care se ocupă numai de primiri și cedări în reasigurare. Atât primirile, cât și cedările în reasigurare efectuate de o s. de r. se fac în baza contractului de reasigurare. în general, volumul activității s. de r. este influențat de nivelul de dezvoltare a activității de asigurare, deoarece orice contract de reasigurare este derivat dintr-un contract de asigurare și nu poate fi încheiat pentru o sumă care să depășească suma asigurată. Cea mai mare parte din activitatea de reasigurare (aproape 4/5) este realizată de către instituții și societăți de asigurări și numai 1/5 se realizează de către societăți de reasigurări (reasigurători profesioniști). SOCIETATE DESCHISA, s. comercială pe acțiuni constituită prin subscripție publică sau societate comercială pe acțiuni emitentă de valori mobiliare din care cel puțin o categorie face sau a făcut obiectul unei oferte publice promovate cu regularitate și încheiate cu succes. Spre a deveni s.d. printr-o ofertă publică inițială sau prin subscripție publică, o societate comercială trebuie să aibă un capital de cel puțin 100 de milioane de lei. Devine s.d. o societate pe acțiuni care a făcut o ofertă publică în urma căreia acțiunile oferite au fost subscrise și plătite de minimum 50 de persoane. Documentele constitutive ale unei s.d. nu pot conține clauze sau prevederi care să limiteze libera transferabilitate a valorilor mobiliare emise de ea. O societate care a făcut o ofertă publică de valori mobiliare convertibile în acțiuni devine s.d.,,în urma conversiei respectivelor valori mobiliare în acțiuni. Societățile comerciale care se constituie prin subscripție publică trebuie să prezinte Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (v.) prospectul de emisiune{v.) în termen de 60 de zile de la data înmatriculării în Registrul Comerțului (v.), în vederea înregistrării în Sistemul de evidență a valorilor mobiliare. în cazul în care o societate are la sfârșitul anului soc financiar un capital social mai mare de 1 miliard de lei și mai mult de 500 de acționari, exceptându-i pe angajații respectivei societăți, care dețin împreună cel puțin 10% din acțiunile aflate în circulație, atunci ea este considerată s.d. și trebuie să se înregistreze la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și să se conformeze cerințelor de informare a publicului stabilite de aceasta, acțiunile sale devenind liber transferabile pe o piață secundară organizată. Dacă numărul de acționari ai unei s.d. scade sub 50 de persoane sau când capitalul social se reduce sub limita de 100 de milioane de lei, societatea respectivă va fi considerată societate închisă (v.). Situația respectivă se comunică Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pentru radierea înregistrărilor din Sistemul de evidență a valorilor mobiliare, iar societatea va fi absolvită de conformarea cu cerințele de informare a publicului. V. și acțiune; obligațiune; valori mobiliare; ofertă publică, SOCIETATE DE VALORI MOBILIARE, intermediar exclusiv de valori mobiliare autorizat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, organizat în forma juridică de societate pe acțiuni. S. de v.m. realizează activitatea de intermediere prin persoane fizice, angajați sau reprezentanți exclusivi, care acționează ca agenți de valori mobiliare. Băncile și alte instituții de credit supuse supravegherii Băncii Naționale a României nu pot efectua operațiuni de intermediere de valori mobiliare pe cont propriu și nici pe contul terților. Ele pot însă participa la societățile de valori mobiliare care funcționează sub supravegherea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Se pot autoriza să intermedieze valori mobiliare numai persoane juridice române. In vederea obținerii autorizației pentru a efectua intermediere de valori mobiliare, s. de v.m. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să aibă ca activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare; b) să facă- dovada unui minimum de capital subscris și integral vărsat, cu obligația menținerii unui minimum de capital net care urmează să fie stabilit de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; c) să se încadreze în coeficienții de risc cu privire la activitatea sa; d) cei puțin 75% din totalul activelor deținute să fie recunoscute ca active ale piețelor de valori mobiliare definite de reglementările în vigoare; e) să nu dețină ea sau acționarii săi semnificativi nici un fel de participare în altă societate de valori materiale. Membrii consiliului de administrație sau ai comitetului de direcție, precum și agenții de valori mobiliare ai unei societăți de valori mobiliare pot deține acțiuni într-o altă societate de valori mobiliare numai dacă aceasta este o societate deschisă și are acțiunile înscrise la cotă într-o bursă de valori, cu condiția ca deținerile lor individuale și cumulate să nu depășească 5%, respectiv 20% din capitalul subscris al unei astfel de societăți de valori mobiliare, precum și cu condiția să nu fie aleși ca membri ai conducerii unei astfel de societăți de valori mobiliare. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare nu acordă societății comerciale autorizația pentru intermedierea de valori mobiliare dacă: a) societatea comercială se află într-una dintre fazele procedurii de faliment, precum și în cele premergătoare acesteia sau dacă împotriva predecesorului său legal a fost inițiată o astfel de procedură; b) societatea comercială a fost exclusă dintr-o bursă de valori; c) oricare dintre acționarii săi semnificativi, membri ai consiliului de administrație, personal de conducere sau agenți de valori mobiliare, se află în situație de incompatibilitate, are antecedente penale sau a fost sancționat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare cu interzicerea exercitării oricărei activități profesionale privind intermedierea de valori mobiliare, pentru perioada în care interdicția rămâne în vigoare. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare stabilește norme de conduită pentru societățile de valori mobiliare și pentru persoanele fizice care efectuează tranzacții în numele acestora ca agenți de intermediere de valori mobiliare. S. de v.m. și agenții lor au obligația să asigure executarea prioritară a ordinelor clienților în cele mai bune condiții existente pe piață, să nu concureze și să nu manipuleze executarea ordinelor clienților, să nu determine executarea acestor ordine în condiții de preț și cost mai puțin avantajoase pentru client decât pentru intermediar sau pentru o persoană implicată. Este interzis s. de v.m. și agenților de valori mobiliare să îndeplinească funcțiile și atribuțiile în situație de conflict de interese între 308 soc client și intermediar. Diferendele contractuale dintre s. de v.m., precum și dintre acestea și clienții lor pot fi supuse arbitrajului. S. de v.m. sunt obligate să înregistreze tranzacțiile, mecanismele de control intern, să conducă contabilitatea operațiunilor și să prezinte situațiile financiare lunar și trimestrial. Orice modificare în activitatea s. de v.m. trebuie aprobată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. S. de v.m. nu au dreptul: a) să afecteze în mod artificial raportul liber dintre cererea și oferta de valori mobiliare prin înregistrarea de tranzacții fictive sau prin oscilații ale prețurilor nebazate pe transfer efectiv de proprietate asupra respectivelor valori mobiliare; b) să efectueze tranzacții pe cont propriu înainte de a fi executate toate ordinele competitive ale clienților pentru valori mobiliare ale aceluiași emitent; c) să efectueze tranzacții pe baza unor informații privilegiate și/sau confidențiale; d) să efectueze tranzacții care contravin celorlalte prevederi ale reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Comisioanele care se încasează de s. de v.m. sunt fixe sau negociabile. Nerespectarea reglementărilor stabilite poate conduce la suspendarea activității societății pe o perioadă de la 5 la 90 de zile: în cazuri de falsuri sau abateri grave se anulează autorizația de funcționare a societății, ceea ce înseamnă de fapt dizolvarea societății respective. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare poate retrage autorizația de intermediere în următoarele cazuri: a) dacă evenimentele ulterioare creează incompatibilitate în obținerea unei autorizații de a efectua intermediere de valori mobiliare; b) în cazurile în care cauzele suspendării nu au fost înlăturate în perioada de suspendare sau, dacă au fost înlăturate, reapariția lor ar întruni condițiile pentru o altă suspendare; c) dacă societățile de valori mobiliare sau agenții lor au desfășurat activități interzise; d) la cererea părților interesate, cu condiția ca toate creanțele față de o astfel de societate de valori mobiliare să fi fost stinse; e) pentru diferite alte cauze. V. și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. SOCIETATE ÎNCHISĂ, s. comercială pe acțiuni ale cărei documente constitutive prevăd restricții privind libera transferabilitate a acțiunilor sale, interzic orice distribuire de valori mobiliare către public sau o s. care nu îndeplinește condițiile stabilite pentru o societate deschisă (v.). O s.î. nu poate efectua nici o formă de publicitate pentru vânzarea acțiunilor sale. De asemenea, proprietarii acțiunilor unei s.î. nu pot face nici un fel de publicitate acțiunilor pe care le dețin în vederea vânzării lor. V. și acțiune; obligațiune; emisiune de acțiuni. SOCIETATE ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ, formă de s. în care obligațiile sunt garantate cu patrimoniul social și care este constituită din două categorii de membri: comanditații, care răspund solidar și nemărginit pentru obligațiile sociale, și comanditarii, care răspund limitat, până la capitalul (aportul social) pe care s-au angajat să-l aducă în s. sub formă de acțiuni sau de părți sociale. Potrivit acestei structuri, s. se mai numesc și s. în comandită pe acțiuni. S. în c.s. (în c. pe acțiuni) se constituie prin contract de societate și statut. Contractul de societate se semnează de toți asociații sau, în caz de subscripție publică, de membrii fondatori. Capitalul societății nu poate fi mai mic de un milion de lei, iar numărul acționarilor mai mic de cinci. Contractul de societate și statutul s. în c.s. se încheie în formă autentică și trebuie să cuprindă: «numele și prenumele sau denumirea acționarilor, domiciliul ori sediul și cetățenia sau naționalitatea acestora; «denumirea și sediu] societății și al sucursalelor sau al filialelor; «forma și obiectul societății; “capitalul social subscris și cel vărsat. La constituire, capitalul social vărsat nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel; «valoarea bunurilor aduse ca aoort în natură în societate, modul de evaluare și numărul acțiunilor acordate pentru acestea; “numărul și valoarea nominală a acțiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, și numărul lor pe categorii; «numărul, numele, prenumele și cetățenia administratorilor, garanția ce sunt obligați să o depună, puterile lor și drepturile speciale de administrare și de reprezentare acordate unora dintre ei; ^condițiile de valabilitate a deliberărilor adunării generale și modul de exercitare a dreptului de 309 soc vot; «numărul, numele, prenumele și cetățenia cenzorilor; 3 du rata societății; «modul de distribuire a beneficiilor; «acțiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acțiuni; ^operațiunile încheiate de acționari în contul societății ce se constituie și pe care societatea urmează să le preia, precum și sumele ce trebuie plătite pentru operațiuni. SOCIETATE IN NUME COLECTIV, formă primară de asociere, în care obligațiile sunt garantate cu patrimoniul social, iar toți membrii asociați răspund solidar și nelimitat cu toată averea lor prezentă și viitoare pentru obligațiile societății. S. se constituie prin contract între persoane care se cunosc, dată fiind răspunderea considerabilă pe care o au. Contractul de societate, încheiat în formă autentică, trebuie să cuprindă: «numele și prenumele sau denumirea asociaților, domiciliul ori sediul și cetățenia sau naționalitatea acestora; “forma, denumirea și sediul societății; «capitalul social subscris și vărsat, cu menționarea fiecărui asociat, în numerar sau alte bunuri, valoarea lor și modul evaluării, precum și data la care se va vărsa integral capitalul social subscris; «asociații care administrează și reprezintă societatea, cu stabilirea limitei puterilor lor: «partea fiecărui asociat la beneficii și la pierderi; “localitățile din țară sau din străinătate unde societatea înființează sucursale ori filiale; «durata societății; «modul de dizolvare și de lichidare a societății, în termen de 15 zile de ia data actului autentic, administratorii sau oricare dintre asociați înregistrează contractul de societate la instanța în a cărei rază teritorială își va avea sediul societatea. La înregistrare, judecătorul verifică îndeplinirea condițiilor, după care dispune înscrierea actului în Registrul Comerțului și la direcția generală a finanțelor publice și a controlului financiar de stat din teritoriul în care societatea își are sediul, precum și publicarea lui in Monitorul Oficial. Societatea devine persoană juridică din ziua înmatriculării în Registrul Comerțului, înmatricularea se face cu condiția prezentării dovezii că s-a solicitat publicarea in Monitorul Oficial. Reprezentanții societății sunt obligați să depună la Registrul Comerțului semnăturile lor în termen de 15 zile de la data înmatriculării societății, dacă au fost numiți prin contractul de societate, iar cei aleși în timpul funcționării societății, în termen de 15 zile de la alegere. Dacă societatea înființează o sucursală sau o filială în afara județului în care își are sediul administratorii sunt obligați să ceară înmatricularea acesteia în Registrul Comerțului din județul în care va funcționa, înainte de începerea activității sucursalei sau filialei. Reprezentanții sucursalei sau filialei vor depune semnăturile lor Ia Registrul Comerțului. Dacă nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate, oricare dintre asociați are dreptul să ceară îndeplinirea acestora sau, dacă societatea nu a fost înmatriculată, dizolvarea și lichidarea ei. Neîndeplinirea formalităților nu poate fi opusă de către asociați terților. Asociații și toți cei care, mai înainte de constituirea legălă a societății, au lucra m numele ei răspund direct, nelimitat și solidar pentru operațiunile societății la care au luat pane. Activitatea s. se desfășoară sub firmă socială, iar părțile sociale sunt netransmisibile. SOCIETATE ÎN PARTICIPÂȚÎE, formă de organizare a s. pe bază de contract. în care părțile se asociază având ca scop realizarea de beneficii și împărțirea lor. V. și asociație în partidpație. SOCIETATE MIXTA. întreprindere care poate lua naștere pe teritoriul țârii noastre sau în străinătate, cu participarea, alături de fondurile românești, a fondurilor (capitalurilor) străine,. în anumite condiții stabilite (persoană juridică română, cu participare română). Formă nouă de cooperare economică internațională între România și alte țări. S. se constituie potrivit legislației din țara cu care se cooperează și cu aprobarea organelor în drept din România, in domeniul producției industriale, agricole, construcțiilor, transporturilor, comerțului, turismului, cercetărilor tehnico-științifice, împreună cu firme sau organizații economice din țări cu sisteme econom ico-so- ciale diferite. Ca formă juridică, aceste s. pot îmbrăca forma societății cu răspundere limitată (v.) sau cea a societății pe acțiuni (v.) nominative, care nu se pot transfera decât numai cu acordul soc părților. S. dobândește personalitate juridică numai după înregistrarea ei în Registrul Comerțului. Față de unitățile noastre economice, aceste s. au calitatea de parteneri internaționali. Dezvoltarea s.m. ca forme de cooperare economică internațională se datorează necesității pentru diferite țări de a-și desface mărfurile pe piețele țărilor dezvoltate în cantități și la valori sporite, care să le dea posibilitatea de a plăti contravaloarea produselor importate din aceste țări și să realizeze, în parte, desființarea barierelor vamale sau micșorarea efectelor lor. SOCIETATE MUTUALĂ DE ASIGURĂRI, persoană juridică civilă ai cărei asociați sunt deopotrivă asigurați și asigurători. SOCIETATE PE ACȚIUNI, s. comercială al cărei capital este constituit din vărsămintele acționarilor care posedă un anumit număr de acțiuni (v.), corespunzător sumei investite de fiecare, în cadrul s, pe a., capitalul se constituie prin vărsămintele acționarilor care răspund numai în limita sumelor depuse (valoarea acțiunilor). Conducerea este asigurată formal de adunarea generală a acționarilor. V. și acțiune; societate anonimă., SOCIETATEA „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM S.A.“, instituție organizată ca societate comercială pe acțiuni, de asigurări-reasigurări, cu un capital social inițial de 3 000 de milioane de lei, deținut deocamdată integral de statul român, care și-a început activitatea la 1 ianuarie 1991. Societatea a preluat de la fosta ADAS activele aferente asigurărilor facultative de viață în sumă de 6 100 de milioane de lei, cele aferente asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autovehicule și altor asigurări în sumă de 1 000 de milioane de lei și, în’limita acestora, pasivele corespunzătoare, precum și bunurile imobile aparținând ADAS incluse în capital. Preluarea s-a făcut pe baza bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1990. Societatea s-a înregistrat cu avizul fostului oficiu de supraveghere a activității de asigurare și reasigurare din Ministerul Finanțelor. Scopul societății este desfășurarea activității de asigurări și reasigurări prin acceptarea de riscuri în schimbul plății unor prime de asigurare de către asigurați și, respectiv, reasigurați și prin plata despăgubirilor și a sumelor asigurate în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor și a realizării de profituri. Societatea își realizează obiectul de activitate pe baza contractelor încheiate potrivit prevederilor Codului civil, Codului comercial român și actelor normative în domeniul asigurărilor și reasigurărilor; ea poate practica toată gama de asigurări de persoane, de bunuri și de răspundere civilă, precum și asigurări externe. Operațiunile de asigurări și reasigurări se pot efectua în lei și/sau în valută. Societatea poate practica următoarele categorii de asigurări: a) asigurări obligatorii reglementate prin acte normative; b) asigurări facultative, și anume următoarele categorii de asigurări: de viață; de persoane, altele decât cele de viață; de autovehicule; maritime și de transport; de aviație; de incendiu și de alte pagube la bunuri; de răspundere civilă; agricole; de credite și garanții; de pierderi financiare din riscuri asigurate; c) reasigurări pentru toate categoriile de asigurări facultative. Practicând asigurări de viață, societatea este obligată să țină conturi distincte pentru acest fel de asigurări, să gestioneze separat fondurile aferente și să facă plăți din aceste fonduri numai pentru asigurări de viață, determinând rezultatele finale separat de celelalte feluri de asigurări. Societatea își poate asuma anual răspunderi prin contracte de asigurare și/sau reasigurare corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în reasigurare, să nu depășească un plafon echivalent cu de cinci ori suma capitalului vărsat și a rezervelor de capital. în vederea diminuării răspunderii asumate prin contractele încheiate, societatea poate efectua operațiuni de cedare în reasigurare la alte societăți, în reciprocitate sau unilateral, a unor cote-părți din răspunderile asumate prin contractele încheiate. Societatea poate încheia înțelegeri referitoare la coasigurare, pool și alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singură societate. De asemenea, societatea se poate 311 soc asocia în uniuni naționale profesionale și poate adera la organisme cu caracter profesional. Societatea este obligată să-și constituie rezerve de prime pentru asigurările de viață, precum și rezerve de prime și de daune pentru celelalte feluri de asigurări și/sau reasigurări. Prin asigurările de viață, rezervele de prime se constituie în baza calculelor actuariale și se administrează separat. Pentru celelalte feluri de asigurări și/sau reasigurări, rezervele de prime se constituie din cotele-părți corespunzătoare riscurilor neexpirate. Rezervele de daune se constituie în baza estimărilor, a datelor statistice sau a calculelor actuariale privind plățile ce urmează a se efectua în viitor. Aceste rezerve nu pot reprezenta mai puțin de 40% din diferența dintre primele încasate și daunele plătite la asigurările și/sau reasigurările cu valabilitate în cursul anului. Asigurații și creditorii nu pot urmări rezervele de daune. Pentru operațiunile efectuate în valută, societatea își poate constitui rezervele în lei și/sau în valută. Rezervele de prime la asigurările de viață și rezervele de daune se scad din venitul brut în vederea detenuinării profitului impozabil. Societatea poate realiza venituri din dobânzi pentru disponibilitățile păstrate în conturi la bănci sau case de economii; de asemenea, poate investi în România capitalurile, rezervele de capital și rezervele tehnice în titluri de valoare, în bunuri mobiliare sau imobiliare ori le poate utiliza pentru acordarea de credite băncilor, cu păstrarea unui coeficient de lichiditate. Societatea, de asigurări este obligată să prezinte anual Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 30 iunie a anului următor, bilanțul și contul de profit și pierderi, aprobate de conducerea societății. Societatea are personalitate juridică; este condusă de către adunarea generală a acționarilor, care alege membrii consiliului de administrație (din. rândurile cărora se alege comitetul de direcție) și comisia de cenzori. Cât timp statul este acționar unic, cenzorii sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor. ASIROM are sucursale, filiale, reprezentanțe și agenții situate în țară și în străinătate. V. și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. SOCIETATEA COMERCIALĂ „CAROM S.A?\ s. de prestări de servicii în domeniul asigurărilor, cu personalitate juridică, având un capital social inițial de 20 de milioane de lei, deținut deocamdată integral de statul român. A luat ființă la 1 ianuarie 1991. Scopul societății este prestarea de servicii în domeniul asigurărilor, în baza mandatelor primite de la societăți de asigurări, de la alte persoane juridice, precum și de la persoane fizice române și străine, în vederea realizării de profituri. A preluat de la ADAS activitatea de servicii pentru societăți de asigurări din România și din străinătate pentru alte persoane juridice, precum și pentru persoane fizice, privind constatarea, evaluarea daunelor, stabilirea responsabilității în producerea acestora și plata despăgubirilor în cazuri de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la societăți de asigurări din străinătate; de asemenea, în cazurile de pagube produse în străinătate de automobiiiști români asigurați la societăți de asigurări din țara noastră. Un alt obiect de activitate al societății îl constituie recuperarea de la societățile de asigurări a despăgubirilor și a altor sume în sarcina acestora, potrivit asigurărilor încheiate, precum și prestarea altor servicii solicitate. Cheltuielile societății se acoperă din taxele de mandat pentru serviciile prestate. Se observă că Societatea „CA.ROM“ S.A. prestează servicii în domeniul asigurărilor solicitate atât de societăți de asigurări-reasigurări din România, când riscurile preluate în asigurare se produc pe teritoriul altor țări, cât și de societăți de asigurări-reasigurări din străinătate, pentru riscurile produse pe teritoriul țării noastre. Societatea este condusă de adunarea generală, care alege consiliul de administrație și comisia de cenzori. SOCIETATEA DE ASIGURĂRI-REASIGURĂRI „ASTRA“ S.A., s. comercială pe acțiuni, de asigurări-reasigurări, cu personalitate juridică, cu un capital inițial de 1 000 de milioane de lei, deținut integral de statul român, care și-a început activitatea la 1 ianuarie 1991. Societatea a preluat de la fosta ADAS activele aferente societăților mixte cu participarea ADAS din străinătate, precum și pe cele aferente asigurărilor de bunuri, de răspundere civilă și operațiunilor de 312 , _ soc reasigurare practicate în relațiile cu străinătarea, în sumă de 3 500 de milioane de lei, și, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare, pe baza bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1990. Scopul societății este desfășurarea activității de asigurări și reasigurări prin acceptarea de riscuri în schimbul plății unor prime de către asigurați și, respectiv, reasigurați și prin plata despăgubirilor și a sumelor asigurate în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor și realizării de profituri. Societatea își desfășoară activitatea în toate categoriile de asigurări facultative de bunuri și de răspundere civilă și, in principal, în domeniul asigurărilor de incendiu industrial, al asigurărilor de transport în relațiile cu străinătatea (cale ferată, maritim, aerian). Obiectul de activitate al societății este: a) practicarea asigurărilor facultative: de persoane, altele decât cele de viață; de autovehicule; maritime și de transport; de aviație; de incendiu și de alte pagube la bunuri; de răspundere civilă; de credite și garanții; de pierderi financiare din riscuri asigurate; b) practicarea reasigurărilor în toate categoriile de asigurări de mai sus. Societatea își realizează obiectul de activitate pe baza contractelor încheiate potrivit prevederilor Codului civil, Codului comercial și a celorlalte acte normative care reglementează materia asigurărilor. Societatea este condusă de adunarea generală a acționarilor, care alege consiliul de administrație (din care se alege comitetul de direcție) și comisia de cenzori. SOCIETATEA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ (S.F.L), organizație financiară a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, înființată în anul 1956 prin acordul intervenit între unii membri ai acestei bănci. S.F.I. a acordat împrumuturi din fondurile proprii ori prin mobilizarea de capitaluri internaționale temporar disponibile, pentru sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare. împrumuturile se acordă tară garanție guvernamentală și au drept scop dezvoltarea sistemului privat, încurajarea mișcării capitalului privat spre țările slab dezvoltate și în curs de dezvoltare și. constituirea de piețe de capital în aceste țări. începând din 1961, S.F.I. face și investiții directe în țările în curs de dezvoltare. Conducerea și serviciile S.F.I. sunt comune cu cele ale băncii. V. și Asociația Internațională de Dezvoltare; Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. SOCIETATEA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSARE, DECONTARE Și DEPOZITARE A VALORILOR MOBILIARE, instituție specializată care oferă în mod centralizat servicii de custodie și facilități pentru înregistrarea în formă dematerializată (prin intermediul calculatoarelor) a transferurilor drepturilor de proprietate ale acționarilor. V. și piața capitalurilor; piața extrabursieră. SOCIETĂȚI DE ASIGURĂRI MULTINAȚIONALE, s. de asigurări internaționale care, în momentul constituirii, se fondează pe elemente fără caracter național, deoarece capitalul provine de la asociați din diferite țări și, în unele cazuri, au mai multe sedii în diverse țări. S. de a.m. nu au legătură juridică cu o anumită țară și deci nu sunt supuse vreunei legislații naționale. Litigiile care se pot naște din interpretarea și aplicarea actelor constitutive sunt scoase parțial sau total de sub jurisdicția instanțelor naționale și suni date spre soluționare unor instanțe internaționale. SOCIETAȚLFIICE, s. pe acțiuni care se găsesc sub controlul altor societăți pe acțiuni mai mari, dar care își păstrează independența juridică. Acest control se realizează prin cumpărarea de către marile societăți a acțiunilor societăților mici. Dobândind un pachet de acțiuni de control, societatea mare devine societate-mamâ în raport cu societatea de sub controlul ei. SOC1ETY FOR WORLDWIDE INTERBANK FINANCIAL TELECOMMUNL CATION (SWIFT), s. internațională interbancară care numără peste 3 500 de bănci și alte instituții financiare, membre operaționale din 85 de țări. La 7 septembrie 1992 au fost conectate la _ ___ — — soc această societate următoarele bănci din România: fosta Bancă Română de Comerț Exterior, Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricolă, Socieîee Generale - sucursala București. Zilnic se transmit prin rețea, în medie, peste 1 500 000 de mesaje, numărul maxim de mesaje transmis fiind de peste 1 800 000. Rețeaua permite membrilor SWIFT să tacă schimb de mesaje referitoare la tranzacțiile bancare, precum și de alte informații financiare. Practic, se pot transmite prin rețea majoritatea mesajelor privind operațiunile financiar-bancare: acreditive, incasouri, ordine de plată simple, extrase de cont, garanții, arbitraj valutar etc. De asemenea, în beneficiul băncilor membre, SWIFT a dezvoltat și alte facilități, cum sunt: sistemul de compensare internă, transferul de date între bănci, punctarea automată a extraselor de cont, confirmări privind recepționarea mesajelor transmise. Principalele avantaje oferite de sistem utilizatorilor sunt: so deosebită siguranță în transmiterea, integritatea și confidendalitatea mesajelor; “costuri reduse de exploatare; ®un grad mare de automatizare. facilitat de standardizarea mesajelor (practic, mesajele construite de către fiecare bancă au aceeași structura); Hrapiditate mare în transmisie; aun înalt grad de fiabilitate a accesului la rețea (99,8%). SOCOTEALĂ, operațiune de calcul numeric prin care se stabilește un rezultat scontat, așteptat sau neașteptat. SOLD L Diferență între totalurile celor două părți ale unui cont. Diferența dintre totalul suinelor debitoare și al celor creditoare ale unui cont. Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare, soldul contului este debitor, iar în caz contrar, soldul este creditor. Conturile de activ au întotdeauna sold debitor, iar cele de pasiv au sold creditor. S. servește la închiderea conturilor (la soldare, balansare, echilibrare). Pentru aceasta, soldul debitor se înscrie la partea de credit, iar soldul creditor se înregistrează la debit. In acest fel, totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, altfel spus contul se balansează. S. stabilit la finele lunii sau ale unei perioade de gestiune se numește sold final, iar cel de la începutul lunii sau al noii perioade de gestiune se numește sold inițial. 2. Rest de plată sau de încasat la încheierea exerciții lor financiare, în urma compensării obligațiilor cu creanțele bănești reciproce între două persoane fizice sau juridice. 3. Cantități rămase dintr-o marfă sau din mai multe categorii de mărfuri. 4. Diferența dintre două coloane ale unei balanțe sau ale unui buget. SOLD ANUAL AL BUGETULUI LOCAL, veniturile realizate în plus față de cheltuielile bugetare cu care se poate încheia executarea unui buget local la data de 31 decembrie a fiecărui an. Soldurile anuale ale bugetelor locale se repartizează ca venituri în aceleași bugete pe anul următor, în cazurile în care rezultă eventuale diferențe în plus sau în minus după ce se încheie exercițiul bugetar, comparativ cu soldurile prevăzute la bugetele locale, aceste diferențe se regularizează. SOLD BUGETAR, diferența constatată în cursul anului bugetar (v.) între veniturile și cheltuielile bugetare. S.b. reprezintă practic venituri bugetare încasate și încă necheltuite. V. excedent bugetar. SOLD GENERAL AL DEPUNERILOR LA C.E.C., suma totală a depunerilor populației la C.E.C., care rămâne în permanență la dispoziția acestei instituții de credit, cu toate fluctuațiile zilnice ale depunerilor și restituirilor. S.g. a crescut de la un an la altul datorită creșterii veniturilor nominale ale populației, dezvoltării și perfecționării rețelei operative și a activității C.E.C. și ca urmare a dezvoltării spiritului de economisire și de bâ'nă gospodărire a banului. V. și operațiunile Casei de Economii și ConsemnatiunL SOLD MEDIU PE LIBRET, v. INDICATORI Al EFICIENTEI ACTIVITĂȚII C.E.C. * > 3 314 SOL SOLDURI ANUALE EXCEDENTARE ALE BUGETELOR LOCALE, excedente cu care se încheie bugetele locale. Aceste solduri se utilizează în ordine pentru: rambursarea eventualelor împrumuturi nelichidate din anii precedenți și plata dobânzilor aferente; din suma rămasă se rezervă și se varsă o cotă de 50% la fondul de tezaur județean, respectiv al municipiului București, după caz. iar diferența se constituie ca fond de rulment (v.) propriu, care poate fi utilizat temporar, pentru acoperirea unor eventuale goluri de casă, a unor decalaje între veniturile și cheltuielile anului curent. SOLDURI TRANZITORII, fonduri bănești care s-au constituit și folosit în cadrul bugetelor județelor și a! municipiului București. Ele aveau menirea să acopere eventualele goluri temporare de casă ce se puteau ivi în timpul executării bugetelor locale din cauza nerealizării integrale și Ia termen a unor venituri. Cuantumul s.t se stabilea în fiecare an cu prilejul dezbaterii și adoptării bugetului de stat. Aceste solduri se constituiau din resursele bugetului de stat sub formă de împrumuturi temporare. Pe măsura realizării veniturilor respective, s.t. se reîntregeau, ajungând în cuantumul pe care l-au avut la începutul anului. S.t. se restiluiau bugetului de stat până la finele anului; în prezent sunt abrogate. SOLICITARE DE ECHILIBRARE, cerere expresă întocmită de agent și adresata investitorului de a readuce contul de siguranță la limita de echilibru prin plata de echilibrare. SOLIDARITATE, natură a unui raport de obligații care se naște între mai mulți creditori și un singur debitor sau între un singur creditor și mai mulți debitori. în primul caz se realizează o s. activă, iar în cel de-al doilea o s. pasivă. Când se realizează s. activă, oricare dintre creditori poate cere executarea integrală a obligației, plata liberându-i față de toți creditorii. S. pasivă constă în aceea că oricare dintre debitori este ținut să execute obligația integral, eliberându-i de plată pe toți debitorii. între debitorul care a plătit și ceilalți debitori nu se mai aplică s. SOLVABIL, persoană fizică sau juridică ale cărei mijloace bănești și materiale sunt suficiente pentru a-și stinge complet și prompt obligațiile față de creditor. SOLVABILITATE 1. Capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a plăti la scadență datoriile față de creditorii săi. 2. Situație a unui debitor care dispune de suficiente bunuri în patrimoniul său pentru a fi în măsură să-și îndeplinească obligațiile la scadență. S. este capacitatea agentului economic de a evita o stare de încetare a plăților. S. se stabilește pe baza informației cu privire ia situația debitorului ale cărui bunuri au o valoare mai mare sau cel puțin egală cu obligațiile de acoperit precum și la posibilitățile efective ale unei unități economice de a acoperi cu promptitudine obligațiile curente cu disponibilitățile din cont și cu încasările curente. Un agent economic este solvabil când suma activelor investite în mijloace fixe, active circulante, creanțe certe, resurse bănești etc. este mai mare sau cel puțin egală cu totalul pasivelor reprezentând obligații față de partenerii de contracte, salariați, bugetul public național, bancă. Agentul economic poate fi solvabil chiar dacă, la un moment dat, nu are capacitate de plată. Lipsa capacității de plată și a. lichidității financiare poate fi temporară, dacă se bazează pe o solvabilitate certa a agentului economic. S. unei unități economice este organic dependentă de calitatea activității sale economice și financiare. S. se asigură numai prin desfășurarea unei activități, eficiente, din care se obține profit. Pierderile de patrimoniu conduc mai devreme sau mai târziu la starea de insolvabilitate. S. este un indicator important care se determină după următorul calcul: 315 în care: S = solvabilitate; ^A = total active; Sn = stocuri neutilizabile; Q = clienți incerți; = datorii totale Dep = diferențe de conversie pasiv. S. este acceptată când, pe total, rata este supraunitară, iar ponderea tuturor datoriilor nu depășește 50% față de totalul activului. V. și capacitate de plată; bonitate financiară: lichiditate financiară. ❖ S. patrimonială, indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totalul elementelor patrimoniale constituite din creditele societății, inclusiv capitalul social, efectuându-se următorul calcul: _ Cs • 100 P“Ep+Cs’ în care: Sp = solvabilitate patrimonială; Cs = capital social; Ep = elemente patrimoniale constituite din creditele societății. Se apreciază că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puțin de 50%. SOLVABILITATE EXTERNA, capacitatea unei unități economice, a unei bănci, a unui stat de a dispune de valuta necesară efectuării plăților în străinătate, în cuantumurile și la temenele stabilite. SOLVABILITATE GENERALĂ, indicator financiar care caracterizează capacitatea de plată curentă a unei unități economice și care se determină astfel: So = ^1.100. - ot în care: Sg = solvabilitate generală; At = activ total; Ot = obligații totale către terți. Dacă indicatorul reprezintă cel puțin 30%, s.g. se consideră satisfăcătoare. SOMAȚIE, înștiințare scrisă trimisă debitorului de către creditor, direct sau prin serviciul executorilor judecătorești, prin care se cere executarea de bunăvoie a unei obligații ajunse la scadență. De la data primirii s., debitorul este considerat în întârziere și i se pot aplica majorări de întârziere, amenzi și executarea silită (v.). 316 SPE SOMAȚIE DE PLATĂ, document emis de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor, ce se trimite contribuabililor care au întârzieri în plata impozitelor și a taxelor la bugetul de stat sau la bugetele locale. S. de p. se trimite debitorului cu trei zile înainte de ziua fixată pentru declanșarea procedurii de executare silită. S. de p. cuprinde în mod obligatoriu datele de identificare a debitorului, sumele datorate pe flecare categorie de venit bugetar sau venit al bugetelor fondurilor speciale, cu menționarea, după caz, a majorărilor de întârziere aferente, calculate și evidențiate până la data când se face comunicarea. SORTIMENT, nomenclatura de materiale, produse etc. care fac parte din același sort. Concordanța dintre volumul și sortimentul producției unei întreprinderi, precum și obiectivele dezvoltării întregii economii naționale reprezintă una dintre sarcinile principale ale elaborării programului economic al întreprinderii. ❖ S. minimal obligatoriu de mărfuri cantitatea minimă de articole și grupe de mărfuri care trebuie să se găsească în permanență spre vânzare în magazinele de desfacere cu amănuntul. „SPARGEREA RISCURILOR", defalcarea sau separarea riscurilor preluate în diferite asigurări facultative, care se încheie de către diferite societăți comerciale care produc și, respectiv, comercializează mărfuri. De pildă, dacă astăzi se încheie o singură asigurare împotriva riscurilor de incendii, alte calamități, acte de tâlhărie, furt, spargere a geamurilor unui magazin etc., în viitor se pot încheia asigurări separate pentru fiecare dintre aceste riscuri. Evident că în aceste asigurări distincte pe riscuri și primele de asigurare se calculează separat și sunt desigur mai mici decât la asigurarea comună pentru toate aceste riscuri. în S.U.A., defalcarea numită „s.r." s-a dovedit a avea rezultate pozitive atât pentru asigurați, cât și pentru asigurători. V. și risc; risc asigurat. SPECIALIZARE BUGETARA, principiu al bugetului de stat potrivit căruia veniturile se înscriu în bugetul de stat după sursele de proveniență, iar cheltuielile se prevăd pe categorii, pe destinații, aprobate de către Parlamentul țării. Acest mod de cuprindere în bugetul statului a veniturilor și a cheltuielilor creează condiții optime pentru executarea veniturilor și mai ales pentru respectarea disciplinei financiare în executarea cheltuielilor bugetare. Practic, s.b. se realizează cu ajutorul elasifîcației bugetare (v.). SPECIMEN DE SEMNĂTURA, model, mostră de semnătură a persoanelor autorizate care au dreptul să semneze documente pentru efectuarea operațiunilor din conturile întreprinderilor, instituțiilor, cooperativelor etc. deschise la bancă. S. de s. este o componentă obligatorie a documentelor bancare (cecuri, cereri de plată etc.). Dreptul de a semna documente bănești și de decontare este conferit anumitor pemoane cu funcții de conducere în unitățile economice și instituții. Documentele bancare trebuie să cuprindă ștampila titularului și două semnături; dreptul la prima semnătură îl are conducătorul unității economice, al instituției, al cooperativei etc. sau o altă persoană desemnată de el; dreptul la cea de-a doua semnătură îl are șeful compartimentului fmanciar-contabil. La deschiderea conturilor în bancă, toți titularii de cont trebuie să prezinte fișa cu specimene de ștampilă și de semnături ale persoanelor împuternicite să semneze documentele bancare. Fișele cu s. de s. cuprind câte două semnături cu cerneală ale celor două persoane; aceste fișe se depun la bancă în două exemplare și se autentifică de directorul unității bancare. SPECULANT, persoană care face speculă, afacerist. V. și speculă. SPECULATOR, persoană care efectuează sistematic operațiuni de bursă în cadrul cărora adoptă o poziție expusă riscurilor. S. cumpără bunuri imobiliare, petrol, devize etc. nu pentru nevoi proprii, nici pentru a face comerț, ci numai în speranța de a obține un profit prin revânzare, care să fie superior efectuării altor operațiuni. S. se bazează pe intuiție, pe șansă sau pe gustul pentru risc, 317 SPE și nu pentru servicii aduse societății. S. sunt de mai multe feluri: unii care exploatează variațiile de curs de Ia o zi la alta; alții care exploatează fluctuațiile de curs față de media înregistrată pe o perioadă mai îndelungată. Există speculatori la termen lung, care exploatează variațiile de curs realizate pe perioade mari, și speculatori permanenți. La o bursă, nu toți speculatorii au o prezență continuă. SPECULAȚIE 1. Tranzacție financiară, bursieră, economică, comercială, înșelătorie etc. bazată pe fluctuațiile de prețuri (cursuri) ale pieței (bursei), din care se realizează un profit. 2. Efectuarea unei serii succesive de operațiuni de cumpărare sau vânzare de valori materiale sau de titluri în scopul realizării unui profit prin revânzarea sau recumpărarea lor. Când se cumpără valori la un curs (preț) scăzut pentru a se revinde rnai târziu la un curs ridicat, s. se numește „â la hausse“ (la urcare), iar când se vinde o valoare la un curs ridicat pentru a se recumpăra mai târziu la un curs scăzut, s. se numește „â la baisse“ (la scădere). S. este o sursă de profit bazată pe variația prețului aceluiași obiect; cumpărare sau vânzare efectuată nu în vederea unei cerințe imediate, ci pentru a profita de o diferență de curs; constă în a prevedea sursele de câștig, pentru a le obține, și riscurile de pierdere, pentru a le evita. ❖ S. de bursă, tranzacții de vânzare-cumpărare cu hârtii de valoare și mărfuri efectuate la bursă în scopul obținerii unui profit cât mai mare din diferența de curs. S. de b. are loc în special sub formă de tranzacții pe termen, care se încheie nu prin furnizare de mărfuri sau hârtii de valoare, ci prin plata diferențelor. S. de b. se practică pe scară largă de către băncile mari care furnizează bani și dispun ce să cumpere. ❖ S. valutară, tranzacții efectuate cu valutele străine pe piețele valutare în scopul obținerii unui profit din diferența de curs. Obiectul preferat al tranzacțiilor sunt valutele de hârtie ale căror cursuri sunt supuse unor fluctuații mari. Speculația valutelor comportă două aspecte: unii speculanți joacă pentru scăderea cursului valutelor, iar alții pentru creșterea cursului acestora. Scăderea cursului se obține prin vânzarea valutei pe termen, speculanții obligându-se ca ia scadență să predea cumpărătorilor o anumită sumă, după cursul stabilit în momentul vânzării.. La scadență, astfel de tranzacții se încheie, de regulă, nu prin predarea valutei, ci prin achitarea de către partea care a pierdut a diferenței de curs, în situația în care cursul valutei a scăzut, speculanții vânzători care au jucat pentru scădere vor fi în câștig, în timp ce în cazul creșterii cursului vor câștiga speculanții care au jucat pentru urcare. V. și bursă. SPECULAȚII CU VALORI MOBILIARE, vânzări-cumpărări succesive de titluri financiare pentru a câștiga din creșterea sau scăderea cursurilor în timp. Speculația se bazează pe ceea ce se preconizează că va exista în viitor relativ la situația cursurilor bursiere; ea are caracteristice riscul asumat și profitul scontat. La bursă acționează speculatorii (v.) care au în vedere fluctuațiile mari ale cursurilor; ei cumpără când cursurile au tendință de creștere și vând când cursurile manifestă tendință de scădere. Riscul asumat se poate solda cu câștiguri sau cu pierderi. Speculațiile bursiere sunt: a) â la baisse (la scădere), când se mizează pe scăderea cursului; speculatorul realizează un câștig egal cu diferența dintre cursul de vânzare, care este mai mare și se încasează Ia vânzare, și prețul mai mic cu care își răscumpără titlurile; b) â ia hausse (la creștere), când se mizează pe creșterea cursului titlurilor, câștigul reprezentând diferența dintre cursul de cumpărare, care este mai mic, și cursul de vânzare, care este mai mare și pe care îl poate obține mai târziu. S. cu v.m. îndeplinesc următoarele funcții: a) regularizează cererea și oferta de titluri financiare, precum și prețurile lor; b) susține cursul unor active financiare; c) stimulează spiritul de inițiativă și de inventivitate. Din aceste funcții rezultă că profitul realizat de speculator nu constituie o îmbogățire fără justă cauză, ci o remunerare pentru munca depusă, pentru serviciile prestate. Nu întotdeauna s. cu v.m. își justifică utilitatea, deoarece conduce la mari perturbații. 318 SPO SPECULĂ, infracțiune care constă în: «cumpărarea în scop de revânzare a unor produse; «cumpărarea unor produse în scopul prelucrării și vânzării la un preț mult mai mare decât costul prelucrării; «exercitarea ca îndeletnicire a comerțului fără autorizație; «împrumutare de bani cu dobândă ca îndeletnicire ori cu dobândă mai mare decât cea legală sau primirea de dobândă la dobândă. SPIRALA SALAR1U-PREȚ, concepție, operațiune economică potrivit căreia creșterea salariilor duce la creșterea prețurilor, prin creșterea costurilor de producție, fapt ce duce, la rândul său, la alte creșteri de salarii, deoarece salariații urmăresc să-și mențină puterea de cumpărare etc. Mecanismul spiralei salariu-preț este legat de conceptul de inflație prin creșterea costurilor de producție. V. și inflație. SPONSOR, orice persoană fizică sau juridică din 'România sau din străinătate care efectuează o sponsorizare (v.) potrivit prevederilor legale. Persoanele fizice și juridice din România nu pot efectua activități de sponsorizare din resurse primite de la bugetul de stat sau din bugetele locale. S. sau beneficiarul poate aduce la cunoștința publicului sponsorizarea numai prin promovarea numelui, a mărcii ori a imaginii sale. SPONSORIZARE, activitate care se desfășoară pe baza unui contract încheiat între sponsor și beneficiar, care consimt asupra resurselor financiare și bunurilor materiale care se acordă sub formă de sprijin, precum și asupra duratei sponsorizării. Dacă s. se realizează în bunuri materiale, acestea se evaluează prin contractul de s. la valoarea lor reală din momentul predării lor către beneficiar. De s. poate beneficia orice persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în România, care desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, științific, religios, sportiv sau care este destinată protecției drepturilor omului și educației civice ori calității mediului înconjurător. Concret, poate beneficia de s.: orice persoană juridică nonprofit cu sediul în România, ce desfășoară sau urmează să desfășoare o activitate care - conform legii - poate fi sponsorizată; orice persoană fizică domiciliată în România sau care aparține spiritualității românești, a cărei activitate se înscrie în prevederile de mai sus și care este recunoscută de către o persoană juridică nonprofit, constituită legal în țară sau în străinătate. Este necesar să fie anunțate numerele ziarelor, revistelor și emisiunile de radio și televiziune sponsorizate. Nu este permis ca sponsorul sau beneficiarul să efectueze reclamă comercială anterioară, concomitentă sau ulterioară activității de s., în favoarea sponsorului sau a altor persoane decât beneficiarul. Persoanele juridice și fizice române care efectuează s. beneficiază de reducerea bazei impozabile (v.) cu echivalentul sponsorizării, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil, cu excepția veniturilor din salarii, dacă este vorba de persoane fizice. Persoanele juridice și fizice străine care datorează statului român, potrivit legislației în vigoare, un impozit pentru un venit realizat în România, dar care efectuează sponsorizări în domeniile menționate, beneficiază de reducerea venitului impozabil cu echivalentul în lei al sponsorizării, calculat la cursul de schimb valutar al zilei la data efectuării plății, însă nu mai mult de 5% din venitul impozabil. Beneficiarii sponsorizării sunt scutiți de plata taxei pe valoarea adăugată asupra veniturilor încasate din s. De aceste avantaje beneficiază și sponsorii care întrețin monumente și alte așezăminte istorice. De înlesnirile de mai sus nu beneficiază: «persoanele fizice care se sponsorizează reciproc; «sponsorizarea de către rude sau afini, până la gradul al IV-lea inclusiv; «sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmărește să direcționeze activitatea beneficiarului. în caz de neacordare a facilităților, se pot adresa contestații la direcțiile generale ale finanțelor publice și ale controlului financiar de stat. Contestațiile se depun în termen de 30 de zile de la data când organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor au comunicat soluțiile Ia cererile de acordare a facilităților. înaintarea contestației nu suspendă obligația 319 STA sponsorului de virare la bugete! stalului sau la bugetele locale, după caz, a sumelor datorate cu titlu de impozit sau taxe vamale. Contestațiile sunt supuse unei taxe de timbru de 2% calculată la suma contestată. Dacă se admite contestația, taxa de timbru se restituie* Partea nemulțumită de decizia privind soluția contestației se poate adresa instanței judecătorești în termen de 15 zile, a cărei soluție rămâne definitivă. STABILIREA DESPĂGUBIRII DE ASIGURARE, operațiune care se realizează în cadrul asigurărilor de bumm după producerea riscului asigurat și după efectuarea constatării și a evaluării pagubei. Modul concret de s, a d. de a. diferă în funcție de principiul de răspundere a asigurătorului care se aplică în cazul bunului respectiv și, de asemenea. în funcție de felul bunurilor care fac obiectul asigurării. V. și despăgubirea de asigurare; răspunderea proporțională; răspunderea după primul risc; răspunderea limitată. STABILIREA PAGUBEI, operațiune care intervine în cadrul asigurărilor de bunuri după producerea riscului asigurat și după constatarea cauzelor și a împrejurărilor în care s-a realizat acesta. In s.p. este foarte important să se departajeze riguros pagubele produse de riscurile asigurate de cele care sunt urmarea unor cauze necuprinse în asigurare. Modul de s. a p* diferă în funcție de felul bunurilor care fac obiectul asigurării. Ca regulă generală, nu se poate admite ca volumul pagubei să fie mai mare decât valoarea bunului în momentul producerii riscului asigurat, dacă este vorba despre o pagubă totală, sau decât costul reparațiilor, în cazul pagubelor parțiale. V. și pagubă; valoarea dădiriiîn momentul producerii riscului asigurat STABILIREA PENSIEI, complex de operațiuni calcule care se efectuează de către organele competente pentru determinarea cuantumului pensiei. Compartimentele financiar-contabile din întreprinderi și instituții au obligația să întocmească dosânii de pensionare, care cuprinde carnetul de muncă (v.) și alte documente necesare pentru stabilirea dreptului la pensie al solicitantului. S* și acordarea p. se fac pe baza cererii persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de acesta, cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele doveditoare, se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului. în cazul în care la data îndeplinirii condițiilor de pensionare solicitantul nu este încadrat m muncă sau contractul de muncă este încheiat cu o persoană fizică, atunci el va înainta cererea de pensionare însoțită de actele necesare Ia casa teritorială de pensii. Dacă lipsește carnetul de muncă, se pot folosi alte înscrisuri cu care să se poată dovedi vechimea în muncă, salariul tarifar, alte venituri salariate. Persoanele care au lucrat în străinătate trebuie să dovedească faptul că au contribuit la fondul asigurărilor sociale de stat sau că există convenții de asigurări sociale semnate de statui român cu statul pe teritoriul căruia s-a prestat munca. în dosarul de pensionare se cuprinde șî vechimea în muncă (stagiul de cotizare) exprimată în ani întregi; fracțiunile de șase luni și mai mari se întregesc la un an, iar cele mai mici se neglijează. Dosarul de pensionare se înaintează de persoana juridică, cu cei puțin 90 de zite anterior datei pensionării. Ia casa teritorială de pensii. S.p. pentru pierderea capacității de muncă necesită expertizarea medicală a solicitantului de către comisiile de expertiză medicală șî de recuperare a capacității de muncă (v.) de pe lângă cabinetele și oficiile de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, organizate în cadrul policlinicilor teritoriale, care emit decizii de încadrare într-un grad de invaliditate sau resping cererea de încadrare în grade de invaliditate. în cazul în care comisia de expertiză admite cererea și dispune încadrarea într-un grad de invaliditate, unitatea la care este salariată persoana în cauză are obligația să înainteze dosarul de pensionare în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate. Dosarul de pensionare a urmașilor cuprinde acte din care să rezulte: «numărul urmașilor; «vârsta copiilor și a soției (soțului); «situația școlară a copiilor; «numărul anilor de căsătorie; ^numărul copiilor născut! și 320 STA aflați în îngrijire. Dosarul se înaintează la casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data decesului susținătorului. V. și dosar de pensionare; calcularea pensiei. STABILITATEA BANILOR, îndeplinirea în bune condiții a funcțiilor banilor, care asigură menținerea sau creșterea puterii de cumpărare a banilor pe o perioadă îndelungată. O monedă este cu atât mai stabilă și mai puternică, cu cât cantitatea de mărfuri și servicii ce se poate cumpăra cu o unitate monetară sau cu aceeași sumă fixă de bani crește de la o perioadă la alta. S.b. constituie una dintre condițiile esențiale și necesare ale dezvoltării economiei și ale ridicării nivelului de trai, ea fiind un barometru sensibil ce caracterizează situația oricărei economii naționale. Orice tulburare de mai mare amploare a procesului de producție și de circulație a mărfurilor duce, inevitabil, și la perturbări în circulația banilor. îndeplinirea în bune condițiuni a funcțiilor și a rolului banilor reclamă cu necesitate ca aceștia să fie stabili. Stabilitatea monedei impune, printre altele, existența și menținerea unui raport just între cantitatea de mărfuri aflată pe piață și masa monetară existentă în circulație. în vederea atingerii acestui scop, statul trebuie să dispună de suficiente rezerve de mărfuri și de aur, prețurile stabilite să reflecte cheltuielile sociale de producție, iar nivelul lor să exercite o influență puternică și eficientă asupra nivelului acestora de pe piața țărănească. Acțiunea legilor economice și dezvoltarea economiei naționale îi conferă monedei o stabilitate continuă, fac ca moneda națională să fie sănătoasă și permit o creștere a puterii ei de cumpărare. S.b. este asigurată de următorii factori: "politica economică, socială, financiară și monetară a statului; "creșterea producției în toate sortimentele și asortimentele, sporirea produsului național brut și, pe această bază, a veniturilor bănești ale populației; "echilibrul general economic, financiar, monetar și valutar al țării; “creșterea calității și cantității de mărfuri și servicii puse pe piață (prestate) la prețuri stabile; "determinarea corectă, reală, a prețurilor mărfurilor, a tarifelor lucrărilor și serviciilor, menținerea la același nivel și chiar reducerea lor; “stabilirea și păstrarea unei corelații juste între creșterea productivității muncii sociale, reducerea costurilor de producție, a cheltuielilor de circulație și creșterea salariilor și a celorlalte venituri bănești ale populației; “destinația productivă a majorității cheltuielilor bugetului de stat, precum și întocmirea, executarea și încheierea echilibrată a acestuia; "politica de credite bancare, prin care, cu ajutorul aparatului bancar, se mobilizează capitalul disponibil din economie și se pune la dispoziția agenților economici și a cetățenilor pentru un anumit timp, fără să se recurgă la emisiunea de bani; "extinderea plăților fără numerar (a viramentelor) efectuate prin unitățile bancare; "desfășurarea corespunzătoare a operațiunilor de încasări și plăți din economie; “dezvoltarea și îmbunătățirea activității C.E.C. și a băncilor care atrag, păstrează și folosesc disponibilitățile bănești ale agenților economici și ale populației; “rezervele de aur ale statului, din care se plătesc, în anumite cazuri, și unele mărfuri importate, ceea ce contribuie la creșterea cantității de mărfuri puse pe piață; “rezervele valutare ale statului și întărirea cursului monedei naționale în raport cu alte valute; "modul cum se efectuează emisiunea de monedă, cum sunt reglementate circulația bănească și retragerea banilor din circulație. STABILITATEA IMPOZITELOR, principiu general al impozitării care constă în menținerea la același nivel a randamentului impozitelor în toate fazele ciclului economic. Randamentul impozitului stabil nu trebuie să crească simultan cu creșterea producției și a veniturilor în fazele de înviorare și avânt și nici să scadă în fazele de criză și depresiune ale ciclului economic. Practic însă, se constată că încasările din impozite nu au stabilitate ca urmare a evoluției produsului național brut, a producției și a desfacerilor, ceea ce se reflectă de facto automat și în volumul încasărilor din impozite. De asemenea, acest principiu reclamă ca legislația fiscală să fie stabilă o perioadă cât mai îndelungată. 321 STA STABILIZARE BĂNEASCĂ, totalitatea măsurilor întreprinse de un stat și de organismele sale financiar-bancare pentru asigurarea stabilității puterii de cumpărare și a stabilității cursului valutei naționale. S.b. are loc, în mod obișnuit, după o perioadă de inflație, fiind reclamată de necesitatea lichidării surplusului de bani din circulație și de încetarea emisiunii suplimentare de bani de hârtie. Metodele de stabilizare folosite sunt dependente de gradul de depreciere a banilor, de amploarea inflației, de situația economică a țării și de obiectivele politice, economice și sociale urmărite etc. V. și deflație; devalorizare; revalorizarea banilor. STABILIZARE MONETARĂ, v. STABILIZARE BĂNEASCĂ. STAGFLAȚIE, stagnare, scăderea activității economice care coexistă cu o puternică inflație și cu creșterea șomajului; coexistență a inflației cu stagnarea sau cu recesiunea economică ce se manifestă în relațiile economice dintre țări. S. se manifestă începând din anii 1960, generalizându-se după anul 1970, și dovedește permanentizarea inflației în condițiile crizei generale. Ea agravează și mai mult criza economică din cauza faptului că, în condițiile inflației și stagnării, creșterea economică nu mai poate fi încurajată printr-o politică economică expansionistă, iar inflația nu mai poate fi combătută pe calea deflației (v.). STAGIU DE COTIZARE, perioadele de timp în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public național de asigurări sociale din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte. S. de c. cuprinde practic totalitatea lunilor în care s-a plătit contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat atât de către asigurat, cât și de către angajator sau, după caz, numai de asigurat. în luna în care asiguratului i s-a reținut contribuția de asigurări sociale, iar angajatorul nu și-a achitat contribuția în calitatea sa de contribuabil, s. de c. ce se ia în calcul reprezintă o treime din luna respectivă. Constituie s. de c. și perioada în care persoana a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, precum și timpul util la pensie realizat de agricultori pe baza Legii nr. 80/1992, cu modificările ulterioare, și cel realizat anterior. Se asimilează s. de c. perioadele necontributive, numite perioade asimilate, în care asiguratul: °a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepția celor în care a primit pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, de urmaș; Ba urmat cursurile de zi ale învățământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora; Ha satisfăcut stagiul militar ca militar în termen sau ca militar cu termen redus, pe durata legal stabilită; Ba fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat. Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior beneficiază de asimilarea ca s. de c. a unei singure perioade de studii, la alegere. Perioadele asimilate se valorifică numai pentru obținerea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, de invaliditate și de urmaș. S. de c. se certifică asigurărilor anual, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin casele teritoriale de pensii. S. de c. se certifică și la cererea asiguraților, contra cost, oricând în timpul anului. V. și vechime în muncă. STALII, numărul de zile necesar pentru încărcarea și descărcarea unei nave, acordat încărcătorului sau descărcătorului prin contractul de navlosire sau potrivit uzanțelor, din și în care nava se află la dispoziția navlositorului și care sunt cuprinse în prețul navlului în afara zilelor de călătorie. S. se stabilesc în funcție de specificul mărfurilor ce urmează a fi încărcate sau descărcate, de regiunile unde se îndeplinesc aceste operațiuni, de uzanțele și de posibilitățile traficului din porturi etc. Pentru ca s. să poată începe, este necesar ca nava să fi sosit în portul și Ia locul indicat pentru încărcare sau descărcare, să fie pregătită pentru aceste operațiuni, iar comandantul navei să fi înmânat încărcătorului sau descărcătorului documentele necesarei Timpul STA de s. se poate stabili în zile calendaristice consecutive (când se iau în calcul toate zilele, inclusiv sărbătorile legale), în zile lucrătoare (când se iau în calcul numai zilele lucrătoare, excluzându-se duminicile și sărbătorile legale) sau în zile lucrătoare pe timp favorabil ori în alt mod. După numărul de zile care se iau în calcul, s. pot fi reversibile și ireversibile. în primul caz, se ia în calcul timpul global aferent operațiunilor de încărcare-descărcare, iar în cel de-al doilea caz, se ia în calcul, separat, timpul aferent pentru operațiunile de încărcare și descărcare, zilele respective neputând fi cumulate. în timpul de s., armatorul nu este îndreptățit să pretindă nici o plată suplimentară pentru așteptare. V. și contrastalii; supercontrastalii. STANDARD-AUR, sistem bănesc potrivit căruia aurul este folosit ca măsură a valorii și ca mijloc de circulație și în care există posibilitatea convertibilității libere a bancnotelor în aur. Sistemul bănesc s.-a. constă în: a) monedele de aur se bat în mod liber; b) unitatea bănească are un conținut în aur bine determinat și invariabil; c) semnele bănești sunt liber convertibile în aur; d) aurul circulă liber între țări. în urma primului război mondial sistemul s.-a. a fost înlocuit cu sistemul s.-a. lingouri. Potrivit acestui sistem, pe piață nu circulau monedele de aur, însă bancnotele erau convertibile numai în lingouri de aur. Mai târziu, într-o serie de țări a fost introdus sistemul s.-a. devize, potrivit căruia bancnotele erau convertibile în valute ale altor state. în ultimele două sisteme (s.-a. lingouri și s.-a. devize) erau asigurate libertatea importului și a exportului de aur, precum și libertatea operațiunilor valutare. Criza economică mondială din anii 1929-1933 a determinat țările să renunțe definitiv la toate formele s.-a. STAND-BY, procedură de creditare în relațiile internaționale, linie de credit prin care se asigură cu anticipație împrumutul, cu respectarea unui anumit plafon. STARE DE ÎNCETARE A PLĂȚILOR, situație care declanșează procedura falimentului și care evidențiază imposibilitatea debitorului de a-și onora obligațiile. S. de î. a p. presupune neplata datoriilor ajunse la scadență, însă nu orice neplată este considerată o asemenea stare. Debitorul are dreptul să refuze plata și pentru alte motive decât imposibilitatea de plată, ca de exemplu: convingerea sa că nu datorează plata, că nu s-a îndeplinit scadența etc. Pentru a fi reală și pentru a fi luată în considerare, s. de î. a p. trebuie să rezulte din fapte directe, concrete, cum ar fi recunoașterea de către debitor, protestarea cambiilor (v.). sau din unele fapte indirecte, ca de exemplu neonorarea unor obligații comerciale asumate, încheierea unor tranzacții ruinătoare etc. S. de î. a p. nu necesită ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic decât pasivul său. Această stare poate să survină chiar și atunci când activul depășește pasivul, dacă elementele de activ nu pot satisface în permanență cerințele de acoperire a pasivului (elementele de activ nu sunt lichide sau sunt investite în operațiuni pe termen lung etc.). De asemenea, depășirea activului de către pasiv nu conduce întotdeauna la ivirea s. de î. ap., debitorul având posibilitatea să solicite credite bancare. V. și faliment. STAT, titular al puterii și suveranității în țară, cu un teritoriu inalienabil, precum și al dreptului de proprietate asupra principalelor mijloace de producție. S. este subiect de drept de sine stătător în raporturile la care participă în nume propriu prin Ministerul Finanțelor sau prin alte organe stabilite de lege. Statului nu i se aplică normele care definesc persoana juridică. Potrivit prevederilor legii, s. dobândește în proprietate bunurile fără stăpân și succesiunile vacante. STATISTICA FINANCIARA, parte componentă a statisticii economice, organizată pe verigile sistemului fînanciar-bancar, care se ocupă cu culegerea și prelucrarea datelor privitoare la fenomenele financiare. în sens larg, s.f. colectează și prelucrează informațiile referitoare la formarea și la folosirea tuturor resurselor țării. V. și sistemul financiar și bancar. 323 STA STATUT, act constitutiv ai unei societăți comerciale, în care se prevede forma juridică de înființare, condițiile de organizare și de funcționare. STINGEREA DATORIEI PUBLICE, diminuarea, reducerea treptată și lichidarea îndatoririlor statului față de subscriptorii la împrumuturile de stat. Există mai multe căi pentru stingerea, adică pentru rambursarea sau reducerea datoriei publice. Stingerea împrumuturilor de stat presupune restituirea sumelor împrumutate, adică răscumpărarea titlurilor de credit de la deținătorii lor. De regulă, statul își asumă obligația de a rambursa numai împrumuturile pe termen. Statul este liber să restituie sau nu și împrumuturile perpetue (cele fără termen de rambursare). Există împrumuturi care se restituie integral ia o singură scadență și împrumuturi care se restituie eșalonat într-o anumită perioadă. în primul caz, trebuie să se efectueze foarte multe plăți, putându- se crea greutăți financiare statului, care este nevoit să pună în circulație mereu sume de bani, precum și dificultăți de ordin administrativ. Ca să evite astfel de dificultăți, statul are posibilitatea să răscumpere la bursă, anticipat, înscrisurile care urmează să devină scadente sau să răscumpere aceste înscrisuri eșalonat într-o anumită perioadă. împrumuturile amortizabile (rambursabile) prevăd obligația pentru stat de a achita într-un număr de ani, pe lângă dobânda stabilită, câștigurile etc. prevăzute în contractul de împrumut și capitalul împrumutat. S.d.p. se realizează de regulă prin amortizarea împrumuturilor de stat, care constă în rambursarea capitalului împrumutat în anumite fracțiuni într-un anumit interval de timp. Amortizarea reduce treptat masa datoriei publice, precum și sumele dobânzilor pentru împrumutul încă nerambursat. Amortizarea (rambursarea) împrumuturilor de stat se face în mod frecvent pe următoarele căi: stabilirea și plata anuităților; trageri la sorți; răscumpărări la bursă. Amortizarea împrumuturilor prin anuități constă în aceea că, după expirarea câtorva ani de la contractarea împrumutului, statul începe să achite o parte din capitalul împrumutat, precum și dobânda, câștigurile etc. Anuitatea este formată din partea de capital (amortismentul), dobânda și câștigurile pe care statul se obligă să le plătească anual. La împrumuturile perpetue, anuitatea este o sumă unitară care cuprinde numai renta pe care statul o plătește deținătorilor de titluri. Anuitățile pot fi egale ca mărime pe toată durata rambursării împrumutului ori în sume inegale, respectiv în rate regresive sau progresive. Anuitățile se stabilesc separat pentru fiecare împrumut și conduc la reducerea datoriei statului de la an la an. Amortizarea prin anuități este puțin folosită deoarece comportă multe cheltuieli administrative și nu prea este agreată de creditori, care își primesc capitalul treptat și fracționat. Amortizarea împrumuturilor poate fi obligatorie și facultativă. La amortizarea obligatorie, statul își asumă obligația să ramburseze împrumutul contractat la o anumită dată, folosind în acest scop diferite procedee, ca de exemplu: rambursarea la o dată unică, numită scadență, când statul rambursează integral împrumutul respectiv, și rambursarea eșalonată, care se folosește în cazul împrumuturilor pe termen lung. Amortizarea facultativă se practică în cazul împrumuturilor perpetue, care nu presupun obligația statului de a rambursa, însă la care plătește numai renta perpetuă sau dobânda. în realitate, se practică și o altă formă de amortizare neprevăzută de legislație, numită amortizare indirectă și automată, care se realizează prin deprecierea monedei, cu deosebire prin inflație. Amortizarea prin trageri la sorți se folosește pentru restituirea împrumuturilor contractate cu un număr mare de creditori. Prin legea de lansare a împrumutului, statul stabilește și valoarea obligațiunilor amortizabile anual prin trageri la sorți. Fiecare titlu de împrumut se rambursează integral la o singură tragere la sorți. Tragerile la sorți de amortizare sunt de mai multe feluri, și anume: trageri la sorți cu plata titlurilor la valoarea nominală; trageri la sorți progresive, când plata se face după o scară crescândă, progresivă. Amortizarea prin anuități și cea prin trageri la sorti se folosesc pentru stingerea împrumuturilor cu termene de rambursare, împrumuturile pe termen lung se rambursează de regulă la scadențele stabilite; statul poate face rambursarea și cu anticipație. Amortizarea prin răscumpărare la bursă a titlurilor împrumutului 324 ST! este calea de stingere care se folosește în cazurile în care legea împrumutului prevede că acesta nu se poate rambursa înainte de scadență sau într-o anumită perioadă de timp. Răscumpărarea titlurilor la bursă se poate face după o tabelă uniformă, care arată suma ce trebuie amortizată într- un an, sau prin cumpărarea la bursă, după o scară crescândă în decursul anilor. De asemenea, se poate folosi amortizarea facultativă într-un număr de ani, amortizarea combinată prin trageri la sorți și cumpărarea la bursă, amortizarea prin trageri la sorți, prin plata cu cote crescânde a împrumuturilor, fără dobândă. împrumuturile de stat se rambursează din: «fondul special de amortizare; “resurse bugetare destinate acestui scop; “excedente bugetare. împrumuturile de stat se pot stinge și ca urmare a incapacității de plată, a deprecierii monetare, precum și prin repudierea obligațiilor financiare asumate de stat. Deprecierea monetară este un procedeu eficace și frecvent folosit pentru diminuarea și stingerea datoriei publice interne, deoarece oricât ar fi de mare fenomenul deprecierii, statul rambursează împrumuturile la valoarea nominală asupra căreia plătește și dobânzile, câștigurile etc. Deprecierea, inflația monetară diminuează și chiar desființează datoria publică internă. Deținătorii de titluri sunt afectați, și un nou împrumut lansat de stat nu mai are succes. Trebuie totuși spus că deprecierea, inflația nu sunt fenomene permanente. Există și perioade de stabilitate sau de depreciere monetară foarte slabă. Contracararea deprecierii monetare, a inflației se poate face prin indexarea împrumuturilor de stat (v,). Incapacitatea de plată a statului se poate datora pierderii războiului, crizei economice și financiare, unei politici economice, sociale, financiare și valutare inadecvate etc. Ca urmare, statul promite creditorilor săi că le va achita o parte din datoria sa veche într-o anumită perioadă, sub denumirea de arierate (v.) financiare. Statul poate folosi anumite procedee pentru a nu-și ține angajamentele asumate anterior pe următoarele căi: bancruta propriu-zisă, care este un procedeu arbitrar prin care statul repudiază (anulează) o parte sau toate datoriile sale, nu mai recunoaște datoriile anterioare. De pildă, guvernul sovietic a repudiat datoria publică contractată de regimul țarist. Tot așa au procedat, după al doilea război mondial, guvernele Cubei, Republicii Populare Democrate Coreene ș.a.; concordatul, care este o convenție între stat și creditorii săi prin care se reduce capitalul împrumutat sau/și dobânzile împrumutului; sistemul „funding“, care presupune capitalizarea dobânzilor pentru care se remit deținătorilor noi titluri; conversiunea datoriei publice sau a unei părți din ea, ce constituie operațiunea financiară prin care statul propune deținătorilor de titluri să aleagă între rambursarea capitalului nominal al titlurilor și o reducere a dobânzii. Dacă se acceptă reducerea dobânzii, are loc o novațiune a împrumutului, prin care statul, pentru aceiași capital, emite titluri cu o dobândă mai mică, corespunzătoare nivelului dobânzii de pe piață. Statul poate folosi și reconversiunea, care constă în revenirea la condițiile inițiale în care a fost lansat un împrumut de stat sau modificarea ori schimbarea încă o dată a condițiilor (termen, dobândă, garantare, rambursare etc.) împrumutului stabilit prin conversiune. în domeniul împrumuturilor, statul poate recurge și la consolidarea forțată, care reprezintă transformarea datoriei flotante (a bonurilor de tezaur) cu scadență de până la un an într-un împrumut pe termen lung de 30 de ani - împrumut consolidat - fără consimțământul deținătorilor de titluri. Pentru s.d.p. statul poate folosi amortizarea împrumutului cu monedă depreciată. Statul poate emite hârtie monedă cu curs forțat și s-o folosească pentru amortizarea datoriei publice. în acest scop emite bancnote și cumpără titluri de credit la bursă. Ministerul Finanțelor are competența să ofere compensații pentru titlurile de stat emise în formă materială, care au fost pierdute, furate, distruse sau deteriorate, cu condiția ca titlul de stat să fie identificabil prin serie, număr și descriere, iar deținătorul să fi efectuat opoziția sau publicarea cerută de lege. V. și datorie publică; emisiunea (lansarea) împrumutului de stat; împrumut de stat STINGEREA OBLIGAȚIEI, încetarea obligației prin plată, compensare, executare silită, scăderea obligației în caz de insolvabilitate, deces, dispariție, prescripție. S.o. operează numai 325 STI pentru viitor; ea păstrează efectele produse de raportul juridic de obligație la data stingerii sale legale. Spre deosebire de transmiterea obligației, s.o. determină încetarea completă și față de toate părțile a raportului juridic respectiv. STINGEREA OBLIGAȚIEI FISCALE, încetarea drepturilor de creanță ale statului asupra plătitorului de impozit, taxă etc. S.o.f. poate avea loc prin următoarele căi și modalități: a) plata impozitelor și a celorlalte obligații față de bugetul de stat și bugetele locale. Plata se face, după caz, prin virament, în numerar, prin depunerea sumelor lichide la organele financiare, la unitățile C.E.C., prin cec, expediere prin mandat poștal etc. Momentul s.o.f. este data depunerii sumei, a apariției acesteia în extrasul de cont sau a depunerii sumei la poștă prin mandat poștal; b) compensarea, care are loc atunci când din plățile exigibile la o anumită scadență sunt deduse sumele plătite în plus la bugetul de stat sau la bugetele locale la scadențele anterioare; c) scăderea debitului contribuabilului în caz de insolvabilitate sau dispariție a debitorului, pe baza unui proces-verbal de insolvabilitate, potrivit normelor de drept comun; d) anularea, care poate avea loc datorită unor măsuri cu caracter general prin care se anulează obligațiile fiscale ale diferitelor categorii de contribuabili. Anularea poate fi dispusă de organele financiare prin decizie de soluționare a contestațiilor privind impozitele și taxele. Această anulare poate fi parțială sau totală; e) prescripția, care constă în trecerea unei anumite perioade de la nașterea și înregistrarea obligației fiscale. Prescripția poate fi reglementată prin acte normative speciale sau se execută normele juridice cu aplicabilitate generală privind prescripția extinctivă. STOC, totalitatea bunurilor materiale existente la o întreprindere, cooperativă etc., folosite pentru asigurarea continuității producției. ❖ S. activ, s. care cuprinde asigurările facultative de viață contractate, existente la sfârșitul anului, cu plata primelor de asigurare la zi. Cunoașterea s.a. este importantă din mai multe puncte de vedere. în primul rând, s.a. poate fi utilizat pentru calcularea gradului de cuprindere în asigurare, prin raportarea sa fie la numărul populației asigurabile, fie la numărul total al salariaților. în al doilea rând, s.a. servește la efectuarea unor comparații care permit aprecierea mișcărilor produse în structura stocului total de asigurări de la un an la altul, atât la nivelul societății de asigurări, cât și la fiecare sucursală a acesteia în parte. Creșterea numărului asigurărilor aflate în s.a. în anul curent față de anul precedent este un aspect de ordin pozitiv. V. și grad de cuprindere în asigurare; stoc total de asigurări. ❖ S. cu mișcare curentă, s. ce se constituie din piese de schimb existente în bazele de aprovizionare sau în întreprinderi, care la data controlului se constată că pe ultimii doi ani reprezintă ieșiri de peste 50% din stocul existent. ❖ S. curent, s. ce se constituie din anumite cantități de materii prime, materiale, combustibil și din celelalte active circulante necesare desfășurării normale și fără întrerupere a procesului de producție în intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive. Mărimea s.c. depinde de cuantumul consumului mediu zilnic și de mărimea intervalului mediu dintre livrările consecutive. Cuantumul consumului mediu zilnic se determină pe baza datelor prevăzute în programul de producție, în planul costurilor de producție și în fișa tehnologică. Intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive se determină pe baza fișei de magazie și a contractelor economice, folosindu-se următoarea formulă: în care: I = intervalul mediu dintre aprovizionări; I = intervalul de timp dintre aprovizionări; C = cantitățile intrate sau contractate. 326 STO S.c. constituie partea cea mai importantă a stocurilor de active circulante pentru producție care se reînnoiesc permanent și sistematic cu noi materii prime, materiale etc. primite de întreprindere. S.c. ating un nivel maxim în zilele primirii de materii prime, materiale etc. și descresc pe măsura folosirii lor în producție până în ziua sosirii noului lot de materii prime, când aceste stocuri se prezintă la un nivel minim. Cuantumul stocului depinde de organizarea și de proporțiile producției, de intervalele dintre aprovizionările cu materii prime, materiale, combustibil etc., aflându-se într-o relație direct proporțională cu mărimea acestor intervale. Astfel, cu cât vor fi mai mici intervalele dintre aprovizionări, cu atât vor fi mai mici și stocurile, ceea ce va contribui la accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante. S.c. se determină după formula: Sc=Tra-qz; qz~7TT> □60 în care: Sc = stocul curent; Qa = consumul anual de materie primă, materiale auxiliare etc. normat, necesar pentru îndeplinirea planului; Tm = intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive, calculat pe baza termenelor certe calendaristice prevăzute în contracte sau pe baza intervalului mediu dintre aprovizionările efective; qz = consumul mediu zilnic rezultat din împărțirea consumului din anul curent la 360 de zile. Finanțarea acestui stoc se face în proporție de 50%, ca urmare a faptului că unitățile economice primesc materii prime și materiale de la mai mulți furnizori și la termene diferite, ceea ce înseamnă că foarte rar poate să coincidă zilele achitării tuturor furnizorilor. Pentru unitățile economice care folosesc un număr restrâns de materii prime procurate de la câțiva furnizori, s.c. se poate finanța cu mai mult de 50%. ❖ S. de condiționare, s. constituit din cantitatea de materii prime, materiale, combustibil etc. necesară pentru asigurarea continuității procesului de producție al unităților economice, atunci când este necesară pregătirea prealabilă a elementelor respective de active circulante spre a fi introduse în fabricație, în vederea obținerii calității cerute de procesul tehnologic al producției. Majoritatea elementelor activelor circulante sosite la întreprinderea cumpărătoare nu pot fi folosite imediat, din mers, în procesul de producție, ci sunt supuse în prealabil unor operațiuni de sortare, curățare, uscare, analiză de laborator etc., în scopul obținerii calității reclamate de procesul de producție. Există și cazuri când materiile prime sosite nu corespund întocmai necesităților producției și, de aceea, se supun în prealabil unor prelucrări (sortare, îndreptare, tăiere, tratare cu anumite substanțe, stingerea varului și păstrarea lui în groapă la întreprinderile de construcții, uscarea lemnului în industria de mobilă etc.). Timpul pentru care se constituie stocul este determinat de numărul de zile necesar efectuării operațiunilor de îmbunătățire, iar mărimea lui depinde de cuantumul consumului mediu zilnic. S. de c. nu se constituie pentru acele elemente de active circulante care nu necesită operațiuni de pregătire înainte de trecerea lor în producție. Durata timpului de condiționare diferă de la un fel de materie primă la alta, precum și în funcție de procedeele utilizate. întreprinderile folosesc soluții modeme pentru micșorarea perioadei de condiționare a materiilor prime și a materialelor necesare producției: în acest scop, ele dispun de instalații de condiționare și de labpratoare, folosesc metode modeme de analiză, uscare, tratare etc. O importanță deosebită pentru reducerea timpului de condiționare o are expedierea de către furnizori a materiilor prime și a materialelor de calitate corespunzătoare, într-o anumită formă de prelucrare, în cantitățile și sortimentele comandate. S. de c. se determină astfel: 327 STO în care: Sc = stocul de condiționare; CSA = consumul anual de materie primă, material auxiliar etc. normat; T = durata în zile necesară operațiunilor de condiționare. ❖ S. de iarnă, s. constituit cu aprobarea organelor superioare și care cuprinde cantitatea de materie primă necesară asigurării continuității procesului de producție în perioada în care, din cauza condițiilor climatice, nu sunt posibile exploatarea și transportul materialelor respective în condiții normale, ca de exemplu: cocs, antracit, calcar, balast, pirită, minereu etc. Pentru acest stoc nu se calculează normativ al activelor circulante, el acoperindu-se prin credite bancare. ❖ S. de intervenție, s. care se constituie la nivelul economiei naționale și al bazelor județene de aprovizionare și care are menirea să asigure continuitatea procesului de aprovizionare a unităților economice în cazurile în care stocurile curente constituite nu sunt suficiente pentru satisfacerea cerințelor curente sau când, în mod justificat, apar necesități suplimentare de materiale. Sub aspect bănesc, s. de i. se constituie pe seama creditului bancar care se acordă prin cont separat de împrumut, pe baza unor plafoane finale de credite. Stocul consumat se reîntregește de la unitățile care l-au utilizat, pe calea folosirii stocurilor disponibile de la alte unități sau pe măsura primirii de la furnizori a unor cantități corespunzătoare din livrările curente. S. de i. se constituie la nivelul unităților din livrările curente. Reîmprospătarea este reclamată de expirarea termenelor de valabilitate prevăzute în prescripțiile tehnice, de crearea de noi mijloace de producție datorită progresului tehnic etc. S. de i. se determină numai la unitățile de cale ferată la piesele de schimb pentru care nu s-au calculat stocuri de siguranță pentru mașinile, utilajele și instalațiile a căror bună funcționare condiționează realizarea programului de producție și are menirea de a asigura condițiile necesare efectuării operative a unor reparații accidentale. S. de i. se constituie centralizat, fie la principalul deținător al mașinilor, utilajelor sau instalațiilor respective, fie la bazele de aprovizionare și desfacere. ❖ S. de mărfuri, s. constituit din cantitățile de produse finite aflate în magaziile întreprinderilor, în depozitele organizațiilor comerciale etc. și destinate vânzării. S. de m. se află în sfera circulației și se exprimă atât în unități naturale, cât și valorice. Existența acestor stocuri face posibilă realizarea normală a circulației mărfurilor și asigură realizarea întregului proces al reproducției sociale. ❖ S. de siguranță, s. constituit la nivelul unităților economice din anumite cantități de materii prime, materiale, combustibil etc., peste stocul curent și cel de condiționare, având ca scop asigurarea continuității producției în cazurile în care întârzie sosirea noului lot de elemente de active circulante din vina furnizorului sau a întreprinderii de transport, ca urmare a unor cauze obiective sau subiective și când nu se poate constitui deci stocul curent. S. de s. se calculează în funcție de condițiile concrete de aprovizionare și de producție; în acest scop se au în vedere experiența anilor precedenți și posibilitățile de îmbunătățire a aprovizionării în anul curent, s. constituindu-se numai pentru materiile prime și materialele strict necesare. Norma în zile în funcție de care se calculează stocul depinde de frecvența și volumul abaterilor înregistrate în procesul de aprovizionare. Acest număr de zile se stabilește pe baza analizei datelor privitoare la abaterile de la termenele stipulate în contracte, abateri înregistrate din vina furnizorului sau a organizației de transport. Norma de stoc pentru s. de s. este egală cu media ponderată a abaterilor în plus la materiale, exprimată în zile, față de termenul contractual de livrare. Media ponderată a abaterilor se calculează înmulțind cantitățile cu numărul de zile întârziate la livrare în fiecare caz, după care se însumează cantitățile ponderate întârziate la livrare, iar rezultatul se raportează la cantitatea totală livrată întreprinderii. Se exclud din calcul abaterile întâmplătoare, necaracteristice. Numărul de zile pentru care se constituie s. de STO s. trebuie astfel stabilit încât să evite imobilizările și să stimuleze folosirea eficientă a activelor circulante. Stocul nu se calculează pentru materiile prime și materialele la care condițiile concrete de aprovizionare din perioadele anterioare demonstrează că nu este necesar acest stoc. De asemenea, nu se calculează s. de s. pentru materialele aprovizionate prin bazele județene și specializate. La unitățile economice la care intervalul mediu dintre livrări se stabilește în funcție de formarea loturilor pentru fabricarea produselor finite pe comenzi, nu se calculează acest stoc datorita faptului că necesarul pentru realizarea programului economic este stabilit în funcție de cerințele de materii prime, materiale etc. pentru fiecare comandă luată separat. Numărul de zile pentru care se constituie stocul poate fi egal cu cel mult 50% din stocul normat maxim. S. de s. este intangibil, el putând fi consumat numai în cazuri bine justificate și cu aprobarea organului superior. în scopul asigurării continuității producției. Unitățile economice sunt obligate să ia măsurile cuvenite pentru reîntregirea în cel mai scurt timp a s. de s. normat din livrările curente. Organele ierarhic superioare și cele financiare sunt chemate să analizeze realitatea și exactitatea calculelor și să stabilească măsurile pentru diminuarea acestui stoc. ❖ S. excedentar, s. care depășește necesarul pentru producție pe o perioadă de șase luni de la data constatării. S.e. nu se creditează curent și nu se admite în garanția creditelor. ❖ S. global, s. rezultat din însumarea resurselor materiale sub forma rezervelor de producție, a rezervelor din sfera producției și a stocurilor de produse finite. S.g. trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Bsă cuprindă toate felurile de resurse materiale necesare unității economice, adică să fie complet; Bsă fie bine dimensionat, adică să fie suficient în orice moment, fără supradimensionări; asă fie completat în mod sistematic, dar fără mărirea cheltuielilor cu aprovizionarea și stocarea. S.g. trebuie determinat în mod corect, pe baza unor calcule științifice, care să facă posibilă desfășurarea ritmică a ciclului de exploatare, și în același timp, să nu ducă la blocarea de resurse financiare. Toate stocurile trebuie constituite și folosite judicios, rațional. în acest scop, sunt necesare încheierea de contracte pe mai mulți ani cu furnizori de la distanțe cât mai mici, stabilirea graficelor de aprovizionare, lichidarea întârzierilor în aprovizionare, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare, îmbunătățirea depozitării, conservării și manipulării resurselor materiale, lichidarea și prevenirea pierderilor etc. Creșterea eficienței folosirii activelor circulante depinde și de constituirea și folosirea optimă a s.g. în acest scop, aprovizionarea cu resurse materiale trebuie să se efectueze la intervale care să nu reclame cheltuieli mari cu aprovizionarea, stocarea să nu dureze prea mult față de cerințele producției și să nu blocheze resurse financiare etc. ❖ S. minim, s. rezultat din însumarea stocului de siguranță (v.) și a stocului de condiționare (v.). ❖ S. normat maxim, limita maximă stabilită a cuantumului stocurilor efective constituite în procesul aprovizionării, față de care se calculează nivelurile eventualelor stocuri supranormative fizice. S.n.m. rezultă din însumarea stocurilor (curent, de condiționare, pentru transport interior, de siguranță, de iarnă), pe baza următorului calcul: ^nm ~ Sc + Sc ^arr în care: Sr = suma de răscumpărare; Sn- = suma de răscumpărare cuvenită dacă primele ar fi fost plătite până în momentul răscumpărării; = suma asigurată redusă; San- = suma asigurată redusă cuvenită dacă primele ar fi fost plătite până în momentul răscumpărării. S. de r. reprezintă o parte din rezerva de prime, parte care crește proporțional cu timpul cât s-au plătit primele. Societatea de asigurări nu poate acorda în orice situație integral rezerva de prime drept sumă de răscumpărare, deoarece aceasta ar face incert echilibrul financiar al asigurării. Solicitarea s. de r. de către unii asigurați conduce la creșterea, în stocul de asigurări rămas, a proporției asiguiapior Ia care decesul se poate produce la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat asigurarea. Drept urmare, societatea de asigurări trebuie să-și constituie fondurile bănești suplimentare necesare pentru acoperirea riscurilor agravate. în acest scop, societatea de asigurări reține o parte din rezena de prime a asiguraților care solicită plata s. de r. și, implicit, încetarea contractului de asigurare. SUMĂ ÎN DEPOZIT, mijloace bănești păstrate temporar de ordonatorii de credite m conturi deschise la unitățile bancare, care urmează să fie puse la dispoziția beneficiarilor sau să fie 338 _ __ - SUM înregistrate în funcție de apartenența lor. Această s. poate să provină din virările efectuate de ordonatorii de credite din conturile bugetare la 31 decembrie reprezentând salariile și alte drepturi bănești cuvenite pentru munca prestată, neachitate până la sfârșitul anului și care urmează să fie plătite în anul următor. Unitățile bancare reportează pe anul următor soldurile disponibile existente la 31 decembrie în conturile de s. în d. SUMĂ MAXIMĂ DE ASIGURARE, nivelul valoric cel mai înalt al răspunderii societății de asigurări. S.m. de a. se stabilește diferit, după cum este vorba despre bunuri sau persoane. In cazul asigurărilor facultative de bunuri, s.m. de a. poate fi cel mult egală cu valoarea bunului în momentul încheierii asigurării. La asigurările facultative de persoane, s.m. de a. este cea stabilită prin condițiile care stau la baza încheierii asigurării respective. SUMĂ MEDIE ASIGURATĂ, indicator care se utilizează pentru aprecierea cantității și calității activității desfășurate de salariații care se ocupă de contractarea asigurărilor facultative de viață. S.m.a. se obține prin raportarea sumelor asigurate la numărul contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul este următoarea: în care: Sa = suma medie asigurată ce revine la un contract; Sa = totalul sumelor asigurate; Nc = numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Se poate afirma că, în situația în care contractele de asigurări de viață sunt încheiate pentru sume medii asigurate mai mari, lucrătorii care se ocupă de contractări au desfășurat o activitate de calitate superioară. S.m.a. se calculează atât pentru întregul stoc de asigurări existent la un moment dat, cât și separat pentru asigurările contractate într-o anumită perioadă de timp. SUMĂ REZULTATĂ DIN LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE, resurse bănești obținute din valorificarea materialelor, pieselor, agregatelor etc. rezultate din lichidarea mijloacelor fixe și rămase după compensarea cheltuielilor (demolarea, dezmembrarea) efectuate în acest scop. Toate cheltuielile ocazionate de lichidarea mijloacelor fixe se suportă de întreprindere, fiind acoperite pentru început din activele circulante care se recuperează cu ocazia valorificării materialelor, pieselor etc. rezultate din lichidarea mijloacelor fixe. Sumele obținute care depășesc reîntregirea activelor circulante constituie o sursă de finanțare a investițiilor și se depun la bancă în termen de 24 de ore. Dacă încasările din lichidarea mijloacelor fixe sunt mai mici decât cheltuielile efective făcute cu această operațiune, partea de active circulante rămasă necompensată se are în vedere la finanțarea activelor circulante ale anului viitor. V. și lichidarea mijloacelor fixe; surse de finanțare a investițiilor. SUME DEFALCATE, părți din unele venituri ale bugetului de stat, care se pun la dispoziția unităților administrativ-teritoriale în vederea echilibrării bugetelor acestora, în conformitate cu prevederile legii de adoptare a bugetului de stat din fiecare an. Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual, o cotă de 25% se alocă bugetului propriu al județului, iar diferența se repartizează pe comune, orașe și municipii, de către consiliul județean, prin hotărâre, după consultarea primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a Direcției Generale a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat, în funcție de criteriile de repartizare aprobate. 339 SUP SUPERCOMTRASTALH, penalizări pretinse de armator navlositorului, în cazurile când nava nu este încărcată sau descărcată în timpul de staiii (v.) și contrastalii (v.). S. presupun plata din partea navlositoruiui a tuturor daunelor suferite de armator prin ținerea (întârzierea) navei în port. SUPERDMDEND, profit realizat peste nivelul dividendului (v.) normal ce se cuvine unei acțiuni în perioadele de prosperitate a societăților pe acțiuni și din care se atribuie de regulă și părțile de fondator (v.), SUPLIMENTARE DE CREDITE BUGETARE, majorarea în cursul anului a unor credite bugetare prevăzute în bugetul de stat. Dacă în timpul anului se ivesc anumite cheltuieli noi, urgente, care n-au putut fi prevăzute inițial și care deci n-au fost aprobate prin bugetul de stat, ele se finanțează mai întâi pe calea virărilor de credite bugetare (v.) și din economiile obținute la alte cheltuieli. Dacă virările și economiile realizate nu pot acoperi noile cheltuieli ivite în cursul anului, Ministerul Finanțelor întocmește planuri separate, suplimentare de cheltuieli, care se acoperă pe calea s. de c.b. din planurile de încasări realizate peste veniturile prevăzute, precum și din rezerva de credite nerepartizate la începutul anului. în vederea executării cheltuielilor noi sau într-un cuantum mai mare decât prevederile trimestriale și care nu pot fi acoperite prin virări de credite, unitățile economice și instituțiile înaintează organelor Ministerului Finanțelor propuneri de planuri suplimentare de cheltuieli; ele pot fi întocmite numai în a doua parte a anului. SUPORTATORUL IMPOZITULUI, persoana care plătește efectiv și definitiv impozitul, suportându-1, în ultimă analiză, din venitul sau din averea sa. S. poate să fie o persoană fizică sau una juridică. SUPRAACT1V, disponibil, sold care rămâne după plata creditorilor și după restituirea aporturilor membrilor societății comerciale aflate în lichidare. S. se împarte între membrii asociați, proporțional cu valoarea aportului fiecărui asociat. SUPRACOTA, cotă suplimentară în care se calculează unele impozite. V. și impozit suprapus. SUPRADIVIDEND, dividend suplimentar care se repartizează acționarilor în urma obținerii unor rezultate economico-financiare excepționale de către societatea comercială. V. și dividend. SUPRAEVALUARE, evaluarea unui bun mobil, imobil etc. la o valoare superioară valorii reale. SUPRAEVALUARE DE ASIGURARE, operațiuni prin care se determină o valoare mai mare decât valoarea reală a bunului. S. nu este de natură să trezească interesul asiguratului pentru o cât mai bună conservare a bunurilor cuprinse în asigurare, deoarece în caz de daună despăgubirea se determină și în funcție de valoarea bunurilor asigurate. V. și asigurare; evaluarea în vederea asigurării; sumă asigurată. SUPRAFAȚA TERENULUI, indicator natural cu ajutorul căruia, alături de alți indicatori, se apreciază amplasamentul noului obiectiv de investiție și eficiența economico-socială a acestuia. Mărimea suprafeței de teren, calitatea și locul unde este situat terenul trebuie.studiate cu maximum de atenție cu prilejul proiectării, avizării, aprobării și executării lucrărilor de investiții. Acest indicator se exprimă în hectare ce vor fi ocupate cu construcții productive, sociale, auxiliare, administrative, cu depozite, drumuri, canale, conducte, spații plantate ș.a. La amplasarea noilor obiective este necesar să se țină seama și să se încadreze în schițele și în detaliile de sistematizare a 340~ ——- “““ SUP localităților. In studiile de amplasament ce se efectuează trebuie să se urmărească utilizarea rațională, cu maximum de eficiență, a terenurilor, să se aibă în vedere intercondiționarea cu alte obiective economico-sociale existente, cooperarea cu ele, localizarea obiectivelor de producție, repartizarea și utilizarea eficientă a forței de muncă. Cu ocazia aprobării noilor amplasamente, este necesar să se acorde maximum de atenție folosirii unor suprafețe cât mai mici pentru construcții și amplasamente industriale, utilizării integrale a terenurilor din incinta unităților, economisirii suprafețelor de teren, prevenirii oricăror tendințe de risipă, deoarece pământul reprezintă o avuție națională care trebuie folosită corespunzător intereselor dezvoltării economiei naționale, ale întregii societăți. V. și taxă pentru folosirea terenurilor proprietate de stat; pământul. SUPRA-PARI, curs de schimb pe piață al acțiunilor și valutelor, mai mare ca valoarea nominală, respectiv decât paritatea lor. SUPRAPROF1T, partea de profit obținută peste profitul normal de către agenții economici care folosesc factori de producție cu calități superioare și care realizează produsele cu cheltuieli individuale mai mici față de ceilalți producători. S. se obține de regulă de către agenții economici care au o poziție de monopol în producție sau pe piață, fapt ce le permite să vândă mărfurile la prețuri ridicate de monopol. V. și profit. SUPRATAXĂ, taxă suplimentară care se adaugă la unele taxe fixate anterior. S. se practică peste taxele vamale de unele țări în operațiunile de import (total sau parțial), pentru a limita importurile din cauza dificultăților balanței de plăți și a altor greutăți financiare. SUPRATAXE VAMALE DE IMPORT, taxe vamale de import majorate, cu caracter temporar, ce se stabilesc de Ministerul Finanțelor la propunerea motivată a Ministerului Comerțului în cazurile în care anumite importuri de mărfuri pot prejudicia grav producția internă a mărfurilor respective. S.v. de L se aplică până la eliminarea influențelor negative rezultate din importuri, avute în vedere ia instituirea lor. Instituirea s.v. de i. se face la cererea temeinic fundamentată a ministerelor sau a agenților economici ori a asociațiilor de agenți economici interesate. SUPRAVEGHERE ECONOMICO-FINANCIARĂ A UNITĂȚII ECONOMICE, regim economic și financiar special care constă în analizarea cauzelor activității economico-financiare necorespunzătoare și în stabilirea măsurilor eficace de redresare a activității economico-financiare, care sunt obligatorii pentru unitatea economică. Supravegherea activității economico-financiare se aplică unității economice care, deși a beneficiat de credite pentru nevoi temporare și de credite pentru refacerea capacității de plată, nu a reușit să lichideze imobilizările de active circulante, nu realizează echilibrul dintre încasări și plăți, nu-și redresează situația economico-financiară, are abateri grave de la normele de gospodărire a resurselor materiale, financiare și umane existente la dispoziția sa. Pe toată durata regimului special se instituie un consiliu de supraveghere economico-financiară care examinează cauzele activității defectuoase a întreprinderii și stabilește măsuri obligatorii pentru redresarea activității. Măsurile propuse se dezbat de către adunarea generală a salariaților și trebuie să aibă ca efect mobilizarea întregului colectiv de muncă la îmbunătățirea activității de producție, la gospodărirea rațională a resurselor materiale și financiare, la întărirea ordinii și disciplinei, la realizarea la timp și în cele mai bune condiții a tuturor sarcinilor economice și financiare. O dată cu instituirea regimului special de s.e.-f., banca reia creditarea curentă a unității în vederea desfășurării activității sale în conformitate cu prevederile programului economic, ale contractelor și ale comenzilor. în tot timpul cât se aplică s.e.-f. ministerul și organele locale au obligația să ia măsurile corespunzătoare pentru îmbunătățirea activității economico-financiare a unității eco- nomice, pentru dirijarea producției către produsele cu desfacere asigurată, pentru gospodărirea 341 SUP judicioasă a resurselor materiale, de muncă și bănești. Redresarea situației economicofinanciare și reluarea normală a activității conduc la încetarea s.e.-f. V. și credit pentru nevoi temporare; credit pentru refacerea capacității de plată. SUPRAVEGHERE PRUDENȚÎALĂ BANCARĂ, măsuri, norme și indicatori de prudență bancară, precum și controlul respectării acestora, în vederea prevenirii și lichidării riscurilor bancare, pentru realizarea stabilității sistemului bancar. V. și principiile creditării bancare» SUPRAVEGHEREA TEMPORARĂ DE CĂTRE BANCĂ A EFECTUĂRII PLĂptOR DE CĂTRE UNITĂȚILE ECONOMICE, măsură bancară de sistare, pe o anumita perioadă, a efectuării plăților de către unitățile economice care încalcă disciplina financiară, au imobilizări în stocuri supranormative și nu întreprind măsurile stabilite pentru remedierea situației lor economico-financiare. Unitățile economice sunt obligate să ia măsuri care să asigure echilibrul permanent între încasări și plăți. De aceea, ele trebuie să evite aprovizionările peste necesar, să realizeze producția prevăzută și livrările la termenele stipulate în contracte, să urmărească urgentarea încasării echivalentului valoric al mărfurilor livrate, al lucrărilor executate și ai serviciilor prestate. Instituirea măsurii de supraveghere temporară a executării plăților se comunică unității economice în cauză, aceasta trebuind să comunice băncii, într-un termen scurt, măsurile întreprinse pentru lichidarea stocurilor supranormative, reglementarea operațiunilor de aprovizionare cu furnizorii, redistribuirea sau consumarea stocurilor care reprezintă imobilizări. Organele bancare analizează documentele care urmează să fie achitate din contul lor și le rețin pe cele care privesc materialele la care unitatea economică respectivă are imobilizări. Când se constată că unitatea economică înregistrează în continuare imobilizări, documentele referitoare Ia asemenea plăți se restituie unităților emitente. Neadmiterea la plată, mai ales din credite, se operează și asupra dispozițiilor de încasare care sunt însoțite de hotărâri arbitraje referitoare la aprovizionări asupra cărora s-a instituit supravegherea. Neadmiterea la plată nu se aplică asupra facturilor emise de întreprinderile de comerț exterior privind aprovizionarea cu mărfuri din import. Suspendarea șî chiar desființarea s.t a efectuării plăților au loc atunci când se constată de către unitatea bancară că întreprinderea și-a redresat situația economică, a lichidat imobilizările, iar plățile din contul său se pot face în mod normai. SUPRAVEGHETOR FISCAL, reprezentant permanent al direcției generale a finanțelor publice și a controlului financiar de stat județeană, respectiv a municipiului București, pentru fiecare agent economic producător de alcool. S.f. supraveghează intrările zilnice de materii prime, normele de consum, cantitățile de alcool realizate, calcularea, înregistrarea în contabilitate și virarea accizelor datorate Ia bugetul de stat, vizează documentele de recepție a materiilor prime de la persoane fizice, controlează păstrarea sigiliilor pe contoarele care măsoară cantitatea de alcool produsă. S.f. are obligația să verifice: “existența certificatelor de calibrare pentru rezervoarele de depozitare a alcoolului; “înregistrarea corectă a intrărilor de materii prime; “înscrierea corectă a alcoolului obținut în rapoartele zilnice de producție și în documentele de transfer-predare către secțiile de prelucrare sau către depozitele de produse finite, în concordanță cu înregistrările mijloacelor de măsurare; ®concordanța dintre consumul energetic lunar și producția de alcool obținută; “realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, rafinat, alcool sanitar și tehnic, înscrise în evidențele operative ale depozitelor de astfel de produse; “centralizatorul lunar al documentelor de transfer către secțiile de prelucrare a alcoolului; ®realitatea livrărilor de alcool, indiferent de natura acestuia, către beneficiari, prin confruntarea cantităților eliberate din magazie cu cele înscrise în documentele fiscale; «modul de calcul, de evidențiere și de virare a accizelor datorate pentru alcool; “depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a decontului de accize; «orice alte 342 ™ _____ __ _ _ _ _ SUR documente și operațiuni care să conducă la determinarea exactă a obligațiilor către bugetul statului. Pentru certificarea realității tuturor operațiunilor aferente producției de alcool, indiferent de natura acestuia, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului către secțiile de prelucrare sau către terți, toate documentele întocmite trebuie să poarte viza s.î, SURSA DE PLATĂ A IMPOZITULUI, mijlocul, resursa din care se plătește de fapt impozitul, ca de exemplu: profitul, salariul, venitul, încasările din vânzarea mărfurilor, din prestarea serviciilor, valoarea adăugată etc. în unele cazuri obiectul impozabil (v.) și sursa impozitului se confundă, coincid; alteori însă acestea sunt fenomene separate. SURSE DE FINANȚARE A INSTITUȚIILOR PUBLICE, izvoare de finanțare a instituțiilor publice. Aceste izvoare sunt: “bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în funcție de subordonarea lor; “veniturile extrabugetare; “subvențiile ce se acordă de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcție de subordonarea lor; “integral din veniturile extrabugetare; “veniturile extrabugetare cu destinație specială pentru anumite cheltuieli stabilite de lege să se finanțeze din aceste venituri. V. și mijloace extrabugetare. SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, izvoare de proveniență a mijloacelor bănești necesare efectuării cheltuielilor privind construirea, reconstruirea, lărgirea, achiziționarea, montarea și modernizarea mijloacelor fixe din sfera productivă și neproductivă. Capacitatea s. de f. a i. este determinată de nivelul de dezvoltare economică, de mărimea produsului național brut, precum și de proporțiile dintre fondul de dezvoltare și fondul de consum. Realizarea unei investiții necesită asigurarea resurselor financiare și alegerea surselor de finanțare care să realizeze un cost cât mai mic. Constituirea și folosirea capitalului în obiective prioritare de investiții reprezintă o problemă fundamentală. S. de f. a i. companiilor naționale, regiilor autonome și societăților comerciale cu capital de stat sunt în principal următoarele: “resurse proprii; “resurse împrumutate; “resurse de la bugetul statului sau, după caz, de la un buget local; “alte resurse. în categoria resurselor proprii, care formează fondul de dezvoltare, se cuprind: ao parte din profitul obținut; “fondul de amortizare; “sume rezultate din lichidarea și vânzarea unor mijloace fixe; “alte resurse proprii. în procesul de finanțare a investițiilor, agenții economici trebuie să-și mobilizeze mai întâi resursele proprii în cadrul autofinanțării și numai după aceea să apeleze la resurse externe, pentru a nu se îndatora cu prea mult și cu scopul realizării investițiilor cu un cost cât mai mic. Resursele proprii se folosesc în următoarea ordine: “mobilizarea resurselor interne; “disponibilul în cont la începutul anului; “sumele obținute din valorificarea materialelor prin dezmembrarea mijloacelor fixe scoase din funcțiune; “sumele realizate din vânzarea mijloacelor fixe; “amortismentul mijloacelor fixe; “alte surse proprii; ao parte din profit. Mobilizarea resurselor interne constă în descoperirea, mobilizarea și folosirea în circuitul economic a tuturor mijloacelor constituite anterior din fondurile de investiții și care se află Ia beneficiarii de investiții. Această mobilizare constă în folosirea, în anul curent, a materialelor, a prefabricatelor etc. achiziționate în perioadele anterioare din fondurile de investiții pentru lucrările executate în regie; de asemenea, în încasarea debitelor provenite din lucrările de investiții aflate în curs de executare. Mobilizarea resurselor interne prezintă o importanță deosebită, deoarece duce la micșorarea corespunzătoare a celorlalte resurse de finanțare a investițiilor. Resursele împrumutate cuprind creditele bancare pe termen mediu și lung, care dețin un loc important în acoperirea financiară a investițiilor. Banca analizează cererea și documentația de credit și, în caz favorabil, negociază cu agenții economici: «cuantumul creditului; “durata de acordare; “termenul de rambursare; “nivelul ratelor, care pot fi anuale, trimestriale și lunare; “perioada de grație; Hdobânda curentă și cea majorată: 8modalități ie de acordare (integral Ia o anumită dată sau eșalonat) etc. Banca încheie apoi contractul de credite. De asemenea, în cadrul resurselor împrumutate se află și emiterea de obligațiuni (v.). Resursele bugetare se pun la 343 SUR dispoziția age^dlor economici cu capital de stat numai după folosirea mai întâi a resurselor precedente.. Invențiile agenților ecomndci cu capital de stat nou înființați se finanțează integral de la bugetul stafeluâ sau, după caz, dinta-m buget local. în categoria „alte surse“ se pot cuprinde: «sponsorizări; ^^nații; ^credite externe etc. S- de L a i. agenților economici cu capital privat sunt în principiu aceleași cu precizarea că fmrte rar pot interveni alocații bugetare. V, și investiție. SURSE DE FINANȚARE A SOCIETĂȚII COMERCIALE, izvoare de formare a resurselor societății comerciale, și animie: a) surse proprii, cum sunt: autofinanțarea, emisiunea de acțiuni, încorporarea de rezerve* .amortismentul, convertirea creanțelor, fuziunea, absorbția; b) surse îndatorate, respectiv contractarea de împrumuturi bancare (pe termen scurt, mediu și lung) și emisiunea de obligațiuni.; c) xsrse atrase, ce se obțin prin amânarea diferitelor plăți, care au caracteristica unor împrumuturi pe termen scurt fără dobândă sau cu o dobândă modică sub forma penalizărilor aplicate de furnizor pentru întârziere. Societatea comercială poate opta pentru sursele de finanțare care implică cele mai mici costuri. SURSE DE FORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE, izvoare de constituire a activelor circulate necesare desfășurării activității unităților economice. Activele circulante ale unităților economice cu capital de stat se constituie din fondul de dezvoltare, resurse atrase și credite bancare. Unitățile economice de stat nou înființate sunt înzestrate cu active circulante proprii — în Ira&a normativului - din fondul constituit în bugetul de stat, respectiv în bugetele locale, în fcnefe de importanța și de subordonarea întreprinderii în cauză. înzestrarea cu active circulante proprii se face de către ministere sau alte organe centrale din bugetul de stat sau din bugetele locale* după caz, cu avizul prealabil al Ministerului Finanțelor, respectiv al administrațiilor financiare. în anii următori anului înființării, creșterile anuale de active circulante ale unităților economice cu capital de stat se finanțează din următoarele surse: pasivele stabile (v.). în măsura m care au crescut; .alte resurse asimilate celor proprii; resursele proprii; fondul de dezvoltare și afe resurse proprii; alocații de ia bugetul de stat și creditele bancare pe termen scurt. La finanțarea activelor circulante se iau în calcul și celelalte resurse atrase care se prevăd să existe la finele anului și care se stabilesc m funcție de existența cu caracter permanent a unor datorii față de terți în perioadele precedente, din care se exclud datoriile de natura plăților restante. Sursele actuale de fom^re a activelor cârcotește prezintă următoarele avantaje: «sunt îndeajuns de suple, permițând constituirea activelor circulante cu promptitudine și în concordanță cu cerințele activității unităților economice; «stimidează folosirea eficientă a activelor circulante și accelerarea vitezei lor de n&atie; "creează interesă unităților economice și al personalului pentru identificarea, mobilizarea și irosirea tuturor rezervelor interne etc. V. și fondul de dezvoltare economică al întreprinderilor cu capital de stat SURSE PROPRII, componente patrimoniale de pasiv formate din capitalul social. V. și capital social SURSE STRĂINE ATRASE, surse de finanțare străine atrase reprezentând elemente patrimoniale de pasiv, constituite din credite bancare, datorii față de furnizori, datorii față de bugetul de stat e^c. Datoriile pot fi pe termen scurt, mediu sau lung. SURSELE PLĂȚII IMPOZITULUI mijloacele subiectului impozabil din care acesta plătește de fept impozitul, ca de exemplu: încasările din vânzarea mărfurilor sau din prestarea de servicii, venitul etc. In unele cazuri sarsa și obiectul impunerii se confundă, coincid, alteori însă acestea sunt d^ă fenomene separate» De exemplu* în cazul impozitului pe veniturile populației din surse agricole etc. obiectul și sursa de. plată a impozitului coincid, plata impozitului determinând 344 sus diminuarea corespunzătoare a venitului. Există însă cazuri în care între obiectul impozabil și s.p.i. trebuie făcută o distincție netă: de exemplu, la impozitul pe clădiri obiectul impozabil îl constituie clădirile (valoarea locativă a acestora), procesul economic de utilizare a clădirilor, iar sursa de plată a impozitului pe clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarii clădirilor. în mod obișnuit, legea precizează numai obiectul impozabil, sursa de plată a impozitului subînțelegându-se. V. și obiectul impunerii» SURVEILLANCE (engl.), oficii de control al mărfurilor în străinătate, care au dreptul să emită documente prin care să ateste gradul de avarie a mărfurilor asigurate. Documentele emise de oficiile de control al mărfurilor pot lua locul certificatelor de avarie, atunci când acestea din urmă - din motive întemeiate - n-au putut fi întocmite de comisarii de avarie. Prin urmare, aceste documente pot fi luate în considerare de societatea de asigurări pentru stabilirea despăgubirii de asigurare. V. și certificat de avarie; comisar de avarie. SUSPENDAREA EXECUTĂRII CONTRACTELOR, sistarea temporară a executării obligațiilor stabilite prin contracte și reluarea executării lor după o anumită perioadă de timp. Cauzele s.e.c. pot fi: aanumite prevederi legale; înțelegerile dintre părțile contractuale la semnarea contractului sau printr-un acord de voință survenit ulterior; Bcauze de forță majoră etc. SUSPENDAREA PLĂTII INDEMNIZAȚIILOR Șl AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, sistarea temporară a plății indemnizațiilor și ajutoarelor de asigurări sociale pe perioada în care beneficiarul este decăzut din drepturile părintești, respectiv din dreptul de a fi tutore, sau copilul este abandonat ori internat într-o instituție de ocrotire. Reluarea în plată a indemnizației suspendate se face la cerere, începând cu ziua următoare celei în care a încetat cauza suspendării. V. și calculul și plata indemnizațiilor și ajutoarelor de asigurări sociale; încetarea plății indemnizațiilor și ajutoarelor de asigurări sociale. SUSPENDAREA PLĂȚII PENSIEI, sistare parțială sau totală a plății pensiei, pe o perioadă definită sau nedefinită, când nu mai sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea ei. în ceea ce privește pensia de urmaș, se prevede că aceasta se suspendă pe perioada cât pensionarul urmaș este încadrat în muncă, cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, însă cu caracter permanent, sau dobândește dintr-o activitate permanentă ca liber-profesionist sau mic meseriaș cu atelier propriu venituri brute lunare mai mari decât jumătate din salariul mediu pe economie. Realizarea unor venituri din gospodăria agricolă proprie nu conduce la s.p.p. S.p.p. are loc și când: copilul urmaș a îndeplinit vârsta de 16 ani și nu-și mai continuă studiile sau a depășit vârsta de 26 de ani; beneficiarul unei pensii anticipate (v.) sau al unei pensii anticipate parțiale (v.) realizează venituri din diferite activități; beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică din motive imputabile pensionarului. S.p.p. are loc începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau în care nu se respectă programul individual de recuperare a capacității de muncă; soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, se recăsătorește; pensionarul își stabilește domiciliul în altă țară cu care România a încheiat convenție de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plătește de către celălalt stat. S.p.p. are loc și pe timpul cât pensionarul execută o pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, în cazul unor pedepse pecuniare, al suspendării executării pedepsei, precum și în timpul deținerii preventive nu operează s.p.p. Când are loc executarea pedepsei privative de libertate pe baza unei hotărâri rămase definitive, instanța judecătorească competentă să pună în executare hotărârea rămasă definitivă are obligația să o comunice în scris casei teritoriale de pensii, în termen de 15 zile de la privarea de libertate a pensionarului sau a beneficiarului de ajutor social. în baza comunicării primite, oficiul 345 sus de asigurări sociale și pensii emite decizia de suspendare a plății pensiei sau ajutorului social. După ce pedeapsa a fost executată, în caz de amnistie sau grațiere, încetează s.p.p. în aceste cazuri, plata pensiei se reia începând cu luna următoare celei în care pensionarul a fost eliberat. Dacă hotărârea de condamnare este desființată, și persoana în cauză a fost achitată, pensia se plătește pe toată perioada cât a fost suspendată, dar fără ca această plată să se efectueze pe o perioadă mai mare de 12 luni. Pe timpul cât un pensionar de invaliditate de gradul I este internat în unități de asistență socială, pensia se suspendă cu suma ce reprezintă îngrijirea în aceste unități. De asemenea, pe acest timp se suspendă și indemnizația de supraveghere și îngrijire a invalizilor de gradul I. S.p.p. operează începând cu luna următoare celei în care a intervenit cauza care a determinat suspendarea. Dacă pensionarul condamnat a executat pedeapsa, a fost grațiat sau amnistiat, pensia i se plătește din prima zi a lunii următoare eliberării. Pensia se suspendă și în cazurile în care pensionarii invalizi cu invaliditate revizuibilă nu se prezintă la termenele stabilite la comisiile de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, fără a avea motive temeinice și fără să trimită înștiințarea corespunzătoare, din care să rezulte motivele neprezentării. Legislația pensiilor prevede că s.p.p. operează în toate cazurile începând cu luna următoare celei în care a survenit cauza suspendării. Se suspendă plata pensiei pensionarilor militari rechemați în rândul cadrelor permanente. Cadrele militare rechemate în activitate, care au și calitatea de pensionari, pot opta, pe perioada cât se găsesc în activitate, pentru pensia avută și diferența de salariu până la nivelul salariului lunar, corespunzător funcțiilor pe care le îndeplinesc. Aceste prevederi se aplică din ziua în care militarii s-au prezentat la unitatea în care au fost încadrați. Pentru timpul servit după rechemare în rândul cadrelor permanente, la pensia avută se adaugă suma corespunzătoare acestei perioade ce rezultă din aplicarea procentelor de pensie. S.p.p. are loc de regulă pe baza deciziei emise în acest scop de către casele teritoriale de pensii. Cauzele de suspendare a plății pensiilor de asigurări sociale de stat produc aceleași efecte și pentru suspendarea pensiei suplimentare. încetarea cauzelor care au determinat suspendarea pensiei are ca efect reluarea plății acestora, cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care a încetat cauza suspendării. Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea se depune în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării. Dacă cererea de reluare a plății se depune după expirarea termenului de 30 de zile, plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea. Reluarea în plată a pensiei de urmaș suspendate ca urmare a necontinuării studiilor până la vârsta de 26 de ani, sau în cazul ivirii unei invalidități până la vârsta de 16 ani, respectiv 26 de ani, se face de la data începerii anului de învățământ sau de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate. SUSPENDAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE amânarea îndeplinirii termenului de prescripție cu un timp egal cu durata unor împrejurări care au survenit pe parcurs și care reprezintă un obstacol material, juridic sau moral pentru titularul de drept în exercitarea de către acesta a dreptului său la acțiune. S.p.e. are ca efect încetarea temporară a curgerii prescripției, care își va continua cursul după dispariția împrejurării care a oprit-o, luându-se în calcul și timpul expirat anterior împrejurării respective. Din calculul termenului de prescripție se exclude timpul cât a durat suspendarea ei. SUVERANITATE FISCALĂ, dreptul exclusiv al statului (Parlamentului) de a legifera și încasa impozite și taxe de pe spațiul țării (terestru, aerian și maritim), precum și pentru veniturile (averea) cetățenilor săi realizate (situată) în alte țări. Uneori și într-o anumită măsură, acest drept se realizează și de către guvernul țării. SWAP (engl.) (schimb, troc, tranzacție de valori) 1. Tranzacție în care un titlu de valoare, având o anumită valoare, se vinde unui cumpărător în schimbul achiziționării de la acesta — . _ SWI a urnii titlu de valoare cu aceeași valoare, cu scopul îmbunătățirii calității titlurilor deținute de cele două părți ori în anticiparea modificărilor de randament. 2. Operațiune valutară complexă de creditare la valori echivalente, în valute diferite și pe anumite perioade, realizată între două sau mai multe bănci sau între acestea și Banca Reglementelor Internationale (v.), La scadențele stabilite, creditele se restituie în valutele respective, pe baza cursului stabilit în momentul creditării. 3. Cumpărarea/vânzarea pe piața schimburilor valutare a unei valute pe piața spot, însoțită de achiziția/vânzarea aceleiași cantități de valută pe piața forward (v.). 4. Schimbul de monede naționale care se realizează între băncile centrale în vederea sporirii rezervelor oficiale de devize, a echilibrării temporare a balanțelor de plăți, ca și cu scopul finanțării intervențiilor pe piețele valutare. S. urmărește asigurarea împotriva pierderilor ce ar rezulta din modificarea cursurilor valutare ori obținerea de profit din diferențele de curs. 5. Deschiderea de către o bancă centrală dintr-o țară a unei linii de credit în monedă proprie și deschiderea de către o altă bancă centrală (din altă țară) a unei linii de credit echivalente, în moneda sa proprie. SWAP DE DOBÂNZI, înțelegere, aranjament între doi debitori, beneficiari ai unor împrumuturi contractate anterior, perfectat prin mijlocirea unei instituții financiare, prin care fiecare debitor preia obligațiile de plată ale celuilalt, referitoare la dobânzi, plata ratelor scadente rămânând însă în sarcina debitorului originar. SWAP VALUTAR, contractarea concomitentă, pe piața valutară, a două operațiuni corelate între ele, bazate pe aceeași sumă de bani. S.v. înseamnă cumpărarea curentă și vânzarea la termen sau vânzarea și cumpărarea la termene diferite. SWiNG (engl.). modalitate de creditare, linie de credit convenită între două țări participante la un acord de clearing. Linia de credit respectivă servește la efectuarea plăților către furnizori în situațiile în care încasările de la cumpărători nu sunt suficiente din cauza decalajului valoric sau în timp dintre prestațiile reciproce ale celor două țări semnatare. SWITCH (engl.), operațiune de comerț exterior, variantă a operațiunilor de contrapar- tidă/compensație care are în vedere un acord de plăți și se bazează pe funcționarea unui cont de clearing ce face posibilă echilibrarea schimburilor reciproce. în cadrul operațiunilor de s. participă cel puțin trei parteneri. De pildă, un agent economic primește ca plată pentru exporturile sale mărfuri în contrapartidă pe care nu le poate valorifica. Ca urmare, vinde mărfurile respective unui agent economic specializat în operațiuni de s., însă cu o importantă reducere de preț. La rândul său, acesta din urmă caută un cumpărător. în cazul în care cumpărătorul nu poate plăti mărfurile respective cu valută convertibilă, vânzătorul poate folosi varianta plății cu mărfuri produse în țara cumpărătorului. Dacă mărfurile primite ca plată nu pot fi nici ele comercializate pe valută într-o țară cu excedente de plăți în mijloace de plată exprimate în valută convertibilă, firma specializată repetă mai multe tranzacții până când mărfurile primite în schimb se vor putea valorifica în valută convertibilă. La fiecare tranzacție, firma specializată oferă cumpărătorului o parte din diferența favorabilă obținută de la vânzătorul mărfurilor în contrapartidă. La sfârșitul operațiunilor se face diferența între ultima plată în valută convertibilă și prețul de achiziție, iar ceea ce rezultă constituie marja de profit ce se cuvine firmei specializate în operațiunile de s. 347 „ȘARPELE VALUTAR" VEST-EUROPEAN, denumire convențională atribuită înțelegerii intervenite în aprilie 1972 între unele țări vest-europene, cu scopul înfăptuirii unei anumite discipline în ceea ce privește raporturile valorice dintre valutele lor. „Ș. v/‘ v.-e. a fost conceput ca o măsură împotriva dezordinii valutare din Occident și ca o cale de înfăptuire a Uniunii Economice și Monetare a Pieței Comune. La semnarea acestei convenții au participat Belgia, Danemarca, Luxemburg, R. F. Germania, Franța, Olanda, Italia, Irlanda, Norvegia, Marea Britanie și Suedia. Pe parcurs s-au retras din convenție Italia, Franța, Irlanda și Marea Britanic. Prin convenție statele semnatare s-au angajat să nu permită între ele fluctuații ale cursurilor valutare decât până la maximum 2,25%. Cursurile valutelor acestor țări flotează însă liber, fără nici un fel de limită față de valutele celorlalte țări din Comunitatea Economică Europeană, ale țărilor vest-europene care nu erau membre ale Pieței Comune, dar în special față de dolarul S.U.A. în vederea menținerii cursurilor valutare ale țărilor din „șarpe“ în limitele stabilite în acord, s-a prevăzut ca băncile centrale din țările semnatare să intervină pe piața valutară pentru a restabili echilibrul dintre cerere și ofertă în cazurile în care cursurile valutare au tendința să depășească limita stabilită. De exemplu, dacă o valută ar fi prea mult solicitată și, în consecință, cursul ei ar avea tendința să depășească limita stabilită, banca centrală are obligația să pună în vânzare o parte din rezervele sale sau să contracteze împrumuturi în valuta respectivă, până la normalizarea cursului valutar. în situația inversă, când o valută din „șarpe“ ar fi oferită pe piață în cantități mari spre a fi speculată „â la baisse“, și cursul ei ar avea tendința să scadă sub limita stabilită, aceeași bancă centrală are obligația să cumpere valuta respectivă până când se restabilește echilibrul dintre cerere și ofertă. Practic însă,, criza economică, financiară și valutară s-a manifestat atât de puternic încât intervenția pe piață a băncilor centrale s-a dovedit ineficientă, ceea ce a determinat ieșirea unor țări din „șarpe“, care acum este puternic zguduit de criză. Prin constituirea „ș. v.“ v.-e. s-a urmărit înființarea unui nou centru valutar care să îl concureze pe cel din S.U.A. - Fondul Monetar Internațional - proclamând stabilitatea, echilibrul și echitatea. Viața arată însă că problemele valutare internaționale nu pot fi soluționate prin crearea de blocuri, prin regionalism, ci prin universalitate în reglementarea raporturilor valutare. ȘO®J, latură, stare negativă a economiei naționale, concretizată printr-un dezechilibru important al pieței muncii, în care oferta de muncă, adică cererea de locuri de muncă, este mai mare decât cererea de forță de muncă din partea agenților economici și a instituțiilor (respectiv oferta de locuri de muncă din partea acestora). Ș. afectează o parte din populația activă disponibilă prin negăsirea locurilor de muncă. Ș. reprezintă excedentul ofertei față de cererea de muncă. Numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite aprecierea mai corectă a situației de pe piața muncii, respectiv dacă există sau nu ș. Creșterea ofertei, concomitent cu scăderea cererii, determină o deteriorare a situației ocupării forței de muncă; dacă ș. n-a existat până la această dată. ei apare, iar dacă deja există, atunci ei crește. Dacă au ioc o creștere a cererii și o scădere a ofertei de muncă, se înregistrează o scădere corespunzătoare a ș. Ș. trebuie examinat pe ramuri economice, domenii de activitate, niveluri de pregătire profesională, specialități, vârste, sex etc. ș. se caracterizează prin nivelul la care a ajuns, care se poate exprima ca număr absolut al șomerilor și sub formă relativă, ca rată a șomajului, calculată ca raport între numărul șomerilor și populația ocupată, precum și prin intensitatea cu care se manifestă, respectiv dacă presupune pierderea locului de muncă și încetarea totală a activității (șomaj total) ori numai diminuarea activității depuse cu reducerea săptămânii de lucru și scăderea corespunzătoare a salariului (șomaj parțial). De asemenea, poate exista un șomaj deghizat, care este specific mai ales țărilor slab dezvoltate, în care unele persoane au o activitate aparentă, cu productivitate redusă; durata șomajului sau perioada de șomaj este perioada din momentul pierderii locului de muncă sau al diminuării activității depuse până la reluarea normală a muncii. în diferite țări, ș. are o durată cu tendință de creștere, care ajunge până la 18-24 de luni. Ș. continuu care durează mai mult de 12 luni este considerat ca fiind de lungă durată; structura sau componentele ș. grupează șomerii pe categorii de vârstă, pe sexe, niveluri de calificare, categorii socioprofesionale, ramuri economice, domenii de activitate etc. O atenție deosebită se acordă examinării ș. pe sexe și categorii de vârstă. Femeile sunt mai afectate de ș. decât bărbații; la fel și tinerii în vârstă de până la 25 de ani, precum și persoanele în vârstă de peste 50 de ani. în mai multe țări se constată o tendință de creștere a ș. Teoria economică relevă că ș. este consecința mai multor cauze, care pot acționa în timp concomitent sau separat. Aceste cauze derivă din mărimea salariului (nominal sau real), cererea și oferta de bunuri, rigiditatea prețurilor și a salariului etc. în general, ș. se formează pe baza a două procese, și anume: a) pierderea locurilor de muncă de către o parte a populației ocupate; b) creșterea ofertei de muncă prin maturizarea noilor generații, adică prin atingerea vârstei legale pentru a se putea angaja și prin afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă, mai vârstnice, dar inactive, în condițiile unei cereri de muncă inferioare acestei creșteri. Ș. pune în toate țările problema garantării unor venituri care să asigure persoanelor afectate un minimum decent de viață, de existență. Dimensiunile și dinamica ș. pe țări și perioade sunt influențate și de migrația internațională a populației, de deplasarea populației active disponibile dintr-o țară în alta pentru a găsi un loc de muncă. Acest fapt diminuează oferta de muncă în țara de origine, însă o mărește în țara de destinație, acționând în acest mod asupra creșterii sau scăderii corespunzătoare a ș. Dezvoltarea economico-socială echilibrată nu este însoțită de ș. Date fiind proporțiile, structura, durata și consecințele sale, ș. a devenit o importantă problemă care se află în atenția guvernelor și a forțelor sociale. Ș. pune două mari probleme, acute prin dimensiunile și implicațiile lor, și anume: pe termen scurt, garantarea unui venit minim pentru șomeri, iar pe termen lung, asigurarea locurilor de muncă pentru diminuarea și chiar resorbirea resurselor de muncă aflate în șomaj. Aspectele interdependente îi privesc atât pe agenții economici, cât și societatea, atât pe angajați, cât și pe șomeri. Măsurile pentru diminuarea ș. privesc: “unele direct pe șomeri; aaltele privesc populația ocupată; aîn plus, se mai iau și alte măsuri. Șomerii sunt chemați să se preocupe de pregătirea, calificarea și orientarea lor, pentru a putea face față noilor tehnici și tehnologii. De asemenea, statul și agenții economici iau măsuri pe multiple planuri pentru creșterea investițiilor, reorganizarea unor activități, reorientarea învățământului, reciclarea și recalificarea persoanelor afectate de ș., pentru crearea unor noi locuri de muncă și raționalizarea forței de muncă. în ultima perioadă, în mai multe țări s-au luat măsuri pentru realizarea unor noi forme de ocupare a forței de muncă, așa cum sunt: “angajare pe timp parțial sau cu orar atipic; “angajare pe durată medie sau scurtă; »angajări specifice, stagii sau contracte de muncă de diverse tipuri. Astfel de angajări se fac pentru obiective precise și limitate. Diminuarea ș. se realizează prin anumite măsuri pentru pregătirea și angajarea tinerilor și șomerilor de lungă durată. Pentru aceste angajări salariile sunt, de regulă, mai mici. Ca urmare a reducerii costului salarial al agenților economici, ei acceptă cu ȘOM____________________________________________________ ușurință aceste măsuri și chiar inițiază altele asemănătoare. O altă măsură de diminuare a numărului șomerilor o constituie pensionarea acelora care până la pensionare mai au o perioadă egală cu perioada pentru care se acordă ajutorul de șomaj sau pensionarea tranzitorie a persoanelor care au vechimea integrală în muncă și mai au câțiva ani până la pensionarea normală. O altă cale pentru diminuarea ș. o constituie realizarea unor investiții în vederea creării de noi locuri de muncă în următoarele domenii de activitate: «reciclarea unor materiale (sticlă, hârtie, materiale feroase etc.), valorificarea deșeurilor, protecția resurselor naturale, gestionarea pădurilor, producerea energiei neconvenționale; “organizarea cercetării științifice în aceste domenii; “întreprinderea de acțiuni de depoluare a apelor uzate, producerea instalațiilor necesare acestor acțiuni etc. Diminuarea ș. se poate obține prin unele măsuri pe care trebuie să le ia populația, cum ar fi: “pregătirea și calificarea profesională; "crearea unor posibilități suplimentare de angajare; «reducerea timpului de muncă și a duratei vieții active; “repatrierea emigranților etc. O altă problemă o constituie garantarea locurilor de muncă de către agenții economici; în acest scop- se prevăd clauze speciale în contractele colective și individuale de muncă. Garantarea locurilor de muncă reprezintă și unul dintre obiectivele luptei sindicatelor. Preîntâmpinarea și contracararea ș. se pot realiza prin încurajarea și stimularea micilor întreprinzători particulari în domeniul producției și al serviciilor, prin atragerea în diverse forme a personalului disponibilizat din industrie în activitățile agricole unde se resimte lipsa brațelor de muncă, cunoscut fiind faptul că o parte neînsemnată a deținătorilor de terenuri agricole sunt astăzi orășeni, mulți dintre ei chiar șomeri. ȘOMAJ CICLIC (CONJUNCTURAL), ș. cauzat de crizele economice, de crizele parțiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi defavorabile, trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai lungi sau mai scurte și care au ca urmare reducerea activității economico-sociale. Practic, în timpul unor faze ale ciclului economic, nu întreaga forță de muncă găsește locuri suficiente de muncă, indiferent de nivelul său de calificare. în perioadele de avânt economic, ș. c. poate fi resorbit parțial sau total. ȘOMAJ DE AȘTEPTARE, v. ȘOMAJ DE PRECAUȚIE. ȘOMAJ DE CĂUTARE, v. ȘOMAJ FRICȚIONAL (INTERMITENT). ȘOMAJ DE PRECAUȚIE, parte a ș. fricțional (v.) care se ivește în cazurile în care natura sarcinilor de serviciu prevăzute în contractul de muncă îl împiedică pe salariatul care acceptă un post să ia altul mai bine retribuit care apare ulterior. Ca urmare a acestei situații, șomerii pot să refuze primele posturi care le sunt oferite, așteptând alte locuri de muncă mai bine plătite. ȘOMAJ DECLARAT, persoane apte de muncă, fără locuri de muncă înregistrate la oficiile de muncă sau la o bursă a muncii. Ș.d. permite delimitarea ș. veritabil de cel mascat sau parțial determinat de productivitatea scăzută. ȘOMAJ DETERMINAT DE DECALAJUL DE CERERE, ș. provocat de deficitul de cerere atunci când creșterea în timp a capacităților de producție este insuficientă în vederea creării locurilor de muncă pentru toți cei ce doresc să muncească, indiferent de nivelul lor de calificare. V. și șomaj tehnologic. ȘOMAJ FRICȚIONAL (INTERMITENT), ș. ce se formează în perioada de trecere de la o muncă la alta sau în căutarea primului Ioc de muncă. Ș. f. apare ca urmare a practicării contractelor de muncă pe o perioadă scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unor ageriți economici. Contractele de muncă pe termen scurt sunt un mijloc de exercitare a unor presiuni asupra angajaților pentru ca aceștia să accepte anumite condiții de muncă și de salarizare, însă constituie o 350 ȘOM măsură de siguranță pentru agenții economici care nu vor să-și asume față de forța de muncă angajamente pentru care ar putea fi trași la răspundere. In aceste cazuri, șomajul începe la expirarea angajării și se încheie Ia reînnoirea contractului sau m momentul angajării la un alt agent economic. Referitor la ș.R J. M. Keynes releva că acesta are caracter permanent, pentru că în oricare economie există resurse de muncă nefolosite 'între două ocupări. Acest ș. nu se poate restrânge sub un anumit nivel. Mărimea acestei forme de ș. este perceptibilă cu deosebire în țările cu o economie dinamică și caracterizate printr-o mare mobilitate a forței de muncă. ȘOMAJ INVOLUNTAR, parte a populației neocupate, afectată de ș., care nu este cuprinsă în statistica forței de muncă; se datorează existenței dezechilibrelor în activitatea e c onomico-socială. ȘOMAJ MASCAT (DEGHIZAT), ș. declarat sau înregistrat subevaluat față de ș. real, prin excluderea angajaților descurajați, care în fapt reprezintă ș- deghizat sau ascuns. Aceste persoane sunt descurajate, lipsite de speranță în căutarea unui loc de muncă. Ca urmare, pentru crearea unei imagini reale, adevărate, asupra ocupării forței de muncă, este necesar ca ș.m.(d.) să se adauge ș. oficial declarat. ȘOMAJ SEZONIER, ș. cauzat de întreruperi ale unor activități, ale unor profesiuni strict specializate, cum sunt cele din agricultură, industria conservelor, construcții, lucrări publice, turism etc. ȘOMAJ SPECULATIV, formă a ș. fricționa! (v.), subocupare speculativă a forței de muncă și care poate să apară din cauza reducerii temporare a salariului real. Acest fapt determină pe unii angajati să-și reducă oferta de muncă în prezent, astfel încât uherior să ofere mai multe ore de muncă, bineînțeles Ia un salariu mai mare. ȘOMAJ STRUCTURAL, formă de ș. determinată de modificarea structurii economice pe activități, ramuri și subramuri. sub incidența nevoilor, a crizei energetice, a revoluției tehnico-științifice sau a altor factori, precum și ca urmare a restructurării teritoriale și sociale a producției. Toate aceste schimbări conduc la o lipsă de cerere pe piață a forței de muncă pentru anumite profesiuni, meserii sau activități. ȘOMAJ TEHNIC, ș. determinat de concedieri temporare; angajații își pot redobândi însă locurile de muncă în perioadele următoare. V. și șomaj. ȘOMAJ TEHNOLOGIC, ș, care apare m urma schimbărilor determinate de înlocuirea unor tehnici sau tehnologii vechi cu altele noi, a căror productivitate este superioară, ceea ce conduce 1a resîriagerea numărului locurilor de muncă. De asemenea, ș. t este consecința centralizării unor capitaluri și unități economice. ȘOMAJ VOLUNTAR, formă de șomaj care apare ca urmare a unor dificultăți de scurtă durată ale agenților economici. în aceste cazuri, măsurile sunt determinate de înlăturarea cauzelor generale de lichidarea unor dificultăți de scurtă durată. ȘOMER, persoană aptă de muncă, dar care nu găsește de lucru și poate fi angajată parțial sau total numai în anumite momente ale dezvoltării economico-sociale și se află în situația de a primi ajutor de șomaj. Ș. constituie suprapopulata relativă, deoarece reprezintă un surplus de forță de muncă în raport cu numărul persoanelor angajate. Nu există o definire unanimă a ș. Totuși se consideră ș. acele persoane care au înregistrate cereri de angajare la oficiile de plasare a forței de muncă sau top cei ale căror cereri n-au fost satisfăcute Ia finele fiecărei luni, indiferent dacă ȘOM solicită locuri de muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parțial sau deplin, dacă au loc de muncă, dar caută altul mai adecvat aspirațiilor proprii. Ș. este persoana aptă de muncă, dar fără loc de muncă, aflată în situația de a primi ajutor de șomaj, potrivit normelor legale în vigoare. Biroul Internațional al Muncii consideră că sunt ș. persoanele care îndeplinesc, în același timp, următoarele condiții: "au vârsta de peste 15 ani; "sunt apte de muncă; flnu muncesc; «sunt disponibile pentru o muncă salariată sau nesalariată și caută un loc de muncă. Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, modificată și completată ulterior, republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 257, din 14 septembrie 1994, definește în art. 1 ș. astfel: „Persoanele apte de muncă, ce nu pot fi încadrate din lipsă de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor, sunt considerate șomeri și beneficiază, în condițiile prezentei legi, de ajutor de șomaj și de alte forme de protecție socială, precum și de sprijin în vederea reintegrării lor profesionale prin calificare/4 Potrivit acestei legi, sunt considerate ș.: «persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității sau persoanele cărora le-a încetat calitatea de membru în cooperația meșteșugărească din motive neimputabile lor; «persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa unității, dacă s-a stabilit prin dispoziția sau hotărârea organului competent ilegalitatea măsurii luate de unitate ori lipsa vinovăției persoanei în cauză, iar reintegrarea în muncă nu mai este obiectiv posibilă la unitatea în care a fost încadrată anterior sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia; «persoanele al căror contract de muncă a fost desfăcut din inițiativa lor, pentru motive care, potrivit legii, la reîncadrare nu întrerup vechimea în muncă; «persoanele care au fost încadrate cu contract de muncă pe durată determinată; «sunt asimilate șomerilor persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală și membrii asociațiilor familiale. Șomerii înregistrați în România și rata șomajului Explicații' ':_:t 1991 ", 1992 r 1993 / J "1994 1995 1 Șomeri - total 337 440 929 010 1 164 705 1 223 925 998 432 Rata șomajului (%) 3,0 8,2 10,4 10.9 9,5 Din care femei 208 457 563 065 685 496 693 342 551 492 Rata șomajului (%) 4,0 10,3 12,9 12,9 11,4 % șomaj femei față de total șomeri 62,0 60,6 58,9 56,6 55,2 . ; ^Explicații Ș/1996 ; f tl997'.-\ “ v 1998 ^^999/ ' Șomeri - total 657 564 881 435 1 025 056 1 025 066 Rata șomajului (%) 6,6 8,9 10,4 10,4 Din care femei 355 435 428 620 485 181 485 181 Rata șomajului (%) 7,5 9,3 10,4 10,4 % șomaj femei față de total șomeri 52,5 48,4 47,7 47,7 Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 148-149; 1998, p. 142-143; 1999, p. 138-139. De asemenea, sunt asimilați șomerilor: «absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minim 18 ani, care nu au surse de venit proprii la nivelul a cel puțin jumătate din salariul de bază minim brut pe țară și care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; "absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de cel puțin 16 ani, în cazuri justificate de lipsa susținătorilor legali sau de imposibilitatea dovedită a acestora de a presta obligația legală de întreținere datorată minorilor: «tinerii care înainte de efectuarea 352 ȘTI stagiului militar nu au fost încadrați cu contract de muncă și care, într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării lor la vatră, nu s-au putut angaja; “absolvenții școlilor speciale pentru handicapați, care nu au loc de muncă. Ș. este un fenomen întâlnit în orice economie de piață și care se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică în toate țările. Rata șomajului este de circa 12% în Belgia și Franța, 13% în Danemarca, 16% în Spania, 19% în Finlanda, 14,1% în Bulgaria, 12,1% în Polonia, 13,7% în Slovacia. ȘTIINȚA DREPTULUI FINANȚELOR PUBLICE, ramură a științei juridice care are ca obiect perfecționarea legilor financiare speciale; ea urmărește îmbunătățirea legilor referitoare la: veniturile și cheltuielile bugetare, împrumuturile de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, procesul bugetar etc. ȘTIINȚA FINANȚELOR Șl CREDITULUI, parte a științelor economice care cercetează fenomenele și condițiile istorice în care au apărut, natura economică, legile evoluției, dezvoltării și dispariției treptate a relațiilor financiare și de credit. Ș.f. și c. studiază relațiile financiare și de credit nu în mod izolat, ci în legătura lor dialectică cu factorii de producție și cu ansamblul relațiilor economice pe diferitele trepte ale dezvoltării societății omenești, având legături organice și cu celelalte științe economice. ȘT. și c. arată că natura economică, funcțiile și rolul finanțelor și creditului sunt determinate de natura relațiilor social-economice specifice formațiunii social-eco- nomice, precum și de natura, caracterul, funcțiile și sarcinile statului din fiecare orânduire. Ș.f. și c. scoate în relief trăsăturile generale ale finanțelor și creditului în orânduirea respectivă, evidențiind totodată natura, funcțiile, rolul și importanța finanțelor. Ea relevă că relațiile financiare și de credit sunt o parte componentă a relațiilor economice din diferitele orânduiri social-economice, descoperă legile economice specifice relațiilor financiare și de credit în cadrul legilor economice generale și demonstrează influența relațiilor financiare și de credit asupra dezvoltării economico- sociale a acelor formațiuni economice și politice. Ca știință, finanțele și creditul au început să se formeze în prima perioadă a societății modeme. A. Smith și D. Ricardo - clasici ai economiei politice - au elaborat mai multe principii despre natura finanțelor. Ei au relevat că statul este chemat să apere proprietatea particulară și libera concurență, că finanțele constituie baza materială pentru întreținerea aparatului de stat. Deși A. Smith și D. Ricardo au sesizat aceste lucruri, ei n-au reușit să vadă natura de clasă a statului. Mai mult decât atât, Smith și Ricardo nu au înțeles caracterul istoric al statului și al finanțelor, deoarece considerau că proprietatea privată și libera concurență constituie o ordine naturală. Pe măsura dezvoltării societății s-au agravat și ascuțit și contradicțiile sale. Diferiți reprezentanți ai științei finanțelor au lansat teoria „necesităților colective", care susținea că statul ar fi o alianță publică de drept, menită să satisfacă nevoile colective ale membrilor societății. Ș.f. și c. studiază relațiile bănești prin intermediul cărora se formează, se repartizează și se utilizează fondurile bănești centralizate și necentralizate necesare realizării programului economic, înfăptuirii reproducției sociale, îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului și creșterii nivelului de viață materială și spirituală a poporului. Ea cercetează fenomenele financiare și de credit, cu deosebire formele de repartiție a produsului național brut, mai ales a venitului național, pe baza unei analize științifice a nivelului de dezvoltare a relațiilor de producție, pe baza naturii funcțiilor noi ale statului. Pe baza studiilor și cercetărilor efectuate, ș.f. și c. a furnizat elemente teoretice și practice necesare reglementării pârghiilor financiare și de credit, elaborării și înfăptuirii politicii economice, financiare și de credit în fiecare etapă istorică. Ș.f. și c. studiază relațiile financiare și bancare care se folosesc în procesul constituirii, repartizării și folosirii fondurilor bugetare și extrabugetare, a fondurilor bancare, metodele de gestionare a resurselor financiare și bancare, modalitățile de determinare, încasare și urmărire a impozitelor, a taxelor și a veniturilor nefiscale, procedura de dimensionare și de efectuare a cheltuielilor de natură financiară pe obiective și pe beneficiari, procesul de alcătuire, dezbatere, adoptare, 353 ȘTI executare și încheiere a bugetului public național. Ș.f. și c. studiază în același timp căile și metodele de echilibrare a categoriilor de bugete, compensarea eventualelor goluri temporare de casă și finanțarea deficitelor bugetare, organizarea și efectuarea controlului fmanciar-bancar, lansarea, plasarea, folosirea și rambursarea împrumuturilor de stat, metodele de planificare și de prognoză financiară, criteriile de stabilire a opțiunilor și a priorităților financiare, metodele și indicatorii de cuantificare și de exprimare a eficienței economice și sociale. Ș.f. și c. are ca obiect studierea modului de administrare a finanțelor și creditului public și privat. Ș.f. și c. nu se poate mărgini numai la studierea unei părți a relațiilor economico-sociale de producție, ci trebuie să țină seama și să examineze toate fenomenele care influențează și determină aceste relații. Astfel, pentru ca această știință să contribuie la elaborarea și la aplicarea unei juste politici financiare și de credit, trebuie să se cunoască formele de proprietate asupra mijloacelor de producție, situația diferitelor grupuri sociale în procesul de producție. în condițiile producției de mărfuri, ale acțiunii legii valorii, repartiția produsului național brut se înfăptuiește în cea mai mare parte sub formă bănească. Din totalitatea relațiilor bănești, ș.f. și c. studiază în mod deosebit relațiile bănești care există în procesul repartiției produsului național brut, când se formează, se repartizează și se utilizează fondurile bănești necentralizate de la unitățile economice cu capital de stat, cooperatiste și private, precum și fondurile statului. De asemenea, ea studiază relațiile bănești prin mijlocirea cărora se atrag disponibilitățile bănești temporare ale unităților economice de stat, cooperatiste, private și ale populației și se acordă sub formă de credite unităților economice; în această grup de relații bănești se cuprind și operațiunile de decontare din care se nasc și relații de credit. Ș.f. și c. studiază și perfecționarea formelor de control financiar-bancar, precum și condițiile social-istorice în care vor dispărea finanțele și creditul. Studiind relațiile financiare și de credit, ș.f. și c. face parte din suprastructura societății. Ș.f. și c. are menirea să cerceteze și să releve noile direcții, căile și modalitățile de perfecționare a mecanismului economico-fmanciar, în concordanță cu dezvoltarea economiei naționale și a relațiilor de producție, cu perfecționarea relațiilor financiar-bancare. Ș.f. și c. are raporturi strânse cu mai multe științe, ca de exemplu: dreptul constituțional și administrativ, dreptul civil, moneda și creditul, asigurările interne și internaționale, asigurările sociale, contabilitatea, statistica, relațiile valutar-financiare internaționale, economiile de ramură și în mod deosebit cu economia politică. Principiile generale ale dreptului, ale economiei și ale politicii economice constituie izvoarele ș.f. și c. 354 TABELA BURSEI, tabelă din incinta bursei pe care se scriu prețurile strigate pentru fiecare valoare mobiliară. Folosirea t.b. a constituit un pas foarte important pentru realizarea transparenței activității bursiere prin afișarea informațiilor în legătură cu prețul tranzacțiilor efectuate în incinta bursei. La începuturile activității bursei de valori, prețurile se determinau prin strigarea ofertelor de cumpărare și de vânzare în cadrul ringului. în prezent, t.b. pe care la început se scria cu creta - procedeu care încă se mai folosește în unele țari - a fost înlocuită cu tabela electronică din incinta bursei și cu ecranele calculatoarelor aflate în afara bursei. V. și bursă. TABELE DE MORTALITATE, t. în care, pe baza datelor oferite de recensământul populației, sunt trecute (în coloane distincte) valorile ftincției (probabilității) de supraviețuire (1^, ale probabilității anuale de viață (px), ale probabilității de deces (qx) și ale vieții medii (ex). De regulă, t. de m. mai conțin și alte coloane. T. de m. se pot construi fie pentru un grup mai restrâns de persoane, fie pentru întreaga populație a unei țări, când se numesc tabele de mortalitate generală a populației. Pentru întocmirea unor tabele de mortalitate generală sunt necesare datele rezultate dintr-un recensământ al populației, și anume numărul locuitorilor pe grupe de vârstă și sex și numărul decedaților (de asemenea, împărțiți după etate și sex) înregistrați în registrul de stare civilă, în jurul anului în care s-a făcut recensământul. Deoarece datele furnizate de recensământ conțin și unele erori (de exemplu, erori accidentale, datorate întâmplării și care sunt de importanță secundară și erori sistematice, de exemplu aglomerarea la vârstele rotunde), eliminarea acestora apare ca o problemă esențială. Această eliminare se realizează cu ajutorul unor procedee de ajustare. După eliminarea erorilor se trece la calcularea probabilităților de deces. Formula care se utilizează pentru calcularea probabilităților de deces (qx), având la dispoziție datele furnizate de recensământ pentru persoanele în viață la o anumită vârstă și decesele respective, este cunoscută sub denumirea de formula lui Becker și apare sub forma: dx qx=—+? LY d------- X 2 în care: qx = probabilitatea de deces; Lx = numărul persoanelor care au avut la data recensământului vârsta cuprinsă între x și x+1 ani; dx = numărul decedaților la data recensământului în vârstă de x+1 ani. Cunoașterea probabilităților anuale de deces (qx) este fundamentală pentru determinarea practică a probabilității de viață, a probabilității (funcției) de supraviețuire și a vieții medii. Astfel, de exemplu, probabilitatea de viață (px) este egală cu l-qx. Cu ajutorul t de m. se determină primele nete pentru diversele feluri de asigurări de viață, după ce în prealabil au fost alcătuite numerele de TAB comutație pentru o anumită tabelă de mortalitate și pentru un anumit procent de rentabilitate (sau rată a dobânzii). Acesta este motivul pentru care, de multe ori, t. de m. cuprinși alături de titlu, și procentul de rentabilitate cu care au fost calculate numerele de comutație. V. și numere de comutație; probabilitatea de deces; probabilitatea de viață; viața medie. TABELUL AMORTIZĂRII ÎMPRUMUTULUI, tabel ce evidențiază numărul de obligațiuni care se amortizează în fiecare an. V. și amortizarea împrumutului. TABLOU DE BORD, un număr limitat de indicatori economici și financiari fundamentali, referitori la ansamblul activității unității economice. Acești indicatori se referă la țoale laturile activității unității economice (aprovizionare, producție, desfacere, rezultatele economico-finan- ciare, absenteism, evoluția producției pe salariat, date externe ale întreprinderii etc.). TACTICĂ FINANCIARĂ, actele de planificare financiară, anuale și pe mai mulți ani, precum și măsurile concrete care se iau pentru realizarea obiectivelor și a sarcinilor acestor perioade. V. și politică financiară; strategie financiară. TALER, piesă de argint de 24 de grame emisă de un proprietar de mine din Bavaria. T. a fost o monedă privată emisă pe vremea regelui Carol Quintul (împărat german. 1519-1556), fiul lui Filip cel Frumos, arhiduce de Austria, și al Ioanei de Castilia. TALON, partea unei foi dintr-un chitanțier, bonier, registru etc., care se păstrează ia cotor după ce s-a eliberat partea detașabilă. TALON-SITUAȚ1E DE PLATĂ, document principal de decontare a lucrărilor de construcții-montaj, întocmit de către organizația de construcții care execută lucrările și acceptat de către beneficiarul lucrărilor sau de către reprezentantul autorizat al acestuia. T.-s. de p. se întocmesc lunar, trimestrial, anual și la terminarea lucrărilor, separat pentru lucrările finanțate și pentru cele creditate. în t.-s. de p., lucrările executate sunt evidențiate pe fiecare obiect din cadrul devizului general, reliefându-se separat cheltuielile de șantier. TANTIEMĂ, partea din profitul net care se împarte directorilor și administratorilor societăților anonime, membrilor consiliului de administrație și ai comisiilor de cenzori, pentru participarea lor la conducerea și controlul întreprinderilor respective. Mărimea t se stabilește de către adunarea generală a acționarilor sub forma unei cote procentuale din venitul net și urmărește stimularea conducătorilor întreprinderilor. De regulă, t. sunt limitate la 10% din profitul total de repartizat, însă prin statutul societății se pot prevedea procente mai mari. în afară de t. membrii organelor de conducere ale societăților comerciale primesc sume sub forma jetoanelor de prezență la ședințe și dividende pentru acțiunile pe care le dețin. Prin legea națională sunt stabilite norme referitoare la mărimea, modul de plată și impunerea t. V. și dividend. TARA, greutatea ambalajului unei mărfi care se scade din masa bruno pentru a se afla greutatea netto a mărfii. TARIF, listă de prețuri care exprimă, în funcție de importanță, echivalentul bănesc al serviciilor prestate și al lucrărilor executate unităților economice, populației etc. de către o unitate economică specializată. De exemplu, tarif poștal, tarif vamal, tarif C.F.R. în funcție de categoria beneficiarului, tarifele pot avea caracter de preț de producție, de livrare sau cu amănuntul. în unele cazuri, tarifele se pot plăti și în natură, de exemplu, pentru morărit, la lucrări agricole etc. *> T. de prime de asigurare, tabel care cuprinde cotele de primă (primă tarifară) pentru fiecare fel de asigurare. T. de p. de a. se utilizează la calcularea și la încasarea primelor de asigurare. V. și cotă, TAR prima de asigurare. ❖ T. pe unitatea de produs (pe lucrare), t. ce se utilizează la retribuirea în acord (pe unitatea de produs sau pe lucrare). Șantierele, întreprinderile industriale etc. folosesc retribuirea muncii în acord direct (v.), în care cuantumul salariului pe unitatea de produs sau pe lucrare este dependent de normele de timp, de producție și de salariul tarifar, ținându-se seama de categoria tarifară în care se încadrează lucrarea normată și la care se stabilește tariful pe unitatea de produs sau pe lucrare. ❖ T. prohibit, t. ce cuprinde taxe vamale ridicate, care practic împiedică importarea într-o țară a anumitor mărfuri. Cu ajutorul acestor t., monopolurile obțin posibilitatea de a ridica prețurile mărfurilor importate pe piața internă și se înlesnește expansiunea pe piețele externe. în țările slab dezvoltate, practicarea t.p. are drept scop apărarea intereselor economice naționale. ❖ T. vamal, act normativ care stabilește cuantumul taxei vamale; lista sau tabelul (catalogul) în care sunt enumerate taxe vamale ce se percep pentru mărfurile importate, exportate și tranzitate. Prin tv., un stat sau un grup de state stabilește, pe baza unei clasificări a mărfurilor, nivelul taxelor vamale corespunzător fiecărei poziții și subpoziții de marfă, în funcție de aranjamentele convenite cu alte țări în plan bi- și multilateral. în practica vamală se utilizează mai multe tipuri de tv., și anume: t.v. alfabetice (englez, francez, german etc.); tv. stabilite după originea mărfii (din regnul vegetal, animal, mineral sau mixt); tv. stabilite în funcție de gradul de prelucrare a mărfurilor (materii prime, materiale, producție neterminată, produse finite). Tipurile menționate fac obiectul unor tv. care pot fi: generale, constituite din complexul taxelor vamale care formează regimul vamal al unei țări, aplicabil de regulă în relațiile economice cu toate țările; convenționale, stabilite prin înțelegeri sau tratate între state și care se abat de la tv. general; diferențiate, aplicate în mod special unui anumit stat cu care, practic, se intră în război vamal, ele fiind mai mari cu până la circa 30% față de tv. general; se aplică și în transportul pe apă și pe calea ferată, în funcție de distanță și de valoarea mărfii. Se mai utilizează t.v. ad-valorem, unde taxele sunt stabilite în funcție de valoarea mărfurilor, și t.v. specific, în care taxele vamale se stabilesc în funcție de greutatea neta sau brută a mărfurilor, după numărul bucăților, al lăzilor etc. ❖ T. vamal comun, t. stabilit și practicat de către țările membre ale Uniunii Economice și Monetare (v.), care înlocuiește protecțiile particulare în raport cu exteriorul și suprimă protecțiile între țările membre. ❖ T. vamal de export, t. care cuprinde nivelul taxelor practicate de unele state pentru exportul de mărfuri. în relațiile comerciale externe, la import, țara noastră stabilește și aplică un t.v. de import, care să stimuleze participarea la diviziunea internațională a muncii, perfecționarea activității economico-sociale naționale, utilizarea pârghiilor economico-financiare în activitatea de comerț exterior, reflectarea prețurilor de import în prețurile de pe piața internă a mărfurilor importate, sporirea preocupării unităților economice, a ministerelor etc. pentru dimensionarea importurilor la strictul necesar și dezvoltarea producției interne, îndeosebi în ceea ce privește mașinile, utilajele, piesele de schimb, precum și folosirea în producție a unor înlocuitori. Totodată, aplicarea acestor taxe de import contribuie la o mai bună reflectare a prețurilor de import în nivelul prețurilor interne ale mărfurilor importate, ceea ce are influență directă asupra gestiunii economico-financiare a întreprinderilor importatoare. T.v. de i. creează posibilitatea negocierii și convenirii de concesii tarifare în schimburile comerciale reciproce, ținându-se seama de nivelul de dezvoltare economică a țărilor partenere. Mărfurile importate din țările care aplică României tratamentul națiunii celei mai favorizate în domeniul vamal sunt supuse taxelor vamale prevăzute în t.v. de i., iar pentru mărfurile importate din celelalte țări se prevede posibilitatea majorării taxelor vamale în comparație cu nivelul taxelor prevăzute în tariful vamal, în relațiile cu țările care introduc majorări de taxe vamale, neconvenite anterior, se pot stabili taxe vamale majorate. T.v. de i. sunt cel mai frecvent utilizate; ele conțin una, două sau mai multe coloane de taxe vamale, diferențiate ca nivel, în funcție de regimul aplicabil țărilor de unde provin mărfurile. T.v. de j. nu se aplică pentru mărfurile importate din țările cu care schimburile comerciale ale României se desfășoară pe bază de acorduri și protocoale internaționale fără taxe 357 TAR vamale. T.v. duble, t. practicate de unele țări, care cuprind două serii de taxe vamale (minimale și maximale) aplicabile la mărfurile anumitor țări, în funcție de caracterul relațiilor comerciale și politice cu țările respective. ❖ T. vamal protecționist, t.v. care cuprinde măsuri restrictive referitoare la taxele vamale de import folosite în vederea protejării anumitor ramuri ale economiei naționale. V. și taxă vamală; taxă vamală prohibitivă. T.v.p. poate fi cu o singură coloană (simplu) sau cu mai multe coloane (compus), pe feluri de taxe vamale (coloana taxelor generale, coloana taxelor convenționale, coloana taxelor preferențiale etc.). TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI, instrument al politicii comerciale și financiare a statului român prin care este stabilit și se aplică regimul vamal al mărfurilor care se importă. Practic, t.v. este o listă, un catalog care cuprinde nomenclatorul mărfurilor supuse taxelor vamale, precum și taxele vamale care se percep asupra acestora. Actualul t.v. al României îndeplinește următoarele funcții: a) de racordare a economiei românești la economia mondială; b) de protejare a economiei noastre naționale de concurența străină; c) fiscală, deoarece taxele vamale sunt venituri ale bugetului de stat; d) de negociere bilaterală sau multilaterală, prin care se pot dobândi unele concesii de ordin tarifar. T.v. al României a fost instituit prin Decretul nr. 395 din 2 decembrie 1976 și a fost în vigoare până în anul 1990. Prin H. G. nr. 1194 din 12 februarie 1990 i s-au adus unele amendamente în condițiile liberalizării prețurilor. Prin H. G. României, nr. 673 din 15 septembrie 1991 s-a adoptat un nou tv. de i. al României, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992 și care are la bază Convenția vamală din 1983 referitoare la sistemul de descriere, armonizare și codificare a mărfurilor importate. Pentru mărfurile importate din țările cu care România întreține relații comerciale în baza unor convenții internaționale, taxele vamale se aplică potrivit acestor convenții. Taxele se aplică ad- valorem. T.v. de i. al României cuprinde câteva coloane, și anume: una în care sunt înscrise taxele vamale convenționale, ce se aplică mărfurilor importate din țările care ne-au acordat clauza națiunii celei mai favorizate, altă coloană care cuprinde taxele vamale preferențiale și o a treia coloană care cuprinde tot taxe preferențiale, însă speciale. TAXA ASUPRA CURTAJULUI, t. care se calculează într-o cotă proporțională de 15-20% aplicată asupra curtajului. T. asupra c. se plătește de către agentul de schimb, care o recuperează de la clienții săi prin includerea ei în taxa de negociere. V. și curtaj; agent; broker. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT, t. care se plătește de către persoanele fizice și persoanele juridice române și străine care posedă mijloace de transport cu tracțiune mecanică și mijloace de transport pe apă. T. asupra m. de t. cu tracțiune mecanică se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cnf (autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autocamioane de orice fel, autotrenuri, tractoare, motociclete, motorete, scutere, biciclete și tricicluri cu motor). Pentru remorci, semiremorci și rulote, taxele se stabilesc în funcție de tonajul transportat și reprezintă 50% din taxa mijlocului de transport care tractează. T. asupra m. de t. pe apă se stabilește anual, în sumă fixă diferențiată pe feluri de mijloace de transport, cum sunt: "luntre, bărci fără motor folosite pentru uz personal și agrement: "bărci fără motor folosite în alte scopuri; “bărci cu motor; “bacuri și poduri plutitoare; ®șalupe; "iahturi; “remorchere și șlepuri; “vapoare. T. asupra m. de t. se stabilește de către organele fiscale teritoriale pe raza cărora contribuabilii își au domiciliul sau sediul, după caz, pe baza declarației de impunere. T. se plătește trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, t datorată se repartizează în sume egale, la termenele de plată rămase până la finele anului. Persoanele juridice și persoanele fizice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport sunt obligate să achite integral taxa datorată, la data luării în evidență de către organele fiscale. T. — — _ __ TAX asupra m. de t. se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele organelor de poliție sau ale căpităniei porturilor, după caz, t. se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care s-a ivit una dintre aceste situații. Autoturismele, motocicletele cu ataș și triciclurile cu motor care aparțin invalizilor și sunt adaptate invalidității lor sunt scutite de t. Instituțiile publice, precum și persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul de călători în comun din interiorul localităților sunt scutite de plata acestei t De această scutire beneficiază și transportul în comun de călători din afara localităților până la o anumită distanță, dacă se practică tarife stabilite în condițiile transportului în comun. De asemenea, sunt scutite de plata t. bărcile și luntrele folosite de localnicii din Delta Dunării și Insula Mare a Brăilei pentru transportul de uz personal. TAXA DE AUTORIZARE A SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, t. ce se plătește de către fiecare societate de asigurări cu ocazia autorizării. Cuantumul t. este de 75 de milioane de lei, iar cuantumul ei se poate actualiza anual prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (v.), în funcție de indicele prețurilor comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. în cazul respingerii cererii de autorizare, t. de a. nu se restituie. V. și autorizarea de funcționare a asigurătorilor. TAXA DE FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, t. ce se plătește de societatea de asigurări din momentul acordării autorizației de funcționare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate. Termenul de plată a t. se stabilește de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (v.) care o și încasează. întârzierea în plata t. se sancționează cu majorări, amenzi contravenționale și executare silită. V. și autorizarea de funcționare a asigurătorilor. TAXA JUDICIARA DE TIMBRU, t. ce se încasează pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și pentru cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Taxarea se face în mod diferențiat, în funcție de obiectul acțiunii, evaluabil sau nu în bani. Valoarea la care se calculează t.j. de t. este cea declarată în acțiune. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanță ca derizorie, instituția judiciară va determina valoarea pe baza unor norme stabilite de Ministerul Justiției. Determinarea cuantumului t.j. de t. se face de către instanța de judecată, Ministerul Justiției sau, după caz, de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. împotriva modului de stabilire a t.j. de t. se poate face contestație potrivit procedurii legale. T.j. de t se plătește anticipat în numerar la unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni sau prin ordin de plată, precum și prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile pentru taxele de valori mici; această t. se poate recalcula dacă se ivesc elemente noi. Neplata t. până la tennenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Dacă instanța de judecată învestită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare t.j. de t. nu a fost plătită în cuantumul legat, ea dispune darea în debit la organele financiare. La cererea petiționarului, sumele achitate cu titlu de t.j. de t. se restituie în următoarele cauze: “când taxa nu era datorată; acând s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; Qcând acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; “când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; «când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data nașterii sale. Cererea de restituire se adresează instituției la care s-a introdus acțiunea sau cererea. T.j. de L plătită prin aplicarea și anularea de timbre fiscale mobile nu se restituie. De asemenea, nu se restituie t.j, de t. plătită pentru cereri și acțiuni anulate ca fiind insuficient timbrate. Veniturile realizate din încasarea t.j. de t. constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind separat în bugetul Ministerului __ ^“359 TAX Justiției într-o cotă de 85%, de 10% în cel al Curții Supreme de Justiție și de 5% în bugetul Ministerului Public. Disponibilitățile de la finele anului se reportează în anul următor pentru a fi cheltuite pe aceeași destinație. Veniturile realizate din t.j. de t. se folosesc pentru buna fimcționare a instanțelor judecătorești și a parchetelor, a Ministerului Justiției, precum și pentru completarea fondului cheltuielilor de personal pentru magistrați, asimilații acestora și personalul auxiliar. Sumele care provin din t.j. de t. plătită pentru activitatea notarială, impozitele încasate din onorariile avocaților și ale notarilor publici constituie venituri ale bugetului de stat și se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiției, al Curții Supreme de Justiție și al Ministerului Public, în cotele menționate mai sus. Sunt scutite de t.j. de t. acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: "încheierea, executarea și încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi care decurg din raportul de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă și cele privind soluționarea conflictelor colective de muncă, precum și executarea hotărârilor pronunțate în aceste litigii; "plata muncii membrilor cooperativelor de producție meșteșugărească, de producție mixtă agricolă- meșteșugărească, de invalizi și de prestări de servicii; "obligațiile legale și contractuale de întreținere; "stabilirea și plata pensiilor, precum și alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale; "stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor handicapate și a altor forme de protecție socială legale; "restituirea de către persoanele fizice și juridice care folosesc personal salariat a sumelor acordate de organul de asigurare cu titlu de pensii și ajutoare sociale celor accidentați în muncă; "stabilirea și acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept; "adopție, constatare a abandonului, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicție judecătorească, asistența bolnavilor psihic periculoși, precum și executarea de către autoritatea tutelară a atribuțiilor ce îi revin; "sancționarea contravenienților; "protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor; "stabilirea drepturilor persoanelor fizice acționare la societățile comerciale agricole pe acțiuni; "valorificarea drepturilor Societății Naționale de Cruce Roșie; "amenzile de orice fel; "exercitarea drepturilor electorale; "cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile, materiale și morale decurgând din acestea; "orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de tj. de t.; "cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; "contestațiile introduse la Curtea de Apei împotriva hotărârilor comisiilor constituite în temeiul art 20 din Legea nr. 33/1994 privind expropierea pentru cauză de utilitate publică; "cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate de Ministerul Public și de Ministerul Finanțelor, precum și cele formulate de alte instituții publice, dacă au ca obiect venituri publice. Ministerul Finanțelor poate acorda și alte scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata t.j. de t. Ministerul Finanțelor este abilitat să controleze modul în care se asigură respectarea normelor privind stabilirea și plata tj. de t. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ, formă principală a taxelor asupra consumului, cu caracter general, calculată și aplicată în fiecare stadiu al circuitului bunurilor și serviciilor de la producția primară până la stadiul consumului final. La fiecare stadiu al circuitului economie, t. pe v.a. se încasează prin includerea ei în prețul de vânzare, având deci loc creșterea corespunzătoare a acestui preț. De fapt, această taxă este un impozit indirect general care se aplică o singură dată asupra bunurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producție, asupra executărilor de lucrări și prestărilor de servicii. Denumirea de t. pe v.a. este inadecvată, deoarece taxa nu trebuie confundată cu impozitul. Apoi, nu în toate cazurile este vorba despre valoare 360 TAX adăugată, ci numai de preț adăugat. Considerăm că denumirea corectă ar fi cea de impozit pe cifra de afaceri netă. T. pe v.a. este un impozit indirect nou pe plan mondial, adoptat inițial în Franța din inițiativa lui M. Laure, în anul 1954. în anii următori această t. s-a extins în mai multe țări din Europa, America Latină, Asia, Africa etc. T. pe v.a. nu se aplică în S.U.A. și Australia, care practică un sistem de taxare asupra vânzărilor. La propunerea Comisiei Financiare a Comunității Europene, t. pe v.a. a fost adoptată la 1 ianuarie 1970 de către toate țările Pieței Comune, înlocuind impozitul pe circulația mărfurilor (v.), care conduce la impunerea repetată, în „cascadă44. Practic, t. pe v.a. se aplică numai asupra diferenței dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare, respectiv numai asupra valorii adăugate (create) de către fiecare agent economic participant la procesul de producție și de circulație a mărfii respective. T. pe v.a. este un impozit pe cifra de afaceri netă, un impozit multistadial, colectat asupra vânzărilor în faza de producție, în comerț, precum și asupra importurilor (exporturile sunt scutite de această taxă). T. pe v.a. se poate calcula prin aplicarea cotei proporționale, în felul următor: a) asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător până la consumator; b) asupra prețului de vânzare din stadiul respectiv, obținându-se în acest fel t. asupra prețului de vânzare, din care se deduce t. aferentă prețului de vânzare din stadiul anterior. A doua variantă se folosește mai frecvent. T. pe v.a. se aplică asupra prețului de vânzare a mărfurilor sau asupra tarifelor lucrărilor executate și serviciilor prestate. Pentru calcularea t., se determină volumul total al vânzărilor, respectiv al prestărilor, adică cifra de afaceri pe lună, trimestru etc., asupra căreia se aplică cota taxei. Sumele vărsate anterior la bugetul statului ca t. pe v.a. se deduc pentru a evita impunerea repetată a aceleași valori. în acest scop, t. pe v.a. este prevăzută separat în fiecare factură. Plătitorii de t. au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării operațiunilor supuse acestei t., obținerii de bunuri și servicii scutite de L T. pe v.a. are următoarele caracteristici: "este un impozit indirect general; “este un impozit neutru față de prețuri; “este un impozit unic, dar cu plată fracționată; “are caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor și serviciilor din economie. Neutralitatea se referă la faptul că acest impozit, care nu permite nici un fel de discriminare, se prezintă sub forma unor cote care se aplică tuturor activităților economice, iar această definire de fracționare derivă din faptul că el se calculează pe fiecare verigă (stadiu) care participă la realizarea și la valorificarea produsului finit. T. pe v.a. se caracterizează prin transparență, în sensul că permite fiecărui cetățean și patron să cunoască exact și concret mărimea impozitului și a obligației de plată ce-i revine. Acest impozit se caracterizează prin unicitate, adică indiferent de circuitul pe care-1 parcurge materia primă până la produsul finit respectiv, pe la câți agenți economici trece până se obține o anumită marfa, t. este aceeași ca mărime, ceea ce înseamnă că nu mai depinde de mărimea (de fazele) circuitului economic și că evită cumulul impozitării. O altă trăsătură caracteristică a t. pe v.a. este aceea că aplicarea ei se face numai în țara în care produsul se consumă. De asemenea, t. pe v.a. mai prezintă următoarele avantaje: “creează condiții egale de concurență; “îmbină sferele prețurilor de producție cu cele de consum; “creează condiții pentru participarea economiei naționale la procese de integrare economică, prin baza comună a mecanismului de impozitare. Practic, prin aplicarea t. asupra v.a., statul poate încasa mai repede o parte a impozitului, ca urmare a faptului că t. se încasează pentru fiecare stadiu de producție și de realizare a mărfii, lucrării sau serviciului. Concomitent, organele financiare pot efectua controlul asupra calculării și plății t., întrucât plătitorii sunt obligați să țină evidența clară a operațiunilor de vânzare și cumpărare, precum și a t. plătite. Instituirea t pe v.a. în țara noastră poate fi considerată o premisă pentru stimularea exporturilor și diminuarea importurilor, pentru accelerarea circuitului economic din întreprinderi, pentru stimularea investițiilor și pentru îmbunătățirea întregii activități economico-fmanciare. Mărfurile destinate exportului nu constituie obiectul acestei t. T. pe v.a. se prelevă ia bugetul statului de către fiecare agent economic și se suportă de către cumpărătorii mărfurilor. T. se aplică 361 TAX asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic și reprezintă un venit al bugetului de stat Plătitorii t pe v.a. sunt persoanele juridice, cele fizice care efectuează, de o manieră independentă, în mod obișnuit sau ocazional, una sau mai multe operațiuni impozabile. Astfel, plătesc t pe v.a. agenții economici înregistrați ia organele fiscale competente pentru livrările de bunuri mobile, transferul proprietății bunurilor imobiliare, executările de lucrări și prestările de servicii. Pentru bunurile din import, t. pe v.a. se plătește de persoanele juridice sau fizice importatoare direct sau prin intermediari. De asemenea, plătesc această t beneficiarii bunurilor imobile închiriate, ai operațiunilor de publicitate, de Consulting, beneficiarii studiilor, ai cercetărilor, beneficiarii de mărci de fabrică și de comerț sau de alte drepturi similare efectuate de un prestator cu sediul sau domiciliul în străinătate și folosite de beneficiari cu sediul sau domiciliul în România. Agentul economic care înscrie t. pe v.a. pe o factură sau pe un document înlocuitor este obligat să achite suma respectivă la bugetul de stat, chiar dacă operațiunea în cauză nu este impozabilă potrivit legii. T. pe v.a. se aplică asupra operațiunilor cu plată, precum și asupra celor asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă de către persoanele juridice și cele fizice, cum sunt: "livrările de bunuri mobile, executările de lucrări și prestările de servicii efectuate în cadrul exercitării activității profesionale; "transferul proprietății bunurilor imobiliare între agenții economici, precum și între aceștia și instituții sau persoanele fizice; "importul de bunuri, lucrări executate și servicii. Se asimilează cu livrările de bunuri, executările de lucrări și prestările de servicii, următoarele operațiuni: "vânzarea cu plată în rate sau închirierea unor bunuri pe baza unui contract cu clauza trecerii proprietății asupra bunurilor respective după plata ultimei rate sau la o anumită dată; "prelucrarea de către agentul economic a unor bunuri achiziționate sau fabricate de acesta, în vederea folosirii sub orice formă, în scop personal sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, cu excepția celor ce se încadrează în plafoanele stabilite pentru donațiile făcute în scopuri umanitare și pentru sprijinirea activităților sociale, culturale, sportive, precum și pentru cheltuielile de protocol, reclamă și publicitate; ■prestarea de către agenții economici a unor servicii cu titlu gratuit pentru alte persoane fizice sau juridice, cu excepția celor prevăzute mai sus; "utilizarea de către agenții economici pentru activitatea proprie a unor produse, lucrări sau servicii realizate în unitățile acestora, cu excepția celor încorporate direct în bunurile sau serviciile supuse t. pe v. a. în cazul transferului dreptului de proprietate asupra unui bun de către două sau mai multe persoane, prin intermediul mai multor tranzacții, fiecare operațiunea se consideră o livrare separată, fiind impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct spre beneficiarul final. Nu se aplică t pe v.a. asupra operațiunilor privind livrările de bunuri, executările de lucrări și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată efectuată de către: "asociațiile fără scop lucrativ, pentru activitățile cu caracter social filantropic; "organizațiile care desfășoară activități de natură religioasă, politică sau civică; "organizațiile sindicale, pentru activitățile legate de apărarea colectivă a intereselor materiale și morale ale membrilor lor; "instituțiile publice, pentru activitățile lor sociale, administrative, educative, de apărare, de ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive. Aceste categorii de persoane juridice plătesc t. pe v.a. pentru operațiunile efectuate în mod sistematic, direct sau prin unități subordonate, pentru obținerea de profit. Baza de impozitare reprezintă contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, exclusiv t. pe v.a. Baza de impozitare se calculează folosindu-se: "prețurile negociate între vânzător și cumpărător, precum și avându-se în vedere alte cheltuieli datorate de cumpărător pentru livrările de bunuri și care nu au fost cuprinse în preț. Aceste prețuri cuprind și accizele legale; "tarifele negociate pentru executările de lucrări și prestările de servicii; "sumele rezultate din aplicarea cotei de comision sau suma convenită între parteneri pentru operațiunile de intermediere; "valoarea în vamă, determinată potrivit legii, la care se adaugă taxa vamală, alte taxe și accizele datorate pentru bunurile și serviciile din import; «prețurile de piață sau, în lipsa 362 TAX acestora, costurile aferente bunurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate pentru folosința proprie de un agent economic sau cu titlu gratuit pentru alte persoane juridice sau fizice; “prețurile vânzărilor efectuate din depozitele vămilor stabilite prin licitații. Nu se cuprind în baza de impozitare: “remizele și alte reduceri de preț acordate de către furnizor direct cumpărătorului; “sumele primite cu titlu de penalitate pentru neîndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale; “sumele achitate de furnizor sau de prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia; “ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare; “sumele încasate de la bugetul de stat de către agenții economici înregistrați la organele fiscale ca plătitori de t. pe v.a. și care sunt destinate finanțării investițiilor, acoperirii diferențelor de preț și finanțării stocurilor de produse cu destinație specială. Dacă au loc refuzuri totale sau parțiale privind cantitatea, prețurile sau alte elemente cuprinse în facturi sau în documente similare, suma impozabilă se reduce corespunzător. La fel se procedează și în situația în care cumpărătorii retumează ambalajele în care a fost expediată marfa. In aplicarea t. pe v.a. se folosesc câteva reguli de impozitare, și anume: “unele operațiuni sunt impozabile obligatoriu; la acestea se aplică cota legală stabilită. Pentru aceste operațiuni, t. se calculează asupra sumelor obținute din vânzări de bunuri, executări de lucrări sau prestări de servicii, la fiecare stadiu al circuitului economic, până la consumatorul fmal inclusiv. Din t. facturată corespunzător sumelor reprezentând contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate se scade t. aferentă bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate sau produse în unitățile proprii și destinate realizării operațiunilor impozabile; “la alte operațiuni se aplică așa-numita cotă zero. Se pot utiliza cotă standard și cote peste și sub nivelul cotei standard pe considerente de politică financiară, socială și economică. Cota zero se aplică pentru: “exportul de bunuri, efectuat de agenții economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României; “transportul internațional de persoane în și din străinătate, efectuat de agenții economici autorizați, precum și prestările de servicii legate direct de acestea; “transportul de marfă și de persoane în și din porturile și aeroporturile din România, cu nave și avioane românești, comandate de beneficiari cu sediul în străinătate; “trecerea mijloacelor de transport de mărfuri sau de călători cu mijloace de transport fluvial specializate între România și statele vecine; "transportul și prestările de servicii accesorii transportului, aferente mărfurilor din import, efectuate pe parcurs extern și pe parcurs intern până la punctul de vămuire și de întocmire a declarației vamale; “livrările de carburanți și de alte bunuri destinate utilizării sau încorporării în nave și aeronave care prestează transporturi internaționale de persoane și de mărfuri; “prestările de servicii efectuate în porturi și aeroporturi, aferente navelor de comerț maritim și fluvial internațional, precum și aeronavelor; “reparațiile la mijloacele de transport contractate cu beneficiari din străinătate; “prestările de servicii efectuate de agenții economici cu sediul în România, contractate cu beneficiari din străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României; ■materialele, accesoriile și alte bunuri care sunt introduse din* teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităților de export; “bunurile și serviciile în favoarea directă a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a reprezentanțelor internaționale interguvema- mentale acreditate în România, precum și a personalului acestora, pe bază de reciprocitate; ■bunurile cumpărate din expozițiile organizate în România, precum și din rețeaua comercială, expediate sau transportate în străinătate de către cumpărătorul care nu are domiciliul sau sediul în România; “bunurile și serviciile finanțate direct din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaționale, de organizații nonprofit și de caritate din străinătate și din țară, inclusiv donații ale persoanelor fizice; “construcția de locuințe, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor existente; “construcția de lăcașuri de cult religios. Cota zero se aplică și bunurilor pe care agentul economic le folosește pentru fabricarea produselor 383 TAX care se impozitează ulterior cu t pe v.a. La aceste operațiuni, furnizorii sau prestatorii de servicii au dreptul la deducerea L pe v.a. aferente bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate sau produse în unitățile proprii, destinate realizării operațiunilor impozabile. La calcularea t. pe v.a. există și operațiuni impozabile prin opțiune. Astfel, agenții economici, precum și unitățile economice din cadrul altor persoane juridice care efectuează operațiuni scutite de t. pot opta la plata acestei t., pentru întreaga activitate sau numai pentru o parte a acesteia. Aprobarea se dă de către Ministerul Finanțelor și se aplică începând cu luna următoare față de data aprobării. T. pe v.a. se calculează prin aplicarea cotei standard de 19% pentru operațiunile impozabile obligatoriu privind livrările de bunuri, transferurile imobiliare, executările de lucrări și prestările de servicii din țară și din import. în unele țări din Europa, nivelul taxei pe valoarea adăugată este următorul: Germania - 15%; Belgia - 19,5%; Cehia - 23%; Danemarca - 25%; Spania - 13%; Grecia - 18%; Franța - 18,6%; Irlanda - 16-21%; Italia - 19%; Luxemburg - 15%; Portugalia - 16%; Marea Britanie - 17,5%. Agenții economici și persoanele fizice au obligația să calculeze și să plătească t pe v.a. de la data efectuării livrărilor de bunuri mobile, transferării proprietății bunurilor imobiliare, executărilor de lucrări și prestărilor de servicii. Pentru livrările sau prestările de servicii parțiale, obligația de plată se determină corespunzător valorii bunurilor livrate, lucrărilor executate și serviciilor prestate. Dacă livrările de mărfuri, lucrările și prestările de servicii se plătesc în rate ori se decontează și se încasează succesiv, obligația de plată ia naștere de la data când se face decontarea sau plata ratelor. Exigibilitatea este data de când se datorează t. pe v.a., data de la care organul fiscal are dreptul să pretindă plătitorului achitarea t la bugetul de stat. în funcție de felul operațiunilor, exigibilitatea plății t ia naștere la următoarele date: "data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobiliare și prestărilor de servicii; "data înregistrării declarației vamale, în cazul importurilor de bunuri, sau data recepției de către beneficiari, pentru serviciile din import; "data livrării bunurilor către beneficiari, în cazul operațiunilor efectuate prin intermediari sau consignație; «data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea unor bunuri achiziționate sau fabricate de agentul economic în vederea folosirii sub orice formă sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice; "data colectării monedelor din mașină, pentru mărfurile vândute cu plata prin mașini automate. Sunt scutite de plata t. pe v.a.: livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică autorizată, efectuate în țară de către: «unitățile sanitare, inclusiv veterinare, și de asistență socială: spitale, sanatorii, policlinici, dispensare, cabinete medicale, cămine de bătrâni și de pensionari, case de copii, salvări și altele, autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială; «unități autorizate să desfășoare activități sanitare și de asistență socială în stațiuni balneoclimaterice; «serviciile de cazare, masă și tratament prestate cumulat de către agenții economici autorizați care își desfășoară activitatea în stațiuni balneoclimaterice și a căror contravaloare este decontată pe bază de bilete de tratament; «unitățile și instituțiile de învățământ cuprinse în sistemul național de învățământ; «unitățile care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și de inovare și care execută programe, subprograme, teme, proiecte, precum și acțiuni componente ale Programului național de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică sau ale Programului național de cercetare, dezvoltare și inovare. De asemenea, sunt scutite unitățile care desfășoară activitățile menționate mai sus, realizate cu finanțare în parteneriat internațional cu Uniunea Europeană, regional și bilateral; «gospodăriile agricole individuale; «cantinele organizate pe lângă asociațiile, organizațiile și instituțiile publice care nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, precum și cele de pe lângă unitățile scutite; «casele de economii, fondurile de plasament, casele de ajutor reciproc, cooperativele de credit și alte societăți de credit, casele de schimb valutar; “societățile de investiții financiare, de intermediere financiară și de valori mobiliare; «Banca Națională a României, pentru operațiunile sale specifice prevăzute în statutul său. Sunt scutite, de asemenea, băncile, persoanele 364 TAX juridice române constituite ca societăți comerciale, sucursalele din România ale băncilor, persoanele juridice străine, precum și alte persoane juridice autorizate prin lege să desfășoare activități bancare, pentru activitățile permise băncilor prin Legea bancară nr. 58/1999, cu excepția următoarelor operațiuni: "vânzările de imobile către salariați, tranzacțiile cu bunuri mobile și imobile în executarea creanțelor; "operațiunile de leasing financiar; "închirierea de casete de siguranță; "tranzacții în cont propriu sau în contul clienților cu metale prețioase, obiecte confecționate din acestea, pietre prețioase; "prestările de servicii care nu sunt efectuate în exclusivitate de bănci, ca de exemplu: studii de fezabilitate, acordarea de consultanță, evaluări de patrimoniu, închirieri de spații, cazare etc. în același timp sunt scutite: "fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; "Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru întreprinzătorii Privați S.A. și Fondul de Garantare a Creditului Rural S.A.; "societățile de asigurări; "societățile de asigurări și/sau reasigurări, inclusiv cele de intermediere în astfel de activități; "Compania Națională „Loteria Română“ S.A. și agenții economici autorizați de Comisia de Coordonare, Avizare și Atestare a Jocurilor de Noroc, pentru activitățile de organizare și exploatare a jocurilor de noroc; "lucrările de construcții, amenajări, reparații și întreținere executate pentru monumente comemorative ale combatanților, eroilor, victimelor de război și ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989; "încasările din taxele de intrare la castele, muzee, târguri și expoziții, grădini zoologice și botanice, biblioteci; "operațiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole, a impozitului pe veniturile din activitatea de taximetrie; ■editarea, tipărirea și vânzarea de manuale școlare și cărți, exclusiv activitatea cu caracter de reclamă și publicitate; "realizarea și difuzarea programelor de radio și televiziune, cu excepția celor cu caracter de reclamă și publicitate; "producția de filme, cu excepția celor cu caracter de reclamă și publicitate, destinate difuzării prin televiziune; "producția de proteze de orice fel, de accesorii ale acestora, precum și de produse ortopedice; "producția de uniforme pentru copiii din învățământul preșcolar și primar; "producția de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii sub un an; "aportul de bunuri și servicii la capitalul social al societăților comerciale; ■transportul fluvial al localnicilor în Deltă și pe relațiile Orșova-Moldova Nouă, Brăila-Hârșova, Galați-Grindu; "activitățile specifice desfășurate în zona liberă de agenții economici autorizați în acest scop; "activitățile agenților economici, precum și ale celor care îndeplinesc condițiile unei activități economice desfășurate de asociațiile, organizațiile, instituțiile publice și de alte persoane juridice cu o cifră de afaceri declarată organului fiscal competent sau, după caz, realizată de până la 50 de milioane de lei anual. Sunt de asemenea scutite de plata t. pe v.a. o serie de operațiuni de import, și anume: "bunurile din import care, potrivit Tarifului vamal de import al României, prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului, sunt scutite de taxe vamale. Nu sunt scutite de t: ■bunurile din import pentru care în legislație se prevede exceptarea, exorenarea, abolirea sau desființarea taxelor vamale; ■mărfurile importate și comercializate în regim duty-free, precum și prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanțelor diplomatice și a personalului acestora; "bunurile introduse în țară fără plata taxelor vamale, potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice; "reparațiile și transformările la nave și aeronave românești în străinătate; ■bunurile și serviciile din import similare bunurilor și serviciilor din țară, scutite de t. pe v.a.; ■mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri provenite din străinătate, care se introduc direct în zonele libere; "licențe de filme și programe, drepturi de transmisie, abonamente la agenții de știri externe și altele de această natură, destinate activității de radio și televiziune. Plătitorii de t. pe v.a. sunt obligați să depună sub semnătura persoanelor autorizate, la organul fiscal competent, o declarație de înregistrare în termen de 15 zile de la data începerii activității sau a modificării condițiilor de exercitare a acesteia. De asemenea, sunt obligați să solicite organului fiscal scoaterea din evidență ca plătitor de t., în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectivă. în timpul activității 365 TAX lor, plătitorii de t. pe v.a. sunt obligați să consemneze livrările de bunuri și prestările de servicii în facturi sau în alte documente înlocuitoare. T. pe v.a. se plătește, pe baza decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare, prin virament, cec sau cu numerar, la organul fiscal competent sau la băncile comerciale, după caz. Prin excepție, plătitorii de t pe v.a. care, potrivit normelor legale, depun decontul la alte termene decât lunar, au obligația să plătească suma datorată în condițiile și la termenele aprobate de Guvern. Pentru produsele din import definitiv, t. se plătește la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale. Prin derogare de la aceste prevederi, se suspendă plata t. pe v.a. la organele vamale pe termen de 60-120 de zile pentru utilajele, instalațiile, echipamentele, mașinile industriale și mașinile agricole care se importa în vederea efectuării și derulării investițiilor prin care se realizează o unitate productivă nouă, se dezvoltă capacitățile existente sau se retehnologizează fabrici, secții, ateliere, precum și pentru materiile prime necesare pe baza unui certificat eliberat în condițiile stabilite de Ministerul Finanțelor. Agenții economici au obligația să achite t. pe v.a. aferentă bunurilor din import introduse în țară în regim de leasing, corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele prevăzute în perioada de leasing. Dacă la expirarea perioadei de leasing bunurile trec în proprietatea beneficiarului, se datorează t pe v.a. pentru suma negociată de părți în plus față de suma prevăzută în contractul de leasing. în caz de încetare a activității, t pe v.a. se achită concomitent cu cererea înaintată organului fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor al acestei t. Cumpărătorii au obligația să solicite de la furnizori sau prestatori facturi sau documente înlocuitoare pentru toate bunurile sau serviciile achiziționate și să verifice înscrierea în documentele respective a datelor necesare. în situația în care pentru o operațiune impozabilă nu s-a înscris t. pe v.a. în factură sau în documentul înlocuitor ori t înscrisă este mai mică decât cea legală, cumpărătorul pierde dreptul de deducere integral, dacă t. nu este înscrisă, sau parțial, dacă t. este subevaluată. Nu au obligația să emită facturi agenții economici care realizează operațiuni impozabile privind: "transporturile cu taximetre; "bunurile și serviciile executate și folosite în unitățile proprii; "vânzările de bunuri și prestările de servicii către populație pe bază de bonuri fără nominalizări privind cumpărătorul. Aceste operațiuni trebuie însă evidențiate în documentele tehnico-operative. Importatorii au obligația să întocmească declarația vamală de import și să determine valoarea în vamă, taxele vamale, alte taxe și accizele datorate de aceștia și să calculeze t. pe v.a. Plătitorii t. sunt obligați să țină corect evidența operațiunilor, să întocmească și să depună lunar, la organul fiscal la care s-au înregistrat ca plătitori, până la data de 25 a lunii următoare, deconturi privind suma impozabilă și t. exigibilă realizată. De asemenea, au obligația să furnizeze date organelor fiscale care efectuează verificări sau investigații privind respectarea normelor legale cu privire la t., precum și să furnizeze pană la data de 15 august a fiecărui an informațiile scrise referitoare la operațiunile prevăzute a fi realizate în anul următor. Organele fiscale au obligația să controleze calcularea corectă și plata la timp a t. pe v.a. Neplata la timp a t. se sancționează cu majorarea sumei de plată cu 0,25% pentru fiecare zi de întârziere. Dacă se constată întârzieri repetate la plata t., Ministerul Finanțelor poate dispune suspendarea activității agentului economic până la efectuarea plății. Toate actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor pentru constatarea obligațiilor de plată privind t. pe v.a. constituie titluri executorii. Băncile au obligația să pună în aplicare aceste titluri fără acceptul plătitorului. Sunt contravenții următoarele fapte, dacă legea penală nu le consideră infracțiuni: "nedepunerea în termen la organele fiscale a declarației de înregistrare sau de scoatere din evidență ca plătitor de t. pe v.a. și a decontului privind suma impozabilă și t exigibilă; "refuzul de a furniza organelor fiscale toate informațiile necesare stabilirii operațiunilor impozabile; "ținerea eronată sau necorespunzătoare a evidenței tehnico-operative sau contabile privind operațiunile impozabile și calculul t. pe v.a. datorate bugetului de stat, neaplicarea de către organele bancare a titlurilor executorii privind plata t. pe v.a. Aceste contravenții se sancționează 366 TAX cu amendă. Dacă se constată ținerea eronată a evidenței cu scopul vădit de a reduce t. datorate bugetului de stat sau de a obține o rambursare necuvenită, unitățile plătitoare varsă la bugetul de stat t. sustrasă, cu o amendă egală cu valoarea acesteia, precum și majorările întârziate. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor. Agenții economici au dreptul să depună contestații la direcția generală a finanțelor publice și a controlului financiar de stat județeană sau a municipiului București, privind stabilirea și încasarea t pe v.a., a majorărilor de întârziere și a amenzilor. Contestația se timbrează cu 2% din suma contestată și se depune în termen de 30 de zile de la primirea înștiințării de plată. Organul financiar județean (al Capitalei) rezolvă contestația în termen de 30 de zile de la înregistrare, împotriva deciziei date se poate face contestație la Ministerul Finanțelor care, în cel mult 60 de zile de la înregistrare, este obligat să o soluționeze, iar soluția dată este definitivă. înaintarea contestației nu suspendă obligația plătitorului cu privire la plata t Dacă, între timp, contestația se rezolvă în favoarea plătitorului, suma plătită în plus se restituie sau se compensează la un termen următor de plată. Plătitorii de t au, de asemenea, dreptul să ceară amânarea plății taxei sau eșalonarea acesteia. T. pe v.a. este un instrument fiscal care prezintă însă și unele dezavantaje legate de numărul mare de operațiuni financiar-contabile privind administrarea sa (calcularea, evidența, controlul corectitudinii modului de determinare și de plată etc.) necesită un volum mare de muncă, un personal mai numeros etc. și are un caracter regresiv ca și alte impozite indirecte față de veniturile populației. TAXA PENTRU FOLOSIREA LOCURILOR PUBLICE DE DESFACERE, t ce se plătește zilnic de către persoanele fizice și persoanele juridice care folosesc locuri publice de desfacere din municipii, orașe și comune. T. este diferențiată în raport cu gradul de dotare a spațiilor ce le sunt puse la dispoziție, cu natura produselor desfăcute, cu vârsta și specia animalelor aduse spre vânzare, cu serviciile prestate populației și cu suprafața ocupată în aceste locuri publice. Locurile publice pot fi ocupate temporar sau permanent. în cadrul limitelor prevăzute de lege, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, după caz, stabilesc cuantumul taxelor. T. pentru f.l.p. de d. se încasează de către organele administrației piețelor, târgurilor și oboarelor. Nu se datorează L în cazul ocupării trotuarului din fața locuinței sau sediului, pentru repararea clădirii sau aprovizionarea cu combustibil sau alte materiale necesare gospodăriilor sau societăților comerciale, pe o perioadă de maximum 48 de ore. Aceste t nu se datorează dacă pentru folosirea suprafețelor respective se plătește chirie. Consiliile locale pot majora aceste t. cu până la 30% în funcție de asigurarea cu apă curentă pentru spălarea produselor, iluminat, spații acoperite, suprafețe asfaltate, precum și în funcție de gradul de amenajare și dotare a piețelor. T. încasate se varsă la bugetele locale în ziua lucrătoare imediat următoare încasării lor. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE, AFIȘAJ Șl RECLAMA, t locală ce se plătește de către persoanele juridice și persoanele fizice care folosesc mijloace de publicitate prin afișaj și reclamă. Aceste t. sunt stabilite în sumă fixă diferențiată sau într-o cotă proporțională. Contribuabilii care fac reclamă și publicitate sub diverse forme, în baza unui contract încheiat în acest scop, au obligația să plătească la bugetele locale o taxă de 10% din valoarea contractului. T. devine exigibilă la data intrării în vigoare a contractului. Reclama și publicitatea făcută pe orice cale la țigări, produse din tutun și băuturi alcoolice suportă o t. majorată cu 500%. T. pentru reclamă și publicitate se varsă la bugetul consiliului local în raza căruia se realizează activitățile respective, până la data de 10 a lunii următoare celei în care t. a devenit exigibilă și, respectiv, a fost încasată. TAXA PENTRU JOCURILE DE NOROC, t. ce se plătește de către societățile comerciale înregistrate legal în România și autorizate pe bază de licențe să organizeze și să exploateze jocuri de noroc. Pentru jocurile de noroc organizate pe teritoriul României, cu excepția 367 TAX cazinourilor, se datorează bugetului de stat o taxă de 20%. T. se aplică asupra veniturilor realizate din exploatarea jocurilor de noroc, calculate ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare tip de joc și totalul premiilor acordate jucătorilor, în limitele prevăzute de lege. Pentru cazinouri, t. este anuală și se stabilește pe masă de joc. T. pe p.j. de n. se plătește la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare, iar pentru cazinouri, t. anuală se plătește în patru rate egale trimestriale până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. TAXA PENTRU PĂȘUNAT, t. ce se plătește de regulă anual pentru pășunarea animalelor pe islazurile comunale. Nivelul taxei este diferențiat în funcție de felul animalelor, de calitatea, precum și de amenajările făcute islazurilor etc. T. pentru p. se încasează de către primării și se folosește pentru întreținerea, ameliorarea și prevenirea degradării pășunilor. TAXA PENTRU ȘEDEREA ÎN STAȚIUNILE TURISTICE, t. locală ce se plătește de către persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani care stau în stațiunile turistice mai mult de 48 de ore. T. este stabilită pe durata șederii în stațiunea respectivă. T. se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea sau de către cele în cadrul cărora se face tratamentul balnear, în momentul luării în evidență a persoanelor respective. Pentru persoanele fizice străine care vin la odihnă sau la tratament în stațiunile balneoclimaterice, t. respectivă este cuprinsă în prețul biletului. Persoana juridică emitentă a biletului de odihnă sau de tratament are obligația să verse t. încasate la bugetul consiliului local pe raza căruia se află stațiunea, în termen de zece zile de la încasarea sumei pentru biletul eliberat. Elevii și studenții sunt scutiți de plata acestei t. Pensionarii și persoanele handicapate nu datorează t. în cazul în care fac tratament. De asemenea, nu se datorează această t în cazul cazării la cabanele turistice aflate în afara stațiunilor; nu plătesc această t. persoanele care au domiciliul în aceste localități, cele aflate în deplasare în interesul serviciului, elevii și studenții aflați în tabere de odihnă sau de instruire, documentare și pregătire. TAXA PENTRU VIZITAREA MUZEELOR, CASELOR MEMORIALE, MONUMEN- TELOR ISTORICE, DE ARHITECTURĂ Șl ARHEOLOGICE, t. locală ce se plătește de către persoanele fizice pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice, subordonate consiliilor locale. Aceste t. sunt diferențiate anual, în funcție de valoarea artistică, istorică și arhitecturală a obiectivelor respective. Elevii, studenții și militarii în tennen care vizitează aceste așezăminte beneficiază de o reducere cu 50% din t. pentru v., iar când vizitarea se face în grupuri organizate de instituții de învățământ sau de unități militare, în zilele de duminică, aceștia sunt scutiți de t. pentru v. Consiliile locale au dreptul să stabilească o zi pe săptămână în care t. pentru v. așezămintelor menționate vor fi reduse cu până la 50%. De ziua națională a României, vizitarea acestor așezăminte se face gratuit. TAXA PRIN PROMOVAREA INFLAȚIEI, t ce se practică în perioadele în care un guvern, pentru a-și finanța cheltuielile, adoptă o politică de promovare a inflației în locul creșterii impozitelor sau concomitent cu această creștere. Prin această politică inflaționistă, deținătorii de resurse monetare înregistrează o scădere a puterii de cumpărare egală cu rata inflației. V. și inflație. TAXA SCONTULUI (PROCENTUL, RATA SCONTULUI), dobânda ce se încasează de către băncile de emisiune pentru creditele pe care le acordă; procent stabilit oficial, rată (sumă) de dobândă, pe care o terță persoană și, de regulă, băncile comerciale o percep drept scont (v.) până la scadență, pentru suma de 100 de unități monetare din valoarea unor titluri de credit (cambii sau bilet la ordin), pe timp de un an, în cazul încasării de către beneficiar a contravalorii acestor titluri înainte de scadență. Prin scontarea cambiei, deținătorul (beneficiarul) acesteia își încasează suma înscrisă pe acest titlu de credit, dar micșorată cu t.s., respectiv cu dobânda pentru creditul pe care 368 TAX practic banca îl acordă pe perioada până la scadență și cu comisionul perceput de bancă pentru efectuarea diferitelor cheltuieli legate de aceste operațiuni. T.s. este mai ridicată în timpurile anormale, datorită, între altele, crizei de numerar pe piață, nesiguranței plasamentelor și lipsei de lichiditate. Unele țări procedează la urcarea ts., acesta fiind un mijloc de reținere în țară a capitalului național, de influențare a pieței monetare, precum și de atragere de noi capitaluri străine, ceea ce va produce concomitent o modificare a raportului cerere-ofertă de valută față de alte valute sau față de moneda națională. în consecință, se vor modifica nivelul cursurilor valutare pe piață, volumul și structura operațiunilor pe piețele valutare și se va contribui la reducerea deficitului balanței de plăți. Pe piața națională, urcarea t.s. conduce la creșterea dobânzilor diferitelor categorii de credite (scumpirea lor) pentru băncile comerciale și la limitarea posibilităților de credit, la reducerea ritmului investițiilor etc. Majorarea t.s. are de regulă ca efect scăderea cursului acțiunilor și obligațiunilor. Scăderea ts. determină, inevitabil, reducerea ratelor dobânzilor, cu deosebire la creditele pe termen scurt, fapt ce stimulează investițiile, duce la creșterea eficienței utilizării creditelor, la dezvoltarea activității și determină exodul de capital spre piețele străine cu dobânzi mai ridicate. V. și scont; scontare. TAXATOR VAMAL, persoană oficială, specializată, împuternicită să constate calitatea mărfurilor, valoarea acestora și categoria tarifului vamal în care se încadrează mărfurile respective, în funcție de care se stabilesc taxele vamale ce trebuie încasate. TAXA, relație economică bănească, pârghie (instrument) financiară care se concretizează în suma plătită de o persoană fizică sau juridică de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către o unitate economică ori o instituție de utilitate publică (notarii publici, organele judecătorești, ale administrației de stat etc.). T. se plătește de regulă pentru un serviciu prestat, mărimea ei depinde în mod obișnuit de felul și de costul serviciului solicitat și prestat, iar termenele de plată ale t. se fixează de obicei în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor. în unele cazuri, t. cuprinde însă și elemente de impozit, cum sunt, de exemplu, t. de succesiune, deoarece nivelul lor este superior costului serviciilor prestate. T. au și unele trăsături specifice impozitelor, și anume: sunt obligatorii, au caracter nerambursabil și se urmăresc în mod silit în caz de neplată. ❖ T. antidumping, t. ce se percepe suplimentar, peste taxa vamală obișnuită, pentru a contracara politica de dumping (v.) practicată de către unele state. O astfel de t. se percepe în cazurile în care unele state sau firme vor să pătrundă cu mărfuri pe o anumită piață și să le desfacă la prețuri foarte scăzute față de cele mondiale. T.a. este folosită ca un instrument de limitare a importurilor, utilizat de state atât ca sancțiune, cât și ca o cale de nivelare, de înlăturare a diferenței dintre prețurile interne și cele de import pentru aceleași mărfuri. T.a. este o formă de răspuns aplicată cu scopul de a anihila efectele dumpingului practicat de diferite țări sau pentru a contracara efectul primelor de export ce se practică în unele țări pentru stimularea exportului. T.a. se poate aplica și în situațiile în care se practică dumpingul valutar, dar nu pot constitui obiectul tratativelor privind reducerea tarifelor. T.a. au fost instituite la începutul secolului al XX-lea ca instrument al politicii comerciale duse de monopolurile în curs de formare, pentru a contracara prețurile joase, și erau folosite ca adevărate bariere vamale. Nivelul lor este foarte ridicat, oscilând între 40 și 100% din prețurile deosebit de mici ale mărfurilor importate. Noțiunea de prețuri foarte coborâte, de dumping, de concurență, este relativă, deoarece fiecare stat îi dă interpretarea care îi este mai convenabilă. V. și antidumping; dumping valutar; taxă; taxă vamală. ❖ T. asupra animalelor, t. care se percepea anual de la persoane particulare situate în orașe, în centre muncitorești sau în stațiuni balneoclimaterice, care posedau animale productive (vaci, bivolițe) sau animale de tracțiune (cai, catâri, boi, bivoli) folosite pentru cărăușie. ❖ T. asupra consumului, formă de impozit indirect general de consum ce se încasează în fiecare stadiu de prelucrare a mărfurilor, asupra valorii noi adăugate, și nu asupra întregii valori a mărfii. Pentru mărfurile provenite din import, această taxă se calculează la 369 TAX prețul C.I.F., la care se adaugă accizele, taxele vamale și diferite alte taxe ce se percep la import. Pentru mărfurile provenite din import asupra cărora nu se percep taxe vamale, baza de calcul al acestei taxe o constituie prețul ce se poate obține prin vânzarea mărfurilor pe piața internă, respectiv „valoarea lor normală“. Nivelul acestei taxe poate fi uniform pentru toate mărfurile sau diferențiat. V. și ajustare fiscală la frontieră; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T. compensatorie, instrument folosit de state pentru a limita importurile, având practic menirea de a anihila și contracara competitivitatea mereu crescândă a exporturilor subvenționate de statul exportator, prin ridicarea corespunzătoare a tarifelor vamale de import. T.c. urmărește, în esență, prevenirea neajunsurilor care ar putea fi provocate economiei țării importatoare. V. și dumping; regim vamal; taxă antidumping; taxă vamală. ❖ T. consulară, t. ce se percepe de către oficiile diplomatice și consulare pentru anumite servicii prestate diferiților cetățeni ori persoanelor juridice. Din totalitatea serviciilor prestate de aceste organe sunt supuse t.c.: ■înregistrarea cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie; "vizele de intrare și de ieșire din țară, de tranzit prin țară; "legalizarea semnăturilor și a sigiliilor organelor de stat; "certificarea exactității și a conformității unor traduceri; "diferite alte servicii consulare, ca de exemplu: lichidarea succesiunilor, asistența consulară etc. Tariful pentru t.c. este format din sume fixe, diferențiate pe categorii de servicii consulare; excepție fac tarifele pentru lichidarea succesiunilor, când taxa crește progresiv în funcție de valoarea succesiunilor. La încasarea t.c. se are în vedere tariful stabilit în moneda națională, iar încasarea efectivă a taxelor se face în moneda țării de reședință a solicitanților, la cursul oficial. ❖ T. de acciză 1. Măsură de ajustare fiscală la vamă. 2. Formă de impozit indirect încasat îndeosebi asupra hidrocarburilor, alcoolului și băuturilor alcoolice, tutunului etc., având ca scop realizarea unor venituri fiscale constante, limitarea în oarecare măsură a consumului și protejarea producției indigene. în unele state, t. de a. reprezintă 25% până la 60% din totalul fiscalității indirecte. V. și acciză; ajustare fiscală la frontieră; C.I.F.; taxă în cascadă; taxa pe valoarea adăugată; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T de andosare, t. ce se calculează sub forma unui procent din valoarea titlului financiar, cu prilejul transferării dreptului de proprietate asupra altui beneficiar. ❖ T. de arbitraj, t. menită să compenseze cheltuielile ce se efectuează cu onorariul arbitrilor, alte cheltuieli personale ale acestora, cheltuielile administrative, costul unor expertize, alte cheltuieli. T. de a. se întâlnesc cu deosebire în relațiile internaționale și se stabilesc după cote diferite. V. și arbitraj. ❖ T. de autorizare, t. ce se percep pentru autorizarea funcționării unei societăți comerciale, instituții etc. ❖ T. de brokeraj, t. care se percep de broker pentru efectuarea unei operațiuni de vânzare sau de cumpărare în numele unui client. Această t. se poate stabili în sumă fixă sau într-o anumită cotă din valoarea tranzacției. V. și broker; brokeraj. ❖ T. de bursă, sumă încasată de către comitetul de bursă de la membrii și vizitatorii bursei pentru dreptul de a încheia tranzacții de bursă. V. și bursă. ❖ T. de consumație, formă de impozit indirect care se cuprinde în prețul de vânzare al mărfurilor de larg consum considerate ca fiind de lux sau chiar nocive sănătății, realizate în interiorul țării în care se consumă. Printre aceste mărfuri se află: tutunul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacaua, zahărul, orezul, uleiul, sarea, pastele făinoase, încălțămintea, textilele, alcoolul etc. T. de c. cuprind taxe de consumație pe produs, denumite taxe speciale de consumație (accize), sau îmbracă forma unor taxe generale pe vânzări, când se încasează la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producție. V. și accize; taxa pe valoarea adăugată. ❖ T. de export, sumă ce se percepe la vamă, potrivit prevederilor din tarife, pentru exportarea mărfurilor indigene. T. de e. se aplică la un număr restrâns de mărfuri și pe un timp limitat. Aceste taxe urmăresc încasarea unor venituri la bugetul statului și, uneori, sporirea ponderii exportului pe piața mondială; în acest din urmă caz, t. de e. urmărește creșterea prețului pe piața internațională, dacă marfa deține un loc important pe această piață. T. de e. urmărește, în unele cazuri, limitarea exportului unor mărfuri și prelucrarea lor în țară. T. de 370 TAX forfetare, discont și comision ce se cuvine băncii pentru operațiunile de forfetare (v.) și care se calculează potrivit relației: T Vn^d'Tz f 360-100 ’ în care: Tf = taxa de forfetare; Vn = valoarea nominală a înscrisului forfetat; Rd = rata dobânzii pentru valuta în care este exprimată cambia sau biletul la ordin forfetat; Tz = timpul exprimat în zile între data forfetării și ziua scadenței titlului. ❖ T. de înregistrare, sumă de bani plătită de armator pentru înmatricularea navei sub pavilionul țării respective. ❖ T. de licență, sumă de bani ce se plătește drept cauțiune și care face posibile importurile mărfurilor respective. T. de 1. se încasează pentru a beneficia automat de licențele de import la diferite mărfuri. ❖ T. de locație. V. locație. ❖ T. de lombardare, dobândă pe care băncile o percep pentru operațiunile de lombardare și care, de regulă, este superioară taxei scontului. V. și lombard; lombardare; taxa oficială a scontului. ❖ T. de magazinaj, t care se plătește pentru depozitarea unei mărfi. T. de m. se plătește și pentru coletele neridicate de destinatar de la oficiile P.T.T.R. în termen de trei zile de la avizare. ❖ T. de pilotaj, sumă de bani ce se plătește de armator administrației portuare pentru pilotarea navei în bazinul portului, pe canalele de acces spre port de către piloți specializați ai administrației portului, pentru evitarea accidentelor. Operațiunile de pilotaj se efectuează la intrarea și la ieșirea navei din port, precum și pentru acostarea navei la dană. Cuantumul t de p. se stabilește în funcție de tonajul navei, de distanța și de timpul de pilotaj. ❖ T. de poliță, sumă plătită de asigurat societății de asigurări o dată cu prima rată a primei de asigurare, în cazul asigurărilor facultative de persoane. Mărimea t. de p. se stabilește în funcție de cuantumul sumei asigurate, fiind utilizată pentru acoperirea unor cheltuieli administrative ale societății de asigurări. V. și contract de asigurare; declarație de asigurare. ❖ T. de rescont, rată de dobândă pe care banca de emisiune o încasează de la băncile comerciale pentru rescontarea unei cambii care a fost scontată anterior. Prin rescontarea cambiilor, băncile comerciale încasează suma înscrisă pe cambie, mai puțin t. de r., respectiv dobânda pentru creditul pe care de fapt banca de emisiune îl acordă băncilor comerciale pe perioada existentă până la scadența respectivului titlu comercial. T. de r. cuprinde și comisionul perceput de banca de emisiune (centrală) pentru efectuarea cheltuielilor reclamate de aceste operațiuni. V. și rescont; taxa scontului. ❖ T. de serviciu, sumă ce se încasează în plus peste prima valutară asupra operațiunilor de vânzare în interes personal, de către cetățenii români, a valutelor diferitelor țări. V. și primă valutară. ❖ T. de stat, obligație exprimată valoric, reglementată de lege (cu caracter general), pe categorii de subiecte taxabile, stabilită unilateral de către stat, care se cuprinde în veniturile bugetare definitive. T. de s. se plătește de persoanele fizice și juridice care beneficiază de contraprestații sau de servicii din partea statului. Obiectul taxei îl constituie serviciile, confecționarea și eliberarea unor acte etc. de către diferite organe ale statului. T. de s. se poate calcula, după caz, în cote (sume) fixe, proporționale sau progresive și se încasează de către organele prestatoare de servicii. T. de s. se pot percepe în numerar, prin virament, prin aplicarea și anularea de timbre mobile și prin compensare. ❖ T. de succesiune, sumă plătită de succesor pentru a i se elibera certificatul de moștenitor și deci pentru a moșteni masa succesorală. Această taxă trebuie plătită în termen de șase luni, după care succesiunea devine vacantă și trece în patrimoniul statului. T. de s. se calculează la valoarea activului succesoral net determinat de notarii publici și crește progresiv atât în funcție de valoarea părții din succesiunea primită de fiecare 371 TAX succesor, cât și în funcție de gradul de rudenie a succesorilor față de persoana decedată. ❖ T. de timbru, sumă plătită de către persoane fizice și juridice în cazul în care solicită instanțelor judecătorești, notarilor publici și altor organe ale puterii și administrației de stat să li se presteze anumite servicii (diferite acte și fapte juridice), precum și apărarea diferitelor interese legitime ale părților. T. de t. se plătește o singură dată numai în cazurile în care persoanele respective solicită organelor de stat stabilirea de drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale (dobândirea, valorificarea sau apărarea acestor drepturi). Dacă realizarea și apărarea acestor drepturi au loc fără intervenția organelor de stat, nu se percepe această taxă. T. de t. sunt un venit pentru stat, dar și un mijloc pentru a dezvolta simțul de răspundere, de a stăvili fenomenele negative, de a limita anumite tendințe dăunătoare societății, cum ar fi: deschiderea cu ușurință și uneori nefondată de acțiuni în fața instanțelor judecătorești, eliberarea unor acte inutile etc. T. de t. se percep asupra următoarelor categorii de acte și servicii: “deschiderea de acțiuni și introducerea de cereri la instanțele judecătorești, la executorii judecătorești, la serviciile de publicitate imobiliară, acțiunile pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, copiile eliberate de pe acte de către aceste organe; «cererile referitoare la soluționarea litigiilor; «actele de notariat, serviciile prestate de către notarii publici, înregistrarea, rectificarea și reconstituirea, la cerere, a actelor de stare civilă, eliberarea duplicatelor certificatelor constatatoare ale stării civile și înregistrarea schimbării numelui și prenumelui; «transcrierea divorțului la stăruința părților; «eliberarea și vizarea unor acte de identitate și de cetățenie; «cererile, sesizările, reclamațiile și memoriile care se adresează organelor de stat și certificatele eliberate de către diferite organe de stat; aeliberarea diferitelor autorizații; «eliberarea permiselor de conducere a autovehiculelor, a dovezilor de identitate și de stare tehnică a autovehiculelor etc. în funcție de serviciul solicitat, de valoarea actului sau de importanța faptului juridic, de rolul educativ, t. de t. se stabilește în sumă fixă, în cote proporționale, progresive sau regresive. Sumele fixe se aplică în generai pentru actele neevaluabile în bani, diferențierea facându-se în funcție de natura lor (eliberarea de adeverințe, certificate, autorizații etc.). Cotele proporționale se aplică pentru cererile introduse sau pentru serviciile prestate estimabile și când nu se urmărește redistribuirea veniturilor solicitantului sau părților. Cotele progresive se aplică în cazurile în care se urmărește redistribuirea veniturilor, a valorii bunului etc. Cotele regresive se folosesc în cazul succesiunilor, al vânzărilor de bunuri imobiliare etc. T. de t. se plătesc anticipat, în momentul aplicării pe documentele respective a timbrelor mobile de valori corespunzătoare, în numerar la unitățile C.E.C. care emit o recipisă sau prin virament, când valoarea t. depășește o anumită limită valorică. Răspunderea pentru plata t. de t. revine individual sau solidar persoanelor beneficiare de serviciile și de actele supuse plății acestei taxe. Legislația financiară a României prevede numeroase înlesniri (reduceri, scutiri, eșalonări, amânări etc.) de la plata t. de t T. de t. se folosește pentru compensarea parțială a cheltuielilor efectuate de organele de stat pentru soluționarea litigiilor și pentru prestarea serviciilor notariale etc. ❖ T. de tonaj (de navă), t. ce se aplică de administrațiile portuare asupra navelor care fac escale în porturi pentru a încărca sau descărca mărfuri, poștă, călători sau care tranzitează un canal navigabil. Cuantumul t. depinde de tonajul registru net al navei și este diferențiat de la un port la altul. ❖ T. de transport, sumă de lei ce se încasează de cărăuș pentru transportul mărfurilor, al pasagerilor sau al diferitelor colete poștale. T. de t. pentru transportul feroviar, rutier și aerian sunt prevăzute în tarifele de transport și se încasează în funcție de natura mărfii, de felul expediției (coietărie, mesagerie, vagoane), de baremul tarifar al acesteia, de greutatea mărfii, de distanță și de regimul de viteză. ❖ T. de tranzit, t. ce se percepe de administrațiile portuare, feroviare, ale drumurilor, ale aeroporturilor etc. pentru tranzitul mărfurilor și al diferitelor mijloace de transport străine. T. de t. pot fi de navigație, de pilotaj, de canal, de aeroport, de șosele, de transport pe teritoriul unei țări, de încărcare-descărcare a mărfurilor, de depozitare temporară etc. ❖ T. de tranzitare a canalului, sumă de lei ce se plătește de armator administrației canalului respectiv 372 TAX pentru obținerea dreptului de a tranzita cu o navă un canal maritim sau fluvial și pentru serviciile sociale oferite. T. de t. a c. se stabilește în funcție de tipul navei, de tonajul acesteia, de regulă după tonajul registru al navei. La calcularea t. de t a c. Dunăre-Marea Neagră și Poarta Albă- Midia-Năvodari se are în vedere tonajul navelor respective. ♦♦♦ T. de trecere a frontierei, t. ce se plătește de persoanele fizice române în contul bugetului de stat în vederea trecerii frontierei țării noastre. T. se plătește în numerar prin depunerea sumei de lei la casieriile trezoreriilor finanțelor publice sau la unitățile C.E.C., care eliberează chitanța corespunzătoare, arătându-se numele și prenumele plătitorului, adresa, suma și specificarea „taxă de trecere a frontierei4*. Când cetățenii călătoresc în grup organizat prin agențiile de turism și trec frontiera pe baza documentelor de călătorie colectivă, se poate elibera o singură chitanță, în care se precizează numărul persoanelor și suma totală plătită. T. este stabilită în sumă fixă de 15 000 de lei pentru deplasările în scop turistic sau personal și de 5 000 de lei dacă este vorba despre micul trafic de frontieră pentru fiecare ieșire din țară. Nu se datorează t. de către cetățenii români care se deplasează în străinătate în interes de serviciu. Sunt scutite de plata L: Qpersoanele beneficiare ale ajutorului social; aelevii și studenții care studiază în străinătate, pentru deplasările făcute în acest scop; apersoanele bolnave care călătoresc în vederea efectuării tratamentului medical, precum și însoțitorii acestora; «soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate în străinătate, în cazul deplasării în legătură cu decesul. Persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea în țara de destinație, precum și celor care nu au efectuat călătoria li se restituie, la cerere, suma taxei plătite. Organele de control pentru trecerea frontierei confirmă pe versoul chitanței refuzul intrării în țara străină respectivă. T. de t. a f. contribuie la constituirea resurselor financiare necesare plății ajutoarelor sociale și a altor drepturi de asistență socială cuvenite unor categorii de cetățeni. ❖ T. extrajudiciară de timbru, t. ce se plătește pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanțe, Ministerul Justiției, Parchet sau notarii publici, cum sunt: certificatele de producători agricoli; “certificate medico-legale: anoi cărți de identitate în locul celor pierdute, deteriorate sau furate; Bviza anuală a permiselor de vânătoare; 3viza permiselor de pescuit; eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar. ❖ T. forestieră, prețul de vânzare a lemnului în pădure, pe picior (în picioare) de exploatare. Pentru pădurile proprietate de stat, t.f. se cuvine statului, care o folosește pentru gospodărirea rațională a pădurilor și în scopul stimulării punerii în valoare a resurselor forestiere și a masivelor păduroase în vederea exploatării lor. Nivelul t.f. trebuie astfel stabilit încât să cuprindă cheltuielile pentru îngrijirea pădurilor, organizarea gospodăriei silvice și alimentarea fondului de acumulare necesar reproducției. La stabilirea t.f. se au în vedere zonele de taxare, zonele de distanță, speciile și sortimentele de arbori, esența acestora, gradul de împădurire, densitatea arborilor, importanța pădurilor pentru zonele respective, mijloacele de transport existente etc. T.f. pe m3 masă lemnoasă se determină astfel: în care: Tfnf = taxa forestieră pe mJ; Coc = cheltuieli cu organizarea și conducerea gospodăriei silvice; FA = fondul de acumulare; VP = volumul posibilităților anuale ale pădurii. T.f. oscilează în jurul valorii masei lemnoase, fiind determinată pe baza politicii de prețuri. în practică se determină și o t.f. medie, astfel încât costul materialului lemnos la locul de consum să ___ ~ _____ TAX fie același, indiferent de zona de proveniență. T.f.m. se diferențiază pe specii și grupe de sortimente, folosindu-se în acest scop anumiți coeficienți valorici care exprimă raportul dintre valoarea lemnului existent pe diferite specii și grupe de sortimente. ❖ T. în cascadă 1. Măsură de ajustare fiscală la vamă. 2. Formă de impozit indirect așezat în cote diferențiate (mai ridicate la produsele de lux) asupra întregii valori a mărfurilor și care se încasează pe fiecare treaptă a circulației acestora. T. în c. se calculează asupra prețului Cl.F- (v.), la care se adaugă taxa vamală și, eventual, alte taxe. V. și ajustare fiscală la frontieră; taxa pe valoarea adăugată; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T. la vânzare, t., de fapt impozit, percepută la tranzacțiile de vânzare pe piață. T. la v. sunt de mai multe tipuri, și anume: unele care se aplică la categorii largi de bunuri și servicii (de exemplu, taxa pe valoarea adăugată) și altele care se aplică anumitor bunuri sau operațiuni, cum sunt: accizele, taxele vamale etc. ❖ T. ocultă, t. care nu se percepe asupra unei mărfi similare. T.o. este o t. de consuni, de regulă de valoare mică, ce se plătește pentru bunurile de echipament, materiale auxiliare, servicii care contribuie indirect la producerea sau transportul mărfurilor. T.o. sunt cele care nu se încorporează fizic în produse, ca de exemplu: electricitatea folosită, catalizatorii, taxele indirecte de vânzare, taxele de timbru etc. ❖ T. oficială a scontului, t. pe care o percepe banca centrală de la băncile comerciale pentru rescontarea titlurilor de credit care inițial au fost sontate de aceste bănci. T.o. a s. este strâns legată de dobândă, ținând seama de valorile diferite ale dobânzii în economia de piață și de condițiile diferite de creditare. Modificarea dobânzii cu care banca centrală rescontează titlurile de credit și alte hârtii de valoare pe termen scurt prezentate de băncile comerciale pentru reîntregirea fondurilor lor are loc în cadrul politicii de manevrare a t.o. a s. Prin majorarea sau diminuarea t.o. a s. Banca Națională descurajează sau stimulează uneori operațiunile respective de creditare. Prin jocul rescontului Banca Națională poate exercita presiuni asupra reducerii volumului creditelor. T.o. a s. se orientează după rata dobânzii pieței. Majorarea t.o. a s. indică operatorilor de pe piața financiară că Banca Națională acționează pentru stoparea inflației. Reducerea t.o. a s. facilitează creditul. Cu ajutorul t.o. a s. Banca Națională a României reglează, în anumite limite, masa monetară în circulație și alimentează circulația monetară potrivit cerințelor. V. și scont; scontare; rescont; rescontare; rescontator. ❖ T. parafiscală, t. ce se practică în unele țări în afara bugetului de stat și care se percepe cu titlu obligatoriu de către unele persoane juridice de drept public sau privat, altele decât statul, de către unități administrativ-teritoriale și anumite instituții publice ale acestora. T.p. se încasează în sectorul agricol sau de către unele organe care se ocupă cu organizarea pieței, în domeniul cercetării științifice, în infrastructura fluvială, maritimă etc. ❖ T. pe consum, t. care se percepe cu ocazia achiziționării bunurilor de consum. V. și impozit indirect. ❖ T. pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură, formă autonomă de venit care se încasează de la regiile autonome și societățile comerciale cu capital de stat, de la întreprinderile private, de Ia cooperativele meșteșugărești, de la cele de consum și de credit și de la celelalte persoane juridice pentru terenurile proprietate de stat aflate în administrarea sau folosința acestora, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură și silvicultură. T. a fost instituită pentru folosirea cât mai eficientă a suprafețelor de teren și pentru înlăturarea risipei sau a degradării acestuia, pentru stimularea valorificării cât mai raționale a fondului funciar, pentru restrângerea la strictul necesar a suprafețelor de teren utilizate de agenții economici și pentru asigurarea integrității terenurilor destinate agriculturii și silviculturii. De asemenea, această t. are menirea să compenseze valoric societatea pentru veniturile pe care ar putea să le realizeze de pe terenurile respective scoase din circuitul agricol și silvic. T. se folosește în scopul constituirii fondurilor necesare întreținerii, amenajării și conservării fondului funciar și silvic. T. se plătește din profitul brut pentru suprafețele de teren construite și neconstruite, care se află în administrarea directă sau în folosința agenților economici și destinate activității lor, inclusiv cele utilizate pentru drumuri și căi ferate, precum și pentru suprafețele folosite de către sediile 374 TAX administrative, creșe, cămine, cantine, cluburi, locuințe, ștranduri, terenuri și săli de sport, parcuri etc. Societățile comerciale agricole cu capital de stat datorează t. numai pentru terenurile aferente construcțiilor cu caracter industrial, sediilor administrative, parcurilor și obiectivelor cu caracter social-cultural. T. este stabilită în mod diferențiat pentru terenurile situate în incinta agenților economici, în afara incintei acestora, pe localități urbane și rurale, pe zone și categorii de terenuri. T. este anuală, stabilită în lei pe metru pătrat de teren, diferențiată pe categorii de localități, iar în cadrul localităților pe zone. încadrarea terenurilor pe zone în cadrul localităților se face de către consiliile locale ale orașelor și municipiilor în funcție de: poziția terenurilor față de centrul localităților, caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industrială), distanța față de căile de comunicație, precum și în funcție de alte elemente care să asigure aplicarea unei t. mai ridicate pentru folosirea terenurilor situate în zonele centrale de locuit ale localităților. Pe măsura dezvoltării economice și sociale a localităților, consiliile județene pot reexamina încadrarea localităților, în vederea trecerii lor într-o categorie superioară. Modificarea încadrării terenurilor pe zone în cadrul localităților se face de către consiliile locale ale orașelor și municipiilor. Dacă o localitate rurală trece în categoria celor urbane, t. corespunzătoare noii încadrări se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a survenit această modificare. Unitățile de transport feroviar datorează t. numai în funcție de lungimea căii ferate. La stabilirea t. se are în vedere lungimea totală a căii ferate, inclusiv lungimea desfășurată a rețelei de linii ferate din depouri, stații de cale ferată, rampe, triaje, precum și alte obiective de exploatare feroviară. T. se datorează în funcție de situația terenurilor existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an, pe baza declarației depuse de plătitor. Plata t. se face la bugetele locale comunale și orășenești. în patru rate egale, trimestriale, până la dată de 15 a ultimei luni a fiecărui trimestru. Nu se datorează t. pentru terenurile aflate în administrarea sau în folosința instituțiilor publice; terenurile care prin natura lor, și nu prin destinația dată, sunt improprii pentru agricultură și silvicultură, inclusiv cele ocupate de iazuri, bălți sau lacuri de acumulare, precum și terenurile utilizate pentru exploatările de subsol, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului; terenurile pe care sunt în curs de execuție obiective noi de investiții; alte terenuri. Guvernul și, în anumite limite, Ministerul Finanțelor au dreptul să acorde reduceri, scutiri temporare, să revizuiască nivelul unor taxe, să aprobe amânări, eșalonări în plată etc. Neplata în termen a t. se sancționează cu perceperea unei majorări de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere în plată, cu aplicarea de amenzi și cu virarea sumei neachitate la timp din contul plătitorului în contul bugetului local respectiv. T. nestabilită la timp se datorează pe o perioadă retroactivă de doi ani față de anul în care are loc constatarea. Constituie contravenții următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sunt considerate infracțiuni: «nedepunerea în termen a declarației privind suprafața de teren folosită; “refuzul de a pune la dispoziția organelor de control documentele privind calculul și plata taxei; “întocmirea unor documente eronate cu privire la suprafața de teren, care conduce la diminuarea taxei legal datorate. Contravențiile se sancționează cu amendă. Organele financiare controlează calcularea și plata corectă și la timp a acestei taxe. Agenții economici au dreptul să înainteze contestații cu privire la calcularea, recalcularea și încasarea taxei, la aplicarea majorărilor și a altor sancțiuni, în mod ierarhic până la Ministerul Finanțelor. ❖ T. pentru marcarea obiectelor de aur și argint, sumă de bani care se plătește pentru efectuarea analizei, determinarea titlului și marcarea obiectelor de aur și argint. T. se încasează de către organele Băncii Naționale care efectuează aceste operațiuni și se varsă la bugetul de stat. ❖ T. pentru operațiuni bancare, sumă de bani ce reprezintă plata serviciilor prestate de o unitate bancară unui agent economic sau unei persoane fizice care are contul deschis la ea. T. se stabilește sub forma unei cote a cărei mărime este în funcție de natura și de nivelul valoric al operațiunilor ordonate de client, ca de exemplu: operațiuni de debitare sau de creditare a contului ca urmare a depunerilor în numerar, viramente, deschideri de acreditive, scontări, rescontări etc. ❖ T. portuară, sumă de bani ce se plătește administrațiilor portuare de 375 TAX către armatorii navelor care fac escală într-un port. T.p. se calculează în funcție de tonajul navelor, pentru folosirea docurilor, bazinelor, cheiurilor, remorcherelor, piloților etc. T.p. se plătește de armator pentru navă și de agenții economici exportatori sau importatori în contul mărfurilor de pe navă. Pentru navele care fac escală în porturi se plătesc: “taxe de port, de cheiaj și de pilotaj în funcție de tonajul registru net al navelor; “taxa pentru legat și dezlegat la chei percepută pentru fiecare operațiune; «taxa pentru utilizarea remorcherelor. Pentru mărfuri, t.p. se percepe în cazul transbordărilor, încărcărilor, descărcărilor, altor manipulări etc. Navele care intră temporar în adăpost, cele care fac escală numai pentru aprovizionarea cu combustibil, ambarcațiunile sportive, cele mici ș.a. sunt scutite de taxă. ❖ T. scontului, instrument de influențare a conjuncturii interne aflat în mâinile autorităților monetare. V. și scont ❖ T. specifică, t. care se percepe pe fiecare unitate de produs, și nu pe valoarea produsului. ❖ T. unică de magazinaj la intrarea în țara, t ce se plătește în sumă fixă de lei pe zi, pentru fiecare bun păstrat sub supraveghere vamală, la intrarea bunurilor în țară. T. se percepe începând cu cea de-a șaptea zi de la reținerea bunului. T. se datorează pentru bunurile ce aparțin persoanelor fizice și juridice, altele decât cele autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior, pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale de introducere în țară și care se păstrează sub supraveghere vamală, la dispoziția titularilor, pe o perioadă de 48 de ore, în cazul bunurilor perisabile și al vietăților, sau de 30 de zile, pentru alte categorii de bunuri. Pentru bunurile reținute de organele vamale în vederea evaluării și stabilirii taxelor vamale nu se percepe t.u. de m. La expirarea termenului de păstrare a bunurilor sau în caz de abandonare a acestora prin declarație scrisă dată organelor vamale, titularii nu mai datorează t.u. de m., bunurile devenind proprietate a statului. Lucrătorii vamali care descoperă bunuri, valori sau sume sustrase de la control în scopul evitării unor restricții, autorizări, aprobări sau plăți de taxe vamale legale beneficiază de recompense bănești reprezentând 1% din valoarea descoperirilor. Direcția Generală a Vămilor aprobă plata recompenselor după rămânerea definitivă a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de contravenție încheiate persoanelor în cauză. Recompensele se plătesc din încasările curente ale unităților vamale. ❖ T. vamală, instrument fiscal important (formă de impozit indirect) al politicii comerciale și financiare a statului în economia de piață, care se percepe de către acesta asupra mărfurilor, în cazurile în care acestea trec granițele vamale ale țării respective. Prin t.v. statul poate interveni pentru a proteja economia națională. Această t. se percepe de către organele vamale asupra mărfurilor (importate, exportate sau tranzitate), potrivit tarifelor și convențiilor vamale. T.v. este cunoscută încă din sclavagism. Inițial, aceste taxe se încasau pentru folosirea drumurilor, a podurilor și apoi la trecerea frontierelor. T.v. își păstrează funcția lor fiscală, însă devin importante instrumente ale politicii comerciale, ele influențând prețul mărfurilor importate sau exportate. între cele două războaie mondiale a scăzut importanța taxelor vamale, statele folosind alte mijloace ale politicii comerciale, ca de exemplu: contingentarea importurilor șî a exporturilor de mărfuri, controlul devizelor, noi forme și instrumente ale decontărilor internaționale. Cele mai multe state ale lumii percep o Lv. la import, și numai în cazuri de excepție, pentru produsele deosebite, și la export. Cuantumul Lv. și durata perceperii lor sunt probleme foarte importante în teoria și practica politicii comerciale și financiare a statelor. Nivelul t.v. asigură protecția economiei naționale. T.v. este cu atât mai mare cu cât condițiile de producție pe piața mondială sunt mai defavorabile față de cele ale exportatorilor străini. De asemenea, la fixarea nivelului Lv. se ține seama de diferențele existente între costul și, în cele din urmă, prețul unei mărfi pe piața națională și pe piața externă. în vederea corectării acestor diferențe, t.v. pot îndeplini selectiv și succesiv funcțiile de egalizare a nivelului prețurilor, de protecție a unor ramuri prioritare ale economiei naționale, a unor produse sau prohibirea unor produse în funcție de interesele economiei naționale. T.v. au un caracter complex și exercită o mare influență asupra competitivității și schimbului de mărfuri pe pian internațional. T.v. se clasifică astfel: a) după modul de aplicare și de percepere există: ❖ T.v. ad-valorem, L 376 TAX ce se calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii vamale a mărfii (prețul mărfurilor importate, exportate sau tranzitate). De regulă, importatorii declară prețuri tot mai mici, pentru ca și t. să fie cât mai mică. în vederea înlăturării abuzurilor și dificultăților, în unele țări s-au întreprins măsuri, printre care și dreptul de preempțiune, potrivit căruia statul are dreptul de a cumpăra marfa importată în cazurile în care se constată că valoarea declarată în vamă nu este sinceră. ❖ T.v. egalizatoare, t. prin care se aduce la același nivel prețul intern cu prețul de producție. ❖ T.v. diferențiată, t. stabilită în vederea stimulării folosirii unor căi de comunicație, mijloace de transport etc., adică a realizării unor legături directe cu țările producătoare ale mărfurilor respective (de exemplu, t. de favorizare a transportului maritim). Dacă, de pildă, se urmărește dezvoltarea flotei naționale, mărfurile care sosesc pe nave străine suportă suprataxe de pavilion. ❖ T.v. „drawback“, v. regim vamal de „drawback“. ❖ T.v. liberală, t. prin care nivelul prețului extern al unui produs se majorează pentru ca prețul intern să fie mai mic decât prețul de producție internă a produsului respectiv. ❖ T.v. preferențială, L prin care se acordă un regim de favoare (reduceri, scutiri) unora sau tuturor mărfurilor provenite din anumite țări. T.v.p. se practică între țările care fac parte din unele uniuni vamale închise sau în relațiile dintre o grupare și alte țări. Aceste t.v. se mai folosesc în relațiile dintre țări cu niveluri diferite de dezvoltare, și anume între țările dezvoltate și cele care se află în curs de dezvoltare. T.v.p. are un nivel mai redus decât cele folosite în condițiile clauzei națiunii celei mai favorizate. Aplicarea acestui gen de taxe constă de fapt în reducerea sau chiar în eliminarea tv. pentru importul unei sau unor mărfuri, într-o anumită perioadă, în relațiile cu unul sau mai multe state. ❖ T.v. prohibitivă, t. excesiv de ridicată stabilită de către un stat pentru mărfurile ce urmează a se importa, cu scopul de a încuraja producția națională. T.v.p. sunt un mijloc principal folosit în lupta de concurență dintre țări. Țările puternic dezvoltate luptă pentru desființarea t.v.p. în alte țări, pentru a inunda piețele din aceste țări cu mărfurile lor, exercitând astfel o influență negativă, de dezorganizare, asupra economiei țărilor respective. Dacă inițial aceste taxe au fost concepute ca un mijloc de apărare a producției naționale împotriva concurenței altei țări, ulterior ele au devenit un mijloc de asigurare a unor profituri ridicate de monopol. ❖ T.v. protecționistă, t. cu rol în crearea de bariere vamale la unele mărfuri ce ar concura produsele indigene. ❖ T.v. restrictivă, t. care are în vedere că prețul intern este mai mare decât cel de producție. ❖ T.v. de retorsiune, t. încasată suplimentar, fiind folosită de către un stat ca mijloc de represalii și ca răspuns la măsurile discriminatorii aplicate de alte state față de exporturile de mărfuri. T.v. de r. este aplicată mai ales după primul război mondial și îmbracă forma t.v. antidumping și a t. compensatorii. ❖ T.v. specifică, t. calculată și aplicată pe unități de măsură naturale (tone, bucăți, cutii, lăzi, volum etc.) importate, exportate sau tranzitate; b) după forma de comerț asupra căruia se instituie, t.v. sunt: de export care se aplică asupra valorii mărfurilor exportate de persoane, altele decât persoanele juridice prevăzute în actele normative, și de import, percepută de organele vamale ale țării importatoare pentru mărfurile aduse în țară. T.v. de i. au rolul de a alimenta bugetul statului cu venituri, de a limita într-o anumită măsură importul de mărfuri și deci de a micșora posibilitatea ca mărfurile indigene să fie concurate de cele străine. Uneori această taxă constituie o adevărată barieră vamală care nu permite pătrunderea mărfurilor străine în țară. T.v. de i. se folosesc pentru protejarea economiei împotriva variaților pieței mondiale. Unele state acordă altor state avantaje deosebite cu privire la comerțul exterior, stabilindu-le și t. preferențiale, mai scăzute pentru mărfurile importate din țările respective. T.v. de i. a fost instituită în țara noastră la 1 ianuarie 1974 în vederea folosirii din plin a avantajelor participării la diviziunea internațională a muncii în condițiile creșterii sistematice a potențialului economic, tehnic și științific al țării, în scopul folosirii mai largi a pârghiilor economico-financiare pentru perfecționarea activității de comerț exterior și de cooperare economică și tehnico-științifică. Aplicarea t.v. de i. urmărește ca unitățile economice să examineze cu simț de răspundere necesitatea, oportunitatea și eficiența importurilor, cuantumul lor fiind ... ,—— TAX stabilit diferențiat în funcție de felul și de importanța mărfurilor importate, precum și de tratamentul ce se aplică reciproc cu partenerul extern. în vederea evitării aplicării unor tratamente diferențiate, t.v. se aplică tuturor agenților economici, indiferent de forma de proprietate, și la toate produsele care fac obiectul importurilor. T.v. de i. se aplică la valoarea în vamă, sub forma unui procent din prețul mărfurilor importate, care poate fi majorat de guvern. Această t. nu se aplică mărfurilor importate din tarile cu care schimburile comerciale se realizează fără taxe, în baza acordurilor și protocoalelor internaționale. Se scutesc de plata t.v. următoarele categorii de bunuri: ■probele și materialele pentru experimentări; “cărțile și alte tipărituri, imprifnările fonice și pe peliculă, obiectele cu caracter cultural și didactic, primite în baza unor înțelegeri cu partenerii externi; "bunurile provenite din succesiuni testamentare sau ajutoare cu caracter social, cultural, umanitar; "bunurile aparținând organelor administrației de stat primite de la reprezentanțele lor din străinătate; “bunurile străine care devin proprietate a statului român prin părăsire sau confiscare; "mostrele și modelele de referință fără valoare comercială; "materialele publicitare, de reclamă și documentare; "bunurile destinate înlocuirii unor produse importate anterior sau bunurile exportate anterior retumate ca necorespunzătoare; "bunurile exportate anterior care se înapoiază în țară, nefiind admise la destinație; "bunurile de origine română; “bunurile autorizate în mod special pentru a fi încorporate în produse destinate exportului sau care se prelucrează în vederea exportului; "bunurile destinate exclusiv exportului; "bunurile pentru unitățile militare și cele destinate apărării naționale; "bunurile care constituie aportul de capital în valută al părții străine în cadrul societăților comerciale cu capital integral străin; "bunurile folosite cu prilejul unor manifestări politice, economice, științifice, culturale, turistice, sportive etc. De asemenea, se scutesc de plata t.v. pe o perioadă de doi ani de activitate a investiției, de la data punerii în funcțiune a obiectivului, materiile prime, materialele și subansamblurile importate necesare producției, aduse de investitorii străini, precum și mașinile, utilajele, instalațiile, echipamentele, mijloacele de transport și orice alte dotări din import necesare investiției, care constituie aport al investitorului străin. Guvernul poate institui contingente de mărfuri scutite de t.v.; el poate suspenda temporar, parțial sau total aplicarea t.v. la importul unor mărfuri. Sunt scutite de plata acestor taxe: bagajele personale și alimentele călătorilor, cărțile și alimentele studenților și doctoranzilor care studiază în străinătate, îmbrăcămintea, obiectele casnice și mobilierul care sunt părți componente ale gospodăriei persoanelor trimise sau reîntoarse din străinătate, bunurile din gospodăria cetățenilor străini care se stabilesc sau pleacă din țara noastră, diferite alte bunuri. Plata t.v. se poate face prin depunerea de numerar, prin prezentarea de cecuri de decontare cu valoare limitată sau prin virament în contul unității vamale respective. Statul român poate acorda reduceri și scutiri de taxe vamale sau poate institui contingente de mărfuri scutite de taxe vamale. De asemenea, el poate suspenda temporar, parțial sau total aplicarea taxelor vamale la importul unor mărfuri. V. și valoarea în vamă. ❖ T.v. de tranzit, t. percepute asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul unei țări. Aceste taxe se folosesc foarte rar, deoarece statele urmăresc dezvoltarea tranzitului de mărfuri din care obțin încasări în valută (taxe pentru folosirea căilor ferate, a șoselelor naționale, a porturilor și a depozitelor țării prin care tranzitează). Există și alte taxe vamale, ca de exemplu: ❖ T.v. alternative, t. care se stabilesc în funcție de prețul mărfii respective pe piața internă. ❖ T.v. antidumping, t. suplimentară, percepută de către stat peste t.v. obișnuite cu scopul de a contracara efectele dumpingului practicat de unele țări pe piața externă. V. și dumping; suprataxe vamale de import. ❖ T.v. autonomă, L mai ridicată care se încasează pentru importurile pe care o țară le efectuează din țările cu care nu întreține relații comerciale pe baza clauzei națiunii celei mai favorizate. ❖ T.v. autovorne, t. general opozabile față de oricare alt stat, fixate prin hotărâre autonomă a statului respectiv. ❖ T.v. compensatorie, t. ce se încasează de către stat asupra importurilor ce provin din țările care subvenționează exporturile anumitor mărfuri ori care acordă prime de export. ❖ T.v. compusă, t. mixtă rezultată din 378 TAX combinarea t.v. ad-valorem și a Lv. specifice (v.) și care se aplică împreună prin însumare. T.v. convențională, t. ce se aplică de către statele care au încheiat între ele acorduri referitoare la taxele vamale. ❖ T.v. de import-export, L ce se încasează potrivit prevederilor actelor normative care reglementează regimul și tariful vamal. Persoanele fizice pot exporta și importa anumite mărfuri. Mărfurile importate sau exportate sunt supuse unui tarif vamal general, care cuprinde un tarif ad-valorem pentru mărfurile exportate și un tarif specific pentru mărfurile importate. Pentru mărfurile ce se exportă, Lv. reprezintă o anumită cotă proporțională din valoarea mărfurilor respective, exprimată în prețurile interne cu amănuntul. Pentru mărfurile care se importa, calcularea t.v. se face tot la prețurile interne cu amănuntul, pe categorii de mărfuri, asupra cărora se aplică anumite cote proporționale diferențiate pe feluri de bunuri. Taxele respective se calculează de către organele vamale, se înscriu într-un act de taxare, se comunică persoanelor respective și se încasează în contul bugetului statului. ❖ T.v. fiscală, t. de nivel mediu care se percepe numai cu scopul de a aduce venituri bugetului statului. ❖ T.v. sezonieră, t. ce se practică de către țările membre ale Uniunii Europene în cadrul politicii agrare. în perioada de recoltare aceste t. sunt mai mari pentru a proteja producția, iar în perioada de vârf aceste taxe sunt de un nivel mai scăzut pentru a favoriza importul. ❖ T.v. specifică, t. ce se calculează, se aplică și se încasează pe unități de măsură naturale (tone, bucăți, cutii etc., volum, capacitate etc.). TAXE DE TIMBRU SOCIAL, t. instituite pentru constituirea fondului național de solidaritate, formate din: a) timbrul social asupra jocurilor de noroc, definite și reglementate de legislația în vigoare, aplicat asupra participărilor de orice fel la astfel de activități ale persoanelor fizice. Timbrul social este în valoare de 10% din prețul fiecărei participări și se adaugă la acest preț; b) timbrul social de 1% asupra autovehiculelor noi din import, cu o capacitate cilindrică de minimum 2 000 cm\ achiziționate de persoane juridice și fizice; c) timbrul social la toate jocurile de noroc organizate de Compania Națională „Loteria Română“ - S.A. Taxa de timbru social se include în suma achitată de participanți, fără a afecta veniturile și cheltuielile Companiei Naționale „Loteria Română“ - S.A.; d) la toate tipurile de jocuri de noroc gen cazinou taxa fixă lunară pe masa de joc este echivalentul în lei al sumei de 1 000 de dolari S.U.A., la cursul oficial din ziua precedentă celei în care se face plata. V. și fondul național de solidaritate. TAXE LOCALE, t. ce se încasează la bugetele unităților administrativ-teritoriale în vederea acoperirii cheltuielilor bugetelor locale. în categoria t.l. se află: t. asupra mijloacelor de transport (v.); t. pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor (v.); t. pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru producția agricolă și silvică (v.); t. pentru folosirea locurilor publice de desfacere (v.); t. pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă (v.); t. pentru șederea în stațiunile turistice (v.); t. pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice (v.), alte taxe locale. TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR Șl AUTORIZA- ȚIILOR ÎN DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR, t. locale diferențiate în funcție de valoarea construcțiilor și a instalațiilor, de suprafața terenurilor și de natura serviciilor prestate, încasate pentru eliberarea de către organele de stat competente a certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor solicitate de contribuabili. Pentru eliberarea autorizațiilor de construcție, reconstrucție, modificare, extindere, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum și pentru orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, efectuate la construcții reprezentând monumente, ansambluri istorice, arheologice, de arhitectură, artă, cultură, căi de comunicație, dotări tehnico-edi- litare subterane și aeriene, amenajări de spații verzi, parcuri, piețe și celelalte lucrări de amenajare a spațiilor publice, L reprezintă 2% din valoarea acestora. T. pentru autorizațiile privind construcțiile TEL de locuințe se reduc cu 50%. Astfel de t. se mai percep pentru autorizarea de foraje si escavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, de exploatări de carieră, balastieră sonde de gaze și petrol etc. De asemenea, se încasează t. pentru autorizarea construcțiilor provizorii pe șantiere, autorizarea organizării de tabere de corturi, căsuțe sau rulote, campinguri, chioșcuri, tonete, cabine, a lucrărilor de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizzie, gaze, agent termic, energie electrică și telefonie. Tot în această categorie se află t. pentru autorizații de funcționare pentru activități lucrative și viza lor anuală (meseriași, cărăuși, cazane de fabricat rachiu, liber-profesioniști, mori, prese de ulei, darace etc.). TELEBANKING, modalitate, sistem de informații telefonice apelabil la orice ora din cele 24 ale zilei, prin care clienții băncii pot solicita și primi prompt informații privind contul personal și/sau rulajele pe ultima săptămână, contul curent sau contul de depozit, precum și extrase ale acestora. Informațiile astfel furnizate au caracter confidențial. Clienții băncii pot solicita și informații cu caracter general, ca de exemplu: cursuri de la case de schimb valutar ale băncii parități dolar S.U.A./alte valute, dobânzi, limită de sumă pentru conturi, servicii și produse oferite de banca. Securitatea informațiilor este asigurată printr-un sistem de parole și coduri de acces, care se atribuie clientului îii momentul apelării la serviciul t. Fiecare minut al convorbirii telefonice se taxează TELECEC, tehnică bancară modernă de lucru cu ajutorul căreia se autorizează o unitate bancară, alta decât aceea la care se află contul emitentului, să achite în numerar un cec care i se prezintă la plată. în momentul în care cecul se prezintă spre onorare, unitatea bancară plătitoare transmite prin intermediul televiziunii, băncii emitente, imaginea cecului. în urma verificărilor necesare, unitatea bancară emitentă autorizează unitatea bancară să onoreze cecul care i s-a prezentat. TEMĂ DE PROIECTARE, document care justifică necesitatea și oportunitatea unei investiții privind un nou produs de fabricat, organizarea unui nou sistem de informații, organizarea proceselor tehnologice sau funcționale alese, comparația acestora cu nivelul tehnicii mondiale, indicatorii tehnico-economici, eficiența economică a investiției propuse comparativ cu întreprinderile similare în funcțiune (din țară și din străinătate), justificarea în plasamentul general, datele principale legate de realizarea și exploatarea capacității, costul investiției totale pe bază de calcule estimative, etapele propuse pentru punerea în funcțiune a capacităților și sarcinile ce decurg pentru alte ramuri și sectoare de activitate și costul investițiilor necesare, pe bază de calcule estimative. TEORIA ABSTINENȚEI, t. care consideră acumularea și capitalul ca rezultate ale abținerii capitaliștilor de la consumarea individuală neproductivă a profitului. T.a. încearcă să voaleze sursa reală a profitului. TEORIA AMORTIZĂRII FONDULUI DE ASIGURARE, concepție potrivit căreia fondul de asigurare, ca și cel de amortizare, se creează în vederea trecerii treptate a uaei anumite părți din valoarea mijloacelor de producție asupra produselor. Diferența ar costa numai în mărimea părții transmise din valoare în fondul de amortizare, în concordanță cu capitalul de bază, iar în fondul de asigurare depinzând de cazurile de risc și daune asigurate. în varianta actuală. L susține că fondul de asigurare se formează pentru acoperirea pierderilor nu numai ale mijloacelor de muncă, ci și ale obiectelor muncii, a căror valoare nu trece treptat asupra produsului, ci dmtr-o dată în totalitate, ceea ce înseamnă că nu mai rămâne nimic de transmis pentru o altă parte a valorii pe baza fondului de asigurare. Caracterul apologetic al acestei teorii rezultă din strădania de a înfățișă societățile de asigurări ca un produs al capitalului constant și de a voala caracterul și proveniența fondului de asigurare. 380 TEO TEORIA AȘTEPTĂRII Șl A SACRIFICIULUI, t. a costului formării capitalului, care consideră structura capitalului ca o acumulare în timp a rezultatelor, o consecință a faptului că mai mulți ani consecutivi consumurile au fost amânate într-un viitor îndepărtat, în vederea unei realizări finale, al cărei cost este sacrificiul. TEORIA „BANILOR IEFTINI", concepție prealabilă teoriei expansiunii creditului (v.), potrivit căreia acordarea de credite în cuantum nelimitat, cu dobânzi reduse, ar contribui la realizarea unei continue conjuncturi economice favorabile, ceea ce ar avea ca efect evitarea crizelor. Apariția acestei t., cu un caracter profund utopic, s-a datorat existenței unei abundențe excesive de capitaluri pe piața capitalurilor de împrumut. Potrivit băncile de emisiune au acordat credite masive pentru a menține cursurile hârtiilor de valoare la un nivel cât mai ridicat. Piața capitalului de împrumut fiind suprasaturată, aplicarea nu a putut da rezultatele scontate. Viața a arătat că în toate țările, concomitent cu ivirea tensiunilor pe piața capitalurilor de împrumut, se înregistrează o creștere a ratei dobânzii, simptom al izbucnirii iminente a crizei. Din această cauză, astăzi t„b.i.“ nu se mai bucură de apreciere, fiind înlocuită cu alte teorii. V. și politica „banilor ieftini". TEORIA BUGETELOR CICLICE, concepție a unor economiști contemporani, prin care se susține necesitatea menținerii principiului anualității bugetului în ce privește autorizarea de către parlament a încasării veniturilor și a efectuării cheltuielilor bugetare, dar care afirmă că bugetele nu ar trebui echilibrate pe fiecare an calendaristic în parte, ci numai pe un anumit ciclu economic (pe mai mulți ani). Reprezentanții acestei t. consideră , că excedentele realizate în perioadele favorabile ar urma să compenseze deficitele din perioadele de declin economic, susținând că acestea sunt un mijloc de înfăptuire a echilibrului economic, de moderare a manifestărilor crizelor economice. în concepția lor, bugetele ciclice balansate ar putea asigura realizarea echilibrului pe baza formării unor fonduri de rezervă și de constituire a fondului de egalizare a bugetelor și de amortizare alternativă; fondul de rezervă ar urma să se constituie în anii de prosperitate din impozitele încasate. Nu se pot prevedea însă momentul declanșării crizei, durata și intensitatea ei. în plus, fondul de rezervă poate fi sub- sau supraestimat, fapt ce poate influența nefavorabil cererea de consum solvabilă, ceea ce ar avea ca efect micșorarea ritmului producției. Adepții L consideră că fondul de egalizare se creează din excedentele bugetare și este destinat acoperirii deficitelor perioadei nefavorabile a ciclului. în realitate, nu există o concordanță între perioada favorabilă și cea nefavorabilă, motiv pentru care statele apelează deseori la împrumuturi publice, la emisiunea de bani de hârtie peste necesarul circulației etc., ceea ce agravează procesul inflaționist. Amortizarea alternativă, în concepția lor, constă în majorarea sarcinilor fiscale în perioada de prosperitate. Din impozitele astfel încasate și din excedentele realizate urmează să se amortizeze împrumuturile (datoria publică). Totul depinde însă de mersul economiei, iar termenele de rambursare a împrumuturilor și de achitare a dobânzilor trebuie să fie acceptate și de creditorii statului. Datorită acțiunii legilor economice, durata ciclurilor economice, momentul când izbucnesc crizele economice, amploarea și intensitatea lor nu pot fi prevăzute. Măsurile menite să atenueze efectele crizelor economice și să mențină echilibrul economic nu pot fi realizate deoarece ele se sprijină pe redistribuirea produsului național brut prin intermediul bugetului de stat în timpul fazelor ciclului economic. Dar aceste măsuri nu pot înlătura cauza principală a crizelor economice, și anume contradicția dintre caracterul social al producției și însușirea privată a produselor. Exponenții t. apreciază că deficitele bugetare ar avea un rol de echilibrare la nivelul economiei naționale. T.b.c., asemenea altor teorii, nu s-a confirmat în practică, deoarece deficitele bugetare au devenit sistematice, cronice. Trăsăturile modului de producție, legile economice care guvernează economia, gravele sale contradicții antagonice, inflația, șomajul, cheltuielile pentru militarizare etc. nu permit ca bugetul statului să se echilibreze nici pe un număr mai mare de ani luați la un loc. TEO TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR, t. bazată pe ecuația schimburilor, potrivit căreia nivelul prețurilor mărfurilor variază direct proporțional cu masa de bani aflată în circulație. Adepții t. afirmă că, cu cât este mai mare masa de bani aflată în arterele circulației, cu atât ar fi mai ridicat nivelul prețurilor mărfurilor și invers, cu cât masa monetară aflată în circulație este mai redusă, cu atât nivelul prețurilor este mai scăzut. Rezultă deci că puterea de cumpărare a banilor ar fi dată de mărimea masei de bani aflate în circulație, cu alte cuvinte puterea de cumpărare ar fi invers proporțională cu masa de bani aflată în circulație. Susținătorii acestei t. leagă mecanic evoluția prețurilor cu modificarea masei monetare aflate în circulație, neținând seama de cerințele acțiunii legii valorii. Adevărul constă în faptul că, atunci când în arterele circulației existau bani de aur (cu valoare intrinsecă), practic pe piață nu putea fi pusă niciodată o masă de bani de aur peste cerințele circulației mărfurilor și ale circuitului de plăți. Partea excedentară a banilor de aur se tezauriza și ca atare deprecierea era exclusă. Se constată că t.c. a b. ignorează funcția de tezaurizare a banilor cu valoare intrinsecă, nu ține seama de rolul tezaurelor în reglementarea circulației banilor de aur și argint potrivit cerințelor. Prin această t. se susține în mod eronat că în arterele circulației ar putea pătrunde o cantitate excedentară de bani cu valoare reală și că acest fapt ar provoca deprecierea lor. Eroarea fundamentală a adepților t.c. a b. constă în susținerea că mărfurile intră pe piață fără preț, iar aurul pătrunde fără valoare în arterele circulației; ei ignoră legătura dintre prețuri și oscilațiile ciclice ale producției și încearcă să explice modificarea prețurilor exclusiv prin factori cantitativi. T.c. a b. a apărut și s-a dezvoltat începând de prin secolul al XVII-lea, oglindind interesele capitalului aflat în formare. Mai târziu, t.c. a b. a fost susținută și dezvoltată de o serie de economiști, printre care și D. Ricardo. Un alt reprezentant al t.c. a b. a fost David Hume, care a susținut că prețurile bunurilor sunt determinate de masa monetară existentă în circulație și că prețurile sunt determinate pentru cantitatea, de bunuri efectiv schimbate pe bani, având în vedere numai mijloacele de plată care participă efectiv la tranzacțiile de vânzare-cumpărare. Această t. a căpătat o largă răspândire în anii crizei generale, când a dobândit un caracter apologetic, deoarece se încerca fundamentarea ideii despre posibilitatea înlăturării crizelor și a șomajului. T.c. a b. a fost susținută de Hilferding, Fischer, Keynes și alții; ea a constituit unul dintre elementele „capitalismului organizat“ și „fără crize“. Irving Fischer a prezentat o formulă a teoriei cantitative a banilor, care este următoarea: TCB = ^MT.p T în care: TCB = teoria cantitativă a banilor; M = masa de bani în circulație; V = viteza de circulație a banilor; M’ = cuantumul banilor de cont; V = viteza de circulație a banilor de cont; T = numărul tranzacțiilor; P = nivelul general al prețurilor. K. Marx a criticat inconsistența științifică a t.c. a b. subliniind că nu masa de bani de aur cu valoare intrinsecă aflată în circulație determină mărimea prețurilor, ci dimpotrivă, masa de bani necesară circulației este determinată de suma prețurilor mărfurilor ce urmează să se realizeze. T.c. a b. a avut în Europa un model diferit și cu mai mult succes, având ca reprezentant pe A. Marshall, apoi pe economiștii de la Cambridge, cu deosebire pe A. Pigon. T.c. a b. este eronată și în ceea ce privește circulația banilor de hârtie, datorită faptului că prețurile mărfurilor nu sunt dependente direct de masa lor de hârtie. Deprecierea banilor de hârtie este determinată de alterarea raportului 382 ______ TEO dintre masa banilor de hârtie aflați realmente în arterele circulației și cantitatea de aur care ar fi fost necesară circulației. In anii ’50, t.c. a b. a fost revigorată de către reprezentanții școlii de la Chicago, în frunte cu M. Fridman. Ideile t.c. a b. au fost reluate și tratate într-o concepție nouă de economistul american Milton Friedman, considerat conducătorul școlii „monetariste", școală care nu acceptă decât regularizarea circulației bănești, prin aceasta înțelegându-se numeralul existent în circulație, precum și depozitele de numerar la vedere. Reprezentanții școlii „monetariste" susțin că desfășurarea proceselor de producție, modul de folosire a forței de muncă și inflația ar fi determinate de ritmul și de intensitatea aprovizionării cu bani, ignorând rolul bugetului statului, al politicii fiscale și nivelul dobânzilor. In susținerea teoriei sale, Milton Friedman argumentează necesitatea aprovizionării cu bani în mod riguros stabil; el se străduiește să demonstreze că modificările în circulația bănească fiduciară ar determina și schimbări în cheltuielile întreprinderilor, ale consumatorilor, precum și în nivelul prețurilor. Drept remediu, el a propus, pentru economia S.U.A., să se mențină un ritm egal de creștere a masei circulației bănești cu ritmul producției, arătând că dacă acest ritm ar fi mai încet ar avea loc o micșorare a prețurilor și o creștere a șomajului și invers, o creștere în ritm rapid a masei monetare în circulație ar conduce la urcarea prețurilor. Aplicarea în practică a concepției lui Friedman a avut efecte contrare, constatându-se că inflația și șomajul s-au menținut mai departe la cote înalte, motiv pentru care în economia americană s-au aplicat alte metode, ca de exemplu extinderea creditelor, reducerea dobânzilor, încercări pentru echilibrarea bugetului statului etc., care s-au dovedit a nu avea efectele scontate. TEORIA CAPACITĂȚII DE PLATĂ, t. potrivit căreia sarcina fiscală trebuie distribuită în concordanță cu capacitatea de plată a contribuabilului. Această t. are la bază conceptul de sacrificiu egal, atunci când se plătește impozitul. Sacrificiul egal se poate evalua în trei feluri, și anume: absolut egal, proporțional egal și marginal egal, dar nici una dintre aceste forme nu exprimă corect sacrificiul contribuabilului la plata impozitului. Folosirea sistemului fiscal progresiv, proporțional sau regresiv depinde de politica fiscală a statului și de panta curbei utilității marginale a venitului. T.c. de p. este negată de economia modernă a bunăstării, deoarece se consideră că are anumite deficiențe și limite. TEORIA COSTULUI RAȚIONAL, t. potrivit căreia costul se compune din cheltuielile de producție reale formate din consum efectiv de materiale, salariile personalului și dobânda asupra capitalului propriu. Acest cost se folosește ca element de comparație între întreprinderi. TEORIA „CURSURILOR VALUTARE NEUTRE", t. prin care se formulează mai multe condiții pe care trebuie să le îndeplinească cursul „neutru" sau „de echilibru", și anume: să corespundă puterii de cumpărare interne a banilor, să nu provoace un șomaj mai mare decât în alte țări, să nu subestimeze exportul și să nu provoace exodul aurului și al valutei. în același timp, t. pledează pentru a nu se stabili un curs la un nivel prea scăzut, deoarece acesta ar provoca creșterea artificială a puterii de concurență a țării date pe piețele externe. Prin aplicarea acestei t., susținută de mai mulți economiști printre care și de economistul american G. Halm, se urmărește să se preîntâmpine contradicțiile acute provocate de amestecul monopolului de stat în sfera valutară, care și-a găsit expresia atât în supraevaluarea valutei de către unele țări, cât și în subevaluarea premeditată a ei de către alte țări, ceea ce reprezintă de fapt un război valutar și comercial. Adepții t. nu au reușit să arate ce anume determină valoarea valutei și care este baza obiectivă a comensurabilității ei. T. „c.v.n." constituie perdeaua de fum a politicii valutare agresive a unor state; într-o anumită măsură, ea exprimă năzuința unor oameni mai lucizi care sunt interesați să înlăture contradicțiile prea stridente generate de manevrarea valutelor în interesul oligarhiei financiare. 383 TEO TEORIA DEFICITULUI SISTEMATIC, t. potrivit căreia prin punerea în aplicare a politicii deficitului sistematic s-ar putea „utiliza complet brațele de muncă". In susținerea concepției sale, Wiliam Beveridge pleacă de la teoria lui J. M. Keynes despre posibilitatea folosirii complete a brațelor de muncă prin mijlocirea politicii financiare a statului. In sprijinul acestei teorii se propune luarea de către stat a unor măsuri care să conducă la creșterea cererii globale de bunuri din partea persoanelor particulare și pentru executarea de investiții suficiente. Pentru aceasta, Beveridge susține reducerea impozitelor și, în același timp, sporirea alocațiilor bugetare pentru efectuarea de investiții, respectiv diminuarea veniturilor bugetului de stat și sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce, practic, duce la deficit. în acest fel se preconizează o creștere a cererii de consum din partea populației, cerere care va stimula dezvoltarea economică și va face posibilă lichidarea treptată a șomajului. Beveridge propune ca pentru acoperirea deficitului bugetar să se recurgă la împrumuturi publice. Toate aceste măsuri vor duce - se susține - la folosirea completă a brațelor de muncă, deci la reducerea șomajului și a cheltuielilor cu plata indemnizației de șomaj și la asigurarea echilibrului economic care, la rândul lor, vor determina creșterea produsului național brut și astfel s-ar crea posibilități de sporire a veniturilor bugetare, de dispariție în consecință a deficitului bugetar. Este limpede că această t. nu are un suport real, științific. Cei mai mulți economiști nu susțin deficitul permanent. Statul nu poate aprecia mărimea investițiilor și puterea de cumpărare ce ar trebui asigurate prin deficitul bugetar, astfel încât să se poată restabili echilibrul în economie. Lipsa de temeinicie a acestei teorii rezultă și din faptul că proprietatea privată asupra mijloacelor de producție face imposibilă folosirea completă a brațelor de muncă. Armata de rezervă și șomajul nu pot fi lichidate. Utilizarea emisiunii monetare și a împrumuturilor publice pentru acoperirea deficitelor sistematice grăbește izbucnirea crizelor, din cauza faptului că rambursarea împrumuturilor reclamă sporirea impozitelor. Or, creșterea impozitelor și inflația diminuează puterea de cumpărare a populației, reduce cererea solvabilă a maselor populare. O variantă a acestei teorii, emisă de economistul american Edwin L. Dale, susține că relansarea economiei ar putea avea loc numai prin majorarea cheltuielilor bugetare pe calea creșterii deficitului bugetar și a reducerii impozitelor. El nu se sfiește să afirme că a avea un deficit bugetar nu este un lucru semnificativ; cheltuind mai mult și încasând impozite mai mici se va reduce deficitul bugetar prin obținerea unei producții mai mari, crearea mai multor locuri de muncă și deci se vor realiza mai multe venituri. Dar nici prin această variantă a td.s. nu s-au putut evita crizele, șomajul, inflația etc., care s-au agravat și cronicizat, au condus la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor, la accentuarea decalajelor dintre țările dezvoltate și țările slab dezvoltate. TEORIA „DEMOCRATIZĂRII CAPITALULUI", t. larg răspândită în unele țări, potrivit căreia o dată cu concentrarea producției ar avea loc un proces de fărâmițare și de difuziune a proprietății asupra capitalului, iar societățile pe acțiuni vor deveni proprietatea unei mase tot mai largi de acționari, în care s-ar cuprinde toate clasele și categoriile sociale, inclusiv clasa muncitoare. Această t., autointitulată și „capitalism popular", a fost lansată la sfârșitul secolului trecut de către Eduard Bernstein, fiind preluată și susținută după Al Doilea Război Mondial de mai mulți economiști americani - T. Carver, Berle ș.a. Datorită substratului său politic și social, această teorie propagată prin toate mijloacele posibile este profund eronată și antiștiințifică, deoarece faptele, viața infirmă fără putință de tăgadă valabilitatea ei. Dacă se iau în considerație societățile pe acțiuni la care se susține că muncitorii sunt acționari în număr tot mai mare, realitatea demonstrată statistic arată că nu se produce o democratizare datorită fărâmițării capitalului, ci dimpotrivă, capitalul, chiar și la societățile pe acțiuni, se concentrează în mâinile unui grup din ce în ce mai restrâns. Deși numărul deținătorilor de acțiuni este uneori mare, valoarea totală a acțiunilor are o pondere cu totul neînsemnată în capitalul societăților pe acțiuni, 384 TEO în timp ce marii proprietari, care reprezintă câteva procente (uneori chiar sub 1%) din populație, dețin până la 80% din capitalurile acestor societăți. Propagarea are nu numai scopuri ideologice și politice, ci și economice: preocuparea pentru sporirea numărului de acționari urmărește atragerea unor capitaluri suplimentare, oricât de mici ar fi ele. Procurarea capitalurilor prin plasarea de acțiuni este mult mai convenabilă decât solicitarea de împrumuturi bancare, care sunt rambursabile la termene precis stabilite și sunt purtătoare de dobânzi ridicate. Este știut că marea masă a acționarilor beneficiază numai de dividendele stabilite după ce grupul acționarilor conducători a reținut o bună parte din profitul obținut, după alimentarea capitalurilor de rezervă, plata salariilor, primirea beneficiilor de fondator, a tantiemelor (v.) etc. în perioadele de criză, când nu se obțin profituri, acționarii nu primesc nici un dividend, fapt pentru care folosesc variate metode de lămurire și chiar de constrângere pentru ca muncitorii să subscrie la noile emisiuni de acțiuni. în unele situații, muncitorii sunt admiși condiționat (să nu desfășoare acțiuni împotriva administrației, greve etc.) ca, pe baza activității pe care au desfășurat-o în cadrul societății pe acțiuni, să participe și la profituri. Adepții t. avansează ideea, eronată, că înseși depunerile la casele de economii sunt o cale de „democratizare14 a capitalului. Dar, prin depunerea de bani la aceste case, muncitorii își finanțează și contribuie la menținerea mașinii de stat, deoarece mijloacele bănești depuse la casele de economii sunt plasate în împrumuturi de stat cu care se acoperă deficitele bugetare și se finanțează, în parte, imensele cheltuieli pentru întreținerea aparatului de stat. TEORIA DOBÂNZII, t. potrivit căreia dobânda ar reprezenta plata pentru așteptare, pentru încredere. După cum se știe, dobânda este o parte (formă) a profitului, pe care patronul activ o cedează proprietarului capitalului bănesc pentru folosirea capitalului de împrumut. în perioada liberei concurențe, nivelul dobânzii pentru.împrumuturi se formează în funcție de cererea și oferta de capital de împrumut. Influența factorilor de ordin politic asupra deplasării capitalurilor dintr-o țară în alta în condițiile crizei a determinat revizuirea teoriei despre rolul dobânzii. S-a acordat o mai mare atenție factorilor psihologici. J. M. Keynes și-a elaborat t. asupra d. având în vedere motivul „incertitudinii44, specific pentru perioada de criză. Potrivit concepției lui J. M. Keynes, dobânda constituie „recompensa pentru renunțarea la lichiditatea capitalului pe o anumită perioadă, și nu o parte a profitului44, ceea ce e cu totul nefondat. El susține că volumul cererii și al ofertei de capital de împrumut este influențat nu numai de nevoia de capital bănesc pentru întreprinderi, ci și de motive de „precauție44, care îi determină pe marii proprietari să-și păstreze o parte din capitaluri într-o formă lichidă, bănească. J. M. Keynes consideră că dobânda are rolul de a regla echilibrul dintre cererea și oferta de capital; el atribuia dobânzii un rol important în reglementarea circulației banilor, a creditului și a economiei de piață în general. J. Stamp susține că mărirea considerabilă a dobânzii nu numai că nu atrage capitaluri în țară și nu împiedică scurgerea de capitaluri plasate pe termen scurt, ci este și un semnal de alarmă care grăbește refluxul capitalurilor din țară. Mai mulți economiști susțin că reglementarea dobânzii se poate bucura de succes numai dacă este împletită cu celelalte metode ale controlului monopolist de stat asupra circulației banilor, asupra creditului și investigațiilor. Irving Fisher definește dobânda la fel ca și Keynes. El reduce însemnătatea dobânzii la faptul că aceasta este o recompensă pentru folosirea unor bunuri prezente în locul unor bunuri viitoare, că este „plata pentru nerăbdarea44 de a folosi bunurile imediat, iar mărimea ei depinde de gradul incertitudinii și al riscului. Potrivit concepției lui Fisher, nivelul dobânzii ca „plată pentru nerăbdare44 depinde de risipa mai mare sau mai mică a investitorilor, de mersul afacerilor, de faptul dacă au moștenitori și dacă doresc să le asigure viitorul. O asemenea argumentare demonstrează eroarea economiștilor care nu au înțeles că nivelul dobânzii este în funcție de cererea și oferta de capital de împrumut, acestea, la rândul lor, fiind determinate de evoluția reproducției sociale și de viteza de rotație a capitalului. TEO TEORIA EXPANSIUNII CREDITULUI, t. care atribuie creditului rolul de creator de capital. Reprezentanții acestei t prezintă expansiunea creditului ca fiind un factor în dezvoltarea producției, în realizarea unui avânt economic continuu, și atribuie băncilor rolul de creatoare de credit, de capital, capacitatea lor de a introduce, prin reglementarea creditului, organizarea și armonia în dezvoltarea fără crize a producției. T.e.c. a apărut și s-a manifestat în perioada dezvoltării economiei de piață, când creditul și băncile aveau o contribuție însemnată la dezvoltarea factorilor de producție. Expansiunea creditului era tratată ca având capacitatea de a menține o necontenită înviorare economică. Unul dintre primii susținători ai acestei teorii la începutul sec. al XVIlI-lea a fost John Law. In timpul crizei generale, principalii reprezentanți au fost J. Schumpeter, A. Hahn, J. M. Keynes, R. Hawtrey, Hansen, Alvin Harvey ș.a., care susțin că extinderea creditului exercită o influență hotărâtoare asupra ciclului economic, acordând o importanță deosebită politicii de scont. Adepții acestei teorii (îndeosebi A. Hahn) susțin că reducerea taxei scontului ar conduce la creșterea cererii de credite și că în acest fel ar stimula înviorarea economică, determinând avântul economic. Este însă știut că, în timpul crizei, când are loc scăderea producției și a dobânzilor, indiferent de nivelul lor, acestea nu pot stimula înviorarea economică, nicidecum să determine avântul economic. Exponenții acestei t. nu înțeleg mecanismul crizei, confundă capitalul cu capitalul de împrumut, nu înțeleg cauzele contradicțiilor economiei de piață și încearcă să atenueze aceste contradicții. K. Marx a subliniat că „superficialitatea economiei politice se vede, între altele, din faptul că ea transformă lărgirea și restrângerea creditului, care nu sunt decât un simptom al alternării ciclului industrial"... De asemenea, trebuie avut în vedere că, indiferent de nivelul de dezvoltare a relațiilor de credit și chiar dacă banii ar fi înlocuiți de către instrumentele de credit într-o anumită măsură în funcția de mijloc de circulație și mijloc de plată, ei nu pot fi înlocuiți în celelalte funcții ale lor. Este eronat să se susțină că băncile pot crea credite nelimitat, deoarece la baza creditului se află circuitul real al capitalului întreprinderilor, evidențiat în contul curent pe care îl au deschis la bancă. Ca adept al teoriei, J. M. Keynes considera că băncile pot influența în permanență cuantumul investițiilor de capital prin reglementarea dobânzii sau a politicii pe „piața deschisă“. El încearcă să reducă contradicțiile capitalismului la motive psihologice, subiective. Pentru folosirea totală a forței de muncă și pentru menținerea „cererii efective", Keynes consideră că cel mai bun mijloc este micșorarea nivelului dobânzii. Aprecierile deosebite făcute acestei t. se explică prin aceea că ea este strâns legată de rolul băncilor. Reprezentanții acestei t. elogiază atotputernicia băncilor monopoliste, acordând o mare atenție operațiunilor în cont curent și celor cu hârtii de valoare, deoarece prin acestea se finanțează industria, iar prin intermediul creditului se realizează contopirea capitalului bancar cu cel industrial. Specialistul german în probleme bancare O. Jeidels apreciază creditul în cont curent ca fiind piatra unghiulară a legăturilor dintre bănci și industrie, iar economistul A. Hahn ca fiind „coloana vertebrală a întregii activități bancare". Ultimul arată că expansiunea creditului se manifestă prin atragerea în producție a armatei de rezervă și prin folosirea tot mai intensă a muncitorilor ocupați, fiind în consecință un factor de stimulare a factorilor de producție, de lichidare a șomajului, a contradicțiilor dintre muncă și capital și de dezvoltare armonioasă a economiei. în acest fel, prin „iluziile creditului" se încearcă să se abată atenția cetățenilor. Adepții t.e.c. nu au înțeles că extinderea creditului nu se poate realiza ca un act arbitrar al politicii bancare, dacă această extindere nu se bazează pe reproducția lărgită; de asemenea, ei nu au înțeles contradicțiile modului de producție capitalist și ale creditului. Ei ignoră faptul că expansiunea creditului are ca urmare extinderea speculei, creșterea anormală a cursului acțiunilor, grăbește izbucnirea crizelor, agravează crizele economice de supraproducție prin crahul de bursă, accentuează disproporționalitatea dezvoltării diferitelor ramuri economice. încă din timpul crizei economice mondiale din anii 1929-1933 a început să se răspândească o nouă variantă a t.e.c., conform căreia izvorul înviorării conjuncturii nu ar mai fi creditul bancar, ci resursele bugetului de TEO stat. Astfel, ideologii respectivi nu mai consideră creditul drept unicul izvor de înviorare a activității economice, ci caută să atenueze crizele și șomajul prin mijloacele bugetare, în special pe seama impozitelor plătite de contribuabili. T.e.c. a fost infirmată de practică. Chiar susținătorii ei s-au văzut nevoiți să renunțe complet sau în mare măsură la argumentele t. Mai mult decât atât, alți economiști, printre care și Hayek, nu numai că nu susțin expansiunea creditului, ci recomandă și argumentează restrângerea lui ca armă de luptă împotriva crizelor. Este limpede că nici această variantă a t. nu are un temei științific. Crizele nu se pot evita nici prin expansiunea, nici prin restrângerea creditului. TEORIA FONDURILOR DE ÎMPRUMUT, t. monetară asupra dobânzii care definește fondurile de împrumut ca fiind cuprinse în economiile care cresc continuu, ca resurse bănești disponibile ce își au izvorul în investițiile anterioare de capital fix și circulant. Nivelul dobânzii este determinat de echilibrul dintre investiția actuală și economia actuală sau de echilibrul dintre cererea și oferta de fonduri de împrumut. Dobânda este plata pentru folosirea fondurilor împrumutate. TEORIA FUNCȚIONALĂ A BANILOR, variantă a teoriei nominaliste a banilor (v.), potrivit căreia puterea de cumpărare a banilor se deduce din însuși procesul circulației. Susținătorii t. încearcă să acrediteze ideea că nu are importanță conținutul de metal prețios pe care îl reprezintă banii, ci importantă este funcția de mijloc de circulație pe care o îndeplinesc. T.f. a b. reduce, de fapt, rolul banilor la funcția de mijloc de circulație. în acest fel se urmărește despărțirea funcției de mijloc de circulație de funcția de măsură a valorii, prezentând banii de hârtie ca fiind de sine stătători, independenți de aur. Reprezentanții tf. nu au înțeles că valoarea banilor se determină nu prin funcționarea lor ca mijloc de circulație, ci prin valoarea aurului înlocuit, pe care îl reprezentau. TEORIA IMPOZITELOR CA MIJLOC DE INFLUENȚARE A MIȘCĂRII CICLULUI ECONOMIC, t. care urmărește exonerarea profiturilor și aruncarea sarcinilor fiscale pe umerii oamenilor. Teoria se află în interdependență cu teoriile privind posibilitatea preîntâmpinării crizelor economice. Teoreticienii susțin că rolul impozitelor nu ar consta atât în surse de venituri pentru buget, ci în importanța lor ca instrument de influențare a economiei și a circulației bănești, afirmație care este în contradicție cu creșterea continuă a impozitelor încasate la buget, cu deosebire de la populație. Unii economiști susțin că impozitele influențează volumul investițiilor și că ar „trebui scutit de impozite tot ceea ce deprimă cât de puțin inițiativa particulară11 și că impozitul trebuie „să menajeze profitul, să nu submineze impulsul spre investiții", întrucât noile investiții de capital ar fi factorul hotărâtor al creșterii economice. Reformiștii, prin punctul lor de vedere, afirmă că trecerea greutății principale a impozitului pe venit asupra contribuabililor individuali ar fi un factor important în preîntâmpinarea crizelor și ar avea rolul unui important „stabilizator" al economiei. Realitatea infirmă asemenea teorii, punând în evidență faptul că jefuirea populației prin impozite duce la scăderea cu caracter de criză a producției. Impozitele ridicate micșorează cererea de consum și determină reducerea activității în ramurile producției civile. Reprezentanții monopolurilor susțin aruncarea sarcinilor fiscale pe umerii populației; ei încearcă să acrediteze ideea că toate celelalte impozite plătite de monopoluri, inclusiv impozitul pe supraprofituri, ar avea o influență negativă asupra economiei. Cu toate că impozitul pe supraprofituri a avut un caracter temporar, anumiți economiști afirmau în mod demagogic că acesta ar duce la intensificarea inflației, la creșterea prețurilor, deoarece subminează tendința întreprinzătorilor de a reduce cheltuielile de producție și i-ar îndemna să accepte mai ușor sporirea salariilor muncitorilor, deoarece patronilor le-ar fi indiferent dacă o parte din supraprofituri o plătesc ca impozit sau ca spor de salarii. în esență, o serie de economiști susțin că impozitele pot fi folosite pentru intensificarea activității economice, pentru lărgirea investițiilor etc. Toate nuanțele acestei t. urmăresc obținerea de înlesniri fiscale pentru patroni și aruncarea poverii fiscale pe umerii maselor de cetățeni. 387 TEO TEORIA IMPOZIT-SCHIMB, t. care, într-o anumită măsură, corespunde funcției economice a impozitului. De asemenea, ea consideră impozitul ca un element component al economiei publice, al mecanismului economico-financiar, care ar avea numai funcția de remunerare a serviciilor prestate de stat contribuabilului. In lucrarea sa „L’esprit des lois“, Montesquieu formula ide-ea că impozitul ar fi măsura schimbului de servicii și considera veniturile statului ca „o parte pe care fiecare cetățean o dă din bunul său pentru a avea siguranța celeilalte părți rămase lui sau pentru a se bucura deplin de aceasta44. Această teorie contravine chiar noțiunii de impozit, potrivit căreia statul nu este obligat să presteze plătitorului un contraserviciu, un echivalent direct, individualizat și imediat. Statul folosește impozitele pentru finanțarea cheltuielilor publice ale societății în ansamblu, nu ale fiecărui cetățean în parte. Declarația drepturilor omului și cetățeanului prevede la art. 13: „Fiecare membru al societății având dreptul de a fi protejat de stat trebuie să contribuie la prosperitatea acestuia și la cheltuielile necesare, proporțional cu posibilitățile și bunurile sale.44 TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE REPARTIZARE A VENITURILOR Șl A AVERII, t. ce susține funcția politico-socială a impozitului, prin care se redistribuie unele venituri și averi. De la instrument pur fiscal, impozitul a devenit un mijloc de redistribuire, un instrument politic. Altfel spus, de la egalitatea fiscală, în timp, s-a trecut la redistribuire de venituri, de avere, la intervenționism fiscal. Potrivit acestei t, prin impozite progresive și taxe pe succesiuni se realizează o anumită redistribuire a veniturilor și a bunurilor de la unele persoane juridice și fizice la fondurile publice și alocarea lor către alți cetățeni și agenți economici. Reprezentanții acestei t. susțin că redistribuirea prin impozite se realizează combinând impunerea progresivă a veniturilor mari cu subsidii și facilități pentru familiile cu venituri reduse, prin utilizarea impozitului progresiv pe venit pentru finanțarea serviciilor publice de care să beneficieze mai mult familiile cu venituri mici, precum și prin combinarea impozitelor pe bunurile cumpărate mai ales de către consumatorii cu venituri mari cu subsidii și înlesniri la alte bunuri achiziționate de consumatorii cu venituri mici (K. A. Musgrave și P. B. Musgrave). în această redistribuire este pus în discuție principiul echității fiscale și al dreptului de proprietate. Sunt și argumente împotriva acestei t. Astfel, unii economiști susțin că „fiecare este îndreptățit la roadele eforturilor sale44, că trebuie asigurată protecția dreptului de proprietate. De asemenea, fiscalitatea ridicată reduce stimulentul de a munci, economisi și investi, descurajează inițiativa și asumarea riscurilor în economie, conduce la pierderea motivațiilor individului. Teoreticianul George Gilder susține că „a-i impozita și mai mult pe cei bogați înseamnă a slăbi investițiile; paralel, a da mai mult săracilor înseamnă a afecta dorința de-a munci. Astfel de măsuri nu pot avea drept urmare decât reducerea productivității44. TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE STABILIZARE ECONOMICĂ, t potrivit căreia statul poate interveni în economie prin utilizarea impozitelor și a taxelor, dar în așa fel încât randamentul acestora, alimentarea fondurilor bugetare să țină seama de capacitatea contributivă a subiectelor impozabile. Se urmărește randamentul impozitelor, dar nu trebuie scăpată din vedere necesitatea apărării eficienței economice. Este necesar ca impozitul să fie astfel legiferat și aplicat încât toți contribuabilii (bogați sau săraci) să-l poată plăti. Un impozit prea mare riscă să secătuiască sursele impozitului; de aceea, trebuie să se stabilească în mod rațional nivelul cotelor de impozit, să se determine corect baza impozabilă. Mai mulți economiști au relevat că, peste un anumit prag de presiune fiscală, impozitarea suplimentară este dăunătoare economiei și nu mai poate aduce venituri statului. Creșterea cotelor de impunere reduce gustul pentru muncă, descurajează economisirea și investițiile, poate conduce la criză economică. Când rata de impozitare depășește un anumit nivel, are loc degradarea economiei, se diminuează bazele impozabile și, ca urmare, scad veniturile bugetare. Așadar, creșterea fiscalității, înăsprirea politicii 388 ~~ ““ “ " — TEO fiscale, conduce în scurt timp la nerealizarea veniturilor bugetare scontate. Această t. susține în mod justificat că un impozit progresiv prea mare asupra venitului, asupra capitalului descurajează efortul, economisirea, libertatea economică și spiritul de economisire. V. și impozit. TEORIA IMPOZITULUI CA SURSĂ PRINCIPALĂ DE VENITURI ALE STATULUI, t. potrivit căreia sursa principală de venituri ale statului o constituie impozitele. încă de la instituirea forței publice, impozitele au constituit sursa principală de întreținere a ei. în Franța, la timpul lor, Quesnay, Montesquieu au studiat impozitul din punct de vedere al legalității, al influenței lui sociale și au relevat că impozitele mari, arbitrare, au ca efect scăderea producției și a consumului, devin un obstacol în calea libertăților economice. Pe măsura dezvoltării ideilor liberale se modifică și concepția despre impozit, potrivit căreia nu numai că impozitul nu trebuie să perturbe mecanismele economice normale, dar el trebuie să corespundă noii viziuni despre stat, care urmează să-și realizeze doar funcțiile sale administrative. Impozitul este înțeles în această perioadă în strânsă relație cu drepturile și libertățile omului. Această teorie privește impozitul și ca resursă de finanțare a cheltuielilor publice. TEORIA IMPOZITULUI OPTIM, t. care susține argumentat științific că rata și cuantumul impozitelor trebuie astfel stabilite încât bugetul statului să fie alimentat suficient, ritmic, sistematic cu venituri, și în același timp impozitele, presiunea fiscală să nu descurajeze contribuabilii, să stimuleze inițiativa, munca, investițiile de capital, care să conducă la creșterea productivității, la reducerea costurilor, la ridicarea calității produselor, .la sporirea produsului național brut, la asigurarea unor condiții decente de viață a cetățenilor. Raportul optim dintre venitul (averea) impozabil și impozit este dificil de stabilit, este relativ, fiind apreciat în mod diferit de la un stat la altul, de la un guvern la altul, de la o perioadă la alta. Până în prezent nu s-au stabilit criterii precise de determinare a acestui raport optim. Impozitul - prin mărimea sa - modifică în mod corespunzător comportamentul economic și social al contribuabilului prin influența exercitată asupra consumului și gradului de economisire a acestuia. Un impozit prea mare omoară impozitul. Impozitul nu trebuie să pună pe fugă materia impozabilă. De la un anumit nivel, impozitul se devorează pe sine însuși. J. M. Keynes susține că majorarea impozitelor asupra marilor venituri și succesiuni ar putea să influențeze negativ fluxul investițiilor și, ca o consecință directă a acesteia, scăderea gradului de folosire a forței de muncă. De la un anumit nivel în sus, orice impunere suplimentară devine dăunătoare economiei naționale, fără să sporească veniturile statului. Creșterea ratei impunerii reduce producția potențial realizabilă în anii viitori și diminuează încasările statului datorită descurajării producției și diminuării masei impozabile. Politica fiscală a statului este esențială pentru menținerea echilibrului general între cerere și ofertă, pentru reglarea conjuncturală, stimularea contribuabililor, încurajarea economisirii, realizarea investițiilor, crearea de noi locuri de muncă, formarea profesională etc. Fiscalitatea și comportarea față de ea exercită o influență hotărâtoare asupra gestiunii economiei naționale. Prin stabilirea unui impozit optim au de câștigat atât contribuabilii și economia în ansamblu, cât și statul, care va obține o creștere a încasărilor din impozite. V. și impozit; principiile generale ale impozitării. TEORIA INTERVALUTARĂ, t. prin care se susține că prețul valutelor străine pe piață se bazează pe legea cererii și ofertei și deci cursul valutar este dependent de cantitățile de valută oferite și solicitate pe piață. Suma valutelor și a devizelor oferite și solicitate depinde de volumul creanțelor și de cuantumul datoriilor generate continuu de relațiile internaționale; cursul valutar este dependent de situația balanței creanțelor și datoriilor dintre o țară dată și străinătate. T.i. este susținută de Knapp, Elster ș.a., care își întemeiază pledoariile pe latura cantitativă, pe cuantumul devizelor și valutelor ce provin din schimburile ce au loc între state. 389 TEO TEORIA „INVESTIȚIILOR EXCEDENTARE", t. ai cărei germeni se află în însăși concepția lui J. M. Keynes. El susținea că investițiile excedentare exercită o influență inflaționista asupra prețurilor, că excedentul de investiții peste nivelul economic determină creșterea prețurilor mărfurilor și că acestea, la rândul lor, generează „profituri exagerate" care se utilizează pentru finanțarea de noi investiții excedentare. Folosirea brațelor de muncă la un nivel ridicat, urmare a creșterii cererii provocate de mărimea investițiilor, are drept efect o cerere sporită care determină creșterea gradului de folosire a brațelor de muncă și, concomitent, creșterea prețurilor mărfurilor. Keynes se ocupă numai în treacăt de problema influenței inflaționiste a investițiilor asupra creșterii prețurilor mărfurilor, acordând o mai mare atenție folosirii incomplete a brațelor de muncă. Oligarhia financiară dorește să amâne sau să preîntâmpine izbucnirea unei noi crize economice; în acest scop, se ridică sarcina lichidării „cererii excedentare" atât pe calea stimulării economiilor, cât și prin mijlocirea pârghiilor financiare. în același timp, lichidarea „investițiilor excedentare" reprezintă o cale de redistribuire prin buget a produsului național brut în favoarea monopolurilor. Lupta împotriva acestor investiții se duce prin instaurarea controlului monopolist de stat asupra cuantumului lor și se concretizează în limitarea producției, în plasarea mijloacelor disponibile în efecte publice și în acordarea de înlesniri fiscale la depunerile pe termen lung. Mijloacele devenite astfel disponibile sunt folosite prin bugetul statului pentru comenzile guvernului și pentru efectuarea altor cheltuieli ale statului. Referindu-se la „investițiile excedentare", A. Hansen arăta că volumul investițiilor private este normal și nu provoacă inflație atunci când el nu depășește suma economiilor. El remarcă pe bună dreptate faptul că dacă volumul economiilor se reduce în comparație cu cuantumul investițiilor, atunci investițiile dobândesc un caracter inflaționist. Pentru „controlul asupra inflației", Hansen propune restrângerea investițiilor, limitarea creditelor acordate întreprinderilor particulare, limitarea producției civile, sporirea economiilor, creșterea impozitelor etc. Netemeinicia acestei t este evidentă. După cum se știe, reproducția lărgită este o lege a dezvoltării societății, în acest scop fiind necesar să se asigure o justă repartiție a produsului național brut. Supraproducția de mărfuri nu poate avea loc decât dacă produsul național brut se repartizează în anumite proporții. Desigur, repartiția produsului național brut efectuată într-un anumit fel poate duce la supraproducție și deci la creșterea prețurilor și nu constituie o lipsă a echilibrului dintre economii și investiții și nici nivelul scăzut al impozitelor, ci nerespectarea proporționalității în repartiția capitalurilor între sectorul producător de mijloace de producție și sectorul producător de bunuri de consum. K. Marx a subliniat că nerespectarea acestei proporționalități poate duce nu numai la supraproducție și la scăderea prețurilor, ci poate fi însoțită și de creșterea prețurilor la mărfurile deficitare. T.„i.e.“ prezintă în mod denaturat rolul inflaționist al investițiilor, încercând să arunce întreaga răspundere pentru creșterea inflaționistă a prețurilor pe „cererea excedentară" care ar veni din partea cetățenilor. De fapt, această teorie constituie o nouă ofensivă împotriva nivelului de trai, prin reducerea salariilor pe diverse căi, prin mărirea fiscalității etc. TEORIA KEYNESISTĂ A PREFERINȚEI PENTRU LICHIDITATE, t. monetară prin care J. M. Keynes critică teoria clasică a dobânzii și a capitalurilor de împrumut. J. M. Keynes ajunge la concluzia că funcția monetară este mărimea determinantă a dobânzii, decurgând din cererea și oferta de monedă. Cererea de monedă evidențiază preferința pentru lichiditate care își are explicația în diferite motive tranzacționale, de precauție, de speculație. J. M. Keynes susține că principalul motiv al preferinței pentru lichiditate este cel speculativ. Cererea de monedă are ca scop și efect speculația în vederea obținerii de câștiguri prin intermediul investițiilor efectuate, pe baza previziunilor privind prețurile mărfurilor ce se vor obține, conjunctura cursurilor bursiere și viitoarea rată a dobânzii. J. M. Keynes relevă că motivul speculativ este propriu economiei monetare, fiind o funcție descrescândă a ratei dobânzii. Preferința pentru lichiditate determinată de scopuri speculative tinde să crească concomitent cu mărirea ratei dobânzii și viceversa. A avea 390 TEO monedă lichidă este cu atât mai ieftin cu cât este mai redusă rata dobânzii și cu atât mai scump cu cât rata dobânzii crește. J. M. Keynes are în vedere că o politică monetară expansionistă conduce la scăderea ratei de piață a dobânzii, și întrucât cererea de bunuri reacționează la variațiile ratei dobânzii, cererea de bunuri se va majora. De asemenea, J. M. Keynes a acordat o atenție deosebită dobânzii, modificării ratei acesteia ca pârghie de stimulare a dezvoltării economice și de utilizare a factorilor de producție, cu deosebire a forței de muncă, prin diminuarea ratei dobânzii. Nivelul dobânzii este un instrument principal al politicii monetare. V. și dobândă; rata dobânzii. TEORIA KEYNESISTĂ A VENITURILOR, t. care constă în examinarea cererii globale prin luarea în calcul a componentelor sale, altfel spus a legăturii dintre venituri, consum și investiții, dintre cererea consumatorilor și ratele dobânzii. T.k. a v. are la bază următoarele concepte fundamentale: a) distribuirea veniturilor între consum și economii, pe de o parte, și lichidități și investiții, pe de altă parte, care sunt factorii esențiali ai oscilațiilor la care este supusă valoarea monedei, puterea sa de cumpărare; b) folosirea factorilor subiectivi în examinarea fenomenelor monetare, cu luarea în considerare a teoriei utilității marginale. Unul dintre conceptele principale ale acestei t. îl constituie împărțirea venitului monetar între consum și economii sau între lichidități și investiții. împărțirea venitului monetar în anumite proporții pentru consum și economii depinde de orientarea marginală a consumului și, respectiv, a economiilor sunt apreciate ca relativ constante pentru fiecare categorie socială. Fiecare gospodărie familială își repartizează venitul monetar pentru consum curent și pentru consum viitor prin mijlocirea economiilor. La rândul său, consumul este influențat de următorii factori: "mărimea venitului bănesc disponibil; "nivelul prețurilor bunurilor de consum; "stimulentele pentru formarea capitalurilor; "partea economisită din venitul curent și tendința generală de economisire determinată de rata dobânzii. Rezultă că partea de venit care nu se consumă se economisește. Partea de venit care se consumă este influențată de: "structura pe vârste a populației; "factori sociologici și istorici; "cantitatea de avuție sau de active lichide etc. J. M. Keynes a relevat că partea din venituri care îmbracă forma economiilor primește două destinații, și anume: a) o parte se păstrează sub formă lichidă (bani efectivi, disponibil în conturi curente, titluri ușor lichidabile). J. M. Keynes numește această parte „preferință pentru lichiditate", care corespunde masei bănești ce se găsește la dispoziția publicului. Preferințele pentru lichiditate sunt determinate de următoarele scopuri: tranzacțional, precauțional și speculativ; b) o altă parte pentru investiții în bunuri de capital, despre care J. M. Keynes susține că depinde de tipul dobânzii și de eficiența marginală a capitalului, precum și de previziunile care se fac în, legătură cu acestea. J. M. Keynes acordă o importanță deosebită raportului economii-investiții; modificarea acestui raport afectează echilibrul din economie și are influențe asupra cuantumului produsului național brut. Raportul economii-investiții joacă un rol important asupra nivelului prețurilor și, prin urmare, asupra stabilității puterii de cumpărare a banilor. J. M. Keynes consideră că realizarea de economii exagerate, pe seama reducerii consumului, precum și accelerarea procesului de realizare de noi investiții pot exercita influențe negative asupra prețurilor și deci asupra puterii de cumpărare a banilor. în gândirea lui J. M. Keynes, modificarea prețurilor și, implicit, a puterii de cumpărare a banilor este determinată de: "cuantumul cheltuielilor statului; "nivelul general al salariilor, care duce la creșterea costurilor și a cheltuielilor populației; "dimensiunile comerțului exterior; "efectul multiplicator al investițiilor; "preferința pentru lichiditate. TEORIA METALISTĂ A BANILOR, t. potrivit căreia banii se identifică cu metalele prețioase, neținând seama de caracterul lor social și specific. Reprezentanții t.m. a b. susțineau că rezerva de metal prețios ar fi singura bază care asigură menținerea valorii banilor, atât între granițele țării, cât și în afara acestora. Această t. atribuie rolul de bani aurului și argintului, trecând cu vederea faptul că banii sunt expresia relațiilor de producție dintre oameni. T.m. a b. a apărut la 391 TEO începutul dezvoltării industriei, când capitalul se prezenta cu deosebire sub forma capitalului comercial, iar patronii urmăreau să acumuleze cantități mari de metale prețioase. Această t. a apărut datorită următoarelor condiții istorice: sporirea rolului capitalului comercial în dezvoltarea relațiilor de producție, descoperirea unor importante zăcăminte de aur, dezvoltarea manufacturilor, afluența aurului în sfera circulației etc. Reprezentanții acestei t. luptau împotriva politicii de deteriorare a monedei practicate de către feudali. Susținătorii t.m. a b. considerau aurul și argintul ca fiind singurele forme ale avuției reale a societății, metale care ar fi bani prin natura lor. T.m. a b. în varianta ei modernă este folosită pentru expansiunea celor mai mari puteri, care sunt interesate să afle o utilizare mai mare a capitalului acumulat sub formă de aur și să voaleze tendința monopolurilor de a utiliza aurul ca mijloc de presiune asupra altor țări și ca instrument de întărire a pozițiilor lor monetare și financiare. Unele pături mijlocii ale populației care au mai puțin de profitat de pe urma inflației sunt adepte ale tm. a b., ele căutând venituri mai stabile în aur, în speranța salvării orânduirii printr-o reîntoarcere la circulația liberă a aurului. Principalul viciu al acestei t. constă în înțelegerea greșită a naturii banilor; ei sunt un raport social, și nu un raport între lucruri. în condițiile crizei actuale, este tot mai puțin posibilă o restabilire a sistemului etalon aur, cum susțin adepții acestei teorii. TEORIA NATURISTĂ A CREDITULUI, t. care consideră că obiectul creditului nu îl reprezintă capitalul de împrumut, ci bunurile materiale în forma lor naturală care se dobândesc cu acest capital. Această t. a fost susținută de către clasicii economiei politice - A. Smith și D. Ricardo. A. Smith, punând semnul egalității între capitalul de împrumut și capitalul real, a ajuns la concluzia că acumularea capitalului de împrumut este o manifestare a acumulării capitalului real. El reducea dobânzile împrumutului la o parte din profitul obținut prin folosirea capitalului împrumutat, iar norma procentului de dobândă o considera ca normă a profitului, ambele mișcându-se paralel. T. îi atribuia creditului un rol foarte modest. După concepția lui D. Ricardo, creditul nu face decât să transfere o parte din capitalul deja existent de la o persoană la alta, el neavând nici un rol în procesul de producție. T.n. a c., emisă de clasicii economiei politice, avea, la timpul său, un caracter progresist; ea a înlăturat credința în atotputernicia creditului a unor economiști englezi și a arătat dependența lui de producție. Totuși, subliniind numai dependența creditului de producție, clasicii economiei politice nu vedeau influența lui activă inversă asupra producției, asupra întregului proces al reproducției lărgite. Mai târziu, prin răspândirea teoriei de către economiștii vulgari, creditul era considerat drept o simplă trecere a capitalului de la o persoană la alta. Ei ignorau faptul că acesta reprezintă o formă a mișcării capitalului de împrumut, și nu a celui industrial, și că veniturile și economiile bănești ale straturilor sociale necapitaliste nu sunt capital prin ele însele, ci numai datorită sistemului de credit care le transformă în capital de împrumut. Astăzi, dezvoltarea și susținerea acestei teorii au drept scop camuflarea racilelor și a contradicțiilor societății capitaliste. TEORIA „NECESITĂȚILOR COLECTIVE", t. asupra finanțelor, mult vehiculată, prin care se afirmă că statul este o „alianță publică" de drept, chemată să satisfacă nevoile colective ale membrilor societății. Teoreticienii încearcă să justifice creșterea cheltuielilor neproductive ale statului, precum și creșterea impozitelor ce se încasează de la populație, impozite cu care s-ar lărgi activitatea statului în vederea satisfacerii „necesităților colective". Apologeții se străduiesc să justifice politica fiscală căutând să „demonstreze" că măsurile de creștere a fiscalității ar fi o metodă de reglementare a economiei și că ar asigura dezvoltarea fără crize. T.„n.c.“ a fost sistematic și de multă vreme infirmată de viață, demonstrându-se cu prisosință falsitatea și caracterul său apologetic. TEORIA NEUTRALITĂȚII IMPOZITELOR, t. care susține că impozitul nu trebuie să influențeze condițiile de desfășurare a activității economice, nu trebuie să stânjenească activitatea contribuabililor, ci numai să asigure finanțarea cheltuielilor publice. Economistul francez R. Stourm susținea, încă din anul 1913 că „impozitul nu trebuie să fie nici stimulator, nici moralizator, nici TEO protector, ci numai finanțator al Tezaurului4*. Neutralitatea impozitului reclamă ca el să aibă un nivel moderat și să aibă o relativă constanță în timp. A. Smith considera că neutralitatea fiscală trebuie înțeleasă ca o indiferență a impozitului față de structurile economice ale mijloacelor de producție. De asemenea, neutralitatea impozitelor reclamă ca ele să nu distorsioneze mecanismul prețurilor. TEORIA NOMINALISTĂ A BANILOR, t răspândită foarte mult în secolul al XX-lea, care susține că banii nu sunt o marfă, nu au valoare proprie (intrinsecă), ci ar avea numai o valoare convențională, legală, nominală, abstractă și că ar fi numai o unitate convențională de calcul, lipsită de orice conținut material. Reprezentanții t.n. a b. susțineau că acoperirea în aur a banilor nu ar îndeplini vreo funcție internă, datorită faptului că în interiorul țării banii sunt numai o creație a legii; ei arătau că aurul ar fi necesar numai statului în vederea stabilizării cursurilor valutare, pentru realizarea lichidității internaționale. Pentru t.n. a b. sunt caracteristice discreditarea aurului și susținerea apologetică a existenței și a circulației banilor de hârtie. Bancherii interesați ca în locul banilor de aur să se afle în circulație instrumentele de credit ale circulației afirmă că funcția de mijloc de plată și cea de circulație a banilor nu depind de valoarea metalului prețios cuprins în ei, ci este stabilită de către stat prin lege și se datorează încrederii date de statul care îi emite. Potrivit acestei t, banii de hârtie sunt prezentați ca fiind bani reali, și prin aceasta se asigură o fundamentare teoretică politicii inflaționiste a statelor. J. M. Keynes a emis o nouă variantă a t.n. a b., arătând că banii de hârtie neconvertibili sunt bani ideali, iar emiterea și punerea în circulație a lor asigură prosperitatea permanentă a economiei. Prin concepția sa, J. M. Keynes urmărește justificarea teoretică a jefuirii oamenilor prin inflație. Această t. a dobândit o largă răspândire. K. Marx a supus această t unei aspre critici, subliniind că ea neagă natura de marfa a banilor și-i consideră simple semne convenționale, abstracte, de calcul. T.n. a b., care neagă valoarea propriu-zisă a banilor, s-a conturat în decursul timpului prin două CQfente principale, și anume: nominalismul de stat și nominalismul economic. Potrivit nominalismului de stat, banii reprezintă un simplu mijloc de plată sau un instrument care reflectă prețurile mărfurilor și modificările lor. Se susține că banii ar fi o creație a statului pentru plata datoriilor, constituind un instrument juridic care nu are valoare economică. Ca reprezentant al acestei teorii, Knapp a susținut că metalele prețioase, ca monedă- marfa, aparțin trecutului, locul lor fiind luat de moneda de hârtie ca reprezentant al aurului. Moneda de hârtie este considerată un mijloc de plată arbitrar, fiind doar pur nominală. Prin urmare, se susține că biletele de bancă nu sunt automat monedă, ci dobândesc această calitate în clipa în care statul anunță că le primește pentru plata obligațiunilor. Nominalismul economic susține că valoarea monedei nu este impusă prin lege, dar nu este nici reală, intrinsecă, determinată de cantitatea de muncă încorporată în ea, ci este una relativă în raport cu masa bunurilor cu care se compară la o anumită dată. Valoarea monedei ar fi pusă în evidență de fluctuațiile de preț, care sunt dependente de cantitatea de bunuri și de masa bănească aflată pe piață. TEORIA OBIECTIVĂ A VALORII, concepție economică potrivit căreia valoarea mărfii se explică pomindu-se de la condițiile de producție. în fond, această t. relevă că munca stă la baza valorii, că diferitele mărfuri se schimbă în proporții diferite datorită cantităților de muncă pe care le încorporează. TEORIA PARITĂȚII PUTERILOR DE CUMPĂRARE, t. potrivit căreia cursul valutar dintre țări se stabilește pe baza comparării puterii de cumpărare a. unităților valutare naționale prin alegerea mărfurilor celor mai reprezentative, iar puterea de cumpărare a banilor se modifică în funcție de modificarea cantității lor. Practic, în determinarea parității puterilor de cumpărare a valutelor există mari dificultăți, deoarece este greu de luat în calcul calitatea produselor din țările respective. Această t. nu mai beneficiază astăzi de sprijin din partea economiștilor, deși, în unele cazuri, ea mai este folosită ca bază a comensurabilității valutelor. 393 TEO TEORIA „PARITĂȚILOR MOBILE" (ELASTICE), t. elaborată la începutul deceniului al treilea al secolului al XX-lea de I. Fischer, în S.U.A., și de J. M. Keynes, în Anglia, parte integrantă a teoriei „valutei reglementate" (v.), care întruchipează cerințele cercurilor monopoliste în domeniul politicii valutare. Este similară teoriei „etalonului manevrabil'1 și opusă diametral sistemului valutar al etalonului aur, care a existat până la Primul Război Mondial. Până la acest război, valutele majorității țărilor aveau un conținut fix de aur, ce rămânea neschimbat mult timp și în funcție de care se stabilea paritatea în aur între valutele diferitelor țări. Valutele țărilor existente până la Primul Război Mondial se puteau preschimba în monede de aur; de la aceasta a făcut excepție dolarul S.U.A., care s-a putut preschimba în aur până în anul 1933. Schimbările de parități valutare aveau Ioc de regulă numai în urma efectuării de reforme monetare, și aceasta atunci când reformele erau provocate de deprecierea banilor. T.„p.m." și a „etalonului manevrabil" urmărește fundamentarea modificării parităților valutare astfel încât aceste modificări să poată fi utilizate cu „bune rezultate" în influențarea nivelului prețurilor în interiorul țării și în lupta pentrn cucerirea piețelor externe. Această t este o grăitoare ilustrare a felului în care economia politică slujește interesele oligarhiei financiare, stimulând amestecul în sfera comercială și valutară. Desființarea etalonului aur în S.U.A. și, mai târziu, reducerea premeditată a cursului dolarului au dat posibilitatea S.U.A. să-și lărgească exportul și au constituit arme de război valutar, de ridicare a prețurilor. TEORIA „PRIMATULUI EFICACITĂȚII ASUPRA ECHITĂȚII" ÎN POLITICA FISCALĂ, t. potrivit căreia impozitele ar fi o armă de luptă împotriva inflației și pentru reglementarea circulației bănești. Folosirea excesivă a impozitelor, susținută de unii economiști, provoacă însă nemulțumirea populației. Din acest motiv, teoreticienii recunosc că impozitele trebuie să aibă anumite limite și pledează pentru o impunere regresivă. Aruncarea greutăților fiscale asupra păturilor populației cu venituri mici este tratată de mai mulți economiști ca fiind cea mai nouă teorie a „primatului eficacității asupra echității". Economistul Ralph, de exemplu, consideră „echitabilă" orice impunere care acoperă nevoile statului. Alți economiști apreciază eficacitatea politicii fiscale nu numai prin prisma volumului încasărilor de impozite, ci și prin prisma influenței sale asupra vieții economice și circulației bănești. Pentru transpunerea în practică a acestei t, alți economiști se pronunță cu vehemență împotriva impunerii progresive, dar pledează pentru mai multe impozite (S. Harris). După cum se știe, A. Smith și D. Ricardo, la timpul lor, au cerut echitatea impunerii, condamnând privilegiile fiscale ale claselor dominante. în esență, t.„p.e. asupra e." în p.f. susține că sunt eficiente impozitele încasate de la masele populare a căror majorare aduce miliarde de unități monetare la bugetul statului. TEORIA PRODUCTIVITĂȚII Șl A UTILIZĂRII CAPITALULUI, t. asupra dobânzii, asupra capitalului real, ce consideră capitalul ca având o forță productivă, care, atunci când este utilizat împreună cu alți factori de producție, poate și chiar trebuie să producă un plus material și valoric. Altfel spus, se obține mai mult decât capitalul utilizat. Partea obținută în plus prin utilizarea capitalului constituie sursa dobânzii capitalului și a dobânzii împrumutului. Această t. relevă că, prin utilizare, capitalul aduce un plus economic, dar nu demonstrează cât anume. TEORIA PROFITULUI, t. a costului formării capitalului care scoate în evidență legea psihologică considerată „naturală" potrivit căreia este preferabil să te bucuri de un bun în viitor decât în prezent. Profitul și dobânda sunt relevate ca un cost, ca o recompensare pentru renunțarea la un bun prezent, pentru a se folosi de el mai târziu. TEORIA RARITĂȚII CAPITALULUI, t. care susține că dobânda rezultă din raritatea capitalului. Această t. încearcă să demonstreze că o mare parte din acumulare se efectuează în vederea obținerii unui capital care să dea posibilitatea „de a se trăi din dobândă". în cazul în care 394 TEO rata dobânzii se menține la un anumit nivel, ea determină creșterea economiilor, iar dacă rata dobânzii scade sub o anumită limită, economiile se micșorează, iar capitalul se consumă în mod treptat. Rezultă că dobânda influențează acumularea capitalului și deci raritatea acestuia. TEORIA RISCULUI, t. care explică dobânda prin existența riscului de pierdere parțială sau totală a capitalului. T.r. nu este universal valabilă, deoarece unele credite sunt garantate cu valori materiale, ipoteci etc. Prin variantele sale, această L consideră în final că rata dobânzii este determinată de oferta de economii și de cererea de credite pentru investiții. TEORIA SPIRALEI INFLAȚIONISTE, concepție care susține că inflația este urmarea creșterii cheltuielilor de producție, aceasta fiind determinată, la rândul său, de creșterea continuă a salariilor. Potrivit acestei t., datorită satisfacerii revendicărilor muncitorilor în ce privește creșterea salariilor se înregistrează o ridicare a cheltuielilor de producție și, în consecință, o creștere a prețurilor; creșterea prețurilor are loc și ca urmare a cererii sporite de mărfuri, determinată de creșterea salariilor nominale ale muncitorilor. Susținătorii acestei t. omit să releve că urcarea sistematică a prețurilor are ca rezultat diminuarea puterii de cumpărare a salariilor, ceea ce practic înseamnă anularea efectelor creșterii anterioare a salariilor nominale, fapt ce determină salariații să recurgă la noi revendicări. Reluarea pe o treaptă superioară a cursei dintre prețuri și salarii amplifică procesul inflației. Drept remediu, exponenții acestei t. susțin „necesitatea" suprimării cererii salariaților privind creșterea salariilor, și, ca soluție pentru frânarea procesului inflaționist, propun înghețarea salariilor. Se poate ușor observa că Ls.i. nu are un fundament real, că este falsă și apologetică, deoarece inversează ordinea de cauzalitate a inflației (v.). Creșterea prețurilor este practicată de către marile monopoluri sprijinite de state în scopul obținerii unor profituri ridicate, diminuând puterea de cumpărare a populației și afectând deci nivelul de trai. Se știe că majorările de salarii au loc numai după îndelungate negocieri și confruntări violente cu marii proprietari, iar majorările respective compensează doar parțial scăderea salariului real. Or, creșterea din nou a prețurilor urmărește tocmai recuperarea profiturilor „afectate" de sporirea salariilor. Soluția de „înghețare a salariilor"‘ în condițiile inflației este cu atât mai nedreaptă și mai antisocială cu cât ea duce la înrăutățirea condițiilor de viață a populației și la creșterea profiturilor suplimentare. TEORIA „STABILIZĂRII PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR", t. al cărui conținut pledează pentru crearea de largi posibilități de amestec al statului în operațiunile monetare și de credit. Această t a fost emisă și pusă în circulație în perioada când încă exista o strânsă legătură între valute și aur și când se mai spera că va avea loc restabilirea convertibilității valutelor. Acțiunile pentru „stabilizarea puterii“ de cumpărare a banilor au luat o mare extindere în timpul crizei din 1921. Această t. a fost susținută de I. Fisher, K. Snyder, G. Warren, W. King și W. Mitchell. Dorind să creeze o economie fără crize, acești reprezentanți, mai ales în perioada crizei economice din 1929-1933, au relevat necesitatea menținerii prețurilor la un nivel „constant", afirmând că menținerea sistemului economic este strâns legată de crearea imediată a unui etalon stabil al prețurilor; de asemenea, ei remarcau că oscilațiile anterioare ale puterii de cumpărare a banilor duceau la crize de mare amploare, la mari zguduiri politice și chiar la revoluții. Adepții acestei t. susțineau că lichidarea oscilațiilor primejdioase ale nivelului prețurilor, ca principală cauză a crizelor economice, ar constitui metoda „eficientă" de preîntâmpinare a crizelor. Metoda transpunerii în viață a acestei teorii consta în observarea sistematică a nivelului prețurilor, a minimului de trai etc. cu ajutorul indicelui ponderat al prețurilor de consum. Acest indice se calcula pentru un întreg sortiment de mărfuri de consum și trebuia să arate direcția în care evoluau prețurile. Dacă, de exemplu - arăta I. Fischer - indicele prețurilor crește, atunci pentru stabilizarea puterii de cumpărare a dolarului trebuie să crească în mod corespunzător conținutul în aur al banilor și invers. Pentru el, menținerea „puterii de cumpărare" este egală cu societatea „fără crize". 395 TEO Propunerile făcute de propovăduitorii acestei t. cu privire la modificarea conținutului metalic al unității monetare pentru menținerea prețurilor stabile sunt dovezi ale totalei neînțelegeri a rolului prețurilor în condițiile anarhiei producției, situație în care munca socială se repartizează între ramurile producției materiale pe baza acțiunii spontane a legii valorii, prin intermediul mecanismului oscilației prețurilor mărfurilor. Adepții t., prin ignorarea problemei valorii, demonstrează că nu au înțeles funcția banilor ca măsură a valorii și ca etalon al prețurilor. TEORIA STATALĂ A BANILOR, variantă a teoriei nominaliste a banilor (v.) care urmărește să acrediteze ideea că banii sunt creați de stat, că statul determină valoarea lor, încercând să justifice astfel mașinațiile statelor în sfera circulației banilor. Reprezentantul principal al Ls. a b. a fost economistul german Knapp, care a negat caracterul de marfă al banilor, susținând că aceștia sunt o unitate de calcul care n-are nimic în comun cu marfa. Potrivit acestei t, banii n-ar fi o categorie economică, ci o categorie juridică, statul fiind forța atotputernică învestită cu dreptul de a transforma banii în orice alt obiect. Prin negarea funcției de măsură a valorii și prin afirmarea funcției de mijloc legal de plată ca funcție primordială a banilor se susține de fapt că banii cei mai perfecți sunt banii de hârtie. O variantă nouă a t.s. a b. a fost emisă de J. M. Keynes. T.s. a b. în toate variantele sale neagă legea valorii și caracterul de marfă al banilor. Dar banii, cum este cunoscut, nu au putut fi niciodată o creație a vreunei puteri de stat, ci au apărut spontan în procesul producției și al schimbului de mărfuri. Adepții t., negând valoarea și caracterul de marfă al banilor, se străduiesc de fapt să mascheze politica inflaționistă practicată de unele state. TEORIA „STIMULĂRII PRIN BUGET", t. potrivit căreia economia se poate înviora nu prin lărgirea creditului, ci prin mijloacele bugetului statului, respectiv prin investițiile guvernamentale. T. „s. prin b.“ a dobândit o largă răspândire după criza economică mondială din 1929-1933, extinderea ei exprimând tocmai gradul înalt de contopire a oligarhiei financiare cu aparatul de stat. Viața a demonstrat însă că finanțarea prin buget nu este capabilă să biruie anarhia producției. TEORIA SUBIECTIVĂ A VALORII, t., concepție economică potrivit căreia în explicarea valorii se are în vedere utilitatea bunurilor. Potrivit acestei t., mărfurile se schimbă în proporții diferite datorită deosebirilor existente în gradul lor de utilitate. în cazul în care un produs nu este util și deci nu este cerut pe piață, el nu are valoare. Dacă produsul este cerut, utilitatea marginală a ultimei unități folosite determină valoarea tuturor unităților existente din marfa respectivă. TEORIA ȘCOLII MATEMATICE A VALORII, concepție economică potrivit căreia se au în vedere o serie de factori care determină atitudinea vânzătorilor și a cumpărătorilor. Această t. acordă o atenție deosebită cercetării și cuantificării raporturilor reciproce dintre fenomenele de pe piață, condițiilor care determină atât echilibrul dintre cerere și ofertă, cât și mărimea valorii exprimată în preț. TEORIA UNIUNII VAMALE, bază teoretică a integrării economice a unor țări cu economie de piață, care examinează incidențele modificărilor intervenite între țările care au decis să formeze o zonă de comerț liber și să înlocuiască sau nu tarifele vamale naționale cu un tarif vamal comun față de terțele țări. în forma sa clasică, „pură", t.u.v. susținea gruparea țărilor cu scopul exclusiv de ajustare a taxelor vamale ca instrument al politicii comerciale și al politicii vamale protecționiste. Astăzi însă, taxele vamale sunt în frecvente cazuri mai puțin importante ca barieră comercială decât restricțiile de ordin cantitativ, valutare, decât programele naționale de subvenționare a unor ramuri ale economiei naționale sau a unor produse. T.u.v. cercetează crearea și funcționarea uniunii vamale din două puncte de vedere, și anume: aspecte legate de „bunăstare" și considerente de funcționare practică a uniunii, respectiv dacă crearea uniunii vamale conduce la ridicarea bunăstării țărilor membre sau ale lumii în ansamblu și dacă prin prisma mecanismului de TEO integrare se realizează coordonarea structurilor tarifare și a politicilor financiare ale țărilor membre. T.u.v. clasice se poate aplica atât unei zone de comerț liber, în care se liberalizează comerțul între un număr limitat de țări fără să fie adoptat un tarif vamal comun față de terțele țări ori fără să aibă loc coordonarea politicilor economice, cât și constituirea unei uniuni vamale, cum este cazul Uniunii Europene, care a reglementat aplicarea unui tarif vamal comun față de alte țări, precum și un pachet de politici comerciale comunitare care urmăresc dezvoltarea economică a țărilor membre și extinderea relațiilor economice și comerciale cu celelalte țări. T.u.v. cercetează consecințele taxelor vamale sub aspectul discriminării geografice. T.u.v. urmărește să dea un răspuns la întrebarea dacă formarea de uniuni vamale va avea ca efect sporirea, menținerea neschimbată sau reducerea bunăstării țărilor participante sau a bunăstării mondiale. Un alt reprezentant al acestei teorii, R. Lipsey, arată că minusurile sau plusurile pentru bunăstarea membrilor sau a tuturor țărilor pot rezulta din: a) specializarea în producție prin prisma costurilor comparative, de unde rezultă câștigul din comerț; b) obținerea de economii prin producerea de bunuri pe scară mai mare; c) modificări în raportul de schimb; d) restructurări impuse de eficiența economică și de creșterea concurenței externe; e) schimbarea ritmului creșterii economice. Dintre aceste cerințe, tu.v. a cercetat cu precădere prima problemă, a doua și a treia, neocupându-se de ultimele două. T.u.v. clasice datează de peste o sută de ani. în perioada postbelică ea a fost analizată și formulată pe baze noi de către reprezentantul său lacob Viner. T.u.v. susține următoarele: "comerțul liber conduce la creșterea bunăstării mondiale; "o uniune vamală desființează sau reduce taxele vamale și, ca urmare, conduce la realizarea comerțului liber; "uniunea vamală conduce la creșterea bunăstării mondiale. lacob Viner a subliniat că această argumentare nu este suficientă și a susținut că măsurarea efectelor statice ale constituirii unei uniuni vamale se poate face cu doi indicatori, și anume: efectul de creare a comerțului și efectul de deturnare a comerțului. lacob Viner susține că efectul de bunăstare are loc atunci când înlăturarea barierelor vamale din calea comerțului în cadrul uniunii vamale are ca rezultat un transfer de venit de la o sursă furnizoare scumpă la una ieftină în cadrul uniunii; când însă înlăturarea barierelor vamale din cadrul uniunii vamale ar rezulta în trecerea de la o sursă de furnizare a unei mărfi externă uniunii și mai ieftină la o sursă de furnizare internă a uniunii și mai scumpă, ar avea loc ceea ce Viner a denumit efectul de „deturnare44 sau de „reorientare a comerțului44. în același timp, Viner a constatat că, pe măsură ce economiile țărilor membre ale uniunii vamale sunt mai asemănătoare și mai competitive, cu atât este mai probabil să se producă efectul de creare, și nu de deturnare a comerțului; dacă țările membre produc mărfuri identice, înlăturarea reciprocă a barierelor vamale oferă un avantaj industriei din țara ale cărei costuri de producție sunt mai scăzute. Economistul J. E. Meade a subliniat că formarea unei uniuni vamale demonstrează că are loc o creștere netă a bunăstării economice, dacă economiile țărilor membre sunt în mod real cât mai similare. T.u.v. relevă două consecințe ale comerțului liber, și anume: efecte ale producției și efecte de consum. Prin abolirea taxelor vamale dintre țările membre ale uniunii vamale cresc importurile de mărfuri din interiorul uniunii, fie pe seama producătorilor interni, fie pe seama unor factori din afara uniunii sau datorită ambilor. T.u.v. relevă că, dintre doi producători ai unei anumite mărfi, din interiorul uniunii vamale, beneficiază de avantaje acela care produce marfa mai ieftin. Dar dintre un producător din uniunea vamală care produce mai scump și unul din afara uniunii care produce mai ieftin, beneficiază de avantaje primul, care nu suportă taxe vamale. T.u.v. se bazează pe abolirea taxelor vamale, pe comerțul liber, pe dezvoltarea economică, pe echilibrul general și pe bunăstarea națiunilor. Astăzi, t.u.v. nu se limitează numai la susținerea desființării taxelor vamale, ci se referă și la integrarea monetară din cadrul uniunii vamale, deoarece, altfel, prin fluctuațiile cursului valutar s-ar ajunge la efecte asemănătoare sau egale cu încasarea taxelor vamale sau cu acordarea de subvenții la export. T.u.v. susține în prezent că uniunea vamală poate funcționa în condiții optime numai atunci când între cursurile valutelor țărilor membre se păstrează același raport de valoare. V. și taxă vamală; tarif vamal; uniune vamală. 397 TEO TEORIA „VALUTEI REGLEMENTATE", t. care susține că prin reglementarea valorii de către guvern ar fi cu putință să se mențină o valută de hârtie stabilă, fără să fie legată de aur. Emiterea acestei teorii oglindește criza sistemului bazat pe etalonul aur și încercările de a găsi și de a folosi noi căi de organizare valutară. Aurul a fost „discreditat", au loc oscilații bruște și permanente ale valorii lui. Teoria nominalistă a banilor neagă valoarea obiectivă a aurului; J. M. Keynes a făcut o analiză amplă a etalonului aur, elaborând un proiect cu privire la „valuta reglementată". împotriva sistemului bazat pe etalonul aur s-au formulat și alte obiecțiuni, și anume aceea că valuta aur este scumpă, că aurul în calitate de măsură a valorii este instabil, că aurul este insuficient, că aurul implică o anumită dependență politică față de țările producătoare de aur, „automatismul" etalonului aur și neconcordanța lui cu sarcinile politicii monetare a statelor. în prezent, susține J. M. Keynes, valoarea aurului nu mai depinde nici de condițiile producerii lui, nici de cursul lirei sterline, ci numai de politica marilor bănci centrale. Din aceste motive, susține J. M. Keynes, orice valută pe care o va adopta Anglia trebuie să fie o „valută reglementată", deoarece, față de etalonul aur, ea are avantajul că permite o activitate mai fructuoasă a băncilor privitor la influența lor asupra conjuncturii economice. Și alți adepți ai acestei t. susțin că, o dată cu crearea „valutei reglementate", nu ar mai fi necesară menținerea cotei de acoperire a bancnotelor și nu ar mai trebui dirijată politica scontului, politică dăunătoare activității economice, prin care băncile de emisiune urmăreau să mențină aurul în mâinile lor ori să provoace afluxul acestuia. Introducerea „valutei reglementate" - susțin unii economiști - va face fără sens punerea de acord a taxei scontului cu „raportul de acoperire" și va asigura dirijarea proceselor economice de importanță primordială. T.„v.r.“ a mai fost susținută și de R. Hawtrey, J. Bellerby și alți economiști, care atribuiau băncilor un rol exagerat; se acredita ideea că acestea, exercitând cu ajutorul creditului o influență asupra nivelurilor prețurilor, ar putea dirija activitatea economică și ar contribui, chipurile, la instaurarea unei „economii fără crize". Exponenții t„v.r.“ nu au înțeles sau au ignorat faptul că atâta vreme cât există economia de piață nu pot fi înlăturate oscilațiile prețurilor și crizele economice. TEORIA „VALUTELOR CONDUCĂTOARE", t care a apărut în condițiile inegalității în drepturi a valutelor în decontările internaționale în special după Al Doilea Război Mondial, când dolarul S.U.A. a ajuns într-o situație privilegiată comparativ cu valutele „închise" ale majorității țărilor. Până la Primul Război Mondial, preschimbarea liberă a bancnotelor în aur și baterea liberă a monedelor de aur asigurau egalitatea în drepturi a tuturor valutelor în decontările internaționale, în aceste condiții, era exclusă punerea problemei valutelor conducătoare, care și-au făcut simțită prezența mai ales atunci când egalitatea în drepturi a valutelor pe baza baterii libere a aurului și a convertibilității libere a semnelor valorii în metal prețios nu mai exista. Mai mulți economiști, printre care J. H. Williams, L. Frazer, A. Hansen ș.a., au susținut că singura cale de rezolvare a acestei probleme este soluționarea ei potrivit principiului „țărilor conducătoare" și al „valutelor conducătoare", ceea ce însemna că valutele țărilor mai slabe din punct de vedere economic urmau să fie dependente de valutele țărilor puternice (dolarul și lira sterlină). T.„v.c.“ urmărește de fapt promovarea principiului hegemoniei valutare, al „diplomației și hegemoniei dolarului". TEORIE 1. Sistemul de idei conducătoare dintr-un anumit domeniu al științei. 2. Rezultatul unei experiențe generalizate a oamenilor, care cuprinde un ansamblu de cunoștințe despre natură și societate acumulate în cursul vieții istorico-sociale. TEORIE BURSIERA, ansamblul de argumente, principii și modele care furnizează informații și indicații asupra evoluției cursurilor valutare. în vederea explicării fluctuațiilor de curs se poate ține cont de situația politică, economică și monetară, precum și de datele statisticii. Ca urmare a efectului psihologic pe care îl exercită asupra climatului bursier, t.b. poate numai să faciliteze luarea deciziilor, însă nu suprimă riscul valutar. 398__________ TER TEORII REFERITOARE LA COSTUL FORMĂRII CAPITALULUI, t care prin anumite argumente vor să explice dobânda prin abstinență, T. respective pleacă de la faptul că în timpul acumulării capitalului se renunță la o anumită parte din consumul care s-ar putea face imediat. In acest fel, se susține că formarea capitalului ar fi rezultatul abstinenței, iar dobânda ar constituit recompensa abstinenței respective. Unele t. asupra profitului își întemeiază argumentele pe factorul timp și relevă o lege psihologică considerată „naturală“, în temeiul căreia este preferabil să te bucuri de un lucru în prezent decât să-l folosești în viitor. Aceste t sunt susținute de L Fisher, Bdhm-Bawerk, Zeiter ș.a. Alte teorii, numite ale așteptării și sacrificiului, consideră capitalul ca o acumulare în timp a rezultatelor, o consecință a faptului că, sistematic, consumurile au fost amânate pentru un viitor îndepărtat cu scopul atingerii unui obiectiv al cărui cost este sacrificiul întreprinzătorului. Aceste teorii sunt susținute de Marshall și Mac Vane. T.r. la c.f.c. explică profitul și dobânda ca un cost, ca o recompensă pentru renunțarea Ia un bun actual, pentru a se folosi de el într-un viitor mai îndepărtat. TERITORIU VAMAL, suprafața de teren a unei țări, delimitată prin frontiere vamale, pe care este în vigoare și se aplică aceeași legislație și același regim vamal. De regulă, tv. coincide cu teritoriul politic al statului. Pe litoralul mării, frontierele vamale pot să coincidă cu linia coastei sau, pentru a ușura controlul vamal, poate să fie extinsă până la limita apelor teritoriale. Există însă și situații când t.v. este mai mic sau mai mare decât teritoriul statului național. De pildă, dacă două sau mai multe state se înțeleg să formeze împreună o uniune vamală sau o zonă de comerț liber, t.v. cuprinde în fapt teritoriul statelor respective. în acest caz are loc o extindere a Lv. Extinderea t.v. are loc în cele mai multe cazuri sub forma uniunii vamale. Există însă cazuri în care unele state hotărăsc ca anumite localități, zone, porturi etc. să fie excluse de la aplicarea normelor vamale, situație în care are loc o restrângere a t.v. Statul poate fixa frontiera vamală și mai retrasă spre uscat de la țărmul mării sau de la malul apelor exterioare, atunci când unele drumuri de coastă sau ape interioare sunt excluse din teritoriul vamal. Restrângerea t.v. presupune deci exceptarea unei părți din teritoriul țării de la dispozițiile stabilite pentru acesta. Restrângerea t.v. se poate realiza prin înființarea de porto-franco, zone libere, antrepozite vamale, zone de tranzit, zone de prelucrare industrială, perimetre libere etc. în România, organele de specialitate exercită controlul vamal și asupra apelor teritoriale. V. și regim vamal; tarif vamal; uniune vamală. TERITORIU VAMAL UNIC, suprafața de teren a țărilor membre ale Uniunii Europene, care constituie o uniune vamală cu caracter închis. Statele membre au eliminat taxele vamale, precum și restricțiile cantitative cu privire la importul și la exportul de mărfuri, stabilind un tarif vamal unic și o politică comercială comună față de alte țări. Cuantumul taxelor vamale din tariful vamal comun s-a stabilit, de regulă, ca o medie aritmetică a taxelor vamale naționale care erau în vigoare în momentul intrării în U.E. Comerțul cu mărfuri industriale se realizează pe baza liberei concurențe. Pentru importul de mărfuri din terțe țări, nivelul mediu al taxelor vamale practicate de țările membre ale U.E. este mai scăzut decât în alte țări. TERMEN 1. Dată fixată în prealabil pe baza unei tranzacții, legi, hotărâri, decizii sau dispoziții anterioare, până la care se efectuează o plată, se execută o obligație, se înfăptuiește o acțiune, un obiectiv. 2. Interval de timp stabilit în cadrul căruia trebuie să se înfăptuiască un anumit obiectiv. 3. Eveniment viitor și sigur de care depinde exercițiul sau sfârșitul unui drept. După cum începe sau se sfârșește exercițiul dreptului, termenul poate fi: suspensiv, când dreptul nu este contestat, ci este numai amânat exercițiul lui; rezolutoriu sau extensiv, când se pune capăt dreptului pe viitor, și nu pe trecut; peremptoriu, când un act poate fi îndeplinit numai până la împlinirea termenului; cominatoriu, când nerespectarea termenului atrage după sine anularea actului și decăderea din exercițiul dreptului. ❖ T. de acceptare, timp exprimat în zile, în care 399 TER unitățile economice își exprimă acordul pentru plata prin virament a mărfurilor achiziționate de la alte unități. T. de a. se stabilesc de către unitățile bancare împreună cu unitățile economice, în urma examinării temeinice a fiecărei situații în parte, astfel încât unitățile cumpărătoare să aibă timpul necesar pentru recepția și verificarea respectării de către furnizori a clauzelor contractuale și să accelereze decontările. în vederea acceptării plății mărfurilor, unitățile cumpărătoare sunt avizate de bancă în ziua primirii documentelor de la furnizor sau cel mai târziu a doua zi. Avizarea se face prin predarea documentelor Ia ghișeul băncii reprezentantului cumpărătorului sau prin remiterea recomandată a documentelor către unitatea cumpărătoare. T. de a. începe să curgă din ziua următoare avizării. Dacă în limitele acestui t. cumpărătorul nu prezintă un refuz de plată a mărfurilor, decontarea documentelor respective se operează automat de către bancă. ❖ T. de decădere, dată până la care titularul unui drept își poate exercita drepturile prevăzute de lege sau de contract. ❖ T. de garanție, perioadă determinată în care vânzătorul (pe cheltuiala sa) garantează cumpărătorului menținerea proprietăților de utilizare declarate ale produsului, în condițiile de manipulare, transport, păstrare și utilizare stipulate în contract. T. de g. este precizat fie printr-o dată calendaristică, fie în unități de timp (zile, luni, ani) care curg de la data fabricației sau de la data începerii utilizării produsului. T. de g. se înscrie obligatoriu pe materialele de suport ale produsului, inclusiv pe ambalaje. în perioada de garanție, vânzătorul este răspunzător atât de calitatea produsului (inclusiv de viciile ascunse) și de cea a materialelor folosite pentru fabricarea lui. cât și de caracteristicile produsului prevăzute în contract. Pentru o serie de produse, cum sunt mașinile, echipamentele, utilajele, mărfurile industriale de larg consum etc., t. de g. este esențial și se prevede în mod expres în contractul de vânzare-cumpărare. în cazul unor produse de folosință îndelungată, agentul economic producător se obligă să efectueze, pe spezele sale, reparații sau chiar să livreze alte produse în loc dacă produsele vândute inițial și-au pierdut parțial sau integral proprietățile de utilizare în limitele t. de g. Producătorul este obligat să organizeze activitatea de service, care are menirea să asigure proprietățile produselor aflate în garanție. Modalitățile de adresare a reclamațiilor în cadrul termenului de garanție sunt prevăzute în prospectele și ambalajele care însoțesc produsele. De asemenea, obligații față de clienți își asumă și unitățile care execută reparații și întrețineri în perioada ulterioară t. de g. încălcarea obligațiilor asumate de producător sau de executant în t. de g. atrage răspunderea patrimonială. Comportamentul agentului economic producător (executantului) în t. de g. reprezintă în același timp o componentă a reputației firmei. ❖ T. de grație, interval de timp scurt, exprimat de regulă în zile, cu care practic se poate prelungi - pe baza unei hotărâri judecătorești - termenul de plată prevăzut în polițe, în titluri de credit, termenul de plată a despăgubirilor de asigurări etc. De asemenea, t. de g. cuprinde și perioada în care împrumutatul are dreptul să nu restituie rate din împrumutul primit de la bancă și nici dobânda aferentă. T. de g. este legiferat sub diferite forme în majoritatea țărilor de pe glob. V. și zile de grație. ❖ T. de păsuire, t. pe care societatea de asigurări îl poate acorda după expirarea datei la care asigurații trebuia să achite ratele de primă scadente la o asigurare facultativă, pentru plata ratelor de primă restante, pentru ca raporturile de asigurare să poată continua și deci să nu fie reziliat contractul de asigurare. ❖ T. de plată a veniturilor bugetare, data până la care o persoană fizică sau juridică plătește bugetului statului sumele datorate. T. stabilite potrivit normelor de instituire a veniturilor bugetare pentru un an bugetar pot fi unice sau periodice. în primul caz, impozitul se plătește integral, la o singură dată, iar în cel de al doilea caz se plătește în rate, la mai multe termene de plată. La fixarea termenelor de plată se au în vedere atât perioada de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele, cât și necesitatea de a se asigura alimentarea continuă a bugetului statului cu mijloace bănești suficiente, judicios dimensionate, pentru a nu se lăsa mijloacele bănești cuvenite bugetului de stat prea mult timp la dispoziția întreprinderilor, nedându-se astfel posibilitatea constituirii de pasive stabile prea mari. Stabilirea precisă a t. de p. constituie una dintre condițiile esențiale care fac ca plătitorul să știe 400 TES precis cât datorează statului și când trebuie să plătească impozitul. ❖ T. de prescripție, perioadă stabilită de lege pe parcursul căreia trebuie exercitat un anumit drept la acțiune ori trebuie îndeplinit un act de executare silită pe baza unui titlu obținut sub sancțiunea stingerii acestor drepturi sau în timpul căreia trebuie să se exercite posesiunea asupra unui bun, potrivit prevederilor legii, spre a se dobândi dreptul de proprietate asupra Iui. ❖ T. de rambursare a împrumutului, principiu de bază al creditului, potrivit căruia, la scadența stabilită, împrumutul trebuie rambursat. T. de r. se stipulează în contractul de împrumut și se garantează cu titluri de credit - cambie (v.), bilet la ordin (v.), trată acceptată (v.) etc. De regulă, t de r. se stabilește în momentul acordării împrumutului, dar se poate stabili și ulterior. Uneori, o anumită perioadă este exclusă din calcularea duratei de folosire a împrumutului; aceasta poartă numele de „perioadă de grație^ (v.). T. de r. poate fi unic pentru întregul împrumut sau eșalonat în rate (tranșe). Prin acordul părților contractante, t. de r, poate fi prelungit. T. de r. sunt de o mare varietate. Astfel, ele pot fi foarte scurte (24 de ore, care se folosesc între bănci pe piețele monetare) sau pot ajunge până ia 40-50 de ani în cazul construcțiilor de locuințe. T. de r. a î. pot fi scurte (până la un an), mijlocii (2-5 ani) și lungi (peste 5 ani). ❖ T. de valabilitate, dată până la care o marfă își păstrează nealterate proprietățile fizico-chimice și poate fi consumată. ❖ T. extinctiv, t la împlinirea căruia obligația se stinge pentru viitor, dar se mențin efectele produse până în momentul împlinirii lui. T. e. poate fi legal sau convențional; el poate fi modificat pe cale legislativă sau prin acordul de voință al părților. ❖ T. suspensiv’, t până la împlinirea căruia executarea obligației este suspendată. T.s. amână executarea obligației. TERMEN DE RECUPERARE A INVESTIȚIILOR, v. DURATA DE RECUPERARE A INVESTIȚIEI. TERMENUL ASIGURĂRII, data (anul, luna, ziua, ora) la care expiră valabilitatea contractului pentru o asigurare facultativă și la care încetează răspunderea societății de asigurări. V. și durata asigurării. TERȚI, diferite persoane fizice și juridice care n-au participat la încheierea unui contract și care nu dobândesc drepturi și obligații determinate de contractul respectiv. TERȚUL PĂGUBIT, persoană fizică sau juridică prejudiciată de către un asigurat. T.p. este frecvent întâlnit în asigurările de răspundere civilă (v.) și este despăgubit de către societatea de asigurări. TESTAMENT, act juridic unilateral (revocabil cât timp testatorul este în viață), gratuit, personal și solemn, prin care o persoană își exprimă dorințele ce urmează a fi îndeplinite după data când nu va mai fi în viață și. în mod deosebit, în legătură cu transmiterea averii sale. T. îl pot face numai persoanele care nu sunt oprite de lege. Și minorul de 16 ani poate dispune prin testament, însă numai pentru jumătate din bunurile de care, potrivit legii, poate dispune persoana majoră. T. este un act solemn, deoarece trebuie făcut numai într-o formă dintre cele trei prevăzute de lege, și anume: olograf, ceea ce înseamnă că trebuie scris în întregime, semnat și datat de testator; autentic, adică făcut prin notariat; mistic, aceasta însemnând că trebuie semnat de testator, pus într-un plic sau strâns sub formă de sul, sigilat și prezentat notarului, care încheie pe plic sau pe sul un proces-verbal de autentificare. Cuvântul ,,mistic“ înseamnă secret, întrucât notarul nu ia cunoștință de conținutul L, ci doar îl întreabă pe testator dacă t respectiv constituie voința lui exprimată în mod liber. T. este numai scris; el nu poate fi oral. T. este un act unilateral, deoarece el exprimă voința unei singure persoane. Legea interzice ca două sau mai multe persoane să testeze prin același act, fie una în favoarea alteia, fie ambele în favoarea unei alte persoane. De pildă, doi 401 TES soți nu-și pot face reciproc t. prin același act. T. este un act revocabil, deoarece testatorul poate să-l retracteze sau să-1 modifice oricând. Testatorul poate revoca t fie în mod expres, respectiv declarând aceasta printr-un alt t. sau act autentic posterior, fie în mod tacit, prin întocmirea unui alt t. către o altă persoană. Revocare tacită este și distrugerea materială a t olograf. Dacă există mai multe t. care se referă la același bun, este valabil și eficient numai ultimul, care de fapt le revocă pe toate cele precedente. Revocarea t. se poate face și după moartea testatorului, de către moștenitorii acestuia, pe cale judecătorească, în următoarele două cazuri: a) când legatarul (beneficiarul t.) n-a îndeplinit sarcina impusă eventual de testator; b) când legatarul a dat dovadă de ingratitudine față de testator, atentând 1a viața lui sau afectându-i grav memoria. T. este și un act personal, deoarece el trebuie făcut numai de testator în persoană, neputând fi făcut prin mandatar. Dacă testatorul nu știe carte, el trebuie să se prezinte ia notariat și să încheie un L autentic. T. este un act care conține legate, adică dispoziții concrete cu privire la bunurile testate. Legatele sunt de trei feluri: universale, când testatorul lasă unei persoane întreaga sa avere mobilă și imobilă; cu titlu universal, atunci când testatorul lasă fie o fracțiune din întreaga sa avere, fie toate bunurile mobile, fie toate bunurile imobile, fie numai o parte din bunurile sale mobile sau imobile, fără însă a le identifica sau a le individualiza; particular, în situația în care testatorul lasă un bun sau mai multe bunuri determinate unuia sau mai multor beneficiari. De regulă, fiecare cetățean are dreptul să dispună în mod liber de bunurile care sunt proprietatea sa, fie prin acte cu titlu oneros (prin vânzare), fie prin acte cu titlu gratuit (testament donație). Cu toate acestea, dreptul de a face testament sau donație este limitat de legislație în favoarea unor anumiți moștenitori, care au dreptul să reclame și să primească la decesul testatorului o anumită parte din averea acestuia, care este prevăzută de lege și care se numește rezervă. Partea din avere care depășește rezerva, adică partea de care fiecare cetățean poate dispune fără nici o restricție, se numește cotitate disponibilă. Moștenitorii rezervatari sunt descendenții (copiii), ascendenții privilegiați (tatăl și mama) și soțul supraviețuitor. Rezerva descendenților și ascendenților variază în raport cu numărul lor. Dacă de pe urma decedatului a rămas un singur copil, rezerva reprezintă jumătate din masa succesorală, dacă au rămas doi copii, rezerva reprezintă două treimi, iar dacă au rămas mai mulți copii, rezerva succesorală reprezintă trei pătrimi. Rezerva părinților reprezintă jumătate din averea succesorală, dacă ambii sunt în viață, și un sfert, dacă numai unul dintre ei este în viață. Rezerva soțului supraviețuitor este de jumătate din ceea ce ar fi moștenit dacă decedatul (testatorul) n-ar fi făcut liberalități, respectiv testament sau donație. în cazul în care la moartea testatorului n-au rămas moștenitori rezervatari, atunci testamentul (donația) va rămâne așa cum a fost făcut, ceilalți moștenitori (frații, surorile, bunicii, unchii și verii primari ai persoanei decedate) neavând dreptul de a se plânge împotriva testamentului sau donației. Prin urmare, orice persoană are libertatea deplină de a dispune de averea sa prin acte cu titlu oneros (vânzări), precum și libertatea deplină de a dispune prin acte cu titlu gratuit (testament, donație), atunci când nu există moștenitori rezervatari. Din cele de mai sus nu trebuie să se înțeleagă că o persoană care are copii, părinți sau soție (soț) nu va putea face testament sau donație decât în limita cotității disponibile. O asemenea situație nu este practic posibilă pentru că persoana n-ar putea prevedea nici ce avere va avea în momentul decesului și nici ce moștenitori rezervatari vor mai fi în viață Ia data decesului. Deci orice persoană va putea dispune nestingherit, prin testament sau donație, de întreaga sa avere sau de o parte din ea, fără ca vreunul dintre eventualii moștenitori rezervatari să poată obiecta. Această reglementare se datorează faptului că numai la data decesului testatorului (donatorului) și în funcție pe de o parte de moștenitorii rezervatari rămași, iar pe de altă parte de averea existentă la acea dată se va stabili dacă și în ce măsură prin testament sau donație s-a încălcat rezerva. Persoanele care beneficiază de un testament dobândesc proprietatea bunurilor testate din momentul mortii testatorului. Aceste persoane intră în posesia bunurilor numai după ce le-au fost predate de către moștenitorii rezervatari - dacă există asemenea moștenitori - de către ceilalți moștenitori 402 „ TEZ legali sau, în cazul legatarilor cu titlu universal și particular, de către legatarul universal. în cazul în care toți aceștia nu predau bunurile de bună voie, persoanele care beneficiază de testament se pot adresa cu acțiune în justiție. Sunt și cazuri în care, pentru a asigura traducerea în fapt a voinței sale, testatorul însărcinează prin testament pe una sau mai multe persoane cu executarea lui, persoana, respectiv persoanele desemnate numindu-se executori testamentari.. în afară de revocare, t. poate fi și nul în următoarele cazuri: "t. a fost întocmit cu nerespectarea condițiilor legale (t. olograf nedatat este nul); "incapacitatea testatorului și viciile de consimțământ; "testarea unui bun cu condiția ca legatarul (persoana beneficiară de t.) să nu-1 poată înstrăina, iar la decesul său să-l transmită unui al treilea beneficiar desemnat de testator. Cele mai frecvente cazuri de caducitate a L sunt: "moartea legatarului înainte de a primi testamentul; "pierderea bunului testat. T. poate fi autentificat la oricare notariat. ❖ T. autentic, t. ordinar, autentificat de către organul de stat competent (notariat). De asemenea, este ta. și dispoziția de ultimă voință cuprinsă într-un act autentic care are alt obiect, dacă actul respectiv este autentificat de organul competent. ❖ T. comun, t. care cuprinde dispozițiile de ultimă voință ale ambilor soți. ❖ T. conjunct, t. prin care două sau mai multe persoane, folosind același înscris, testează reciproc una în favoarea celeilalte sau toate împreună în favoarea alteia. T.c. este interzis de lege. ❖ T. ordinar, t. obișnuit la întocmirea căruia se cer îndeplinite anumite condiții de fond și de formă. T.o. cuprind: t. olograf, t. autentic și t. mistic (secret). ❖ T. privilegiat, t. autentic întocmit într-o formă simplificată de către persoane care se află în situații excepționale prevăzute de lege. Acest t. este valabil numai dacă testatorul a decedat în împrejurarea excepțională respectivă. T.p. cuprind: t. militarilor, t în caz de epidemie, t maritim. ❖ T. maritim, t. privilegiat întocmit în timpul unei călătorii pe mare de către un membru al echipajului vasului sau de către un călător, în fața căpitanului vasului sau a înlocuitorului acestuia, asistat de ofițerul de bord. T.m. se întocmește în două exemplare semnate de testator și de căpitanul vasului. ❖ T. olograf, t. care, în întregimea sa. este scris în mod direct, datat și semnat de mâna testatorului. ❖ T. oral, t. făcut prin viu grai, cunoscut încă de pe timpul romanilor. în țara noastră sunt admise în prezent numai t. în formă scrisă. ❖ T. în caz de epidemie, t. privilegiat care se întocmește într-un loc izolat din cauza unei epidemii și în lipsa unui organ de stat competent. T. se semnează de testator și de un reprezentant al autorităților locale și se datează. ❖ T. militarilor, t privilegiat întocmit de către militari sau persoane asimilate acestora, aflate într-o situație excepțională de război. T.m. se întocmește în fața ofițerului comandant al unității și se semnează de către testator, de comandantul unității și se datează. TESTATOR, persoană care a întocmit un testament. TEZAUR 1. Cantitate mare de monede, metale prețioase, bijuterii, pietre prețioase și alte obiecte de preț aflate într-un anumit loc. 2. Totalitatea metalelor prețioase, a efectelor etc. care se află în depozitul unei bănci de emisiune sau de care dispune un stat la un moment dat. 3. Locul unde se păstrează depozitele de metale prețioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci (visterie). 4. Totalitatea aurului și a altor metale prețioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisiune și care constituie acoperirea biletelor de bancă puse în circulație. 5. Tot ceea ce este considerat foarte prețios, ceea ce este foarte iubit și prețuit, ceea ce este o comoară. V. și visterie. TEZAUR PUBLIC, persoană abstractă care desemnează statul în calitatea sa de casier și bancher. în calitate de casier, t.p. încasează veniturile statului și eliberează sumele bănești necesare efectuării cheltuielilor publice. Dacă veniturile statului încasate sunt mai mici decât plățile, se folosesc emisiunile de bonuri de tezaur. în calitate de bancher, t.p. deschide conturi curente sau de disponibilități, în care își păstrează resursele bănești diferite organisme publice (județe, municipii, orașe, comune) sau instituțiile de stat (casele de depozit și altele). 403 TEZ TEZAURAR (VISTIERNIC) 1. Funcționar, gestionar, persoană care primește, păstrează și eliberează banii statului. 2. Custodele unui tezaur. TEZAURIZARE 1. Sustragere din circulație a mijloacelor bănești confecționate din aur, a diferitelor valute sau creanțe. 2. Acumulare de aur, argint, bijuterii, pietre prețioase, valută de către persoane particulare sau agenți economici. 3. Acumulare de bani, cu deosebire bani de aur sau argint, pentru o perioadă mai îndelungată, cu un scop anumit. Banii tezaurizați nu pot să producă alți bani, nu produc nici bunuri, ci în cel mai bun caz reprezintă o acumulare potențială, însă neproductivă, inertă, fără folos. T. de mari proporții ca formă a avariției a fost stigmatizată în literatura română și străină. Dorința febrilă de a acumula aur a aparținut nu numai unor persoane particulare, ci și unor comunități. Setea de aur a condus la distrugerea unor întregi civilizații. Amplificarea proporțiilor t. aurului, valutelor etc. are o influență negativă asupra dezvoltării economiei naționale, deoarece scoate din procesul de producție importante capitaluri, subminând acoperirea valutei în condiții de stabilitate. TICHET, imprimat cu regim oficial, emis de anumite unități și organizații, care conferă posesorilor anumite drepturi. TICHET DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO, document care confirmă plata primei, de asigurare și existența asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru pagube produse prin accidente de autovehicule. Acest document se eliberează anual de către societățile de asigurări autorizate să practice această asigurare, o dată cu plata primei de asigurare. Tichetul cuprinde: denumirea societății de asigurări, codul fiscal al societății, numărul tichetului, numele, prenumele și domiciliul asiguratului, tipul și numărul de înmatriculare al autovehiculului, durata de valabilitate a asigurării, semnătura emitentului. TICHET DE CREDIT (engl. „credit card“), înscris, document în care sunt înscrise datele necesare pentru identificarea proprietarului. Pe baza t. de c., titularul poate obține de la orice magazin sau unitate prestatoare de servicii anumite bunuri sau/și servicii fără plată imediată, la simpla prezentare a t. de c. și la semnarea facturii. T. de c. este nominativ și netransmisibil și poate fi emis de bănci și de alte entități la care titularul are cont. La sfârșitul fiecărei luni, titularul primește de la bancă un extras de cont în care se prevăd operațiunile efectuate. Banca plătește sumele respective unităților comerciale și celor prestatoare de servicii. T. de c. se folosește pe scară largă în S.U.A. TICK, treaptă de cotație la bursă. V. și cotare; cotă a bursei. TIMBRU, imprimat de dimensiuni mici, emis de către stat sau de alte instituții autorizate, care, prin anulare pe diferite acte sau documente, le conferă acestora un caracter oficial; reprezintă plata unui impozit sau a unei taxe. T. pot fi comemorative, tipărite ocazional pentru comemorarea anumitor evenimente, fiscale, emise de Ministerul Finanțelor, suma lor reprezentând echivalentul diferitelor taxe ce se încasează la bugetele locale, și seci, care sunt imprimate în relief pe hârtie și întăresc valoarea actelor pe care sunt aplicate. TIMBRUL ARTELOR PLASTICE, t. care are o valoare de 0,5% din prețul de vânzare al operei de artă și care se adaugă la acest preț. TIMBRUL CINEMATOGRAFIC, t. în valoare de 2% din prețul unui bilet de cinema și care se adaugă la acest preț. T.c. se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele cinematografice și se adaugă la prețul de vânzare a biletului. 404 TIM TIMBRUL FISCAL, formă de impozitare care constă în aplicarea de timbre preachitate pe diferite documente legale, comerciale etc. T.f. pot fi evaluate ad valorem sau în mod particular. De regulă, t.f. este calculat ca un anumit procent din valoarea tranzacției. TIMBRUL FOLCLORIC, t. în valoare de 5% din prețul unui bilet și de 2% din prețul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video și audio folclorice înregistrate și care se adaugă acestor prețuri. T.f. se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele organizate în țară și se adaugă la prețul de vânzare al biletului. TIMBRUL JUDICIAR, t ce se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești, Ministerului Justiției și instituțiilor subordonate acestui minister, precum și actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. T.j. se imprimă la cererea și sub controlul Ministerului Justiției, este mobil și are valori de 500, 1 000, 5 000 și 10 000 de lei. Sunt exceptate de la plata tj. cererile introduse de persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care s-a solicitat și repararea pagubei suferite, pentru care tj. reprezintă 500 sau 1 000 de lei. Răspunderea pentru realizarea emisiunilor și circulația Lj., ca și pentru gestionarea fondurilor obținute revine Ministerului Justiției. Vânzarea Lj. se face de către instanțele judecătorești, instituțiile subordonate Ministerului Justiției, notarii publici sau unitățile autorizate să vândă timbre fiscale, pe bază de convenție, cu un comision de până la 5% din valoarea timbrului. Sumele încasate din vânzarea tj, constituie venituri ale bugetului de stat și se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiției. Disponibilitățile de la finele anului se reportează pe anul următor pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație. Cheltuielile necesare pentru realizarea primei emisiuni a tj. de până la 25 de milioane de lei se acoperă din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția guvernului. în fond, veniturile încasate din vânzarea tj. se folosesc pentru buna funcționare a judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel, Curții Supreme de Justiție, precum și pentru administrarea justiției prin organul de specialitate al administrației publice centrale, pentru achiziționarea de publicații și lucrări de specialitate din țară și din străinătate, de sisteme modeme de informatizare, precum și pentru acordarea de stimulente pentru magistrați, asimilații acestora și personalul auxiliar. Cererile pentru care se datorează Lj. nu se primesc și nu se înregistrează dacă nu sunt timbrate în mod corespunzător. V. și timbru. TIMBRUL LITERAR, L în valoare de 2% din prețul de vânzare al unei cărți și care se adaugă la acest preț. TIMBRUL MUZICAL, L în valoare de 5% din prețul unui bilet și de 2% din prețul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video și audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice, și care se adaugă la aceste prețuri. TIMBRUL TEATRAL, t. în valoare de 5% din prețul unui bilet și care se adaugă la prețul biletului. T.L se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele teatrale organizate în țară. TIMP DE ROTAȚIE, timpul în care fondurile unităților economice trec prin stadiile de aprovizionare, producție și desfacere. T. de r. este constituit din timpul de producție și timpul de circulație. Timpul de producție cuprinde numărul de zile în care materiile prime, semifabricatele se află sub forma stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate și se găsesc în procesul de prelucrare în secțiile de producție, precum și perioadele de întrerupere a procesului de producție. Timpul de muncă și cel de întrerupere a procesului de producție formează împreună durata ciclului de fabricație. Timpuă de cu cuhțk cuprinde numărul de zile necesar transformării produselor TIM finite în lichidități (bani), precum și transformării acestora în noi stocuri de materii prime, materiale etc. In timpul de rotație au loc blocări de valori materiale cărora le corespund anumite fonduri bănești. TIMPUL DE MUNCĂ, durata stabilită prin lege, dintr-o zi sau dintr-o săptămână, în care persoana angajată este obligată să efectueze munci în cadrul contractului individual de muncă. T. de m. se împarte în două categorii: timpul care se încadrează în programul normal de muncă și timpul peste programul (durata) normal de lucru. Timpul normal de muncă este stabilit pentru munca desfășurată în cursul zilei sau pentru munca prestată în timpul nopții. Constituția României prevede la ari. 38 că „durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore“. Durata normală a programului de lucru se realizează prin săptămâna de lucru de 5 zile, ceea ce reprezintă 40 de ore pe săptămână. în condiții speciale, ziua de muncă poate fi sub 8 ore, iar săptămâna sub 40 de ore. Timpul peste programul normal de lucru poate cuprinde: ore suplimentare; orele prestate în scopul asigurării desfășurării normale a activității unității; timpul care, prin specificul său, nu se poate încadra în programul normal de lucru. In România, ziua de muncă de 8 ore a fost reglementată pentru prima oară prin Legea nr. 45 din 13 aprilie 1928, care se referea la ocrotirea muncii minoritarilor și a femeilor și la durata muncii. Durata zilei de muncă de 8 ore asigură desfășurarea normală a procesului de producție și a celorlalte activități. în același timp, cele 8 ore de muncă zilnică răspund cerințelor biologice, materiale, sociale și spirituale ale salariaților și cooperatorilor; în funcție de evoluția dezvoltării economice și sociale a țării, numărul de ore al zilei de muncă poate fi redus. în cazuri speciale, ca urmare a condițiilor de muncă și pentru a se asigura protecția corespunzătoare a salariaților, ziua de muncă se reduce sub 8 ore. Pentru tinerii sub 16 ani, durata L de m. este de 6 ore pe zi, fără scăderea salariului. Dacă mamele salariate nu doresc să beneficieze de concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an, în cursul programului de lucru au dreptul la pauze pentru alimentarea și îngrijirea copilului, de câte o jumătate de oră, la intervale de cel mult 3 ore. La pauzele respective se adaugă și timpul necesar deplasării dus și întors la și de la locul unde se află copilul. întregul timp acordat pentru alăptare, inclusiv deplasările, nu poate depăși 2 ore zilnic. Pauzele se acordă până când copilul împlinește vârsta de 9 luni și, pe baza recomandărilor medicale, se poate prelungi până la 12 luni pentru copiii prematuri, distrofici. Reducerea programului de lucru și pauzele respective se includ în timpul de muncă, nu afectează salariul și nici alte drepturi materiale ale salariatelor. în același timp, femeile care au în îngrijire copii în vârstă de până la 7 ani pot lucra cu o jumătate de normă fără să li se afecteze drepturile ce decurg din calitatea de salariat, cum este, de pildă, concediul de odihnă (v.). Salariații care lucrează în condiții deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase beneficiază de reducerea t. de m. sub 8 ore pe zi, fără să fie afectate salariul și vechimea în muncă. Reducerea programului de lucru sub 8 ore pe zi se face pe baza următoarelor criterii: “natura factorilor nocivi fizici, chimici sau biologici și acțiunea lor asupra organismului; “intensitatea acțiunii factorilor nocivi sau asocierea lor; “durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi; "existența unor condiții de muncă ce necesită un efort fizic mare; “condiții de muncă ce implică o solicitare nervoasă deosebită, atenție foarte încordată, concentrare intensă și un ritm intens de lucru; “condiții de lucru care necesită o suprasolicitare nervoasă; “un nivel ridicat al morbidității; “alte condiții ce uzează prematur organismul. Reducerea timpului normal de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest program se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unități, unități și instituții. Munca în timpul nopții este aceea care se prestează între orele 22 și 6, cu o abatere în plus sau în minus de o oră. Durata muncii prestate în timpul nopții este mai mică cu o oră decât durata muncii prestate în timpul zilei. Nu pot fi obligați să presteze muncă în timpul nopții tinerii în vârstă de sub 18 ani și femeile gravide începând cu luna a șasea de sarcină, precum și cele care alăptează. în timpul nopții, munca femeilor în unitățile industriale este 408 TIP admisă numai în următoarele situații: “dacă femeile îndeplinesc funcții de conducere sau funcții cu o răspundere deosebită; “dacă femeile lucrează în servicii medico-sanitare sau de asistență socială; ■în cazuri de forță majoră, când are loc o întrerupere în funcționarea dispozitivelor și a instalațiilor, care provoacă încetarea lucrului, când munca este absolut necesaiă; «în alte situații speciale. în unele activități cu condiții specifice, cum sunt construcțiile, agricultura, industria forestieră etc., durata zilei de muncă poate fi mai mare de 8 ore, cu condiția ca aceasta să nu depășească, în medie, lunar, trimestrial sau anual, durata normală a zilei de muncă. în alte sectoare se practică munca în schimburi sau în ture, și anume acolo unde procesul de producție este neîntrerupt, cum este cazul siderurgiei, rafinăriilor, hidrocentralelor, termocentralelor etc. în domeniul medico-sanitar există o activitate specifică, presupunând un număr mediu de ore pe zi (vizite, contravizite, ore de gardă). De asemenea, un program deosebit există în învățământ, unde se ține seama de predarea lecțiilor la clasă, pregătirea și expunerea prelegerilor, examene, conducerea practicii în producție, munca de cercetare științifică etc. Timpul lucrat peste programul normal de lucru constituie ore suplimentare, care, de regulă, se compensează cu timpul liber corespunzător. Dacă nu pot avea loc compensări, atunci primele două ore lucrate în plus se plătesc cu un spor de 50% din salariul de bază, iar orele următoare cu 100% din salariul tarifar. Tot cu un spor de 100% se plătesc orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care nu se lucrează. Orele suplimentare se prestează numai cu acordul salariaților, în afara unor situații speciale. Ore suplimentare se pot presta și de către persoanele care îndeplinesc funcții de conducere. De asemenea, ore suplimentare se pot presta în scopul asigurării sei viciului pe unitate. V. și timpul de odihnă. TIMPUL DE ODIHNA, partea de timp din zi, săptămână, lună și an în care salariatul nu lucrează pentru a-și reface capacitatea de muncă fizică și intelectuală. T. de o. cuprinde: pauza pentru masă de cel mult o jumătate de oră, care nu se include în durata timpului de muncă; timpul de odihnă între două zile de muncă și care cuprinde un interval de timp de cel puțin 12 ore; repausul săptămânal, care trebuie să fie de cel puțin 24 de ore consecutive (în prezent 48 de ore consecutive); zilele de sărbători legale și zilele în care nu se lucrează; concediul de odihnă (v,). TIP DE PREȚ, modalitate de determinare a ratei de venit net care se cuprinde în preț (v.). T. de p. se obține pe bază de studii, cercetări, prin aplicarea diferitelor criterii și principii de cuprindere în preț a ratei venitului net (v.). în teoria economică se cunosc următoarele tipuri de preț: a) tipul preț-valoare, potrivit căruia venitul net se repartizează în preț în anumite cote procentuale, de regulă proporțional cu salariile nominale. Se determină pe baza formulei: P = cp+tp^, în care: P = prețul; Cp = costul mediu de producție pe ramură; rp = salariul pe unitatea de produs; Vn = venitul net pe întreaga economie; Fs = fondul de salarii pe întreaga economie. b) tipul de preț pe bază de costuri, potrivit căruia venitul net se repartizează în preț pe bază de cote procentuale, în anumite proporții față de costul mediu de producție pe ramură; c) tipul de preț cu dublă repartiție (cu două canale), în care venitul net se repartizează în preț pe bază de 407 TIT cote procentuale, stabilite în funcție de nivelul amortismentului și al salariului, după următoarea formulă: P = Cp + (au +ru).-, A + FS în care: P = prețul; Cp = costul mediu de producție pe ramură; au = amortismentul unitar; ru = salariul unitar; Vn = venitul net; A = amortismentul pe întreaga economie; Fs = fondul de salarii pe întreaga economie. d) tipul de preț de producție, în care venitul net se repartizează în preț în anumite cote procentuale, în funcție de valoarea fondurilor de producție (fixe și circulante) care se folosesc în acea ramură. TITLU 1. înscris, act sau fapt juridic care reprezintă temeiul unui drept invocat (de exemplu, titlu de proprietar, de moștenitor). 2. Procent sau proporție de metal prețios (aur, argint etc.) dintr-un aliaj exprimat în cote la mie (de exemplu, aurul pur de 24 de carate are t. 1 000, iar aurul de 18 carate are t 750). Se stabilește după următorul calcul: 18’1 000 t =---------. 24 V. și carat ❖ T. blocat, acțiunile sau/și obligațiunile care nu pot fi negociate în mod liber într-o perioadă determinată. în această situație se află acțiunile și obligațiunile colaboratorilor. De asemenea, sunt considerate tb. acțiunile și obligațiunile anunțate ca fiind furate sau pierdute. ❖ T. bugetar, subdiviziune a cadrului general al clasificației bugetare, în care cheltuielile sunt grupate pe ministere sau pe activitățile principale. V. și cadrul general al clasificației bugetare; clasificație bugetară. ❖ T. de creanță, înscris, de regulă privat, declarație semnată de o singură persoană fizică, prin care ea consimte, recunoaște că datorează o sumă de bani. * T. de creanță fiscală, act legal juridic care se constituie numai pe cale administrativă (proces-verbal de impunere, autorizații de funcționare etc.), încheiat de către organele financiare competente, prin care se constată și se individualizează suma de plată datorată de persoanele fizice și juridice bugetului de stat ca impozit sau sub denumirea altor venituri bugetare, obligația concretă de impozit. Are următoarele trăsături: a) este un act juridic de natură declarativă de drepturi și obligații, deoarece obligațiile fiscale izvorăsc exclusiv din normele juridice fiscale, iar titlul de creanță este acela care numai constată, și prin urmare nu creează obligația fiscală ce revine unui anumit subiect de impunere; b) constituie un titlu de creanță, deoarece constată existența unei creanțe a statului, adică a dreptului statului de a primi o anumită sumă de bani care formează venitul bugetar respectiv. T. de c.f. constituie un titlu executoriu prin sine însuși, care nu are la bază hotărâri judecătorești etc. și nu are nevoie să fie învestit cu vreo formulă executorie; c) dacă debitorul nu efectuează plata, executarea se face în mod direct din oficiu, folosindu-se calea administrativă. Când debitorul contestă obligația de impozit (v.), t de c.f. - dacă legea prevede - se poate executa și în prealabil. ❖ T. de c. obișnuit, t. care nu reprezintă pentru creditor decât un mijloc de probă. Creanța în acest caz nu depinde de titlu și, prin urmare, poate fi transferată 408 TIT independent de titlu. ❖ T. de credit, document negociabil, înscris constitutiv de drepturi (cambie, bilet la ordin, cec), emis de o instituție bancară sau de către alte instituții de credit, care conferă proprietarului său un drept de creanță, precis determinat, menționat în cuprinsul lui, adică dreptul de a primi (realiza) sau de a transmite o sumă de bani la un anumit termen sau la vedere, într-o localitate din țară sau străinătate, stabilită de către părți (încasarea unei sume de bani, garantarea unui credit, rambursarea creditului la scadență, plata dobânzii etc.). T. de c. are următoarele caracteristici: “se exprimă printr-un înscris sau document care constituie dreptul, ceea ce înseamnă că nașterea, transmiterea și exercitarea dreptului pot avea loc numai pe baza unui înscris; “dreptul se realizează numai în condițiile stipulate în înscris, și nici un alt mijloc de dovadă nu poate modifica, interpreta sau combate prevederile înscrisului; “dreptul prevăzut în t. este autonom, independent, fiind determinat numai de relația stabilită între posesor și t. de c. T. de c. este necesar pentru exercitarea drepturilor literale și autonome cuprinse în ele. T. de c, conferă posesorului său legitim un drept invulnerabil care, de regulă, nu este expus eventualelor excepții ce ar putea fi invocate contra posesorilor anteriori, rezultate din raporturile intervenite între ei. T. de c. îndeplinește rolul de instrument de credit, plata amânându-se la o dată ulterioară, iar pentru suma stipulată în creanță urmează să se încaseze o anumită dobândă. Persoana care posedă L de c. poate să dispună de suma stipulată în acesta și înainte de scadență. Pe calea transmiterii t. de c. în plină proprietate sau în gir, titularul poate beneficia de un credit corespunzător; în acest fel, t de c. au rolul de a contribui la mobilizarea creditelor. T. de c. îndeplinesc și funcția de instrument de plată prin predarea înscrisului, înlocuind folosirea numerarului. T. de c. se clasifică astfel: a) după conținut (natura prestației) pot fi: propriu-zise, reprezentative și de participație. T. de c. propriu-zise sunt acelea în virtutea cărora subscriptorul se obligă să dea o parte din bani, o cantitate de mărfuri determinată sau un anumit număr de titluri de credit. Din această grupă fac pane: cambia, biletul la ordin, cecul, titlurile datoriei publice, obligațiile emise de societățile comerciale anonime, polițele de asigurare etc. T. de c. reprezentative sunt acelea care conferă titularului un drept real asupra unei cantități de mărfuri determinate, aflată în depozite sau încărcată pentru a fi transportată. Proprietarul acestui titlu are posesia mărfurilor prin intermediul reprezentantului său (cărăușul, căpitanul vasului, depozitarul). Din această grupă fac parte conosamentul (polița de încărcare), recipisa de depozit și warantul. T. de c. de participație (acțiunile) decurg din calitatea de component al unei colectivități și cuprind promisiunile de prestații viitoare ale unor servicii, deci nu încorporează în ele vreun drept real; b) după modul de circulație pot fi: la purtător, la ordin și nominative. T. de c. la purtător indică persoana debitorului, fără a cuprinde vreo mențiune referitoare la creditor. Titular al dreptului de creanță este persoana în posesia căreia se găsește documentul, ceea ce înseamnă că legitimarea creditorului se limitează la simpla posesie a titlului. Acest t. are menționată clauza „la purtător" și circulă la fel ca bunurile mobile. In categoria t. de c. la purtător se cuprind: acțiunile unor societăți comerciale anonime, unele cecuri, împrumuturile publice, conosamentele în cazurile în care marfa încărcată pe navă nu este achitată. T. de c. la ordin este destinat unei anumite persoane indicată în cuprinsul titlului, primul beneficiar fiind titular al dreptului de creanță. Transmiterea titlului împreună cu toate drepturile încorporate în el se face de către o altă persoană, pe baza declarației titularului inserată în titlu, adică prin gir (v.). T. de c. nominative, ca și cele la ordin, trebuie să cuprindă și ele indicarea primului titular al dreptului de creanță. Pentru a se efectua transmiterea titlului, în acest caz este necesară și cooperarea debitorului care trebuie să facă mențiunea de transfer în registrele sale și să-l insereze în titlu sau prin cesiune, potrivit normelor de drept comun, în celelalte cazuri T. de c. nominative cuprind acțiunile și diferite categorii de obligații sau împrumuturi; c) după timpul de acordare, t. de c. pot fi pe termen scurt, când creditele sunt acordate pe o durată de până la un an, și pe termen lung, când creditele se acordă pentru mai mulți ani. Ținând seama de cauza lor, t. de c. sunt cauzale și abstracte. T. de c. cauzale poartă ———— _ ~ ~ 409 T1T mențiunea expresă a cauzei căreia i se datorează prestația. T. de c. abstracte nu prevăd în cuprinsul lor cauza obligației. V. și bilet ia ordin; cambie; trată. ❖ T. de credit propriu-zis, variantă a titlului de credit care conferă posesorului legitim dreptul să primească o prestație sub forma unei sume de bani, a unei cantități de mărfuri fungibile sau determinate. Formele t. de c.p.-z. pot fi: cambia, cecul, titlurile de stat, obligațiile emise de societățile comerciale, polițele de asigurare. ❖ T. de împrumut, înscris oficial sub formă de obligațiune care atestă o datorie publică, constituit dintr-un talon și mai multe cupoane. Talonul dovedește dreptul posesorului asupra valorii obligațiunii, iar cuponul atestă dreptul de a încasa periodic o dobândă și, în același timp, stingerea eșalonată a datoriei publice contractate. TITLU DE PARTICIPARE 1. Acțiuni sau alte titluri de valoare participante la capitalul unor agenți economici, care fac posibile exercitarea unor influențe și a controlului asupra activității acestora și realizarea în fiecare an a unor venituri numite dividende. Datorită posedării t. de p., agentul economic deținător poate să aibă reprezentanți m organele de conducere ale emitentului și poate avea relații de ordin tehnic și comercial cu emitentul. 2. Deținere de capital în active nete ale unui fond deschis de investiții. T. de p. se emite în formă nominativă, nu este andosabil ori transferabil în alt mod și nu poate fi înscris la cota unei burse de valori. T. de p. se emit într-o singură serie și conferă deținătorilor lor drepturi și obligații egale. Prețul de emisiune a t. de p. se stabilește astfel încât să reflecte valoarea unitară a activelor nete existente la închiderea activității, în ziua în care a avut loc primirea de către societatea de depozitare a respectivei documentații și a dovezii de încasare a contravalorii corespunzătoare. Prețul de emisiune se plătește integral în formă bănească, în momentul subscrierii. T. de p. emise de către un fond deschis de investiții pot fi răscumpărate la cerere.și la un preț care să reflecte valoarea titlurilor calculate pe baza activelor nete existente la sfârșitul ultimei zile anterioare primirii de către societatea de depozitare a respectivei cereri de răscumpărare, însoțită de certificatul de participare corespunzător. Prețul de răscumpărare se plătește în termen de zece zile lucrătoare de la data primirii respectivei cereri de răscumpărare. Se pot percepe unele speze de răscumpărare. în anumite condiții, Agenția Valorilor Mobiliare (v.) poate suspenda dreptul de răscumpărare a L de p. V. și acțiune. TITLU DE PLASAMENT, t. de valoare pe termen scurt, negociabil, achiziționat cu scopul realizării unui câștig pe termen scurt. T. de p. cuprind: acțiunile proprii răscumpărate, acțiunile achiziționate în vederea obținerii de dividende sau pentru efectuarea de operațiuni speculative prin revânzare, obligațiunile puse în vânzare de unitate și răscumpărate apoi în vederea amortizării lor, obligațiunile cumpărate în vederea obținerii de dobânzi ori pentru revânzare. în timpul inflației au loc investiri în t. de p. pentru a evita deprecierea disponibilităților. TITLU DE PROPRIETATE, act juridic care atestă dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobiliare sau mobiliare care se află în posesia persoanelor fizice, a persoanelor juridice sau a statului. T. de p. se poate transmite prin actul de vânzare-cumpărare, moștenire, donație, uzucapiune (v.). V. și acțiune. TITLU DE RENTA, hârtie de valoare, înscris al împrumuturilor de stat perpetue (v.), în temeiul căruia, pe durata împrumutului, statul plătește deținătorului de titlu (subscriptorului) o anumită rentă (v.). Deținătorii t. de r. le pot negocia, respectiv vinde la bursa de valori, însă ei nu pot solicita rambursarea lor de către emitent; emitentul se obligă însă să plătească pe o perioadă nedeterminată o anumită sumă de bani care, practic, reprezintă dobânda capitalurilor atrase, inclusiv amortizarea împrumutului. 410 TIT TITLU DE STAT, înscris emis de către Ministerul Finanțelor, de organe ale administrației centrale sau locale de stat, de agenții guvernamentale sau de orice alte entități, care atestă datoria publică a României sub formă de bonuri de tezaur (v.), certificate de trezorerie și alte instrumente financiare cu scadență mai mare de un an sau alte instrumente financiare constituind împrumuturile statului în moneda națională sau/și în valută pe termen scurt, mediu și lung. T. de s. exprimă o creanță financiară garantată în mod expres și necondiționat de statul român. T. de s. poate fi emis în formă materială (materializat), adică sub formă fizică, și sub formă dematerializata, care se evidențiază prin înregistrare în cont și este înregistrat pe suport de hârtie sau pe alte tipuri de suporturi stabilite de Ministerul Finanțelor. De asemenea, t de s. pot fi nominative sau la purtător, negociabile sau nenegociabile. T. de s. poate fi cu discont, nepurtător de dobândă (fără cupon de dobândă), emis pe termen scurt (până la 360 de zile), mediu sau lung, vândute la un preț inițial mai mic decât valoarea nominală; diferența dintre valoarea nominală (mai mare) și prețul inițial al unui t de s. la emisiune este discontul (v.) și reprezintă beneficiul cumpărătorului, ca de exemplu la bonurile de tezaur (v.), certificatele de trezorerie, obligațiuni (v.), T. de s. purtătoare de dobândă, emise pe termen scurt, mediu și lung, vândute la valoarea nominală și pentru care emitentul plătește periodic dobândă în funcție de termen și de condițiile cuprinse în prospectul de emisiune al seriei respective (obligațiuni, rente de stat etc.). T. de s. se emit de Ministerul Finanțelor potrivit prevederilor legale, pe baza unui calendar previzional anual, semestrial, trimestrial, lunar sau ori de câte ori este cazul, stabilit de comun acord cu Banca Națională a României, și au ca scop finanțarea și refmanțarea obligațiilor financiare ale statului. V. și prospectul de emisiune a titlurilor de stat. TITLU DE VALOARE, înscris, document, imprimat, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare. Proprietarului t. de v. i se conferă un drept de creanță, sau un drept de asociere. T. de v. se clasifică după natura lor în: titluri de stat, acțiuni, obligațiuni, părți de fondator etc., și după modul de transmitere a proprietății în: nominative (când numele și prenumele proprietarului sunt înscrise pe ele, transmiterea lor operându-se numai prin serviciile unui agent oficial de schimb de pe lângă bursa de valori, cu învederarea identității și a dreptului de proprietate, iar încasarea beneficiilor se face prin prezentarea titlului și a certificatului nominativ), la purtător (nu cuprinde numele și prenumele proprietarului, transmiterea lor facându-se prin simpla înmânare, fără îndeplinirea de formalități, iar beneficiile se încasează prin prezentarea cupoanelor), la ordin (care sunt transmisibile prin gir și la care beneficiile se pot încasa de ultimul deținător în condiții asemănătoare cu titlurile nominative) și mixte (care în ce privește proprietatea sunt nominative, iar referitor la beneficii sunt la purtător). T. de v. pot fi: a) convertibile, creanță asupra emitentului care se poate preschimba în numerar; b) cu scadență fixă, care au o dată stabilită pentru rambursare. în funcție de perioada până la scadență, L de v. pot fi pe termen scurt, mediu sau lung; c) listate, comercializate prin bursa de valori; d) nedatate, care nu prevăd în mod expres data (scadența) răscumpărării. în funcție de venitul pe care îl aduc, t. de v. pot fi: cu venit fix, cu venit variabil, cu valoare de piață; de asemenea, pot fi cotate și necotate la bursa de valori (v.). V. și titlu de credit. TITLU FINANCIAR, certificat de valoare cu caracter de investiție, document legal emis de stat sau de societăți comerciale economice în vederea finanțării unor activități economice sau sociale. In economia de piață, emisiunea de t.f. constituie principala sursă a investițiilor. T.f. sunt negociabile la bursă și în afara acesteia. TITLU FINANCIAR FĂRĂ VALOARE PAR SAU NOMINALĂ, t. emis fără să poarte o valoare înscrisă pe fața sa; exprimă o relație de proprietate. 411 TIT TITLU FINANCIAR LA PURTĂTOR, t.f. nenominalizat potrivit căruia deținătorul poate să-și exercite nestingherit drepturile din contract. T.f. la p. sunt nesigure; dacă se pierd, se fură sau se distrug sunt irecuperabile. Aceste t.f. se emit foarte rar, deoarece pot încuraja evaziunea fiscală. TITLU FINANCIAR NOMINALIZAT, t.f. care poartă numele, prenumele și adresa posesorului; se poate transfera prin andosare. TITLU FINANCIAR SUB FORMĂ ÎNREGISTRATĂ (CONTABILĂ), t.f. fără formă fizică. Acest tf. figurează numai în documentele contabile ale emitentului, registratorului și agentului de transfer. Pentru un astfel de t.f. investitorul primește din partea agentului de transfer numai un înscris care-i atestă posesia. T.f. sub f.î. sunt foarte răspândite, deoarece necesită cheltuieli reduse de tranzacție și asigurare. TITLU LA ORDIN, titlu de credit care cuprinde o clauză potrivit căreia titlul respectiv devine la ordin. TITLU LA PURTĂTOR, titlu de creanță care nu cuprinde nici o referire la posesorul lui. Posesorul este și proprietarul t la p. TITLU PARTICIPATIV, valoare mobiliară de o formă specială, creată pentru a permite întreprinzătorului, cu deosebire privat, completarea gamei resurselor sale financiare. T.p. sunt emise de fondurile de investiții. T.p. (care se prezintă sub forma certificatului de investitor) relevă atât drepturi de proprietate la fondul deschis de investiții, cât și asupra activelor achiziționate de acesta prin investirea resurselor bănești sub forma unui portofoliu diversificat. Cuantumul total al resurselor de capital vărsat ale unui fond deschis de investiții este supus unor modificări continue determinate de emisiunea continuă și plasarea prin ofertă publică de titluri participative suplimentare, precum și din valorificarea titlurilor emise anterior. T.p. se emite în formă nominativă, nu este transferabil sau andosabil în alt mod și nu se înscrie la cota unei burse de valori. T.p. se emit într-o singură serie și conferă deținătorului lor drepturi și obligații egale. Prețul de emisiune a tp. se plătește integral în formă bănească, în momentul subscrierii. T.p. poate fi răscumpărat la cerere și la un preț care să reflecte valoarea lui reală în momentul răscumpărării. T.p. reprezintă o deținere de capital în activele nete ale unui fond deschis de investiții. T.p. ia parte atât la potențialul câștig adus de investițiile făcute, cât și la asumarea riscurilor pentru eventualele pierderi înregistrate de fond din cauza conjuncturii pieței sau a imprudenței investiționale. V. și fond deschis de investiții. TITLU TRANSLATIV, act pe baza căruia se transmite (strămută) un drept din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane. T.t. poate cuprinde: un contract de vânzare-cumpărare, un act de donație, o moștenire, o cesiune de creanță. TITLUL ÎMPRUMUTULUI DE STAT, înscris emis de către organe ale administrației centrale sau locale de stat, agenții guvernamentale.sau orice alte entități, care atestă datoria publică a României, sub formă de bonuri de tezaur (v.), certificate de trezorerie (v.), obligațiuni (v.) și alte instrumente cu scadențe mai mari de un an sau alte instrumente financiare constituind împrumuturile statului în moneda națională sau/și în valută pe termen scurt, mediu sau lung. T.t de s. exprimă o creanță financiară garantată în mod expres și necondiționat de statul român. T.î. de s. poate fi emis în formă materială (materializat), adică sub formă fizică, și sub formă dematerializată, care se evidențiază prin înregistrare în cont și este înregistrat pe suport de hârtie sau pe alte tipuri de suporturi stabilite de Ministerul Finanțelor. De asemenea, t.î. de s. pot fi nominative sau la purtător, negociabile sau nenegociabile. T.t de s. poate fi cu dâscont (v.), nepurtător de dobândă 412 TIT (fără cupon de dobândă), emis pe termen scurt (până la 360 de zile), mediu sau lung, vândut la un preț inițial mai mic decât valoarea nominală; diferența dintre valoarea nominală (mai mare) și prețul inițial al titlului la emisiune este discontul și reprezintă beneficiul cumpărătorului (subscriptorului). T.î. de s. este compus dintr-un talon și mai multe cupoane. Talonul reprezintă dreptul deținătorului obligațiunii la suma subscrisă, iar cupoanele atestă dreptul deținătorului la dobândă, care se plătește periodic (anual sau semestrial). Fiecare cupon este numerotat și datat. Plata fiecărui cupon înseamnă practic achitarea dobânzii datoriei publice contractate. TITLURI DE STAT EXPRIMATE ÎN VALUTĂ, t. de s. emise în valută atât pe piața internă, cât și pe piața externă, în funcție de cerințele de finanțare și de conjunctura piețelor valutare. Angajarea împrumuturilor externe prin t. de s.e. în v. se poate face condiționat de încadrarea lor în plafonul anual de îndatorare publică externă (v.) aprobat de Parlament, de fundamentarea acestora sub aspectul necesității și oportunității în raport cu prioritățile stabilite de Guvern, precum și în legătură cu eficiența acestor împrumuturi din punctul de vedere al costurilor, condițiilor, termenelor de rambursare și de plată a costurilor aferente. Normele privind emisiunea, regimul, circulația și plata titlurilor de stat în lei se aplică în mod corespunzător și t. de s.e. în v. Emisiunea t. de s.e. în v. pe piața internă se efectuează în felul următor: "angajarea acestor împrumuturi are un caracter de excepție, iar împrumuturile respective au ca destinație: "finanțarea și/sau refmanțarea deficitului bugetului de stat; "imposibilitatea ca nevoile de finanțare și/sau de refinanțare a deficitului bugetului de stat să fie acoperite din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului și din resursele în monedă națională care pot fi atrase în acest scop de pe piața internă de capital; "costul mai redus al acestor emisiuni pe piața valutară internă față de cel de pe piața valutară externă; "încadrarea împrumuturilor în calendarul previzional anual, semestrial, trimestrial sau lunar, stabilit de comun acord de Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României; "vânzarea t. de s.e. în v. pe piață internă se realizează prin agenți ai statului în humele Ministerului Finanțelor; "potrivit prevederilor convenției încheiate cu agentul prin care se realizează vânzarea t. de s.e. în v. pe piața internă, Ministerul Finanțelor anunță elementele emisiunii (valoarea împrumutului, data emisiunii, rata dobânzii, valoarea nominală individuală a titlurilor de stat etc.), în conformitate cu prospectul de emisiune al împrumutului; "ofertele de cumpărare a t. de s.e. în v. pe piața internă se depun la agentul statului care operează în numele Ministerului Finanțelor ca autoritate emitentă; "ofertele de subscriere se transmit în plic sigilat sau prin alte modalități comunicate ca acceptabile de Banca Națională a României (telex cifrat, SWIT, modem etc.); "ofertele depuse nu pot fi retrase, acestea constituind angajamente ferme din partea participanților; "valuta obținută din emisiunea de t. de s.e. în v. se vinde de către Ministerul Finanțelor Băncii Naționale a României la cursul zilei, dar contravaloarea în lei rezultată din vânzarea valutei se folosește de Ministerul Finanțelor, prin Trezoreria Statului, la finanțarea și/sau la refmanțarea deficitului bugetului de stat; "ratele scadente, dobânzile și alte costuri aferente t. de s.e. în v. pe piața internă se achită în valuta de emisiune; "plata valutei către deținătorii t. de s.e. în v. se efectuează de către Banca Națională a României la cererea Ministerului Finanțelor. Vânzarea titlurilor de stat în valută pe piața externă cuprinde etapele următoare: "stabilirea, în funcție de necesitățile de finanțare și de condițiile existente pe piețele externe de capital, cu titlu orientativ, a elementelor inițiale ale emisiunii de titluri de stat (valoarea împrumutului, perioada în care se va lansa emisiunea, scadența împrumutului, valuta în care se dorește să se efectueze împrumutul etc.); ■desemnarea administratorului/administratorilor împrumutului, precum și numirea firmelor de consultanță juridică pentru administratorii împrumutului; "stabilirea calendarului emisiunii de titluri de stat; "elaborarea prospectului de emisiune; "stabilirea unei strategii de marketing; "organizarea unei prezentări de țară adresate anumitor categorii de investitori vizați și programarea întâlnirilor bilaterale și de grup în principalele centre financiare internaționale; "stabilirea de către 413 TIT administrator a structurii sindicatului de bănci care ar putea participa la subscrierea și la plasarea împrumutului și a cotelor alocate acestora; “prin negociere cu sindicatul de investitori, administratorul determină prețul de lansare a emisiunii și lansează emisiunea de titluri de stat; “tranzacționarea pe piața secundară internațională de capital a titlurilor de stat emise și menținerea de către administrator a unei piețe active și lichide pentru aceste titluri. V. și titlu de stat; plafon de îndatorare publică. TITLURI DE VALOARE NESCADENȚATE, t. de v. emise de guvern, care nu au înscris pe ele un termen de răscumpărare sau a unei opțiuni. Cu alte cuvinte, aceste t. de v. sunt neiăscumpărabile. V. și titlu de valoare. TITULAR DE AVANS ÎN NUMERAR persoană fizică pentru care întreprinderea, instituția sau cooperativa acordă diferite sume pentru efectuarea anumitor cheltuieli mărunte de aprovizionare în contul unității, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în alte localități etc. V. și avans în numerar; decont de cheltuieli. TITULAR DE INVESTIȚIE, v. BENEFICIAR DE INVESTIȚII. TONA REGISTRU BRUT, unitate de măsură a volumului (spațiului) unei nave care poate fi utilizată pentru transportul mărfurilor sau persoanelor. O t.r.b. este egală cu 2,7 nf. Prin tonaj registru brut (T.R.B.) se înțelege volumul total al spațiilor închise ale navei (magazii, dormitoare etc.). Capacitatea navelor exprimată în T.R.B. este unul dintre factorii care influențează nivelul primei de asigurare. Astfel, la asigurarea casco maritim, nivelul cotei de primă scade pe măsură ce crește T.R.B. La asigurarea „protecție și indemnizație", cota de primă este stabilită pe tonă registru brut. Prin scăderea din tonajul registru brut a spațiilor neutilizabile se obține registrul net. TONTINĂ, asociație de tip mutual ce se constituie pe o perioadă determinată (10-15 ani), în timpul căreia membrii asociați depun la fondul comun o cotizație anuală, care variază în funcție de vârsta asociaților. în momentul expirării duratei de timp pentru care a fost constituită, suma rezultată din capitalizarea cotizațiilor în anii respectivi se împarte între membrii supraviețuitori. T. se constituie pentru asigurările de viață și pentru cele în cazuri de deces. Numele de t provine de la numele bancherului italian Lorenzo Tonti, care a experimentat-o în Italia în anul 1653, iar din secolul al XVII-lea s-a introdus în Franța. TRAGERE ASUPRA FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL, împrumut pe care o țară îl poate solicita și obține de la Fondul Monetar Internațional (v.) pentru a-și satisface diferite cerințe economice evidențiate în balanța de plăți. Tragerea singulară este egală cu 25% din cota de participare a țării solicitante. TRAGERE DE AMORTIZARE, operațiune ce se efectuează periodic (lunar, trimestrial, semestrial sau anual) și prin care se sting obligațiile împrumuturilor publice care ies la sorți. Obligațiile împrumuturilor publice care ies la sorți prin t. de a. se plătesc deținătorilor, inclusiv dobânda sau câștigul - după cum au fost lansate împrumuturile. T. de a. se folosesc și în asigurările facultative de persoane. TRANSFER 1. Trecerea unei valori, a unui bun (a unor drepturi sau obligații) de la o persoană juridică sau fizică la alta. 2. Trecerea unei persoane de la un loc de muncă, de la o unitate economică sau instituție la alta. „ ____ TRA TRANSFER BUGETAR, treceri de resurse din bugetul de stat în bugetele unităților administrativ-teritoriale, în cazurile în care acestea nu își pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii prevăzute de lege. T.b. se aprobă anual prin legea pentru aprobarea bugetului de stat, pentru fiecare județ în parte și pentru municipiul București. Propunerile de t.b. ce se solicită de către județe și pentru municipiul București se cuprind în proiectele bugetelor respective, care se prezintă Ministerului Finanțelor pe ansamblul județului, respectiv al municipiului București, însoțite de situația unităților administrativ-teritoriale componente la care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile proprii. V. și executarea bugetului de stat TRANSFER DE CAPITAL CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE, t. ce se efectuează sub formă de transferuri bancare, plăți în numerar, compensații de creanțe etc. pentru: "investițiile de capital în străinătate ale persoanelor juridice române, sub formă de investiție directă sau sub formă de participații la capitalul social al unor firme din străinătate; "investiții de portofoliu (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat și alte hârtii de valoare cumpărate de pe piața financiară externă de către persoanele juridice române și persoanele fizice române); "creditele externe acordate de persoanele juridice române și de persoanele fizice române; "rambursarea ratelor de credit externe primite de persoanele juridice române și de persoanele fizice române; "orice alte transferuri de sume în valută în străinătate care nu au în corespondent o contraprestație (livrări de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii etc.). Operațiunile privind t. de c. trebuie autorizate în prealabil de către Banca Națională a României. TRANSFER DE CREDIT BANCAR, operațiune bancară care constă în acordarea unui credit pe seama rambursării altuia de o mărime egală. Acordarea de credite bancare prin conturi separate are ca efect concomitent rambursarea creditelor din contul curent și prin urmare creșterea plafonului de creditare disponibil. în ziua în care creditele acordate prin conturi separate devin scadente se creează posibilitatea revenirii stocurilor constituite în limitele normale de folosire a lor. Rezultă deci că rambursarea creditelor din contul separat este concomitentă cu aprobarea și cu acordarea de noi credite prin contul curent. V. și cont curent bancar; cont separat de împrumut; creditarea prin contul curent; creditarea prin conturi separate de împrumut. TRANSFERABILITATEA MONEDEI NAȚIONALE, dreptul deținătorilor de monedă națională sau ai unui activ exprimat în moneda unui stat de a le transfera în altă monedă sau în alte active exprimate într-o altă monedă. T.m.n. echivalează practic cu o convertibilitate (v.) limitată. TRANSFERAREA MIJLOACELOR FIXE, trecerea în folosință a unui mijloc fix de la o întreprindere la alta sau de la o instituție la alta. T. este una dintre modalitățile de intrare sau de ieșire a mijloacelor fixe în și din inventarul unei unități economice, instituții etc. T. se face de regulă gratuit, în sectorul întreprinderilor și instituțiilor de stat și în folosință permanentă. Prin t.m.f. acestea ies din întreprindere atunci când devin disponibile, datorită schimbării sortimentului, primirii unor sarcini noi sau în cazul cerințelor urgente ale altor întreprinderi care se află în perioada de vârf. Mijloacele fixe t. pot fi în stare nouă sau folosite un anumit timp, deci uzate într-o anumită măsură. T.m.f. către unitățile cooperatiste sau de masă se face în proprietate și contra plată pe baza aprobării Guvernului. TRANSFERUL PORTOFOLIULUI DE PRIME, trecerea unei părți a portofoliului de prime de reasigurare de la un reasigurător la altul. Motivul principal al tp. de p. îl constituie transferarea răspunderilor neexpirate, în conformitate cu un acord de reasigurare, de la o societate de asigurări la alta. Bunăoară, dacă o societate de asigurări este eliberată de răspundere potrivit acordului de la sfârșitul anului, în ultimul an de reasigurare ea va fi debitată cu o anumită cotă din primele de 415 fRA reasigurare pe care le-a primit în acel an. Noua societate de asigurări (poate fi aceeași) care preia asigurarea în anul imediat următor este creditată cu prima care a fost retrasă de la societatea de asigurări precedentă. V. și reasigurare; reasigurat; reasigurator; primă de reasigurare. TRANSFERURI DE CREDITE BUGETARE, operațiuni de trecere a unor credite bugetare din bugetul de stat în bugetele locale și de la unele bugete locale la altele, dar numai la începutul trimestrelor. Asemenea t. sunt o consecință a trecerii unor întreprinderi, instituții sau acțiuni din competența organelor centrale în competența consiliilor locale sau a trecerii lor de la un consiliu local la altul. Concomitent cu transferul de credite bugetare se produc modificări și în cuantumul veniturilor de echilibrare, în volumul subvențiilor etc., pentru a se putea asigura echilibrarea bugetară. TRANSFORMAREA PENSIEI, operațiune prin care, atunci când sunt întrunite anumite condiții, o pensie se înlocuiește cu alta care este mai avantajoasă pensionarului. Spre exemplu, dacă un pensionar pentru munca prestată și limită de vârstă reîncadrat în muncă sau care continuă activitatea contractează o invaliditate de pe urma unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau de natură t.b.c. etc., în temeiul cererii sale poate primi pensia de invaliditate corespunzătoare cauzei care a provocat-o. în același timp, pensionarii de invaliditate, la îndeplinirea condițiilor de vârstă și vechime în muncă, sunt îndreptățiți să solicite pensia pentru munca prestata și limită de vârstă. Astfel, dacă pensionarii de invaliditate care, după pensionare, au rămas ori sau reîncadrat în muncă și au lucrat cel puțin trei ani solicită tp. de invaliditate în pensia pentru munca prestata și limită de vârstă, li se adaugă la vechimea în muncă și timpul lucrat după pensionare, aiegându-se ca bază de calcul al pensiei fie salariile tarifare din perioada lucrată după pensionare, fie salariul folosit la calcularea inițială a pensiei, actualizată la nivelul salariului în vigoare pentru postul respectiv la data cererii de t. a p. Legislația actuală prevede că, după împlinirea vârstei de 55 de ani, femeile, și 60 de ani, bărbații, pensionarii pentru pierderea capacității de muncă se trec din oficiu in categoria pensionarilor pentru munca depusă și limită de vârstă, putându-și menține drepturile de pensie aferente gradului I și II de invaliditate. Pensia pentru pierderea capacității de muncă se poate transforma în pensie pentru munca depusă și limită de vârstă pe bază de cerere sau din oficiu, cu începere din luna următoare celei în care s-a înregistrat la casa teritorială de pensii. T.p. se face pe baza deciziei emise de organele competente. TRANSMITEREA TRATEI, operațiune legală care prevede transmiterea tratei și anume: andosarea și cesiunea de creanță. Prin andosare se transmit tratele care sunt la ordin, iar prin cesiune de creanță se transmit tratele nominative. Andosarea face posibilă transmiterea simplă și rapidă a creanțelor. V. și andosare; cesiune; cesiune de creanță. TRANSPARENȚA, procedură, metodă de lucru potrivit căreia prețurile și volumul tranzacțiilor la o bursă de valori sunt vizibile pentru toți operatorii de pe piață. T. este o condiție importantă pentru realizarea unui climat de competiție corectă. TRANȘĂ DE CREDIT, împrumut pe care o țară membră îl poate obține de la Fondul Monetar Internațional pentru rezolvarea diferitelor dificultăți economice reflectate în balanța de plăți. O tranșă a împrumutului este egală cu 25% din cota de participare a țării solicitatoare. Tragerea asupra Fondului Monetar Internațional se realizează prin cumpărarea cu monedă națională a valutelor aparținând altor țări membre ale Fondului. în cadrul Fondului Monetar Internațional există tranșa de aur. care se acordă în mod automat, și patru tranșe obișnuite de credit, care se acordă numai în urma examinării cererilor de cumpărare. în cadrul t de c., împrumuturile se pot obține fie sub forma cumpărării directe și imediate cu monedă națională a sumei corespunzătoare în valutele convertibile, fie sub forma unor aranjamente pe baza cărora țara solicitatoare, în intervalul de timp stabilit, poate să tragă, din când în când, sumele convenite. 4Î6~^ TRA TRANZACȚIE, convenție sau înțelegere intervenită între partenerii unei operațiuni economice, comerciale, de bursă etc., care cuprinde clauze și condiții precise. TRANZACȚIE CU RABAT, modalitate de comercializare de titluri financiare fără dobândă sau sub valoarea lor par, pentru care emitentul își asumă obligația ca la scadență să achite întreaga valoare nominală. TRANZACȚIE ÎN AVANS, t de bursă ce se efectuează cu prioritate, consemnată în registrul expertului. TRANZACȚIE ÎN BLOC, operațiuni de comercializare a unor loturi mari de titluri financiare între diferite instituții bancare naționale și internaționale. TRANZACȚIE LA PREMIU, operațiune de vânzare-cumpărare de titluri financiare efectuate la un preț peste valoarea lor par. TRANZACȚII DE BURSĂ, t. ce se efectuează de burse cu privire la cumpărări și vânzări de mărfuri, acțiuni, valută (devize) străină. T. de b. sunt reale și nominale (speculații pure). T. reale constau în cumpărări și vânzări efective de mărfuri, acțiuni sau valută (devize) străină; aceste tranzacții creează utilități sociale care sunt de folos atât economiei naționale, cât și participanților la ele. T. nominale sunt speculații pure legate de prețul viitor al mărfurilor, acțiunilor, valutelor (devizelor) străine. Obiectul acestor tranzacții constă practic în a se preface că achiziționează (speculator ă la hausse), dar în realitate nu cumpără de la un alt speculator (â la baisse) care se preface că vinde, dar în realitate nu vinde. în cele din urmă, această speculație se lichidează, și unul câștigă (cel care a apreciat mai bine prețul viitor), în timp ce celălalt pierde. De regulă, volumul speculațiilor pure este cu mult mai mare decât volumul tranzacțiilor reale, iar prețul la mărfuri, acțiuni și devize este determinat de ambele feluri de tranzacții. Ultimele prețuri sunt artificiale, adică sunt fie prea ridicate (domină grupul de speculatori â la hausse), fie prea scăzute (domină grupul de speculatori â la baisse). De pildă, când clima este bună și recolta Ia grâu, porumb, cafea etc. se anunță foarte bună, prețul la aceste produse scade vertiginos, cu mult înainte chiar de recoltare, datorită speculațiilor pure de bursă. în acest fel producătorii pot fi ruinați chiar când recolta este foarte bună. V. și bursă. TRANZACȚII ÎN AFARA BURSEI, t. care nu sunt cotate oficial, în cadrul bursei, ci în afara bursei, inclusiv t. prin telefon. TRANZACȚIONARE 24 DE ORE, posibilitatea de a tranzacționa titluri de valoare pe tot parcursul zilei stabilite. Dat fiind faptul că unele emisiuni de titluri de valoare ale marilor companii și unele obligațiuni cotează simultan la mai multe burse de valori, este posibil ca, folosindu-se comunicațiile prin satelit, acestea să fie achiziționate și vândute la orice oră din timpul zilei respective. Cu toate că există decalaje între orele de tranzacționare, unele ringuri bursiere permit schimbul titlurilor de valoare și în afara orelor de tranzacționare. Prin urmare, dealerii (v.) au dreptul să vândă și să cumpere titluri de valoare și în afara orelor oficiale de funcționare a bursei. TRANZIT, trecerea mărfurilor sau persoanelor dintr-o țară în alta prin teritoriul altei țări. ❖ T. achitat (cu factură fermă), particularitate a circulației mărfurilor constând în expedierea mărfurilor direct de către întreprinderile producătoare celor comerciale cu amănuntul, decontarea acestor mărfuri facându-se prin intermediul întreprinderilor comerciale cu ridicata. Pe baza facturii originale cu mențiunea „tranzit" primite la întreprinderea producătoare (furnizoare), întreprinderea comercială cu ridicata emite factura către întreprinderea comercială cu amănuntul (beneficiară a 417 TRA mărfurilor livrate). ❖ T. fără participare ia decontări (t. organizat), livrare de mărfuri de către întreprinderile producătoare direct întreprinderilor comerciale cu amănuntul sau altor beneficiari, fără angajarea mijloacelor bănești ale întreprinderilor comerciale cu ridicata. ❖ T. vamal, trecerea mărfurilor, a mijloacelor de transport și a altor bunuri pe teritoriul unui stat, pe cale ferată, maritimă, fluvială, aeriană sau rutieră. Mărfurile, mijloacele de transport etc. aflate în t.v. nu sunt supuse taxelor vamale. Toate bunurile care se află în t.v. se găsesc practic sub supraveghere vamală, până la vămuire sau până la ieșirea lor din țară. Mărfurile, mijloacele de transport și alte bunuri vămuite în interiorul țării urmând să fie expediate în străinătate se consideră că se află în tv. până la frontieră. Dacă unele bunuri aflate în t. se valorifică pe teritoriul țării noastre, ele sunt considerate provenite din import și sunt supuse taxelor vamale de import. Bunurile indigene care se transportă de la un port la altul al țării noastre pe o apă internațională sau cu acces la această apă sunt supuse (atât transportul, cât și bunurile) supravegherii vamale și, în caz de nevoie, controlului vamal. V. și taxă; taxă vamală; vamă; vămuire. TRAS, persoană fizică sau juridică asupra căreia s-a emis o cambie, un cec sau un ordin necondiționat pe care este obligat să îl onoreze la scadență. V. și cambie. TRATA, instrument de plată, titlu de credit pe termen scurt, frecvent folosit în relațiile internaționale. T. este un ordin scris, necondiționat, emis de creditor (trăgător) asupra debitorului (trasului), de a plăti la vedere (la prezentare) sau la un anumit termen o sumă de bani unei terțe persoane (beneficiarului) sau la ordinul acesteia ori la purtător. în unele cazuri poate interveni avalistul, care garantează plata t. de către tras. T. trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea de t., locul și data emiterii, ordinul necondiționat de a se plăti o anumită sumă, numele, prenumele și adresa trasului, scadența (termenul de plată), locui unde se va efectua plata, denumirea și adresa beneficiarului, semnătura trăgătorului. T. este una dintre formele cambiei, o poliță transmisibilă utilizată cu deosebire în decontările internaționale. T. are o largă circulație datorită faptului că poate fi transmisă prin gir. V. și bilet la ordin; cambie; gir. ❖ T. bancară, t. documentară la termen, acceptată de bănci în cadrul acreditivelor pe care le deschid în vederea acoperirii unui import pe credit. Acreditivele documentare deschise nu garantează plata mărfii, ci doar acceptarea unor t. la termen trase de către beneficiarul acreditivului; în aceste cazuri, este necesar ca tratele să aibă anexate documentele cerute de condițiile prevăzute în acreditiv. V. și acreditiv documentar. ❖ T. documentară (comercială), t. trasă de exportator asupra cumpărătorului după expedierea mărfii, la care anexează documentele de expediție emise la ordin și pe care le depune la banca sa. Banca exportatorului girează aceste documente la ordinul băncii corespondente din țara cumpărătorului și i le expediază cu dispoziția de a le elibera acestuia fie contra plată, fie contra acceptare. ❖ T. nedocumentară, t. neînsoțită de documente, bazată pe încrederea reciprocă dintre creditor și debitor. Documentele care atestă, spre exemplu, expedierea mărfurilor se trimit direct cumpărătorului. TRĂGĂTOR 1. Persoană care emite o cambie (poliță), un cec ce va fi achitat de un anumit plătitor. 2. Creditorul care, în același timp, are și calitatea de debitor față de o altă persoană, dă ordin sau mandat unui debitor al său, printr-un înscris numit cambie, să plătească acelei persoane suma pe care o datorează, la scadența și în locul stabilit. V. și cambie. TREZORERIA AGENTULUI ECONOMIC, organ specializat al agentului economic, care se ocupă cu organizarea, conducerea și realizarea fluxurilor de intrare și ieșire de monedă, cu administrarea lichidităților și a unor credite pe termen scurt. Fluxurile de intrare și cele de ieșire de numerar sunt generate de desfășurarea activității de aprovizionare, producție și desfacere. Practic, fluxurile respective sunt generate de operațiunile de vânzare-cumpărare, de formarea, majorarea, 418 tre folosirea și remunerarea capitalurilor, de efectuarea investițiilor, de exploatarea acestora etc. T.a.e. are sarcina de a organiza și de a asigura conexiunile dintre toate aceste activități și operațiuni. T. are relații importante cu piața monetară, cu piața financiară, urmărind procurarea lichidităților agentului economic și plasarea eficientă a excedentelor, evaluarea surselor de finanțare, elaborarea și urmărirea bugetelor de trezorerie etc. Sarcina principală a t este aceea de a face față tuturor obligațiilor bănești ale agentului economic cu banii lichizi din casă și cu disponibilul din cont de la bancă. T. trebuie să plătească salariații, furnizorii, impozitele, taxele, contribuțiile și ahe obligații. Chiar dacă agentul economic dispune de alte valori materiale, lipsa de bani lichizi poate determina unele eșecuri și chiar falimentul. Banii lichizi nu trebuie confundați nici cu profitul agentului economic; rentabilitatea nu-1 poate face pe agentul economic să-și onoreze obligațiile la un moment dat dacă nu dispune de numerar efectiv. Rezultă că este necesar ca agentul economic să gestioneze rațional și eficient resursele bănești, să stabilească în mod corect și să sincronizeze intrările și ieșirile de numerar și să asigure lichiditățile necesare desfășurării normale a activității economico-sociale și financiare. Păstrarea securității și gospodărirea judicioasă a resurselor bănești necesită efectuarea unui control sistematic, riguros asupra ta.e. în vederea respectării disciplinei, legalității și integrității numerarului. TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI, instituție, organ financiar central din Ministerul Finanțelor, care efectuează obligatoriu operațiunile de încasări și plăți pentru instituțiile publice, cu scopul întăririi rolului finanțelor publice și al asigurării unei discipline bugetare ferme. Parlamentul României, Președinția României, instanțele judecătorești ahe autorități publice, Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, consiliile județene și locale, precum și instituțiile publice de subordonare centrală și locală, indiferent de modul de finanțare a activității lor, sunt obligate să efectueze operațiunile de încasări și plăți prin T.G. a S. Starul garantează efectuarea operațiunilor financiare prin trezoreria proprie în condiții de siguranță și asigură păstrarea integrității disponibilităților bănești. T.G. a S. realizează operațiuni de încasări și plăți în lei și în valută referitoare la: «veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale; «veniturile și cheltuielile bugetelor fondurilor speciale; «veniturile și cheltuielile instituțiilor publice care se administrează în regim extrabugetar; «datoria publică internă și externă, inclusiv evidența și plata serviciului datoriei publice interne și externe; «alte venituri și cheltuieli ale sectorului public, inclusiv drepturile de încasat și obligațiile de plată ale statului la baza cărora stau acorduri și convenții guvernamentale. Contul general al Trezoreriei Statului funcționează la Banca Națională a României, iar soldul activ al acestuia se formează din disponibilitățile trezoreriei centrale din Ministerul Finanțelor și din disponibilitățile trezoreriilor din cadrul serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Finanțelor. Disponibilitățile aflate în contul general al Trezoreriei Statului se pot utiliza în următoarea ordine: «acoperirea temporară a deficitului din anul precedent și din anul curent al bugetului de stat; «acoperirea temporară a golurilor de casă înregistrate de bugetele locale; «acoperirea temporară a deficitelor din anul precedent și din anul curent înregistrate de bugetul asigurărilor sociale de stat și de bugetele fondurilor speciale; «efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Națională a României - care acționează ca agent al statului; «împrumuturi pe temen mediu și lung pentru finanțarea și refinanțarea deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilităților pe termen mediu și lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe. Pentru disponibilitățile din contul general al Trezoreriei Statului la care există obligația acordării de dobânzi, precum și pentru plasamente financiare pe termen scurt efectuate prin Banca Națională a României, care acționează ca agent al statului, Trezoreria Statului plătește, respectiv încasează dobânzi corespunzătoare. Ministerul Finanțelor întocmește periodic informări sau rapoarte privind modul cum a fost executat contul general ai Trezoreriei Statului, pe care le prezintă Guvernului. V. și bugetul Trezoreriei Statului 419 TRE TREZORERIE, totalitatea operațiunilor bănești, financiare și bugetare efectuate de către autoritățile executive pentru mobilizarea mijloacelor bănești necesare îndeplinirii sarcinilor și funcțiilor statului. T. este și locul unde se păstrează și se gestionează banul (tezaurul) statului. T. realizează o funcție de casier public și o funcție de bancher. în calitate de casier public t. efectuează: “operațiunile propriu-zise de încasare a veniturilor bugetului de stat, ale bugetelor locale și de plăți de la aceste bugete, în numerar sau prin virament; “gestiunea zilnică a resurselor bănești din casă ale bugetului statului și ale bugetelor locale, asigurând lichiditățile necesare ca urmare a cunoașterii fluxurilor permanente de încasări și plăți; “controlul asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare etc. în calitate de bancher, t. realizează următoarele operațiuni: “joacă rolul unei bănci la care instituțiile publice își au deschise conturile de încasări și plăți și care gestionează disponibilitățile bănești ale sectorului public, asigurând lichiditățile bugetare; “gestionează datoria publică; “realizează operațiunile în care statul are calitatea de garant sau coparticipant Ia acordarea de împrumuturi etc. TREZORIER, persoană împuternicită cu administrarea și gestionarea tezaurului statului sau a resurselor unei organizații, societăți, instituții etc. TRIBUT, obligație stabilită de regulă în bani, impusă unui popor învins de către cuceritor; impozit (tributum cappites) plătit de către provincii împăraților, în antichitate și în evul mediu. TRIMITERE LA TRATAMENT BALNEAR, formă de protecție a cetățenilor prin asigurările sociale de stat și cooperatiste, cu rol important în prevenirea îmbolnăvirilor, în refacerea și întărirea sănătății pensionarilor, salariaților, cooperatorilor și membrilor lor de familie. Pe baza indicațiilor medicale, aceștia sunt trimiși la tratament balneoclimateric și Ia odihnă. Se acordă prioritate angajaților care lucrează în condiții grele sau vătămătoare sănătății, celor care sunt suferinzi de boli cronice sau profesionale, invalizilor, celor cu rezultate deosebite în activitate, precum și celor care au familii numeroase și o comportare demnă și civilizată în societate. Membrii familiilor care au copii sunt trimiși cu prioritate la odihnă și tratament balneoclimateric; dacă aceste familii au trei sau mai mulți copii, beneficiază de trimiteri gratuite în stațiunile balneo- climaterice ale unuia sau mai multor copii, se bucură de prioritate la trimiterea copiilor în taberele de vară și în coloniile de copii. Costul transportului, al mesei, al cazării și al tratamentului balneo- climateric se suportă pentru salariații, pensionarii și membrii lor de familie - cărora li se acordă biletele respective - din bugetul asigurărilor sociale de stat și, respectiv, cooperatiste, în proporție de 70% (în medie), diferențiat în funcție de nivelul salariului sau al pensiei, de stațiune și de sezon. Evoluția numărului de cetățeni români care au beneficiat de tratament și odihnă în stațiunile balneoclimaterice - în mii - Explicații Tratament balnear 99,2 148,1 193,4 210,5 Odihnă 40,0 45,0 13,6 19,4 7 Explicații '; Tratament balnear 143,0 162,4 192,1 195,4 Odihnă 20,0 26,0 33,1 34,2 Sursa: Anuarul statistic al României, Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 220; 1999, p. 206. 420 TUT Beneficiarii biletelor de tratament balnear au următoarele îndatoriri: 3să fie prezenți în stațiune la datele prevăzute în biletul de tratament balnear; 9să nu înstrăineze biletul de tratament; «să vizeze biletul la stația C.F.R. atât la plecare, cât și la întoarcerea din stațiune; «să se înscrie în perioada de tratament prevăzută în bilet și, la întoarcere, să prezinte fișa medicală organelor medicale competente; «să respecte tratamentul medical prescris atât în stațiune, cât și după întoarcerea la domiciliu; «la întoarcerea din stațiune să depună biletul la unitatea economică sau la instituția la care lucrează. TROC, schimb de produse direct în natură, fără intervenția banilor. în zilele noastre, L se folosește în perioade de mare incertitudine de ordin general, cum ar fi un conflict armat, sau de ordin monetar, adică în cazul dereglării sistemelor monetare naționale sau a celui internațional, din cauza unei inflații puternice. T. se mai folosește când prețurile nu se pot ajusta la echilibru. Dacă se instituie controlul prețurilor, cererea ar putea depăși sensibil oferta la aceste prețuri. într-o asemenea situație, vânzătorii nu vor să-și vândă mărfurile la prețurile controlate (care sunt mici), ci doresc să le schimbe cu alte mărfuri. T. prezintă următoarele inconveniente: «necesită întâlnirea a doi parteneri (persoane fizice sau agenți economici), fiecare dorind, în același moment, să schimbe un bun sau un serviciu cu un bun sau un serviciu al partenerului; «compararea bunurilor sau serviciilor este dificilă; «bunurile respective care se schimbă nu sunt perfect divizibile. Aceste inconveniente sunt înlăturate de bani, care separă actul vânzării de cel al cumpărării. TRUST, formă de uniune monopolistă în cadrul căreia este unificată proprietatea asupra tuturor întreprinderilor componente. întreprinderile care fac parte din t își pierd independența de producție și sunt supuse unei conduceri unice. Proprietarii acestor întreprinderi devin acționari ai t. și primesc profîtui în funcție de părțile sociale sau de numărul acțiunilor pe care le posedă. Conducerea t. este asigurată de un consiliu de administrație, în care rolul hotărâtor îl joacă cel mai mare pachet de acțiuni. ❖ T. bancar, formă a monopolului bancar care constă în unirea mai multor bănci într-o singură instituție bancară, cu o administrație unică. T.b. se realizează prin absorbirea unor bănci de către o bancă mai mare sau prin contopirea mai multor bănci într-una nouă. Cele mai mari bănci monopoliste sunt de regulă t bancare. V. și cartel bancar; monopol. TUTUNĂRIT, dare plătită domniei în Țara Românească și în Moldova de către cultivatorii de tutun. 421 UNCIE DE AUR, unitate de greutate egală cu 31,103481 grame de aur fm, folosită în S.U.A. UNICITATEA IMPUNERII, principiul general al impozitării care presupune ca un venit impozabil să fie impus o singură dată și cu un singur impozit într-o anumită perioadă. în realitate, acest principiu nu se respectă în toate cazurile deoarece același venit este afectat de impozit direct și de unul sau câteva impozite indirecte. V. și principiile generale ale impozitării. UNIFICARE A TARIFELOR VAMALE, activitate care constă în stabilirea mediei aritmetice neponderate a taxelor vamale aplicate în diferite teritorii vamale independente, în vederea realizării unui tarif vamal extern comun. U.t.v. este un component ai uniunilor vamale. Datorită u.t.v., unele țări pot înregistra micșorări, iar altele majorări de taxe vamale. La unele produse se pot totuși negocia taxe vamale speciale. V. și taxă vamală; uniune vamală. UNITATE BĂNEASCĂ, v. UNITATE MONETARĂ. UNITATE BUGETARĂ, principiu bugetar care constă în înscrierea într-un singur buget a tuturor veniturilor și cheltuielilor statului. Reunirea tuturor veniturilor și cheltuielilor într-un singur buget de stat creează o imagine de ansamblu și cât mai clară asupra resurselor financiare ale statului și destinațiilor lor. In același timp, un buget unitar înlesnește determinarea raportului dintre veniturile și cheltuielile bugetare, stabilirea echilibrului, excedentului sau deficitului bugetar. Din punct de vedere politic, bugetul unitar oferă Parlamentului posibilitatea să examineze temeinic veniturile bugetare, structura și destinațiile cheltuielilor, să aprobe, să amâne sau să respingă unele cheltuieli, să stabilească prioritățile financiare în economie, precum și să exercite controlul riguros asupra execuției veniturilor și cheltuielilor bugetului statului. U.b. se asigură prin intermediul conturilor naționale; în interiorul acestora, conturile administrației publice clasifică atât veniturile, cât și cheltuielile bugetului de stat în bugetele locale și în bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru realizarea u.b., o importanță deosebită prezintă clasificația bugetară. în practică însă, de la acest principiu există mai multe derogări în aproape toate țările. Astfel, pe lângă bugetul de stat ordinar (obișnuit) se întocmesc și bugete extraordinare, bugete anexe, bugete autonome, conturi speciale de trezorerie etc. V. și clasificație bugetară; buget anexă; buget autonom; buget extraordinar; principiile bugetului de stat. UNITATE DE ASIGURARE, unitatea de măsură a obiectului (bunului) cuprins în asigurare, cu ajutorul căreia se calculează norma de asigurare (v.). După caz, u. de a. se poate exprima în anumite unități de măsură (m2 de suprafață construită, ha de culturi, cap de animal - pentru speciile de animale, rase etc.). V. și prima de asigurare. UNI UNITATE DE CONT, etalon monetar, unitate bănească creată convențional, folosită pentru efectuarea operațiunilor de decontare ale agenților economici determinate de afacerile lor și care este alta decât moneda națională. U. de c. este folosită în operațiunile contabile, statistice, în calcularea prețurilor, în evaluarea operațiunilor fmanciare etc. U. de c. este unitate bănească de evidență (scriptică), menită să elimine din contabilitate influența instabilității monetare, înlesnind clarificarea realității valorice a tranzacțiilor și a operațiunilor economice. Aplicarea în practică a operațiunilor cu u. de c. este determinată de fluctuația sensibilă a monedelor provocată de inflație și de dezvoltarea inegală a țărilor. De aceea, se folosește cursul de schimb cu toate variantele sale. De asemenea, u. de c. se folosește în relațiile economice internaționale în vederea reglementării operațiunilor financiar-valutare dintre țările membre ale unei organizații internaționale. Inițial, în această calitate s-a folosit dolarul. După devalorizarea dolarului și generalizarea flotării cursurilor de schimb, u. de c. s-a folosit pe scară tot mai largă. Astăzi, valoarea unității de cont se calculează pe baza coșurilor valutare, care sunt mai stabile decât valoarea fiecărei valute occidentale convertibile. întrucât u. de c. oferă o mai mare stabilitate relativă, ea dă posibilitatea să se atenueze oscilațiile valorice, asigurând o cuantificare mai exactă a diferitelor operațiuni economice externe. V. și coș valutar; Dreptul Special de Tragere; EURCO; Unitatea Europeană de Cont (E.U.A.); A.M.U.; EURO. UNITATE DE IMPUNERE, unitate de măsură (leu, m2, ha etc.) cu ajutorul căreia se evaluează obiectul impozabil. UNITATE EUROPEANĂ DE CONT (E.U.A.), u. formată din cantități anume specificate de monede ale țărilor membre ale Pieței Comune. E.U.A. a fost'creată în aprilie 1975, fiind folosită și de către Banca Europeană de Investiții pentru operațiunile din conturile sale începând din martie 1975, iar din ianuarie 1976, și de către Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (C.E.C.O.) pentru a exprima operațiunile pe care le efectuează. UNITATE MONETARĂ L Unitate de măsură utilizată la îndeplinirea funcției banilor de măsură a valorii, de etalon al prețurilor. 2. Cantitatea de metal monetar nobil și titlul acestuia, stabilite pentru o unitate bănească a unei țări, care stă la baza sistemului ei bănesc. U.m. reprezintă primul element constitutiv al sistemului bănesc și, în același timp, o modalitate de confirmare a suveranității naționale a țării respective. U.m. a țării noastre este leul și are un conținut de 0,148112 grame de aur fin. V. și leu; sistem bănesc. UNITĂȚI BANCARE, sucursale, agenții și filiale ale băncilor. UNITĂȚI DE NORMARE COMUNĂ (INDICATORI GENERALIZAȚI), indicatori de normare a cheltuielilor unităților bugetare, cu ajutorul cărora se determină mai multe feluri de cheltuieli (pentru un elev, un student, un pat-zi de spital etc.). UNITĂȚI DE NORMARE DIRECTĂ, indicatori de calcul al normei de consum, aplicați la instituțiile bugetare, pentru un singur fel de cheltuială; de exemplu: un mJ de încăpere încălzit, medicamente pentru un pat-zi de spital etc. UNIUNE ECONOMICĂ, convenție, acord încheiat între mai multe țări, prin care se stabilesc politici comerciale concertate și taxe vamale față de terțe țări și alte măsuri care să elimine restricțiile din efectuarea importurilor și a exporturilor. U.e. se realizează treptat prin încheierea diferitelor înțelegeri dintre țările membre. 423 UNI UNIUNE MONETARA, convenție prin care se reglementează că două sau mai multe monede ale țărilor membre se raportează la o monedă mai puternică, mai stabilă. „UNIUNE PERSONALA", formă a îmbinării intereselor monopolurilor bancare cu cele ale monopolurilor industriale. Oamenii de afaceri din domeniul industrial devin conducători ai consiliilor de administrație sau membri în comisiile de cenzori, iar directorii băncilor devin membri sau directori în consiliile de administrație ale societăților industriale. In acest fel, unele și aceleași persoane se află atât în fruntea marilor firme industriale, cât și în fruntea băncilor. în țările dezvoltate, această formă de u. este împletită strâns cu „uniunea personală" a monopoliștilor din guvernele țărilor respective. Reprezentanții monopolurilor ocupă posturi în aparatul central de stat. UNIUNE VAMALĂ, înțelegere sau acord între două sau mai multe state cu privire la desființarea frontierelor vamale dintre ele, la stabilirea unui singur teritoriu vamal și a unui tarif vamal unic față de celelalte țări (se unifică tarifele și legislația vamală a țărilor respective). în cadrul u.v., mărfurile, capitalul și forța de muncă circulă în mod liber. U.v. poate fi completă (perfectă), când regimul vamal comun se aplică pentru toate mărfurile, iar circulația mărfurilor între țările membre este complet liberalizată și scutită de orice taxe vamale, și incompletă (imperfectă), când prevederile vamale și tarifele vamale comune se aplică numai la anumite mărfuri. Realizarea unei uniuni vamale presupune repartizarea după anumite criterii a veniturilor rezultate din taxele vamale între statele membre, unificarea unor impozite etc. U.v. are ca scop dezvoltarea schimburilor reciproce cu mărfuri de natură industrială și agricolă. UNIUNEA ECONOMICĂ Șl MONETARĂ (U.E.M.), acord, asociere între 12 țări europene (Germania, Belgia, Franța. Olanda, Italia, Luxemburg, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Spania și Portugalia) semnată la Maastricht (Olanda) la 11 decembrie 1991, care presupune libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în interiorul Comunității Economice Europene, care implică parități fixe și irevocabile între monedele naționale aparținând statelor membre și, în final, o monedă unică: E.C.U., astăzi EURO. Procesul trebuia să ia sfârșit în anul 1999. Marea Britanie a semnat acordul, însă cu o clauză care îi permite neaderarea la moneda unică. Realizarea obiectivelor U.E.M. necesită îndeplinirea mai multor condiții, cum sunt: "politici economice compatibile între țările C.E.E.; "un înalt grad de coerență, cu deosebire în ceea ce privește politicile bugetare naționale, și, indispensabil, o politică monetară unică. Desăvârșirea pieței inteme unice va întări legăturile dintre economiile țărilor membre C.E.E. Se va reduce autonomia fiecărei țări membre și se vor resimți mai mult de către celelalte țări efectele deciziilor și evoluțiilor înregistrate de fiecare țară în parte. Țările membre C.E.E. fac eforturi pentru realizarea convergenței economiilor lor, care este singura cale capabilă să garanteze durabilitatea libertății totale de mișcare a capitalurilor și să conducă spre o integrare a piețelor financiare, fără obstacole sau perturbații. Este indispensabilă realizarea unei coordonări mai strânse și mai eficiente în domeniile monetar, fiscal și bugetar. Beneficiile determinate de o mare piață internă comunitară și avantajele uniunii economice și monetare sunt multiple. Trecerea la parități fixe între monedele țărilor membre C.E.E. determină următoarele avantaje: "ca urmare a reducerii incertitudinilor și riscurilor care rezultă din fluctuațiile actuale ale monedelor, investițiile industriale și comerciale, creșterea economică, rentabilitatea întreprinderilor și folosirea forței de muncă se pot ameliora; "U.E.M. întărește stabilitatea prețurilor; "pentru multe țări se va diminua rata dobânzii și va rezulta o diminuare a costului serviciului datoriei publice (v.); "forța de muncă va beneficia de politici regionale și structurale adecvate, ceea ce va determina o mai bună utilizare a acesteia; "țările membre cunosc o creștere moderată a prețurilor, reducerea inflației între celelalte țări membre. Paralelismul schimburilor comerciale reciproce va fi în creștere; totodată, fenomenul numit „inflație importată" va fi redus datorită reducerii prețurilor produselor importate, 424 ~~ ~“ UNI țările membre profitând de crearea pieței unice și de instaurarea monedei unice. Comunitatea va profita de instituirea unei monede unice - ECU, în prezent EURO, a cărei importanță pe piața internațională se va putea compara cu cea a dolarului și a yenului. Comunitatea va beneficia integral de avantajele U.E.M. numai în momentul instaurării monedei unice. Câtă vreme vor subzista unele alături de celelalte, ca monede ale celor 12, chiar și cu un curs definitiv fixat, vor persista „costuri" de intervenții valutare, vor mai exista tentații speculative, iar piața comunitară nu va fi perfectă. încă din anul 1970, pe baza unui raport al primului-ministru luxemburghez, Wemer, a existat un plan de creare a U.E.M. Pe baza acestui raport, în anul 1972 a fost creat „șarpele monetar", în anul 1973 a fost creat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM), însă primele decizii ce vizau convergența au fost luate în 1974. Țările membre au avut reacții diferite față de șocurile economice ale acelor ani care au frânat procesul de integrare început. Sistemul monetar european a fost instaurat în 1979 și a reușit să creeze o zonă de stabilitate monetară crescută ca urmare a disciplinei pe care a impus-o; el a contribuit la punerea în practică, în țările care înregistrau o inflație relativ puternică, a unei politici monetare vizând stabilitatea prețurilor. Sistemul monetar a pus bazele convergenței economice între statele membre. Ca urmare a condițiilor existente, Consiliul C.E.E. reunit în iunie 1988 la Hanovra a încredințat unui comitet sarcina studierii și propunerii de etape concrete pentru a ajunge la U.E.M. La Consiliul C.E.E. de la Madrid, din 1989, șefii de stat și de guvern au estimat că raportul prezentat de Jacques Delors corespunde pe deplin mandatului încredințat și reprezintă un act de referință în materie de evoluție spre U.E.M. Reuniunea de la Maastricht, Olanda, din 9-11 decembrie 1991 marchează un alt pas important spre realizarea U.E.M., șefii de state și de guverne convenind practic calendarul, pe etape, al făuririi acestei uniuni până în anul 2000. Prima etapă spre U.E.M. a început la 1 iulie 1990 și cuprinde următoarele măsuri: în domeniul economic: “eliminarea obstacolelor fizice,. tehnice și fiscale care vizează schimburile din interiorul C.E.E.; “creșterea resurselor și ameliorarea mijloacelor de acțiune ale fondurilor structurale ale Comunității, astfel încât să se promoveze dezvoltarea regională și să se corecteze dezechilibrele existente între regiunile C.E.E.; “întărirea coordonării politicilor economice și bugetare; în domeniul monetar: “liberalizarea totală a mișcării capitalurilor; “suprimarea tuturor obstacolelor care împiedică integrarea financiară a C.E.E., adică libera prestare a fiecărui serviciu bancar, financiar și de asigurări; “participarea tuturor monedelor C.E.E. la mecanismul de schimb al sistemului monetar european; “ridicarea tuturor obstacolelor din calea utilizării E.C.U. (v.); ■întărirea coordonării deciziilor de politică monetară și de politică a cursurilor de schimb. Semnarea acordului de la Maastricht a plasat Piața Comună pe calea care o duce către Uniunea Economică și Monetară a C.E.E. Acest acord intervenit între „cei 12" prevede parcurgerea a trei etape, la sfârșitul cărora (cel mai devreme în 1997 și cel mai târziu în 1999) un grup de țări membre ale C.E.E., a căror economie va fi stabilă, vor emite o monedă comună. Atunci suveranitatea națională în materie de politică monetară va fi transferată Băncii Centrale Comunitare, care va lua ființă în cursul ultimei faze a proiectatei U.E.M., a cărei autonomie va fi garantată mai strict decât este în prezent Bundesbank, recunoscută pentru rigoarea și independența sa în materie de politică monetară. Pentru a putea profita de această „zonă monetară comună", țările aderente va trebui să îndeplinească trei condiții, foarte stricte, reclamate de faza de tranziție, și anume: 1. stabilitatea prețurilor trebuie să fie prima prioritate; 2. rigoare bugetară (deficitul bugetar trebuie să nu depășească 3% din produsul intern brut); 3. datoria publică să nu depășească 60% din produsul intern brut. Participarea la U.E.M. presupune obținerea unor avantaje, dar și suportarea unor riscuri. între avantaje se menționează: “moneda comună E.C.U. este un mijloc de schimb universal acceptat, măsură a valorii și mijloc de- rezervă; “moneda comună elimină riscurile speculative de capital dintre țările partenere, date fiind încrederea și fixitatea cursurilor de schimb; «economii privind moneda de rezervă; «stimulează integrarea politicilor economice, ceea 425 UNI ce necesită o politică valutară comună. Ca dezavantaje pot fi menționate: "pierderea autonomiei politicilor monetare și valutare ale țărilor membre; "este posibilă creșterea șomajului. Formele de integrare în U.E.M. sunt: zona liberului schimb, în care țările membre suprimă taxele vamale și restricțiile cantitative privind libera circulație a mărfurilor între țările zonei, însă fiecare țară rămâne liberă în ceea ce privește politica sa vamală cu privire la terțe țări; uniunea vamală, potrivit căreia diferitele țări participante suprimă taxele vamale și restricțiile cantitative, însă fixează un tarif exterior comun; piața comună, în care circulă liber mărfurile, capitalurile și persoanele; uniunea economică, care este o piață comună completată cu politicile economice armonizate; integrare economică totală, care implică unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale etc. UNIUNEA EUROPEANA, reorganizare și formă actuală transformată a Comunității Economice Europene (v.). Scopul final al U.E. este unificarea politică a statelor membre. U.E. s-a dezvoltat și s-a extins prin aderarea diferitelor țări. România este membru asociat cu drepturi depline și a început să aplice reglementările economice ale U.E. Admiterea în U.E. necesită îndeplinirea unor condiții politice, economice, sociale și juridice. în esență, condițiile aderării sunt legate de: "nivelul productivității muncii sociale și produsul intern brut pe locuitor; "deficitul bugetar să nu depășească 3% din produsul intern brut; "datoria publică să nu depășească 60% din produsul intern brut; "rata inflației să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media calculată din cele mai scăzute trei rate ale inflației din țările membre ale U.E.; "rata dobânzilor să nu depășească un anumit nivel. De la 1 ianuarie 1999, U.E. a trecut la moneda unică, EURO, iar din anul 2002 se va folosi efectiv această monedă. Instituțiile U.E. sunt: "Consiliul European; ■Parlamentul European; "Consiliul de Miniștri (fiecare țară membră este reprezentată de un ministru); "Comisia Europeană; "Comitetul Economic și Social; "Curtea Europeană de Justiție. UNIUNEA EUROPEANĂ DE PLĂȚI (U.E.P.), organism internațional creat prin acordul a 18 țări vest-europene în 1948. U. avea drept scop compensarea creanțelor și datoriilor țărilor membre, transformarea unor creanțe curente în creanțe viitoare, pregătirea trecerii la convertibilitate și transformarea clearingului bilateral în clearing multilateral. Decontările se efectuau bilateral într-o valută convenită. La finele fiecărei luni, soldurile decontărilor dintre o țară și celelalte țări membre se comunicau Băncii Reglementelor Internaționale (v.) în calitate de agent al U., care recalcula soldurile respective în unități de cont U.E.P., avându-se în vedere cursul stabilit între valuta convenită și unitatea de cont a acestei uniuni. Unitatea de cont U.E.P. avea aceeași cantitate de aur ca dolarul S.U.A. din acea perioadă (0,888671 g de aur fin). Menirea Băncii Reglementelor Internaționale în acest organism era de a efectua în mod automat compensațiile între datoriile și creanțele acumulate în decursul lunii de fiecare țară membră față de toți partenerii săi, astfel încât în final să rezulte o creanță sau o datorie unică ce se înregistra în contul U.E.P. Dacă în urma acestor compensații lunare rezulta o datorie, ea se lichida prin transfer de aur sau dolari S.U.A. ori printr-un credit ce se acorda de către U.E.P. Pentru a determina țările membre să nu acumuleze datorii prea mari față de U.E.P., fiecare țară debitoare era obligată să plătească progresiv, în aur, până la 80% din datoria cumulată. U.E.P. acorda credite țărilor debitoare din creditele pe care ea le primea din partea țărilor creditoare. U.E.P. a obținut rezultate satisfăcătoare, datorită faptului că la baza operațiunilor efectuate au stat cursuri valutare reale și că au existat valute suficiente și rezerve de aur. Cu toate rezultatele satisfăcătoare obținute, ca urmare a trăsăturilor economiei, U. a fost în mai multe rânduri zguduită de crize. U.E.P. și-a încetat existența în decembrie 1958, o dată cu trecerea principalelor valute vest-europene la convertibilitate. V. și Acordul Monetar European. 426 UNI UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU PUBLICAREA TARIFELOR VAMALE, uniune de stat constituită în iulie 1890, la Bruxelles, prin convenția semnată de peste 30 de țări, printre care și România. Scopul acestei uniuni este doar publicarea și difuzarea în mai multe limbi a tarifelor vamale. Pentru atingerea acestui scop, prin convenția respectivă s-a înființat la Bruxelles un Birou Internațional care are ca atribuțiuni traducerea și difuzarea tarifelor vamale. Biroul Internațional are un buget propriu și o publicație numită „Buletinul Internațional al Vămilor“. în fiecare an, Biroul trimite statelor membre ale convenției un raport asupra activității sale. UNIUNEA MONETARĂ LATINĂ, convenție încheiată în anul 1865 între Franța, Italia, Belgia și Elveția, la care peste câțiva ani a aderat și Grecia, cu scopul de a menține o circulație bănească stabilită pe bază de bimetalism. Convenția prevedea pentru țările respective: baterea liberă a monedelor din aur și argint cu raportul valoric între aceste metale de 15,5:1, conținutul de metal al unităților bănești, care era egal cu conținutul francului francez, adică 4,5 g de argint pur și 0,29 g de aur pur, circulația liberă a monedelor țărilor membre pe teritoriile celorlalte, primirea acestor monede de către casele de stat ale tuturor statelor membre ale uniunii. Scopul nedeclarat al U.M.L. și mai cu seamă al Franței ca membru principal era crearea unui bloc valutar comercial pentru întărirea poziției țărilor membre față de alte țări din Europa și mai ales față de Anglia și Germania. Cu toate că nu făceau formal parte din uniune, România, Bulgaria, Finlanda, Spania și Serbia au introdus un sistem monetar analog cu cel al țărilor membre. în deceniul al optulea al secolului al XlX-lea s-a trecut la monometalism aur. în perioada Primului Război Mondial, când marea majoritate a țărilor a introdus circulația banilor de hârtie, U.M.L. și-a pierdut importanța, desființându-se în decembrie 1926. UNIVERSALITATE BUGETARĂ, principiu important potrivit căruia veniturile' și • cheltuielile publice trebuie să fie cuprinse în componentele sistemului bugetului public național cărora aparțin, în sumele lor totale sau globale, potrivit legislației financiare în vigoare. Chiar și în situațiile în care realizarea veniturilor publice necesită efectuarea unor cheltuieli prealabile, principiul u.b. nu permite înscrierea în buget numai a soldului dintre ele. în componentele sistemului bugetar, veniturile trebuie înscrise cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale. Altfel spus, un venit bugetar nu trebuie niciodată mascat de o cheltuială sau o cheltuială de un venit. U.b. nu admite, de regulă, nici o compensare între venituri și cheltuieli la agenții economici cu capital de stat sau la instituțiile publice. Legea finanțelor publice a României prevede la art. 32: „Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale, precum și din veniturile fondurilor speciale, cu excepția cazurilor când legea prevede altfel/4 Realizarea veniturilor publice necesită efectuarea unor cheltuieli prealabile în acest scop. Cu toate acestea u.b. reclamă ca veniturile respective să fie prevăzute în buget cu suma lor totală, brută, după cum și cheltuielile se înscriu în buget cu suma lor totală. Elaborarea în acest mod a bugetului de stat face posibilă cunoașterea de către Parlament a veniturilor publice, a izvoarelor de proveniență a lor, precum și a sumei totale a cheltuielilor, cu repartizarea lor pe destinații. Bugetul de stat elaborat cu respectarea principiului u.b. se numește buget brut; acesta înlesnește studierea și analiza corelațiilor dintre diferitele posturi de venituri și de cheltuieli. Dacă bugetul cuprinde numai soldul (diferența) dintre veniturile și cheltuielile regiei autonome sau instituției publice, poartă denumirea de buget net. Astăzi, în majoritatea țărilor nu se mai respectă integral u.b. Astfel, se practică foarte frecvent elaborarea și executarea de bugete „mixte“, în sensul că veniturile și cheltuielile unor instituții publice se înscriu în buget cu sumele lor totale, pe când altele se înscriu numai cu soldul dintre venituri și cheltuieli. De exemplu, se înscriu în bugetul de stat numai soldurile dintre veniturile și cheltuielile unor agenți economici cu capital de stat (care prelevă soldul veniturilor sau primesc subvenții de ia bugetul de stat, după caz), se acordă URM transferuri (subvenții) de la bugetul de stat către bugetele locale, se acordă subvenții unor instituții publice social-culturale care folosesc direct mai întâi veniturile proprii realizate etc. Agenții economici cu capital de stat, potrivit cerințelor gestiunii economico-fmanciare, sunt obligați să-și compenseze toate cheltuielile din veniturile proprii și să realizeze un profit, din care plătesc la bugetul de stat impozitul pe profit. Dacă înregistrează pierderi, acestea se subvenționează de la bugetul de stat. în cazul instituțiilor publice pot apărea următoarele situații: a) instituția nu realizează venituri și deci se finanțează integral de la bugetul de stat; b) instituția realizează unele venituri care, de regulă, nu-i sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor sale; alte instituții își pot compensa toate cheltuielile din veniturile pe care le realizează. Veniturile realizate de instituțiile publice și care rămân la dispoziția lor pentru acoperirea cheltuielilor proprii se numesc „mijloace extrabugetare6*, care rămân deci în afara bugetului de stat, constituind o derogare de la principiul u.b. V. și mijloace extrabugetare; principiile bugetului de stat URMĂRIRE SILITĂ, procedură legală specială potrivit căreia creditorul urmărește încasarea unui rău platnic. U.s. constă practic în încasarea debitorului, independent de voința sa, prin virarea sumei neplătite la timp din contul debitorului în contul creditorului, precum și în valorificarea unor bunuri mobiliare ale debitorului în scopul stingerii datoriei acestuia. Cazurile și procedura u.s. sunt diferite după cum debitorul este o persoană fizică sau juridică. URMĂRIRE SILITĂ IMOBILIARĂ, formă a u. silite (v.) a bunurilor imobile, cum sunt: casele de locuit, diferite construcții etc. Este exceptată de la u.s. casa de locuit împreună cu anexele folosite exclusiv de plătitor și familia sa. Procedura u.s.i. cuprinde următoarele etape: «somația de plată trimisă cu trei zile înainte de începerea urmăririi silite; "identificarea și evaluarea bunurilor imobile, după consultarea unor experți; "aplicarea sechestrului asigurător; "depunerea la organele notariale a unui exemplar din procesul-verbal de sechestru în vederea instituirii ipotecii; "publicația de vânzare; "vânzarea bunurilor imobiliare prin licitație; "recuperarea creanței. URMĂRIRE SILITĂ MOBILIARĂ, formă a u. silite (v.) prin care creditorul, după o anumită procedură, pune în vânzare bunurile mobile ale contribuabilului rău platnic. în domeniul fiscal, u.s. a bunurilor mobile se aplică în cazurile în care contribuabilii nu au venituri sau drepturi bănești care să poată fi poprite, dar posedă bunuri mobile, din a căror valorificare bugetul de stat și bugetele locale realizează veniturile neonorate la timp. Procedura u.s.m. cuprinde următoarele operațiuni: "somația de plată; "aplicarea sechestrului asigurător; "publicația de vânzare; "vânzarea bunurilor prin licitație publică. Bunurile sechestrate și sigilate rămân în custodia debitorului, dacă acesta prezintă garanție, sau se ridică, dacă există pericolul de înstrăinare. Publicația de vânzare cuprinde înștiințarea debitorului referitoare la vânzarea bunurilor și data vânzării, de regulă, prin licitație publică. Apoi, la data stabilită are loc vânzarea bunurilor. Din prețul obținut se plătesc datoriile, majorările și amenzile, iar ceea ce eventual mai rămâne din prețul încasat se restituie fostului proprietar al bunurilor vândute. Din considerente sociale umanitare, sunt exceptate de la executare silită: bunurile necesare uzului strict personal sau casnic (îmbrăcăminte, lenjerie, paturi, diferite obiecte casnice, alimentele care sunt necesare pe timp de o lună sau, dacă persoana este agricultor, alimentele necesare până la noua recoltă, combustibilii pentru încălzit și prepararea hranei; de asemenea, sunt exceptate de la u.s.m. bunurile trebuitoare pentru exercitarea profesiei, cum sunt: uneltele necesare practicării unei meserii pe cont propriu, inventarul agricol, semințele, furajele până la noua recoltă etc). împotriva u.s.m. se poate face contestație la judecătoria teritorială din raza domiciliului debitorului. Instanța judecătorească poate suspenda procedura u.s.m. dacă din actele doveditoare rezultă temeinicia contestației sau dacă se depune o cauțiune care reprezintă minimum 30% din valoarea bunurilor sechestrate. V. și sechestru; publicație de vânzare; vânzarea bunurilor supuse urmăririi. — « _ - - “ uzu UTILIZAREA CREDITELOR BUGETARE, folosire a creditelor bugetare pentru afectarea de cheltuieli în vederea realizării obiectivelor și a acțiunilor prevăzute și aprobate prin program. U.c.b. poate avea loc numai după deschiderea creditelor bugetare. Cheltuielile se pot efectua numai în limitele creditelor bugetare aprobate anual și pe trimestre. în u.c.b. se cer respectate destinațiile stabilite pe subdiviziunile clasificației bugetare, fiind interzisă schimbarea destinației de către ordonatorii de credite. Efectuarea de cheltuieli de către ordonatorii de credite poate avea loc numai după ce conducătorul compartimentului fînanciar-contabil a efectuat controlul fînanciar-contabil și a apreciat legalitatea, necesitatea, oportunitatea și eficiența cheltuielilor și le-a avizat. U.c.b. presupune îndeplinirea unor formalități, într-o etapizare logică, astfel: a) propunerea de cheltuieli, care constă în solicitarea de mijloace bănești de la bugetul de stat pentru efectuarea cheltuielilor, pentru care se întocmesc și documente corespunzătoare; b) angajarea cheltuielilor, care se operează de către ordonatorii de credite numai după studierea prealabilă a documentelor referitoare la propunerile de cheltuieli. Ordonatorii de credite examinează aprofundat propunerea de cheltuieli în ceea ce privește necesitatea, legalitatea, oportunitatea și eficiența acestora, observând, în același timp, ce disponibilități de credite bugetare mai există pe subdiviziunile clasificației bugetare; c) aprobarea efectuării cheltuielilor se dă în momentul efectuării plăților. Creditele bugetare se utilizează prin efectuarea de plăți în numerar și prin virament. V. și deschideri de credite din bugetul de stat; ordonator de credite; ordonator principal de credite bugetare; ordonator secundar de credite bugetare; ordonator terțiar de credite bugetare; reconstituirea de credite bugetare; virare de credite bugetare; plată de casă. UZANȚĂ, stabilirea termenelor de plată pentru polițe transmisibile care trebuie achitate într-o țară străină, potrivit practicii comerciale uzuale. UZUCAPIUNE, modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin posesiunea lui cu bună-credință un anumit timp (prescripție achizitivă). UZUFRUCT 1. Dreptul unei persoane de a se folosi de rodul unui bun, de dobânda unui împrumut, de venitul unei moșteniri etc. 2. Dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi în interesul său un bun care aparține altei persoane (nudul proprietar). Uzufructuarul are obligația de a conserva substanța bunului respectiv și de a-1 restitui proprietarului la încetarea dreptului de u. U. poate fi pe un anumit termen sau maximum pe perioada cât trăiește uzufructuarul. UZUL DE FALS, folosirea conștientă de către o persoană a unui document oficial ori sub semnătură privată, falsificat, în vederea producerii unui efect economic, social, financiar, de credite, bănesc etc. U. de f. constituie infracțiune și se pedepsește de legea penală. UZURA AUTOVEHICULULUI AVARIAT, deteriorare a autovehiculului, care se stabilește în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea u. se ține seama de costul reparațiilor curente sau capitale, inclusiv de înlocuirea părților componente sau a pieselor executată înainte de accident, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabilește pe baza documentațiilor privind costul efectiv al reparațiilor sau al înlocuirilor respective. U. se stabilește în funcție de gradul de întrebuințare (parcurs) a autovehiculului, exprimat în kilometri, precum și de vechimea în exploatare, exprimată în unități de timp (ani), diferențiată pe categorii de autovehicule, clasificate după capacitatea cilindrică a motorului, în cmJ, potrivit coeficienților de 429 uzu uzură. în vederea stabilirii u. unui autovehicul, sunt necesare: a) data introducerii în exploatare ca nou a autovehiculului respectiv, menționată în documentele de identificare a acestuia (carte de identitate, certificatul de înmatriculare etc.) sau, în lipsă, anul de fabricație de pe placa de origine a autovehiculului; b) parcursul în kilometri realizat de autovehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare ca nou și până la data producerii evenimentului asigurat. în cazul autovehiculelor la care se cunosc datele menționate mai sus, pentru stabilirea u. autovehiculului avariat se caută în tabelul coeficienților de uzură linia corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) și coloana corespunzătoare stării de întreținere medie (determinată pentru un parcurs mediu anual de 10 000 km), la intersecția cărora se va găsi coeficientul de uzură respectiv. Dacă există diferențe între parcursul real și cel rezultat utilizând media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreținere medie se corectează cu 0,6% pentru fiecare 1 000 km, fără a putea depăși coeficienții corespunzători stărilor de întreținere „bună“ sau „rea“. Dacă sunt autovehicule la care nu se cunoaște parcursul (numărul de km) realizat până la data producerii evenimentului asigurat sau dacă acesta nu este în concordanță cu starea tehnică a autovehiculului respectiv, u. autovehiculului avariat se stabilește în funcție de vechimea în exploatare și de starea de întreținere a acestuia, care sunt prevăzute în tabelele coeficienților de uzură. Starea de întreținere a unui autovehicul poate fi bună, medie sau rea. Stabilirea stării de întreținere a autovehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza următoarelor criterii: a) stare de întreținere bună, când autovehiculul prezintă: "integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecție și capacelor de roți; "vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de ruginite a tablei; "tapițeria fără pete, urme de uzură prematură sau rupturi; "cauciucurile uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției; ■motorul fără scurgeri de ulei pe părțile laterale sau pe capotajele interioare ale spațiului afectat acestuia; b) stare de întreținere medie, când autovehiculul prezintă: "deformări ale caroseriei, barelor de protecție sau capacelor de roți până la 10 dm2 însumat pe întreaga suprafață exterioară; ■degradări ale vopselei în ceea ce privește luciul, cu urme de rugină aparentă pe o suprafață totală de până la 10 dm2, cu exfolieri pe o suprafață totală de până la 0,5 cm2 sau orice alte zgârieturi; pete pe tapițeria scaunelor; c) stare de întreținere rea, când autovehiculul prezintă: "deformări ale caroseriei, barelor de protecție și capacelor de roți mai mari de 10 dm2 însumat pe întreaga suprafață exterioară; "degradări ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafață totală mai mare de 0,5 cm2, cu urme pronunțate de rugină aparentă și zgârieturi; "tapițeria deteriorată și murdară; "cauciucurile uzate neuniform, cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției; «motorul cu urme de ulei pe părțile superioare și laterale, ca urmare a scurgerilor la capacul distribuției, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanșare; "joc mare la volanul direcției. Când se cunoaște data introducerii în exploatare ca nou și starea sa de întreținere justificată tehnic, pentru stabilirea u.a.a. se caută în tabelul coeficienților de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia și se stabilește un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întreținere „bună4' și „rea“. La autovehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparații curente, inclusiv înlocuiri ale părților componente sau ale pieselor originale pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, stabilirea u. se face pe baza următoarei relații: 430 în care: Ur = gradul de uzură recalculat al autovehiculului; U = gradul de uzură rezultat din tabelele coeficienților de uzură; K = coeficientul de corecție a uzurii, egal cu-------------, unde: A A = valoarea de nou a autovehiculului avariat; a = costul total al reparațiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părți componente sau de piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, în baza documentațiilor privind costul efectiv al acestora, iar în lipsă, pe baza de expertiză suportată de asigurat. V. și asigurare de răspundere civilă auto. UZURA, deteriorarea, pierderea treptată a caracteristicilor tehnice, consumarea unui mijloc de muncă (v.) în timpul utilizării sau neutilizării lui. Părțile componente ale unui mijloc de muncă se pot deteriora în mod diferit în funcție de solicitarea lor în procesul de utilizare, ceea ce duce la pierderea preciziei în funcționare și la scăderea randamentului. ❖ U. efectivă a mijloacelor fixe depinde în mare măsură de întreținerea lor, de nivelul calificării personalului, de materialele de construcție folosite (fier, beton, piatră, cărămidă, lemn etc.), de caracteristicile funcționale ale mijloacelor fixe, de numărul de schimburi în care sunt folosite, de mediul (corosiv, umed, cu temperaturi înalte etc.) în care funcționează etc. U. mijloacelor de muncă este de două feluri: fizică și morală. ❖ U. fizică, pierdere treptată a valorii de întrebuințare și a valorii, a proprietăților tehnice de exploatare a mijloacelor fixe din cauza întrebuințării, neîntrebuințării și acțiunii agenților fizico-chimici, a forțelor naturii (ruginirea, roaderea sau strivirea unor părți ale mașinilor, ale clădirilor etc.). U.f. are ca efect micșorarea și apoi pierderea valorii de întrebuințare, a capacității mijlocului fix de a satisface o anumită cerință socială. Determinată în cea mai mare parte de utilizarea mijloacelor fixe în procesul de producție, u.f. este compensată prin transferarea treptată a valorii lor asupra produselor create, sub forma amortismentului (v.) care se recuperează prin vânzarea produselor și încasarea prețului acestora. U.f. se poate produce, într-o anumită măsură, și ca urmare a influenței factorilor naturali; aceasta reprezintă o pierdere pentru societate, deoarece echivalentul valoric al uzurii nu se include în costurile produselor pe calea amortizării, ci se compensează din produsul național brut. U.f. provocată de nefolosirea mijloacelor fixe nu este un fenomen caracteristic pentru economia actuală, deoarece toate unitățile economice desfășoară activitate productivă și folosesc în mod complet și intensiv toate capacitățile lor de producție. ❖ U. morală, depreciere relativă valorică sau tehnică a mijloacelor de muncă înaintea uzării lor fizice complete, ca urmare a ieftinirii mijloacelor de muncă de același gen sau a apariției altora mai perfecționate, cu performanțe tehnice și economice superioare. Baza materială a u.m. este progresul tehnic și științific însoțit de creșterea productivității muncii, care determină reducerea valorii mijloacelor de muncă și, în același timp, fabricarea unor mașini, instalații și utilaje cu un randament mai mare, mai eficiente. U.m. poate acționa sub două forme: u.m. 1, când un mijloc de muncă cu aceleași proprietăți se poate reproduce mai ieftin, datorită creșterii productivității muncii, și u.m. 2, când, pe baza progresului științei și tehnicii, se construiesc mașini și utilaje noi, perfecționate, modeme, cu un randament superior. în primul caz, u. nu afectează valoarea de întrebuințare a mijloacelor fixe în funcțiune, ci numai valoarea acestora și nu pune problema înlocuirii lor până la uzarea fizică totală. în cel de-al doilea caz, u. afectează atât valoarea de 431 uzu întrebuințare, cât și valoarea, ceea ce înseamnă că se impune înlocuirea mijloacelor de muncă vechi, depreciate moral, cu altele noi, mai performante, înainte de a se fi uzat total valoarea neamortizată reprezentând o pierdere pentru economia națională. La stabilirea normelor de amortizare a mijloacelor fixe se au în vedere atât uzura fizică, cât și uzura morală. Folosirea nejustificată prea mult timp în producție a unor mașini și utilaje învechite provoacă cheltuieli nejustificate cu întreținerea lor, nu permite ridicarea productivității muncii, a fer iga 7ă negativ calitatea produselor, duce la ridicarea costurilor de producție și la diminuarea rezultatelor financiare, poate da naștere unor accidente. Din aceste motive, treptat, pe măsura posibilităților, mijloacele fixe demodate sau învechite se înlocuiesc, iar când nu pot fi înlocuite, ele se modernizează prin corectarea parametrilor tehnici și prin perfecționări. ❖ U. obiectelor de inventar, deprecierea, scăderea, pierderea din valoarea obiectelor de inventar. Calcularea uzurii acestor obiecte se face pe baza prețului lor de înregistrare. încetarea calculării și înregistrării uzurii are loc în momentul reîntoarcerii lor în depozitul întreprinderii. în practică, pentru calcularea și repartizarea acestei u. în costuri se utilizează unul dintre următoarele procedee: a) procedeul cotelor medii lunare, care constă în divizarea în cote lunare a valorii obiectului de inventar aflat în folosință, în funcție de durata de serviciu, astfel încât la sfârșitul acestei durate obiectul să fie complet amortizat. Calculul u. se face cu formula: Cui = Of+ Os 2 Slf în care: Cui = cotele uzurii lunare; Of = valoarea obiectelor de inventar în folosință; Os = valoarea obiectelor scoase din uz; Slf = suma soldurilor lunare ale obiectelor aflate în folosință. Prin această formulă se stabilește un coeficient, care se înmulțește apoi cu soldul obiectelor de inventar aflate în folosință în fiecare lună, iar suma rezultată reprezintă uzura care trebuie inclusă în cheltuielile de producție. Acest procedeu este cunoscut și sub numele de „metoda cotelor medii globale"; b) procedeul amortizării integrale, care constă în includerea în cheltuielile de producție a contravalorii integrale a obiectelor de inventar în momentul trecerii lor din depozit in folosință sau în momentul scoaterii din serviciu; c) procedeul repartizării uzurii în două rate egale, care constă în includerea u. în cheltuielile de producție într-o cotă de 50% la darea în folosință și de 50% la scoaterea din serviciu. 432 VALABIL O ZI, noțiune bursieră care precizează că un ordin de bursă este valabil numai pentru o ședință. în cazul în care ordinul de bursă nu poate fi executat în ședința respectivă, el se consideră ca fiind retras. VALOARE, categorie economică a producției de mărfuri, măsură de apreciere a unui bun, ce exprimă raporturile social-economice dintre oameni cuprinse sub învelișul material al mărfii, care au ca substanță munca socială depusă de producătorii de mărfuri și înmagazinată în marfă. V. se manifestă în raportul cantitativ de schimb dintre două valori de întrebuințare de feluri diferite, dar care încorporează în ele aceeași cantitate de muncă. V. este o mărime abstractă dată de caracteristicile intrinseci ale unui bun determinat obținut prin muncă, precum și de relațiile dintre producătorii și cumpărătorii (consumatorii) bunului, dintre cumpărătorii bunului și obiectul material al bunului; de asemenea, la determinarea v. se au în vedere relațiile dintre producători, cumpărători și puterea publică, care este reprezentanta societății. V. este dată de munca încorporată în marfă și de utilitatea mărfii. Prin utilitatea mărfii se înțelege gradul de satisfacere a cerințelor consumatorului prin însușirile produsului, ca valoare de întrebuințare, și prin cantitatea necesară pentru satisfacerea cerinței. Deși utilitatea nu constituie măsura v., ea este o condiție necesară a acesteia. în procesul de producție, v. unei mărfi este creată de munca abstractă, iar mărimea ei este dată de timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea ei. Mărimea v. se modifică concomitent cu schimbările care intervin în nivelul productivității muncii; de aceea, mărimea v. este direct proporțională cu timpul consumat și invers proporțională cu nivelul productivității muncii. Fiind o categorie economică a producției de mărfuri, v. are un caracter istoric, ea există numai în condițiile producției de mărfuri. Munca creează valoare numai când se materializează în mărfuri și dobândește o expresie socială indirectă în procesul schimbului, sub forma valorii de schimb. Reducerea v. mărfurilor are ca efect micșorarea prețurilor cu amănuntul, stimulează introducerea tehnicii noi, modeme, conduce la lărgirea producției de bunuri, contribuind la creșterea puterii de cumpărare a populației. V. are o deosebită importanță în economia națională, în programarea produsului național brut, a volumului producției diferitelor ramuri și întreprinderi, a proporțiilor din economie, în controlul realizării producției, repartiției, schimbului și consumului, în aprecierea eficienței economice. VALOARE A COLATERALULUI, v. titlurilor financiare luată în calcul la depunerea lor drept garanție a unei tranzacții pe credit. V. a c. se determină după următorul calcul: p VaC=— a Pvi în care: VaC = valoare a colateralului; Ps = ponderea de siguranță: Pvî = ponderea valorii împrumutate; V = valoarea titlurilor de valoare sau a mărfurilor cumpărate pe credit. V. și titlu de valoare; titlu financiar. VAL VALOARE ADĂUGATĂ, categorie economică folosită în economia de piață, care exprimă partea de valoare nou creată și adăugată mărfurilor, lucrărilor și serviciilor. V.a. este contribuția productivă proprie a unei unități economice. V.a. se determină ca diferență între valoarea bunurilor și serviciilor produse (volumul global al activității) și valoarea consumurilor intermediare (consumurile provenite de la terți). Consumurile intermediare sunt bunurile necesare producției și care, fie că sunt incluse în produse în cursul procesului de producție (de exemplu, stofa din care s-a confecționat costumul), fie că dispar, nu se văd în produsul finit (de exemplu, energia consumată de mașini, apa, iluminatul etc.). Consumurile intermediare cuprind materiile prime, materialele, semifabricatele etc. cumpărate de la altă întreprindere, însă nu și capitalul fix. Se întâlnește și categoria de valoare adăugată la prețul pieței, care cuprinde impozitele, taxele (taxa pe valoarea adăugată), elemente care nu constituie o contribuție a întreprinderii la satisfacția consumatorului, și valoarea adăugată la costul factorilor, care exclude impozitele. Valoarea adăugată la costul factorilor Valoarea adăugată la prețul pieței Impozite și taxe V. și taxa pe valoarea adăugată. VALOARE ADĂUGATĂ BRUTĂ, indicator economic care exprimă valoarea producției finale, adică valoarea producției obținute în perioada de calcul, care nu s-a folosit pentru a produce noi bunuri economice în aceeași perioadă, respectiv care nu s-a consumat productiv (consum intermediar). Acest indicator se determină astfel: VAB = PB-CI, în care: VAB = valoarea adăugată brută; PB = producția brută; CI = consumul intermediar. V. și producție brută. VALOARE ADĂUGATĂ NETĂ, indicator economic care exprimă diferența dintre valoarea adăugată brută (v.) și consumul de capital fix (amortismentul mijloacelor fixe). V.a.n. se determină astfel: VAN = VAB-AMF, în care: VAN = valoarea adăugată netă; VAB = valoarea adăugată brută; AMF = amortismentul mijloacelor fixe. VALOARE AGREATĂ, v. acceptată și stabilită în mod definitiv ca urmare a înțelegerii intervenite între asigurat și societatea de asigurări, independent de fluctuația ulterioară a prețurilor bunurilor cuprinse în asigurare. V.a. se folosește în determinarea sumei asigurate în asigurările maritime și fluviale, și apoi în calcularea despăgubirilor în caz de daună. V.a. se stipulează în contractul de asigurare. In asigurările maritime, asigurații își asigură navele la suma pe care o declară și care este agreată de societatea de asigurări; v.a. nu poate depăși valoarea de înlocuire sau maximum valoarea de nou ă bunului, în momentul încheierii asigurării. VAL VALOARE A MONEDEI, categorie economică prin care se definește capacitatea sau puterea de cumpărare a monedei. V. a m. este dată de cantitatea de bunuri și servicii care se poate achiziționa cu o sumă de bani sau cu o unitate monetară. Valoarea monedei este egală cu inversul nivelului general al prețurilor și tarifelor, după următorul calcul: în care: Vam = valoarea sau puterea de cumpărare a monedei; P = indicele general al prețurilor și tarifelor. VALOARE AMORTIZATĂ, parte a valorii de inventar a mijloacelor fixe (v.) transferată corespunzător ritmului uzurii fizice și morale asupra noilor produse obținute, în timpul duratei normate de serviciu, și cu care s-a alimentat fondul de amortizare. V. și amortizare; fond de amortizare; valoare neamortizată. VALOARE ASIGURATĂ 1. Nivelul valoric la care se asigură un bun, constituit din valoarea mărfii în momentul expedierii, la care se adaugă cheltuielile de transport plătite anticipat, cheltuielile de încărcare, prima de asigurare și un anumit beneficiu prezumat. V.a. se folosește numai în asigurările de bunuri și trebuie cunoscută în momentul încheierii asigurării, deoarece în funcție de nivelul ei se stabilesc răspunderea societății de asigurări și mărimea primei de asigurare. V.a. trebuie să coincidă cu valoarea reală a bunului asigurat sau să fie apropiată de aceasta. Cuprinderea în asigurare a unei v.a. exagerate (superioară sau mult inferioară valorii reale a bunului) poate avea urmări nedorite pentru participanții la asigurare. De exemplu, dacă v.a. este superioară valorii reale a bunului, asiguratul nu mai este interesat de buna conservare a bunului, ci din contră, dorește ivirea cazului asigurat. Dacă v.a. este mult inferioară valorii reale a bunului, despăgubirea ce se acordă în caz de daună nu permite refacerea bunului distrus. V.a. trebuie să fie egală sau puțin inferioară valorii reale a bunurilor cu care sunt înregistrate în contabilitate sau prețurilor de vânzare de pe piață în momentul încheierii asigurării. V. și caz asigurat; evaluare de asigurare. VALOARE BURSIERĂ, v. unui titlu de valoare exprimat ca efect al cursului sau al tranzacțiilor de bursă. V. și bursă; curs; titlu de valoare; titlu financiar. VALOARE CAPITALIZATĂ, v. care se stabilește unui activ la nivelul veniturilor pe care le aduce și al ratelor curente de dobândă ale pieței. VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI EMISIUNI DE CERTIFICATE, suma ce se încasează de emitent din distribuirea primară a titlurilor financiare și care se regăsește în bilanțul său, în conturile de capital. VALOARE CONTABILĂ A ACȚIUNII, indicator folosit de bursa de valori care exprimă partea din activul sau patrimoniul net ce revine pe o acțiune, adică averea netă contabilă care revine deținătorului unei sau unor acțiuni. Acest indicator bursier se determină astfel: Vca în care: Vca = valoarea contabilă a acțiunii; AN = activul net; n numărul total al acțiunilor. AN n " 435 VAL Activul net este format din activele agentului economic neafectate de datoriile pe care el le-a contractat. Activul net se determină ca diferență între activul total și datoriile totale. VALOARE CONTABILĂ NETĂ, v. înregistrată a unui activ patrimonial - imobilizat - corectată cu amortismentul înregistrat în contabilitate în conturile de amortizări referitoare la imobilizări. VALOARE CONTABILIZATĂ A ACȚIUNILOR, v. acțiunilor emise pe care emitentul o înregistrează în conturile de capital. VALOARE DECLARATĂ, prețul prevăzut în factură, exprimat în valută, al mărfii importate, pe baza căruia se determină valoarea în vamă prin transformarea prețului mărfii provenite din import, exprimat în valută, în preț în lei, la cursul de schimb. V. și curs; curs real de schimb; valoare în vamă. VALOARE DE ESTIMARE, v. care se atribuie unui imobil, teren, mijloc fix etc. pe baza raportului de estimare, determinat și abilitat de către specialiști, experți autorizați. V. de e. se folosește în negocierile dintre agenți economici, instituții financiare, persoane fizice. VALOARE DEPOZITARĂ, suma dividendelor anuale neridicate care aparțin unei acțiuni. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE, v. de înregistrare a unui mijloc fix în contabilitate și în inventarul unei întreprinderi sau instituții, care mărește partea de activ. în v. de i. se include suma plătită efectiv pentru mijlocul fix achiziționat sau costul efectiv al construirii iui, la care se adaugă cheltuielile de transport, montaj etc. până la punerea lui în funcțiune și investițiile suplimentare făcute ulterior în scopul lărgirii sau reconstruirii lui. V. de i. a m.f. achiziționate, construite sau transferate și puse în funcțiune, precum și valoarea investițiilor ce se pun în funcțiune se determină astfel: a) mijloacele fixe achiziționate sau construite se înregistrează la v. de i., la care se adaugă costul completărilor. îmbunătățirilor și modernizărilor efectuate din investiții; b) mijloacele fixe transferate se înregistrează la unitatea economică primitoare la valoarea de inventar cu care acestea au figurat în unitatea de la care s-a făcut transferul; c) valoarea la care se amortizează investițiile puse în funcțiune, parțial sau total pentru care nu s-au perfectat formele de înregistrare ca mijloace fixe se calculează prin însumarea cheltuielilor efective de realizare a lor, plus cota-parte din cheltuielile comune efectuate în limita sumelor prevăzute în devizul general. Valoarea definitivă de inventar se determină pe baza procesului-verbal de recepție preliminară sau a procesului-verbal de predare-primire încheiat între întreprinderi de construcții și beneficiar, la care, în momentul terminării lucrărilor de investiții și al trecerii lor în categoria mijloacelor fixe, se adaugă și eventualele cheltuieli ce s-au efectuat între data punerii în funcțiune și data încheierii procesului-verbal de recepție în vederea punerii în funcțiune. Modificarea acestei valori nu se poate face decât în cazul reevaluării mijloacelor fixe conform hotărârii guvernului ori în cazul când se rectifică valoarea greșit stabilită, dar numai cu aprobarea organului ierarhic superior. în practică, v. de i. se mai numește valoare inițială sau valoare de înregistrare. VALOARE DE ÎNLOCUIRE, DE REPRODUCȚIE A MIJLOACELOR FIXE, totalitatea cheltuielilor calculate la nivelul prețurilor actuale, care se efectuează cu reproducția mijloacelor fixe, construirea sau cumpărarea, transportul instalarea sau punerea în funcție a unui mijloc fix nou și cu caracteristici constructive și tehnico-economice similare celui ce se înlocuiește. Deosebirea dintre v. de î. și cea. de inventar, care de fapt cuprinde aceleași elemente componente, constă în. aceea că valoarea de inventar este calculată în momentul în care mijlocul fix a intrat în întreprindere și a fost înregistrai, în timp ce v. de t este calculată la prețul la care s-ar VAL putea procura în momentul evaluării noului mijloc fix, asemănător celui pe care îl înlocuiește. V. de î. se mai numește și valoare de reconstituire sau actualizată. Această valoare se determină ori de câte ori este necesară reevaluarea mijloacelor fixe (v.). VALOARE DE ÎNREGISTRARE, v. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE. VALOARE DE LICHIDARE, v. a unei unități economice privită ca o sumă a valorii elementelor patrimoniului, între care nu se poate stabili nici o legătură. Limita maximă a v. de 1. este venitul maxim ce se obține în cele mai bune condiții în perioada dată, prin vânzare. Concomitent, v. de 1. este limita inferioară a evaluării, sub care proprietarul nu poate coborî în timpul negocierii, întrucât sub acest nivel nu este eficientă vânzarea unității economice. VALOARE DE PIAȚA, v. care se obține în condiții normale la vânzarea unui bun pe piață și care este dată de nivelul prețului obținut pentru ea. VALOARE DE PORTOFOLIU, categorie bursieră care exprimă valoarea unui titlu financiar utilizat cu deosebire pentru un plasament pe termen lung. VALOARE DE RANDAMENT, v. a unui plasament, a unui bun sau a unei întreprinderi, calculată prin capitalizarea profiturilor sale viitoare prin folosirea unei rate de capitalizare determinate. Valoarea respectivă calculată la nivelul unei acțiuni se poate determina prin raportarea profitului net ce revine pe o acțiune la rata medie a dobânzii pe piață, efectuându-se următorul calcul: PN VR = 4L-, RD în care: VR = valoarea de randament; PN = profitul net pe o acțiune; RD = rata medie a dobânzii pe piață. VALOARE DE RĂSCUMPĂRARE A UNEI POLIȚE DE ASIGURARE, noțiune utilizată în asigurări, care reprezintă suma pe care o societate de asigurări o pune la dispoziția unui asigurat înaintea scadenței poliței, dacă acesta din urmă a plătit primele de asigurare cel puțin o anumită perioadă, reprezentând suma în numerar pe care o primește titularul dacă renunță voluntar la poliță, eliberând societatea de asigurări de obligațiile stipulate în contractele de asigurare. VALOARE DE SCHIMB A MĂRFURILOR, v. care reprezintă cantitatea de muncă necesară pentru producerea lor, avându-se în vedere performanțele tehnico-calitative, raritatea și importanța mărfurilor. Munca asigură compararea valorii tuturor mărfurilor. V. de s. a m. este raportul liber exprimat dintre cerere și ofertă. VALOARE DE VÂNZARE A ACȚIUNII, v. la care se poate vinde o acțiune. V. de v. a a cuprinde: adaosul inflaționist (v.), valoarea depozitară (v.) și valoarea speculativă de bursă. VALOARE ESTIMATIVĂ A MĂRFURILOR, v. aproximativă pe care oamenii o atribuie mărfurilor căutate, în funcție de însușirile acestora de a satisface cerințele de consum, în funcție de calitatea și de varietatea lor, de posibilitățile de procurare a lor de către cumpărători. 437 VAL VALOARE EXTERNA, v. a unei monede care rezultă din nivelul ratei de schimb efective, nominale, în raport cu valutele mai multor țări. Pentru obținerea v.e. se folosește un indice calculat pe baza mediilor geometrice ale mai multor rate de schimb ale acestei monede, ponderată în funcție de partea din comerțul exterior pe care o țară o derulează cu țările respective. Dacă se compară indicele la diferite date, se obține variația valorii externe în raport cu anumite valute. V.e. reală a unei monede se obține prin corectarea ratelor de schimb cu indicele inflației al fiecărei țări luate în calcul. VALOARE FINANCIARA A ACȚIUNII, v. care exprimă capitalul financiar ce s-ar putea fructifica cu un astfel de dividend, la o rată medie a dobânzii pe piață, potrivit următorului calcul: în care: Vf = valoarea financiară; D = dividendul; R = rata medie a dobânzii de piață. VALOARE FISCALĂ, v. ce se determină de organul fiscal sau de agentul economic, pe baza căreia se calculează impozitul datorat bugetului de stat. VALOARE INIȚIALĂ, v. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE. VALOARE INIȚIALĂ COMPLETĂ, v. care exprimă totalitatea cheltuielilor efectuate cu achiziționarea sau construirea, transportul, montarea și punerea în funcțiune a mijloacelor fixe, efectuate de agentul economic în momentul procurării. V.i.c. are importanță pentru cunoașterea volumului valoric al mijloacelor fixe de care dispune agentul economic, ramura sau economia națională. V.i.c. caracterizează structura și dinamica mijloacelor fixe, servește la calcularea amortismentului și la analiza eficienței folosirii mijloacelor fixe. V.i.c. se modifică prin reevaluare sau modernizări. VALOARE INTERNAȚIONALĂ, categorie economico-financiară care exprimă relațiile dintre agenții economici privind consumul de factori pentru producerea și comercializarea unei mărfi, în condițiile care există la un moment dat în țările care aduc pe piața mondială majoritatea mărfurilor. Datorită faptului că piața mondială este unică, marfa respectivă are o singură v.i., care este considerată etalon pentru evoluția prețurilor la care marfa se vinde. V.i. se determină și se impune spontan pe piața internațională, ca tendință principală, iar prețurile care trebuie să o exprime cuprind în fapt raportul dintre cerere și ofertă. între valorile naționale și v.i. a unei mărfi pot exista anumite diferențe determinate de deosebirile dintre țări referitoare la: productivitatea muncii, volumul și calitatea producției, costurile de producție, raportul dintre cerere și ofertă etc. VALOARE INTRINSECĂ, indicator financiar care exprimă activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ale unui agent economic. Activele latente sunt provizioane pentru riscuri și cheltuieli care nu s-au ivit în exercițiul financiar încheiat și care nu s-au soldat prin conturile de venituri. V.i. a unei acțiuni se determină prin împărțirea activului net real la numărul de acțiuni care se află în circulație. V.i. se calculează astfel: n 438 VAL în care: Vi = valoarea intrinsecă; AN = activul net; n = numărul total de acțiuni. VALOARE IN TIMP, mărimea cu care prețul pe piață al unui tip de contract scade sau crește în timpul rămas până la expirarea lui, astfel încât ajunge să atingă pragul de rentabilitate. VALOARE ÎN VAMĂ, v. formată din prețul de import, franco frontieră română, transformat în lei, potrivit normelor legale privind cursul de schimb valutar al zilei. V. în v. pentru mărfurile importate constă din prețul de import format din: a) prețul extern transformat în lei, în cazul mărfurilor al căror preț include cheltuielile externe de transport, manipulare și asigurare, precum și alte cheltuieli în valută; b) prețul extern transformat în lei, la care se adaugă cheltuielile externe de transport, manipulare și asigurare, precum și orice alte cheltuieli în valută, în cazul mărfurilor al căror preț extern nu include aceste cheltuieli, în baza documentelor de transport și asigurare; c) prețul extern transformat în lei, majorat cu o cotă procentuală de 10%, dacă nu există documente de transport, manipulare și asigurare în momentul calculării taxelor vamale. Transformarea în lei a prețurilor externe pentru stabilirea v. în v. se face potrivit cursurilor de schimb valutare în vigoare. Dacă lipsesc documentele care atestă valoarea mărfurilor importate, aceasta se stabilește de organele vamale pe baza prețurilor de import practicate pentru asemenea mărfuri sau pentru mărfuri similare. în conformitate cu prevederile Codului de evaluare vamală, care a fost negociat la Runda Tokio din aprilie 1979, la care a aderat și România, s-au stabilit cinci metode de evaluare în vamă. De regulă se folosește prima metodă; dacă aceasta nu permite determinarea v„ în .y. se . poate recurge la a doua, apoi la a treia etc. Prima metodă folosește valoarea tranzacției exprimată în prețul de facturare. Metodele a doua și a treia folosesc valoarea tranzacției unor mărfuri identice sau asemănătoare importate în aceeași țară. Metoda a patra folosește ca punct de plecare prețul la care se revând mărfurile importate. Metoda a cincea apelează la o valoare de calcul în care se au în vedere prețurile materiilor prime, cheltuielile de producție, cheltuielile generale și profitul importatorului. V. în v. se ia drept bază pentru calcularea cuantumului taxelor vamale. V. și taxă vamală; vamă. VALOARE MAJORATA, sumă înscrisă în polița de asigurare a navei formată din două valori: a) valoarea asigurării de bază sau valoarea navei în momentul încheierii asigurării; b) suplimentul de valoare reprezentând prevederea asiguratului pentru situațiile în care la data daunei totale nava ar avea o valoare mai mare, datorită creșterii prețurilor pe piața mondială. în momentul producerii daunei totale, societatea de asigurări plătește despăgubirea la nivelul valorii navei din momentul daunei, dar nu mai mult decât cele două sume asigurate cumulate. VALOARE MEDIE, v. determinată ca medie între valoarea cea mai mică și valoarea cea mai mare. V.m. se determină cu ajutorul mediei aritmetice, armonice, geometrice, cronologice etc. V. și medie aritmetică; medie armonică; medie geometrică. VALOARE MEDIE ANUALĂ A MIJLOACELOR FIXE, valoarea mijloacelor fixe existente la dispoziția unităților economice, determinată ca medie pe parcursul unui an calendaristic. Datorită timpilor diferiți de funcționare a mijloacelor fixe (un întreg an calendaristic, o anumită parte din an sau scose din funcțiune), este necesar să se determine valoarea medie anuală pe categorii de mijloace fixe care intră și care ies din funcțiune, astfel: 439 VAL Vma = Vi + Vmai - Vmas , în care: Vma = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; Vi = valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente la începutul anului și care vor funcționa în tot cursul anului; Vmai = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să intre în funcțiune în cursul anului; Vmas = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să fie scoase din funcțiune în cursul anului. V.m.a. a m.f. prevăzute a intra sau ieși din funcțiune în cursul anului cuprinde valoarea de inventar a mijloacelor fixe puse sau scoase din funcțiune într-o unitate economică în cursul lunii anterioare celei pentru care se stabilește această valoare, ponderată cu timpul exprimat în luni întregi, până la sfârșitul anului. Lunile în care mijloacele fixe intră sau ies din funcțiune nu se iau în calcul la determinarea amortismentului. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să intre (Vmai) sau să iasă din funcțiune (Vmae) se determină astfel: VT Vmai sau Vmae =--------, 12 în care: V = valoarea de inventar a mijloacelor fixe ce vor intra sau vor ieși din funcțiune; T = numărul de luni întregi, mai puțin luna de intrare sau de ieșire din funcțiune a mijlocului fix, până la finele anului.. V.m.a. se utilizează la calcularea amortismentului (v.) mijloacelor fixe. VALOARE MEDIE UNITARĂ, noțiune, concept economic folosit în statistica de comerț exterior cu care se exprimă prețul mediu pe unitatea de produs, în condițiile lărgirii gamei de produse și ale diversificării sortimentale a mărfurilor destinate comerțului internațional. VALOARE MOBILIARĂ, titlu de proprietate sau de creanță ce exprimă o valoare reprezentând o creanță sau o participație și care confirmă faptul că deținătorul lui este titularul unui drept de o anumită valoare, ce se poate negocia la bursa de valori. Unele v.m. sunt cu venit variabil (acțiunile), iar altele cu venit fix (obligațiuni, înscrisuri funciare, titluri de rentă etc.). Valorile mobiliare sunt creanțe și participații care se pot transmite fără dificultăți, deoarece se negociază la bursa de valori. V. și bursă; piața acțiunilor; piața capitalurilor; piața obligațiunilor; piață financiară; piață monetară; piață primară; piață secundară. VALOARE NAȚIONALĂ, v. care exprimă relațiile de producție și de schimb dintre agenții economici și alți subiecți din economia unei țări. Nivelul v.n. a unei mărfi și dinamica ei depind de mai mulți factori și de anumite condiții specifice ale țării, dintre care se menționează: "nivelul productivității muncii; "raportul dintre cererea și oferta pentru marfa respectivă; ■structurile muncii pe categorii de calificare. V.n. sunt influențate de valorile internaționale, cu deosebire de prețurile mărfurilor procurate de pe piața internațională. V. și valoare internațională. VALOARE NEAMORTIZATĂ, parte a valorii de inventar a mijloacelor fixe (v.) .necompensată încă prin sistemul amortizării. V.n. însumată cu valoarea amortizată trebuie să dea valoarea de inventar a mijloacelor fixe. V, și amortizare; fond de amortizare; valoare amortizată. VAL VALOARE NOMINALĂ, sumă înscrisă pe un titlu de credit (bilet Ja ordin, cambie, acțiune, cec, obligațiune etc.) care, de regulă, se plătește la prezentare. VALOARE PAR (NOMINALĂ), sumă înscrisă pe fața unui titlu financiar. V.p. prezintă importantă numai în cazul titlurilor financiare care exprimă relații de credit. VALOARE PARITARĂ, conținutul valoric al unității monetare a unei țări sau al instrumentelor monetare internaționale -- Drepturi Speciale de Tragere, coș valutar - determinat prin legi ale diferitelor state sau prin convenții internaționale. Stabilirea v.p. a monedei naționale este un atribut al suveranității naționale și se stabilește cât mai aproape de valoarea reală și de puterea de cumpărare a monedei respective. V.p. se exprimă printr-un etalon (aur, o altă monedă de referință, Dreptul Special de Tragere, un anumit „coș“ de valute etc.) și servește la stabilirea parității monetare, respectiv a raportului valoric dintre două monede. O bună perioadă de timp, v.p. a monedelor naționale s-a exprimat numai printr-o anumită cantitate de aur. în condițiile etalonului aur-devize, v.p. a început să fie exprimată nu numai printr-o anumită cantitate de aur, ci și în dolari S.U.A., iar din 1976, potrivit prevederilor statutului Fondului Monetar Internațional (v.), valorile paritare se stabilesc în Drepturi Speciale de Tragere (v.). V.p. se poate modifica prin revalorizare sau devalorizare. V. și devalorizare; revalorizarea banilor. ❖ V.p. glisantă, valoare stabilită prin ajustarea periodică, la intervale relativ scurte de timp, a cantității de aur a monedei naționale, în funcție de cotarea liberă pe piață a monedei. Stabilirea v.p.g. urmărește păstrarea raportului dintre valoarea paritară și evoluția puterii de cumpărare a monedei. ❖ V.p. mobilă, modificare a v.p. a monedei în funcție de evoluția ei manifestată pe piață în cursul unui an calendaristic. V. și valoare paritară. '**** VALOARE POTENȚIALA, v. unui titlu financiar sau a unei mărfi care va putea fi încasată de investitor la încheierea unei tranzacții, în funcție de prețul zilei. VALOARE POTENȚIALĂ PIERDUTĂ/CÂȘTIGATĂ, diferența dintre mărimea valorii potențiale posedate curent și cea a valorii potențiale posedate inițial de un investitor. VALOARE PREZENTĂ (ACTUALIZATĂ), v. determinată în momentul inițial al fluxurilor bănești viitoare într-un anumit interval de timp, estimate a se realiza printr-o activitate economică desfășurată într-o perioadă îndelungată. V.p. se determină prin actualizarea valorilor viitoare, folosindu-se formula următoare: Z VJl + ay, i=0 în care: Vt = valoarea estimată a se obține în momentul t; a = coeficientul de actualizare. V.p. se folosește cu deosebire în cadrul proiectelor de investiții, al acțiunilor de cooperare în producție. în aceste domenii se determină v.p. a fluxurilor de cheltuieli, de venituri, când se calculează profitul actualizat. VALOARE RĂMASĂ, parte din valoarea totală a unui mijloc fix care nu a fost încă amortizată. V.r. se determină ca diferență între valoarea totală și mărimea uzurii sau valoarea amortizată a mijloacelor fixe. V.r. caracterizează starea tehnică a mijloacelor fixe, eficiența cu care acestea sunt folosite etc. V. și valoare neamortizată. 441 VAL VALOARE REALĂ 1. Valoarea potențială concretizată prin încheierea tranzacției pe piața bursieră. 2. Sub aspect bancar, este valoarea bunurilor depuse drept gaj, cum sunt: materiile prime, metalele prețioase, acțiunile, imobilele etc., care au menirea să asigure protecția împotriva scăderii puterii de cumpărare, împotriva inflației, o bună garantare a împrumuturilor. VALOARE RESTANTĂ (REALĂ sau RĂMASĂ), valoare de inventar a mijlocului fix stabilită după scăderea uzurii calculate și înregistrate până în acel moment și care urmează a fi transferată prin amortizare asupra produselor ce se vor fabrica în perioadele viitoare de gestiune. VALOARE REZIDUALĂ, valoarea materialelor (deșeuri și alte materiale utilizabile) rezultate din scoaterea din funcțiune a unui mijloc fix prin casarea lui. La determinarea normelor de amortizare a mijloacelor fixe, de regulă, se ține seama de v.r., care se scade. întrucât v.r. este în general mică și foarte greu de stabilit, în sistemul actual românesc de amortizare ea este neglijată, nu se ia în calcul. VALOARE SPECULATIVĂ, creșterea sau descreșterea valorii (nominală + adaos inflaționist + depozit) pe baza previziunii dividendului din anul în curs. VALOARE VOLATILA, v. a unui titlu financiar care are un curs în creștere în ritm rapid, iar raportul său curs/profit este de regulă foarte ridicat. VALOAREA AUTOVEHICULULUI LA DATA PRODUCERII ACCIDENTULUI, v. care se determină scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare. V. și valoarea de nou a autovehiculului avariat; uzura autovehiculului avariat. VALOAREA BUNURILOR LA DATA ASIGURĂRII, v. care stă la baza stabilirii sumei asigurate. Prin v.b. la d.a. se înțelege, după caz: la mijloace fixe și obiecte de inventar, valoarea de nou (prețul de înlocuire), din care se deduce uzura stabilită în funcție de vechime, de modul de întrebuințare; la activele circulante materiale, cu excepția obiectelor de inventar, costurile acestora corectate cu cheltuielile efectuate cu transportul, manipularea, depozitarea și prelucrarea lor; la obiectele de muzeu sau de expoziție, precum și la lucrările de artă pe sticlă, din sticlă ori pe plăci de marmură, sumele reprezentând valoarea lor de circulație; la autovehicule, valoarea de nou a acestora a unui autovehicul de același fel și de tip corespunzător, mai puțin uzura stabilită în raport cu vechimea, întrebuințarea și starea de întreținere a autovehiculului. Suma asigurată poate fi stabilită cel mult la nivelul v.b. la d.a. VALOAREA CLĂDIRII ÎN MOMENTUL PRODUCERII RISCULUI ASIGURAT, v. care se stabilește diferit, după cum este vorba despre clădiri care aparțin unităților de stat, cooperatiste, private sau populației. în cazul clădirilor aparținând unităților de stat, v.c. în m.p.r.a. este egală cu valoarea de nou din care se scade uzura înregistrată în contabilitate. La clădirile aparținând populației, v.c. în m.p.r.a. se obține înmulțind valoarea de nou cu cota de valoare rămasă, pe care o stabilește societatea de asigurări pe tipuri de clădiri, în funcție de calitatea, vechimea și starea de întreținere a acestora. La aceste clădiri, valoarea de nou se calculează prin înmulțirea suprafeței construite cu valoarea de nou pe metru pătrat de suprafață construită, stabilită de societatea de asigurări. V.c. în m.p.r.a. stă la baza stabilirii despăgubirii de asigurare. V. și valoarea de nou. VALOAREA DE INTRARE A MIJLOACELOR FIXE, v. care cuprinde: "valoarea rămasă actualizată aferentă fiecărui mijloc fix care a fost reevaluat în conformitate cu normele în vigoare; "prețul de achiziție, pentm mijloacele fixe procurate cu titlu oneros; "costul de producție, pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea patrimonială; "valoarea actuală, pentru 442 VAL mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialiști și cu aprobarea adunării generale a acționarilor la societățile comerciale, respectiv a consiliului de administrație la regiile autonome și la instituții publice, ținând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice identice sau similare; "valoarea de aport acceptată de părți, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii etc., potrivit statutelor sau contractelor, determinată prin expertiză. V. și amortizare. VALOAREA DE NOU, prețul de înlocuire la care se pot achiziționa noi mijloace fixe și unele obiecte de inventar, din care se deduce uzura determinată în funcție de durata de serviciu consumată, de starea de întreținere a bunului cuprins în asigurare. V. de n. se folosește în determinarea sumei asigurate și în plata despăgubirilor de asigurare. VALOAREA DE NOU A AUTOVEHICULULUI AVARIAT, prețul practicat de unitățile specializate la data producerii accidentului, pentru un autovehicul nou identic sau asemănător. Astfel, pentru autovehiculele înmatriculate în România care aparțin persoanelor juridice și persoanelor fizice române sau străine, precum și pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparținând persoanelor juridice și persoanelor fizice române, care se comercializează în România, la determinarea v. de n. se folosesc prețurile practicate de unitățile de specialitate la data producerii accidentului pentru aceste autovehicule. V. de n. pentru autovehiculele înmatriculate în România care aparțin persoanelor juridice și persoanelor fizice, române sau străine, precum și pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparținând persoanelor juridice și persoanelor fizice române, care se comercializează în România, se determină folosindu-se prețurile de vânzare practicate la data accidentului în țara care a fabricat autovehiculul respectiv (sau prețurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate), transformate în lei la cursul de schimb valutar în vigoare la data accidentului. Pentru autovehiculele la care nu există prețuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, v. de h. se stabilesc' prin asimilare cu prețurile de vânzare practicate la data accidentului ale unor autovehicule care au caracteristici similare, din producția internă sau externă (în lipsa acestor prețuri, se pot avea în vedere prețurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate), după caz, corectate cu un coeficient de similitudine cuprins între 0,75 și 1,00. V. și asigurare de răspundere civilă auto. VALOAREA INVESTIȚIEI, indicator valoric al eficienței economice a investițiilor care exprimă efortul efectuat pentru executarea și punerea în funcțiune a unui obiectiv de investiție. V.i. cuprinde investiția de bază (directă) (v.), investiția colaterală (v.), investiția conexă (v.). V.i. trebuie examinată complex și multilateral încă din faza de pregătire a investiției, acordându-se o atenție deosebită efortului material, financiar și uman făcut de societate. VALOAREA MEDIE A INDICELUI DE DESPĂGUBIRE, v. ce intervine în calculul abaterii medii pătratice, pe baza căreia se obține adaosul de risc. V.m. a L de d. se calculează pe baza formulei: n i = k=l în care: i = valoarea medie a indicelui de despăgubire; Ik = indicele de despăgubire în anul k; fr = frecvența relativă de realizare a indicelui în anul k. In calculul abaterii medii pătratice nu este indicat să se utilizeze indicele mediu de despăgubire, ci v.m. a i. de d., deoarece media aritmetică este oportun a fi utilizată numai atunci când poate fi vorba despre o frecvență uniformă a producerii riscului asigurat, ceea ce practic este greu de 443 VAL întâlnit. V. și abatere medie pătratică; adaos de risc; frecvența relativă de realizare a indicelui de despăgubire. VALOAREA NOMINALĂ A TITLULUI DE STAT, valoarea înscrisă pe un titlu de stat (v.), rambursabilă la scadență. VALOAREA PRODUCȚIEI GLOBALE, valoarea întregii producții obținute de o întreprindere într-o anumită perioadă, care cuprinde următoarele elemente: "valoarea produselor finite destinate livrării în afara unității economice, produsă într-o anumită perioadă din materii prime, materiale, semifabricate, piese și subansambluri achiziționate de la alte unități sau din producție proprie; "valoarea semifabricatelor din producție proprie, livrate altor întreprinderi; ■valoarea producției obținute din fondul pentru introducerea tehnicii noi; "valoarea lucrărilor și prestărilor de servicii cu caracter industrial executate pentru alte unități; "valoarea prelucrării materiilor prime și materialelor clienților; "valoarea producției aflate în curs de fabricație; ■valoarea stocurilor de producție neterminată; "reparații capitale neterminate efectuate cu resurse și forțe proprii etc. V.p.g. totale cuprinde, pe lângă elementele de mai sus, și consumurile interne productive, cum sunt: semifabricate, piese de schimb, reparații capitale, reparații curente și întrețineri ale utilajelor etc. V. și producție globală. VALOAREA PRODUCȚIEI LA 1 000 DE LEI FONDURI INVESTITE, indicator sintetic care exprimă raportul dintre producția globală (ca efect) și 1 000 de lei mijloace bănești investite (mijloace fixe). Acest indicator se determină după formula: VP VP1Ooo=-~lOOO, Fi în care: VPiooo = valoarea producției la 1 000 lei fonduri investite; VPa = valoarea producției globale anuale; Fi = fonduri investite. Indicatorul se poate calcula pe fiecare obiectiv, pe ramură economică și pe economia națională. în cazurile în care au loc modernizări, reutilări etc., indicatorul se determină după formula: în care: Mfe = mijloace fixe existente. Indicatorul prezintă o mare importanță pentru comensurarea eficienței economice a investițiilor efectuate prin prisma cuantumului producției globale. VALOAREA PRODUCȚIEI MARFĂ, indicator valoric important, utilizat în aprecierea eficienței economice a investițiilor, prin care se exprimă cuantumul producției unei unități economice destinate desfacerii, ce se realizează într-o anumită perioadă ca urmare a efectuării unui anumit volum de investiții. în structura indicatorului se cuprind: valoarea produselor finite și a semifabricatelor din producția proprie destinate desfacerii, valoarea lucrărilor cu caracter industrial executate pentru terți, valoarea prelucrării materiilor prime și a materialelor clienților (din care se deduce valoarea materiilor prime predate de clienți), valoarea reparațiilor capitale ale utilajului propriu, executate de lucrătorii unității. V.p.m. se calculează după formula: 444 în care: Pm = producția marfă; Vpf = valoarea produselor finite; Vpmc= valoarea prelucrării materialelor clienților; Vs = valoarea semifabricatelor produse în unitate și livrate terților; Vr = valoarea reparațiilor capitale ale utilajelor proprii; I = lucrări de natură industrială efectuate pentru terți și investiții proprii. La stabilirea v.p.m. nu se iau în calcul valoarea produselor și a semifabricatelor consumate în scop productiv în interiorul unității, valoarea materialelor aduse de clienți, valoarea cu care cresc sau descresc stocurile de semifabricate, combustibil etc. Cuantumul valoric al acestui indicator stă permanent în atenția organelor de proiectare, avizare, aprobare și executare a investițiilor. Indicatorul se poate exprima în costuri sau prețuri de producție și caracterizează în ce măsură se îndeplinește programul de producție destinată desfacerii. De realizarea acestui indicator depinde realizarea tuturor indicatorilor economico-fînanciari ai unității economice. V. și producție marfă. VALOAREA PRODUCȚIEI NETE, expresia valorică a producției nete, indicator prin care se exprimă valoarea nou creată în activitatea productivă a unităților economice; se determină ca diferență între producția globală și cheltuielile materiale ce s-au efectuat în acest scop. V.p.n. se calculează lunar, trimestrial și anual de către unitățile industriale, trimestrial de către unitățile ce aparțin CENTROCOOP și UCECOM și anual de către unitățile industriale organizate pe lângă întreprinderi și organizații ne industriale. V. și producție netă. VALOAREA RISCULUI, accepțiune curentă a noțiunii de risc, potrivit căreia se urmărește determinarea valorică a evenimentului incert, posibil, viitor și independent de voința și de acțiunea părților interveniente în asigurare. V.r. permite determinarea aproximativă a gradului de probabilitate și intensitate a evenimentului. V.r. interesează în mod deosebit societatea de asigurări, deoarece pe baza ei se calculează media primei de asigurare. VALORI GUVERNAMENTALE, titluri de valoare emise de organele centrale ale administrației de stat (bonuri de stat, bonuri de tezaur, obligațiuni etc.), prin care se procură veniturile necesare perioadei respective. VALORI MATERIALE, v. ACTIVE CIRCULANTE. VALORI MOBILIARE 1. Titluri de proprietate sau de creanță, instrumente negociabile emise în formă materială sau evidențiate prin înscrisuri în cont, care oferă deținătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, având o sferă de cuprindere mai restrânsă decât hârtiile de valoare. După structura lor, v.m. sunt cu venit variabil (acțiunile) cu venit fix (obligațiuni, înscrisuri funciare, bunuri de tezaur, titluri de rentă sau alte înscrisuri de stat). Emisiunea de v.m. reprezentând împrumuturi de stat, vânzarea și răscumpărarea lor, precum și plata dobânzilor și a altor speze aferente se fac direct de către Ministerul Finanțelor sau prin intermediul altor instituții financiare specializate care dobândesc calitatea de agent al statului, pe baza convențiilor încheiate. 2. Acțiuni și obligațiuni plătibile în străinătate într-o anumită valută și amortizabile sau rambursabile în străinătate. V. și împrumut de stat; împrumut de stat extern; împrumut de stat intern. 445 VAL VALORI MOBILIARE EXTERNE, titluri emise de diferiți agenți economici, bancari și nebancari ai unui stat, inclusiv chiar de către stat, exprimate în moneda altui stat și plasate pe piețele de capital ale statului respectiv, în cazul emisiunilor străine, sau exprimate în monedele mai multor state și plasate pe piețele de capital ale altor state decât cele cărora aparțin monedele respective, în cazul euroemisiunilor. Astfel de emisiuni externe sunt forme de manifestare a internaționalizării piețelor de capital. Emisiunile de acțiuni și obligațiuni externe constau în aceea că emitentul realizează plasarea titlurilor unor subscriptori străini. Titlurile sunt emise în moneda țării pe a cărei piață se plasează titlul ori sunt emise în eurovalute, caz în care subscriptorii le achiziționează contra unor monede străine pe piețe sau piețele pe care se realizează plasamentele. V. și valori mobiliare. VALORI MOBILIARE ROMÂNEȘTI, v.m. emise de un rezident român. V. și valori mobiliare. VALORI MOBILIARE STRĂINE, v.m. emise de un nerezident în România. V. și valori mobiliare. VALORIFICARE, operațiune care se efectuează pe piața financiară, de vânzare a unor titluri, devize, metale prețioase, sau operațiune de vânzare a mărfurilor. VALORIFICARE SUPERIOARĂ, utilizare eficientă, cu rezultate economico-financiare maxime, a resurselor naturale și de muncă dintr-o unitate economică, ramură economică sau țară, prin procese tehnice și sisteme economico-organizatorice modeme. V.s. este un factor important al progresului economic, care presupune folosirea rațională a resurselor naturale în circuitul economic, prelucrarea resurselor naturale pe baza tehnicii și tehnologiei modeme, astfel încât dintr-o anumită cantitate de materii prime să se obțină cât mai multe produse finite, cu maximum de avantaje economico-sociale pentru dezvoltarea țării. VALUTA ÎNȚELEGERII, valuta în care se exprimă prețul unei mărfi sau suma unui credit pus la dispoziție, potrivit înțelegerilor internaționale. V.î. poate să nu coincidă cu valuta plății (v.). VALUTA PLĂȚII, valuta în care este condiționată plata mărfii sau stingerea creditului într-o înțelegere comercială internațională. Necorespondența dintre v.p. și valuta înțelegerii poate avea loc atunci când firma exportatoare preferă să stabilească prețul mărfii în valuta sa națională sau atunci când decontările prin clearing (v.) se fac în valuta unei terțe țări, precum și din alte cauze. în aceste cazuri, în contract se prevede cursul după care trebuie să se recalculeze înțelegerea valutară. VALUTA POLIȚEI, suma datoriei prevăzute în poliță. în polițele care circulă în interiorul unei țări, v.p. este exprimată în unitățile bănești naționale, iar în circulația internațională, v.p. se exprimă în unitățile bănești ale țării debitoare, ale țării creditoare ori ale unei terțe țări, care constituie un centru comercial internațional. VALUTARE, noțiune utilizată pentru stabilirea datei de când încep să se calculeze dobânzile aferente sumelor înscrise de bancă în contul personal al clientului sau al corespondentului. Adesea, v. nu corespund cu data înscrierii în cont. VALUTĂ, moneda națională a unei țări, efectivă (metalică, bilete de bancă) sau de disponibil în cont (valută în cont), care este folosită la efectuarea plăților către terțe persoane fizice și juridice străine, la lichidarea diferitelor datorii față de străinătate și la realizarea unor operațiuni și tranzacții internaționale. De asemenea, sunt v. și monedele compuse, ca de exemplu: D.S.T. (Drepturi Speciale de Tragere), E.C.U. (Unitatea Europeană de Cont) etc. Normele juridice ale 446 “ ™ — VAL țării noastre care reglementează relațiile valutar-financiare includ în noțiunea de valută: biletele de bancă (bancnotele) și monedele emise în străinătate, dacă au putere circulatorie sau pot fi preschimbate în monede și bancnote care au această calitate; ordinele și dispozițiile de plată, acreditivele, scrisorile de credit, mandatele, cambiile, cecurile, titlurile de comerț care cuprind drepturi și obligații de plată exprimate în bani aparținând altor state, cu condiția ca locul plății să fie într-o țară străină sau ca emitentul să aibă sediul în străinătate; disponibilitățile exprimate în bani străini, aflate în conturi sau sub alte forme în străinătate. Potrivit normelor noastre juridice, v. i se mai asimilează: drepturile și obligațiile patrimoniale, indiferent de forma în care sunt exprimate, care pot fi realizate ori lichidate în bani străini în țară sau în străinătate; hârtiile de valoare emise de către statul român ori de o persoană juridică română, exprimate în lei și plătibile în țara noastră, cu condiția ca acestea să urmeze a fi scoase sau introduse în țara noastră; sumele de bani primite - indiferent de moneda în care sunt exprimate - și cele cuvenite în țara noastră persoanelor care domiciliază în străinătate. în consecință, în țara noastră, în noțiunea de valută se cuprind și devizele (v.). V. îndeplinește următoarele funcții: mijloc de plată și de circulație în relațiile internaționale; etalon al prețurilor; mijloc de rezervă. ❖ V. blocată, v. aflată în conturile băncilor din străinătate, ale căror titulari nu pot dispune de ea în mod liber decât cu aprobarea organelor de stat din țara care a blocat valuta. ❖ V. convertibilă, v. care se poate preschimba în mod liber într-o altă valută, la paritate egală (la un curs fix sau cunoscut). Ea presupune existența unui angajament al țării emitente în ce privește convertirea propriei monede, la cererea oricărui deținător, în oricare altă monedă, la un curs oficial, fix sau în orice caz cunoscut. V. și convertibilitatea valutei. ❖ V. de intervenție, v. în raport de care se efectuează negocierile de valute pe piețele de schimb. Pentru a se evita diferite complicații, intervențiile pe piețele valutare se efectuează în general în raport cu dolarul S.U.A. V. și intervenție valutară. ❖ V. de rezervă, bani emiși de unele state mari, cu o economie puternic dezvoltată, cu un grad ridicat de stabilitate valorică și de siguranță economică, folosiți de către alte țări ca instrumente de plată și de rezervă în tranzacțiile internaționale și care își mențin, în același timp, trăsăturile și identitatea națională. Pentru a fi utilizată ca v. de r., o monedă națională trebuie să îndeplinească următoarele condiții: ■să dețină un rol important în relațiile comerciale, bancare, valutare și financiare internaționale; ■să fie folosită în numeroase tranzacții internaționale (să dețină o poziție dominantă pe principalele piețe valutare); "să i se garanteze convertibilitatea în aur sau în diferite alte valute; "cursurile să fie stabile; asă prezinte încredere, iar economia țării emitente să aibă perspective de dezvoltare. Cele mai utilizate v. de r. sunt: lira sterlină, francul francez, dolarul S.U.A., marca germană etc. După al doilea război mondial, rolul v. de r. a fost tot mai mult îndeplinit de dolarul S.U.A., de marca germană și de alte valute. Ca rezerve monetare internaționale, v. de r. sunt folosite la acoperirea eventualelor deficite ale balanțelor de plăți ale statelor deținătoare, ceea ce înseamnă că aceste valute au calitatea de elemente ale lichidității internaționale, cu ele putându-se face față diferitelor angajamente de plată externe. ❖ V. de schimb, v. principală în care se derulează majoritatea afacerilor (de exemplu: dolarul american, lira sterlină, marca germană, yenul japonez etc.). ❖ V. de tranziție, v. care este folosită de parteneri pentru negocierea prețului într-un anumit contract comercial internațional. V, de t. se prevede în contract. ❖ V. efectivă, v. care se prezintă sub formă de numerar (monedă metalică străină, bancnote) și care are o folosire oarecum restrânsă, fiind utilizată atunci când persoanele fizice se deplasează în alte țări ca turiști sau în interes oficial. Transportul de v.e., mai ales în cantitate mai mare, este riscant și incomod, ceea ce determină folosirea în aceste cazuri a diferitelor instrumente de plată, cu deosebire a cecurilor de călătorie. Pentru ca o monedă națională să dobândească proprietățile v.e., este necesar ca ea să fie emisă de un stat care are o economie foarte dezvoltată, stabilă și care prezintă încredere pe plan internațional. în funcție de operațiunile ce se efectuează, v.e. se poate transforma în valută de cont. V. și cec de călătorie. V. forte, v. convertibilă care are acoperire garantată în bunuri, fapt 447 VAM pentru care are o mare stabilitate, fiind folosită cu încredere de mai multe țări ca mijloc de plată. ❖ V. în cont, v. sub forma de disponibil la o instituție de credit (din țara emitentului, a deținătorului sau din altă țară) și care are cea mai largă utilizare ca mijloc de plată în relațiile internaționale. Din disponibilitățile aflate în cont se pot efectua diferite operațiuni bancare pe bază de cecuri, dispoziții de plată, viramente în și din aceste conturi etc. Ținându-se seama de felul operațiunilor efectuate, v. în c. se poate transforma în valută efectivă, iar prin depunerea valutei efective în cont bancar ea devine v. în c. ❖ V. liber utilizabilă, termen inițiat de Fondul Monetar Internațional, prin care se înțelege „moneda unui membru pe care Fondul o recunoaște că este în fapt utilizabilă pe plan larg în vederea efectuării de plăți pentru tranzacții internaționale și că este negociată pe principalele piețe de schimb“. Valutele recunoscute ca utilizabile pe plan larg în efectuarea de plăți pentru tranzacțiile internaționale sunt: dolarul S.U.A., marca germană, lira sterlină, francul francez și yenul japonez. Valutele negociabile pe principalele piețe de schimb sunt: dolarul S.U.A., marca germană și lira sterlină. V.l.u. reclamă existența angajamentului tuturor țărilor membre ale Fondului Monetar Internațional în ce privește furnizarea acestui fel de valută, care poate fi utilizată în schimbul monedei proprii, al Drepturilor Speciale de Tragere sau convertită într-o altă valută, dar numai în cadrul Fondului Monetar Internațional. ❖ V. neconvertibilă, valuta unei țări care nu poate fi schimbată în alte valute decât numai cu aprobarea specială a organelor valutare. V.n. se folosește pentru plăți interne. ❖ V. rară, denumire dată uneori valutei forte (v.). ❖ V. slabă, v. care are o tendință de depreciere față de alte valute. ❖ V. străină, semne bănești ale altei țări, precum și documente de credit și de plată exprimate în banii țării de emisiune și folosite în decontările internaționale. Operațiunile cu v.s. se efectuează de către bănci și de alte organe specializate. V.s. este supusă vânzării-cumpărării, iar prețul ei este exprimat în banii unei țări și constituie cursul valutar. VAMA 1. Instituție de stat specializată, ce funcționează de regulă în porturi și la puncte de frontieră pe uscat (la birourile vamale), care se ocupă cu controlul și evidența importului și exportului de mărfuri, a mijloacelor de transport, cu prevenirea infracțiunilor vamale etc., precum și cu stabilirea și încasarea taxelor vamale. Organele vamale au următoarele îndatoriri: 8să controleze mărfurile care trec frontiera de stat; «să întocmească documentele pentru intrarea și ieșirea mărfurilor din țară; «să stabilească și să perceapă taxele vamale legale; «să constate respectarea sau încălcarea normelor legale referitoare la regimul vamal; «să rețină mărfurile necorespunzătoare sau cele prohibite la export sau import; «să ducă o luptă hotărâtă împotriva contrabandei, să aplice amenzi, să ia diferite alte măsuri pentru stingerea obligațiilor vamale datorate și să vegheze la respectarea regimului vamal; «să țină contabilitatea importului și exportului de mărfuri etc. 2. Taxă percepută de stat pentru mărfurile importate, exportate și tranzitate. V. și Direcția Generală a Vămilor. VAMEȘ, persoană oficială însărcinată cu controlul și taxarea mărfurilor care trec prin vamă. VARIAȚIA RISCULUI, risc care în asigurările maritime își schimbă locul, caracterul sau intensitatea, ca urmare a unui fapt material al asiguratului. V.r. eliberează de răspundere societatea de asigurare. VACARITUL (CUNIȚA), dare percepută inițial de domnie în Țara Românească în timpul evului mediu pentru fiecare cap de vită, în natură (boi, cai, vaci) și ulterior în bani. Văcăritul a fost practicat îh perioada 1580-1714 și se plătea de către țăranii liberi, țăranii dependenți, mănăstiri și boieri. VĂMUIRE, îndeplinirea de către importatorii și exportatorii de mărfuri a formalităților vamale, verificarea documentelor vamale, stabilirea drepturilor vamale, înregistrarea mărfurilor și încasarea lor de către organele vamale. V, se efectuează la locul unităților vamale, la locul de 448 MÂZ încărcare sau de descărcare a mărfurilor de către unitatea vamală cea mai apropiată. Sunt supuse v. mărfurile, mijloacele de transport și oricare alte mărfuri care trec frontiera de stat. Importatorii sau exportatorii de mărfuri întocmesc și depun declarația vamală (v.) la organele vamale. Organele vamale verifică mărfurile și le confruntă cu datele înscrise în documentele vamale în prezența importatorului, a exportatorului sau a mandatarului lor. Verificarea mărfurilor se face în funcție de natura lor prin sondaj (cântărire, numărare, măsurare etc.). Pentru v. la export, unitățile autorizate să facă operațiuni de comerț exterior au obligația să depună la organele vamale documentele de v., să prezinte mărfurile destinate exportului, rămânând răspunzătoare de exactitatea datelor declarate și de întârzierea v. mărfurilor ca urmare a neprezentării la timp a documentelor de v. La export, v. constă în efectuarea controlului vamal al mărfurilor, mijloacelor de transport etc., în verificarea documentelor de transport și a documentelor de v. și în ținerea evidenței mărfurilor exportate. V. are loc la unitățile vamale de la frontieră sau din interiorul țării, precum și la sediul unităților producătoare de mărfuri pentru export. Organele vamale verifică dacă mărfurile corespund cu autorizațiile de export, corespondența dintre datele înscrise în documentele de v. și mărfurile prezentate sub aspectul cantitativ, calitativ, al naturii și destinației lor și sesizează exportatorului neconcordanțele descoperite. Dacă mărfurile sunt necorespunzător ambalate, transportate ori sunt depreciate, avariate etc., organele vamale au obligația să sesizeze neîntârziat organele Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calității Produselor. La importul de mărfuri, importatorii sunt obligați să îndeplinească formalitățile pentru v. mărfurilor în termen, să prezinte mărfurile sosite, să depună documentele de v. astfel încât acestea să poată fi introduse cât mai repede în circuitul economic. în cazul importurilor, v. constă în: efectuarea controlului vamal asupra mărfurilor, mijloacelor de transport, verificarea documentelor de v., a actelor de transport, a mijloacelor de transport, aplicarea tarifului vamal- de import și înregistrarea mărfurilor respective.' Cu prilejul v., organele vamale verifică dacă mărfurile corespund autorizațiilor de import, controlează concordanța dintre mărfurile sosite (natura, cantitatea, sortimentul, calitatea etc.) și prevederile documentelor de v. Organele vamale înscriu rezultatele verificării mărfurilor exportate și importate în declarația vamală, semnează și dau „liber la vamă“. Mărfurile se încadrează în tariful vamal (v.) și se încasează drepturile vamale. Actele încheiate de către organele vamale pentru stabilirea și încasarea drepturilor vamale sunt titluri executorii. V. și politică vamală; regim vamal; taxă vamală; vamă. VĂRSAREA AMORTISMENTULUI, operațiune prin care, periodic, sumele reprezentând amortismentul (v.) se depun la banca finanțatoare a lucrărilor de investiții. Termenele de depunere a amortismentului sunt chenzinale pentru unitățile industriale și lunare pentru unitățile agricole, în proporție de 1/12 din cotele anuale. în vederea vărsării, amortismentul trimestrial se împarte în mod egal pe cele trei luni și apoi în cadrul fiecărei luni pe chenzine. Vărsămintele efectuate din amortismentul nevirat la timp se fac în termen de cinci zile de la rămânerea lor definitivă în urma soluționării eventualelor divergențe. Sumele prelevate în plus se compensează, iar cele datorate se plătesc o dată cu vărsământul chenzinei imediate. Organele bancare controlează calcularea corectă și vărsarea la timp a amortismentului. Pentru nevărsarea la timp a amortis- mentului se aplică majorări. VĂRSÂMÂNT, plată a unei sume de bani efectuată de un agent economic, de o instituție publică sau financiară în vederea stingerii unei obligații pecuniare legale; depunere de numerar la o unitate economică, la o instituție financiară, bancară etc. în vederea stingerii unei obligații legale. VĂZUT-PLĂCUT, clauză stipulată într-un contract de vânzare-cumpărare, potrivit căreia vânzătorul este exorenat de răspundere pentru eventualele vicii ascunse ale mărfurilor livrate, deoarece cumpărătorul a luat nemijlocit cunoștință de calitatea mărfurilor cumpărate, pe care prin vederea (recepționarea) lor le-a acceptai și le-a plătit. VÂN VÂNZARE C AND F, v. în care vânzătorul suportă cheltuielile cu marfa până ce aceasta ajunge în portul de destinație. Vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului, pe proprie cheltuială, un conosament curat și negociabil pentru portul de destinație stabilit, precum și factura mărfurilor încărcate, certificatul de origine al mărfurilor și factura consulară, pe care le va procura pe cheltuiala cumpărătorului. VÂNZARE CU ARVUNĂ, formă a contractului de vânzare-cumpărare care conține o clauză de arvună ce are menirea de garanție împotriva dezicerii. V. și arvună. VÂNZARE F.A.S. (engl. „free alongside ship“), v. F.A.S. VÂNZARE FĂRĂ ACOPERIRE, operațiune financiară la termen, care constă în vânzarea de devize sau de titluri pe care persoana juridică nu le posedă încă, cu speranța de a se acoperi, adică a le cumpăra între timp mai ieftin, până la data convenită pentru predarea lor. VÂNZARE F.O.B. (engl. „free on board“), operațiune în care vânzătorul suportă cheltuielile până la bordul navei indicate de cumpărător, precum și cheltuielile pentru obținerea autorizației de export și a oricăror alte documente necesare exportului. Navlosirea navei și plata navlului privesc pe cumpărător. VÂNZARE PRIN LICITAȚIE, v. publică a unui bun, cu respectarea unei proceduri speciale de publicitate, bunul atribuindu-i-se participantului la licitație care oferă prețul cel mai mare. V. prin 1. poate fî voluntară sau silită (obligatorie). VÂNZARE SILITA, v. unei mărfi asupra căreia s-a aplicat dreptul de retenție sau pentru încasarea unui impozit sau a unei taxe datorate statului de către o persoană fizică sau juridică. Titularul dreptului de retenție sau, după caz, organele financiare sunt obligate să rețină marfa o anumită perioadă reglementată, pentru ca persoana în cauză să plătească sumele respective, inclusiv cheltuielile de magazinaj. în cazul în care persoana în cauză nu se achită de sarcinile respective până la termenul legal, are loc v.s. publică a mărfii, cu publicarea prealabilă în presă. Mărfurile perisabile se pot vinde înainte de expirarea termenelor legale. Din sumele rezultate ca urmare a v.s. se achită obligațiile debitorului, iar ceea ce rămâne se restituie fostului proprietar al mărfurilor. V. și drept de retenție; executare silită. VÂNZAREA BUNURILOR SUPUSE URMĂRIRII, v. operată după expirarea termenului legal de la data când s-a făcut publicația de vânzare a bunurilor. V.b.s.u. se poate face direct de către unități economice, prin rețeaua comercială, prin licitație publică (v.) sau, dacă este vorba despre obiecte din metale prețioase, pietre prețioase, mijloace de plată străine etc., v. se face direct de către Banca Națională. Din prețul obținut se compensează cheltuielile cu executarea silită, se achită datoriile debitorului, și ceea ce rămâne se restituie acestuia, contra chitanță. VÂNZĂTORI DE ASIGURĂRI, societățile de asigurări, societățile de asigurări-reasigurări și societățile de reasigurări. V. de a. își asumă obligații prin acceptarea de riscuri în schimbul încasării unor prime de asigurare de la asigurați sau reasigurați. Societățile de asigurări sunt organizate și funcționează ca societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată. O societate poate practica mai multe feluri de asigurări, respectiv de reasigurări. Pe piața asigurărilor din România pot vinde asigurări și reprezentanțele unor societăți străine sau ale unor asociații ale asigurătorilor străini, cu următoarele condiții: a) să aibă personalitate juridică în țara de origine, să fi desfășurat activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani și să nu se afle în stare de încetare de plăți sau de faliment ori în alte situații asemănătoare; b) să depună la o unitate bancară 450 VEC din România o garanție în numerar echivalentă cu limita minimă a capitalului de 25 de milioane de lei pentru fiecare categorie de asigurări; c) să obțină în prealabil avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Reprezentanțele societăților sau asociațiilor străine au unele restricții în ce privește încheierea contractului de asigurare, în sensul că ele pot vinde asigurări numai cetățenilor și societăților străine și numai pentru bunurile proprietate a acestora; în ce privește asigurarea, se pot încheia contracte cu societățile de asigurări și reasigurări românești. V. de a. sunt și societățile mutuale de asigurări. VARSTA DE ASIGURARE, v. la care începe și până la care poate fi contractată asigurarea. V. ce poate fi cuprinsă în asigurare are o importanță deosebită pentru asigurările prin efectul legii, dar mai ales pentru asigurările facultative. V. de a. trebuie cunoscută în asigurarea persoanelor fizice și a animalelor. VÂRSTA DE PENSIONARE, timpul exprimat în ani de la care sau până la care o persoană este îndreptățită să primească o pensie. De exemplu, potrivit legislației actuale, pensia pentru munca prestată și limită de vârstă se acordă pe viață la cerere, bărbaților la împlinirea vârstei de 60 de ani, iar femeilor la vârsta de 55 de ani; pensia de urmaș se acordă copiilor de până la vârsta de 16 ani, iar dacă urmează o școală, până la absolvirea acesteia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 (26) de ani etc. Unitățile de stat, cooperatiste și private pot cere pensionarea numai după împlinirea vârstei de 62 de ani, bărbații, și 57 de ani, femeile. Profesorii și conferențiarii universitari și cercetătorii științifici principali se pot pensiona după împlinirea a 65 de ani atât bărbații, cât și femeile. Cu aprobarea anuală a senatelor universitare, profesorii și conferențiarii pot fi menținuți în învățământ până la vârsta de 70 de ani. Agricultorii pot fi pensionați numai pe baza cererii lor, bărbații după împlinirea vârstei de 65 de ani, iar femeile după 60 de ani. V. de p. poate coborî până la 52 de ani, pentru mamele care au născut cel puțin cinci copii și i-au crescut până la vârsta de zece ani, și până la vârsta de 50 de ani, pentru persoanele care au lucrat un număr de ani în grupa I și a Il-a de muncă. V. și pensia de urmaș; pensia pentru munca prestată și limită de vârstă. VÂRSTA MEDIE A POPULAȚIEI, indicator statistic demografic care exprimă vârsta medie a populației. Se determină astfel: - X(X + 0,5)Px Px în care: x = vârsta medie a populației; Px = numărul de locuitori de vârsta x; x = vârsta; 0,5 = coeficientul care exprimă echivalentul mediu al variației abaterilor față de data exactă a împlinirii unei vârste oarecare. VÂRSTĂ STANDARD DE PENSIONARE, vârsta de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați, cu începere de la 1 aprilie 2001 și care va ajunge la această limită treptat până în anul 2013. VECHIME ÎN FUNCȚIE, timpul cât o persoană și-a desfășurat activitatea într-o anumită funcție în care este încadrată, în una înrudită sau în diferite organizații obștești. Pentru a fi încadrată într-o anumită funcție, persoana trebuie să îndeplinească anumite condiții de studii. De asemenea, promovarea într-o anumită funcție (înrudită) necesită studii corespunzătoare și o anumită v. într-o funcție înrudită, apropiată. Timpul cât o persoană a lucrat în organizații obștești 451 VEC se consideră v. în f. dacă, după încetarea acestor activități, persoana respectivă se încadrează într-o unitate din ramura în care a lucrat anterior. V. și vechime în muncă; vechime în specialitate; vechime neîntreruptă în muncă. VECHIME ÎN LOCURI DE MUNCĂ ÎN CARE SUNT CONDIȚII DEOSEBITE, timpul cât persoanele încadrate în muncă și-au desfășurat activitatea în acele locuri de muncă în care se mențin încă anumite pericole sau nocivități sau în care este necesar un efort fizic deosebit, iar legislația prevede acordarea salariaților a unor drepturi suplimentare. Locurile de muncă în care există condiții deosebite (foarte grele sau foarte vătămătoare) nu sunt stabilite o dată pentru totdeauna, ci, datorită măsurilor sistematice de îmbunătățire și de ușurare a condițiilor de muncă, de securitate și de igienă a muncii, se reduce treptat numărul locurilor de muncă cu condiții deosebite. Ca urmare a acestui complex de măsuri, a înzestrării modeme a unităților economice, a pregătirii personalului, se diminuează efortul fizic al oamenilor, se previn bolile profesionale, accidentele, avariile, fiind ocrotite sănătatea și viața salariaților. Persoanele care au o anumită vechime în muncă în locuri cu condiții deosebite se bucură de o serie de drepturi, cum sunt: acordarea unui concediu suplimentar de odihnă; spor de salarii; încadrarea în grupele I și II de muncă, ceea ce înseamnă calcularea unor sporuri de vechime în muncă pentru pensionare și acordarea unor pensii corespunzătoare mai mari, pensionarea la vârste diminuate cu un anumit număr de ani etc. V. și grupă de muncă; grad de invaliditate; pensia de invaliditate. VECHIME ÎN MUNCĂ, timpul în care o persoană a fost încadrată și a activat pe baza unui contract de muncă - indiferent de felul contractului și de modul de retribuire a muncii - la agenți economici, instituții publice, la unitățile și organizațiile cooperatiste, obștești, de masă, la persoanele ____juridice și fizice din sectorul, particular și care, a plătit contribuțiile pentru asigurările sociale, precum și alte perioade prevăzute de lege. Se consideră v. în m. (se asimilează cu v. în m. potrivit legislației pensiilor) perioadele în care solicitantul pensiei s-a aflat în una dintre următoarele situații: a fost deținut în lagăre sau închisori pentru activitate revoluționară, antifascistă sau democratică (fiecare an de detenție se consideră ca v. în m. un an și șase luni); a desfășurat o activitate revoluționară antifascistă recunoscută de către organele în drept ca v. în m.; a fost îndepărtat din serviciu pentru activitate politică revoluționară, antifascistă sau democratică înainte de 23 august 1944 ori ca urmare a persecuțiilor rasiale sau naționale în perioada ianuarie 1938 - decembrie 1945. Prevederile de mai sus, care se refereau în principal la membrii Partidului Comunist din România, au fost completate cu dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, care au legiferat unele măsuri reparatorii în favoarea victimelor regimului comunist, considerând anumite perioade ca v. în m. Astfel, constituie v. m m. și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă în funcție de v. m m. timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive pentru infracțiuni politice; a fost privată de libertate în locurile de deținere, în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune comuniste; a fost internată în spitale de psihiatrie; a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate. V. în m. este și timpul cât o persoană a fost deportată în străinătate după 23 august 1944, a fost dusă în prizonierat de către partea sovietică după 23 august 1944 ori, fiind în prizonierat înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului. Fiecare an de detenție sau de internare în situațiile de mai sus se consideră v. în m. și perioada în care o persoană aflată într-una dintre situațiile de mai sus nu s-a putut încadra în muncă din cauza unei invalidități de gradul I și II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situație sau ulterior, dacă persoana dovedește că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuția la care a fost supusă. Situațiile mai sus menționate se stabilesc de comisiile care funcționează în fiecare județ și în municipiul București. Persoanele interesate trebuie să dovedească situațiile respective cu acte oficiale eliberate de organele competente, 452 ~ “ VEC iar în cazul când nu este posibil aceasta, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Se consideră v. în m.: timpul cât cetățeanul român a fost privat de libertate în baza unei hotărâri penale străine care nu a fost recunoscută de instanțele judecătorești române, dacă timpul anterior condamnării se consideră, potrivit legii române, v. în m.; timpul în care a participat la munca de reconstrucție a țării după al doilea război mondial (potrivit convenției de armistițiu), a lucrat ca brigadier voluntar pe șantierele naționale, precum și timpul în care a lucrat ca personal pe teritoriul României, fiind cetățean străin, sau a lucrat pe bază de contract în străinătate, dacă la data cererii de pensie este cetățean român. Se consideră v. în m. pentru determinarea pensiei și timpul pentru care se face dovada cu acte că personalul a cotizat la fostele case de asigurări sociale, indiferent în ce calitate, ori la casele de pensii preluate de stat pe baza Legii nr. 10/1949 pentru organizarea asigurărilor sociale de stat. V. în m. cuprinde și timpul în care persoana respectivă a servit ca militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale și în Ministerul de Interne. Timpul participării la război, precum și perioadele de prizonierat, de spitalizare și de concedii medicale, ca urmare a rănilor suferite în război sau în prizonierat, se consideră v. în m. sau în serviciu la calcularea pensiei, indiferent de teatrul de război pe care persoana în cauză a luptat. V. în m. este și timpul cât persoana a lucrat ca practicant judecătoresc, ca asistent de farmacie (după efectuarea stagiului obligatoriu de practică) sau ca practicant în atelierele școlilor profesionale de gradul II sau ale liceelor industriale (după absolvirea acestora), precum și în calitate de cărăuș în porturi, timpul cât un pensionar a funcționat în calitate de profesor, conferențiar sau consultant științific. Tot v. în m. se consideră și timpul cât o persoană fără capacitate vizuală a lucrat în atelierele de producție în cadrul fostelor așezăminte de binefacere. La determinarea v. în m. se au în vedere și condițiile de la locul de muncă. Astfel, pentru persoanele care au lucrat 20 de ani în grupa I sau 25 de ani în grupa a Il-a de muncă, fiecare an efectiv lucrat în condiții foarte grele, foarte vătămătoare sau foarte periculoase (grupa I de muncă) se consideră v. în m. pentru pensionare un- an și șase luni, iar fiecare an efectiv lucrat în condiții grele, vătămătoare sau periculoase (grupa a ILa de muncă) se consideră v. în m. la pensionare un an și trei luni. Timpul lucrat în grupa a IlI-a de muncă, în care există condiții normale de muncă, se consideră v. în m. an pe an. Pentru personalul navigant profesionist din aeronautica civilă, v. în m. în vederea pensionării se determină în raport cu numărul orelor de zbor efectuate, cu funcția îndeplinită și cu tipul de aeronavă pe care s-a lucrat. Perioadele în care un pensionar cumulează pensia cu salariul în condițiile admise de actele normative sunt luate în calcul ca v. în m. la recalcularea pensiei. Pentru lucrătorii care prestează o activitate mai puțin de o normă întreagă, timpul lucrat se ia în considerare proporțional cu norma întreagă. Timpul cât femeile care, conform legii, au fost încadrate în funcții cu jumătate de normă pentru a crește copii în vârstă de până la șase ani se socotește v. în m. ca timp integral. Constituie v. în m. și se include în calculul vechimii perioada care reprezintă concediul pentru sarcină și lăuzie, concediul pentru creșterea și îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani, concediul de odihnă. Persoanelor care au în îngrijire, în supraveghere și care acordă ajutor permanent minorului sau adultului handicapat li se recunoaște perioada respectivă ca vechime în muncă, iar aceasta se ia în calcul la pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit înscrierii în carnetul de muncă, de inspectoratele teritoriale de stat pentru handicapați, care încheie acestor persoane contracte de muncă, în condițiile legislației prevăzute pentru personalul casnic, efectuând periodic anchete sociale. Salariații care lucrează mai mult de o normă beneficiază de v. în m. pentru timpul corespunzător unor norme întregi. Se consideră v. în m. și timpul lucrat în străinătate, dacă s-a contribuit la asigurările sociale de stat ori dacă există convenții cu reglementări în acest sens încheiate între țara noastră și statul în care a activat persoana în cauză. V. în m. pentru pensionare cuprinde și timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională, specializare, recalificare sau perfecționare, precum și timpul în care nu a lucrat din cauza suspendării din funcție sau ca urmare a desfacerii contractului de muncă, dacă s-a constatat ulterior că aceste măsuri nu au avut temei legal și au fost 453 VEC anulate. De asemenea, se consideră v. în m. timpul cât persoana încadrată în muncă a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost elev de școală militară sau student al unei instituții militare de învățământ superior, a fost concentrată sau în prizonierat. Perioada pentru care o persoană este îndreptățită să primească ajutorul de șomaj constituie v. în m. și nu întrerupe vechimea în aceeași unitate. Este considerat v. în m. și timpul cât soția își urmează soțul în străinătate, trimis în interes de serviciu pe un timp nedeterminat, inclusiv pentru persoanele care între timp s-au pensionat. Se consideră v. în m. timpul de trei luni al personalului devenit disponibil ca urmare a trecerii în proprietatea statului a patrimoniului care a aparținut fostului Partid Comunist Român. De asemenea, se consideră v. în m. următoarele perioade: timpul în care persoana în cauză a fost transferată în interesul serviciului de la o unitate la alta, la care contractul se menține o perioadă nedeterminată, sau în urma încetării contractului de muncă din anumite cauze; persoana s-a reîncadrat în termen de cel mult 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat (de exemplu, a urmat o școală sau un curs de calificare, de perfecționare ori de specializare); a îndeplinit sarcini cu caracter permanent în cadrul organizațiilor obștești cu aprobarea organelor competente; a îndeplinit o funcție electivă cu caracter de continuitate pentru care a primit salariu; a fost trimisă să lucreze într-o organizație internațională; a îndeplinit obligații militare; i s-a desfăcut contractul de muncă de către unitate ca urmare a faptului că a lipsit mai mult de trei luni de la locul de muncă, aflându-se în incapacitate temporară de muncă dovedită prin certificatul medical; a fost eliberată dintr-o funcție pe care a ocupat-o ca urmare a numirii șale de către organul superior competent; i s-a desfăcut contractul de muncă, dacă ulterior s-a stabilit de către organele competente că motivele care au stat la baza acestei măsuri au fost neîntemeiate; a încetat activitatea din cauza stării sănătății, dovedită cu certificat medical, care a făcut necesară schimbarea locului de muncă, și unitatea nu i-a putut oferi un alt loc corespunzător de muncă; persoana a fost pensionată pentru invaliditate de gradul I sau II pentru perioadele până , la 1 martie 1973, când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, și pentru invaliditatea de gradul III; își urmează soțul (soția) care a fost transferat în interesul serviciului ori s-au mutat împreună cu unitatea în altă localitate; persoana a fost trimisă în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizație internațională; persoanei i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza încetării activității unității, a reducerii personalului sau pentru că nu a mai fost necesară întreprinderii, fără ca acest lucru să-i fie imputabil; mama încadrată în muncă încetează activitatea fiind însărcinată ori pentru a-și crește un copil până la împlinirea vârstei de șase ani. Potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 43/1990, munca prestată de către cooperatori în sectorul zootehnic din unitățile agricole cooperatiste până la data încadrării lor cu contract de muncă se consideră vechime în muncă pentru stabilirea pensiilor în cadrul asigurărilor sociale de stat. Se consideră v. în m. și timpul lucrat în întreprinderile mici de către salariații respectivi și organizatorii lor, în asociațiile cu scop lucrativ, în asociațiile familiale, precum și timpul în care au lucrat persoanele care desfășoară o activitate independentă. Pentru lucrătorii temporari și sezonieri, v. în m. se calculează prin însumarea timpului efectiv lucrat. V. în m. se înregistrează în carnetul de muncă și are o importanță esențială în determinarea cuantumului indemnizațiilor bănești cuvenite salariaților în caz de incapacitate temporară de muncă, în caz de maternitate, la programarea concediului de odihnă, la acordarea treptelor sau a gradațiilor de salariu, a sporului de vechime în muncă etc. Dovada v. în m. se face cu carnetul de muncă, cu carnetul de zbor și cu alte acte sau mijloace de dovadă, în condițiile legii. V. în m. conferă persoanei respective anumite drepturi, cum sunt: determinarea duratei anuale a concediului de odihnă; îndeplinirea condițiilor de vechime pentru încadrare sau promovarea într-un post; stabilirea salariului tarifar; determinarea și acordarea drepturilor de asigurări sociale (indemnizații, ajutoare, tratament balnear, pensii etc.). V. în m. luată în considerare la stabilirea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nu cuprinde absențele nemotivate și concediile fără plată; acestea se însumează anual și se scad din v. în m. V. și concediu 454 VEC de odihnă; indemnizație în caz de pierdere a capacității de muncă; indemnizație în caz de maternitate; pensia pentru munca depusă și limită de vârstă; carnet de muncă. VECHIME ÎN SPECIALITATE, parte a vechimii în muncă, timpul în care o persoană a muncit în activități corespunzătoare dovezii calificării, funcției sau meseriei în care va fi încadrată sau promovată sau în cadrul căreia urmează să i se acorde o gradație corespunzătoare treptei de vechime. V. în s. reprezintă vechime în meserie (pentru muncitori) sau în funcție (pentru personalul economic, tehnic, administrativ sau de altă specialitate). V. în s. cuprinde timpul în care s-a desfășurat o activitate corespunzătoare specialității în cadrul unei funcții sau meserii. V. în s. trebuie înțeleasă și ca vechime în unele locuri de muncă, pe baza căreia se acordă anumite drepturi suplimentare - cum este cazul acordării concediului de odihnă. Potrivit prevederilor Codului muncii, art. 137, prin v. în s. se înțelege și vechimea în meserie sau profesie. V. în s. poate cuprinde și timpul lucrat în specialități înrudite, pe baza prevederilor actelor normative. V. în s. este luată în considerare Ia încadrarea sau promovarea pe un post, la acordarea unei trepte (gradații) superioare. V. și vechime în muncă. VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN ACEEAȘI UNITATE, timpul cât o persoană încadrată în muncă lucrează în aceeași unitate, pe baza aceluiași contract de muncă, încheiat pe o durată nedeterminată, precum și diferite alte perioade prevăzute de lege. Vechimea în muncă în aceeași unitate se consideră neîntreruptă și în diferite situații, stabilite în mod expres prin actele normative: persoana în cauză să fie transferată în interesul serviciului la o altă unitate la care contractul se menține pe o perioadă nedeterminată sau în urma contractului de muncă din anumite cauze; persoana încadrată în muncă pe o durată determinată, dacă în fiecare an, având în vedere necesitățile serviciului, a lucrat minimum șase luni în aceeași unitate sau în alte unități, la care a fost trecută în mod organizat la indicația organului superior competent; persoana care s-a reîncadrat în termen de cel mult 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat, ca de exemplu: Ba urmat o școală sau un curs de calificare, de perfecționare ori de specializare; "a îndeplinit sarcini cu caracter permanent în cadrul organizațiilor obștești, cu aprobarea organelor competente; "a îndeplinit o funcție electivă cu caracter de continuitate pentru care a primit salariu; ■a fost trimisă să lucreze într-o organizație internațională; "a îndeplinit obligații militare; Bi s-a desfăcut contractul de muncă de către unitate ca urmare a faptului că a lipsit mai mult de trei luni de la locul de muncă, aflându-se în incapacitate temporară de muncă dovedită prin certificatul medical; "a fost eliberată dintr-o funcție pe care o ocupase ca urmare a numirii sale de către organul superior competent; "i s-a desfăcut contractul de muncă, dar ulterior s a stabilit de către organele competente că motivele care au stat la baza acestei măsuri au fost neîntemeiate; "a încetat activitatea din cauza stării sănătății, dovedită prin certificat medical, care a făcut necesară schimbarea locului de muncă, și unitatea nu i-a putut oferi un alt loc corespunzător de muncă; persoana a fost pensionată pentru invaliditate de gradul I sau II pe perioadele până la 1 martie 1973, când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, și pentru invaliditate de gradul III; "își urmează soțul (soția) care a fost transferat în interesul serviciului sau care s-a mutat împreună cu unitatea în altă localitate; ■persoana a fost trimisă în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizație internațională; "persoanei i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza încetării activității unității, a reducerii personalului sau pentru că persoana nu mai este necesară întreprinderii, fără ca acest lucru să-i fie imputabil; "mama încadrată în muncă încetează activitatea fiind însărcinată ori pentru a-și crește un copil până la împlinirea vârstei de șase ani. Se consideră v.n. în a.u. și timpul lucrat în întreprinderile mici de către salariații respectivi și organizatorii lor, în asociațiile cu scop lucrativ, în asociațiile familiale, precum și timpul în care au lucrat persoanele oare desfășoară o activitate independentă. Von. în a.u. conferă dreptul la sporul de vechime în funcție de rezultatele 455 VEC și importanța socială a muncii, în procente diferențiate corespunzător tranșelor de vechime neîntreruptă în muncă. Persoana a cărei vechime în muncă s-a menținut în cazul transferului în interesul serviciului poate fi încadrată ia un nou loc de muncă fără să mai susțină și să promoveze un examen sau concurs, dacă încadrarea se face pe aceeași funcție, pe una echivalentă sau pe una inferioară; aceasta beneficiază de drepturile ce se acordă persoanelor care își păstrează vechimea neîntreruptă în muncă. Este vechime neîntreruptă în muncă în aceeași unitate și perioada reprezentând concediul de maternitate și pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. V. și vechime în muncă; vechime neîntreruptă în muncă. VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN MUNCĂ, timpul cât o persoană a lucrat fără întreruperi în una sau mai multe unități economice sau instituții. Pentru lucrătorii sezonieri, v.n. în m. se calculează prin însumarea perioadelor lucrate înainte de acordarea concediului medical. Există anumite cazuri când, deși au avut loc întreruperi în muncă, vechimea se consideră totuși neîntreruptă, cum sunt următoarele situații: "persoana s-a transferat la cererea sa la altă unitate; "și-a încetat activitatea și s-a reîncadrat în termen de 90 de zile în altă localitate pentru a-și urma soțul (soția) care are locul de muncă în acea localitate; "s-a încadrat într-o unitate de stat în termen de 90 de zile de la plecarea dintr-o cooperativă meșteșugărească de construcție, în care a lucrat ca membru cooperator, cu acordul conducerii cooperativei; "s-a încadrat într-o unitate de stat în termen de 90 de zile de la data încetării contractului ei de muncă cu o persoană fizică sau juridică particulară. De asemenea, se consideră v.n. în m. toate situațiile prevăzute la vechimea neîntreruptă în aceeași unitate. V.n» în m. se înregistrează în carnetul de muncă și are o importanță esențială în determinarea cuantumului indemnizațiilor bănești cuvenite salariaților în caz de incapacitate temporară de muncă, în caz de maternitate, la programarea primului concediu de odihnă, la acordarea treptelor sau gradațiilor de salariu etc. V. și vechime în muncă; vechime. - VENIT, sumă de lei, bunuri sau servicii ce se obțin de la o persoană juridică sau fizică din desfășurarea unei activități, din plasarea unei sume de bani, din exploatarea unui teren, a unei mine, din dreptul de proprietate asupra unui imobil etc. VENIT ASIGURAT, v. pe baza căruia se calculează și se plătește contribuția pentru asigurările sociale (salariul tarifar brut, salariul minim brut pe țară etc.) și pe baza căruia se determină prestațiile de asigurări sociale (indemnizații, ajutoare, pensii etc.). VENIT BRUT 1. Totalitatea sumelor bănești rezultate din încasarea contravalorii produselor, semifabricatelor, mărfurilor, lucrărilor și serviciilor valorificate la preț de vânzare, respectiv a sumelor cu care acestea au fost facturate și încasate de la clienți. 2. Totalitatea sumelor încasate în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal. V.b. se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad legal în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. VENIT BUGETAR, resurse bănești ce se cuvin bugetului de stat și bugetelor locale. V.b. exprimă relațiile economice (de repartiție) care stau la baza constituirii fondurilor bănești la dispoziția statului. V.b. sunt astfel reglementate, așezate și încasate încât contribuie la întărirea gestiunii economico-financiare, la creșterea productivității muncii, la reducerea costurilor de producție, la sporirea venitului net, la îndeplinirea cantitativă și calitativă a programului economic, la realizarea reproducției sociale, la dezvoltarea echilibrată și armonioasă a ramurilor economiei naționale și a teritoriului etc. V.b. sunt pârghii importante ale distribuirii și redistribuirii juste a produsului național brut, asigurând stabilitatea bugetului și controlul economico-financiar. V. și sistemul veniturilor bugetare. 456 VEN VENIT BUGETAR CU DESTINAȚIE SPECIALĂ, încasare prin bugetele locale a unor sume care nu se pot utiliza decât pentru destinații precise, dinainte stabilite. în această grupă de venituri intră, de exemplu, impozitul pe clădirile din mediul rural, destinat finanțării investițiilor edilitare la nivel comunal, altele formate din participări ale unităților la finanțarea unor acțiuni locale. VENIT DE BAZA, v. rezultat din procesul distribuirii primare a produsului național brut creat. V. și venit derivat. VENIT DERIVAT, formă a valorii nou create, rezultată din procesul redistribuirii unei părți a produsului național brut ce revine diferitelor persoane juridice și fizice. Deoarece provine din utilizarea veniturilor primare (v.), v.d. nici nu mărește, nici nu micșorează volumul produsului național brut. Majoritatea considerabilă a veniturilor bugetului statului sunt v.d., deoarece acestea sunt formate din impozite asupra veniturilor (v.) și impozite indirecte (v.). V. și redistribuirea produsului național brut VENIT DIN EXPLOATARE, v. ce se obține din activitatea normală a unui agent economic, cu excepția veniturilor extraordinare, cum ar fi: venituri din vânzarea de clădiri, terenuri, a oricăror alte active cuprinse în capitalul fix, în afară de cazul când agentul economic se ocupă cu vânzarea și cumpărarea unor asemenea active. VENIT DIN INVESTIȚII, profit pe care un investitor îl obține din investițiile efectuate. După caz, v. din i. poate îmbrăca și formele: dividende, dobânzi etc. VENIT FINANCIAR, sumă de lei ce se obține în decursul unei perioade date de pe urma titlurilor de proprietate sau a celor de plasament - dobânzi, dividende - din operațiuni de schimb valutar etc. VENIT GLOBAL, produs nou creat la nivelul întreprinderilor și al ramurilor economiei naționale, totalitatea veniturilor bănești provenite din încasarea contravalorii mărfurilor, lucrărilor executate și serviciilor prestate. VENIT GLOBAL IMPOZABIL, suma veniturilor nete realizate din activități indepen- dente, din salarii, din cedarea folosinței bunurilor, precum și a veniturilor de aceeași natură realizate în străinătate de persoane fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate și deducerile personale. V. și impozitul pe venitul anual global. VENIT ILICIT, v. obținut pe căi și mijloace nelegale. Legea nr. 18/1968 privind proveniența unor bunuri ale persoanelor fizice menționează: Dobândirea de bunuri prin alte mijloace decât cele cu caracter licit constituie o încălcare a principiilor și a echității și este interzisă/4 Bunurile dobândite pe căi ilicite sau, dacă au fost înstrăinate, echivalentul lor valoric se trece în proprietatea statului. Sunt supuse controlului toate veniturile și bunurile dobândite în mod ilicit după 1 ianuarie 1962. VENIT IMPOZABIL, v. asupra căruia, prin aplicarea cotei de impozit, se calculează impozitul. De regulă, v.L se determină scăzându-se din venitul brut anumite cheltuieli. V. și venit brut. 457 VEN VENIT MEDIU, v. ce se realizează pe unitatea de producție. Dacă producția se notează cu VT - Q, iar venitul total cu VT, atunci VM = . întrucât venitul total se obține prin înmulțirea P Q prețului cu producția respectivă (P • Q), v.m. se determină astfel: VM = — -. VENIT MEDIU PE HECTAR, venitul calculat ca o medie pe hectarele cultivate cu produsul respectiv, multianual, ajustat, pe o perioadă de 3-5 ani consecutivi, ponderat și influențat cu nivelul inflaționist al prețurilor, în situația în care economia națională este instabilă, supusă acestui proces. VENIT MEDIU ZILNIC, venit determinat prin raportarea veniturilor totale realizate în ultimele 12 luni la numărul de zile (365) din această perioadă. V.m.z. s-a calculat pentru membrii fostelor cooperative agricole de producție, pe cele 12 luni premergătoare acordării indemnizației pentru pierderea temporară a capacității de muncă și a indemnizației în caz de sarcină și lehuzie. VENIT MONDIAL, suma veniturilor din România și din străinătate din categoriile de venituri din activități independente, salarii și cedarea folosinței bunurilor, realizate de o persoană fizică română cu domiciliul în România. VENIT MONETAR, venitul statului provenit din baterea monedei. Sursa acestui venit este diferența dintre valoarea nominală a monedei și prețul de piață al metalului pe care îl conține, minus cheltuielile de batere a monedei. V.m. constituia o formă principală de venit al statelor sclavagiste, precum și pentru seniorii feudali din evul mediu care practicau pe scară largă deprecierea monedei. în condițiile monometalismului aur, v.m. se obținea numai din baterea monedelor din argint, aramă, nichel etc., întrucât costul acestor metale cuprins în monede era inferior valorii nominale a monedei. Din baterea monedelor forte de aur nu se obținea v.m.. deoarece valoarea monedelor și costul aurului cuprins în ele coincideau. VENIT NAȚIONAL, indicator de mare sinteză care evidențiază dezvoltarea economiei naționale. Partea din produsul social rămasă după deducerea valorii mijloacelor de producție consumate în procesul de producție în decurs de un an. Dacă se ține seama de exterior, este necesar să se deducă veniturile virate către alte state și să se adauge veniturile primite din partea altor state. Venitul _ Produsul Veniturile primite de Veniturile virate național intern + la restul lumii “ restului lumii Partea din produsul social destinată compensării mijloacelor de producție consumate în procesul de producție în perioada dată formează fondul de înlocuire, care este utilizat pentru compensarea materială și valorică a mijloacelor de producție consumate în procesul de producție, asigurând astfel continuitatea acestui proces. Cu cât este mai mare ponderea v.n. în produsul social, cu atât se demonstrează creșterea mai rapidă a efectului creator și a eficienței sociale a muncii, creșterea eficienței întregii activități economice. V.n. nu apare izolat ca bunuri distincte, separate, de sine stătătoare, ci este încorporat în produsele create în timpul anului, acestea având cuprinse în ele atât valoarea mijloacelor de muncă și a obiectelor muncii consumate, cât și valoarea nou creată de munca omenească. Fiind rezultatul muncii omenești în sfera producției materiale, v.n. se poate exprima atât în formă natural-materială, cât și în formă valorică. Din punct de vedere natural-ma- terial, v.n. cuprinde totalitatea obiectelor de consum și partea de mijloace de producție create peste cantitatea destinată înlocuirii mijloacelor de producție consumate în procesul de producție în VEN anul curent. Din punct de vedere valoric, v.n. reprezintă valoarea nou creată. Ca indicator sintetic, reprezentativ, v.n. caracterizează dezvoltarea economiei naționale și eficiența activității economice. El constituie baza certă pentru dezvoltarea rapidă și multilaterală, economico-socială, a țării, izvorul principal al satisfacerii tuturor cerințelor statului, ale unităților economice, ale instituțiilor, sursa ridicării nivelului de viață și de civilizație a poporului român. Cu cât v.n. este mai mare, cu atât cerințele economice, sociale, culturale, de apărare națională etc., precum și nevoile personale ale fiecărui om pot fi satisfăcute într-o măsură tot mai mare. La creșterea sistematică și continuă a v.n. contribuie următorii factori: a) creșterea productivității muncii sociale (factor hotărâtor); b) sporirea cantității de muncă socială prestată în sfera producției materiale; c) reducerea ponderii cheltuielilor materiale de producție în produsul social. Creșterea v.n. pe baza sporirii productivității muncii sociale determină obținerea unor cantități mai mari de bunuri materiale în același timp de muncă sau a aceleiași cantități de bunuri, dar cu un consum de muncă redus. Statul acordă o deosebită atenție creșterii productivității muncii. în acest scop au fost luate și se iau permanent măsuri pentru ridicarea nivelului tehnic și calitativ al producției, dezvoltarea bazei interne de materii prime, gospodărirea rațională a combustibililor și a energiei, realizarea unor produse de mare tehnicitate și de calitate superioară, reducerea accentuată a cheltuielilor de producție, cu deosebire a cheltuielilor materiale, diminuarea substanțială a consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil și energie. Concomitent, se acordă o atenție deosebită utilizării complete, intensive și cu eficiență maximă a mijloacelor fixe, ieftinirii lucrărilor de investiții, introducerii unui regim sever de economii în toate domeniile de activitate, creșterii ritmului de înnoire și de modernizare a produselor etc. Primul factor influențează proporțional creșterea v.n. atât sub aspect material, cât și sub aspect valoric. Sporirea volumului muncii sociale productive, cu respectarea timpului de muncă socialmente necesar, se înfăptuiește fără prelungirea duratei zilei de muncă, fără a se intensifica munca peste media socială care există la o anumită dată în societate. Sporirea volumului de muncă socială depusă în sfera productivă poate avea loc fără creșterea numărului salariaților, prin creșterea numărului persoanelor ocupate în sfera producției materiale, prin utilizarea integrală și eficientă a timpului de muncă, prin micșorarea permanentă a caracterului sezonier al producției, prin trecerea forței de muncă din sfera neproductivă în sfera productivă. Creșterea v.n. este determinată nu numai de sporirea numărului de lucrători ocupați în sfera producției materiale, ci și prin ridicarea continuă a nivelului calificării lor, prin întărirea ordinii și disciplinei ferme la fiecare loc de muncă. Cei trei factori de creștere a v.n. se îmbină în mod armonios. Ca urmare a modernizării tuturor ramurilor industriale, a construcțiilor, transporturilor, agriculturii și a celorlalte ramuri ale economiei naționale, v.n. al țării noastre a crescut continuu. Creșterea continuă a v.n. - sursa trainică a progresului și a dinamismului economic și social al patriei - demonstrează că economia națională se dezvoltă, asigură creșterea veniturilor în bani și în natură și ridicarea bunăstării generale a poporului, creează o bază sigură de venituri pentru gestiunea economico-financiară a întreprinderilor și pentru bugetul statului. V. și distribuirea produsului național brut; produs social; redistribuirea produsului național brut; repartizarea produsului național brut. VENIT NAȚIONAL CREAT PRIMAR, produsul nou creat în timpul unui an de către munca vie națională socialmente necesară; este constituit din produsul nou creat care se consumă în țară (productiv și individual) și din produsul nou creat destinat exportului. V.n.c.p. este expresia sintetică a puterii creatoare de noi valori a forței de muncă naționale, repartizate judicios pe ramurile economiei naționale. VENIT NAȚIONAL CREAT SECUNDAR, produsul nou obținut în timpul unui an după participarea țării la schimburile comerciale externe. El relevă și gradul de participare a economiei naționale la diviziunea internațională a muncii. V.n.c.s. rezultă din acțiunea diferită a legii valorii 459 VEN în economia națională și pe plan internațional asupra acelor valori de întrebuințare care constituie obiectul circulației externe de mărfuri. VENIT NET SUPLIMENTAR, vm. obținut ca diferență între valoarea individuală, care este mai redusă, și cea socială, care este mai mare. V.n.s. se poate crea în mai mare măsură în ramurile economice primare (agricultură, silvicultură, ramurile industriei extractive etc.), care au condiții prielnice de reducere a costurilor de producție. V» și venit net. VENIT NET TOTAL ACTUALIZAT, indicator al eficienței economice a investițiilor determinat ca diferență între totalul veniturilor obținute dintr-o anumită investiție pe toată durata ei de serviciu și totalul cheltuielilor aferente investiției respective pe aceeași perioadă, supuse atât veniturile, cât și cheltuielile, așa-numitului proces de „actual izareu. V.n.t.a. se poate determina cu ajutorul formulei: (1W ^(1 + i)1 (1 + i/ ’ de unde rezultă: y _^Vt-Ct-It (M în care: n = durata de funcționare a obiectului investiției; i = timpul; Vt = venituri brute ale anului t; Ct = cheltuieli de exploatare ale anului, minus amortismentele; It = cheltuieli de investiții ale anului. Acest indicator se poate folosi în cazurile în care se compară investiții de aceeași valoare. V. și coeficient de eficiență medie anuală a investițiilor; durata de recuperare a investiției. VENIT NET VALUTAR, diferența dintre venitul obținut ca urmare a încasărilor realizate din operațiunile de export și plățile efectuate pentru transporturi, inclusiv comisioanele, taxele vamale. VENIT PRIMAR (DE BAZA), formă a valorii nou create, rezultată din procesul distribuirii primare a produsului național brut, care revine participanților nemijlociți la producerea lui. V. și distribuirea produsului național brut. VENIT PROFESIONAL ANUAL IMPOZABIL, v. stabilit anual și consemnat în procesul-verbal de impunere definitivă a meșteșugarilor cu ateliere proprii. încheiat de către circumscripțiile și administrațiile financiare. în funcție de mărimea acestui venit se stabilește clasa de cotizare la asigurările sociale ale cooperației meșteșugărești prin care sunt ocrotiți meșteșugarii. V. și cotizații ale meșteșugarilor pentru asigurările sociale. VENITUL OPERAȚIONAL AL FIRMEI, venituri înainte de dobânzi și impozitare; venituri formate din câștigurile provenite din operațiunile curente, respectiv din activitățile productive sau de altă natură, în funcție de profilul firmei. Nu se includ în v.o. al f. câștigurile colaterale și cheltuielile indirecte, cum sunt cheltuielile cu plata impozitelor și a dobânzilor. 460 VEN VENITURI ANTICIPATE, v. realizate de un agent economic în perioada de gestiune curentă, care constituie însă venituri ce se cuvin perioadei viitoare. VENITURI BUGETARE, resurse bănești care se cuvin bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor instituțiilor și serviciilor publice, bugetelor activităților finanțate integrai din venituri extrabugetare, în baza prevederilor actelor normative, constituite din impozite, taxe, contribuții etc. VENITURI BUGETARE CU DEBIT, impozite și taxe anuale ce se încasează de la populație, care se individualizează pe contribuabili și se stabilesc ca debite fiscale în registrele conduse de organele financiare locale, pe baza cărora se ține evidența acestor venituri bugetare locale și se urmărește încasarea lor. în categoria v.b. cu d. se cuprind: impozitul pe veniturile meseriașilor, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile clădite și neclădite de la orașe, taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică etc. Debitele fiscale ale contribuabililor se stabilesc eșalonat, de regulă în cursul trimestrului I. Pentru impozitele de natură agricolă debitele fiscale se pot stabili și în trimestrul II, când, de regulă, se cunoaște mai bine materia impozabilă. Stabilirea obligației fiscale a fiecărui contribuabil se face de către organele financiare locale prin constatarea și evaluarea anuală a veniturilor impozabile și consemnarea lor în procesele-verbale de impunere, în temeiul cărora se înregistrează debitele (sumele obligațiilor de plată) în registrele fiscale. Pentru impozitul pe terenurile agricole, impozitul pe clădiri etc., a căror materie și bază impozabilă nu se modifică sensibil de la an la an, stabilirea debitului fiscal se face la intervale de mai mulți ani (3-5 ani) raportându-se debitul din anul precedent, simplificându-se astfel munca organelor financiare. în cazul în care au loc modificări importante în materia și în baza impozabilă a acestor venituri bugetare, se fac modificările cuvenite de la un an la altul. VENITURI BUGETARE DIN CAPITAL, v. care provin din valorificarea unor bunuri ale statului, și anume din valorificarea unor bunuri ale instituțiilor publice, din vânzarea de locuințe și de spații cu alte destinații, construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale naționale. VENITURI BUGETARE DIN VÂNZAREA BUNURILOR STATULUI, resurse bănești încasate la bugetul statului din vânzarea bunurilor confiscate, fără stăpân, din valorificarea succesiunilor vacante etc. De evidența și de valorificarea acestor bunuri se ocupă organele financiare. VENITURI BUGETARE FARA DEBIT, impozite și taxe ce se încasează lunar sau cu prilejul realizării unor venituri de către salariați, oamenii de litere, de artă, de știință ș.a. în aceste cazuri, drepturile bănești și, pe baza lor, impozitul sau taxa se determină și se rețin de către compartimentele financiar-contabile din unitățile respective, direct prin statele de plată a salariilor, a drepturilor de autor etc., fără să se mai calculeze un debit anual și deci fără să se evidențieze în registrele fiscale. în categoria v.b. fără d. se cuprind impozitul pe salarii, impozitul pe drepturile de autor, pe colaborările la ziare, reviste, pe colaborările externe, impozitul pe veniturile din expertize, taxele de afișaj etc. VENITURI COMERCIALE, v. realizate din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum și din practicarea unei meserii. VENITURI DE ECHILIBRARE, sume ce se încasează. în diferite trepte, de bugete locale ale căror venituri proprii sunt insuficiente de la alte bugete locale sau de la bugetul de stat, în vederea echilibrării fiecărui buget local. în România, la nivelul bugetelor județelor și al municipiului București se constituie fonduri de echilibrare (v.), din care se acordă bugetelor din 461 VEN subordinea lor anumite cote (sume) defalcate din unele venituri ale bugetului de stat încasate pe teritoriul județelor și lăsate bugetelor locale în vederea echilibrării lor, subvenții și transferuri de echilibrare primite de bugetele locale de la bugetul de stat. VENITURI DE REALIZAT, sume de bani ce se cuvin perioadei curente de gestiune, dar care urmează a se încasa în perioadele viitoare de gestiune. în această categorie de venituri se cuprind sumele de încasat din imputații privind cheltuielile neeconomicoase și pagubele aduse întreprinderii în anii precedenți, dar statuate în anul curent și care după recuperare rămân ca venituri ale întreprinderii; diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul și prețul de livrare aferent mărfurilor constatate lipsă sau degradate din vina unei persoane etc. VENITURI DE REGULARIZARE, venituri ale bugetului de stat cu ajutorul cărora se regularizează (echilibrează) bugetele locale. V. și venituri de echilibrare. VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZĂ, v. încasate de întreprindere din vânzarea produselor finite, a semifabricatelor din producție proprie, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate de către activitatea de bază. VENITURI DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE, v. care cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale și veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. Veniturile comerciale sunt cele care provin din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum și din practicarea unei meserii. Veniturile din profesii liberale provin din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, în mod independent. Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenție, desene și modele, mostre, mărci de fabrică și de comerț, procedee tehnice, know-how. drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor etc. Venitul net impozabil din activități independente se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Venitul net impozabil din activități independente se determină ca diferență între venitul brut și cheltuielile aferente deductibile. Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură. Nu sunt considerate venituri brute sumele primite sub formă de credite. Nu sunt cheltuieli deductibile: "amenzile, majorările de întârziere și penalitățile, altele decât cele de natură contractuală; “donațiile de orice fel; “cheltuielile de sponsorizare (v.) sau de mecenat (v.), care depășesc limitele legale; “cheltuielile pentru protocol care depășesc limita de 0,25% aplicată asupra bazei de calcul; “ratele aferente creditelor angajate; “dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziționarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale; “cheltuielile de achiziționare sau de fabricare a bunurilor sau a drepturilor amortizabile din registrul-inventar; "cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile; “sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispozițiilor legale; “sumele reprezentând perisabilități care depășesc limitele maxime legale; “impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit; “sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura indemnizației zilnice de delegare sau de deplasare și a diurnei acordate pe perioada delegării sau a detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului, care depășesc limitele legale; “alte sume care depășesc limitele legale ale cheltuielilor. Venitul net din activități independente realizat de persoane fizice în cadrul unor asociații fără personalitate juridică se calculează la nivelul asociației. Pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente și care își desfășoară activitatea singuri, într-un punct fix sau ambulant, venitul net impozabil se determină 462 VEN pe baza normelor de venit propuse de direcțiile generale ale finanțelor publice și ale controlului financiar de stat și aprobate de consiliile județene și de Consiliul General al Municipiului București. Organul fiscal competent comunică contribuabilului, până la data de 15 aprilie a anului fiscal, suma reprezentând venitul net și nivelul plăților anticipate în contul impozitului anual. Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală este format din totalitatea încasărilor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate din drepturile de proprietate intelectuală. Venitul net impozabil se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de 25% aplicate la venitul brut. Venitul net din drepturi de autor aferente operelor de artă monumentală se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 40%, aplicată la venitul brut. La exploatarea de către moștenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și la remunerarea reprezentând dreptul de sultă (v.) și remunerația compensatorie pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, fără deducerile de 25% și de 40%. Beneficiarii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală datorează în cursul anului un impozit de 15% din venitul brut încasat, reprezentând plăți anticipate în contul impozitului anual. Plătitorii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală sunt obligați să calculeze și să rețină impozitul datorat și să-l vireze la bugetul de stat până la data de 10 a lunii următoare celei în care se face plata venitului. V. și impozitul pe venitul anual global. VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂȚI, v. încasate din vânzarea mărfurilor prin magazinele proprii de prezentare și desfacere cu amănuntul ale întreprinderii, din vânzarea materialelor de prisos și supranormative, a ambalajelor, a lucrărilor și serviciilor prestate de activitățile neindustriale, din chiriile încasate pentru mijloacele fixe date cu chirie ețc. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR, v. în bani și/sau în natură care provin din cedarea folosinței bunurilor imobile și mobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal. V. din c.f.b. se stabilesc pe baza contractului încheiat între părți în formă scrisă și înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor încasate în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. Venitul net din cedarea folosinței bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli de 30%, aplicată la venitul brut, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului. V. și impozitul pe venitul anual global. VENITURI DIN DIVIDENDE, v. care provin din încasarea dividendelor de către acționari, pe baza bilanțului contabil și a contului de profit și pierderi. Tot în această categorie de venit se cuprind în vederea impozitării și sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fonduri închise de investiții. Veniturile sub formă de dividende distribuite și veniturile de la fondurile închise de investiții se impun cu o cotă de 5% din suma acestora. Obligația calculării, reținerii și virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Dacă dividendele distribuite nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv. V. și impozitul pe dividende. VENITURI DIN DOBÂNZI, v. care se obțin din titluri de creanță de orice natură și orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutați, precum și din titluri de participare la fonduri deschise de investiții, pentru care prețui de răscumpărare este mai mare decât prețul de cumpărare. Se 463 VEN asimilează dobânzilor și acea parte a sumelor asigurate obținute din asigurări de viață prin produsele care au la bază principiul economisirii pure. V. și impozitul pe veniturile din dobânzi. VENITURI DIN OPERAȚIUNILE CU STRĂINĂTATEA, v. realizate din importul și exportul de mărfuri. Bugetul statului realizează venituri în cazul în care prețul de pe piața internațională, exprimat în valută, este superior prețului de pe piața internă la aceleași produse. Venituri bugetare importante se realizează și din comerțul invizibil cu diverse servicii între state (transporturi, turism, asigurări, servicii bancare, de telegraf, telefon, radio, televiziune, salarii, burse etc.). VENITURI DIN SALARII, v. sub formă de salarii propriu-zise și orice alte venituri în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică din desfășurarea unei activități în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate și pentru concediu privind îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la doi ani. Sunt asimilate salariilor în vederea impozitării: » indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică; “drepturile de soldă lunară, indemnizații, prime, premii, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, care se acordă în condițiile legii; "indemnizația lunară brută și suma de lei din profitul net cuvenită administratorilor companiilor și societăților comerciale în care statul sau o altă autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și celor de la regiile autonome; "sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică; "veniturile realizate din încadrarea în muncă prin încheierea unei convenții civile de prestări de servicii; "sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație și în comisia de cenzori; "sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; "alte drepturi și indemnizații de natură salarială. ❖ Venitul brut din salarii, v. format din suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului. ❖ Venitul net din salarii, v. care se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: "contribuțiile obligatorii legale pentru asigurările sociale de stat pentru asigurările sociale de sănătate, pentru pensia suplimentară, pentru alimentarea fondului de șomaj; "deducerea de bază și deducerile suplimentare; "o cotă de 15% din deducerea personală de bază, cu titlu de cheltuieli de pregătire profesională. V. și impozitul pe salarii. VENITURI DIN VALORI MOBILIARE DE PLASAMENT, v. obținute de agenții economici și de persoanele fizice din plasamentul de capital în hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni, bonuri de tezaur, certificate de depozit, titluri de rentă etc.). Investiția de capital în valori mobiliare urmărește în primul rând asigurarea securității capitalului, care se obține pe baza procurării prospectelor de emisiune, a cotațiilor la bursă, a rapoartelor și a bilanțurilor anuale publicate de societățile comerciale pe acțiuni, a situației finanțelor publice etc. De asemenea, investirea capitalului în valori mobiliare urmărește obținerea unor venituri profitabile din evoluția cursurilor la bursă, din dividende, dobândă, rentă, după caz. Rata venitului obținut din hârtiile de valoare se compară cu rata profitului, precum și cu rata dobânzii pe care o acordă băncile comerciale titularilor depozitelor bancare. V. și bon de tezaur; acțiune; obligațiune; certificat de depozit; prospectul de emisiune a titlurilor de stat. VENITURI EXCEPTATE DE LA EXECUTAREA SILITĂ A CREANȚELOR BUGETARE, v. care sunt exceptate de la urmărirea silită a creanțelor bugetare ale debitorilor persoane fizice: "alocațiile de stat pentru copii; "alocațiile de întreținere pentru minorii handicapați; "indemnizațiile de naștere; sajutorul social; "ajutoarele pentru soțiile militarilor în termen; "indemnizația în caz de maternitate; 3 indemnizațiile pentru îngrijirea copiilor bolnavi; 464 VEN ■ajutoarele acordate în caz de deces; «bursele de orice fel acordate elevilor și studenților; "soldele acordate militarilor în termen; "diurnele și oricare alte asemenea indemnizații; "indemnizațiile în caz de incapacitate temporară de muncă din cauză de boală și accident; "indemnizațiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și întărirea sănătății; "compensațiile acordate angajaților în caz de desfacere a contractului de muncă, pe baza dispozițiilor legale; "ajutorul de șomaj; ■ajutoarele, indemnizațiile și sporurile destinate protecției personalului angajat; "alte venituri care, potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru realizarea creanțelor bugetare. V. și executare silită; executare silită a veniturilor bugetare, VENITURI FINANCIARE, v. care au natură financiară și se realizează de agenții economici din sumele obținute în cursul unei perioade și care provin din titluri de participare sau de plasament, cum sunt dobânzile, dividendele etc. De asemenea, v. care provin din tranzacții cu valori imobiliare de plasament, din operațiunile de schimb valutar, adică diferențele de curs. în categoria v.f. se mai cuprind: prisosurile și excedentele de active circulante, resursele interne imobilizate pentru finanțarea investițiilor, sumele nete rezultate din lichidarea mijloacelor fixe, alocațiile primite de la organele ierarhic superioare, mijloacele bănești puse la dispoziția unităților economice de la bugetul statului, creditele acordate unităților economice de către bănci ș.a. VENITURI FISCALE, v. realizate de vistieria statului și provenite din monopolurile fiscale de stat (tutun, alcool, chibrituri etc.) și de la întreprinderile statului. Sunt cuprinse veniturile bugetare încasate de la unitățile și organizațiile cooperatiste, impozitele și taxele de la populație care au caracter reversibil. VENITURI GLOBALE ALE POPULAȚIEI, v. totale ale populației în bani și în natură, dobândite de aceasta într-o anumită perioadă, de regulă într-un an. V.g. ale p. sunt formate din: salarii, pensii, burse, alocații, indemnizații, ajutoare, prime, premii, participări la profit, venituri în natură și în bani din cultivarea pământului, din activitatea casnică etc. VENITURI IMOBILIARE, v. provenite din bunuri imobile, din activități agricole sau forestiere ș.a. VENITURI IMPOZABILE, v. realizate de persoanele juridice și fizice pe baza cărora se calculează și din care se plătește impozitul. V.i. se determină pe anumite perioade (lună, an sau perioade mai mari), pe baza anumitor procedee. V. și metoda normativă de impunere; metoda reală de impunere. VENITURI NEFISCALE, v. încasate de la unitățile de stat în procesul repartiției produsului național brut, care nu duc la schimbarea formei de proprietate asupra sumelor încasate. Din această categorie fac parte: taxa asupra terenurilor proprietate de stat, vărsămintele efectuate de instituțiile publice, vărsămintele din profitul net al companiilor naționale, al regiilor autonome și al societăților comerciale cu capital de stat după plata impozitului pe profit etc. VENITURI NETE (FINALE) ALE POPULAȚIEI, venituri rămase la dispoziția populației după plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor, primelor de asigurare etc. V. venituri globale ale populației. VENITURI PRIMARE, v. VENIT DE BAZĂ. VENITURI REALE ALE POPULAȚIEI, cantitatea totală de bunuri materiale și servicii necesare traiului, pe care populația le poate dobândi într-o anumită perioadă de timp din veniturile proprii obținute ca retribuție pentru munca prestată, precum și ceea ce primește din fondurile 465 VEN societății în mod gratuit sau cu anumite înlesniri. Aceste venituri reflectă puterea de cumpărare a veniturilor nete ale populației. Cuantumul v.r. ale p. depinde atât de mărimea salariului, pensiei, alocațiilor nete, cât și de aceea a părții primite din partea societății prin serviciile social-culturale (învățământ, ocrotirea sănătății, cultură fizică, sport, asigurări sociale, asistență socială, protecție socială etc.). V.r. ale p. se determină prin raportarea venitului mediu pe locuitor la indicele prețurilor bunurilor și serviciilor din perioada luată în calcul. VENITURI REALIZATE, v. VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZĂ; VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂȚI. VENITURI SECUNDARE, v. VENIT DERIVAT. VENITURI VAMALE, v. încasate la bugetul de stat din taxele vamale, din vânzarea de către organele vamale a mărfurilor confiscate, din încasarea diferitelor amenzi pentru nerespectarea normelor juridice vamale etc. VENITURILE BUGETELOR LOCALE, v. ce se cuvin și se încasează la bugetele locale, reprezentând veniturile proprii și cele de echilibrare. Principalele venituri proprii sunt: impozitul pe profit de la unitățile economice de importanță locală, impozitul pe venitul agricol, impozitul pe venitul realizat din lucrări literare, de artă și științifice, impozitul pe veniturile realizate din exercitarea unor profesii libere, impozitul pe veniturile asociațiilor familiale, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile ocupate de clădiri și alte construcții, impozitul pe veniturile realizate din închirieri de imobile etc. Tot în categoria veniturilor proprii se află taxele locale, cum sunt: taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât producția agricolă și silvică, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor în domeniul construcțiilor, taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclamă, taxa pentru șederea în stațiunile turistice, taxe pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologice, alte taxe locale. Impozitele și taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, județene și de Consiliul General al Municipiului București, după caz, în limitele și potrivit prevederilor actelor normative. Din impozitul pe salarii datorat bugetului statului, unitatea plătitoare virează, la data plății salariului, 50% la bugetul statului, 40% la bugetul unităților administrativ-teritoriale în raza cărora se desfășoară activitatea și 10% la bugetul județului respectiv. Pentru municipiul București cota este de 50% și se repartizează de către Consiliul General al Municipiului București pe bugetele fiecărui sector, respectiv pe bugetul municipiului București. Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat. începând din anul 1999, bugetele locale sunt alimentate și cu cote adiționale la unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale. Cotele adiționale se stabilesc și se aprobă de către consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, în cadrul limitelor maxime aprobate prin lege și în funcție de cerințele locale. Sumele încasate din vânzarea sau din valorificarea materialelor rezultate în urma demolării, dezmembrării sau dezafectării unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparțin instituțiilor și serviciilor publice, finanțate integral din bugetele locale, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operațiuni, constituie venituri ale bugetelor locale și se varsă la acestea. Celelalte instituții și servicii publice de interes local care încasează sume de lei din astfel de operațiuni le rețin pentru realizarea de investiții. încasările din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat, de interes local sau județean, constituie de asemenea venituri ale bugetelor locale. încasările din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcție de subordonarea instituțiilor care au dispus confiscarea acestora, după deducerea cheltuielilor legate de activitatea de valorificare. Cu toate că 466 VEN bugetele locale au un număr mare de impozite, taxe etc., totuși cuantumul lor este cu mult sub cerințele de resurse financiare ale acestor bugete. De aceea, în vederea echilibrării, bugetelor locale li se pun la dispoziție sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferuri de fonduri și subvenții care sunt venituri de echilibrare. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și transferurile cu destinație specială din bugetele de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui județ, respectiv al municipiului București. Consiliile locale, județene și al municipiului București, precum și organele locale ale administrației de stat locale sunt chemate să se preocupe în permanență de dezvoltarea bazei proprii de venituri, asigurându-se echilibrarea pe această cale a bugetelor tuturor unităților administrativ-teritoriale din țară. VENITURILE BUGETULUI DE STAT AL ROMÂNIEI, v. ce se cuvin statului român, constituite din: impozitul pe profit, venituri și alte încasări, impozite și taxe plătite de organizațiile cooperatiste, unitățile private și unitățile economice și ale celorlalte organizații obștești, taxe vamale, impozite și taxe de la populație, alte venituri etc. Dinamica veniturilor bugetului de stat - în milioane lei - Explicații 1990 1991 1993 Total venituri ale bugetului de stat 307 065,5 496 778,6 1 363 884,0 3 792 352 % față de 1990 100 161,8 444,2 1 235,0 Explicații 1994 1995 1996 1997 Total venituri ale bugetului de stat 8 860 117- 12 888 289 18 372 803 43 834 512 % față de 1990 2 885,4 4 197,2 5 983,3 14.275,3 Explicații 1998 . 1999* 2000** Total venituri ale bugetului de stat 67 215 547 86 884 400 112 188 334 000 % față de 1990 21 889,6 28 225 365 356,4 Sursa: Anuarul statistic al României, 1997. Comisia Națională pentru Statistică, București, 1997, p. 729; 1999. p. 630. Legea bugetului de stat pe anul 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul X, nr. 97, din 8 martie 1999. Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 195, din 5 mai 2000. Cuantumul v. prevăzute în buget este astfel evaluat încât reprezintă sarcini minime de realizat de către organele financiare. Natura economică, mărimea și rolul veniturilor bugetare sunt determinate de esența orânduirii social-economice și de stat, de formele de proprietate asupra mijloacelor de producție, de nivelul de dezvoltare a economiei naționale, de acțiunea legilor economice, precum și de funcțiile și sarcinile statului. Creșterea veniturilor bugetare din ultimii ani se explică și prin ritmul și rapiditatea inflației. V. și sistemul veniturilor bugetare; veniturile bugetelor locale. VENITURILE EXTRABUGETARE ALE INSTITUȚIILOR PUBLICE, v. care provin din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activități proprii sau anexe, concursuri artistice, publicații, impresariat, exploatarea filmelor, prestații editoriale, consultații și 467 VEN servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare etc., stabilite prin actele normative. V.e. ale i. se încasează, se administrează și se contabilizează de către instituțiile în cauză, fără a se efectua vărsăm in te din acestea la bugetul de stat sau la bugetele locale. Soldurile anuale care rezultă din execuția bugetului instituțiilor publice finanțate integral din mijloace extrabugetare se reportează ca venituri în anul următor. Bugetele instituțiilor publice finanțate din mijloace extrabugetare se includ în bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite. VENITURILE PERIOADELOR VIITOARE (ANTICIPATE), v. obținute de către unități economice, instituții în perioada curentă de gestiune, dar care se cuvin perioadei viitoare de gestiune. Din v.p.v. fac parte: abonamentele pentru telefoane, abonamentele de călătorie încasate în anul curent în contul anului viitor, chiriile și amenzile încasate anticipat etc. Dacă aceste venituri ar fi înregistrate în contul perioadei curente, s-ar denatura rezultatele financiare ale unităților economice în cauză. Pentru stabilirea cu exactitate a rezultatelor unei întreprinderi, acest venit trebuie să fie separat de cel cuvenit perioadei curente de gestiune, aceasta realizându-se prin înregistrarea la un cont special intitulat „Venituri anticipate44. Pentru repartizarea lunară a acestor venituri asupra fiecărei perioade de gestiune, întreprinderile folosesc un registru scadențar special. VENITURILE POPULAȚIEI, ansamblul resurselor bănești, materiale, al executărilor de lucrări și al serviciilor efective obținute de populație într-o anumită perioadă în procesul repartiției (distribuirii și redistribuirii) produsului național brut, destinate satisfacerii cerințelor sale. V.p. se obțin atât din munca prestată (salarii, venituri realizate din gospodăria personală etc.), cât și din fondurile sociale de consum (pensii, alocații de stat pentru copii, burse, indemnizații, ajutoare, învățământ, ocrotirea sănătății etc.). Ținând seama de cele două procese ale repartiției produsului național brut, populația realizează venituri primare (care se obțin din procesul distribuirii produsului național brut), cum sunt: salariile personalului din sfera productivă, retribuirea membrilor cooperatori, veniturile producătorilor individuali - agricultori și meșteșugari ș.a., și venituri secundare (derivate), care se dobândesc în procesul redistribuirii produsului național brut, ca de exemplu: salariile personalului din sfera neproductivă, pensii, indemnizații, ajutoare, burse etc. Unele venituri ale populației se realizează cu regularitate, la anumite intervale de timp (salarii, pensii, alocații pentru copii etc.), iar altele au caracter ocazional (premii, unele ajutoare, drepturi de autor și colaborare etc.). V.p. pot fi globale, cuprinzând totalitatea veniturilor în bani și în natură obținute în procesul distribuirii și în cel al redistribuirii produsului național brut, și finale, respectiv cele nete rămase după ce din veniturile globale populația plătește impozite, taxe, prime de asigurare, cotizații etc. V. și pensie; venituri reale ale populației. VENITURILE SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI, v. care se realizează din activitatea de bază și din alte activități. Din activitatea de bază, societatea de asigurări realizează următoarele venituri principale: primele de asigurare și majorările aferente provenite de la asigurările prin efectul legii, de răspundere civilă auto; primele de asigurare și majorările corespunzătoare la asigurările facultative de bunuri, de răspundere civilă și de persoane; venituri provenite din operațiunile de asigurare și reasigurare în valută (prime de la asigurările externe, prime de la reasigurările contractate de societatea de asigurări, despăgubiri în valută primite de la reasigurători, refacții (v.) calculate asupra primelor de asigurare cedate în cadrul reasiguratorilor, diferite recuperări și încasări din acțiuni de regres din despăgubiri în valută etc.). Din alte activități, societatea de asigurări obține următoarele venituri: dobânzi ce se încasează de la bancă pentru disponibilitățile bănești ce se păstrează în cont; dobânzi ce se încasează de la Casa de Economii și Consemnațiuni pentru rezerva matematică referitoare la asigurările de viață ce se 468 VER păstrează la această instituție; dobânzi ce se încasează de la asigurați pentru împrumuturile ce li se acordă în cadrul asigurărilor de viață; diferite sume ce se încasează din acțiunile de regres. VENITURILE STATULUI, v. realizate de stat și folosite pentru înfăptuirea funcțiilor sale. V.s. au apărut o dată cu statul. Fiecare orânduire social-economică are un sistem propriu de venituri de stat, condiționat de formele de proprietate și de interesele claselor sociale aflate la putere. în orânduirile bazate pe proprietatea particulară, v.s. se compun din diferite impozite și încasări de la populație. în sclavagism, pentru satisfacerea nevoilor statului, se aplicau pe scară largă diferite prestații personale, cum erau: participarea la război cu armament propriu, construirea de corăbii, drumuri etc. Mai târziu se realizau venituri din exploatarea robilor în latifundii de stat, în instituții, din prăzile de război, din jefuirea popoarelor ocupate sub formă de dări și contribuții, din impozite în natură și mai târziu în bani. Clasele dominante erau scutite de impozite. Perceptorii se îmbogățeau din încasarea impozitelor. în feudalism, v.s. îmbogățeau pe feudali, care încasau dările. V.s. se compuneau din: venituri pe domeniile feudalilor, din diferite prestații în natură ale țăranilor și ale vasalilor față de suzerani, din deprecierea monedei, impozite în bani etc. în economia de piață, v.s. provin din: impozitul pe profit, impozite indirecte pe bunurile de primă necesitate, taxe, venituri de la întreprinderile și bunurile de stat (păduri, terenuri), venituri de la monopoluri, din inflație etc. VENTURE CAPITAL (engl.), v. CAPITAL „DE RISC". VERIFICARE, practică folosită în activitatea financiar-contabilă pentru stabilirea exactității și realității datelor financiare și a celor contabile. în perioadele efectuării acestor operațiuni se verifică înregistrările făcute în conturi cu datele din documente sau din inventarul care a servit ca bază acestor înregistrări sau se verifică datele din conturi cu cele din balanțele de v., precum și datele din bilanț cu cele din contabilitate sau din inventar. Ca atribut al organelor de control, v. are ca scop lichidarea lipsurilor constatate și prevenirea lor pe viitor, prin măsurile luate sau propuse. V. poate fi aritmetică, de fond etc. V. și control; darea de seamă. VERIFICAREA GARANȚIEI CREDITULUI, operațiuni prin care, în unitățile economice beneficiare de credite bancare, se verifică existența concordanței dintre creditele acordate și valorile materiale creditabile aflate într-o formă sau alta și dacă valorile materiale procurate cu ajutorul creditului se află în gestiunea unităților economice respective și se constituie garanția acestuia; de asemenea, se controlează sistematic respectarea disciplinei de credite și utilizarea eficientă a mijloacelor materiale și bănești. V. se efectuează lunar, trimestrial ori când este necesar și în mod obligatoriu o dată pe an. V. poate fi totală, prin sondaj, scriptică sau faptică. Prin v. scriptică se urmărește ca, pe baza datelor din bilanț și din balanțele de verificare, să se efectueze un studiu cuprinzător asupra existenței garanției creditelor, utilizarea cu maximum de eficiență a creditelor și a fondurilor bănești proprii, excluderea de la creditare a acelor stocuri care sunt fără mișcare, excedentare, de prisos, sunt de calitate necorespunzătoare, nu au consum sau desfacere asigurată, sunt necorespunzător depozitate și conservate; în aceste cazuri, creditele respective se retrag trecându-se la categoria „credite nerambursate în termen". O dată cu verificarea scriptică se urmărește dacă unitățile economice se preocupă de lichidarea debitorilor, de preîntâmpinarea refuzurilor de plată a mărfurilor, dacă nu se fac deturnări de fonduri etc. Prin v. faptică se urmărește dacă există concordanță între evidența ținută de depozite sau de magazii și datele contabilității, dintre stocurile existente și datele contabilității, dacă bunurile materiale ce constituie obiectele creditelor sunt păstrate în condiții corespunzătoare, modul cum se consumă sau se desfac stocurile existente, dacă se ține corect evidența și sunt bine conservate mărfurile care se află în custodie. Practic, v. faptică se face prin cântărire, măsurare, numărare, în funcție de felul mărfurilor, dispunându-se, în cazuri justificate, retragerea creditelor și trecerea lor la „credite 469 VIA nerambursate în termen0. Cu prilejul băncile analizează activitatea unităților economice în ansamblu, urmărind utilizarea cu maximum de eficiență atât a creditelor bancare, cât și a totalității mijloacelor materiale și bănești existente la dispoziția lor. în urma verificărilor poate să rezulte un minus de garanție, în care caz creditele respective se trec în categoria „credite nerambursate în termen", sau un plus de garanție, care servește la rambursarea eventualelor credite restante pe care le are unitatea economică. Prin această v. unitățile bancare determină întreprinderile să utilizeze creditele bancare în concordanță cu destinațiile stabilite, să asigure existența garanției materiale a creditelor, respectarea condițiilor stabilite prin contractele de credite, să acționeze ferm pentru realizarea obiectivelor programului economic, să respecte disciplina economică, financiară, de credite, disciplina de plăți, să se încadreze în cuantumul de fonduri stabilit, precum și să asigure corespondența dintre datoria reală față de bancă și stocurile materiale existente în întreprindere. Unitățile bancare examinează rezultatele v. și stabilesc măsurile ce urmează a fi luate de către conducerile unităților economice pentru întărirea disciplinei economice, financiare, de credite și de plăți, pentru gospodărirea cu eficiență maximă a tuturor resurselor materiale, financiare și umane. O dată cu v.g.c., unitățile bancare examinează și utilizarea cu maximum de eficiență a creditelor bancare. în acest scop, ele se folosesc de o serie de indicatori pentru măsurarea și aprecierea eficienței utilizării tuturor activelor circulante. VIAȚĂ MEDIE, funcție biometrică notată cu ex. V.m. este de fapt valoarea medie a numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană în vârstă de x ani, care se stabilește în baza calculelor statistice ce se efectuează pentru o anumită grupă de viață. Formula de calcul al v.m. în raport cu funcția (probabilitatea) de supraviețuire este următoarea: E'x+n n=0 1 ex = —-------+ — sau lx 2 ex = 1 + ^x+1 +lx+2 +‘" + ln 2 lx în care: ex = viața medie; lx = funcția (probabilitatea) de supraviețuire - lx = la p(a,x), unde la este un număr de persoane în vârstă de a ani, iar p(a,x) probabilitatea ca o persoană de vârstă a să ajungă la vârsta x; ln = limita superioară a vieții omenești. V.m. se utilizează în cadrul calculelor care se fac la asigurările de viață. V. și probabilitate de supraviețuire; tabele de mortalitate. VICII ASCUNSE, deficiențe, defecte ale mărfurilor vândute, ale lucrărilor executate, ale bunurilor închiriate etc., care n-au fost sau nu puteau fi cunoscute de beneficiar în momentul primirii lor. V.a. afectează calitatea mărfurilor, a lucrărilor, a bunurilor închiriate etc. VICIU ASCUNS AL OBIECTULUI ASIGURAT, defecțiuni sau deteriorări care, prin natura lor sau locul unde se află, nu apar și nici nu pot fi văzute și deci constatate. Drept urmare, societatea de asigurări nu acordă despăgubiri pentru pagube decurgând din viciul ascuns al bunului asigurat. 470 VIR VICIU PROPRIU AL BUNULUI ASIGURAT, uzura, defecțiunile, imperfecțiunile vizibile, respectiv germenul propriei alterări sau distrugeri a bunului care face obiectul asigurării. De exemplu, la o navă poate fî vorba despre v.p. al b.a. în cazul în care aceasta este afectată de un viciu de construcție, de un defect de reparație sau de utilarea ei cu instrumente defecte. Viciul propriu nu poate fi confundat cu uzura pe care corpul navei împreună cu mașinile și instalațiile sale o suferă în timpul utilizării și nici cu vechimea ei. Vechimea poate fi echivalată cu viciul propriu numai atunci când nava, ca urmare a timpului îndelungat în care a fost utilizată, a ajuns la un asemenea grad de uzură încât întrebuințarea ei în continuare este ineficientă, iar probabilitatea producerii unor daune și pierderi devine foarte mare. în toate legislațiile privind asigurările de bunuri este stipulat principiul conform căruia daunele și pierderile care sunt urmare a v.p. al b.a. nu sunt acoperite de societatea de asigurări. în activitatea practică se face distincție între viciul propriu evident și viciul ascuns. V. și viciu ascuns al obiectului asigurat. VIGNETA, document de formă circulară, pătrată sau dreptunghiulară, de mărimea aproximativă a unui timbru fiscal, ce se eliberează de societățile de asigurări abilitate să practice asigurarea de răspundere civilă auto, de aceeași culoare ca și tichetul de asigurare. V. se aplică pe parbrizul autovehiculului pentru a se dovedi existența asigurării. V. și tichet de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. V1NCULAȚIE, modalitate combinată de decontare (plată) folosită în relațiile economice internaționale, care constă în livrarea mărfurilor de către exportator nu pe adresa importatorului, ci pe adresa unei bănci cu acordul prealabil al acesteia. Dacă banca solicitată nu acceptă o asemenea operațiune, mărfurile pot fi expediate pe adresa unor case de expediții sau a unor depozite generale. în momentul primirii mărfurilor, banca din țara importatorului îl înștiințează, punându-i documentele și marfa la dispoziție numai după ce achită prețul stabilit de comun acord cu exportatorul. în acest fel, v. este o cale eficientă de evitare a riscurilor de neplată. Din suma încasată, banca își reține cheltuielile de depozitare, comisionul și alte cheltuieli; suma rămasă după aceste scăzăminte se remite exportatorului sau se trece pe creditul contului său. Dacă mărfurile au fost expediate pe adresa unor case de expediție sau a unor depozite generale, acestea eliberează mărfurile cumpărătorului numai după ce prezintă documentul bancar care să ateste că s-a plătit prețul lor. în aceste cazuri, din suma cuvenită furnizorului se rețin cheltuielile de depozitare și comisioanele și se virează în contul casei de expediție sau al depozitului general, după caz. Practic, prin v. exportatorul acordă credit importatorului pentru timpul de la expedierea mărfurilor și până la încasarea prețului convenit. Prin v., decontarea mărfurilor se face greoi, se efectuează cheltuieli suplimentare de transport, depozitare, manipulare, există riscul nepreluării mărfurilor de către cumpărător, iar băncile își asumă unele sarcini care nu sunt pur bancare. VIRAMENT, operațiune contabilă fără numerar efectuată între întreprinderi, cooperative sau instituții, care au deschise conturi de decontare la bancă. Operațiunea constă în transferarea scriptică de către bancă a unei sume din debitul unui cont în creditul altui cont, pentru stingerea unei obligații bănești. V. se poate efectua pe baza unor documente cum sunt: dispozițiile de virare, ordinele de transfer, notele contabile, cecurile etc. Cu ajutorul v. se pot efectua plăți fără numerar și transferuri de sume în conturile deschise la bănci. în relațiile internaționale, v. constă în operațiunea de transferare a valorii devizelor din contul unei țări în contul altei țări, fără să intervină transferul devizelor respective; astfel de v. se efectuează prin înregistrări în conturi reciproce de către băncile corespondente care țin aceste conturi și contribuie la economisirea cheltuielilor de circulație. 471 VIR VIRARE DE CREDITE BUGETARE, diminuarea creditului bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare care are disponibilități financiare și majorarea corespunzătoare a unei subdiviziuni la care mijloacele financiare sunt insuficiente. Efectuarea v. de c.b. este condiționată de realizarea economiilor la alte subdiviziuni de cheltuieli bugetare. V. de c.b. trebuie operată de așa manieră încât să nu fie stânjenită executarea acțiunilor de la care se iau sumele și să se poată înfăptui integral sarcinile prevăzute cu creditul bugetar astfel diminuat. Potrivit normelor juridice în vigoare, v. de c.b. se pot efectua în următoarele condiții: "aprobarea v. să se acorde începând cu trimestrul al treilea, înainte de a se fi angajat cheltuielile; "disponibilitățile utilizate să nu provină de la creditele bugetare prevăzute pentru salarii, inclusiv impozitul pe salarii și contribuții pentru asigurările sociale, investiții și reparații capitale, din sumele puse la dispoziție, din fondurile de rezervă bugetară etc.; "să nu conducă la majoritatea creditelor bugetare aprobate destinate întreținerii și funcționării organelor de stat; "să nu aibă ca efect majorarea sumelor prevăzute pentru completarea mijloacelor bănești proprii ale unor instituții de stat, excepție făcând aprobările legale privind majorarea fondului de salarii. Ministerul Finanțelor aprobă virările de credite bugetare în cazurile în care au loc treceri de unități, acțiuni sau sarcini de la un titular de plan la altul și de la un capitol la altul al clasificației bugetare. Miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale de stat, ale căror planuri financiare sunt cuprinse în cadrul bugetului de stat, au dreptul să hotărască v. de c. de la un subcapitol la altul din cadrul aceluiași capitol, precum și de la un articol la altul în cadrul aceluiași subcapitol al clasificației bugetare. V. de c.b. se aprobă și de către consiliile județene, al municipiului București, ale municipiilor, ale sectoarelor municipiului București, ale orașelor și comunelor; aceste organe locale pot face v. de c.b. de la un subcapitol de cheltuieli la altul în cadrul aceluiași capitol al clasificației bugetare. De asemenea, primarii pot face v. de c. de la un articol la altul în cadrul aceluiași subcapitol al clasificației bugetare. Pentru cheltuielile proprii ale instituției, ordonatorii de credite au dreptul să aprobe v. de c. de la un alineat la altul în cadrul aceluiași articol al clasificației bugetare. în cazurile în care au loc treceri de unități, acțiuni sau sarcini de la un titular de plan la altul sau se introduc în plan diferite lucrări de investiții din rezervele aprobate pentru aceasta, Ministerul Finanțelor operează modificările corespunzătoare în indicatorii financiari ai titularilor de plan și efectuează modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat. V. de la și la articolele de hrană, precum și v. de la un titlu la altul se fac numai pe baza propunerii consiliului comunal - cu aprobarea consiliului județean - dată pe baza avizului Direcției Generale a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat. V. de c.b. între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare, care nu contravin normelor legale, sunt de competența fiecărui ordonator principal de credite (v.) pentru bugetul propriu și pentru bugetele unităților subordonate. în cazuri excepționale, v. de la un capitol la altul al clasificației bugetare se pot efectua începând cu trimestrul al treilea, cu acordul Ministerului Finanțelor, excepție făcând cheltuielile de personal și de capital. Este interzisă v. de c.b. de la și la următoarele articole: salarii, contribuții asupra salariilor, burse, investiții și reparații capitale; sunt interzise v. de c. în primul trimestru al anului, precum și în perioada de la 15 la 31 decembrie. De asemenea, sunt interzise v. de c.b. provenite de la capitolele care au fost majorate din fondul de rezervă bugetară și din fondul de intervenție, aflate la dispoziția Guvernului. V. de c.b. în bugetele locale se aprobă de fiecare consiliu local, respectiv de fiecare consiliu județean, după caz, iar altele se fee cu acordul organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor. V. de c.b. de la un capitol la altul al clasificației bugetare se aprobă de către consiliul local, județean și de către Consiliul General al Municipiului București, după caz, pe baza justificărilor ordonatorilor principali de credite, și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar. V. de c.b. în cadrul aceluiași capitol bugetar sunt în competența fiecărui ordonator principal de credite pentru bugetul ViT propriu și pentru bugetele instituțiilor și serviciilor publice subordonate și se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar. V. de c.b. trebuie astfel făcute încât să nu majoreze cheltuielile cu întreținerea și funcționarea organelor statului. VIRAREA OBLIGATORIE A MIJLOACELOR BĂNEȘTI, operațiune efectuată de unitățile bancare, fără consimțământul plătitorilor, de virare a mijloacelor bănești din conturile acestora în conturile beneficiarilor, pe baza documentelor executorii (hotărâri ale instanțelor judecătorești, dispoziții ale organelor financiare - documente pentru care nu este necesară acceptarea plătitorilor etc.), a documentelor pentru care nu s-a primit în termen refuzul de acceptare și în alte cazuri. V. și decontarea prin acceptare. VISTIERIE 1. Denumirea folosită în Țările Române pentru a concretiza instituția care păstra și administra banii publici, tezaurul țării. 2. Clădirea în care se păstra tezaurul. VITEZA DE CIRCULAȚIE A BANILOR, indicator care exprimă de câte ori o unitate monetară a servit, în medie, la operațiuni de vânzare-cumpărare de mărfuri, prestări de servicii sau la alte operațiuni de plăți, într-o anumită perioadă. Accelerarea v. de c. a b. conduce la micșorarea masei de bani necesară circulației. V. de c.a.b. se determină astfel: NP-VT VCB = -----------, MM în care: VCB = viteza de circulație a banilor; NP = nivelul general al prețurilor; VT = volumul tranzacțiilor; MM = masa monetară în circulație. VITEZA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI CIRCULANT, indicator financiar care exprimă modul cum se utilizează activele circulante de către agentul economic. Această viteză se exprimă practic cu ajutorul indicatorului coeficientul (numărul) de rotații, care se determină ca raport între cifra de afaceri sau capitalul circulant și durata în zile a unui circuit, iar rezultatul se înmulțește cu 90 sau 360 (numărul de zile din trimestru, respectiv din an). Cu cât coeficientul de rotație va fi mai mare și cu cât durata unui circuit va fi mai mică, cu atât viteza de rotație va fi mai mare. VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR CIRCULANTE, indicator calitativ calculat pe total sau pe elemente de active circulante, care caracterizează gradul de eficiență a utilizării lor. El reflectă toate schimbările produse în activitatea economică și financiară a unei unități economice; arată rapiditatea (timpul) în care acestea trec continuu, succesiv - de un anumit număr de ori - prin stadiile de aprovizionare tehnico-materială, producție și desfacere. Cu cât trecerea activelor circulante prin cele trei stadii se efectuează mai repede, cu atât normativul lor poate fi mai mic, deoarece sunt necesare mai puține active circulante pentru realizarea acelorași sarcini de producție sau a unor sarcini sporite. V. de r. are o importanță deosebită atât ca mijloc de analiză a folosirii cu maximum de eficiență a activelor circulante, cât și ca instrument de determinare a necesarului de active circulante; ea exprimă dinamica în timp a modificărilor care au loc succesiv, în formele funcționale ale activelor circulante, în procesul aprovizionării tehnico-materiale, producției și desfacerii. Cu cât activele circulante sunt folosite într-un interval de timp mai scurt pentru parcurgerea stadiilor procesului reproducției sociale, cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată. Accelerarea va de r. a activelor circulante, presupune diminuarea și lichidarea efectelor negative ViT ale păstrării îndelungate în depozite a materiilor prime, materialelor, combustibilului, produselor finite etc., ale folosirii unor fonduri de producție peste cele normale, presupune reducerea efectelor uzurii morale etc. Unitățile economice sunt obligate să determine just cuantumul de active circulante necesare pentru îndeplinirea programului de producție și să le utilizeze rațional și cu maximum de eficiență. Eficiența utilizării activelor circulante și v. lor de r. se exprimă cu ajutorul următorilor indicatori: a) coeficientul de rotație; b) durata medie a unui circuit; c) coeficientul de folosire a activelor circulante. Accelerarea v. de r. presupune luarea unui complex de măsuri pentru îmbunătățirea aprovizionării tehnico-materiale, a procesului de producție (reducerea duratei acestuia), îmbunătățirea desfacerilor, lichidarea stocurilor supranormative etc., ceea ce va duce la eliberarea relativă și absolută de active circulante. Creșterea v. de r. a a.c. este efectul conjugat al mai multor factori, și anume: organizarea relațiilor cu furnizorii și cu unitățile de transport astfel încât aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili etc. să se efectueze la timp, de o manieră complexă și completă, creșterea operativității, adaptarea la condițiile de pe piață, selectarea furnizorilor, încheierea și respectarea contractelor de aprovizionare, înlăturarea sub- și supradimensionării stocurilor de materii prime, de materiale etc., optimizarea stocurilor, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare, manipulare, depozitare, scurtarea duratei de recepție a materialelor, combustibililor și mărfurilor etc., prin care să se realizeze o eficiență maximă. Accelerarea v. de r. a a.c. în faza de producție necesită: "organizarea rațională a procesului de producție; "reducerea duratei ciclului de fabricație; "reducerea consumurilor specifice și a pierderilor; "utilizarea tuturor capacităților de producție; "folosirea completă a timpului de muncă; ■utilizarea tehnologiilor modeme, creșterea coeficienților de schimburi, perfecționarea calificării personalului; "înlăturarea întreruperilor în muncă; "ridicarea calității produselor; "diminuarea cheltuielilor; "reducerea costurilor de producție, îndeosebi a celor materiale; "asigurarea ritmicității producției. în faza desfacerii (comercializării) se urmărește încasarea în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor livrate care să facă posibilă reluarea ciclului economic. Aceasta presupune: "desfășurarea ritmică și în limitele stabilite a relațiilor de livrare; "accelerarea desfacerii; "evitarea fabricării unor produse fără desfacere asigurată; "respectarea clauzelor contractuale; "reducerea timpului de sortare, ambalare și constituire a loturilor destinate vânzării; ■reducerea stocurilor de produse finite; "buna organizare a relațiilor cu unitățile de transport; ■alegerea și folosirea acelor instrumente și forme de decontare care să asigure încasarea sumelor aferente livrărilor în cel mai scurt timp; "întocmirea corectă și depunerea promptă la bancă a documentelor de decontare; "lichidarea refuzurilor din partea clienților; "creșterea cifrei de afaceri etc. Accelerarea v. de r. a a.c. determină reducerea cuantumului de active circulante necesare unității economice, conduce la eliberarea de fonduri. încetinirea vitezei de rotație atrage după sine creșterea necesarului de active circulante, conduce la blocarea de fonduri și la reducerea eficienței utilizării capitalului circulant. V. și coeficient de folosire a activelor circulante aflate în circuit; coeficient de rotație a activelor circulante; durata medie a unui circuit; eliberare de active circulante; rotația activelor circulante. VITEZA DE ROTAȚIE A BANILOR, indicator care pune în evidență de câte ori o unitate monetară a ieșit și s-a reîntors într-un interval de timp (trimestru, semestru, an) din (la) casieriile unităților bancare. Determinarea și cunoașterea v. de r. a b. au o deosebită importanță pentru emisiunea și reglarea circulației banilor. Calcularea vitezei (coeficientului) de rotație a banilor, de exemplu pe un trimestru, se efectuează aplicând următoarea formulă: Sî VRB=— Smc VOT în care: VRB = viteza de rotație a banilor; Sî = suma totală de numerar încasată în trimestrul dat de către unitățile băncii; Smc = soldul mediu trimestrial de numerar aflat permanent în circulație. V. de r. a b. mai poate fi numită frecvență de revenire a banilor la bancă și depinde de următorii factori: a) volumul veniturilor bănești ale populației și structura pe grupe de venituri, frecvența și regularitatea (ritmicitatea) încasării de către populație a veniturilor sale bănești. Cu cât salariile se plătesc, de exemplu, la intervale mai mici, cu atât mai puțini bani se află în mâinile populației și invers; de aceea, plata veniturilor bănești ale populației din salarii se face chenzinal, iar banca a eșalonat aceste plăți pe zile și întreprinderi, ceea ce, evident, influențează și masa de numerar în circulație; b) repartizarea judicioasă a mărfurilor în rețeaua comercială; c) corelația dintre fondul de cumpărare și fondul de mărfuri; d) gradul de coincidență între încasările și plățile bănești ale populației; e) cuantumul și durata staționării numerarului în casieriile agenților economici; f) dezvoltarea rețelei C.E.C. și calitatea muncii depuse de unitățile C.E.C. în ce privește atragerea disponibilităților bănești ale populației etc. VIZITATOR DE BURSA, persoană, membră a bursei, admisă prin hotărârea comitetului bursei (v.) să efectueze operațiuni de bursă. V. poate fi admis la bursă permanent, temporar sau pentru încheierea unei anumite tranzacții, acestea încheindu-se de regulă prin intermediari. VOCAȚIE SUCCESORALĂ, calitatea de a fi îndreptățit, în baza legii, a unui testament sau a unui contract de donație, la succesiunea bunurilor altei persoane. La moștenirea legală au v.s. următoarele categorii de persoane: a) rudele în linie dreaptă - descendentă sau ascendentă - ale persoanei decedate; b) rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv (frații, surorile defunctului și descendenții acestora, unchii, mătușile și verii primari ai persoanei dispărute); c) soțul supraviețuitor. Rudele persoanei decedate cu v.s. sunt, potrivit legii, repartizate în patru grupe care poartă numele de clase de moștenitori, chemate la succesiune în ordine; fiecare clasă este chemată la succesiune în lipsa succesorilor din clasa precedentă. La succesiunea testamentară, persoanele cu v.s. sunt stabilite prin actul de ultimă voință - testamentul - al persoanei dispărute. VOLATILITATE, indicator bursier care se exprimă sub forma unei mărimi statistice prin care se definește abaterea variațiilor prețului unui element față de variațiile prețului mediu al grupei din care face parte. Acest indicator se interpretează astfel: o volatilitate mai mare ca unu evidențiază o mai mare instabilitate a elementului față de cea a mediei. VOLATILITATEA PREȚULUI, fluctuarea prețurilor titlurilor de valoare cuantificată, de regulă, sub forma modificărilor indicelui bursier al acțiunilor în fiecare oră. VOT CUMULATIV, modalitate de votare prin care acționarul poate distribui fiecărui candidat un anumit număr din totalul său de voturi ori poate acorda totalul de voturi pe care le are unui singur candidat. VOTAREA BUGETULUI STATULUI, v. ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT. 475 WARANT (engl.), document; varietate a biletului la ordin; titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitele în care acestea sunt păstrate. Mărfurile păstrate în antrepozite rămân în proprietatea exportatorului până când importatorul achită contravaloarea lor și dobândește w. Titularul w. are dreptul să ceară și să primească nu neapărat marfa pe care a depus-o spre păstrare, ci oricare altă marfă de același fel, egală din punct de vedere cantitativ și calitativ. W. permite transferarea proprietății prin mențiuni ce pot fi făcute pe o parte a documentului, anume pe recipisa-warant. W. este și documentul pe baza căruia se obține și se garantează creditul; de asemenea, w. poate fi utilizat ca efect de comerț. W. oferă băncii garanția asupra mărfurilor și deci posibilitatea recuperării creditului. întrucât prețul mărfurilor aflate în antrepozite poate să scadă, banca stabilește nivelul creditului diminuat în raport cu valoarea garanției, luându-și astfel o marjă de siguranță. W. poate fi nominal sau la purtător. W. nominal poate fi transmis altei persoane pe baza girului nominal sau în alb, iar titularul lui poate solicita și primi împrumuturi pe care le garantează cu w., ceea ce echivalează cu amanetarea mărfurilor aflate în depozit. în mod obișnuit, w. se compune din două documente: unul de depozit și unul de amanet. W. permite vânzarea bunurilor amanetate o dată cu transmiterea datoriei. V. și recipisă: recipisa-warant. XENOVALUTE, v. EUROVALUTE. ZARAF, negustor care în evul mediu se ocupa cu comerțul cu bani (monede locale și străine), care primea depuneri spre păstrare, efectua plăți și transferuri de sume din ordinul deponenților (negustorilor). Ulterior, z. au început să efectueze operațiuni de împrumut, transformându-se cu timpul în bancheri, operând decontări fără numerar, schimburi de monedă etc. în anul 1834, Sfatul Țării Românești a dat porunca nr. 116 pentru zarafi, care prevedea: „Mulțimea zarafilor schimbători de monedă să se mărginească pentru orașul București până la numărul de zece, numai dintre oamenii cu averi și cu îndestulă încredere care să deie înscris că vor urma întocmai regulile statornicite. Ci să fie îndatorați a schimba ori și cui se va înfățoșa cu orice sumă de bani.“ Porunca mai conține cursurile maxime de schimb și pedepsele pentru cei care ignorau dispoziția, și anume: „Zaraful ce s-ar găsi că: a) în schimb dă monedă tăetă și desprețuită, b) că cumpănește cu cumpene mincinoase, c) nu voiește a schimba acelui ce se va înfățoșa, d) cere mai mult decât este hotărât pentru schimbare; la cele dintâi două cazuri să piardă dreptul de a mai fi zaraf și să fie supus giudecății criminalicești spre a se pedepsi după legiurea pentru calcuzani (înșelători - n.n.); iar pentru cele două din urmă să fie depărtat de uneltirea zaraflâcului și bătut la partea moale a trupului în fața oamenilor veniți la târg.“ ZĂLOG, v. GAJ. ZĂRĂFIE, sediul comerțului cu bani (monede naționale și străine), adresa sau sediul zarafului. Pe teritoriul Țărilor Române, în al doilea deceniu al secolului al XlX-lea, la Iași s-a înființat z. lui Daniel Michel, care a avut la început relații de afaceri cu Augsburg, Danzig, Veneția și Verona, precum și cu Constantinopol. Cu timpul, relațiile respective s-au extins până la Paris, Viena, Leipzig, Berlin, Frankfurt și Londra. Practicarea z. i-a permis lui Daniel Michel ca în anul 1849 să ia în arendă moșiile domnului Moldovei, Mihail Sturdza, să împrumute pe domnitor, să acorde împrumuturi vistieriei, negustorilor și să efectueze operațiuni comerciale peste graniță. V. și zaraf. ZILE BANCARE, numărul de zile din lună (zilele lucrătoare din lună) în care banca își desfășoară activitatea. Z.b. nu cuprind zilele nelucrătoare și sărbătorile din lună. ZILE DE CURIER, numărul de zile stabilit în funcție de distanța dintre furnizor și cumpărător, creditor și debitor, în care efectul de comerț sau titlul de credit la vedere poate ajunge la persoana fizică sau juridică ținută să plătească. ZILE DE GRAȚIE, numărul de zile cu care se prelungește termenul de plată prevăzut în polițe. Se folosesc și de către unele societăți de asigurări în plata despăgubirilor de asigurare. ZILE DE REFERINȚĂ 1. Sub aspect bancar, reprezintă ziua stabilită pentru închiderea unui cont sau pentru a estima un depozit de titluri de valoare. 2. Pentru bursă, constituie ziua în care trebuie executate operațiunile la termen. 3. Sub aspect financiar, z. de r. reprezintă ziua din care un dividend este exigibil. ZON ZILE LIBERE, zile cuprinse între două date, exclusiv ziua de ia începutul și cea de la sfârșitul intervalului. în anumite cazuri, z.1. nu cuprind duminicile și sărbătorile legale din intervalul respectiv. ZI-NORMĂ, indicator stabilit prin raportarea timpului de lucru total necesar unei lucrări la norma medie zilnică de lucru; se practică în agricultură. ZIUA DE DECONTARE, z. în care toate angajamentele convenite anterior în cadrul bursei de valori vor fi onorate. în S.U.A. și în Marea Britanie, aceste angajamente se onorează după un anumit număr de zile (3 sau 5 zile). ZONA EURO, zonă valutară care se întinde de la frontiera ruso-finlandeză până la Marea Mediterană și Oceanul Atlantic. Ea reprezintă aproape a cincea parte din economia mondială și 18,6 la sută din comerțul mondial. De la 1 ianuarie 1999, din Z.E. fac parte: Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda Deocamdată, patru țări din Uniunea Europeană (Marea Britanie, Danemarca, Grecia și Suedia) nu fac parte din Z.E. ZONĂ, parte din teritoriul unei țări sau spațiu geografic care are anumite particularități în analiza și practica economică. ZONĂ DE LIBER SCHIMB, spațiu geografic în care se aplică o înțelegere intervenită între două sau mai multe state, prin care țările membre: desființează tarifele vamale, elimină restricțiile cantitative la diferite produse, dezvoltă țările membre din punct de vedere economic; asigură stabilitatea financiară etc. ZONA LIBERA, teritoriu (porturi, aeroporturi) aparținând unui stat în care mărfurile, mijloacele de transport și bunurile introduse (provenite din import) sau scoase (destinate exportului) sunt exceptate de la plata taxelor vamale. Crearea de z.1. are ca scop înlesnirea schimburilor comerciale și a tranzitului internațional de mărfuri și facilitarea colaborării și cooperării internaționale (prelucrarea unor mărfuri, obținerea unor produse finite, organizarea de expoziții, vânzarea-cumpărarea de mărfuri etc.), pentru care țara pe teritoriul căreia este organizată z.1. percepe anumite tarife. începând din 1978, în țara noastră a fost creată z.1. Sulina, care este menită să contribuie la dezvoltarea tranzitului comercial și a cooperării economice internaționale. Ulterior au fost create z.1. Arad-Curtici, Constanța, Giurgiu. V. și politică vamală; port liber; regim vamal; taxă; taxă vamală. ZONĂ MONETARA, totalitatea teritoriilor în care este acceptată o anumită monedă, fie în totalitate, fie în parte, în reglarea tranzacțiilor interne sau externe ori a ambelor, ca de exemplu: z. dolarului, z. lirei sterline, z. francului francez etc. Z.m. este formată dintr-un grup de țări care își definesc moneda în raport cu moneda dominantă. De regulă, o z.m. este expresia unei rețele asimetrice de relații, o țară dispunând de putere economică, politică și monetară în așa fel încât comerțul țărilor din zonă este orientat către centru, acesta fiind, în general, mai autonom și în relație cu alte centre de care poate să fie dependent. ZONĂ VAMALĂ LIBERA, formă completă a regimurilor vamale suspensive. Z.v.l. erau în trecut cunoscute sub denumirea de porturi libere, originea lor nefiind datată exact. Primul port liber a fost Cartagina, fondat în anul 1814 î. de Hristos. Ulterior au fost instituite și alte porturi libere în zona Mediteranei, pe coasta de vest a Africii și a Feniciei. Mult mai târziu, și anume în secolul ai XlII-lea, au apărut porturi libere în orașele Ligii Hanseatice. în diferite alte țări au fost denumite „zone libere de comerț4. Au fost înființate în peste 70 de orașe din nordul Europei 479 ZON diferite porturi în care circulau bunuri și capital în Italia s-au înființat porturi franco la Toscana (1547), Livorno (1696), Civita Vechia (1732). în Franța, Marsilia este declarat porto franco în timpul lui Ludovic al XlV-lea (1669) din inițiativa lui Colbert. Ulterior se declară prin lege zonă liberă Hantre-Savoie (1860). Mai târziu Italia a declarat Genova zonă liberă, Danemarca instituie zonă liberă orașul Copenhaga, Grecia hotărăște ca zonă liberă Salonicul etc. în spațiul rezervat z.v.L, prin lege se prevede că se pot introduce mărfuri în vederea prelucrării și comercializării lor pe terțe piețe, fără aplicarea restricțiilor tarifare și netarifare ale regimului vamal, comparativ cu teritoriul național. Avantajele oferite de z.v.L, împreună cu înlesnirile fiscale, constituie o premisă favorabilă pentru atragerea de capital național și străin în efectuarea de investiții. în z.v.1. are loc accesul liber al mărfurilor care, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor pentru profiturile realizate în zonă, constituie o premisă favorabilă atragerii de capital străin în zona liberă. în z.v.1. se desfășoară o activitate diversificată care cuprinde: cântărire, sortare, combinare, depozitare, ambalare, marcare, prelucrare etc. După natura operațiunilor realizate, localizarea geografică și destinația mărfurilor, există următoarele z.v.l.: porturi libere; aeroporturi libere; perimetre libere; antrepozite vamale libere; zone de tranzit; zone de prelucrare pentru export (zonă de export); zone de promovare a investițiilor (zone industriale); zone comerciale libere. în funcție de facilitățile de export acordate există: zone libere; porturi libere; zone de tranzit; perimetre libere; facilități specifice de vamă. în funcție de importanța operațiunilor desfășurate se disting: zone comerciale libere; zone libere de fabricare. După destinația mărfurilor există: zone orientate spre importul de mărfuri; zone orientate spre exportul de mărfuri. în România, z.v.l. au fost: Brăila (1836-1883 și 1930-1940); Galați (1836-1883); Tulcea (1880-1881); Constanța (1880-1883).; Sulina, începând din 5 august 1978; zona liberă Constanța-Sud și, recent, zona Giurgiu. V. și regim vamal; regim vamal de „drawback“; regim vamal suspensiv; taxă vamală; vamă. ZONE VALUTARE, grupări de state sau teritorii, formate în timpul și după al doilea război mondial pe baza blocurilor valutare, ale căror valute depind de valuta țării puternice care se află în fruntea grupării respective (zona dolarului, zona lirei sterline, zona francului francez etc.). Z.v. sunt considerate ca fiind totalitatea preferințelor stabilite între toate statele participante. în cadrul cărora valuta țării hegemone este folosită pentru facilitarea schimburilor între țările zonei, precum și pentru înfăptuirea asistenței mutuale. Z.v. cuprind de regulă țările care sunt foarte dependente economic și politic de țara hegemonă. Toate țările din aceeași zonă folosesc același regim financiar-valutar ca țara dominantă și același sistem de limitări valutare. Trăsăturile caracteristice ale z.v. sunt: a) păstrarea majorității rezervelor valutare în băncile țării dominante și plasarea lor în hârtii de valoare ale acestui stat; b) concentrarea tuturor decontărilor în băncile statului hegemon și folosirea în interesul lui a disponibilităților valutare ale țărilor membre; c) menținerea unui raport (curs) fix între valuta țării dominante și valutele celorlalte țări membre, precum și modificarea cursului valutelor țărilor membre față de cele ale altor țări numai cu aprobarea țării dominante și pe baza modificării cursului valutei acestei țări. Aceste trăsături se pot modifica sau schimba. Trăsăturile z.v. confirmă inexistența convertibilității libere. Z.v. au întâmpinat nemulțumire, rezistență și contramăsuri din partea țărilor participante la raporturile economice și financiar-valutare, ceea ce atestă neputința lor de a soluționa într-un mod satisfăcător problemele raporturilor dintre parteneri. V. și bloc valutar. 480 GLOSAR Pag. PACHET DE ACȚIUNI DE CONTROL...................................... PACTA SUNT SERVANDA............................................... PAGUBĂ.........................................................-.. PANICĂ BANCARĂ.................................................... PANICĂ DE BURSĂ................................................... PARA............................................ ................ PARADIS FISCAL.................................................... PARADOXUL ECONOMISIRII............................................ PARAFISCALITATE................................................... PARAGRAF BUGETAR.................................................. PARITATE.......................................................... - PARITATE AUR (METALICĂ)..................................... - PARITATE MOBILĂ............................................. - PARITATE MONETARĂ........................................... - PARITATE VALUTARĂ........................................... - PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE.............................. PARIU.............................................. PARLAMENTUL ROMÂNIEI............................... PAROLĂ............................................................ PARTAJ............................................................ PARTE DE FONDATOR............................................. PARTE SOCIALĂ..................................................... PARTICIPAREA CREDITORILOR LA iMASA FALBfENTARĂ L.................. PARTICIPAREA LA BENEFICIUL REASIGURATORILOR....................... PARTICIPAȚIE.............. PARTICIP AȚIE BANCARĂ..... PAS DE LICITAȚIE VALUTARĂ......................................... PASIV................................................... PASIV PATRIMONIAL....................................... PASIV SUCCESORAL........................................ PASIVE BANCARE.................................................... PASIVE DE CAPITAL................................................. PASIVE DE EXPLOATARE.............................................. PASIVE STABILE.................................................... PATENTA........................................................... PATRIMONIU........................................................ PATRIMONIU NET.................................................... PATRIMONIU SUCCESORAL............................................. PATRON............................................................ PAUȘAL............................................................ PĂMÂNTUL.......................................................... PĂSTRAREA RESPONSABIL............................................. PÂRGHIE FINANCIARĂ................................................ PECULIU........................................................... PECUNIAR.......................................................... PENALITATE........................................................ PENALIZARE........................................................ PENALIZARE FINANCLARÂ............................................. PENETRAȚIE ECONOMICĂ.............................................. PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ..................... PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ....... PENSIA ANTICIPATĂ................................................. PENSIA ANTICIPATĂ PARȚIALĂ........................................ PENSIA AVOCAȚILOR PENTRU MUNCA DEPUSĂ ȘI LIMITĂ DE VÂRSTĂ......... PENSIA AVOCAȚILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE AC SURVENIT ÎN TIMPUL ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE........ CIDENT PENSIA AVOCAȚILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE.................................................... ...5 ...5 ...5 ...5 ...5 ...5 ...5 ...6 ...6 ...6 ...6 ...6 ...6 ...6 ...6 ...6 ...7 ...7 ...7 ...7 ...7 ,...7 ...8 ...8 ...8 ...8 ...8 ...9 ...9 ...9 ...9 ...9 ...9 ,...9 .10 .10 .10 .11 .11 .11 .11 .12 .12 .12 .12 ..12 .12 .12 .12 13 14 14 14 15 15 4R1 PENSIA DE BAZĂ.............................................................16 PENSIA DE INVALIDITATE.....................................................16 PENSIA DE SERVICIU PENTRU ACTIVITATEA DEPUSĂ...............................18 PENSIA DE URMAȘ ...........................................................19 PENSIA MILITARĂ DE STAT.....................................................20 PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR MILITARE.................................20 PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂȚII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN SERVICIU SAU DE BOALĂ CONTRACTATĂ DIN CAUZA ÎNDEPLINIRII OBLIGAȚIILOR MILITARE...................................................................20 PENSIA PENTRU MUNCA DEPUSĂ ȘI LIMITĂ DE VÂRSTĂ.............................21 PENSIA PENTRU RĂN1ȚH Șl URMAȘII CELOR DECEDAȚI ÎN TIMPUL REVOLUȚIEI DEMOCRATICE DIN DECEMBRIE 1989.........................................................23 PENSIA PENTRU URMAȘII AVOCAȚILOR...........................................23 PENSIA PERSOANELOR HANDICAPATE.............................................24 PENSIA SUPLIMENTARĂ........................................................24 PENSIE................................................................... 26 PENSIE ALIMENTARĂ......................................................... 29 PENSIE DE ÎNTREȚINERE......................................................29 PENSIE DE RETRAGERE........................................................29 PENSIE I.O.V.R.............................................................29 PENSIE PARȚIALĂ............................................................30 PENSIE SOCIALĂ.............................................................30 PENSIONAR..................................................................30 PENSIONARE.................................................................30 PENSIONARE ANTICIPATĂ CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ.......................30 PENSIONARE TRANZITORIE CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ......................30 PENSIUNEA..................................................................31 PERCAPITA.........................................;........................31 PERCEPȚIE................................................................. 31 PERFORMANȚĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ...........................................31 PERIOADĂ BUGETARĂ..........................................................31 PERIOADĂ CURENTĂ......................................................... 31 PERIOADĂ DE ASIGURARE .....................................................31 PERIOADĂ DE BAZĂ...........................................................32 PERIOADĂ DE CURIER.........................................................32 PERIOADĂ DE GARANȚIE.......................................................32 PERIOADĂ DE GRAȚIE.........................................................32 PERIOADĂ DE IMPUNERE.......................................................32 PERIOADĂ DE ÎNREGISTRARE...................................................32 PERIOADĂ DE PREAVIZ........................................................32 PERISABILITATE.............................................................32 PERMIS DE CABOTAJ..........................................................32 PERMIS DE DESCĂRCARE.......................................................32 PERMIS VAMAL...............................................................32 PERSOANĂ.................................................................. 33 PERSOANĂ AFILIATĂ..........................................................33 PERSOANĂ DE ACCES 33 PERSOANĂ DE CONTROL AL UNUI FOND DESCH^ AL UNEI SOCIETĂȚI DE INVESTIȚII..............................................................33 PERSOANĂ DE RISC...........................................................33 PERSOANĂ JURIDICĂ..........................................................33 PERSONALITATE JURIDICĂ.....................................................33 PETRODOLARI................................................................33 PEȘCHEȘ....................................................................34 PIATRĂ PREȚIOASĂ...........................................................34 PIATRĂ SEMIPREȚ1OASÂ.......................................................34 PIAȚA ACȚIUNILOR...........................................................34 PIAȚA ASIGURĂRILOR.........................................................34 PIAȚA AURULUI..............................................................35 PIAȚA CAPITALURILOR........................................................35 PIAȚA COMUNĂ...............................................................36 PIAȚA CREDITULUI.......................................................... 36 PIAȚA CREDITULUI INTERNATIONAL.............................................36 482 PIAȚA DE ACOPERIRE A RISCURILOR.........................................37 PIAȚA DE CAPITAL........................................................37 PIAȚA DE SCHIMB.........................................................37 PIAȚA DREPTURILOR DE SUBSCRIERE A ACȚIUNILOR............................37 PIAȚA EUROCREDITELOR....................................................37 PIAȚA EURODOLARILOR.....................................................37 PIAȚA EUROOBLIGAȚIUNILOR................................................37 PIAȚA EUROOBLIGAȚIUNILOR ÎN E.C.U.......................................37 PIAȚA EXTRABURSIERĂ.....................................................37 PIAȚA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAȚIONALĂ.................................38 PIAȚA INTERNAȚIONALĂ A CAPITALULUI......................................38 PIAȚA MONDIALĂ A ASIGURĂRILOR...........................................38 PIAȚA MONETARĂ INTERBANCARĂ.............................................38 PIAȚA MUNCII............................................................38 PIAȚA OBLIGAȚIUNILOR....................................................38 PIAȚA PE TERMEN CONDIȚIONAL (PE TERMEN LUNG)............................39 PIAȚA PE TERMEN FERM (TERMEN REDUS).....................................39 PIAȚA PRIMARĂ A TITLURILOR DE STAT......................................39 PIAȚA TITLURILOR FINANCIARE............................................ 40 PIAȚĂ......................................................................40 PIAȚĂ ACTIVĂ............................................................40 PIAȚĂ A PATRA...........................................................40 PIAȚĂ BĂNEASCĂ..........................................................40 PIAȚĂ CENUȘIE (LE MARCHE GRIS, GREY MARK.ET)............................40 PIAȚĂ FINANCIARĂ........................................................40 - PIAȚĂ FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ.......................................41 PIAȚĂ IPOTECARĂ.........................................................42 PIAȚĂ ÎN NUMERAR........................................................42 PIAȚĂ LIBERĂ (ECONOMIE DE PIAȚĂ LIBERĂ).................................42 PIAȚĂ MONETARĂ..........................................................42 PIAȚĂ MONETARĂ DE NUMERAR...............................................43 PIAȚĂ MONETARĂ INTERNAȚIONALĂ...........................................43 PIAȚĂ MONETARĂ ÎN E.C.U.................................................43 PIAȚĂ NAȚIONALĂ.........................................................43 PIAȚĂ NEAGRĂ............................................................43 PIAȚĂ PERFECT CONCURENȚIALĂ.............................................43 PIAȚĂ PRIMARĂ...........................................................43 PIAȚĂ SECUNDARĂ.........................................................44 PIAȚĂ TERȚIARĂ..........................................................44 PIAȚĂ VALUTARĂ..........................................................44 PIAȚĂ VALUTARĂ BANCARĂ..................................................44 PIAȚĂ VALUTARĂ INTERBANCARĂ.............................................45 PIAȚĂ VALUTARĂ INTERNAȚIONALĂ...........................................45 PIERDERE...................................................................45 - PIERDERE DE ACTIVE CIRCULANTE.....................................45 - PIERDEREA DREPTULUI LA PENSIE.....................................45 - PIERDERE DIN ÎNTRERUPERI..........................................45 - PIERDERE FISCALĂ..................................................46 - PIERDERE TOTALĂ..................................................... 46 PIERDERI DIN REBUTURI...................................................46 PIEȚE DE AUR............................................................46 PIEȚE MONDIALE DE AUR...................................................47 PLAFON DE CASĂ..........................................................47 PLAFON DE CREDITE.......................................................47 PLAFON DE CREDITE AL CONTULUI CURENT....................................47 PLAFON DE CREDITE INTRATRIMESTRIALE.....................................47 PLAFON DE DECONTARE A INVESTIȚIILOR.....................................47 PLAFONUL CASEI DE CIRCULAȚIE............................................48 PLAFONUL DE ÎNDATORARE PUBLICĂ..........................................48 PLAFONUL FINAL DE CREDITE.........L.....................................49 PLANIFICARE CHELTUIELILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT PRIVIND PLATA INDEMNIZAȚIILOR ȘI A AJUTOARELOR........................................49 PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU PLATA PENSIILOR..............................51 PLANIFICAREA CHETUIELILOR CU TRIMITERILE LA ODIHNĂ Șl LA TRATAMENT BALNEAR.53 433 PLANIFICAREA CHELTUIELILOR SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI.......................53 PLANIFICAREA VENITURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT....................55 PLANIFICAREA VENITURILOR SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI.........................56 PLANUL ANUAL DE AMORTIZARE A MIJLOACELOR FIXE............................58 PLANUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT ....58 PLANUL FONDURILOR PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ.............................58 PLASAMENT................................................................59 PLASAMENT FAMILIAL-......................................................59 PLASAMENT FINANCIAR......................................................59 PLASAMENT GARANTAT.......................................................59 PLASAMENT PRIVAT DE VALORI MOBILIARE.....................................60 PLASAMENTE SIMPLE ÎN VALORI MOBILIARE....................................60 PLATA CAMBIEI..............„........................................... 60 PLATA DESPĂGUBIRILOR Șl A SUMELOR ASIGURATE..............................61 PLATA INDEMNIZAȚIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE...............................62 PLATA PENSIILOR...................................... -..................62 PLATA PENSIILOR DIN FONDUL UNIVERSAL DE PENSII.......................... 63 PLATĂ....................................................................64 • PLATĂ ANTICIPATĂ............................................-.....64 - PLATĂ DE CASĂ.....................................................64 - PLATĂ INTERBANCARĂ................................................64 - PLATĂ INTRABANCARĂ................................................64 - PLATĂ LOCALĂ......................................................64 - PLATĂ PRIN ACREDITIV..............................................64 - PLATĂ PRIN COMPENSAȚIE........................................... 64 - PLATĂ PRIN DEBITARE DIRECTĂ.......................................65 PLĂTITOR.................................................................65 - PLĂTITOR DE VENITURI BUGETARE.....................................65 PLĂȚI DIRECTE DIN ÎNCASĂRI...............................................65 PLĂȚI EXTERNE.....„......................................................65 PLĂȚI FĂRĂ NUMERAR..................................................... 65 PLĂȚI ÎN NUMERAR.........................................................65 PLĂȚI PLAFONATE.................................................. 65 PLĂȚI PLANIFICATE........................................................66 PLINUL DE CONSERVARE (REȚINEREA PROPRIE).................................66 PLOCON...................................................................66 PLUS DE CASĂ.............................................................66 PLUS DE GARANȚIE A CREDITELOR............................................66 PLUSPRODUS...............................................................66 PLUSVALOARE............................................................ 67 - PLUSVALOARE ABSOLUTĂ..............................................67 - PLUSVALOARE RELATIVĂ..............................................67 - PLUSVALOARE SUPLIMENTARĂ..........................................67 POGONĂRIT.............................:..................................67 POL.................................................................... 67 POLITICA „BANILOR IEFTINI"...............................................67 POLITICA DEFICITULUI BUGETAR.............................................67 POLITICA RATEI REZERVELOR OBLIGATORII....................................68 POLITICA REZERVELOR BANCARE MINIME OBLIGATORII...........................68 POLITICA ANTICR1ZĂ.......................................................68 POLITICĂ ANT1INFLAȚIONISTÂ...............................................69 POLITICĂ BUGETARĂ........................................................69 POLITICA DE CREDITE......................................................70 POLITICĂ DE INVESTIȚII...................................................70 POLITICA DE PREȚURI......................................................71 POLITICĂ FINANCIARA......................................................71 POLITICA FISCALA.........................................................72 POLITICA MONETARA........................................................73 • POLITICA SOCIALĂ.......................................................73 POLITICĂ VALUTARĂ........................................................73 POLITICĂ VAMALĂ..........................................................74 POLIȚA DE ABONAMENT (GENERALĂ).......................................... 74 POLIȚA DE ASIGURARE......................................................74 POLIȚA DE ASIGURARE A MĂRFURILOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI.................74 484 POLIȚA DE ASIGURARE A RISCULUI POLITIC....................................75 POLIȚA DE ASIGURARE DE GARANȚIE...........................................77 POLIȚA DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A MANAGERILOR PENTRU CAZURILE DE ACCIDENTE.78 POLIȚA DE CORP............................................................78 POLIȚĂ....................................................................78 - POLIȚĂ AMICALĂ............................................:........78 - POLIȚĂ BANCARĂ.....................................................78 - POLIȚĂ DE ASIGURARE................................................78 - POLIȚĂ DE ASIGURARE NEVALORIZATÂ...................................79 - POLIȚĂ DE ÎNZESTRARE...............................................79 - POLIȚĂ DE TIMP.....................................................79 - POLIȚĂ DE UZANȚĂ...................................................79 - POLIȚĂ FĂRĂ OBIECT ASIGURAT (DE ONOARE)............................79 - POLIȚĂ FINANCIARĂ..................................................79 - POLIȚĂ FLOTANTĂ....................................................79 - POLIȚĂ INVERSĂ.....................................................79 - POLIȚĂ NOMINALĂ....................................................79 - POLIȚĂ PROVIZORIE..................................................79 PONDERE...................................................................79 PONDEREA CHELTUIELILOR BUGETARE ÎN PRODUSUL NAȚIONAL BRUT.................79 PONDEREA DEFICITULUI BUGETAR ÎN PRODUSUL NAȚIONAL BRUT....................80 PONDEREA VENITURILOR STATULUI ÎN PRODUSUL NAȚIONAL BRUT...................80 POOL......................................................................80 - POOL-UL AURULUI....................................................80 - POOL DE DEVIZE.....................................................81 POOL DE REASIGURARE.......................................................81 POPRIRE 82 POPULAȚIE ÂsYgURABÎ’lâYYZYY.YY^Y POPULAȚIE ASIGURATĂ.......................................................82 POPULAȚIE INACTIVĂ........................................................82 PORT LIBER................................................................82 PORTO-FRANCO............................................................ 83 PORTOFOLIU.........................................................;......83 PORTOFOLIU DE ASIGURARE...................................................83 PORTOFOLIU DE DAUNE.......................................................83 PORTOFOLIU DE PRIME.......................................................83 PORTOFOLIU DE VALORI MOBILIARE............................................83 PORTOFOLIU „PUTRED".......................................................83 POTENȚIALUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII...................................83 POVARĂ FISCALĂ............................................................83 POZIȚIE DE CONTROL........................................................83 POZIȚIE DESCHISĂ..........................................................84 POZIȚIE DE TREZORERIE VALUTARĂ............................................84 POZIȚIE ÎNCHISĂ...........................................................84 POZIȚIE MAJORITARĂ........................................................84 PRAG DE RENTABILITATE.....................................................84 PREAVIZ 85 PREAVIZUL DESFACERI CONTIU^ PREFERINȚE VAMALE.........................................................86 PREJUDICIU................................................................86 PRELEVAREA PENTRU SOCIETATE A UNEI PĂRȚI DIN VALOAREA PRODUCȚIEI NETE.....86 PRELUARE DE VALORI MOBILIARE..............................................87 PRELUNGIREA TERMENULUI DE ACCEPTARE.......................................87 PREMIU (PRIMĂ)............................................................88 PREMIU DE CONVERSIUNE.....................................................88 PREMIU DE REVOCARE/RĂSCUMPÂRARE...........................................88 PREPUS....................................................................88 PRESCRIEREA DREPTULUI DE A CERE PLATA PENSIEI NEÎNCASATE LA TIMP..........88 PRESCRIEREA DREPTULUI DE A SOLICITA INDEMNIZAȚIILE ȘI AJUTOARELE DE ASIGURĂRI SOCIALE......................................................88 PRESCRIPȚIE...............................................................88 PRESIUNE A PREȚURILOR.....................................................89 PRESIUNE FISCALĂ..........................................................89 - PRESIUNE FISCALĂ INDIVIDUALĂ............................................89 4 8 5 PRESTARE DE SERVICII IMPOZABILĂ.........................................90 PREȚ....................................................................90 PREȚ AJUSTAT...........................................................91 PREȚ ATRACTIV........................................................ 91 PREȚ COMPARABIL........................................................91 PREȚ COMPLET DE EXPORT.................................................91 PREȚ CONDUCĂTOR........................................................91 PREȚ CONJUNCTURAL......................................................91 PREȚ CONSTANT..........................................................91 PREȚ CONTRACTUAL.......................................................92 PREȚ CU AMĂNUNTUL (DE DETALIU).........................................92 PREȚ CU RIDICATA.......................................................92 PREȚ CURENT............................................................92 PREȚ DE ACHIZIȚIE......................................................93 PREȚ DE APROVIZIONARE EFECTIV..........................................93 PREȚ DE APROVIZIONARE PRESTABILIT......................................93 PREȚ DE BAZĂ...........................................................93 PREȚ DE CALCUL.........................................................93 PREȚ DE CATALOG........................................................94 PREȚ DE COLECTARE (DE COTĂ OBLIGATORIE)................................94 PREȚ DE CONCURENȚA.....................................................94 PREȚ DE CONTRACTARE....................................................94 PREȚ DE CONVERSIUNE....................................................94 PREȚ DE COST...........................................................94 PREȚ DE CREDITARE......................................................94 PREȚ DE CUMPĂRARE......................................................94 PREȚ DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIȚII.95 PREȚ DE CURS...........................................................95 PREȚ DE DECONTARE......................................................95 PREȚ DE DESCHIDERE.....................................................95 PREȚ DE DEVIZ..........................................................95 PREȚ DE ECHILIBRU......................................................95 PREȚ DE EMISIUNE.................................................... 95 PREȚ DE EXERCITARE.....................................................95 PREȚ DE EXPORT.........................................................95 PREȚ DE FACTURARE......................................................95 PREȚ DE GROS...........................................................96 PREȚ DE IMPORT.........................................................96 PREȚ DE INTERVENȚIE....................................................96 PREȚ DE LIVRARE........................................................96 PREȚ DE OFERTA AL ÎMPRUMUTULUI.........................................96 PREȚ DE MATERIE PRIMĂ..................................................96 PREȚ DE MONOPOL........................................................96 PREȚ DE PIAȚĂ..........................................................96 PREȚ DE PREPARATE......................................................96 PREȚ DE PRODUCȚIE......................................................96 PREȚ DE RĂSCUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIȚII..........................................................97 PREȚ DE REFERINȚĂ......................................................97 PREȚ DE REVOCARE/RĂSCUMPÂRARE..........................................97 PREȚ DE REZERVĂ........................................................97 PREȚ DE SUBSCRIPȚIE....................................................97 PREȚ DE TRANSFER.......................................................97 PREȚ DE TRANZACȚIE.....................................................97 PREȚ DE VÂNZARE A MĂRFURILOR...........................................97 PREȚ DIN NOU...........................................................97 PREȚ DUAL..............................................................97 PREȚ ECHIVALENT........................................../:............97 PREȚ EXTERN........................................................... 98 PREȚ FERM PE OBIECT....................................................98 PREȚ FIX (CONSTANT)....................................................98 PREȚ FRANCO............................................................98 - PREȚ FRANCO DEPOZITUL FURNIZORULUI..............................98 - PREȚ FRANCO DESTINAȚIE........................................ 98 486 - PREȚ FRANCO STAȚIA DE EXPEDIȚIE....................................98 PREȚ INIȚIAL.............................................................98 PREȚ INTERN COMPLET DE EXPORT............................................98 PREȚ INTERN DE DECONTARE.................................................98 PREȚ INTERNAȚIONAL.......................................................99 PREȚ ÎN LEI COMPLET DE EXPORT............................................99 PREȚ ÎN VALUTĂ...........................................................99 PREȚ LIBER...............................................................99 PREȚ-LIMITĂ..............................................................99 PREȚ MEDIU...............................................................99 - PREȚ MEDIU PE TONĂ LA IMPORT......................................99 PREȚ MONDIAL............................................................100 PREȚ NATURAL.......................................................... 100 PREȚ NOMINAL............................................................100 PREȚ OFERIT PUBLICULUI..................................................100 PREȚ ORIENTATIV.........................................................100 PREȚ-PLAFON (LIMITĂ)....................................................100 PREȚ-PRAG...............................................................100 PREȚ REAL...............................................................101 PREȚ RELATIV............................................................101 PREȚ SPECIAL............................................................101 PREȚ SPOT...............................................................101 PREȚ-UMBRÂ..............................................................101 PREȚ ZONAL..............................................................101 PREȚUL ACȚIUNII.........................................................101 PREȚUL CERERII UNEI OBLIGAȚIUNI.........................................101 PREȚUL CREDITULUI.......................................................101 PREȚUL DE TRANSFER......................................................101 PREȚUL OBLIGAȚIUNII............................................;........101 PREȚUL OFERTEI UNEI OBLIGAȚIUNI.........................................102 PREȚUL PĂMÂNTULUI..................................................... 102 PREȚUL PIEȚEI......................................................... 102 PREȚUL PRODUCĂTORULUI...............................................i....102 PREȚUL TITLULUI DE STAT.................................................103 PREȚUL ZILEI............................................................103 PREȚURI ALE MĂRFURILOR ȘI SERVICIILOR...................................103 PREȚURI CU TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ....................................103 PREȚURI DE OFERTĂ.......................................................103 PREȚURI EFECTIVE........................................................103 PREȚURI FĂRĂ TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ..................................103 PREȚURI SPECIALE (SALARIUL, DOBÂNDA, PREȚUL PĂMÂNTULUI).................103 PREVEDERI SOCIALE.......................................................103 PREVENIREA RISCULUI.....................................................103 PREVENIREA RISCULUI CREDITULUI..........................................104 PREVIZIUNE..............................................................104 PRIMAGE.................................................................104 PRIMĂ DE ASIGURARE......................................................105 PRIMĂ DE ASIGURARE PENTRU NAVA NEOPERATI VĂ.............................106 PRIMĂ DE ECONOMIE.......................................................106 PRIMĂ DE EMISIUNE.......................................................106 PRIMĂ DE EXPORT.........................................................106 PRIMĂ DE FIDELITATE.....................................................106 PRIMĂ DE FUZIUNE........................................................107 PRIMĂ DE IMPORT.........................................................107 PRIMĂ DE ÎNCURAJARE.....................................................107 PRIMĂ DE RAMBURSARE.....................................................107 PRIMĂ DE REASIGURARE....................................................107 PRIMĂ DE RISC...........................................................107 PRIMĂ DE VECHIME ȘI DE PAVILION.........................................107 PRIMĂ MEDIE ÎNCASATĂ PE UN CONTRACT.....................................108 PRIMĂ NATURALĂ DE ASIGURARE.............................................108 PRIMĂ SUPLIMENTARĂ DE ASIGURARE.........................................108 PRIMĂ VALUTARĂ....................................................... 108 PRIME LEGATE DE CAPITAL.................................................108 487 PRINCIPII DE RĂSPUNDERE (ACOPERIRE) ÎN ASIGURARE..........................109 PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR DE PERSOANE. DE BUNURI ȘI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ....109 PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE..........................109 PRINCIPIILE BUGETULUI DE STAT.............................................110 PRINCIPIILE CREDITĂRII BANCARE.............................................110 PRINCIPIILE CREDITĂRII INVESTIȚIILOR._.....................................111 PRINCIPIILE DECONTĂRILOR FĂRĂ NUMERAR......................................112 PRINCIPIILE DREPTULUI LA PENSIE DE ASIGURĂRI SOCIALE......................113 PRINCIPIILE FINANȚĂRII BUGETARE......„.....................................114 PRINCIPIILE FINANȚĂRII ȘI CREDITĂRII INVESTIȚIILOR........................115 PRINCIPIILE GENERALE ALE IMPOZITĂRII.......................................116 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CIRCULAȚIEI BANILOR..............................116 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CREDITELOR........................................116 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII FINANCIARE.._....................................116 PRINCIPIILE SISTEMULUI PUBLIC NAȚIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE............116 PRINCIPIUL BUNEI-CREDINȚE..................................................119 PRINCIPIUL COINTERESĂRII MATERIALE.........................................119 PRISOS DE ACTIVE CIRCULANTE.............................................. 120 PRIVATIZARE............................................................. 120 PRIVILEGII VAMALE.................._......................................120 PROBABILITATE DE DAUNE.....................................................120 PROBABILITATE DE DECES............._......................................120 PROBABILITATE DE SUPRAVIEȚUIRE............................................121 PROBABILITATE DE VIAȚĂ............._......................................121 PROCENT................................................................. 121 - PROCENT DE DECONTARE A POLIȚELOR...................................121 PROCES BUGETAR.......................................................... 121 PROCES-VERBAL DE CONSTATARE DAUNELOR ÎN ASIGURĂRI.........................121 PROCES-VERBAL DE CONTROL (DEBAZÂ).„_......................................121 PROCES-VERBAL DE VERIFICARE............................................. 121 PROCES-VERBAL PARȚIAL DE CONTROL..........................................122 PROCURĂ................................................................. 122 PROCUR1ST.........................__...............................L......122 PROCUROR FINANCIAR.........................................................122 PRODUCTIVITATE.......................................................... 122 PRODUCTIVITATE MARGINALĂ................................................ 122 PRODUCTIVITATE A MUNCII................................................ 123 PRODUCTIVITATE TOTALĂ A FACTORILOR DE PRODUCȚIE...........................123 PRODUCȚIE.............................................................. 123 PRODUCȚIE AGRICOLĂ...................................................... 124 PRODUCȚIE BRUTĂ......................................................... 124 PRODUCȚIE DUALÂ............................................................124 PRODUCȚIE FINITĂ........................................................ 124 PRODUCȚIE FIZICĂ...................................................... 124 PRODUCȚIE GLOBALĂ..........................................................124 PRODUCȚIE IMOBILIZATĂ................................................. 125 PRODUCȚIE MARFĂ....................~.......................................125 PRODUCȚIE MARFĂ VÂNDUTĂ ȘI ÎNCASATĂ .......................................125 PRODUCȚIE NECOMP ARABILĂ..........._......................................125 PRODUCȚIE NEINDUSTRIALĂ............_......................................125 PRODUCȚIE NETĂ....................._......................................125 PRODUCȚIE NETERMINATĂ.............._......................................126 PRODUS............................._......................................127 PRODUS BANCAR........................................................... 127 PRODUS BANCAR NET.................._......................................127 PRODUS DE ASIGURARE................................................... 128 PRODUS FINIT............................................................ 128 PRODUS GLOBAL.......................................................... 128 PRODUS INTERN BRUT...................................................... 128 PRODUS INTERN NET..........................................................129 PRODUS NAȚIONAL BRUT..............._.......................................129 PRODUS NAȚIONAL NET..................................................... 129 PRODUS NECESAR....................._......................................129 PRODUS NET.............................................................. 129 488 PRODUS PENTRU SINE..........................................................129 PRODUS PENTRU SOCIETATE.....................................................129 PRODUS SOCIAL...............................................................129 PRODUS SOCIAL FINAL.........................................................130 PRODUS SOCIAL PRIMAR........................................................130 PRODUS SOCIAL SECUNDAR......................................................130 PRODUSE FINANCIARE..........................................................130 PROFIT......................................................................131 PROFIT ACUMULAT.............................................................132 PROFIT ADMIS................................................................132 PROFIT AGREGAT............................................................ 132 PROFIT BANCAR...............................................................132 PROFIT BRUT.................................................................132 PROFIT CAPITALIZAT..........................................................132 PROFIT COMERCIAL............................................................132 PROFIT DE BURSĂ.............................................................132 PROFIT DE MONOPOL (SUPRAPROFIT DE MONOPOL)..................................132 PROFIT INDUSTRIAL...........................................................133 PROFIT LEGAL (LEGITIM)......................................................133 PROFIT NELEGAL (NELEGITLM)..................................................133 PROFIT NET..................................................................133 PROFIT PUR..................................................................133 PROFITABILITATE.............................................................133 PROFITUL FONDATORULUI.......................................................133 PROGNOZĂ....................................................................133 - PROGNOZĂ A CURSURILOR DE SCHIMB...................................133 - PROGNOZĂ FINANCIARĂ...............................................134 PROGRAM INDIVIDUAL DE RECUPERARE A CAPACITĂȚII DE MUNCĂ.....................134 PROGRAMAREA CONCEDIILOR DE ODIHNĂ......................................... 134 PROGRAMUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR - U.N.E.P. (UNITED NATIONS ENVIRONMENT PROGRAMME)......................................135 PROGRAMUL PHARE........................................................... 135 PROIECT DE ANSAMBLU.........................................................136 PROIECT DE EXECUȚIE.........................................................136 PROIECT TEHNIC..............................................................136 PROMILÂ.....................................................................136 PROPORȚIA DE DAUNE........................................................ 136 PROPORȚIA PROFITULUI NET ÎN CIFRA DE AFACERI................................136 PROPORȚIONALITATEA IMPUNERII................................................137 PROPRIETAR................................................................. 137 PROPRIETATE.................................................................137 PROPRIETATE INTELECTUALĂ....................................................137 PROPUNERE DE CREDITE PE TERMEN SCURT........................................137 PRO-RATA....................................................................137 PROSPECT....................................................................137 PROSPECT DE EMISIUNE........................................................137 PROSPECT DE EMISIUNE A OBLIGAȚIUNILOR SOCIETĂȚILOR COMERCIALE...............137 PROSPECTUL DE EMISIUNE A TITLURILOT DE STAT.................................138 PROSPECTUL DE OFERTĂ PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE..........................138 PROSPECTUL EMISIUNII DE TITLURI FINANCIARE..................................139 PROSPECTUL EMISIUNILOR DE OBLIGAȚIUNI EXTERNE...............................139 PROSPECTUL ÎMPRUMUTULUI.....................................................140 PROTECȚIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR.............................................140 PROTECȚIA MUNCII............................................................141 PROTECȚIA PROPRIETĂȚII PRIVATE..............................................143 PROTECȚIA SOCIALĂ...........................................................143 PROTECȚIA SOCIALĂ A EROILOR-MARTIRI. A RÂNIȚILOR. INVALIZILOR ȘI URMAȘILOR EROILOR-MARTIRI AI REVOLUȚIEI ROMĂNE DIN DECEMBRIE 1989.....................146 PROTECȚIA SOCIALĂ A FORȚEI DE MUNCĂ.........................................147 PROTECȚIA SOCIALĂ A INVALIZILOR. ORFANILOR ȘI VĂDUVELOR DE RĂZBOI (LO.V.R.).148 PROTECȚIA SOCIALĂ A MAGISTRAȚILOR ÎNLĂTURAȚI PENTRU CONSIDERENTE POLITICE ÎN PERIOADA 1945-1952.......................................................148 PROTECȚIA SOCIALĂ A MUNCII..................................................149 PROTECȚIA SOCIALĂ A NEVÂZÂTORILOR...........................................149 489 PROTECȚIA SOCIALĂ A PERSOANELOR HANDICAPATE...........................150 PROTECȚIA SOCIALĂ A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ....................152 PROTECȚIA SOCIALĂ A PERSOANELOR PERSECUTATE DIN MOTIVE POLITICE DE DICTATURA INSTAURATĂ CU ÎNCEPERE DE LA 6 MARTIE 1945............................153 PROTECȚIA SOCIALĂ A VETERANILOR DE RĂZBOI.............................154 PROTECȚIE ÎMPOTRIVA ESCALADĂRII PREȚURILOR............................155 PROTECȚIONISM.........................................................156 PROTEST...............................................................156 - PROTEST AL CAMBIEI..............................................156 - PROTEST DE AVARIE...............................................157 - PROTEST DE NEACCEPTARE...........................................157 - PROTEST DE NEPLATÂ..............................................157 - PROTEST MARITIM.................................................157 PROVIZION.............................................................157 PROV1ZIONUL CECULUI...................................................157 PRO VIZIUNE...........................................................157 PUBLICAȚIE DE VÂNZARE.................................................158 PUBLICITATEA BUGETULUI DE STAT........................................158 PUNCT.................................................................158 PUNCT DE PENSIE.......................................................158 PUNCT VAMAL...........................................................158 PUNCTAJUL PERSONAL PENTRU PENSIE......................................158 PUNCTE DE AUR.........................................................160 PUNERE ÎN ÎNTÂRZIERE..................................................160 PUTERE CIRCULATORIE...................................................160 PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR.........................................160 PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR DEȚINUȚI DE POPULAȚIE...................161 PUTEREA DE CUMPĂRARE A MONEDEI NAȚIONALE FAȚĂ DE CEA A VALUTELOR STRĂINE.161 Q QUASI-BANI............................................................162 R RABAT COMERCIAL.......................................................163 RABAT TARIFAR.........................................................163 RABATUL DE PLATĂ......................................................163 RAMBURS...............................................................164 RAMBURSA..............................................................164 RAMBURSAREA CREDITELOR BANCARE........................................164 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT....................................164 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR INTERNE....................................165 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR PUBLICE EXTERNE............................165 RANDAMENT.............................................................166 RANDAMENTUL ACȚIUNII..................................................166 RANDAMENTUL CAPITALULUI...............................................166 RANDAMENTUL IMPOZITELOR...............................................166 RANDAMENTUL INVESTIȚIEI...............................................166 RAPORT................................................................166 RAPORT ACTIV1-INACTIVI................................................166 RAPORT AL COMISIEI DE CENZORI.........................................167 RAPORT DE AUDIT INTERN................................................167 RAPORT DE AVARIE......................................................167 RAPORT DE EXPERTIZĂ...................................................167 RAPORT DE LICHIDITĂȚI.................................................167 RAPORT DE SCHIMB AL VENITULUI.........................................168 RAPORT DE SCHIMB BRUT.................................................168 RAPORT DE SCHIMB ÎNTRE ȚÂRI...........................................168 RAPORT DE SCHIMB NET..................................................168 RAPORT JURIDIC DE ASIGURĂRI SOCIALE...................................168 RAPORT JURIDIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ...................................168 RAPORT STATISTIC PRIVIND NUMĂRUL PENSIONARILOR ȘI FONDUL DE PENSII....169 RAPORTOR............................................................ 169 490 RAPORTUL VENITURI/CHELTU1ELI ACTUALIZATE..................................i69 RASDAQ._..................................................................169 RATA ACUMULĂRILOR BĂNEȘTI.................................................169 RATA AMORTIZĂRII TOTALE.....................................................170 RATA AUTOFINANȚĂRII.......................................................170 RATA AUTONOMIEI FINANCIARE................................................170 RATA AUTONOMIEI FINANCIARE A INSTITUȚIEI PUBLICE..........................170 RATA BONURILOR DE TEZAUR..................................................170 RATA CONSUMULUI...........................................................171 RATA CURENTĂ..............................................................171 RATA DATORIEI.............................................................171 RATA DATORIEI EXTERNE.....................................................171 RATA DAUNEI...............................................................171 RATA DE ACOPERIRE A DATORIILOR............................................171 RATA DE ACOPERIRE A DOBÂNZII..............................................171 RATA DE ACOPERIRE A UNUI ANUMIT RISC......................................172 RATA DF ArTTVTTATF 177 RATA DE CONVERSIUNE A OB^.................................................J72 RATA DE DEPENDENȚĂ........................................................172 RATA DE FINANȚARE A CAPITALURILOR CIRCULANTE..............................172 RATA DE ÎNLOCUIRE A SALARIULUI/VENITULUI PRIN PENSIE......................172 RATA DE SCHIMB............................................................172 RATA DE SUBSCRIPȚIE.......................................................172 RATA DIVIDENDULUI PE ACȚIUNE..............................................173 RATA DOBÂNZII.............................................................173 RATA DOBÂNZII NOMINALE....................................................174 RATA DOBÂNZII REALE.......................................................174 RATA FINANCIARĂ...........................................................174 RATA FINANȚĂRII IMOBILIZĂRILOR............................................175 RATA INFLAȚIEI............................................................175 RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE..................................................175 RATA LICHIDITĂȚII BANCARE LUNARE..........................................175 RATA LICHIDITĂȚII GENERALE (POTENȚIALE).....................................175 RATA LICHIDITĂȚII IMEDIATE................................................175 RATA MARJEI BRUTE.........................................................176 RATA MARJEI NETE..........................................................176 RATA NATURALĂ A ȘOMAJULUI.................................................176 RATA PROFITULUI....................................................... 176 RATA RANDAMENTULUI FINANCIAR AL TITLULUI..................................176 RATA RAPIDĂ...............................................................177 RATA REALĂ A DOBÂNZII.....................................................177 RATA RENTABILITĂȚII.......................................................177 RATA RENTABILITĂȚII ACTIVITĂȚII CURENTE...................................177 RATA RENTABILITĂȚII CAPITALULUI...........................................177 RATA RENTABILITĂȚII COMERCIALE............................................177 RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE.............................................177 RATA RENTABILITĂȚII ECONOMICE A EXPLOATĂRII...............................178 RATA RENTABILITĂȚII FAȚĂ DE RESURSELE CONSUMATE...........................178 RATA RENTABILITĂȚII FINANCIARE............................................178 RATA RENTABILITĂȚII INVESTIȚIILOR.........................................179 RATA RENTABILITĂȚII MEDII.................................................179 RATA RENTABILITĂȚII UNEI ACȚIUNI..........................................179 RATA RESCONTULUI..........................................................179 RATA SCONTULUI............................................................179 RATA SOLVABILITĂȚII GENERALE..............................................179 RATA SOLVABILITĂȚII PATRIMONIALE..........................................180 RATA ȘOMAJULUI............................................................180 RATA TREZORERIEI IMEDIATE.................................................180 RATA VARIABILĂ A DOBÂNZII.................................................180 RATA VENITULUI NET .......................................................180 RATĂ..._..................................................................181 RATĂ A ACUMULĂRII.........................................................181 RATĂ A ACUMULĂRILOR BĂNEȘTI...............................................181 RATĂ A ECONOMISIRII.......................................................182 491 RATĂ A PLUSPRODUSULUI....................................................182 RATĂ A RENTABILITĂȚII....................................................182 RATĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI............................................182 RATĂ ANUALĂ DE CREȘTERE A SOLDULUI GENERAL AL DEPUNERILOR................183 RATĂ DE AMORTIZARE.......................................................183 RATĂ DE IMPOZITARE.......................................................183 RATĂ NATURALĂ A DOBÂNZII.................................................183 RATING...................................................................184 RATINGUL RISCULUI DE ȚARĂ................................................184 RATIO....................................................................184 RĂBOI....................................................................184 RĂSCUMPĂRAREA OBLIGAȚIUNILOR ÎMPRUMUTULUI................................184 RĂSPUNDERE...............................................................184 RĂSPUNDERE CIVILĂ........................................................184 RĂSPUNDERE CONFORM PRINCIPIULUI PRIMULUI RISC............................185 RĂSPUNDERE DISCIPLINARĂ..................................................185 RĂSPUNDERE LIMITATĂ......................................................185 RĂSPUNDERE MATERIALĂ.....................................................185 RĂSPUNDERE PENALĂ........................................................185 RĂSPUNDERE PROPORȚIONALĂ.................................................186 RĂSPUNDERE SOLIDARĂ......................................................186 RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ (CONTRAVENȚIONALĂ) PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII.........................................................187 RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ ÎN RAPORTURILE JURIDICE DINTRE UNITĂȚI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE.187 RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE............................................187 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII 188 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIE A MUNCII....188 RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PERSONALULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE UNITĂȚILOR ECONOMICE PRIN ÎNCĂLCAREA NORMELOR LEGALE PRIVIND PROTECȚIA MUNCII.......188 RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A UNITĂȚILOR PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PERSONALULUI PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE. ÎN CAZURILE ÎN CARE FAPTELE NU AU CARACTER PENAL..........................................189 RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECȚIA MUNCII........189 RĂSPUNDEREA PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ, CĂRORA LE SUNT IMPUTABILE ACCIDENTELE DE MUNCĂ ORI ÎMBOLNĂVIRILE PROFESIONALE. PENTRU DESPĂGUBIRILE PLĂTITE ASIGURĂRILOR SOCIALE.............................................190 RĂSPUNDEREA PERSONALULUI UNITĂȚILOR ȘI A PERSONALULUI ÎNCADRAT LA ORGANELE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE ACESTOR UNITĂȚI SAU ORGANE PRIN NERESPECTAREA SAU APLICAREA GREȘITĂ A NORMELOR LEGALE REFERITOARE LA ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT...............................190 RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT ÎN CAZURILE ÎN CARE SE PLĂTESC INDEMNIZAȚII Șl PENSII DE INVALIDITATE DIN CAUZA UNOR ACCIDENTE SAU BOLI PROFESIONALE SURVENITE CA URMARE A NERESPECTĂRII IGIENEI ȘI PROTECȚIEI MUNCII.190 RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT PENTRU SUMELE PLĂTITE FĂRĂ BAZĂ LEGALĂ DIN FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT...........190 RĂSPUNDEREA UNITĂȚILOR FAȚĂ DE PERSOANELE ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ ȘI FAȚĂ DE URMAȘII LOR PENTRU PREJUDICIILE PRODUSE PRIN NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE..........................................................191 RĂZBOI VALUTAR...........................................................191 REABILITAREA FALITULUI...................................................191 REACTIVAREA ASIGURĂRII...................................................192 REACTIVAREA CREDITELOR...................................................192 REACTUALIZAREA PENSIILOR................................................ 192 REALITATEA BUGETULUI DE STAT.............................................192 REALITATEA IMPUNERII.....................................................192 REALIZAREA PRODUCȚIEI....................................................192 REASIGURARE..............................................................192 REASIGURARE ACTIVĂ.......................................................195 REASIGURAREA COTĂ-PARTE..................................................195 REASIGURAREA ,.EXCEDENT DE DAUNĂ"........................................195 REASIGURAREA ..EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ"...............................196 REASIGURAREA MIXTĂ (COTĂ ȘI EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ)..................197 492 REASIGURAREA NEPROPORTIONALĂ........................................ 197 REASIGURAREA „OPRIRE DE DAUNĂ"........................................198 REASIGURAREA PASIVĂ...................................................198 REASIGURAREA PROPORȚIONALĂ............................................199 REASIGURAREA TOTALĂ...................................................199 REASIGURAT............................................................199 REASIGURATOR..........................................................199 REAȘEZARE A PREȚURILOR................................................199 REBUT.................................................................199 RECALCULARE A AMORTISMENTULUI.........................................200 RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMATIVELOR ACTIVELOR CIRCULANTE............200 RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMELOR DE STOC.............................200 RECALCULAREA PENSIEI..................................................201 RECAMBIO (POLIȚĂ INVERSĂ).............................................201 RECESIUNE.............................................................201 RECHIZIJIE............................................................201 RECIPISĂ..............................................................203 - RECIPISĂ DE CONSEMNARE..........................................203 - RECIPISĂ WARANT.................................................203 RECLAMĂ...............................................................203 RECONSTITUIRE.........................................................203 RECONSTITUIREA CREDITELOR BUGETARE....................................204 RECONSTITUIREA VECHIMII ÎN MUNCĂ......................................204 RECONVERSIA PROFESIONALĂ A FORȚEI DE MUNCĂ............................204 RECONVERSIUNE.........................................................204 RECREDITARE...........................................................204 RECREDITIV............................................................204 RECTIFICAREA BUGETULUI DE STAT........................................204 RECUPERARE............'...............................................205 RECUPERAREA SUMELOR PLĂTITE FĂRĂ TEMEI CU TITLU DE PENSIE.............205 REDEVENȚÂ.............................................................205 REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT............................ 205 REDUCERE (RABAT)..............................:.......................207 REDUCEREA COSTULUI DE PRODUCȚIE.......................................207 REDUCEREA PROPORȚIONALĂ A DESPĂGUBIRII................................207 REEȘALONAREA DATORIEI.................................................207 REEVALUARE............................................................207 REEVALUARE (DIVIZIUNE INVERSĂ)........................................207 REEVALUAREA MIJLOACELOR FIXE..........................................207 REFACȚIE..............................................................208 REFERINȚE BANCARE.....................................................209 REFINANȚARE (RECREDITARE).............................................209 REFINANȚAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE.................................209 REFLAȚIE..............................................................209 REFORMA ASISTENȚEI SOCIALE.......................................*....210 REFORMA BĂNEASCĂ DIN 15 AUGUST 1947...................................210 REFORMA BĂNEASCĂ DIN 26 IANUARIE 1952.................................211 REFORMA SISTEMULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE...............................212 REFORMARE.............................................................213 REFORMĂ...............................................................213 REFORMĂ BĂNEASCĂ......................................................213 REFORMĂ BUGETARĂ......................................................214 REFORMĂ FINANCIARĂ....................................................215 REFUZ DE ACCEPTARE................................................•...215 REFUZ DE PLATĂ........................................................215 - REFUZ DE PLATĂ INTEGRAL (TOTAL)................................ 216 - REFUZ DE PLATĂ PARȚIAL..........................................216 - REFUZ DE PLATĂ ULTERIOR.........................................216 REGIE AUTONOMĂ..............................................7.........216 REGIM DE ECONOMII.....................................................217 REGIM VALUTAR.........................................................217 REGIM VAMAL...........................................................217 REGIM VAMAL DE „DRAWBACK"........................................... 218 REGIM VAMAL SUSPENSIV.................................................219 A93 REGISTRATOR.............................................................219 REGISTRATURĂ............................................................219 REGISTRELE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI...................................... 219 REGISTRU DE CADASTRU................:................................. 219 REGISTRU DE CASĂ...................................................... 220 REGISTRU DE CORESPONDENȚĂ............................................. 220 REGISTRU DE EVIDENȚĂ....................................................220 REGISTRU DE EVIDENȚĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE..........................220 REGISTRUL BANCAR...................................................... 220 REGISTRUL COMERȚULUI......................................................221 REGISTRUL DATORIEI PUBLICE A STATULUI...................................222 REGISTRUL DE EVIDENȚĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE....................... 223 REGISTRUL DE ÎNDRUMARE ȘI CONTROL.......................................223 REGISTRUL EXPERTULUI....................................................223 REGISTRUL GARANȚIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI........................223 REGISTRU ROMÂN AL ACȚIONARILOR (R.R.A.)............................... 224 REGRES..................................................................224 REGRESANT............................................................. 224 REGRESAT.............................................................. 224 REGULA RETENȚIEI........................................................224 REGULAMENTUL VAMAL.................................................... 224 REGULARIZARE........................................................... 225 REGULARIZAREA BUGETARĂ................................................ 225 ..REGULILE CLUBULUI THE UNITED KINGDOM STEAM SHIP ASSOCIATION“..........225 REGULILE LICITAȚIEI DE BURSĂ............................................225 REGULILE YORK-ANVERS 1950...............................................225 REÎNNOIREA ASIGURĂRII................................................. 226 RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE...................................... 226 RELAȚII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE...............................226 REMITENT................................................................227 REMITERE DE DATORIE.....................................................227 REMIZĂ................................................................ 227 REMUNERAȚIE DE SALVARE.....;........................................... 227 RENTABILITATE......................................................... 227 RENTABILITATE COMERCIALĂ................................................228 RENTABILITATE DE EXPLOATARE.............................................228 RENTABILITATE ECONOMICĂ.................................................229 RENTABILITATE FINANCIARĂ................................................229 RENTABILITATEA ACTIVELOR BANCARE...................................... 230 RENTABILITATEA CAPITALULUI..............................................230 RENTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL.......................................230 RENTABILITATEA COMERȚULUI EXTERIOR......................................230 RENTABILITATEA INVESTIȚIILOR............................................231 RENTĂ...................................................................231 - RENTĂ ABSOLUTĂ....................................................231 - RENTĂ DE MONOPOL..................................................231 - RENTĂ DE STAT.....................................................231 - RENTĂ DIFERENȚIALĂ..................................................231 - RENTĂ ECONOMICĂ...................................................231 - RENTĂ FEUDALĂ................................................. 232 - RENTĂ FUNCIARĂ (A PĂMÂNTULUI)................................... 232 - RENTĂ ÎN BANI.....................................................232 - RENTĂ PERPETUĂ....................................................232 - RENTĂ VIAGERĂ................................................... 232 RENTIER.................................................................232 RENTING.................................................................232 REPARAREA PREJUDICIILOR CAUZATE PERSOANELOR FIZICE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI PROFESIONALE....................................................232 REPARAȚIE CAPITALĂ......................................................233 REPARAȚIE DE AVARIE................................................... 234 REPARTIȚIA PRIMARĂ A PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT......................... 234 REPARTIȚIA SECUNDARĂ (ULTERIOARĂ) A PRODUSULUI NAȚIONAL BRLT............234 REPARTIȚIA VALORII ASIGURĂRII...........................................234 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCȚIE.................................234 494 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR..............234 REPARTIZAREA CREDITELOR BUGETARE..........................................235 REPARTIZAREA PE TRIMESTRE A VENITURILOR ȘI A CHELTUIELILOR BUGETARE.......235 REPARTIZAREA PRODUSULUI NAȚIONAL BRUT.....................................235 REPARTIZAREA PROFITULUI REGIEI AUTONOME...................................236 REPARTIZAREA PROFITULUI SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI...........................236 REPARTIZAREA VENITURILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR................237 REPARTIZAREA VENITURILOR ȘI A CHELTUIELILOR PE CATEGORII DE BUGETE LOCALE.237 REPATRIEREA ÎMPRUMUTURILOR................................................237 REPERCUSIUNEA IMPOZITELOR (INCIDENȚA INDIRECTĂ)...........................237 REPORT....................................................................238 REPRECIERE MONETARĂ.......................................................238 REPREZENTANT..............................................................239 REPREZENTANȚĂ A CLUBURILOR DE „PROTECȚIE ȘI INDEMNIZAȚIE44................239 REPREZENTANȚĂ A SOCIETĂȚII STRĂINE DE ASIGURĂRI ȘI REASIGURĂRI............239 REPRODUCȚIE...............................................................239 RESCADENȚAREA CREDITELOR..................................................239 RESCONT...................................................................239 RESCONTARE................................................................240 RESCONTATOR...............................................................240 RESPONSABIL CU MUNCA SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI..............................240 REST......................................................................240 RESTANT...................................................................240 RESTANȚĂ DE PLATĂ.........................................................240 RESTITUIRE................................................................240 - RESTITUIREA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR................................240 - RESTITUIREA PRIMEI DE ASIGURARE...................................241 RESTITUTIO IN 1NTEGRUM....................................................241 RESTRICȚII VALUTARE..................................................... 241 RESURSE...................................................................241 - RESURSE ASIMILATE CELOR PROPRII............................... 241 - RESURSE BANCARE......................................... .........241 - RESURSE BUGETARE..................................................241 - RESURSE DESTINATE FINANȚĂRII INVESTIȚIILOR........................241 - RESURSE ECONOMICE.................................................242 - RESURSE EXTRAORDINARE.............................................242 - RESURSE FINANCIARE................................................242 - RESURSE FINANCIARE ALE UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE.......242 - RESURSE FINANCIARE CENTRALIZATE...................................242 - RESURSE FINANCIARE DESCENTRALIZATE................................242 - RESURSE FINANCIARE EXTERNE........................................242 - RESURSE FINANCIARE PUBLICE........................................242 - RESURSE ÎMPRUMUTATE...............................................242 - RESURSE ORDINARE..................................................242 - RESURSE PROPRII...................................................242 RESURSE DE CREDITARE......................................................243 RETENȚIE..................................................................243 RETRAGERE A BANILOR DIN CIRCULAȚIE........................................243 RETRAGERE DE CREDITE BUGETARE.............................................243 RETRAGEREA AUTORIZAȚIEI BĂNCILOR..........................................244 RETRAGEREA AUTORIZAȚIEI DE FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚILOR DE ASIGURĂRI........244 RETROCEDENT...............................................................244 RETROCESIONAR.............................................................244 RETROCESIUNE..............................................................244 REȚEA NAȚIONALĂ DE COMERCIALIZARE A TITLURILOR FINANCIARE.................244 REȚINERE DIN SALARIU......................................................244 REVALORIZAREA BANILOR.................................................... 245 REVERS....................................................................245 REVERSIBILITATEA IMPOZITELOR..............................................245 REVIZIE...................................................................245 - REVIZIE DOCUMENTARĂ (CONTABILĂ)...................................245 - REVIZIE PERIODICĂ.................................................245 REVIZOR DE GESTIUNE.......................................................246 REVIZOR VAMAL.............................................................246 495 REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE......................................246 REVIZUIREA IMPOZITULUI.................................................246 REVIZUIREA MEDICALĂ A PENSIONARILOR DE INVALIDITATE....................247 REVOCARE...............................................................247 REVOCAREA ACREDITIVULUI................................................247 REVOCAREA CECULUI......................................................247 REVOCAREA DECIZIEI DE PENSIONARE.......................................247 REZERVA AFERENTĂ RISCURILOR NEEXPIRATE.................................247 REZERVA BANCARĂ OBLIGATORIE............................................247 REZERVA DE CATASTROFĂ..................................................248 REZERVA DE DAUNĂ.......................................................248 REZERVA DE DAUNE NEAVIZATE.............................................248 REZERVA DE EGALIZARE...................................................249 REZERVA DE PRIME.......................................................249 REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT...............................249 REZERVA MATEMATICĂ.....................................................249 REZERVA PENTRU RISCURI NEEXPIRATE......................................250 REZERVA PLANULUI DE CREDITE............................................250 REZERVĂ................................................................250 REZERVĂ BĂNEASCĂ OBLIGATORIE...........................................250 REZERVĂ BUGETARĂ.......................................................250 REZERVĂ DE AUR.........................................................250 - REZERVĂ DE AUR MONDIALĂ.........................................251 REZERVĂ FACULTATIVĂ....................................................251 REZERVĂ FINANCIARĂ.....................................................251 RF7FRVĂ I FGAI Â 751 REZERVĂ MONETAHlNTERNLAȚro^^^^ REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI PRELIMINATE..................................252 REZERVĂ STATUTARĂ.....;................................................252 REZERVĂ SUCCESORALĂ....................................................252 REZERVE DE PRIME PENTRU ASIGURĂRI DE VIAȚĂ.............................252 REZERVE INTERNE........................................................252 REZERVE LA PRIMELE DE ASIGURARE NEÎNCASATE.............................253 REZERVE TEHNICE........................................................253 REZERVE VALUTARE.......................................................253 REZIDENȚI VALUTARI ÎN ROMÂNIA..........................................253 REZILIERE..............................................................254 REZILIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE...................................254 REZOLUȚIE..............................................................254 REZULTATE ECONOMICE....................................................254 REZULTATE FINANCIARE...................................................254 REZULTATUL CURENT AL EXERCIȚIULUI......................................254 REZULTATUL EXCEPȚIONAL AL EXERCIȚIULUI.................................255 REZULTATUL EXPLOATĂRII.................................................255 REZULTATUL FINANCIAR...................................................255 RING...................................................................255 RISC...................................................................255 - RISC AL ASIGURĂTORULUI..........................................255 - RISC AL CĂRĂUȘULUI...............................................255 - RISC AL EROZIUNII CAPITALURILOR.................................256 - RISC ASIGURABIL..................................................256 - RISC ASIGURAT..................................i................256 - RISC BANCAR......................................................257 - RISC CATASTROFAL.................................................257 - RISC CE DECURGE DIN CREȘTEREA COSTURILOR DE PRODUCȚIE............257 - RISC COMERCIAL.......................................;...........257 - RISC DE CUMUL......................................................257 - RISC DE CURS VALUTAR............................................258 - RISC DE EXPLOATARE............................................ 258 - RISC DE FALIMENT.................................................259 - RISC DE ÎNDATORARE..............................................259 - RISC DE INSOLVABILITATE.........................................259 - RISC DE NEEXECUTARE (DE INADEMPIENȚÂ)...........................259 - RISC DE PREȚ......................................................259 496 - RISC DE RATĂ A DOBÂNZII...........................................259 - RISC DE TRANSFER VALUTAR..........................................259 - RISC ECONOMIC.....................................................259 - RISC EXCEPTAT (EXCLUS)............................................259 - RISC EXTERN.......................................................259 - RISC FISCAL.......................................................259 - RISC FINANCIAR....................................................259 - RISC IMPREVIZIBIL............................................... 260 - RISC INTERN.......................................................260 - RISC MARITIM......................................................260 - RISC NATURAL......................................................260 - RISC OBIECTIV.....................................................260 - RISC POLITIC.....................................................260 - RISC PREVIZIBIL...................................................261 - RISC PUTATIV......................................................261 - RISC SOCIAL.......................................................261 - RISC SPECIAL......................................................261 - RISC SUBIECTIV....................................................261 - RISC TEHNIC.......................................................262 - RISC VALUTAR......................................................262 - RISC VALUTAR AL REASIGURĂRII......................................263 RISCUL BANCAR DE IMOBILIZARE............................................263 RISCUL DE ÎNTREPRINDERE.................................................264 RISCUL DE RAMBURSARE A CREDITULUI.......................................264 RISCUL EROZIUNII CAPITALULUI............................................264 RISCUL GENERAL (AL PIEȚEI)..............................................264 RISCUL INVESTIȚIEI......................................................264 RISCUL RATEI DOBÂNZII...................................................264 RISCURI BANCARE.........................................................265 RISCURI COMUNE..........................................................265 RISCURI CONSTANTE..................................................... 265 RISCURI FINANCIAR-MONETARE..............................................266 RISCURI GENERALE..................................................:.....266 RISCURI INTERNE.........................................................266 RISCURI VARIABILE.......................................................266 RISCURILE CĂRĂUȘULUI....................................................266 RISIPĂ..................................................................266 RISTURNÂ................................................................267 ROL FISCAL..............................................................267 ROTAȚIA ACTIVELOR CIRCULANTE........................................... 267 ROTAȚIA CAPITALULUI.....................................................267 ..RUBLĂ DE CLEARING“....................................................267 RUBLĂ TRANSFERABILĂ.....................................................267 RULAJ...................................................................268 RUȘFET..................................................................268 s SALARIAT................................................................269 SALARIU.................................................................269 SALARIU BRUT............................................................269 SALARIU MEDIU...........................................................269 SALARIU MINIM...........................................................269 SALARIU NET.............................................................270 SALARIU NOMINAL.........................................................270 SALARIU REAL............................................................270 SALVAREA NAVEI..........................................................271 SANCȚIUNE...............................................................271 - SANCȚIUNI CONTRACTUALE............................................271 - SANCȚIUNI DE CREDIT...............................................271 - SANCȚIUNI PENTRU ÎNCĂLCAREA DISCIPLINEI BUGETARE..................271 SCADENT.................................................................272 SCADENȚA CAMBIEI........................................................272 SCADENȚAR...............................................................272 497 SCADENTĂ................................................................272 - SCADENȚĂ COMUNĂ...................................................272 - SCADENȚA CREDITELOR...............................................272 - SCADENȚĂ MIJLOCIE (MEDIE).........................................272 - SCADENȚA OBLIGAȚIUNII.............................................272 SCĂDEREA OBLIGAȚIEI BUGETARE............................................272 SCINDARE................................................................273 SCHIMB VALUTAR..........................................................273 SCHIMBARE DE CĂLĂTORIE (LA NAVĂ)........................................273 SCHIMBARE DE DRUM (LA NAVĂ).............................................273 SCHIMBARE DE NAVĂ.......................................................273 SCOATEREA DE BUNURI DIN ȚARĂ DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE.................273 SCOATEREA DIN FUNCȚIUNE A MIJLOACELOR FIXE..............................274 SCONT...................................................................274 - SCONT COMERCIAL...................................................274 - SCONT RAȚIONAL....................................................274 SCONTARE (ACTUALIZARE)..................................................274 - SCONTAREA POLIȚELOR...............................................275 SCONTATOR...............................................................275 SCRIS FUNCIAR...........................................................275 SCRISOARE DE AVARIE ....................................................275 SCRISOARE DE BONITATE...................................................275 SCRISOARE DE CREDIT.....................................................276 - SCRISOARE DE CREDIT COMERCIALĂ....................................276 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALÂ..................................276 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALÂ SIMPLĂ...........................276 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALĂ CIRCULARĂ........................276 SCRISOARE DE GARANȚIE...................................................276 - SCRISOARE DE GARANȚIE BANCARĂ.....................................277 SCRISOARE DE GARANȚIE PENTRU ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE PE PIAȚA INTERNĂ DE CAPITAL..............................................................278 SCRISOARE DE INTENȚIE CĂTRE FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL................278 SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI...................................279 SCRISOARE DE SCHIMB.....................................................279 SCRISOARE DE TRĂSURĂ (FRAHT)............................................279 SCR1SOARE-DOCUMENT DE INTENȚIE..........................................279 SEAMA CEA MICĂ..........................................................279 SECHESTRAREA NAVEI......................................................279 SECHESTRU...............................................................280 - SECHESTRU ASIGURĂTOR..............................................280 SECRET BANCAR...........................................................280 SECRET DE STAT..........................................................280 SECRET FISCAL...........................................................280 SECRETUL DEPUNERILOR LA CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI...............281 SECȚIE..................................................................281 - SECȚIE ANEXĂ......................................................281 - SECȚIE AUXILIARĂ..................................................281 - SECȚIE DE BAZĂ (DE PRODUCȚIE SAU PRINCIPALĂ)......................281 - SECȚIE DE DESERVIRE...............................................281 - SECȚIE DE INVESTIȚII..............................................281 - SECȚIE NEINDUSTRIALĂ..............................................281 SECURITATE SOCIALĂ......................................................281 SECURITATEA MUNCII......................................................282 SECURITATEA DEPUNERILOR LA BĂNCI........................................282 SEIF....................................................................282 SELECȚIA RISCURILOR.........................:...........................282 SEMN BĂNESC.............................................................283 SEMNĂTURĂ SOCIALĂ.......................................................283 SERII.......................................-...........................283 SERVICII BANCARE........................................................283 SERVICIUL DATORIEI PUBLICE EXTERNE......................................283 SERVICIUL DATORIEI PUBLICE INTERNE.................................... 284 SERVICIUL FINANCIAR................................................... 284 SERVITUTE...............................................................284 498 SESIZARE..................................................................284 SIGILIU...................................................................284 SIMBRIE...................................................................284 SINALAGMATIC..............................................................284 SINCRONIZAREA TRANZACȚIILOR...............................................284 SINDIC....................................................................284 SINDICAT..................................................................284 SINDICAT BANCAR...........................................................285 SINDICAT (CONSORȚIU) DE EMISIUNE..........................................285 SINDICAT FINANCIAR........................................................285 SINE DIE................................................................ 285 SINISTRU..................................................................285 SISTEM BĂNESC.............................................................285 SISTEM BĂNESC BAZAT PE ETALONUL PUTERE DE CUMPĂRARE.......................286 SISTEM BUGETAR............................................................286 SISTEM DE AMORTIZARE......................................................286 SISTEM DE COTARE ORDINALĂ.................................................287 SISTEM DE COTARE ZECIMALĂ.................................................287 SISTEM DE CREDIT..........................................................287 SISTEM DE IMPUNERE GLOBALĂ................................................287 SISTEM DE IMPUNERE INDIVIDUALĂ............................................287 SISTEM DE SALARIZARE......................................................287 SISTEM DE TARIFE ÎN ASIGURĂRI.............................................287 SISTEM ELECTRONIC DE TRANSFER AL FONDURILOR...............................287 SISTEM LNFORMAȚIONAL FINANCIAR............................................287 SISTEM MONETAR............................................................288 SISTEM MONETAR INTERNAȚIONAL............................................ 288 SISTEM VALUTAR............................................................288 SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE.............................................288 SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ÎN CONT..........................................288 SISTEMUL DE PREȚURI..................................................... 288 SISTEMUL FINANCIAR ȘI BANCAR..............................................288 SISTEMUL FISCAL......................................................... 291 SISTEMUL MONETAR EUROPEAN.................................................292 SISTEMUL MONETAR INTERNȚIONAL (S.M.I.)....................................293 SISTEMUL PRIORITAR........................................................295 SISTEMUL PROMISIUNII FERME................................................295 SISTEMUL „TOTUL SAU NIMIC“................................................295 SISTEMUL UNITAR DE BUGETE AL ROMÂNIEI.....................................296 SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE.............................................296 SITUAȚIA JUSTIFICĂRII FONDURILOR PUSE LA DISPOZIȚIE DE BANCĂ..............298 SITUAȚIE..................................................................298 SITUAȚIE DE CONTROL.......................................................298 SITUAȚIE FINANCIARĂ.......................................................298 „SLIP“ DE REASIGURARE.....................................................299 SLUMPFLAȚIE...............................................................299 SOCIETATE.................................................................299 SOCIETATE ANONIMĂ.........................................................299 SOCIETATE ANONIMĂ DE ASIGURARE COTE-PÂRȚI................................ 299 SOCIETATE BANCARĂ.........................................................299 SOCIETATE CEDENTÂ.........................................................299 SOCIETATE COMERCIALĂ......................................................299 SOCIETATE COMERCIALĂ DE ASIGURĂRI.........................................300 SOCIETATE COOPERATIVĂ.....................................................301 SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ..........................................301 SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTIȚIILOR.................................302 SOCIETATE DE ASIGURĂRI....................................................302 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ANONIMĂ PE ACȚIUNI.................................302 SOCIETATE DE ASIGURĂRI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ.............................303 SOCIETATE DE ASIGURĂRI DE TIP MUTUAL......................................304 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI............................304 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ SIMPLA................................304 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN NUME COLECTIV...................................305 SOCIETATE DE BURSĂ........................................................305 499 SOCIETATE DE CONSUM.............................................................. SOCIETATE DE DEPOZITARE.......................................................... SOCIETATE DE INVESTIȚII.......................................................... SOCIETATE DE INVESTIȚII COLECTIVE ÎN VALORI MOBILIARE............................ SOCIETATE DE LEASING....................................................... SOCIETATE DE PENSII.......................................................306 SOCIETATE DE REASIGURĂRI..................................................307 SOCIETATE DESCHISĂ........................................................307 SOCIETATE DE VALORI MOBILIARE.............................................3°8 SOCIETATE ÎNCHISĂ.........................................................309 SOCIETATE ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ.............................................309 SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV................................................310 SOCIETATE ÎN PARTICIPAȚIE.................................................310 SOCIETATE MIXTĂ...........................................................310 SOCIETATE MUTUALĂ DE ASIGURĂRI............................................311 SOCIETATE PE ACȚIUNI......................................................311 SOCIETATEA „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - AS1ROM SAC.............................311 SOCIETATEA COMERCIALĂ „CAROM SA.“.........................................312 SOCIETATEA DE ASIGURÂRI-REASIGURÂRI „ASTRA" SA............................312 SOCIETATEA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ (S.F.I.).............................313 SOCIETATEA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSARE, DECONTARE Șl DEPOZITARE A VALORILOR MOBILIARE.....................................................313 SOCIETĂȚI DE ASIGURĂRI MULTINAȚIONALE.....................................313 SOCIETÂȚI-F1ICE.......................................................... 313 SOCIETY FOR WORLD WIDE INTERBANK FINANCIAL TELECOMMUN1CATION (SWIFT)......313 SOCOTEALĂ.................................................................314 SOLD.................................................................... 314 SOLD ANUAL AL BUGETULUI LOCAL.............................................314 SOLD BUGETAR..............................................................314 SOLD GENERAL AL DEPUNERILOR LA C.E.C..................................... 314 SOLD MEDIU PE LIBRET......................................................314 SOLDURI ANUALE EXCEDENTARE ALE BUGETELOR LOCALE...........................315 SOLDURI TRANZITORII...................................................... 315 SOLICITARE DE ECHILIBRARE.................................................315 SOLIDARITATE............................................................. 315 SOLVABIL..................................................................315 SOLVABILITATE.............................................................315 - SOLVABILITATE PATRIMONIALĂ.........................................316 SOLVABILITATE EXTERNĂ.....................................................316 SOLVABILITATE GENERALĂ....................................................316 SOMAȚIE...................................................................316 SOMAȚIE DE PLATĂ..........................................................317 SORTIMENT.................................................................317 - SORTIMENT MINIMAL OBLIGATORIU DE MĂRFURI.......................... 317 ..SPARGEREA RISCURILOR1........................................ 317 SPECIALIZARE BUGETARĂ.................................................... 317 SPECIMEN DE SEMNĂTURĂ.................................................... 317 SPECULANT.................................................................317 SPECULATOR............................................................... 317 SPECULAȚIE................................................................318 - SPECULAȚIE DE BURSĂ................................................ 318 - SPECULAȚIE VALUTARĂ............................................... 318 SPECULAȚII CU VALORI MOBILIARE........................................... 318 SPECULĂ.................................................................. 319 SPIRALA SALARIU-PRET..................................................... 319 SPONSOR.....;.............................................................319 SPONSORIZARE............................................................. 319 STABILIREA DESPĂGUBIRII DE ASIGURARE..................................... 320 STABILIREA PAGUBEI....................................................... 320 STABILIREA PENSIEI....................................................... 320 STABILITATEA BANILOR..................................................... 321 STABILITATEA IMPOZITELOR..............................•.................. 321 STABILIZARE BĂNEASCĂ..................................................... 322 STABILIZARE MONETARĂ..................................................... 322 500 STAGFLAȚIE..............................................................322 STAGIU DE COTIZARE......................................................322 STALII................................................................ 322 STAND ARD-AUR...........................................................323 STAND-BY.............................................................. 323 STARE DE ÎNCETARE A PLĂȚILOR............................................323 STAT....................................................................323 STATISTICA FINANCIARĂ...................................................323 STATUT..................................................................324 STINGEREA DATORIEI PUBLICE..............................................324 STINGEREA OBLIGAȚIEI....................................................325 STINGEREA OBLIGAȚIEI FISCALE............................................326 STOC....................................................................326 - STOC ACTIV........................................................326 - STOC CU MIȘCARE CURENTĂ..........................................326 - STOC CURENT.......................................................326 - STOC DE CONDIȚIONARE.............................................327 - STOC DE IARNĂ.....................................................328 - STOC DE INTERVENȚIE..............................................328 - STOC DE MĂRFURI...................................................328 - STOC DE SIGURANȚĂ.................................................328 - STOC EXCEDENTAR...................................................329 - STOC GLOBAL..................................................... 329 - STOC MINIM........................................................329 - STOC NORMAT MAXIM................................................329 - STOC NORMAT PENTRU PIESE DE SCHIMB...............................329 - STOC PASIV 330 - STOC PENTRU TRANSPORTUL INTO.....................................330 - STOC PERMANENT DE REZERVĂ (INVENTAR ZESTRE)......................331 - STOC SEZONIER.....................................................331 - STOC SUPRANORMATIV........................................,.......331 - STOC TAMPON...................................................... 331 - STOC TOTAL DE ASIGURĂRI...........................................331 STOCKBROKER.............................................................331 STORNĂRI................................................................331 STRATEGIE...............................................................331 STRUCTURA CAPITALULUI...................................................332 STRUCTURA CONTRACTULUI..................................................332 STRUCTURA FINANȚELOR....................................................332 STRUCTURA IMPOZITELOR...................................................332 STRUCTURA OBLIGAȚIEI....................................................332 SUBASIGURARE............................................................332 SUBCAPITALIZAT..........................................................332 SUBEVALUARE DE ASIGURARE................................................332 SUBIECT IMPOZABIL.......................................................332 SUB-PARI................................................................333 SUBROGARE...............................................................333 SUBROGAREA SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI ÎN DREPTURILE ASIGURATULUI...........333 SUBSCRIERE DE ACȚIUNI...................................................333 SUBSCRIPTOR.............................................................334 SUBSCRIPȚIE DE CAPITAL..................................................334 SUBSCRIPȚIE PUBLICĂ.....................................................334 SUBVENȚIE...............................................................334 - SUBVENȚIE DE EXPORT...............................................334 - SUBVENȚIE ECONOMICĂ...............................................334 - SUBVENȚIE MARITIMĂ............................................... 334 SUBVENȚII DE CAPITAL....................................................334 SUBVENȚII DE EXPLOATARE.................................................335 SUBVENȚIONAREA DOBÂNZII............................................... 335 SUCCESIUNE..............................................................335 - SUCCESIUNEA DEPUNERILOR DE ECONOMII LA C.E.C......................335 - SUCCESIUNE VACANTĂ................................................335 SUCURSALA SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI.......................................335 SUCURSALĂ BANCARA.......................................................335 SULTĂ...................................................................336 SUMĂ....................................................................336 SUMĂ ALGEBRICĂ.........................................................336 SUMĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI..........................................336 SUMĂ ASIGURATĂ.........................................................336 SUMĂ ASIGURATĂ REDUSĂ..................................................337 SUMĂ DE BANI NECESARĂ CIRCULAȚIEI......................................337 SUMĂ DEFALCATĂ.........................................................338 SUMĂ DE MANDAT.........................................................338 SUMĂ DE RĂSCUMPĂRARE...................................................338 SUMĂ ÎN DEPOZIT........................................................338 SUMĂ MAXIMĂ DE ASIGURARE...............................................339 SUMĂ MEDIE ASIGURATĂ...................................................339 SUMĂ REZULTATĂ DIN LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE.........................339 SUME DEFALCATE.........................................................339 SUPERCONTRASTALII......................................................340 SUPERDIVIDEND..........................................................340 SUPLIMENTARE DE CREDITE BUGETARE.......................................340 SUPORTATORUL IMPOZITULUI...............................................340 SUPRAACTIV.............................................................340 SUPRACOTÂ..............................................................340 SUPRADIVIDEND..........................................................340 SUPRAEVALUARE..........................................................340 SUPRAEVALUARE DE ASIGURARE.............................................340 SUPRAFAȚA TERENULUI....................................................340 SUPRA-PARI.............................................................341 SUPRAPROFIT............................................................341 SUPRATAXĂ..............................................................341 SUPRATAXE VAMALE DE IMPORT.............................................341 SUPRAVEGHERE ECONOMICO-FINANCIARÂ A UNITĂȚII ECONOMICE.................341 SUPRAVEGHERE PRUDENȚ1ALÂ BANCARĂ.......................................342 SUPRAVEGHEREA TEMPORARĂ DE CĂTRE BANCĂ A EFECTUĂRII PLĂȚILOR DE CĂTRE UNITĂȚILE ECONOMICE................................................. ..342 SUPRAVEGHETOR FISCAL...................................................342 SURSA DE PLATĂ A IMPOZITULUI...........................................343 SURSE DE FINANȚARE A INSTITUȚIILOR PUBLICE.............................343 SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR.....................................343 SURSE DE FINANȚARE A SOCIETĂȚII COMERCIALE.............................344 SURSE DE FORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE................................344 SURSE PROPRII..........................................................344 SURSE STRĂINE ATRASE...................................................344 SURSELE PLĂȚII IMPOZITULUI.............................................344 SURVEILLANCE...........................................................345 SUSPENDAREA EXECUTĂRII CONTRACTELOR....................................345 SUSPENDAREA PLĂȚII INDEMNIZAȚIILOR ȘI AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE.345 SUSPENDAREA PLĂȚII PENSIEI.............................................345 SUSPENDAREA PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE....................................346 SUVERANITATE FISCALĂ...................................................346 SWAP...................................................................346 SWAP DE DOBÂNZI........................................................347 SWAP VALUTAR...........................................................347 SWING..................................................................347 SWITCH.................................................................347 s f ..ȘARPELE VALUTAR" VEST-EUROPEAN........................................348 ȘOMAJ...................................................................348 ȘOMAJ CICLIC (CONJUNCTURAL).......................................... 350 ȘOMAJ DE AȘTEPTARE................................................r.....350 ȘOMAJ DE CA UT ARE.....................................................350 ȘOMAJ DE PRECAUȚIE.....................................................350 ȘOMAJ DECLARAT.........................................................350 502 ȘOMAJ DETERMINAT DE DECALAJUL DE CERERE...............................350 ȘOMAJ FRICȚIONAL (INTERMITENT)........................................350 ȘOMAJ INVOLUNTAR......................................................351 ȘOMAJ MASCAT (DEGHIZAT).................................................351 ȘOMAJ SEZONIER........................................................351 ȘOMAJ SPECULATIV......................................................351 ȘOMAJ STRUCTURAL......................................................351 ȘOMAJ TEHNIC..........................................................351 ȘOMAJ TEHNOLOGIC......................................................351 ȘOMAJ VOLUNTAR........................................................351 ȘOMER.................................................................351 ȘTIINȚA DREPTULUI FINANȚELOR PUBLICE..................................353 ȘTIINȚA FINANȚELOR ȘI CREDITULUI......................................353 T TABELA BURSEI.........................................................355 TABELE DE MORTALITATE.................................................355 TABELUL AMORTIZĂRII ÎMPRUMUTULUI......................................356 TABLOU DE BORD........................................................356 TACTICĂ FINANCIARĂ....................................................356 TALER.................................................................356 TALON.................................................................356 TALON-SITUAȚIE DE PLATĂ...............................................356 TANTIEMĂ............................................................ 356 TARA..................................................................356 TARIF.................................................................356 - TARIF DE PRIME DE ASIGURARE.....................................356 - TARIF PE UNITATEA DE PRODUS (PE LUCRARE)........................357 - TARIF PROHIBIT..................................................357 - TARIF VAMAL................................................... 357 - TARIF VAMAL COMUN...............................................357 - TARIF VAMAL DE EXPORT...........................................357 - TARIF VAMAL PROTECȚ1ONIST.......................................358 TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI.................................. 358 TAXA ASUPRA CURTATULUI................................................358 TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT..................................358 TAXA DE AUTORIZARE A SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI..........................359 TAXA DE FUNCȚIONARE A SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI.........................359 TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU..............................................359 TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ.............................................360 TAXA PENTRU FOLOSIREA LOCURILOR PUBLICE DE DESFACERE..................367 TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE. AFIȘAI Șl RECLAMĂ...367 TAXA PENTRU JOCURILE DE NOROC.........................................367 TAXA PENTRU PĂȘUNAT...................................................368 TAXA PENTRU ȘEDEREA ÎN STAȚIUNILE TURISTICE...........................368 TAXA PENTRU VIZITAREA MUZEELOR CASELOR MEMORIALE. MONUMENTELOR ISTORICE, DE ARHITECTURĂ ȘI ARHEOLOGICE.........................................368 TAXĂ PRIN PROMOVAREA INFLAȚIEI........................................368 TAXA SCONTULUI (PROCENTUL. RATA SCONTULUI)............................368 TAXATOR VAMAL.........................................................369 TAXĂ..................................................................369 - TAXĂ ANTIDUMPING................................................369 - TAXĂ ASUPRA ANIMALELOR..........................................369 - TAXĂ ASUPRA CONSUMULUI......................................... 369 - TAXĂ COMPENSATORIE..............................................370 - TAXĂ CONSULARĂ................................................. 370 - TAXĂ DE ACCIZĂ................................................ 370 - TAXĂ DE ANDOSARE................................................370 - TAXĂ DE ARBITRAJ................................................370 - TAXĂ DE AUTORIZARE..............................................370 - TAXĂ DE BROKERAJ................................................370 - TAXĂ DE BURSĂ...................................................370 - TAXĂ DE CONSUMAȚIE..............................................370 503 - TAXĂ DE EXPORT...................................................370 - TAXĂ DE ÎNREGISTRARE.............................................371 - TAXĂ DE LICENȚĂ..................................................371 - TAXĂDE LOCAȚIE...................................................371 - TAXĂ DE LOMBARDARE...............................................371 - TAXĂ DE MAGAZINAJ................................................371 - TAXĂ DE PILOTAJ..................................................371 - TAXĂ DE POLIȚĂ...................................................371 - TAXĂ DE RESCONT.................................................371 - TAXĂ DE SERVICIU.................................................371 - TAXĂDE STAT.......................................................371 - TAXĂ DE SUCCESIUNE...............................................371 - TAXĂ DE TIMBRU...................................................372 - TAXĂ DE TONAJ (DE NAVĂ)..........................................372 - TAXĂ DE TRANSPORT................................................372 - TAXĂ DE TRANZIT..................................................372 - TAXĂ DE TRANZITARE A CANALULUI..................................372 - TAXĂ DE TRECERE A FRONTIEREI.....................................373 - TAXĂ EXTRAJUDICIARĂ DE TIMBRU....................................373 - TAXĂ FORESTIERĂ..................................................373 - TAXĂ ÎN CASCADĂ..................................................374 - TAXĂ LA VÂNZARE..................................................374 - TAXĂ OCULTĂ.......................................................374 - TAXĂ OFICIALĂ A SCONTULUI........................................374 - TAXĂ PARAFISCALĂ.................................................374 - TAXĂPE CONSUM.....................................................374 - TAXĂ PENTRU FOLOSIREA TERENURILOR PROPRIETATE DE STAT ÎN ALTE SCOPURI DECÂT PENTRU AGRICULTURĂ ȘI SILVICULTURĂ...........................374 - TAXĂ PENTRU MARCAREA OBIECTELOR DIN AUR ȘI ARGINT................375 - TAXĂ PENTRU OPERAȚIUNI BANCARE...................................375 - TAXĂ PORTUARĂ....................................................375 - TAXA SCONTULUI...................................................376 - TAXĂ SPECIFICĂ...................................................376 - TAXĂ UNICĂ DE MAGAZINAJ LA INTRAREA ÎN ȚARĂ......................376 . Ț4YA VAMAI Â 376 - TAXĂ VAMALĂ EGĂLi^foĂtâ^.........................................377 - TAXĂ VAMALĂ DIFERENȚIATĂ.........................................377 - TAXĂ VAMALĂ ..DRAWBACK"..........................................377 - TAXĂ VAMALĂ LIBERALĂ.............................................377 - TAXĂ VAMALĂ PREFERENȚIALĂ........................................377 - TAXĂ VAMALĂ PROHIBITIVĂ..........................................377 - TAXĂ VAMALĂ PROTECȚIONISTĂ.......................................377 - TAXĂ VAMALĂ RESTRICTIVĂ..........................................377 - TAXĂ VAMALĂ DE RETORSIUNE........................................377 - TAXĂ VAMALĂ SPECIFICĂ............................................377 - TAXĂ VAMALĂ DE TRANZIT...........................................378 - TAXE VAMALE ALTERNATIVE .........................................378 - TAXĂ VAMALĂ ANTIDUMPING..........................................378 - TAXĂ VAMALĂ AUTONOMĂ.............................................378 - TAXE VAMALE AUTOVORNE............................................378 - TAXĂ VAMALĂ COMPENSATORIE........................................378 - TAXĂ VAMALĂ COMPUSĂ..............................................378 - TAXĂ VAMALĂ CONVENȚIONALĂ........................................379 - TAXĂ VAMALĂ DE IMPORT-EXPORT.....................................379 - TAXĂ VAMALĂ FISCALĂ..............................................379 - TAXĂ VAMALĂ SEZONIERĂ............................................379 - TAXĂ VAMALĂ SPECIFICĂ............................................379 TAXE DE TIMBRU SOCIAL..................................................379 TAXE LOCALE 379 TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTiFICATELOR. AVIZELOR CONSTRUCȚIILOR.........................................................379 TELEBANKING............................................................380 TELECEC................................................................380 TEMĂ DE PROIECTARE.....................................................380 504 TEORIA ABSTINENTEI.........................................................380 TEORIA AMORTIZĂRII FONDULUI DE ASIGURARE...................................380 TEORIA AȘTEPTĂRII ȘI A SACRIFICIULUI......................................38 V TEORIA ..BANILOR IEFTINI'4.................................................381 TEORIA BUGETELOR CICLICE...................................................381 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR...............................................382 TEORIA CAPACITĂȚII DE PLATĂ................................................383 TEORIA COSTULUI RAȚIONAL...................................................383 TEORIA ..CURSURILOR VALUTARE NEUTRE44......................................383 TEORIA DEFICITULUI SISTEMATIC..............................................384 TEORIA ^DEMOCRATIZĂRII CAPITALULUI44 ......................................384 TEORIA DOBÂNZII............................................................385 TEORIA EXPANSIUNII CREDITULUI..............................................386 TEORIA FONDURILOR DE ÎMPRUMUT..............................................387 TEORIA FUNCȚIONALĂ A BANILOR...............................................387 TEORIA IMPOZITELOR CA MIJLOC DE INFLUENȚARE A MIȘCĂRII CICLULUI ECONOMIC...387 TEORIA LMPOZIT-SCHIMB......................................................388 TEORIA IMPOZITULUI CA MULOC DE REPARTIZARE A VENITURILOR ȘI A AVERII.......388 TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE STABILIZARE ECONOMICĂ......................388 TEORIA IMPOZITULUI CA SURSĂ PRINCIPALĂ DE VENITURI ALE STATULUI............389 TEORIA IMPOZITULUI OPTIM...................................................389 TEORIA INTERVALUTARĂ.......................................................389 TEORIA ..INVESTIȚIILOR EXCEDENTARE44 ......................................390 TEORIA KEYNESISTÂ A PREFERINȚEI PENTRU LICHIDITATE.........................390 TEORIA KJEYNESISTÂ A VENITURILOR...........................................391 TEORIA METALISTĂ A BANILOR.................................................391 TEORLA NATURISTĂ A CREDITULUI..............................................392 TEORIA ..NECESITĂȚILOR COLECTIVE44.........................................392 TEORIA NEUTRALITĂȚII IMPOZITELOR..........................................392. TEORIA NOMINALISTĂ A BANILOR...............................................393 TEORIA OBIECTIVĂ A VALORII.................................................393 TEORIA PARITĂȚII PUTERILOR DE CUMPĂRARE....................................393 TEORIA ..PARITĂȚILOR MOBILE44 (ELASTICE)........................... 1......394 TEORIA .PRIMATULUI EFICACITĂȚII ASUPRA ECHITĂȚI?4 ÎN POLITICA FISCALĂ......394 TEORLA PRODUCTIVITĂȚII ȘI A UTILIZĂRII CAPITALULUI.........................394 TEORIA PROFITULUI..........................................................394 TEORIA RARITĂȚII CAPITALULUI...............................................394 TEORIA RISCULUI............................................................395 TEORIA SPIRALEI INFLAȚIONISTE..............................................395 TEORIA .,STABILIZĂRII PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR”......................395 TEORIA STATALĂ A BANILOR...................................................396 TEORIA ..STIMULĂRII PRIN BUGET44 ..........................................396 TEORIA SUBIECTIVĂ A VALORII................................................396 TEORLA ȘCOLII MATEMATICE A VALORII.........................................396 TEORIA UNIUNII VAMALE......................................................396 TEORIA ..VALUTEI REGLEMENTATE44............................................398 TEORLA ..VALUTELOR CONDUCĂTOARE44..........................................398 TEORIE.....................................................................398 TEORIE BURSIERĂ............................................................398 TEORII REFERITOARE LA COSTUL FORMĂRII CAPITALULUI..........................399 TERITORIU VAMAL............................................................399 TERITORIU VAMAL UNIC.......................................................399 TERMEN.....................................................................399 - TERMEN DE ACCEPTARE.................................................399 - TERMEN DE DECĂDERE..................................................400 - TERMEN DE GARANȚIE..................................................400 - TERMEN DE GRAȚIE....................................................400 - TERMEN DE PĂSUIRE...................................................400 - TERMEN DE PLATĂ A VENITURILOR BUGETARE..............................400 - TERMEN DE PRESCRIPȚIE.............................................. 401 - TERMEN DE RAMBURSARE A ÎMPRUMUTULUI.................................401 - TERMEN DE VALABILITATE..............................................401 - TERMEN EXTINCTIV....................................................401 - TERMEN SUSPENSIV....................................................401 505 TERMEN DE RECUPERARE A INVESTIȚIILOR....................................401 TERMENUL ASIGURĂRII.....................................................401 TERTI...................................................................401 TERȚUL PĂGUBIT..........................................................401 TESTAMENT...............................................................401 - TESTAMENT AUTENTIC...............................................403 - TESTAMENT COMUN..................................................403 - TESTAMENT CONJUNCT...............................................403 - TESTAMENT ORDINAR................................................403 - TESTAMENT PRIVILEGIAT............................................403 - TESTAMENT MARITIM................................................403 - TESTAMENT OLOGRAF................................................403 - TESTAMENT ORAL...................................................403 - TESTAMENTÎN CAZ DE EPIDEMIE......................................403 - TESTAMENTUL MILITARILOR..........................................403 TESTATOR................................................................403 TEZAUR..................................................................403 TEZAUR PUBLIC..—........................................................403 TEZAURAR (VISTIERNIC)...................................................404 TEZAURIZARE.............................................................404 TICHET..................................................................404 TICHET DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO...............404 TICHET DE CREDIT........................................................404 TICK....................................................................404 TIMBRU..................................................................404 TIMBRUL ARTELOR PLASTICE................................................404 TIMBRUL CINEMATOGRAFIC..................................................404 TIMBRUL FISCAL..........................................................405 TIMBRUL FOLCLORIC.......................................................405 TIMBRUL JUDICIAR........................................................405 TIMBRUL LITERAR.........................................................405 TIMBRUL MUZICAL.........................................................405 TIMBRUL TEATRAL...................................................... 405 TIMP DE ROTAȚIE.........................................................405 TIMPUL DE MUNCĂ.........................................................406 TIMPUL DE ODIHNĂ........................................................407 TIP DE PREȚ.............................................................407 TITLU...................................................................408 - TITLU BLOCAT.....................................................408 - TITLU BUGETAR....................................................408 - TITLU DE CREANȚĂ.................................................408 - TITLU DE CREANȚĂ FISCALĂ.........................................408 - TITLU DE CREANȚĂ OBIȘNUIT........................................408 - TITLU DE CREDIT..................................................409 - TITLU DE CREDIT PROPRIU-ZIS......................................410 - TITLU DE ÎMPRUMUT................................................410 TITLU DE PARTICIPARE....................................................410 TITLU DE PLASAMENT......................................................410 TITLU DE PROPRIETATE....................................................410 TITLU DE RENTĂ..........................................................410 TITLU DE STAT...........................................................411 TITLU DE VALOARE........................................................411 TITLU FINANCIAR.........................................................411 TITLU FINANCIAR FĂRĂ VALOARE PAR SAU NOMINALĂ...........................411 TITLU FINANCIAR LA PURTĂTOR.............................................412 TITLU FINANCIAR NOMINALIZAT.............................................412 TITLU FINANCIAR SUB FORMĂ ÎNREGISTRATĂ (CONTABILĂ)......................412 TITLU LA ORDIN..........................................................412 TITLU LA PURTĂTOR.......................................................412 TITLU PARTICIPATIV......................................................412 TITLU TRANSLATIV........................................................412 TITLUL ÎMPRUMUTULUI DE STAT.............................................412 TITLURI DE STAT EXPRIMATE ÎN VALUTĂ.....................................413 TITLURI DE VALOARE NESCADENȚATE.........................................414 506 TITULAR DE AVANS ÎN NUMERAR.............................................4 < 4 TITULAR DE INVESTIȚIE...................................................4 1 i TONĂ REGISTRU BRUT......................................................4L< TONTINA.................................................................414 TRAGERE ASUPRA FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL...........................414 TRAGERE DE AMORTIZARE...................................................414 TRANSFER................................................................414 TRANSFER BUGETAR........................................................415 TRANSFER DE CAPITAL CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE........................415 TRANSFER DE CREDIT BANCAR...............................................415 TRANSFERABILITATEA MONEDEI NAȚIONALE....................................415 TRANSFERAREA MIJLOACELOR FIXE...........................................415 TRANSFERUL PORTOFOLIULUI DE PRIME......................................415 TRANSFERURI DE CREDITE BUGETARE........................................416 TRANSFORMAREA PENSIEI..................................................416 TRANSMITEREA TRATEI...................................i................416 TRANSPARENȚĂ...........................................................416 TRANȘĂ DE CREDIT........................................................416 TRANZACȚIE.............................................................417 TRANZACȚIE CU RABAT....................................................417 TRANZACȚIE ÎN AVANS....................................................417 TRANZACȚIE ÎN BLOC.....................................................417 TRANZACȚIE LA PREMIU...................................................417 TRANZACȚII DE BURSĂ....................................................417 TRANZACȚII ÎN AFARA BURSEI.............................................417 TRANZACȚIONARE 24 DE ORE...............................................417 TRANZIT.................................................................417 - TRANZIT ACHITAT (CU FACTURĂ FERMĂ)...............................417 - TRANZIT FĂRĂ PARTICIPARE LA DECONTĂRI (TRANZIT ORGANIZAT).........418 - TRANZIT VAMAL....................................................418 TRAS....................................................................418 TRATĂ..................................................................418 - TRATĂ BANCARĂ................................................... 418 - TRATĂ DOCUMENTARĂ (COMERCIALĂ)...................................418 - TRATĂ NEDOCUMENTARĂ..............................................418 TRĂGĂTOR...............................................................418 TREZORERIA AGENTULUI ECONOMIC..........................................418 TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI....................................... 419 TREZORERIE.............................................................420 TREZORIER..............................................................420 TRIBUT.................................................................420 TRIMITERE LA TRATAMENT BALNEAR.........................................420 TROC...................................................................421 TRUST..................................................................421 - TRUST BANCAR.....................................................421 TUTUNĂRIT..............................................................421 u UNCIE DE AUR...........................................................422 UNICITATEA IMPUNERII...................................................422 UNIFICARE A TARIFELOR VAMALE...........................................422 UNITATE BĂNEASCĂ.......................................................422 UNITATE BUGETARĂ.......................................................422 UNITATE DE ASIGURARE...................................................422 UNITATE DE CONT........................................................423 UNITATE DE IMPUNERE....................................................423 UNITATE EUROPEANĂ DE CONT (E.U.A.).....................................423 UNITATE MONETARĂ.......................................................423 UNITĂȚI BANCARE........................................................423 UNITĂȚI DE NORMARE COMUNĂ (INDICATORI GENERALIZAȚI)....................423 UNITĂȚI DE NORMARE DIRECTĂ.............................................423 UNIUNE ECONOMICĂ.......................................................423 UNIUNE MONETARĂ........................................................424 507 „UNIUNE PERSONALĂ44...................................................424 UNIUNE VAMALĂ.........................................................424 UNIUNEA ECONOMICĂ Șl MONETARĂ (U.E.M.)................................424 UNIUNEA EUROPEANĂ.....................................................426 UNIUNEA EUROPEANĂ DE PLĂȚI (U.E.P.)...................................426 UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU PUBLICAREA TARIFELOR VAMALE.............427 UNIUNEA MONETARĂ LATINĂ...............................................427 UNIVERSALITATE BUGETARĂ...............................................427 URMĂRIRE SILITĂ.......................................................428 URMĂRIRE SILITĂ IMOBILIARĂ.......................................... 428 URMĂRIRE SILITĂ MOBILIARĂ.............................................428 UTILIZAREA CREDITELOR BUGETARE........................................429 UZANȚĂ................................................................429 UZUCAPIUNE............................................................429 UZUFRUCT..............................................................429 UZUL DE FALS..........................................................429 UZURA AUTOVEHICULULUI AVARIAT.........................................429 UZURĂ.................................................................431 - UZURA EFECTIVĂ A MIJLOACELOR FIXE................................431 - UZURĂ FIZICĂ.....................................................431 - UZURĂ MORALĂ.....................................................431 - UZURA OBIECTELOR DE INVENTAR.....................................432 V VALABIL O ZI..........................................................433 VALOARE...............................................................433 VALOARE A COLATERALULUI...............................................433 VALOARE ADĂUGATĂ.....................................................434. VALOARE ADĂUGATĂ BRUTĂ................................................434 VALOARE ADĂUGATĂ NETĂ.................................................434 VALOARE AGREATĂ.......................................................434 VALOARE A MONEDEI.....................................................435 VALOARE AMORTIZATĂ....................................................435 VALOARE ASIGURATĂ.....................................................435 VALOARE BURSIERĂ......................................................435 VALOARE CAPITALIZATĂ..................................................435 VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI EMISIUNI DE CERTIFICATE...................435 VALOARE CONTABILĂ A ACȚIUNII..........................................435 VALOARE CONTABILĂ NETĂ................................................436 VALOARE CONTABILIZATĂ A ACȚIUNILOR....................................436 VALOARE DECLARATĂ.....................................................436 VALOARE DE ESTIMARE...................................................436 VALOARE DEPOZITARĂ....................................................436 VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE................................436 VALOARE DE ÎNLOCUIRE, DE REPRODUCȚIE A MIJLOACELOR FIXE...............436 VALOARE DE ÎNREGISTRARE...............................................437 VALOARE DE LICHIDARE..................................................437 VALOARE DE PIAȚĂ......................................................437 VALOARE DE PORTOFOLIU.................................................437 VALOARE DE RANDAMENT..................................................437 VALOARE DE RĂSCUMPĂRARE A UNEI POLIȚE DE ASIGURARE....................437 VALOARE DE SCHIMB A MĂRFURILOR........................................437 VALOARE DE VÂNZARE A ACȚIUNII.........................................437 VALOARE ESTIMATIVĂ A MĂRFURILOR.......................................437 VALOARE EXTERNĂ.......................................................438 VALOARE FINANCIARĂ A ACȚIUNII...'....:................................438 VALOARE FISCALĂ.......................................................438 508 VALOARE INIȚIALĂ .................................... VALOARE INIȚIALĂ COMPLETĂ.............. VALOARE INTERNAȚIONALĂ................. VALOARE INTRINSEC#..................... VALOARE ÎN TIMP..XX.................... VALOARE ÎN VAMĂ ....................... VALOARE MAJORAlM....................... VALOARE MEDIE..........................M. VALOARE MEDIE ANUALĂ A MULOACELOR FIXE... VALOARE MEDIE UNDARĂ................................. VALOARE MOBILIaMM.................................... VALOARE NAȚIONAL#.................................... VALOARE NEAMORț^TĂ...................................................................... VALOARE NOMINAL##;................................... VALOARE PAR (NOMD4ALĂ)............................... VALOARE PARITARĂ^.................................... • VALOARE PART^RÂ GLISANTĂ........................ - VALOARE PARliARÂ MOBILĂ......................... VALOARE POTENȚIAL#................................... VALOARE POTENȚIALĂ' PIERDUTĂ/CÂȘT1GATĂ............... VALOARE PREZENTĂ ^ACTUALIZATĂ)........................ VALOARE RĂMASĂ ......................................... VALOARE REALĂ .. .ă<................................. VALOARE RESTANTA IREALĂ SAU RĂMASĂ).................. VALOARE REZIDUALĂ^................................... VALOARE SPECULATIVĂ.................................. VALOARE VOLATILĂ 3................................... VALOAREA AUTOVEHICULULUI LA DATA PRODUCERII ACCIDENTULUI VALOAREA BUNURILOR LA DATA ASIGURĂRII................ VALOAREA CLĂDIRE B MOMENTUL PRODUCERII RISCULUI ASIGURAT VALOAREA DE INTI^fe A MIJLOACELOR FIXE............... VALOAREA DE NOU&g.................................... VALOAREA DE NOU ##UTOVEHICULULUI AVARIAT............. VALOAREA INVEST^flțl.................................. VALOAREA MEDIE ĂWDICELUI DE DESPĂGUBIRE.. VALOAREA NOMINALĂ A TITLULUI DE STAT................. VALOAREA PRODUCȚIEI GLOBALE.......................... VALOAREA PRODUCțjEI LA 1000 DE LEI FONDURI INVESTITE. VALOAREA PRODUC1B1 MARFĂ............................. VALOAREA PRODUCȚIEI NETE................................ VALOAREA RISCULlfl^.......................................................................... VALORI GUVERNAMp^ALE.................................................................. VALORI MATERIAL^..................................... VALORI MOBILIARE .................................... valori mobiliare Materne............................. VALORI MOBILIARE W4ÂNEȘTI........................................................ VALORI MOBILIARE tfeĂINE............................. VALORIFICARE...il.................................... VALORIFICARE SUP^1)ARĂ valuta 1nțelegerH|..... VALUTA PLĂȚII.. VALUTA POLIȚEI VALUTARE.. VALUTĂ.... -VALUTĂ BLOCATĂ......... - VALUTĂ CONVERTIBILĂ... - VALUTĂ DE INTERVENȚIE - VALUTĂ DE REZERVĂ...... ....438 ....438 ....438 ....438 ....439 ....439 ....439 ....439 ....439 ....440 ....440 ....440 ....440 ...441 ....441 ....441 ....441 ........441 ...441 ....441 ........441 ....441 ....442 ....442 ....442 ....442 ....442 ....442 ....442 ....442 ....442 ....443 ....443 ....443 ....443 ....444 ....444 ....444 ....444 ....445 ....445 ....445 ....445 ....445 ....446 ....446 ........446 ....446 ....446 ....446 ....446 ....446 ....446 .....446 ....447 ....447 ....447 ....447 509 - VALUTĂ DE SCHIMB.................................................447 - VALUTĂ DE TRANZIȚIE.............................................447 - VALUTĂ EFECTIVĂ..................................................447 - VALUTĂ FORTE.....................................................447 - VALUTĂ ÎN CONT..................................................448 - VALUTĂ LIBER UTILIZABILĂ.........................................448 - VALUTĂ NECONVERTIBILĂ...........................................448 - VALUTĂ RARĂ.....................................................448 - VALUTĂ SLABĂ.....................................................448 - VALUTĂ STRĂINĂ...................................................448 VAMĂ...................................................................448 VAMEȘ..................................................................448 VARIAȚIA RISCULUI......................................................448 VÂCĂRITUL (CUNIȚA).....................................................448 VĂMUIRE................................................................448 VĂRSAREA AMORTISMENTULUI...............................................449 VĂRSĂMÂNT..............................................................449 VĂZUT-PLĂCUT...........................................................449 VÂNZARE C AND F........................................................450 VÂNZARE CU ARVUNĂ......................................................450 VÂNZARE F.A.S..........................................................450 VÂNZARE FĂRĂ ACOPERIRE.................................................450 VÂNZARE F.O.B..........................................................450 VÂNZARE PRIN LICITAȚIE.................................................450 VÂNZARE SILITĂ.........................................................450 VÂNZAREA BUNURILOR SUPUSE URMĂRIRII....................................450 VÂNZĂTORI DE ASIGURĂRI.................................................450 VÂRSTA DE ASIGURARE....................................................451 VÂRSTA DE PENSIONARE...................................................451 VÂRSTA MEDIE A POPULAȚIEI..............................................451 VÂRSTĂ STANDARD DE PENSIONARE..........................................451 VECHIME ÎN FUNCȚIE.....................................................451 VECHIME ÎN LOCURI DE MUNCĂ ÎN CARE SUNT CONDIȚII DEOSEBITE............ 452 VECHIME ÎN MUNCĂ.......................................................452 VECHIME ÎN SPECIALITATE................................................455 VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN ACEEAȘI UNITATE................................455 VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN MUNCĂ..........................................456 VENIT..................................................................456 VENIT ASIGURAT.........................................................456 VENIT BRUT.............................................................456 VENIT BUGETAR..........................................................456 VENIT BUGETAR CU DESTINAȚIE SPECIALĂ...................................457 VENIT DE BAZĂ..........................................................457 VENIT DERIVAT..........................................................457 VENIT DIN EXPLOATARE...................................................457 VENIT DIN INVESTIȚII...................................................457 VENIT FINANCIAR........................................................457 VENIT GLOBAL...........................................................457 VENIT GLOBAL IMPOZABIL.................................................457 VENIT ILICIT...........................................................457 VENIT IMPOZABIL........................................................457 VENIT MEDIU............................................................458 VENIT MEDIU PE HECTAR..................................................458 VENIT MEDIU ZILNIC.....................................................458 VENIT MONDIAL..........................................................458 VENIT MONETAR..........................................................458 VENII'NAȚIONAL.........................................................458 VENIT NAȚIONAL CREAT PRIMAR............................................459 510 VENIT NAȚIONAL CREAT SECUNDAR............................................459 VENIT NET SUPLIMENTAR....................................................460 VENIT NET TOTAL ACTUALIZAT...............................................460 VENIT NET VALUTAR........................................................460 VENIT PRIMAR (DE BAZĂ)...................................................460 VENIT PROFESIONAL ANUAL IMPOZABIL........................................460 VENITUL OPERAȚIONAL AL FIRMEI............................................460 VENITURI ANTICIPATE......................................................461 VENITURI BUGETARE........................................................461 VENITURI BUGETARE CU DEBIT...............................................461 VENITURI BUGETARE DIN CAPITAL............................................461 VENITURI BUGETARE DIN VÂNZAREA BUNURILOR STATULUI........................461 VENITURI BUGETARE FÂRÂ DEBIT.............................................461 VENITURI COMERCIALE......................................................461 VENITURI DE ECHILIBRARE..........................;.......................461 VENITURI DE REALIZAT.....................................................462 VENITURI DE REGULARIZARE.................................................462 VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZĂ.........................................462 VENITURI DIN ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE.....................................462 VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂȚI.............................................463 VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINȚEI BUNURILOR................................463 VENITURI DIN DIVIDENDE...................................................463 VENITURI DIN DOBÂNZI.....................................................463 VENITURI DIN OPERAȚIUNILE CU STRĂINĂTATEA................................464 VENITURI DIN SALARII.....................................................464 - VENITUL BRUT DIN SALARI!...........................................464 - VENITUL NET DIN' SALARII...........................................464 VENITURI DIN VALORI MOBILIARE DE PLASAMENT...............................464 VENITURI EXCEPTATE DE LA EXECUTAREA SILITĂ A CREANȚELOR BUGETARE.........464 VENITURI FINANCIARE..................................................... 465 VENITURI FISCALE.........................................................465 VENITURI GLOBALE ALE POPULAȚIEI..........................................465 VENITURI IMOBILIARE......................................................465 VENITURI IMPOZABILE......................................................465 VENITURI NEFISCALE.......................................................465 VENITURI NETE (FINALE) ALE POPULAȚIEI....................................465 VENITURI PRIMARE.........................................................465 VENITURI REALE ALE POPULAȚIEI............................................465 VENITURI REALIZATE.......................................................466 VENITURI SECUNDARE.......................................................466 VENITURI VAMALE..........................................................466 VENITURILE BUGETELOR LOCALE..............................................466 VENITURILE BUGETULUI DE STAT AL ROMÂNIEI.................................467 VENITURILE EXTRABUGETARE ALE INSTITUȚIILOR PUBLICE.......................467 VENITURILE PERIOADELOR VIITOARE (ANTICIPATE).............................468 VENITURILE POPULAȚIEI....................................................468 VENITURILE SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI.......................................468 VENITURILE STATULUI......................................................469 VENTURE CAPITAL..........................................................469 VERIFICARE...............................................................469 VERIFICAREA GARANȚIEI CREDITULUI.........................................469 VLAȚĂ MEDIE..............................................................470 VICII ASCUNSE............................................................470 VICIU ASCUNS AL OBIECTULUI ASIGURAT......................................470 VICIU PROPRIU AL BUNULUI ASIGURAT........................................471 VIGNETĂ..................................................................471 VINCULAȚIE...............................................................471 VIRAMENT.................................................................471 511 - v, - v. - V. - V - V - V - V - V - V - V VAMĂ... VAMEȘ VARIAȚ VĂCĂRI VÂMUn VĂRSAI VĂRSĂ! VÂZUT- VÂNZA1 VÂNZAl VÂNZAl VÂNZAl VÂNZAl VÂNZA VÂNZA VÂNZA VÂNZĂ VÂRST/ VÂRST/ VÂRST/ VÂRST/ VECHIN VECHIN VECHIN VECH1K VECHIN VECHIN VENIT. VENIT i VENIT I VENIT I VENIT I VENIT 1 VENIT 1 VENIT 1 VENIT 1 VENIT ] VENIT < VENIT < VENIT ] VENIT 1 VENIT I VENIT 1 VENIT 1 VENIT 1 VENIT 1 VENII' I veniti VIRARE DE CREDITE BUGETARE...........,................................... VIRAREA OBLIGATORIE A MIJLOACELOR BĂNEȘTI..............................i VISTIERIE................................................................ VITEZA DE CIRCULAȚIE A BANILOR........................................... VITEZA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI CIRCULANT............................. VITEZA DE ROTAȚIE A ACTIVELOR CIRCULANTE................................. VITEZA DE ROTAȚIE A BANILOR.............................................. VIZITATOR DE BURSĂ....................................................... VOCAȚIE SUCCESORALĂ...................................................... VOLATILITATE............................................................. VOLATILITATEA PREȚULUI................................................... VOT CUMULATIV............................................................... VOTAREA BUGETULUI STATULUI.................................................. w WARANT............................................... X XENOVALUTE.................................................... z ZARAF..................................................................... ZĂLOG..................................................................... ZĂRÂFIE................................................................... ZILE BANCARE................................................ ZILE DE CURIER............................................. ZILE DE GRAȚIE............................................. ZILE DE REFERINȚĂ.......................................... ZILE LIBERE................................................ ZI-NORMÂ................................................... ZIUA DE DECONTARE.......................................... ZONA EURO.................................................. ZONĂ....................................................... ZONĂ DE LIBER SCHIMB....................................... ZONĂ LIBERĂ................................................ ZONĂ MONETARĂ.............................................. ZONĂ VAMALĂ LIBERĂ......................................... ZONE VALUTARE.......................................................... 512 510