MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA VOL. III H—Me (HABITANT—MEZOTORACE) 13 5 0 DIRECTOR: C. FILIPESCU INGINER AGRONOM MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA REDACTOR: VICTOR DE MAYO, INGINER AGRONOM. { SECRETARĂ DE REDACŢIE: M. VRABIE, LICENŢIATĂ j ÎN ŞTIINŢELE NATURALE. j ii.....................>■■■■■■».<>......0..—.................................................. REFERENŢI SPECIALI: ING. AGR. DR. AM. VASILIU, Şef de lucrări Facultatea de Agronomie Cluj, pentru Agricultură; PROF. DR. C. C. GEORGESCU, dela Politechnica Regele Carol II Bucureşti, pentru Botanică, Silvicultură; DR. GH. MOLDOVEANU, MED. VET. Sub-Directorul Institutului Naţional Zootechnic, Medicina Veterinară şi Zootehnie; DR. VICTOR GHIMPU, Ing. Agr. Şef de Secţie la Inst. experimental al tutunului, pentru fitopatologie şi citologie; M. COSTESCHI, Ing. Agr. Conf. Facult. Agronomică Chişinău, pentru Hor ticul tură; PROF. DR. N. GHIULEA, dela Univ. Buc., pentru ştiinţ. econom, şi financiare. VOL. III EDITURA P. A. S. — BUCUREŞTI MCMXXXX INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „LUCEAFĂRUL“ S. A. — BUCUREŞTI 39-Z 33 t ff LĂMURIRE D OLUMUL al 111-1«, a] „MAREI ENCICLOPEDII AGRICOLE", se ta-făţişează publicului cu toată încrederea că va fi apreciat la dreapta lui valoare. Am redus la maximum cuvintele ce fac parte din alte domenii, doar vom putea comprima lucrarea în patru volume. Ne-a fost peste putinţă. De unde credeam că în volumul al III-lea vom putea trata complect literile H. I. J. K. L. M. N. şi 0.^n.,cfcl$ din urmă nu ne-a încăput de cât până la jumătatea literei M. începând cu Mi şi celelalte litere, vor forma conţinutul volumului al IV-lea până la litera T, sau, cel mai puţin, până la jumătatea literei S., urmând ca cealaltă jumătate, împreună cu T. U. V. W. X. Y. şi Z. să fie cuprinse în 350—400 pag. ale volumului V. Restul de 400—450 pag. vor fi prinse cu biografiile oamenilor celebri — români şi străini, vii şi m,orţi, — care s’au ocupat cu agricultura, ramurile anexe sau ştiinţele ajutătoare. Astfel „MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA” va apare irevocabil în 5 volume, cifră optimă înlăuntru căreia, de parte de a fi diformată sau comprimată, lucrarea va reprezintă quintezenţa cuprinsului şi valorii celei mai potrivite redactări. In prefaţa voi. al II-lea spuneam că ultimul volum urma să fie întitulat: „OAMENII ŞI LOCURI”. Acum lucrurile s’au schimbat, prin aceea că el va conţine circa 350—400 pag. de text enciclopedic, în complectare şi al II, fiind că nerămânându-ne de cât circa 400 pagini am renunţat la redactarea Geografiei Agricole şi Economice a Ţărilor, lăsând tot spaţiul numai biografiilor. Trebue să adăugăm, că, în fond, o descriere geografico-agricolă mai răstrânsă, asupra tuturor statelor, s’a dat deja în M. E. A. Frământările politice şi răs-boinice, de astăzi, care fac din hotarele geografice nişte mari semne de întrebare, ar constitui chiar o pricină a lăsa tratarea acestei discipline, pentru timpuri maî constante. In schimb, nu ne putem opri entusfeismul de a nu declara la ce resultate strălucite vom ajunge, înmănunchind în cele 400—450 pag. biografiile şi bibliografiile specialiştilor cu nume european sau mondial, acest fel de lucrare neexistând, sub această formă, în nici una din marile enciclopedii. A' da putinţa tuturor celor ce doresc să se informeze, să consulte, să se cultive, să meargă la isvorul propriu în ori ce ramură de activitate, în legătură cu agricultura, prin punerea la îndemână a unui material cât se poate mai complect, fără ca pentru aceasta să fie nevoie să consulte zeci de biblioteci şi sute de cărţi, asta constitue o înlesnire care nu va fi apreciată de cât atunci când va fi verificată. In această privinţă, nu scăpăm prilejul, să rugăm stăruitor pe toţi acei care deţin surse şi material privitor la viaţa şi activitatea acelor care s’au consacrat ştiinţelor agricole, să ni-1 comunice sub orice formă. Ca şi în volumul precedent, am dat din abundenţă, pentru ilustrarea materialului redacţional, schiţe, desene, fotografii, hărţi, crochiuri, planşe colorate etc. oriunde a cerut-o desvoltarea cuvântului, după cum n’am cruţat nimic, pentru ca lucrarea să nu-şi piardă prestanţa şi fondul. Suntem datori să mulţumim şi în prefaţa acestui volum, tuturor colaboratorilor noştri pentru felul şi munca lor constructivă, depusă în scopul înnobilării paginilor Enciclopediei, cu ştiinţa lor nouă şi instructivă. * * * Evenimentul cel mai de seamă al anului 1939, a fost premierea Marei Enciclopedii Agricole de cătră Academia Română, cu premiul PALLADI. Departe de a ne face un titlu de glorie, din această distincţie academică, care să răsfrânge de o potrivă şi asupra savanţilor ei colaboratori, noi am privlt-o ca o încurajare şi o dreaptă răsplată a osârdiei noastre de a dota literatura ştiinţifică a ţării, cu o lucrare de bază, concepută şi executată în cele mai bune condiţiuni. In raport sau către Academie, privitor la această lucrare D-l Prof. Dr. G. Ionescu-Siseşti, Directorul Institutului Agronomic şi actualmente Ministru al Agriculturii şi Domeniilor, între altele scrie: „Un om pasionat de carte, D-l C. FILIPESCU, a întemeiat o editură agricolă, a tipărit reviste şi cărţi, care au adus o contribuţie însemnată mişcării de idei şi educaţiunii profesionale ale agricultorilor noştri. întreprinderea ce* rea mult curaj, fiindcă trebue s’o recunoaştem, numărul cetitorilor la noi este mic, chiar când e vorba de lucrări de literatură sau de cultură generală şi, încă, irtai mic, când e vorba de lucrări cu caracter tehnic sau ştiinţific. D-l FILIPESCU a stăruit cu convingerea optimistă că agricultura noastră trebue să iasă din faza de rutină şi primitivitate şi că pentru această transformare una din pârghiile de căpetenie, este cartea. „D-l FILIPESCU nu s’a mulţumit să editeze reviste şi cărţi răsleţe, ci a conceput planul unei MARI ENCÎCLOPEDII AGRICOLE, care să poată in- forma pe agricultorul cu o cultură medie, potrivită, în toate domeniile ştiinţei agricole. „Biruind greutăţi redacţionale foarte serioase şi greutăţi materiale ce păreau de neînvins, D-l FILIPESCU, Director şi Editor, al publicaţiei, a reuşit să dea la lumină, în 1937, voi. I din „MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA“ (736 pag.) iar în anul 1938 voi. II (824 pag.). Lucrarea este plănuită să mai aibă încă două volume, care să dea toate cuvintele tehnice si stiintifice până la Z si un al cincilea volum de „OAMENI ŞI LOCURI“. „Pentru condiţiunile dela noi este o lucrare impunătoare, tipărită îngrijit pe două coloane, cu literă măruntă, cu figuri bine executate, cu suplimente în culori, care face cinste directorului şi graficei româneşti. „In ceea ce priveşte cuprinsul, colaboratorii D-lui Filipescu au strâns cu migală şi răbdare materialul din toate publicaţiunile româneşti de specialitate şi din publicaţiunile străine, dând cititorilor, tot ceea ce este esenţial, pentru fiecare cuvânt, fără pretenţiune de originalitate. „Sunt noţiuni mai importante, de exemplu: „aratul“, „cernozium“, dry far*ming“, „grâul“ şi multe altele, care sunt tratate desvoltat şi care alcătuesc adevărate articole, în timp ce alte noţiuni: specii animale şi vegetale, cuvinte tehnice mai rari, sunt tratate pe scurt sau numai definite“. Iar cătră încheere: „Faţă de marele merit pe care-1 are Directorul publicaţiei, de a întreprinde o operă aşa de vastă şi aşa de folositoare, suntem îndrituiţi să trecem VI cu vederea peste anumite greşeli şi scăderi, căci unde se munceşte mult, se fac fatal şi un număr de greşeli. Credem că Directorul ENCICLOPEDIEI AGRICOLE va ţine seamă de tot ceea ce i s’a semnalat, pentru a îmbunătăţi volumele următoare şi ediţiile următoare ale publicaţiei sale“. „Agricultorii au primit foarte bine „ENCICLOPEDIA AGRICOLĂ“, Apariţia ei cade într’o epocă când agricultorii sunt dornici să se lumineze si recurg tot mai mult la îndrumările pe care le dau ştiinţa şi tehnica modernă. „Deasemenea presa a primit foarte bine lucrarea D-lui FILIPESCU, nu numai presa de specialitate, dar şi presa cotidiană. S’au tipărit astfel articole entuziaste, elogioase, în ziarele ROMÂNIA şi UNIVERSUL. „Socotesc că Academia Română“ ar trebui să distingă şi cu un premiu al său, această operă aşa de folositoare agriculturii. Ar fi moralmente o recunoaştere a strădaniei iniţiatorului şi a numeroşilor săi colaboratori, iar din punct de vedere material, un ajutor şi o înlesnire a apariţiei volumelor următoare“. Pe baza acestui raport şi a hotărârii luată de înaltul For al Academiei, Dl. Preşedinte Rădulescu-Motru, ne-a transmis adresa de înştiinţare pentru premierea Enciclopediei cu premiul Pallade de 80.000 lei, căreia, subsemnatul prinfcr o scrisoare omagială, i-am răspuns cu toată deferenţa şi recunoştinţa cuvenită. Totodată ne-am simţit datori a trimite şi D-lui Prof. Dr. G. Ionescu-Siseşti, Membru activ al Academiei şi Raportor special al „MAREI ENCICLOPEDII AGRICOLE* , o scrisoare din care reproducem următoarele: PREA STIMATE DOMNULE PROFESOR, Înaltul for cultural, care este Academia Română, pe baza raportului Domniei Voastre, a găsit de cuviinţă, să-mi acorde cel mai mare premiu, al anului acesta, pentru „MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA^. Nu ştiu cum aş putea să vă arăt în chip mai sincer şi mai strălucit, mulţumirile şi re-cunoştinţa mea şi să vă dovedesc cât de mari sunt urmările, în special cele de ordin moral, care decurg din acest act. Nu m'am îndoit o clipă, de obiectivitatea care rezidă la temelia tuturor actelor pe care le săvârşiţi, ca şi de dragostea pe care o purtaţi culturii, în general, şi celei agricole, în special. Nu încape nici un pic de îndoială, că agricultura românească, na cunoscut minte mai clară, mai onstructivă şi mai înaltă, de când a început să se afirme ca disciplină ştiinţifică şi economică, ca aceea cu care Dumnezeu a birievoit să vă înzestreze. Toate acestea spre binele şi folosul acestui neam, care, în însuşi îndeletnicirea sa principală, a avut fericirea de a vă fi putut avea ca protagonist. Academia Română, — acest înalt for receptiv de cultură şi progres, pus în slujba adevărului etern şi a faptului concret, nu putea lăsa nerelevat meritul şi munca în care se răsfrângeau atâtea înfăptuiri de o înaltă factură ştiinţifică şi experimentală, pe omul care şi-a consacrat viaţa datoriei şi destinelor agriculturii. De aceea a săvârşit ultimul act de procedură, va ales membru activ al ei. V a chemat la locul de cinste dar şi de mare răspundere. Domnia vopsiră vaţi prezentat cu fruntea senină, cu cugetul întărit, aducând ' între zidurile învechite prin cultură, ale acestui înalt aşezământ, un suflu de viaţă tânără şi generoasă. Când am depus volumele I şi II din Enciclopedie, pentru premiere la Academie, — nu din propria mea iniţiativă, ci din imboldul colegilor şi prietenilor, ~ nam ştiut cui vor fi repartizate, cu atât mai mult că premiul nu aparţinea de secţia ştiinţifică. în ţorid, însă, cui ar ţi putut ţi date spre cercetare, aceste volume, în paginile cărora se găseşte înregimentată ştiinţa agriculturii, ramurilor anexe şi ştiinţelor ajutătoare, dacă nu celui mai indicat şi autorizat membru al ei, în această direcţie? Lucrarea noastră s’a bucurat de întreaga Domniei-voastre atenţie şi stimă, simţăminte pe care n aţi pregetat a le insuţla juriului şi întregului for. Pentru aceasta, şi pentru toi ceeace reprezintă înalta Domniei-voastre personalitate, ca cel mai ilustru membru al breslei noastre, ne simţim sufleteşte datori să vă aducem, în mod public, mulţumirile şi omagiile noastre. Primiţi vă rog, stimate Domnule Profesor, asigurarea înaltelor mele sentimente de veneraţie, pe care vi le voi păstra pentru totdeauna. C. FILIPESCU Premierea operei a provocat sărbătorirea subsemnatului de cătră „SOCIETATEA INGINERILOR AGRONOMI“ în ziua de 27 Iunie 1939. sărbătorire la care au luat parte un însemnat număr de colegi şi de reprezentanţi ai altor asociaţii de profesionişti, sub preşedinţia D-lui Prof. Dr. N. CORNÂŢEANU, — pe atunci Ministru al Agriculturii, — şi din iniţiativa D-lui Prof. Dr. Agricola Cardaş. Cu acest prilej s au rostit cuvintele elogioase, atât cu privire la lucrare în sine, cât şi la activitatea agricolă şi publicistică a subsemnatului. Ne credem datori a spicui în prefaţa acestui volum, câteva pasa-gii, nu pentru orgoliul nostru personal, dar pentru însemnătatea momentului comemorativ, care trebue să rămână în istoria agriculturii româneşti, ca o pildă a trudei unui om care a cutezat a înfiripa o lucrare care va supravieţui generaţii de faţă. Cel dintâi a luat cuvântul Dl. Ing. Agr. Consilier I. AntonescuJ Vicepreşedintele Soc. Ing. Agronomi, care, în cuvinte pline de s’nceritate a îelatat trecutul de muncă al subsemnatului, pe ogorul publicisticii şi agriculturii româneşti, în urma căreia, ca o concluzie logică a resultat această Enciclopedie Agricolă. A vorbit apoi din partea Soc. „PROPÂŞIREA AGRICULTURII“ Dl. C. Diaconescu. Din partea A. G. I. R.-ului a vorbit inimosul Inginer Silvic Cezar Cristea în cuvinte de un cuprins şi de o frumuseţe remarcabilă. Din partea tineretului, a vorbit Dl. Ing. Agr. Ilie Drăgan, arătându-şi în chip elocvent şi entusiast, sentimentele sale de stimă, faţă de activitatea dârză şi conştientă a sărbătoritului. „Pentru cei tineri cari au fost preocupaţi de aceste probleme, Dl. Inspector General FILIPESCU este cunoştinţă veche. Cu câtă ardoare se citeau articolele sale din „PAGINI AGRARE ŞI SOCIALE“. Vechemenţa scrisului său, înariparea gândirii sale profesionale şi talentul său de scriitor, au făcut o legătură strânsă între tineretul agronomic şi dânsul. A te lega sufleteşte de un om pe care nu-1 cunoşti de cât din scris, înseamnă că acel om este dotat cvi însuşiri deosebite“ Iar mai departe: „Hotărât, sărbătoritul prin activitatea sa de publicist — a adus acestei bresle servicii nemăsurate. Cu glas sfătos de răzeş a început mărturisirile sale asupra trecutului nostru profesional şi asupra inten-ţiunilor sale de viitor în legătură cu opera pentru care Academia Română îl cinteşte astăzi“. Şi apoi: „Tineretul, vă este profund recunoscător pentru tot ce i-aţi dat din sufletul Dvs. cald. El a învăţat alături de Dvs. ce înseamnă lipsa aspră pentru atingerea idealurilor profesionale. Puterea de afirmare a unei bresle stă în lupta care trebue mereu suportată prin forţe noi pentru înfăptuirea ope- VIII relor pozitive. „MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLĂ“ înseamnă ceva mai mult — opera aceasta înseamnă o revoluţie spirituală“. Cu sufletul plin de dragoste, decanul agronomilor, D-l Profesor N. O. Popovici-Lupa, a rostit câteva fraze adânc sculptate în atenţia încordată a sălii. Iniţiatorul acestei serbări, D-l Prof. Dr. Agr. Cardaş, a spus: „Scump coleg, pentru noi acei ce cunoaştem adânc noţiunea muncii ţâră preget, pentru noi acei cari nu glumim cu vicaţa, luptând pas cu pas în felurite realizări de factură obştească, şi luptând cu greutăţi materiale, dar mai ales morale, inerente făpturii omeneşti, mai ales în timpurile postbelice, fericit este prilejul ce ni se prezintă de a vă da măcar o, clipă de satisfacţie sufletească, ca o răsplată a muncii benedictine ce aţi desfăşurat în domeniul publicisticei agricole, muncă a cărei apogeu sa cristalizat în grandioasa publicaţie a „MAREI ENCICLOPEDII AGRICOLE ROMÂNE Marele premiu ce vi s'a acordat de Academia Română, consacră opera, consacră autorul, şi vă acopere cu o mare onoare, onoare..., bunul cel mai sfânt, cel mai de preţ, cel mai împodobitor al omului de cultură. „Finis coronat opus”. Şi acest „fine” este mândria şi a Domniei Voastre, scump coleg, dar care se resfrânge şi asupra Corpului Agronomic, cu care mintea şi sufletul Domniei Voastre sa contopit câte-va decenii, l-a apărat, l-a servit cu multă competinţă şi în primele linii combative, aruncând săgeţi luminoase de gândire, printrun scris strălucit, ca fond şi formă. In schimb, aţi primit adeseori şi săgeţi veninoase, pe cate le-aţi privit cu multă îngăduinţă şi filosofie, aşa cum se arunca şi le primea primul nostru publicist agronom de mare anvergură, S. P. Radianţi, îndrumător al nostru în tiparul agronomic. Căci numai pomul fără rod nu primeşte pietre, şi numai omul ce trece uşor şi fără rost — inodor, incolor şi insipid, — poate rămâne astăzi neatins de asemenea săgeţi amare, pe care, însă, trebueşte să ştim a le primi cu fruntea sus. „Per aspera ad astra” iubite prietene..., cu greutăţi, ce abia sar putea crede de învins, aţi reuşit să publicaţi primele două volume ale „MAREI ENCICLOPEDII AGRICOLE" al treilea fiind gata pentru tipar, şi nu mai putem să ne îndoim că veţi duce cu acelaş mare succes, lucrarea până la capăt, lucrare peste care praful vremurilor nu va putea aşterne vre-o dată, praful uitării, operă care poate sta alături cu oricare alte alcătuiri similare, din ţări străine, şi în condiţiuni de fond şi formă, chiar superioare, lucrare care în alte părţi, sar fi bucurat de o şi mai largă cunoaştere publică. Noi suntem siguri că distinsul nostru coleg Ministru al Agriculturii, prof. Cornăţeanu, are să vă evite acele cumplite greutăţi materiale şi poate va face ca onoratul Minister să ia asupra sa o parte din sarcinile materiale inerente acestei monumentale lucrări agricole. In casa Domniei Voastre, atât de primitoare, secondat de distinsa Doamnă Filipescu, în casa Dvs. atât de agronomică, aş putea zice, aţi ştiut să Vă formaţi un buchet de scumpi colaboratori agronomi şi alţi specialişti, care vrau urmat îndrumările date, pe care i-aţi entusiasmat pentru realizarea a-cestei grandioase lucrări, şi cari vor sta în jurul D-voastră până la capăt, luând exemplul muncei şi al largilor concepţii, în organizările ce privesc specialitatea noastră. Pentru tot ce aţi realizat în publicistica agricolă română. Corpul Agro-nomic vă este adânc recunoscător, şi vă roagă prin mine, să binevoiţi a primi IX acest mic dar în amintirea Marelui premiu ce vi sa acordat de Academia Română, şi roagă Pronia cerească să vă deie încă mulţi ani cu sănătate şi cu aceiaşi tinereţe sufletească, să trăiţi senin să purtaţi acest condeiu de aur, şi prin pana lui, să aşterneţi gândurile bune şi ideile isvorîte din larga cultură ce posedaţi, pentru propăşirea agriculturii române şi pentru ridicarea sufletească a acestui Corp Agronomic, la închegarea căruia aţi avut parte largă de contribuţie. Sfârşindu-se seria discursurilor, a luat cuvântul D-l Prof. CORNĂŢEANU. „Am venit la această sărbătorire, nu numai din obligaţia protocolară pe care mi-o impune dubla mea calitate de ministru al Agriculturii şi de Preşedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi, ci şi îndemnat de un sentiment complex, împletit din admiraţie neprecupeţită pentru opera publicistică, înfăptuită de D-l Filipescu şi din afecţiunea personală pe care i-o păstrez de multă vreme. Acum ţin să-mi exprim toată bucuria pentru distincţia acordată de Academie, sărbătoritului nostru de azi. Râvna, perseverenţa şi dragostea pe care D-l Filipescu le-a dovedit în decursul anilor pentru publicistica agricolă românească, sacrificiile făcute pentru editarea atâtor lucrări de valoare, merită, nu numai o deplină recunoaştere din partea noastră, ci constitue tot atâtea pilde, aproape fără egal la noi. Aceasta explică de ce Societatea noastră atât de zgârcită cu sărbătoririle, sa simţit datoare să vă convoace la cea de faţă. Desigur că prin „Miarea Enciclopedie Agricolă" activitatea D-lui Insp. Gl. Filipescu, atinge o culme care le depăşeşte pe toate celelalte şi întrece realizările pe care le putem aştepta dela un singur om. Mărturisesc că eu însumi am fost foarte sceptic când am aflat intenţia D-lui Filipescu de a edita o lucrare de proporţiile „Marei Enciclopedii Agricole" şi nu credeam că o va putea traduce în fapt. lată că acum — primele două volume sunt pe masă, la îndemâna tuturor, iar manuscrisul celorlalte este terminat — şi aceasta întro prezentare — ca fond şi formă — care poate suferi comparaţie victorioasă cu oricare lucrare similară din Occident. Este pentru mine o bucurie sinceră că faptele nu au confirmat îndoiala mea iniţială şi că posedăm astăzi o lucrare de o atât de mare valoare. Dar noi nu ne-am adunat aci numai pentru a exprima omagii care sunt în sufletul tuturor, ci pentru a adăoga la satisfacţia dată de Academie D-lui Filipescu, contribuţia noastră efectivă. O mie de vorbe nu folosesc la nimic. De aceea, Domnule Filipescu, închei, anunţându-ţi două bucurii: întâia de ordin moral, aceia că te propun pentru „Meritul Agricol“ x) (vii aplauze). A doua -— care desigur te satisface şi mai mult —- aceia că, pentru a te ajuta să-ţi desăvârşeşti opera, am hotărît ca din puţinele mijloace băneşti, de care dispunem, Ministerul să achiziţioneze încă 250 exemplare din volumele apărute ale „Marei Enciclopedii Agricole(Aplauze prelungite şi îndelung repetate). *) J) Pe care l’am şi primit. 2) Sumă pe care deasemenea am primit-o, înscriind pe Dl. Ministru Cornăteanu printre ctitorii acestei opere. X Din cuvântarea subsemnatului nu voi reproduce de cât câte-va pasagii care reprezintă o valoare documentară, faţă de lucrarea în sine. „ENCICLOPEDIA AGRICOLĂ ' a purces dintro pornire isvorîtă din adânca cunoaştere a nevoilor agricole, altoită pe convingerea, că fără carte, fără cultură solidă, fără pătrunderea fenomenelor fireşti şi ştiinţifice, care leagă viaţa omului de pământ, de plantă şi de animal, în cea mai strânsă indisoluţie, nu se poate face nici un progres. A purces şi din simţământul naţional de român, întru cât, nimeni nu poate rămâne indiferent, văzând cum în jurul hotarelor ţării lui, popoare mai mici, mai slab înzestrate cu însuşiri intrinsece, ţări mai puţin hărăzite de Dumnezeu cu bogăţii atât de mari, au totuşi înfăptuite astfel de lucrări. Spiritul de breslă, care sapă în sufletul meu brazdă adâncă, de patru decenii încoace, văzând cum cei peste 1500 ingineri agronomi, cum cei peste 1000 de ingineri silvici şi tot atâţia medici veterinari, cum atâţia absolvenţi ai diferitelor şcoli de agricultură, şi mai cu deosebire atâtea zeci de mii de agricultori, crescători de vite, viticultori, pomicultori, etce£c., aşteaptă dela ştiinţa şi experienţa agricolă, căi noi şi progresiste, isvoare temeinice şi sigure de îndrumare, orientări pătrunzătoare către metode şi sisteme de exploatare mai conforme cu cerinţele vremii, — în cadrul economiei naţionale a ţării, — iar din mijlocul tuturor, a atâtor savanţi şi îndrumători, nu se ridică nimeni să dea acestei discipline, cartea de care are atâta nevoie, mi-am luat singur această sarcină. Realizarea ei este aproape înfăptuită. Enciclopedia noastră, ca ori ce lucrare de această natură, a avut o zămislire cam lungă, după cum aţi avut cinstea a auzi dela antivorbitori, cu atât mai mult, că nefiind o lucrare capitalistă, pe lângă grija redacţională, a trebuit să satisfacă şi pe cea financiară. Sunt mai multe orientări în felul de a concepe şi înfăptui o atare lucrare. Aceea a unei monografii tratând fiecare disciplină aparte, fără preocuparea elementelor componente, fără înşiruirea subiectelor pe literile alfabetului, fără a se ţine seamă, că înlăuntrul fiecărei ştiinţe, sau fragment din ele, sunt cuvinte, termeni, expresiuni, de ordin ştiinţific şi de specialitate, care nau căpătat încă, o încetăţenire în limbajul curent, ba nici în cel de specialitatea căreia aparţin, care, deci, au nevoie de o definiţie, de o explicare, de o încadrare în materia respectivă. Pe de altă parte, consultătorul adesea ori nare timp sau n are nevoie să citească capitole sau cărţi întregi, întro ramură de agricultură, pentru a găsi ceea ce-i trebue. El vrea să deschidă volumul respectiv, să citească la cuvântul sau termenul căutat, definiţia şi încadrarea acestui cuvânt. Aşa au fost concepute şi tratate toate marile enciclopedii, iar noi nam făcut decât să ne însuşim această metodă. Ea are, în constituţia ei, ceva didactic, dar această însuşire, înlesneşte, nu exclude expunerea ştiinţifică savantă, care adeseori merge, până în a trata, după ultimele învestigaţiuni, tot ce se leagă de subiect. N’am admis şi nici nu ne-am însuşit în cuprinsul lucrării, tratarea speculaţiilor, teoriilor şi versiunilor ştiinţifice sau a experienţelor neconfirmate. In toate cazurile, în care expunerea subiectelor, era legată de fapte şi practici încetăţenite, fie la plante sau la animale, sau acolo unde diferitele ştiinţe au căpătat o aplicaţie şi pe pământul ţării noastre, expunerea acelor subiecte, în afară de partea teoretică, a fost pusă complect de acord şi cu tcea practică. Nu există tratare de cuvinte în afară de acest cadru, şi, încă, atributul imperativ, că în asemenea cazuri, subiectele au fost redactate de ecialişti adânc cunoscători şi perfect încadraţi în fondul ştiinţei respective. - Pentru o bună metodizare, având tendinţa a da la timpul înfăptuirii ei, cea mai desăvârşită lucrare în acest sens, ne-am apropiat toate lucrările similare, mai importante, din Europa, folosind, c/in fiecare, nu prin compilaţie sau copiere, nici ca tratare similară, dar ca, sistem şi factură, ioi ce-am găsit bun şi valoros în fiecare. Aceasta ne dă tăria de a declara, desbrăcaţi de egoism şi mândrie, că in momentul când lucrarea noastră va fi terminată, in ace/ rao-ment, suntem siguri, că nu se i?a #ăsi o a/ia, mai perfectă. Din acest punct de vedere, ne simţim profund obligaţi să aducem mulţumirile noastre vrednicilor noştri colaboratori, individual şi în massă, pe specialităţi şi instituţii. Avem convingerea, că in nici im pri/e; si pe nici un teren, nu sau întâlnit, întro armonioasă şi savantă colaborare, forţele ştiinţifice de specialitate ale ţării noastre, ca în paginile acestei lucrări. Ceva mai mult, credem că na existat mai multă înţelegere şi mai adâncă consacrare în ţintuirea adevărului ştiinţific, prin însăşi filiera înaltelor aşezăminte de specialitate, în cap cu Institutele noastre de cercetări: agronomic, zootechnic, veteerinar şi forestier, în cap cu Facultăţile de agronomie dela Herăstrău, Cluj şi Chişinău, cu Facultatea de Medicină Veterinară şi cu Politechnica, împreună cu un număr impunător de mare de specialişti, neîncadraţi în aceste instituţii, dar încadraţi in disciplina ştiinţei lor, care le-a impus să-şi dea contribuţia pentru înfăptuirea acestei opere, care le va supravieţui, ca în cazul de faţă. Noi ne simţim, nu numai datori, dar adânc recunoscători şi le aducem, mai ales, cu acest prilej, marile noastre mulţumiri; asigurându-i că le vom păstra acelaş înalt simţământ de stimă şi dragoste pe care ni-l sădesc în suflete, solidaritatea camaraderească din tranşee”. Urmează apoi exprimarea mulţumirilor de rigoare adresate antivorbi-torilor, colaboratorilor şi prietenilor. După cuvântarea de închidere, a urmat o consfătuire intimă şi însufleţită, înlăuntrul căreia s’a semnat un act comemorativ, al cărui cuprins îl dăm, alăturat, în facsimile, după care a avut loc o agapă colegială. Atât în ziua sărbătoririi cât şi mult timp în urmă, s’au primit o serie de telegrame şi scrisori încărcate de elogii, de felicitări, de urări spre mai bine, pe care d-l Prof. Cardaş le-a publicat în Cartea Comemorativă, tipărită în acest scop. încărcaţi de onoruri şi speranţe, având în urma noastră trei volume tipărite, iar înainte, două aproape complect redactate, înconjuraţi de prietini şi colaboratori ireductibili şi de masa cea mare a specialiştilor şi agricultorilor care aşteaptă din tot sufletul apariţia întregei lucrări, vom putea trece peste greutăţile şi înfrângerile vremelnice care ne mai aţin calea, pentru ca să ducem lucrarea, cu toată răspunderea, până la capăt. C. FILIPESCU Bucureşti, 5 Aprilie 1940. Wt stima/e şi iubite coleg, Onoarea care visa făcui de călreJ/cademia f?omână prin acordarea mareluipremiupeanu/ 1939se resfrânge şi asupra» în/regu/.’i *&orp Agronomic şt ăi jpeciâ/işhior co/abora/onz. permanente şt p/in ă de greu/a/i a fos! moralmente râs p/â h/a iar^Warea oncic/opedie j^r/co/a care a g/ras sceasia dishnc/iune nu va/)niciodatăacoperiiă c/epra/vi vremuri/or si nu va /ipsid/h câminu/ace/ora cari /răesc din munca ogoarelor. ^orpu/ ^fîgronornic vâ omagiază-sincer, vă doreşieaceesipu/ere c/e muncapen/ru s/ra/ucirea puS/icislicei agrico/e romane şi vâ roagă sâ primiH acest condei c/e aur, dar mic, dar simbolic şi roagă ceru/Jă va aju/e a-/pur/a cu sănă/a/e şi aceeaşi vigoare care va carac/eriza/ /oldeauna. V^v-<^z-í> df* ot^-r 4-tS? wn / 7/ u-Wk^c tuAu-v^—^ Jfcş, fe. JU*'4uy**' Cf^wy » ) • ^ iA/Vl M- ca-<-c_j2L COLABORATORII VOLUMULUI III Anca Nicolae, Med. Vet., I. N. Z. (N. A.) Antipa Gr., Dr., Dir. Muzeu] Zoologic, Preş. P. A. R. 1. D., membru Acad. Rom. (Gr. Ant.) Antonescu C. S., Dr., P. A. R. I. D. (C. Ant.) Argetoianu C., Dr., Consilier Regal (C. Arg.) Badea M.» Ing. Silv., I. C. E. F. ,('M. Bad.) Băicoianu C. C., Dr. Ing. Agr., Şef. Secţia Zoot. I. C. A. R. (C. C. Băic.) Băjescu N., Ing. Agr. Asistent I. C. A. R. (N. Bj.) Bergheanu V., Ing. Agr. M. A. D. (V. Berg.). Begnescu FI., Med. Vet. Consilier I. N. Z. (FI. Beg.). Beldie Al., Ing. Silv., I. C. E. F. .(Al. Bel.) Bernaz D., Ing. Agr., Asistent Faic. Agr.-Buc. (D. Bern.) Bologa C., Med. Vet,. I. N. Z. (C. Bo.) Bontea G., Prof. Dr. Fac. Agr. Chişinău .(G. Bon.) Buşniţă Th. Dr., Director, P. A. R. I. D. (Th. Bus.) ,Călinescu I., Dr. Medic Veteri-nar, ,(I. Căi.) Cardaş Agricola, Dr. Prof. Fac. Agr. Chişinău, (Agr. Card.) i Casassovici C., Dr. Prof. Poli-technică, (C. Ca.) : ^kerdivarenco A., Dr. Ing. Agr., „■'Conf. Fac. Agr. Chişinău ||* (A. Cherd.) Ciomac I. L., Dr. Ing. Consilier, (I. L. Ciom.) Ciulei Gh., Dr. Ing. Agr., I. C. A. R. ,(Gh. Ciul.) Constantinescu G. K., Dr., Prof. Fac. Med. Vet. Dir. I. N. Z. (G. K. C.) Costeschi M., Ing. Agr., Conf. Fac. Agr. Chişinău (M. Cost.) Covaciu Valeriu, Ing. Chimist, (V. Co.) Cravcencu M., Ing. Agr., Prof. (M. Crav.) Cretzoiu P., Ing. Silv., I. C. E. F. (P. Cretz. şi P. Cr.) Daia Al., Insp. Pi&ciculitor (Daia) Dan R. I., Med. Veit., (I. R. D.) De Mayo Victor, Ing. Agr. V. M.) M. A. D. Derlogea H., Med. Vet., I. N. Z. (H. D.). Derlogea ,H., Medic Vet. I. N. Z. (H. D.) Dobrescu I. N., Prof. Fac. Agr. Cluj, (I. N. Dob.) Drăgan I. C., Dr. Ing. Agr. Prof. Fac. Agr. Cluj, (I. C. D.) Duliu P. P., Inginer, (P.P.D.) Dumitrescu A. N., Prof. Dr. Fac. Agr. Buc., (N. A. D.) Dumitrescu Bumbeşti I. A., Ing. Agr. I. N. C. (A. I. B.) Filipescu C., Ing. Agr. Directorul ,,Marei Enciclopedii Agricole“, (C. F.) Filipescu R., Ing. Agr., (R. Filip.) Fişteag I., Med. Vet., I. N. Z. (I. F.) Galan A. Gh., Dr., I. N. C. (A. G. ) Gavriliu D. I., Ing. Agr., C. A. M. (D. I. Gav. şi D. I. G.). Gayraud Er., Ing. Agr. Consilier, M. A. D. (Er. Gayr.) Georgescu C. C., Dr. Prof. Şc. Pol. Buc. (C. C. Georg.) Georgescu N. V., Dr. Chimist M. A. D. (V. N. G.) Ghimpu V., Dr. Ing. Agr. Şef. Secţie I. C. A. M. (V. Gh.) Ghiulea N., Dr. Prof. Univ. Cluj (N. Ghiul.) Golopenţia A., I. S. R. (A. Gl.) Grinţescu Er., Dr. Ing. Agr., M. A. D. (E. Grin.) Groza N. Horia, Ing. Agr. I. C. A. R. (H. N. Gr.) Hălălău D., Ing. Agr. I. C. A. R. (D. Hăl.) Haneş A., Med. Vet., I. N. Z. (A. H.) Heroiu Tr., Ing. Silv. I. C. E. F. (Tr. Hr.) Hortopan Gr., General-Med. Vet. (G-ral Gr. Hort.) lonescu I. Muscel, Ing., (1. I. Muscel.) lonescu C. I., Ing. Agr. (I.C.I.) lonescu Al., Ing. Agr., M. A. D. (Al. Ion.) lonescu Aurel, Med. Vet., I.N.Z. (Di. Dy.). lonescu G. Siseşti, Ing. Agr. Dr. Ministru al Agriculturii, (G. I. Sişeşti.) Iorga Nm Profesor, (N. Iorga.) Irimescu AI., Ing. Agr., C. A. M. (A. I.) Kerenyi L., (L. K.) In dreptul numelui fiecărui colaborator, se găsesc iniţialele sau numele prescurtate ale acelora care iscă-y,%|^sc* *n cuPrinsul lucrării, materia redactată de dânşii. 'MV- ■ XV Lene Aurel, Medic. Vet. I. N. Z. (A. L.) Lungu Virgil, Medic Vet. I.N.Z. (Vir. L.) Lupaşcu C., Prof. (C. Lup.) Manoilescu M., Dr. Prof. Sc. Pol. Buc. (M. Man.) Manuila Sabin, Dir. Inst. Central de Statistică, (S. Man.) Matei C., Ing. agr. I. C. A. R. (C. M.) Mauch A., Med. Vet. I. N. Z. (A. Mau). Mihăilescu Crum, Ing. Agr. Insp. GL, M. A. D. .(€. Mih.) Mihăilescu Nina, Med. Vet., I. N. Z. (N. M.) Mihăilescu N., Medic Vet, I. N. Z. (N. Mih.) Mirescu V. Al., Ing. Agr. Fac. Agr. Buc. (Al. V. M.) Mitrofan O. N., Fac. Agr. Cluj, (O. N. M.) Moldoveanu Gh., Med. Vet., I. N. Z. (G. M.) Molnar A., Asistent Fac. Agr. Cluj, (A. Mol.) Morcovescu P. Gr. , Ing. Agr. Insp. Gl. M. A. D. (P. Gr. M.) Marbe M., Medic Inst. Cantacu-zino, (M. M.) Neaţă Marin, Ing. Agr. Fac. Agr. Buc. (Ne. M.) Nedici Gh., Prof. Sc. Pol. - Buc., Cons. 'Casaţie (Gh. Ned.). Nica Th., Dr. Şef. lucrări Fac. Agr. Chişinău (Th. Nica). Oţel Taisia, Med. Vet. Chişinău, (O. T.) Oprea Al., Avocat, (Al. O.) Oteteleşianu Ernest, (E. O.) Paşcovschi V., Ing. Agr. M. A. D. (V. Paş.) Pătrăşcanu N., Dr. Ing. Agr. Fac. Agr. Chişinău (N. Pătr.). Pelimon Constanţa, Med. Vet. I. N. Z. (C. Pel.) Petrescu Alexandrina, Med. Vet., I. N. Z. (Al. Pet.). Petrini Em., Ing. Agr. Consil er, (Em. Pet.) Petrov Xenia, Medic. Vet. I. N.Z. (X. p.) Piescu A., Dr. Ing. Agr., Şef. Secţie I. C. A. M. (A. Pies.). Pop Ovid, ,(0. Pop.) Popescu Şt., Dr. Prof. Fac. Agr. Chişinău, (Şt. Pop.) Popoviciu V., Medic Vet. I. N. Z. (V. Pop.) Prodan Iulius, Prof. Dr. Fac. Cluj, (IujI. Prod.) Radu I. F., Dr. Ing. Agr. I.' C. A. R. (I. F. R.) Rădulescu-Calafat G., Med. Vet. Sef al Municipiului Buc. (G. Răd.-Cal.). Răută Al., Ing. Agr., I. C. A. R. (Â. R.). Roceric I. A., Dr. Şt. Ec. M. Ec. N. ,(I. A. R.) Rusu D., Med. Ved. I. N .Z. (D. R.) Sabău V., Dr. Ing. Silv. I. C. E. F. (V. Sa.) Samoilă Z., Ing. Agr., I.C.A.R. (Z. Sam.). Săvulescu I. M., Ing. Agr. Adtor ferma Pantelimon, (I. M. S.) Săvulescu Traian, Prof. Dr. Decan Fac. Agr. Buc., (Tr. Săvul.) Sburlan D. A., Dr. Ing. Si’v. I. C. E. F. (D. A. Sb.) Slepeanu-Voinova I., Ing. Agr., (V. I. Slep.) Sitmionescu C., Med. Vet., (C. Sim.) Soltuz V., Dr. Inst. Pasteur, (V. Sz.) Sofonea Solomon, Ing. Agr., M. A. D. (S. S.) Staicu Irimia, Dr. Ing. Agr. Fac. Agr. Buc. (I. D. St.) Stănculescu Fl., Arhit., M. A. D. (FI. Stănc.). Ştefănescu C., Med. Vet. I. N. Z. (C. S.) Tălăşescu A., Ing. Agr. Insp. Gl. M. A. D. (A. Tăi) Tatulea E., Med. Vet. I. N. Z. (E. T.) Taskin J., Med. Vet. dela Lab. de cercetări din Alfort-Franţa (J. T.) Timariu Savu, Med. Vet., I.N.Z. (S. T.). Vaida M., Med. Vet. M. A. D. (M. Vaid.) Vasiliu Amilcar, Dr. Ing. Agr., Şef. lucrări Fac. Agr. Cluj, (Amil. Vas.). Vasiliu Haraiambie, Prof. Dr. Fac. Agr. Chişinău. (H. Vas). Vidas Aristide, Lic. Şt. Ec. Şef. Secţie S. A. R. T. (A. Vid.) Vlădescu I., Dr. Ing. Agr., I. C. A. M. (I. V.) Vrabie Maria, Lic. St. Naturale, (M. Vr.) Willems P., Ing., (P. W.) Zamfirescu N., Prof. Dr. Fac. Agr. Chişinău, (N. Zeimr.) Zaporojan I., Ing. Agr., I. C. A. M. (I. Zapor.). A v. Hectar. HABITAT. - Ansamblul tuturor condiţiuni-lor de sol şi climă, necesare bunei desvoltări a unei fiinţî animale sau vegetale. De ex.i Scripus-pipirigul - creşte numai în locuri mlăştinoase. H. G. HABITUS. - înfăţişarea sau exteriorul u-nui animal sau plantă. HACKNEY. - Zoot. - Este o rasă de cai Fie. 1.— Rasa Hackney. din Anglia. Se mai numeşte şi trăpaşul de Norfolk. El rezultă din cai de Norfolk prin încrucişare cu pur sângele englez şi apoi supus mereu antrenamentului de trap. La început aceşti cai erau grei însă au devenit prin încrucişări din ce în ce mai uşori, mai rapizi şi mai vioi. Se caracterizează prin următoarele: sunt în general uşori ou un cap fin, mic, au un gât gros, rotat, cu membre solide îmbrăcate cu muşchi puternici. Pieptul este profund, înalt şi destul de larg. Spinarea scurtă dar foarte puternică. Articulaţiile ®unt largi, puternice. Talia foarte variabilă 1.55—-1.60 m., însă uneori coboară până la 1.52 m. sau se suie la 1.73 m. A-ceastă rasă se creşte în ţinutul Norfolk şi Yorkshire. Este «un ca] mai bun pentru atelaje uşoare însă se poate întrebuinţa cu succes şi la muncile agricole. N. A. HADENA. - Ent. - Gen de fluturi din fam. FiS. 2.— HADENA - mărit de 2 ori - Noctuide. H. basilinea F., atacă grâul. Fluture de mărime mijlocie, de 3,5—5 cm. desichiderea aripilor; galben-cenuşiu; aripele anterioare cu o strie închisă longitudinală. Depun ouăle pe frunzele cerealelor; larvele hadină-hale 2 apar după 15 zile, se îndreaptă către spice şi pătrund în boabele încă crude; după ce au consumat interiorul acestora, se ascund sub glume, unde stau până spre sfârşitul lui Iulie; în acest moment măsoară 1,50 cm.; de aici coboară şi se împrăştie în tot lanul de grâu, devorând spicele; numărul lor, uneori, este considerabil. Mijloace de combatere foarte reduse; Se recomandă arături adânci, spre iarnă, pentru a îngropa larvele. H. Secalis L. atacă secara, în timpul ier-nei şi la începutul primăverii. Fluturele de culoare galben-brun. Prin Septemvrie depun ouăle pe frunzele cerealelor, în linie, la punctul de inserţie al ligulelor. Larva pătrunde în mugurele terminal al plantei, pe carş *1 distruge. Aceeaş 'metodă de combatere. HADINĂ - Piscic. - Sin. Nouă-ochi, nume generic dat celor două specii de Petromyzon din apele dulci, rîuri, gîrle, braţe moarte: P, fluviatilis cu cele două dorsale separate şi P. planeri cu dorsalele lipite între ele. Petromyzontele sunt Cyclostomi, vertebrate înrudite cu Peştii, fiind însă inferioare acesitora prin aceia că au: 1 - orificiul bu- Fie. 3.— HADINA - Petromyzon - cal circular, sugător ca o ventuză; 2 - o singură deschidere nasală - nară - pe linia mediană a corpului; 3 - branhiile grupate în saci bnanhiali, cîte şapte de fiecare parte a corpului, fiecare deschizîndu-se separat în afară; 4 - le lipsesc complet înotătoarele perechi, ceiace dă corpului un aspect serpen-tiform. - Fig. 3. In ultimul timp, organizaţia aceasta simplă a Cyclostomilor a fost interpretată ca o urmare a vieţii lor parazitare; de aceia se încearcă a-i introduce în clasa Peştilor adevăraţi, alături de Selacieni. C. Ant. HADROM - Bot. - Sin. fascicol lemnos alcătuit din vase, fibre şi parenchim lemnos. HADROMAZE - Chim. - Fermenţi - v. ac. -solubili, cu acţiune dizolvantă asupra Ha-dromului v - ac. - HAEMATOPINUS - Zool. - Insectă fără aripi din familia Pediculidelor. Se mai numeşte şi păduchele de animale - v. ac. -HAFLINGER - Zoot. - Rasă de cai din Germania - v. ac. - HAINA NEAMŢULUI - Vitic - Varietate de viţă de vie, cu struguri cenuşii, foarte rară, în judeţul Mehedinţi. HAITA. Câine rău, căţea, cârd de câini sau lupi; grup de vânători însoţiţi de câini. HAITĂ - Vân. - Potaie de câini de vânat; cârd de lupi. Ceata vânătorilor însoţiţi de pâini şi bătăiaşi - Odobescu -. A hăitui a scorni vânatul, fiarele sălbatece din ascunzişurile lor şi a le goni înaintea vânătorilor. Gh. Ned. HĂITAŞ. - Vân. - cel ce iscodeşte, stârneşte, goneşte vânatul. HALEAU. - Piscic. - Instrument de pescuit -v. cârsnic HÂLCITOR - v. randea. HALDAN. - Bot. - Cânepa de toamnă care produce sămânţa. Fie. 4.— HALDAN. HALE. - Com. - Locuri de desfacere ale produselor - îndeobşte agricole - situate în centre mai însemnate de aglomerări omeneşti: oraşe, etc. Halele, numite încă şi pieţe - v. ac, - sunt, uneori, mari construcţii acoperite în care se vând zarzavaturi, legume, păsări, peşte, carne, etc. Pentru fiecare categorie de marfă există compartimente speciale. H. sunt deobicei construite de către comună care le închiriază unor negustori. Producătorii nu obişnuiesc să-şi desfacă direct 'marfa ci o vând - personal sia/u prin intermediari - comercianţilor din h., pe loc sau la 3 HALOGENI-HAM bursă. Există, în afară h., pieţe volante în zilele de târg. Supravegherea h. şi a (aplicam ordonanţelor municipale referitoiare la ele, cade în sarcina comunei şi este exercitată prin o poliţie specială. Nu există, totuş, o legiferare sau o reglementare precisă ta lor, până acum, dar acest lucru intră în preocupările de realizare ale Ministerului Economiei Naţionale. HALOGENI. - Chim. - Se dă această denumire - Berzelius - ansamblului de elemente chimice: fluorul, clorul, bromul şi iodul, care au însuşirea de a «e combina cu metalele şi de a forma cu acestea compuşi binari - săruri halogene. HALOPHYTE. - Bot. - Se numesc plantele care cresc prin locurile rsarate: ţărmul mărilor, al lacurilor şi cursurilor de apă sărată, prin stepele sărate, pe lângă saline, etc. Ele au o structură cu totul specială datorită mediului în care trăiesc. Sunt bogate în K. şi mai ales în Na. Exemple de halophyte sunt din Chenopodiacee: Salicornia, Salsola, Haloxylon, Suaeda ş. a. HALORRHAGIDACEAE. - Bot. - Ierburi aquatice, submerse «au natante, perene, rar anuale. Frunze verticilate, opuse sau alterne, adesea penat sectate, lipsite de stipele. Flori mici, hermafrodite saiu monoice. Caliciul 4 foliat sau rudimentar. Petale 4 sau lipsesc. Stamine 1, 4 sau 8. Ovar inferior, cu 1-4 loji, lojile uniovulate. Stil şi stigmate 1 sau 4. Fruct uscat, indehiscent, câte odată sub-lemnos, sau drupaceu, puţin cărnos, unilocular prin avortare* sau cu 4 loji monosperme. Are două genuri: Myriophylhim şi Hippu-rîs - v. ac. - HALTICA LYTHRI. - Ent. - Altisa viţei de vie. Odinioară făcea ravagii mari. Mică insectă de 3,5-5 mm., alungită, bombată, cu Fig. 5— HALTICA LYTHRI. Femelă mărită de 5 ori elitrele lărgindu-se din ce în ce spre extremitatea corpului; culoarea bleu verde, metialică sobră, strălucitoare şi uniformă; punctuaţia de pe elitre puţin vizibilă; antene fine, fi-liforme, coapsele foarte bombate, permit ca insecta să se deplaseze prin salturi. Aripele bine desvoltate. Adultul hibernează în vie în diferite ascunzişuri; în primăvară iese, se alimentează, se împerechează, ouă eşalonat pe faţa inferioară a frunzelor - sau superioară -în pachete şi acoperite de excremente. Larvele galbene, apoi se înegresc, ating 8 mm., sunt negre strălucitoare, picioare desvoltate, abdomen alungit, acoperit cu tuberculi şi cu riduri cutioulare; atacă frunzele, devoră pa-renchimul, lăsând nervurele şi dând frunzei aspect scheletic. La desvoltarea completă, Figr. 6.— Frunză de vită atacată de HALTICA. larva se lasă să cadă jos, se înfundă în pământ şi se împuipează fără cocon. Adultul apare curând. Mai ales în viile din Sud şi acum din ce în ce mai rar. Inamicii: Degeeria funebris Deg., Zicrona caerulea. Tratamente preventive: curăţirea viei pentru iarnă de diverse resturi vegetale, - se pot face şi adăposturi artificiale unde să se adune iarna, sau plantarea de bande de Andropoigon m-u-ricatus, care apoi se ard. Tratamente arseni-cale timpurii - cele făcute contra Eudemisu-lui, Cochylisujui, etc. - Mai târziu, se poate substitui arsenicului, nicotină sau prafuri de fluosilicat de bariu. H. G. HALTIGOPTERA. - Ent. - v. Hessa, musca de HAM. - Zoot. - Ansamblul tuturor pieselor care ataşează calul la căruţă sau orice alt vehicul sau greutate, în scopul de a-i întrebuinţa forţa pentru deplasare. Un h., se compune din trei feluri de piese: a - piese pentru tras, b - pentru oprit şi c - de condus. Piesele pentru tras sunt: gura de h. sau jugul şi ştreangurile. Partea pentru oprit se compune din sadelca cu chingă, rauartt cu cruparele şi codarul, şi din opritori pentru HAMBAR-HAMBURG 4 atelajul în două, sau urehiuşe pentru acela de un singur cal. Fiç. 7.— Hamuri nemţeşti cu jug. Pentru condus sunt hăţurile, care se compun din zăbăluţe, câmpi şi hăţuri propriu zise. - v. harnaşament. In afară de aceste piese principale, sunt o serie întreagă de suplimentare, fie din considerente de necesitate, fie din pură fantezie şi lux. H., se face de regulă din piele şi mai rar din cânepă; totdeauna trebue să fie solid, uşor, ajustat şi cât mai moale, pentru a nu produce leziuni nici jene animalului motor. H. D. HAMBAR. - Constr. rur. - Denumire moldovenească pentru magazia de cereale - v. ac. HAMBURG. - Avic. - 1. Raisa de porumbei jucăuşi ce se găsesc în regiunea oraşului Hamburg şi Liibeck unde se vânează în stoluri. Cuprinde multe varietăţi, iar cei im- Fig. 10.— PORUMBEI HAMBURG. portaţi au fost crescuţi după acelaş tip. Capul, ciocul, corpul şi picioarele sunt scurte, au înfăţişarea pescăruşilor, cu pieptul larg, rotund, ciocul fără fulgi, pe cap cu o căciulă de pene, ochii, de culoare alburie, lucitori cu marginea roşie sau negru-cenuşie. Cuprinde foarte multe varietăţi însă, foarte 5 HAMBURG-HAMEI căutaţi, sunt porumbeii jucăuşi albi cu coada colorată, cu sau fără căciulă. 2. Rasă de găini ce s’a formai din încrucişarea găinilor olandeze, şi a celor din Germania de Sud, cu alte soiuri. Fie. 11.— Galinacee de rasă Hamburg. Au apărut, în 1850, la expoziţia din Bir-mingham şi, în acelaş an, în Germania. S’au răspândit repede şi astăzi sunit printre rasele favorite. Se recunosc după statura mijlocie, culoarea cenuşie şi ciocul la fel, creasta bătută, urechile rotunde, netede şi albe, ţinuta isteaţă. Greutatea la cocoş de 2-2,750 kg.; găina 1500-2,250 kg. Semnele de recunoaştere sunt: simetria corpului, desemnul ful* gilor, creasta bătută şi urechile albe. Co- ^ coşul tiebuie să aibă ciocul cenuşiu, creasta netedă la bază şi bătută deasupra, ochii roşii vioi şi împrejurul lor peri foarte fini, bărbia tot roşie, subţire, mare şi rotunjită, urechile rotunde, netede şi lipite de cap, gât potrivit de lung, frumos curbat, purtat spre sipate, fulgi bogaţi şi lungi, corpul suplu, subţiându-se spre spate, pieptul înalt, coada bine desvoltată, fulgi laţi şi frumos curbaţi, aripile lungi, lăsate în jos şi lipite de corp, pulpele suple, «curte şi cu fulgi, picioarele pintenate. Găina are creasta şi bărbia mici, corpul purtat orizontal, coada nerăsfirată, fulgii lipiţi ca nişte •olzi. Are 5 varietăţi: albe-argintii punctate, albe-argintii stropite, galbene-aurii punctate, galbene-aurii stropite şi negre verzui. Fac parte din rasele cele mai alese şi bune ouătoare. Au nevoie de libertate. Pot trăi şi la noi. Ouăle sunt albe. Greutatea unui ou dela 40-60 gr., numărul lor 120-200 anual. Clocesc rar şi neregulat. Puii ies uşor din ou, se acoperă repede cu fulgi şi cresc repede. Carnea eate fragedă şi gustoasă. HAMBURG, muscat de - Vi tic. - v. Mus» cat de Haimbuirg. HAMEI. - Fit - Humulus lupulus, face parte din fam. Moraceelor. Este o plantă dioică, vivace, urcătoare, cu tulpină volubilă anuală, de 4-12 m. lungime care se încolăceşte dela stânga spre dreapta în jurul unui suport întâlnit în apropiere, prinzându-se de el şi cu ajutorul unor cârcei. Are frunze opuse pe-ţiolate, scobite cordiform la bază, cu 3-5 lobi adânc crestaţi, dinţaţi pe margine, cu aspectul general al frunzelor de viţă. Partea aeriană a tulpinii, formată din internoduri de câte 20-40 cm., se usucă toa'mna, după recoltă. Rădăcina, ca şi porţiunea subterană a tulpinii care rezistă peste iarnă îngăduind - astfel - recoltarea de butaşi, este vivace, trăind 30-50 ani. Are formă cilindrică, pătrunde mult în adâncime - până la 4 m. - şi emite ramificaţiuni laterale, traisante, prevăzute cu un sistem pilos foarte desvoltat. Ea serveşte -după unii autorii - nu numai ca organ de fixare şi absorbţie ci şi la înmagazina rea, în timpul iernii, a rezervelor de hrană necesare, tulpinii în creştere, la începutul primăverii. Florile bărbăteşti mici, albe, sunt grupate în panicol lax şi alcătuite dintr’un ca- 2. Inflorescenţe bărbăteşti, 3. Floare bărbătească, 4 şi 5. Inflorescenţe femele, 6. Con format, 7. Floare femeiască. HAMEI 6 liciu de 5 aepale care acoperă un verticil de 5 staminé. Inflorescenţa femeiască este un spic - numit con - şi se desvoltă la subsuoara frunzelor. Conul este format din solzi - stipule - dispuşi perechi de jur împrejurul unui ax. La locul de inserţie pe ax al fiecărei perechi de solzi se găseşte o inflorescenţă redusă, compusă din 2,4 sau 6 flori şi tot atâtea bractee. Solzii spicului sunt acoperiţi cu numeroşi peri glanduloşi, cu o secreţiune făinoasă - gălbuie - lupulina - v. ac. - care se adună între faţa superioară, concavă, a glandei şi cuticula ridicată. H. se cultivă numai pentru producţia de lupulină. Floarea de h. conţine: 1. - Un ulei foarte aromatic, care comunică h. şi berei mirosul său caracteristic; se găseşte în proporţie de 0,2-0, 8%. 2. - Răşine, în proporţie de 12-18%, cu gust amar şi proprietăţi antiseptice. Sunt de două categorii: moi - singurele active - şi dure. Răşinile moi, îmbătrânind, trec cu timpul în răşini dure. Ele contribuie la conservarea berei. 3. - Tanin - 2-5% - care cu materiile azotate din must, dă combinaţiuni insolubile. Acesta înlesneşte limpezirea mustului şi, împreună cu răşinile, păstrarea berei. Toate aceste componente utile sunt în cantitate cu atât mai mare în floarea de h., cu cât ea este mai bogată în lupulină, întrucât ele se găsesc 'mai ales în ¡aceasta din urmă. Dealtfel - cantitatea şi calitatea ei -decid asupra valorii h. Conţinutul de pulbere făinoasă variază între 4-15% din greutatea totală a conului. Proporţia mai mică sau mai mare de lupulină nu este însă un criteriu suficient de apreciere; mai esite necesar ca ea să nu fie uscată şi nici prea puţin aromatică. In general, conurile mici, strânse, cu cât mai multă lupulină, ou miros plăcut şi care, frecate în interior cu degetul mare, dau senzaţia de corp gras, sunt cele mai căutate. Conurile voluminoase, mari, sunt sărace în lupulină şi au prea multe seminţe, fiind - pentru aceasta - ocolite de fabricanţii de bere. Intr’un kgr. intră cam 4000 de conuri uscate. Fecundaţia se face prin mijlocirea vântului. Interesul cultivatorului este, însă, ca florile femeieşti să nu fie fecundate şi deaceea se distrug toate exemplarele bărbăteşti, cu atât miai mult cu cât prezenţa lor în hameişti determină o micşorare a cantităţii şi calităţii lupulinei. Clasificarea varietăţilor de h. se face după culoarea curpenu-lui-verzui, verde şi roşu - şi după epoca de maturitate. H. cu tulpina roşie dau, îndeobşte, conuri mai mici, mai puţin productive, dar mai preţuite întrucât sunt mai bogate în lupulină, decât acele mai mari, mai productive, dar de calitate inferioară ale h. verzui sau verzi. Durata de vegetaţie a h. tim- purii este de 105-120 zile, a celor semitim-purii de 125-135 zile, iar a celor tardive de 140-170 zile. Ele se pot clasifica urmează: precum Cu tulpini verzui H. Cu tulpini verzi Timpurii Semi- timpuril Timpurii Semi- timpurli H. alb de Poperinghe. Productiv, în Belgia. Golding sau alb auriu, foarte pretuit în Anglia. Alb de Buvrine. cultivat în Belgia. H. de Auseha H. doWiirtemberg H. Alsacian H. de Stiria Carreau d’Alost 3 )Cuscat cântăreşte 29,2% din greutatea conurilor sau 33,5% din greutatea tulpinilor şi frunzelor verzi. Din aceste date rezultă că în timpul vegetaţiei, h. de pe un ha., în condiţiuni normale produce -recolta fiind socotită la 1000 kg. conuri uscate Conuri verzi................... 3425 kg Frunze gi tulpini.............. 6352 kg Totalul materiei verzi . . . 9777 kg Substanţa uscată are aproximativ, următoarea compoziţie procentuală: Tulpini şi Conuri frunze 5,07 1,71 Potasa ...... . . . 2,86 8,07 12,37 37,04 HAMEI 8 Potrivit acestor analize un ha. de h. plantat cu 2860 butuci, are nevoie de: Azot • • • 21,421 kg Potasa . . 31,259 kg Acid fosf. 10,696 kg Calce . • 37. 20 kg Din acestea se desprinde că exigenţele plantei sunt miari pentru toate elementele fertilizante din sol şi că h. îi este necesar un îngrăşământ bine echilibrat, cu toate că organele cele mai rapace - ourpenii şi frunzele - rămân pe loc, ceeace - dealtfel - constituie o greşeală întrucât se oferă adăpost paraziţilor. Ca metodă generală se recomandă o gunoire peste toată întinderea hameiş-tei, în iarna care precede înfiinţarea ei, cu 50.000-60.000 kg. la ha., repetată la fiecare 4-5 ani. Apoi, pentru întreţinere, aplicarea în două rânduri, la intervale de 2 ani, a 30.000-40.000 kg. la ha. de bălegar pe jumătate descompus, completat după cum urmează: 100 kg1 azotat de sodiu 300 kg superfosfati 100 kg sulfat de potasiu şi 100 kg. nitraţi amestecaţi cu paie putrezite ce se pun în Iunie-Iulie la rădăcina butucilor spre a se menţine pământul umed şi mobil. 1.000 kg turte de răpită cu 5% azot 100 kg azotat de sodiu 300 kg superfosfati 200 kg sulfat de potasiu apoi în Iunie-Iulie, paie putrede presărate cu nitraţi ca în cazul precedent.. Tratamentul de mai sus dă rezultate foarte bune, dar poate fi înlocuit cu câte 4-7 kg. bălegar de vacă, bine putrezit, îngropat în toţi anii, primăvara, împrejurul fiecărei rădăcini. In lipsa bălegarului, compostul, stropit cu urină de cisternă, constituie - în doză de 45-50.000 kg. la ha. - iun bun îngrăşământ. Urina poate deasemeni substitui cu folos - în In primul an primăvara In al doilea an primăvara doză de 125-175 hl. la ha. - turtele de ra-piţă din reţeta de mai sus şi - în acest caz - se micşorează cu 50-60 kg. şi cantitatea de sulfat de potasiu indicată. Ingrăşămin-tele chimice sunt la noi puţin folosite. Excesul de azot trebuie evitat căci favorizează desvoltarea curpenului şi frunzelor în paguba calităţii conurilor; acidul fosforic ajută formarea florilor, regulează desvoltarea conurilor şi grăbeşte maturitatea; potasirul are o acţiune dominantă asupra formaţiunii şi însuşirilor lupulinei. Terenurile sărace în calcar, trebuie neapărat amendate înainte de înfiinţarea hameiştii. Ingrăşămintele naturale - bălegarul în special - conţin - fireşte - toate elementele fertilizante. Dar ele fiind - în ultimă analiză - rezultatul solului ex-ploataţiei în care au fost produse, se întâmplă - adesea - să nu fie bine echilibrate şi să nu aducă hameiştei tocmai elementele fertilizante de care are nevoie şi nici în proporţia cea mai convenabilă. Ori, h. tocmai acest lucru îl pretinde, astfel că îngrăşămintele chimice au un rol covârşitor, mai ales dacă cultivatorul le repartizează în raport cu compoziţia chimică a terenului său. Pe cale de experienţă s’au evidenţiat bunele rezultate obţinute din combinarea îngrăşămintelor naturale cu cele chimice. Pe un sol profund, argilo-silicios, la care analiza fizică a dat 4,1% pietrişuri şi 95,9% părţi fine, ultimele conţinând la %: 1,88 azot; 0,64 acid fosforic; 4,090 potasă şi 56,00 carbonat de calciu, ocupat cu o hameişte de 9 ani, plantată în rânduri la distanţa de 2/1,75 m. - 2860 plante la ha. - cultura fiind bine condusă şi îngrijită, iar terenul întreţinut regulat cu bălegar de grajd, rezultatele, în raport cu îngrăşământul dat, sunt cele concentrate în tabloul de mai josr Nr. parce¬ îngrăşământul Cantitatea de Recolta mijlocie Recolta uscată: lei îngrăşământ la pe 3 ani. de h. calculând că 100 kg ha, dată anual verde con. verzi dau 30 Ko Ko kg uscate Ko 1 Complet 1.000 6,228 1.568 Suprafosfati 200 Azotat de sodiu 200 Sulfatdepotasiu 2 Fără îngrăşăm. --- 3.847 1.154 - martor - 3 Fără azot 1.000 4.338 1.361 Superfosfati 200 Sulfatdepotasiu 4 Fără potasiu 1.000 5.064 1.519 Superfosfat 200 Azotat de sodiu 5 Fără fosfor 200 4.866 1.465 Sulfatdepotasiu 200 Azotat de sodiu 9 HAMEI Din aceasta, ca şi din numeroase alte experienţe, se pot trage concluziile următoare, susceptibile de v-ariaţiuni - dela caz la caz -însă valabile în teză generală: 1. Hameiul este o plantă exigentă şi foarte sensibilă la îngrăşăminte. 2. Întrebuinţarea azotatului de sodiu este recomandabilă. 3. Ingrăşămintele de fosfor, iar în solurile sărace şi cele de potasiu, dau bune rezultate şi sunt economice. 4. Fosfaţii şi sărurile potasice contribuie la formarea conurilor şi la sănătatea plantei. Se pare că îngrăşămintele potasice sunt determinante pentru ii., atât în ceeace priveşte randamentul cât şi calitatea. Ingrăşă-mintele chimice se aplică primăvara. In regiunea Şpalt, unde solul este uşor şi cere mult îngrăşământ, se fae poată culege conurile. Aceşti pari sunt greu de mânuit. Dificultăţile de aşezare şi scoatere a lor se pot înlătura, înlocuindu-i cu pari din două bucăţi: prima fix-ată permanent în pământ şi servind ca suport, a doua, legată de ea cu un bulon în jurul căruia poate oscila, pe care se înfăşoară h. Ele sunt legate, deasupra şurubului, cu un cerc de fier întărit cu o pană. Dacă se dă deoparte pana, cercul se ridică, iar prăjina mobilă poate fi rotită în jurul axei şi lăsată de pământ. Fig. 1 7. După cules ea este ridicată din nou şi planta îşi poate continua ----- neturburată — evoluţia. Acest dispozitiv prezintă, deci, mare avantaj. Parii se păstrează 10—20 ani, pârlindu-se la foc pe o lungime de 1,50 m. in partea ce intră în pământ, un-gându-i cu creozot, oă-cură, carbomieum sau îmbibându-i cu soluţie de 5 % piatră vânătă. Sulfatajul este cea mai eficace metodă de con- înfunbată în pământ, servare durabilă; pentru partea demontabi-•• * ♦ lă, C. şurub. D. cerc aceasta, păru nea verzi de metal E.'Pan8. de se moaie vertical într o me al. baie de sulfat de cupru unde sunt ţinuţi 5-----------6 zile, când se constată că, prin capilaritate, soluţia s’a ridicat până la vârf; după aceasta se cojesc şi se usucă. După ce au fost smulşi din pământ parii trebuie feriţi de ploaie. Cum nu întotdeauna pot fi adăpostiţi prin remize — mai ales în exploatările mari — ei se clădesc pe câmp în formă de piramidă Fig. 18. Se înfige ---- mai întâi ------ unul, vertical în pământ, iar ceilalţi se reazimă de el. Înclinarea lor permite scurgerea apei, iar aerul circulând liber printre ei îi usucă şi — în acest chip — se evită putrezirea. Pentru un hectar de h. sunt necesari 3—4.000 pari a circa 8 m.» lungime, deci aproximativ 25.000—35.000 m. liniari al căror cost — destul de ridicat — trebuie amortizat în 10—12 ani; manipularea — înfundatul, smulsul, aşezatul în piramidă — este dea-semenea costisitoare şi grevează cultura; a-poi ei oferă bun adăpost paraziţilor de tot felul. Toate acestea fac ca întrebuinţarea lor să fie oneroasă şi deaceia sunt tot mai mult înlocuiţi cu spalieri. Aceştia sunt mult jn'ai avantajioşi fiindcă: a - instalaţia nu este mai costisitoare decât aceia cu pari, mai ales în regiunile unde lemnul este scump, iar sârtnele de fier ţin 10—12 ani. Întreţinerea este mai ieftină, înlocuirea sârmelor rupte costând mai puţin decât aceea a parilor distruşi. b - Munca devine mai uşoară, nu se mai aşează în fiecare an, prăjinile, h. se ri-diaă singur şi repede, supravegherea este mai uşoară, ciupitul, cârnitul şi stropirile se fac cu multă înlesnire, c - Se împuţinează paraziţii; hameiştile pe spalier sunt sănătoase, d - Hameiştile pe spalier rezistă bine vânturilor, iar conurile se lovesc mai puţin, e - Lumina şi aerul se repartizează mai convenabil şi în consecinţă producţia, mărimea, calitatea şi culoarea conurilor se uniformizează. f - Aeraţia miai bună îngăduie micşorarea distanţei între plante pe rând, deci se câştigă spaţiu, g - Culesul se execută mai uşor. h - Nu mai este nevoie să se taie lăstarii în epoca culesului ci pot fi lăsaţi să se coacă pe loc, ceeace este foarte nimerit, i - Se poate da h. o direcţie oblică. Tendinţa plantei de a creşte vertical, fiind contrazisă — astfel — ea emite coarde laterale mai viguroase şi fertile. In chipul acesta fructi-ficaţiile suni mai numeroase, întocmai ca şi la formele în spalier ale pomilor fructiferi. H. condus oblic produce conuri la 1,5 m. dela pământ, cel vertical deabia 3—4 m. j - Sistemul de conducere oblic, fără a stânjeni luminarea tufelor, ţine umbră pământului, menţinându-i umezeala şi buna stare fizică; îngrăşămintele sunt asimilate mai uşor, variaţiunile de temperatură se restrâng, k - Solul cere mai puţine îngrăşăminte deoarece planta produce mai puţin lemn şi frunze. Figr. 18.— Clădirea aracilor în câmp. O instalaţie de spalieri este alcătuită din o reţea orizontală pe care se sprijină o altă 13 HAMEI reţea de sârme verticale nau oblice — tutorii propriu zişi. La extremităţile fiecărui rând se fixeaza, puţin aplecat în afară, câte un sitâlp de stejar, brad, plop, etc. — creozotate sau sulfatat cum s’a arătat — înalt de 8 m. şi gros -— în raport cu lungimea rândurilor , Cam de 1 1 cm. diametrul la bază şi 8 cm. diametrul Ia vârf, dacă rândul are 120 m. Pentru a-1 înţepeni bine se fac la capetele rândurilor — perpendiculare pe direcţia lor — şanţuri late de 30 cm., lungi Je 80 cm. la suprafaţă şi de 1 m. la fund. In acest şanţ se aşează orizontal o traversă de stejar lungă de 1 m. şi groasă de 10 cm. La 2 m. distanţă de şanţ şi pe rând, se sapă altă groapă, lungă de 40 c'm., lată de 30 cm. şi adâncă de 1 m., în care se înfige parul. Acesta este prevăzut, la 30 cm. de vârf, cu un cui de fier gros de 15 mm. şi ieşit în afară cu 5 cm. de fiecare parte. Parul, vârât în groapă şi înclinat după voie, se fixează ----acum — pe deoparte îndesându-se pământ la bază, iar pe de alta cu ajutorul unui tirant o sârmă mai groasă — legat la extremităţile sale de cuiul din vârf şi de traversa de stejar din groapa deia capăt care se umple — după aceea — cu pământ bine bătut. Parii de pe laturile hameiştii se fixează ca şi cei din colţ, tot înclinaţi în afară, distanţaţi între dânşii cu 12 m., însă înţepeniţi cu 2 tiranţi în loc de unul singur, legaţi în acelaş fel ca şi precedenţii, gropile de aşezare a traverselor de stejar fiind fă— se închide comunicaţia burlanului şi se redeschid orificiile. Fig. 25. —• Secţiune printr’un cuptor cu calorifer. A. Focar, B, Camera de încălzire, E. Coş de evacuare, F. Pat pentru hamei, G. Coridor la magazie. 'Cuptoarele cu calorifer sunt alcătuite din-tr’un focar, iar gazele circulă printrun tub spiralat ce se urcă prin camera de încălzire, - continuându-se în zid, spre a nu stânjeni instalarea paitului pe care se aşează conurile -şi sunt evacuate pe coş. Aerul rece pătrunde în nişte camere alăturate focarului, trece - apoi - prin deschizături anume în camera HAMEI 18 mare de încălzire, unde în contaot cu tubul spiralat îşi ridică temperatura, străbate deasupra patului cu hamei şi iese afară pe coş. Cuptorul este legat primtr’un coridor cu magazia de hamei - Fig. 25 - Pentru exploatările mici se poate folosi o construcţie mult mai v J ) “ \ Fig. 26. — Cuptor alsacian — secţiune — simplă, numită cuptor alsacian. Intr’un cilindru vertical de tablă, deschis la capete, se găseşte o sobă. Aerul, aspirat prin partea de jos, se încălzeşte în contaot cu pereţii sobei, se ridică în sus şi este repartizat de un ventilator - acţionat chiar de forţa ascendentă a aerului - într’o încăpere a cărei faţă superioară este patul cu h. Fig. 26. mandabile sunt acelea cari se bifurcă şi descriu o traectorie ca în fig. 28. Pentruca temperatura să nu se ridice dincolo de limitele îngăduite, trebuie asigurată o ventilaţie bună. Aceasta se obţine fie încălzindu-se aerul în partea superioară cu gazele de cCmbustiune, fie prin procedee mecanice - ventilatoare cu aripi - fie prin alte mijloace. Paturile pentru întinderea h. trebuie să fie rezistente, pentru a putea suporta greutatea conurilor şi pe aceea a omului care le manipulează; apoi să permită trecerea aerului cald fără ca totuş h. să se poată strecura. Pentru o uscare raţională se calculează o suprafaţă de 10 m.p. de fiecare ha. cultivat. Paturile fixe sunt făcute din şipci de 3-4 cm. lăţime, orientate spre uşa cuptorului şi lăsând între ele spaţii de 1 cm. Defectul lor :d Fig. 28. — Modul de aşezare al tuburilor radiatoare Fig. 27. — Cuptor alsacian modificat — secţiune — Pentru o mai raţională folosire a combustibilului, sistemul poate fi modificaţi pe de o parte trecând aerul rece printr’o ţeavă care străbate soba, iar pe de alta îndreptând burlanul de evacuare al gazelor pe sub patul cu îi. Fig. 27. Să se aibe în vedere că mărirea suprafeţei de încălzire se obţine în bune condiţiuni numai prin întrebuinţarea tuburilor cât mai lungi şi cât mai subţiri. Deaceea mai reco- este că nu Iasă deschisă decâit o pătrime din suprafaţa de încălzire. Pânzele metalice prezintă inconvenientul că sfâşie conurile la manipulare şi sunt atacate de anhidrida sulfuroasă când se face sulfurizarea. Cele mai bune, din toate punctele de vedere, sunt pânzele din păr de cal, întinse pe un grătar de lemn. Paturile mobile se fac din pânză de păr de cal. Aceasta, sau se fixează pe un cadru de lemn care alunecă pe nişte şine, răsturnând conurile la sfârşitul cursei respective, sau se prinde între două suluri. Când se termină uscarea, sulurile se învârtesc, pânza se înfăşoară pe ele şi varsă conurile de deasupra în magazie. In sfârşit, sunt paturi mobile care îngăduie o uscare metodică şi continuă. Intr’o încăpere străbătută de un curent ascendent de aer cald se aşează suprapuse nişte pânze fără sfârşit, confecţionate din păr de cal. Fig. 29. Pânzele învecinate se mişcă în sensuri contrarii, una faţă de cealaltă. Alimentarea cu h. a primei pânze se face pţintr’o sită şi apoi 19 HAMEI cade singur pe celelalte, fiind - până la urmă -dat afară din camera de încălzire, uscat metodic. încălzirea progresivă a aerului şi ventilaţia sunt realizate printr’un sistem de tuburi şi pereţi transversali în aşa fel încât h. pe drumul său să întâlnească aer din ce în ce mai cald. Combustibilul folosit trebuie să facă fum cât mai puţin; în uscătoriile cu foc direct cel mai indicat este coksul. Uacătoria trebuie să fie prevăzută cu un termometru pentru a se putea supraveghea temperatura. Fig”. 29. — Dispozitivul pânzelor în cuptoarele cu paturi mobile. Uscarea se consideră terminată atunci când pedunculii conurilor se frâng la încercarea de a-i îndoi. Dintr’un kg. de conuri verzi, rezultă - după uscare - 250-300 gr. conuri uscate. Odată cu uscarea se face şi sulfurizarea - în scop antiseptic şi pentru a albi h. - după un procedeu foarte simplu, dar care -cere totuş precauţiuni. Pentru a-ceasta, în străchini, aşezate în partea de jos a cuptoarelor, se arde sulf în proporţie de 1 kg. pentru 100 kg. de conuri. Anhidrida sulfuroasă este antrenată de aerul cald şi în amestec cu el operează asupra conurilor. H. uscat, sulfurizat şi răcit se îndeasă în saci ; mari, largi de 0,75 m. şi lungi de 1-2,5 m. . După ce se presează bine, cu picioarele - în ¿ lipsa unei prese - sacii se cos la gură. Intr’un ^.astfel de balot intră 65-100 kg. h. uscat. \ Conservarea se face în remize mari, ţinute £;Ja_ temperatura de 0° până la + 3°, fiindcă .numai aşa se poate păstra bine timp mai în-f. delungat. întrucât cultivatorii nu-1 pot con* K serva ÎR aceste condiţiuni, este preferabil oa ei să vândă h., îndată după uscare. Paraziţi animali şi vegetali. H. este atacat de numeroşi duşmani. Dintre insecte cităm: Aphis humuli - păduchele hameiului - larva unei muşte, iese primăvara din ouăle fecundate. Are formă ovoidă, ouloare galbeiiă-ver-zuie cu pete şi striaţiuni longitudinale verzi. Sunt vivipari şi nasc partenogenetic alţi pureci tot vivipari, astfel că se pot succeda I 0-12 generaţii pe an. Se fixează pe frunze şi după patru năpârliri atinge desvoltarea completă. Frunza este năpădită complet pe partea inferioară. Femelele vivipare şi aripate, trec pe frunzele vecine intacte şi libere, pe care le populează cu păduchi apteri şi vivipari. In momentul înfloririi sunt atacate şi conurile. Efectele sunt dezastruoase pentru întreaga plantaţie, atât din pricina acţiunei directe a insectei cât şi prin faptul că favorizează desvoltarea funinginei. Pentru a se stânjeni avortarea conurilor sau chiar distrugerea plantei, combaterea trebuie făcută la timp. Când atacul este incipient, tratamentul constă în cufundarea ramurilor infectate, în-tr’o emulsiune de săpun negru, sodă şi petrol în apă. Soluţia se prepară din 100 kg. Fi«. 30. — Hameişte de un an. apă, 2 kg. săpun, 1 kg. sodă şi V2 kg. petrol, totul bine amestecat cu o mătură până ce petrolul nu face pată la suprafaţă. Când atacul se produce într’un stadiu mai înaintat de vegetaţie al plantei, >se stropeşte cu o soluţie preparată din 1 kg. zeamă de tutun, 1 kg. săpun negru, 200 gr. sodă, 1 litru alcool metilic dizolvate în 100 kg. apă. Se poaite adăuga şi o decocţiune de 500 gr. quassia amara. Aceeaş cantitate de quassia serveşte de mai multe ori, în caz că se repetă reţeta. HAMEI 20 Se recomandă şi stropiri ou acid fenic 1,5% în emulsiune de săpun, dar pătează frunzele. Dozările variază cu întinderea atacului şi stadiul de vegetaţie aii plantei. După înflorire ele se întrebuinţează mai puţin concentrate. Pulverizaţiunea trebuie să fie fină. Se face, cu pompe obişnuite prevăzute cu ţeavă de bambus, ca să poată fi atinse frunzele de sus, de preferinţă seara sau în zorii zilei şi pe timp liniştit ca să se evite evaporarea rapidă. La 24 de ore după tratament se stropeşte din nou, cu apă curată spre a se spăla frunzele de impurităţi, cadavre de insecte, etc. Pulverizările se repetă de câte ori este nevoie. Ca mijloace preventive se recomandă folosirea spalierilor sau numai a aracilor bine cojiţi, pârliţi şi creozotaţi, arderea tuturor resturilor după recoltă, strângerea buruienilor, precum şi îngrăşarea solului. Chrysomella concina - Haltica - Purecele h. este o coleopteră scurtă de 1,5-2,5 mm., ovală sau globulară, cu picioarele posterioare robuste şi mai lungi decât cele anterioare şi mulţumită cărora poate sbura. Are culoarea bronzată, mai închisă pe partea ventrală şi antene lungi formate din 7 articole. Depune pe dosul frunzelor 20-40 ouă galbene din care ies larve alungite, cilindrice, păroase, de culoare galbenă murdară cu pete şi plăci mari închise. După 15 zile coboară în pământ, se metamorfozează în nimfă şi apoi îrfr; insectă perfectă. Are două generaţii pe an şi înmulţindu-se repede pricinuieşte pagube foarte mari, uneori. Se asociază cu alţi pureci, în special cu CbrysGmella hortensis, atacând toate organele plantei exceptând pe cele lemnoase. Invazia durează dela sfârşitul primăverii şi până la recoltă. Caracteristic este faptul că ciuruieşte frunza din Ioc în loc şi câteodată cu atâta intensitate încât nu rămân decât nervurile. Căldura şi uscăciunea înlesnesc răspândirea. Pentru combatere se întrebuinţează scânduri unse cu clei care se aşează pe pământul hameiştii sau benzi de hârtie, cleioase pe faţa internă, lungi de 1 m. şi late de 75 cm. înfăşurate în formă de cornet împrejurul fiecărui curpen. Preventiv, se recomandă arderea resturilor după recoltă şi grămezi de crăci, puse din loc în loc în plantaţie, în care se adună purecii şi cărora li se dă foc. Păsările distru^g - deasemeni - insecta. Tetranychus telarius, - v. ac. - păianjenul roşu, dintre Acarieni ţese pe partea inferioară a frunzelor o pânză la adăpostul căreia trăieşte şi îşi depune ouăle. Se înmulţeşte repede astfel că adesea se întâlnesc laolaltă, pe aceeaş frunză, ouă, larve şi a-dulţi. Frunzele invadate capătă un aspect cenuşiu apoi se pătează cu roşu deschis care, cu timpul, se brunifică mai ales pe lângă nervuri; însfârşit se încovoaie şi mor. Se combate ca şi Aphis h-umuli, iar pentru a împiedeca înmulţirea sunt suficiente simple pulverizaţiuni cu apă. Se pot încerca şi stropiri cu emulsiune de săpun şi floare de sulf sau cu soluţie de alaun 1,5%. Preventiv, se recomandă curăţirea aracilor. Viermele de sârmă, larva gândacului Agriotes segetis - v. ac. - atacă partea subpământeană a tulpinii provocând îngălbeni-rea şi moartea plantei. Pentru combatere se aplică tratamentul specific acestei insecte. Funinginea sau negreala. Din pricina schimbărilor brusce de temperatură, frunzele exudează un lichid, mai ales pe timp de secetă şi dacă absorbţia prin rădăcini este redusă. Din pricina evaporării, seva exu-dată se îngroaşă şi formează un fel de smalţ la suprafaţa frunzei, care astupă porii şi împiedecă schimbul de gaze. Se atribuie lui Aphis humuli, existenţa acestui «înalţ, deoarece insecta, prin două apendice ale celui de al 6-lea segment şi printr’un apendice cau-dal, pe care nu-I are decât adultul, secretă un lichid vâscos. Totuş este de observat că insecta trăieşte numai pe faţa inferioară a frunzei, iar exudatul apare pe faţa superioară. Deaceia Boussingault, care a analizat exudatul, identificând zaharoza, dextroza şi zahărul invertit, îl atribuie unor cauze pur fiziologice. Dacă survine o ploaie, boala - dealtfel periculoasă - dispare. Oricare ar fi însă origina sa, acest lichid este un mediu prielnic pentru fumagine. Prin Iulie frunzele se umple de scame negre, îngălbenesc şi se usucă. Se pare că aceste fu'magine sunt datorite ciupercii epiparizate Capnodium Săli* cinu'm, dintre Perisporiales. Ciuperca este învelită într’o stromă de filamente hialine cu membrana gelificată, de cari aderă filamente brune. Acestea produc formele conidiene, fie prin apariţia unor pereţi transversali, care separă celule rotunjite - torule - fie producând muguri pluricelulari - coniotecii -; 'mai poate forma ramuri perpendiculare pe suport terminate prin conidii simple sau septate - dadosporium - ori prin conidii stelare cu trei ramuri - triposporium. Mai produce spermogonii, picnidii şi - mai rar - peritecii cu tasce cu 6-8 ascospori. A-ceste ciuperci, acoperind în mare parte sistemul foliar, împiedecă normala lui funcţionare, mărind astfel răul produs de insecte, sau numai de turburarea fiziologică a plantei însăşi. Se combat prin stropire cu soluţie de leşie de tutun şi săpun 1,50%, sau cu saramură slabă de piatră vânătă. Făinarea hameiului este produsă de ciuperca Sphaerotheca humuli - v. ac. - Atacă frunzele, coardele şi conurile; produce pete albe, neregulate; planta se hrăneşte rău, conurile rămân mici şi chircite. Boala apare în lulie-August, 'mai întâi pe frunze. Infecţia se produce şi în anii de secetă şi în cei cu multe precipitaţiuni. Nu se cunosc con- 21 HAMEI SĂLBATEC diţiunile optime pentru infecţie, dar boala este periculoasă. Pentru combatere se recomanda praful ri cu sulf 30-40 kg. la ha., sau stropiri cu Su-likoll» în două rânduri: înainte de înflorire sau îndată ce apare boala şi în momentul apariţiei conurilor. Se mai poate da şi o a treia stropire în timpul creşterii lor. Operaţia se face dimineaţa sau seara. Acolo unde a apărut boala aracii trebuie dezinfectaţi, iar în anul următor stropirile se vor face din timp, preventiv. Cuscuta Major, europaea - v. ac. - parazitează curpenul hameiului. Apare rar şi nu ia extensiune mare. Rentabilitate. Producţia la ha, a h. este foarte variabilă, după regiune, soiu şi vârsta plantaţiei. In general puterea de rodire este maximă în al 4-lea sau în al 5-lea an şi se păstrează ca atare 8-1 0 ani. Randamentul oscilează între 200 şi 2000 kg. de conuri uscate la ha., depinzând de centrul de producţie. Sunt regiuni specifice pentru h. cum sunt podgorii vestite cu viţă de vie. Pentru ţara noastră, producţiunea medie se poate socoti la 350-400 kg. Preţurile sunt deasemeni aleatorii, suferind variaţiuni mari. Totuş, dacă în zece ani se capătă 1-2 recolte bune şi 4 potrivite, câştigul este asigurat, chiar dacă în ceilalţi patru ani h. nu produce deloc. O singură recoltă bună dă rentabilitate mulţumitoare pentru 10 ani. In calculul venitului trebuie «ă se ţină seamă de următoarele elemente: a. - Arendă şi impozite, b. - Costul a 3.000 prăjini - eventuial spalieri -, dobânzi şi amortizarea în zece ani. c. - Uscătoria şi materialul de uscat, repartizate la ha., amortizare în 1 5 ani şi dobânzi, d. - Desfundatul, amortizabil în 20 ani şi dobânzi, e. - 500 zile de lucru, anual, dintre care 400 făcute de femei. f. - 20 mc. de bălegar, transportat şi întins pe loc. g. - înlocuirea a 1/10 din tutori. Toate acestea socotite pentru un ha,. H. găseşte largă întrebuinţare în industria berei. Cultura lui este răspândită în Franţa, Belgia, Germania, Austria, Rusia, Anglia. A pătruns şi în Transilvania prin veacul al 19-lea, iar Sighişoara ajunsese piaţă internaţională. întinderile cultivate au fost mult restrânse după război, dintr’un calcul nepatriotic şi chiar neeconomic al fabricanţilor de bere, sitirăini. Statistica agricolă pe anii 1929-1934 arată o întindere cultivată cu h. variind între 16-107 ha., media cincinală fiind 39 ha. In 1936, s’au cultivat circa 50 ha. în toiaită ţara în judeţele: So-roca, Cetatea Albă, Mureş, Târnava Mare, Timiş, Dolj, Ilfov, Ialomiţa, cu recolte variind între 3,0 chintale la hia. în Basarabia ?i 12 chintale în câmpia Munteniei, media Pe ţară fiind 680 kg. la ha. Această cultură, deosebit de rentabilă, este cu atât mai interesantă cu cât pentru acoperirea nevoilor interne suntem avizaţi la import. Extinderea ei poate fi încurajată prin măsuri de ordin tehnic şi prin altele de ordin economic, tinzând la regularizarea producţiei, a preţului de vânzare şi a debuşeelor. In ordine tehnică trebuie stabilite soiurile, îngră-şămintele, operaţiunile culturale, insecticidele şi tratamentele anticripto.gamice. Sarcina ia-ceasta incumbă Statului - prin fermele şi institutele sale ştiinţifice - şi eventualelor asociaţii de cultivatori. In ordine economică, este nevoie să se prohibească importul unei cote de h., să se construiască uscătorii sistematice, antrepozite de conservare - spre a se avea stocuri de manevră menite şă influenţeze piaţa în momentele critice - să se acorde credite de instalare pe termen de 10-15 ani. Toate acestea, prin sindicate sau asocia-ţiuni de cultivatori a căror înfiinţare s’ar cuveni stimulată, fiind sortite să joace un rol important în aceaSită direcţie. V. M. HAMEI SĂLBATEC. - Bot. - Humulus lu-pulus. L. - Plantă încolăcitoare, perenă în zăvoaie şi la marginea pădurilor sau în tu-ferişuri dela poalele versanţilor văilor din regiunea de dealuri până în regiunea montană mijlocie. Tulpina erbacee, lungă de 3-6 m., se încolăceşte de suport către dreapta, prin-zându-se de el şi cu ajutorul unor perişori rigizi agăţători. Frunzele opuse, pe lujerii roditori femeii distice, lung peţiolate, rotunde, adânc cordiforme, cu 3-5 lobi bonţi, laţi şi HAMEIŞTE-HANOVRA 22 adâncituri profunde, pe margine cu dinţi spi-noşi grosolani, pe faţă cu peri alipiţi aspri şi de un verde viu, pe dos cu peri secretori gălbui şi de un verde gălbui. Florile dioice. Inflorescenţele mascule axilare, răsfirate în panicule corimbifere. Florile mascule 3 mm. lungime, cu 5 tepale libere şi 5 stamine scurte. Inflorescenţele femele aunt sitif&te la capătul unor lujeri scurţi, de forma unor conuri. Florile stau câte 4 la subsuara, unei foi rezultate din concreşterea celor două sti-pule a bracteii avortate, iar fiecare floare e în parte înconjurată de o mică foiţă; ovar unilocular cu o sămânţă, stilul lipseşte şi 2 stigmate. Fructul, o nuculă de 2-3 mm. lungime, înconjurat la bază de o mică aripioară bogată în peri secretori şi care serveşte la diseminaţie, şi de un solz fructifer caduc, lung de 15-20 mm. Această plantă sălbatecă este origina hameiului - v. ac. - care este introdus în cultură încă din sec. VUI-lea. Câteodată se falsifică produsul hameiului din cultură cu cel dela plantele sălbatece. Planta de cultură nu mai dă seminţe, în schimb solzii fructiferi, care sunt întrebuinţaţi la fabricarea berei, sunt mai bogaţi în substanţe aromatice amare. In păduri este o buruiană vătămătoare, căci produce strangularea tulpinilor tinere, prin încâlcire, şi ruperea pueţilor prin greutatea sa, mai ales pe vreme de chiciură. C. C. Georg. HAMEIŞTE. - Fit. - Teren plantat cu hamei. - v. ac. HAMMERŞTEIN, Minister Von. - Pom. -Var. germană de mere, cu fructul mare semisferic, mai mult lat decât înalt, suprafaţa neregulată, ondulată, formând coaste obtuze, deabea aparente pe partea superioară a fructului, însă foarte ondulată şi încreţită în cavitatea ochiului. Peliţa verde gălbuie, la maturitate albă-gălbuie unicolorată, semi-lu-cioasă, cu numeroase puncte şi punctuleţe albicioase sub-cutanee. Pulpa foarte suculentă, dulce lacrişoară, parfumată, de bună calitate. Fructele sunt bune de consumat din Decembrie şi se pot păstra până în primăvară. Pomul creşte vigurois şi formează coroane larg piramidale; rodeşte de timpuriu şi mulţumitor şi cere locuri bine expuse la soare. Frunzele se ţin bine pe pomi. In utimul timp această var. a început să intereseze pe pomicultori şi pepinierişti, impunându-se ca o bună var. de comerţ şi pentru amatori, reuşind bine pe toţi port-altoii şi în orice forimă. M. Cost. HAMSIE - Piscic. - Engraulis encrasicho-lus, mic peşte marin din fam. Clupeidae, comun în Mediterana şi la ţărmurile apusene ale Europei. Vara apare în mari cantităţi şi lângă litoralul românesc, fără a intra însă în apele dulci, pătrunzând numai în limanurile cu apă sărată. In conserve, pot înlocui sardelele; marinate sau ca pastă sunt cunoscute la noi sub denumirea franceză de anchois. C. Ant. Fig. 32. — HAMSIE. HAMSTER. - Zool. - Sin. hârciog. - v. ac.-HAMULOS. - Bot. - Hamulosum, calificativ dat unor organe spinoase cu vârful scurt şi recurbat. Ex.: extremităţile foliolelor involúcrale inflorescenţei la Lappa. HÂNGÂNESC. - Fit. - Soiu moldovenesc de porumb v. ac. HANGAR. - Constr. rur. - Construcţie servind la adăpostirea maşinilor agricole. Se dau h., în mod obişnuit, următoarele dimensiuni: 10—20 m. lăţime, 4 metri înălţime, 40—50 m. lungime. Se construise din ferme - v. ac. - uşoare şi rigide, distanţiate la 3—4 Fig. 33. — 'HANGARjPOMBLA. m., susţinute de stâlpi care se aşează pe temelie de piatră naturală sau de beton; acoperişul din materiale uşoiare: carton gudronat, tablă, şiţă, scânduri ------ rareori ţiglă. Adeseori un perete es,te închis, în special peretele dinspre care bate în mod curent ploaia şi vântul. Este bine ca înălţimea h. să fie cât mai mare, spre a se putea adăposti sub el, la nevoie, căruţe încărcate cu fân, paie, etc. HANNA. - Fit. - v. orz, orzoaica. HANOVRA. - Zoot. - Porc. Rasă răspândită în ţinuturile Hanovrei din Germania. Este un porc rustic, ce se aseamănă foarte mult cu porcul sălbatec. Se creşte de către populaţia săracă care-1 apreciază pentru faptul că este foarte puţin pretenţios, foarte bun de păşune şi totuşi bun producător de slănină. Se pare că a fost adus de popoarele slave din Răsărit. Deoarece a început să degenereze s*a căutat oa să i se infuzeze sânge, din alte rase asemănătoare: Limousin, Bayern însă n*a dat rezultate dorite. Pentru 23 H AP-H APLOTHRIPS îmbunătăţirea lui s*a format un sindicat în anul 1899. Această rasă se caracterizează prin următoarele: este în general mic, cu un trunchiu destul de lung şi cu un cap caracteristic ce se aseamănă foarte mult cu cel de mistreţ. Urechile sunt potrivite, îndreptate în sus şi înainte. Gâtul scurt, puternic şi musculos. Spinarea dreaptă. Picioarele au o osatură cam slabă. Gprpul este acoperit cu păr ţepos care pe partea superioară formează o coamă ce se întinde dela cap până la coadă. Culoarea tipică eiste neagră cu alb, repartizată astfel: capul şi puţin din gât sunt colorate în negru; deasemenea şi partea superioară a feselor; restul este alb. Această rasă se aseamănă foarte mult cu rasa de porci din răsăritul Bulgariei numită rasa Smjadowo. Cal. Rasă ce se creşte în Hanovra - Germania -. El este cel mai caracteristic produs nou al zootehniei germane. Fiind un cal Fis 34. — Cal d© rasă Hanovra. cu multe aptitudini: bun pentru călărie, trăsură, vânat, salturi, la muncă, tinde să o-cupe o arie geografică din ce în ce mai mare. Prin această rasă> scopul zootehnişti-lor germani de a întruni pe acelaş cal şi forţă şi temperament, ă fost atins. La începutul formării lui, conformaţia /corporală era supusă la diferite fluctuaţii, după diferitele infuzii de sânge, şi numai în ultrimul timp caracterele lui au fost complect fixate. El este un cad frumos de lux, cu o minunată conformaţie corporală, armonică şi puternică. Talia la grebăn 1.63 m. iar la crupă 1.61 m. Capul nobil cu profil drept. Gâtul bine desvoltat, gros la bază, prins solid şi frumos, continuat cu greabănul şi pieptul. Marginea superioară a gâtului are o curbură graţioasă. Capul purtat sus. Grebănul desvoltat şi foarte frumos continuat spre spinare. Spinarea potrivită, crupa rotundă, lungă, adesea dreaptă, însă uneori teşită şi scurtă. Corpul cilindric cu coaste bine ar-cate şi cu un piept adânc. Spata este destul de oblică şi foarte mobilă. Membre potrivit de înalte cu raze osoase bine desvoltate, ou articulaţii largi şi cu copite potrivite. Culoarea cea mai frecventă este roibă însă deseori se întâlnesc cai murgi, negri sau chiar vifteţi. Are o aliură frumoasă cu o pronunţată acţiune a genunchilor. Această rasă este creată de către Depozitul de armăsari din Celle, având un stud-book ce datează din 1888. El rezultă din armăsari germani de mare valoare prin încrucişări cu pur sânge englez şi arab. Se disting trei tipuri în sânul acestei rasei: un tip mai greu ce se creşte în nordul Ha-novrei unde clima este 'mai umedă, un tip mijlociu şi un tip mai mic, fiecare crescuţi în regiuni bine definite. Acest cal se creşte astăzi aproape în toată Germania. Crescătorii sunt organizaţi în sindicate şi au un studbook cu marca două capete de cal încrucişate. In oraşe se întrebuinţează la atelaje luxoase, la ţară constitue un foarte bun cal de muncă. N. A. HAP. - Med. - Substanţă medicamentoasă dispusă în formă sferoidală ce se administrează pe gură. HAPLOID. - Gen. - Faza sexuată la Ar-hegoniate şi Fanerogame; celulele plantelor, în această fază, posedă nuclei cu numărul de cromozomi redus, - x—cromozomi -, faţă de numărul cromozomilor din celulele fazei asexuate - 2x—comozomi - zisă diploidă. HAPLOMITOZlĂ. - Biol. - v. nucleu. HAPLONT. - Biol. - Faza nucleului care cuprinde celule cu x cromozomi. HAPLOTHRIPS. - Ent. - Insecte din Ord. Thysanoptere. Cuprind două specii, foarte vecine şi uneori comune în anumite regiuni: H. tritici şi H. aculeatus. Se grupează de cu primăvară pe cereale şi pe gramineele din livezi. Au aceiaşi talie şi ating lungimea de 2 mm.; culoarea brună închisă, uniformă, cu excepţia tibiilor, tarselor şi porţiunii mijlocii a antenelor care sunt deschise. Capul mai mult lung decât larg, puţin adus înainte, antenele din 8 articole. Ultimul segment abdominal poartă un oviscapt cilindric, terminat printr’o coroană de peri, având uneori - la H. aculeatus - în parteia posterioară peri netezi mai lungi deicât el, iar la H. Tritici perii depe marginea posterioară a protoraxu-lui sunt rotunzi la extremitatea lor şi perii ovisoaptului nu depăşesc lungimea lui. Masculii sunt foarte rari. Larvele sunt caracteristice prin culoarea lor roşie verzuie. Capul lor este negru, la fel picioarele şi ultimul segment al abdomenului. Acesta are forma HARABA-HÂRCIOG 24 unui mic cilindru terminat printr’o coroană de peri. Caracterele acestor insecte sunt identice. Ambele iernează ca adulţi, sub frunzele moarte sau la baza tufelor de iarbă. Spre vară ele apar şi se grupează sub spi-aele de cereale, în special secară şi orz. Se încrucişează şi ouă pe la mijlocul lui Iunie, şi - puţin după aceea -------- mor. Ouăl^ lor sunt dispuse izolat pe spicele în formaţie. Ele sunt lungi de 0,4 mm., destul de alungite şi ovoide. După o perioadă de incubaţie, a cărei durată nu se cunoaşte, apar larvele care trec prin mai multe stadii succesive. Primul stadiu, destul de sc,urt, se des-voltă pe florile de grâu şi trăieşte de două ori mai puţin decât atunci când se găseşte pe secară. In primul caz durează 6—12 zile, în al doilea 10—22 zile. Urmează a doua transformare care durează 6------12 zile şi apoi stadiul prenimfal, 6-----8 zile şi stadiul nim- fal, 9—12 zile. Evoluţia totală durează în mijlociu o lună până la 6 săptămâni. Spre sfârşitul lui Iulie, primii adulţi îşi fac apariţia şi se hrănesc câtva timp cu ţesuturile fragede de cereale şi gra'minee sălbatece, risi-pindu-se apoi în livezi unde se ascund pentru hibernare. Nu se reproduc decât în vara următoare. H. are numai o singură generaţie. Acestor specii li se atribuie provocarea sterilităţii spicelor de cereale. Se crede însă că ea ar fi datorită mai ales altor cauze. Korting, a cultivat fără rezultate numeroşi indivizi de h. pe plante tinere ------- şi nu a obţinut nici o pagubă aparentă. M. Vr. HARABA. Căruţă pentru transportat persoane; car mare cu două şi patru roţi, pentru transportat grâne în special. HARABAGIU. Conducător de haraba. HARAC. - Vitic. - Porţiuni de lemn de 3 5 cm. grosime şi 1.50-----2.00 m. lungime, care servesc pentru susţinerea viţei de vie. Sunt mai multe feluri de araci: oblici, - rotunzi -, din despicătura - şi din stuf H. oblici se fasonează din lemn tânăr, luând baza tulpinelor; h. fasonaţi din crăci, nu sunt buni. Esenţele de demn din care se fasonează h. oblici, cele mai bune sunt: cornul, salcâmul, jugastrul, frasinul, etc. Pentru a mări durabilitatea, h. obliici se des-cojesc. Durabilitatea h. oblici este de 4-5 ani. H. din despicătură sunt cei mai buni; a-ceştia se fasonează de obiceiu din stejar şi durează până la 8—10 ani. H. din «tuf se întrebuinţează în deosebi în regiunile lipsite de păduri - Sud Basarabiei, Bărăgan etc. -; fasonarea lor se face din stuf, legând la un loc 8—12 fire - trestii -, care se frâng dela înălţimea dorită şi apoi se leagă în trei locuri cu sârmă. H. de istuf durează numai 2—3 ani. Au neajunsul că sunt slabi la vânt şi favorizează în-cuibarea insectelor; în schimb sunt eftini şi feresc via de vânturi prea mari. I. Şlep. HARBUZ. Denumire moldovenească pentru pepenele verde - v. ac. HARBUZEŞTI. - Pom. - Var. autohtonă de pere de vară, răspândită în partea de Est a ţării şi în special în Moldova, ou fructele mijlocii, de formă rotundă, pântecoasă, cu pedunculul lung, pieliţa verde, semi-lu-cioasă, la maturitate verde-gălbue, pulpa albă, dulce, suculentă, destul de parfumată şi bună la gust. Arborele viguros, rustic şi foarte productiv. Var. pentru amatori şi grădini ţărăneşti de culoare extensivă. M. Cost. HÂRCIOG. - Zool. - Sin. Ciuriciu, Ham-ster. Mamifer rozător din ord. Rodentia, subord. Simplicidentatae fam. Muridae* sub-fam. Cricetinae, genul Cricetus,, specia Cri-cetus Cricetus Cricetus. Forma central europeană este răspândită dela Vosgi şi Luxemburg până la Obi în Siberia, în Caucaz şi din Danemarca până în Alpi. La noi se găseşte în număr mare în Ardeal — Valea Ha- Figr. 35. — HÂRCIOG. ţegului şi Streiului, Cluj, Sibiu, Someş, Valea Tisei ---- iar Radian, în 1899, îl semna- lează foarte abundent în judeţele Brăila şi Ialomiţa. Corpul masiv, lung de 30 cm., lat de 3 cm. Capul conic, obtus. Gura prelungită sub fălci. Formula dentară 1 0 0 3—2. Deo- 1 0 0 3 — 2 parte şi de alta a gâtului are doui saci în care animalul îşi depozitează hrana. Picioare scurte, puternice cu degete fine. Coloraţia, care variază dela tonuri vii până la cele mai pale, este castanie gălbuie pe cap, roş-cas-tanie pe partea anterioară a botului, în regiunea ochilor şi în jurul gâtului şi neagră pe partea ventrală şi pe picioare Fig. 35- 25 HÂRCIOG H. cauzează mari pagube culturilor, scormonind pământul şi mâncând grăunţele. In |900 a invadat împrejurimile Urzicenilor distrugând 300 ha. de porumb. Se hrăneşte cu cereale, cu mazăre, fasole, măzăriche, sfeclă, morcovii cartofi. Depozitează aceste provizii în galerii subterane săpate la adâncime de 1—2 m. în locuri uscate — evitând pământurile argiloase compacte ca şi pe cele nisipoase. Locuinţa subterană se compune dintr’o cameră de locuit spaţioasă şi curat Fig. 36. — Puşti pentru introducerea seminţelor o-trăvite în găurile hârciogului. întreţinută, comunicând cu exteriorul prin-tr’un, culoar înclinat, foarte neregulat şi cu o galerie care îi serveşte ca intrare în locuinţă. Din camera de locuit., pornesc o serie de galerii în care animalul păstrează rezervele de hrană. Alimentele — depozitate fiecare în galeria «a proprie — sunt consumate în ordine, mai înainte de a se strica, după gradul lor de conservare. In luna Octombrie, h. se retrage în vă- pui, care după 9 zile încep să se hrănească singuri producând aceleaşi pagube ca şi părinţii. După întinderea pagubelor pe cari le produce, h. este foarte vătămător. Se combate prin mai multe 'metode: 1. - Cu sulfură de carbon. Se grapă şi tăvălugeşte pământul. Timp de 2—3 zile se observă găurile destupate peste cari s’a trecut, mai înainte, cu tăvălugul. Apoi cu căni speciale sau pompe — care se găsesc în comerţ ----- se toarnă în fiecare gaură 10 om.3 sulfură de carbon şi se astupă locul cu piciorul sau cu o lopată. Deasemeni — în lipsa aparaturei necesare — din rumeguş de lemn îmbibat cu sulfură de carbon se pot face pastile care se introduc în găuri. La manipulările cu sulfură de carbon — şi în timpul tratamentului — trebuie evitată orice flacăre sau chiar ţigări aprinse, care ar putea provoca explozii. Un alt procedeu constă din fumigaţii cu bioxid de sulf. Se produce gazul în aparate speciale şi se injectează timp de 3<—4 sec. în fiecare gaură, după care se astupă. 2. - Se face — într’un vas de strtlă ----------- o soluţie de 50 gr. Azotat de Strycnină în 4 litri apă cu puţină fuxină. Se introduc 5 kgr. seminţe de cereale --------- preferabil se- cară sau orz — cari aju stat înainte 12 ore în apă spre a se umfla. Seminţele îmbibate se usucă la o temperatură de 25°—35° şi Fig. 37. CURSE PENTRU HÂRCIOGI. găună, astupă — cu pământ — comunicaţiile -cu exteriorul şi hibernează până în Februarie, Martie. In timpul hibernării funcţiunile "vitale sunt reduse la minimium: corpul este rigid, iar numărul pulsaţiilor de abia 15 pe gininut. Luna Aprilie — singura în care masculul femela stau laolaltă — este rezervată împreunării. In locuinţa de vară — săpată piumai la 0,30—0,60 cm. adâncime — femela dă naştere de două ori pe an la 6i—8 — apoi — cu ajutorul unei puşti speciale Fig. 36 se introduc 10—15 în găurile h- Se poate, deasemeni, prepara din strycnină şi spirt în părţi egale şi zahăr tos în sirop. Se face din acesta şi făină o pastă din care, tăiată în cocoloaşe cât bobul de grâu şi uscate la soare, se pun câte 5—10 bucăţi în fiecare gaură. La preparare şi manipulări să se poarte halat, să nu se ducă mâinile la nas sau gură, etc. HÂRDĂU-HARMANDIA GLOBULI 26 3. - Există curse speciale pentru prinderea sau uciderea h. 4. - Cu sorţi de isbândă sie poate încerca şi combaterea cu virusuri. Sistemul Ratin-Ratinin, care se poate procura din comerţ, pare cel mai indicat. H. lui Ne'hring ----- Cricetus cricetus Neh- ringii --- Subspecie creată de MatschieA pe material recoltat în Ialomiţa şi Constanţa, fără a exista însă — certitudinea — că se întinde în tot şesul Dunării de Jos. Combaterea ca la specia precedentă. HÂRDjĂU. - Vitic. - Vas de lemn, care serveşte la căratul strugurilor, vinului, tescovinei, a apei, etc. Oamenii care cară strugurii se numesc purtători. De obiceiu h. este purtat de doi oameni, pe un băţ care trece prin urechile h. In Moldova şi Transilvania, la h. i-se mai zice ciubăr, iar în Dobrogea fi o parte din Muntenia, năsilă. 1. Şlep. HARDENPONT. - Pom. - Sin. Beuree d’Hardenpont, Beuree d-Arenbeg, B. Ferdi-nand. Var. de pere obţinută în 1 750 în Belgia de către abatele Hardenpont la Pani- Fig. 38. — Pere Beurré d'Hardenpont. selle lângă Mons, introdusă în Franţa în anul 1806 şi răspândită în secolul XIX în toate ţările din Europa, mulţumită calităţilor sale. Fructele mari, în formă de gutui, ou suprafaţa neregulată, peliţa fină, netedă şi lucioasă, unicolorată, verde deschis, devenind galbenă verzuie ca lămâia, la completă maturitate. Pedunculul de lungime şi grosime mijlocie. Pulpa albă, foarte fină, un-toasă, foarte dulce şi suculentă, parfumată, de cea mai bună calitate. Maturitatea: Noe'mbrie—Ianuarie, în bune condiţiuni de păstrare până în Februarie. Pomul foarte viguros, creşte piramidal, rezistent, ţepos; reuşeşte bine, altoit pe sălbatic şi în special pe gutui, rodeşte în fiecare an, însă nu tocmai regulat. Aceasta este una dintre cele mai bune var. de iarnă şi dintre cele mai răspândite, în special în Basarabia. Dă bune rezultate mai cu seamă în regiunile de deal şi în pământurile bogate şi cu destulă umezeală; în regiunile de munte, fructele sunt expuse la Fusicladium. O recomandăm călduros pentru plantaţiile comerciale, cât şi amatorilor. M. Cost. HARDY. - Pom. - Sin. Beuree Hardy. Var. de pere obţinută de pomologul francez Bon-net şi introdusă în cultură în anul 1840, şi dedicată renumitului horticultor de pe atunci Hardy. Fructul destul de mare, de formă ovoidă puţin turtită la capete, cu suprafaţa foarte regulată. Pieliţa subţire, aspră, de culoare verde închisă, aproape în întregime acoperită de rugină-bronzată, devenind galbenă cenuşie la maturitatea complectă. Pedunculul mijlociu, drept saiu curb, înfipt de cele mai multe ori, oblic. Pulpa albă, uneori cu nuanţă verzue sub pieliţa fină, fondantă, suculentă, foarte dulce şi puţin acidulată, de foarte bună calitate. Maturitatea sfârşitul lui Septembrie — începutul lui Octombrie. Pomul viguros, cu portul dresat, reuşeşte mai bine altoit pe gutui, pe care produce mai devreme şi mai regulat decât altoit pe sălbatec, pe care rodeşte abundent şi regulat numai când arborele a ajuns în plină producţie. Se pretează pentru toate formele. Beuree H. este una dintre cele mai bune var. de pere de toamnă, bună pentru comerţ şi în special pentru amatori, — cultivată însă pe o scară 'mai redusă, deoarece fructele se păstrează timp foarte scurt începând să se înmoaie şi să se strice dela mijloc. 'Cu tot acesit defect, această excelentă var. merită să fie răspândită, mulţumită rusticităţii şi fertilităţii pomului şi calităţilor mari ale fructelor şi în special în regiunile muntoase ale Munteniei, Olteniei ji Ardealului, unde dă cele mai bune rezultate. M. Cost. HAREM. - Zoot. - montă. HÂRLEŢ. v. casma. HARMANDIA CAVEIRNOSA. Ent. - Insectă din ord. Diptere. Pe frunzele de plop tremurător - Populus tremula - produce gale dure, de formă sferică, turtită la faţa sup., străbătând limbul, fiind desvoltate mai mult pe faţa inf. decât pe cea sup. având 5—7 mm. diametru. Pe faţa inf. sunt aproape emisferice, pe cea sup. apar ca o calotă prevăzută cu o deschidere proeminentă în formă de tăetură alungită. Galele sunt uni-loculare, în interior cu o singură larvă ce se va metamorfoza în pământ. Localităţi: Palanca, pe pârâul Prisăcii, la Mănăstirea Casin - Bacău -. HARMANDIA GLOBULI. - Ent. - Tot pe 27 HÂRMĂSĂR1E-HARNAŞAMENT faţa sup. a frunzelor de plop tremurător dar ou galele conice, rotunde la vârf, fixată prin toată baza de limb, prezentând o deschidere în formă de tăetură la faţa inferioară a frunzei. Galele au 2—3 mm, înălţime şi 1,5—2 mm. lărgime; sunt de culoare roşie-tică, au peretele subţire însă dur, în interior o larvă portocalie. La Mănăstirea Caşin - Bacău - şi Călimăneşti - Vâlcea -, HlĂRMĂSĂRIE. Sin. herghelie - v. ac. -. HARMOLITA TRITICI. - Ent. - Specie din Ord. Hymenoptere, fam. Chalcididae. Foarte răspândită în America de Nord şi în ¡Rusia unde produce pagybe enorme. Adultul sboară abia pela sfârşitul lui Aprilie sau, mai rar, pela 15 Iunie. Femela depune câte 40—125 ouă deasupra nodurilor pe tulpina de grâu şi apoi moare. Părţile înţepate se umflă în formă de gale. Micile larve în număr de 5—20 pe fiecare nod, se desvoltă, destul de încet, într’o mică loje săpată în grosimea^ galei. Ele ajung la 'maturitate în decursul lunei August. In momentul recoltei paiele atacate sunt în proporţie de 90%, prezentând în vecinătatea nodurilor îngroşări, mai mult sau mai puţin, considerabile. Tulpinile sunt îndoite în dreptul galelor, spicele sunt subţiri şi recolta foarte slabă. Tocmai în luna Octombrie larvele se transformă în nimfe în loja lor. In cursul iernii se desăvârşeşte metamorfoza şi în primăvara următoare dau naştere adulţilor. Singura metodă de luptă, întrebuinţată în Statele Unite, con- fr-r, Apă ...............................100 litri Pulverizaţiile trebuiesc repetate de două sau trei ori la intervale de 8 sau 10 zile. M. Vr. HELIOTROPISM. - Bot. - Phototropism. Se înţelege prin phototropism - fie necorespunzător şi heliotropism - reaoţiunea unei plante de a descrie mişcări de încovoiere- atunci, când primeşte lumina din o singură direcţie. Asemenea fenomene se produc curent la plantele de ghiveoiu, care se ţin în camere şi care primesc lumina prin ferestre; aceste plante prezintă tulpina şi ramurile lor încovoiate către fereastră, iar frunzele lor au foile perpendiculare pe direcţia de cădere a luminei. Fenomenul se mai poate observa peste tot în natură, cum e cazul la marginea pădurilor, sub arbori, lângă ziduri, stânci sau peşteri, unde lumina are o intensitate mai mare în o direcţiune. Tulpinile şi lujerii verticali, care se numesc orthotropi în condiţiu-nile normale de luminare au fototropism pozitiv. Organele cu simetrie dorsiventrală Fie. 51. — Influenta luminii inegale asupra creşterii tulpinii, - frunzele sau lujerii înclinaţi zişi plagio-tropi - au fototropism oblic, adică poziţiunea lor normală este în o poziţiune oblică faţă de direcţia de cădere a razelor soarelui. Ră- Fig. 52. — Heliotropium - Vanilie. - dăcinile sunt fototropice negative, cresc în direcţie contrarie luminei. Mişcările de încovoiere a crengilor plantelor sub acţiunea luminei au rostul de a aduce organele asimi- 35 H ELIOTROPJUM-HELIQZO ARE latorii în condiţiuni de luminare cât mai favorabile. C, C. Georg. HELIOTROPIUM. - Bot. - Gen de plante din fam. Boraginaceae. - Vanilie. Specii: H. peruvianum, creşte 40-100 cm. Plante cu tulpini ramificate, frunzele oval-lanceolate. Florile mici, dispuse în spice şi reunite în co-rimb, au culoarea albastră sau violet şi răspândesc un miros plăcut de vanilie. H. corymbosum. Are florile mari, cu miros de narcise. Se înmulţeşte prin seminţe şi Fie. 53. — Heliozoar cu echelet - Acanthocystis aculeata. - Figf. 54. — Heliozoar fără'schelet - Actinophrys Sol - butaşi. In Februarie - Martie se seamănă în răsadniţe calde sau în sere. Butaşii se fac în luna Februarie din plantele ernate în sere calde. Plantarea în grădină se face în luna Mai. M. Crav. HELIOZOARE. - Zool. - Subclasă de animale mici din grupa Protozoare, clasa Rhi-zopode, cu protoplasma străbătută de vacuole Fig. 55. — Heliozoar înconjurat de tunică - Hete-rophrys marina - n. nucleu, k. endosare, r, ectosarc necontractile şi înzestrate cu un schelet silicios dispus în raze, pseudopode - subţiri şi lungi - rigide, dispuse tot în raze. Multe sunt lipsite de schelet, altele au carapace «iii- Fig. 56. — Helleborus niger L; - Cutcurigf, Bujorei - cioasă netedă ca la Heterophrys, sau înzestrate cu raze silicioase egale la Acanthocys-tis. Heliozoarele trăesc în ape dulci, dar sunt şi specii marine. HELIX-HELOSCIADIUM 36 HELIX - Zool - H. pomatia, Sin. melc - v. ac. - HELLEBOIRUS. - Bot. - Spânz, Cutcurig Gen de plante din fam. Ranunculaceae, tribul Helleboreae. Plante ce înfloresc primăvara, uneori foarte de timpuriu, cu flori mari care au învelişul floral compus din fo-liole coriacei, verzi sau liliachii. Fructeltf sunt folicule polisperme. Frunzele sunt pal-matsectate. In flora României, acest gen este reprezentat prin 3 specii, şi anume: H. du-metorum W. K., cu flori verzi-gălbui şi cu frunze glabre. Creşte sporadic prin rărişuri de păduri. H. odorus W. K. cu flori mirositoare şi cu frunze, pe dos la nervure, păroase. Creşte prin păduri în regiunea dealurilor. H. purpurascens W. K. cu flori de nuanţe purpurii. Creşte în regiunea muntoasă. Al. Bel. - Med. - Se întrebuinţează în medicina veterinară populară sub formă de rădăcină de spânz. Bucăţi mici de 2-3 cm. lungime se împlântă în musculatura pieptului la animale mari. Procesul de inflamaţie ce urmează are o acţiune analoagă abcesului de fixaţie. Nu se recomandă deoarece deseori se produc infecţiuni grave din cauza condiţiilor septice în care se lucrează. Helleborus foetidus conţine 2 glucozizi - Helleborina -C36H12O6 şi Helleborein C37H56O18. Ultima substanţă este foarte toxică, are o acţiune asupra inimei asemănătoare digitalinei. După Frohner ar exista în America un extras fluid din spânţul verde întrebuinţat ca se-dativ, emetic şi diuretic. Al. Pet. HELMINTHOSPORIUM. - Fitop. - Gen de ciuperci • Fungi imperfecţi, - cu conidio-fori simpli sau slab ramificaţi, ţeapăn, bruni, conidiile fiind mari, multicolore, cilindrice sau fuziforme, netede, brune. Sunt unele specii fitopatogene. H. gramineum produce pe foile de orz pete alungite, palide-gălbui, ce cu timpul se brunifică, căpătând o bordură îngustă mai închisă, pete ce acopăr cu un puf cenuşiu-închis; foile se rup longitudinal în benzi; spicele deseori nu se desvoltă. Ciuperca mai atacă grâul, etc. H. teres la orz: pete brune mai scurte, ce nu devin însă coalescente, foile nu se zdren-ţuesc longitudinal, vârfurile cariopselor se brunifică. H. avenae* la ovăz; produce pete cenuşii -brunatre. H. sativum, atacă grâul, secara şi orzul. H. turcicum: pete foliare, brune, uscate, la porumb, iarba de Sudan, etc. Combaterea: întrebuinţarea seminţelor provenite dela plante sănătoase; în caz contrar se impune desinfectarea seminţelor - cu sublimat, formalină, sulfat de cupru, sau apă caldă 25-529 c., - arderea miriştei şi desmi-riştirea, evitarea bălegarului fermentat insuficient. V. Gh. HELMINŢI. - Zool. Med. - Viermi paraziţi gastrici şi intestinali. In stomac se găseşte: la Solipedei Strongilus equi, un parazit mic -§ are 2,5 mm. iar Ş 5 mm., Spiroptera me-gastoma şi microstoma. La rumegătoare mici: Strongilus contortus, S. convules, S. filicalis şi vacarius. La porc: Spiroptera strongilina. La câine: Spiroptera sanguinolenta. La pisică: Ollulans tricuspis. La iepurii de casă: Stronogillus strigosus. In intestin: se găsesc la solipede: Taenia plicata de 0,80 m., în intestinul subţire; Taenia perfoliata în intestinul subţire, caecum şi colon; Anoplocephala manillana - 50 cm. - în intestinul subţire; Ascaris mega-locephala - § 25 am. femela 37 cm. - La rumegătoare Taenia expansa sau Moniezia ex-pansa - 5 m. Taenia denticulata sau Moniezia denticulata, de 0,40. Taenia alba sau Moniezia alba, de 1.40 m. La rumegătoare: Ascaris vitulorusa — 22—30 cm. - viţei -; la câine şi pisică: Taenia serrata - cystotenia serrata - 1.5 m., are forma larvară Cysti-cercus pisiformis în peritoneul iepurilor. Taenia marginata - Cystotenia marginata - 1—2 m., are forma larvară Cysticercus ter-nuicolis; în peritoneu, pleură şi pericardul bovideelor şi porcilor; Taenia Krablei, 1 m., are forma larvară Cysticercus tarandi; în muşchi la reni; Taenia crassicolis 0,60 m., are forma larvară Cysticercus fasciolaris în ficatul şoarecilor; Taenia coenurus - cysto-taenia coenurus - 0,60----1 m., are forma lar- vară coenurus cerebralis — produce căpiala la ovine. Taenia serialis 50—55 cm. Coenurus serialis în ţesutul conectiv la iepuri. Taenia echinococus, 5 mm. Taenia canină, cucumerină 0,10—0,40 cm., larva este un Cysticircoid; se transmite prin Cryptocistis tricodectis-purece. Al. Pet. HELMINTIAZA. - Med. - Boală produsă de viermi paraziţi în aparatul digestiv. Se manifestă prin anemii, slăbiciuni; în stadii înaintate manifestaţiuni epileptiforme. Al. Pet. HELM1NTOL. - Med. - Numit şi urotro-pină nouă, sau citrat de metylen anhidru al urotropinei. Este un medicament care se întrebuinţează în helmintiază. Al. Pet. HELODEA. - Bot. - H. Canadensis - Sin. Elodea - v. ac. - HELOSCIADIUM. - Bot. - Gen din fam. Umbeliferae cu frunzele divizate în diferite moduri: lobate, puţin crenate sau dinţate, simplu penate sau 2—4 ori penat partite. Florile formează umbele regulate, compuse, rar dispuse în umbele simple, sunt hermafrodite sau poligame. Sunt albe, albe verzui sau roşietice, rar galbene. Caliciu cu 5 dinţi mici, petalele ovat-oblongi, acuminate şi ste-lat-patule. Umbelele par a fi opuse frunzelor. Fructe glabre sau acoperite cu peri fini subţiri, sparsiu dispuşi. Are două specii la noi: H. nodifloarum cu foliole ovat lanciolate, inegal serate. Umbela mulţi radiată, aproape 37 HEMATEMEZA-HEMEROCALL1S sesilă. Flori albe-verzui Iulie—August, pe lângă pâraie, isvoare. H. repens. Foliolele subrotund-ovate, inegal serate sau lobate. Umbela 3—6 radiată, lung pedunculată. Flori albe. Pe lângă ape stătătoare, sporadică. Transilvania. HELVELLA. “ Bot. - Gen de ciuperci as-comycetae d'n fam. Helvellaceae. Trăieşte prin pădurile de brazi. Specia H. esculenta sin. Sbârgiogi graşi - v. ac. - este comestibilă. HEMATEMEZA. - Med. Vomizări cu sânge. Hemoragie de origină stomacală. HEMATIA. - Biol. - Sau eritrocita, sau globula roşie, — este celula sau elementul figurat principal al sângelui. In sângele tuturor pasărilor şi mamiferelor se găsesc a-ceste celule de formă diferită, şi în număr mai mare sau mai mic, depinzând de clasa sau de specia de animale. Globulele roşii ale pasărilor, în număr de 3—4 milioane pe Fig. 57. — Hematii din sânge de broască. - a. văzute din faţă, b. din profil. mm3, au o formă ovală şi la mijloc un nucleu. Globulele roşii ale mamiferelor sunt lipsiite de nucleu, afară de unele cazuri patologice, când apar h. nucleate. Forma lor e rotundă ca a unui disc, adâncit în partea mijlocie. Normal sunt în număr de 5 milioane pe mm.3 la om, de 5.5—6,5 milioane la bou, de 6—14 milioane la oaie şi de 5—7 milioane Ia cal. Culoarea acestor h. este roşie, datorită substanţei numită hemoglobină, ce intră în constituţia lor. Rolul lor este de a fixa oxigenul din aerul inspirat în pulmoni şi de a-1 transporta în diferite ţesuturi sau organe ale corpului animal. N. A. HEMATIMETRU. - Biol. - Aparat pentru numărătoarea propriu zisă a elementelor figurate din sânge. Este o lamă de sticlă plană cu o escavaţie cilindrică de 1/5 mm. al cărui fund e paralel cu lama. In aiceastă escavaţie sunt trase linii perpendinculare la o distanţă de 1/5 mm. încât se formează nişte patrate. Este uşor de numărat la microscop numărul hematiilor într’unul sau mai multe patrate şi să deducem prin înmulţire numărul de hematii conţinute la 1 mmc. de sânge Al. Pet. HEMATINĂ. - Biol. - Substanţă din sânge colorată negru, feruginoasă, azotată şi con-stitue nucleul, pigmentul din oxihemoglobină. H. rezultă din desfacerea moleculei de oxy-hemoglobină în componenţii ei: h. şi glo- bină. Este insolubilă în majoritatea reactivilor, afară de alcali şi alcool acidifiat. Soluţii acide de h. prezintă un spectru de absorbţie cu 4 benzi: întâia între C şi D; a doua în D; a treia mai largă la stânga lui E şi a patra mai largă încă la stânga lui F. Toate proprietăţile caracteristice ale oxyhe-moglobinei revin deci acestui corp Al. Pet. HEMATITÁ. - Min. - v. Limonita, Oligist. HEMATOBLAST. - Biol. - Sin. globulina; plachete sanguine, care fac parte din elementele figurate ale sângelui. Sunt foarte uşor alterate. Au o formă de bastonaşe fuzi-forme, mai pale decât leucocitele. Sunt a-genţi acitivi în coagularea chiagului fibrinos. AI. Pet. HEMATOCEL. - Med. - Este o tumoare formată prin scurgere de sânge în învelito-rile testiculului, mai ales în tunica vaginală. Din cauza presiunei mari pe care o provoacă asupra testiculului, acesta, se atrofiază dând naştere la importante turburări în viaţa sexuală. N. A. HEMATOM. - Med. - Tumoare formată din sânge, drept consecinţa- unor traumatisme puternice urmate de hemoragii. HEMATOXYLON, - Bot. - V. Băcan. HEMATOZÁ. - Med. - Transformarea sângelui venos în sânge arterial. C'. Sim. HEMATOZOAR. - Med. - Agentul provocator al maladiei numită malarie sau pa-ludism >— v. ac. HEMATURIE. - Med, - Se caracterizează prin prezenţa globulelor roşii în urină. Ea este o consecinţă a hemoragiilor produse în organele aparatului urinar şi poate fi de origină renală, vezicală sau uretrală. In h. renală, cauzele pot fi variaite, ruperea capilarelor din rinichi, în infarctuse renale, în nefrite: traumatice, neoplazice, toxice, parazitare, infecţioase, embolice, în pielite. H. vezicală are loc în cistite traumatice, neoplazice, toxice, etc. Al. Pet. HEMEROBIIDAE. - Ent. - Insecte din ord. Neuroptere ale căror larve siunt înarmate cu puternice mandibule. Sunt distrugătorii Afi-delor. Aceste specii afidifage aparţin genului: Hemerobius şi Chrysopa cu speciile H. tristis şi C septem punctata. Larvele acestor insecte sunt cunoscute sub numele de „Leii păduchilor de pom4*. HEMEROCALLIS. - Bot. - Gen din fam. Liliaceaelor, tribul Hemerocaleae, cuprinzând 5 specii în Europa şi Asia temperată. Sunt plante cu rizom scurt. Tulpina cu frunze radicale, lineare, lungi, înguste, verzi-pauci-floră. Flori mari, deobiceiu mai lungi de 5 cm., galbene sau galbene roşietice, foarte frumoase dar care nu durează decât 12—14 ore, grupate într’o cimă heliooidală --- bos- trix. Periantul infundibuliform, puţin asime“ trie, profund 6 — lobat, iar în partea inferioară îngust tubulos. Foliolele perigonu-lui concrescute, deci acesta 6 — dinţat sau HEMIANESTEZIE-HEMIPTERE 38 6-fidat. Stamine 6. La noi, reprezentat prin două specii a H. flava şi H. fulva - crin galben - v. ac, V. M. HEMIANESTEZIE. - Med. - Jumătate de corp anesteziat. HEMIBASIDIEAE. - Fitop. v. Usitilagineae. HEMILEIA. - Fitop. - Ciupercă parazită din Uredinee, tribul Pucciniilor, vecină cu genul Uromyces. Trăeşte în ţesutul frunzelor dar îşi formează sporii în afara lor. Specia H. Vastatrix atacă plantaţiile de cafea pricinuind pagube însemnate. Se manifestă prin pete gălbui pe frunze. V. M. HEMION. - Zoot. - Asupra originei acestui animal lucrurile nu sunt puse încă la punct. Autorii francezi, în frunte cu Corne-vin, apun că h. este o specie de cal de culoare galbenă deschisă, cu dungă de măgar şi care trăieşte în grupe în deşertul Asiei. Tot 'Cornevin spune, că h. împreunat cu calul dă hibrizi. Cercetătorii germani, în frunte ou Hilzheiuner, spun că h. nu este altceva decât cuvântul grecesc pentru bardou - hibrid provenit din încrucişarea armăsarului cu măgăriţa - spre deosebire de oreus care ar însemna catâr. H. îşi are origina în Asia - Asiria, Mesopotamia -, fiind amintit chiar în cântecele lui Homer. S. T. HEMIPLEGIE. - Med. - Paralizie de origină corticală, produsă de o leziune unilaterală şi întinsă de acea parte. Ea poate fi parţială, dacă leziunea este circumscrisă. Se pot distinge: 1 - Monoplegie brachi-facială, produsă prin leziuni a jumătăţii inferioare a circumvolu-ţiunii ascendente. 2 - Monoplegie brachio-cruirală, datorită leziunilor jumătăţii 'superioare a aceleaşi cir-cumvoluţiuni. 3 - Monoplegie facială şi linguală, care depind de leziuni foarte limitate a extremităţii inferioare a circumvoluţiunii motrice şi în special a frontalei ascendente. 4 - Hemiplegie brachială, produsă de leziuni în partea mijlocie a circumvoluţiunii motrice şi în special a frontalei ascendente. 5 - Monoplegiile crurale sunt datorite leziunilor foarte limitate în lobul paracentral a circumvoluţiunilor motrice şi în special a frontalei ascendente. 6 - Hemiplegiile aşa zise vulgare, sunt produse prin leziunea fascicolului motor în traec-tul său, traversând capsula internă, pedon-culul şi pratuberanţa. 7 - Hemiplegii alterne, datorite leziunilor din protuberanţă şi bulb. Al. Pet. HEMIPTERE. - Ent. - Ordin de insecte cu aparait bucal pentru supt, metamorfoză necompletă, aripele uneori asemănătoare în întregime, cele anterioare adesea — măcar în parte — coriace. Dispoziţia aripilor, după care li s’a dat şi numele de hemiptere, nu este generală; nu există decât Ia heteroptere ale căror aripi anterioare, transformate în semi elitre, au partea bazală cornoasă, iar extremitatea membranoasă. La alte tipuri, Fig-. 58. — HEMIPTERE. 1. Reduvius personatus, 2. Pentatoma nigrieornis, 3. Haematopinus ventri-cosus. aripile sunt toate 4 la fel, fie coriace, fie membranoase în întregime. Ţinându-se seama de structura aparatului bucal, foarte constant, Ii se dă h. şi numele de Rhynchote. Fig> 59. — a şi B: APARAT BUCAL LA DOUĂ HEMl'PTERE; oc: ochiu; Îs: buză superioară; li: buza inferioară formând trompa; md: mandibule; mx: fălci; C: Pentatomă văzută pe fata ven- trală. Se vede poziţia trompei. Aparatul bucali este constituit din o trompă, cu 3>—4 articole, formată din buza inferioară şi — în parte — din cea superioară, 39 HEMOCULTURĂ-HEMORAGAI cuprinzând în interiorul său 4 piese stili-forme — mandibule şi maxilare — Fig. 59. Corpul este de formă foarte variabilă. Ca,-pul, de cele mai multe ori, înfundat în prototorax; antenele, în general simple sunt, uneori, reduse iar alteori lungi şi poliarti-culate. Prototoraxul este îndeobşte mare, mobil, alcătuind — adesea — un corselet bine diferenţiat. Abdomenul are 6'—9 segmente. Numeroase h. posedă glande cu secreţiuni •urât ‘mirositoare, glande cu venin sau cu o secreţiune ceroasă, oare le acoperă corpul cu o materie albicioasă, sub formă de solzi, fire sau pulberi; toate acestea le servesc ca arme de apărare şi atac, Au metamorfoză necompletă; larvele seamănă cu adulţii dar le lipsesc aripele care nu apar decât la penultima şi se desvoltă la ultima năpârlire. H. trăiesc pe pământ; sunt şi specii — puţin numeroase — acua-tice. Se hrănesc din seva plantelor «au sângele animalelor, unele dintre ele ---- bună- oară păduchii — fiind absolut parazite. Linele sunt utile omului: Coccus lacca, C. cacti, Cicada orni dau materii colorante sau lacuri. Cele mai multe însă sunt foarte vătămătoare: filoxera, purecele lânos, diaspis, etc. Sunt 13—14 mii de specii împărţite în patru subordine: I. Heteroptere cu patru aripi orizontale, care în stare de repaos acoperă corpul, cele anterioare cornoase la bază şi membranoase la extremităţi, cele posterioare în întregime membranoase. Cuprinde familiile: pentato-mide, coreide, ligeide, capside, acanthide — ploşniţele — hidrometride, nepide, notonec-tide. II. Homoptere cu patru aripi, oblice în stare de repaos, cele posterioare întotdeauna membranoase, cele anterioare fie membranoase fie în întregime coriace. Antene scurte, picioarele posterioare lungi, pentru sărit. Cuprinde familiile: cicadide, fulgoride, mem-bracide, cicadelide. III. Phytophtire cu talie mică, adesea lipsite de aripi sau cu ele total membranoase şi cu puţine nervuri. Antene desvoltaite, ciocul sudat cu partea ventrală a toracelui. Familii: Psylide, aphjde, cocoide. IV. Anoplure parazite, fără metamorfoză, aptere, trompă nearticulată, protactilă, ochi simpli, inelele toracelui neindividualizate. Familii: Pediculide — păduchele —, Mal-lophage. V. M. HEMOCULTURA. - Biol. - Mediu lichid întrebuinţând sângele necoagulat. Pentru a împiedica coagularea, se întrebuinţează diferite metode ca: difibrinizarea, citrat de sodiu sau extract de cap de lipitori. HEMOGLOBINA. - Biol. - Substanţa al-buminoidă, ce conţine fier în cantitate mare şi care intră în constituţia globulelor roşii. Are proprietatea de a fixa oxigenul dela nivelul pulmonului şi de a-1 elibera la trecerea prin capilarele diferitelor ţesuturi. N. A. HEMOGLOBINURIE. - Med. - Trecerea hemoglobinei în urină. In acest caz urina are o culoare roşie sau chiar brună. Se observă în cursul h. paroxistice a calului, în cârcea-gul oilor, în piroplasmoza cailor, boilor, câinilor, etc. N. A. HEMOLIZĂ. - Biol. - Dizolvarea globulelor roşii şi deci trecerea hemoglobinei în mediul înconjurător. Se datoreşte unor seruri specifice hemolitice sau acţiunii unor toxice microbiene sau unui mediu cu o concentraţie în săruri mai mică decât a globulei roşii - mediu hipotonic N. A. HEMOPERICARD. - Med. - Colecţia sang- vinolentă în periicard. HEMOPHILIE. - Med. - Lipsa de coagulare a sângelui, încât cea mai mică rană produce hemoragii - v. ac. - grave, chiar mortale. Pe lângă lipsa de coagulare, trebue să considerăm deasemenea şi permiabilitatea extremă a pereţilor vaselor sangvine. Este o boală hereditară la sexul masculin, transmi-ţându-se pe cale maternă. Al. Pet. HEMOPTIZIE. - Med. - Expectorarea spu-tei sangvine sau unui val de sânge; consecinţa unei hemoragii bronchice sau alveolare. Cauzele sunt diferite, de ex.: tuberculoza pulmonară, infarctus hemoragie pulmonar, congestii. La cardiaci, hemoptiziile sunt favorizate din cauza marei tensiuni în mica circulaţie. H. se produc în diferite boale generale, scorbut, hemofilie, etc. Sângele expectorat poate fi pur sau amestecat cu produse de secreţie bronchice, în primul caz el este aruncat prin mici fracţiuni sau în ’masă. Când hemoragia este abundentă, ea se anunţă printr’o senzaţie de gâdilare sau căldură înapoia sternului. Sângele ajuns în val în faringe şi gură, produce senzaţia de vomizare. De obiceiu, de un roşu viu, fluid şi aerat, sângele expectorat poate să se prezinte sub formă de masă negricioasă ca în infarctuse şi hemoragii alveolare. Al. Pet. HEMORAGIA. - Med. Vet. - Curgerea sa/u scurgerea de sânge în urma rupturei unui vas sanguin, capabilă să ameninţe mai mult sau mai puţin grav sănătatea animalului. Sângele poate veni dintr’un vas de calibru, arteră sau venă; «au provine dintr’o arteriolă, venulă sau capilar, cum este cazul h. mucoaselor ce apar spontan, epistaxi&ul de pildă h. mucoasei nazale — sau cazul h. secundare, ce se produc în detrimentul vaselor mici, noi formate, de pe muguraşii cărnoşi ai unei plăgi infectate, sau de pe o ulceraţie. După origina sângelui, se pot distinge deci: H. arterială, venoasă, capilară. După situaţia ei, o >h. poate fi externă sau internă cum este cazul h. seroaselor: hemo- HEMOROIZI 40 torax, hemiperitoniu, ş. a. După organul ce interesează, h. se poate numi: gastroragie — stomacului — iar vomitarea de sânge se chiamă hemateimeza —, apoplexie — h. cree-rului; — hemoptizie — h. aparatului respirator —, metroragie — h. mitrei; epistaxis sau sângerarea din nas — h. mucoasei nazale etc. Semne. — Acestea pot fi locale sau generale. Acelea locale, externe, sunt prea cunoscute, totuşi trebuie să se ştie că h. arterială este caracterizată printr’un sânge roşu sclipitor, curgând repede, sacadat cu întreruperi ritmate de bătăile inimei; dacă facem o compresie între plagă şi inimă, sângele nu mai curge. H. venoasă este caracterizată printr’un sânge mai închis, ce curge continuu şi fără repeziciune, curgere care se măreşte dacă comprimăm între inimă şi plagă şi care din contră se opreşte dacă a-cea&tă compresiune se face în urma plăgei. H. capilarelor dă un amestec de sânge arterial şi sânge venos, care curge înpânzat, oprindu-se de cele mai multe ori singură. In h. internă, simptomele locale sunt în funcţie de organul în care se varsă sângele, astfel h. creerului, a pulmonului poate determina destrucţia unei părţi a acestor organe, cu suprimarea funcţiunii respective — apoplexie, paralizie, insuficienţa respiraţiei, etc. aceea a ficatului ori a splinei, poate determina ruptura acestor organe; aceea a rinichiului poate produce neurinarea — anuria. Dacă h. este gravă, animalul a pierdut mult sânge, atunci observăm că mucoasele devin palide, alburii, extremităţile se răcesc, pulsul devine mic şi filant la început, apoi mai repede decât în starea normală animalul pare neliniştit, respiră adânc şi repede; iar dacă h. nu se opreşte, vedem respiraţia devenind din ce în ce mai repede, inima bătând puternic, pe corp apar sudori, animalul nu se mai poate ţine pe picioare, are convulsiuni, elimină fecale şi urină ca în agonie şi moare, într’un timp mai mult sau mai puţin scurt, după cum scurgerea de sânge se face mai repede şi mai abundentă. Dacă animalul care a pierdut mult sânge nu moare, atunci el rămâne cu o anemie foarte gravă, de cele mai multe ori incurabilă. Tratament. In h. arterială şi venoasă, se va face compresiunea cu tifon sau cu vată, sau mai bine legătura arterei sau venei, ori aplicarea unei pense, ce se lasă pe loc; uneori oprirea sângelui - hemostaza - se poate realiza prin legătura cu un tub de cauciuc «au chiar numai prin arderea cu ferul roşu - cauterizare In h. capilare, înpânzate, se va stropi regiunea cu furtunul ori cu stropitoarea, ori cu irigatorul, cu apă rece sau cu o soluţie alcolică fenicată; ori cu apă caldă la 55° sau cu o soluţie antiseptică caldă - boricată, fenicată, permanganat, etc. -. Tampoane cu apă oxigenată pură sau cu o soluţie concentrată de antipirină - 10—15% - sau cu ser gelatinat, ori cu o soluţie de peptonă 5%, sau cu o soluţie de perclorură de 5%, ori cu ser normal temperatura de 50°—55°. In h. bucale, tamponările cu tifon iodofor-mat, singure pot opri h. In h. mucoaselor accesibile, se vor face spălături, injecţii ori pulverizări cu o soluţie de adrenalină 1/1000—1/5000 sau cu o soluţie de peptonă 5% sau cu o soluţie gelatinată 5—10 la 100 -la care se adaogă şi clorură de calciu 1----2 gr. -, ori cu apă caldă simplă la temperatura de 50°—55°. In hemoragiile bucale, tamponarea cu alcool rectificat a dat tot atât de bune rezultate ca şi apa oxigenată. In hemoragiile traumatice grave, se va face tamponarea rapidă a regiunei, ligaturân-du-se în masă această regiune sau aplicân-du-se pense hemostatice; apoi injecţiuni in-travenoase cu serul sau soluţia isotonică Rin-ger—Loke, care pe lângă proprietăţile hemostatice mai posedă şi calitatea de a mări puterea de cuagulare a sângelui, calitate pe care o are şi serul normal de cal, care poate fi aplicat şi subcutan ori chiar pe cale bucală. Recent, aceleaşi proprietăţi hemostatice se acordă citratului de sodiu şi pituisa-nului - lob posterior hipofiză -, mai ales în tratamentul epistaxisului, iar în cazurile însoţite şi de hemofilie, extractului ovarian - doza 0 gr. 25 după Kimm şi V. Allen -. In hemoragiile interne: Injecţiuni sub piele cu ser .gelatinat, ori cu ser gelatinat şi cu ergotină sau cu clorură de calciu: Extras fluid de secală cornută 5 cm. c. Gelatină......................40 gr. Ser fiziologic................ 1000 gr. Gelatină......... 50 gr. Clorură de calciu 10 gr. Apă distilată . 1000 gr. In hemoptizii, injecţiile abundente şi repetate cu ©xigen sau aer, făcute sub pielea toraxului, sau dovedit ca excelente hemostatice. Intern, pe cale bucală, se poate da: clorură de calciu, ser de cal, gelatină, ergotină, iar mai târziu iodură de potasiu, care să favorizeze resorbţia sângelui scurs - în L interne-. G. Rad. Cal. HEMOROIZI. - Med. Vet. - Sin. - Trânjii -Dilatarea sau varicele venelor din rectum şi anus, foarte rar de văzut la animalele noastre, uneori la cal şi la câine, la aceasta din urmă coincidând cu inflamaţia glandelor anale, iar la cel dintâi nu trebuie luaţi drept hemoroizi, larvele de gastrofili - v. gastrofiliaza -. Cauze. — Artritismul, lipsa de mişcare, obezitatea, supraalimentaţia, constipaţia, u-nele afecţiuni ce pot provoca o jenă a circulaţiei venoase. 41 HEMOSTAT1C-HEP1 ALUS HÜMÜLI Semne. — Dilataţii venoase, roşii, umflate, noduroase, fie că se văd, fie că se simt la exploraţia rectală, ce se pot rupe uneori, putând da loc la excremente cu sânge, ori la adevărate hemoragii. Animalul este con-stipat, are mâncărimi la şezut şi tenesm - scremete Tratament. — Se va combate constipaţia prin măsuri laxative, cu seminţe de in, er-bivorelor; prin hrană cu unt cu miere, untdelemn, carnivorelor. Se va căuta a nu se obişnui animalele cu medicamente purgative. La nevoie, clisme călduţe, glicerinate, oleu de ricin, magnezie hidratată, mană. Se va calma şi dezinfecta cu supozitoare având la bază opiacee, beladonă, extract de ratanhia, sau se va unge cu onguent populeu, ori cu pomadă de castane sălbatice pulverizate, adrenalină şi stovaină. Pentru câine, supozitoarele următoare ne-au dat totdeauna bune rezultate^ în cazurile dureroase mai aleşi Extract de beliadonă 1 centigr., extract te-baic 2 centigr., Extract ratanhia 1 gr. Unt de cacao 3 gr. Recomandăm, de asemeni, pomada antihemoroidală Midy. Uneori, spă-iăturile simple, reci, uşor laudanizate sau cu puţină tinctură de opium, pot da aceleaşi bune efecte. G. Rad. Cal. HEMOSTATIC. - Med. - Mijloc prin care oprim o hemoragie. Se întrebuinţează în acest scop: a - medicamente vaso-construc-torii sau coagulante ca perclorură de fier, apă oxigenată, adrenalină, etc.; b - mijloace mecanice ca oprirea circulaţiei prin legături făcute deasupra tăieturii, compresiuni cu tampoane, suturi, sau legarea vaselor sangvine sau chiar aplicarea de pense hemostatice pe vase. N. A. HEMOSTAZĂ. - Med. Vet, - v, Hemoragie. HEMOTERAPIE. - Med. Vet. - Este metoda de tratament prin care întrebuinţăm drept medicament elemente de ale sângelui — ser - seroterapia - sau chiar sânge - hemo-terapia De obiceiu se întrebuinţează sub formă de injecţii sub piele sau în venă. Se poate injecta bolnavului sânge dela alt individ - heterohemoterapia - sau sânge propriu - autohemoterapia -, luat din venă şi injectat sub piele. Această metodă se întrebuinţează în tratamentul diferitelor maladii dar mai ales în tratamentul dermatozelor - boale de piele-: prurit, prurigo, exeme, etc. N. A HENICOPUS. - Zool. - Insectă de talie mică, din ordinul coleoptere 41—5 mm. lung. foarte păros de obicei bronzat sau cenuşiu, plumburiii, trăind pe flori. Picioarele la extremitate sunt depărtate sau strâmbe. HEPATICA. - Bot. - v. Anemone. HEPATICAE. - Bot. - Clasă din Musci-neae, făcând trecerea între thalophyte şi muşchi. Prezintă toate caracterele mijlocii între un thal omogen şi o tulpină cu frunze. Cresc pe pământuri umede, în păduri sau la marginea povârnişurilor umbrite; Marchantía polymorfa — foarte comună — trăeşte chiar printre pietrele de pavaj, în curţile umede sau între crăpăturile stâncilor, Frullania dilatata — specie foarte comună — creşte pe trunchiul copacilor; foarte puţine —1 Frullania tamarisci — pot rezista arşiţei soarelui. Marchantía polymorpha este tipul diferenţierii mijlocii, cu thalul ea o lamă plană ramificată dichotomic. Are pe faţa inferioară o serie de lamele transversale care seamănă cu nişte frunze mici. Se înmulţeşte prin ruperea ramurilor dichoto-mice, care devin independente, şi prin pro-pagule. Pe faţa superioară se formează con-ceptacule în formă de coşuri din fundul cărora se ridică papile ou vârfuri pluricelu-lare şi propagulele. Acestea sunt lenticulare şi au marginile răsfrânte. Căzând pe un mediu umed, generează un thal nou. In-sfârşit, Marchantía se mai poate înmulţi şi prin spori. In acest scop thalul desvoltă pe faţa superioară două feluri de capiliţii: bărbăteşti ■— purtând anteridii pe faţa lor superioară — şi femeieşti, cu arhegoane pe cea inferioară. Anteridiile sunt saci pedice-laţi, aşezaţi pe fundul unor cavităţi. Au pereţii formaţi dintr’un singur rând de celule, iar în interior se găsesc celulele mame ale anterozoizilor. Aceştia au formă de filamente răsucite elicoidal, sunt prevăzuţi cu doi cili lungi şi sunt puşi în libertate la maturitate. Arhegonul, în formă de butelie cu gâtul lung, închide oosfera. Aceasta, fecundată de un anterozoid se transformă în ou, care — desvoltându-se — formează un sporange pe-dicelat — sporogonul. In interior, celulele mame ale sporilor sunt dispuse în şiruri, despărţite prin celule fuziforme, lungi, prevăzute cu îngroşări spiralate, numite ela-tere care prin mişcări proprii asigură răspândirea sporilor. H. se clasifică după deschiderea sporangelui: transversală sau terminală la Maircharatineae, longitudinală la Jungermanineae. v, ac, V. M. HEPATITĂ. - Med. - Inflamaţia ficatului; poate fi primitiva sau secundară. H. sunt a-cute, cronice şi parenchimatoase. Cele mai deseori se întâlnesc h. secundare, datorite unor intoxicaţiuni generale sau a diverselor boli, ca cele tyfoide, pneumonii ori supu-raţiuni de lungă durată ale diverselor organe. H. D. HEPIALUS HUMULI. - Ent. - Insectă din ord. Lepidoptere fam. Hepialidae. Această insectă polifagă atacă mai adesea canabi-neaele şi alte plante cultivate. Adulţii apar în Iunie şi Iulie. Ei sunt caracteristici prin forma triunghiulară a aripilor anterioare. Antenele foarte scurte, palpii maxilari foarte întăriţi şi picioarele fără pinteni terminali. Masculii sunt albi, aripile mărginite de o dungă roşcată, cu corpul negricios tibiile posterioare au o tufă de peri tari, solzoşi. Fe- HEPIALUS LUPJLINUS-ÎIERACLEUM 42 melele sunt de un gri gălbui deschis cu aripile anterioare striate transversal, mărimea 45—70 m'm.; sunt fluturi crepusculari. Au sbor puternic. încrucişarea se face la începutul lui Iulie, deasemeni şi depunerea ouă-lor. Femela aruncă din sbor ouăle pe pământ. Tânăra larvă, îndată ce a ieşit, se afundă în pământ şi roade tulpinele subterane şi suprafaţa rădăcinelor groase ale Fig. 60. — HEPIALUS HUMULI. - Mascul şi femelă. hameiului, ale cânepei, mai rar ale cartofului, sfeclei şi cerealelor. Desvoltarea este foarte lentă. Toamna şi iarna o petrece fără să crească mult. In cursul anului următor pagubele sunt considerabile numai vara şi toamna. Tocmai în a doua iarnă îşi termină creşterea. Ea se afundă în pământ la 10---------20 cm. şi în luna Aprilie se transformă în crisalidă. Apoi, în Iunie, iese la suprafaţă adultul. Omida de h. humuli este foarte caracteristică. Are 5------6 cm. lungime, aproape în întregime albă, capul negru brun, foarte mare şi mai lat decât alte părţi ale insectei. 'Corpul este alungit, suplu şi sinuos, cu segmente foarte vizibile separate unul de altul. Fiecare din ele poartă dorsal un număr de plăci negre regulat şi simetric dispuse. Este răspândită în toată Europa centrală şi în Asia. Nu s*a găsit nici un mijloc de luptă contra acestei insecte. HEPIALUS LUPULINUS. - Ent. - Insectă din ord. Lepidoptere, fam. Hepialidae. A- ceastă insectă este peste măsură polifagă. Larva sa se întâlneşte des în tufele de gra-minee şi în livezi. Adultul apare în Mai, Iunie. Sunt fluturi cu aspect caracteristic din pricina formei alungite a aripilor şi a antenelor mici. Mărimea între 25----------35 mm. Colorat aproape uniform de un brun deschis - culoarea alunei - la fel pe aripile posterioare ca şi pe cele anterioare. Ultimele au o serie de pete mai clare oblice şi o bandă longitudinală la punctul de inserţie. Aceste insecte sboară numai noaptea. Masculii sunt atraşi de femele şi împreunarea se face în Iunie. Depunerea ouălor şe face în Iunie, la baza plantelor, iar ieşirea micelor larve se produce după 9 zile. Larva se adânceşte în pământ printre rădăcini. Creşterea lor este foarte rapidă, şi se hrănesc pe socoteala tulpinilor subterane mai ales de gra-minee şi cereale. S’a semnalat pe fragă, lăptucă, izmă, liliac, bujor, curpen de pădure şi pe rădăcinele de coacăz, salată şi lucernă. Larvele se desvoltă în timpul verii şi toamnei. Sunt foarte rezistente la ger continuând să se alimenteze şi în timpul iernii. In Aprilie se transformă în nimfă, în pământ, iar în Mai apare adultul. Larva este caracteristică prin capul său foarte mare - mai mult sau mai puţin pentagonal - de culoare brun-roşcată, şi mai lat decât restul corpului foarte lung şi sinuos, alb în întregime şi acoperit cu peri lungi. Segmentele sunt vizibil separate unele de altele şi divizate în făşii succesive. Fosele labelor abdominale în număr de 10 au deasupra foarte mulţi spiculi tari dispuşi în formă de coroană, mai numeroşi pe marginea internă. Este răspândit în toată Europa până ’n Asia. Nu se cunosc paraziţi naturali. Trăind în pământ distrugerea lor este foarte dificilă; se întrebuinţează sulfura de carbon. HERACLEUM. - Bot. - pop. Crucea pământului -. Gen de plante din familia Um-belliferae, subfam. Peucedaneae. Plante erbacee, deobicei înalte. Frunzele pot fi pal-mat-sectate sau penate, cu segmente late, lobate. U'mbela adeseori mare, cu multe radii. Involucrul lipseşte sau este caduc. Involu-celul se află. Flori cu corola albă-roşietică, verzue sau gălbue. Fructe păroase sau gla-bre, comprimate, eliptice sau ovate, cu câte 5 coaste dintre cari 2 marginale mai îngroşate şi 3 centrale. In flora noastră, genul este reprezentat prin 3 specii. Astfel, în regiunea câmpiei şi a dealurilor, destul de comună prin fâneţe şi poeni, este H. sphondylium L. - Crucea pământului - v. ac. - Mai puţin răspândită este H. sibiricum L., cu flori galben-verzui şi cu fructe glabre. In munţi creşte H. pal-matuim Baumg., plantă înaltă de 1 -2 m. cu frunze foarte mari, subcordat rotunde, 5-9 lobate, lobii 2-3 fidaţi. Umbelele foarte mari. Creşte prin locuri umbroase şi umede în regiunea subalpină. Specii mai importante pentru cultura horticolă sunt H. laciniatum Horn., H. lanatum Michx., H. barbatum Led., şi mai ales H. mantegazzianum Som. et Lev. - H. gigan-teum Hort, originar din 'Caucaz, introdusă în cultură în 1895 de Som'mier şi Levier, de când s*a introdus în mai toate grădinile; întreaga această plantă ajunge la dimensiuni 43 HERĂSTRĂU-HERBAR într’adevăr gigantice, înălţime de 3,5-4 m., lamina frunzelor până la 1 m. lungime, diametrul umbelelor 50 cm., diametru pedun-culului umbelei până la 10 cm. Înmulţirea plantei - e anuală - se face din sămânţă, care în cultură se produce în cantitate mare. Tot din speciile mari de H. cultivate în grădini e şi H. speciosum Weinm., originar din Cau-caz, Armenia şi Curdistan. O specie care ar trebui încercată în cultura horticolă e şi H. palmatum Bmg., o plantă endemică a munţilor Bârsei; prin dimensiunile ei ar putea concura cu speciile înalte exotice. P. Cretz. şi Al. Bel. HERĂSTRĂU. - v. învăţământ. HERBA-MATE. - Bot. - Sin. Yerba de Maté. Plantă din fam. Aquifoliaceae - Ilex pairaguariensis St. Hill. Arbore sau arbust din Nordul Argentinei şi din Paraguay, cu frunze cuneate, lungi până Ia 5 cm., îngustate în peţiol şi inflorescenţe fasciculate. Se utilizează ca condiment frunzele recoltate din luna Decembrie până în August. Ramurile cu frunze se trec printr’un foc deschis, apoi se atârnă deasupra fumului, unde stau 36 până la 48 de ore, după care se sfărâmă. In mod raţional se prăjesc întocmai ca cafeaua. Din cauza unui procent ridicat de coffeină, H-M. dă o băutură excitantă, care înlocuieşte cu mult succes cafeaua. In Europa s’a introdus încă de multă vreme, în special în Anglia; această băutură nu s’a răspândit prea 'mult, din cauza gustului particular care nu este plăcut în Europa. P. Cretz. HERBAR. - Bot. - Colecţie de plante uscate prin presare. Serveşte la studiul plantelor pentru a le avea în toate fazele lor, fiind indispensabil ca material de comparaţie şi studii în sistematica plantelor. Cele mai însemnate h. sunt conservate în principalele muzee şi institute botanice din lume: ca h. Iui Linné delà Londra. Pentru a compune un h. avem nevoie de următoarele instrumente şi material: 1. - Mapa de ierbori- zat care poate fi simplă, compusă din 2 pereţi de carton legaţi cu sfoară sau panglică, sau poate fi mai complicată. 2. - Cutia de ierborizat este o cutie de tinichea de forme şi mărimi diferite. Este utilă în excursiile pe munţi unde timpul este foarte sckimbăcios şi trebuie să se grăbească colectarea. 3. -Presa poate fi din lemn sau fier; cele mai potrivite sunt nişte rame de lemn sau fier prevăzute cu reţea de sârmă şi legate între ele cu sfori sau curele. 4.-0 casma sau un cuţitaş pentru a scoate şi rădăcinile plantei. 5. - Sugativă albă sau cenuşie, în caz de nevoie chiar şi foi de gazete. Plantele se adună pe timp frumos şi deobicei cele de statură mică cu rădăcină cu tot, iar la cele mari culegem numai părţi caracteristice: frunze, flori şi fructe. Trebuie «ă luăm numai plante complet desvoltate şi neatacate de insecte. Câteva indicaţiuni referitoare la culegerea unor anumite specii: Polipodiaceele se culeg când sporangii ruginii depe dosul frunzelor au ajuns la maturitate. Equiseta-ceele se culeg cu sporangii din vârful tulpinii. Coniferele cu flori şi fructe. Dicotile- HERBEMONT-HER COGA MIE 44 donatele cu floare şi fruct. Potajmogetona-ceele când fructul s’a copt, Gramineele fiind tufoase, se smulge tufa întreagă. Deasemeni însemnăm într’un carneţel caracterele mai însemnate ale plantei, care se pot studia mai uşor pe planta verde. Exemplu: la genul Ca-rex, numărul stigmatelor, la Orhidee culoarea florilor. Când adunăm plante parazfte culegem şi planta ospitalieră. Uşcarea plantelor se face astfel: Plantele verzi se aşează pe o coală de sugativă albă, unde rămân până se usucă complet. Peste această coală se pun sugative cenuşii pânăce suprafaţa devine p’ană. Apoi altă coală lalbă ciu plante şi iar coaie cenuşii, etc. pânăce alcătuim un teanc destul de mare; îl aşezăm la presă unde rămâne până se usjucă. In acest timp hârtia sugativă cenuşie se schimbă foarte des chiar zilnic uşurând uscarea plantei. Planta este uscată atunci când fiind pipăită sau dusă la obraz nu simţim răceală. Scoase din sugative plantele se trec în coa’e albe de hârtie şi se ţin până vor fi lipite; lipirea se face pe jumătate coală de hârtie prevăzută cu o etichetă pe care scriem numele plantei latinesc şi românesc, locul şi data colectării. vre-o 3 zile în care timp străbat vaporii de sulfură şi astfel se face desinfecţia: Sulfura de C. trebuie ferită de lumina solară şi zguduiri. 3. - Petrolul este utilizat atunci când conservăm plante suculente, crasulacee, Eu-phorbiacee, Compozee şi chiar unele Umbe-lifere. In parte $e întrebuinţează amestecat cu trei părţi benzină. In acest procedeu se unge sau se cufundă planta. Nicio plantă nu trebuie aşezată în h. înainte de a fi de-sinfectată. Contra mucegaiului folosim alcool absolut stropind sau ungând planta. De cele mai multe ori se face o tratare înainte de Fig. 62. — VACA DE RASA HEREFORD. Fig. 63. — TAUR DE RASĂ HEREFORD. Conservarea herbarelor. Nu este deajuns numai a colecta plantele dar trebuie să luptăm aprig contra insectelor cari ne pot distruge întreaga muncă. Mijloacele de combatere sunt: I. - Ungerea, scufundarea între-gei plante într’o soluţie de sublimat de 2-3%. 2. - Sulfura de carbon. Intr’un vas ce se poate închide ermetic, dupăce se pune la fund o capsulă de porţelan cu sulfura de C., se aşează coletul cu plante uscate si se lasă presare. Aşa plantele foarte suculente se aşează între două cartoane sau scânduri, ca să piardă o parte din suc şi apoi se pun la presă. Tulpinele subterane, cepele, tuberculii, rizo-mii, se taie în mai muiite bucăţi. Plantele cu foi caduce sau ramurile de conifere întâi se fierb aau se lasă să se vestejească puţin şi apoi, dupăce stau câteva ore în glicerină. se tratează mai departe. După ce am îndeplinit toate aceste condi-ţiuni suntem siguri vă vom aveau un h. reuşit. M. Vr. HERBEMONT. “ vitic - v. hibrizi. HERBSTBUTTERBIRNE. - Pom. - Varietate de pere din clasa Beurre. Coacerea Octomvrie-Noem-vrie. Creşterea viguroasă. Pomul cere pământ şi expoziţie bune. Se altoeşte pe sălbatec, dar se poate cultiva şi pe gutui însă realtoit pe o varietate puternică. Producţia este mare. Fructul voluminos, excelent pentru masă. HERCOGAMIE. - Bot. - însuşirea unor flori hemafrodite, homogame - chasmogame, de a avea antenele şi stigmatele astfel dis- 45 HERD-BOOK-HERGHELII puse încât autofecundaţia să fie imposibilă. Este un caz special de allogamie - v. ac. -Exemple de h. se găsesc la Orhidee şi Ascle-piadaceae - existenţa polenului sub formă de polinii la floarea de iris - staminele acoperite de stilele petaloide - ş. a. V. M. HERD-BOOK. - Zoot. - Cuvânt englezesc întrebuinţat pentru demimirea registrelor genealogice la Bovidee. HEREFORD. - Zoot. - Este o rasă de vaci din Anglia. Are părul de culoare roşie, alb Fiff. 64. — RASA HEREFORD AMERICAN. pe cap, pe spinare şi pe abdomen; capul de mărime mijlocie, are fruntea largă, coarnele scurte şi puternice. Capul e a-hingit, pieptul lung şi larg, crupa dreaptă, membreSe scurte şi drepte. E proprie pentru măcelărie, foarte rezistentă şi aptă pentru serviciu, însă mediocră din punct de vedere al producţiei de lapte. HERETE. - Zool. - v. Erete. HERGHELII. - Zoot. - Sub numele de li. se înţeleg toaite acele instituţii de Stat sau particulare care fac creştere de cai după an\umiiite reguli tehnice, având drept «cop îmbunătăţirea rasei. In orice h. nu numărul este principalul, ci calitatea animalelor. Deci o h. pentmi ca să poată corespunde scopului său, trebue să se compună din «armăsari de elită şi de iepe de valoare, iar creşterea să se facă raţional şi după mn plan bine întocmit, potrivit regiune! respective. După felul de conducere şi administrare hergheliile se împart în;' h. de Stat şi h. particularei. 'Cele de Stat şi ele la rândul lor se sub divid în: civile şi militare. H. de Stait civile, numite încă şi h. na- ţionale, au de scop, după cum am spus, îmbunătăţirea materialului cabalin. Această acţiune o îndeplinesc prin producerea de armăsari de elită, care se varsă în depozitele de armasari - v. ac. de unde sunt trimişi în staţiunile de montă. Pe lângă aceşti armăsari h. mai produG şi armăsari pentru propriile lor trebuinţe, aşa numiţii armăsari pepinieri, cari întotdeauna sunt exemplarele cu însuşirile cele mai alese. H. militare au o acţiune de îmbunătăţire a calului mai restrânsă, această mărginindu-se mai mult la acoperirea şi asigurarea cailor necesari armatei. Astăzi tendinţele statelor de a (avea armate puternice le fac să susţină o vie politică a h. naţionale ciu ajutorul cărora se asigură reproducătorii de valoare. In această privinţă e semnificativ că ţările cu airmate puternice au şi cele mai mari şi vestite herghelii - Germiainia, Frajnţa, Rusia, etc. - In ce priveşte originea hergheliilor, trebue să spunem, că sunt amintite din cea «nai veche antichitate. Herodot spune, că Cyrus avea în Babilonia o h. de 800 armăsari şi 16.000 iepe. Apoi Virgil în Bucolicele sale ne Fig. 65. — HERGHELIA BONTIDA. — Secţia Blaga. dă amănunte interesante despre creşterea cailor în h. De asemenea, Regele Filip al Macedoniei şi Cairol Cel Mare aveau h. vestite. Prima h. în Germania s’a înfiinţat la 965 la Stuttgart pe Neckar, de Rudolf von Schwaben; la 1560 Maximilian al II-lea fonda vestita h. Kladrub - astăzi în Cehoslovacia -, la 1580 h. Lippiza, în Karst, la 1639 h. San Rossore de lângă Pisa, la 1714 h. HERGHELII franţuzească din Le Pin, la 1 722 Graditz, la 1732 vestita h. Trakehnen, din Prusia orientală, la 1751 h. Pompadour în Franţa, la 1 785 h. ungurească Mesohegyes, la 1 792 h. Rădăuţi, la 1798 Piber în Austria, la 1806 Babolna în Ungaria, la 1853 Kisber în Ungaria, la 1861 Ferrara în Italia, la 1868 h. Făgăraş, etc. ‘ In trecutul ţării noastre h. au jucat un rol de câpătenie. Hrisoavele ne spun că până a-cum 100 ani, la noi, în multe părţi, se găseau h. în stare de semisălbăticie. Ca o dovadă în plus că ţara noastră se bucura de o creştere aleiasă de cai, este faptul destul de bine dovedit, că ungurii şi nemţii la înte-meerea vestitelor lor h. Mezo-hegyes şi Trakehnen au adus un număr mare de iepe-mame din Moldo via. Această creştere aleasă de cai s’a păstrat timp îndelungat la mănăstiri; mai lailes, Mănăstirea Neamţ şi CăldăruŞani erau vestite în producerea de cai de călărie şi trăsură. Cu secularizarea averilor mănăstireşti creşterea cailor s’a continuat în h. particulare, destul de multe şi bune, în Moldova şi Muntenia. Cu timpul, datorită faptului că şi alte State şi-au creiat h. încât crescătorii noştrii nu mai găseau mijloace de desfai a animalelor, apoi hrana tot mai slabă şi suficientă, adăpostul neigienic, etc. au împrejurări cari au dus la slăbirea creş şi chiar la degenerarea vestitului cal ro nesc. Aşa că în aceste împrejurări St a trebuit să ia măsuri de încurajare, acest scop s’a înfiinţat prima h. din ili Vig. 66. • SECŢIILE DE HERGHELIE LONA DE JOS ŞI DE SUS. noastră la 1864 la Reviga, Copuzu şi 0< Bărăganului, în Ialomiţa. Efectivul coi din 120 iepie de prăsilă, alese dela mâi tirile: Cernica, Căldăruşani şi Pasărea. C ducerea h. o avea călugărul Eliseu. D Fig. 67. — HERGHELIA SÂMBĂTA DE JOS. — Grup de armăsari. 47 HERGHELII Fig. 69. — HERGHELIA BONŢ1DA. — Armăsari de doi ani. Figr. 70. — HERGHELIA BONTIDA. — Grup de iepe pline. Fig. 71. — HERGHELIA BONTIDA. — Grup de armăsari din North Star XVII. câtva timp h., nedând roadele aşteptate, a lichidat. O a doua încercare s*a făcut în anul 1874 înfiinţându-se la Nucet o altă h., pusă sub autoritatea Ministerului de Răsboi. La 1895 a fost trecută la Cislău, iar la 1909 se < fiinţează. După această dată, până la boi» acţiunea hipică a Statului se manif numai sub fortnă de depozite de armăs După răsboi s*a revenit însă din nou la 49 HERGHELII astăzi Statul nostru ducând o frumoasă politică zootehnică în această privinţă. Astfel, Fig. 72. — HERGHELIA SÂMBĂTA. Grup de iepe la păşune. h. H. militare dela: Cislau, Flămânzi, Somoş-cheş şi Jigălia aparţin Ministerului Apărării Naţionale. Creşterea cailor în h. naţionale este din cele mai alese. Curăţenia, ordinea şi disciplina militărească atrage atenţia tuturor vizitatorilor. Aceste h. înfiinţate cu un material de adunătură, cu origine dubioasă şi conformaţie defectuoasă, prin priceperea şi dragostea conducătorilor îi. au ajuns să fie o fală a ţării. Progresele, faţă de trecut, sunt mari. Selecţia riguroasă, antrenamentul bine condus şi probele de judicioasă calificare au făcut din materialul cabalin al hergheliilor un material de elită. S. T. astăzi Statul nostru are 6 naţionale şi 4 h. militare. Materialul care a servit la formarea acestor h. provine din acela găsit în nouile provincii, apoi din îi. ungureşti şi din materialul vărsat de h. militare. Să spunem un cuvânt despre herghelie în parte: H. Bonţida " Cluj - a luiat fiinţă în 1919, condusă de către Consiliul Di-rigent până la 1920. La aceaistă h. se creşte Noniius mic, Furioso şi North - Star. H. Rădăuţi • Bucovina - a luat fiinţă tot în 1919 pe domeniul fostei herghelii a-ustriace. La această h. se creşte rasa arabă sub formă de pur sânge şi jumătate sânge. Tot acolo se creşte şi rasa Hu-ţulă. H. Ruşeţu - Brăila - a luat fiinţă în 1920 în clădirile fostului Domeniu al Coroanei. Până la crescut Noniusul, creşte Ghidranul. H. Sâmbăta de Jos - Făgăraş - s*a înfiinţat la 1920 în clădirile fostei herghelii ungureşti. La această herghelie se creşte rasa Lipiţană. H. Pădureni - Timiş-Torontal - a luat fiinţă la 1923; se creşte Noniusul' mare. H. Mangalia - Constanţa - s*a înfiinţat l|a 1929 şi serveşte la producerea cailor arabi. Toate aceste h., după broşura: Activita-■ tea Instituţiilor zootehnice pe anul 1937, posedă: 42 armăsari pepinieri, 575 iepe-mame, 565 tineret mascul şi 564 tineret femei. H. naţionale aparţin Ministerului de Agricultură şi Domenii şi sunt conduse tehnic şi £ administrativ de Direcţia Zootehnică şi Să-unitară Veterinară. ’ : ■ l : '■ ;‘ ; :,; ' ' y, i ■;;^;C : '' : : ■ -'-V ' JVV?-' ' ' -V- -î"'”'*'/ 'V-oK 1923 s*a iar dela această dată se Fig. 74. — HERGHELIA RĂDĂUŢI. — Grup de epe la păşune. HERING-HERNIA GLOBULUI OCULAR 50 HERING. - Piscic. - Ciupea harengus Lin Fam. Clupeide. E un peşte destul de cunoscut. Are un corp comprimat, acoperit de solzi mari şi subţiri. Capul mic, prezintă o gură destul de mare. Ochii mari, sunt aşezaţi la egală distanţă de bot şi creştetul capului. Spinarea e verde-albăstrue, flancurile sunt argintii. Trăieşte în oceanul septen- Figr. 75. — HERING. trional şi Marea Nordului. înaintează de multe ori pe gurile fluviilor. Umblă pe lângă coaste în momentul depunerii icrelor în bande considerabile, numite paturi de h., de câte 5-6 km. lungime pe 3-4 km. lăţime. C. Ant. HERMAFRODIT. - Biol. - Individul - din regnul animal sau vegetal - care poartă în acelaş timp organe reproducătoare atât mas-cule cât şi femele. - v. hermafroditism. HERMAFRODITISM. - Gen. - însuşirea Figr. 76. — ORGANE^ GENITALE DE SCROAFĂ HERMAFRODITĂ. O: ovar; T: testicul. unor plante sau animale, de a avea organe de reproducere mascule şi femele pe acelaş individ. H. este foarte răspândit în regnul vegetal căci majoritatea plantelor au andro- ceul şi gineceul pe aoeeaş axă florală. La indivizii hermafrodiţi înmulţirea se poate face şi prin autofecundare dar în majoritatea cazurilor ea se face tot priii fecundaţie încrucişată fiindcă deobicei cele două organe au ajuns la maturitate în acelaş timp. H. poate fi protandru - când organele mascule ajung la maturitate înaintea organelor femele - sau protigin - când organele femele ajung la maturitate îaintea celor mascule. In regnul animal starea de h. se observă destul de des la animalele inferioare şi mai ales în primele faze ale desvoltării - înainte de maturitate -. Sunt dese cazurile când ovo-citele primare se desvoltă în glandele care mai târziu vor funcţiona ca testicole. Astfel s’a observat la crustaceul Arhestra Ga-marillus că majoritatea masculilor tineri au în testicolele lor ouă sau celule asemănătoare. Aceste celule dispar la indivizii maturi. Acelaş fenomen a fost observat şi la unele larve. Broock şi alţii au descris ca hermafrodit tipia un peşte teleosten. In urma diferitelor cercetări s’a găsit la nematodul Ankiplostoma două cicluri alternative de viaţă, - unul sexuat, de viaţă liberă, cu masculi şi femele, laltul h. cu viaţă parazitară în plămânul broaştei. Indivizii h. şi femelele libere de Ankiplostoma au câte 12 cromozomi în celulele lor, iar bărbaţii liberi numai I 1 cromozomi. La animalele superioare starea de h. tipic este aproape inexistentă. In cele mai multe cazuri avem deaface cu o pseudo stare de h. datorită faptului că din cauza unor tur-burări în secreţiunea hormonică apar anumite caractere sexuale secundare caracteris-tice sexului opus de cel al individului. A. I. B. HERMELIN. - Zool. - Putorius ertminea -v. Hermină. HERMELINĂ. - Zoot. - Rasă de iepuri de casă. - v. ac. HERMELINIĂ. - Zoot. - Culoare compusă la cal, constă dintr*un fond alb presărat cu pete roşcate de mărimea unor piese de 2 lei sau 'mai mari. Se mai numeşte culoare pestriţă şi impropriu tigrată. Ex.: culoarea h. a cailor de rasă Pinzgau. HERMINĂ. - Zool. - Mustela erminea. -Mamifer carnivor de talie mică, din genul jderului. Blana sa, foarte preţioasă, este de culoare albă iarna şi cafenie deschisă vara, cu coada neagră. Numele său vine dela Armenia, ţara în care se găseşte în special. HERMINATĂ. - Avic. * Sin. Columbia. Culoare la găini. Se caracterizează printr’un fond deschis cu uşoare dungi negre pe gât, aripi şi coadă. Ex.: culoarea h. a raselor de găinii Sussex, Brahma, Wyandotte etc. Caracter legat de sex. HERNIA GLOBULUI OCULAR. - Med. -Ieşirea globului ocular din orbită. Poate fi cauzată de tumorile ancorismale, fibroase sau 51 HERNIA RĂDĂCINILOR DE VARZĂ-HERN1E flegmoase care se desvoltă în interiorul orbitei şi - prin volumul lor - împing globul ocular înainte. Provoacă turburări de vedere şi dureri destul de mari, a căror durată este în raport cu intensitatea cauzei. Tratamentul constă în combaterea leziunilor iniţiale* hernia rădăcinilor de varză. - Fitop. - Boală foarte răspândită şi păgubitoare, caracterizată prin umflături pe rădăcini. Agentul patogen: ciuperca Plasmodio-phora brassicae Wor. din Phyco- sau Archi-mycetes. Figf. 77. — PLASMODIOPHORA BRASSICAE. — 1. Rădăcină de varză atinsă. 2. Celule ale rădăcinii, cu parazitul în formă .de plasmodiu - Ci şi C2 - 3. Plasmodiul transformat în spori; C3 celule tinere, C4 celule adulte într’o celulă uriaşă. 4. Des-voltarea sporului; Sp. g, germinaţia; z, faza de zoospor My, myxamoebă. 5. Plasmodi/u P, într’o celulă; N, nucleul celulei; n, nucleul plasmodiului; A, grăunte de amidon; B, bacterii. Prin iritaţia parazitului, ţesuturile rădăci-^ nilor - mari sau mici - se hipertrofiază mult ^ şi apar nişte excrescenţe de forme şi mărimi diferite. La început umflăturile au - în sec- Îie - aspect şi consistenţă de rădăcină mală; mai târziu însă - prin August -se brunifică, putrezesc şi - prin Sep-ibrie - se dezagregă sub acţiunea dife-lor saprofite. Sistemul radical fiind ata-nu-şi îndeplineşte funcţiunile, iar planta ofileşte şi - fn orele de căldură poate fi asă, uşor, din pământ, nfecţia se face prin perii absorbanţi şi ?ct prin celulele rădăcinilor. In punctele infecţie iau naştere tumorile care - prin confluenţă - devin nişte masse neregulate şi adesea voluminoase. In celulele rădăcinilor atacate, ciuperca are aspect de massă granuloasă, amestecată cu protoplasma plantei gazdă; este în stare de plasmodiu. Acesta creşte şi se divide o-dată cu celula gazdă, se nutreşte cu conţinutul ei şi - la un moment dat - se transformă total în spori hialini, rotunzi, mici -2 - cu membrană şi nucleu. Prin putrezirea rădăcinilor sporii sunt puşi în libertate şi se împrăştie în sol unde - după un timp - germinează în zoospori cari se transformă în amoebe şi atacă plantele noui. Plasmodiophora brassicae atacă toate varietăţile de varză, deasemenea napii, ridichea şi alte crucifere cultivate sau sălbatice. Condiţiunile pentru infecţia plantei şi desvoltarea parazitului sunt: prezenţa sporilor în sol; umiditate - optimum 75-90% din capacitatea totală de absorbţie a solului temperatură potrivită - 18-24° C. - şi reac-ţiune slab acidă a solului - pH 6-6, 5. Combatere: evitarea solurilor infectate, rotaţie cu excluderea cruciferelor pentru 4-5 ani, distrugerea cruciferelor sălbatice - Cap-sella, Erysimum ş. a. - distrugerea plantelor bolnave şi a resturilor, după recoltare, introducerea amendamentelor calcaroase -5-6 tone la ha. - înlocuirea bălegarului prin îngrăşăminte minerale potasice şi fosfatice, înlocuirea sau sterilizarea solului din răsadniţe, distrugerea răsadului bolnav şi transplantarea numai a celui sănătos. V. Gh. HERNIARIA. - Bot. - Gen. din fam. Ca-ryophillaceae. Plante mici cu trulpine târâtoare. Frunze mici, eliptice sau îngust lanceolate. La baza frunzelor se găsesc tstipele membranoase. Caliciul cu sepalele libere sau abia concrescute la bază, fără petalei sau cu petale subulate, ovarul infer, stile sau stigmate 2, şi capsula 2-10 valvulară sau indeshiscentă cu 1 sau mai multe seminţe. Are 3 specii: H. incana, H. odora şi H. glabra. - v. feciorică. HERNIE. - Med. Vet. - Betegeala. - Sur-pătura. - Vătămătura. - Tumoare, bolfă sau umflătură ce iese - sau scapă - dintr’o cavitate naturală ce trebuie s’o cuprindă, prin-tr’un orificiu normal sau anormal. De pildă: intestinul ce scapă prin canalul ingvinal; muşchiul ce iese din teaca şa aponevrotică. După regiunea ce ocupă, sau după organul herniat, ea ise va numi: H. abdominală, h. intestinală, ombilicală, ingvinală, crurală, pe-rineală, diafragmatică, etc. toate acestea putând fi congenitale sau căpătate - cele mai frecvente pot fi externe ori interne. Cauze. - Conformaţia animalului - teaca vaginală slabă - hereditatea, trântitul brutal la potcovar sau pentru vre-o operaţie, animalul fiind obligat la sforţări, colicile, rupturile, cicatricele, abcesele, slăbiciunea animalului. La animale foarte debilitate de boa- HERNIE 52 Figr. 78. — HERNIE ABDOMINALĂ TRAUMATICĂ LA CAL. Figr. 80. — HERNIE ÎNVAGINALĂ LA CĂŢEA. lă, se pot observa uneori cazuri de h. de slăbiciune, în urma simplelor eforturi de ridicare, de tuse, de defecare. Ori care vor fi cauzele secundare, cauza principală - deter- FiS. 79. — HERNIE ABDOMINALĂ TRAUMATICĂ LA VACĂ. Figr. 81. — HERNIE OMBILICALA LA VIŢEL minantă însă, va fi totdeauna sforţarea şi traumatismul. Simptome. ~ Locale : umflătura de formă şi de voluim variabile, indoloră, elastică, reductibilă, putându-se angaja unul sau câteva degete, uneori chiar pumnul, în traiectul herniei - abdominală -. La unele se pot simţi chiar con-tracţiunile vernicu-lare, borborigmele - initestin -. Funcţionale: tur- burările digestiei, colici, jenă la mers, - dispnee şi semne de aisfixiere, în hernia diafragmatică ” Figr. 82. — HERNIE PERI-etc. Aproape toate NEALĂ LA CÂINE ^ 1 herniile au tendinţă la creştere, expunând astfel chiar viaţa animalului; ele se pot complica ou strangulare - mortală la armăsar, dacă nu se intervine “ ce se arată prin dureri mari, mărirea şi îndurarea tumoa-irei, care este întinsă, ireductibilă, Foarte dureroase, co“ lici, vomitări - câine alte compli-Figr. 83. —HERNIE INGVI- caţiuni sunt aderen-NALĂ LA SCROAFĂ ţele, peritonita, ş. a. 53 HERPES Diagnostic. - Nu se va confunda herniile cu tumorile moi, kisturile, abcesele, hema-tomul, etc. sub forma unor băşici cu o bază roşie. Ele apar pe buze, în jurul gurei şi pe nas. Se crede că este de origină microbienă şi a-nume ar fi provocată de un virus filtrabil. Se mai cunoaşte o maladie «ub acest nume Fig. 85. — CLUPĂ AŞEZATĂ PE O HERNIE OMBILICALĂ. Fig, 84. — SCHEMA HERNIEI ABDOMINALE, c = coapsă; p° = micul oblic; tp = tendonul pre-pubian; af = aponevroza femurală; gv = teaca va-ginală; 1 = hernie extravaginală; 2 = hernie va-ginală; 3 = hernie extravaginală prin ruperea fibroasei ; 4 = hernie crurală. Tratament. - Contra herniilor simple: bandaje, duşuri reci, vezicătoare, caustice, cauterizare, distrugerea sacului, tratament chirurgical; ansamblul manipulăriLor ce au de scop să readucă intestinul la locul său abdomi-niail normal - taxis -, ca şi operaţia - kelotomie - nu vor fi făciut decât de medicul veterinar, sub anestezie şi antisepsie rigu-Toasă; aceiasta cu atât mai miult pentru herniile complicate - cum ar fi hernia invinală strangulată -. Unele hernii, uşoare, mici, ca aceea ombilicală, pot să dispară uneori dela sine, sau numai după câteva pen&ulări cu tinctură de iod sau câteva puncte de injecţie cu o soluţie de clorură de zinc 1 la 10; daca, totuşi persistă, atunci se va aplica reducerea şi aplicarea unei clupe - menţinută I 5 zile -, ori operaţia radicjală. G. Rad, Cal. HERPES. - Med. Vet. - Boală ce apare Fig. 87. — FILAMENTE DE TRICHOPHYTON TONSURANS. Fig. 86. — Operarea urgentă a herniei strangulate. - H. tonsurans, caracterizată prin apariţia unor pete roşii, rotunde, însoţite de căderea părului. Se observă la bovidee care o transmit şi omului. Este produsă de o ciupercă - HERPOTRICHIA NIGRA-HESSA 54 Tricophiton tonsurans. Se tratează cu diferite medicamente antiseptice, printre care un loc de frunte îl ocupă iodul sub forma de ioduri, în combinaţie cu alte medicamente, fenol, cloral, etc. N. A. HERPOTRICHIA NIGRA Hartig. - Fitop. - Cauza acestei maladii se datoreşte îngrăşământului răzoarelor cu compost. Iarna, â-cest îngrăşământ încălzindu-se, şi zăpada de dedesubt topindu-se, creiază un loc gol, în care H. găseşte o atmosferă caldă şi umedă favorabilă desvoltării. Puieţii de molid invadaţi putrezesc, iar frunzele lor sunt întreţesute de hyphele negricioase ale ciupercii. S’au identificat atacuri importante de H. pe Muntele Moldovanu, iar în Bucegi pe Piatra Arsă, Jepii Mari şi Jepii Mici. In toate aceste centre, ciuperca atacă tufărişurile de Picea excelsa, Pinus montana, Ju-niperus nana, J. communis>, situate deasupra limitei pădurii. Atacurile simultane de Neopeckia sunt de o mai mică importanţă economică. M. Bad. HESPERIA. - Zool. - Gen de fluturi din sub-ord. Rhopalocerae fam. Hesperidae. Sunt diurni, recunoscându-se prin corpul greoi şi capul lat. Omizile sunt golaşe, alungite şi capul este separat de trunchi. Crisalidele au trompa liberă. Are o singură specie: h. comma, cu sborul jos şi greoi. HESPEIRIDIE. - Biol. - Nume de fruct cărnos ca portocala sau lămâia, cu miez cărnos, şi învelite în afară de o coajă mai mult sau mai puţin tare. C. C. Georg. HESPERIS. - Bot. - Gen din fam. Cruci-fere, cu frunze alterne. Flori deobicei colorate viu, ovar 1 superior, stil simplu, stigmat 2-lamelat. Fructul este o silicuă subţire, comprimată, cu dehiscenţă longitudinală prin 2 valve. Are mai multe specii: H. tristis-Mi-r o den ie; H. silvestris, H. oblongifolia, H. ni-vea, H. obtusa, H. metronalis - Nopticoasă -v. ac. - Unele specii se cultivă şi în grădini. HESSA, musca de - Ent. - Mayetio!a destructor Say., sin. Cecidomia destructor, mică dipteră din fam. Cecidomydae. Lung. corpului 3-4 mm., culoarea cenuşie-neagră, cu excepţia laturilor abdomenului, care sunt de un roş închis. Acoperit în întregime de scame fine, 'microscopice. Capul turtit înainte şi înapoi prevăzut cu doi ochi foarte mari; din mijlocul frunţii pleacă două antene, mai lungi decât capul şi toraxul împreună; antenele cu 16-18 articole, primele două glo-buloase, mai groase şi mai scurte decât celelalte; şi la femelă şi la mascul, fiecare articol este împodobit cu perişori fini, numeroşi. Palpii maxilari au patru articole: cel dintâi, scurt; al doilea, globulos, al treilea destul de prelung, şi, însfârşit al patrulea, cilindric mai îngust, însă cu o treime mai lung decât precedentul. Toraxul negricios, deasupra cu două bande longitudinale mai deschise. Abdomenul, ale cărui laturi sunt de un roşu-închis, prezintă deasupra şi dedesubt mari plăci negre. Picioare foarte lungi, fragile, mai cu seamă cele posterioare» Tarsele cu 5 articole, primul foarte scurţ, al doilea tot atât de lung cât celelalte 3 reunite. Aripile au o nervaţiune simplificată şi stau în lungul corpului, atunci când insecta este în repaos. Aparatul genital al masculilor caracteristic: placa supragenitală foarte scurtă, larg şenţuită şi slab punctată este depăşită de placa subgenitală şi chiar de teaca penisului. Ramura terminală a forcepsului - mai alungită şi mai îngustă decât la celelalte specii - este de patru ori mai mare în lungime decât în lăţime. Unghiile sunt terminale. Adulţii apar primăvara, la date foarte diferite, când atmosfera s’a încălzit îndeajuns, iar vântul suflă uşor. Sboară destul de repede de*a o pla/ntă la alta, iar când atmosfera este liniştită formează un fel de nori la înălţimea de 2-3 m. Se pare că masculii nu participă la aceste sboruri. îndată după desvoltare, insectele se împerechează. Femelele atrag bărbaţii depe o rază destul de mare. Acuplarea ţine numai 10-20 secunde şi aproape imediat femelele fecundate încep să depună ouăle pe frunzele cerealelor şi în special ale grâului. Insecta poate trăi la noi în ţară şi pe orz sau secară. Printre grami-neele sălbatice a fost semnalată numai pe pir. Grâul este însă planta în deosebi preferată. Pentru pontă femela se aşează întotdeauna cu ciapul spre vârful frunzei şi depune ouăle în acelaş sens, unul după altul, paralel cu nervurile. Pe o singură frunză se pot găsi 5-12 ouă, iar o femelă poate depune 250-300 ouă. Viaţa unei musculiţe este de câteva zile, însă durata apariţiunii lor se poate întinde, pentru prima generaţie, pe o perioadă de 3 săptămâni. Ouăle sunt mici, roşietice, lungi de 0,6 mm., late de 0,1 mm. Incubaţia variază în raport cu temperatura. La 25° ţine 5 zile; la 9-10° aproape trei săptămâni. Larva iese din ou pela micropil care este îndreptat spre vârful frunzei. Parcurge o mică distanţă în această direcţie, apoi se întoarce, târându-se, spre ligulă, trece de ea, se strecoară sub teaca frunzei între ea şi tulpină până aproape de primul nod situat dedesubt. In acest stadiu, larva hialină, verzui-roşietică şi cu aceleaş dimensiuni ca şi oul, are o înfăţişare cu totul deosebită de aceea pe care o va căpăta mai târziu. Este împărţită în 13 segmente; capul destul de puternic, are două antene conice, divergente, perpendiculare pe axa corpului. In această fază de migraţiune, multe larve mor atât din cauza mişcărilor, cât şi din pricina poziţiei frunzelor pe care se găsesc. Mortalitatea este maximă pe frunzele 55 HESSA externe şi se micşorează pe cele interne. Larvele ajunse la subsuoara frunzelor, deasupra nodului, suferă o năpârlire şi intră în faza de nutriţie şi de creştere. Forma generală se lăţeşte, capul se învaginează şi dispare în torace, segmentul anal se rotunjeşte încrustează. Planta atacată prezintă simptome caracteristice. Frunzele capătă mai întâi o culoare mai închisă, apoi vârful se îngălbeneşte şi - însfârşit - planta moare. Dela bază pornesc fraţi înlocuitori, cu portul mai mic decât al tulpinelor înconjurătoare, fapt din Larva (Viermu$ul J Antena la femela a şi la mascul b Extremitate anterioară a larvei Planta atacată in primavara (14 generaţie) Planta atacată în toamnă (a 3- generaţie) Fig. 88. — MUSCA HESSILOR ŞI EVOLUŢIA EI. - anusul devine circular - iair ceeace este caracteristic şi specific - suprafaţa corpului se acoperă pe toate părţile cu spicule microscopice, conice, mai dense şi mai ascuţite pe anus. In acest stadiu larvele sunt incapabile de a se mişca. Părţile aparatului bucal sunt ţepene, iar poziţia ilnvaginată a capului nu le îngădue nici să roadă, nici să rupă ţesuturile plantei. Au însă glande salivare voluminoase cu o se-creţiune iritantă care subţiază pereţii a 4-5 straturi de celule de ale plantei şi provoacă, prin osmoză, trecerea sevei. Aceasta este absorbită pe cale digestivă. Pe măsură ce cresc, larvele produc alterarea şi slăbirea ţesuturilor atacate, pricinuind formaţiunea unei plăci gălbui sau brunii în centrul căreia se care rezultă un aspect neregulat al câmpului. Când numărul larvelor pe piciorul de grâu nu este prea mare - 2-4 - şi dacă timpul este favorabil - umezeală şi căldură de-ajuns - pentru desvoltarea plantei, grâul poate ajunge până la spic, isă-1 şi formeze, dar el rămâne gol, cu boabe nedesvoltate, şiş-tave. Pierderile pot atinge un procent de 80% din întreaga recoltă. După câteva săptămâni, prin Mai, larvele şi-au atins de&voltarea completă. Lungimea lor este cuprinsă între 4-5 mm., au culoare verzuie iar segmentaţia corpului nu se mai poate observa. Ele îşi aleg un loc tot în a-propierea tecei frunzei unde s’au desvoltat şi se transformă într’un fel de butoiaşe brune, bine cunoscute: pupele, cu aspectul în HESSA 56 interior, al unei seminţe de in. Examinată la microscop, pupa prezintă toate caracterele larvei din faza de nutriţie şi de creştere. In interior însă se observă larva într’un al treilea stadiu: albicioasă, alungită, turtită, divizată în 1 3 segmente, cu un cap bine precizat, cu prototoraxul prevăzut cu un apendice chitinos şi cu segmentul anal bilobat şi având pe fiecare jumătate a sa câte trei papile hialine. Larva se răsuceşte în pupă, a-şezându-se eu capul spre extremitatea superioară a frunzei, iar în câteva zile se preface în nimfă. Aceasta are în regiunea frontală un corn ogival care perforează învelişurile pupale şi - prin mişcări proprii - is-buteşte să iasă pe jumătate în aer liber. ¡In acest moment pielea se rupe în mai multe locuri şi apare adultul prin Iulie. Evoluţia acestei a doua generaţiuni are loc mai ales pe samulastra de grâu, însă poate fi găsită şi pe graminee sălbatece, cu deosebire pe pir, din care cauză a trecut neobservată la noi în ţară, cu atât mai mult cu cât nu prejudiciază în mod direct. Timpul necesar des-voltării acestei generaţiuni este mult mai scurt din pricina temperaturii mai ridicate şi mai constante. In Nordul ţării, generaţia de vară nu trebuie luată în seamă, întrucât se suprapune aproape complet cu aceea care îi urmează toamna. M. destructor poate ajunge, după regiuni şi vreme, chiar până la 6 generaţiuni pe an, dacă toate condiţiu-nile desvoltării ei sunt întrunite în optim. Practic însă, numărul lor, la noi în ţară, nu este mai mare de trei. A treia genera-ţiune începe să apară în August, dar invazia puternică - ţinând seamă de mediile pe ţară - se produce pela mijlocul lui Septembrie. Femelele depun ouăle pe grâul abia răsărit, iar atacul este cu atât mai puternic, cu cât grâul nu se deavoltă în condi-ţiuni prielnice, iar numărul larvelor pe fiecare plantă este mai mare. Prezenţa acestei a treia generaţiuni, neobservată la început, se evidenţiază în momentul când larvele se metamorfozează în pupe. Grâul păleşte brusc, se îngălbeneşte, se usucă. Atunci când invazia este slabă, iar condiţiunile de desvol-tare ale plantei optime, atacul produs s*ar părea că ajută grâului la înfrăţire. Pagubele pricinuite de această ultimă generaţie pot a-tinge 100%. Pupele formate în acest ciclu, iernează ca atare, până primăvara următoare. Musca de H. are numeroşi paraziţi animali din genurile Platygaster, Trichachis, Ditropinotus, Pseuderimerus, Eurytoma, De-catoma, Eupelmvţs, 'Calosota, Cheiloneurus, Amblymerus, Polyşcelis, Meraporus, Arţhro-lytus, Eupteromalus, Merisus, Merisoporus, Callitula, Bubekia, Halticoptera, Tumidisca-pus, Centrodera, Horiismenua, Plurotropis, Tetrastichus şi - probabil - Hoplogryon şi Synaldis. Unii au o importanţă biologică deo- sebită, vădită mai ales în anii fără cecido-mie. Numărul paraziţilor şi al oecidomiilor oscilează alternativ, astfel că există o luptă permanentă între musca de H. şi paraziţii ei, care se traduce printr’o alternanţă a anilor de invazie cu aceia fără. In anii de se- • mănături timpurii, atacul poate fi slab şi totuşi să îngădue pronosticarea unei invaziuni puternice pentru anul viitor. Deoarece larvele muştei H. pot fi confundate cu acelea de Chlorops sau Oscinis - pe orz şi ovăz, în special - este bine ca un număr de plante să fie trimise pentru examinare şi determinare Serviciului de Protecţia Plantelor din Ministerul Agriculturii. Pentru combatere se recomandă: a. - Distrugerea larvelor şi a pupelor în momentul oportun, deci ruperea ciclului evolutiv al insectei, b. - Măsuri culturale, cultivarea varietăţilor de grâu rezistente, etc. Tratamentul cu fungi - sau insecticide este greu de aplicat, insecta fiind bine adăpostită sub teaca frunzei, iar - chiar dacă ar fi surprinsă în momentul infecţiunii - procedeul este anevoios din punctul de vedere al rentabilităţii. 'Cositul grâului verde şi darea cositurii la vite deasemeni nu dă rezultate, deoarece larvele şi pupele se găsesc imediat deasupra sau şi dedesubtul nivelului solului, iar ponta este suficient eşalonată şi incubaţia destul de rapidă, astfel că înmulţirea muştei nu suferă atingeri serioase. Desmiriştirile, îndată după recoltă, făcute cu scopul de a distruge pupele, au efecte contrarii: produc diseminarea pupelor şi - înlesnind încolţirea seminţelor căzute din spice -dacă nu se revine cu grăpări succesive, insecta îşi găseşte suport de existenţă. Arderea miriştilor, urmată de o arătură adâncă, îndată după seceriş sau înainte de semănat, ambele efectuate în bune condiţiuni, în afară de faptul că pregătesc pământul cum se cuvine, au ca urmare şi distrugerea aproape totală a pupelor de cecidomie. A-rătura însă trebuie să fie perfectă, fără brăz-doaie, bolovani, etc., iar grapele să mărun-ţească bine pământul. Metoda plantelor capcane constă în însămânţarea unor benzi de grâu, de lăţimea unei semănători, îndată după desmiriştire. Musca va fi atrasă de grâul răsărit şi îşi va depune ouăle. Urmă-rindu-se momentul când toate larvele au a-părut şi sacrificând - prin ardere de paie, sau prin întoarcere cu plugul - imediat -cultura, se pot obţine rezultate apreciabile. Musci de H., deşi sboară cu uşurinţă se deplasează greu. Generaţiunile ei se succe-dează aproape toate pe acelaş teren. Deaceea folosirea unei rotaţii judicioase - în care grâul s,ă urmeze după o leguminoasă - având drept efect ruperea ciclului evolutiv al insectei, stânjeneşte considerabil, desvoltarea ei ulterioară. Se poate apoi, evita conitaimi-narea semănăturilor de toamnă, de către adulţii ultimei generaţiuni. Pentru aceasta ar 57 HESS A. trebui, ca în anii de mari invaziuni, grâul să se samene cât mai târziu cu putinţă, ceeace prezintă inconvenientul că plantele, fiind prea slabe primăvara, sunt susceptibile a fi atacate de prima generaţie a cecidomiei din anul următor. Aşa că este necesar ca să se utilizeze varietăţi cu creştere rapidă toamna şi mai ales să fie semănate la o dată bine determinată, variabilă în raport cu regiunea. Serviciul de protecţia plantelor stabileşte şi publică anual o hartă a României, cu arătarea datelor până la care musca H, poate HETEKOBASIDIAE-HETERODERA SCHACHTI 58 fi periculoasă în diferite regiuni, urmând ca însămânţările să fie făcute imediat după trecerea datelor indicate. In privinţa rezistenţei varietăţilor, din studii făcute aiurea, se pare că fiecărui soi i se poate stabili un coeficient de rezistenţă relativă care variază în raport cu conţinutul în siliciu al grâuliţj. Urmărind uniformizarea seminţei, înlocuind cu alte cuvinte prin linii pure selecţionate, populaţiunile, din păcate atât de răspândite acum, sau - pornind dela observaţiuni în lan - făcându-se o selecţiune în masă, se poate obţine un grâu rezistent la atacul ce-cidomiei. Trebue totuşi reţinut că însuşirile câştigate astfel, se păstrează în acelaş teren, dar se schimbă mult ipentru altă localitate. Deaceea - până la 'stabilirea unor norme bine precizate - este de dorit să se ceară, dela caz la caz, referinţe Institutului de Cercetări Agronomice. Compoziţia solului nu pare a avea vre-o legătură cu procentul plantelor atacate de musca H. Totuşi, în regiunile cu sol prea sărac pentru a îngădui desvoltarea grâului în condiliuni prielnice, îngrăşămintele naturale sau chimice sunt indispensabile. V. M. HETEROBASIDIAE. - Fitop. - v. Hetero- basidiomycetae. HETEROBASIDIOM Y CET AE. - Fitop. -Cuprind toate basidiomycetaele cu bazidia septată, precum şi pe unele cu bazidia continuă, dar la care evoluţia bazidiosporului este aceeaş ca şi la primele, adică produc spor secundar. H. cuprind mai multe familii, dintre care importanţă pentru patologia vegetală are numai fam. Auriculariaceaelor, caracterizată prin despărţirea transversală a basidiei. Este singura în care se găsesc specii parazite, constituind un grup important, şi denumite Hypoderme de către de Bary, fiindcă îşi formează sporii sub epiderma plantei-suport. înrudirea Ustilagineaelor şi Uredineaelor cu Auriculariaceale este astăzi un fapt admis de toţi mycologii. In general Hypodermele prezintă, într’un stadiu al evoluţiei lor, un organ, considerat multă vreme ca spor obişnuit - teleutospor la Uredinee - şi pe care Von Tieghem l-a numit probazidie. In acest organ se face fecundaţia apoi probazidia se transformă în spor de rezistenţă, care se poate de&lipi de suport aşteptând condiţiuni favorabile pentru desvoltarea sa 'ulterioară, din care rezultă bazidia septată. Exosporul se rupe, iar bazidia iese căptuşită cu endosporul. Nucleul cu patru cromozomi ai probazidiei trece în bazidie, se divide longitudinal de două ori, succesiv, prin bipartiţiune dar nucleii rezultaţi nu mai au decât câte 2 cromozomi. A avut loc deci reducerea cromatică. Intre cei patru nuclei ai bazidiei apar păreţi, apoi din fiecare celulă se prelungeşte o sterigmă la- terală cu o umflătură terminală - bazidios-porul -. Nucleul fiecărei celule emigrează în ba-zidiospor, strangulânda-'se pentru a putea străbate sterigma. Bazidiosporul este uninu-cleat. încă mai înainte ca Hypodermele să fie considerate drept bazidiomycetae, Tulasne care, cel dintâi, a observat germinaţia probazidiei, dădea bazidiei numele de promyce-lium, iar bazidiosporului pe acela de spori-die, termeni folosiţi şi astăzi. Probazidia este în legătură cu parazitismul; lipseşte totuş la Coleosporium din Uredinee şi există mai mult sau mai puţin precizată la unele Auriculariaceae saprofite, cum ar fi Iola sau unele Septobasidium care fac trecerea spre Uredinee prin Zaghonania Phyllireae. Trebuie menţionat faptul că la H. saprofite, germinaţia bazidiosporului se termină întotdeauna prin apariţia sporului secundar, pe când la Hypoderme fenomenul nu este atât de general, iar la Uredinee, germinaţia nu se face decât prin mijlocirea unui filament; deşi această particularitate contrazice definiţia dată H., nu «e poate totuş elimina Uredineaele din grupul lor, întrucât au multă afinitate şi se leagă de Au-riculariaceaele saprofite prin genul Septobasidium. HETEROCARPIE, - Bot. - Particularitatea ce o au unele Angiosperme de a avea fructe de două, ori mai multe forme. C. C. Georg. HETEROCERE. - Ent. - Gen de coleop-tere, cu forme cilindrice, trăind pe malul apelor. Se îngroapă în nisip sau mâl de unde ies - când este soare - spre a-şi lua zborul. Sunt mici, de culoare cenuşie sau brună, pătată cu galben. HETERODERA SCHACHTI. - Ent. - Vierme cilindric din cl. Nemathelminţi, ord. Ne-matode fam. Anguillideae. Masculul lung de 0,8 ram. în mijlociu, corpul alungit cilindric, transparent, tegumentul striat în curmeziş. Extremitatea ce-falică ridicată deasupra printr’un coif separat de restul corpului şi susţinut de 6 lame chitinoase, extremitatea codală uşor recurbată şi ascuţită, două spicule fără piese accesorii. Femela scurtă, globuloasă şi opacă, colorată diferit, albă sau brună, lungă de 0,8 mm. - 1 mm., lată de 0,5-0,9 mm., striaţii vagi, de obiceiu fără coif cefalic. Extremitatea anterioară cilindrică, recurbată, în-tr’o parte, extremitatea posterioară ascuţită, anusul ventral. Ouăle elipsoide, turtite pe una din feţe, cu coaja groasă şi de culoare închisă. Acest curios nematod, descoperit în 1859 de botanistul Hermann Schacht, trăeşte pe rădăcina de sfeclă, dar se poate întâlni şi pe alte plante: varză, rapiţă, nap, muştar, ridiche, marule de grădină, spanac şi ce- 59 HETERODISTILIK-HETEROFJLIE reale. Evoluţia. Femela de h. este uneori ovípara, alte ori vivipară. In condicii normale, ouăle - sau embrionii - sunt expulzate prin vulvă care se află la extremitatea pos-terioară. Dar nu rar s’a observat, la sfârşitul verii, că ţesuturile periferice ale femelii suferă modificări profunde de unde rezultă o transformare a corpului în întregime în-tr’un kist brun, destinat să asigure protecţie ouălor în timpul sezonului rău. Îndată ce această perioadă a trecut, pereţii se umflă, se înmoaie şi lasă să iasă ouăle şi larvele. Fiecare kist brun conţine la o femelă normală 300-400 ouă. Larva care iese din ou este alburie, filiformă, lungă de 300 Ia lată de 15 Ia, are un coif cefalic şi coada este alungită în vârf. Ea trăieşte liberă în pământ umed, neputând rezista la uscăciune. După un timp oarecare larva se introduce în rădăcinile sfeclei graţie regiunii bucale, ascuţită, care-i permite să perforeze păturile Fig. 89. — HETERODERA SCHACHTII: a = mascul; b = femelă. superficiale şi să pătrundă în parenchimul cortical. Ea( suferă atunci o schimbare şi trece în faza a doua. In acest caz prezintă un tubercul cefalic care a înlocuit coiful, iar extremitatea codală devine ascuţită. Organele genitale se diferenţiază progresiv şi mai târziu se poate distinge sexul fiecărui individ; când femela a ajuns la complecta desvoltare, este aptă pentru fecundaţie. Dar creşterea rapidă provoacă o întindere excesivă a ţesuturilor rădăcinii, şi ruperea umflăturii corticale permiţând larvei să trăiască liberă în pământ unde masculul o va găsi mai târziu. Astfel trece la o a treia fază,, faza de încapsulare. Tegumentul larvei din faza a doua se modifică şi se îndepărtează de corp, astfel că viermele se găseşte închis într’un fel de capsulă sau cocon. Puţin după aceia el sparge această în- velitoare, perforează scoarţa rădăcinii şi trece în pământ unde se împerechează. Pagube. Boala sfeclei este de temut de oarece ea pricinuieşte diminuări considerabile ale conţinutului în zahăr. Primele si'mptome se arată în Iulie sau August. A-desea ele consistă într’o alterare progresivă a frunzelor: acestea iau o culoare verde gălbuie şi apoi se vestejesc, începând cu cèle delà periferie. Celelalte rezistă mai mult timp. Dacă examinăm rădăcina se consitată o oprire în desvoltare, ea având numai un sfert din dimensiunile normale. In secţiune se observă focare de ramolisment şi descompunere - putrezire - care se întind foarte repede. Uneori sfeclele se însănătoşesc şi dau spre toamnă frunze noi. E suficient să se examineze rădăcina cu ochiul liber sau cu lupa după ce a fost spălată, spre a se descoperi parazitul: femelele fecundate apar sub forma unor granule alburii. Distrugerea: Metoda care a furnizat până în prezent rezultate mai serioase în încercările de distrugere ale h. este aceia a plantelor capcană, preconizată de Kühn. Ea este bazată pe lăcomia cu care aceşti nematozi - în absenţa sfeclei - se asvârlă asupra celor mai 'multe vegetale. Se întrebuinţează în acest scop mai ales varza şi napii care se seamănă din Aprilie până în Iunie în anii care preced cultura sfeclei. Se fac cel puţin trei culturi: cea dintâi - de varză -trebuie să fie smulsă cu 5 săptămâni după răsărire; pentru celelalte două smulsul să se facă numai după 3-4 săptămâni, pentru ca larva să nu aibă timp să-şi îndeplinească metamorfoza. Este important de a smulge toate plantele, inclusiv acelea care se des-voltă spontan, evitând a scutura rădăcinile. Plantele smulse se adună şi se distrug prin ardere sau cu var nestins. Cultura plantelor capcane, trebuie totdeauna să fie extimsă pe un spaţiu destul de mare împrejurul punctului care pare a fi atacat. Această metodă a dat rezultate bune la Halle : o parcelă infectată care a produs 13.700 kg. pe hectar, a dat 37.000 kg. în anul următor. Aimé Girard propune distrugerea nemato-zilor sfeclei, prin injecţii cu sulfură de carbon. M. Vr. HETERODISTILIE. - Bot. - V. Heteros-tilie. HETEROFILIE. - Bot. - Sin. Heterophyl-lum. însuşirea unor plante de a forma două sau mai multe forme de frunze în zone diferite ale axelor lor. Ex. : Pe aceiaş ramură de dud - sau alte plante - se găsesic frunze diferit lobate către bază şi cu marginea întreagă către vârf. La plopul alb şi altele se deosebesc frunzele de pe lujerii obişnuiţi, care sunt ovale, de acelea de pe lăstari, care sunt pentadigitat-lobate. Plantele acva- HETEROGAMIE-HETEROZIS 60 tioe desvoltă frunze cu foaia spintecată în fâşii subţiri, adaptate vieţii sub apă şi frunze aeriene; la unele specii se deosebesc frunze sub apă, plutitoare şi aeriene. C. C. Georg. HETEROGAMIE. - Bot. - Procesul de fe-cundaţie în care elementele copulante: organele sexuale - gametangii - resp. celule sexuale - gârneţii -, sunt diferenţiate mor-fologiceşte. - v. isogamia. HETEROGENEZA. - Biol. - Formarea speciilor prin transformări brus ce. C. Sim. HETEROGONIE. - Biol. - Când în aceeaş specie există două sau mai multe generaţii succesive deosebindu-se unele de altele. morfism sau heteromorfism floral diferitele flori ale aceleiaşi inflorescenţe, ale aceluiaş individ, ori ale diferiţilor indivizi de aceeaş specie, au stilele lor de lungime neegală. Unele flori au stilele scurte microstile, altele, le a/u lungi macrostile; acest caz se zice H. dimorphă sau Heterodistilie cum e la Prímula, Linum, Pulmonaria. Alteori stilele din diferitele flori sunt de 3 feluri de lungimi: unele scurte, altele lungi şi altele de lungime mijlocie, cum e la Oxalis, Lyt-hrum atunci există H. trimorphă sau Hete-rotristilie. Dacă indivizii unei specii au stilele egal de lungi în toate florile, iar alţii stilele de lungimi diferite, atunci este Homo- ---------1 i , indivizi Q * tnd'wut o ûobferc indivui , de. hibe.Pn. -*Jâra aripi —» oa -»cu aripi —>partroasă, deoarece aceasta are importanţă din punct de vedere genetic - în toate cazurile - exceptând pliantele cu înmulţire vegetativă, cu he te rosis sau pe cele vivace, la care poate avea însemnătate şi generaţia întâia - Fi. Seminţele din generaţia II-a se cultivă -dinpotrivă - în condiţiuni cât imai potrivnice, pemtruca plantele necorespunzătoare să dispară; astfel - în timpul iernii - se ridică zăpada depe parcelele acoperite, ş. a. m. d. Dacă alegerea elitelor se face în generaţia II-a - F2 - trebue urmărite pentru a se constata dacă teunt constante, komozigcrte, lucru ce se reaJlizează prin o alegere individuală cu studiul descendenţii, adică alegând cât mai mulţi indivizi corespunzători scopului urmărit, înmulţindu-i separat, şi păstrând numai linia dovedită constantă şi valoroaisă. Pentru a evita pierderile de timpi cu separarea - an de an - a formelor homozi- go.te, se recomandă alegerea e'itelor abia în generaţiile F7-F10 în care heterozigoţii -practic vorbind - sunt dispăruţi. Seminţele din F2-F6 se pot semăna toate, amestecat, şi amânând alegerea elite1or până în Fţ-Fio» nu numai că se prezintă şansa de a alege, dintr’odată, descendenţa hamozigotă, dar s’a dat răgaz să opereze şi selecţiunea naturală, astfel că plantele oprite sunt şi cele mai potrivite pentru regiune Procesul de selecţiune naturală poate fi accentuat prin cu tivarea în massă a tuturor boalelor din F2 în condiţiuni de cultură cât mai nepotrivite - şi poate fi ajutat şi îndreptat într’o direcţie anumită, îndepărtând -în fiecare an - plantele cu evidente însuşiri recesive nevalo roase sau nedorite. Corcii F2-F7 se .seamănă în câmpul de experienţă ca perdele protectoare la culturile comparative. începând din Fg se seamănă bob cu bob, în straturi, o cantitate oarecare de sămânţă din fiecare încrucişare, spre înmulţire, cu maşiiia, tot pentru a extrage elite în anii următori. H. este de mai multe feluri: simplă j când împreunarea genitorilor se face o singură dată; repetată, când corcii din generaţia întâia sunt din nou/ă încrucişaţi cu unul din părinţi: combinată, când plantele din Fi sunt încrucişate fie cu alte plante decât părinţii, fie cu alţi corci în generaţia Fi. In practica h. se ivesc oarecari dificultăţi care se pot însă - uneori - înlătura. Astfel, dacă epocile de înflorire ale părinţilor nu coincid, se poate grăbi sau întârzia vegetaţia unuia semănându-1 mai devreme. utilizând soluţii stimulente, pllasând vasele cu plante la umbră sau la soare. De asemeni - la cereale - se smulg primele spice apărute, stimulând astfel, desvolţarea fraţilor care vor înspica la epoca mai tărzie, dorită. In sfârşit se poate păstra - la u-nele specii - în condiţii specialie de uscăciune, pole/nul recoltat dela părintele mai timpuriu, îintrebuinţându-1 la momentul potrivit. Inactivitatea polenului, refuzul lui de a germina pe stigmatul florii se combate cu succes, în unele cazuri, prin umezirea stigmatului cu apă sau cu o soluţiune slabă de zahăr. H. Nu dă rezultate de nici un feil, dacă diferenţele de cromozomi sunt mari, dacă intervin factori letali sau o piedică în drumul tubului polinic. In rezumat, pentrjuca h. să aibă sorţi de reuşită este necesar să existe: condiţii optime de înflorire şi fructificare; stigmate receptive şi polen activ; compatibilitate morfologică şi fiziologică între polen şi pistil; rezistenţă potrivită a florilor la majnipfLilare - şi însfârşit - afinitate între cromozoni paternali şi cei matemali. H. este o metodă de ameliorare creatoare de soiuri noi. hibrizi - v. ac. - HIBRID DE ALTOI 64 Viţa de vie eate o plantă la care fenomenele de încrucişare naturală s’au pro-duis de mtuilte ori. Numeroasele varietăţi de viţe americane introduse în Europa după invazia filoxerei, în majoritatea lor nu sunt decât nişte hibrizi v. ac. a căror formaţiune a fost, favorizată de faptul creşterei laolaltă a mai multor specii. H. ar-* tificiale la viţa de vie făcute în masă siunt de dată mai recentă. Cei mai iluştri hibrida-tori în viticultură sunt Roger, Arnold, Underhill, D. Wylie, Alle, Rickett, Adlum, Jae- Fig. 94. — HIBRID DE ALTOI. — a = Labumum flori galbene; b = Cytisus purpureus cu flori roşii; c Cytisus Aclami cu flori roşu-murdar. ger, Busch, Meissner, Hermann, Printre cei mai de seamă hibridatori din Europa, notăm pe: Fillardet, De Grasset, Foex, Ganzin, Baco, Bertille, Seyve, Couderc etc. care cu zeci de ani în urmă au studiat diversele forme ale hibridării şi au> creiat produşi care şi astăzi constituesc o bogăţie, nu numai pentru podgoriile franceze, dar şi ale lumii întregi. La aceştia trebue să adăogăm şi pe hibridatorii care au lucrat mai recent: Gail-lard, Davin, Castel, Terras, Seibel, Fournie, Malingre, Roy-Chevalier, Oberlin, etc. Cel care a căutat să dovedească pe cale experimentală modul cum se transmit caracterele dela părinţi la urmaşi, a fost călugărul ceh Gregor Mendel, care după lungi experienţe urmărite timp de vre-o 8 ani la Mănăstirea din Briin în special asiupra ma-zărei, fixează următoarele trei legi ale eredităţii la plante: 1. - Uniformitatea bastarzilor în prima generaţie; 2. - Disjoncţiunea caracterelor la a doua generaţie şi 3. - Independenţa caracterelor. Principiile stabilite de Mendel nu au fost înţelese şi opera lui a rămas în uitare timp de 35 ani când în 1900 trei mari botanişti -Hugo de Vries dela Amsterdam, Correns dela Berlin şi Tsc'hermack dela Viena, lucrând independent unul de altul, au descoperit din nou legile mendeliene care sitau la baza tuturor lucrărilor de hibridare. - v. mendelism; bastardare. H. vegetativa constă din îmbinarea caracterelor a două plante, altfel decât prin fecundare, bunăoară prin altoire. In faza actiuală a ştiinţei nu se poate afirma nimic sigur în privinţa posibilităţilor de a se realiza o asemenea h. Oarecare fapte invocate, până a-cum. în sprijinul ei se pot explica fie prin variaţiuni de nutriţie, fie prin fenomene patologice, fie prin simpla confuzie între variaţiunile proprii şi acelea determinate prin asociaţii şi între acestea şi disjungerile hibrizilor secsiuali. I. C. I. HIBRID DE ALTOI. - Gen. -Ramura crescută vegetativ din locul de prindere al altoiului pe portaltoi - calos - având caracterele intermediare ale acestora. Nu este totuşi un h. propriu zis întrucât nu a luat naştere prin contopirea a două idioplasme ha-ploide adică prin încatenarea cromozomilor a două celuile sexuale. H. de altoi nu siunt supuşi legilor mendeliene, întrucât nu sunt datoriţi contopirii formaţiunilor cromatice ale nucleului - ereditate idioplasmică - la formarea lor Ijuând parte întreaga formaţie protoplasmică a celulei - ereditate citoplasmică -. Un h. de altoi tipic este Cytisius Adami obţinut în 1829 de un grădinar Adami. Nu este altceva decât o ramură crescută din punctul de altoire al lui Cytisus purpurea pe Laburnu'm vulgare şi care are caractere intermediare între acestea două. Acest h. a fost înmulţit pe cale vegetativă - altoire -şi dă din când în când ramuri de Labumum vulgare şi ramuri de Cytisus purpurea. Are florile de culoare roşie murdară şi sunt a-proape întotdeauna sterile. In rarele cazuri de fertilitate a florilor, a-veim deaface cu o himeră periclinată - v. ac. vulgare cu = Hibridul 65 HIBRIZI - întrucât seminţele sunt de Laburnum vulgare. A. I. B. HIBRIZI. - Am el - Sin. Bastarzi. - v. ac. - „Soiuri la comandă“ obţinute prin hibridare - v. 'ac. - Pentliu realizarea lor este nevoie nu numai de cunoştinţe şi dibăcie ci şi de un sortiment valoros. Ex. Biffen prin încrucişarea - hibridarea - grânelor Red Fife, remarcabil prin buna sa calitate, American Club, grâu chinezesc şi Negru persian, rezistente respectiv la rugina galbenă, rugina neagră şi mană a isbutit să creeze, în Anglia, h. Yeoman I şi YeOiman II care întrunesc toate aceste însuşiri. Nilsson Ehle din grâul Grenadier, productiv de bună calitate, rezistent la icădere şi grâul Extrasquarehed, rezistent la ger şi rugină gailbenă a ob|în,ut grâul Extra SquaTehed II - posesor al tufturor acestor însuşiri. In Canada, unde, din pricina sistemului de cultură impfuis în vederea combaterii secetei - grâu/l de primăvară -este expus îngheţurilor timpurii, Willian Saun-ders şi fii săi - dup>a o muncă stăruitoare de 20 ani au obţinut, celebrul grâu Marquis, un soi precoce şi de bună calitate, care n|u este decât un h între soiul Red Fife şi soiul foarte timpuriu Hart Red Galcutta. Exemple similare sunt numeroase la toate cerealele - v. grâu, etc. In horticultnură, foarte frumoase rezultate au avut lucrările llui Luther Burbamk. Succesele lui se datoresc soiuirilor numeroase -adunate din toate părţile lumei - încrucişărilor multiple şi numerelor mari cu caire a lucrat. Prin hibridarea n'ucului englezesc cu nucul negru ca’ifornian a obţinut h. de valoare considerabilă, atât prin dimensiunile cât şi prin calitatea lemnului lor. Tot el a obţinut nuci - h cu coaja atât de subţire încât se sparge cu degeltul, opfunţii fără spini cu fruct gustos, comestibil, şi tţuil-pini bune de nutreţ, prune fără sâmbure, etc. H. au o importanţă deosebită în viticultură, atât din punctul de vedere al scopurilor urmărite, cât şi din acela al rezultatelor obţinute. Deaceea merită o menţiune specială - şi «unt trataţi separat. - Zoot. - Speciile de animaJe domestice, mamifere sau păsări, prezintă numeroase car zuri de hibridare - v. ac. - Equideele actuale - atât sălbatece cât şi domestice - dau ca h. mai răspândiţi: catârul rezultat al încrucişării iepei cu asinul; bar-doul, provenit din încrucişarea asinei cu armăsarul, toţi aceşti produşi - indiferent sexul lor - fiind sterili. Apoi h., între cal şi zebră - zebroizii - între asin şi zebră - ze-brulii - între cal şi coaggă, însfârşit între asin şi hemion. Bovinele dau h., numai femelele fecunde, intre specia yacului şi aceia a boului sau zebului. Tot astfel bizonul dă cu vaca h., din care femelele sunt fecunde. Gaialul cu vaca dau h., obişnuiţi sterili. Ovinele dau h. între oaie şi muflon. Porcinele sunt fecunde între ele, oricărui grup ar aparţine, şi dau produşi fecunzi. Canidelej Există h. - între lup şi câine, şacal şi câine şi mult mai rar - vulpe şi câine. Pasările oferă numeroase exemple de h. între fazan şi găină, raţă sălbatecă şi domestică, bibilică şi cpcoş, păun şi găină, canar şi sticlete; produşîi femele sunt fecunzi, în sensul că ouă. însfârşit diferitele specii de porumbei dau între ele h. adevăraţi a-dică sterili. - Vitiic. - In viticultură, hibridatorii urmăresc în general următoarele «copuri: 1. -Să corecteze proprietăţile celor mai răspândite varietăţi ce au intrat deja în cultură; 2. - Să obţină sau să îmbunătăţească proprietăţile la viţele americane întrebuinţate ca port-altoi şi 3. - Să obţină h. între viţele americane şi Vitis Vinifera în scop de a-i folosi fie ca port-altoi, fie ca producători direcţi. A. - Nu toate varietăţile care se găsesc în cultură prezintă calităţile cerute unei viţe ideale, deaceea ş’a încercat pe calea hibridării să întrunească în acelaş hibrid - v. ac. - calităţi cari le posedau mai multe varietăţi. Astfel L. şi H. Bouchet au căutat să corecteze culoarea varietăţilor cultivate în Sudul Franţei, încrucişându-le cu Teinturier şi a obţinut rezultate satisfăcătoare. - Petit Bouchet, Alicante Bouchet, Aspiran Bouchet -. Hibridul Riesling X Sylvaner, obţinut de Oberlin şi Kuhlmann prezintă mai puţină aciditate, se coace mai devreme şi produce recolte mai abundente. Rezultate bune a obţinut şi Müller Turgau hibridând tot Riesling cu Sylvaner. Se lucrează deasemeni în această direcţie la Staţiunile Viticole din Klosterneuburg şi Geizenheim. B. - H. pentru obţinere de port-altoi americani. Hibridatorii caută să obţină plante rezistente la filoxeră, rezistente la cloroză, rezistente la ger şi «secetă, adaptabile la terenuri slabe, cu afinitate pentru varietăţile europene şi cu prinderea mare la butăşire şi altoire. C. - Obţinerea h. producători-direcţi. Scopul final este obţinerea unei varietăţi cu putere de rodire mare şi regulată; produsul să fie de calitate superioară, cel puţin atât cât este cel obţinut dela varietăţile europene mai inferioare; rezistenţa la boli criptogamice, geruri, secetă, etc.; să fie asigurată; strugurii să se coacă timpuriu; aă nu posede gusturi streine - foxat în special -, iar lemnul să a-jungă la complecta maturitate. Spre deosebire de francezi, cari au căutat viţa ideală în prima generaţie de h. -Fi - obţinând întreaga gamă de h. producători direcţi cunoscuţi astăzi, savanţii ger- HIBRIZI 66 mani urmăresc să descopere această viţă în generaţia 2-a. - F2 In acest scop sau organizat la Institutul din Miincheberg, lângă Berlin, experienţe foarte vaste, înmulţindu-se în număr de milioane viţele-hibrizi F2, cari se infectează artificial cu mană, cu scopul de a descoperi . vre-o plantă-mutaţie, imună la această boală. Viţele găsite ca imune, sunt cercetate în altă parte sub raportul rezistenţei la filoxeră, a producţiei, prinderi la butăşire, etc. Cercetările sunt foarte avansate şi se crede că pe această cale, în curând problema va fi tranşată. Rezolvarea crizei filoxerice pe calea încrucişărilor, a pus în faţa hibridatorilor greaua problemă de a găisi un hibrid care să întrunească numai calităţile părinţilor, fără să prezinte şi, defectele lor, adică: să dea un produs de calitate superioară, să fie rezistent la cloroză, să fie rezistent Ia filoxeră şi la boli criptogamice. Din această cauză în toate încrucişările noi, este nelipsit Vitis-Vinifera, rolul căruia este să dea hibridul primele două calităţi, rămânând ca celelalte două, adică rezistenţa la filoxeră şi boli criptogamice, să i le imprime părintele de sânge american. Ca plante mame, cu care au operat hibridatorii în creea-rea h. producători direcţi, au servit pe deoparte numeroasele varietăţi de Vitis-Vinifera, iar pe de altă parte, câteva specii americane în special Vitis-Rupestris, V. Lincecumi, V. Berlandieri, etc. Din punct de vedere al originei, hibrizii producători direcţi se împart în două grupe: a. - Hibrizi producători direcţi vechi -americani -. b. - Hibrizi producători direcţi noi - fran-co-a'mericani -. Din prima categorie cei mai răspândiţi sunt: 1. - Jacquez, este un hibrid destul de viguros şi productiv, dă un vin colorat intens şi taninos, care însă nu-şi poate păstra coloarea decât cu condiţia de a-i adăoga la vinificaţie acid tartric. Rezistenţa la filoxeră slabă, iar predispoziţia lui la atacul manei este aşa de mare încât întrece pe acea a viţelor nobile, din care cauză, a fost cultivat în vii, ca un barometru al manei. La noi a fost introdus în 1889, fiind la început foarte răspândit. In urmă însă, din cauza rezultatelor slabe obţinute din toate punctele de vedere, astăzi este părăsit. 2. - Delaware dă vinuri bune însă nu poate fi cultivat decât altoit. Rezistenţa la boli criptogamice, este slabă. La noi se găseşte mai mult în Transilvania unde este mult apreciat, în special în regiunea Diosâg şi Bihor. 3. - Otello foarte viguros şi productiv însă nu rezistă suficient la filoxeră şi cloroză. Produce mult şi dă un vin colorat însă cu gust foxat - caracteristic -. La noi este mult răspândit în Transilvania. 4. - Herbemont este o varietate viguroasă şi mai puţin rezistentă la filoxeră, dă un vin puţin colorat însă destul de alcoolic. Din cauză că nu rezistă la secetă, aproape dispare. 5. - Noah, - hibrid obţinut din sămânţă în anul 1869. Creşte bine în pământuri u-mede. Strugurii au o culoare verzue şi un gust foarte pronunţat de căpşună; din cauza aceasta e cunoscut sub denumirea de Căp-şunică. Are defectul că atunci când strugurii sunt copţi, cad uşor boabele. Este mult cultivat în Basarabia şi mai cu seamă în regiunea Bihorului unde caută să facă concurenţă varietăţii Delaware. 6. - Black Defiance, - o varietate neagră răspândită mai mult în Oltenia. Nu rezistă la filoxeră. Dă un vin colorat şi destul de alcoolic. In afară de aceştia mai sunt încă: Isa-bella, Taylor, Viala, Elvira, etc., însă de mai puţină importanţă. II. - Din cea de a doua categorie, h. producători direcţi noui - franco-americani -cei mai cunoscuţi sunt: 1. - Terras No. 20, foarte rezistent la filoxeră şi boli icriptogamice, însă nu rezistă la secetă; producţia mare şi constantă. Dă un vin negru închis, destul de alcolic însă cu aciditate insuficientă, ceiace împiedică păstrarea lui. Se găseşte răspândit peste tot, în special la şes unde se cultivă în mod cu totul primitiv şi în amestec cu porumbul. Produce vinul cel mai inferior. 2. - Seibel No. 1, 128, 867, 880, 1.000, 1020, 2006, 2653, 2859, 4633, etc., etc. Hibrizi buni ca producţie, au coacere timpurie; sunt buni ca struguri de masă şi pentru vin. Coloraţi diferit, şi foarte răspândiţi. 3. - Couderc No. 2, 3, 132 - 1 1, .162 - 5, 7120, etc. au creştere viguroasă, rezistenţi la mană, dau vin negru inferior şi cu aciditate foarte redusă. 4. - Gaillard. Creştere slabă cu tendinţe de degenerare. Rezistenţa la geruri foarte mare; la filoxeră şi boli criptogamice însă, foarte slabă. 5. - Castel No. 1028 are creşterea viguroasă; rezistenţa la filoxeră este dubioasă, iar la boli criptogamice slabă; rezistă mai bine la ger şi secetă. Vinul caracteristic, -foxat. 6. - Baco, rezistă f. puţin la filoxeră, destul de rezistent însă la boli criptogamice şi ger. Strugurii meiază. Este în continuă degenerare şi nu prezintă astăzi nici un interes. Faţă de constatările experimentatorilor, în ceiace priveşte calităţile şi defectele vinului rezultat din producători direcţi, s’a dovedit că multe vinuri au gustul foxat, specific 67 HIDARTROZA-HIDRAŢI producătorilor direcţi şi care gust depreciază mult calitatea lui. In ţara noastră, acest gust este mult mai pronunţat, datorită climei mai calde si mai secetoase. S’a constatat de asemeni că rezistenţa h. producători direcţi la filoxeră, este aşa de islabă, încât nu-i putem cultiva decât altoiţi. Rezistenţa la diferite boli criptogaimice este suficientă la varietăţile mai ordinare, însiă cu totul insuficientă ia varietăţile mai bune. Rezistenţa la ger este deasemeni insuficientă, astfel încât pentru ţara noastră hibrizii nu ne oferă nici avantajul de a-i cultiva neîngropaţi. Asemeni s’a constatat că procentul de must la h. producători direcţi, este în general foarte scăzut; aciditatea la foarte multe soiuri şi *n special la h. cu sânge de Rupestris, este deasemeni scăzută, ceiace face foarte anevoioasă păstnarea culoarei şi învechirea vinurilor. Preţul maxim s’a putut obţine pentru vinurile de h. producători direcţi, a fost întotdeauna de 2-3 ori mai mic, faţă de preţul vinurilor superioare. Producătorii direcţi, în general sunt viţe cu caractere neconstante şi foarte uşor variabile sub influenţa condiţiunilor ambiante, ceiace denotă că valoarea lor culturală n’a fost definitiv stabilită atunci când aceste viţe au fost recomandate în cultură. Cauzele care au favorizat răspândirea h. producători direcţi în cultură sunt multe. Panica produsă în rândul viticultorilor de către dezastrul filoxerei, lipsă momentană de alte soluţii sigure pentru restaurarea podgoriilor, necunoaşterea defectelor descoperite ulterior la hibrizi, neîncrederea în eficacitatea mijloacelor de luptă cu filoxera şi teama viticultorilor că nu vor putea aplica a-cele mijloace, iată complexul de cauze care a silit pe podgoreni să facă primul pas, spre acceptarea culturii de h. producători direcţi în locul viţelor nobile. Îndată după introducerea lor în cultură, a venit un alt şir de factori care au cauztat extinderea Iot în alte ţări şi mai ales la noi. Aşa de ex.: reclama deşanţată, ce s’a făcut şi în jurul h. producători direcţi de pepinierişti şi negustori de viţe, în vederea :aisigură*rii unui câştig cât mai mare şi mai uşor; stabilirea loturilor de împroprietărire prin plantaţiuni, - loturile fiind schimbate după împrejurări şi diferite cerinţe, etc. Problema h. producători direcţi în ţară la noi este pe deplin clarificată. Cultura lor nu se poate considera decât ca un mare câmp de studiu, fără a fi daţi în culturi mari, întrucât calitatea vinurilor pe care le produc este mult inferioară faţă de vinurile ce se obţin din viţele nobile altoite. I. C. I. HIDARTROZA. - Med. Vet. - Kistul sino-vial - sau Apa la încheietură -. Acumularea de sinovie, mai mult sau mai puţin mo- dificată, într’o cavitate articulară, fără tendinţa la rezorbţiune, apărând mai cu predilecţie la articulaţiile genunchiului, rotulei, gleznei, jaretului. Cauzele, semnele şi tratamentul fiind aproape aceleaşi ca în sinovite, molete, vesigoane, - v. ac. C. Rad. Cal. 95. — HIDARTROZA GENUNCHIULUI LA CAL. HIDRATARE. - Chim. - v. hidraţi. HIDRAŢI. - Chim. - Combinaţiunile raldi-0alu]|ui OH - oxidrilul - cu un corp isiimpLu sau cu un radical. Oxidrilul este monovaient. Apa este formată dintr’un oxidril legat de un hidrogen,. In această ipoteză, h metalici sunt combina-ţiuni ale metalului respectiv cu oxidrilul. Metalul se combină cu un oxidril sau cu mai mulţi, după cum este mono sa>u pplivalent. De pildă, laitomul de sodiu sau potasiu, metale monovalente. se uneşte cu un sing|ur oxidril dând hidraţii respectivi - Na OH sau KOH-, atomul de calciu sau bariu metale bivalente, se combină cu doi oxidrili dând irespectiv Ca ,(OH)2 sau Ba (OH)2 - ş.a.m.d. Extinzând ipoteza, acidiul azotic, NO3H ar putea fi considerat ca hidrat de azotîl: NO2 (OH)) ; acidul sulfuric SO4 H2, ca hidrat de sulfuri li SO2 (OH) 2; Acidul acetic C2 H4 O2 ca hidrat de acetil ¿2 H3O (OH) ; fenolul Ce H($ O ca hidrat de fenil: C© H5 (OH) ; alcoolul etilic C2 Hg O ca hidifat de ethyl: C2 H5 (OH); etc. Numărul moleculelor OH indică laitomicitatea radicalilor de care sunt sunt legate, iair n,u bazicitatea compusului. Astfel, acidul gliceric C3 H3 (OH)3 este triaitomic şi monobazic. Hidraţii metalici pomeniţi sunt numiţi mai propriu hidroxizi, denumirea de h. atribuin-du-se corpurilor ce ar rezulta din combinarea anhidridelor - în general oxizi metalici HIDRAULICĂ-HIDROCEL 68 - cu apa. Potrivit acestei concqpţii ar fi h; K2 O H2O, al potasiului; Ca O H2 O al calciului, etc. Se mai numesc 2i, combinaţiuni-'e sărurilor anhidre cu apă, aceasta putând fi pierdută sau absorbită de săruri fără ca pro-< prietăţile lor chimice să se schimbe. Moleculele de aipă, oare participă la procesul de hidratare, înrâuresc mumai asupra formei de cristalizare a sării respective, deacea apa se numeşte apa de cristalizare. Când însă apa nu se poate elimina decât cu greu, iar prin aceasta se modifică şi constituţia chimică a sărei respective, apa se numeşte de constituţie. Ea nu se găseşte ca ataré în molecula s£r rei şi pentru a putea fi eliminată, trebue ca mai întâi să se formeze pe socoteala oxi-driliior din moleculă. Astfel fosfatul acid de sodiu PO3 Nao (OH) se schimbă la temperaturi mai ridicate în pirofosfat, P2 O7 Na4 după următoarea reacţie: 2 PO3 Nag (OH) P2 O7 Na* + H2 O. Din două molecule de sare tribazică, a rezultat o moleculă de apă şi sare tetrabazică. HIDRAULICA, presă. - Maş. - Aparat compus din 2 vase comunicante, care sunt umplute cu un lichid - apă, glicerină, etc. -Fig. 96. - In vasul - c* - este introdus un piston care poartă platoul presei. Deasupra platoului, pe suporţi solizi, este aşezată o contra-placă a presei. Intre aceste două este Fig. 96. — PRINCIPIUL PRESEI HIDRAULICE* aşezat materialul care urmează a fi comprimat.. Vasul - c - comunică ou vatsul - c’ -care este cilindrul pompei aspiratoare - respingătoare. Acţionând pârghia pompei, lichidul este absorbit şi comprimat în vase, silind pistonul din vasul - c* - să ridice platoul. Presiunea care ridică pistonul din vasul - c’ deci şi platoul pompei, este cu atât mai mare faţă de presiunea asupra pistonului din pompa - c ", ou cât diametrul vasului - c -este mai mic, decât cel a vasului - c* -. Maşina aceasta este mult întrebuinţată în industrii şi agricultură. A fost inventată în 1 795 de Bramah. HIDROCARBURĂ. - Chim. - Combina- ţiuni ale carbonului cu hidrogenul. Pot fi gazoase, lichide, sau solide şi mai toate volatile. Producerea lor directă din unirea carbonului cu hidrogenul se face mai greu, de-obicei numai în prezenţa curentului electric. Astfel se obţine acetilena. După felul de unire al atomilor de carbon se deosebesc două grupe de h.: grupa h. normale, zisă lineară siau aciclică, când carbon i se 'leagă între ei, formând nişte catene lineare, şi grupa h. ciclice cu catena închisă, formând un inel. In prima grupă intră grăsimile, şi deaceia ia numele de grupa grasă, în cea de a doua intră corpii aromatici şi se numeşte grupa aromatică. Prima formează mai multe serii: seria saturată în care atomii de carbon sunt legaţi între ei prin-tr-o «singură valenţă, restul fiind satisfăcute de hidrogen. Formula generală e Cn H2n-(-2. Corpii ce-i aparţin sunt saturaţi şi au puţină afinitate pentru oxigen. Această grupă cuprinde, afară de seria metanului, seria eti-lenei Cn H2n, seria acetilenei Cn H2n-2» seria terpenelor Cn H2n-4 etc. A doua grupă, cea ciclică sau aromatică, are ca punct de plecare benzenul în care C sunt presupuşi legaţi într’un inel exagonal. Hidrocarburile în general, pot fi privite ca substanţe din care se pot deduce toţi ceilalţi corpi organici, prin simpla substituţiune ori adiţiune a unor grupe de atomi, aşa numiţi radicali chimici. Cele mai puţin bogate în carbon sunt: metanul, etanul, propanul etc., care sunt gaze, altele mai superioare sunt lichide incolore şi cu miros caracteristic şi în fine cele mai bogate sunt solide şi chiar corpi cristalizaţi - H. din prima grupă intră în reacţiune mai greu decât cele din grupa aromatică. Pe când acidul azotic, cromic, etc. n’au nici o acţiune la rece asupra primelor, din contră, pe cele din urmă le nitrifică sau oxidează cu uşurinţă. Cele nesaturate adiţionează - cu mare înlesnire - halogenii. HIDROCEFAL. - Med. - Subiectul atins de hidrooefalie. - v. ac. - HIDROCEFALIE. - Med. - Hidropizia capului. Acumulare anormală de lichid cefalorahidian în cavităţile ventriculare cerebrale sau în spaţiile subarahnoidiene - între meninge -. Cel mai adesea congenitală, presu-punându-se cauze predispozante: vârsta înaintată a părinţilor, sifilisul şi alcoolismul. Hidrocefalia face aproape imposibilă naşterea, majoritatea copiilor mor, cei ce supra-vieţuesc sunt infirmi şi proşti. H. cronică - v. imoblitate. C. Pel. HIDROOEL. - Med. Vet. - Apa la testi-cuh Tumoare - de multe ori periculoasă mai ales la cal - formată prin adunare de lichid seros în cavitatea tecei vaginale a testiculului. Poate fi din naştere, căpătat, acut sau cronic. - Când lichidul este sangvinolent, se chiamă hematocel -. Cauze. - Loviturile din regiunea testicu- 69 HIDROFOBIE-HIDROMEL lui, orchita, vaginalita - inflamaţia tecei va-ginale a testiculul -, ascita, hernia ingvinală cronică. Semne. - Umflătură moale, uniformă, de cele mai multe ori în formă de pară, de mărimea unui pumn până la aceea a unui cap de om, în care testiculul ocupă aproape totdeauna partea postero-inferioară, lichidul fiind seros, gălbui. Diagnosticul este uşor, deşi în unele cazuri, fiind posibilă confundarea cu hernia ingvinală, va fi bine a se preciza diagnosticul prin exploraţia rectală. Tratament. - In cazurile uşoare, când tumoarea, nu este voluminoasă, când nu îm-pedecă întrebuinţarea animalului, nu se face nici tratament, sau cel mult se pot face duşuri reci cu furtunul sau cu stropitoarea. Singurul tratament radical este castrarea, luându-se precauţiunile de rigoare pentru cazul că ar exista şi hernie ingvinală. Punc-ţia hidrocelului, în cazul când se doreşte a se păstra testiculul, se va face în perfecte condiţiuni de asepsie, fiind urmată de o injecţie cu apă iodoiodurată sau cu tinctură de iod. G. Rad. Cal. HIDROFOBIE. - Med. - Starea maladivă în care bolnavul se teme, respinge apa - v. turbarea. HIDROFOR. - Maş. - Aparat cu ajutorul căruia se poate ridica apa la o înălţime oarecare, în construcţiile mari lipsite de o conductă de apă a uzinei localităţii respective. Se compune dintr’un cazan de dimensiunile nevoii consumului de apă şi o pompă aspiro-respingătoare mişcată electric sau de un motor cu benzină. Pompa aspiră apa printr’un sorb ce merge în afară la un bazin cu apă şi o refulează în cazanul h. Aerul aflat în cazan e împins la partea superioară a cazanului şi adus asitfel la o presiune de un număr de atmosfere diferit după mărimea şi puterea h. La maximul de presiune admis, se întrerupe automat aspirarea apei şi legătura cu bazinul şi sub presiunea care se exercită asupra apei din cazan, a-ceasta se poate ridica din conductele refu-latoare la etajele superioare. Pe măsura pierderii apei, presiunea scade la I-IV2 atm. şi automat se poate aduna o nouă cantitate de apă în cazan prin reintrarea în funcţiune a pompei. A. I. HIDROGEN. - Chim. - Element, corp simplu. Gaz observat pentru prima oară de Piaracelsius în sec. XVI la tratarea metalelor cu acizi diluaţi. A fost studiat în urmă, în ce priveşte proprietăţile sale fizice şi chimice şi stabilirea lui ca element, de către Cavendisch în 1766 şi în urmă de Lavoi-sier, care i-ia şi dat numele de Hidrogenium, producător de apă. In stare liberă se găseşte în atmosfera soarelui şi a altor stele; mici cantităţi se întâlnesc în gazele ce emiană din pământuri, ca în fumaroîe. Se rr.ai găseşte şi în depozitele saline dela Stassfurt, precu'm şi în produsele de descompunere a substanţelor orgianice, în gazul aerian, etc. In combinaţie, alături cu oxigenul, formează apa. El intră în constituţia tuturor corpurilor naturale organice. Este un giaz incolor, fără miros şi gust. Arde cu o flacără abia vizibilă foarte călduroasă, producând apă. Sub presiunea de 600 atm. la temperatură de “ 140° se lichefiază. Amestecat cu aer ori cu oxigen şi aprins, produce o explozie puternică. E cel mai uşor corp cunoscut. Greutatea specifică raportată la aer este de 0,0695. Un litru h. cântăreşte la 0° si 760 mm. presiune 0,89578 gr. E de 14 ori mai uşor ca aerul. In stare născândă are o mare afinitate pentru oxigen de aceia serveşte ca reductor. Tot astfel pentru clor şi sulf. Platina şi paladiul absorb cu mare uşurinţă h. Cu paladiul formează un compus, de natura unui aliagiu. Este monovalent, iar cu oxigenul formează apa, şi apa oxigenată. Prepararea lui se face: 1. - prin descompunerea electrolitică a âpei - Voltametru -separându-se 2 voi. h. şi 1 voi. oxigen. 2. -prin trecerea vaporilor de apă asupra firelor de fier încălzite la roşu. 3. - prin descompunerea chimică a apei cu sodiu sau potasiu metalic. Preparaţia industrială se face prin tratarea metalelor, în special a zincului cu un acid diluat sau, imai puţin costisitor, prin încălzirea varului cu pulbere de zinc. Se întrebuinţează în chimie ca reductor, la umplerea baloanelor, la iluminat. Hidrogenul intră în compoziţia tuturor plantelor. Vegetalele iau hidrogenul din apă. Boussingault a demonstrat experimental acest lucru cultivând plante într’un pământ care nu conţinea nici urmă, de materii organice, neconţinând decât substanţe minerale, lipsite de hidrogen, şi udând aceste plante cu apă distilată. Plantele, în experienţă, au dobândit h., deci acesta a fost luat din apa întrebuinţată. HIDROLAZE. - Chim. - v. fertment. HIDRO LIZĂ. - Chim. - Descompunerea unor substanţe organice, ouim sunt hidraţii de carbon, glucozizii, albuminele, sau a compuşilor anorganici, în altele mai simple p.rin combinarea sau dizolvarea lor în apă. A-ceastă separaţie se face prin mijlocirea acizilor diluaţi, precum şi a alcalilor ori fermenţilor. HIDROMEL. - Ind. Agr. - Băutură fermentată fabricată cu 'miere. Se poate prepara din apa de topire a cerei, când mierea este recoltată din stupii fixi prin procedeul vechi, sau mai bine din miere pură. In acest din urmă caz se iau 50 Kg. miere căreia i se ada!ugă 1 hectolitru apă» la 50 grade. Se agită necontenit până ce toată mierea se dizolvă, se încălzeşte până la fier- HIDROMETRIE-HIDROSTATICĂ 70 bere şi se ia spuma până ce volumul lichidului, a scăzut la o cincime sau un sfert. Se toarnă apoi într’un butoi şi după răcire se adaugă 1 0 gr. subnitrat de bismut pentru prevenirea fermentaţiilor secundare, 50 gr. acid tartric pentru regularea fermentaţiei, şi 50 gr. dintr’o bucată de fagure conţinând polen curat pentru a servi la nutriţia azotată a fermenţilor. Numeroşi agricultori nu întrebuinţează decât 37,500 Kg. de miere la hectolitru. Butoiul, neînfundat, este acoperit cu o cârpă groasă şi umedă menţinută în loc de o piatră grea, apoi se pune într’o încăpere uscată la o temperatură de 15-18°. După 5-6 luni de fermentaţie se pritoceşte, iar butoiul se înfundă. Se poate regula fermentaţia încălzind uşor butoiul şi menţinând temperatura constantă. Hidromelul se ţine într’o pivniţă uscată. După 1 0 ami, el capătă un gust intermediar între coniac si maderă. H. are o compoziţie variabilă cu mierea din care provine, cantitatea de miere întrebuinţată şi metoda de fabricaţie. El conţine în general 1 2-1 3° alcool, puţină dextrină, şi mai puţin tanin şi săruri minerale decât vinul. El poate servi pentru întărirea vinurilor puţin alcoolice. Insfârşit, h. serveşte la prepararea unui excelent oţet şi a unui rachiu întrebuinţat la fabricarea licheurului. Se mai poate prepara h. înlocuind o parte din apă prin must de struguri sau de mere. fHIDROMETRLE. - Med. Vet. - Hidrome-tru. - Apa la Mitră. - Acumularea de lichid în cavitatea uterină, lichid care de cele mai multe ori estte un puroi diluat - piometru -v. ac. G. Rad. Cal. HIDROMETRU. - Maş. - Aparat cu ajutorul căruia se poate măsura presiunea apei, densitatea sau viteza ei. Aparat folosit pen- tru măsurarea înălţimei mareelor. Aparat cu care se măsoară înălţimea apei dintr’un rezervor. H. lui Ducoudun e format dintr’un clopot metalic care se aşează pe fundul rezervorului. Dela acest clopot porneşte o ţea-vă subţire, de oţel, care 'merge până în camera de control şi este terminat cu un indi- cator pe un cadran. In interiorul clopotului şi ţevii este aier, care sub influenţa presiu-nei apei din rezervor, la diferite înălţimi, face să oscileze indicatorul pe cadran la dreapta sau la stânga. A. Í. HIDROPIZIE. - Med. - Acumulare de lichid seros într’o cavitate se roasă a corpului, sau între elementele ţesutului conjunctiv şi sistemul lacunar, datorită: iritaţiei seroaselor, de unde rezultă distensiunea şi hiper&ecreţia lor, o turburare circulatorie sau o retenţie a clorurilor. H. abdominală - Ascită - pe-ricardică, pleurală, articulară, ventriculară, etc. C. Pel. HIDROSFERA. - v. geologie. HIDROSTATICĂ. - Fiz. - Capitol din fizică. Studiază condiţiunile de echilibru ale lichidelor. Se bizuie pe următorul principiu, Fig. 98. — TRANSMITEREA PRESIUNEI PRIN LICHIDE. enunţat de Pascal: Orice presiune exercitată pe o porţiune plană din suprafaţa unui lichid închis de toate părţile, se transmite integral pe orice altă porţiune plană, luată fie pe suprafaţa, fie în interiorul lichidului, oricare ar fi orientarea ei. Considerăm un vas - Fig. 98. - plin cu 'un lichid şi având un gât cilindric închis cu un piston a cărui suprafaţă să o presupunem 1 dm2. Dacă a-supra pistonului lucrează o forţă exterioară de 10 kg., rezultă - din principiul lui Pascal - că se execută o presiune egală de 10 kg. dm,2, în orice punct al peretelui vasului. Aşa dar dacă vasul mai are alt gât cilindric cu suprafaţa de 5 dm.2, va trebui să se exercite o presiune de 50 kg. pentru a menţine lichidul în echilibru. Cu alte cuvinte dacă mărimea celor două suprafeţe este S si S\ iar forţele respective de echilibru F _ F' F şi F*, relaţia dintre ele va fi g "g7 Presa hidraulica este o aplicaţie a acestui principiu. Presupunem un lichid conţinut în-tr’un vas format din două corpuri de pompă cu secţiuni diferite, închise de două pistoane şi puse în comunicaţie printr’un tub. Dacă se presează asupra unuia dintre pistoane, cu o forţă oarecare, celălalt va tinde să se ridice şi - spre a fi menţinut în echilibru - va trebui să i se opună o forţă care va sta cu prima în acelaş raport ca şi suprafeţele respective. Deci dacă una dintre 71 HIDROSTATICA suprafeţe eate de 1.000 ori mai mare decât cealaltă şi forţele vor fi una de 1.000 ori mai mare decât cealaltă. Deci cu o forţă relativ mică se poate obţine o forţă de presare foarte mare. Presele hidraulice găsesc întrebuinţare în agricultură, pentru presat fânul, etc. Alt principiu de h., acela că suprafaţa liberă a unui lichid în echilibru este plană şi orizontală, îşi găseşte aplicare în construcţia nivelei ou bulă de aer - v. ac. - întrebuinţată în topografie şi în construcţiuni rurale pentru asigurarea orizontalităţii aparatelor, a zidurilor, etc. Principiul vaselor comunicante stabileşte că Fig. 99. — DISTRIBUIREA APEI SUB PRESIUNE. ■=c B Fig. 100. — PRINCIPIUL FÂNTÂNILOR ARTEZIENE. Fig. 101. — DISTRIBUIREA APEI IN NATURĂ, ce’ = strat de nisip cuprins între două straturi impermiabile de argilă. Apa de alimentare din A circulă prin cc\ tinzând să se ridice la acelaş nivel. in D este un put obişnuit; în D’ unul ar-tezian. în două sau mai multe vase care comunică între ele, suprafaţa liberă a lichidului ce s’ar afla în ele - este întotdeauna la acelaş nivel, indiferent de forma şi mărimea vasiului. Faptul este evident, deoarece se poate socoti că vasele considerate fao unul singur cu formă mai mult sau 'mai puţin complicată şi că suprafeţele libere ale lichidului din ele nu sunt decât elemente diferite ale unei singure suprafeţe de lichid. Acest principiu are şi el aplicaţiuni practice, printre cari nivela cu apă - v. ao. - întrebuinţată în nivelment. Distribuirea apei sub presiune, reprezentată schematic în Fig. 99 se explică tot prin această proprietate a lichidelor. Tot astfel şi distribuirea apei în natură. Apa de ploaie se infiltrează prin terenurile permeabile dar este llll Fig. 102. — Lichidele ce nu se pot amesteca se suprapun în ordinea descrescândă a densităţii lor. permeabile, cum este bunăoară argila. Se vede din Fig. 101 că piuţurile - arteziene sau obişnuite, după cum sunt săpate, mai jos sau mai sus, decât nivelul sursei - pot fi alimentate de apa unor lacuri, râuri, etc. Existenţa isvaarelor se datoreşte deasemenea prezenţei unei pânze de apă subterană, alimentată de un curs de apă sau de apa de ploaie infiltrată, care iese la suprafaţă la extremitatea unui canal natural. Lichidele ce nu se pot amesteca, turnate într’un acelaş vas, se suprapun în ordinea densităţii lor, cel meii greu stând la fund, suprafeţele lor de despărţire fiind orizontale. Lichidele exercită - prin greutatea lor -presiuni în toate direcţiunile. Se pot face experienţe concludente pentru dovedirea a-cestui adevăr. Presiunea într-un punct oarecare se exercită după direcţiunea normală în acel punct. Mărimea presiunei se măsoară ou manometrul. Un manometru foarte simplu este alcătuit dintr’o cutie mică de metal închisă cu o membrană de cauciuc. Aerul din interior comunică printr*un tub cu un alt tub de sticlă în formă de U, plin cu oprită de păturile im- Fig. 103. — MĂSURAREA PRESIUNEI IN INTERIORUL LICHIDELOR. M = Manometru; H = membrană elastică AB = tubul de citire. HIDROTERAPIE-HIERACIUM 72 acelaş lichid ca şi vasul în care se studiază repartiţia presiunilor “ Fig. 103. Când presiunea exercitată asupra membranei creşte, presiunea aerului închis în manometru creşte deasemenea şi produce în tubul recurbat o diferenţă de nivel foarte vizibilă. Se constată că într’un lichid în echilibru presiunile sunt egale în toate punctele unui aceluiaş plan orizontal şi oă diferenţa între presiunile în două puncte din plane diferite este egală cu greutatea unlui cilindru de lichid având secţiunea de 1 cmp şi ca înălţime, diferenţa de nivel între cele două puncte. De aci rezultă că forţa normală care se exercită asupra unui element plan dintr’un perete lateral, oricât de mic ar fi el, este egală cu greutatea unui cilindru de lichid care ar avea ca bază acest element şi ca înălţime distanţa verticală dela acest element până la nivelul lichidului din vas. A-ceastă forţă poate deveni foarte mare chiar dacă lichidul este în cantitate mică. Cu butoiul lui Pascal - Fig. 104. - «e poate demonstra uşor acest lucru. U Butoiul este prevăzut cu un tub subţire, fixat perpendicular la baza superioară a butoiului. Tubul şi butoiul fiind umplute cu apă se poate întâmpJa, dacă tujbul este destul de lung, ca butoiul să crape din pricina presiunei exercitate asupra pereţilor săi. Presiunea laterală a apei se exercită asupra digurilor cu o forţă considerabilă şi tinde să le răstoarne; deaceea ele se construiesc mult mai largi la bază decât la partea superioară. In vasele comunicante lichidele de densităţi diferite au suprafeţele lor libere la nivele deosebite. Înălţimea lor în vase, socotită deasupra suprafeţei de despărţire este invers proporţională cu densitatea. Asupra corpurilor cufundate in- tr’un lichid presiunea se exercită întocmai ca şi asupra pereţ lor vaae'or. Corpul este supus unui număr infinit de forţe, normale la suprafaţa sa care au o rezultantă, deşi nu sunt nici concurente, nici pa- ralele. Acest fapt este formulat de principiul lui Arhimede - un corp cufundat într’un lichid suferă o presiune verticală de jos în sus egală cu greutatea lichidului des-locuit - şi poate fi demonstrat experimental. In consecinţă greutatea corpului cufundat fiind P, iar a lichidului deplasat TC, forţa de cădere a corpului - prin lichid - va fi P-7T. Această diferenţă între greutatea ab- Fig. 104.—BUTOIUL LUI PASCAL. solută a corpului şi împingerea de jos în sus, va fi greutatea aparentă a corpului; după cum P > 7T, P ^zz 7T sau P < 7T, corpul va cădea la fund, va sta în echilibru la orice adâncime, sau va pluti la suprafaţa lichidului în care este cufundat. Submarinul este o aplicaţie practică a a-cestui principiu. Corpurile plutitoare au centrul de greutate pe aceiaş verticală cu centrul de greutate al lichidului deslocuit. In acest fel se explică stabilitatea îmbarcaţiu-nilor. Deasemeni multe dintre metodele den-simetrice se bizuie pe principiul lui Arhimede. V. M. HIDRO TERAPIE. - Med. - Metodă terapeutică oare foloseşte apa aplicată parţial sau pe întreg corpul, sub formă de băi, duş, comprese, aspersiuni, etc. cu o anumită temperatură, presiune, durată, după reacţiunea organică care se urmăreşte. C. Pel. HIDROXID. - Chim. - Combinaţiunea metalelor cu unul sau mai mulţi oxidrili - OH -: de pildă hidroxid de potasiu KOH, de bariu: Ba (OH)2* Sunt identice cu bazele, dând reacţia alcalină. - v. hidraţi. HIENĂ. - Zool. - Mamifer carnivor de talie mare; trăeşte în Asia şi Africa; este Fig. 105. — HIENA. un animal respingător prin înfăţişarea şi ur-letu-i sinistru; se hrăneşte cu stârvuri şi cadavre pe care le desgroapă. HIERACIUM. - Bot. - pop. Vulturică. Gen de plante din familia Compositae. Plante perene. Tulpina cu unul sau mai multe capitule, mai mult sau mai puţin foliată, adesea la bază cu o rozetă de frunze radicale. Stolonii se află sau lipsesc. Frunzele de forme diferite, întregi sau dinţate. Florile stau în capitule şi sunt toate ligulate; ligulele la vârf 5 dinţate. Acest gen are foarte multe specii, varietăţi şi forme, cari cresc din regiunea câmpiei până în regiunea alpină. Deasemeni, se cunosc şi un număr considerabil de hibrizi. Genul se împarte în 3 subgenuri: Subge-nul Pilosella cuprinde speciile stolonifere şi cu radiile papului uniseriale. De aci fac parte sipeciile: H. pilosella L., H. flagellare Willd., H. tmacranthum Ten., H. auricula L., 73 HIEROCHLOE-HIFE MICF.LIENE H. aurantiacum L., H. pratense Tausch., H. - cymosum L., H. echioides Lamn., H. Bau- hini Schult., H. Fussianum Schur., H. flo-rentinum AII. Subgenul Stenotheca cuprinde o singură specie: H. staticifolium Vili. cu foliolele involucrului biseriale şi ache.ne lungi de 4 mm. Subgenul Euhieracium cuprinde speciile lipsite de stoloni, cu ra-diile papului inegale, aproape biseriale. Numărul speciilor este foarte mare. Se disting 2 grupe: Grupa Phyllopoda cuprinde specii ciu ro-zetă de frunze radicale şi cu tulpini scapiforme sau cu puţine frunze. Dintre acestea, cele mai răspândite sunt: H. villosum L., H. glabratum Hoppe., H. dentatum Hoppe., H. transilvanicum Heuff., H. murorum L., H. bifiduim Kit., H. vulgatum Fr., H. sparsum Fr., H. alpinu'm L., Grupa Aphyllopoda cuprinde specii fără rozetă de frunze radicale şi tulpina deobicei bogat foliată. Aci aparţ'n speciile: H. levigatum Wiîld., H. umibellatum L., H. follosum W. K., H. sabaudum L., H. racemosum W. K., H. pre-nanthoides Vili. AI. Be!. HlEROCHLOE. - Bot. - Gen din fam. Gramineae, trib. FKalardee. Spiculeţe lat-ovaJe sau circulare, brune, strălucitoare, cu trei flori; floarea superioară bisexuată, an-droceul cu două stamine; cele două inferioare bărbăteşti dar ajidroceul cu 3 stamine. Spiculeţele formează uin panicol lax. 4 gljume; cele două inferioare costate, membrana cei. egale; cele două glume superioare apjroape egale cu cele inferioare, poartă fiecare Ia subţioară câte o floare bărbătească cu 3 stamine, 2 lodicule. Stilul scurt, cu stigmatele filîamen-toase. Are două specii: H. odorata şi H. australis - v. Iarba Sfintei Mării. Fig. 107. — HIFE MICELIENE. HIFE MICELIENE. - Fitop. - Or- ganul vegetativ al celor mai multe Fig. 106. — HlEROCHLOE. 2 — H. Australis; 3 — H. bo- ; . ^ , realis sau odorata. Rădăcini şi tulpini cu frunze, inflores- ciuperci, este reprezentat pnntr un cente şi spiculeţe. miceliu care este format din nişte HIGIENĂ-HIGROMETRE 74 filamente ramificate numite h. miceliene ce se desvoltă atât în substratul nutritiv, cât şi pe suprafaţa lui, unde apare ca Imn mucegai. V. Gh. HIGIENA. - Partea medicinei veterinare care se ocupă cu studiul cunoaşterei şi mo-dificărei mediilor ce acţionează asupra creş-„ terei, desivoltării şi sănătăţii animalelor, în scopul de a le face cât mai favorabile vietei. H. este ştiinţa conservării sănătăţii. H. animalelor domestice se ocupă cu studiul factorilor care influenţează creşterea, precum şi cu modul cum trebuesc alimentate îngrijite şi adăpostite animalele pentru-ca desvoltarea acesitora să se facă în condi-ţiuni opti'me şi randamentul lor să fie maxim. H. aplică, punându-le în slujba bunei desvoltări şi asigurării vieţei animalelor, principii biologice, fiziologice, bacteriologice, chimice şi zootehnice. H. D. HIGROMA. - Med. - Induraţia feţei anterioare a genunchiului, a cotului de la membrul anterior, a cotului de la membrul posterior. Este pricinuită cel mai adesea de frecături şi presiuni repetate şi constă în îngrămădirea de lichid seros şi în producerea de ţesut conjunctiv în cantitate mare în jurul pungilor seroase ale tendoanelor. După locul unde se formează, poartă diferite numiri: h. cotului anterior sau burete, h. cotului posterior sau capelet, h. gleznei, etc. Tratamentul h. constă în primul rând, în înlăturarea cauzelor care le produc, în aplicarea de vezicători şi puncte de foc şi în operaţiuni. N. M. HIGROMETRE. - Fiz. - Instrumente folosite în higrometrie - v. ac. - Se pot clasa în mai multe categorii: 1. - H. bazate pe condensarea apei. Se ştie că vaporii de apă din atmosferă se condensează pe suprafaţa corpurilor reci, aburindu-le. Când se lucrează cu h. bazate pe acest principiu, operaţia se reduce la determinarea temperaturii t la care pereţii se aburesc; se poate presupune că la această temperatură aerul înconjurător este saturat de vapori, întrucât aceştia se condensează. Presiunea f a vaporilor în aer este deci presiunea maximă care corespunde lui t şi poate fi găsită în tabele - v. higrometrica, stare. Dacă, bunăoară, aburirea se produce la t = 10°, aceasta înseamnă că vaporii din atmosferă devin saturanţi la 10°, adică f este egal cu presiunea maximă corespunzând la 10°. In tabele aceasta este arătată ca fiind 9,2 mm. de mercur. Deci f mz 9,2 mm. Un asemenea h - al lui Alluard - este alcătuit dintr’un recipient paralelipipedic de alamă, foarte subţire, cu o faţă poleită, plin, până la jumătate, cu eter şi prevăzut cu un termometru. Pompându-se aer, cu o pară de cauciuc, printr’un tub care pătrunde în partea de jos a recipientului se provoacă evaporarea eterului şi deci răcirea pereţilor. Aerul introdus şi vaporii de eter ies afară printr’un tub situat în partea de sus a vasului cu eter. La un moment dat, pereţii se aburesc. Citirea imediată a termometrului indică punctul de aburire t. Pentru a se uşura prinde- Fig. 108. — SCHEMA H1GROMETRULUI ALLUARD. rea momentului de aburire se înconjoară faţa poleită a recipientului cu o lamă de comparaţie, tot poleită, situată în acelaş plan, dar fără să se atingă şi fără să aibă comună cu prima nici o legătură metalică, astfel că ea nu se poate răci, rămânând lucioasă a-tunci când peretele recipientului se abureşte. Contrastul se observă numaidecât. - Fig. 1 08. 2. - H. chimic îngădue determinarea directă a massei m de vapori de apă conţinuţi într’un anumit volum de aer. Este compus dintr’o baterie de tuburi în formă de U., umplute cu piatră ponce îmbibată cu acid sulfuric. Primul tub este în legătură cu aerul; ultimul este legat de un aspirator care conţine 35-40 litrii de apă. Lăsând să 75 HIGROMETRE curgă, încet, apa prin robinetul de jos al aspiratorului, în golul produs esite tras aerul care străbate prin tuburile cu acid sulfuric, lăsându-şi apa. Diferenţa între greutatea tuburilor după şi înainte de experienţă, reprezintă massa vaporilor absorbiţi de acidul sulfuric. Volumul de aer considerat este egal cu volumul apei scurse. Presupunând că au curs 35 1. apă şi că greutatea tuburilor a crescut cu 0,7 gr., aerul conţine —^ = 0,02 gr. va-pori de apă la litru sau 20 gr. la mc. Utilizând formula: m = 1,05 f " v* Starea higrometrică - în care m se înlo-cueşte cu 20, se deduce f în mm. de mercur. F se află din tabele. Inconvenientul metodei constă în lungimea ei - aerul trebue să treacă încet spre a lăsa toată umezeala în tuburile de deshidratare -, în faptul că nu dă decât indicaţiuni aproximative şi nu înregistrează variaţiunile lui f care - adesea - sunt foarte rapide. 3. - H. cu păr. Sunt corpuri organice -ca părul, maţele, etc., cu însuşirea de a se lungi mai rrmijt sau mai .puţin prin absorbţia apei din atmosferă, după cum umezeau a este mai mare sau mai mică. H. ltui Saussure, a cărui construcţie se bizue pe acest principiu, indică variaţiunile stării de u-miditate a aer;ujkui, prin schimbările de lungime ale unui fir de păr, bine spălat de grăsime - cu eter -. La un capăt, firul este prins în-tr’o clemă strânsă cu un şurub; celălalt capăt e înfăşiu* rat pe un scripete şi terminat printr’o greutate destinată să ţie firul întins. De axa scripetulud este fixat un ac indicator care se mişcă în dreptul u-nui cadru gradat, dela 0-100. Diviziunile cadrului reprezintă starea higrometrică - v. ac. - înmulţită cu 100. Cele mai neînsemnate variaţiuni de lungime ale părului sunt mult amplificate, astfel că orice schimbare a stării higrometrice este denunţată de mişcările acului. Gradarea instrumentului se face empiric, însemnân-du-se poziţia acului faţă de cadran, la anumite stări higrometrice determinate cu altă metodă. H. cu păr se defectează foarte uşor Fi g. 110. — HIGROME-TRUL CU PĂR AL LUI SAUSSURE. şi deaceia trebuie controlat, mai ales iarna când nu se fac observaţiuni. Cele construite de casa Koppe din Germania, folosite de serviciul nostru meteorologic, au accesorii de control: a. - un cadru prevăzut cu o pânză întinsă care se înmoaie în apă şi apoi se introduce în cadrul metalic al aparatului; b. -un capac metalic şi altul de sticlă care închid ca într’o cutie cadrul metalic al instrumentului. Apa evaporată din pânză saturează aerul în 5-10 minute, timp în care se ciocăneşte cu degetul cadrul metalic al aparatului. Cu o cheie, introdusă printr’o gaură practicată la partea superioară a geamului, se scurtează sau lungeşte firul de păr, până ce acul este în dreptul di-viziunei 100, repe- . tândiu-se la nevoie S| -udarea cârpei şi în treaga operaţie până ce rezultatul este satisfăcător. Determinările date de acest h. sunt destul de precise, manipularea comodă, dar condiţia esenţială este ca firul să fie curat şi lipsit de urme de grăsime. Pentru aceasta se interzice atingerea lui cu mâna sau cu obiecte grase, murdare, etc. Fi g. 111. — HIGROME-TRUL KOPPE. Fig. 112. — HIGROMETRUL ÎNREGISTRATOR. H. înregistrator - Fig. 1 12 este o modificare a h. cu păr. O şuviţă de păr, spălată în prealabil de grăsime este fixată la capetele ei şi trage de un cârlig legat de mijlocul său. Variaţiunile de lungime ale firelor de păr sunt transmise, printr’un siste'm de pârghii, unui vârf ascuţit care desemnează o curbă pe cilindrul înregistrator pus în mişcare printr’un mecanism de orologe-rie. Aparatul este etalonat prin comparaţie cu alt h. 4. Psichrometru - v. ac. - V. M. H!GRO.M ETRICĂ-HIGROSCOPICIT ATE 76 HIGROMETRICĂ, STARE. - Met. - Raportul între forţa elastică actuală şi forţa elastică maximă a vaporilor de apă din atmosferă la aceiaş temperatură. Prezenţa vaporilor de apă în atmosferă, explicată prin evaporarea continuă a maselor de apă răspândite pe suprafaţa pământului, este dovedită prin numeroase fenomene fizice: norii, ceaţa, vapoarea invizibilă ce se condensează pe o suprafaţă rece - o sticlă de pildă - sau este absorbită de substanţele higroscopice - acidul sulfuric, clorura de calciu, etc. - pricinuind astfel creşterea lor în greutate; ş. a. Umiditatea atmosferică poate fi evaluată numeric, dacă se cunoaşte fie presiunea vaporilor de apă în aerul ambiant, fie massa celor cuprinşi într-un mc. -106 cmc. - de apă. Formula care stabileşte matematic, raportul între ele este: m = 10* X 0,001293 X 0,622 X —X ~ — 760 1+at care poate fi redusă la: m = 1,05 f X --,1 - i -H at In aceste formule, t reprezintă temperatura aerului în momentul măsurătorii, 0,622 este densitatea vaporilor de apă în raport cu aerul, 0,001293 greutatea în grame a u-nui cmc. de aer a coeficientului de dilatare al aerului egal cu 273 > f presiunea vaporilor în mm. de mercur, m massa în grame, care variază în aceiaş sens cu f. Pentru temperaturi apropiate m şi f au aproape aceiaş valoare numerică. Se înţelege că, dacă se determină una dintre necunoscute, cea de a doua se deduce prin calcul. In ceeace priveşte condiţiunile de viaţă -animală sau vegetală - presiunea sau massa vaporilor de apă cuprinşi într’un mc. de aer, nu caracterizează suficient umiditatea atmosferică. Pentru plante sau animale are însemnătate numai întru atât, întrucât în-gădue evaporarea sau condensarea. Vaporii ce se găsesc în atmosferă la un moment dat şi la o anumită temperatură, au o forţă elastică zisă actuală care caracterizează umiditatea absolută. In cazul când atmosfera ar fi saturată cu vapori în acel moment, forţa elastică a vaporilor este maximă. Insemnân-du-se cu F această presiune maximă, cu M massa corespunzătoare, evaporarea se va face cu atât mai repede cu cât f sau m diferă mai mult de F sau M. Astfel,, .aerul care ar avea 6 gr. de vapori la mc., ar părea foarte umed la temperatura de 5° şi foarte uscat dacă temperatura ar fi 25°. La 5° el este saturat cu 6 cmc. de vapori pe mc., iar la 25° i-ar mai trebui 27,5 gr. pentru a fi saturat. S’ar putea - aşa dar - exprima umiditatea relativă prin diferenţa F-f, numită factor de evaporare. Se evaluiază însă mai comod prin câtul S = p , definit - mai sus -stare higrometrică. Raportul variază între limitele 0 şi 1. Intr’adevăr când fcrzO, adică atmosfera este lipsită de vapori, S=0; când f=F, adică aerul este saturat S=1. F se găseşte înscris în tabele care îl dau gata • calculat pentru fiecare temperatură a aeru- f lui; f, sau direct raportul "p se determină cu intstruimente numite higrometre sau psicbrometre - v. ac. - Umiditatea absolută variază foarte puţin, mai ales iarna. Totuşi se poate observa un minim către dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui şi un maxim, după amiază. Variaţiunea anuală prezintă un minim iama şi un maxim vara, puţin în urma producerii temperaturilor minime şi maxime. In raport cu latitudinea, umiditatea absolută creşte dela poli spre e-cuator. Deasemeni descreste cu altitudinea. Poziţia geografică influenţează în sensul că, pentru aceiaş latitudine şi altitudine, umiditatea absolută este mai mare pe litoral decât pe continent. Umiditatea relativă are variaţiuni diurne şi anuale inverse cu acelea ale temperaturii. Apoi ea creşte direct cu altitudinea şi latitudinea. Acţiunea ei asupra vegetaţiei şi asupra solurilor, deşi nu bine studiată, este totuşi notorie. Bunăoară, nu există păduri în regiunile unde umiditatea relativă medie este sub 50%. V. M. HIGROMETRIE. - Met. - Măsurarea cantităţii de vapori de apă conţinuţi în atmosferă. Se determină fie umiditatea absolută -forţa elastică actuală a vaporilor de apă -fie şi umiditatea relativă, adică starea higrometrică - v. ac. - a atmosferei. Instrumentele folosite în h. sunt higrometrele şi psichrometrele - v. ac. V. M. HIGROSCOPICITATE. - Agrol. - Pelicula de apă care îmbracă grăunciorii de păimânt, satisfăcând energia moleculară liberă dela suprafaţa grăunciorilor. Apa care se condensează la suprafaţa grăunciorilor de pământ. Cantitatea de apă necesară umezirii supra-feţii grăunciorilor de pământ şi care poate proveni din vaporii de apă sau din apa lichidă. Grosimea peliculei de apă higrosco-pică s’a considerat de 10, molecule. In ultimul timp se afirmă că grosimea aceasta poate varia până la 252 straturi de molecule. Pelicula aceasta de apă este aşa de aderentă de grăunciori, încât nu este cedată plantei. Când în sol «e găseşte 1-11/2 apă higroscopică, plantele numai pot vegeta, de aceia apa higroscopică se mai numeşte şi apa fisiologic inactivă sau apa moartă. Ştiind apa higroscopică, ne putem da seama de cantitatea de apă care nu este utilizată de către plante în diferite soluri. H. depinde de mărimea grăunciorilor de pământ - cu cât sunt 77 HIL-HIPERHEMIE mai mici, cu atât sunt mai mulţi în unitatea de volum, vor avea suprafaţă mai mare, şi deci cu atât vor avea 'mai multă apă de higroscopicitate. H. mai depinde şi de natura grăunciorilor - Humusul are li. mai mare. Cu ajutorul *h. aflăm mărimea grăunciorilor de pământ - prin suprafaţa lor -şi cum de mărimea grăunciorilor depind foarte multe proprietăţi fizice şi chimice, se înţelege de ce mare importanţă este h. Mitsicherlich întemeiază aflarea multor proprietăţi ale solului pe determinarea h., care, după el, poate înlocui analiza mecanică, etc. La o peliculă de apă higroscopică de 10 molecule grosime, suprafaţa în m. p. a unui gram sol este următoarea: nisip de cuarţ 0,14; carbonat de calciu 4; sol nisipos 4,24; sol lutos 12; lutos-greu 26,16 şi turbă 73,68. In acest caz 1 g. apă higroscopică - respectiv 1 cmc. - îmbracă circa 400 m. p. de suprafaţă a grăunciorilor; sau când avem dată apa higroscopică la %, atunci suprafaţa grăunciorilor de pământ se află înmulţind H. la % cu 4. Determinarea H. la pământ se face cu exicatorul lui Mitscherlich, în prezenţa acidului sulfuric de 10% timp de şase zile. H. variază după sol, aşa de ex.i un sol argilos poate avea circa 12 % apă higroscopică, un sol lutos circa 6%, un sol turbos circa 20%, iar nisipul de cuarţ practic n*are apă higroscopică. - v. Capacitate Apă. Amil. Vas. HIL. - Bot. - Punctul de inserţie al ovulului cu funicului sau locul de desprindere al seminţei de funicul. h Fig. 113. — DIFERITE FORME DE HIL. 1 = la fasole; 2 = la mazăre; 3 = la castană ; 4 = la physostigma venenosum; h = hil; m = micropil. - Anat. - Punctul prin care un organ este fixat de pedunculul său; în sens mai larg, punctul unde vasele destinate unui organ pătrund în interiorul său. Ex.: hilul ficatului, hilul rinichiului. HILIMICĂ. - Bot. - Calendula officinalis Sin. Filiimică - v. ac. HIMALAYA. - Zoot. - Rasă de iepuri de casă - v. ac. - HIMEN. - Anat. - Este o membrană de natură mucoasă ce se găseşte la intrarea în vaginul propriu zis a femelelor. Este un fel de vestigiu din viaţa e'mbrionară. N’are nici un rol fiziologic. N. A. HlMENOPTERE. - Ent. v. hymenoptere. HIMERE. - Gen. - Forme de plante ce par a combina caracteristicele a două varie* tăţi deosebite, fără ca să» fi luat naştere prin încrucişare naturală. Nu sunt altceva decât un amestec de ţesuturi dela cele două varietăţi. H. s’au obsiervat la: portocale - forma verigata - pătlăgele, tutun - Nicotiana purpurea X alba -, lămâi, mere, struguri, floarea soarelui, etc. Himerele pot fi de trei feluri: 1. - H. sectoriale când cele două ţesuturi ocupă sectoare diferite. 2. - H. periclinale când un ţesut îmbracă pe celălalt. 3. - H. în mozaic sau hyper himeră când cele două ţesuturi formează un amestec complex. Formarea h. depinde de natura celulelor, care compun vârful vegetativ. A. I. B. HIOID. - Anat. - Osi ce are forma unui U aşezat între baza limbii şi laringe, de care se prinde printr’o mulţime de muşchi. N. A. HIPERACIDITATE. - Med. Vet. - Mărirea cantităţii de acid din organism, dintr’un organ sau dintr’un ţesut oarecare. Ex.: h. gastrică - hiperclorhidrie N. A. HIPERCLOIRHIDRIE. - Med. - Mărirea cantităţii de acid clorhidric din sucul stomacal - gastric -. In mod normal, în sucul stomacal se găseşte printre alte elemente componente şi acid clorhidric, în proporţie de 4-5°/oO‘ Aceasta ajută pepsinei ca să lucreze asupra substanţelor albuminoide, pe care le simplifică pentru a putea fi absorbite în organism. Pepsina acţionează asupra acestor substanţe numai în mediu acid. El este fabricat de glandele marginale şi fundice din mucoasa stomacală pe seama clorurei de sodiu primită în alimentaţie. H. produce de-ranj'aimente serioase: indigestii, ulcere, pi-rosis, etc. Se tratează prin neutralizanţi ai acidului, ca bicarbonaţi, etc. N. A. HIPERESTEZIE. - Med. - Mărirea sensibilităţii. Se observă în mielite spinale, în cursul jigodiei la câine, în prurigo lombar şi la începutul encefalitelor. Este opusă anesteziei. N. A. HIPERHEMIE. - Med. - Starea în care, într’o regiune a corpului, în vasele capilare circulă o cantitate mai mare de sânge, din cauza dilatării pereţilor acestor vase. Se produce din cauza acţiunei diferitelor toxine mi-crobiene, a căldurilor, stărilor psihice. Este artificială siau activă şi viceversa, sau pasivă. H. esfe folosită în scop terapeutic, pro- HIPERMETROPIE-HIPERTROFJE 78 dusă fiind prin aplicarea de medicamente ru-bifiante, vezicante şi prin stază - staza Bier N. M. HIPERMETROPIE. - Med. - Turburare a vederii, ca o consecinţă a unei imperfecţiuni anatomice a ochiului. In acest caz, ochiul este astfel construit, încât oriunde am aşeza un obiect, imaginea lui va cădea întotdeauna înapoia retinei, deci nu se va forma niciodată o imagine clară. Indivizii atinşi de acest defect vor depărta obiectele, pentru ca să le poată vedea mai bine. Este defecţiunea opusă miopismului. Se corectează prin interpunerea între obiect şi ochiu a ochelarilor cu lentile biconvexe. N. A. HIPEROVARIE. - Med. Vet. - v. nimfomanie. HIPERPARAZIT. - Fitop. - Paraziţii de origină vegetală şi animală, care atacă plantele cultivate, la rândul lor pot fi atacaţi de diferite insecte, ciuperci ş. a. numite h. - «au supraparaziţi ce joacă un rol foarte important în protecţia plantelor, constituind stavile naturale contra înmulţirii şi răspândirii duşmanilor - animali şi vegetali - agriculturii. V. Gh. HIPEiRPLAZIE. - Med. - v. hipertrofie. HIPERTENSIUNE. - Fiziol. - Mărirea ten-siunei - v. ac. - arteriale. HIPERTERMIE. - Med. Vet. - Scăderea temperaturei corpului peste normală, simptom ce se poate observa în numeroase boa-le: febră, etc. - v. hipotermie. G. IRăd. Cal. HIPERŢRICOZĂ. - Med. Vet. - Creşterea exagerată a părului în grosime şi în lungime, localizată sau generalizată, putând proveni de pe urma turburărei unor glande cu secreţiune internă - endocrine - sau depe urma unui tratament oarecare - vezica,toare -, ce a putut provoca inflamaţia cronică a pielei, sau altă cauză ce poate determina acelaşi efect, ca eczema cronică, ariceala, crap o din a, etc. La unii cai ea poate fi din naştere, - unele rase de cai ruseşti, americani -, fiind localizată mai ales la coamă şi la coadă. G. Rad. Cal. HIPE1RTROFIE. - Fitop. - Desvoltarea excesivă a unui organ, cauza fiind o excitaţie anormală a unui ţesut sau organ, sau o mutaţie. V. Gh. - Med. - Creşterea anormală în volum a unui ţesut sau organ fără modificări în structură. Această creştere «e datoreşte fie, unei măriri în volum a elementelor constituante -a celulelor - h. propriu zisa, fie unei înmulţiri a acestor ele'mente - hiperplazie. Cele mai adeseori aceste două forme sunt asociate. 'Cauzele hipertrofiei-jsunt multiple. Uneori este consecinţa unor regenerări exagerate -h. prin supraregenerare, în fracturi, căluşuri exuberante. . Alteori se produce prin scoaterea unui organ din funcţie şi preluarea funcţiei de alt organ omolog - h. com- pensatoare - h. a unui rinichiu, a ficatului, a unui testicol -. Mai este o h. prin supra-funcţionare - h. muşchilor. Cauzele mecanice pot produce h. a pielii - calozităţi. Chiar şi Fig. 114. — HIPERTROFI1. 1 - Traista ciobanului atacată de Albugo candida; a - Flori cu pedun-cuilul umflat; b - floare cu ovarul atacat; c - co-nidiile ciupercii sub epidermă; d - conidii ou coni-diofori. 2 - Deformatiuni în formă de cupă produse de Uromyces Pisi pe o planta de Cupressus. a - Plantă sănătoasă; b - plantă atacată; c - frunză ou cecidii; d - secţiune longitudinală prin frunză. Fig. 115. — HIPERTROFIA INIMEI. a - ventriculul drept; b - auriculul drept; c- hipertrofia peretelui ventriculului stâng; d - auriculul stâng; e - hipertrofia muşchiului papilar. glandele cu secreţie internă produc h. - cazurile de acromegalii şi gigantisim. Dease-menea şi în unele inflamaţii avem h. N. A. H. inimei. Umflarea cavităţilor inimei cu îngroşiairea pereţilor - h. propriuzisă “ sau contrariu cu subţierea - lor “ dilataţia -. Leziune datorită micşorărei circulaţiei sângelui din cauza vreunui obstacol aşezat m-tr’un punct oarecare din sistemul vascular. Se observă în urma aniocarditei, endocarditei, aortitei; în urma boalelor pulmonului, ficafcu" 79 HIPIC lui, rinichilor; în tuberculoză, în boaJele ti-fice, în excitaţiile genezice repetate, în surmenajul cailor de curse, mai ales, la cei ce au avut de suferit numeroase dopajuri: explicaţia morţilor subite a unor cai, în plină cursă, pe unele din hipodromurile noastre. Simptome de endocardita şi de miocardită - v. ac. - cu mărirea zonei de matitate, slăbirea bătăilor inimei, timbru metalic al sgo-motelor cardiatice, cari sunt adeseori dedu-blaite, inima bătând foarte repede după cel mai mic exerciţiu. Adesea sgomot de hârâi-tură; respiraţie caracteristică în timpul galopului; de multe ori epistaxis. Tratament ca în tmiocârdită. - v. ac. - G. Rad. Cal. HIPIC - concurs. - Zoot. - Prin c. h. se înţelege întrecerea care se dă între mai mulţi concurenţi - cai -, pe terenuri anume orânduite, pentru a pune în evidenţă însuşirile individuale sau aşa zisele performanţe ale animalului. 'Concursurile h. nu sunt o creaţie a timpurilor noastre. Ele au fost cunoscute şi gustate chiar pe timpul Grecilor şi Romanilor, însă avântul cel mai mare l-au luat prin secolul al XVlI-lea şi al XVIII-lea, în Anglia, în urma creşterii şi selecţionării calului pur sânge englez anume pentru curse. Primul concurs h. public s’a ţinut în Anglia la 1674, când au alergat caii pur sânge Fiig. 116. — ARMĂSARI PREZENTATI LA PROBELE DE CALIFICARE DIN BRĂILA. Fig. 117. — PRODUSII HERGHELIEI RUŞETU PREZENTATI LA PROBA DE GALOP. HIPNOTIC- HIPOCA.LCEM1E 80 englez de 6 ani. La 1728 au a-lergat caii de 4 ani, la 1750 se înfiinţează Jockey-Clubul englez, la 1856 aleargă caii de 3 ani, la 1 773 cei de 2 ani, iar la 1780, la 4 Mai, la Epsom lângă Londra, se al«(argă Derby-ul englez - caii de 3 ani care este cea cnai însemnată manifestaţie sportivă din Anglia şi aproape din întreaga lume. Concursurile h. după matura lor, s*mt de mai imulte feluri - alergări şi curse - v. ac. de galop, de trap şi la trăsură - atelaj Criteriile după cari se judecă însuşirile animalelor sunt: vârsta animalelor, distanţa parcursă şi greutatea purtată în spinare, sau trasă. In urma supunerii animalelor la aceste con- înalt al concursurilor h. Ele au menirea să scoată în evidenţă animalele cu însuşiri alese şi să le crească după cerinţele economice ale diferitelor regiuni. De pe unma a-cestor lucruri, crescătorii nu au decât dc câştigat, putându-şi verifica mai bine animalele lor. La noi în ţară, pe lângâ concursurile h instituite de hergheliile şi depozitele de ar măsari ale Statului, mai sunt o seamă d< alte societăţi - Societatea hipică dobrogeană Sindicatul de creşterea calului din Homorod Rădăuţi, etc. - cari fac în fiecare an fru moaşe manifestări hipice. S. T. HIPNOTIC. - Med. - Medicament între buinţat pentru producerea somnului - somi hiptonic -. Ex.: opiul, cloratul, cl o ral amina N. A. HIPOCALCEMIE. - Med. Vet. - Scădere* Fig. 119. — CONCURS HIPIC L.A RUŞETU. sau împuţinarea calciului din organism. Ac Alergare de trap. cursuri, jurjul de apreciere, trage concluzii precise asupra producţiei la cai calificându-i după însuşirile lor. Această calificare însă nu trebue înţeleasă în sens restrâns, adică numai asupra producţiei, ca: viteză, durată şi greutate purtată sau trasă, ci în sens mult mai larg, cuprinzând în ea rezistenţa animalelor, constituţia şi sănătatea lor. De aceea în hergheliile de stiat animalele, înainte de a fi destinate pentru, reproducţie, sunt supuse la un anumit dresaj, constituind cea mai metodică şi raţională gimnastică funcţională, de care se ţine seatmă la alegerea reproducătorilor masculi şi femeii. Iată care este rostul 81 HIPOCLORHIDRIE-HIPOCONDRU tualmente se înţelege prin h., o serie de boale sau de turburări, în special nervoase - nevroze a căror caluză s’ar datora fim primitul rând împuţinărei calciului sangvin sau turburăreâ metabolismului calcic, ca: febra vitiuiLară, eclampsia, unele paraplegii ante şi post-partum, boala de dram de fer, tetania de lactaţie aau aceea de pă sunat, etc. Metabolismul cialcic poate să fie viciat în diferite feluri, prin toţi factorii ce turbură aporţuj sau e^şirea sau imobilizarea rezervelor calcice din organism. Hrana poate să contrarieze aprovizionarea în calciu: unele procese fiziologice, ca gestaţia şi lac-taţia, pot să intensifice pierderile de calciu, calcemia constantă sanguină fiin/d regulată în bună^Fi^* 121. — CONCURS HIPIC LA ARAD. Săritură .de obstacol. parte de glandele paratiroide, al căror hormon asigură mobilizarea rezervelor de calciu ale scheletului. Interdependenţa între u-nele glande endocrine şi între diferite elemente minerale şii organice, - Ca, Mg, K¿ Na.; existând un echilibru între ionii Ca şi Mg deoparte şi ionii K. şi Na de altă ţparte ce participă lia buna funcţionare a sistemului nervos, este pusă în evidenţă prin cercetările experimentale asupra paratiroideci torni ei şi intoxicarea prin guiani-dină; amândouă fiind însoţite nu numai de tetanie, dar şi de hipo-calcemie, ambele • fiind cu folos combătute prin calciterapie - în special glucomatul de calciu, clorura de calci-ui -. Fără ca majoritatea turbiuirăiilor nervoase să fie atribuite numai carenţei în qaJ-ciu, trebuie însă să se recunoască marea valoare pe care o poate avelai acest martor în hipocalcemii, tot aşa precum uireea sangvină o are în cursai! uremiei. G. Rad. Cal. HlPOCLOIRHIDRIE. - Med. -Starea patologică în care qanti-tatea de acid clorhidric din sucul gastric este sujb normal. N. A. HIPOCONDRU. - Anat. - Termen care indică acea regiune a corpului aniimiail care corespunde zonei de despărţire dintre cavitatea toracică şi cea abdominală; ea are ca btază ansamblul coastelor false şi se întinde dela xi-foid până în regiunea lombară. Este un hipocondru stâng şi un Fie. 123. — Concurs hipic pentru cai de povară, la Ruşetu. hipocondru drept. N. M. Fig. 122. — Concura hipic pentru cai de trăsură la Bonţi da. HIPODERMOZĂ 82 Fig. 124.— Concurs hipic pentru cai de trăsură la Sâmbăta de jos HIPODERMOZĂ. - Med. Vet. - Coşurile. . Boală parazitară a pielei boului, calului şi măgarului, caracterizată prin apariţia pe corpul acestor animale a unor noduri, în care necunoscute să ajungă în canalul rachidian şi apoi în muşchii regiunei doorso-lombare, de unde apar sub piele către sfârşitul lu-nei Martie, sub formă de mici tumori sau noduri, în număr variabil de 10-100 şii mai rmult, putându-se ivi uneori şi pe spete, crupă, coaste. Sub această stare de noduri, de mărimea unei a-lune, până la aceea a unei niuci, larvele stau sub piele până în vară când părăsesc pielea prin perforaţia şi uneori supuraţia ce a produs în vârful nodului, lăsându-se- să cadă pe jos - de Fig. 125. Tumori hipodermice cu 1-în stadii diferite. se găsesc larvele muştei hypoderma - v. ac. - care îşi depune ouăle pe pielea acestor animale ce se găsesc la păşunat. Ouăle conţin nişte larve mici deja formate - prevăzute cu aparat de fixaţie -, ce ies la scurt timp Fig. 126. Tumori hipodermice cu resturi larvare. din găoacea lor, irită pielea şi fac ca animalul să se scarpine şi să se lingă» intră în gură, în esofag - unde unele se şi fixează -, în stomac sau în rumen, al căror perete îl perforează, pentru ca prin migraţiuni încă Fig. 127. — Tumori subcutanee cu larve de hipoderme pe piele de bovidee, privite pe partea internă. preferinţă între orele 8-10 dimineaţa, - ocazionând o rană mică ce se vindecă repede, dând rareori loc la infecţiuni. Dacă sunt numeroase, ^animalul poate slăbi. La cal, la care boala este mai rară, localizările se fac pe laturile gâtului; la oaie, în sinusurile frontale - căpială -. Sunt ani când industria pielăriei se resimte foţarte mult de pe urma acestei hipodenmoze, care sub formă masivă, dă loc la perforări numeroase ale pielei, care pare ca ciuruită, de unde o devalorizare a pieilor din ţara invadată de asemenea muşte. In Franţa unde se pot face aseme- nea statistici, se socoteşte că musoa hipo-dermă, cauzează pierderi, ce în anul curent au întrecut suma de 100 milioane franci. 83 HIPODROM TVaitajment. - Preventiv. - Adăpostirea ani- scoaterea larvelor şi desinfectarea ranei, care inalelor în grajduri, în timpul orelor căldu- se cicatrizează repede rămânând rare ori o roase ale verei sau dacă trebuiesc să ră- plagă mică lineară^ Acolo unde nu se poate Fig. 128. — Secţiuni prin tumori hipodermice cu resturi de larve şi forme de calcifiere. Fig. 129. — Perforatiuni hipodermice pe pielea animalelor tinere. mână la păşune, să li se facă adăposturi, umbrare acoperite cu crengi verzi, sau fe-rindu-Ie prin ungerea sau stropirea cu diferite substanţe al căror miros nu place muştelor hipoderme - creolină, oleu de cadiu, maceraţie de foi de nuc în oţet, zeamă de tutun, amestecuri aromatice de genul Flit, etc. . Curativ. - Căutarea, găsirea şi incizia no-dulilor dela prima lor apariţie, în primăvară; Fig. 130. — Perforatiuni hipodermice pe piele de animal bătrân.. face incizia, se va injecta în mijlocul nodurilor o soluţie iodo-iodurată, care ucide larvele, evită supuraţia, iar nodului se momi-fică; sau după străpungerea tumoarei cu un ac gros, se aplică deasupra o pomadă de paradiclorobenzen ce se repetă după câteva zile. G. Rad. Cal. HIPODROM. - Zoot. - Numit şi câmp de curse sau alergări, este un teren anume pregătit pe care au loc alergările de căi. HIPODROM In ţara noastră cele mai frumoase şi bine înzestrate h. sunt cele dela Bucureşti: h. Băneasa, unde se ţin alergări de galop şi trap şi h. Floreasca, făcut anume pentru alergările de trap. In Anglia cele mai ' h. sunt: Newmarket, Ascot, Epsom, Is dra, apoi Liverpool, Manchester, el Franţa: Auiteuil, Longchamp. - Pari« -, Fig. 131. — HIPODER-MOZĂ. Perforatiuni pe eale .de cicatrizare. Fig. 132. — HIPODER-MOZĂ. Perforatiuni şi cicatrice pe piele de vitei, tăbăcită. Fig. 133. — Hipodermoză cicatrice necomplete proeminente pe talpă tăbăcită. Fig. 134. — HIPODERMOZĂ. Perforatiuni pe fata exterioara a unei bucăţi d.e talpă, fabricată din pielea unui animal sacrificat după plecarea hipo-dermei. Fig. 135. — Perforatiuni pe fata interio unei bucăţi de talpă fabricată din pielea animal sacriiicaţ după. plecarea, hipodern 85 HIPOFIZĂ-HÎPOPOT AM nes, Chantilly, Deauville, etc. In Germania: încă nestabilit asiupra secreţiei urinare - şi Grünwald, Hoppegarten - Berlin -, Iffezheim chiar asupra secreţiei laotice. N. A. Baden-Baden -, Hamburg-Gross-Borstel, HIPOGASTRIC. - Anat. - Partea poste-Hamburg-Horn, etc. rioară a cavităţii abdominale. Fig. 136.— HIPODROMUL HERGHELIEI BONŢ1DA. Hipodroame pentru câini. - Cu titlu de curiozitate amintim că în Anglia sunt hipodroame unde aleargă câinii - ogarii -. Aceştia sunt metodic dresaţi pentru acest scop, alergarea făcându-'se pe anumite distanţe, unde ogarii urmăresc un iepure electric. Pentru ca să se cunoască animalele, fiecare ogar e însemnat cu un anumit semn. - v. Cursă. S. T. HIPOFIZĂ. - Anat. - Glandă cu secreţie internă, de formă ovoidă şi de mărime variabilă. Este adăpostită îti cavitatea cra-niiaină şi anume în groapa numită şaua tiurcească. Este formată din doi lobi: unul anterior mai voluminos şi altul posterior. Cei doi lobi aiu funcţii diferite. Lobul ainteriior are sub dependinţa aâ^'htpofizT -Gba-.' f >™™»rea scheletului fi deca creşterea corpului cat şi desvoltarea organelor genitale. Lobul positerior influenţează tensiunea arterială producând o hipertensi|u*ne, favorizează contracţiile muşchilor netezi, şi are un rol HIPOGASTRU, plex. - Anat. - Un plex ce face parte din lanţul simpaticului. Rezultă din ramurile sacrale ale simpaticului, ramuri foarte subţiri, ce.taierg pe laturile rectului, prin unire cu ramurile ce vin dela plexul mezenteric posterior cât şi cu ramuri ce vin dela nervii sacrali. El distribue ramuri la toate organele din cavitatea pelviană - bazin -. Se descompune în plexuri mai mici particulare diferitelor organe: uter, vagin, vezică, prostată vezică seminală, etc. N. A. HIPOGLOS. - Anat. - Nervul ce reprezintă cea de a 12-a pereche de nervi cra-nieni. Este un nerv e'minamente motor. Distribue ramuri la toţi muşchii limbii. HIPOLOGIA. - Zoot. - E ştiinţa care se ocupă cu studiul calului. E. Tat. HlPOMETRU. ■ Zoot. - v. hypo:metru. HIPOPION. - Med. - 'Colecţie de puroi în camera anterioară a ochiului. N. A. HIPOPOTAM. - Zool. - Mamifer artio-dactil, pachiderm; animal greoi, mare, atingând o lungime a corpului de 4 *m.; trăeşte pe malul fluviilor şi a lacurilor din Africa. HIPOSPADIAS-HIRSCHFELDIA 86 HIPOSPADIAS. - Med. - Conformaţie defectuoasă a uretrei, consistând în deschiderea ei dedesubtul penisului, şi nu la extremitatea lui. N. A. HIPOSTAZĂ. - Med. - Congestia unui pulmon ce este aşezat în planul inferior. Se observă la bolnavii care stau mult timp pe o parte. N. A. HIPOTENSIUNE. - Fiziol. - Micşorarea presiunei sanguine din artere. Se datoreşte hemoragiilor, dilataţiei cardiace, cauzelor nervoase, toxicelor, etc. Se tratează cu tonice cardiace ca: digital, cafeina, olou camforat sau prin injecţii de ser fiziologic. N. A. HIPOTERMIE. - Med. Vet. - Scăderea te>m-peraturei corpului sub normală, simptom ce se poate observa în diferite boale, ca: febra vitulară, gastro-enteritele acute, hemoragice - tifosul canin, felin uremia, coma diabetică, icterul grav, hemoragia internă, cancerul în perioada finală, şocul traumatic violent, stările caşectice, anemia, etc. Se zice că este hipotermie atunci când temperatura centrală - rectală - a scăzut sub 36°; putându-se observa uneori scăderi şi mai pronunţate, chiar sub 32°, în stările agonice, înainte de moarte. Când h. apare în cursul unei boale infec-ţioase sau în cursul unei intoxicări, va fi considerată drept un semn dintre cele mai grave, trebuie să ne aşteptăm la un sfârşit fatal. G. Rad. Cal. HIPPARION. - Zoot. - Este un strămoş al calului. A trăit prin Europa şi Asia în epoca terţiară - în pliocen - având înfăţişarea unui iepure, care a evoluat mereu până la forma actuală de cal. N. A. HIPPOBOSCA EQUINA. - Zool. - Sin. Musca calului. Muscă din ord. Diptere, sub. ord. Brachicerae, fam. Hippoboscidae. Este lungă de 8 mm., este colorată brun cu pete galbene şi alburii, aripile deseori roşcate. Această insectă este foarte comună - cunoscută sub numele de Musca calului -. Are picioarele lungi şi depărtate. Ea atacă de-obiceiu caii, înţepându-i cu repeziciune la suprafaţa corpului în locurile unde pielea este fină şi puţin păroasă; împrejurul anusului şi pe faţa internă a şalelor. Se mai găseşte şi pe alte equide, rar pe câine, bou Fig\ 139. — HIPPOBOSCA EQUINA. - Musca calului -. şi porc. Sub influenţa acestor înţepături unii cai foarte iritaţi devin furioşi. Se mai cunoaşte câteva specii ca: H. taurina, H. canina, H. camelina. HIPPOCREPIS. - .Bot. - Plantă erbacee din fam. Leguminoase, frunze impiaripenate nedivizate. Fructul o legumă articulată, subţire, crestată, spinoasă pe partea externă. Are o singură specie: H. comosa. Pla:ntă mică, târâtoare, flori galbene, legumă pendulă, fin pă-rcxasă cu articule semi-lunare. Foliolele îngust lanceolate sau oblongi. Mai-IuJie. La noi creşte în locuri uscate. HIPPOPHAE. - Bot. -Gen de plante lemnoase din fam. Eleag-naceae - v. Cătina alba. HIPPOSPONGIA E-QUINA. - Zool. - Specie de spongieri, silico- spongieri, fam. Spon- ,.n •J t - ‘ - îv/i Flgr< 140*~- Hippocrepis. gidae. lraeşte in M. A Fruct. Mediterană, arhipelagul grecesc şi în vecinătatea Tunisului. Este caracteristic prin scheletul său format dintr’o reţea de fibre cu spiculi silicioşi. Este cunoscut în comerţ sub numele de buretele de şters având utilizări domestice, în chirurgie, la îngrijitul cailor, etc. HIPPURIS. - Bot. - Plantă aquatică din fam. Halorrhagidaceae, frunze verticilate, flori mici, hermafrodite, caliciul 4 foliat, petale 4, stamine 1, ovar infer; fruct uscat drupaceu. - Are o singură specie: H. vul-garis - coada calului. - v. ac. HIRSCHFELDIA. - Bot. - Plantă erbacee 87 HIRSUT-HOLDĂ. din fam. Cruciferae cu frunze amplexicaule, tulpinele şi frunzele glabre sau acoperite cu peri patenţi simpli, flori galbene, stigmatul capitat, silicuă subţire, cilindrică, dehiscentă longitudinală cu 1-3 valve. Are 2 specii: H. Pollichii, H. erucastrum. HIRSUT. - Bot. - Hirsutuim. Suprafaţa u-nui organ-tulpină, frunză, etc. - acoperită cu peri, rigizi, scurţi. HIRT. - Bot. - Hirtus, organ acoperit cu peri aspri. HIRUDININAE. - Zool. - Sub familie de viermi inelaţi din «ub-clasa hirudineae, fam. Gnathobdellidae. Cuprinde numeroase genuri. Mai însemnat hirudo - lipitoarea - v. ac. HIRUNDO. - Zool. - Pasăre din sub-ord. Fisirostre - v. Rândunica. HIRUŞOR. - Bot. - Sin. Firuţă - v. ac. - HISPA. - Zool. - Gen de insecte din ord. Coleoptere, fam. Chrysomelide, uşor de recunoscut după numeroşii spini ce-i acopâră pieptul si elitrele. Are două specii: H. Elitra, se găseşte în nisip şi Ia baza zidurilor. H. testacea a cărei larvă roade parenchimul frunzelor de Cisitus. HISPID. - Bot. - v. hirsut. Fi%241ATRAHIS' HlSTOLOGIE. - Termen ce a fost introdus în ştiinţă la 1810 de C. Mayer. Profesor Ia Boon, pentru a denumi aceea parte a anatomiei care se ocupă cu studiul morfologiei şi al fiziologiei ţesuturilor ce intră în constituţiuhea organisimelor. H. cuprinde 3 părţi. Prima parte se ocupă cu situdijul, în general, al elementelor anatomice - celulele - ce intră în constituţia organismelor, niumită citologia. A doua pairte se ocupă au studiul grupelor de celule cu un aspect şi structură caracteristică, adaptate în vederea îndeplinirii unor funcţiuni anumite - studiul ţesuturilor -. A treia parte se ocupă ou studiul ţesuturilor asociate între ele, pentru a constitui organele - anatomia sau org&nografia microscopică -. Obiectul de studiu al H. fiind în deosebi celula;, element invizibil cu ochiluj liber, are ca mijloc de investigaţie microscopul. Studiul H. a apărut odată cu invenţia microscopului. N. A. HLEIU. - Agrol. N uimii re populară pentru podzol în Moldova - pământ şiu -. Se spune H. la solurile lutoase - v. Podzol, Humă HODOLEAN. - Bot. - Crambe tatarica, plantă erbacee din faJm. Cruciferae, cu tul- pina mare f. ramificată. Frunzele bazilare bipenatifide, acoperite cu peri aspri în tinereţe. Florile albe. Fructele lung-pedunculate sunt silicule fără stili, biarticulate. Creşte în stepe, prin fâneţele şi pe colinele nisipoase. Aprilie-Mai. HOG CHOLERA. - Med. Vet. - v. Pesta porcină. HOLCUS. - Bot. - Plantă erboasă acoperită cu peri din fam. Graminee, trib. Ave-neae. Tulpina noduroasă, frunzele lineare, flori hermafrodite, inflorescenţă conformă, spiculeţe 2, stigmate 2 libere până la bază; plumoase cu începere tot dela bază, pedun-culul spiculeţelor sau dosul glumelor mai scurt păros, glumele de lungimea spiculeţelor. Are multe specii în regiunea temperată, la noi numai 2. Hw lanatus - flocoşica -v. ac. - şi H. mollis. HOLCUS MOLLIS. - Fân. - Plantă de circa 70 c'm. înălţime, cu tulpini erecte, glabre sau rareori cu peri fini pe noduri. Frunzele plane şi glabre ca şi tecile - cele inferioare adesea fin păroase - cu ligula de 2 mm. lungime, şi Ia vârf sfâşiată. Inflorescenţa este un pani-col cu spiculeţe biflorale, albe, gălbui sau roşietice. Floarea inferioară este bisexuată, iar cea superioară este bărbătească. Glumele inegale şi mai lungi decât florile, iar aceia inferioară a florii bărbăteşti prezintă o aristă flexuoasă şi fixată pe partea ei dorsală. Se întâlneşte prin păduri şi tufişuri. Ca plantă de nutreţ este fără importanţă. Z. Sam. HOLDĂ. - Agr. - Câmp cultivat sau -prin extensiune - semănăturile de pe el; se mai spune şi despre o fâşie de pământ - prin Ardeal - cam de suprafaţa unui iugăr, lungă cât ţine moşia, şi semănată cu un singur fel de cereale. - v. lan, tarla. H. verde, semănăturile răsărite. Cuvân- Fig. 142. — HODOLEAN. Éëm&A-HOLSTEIN 88 tul h. se întrebuinţează de obiceiu numai la semănăturile de toamnă. HOLERĂ. - Bot. - Xanthium spinosum. Plantă erbacee spinoasă din fam. Composee, tulpina prevăzută la baza frunzelor cu spini trifurcaţi. Frunzele alb tomentoase pe partea inferioară, nedivizate sau trilobate, cu lobul mijlociu lanceolat şi f. lung. Florile verzi, cele mascule în capitule, cele femele câte 2 într’un involucru. Fructele sunt cu nişte spini moi şi se aigaţă pe animale, care le răspândesc. Creşte prin locuri necultivate şi ruderale, islazuri, iprin sate, pe lângă drumuri şi garduri. Iunie-Septembrie. Toamna plantele uscate se desprind dela baza tulpinei şi ajpoi sunt rostogolite şi purtate pe câmpii de vânturi. Este una din buruienile de islazuri, a cărei îndepărtare tre-bue să se facă în fiecare an. C. C. Georg. HOLERjĂ. - Med. - Maladie qaracteri-zată prin rapiditatea evoluţiei sale şi diaree pronunţată. Dintre animale, pasările sunt a-tinse de o astfel de maladie, numită h. pasărilor sau pasteureloza aviară. Această boală e produsă de o bacterie de formă ovoidă, numită ipasteurelă. Toate păsările domestice şi sălbatice sunt atinse de această boală. Este una din maladiile cele mai răspândite de pe suprafaţa pământului, producând pagube foarte 'mari. Holera pasărilor se manifestă la toate pasările sub 3 forme: acut, supra-acut şi cronic. - Fonma supracuta are doiuă tipuri: 1. - Tipul hipertoxic fulgerător, în care păsările a-tinse mor imediat după apariţia primelor simptome. Pasările sunt bolnave o oră saiu două» deseori se găsesc dimineaţa moarte în coteţ. Fenomene nu se observă, din cauza rapidităţii evoluţiei. 2. - Tipul hipertoxic, mai lent, - are o durată de 4-12 ore. Păsările devin triste, stau în somnolenţă, cu penele sburlite, creasta roşie închisa, din nas se scurge o materie mucoasă, fac câteva mişcări şi mor. Forma acută. Este cea mai frecventă dintre formele de boală. Durează 4-12 ore, până la 3 zile. Se observă aceleaşi fenomene ca în timpul hipertoxic, mai lent în/âă, cu evoluţie mai lungă, iar la sfârşit apare şi o diaree cu fecale moi şi foarte fetide. Forma cronică este cea mai rară. Se observă mai ales în crescătoriile unde evoluţia boalei este pe sfârşite. In aceste cazuri, evoluţia boalei merge mai lent şi mai benign. Se observă leziuni articulare, din care cauză păsările 'merg greu. Tratamentul cu substanţe medicamentoase nu dă rezultate. Pasările bolnave de tip acut vor fi tratate du/ ser antiholeric 10-20-25 cmc. injectat sub piele. Profilaxia boalei se face prin vaccinaţiu- nea pasărilor. Vaccinaţia se poate face cu ser, în care caz durează puţin timp, 2 săptămâni, sau cu virus - pasteurelă - atenuat, care dă o imunitate de 3-4 luni. N. A. HOLOB ASIDIOM Y CET AE. - Bot. - Ciuperci superioare cu picior şi pălărie. Ex.: Agaricus, polyporus, etc. * HOLOGAMIE - v. Gametogamie. HOLOSTOMUM. - Zool. - Gen de viermi Trematozi, paraziţi în intestinul păsărilor. Fig. 143. — HOLOSTOMUM găsit în intestinul ratei domestice. HOLSTEIN. - Zoot. - Rasă de cai ce se creşte în regiunea Holstein din Germania. Este un cal de jumătate sânge cu o masivitate mijlocie. Se consideră ca unul din cei mai vechi şi mai renumiţi cai carosieri grei din Germania. încă din 1719 sunt crescătorii ce se ocupă cu creşterea lui. Este de talie mare - 1.63 m. înălţime la grebăn - şi cu o greutate medie de 500 kgr. Are un cap fin, nobil, un gât frumos, arcat, ţinută mândră, cu capul totdeauna sus, cu o conformaţie foarte solidă cu pieptul larg, adânc, cu un mers elegant, şi având o pronunţată acţiune a genunchiului. Picioarele sunt cam înalte. Culoarea predominantă este murgă. El provine din încrucişări între vechiul cal local cu caii spanioli, dela care a moştenit făptura corporală şi mersul elegant, şi apoi cu caii de pur sânge englez, cu York- 89 HOMOBASIDIOM YCETAE-HON1GLER shire, cu Oldenburg, şi cţu calul din Prusia orientală şi din Hanovra. Dela 1893 s’a început creşterea lui în stare pură pentru obţinerea unui element omogen, această acţiune fiind condusă de un sindicat cu sediul la Elmshom. Figv 144. — Armăsar de rasă Holstein. In sânul acestei rase se disting mai multe linii: 1. - Achil, este cea mai bună linie fiind reprezentată prin exemplare foarte puternice. 2. - Adjudant, este una dintre cele mai slabe linii. 3. - Ethelbert, este linia reprezentată prin cei mai uşori cai. 4. - Cicero, provine dintr’un pur sânge englez. N. A. Fig. 145. — Vacă din Holstein. HOMOBASIDIOMYCETAE. - Bot. - Grupă de ciuperci basidiomicetae cu baisidia unice-lulară; basidio&porii dau naştere unui mice-liu filamentos. La h. fructificaţiile, adesea cu talie mare, sunt cunoscute sub numele de ciuperci. Miceliul se comportă în diferite chipuri: el poate creşte într’un sol încărcat cu humus sau poate trăi saprofit pe rămă- şiţele vegetale. Mai rar, este parazit pe plantele vii şi mai adesea simplu parazit pe răni. Miceliul este format uneori din hife libere, uneori din hife încâlcite şi grupate în forme foarte diferite: în tuberculi, lame, cordoane mai mult sau mai puţin alungite. A-cest miceliu amestecat ia numele general de stroma. Scleroţiile nu sunt decât strome modificate, în care s’au acumulat rezerve nutritive şi care au trecut în stare de viaţă latentă. La sfârşitul unui timp variabil, thalul dă naştere generaţiei sexuate constituită din basidii şi himeniu. Aces-te basidii poartă un număr fix de sterigme, în general 4, terminate fiecare printr’un basidiospor. Mai rar se întâlneşte, în afară de organele înmulţirii asexuate, aparatul conidial. După dispoziţia himeniului, h. se divid în 2 grupe: Gas-teromycetae şi Hymenomycetae - v. ac. - M. Vr. HOMOHETEROSTILIE. - Bot. - v. He-terostilie. HOM'OPTERE. - Ent. - v. hemiptere. HOMOZIGOT. - Gen. - Individul care are în urzeala lui lăuntrică gene de acelaş fel. Are deci o structură ereditară omogenă. întrucât gârneţii lui sunt de acelaş genotip, descendenţii lui vor forma o linie pură - dacă este vorba de plante - sau o linie de sânge -dacă este vorba de animale - v. ereditate. HONIGLER. - Vit. - Varietate originară din Ungaria, cunoscută acolo sub numele de Mezes fe'her. In podgoriile fostei Auistrii, ea are următoarele sinonime: Honigtraube, Goldtraube, Bieli medenac şi Kruglo petlina. La noi în ţară se cultivă mai mult în Ardeal, în podgoriile săseşti, unde este cunoscută sub numele său adevărat, Honigler. Tufa este de o creştere puternică, cu coarde mai mult groase şi de culoare alb-casta-niu. Internodurile sunt de lungime mijlocie, mai mult scurte, din care cauză tufa are un port ridicat. Frunza adultă este mijlocie, cu 5 lobi bine pronunţaţi; limbul este neted şi de culoare verde-închis pe partea superioară, mai albiei os, şi mai scămos pe pairtea de jos, Ciorchinul, de mărime mijlocie şi de formă cilindro-conică, este format din bobiţe rotunde şi de o culoare alb-galbuie. Pe partea expusă soarelui, bobiţele capătă o culoare mai închisă. Pieliţa boabelor este subţire şi străvezie. In anii ploioşi crapă şi este expusă putrezirii. Miezul este moale-cărnos, dulce şi plăcut la gust. Varietate mai mult cantitativă, h. dă un vin plăcut, de consumaţie curentă. Epoca de coacere este a Il-a. H. n’are preferinţi manifeste pentru port-altoi, alegerea acestora din urmă fiind legată mai mult de felul pământului. Varietatea cere o climă mai curând secetoasă şi o tăiere scurtă sau mijlocie. D. Bern- HOPLOCAMPA 90 HOPLOCAMPA. - Ent. - Insectă din ord. Hymenoptere. Cuprinde multe specii de talie mică - 6-7 mm. - ale căror larve trăesc în interiorul fructelor în care evoluează. Există diferite specii pe care le pjuitem diviza în două grupe, după locuinţă. Unele specii trăesc pe fructele cu seminţe - H. brevis şi H. testudínea -, altele trăesc pe fructele cfu- sâmbure - H. flava şi H. minuta -. Insfârşit H. chrysorrhoea specie de talie foarte mică, trăeşte în boabele de agrişă. Toate h. nu posedă decât o singură generaţie în Fig. 146. — Femelă de cursul uniui an şi ier-Hoplocampa minuta de- nează sub formă de punând ouă în floarea de larve, într’o coaje pă-prun. mântoiasă, nimfa ie- şind în primăvară. H. testudínea sin. h. mărului, trăeşte pe socoteala merelor. Se găseşte în toată Europa temperată şi septentrională. Este o specie de talie mare, 6-7 mm., capul galben, pătat cu negru, antenele ţepoase, toracele galben. Picioarele galbene, aripile transparente cu nervuri, abdomenul negru deasupra şi dedesubt cu reg. pleurală galbenă. După Feytaud, caracterele prezentate de merele dis- Fig. 147. — LARVĂ DE HOPLOCAMPA FLAVA în vârsta 5-a. truse de h. testudínea, sunt remarcabile. La suprafaţă se află am orificiu larg deschis, a* desea încercuit de o buză negricioasă. Acest orificiu, situat de obiceiu într’o poziţie laterală, dă într’o cavitate vastă, astupat de grămezi de excremente şi de rămăşiţe mirosind tare, ca şi larvele. De multe ori, merii atinşi de h. poartă semne superficiale, care la prima vedere se pot raporta la altceva. Larvele evoluiază în interiorul fructelor producând în carnea fructelor dungi, mai mult sau mai puţin concentrice, care se exteriorizează sub formă de crăpături, cicatrizân-du -se. Aceste crăpături formează nişte scu- fiţe suberificaite, de culoare cenuşie, şi deformează mărul. Iernează în pământ într’o gogoaşă groasă; adultul iese în primăvară, iar atacul larvelor pe fructe se manifestă în Iunie. Larva are 1 0 perechi de picioare, forma este lineară cu reg. toracică uşor umflată. Capul este brun-roşcat cu mandibulele tari, othii negri, corpul de culoare cenuşie uniformă, deschisă sau gălbue, afară de ultimile Fig. 148. — Cocon de Hoplocampa minuta. două segmente abdominale, care au două pete închise. Un caracter al acestei larve este mirosul pronunţat de păduche de lemn. Pagubele aduse de h. mărului sunt foarte importante. In afară de deprecierea fructelor cicatrizate şi deformate prin atacul subcuticular al larvelor -, un număr mare de mere cad la pământ îndată ce au fost atinse. Se recomandă strângerea fructelor viermănoase - prin scuturarea arborilor - şi săparea pă- Fig. 149. — Secţiune printr’o prună atacată de Hoplocampa minuta. După Sprenghel. mântului în timpul iernii, determinându-se, astfel, distrugerea larvelor din gogoşi. Tratamentele arsenicale sunt utile dar nu destul de satisfăcătoare. H. brevis sin. H. părului este mai mică ca precedenta, are 4-5 mm. Adultul are capul brun gălbui; la fel antenele. Picioarele galbene şi abdomenul negru. H. brevis trăeş- 91 HOPLOGR YON-HORDEUM te pe păr şi larva sa evoluiază exclusiv în interiorul fructelor tinere. Adultul apare la începutul primăverii, chiar în momentul înfloririi părului, trăeşte pe flori şi se hrăneşte cu polen. Inpreunarea se face pe loc iar depunerea ouălor se face înainte de desflorire. Femela stă în caliciuj pe care îl spintecă, provocând o tăietură oblică în raport cu axa florii. Ea îşi depune ouăle în această fantă care se găseşte între două membrane epidermice. Oul este eliptic şi are un mm. lungime. Larva, după ieşirea din ou, începe să formeze o galerie subcuticulară concentrică pentru a reveni la punctul de plecare, apoi ea se adânceşte, în carnea fructului unde creează o escavaţie internă largă în care se adună excrementele. Para are întreg centrul distrus, se înnegreşte încetul cu încetul şi apoi cade la pământ. Fructele căzute de curând conţin numeroase larve. Acestea părăsesc perele şi se cufundă în pământ unde -îşi fac o gogoaşe. Stau până în primăvară, Fig. 150. — MĂR ATACAT DE HOPLOCAMPA TESTUDINEA. Deformarea şi cicatrizarea lemnoasă a galeriilor subcorticale sunt specifice. când se transformă în nimfe. Larva de h. brevis seamănă cu h. testudinea, e mai mică, cu aceeaş culoare însă are o pată brună pe frunte. H. brevis este o specie foarte vătămătoare, invaziile sunt neregulate şi nu se manifestă în toţi anii cu aceiaş intensitate. Insecta rămâne nevăzută mult timp şi apoi invazia apare brusc. Se indică aceleaşi tra^ tamente ca şi la h. testudinea. H. prunelor. Prunele sunt atacate de două h. foarte vecine, şi a căror biologie este aproape identică. Ele sunt - h. flava şi h. minuta a căror adulţi se disting prin caracterele următoare: capul, toracele şi partea dorsală a abdomenului negre. Primele două articole ale antenelor brun deschis şi celelalte negre. Picioarele brun deschis, aripile clare, transparente cu stigma brună, la bază afumată, lungimea corpului 4-5 mm. Acestea la h. minuta. H. flava: capul, toracele şi antenele testacee, metanotum închis în cea mai mare parte la suprafaţă, la mascul, şi mai rar la femelă. In umflătura posterioară a metanotumului se observă adesea o pată mare neagră. Aripile transparente cu nervurile galbene şi baza stigmei brun deschisă, picioarele galbene, lungimea corpului 4-5 mm. Larva de h. flava nu trăeşte numai pe prun, ci şi pe Pru-nus avium, P. cerasus şi spinosa, şi este răspândită în toată Europa temperată. H. minuta trăeşte pe prun şi foarte rar pe cais sau zarzăr. Este răspândită în Europa temperată şi mediteraniană, şi în Asia centrală. Biologia acestor două specii este aproape comună. Apariţia adultului se produce înainte de înflorirea prunilor, la h. flava şi în momentul căderii petalelor la h. minuta. Masculii şi femelele duc viaţa în floare, câteva zile, apoi se produce înperecherea, în general două rau trei zile după ieşire. Oul este depus după două sau trei zile dela fecunda-ţie. Femela face o tăetură în receptacolul calciului, unde depune ouăle. Incubaţiu-nea durează 5-10 zile şi larva nou născută are 1,6 mm. lung. Larva trece prin 5 stadii diferite pentru a ajunge la forma definitivă. In stadiul al doilea părăseşte fructul unde a luat naştere pentru a pătrunde în-tr’altul, provocând o gaură de intrare circulară şi în acest moment se pot observa două larve locuind în aceeaş prună. In stadiul trei larvele încep să sfâşie sâmburii în formaţie, umplând toată zona centrală perinucleară cu materii excrementale negre şi vâscoase. -In stadiul 4 şi 5 larva poate emigra din nou în cilte fructe şi poate locjuii încă 4-5 fructe în cursul evoluţiei sale care durează o lună. In laifară de atacurile interne, ele pot provoca - în miigraţ unile lor -muşcături mai mult saiu imai puţin superi ier ale deteriorând tinerele prune. La complecta desvoltaire, fructul atacat cade şi larva trece în pământ unde îşi face go-goiaşa. Pagubele produse sunt foarte mari. Tratamentul preventiv este la fel ca şi la h. testudinea, iar cel arsenical a dat bune rezultate efectuându-se două pulverizaţii succesive, întâia la opt zile după căderea petalelor, iar a doua după alte opt zile. Soluţiei arsenicale i se mai adaugă o emulsie de ulei alb în doză de 1 %. Arseniatul diplom-bic sau cel de aluminiu în pastă sunt preferate în locul altor compuse arsenicale. H. chrysorrhoea trăeşte pe socoteala fructelor de agrişe în care larva evoluiază. M. Vr. HOPLOGRYON. - Ent. - v. Hessa, musca. HOIRDEUM. - Bot. - Plantă ierboasă din fam. Gramineae. Tulpina rotunjită. Frunze alterne, flori hermafrodite, inflorescenţa conformă, spiculeţe sesile, stile 2, glume 2 li?* near-lanceolate, fructul cariopsă. Are mai multe specii. însemnate sunt: H. europaeum HOREŢ-HORMONI VEGETALI 92 - orz pădureţ - H. murimim - orzul şoarecilor, H. vulgare - orz - v. ac. HOREŢ. - Piscic. - Sunt nişte coteţe făcute din dopuri de nuele de alun, împletite cu papură. Au forma rotundă, închise la gură. In ele se depozitează peştele viu, ciare se scoate afară cu minciocul. HORlSMiENUS. - Ent. - v. Hessa, musca de HORMON. - Fiziol. - Nume dat de Sterling produşilor glandelor cu secreţie internă, al căror rol esenţial pare a fi coordonarea şi regularea funcţiilor organismului, stabilind creşterea, digestia, vasomotricitatea şi chiar lupta contra intoxicaţiilor. N. A. HORMONI VEGETALI. - Astăzi este la ordinea zilei întrebuinţarea de stimulente şi pentru vegetale nu numai pentru animale. Dar chestia aceasta nu e aşa de răspândită, chiar în ce priveşte stimulentele sau h. pentru animale. De altfel prin ,.hormoni“ se înţeleg substanţele necesare vieţii şi stimulatorii în acelaş timp. Totuşi întrebuinţarea lor la oameni e curentă. Să cităm exemplul ,,insulinei“, pentru diabet. Pentru vegetale, descoperirea 'h. sau a stimulentelor de creştere datează abia de câţiva ani. Ea a trecut din domeniul experienţelor în cel al realizărilor practice, fabri-cându-se preparate cari stimulează producerea rădăcinilor de butaşi, la plante, cari în mod normal nu dădeau rădăcini. Putem cita un astfel de preparat numit ,,Belvitan‘\ înrădăcinarea unui butaş depinde de prezenţa unei substanţe stimulent de creştere şi mai depinde de îngrijirile date. La unele plante, înrădăcinarea dujrează câteva zile, la altele mai multe luni şi atunci incomplect. De mult se căuta un mijloc de stimulare a înrădăcinării, fie înfăşurându-se suprafaţa tăiată cu muşchi, fie; despicându-se butaşul. De asemenea se mai întrebuinţau crestături, arcuirea sau ruperea butaşilor, spre a grăbi adunareia de substanţe favorabile înrădăcinării. Câteodată se introducea u,n bob de grâu, în despicătura butaşului, cu convinge- rea că grâul încolţit are o/arecari substanţe cari stimulează creşterea rădăcinilor. Altă dată, tot în acest scop, se culcau butaşii în ierburi tăiate. Toate acestea n’au avut mare rezultat. Ştiinţa însă a descoperit anumite substanţe de stimulare, cum e „Belvitanul“, de care am pomenit, şi care se poate întrebuinţa la plantele ce se înmulţesc prin butaşi. La plantele ce dau rădăcini repede, se grăbeşte înrădăcinarea şi plantarea la ghivece. La cele ai căror biuitaşi se înrădăcinează greu, cum sunt lemnoasele şi coniferele, a-jută înrădăcinarea unui apreciabil procent de butaşi, cari adtfed s’ar fi stricat. Belvitanul se găseşte ca praf în sticluţe sau ca pastă dozată. Se dizolvă conţinutul unei sticluţe în 1 —1.5 litri apă, apoi bu-taişiii legaţi se ţin în această soluţie 24-28 ore şi în urmă se înfig în patul de înmulţire. Acest mijloc de stimulare se poate între-blu'inţa şi la plantele ce se înrădăcinează greu, dar acolo durează mult şi cu rezultate de multe ori nesatisfăcătoare. In domeniul acesta, trebue să cităm* experienţele profesorului bulgar Popov, care de acum zece ani a întrebuinţat stimulente pentru plante, sub formă de săruri minerale. Profesorul german Gleisberg a făcut astfel de experienţe, dar n’a arătat încă rezultatele. Explicaţia influenţei h. este aceea că ele înlocuesc lipsurile de anumite săruri, cum sunt cele de potasiu, sodiu şi magneziu, din organismele animale şi vegetale. Prof. dr. von Bronsart a dovedit prin analiza spectrală că planta întrebuinţează pentru creşterea şi funcţiunea ei vitală 32 substanţe minerale pe lângă acizi, apă, azot şi carbon. După părerea sa, aceste substanţe se găsesc în gunoiul din grajd şi în humus, şi nici odată în îngrăşămintele artificiale -chimice -. Deci gunoiul şi humusul sunt mai favorabile creşterii decât îngrăşămintele chimice. Apa de mare, care conţine 36 elemente în proporţie constantă ar putea să servească la hrana animalelor ca şi a plantelor. Un medic recomandă chiar cura de apă de mare, iar un autor german arată că, udând pătlăgelele roşii cu o soluţie de apă de mare 1 0 la sută plantele au rămas verzi, mai mult timp decât cele netratate în modul acesta. Ceeace dovedeşte că apa de mare reprezintă a mare sursă de h., ce folosesc (plantelor. La noi s’a ocupat de stimulentele necesare producerii rădăcinilor la butaşii de crisante-me, muşcate şi dalii, d. Gh. Albeanu, profesorul de floricultură la şcoala de horticul-tură. Experienţele sale se bazează pe principiul ,,ionizării“, iar în ce priveşte stimu- 93 HORSE POWER-H. P. larea creşterii plantelor, sunt interesante experienţele şi rezultatele obţinute de d. prof. Tr. Săvulescu, prin întrebuinţarea în anumită măsură a gazului toxic, care este acidul cianhidric. E. Grinţ. HORSE POWER. - Mec. - v. H. P. HORSE-POX - Med. Vet. - Variola saiu vaccina calului - v. Variole. HORŞTI. - Bot. -Luzula maxima plantă ierboasă din fam. Juncaceae, frunzele lat - linear - lanceolate cu cili pe margine; florile, brune salu verzi, câte 3 pe un peduncul, sunt dispuse într’o paniculă de raceme terminale. 'Creşte prin păduri în regiunea montană şi subalpină. Mai-Iunie. HORTENSIA. - Hort. - Hydrangea hortensis. Plantă ornamentală din fam. Saxifragaceae ord. Hydraneae. Originară din China şi Japonia. Arbust se ajuinge până la 1,50 m. înălţime, frunzele persistente sunt mari. Fig. 152. — HORŞTI. Fig. 153. — HORTENSIA. ovale, dinţate de un verde frumos; florile roz sau albe, inflorescenţa în formă de co-rimb cu florile din centru mici şi fertile, iar cele marginale mari şi sterile. Florile lipsite de parfum se menţin mult timp. Dacă se cultivă într’un teren ferunginos căruia i se adaugă sulfat de fier, florile capătă culoare albastră. HORTICULTURA. - Cultivarea grădinilor sau ştiinţa, arta, care tratează despre aceasta. 'Cuprinde mai multe subdiviziuni: floricul- tura, legumicultura, pomicultura şi arhitectura peisageră - v. ac. - HOTĂRNICIE. - Gen. rur. - Fixarea pe bază de măsurătoare a hotarelor proprietăţilor. Suprafeţele mici de teren nu necesită o ridicare topografică bazată pe o triangu-liaţie, ci numai o ridicare prin poligonaţie, măsurându-se laturile figurii şi unghiurile formate de ele. In acest fel se determină hotarele între care se poate măsura pe plan suprafaţa cu jutorul figurilor geometrice duse în interior şi legate de laturile şi punctele de întâlnire a lor. Orice ridicare de teren care reclamă fixarea hotarelor fără a interesa detailat interiorul, constitue o lucrare de h. A. I. HOTEIA. - Hort. - Astilbe japónica - v. ac. - HOTTONIA. - Bot. - Plantă erbacee din Fig. 154. — HOTTONIA PALUSTRIS. fam. Primulaceae. Tulpina frunzoasă, frunze verticilate. Galiciul nu e concrescut cu ovarul, calciul 4, 5, 7 dinţat, corola" 4-5 fidată, stamine 4-5. Tubul corolei cilindric, f. scurt. Are o singură specie: H. palustris, ape stătătoare şi lin curgătoare. H. P. - Mec. - Cal-putere, cal-vapor. Este HRANĂ 94 unitatea de travaliu. Puterea unei maşini se reprezintă prin această unitate de măsură, care prescurtat se înseamnă cu H. P. - Engl. = Horse power -. Se zice că o maşină e de un cal-putere, când ea e capabilă să facă un travaliu de 75 Kilogriame-metri - Kgm - în timpul de o secundă, kilogram-metrul fiind lucrul produs la ridicarea unei greutăţi de un kilogram la înălţimea de un metru, într’o secundă. H. P. echivalează cu 736 joule. Să presupunem, pentru exemplificare, că folosim o cădere de apă de un debit egal cu 1 m.3 pe secundă, înălţimea căderii fiind 15 m. Pentru a afla lucrul mecanic pe care să-l dea cădereia de apă, exprimat în cai-putere avem formula: H.P.— ' Ql. Hm 1000. 15 75 75 = 2.000 H. P. A. I. HRANĂ. - Zoot. - Substanţele care se găsesc în natură sau care se prepară pe o cale tehnică oarecare şi servesc la hrănirea animalelor. Pentruca o h. să-şi îndeplinească menirea ei, se cere ca materiile nutritive organice şi minerale pe care le conţine să fie uşor folosite de organismul animal. şi să nu-1 vatăme, adică se cere să repare pierderile organice, să. producă energie, şi să se transforme în produse de natură animală - lapte, carne, ouă, etc. Substanţele nedigestibile, ca rumeguşul de lemn, turba, făina de piele, etc. sau plantele veninoase, - substanţele care conţin germeni producători de boale, mucegaiurile şi alte produse otrăvitoare, nu sunt alimente. Valoarea alimentară a fiecărui aliment e foarte variată - v. hrănitor -, de aceea, pentru ca ele să se valorifice cât mai bine în orgianism, trebue să se întregească cu alte alimente, adică să se dea sub formă de amestecuri. Folosirea hranei. Folosirea h. este unul din cei mai de seamă factori în creşterea şi exploatarea animalelor. La drept vorbind, ultimul scop al creşterii fiind o rentabilitate cât mai mare, aceasta nu se poate obţine decât prin creşterea de animale care folosesc bine h., adică din h. ce o consumă folosesc cât mai puţin pentru întreţinerea organismului, cea mai 'mare parte folosind-o pentru producţie. Putinţa de a folosi bine h. este o însuşire legată de rasă, dar în acelaş timp şi de însuşirile fiziologice ale fiecărui individ, pen-trucă se găsesc atât între rasele precoce precum şi între rasele tardive indivizi cari folosesc bine Krana şi indivizi cari o folosesc rău. Dar dacă judecăm această însuşire după conformaţia corponală, am fi înclinaţi să credem că e o legătură între exterior şi folosirea h. Intr’adevăr, animalele joase pe picioare, largi, lungi, cu linii drepte şi for- me rotunde folosesc mai bine h., mai ales, nutreţurile bogate în substanţe proteice. Pe când animalele înalte pe picioare, cu piept strâmt, unghiuloase, folosesc mai bine h. fibroasă şi mai puţin nutritivă. Dacă judecăm însă puterea de a folosi h. după cantitatea absoliîtă şi relativă de h. pentru întreţinere şi producţie, la indivizi izolaţi, vom vedea că nu forma corporală este hotărîtoare, ci anumite însuşiri în cadrul rasei, ca: o piele Fig. 155. — HRANA VACII. elastică, grăunţoasă, moale, nu prea subţire, un păr lucios, moale, etc. căci acestea dovedesc schimburi respiratorii şi digestive foarte active - Kronacher -. Deasemenea, vitele cari se ,,întreţin uşor“ nu pot fi socotite că folosesc bine h. cât timp nu se ştie câtă parte din h. se foloseşte pentru întreţinere, şi câtă pentru producţie. De pildă, sunt cai care arată urîţi 95 HRANA VACII-HRFAN şi slabi la exterior, dar cari în adevăr sunt foarte sănătoşi şi produc mai multă muncă decât tovarăşii lor, întreţinuţi în aceleaşi condiţii şi supuşi la acelaşi regim de h. Pofta de mâncare, de asemenea, nu poate fi socotită ca un semn că animalele folosesc bine h., căci se poate să mănânce mult şi cer cantităţi mari de hrană pentru întreţinere şi producţie. Deci, despre vitele cari se ţin uşor şi cele m.âncăcioase, precum, în general, despre orice vite, atunci se poate spune că folosesc bine h. când sunt capabile ca din h. ce o primesc să folosească cât mai puţină pentru întreţinere, menţinându-se într’o stare bună, iar cea mai mare parte s’o folosească pentru producţie. Din cele spuse se vede deci, că atât caracterele de rasă cât şi însuşirile fiziologice individuale ne dau puţine indicaţii asupra puterii de folosire a h. Cunoştinţe sigure asupra acestei însuşirii nu putem căpăta decât prin individualizarea - marcarea - animalelor şi introducerea controlului atât asupra producţiei cât şi asupra h. consumate. Prin introducerea acestui control s’au găsit în multe crescătorii, aşa zisele vaci pasive, cari erau o povară pentru întreprindere, căci acestea consumau mai mult decât produceau. Aceste vaci trebuiesc îndepărtate din crescătorie. S. T. HRANA VACII. - Bot. - Spergula arven-sis. Plantă erbacee din familia Caryophylla-ceae, subfamilia Alsinoideae. Plantă anuală de 10-30 cm. înaltă, cu frunze verticilate liniare. Flori albe, mici, cu 5 petale numai cu puţin mai lungi decât sepalele, cu 10 stamine şi 5 stile. Creşte prin locuri nisipoase, prin semănături. Se cultivă uneori pentru nutreţ. Al. Bel. HRĂNITOR. - Zoot. - Un nutreţ e hrănitor atunci când e bine folosit de organismul an:imal şi se transformă, într’o măsură mare, în produse de natură animală: lapte, carne, ouă, etc. Noţiunea de h. însă, trebue să spunem, că are un înţeles, o sferă, foarte largă, din pricină că valoarea alimentară a fiecărui nutreţ variază între graniţe mari, aceasta fiind înrâurită de o serie de factori: climă, pământ, îngrăşământ, timpul de recoltare, felul de păstrare şi de preparare care o sufere înainte de a fi dat vitelor. In general, se cunoaşte că anii ploioşi produc plante mai mari, mai păioase, dar, din punct de vedere alimentar, sunt mai puţin hrănitoare decât cele din anii secetoşi. Felul pământului, de asemenea, poate da un nutreţ mai bun sau mai rău. De pildă, pământurile umede dau un fân puţin hrănitor, format mai mult din plante acre şi cu valoare alimentară scăzută. Ingrăşămintele, iarăşi pot mări valoarea alimentară a nutreţurilor. Aşa, un fân re- coltat de pe un fânaţ neîngrăşat are 5--------10% substanţe proteice, pe când unul de pe un fânaţ îngrăşat poate avea până la 17%. Timpul şi felul de recoltare măreşte sau micşorează valoarea hrănitoare a unui nutreţ. De regulă, plantele, cu cât se strâng mai tinere şi cu mai multe frunze - înainte de înflorire sau în floare - cu atât sunt mai hrănitoare. Din cercetările lui Kellner s’a găsit că la un fân de trifoi roşu recoltat în brazde şi pe timp obicinuit s’au produs 16,4% pierderi din substanţa uscată; pe când la acelaşi trifoiu, recoltat pe acelaşi timp, dar pe capre, s’au produs 9,1% pierderi din substanţa uscată. Păstrarea nutreţurilor, deasemenea, înrâureşte în bine sau în răii valoarea hrănitoare. Prin o păstrare rea a fânului, în locuri umede, se poate mucegăi şi strica. Mai ales la păstrarea grăunţelor şi turtelor oleaginoase se are în vedere ca sala unde se păstrează să fie uscată şi bine aerisită, altfel se încing şi se strică. Diferitele feluri de preparare a nutreţurilor înainte de a fi date vitelor, pot înrâuri în bine folosirea lor de organismul animal. Astfel, cartofii s« folosesc mai bine fierţi, grăunţele uruite, altele se udă sau se înmoaie, altele se toacă, etc. La toate acestea, mai trebue să adăugăm că puterea hrănitoare a nutreţurilor mai a-târnă şi de specia de animal, fiecare folosind altfel acelaşi nutreţ. De pildă, rumegătoarele folosesc 74% din substanţa organică a trifoiului roşu înainte de înflorire, pe când porcii numai 54%. Deosebiri, mai mari sau mai mici, se găsesc la toate nutreţurile între diferitele specii de animale. Astăzi, valoarea alimentară a nutreţurilor se calculează deosebit după ţări şi cercetători: unitatea furajeră, în ţările nordice, Therm, în America, echivalent aunidon, în Germania, etc. v. alimentaţie. S. T. HREAN. - Leg. - Cochlearia armoracia plantă erbacee din fam. Cruciferae frunzele radicale lung peţiolate, cordiforme — sau oval — oblonge, cele dela mijlocul tulpinei pectinat — penatifide, iar cele superioare ovat-lanceolate, pe margine crenat — serate, în fine cele mai superioare sunt lineare şi aproape întregi, florile sunt albe; fructele silicule globuloase sau ovale. Creşte prin locuri ar.giloase şi umede. Originară din jurul Mărei-Negre, se cultivă adesea ca plantă culinară, pentru rădăcina sa cărnoasă cu gust picant. Iunie—Iulie. H. cere pământ reavăn săpat adânc şi bine gunoit; se înmulţeşte prin rădăcini, deoarece face foarte rar sămânţă. In Martie se plantează bucăţi de rădăcini lungi de 8—10 cm. la distanţe de 30—40 cm./40—50 cm. pe rând şi între rânduri. După sădire se udă până ce prinde. Ca lucrări de întreţinere se dau praşile pen- HREANIŢĂ-HRIŞCĂ 96 tru stârpirea buruienilor, iar în toamna anului al 11-lea se pot recolta câteva rădăcini pentru întrebuinţare. Rădăcinile subţiri se sădesc — pentru înmulţire — în primăvara următoare. Plinul producţiei este în al treilea an. Rădăcinile mai bătrâne de trei ani se fac prea lemnoase şi nu mai sunt bune. Pentru a curăţi locul — în vederea altor culturi --- pământul se sapă adânc, scoţân- du-se toate rădăcinile. Se poate păstra bine, timp de un an, stratificat în nisip jilav, prin pivniţe. V. M. HREANIŢĂ. - Bot. - Bunias erucafeo plantă erbacee, din fam. Cruciferae. Frunzele dela Fig. 157. — HREAN1TĂ. bază, cu, numeroş.i lobi dijriţaţi, sunt lumg-pe-ţiolate, cele superioare sesile, au peri aspri florile galbene. Fructele tari sunt silicule pa-trunghiulare cu muchile aripate, dinţate şi acoperite cu glandule purpurii, creşte prin semănături şi locuri necultivate. Mai—Iunie. HREAPCĂ. - Sin. - Coasa împiedicată -v. ac. HRIB. - Bot. - Boletus edulis - Mânătărci -v. ac. v. Ciuperci. HRIB-ŢIGĂNESC. - Bot. - Boletus lupi-nus. Ciupercă veninoasă din fam. Polypora-ceae, pălăria bombată, glabră, uscată, nelucitoare şi de o culoare lividă gălbinie apoi verzie, tuburile libere, gălbui; porii mici, portocaliu-roşietici; piciorul gros, oval bul-bos, de culoare roşietică este puţin reticu-lat. Carnea gălbuie, devine albăstruie în contact cu aerul şi are un gust si miros acru Fi&. 158. — SĂDITUL BUTAŞILOR DE HREAN. şi searbăd. Creşte toamna prin păduri în grupe. HRIŞCĂ. - Fit. - Fagopyrum esculentum plantă erbacee din fam. Polygonaceae, tulpina dreaptă şi adeseori roşie; frunzele sa-gitat cordiforme acumitate, florile roze sau albe sunt dispuse în ráceme lung peduncu-late; fructele sunt mici nucule negrii, ascur ţite cu trei muchii şi cu marginea întreagă. Această plantă originară din Asia, se cultivă în părţile noastre prin Transilvania, Bucovina, Basarabia, Nordul Moldovei, ca plantă alimentară. Valoarea ei alimentară se apropie foarte mult de a grâului. Suprafaţa ocupată de a-ceastă cultură în ţara noastră este foarte redusă — în medie 4.000 ha. — circa 0,05% din totalul întinderii arabile. Se disting două varietăţi: H. neagră comună, cu fructul castaniu, şi H. scoţiană cu fructul sur-argintiu, mai puţin productivă decât precedenta. Clima şi solul H. este foarte simţitoare la răceală şi degeră la cele mai uşoare brume. Deasemenj nu-i priesc nici căldurile excesive, vara sau ploile prelungite, toamna. Vânturile calde provoacă avortarea florilor. Cu toate aceste pretenţiuni ale sale, ea poate fi cultivată cu succes, pretutindeni, în ţara noastră, întrucât înco'lţeşte şi creşte foarte repede. Are nevoie de un total dé 1.800---------- 1.900° C — socotind numai tşniperaturile mai mari de + 6° — pentru a ajixnge la maturitate completă. Cinci, şase săptămâni după semănat este înflorită, iar întreaga ei durată de vegetaţie nu depăşeşte 3 luni. Ii place uscăciunea mai mult decât umezeala, iar pentru coacerea regulată a boabelor, căi- 97 HRfŞ&Ă durile uscate sunt necesare. Aşa că, poate şi trebuie să fie semănată mai târziu, iar recoltarea ei timpurie o indică pentru cultură intercalară. Se mulţumeşte cu pământuri slabe, reuşind bine în terenuri noui-ni-sipoase, şistoase, granitice. In terenurile bogate, dă o prodiucţie infeirioară, căci nu se opreşte din înflorit şi nu poate fructifica normal, astfel că — în asemenea condiţiuni — nu se recomandă cultura ei decât ca furaj sau îngrăşământ verde. Pregătirea pământului* H. pretinde u/n pământ bine mărunţit şi foarte curat. Fiindcă se seamănă târziu, este neVoie - atunci câjnd se cultivă ca pla/ntă principală - să se dea pe lângă airătiura de toamnă şi o arătură de primăvară. Când se seamănă în miriştea a-bia întoarsă, ogorul proaspăt trebuie mănunţit cu grapa. Loc în asolament. H. reuşeşte după ea însăşi şi dupiă orice plantă, însă cel mai Fig. 159 — Fructe .dufă ° prăşitoiare. O de Hrean iţă. rotaţie în oare h. ar fi in- tercalată între dou.ă păioase, sărăceşte pământul şi nu lasă locul ciurat. Deasemeni, în regiunile secetoase, fiindcă semănată în mirişti timpurii usucă pământul, trebuie evitat ca diupă h. să urmeze păioase de toamnă. îngrăşăminte. Intr’o sută kg. boabe şi paie de h. se găsesc următoarele: Astfel că o recoltă bună de 1.200 kg. boabe şi 1.600 kg. paie ridică din sol: Elemente ferti¬ In In Total lizante boabe paie Azot....... 25.2 kg 17,44 kg 42,64 kg Acid fosforic . . . 10.2 k g 10,88 kg 21,08 kg Potasa ...... 6.84 kg 45.60 kg 52,44 kg Calce....... 2,04 kg 27,36 kg 29,40 kg Magnezie..... 4,20 kg 11,52 kg 15,72 kg Rezultă de aci că h. este în deosebi pretenţioasă pentru azot şi potasiu. Cum vegetează foarte repede, iar sistemul ei radicu- lar este foarte redus, urmează că trebuie sa găsească în sol aceste substanţe, în cantitate îndestulătoare şi sub formă solubilă. Totuşi, spre a evita exubenajnţa vegetaţiei care dătaneaiă formaţiunei fructelor, nu este bine să se aplice îngrăşăminte azotate. Amendamentele calcaroase şi îngrăşămintele fosfa-tice dau rezultate bune în solurile şistoase şi granitice. Deasemeni - la- noi - îngrăşămintele potasice au şi ele un efect bun asupra producţiunii. Fig. 160. — HRIŞCĂ NEAGRĂ COMUNĂ. A. Floare: B. Secţiune în floare; C. Fruct. Semănatul şi lucrări de întreţinere. Sămânţa să provină dintr’un lan care a vegetat frumos şi a fost bine recoltat. Este folositor să fie aleasă prin triorare şi vânturare energică sau prin muiere într’o soluţie sărată cu concentraţia 10%, înlăturându-se toate boabele care plutesc. Dacă se aplică acest procedeu, boabele trebuie spălate, îndată după înmuiere şi svântate înainte de a fi însămânţate. Semănatul se face când temperatura este de circa 15®, adică începând de pe la mijlocul lui Mai. Bineînţeles că se poate semăna şi mai târziu, prin Iulie-August, în miriştile întoarse. Cantitatea de să- Elemente fertilizante B 0 A B E P A I E Maximum Minimum Medie Maximum Minimum Medie % % % % % % Azot......... 2.32 1,91 2.11 0.89 1.30 1.09 Acid fosforic .... 1.02 0.68 0.85 1.16 0.21 0.68 Potasa ......... 0.65 0.50 0.57 4.49 1.41 2.85 Calce......... 0.24 0.10 0.17 2.24 1.18 1.71 Magnezie....... 0,38 0.32 0.35 1.01 0.43 0,72 HRIŞCĂ 98 mânţă necesară la ha., este de 55-65 kg. în rânduri sau 70-80 kgr. prin împrăştiere. Depărtarea între rânduri 18-24 cm. Dacă se seamănă prin împreştiere, urmează o grapă pentru a îngropa sămânţa, la 2-3 cm. cât este nevoie. Este bine să se şi tăvălugească pentru a provoca o răsărire grabnică şi uniformă, dar imediat după tăvălug să se dea grapa uşoară-, pentru a mobiliza stratul de pământ dela suprafaţă. Deoarece creşte repede, h. înăbuşe buruienile, deci nu are nevoie de îngrijiri. Totuşi când este semănată în rânduri, o praşilă între rânduri, cât este încă mică, îi poate folosi. Recoltarea se face atunci când majoritatea fructelor capătă coloraţia fructelor coapte. Plantele se taie atunci - când tulpinile bat .în roşu, când în partea superioară a inflorescenţei au rămas doar puţine flori, iar fructele formate jos se pot tăia cu unghia şi au spărtura cu asipect făinos. Se recoltează cu secera sau cu coasa împiedecată. In miezul zilei, dacă uscăciunea este prea mare, se întrerupe tăierea. Oricum, fiindcă înflorirea şi maturitatea sunt etajate, recolta este - în parte - încă verde şi chiar în floare şi deaceea se lasă în poloage câteva zile şi apoi deabia, se leagă. In regiunile mai secetoase poate fi legată imediat. Snopii se lasă pe câmp spre uscare, cam vre-o 8 zile. Treeratul se face îndată după aceea, potri-vindu-se maşina astfel încât să nu spargă. Se slăbeşte toba, se alimentează mai încet, iiir bătaia maşinii este mai rară. Dacă s’a treerat h. neuscată bine, paiele şi boabele jilave se întind - la soare - după treer. In magazie h. se întinde - 'mai întâi - în straturi subţiri şi se lopătează de 2-3 ori pe săptămână; mai târziu, după ce s’a uscat bine poate fi păstrată neaerisită şi în grămezi mari. La uscare pierde cam 10% din greutatea sa. Paiele trebuie consumate proaspete sau utilizate ca aşternut. Producţiunea variază între 1.200-1.400 kg. boabe şi 1.600-2.000 kgr. paie la ha. Greutatea hl. 65-70 kg. Fig, 162. — FRUCTELE CÂTORVA VARIETĂŢI DE HRIŞCĂ. A. comună; B. argintată; C. altă formă; D. tătărască; E. japoneză. întrebuinţări. H. serveşte în alimentaţia omului. Se consu'mă boabele, întregi sau măcinate, curăţate sau nu de eoaje, fierte ca păsat, mămăligă, etc. Boabele sunt întrebuinţate şi ca nutreţ. ‘Cailor li se poate da h. cam 1/3 din raţia totală de boabe. Deasemeni intră şi în raţia păsărilor, vitelor sau porcinelor puse la îngrăşat, precum şi în a boilor de jug. Consumată verde sau ca fân, pricinuieşte oilor şi porcilor - mai puţin cailor şi boilor - maladia cunoscută sub numele de fagopi-rism - v, ac. - H. este foarte bogată în principii nutritivi şi conţine: Principii imediaţi în; Boabe Paie % % Apă . ........ 13,25 13,00 Substante azotate .... 10.50 4.00 „ grase ..... 1,75 1,35 hidrocarbonate 60.50 32.70 Celuloză......... 12,00 32.70 Săruri minerale..... 2,00 5.00 H. se poate cultiva şi ca furaj, singură sau în amestec cu alte plante - în cultură intercalară. Pentru această întrebuinţare este mai recomandabilă h. tătărească - v. ac. -Se seamănă 65-70 kg. la ha. şi se recoltează în floare. Producţia de furaj verde variază între 10.000-25.000 kg. la ha. şi poate fi consumată de bovine, mai ales. Nu trebuie să se dea oilor. Având în vedere rapida sa deisvoltaire, este şi un preţiosi îngrăşământ verde. Paraziţi animali şi vegetali. H. este atacată, dintre insecte, de viermii nematozi ai paiului - Tylenchus devastatrix - v. ac. - de viermele sârmă - larva lui Agrio-tes segetis - v. ac. - de viermele alb al cărăbuşului - Melolontha vulgaris - v. ac. - de coropişniţă - Gryllotalpa vulgaris - v. ac. -de omida pământului - larva lui Agrotis se-getum, buha semănăturilor - v. ac. - care se combat specific. Dintre paraziţii vegetali trebuie enumerate ciupercile: Phytopthora omnivora care se manifestă prin pete cafenii ce apar pe plantă la încolţire şi pricinuieşte pieirea ei; As-cochyta fagopiri, manifestată prin pete cafenii pe frunze şi erysiphe polygoni. Din fericire aceste boale apar foarte rar. V. M. HRIŞCĂ DEASĂ. - Bot. - Polygonum du-metorum, plantă erbacee din fam. Polygona-ceae cu tulpina încolăci toare, cilindrică. Fig. 163. — HRIŞCĂ TĂTĂREASCĂ Frunzele peţiolate, cordat sagitate, ochrea foarte scurtă şi trunchiată. Florile albe verzui, dispuse în glomerule la subţioara frunzelor. Fructele sunt nucule trigonale lucitoare. Creşte prin tufişuri, pe marginea pădurilor şi pe lângă, garduri. Iulie-Septem-brie. HRIŞCĂ JAPONEZĂ. - Bot. - Polygonum emarginatum. Tulpini roşietice; se desvoltă mai încet dar creşte mai înaltă decât h. comună; frunzele şi florile ceva mai mari. Fructul cu feţele înfundate şi muchiile aripate. In pământuri bune, dă recolte mai mari decât celelalte specii. Este insa toarte pretenţioasă şi deaceea se cultivă puţin. HRIŞCARIU. - Zool. - Sin. Cărăbuşelul -iRhizotrogus solstitialis. - Insectă din ord. Coleoptere, familia Lamelicornae. Seamănă cu cărăbuşul dar este puţin meu mic şi a-pare tocmai atunci când se seamănă hrişcă de aceia se mai numeşte şi gândac de hrişcă - v. ac. - HRIŞCĂ TĂTĂREASCĂ. - Bot. - Fagopy-rum tataricum, plantă ierboasă din fam. Po-lygonaceae. - Tulpina deobicei verde, frunze mai late decât lungi. Flori mici, verzui, fructe cu trei muchii, c.u marginea groasă, ondulat dinţată. Nu se prea cultivă; uneori sălbatecă. HUCIU. - Sin. Huceag. Pădure tânără şi deasă - tufiş, desiş, crâng, hăţiş. HUHUREZ. - Zool. - Asio otus L. - v. ciuf de pădure. HUILĂ. - GeoJ. - Cărbune de pământ propriu zis; se află în terenurile secundare din carbonifer; s’a format prin descompunerea materiilor lemnoase sub influenţa căldurii şi a presiunei şi în lipsa aerului. încălzit fără de contact cu aerul, h. desvoltă gaze combustibile - hidrocarburi - care ard cu flacără luminoasă. De aceia se întrebuinţează Ja fabricarea gaziului de iluminat. Din distilare rămâne ic.oxul, cărbune folosit Ia încălzit şi cu numeroase utilizări industriale. HULPE. - Vitic,. - Varietate de viţă de vie, cu struguri roşii, care vinifică în roşu, dând vin de bună calitate. Răspândită în jud. Botoşani şi Iaşi. HULTAN. - Zool. - v. vultur. HULTOANE. - Sin. altoi - v. ac. - HULUB. - Zool. - Sin. porumbel - v. ac. - HULUBITĂ. - Bot. - Russula aurata. Ciupercă comestibilă din fam. Agaricaceae, pălăria cărnoasă, rigidă, convex plană, galbe-nă-portocalie mai închisă spre centru, lucie si vâscoasă, cu marginea netedă sau, puţin striată; lamele galbene ca lămâia, largi şi rotunzite; piciorul spongios compact, puţin striat alb sau bătând în (galben ca lămâia. Carnea albă, sub cuticulă, bătând în gălbui, are miros destul de plăcut şi gust dulce, apoi puţin acrişor. Creşte prin păduri; vara şi toamna. HULUDEŢ. - 'Cuiul din urechea carului sau beţişorul care ţine suveica în ţeava răs-boiului de ţesut. HUMĂ. - Agrol. - Termen popular. Lut argilos, pământ argilo-nisipos, de culoare galbenă până la bruniu. H. se mai spune la lutişorul roşu sau galben feruginos, sau la marna vânătă - gris - cu care se colorează pereţii caselor prin Moldova, ori care se pot folosi în amestec ou varul la pregătirea culorilor pentru văruitul caselor, etc. In unele HUMERUS-HUMUS 100 părţi, H. se confundă cu argila sau cu marna argiloasă. Când argila şi marna argiloasă sunt umede şi deci plastice, poporul le spune clisă. H. nu este un termen reţinut de ştiinţă. Amil. Vas. HUMERUS. - Anat. - Os lung ce face parte din scheletul membrului anterior. Este ■un os voluminos, aşezat între soapulum şi oasele antebraţului - radius şi cubitus -, având o direcţie oblică de sius în jos si dinainte înapoi. N. A. HUMIC. - Chim. - Acidul care şe află în humus şi din a cărui combinaţie rezultă hu-tm'aţi - ex. humo-fosfati, hu-matul de potasiu, de calciii, de magneziu. - Acidul H. se găseşte în compoziţia humusului şi anume neutralizat îln solurile din regiunile aride, şi liber în solurile din regiunile umede, unde lipseşte mai ,ales calciu, care are rolul de a-1 neutraliza. H. se formează în-tr*o fază mai avansată de descompunere a miateriei organice şi prin oxidare duce la combinaţii anorganice. Acest acid nu se dizolvă în apă şi alcool, însă este solubil în sub-igMERufU stanţe alcaline. Acidul H. ia STÂNG parte Ia protecţia coloizilor. - v. huimus, hu mini ci, fulvici. Amil. Vas. HUMIFICA1RE. - Agrol. - Transformarea materiilor organice în humus - v. ac. HUMINAL. - Agrol. - Turbă amestecată cu carbonat de amoniu pentru a i se neutraliza aciditatea si a fi făcută utilizabilă ca îngrăşământ. H. are pH. 6,80. Are peste 75% materie organică. Conţine circa 1,30% azotaţi, 1,50% fosfor şi 2,90% potasiu. Se folosesc două feluri de H: 1. - H. A. - Am-bika - este presat în baloturi mari - 75 kg. -şi conţine 1,20% azot; 2. - H. B. - compost mineral - conţine 1,8% azot, 1,3% fosfor şi 2,2 % potasiu. Se vinde în baloturi de 75, 37,5 şi 8 kg. Înainte de folosire, baloturile de H. se udă bine cu apă. - v. Turbă. Amil. Vas. HUMINICI. - Chim. - Acizi ce rezultă Ia descompunerea materiei organice. Se separă prin precipitarea cu acizi a extractului de humus făcut cu alcali. Se formează în prima etapă de descompunere a materiei organice mai ales în solurile de stepă cu humus saturat. - v. humus, humici, fulvici. Amil. Vas. HUMO. - Hort. - Îngrăşământ compus din turbă amestecată cu diferite substanţe chimice nutritive. Amil. Vas. HUMULUS JAPONICUS. - Bot. - Exceptând hameiul - v. ac. - singura specie din genul humulus. Plantă ornamentală cu mai multe varietăţi, dintre care una cu frunzele panaşate cu galben. HUMULUS LUPULUS. - Bot. - v. hamei. HUMUNIT. - Hort. - Turbă brută sau material brut de cărbuni pulverizaţi fin şi în care acizii humici au fost neutralizaţi. Nu a dat rezultate decât la flori. Amil. Vas. HUMUS. - Agrol. - Materia organică din sol, în grade avansate de descompunere. H. este materialul de culoare neagră, rezultat din descompunerea incomplectă a materiei organice din sol. După Waksman, „H.. este un amestec de substanţe amorfe de culoare închisă, care provine în sol ca rezultat al descompunerii prin microorganisme, a materiilor organice de origină vegetală şi animală în împrejurări aerobe şi anaerobe, şi constă din substanţe care rezistă la o descompunere avansată - lignina -, din substanţe care se află în stare de descompunere - hemicelu-loza, celuloza şi proteina din substanţe care rezultă la descompunere - acizi organici, baze, etc. - şi din substanţe sintetizate de microorganisme - în primul rând combi-naţiuni organice ciu azot şi hemiceluloze". -Culoarea H. variază după materia organică şi condiţiunile de descompunere, dela negru, brun, până la castaniu, etc., putând avea şi un aspect lucios şi gras. Materia organică din care ia naştere H. provine din resturile plantelor, animalelor, bălegarului din sol. In-săş microorganismele după moarte contribue la formarea H. Toate combinaţiile organice ale carbonului dau H. Cuvântul H. a fost introdus de A. D. Thaer. Compoziţia şi formarea H. este în funcţie de materia organică iniţială - cantitate şi compoziţie de climă, de bazele din sol şi de condiţiunile de descompunere. Materia organică în solurile normale şi aerate este descompusă de bacterii, la o anumită temperatură, umiditate, oxigen, - relativ acelea optime şi pentru plante - provizie iniţială de substanţe nutritive, reacţiune favorabilă. La humificare, pe lângă microorganisme, contribue şi diferite ciuperci, precum şi animale care trăesc în pă-'mânt: rhizopode, nematode, râme, crustacee, insecte - printre care şi furnicile. - Materiile organice sunt macerate de animalele din pământ - râme, viermi, crustacee, miriapode, eto. -, atacate chimic în tubul lor digestiv, date afară şi amestecate cu materia minerală a solului. Ciupercile duc mai departe această mărunţire şi prefacere a materiei organice, pentruca ultimile, microorganismele să-şi ia sarcina cea grea de a avansa şi complecta descompunerea acestei materii organice. Intensitatea descompunerii depinde de intensitatea acestor agenţi. La descompunerea materiei organice pot lua parte şi procese chi- 101 HCJMCS mice. Celuloza, hemicelulozele, lignina, pec-tina, precum şi alte substanţe în cantităţi mici: zahăr, amidon, acizi organici, albumi-noide, grăsimi, lecitină, alcaloizi, reşini, clorofilă, chitină, eto., toate iau parte la formarea H. In H. se găsesc şi materii minerale provenite din plante. Se consideră că H. conţine în medie 58% carbon - circa 55% carbon în H. acid şi circa 62 % carbon în H. neutru, - iar conţinutul în azot variază după materialul organic iniţial - mai bogat sau mai sărac în proteine -, în medie se ia 3-5 % conţinutul în azot al H. putând ajunge până la 8-15% azot în regiunile de stepă. H. neutri^ mai conţine fosfor circa 0,30%, potasiu circa 0,12%, calciu circa 4%. La descompunerea complectă - totală -a H. rezultă mineralele care au folosit la sinteza materiei organice, apă, bioxid de carbon, amoniac, oxizi, etc. - mineralizarea H. - ca apoi aceste minerale să fie luate din nou de către plante şi prin fenomenul de asimilaţie, etc. să fie iarăşi sintetizate în materie organică. Unde materia organică se descognpune în prezenţa aerului, - humificare până la oxidare - cu ajutorul bacteriilor aerobe, în mică măsură pot lucra aici şi cele anaerobe, acolo H. este bogat în electrolite - de ex.: în calciu - şi rezultă H. saturat -neutru sa 16 sau >20% -avem solurile turboase. Solurile se pot îmbogăţi în H. prin încorporarea de bălegar, îngrăşăminte verzi, îngroparea miriştilor, etc. Determinarea H. din sol sje poate face empiric după culoare, ou cât solul este mai negru cu atât este mai avut în humus: iun sol cu 1 % H., prezintă o culoare cenuşie sau aceia a materialului predominant, cu 1 -3 % solul are culoare cenuşie-închisă sau brunie, cu 3-5% solul prezintă culoare neagră, iar cu 5-10% H. culoarea devine foarte pronunţat neagră şi cu aspect gras. In laborator H. se poate determina: prin calcinare — nu este însă corectă căci se consideră drept H. şi bioxidul de carbon, amoniacul şi apa de constituţie care se pierd la calcinare; prin dozarea conţinutului de azot — azotul în H. este variabil după bogăţia în substanţe proteice a H., totuşi pentru această determinare s’a considerat că H. ar avea 6,24% azot, după alţi autori 8,3% -; prin arderea umedă se oxi- 103 HUNTER-HURMUz dează materia organică cu un oxidant puternic,, apoi se captează bioxidul de carbon şi se cântăreşte, iar după cantitatea acestuia se calculează cantitatea de H. ţinându~s.e seama că în 100 părţi H. substanţă uscată sunt 58 părţi carbon; se poate determina H. mai precis prin aşa zisă analiza elementară cu oxid de cupru - aceste două metode ultime sunt cele mai folosite. Se 'mai poate determina H. şi prin titrare. Prin alte metode se determină aşa numitul ,,H. coloidal“, ,,H. solubil“, etc. - v. humic, huminici, fulvici. Amil. Vas. Figf. 165. — RASA HUNTER HUNTER. - Zoot. - Rasă de cai din Anglia. Este calul de vânătoare a englezului. El este un jumătate sânge uşior, produs prin încrucişare între un pur sânge englez cu o ju- Fig. 166. —FLOARE DE HUNTLEYA MELEAGRIS mătate sânge sau cu o altă rasă. Este un cal cu o masivitate foarte variabilă, ager şi foarte vioiu. Are o talie mijlocie ce variază între 1,56-1,73 m. El este în general uşor, sprinten, cu spinarea scurtă, cu o coamă obişnuit amputată, însă ou 'membre foarte solide şi cu un mers admirabil. Frumuseţea lor constă în tipuri cu spata cât de lungă şi înclinată şi înzestraţi cu membre isolide, şi cu articulaţii largi. Fiind un foarte bun săritor de obstacole este întrebuinţat de către englezi la vânătoare şi alte sporturi. N. A. HUNTLEYA. - Fior. - H. - Bat. Gen de plante din fam. Orchidaceae-subfam. Monan-drae - cu tulpină bine desvoltată şi frunze numeroase, la axila cărora se află florile mari, foarte frumos colorate şi cu formă bizară. H. melesJgris Ldl.. din Brazilia, se cultivă în sere şi e una din speciile cele mai scuimpe de Grchidaceae cultivate. - Fig. 166 - O a doua specie, care se cultivă pentru flori, este H. Burţii Rchb., din Costa-Rica. P. Cretz. HURLUPI. - Fitop. - Prunele - alungite, lăţite, diformate, acoperite cu p>uf albicios gălbui şi transformate de ciuperca - Taph.rina Pruni. Se recomandă strângerea şi arderea lor, idem a iramurilor cu h. şi cornn-batarea ipurecilor de frunze. HURMUZ. - Bot. - Sym-phoricarpus albuş Blake; S. racemosus. Arbust mic Fig. 167. — HUR-originar din America, culţi- LUPI. vat, ou tulpini erecte până la 1-1,20 m. înălţime. Lujerii svelţi, lungi şi arcuiţi în jos. Mugurii cu două perechi de solzi exteriori. Frunzele caduce, opuse, cu codiţe scurte, ovale până la eliptice oblonge, 2-5 om. lungime, cu vârful tocit, pe dos slab pubeiscente, frunzele dinspre partea inferioară a lujerilor sunt mai mult sau mai puţin lobate.. Înfloreşte în Maiu. Florile hermafrodite, dispuse în racem,, cu peţiol scurt. Caliciu cu 4-5 dinţi-sepale-. Corola mai mult sau mai puţin tubulară, cu 4-5 lobi, rozee, 6 mm. lungime, dens păroasă înăuntru; 4-5 stamine inserate pe tubul corolei, ceva mai scurte decât corola. Ovarul cu două loji fertile uniovulate şi două loji sterile cu mai mulţi ovuli. Fructul o bacă albă, globoidă sau ovoidă, cu două seminţe, 8-12 mm. lungime. Fructele se coc în Octombrie. Ele nu sunt devorate de pasări decât după căderea zăpezii, când nu găsesc o altă hrană. Se cultivă frecvent la noi pentru fructele sale albe care, toamna, îi dau frumuseţea şi pentru garduri vii. Suportă bine umbrirea. Se înmulţeşte uşor prin drajoni. Se mai cultivă, S. orbiculatus, Moench., arbust mic, ceva mai înalt, cu fructe roşietice HURUIALĂ-HYACINTHUS 104 înghesuite în spice terminale şi lujerii în tinereţe păroşi. C. C. Georg. Fiff. 168. — HURMUZ, a - tulpină cu frunze ei flori; b - fruct, HURUIALĂ. - Sin. - Hurluială. Grăunţele de cereale aparte numai de pietrele morii. Sub această formă se întrebuinţează în alimentaţia vitelor. HUŞI. - Pom. - Varietate de gutui. - v. ac. -HUŞI PODGORIA. - Vitic. - Renumită pentru producţia mare şi preţul eftin al vinurilor sale. Vinurile sunt în majoritate albe, uşoare, de conisumaţiune curentă. După Odobeşti şi Panciu, H. este cel miai însemnat centru viticol şi de desfacere a vinului din Moldova. Viile sunt situate împrejurul orasiuilui, într* un amfiteatru deschis ea o potcoavă. Aci este vestitul cerdac al lui Ştefan cel Mare care servea Domnitorului ca post de observaţie în timpul bătăliilor. Cele mai bune vii ale acestei podgorii sunt plantate pe colinele Ochiul, Draslovăţul, Saca, Coţoiul, Valea Mănăstirii, Pleşu, Ograda, Turbata, Dricu. 'Calitatea vinului urmează tot ordinea de mai sus. După toate probabilităţile, cultura viei s*a desvoltat aci de prin 1460, odată cu venirea Huşiştilor, izgoniţi din Ungaria şi stabiliţi în aceaisită regiune. Se presupune că aceşti unguri, pasionaţi pentru cultura viţei, au propagat întinderea ei şi că tot ei au importai anumite varietăţi, printre care şi Frân-cuşa. Producţia podgoriei H. este evaluată în mijlociu la 50 hl. pe ha. Tot de H. se leagă şi podgoria Vutcani, regiune de pomi fructiferi şi de vie, odinioară acoperită cu păduri seculare. Dogăria constituie o îndeletnicire anexă rentabilă pentru locuitori. Trebuie pomenită aci localitatea Păhneşti unde, deşi suprafaţa ocupată de vii este mică, totuşi se cultivă cele mai bume varietăţi Moldoveneşti, chiar şi Grasa şi Feteasca de Cotnari. Fig. 169. — HARTA GEOGRAFICĂ a REG1UNEI VITICOLE HUŞI. HUSO HUSO. - Piscic. - Peşte din fam. Accipenseride - v. morun. HUTAN. - Zoot. - v. Huţul. HUŢUL. - Zoot. - Sin. Huţan, tipul calului de munte. v. cabaline. HYACINTHUS. . Bot. - Gen cu specii din flora mediteraniană, tropicală, şi Africa de Sud, din fam. Liliaceae, multe fiind cultivate pentru frumuseţea lor. Tulpina ia naştere dintr'un bulb tunicat. Frunzele radicale, liniare. Florile sunt grupate în raceme terminale de culoare roşie, albă, galbenă sau albastră. Periantul ou tepale unite, în formă de pâlnie, câteodată puţin umflat aproape de 105 HYALOPTERUS ARUNDINIS bază. Stamine 6, scurte, situate pe tubul pe-riantului. Fructul o capsula în trei colţuri. Sé cultiva: H. orientalis - L. - zambila - v. ac., orginară din Grecia până ím Siria. La noi creşte spontan H. leu-cophaeus Stev., pe coaste calcare în jurul Bârladului, pe Tâmpa la Braşov, etc, Periamtul lung de 4-5 mim., albastrul sau liliachiu deschis. Frunzele late de 1-1,5 cm. C. C. Georg. HYALOPTERUS ARUNDINIS. - Ent. - sau păduchele verde al piersicului. Este un dluşman neîn-păcat pentru cultura piersicului, producând pagube considerabile în Europa şi Africa de Nord. - Este un păduche de foruruă subţire, o-vală, ia]lungită de 2,5-3 mm. lung, de culoare verde, cu ochii brun-roşcaţi şi corpul acoperit cu» un fel de ceară făinoasă, albicioasă. Aripile lilpsesc. Antenele ating jumătate din lungimea corpului şi sumt fonmate din 5 articule mai llu/ngi decât procesus-terminalis. Coada este conică, capul şi toraxul negre, pudrate cu ceară, abdomenul verde-rnotale. Antenele sunt ornate cu 10-15 sensoria de talie mică repartizate într’un singur rând pe toate articúlele. H. arundinis este răspândit în toată Europa şi în regiunea me-diteraniană până în Asia centrală. EH apare în general în număr mare în luna Mai, suin-du-se pe trunchiul piersicului, migdalului, prunului şi caisului, desvoltându-se în colonii dense pe faţa inferioară a frunzelor. Datorită bocilor de cais. La sfârşitul lui Aprilie fondatorii ating complecta desvoltare. Atunci numeroşi indivizi emigrează pe graminee care Fig. 170. — ARMASAR HUŢUL „PROSLIP", crescut în comuna Zachariceni. sunt gazde secundare. Se întorc pe gazda iniţială la începutul lui Octombrie şi după puţin timp se observă femele sexuale oare depun ouăle pe arbori unde iernează. Fig. 171. — HYALOPTERUS ARUNDINIS. -- femelă sexuată acestui atac frunzele se încolăcesc după o direcţie latero-longitudinală a limbului care se îngroaşe, se îngălbeneşte şi se decolorează. Se observă căderea abundentă a frunzelor, - o atrofie a lor şi dacă atacul continuă se observă uscarea ramurilor. Păduchii trăesc pe arbori toată vara şi mai abundenţi primăvara. Fondatorii, ies; din oiuă în Martie-Aprilie, epocă în care se găsesc la baza bo- Fig. 172. — COLONIE DE HYALOPTERUS ARUNDINIS pe fata inferioară a frunzei de prun. Invaziunea pe pruni se face prin migra-ţiunea apterelor primăvara şi nu prin năvălirea coloniei. Se crede că ouăle «.unt depuse HYDN \CE AE-HYDROMETRA 106 pe părţile subterane ale plantelor. Pentru combatere, încă dela apariţia primelor colonii pe faţa inferioară a frunzelor de piersic, se pulverizează cu o soluţre nicotinaită de 500 gr. la litru după fonmlujla următoare: Extract de 500 gr. nicotină la litru . 200 — 300 gr Săpun alb de Marsilia 72%.............. 500 — 750 gr. Carbonat de sodiu...................... 20 gr. Apă.................................... 100 litri Se dizolvă săpun în 5 litri apă caldă, se răceşte şi se adaugă soluţiei săpunoase 20 gr. carbonat de sodiu dizolvat în câţiva litri de apă. Se varsă apoi nicotină în soluţia săpun-carbonată şi se amestecă cu 1 00 litri apă. Fig. 173. — HYDNUM REPANDUM - a - Himeniu - schematic - Mai există şi alte specii: *H. abrotani, trăeşte pe partea terminală a ramurilor tinere de Artemisia abrotanum - Lemnu-Domnului -. Semnalată la Bâmova - laşi - şi Racova - Bacău -. Iunie-lulie. H. Flavus pe faţa inferioară a frunzelor de Aquilegia vulgaris - căldăruşe -Racova - Bacău -, Galbeni - Roman -; Vişani - laşi -. Iulie-Septembrie. H. pruni. In mari colonii, care acoperă complectamente faţa ventrală a frunzelor de pe partea terminală a ramurilor - de Prunws domestica - Perjul, - P. piersica-piersicul - P. spinoza - Porumbelul - Goldanul - P. insititia. H¿ sphondylii pe faţa inferioară a frunzelor de Heracleum sphondyliufm'. Acestea siunt sbârcite. M. Vr.^ HYDNACEAE. - Bot. - Ciuperci din grupul Hymenomycetae, cu himeniu aşezat pe suporturi ascuţite sau rotunzite la capăt. v. Hydnum. HYDNUM REPANDUM. - Fitop: Ciupercă basidiomicetă, corn est ibillă, din faim. Hydna-ceae, la care himeniul este dispus pe partea inferioară a pălăriei pe nişte prelungiri în formă de ace. HYDRANGEA. - Bot. - v. Hortensia. HYDROCHARIS. - Bot. - Plaintă acuatiică din fam. Hydrocharitaceae. - v. ac. - Frunze lung peţiolate, foaia rotundă, cu marginea întreagă. Florile imascule dispuse în umbele, cele femele sesile, 'solitare. Fructe baciforme. In flora noastră este reprezentată prin specia H. morsus-ranae - iarba broiaştelor - v. ac. HYDROCHARITACEAE. - Bot. - Familie din Monoootil^doane ord. Helobiaeae, cuprinzând plante aquatice, reprezentate şi în flora noastră. Florile ®unt unisexuate dioice, înconjurate de un înveliş numit spata, compus din două bractei. Elementele florale sunt în număr de trei în toate verticilele, perian-tul are o corolă şi un caliciu diferenţiat. Ovarul este unilocular cu mai multe loji separate incomplet, cu numeroase seminţe. FIg. 174. — HYDROCHARIS MORSUS-RANAEu Fructul este o capsulă cu aparenţa unei baoe şi «e crapă neregulat. Genuri: Hydro-caris, Stratiotes, Elodea, Valisneria. C. C. GEORG. HYDROCHOERUS CAPYBARA. - Zool. -Mamifer din Ord. Rozătoare fam. 'Cavide. Este cel mai mare dintre rozătoarele actuale; are mări'mea cât a unui purcel de lapte. Trăeşte în familie, pe malurile mlăştinoase ale fluviilor din America meridională. Este bun înnotător şi se hrăneşte cu plante aquatice. Carnea sa este destul de bună. HYDROCOTYLE. - Bot. - v. Buricul apei. HYDROMETRA. - Ent. - Gen de insectă din Ord. Hemiptere-Heteroptere, fam. Geo-coride. Este cunoscută de toată lu'mea sub numele de ,,paianjenul apei“ Fugău sau goni-ţariul. Se găseşte în grupe la suprafaţa apelor liniştite şi a celor curgătoare. Tarsele sunt acoperite cu peri care le permite să alunece la suprafaţa apei fără să facă vre’un efort. H. se hrăneşte cu mici insecte pe oare le apucă din aer de )laba anterioară; ouăle lor 107 HYDROMETRIDAE-HYLOBIUS ABIETIS sunt alungite şi aşezate în rânduri regulate printre plantele aquatice fiind îmbrăcate de o gogoaşe. Are două specii: H. paludium, H. palustris. Figr. 175. — HTDROMETRA PALUSTRIS HYDROMETRIDAE. - Ent. - Familie de insecte hemiptere-heteroptere - v. ac. - Cuprinde un singur gen Hydrometra - v. ac. -HYDROPHYLE. - Bot. - Se nUmeu* picioarele lungi şi subţiri. Peretele despărţitor al Fig. 181. — HYPODERMA BOVIS - a -şi larva ei - b - foselor antenale, îngust şi scofâlcit. Antene foarte scurte; primul şi al doilea inel în formă de ghiară. Trompă rudimentară. Corp ovoid. Palpele lipsesc. Larvele, în stadiul ultim de desvoltare, nu au niciun soiu de aparatură buicală. Au o armătură cuitanee — mai slabă pe faţa dorsală — alcătuită din mici tuberculi spinoşi. Sunt paraziţi ai Ondulatelor. - v. hipodermoza. H. bovis — Sin. Oestrus bovis — v. Stre-chia. H. lineata — Sin. H. bonassi, Oestrus li-neatus, Oestrus supplens. Specie neagră foarte păroasă. Faţa supe- HYPODERMA 110 rioară a toracelui străbătută de benzi longitudinale negre, goLaşe şi acoperită la închee-turi cu peri cenuşii-gălbui amestecaţi cu alţii negri. Abdomenul este păros, alb sau galben la bază, negru lia mijloc, portocaliu Ia coadă. Aripi hialine, abia cafenii. Lungimea corpului 12—3 mm. Este răspândită mai ales în America de Nord unde a fost studiată de Curtice. Fig. 182. - Larve de hypoderma perforând pielea dinlăuntru în afară. Feniela depune ouăle pe corpul boului, dar se fereşte să-l urmărească, dacă acesta intră în apă. Ouăle sunt fixate în grămezi pe părul de pe coaste, abdomen, coadă şi — mai cu seamă —■ picioare. Sunt albe-găl-bui având, împreună cu apendicele fixator, Lungimea de 1 mm. In momentul depunerii lor conţin larva care iese curând din înveliş. Este linsă de bou, pătrunzând astfel în faringe şi esofag, unde suferă o primă năpârlire. Fig. 183. — OU DE HYPODERMA - mărit - după fixarea pe firul de păr. Mai târziu — între Crăciun şi Februarie — emigrează prin ţeauturi, ajunge în ţesutul conjunctiv subcutanat al spinării şi străpunge pielea în aşa fel încât provoacă plăgi stigmatice la suprafaţă. După alte două năpârliri, procesul deisvoltării ei este încheiat. In al patrulea stadiu de deavoltare, larva se deosebeşte de aceea de H. bovis prin faptul că armătura ei cutanee este 'mai complexă. Numai un singur inel — ultimul — este lipsit de ghimpi, iar în momentul când părăseşte tumoarea de pe piele are culoarea albă-cenuşie şi o lungime de 22—25 m'm. Xurburările pricinuite de H. lineata »Unt identice cu acelea datorite strechiei -v. ac. H. diana. Este neagră-cenuşie cu puţini peri galbeni. Faţa superioară a toracelui străbătută de dungi longitudinale, negre, golaşe. Abdomen negru, pigmentat cu cenuşiu şi argintiu la bărbat, negru în întregime şi «mat la femei, acoperit cu peri negri şi galbeni. Aripi hialine, negricioase, mici. Lungimea corpului II —12 mm. Specia a fost întâlnită numai în Europa Centrală. Larva trăieşte pe cerbi şi căprioare. * , s ^ »."V Fig. 184. — HYPODERMA PE ANIMAL. In penultimul stadiu, larvele sunt lungi de 10—17 mm. şi groase în dreptul celui de al 6-lea inel, de 4,5—5,5 mm. Se subţiază mult spre coadă. Pe faţa dorsală, pe Fig. 185. — Regiunile de pe corpul animalului unde Hypoderma îşi depune de preferinţă ouăle. linia mediană al celui de al 2-lea şi al 3-lea inel, posedă un mic grup de spini, adesea caduci; pe partea ventrală are o bandă largă de spini spre marginea anterioară şi poiste-rioară a inelelor, dela al doilea până la al şeaselea inclusiv. In ultimul staidiu, lungimea poate atinge 15—25 mm., iar grosimea 6-10 111 HYPODERMAE-HYPOMYCE S mm. în dreptul celui de al şaptelea inel. Fortna generală este mai alungită şi mai delicată decât la H. bovis. Partea dorsală eiste prevăzută pe toată lungimea, de la al doilea până la al patrulea şi chiar al optulea inel, ou nişte spini mici şi alungiţi, îndreptaţi înapoi; al 10-Ieai şi al 11-lea inel sunt netezi. Pe faţa ventrală posedă dela al doilea până la optulea inel trei sau patru grupe de spini asemănători spre extremitatea anterioară, iar către cea posterioară mai multe rânduri de ghimpi subţiri îndreptaţi înainte. Pe cele două laturi ale inelului al noulea şi pe cea anterioară al celui de al zecelea, are un şir de ghimpi fragmentat. Al 1 1 -lea este golaş. Au fast găsite H. diaina şi pe om, întâlnindu-se chiar cazuri de desvoltare a insectei perfecte ceea/ce dovedeşte că larvele au ajuns la 'maturitate. H. Silenus — în Europa meridională, Aisia Mică şi Africa. Larva necunoscută. Se crede că ar fi aceea care se desvoltă sub pielea asinului. H. actaeon. In Europa Centrală. Larva trăieşte sub pielea cerbului European. H. Clarki. La 'Capul Bunei Speranţe. Insecta perfectă găsită în turmele de vite mari. Mai «unt şi două specii dubioase H. hete-roptera în Algeria şi H. Ballieri în Corsica. Sunt, pr-obabil, varietăţi ale Strechiei. A fost semnalată H. şi la equidee, la. o-vine şi chiar la om. Deşi au fost de cele mai multe ori socotite ca specii nominale, mai probaibil este că trebuie să fie raportate la H. bovis. Vor fi, prin urtnare, tratate împreună cu Strechia - v. ac. -. V. M. HYPODERMAE. - Fitop. - v. Heterobasi-diomycetae. HYPODERMOZlĂ “ Med. - v. hipodermoză. HYPOGYMNA MORIS. - Ent. - Insectă, din Ord. Lepidoptere, fam. Lymantriide. In Europa centrala, adulţii apar la jumătatea lui Mai şi începutul lui Iunie. Masculul singur este aripat, el este în întregime negru mat, aripile scurte semi-transparente; femela are 'mici urme de aripi. După fecundare, ea depune pachete de ouă pe plantele joase pe c^are le acoperă cu peri desprinşi depe segmentele abdominale. După câteva zile, din ouă ies mici larve care se ascund în pământ sau în vegetalele descompuse, şi stau fără a face pagubă până în primăvara următoare. La începutul lui Aprilie atacă gramineele, cu mare aviditate iar la începutul lui Mai ating talia definitivă. Acietste omizi au 3—;3,5 cm., sunt de culojaire închisă, străbătută de o banta longitudinală gălbuie şi de câteva tufe de peri rigizi. Duipă 1 0 zile de nimfoză apare adultjul care nu are decât o singură generaţie pe an. Toate ierburile din livezi sunt distruse şi apoi ele invadează cu miile în culturile de cereale învecinate - porumb - şi pe care le distruge. M. Vr. HYPOMETRU. - Zoot. - sau bastonul de măsurat, este un aparat cu ajutorul căruia se iau diferite 'măsurători la animale - înălţime, lungime şi lărgime -. Cu ajutorul acestui aparat înlăturăm impresia şi arbitrairul din creşterea vitelor şi punem în locul lor măsurătoarea, oare este mult mai obiectivă, ea dându-ne măsura exactă a valorii animalului. După 6. K. Constantinescu Figr. 186. — HYPOMETRE. 1 - Bastonul Deriaz; 2 - H. cu două bare transversale; 3 - Bastonul Lydtin; 4 - Baston Lydtin pentru animale mici. lor se făcea mult caz de ele şi mai ales de bastoane, acestea cerând o fabricaţie şi descriere destul de complicată. Astăzi însă baistoanele de măsurat s’au simplificat foarte mult şi sunt comode de purtat. Cel mai obicinuit baston de Inăsurat este h., un basiton obicinuit, de o anumită lungime, în care e introdusă o vergea de metal gradată şi care se poate alungi după trebuinţă. La capătul bastonului se adaogă 2 ramuri laterale pentru a lua măsurătorile de lărgime şi lungime. In afară de h. se mai întrebuinţează astăzi, ca bastoane de 'măsurat — pe o scară destul de întinsă — bastonul lui Lydtin şi a lui Deriaz. S. T. HYPOMYCES. - Fitop. - Gen de ciuperci parazite Hymenomycete, caracteristică prin HYPONOMEUTA PADELLA 112 periteciile izolate, gălbui, cu perete subţire, ascele cilindrice, fără parafize şi ascosiporii fuziformi, hialini şi bicelulari. Fortma coni-diailă este verticilium saiu* mycogone. In acest gen se leagă şi H. perniciosus la care periteciile nu aiu fost obsiervate, parazit care atacă ciupercile cultivate, şi le produce dfe formaţii. Dacă invazia este mai târzie pălăria ciupercii se încreţeşte numai, se aicoperă cu un ‘mucegai alb, şi piciorul rămâne scurt şi gros. Când atacul este timpuriu nu se poate distinge piciorul de pălărie şi întreaga ciupercă este transformată într’o masă scofâlcită, neregulată, imoiale care putrezeşte cu uşurinţă. Parazitul este considerat veninos deşi nu s-a dovedit în mod sigur acest fapt. Pentru combatere se recomandă distrugerea filamentelor de îndată cie apar, primenirea pământului şi a bălegarului din pacuri, precum şi stropiri e-nergice cu lysol 2%. HYPONOMEUTA PADELLA. - Ent. - Sin. H. malinella - molia mărului -. Fluture din Fig. 187. — HYPONOMEUTA PADELLA. Ord. Lepidoptere fam. Hyponomeutidae. H. mărului a fost considerată câtva timp ca o specie distinctă de molia părului» astăzi însă este constatat că este una şi aceiaş specie care trăeşte indiferent pe măr sau păr. Fluturele are 16—20 mm. cu aripile întinse, aripile anterioare sunt albe, lucitoare străbătute de 4 serii longitudinale de puncte negre; primul rând nu atinge mijlocul aripei, al doilea începe înaintea extremităţii primului, celelalte cuprind 4—6 puncte. Fran j a apicală a aripei este cenuşie. Aripile inferioare sunt cenuşii ca ardezia şi fin franj u-rate. Biologie: Hj mărului este comună în toată Europa centrală şi temperată precum şi în regiunea mediteraniană cuprinzând şi Africa de Nord. Omida evoluiază mai ales pe măr, păr şi păducel dar poate ataca şi migdalul. Ciclu evolutiv pe mar. H. mărului iernează sub formă de omidă nou născută, adăpostită isub coaja ovulară, fără să se alimenteze şi poate suporta frigurile cele mai riguroase. Omida tânără se lipeşte sitrâns de ramură şi-şi formează ul masiv, femela are abdomenul mai alungit decât masculul. Aripile anterioare sunt albicioase, uşor gălbui cu o Fig. 191. — MASCUL ADULT DE HYPOPTA CAESTRUM. pată neregulată pe partea terminală. Aripile inferioare sunt de culoare gălbue deschis la mascul şi brun închis la femelă. H. caestrum a atras mult timp atenţia agricultorilor prin pagubele enorme pe care le produce. Primii fluturi apar în plină vară; depunerea ouălor se face pe pământ dar nu există nici o precizie asupra numărului de ouă, făcute de o femelă nici asupra duratei exacte a incubaţiunii. Oul este alungit, oval, măsoară 1,45 mm. lung. şi 0,86 mm. lat. Omida atacă rădăcinele sparanghelului producând uscarea complectă şi distrugerea plantei. Omizile stau în pământ toată iarna. La primele călduri, activitatea lor reîncepe şi ele continuă să se hrănească cu rădăcinile de sparanghel până ating talia maximă pe Ia jumătatea lui Iunie. Omida are 40-45 mm. Culoarea generală a omizii galbenă-crem, cu reg. mediană puţin mai închisă şi capul brun. Ele degajă un 'miros foarte urât de piele. Când a atins complecta desvoltare, omida părăseşte rădăcinile pentru a-şi ţese un tub cilindric, fin tapisat, tub în care se petrece nimfoza. Aplicaţiile cu paradiclorbenzenul în pământ - recomandate de autorii italieni - au dat rezultate foarte slabe. Mai bine să se a-dune gogoşile prin săpări la rădăcina sparanghelului la sfârşitul lui Mai - începutul lui Iulie. M. Vr. HYRACOTHERINE. - Paleont. - Este o subfamilie a ecvinelor care a început să se arate prin eocenul inferior - terţiarul vechiu -. Erau animale cu 4 degete la membrele anterioare şi 3 degete la membrele posterioare. Această subfamilie a avut un număr mare de specii grupate în trei genuri - Paleothe-ri/uim» Pachynoloiphul, Hyracotherium' - în Europa cărora le corespund Epihipul, Pachy-noloiphul sau Orohippul şi Eohiplpul în America. Se găsesc numai sub formă de fosile. S. T. HYSLOP. - Pom. - Var. de mere - cireşe sau Krabe, cu fructul sferic, mic de 3-4 cm. în diametru, galben, stropit cu dunguliţe roşii închise strălucitor, pulpa gălbue, tare, suculentă, acrişoară. Maturitatea Octombrie-Noembrie. Copacul creşte puternic, formând o coroană resfirată şi cu crengile aplecate. M. Cost. HYSSOPUS. - Bot. - Gen din fam. Labia-teae. Plante subfrutescente cu baza tulpinei îngroşată lemnoasă. Lujerii verzi, slab păroşi. Frunzele cu peri secretori, cu marginea neagră apar dispuse în etaje - verticile false -susţinute pe lujeri scurţi. Florile dispuse pe o singură parte în cyme de forma unor false spice. Floarea tipic labiată cu corola violacee; tubul corolei este îngust şi cu buza superioară plană. Are o singură specie: h. offi-cinalis - isop - v. ac. C. C. Georg. HYSTEJRIACEAE. - Fitop. - Fam. de ciuperci parazite din Pyrenomycetae. Periteciile mai mult sau mai puţin alungite, se deschid printr’o crăpătură longitudinală. Sunt sapro-fite pe ramurile şi frunzele moarte. Acestei familii aparţin genurile Lophodermium şi Hypoderma - v. ac. -, care produc boalele căderei acelor la conifere. HYSTERIUM. - Fitop. - Sin. lophodermium - v. ac. HYSTRIX CRISTATA. - Zool. - v. Porc spinos. IARNA Pict. Titos AlexandrescH AC. - Zool. - PoepTiagus grunniens; Animai mamifer, de mărimea unui bivol, cu corpjul acoperit de peri lungi, lâ-noşi şi cu o coadă ca a calului, trăeşte în cete în Tartari a şi pe înălţimile din platoul Tibetului. IACINT. - Bat. - v. Hyacinthus. IADEŞ. - Anat. - Os în formă de furcă la pieptul găinelor; se mai numeşte şi furca pieptului. IAGOD. - Bot. - Denumire populară pentru dud - v. ac. IAKA. - Fit. - Soi de tutun oriental, zis şi i. de Macedonia. După clasificaţia lui Co-mes - 1899 - i. ar fi un corciu între Nico-tiania tabacum var. havan ensis şi Nicotiana tabacum var. macrophyla. Din concliuzkmile lui Emilio Anastasia - care stabileşte o altă clasificare - 1912-a speciei N. tabacum, i. ar rezulta din varietăţile havanensis, purpu-•rea şi hrasiliensis, fără a se plutea însă preciza dacă a lavut dela îinceput sânge de brasiliensis sau Ta căpătat ulterior prin încrucişări naturale sau artificiale. Soiul î. este unul din geniitorii probabili ai p reţinui ui soi de tutun Molovata - v. ac. - v. tutun. D. I. Gav. IANUARIE. - Sin. Ghenar. Numele îi vine dela lat. Ianuaris, după mumele zeului la- Fig. 192. — IAC. nus. Are 31 zile, Z. 10 ore şi N. = 14 ore. Soarele intră în zodia Vărsătorului de apă. Temperatura medie şi mijlocia cantităţii IANUARIE 116 de apă sau zăpadă ce cade în curau! lunei, la noi, este: MEDIA ANILOR 1886—1937 Precipitaţii mm. Temperatura Maramureş......... 50,1..........— 3 • --- 1,6 . . . --- 4,6 Oltenia .... . 43,7 • • • . . . --- 3,6 Muntenia .... Dobro&ea . . . . . . --- 1,4 Bucovina .... . . 24,3 . • • . . . --- 6,1 . . . --- 3,31 Lucrări curente: I. - Câmpul şi grădinal. Ne ocupăm cu reparaţia maşinilor şi instrumentelor agricole. Cărăm gunoiul pe câmp, în grămezi. Incheem socotelile pe anul trecut. Întocmim planurile economice. Alegem porumbul de sămânţă şi revizuim productele din magazii şi poduri, pentru o bună păstrare. Curăţim sau treerăm seminţele pentru primăvară. Ne aprovizionăm cu sămânţă de in, cânepă, şi bumbac. Revizuim şi complectăm instrumentele de grădină. Ne procurăm seminţele de legume. Semănăm sub geam: conopida, mazărea oloagă, lăptuca, ridichile de lună, usturoiul, ceapa de arpagic, pătrunjelul, morcovii, cantalupii, pătlăgelele roşii, etc. Dacă e imoleşag, putem continua arăturile. 2. - îngrijirea animalelor. Veghem ca în grajd să nu pătrundă gerul. Aşezăm straţ gros de pae, la vite, pe care avem grijă a le ţesela în fiecare zi. Pe vreme mai călduroasă, scoatem* gunoiul. Nui dăm apă prea rece la vite. Se pun la îngrăşat animalele destinate vânzării. Dăm o deosebită îngrijire animalelor însărcinate. Hrănim din belşug păsările şi le dăm aipă călduţă de băut. Le facem cuiburi spre ouare. 3. - Livada, via, pivniţa. Curăţim pomii de omizi, muşchi şji alţi paraziţi vegetali. Tun-dem arborii şi tăem crăngile uscate. Gunoim pomii la rădăcină. Alegem poamele stricate din ipivniţă. Grămădim zăpada împrejurul trunchiurilor. Se poate face o stropire de iarnă cu insecticide. Se va avea grijă de plantaţia tânără, şă ivu fie stricată de iepuri sau alte 'animale. Continuăm' cu desfundarea şi facerea gropilor pentru vie dacă timpul este prielnic. Ne aprovizionăm1 cu aracii necesari. Aerisim pivniţa, pe un timp mai călduros. In caz că a îngheţat vinul, renunţăm1 la gheaţa formată şi tragem în alt butoi sau în sticle, pe cel rămas neîngheţat. Complectăm cu vin golurile din hur toae. 4. - In stupina. îngrijim' stupii împotriva gerului. Astupăm urdinişurile cu scândiurele, fără a împedica aerisirea. Când un stup nu dă semn de viaţă, îl ducem* la căldură, pentru a desmorţi albinele. începem construcţia stupilor noi şi repararea celor vechi. 5. - Sericicultura. Ne îngrijim de procurarea sămânţii, care, deocamdată nu sie găseşte în condiţiuni bu/ne ca preţ şi sănătate, de cât la instituţiile statului. Nu trebue să ne lăcomim a creşte mulţi vermi. Un d-ud mijlociu, nlu/ poate hrăni mai mult de cât vermii eşiţi dintr’un gram de sămânţă. 6. - Pădurea. Se curăţă de uscături şi dublăm paza împotriva stricăciunilor şi fjuirtu-lui. Se cară lemnele pentru vânzare, construcţie sau foc, timpul fiind cel mai prielnic. Faceţi cu toţii la un loc, perdele de salcâmi pentru apărarea în contra gerurilor şi vânturilor. 7. - Industriile casnice şi agricole. Gospodina să se îngrijească de inul şi cânepa recoltate şi topite, meliţându-le şi torcându-le, pentru nevoile casei. Răsbaiul mu trebuie părăsit o clipă, dacă vreţi ca să aveţi albituri diin belşug, pentru o bună sămlătate. Faceţi saci şi frânghii de cânepă. 8. - Vânatul. E cel mai propice timp pentru vânătorile ciui bătae, la lupi, vulpi, mistreţi şi ejpuri, mai ales dacă a căzut zăpadă. 9. - Casa, familia, educaţia. Trebue să ne îngrijim- de creşiterea şi educaţia copiilor. Trebue ®ă ştim că fără o solidă creştere în familie, nu ies niciodată caractere deschise şi tari. Cei care n’au învăţat carte de mici, să frecventeze cjuirsurile de adulţi şi pe cele de iarnă. E bine ca gospodinele să înveţe a face pâine bună, dospită sau nedospită -azimă -, pentru a se învăţa să mănânce în loc de mămăligă, - care e foarte bună, dacă porumbul e bun, - şi pâine, care e ceva mai hrănitoare şi mai uşor de mistuit, păstrând poiîumbul pentru vânzare. T^eţi mare curăţenie în casă, nu dormiţi cu toţii într’o singură odaie, aerisiţi şi stârpiţi insectele care vă sug sângele. Nu ţineţi nici un fel de animale sau plante în camerile în care locuiţi şi mai ales unde dormiţi. Drepturi, datorii. Ne vom interesa asupra impunerilor fiscale şi comunale, în special a-supra izlazurilor. Să nu neglijăm cooperaţia: banca, cooperativa de producţie sau magazinul de consum, sindicatul de vânzare şi aprovizionare în comun, etc. Să ne punem la curent cu plata datoriilor sau încasarea sumelor ce avem de primit. E bine «¡ă avem ghiaţă pentru vară şi nu e greu ca fiecare saiu mai mulţi la un loc, să ne construim o mică gheţărie. Să nu uită datoriile faţă de ţară. Dacă se ţin adunări cu miez social saiu patriotic, să nlu lipsim1, de la ele. Astfel vom învăţa, să fiim cetăţeni buni şi conştienţi. Să prăznuim ou mare cinste sărbătorile naţionale. 10. - Instituţii. Să cercetăm publicaţiile 117 IAPĂ-IARBĂ BĂRBOASĂ care sunt afişate, pentru a vedea ce ne interesează. Deprinderea de a ne duce la primărie, are mare însemnătate, întru cât ne face conştienţi de drepturile şi datoriile noastre. _ C. F. IAPA. - Zoot. - Femelă din specia Equus Caballus - 'Calul domestic -. O grupă siste'matică de animale superioare se caracterizează şi prin dimorfism sexual, adică este formată şi din indivizi de sex fe~ menin şi din indivizi de sex masculin. Individul de sex femenin din specia calului se numeşte i., prin opunere cu cel de sex masculin, care se nu'meşte armăsar. C. Ş. IAPRAC. - Pisc. - Numirea comercială a Somnului de 1-4 kg. C. Ant. IARBĂ. - Păs.. Fân. - Sin. Eairbă. Denumire cie se dă, în genere, speciilor de gra-minee cari intră în compunerea fâneţelor şi păşunelor, considerate fie izolate, fie în asociaţie unele cu altele. In unele regiuni sub numele de i. se mai înţelege şi recolta verde a fâneţelor, sipre deosebire de fân care este recoltă uscată. Z. Sam. IARBĂ ALBĂ. - Bot. - Sin. Panglicuţă, Ierbăluţă - v. ac. IARBĂ ALBASTRĂ. - Păş. Fân. - Plantă din fam. Gramineelor, subfam. Poaeoidee, tribul Arundinee, genul Molinia cu specia coe-rulea - Moenck. - Plantă ierbac.ee, perenă, tufoasă ou rădăcini adânci şi lungi. La baza tulpinei nodurile sunt foarte apropiate, astfel că resitul tulpinei apare lipsită de noduri. Tulpina este dreaptă, rigidă şi înaltă până la 80 cm. Frunzele plane şi aspre pe margini sunt îngrămădite la baza tulpinei, iar tecile netede şi ligula înlocuită ou peri. Pa-nicolul drept, îngust, lat şi cu ramurile scurte. Spiculeţele sunt mici, de culoare albastră - ca oţelul -, 'mai rar violetă, verzue sau albicioasă. Glumele puţin inegale au o singură nervură, iar paleile inferioare au spinarea bombată. Creşte prin locurile umede dela munte, prin turbării şi chiar locuri mlăştinoase. înfloreşte prin Iulie-August. Nu este plantă furajeră; indică pământurile sărace. Z. Sam. Fig. 193. — IARBA ALBASTRĂ. Fig. 194. — IARBĂ BĂRBOASĂ. IARBĂ BĂRBOASĂ. - Păş. Fân. - Sin. Costrei, Mohor, Mohor gras, Mohor lat. Plantă din fam. Gra'mineelor, subfam. Panicoidee, tribul Panicee, genul Echinochloa, specia Crus-galli - L. - R. et Sch. - Plantă anuală cu tulpina dreaptă dar îngenunchiată la bază şi înaltă până la un metru. La bază frunzele sunt comprimate. Frunzele sunt late şi aspre la pipăit. Ligula lipseşte, fiind înlocuită cu un inel brun. Spiouleţele, pedunou-late, de culoare verzi sau violacei, dispusie în inflorescenţe spiciforme, cilindrice şi îndreptate oblic în sus, prezintă 3 gl(ume; gluma 3-a poate fi aristată. Creşte prin locurile cultivate şi necultivate, umede pe marginea semănăturilor, prin grădini şi şanţuri etc. Este considerată ca o buruiană foarte răspândită şi periculoasă mai IARBA BOIERULUI-IARBĂ DEASĂ 118 ales pentru culturile de orez, cu care se a-seamănă în stadiul tânăr. înfloreşte prin Iu-lie-August. Z. Sam. IARBA BOIERULUI. - Bot. - Phalaris a-rundinaceae viair. picta sau variegata «in. ia)r-bă albă, ierbăluţă - v. ac. - IARBA BROAŞTELOR. - Bot. - Sin. Hy-drocharis Morsus ranae. - v. ac. - IARBA CÂMPULUI. - Păs. Fân. - Sin. Iarba vântului, Păiuş. Plantă din fam. Gra-iminedk>r, subfam. Poaeoidee, tribul Agros-tidee, sub tribul Agrostidine, genul Agrostis specia alba L. Plantă vivace cu rizomi scurţi, târâtori, ramificaţi şi cu stoloane supratere-sttre lungi şi cu rădăcioare la noduri. Tul- m pina este ridicată, sau culcată la bază şi apoi ridicată, puternică şi înaltă până la un meţru. Frunzele au limbul aspru la pipăit, ligula lungă şi adeseori sfâşiată. Panicolul mare, cu numeroase spiculeţe mici, uniflore lanceolate, pedicelate şi de culoare verde-alburie sau violacee. Axa spiculeţului, la. locul de inserţie al floarei, este aspră. Glumele mai lungi decât paleile. Paleile inferioare sunt mai lungi decât cele superioare şi denticulate la vârf. Se desvoltă de obiceiu în vetre, având tulpini puţine şi frunze multe la bază. Este o bună plantă de nutreţ. Este târzie - înfloreşte prin Iunie-Iulie - şi are o durată de vegetaţie anuală foarte lungă; rezistentă la frig şi la călcăturile animalelor. Preferă pământurile cu multă umezeală, în locurile uscate şi nisipoase nu durează. Ajunge să dea producţii maxime în anul al treilea dela în-sămânţare. Este o plantă potrivită pentru iâneţe şi păşuni, mai ales pentru locurile expuse inundaţiilor. In amestecuri Se poate introduce în proporţie de 3-10%, cantitatea de sămânţă la Ha. fiind de 15-17 kgr. Asemănătoare este şi specia Agrostis vul-garis With - tenuis - Sibth, care este de talie mai 'mică decât precedenta, având ligula mult mai scurtă şd trunchiată. Această specie preferă pământurile mai sărace şi se întâlneşte mai mult pe coastele dealurilor din regiunile păduroase. Are o valoare furajeră mai redusă decât precedenta. Z. Sam. IARBA CĂNĂRAŞILOR. - Păş. Fân. - Sin. Meiul canarilor, Mei lung, Phalaris Canarien-sis L. Plantă din fam. Gramineelor, subfam. Panicoidee, tribul Phalaridee, genul Phalaris cu specia canariensis. Este anuală, cu tulpini drepte şi înalte până la 70 cm. Frunzele plane şi aspre la pipăit, iar teaca frunzei superioare este umflată. Inflorescenţa este un panicol ispiciform - spic falş -, oval, sau scurt cilindric de 2-4 cm. lungime. Spicu-leţe egale, a căror glume inferioare de o pârtie şi de alta, prezintă două nervuri albicioase; glumele inferioare au coasta îngustată, astfel că spiculeţele apar aripate. Paleile - glumelele - sunt mai lungi decât glumele superioare şi sunt alipit-păroase. Florile sunt hermafrodite. înfloreşte prin Iulie-August. Ca plantă de nutreţ nu prezintă o valoare deosebită. Se -cultivă însă pentru producerea de seminţe, necesare întreţinerii păsărilor - canari mai ales -. Z. Sam. IARBA CIUTEI. - Bot. - Sin. Iarba lupului - Doronicum austriacum, plantă erbacee din fa'm. Compositae, frunzele caulinare inferioare mult mai mici, decât celelalte, cele mijlocii sunt numeroase, cordiforme şi cu pe-ţiolul auriculat, cele mai de sus sunt lun-găreţe şi amplexicaule; florile galbene sunt dispuse în unul sau mai multe capitule mă-rişoare; florile marginale ligulate, uniseriale, femele; cele centrale tubuloase, hermafrodite, fără bractee; fructele achene oblong-cilindrice; achenele florilor ligulate sunt fără papus. Creşte prin locurile umede din pădurile montane şi subalpine. Iulie-August. IARBĂ DE ALEP. - Păş. Fân. - Sorghum halepense, costrei - v. ac. - IARBĂ DEASĂ. - Păş. Fân. - Plantă perenă din fam. Graminee, subfam. Poaeoidee, tribul Festucee, subtribul Poîne, genul Poa, specia nemoralis L. Rădăcina fără stoloane sau cu stoloane scurte, tulpina subţire şi delicată cu frunzele îngust-lineare, a căror teacă nu acoperă nodurile - adică tecile sunt 119 IARBĂ DE L1NGOARE-IARBĂ DE SUDAN mai scurte decât internodurile Ligula foarte scurtă «au chiar lipseşte. Ramurile panicolului sunt aspre. Spicule-ţele ovale, lanceolate, şi de culoare galbenă, brună sau verde. Această plantă variază foarte mult în ce priveşte portul, mărimea şi culoarea spiculeţelor. înfloreşte din Iunie până în August. Creşte în locurile umbrite şi prin păduri, din care cauză nu prezintă vre-o importanţă pentru păşuni şi fâneţe. Z. Sam. IARB DE LINGOARE. - Bot. - Sin. Floare de lingoare, ®au F. de lungoare, Gălbenele, Gălbinele, Mărul-ciucului, Lysimachia punctata; plantă erbacee din fam. Primulaceae, tulpina dreaptă; frunzele alungit lanceolate «au ovale, acoperite cu peri moi; florile gal-bine cu lobii eorolei ascuţiţi şi glandulos ciliaţi pe margine. Creşte prin tufişuri şi prin locurile umede şi umbroase prin păduri. lu-nie-Iulie. IARBj DE MARE. - Bot. - Zostera marina plantă erbacee aquatică din fam. Pota-mogetonaceae, tulpina. flotantă, frunze lineare, în formă de panglici având aspectul ierbei, 3-7 nervure, sunt rotunzite la vârf; florile monoice sunt verzui dispsuse pe un «padice, închis în vagina frunzelor, spadicele lăţit la vârf, membranos pe margini fără prelungiri, purtând staminele şi ovarele alterne, biseriate; floarea masculă formată numai dintr’o anteră sesilă cea femelă este formată dintr’un pistil cu ovarul unilocular, uni-ovulat, cu stilul terminat prin 2 stigmate; fructul este o nuculă cilindrică cu o singură sămânţă cu încreţituri longitudinale. Creşte sub apă pe fundul mărei la margine, formând adesea întinse livezi sub mare. Frunzele acestei plante sunt întrebuinţate pentru a face perini şi saltele. IARBĂ DE ŞOALDINĂ. - Bot. - Sedum acre - Buruiană de trânji -. Plantă erbacee grasă din fa'm. Crassulaceae, frunze mici, o-vale, obtuse la bază sunt sesile; florile galbene sunt dispuse în corimbe terminale gla-bre, formate din ciime, corola cu 5 petale, oblonglanceolate, de două ori mai lungi decât caliciul. Această plantă are de obicei un gust acru. Creşte prin locurile nisipoase, prin vii şi pe ziduri vechi. lunie-lulie. IARBA DE SUDAN. - Păş. Fân. - Plantă din fam. Gramineelor, s»ubfam. Panicoidee, tribul Andropogonee, subtribul Andropogo-nine, genul Sorghum, specia halepense var. exiguum. Plantă anuală cu rădăcina fascicu-lată şi foarte desvoltată. Tulpina înaltă până la 2 m., puternică şi plină în interior. Fig. 198. — IARBĂ DE SUDAN. Frunzele sunt late - 1-2 cm., - bine desvol-tate, puţin aspre - tecile netede - şi de culoare verde-închisă - la baza limbului adesea violete -. Panicolul mare, 10-30 cm. lungime şi cu ramurile resfirate. Spiciuleţele sunt dispuse câte 2-3 la un loc şi anume spicu-leţul bazai este sesil şi bisexuat - fertil iar cele superioare sunt pedunculate şi uni-sexuate - «terile IARBĂ DE URECHI-IARBA DRAGOSTEI 120 Glumele floarei fertile - bisexuate - sunt alipite - aderente - şi păroase, iar paleia inferioară este de regulă aristată. Fructul este <0 cariopsă, cu glu'mele aderente şi de culoare cafenie roşcată, strălucitoare. Iarba de Sudan este una din plantele noui, care a*a dovedit a avea o importantă valoare economică. Este originară din Sudanul Egiptean - A-frica -, de unde a fost introduisă şi experimentată în regiunile uscate ale Statelor-Unite, cu rezultate foarte bune. Graţie calităţilor ei superioare - productivă şi foarte rezistentă la secetă - s’a răspândit foarte repede în cultură. Asitfel, din Statele-Unite, a fost introdulsă în Argentina, apoi în Rusia, Ungaria şi în urmă în toate ţările cu veri calde şi pământuri bune. In România, a fost introdusă şi experimentată ca, plantă furajeră de către I. Cămărăşesiciu -mare agricultor prin anul 1924. Este o plantă preţioasă pentru ţinuturile secetoase şi calde. Preferă solurile fertile, profunde, argiloa-se sau argilo-nisipoase. La răsărire are nevoie de căldură şi umezeală, condiţiuni necesare desvoltărei rădăcinilor şi pătruinderii acestora în adâncime, fenomen care, la a-ceastă plantă, are loc imediat după răsărire, moment în care, din contra, tulpinele şi frunzele se desvoltă f. înciet. Duipăce rădăcinile s’au împuternicit, încep să ise desvolte repede tulpinile şi frunzele, înfrăţind puternic - după aproape 2 săptămâni dela răsărire -; în acest răstimp, dacă terenul nu a fost bine pregătit şi curat, iarba de Sudan este foarte expuisă înburuenării. Lucrări de cultură. - In asolament poate intra în grupa cerealelor de. primăvară, astfel că o prăsitoare va servi drept plantă premergătoare. Cere arătură adâncă de toamnă, care se lasă în brazdă crudă. La desprimăvărare pământul se grăpează, iar înainte de însămânţare, dacă terenul este lipsit de buruieni, se tratează numai cu cultivatorul şi se grăpează. In caz când pământul este îmburuenat, atunci se ară superficial - 8-10 cm. - sau ise tratează cu cultivatorul cu labe-de-gâscă şi se grăpează. Semănatul se face pe la sfârşitul lunei A-prilie şi începutul, lunei Mai. Temperatura de înciolţire este de 14-20° Celsius. La semănat pământul trebue să fie reavăn; dacă e prea svântat sau prea umed, încolţirea nu se face bine. 'Cantitatea de sămânţă la hectar este de 50—60 Kgr., distanţa între rânduri 10—15 cm., iar adâncimea de însă-mânţare 3—5 cm. Pentru producţia de sămânţă se seamănă mai rar - 20—30 cm. -în care caz se va prăşi, iar când se seamănă pentru păşune se va da o cantitate mai mare de sămânţă l.a hectar. Este recunoscătoare Ia îngrăşăminte, putându-se îngrăşa cu bălegar odată cu arătura de toamnă. Pentru întreţinere, cultura se va plivi după nevoie. Valorificare. Iarba de Sudan poate fi cultivată în vederea producţiei de fân, de sămânţă sau pentru păşune. P.entru obţinerea de fân, se va recolta în momentul când apar pri'mele spice. In a-cest caz produce o mare cantitate de nutreţ care Sîe poate da la vite, fie verde, fie uscat. Având proprietatea de a lăstări, poate da 2—3 coase pe lam, în care caz se poate obţine, 4.000—12.000 Kgr. fân. In loc de fân, poate fi păsciută cu succes de bovine şi Cabaline şi anume când a atins înălţimea de 25^-30 cm. - cam după 6 săptămâni dela răsărire -. Poate fi întrebuinţată şi ca furaj murat. Producţia de să'mânţă la hectar variază între 800—1600 Kgr. Fiind productivă, sărăceşte pământul în hrană şi apă în mod simţitor, astfel că nu poate servi ca plantă premergătoare decât pentru culturilje de primăvară, la care să se dea şi îngrăşăminte. Fânul din iarba de Sudan este relativ sărac în albumine, în schimb păşunea de iarbă de Sudan este o binefacere pentru regiunile cu veri secetoase. Este recomandabilă pentru regiunile cu sol brun-roşoat sau cernoziomuri. Z. Saimj. IARBĂ DE URECHI. - Bot. - Sedum maximum. Plantă erbacee din fam. Crasula-ceae, rizomul puternic, frunzele cărnoase, plane, late, lungăreţe sau ovale, sunt ob- Fig. 199. — IARBĂ Fig. 200. — IARBĂ DE URECHI. MARE. tuze, neegal dinţate, opuse sau câte 3 în verticil, cele inferioare cu baza Iată sunt se-sile, cele superioare cu baza scurt cordi-formă; florile galbene-verzui, cu staminele interne înserate pe baza petalelor, sunt dispuse în corimbe compacte terminale. Creşte prin păduri, tufişuri, pe locuri stâncoase. IARBA DRAGOSTEI. - Bot. - Botrychium 121 IARBĂ DULCE DE MUNTE-IARBĂ NEAGRĂ rutaefolium, plantă erbacee din fam. Ophio-glossacea^e cu tulpina fructiferă fără frondă) numai la bază cu 2 fronde sterile lung pe-ţiolate, aproape dublu, penat-partite, alburiu păroase, segmentele oblongi, obtuze, cre-nat-bobate. Prin păşunile şi pădurile din regiunea montană, superioară şi subalpină. IARBA DULCE DE MUNTE. - Bot. - Sin. Fereguţa, Polypodium vulgare. Plantă erbacee din fam. Polypodiaceae, forma lan-ceolată penati-partită cu lobii oblong-lanceo-laţi obtuşi; grupele de sporangi -sorii- mă-rişoare sunt dispuse pe ambele părţi ale ner-vurei mediane a lobului frondei. Pe stâncile umede din pădurile umbroase ale munţilor. Iunie—August. Rizoma ou resturile de foi are întrebuinţări medicinale. IARBA GĂIEI. - Bot. - Sin. Amăruţă, Picris hieracioides, plantă erbacee din fam. Compositae, tulpina dreaptă, ramificată împreună cu frunzele oblong4anceolate şi si-nuat demtate sunt acoperite cu peri aspri în formă de cârlig; florile galbene sunt dispuse în capitule mărişoare, însoţite de un involucru cu foliole imbricate, cele exterioare patente pe do® hispide, pe margini glabre, ligula de două ori mai lungă decât tubul său; fructele achene fusifoime, cu o egretă - papus - cu două rânduri de peri reuniţi în inel la bază, cei externi simpli, denticulaţi, cei interni plumoşi. Creşte prin fâneţe, poieni, locuri necultivate, pe lângă drumuri, pe marginea pădurilor şi a câmpiilor. IARBA GÂTULUI. - Bot. - Tozzia carpatica, plantă erbacee din fam. Scrophula-riaceae, cu tulpina 4 unghiulară, frunze o-puse, sesile, lat-ovate, sparsiu dinţate. Flori galbene, labiul inferior ou macule sanguinee — Iulie—August. Locuri turbo,ase, sfagnuri umede, mlaştini, în văile subalpine şi alpine cu deosebire în catena sudică a Carpaţilor. IARBĂ GRASĂ. - Bot. - Sub această denumire sunt cunoscute: Sedum maximum, iarba de urechi - v. ac. - şi Sempervivum tec-torum, Urechelnită - v. ac. IARBA LUI TATIU. - Bot. - Scorzonera hispania; la noi trăeşte în stare sălbatică sau este cultivată în grădinile de zarzavat pentru rădăcina sa. IARBA LUPULUI. - Bot. - Sin. Iarba Ciutei - v. ac. -. IARBĂ MARE. - Bot. - Inula helenium. Mare şi frumoasă plantă erbacee din fam. Compositae; tulpina erectă, robustă, păroasă şi ramificată în partea superioară; frunzele mari neegal dinţate, pe partea inferioară alburiu tdmentoase, cele superioare caulinare «unt oval-cordiforme ascuţite şi amplexi-caule, cele radicale oblonge, înguste spre ambele extremităţi sunt lung peţiolate; florile galbine sunt dispuse în capitule mari *l frumoase, puţin numeroase, reunite în- tr’un corimb la vârful tulpinei; involucru cu foliolele exterioare la vârf spatulate lat ovale, foliacee şi tomentoase; florile marginale ligulate, femele; cele centrale tubu-loase, hermafrodite; fructele achene cu 4 muchii, sunt glabre. Creşte prin fâneţe umede, pe lângă păraie şi pe marginea pădurilor Iulie—August. Se foloseşte rădăcina care conţine o rezină moale şi iute, un oleu volatil, un extract aman gumă, helenină şi inulină. Helenina este un fel de camfor sub formă de oleu volatil. Are proprietăţi a-mare şi lucrează ca stimulent asupra aparatului digestiv şi al circulaţiei, activând secreţiile. In doză mare produce greaţă şi vărsături. Se mai întrebuinţează sub formă de alifie, ca antipsorică şi contra scabiei. La noi, de Sf. Teodor, fetele dela ţară îşi spală capul cu fiertură de iarbă mare ca să le crească cosiţele. Fiff. 201. — IARBĂ Fig 202 _ IARBA MOALE. NEAGRĂ. IARBĂ MOALE. - Bot. - Stellaria holos-tea. Mică plantă erbacee din fam. Caryo-phyllaceae- Alsinoideae; tulpina cu patru muchi, frunzele sesile, linear-lanceolate ascuţite şi aspre pe margini şi pe nervura mediană; florile albe, aşezate în corimbe di-chotomice la vârful tulpinei, bracteele erbacee cu marginile ciliat-scabre, caiiciiul cu sepale lanceolate ascuţite, glabre, corola cu petale bifide, odată sau de două ori mai lungi decât caliciul. Creşte prin păduri şi tufişuri umbroase în regiunea dealurilor şi a munţilor. Aprilie—Mai. IARBĂ NEAGRĂ. - Bot. - Erica vulgaris. - Calluna -. Mic arbust din fam. Ericaceae, IARBA OSULUI-IARBA SF. IOAN 122 frunzele mici lineare, pe 4 rânduri, se acopăr una pe alta; florile rozee, mai rar albe, sunt dispuse în race'me spiciforme, îndreptate numai într’o parte, caliciul tetramer, colorat, este mai lung decât corola. Creşte prin locurile ni&ipoaise şi pietroase din pădurile munţilor. Iulie--Septembrie. IARBA OSULUI. - Bot. - Helianthemum vulgare, mic arbust din fam. Cistaceae, tulpini difuz-întinse, ra'mificate şi pubescente, frunzele opuse, ovale sau linear oblonge, ci-liate însoţite de stipuli linear-lanceolaţi; florile galbene, dispuse în raceme terminale scurte şi cu puţine flori, însoţite de bractee, sepalele interne obtu&e şi cu un vârfuleţ ascuţit, stilul de 2 sau 3 ori mai lung decât ovarul; fructul capsulă, pedicelul fructelor arcuat-recurbat. Creşte pe coline aride şi prin păşunile uscate din munţi. Mai—August. IARBA PUTUROASĂ. - Bot. - Bifora ra-dians. Buruiană pucioasă - v. ac. -. Fig. 203. — IARBA OSULUI. Fig. 204. — IARBA ROŞIE. - v. ac. zele lanceolate, florile dioice-poligame, albastre, rar roşii sau albe sunt dispuse în raceme de spice isi'mple; tubul corolei mai scurt decât caliciul, staminele curbate în jos şi lipite de gâtul corolei neregulate, staminele şi stilul sunt mult mai ieşite afară din corolă; fructele nucule; creşte prin locuri pietroase şi aride, pe câmpii, locuri necultivate şi pe lângă drumuri. Iunie—Septembrie. Fig. 205. — IARBA ŞARPELUI. Fig. 206. — IARBA SCĂIOASĂ. IARBĂ ROŞIE. - Bot. - Sin. Cârligioara, Bidens cernua, plantă erbacee din fam. Com-poseae; tulpina roşietică, simplă sau ramificată, frunzele nedivizate lanceolate, serat pe margine, puţin concrescute la bază; florile galbine isunt dispuse în capitule plecate în jos, toate florile tubuloase, sau — mai rar -- florile de pe circumferinţă ligulate; in- volucrul cu foliolele dela interior brune, cu vinişoare negrii, marginile galbine scarioase; fructele achene oboval-conice, brune, pe margine cu spini îndreptaţi în jos, mai adesea ou 4 ariste. Creşte prin locuri mlăşti-noaise, prin bălţi, pâraie şi isvoare. Iulie— August. IARBĂ SĂRATĂ. - Bot. - Sin. Brânca IARBA ŞARPELUI. - Bot. - Sin. Capu viperei. Echium vulgare, plantă erbacee, aspru păroasă din iiam. Borraginaceae, frun- IARBĂ SCĂIOASĂ. - Păş. Fân. - Plantă anuală din fam. Gra'minee, sub fam. Pani-coidee, tribul Zoiisee, genul Tragus specia racemosus - L. - Desf. Plantă mică, până la 20 om., cu tulpini numeroase, ramificate şi culcate. Frunzele scurte, înguste şi ascuţite, iar pe margini ţepos-pă roase. Ligula f. iscurtă şi păroasă. Spiouleţele sunt dispuse fasciculat într’o panicolă spiciformă. Gluma superioară, cu mult mai lungă ca cea inferioară, este coriacee şi acoperită pe spate cu 5—7 rânduri de ţepi, recurbaţi la vârf în formă de cârlig. Culoarea spiculeţelor este verzue sau violetă. Creşte prin locuri necultivate, nisipoase şi uscate fiind considerată ca buruiană. înfloreşte Iunie—Septemv. Z. Sam. IARBA SF. IOAN. - Bot. - Şelai. Salvia sclairea, plantă erbacee cu miros foarte tare din fam. Labiate, tulpina dreaptă, ramificată, lânos păroasă, în partea superioară glandulos păroasă; frunzele ovale, dublu cre-nate, aproape tomentoase, cele inferioare cordiforme, rugoaiae florile deschis albastre, dispuse câte 6 în verticile distanţate, brac-teile rozee sunt lat-ovale, cu un vârf ascuţit filiform, 'membranoase, mai lungi decât caliciul. Originară din sudul Germaniei, prin părţile noastre cultivată. Iunie—Iulie. A-ceaată plantă are proprietăţi amare şi to- 123 IARBA SF. MĂRII-IARBA VUI.TURELUI nice. Sub iacelaş nume se cunoaşte şi planta Epilobium angustifolium, Răscoage - v. ac. IARBA SF. MlĂRII. - Păs. Fân. - Plantă din fam. Gramineelor subfam. Panicoidee, tribul Phâlaridee, genul Hierochloe, specia odorata. Plantă perenă, ciu rizo'mi lungi, târâtori şi prevăzuţi cu stoloane. Tulpinele drepte, netede şi poartă frunzele în general numai la bază. Frunzele sunt scurte, ascuţite şi cu ligula deasemenea aiscuţită. Panicolul lax, oval, glabru şi cu spiculeţe brune, strălucitoare, ce are 4 glume; glumele inferioare sunt galben-brune-lucitoare şi pe margini albicioase, iar cele superioare sunt alungite, aspre-păroase pe margini şi cu câte o ariistă foarte scurtă ce pleacă de sub vârful lor. Floarea este bisexuată, creşte în locuri umede, tufişuri, păşuni şi fâneţe. Nu are valoare furajeră. Fânul are un miros plăcut de cumarină. înfloreşte prin Aprilie-Mai. Fig. 207. — IARBA SF. IOAN. Fig. 208. — IARBA SURZILOR. Tot sub numele de Iarba Sf. Mării este cunoscută şi specia Hierochloe Australis - R. et Sch. - care «e deosebeşte de precedenta prin următoarele caractere: Rizomii sunt fără stoloane; frunzele mai înguste, cele superioare aproape lipsite de limb; panicolul mai mic, iar pedunculii spiculeţelor au la vârf un smoc de peri scurţi. Se întâlneşte prin locuri umbroase şi pietroase. Z. Sami. IARBĂ STELATĂ. - Bot. - Sherardia ar-vensis, plantă erbacee din fam. Rubiaceae tulpina ascendentă, 4 unghiulară, frunze su-bulate, serate, dinţii subulaţi, cele inferioare câte 4 dispuse într’un verticil, spatulate, cele superioare câte 5—6 într’un verticil, lan-ceolate sau oblongi. Corola liliachie. In locuri cultivate. Mai—Septembrie. IARBA SURZILOR. - Bot. - Saxifraga Ai-zoon, mică plantă erbacee din fam. Saxifra-gaceae, tulpina dreaptă, frunzele bazilare, dispuse în rozetă sunt spatulate, cartilagi-nos, dinţate, foveolat punctate şi prevăzute cu glande calcare pe margine; florile albe gălbui, cu petale orbiculare, sunt dispuse în racem terminal. Creşte pe stânci oalaare în regiunea subalpină şi alpină. Iunie—August. IARBA TÂLHARULUI. - Bot. - Sin. Or-balţ. - v. ac. IARBĂ TĂRCATĂ. - Bot. - Sin. Ierbă-luţă. - v. ac. -. IARBĂ USTUROASĂ. - Bot. - Dumbăţ Teticrium scordium, mică plantă erbacee, cenuşiu păroasă din fa'm. Labiatae, frunzele sesile oblongi cu dinţi adânci pe margini; florile roşii purpurii, cu slab miros de usturoi sunt dispuse câte patru în verticile, caliciul mic cu 5 dinţi triunghiulari sau lance-olat - lineari; fructele nucule reticulat rugoa-se. Creşte prin locuri umede şi mlăştinoase. Iulie — August. IARBA VÂNTULUI.-Păş. Fân. - Plantă din fam. Gramineelor, subfam. Poaeoidee tribul Agrostidee, subtribul A-grostidine genul Apera specia Spicaventi P. B. -Agrotis spicaventi L.-. Plantă anuală cu tulpini ridicate sau curbate la bază şi apoi ridicate, înaltă până la 90 cm. Frunzele plane, îngust-lineare şi aspre la pipăit. Ligula lungă alungită şi denticulată sau sfâşiată. Panicolul mare lat, cu circa 10 ramuri mai lungi - peste 1 0 cm.-şi cu alte numeroase mai mici. Spiculeţele uniflore cu glumele pu- Fig. 209. — IARBĂ ţin inegale, iar palea USTUROASĂ. inferioară este cu o a- ristă dreaptă sau sinuoasă de 3 — 6 ori mai lungă decât spicu-leţul şi care porneşte de sub vârful ei. înfloreşte prin Iunie — Iulie. Se întâlneşte prin fâneţe, locuri necultivate, semănături, păduri, de regulă terenuri nisipoase. Nu este o plantă furajeră. IARBA VULTURELUI. - Bot. - Hieracium umbelatum, plantă ierbacee din fam. Com-positae, tulpina rigidă, erectă, umbelat ramificată în partea superioară; frunzele rigide, îngustate la bază, sesile sau scurt pe-ţiolate, lanoeolate sau lineare, adesea dinţate, cele superioare aproape sesile şi treptat mai mici, cele bazilare se distrug de timpuriu; florile galbene dispuse în capitule, însoţite de un involucru cu foliole aproape glabre* puţin ascuţite şi recurbate la vârf; capitule numeroase, reunite într'o umbelă IARMA-IARNĂ 124 la vârful tulpinei; fructele mici achene cilindrice. Creşte prin fâneţe, păşuni uiscate, tufişuri şi păduri. Iulie-Octo'mbrie. IARMA. - Pisc. - Numirea comercială a Somnului de 4—10 kg. C. Ant. IARMAROC. - Corn. - v. târg. IARNĂ. - Meteor. - Este al 4-lea anotimp al ainului agricol şi primul, astronomic. Din p. d. v. astronom. I. începe la solstiţiul de iarnă, - 2 l Decembrie şi sfârşeşte la equino-xul de primăvară - 21 Martie. După uzul calendaristic, începe la 1 Decembrie şi sfârşeşte la 1 Martie. Toiul i., la noi, este în kunia Ianuarie. Dăm media temperaturii în anot. i. pe pirovincii şi pe ţară şii mijlocia precipitaţiilor atmosferice pe acelaş anotimp. Temperatură Precipitaţiuni Banat........ 2,6 • ..... 136,5 Muntenia....... 2,1 . .... 102,5 Dobro&ea......... Cea mai friguroasă i., a fost în 1891, l o medie de ---6, l şi cea mai călduroasă, în 1862-63 cu o medie de -(-3,4 grade. Cea mai friguroasă lună, timp de 80 de ani a fost Ianuarie 1893, cu o medie de —10,6 grade şi cea mai căldiuiroasă, în acelaşi răstimp a fost Iulie 1871 şi 1874, cu o medie de +25 grade. Din punct de vedere agricol, I. este anotimpul repausului naturii, dar nu a rep. absolut. Sunt multe lucrări care trebuesc executate şi încă cu mult folos, pe care le îm-părţim în: a. - lucrări agricole, pomicole, viticole, ’horticole etc. b. - îngrijirea animalelor. c. - lucrări în gospodărie şi d. - o activitate culturală propagandistică prin conferinţe, cursuri, expoziţ i, reviste, broş/uri, tablouri sinoptice, cinematograf şi radio, etc. Cele agricole constau în: continuarea arăturilor, dacă pământul nu e îngheţat; îlnfiinţa-rea şi întreţinerea platformelor de giuinoi -baligar -; transportul şi răspândirea acestuia la câmp; trateimerutul de iarnă a pomilor; curăţirea şi săparea grădinilor; facerea răsadniţelor de legume si flori; distrugerea animalelor şi păsărilor vătămătoare; alegerea seminţelor pentru semănăturile de primăvară, în special porumb'u/1; prelucrarea cânepei şi inului - zdrobitul paelor, meli-ţatul şi prefăcutul fuioarelor; facerea plantaţiilor de perdele de protecţie de va mai fi cu putinţă; se vor curaţi păşunile de spini, enuperi, mărăcini, procurarea de seminţe furajere; muşuroirea viilor acolo unde nu s’au putut îngropa; înlocuirea hibrizilor cu viţe nobile; delimitarea zonelor viticole, potrivit legii; clasarea pe calităţi şi varietăţi a viţelor altoite în pepiniere, obţinerea autorizaţiei de funcţionare a acestora conform art. 56 din legea respectivă; învelirea sau ungerea pomilor tineri pentru a-i feri contra iepurilor; muşuroirea pomilor; facerea gropilor pentriui plantarea pomilor în primăvară; pregătirea tutorilor pentru plantaţiile tinere; arderea frunzelor uscate, a fructelor murni-fiate şi tăerea crăcilor uscate; curăţirea tulpinilor de muşchi, licheni şi plută; se via ara printre rândurile de pomi; afară de plantaţiile de pe coastă, se vor scutura pomii de zăpadă pentru a evita ruperea crăcilor; alegerea locurilor şi soiurilor pentru noile plantaţii, observând ca împărţirea tarlalelor şi pichetarea lor să fie cât mai perfectă, iar soiurile să fie învrâstate, pentrfcu o mai bună fecundare; comandarea pomilor se va face numai delia pepinierele autorizate de Stat; plantările se vor face în mustul zăpezii; se vor executa realtoirile şi tăerile la pomi, dtupă anumite instifuicţ;/uni date de specialişti; se va prepara terenul, se vor procura seminţele de legume şi se vor înfiiinţa cât mai multe răsadniţe pentru producerea de răsad pentru nevoile proprii şi de vânzare. Cele zootechnice şi veterinare: constajui în pregătirea staţiunilor de montă inclusiv examinarea şi clasarea iepelor şi armăsarilor; se va veghea ca reproducătoii masculi să nu mai aibă şi alte întrebuinţări sau să fie rău îngrijiţi şi hrăniţi; se va cerceta târgurile speciale de tauri pentru a alege cele mai reuşite exemplare; să se urmărească gruparea crescătorilor în asociaţii, sindicate sau ailte organizări, în vederea înbunătăţirii creşterii animalelor, a industrializării şi comercializării produselor lor; se va urmări standardizarea raselor de animale şi în special de porci, pe regiuni, pentrju a putea răspunde cererilor comerţului exterior, - examinarea animalelor de către medicul veterinar al cir-comscripţied, înainte de a fi scoase la păşune şi standardizarea lor pe categorii; întocmirea programului pentru vaccinările preventive; vegherea necontenită asupra boale-lor contagioase. In materie fitopatologică-sanitară se va ţine socoteală de luirmătoarele prescripţii: a. - Se va face, cât timpiul va permite, controlul fitosanitar al pepinierelor; b. - Se va controla, din punct de vedere al sănătăţii, imaterialul de sădit în soopul de a se împedica vânzările clandestine, prin care se răspândesc pe o scară foarte întinsă diferiţii duşmani ai plantelor, în special păduchele din San José şi cancerul rădăcinilor; c. - Se va începe acţiunea de îngrijire 125 IARNĂ şi de aplicare a tratamentelor de iarnă la pomii roditori; d. - Se vor face asociaţiiuni comiunale pentru combaţerea duşmainilor pomilor roditori. e. - In regiunile în care a apărut pirala viţei de vie, se vor face tratamentele pentru combaterea acestui temut duşman; f. - Se vor deşinfecfca magaziile şi produsele înmagazinate atacate de gărgăriţe sau alţi duşmani; g. - Se vor combate atât îin gospodărie cât şi pe câmp şoarecii şi şobolanii, prin întrebuinţarea baccilului tific pentru şoareci şi a capcanelor pentru şobolani; h. - Se va întreprinde o acţiune de distrugere a ciorilor în regiunile în oare ei!e s’au înmulţit prea mult; i. - Se va intensifica controlul insecticidelor şi fungicidelor, pentru a se înlătura vânzarea produselor neautorizate de Minister. In materie de silvicultură, menţionăm: a. - Continuăm lucrările din programul de toamnă în măsură în care timpul va permite îndrumarea exploatării pădurilor şi valorificarea produselor lemnoase; b. - Dacă vremea va fi prielnică se pot continua îns amân ţările de ghindă şi plantaţiile de stejar şi salcâm precum şi ia «peciilor de amestec: frasinul, ulmul, paltinul, arţarul, în regiunile unde nu există pericolul îngheţurilor şi desgheţurilor; c. - Se vor centraliza pe baza verificărilor şi recepţiilor de pe teren, suprafeţele împădurite, fie prin însămânţări directe sau plantaţiuni, cu ob&ervaţiuni asupra rezultatelor ce-ar interesa, atât reuişita lucrărilor, cât şi organizarea şi îndrumarea lor în viitor. Puiiieţii se vor muşuroi pentru a-i feri de ger. d. - Vom alcătui proiectele de împăduriri pentru plantarea parchetelor exploatate şi neregenerate, dându-se precădere suprafeţelor restante, rămase neîmpădurite; plantarea terenurilor degradate, conform proiectelor de ajmeliorare aprobate, unde nu trebuesc executate în prealabil lucrările de consolidare; crearea şi complectarea perdelelor de protecţie; plantarea drumurilor, în colaborare cu organele subofxciilor de plantare judeţene; se vor înştiinţa proprietarii particulari* fă-cându-le cunoscut, că în cazul că nu-şi vor exequta singuri împăduririle, Ii se vor întrebuinţa garanţiile de regenerare; e. - In pepiniere, ,Procesele care condiţionează fructificarea cerealelor, pot sa aibe loc nu numai în plantele verzi, ci şi în boabe cu embrionul pornit în creştere, adică încă în materialul de semănat“. Această teorie este de o mare importanţă practică, deoarece dă posibilitatea să se folosească efectul acţionării dorite, i. asupra embrionului din sămânţă, adică în stil mare, în agricultura practică. In acest scop materialul de semănat se pune mai întâi să germineze. După aceasta se opreşte în mod artificial creştereia embrionului, iar materialul de semănat care reprezintă, acum, plante este supus i. adică acţiunii anumitor factori externi necesari penitru a provoca procesele care condiţionează fructificarea. Aşa dar i. este acţiunea unui complex de factori, corespunzători pentru planta respectivă, acţiune care face posibilă producerea în materialul de semănat a proceselor care condiţionează trecerea plajntei în stadiul de fructificarc. Lyssenko a luat în cercetare foarte multe pliante de cultuiră: grâul, orzul, porumbul, sorgul, meiul, soia, bumbacul, cartoful, viţa de vie, etc. însă cele meii multe experienţe şi cu rezultate din cele mai uimitoare le-a făcut cu grâne atât cu cele de toamnă cât şi cele de primăvară. Câteva exemple vor ilustra îndeajuns succesele acestui selecţionator. I ARO VIZAŢIE 128 In primăvara anului 1930 sau încercat la Odesa câteva soiuri de grâu de primăvară din Azerbeidgean - Caucaz - care în condiţiile obişnuite sau ajrătat totdeauna ca fiind foarte târzii. Din tabloul ce urmează, vedem că plantele iarovizate au dat în spic mai de vreme decât cele neiarovizate sau soiurile de control. pentru a putea trece din stadiul vegetativ în stadiul de reproducţie. Dacă prin intervenţia noastră înlăturăm acele piedici, care ¡nu îngăduie soiurilor trecerea în stadiul de fructificare, atunci ele se arată în adevărata lor lumină, şi multe din ele cari eraiu cunoscute ca tardive, întrec cu mult în precocitate chiar şi cele mai timpurii soiuri ale regiunii întârzierea | Accelerarea SOIUL Udia liiöipiuai 11 ociua- In număr de zile în com¬ turii dela 20 Martie paraţie cu Ghirca 0174 obicinuite iarovizate obicinuite iarovizate Apulicum 1486/2 ...... 12.VII 10. VI 35 3 Meridionale 308 ...... 10.VII 5.VI 33 2 Erythrospermum 1344/1 . • 6. VII 5.VI 29 2 Niloticum 432/6 ...... 26.VI 3.VI 19 4 Nigrobarbatum 1275/48 . • 26.VI 28. V 19 10 16. VI l.VI 18 6 Erythrospermum 534/1 . . . 25. VI 23.V 9 15 Apulicum 242/1 ...... 8.VI 31.V 1 7 Niloticum 185/1...... 7. VI 31.V 0 7 Ghirca 0274 ........ 7. VI 7. VI 0 0 Ghirca 0180........ 7. VI 7. VI 0 0 Din acest tablou mai rezultă că nu toate soiurile reacţionează la fel la acţiunea i. Soiurile locale, Ghirca 0274 şi 0180, cele mai timpurii în condiţii obicinuite de cultură, n'au reacţionat de loc la i. pe când celeilalte soiuri - din Azerbeidgean, - fiind iarovizate toate au înspicat mai de vreme decât soiurile martore, însă Ia date diferite. Această constatare, precum şi alte experienţe, au arătat lui Lyssenko că plantele de cultură, în multiplicitatea enormă a soiurilor, reprezintă tipuri foarte diferite din punct de vedere al precocităţii lor. Dacă pentru o regiune oarecare nu sau putut a~ lege din marea colecţie mondială a soiurilor decât foarte puţine soiuri mai precoce, a-ceasta nu înseamnă că celelalte soiuri sunt tardive, ci că ele în acea regiune n'au găsit combinaţia de factori, condiţionată de geno-tipurile acestor soiuri şi reclamată de ele respective. Aşa fiiind, colecţia mondială a soiurilor de grâui, orz, ovăs, etc., oferă mari posibilităţi de a se putea găsi printre ele multe soiuri timpurii, cu condiţia numai ca prin intervenţia noastră să ridicăm piedicile cari nu le permit ®ă ajungă mai de vreme la maturitate, sau chiar, în general să fructifice. Şi astfel /se ajunge la concluzia, că nefructificarea grânelor de toamnă, semănate în primăvară, şi coacerea târzie a grânelor de primăvară tardive sunt doua fenomene de aceiiaş natură. Un alt exemplu tipic este acela citat de Sapehin în art. susmenţionat. In 1931 sau semănat cu miaşina mică, în parcele, cu 8 repetiţii, două soifciri de grâu de primăvară din Azerbeidgean, iarovizate şi neiarovizajte, ca termen de comparaţie servind grâul Ghirca 0274 - milturum 0274 -. Rezultatele experienţei sunt redate în tabloul de mai jos. SOIUL D j ü T A Ziledefntârziere Producţia de boabe ¿am⬠însplcării q/ha în % faţă de natului Ghirca 0274 Azerb. erythrosp. 513/1 iaroviz. 11. VI 5.VI --- 9 7,4 111,0 ,, ,, neiaroviz. ,, l.VII + 17 0,3 .4 7 ,, ferrugin, 1316/8 iaroviz. ,, 12.VI --- 2 8,9 141,1 ,, , $ neiaroviz. ,, l.VII + 17 0,5 7,9 Ghirca 0274 de Odessa neiaroviz. - 14.VI 0 6,3 100,0 129 IAROVIZAŢIE-IASCĂ După cjuim vedem, grânele caucaziene ne” iarovizate nau produs decât 30 şi resp. 50 Kg. !a Ha. pe când fiind iarovizate aceleaş g'râne au dat 740 şi resp. 890 Kg. la Ha., întrecând soiul local cu 11,2% şi resp. 41,1%. Intr’o altă experienţă, făcută la Odessa, s‘aiu semănat în ziua de 30 Martie 1930, 3 soiuri de grâu de primăvară şi 10 soiuri de toamnă, toate iarovizate. In tabloul de mai jos este arătată data înspicării acestor grâne. După cum vedem din tablou, deşi semănate în primăvară, grânele de toamnă au înspicat în Iunie şi unele au întrecut chiar pe cele de p'rimăvară. In a’lte experienţe, făcute în cultura mare, în multe exploatări, sau abţinut dela astfel de grâne de toamnă iarovizate recolte până la 1350 Kg. la Ha. I. a fost aplicată de Lyssenko şi la alte plante. Rezultate mai mult decât satisfăcătoare sau obţinut la bumbac. Această plantă a regiunilor calde are nevoie, spre deosebire de cereale, de temperaturi ridicate: 20-30 grade. Semănând în seră, în ghivece, la 7 Ianuarie 1931 sămânţa iarovizată şi neiaro-vizată Lyssenko a obţinut fructe dela plantele iarovizate la 20 Aprilie, pe când la plantele neiarovizate mult mai târziu. SOIUL Data inspicării Grâu primăvara, milturum . 321 22 Iunie ,, ,, hordeiforme 010 16 ,, ,, ,, Marquis . • 14 „ ,, toamnă Novokrymka . 0204 12 „ M M »» • 0102 14 N. 714 U, G. S, I. 14 ,, M in turca . . . 23 16 „ ,, ,, Stepniatschka 0464 15 ,, ,, Milturum . . . 040 20 ,, >, Hostianum . . 237 22 ,» », Ucrainca 22 „ ,, ,, Durable 24 „ ,, ferrugineum . . 146 25 „ i Pentru un mare grup de plante i. se face supunându-le acţiunii întunericului. Acestea, aşa zisele ,,plante ale zilelor scurte“, sunt: meiul, sorgul, porumbul, soia ş. a. Lyssenko a constatat că plantele de meiu iarovizate, adică rezultate din sămânţa care după ce a germinat a fost ţinută timp de 5-6 zile în întuneric, la temperatura de 25°-30° au fructificat mult mai repede şi mai abundent decât plantele martore din sămânţa neiarovi-zată. Desigur că i. aşa cum ne este ea prezentată astăzi în dările de seamă ale lui Lyş-senko şi a şcoalei lui ar revoluţiona procesul de producţie în agricultură. Pare u-neori chiair neverosimil, ceiace se relatează despre rezultatele obţinute prin î. şi datorită probabil tocmai acestui fapt, mult timp încercările lui Lyssenko nu au fost luate îjn seamă de Savanţii şi cercetători ruşi. Totuşi în ultimii ani i sa dat complectă satisfacţie, recunoscându-se oficial importanţa i. In primăvara anului 1932 s*a însămânţat în Ucraina cu grâu iarovizat o suprafaţă de 43.000 ha. Credem că i. prezintă şi pentru noi un deosebit interes. După ce se va cunoaşte bine tehnica acestei operaţiuni, după ce se vor selecţiona soiurile de plante cari se pretează mai bine la i. această noiuă metodă va putea servi în multe ocazii: semănăturile de toamnă ieşite prost din iarnă, se vor putea complecta sau chiar înlocui cu semănături iarovizate. Suprafeţele rămase neînsămânţate în toamnă, se vor putea semăna în primăvară; în regiunile bântuite de secetă şi mai au seamă de vânturi cu aer fierbinte în timpul formării bobului, culturile devenite precoce datorită i. vor da recolte sigure, abundente şi de calitate btună; tot astfel grânele iarovizate vor scăpa şi de rugină, ajungând la maturitate înainte de a se produce atacul acestei boli; în regiunile muntoase porumbul se va recolta mai timpuriu şi nu va fi expus să fie bătut de brumă înainte de a se coace, etc. Este însă nevoie de un număr mare de experienţe pentruca din rezultatele lor să se vadă care siunt posibilităţile de aplicare practică a i. în condiţiunile specifice ale ţării noastre. A. Pies. IASCĂ. - Bot. - Productul vegetal, pre- Fig. 210. — FOMES FOMENTARIUS fixat pe trunchiul unui copac. parat din Fomes igniarius şi mai cu seamă din F. fomentarius, ambele ciuperci din fam« Polyporaceae. Ciuperca brută, cunoscută de popor sub numele de - Babiţă. v. ac. Sub IA.SÎONE-IA.TROPHA. CURCAS 130 stratu] cortical are o régiune moale medulară, care se separă, se bate bine şi apoi se fierbe ou cenuşe, se usucă şi sub a-ceastă formă se întrebuinţează la aprins. Cea mai bună i. se prepară din Fomes fomentarius care creşte pe fag şi pe mesteacăn. In alte părţi în loc de a se fierbe cu cenuşe, se impregnează ciu azotat de potasiu - silitră -, ceeace este tot una, deoarece cenuşa conţine această substanţă. I. se întrebuinţează în industrie şi în medicina chirurgicală mai ales spre a opri emoragiiie uşoare. IASIONE. - Bot. - Gen de plantă erbacee din fam. Campanu-laceae, perenă cu tulpina tufoasă; tulpi-nele sunt mai scurte şi mai subţiri. Frunzele mai late, coroîa regulată, fruct cap-sular. In locurile piet-Fig. 211. — IASIONE. roase şi stâncoase la A: floare izolală. poalele dealurilor delà Vârciorova. Are trei secii: I. Iankae, I. Montana, I. dentata. IASMIN. - Bot. - Sin. Sirinderică, Iasomie de grădină. Philadelphus coronaritis, arbust din fam. Saxifragaceae, tulpina dreaptă, rigidă cu ramuri anguloase; frunzele eliptice, acuminate, serat denticulate, glabre sau — numai pe partea inferioară, pe nervure — păroase; florile albe, foarte odorante, axi-lare, cele mai de sus dispuse în corimbe, formând împreună raceme terminale, caliciul cu 4 diviziuni acuminate, corola cu 4 petale, concave, staminé numeroase stilul mai scurt decât staminele, este 4-fid; fructul capsulă. Originar din Europa sudică, mult cultivat ca plantă ornamentală pentru florile sale frumoase. Mai—Iunie. IASOMIE. - Bot. - Jasjninum officinale, mic arbust din fam. Oleaceae-Iasminoideae; tulpina sarmentoasă cu ramuri lungi, verzi şi puţin anguloase; frunzele opuse penatifide cu 7—9 foliole, lanceolate acuminate; florile albe foarte frumos mirositoare, dispuse în raceme terminale, pauoiflore, caliciul cu 5 lobi subulaţi, corola cu tubul puţin mai lung decât caliciul, limbul întins plan, cu 5 lobi ovali, ascuţiţi; bobocii - mugurii florali - àprôàpé erecţi, staminé 2 înserate pe tubul corolei? fructul o bacă. Aceaistă plantă, originară din India, se cultivă şi prin părţile noastre pentru florile sale frumoase şi plăcut mirositoare. Iulie—Octombrie. IASOMIE DE GRÂDINiĂ. - Bot. - Sin. las-min * v. ac. -. IASOMIE SĂLBATECĂ. - Bot. - Jasmi- nium fruticans, mic arbust din fam. Olea-ceae-Jasminoideae, cu ramurile anguloase; frunzele alterne trifoliate sau simple, folio- Fig. 212. — IASOMIE DE GRÂDINÂ. Philadel-phus latifolius. lele obovalcuneate, puţin încovoiate şi obtuze; florile galbene, puţine şi aproape terminale, lobii caliciului subulaţi, tubul corolei de 2 ori mai lung decât cialiciul, corola cu 5 lobi obtuşi, stamine 2, înserate pe tubul corolei; fructul o bacă <— creşte prin locuri pietroase în Dobrogea, uneori cultivată şi prin grădini ca plantă decorativă. Mai— Iunie. _ j ' ¿J/iJfci Fig. 213. — IATROPHA CURCAS. A: floare bărbătească; B: floare femeiască; C: fruct. IATROPHA CURCAS. - Bot. - Arbust din fam. Euphorbiaceae, cu lemnul moale, frunzele cu 3—5 lobi, uneori întregi, cordate. 131 IAÜRT-IAZ Florile sunt uniisexuate monoice, cele mas-cule şi cele femele au periantul diferenţiat în caliciu de 5 sépale liberé reunite prin-tr‘un receptacol plan-convex, şi în corolă de 5 petale gamofile în partea inferioară, albe şi în interior păroase; florile mascule au 10 staimine dispuse în două verticile de câte 5, monadelfe la bază, la cele feme'e ovarul este 3-carpelar, 3-locular, şi produce o capsulă cu 3 loji ce se deschide cu elasticitate lăsâ,n,d să se scuture seminţele ce seamănă cu cele de ricin, însă sunt negre, rugoase şi cu oarecare sbârcituri creţe când sunt uscate. Din seminţe se scoate prin presă cam 30% oleu fix, care se prezintă limpede, incolor, plăcut la gust. Se aduce în Europa — în mari cantităţi — din Antile şi Insulele Ca-pului-Verde. Acest oleu lucrează ca purgativ drastic, având o acţiune mult mai energică ca a celui de ricin. IAURT. - Ind. agr. - Derivat acidulat al laptelui cunoscut de mii de ani în unele regiuni ale Asiei. Primele date asupra i. datează de prin secolul al 1 7. Turcii înţeleg prin yughurt un lapte prins, dulce, perisienii îl numesc Moast, în Indiile olandeze Toyer, Arabii îl numesc Leban. Nu ştie nimeni unde şi cum s-a făcut prima dată i. Se povesteşte că un înger ar fi învăţat pe străbunul Abra-haim. Din Asia prepararea i. a trecut în Europa şi astăzi eiste foarte răspândit şi apreciat în ţările din Occident, unde se prepară din lapte de vacă spre deosebire de ţările din Răsăritul Europei, unde se prepară din lapte de oaie, după ce mai întâi a fost concentrat prin fierbere. J. se prepară încălzind laptele la fierbere, unde se ţine cam jumătate de oră, se răceşte la 3 7°—40°, se a-daugă maiaua, care este i. din o preparaţie anterioară, se menţine laptele în castroane la temperatura de mai sus timp de 2—3 ore, când trebuie trecut la rece şi aci păstrat până la consum. In i. se găsesc fermenţi principali: 1. Thermobacterium bulgaricum. 2. Thermobacterium Yoghurti. 3. Streptococcus Thermophylus. Pentru prepararea raţională a i., avem nevoie de o cultură de ferment penltru> însă-mânţare. Aceste culturi se găsesc în comerţ în soluţie sau în oulturi uscate. Acestea din urmă sunt bune nutoai când s larvele şi ouăle ţînţarilor cari eventual s’ar desvolta pe suprafaţa apei, sunt mîncate de peşti. • Pentru a folosi din nou aceste terenuri lăsate în părăsire atîta vreme şi pentru a întregi spiritul de bun gospodar ce trebuie să domnească în satele noastre, este bine a îndrepta locuitorii diferitelor comune spre această ramură de producţie. Fig. 217. — ELEŞTEE DE IERNAT. Se pot construi astfel eleştee în vechile văi, părăsite, ale rîurilor, în diferitele înfundături mari ale terenului, cu malurile înalte, inundându-le cu apă adusă dintr’un rîu, is-voare, etc. Terenul este bine să fie bun şi pentru agricultură, pentru a asigura astfel o prielnică desvoltare a plantelor şi animalelor de apă, ce formează hrana naturală a peştilor din eleşteu. Această vale este stăvilită de o iezatură -dig-, pentru a nu da voe apei să se scurgă din ea. Iezătua se face dintr’un mal în celălalt, la capătul de scurgere al apei din eleşteu - v. ac. -, fie din pământ bine bătătorit sau din argilă, fie din beton, atunci când sunt mijloace şi eleşteul este mare. Digul se dimensionează după mărimea eleşte>ului cie vrea să se construiască; la i mici el poate avea o lărgime de 3-4 m., iar Ia cele mari de 6-8 m. Malurile lui se vor face totdeauna aplecate - taluze înclinate, - pătrunzînd în apa i sub forma unei pante. Pentru a se feri iezătura de posibilitatea unei ruperi în timpul apelor mari şi inundaţiilor de primăvară, se sapă în ea o fereastră de 2-3 m. lărgime. Acieastă fereastră trebuie săpată la mijlocul iezăturii. In ea se aşează sistemul de oprire al apei din i - stăvilarul, - care poate fi deosebit după posibilitatea imaterială a celui care construeşte i. şi după mărimea i. Deasupra acestui stăvilar, pentru a da po- 133 IBÂNCĂ-IBERIS sibilitatea unei uşoare treceri dealungul ieză-turii, se construieşte de obicei un pod. Lîngă stăvilar se instalează un regulator al nivelului apei din iaz - preaplin. - Acest preaplin nu este altceva decât o săpătură făcută în dig până la înălţimea apei din eleşteu, de 4-8 m. lăţime, căptuşită de obicei cu scânduri. El are rolul de a menţine totdeauna apa la aceiaş înălţime, contribuind astfel împreună cu stăvilarul să protejeze digul contra apelor mari. In faţa acestor două deschideri se bate un gard de şipcă la înălţimea digului, pentru a împiedica peştii să iasă din i odată cu apa ce se «curge prin ele. Scândurile se vor bate în aşa fel încât să se păstreze o distanţă între ele de 2-3 om. Fig. 218. — PESCUITUL INTR’UN IAZ MARE. Acolo unde apa intră în i - coada - se sapă un canal de aducere a apei - canalul de alimentare. - In faţa lui se bate de asemenea un gard de şipci pentru a păstra peştii în i. înăuntru i, pe fundul lui, se «apă un canal cu mai multe ramuri, urmând aplecarea naturală a terenului atunci când există, sau dându-i-se o aplecare în timpul săpării lui. Acest canal - canalul principal de scurgere, -s« întinde în tot lungul eleşteului, dela canalul de alimentare şi până la dig, lărgimea şi adâncimea lui variind după mărimea eleşteului. înaintea stăvilarului se mai sapă o groapă de aproximativ 8/12 m. şi ou adâncimea de 50-60 cm., pentru i de 1-10 Ha. In această groapă, numită groapă de pescuit, se va aduna tot peştele din i, atunci când scurgem apa pentru a-1 pescui. Ea mai poate folosi şi ca loc de adăpost al peştelui în timpul îngheţului. Astfel construit un i, i se va da toate îngrijirile necesare curăţându-1 de plante, atunci când sunt prea multe şi împiedică des-voltarea peştelui, desinfectându-1 când vreo boală a decimat peştii şi dându-se toată atenţia ca apa din el să fie primenită aşa încât, să nu dea posibilitatea desvoltării larvelor de ţânţari devenind astfel un focar de boli. Se va avea grije ca el sâ fie construit într’un loc conţinu bătut de razele soarelui având astfel apa caldă, prielnică desvoltării hranei naturale a peştilor, precu'm şi desvoltării puie-ţilor. In terenurile potrivite se pot construi o se-de i cu suprafeţe diferite, alcătuind astfel o gospodărie de i. Se cunosc în Tară şi străinătate astfel de gospodării, formate din 10—15 i, cu o suprafaţă totală de 400-500 hectare. In regiunile de şe« şi deluroase, în asemenea eleştee, se cultivă diferite specii de peşti cum sunt: crapul, caracuda, linul, somnul, ştiuca şi şalăul; in regiunile muntoase se cultivă păstrăvul de munte şi păstrăvul american - curcubeu -. Th. Buş. IBÂNC - Zoot. Sin Ebâncă-Pătură, ţol, aşternut ce se pune sub şea, pentru ca a-ceasta să nu roadă spinarea calului. IBERIS - Bot, - Sin. Limba mar ei. Gen de plantă erbacee din fam. Cruciferae. Are 4 specii cunosoute. I. umbelata cu tulpina erectă striată şi ramificată în partea supe- Fig. 219. — IBERIS NANA. rioară; frunzele lanceolate acuminate, albe, rozee sau purpurii, de ordinar însă violete, dispuse în corimbe umbeliforme, terminale, formând prin reiuniunea lor o mare umbelă, petalele externe mai mari decât cele interioare; fructele silicule comprimate, lat-ari-pate şi ascuţit bifide. Originară din Europa sudică, adesea -cultivată ca plantă decorativă. Iberis saxatilis, silicule lungi de 4—7 mm. ovale, trunchiat emarginate, bobuli obtuzi, frunze lineare, de tot întregi pe 'margini, mai înguste spre bază, subcărnoase, acute sau mucronate, cele inferioare obtuze, petale albe. Pe stâncile calcaroaise ale munţilor dintre Greci şi Cerna; se află şi în Basarabia. I. amara, frunze dinţate sau sectate, flori liliachii sau albe, cultivate prin grădini. I. pin-nata, frunze divizate în lacinii înguste, flori glomerate în umbele, cultivată prin grădini. 1BIS-ICRE 134 IBIS. - Zool. - Pasăre din fam. Ibidae, foarte răspândită în Egipt. A fost «semnalată şi în Etiopia, are ciocul lung, tare şi arcuit, capul şi gâtul sunt fără fulgi, de culoare albă afară de cap şi coadă care sunt colorate în Fig. 220. — IBIS RELIGIOSA. negru. Măsoară 75 cm. lungime. Este duşmanul de moarte al reptilelor, mai ales al şerpilor. ICERYA. - Ent. - Gen de irsectă Hemipteră, de origină australiaină, care se înmulţeşte Fie. 221 — ICERYA. — 1: Larvă în primul stadiu, mărită, văzută pe fata dorsală; 2: Larvă în al doilea stadiu de desvoltare, privită pe fata ventrală; 3: Adult - mărit 4: Ramură invadată de parazit. foarte repede şi formează colonii numeroase, astfel că ramurile arborilor par a fi acoperite cu fulgi de zăpadă. Şi-a făcut apariţia întâi pe litoralul mediteranian şi apoi pe coasta franceză prin 1912. Ea atacă Aurantiaceele- lămâii, portocalii şi arborii fructiferi. Identificată de profesorul Marchal, a fo&t combătută prin aclimatizarea unui duşman al ei, tot o insectă. australiană-Novius cardinalis; care-fi depune ouăle în sac’i ovigeni ai ice- • ryei. Larvele care ies din aceste ouă distrug gazda. - v. insecte. ICHNEUMONIDE. - E.nt. - Fam. de insecte din Ord. Hy.menoptere, subord. Terebrante, una din principalele grupe de Entomophage, care în stadiul de larve trăeisc parazite în corpul larvelor altor insecte. Au antenele Fig. 222. — ICHNEUMONID - Foenus jaculator lungi, drepte, formate din numerose articole, aripile cu nervaţiunea completă. Abdomenul este lung şi subţire, tariera femelelor este adesea lungă şi ieşită în afară la extremitatea abdomenului. Această fam. cuprinde numeroase specii răspândite pe toată suprafaţa pământului. Toate depun ouăle în corpul larvelor altor insecte iar larvele lor se hrănesc pe socoteala gazdei, care nu este omorâtă decât în momentul transformărei în nimfă a i. Foarte rar larva părăseşte gazda sa înainte de a-si termina metamorfoza. Aceste i distrugând numeroasele insecte vătămătoare, aduc mari servicii agriculturii. ICHTHYOLOGIE. - Pisic. - Studiul peştilor ca parte de Zoologie. C. Ant. ICHTIOCOL. - Techn. - Sin cleiu d© peşte - v. ac. - ICHTIOFAG. - Zool. - Fiinţă care sie hrăneşte exclusiv sau principal cu peşte. In vechime erau mai multe popoare ihtiofage. Vir. L. ICHTIOZA. - Med. - Maladie a pielii în care epiderma devine cornoasă, uscată, solzoasă ca aceea a peşt’lor. Vir. L. ICRE. - Pisc. - Ovulele peştilor. In comerţ se deosebesc după coloraţiunea lor i roşii şi i negre. I roşii din comerţ se mai numesc si i de „tarama“ şi provin dela unii Cypri-noizi ca Ochiana şi dela cei din genul Ru-tilus. Tot în categoria i roşii sunt trecute şi i de crap şi ştiucă - deşi nu sunt roşii - pentru a le deosebi de i negre. Un salmonid - On- 135 ICTER-IDIA corhynchus keta Walb - care trăeşte prin Oceanul Pacific, de unde intră în fluviile de Est ale Siberiei, produce nişte i. mari şi de (culoare roşie Dortocal'e foarte gustoase aşa numite i de Manciuria. I dela unele specii de peşti cum sunt cele de mreană nu se consumă căci produc turburări gastrice. I negre numite şi caviar provin dela peştii acipenserizi - Cegă, Viză, Păstrugă, Nisetru ?i Morun. In comerţ i. se găsesc ?ub două forme: i moi sau proaspete şi tescuite. Vir. L. ICTER. - Med. - Sau gălbinarea se caracterizează prin coloraţiunea galbenă a pielei, mucoaselor şi urinei în urma impregnărei cu piermenţi biliari. Propriu zis gălbinarea nu este o boală ci vn semn - sindrom - ce traduce turburări în funcţiunea ficatului sau modificări în globulele roşii ale sângelui. Bila sau fierea în loc p,ă se scurgă normal în intestin pentru a ajuta la mistuirea alimentelor, din cauza anumitor condiţiuni patologice, trecie în circulaţia sanguină. Se deosebesc două feluri de i: hepatic şi hematie. I hepatic e produs în urma unui obstacol în pirogresiunea bilei ca* mori. :nFa.TO*»-tiuni, chişti, în ficiait sau. canalul coledoc — i prin retenţie — sau, prin producţiune exagerată de bilă în celulele ficatului, când o parte merge în intestine, iar surplusul trece în circulaţia generală - i prin hipersecreţîe. I hematie sau hemolitic e determinat prin distrugerea globulelor roşii de paraziţii en-doglobulari - piropTasmo7a - sau intoxicaţiuni ce degradează hemoglobina în pigmenţi biliari. Simptome. Animalele bolnave slăbesc, nu au poftă de mâncare, gura uscată, saliva îngroşată, uşoară febră. Sclerotica şi mu-coasele se colorează în galben. Urina biloasă, citrină, conţine albumină. Materiile fecale au miros fetid d~ culoare galben pai. ^Tratamentul. Se administrează antiseptice intestinale ca: >salol 8-10 gr. pe zi, sulfat de s^îţi 100 gr. pe zi şi medicamente care să âtaţnuleze funcţiunea ficatului şi secreţiunea bilfei, - cholagoge - ca salicilatul de sodiu 30 gr: pe zi de cal, calomelul 1 -2 gr. urotro-pi?iă 10 gr. etc. Di-Dy II05AHO. - Pom. Var. de pere americană originară din Statul Idaho, de unde şi poartă numele. Fructul mare, rotund, pântecos, cu suprafaţa destul de regulată, pedunculul mij-l<>ci^ înfipt într’o cavitate destul de largă şi ¿fŞffaMfepŞ, peliţa galbenă acoperită cu pete de tJŞ*8(feiâ cafenie, pulpa destul de tare, dulce, &b&dulată, bună la gusit. Maturitatea: Oc- ^rife-Noembrie. reuşeşte bine altoit pe gutui, în ,^e piramidă, creşte ‘moderat, produce £?gţdaţ, rezistent la ger şi boli, nepretenţios la Sol. Var. bună pentru grădinile de amatori. M. Cost. IDANTE. - Biol. - Denumirea dată de Weissmann cromozomilor. IDE. - Cit ol. - După Weissmann unităţi ale idioplasmei - v. ac. - alcătuite din determinante dare la rândul lor 'sunt formate din biofori consideraţi ca elementele cele mai simple, dotate cu existenţă proprie, ale plasmei genminative. I. sunt grupate în idante -v. ac.-, având o aşezare liniară în structura acestora. Determinantele şi i guvernează întregi teritorii celulare şi determină desvol-tarea diferitelor părţi ale corpului, spre deosebire de idante c*aire determină indivizii întregi. IDEAL. - Pom. - Varietate autohtonă de nuci răspândită în Basarabia în jud. Tighina, Orhei şi Lăpuşna şi care se întâi- Fig. 223. — NUCĂ IDEAL. neşte şi în restul ţării. Fructul mare, de formă ovală rotunjită, cu coaja potrivit de groasă, netedă, brăzdată puţin, curată dând nuqiii un aspect foarte atrăgător. Miezul alb, plin, iesie uşor din coajă întreg sau jumătăţi; de calitate neîntrecută. Pomul viguros, cu coroana ovală, destul de deasă, rezistent la ger şi boli; produce regulat . şi bine. Excelentă varietate pentru cultura mare în vederea exportului. M. Cost. Fig. 224. — IDIA FASCIATA. IDIA. - Zool. - Insectă din Ord. Diptere, fam. Muscidae, talie mică, de culoare verde bronzată sau galbenă. Cunoscută este I. fas-ciata, neagră,, verzuie, vărgată cu cenuşiu. IDIOBLAST-IENUPĂR 136 Ea depune ouăle în unele Locustide; este foarte utilă. S*a încercat a «e înmulţi, dar fără rezultat până în prezent. IDIOBLAST. - Cit. - Idios-particular, propriu, blast celula. Idioblastele sunt nişte celule care au originea în celulele migratorii embrionare de natură conjunctivă, care sau diferenţiat pe lpc prin mobilizare. Ele sie găsesc în număr mare în regiunile vascula-rizate. Asemănătoare cu i sunt şi celule po-liblaste. V. Pop IDIOCROMOSOMI. - Gen. - Cromosomi ai sexului - eterocromosomi ■ m:oi şi inega’i. IDIOPLASMA. - Cit. - Derivă din greceşte dela cuvântul Idios şi Plasma. I este elementul care transmite caracterele dela părinţi la descendenţi, şi se desvoltă în noul individ sub forma unei reţele ce se întinde din celulă în celulă în tot organismul. Reţeaua idioplasmatică este formată din nişte particule mici condensate ca nişte cristale nulmite micelii. I se mai numeşte şi subsltanţă ereditară sau plasmă germinativă. IDIOSINCRAZIE. - Med. - Netoleranţa unui organism faţă de un aliment sau un medicament; dispoziţie specială a unui animal sau a unei specii animale de a nu tolera, de a se simţi rău, de a se îmbolnăvi - vo-mitări, urticarie, - dacă mănâncă ceva sau înghite vreun medicament, pe care alt animal sau altă specie de animale îl aupoTtă foarte bine; aşa de exemplu, aceeaşi doză purgativă poate fi laxativă pentru un animal si drastică pentru alfrnl, asa atropină este cu mult mai toxică pentru câine decât pentru iepure, sau morfina, care determină narcoza la om şi la câine, este din contră excitantă pentru cal, bou, capră, porc. Vârsta, uneori,, poate influenţa această netoleranţa. Animalele tinere wunt mai sensibile faţă de un medicament, decât acele mai în vârstă: astfel santonina este mult mai activă - uneori chiar toxică - pentru câinii tineri, decât pentru acei trecuţi de un an. Totuşi idiosincraziile sunt cu mult mai rare la animalele noastre decât la om, iar de cele mai multe ori nu pot fi prevăzute şi combătute. In patologia veterinară, se distinge uneori o i proprie fiecărei specii şi o i proprie fiecărui individ din aceeaşi specie: aşa se admite că boul contractă mai greu septicemia decât calul, sau că animalele ou temperament nervos - calul de curse - manifestă mai multă suferinţă decât acele cu temperament limfatic. - v. şi anafilaxie. G. Rad. Cal. IDIOTIP. - Gen. - Ceiace se datoreşte eredităţii din punct de vedere patologic. Ex.: cornajul, emfizemul, exostozele, etc. IDUS MELANOTUS. - Pisc. - Sin. văduvită - v. ac. IDUS MINIATUS. - Pisc. - v. văduviţa. IDUS ORFUS. - Pisc. - v. văduviţa. IE. - Zoot. - Salba sau guşa boului. IE. - Cămaşă scurtă» împodobită cu cusături de măţase şi cu fluturi, purtată de ţărance. Fig. 226. — IE. IED. - Zool. - Pui de capră. - v. ac. - Fig. 227. — IEZI. IEDERĂ. - Bot. - v. Ederă. IEMNEA. - Zool. Sin. aknar - v. av. -IENUPĂR. - Bot. - Juniperus communis, arbust totdeauna verde, ramificat şi drept din fam. Conifereae - Pinaceae, ramurile distanţate; frunze|e câte trei, linear — subulate, ascuţite cu vârful ţăpos sunt verzi; fllorile nude, fără înveliş floral, cele mascule în mici amente, stamine numeroase cu 3-7 loje de an-tere, cele femele reunite în conuri globuloase, solitare, formate din 3 solzi inferiori sterili, 137 IENUPĂR PITJOIEPURE cei 3 solzi superiori concavi, cărnoşi, concrescuţi în partea lor inferioară cu câte 1 -2 ovule: fructele sitrobile bacciforme, globu- loase şi negrii-glauce, când sunt coapte, numite de popor ienupere: ele se coc abia în al 2-lea an şi situnt de I—3 ori mai scurte decât frunzele. Creşte prin pădurile stân-coase şi păşunile pietroase din regiunea montană. Din ienupere se prepară o băutură alcoolică, o esenţă volatilă şi un extras resi-nos. Ienuperile se întrebuinţează în medicină din cauza proprietăţilor stomachice şi diuretice. Ienuperile sunt întrebuinţate şi de popor ca medicament, adesea în legătură cu descântecele. IENUPĂR PITIC. - Bot. - Juniperus nana, mic arbust cu ramurile întinse pe pământ din fam. Conifereae-Pinaceae; frunzele încovoiate, linear-lanceolate, cu vârful ascuţit sunt dispuse câte 3; fructele negrii glauce sunt aproape de lungimea frunzelor. Creşte prin păşunile stâncoase din regiunea alpină. IEPE. La răsboiul de ţesut, «ub iţe şi legate de ele cu nişte sfori sunt două scân-durele pe care ţesătoarea pune picioarele ca să schimbe iţele. Se numesc i. tălpice sau schimbători. IEPURAR. - Zoot. - sau jardon. Este una dintre tarele osoase - oajse moarte - întâlnite foarte des la cal şi mai rar la celelalte animale. Se arată sub forma unei umflături tari situată la faţa externă a jaretului, corespunzând capului metatarsienului lateral extern şi porţiunei învecinate a metatarsului mijlociu; deci, i. este opus ca sediu epar-venului. Cu toate că nu provoacă schiopă-turi decât rareori, totuşi este considerat ca un defect exterior. N. A. IEPURARIŢĂ. - Zoot. -Sin. jarda şi impropriu curba. Tară osoasă la cal,t situată pe marginea pos-terioară a jaretului şi a-nume la partea inferioară, producând aici o umflătură care bombează a-ceastă margine dându-i un profil curb. Se examinează privind animalul pe de lături. IEPURAŞ.-Zoot.-Sin. jardon. v. - iepurar. IEPURE. - Zool. Vân. - Fig. 229. _ IEPU- Lepus timidus. Vânatul RĂRITĂ. cel mai cunoscut din ţara noastră. Se deosebesc: I. de pădure - 5^— 7 kgr. şi de câmp, 4 — 5 kgr. Dimensiuni: lungimea 0.75 m.-picioarele din • faţă 0,20 m. terminate cu 5 ghiare, cele* dinapoi 0,36 m. şi cu 4 ghiare; înălţimea 0,30 m., urechia 0,14 m. Trăeşte 8 2 5 1 ani. Formula dentară: "Ţ • = 28 dinţi. Culoare: în general variază dela roşu gălbui la sur. .Spatele mai întunecat, iar pântecele alburiu. Masculul e mai puternic decât iepuroaica, fuge cu urechile şi coada în sus. Arie de vieţuire. Trăieşte singuratic în terenurile cu culturi alternate, preferând pădurile miicji, înconjurate sau întrerupte de câmpii agricole, livezi, grădini. Primăvara rămâne mai tot timpul în semănături. Sporirea lui, tocmai ca şi a fazanului şi a po-târnichii, e în (strânsă legătură cu cultura agricolă. E lucru constatat că ţările unde sunt 1. mulţi, cum e Germania, Boemia, a-cum 100—200 de ani nu aveau nici V4 din efectivele de astăzi. In raport cu pros-perarea agriculturii intensive, s*a înmulţit în adeate ţări şi i. Cea mai bună dovadă ne oferă fosta Ungarie, care, înainte cu 60—70 de ani, era o ţară foarte săracă în i. După ce însă agricultura intensivă s*a ridicat în mod rapid, pe măsura aiceasta s’au înmulţit şi î. în această ţară. El preferă apropierea omului şi a locurilor cultivate. Numai aici se poate reproduce în număr remarcabil, fiindcă îşi poate găsi condiţiunile favorabile de hrană în mod suficient. Cu cât un ţinut e mai fertil, adică cu cât e mai intensivă cultura câmpului, cu atât va fi mai bogat în vânat mărunt. Deaceea este denumit vânat mic de cultu'ră. IEPURE DE CASĂ 138 împerecherea începe în Februarie şi durează până în Septembrie. După 30 de zile de sarcină, iepuroaica fată 2—5 pui, pe care îi alăptează 8—12 zile. Puii se nasc dotaţi cu vedere, prin excepţie cu toate rozătoarele, care nasc pui orbi. La cel mult o săptămână după ce a fătat, iepuroaica se împerechează a doua oară. Până în toamnă primii pui sunt maturi. Hrana, vegetală, constă din muguri, lăstari coaja arborilor tireri, varză, trifoi, etc.. etc. Pig. 230. — RASA URIAŞĂ BELGIANĂ. Caracteristica: are auzul şi mirosul foarte bine desvoltate, văzul slab. Fuge foarte bine; doarme cu ochii deschişi, fiindcă pleoapele nu se pot apropia. Vânătoarea se face ou gonaci, la bătae, ciu reţele, dacă voim să prindem viu vânatul, pentru a-1 prăsi în altă parte. Este dintre vânatul cu cei mai mulţi duşmani. In afară de braconieri, câinii şi pisicile vagabonde, toate animalele răpitoare, îl distrug pentru carnea lui bună, până şi ciorile şi coţofenele. Gh. Ned. IEPURE DE CASĂ. - Zoot. - Provine prin domesticire dintr’o formă sălbatecă - Lepus caniclulus L. - care trăeşte şi astăzi în Europa centrală. Fig. 231. — RASA URIAŞĂ BĂLTATĂ. Numărul de rase şi varietăţi de i. de casă este foarte miare. Se crede că acest număr trece mult peste 100. Aproape fiecare ţară îşi are rasele ei proprii. Clasificarea i. de casă se face din puncitul de vedere a]l producţiei, al greutăţii şi al felului blănii. Din punct de vedere al producţiei, iepurii de casă se clasează în: 1 - rase pentru producţia blănurilor; 2 - rase pentru produ'cţia cărnii şi 3 - rase de sport. Rasele de i. din fiecare acest grup trebue să îndeplinească anumite condiţiuni care sunt în strânsă legătură cu direcţia de creştere. Astfel, de la rasele pentru producţia blănurilor se cere o pielicică mare, uniform colorată si cu blana deasă, care poate fi prelucrată deistul de bine pentru a imita diferite blănuri Fig. 232. — RASA URIAŞĂ ALBĂ. scumpe. Producţia de carne reclamă i. mari şi precoci, adică din acei care într’un timp relativ scurt produc o cantitate cât mai mare de carne şi grăsime. O altă împărţire a i. de casă este aceea care are în vedere desvoltarea şi greutatea lor corporală. Sunt astfel împărţiţi: 1 - rase mari sau uriaşe a căror greutate trece peste 5 kgr. 2 rase mijlocii de la 31/2—5 kgr. -, rase mici de la 2/i—3¡/£ kgr. şi 4 - rase pitice de la 1 — 1 Yi kgr. In sfârşit i. de casă se mai împart după felul blănii. In general, blana i. de casă se compune Fig. 233. — RASA BÉLIER - Widder din două feluri de fire: fire scurte şi .subţiri care formează puful sau blana propriu zisă şi fire mai lungi, mai groase şi mai rari numite jar. O blană este cu atât mai valoroasă cu cât conţine mai mult puf şi cu cât are mai puţine fire de jar. După caracterele firului de păr al blănii, i. de clasă se î/mpart, în: 1 - rase cu păr ordinar - puf şi jar-, 2 - rase cu păr scurt - rasa Rex - 139 IEPURE DE CASĂ şi 3 - rase cu părul lung - rasa Angora -. Dintre rasele de i. de casă mai importante şi mai des întâlnite enumerăm: 1 - i. uriaş belgian. Animalele acestei rase fac parte din grupul i. mari şi cu păr ordinar. Greutatea lor variază de Ia 5ţ/£—8 kgr. Ele au un corp lung de 60—70 cm., pieptul şi crupa sunt largi, picioarele sunt puternice şi cu Fig. 234. RASA VIENEZĂ ALBĂ. unghii negre. In general, întreaga osatură a corpului e bine dezvoltată. Animalele au o statură înaltă. Caipul animalelor este relativ mare. Ochii sunt vioi şi de culoare brună, lă i. cu colorit închis şi roză la cei albi. Urechile au o lungime de 15—19 cm. şi sunt purtate drept în sus. La femele de regulă se observă o uşoară salbă. f Fig. 235. — RASA VIENEZĂ ALBASTRĂ. După culoarea blănii în sânul acestei rase există mai multe varietăţi. Culoarea cea mai răspândită ©ste a i. sălbatec şi culoarea albă, âp0hi culoarea cenuşie sau gri®, care prezintă nua^iţe mai închis« sau mai deschise şi mai ţar culoarea neagră. Există şi o varietate iir?aşă băiţată: pe fond alb se desemnează o dungă neagră în lungul şirei spinării, urechile negre, ochelari, bot negru şi pete ne-igre pe coaste. ! In ceeace priveşte aptitudinea, rasa uriaşă belgiană este foarte mult apreciată ca furni-z9’are de carne. Ea este precoce, se îngraşe uşor şi dă o caime gustoasa. Blana este deasă şi are u%) puf 'mătăsos, abundent şi cu un luciu uşor albăstrui-metalic. Această rasă este rustică, viguroasă şi se creşte uşor, cere însă coteţe mari şi cantităţi mai abundente de hrană. 2. Rasa bélier - Widder - duipă greutatea corporală face trecerea între rasele grele şi cele cu greutatea mijlocie, având în medie cca. 4,7 kgr. De origină franceză, această raisă este caracterizată printr’un cap berbe- Fig. 236. — IEPURE DE RASA ARGINTIE FRANCEZĂ. cat şi urechi foarte lungi şi blegi, ajungând până la 30 cm. lungime şi 15 cm. lărgime. Culoarea blănii este variabilă, însă uniformă, predominând culoarea albă, galbenă şi gris. 3. Rasa Termond — face parte din grupul i. de greutate mijlocie. Ca statură şi conformaţie se aseamănă mult cu i. uriaş, este însă mai uşor. Greutatea lui variază între Fig 237. — IEPURE HAVANA. 3 4 y2 kgr. Urechile sunt purtate drept în aus. Ochii sunt de culoare roză. Culoarea blănii este albă. 4. I. vienez — face parte din grupul i. de greutate mijlocie. Greutatea variază între 3—4/i kgr. Corpul are forma cilindrică, pieptul şi crupa sunt largi, picioarele drepte, caipul potrivit de mare şi mai alungit la femele decât la mascul. Urechile sunt subţiri şi purtate în sus. După culoarea blănii se deosebesc două IEPURE DE CASĂ 140 varietăţi. Cel 'mai răspândit este i. vienez albastru. Blana acestora are un colorit albastru închis cu un luciu metalic pronunţat. Cu cât culoarea albastră este mai închisă cu atât animalul este mai mult apreciat. Coloritul albastru trebue să fie în acelaş timp absolut uniform pe întregul corp al animalului. Blana conţine un puf destul de des, moale şi de lungime mijlocie. Ochii la animalele albastre sunt cenuşii-albăstrui. Fig. 238. — RASA CHINOHILA. Mai puţin răspândit este i. vienez alb, care spre deosebire de alte rase de iepuri albi are ochii* albaştri. Conformaţia lui se aseamănă perfect cu cel albastru. Este însă ceva miai uşor. Are o blană albă ca zăpada care o face foarte preţioasă şi foarte căutată în industria blănurilor. Fig. 239. — RASA CHINCHILA-REX. 5. Rasa argintie franceză — face parte din grupul i. mijlocii. Greutatea variază între 4-5 kgr. Animalele au în general o conformaţie mai îndesată. Corpul este mai gros şi mai strâns, gâtul gros şi scurt, crupă largă şi rotundă. Picioarele sunt puternice şi de lungime mijlocie. Unghiile sunt negre. Capul este puţin bombat ochii sunt vioi, mari şi de culoare brună-negricioasă. Urechile sunt groase, musculoase, largi, de lungime mijlocie şi uşor rotunjite la extremităţile lor. Blana are un aspect argintiu care se datore&te unei asociaţiuni de peri albi, albaştrii şi negri. Puful este de un colorit albastru-argintiu de nuianţă cât mai închisă. Amestecul uniform al perilor de jar albi şi aşezaţi pe un fond albastru-ardeziu dă blănei acest colorit 'argintiu mai deschis sau mai închis, după cum în jar predomină perii albi sau cei negri. Fig. 240. — RASA JAPONEZĂ. 6. - Rasa Havană, are o greutate de 3J/2-4 kgr., cu un corp cilindric şi o osătură fină. Urechile sunt purtate drept în sus. Ochii de culoare brună-roşietică. Numele de Havană provine de la culoarea brună-închisă a blănii, imitând culoarea ţigărilor de Havană. Fig. 241. — IEPURE LEPORID. Blana are un aspect frumos, este netedă şi strălucitoare. Puful este foarte des şi de culoarea tutunului sau castanie. Animalele acestei rasei sunt foarte viguroase şi cresc uşor şi blana lor este căutată şi mult apreciată. 7. - Rasa Alaska a>re o greutate de la 141 IEPURE DE CASĂ 2 J/2-4 kgr. Conformaţia corporală este îndesată. Osatură fină. Capul mic şi uşor bombat. Urechile purtate în sus. Picioarele de lungime mijlocie şi cu unghiile intens pigmentate. Iepurele Alaska îşi trage numele dela blana sa neagră care seamănă cu blana vulpii negre din Alaska. Fig. 242. — RASA OLANDEZĂ. 8. - I chinchila. El există sub două varietăţi - tmare şi mică. Cel mare are o greutate de Ia 4-5 kgr., iar cel mic de la 2-3 kgr. Ambele varietăţi au o conformaţie corporală uşor îndesată. Gâtul este scurt şi gros. Pieptul şi crupa sunt largi. Picioarele de lungime mijlocie, puternice şi cu unghiile de culoaire galbenă-cenuşie. Capul de mărime mijlocie şi purtat uşor înainte. Unghiile mijlocii, drepte cu vârfurile subţiri şi uşor înclinate înapoi. Ochii sunt mari, bruni închişi şi încercuiţi cu peri negrii. Numele de chinchila provine de la culoarea cenuşie argintată a unui animal mic sălbatec cu acelaş nume din Sudul Americii. Fig. 243. — RASA HIMALAYA - rusească-. Această. culpare ae formează din. perii-de culoare neagră cenuşie şi albă. Puful este de culoare cenuşie, iar amestecul de fire negre şi albe ale jarului dă blănii aspectul argintat. Blana i chinchila este una dintre cele meii căutate. Animalele acestei rase se pretează excelent pentru creştere dând pe lângă o pielicică frumoasă şi valoroasă şi o carne bună. 9. - Rasa japoneză - face parte din grupul i mijlocii. Este de culoare tigrată: dungi de culoare neagră alternează cu dungi galbene de diferite nuanţe. Greutatea variază între 3-41/2 kgr. 10. - I. leporid face parte din grupul mijlociu. Conformaţia sveltă, şi înaltă cât şi culoarea părului se aseamănă cu aceea a i de câmp, fără însă a avea vre-o altă legătură cu aceasta. A fost crescut pentru prima, dată în Anglia. Are un format înalt, picioare lungi şi osatură fină. Culoarea este sălbatecă cu un colorit roşu sau auriu şi pe burtă alb murdară. Greutatea variază între 2|/£-4 kgr. 11.- Rasa de Turingia - de culoare galbenă - fumurie cu nuanţele mai închise pe urechi, bot, picioare, flancuri şi coadă, imitând în general culoarea căprioarei. Greutatea variază între 2J/2-4 kgr. 12. - Rasa olandeză - face parte din grupul i mici, având o greutate între 2-3 kgr. Partea anterioară a corpului este în general de culoare albă, afară de urechi şi obraz care sunt negre, iar partea posterioară este nea- Fig. 244. — RASA ZIBELINĂ. gră, afară de picioarele posterioare care sunt albe, formând aişa zise ,,manşete**. Culorile admise sunt negru, albastru, cenuşiu şi galben. 13.-Rasa Hrmalaya sau rusească - de greutate 1J/2-2J/2 kgr. Are culoarea albă cu botul, urechile, picioarele şi coada de culoare neagră, ochii sunt roz. Există şi animale cu extremităţile galbene. 1 4. - Rasa zibelină - face parte tot din grupul i mici. Are culoarea jderului, adică pe corp este brună cu aspect fumuriu, iar extremităţile, inclusiv coada, urechile şi botul sunt de o nuanţă mai închisă. 1 5. - Rasa hermelină sau poloneză - este o rasă pitică. Animalul adult are 1J/2-2 kgr., este deci mic şi gingaş. Culoarea este complect albă şi ochii roşii. 16. - I. Rex. Acest iepuire este supranumit regele i de casă. Animalele de această rasă sunt de origină franceză. Primele exemplare au apărut în anul 1924. Animalele ce aparţin acestei rase se deosebesc de celelalte prin aceea că firele de păr care constituesc blana IEPURE DE CASĂ 142 lor au toate aceeaşi lungime care variază între 15-22 mm. Animalele au o greutate de 3-4 kgr. Corpul lor este alungit şi svelt. Picioarele sunt drepte şi cele poisterioaire sunt relativ foarte lungi faţă de cele anterioare, ceeace dă acestor animale un mers caracteristic de săltare. Capul este alungit şi purtat înainte. Gâtul este subţire, urechile calm lungi şi cu vârfurile cam ascuţite. Culoarea ochilor este la rasele colorate, de un brun închis,. După culoarea blănii animalele din grupul iepurilor Rex se împart în mai multe rase care s’au format prin încrucişarea rasei Rex cu diferite alte rase. I. Castor-Rex., este cea mai veche dintre toate rasele Rex. Numele de Castor l-a primit după culoarea şi aspectul blănii care se a-seamnă aproape perfect cu aceea al castorului - b’ber -. Culoarea brună a i. castor poate să fie de o nuanţă mai închisă sau deschisă. Pântecile şi părţile interne ale picioarelor sunt de un alb murdar. Ochii sunt Fig. 245. IEPURE CASTOR-REX. de culoare brună şi au în jurul lor un cerc format din peri mai deschişi. Culoarea cea mai frumoasă a blănii o au animalele la vârsta de 18 luni. I alb-Rex. Are în totul conformaţia i Castor-Rex. Blana acestui i este complect albă. După culoarea ochilor există două varietăţi: una cu ochii roşii, alta cu ochii albaştri, după cum la formarea ei s’au întrebuinţat i din rasa Termond sau i albi-vienezi. I chinchila-Rex sau chin-Rex. Are culoarea i chinchila cu blana caracteristică celui de Rex. Culoarea la baza perilor este albastru închisă, iar vârfurile sunt de culoare cenu-şie-albăstruie. Pe spinare coloritul blănii este de o nuanţă mai închisă ca,re se deschide treptat spre flancuri. I. lalbastru-Rex, negru-Rex, Havanâ-Rex, Hirraalaya-Rex, etc. au, duipă cum arată chiar /numele lor, culoarea i. c|u acelaş nume, iar blana are toate carac-tererele i. Rex. 17. - I. Angora are greutatea de 3-4 kgr. şi există în mai multe culori: albă, galbenă, cenuşie, neagră şi brună; cel alb este însă cel mai răspândit. Caracteristica acestei raise este părul lung, moale şi mătăsos care se întrebuinţează în industria textilă pentru prepararea anumitor ţesături fine. Lungimea părului variază între 10—33 cm. Părul de o lungime între 12—15 cm. este cel mai apreciat. I. de Angora nu se poate creşte dacât în coteţe, căci pârul lui necesită o Fi*. 246 — IEPURE ANGORA ALB îngrijire s/pecială şi cere condiţiuni igienice, în special de curăţenie perfectă, altfel părul mătăsos şi fin, se înoadă şi se împâs-leşte, ceeace-1 face impropriu pentru o prelucrare ulterioară. Coteţe pentru i. de casă. Materialul cel mai des întrebuinţat pentru construcţia coteţelor iepurilor este scândura. Asemenea coteţe au avantajul că sunt ieftine şi transportabile, vara pot fi aseziajte în curte, iar iama într'un şopron, remiză, etc. Indiferent de materialul de construcţie, coteţul i. trebue să îndeplinească regulile generale ale igienei care sunt: spaţiu, lumină, aer, curăţenie şi aşternut uscat. Deaceea coteţele trebuesc să fie destul de spaţioase pentru a asigura mişcarea animalelor, nu trebue să fie aşezate Fîg\ 247. — Instalaţia tmeî crescătorii de Iepuri în câmp liber. într’un loc întunecos, lipsit de lumina solară şi aer, şi, în sfârşit, construcţia lor trebue să favorizeze o curăţire uşoară şi comodă. Un coteţ Sie compune din mai multe cuşti care pot fi aşezate într'unul, dar mai des în două sau chiar 3 rânduri suprapuse - e- 143 IEPURE DE CASĂ taje Dimensiunile pentru o cuşcă ®urit următoarele: pentru rasele de iepuri mari: lungimea sau adâncimea 1 m., lărgimea 0,70 m. şi înălţimea 0,60 m. Pentru rasele mijlocii şi mici: lungimea sau adâncimea 0,80— 0,90 m., lărgimea 0,60 m. şi înălţimea 0,50 m. :FÎŞ. 248. — CRESCĂTORIE DE IEPURI CU PADOC PENTRU TINERET. La coteţele cu mai multe etaje, prima grijă stă se acorde podelei care trebue să îndeplinească următoarele condiţiuni: să fie absolut impermiabilă şi să aibe o uşoară înclinaţie pentru scurgerea urinei. Impermia-bilitatea podelei se obţine prin izolarea cu tablă de zinc. Deasupra podelei, la o distanţă de cca. 10 cm. se găseşte un grătar mobil confecţionat fie din lemn, fie dintr’o plasă de sârmă cu ochiuri mici. Mobilierul din interiorul cuştei se compune dintr’un cuibar, făcut din scândură, un grătar pentru fân, un vas pentru grăunţe şi în sfârşit un vas pentru apă. Coteţele se aşează fie direct în curte sub cerul liber, fie într’un loc al grajdului, remizei, sau în nişte şoproane anume construite. Coteţele transportabile se pot muta, după anotimp, înt.r’un loc sau Flg: fk. — CRESCĂTORIE DE IEPURI SISTEM FRANCEZ. altul ; la cele fixe este de recomandat a &e corus'trui în timpul iernii un şopron din scân-dură, acoperişul şi pereţii pe dinafară fiind . acoperiţi cu carton gudronat. V Reproducţia i. de casa. In general i. de casă la 8 luni este apt pentru reproducţie. La o vârstă mau tânără este în dauna unei bune creşteri, prin faptul că animalele încă nu sunt complect desvoltate, fapt ce se va reflecta în mod defavorabil asupra constituţiei produşilor. Animalele de prăsilă, în special masculii, în sezonul de montă trebue îngrijite şi întreţinute cu o deosebită a-tenţie. In sezonul de împerechere un mascul poate să monteze 3 femele pe zi. Ca în orice crescătorie de animale, masculul pepinier trebue să fie animalul cel mai nobil, cel mai valoros şi dotat cu toate calităţile rasei, căci el va transmite aceste însuşiri la un număr de descendenţi mult mai mare decât femelele. Pentru montă, iepu-roaica totdeauna va fi adusă în boxa mais-culului, căci masculul într’o boxă streină se simte stingherit şi nesigur, montând foarte greu sau chiar de loc. Actul de montă este urmat de gestaţie numai atunci când femelele în timpul montei sunt în călduri, care la iepuroaice nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut. Semnele de recunoaştere ale căl- Fig. 250. — COTEŢ CU DOUĂ ETAJE PENTRU IEPURI. durilor pot fi considerate următoarele: ie-puroaicele sunt neliniştite, rod aşternutul şi-l îngrămădesc într’un colţ al cuştei, parcă vrea să-şi facă un cuib, aipoi organele genitale exterioare sunt roşii, tumefiate şi la atingerea lor iepuroaica devine neliniştită. In acest stadiu iepuroaica primeşte pe mascul şi actul de montă va fi mai întotdeauna executat cu succes. Când iepuroaica nu este în călduri, atunci ea fuge de mascul, ţine coada strâns lipită de corp, se trânteşte jos şi scoate ţipete plângătoare. Nu se admite de a lăsa ieipuroaica ziie întregi în boxa masculului, căci dacă ea nu este în călduri, masculul o va chinui degeaba şi de multe ori îi poate produce răni serioase. La femelele în călduri o singură montă este suficientă ca să fie fecundate. Este o părere greşită crezând că prin monte repetate se măreşte numărul puilor. Pentru a ne convinge de gestaţie, iepuroaicele o am la 10-20 zile după montă vor fi aduse din nou la mascul. Dacă ele resping masculul, aceasta înseamnă că au rămas gestante. Gestaţia durează 29—32 zile, în medie 30 zile. In mod normal naşterile au loc de 2—3 ori pe an. îngrijirea dată femelelor gestante constă în cât mai multă linişte şi în hrană bogată IEPURE DE CASĂ 144 în alimente nutritive. Orice schimbare sau mutări dintr‘o boxă în alta, trebue evitate. Numai la vre-o 8 zile înainte de fătare se face o curăţire riguroasă a boxei, se schimbă aşternutul, la care se poate 'adăuga bucăţi mici de blană de iepure sau chiar părul smuls dintr’o veche blană care serveşte pentru facerea cuibului. Numărul puilor la o naştere este foarte variabil, în mod obicinuit variază între 4-10. Având în vedere că iepuroaica are numai 8 mamele şi deci în condiţiuni normale poate alimenta numai 8 pui, toţi puii care trec peste 8 trebuesc îndepărtaţi fie omorându-i, fie că se dă la o altă iepuroaică care are mai puţini pui. Puii se nasc orbi şi abia la a 10-a zi încep să vadă. Până la a 3-a săptămână după naştere atât puii cât şi mama lor nu cer nici o îngrijire specială. La 3 săptămâni Fig. 251. — COTEŢ CU TREI ETAJE. puii încep să iasă din cuib şi să-şi caute o parte din hrana pe care o necesită. De aici înainte deci cea mai mare grijă va fi curăţenia exemplară în boxă, deoarece puii vor mânca din toate resturile de mâncări care au rămas prin colţurile boxei care de regulă sunt murdărite, alterate şi infectate şi atunci cazurile de pui morţi sunt foarte dese. Perioada cea mai critică pentru pui este dela a 6-a—10-'a săptămână când are loc prima năpârlire şi când animalele sunt extrem de sensibile. De aceea înţărcarea nu se va face înainte de a 10-a săptămână. Separarea sexelor este obligatorie la 3 luni. Tineretul femei poate să rămâe până la vârsta de 8 luni, când se va da la reproducţie, iar masculii la vârsta de 6 luni trebue ţinuţi separaţi, fie în boxe mai mari, fie în mici padocuri izolate; altfel se vor muşca între ei, rănindu-se de multe ori destul de grav. Unde masculii nu se vând pentru reproducţie se vor izola numai acei pentru prăsilă, iar restul se va tăia pentru carne. Dacă sezonul însă nu este prielnic pentru desfacerea cărnii, masculii vor fi castraţi. Prin aceaiata pot fi ţinuţi la un loc şi printr’o alimentaţie specială pot fi îngrăşaţi, ridicând astfel valoarea lor comercială. In crescătoriile raţionale, animalele tinere trebuesc neapărat marcate, în special acolo unde se creşte o singură rasă şi unde pro-duşii is>e aseamănă unii cu alţii. La iepuri sistemul de marcaj cel mai bun este tatuajul. Fig. 252. — COTET DE IEPURI CU BOXE PENTRU TINERET. Alimentaţia i. de casă. I. de casă este un animal ierbivor şi ca atare alimentaţia constă exclusiv dintr’un regim vegetal. In general, este foarte nepretenţios la mâncare, totuşi trebuesc observate anumite reguli. Animalele crescute pentru carne sunt mai copios hrănite. Elxistă şi diferenţe în alimentaţie după cum animalul se găseşte în condiţiune de reproducţiune sau este pus la îngrăşat. Animalele din rasele grele cer o raţie mai mare decât acele din rasele mijlocii sau uşoare. Fig. 253. — INTERIORUL UNEI CUŞTI. Pâinea iepurelui de casă este fânul. El nu trebue să lipsească niciodată. AlăturL de fân intră şi furajul verde, care este hrana cea mai preferată în timpul verii. In general i. mănâncă toate ierburile atât cele naturale, cât şi cele artificiale. Foarte hrănitoare şi bine mâncate sunt şi diferitele plante aromatice ca: urzica, mentă, păpădie, pălămidă, 145 IERARHIE FACTORIALĂ-IERBĂLUŢA revent, coada şoricelului, muşeţel, maghiran, anason, mărar, chimion, sulfină, etc. Ca furaj verde se poate da şi frunzele dela diferiţi arbori şi arbuşti ca: fag, salcie, anin, salcâmi, tei, plop, etc. Apoi toate felurile de zarzavaturi ca: varză, conopidă, ţelină, pătrunjel, spanac, salată verde, măcriş, etc. cât şi diferite plante alimentare ca tuberculi şi diferite soiuri de sfeclă, topinambur, morcov, napi, etc. împreună cu frunzele lor constitue o hrană admirabilă a iepurilor de casă. Dintre cereale în primul rând stă orzul, a-poi ovăzul şi porumbul care se dă cu preferinţă la animalele puse la îngrăşat. Tă-râţa este foarte bună pentru creşterea tineretului. Toate aceste alimente se pot da ca atare, dar mai bine sub formă de diferite amestecuri la care se adaogă cantităţi mici de săruri minerale, dintre care locul de frunte îl ocupă făina de oase, apoi fosfatul de calciu şi sarea de bucătărie, etc. Raţila de alimente este cu atât mai bine mâncată, cu cât ea este mai variată. In ceeace priveşte raţia pe zi se socoteşte cam 100—120 gr. alimente concentrate pentru animalele din rasele mari şi 60—100 gr. pe zi pentru rasele mijlocii şi uşoare. La această raţie se mai adaogă fân pus la discreţie. Iarna această naţie ®e dă în două tainuri, dimineaţa şi seara, iar vara în trei tainuri, dimineaţa, la prânz şi seara. Iarna pe lângă fân se mai dă sfeclă, varză, etc., vara fânul aproape în întregime este înlocuit cu iarbă verde. In general însă, raţia animalului trebue calculată după pofta lui de mâncare. Raţia administrată trebuie să fie întotdeauna în întregime mâncată. Nu se admite ca la resturile din raţie care pot fi alterate. să adăogăm hrană proaspătă. In acest caz-se-va micşora raţia. B.neînţeles, în ca-aurile - când animalele rămân flămânde î|n urma acestor cantităţi de hrană, raţia se va BEtări. ; ¿atenţie specială trebue acordată schim-bării regimului alimentar, în special când J ffrecèrn .dela regimul uscat de iarnă la cel wwde, în timpul verii şi inversi toamna, când ¿ftímalele.' trebue şă se obicinuiască din nou \ exe rçgimulde iarnă. Această trecere dela regim la altul trebue făcută cât mai y ? - lentă; altfel colicii gravi ai animalelor sunt \ inevitabili. ^ siApa, atât vara cât şi iarna nu trebue să ^- lipaeaacă niciodată. A. Mau. íy. IERARHIE FACTORIALĂ. - Gen. - In masa ereditară a indivizilor există factori Çjâre sitau inactivi şi nu-şa pot dezvolta efectele decât în prezenţa altor factori; apoi ^ sunt factori care modifică un caracter, in- • ţensificându-l sau diluându-1,. şi în sfârşit factori care se acoperă unul pe altul — e|Mştatici sau hipostatici — producând o ade- vărată i. factorială în care primul factor a-coperă pe al doilea, acesta pe al treilea ş. a. m. d. astfel că ultimul nu-şi poate produce efectul decât în lipsa tuturor celorlalţi. Fiecare din aceşti factori se transmit din generaţie în generaţie, independent unul de altul, fără a se altera, pă&trându-şi individualitatea şi conformându-se legilor mende-lismului. întâlnirea lor în generaţiile următoare pot da rezultate cu totul neaşteptate constituind aşa numitele interferenţe mende-liene care se pot explica înisă uşor prin o justă şi pătrunzătoare interpretare, după o prealabilă cercetare minuţioasa. Un exemplu este culoarea murgă la cai, care — deşi se desemnează printr’un singur caracter etnic — are la bază trei factori ereditari: factorul pigmentului negru, factorul pigmentului roşu şi un factor care repartizează negrul la coamă, coadă şi extremităţi. La boi deasemeni sunt factori de pigmentaţie şi factori de repartiţie ai pigmentului, aşa că prin încrucişări noi se poate aisocia pigmentaţia delà o rasă şi repartiţia dela ciltă rasă pe un individ nou. Aşa se pot explica şi criticile ce sau adus unora dintre exemplele date ca mutaţiuni. Este posibil ca ceeace se considera ca va-riaţiune bruscă apărută la un moment dat într’o populaţiune să nu fie decât rezultatul unei interferenţe mendeliene datorită faptului că populaţia unde a apărut nu era pură ci provenea dintr’o încrucişare. Astfel se presupune că Merinosul Mauchamps cu lână mătăsoasă n*ar fi o mutaţiune ci o simplă interferenţă de factori mendelieni, datorită unei încrucişări anterioare între merinosul francez şi oaia de Leicester. De asemenea mutaţiunile lui De Vries constatate la Oeno-thera n’ar fi decât tot un fenomen de interferenţă factorială, Oenothera lamairckiana fiind iun bastard foarte complicat. To-tuşi aceste presupuneri sau explicaţiuni nu micşorează întru nimic valoarea însăşi a mutaţionis-mului. G. K. C. IERBÂLUŢÂ. -Păş. Fân. * Sin. Iarbă albă, Phalaris a-rundinacea. L. Plantă din fam. Grami-neelor, subfam. Pa^* nicoidee, tribul Pha-laridee, genul Pha-Fig. 254. — Ierbălută, laris cu specia a-rundinacea. Plantă vivace, cu rizomi - stoloni - lumgi subterani şi târâtori, ramificaţi şi acoperiţi cu un fel de solzi. Tulpina dreaptă, ajungând şi până la 2 m., are frunze plane, cu IERBAR-IERKATUL STUPILOR 146 tecile netede sau foarte fin-aspre; ligula trunchiată, puţin ascuţită sau chiar trunchiată, are <0 lungime de până la 6 mm. Inflorescenţa este un panicol alungit, ramificat şi a cărui spiculeţe surit foarte scurt peduncu-laite. Glumele superioare ca şi paleile sunt acoperite cu perişori albi şi scurţi. Florile sunt hermafrodite. înfloreşte în Iunie—Iulie. Creşte pe marginea apelor, în locuri inundate sau foairte umede, unde dă recolte foarte mari, dar fără valoare nutritivă, mai ales când plantele sunt îmbătrânite. In stare fragedă, animalele îl pot consuma în lipsa altor nutreţuri. Această specie are o varietate cu frunzele variegate - var. picta sau variegata - cultivată ca plantă ornamentală şi cunoscută sub numele de: Iarbă albă, Cordele, Iarba boe-rului, Iarbă creaţă, Iarbă tărcată, Panglicuţă, Ierbăluţă. Z. Sam. IERBAR. - Boit. - v. Herbar. IERBĂRIT. - Pol. ajgr. - O dare pe iarbă din cele 1 1 feluri de dări indirecte, ce se plătiiau în Oltenia pe lângă darea directă pe timpul ocupaţiei austriace. IERBORIZARE. - Bot. - v. Herbar. IERNATIC. - Agr. - Locul unde îşi adăpostesc oile, ciobanii, în timp(ul iemei, în ciazul când nu au gospodăriile amenajate pentru aceasta. In acest scop se caută locuri ferite, unde se să găsească la îndemână nutreţuri şi apă. De obiceiu stânele petrec iama afară, sub perdelele de stuf sau de papură, neacoperit;e unde li se pun straturi de paie, saivane cezirea fagurilor. I. st. înăuntru, este indicată pentru stupii rustici ori (sistematici care au pereţi subţiri, şi lăsaţi afară ar suferi prea mult şi ar pieri din cauza frigului. Fig. 256. — IERNATUL STUPILOR la Institutul Naţional Zootehnic - Ianuarie 1938 Este însă (altceva atunci când e vorba că ave'm stupii cu pereţi groşi de trei degere ori cu pereţi dubli, bine încheiaţi şi având deasupra ramelor şi sub acoperiş o pernă umplută cu paie, fân etc. Aceşti stupi pot să ierneze afară pe chiar locul unde sunt aşezaţi vara, restrângând uşor urdinişurile şi potrivind ca deschizătura lor să fie în raport direct, cu mărimea coloniei şi numărul ramelor pe care ele sunt aşezate. Intr’o practică de peste 30 de ani, am iernat totdeauna albinele afară în aer liber, aşezate în stupii Dadant-Blatt, cu pereţi dubli şi având deasupra perne cu pae, şi au fo®t zile şi nopţi când temperatura a depăşit 30° C. sub zero - ainul 1928 - şi nu alm avut nici o pierdere. Iernatul afară, se apropie mai mult de starea naturală a vieţii albinelor; deaceea el este mai recomandabil. Se obişnuieşte ca atunci când avem stupii cu pereţi subţiri ori chiar numai stupii rustici în buduroaie aşezaţi în stupină pe policioare şi în rânduri, să-i apropiem zilnic şi progresiv unii de alţii încă de cu toamnă, şi apoi când ei se găsesc alăturaţi la 2/3 palme, iar albinele din cauza frigului nu mai ies deloc la zbor, să-i învelim cu piaie, fân, ori alt material lăsând urdinişele libere, făcând un coperiş comun pentru fiecare rând de stupi din stupărie. Când primăvara este înaintată şi albinele au început să facă primul zbor îi rărim iarăşi, zilnic şi progresiv, până ce ocupă aceiaşi poziţie pe care au a-vut-o în stupină în varia precedentă. Zăpada ce se aşează câte odată în faţa urdinişurilor nu este periculoasă atât timp cât este afânată. Nu vom lăsa însă ca to-pîndu-se să îngheţe în nopţile reci şi să astujpe urdinişurile cu gheaţă compactă. Curăţirea fagurilor stupilor o vom face, Uşor şi fără mişcări bruşte şi fără sgomot, principiul strict al iernatului stupilor fiind acela de a da albinelor liniştea în întuneric îintr’o încăpere uscată şi bine aerisită. FI. Beg. IERiUNCĂ. - Zool. - Sin. Alunar. - v. ac. - IESLE. - Constr. rur. - Jgheab, cutie sau despărţitură unde se dă mâncare la vite: boi, vaci, cai. I. se fac din leimn, din zidărie, din beton sau din fer. Cele din lemn sunt economice, dar putrezesc repede, sunt roase Fig, 257. — Secţiune de profil a unei IESLE PENTRU CAI. de animale şi nu pot fi bine curăţate şi dezinfectate. Cele din metal sunt foarte scumpe, nu se aşează decât în grajdtirile cu ¡animalele de rasă. Cele din beton sau din zidărie tencuite cu ciment şi sciliviste sţunt mai nimerite. Ele sunt solide şi pot fi curăţate şi spălate cu uşurinţă. Au iun singur cusur, că ocupă loc prea mult. lEZĂTURĂ-ILEX AQUIFOLIUM 148 I. trebue să aibă colţuri!« şi muchiile rotunjite, ca animalele să nu se rănească şi să poată culege hrana cu înlesnire. Se fac de multe ori rotunde sau ovale. Pentru cai i. are următoarele dimensiuni: la gurjă 0,35—0,45 m., la fund 0,20—0,25 m. putând să cuprindă cel pţuţin 20—25 decimetrii cubi. In realitate i. are o capacitate muÎt mai mare, căci deobiceiu se face pe toată lăţimea locului ocupat de animal. Pentru a opri risipa de hrană se poate împărţi în 2 despărţituri. înălţimea la care se aşează variază după mărimea cailor dela 0,90—1,10 m. Când caii sunt la păşune ei pasc foarte uşor la faţa pământiului. Nu urmează de aci că î. s’ar puitea aşeza jos. Calul rupe o cantitate de iarbă, apoi ca să mestice ridică în sus capul cu gura cam la înălţimea umărului. Sub acest nivel trebuie aşezată i. In general fundul se aşează la nivelul burţii calului, sau chiar puţin mai jos, în orice caz mai sus de genunchii calului. Rastelele de fân se aşează cam la 0,60i— 0,80 m. peste nivelul i. Aceasta depinde tot de mărimea animalului. Cu cât e mai jos cu atâta e mai bine, altfel - cu timpul - se produc deformări ale corpului. Rastelele se fac din lemn sau din fer pe toată lungimea grajdului sau separat pentru fiecare cal. In acest caz capacitatea trebuie să fie de 6—8 Kg. de fân. Di'&tţanţa între barele rastelului se face 101— 12 cm. Un bun rastel de fân este cel aşezat imediat deasupra i. - fig. 257. Pentru bovine dimensiunea i. este următoarea: lăţimea la gură 0,50—0,60 m. lărgimea în fund 0,40 m. adâncime 0,20—0,30 m. cu o capacitate de 60—80 dcm< Şi aci capacitatea e mult mai mare, întrucât i. se faoe pe toată lăţimea Iodului ocupat de animal. Se desparte o mică parte pentru diferitele fierturi sau hrană lichidă. înălţimea i. de la pardoseală este 0,40^—0,60 m. cu fundul de 0,20-0,30 im. mai sus ca pardoseala. S’ar părea normal ca fundul i. să fie la nivelul terenului, adică animalul să fie pus în laceleaş condiţiuni ca la păşunatul natural. Totuşi fundul trebuie ridicat, ţinând seamă de grosimea aşternutului, altfel ar rămâne sub nivel. In general pentru i. se va întrebuinţa materialul care se găiseşte mai uşor şi mai ieftin în regiune. FI. Stane, IEZĂTURĂ. - Piscic. - Zăgaz sau stavilă, făcută din nuele sau grinzi* Iazurile artificiale siunt făcute prin închiderea cu i a unei văi prin care curge un mic pârâu. - v. iaz IEZER. - E un lac de munte de proporţii mai mici. - ochi de mare -. Viir. L. FI gr- 258. — IGLITĂ IGASUS. - Bot. - Sin. Ignatia - v. ac. IGIENĂ* - Sin Higiena v. ac. - IGLIŢĂ. - Ac lung, cu o crestătură la vârf cu care se lucrează, dantele; sau un fel de undrea cu care se lucrează plasa de pescuit. IGNANIA. - Bot. - Dioscorea. - v. ac. -IGNATIA. - Bot. - Strychnos Ignatii, arbust scandent din fam. Loganiaceae din insulele Filipine, cunoscut sub numele de Ag-naton, Caulara, Igasus, remarcabil prin seminţele sale, numite Bobul Sfântului igniat, foarte bogate în stricnină. Aceste siunt de forma măslinelor. Bobul Sf. Ignat, conţine stricnină - 7 5 % mai mult ca nuca vomică -şi brucină în combinaţie cu acidul igazuric. Se întrebuinţează pentru extragerea stricni-nei. Terapeutica nu recurge direct la aceste seminţe fiind prea violente; totuşi se întrebuinţează în compoziţia picăturilor amare ale lui Baume, recomandate în stările de lâncezeală generală, de debilitate, de atonie ga&tro-intestinală, ca tonice, febrifuge, neu-rostenice. C. C. Georg. IIE. - Anat. > Regiune a corpului la animale, situată între rotulă şi abdomen şi f6rmată dintr’o îndoitură a pielei, în care se găseşte extremitatea po&terioară a muşchiului paniculul cărnos. Sin. graset - v. ac. - G. M. ILACE. - Zoot. - Bou cu coarne scurte şi crescute în lături. ILĂU. Sin. Nicovală. - v. ac. -ILEANA. - Zool. - Sin. Uenuţă, Cetonia aura ta. - v. ac. -. ILEON. - Anat. - Porţiunea terminală a intestinului subţire. - v. ac. ILEX AQUIFOLIUM. - Bot. - Arbust sau Fig. 259. — ILEX AQUIFOLIUM. mai rare ori arbore cu frunze persistente originar din păduri, tuferişuri sau stânca umbroase din Europa, în teritorii cu climat o-ceanic 'sau cu influenţe ale acestui climat. Coroana stufoasă, cu ramuri scurte, de formă piramidală. Lujerii anuali glabrii sau cu 149 ILIAC-IMBĂLSĂMARE puf mărunt. Frunza simplă cu codiţa scurtă, coriacee, ovală, eliptică până la oblong —— ovală, ascuţită, margine undulată cu dinţi lungi ţepoşi, pe faţă de un verde închis, pe dos verde deschis, 3—5—7 cm. lungime, frunza seamănă cu o foliolă dela Mahonia. Florile mici, reunite în ciorchine corimbi-fere axilare. Sepale verzi, petale în cruce albe. Fructul o drupă aproape sferică, de mărimea unui bob de mazăre, cu 4 sâmburi înveliţi de o mlamta cornoasă subţire, necomestibilă. Seminţele cu tegument tare încolţesc în anul al doilea dela seminare. Are o creştere foarte înceată. Lemnul său e preţuit, este uniform cu fibra fină, foarte grem şi tare de culoare alb verzue. Se îmulţeşte uşor prin butaşi şi marcota?. Este o specie ornamentală. Suportă bine tăerea ramurilor. Are o longevitate foarte mare. Ii plac locurile umbroase cu destulă umezeală, cu aer şi un conţinut mai mare de calcar în sol. La noi în ţară se află cultivat în parcuri. In stare sub spontană a fost aflat în pădurea Zimbru prop. Zelensky lângă Valea LuştiJor şi la Dosul Laurului, la o distanţă de circa 10 km. de comuna Zimbru ■— Jud. Anad — în două grupe de 300 mjp. Formează subarboret în un arboret de fag. Seminţele aci nu se coc în toţi anii. înfloreşte pe la finele lui Mai, începutul lui Iunie. Este declarat ca momiment al naturei. C. C. Georg. ILIAC. - Anat. - Os iliac. OsîuJ i. este osul bazinului; el formează înainte la om sau în jos la animale, unindu-se cu seme-nul său de partea o-pusă, simfiza pubie-nă; iar înapoi la om sau în sus la animale se uneşte cu osul sa-crum. Denumirea de iliac se nriai dă dease-menea unui muşchi din regiunea aceasta precum şi vaselor sanguine tot din a-ceastă regiune. Vir. L S- 260. — OSUL ILIAC. ILICINAE. - Bot. -T ^1 ilîon; Pbî pubis; Sin. Aquifolîaceae- ;T^Î' / - 182 ischion. v. ac. - . ILIINCA. - Sânt 2*1* 0^ n?mV pere de vară cese coc în Iulie Sf- dln, c,are cauză îi şi poartă numele, ' *\\ «u fructul destul de mare, verde, cu pedunculul . »ung, pulpa albă, dulce, destul de suculentă, de- v-erund mălăiaţă dacă fructele »unt culese : Prea coapte, bună la . gust. ' Pomul foarte viguros, rezistent şi nepretenţios la sol ţi climă, rodeşte abundent. Reuşeşte bine altoit pe sălbatec şi în formă de trunchi. M. Cost. ILION. - Anat. - Porţiunea s>uperioară a osului iliac care se lăţeşte în formă de aripă şi contribue la formarea bazinului. Vir. L. ILLICIUM. - Bot. - I. anisiatum Sin. Ana-son arbore din fam. Magnoliacee înalt de 6—8 m. originar din China de Sud şi c)ul-tivat în Extremul Orient. Fructele sale au forma de stepa şi furnizează un drog bine cunoscut care se găseşte la farmacii sau chiar băcănii sub numele de Anason franţuzesc. Fig. 261. — ILLICIUM ANISATUM - Anason -. Ele conţin uleiuri eterice asemănătoare la miros cu cele de anason propriu zis. Au un gust aromatic şi se recomandă extractul său alcoolic pentru proprietăţile sale stimulative ale poftei de mâncare, fiind în aceltaş timp un bun dezinfectant bucal şi gastro-intesti-nal. C. C. Georg. ILUVIAL. - Agrogeol. - Stratul din adâncime, orizontul B, de pământ lUnde se depun sărurile şi humusul aduse de către apa de infiltraţie delà suprafaţă din orizontul A. Orizontul iluvial B se meii cheamă şi orizont de concentraţie sau zonă de cimentaţie. La podzol aci se formează ortstein. - v. Eluvial. -din M. Chr. Arva. IMAGO. - Ent. - Nume dat de Linée stărei finale, aripate şi sexuate a insectelor. IMAŞ. - wPăs. - sin. izlaz - v. ac. ÎMBĂLSĂMARE. - Tehn. - Este operaţiunea prin care se conserva cadavrele. Face parte din procedeele de taxidermie. Se împiedică putrezirea ţesuturilor prin impregnarea lor cu o substanţă antiseptică administrată sub formă de injecţii. Erau folosite, odinioară, în (aces,t scop bitumurile, creosotul, etc. Azi sunt utilizate.: sublimatul, sărurile de aluminiu, în special acetatul de aluminiu, precum şi clorura sau sulfatul de zinc. Injecţiile se fac intravenos -prin carotidă - introducându-se soluţia sajlină până ce pătrunde în toiajte ramificaţiunile IMBELCIUGATE-IMOBTLITATE 150 aparatului vascular şi oprind atunci când lichidul a evaculat tot sângele, adică atunci când el este curat prin venele jugulare deschise în prealabil. Antisepticul poate fi pompat şi prin gură, ianus isiau chiar canalul rachidiăn fiind necesar să se asigure pătrunderea lui în craniu. Animalele mici pot fi conservate printi^o simplă baie prelungită înitr’uixul din lichidele pomenite sau şi prin «cufundare în alcool, formalină, etc. Pentru animalele mari se folosesc şi băile şi injecţiile. Cu excepţie pentr.u animalele foarte mici, trebuie înlăturate întotdelaiuna viscerele deoarece ele - mai «des intestinele - sunt punctul de plecare al tuturor alterărilor. IMBELCIUGATE. - Zoot. - Când coamele diferitelor animale sunt întoarse înăuntru. IMBIBARE. - Agrol. - Proprietatea solului de a absorbi apa sau fenomenul de pătrundere a lapei în sol. I este unia din feţele problemei, relaţiunea între sol şi apă. I, capacitatea şi permeabilitatea pentru apă sunt termenii aceluiaş fenomen general: circulaţia apei în sol. 1 este un termen generic, pe când termenul agronomic, care indică apa dinamică este capacitatea pentru apă a solului - v. ac. - Odată apa infiltrată în sol, considerăm mai departe formele diferite ale capacităţii pentru apă. Spunem că «olul este îmbibat - siaturat -când apa musteşte, adică oonţine aproape sau chiar toată apa, pe care este în stare ®*o absoarbă. I, ar fi cauza,-iar Capacitatea pentru apă ar fi efectul. Importanţa, factorii determinanţi şi dozarea apei siunţ indicate la capacitatea pentru apă. Nisipurile se îmbibă foarte uşor cu apă, însă o pierd tot atât de uşor. Solurile argi-loase se îmbibă din contră greiu cu apă, o reţine însă în mare măsură. Solurile bogate în humus fac excepţie favorabilă: se îmbibă relativ uşor cu apă, însă o păstrează foarte bine. I Rocile se îmbibă cu apă şi astfel sunt supuse fenomenului de desiagregare, etc. Fit. Apa îmbibată în seminţe Ia fenomenul umflării, ce precede germinaţia - circa 50'% din greutatea bobului la ceireale - indică puterea absorbantă a seminţei sau capacitatea de absorbţiuiîe - Hidratare - a seminţei. I. C. D. IMBLĂCIU - Sin - imlăciu. - v. aie. -IMBRICAT. - Bot. - Arată 'unul din modurile de aşezare a frunzuliţelor în mugure; se zic m acest fel frunzele, care se acoperă unele- pe altelle ca olanele de pe un aco- C. C. Georg ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE. - Gen. mur. -.Lucrări dé tehnică agricolă, făcute în scopul : ridicării producţiunii solului,. Ele a|u ca obiect factorul .apă; fié ca se cere s’o dăm pământului, fie ca să eliminăm surplusul, sau în fine să apărăm (suprafeţele de cultură în contra pericolului revărsării ei. Lucrările de i. funciare a;u efecte pe un şir mare de ani şi necesită capital- mare. Din aceste motive, ele se deosebesc fundamental de lucrările tehnice agricole curente. Intre lucrările de î. funciare avem: desecarea, drenajul, irigarea, regularea cursurilor, consolidările de «maturi şî coaste, îndiguirile, baraje, etc. - v. ac. ,A. I. IMERSIUNE. - Gen. rur. - Sin. Scufundare. Acoperirea terenurilor cu Iapă în caz de inundaţii. - v. ac. - Tratarea seminţelor prin I.: scufundarea seminţelor în soluţii anticrip-togamice. I. cablurilor submarine:, aşezarea aub apa a cablurilor telegrafice. Punctul de I.: locul în care o rază luminoasă întră în-tr’un lichid. O. N. M, „ IMINEI. In înţelesul mai vechi - pantofi boeresti făcuţi din piele colorată îm negru saiu roşu, mai rar în galben. Astăzi un fel de pantofi mai groşi purtaţi de ţărani, botine din piele groasă fără gumă, opinci cu talpă de lemn, nnjniţi- pe alocuri şi cipici. IMOBIL. - Econ. - Ceiaoe nu se mişcă. Opusul mobil, mişcător. I: teren, casă în înţeles de proprietate imobiliară. Din punct de vedere juridic sunt imobile prin natura lucrurilor, terenurile si tot ceeade este legat de pământ, şi imobile prin desttinaţie. Maşinile dintr’o fabrică, chiar dacă nu sunt legate de clădirea fabriced, aracii din-tr’o vie, butoaiele din ctfamă, grăpile, ma-şinele de semănat ale uinei exploatări agricole sunt - imobile prin destinaţie. Instalaţiile unei căi ferate sunt imobile - gările, şinile - şi mobile locomotivele şi vagoanele. Mobilele şi imobilele se pot schimba, sămânţa este mobilă până când rysum. -v. ac. ÎMPĂDURIRE. - Silv. Se înţelege prin î. acoperirea unei suprafeţe libere cu esenţe forestiere. Ca termen general, se mai întrebuinţează spre a deosebi pădurile de terenurile destinate altor culturi; în acest spirit se vorbeşte de coeficient de împădurire. C. C. Georg. IMPĂERE. - Fit. - Desvoltarea internodu-rilor la cereale, sau ridicarea etajelor edificiului numit paiu. La înfrăţire se observă Fig. 264. — IMPĂERE A CEREALELOR: 1. zi = zona intercalară - de creştere - la baza interno-dului; II. Tulpină de cereală cu teaca frunzei închipuită transparentă pentru a se vedea zonele de vegetaţie intercalară - zi - la baza fiecărui in-temod. - din Schindler -. deja îngrămădite nodurile plantei şi între ele se află internodiile care mai târziu se vor desvolta şi vor forma paiul. Întâi se des-voltă primul internod de jos care împinge în sus pe celelalte. Urmează al doilea internod şi aşa până la ultimul internod care împinge spicul afară din teaca ultimei frunze - butie sau burduşel Când începe să se des-volte internodul II Se înţelege ' că internodul I nu şi-a terminat creşterea complect ci el continuă să crească paralel şi să se îngroaşe mai departe. Tot aşa şi cu celelalte intemoduri. Primul internod rămâne mâi subţire şi mai scurt în schimb are pereţii cei mai groşi fiind şi cel mai rezistent, temeliâ paiului. Şi al II-lea internod are pereţii mai îngroşaţi decât inte modurile superioare. Se cere ca acest internod să fie scurt şi cu pereţii groşi pentru că aci se produce de regulă căderea paiului. IcntemoduriJe 3, 4, 5, etc. au rol mai mult în elasticitatea paliului şi 153 IMPĂIERE de aceia au golul paiului mai mare la mijloc şi pereţii mai groşi decât la capete. Ultimul internod de obiceiu este cel mai lung şi el poartă spicul. Intemodurile cresc fiecare pe socoteala lui şi numai la bază datorită zonei intercalare sau meristemică, Fig. 264. Nodurile sunt legături oare mărelsic rezistenţa intemodurilor. Rezistenţa se află din greutatea paiului cu sau fără teacă şi limb divizată prin lungimea paiului: Nowacki spune că rezistenţa şi lungimea fiecărui internod este egală cu media aritmetică a rezistenţei şi lungimii celor două internoduri învecinate -legea mediei aritmetice. Regula aceasta are numeroase exceipţii datorită umidităţii, îngrăşămintelor azotate care alungesc intemo-durile inferioare, etc. Deasemenea regula lui Apiaiii „secţiunea de aur“ nu a găsit raporturi fixe între lungimea şi grosimea interno-durilor. I. este influenţată de: Lumină care face ca internodurije să-şi îngroaşe pereţii. Lumina '«labă favorizează creşterea în lungime a intemodurilor care astfel vor fi mai . puţin rezistente. Apa favorizează creşterea în lungime a intemodurilor. Ingrăşămintele cu azot fac să crească în lungime interno-durile dela bază - ceea ce nu este bine -, pe când cele cu fosfor ar face să crească intemodurile superioare. Căldura când este prea intensă încă dela germinaţie face ca împăerea să se termine repede însă paiul rămâne isicurt, ceea ce poate fi favorabil contra căderii. - v. Cădere, Cereale, Paîu Amil. Vas. IMPĂIERE. - Tehn. - Saiu Taxidermia este Arta de a umple cu paie pielea animalelor , TOi^rte in aşa fel îticât să-şi păstreze înfă-pap|i_a,,-.|)e- .care au avut-o în viaţă. IlilI^MÎetează la această operaţiune numai . î şi în special mamiferele, păsă-^ Jfelele. V'l.r In cazul mamiferelor, prima lucrare este^ jupuitul caTe trebuie făcut cu multă a-tenţiune pentru ca pielea să nu se rupă sau murdareasca prea mult. Se laşă, aderente la piele, extremităţile labelor şd se păstrează - insă complect descărnat - craniul, găurin-du-se fundul orbitelor sau parietalul] şisco-ţându-se cu un bisturiu substanţa cerebrală. Pe masura ce este jupuită pielea se presară pe dedesupt - din timp în timp - cu praf de ipsos sau cu pudră de amidon, spre a se înlesni uscarea. Dacă pielea se murdă-reşte pe partea acoperită cu păr, se poate ^spăla, cu apă şi săpun, limpezindu-se, apoi, ui apă curată, după icare se usucă şi se .presară cu puţin ipsos. Urmează curăţirea ^ carnei rămasă, cu ajutorul unui cuţit ro-^una întrebuilnţat şi de tăbăcari, prăfuindu-se ^ Tn Îl°u ’ .c*uPă aceI’a, cu ipsos. Pielea se \ cufundă apoi într*o baie, compusă din 250 «are de mare şi 500 gr. alaun în 5 litrii de apă, unde este lăsată câteva zile, având grijă să o întoarcem de două ori pe zi. Pentru pieile animalelor mici, baia nu este obligatorie întotdeauna, fiind suficientă pră-f ui rea cu ipsos. Imediat după aceasta poate urma a doua parte a operaţiunii, montajul. Dacă se întârzie, pielea, ca şi craniul, tre-bue spălate ou licoarea Smit'h: 8 gr. sublimat corosiv, 8 gr. camfor şi 1000 cmc. alcool etilic, se usucă şi se păstrează, iar înainte de montaj se umectează cu aceiaşi licoare sau cu soluţia din baia de alaun şi sare de mare. Oricum, pielea trebuie frecată cu aşa numitele prezervative: săpunul şi p-udra arsenicală. Compoziţia primului este: praf alb de arsenic, 1 kg.; alifie de tartr'u, 375 gr..; camfor 153 gr.; săpun lichid 1 kg.; oxid de calciu praf, 250 gr. Seculida este alcătuită din: arsenic alb 56 gr.; alaun anhidru 90 gr.; floare de sulf 30 gr.; piper negru 15 gr.; ienuipere 15 gr.; camfor 15 gr.; praf de tutun 15 gr. A B Fig. 265. — FORME DE SÂRMĂ PENTRU MONTAJUL ANIMALELOR ÎMPĂIATE. — A: pentru mamifere mici; B: pentru păsări; C: pentru reptile Pe de altă parte se pregătesc nişte forme de sârmă sau fie* - depinde de mărimea a-niimalului - după un anumit model; Fig. 265. Se ajustează partea cefalică a pielei pe- craniul um,plut în prealabil, cu câlţi îmbibaţi cu fenol. Gâtul se înfundă cu acelaş material, apoi se introduce forma de metal în locurile cuvenite, îndoind-o dacă este nevoie. Se vâră vârful anterior în gaura occipitalului, cel posterior în coadă* celelalte 4 în labele rămase aderente la piele. Apoi se petrec marginile pielei una peste alta, ca un sac şi se umple cu câlţi, pai/e, fân sau muşchi, âvând grijă ca animalul astfel împăiat să ia formele lui naturale. După aceia se coase marginele cu băgare de seamă pen-truca pieleia să nu se rupă şi cjusătura să nu fie aparentă. In acest scop se urmează direcţia firelor de păr, pentruca aţa să se ascundă printre ele. Se unge, însfârşit, pe î MPĂMÂNTENIRE-IM PER A. TOR IA 154 locul cusăturii cu esenţă de terebentină, sşpre á lipi părul. Botul şi părţile cărnoase ale capului se modelează din ceară, iar pe deasupra se lăcuiesc. In orbite se pun ochi de sticlă, potrivit aleşi, care se fixează cu clei, lăcuindu-se de jur împrejur. Se netezeşte blana cu o pensulă care, în prealabil, poate fi muiată în untdelemn, pentru a da lustru. I se dă animalului o poziţie naturală - şi operaţiunea este terminată. Deoarece pudtfa larsenicală este periculoasă, poate fi - uneori - înlocuită prin o mixtură de: alaun 250 gr.; camfor 250 gr. şi 250 gr. câneUa. Tot astfel licoarea Smith poate fi înlocuită print/o compoziţie de: săpun alb 30 gr,; camfor 60 gr.; colocin-tină 60 gr.; alcool etilic 1000 cmc. Suprimându-se arsenicul şi sublimatul este necesar să se îmbibe materialul de î cu o substanţă antiseptică, de pildă fenol. 2. In ceeace priveşte păsările, operaţiunile sunt similare. Forma de metal are vârfurile astfel făcute încât să poată fi vârâte în gaura craniului, membre şi părţile posterioare. In loc de înmuiere, se pensulează pielea cu licoarea Smith. Pentru umpliut servesc aceleaşi materiale şi - în plus - bureţi de dimensiuni mici. Fiindcă penele, dacă nu au fost bine curăţate, înainte de jupuire, au tendinţa să nu se lase netezite prin frecare cu pensula, animalul este înfăşurat în bandaje caxîe se ridică dupăce pernele s’au aşezat cum trebuie. Picioarede şi ciocul se dau c!u un laime&tec de lac şi terebentină. 3. La reptile trebuie să se ţină seamă că solzii - atât de tenaci cât timp animalul este viu - se desfac foarte uşor dujpăce moare. Deaceia jupuirea trebuie făcută cu multă meticulozitate. Pentru montat se foloseşte o carcasă specială, iar la urmă se întinde un -strat de lac pe întreaga suprafaţă a corpului î nu trebuie confundată cu îmbălsămarea - v. ac. V. M. ’ ÎMPĂMÂNTENIRE. - Legis. - Modul cum un individ câştigă dreptul de cetăţean în-tr’un stat străin şi devine egal îndreptăţit cu cetăţenii născuţi ai statului. De regulă şe cere ca cel ce vrea să câştige î să locuiască de mai mulţi ani în ţară, să aibă mijloace de trai şi purtări bune. La noi î este regulată prin Constituţie iar ca prjincipiu î o poaite câştiga fiecine, dar sunt statornicite unele restricţiuni, care permit apărarea faţă de elementele nefolositoare; restricţiunea cea mai mare este că fiecare act de î se poate aicorda numai prin lege şi în mod individual. ÎMPĂRĂTEASĂ. - Bot. - Sin. Mătrăgună - v. ac. IMPĂRĂŢEL. - Zool. - Troglodytes par-vulus. Pasăre foarte mică, din Ord. Păsărele, sub ord. Dentiro&trae. Este foarte isteaţă, îndrăsneaţă, ou penele de pe spate ruginii iar pe pântece roşietice şi coada mică pe care o ţine de obiceiu ridicată în sus' -se mai numeşte şi şofrac, cioclegeil, sfrede-laş împăratul păsărilor. ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR. - Zool. - Sin. împărăţel. - v. ac. IMPÂRIPENATE. - Bot. - Se aplică la frunzele compuse ou număr nepereche de foi. IMPATIENŞ. - Florie. - Sin. Canale. -v.. ac. IMPENETRABIL. - Agro-l. - Proprietatea solului de a opune rezistenţă la pătrunderea rădăcinilor şi instrumentelor agricoile. Solurile argiloase extreme sunt impenetrabile. Prin lucrări culturale, aplicarea de bălegar, Fig. 267. — IMPERATORIA. — A: floare. amendamente şi îngrăşăminte organice repetate un şir de ani, ele pot deveni »uşor pe-netrabile - v. ac. - şi deci proprii culturii plantelor. I. C. D. IMPERATORIA - Bot. - Gen din fam. 155 IMPÉRATRICE EUGÉKIE-ÎMPLETITURI Umbeliferae cu rădăcina tubero-asa, posedând proprietăţi medicale - Specia tip este I. de munte care are frunze mari de două ori compuse, cu foliole lat-ovate, uneori bi sau triifidate şi cu tecile dilatate. Corola albă. Rădăcina intră în unele compoziţii farmaceutice - Se mai întrebuinţează la aromaţi -zarea unor brânzeturi IMPÉRATRICE EUGÉNIE - Pom. - Vair de cireşe de origină franceză obţinută la Belle-ville în apropierea Parisului de către M. Varenne prin anul 1845 şi introdusă în cultură în anul 1855 de către pepineristul M. A. Gontier delà Fontenay-aux-Roses. Fructul mare, globulos, de culoare roşie deschisă, devenind purpurie închisă la complectă maturitate, ipedunculul destul de lung şi gros, înfipt într’o cavitate largă şi a-dâincă; pulpa albă cu nuanţă de roz, dulce acidulată, foarte suculentă, cu sucul nuanţat slab în roz, de foarte bună calitate. Maturitatea - prima jumătate a lunii Iunie. Pomiul cu portul dresat, de vigoare mijlocie, foarte productiv, reuşeşte bine în forme mici altoit pe sălbatec şi în toate regiunile ţării. Varietate pentru amatori şi de comerţ. M. Cost. ÎMPERECHERE - Zoot. - împreunare a doi indivizi de sexe opuse în scopul procreerii; sau alăturarea a doi indivizi potriviţi pentru a îndeplini un act oarecare: de pildă cai pentru ham, boi pentru jug, etc. C. Ş. IMPERIAL - Fit - Numele mai multor soiuri de plante cultivate. In special, sub mumele de i. se cunoaşte un grup de orzoaice cu spicul erect şi dens, puţin pretenţioase la sol şi climă. I. este numele unui soiu de sfeclă de zahăr din care derivă foarte multe soiuri actuale. I. este un soiu de cicoare, care ca port este mijlociu de lungă şi astfel potrivită pentru solurile mai grele, care nu ar permite înrădăcinarea adâncă. Dă producţii mari, însă de calitate mijlocie. Amil. Vas. IMPERMEABIL - Agrol. - Proprietatea solului de a nu se lăsa străbătut de aipă şi aer. Pe solurile i. apa, stagnând la suprafaţă, împiedică accesul aerului şi în consecinţă procesele fizice, chimice şi biologice, ducând la fenomene de asfixie ale microorganismelor şi plantelor. Solurile argiloase formate din grăunciori extrem de fini şi cu structură îndesată, sunt i. pentru apă şi aer şi în consecinţă reci, tardive şi improprii culturii agricole. Ele devin afánate şi uşor permeabile - v. ac. - prin drenare, lucrări oultuirale adânci şi prin aplicarea de amendamente şi îngrăşăminte organice. I. C. D. IMPERMEABILITATE. - Agrol. - v. per-meabilitate. I. C. D. IMPETIGO - Med. Vet. - Este o boală de piele, o epidermatoză, ce se observa mai ales la câine şi la porc, mai rar la cal şii bou, arătându-se ca nişite coji gălbui ce apar după ce animalul a prezentat cu câtva timp mai înainte nişte pustule superficiale, de mărimea unui bob de linte, după a căror rupere se scurge un fel de puroi, ce face ca părul să se lipească şi să se prindă în coji gălbii, asemănătoare acelora depe capul copiilor neîngrijiţi - bube de lapte: stafilococul galben, alb câte odată streptococul -. După căderea cojilor, pielea rămâne roşie, exa-gerându-se roşeaţa prin scărpinăturile animalului. In legătuiră cu limfatismul, ori cu unele avitaminoze, ori cu viermii intestinali, i. reprezintă de multe ori o complicaţie a eczemelor, a râilor, a păduchilor, sau poate fi urmarea secundară a unei boale infecţioase, ca gurma, jigodia, pesta; la miei Caree a descris un i. toxi-infecţios de origină intestinală. Tratament. Izolarea animalului bolnav. Deparazitarea, tratarea boalei iniţialle. Cură de untură de peşte, ori ergosterină iradiată, floare de sulf, licoarea lui Fowler, iodură de potasiu. Se va şterge zilnic rana cu Feinosal şi se va pudra cu Cicatrizol, ori se va spăla cu o soluţie boricată, fenolată orii cu per-maniganat şi se va pudra apoi cu un praf siicativ-talc, oxid de zinc, acid boric. După uscare, se va unge cu onguen.t zincat, ori cu Geftol. G. Rad. Cal. ÎMPLETITURI. - Ind. agr. - Este modul de ia înfăşură şi a întruni fire slobode. I. pot fi de mai multe feluri: astfel î cu ace, este modul de a împleti fire de bumbac, de aţă sau de lână în formă de ochiuri aşezate în cerc pe patru saţu două ace lungi, numite andrele. î cu igliţa sau croşeta este dease-meni un lucru de mână din care se obţin dantelele şi alte lucruri frumoase. î din di: ferite materiale ca: răchită, palmier, bambus, paie, costrei, rafie etc. Pentru executarea î se întrebuinţează diferite unelte care siuint foarte simple de pildă: uin cosor, cuţit, foarfece de grădină, cleşte lat, cleşte tăios, ciocan, metru, tipare sau modele. Răchita se întrebuinţează fie brută pentru confecţionarea ambalajelor grosolane, fie albă adică decorticată pentru obiecte de rând. Răchita albă se întrebuinţează sub formă de răchită rotundă sau despicată, sau pejntru împletituri fine se întrebuinţează răchită desfăcută în lame. Cele mai muJte articole se fabrică din răchită vopsită. Ramurile de palmier sunt foarte întrebuinţate la î, mai ales cel vopsit, fie rotund sau în lame. Există un palmier de „Malacca“ de dimensiuni mari care serveşte la fabiicarea piciojarellor de mobile fiind foarte solid. I. de paie constitue o anumită industrie care produce felurite obiecte executate din paie. Din ele se pot face obiecte foarte necesare ÎMPLETITURI 156 gospodăriei cum sunt coşurile şi pălăriile. In alte ţări se întrebuinţează mult aceste obiecte şi la noi în Transilvania, saşii întrebuinţează pălării de paie ca să-i apere de arşiţa soarelui. Paiele Ie luăm dela grâu şi secară, cele de secară fiind mai potrivite deoarece distanţa între noduri este mult mai mare ca la cele de grâu. Paiele trebue recoltate înainte de a se coace complect secara sau grâul, adică în pârgă. Pentru aceasta se smulg diln pământ, se aşează la umbră să se usuce. Spicele se taie cu foarfeca şi se grupează pe lungimi şi grosimi diferite, legându-se în mănunchiuri aşezate la loc uscat, păzite de soare. Pentruca obiectele ce se vor lucra, să aibe culoare fnumoasă, paiele trebue să fie înălbite. Astfel paiele sau chiar obiectele gata se spală bine timp de două ore înt/un vas cu apă de ploaie, în care s*a topit sodă caustică, în proporţie de 1 kg. la 20 litrii de apă. Apoi se aşează pe un grătar de lemn aflat într’un butoi, fără fund la partea de sus, iar la cea de jos, cu o cărămidă pe care se pune o tablă cu pucioasă, căreia i se dă foc, ca să producă Fig. 268. — împletitura paelor în patru: A faza întâia a împletiturei; B faza a doua. fum. Butoiul trebue să aibă în partea de jos o gaură prin care să intre aerul ca să întreţină focul. După ce s’au afumat timp de 10 ore se scot paele şi se spală bine în 4 litri apă de ploaie în care s*a dizolvat 80 gr. acid oxalic. Se scurge şi se pun Fig. 269. — împletitură în patru cu colţuri. iarăşi la fum de pucioasă încă 4 ore, după care se svântă şi se întrebuinţează. La întrebuinţare se înmoaie în apă insă nu se ţin prea mult, fiindcă iar.se îngălbenesc. I în patru paie simpla şi cu colţuri. Se ia un pai între degetul cel mare şi cel arătător al mânei stângi. Peste el se aşează un altul orizontal şi cu mâina dreaptă îndoim în sus primul pai peste cel de •¡al doilea. Observăm că avem patru capete saiu patru paie, a, b, c, d. Paiul a îl îndoim peste paiul b şi pe sub paiul c Fig. 268 şi piaiul d îl îndoim pe siub a şi deasupra lui b. Fig. 269 paiul c îl dăm peste d şi pe sub d, paiul a îl îndoim pe sub b şi peste c şi aşa mai departe. Când capul paielor s’a scurtat, îl Fig-. 270. — împletitura în patru mai avansată: A faza a treia; B faza a patra. înădim cu alt pai, aşezat tot în direcţia celui dintâi şi se lucrează cu amândouă, până ce cel dintâi se termină. In felul acesta facem atâţia metri de banta cât ne trebue. Fig. 271. — împletitură în patru colţuri. î. cu colţuri - se ,ia paie ca şi în fig. 268 se îndoiesc formând patru căpătâie sau patru paie. Când am ajuns î,n poziţia din fig. 268 B paiul b în loc să-l trecem peste c în mod Fig. 272. — împletitura în şapte paie: A cum se leagă şi se grupează paiele: B faza întâia a împletiturei. oblic, îl trecem orizontal peste c şi a şi pe sub d, ca în fig. 270 A apoi îl îndoim oblic peste d şi sub a, luând poziţia din fig. 270B apoi îl îndoim oblic peste d şi pe sub a, luând poziţia din fig. 271 A. Luăm apoi paiul d şi îl trecem orizontal peste b şi a şi pe sub c, îndoindu-1 oblic peste c şi pe sub b, aşa cum arată fig. 2 71 B. In felul acesta iese 157 împletituri împletitura în patru colţuri iar înăditul se face ca să nu se cunoască. 1 simplă în 7 paie. E cea mâi răspândită la fabricarea pălăriilor, fiind spornică. Paiele Fig. 273. — împletitura în şapte paie: A faza a doua a împletit/urei; B faza a treia a împdetiturei. se leagă la cap cu aţă şi apoi se grupează, trei în stânga şi patru în dreapta, începân-du-se împleti tul din dreapta fig. 2 72 A. Se trece paiul a peste b şi pe siub c şi d luând poziţia din fig. 272 B opoi se trece (paiul g peste paiul f şi pe sub e şi a, luând poziţia din f.g. 273 A. Se ia paiul b şi trece peste c şi pe Fig. 274. — împletitură desăvârşită: I înădLtura. sub d şi g ca în fig. 273B şi aşa mai departe se trece fiecare pai, peste unul, pe sub două. Paiul se îndoaie dealatul ca marginile să iasă netede iar nu colţurate fig. 274. După ce-am făcu/t bantă de paie suficientă, procedăm la facerea pălăriilor şi a coşurilor. La o pălărie intră cam 14-15 m. de bantă împletită. După ce se udă puţin împletitura ca să fie elastică, se începe cusutul cu aţă dela fundul pălăriei, unindu-se marginile panglicei de capul bantei, ca un melc fig. 2 75 A şi lăsându-se capul dedesupt. Când fundul s’a mărit de ajuns, se aşează pip un calapod fig. 275B şi se coase miai de- Fig. 275. — Facerea pălăriei: A începutul fundului ; B calapodul de lemn. parte urmând forma calapodului, ca să se facă pereţii pălăriei fig. 276. După ce a-ceştia au fost făcuţi la înălţimea dorită, se Fig. 276. — Fundul pălăriei cu pereţi. îndreaptă cusătura în afară, spre a se forma marginile pălăriei. Ultimul rând de bantă trebue dublat ca să ţină marginea mai bine. Fig. 277. — Coş format din împletitură de paie. Coşuleţele se îmbracă cu banta împletită de paie, după ce s*a făcut un schelet de lemn de diferite dimensiuni, apoi banta şe ÎMPLETITURI 158 împleteşte dealungul şi dealatul făcând o ţesătură. Apoi i se pun două toarte formate din împletitură fig. 2 77. Pentru ca împletitura să iasă mai frumoasă, unele paie se pot colora cu diferite culori de anilină, formând desene cu caracter naţional. Se mai pot face î. din papură care se taie în Iulie şi cât mai aproape de rădăcină. Ea se leagă în snopi şi se pune să stea sprijinită în picioare câte 7-8 legături la un loc şi după o săptămână se întorc în aşa fel, ca părţile care au fost în afară să fie înăuntru şi invers. Apoi se pune la uscat şi când au căpătat o cu-IirnJletireâ l°are galbenă deschisă sau galbe-în 3 şuviţe, nă verzuie şi cu devenit destul de aspre şi uscate, se pun la adăpost. Uscarea se face cu băgare de seamă, pentruca materialul să aibă o culoare frumoasă. Dacă va fi pus la soare, va deveni tare, fărămicios şi de neîntrebuinţat. înainte de a începe lucrul, papura se stropeşte puţin pentruca materialul să fie mai moale la împletit. Pentru rogojini şi alte Fig,. 280. — Preş jumătate rotund. lucruri, papura se împleteşte cu trei fire lungi - fig. 278 - astfel se iau 3 fire lungi de papură şi se împletesc dela rădăcină, fixân- Fig. 279. Preş drept. du-se de un cârlig. Ajungând la jumătatea firului, se alătură un alt fir dela rădăcină, adăugându-se mereu câte un fir nou pe măsură ce se subţiază. In felul acesta avem împletitura egală peste tot. Rogoj inele se mătate oval. Fig. 282. — Preş oval. mai pot împleti din salcie sau paie de secară şi acestea sunt întrebuinţate de horticultori, ca învelitori contra frigului la culturile forţate. Dimensiunle variază adesea fiind de 2,30 m—1,30 m. ou patru cusături. Pentru a dura mai mulţi ani se întroduc a-ceste rogojini într’o soluţie de sulfat de cupru şi astfel sulfatate, rogojinele pot ţine 2-3 ani. Din împletituri de paie, papură subţire sau frânghii se pot face preşuri. Preşurile dreptunghiulare se încep dela un căpătâi, cusându-se împletiturile înainte şi Fig. 283. — Preş rotund. Fig. 284. — Preş din ramuri de hamei. înapoi şi trecându-se pe margine odată sau de două ori, în jurul întregului preş - ca în fig. 279 -. Preşurile în formă de semicerc se pot lucra în diferite chipuri, cusătura putând începe dela mijloc şi continuând în sus sau în jos - fig. 280 - sau dela un capăt la altul -fig. 281 -. Preşurile ovale se încep dela mijloc printr un capăt lung, după cum se vede în figura 282. Cele rotunde ®e cos treptat, începând din mijloc, până ce preşul va fi deajuns de mare fig. 283. Ca să fie ferită de frecări, cusătura va fi făcută cât mai înăuntrul împletiturii. Tot din paie şi papură se pot face preşuri pufoase. Impletitul 159 ÎMPLETITURI la acestea constă în aceea că de câte ori i se adaugă un fii* nou i se lasă căpătâiul afară cu vre-o patru cm. Când împletitul e terminat, atunci toate căpătâile rămase în afară se resfiră iar în timpul cusutului se ţine seamă ca toate căpătâile răsfirate să fie întoarse în sus. In felul acesta preşul capătă o faţă pufoasă, foarte bună pentru şters picioarele. Deasemeni se pot face preşuri din ramuri de hamei, tulpinele de hamei fiind mult mai rezistente decât paiul sau papura, împletitura se face ca şi la papură, avân-du-se însă grije ca firele să stea vre-o 3-4 ceasuri în apă înainte de împletire, fiindcă haimeiul este foarte aspru. Hameiul fiind un material rezisltent, din tulpinile lui se pot lucra preşuri cu desenuri variate ca în fig. m. Foarte rezistente preşuri se fac ţesându-le din împletituri de paie sau papură, întocmai ca pânza. Pe lângă aceste împletituri paiul mai serveşte şi la împletituri fine şi artistice, de exemplu: coşuleţe de bomboane sau co-şuleţe fantezii pentru flori. Alt material din care se fac î esite rafia foarte întrebuinţată la fabricarea coşuleţelor de pâine şi la ambalajul bomboanelor. Costreiul, serveşte la decorarea diferitelor articole împletite. Bambusul, papura şi trestia servesc la facerea ambalajelor grosolane pentru peşte, fructe, flori şi legume. Fig1. 285. — Răşchitor. Sus: văzut în dungă. După materialul întrebuinţat şi felul de lucru, împletiturile se pot clasifica astfel: I. împletituri grosolane. II. ,, fine. III. ,, artistice. IV. ,, de fantezie. I. I grosolane sunt acelea în care intră diversele ambalaje pentru materiile prime şi productele agricole şi industriale. II. I fine cuprinde articole ce se fac după tipar sau după forme. Aşa sunt port-um- brele, sticle îmbrăcate, coşuleţe de pâine, coşuleţe pentru argintărie şi monede. III. I artistice. Aci intră mobilier de terase, de verande, de hal care cuprinde: mese, taburete, bănci artistic lucrate. IV. I de fantezie cuprinde coşuleţe de lucru, coşuleţe de bomboane, etc. Frânghii, sfori. Pentrfu fabricarea frânghiilor se întrebuinţează numai un răşchitor de mână, un instrument foarte simplu, pe care îl poate lucra oricine cu uşulrinţă. Fig. 285 f— i *a L Fig. 286. — Draibăr - ©oarbă de lemn -. ne arată acest instrument în faţă şi în profil. El e compus dintr’o ramă a, care se mişcă lângă osia b, având un mâner mic c. Acest instrument serveşte la tors materialul din care voim să facem frânghia; păr, câlţi, cânepă, etc. Acest material se aşează la marginea mesei sub o cărămidă şi din el scoate firjul, legându-1 de rama răşchitorului, apoi cu mâna dreaptă se mişcă rama, iar cu cea stângă se potriveşte firul pe măsură ce-1 scoatem. In acest fel sie capătă firul tors, care se înfăşoară pe răşchitor, până ce acesta se lumple. Capătul fiijului se prinde de un cui bătut în ramă. Când firul e îndeajuns de lung, el se va depăna într’un ghem, care se va păstra până la întrebuinţare. Răsucirea frânghiilor se face deobicei când dispunem de timp. Pentru răsucire se întrebuinţează un răsucitor ou 3 cârlige şi altul .simplu cu un cârllig. Cel dintâi se con-strueşte în felul următor: se fac trei coarbe - dreibere - de lemn lungi de 7-9 cm. şi groi&se de vre-o 15 mim. Cele două. capete A şi B se cioplesc cu băgare de seamă, în formă rotundă şi pe una din ele se face o scobitură, dându-i forma unui cârlig, pentru a fixa frânghia. Apoi se iau două scânduri a şi b, din care una e ceva mai scurtă. In amândouă se fac găuri atât de mari, încât să poată întră capetele rotunde ale draibărelor şi să se poată învârti uşor. Capetele se fixează în scândurii cu nişte cuie transversale ca să nu iasă. In timpul învârtirii scândurii b, mişcarea de rotaţiune este comunicată la toate trei dreibere de capătul cărora se leagă câte un caplăt al sforilor ce vot face frânghia. Al doilea răsucitor e simplu, apăsat de o piatră mare, şi e făcut dintr’o singură coarbă, având o scobitură ca un cârlig de care e legat celălalt .capăt al sforilor. In timp ce frânghia se răsuceşte, ea se şi scurtează, trăgând după sine răsucitorul simplu şi ţinând în aicelaş timp frânghia întinsă. Răsucitorul Isimplu e fixat pe o sanie ca să alu- IMPORT 160 nece pe pământ, iar pentru ca alunecarea ei sa nu se facă uşor se aşează pe sanie o greuţa/te care să apese sania şi să facă aşa ca frânghia să se răsucească întinsă. Răsucirea se face astfel: Scândura lungă se fixează în rama uşii, în aşa fel, încât capetele cu cârlige să fie întoarse spre curte, unde se aşează răsuci-torul simplu, la o distanţă egală cu lungimea ce voim să dăm frânghiei. Capătul sfoarei toarse se leagă de cârligful răsucitorului compus şi se trece din nou în cârligul răsucitorului simplu, continuându-se mereu în acest mod, până ce pe fiecare cârlig al răsucitorului compus, va fi un număr suficient de fire necesare pentru a se căpăta frânghia de grosimea dorită. Toate capetele trebuiesc să fie întinse cât mai egal. Apoi începem să mişcăm scândura b, într’o parte care e contrară răsucirii firului, până atunci când cele 3 şuviţ 3 E. rV? ^rlhrlhsihrl JU uu a U UU Lt fl ^/¥¥¥¥¥^ a TîTfl UJ d ftWWi uu Figr. 287. — Diferite modele de garduri din scânduri. ÎMPROPRIETĂRIRE-IN 166 aceea care corespunde scopului, care este cea mai eftină si care durează cea mai mult. FI. St. ÎMPROPRIETĂRIRE.- Pol. agr. - v. reforma agrară. IMPUNERE. - Fin. - Dreptul de i., este regulatorul formal al raporturilor corelative dintre necesităţile financiare ale Statului şi datoriile contribuabililor; sau dreptul Statu-lui ori a unei corporaţiujni publice de a pretinde, de la supiuşii lor, contribuţiuni de bani, pentru satisfacerea nevoilor colective. Guprinsul acestui drept este impozitul - v. ac. " care prin funcţiunile sale economice, financiare şi politico-sociale, lucrează la satisfacerea nevoilor generale ale Statului. Sunt diferite teorii de Stat în raport cu dreptul formal de i. 1. Teoria sociologică, după care Staitul e considerat ca un raport de stăpânire a unei minorităţi învingătoare asupra unei majorităţi învinse. 2. Teoria contractului social. După această teorie Statul s’a născut în baza unui con“ tract. Oamenii liberi s’au înţeles, la un moment dat, să creeze o autoritate superioară, căreia să se impună individualităţile contractante. 3. Teoria organică, după care Statul este produsul necesar a diferiţilor factori: istorici, economici şi geografici. Intemeetorii şi susţinătorii ei sunt: Fichte, Schelling şi He-gel. Potrivit acestei teorii, dreptul de i., nu are inevoie de a fi justificat, deoarece popoarele trăind organizate în viaţa de Stat, toate Statele pentru garantarea existenţei lor, au nevoie de exercitarea dreptului de i. care se prezintă sub forma unei funcţiuni de Stat. A. Vid. IMPUNGAŞE. - Zoot. - Oile care împung. IMUNITATE. - Med. - însuşirea unui organism de a nu fi receptiv pentru boale. Se distinge i. naturală, atunci când fiinţa vie prezintă dela naştere o insensibilitate specială faţă de anumite toxine, celulele ei având proprietăţi bactericide sau de fagocitoză - şi i. câştigată atunci când ea se dobândeşte prin obişnuinţă sau în urma unor tratamente speciale. I. naturală este transmisibilă prin ereditate. I. câştigată este produsul unor modificări a forţelor fizice, chimice, şi dinamice ale organismului, modificări realizate pe cale artificială: vaccinări, utilizare de substanţe chimice sau figurate, fie chiar contaminarea uşoară a subiectului cu maladia infecţioasă de care dorim să fie ferit. Se obţine acest rezultat întrebuinţându-se virusuri atenuate - de pildă la cărbiune, ru-get, holeră aviară - sau şi virusuri active cărora li se restrânge posibilitatea de pătrundere şi li se limitează acţiunea la un singur organ lipsit de importanţă fiziologică. Ex.: virusul peripneumonic sau virusul variolei, inoculate în coadă. I., în aceste cazuri, nu este datorită nici substituirii maladiei generale printr’o simplă afecţiune locală, nici rarităţii microbilor în organism, ci elaborării u~ nor antitoxine solubile specifice care se împrăştie în întregul organism şi transmit celulelor însuşiri funcţionale noi. Prin introducerea unor microbi - turbare, gangrenă gazoasă - în sânge şi distrugerea lor treptată prin fagocitoză, anztmalul arţială, temporară sau definitivă. - v. vaccinări, seroterapie. - Fitop. - I. la plante are caractere proprii, specifice, şi face obiectul unui capitol special al fitopatologiei - v. ac. - Ea trebuie deosebită de rezistenţă, întrucât aceasta nu presupune decât o împotrivire relativă şi parţială, pe când i. exclude cu totul infecţia sau îi reduce efectele la o proporţie lipsită de însemnătate. V. M. IMURLUC. O haină ţărănească mai mică ce se îmbracă pe sub cortel ciare este un fel de mantă cu floricele brodate. IN - Fit - Sin. In-adevărat, in de cultură, fr. Lin-commun, Lin-usuel; germ. Flachs,, Lein; Linum usitatissimum, plantă erbacee din fam. Linaceae, tulpini singuratice, frunzele îngust lanceolate, neciliate cu 3 nervure; florile albastre sau albe, sepalele ovale, acu-minate, fin ciliate sunt aproape de lungimea capsulelor. Este cultivat de 4000-5000 ani în Asia anterioară şi în Egipt; a fost introdus în Europa de Arieni. I. are numeroase specii şi varietăţi: I. de iarnă, care se seamănă toamna din August până în Octomvrie, este foarte viguros, cu tulpini puternice, puţin înalte dar mult ramificate. I. de primăvară sau de vară. Se seamănă de obicei din Martie până în Mai. Este mai puţin productiv în seminţe decât cel de iarnă, însă firele sale sunt fine şi mult căutate. I. de Riga, care dă nişte fuioare de mai bună calitate decât i. comun, degenerează la a treia generaţie; florile albastre mai mari ca ale i. comun. I. de Pskoff, de primăvară, varietate a i. de Riga, mai înalt, cu fiori albastre. I. cu flori albe, tot de primăvară, cu tulpini de mărime mijlocie, puţin ramificate; fuioarele de calitate ordinară. I. cu boabe galbene de primăvară. Originar din America septentrională, unde este foarte preţuit, deasiemeni cultivat şi în Irlanda, florile albe. Din seminţe se scoate un ulei mai pal decât din alte varietăţi. I. regal de primăvară pare să prezinte toate calităţile inului de Riga, fuioarele sale sunt fine, mătăsoase şi sunt întrebuinţate în Belgia la facerea ţesăturilor cele mai fine. Florile sunt albe. I. vivace sau i de Siberia, vivace, foarte rustic, cu aceleaşi întrebuinţări ca şi i anual. 167 IN La noi în ţară se cultivă următoarele specii şi varietăţi: I. de toajmnă nu prezintă interes pentru climatul nostru. I. de primăvară este de două feluri: a - I. închis sau alb-Linum usitatissimum vulgare - ale cărui capsule rămân închise la coacere. Creşte înalt de 70-100 cm. şi mai mult. Rămurelele tulpinii poartă câte 3-6 capsule. Sămânţa este mică, ovală, cafeinie strălucitoare. b - I. deschis - Linum usitatissimum cre-pitans - ale cărui capsule se deschid la coacere. Are tulpina mult mai scundă, fibrele sunt mai fine, totuşi produce sămânţă mai multă. Se cultivă la noi în Transilvania şi pe mica proprietate din regiunile de deal. Pentru producţiunea de sămânţă convine numai i. închis. El are mai multe varietăţi: I. sicilian, care la noi nu creşte mai înalt de 35-50 cm.; are numeroase ramificaţii, piurtând 12-15 capsule, care conţin sămânţa mare, bogată în ulei. Floarea este albă. I. argentinian, cu sămânţa ceva mai mică, floarea albă, cultivată în regiunile secetoase mai călduroase. Argentina exportează în Europa pentru industria uleiurilor cantităţi însemnate de sămânţă. I. din Sudul Rusiei, cultivat la noi în Basarabia, este bogat în ulei, însă are sămânţa mică şi este foarte puţin productiv. I. de Anatolia a dat la noi rezultate bune. Sunt preferate pentru producţiunea de sămânţă soiurile din Sudul Italiei - i. sicilian, -fiind mai rezistente la secetă şi mai productive decât altele, cum este i. olandez Siau cel de Riga, cari se cultivă mai mult pentru fuior. I. din Sudul Rusiei, cultivat în şesful Ungariei, ca încercare, n’a reuşit. I. de Anatolia a dat la noi rezultate bune şi poate fi recomandat pentru producţiunea de sămânţă. Clima şi vegetaţia. Calitatea fuiorului de in variază după provenienţa sămânţei, dar diferenţa este datorită totdeauna climei în care se desvoltă planta. I. pentru fuior are nevoe de climat dulce, umed, ceţos, neploios; îi sunt favorabile văile adăpostită, răcoroase, cu rouă abundente în general temperatură moderată fără variaţii. Nu poate suporta îngheţurile târzii. Ploile dese îi depreciază calitatea fuiorului; este foarte sensibil la secetă, rămâne mic şi produce un fuior de calitate mediocră. I. de Egipt şi acel de India, sunt foarte inferioare din cauza căldurii prea mari, planta desvoltându-se acolo în-tr’un climat uscăcios, rezultând fibre băţoase şi spă^găcioase. înainte de răsboi, Rusia deţinea 75% din comerţul mondial de fibre de in; produce şi acum cantităţi enorme. In anul 1928 s’au cultivat în această ţară 1.737.000 Ha. Cultura şi prelucrarea inului în Rusia erau îndeletniciri curat ţărăneşti, cum sunt şi acum, cu deosebire că cultivatorii sunt constituiţi în colhozuri. Rusia furnizează un fuior de calitate comună, care nu poate fi întrebuinţat în confecţiuni fine. Calitatea comună a fuiorului rusesc se atribue verilor scurte şi foarte călduroase, care nu-i permit plantei o desvol-tare regulată, pentru a i se favoriza o creştere uniformă. I. se cultivă cu succes în raza coastelor de miazănoapte ale Europei, începând din Portugalia, urcă spre Nord în climatul oceanic al Irlandei, nordul Franţei, Bretagne, Normandie, Poitou, Picardia, cucerind o mare importanţă în Flandra franceză şi belgiană de unde trece în Olanda. Se întinde îm Westfalia, Hanovra şi în Danemarca, trece în Prusia Orientală, Curlanda, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda. Cultura inului străbate şi centrul Europei prin două bande distincte: una prinde Saxonia, Tirol ui, Silesia, Xara, Sudeţilor, Bohemia, Moravia, trece Carpaţii, merge până la Dunăre şi Marea Neagră, unde această cultură cucereşte o importanţă deosebită. In judeţul Constanţa se cultivă anulai, aproximativ 10.000 Ha. cu o producţie mijlocie de 40- 50.000 cihintale sămânţă şi peste 40.000 kgr. fuior. La noi, î. pentru fibre se cultivă cu deosebire în ţinuturile nordice, pentru Floarea fără învelişuri; Petală. IN 168 ulei în ţinuturile sudice ale ţării. A doua bandă străbate Rusia şi se întinde până în Siberia. Cel mai superior fuior îl produc provinciile maritime din nordul Franţei, Belgia, Olainda, Moravia, Siberia şi ţările baltice. Limita nordică până la care se cultivă inul atinge 62-63° latitudine, adică până către Marea Albă şi ţărmul de miazănoapte al golfului Botnic. Fig. 289. — GRĂPAREA OGOARELOR DE IN, primăvara. Vegetaţia inului durează 110-120 zile, în care timp are nevoe de 1600“ 1800° căldură. Mai precis, la noi în ţară inul pentru fuior reuşeşte bine în văile călduţe, adăpostite şi umede, chiar la înălţimi - sub munte -Nehoiaş în Valeia Buzăului, în nordul Tran-silvainiei în Maramureş şi Bucovina. In Dobrogea se cultivă mai mult pentru sămânţă, atmosfera marină fiindu-i îndeosebi prielnică. Reuşita i. mai atârnă mult de umezeala primăverii. I. se cultivă în România pe o suprafaţă de 25.200 Ha. mijlocia ultimilor cinci ani 1934-1938. In 1938 s’au însămânţat circa 15.898 ha. pentru sămânţă şi fuior. Până acum s’a dat mai multă importanţă culturii i pentru sămânţa care conţine 30-40% ulei, fiind foarte căutată în ţară şi la export pentru industria uleiurilor. Suprafeţe mai mari de 1.000 Ha. cultivate cu i pentru fuior şi sămânţă avem în următoarele judeţe: JUDEŢUL | 1936 | 1937 | 1938 H E C T A R E Constanta..... 11.325 8.846 _ Cetatea-Albă . . . 3.300 2.284 --- Tulcea...... 2.775 1.576 --- Ialomiţa..... 2.127 1.515 --- In judeţele Dolj şi Tecuci s’au însămânţat suprafeţe peste 500 ha. Pe provincii şi in ţara întreagă în ultimii ani s’au obţinut rezultatele arătate în tabloul de jos. Din datele cuprinse în statisticele oficiale reese că 1 se cultivă mai mult în Dobrogea, în sudul Basarabiei şi în judeţele din valea Dunării, Ialomiţa, Ilfov, Dolj şi Timiş-To-rontal. Deasemeni se dă o deosebită atenţiune i. şi în nordul Basarabiei, în judeţele Hotin, Bălţi şi Soroca unde ocupă suprafeţe destul de importante. Această cultură se face meu mult pentru a obţine sămânţă în vederea extragerii uleiului; paele se întrebuinţează numai arare cazuri pentru obţinereia fibrei, care fiind prea scurtă nu prezintă rentabilitate decât în împrejurări favorabile: bnaţe abondente pentru smulgere şi apropiereia apelor pentru topit. Anul trecut cu prilejul înfiinţărei fabricii de topit dela Feteşti, «’asemănat pentru prima oară o suprafaţă mai însemniată de circa 1000 ha. pentru produsul fibrei. Pământurile priitoare inului, sunt cele ni-sipo-argiloase, roditoare, de orz, de consistenţă mijlocie. Se recomandă a se semăna î. în locuri unde cu un a\n mai înainte au fost culturi de leguminoase sau prăşitoare gu- Suprafeţe culti¬ 19 3 6 19 3 7 19 3 8 Supraf. Producţiunea Supraf. Producţiunea Supraf. Producţiunea Sămân. Fuior Sămân. Fuior Sămân. | Fuior Chintale Chintale Chintale Basarabia . . 4782 18966 26899 4429 10219 14667 2927 Bvcovina • • • 885 4943 3350 913 3g66 3594 836 Transilvania . 1892 10381 7081 1620 7206 6159 1429 Vechiul Regat 20932 101383 81010 15672 51791 62423 10706 TOTAL . . 28591 135673 118340 31634 73082 86843 15898 169 IN noite. Ţelinele sparte care au servit de păşune dau fuior de bună calitate. O cantitate prea mare de materii azo-toase nu-i este favorabilă fiindcă se revarsă, se vor evita pământurile argiloase prea grele, cele nisipoase uşoare şi cele calca-roiase. I. reuşeşte într’un pământ bine lucrat şi curăţit de burueni. Se recomandă stăruitor facerea ogoarelor de toamnă, arătură adâncă de 25 cm. In faptul primăverii, în mustul zăpezii, cum se svântă pământul, se mărunţeşte bine cu grapa sau cu cultivatorul, apoi se seamănă cu preferinţă, în locuri unde planta premergătoare a fost gunoită mai ales atunci când ne propunem drept scop fuiorul. Gră-parea pământului de mai multe ori este necesară ca tinerele plante să răsară şi să se des-volte unifonm. I. pentru fuior reuşeşte bine şi după cereale, în special după orz şi ovăz. Este oprit a se cultiva i. după i. căci pământul se resimte printr’o oboseală a i. Nu se poate repeta cultura î. pe acelaş loc, decât la 4—5 ani odată. Semănând ¡h după i. se sleeşte pământul, sie înmulţesc peste măsură paraziţii ce vie-ţuesc pe rădăcină. Ingrăşăjminie. - I. îşi procură aproape toate substanţele nutritive într’o perioadă de vegetaţie foarte scurtă, adăugând că nu dispune decât de o capacitate mică de absorbţie. Cere ca îngrăşămintele să se găsească în pământ în formă cât mai solubilă iar subsjtanţele nutritive să fie tot mai ulniform împrăştiate. Pământurile slabe, destinate i., au nevoe a li se da din toamnă îngrăşăminte chimice de potasă si fosfatice pe care i. le absoarbe din pământ în cantitate îndoită faţă de cereale. Potasa se împrăştie în toamna, după arătură, sub formă de Kainită - 200 kgr. la 10 ha -iar suprafosfatul în primăvară, ou 10-12 zile înainte de semănat - 300-400 kgr. la ha. Aceste îngrăşăminte sunt cele mai recomandabile pentru i. de fuior. Sămânţă şi semănat. - In vederea producerii unui fuior de bună calitate tre-bue, î,n primiul rând, o săimânţă de i selecţionară, d'n ţările unde această plantă se bucură de o faimă deosebită pentru scopiul menţionat mai sus. In primăvara anului 1938 s’au importat din Letonia dela firma Hoff din Riga următoarele cantităţi de săimânţă de in: Varietatea Lenkopis 50.000 kgr. ,, Krownsaad 50.000 ,, Această sămânţă s’a distribuit cultivatorilor prin Camerile de Agricultură, Federaţia Naţională pentru industrializîairea textilelor şi prin Regna Exploatărilor Agricole, pentru experimentări şi multiplicări. Sămânţa importata din Letonia, oare a sosit cu întâr- ziere, după epoca însămânţatului, a fost depozitată spre a fi răspândită în campania agricolă a anului 1939. Se va aduce sămânţă din Olanda, considerată de foarte bună calitate. In afară de sămânţa importată în anul 1938 s’a mai distribuit încă vre-o 21.000 kgr. sămânţă de in comună, indigenă, aprovizionată dela staţiunile experimentale Do-brogea, Bărăganul şi Tg. Frumos. In 1938 s’a însămânţat prin Oficiul Naţional al Textilelor 1100 Ha. de i., spre multiplicai ea unei seminţe selecţionate pentru fuior. Pentru studierea şi ameliorarea i. indigen» pentru încercarea şi aclimatizarea seminţelor aduse din străinătate, pentru stabilirea regiunilor în care se poate cultiva cu deplin succes, s’au stabilit pentru această plantă următoarele câmpuri de experienţă: Feteşti-Ialomiţa, Valul lui Traian-Constanţa, Turda, Cluj» Bairamcea-Cetateâ Alba, Lichireşti-Călăraşi, Domniţa-Brăila şi Moara Domneas-că-IIfov. Fig. 290. — SEMĂNATUL INULUI, CU MAŞINA în rânduri, într’un ogor bine lucrat. Cea mai bună producţie de fibre de in» cantitativ şi calitativ, în anul 1938, s’a remarcat în Transilvania la Feldioara, Cluj, Şimleul Silvaniei şi în regiuinea Rădăuţi din Bucovina, fibre ou mult superioare rezultatelor obţinute în Câmpia Dunăr.i unde, a bântuit şi o siecetă persistentă în tot timpul perioadei de vegetaţie. Sămânţa destinată semănatului trebue să aibe un miros proaspăt, fără iz strein, de culoare mai mult deschisă decât cafenie, să bată în verzui, să fie lucioasă, să alunece cu uşurinţă în mână. Semănatul trebue făcut devreme, de îndată ce se svântă pământul, în a doua jumătate a lumii Martie. Semănăturile târzii sunt nesigure, reuşita lor e problematică din IN cauza buruenilor, purecilor şi secetelor timpurii. Căldura şi seceta nu priesc i. de fuior. Când se urmăreşte producţia de sămânţă e bine a se da la Ha. 80----------100 kgr., când se urmăreşte fuiorul, se dă 160—180 kgr. la Ha. Se seamănă prin împrăştiere cu mâna şi cu maşina la 12—15 cm. intre rânduri; se îngroapă la 3 cm. adâncime. Semănătura prea rară favorizează desvoltarea prea mare a plantelor devenind rămuroase, fapt care depreciază mult calitatea fuiorului. După semănatul cu maşina în rânduri pământul ae tăfălugeşte iar după semănatul cu mâna sau cu maşina, prin împrăştiere. pământul se grăpează uşor, apoi «e tăfălugeşte, lucrare folositoare la încolţirea uniformă a seminţelor. îngrijire^ semănăturilor. - Vegetaţia - I. răsare caim la 8 zile. Împotriva puricilor se presară cu cenuşe. Trebue plivite burue-nile vătămătoare cu deosebire volbura, care este foarte periculoasă putând compromite întreaga cultură. Buruenile neplivite la timp înăbuşe cu uşurinţă i., deci plivirea se face până ce planta a ajuns la 20-25 cm. înălţime. Plivitui reclamă o mare atenţiune, se recomandă numai condiţionat a nu se vătăma ţinerile plante care sunt foarte plăpânde. E bine să nu se seimene i. decât în locuri devenite curate prin lucrările pregătitoare, care ne scutesc de plivit. înflorirea încep« dela vârful tulpinei. După 2 zile urmează apariţia florilor pe axele laterale. înflorirea are loc, începând din zori de zi până către arfa 10 dimineaţa, pe la prânz înfloritul e pe sfârşite şi petalele cad jos. I. este o plantă autogamă,. adică poate fi ameliorat prin selecţiune indiviiduială şi prin încrucişări. Metoda încrucişării «e întrebuinţează pentru a se dobândi soiuri rezistente la diferite întâmplări periculoase ce se ivesc în cultură şi prelucrare. Fig. 291. — LAN DE IN, în momentul potrivit recoltării. Recoltarea. - Vreimea smulsului * sau a tăiatul este variabilă, duipă scopul urmărit şi potrivit cu climatul regiunei. Dela înflorire până la maturitatea complectă, avem trei perioade distincte: a - Maturitatea verde; b - Maturitatea galbenă; c - Maturitatea deplină. In Belgia, Olajida, Irlanda, i. pentru fuior se recoltează atunci când încep a se forma capsulele, adică în timpul maturităţii verzi. In majoritatea ţărilor se preferă a se aştepta maturitatea galbenă, când capsulele încep a îngălbeni odată cu foile dela baza pliantei. In Franţa recoltarea are loc în prima chenzină din Iu’ie. Dacă i. se cultivă pentru sămânţă se aşteaptă maturitatea deplină. La noi în România, pentru a obţine fuior cu firul subţire, mătăsos şi care să îngălbenească uşor. recoltarea i. se face mai de timpuriu, când florile sunt scuturate, sămânţa este încă albă, măciuliile în lapte, foile de jos ofilite, îngălbenind, iar câmpul pare încă verde. La inul pentru fibre se urmăreşte: 1. Tulpina lungă, subţire şi puţin ramificată; 2. Uniformitate în lungimea şi grosimea tulpinei, foiarte apreciată în industrie; Figr. 292. — SMULSUL INULUI şi aşezarea în mănuşi. 3. Procent mare de fibre de bună calitate; 4. Uşoară desvoltare, mai ales ţn prima epocă de vegetaţie; 5. Rezistenţa la boale. In vederea rentabilităţii la noi se obişnue-şte a se urmări atât producţiunea de fuior cât şi cea de sămânţă. In cazul acesta recolta se face în epoca maturităţii galbene, atunci când foile de jos încep să cadă iar restul plaţntei bate în galben. In acest caz seminţele sunt pârguite şi de culoare galbenă roşcată. Când se urmăreşte numai sămânţa, se lasă i. să se coacă bine - maturitate deplină, -foile cad, tija plantei deviine cafenie, măciuliile sună, seminţele sunt tari, lucioase şi cafenii. La inul pentru sămânţă se urmăreşte: 1. Tulpina scurtă, groasă, bine ramificată dela bază până la vârf; 2. Producţia mare de boabe cu mult procent de ulei; 3. Des- 171 IN voltare viguroasă; 4. Rezistenţă la boale. La cules, nu trebue să se smulgă' sau să se tae, i. ud de rouă sau ploae, tulpina lui trebue să fie uscată. Când i. se smulge cu mâna, se apucă tulpinele cât mai de sus, cam din dreptul ultimului nod, deasupra căruia stau măciuliile cu sămânţă; aceasta pentru a se evita smulgerea altor plante sau burueni, care cresc în jurul i. I. tras afară, sie sicutură de pământul care mai «tă prins, la rădăcini, înlăturându-se în aceilas timp buruenile smulse din vecinătate. Tulpinele de in se întind pe Ioc, spre a se s.vânta puţin. După ce au prins a se întări ele sie leagă în mănunchiuri şi se aşează la uscat, ridicându-le în picioare, rezemate unele de altele, mai multe la un loc în formă de piramidă. Smulgerea inului fiind o lucrare costisitoare, reclamă multe braţe -23 oamenii la ha. Maximilian Piopovici şi d-1 George Cipăianu, au experimentat înainte de războiu în agricultura mare următoarea metodă: Fig. '293. — ÎNTORSUL INULUI, pe loc, pentru a se usca. ,,Toate operaţiunile culturale se fac de proprietar afară de recoltă şi treerat care se execută de sătenii ce se obligă a smulge i. si a-1 bate pentru a separa seminţele. Pentru munca ce depujn, ei, primesc 6/10 sau 8/10, după împrejurări, din cantitatea trun-chiurilor de in, pe care le topesc şi le fac fuior“. ,,Calculându-se în bani ceiace sătenii pri-' mese pentru munca depusă, rezultă o socoteală echitabilă pentru ambele părţi, la care se hiai adaugă şi câştigul moral pe care-1 fre proprietarul favorizând în comuna sa o industrie preţioasă pentru timpul de iarnă“. In Moldova, pe alocurea învoiala e: săteanul primeşte fuiorul iar proprietarul sămânţa. • Dacă î. se recoltează numai pentru fuior, snopii se cară deadreptul la topitori, iar dacă se urmăreşte şi boabe, se duce la locul ho-tăfît, pentru a se cjprăţa de sămânţă, care se desprinde de măciulii, bătând vârful snopilor cu mlăciul sau cu nuiaua. Ca să nu se încurce firele de i., este mai bine a se desprinde mai întâi măciuliile depe tulpină, petrecându-le de imai multe ori prin darac sau pieptene până cad toate măciuliile. Acestea se adună, apoi se întind la uscat iar în urmă se treeră. Sunlt şi maşini speciale de desprins măciuliile. Tulpinele de i. curăţite de sămânţă se prelucrează prin topire, bătut, meliţat şi pieptănat. Producţia de in brut, neprelucrat, poate ajunge lia 3.000 kgr. la ha. iar atunci când se urmă- Fig. 294. — USCAREA IN PICIOARE, rău făcută: mănunchiurile nu trebue legate. reşte şi recoltarea de sămâ/nţă, producţia poate ajunge până la 2.000 kgr. pae de i. şi 400-500 kgr. sămânţă la ha. Preţurile sunt variabile. Când se urmăreşte sămânţa, i. reclamă braţe necesare la smuls sau tăiat, topit, meliţat, pieptănat, etc. deci se potriveşte mai mult cu interesul micilor cultivatori. Sămânţa de i. conţine 30-351% ulei, care în stare proaspătă este comestibil! E foarte sicativ şi se întrebuinţează la fabricarea vopselelor pentru pictură şi a lacurilor. Sămânţa fiartă împreună cu lapte dulce smântânit la centrifugă, împlineşte lipsa untului, la l litru de lapte intră 30-50 gr. sămânţă. Făina de i. are întrebuinţări în medicina veterinară. Turtele rămajse dela fabricarea uleiurilor sunt un nutreţ concentrat mai uşor de digerat decât turtele de cânepă sau rapiţă. Inamici. - Un mare duşman al i. este cuscuta. Locurile în care a apărut cuscuta trebuesc. cosite, plantele arse, iar locul stropit cu calaican, 30 kgr. la 100 litri de apă. Rugina, boală datorită ciupercii Melamip-sora linii aduce mari stricăciuni i. de fuior. La început se înfăţişează prin pete ruginii, apoi se ivesc altele negre. Firele de tort atacate se rup cu uşurinţă iar fuiorul este de calitate inferioară. Vestejirea i, produsă de ciuperca Fusarium lini se manifestă prin vestejirea plantei şi IN 172 are ca efect moartea. Făinarea-Erysiphe Communis atacă paiul şi frunzele. I. mai este atacat şi de o alta ciupercă -Gleosporium linii - care se manifestă prin pătarea galbenă a paelor, ceva mai sius de rădăcină. ,Pe timp de secetă petele devin brune. Fig. 295. — USCAREA BINE FĂCUTĂ în mănunchiuri nelegate. Ca măsuri de prevedere contra acestor duşmani se recomandă a se alege sămânţa cu mare băgare de seamă şi prăfuirea sau saramiurarea boabelor destinate semănatului cu Germisan, Abavit, etc. Fig. 296. — MOD DE USCARE OBIŞNUIT în rfe-giunea muntoasă a Bavariei. Un a’t duşman al inului este. purecile de pământ. Sunt două feluri: negri cu puncte mici iar alţii de culoare albastră, câteodată galben-roşiatică închisă. Nu fac pa.gube când e vremea ploioasă şi rece. Pot nimici lanuri întregi când timpul e cald şi secetos. Atunci când se ivesc în lan, e bine a se prăfui inul cu cenuşă sau cu praf de var, apoi se stropeşte cu apă în care s’a fiert in. Pentru a scăpa de pureci se poate stropi cu pişălău în care se adaugă două părţi de apă, care activează creşterea şi desvoltarea i. Cel mai sigur miijloc contra purecilor este prăfuirea cu zgura lui Thomas. Larva lui Thrips linii FLg. 297. — CURĂŢATUL TULPINELOR DE SĂMÂNŢĂ. roade floarea şi ovarul, iar aceia a lui Con-chylis epilina atacă sămânţa din capsulă, în care se înveleşte apoi. Viermele alb al cărăbuşului atacă rădăcina. Păsările mănâncă sămânţa la semănat şi recoltă. Prelucrarea a - Topitul are de scop ca prin înmuere şi fermentare să se macereze partea cleioasă * un ciment intercelular, care ţine fibrele lipite între ele. Slăbindu-se lem~ Fig. 298. — SNOPI BINE ŞI RĂU LEGAŢI. nul, îl face fărămicios iar fibrele de in se desprind şi se resfiră în voe. Această operaţiune împlinejte un rol fundamental în practica prelucrării textilelor; de modul cum se efectuează topitul depinde calitatea fibrelor şi trăinicia lor. Câte odată, calitatca apei în care se topeşte inul, ajută ca maceraţiunea să se facă în excelente con- 173 IN ditiuni. Aceasta a fost cauza principală, care a contribuit la desvoltarea industriei i. în Belgiia, iar faima ţesăturilor de i. topit în Lys, a devenit universală. La noi în ţară, până acum topitul se face mai mult în mod primitiv, aşja cum s*a practicat cu mii de ani în urmă. Avem însă Fig. 299. — ÎNCĂRCATUL ŞI TRANSPORTAREA SNOPILOR. câteva fabrici în Banat şi Transilvania, în oare se prelucrează i. şi cânepa pânâ la starea de fuior. Acolo topitul se face în ba-sine de ciment, zdrobitul şi meliţatul ou maşini primitive, iar pieptănatul cu mâna. Pentru extragerea fibrelor textile trebue distrus prin topire, cimentul dintre ele, care operaţiune se face prin două procedee: biologice şi chimice. «eFig. 300. — TOPITUL INULUI IN FLANDRA. & 1. " Procedeele biologice, sunt cele mai pswnoscute, aproape singurele practicate în |}^ra noastră. Atacarea cimentului cleios se de către microorganisme, bacterii şi ciu-scopul topitului fiind o separare a fi-?^elor fără a li se micşora lungimea şi re-Aj??tenţa. I. se pune în condiţiuni de a se Mesyolta pe tulpină diferite microorganisme, SI3*! acolo găsesc un mediu prielnic, provo- când distrugerea cimentului şi eliberarea fibrei textile. Distrugerea cimentului se atribue acţiiu-nei bacteriei pe care învăţatul Stromer a numit-o Plectidium pectinovorum, iar Bei-jerink şi Von Dalden, o numesc Granulobac-ter pectinovorum. Această bacterie îndeplineşte rolul principal în topitul textilelor. Celelalte microorganisme nu lucrează direct la distrugerea cimentului fiindcă sunt aerobe, consumă oxigen din apă şi creiază astfel un mediu prielnic bacteriei principale. Urmează apoi fermentarea pectică după care se produce disocierea fibrelor. In cultura mică, topitul se face în aer liber, la rouă sau în apă, iar în industrie se fiace în bazine cu apă sau cu vapori de iapă. Topitul la rouă în aer liber se face întin-zând tulpinele pe pajişte cu iarbă sau pe mirişte, întorcând tulpinele când pe o parte, când pe alta şi lăsându-le expuse la rouă şi l)a ploaie mai mult timp, cam 3-5 chiar 6 săptămâni, până ce lemnul se fărâmă iar firele se desprind şi se destramă. Dacă timpul este bun şi lucrarea se face cu grijă, se poiaite obţine un fuior de calitate comună. Când timpul este ploios şi umed, i. poate prinde ciuperci, firul se înegreşte şi pierde din calitate. Acest fel de topire este lesnicios, se potriveşte mai bine în localităţile cu aer umed. Se obişnueşte în regiunile de deal şi la munte unde lipseşte apa şi numja în mica proprietate. Topirea în apa se face aşezând tulpinele în apa curgătoare sau stătătoare, care să nu fie prea rece, să fie curată, dulce, fără calcar sau fier. Apele folosite la pescuit sau la adăpatul vitelor, nu pot fi utilizate la topitul inului, căci prin fermentarea inului apa capătă un miros particular şi devine otrăvitoare. Topitul cel mai recomandabil se face în bazinuri, în care aducerea şi scurgerea apei se poate face după voe. La topit, i. nu se aşează niciodată culcat, numai în picioare, astfel ca mănUnchiurile să stea cu vârfurile în sus. Numai aşa se topeşte în mod uniform în toată lungimea tulpinei. Tulpina se topeşte mai uşor către rădăcină; aşezând i. în picioare, vârful stă în apa de deasupra, care este mai oaldă de cât cea delta fund şi astfel topirea este uniformă pe toată lungimea tulpinei. Cu cât apa este mai caldă, cu atât topitul se face mai repede şi variind între 8-14-20 zile. I. se scoate din topitoare atunci când se pot desprinde uşor depe tuipiniă, fâşii de fire de 30-50 cm. lungime fără să se rupă. Dacă i. stă prea mult în apă, atunci firul se poate strica, se înegreşte şi se rupe uşor. D.upă ce se scoate din bazin, i. se spailă şi se clăteşte bine în apă curată, apoi se întinde la uscat Ia soare pe iarbă. IN 174 Topitul în apă caldă sau în vapori de apă. Este cea mai convenabilă metodă însă niu se poate face decât în industria mare sau în cazul când intervine puterea asociaţiilor de cultivatori, întemeiate pe baze cooperatiste. Problema topitului este cea mai importantă, atât în ce priveşte calitatea cât şi randamentul fibrelor obţinute. Federaţia naţională cooperatistă pentru industrializarea textilelor, înfiinţată în scopul de a extinde cultura inului şi a cânepei în România ia înfiinţat o topitorie sistematică pentru in la Feteşti în jud. Ialomiţa, achiziţionând pentru aceasta un utilaj compus din cele mai moderne maşini din streinătate. Fabrica de topit şi prelucrat i. dela Feteşti a fost ajmenajată cu utilajul necesar industrializărei a circa 50 vagoane fuior anual. In Germania topitul sistematizat al inului se face în bazine de 3X4 m. şi adânci de 1,50 m. în care se pune apă de fântână sau din râu încălzită cu abur deîa cazan. Drept combustibil se utilizează resturile lemnoase ce rezultă dela meliţatul paelor de i., sau praf de cărbuni. Temperatura apei se ridică după nevoe dela 26-30°. In timp de 3-5 zile inul este topit, adică se distruge materia cleioasă, prin fermentaţiunea ce ia naştere sub acţiunea bacteriilor naturale din bazine, fără alt adaius de microorganisme streine. Se dă toată atenţiunea temperaturii lapei iar timpul necesar topitului nu trebue să depăşească limitele perttru ca fibra să nu se ardă. Această lucrare se execută sub privegherea specialiştilor experimentaţi cu topitul sistematizat. întrucât topitorile lucrează tot anul, acestea sunt utilate cu uscătorii speciale, cu aer încălzit, dela cazanul cu aburi. In timp de o oră, până la o oră jumătate, i. topit, adus din bazine, se usucă. Legăturile de i. topit, astfel uscate, nu pot fi imediia\t meliţate, ele se pun în încăperi cu aer rece, ca să se frăgezească, 2. Procedeele chimice. Topirea inului prin ajutorul apei calde cu adaus de substanţe chimice - acid sulfuric,, carbonat de sodiu, etc. Sunt mai multe metode de tratament pe această cale dintre care cităm cia informaţie Metoda lui Baur, care constă în faptul că asupra inului lucrează acidul siulfuric diluat la 0,5%. Se dă drumul acidului sulfuric cald peste in şi aipoi se ridică temperatura la 90°. Sub influenţa acidului cimentul cleios care leagă» fibrele este dislocat. După ce şi-a terminat rolul, acidul sulfuric este scos afară şi inul se tratează au o soluţie alcalină de carbonat de sodiu, pentru a se neutraliza resturile de acid rămas. Apoi inul se spală cu apă caldă şi se usucă. Când vremea este uimedă, pentru a uşura bătutul, e bine să uscam inul în cuptorul de pâine în- călzindu-1 la 30° timp de 24 ore. Procedeul mecanico-chimic al lui Geiss dă o fibră mai tare şi mai elastică decât prin topitul microbiologic. Durata operaţiei este de două ore şi rezultatul sunt fibre gata de filat, mai bune decât ale bumbacului. După topit snopii se usucă bine 1a soare, se strâng şi se depozitează pentru meliţat. Fabricile dispun de remize din cărămidă sau de lemn pentru depozitat snopii verzi cumpăraţi dela cultivatorii din regiunile preferate. O mare grijă au fabricile din Occident pentru purificarea ¡apei din basinele de topit, înainte 'ca ele să. fie lăsate în râuri, spre a nu se ucide peştii. b. - Bătutul şi meliţatul. Bătutul se face după ce s’a uscat bine i. şi iare de scop de a frânge şi a îndepărta părţile lemnoase, de a sfărâma lemnul paiului în vederea cură-ţirei fuiorului. I. se bate cu maiul zimţuit care a servit şi la sepjararea seminţei. Bătutul se consideră terminat, atunci când s’a frânt, când s’a sdrobit lemnul. In unele părţi ale ţării, bătutul se face cu meliţokil, asemănător meliţei, cu deosebire că are iimba mai groasă. In fabricile de fuior bătutul se face cu maşini anume construite, care rup şi turtesc paele dar nu vatămă fibrele. Se obţin asemenea rezultate cu maşina Stewart, care scutură paele de i. aşezate în poziţie verticală-. ■Prin meliţare se înlătură piartea lemnoasă formată din bucăţi mici de tulpina.', de culoare albă - puzderia - oare este amestecată cu fibrele; într’un cuvânt se desparte puzderia depe fuior. Se face fie cu meliţa de mână, fie mecanic, prin ajutorul maşinii de meliţat, recomandabilă marca Ettrich-iun fel de sdrobitoare-vânturătoare, - cu condiţia ca i. topit să fie svântat în uscătorii speciale cu aer încălzit, apoi frăgezit la aer rece. A- ceastâ maşină lucrează economicos, cu minimum de pierderi. Maşina Ettrich, zisă turbină servită de 4-5 persoane şi pusă în mişcare de o forţă motrice de circa 15-20 H. P. poate produce 600-700 kgr. fuior in în 8 ore de lucru. Prezintă marele avantaj de a nu lăsa mai de loc câlţi (aşa cum se întâmplă cu meliţa obişnuită, producând un fuior omogen, de calitate superioară acelui obţinut cu meliţa de mână. O asemenea miaşină, tip mare, coistă circa 800.000 lei loco-fabrică, în Germania, In ţara noastră, până acum, pretutindeni se meliţează inul cu meliţa de mână, o sculă compusă din două fălci de lemn tare, despărţite printr’un gol între ele. Prin ajutorul unui mâner, lucrătorul poartă un fel de cuţit de lemn numit limbă, care intră în gol. Această limbă este prinsă la celălalt capăt între două scân-durele cu un cui de lemn. Prin loviturile limbei pe fălcile meliţei, puzderia cade jos, iar fibrele rămân curăţite eliberând fuiorul. 1.75 IN c. - Darăcitul, pieptănatul, periatul. Oricât de bine s’ar face meliţatul, prin această operaţie nu se înlătură toată puzderia. Pentru acest motiv, fuiorul curăţit în cea mai mare parte de sfărămiturile leimnoase se dărăce te, adică prin dărăcit se îndepărtează părţile netrebuincioase. Daracul - v. ac. - constă dintr’o scândură cam de 1 m. înălţime, cu o scobitură dreptunghiulară în partea de sus, de vre-o 8 cm. lărgime. Buza de jos a acestei tăeturi, este ascuţită. Pe suprafaţa orizontală a daracului - sistem belgian - sunt fixate două beţe, către cele două unghiuri drepte din partea opusă scobiturii scândurii aşezată în picioare drept în mijlocul mesei. Pe cele două beţe se întinde o sfoară sau curea lângă care se află plasat lucrătorul care ia un mănunchiu de j., îl freacă în mână, şi îl pune în scobituira scândurii, cu stânga ţinându-1 de vârf. In mâna dreaptă, lucrătorul, are un cuţit special pentru dărăcit din lemn de nuc, cu care imănunchiul se bate mereu. La început» loviturile cuţitului sjunt mai mult de frecare şi alunec/are dealungul scândurii. Părţile măn un chilului mai pline de puzderie, se bat mlai mult. Cureaua întinsă între cele două beţe, fereşte lucrătorul de lo/iturile cuţitului. Mănunchiul se scutură neîntrerupt, apoi se întoarce pe partea de jos şi dinăuntru, întărindu-se loviturile cuţitului. După ce mănunchiul de i. s’a curăţat şi meliţat îndeajuns se întoarce pe dos şi se pune la o parte. Apoi se dărăceşte la fel cu al doilea mănunchiu, care împreună cu cei dintâi, se bate din nou cu un cuţit mai subţire, cu grija de «a lovi numai porţile aspre. Dacă topitul şi bătutul s’au făcut în bune condiţiuni, fie chiar numai cu maiul, atunci dărăcitul ţine loc şi de meliţat. Aşa se faice în Belgia. Pentru ia se obţine un fuior bine curăţit de puzderie, după dărăcit inul se piaptănă cu piepteni mari de lemn sau se trece prin raghilă, apoi se perie. Raghila este un fel de pieptene cu dinţi de fier lungi de 10-12. cm. prin care se trece fuiorul în scop de a se cuaăţa de resturile de puzderie şi de câlţi, de fire prea scurte, material mai inferior întrebuinţat în gospodărie pentru ţesături mai groase, saci, ţohiri, cergi, feţe de . mlasă, şervete/. Se întrebuinţează la umplutul perinelor, la ştersul maşinelor, etc. Pentrn a i se da lustru şi moliciune fuiorului, adică pentru a se obţine fuior de călit. 1 se netezeşte cu o perie aspră de porc; fibrele scurte şi încâlcite for*? mează câlţii, Firele mai lungi din pieptene se smulg şi formează adevăraţii 'câlţi ce sunt buni de tors, din care rezultă o pânză tot iaşa de bună ca şi cea din fuior, numai că nu duirează mult. Câlţii rezultaţi dela vârful fuiorului nu se întrebuinţează, ci nu mai cei dela rădăcina fuiorului. După periere fuiorul apare uscaft; fără fire de puzderie; caerul astfel formiat este gata pentru tors. I. bine lucrat are culoarea albă, gălbue sau puţin gris-albăstrui, este lucios, moale şi fin; i. oare a fost ţinut prea mult la topit este brun, cel netopit este verziui. Fiii oarele gata de tors se răsucesc, se înoadă la vârf şi se păstrează îin legături câte 20-50 la un loc, totodată se asortează şi vârf la vârf în pachete a câte 2-3 kgr. - snopi, chite - legate strâns către vârf. In această stare chitele oferite spre vânzare se pot cerceta mai lesne căci fineţea vârfurilor este un indiciu preţios cu privire la calitatea fuiorului. Producţiunea inului în ţara noastră, dela an la an, este foarte neregulată. După uscare şi batere, adică după sepa-rareia măciuliilor cu sămânţă, rămâne circa Í 500-3500 kgr. pae de i. netopit la ha. La topirea în rouă se pierde pânâ la ... 25% »> «* »> apă rece ,, ,, ,, . . 35% *> ,» >, ,, caldă ,. ,, . 24% I. topit mai pierde: Prin bătae şi melitat.................... 50—55% ,, dărăcit încă............................... 20—30% astfel din i. topit rezultă 15-25% fuior ne-pieiplămat. Din acesta, prin piep3. Prelucrarea: Topit, bătut, meliţat, pieptă. 3820 Total cheltuieli . . . 5080 •c) Producţia brută 2000—2500 kgr. Rămâne în mijlociu in fuior - pieptănat - 250 kgr. ă 40 lei........... 10000 căiţi de in 200 kgr. ă 15 lei.............. 3000 Val. seminţe recoltate 300 kgr. â 6 lei 1080 Totalul încasărilor . . . 14800 încasări............................ 14800 Cheltueli........................... 5080 Rentabilitatea unui ha. de in.................. 9720 Rezultă ; Din care se mai scade arenda pământului $i dobânda capitalului învestit, circa 920 lei, ar rezulta un venit curat de 9.000 lei la hectar. In anii secetoşi, venitul curat se diminuează ou mult; procentul de fibre este variabil în funcţie de uniformitatea ploilor căzute în perioada de vegetaţie. d. - Toarcerea - v. ac. - Tortul de in se pre-ţueşte după grosimea firului. El se sortează după numere care corespund unor anumite grosimi de fir. In comerţul internaţional se dă toitului de i. numere dela 1-300, după metoda engleză, în sculuri de 300 yarzi pe fund englez. Firul cel mai gros are No. 1 şi merge până la No. 30. Se întrebuinţează la pânzeturi de olandă. Pentru olandă mai fină — batist se torc fire subţiri, până la 300, fire ce se întrebuinţează şi la dantele şi la linon. Greutatea comercială este fixată după un anumit procent de apă în baza căruia se cumpără şi se plăteşte. Umiditatea admisă firelor de in şi cânepă este •de 12 % apă. Bunătatea şi valoarea firului tors nu depinde numai de calitatea i. şi de reuşita topitului ci şi de modul îngrijit cum a fost pieptănat şi pariat fuiorul. , La tors se întrebuinţează fuiorul în toată lungimea lui aşa cum rezultă după periat sau se tae în 2-3 bucăţi. Când toarcem fuiorul tăiat, atunci această operaţie se face înainte de a fi trecut prin perie. Fuiorul tăiat se piaptănă şi se perie .mai uşor ca cel lung din care rezultă la pieptănat şi la pariat o cantitate mai mare de câlţi. Dacă se tae fuiorul în trei bucăţi, din partea de mijloc se obţine un tort de cea mai bună calitate. Fibrele dela rădăcină sunt mai late şi mai greu de curăţit, cele dela vârfuri prezintă noduri pe locul fostelor ramificaţii ale tul-pinei, acestea formează un tort mai gros, de calitate inferioară. I. tors dintr’un fuior întreg dă un tort, a cărui grosime este clasată Ia No. 40. Dacă se tae în trei, cum am vorbit mai sus, se obţine: pentru partea dela rădăcină un tort No. 25 — 30 t, ,, ,, vârf ,, ,, No. 40 ,, ,, ,, mijloc ,, ,, No. 60 — 80 Fuiorul se toarce separat sau se amestecă vârfurile cu tortul dela rădăcină, obţinân-du-se astfel un fuior intermediar, să zicem No. 40 de calitate oarecum ameliorată. I. produs în ţară este tors mai mu!t în industria casnică de către sătencile noastre. In fabricile din ţară, nu se poate toarce fire mai fine peste No. 6, ştiut fiind că pentru cămaşa ţărănească ordinară este nevoe de No. 6 englezesc. Avem în ţară un mare număr de fabrici, filaturi şi ţesătorii însă acestea se ocupă numai cu prelucratul bumbacului şi a textilelor coloniale - iuta, ramia -ignorând cu desăvârşire prelucrarea textilelor noastre naţionale. Unul din marile neajunsuri ale întrebuin-ţărei i. şi cânepei în industria noastră textilă este marea pierdere de 30-40% câlţi, rezultaţi din toate operaţiunile. Datorită in-venţiiunei maşinei de meliţat, care prezintă marele avantaj de a nu lăsa câlţi mai deloc, producând un fuior omogen, de calitate superioară, cum şi perfecţionării maşinelor de filatură şi de tors, câlţii formează un material tot aşa de preţios ca şi fibra de lungime normală. Ei pot fi torşi de aceleaşi maşini, obţinându-se fire tot aşa de fine. care se pofc utiliza atât pentru pânzeturi, benzi de in, cât pentru sfori de legat de toate grosimele. In gospfodăria noastră sătească. torsul icului se face ca şi acum o sută de ani în urmă, când nu eita încă inventată maşina de tors, care în majoritatea locurilor a rămas încă necunoscută. De atunci până aaum aceste maşini s au îmbunătăţit până la perfecţionare cu un randament din ce în ce mai mărit, producând fire foarte subţiri, totuşi firele fine destinate ţesăturilor de linon şi batist sunt filate manual. In ţările funde cultura i. nu ocupă o poziţie pe planul întâi, acolo unde i. se cultivă numai uentru nevoile gospodăriei, torsul se face numai cu mâna, adică ciu furca clasica, cunoscută la români din cele mai vechi timpuri, cu roata, etc. - v. toarcere. După tors urmează depanarea in scop de a se depune tortul în jfurubiţe şi în sculuri, care după înălbire se dau în comerţ. De-pănarea se face cu răşchitorul, care este un băţ drept şi rotund, lung de 2,20 cm. şi gros de 3-5 cm. La capătul de sus, sfârşeşte cu o icrăcană, iar la celălalt se fixează coarnele pe care se deapănă firul trecut pirin crăcană, când 1a dreapta, când la stânga răşchitorului. In comerţ, firele depănate se găsesc în pachete, care conţin câte o sută de sculuri a câte 12 jurubiţe fiecare, preţul fiind socotit pe pachetul întreg. e. - Inălbirea tortului. Obişnuit înălbi-rea se faice înainte de ţesut. Este o operaţie deosebită şi are de scop curăţirea firelor de orice materii streine, care rezistă la spălatul obişnuit. Inălbirea se faoe cu ajiutorul diferitelor chimicale. Cele mai întrebuinţate procedee sunt prin: clorura de calciu sau prin ajutorul bioxidului de sulf, care se produce pirin arderea pucioasei în nişte oale obişnuite, metodă obişnuită din timpuri foarte vechi. Inălbirea uzuală, în ţara noastră, se face prin ajutorul unor mijloace mai primitive. Bunăoară, se iau sculurile si se piun la muiat într’un hârdău cu cercuri de lemn spre a fi fterite de rugină. Peste soulurile din ciubăr se toarnă leşie de cenuşă. Leşia trebue să fie puţin căldicică aşa cum este apa în timpul căldurilor de vară. Sculurile se ţin în această leşie cam I 2 oxe. După aceasta sculurile se clătesc în leşie, se scot din ciubăr, se întind bine şi se pun din nou în ciubăr, de astădată căutâr/d a le resfira cât mai bine. Dtipă ce s’au pus 2-3 sculuri, se pun puţine piaie de ovăz, fără iarbă, că»oi iarba colorează totul în verde şi apoi alt rând de sculuri, alt rând de pae şi tot aşa până Se umple ciubărul. Se acoperă apoi ciubărul deasupra cu o bucată de pânză de cânepă sau i., peste care se pune cenuşă şi se toarnă încetul cu încetul, apă p\uţin căldicică, până ce se umple ciubărul. Apa din ciubăr - leşda - se scurge pe partea din jos a acestuia şi se pune din nou la încălzit în cazan. De astădaită apa se încălzeşte mai tare ca la început si sie toarnă iară în ciu* peste cenuşă. Leşia se scurge din nou din ciubăr pentru a se încălzi şi se urmează ~aşa de 3-4 ori. Dup!’ă aceasta se lasă scu- ♦ Ihxrile în ciubăr fără apă, timp de 12 ore, apoi se clătesc de 3-4 ori în apă rece, până ce ^apa iese curată. Dacă după aceste opje-raţiuni tortul din sculuri nu sa îinălbit, se repetă din nou operaţiunea cu apă căldi-cică ca la început aşa 'cum am arătat mai sus. De astădată printre sculuri nu se mai p)un paie, ci cârpe c,uraite din pânză de cânepă sau i. După ce tortul s’a înălbit, sculurile se scot din ciubăr, se întind bine şi se pun la uscat, pe frânghie afară dacă tim-plul este frumos, sau în podul casei, pe timp neprielnic. Ţesutul. - Firele sau torturile de i. se ţes cu războaie - v. ac. - de mână* sau mecanice. Pânzeturile de in sunt fine, tari cu puţin luciu, cu ţesătura deasă. Cele mai fine se ajcHuc din Belgia, Olanda, Franţa şi Anglia. Sunt cunoscute din antichitate. In mumiile descoperite pe valea regilor în Egipt s’au găsit ţesături de i. care datează de mii de ani. Din i. se face aţă, cordele, pânzeturi fine, dantele de Bruxelles, Olanda, Valen-ciens, Alengon, Veneţia, etc. Ţesăturile de i. cadrilate sau cu desenuri mai ordinare se cunosc suib numele de dril de saci, se confecţionează saltele, pantaloni, albituri de masă, ştergare, (etc. Firele de i. obţinute în ţară sunt întrebate şi la export. Adeseori Belgia bunăoară ne cere pânză de i. groasă şi subţire ţărănească. Valoarea pânzei depinde de fineţea ei, de egalitatea şj albeaţa firelor. Albirea i. se face cu leşii ca la cânepă şi bumbac. Trebue să se ţină seamă că i. e mai puţin rezistent decât bum-bacul, la alcalinitate; de aceia în tratamentele alcaline nu se întrebuinţează decât carbonat ui de sodiu iar nu sodă caustică. Cea mai fină şi mai bună pânză de in este cea olandeză. Dintre toate ţările, Rusia produce cel mai mult in. înainte de războiu producea mai mult de 3 milioane cântare metrice. Cele mai multe torcătorii de in din Europa îşi adiu/ceau materia brută din Rusia. In prezent această ţară e pe punctul de a cuceri iarăşi piaţa mondială a inului. Ţesături comercale de i. - v. ţesături. Cre-tonul de i. e o ţesătură ce seamănă cu cre-tonul de bţimbac. Damascul e o ţesătură de in ce tse întrebuinţează pentru şervete de masă; de aceia se ţese în bucăţi potrivite cu margini şi împodobite ciu colţuri. Se fâc şi desenuri artistice, arabescuri, flori, figuri, care sunt f ornate pe faţă pe un fond în formă de atlas lucios, prin firele de bătă-Uură lăsate mai mari. Batistul e pânza cea mai fină, semitransparentă şi totuşi des ţesută. Pânza de pictură este tot din i. Olanda e pânza cea mai fină pentru rufărie de corp şi de pat. Dantelurile de i. ce se fac, fie cu mâna sau maşini speciale, sunt neîntrecut de fine,- mult superioare celor de bumbac. Pânzeturile de i. nu se vopsesc ci se lasă în culoarea lor naturală. înainte de război se importau în România, anual, între 20- 30.000 kgr. diferite ţesături de in. D. I. Gav. NĂLBIRE-ÎNCASTELL’RĂ 178 INĂLBIRE. - Tehn. - Acţiunea de a înâlbi. In mod cu totul general sub acest nume se înţelege totalitatea operaţiunilor ce au de scop distrugerea materiilor colorante conţinute în fibrele iau ţesuturile animale sa|u vegetale. Astfel, pasta celulozică din care se fabrică hârtia trebue, îin prealabil, înălbită. Pentru aceasta se utilizează unele substanţe adecvate, cari variază deila caz la caz. - v. in. Ov. Pop. INANIŢIE. - Fiziol. - Slăbiciune cauzajtă prin lipsă de nutriment, prin nemistuirea a-limentelor, sau boale de stomac. Individul gras rezistă mai mult i., grăsimea corpului său putând hrăni mai îndelung com-bustiunile organice, din care cauză la moartea lui se şi constată că a pierdut mai mult din greutate decât proporţia cunoscută egală cu 4/10. In timpul 1. senzaţiile predominatoare sunt foamea şi setea, provocate prin arderile interne. Setea - în special - este mai greu de suportat. S’a observat între altele, că un animal căruia i s’a dat să bea în timpul inaniţiei lui, a putut suferi mai mult timp de această lipsă de nutriţie. Starea mintală e din cele mai particulare şi sfârşeşte prin a lua o formă morbidă, patologică, caracterizată prin imptul&Wu accentuate. I. este o metodă întrebuinţată în zootehnie pentru stabilirea bilanţului nutritiv. INARIŢĂ. - Bot. - Najas minor MI sau N. marina L. Plante acuatice submerse, cu frunze opuse, liniare sau filiforme, depărtat dinţate. Cufundate în lacuri şi mlaştini. C. C. Georg. - Zool. - Sin. - Fringilla linaria - pasăre cântătoare din Ord. Păsărele, subordin Conirostrae, fam. Fringilidelor, colorată de spate brun-ru-giniu cu pete negre lun-găreţe, iar pe poale albă. Bărbaţii împodobiţi cu pene carmin-roşie-tice pe piept, zăteala şi gâtul negrii, creştetul carmin-roşu, falca superioară albăstrie şi cea inferioară gălbinie. Lungimea totală 13 cm. E o pasăre ce tră-eşte prin regiunile nordice, iarna însă se scoboară mai spre sud, unde stă până în Februarie, se hrăneşte cu tot felul de seminţe mai ales cu cele de cânepă şi in. INÂRIŢ VERDE^ - Zool. - Dryospira sau Pyrrula serinus pasăre cântătoare din fam. Fringilidae pe «pate verde gălbinie cu pete negre lungăreţe, pe poale, la baza cozii şi pe frunte e auriu galbenă, plutitoarele din aripi şi cârmacele din coadă sunt brune negrii iar picioarele sunt de culoare gălbui-roseatâ. Dela începutul primăverii până Fig. 301. — INARITA. Fringilla linaria. toamna târziu trăieşte prin grădini nutrin-du-se cu seminţe şi insecte. INCARNAT. “ Bot. - Var de trifoiu -v. ac. INCASTELURĂ. - Med. Vet. - încleştarea călcâilor. - Strâmptarea generală sau parţială a copitei şi atrofierea părţilor vii, de sub unghie. Boală specială a calului, atingând mai ales picioarele dinainte, î. poate interesa întreaga copită - i. adevărată, totală sau numai o parte a copitei, atingând ambele călcâie sau nlumai unul - i. falşe, parţială. 'Cauzele sunt: a. - cauze patologice, i. fiind simptomatică unor leziuni a regiunilor posterioare ale", copitei, patogenia ei confun-dându-se cu aceea a osteitei - osteitismul l|ui Joly, seime, bleimă, artrita noviculară; b. - Fig. 302. — COPITA INCASTELATĂ A - parţial; B - total. Cauze de ordin fizico-jnecanic, defect de funcţionare a copitei, defect de sprijin al furcuţei, inacţiune forjată, o leziune dureroasă a piciorului cu suprimarea sprijinului şi mai ales potcovitul defectos, ce reduce sau suprimă sprijinul furcuţei - tăierea prea exagerată a maelei, potcovitul cu cauciucuri tari, sau orice cauză ce împiedică funcţiunea furcuţei determinând cu timpul atrofierea ei c. - Cauze predispozante, rasa: mai frecventă la calul arab, românesc, la măgar, la catâr; serviciul: pe stradele pavate, pe şoselele tari, pietruite prost; climatul: alternativele de secetă prelungită şi umiditate de scurtă durată, ce usucă unghia şi contribuie la alterarea cornului. Lipsa de îngrijire a copitei: potcovitul întârziat, prost făcut, necurăţirea, neungerea copitei şi orice neglijenţă ce ar contribui la uscarea cornului. Simptome. - a. - Locale: strâmptarea generală sau parţiiaflă a copitei bolnave. Talpa se arată scobită, foarte concavă, cu futfcuţa mică, atrofiată, nemai sprijinându-se pe pă-mâjnt, cu lacuna mediană aproape neexis-tândă şi conţinând un lichid sero - purulent ceriiuişiu - negricios, urât mirositor. 'Călcâile sunt înalte, încleştate, iar peretele este siub-ţire şi cercuit. Oâmd un singur călcâi este INCASTELURĂ încastelat, atunci cel sănătos îmcalecă pe cel bolnav care este cald, sensibil, arătând o durere vie la strânsul în cleşte. b. - funcţionale: calul are mersul jenat, merge cusut, apoi chiar schioaipătă de piciorul bolnav, care în repaos, este dus înaintea liniei de aplomb: calul „pontează“. Dacă ambele picioare dinainte sunt atinse, atunci calul ,»pontează“ alternativ, când cu un picior când cu altul sau stă campat. Mersul este scurtat, ezitant, spata pare înţepenită ca li- Figr. 303. — COPITA INCASTELATA preparată spiecial şi potcovită cu fer special, în semi-lună. pită de corp; caliuj se împedică des, ori se coseşte, sau poate cădea. Durerea, deci şchio-pătura, este mai însemnată la eşirea din grajd, sau după oarecare repaos, micşorân-du-se sau putând să dispară după lucru. Gravitatea incastelurei se judecă după vechimea si gradul ei - incomplectă... complectă -. c. - complicaţiuni: artrita, bleima, seim a, buletura, tendinita, sinoyita. Tratament. Preventiv: îngrijirea copitei, potcovitul raţional, curăţirea, fără micşorare a furcuţei. Nu se va lăsa calul vreme îndelungată la grajd, fără ca să i se cureţe Fig. 304. — FURCUTĂ DE CAUCIUC. unghia, fără ca să i se dea oarecare exer-ciciu sau să se oblige Ia oarecare «mişcare, afară din grajd, la câmp. Se vor unge regulat copitele ou o unsoare bună de copite * nu cu păcură compusă dintr*un amestec în părţi egale de seu, şi gudron, adăugându-se vara şi ceară. Se recomandă Pedoleul, o unsoare ştiinţific preparată, ca să întreţie unghia şi să favorizeze elasticitatea cornului, împedicându-i uscăciunea. Curativ: dacă nu există şchiopătură şi furcuţa este încă bună, se va rectifica aplombul calului, se va curăţi unghia în planul furcuţei, apli-cându-se o potcoavă după conformaţia co-pitei-potcoaivă în semilună cu călcâiele subţiate, care să oblige ca*ul să se lase cât mai Fig. 305. — POTCOAVĂ DILATATOARE Defays. mult în călcâie, contribuind la dilatarea lor. Dacă furcuţa este atrofiată, se va potcovi cu un fer cu punte sau cu traversă, sau cu furcuţă artificială de cauciuc moale - nu cu cauciucuri vechi de automobile potcoavă dilatatoare Defays. etc. Dacă există şchiopătură, atunci se va despotcovi calul, se va curăţi - aubţiind raţional cu reneta tot cornul ce apasă pe ţesuturile vii - bleimă “, aplicându-se calului băi calde uşor creoli-nate sau de floare de fân, urmate de ca-taplasme sau de antiflogistină - p. cai de lux -, făcându-se la nevoie renure - şanţuri -paralele decomprimante, înainte de a se tri-mete pentru câtva timp la câmp, în libertate Fig. 306. — RENURE - ŞANŢURI - DECOMPRIMANTE. sau muncă. Se va unge . copita zilnic cu o unsoare bună, tratânidu-se complicaţiile - sei-mă, bleimă, artrită, şi potcovindu-se imai târziu cu o ¡potcoavă specială-pentru î. numai după ce orice şchiopătură a dispărut. La nevoie, pentru activarea creşterei se va face o ÎNCHEGARE-ÎNCHIDEREA BĂLŢILOR 180 uşoară fricţiune cu vezicatoare pe coroana copitei bolnave. G. Rad. Cal. ÎNCHEGARE. - Sin. Coagulare - v. ac. -v. chiag. INGHiEIETOARE. - Bot. - Sideritis montana, mică plantă erbacee, lânos păroasă din fam. Labiatae, frunzele linear lanceolate; florile galbene, cu pete brune, dui miros urât sunt dispuse în verticiile de câte 6 flori, caliciul tubulos cu câte 5 dinţi spinoşi, corolLa mai sc/u'rtă decât caliciul, este bilabiată, cu buza superioară aproape plană, cea, inferioară trilobată, stamine 4, scurte. Creşte pe câmpuri nisipoase pe dealuri aride şi pietroase. Iunie-August. ÎNCHEIETURI. - Anat. - Toate părţile atât moi cât şi tari, prin care 2 sajui mai multe oase vecine se unesc între ele formează o articulaţie sau î. Fig. 307. — Schema unei articulaţii mobile. Orice articulaţie cuprinde trei categorii de elemente: a. - Suprafeţe osoase, numite siuprafeţe articulare. b. - Părţi moi interosoase situate între suprafeţele articulare. c. - Părţi moi situate în afara suprafeţelor osoase, care menţin, faţă în faţă extremităţile articulare ale oaselor. Scheletul uman OSuJJrjDti/ sudură d/ntre o jro/tij/ st o psr,eti/ osu/ pw/eti/ st/durj mtre opan'eiet st o oec/pit»/ Fig. 308. —■ ÎNCHEIETURĂ FIXĂ: fata superioară a craniului ou suturile respective. prezintă numeroase articulaţii care diferă după importanţa şi rolul muşchilor ce trebuie să le execute ofaisele. Astfel sunt articulaţii mobile, mai complicate, când oasele trebuie să execute mişcări variate şi rapide, ex. la niveilul membrelor; suprafeţele articulare sunt largi şi 'acoperite pe toată întinderea lor de un strat de car-tilagiu, solid şi elastic, pentru a evita loviturile şi frecăturile; numit cartilagiu articular. Suprafeţele articulare sunt uneori mărite prin discuri, numite fibro-cartilagii interarti-culare, care în acelaş timp apără şi ele suprafeţele articulare de frecături şi lovituri. Legăturile oaselor - ligamentele - sunt solide şi fibroase. Ligamentele sunt dispuse în jurul extremităţilor osoase, circumscriind o adevărată cavitate, scăldată de un lichid uleios, curgător ca albuşul de ou, niumit sinovie care favorizează mişcările. In cazul când oasele trebuie să asigure imobilitatea, articulaţiile sunt foarte simple. Astfel sunt cele dela cap, - suturile - unde cele două oase vecine sunt sepanate uneori de o me/mbrană conjunctivă, alteori de o substanţă cartiiaginoasă, fără ligamemte nici lichid sinoviial: articulaţiile fixe. M. Vr. ÎNCHIDEREA BĂLŢILOR. - Piscic. - Peştele începe a intna în bălţile din susul Dunării îndată ce încep a veni apele mari de primăvară; el intră atât din cauza turburelii apei cât şi mai cu seamă împins în această epocă de necesitatea de a-şi găsi Iodurile sale de reproducere, care sunt în baltă. El intră mai întâi prin gârle care deci în această epocă să fie bine curăţite şi apoi - dacă apa vine destul de mare, - el trece şi peste maluri. De îndată ce apele încep a scădea, tot materialul de închidere trebuie să fie pregătit şi transportat, pentru a aştepta gata la locurile unde se vor face închisorile. Când apele în scădere ajung la un ajnume nivel pe oare experienţa l-a arătat pentru fiecare baltă în parte, atunci se fac mai întâi gardurile transversale, cu care se închid gârlele care alimentează acea baltă. Scurt timp după închiderea gârlelor, când apele mai scad încă puţin, însă astfel ca să acopere încă destul de bine malurile, se face închiderea generală a bălţii, îngrădind-o de jur împrejur pe grindul malului Dunărei cu un gard continiuu zis pleter, caire închide orice depresiune cât de mică prin care ar putea scăpa peştele. Oricât de mare ar fi suprafaţa unei bălţi - siau a unui complex de bălţi care la un loc formează o unitate, închiderea aceasta cu pleter trebuie să se facă deodată şi în cel mai scurt timp; astfel de ex.: la bălţile domeniului Brăilei, în anii de ape mari, închide reia se face pe o lungime de aproape 62 Km., şi se isprăveşte în cel mult 10 până la 12 ore de lucru. Alegerea momenitulllui pentru închiderea bălţilor este de cea mai mare importanţă: cine închide prea devreme pierde o mare parte din peşte care nu a apucat încă a intra; cine închide preia târziu, riscă să soape tot 181 ÎNCHINĂTOR MIC peştele - sau o mare parte din el - care poate fugi într’o noapte. Cine închide cu ape prea mari, riscă să rupă peştele garduil sau să-i fugă pe deasupra lui şi care lasă să scadă apa prea mult, riscă să nu mai găsească nimic în baltă. Deci pentru alegerea momentului nu se poate stabili reguli căci acestea depind prea mult de condiţiunile locale hidrografice, de cons- tituţiunea fiecărei bălţi şi gârle efcc.; fiecare proprietar de baltă însă trebuie să cunoască câteva norme generale, scoase din experienţele îndelungate de care să se conducă şi anume: a. - Să nu închidă cu ape prea marii, decât atunci când disipune de un material de închidere suficient pentru ia înconjura toată întinderea bălţii, şi pemtijui a face pleterul atât de înalt ai atât de solid, ca să fie în stare să reziste peştelui, şi în special crapului - care-1 poiate rupe cu uşurinţă. b. - Să nu îjnchidă ciui ape prea mici, chiar dacă e târziu, decât atunci când, studiind datele asupra undei ce vine din susiul Dunărei, vede că nu mai poate spera Ia o nouă viitură. c. - Să observe necontenit cârdurile de peşte intrate în baltă, spre a vedea dacă a intrat suficient, şi numai atunci când se via convinge că nu mai e speranţă să intre şi alt peşte, să închidă. d. - Să observe în baltă bătaia Somnului, şi dacă acesta a început a-şi lepăda icrele, să închidă cu orice ape, căci Somnul este cel dintâi peşte mare caire părăseşte baltai îndată ce şi-a isprăvit clocirea icrelor sale. e. - Dacă vine apa tulbastfel s’a îmbinat precocitatea porcului chinezesc cu rezistenţa, calitatea cărnii 185 ÎNCRUCIŞARE si a grăsimii porcului englezesc autohton, etc. Aceasta fiindcă însuşirile urmărite ertaiu dominante şi homozigote la ambii părinţi. Totuşi numeroasele cazuri de nereuşită au îndreptăţit pe Darwin să afirme că <3in îm-preKinarea prodiuşilor metişi nu se poate obţine nimic căci - chiar dacă ei ar avea caractere asemănătoare - urmaşii lor vor fi de 0 diversitate surprinzătoare când sunt împe-rechiaţi mai multe generaţii dearânduj. In practică se disting mai multe feluri de î. şi anume: I. de primă generaţie sau industrială; î. continuă, de substituţie sau de absorbţie; î. alternativă; î. de reîntoarcere. I. de primă generaţie sau industriala. Pro-cedeiul consistă î/n folosirea masculilor de rasă perfecţionată şi a femelelor: de rasă comiună, locală. Rezultă metişi - jumătate sânge - cu aptitudini mixte exploatate imediat - oarne, lapte, lână, pielicele, etc. dar care nu mai simt utilizaţi la reprod|uicţie. Operaţia se mărgineşte la o singură generaţie. Femelele pot aparţine unor rase comune, dar masculul treblue să aibă în cel mai înalt grad caractere şi aptitudini ameliorat o re bine definite. I. industriale sunt mult folosite de crescători. Sunt indicate pentru obţinerea animalelor de măcelărie - din toate speciile - prequm şi Ia păsări. Cu deosebit succes şi folos - aproape obligatoriu pentru producătorii de pielcele de miei - se poate aplica î. industrială a oilor ţurcane cu berbeci Karakul. Utilitatea î. de primă generaţie este evidentă: asigiuiră obţinerea metişilor fărâ a se strica puritatea raselor întrebuinţate şi evită inconvenientele şi dificultăţile metisajul’”* - v. ac, î. continua corespunde unor operaţiuni de î. .urmate la câteva generaţii succesive şi în niumăr suficient pentru a realiza absorbirea unei rase prin alta. Denumirea metişilor se face în aşa chip încât sa ofere iitdicaţii a-srupra progresului operaţiei. Se întrebuinţează numai masculii din rasa pură, absorbantă şi femele metise din generaţiile precedente. Presupunând că se urmăreşte absorbirea rasei ţurcane de către rasa Kara-kul, se va proceda în »modul următor: I. în prima generaţie: 5 KaraculX 0 ţur-metişi KaracuiXţurcană. "T I. în a doua generaţie: (5 KarakulX $ Ka-rakuîXţuroană dă metişi KaraoulXKamkuIX 1 urcană. , * treia generaţ,e: g KarakulX Q Kara- kulXKarakulXŢurcană dă metişi KarakulX KarakulXKarakulXTurcană ş. a. m. d. n ceiace priveşte proporţia sângelui, în prima generaţie metişii vor avea 1/2; în a oua 3/4; în a treia 7/8; în patra 15/16; fP01 31/32, 63/64, 127/128 * sânge etc. m teorie substituţia nu este niciodată absolut completă; totuşi după câteva generaţii - cam 5-6 încrucişări - se admite că »metişii aiu toate caracterele rasei absorbante şi destul de bine fixate încât atavismul nu se mai poate «manifesta. Prin această imetodă de ameliorare s’a obţinut merinosul Rambouillet, rezultând din î. continuă a berbecilor merinos importaţi din Spania cu oi autohtone din 'Centiuxl şi Sudul Franţei. La fel oaia noastră spancâ prin î. ¿merinosulluii cu ţigaia, etc. Adesea procedeul n,u se aplică decât la 2 sau 3 generaţii, obţinându-se animale de 3/4 sau 7/8 sânge. Exemp'lu ni-1 oferă calul anglo-arab, ghidranul, etc. preponderenţa uneia din rase fiind îndestulător marcată a-supra metişilor mai înainte de a se ajunge la absorbţia completă. î. alternanţă, mai puţin întrebuinţată, urmăreşte obţinerea de prodiuişi intermediari între cele două rase încrucişate şi având aptitudini »mixte. Este un procedeu bilateral spre deosebire de precedentu(l care este unilateral. Reproducătorul mascul întrebuinţat pentru monta femelelor metise este - pe rând, alternativ - la fiecare generaţie supusă încrucişării, când dintr’o rasă când din cealaltă. Se limitează astfel predominarea uneia din rase. Apar totouşi mai evidente însuşirile aceleia care a fiurnizat ultimul reproducător .mascul. 'Ca exemple se pot cita: rasa de găini Wyandotte provenind din încrucişare BrahmaXHamburg, câteva familii de oi DishleyX'Merinos, cai Anglo-Norunanzi, etc. î. de reîntoarcere se practică atunci când* în urma unei corciri continue neizbutite, se urmăreşte reîntoarcerea la rasele de origină. Se vor întrebuinţa - continuu - reproducători, masculi puri din rasa absorbită clare, la pornire, a furnizat femelele. Este deci tot o î. continuă. Oricare ar fi procedeul întrebuinţat î. are câteva consecinţe generale: măreşte prolificitatea, dă metişi ale căror însuşiri provin în proporţie variabilă dela ambele rase - ceiace, dealtfel, este un inconvenient, făcând rasele metise mai puţin omogene decât cele pure - provoacă apariţia unor caractere noi. Pentru a se obţine un maximum de rezultate zootechnice şi economice, naşele a* lese pentru î. trebiue >să aibă însuşiri care se pot combina uşor: culoare şi conformaţie corporală ap’ropiată, ariile - geografice de răspândire nu prea depărtate spre a nu stânjeni aclimatizarea, tipul primitiv de provenienţă - pe cât posibili - comun. Insfâiişit este necesar ca produşii să fie supuşi unui regim de creştere, alimentaţie şi higienă raţional, în condiţiuni cât mai similare a-celora trebuincioase rasei ¡mai pretenţioase. Deasemeni., înainte de a se recurge la î. ca metodă de ameliorare - să se ţină seaima că ea este aleatorie, că implică procurarea INCUBAŢIE 186 de reproducători - mai totdeauna - costisitori, că presupune cunoaşterea desăvârşită a condiţ^unilor locale $i — prin urmare — nu este recomandabilă decât atunci când selecţiunea raselor indigene nu se poate face cu succes. V. M. INCUBAŢIE. - Zool. - Totalitatea influenţelor care lucrează asupra oului fecundat pentru a desvolta germenul sau embrionul. - Avic - I. poate fi nlaturală, artificială sau mixtă. Ea este naturală când desvolta-rea embrionară se face în afara oricărei intervenţii omeneşti, prin singura influenţă a feimelei, care a ouat sau a unei femele domestice căreia i se încredinţează duăle speciei sale; în fine în acest mod de incubaţie, omul nu intervine deloc sau intervine numai pentru a uşura îndeplinirea - săvâr- Fig. 315. — INCUBAŢIE. — A: ou de găină înaintea incubaţiei; B: în ziua Il-a; c: în a IV-a zi; d: în a V-a zi; E: în a VI-a zi; F: în a XlX-a zi. şirea - legilor naturii. Ex.: potârnichea care cloce:te în brazde-holde, găina cloceşte într’un coş, etc. I. este artificială când se efectuiază cu procedee cu totul subordonate iniţiativei omului, priri intermediul unor diferite aparate. Ex.: i. şi clocirea în maşini. In sfârşit i. se zice mixtă când se utilizează procedeul natural dar depărtându-se de o-biectul primordial: o curcă clocind ouă de găină, găina clocind ouă de raţă sau ouă de fasan. Durata norma’ă a î. sau timpul necesar evoluţiei fiziologice a embrionului rămâne a-celaş. El este de 21 de zile la găină, 1 7 zile la porumbei, 28 zile la bibilică şi curcă, 28-30 zile la diverse rase de raţe şi 30 zile la gâscă. Aceste perioade de i. pot să varieze cu 1-2-3 zile. I. naturală este ceia mai sitmplă şi cea mai uşoară pentrucă este în conformitate cu legile naturii. Ea este singura întrebuinţată pentru ouăle de porumbei, de bibilică şi de curcă. Pentru cele de găină şi de raţă se întrebuinţează împreiumă cu incubaţia artificială sau mixtă. Omul intervine la îndeplinirea condiţiunilor favorabile de clocire, - v. ac. - anume: Are grijă de căldura necesară, desvoltării embrion/ului, apoi are grije să-i dea alimente termogene adică producătoare de căldură în orgianism ca: porumb, ovăz boabe şi fărâmat, ovăz, etc. Higiena se asigură prin curăţenia şi aerisirea perfectă a localului sau cuiblujui. Găina: cloceşte în general bine, însă nu trebue să clocească în găinărie, ci trebue dusă întrWi loc anume (amenajat, liniştit, adică departe de mişcări şi sgomot, bine aerisit, cu temperatura mai mult sau mai puţin stabilă, şi uşor de supravegheat. Se îngrijeşte îndeosebi de distingerea paraziţilor, care determină de multe ori moartea păsăroi. Cuiburile pot fi făcute din cutii de lemn siau de răchită cu sau fără capac, dar se utilizează şi cuibul de metal, foarte higienic şi la adăpost de paraziţi. Pentru găinile neastâmpărate, sunt indicate cutii mai înalte, ou capac şi gaură pentru aerisire. Aceste cutii pot fi puse într’o magazie în plin aer. Cuiburile a|ii un aşternut de paie proaspete. Sunt aşezate la distanţă* unele de altele. In unii ani ploioşi, 'mortalitatea în coaje se dato-reşte umidităţii excesive ia solului. Pentru a înlătura acest neajjums se pune între fundul cuibului şi sol un strat de cenuşe, nisip «au orice alt corp care alre proprietatea de a absorbi umiditatea în exces. Iniaiinte de a pfUh ne găina pe ouă se încearcă câteva zille cu alte ouă care nu au valoare şi dacă* ea acceptă să stea i se pun seara ouăle care trebuiesc clocite. O găină de mărime mijlocie poate acoperi bine 12 ouă de câte 65 gr. Important este că ouăle să fie bine acoperite de găină. Zilnic, dimineaţa şi la prânz, sau după masă - însă la aceea? oră - trebue ridicată găina depe ouă* deoarece temperatura se ridică la maximum, şi deci trebuie să facă un repaus care durează 15-20 minute în care timp găina bea, mănâincă, se scaldă în cenuşe sau ciluiguleşte verdeaţă. In acest timp este bine să examinăm ouăle. Se scot cele sparte şi rău mirositoare, iar a şasea zi se elimină ouălele nefecundate. Raţa şi găsea au apucă Huni mai sălbatice decât găina şi foarte adesea trebue lăsate să clocească în locul pe care şi l’au ales ele. Raţa poate cloci 12-16 ouă şi gâscă 15-18. La porumbei singura pre caiuţi un e este supravegherea hranei şi curăţenia cuiburilor, care pot fi foarte repede năpădite de păduchi. Ei clocesc 1 sau 2 ouă, xjair trei; grija îor o aju atât femela, cât şi masculul. I. artificială. Clocirea artificială a ouăle-lor de găină este foarte avantajoasă în Octombrie şi la sfârşitul lui Mai. î. artificială necesită pentru a da rezultate satisfăcătoare, un număr de reguli şi precaiuiţiumi minuţioase. Aparatul care permite clocirea ouălelor se numeşte incubator sau clocitoare - v. ac. 187 ÎNCUERE-INDIA Pentnu a reuşi incubaţia artificială este necesar: a. - Să fie satisfăcute condiţiunile de căldură, aerisire şi higrometrie indispensabile desvoltării normiaile a embrionului. Temperatura favorabilă este de 40° pentru ouăle de găină, corcă şi bibilică şi 39° pentru cele de raţă şi gâscă. Această temperatură tre-bue menţinută pe cât posibil, stabilă în tot cursul incubaţiiumii, ea fiind indicată de un termometnui aşezat în etuvă la mijloc şi la nivelul mijlociu ia! părţii superioare a ouăle-lor. Aeraţia trebue să fíe suficientă şi urni- altfel nu isbutesc să trăiască. Puii nou născuţi sunt duşi întâi la uscătorie şi apoi încredinţaţi crescătoriei - v. ac. Incubaţiunea .mixtă este aplicată la curcă, bibilică sau raţă, ale căror ouă sunt clocite de găină. - Med. - I. este timpul scurs, delia introducerea în organism al unui virus, venin, vaccin, germen patogen, etc. şi apariţia primelor simptome ale boalei, resp. ale reac-ţiumilor determinate. Toate maladiile au o perioadă de i.î pentru /unele, ea este de câteva ore, pentru altele de câteva zile. Fig. 316. — CASĂ ŢĂRĂNEASCĂ SUB COCOTIERI PE COASTA DIN MALABAR-INDIA. ditatea aerului, agent de compensaţie al lichidelor pierdute ,de ou, trebue să fie normală, excesul putând produce putrezirea, iar lipsa o evaporaţiiume foarte intensă, care va-tăimă desvoltarea embrionului. b. - O bună manipulare a ouălor; foarte important este a le mişca şi expune la aer liber. Mişcarea are ca efect evitarea alipirii între coaje şi embrion care produce moartea embrionului, iar expunerea la aer uşurează schimbările din interior şi activează într’un fel respiraţia. Unii pui, la sfârşitul clocirii, nu pot ieşi singuri din ouă ci au nevoie de ajiutor căci ÎNCUEIRE. - Med. Vet. - Sin. constipaţie -v. ac. INCUIETURĂ DE UD. - Med. Vet. - Sin. retenţie urinara - v. ac. ÎNCURCĂTURĂ DE MAŢE. - Med. Vet. -v. volvulus. INDEHISCENT. - Bot. - fruct i. - v. ac. INDEMNIZARE. - Econ. - Faptul de a in-demniza, a despăgubi de o pierdere, pagubă, a desdăuna de o daună; sumă dată despăgubire, desdăunare - v. daună. N. Ghiul. INDIA. - Imperiu, sub suveranitatea Angliei. Suprafaţa, circa 4.700.000 Kim. Populaţia circa 348.000.000 loc. 3/4 din popu- INDIA 188 laţie trăeste de pe urma agriculturii şi pescuitului. Pământul se lucrează într’un mod destul de primitiv. Cel cultivabil s’a împărţit foarte mult, prin sistemul moştenirilor şi subarendărilor, aşa că ţăranii sunt foarte săraci. Se disting în I., provincii administrate direct de Anglia şi un număr oarecare de state, puse sub protecţia sau deadreptul vasale ei. Cele dintâi au 46,4% pământ culti- vabil, din suprafaţa totală 50,6% din acest pământ este cultivat cu oereale. Peste 50.000.000 acri de teren, este irigat prin diferite sisteime: canaluri, bazinuri, puţuri, etc. Irigaţia aparţine Statului şi joacă un rol foarte important. In provincile administrate de englezi, «se cultivă, Imai ale®, orezul - Ben-galia şi Burma — care este alimentul principal al populaţiei. Suprafaţa totală cultivată cu orez este de 34 mii. ha. — 1937—38 — cu o producţie de 1 0 (milioane tone. Al doilea loc îl ocupă grâul, cu o suprafaţă de 13,6 mii. ha. şi cu o recoltă de 9.580.000 tone. Regiunea grâului este Pendscab, ----------- ţara cu cinci fluvii —. Alimentele cele mai de seamă ale poporului sunt meiul şi plan- tele leguminoase. Suprafaţa cultivată cu bumbac a fost, în anii 1936---------37 de 10,2 mii. ha. cu o recoltă de 5.340.000 tone, iar cea cultivată cu iută, de 1 mii. ha. cu o recoltă de 3.180.000 tone. Se mai cultivă cânepă, etc. Dintre plantele industriale, se cultivă : rapiţa, 2,1 mii. ha. susanul 2.2 şi trestie de zahăr 1,6 mii. ha. Cauciucul ocupă un loc principaL In ceeace priveşte fructele, nucile de ^ocos şi ceaiul, sunt cele mai de seamă. Ceaiul ocupa, în 1935* 334.000 ha., cu o producţie de 3,6 mii. quint. Ceaiul indian a luat locul, în cele mai multe cazuri, ceaiului chinezesc. Ca animale I. are: 2,4 mii. cai; 2,1 mii. măgari şi catâri; 169,5 mii. vite cornute şi zebre; 42,6 mii. oi; 51.2 mii. capre. 45.0 mii. bivoli şi 1.0 mii. cămile. In industria textilă sunt ocupaţi 600.000 lucrători. Tor-cătoriile şi ţesătoriile de bumbac şi iută, se găsesc, mai cu seamă la Bombay, iar ţesătoriile de iută, la Calcuta. Producţia firelor de bumbac a fost — 1926 — de 479.000 tone, iar aceia a ţesăturilor de bumbac, de 349.000 tone. Industria zahărului acoperă trebuinţele ţării. Cu toate că I. posedă foarte mari întinderi de culturi şi cu toate că clima, — foarte favorabilă, — permite două recolte pe an, — una toamna şi alta primăvara, exportul de cereale este mic din cauza densităţii excesive a populaţiei-Bumbacul se exportează în Japonia. In ceeace priveşte iuta, I. deţine un fel de monopol mondial. Producerea acestei fibre, este localizată în Nord-Estul imperiului» în vasta deltă a Gangelui şi Brah-maputrei. I. este prima ţară exportatoare de ceai. Lacul cunoscut sub numele de sheyllac, este furnizat exclusiv, numai de acest imperiu* Pădurile comstitue o sursa considerabilă de bogăţie. Ele depind de ,,State Forest Department“ şi sunt clasate (în păduri rezervate, — acestea servesc pentru furnizarea lemnului de construcţie şi pentru protejarea apelor —, păduri protejate şi terenuri forestiere neclasate. ,,Pădurile rezervate deţin 103.041 mile pătrate, cele protejate, 8.405 mile p. iar cele neclasate 138.834 mile p. în total sunt: 252.280 mile p. sau mai mult de 650.000 Km. p. Speciile mai răspândite sunt: stejarul, castanul, bambusul, abanosul, etc. In fiecare provincie funcţionează câte o Fig. 317. — PĂDURE DE COCOTIERI PE COASTA DIN MALABAR - INDIA 189 INDIA instituţie superioară — Land Record sau De- a vitelor, iar Institutul Imperial de cercetări partment of Agriculture — care are grijă veterinare şi Institutul Imperial de zootechnie de buna desvoltare a agriculturii; apoi sunt şi lăptărie, desvoltă activitatea ştiinţifică, Fi gr. 318. — TRĂSURI NUMITE TONGA TRASE DE CAI — IN INDIA. Fig. 319. — ARATUL IN INDIA. Fig. 320. — ŢESĂTORI DIN MALABAR. oficii de experţi — staffs —; oficiul ,,Imperial Staff“ are instalaţiuni complecte pen-.tru cercetări şi pentru studiu post-şcolar de perfecţionare, pentru absolvenţii cursurilor agricole în colegiile provinciale. Departamentul veterinar se îngrijeşte de starea sanitară pentru ameliorarea raselor de vite, prepa-rareia de seiţuri, etc. Varietăţile ameliorate de diverse plante, au fost introduse în agricultură şi în prezent ele ocupă suprafeţe importante. Indiile olandeze. Sub aces,t nume se cu- INDIA 190 nosc o seamă de insule din Asia de Sud-Est ce se găsesc sub stăpânire olandeză, şi a-nuime: lava, Sumatra, Insulele Celebe, Mo- Figr. 321. — ARBORI DE PIPER IN JUNGLA OCCIDENTALĂ A INDIEI. hisce, precum şi o parte din Insula Borneo si Noua Guinee. Cea mai importantă, este: lava, al cărui pământ sub formă de platou, este întrerupt de munţi vulcanici. Numai părţile dinşpre apă sunt plane. Terenul este foarte fertil şi acoperit de o vegetaţie bogată, mai ales în ptartea de V. unde se întind păduri nesfârşite şi virgine. Clima este tropicală. Insulele Celebe se compun din munţi cu văi fertile, climat tropical şi vegetaţie bogată, mai ales păduri. Suimatra este muntoasa în partea de V., pe când la £. este plană şi chiar băltoasă. Climatul tropical şi ploios, iar cenuşa vulcanică ce cade des, fertilizează terenul pe care creşte o vegetaţie luxuriantă şi foarte întinse jungle. Borneo, — partea ocupată de olandezi este muntoasă lăsându-se către Sud în coline» cu o vegetaţie şi un climat tropical. Ploile ating 3000 mm. anual. Nouai Guinee, partea ce cade în posesiunea Olandeză, este traversată de un lanţ de munţi, formând în majoritate un platou. Partea de S. este o regiune plană şi" lipsită de vegetaţie. Insulele'Molusce, sunt muntoase şi de origine vulcanică, iar văile fertile, poartă o vegetaţie luxuriantă şi variată. Suprafaţa totală a acestor colonii olandeze, este de 1.900.000 km. p. din care 7.600.000 ha. teren arabil şi 3 milioane ha. păduri. Populaţia totală este de c-ca 53.000.000 locuitori din care 51 mii. indigeni, c-ca 220.000 europeni, 1 mii. chinezi, etc. Toate produsele pentru export ca: zahăr, cafea, cacao, tutun, ceai şi cauciuc se cultivă în plantaţii conduse de europeni. I. O. sunt printre cele mai mari producătoare de cauciuc: în 1936 producţia a fost de 315.000 tone. Orezul şi porumbul sunt cele mai principale cereale. Suprafaţa cultivată cu orez a fost — 1935/36 — de 3.900.000 ha. cu o producţie de 56.500.000 q., aceea de porumb 2.000.000 ha. cu o producţie 20 mii. q. Tutunul se cultivă pe 182.000 ha. cu o producţie de 525.000Jq. Trestia de zahăr 1 ocupă o suprafaţă de 215.000 ha. Cafeaua o-cupă 108.000 ha. cu o producţie de 553.000 quint. In afară de supraf. Fie. 322. — CAR CU BOI DIN INDIA. şi cantitatea recoltată de indigeni. Plantaţiile europene de ceai au o suprafaţă de cca. INDIANĂ Fiff. 323. — CULTURĂ DE OREZ IN CHINGAl'UT - INDIA 200.000 ha. Se mai cultivă: chinchina pe malaezi în mărime; cu timpul din Cornwal 15.000 ha. agavele, Silalul, manila, bumba- a dispărut orice urmă de rasă malaeză şi cui, soia ---- IV2 inii» q- — coca şi capoc, au rămas ciu înfăţişarea de Azil mărită. In gutaiperoa. Cauciucul ocupă cca. 500.000 ha dând aprox. 2J/2 *nil. q. lava acoperă trebuinţele de chinchina din toată lumea. Se cresc cca. 800.000 cai; 41/2 niil. v^te cornute; IV2 mntil- <>U 3 mii. capre; 1 mii. porci; 31/2 mii. bivoli. Se importă făină de grâu — cca. 650.000 q. — şi orez 6V2 m^* 9* Se exportă porumb —— 800.000 q. — zahăr 1 7!/2 mii. q. Ceai 600.000 q.; cafea 750.000 q.; cauciuc 3 mii. q., nuci de cocos, etc. C. F. INDIANĂ. - Avic. - Găina luptătoare i.; este răspândită în insulele Sud-Asiatice: Sun-da, Sulu şi Filipine. Sunt răspândite şi crescute pe o mare întindere şi se împart în două ramluri; Primele sunt de tipul malaez iar în a doua ramură intră cele sălbatice corcite cu cele imalaeze. Găina Cornwal 1. are culoarea fasanului şi este pretutindeni cunoscută. Sunt crescute în Anglia şi s’au format prin corcireiai găi- Anglia această rasă este la înălţime iar în nilor a rut oh tone cu rasa malaeză şii rasa Azil. Germania a început să fie preferată. Kornwal seamănă mai »miuilt cu malaezele; înfăţişare: Stă dreaptă, cu gâtul ridicat, erau coco i care îi întreceau pe adevăraţii cu sipatele înclinat, cu coada orizontală şi Figr. 324,. — GĂINA INDIANĂ CORNWALL. INDIANĂ 192 foarte jos lăsată, aripele proeminente în a-fară şi picioarele desfăcute, pieptul desvol-tat şi pulpele foarte solide. Creasta scurtă, bătută având forma ujnui triplu şir de mărgele, caipul triunghiular, gâtul drept şi scurt şi cu fulgii lucitori, neîntrecuţi de altă rasă. In ce priveşte greutatea, cocoşul are 3,750-5 kgr., iar g ăi ma 2,500-3,500 kgr. Cocoşul are cap, scurt, lat şi rotund, cu arcadele ochilor scoase în afară, cu frunteai şi cu ciocul galben formând o singuiră linie curbă, creasta de um roşu închis, urechile lipite, roşu închis, sub-bărbia aproiape lipsită de fulgi numai -cu câţiva răsleţi, cu privire rece şi sfidătoare, bărbiile foarte mici. Găina seamănă cu cocoşul însă puţin mai mică şi mai uşoară, cu creasta şi bărbiile foarte imici şi cu coiada orizontală. Fulgii siuint foarte scurţi şi lipiţi unul de altul, cu luciu metalic, foarte frumos, încât le întrece chiar şi pe cele de Hamburg. Cocoşul are ceafa, gâtul şi partea dela spate de culoare negru verzuie vărgată cu maro-roşcat; spatele şi umerii maro-închis amestecat cu negru, aripele negre-verzui. Găina are fulgii catifelaţi şi cei ai gâtului şi cozii sunt maro-roşcaţi şi tiviţi pe margine cu negriurverde.* Fac ouă grase şi gustoase cu coaja maro, cam 100-120 pe an, iaiu carnea asemănătoare la gust cu a celei sălbatice. Cocoşii nu sunt prea bătăiuişi, iar găinele sunt bune mame, dar certăreţe şi nu stau cu alte găini. Puii se cresc uşor şi se îngraşe uşor. Această rasă luptătoare a fost întrebuinţată la corcirea rasei njuirnită „Wiandotte de aur“. Găina, luptătoare pintenată i., este cunoscută în Germania încă dela 1830 şi - datorită coloraţiei sale - a fost numită „fasanul de aur“. Cocoşul este mijlociu ca mărime, sjuibţire şi nobil, cu capul mic, creasta mică şi simplă, obrazul ineted, roşu; ochii de culoare deschisă fără arcade ieşite, urechile şi bărbiile mici, gâtul mijlociu, uşor curbat cu mult penaj, corpul mai întins şi mai subţire, spatele puţin scobit şi lăsat în jos, coada deasă şi puirtată drept, picioarele mijlocii ca mărime, puternice, galbene, fiecare cu câte 5 pinteni care se întăresc cu timpul. 'Cocoşul este bine desvoltat abia în al treilea an; cu timpul pintenii se tocesc şi se fac mai frumoşi. Găina este micuţă, delicată, sprintenă, frumos îmbrăcată cu fulgi, are şi ea pinteni, sboară uşor şi repede. La cocoş fulgii de pe gât sunt gălbui-aurii, umerii şi spatele roşu închis, pieptul negru, coada verde negricioasă, aripile albăstrii lucitoare. Ouăle şi carnea găinei sunt gustoase. In ce priveşte lupta, sunt inferioare celorlalte luptătoare -I. deoarece Ie împiedică pintenii. Luptătoare indiene pitice. Această rasă pitică, contrar luptătoarelor pitice engleze de mult cunosciuite, a apărut abia de puţin timp. Pentru formarea rasei s’a întrebuinţat sânge dela găinele Cornwal indiene, Azil şi maiaeze pitice şi poate chiar dela piticele engleze. Raţă indiană a-lergătoare. Este de mult timp cunoscută foarte asemănătoare cu raţa pinguină şi chiar întrece rasaPeking ca înfăţişare. Are corpul lung şi sub-ţite, cu nişte picioare înalte. Coada îngustă şi purtată î n direcţia corpului; gâtul lung şi foarte subţire; capul lung, îngust şi accentuat curbat, cu fruntea Fig 323 _ Găina luptătoar6 turtită, ciocul lung indiană pitică, şi drept. Lungimea dela vârful ciocului până la vârful cozii este de 75 cm. şi greutatea variază între 1,800-2,250 kgr. Ciocul este galben şi lat Staju - rareori - puţin încovoiat, stropit cu puncte închise; Ia răţoi, cu cât îmbătrâneşte, baza ciocului este miai verde şi capfttă pete de un verde închis; ochii maro-deschis, fălcile plate, pieptul cărnos şi Fig\ 326. — Gâşte indiene cu capul dun&at. rotunjit, c|ui port ridicat, spatele lung, uşor curbat, aripele subţiri şi nu prea lungi strânse lângă corp, coada scurtă, îngustă şi dreaptă, picioarele subţiri şi înalte conformi mate - astfel - pemtulu alergat. Fulgii sunt plini, deşi, netezi. Mai înainte se creşteau] cele albe cu desene în diferite tomuri maroj galbene, sau gri ca şi cele albe de tot. Acun|| se dă preferinţă celor numai cu o singuraj 193 INDICAN-INDICE QUiîoare, având fulgii pe deasupra de un maro roşcat, iar dedesubt albi. Raţa fiaice 150-190 ouă pe an, îşi caută singură hrana, mănâncă puţin şii vrea libertate dar mu simte prea miaire nevoie de apă. Raţele încep să oiuă dela 5 luni, iar cele bătrâne încep iarna mai de vreme şi continiUiă până la năpârlire. 'Cloceşte prost, nu este căutată pentru carne şi mai puţin pentru grăsime, fulgii fără valoare. Se creşte uşor şi devine repede puternice. Gâscă i. sa/u cu capul dungat. Culoarea părţei de sus a corpului şi a pieptului este ceanuşie deschisă, pântecele şi tâitiţa albe, capul alb cu nişte dungi negre care pleacă dela ochi şi se întâlnesc pe creştet într un unghi, o bantă neagră deacurmezişul pe ceafă şi -aproape paralelă ou ea - de fiecare parte câte o bandă albă până la umeri. Picioarele şi cioduil galbene, iar ciocul cu vârful negru. Porumbei i. cu ciocul lung. O specie este sburătorul de Bombay, bun sbluirător jucăuş, alb, de mărimea unui porumbel de casă, cioc lung, ochii negri, moţ ascuţit, picioarele netede saiui încălţate. A doua specie este sburătorul de Calcutta (mult mai mic, ciocul negru, ochii limpezi ca de sticlă, capul fără moţ, picioarele netede ş,i pintenate. Mai interesantă este specia Lowtans sau jucăluişi de piământ, albi, destul de mari, cu moţ, ochii de culoare închisă, picioarele netede sau încălţate. Meritul lor este că se dau tluimba pe pământ şi sunt întrebuinţaţi la serbările indiene ca numere de atracţie. Porumbei jucăuşi cu gât tremurător. Celui jucăuş i s,e mai zice şi Guli. Ca mărime, ii formă seamănă cu porumbelul englezesc. Are ciocul scurt însă, cu fruntea nu aşa de bombată. La porumbeii roşii şi galbeni1 cioqul de culoare albă-roşie, la cei negrii sau albăstrii de culoare închisă, ochii negri, încercuiţi de o pieliţă roşie, când se agită târăşte aripele, coada îngustă, o poartă mai sus de vârful aripelor, picioarele scurte, netede şi roşiii. Sunt consideraţi ca unii din cei mai frumoşi porumbei de casă, au sbor uşor şi se urcă foarte sus sunt şi jucăuşi şi se prăsesc bine. Gât tremurător sau Mucki. Sunt drăguţi cu gâtuil îndoit pe spate şi treimiură, reamintind vechea specie de jucăuşi. Mărimea, figura şi ţinuta corpului a unsui jucăuş. Cu ciocul scurt, capul lat, bombat, fruntea înaltă iar spre cioc se îngustează, lare moţ, cu, partea superioară a ciocului albicioasă, iar cea inferioară la cei galbeni şi roşi deschisă, iar la cei negri şi albaştri deschisă. Ochi miari şi închişi la culoare, gâtul subţirel, îndoit spre spate şi tremură încontinuu. Trupul suplu cu pieptul fruimos bombat în afară, aripele de lungime obişnuită, înguste şi le poartă strânse* iar vârful lor a- coperă coiada; picioarele roşii şi fără pene. Nu sboară mult ci stă mai mult pe pământ. M. W. INDICAN. - Ghiinr. - Glicozid vegetal din care se extrage indigoul - v. ac. - INDICE. - Econ. - Expresie împrumutată din terminologia economică engleză, unde îşi află origina şi. echivalentul index number. Sunt tablouri cifrice alcătuite după criterii în legătură cu întrebuinţarea ce li se dă ca imiijloc de investigaţie şi înfăţişând - îndeobşte - raporturi cantitative rezultate din evaluarea, cu un aceilaş etalon, în momente diferite, a unei valori economice - variabilă în timp. Aşa de pildă variaţi,unile monadei nu pot fi - evident - descoperite decât prin raportarea ei la valoarea altor producte. O imon^tă de lătur de 20 lei valorează, prin definiţie, oricând tot 20 lei şi însăşi această afirmaţie pare un tnuiism. Să presupunem însă că s’a,r redacta o listă cuprinzând toate bunurile existente şi că s’ar trece în dreptul lor preţurile de azi şi cele de aquim 20 ani şi s’ar constatai - astfel -că absolut toate - fără excepţie ~ s’au dublat. Pentru explicarea acestui fapt, două ipoteze se impun dela sine. Ori că s’a produs o urcare generală, Uinifonma şi identică a valorii intrinsece a tuturor mărfjurilor, sau că un singur element, moneta care le măsoară, s’a micşorat. Fireşte că a doua ipoteză este imiai probabilă întrucât mu( se poate admite existenţa unei singure ca)uze capabilă să lucreze simu'tan şi egal, mărindu-le valoarea, asupra unor articole cu totul diferite din pfumctul de vedere al utilităţii şi modului de producţie, lipsite de so idaritate între ele şi aparţinând unor sectoare de producţie şi consumaţie divergente. Aşa că singura interpretare logică ia unei »mişcări generale şi uniforme a preţurilor, îndreptată într’un sens oarecare, rămâne aceia care ar tălmăci-o drept mişcare aparentă datorită mişcării reale şi inverse a valorii mo-netei. Se înţelege dela sine că în fapt Lucrurile se petrec mnai complicat decât în teoria schematiza toare. Valoarea fiecărui obiect având cauze proprii de variaţiune - este firesc să nu se producă o modificare uniformă pentru toate. Se constată de multe ori - şi în acelaş timp - preţuri staţionare alătiuri de altele ridicate sau şi scoborâte în proporţii inegale datorite unor tmiiişcări paralele de acelaş sens sau de sens contrar ale valorii atât a mărfurilor cât şi a banului. Totuşi dacă, după calcule minuţioase, se poate desprinde o medie generală, o urcare de 10 % de pildă, ea este în general de atribuit u,nei scăderi egale a numerarfuilui. Pentru identificarea acestor os- 13 INDICE 194 cilaţiuni - şi explicarea lor > se alcătuiesc 1. care, desigur, nu quprimd absolut toate mărfurile ci nuimai pe acelea socotite ca de mai mare însemnătate şi alese jţudicios. Această categorisire este o operaţie foiairte delicată, fiindcă de discernământul cu care se face, atârnă posibilitatea de descoperire, nu numai a variaţiiuinilor etalonului monetar, ci* şi a efectelor pe oare acestea le au asupra costului vieţii, a producţiei, etc. Chestiunea privită din puncte de vedere diferite comportă tot atâtea soluţiuni. Mai întâi, dacă este vorba - de pildă - să se constate influenţa preţurilor asupra costului vieţii este necesar ca tuturor articolelor înscrise în i. să Iii se «atribuie coeficienţi în raport cu importanţa lor pentru consumaţie. Fiindcă, desigur, ar fi absurd să spupem că dacă, bunăoară, preţul ceaiiuiui s’a dublat, iar al pâinei s’a înjumătăţit, situaţia consumatorului nu s’a schimbat întrucât media rămâne aceiajş. Când însă niui ar fi vorba decât să se ţină seama de variaţia valorii monedei, coeficienţii sunt nefolositori şi distincţia între articole, inutilă, deoarece faptul că obiectul cojntra căruia şe schimbă moneda este de mică sau amare consumlaiţie, devine indiferent, de vreme ce e la fel atins de urcarea sau deprecierea banului. Apoi trebue alese pentru i., preţurile de detaliu - singurele care ating pe consumator - latunci când se urmăreşte stabilirea costjui-lui vieţii şi, dimpotrivă, preţurile de gros, aşa quiim sunt cotate în burse sau în statisticile vămilor, preţuri mai pjuiţin sensibile fluctuaţiilor locale, atunci când se caută numai prinderea variaţiunilor monetei. Mărfurile (alese, în număr limitat, - i. lui Sauerbek cuprinde 45 articole, al lui ,.Economist4' numai 22 - trebue să aparţie unor categorii cât mai diferite, pentruca să se neutralizeze, prin compensaţie, caiuzele de variaţie specifică. Alegerea odată făcută, se totalizează preţurile, aparte, pentru fiecare din anii luaţi î>n considerare, se face imedia lor aritmetică - procedeul mediei geometrice consistând în înmulţirea cifrelor şi extragerea rădăcinii de ordinul numărului factorilor produsului este mai exlact, dar imai complicat - şi se înseamnă această medie pentru amul luat ca bază, ca itermen de comparaţie, cu cifra convenţională 100, reducându-se mediile celorlalţi ani la cifre proporţionale. De pildă, presupunem că preţurile alese dau pentru anul 1930 un total de 4.500 iar pentru 1935 un total de 5175. Aceste cifre nu spjun nimic. Deaceia - luând ca bază anul 1930 se înscrie în dreptul său cifra 100, corespunzătoare lui 4.500. Printr’o regulă de trei simplă se laflă că: Dacă la 4.500 corespunde 100 Ja 5.175.................115 EHiminându-se cifrele concrete, scoţând în evidenţă numai procentele, creşterea preţurilor apare imediat şi gata măsurată. Ca an de bază, se poate lua în mod arbitrar oricare. Sunt i. alcătuite cu ani de bază diferiţi, dar este uşor să fie reduşi -oricând - la un acelaş an. Uneori, în loc de a lua un singur an ca bază, se ia media unei perioade de ani, decenală, cincinală. Metoda are avantajul de a eliimiiina ceiace poate fi incidental într’un anumit an luat izolat. Dăm, ca exemplu, un i. de preţuri alcătuit în vederea studierii variaţiunilor monedei de perioada 1800-1925, în care sunt trecute numai datele maxima şi minima, adică acelea când s’au produs schimbări de direcţie pentru o perioadă mai lungă. Ca bază s’a luat media decenală 1901- 1910. 1800 . . 235 1896 ... 80 1920 ... 309 1850 ... 107 1873 ... 148 1910 ... 104 1915 ... 129 1922 ... 163 1925 ... 161 Se vede că prima jumătate ia sec. XIX a fost caracterizată printr’o scădere considerabilă a preţurilor; al treilea sfert de veac prin-tr*o uuimnul asupra rumenului, acesta se constată că este împâslit cu alimente. La explorarea rectală, aceste alimente împâslite se simt împinse în bazin. Animalul se ţine greu pe picioare, sau deloc, iar dacă cade jos, nu se mai poate ridica. Boala are un mers în/cet, putând dura 1-30 zile, terminându-se cu vindecarea, - precedată de râgâeli, vo-mitări, diaree cu fiuraje nedigerate -, sau cu moartea - după fenomene de asfixiere, congestie cerebrală ori gţastro-enterită -, cazurile imortiale sunt însă, mai rare decât în î. gazoasă. Complicaţiile posibile, pe lângă tim-panism, sunt: ruptura rumenului, cu emfi-ze'm subcutan consecutiv, furbiu/ră - aceasta mai ales la oaie - etc. Tratament. - Se via trata vita ca în !. gazoasă, în caz că supra-încărcarea se dato-reşte furajelor verzi. Plimbare, «duişuri reci -vara -, băuturi, imucîlaginoaapoi din ce în k«ce mai frecvent, cu înveţe o rismul flaincului Ift^g după fiecare mâncare, cu atât mai e-pvident cu cât alimentele vor fi mai fermen-gtesc^bile; durere la palplarea flancului drept, ||r foios -, colici uşoare. Evoluţie lentă, te-pgaice, cu tendinţă la permanentizare, pronos-ligcul fiind grav, dacă boala se prelungeşte Bbai mult de 10 zile. ¡¡r' Trarta,tn(ent. - Se va fiavoriza circularea a- limentelor îngrămădite prin: băuturi mucila-ginoase - decocţie de seminţe de in, de nalbă, de orz, câte 20-25 litri pe zi excitând contract ilitatea rumenluJui prin injecţii de pi-locanpină ori eserină, în doze slabe, repetate - 1-3 centigr. . CUsme abundente; spă-lături cu apă sărată în rumtren, cu lajutorul trocarului - 10-20 litri -, revulsie pe abdomen îşi flancuri cu Radol, ori oţet cald, sau alcool sinapizat. In caz de nerumegare, se va da ipeca - 8-10 gr. - iar în caz de atonie pronunţată se va da n.ux vomica - praf sau tinctură. In caz de hiperclorhidrie: laxative saline, sare de Karlsbad, bicarbonat de so-diiui; iar în caz de hipoclorhidrie: acid clor-hidric, începând cu doze silabe la început -8-10 gr. - şi ajungând până la 20-30 gr., diluat în ceai de muşeţel sau în (aipă. Când se observă o înbunătăţire a stării de boală: hrană uşoară, progresivă, continuând a da băiuituri mucilaginoase, ceaiuri aromatice, ceai de fân, decocţie de cereale, morcovi fierţi, fân puţin şi moale, cărbune vegetal, cremă de tartru, până la consistenţa normală a materiilor fecale. In caz de aiuto-intoxicare: ser fiziologic, cafeină, arseniat de stricnină. I. de lapte. - I. viţeilor. - I. cheagului. -Se observă la viţeii şi la meii ce sug sau sunt hrăniţi artificial qu lapte, putând fi datorită mai multor cauze, printre care înr iprimul riindi excesul sau reaua calitate a laptelui, în cazul că vaca are uin lapte prea gras., când viţeliul suge prea mult lapte deodată, când sugerile sunt neregulate, când laptele este alterat sau prost recoltat, ori murdar administrat. O primă i-, vindecată în aparenţă, poate lăsa o predispoziţie la contractarea altora, care, repetându-se, duc la o gastro-emteri-tă cronică ce debilitează animalul, ex-p>unându'-l şi la alte boale. Semne. - Viţelul este trist, nu mănâncă; gura uscată are un «miros acrilor fetid; vo-mitea^ă lapte închegat, iar abdomenul întins şi puţin balonat este dureros la palpa rea făcută pe partea de jos a flancului drept, în dreptul chiagului; poate prezenta şi diaree gălbuie-mirositoare. Tratamentul preventiv are mare importanţă, proporţionându-se cantitatea de lapte supt sau distribuit, dtupă nevoile si putinţa digestivă a viţelului, prin sugeri mai puţin abundente «si mai des repetate, ori mai îndepărtate. Dacă vaca este sumisă Ia imimcă, va fi bine ca să fie oprita d^Ia aceasta, cel pu-ţ’*n în prima perioadă a alăptatului, iar în caz de imposibilitate, nu se va lăi?a viţelul sugă decât la o oră duioă rmnică, fiind dovedit că laptele vacilor muncite ori surmenate este indigest. D^că laptele este prea gras, se va da vacii o hrană mai ap’ăt'^asă, cu iarbă, sfeclă, în care se poate adăuga 25-27 gr. sulfat de sodiu, ori dacă viţelul INDIGESTIE 200 este nhitrit artificial, atunci i se va da laptele înjumătăţit sau împătrit cu ceai de muşeţel, de ismă, ori cu apă fiartă. In caz de i. evidentă, se va supune animalul Ia dietă ori la semidietă, după caz, dândui-i-se un purgativ salin uşor - sulfat de so-diu 40-50 gr. sau cremă de tartru, ori magnezie calcinată 5-10 gr., aceasta din urmă dându-se mai afes dacă se dovedeşte că animalul are şi aciditate, în care caz i se pot da şi absorbante intestinale, ca: apă de var, cărbune vegetal, subnitrat de bismut 2-5 gr. Fig. 333. — Laparot.omîe pentru golirea rumenului 3. - La porc: I. stomacală, destul de frecventă, se datoreşte în primul rând lăcomiei proverbiale a acestui animal, pe lângă care intervin: alimentele indigeste, alterate, hrana copioasă şi lipsa de mişcare, mai ales la porcii, la care îngrăşarea a atins perioada culminanta. Porcul atins de indigestie stă culcat, cu capul sub paie, * nesculându-se decât anevoie şi îmboldit. La început prezintă constipaţie, apoi diaree. Se va pune animalul lajdietă, dându-i se ceaiuri de ismă, anason, muşeţel, în care i se pun câteva picături de acid lactic. I se va provoca vomi-tarea, care să-l uşureze, prin ipeca - 1 -2 gr., sau prin emetic - 0,25 - 0,30 gr. în 2 litri apă ori ceai de muşeţel-, dându-i-se după vomitare un purgativ? salin - sulfat de sodiu 10-80 gr., ori oleu de ricin 40-100 gr. -, urmate de clismă emolientă, stimulându-se funcţiunile digestive prin fricţiuni sinapizate pe burtă. 4. - La câine şi pisică: I. stotmacală la aceste animale, care pot vomita uşor, constituie mai mjUjlt o indispoziţie decât o boală veritabilă, fiind favorizată în primul rând de lăcomia animalului, de hrana nechibzuită, copioasă, indigestă, ori compusă din alimente alterate, toxice, murdai-e, conţinând corpi străini. Animalul stă trist, nu mănâncă, se c/u]că, se scoală putând prezenta şi unele semne de colici; regiunea stomacului este dureroasă la pajpare, iar animalul găseşte plăcere a tsta ciu burta pe ciment, ori pe locuri reci. In unele cazjuri, prezintă saliva-ţie şi semne de greţuri, care dacă sunt urmate de vărsături, se uşurează şi recapătă pofta de mâncare. Alteori însă, vomitările sunt repetate şi dureroase, coincidând cu constipaţie ori diaree. Se va supune animalul la d'etă, nedându-i-se în primele 24-48 ore niciun aliment, apoi câteva zile hrană lacto-vegetiariană, a patra sau a cincea zi pu-tându-i-ae da în pliu® ficat crud, ori puţină carne crudă tocată. Se va favoriza vomitarea după care se vor da băuturi reci, cu bicarbonat de sodiu ori cu acid lactic - după preferinţa animalului, în funcţie de hiper sau hipoaciditatea stomacului. In caz de vomi-tări repfetate, se va da: apă ^oroformiată, sau poţi un ea Riviere, ori, în cazurile mai grave, poţiunea următoare: clorhidrat de morfină şi de cocaină, câte 2 centigrame, în 100 gr. apă de calciu, dându-se foiarte rece, dela gheată, câte o linguriţă la fiecare oră. In caz de apatie sau dureri, frecţiuni cu alcool, ori pri°niţe alcoolizate pe abdomen. După calmarea vomităriîor, se va da câinelui un purgativ uşor: oleiu de ricin ” 20-40 gr. ", sau sulfat de sodiu 5-25 gr., ori magnezie calcinată şi hidratată în părţi egale câte 1 -5 gr., ori Canipurj - 1 -3 comprimate -. După purgatie, se va întreţine antisepsia gastro-intestinală, prin: salol ori benzonaftol - pisica nu-1 tolerează ori cărbune vegetal şi cretă preparată* în părţi egale, fermenţi lac- Fig. 334. — Puncta rumenului la rumegătoare şi a cecului la cabaline. tici, iar în apă se va da câtva timp bicarbonat de şodiu. 5. - La iepuri: I. este frecventă în crescătoriile unde se dă prea multă iarbă verde, mai ales umedă, varză, urlueli, alimente alterate. Animalul stă trist, niu mănâncă, se ascunde în locuri întunecoase, manifestă du- INDIGESTIE reri la presiunea regiunei epiga&trice. Se va preveni boala, distribuindu-se hrana în con-diţiiuni salubre, cu variaţie şi fără tranziţie bruscă dela un regim la lailtul. 'Gurativ: ceaiuri aromatice, de izmă, de anason, de muşeţel, urmate de purgative uşoare - magnezie calcinată-hidratată, cremă de tartrju, câte 0,50-1 gr. 6. - La paseri: I. ingluviailă este cauzată de înghiţirea de substanţe indigeste ©aiu de alimente în mare cantitate - păsaturi ce umfla guşa sau jaboul, făcând imposibilă contracţiunea şi împingerea mai departe a acestor alimente; uneori, î. este favorizată de vermi înplântaţi în mucoasa jaboului -mortală la raţele infectate de Trichosomul conturat -. Tratamentul consistă în masajul guşei, urmat de administrarea unei cantităţi de untdelemn, ori, dacă presupunem existenţa pa-razitară, se va da oleu timolat 1/20, - o jumătate de linguriţă -. In caz de nereuşită, se va practica fără întârziere operaţia de esofagotomie - incizie, golire, spălare cu apă cu vin, sutura guşei, apoi a pielei. - Dacă pasarea nu prezintă valoare, se va sacrifica, în care caz nu i se va da oleu timolat, clare dă gust neplăcut cărnei. Reamintim că afecţiunile parazitare devin din ce în ce mai frecvente la păsările noastre de curte, aducând mari pagube economice, - de unde rezultă, că în toate cazurile suspecte este necesară o afutopsie şi o cercetare serioasă la un laborator veterinar. I. intestinală acută - sau - gazoasă. - Frecventă mai 'ales la cal, rară la porc, câine, pisică, iepuri şi mai nară încă la rumegătoare, la care fermentările au loc mai mult în rezervoarele gastrice. Se datoreşte tutu* ror cauzelor capabile să oboseiască intestinul şi să favorizeze fermentările intestinale, prin oprirea secreţiunilor şi mişcărilor intestinale precum: schimbarea bruscă dela un regim Ia altul, furajele verzi mâncate ou lăcomie, înghiţirea unei preia mari cantităţi de apă, frigul, munca după o hrană copioasă, vârsta, starea proastă a dinţilor, anevrismul verminos ce înpedică circulaţia intestinală, ticul aerofagic, şi altele. Simptotme. - Col:ci nuţin violente la început ?m£râr»d la puţin timo duioă imâncare. în-; sotite de meteorism la dreapta. Colici de o înfăţişare caracteristică: calul îşi priveşte ; Fancul drept, dă frecvent din coadă, se în-tinde şit *e campelază ca pentru a urina, ma-^ nifestă durere cu reflectivitate între a 10-a fe.*1 a 16-a coastă. Balonarea flancului poate create, producând jenă la Teeipiratie şi cir-|| culaţie: mişcări lanorma^e, ameţeli, putând igs trece după 3-10 ore, după expulzare de |^2e fecale diareice. Alteori însă, colicile - rează, ^ar animalul poate muri prin asfi- xiere ori în urn>a ruperii cecului ori marelui colon, sau în urma complicaţiei de congestie ori de hemoragie intestinală, volviulus, ori ruptura diafragmei. Tratament. - Se va face calului o sânge-rare de 4-6 litri, pentru a combate fenomenele congestive: apoi se va căuta a i se mări contracţiunile intestinale printr’o injecţie cu pilocarpină, eserină, ori arecolină, în doze fracţionate, urmată de fricţiiuni revulsive-si-napizate ori terebentinate, pe abdomen, flan- Fig. 335. — Câine cu indigestie intestinală cronică - timpanism şi co.prostază curi şi pe regiunea lombară, după care se vor face buşonări energice cu şomoioage uscate şi masajul intestinal p:e ca’e rectală -mână săpunată> sau glicerinată -, urmat de clisme cu apă rece sărată ori săpunată, plim-bându-se puţin, apoi lăsându-se liber în grajd - supravegheat spre a nu se trânti cu violenţă. Se vor calma durerile prin injec-ţ’a intravenosa cu tinctură de opiu - 20-30 cmc. siau cu sulfat de magneziu, ori prin administrarea unui ceai de miuşeţeil sau, de izmă cu anticholerină - 1/2 - 1 flacon în 1 /I2 litru ceai, - sau cu un amestec de tinctură de opiu, belladonă şi eter, ori prin soluţia cu chloral melasată a Iui Bissaiuge -40-60 gr. chloral - ori, acolo unde este posibil, prin anestezia sacrală - în primul spaţiul intercoccigien, Gratzl, Meyer, Wirth - cu novocaină, tutocaină ori - şi mai bine - cu percaină, după care se pot repeta spălaturile rectale, introducându-se 30-40 litri de lichid. Dacă balonarea devine îngrijorătoare se via face puncţia cecului, cu un trocar sterilizat, în centrul triunghiului format de ultima coastă, linia apofizelor vertebrale şi unghiul soldului drept, lăsându-se trocarul înfipt 20-30 minute, pentru o evacuare cât INDIGESTIE 202 mai complectă a gazelor, repetându-se Ia nevoie, după câteva ore, însă în niciun ciaz nu se va lăsa o noapte sau ore întregi, aşa cum a fost preconizat de unii autori, căci s*ar constata ori accident ori peritonită consec/u.tivă. In caz că durerile continuă se poate introduce prin canula trocarului o soluţie de chla-ral. Drupă dispariţia durerilor, se va ţine calul la dietă câteva zile, dându-i-se numai paie şi barbotaje u?olare, cu sulfat şi bicarbonat de sodiu, aducându-se progresiv la raţia şi Ia munca lui obişnuită. ‘Colier anti-ticor, ori operaţie, cailor ce au năravul de (a înghiţi aer. La porc, Ia câine, i. intestinală dispare de obiceiu după administrarea unui purgativ urmat de dietă şi apoi de o hrană mai supravegheat ă. I. intestinală cronică sau prin supra încărcare. - Coprostaza. - Colicile de constipaţie. - Datorită proastei funcţionări intestinale, în urma oprirei materiilor alimentare uscate, formând o masă compactă - ghemul stercoral ce se îngrămădeşte în ce cum sau în diferite porţiuni ale colonului, acest fel de indigestie este mai frecventă la cal, apoi la porc, câine, pisică, iepure şi destul de rară Ia rumegătoare. Fig. 336. — Topografia stomacului la câine: negru - golit; umbrit - plin. Cauze. - Hrana cu alimente uscate, pleava, furajele tocate, cartofii fierţi, oasele -la câine - sau alte alimente puţin digesti-bile - forma atonică -, mai ales la animiaJele bătrâne, sedentare, ori obosite, fără dinţi, ori bolnave şi de alte boale ale aparatului digestiv; alte catuze, ce pot deveni obstacole la circulaţia alimentelor, corpii străini, cal-culii, viermii intestinali, anevrismul aortei pot da loc la o nevroză intestinală - forma spasmodică -; transportul în vagon, lipsa de mişcare. Semne. - Colici surde, intermitente, însoţite de micşorarea borborigmelor intestinale, de meteorizaţie şi de constipaţie; nelinişte, alternată cu perioadă de calm; semne ce se observă Ia puţin timp după mâncare, la început rar, apoi din ce în ce mai apropiate. Animalul, îşi priveşte flancul, burta, picioarele, se culcă cu precauţiune, manifestările de colici fiind însoţite de un fel special de a da din cap, tuneori însă, se poate trânti uşor pe spate; reflectivitateia între a 13-a şi a 16-a coastă şi la flancuri, care se acopăr de sudoare. La început animalul elimină, după oareciare sforţare, puţine fecale, crotine mici, tari, coafate; apoi apare con&ti-paţia după care nu mai poate elimina nimic, chiar după clisme repetate. La exploraţia rectală, se poate simţi ghemurile stercorale în marea curbură pelvienă a colonului sau mase de alimente înpâslite în ceoum, ori crotine tari în colonul flotant. In supra-încăr-careia cecumului, colicile sunt surde, putân-du-se prelungi câteva zile, terminându-se a-deseori cu moartea. La rumegătoare, pe lângă constipare şi uşoare colici, se observă după mâncare, semne de oarecare meteorizare, întreruperea ru-megării, a lactaţiei şi a poftei de mâncare. La porc, inapetenţă, sete, grohăială, constipaţie, sforţări de expulzare. La «carnivorei screimete, sforţări inutile de defecare, inapetenţă, mers caracteristic, pal-parea abdominală şi exploraţia rectală dureroasă, relevând existenţa dopurilor stercorale uscate; vomitări, sete, febră, ce se poate transforma în hipótermie dacă se instalează auto-intoxicarea. La păsări, inapetenţă, slăbire în greutate, stau retrase, cu corpul îngrămădit cu centrul de gravitate spre înapoi; la palpare, se simte în abdomen o masă păstoasă. Durata: 1 zi până la câteva săptămâni, vindecarea apărând dupa expulzarea fecalelor întărite, urmată de puţină diaree şi de reapariţia normală a borborigmelor intestinale. Câmpiicaţiuni posibile: ruptura intestinului gros, volvulus, gangrenă, colici foairte dureroase, însoţite uneori de adevărate crize epileptiforme, apoi acalmie, moarte. Tratament. - Preventiv: Se va evita lipsa de mişcare, remediindu-se, la nevoie, prin laxative, mai ales uleioase; se va îngriji starea dinţilor, mai ales la animalele bătrâne; se vor evita regimurile îndelungate cu prea multe alimente uiscate - sosurile şi oasele, -la carnivore. Curativ: Hrană cu barbotaje, sfeclă, morcovi, iarbă verde, masuri, cu seminţe de in, erbivorelor: zer, iaurt. Hidroterapie - duşuri cu furtunul ori cu 203 INDIGO stropitoarea, apa la 38° -, clisme mucilagi-noase, săpunate, ori glicerinate, urmate de uşor masaj peritru a muia şi depila alimentele întărite. Ciismele sărate -5-10 gr. sare de biu/catărie la 1 litru apă caldă -, câte 20-60 litri la erbivore şi Icâte 5-12 la carnivore ţinând animalul culcat. Iată, după Ullrich, tehnica acestei spălaturi, la carnivore: După o clismă de curăţenie la animalul pe picioare, se introduce sjuib presiune potrivită, circa 12 litrii apă caldă sărată - 5°/oo -, prin-tr’un irigator, ridicând puţin câinele de picioarele dimapoi. Efectul se produce după 6-8 minute; qu ajutorul mişcărilor vehemente ale muschiulaturei abdominale, vomitările încep şi se repetă din V2—1 minut, odată cu evacuarea conţinlutului intestinal. Tratamentul se continuă până când animalul vomitează numai apă curată. După o dietă de câteva zile, pentru a preveni recidivele, câinele este considérait «ănătos. In constipaţiile grave, cari durează cel puţin 8 zile, vom avea î-n vedere alteraţiile ne-crotice ale peretelui intestinal, oare sunt indicate de mirosul fetid >al lichidului din clis-ma de Curăţenie, în care caz tratamentul trebue suspendat, căci ar putea produce o rupere a intestinelor necrozate. Se poate face intervenţie chirurgicală, dacă porţiunea necrotică nu este mare. Purgative uleioase: oleu de ricin 500 gr., amestecat cu 500-1000 gr. untdelemn, calului şi boului. Sau purgativele sialine: 700-1000 gr., sulfat de sodiu în 2-3 litri apă, sau soluţia de 5 % sulfat de sodiu, în cantitate de 10-20 litrii, introdusă cu sonda. Alte mijloace: injecţiile repetate cu pilo-carpină sau arecolină 5-8 ctgr., clôtura de bariu în injecţie intra-venoaisă - 50 ctgr. cu mare precauţiune -, bolurile cu aloes 25-40 gr., istizin Bayer 10-20 gr. cu bune rezultate. Porc: oleu de ricin sau de parafină 50-150 gr., sulfat de sodiu 30-80 gr., istizin 3-6 gr.; lolisme uleioase sau sărate; pentru purceii sugaci, se va purja scroafa. Carnivore: oleu de ricin sau parafină 10-60 gr., istizin 1-3 gr., mană 10-15 gr. în laote, Canipurj 1-4 comprimate, tinctură de jalapia si sirop, 'în părţi egale - câte o linguriţă la fiecare oră, până la efect -, sulfatul de sodiu sau de magneziu 5-25 gr., magnezia calcinată si hidrată în părţi egale - câteva zile câte 1 -5 gr., isacène Roche 1 -3 comprimate, lactobyl 1 -4 comprimate. Nu se recomiandă întrebuinţarea copro-lului fiindcă dă loc la numeroase cazuri de intoxicare sau cu complicaţiuni intestinale. Acest produs, care poate convine Ia om, este vătămător la câine şi pisică. In cazurile rebele, după administrarea unui purgativ uleios, sau untdelemn, se va face injecţie cu pilocarpină 3-7 miîigrame. La iepure: oleu de ricin sau parafină, sî- rop de nerprun 5-20 gr., rădăcină de jalapa - 20-30 ctgr. - tinctură de jalapa şi sirop de mană în părţi egale - 1 -3 linguriţe - tinctură de rubarbă 5-10 picături, în ceai de muşeţel. La pasări: untdelemn sau ulei de parafină - în special acelora cântăreţe, de colivie -, oleu de ricin, sulfat de sodiu - 1-3 gr. in apa de băut - rubarbă 30-50 ctgr. în unt sau în untdelemn. C. Rad. Cal. INDIGO. - Bot. chim. - Este o substanţă colorantă foarte importantă, care ia fost înlocuită prin culorile de 1. obţinute sintetic. A-ceaistă substanţă nu apare liberă în plante, ci ea ntr*un bazin cu apă de var, uinde se lasă să fermenteze dela sine, până ce lichidul ia o culoare albastră verzue. Apa colorată se decantează şi în contact cu oxigenul din aer precipită. Precipitatul se separă de apă şi aluatul obţinut se presează în forme, care se vând ca i. în comerţ. Pliantele ce produc 1. sunt reprezentate în numeroase fam. Leguminoase: Indigofera Tinctoria - India, Loncho-carpus cyanesceus Bentii. Nigeria; Polygalacee: Polygala tinctoria Arabia; Crucifere: Isatis tinctoria, plantă cultivată îin Europa; Apo-cinacee: Nerium tinctorium Roxb. India, etc. C. C. Georg. Tehn. - Vătpsirea cu i. se face în două moduri: ori serveşte soluţia de i. în acid sul- Fig. 337. — INDIGOFERA. furie, ceace ca culoare nu prea e durabilă, ori se recurge la transformarea Iui în 1. alb şi apoi acesta, prin acciclaţie, se albăstreşte. INDIGOFERA-INDIGUIRE 204 INDIGOFERA - Bot. - Gen de plantă din fam. Leguminoa'se, caracterizată prin co-nectivul anterelor cu o glandă sau mucron ca apendice. Cuprinde numeroase specii răspândite în regiunea caldă. Specii: I. tinctoria care dă materia colorantă: indigo, - v. ac. - I. decora şi I. aiustra- • lis se cultivă la noi ca plante decorative. ÎNDIGUIRE - Imb. fun. - Închiderea unui curs de apă între diguri aşezate numai pe un mal sau pe amândouă şi parailel cu cursul, în dosul cărora terenurile sunt la adăpost în contra inundărilor. Pericolul inundărilor poate fi redus numai sau exclus definitiv, -aceasta depinzând de felul digurilor construite - v. Dig. Prin i. se forţează cursiul de iapă să-şi creieze o albie artificială, limitată la cele două linii de diguri sau de linia unui dig şi malul opus, înalt. Scopul î. este dublu: a - primul şi cel mai important scop este de a opri inundaţiile şi reda faîosinţii terenurile cuprinse în zona inundabilă, punându-le la adăpostul digurilor; b - de a asigura cursului un profil normal, între diguri. Problema î. este şi azi mult discutată în privinţa felului de diguri: submersibil sau mpubmersibil. Primul sistem înlătură pericolul revărsării apelor imijlocii numai, al doilea sistem asigură o protecţie şi împotriva apelor mari. Deci, primul sistem, dacă- asigură merevărsarea creşterilor mijlocii ale cursulu:, însă e fără folos în cazul viiturilor mari. Avantajele sistemului submersibil sunt: a - constructie uşoară şi ieftină; b - nu restrânge mult aTbia cursului pentru apele creşterilor mari; c - menţine putinţa fertilizării terenurilor învecinate, făcând posibilă inundarea terenurilor de apele mari, prin trecerea apei peste diguri. Inconvenientul digurilor submersibile este că în dosul lor nu se pot stabili aşezări o-meneşti, iar în ceeace priveşte agricultura, există nesiguranţa reuşitei, căci o creştere a apelor într’atât încât să se reverse peste diguri în perioada vegetativă, are ca urmare distrugerea culturilor. In general, în România epoca revărsărilor este Mai-Iunie-Iulie, deoi coincide cu perioada de plină desvoltare a plantelor. Astfel, în an:i de inundaţii mari în această epocă, importanţa digurilor submersib'le la noi în ţară e redusă. In aceste împrejurări, în zona inundabilă şi în spatele digurilor submersibile s’ar reco'manda numnai o agricultură pastorală şi piscicultura. Cu totul altceva e în regiunea îndigulită a Nilului, unde epoca revărsărilor este în primăvară, premergătoare semănatului şi deci fără niciiuin pericol pentru recoltă, ci din contră fertilizează terenul înaintea semănatului. Avantajul î. insubmersibile decurge tocmai din desavantajul sistemoAii submersibil. Desavantajele însă sunt mai mari şi anume: a - din cauza îngustării albiei majore, destinată apelor mari, se ridică mult nivelul apei din curs; b - zona inundabilă e lipsită de efectlul fertilizator ;al inundaţiilor; c - limitându-se albia între două linii de diguri insubmersibile, sunt excluse pierderile de apă pe terenurile vecine şi în bazinele naturale riverane. Rezultă o ridicare a nivelului apei în aval, dincolo de zoina îndi-guită şi inundaţii mari, care vor acoperi suprafeţele neinundate înainte de îndiguirea cursului în amonte; d - prin depunerea treptată a materialului adus de apă pe fundul albiei, acesta se ridică şi determină ridicarea nivelului apei la creşteri mari, ajungându-se după un timp ca digurile să devină submersibile; e - nimic nju ne poate îndreptăţi a avea ţoală siguranţa digurilor insubmersibile, căci nu se poate prevedea cu exactitate ce schimbări nefavorabile pot surveni în regimul cursului, care să provoace ruperea digurilor, sau numai trecerea apei peste diguri. Şi a-tunci dezastrul va fi şi mai mare. Soluţia cea mai bună este cea arătată în Fig. 338 ce constă în închiderea albiei mi- Fig. 338. — ÎNDIGUIREA ALBIEI UNUI CURS DE APĂ, cu diguri submersibile şi insubmersibile. nore a cursului de apă între diguri submersibile, în dosul cărora să se facă piscicultură, silvicultură, agricultură luşoară şi creşterea vitelor; albia majoră a cursului să se închidă între diguri insubmersibile, dincolo de care aşezările omeneşti sunt posibile. Soluţia aceasta însă exclude pentru ţara noastră, cu epoci de revărsare în Mai-Iulie, posibilitatea folosirii raţionale a zonei cuprinsă între cele două linii de diguri: agricultură înfloritoare şi industrii legate de produsele a-gricole nu se pot face. Pentru zona inundabilă a Dunării, o altă soluţie ar remedia şi acest rău, prin construirea de diguri insubmersibile discontinue, sau alternanţe de diguri submersibile cu insubmersibile, pe un acelaş mal. Astfel, acolo unde viaţa oamenilor este în pericol, sau unde economia regiunii reclamă agricultură înfloritoare, industrii mari etc., să se îndiguiască insubmer-sihil, iar dincolo de aceste puncte importante se poate întrerupe digul pe o distanţă oarecare sau să treacă din insubmersibil în dig submersibil în continuare, care să per- 205 ÎNDIGUIRE mită revărsarea apelor mari şi jucând rol de supape de siguranţă. In .acest fel, se rezolvă şi necesitatea î. insubmersibile, acolo unde împrejurările impun acest sistem şi în acelaş timp se înlătură pericolul ruperii digurilor sau debordării apei în regiunea insub-mersibiilă prin lăsarea pe parcurs a unor porţiuni neîndiguite sumersibil. Aici apa să se poată revărsa şi îm acest fel să se piardă o bună parte din cantitatea ei totală în ba-sinele naturale existente - bălţi, lacuri, etc. Nivelul apei îa creşterile imari va fi mai mic, inferior cotei digurilor insubmersibile, evi-tându-se revărsarea ei. Distanţa între diguri. - Distanţa de lăsat între cele două linii de diguri de pe maluri, depinde de massa totală de apă pe care râul o poate avea la creşterile extraordinare ale ei. Dacă distanţa e prea mică, deci digurile nu-s suficient de depărtate între ele, rezultă o ridicare mare a nivelului apei şi de aici toate inconvenientele legate de o astfel de greşeală. Dacă din contră, distanţa între ele e prea mare, fixarea talvegului cursului e imposibilă, căci în timpul creşterilor mijlocii cursul îşi va croi o albie sinuoasa, care va determina o micşorare a vitezei apei la creşteri mai mari, când apa nu va mai urma linia sinuoasă şi când depunerile de material pe fund sunt inevitabile. E nevoie a se studia găsirea aceljui profil transversal între diguri, care să răspundă ambelor probleme. Operaţia preliminară e deci calculul debitului maxiim de apă, luând secţiunea udată între punctele extreme de ajungere a apei la viitura cea mai mare dintr’un număr mare de ani în urmă, panta obţinându-se prin măsurătoare pe loc. Apli-cându-se formula Bazin, vom găsi debituil şi viteza. Pe planul de ridicare al cursului, unde sunt figurate profilele longitudinale ale malurilor şi profilele transversale ale cursului la distanţe luate arbitrar, se vor trasa digurile astfel încât, î.n orice punct, profilaJ transversal al cursiului între diguri să fie corespunzător pentru minimumul debitu ui găsit. Apa provenită din precipitaţiuni căzute pe acel teren, din apa de scurgere de pe suprafeţele vecine şi încă o parte care provine din infiltnaţiuni ale apei din râu pe sub dig, va stagna pe terenul îndiguit, deoarece e împiedicată a trece în cursul de apă datorită obstacolului oferit de diguri. Pentru eliminarea acestei ape, e nevoie a se face desecarea ei printr’o reţea de canale sau tuburi, care să adune apele într’uin colector ce va duce apa spre punctul cel mai de jos al terenului şi în apropierea digului. Un canal de centură va înconjura terenul în partea opusă digului, făcut cu scopul de a aduna apele provenite din scurgeri de pe suprafeţele vecine, iar punctul de vărsare al ca- nalului de centură se va alege undeva în afara digurilor pentru ca apa să se verse direct în curs, spre a reduce cheltuielile necesitate pentru eliminarea ei pe cale mecanică. Colectorul îşi va vărsa apa într’un bazin de colectare situat lângă staţiunea de pompare a apei şi evacuarea ei se face pe cale mecanică, peste dig în cursul de apă - Fig. 339. Fig. 339. — Colectarea apelor de pe un teren indiguit. Când un afluent al quirsului traversează terenul, el poate fi abătut direct în canalul de centură, sau se închide între diguri. Rezultă astfel, de oparte şi de alta a afluen-tului îndiguit două bazine, deservite separat de câte o staţiune de pompare, sau se poate folosi un singur bazin de colectare cu o singură staţiune de pompare, trecând apa din colectorul bazinului alăturat, printr’un sifon, în bazinul cu staţiune de pompare. Staţiunea de pompare constă dintr’un motor - mişcat de vânt, aburi saiu benzină - şi o pompă centrifugă, care este mai recomandabilă decât o pompă aspiro-respingătoare. Forţa motrice necesară ridicării 'apei din bazinul colector se calculează în funcţie de cantitatea de apă de ridicat, tilmp'ul de evacuare şi înălţimea de ridicare. Pompa absoarbe apa din bazin printr’un sorb, iar eviajcuarea ei peste dig se face printr’o conductă refulatoare ce se ridică până la nivelul digului, sau străbate digul printr’o ecluză făcută în el. Travaliul necesar T exprimat în H.P. =: 75 kgm. pentru a pompa o cantitate de apă Q exprimiată în litri/sec. şi Ia o înălţime h T Q Vsec- x h in metri, este : I — —-------------- T 75 Acesta e travaliul util. Formula trebuie afectată de un coeficient de randament f, ce variază între 0,45-0,80, pentrucă imotorul va trebui să dea un travaliu mai mare decât cel indicat de formiula INDIVID-INDIVIZ. 206 de mai sus; acest travaliu numit tnavaliul motor şi însemnat qu Tm va fi: Tm =-9dî Tm > T 75 f ^ Pe baza acestor date se poate şti ce anume pompă e necesara sa fie comandată Şt ce auLume moţor va fi folosit. I. în România. - Consideraţiile care duc la alegerea sistemului de î. trebuiesc să ţină seamă de următoarele interese generale: 1 - Apărarea naţională cere păstnarea regiunii inundabile a Dunării ca o regiune mocirloasă,, oare să servească ca iun obstacol natural înspre Sud. Ori, regiunea aceasta numai pentru ton scop militar, insuficient justificat, e o greşeală. Dealtfel s’ar putea îndigui şi prevăzând ecluze în dig, la nevoie dându-se drumul apei. 2 - Navigabilitateia s’ar înrăutăţi prin î. insubmersibilă, Ia fel şi situaţia portjurilor. Ridicarea nivelului apei dăunează interesele şi siguranţa lor. 3 - Consideraţii de ordin social aduc motive precise care condamnă î. insubmersiibilă. Costul e mare, suprafeţele de teren ale ţăranilor sunt destul de ridicate pentruoa inundarea lor să nu Ee des repetată. O inundare odată lia 10 ani nu nuimai că nu justifică î. insubmersibilă, dar o condamnă prin faptul că împiedică fertilizarea solului. Statul, el Hotărând sistemul digurilor, niu-şi va plutea lua răspunderea vieţii şi avuţului celor care se stabilesc în dosul digurilor insub-mersibile construite. 4 - Digurile insuhmersibile sfârşesc ou timpul să ajungă submersibile. 5 - Piscicultu/ra reclamă î. submersibile. 6 - Pădurile nu pot asigurta anuităţile î. insubmersibile, valoarea lor fiind mică. Spre deosebire de zoraa îndiguită a Tisei, unde cu 1 km. dig se apără 600-700 şi chiar 1000 ha., zona inundabilă a Dunării prezintă o altă situaţie. Aici, cu 1 km. de dig nu se pot apăxia decât maximum 300-400 ha., căci lăţimea zonei e mică, până la 4 km. Ar fi deci nereiitabilă o î. insubmersibilă, mai ales ţinând seamă de venitul mic la ha. şi că din suprafaţa de teren îndigţuită nuimai 60-65% e cultivabilă, sarcina a(ntaală a unui ha. îndigfuit întrecând veniitul net. Suprafaţa totală inundabilă între Calafat şi Brăila este de 405.500 ha. Din această suprafaţă s’ar putea da folosinţii, prin îndiguire insubmersibilă, 236.000 ha., restul lă-sându-se neîndiguit sau îndiguit submersibil, ca terenuri de inundare pentru creşterile mari, cu rol de supape de siguranţă. Costul ce revine la 1 ha. de pfământ îndiguit depinde de lăţimea terenului pentrucă I km. dig poate cuprinde o suprafaţă mai miare sau mai imică. INDIVID. - Biol. - Ce nu se mai poate divide - ; Fiinţa care priii proprietăţile sale individuale se deosebeşte în mod specific de toţi ceilalţi i. de felul său; corp organic ce trăeşte şi îşi păstrează facultatea de a şe conserva. INDIVIDUALITATE - Biol - Totalitatea însuşirilor proprii ale i. Ele sunt morfologice, psihologice şi patologice şi îl deosebesc de î. din aceiaş categorie. I. poate fi câştigată sau înăscută. Pe acest fapt se bizuie individualizarea animalelor - prin dresaj, gimnastică funcţională, etc. - principiu esenţial al zootehniei modexne. INDIVIZ - Drept - Este situaţia unui obiect aparţinând mai imultor proprietari, care nu este împărţit, sau nu se poate împărţi, stăpânit împreună, în devălmăşie. - v. ac. Indivizibil este obiectul care nu se poate împărţi; indiviziune este starea unui obiect i. şi situaţia în care se află iacei ce stăpânesc în comun um obiect. Codul civil, care reglementează dreptul de proprietate şi libertatea proprietăţii, prevede că nimeni nu poate fi obligat să rătmâie în indiviziune. Un co-erede poate oricând cere împărţirea iuinei succesiuni, chiar când /ar exista convenţii sau prohibiţiuni contrare; Figr. 340. — INDOCHINA: terasele şi templul din Angkor, 207 INDIVIZIUNE-INDOCHINA un coproprietar poate oricând cere eşirea din indiviziune. Eşirea din indiviziune se face prin justiţie. Proprietatea în indiviziune, în devălmăşie, poate fi consimţită; doi sau mai mulţi coproprietari pot face învoire pentru suspendarea diviziunii pe un timp determinat. N. Ghiul. INDIVIZIUNE - Drept - Starea unui obiect indiviz - v. ac - şi situaţiunea acelora care îl stăpânesc. INDOCHINA. - Plosesiune fnanceză. - Suprafaţa totală este de circa 2 mii. km. p. Scăzând însă provinciile care, politiceşte, apar- Fig. 341. — INDOCHINA: Sat palustru în Cambo.dge. ţin Indei, nu are de cât 1.400.000 km. p. formată din 5 staite: Colonia Cochinchina, ţara Anaumilui, Cambodgele, Laos şi Ton- £ Fig. 342. — INDOCHINA: o pereche Si?. de indigeni Moî. chinjgul. Acesta de pe urmă, sub protectoratul fnaincez. Suprafaţa totală e 725.842 km. p. Populaţia circa 46.000.000 locuitori, din care peste 50.000 Europeni. Fig. 343. — INDOCHINA: exploatarea pădurilor în Laos. Fig. 344. — INDOCHINA: plantatie de cauciuc în Cochinchina. Fig. 345. — PLANTATIE DE OREZ la Caobang -lndochina. INDOL 208 Agricultura este de cea mai mare importanţă. Se cultivă in special orez, care este baza alimentaţiei. In Ainam se cultivă orezul pe o întindere de 888.000 ha. - 1935/36. -în Cambodge orezul se cultivă pe o întindere de 679.000 ha., după care vine porum- Fig. 340. — CANALE DE IRIGAŢIE în Cochinchina. bul, pe 200.000 ha. In Cochinchina, orezul are 2,1 mii. ha., iar la Tonking, 1,3 mii. ha. 80.200 Ha. porumb şi o mare suprafaţă de fasole şi f. soia, a^p’rox. 441.000 ha. Iată situaţia culturilor în general: O R K % Ha. Producţia în quíntale 5.300.000 G7.400.000 Fasole şi soia....... 441.000 4.000.000 Porumb ... •...... 3G8.000 3.G80.000 Cauciuc.......... 124.000 Trestie de zahăr..... 40.000 8.000.000 Bumbac.......... 6.500 90.000 Cafea........... 2.400 47.000 3.700 75.000 Ricin........... 2.400 Nuci de c ocos...... 22.000 Sezam.......... 900 4.900 Tutun.......... 2.000 G0.000 Cultura de duzi..... 1.800 Inundiaţiile fluviilor constitue o binefacere prin nămolul pe care-1 liasă pe teren, în afară că o mare suprafaţă este irigată p-rin canale artificiale. Indo-Ch. se socoteşte a 4-a ţară producătoare de orez din lume, iar orezul formează 65% din valoarea exportului. Acesta se face, în cea imai mare măsură, în China şi Japonia. Păşuni întinse favorizează creşterea vitelor. Se cresc: bivoli - cca. 2 mii., bovine - cca. 2 mii., şi porci - cca. 3J/2 mii. - Bivolii şi vitele cornute siunt întrebuinţate numai pen" tru muncă. In Tonkin şi Cochinchina se cresc şi păsări. Se cresc mulţi viermi de mătaise, mai ales în Cambodge, - de unde se exportă, cca. 70-80.000 kg. de mătase. Pădurile furnizează lemn bun de construcţie şi de lucru: abanos, lemn odorant, bambus - care serveşte şi pentru fabricarea hârtiei. Se importă grâu - boabe şi făină - orz, ovăz, şi cartofi. Se exportă: orez - cca. 15.000.000 quint. - porumb, cauciuc, piper, cafea, sesam, nuci de cocos, vite cornute, peşte afumat. Fig. 347. — INDOCHINA: Sistem ele distribuire a apei - Noria. Fig, 348. — Laborator Sericicol în Indochina. învăţământul agricol: Secţii la universitatea din Hanoi, de veterinarie, agricultură şi silvicultură. C. F. INDOL - Chim. - Corp cristalizat în laimele; se topeşte la 52°, fierbe la 215°, solubil în apă caldă, alcool şi benzină, este slab bazic şi se dizolvă în acizi. Se prepară reducând indigoul cu amestec de staniu şi acid clorhidric şi apoi prin distilare se obţine o pudră galbenă. - I. a l-jat 209 INDUCgE i naştere dintr’un nucleu de benzen şi unul de pirol, formula sa este: CH HC^NjC--------nCH CH NH = C 0H_ N I. are numeroşi derivaţi izomeri. inducţie - Fizică - Fenomen care - decurgând din deplasarea unui circuit într’un câmp magnetic - v. (magnetism - realizează transformarea unui lucru mecanic în energie electrică. Este fenomenul contrar - prin efectele sale - electromagnetismului - v. ac. -1. - Considerând un circuit închişi, de suprafaţă S, aşezait într’un câmp (magnetic de intensitate H, el va fi străbătut de un fluid ţp == SH, dacă circuitul este plan şi normial pe liniile de forţă ale câmpului, sau ţ z=z SHn, unde Hn este componenta câmpului îndreptată în direcţia normalei pe planul circuitului, în caz că acesta este oblic în raport cu liniile de forţă. Dacă, din motive diferite, acest flux variază» în circuit se produce un curent, numit curent indus. Pe acest fapt, descoperit de Faraday, se bazează aproape toate aplicaţiile electricităţii. Producerea curenţilor induşi se face, potrivit următoarelor legi: a - Orice variaţie în fluxul magnetic ce străbate un circuit închis, determină în acest circuiit apariţia uinui curent electric indus. b - Durata curentului indus este egală cu aceea a va naţiunii fluxului. c - Sensul curentului indus este astfel îndreptat, încât tinde, prin acţiunea sa electromagnetică, să se opună variaţiunii fluxului care l-a produs. Cu alte cuvinte produce el însuşi un flux de acelaş senis cu acela al fluxului generator, dacă ultimul scade saiu dispare şi de sens contrar, dacă acesta se formează sau creşte; dacă variaţiunea fluxului este datorită unei deplasări a circuitului, curentul indus tinde să provoace o mişcare în sens contrar. Această ultimă lege a fost formulată de Lenz. 2. Filuxul care străbate un circuit poate fi variat cu ajutorul curenţilor electrici şi al magneţâlof sau prin modificarea permeabilităţii magnetice a mediului — apropiind sau depărtând o bucată de fier moale. a. - I. prin curenţi. Aşezând alăturea două circuite, unul prevăzut cu o pilă şi un întrerupător, iar celălalt au un galvanometru, dacă se închide întrerupătorul, stabilind — astfel — curentul în primul circuit, acul gal-^ ^anometrului din al doilea circuit deviază brusc, apoi revine şi rămâne la 0; galvano-rgi, ttietrul indică producerea, în al doilea circuit, * unui curent temporar de sens invers care dă naştere unui flux magnetic invers aceluia produs de primul circuit şi tinzând să i se opună. întrerupând curentul, galvanometrul arată formarea unlui nou curent de acelaş sens cu acela din primul circuit şi tinzând să compenseze micşorarea fluxului cauzată de suprimarea curentului din circuit. Circuitul prim produce curenţi inductori; în al doilea circuit inductori. De aci decurg o mulţime de . aplicaţiuni practice în construcţia transfor-matorilor, a .maşinilor de inducţie, bobina lui Rhumkorf - v. ac. - precum şi în telefonie, — microfonul - v. ac. -. V. M. INDUMENT. - Bot. - Un înveliş conţinu de perişori; de ex. pe dosul frunzelor de tei pufos,. etc. INDURAŢIE. - Med. - întărirea sau sclerozarea ţesuturilor organismului. Eai se produce în general în organele alterate în urma unei inflamaţi uni, fie că circulaţia 'sângelui aci e jenată, fie că se adună puroi, sau că cu timpul ţesuturile se transformă în substanţă grăsoasă, cretacee, amiiloidă. Vir. L. INDUS. - Bot. - Indusijum. Un înveliş diferit conformat ce acoperă sorii, la cripto-game vasculare. INDUSTRII AGRICOLE. - Industriile care urmăresc prelucrarea şi transformarea materiilor prime agricole şi animaliere cu un volum mare şi cu o vialoare, relativ ani că, în diferite derivate şi ,p'roduse, cu un volum mai redus, dar de o valoare mai mare; sau numai urmărind un scop de prefacere şi transformare, cum ar fi o mai bună comercializare, conservare sau utilizare. Prin ele agricultura, ca ramură primară de producerea bogăţiilor, capătă o însemnătate deosebită, atât din punctul de vedere al întrebuinţării pe loc, sau într’o rază restrânsă, al produselor sale, economisind spesele de transport cât, mai ales, pentriucă utilizează imuncă şi capital naţional. La acestea, sie adaugă faptul foarte important, că în materie de export, nu trec peste graniţele ţării, cantităţi însemnate de materie primă, cum este cazul ţării noastre, care exportă ,p'este cinci sute de mii de vagoane cereale şi circa una sută de mii de vagoane de vite, pe picioare. Odată cu acest export, trec graniţa cantităţi enorme de materii intrinsece, ca: azot, acid fosforic, po-tasă, etc., a căror lipsă nu se Ipoate compensa, atât de uşor, nici chiar prin îngrăşăminte. Din potrivă dacă în locul produselor brute, am exporta derivate, o bună cantitate de siubstanţe constitutive, ar rămâne în ţară, întorcându-se din nou, sub alte forme, în pământ, în afară că prin transformările, succesive, nasc, în subsidiar, diferite rezidii, . care constituesc un furaj, numit industrial, de prima clasă. - cum sunt tăiţeii şi melasa dela fabricaţia zahărului, turtele dela fabricaţia uleiurilor, tărâţele dela fabricaţia amidonului şi făinei, etc. în acest chip se redă pământului, sub formă de îngrăşăminte naturale, - băligar de fermă, - o parte din substanţele extrase, înbunătăţindu-i-se şi conţinutul prin creşterea cantităţii de humus. - I. agricole prin natura lor, se împart în: mecanice sau extractive - morăritul, fabricaţia amidonului, uleiurilor vegetale, etc.; chimice - glucoza, zahărul, celuloza, etc. -; fennen-tative - vinificaţia, spirtul, berea, oţetul, ra- INDUSTRII AGRICOLE 212 chiurile de fructe, etc. Prin întrebuinţare, ele se împart în i. agricole alimentare - brânze-turile, pastele făinoase, lăptăriile, conservele alimentare, baconul, mezelurile, uleiurile vegetale, zahărul, cafeaua şi surogatele ei, bon-boanele, ciocolata, etc. alcoolice - vinul, oţetul, spirtul din vin, din cereale şi din*diverse produse vegetale, cogniacul, lichiorurile, etc. -; uscate: morăritul, hârtia, celuloza, ceramica, ţigla, cimentul, cărămida, varul, etc.; textile - ind. lânei, mătăsei naturale şi artificiale, a inului, cânepei, bumbacului -; chimice - amidonul, acidul tartric, îngrăşă-mintele chimice, parfumeriile, diferite fabricate farmaceutice, - care au la bază materia primă agricolă, - săpunurile, cu bază de grăsimi animale şi vegetale de prelucrabre: pielăriile, tăbăcăriile, dtc. -; a lemnului: - cherestea, mobile, diverse articole de menaj, ca împletituri de răchită, trestie şi papură, scoarţa şi coaja de stejar măcinată; vechicu-lele de transport şi p&rţi din ele, dogăria, etc. O parte din aceste industrii, prin extensiunea pe care au luat-o, pot fi sioclotite şi ca industrii de sine stătătoare, cum ar fi aceea a lemnului, pielăriile, textilele, ceramica şi sticlăria, celuloza şi hârtia, etc. rămânând ca i. (agricole propriu zise, mai mult cele de natură alimentară. Industrializarea agriculturii constitue o problemă capitală, pentru ţara noastră. Numai transformând şi valorificând, la maximum', materia primă agricolă, voim putea contribui la propăşirea agriculturii. Popoarele agricole fără o desvoltare a industriilor respective, sunt într*o veşnică subordonare economică, şi desarmate în lupta ,p'entru existenţă, faţă de acelea care întreţin astfel de industrii, chiar când sunt silite să importe materia primă, pentru a o transforma. Nu trebue însă să se confunde industrializarea ţării cu industrializarea agriculturii. Sprijiniţi pe fenomenul de autarhie, generalizat în toate Statele, ca o consecinţă a răs^* boiului mondial şi ca o prevedere a răsbo-iului viitor, fiecare ţară, - deci şi România, -a căutat să-şi pregătească utilajul necesar u-nei reţele de industrii cât mai întinsă, în toate direcţiile, bazată pe conţingentări şi pe protecţia taxelor vamale prohibitive. Această industrializare, însă, nu transformă viaţa statelor şi nu aduce un aport deosebit agriculturii, ea raportându-sie, imai mult, la angrenajul vieţei orăşăneşti. Aceasta, şi pentru faptul că nu întrebuinţează, - drept materie primă, p'rodusele agricole, cât şi pentru faptul că fabricatele respective, n*au nici o repercursiune în viaţa sătenilor, de cât în-tr*o măsură infinit de slabă. Numai când cele 15 milioane de ţărani vor fi avizaţi, sub o formă oarecare, la întrebuinţarea şi consumarea produselor industriale, prin sporirea standardului de viaţă, numai atunci actuala industrializare va căpăta o desvoltare puternică şi reală. Deocamdată acest fapt social, nu prezintă o importanţă prea mare, întru cât veniturile clasei ţărăneşti n’au crescut, iar disproporţia între preţul de vânzare a mărfurilor industriale, - atât a celor importate cât şi a ceflor fabricate în ţară, - faţă de preţul tp'roducţiei agricole, a ră'mas tot atât de distanţat, ca şi în primii ani după răsboiul din 1914-1918. La aceasta se adaugă faptul că industriile in general, şi cele autarhice, în special, întrebuinţează braţe şi specialişti, în mare majoritate străini. De asemenea, de câte ori pot, aduc şi materia primă de peste hotare, chiar când în ţara noastră se găsesc atare produse - cazul postalvu-rilor, mătasei, bumbacului, etc. - Dacă industrializarea s’ar face în legătură şi în vederea ridicării standardului de viaţă a sătenilor, - atunci un covârşitor număr de săteni ar fi absorbiţi în uzine şi fabrici de tot felul, care ar lucra pentru îndestularea cerinţelor marei majorităţi a populaţiei ţării, degajând, pe de o parte, marele spor de braţe rurale neîntrebuinţate în agricultură, iar pe de alta, contribuind la buna stare a populaţiei. Industrializarea agriculturii vizează: a. - temp'erarea exportului materiei prime agricole, şi animaliere, oare duce cu el valori incalculabile. b. - echilibrarea şi putinţa întocmirii unui asiolalment raţional, prin creşterea suprafeţelor plantelor industriale, alimentare, textile, etc., care dela circa 550.000 ha. s’ar ridica la câteva milioane de hectare. c. - valorificarea la maximum- a produselor fabricate atât la interior, cât, mai ales, la export, prin convenţii comerciale bazate pe reciprocitate, tarife preferenţiale etc. d. - prin faptul că aceste plante cer o cultură meticuloasă şi îngrijită, absorb mai multe braţe, şi deprind ,p'e cultivatori cu sisteme mai înaintate de plugărie, ou unelte, maşini, îngrăşăminte, etc. pe care, prin analogie şi influenţă, le-ar împrumuta şi plantelor băştinaşe, utilizând pământul la maximum. e. - repartizarea muncilor şi utilizarea timpului fiind cu mult mai raţionale, ar scoate pe plugari din amorţeala în care adesea ori se complac, în anumite anotimpuri, ridicân-du-le moralul şi potenţialul cultural. f. - micile i. agricole şi casnice, astăzi în mare parte părăsite, din cauza lipsiei de iniţiativă şi orizont, ca aceea a prelucrării textilelor, a fasonării şi lucrul lemnului, - construcţii, căruţărie, dogărie, etc. - a extragerii uleiurilor, a preparării magiunurilor, marine-» Iadelor, dulceţilor, etc. etc., ar reînvia, sub un regim de bună stare economică. g. - ca un efect direct al acestei bune stări, întreg felul de viaţă, s’ar resimţi. Un progres vizibil ar naşte, după cum nu e greu de 213 INDUVIÀ constatat în toate satele din prea juma fabri-celor şi uzinelor, chiar şi în starea de ne-organizare în care se găsesc, în parte, producătorii de materie primă, faţă de fabricanţi. h. - încasarea dărilor către stat, judeţ şi comună s’ar efectua cu uşurinţă, - banul încasat şi-ar afla un rost în programul edilitar al celulei administrative şi nivelul cultural al claselor rurale, s’ar resimţi, favorabil. i. - circulaţia monetară ar deveni cu mult mai intensă, mai abundentă şi la îndeimâna fiecăruia, cuantumul fiduciar sporind, aşa după cum este ca^ul în toate ţările industriale. j. - s’ar crea un mediu, cu totul favorabil, pentru restabilirea şi înlocuirea creditului, care s’ar statua pe o bază reală de învestire şi răspândire. k. - cooperaţia, sub toate formele ei, de credit, de consum, de producţie, de aprovizionare şi desfacere etc., ar deveni o adevărată pârghie de progres. Numeroase industrii şi fabrici, iar lua naştere sub imperiul solidarităţii şi reciprocităţii colective, lucrând mână în mână cu cele capitaliste, cu tendinţa de naţionalizare a întregei industrii a ţării. I. - o însănătoşire de ordin moral a maselor, s’ar opera, prin ridicarea ţărănimei fi păturii autohtone, la o treaptă mai înaltă în viaţa socială, culturală şi economică. m. - specializarea şi intensificarea culturii plantelor, «’ar face - mai bine decât până acum - pe regiuni naturale de climă şi sol. n. -valorificarea »materiei prime, prin transformări industriale, s’ar opera chiar acolo unde cea dintâi nu-şi găseşte rentabilitate, fie din cauza transporturilor anevoioase, fie a surplusului de cantitate, etc., beneificiin-du-se în acest caz, la maximum, de rezidu-rile şi produsele secundare fabricaţiei. o. - o degajare şi raţionalizare a transporturilor pe C. F. R. s’ar produce în mod automat. p. - în fine, prin industrializarea agriculturii româneşti, s’ar asigura o echilibrare reală a balanţei noastre comerciale. Stadiul în care se găsesc astăzi i. agricole la noi, - nu prezintă ceeace aşteaptă ţara delà ele, o parte din ele fiind streine şi ca fond şi ca fortmă. Gele mai multe sunt cartelate, - bucurân-du-se şi de dreptul monopolului, instituit pe baza taxelor vamale prohibitive. Ele produc marfă de calitate mediocră, pe care o vând scump, şi în multe cazuri nu recunosc şi nu respectă nici drepturile producătorilor de materie primă, care nefiind organizaţi, nu pot opune industriaşilor respectivi, un front unic şi solidar. Industriaşii nu contribuesc la îmburătăţirea cantitativă şi ciaJitativă a materiei prime agricole aşa cuim se obişnueş-te în alte ţări. Pentru a se putea ajunge la industrializarea agricolă a ţării, se cer mai multe condi-ţiuni: a. - Pu'tinţa de a obţine cea mai bună ima^ terie prima, în condiţiunile cele mai avantajoase, pentru a putea extrage din ea un produs menit a înfrunta concurenţa fabricatelor similare străine. Această condiţiiune poate fi şi este, până la un punct, îndeplinită de noi, cu prisosinţă. b. - Găsirea capitalului sau creditului necesar înjghebării unei reţele de fabrici sau a reorganizării celor existente, pe baze moderne şi raţionale. Acest capital, se poate găsi prin băncile capitaliste, p'rin cooperaţie şi prin alte organizaţii, dar numai în cazul când se va putea gananta valorificarea produselor fabricate, în cadrul politicei economice a Statului. c. - Pregătirea şi perfecţionarea tehnicienilor necesari, - români, - care să înjghebeze, organizeze şi conducă această reţea de i. agricole, în cele !m|ai perfecte condiţiuni, ele având a susţine concurenţa produselor similare atât pe piaţa internă, chiar în regim de protecţionism vamal, cât mai ales/, pe pieţele străine. Din acest punct de vedere, şcoalele noastre profesionale şi technice, de ori ce grad, trebue să fiacă eforturi mari pentru a se pune în serviciul acestei cauze. Cedată cu personalul tehnic şi de conducere» trebue să pregătim lucrătorul calificat, maestrul, şi atâţia specialişti, fără de care nu vom reuşi. Energia mecanică joacă un rol principal, de care trebue să ţinem seamă, chiar dela instalarea fabricilor. In fine, debu'şeul, piaţa de desfacere, cons-titue punctul culminant, care trebue studiat în amănunte, prin aparatul nostru consular, prin ataşaţii comerciali şi agricoli prin investigaţii şi anchete, prin încheeri de con-venţiuni comerciale pe bază de reciprocitate, dar, mai ales, prin calitatea ireproşabilă şi standardizarea mărfurilor, menite a înfrunta concurenţa mondială. Lucrul s’ar uşura mult dacă, în loc să prohibim1 la import articole şi mărfuri a căror producere în interior nu este o p'rimă necesitate a economiei noastre, pentru a consuma pe cele indigene, mai scumpe şi de calitate inferioară, am opri intrarea în ţară a mărfurilor cu materie primă agricolă, pe care o avem la dispoziţie şi din care putera face fabricate de primul ordin şi calitate. C. F. INDUVIA. - Bot. - Se numesc părţile din-tr’o floare ce persistă şi se asociază cu ovarul ca să constituie fructul. Astfel sunt: sti-lele persistente la curpenul de pădure, anemone; receptaculul floral la 'măceş, fragă; caliciul persistent la Boraginee, Solanee, La- INEAŢĂ-INELA.R 2 biaite; poriantul, devenit cărnos, la diudă, Poligonee. Fructele cu i se numesc indu-viale. INE AŢĂ. - Bot. - Linum austriacul». Plantă erbacee perenă din fam. Linaceae cu tulpini numeroase înalte de 10-15 cm. în partea superioară ramificată. Frunzele sesile, lineare-lanceolate de cca 1 cm. lungime, glabre. Florile albastre azurii în ra-ceme multiflore. Penducu-lii lungi, la început erecţi, apoi după înflorire arcuat pendenţi. Fructele sunt capsule globulos - ovate. Creşte în locuri uscate, pe dealuri aride, pe câmp si pe drumuri. Al. Bel. ' ÎNECARE. - Med. - V. asfixie. INELAR. - Degetul pe care se poartă inelul, «aiu eclipse inelare de soare. INELAR. - Ent. - Malacosoma neustria. Sin. Boimbyx sau Gastropaclia. Insectă din ord. Lepidoptere fam. Lasciocampide răspândită în toate livezile unde produce pagube importante, desfrunzind coimplect arborii fructiferi. Fluturele este mic, bondoc prevăzut cu aripi Fig. 356. — INEATĂ. scurte şi puternice. Masculul măsoară 20-mm. iar femela 35 mm. Coloraţia este g ben mai închis sau mai spălăcit la unii divizi. Aripile anterioare sunt mai înch decât cele posterioare, au o dungă întunecoasă cafenie de-acurmezişul aripilor de dinainte. Corpul este voluminos, foarte păros şi abdomenul mare este trunchiat la extremitatea posterioară. Masculul, puţin mai întunecos la culoare decât femeia, are antenele fin pectinate. Este răspândit în toată regiunea europeană, Rusia şi toată Europa centrală. Obişnuit, el trăeşte pe arborii fructiferi şi îl găsim pe: măr, păr, prun, gutui. Mai rar atacă: piersicul, migdalul şi caisiul. Insecta iernează sub formă de ou. Ouăle sunt depuse pe ramurile cu diametru mic sub formă de inel de unde i-a venit numele de i. sau cum i se mai spune „stu-pitul cucului“. Fiecare pontă lasă 50-250, o Fig. 358. — Aşeza rea ouălor de Ine Iar - Stupitul cu cului - pe ramur de măr. Fig. 357. — INELAR adult în repaos pe ramură de măr. Fig. 359. Ramură de prun atacată de larve inelarului. 215 inelarA-infiltrare care sunt totodată depuse în rânduri inelare. Ieşirea din ou se face pela mijlocul lui Aprilie până la mijlocul lui Mai. Omizile nou născute nu au decât 2 mm. şi ele sunt imediat dotate du un instinct gregar. Se adună în grupe, ţe-sând fire lungi mătăsoase, alipind frunzele şi Fig. 360. — PUPE DE INELAR pe prun. formând pungi. Aceste pungi cresc odată cu omizile şi sfârşesc prin a acoperi rămu-relele şi frunzişul unei părţi din ramurile arborelui. Când omizile au atins o oarecare des-voltare, gregarismul se micşorează şi ele se risipesc pe ramuri numai ziua, iar noaptea se întorc şi se strâng în pungile mătăsoase. Către sfârşitul lui Mai omizile ating complecta desvoltare şi au 4-6 om. Omida este prevăzută cu dunigi longitudinale înguste, albastre, şi roşu închis. Capul este albăstrui ca şi picioarele şi extremitatea abdominală. Nim-foza se petrece pe acelaş arbore în nişte gogoşi mătăsoase de formă alungită, rotunjite la cele două extremităţi şi de culoare talbă. Gogoşile se găsesc strânse unele lângă altele în încreţiturile frunzelor. Crisalida este moale şi de cul&area închisă. Insecta adultă se formează în general dela începutul până la sfâr-şitul lunei Iulie. Ouăle sunt depuse în această epocă pe raim’urile cu diametru mic, şi-şi pe-trec iarna în această stare. Pagubele aduse de acest fluture sunt foarte importante deoarece el cauzează desfrunzirea complectă a arborilor fructiferi. Iarna se p*ot distruge aceşti i tăiându-se ram|urile, ceeace mu este aşa de uşor deoarece ouăle se confundă din pricina culoarei cu scoarţa. Primăvara se întrebuinţează tratamentul arsenical, după înflorire, sau arseniatiul diplombic sau de aluminiu în pastă în doză de I %. M. Vr. INELA1RÂ. - Inciziune inelară - v. ac. INELE CAPCANE. - Pom. - Sin. Cleiu, inele de - v. ac. - v. insecticide. 1NERM. - Bot. - Fără spini sau ţepi. De ex. Gleditschia triachanthos var. ineximis Pursh. INERŢIE. - Fiz. - Însuşirea materiei de a-şi păstra starea de repaos sau mişcare în care se găseşte la un moment dat şi care nu poate fi modificată dacă nu intervine o cajuză exterioară. O bilă împinsă, un vehicul pornit cu o forţă propulsivă, ar urma - odată ce au căpătat o viteză oarecare - să se mişte un timp nedeterminat şi totuşi se opresc. Acest fapt se datoreşte rezistenţei aerului şi frecării. Corpurile când cad trec din starea de repaos în aceia de mişcare din pricina unei forţe exterioare: gravitatea. Tot gravitatea acţionează asupra vitezei şi traectoriei proectilelor aruncate orizontal, schimbând mişcarea lor uniformă orizontală într’o mişcare variabilă după o parabolă. Prin i «e explică o serie întreagă de fapte: oprirea bruscă a unui vehicul în viteză determină proectarea înainte — chiar căderea — eventualilor ocupanţi; oprirea forţată din pricina unei ciocniri, a locomotivei unui tren provoacă încălecarea, unul peste altul, a vagoanelor din convoi etc. Toate acestea fiindcă respectivele corpuri participând la mişcarea vehiculului, respectiv al locomotivei, capătă viteză proprie în raport cu pământul şi în virtutea i caută »să şi-o păstreze, când mişcarea a încetat brusc. V. M. INFECŢIUNE. - Med. - Este pătrunderea şi înmulţirea microbilor în organism. I cu ba-cilul antraxului se produce când se utilizează produsele sau carnea provenită dela un animal bolnav de dalac. Asemenea ne putem infecta cu virusul turbării când suntem muşcaţi de un animal turbat, etc. v. septicemii. A. L. INFECUNDITATE. - Fiziol - Sin. Sterilitate - v. ac. INFER. - Bot. - Când ovarul - v. ac. - unei flori este înserat pe receptacol dedesuptul celorlalte părţi ale florii. INFESTAŢIUNE. - Med. - Pătrunderea diferiţilor paraziţi în organism; Ex.: I cu Tri-chinela «piraiis, Tenia, etc. etc. A. L. INFILTRARE. - Imb. func. - Pătrunderea apei în sol. Apa de ploaie, provenită din topirea zăpezii sau dată prin irigaţie, se poate INFJRMERIE-INFLORIRE 216 scurge o parte la suprafaţă, spre un recipient natural sau artificial o parte se evaporă, iar ailta pătrunde în sol ca apă de i. Capacitatea de i a apei îm sol depinde de: a - Panta solului. Cu cât ea e mai mică, cu atât se va pierde prin scurgere o cantitate mai 'mică şi deci se va infiltra mai ¡multă apă. b - Structura solului. Un sol, cu cât e mai nisipos, cu atât se poate imai uşor infiltra în el o cantitate mai mare de apă. c - Vegetaţia existentă pe acest sol. Un pământ împădurit, înerbat, va primi o cantitate mai imaire de apă de î, deoarece apa va fi uşor reţinlută şi nu se va scurge. d “ Temperatura. Cu cât temperatura ambiantă e mai mare, cu atât evapora,ţia e imai puternică şi <&e pierde o bună parte din apa ce s’ar putea infiltra, e - Intensitatea ploii, în cazul apei provenită din ploaie. O ploaie torenţială, de scurtă durată, va face să se piardă multă apă prin scurgerea ei ia vale. Din contră, la o ploaie înceată, de lungă durată, deşi cantitatea totală de apă înregistrată ar fi aceeaş, totuş o mult mai mare cantitate de apă se va infiltra. In genere se consideră, pentru ţara noastră şi în lunile de vară, ca valoare medie a cantităţii de apă de i cifra 0,33% din totalul cantităţii de apă căzută. A. I. INFIRMERIE. - Med. - Clădire specială rezervată tratamentului boalelor în stabilimentele publice sau private. O i este un mic spital, având, pe o scară restrânsă, toate serviciile necesare tratamentului boalelor din-tr’un mare spital. Vir. L. INFLAMAŢIUNE. - Med. - Ansamblul fenomenelor de activitate prin care se manifestă reacţiunea ţesuturilor contra influenţelor vătămătoare din afară. I se caracterizează prin patru fenomene sau simptome cardinale: roşeaţă, căldură, tumefacţie şi durere — ru-bor, calor, tumor et dolor. — Agenţii care le produc sunt: imecanici, fizici, chimici şi vieţuitori — paraziţi vegetali şi animali, microbi. — I se denumesc după organul în care se produc, căruia i se adaogă terminaţiunea ita sau itis. Ex.: mamită, inflamaţia mamelei. Vir. L. INFLAŢIE. - Fin. - Emisiune de bilete de bancă, peste nevoile pieţii economice, neconvertibile şi fără acoperire metalică, ci numai pe baza încrederii Statului. Se practică - îndeobşte - pe vremuri turburi, pentru acoperirea nevoilor urgente ale Statului - v. bancnotă; monedă. A. V. INFLORESCENŢA. - Bot. - Se înţelege prin i partea dintr’un lujer roditor care poartă florile, respectiv fructele. I. se !mai deosebeşte de un lujer vegetativ prin o ramificaţie mai deasă şi mai abundentă, ca şi prin conformarea diferită a frunzelor sale, zise, bractei, la subţioara cărora stan florile Ele se împart, după modul de ramificare» şi ordinea de desvoltare a florilor: A. I. racemoase sau botrytice la oare de obicei axul principal are o creştere dominantă şi florile se desvoltă bazipetal, aşa încât florile dela bază sunt deplin conformate, în timp ce spre vârful lujerilor apar noi flori. Ele apar în mai multe forme: 1. Grapa şati racemul. Florile stau pe axul principal şi sunt pedunculate. 2. Spicul. Florile sunt ca la grapă dar sesile. 3. Amentul. Un spic cu flori unisexu&te majscule sau femele. 4. Corimb. Ca la grapă, dar florile sunt situate la acelaşi nivel. 5. Umbelă. Florile pedunculate, iar pedun-culii lor egal de lungi pornesc dela capătul axului principal. 6. Capitul. Florile sesile stau pe un ax scurt şi foarte lăţit. La umbele şi capitul bracteele florilor se unesc la acelaşi nivel pe ax alcătuind un involucru - v. ac. - Toate acestea afară de capitul, pot fi şi compuse când axul principal poartă ramuri laterale. 7. Panicul. Este axul principal foarte alungit oare poartă ramuri laterale cu raceme. 8. Spic campus, ramurile laterale sunt spice. 9. Umbela compusă, care în locul unei flori poartă iarăşi o umbelă. B. I. cimoase la care axele sunt terminate cu o floare din care cauză rămân în urmă cu creşterea faţă de axele lor laterale, ce cresc şi se ramifică mai departe. Ele se deosebesc în mai multe forme: 1. Monocaziu. Sub floarea terminală ia naştere un singur ax secundar, care poartă de asemenea o floare şi se ramifică în acelaş mod. Ele sunt de mai multe tipuri: a. Lujerii formaţi în mod succesiv se află de aceeaşi parte a axului mamă. ai Seceră sau drepaniu. Lujerii sunt în-tr’un singur plan. a2 Cimă 'helicoidală sau botryx. Lujerii sunt în plane diferite şi formează unii faţă de alţii un un ghiu drept. b. Lujerii nu se află de aceeaşi parte a axului. bi. Ripidiu sau evantaiu. Lujerii sunt în-tr’un singur plan. b2. Cicinul sau cima scorpioidă. Lujerii stau oblic fiaţă de ax. 2. Dicaziu. Sub floarea terminală iaiu naştere doi lujeri secundari. 3. Pleiocaziu. La extremitatea axului prin- cipal pornesc mai multe axe secundare de ^celaş ordin. C. C. Georg. ÎNFLORIRE. - Bot. - Momentul când planta îşi deschide floarea. In acest moment, atât st’gmatul cât şi staminele sunt suficient de mature, încât să fie capabile a se fecunda 217 INFLORESCENŢĂ bri&te H6 &*<0‘ ■05 d O I „ 7 o—o)// & a ---------OK .3 * Fi& 361. — DIFERITE TIPURI DE INFLORESCENŢĂ: 1 - Spic - pătlagină; 2 - Spic compus - grau;^ 3 - Dicazdu: 1 axă principală, a, — fraţi întârziaţi — de multe ori nu se mai pot de&-volta. Toţi fraţii care au origina în nodurile Fig. 363. — SCHEMA ÎNFRĂŢIRII; a - tulpina principală; I - fraţi primari; II - fraţi secundari; s - rest din sămânţă; r.e. - rădăcini embrionare; r. c. - rădăcini coronare; g - axul mezocotil; oo -suprafaţa pământului. bazale ale tulpinei poartă numele generic de fra^i coronari spre deosebire de alţi fraţi care pot da direct din mugurii de rezervă ai embrionului şi se numesc fraţi embrionari şi care cresc mai ales atunci când planta n’a putut da fraţi coronari. Ca,uizele care influenţează I. sunt interne şi externe. Cauzele interne depind de masa ereditară specifică soiului de plantei caracter de varietate, căci se cunosc soiuri cu putere mare de înfrăţire — prolifice —, saiu soiuri cu înfrăţire redusa. De fapt la soiurile ameliorate înfrăţirea nu este imare şi aşa se pot desvolta uniform toate plantele. Cauzele externe sunt foarte importante şi în iparte pot fi influenţate de agricultor: Lumina ajută asimilaţi a şi astfel baza tfulpinei va emite fraţi mai mulţi. Nodurile bazale -se cere însă să nu fie la lumină. Lumina încetineşte creşterea în lungime, dând posibilitate plantei să se desvolte lateral şi să cheme la viaţă mugurii care nasc fraţi. La obscuritate tulpina principală creşte mult în înălţime şi epjuizează hrana, astfel că numai naşte fraţi. La uimbră nodurile de î. sunt mai la suprafaţă sau chiar deasupra solului. Spaţiul — terenul şi atmosfera — cu cât este mai mare, cu atât planta va înfrăţi mai mult. Apa în oantitate optimă favorizează î. Substanţele nutritive din sol cu cât sunt mai abondente, cu atât î. va fi mai puternică. Azotul pricimueşte o î. puternică. Adâncimea seminţei cea mai favorabilă î. este aceia mai la suprafaţă căci se va consuma mai puţină energie cu trimiterea plan-tulei lai' suprafaţa solului. Sub acest punct nu vom neglija a considera umiditatea, «tarea de afânare a solului, epoca de semănat, etc. Felul de semanaire influenţează î. prin uniformitatea adâncimii la caro se îngroapă sămânţa — în oarecare măsură şi mărirea seminţei poate influenţa I. prin materiile de |rezervă pe care le are. Epoca sau timpul semănatului influenţează procesul înfrăţirii prin temperatura din acel tinţp’. I. are loc la 8—160 C. Cerealele de toamnă au această temperatură scăzută un timp mai îndelungat şi de aceia ele înfrăţesc mai mult. Secara trebue s’o apuce iarna înfrăţită. Deasemenea secara a- Fig. 364. — PLANTĂ DE GRÂU CU TREI FRAŢI CORONARI; 1 - tulpinită principală; f.e. frate embrionar; oo - suprafaţa pământului; n.f. - noduri .de înfrăţire; r.e. - rădăcini coronare; g - axul mezocotil; s - rest din sămânţă; r.e. - rădăcini embrionare. 1NFRUNZIRE-1NFUZORI 220 vând nodul de î. la suprafaţă nu se va îngropa adânc şi nici nu se vor grapa plantele tinere prea puternic. La cerealele de primăvară semănatiul timpuriu favorizează î. Starea de mărunţire a solului influenţează î. prin condiţiunile opţiune pe care le oferă prin bulgăraşii mici care se fărâmiţează şi acopere baza tulpinei favorizând î. Se afirmă că terenul lucrat cu freza ar favoriza î. Regiunea agricolă cu factorii climaterici şi pedologiei influenţează î. La sud gránele înfrăţesc mai numeros fiindcă au timp mai mult pentru aceasta decât la nord. Când sunt călduri mari în perioada înfrăţirii, atunci plantele sar peste acest stadiu. Cantitatea de sămânţă la ha. cu cât este mai puţină cu atât plantele înfrăţesc mai mult. Există o auto-regulare: la sămânţă multă şi spaţiu mic î. este redusă, iar la sămânţă puţină şi spaţiu mare I. este puternică. Grăpatul cerealelor prin acoperirea c|ui pământ a nodurilor bazale ale tulpinii 'stimulează î. Praşila şi mai ales muşiiroitul favorizează I. prin economisirea apei în pământ şi prin acoperirea nodurilor bazale ale tulpinei. Prin transplantarea fraţilor se realizează economie de sămânţă — Demtschinschi. Plantele cu mulţi fraţi sau cîui frunzele întinse pe pământ acoperă iarna mai bine solul şi nu-1 lasă expus razelor solare ca să-l desgheţe şi apoi să îngheţe şi astfel să se descalţe — desrădă-cineze — plantele. Secara de nutreţ după prima coasă înfrăţeşte din nou din /mugurii dela baza tulpinii şi astfel poate da a doiua coasă. Plantele de cereale vegetează bine şi uniform când au un număr de 3---------4 fraţi. S’au observat până la 130 fraţi la o tufă de grâu. Amil. Vas. INFRUNZIRE. - Bot. - Desfacerea mugurilor primăvara se face la epoci diferite, care variază mu> numai dela o specie la alta, dar şi la exemplare deosebite. In genere s*a observat că Ia arbori mugurii se desfac dela bază spre vârf şi dinăuntrul către periferia coroanei. Desfacerea mai târzie a mugurilor din părţile superioare şi dela marginea coroanei se datoreşte în primul rând faptului, că durentul ascendent de sevă vine aci mai târziu, după ce a dat impuls de desvoltarea mugurilor de mai jos şi dinăuntrul coroanei. In afara acestui factor există în muguri şi o forţă internă, care determină desfacerea mai întâi a mluigurilor din părţile superi oaire şi periferice ale coroanei şi care deci lucrează în sens contrar acţiunei curentului de sevă. Această forţă internă este sub influenţa modului cum aiui fost luminaţi mugurii în. perioada de repaus; mugurii dinăuntrul coroanei, mai puţin Iluminaţi decât cei dinafară, se desfac mai târziu sau rămân în starea preventivă — muguri donminzi. Alţi factori, care influenţează î. sunt condiţiunile staţionale de încălzire a aerului şi solului la începutul primăverei. C. C. Georg. INFUNDĂTORI. Funduri sau fundători sunt părţile dinainte şi dinapoi cu care se închide carul afară de loitre care sunt cele din părţi. INFUNDIBULIFORM. - Bot. - In formă de pâlnie de ex. floarea volburei, a neghinei, etc. INFUZIE. - Med. - Operaţiune care are de scop de & trece în soluţiune materiile solubile, care sunt conţinute în diferite alte substanţe întrebuinţate în farmacie ori medicină. Apa ori alt lichid, alcool, eter se fierbe mai întâi şi apoi aşa fierbinte se toarnă asupra acelor substanţe aişezate într’un vas special şi închis pentmii a opri pierderea substanţelor aromatice. Duipă răcire» lichidul se strecoară spre a se înlătura substanţele solide. I. se practică de obiceiu asupra substanţelor vegetale, rădăcini, frunze, etc. pentru a se prepara ciaiuri medicamentoase, extracturi, etc. Mai toate plantele întrebuinţate în farmacie sunt servite medicinei, graţie acestei operaţiuni. INFUZPRI. - Zool. - Clasă din încrengătura Protozoare al căror corp' este învelit de o membrană, fapt din care rezultă o formă fixă a corpului fără formarea de pseudopode. Locomoţiunea se face cu ajutorul u- Fig. 365. — INFUZORI: indivizi de Cercomonas termo fixaţi pe un corp străin. nor organe specialei flagelii şi cilii vibratili. Aceştia sunt nişte prelungiri protoplasmatice care traversează membrana şi determină prin mişcarea lor deplasarea corpului. Flagelii sunt lungi şi în imic număr, poate fi unul singur, foarte rar mai mulţi de 6. Cilii vibratili sunt scurţi şi foarte numeroşi exemplu: 25.000 la Paramecium aurelia. Ei formează o învelitoare complectă pe toată suprafaţa corpului. După aceste două organe de locomoţie se pot împărţi infuzorii în două ordine: Flagelaţi şi ciliaţi. Apoi încă un ord. 221 IN GALBEN-INGHEŢ acineţi care ise leagă strâns de ciliaţi dar «unt lipsiţi de cili. Sunt animale prădătoare saiu parazite. Acest defect poate proveni prin uzura prea mare a animalului sau poate fi înăscut în care caz ia numele de brassicourt. Când a-cest defect provine prin uzură e um defect grav, însă când e înăscut este mai puţin gna/v, deseori observându-se şi la caii de curse. N. A. INGEREA. - Bot. - Selinum carvifolia, plantă erbacee din fam* Umbeliferae, tulpina culcată, ascuţit anguloasă; frunzele tripenati-sec-tate cu segmentele penati-partite sau incise; florile albe, dispuse în umbele ccimpacte, puţin convexe; fructul oval. Cre:te prin fâne-ţele umede prin păduri şi tiufişuri. Iuliei—August. AU i __ Fig. 366. — INFUZORI: Euglena viridis flagelat şi neflagelat. IN GALBEN. - Bot. - Linum flavum, plantă erbacee perenă din fam. Linaceae. Tulpini înalte de 20—50 am. cu muchii, în partea superioară aproape aripate. Frunzele întregi, glabre, cele inferioare îngust obovate sau «patul te, cele superioare lanceolate, cu 3 nervuri şi prevăzute la bază cu câte o glandulă de ambele părţi. Flori numeroase, galbene cu pedun-culi de 2-4 mm. lungime. Sepalele pe margini glan-gulos-ciliate. Nu prea răspândită, creşte prin fâneţe, poeni şi tufişuri. Al. Bel. INGENUNCHIAT. -Zoot. - Sau arcat, este devierea genunchiului înaintea liniei ce reprezintă axul piciorului. Membrul privit din profil formează o linie frântă sau curbă, un astfel de genunchi oferă un sprijin slab şi reclamă din partea muşchilor extensori anteriori ai falangelor şi din partea muşchilor olecranieni o mare cheltuială de energie pentru a împiedica îndoirea membrului sub greutatea corpului. Fig. 367. — Picior anterior, drept, îngenun-cjiiat. Fig. 368. — INGEREA. INGESTĂ. - Fiziol. - Totalitatea alimentelor introduse în organism. ÎNGHEŢ. - Agrol. - Fenomen datorit gerului - v. ac. - Se produce prin scăderea temperaturii sub 0° C. La sol, I. cauzează dezagregarea fizică, iar în asociaţie au desgheţurile fărâmiţează brazdele şi bulgării rezultaţi din arături şi chiar agregatele, imărunţind şi afânând totodată solul — dospirea la ger — î. joacă un rol important pentru solurile largiloase şi compacte, ce nu pot fi aduse în bună stare fizică prin intervenţiunea omului. Solul îngheaţă de re-gfulă până la 25-^50 cm. şi numai excepţional până la adâncime mai imare. Pentru solurile Iiutoase normale, luto-nisipoase şi nisipo-lutoiase sunt suficiente geruri de câteva grade sub zero, iar pentru acele argi-loase şi lutoase grele, geruri intense şi de lungă durată. I. şi desgheţurile alternative acţionează favorabil asupra solului lăsat peste iarnă în brazdă crudă. I. distrug larvele, insectele şi chiar plantele vătămătoare aduse în stratele superioare, distrug ţesuturile vegetale şi provoacă implicit moartea plantei în urma difuzării apei ÎNGHIŢIRE 222 din celule şi îngheţarea ei în spaţiile inter-celulare. Sub acţiunea gerului coloizii proto-plasmei celulare se coagulează, fenomen ireversibil care provoacă sucombarea plantei. In anumite cazuri apa îngheaţă şi în interiorul celulei, protoplasma celulară ia forma unei reţele, iar nucleul se desorganizează şi celula moare. In nopţile senine solul pierde “ căldura îmmagazinată în decursul zilei prin radiaţiune în atmosferă, survenind astfel î. Fig. 369. — Aparat pentru producerea de nori artificiali. I. timpurii de toamnă distrug semănăturile tinere şi culturile întârziate dela recoltare. Deaceea necesitatea culturilor precoce şi a-meliorarea plantelor agricole în vederea rezistenţei la ger. I. de iarnă cauzează pagube la viţele de vie insuficient de coapte sau rău îngropate. Nucul şi măslinul sunt foarte sensibili la î. Semănăturile-de toamnă fără strat de zăpadă îngheaţă la temperaturi de — 25° C. pentru grâu sau —30° C. pentru secara, îngheţând numai frunzele, planta se poate reface în primăvară. Insamânţarea timpurie şi implicit înfrăţirea puternică a cerealelor înaintea iernei diminuiază riscul î. Cultivarea soiurilor rezistente la ger constitue mijloace de atenuare şi coimbatere indirectă a efectelor î. I. târzii de primăvară pot fi dezastruoase. Solul şi obiectele dela suprafaţa pământului pierd căldura prin radiaţie, dar vaporii de apă din atmosferă se condensează pe plante şi îngheaţă apoi, provocându-le moartea. In cursul nopţilor senine de primăvară solul îngheaţă, iar ziua se desgheaţă numai la suprafaţă, rămâne însă îngheţat în jurul rădăcinilor şi făcând astfel imposibilă circulaţia apei în sol şi deci substituirea apei ce se pierde prin fenomenele asimilaţiei şi transpiraţiei plantelor. Ele nu îngheaţă propriu zis, ci se usucă. Sub acţiunea î. solul îşi măreşte volumul, iar la desgheţ se contractă provocând ridicarea, desrădăcinarea - descălţarea - plantelor. Pentru a le repune în contact cu pământul se aplică tăvălugirea solului. Acest fenomen se poate evita prin în-sămânţări timpurii pentruca plantele să intre înrădăcinate puternic în iarnă, prin semănături în rânduri, etc. Culturile de primăvară se vor semăna mai târziu, după epoca critică a î. In viticultură, horticult.ură, etc. se fac fu-migaţii prin arderea bălegarului şi altor materiale, fum ce împiedică radierea căldurii solului, evitând astfel î. Se utilizează şi sobe pentru producerea căldurii, pudrarea mugurilor cu anumite materiale, etc. Contra î. sunt eficace adăposturile naturale ca dealuri, situaţia plantaţiilor, precum şi acele artificiale ca rogojini, straturi de bălegar, etc. Pe solurile joase şi umede se fac culturi în coame sau biloane. In pepiniere şi la culturi speciale se poate întârzia vegetaţia prin diverse procedee culturale. Indicaţiuni pentru î. sunt: răcirea aerului, direcţia şi intensitatea vântului, transparenţa atmosferei, starea higrometrică, etc. In acest scop sau construit aparate ptentru avertizare. i. c. d. ÎNGHIŢIRE. - Fiziol. - Sin. Deglutiţie. Este funcţia prin care bolul alimentar este împins din gură în stomac. Ea cuprinde trei timpi: bucal, fiaringien şi esofagien. I. Timpul bucal «— După ce alimentele au fost îndeajuns de mestecate sunt adunate la faţa superioară a limbei, către baza ei formând ceeace se numeşte bol alimentar. Gura fiind închisă, vârful limbei se sprijină pe arcada incisivă superioară şi dintr’o mişcare dinainte înapoi» bolul alimentar este îimpins prin strâmtoarea buco-faringienă în farinx. II. Timpul faringien — ajuns în farinx, bolul alimentar este împins către esofag prin contracţiunea muşchilor constrictori ai farin-xului - superior, mijlociu şi inferior -. III. Tâmpul esofagien — împins dinainte înapoi prin acţiunea muşchilor constrictori ai farinxului, bolul alimentar este obligat să ia drumul esofagului, a cărui deschidere fa-ringienă a fost şi ea ridicată în sus în timpul scurtărei diametrului anteroposterior al faringelui. In esofag bolul alimentar progre- 223 1NGINER-INGRĂŞĂMINTE sează de sus în jos datorită pe de o parte vitezei câştigate în farinx, iar pe de altă parte contracţiunei peristaltice a esofagului. Se constată în adevăr în acest canal o undă contractilă care se propagă dela farinx până ]a stomac. Mulţimea de mişcări care alcătuesc actul deglutiţiei se desfăşoară în chip aşa de armonic, graţie numai sistemului nervos. A. L. INGINER. - Tehnician calificat, absolvent al unei şcoale siuperioare, care proectează şi conduce lucrări de artă - poduri, căi de comunicaţie, canalizări etc. - sau cu caracter industrial, minier, silvic şi agricol, toate pe bază de noime ştiinţifice bine stabilite şi vizând obţinerea unor rezultate economice. Purtarea titlului şi exercitarea profesiunii de I. în România este îngăduită numai în condiţiunile prevăzute de legea pentru înfiinţarea Colegiului Inginerilor. Colegiul Inginerilor cuprinde 7 secţiuni şi anume: Construcţii, Mine şi Metalurgie, Electromecanică, Industrială, Silvică, Agronoimică şi Aeronautică. Pentru a fi înscris în una din secţiunile Colegiului, şi deci a fi îndreptăţit la exercitarea profesiunii şi purtarea titlului, I. tre-bue să întrunească mai multe calităţi: să fie cetăţean român, să fi satisfăcut serviciul militar, să se bucure de bună purtare în societate şi de deplinitatea drepturilor civile şi politice, să fie diplomat al unei facultăţi de pe lângă cele trei şcoli politehnice din ţară -Bucureşti, laşi sau Timişoara - v. învăţământ. Posesorii, români, ai unei diplome de i. eliberată de o şcoală din străinătate sunt admişi în Colegiu numai dacă şcoala este recunoscută şi diploma echivalată. Străinii stabiliţi - sau în trecere - pot fi autorizaţi de Colegiu să exercite profesiunea de i. - pe tot timpul cât şederea lor în ţară este îngăduită de autorităţile administrative dacă au studiile şi moralitatea necesară. In colegiul inginerilor, care funcţionează pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice şi se administrează printr’un consiliu ales din sânul comitetelor celor 7 secţiuni, sunt înscrişi în moimentul de faţă - 1 939 - circa 1 1.000 i. Deosebit de Colegiul Inginerilor - organizaţie cu caracter de breaslă - i. sunt grupaţi de Stat în trei corpuri profesionale: Corpul tehnic de pe lângă Ministerul Lucrărilor Publice, Corpul Agronomic şi Corpul Silvic de pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Legile de înfiinţare ale corpurilor respective prevăd grade şi clase, norme de promovare în grade sau clase şi conferă drepturi de stabilitate în funcţiune şi de salarizare pentru cei ce fac parte din ele. In prezent este în studiu proectul de lege pentru înfiinţarea Colegiului tehnic unic, care va îngloba cele trei corpuri existente, egalizând gradele şi clasele prin unificarea de- numirii lor şi nivelarea salariilor respective. Pentru apărarea intereselor profesionale i. sau constituit şi în asociaţiuni particulare. Astfel: Asociaţia Generală a Inginerilor Români - A.G.I.R. - Societatea Inginerilor Agro-noki, Societatea ,,Progresul Silvic“ a Ing. Silvici, Soc. Politehnică, etc. V. M. ÎNGRĂŞĂMINTE. - Agrol. - Materii minerale şi organice încorporate solului cu scopul de a-i spori fertilitatea. Elementele fertilizante asimilate de plante, din sol şi aer, sunt: C, O şi H. pentru formarea materii-lor organice ternare şi în plus N. pentru sinteza materiilor cuate mare, apoi P, K, Ca, Mg, I, Fe, Mn, etc. In genere solurile au nevoie de îngrăşăminte cu azot - N -, acid fosforic - P2O5 ”» potasă - K2O - şi calce - CaO -, acestea aflându-se în sol în cantităţi relativ mici, iar plantele consuniându-le în cantităţi apreciabile. In cenuşa plantelor se mai află: iod* brom, fior, zinc, cupru, etc. elemente importante pentru viaţa plantei, însă practic având un rol secundar, precum şi mangan, sulf şi fier, cu excepţia man-ganului aplicat sub formă de carbonat de calciu şi mangan sau calce manganezică - calce şi protoxid de mangan. In genere, solurile conţin cantităţi apreciabile de N, P, P2O5 şi K2O - v. sol -, dar într’o formă greu solubilă şi deci neasimilabilă direct de plantă. Solurile de fertilitate mijlocie au: 0,1% N, 0,1% P2O5 şi 0,2% K2O asimilabile. Pe măsură ce plantele consumă, alimentarea recoltelor ulterioare devine mai dificilă. Solurile mediocre şi acele sărace vor da ----- fără î., — recolte mediocre sau slabe, iar pentru a le spori, recurgem la î. Legea minimului cere ca elementele nutritive să se găsească în cantităţi optime în sol pentru a da recolte maxime, iar legea restituţiei, de a înapoia solului prin î. elemente fertilizante, ce se află în cantităţi insuficiente. La aplicarea î. vom ţine seamă de bogăţia solului în materii asimilabile şi de exigenţele plantelor. Pentru recolte mari nu este suficientă simpla restituire, ci este necesar a se forma rezerve de materii fertilizante în sol. Ori, formarea rezervelor de N este imposibilă, — deoarece N amoniacal şi în special N nitric — nu sunt reţinuţi în tftol şi singurul N organic - bălegar, turtă, etc. -, care suferă transformări lente în sol, permite a fi încorporat solului câteva luni înaintea utilizării sale complecte. Sunt posibile însă rezerve de P2O5 şi K2O, materii fixate de complexul absorbant al solului. 1. I. absolute, complecte, organice: bălegarul de fermă, compostul, dejecţiunile \.-. uscată - 10 — 13% N- cu Carne uscată.............- 9 — 11% N - N. organic Materii cornoase. . . . -10 — 15% N- Deşeuri de lână.........- 3 — 4% N - ,, de pielărie. . . - 7— 9% N - C. - I. potasice B. - I. fosfatice - v. fosfaţi - Sulfat de potasiu .... - 50% K2 Clorură ,, .... 47 - 58% Silvinita normală ... - 12 - 14% ,, bogată .... - 20 - 22% Carbonat de potasiu . . - 52 - 63% Nitrat ,, „ ... - 44% K* şi 14% N. nitrlc-. D - I. calcaroase. Varul, .marna şi gipsul vite în general ca amendamente şi mai î. chimice. O - O - pri- rar I. azotate cu N. amoniacal Sulfat de amoniu . . . . -20 — 21% N-Nitrat ,, ,, .... - 30% N - Amoniac crud.......................... Apele amoniacale ale uzinelor de gaz, diluate de 10—15 ori volumul lor de apă. Fig. 371. — Experienţe cu îngrăşăminte în vase. 225 ÎNGRĂŞĂMINTE E. - I. compuse, obţinute din amestecul î. simple de natură organică şi minerală. In comerţ avem: î. organice coimplete, î. azoto-fosfatice, î. fosfo-potasice, î. pentru grâu, vie, etc. De regulă, acestea nu au dozajul indicat şi se oferă la preţuri prea mari faţă de valoarea lor reală. Ele mai prezintă inconvenientele: a- conţin materii diverse, ce trebuiesc încorporate solului la epoci diferite, care trăiesc libere în sol «au în simbioză cu plantele leguminoase. Pentru culturile pure de laborator sau utilizat Bacillus Elleuba-chensis la prepararea alinitei, Azotobacter şi culturile mixte de bacterii ale nodozităţilor de leguminoase cu alte bacterii pentru azo-form etc., culturi în majoritate cu efecte nesigure. Culturile uscate de bacterii simbiotice şi de origină americană, nu s’au verifi- Fig. 372. — Efectele Sulfatului de amoniu la cartof. Producţia la ha. cu îngrăşăminte este 1% ori mai mare, decât fără îngrăşăminte. de ex. nitrat de sodiu aplicabil primăvara si agura de fosfor aplicabilă toamna; b - se dă «olului odată cu elementul util şi un altul «scump, existând şi aşa în cantităţi suficiente. Este raţional şi mai economic să ne compunem «singuri amestecul, laltfel vom cere garanţie asupra titlului şi formei î., anume ca N organic, N — amoniacal sau N — nitric, ca acid fosforic total, solubil în apă stau în citrat, ca °/o de p>otasă, etc. Se varsă î. simple, uscate pe o arie plană şi se amestecă cât mai intim, cu puţin înaintea aplicării pe teren. 3. I. catalitice. Substanţe chimice» care încorporate «olului, provoacă modificări radicale în vegetaţie, fără însă a interveni direct în nutriţia plantei. I. manganezice, alcătuite din. carbonaţi de calciu şi mangan, precum şi calcea manganezică cu 15% Mn dau în general rezultate favorabile. De asemeni sulfatul de aluminiu, silicatul de sodiu, sulfatul de fier, «ulfatul de uraniu, etc. Sulful este catalitia în î., cu acţiune favorabilă indirectă asupra florei bacteriene a solului. 4. I. bacteriologice sau inocularea cu bacterii fixatoare de N din aerul atmosferic şi cat în practică, din contra, nitrobacterina manife«tă efecte favorabile. 5. I. humice sunt noui, iar aplicarea lor în cultura mare se află în stadiu de experimentare. Baza îngrăşării o constitue turba di-sociabilă prin intermediul bacteriilor şî doze masive de î. fosfatice. La silicaţii hunnici se asociază hidraţii de K. si Na» precum şi silicaţii alcalini* Enumerăm: hu’maţii carbona-taţii, turba calcaroaaă, guanolul, biohumusul - ambele turbă cu bacterii -> huimofosfaţii rezultaţi din praf de turbă cu resturi de sgura lui Thomas, făina de oase degelatinate sau din fosfaţi bruţi cu balegă de cal - 6—8% P, 1 °fo N si 1 % K Bacteriile disociază P la 37—390 C. Humoazotaţii - 7—9 °/o P, 1 % N şi 15— 20% Ca obţinuţi din turbă, cianamidă de calciu si urină. Bacteriile disociază P la 38—400 C. I. humice manifestă în dese cazuri efecte favorabile. I. verzi, materii vegetale provenite din plante leguminoase sau neleguminoase, care îmbogăţesc solul în substanţă organică, primele şi în N, menţin «olul reavăn, leagă so- 15 ÎNGRĂŞĂMINTE 226 lista Îngrăşămintelor chimice autorizate de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor în conformitate cu art. 78 din legea privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii. | Nr. NUMELE PRODUSULUI Doza NUMELE SI ADRESA 3Nr. auto- I de ordine r e c o m a»n dată FURNISORULUI rizatiunii de comercia¬ lizare 1 Făină de oase nedegelatinate 200---350 kg la ha. Soc. ..Mărăşeşti“, S. A. P. 10.001 A. acid fosforic şi azot - 1. C. Fabr. ..Mărăşeşti“ 2 Superfosfat cu 18% - acid fos.- 200---350 ,, ,, ,, Idem. Fabricile din Valea 10.002 A. Călugărească şi Braşov 3 ,, 16% 200 --- 350 „ ,, „ Idem 10,003 A. 4 ». ,, azot - 10% acid 200---35C ,, ,, 10.004 A. fosforic şî 2% azot - 5 Superfosfat cu azot - 12% acid 200---350 ,, ,. ,, ” 10.005 A. fosforic şi 4% azot - 6 Superfosfat cu azot - 16% acid 200---350 ,, ,, ,, 10.006 A. fosforic şi 2% azot - 7. Superfosfa* cu azot - 12% acid 200---350 ,, ,, ” 10.007 A. fosforic şi 2% azot - 8 Superfosfat cu azot -14% acid 2u0---350 ,, ,, ,, ” 10.008 A. fosforic şi 3% azot - 9 Superfosfat cu azot - 14% acid 200---350 „ ,, ,, 1 10.009 A. fosforic şi 4% azot - 10 Făină de oase fosfoazotoase - 200---350 ,, „ „ 1 1 Soc. ,,Mărăşeşti‘‘» S.A.P. 10,010 A. 24% acid fosfor, şi 3% azot - I. C. Fabrica Mărăşeşti 11 Făină de oase degelatinate - 200---350 „ ,, Idem 10.011 A. 32% acid fosfor, şi l% azot - 12 Făină de coarne cu 14% azot 200---850 ,, ,, ,, 10.012 A, 13 Floriza - azot - --- Semint. Ştefan Boiadjieff 10.013 A, str, Carol, 42, Bucureşti 14 Salpetru de calciu 150---300 ,, „ „ ,,Romanii“, S. A. str. C. 10.016 A. A. Rosetti, 33. Bucureşti 15 Sulfat de amoniu I, G. 150---300 „ „ „ Idem 10.017 A. 16 Nitrofosca I. G. 120---300 „ „ „ Idem 10.018 A. 17 Diamoniumfosfat I. G. I. 150---300 ,, „ ,, Idem 10.019 A. 18 Diamoniumfosfat I. G. II. 150---300 ,, ,, ,, Idem 10,020 A. 19 Superfosfat cu azot --- Phonix, Baia Mare 10.021 A. 20 Superfosfat 16% - Idem 10.022 A. 21 Superfosfat 18% - Idem 10.023 A. 22 Nitrophosca T. G. 150---300 „ ,, ,, ,.Romanii“, S. A. str. C. 10.027 A, A. Rosetti, 33, Bucureşti 23 Nitrophosca I. G. p. tutun 150---300 „ „ ,, Idem 10.028 A. 24 Nitrophosca I. G. V. 150---300 ,, ., ,, Idem 10.029 A. 227 INGRĂŞAREA ANIMALELOR lurile afánate şi afânează solurile compacte, sporindu-le capacitatea de absorbţie pentru apă şi materii fertilizante. Provoacă dospirea la umbră şi activează desagregarea resturilor de roci în sol. O îmbogăţire în N are loc nuimai la cultura leguminoaselor pe solurile —8 săptămâni. S. T. INGREDIENTE. - Chim. - Tot ceiace intră în compoziţia unui medicament, unei băuturi, unui amestec. ÎNGROPATUL VIEI. - Vitic. - Lucrarea prin care se acoperă cu pământ butucul viţei de vie pentru a-1 apăra împotriva gerurilor din timpul iernei. In general viţa rezistă la geruri destul de mari, cu condiţia ca aceste geruri să fie uscate, iar temperatura să fi scăzut încetul cu încetul. Gerurile umede sunt foarte periculoase. Rezistenţa viţei la geruri variază cu vârsta, varietatea, expoziţia terenurilor plantate, asprimea gerurilor, durata lor şi momentul în care se produc. Viţele tinere sunt mai puţin rezistente, de-aceia este de recomandat să se îngroape în fiecare an, chiar dacă viile bătrâne rămân neîngropate. Dacă via nu se poate îngropa complect, este totuşi bine a se îngropa cel puţin până deasupra punctului de altoire, care în genere este locul cel mai sensibil la îngheţuri. Pe dealurile înalte cu expoziţie spre sud, viile pot rezista mai bine la îngheţuri, după auim iarăşi, pot rezista mai bine viţele care sunt deslegate de pe araci. Fig. 375. — Viţă muşuroită. - Stânga: - Secţiune într’un muşuroi. I. viei poate să înceapă imediat ce frunzele au căzut. De multe ori se poate începe şi mai devreme, sau se poate î. imediat ce a fost tăiată. Lucrarea de î. se poate continua până târziu în iarnă, dacă pământul nu este încă îngheţat. In ce priveşte operaţiunea ea diferă după vârsta viei şi modul de tăiere. Viţele tinere, de un an sau doi, nu se culcă la pământ, se muşuroesc aşa cum sunt, căutând a aduna cu sapa împrejurul fiecărei viţe atât pământ cât este necesar să se îngroape cel puţin 4—5 ochi din coarda crescută în acest an. Este necesar a acoperi aceşti ochi, pentruca în caz de îngheţuri să avem ochi necesari sănătoşi, pentru lăsarea unui cep în primăvara viitoare când vom executa şi tăierea. Muşuroiul să fie mare, înalt şi larg, pentru ca să nu fie distrus de ploile ce ar urma în toamnă şi tânăra viţă să rămâie astfel descoperită. Intr’o vie plantată la 1.50/1.50 231 INHALATIE-INIMĂ m. se socoteşte cam 4 oameni la pogon pentru asemenea lucrare, ţinând seama că prin-tre rânduri nu se face nici o lucrare de către aceşti lucrători. Pentru î. viilor bătrâne este necesar a se culca la pământ coardele şi apoi să fie acoperite. De aci necesitatea de a face tăierea în toamnă, pentru a uşura î. şi lucrul din primăvară când sunt mai multe munci de executat. Culoarea viţei se face în partea în care cedează mai uşor, având grija a nu forţa coardele prea mult cu piciorul pentru a nu le rupe. Se obişmieşte a se trage cu sapa pământul dela baza butucului din partea în care voim să aplecăm si viţa se îndoaie mai uşor, fără să avem teamă că se va rupe. Pentru ca să se poată lucra mai repede, lucrătorii trebuie să se învârtească câte doi pe fiecare rând. După ce s*a făcut cu sapa groapa la baza butucului, rupând astfel consistenţa şi rezistenţa pământului, un lucrător prinde cu imâna toate coardele şi le apleacă — mănunchiu întreg — în partea voită, însă întotdeauna exact pe direcţia rândului. Când via este susţinută pe araci, se trec viţele pe partea dreaptă a aracilor, iar când este pe spalier, se ţine seama a veni pe direcţia rândului. In ambele cazuri e necesar a culca coardele pe direcţia rândului, pentruca atunci când se sapă sau se ară printre rânduri, plugul să nu ajungă coardele pe care să le taie sau să le lase descoperite. In acelaşi - timp muşuroiul de pământ se face mai lesne în acest caz. Un lucrător ţine coardele culcate cu piciorul, iar celălalt pune cu sapa pe mijlociul lor o cantitate de »pământ, atât cât este necesar a le menţine în această poziţie. După aceia ambii lucrători trag cu sapa pământ: fiecare din partea o-pugă lui până ce fac un muşuroi în forma unui bilon, prin care se acoperă viţele cu un strat de pământ de circa 15 am. grosime. Când suntem forţaţi a executa mai repede î., se poate pune şi mai puţin pământ pe coardele viţei căutând a acoperi bine numai baza butucului. In ceea ce priveşte muşuroiul el trebuie să aibă deasupra o coamă ascuţită, pentruca apa rezultată din ploi sau topirea zăpezilor să se poată scurge uşor şi să nu intre prin el la coarde, care ar putrezi. Intr’o vie plantată la distanţe de 1.50/ 1.20 m., se întrebuinţează pentru î. viţelor 7 oameni la pogon pe zi, atunci când pământul nu este îngheţat sau prea umed. D. Hal. INHALAŢIE. - Med. - Administrarea vaporilor degajaţi fără ajutorul căldurei. Ex. cloroform, eter, etc. Ex. în anestezia ou cloroform, se ia un tampon de vată peste care se toarnă cloroform şi care se aşează în dreptul nasului; vaporii de cloroform*, dega-jându-se, sunt inspiraţi odată cu aerul. Afară de metoda cu tamponul de vată, i. se mai face cu aparate speciale, cu ajutorul cărora vaporii nu se mai împrăştie şi deci anestezia se face mai repede şi este mai economică. A. L. INHIBITIUNE. - Fiziol. - Fenomenul psihic-fiziologic ce constă în oprirea sau suspendarea unei activităţi nervoase, fără ca suspendarea activităţii funcţionale să fie datorită unei leziuni apreciabile. In organism există nervi, numiţi inhibitori care intrând în acţiune determină oprirea funcţionării u-nui organ. Nu numai nervii, dar chiar centrele cerebro-spinale exercită la rândul lor, reciproc, între ele fenomene de oprire. Nervii sensitivi pot provoca în urma unei iritaţii periferice o acţiune inhibitorie asupra centrelor nervoase. A. L. INIERBARE. - Păş. - Fenomen prin care terenurile nelucrate în mod regulat se acopăr pe cale naturală cu diferite specii de ierburi şi plante constituind după un număr oarecare de ani asociaţii de plante caracteristice climei şi solului regiunei respective. I. este atribuită %n cea mai mare parte, plantelor perenne, cari au însuşirea de a se înmulţi şi pe oale vegetativă - rizomi, stoloni, muguri vegetativi -. I. naturală se petrece pe orice teren în care nu intervine mâna omului, instalarea plantelor făcându-se în mod spontan, fie prin seminţele existente în acel pământ, sau a-duse de vânt, fie prin părţi de organe vegetative rămase sau aduse prin diferite mijloace din alte părţi şi cari şi-au păstrat însuşirea de a vegeta. Plantele odată instalate încep a se înmulţi şi ociupă treptat, treptat terenul ce le stă la dispoziţie. încheierea vegetaţiei şi acoperirea completă a terenului se realizează prin intermediul fenomenului înfrăţirii şi autoînsămân-ţării naturale. I. artificială - v. fâneţe artificiale -. Z. Sam. INIMĂ. - Anat. - Organul principal care intră îh constituţia aparatului circulator, şi care joacă rolul unei pompe aspiro-respin- FMg. 376. — îngroparea un,ei vite - stânga: - facerea groapeî lângă butuic; - mijloc: - aplecarea vitei şi punerea pământului pe capetele coardelor; - dreapta: - aoeeaş vită îngro-pată. INIMĂ 232 gătoare, aspirând» pe de o parte, sângele fără încetare, pe de alta împingându-1 spre toate regiunile corpului. I. este un organ tmuşchiulos, cavitar, de culoare roşie, de formă conică având mărimea pumnului. E situată în torace, îndărătul sternului, între cei 2 plămâni, puţin la stânga liniei mediane; stă pe diafragim, iar vârful ei, îndreptat în jos şi puţin la stânga şi îna- inte, corespunde spaţiului dintre coasta a cin-cea şi a şasea. Dela baza inimii se desprind toate vasele care vin sau pleacă dela ea. Aspectul exterior. La suprafaţa inimii, se văd două şanţuri, uniul transversal, orizontal, mai aparent pe faţa posterioară, despăr-ţind inima într’o jumătate superioară şi una inferioară; celălalt şanţ, longitudinal, trece prin vârful inimii şi o separă, inegal, într’o jumătate dreaptă şi una _stângă. Configuraţie interioară. Făcând o secţiune verticală prin planul median al inimii, vedem că interiorul ei este divizat în patru cavităţi: două la dreapta şi două la stânga. Cele două cavităţi superioare, numite auricule aunt independente una de alta; deasemenea, nici cavităţile de jos numite ventricule, nu comunică între ele. In schiimb, fiecare auricul comunică cu ventriculul de aceiaş parte, printr'un orificiu numit orificiul auriculo-ventricular; fiecare din aceste orificii este prevăzut cu lame fibroase, subţiri, elastice, cu foi de supape, numite valvule, ale căror margini dinţate, reunindu-se, pot să închidă complect orificiu], îimpiedicând sângele de a se întoarce din ventricul în auricul. Orificiul auriculo-ventricular drept are 3 valvule triunghiulare, care constitue valvula tricuspidă; orificiul auriculo-ventricular stâng are numai 2 valvule, cari, reunindu-se, capătă aspectul unei mitre de episcop, în- toarsă, de unde şi numele de valvula bicus-pidă sau mitrală, sub care e cunoscută a-ceastă regiune. Cele 2 auricule sunt des-părţite una de alta prin vasele mari care pleacă din ventricul şi prin peretele numit interauricular. Pereţii auriculelor sunt subţiri; suprafaţa internă a lor prezintă numeroase îndoituri si neregularităţi, care amintesc forma neregulată a pavilionului urechii; de aci şi numele acestor cavităţi. In pereţii auriculelor se află numeroase alte orificii, care reprezintă punctele de terminaţie ale venelor imari în i.; astfel, auriculul stâng are 4 orificii, lipsite de valvule; ele sunt orificiile venelor pulmonare, care aduc sângele dela plămâni. Auriculul drept prezintă, în afară de orificiul auriculo-ventricular, următoarele orificii: unul superior, fără valvulă, reprezentând deschiderea venei cave sup'erioare, care aduce sângele din partea superioară a corpului; îndărăt se află orificiul venei cave in- ferioare, care aduce sângele din partea inferioară a corpului * şi orificiul venei coronare - vâna mediană, - prevăzute amândouă cu câte o valvulă mică incom-plectă. Cei 2 ventriculi sunt alipiţi unul de altul, peretele comun despărţitor numin- du-se peretele interventricular. Pereţii ventriculelor, imai ales ai celui stâng, sunt mult mau groşi decât ai auriculelor. In fiecare ventricul se găseşte, în afară de orificiul auriculo-ventricular, încă un orifi- ciu, prin care ventriculul comunică cu vasul mare, arterial, ce ia naştere în el. Aceste orificii sunt prevăzute cu valvule care se închid complect, numite valvule sig-moide. Ele au forma unor cuiburi de rândunică; pe marginea lor liberă, la partea mijlocie, se află câte un nod de cartilaj. Orificiul arterial din ventriculul drept este punctul de plecare al arterei pulmonare, iar orificiul arterial din ventriculul stâng este punctul de plecare al aortei. Valvulele sig-moide sunt turtite de pereţi, când trece sângele din ventricule în artere. Structura inimii. Pereţii inimii sunt formaţii în cea mai mare parte a grosimii lor din fibre muşchiulare care în total constitue ceeace se numeşte muşchiul cardiac, sau miocardul. Fibrele muşchiulare cardiace sunt după cum ştim, striate transversal, scurte. Contracţia lor este involuntară, dar bruscă, ca la muşchii Striaţi. In afară, miocardul este învelit de o membrană dublă: una internă seroasă, având forma unui sac fără des- frtera iiroHdâ . . . Ârlera subclaviculari Arieri pvhoomri - - Ven» ca*a Auriculul drept . Ventriculul drept . Ar'era sub ci avi cu tara Ann-a carotidă - - -* Ventriculul stâng Fig. 377. — Faţa anterioară, exterioară, a inimei. 233 INIMA LEMNULUI-INJECTOR chidere înfundat, nuimit pericardul seros, între foile căruia alunecă lichidul pericardic; aJta externă formând un sac fibros, gros; numit pericardul fibros. In interior, miocardul este căptuşit de o membrană» subţire, netedă, numită endocard. M. Vr. Med. - Dintre organele interne, i. este printre acelea adeseori atinse de boale, care pot interesa muşcihiul-miocardul —, în velisul său extern-pericardul —, or acela intern-endocardul. Fiind un organ a cărui j„t .rehtU.'oOÇ frj/ir/i».-'. K* • - /¿ne. jac>>/& 'fi j v'Vt W ûrtnt /¡’¿iriiirftj'ff/'i ro'vW ? éZi-wJi/ïiW'Wtfs à rtnn(ironan> foi in/'u'iwç. Fig. 378. — Fata posterioară a inimei. muncă nu poate şi nu trebue să fie întreruptă, sub pericol de moarte, ea este expusă la boală, atât din cauza funcţionării sale neîntrerupte, cât şi din faptul că — primind sângele ce-i vine din toate părţile organismului ea este nevoită să svţjp’orte şi contra-atacul diferitelor infecţiuni ori intoxi-caţiuni, trebuind, în 'multe ocaziuni, să se adapteze şi neajunsurilor rezultate din cauza diferitelor obstacole ce pot interveni 'în circulaţia sângelui. Atât timp cât circulaţia sângelui rămâne suficientă, cu toată existenţa acestor obstacole, se zice că este compensaţie, care se realizează de cele mai multe ori graţie hipertrofiei miocardului, ori graţie adaptării inimii la noua stare; astfel, în cazul vreunui obstacol în calea micei circu laţii, ventriculul drept se dilată, peretele său extern şi pilierii ce susţin valvula tricuspidă !.c®dează, dând loc la o insuficienţă tricus- DlfllAna. li î 1 J ________ _ 11 suficientă dacă animalul trebue să muncească. Când exigenţele circulaţiei nu mai permit inimei să se adapteze, se zice că avem ruperea compensaţiei şi atunci are loc sindro mul de insuficienţă cardiaca, cu care se termină toate boalele i., dintre care cele mai însemnate sunt: endocardita, hipertrofia, snio-cardital, pericardita şi ruperea inimei - v. ac.- I. are numeroşi paraziţi: echinococii, cisti-cercii, trichine în miocard; strongilii, filării, în arterele coronare, fără leac. Prezintă şi tumori: sarcomii, melanomii, epiteliomii, careinoimii, mi-xomii, cu localizări variabile — deasemenea fără leac ?i «nai mVl1 ca SUr‘ prize de autopsie. G. Răd.-Cal. dtacfirfemmfttfreinJerrMr INIMA LEMNULUI. -Amute:#** Bot. - Sin. duramen - v. ac. -. INJECŢII. - Med. - Introducerea, cu ajutorul u-nui aparat injector, a u-nui lichid sau gaz oarecare, într’o cavitate, organ sau ţesut al organismului. !. sunt de mai multe feluri, după cavitatea, organul sau ţesutul în care se fac. Astfel avem: intradermice - făcute în grosimea dermului -, subcutanate - în ţesutul conjunctiv subcutanat -, in-travenoase, intramuscuîa-re, intraarteriale, intrară-hidiene, epidurale, intrao-culare, intracardiace, intraheale, vaginale, uretrale etc. I. Fişt. INJECTOR. - Maş. - Aparat servind pentru introducerea lichidelor într’un spaţiu, unde domneşte o presiune mare. I. la maşi- l'isr/.mfct'ft pidienă, care prezervă plămânul de un aflux congeştiy în, părţile rămase sănătoase. De cele mai multe ori însă, această compensaţie nu este decât relativă, suficientă pentru â ^sigura circulaţia în repaus, dar in- nile cu vapori serveşte pentru alimentarea cazanului cu apă. Funcţionează utilizând presiunea vaporilor. I. la motoarele Disel sau Semi-Diesel serveşte pentru introducerea combustibilului în cilindru în momentul com- IN MARE-INRĂDĂCINARE 234 primării (maxime a aerului din interior. Lucrează folosind presiunea produsă de potmpe mici acţionate mecanic. A. Cherd. IN MARE. - Bot. - Linuim hirsutum. Plantă erbacee perenă din fam. Linacee, cu tulpina imai ales spre vârf pubescent păroasă. Frunzele 3>—5 nerve întregi ovat-lanceolate, păroase. Florile albastre azurii, pe pedunculi scurţi şi păroşi. Sepalele Lanceolate, lung a-cuminate, păroase şi pe margini glandulos ciliate. Creşte în fâneţe uscate, pe coline, margini de păduri. Al. Bel. INODAREA INTESTINALĂ. - Med. Vet. - v. volvulus. INOSIT. - Chim. - C6H12O6 - Corp zaharat, cristalizabil şi izomer cu glucoza. Se găseşte în imuşchi, plămâni, rinichi, ficat, pancreas, creer, în fasole, în frunzele de nuc. Se poate extrage din carne cu apă rece apoi se concentrează la căldură, se precipită materiile străine ou acetat de plumb, apoi cu acetat de plumb amoniacal şi se precipită apoi plumbul cu hidrogen-sulfurat. I. cristalizează în sistemul clinorombic cu Fig. 380. — Sistemul ra.dicular al unei plante de orz de circa 8 săptămâni, s. - bobul din care a eşit planeta; w. - rădăcini embrionare, aproape moarte, neîmbrăcate cu grăun-oiori de pământ; Wi - rădăcini coronare încărcate cu pământ, dovadă de activitate; h. - ax mezocotiL ÎNMUGURIRE. - Bot. - Fenomenul de deschidere a mugurilor. ÎNMULŢIRE. - Biol. - După unii natura-lişti cazul special de reproducere asexuată v. ac. - efectuată prin organe ce nu se deosebesc morfologiceşte de organele propriu zise. Ex.: prin diviziune celulară sau prin fragmentare — la plante şi animale — iar la plante şi prin ramuri sau alte părţi vegetative — bulbi, rizomi, etc. — ale cormului. INOCULARE. - Med. - Introducerea în organism a unei substanţe cu scopul de a produce imunitate. Această operaţie se face mai ales în boalele contagioase, pentru a preveni sau a opri răspândirea (maladiei. I. cu astfel de substanţe se fac atât la om cât ai la animale: ex. se face i. contra tur-bărei cu virus atenuat la om şi la animale; de asemenea se face în variolă cu virus variolic. A. L. 2 (molecule de apă pe care le pierde Ia 1 00°. Este inactiv la lumina polarizată. Formula: CHOH -CHOH — CHOH\ \cHOH — CHOH^ CHOH ÎNOTĂTOARE. - Piscic. - Sin. aripioare, organele de mişcare a peştilor şi a altor Vertebrate aquatice. Se deosebesc: I. - I. nepe-rechi: dorsala, codala şi anala, II. - I. perechi : pectoralele şi abdominalele. Organele de înot a unor Moluşte se numesc tot î. C. Ant. INQUILINI. - Pol. agr. Lucrători iobagi - v. ac. -. ÎNRĂDĂCINARE. - Fit. - î. propriu zis este atunci când planta formează rădăcini coronare de lungă durată — adventive. Rădăcinile embrionare dispar şi astfel planta desvoltă rădăcini coronare — vorbim de cereale. Ca număr rădăcinile embrionare la grâu sunt 3, la secară 4, la orz 5-------8. {Rădă- cinile coronare nasc din nodurile bazale ale tulpinii, din cele de sub suprafaţa pământului şi câteodată din cele de deasupra pământului. Se citează cazuri când porumbul a dat rădăcini coronare dela 0,50 m. înălţime deasupra pământului. Obscuritatea şi umiditatea provoacă nodurile să emită rădăcini. Rădăcinile coronare se preînoesc pe măsură ce dispar cele vechi. Se afirmă că în regiunile secetoase nu se pot desvoltă rădăcini coronare şi de aceia rădăcinile embrionare rămân, se desvoltă şi preiau ele rolul rădăcinilor coronare. Rădăcinile sunt a-coperite de ¿p'eri absorbanţi — trihomi — care absorb apa şi sărurile din sol. Un păr absorbant are 2—3 şi chiar 8 mim. lungime. Suprafaţa perilor absorbanţi la grâu este de circa 6 ori mai mare decât suprafaţa tulpi-nei şii a frunzelor fi până la 12 ori mai mare decât suprafaţa rădăcinii. La ovăz perii absorbanţi sunt cei mai lungi. Deasemenea ovăzul are imasa de rădăcini cea mai mare — de 2,5 mai mare decât la grâul de toamnă, de 3,8 mai mare decât la grâul de primăvară de 3,2 imai mare decât la secara de toamnă şi de 6 mai mare decât la orz. Rădăcinile ovăzului merg vertical în pământ. Aci stă secretul reuşitei ovăzului şi în soluri mai sărace. Rolul rădăcinilor: rol de fixare şi susţinere, rol de absorbţie, rol de disolvant al diferitelor substanţe din păimânt, rol de respiraţie, rol de a conduce seva şi pot avea şi rolul de a depozita substanţe de rezervă. Cerealele au rădăcini fasciculate, răspândite la suprafaţă, leguminoasele şi cruci-ferele desvoltă rădăcină pivotantă pe care nasc rădăcini secundare. La cereale majoritatea rădăcinilor rămân în stratul dela suprafaţă 20—30—50 cm. şi numai o m’că parte pot străbate la 1 —1,50—2—2,77 m. Rădăcinile foarte adânci au rol de aprovizionare cu apă - rădăcini poimpe Cerealele «e grăbesc Ia înrădăcinare; când grâul are 3—4 frunze are deja 4—8 rădăcini lungi până Ia 0,40—0,60 m. La înflorire rădăcinile ating desvoltarea maximă fi de aci înainte planta dă atenţie formării seminţelor. O rădăcină puternic desvoltată atrage după sine o plantă viguroasă. Amelioratorii tre-bue să studieze şi rădăcina, nu numai organele supraterestre. Pentru a alimenta suficient planta la începutul desvoltării ei» Demtschinschi recomandă transplantarea şi muşuroirea tocmai pentru a se desvoltă sistemul radicular. Desvoltarea timpurie a rădăcinilor e un caracter bun pentru plantele din regiunile secetoase. Pentru aflarea efortului desvoltat de rădăcină, travaliul radicular, se raportează substanţa uscată a întregii plante la substanţa uscată a rădăc’nilor ei — substanţa uscată strânsă de către plantă şi care revine unui gram de rădăcini uscate - v. Rădăcină Amil Vas. ÎNREGISTRĂRI. - Cont. - înscrierea în diversele registre ale unei întreprinderi a tuturor operaţiunilor zilnice. Bunăoară în registrul jurnal sub formă de articole în ordine cronologică, iar în maestru — carte mare — pe conturi. A. V. INSALUBRU. - Med. - Nesănătos, dăunător sănătăţii. Locuinţă sau adăpost insalubru, care influenţează totdeauna în rău sănătatea omului sau animalului. Păşunea mlăştinoasă este o păşune i., fiind primejdioasă pentru animalele cornute şi mai ales pentru oi cărora le prilejueşte gălbeaza. A. L. INSĂMÂNŢARE ARTIFICIALĂ. - Zoot. - Obţinere de produşi pe altă cale decât pe cea normală, prin intervenţia indirectă a o-mului. Primele încercări reuşite de obţinere a produşilor la animale fără împreunarea normală a părinţilor se referă la secolul XVIII — Spallazani Rossi — şi au fost făcute cu câini. I. a. la iepe, de care se vorbeşte încă în legendele arabiene, se pare că a fost prima dată practicată în America - Neape -. Studiul cel mai complet al pro- blemei şi aşezarea ei pe baze ştiinţifice a fost făcut de I. Ivanov, oare în 1899—1905 a executat o serie de experienţe cu mai toate speciile principale de animale domestice. Cercetătorii mai de seamă din timpurile noastre sunt: Milovanoff-Rusia, ------- Bedercke, Rihter-Germania, — Landauer-America, — Benoit-Franţa, Ahmed-Fahri-Bei-Turci a. La noi s’a interesat de problema însămân-ţării artificiale Prof. Locusteanu. Prof. N. Filip a descris-o în manualele sale de zootehnie. Iar în timpurile din unmă s’au executat câteva experienţe reuşite, în stil mai mare, la oi. Aceste experienţe au fost făcute de dr. veterinar Rihard Seile în particular, care a însămânţat în 1936 oca. 100 oi, iar în 1937, peste 1000; de dr. ing. agr. C. Băicoianu, care în 1937 a însămânţat câteva sute de oi şi ing. agr. V. Paşcovschi care, tot în 1937, a însămânţat artificial 351 oi, obţinând un procent de prindere de peste 90%. Tehnica î. a. cuprinde trei operaţiuni distincte: a - colectarea spermei; b - examinarea si diluarea spermei şi c - tnsămânţarea pro-riu zisă. Pentru colectarea spermei s’au propus mai multe metode până ce s’a ajuns la actualul sisteim al vaginului artificial, oare rezolvă problema în mod perfect. Metodele vechi, abandonate, sunt: colectarea cu ajutorul unui burete ce se introduce în vagin înainte de împreunare, extragerea spermei din vagin după împreunare, cu ajutorul unui speculum, întrebuinţarea unui colector de cauciuc aşezat în fundul vaginului, etc. Vaginul artificial, care se întrebuinţează 1NSĂMÂNŢARE ARTIFICIALĂ 236 actualmente la colectarea spenmei dela toate animalele domestice, inclusiv păsările este un tub cu pereţii dubli, de Lungimea corespunzătoare vaginului respectiv. Peretele exterior este făcut dintr’un material rigid — ebonită - oaie -, cauciuc tare - vacă, scroafă -, tablă - iapă -, sticlă - epure de casă -, iar cel interior dintr’un tub de cauciuc elastici —o cameră de bicicletă sau motocicletă, sau u- Sistemul din urmă necesită o îndemânare oarecare, în schimb este mai expeditiv şi actualmente se aplică la toate animalele domestice. Sperma colectată se examinează la microscop cu mărirea de 200—300 ori. Ca- 200 --------------------> Fig. 382. — Vagin artificial de oaie în secţiune. 1 - cilindru de ebonită; 2 - cauciuc intern; 5 - robinete de ebonită; 6 - pară de cauciuc; 7 - păhărel colector de spermă. Dimensiunile sunt arătate în milimetri. A Fig. 381. — Vagin artificial de oaie fără păhărel colector de spermă. nul special. Cilindrul exterior este prevăzut cu unul sau două orificii necesare pentru umplerea spaţiului dintre pereţi cu apă caldă - 38—42°- şi aer, pentru menţinerea temperaturii corpului şi strângerea elastică a cavităţii vaginului după cum acest lucru are loc în natură. Construcţia cea mai simplă o are vaginul artificial de vacă. Celelalte modele au o serie de detalii particulare potrivit caracteris-ticelor actului sexual la fiecare specie. La unul din capetele vaginului artificial se fixează un recipient de sticlă — colectorul de spermă, celălalt serveşte pentru introducerea penisului. Înainte de întrebuinţare, vaginul se sterilizează, se uimple cu apă ca’dă, iar interiorul se unge cu vaselină. Colectarea spermei propriu zisă se poate face în dpuă felurii 1 - cu ajutorul unui manechin, vaginul artificial fiind aşezat la locul respectiv şi masculul montând acest manechin, sau 2 - din mână în momentul când masculul sare la o femelă pusă în stand. Fig. 383. — Vulva vaginului artificial. A - vaginul umplut cu apă şi aer, gata pentru întrebuinţare; B - vaginul fără apă şi aer, cauciucul este întins corect; C - vaginul fără apă şi aer, cauciucul este întins prea puternic, formând o pâlnie. 237 INSĂMÂNŢARE ARTIFICIALĂ litatea spermei se apreciază din două puncte de vedere: desimea -bogăţia în spermatozoizi - şi mobilitatea spermatozoizilor. Există o scară de notare a acestor însuşiri. Sperma rară şi ciu spermatozoizii puţin activi nu se poate întrebuinţa. Pentru a mări cantitatea ş,i a înlesni fracţionarea, sperma se diluează. In acest scop se întrebuinţează soluţii speciale pentru fiecare specie de animale, compuse din apă, glucoză, fosfaţi de sodiu, potasiu» calciu, magneziu, sulfat de sodiu, tar-trait de sodiu şi potasiu. Grajdul de soluţionare variază şi el după specie. Sperma berbecului se diluează de 2'—4 ori, a taurului, vierului şi armăsarului---de 4—8 ori, a epu- roiului — de 16-32 ori. La manipularea spermei se respectă o serie de condiiţiuni: temperatura localului să fie 15<—25°, delà momentul colectării şi până Ia însămânţare să nu treacă mai mult de 30 minute, sperma să fie ferită de razele solare directe, toate vasele şi instrumentele în trebuinţate să fie sterilizate, niciun désinfectant în cantitate cât de mică să nu intre în contact cu sperma şi a. m. d. Insămânţarea propriu zisă se poate face vaginal, cervical, sau direct în uter. In primul caz sperma se introduce în vagin, în al doile^ — în gâtul uterului, iar în al treilea — în uter. Instrumentul întrebuinţat la introducerea spermei în organul genital femei este o siringă de sticlă prevăzută cu o canulă de ebonită, sau de sticlă, de lungimea necesară pentru a ajunge până la gâtul uterului. Capacitatea siringei este: pentru o iapă — 20 cmc., vacă — 5 cmc. scroafă — 1 00—400 cmc., oaie — 2 cmc., epure — 2 cmc. La însămânţarea iepelor şi scroafelor, siringa se înlocueşte cu succes cu un aparat special. La insămânţarea cervicală Ia vacă şi oaie şi la iapă, când ne folosim de siringă, avem nevoie de un specul vaginal, pentru introducerea vârfului canulei în gâtul (uterului sub controlul ochiului. In cazul însămânţării vaginale - vacă, oaie, epure - n’avem nevoie de specul. CanuJa se introduce direct în vagin la adâncimea po- Procedeul vaginal nu utilizează la maximum avantajele însămânţării artificiale. Se face o risipă mare de spermă. II aplicăm în cazurile speciale şi nuimai la specii care şi la coitul natural plas-ează spenma în vagin - ovine, taurine, epuri de casă -. Mult mai perfect este procedeul cervical, aplicându-se la vitele cornute în legătură cu fiziologia actului lor sexual şi de fecundaţie. La aceste animale gâtul uterin este un fel de adăpost de rezervă pentru spermatozoizi. Din cantitatea de spermă, care a ajuns aci porneşte un curent continuu de spermatozoizi, până ce unul dintre ei va da de ovul în oviduct şi-l fecundează. La actul natural, din cantitatea de spermă ejaculată în vagin — l cmc. aproximativ în cazul berbecului şi 2—5 cmc. la taur — nu ajunge în gâtul uterin decât cam 5%. Restul piere în vagin. Practicând însămânţarea artificială cervicală, aceste 95% din ejaculat nu se pierd ci sunt repartizate câte 5% în gâturile uterine la celelalte 19 oi. Insămânţarea direct în uter se face la iapă, scroafă şi căţea, imitând procesul natural. Taibela de mai jos reprezintă câteva cifre caracteristice pentru diferite specii de animale domestice: trivită. Deasemeni şi la scroafă, care are a-paratul genital cu o anatomie care permite acest lucru, vârful siringei ajunge în uter fără ajutorul speculumului. Desigur, însămânţarea poate avea efect numai în cazul când femela este în ciălduri. In caz dacă sperma nu se întrebuinţează imediat după colectare o putem conserva câteva ore şi în anumite cazuri cbiar zile. Importanţa î. a. trebuie să fie considerată din trei puncte de vedere: zootehnic, sanitar veterinar şi economic şi se bazează pe următoarele însuşiri caracteristice: 1 - Sperma unui singur ejaculat se împarte pentru însămânţarea mai multor femele. 2 - Fecundaţia se face fără contact între animale. Specie Volumul Numărul Coeficientul Cantitatea de Numărul fe¬ unui ejaculat Spermatozo¬ de diluare spermă nece¬ melelor ce se cm. c. izilor într’un sară pentru pot însămân¬ ejaculat însămânţa- ţa cu un miliarde rea unei ejaculat femele cm. c. Berbec 1 --- 1,5 2 --- 6 2 --- 4 0.2 20 Taur 2 --- 5 2 --- 10 4---8 4.0 8 Vier 150 --- 250 15 --- 100 4 --- 8 150.0 10 Armăsar 40 --- 200 2---30 4 --- 8 20.0 40 INSĂMÂNŢARE ARTIFICIALĂ 238 3 - Sperma colectată poate fi conservată şa transportată. 4 - Instrumentul de introducerea spermei permite plasarea ei în condiţiuni mai bune, faţă de metoda naturală. In consecinţă, însămânţarea artificială prezintă următoarele avantaje: a - Permite o îmbunătăţire mult mai repede a unei populaţii de animale, capacitatea reproducătorilor masculi de elită mărin-du-se de câteva ori. Selecţia reproducătorilor masculi se poate face mai riguros, iar controlul lor după produşi devine imai uşor. Acest avantaj este mai vizibil în special când se lucrează prin metisaje. b - Transmiterea boalelor prin contact sexual, se exclude. c - Devine posibilă hibridizarea ştiinţifiică Dificultăţile ce se întâmplă la introducere în practica mare a î. a. sunt: 1 - Greutatea formării grupelor mari de femele sub administrarea unei singure staţiuni de montă, ca să aibe odată numărul destul de mare de femele în călduri. Fig. 384. — Oaia pusă în stand pentru colectarea spermei. 2 - Insuficienţa numerică a personalului superior zootehnic, care are îndatorirea legală de a veghea asupra intereselor zootehnice din ţara noastră. 3 - Lipsa personalului operator. între două specii care în mod normal prin repulsie sexuală, refuză împreunarea. d - Se combat anumite cazuri de sterilitatea femelelor. e - In cazul întrebuinţării reproducătorilor masculi de valoare, costul fecundării pe cap de femelă este mai mic. f - Este mai mic si capitalul de investiţie necesar pentru organizarea staţiunilor de montă. g - Creşterea valoarei populaţiei respective de animale, se face mai repede, din cauza îmbunătăţirii calitative. Cele trei avantaje din urmă, de natură e-conomică, sunt foarte pronunţate în cazul metizării industriale Karakul X Turcana. Calculele noastre ne dau următoarele cifre în cazul unei turme de 1000 oi: 4 - Lipsa de curaj şi iniţiativă din partea oercurilor oficiale conducătoare de zootehnie. V. Paşc. Fig. 385. — In momentul când berbecul sare, mâna dreaptă aşează vaginul artificial pe şoldul drept al oaiei cu vulva cam la aceeaşi înălţime şi în acelaş plan cu vulva oaiei. Felul Costul Investi¬ Costul montei pe Venitul net pe Creşterea valorii însământărei ţiei pe un cap de un cap de oaie un cap de oaie, turmei în 4 ani oaie pt. staţi¬ luând cazul unea de montă montei naturale cu berbeci drept o sută. Karakul Naturală 167 54.5 100 3.5% Artificială 68,7 33.5 200 25% 239 INSCĂUNARE-INSECTE ÎNSCĂUNARE. - Fit. - Sin. înfrăţire - v. ac. - ___ INSECTE. - Ent. - Clasă de arthropode — constituită dintr’iun număr foarte mare de specii. Se socotesc vre-o 272.000 specii cunoscute. A. - Morfologia externă. Corpul insectelor este divizat în trei regiuni: cap, torace şi abdomen. Capul poartă ochii gura şi apendicele, în număr de 5 perechi: o pereche de antene şi 4 perechi de piese bucale. Toracele este totdeauna format din trei inele: prothorax, mesothorax şi metathorax. Fiecare inel poartă câte o pereche de picioare. Numărul de 6 picioare este unul din caracterele esenţiale ale clasei i. - Cele două inele posterioare poartă fiecare câte o pereche de a-ripi. Abdomenul nu prezintă apendice, el este primitiv format din 1 1 inele, dar de multe ori segmentele posterioare se atrofiază sau fuzionează. Abdomenul poartă anusul pe ultimul segment şi orificiul genital puţin imai înainte, în general înaintea ultimului. In general nu prezintă apendice, exceptând unele forme inferioare, cuim este Campodea, care îl au întocmai ca şi priimele insecte cărora le servea pentru locomoţie. In timpul des-voltării embrionare se formează foarte frecvent în totalitate sau numai pe unele inele abdominale, rudimente de apendice analoage cu cele ale toraxului dar care dispar apoi. Se admite că diversele piese ale armăturei genitale, adaptate pentru ouare sau împreunare nu sunt altceva decât apendicele modificate ale ultimilor 3 segmente abdominale. Toracele poartă picioarele şi aripile. Picioarele sunt totdeauna simple şi formate din-tr’o serie succesivă de articole. Cele anterioare se pot adapta pentru prehensiune, cele posterioare sunt proprii pentru mers însă toate se pot adapta la înnot. Oricare ar fi modificările lor ele sunt constituite din câte 5 părţi principale: şold, trochanter, coapsă, gambă şi tars, ultimul alcătuit din mai multe articole în număr variabil 5 sau 3. Aripile purtate de mesothorax şi metathorax sunt prelungiri membranoase ale acestora şi servesc la sbor fiind fixate pe faţa dorsală. Ele sunt susţinute de nervure simple sau ramificate. Nervurile principale pornesc dela baza aripei dar ele sunt unite între ele prin anastomoze. Aripa a luat naştere din unirea a două membrane foarte subţiri, una superioară alta inferioară. Ele sunt în legătură cu cavitatea corpului prin nişte canale prin care circulă sângele şi prin trahei ce se ramifică. Dispoziţia şi structura aripilor sunt criterii de clasificaţie în ordine. Apendice oefalice sunt antenele care servesc ca organe sensoriale. Forma lor este foarte variată şi diferă la cele do meroşi crescători. Datorită propagandei fă- i cJ1*e* 8 a Putut organiza combaterea tifozei Şl tuberculozei din crescătoriile particulare, precum şi organizarea concursului de ouat. Acesta a fost organizat de I. N. Z. la staţiunea Mogoşoaia, unde avicultorii triimit loturile de păsări, care se ţin sub control timp de un an. Rezultatele concursului publicân-du-se lunar, interesaţii pot şti care dintre crescători au găinile cele mai ouătoare, aşa că de acolo îşi vor putea cumpăra material de reproducţie superior. In felul acesta, se răspândesc numai liniile cele mai ouătoare şi în acelaş timp indemne de cele două boale ce fac ravagii în crescătorii: ti-foza şi tuberculoza căci nu se primesc la concurs decât păsări din crescătoriile controlate în prealabil din punct de vedere sanitar. Concursul celor mai bune vaci de lapte. I., împreună cu Sindicatul Fermierilor şi Comitetul Laptelui, a propus şi Ministerul de Agricultură \ a aprobat, în anul 1936, suma de 90.000 lei, pentru a se acorda 3 premii pentru cele mai bune vaci de lapte din ţară. »In baza^Jregula- Fig. 431. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC Laboratorul de genetică. mentului întocmit de 1., concursul a început la 15 Iunie 1935 şi a durat un an INSTITUTUL NAŢIONAL ZOOTEHNIC 294 întreg. Au fost înscrise peste 60 vaci din diferite regiuni ale ţării. Distribuţia premiilor s*a făcut în cadrul expoziţiei zootehnice, ţinută la 25 Octombrie 1936 la Mediaş. Premiul cel mai mare, în valoare de 50.000 lei, a fost luat de ţăranul Stelian Fig. 432. — INSTITUTUL NATIONAL'ZOOTEHNIC -Laboratorul de Alimentaţie. Dăian din Mediaş, pentru vaca Luega, cu o producţie de 8991,9 Kgr. lapte cu 3.73% grăsime, în 302 zile. Acest concura se continuă în fiecare an. Repopularea apelor de tmunte cu păstrăvi. Cu ajutorul staţiunii piscicole dela Beclean - Făgăraş -» I. a început din anul 1932 o acţiune intensă de repopularea apelor de munte cu păstrăvi, specie ce devine tot med rară în ţara noastră. Capacitatea de producţie a fermei Beclean, fiind prea mică, faţă de nevoi, I. a organizat atât la particulari, cât şi la instituţii de stat, sau asociaţiuni de pescuit, staţiuni pentru clocitul icrelor. Staţiunile cele mai însemnate pentru clocitul icrelor sunt la: Braşov, Băile Hercu- lane, Slănicul Moldovei, Tar-cău - Neamţ, - Drajna - Prahova, - Ciucea - Cluj, - Cumpăna - Argeş, - Baia Sprie - Satu Mare, - Valea Putnei - C. Lung-Bucovina. taurilor, să mulgă bine vacile, să hrănească şi să crească raţional animalele de mai sus. Până în vara anului 1938 au absolvit 8 serii şi fiecare serie a avut 8-20 elevi. III. - Acţiune de propagatndă. Colaborarea cu Coimitetul Naţional Român al Laptelui. In vederea intensificării consumului de lapte şi produse ale laptelui, şi pentru promovarea tuturor problemelor în legătură cu laptele, din iniţiativa I. s*a constituit şi la noi un Comitet naţional al Laptelui, care a aderat la Federaţia Internaţională a Laptelui. Desigur, că penttfu. a-şi îndeplini rolul, comitetul are nevoie şi de fonduri - de care se simte mare lipsă -; din această cauză şi acţiunea comitetului este mai redusă decât ar trebui să fie. S’a putut totuşi organiza în fiecare an o săptămână sau o zi a laptelui în fiecare capitală de judeţ, s’au imprimat broşuri de propagandă, broşuri instructive relativ la producerea şi recoltarea igienică a laptelui, la prelucrarea şi întrebuinţarea lui, etc. Cursuri de popularizare. I. organizează a-nual cursuri de popularizare, în special de avicultură, apicultură şi piscicultură, unde p'e lângă lecţiile teoretice, se fac numeroase lucrări practice, precum şi excursii la diferite întreprinderi. Aceste cursuri durează între 2-6 săptămâni. Şcoala de mulgători de vaci. I. a organizat începând din 1935, la ferma Gherghiţa în fiecare an, câte 2-3 cursuri, de câte 4-8 săptămâni, pentru îngrijitori de de ani'male şi mulgători. La fermă, elevii ce urmează aceste cursuri, au posibilitatea să înveţe pratic îngrijirea vacilor de lapte, a Fig. 433. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC. -Laboratorul pentru analiza nutreţurilor. Publicaţiuni. Lucrările făcute la Institut au fost publicate parte în diferite reviste streine de specialitate, parte în organele de publicitate ale Institutului, care sunt următoarele: ■ 1. - Analele Institutului Naţional Zooteh- 295 INSTITUTUL NAŢIONAL ZOOTEHNIC nic, în limba franceză şi germană, din care au apărut 6 volume; 2. - Biblioteca Zootehnică, scrisă în limba roimână şi în care au apărut 26 volume, cuprinzând lucrări ştiinţifice; 3. - Colecţia de Sfaturi practice, scrise pe înţelesul tuturor, în care au apărut 10 numere; 4. - Darea de seamă anuală, în care se arată pe scurt întreaga activitate a Institutului din anul respectiv; 5. - Revista Avicultura; 6. - Buletinul Institutului Naţional Zootehnic. colaborat la organizarea expoziţiilor cu caracter agricol mai importante din ţară, ca acele organizate în ultimii ani la Bucureşti, laşi, Brăila, Chişinău, Cluj, etc., iar împreună, cu Comitetul Laptelui, a organizat în anul 1934, expoziţia laptelui în Bucureşti. «f'. Fig. 434. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC - Secţia piscicultura. -Colectiune sistematică de peşti. Colaborare la reviste, ziare, conferinţe, etc. I. colaborează la numeroase reviste şi cotidiane -Albina, Satul, Foaia Plugarului, Poporul Românesc, Sociologia Românească, Economia Naţională, Comerţul .Exterior, Exportul de a-nimale, Natura, Universul, Curentul, Excelsior, etc. - De asemeni, ^ personalul I. conferenţiază Ia Rar v dio şi în diferite instituţii - Uniunea Sindicatelor Agricole, Fundaţiile Regale Principele Caro], Societatea de Genetică, Societatea Studenţilor în Medicină Veterinară, etc. - In 1933 şi 1934, I. a organizat câte un ciclu de 10 conferinţe din domeniul creşterii şi exploatării animalelor, pasărilor şi peştilor. Expoziţii. Tot în scop de propagandă, I. a Fig. 435. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC.-Laboratorul de ichtiologie. Deasemenea, a organizat participarea României la Expoziţia internaţională de blănuri dela Leipzig în 1930, la expoziţia internaţionala avicolă din Leipzig în 1836 şi a colaborat la organizarea altor expoziţii ţinute la Bruxelles, în Italia şd în Orient. Consultaţii şi informaţii. I. N. Z., dela înfiinţarea lui, a luat contact cu masa crescătorilor, stându-le la dispoziţie cu diverse informaţii şi sfaturi privitoare la creşterea animalelor. In acest scop, I. şi-a creat un birou Fig. 436. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC.-Ferma experimentală Gherghita. special de consultaţii şi informaţii, care prin intermediul specialiştilor diferitelor secţii, rezolvă urgent adresele de acest gen, dă p'e loc consultaţii personale sau telefonice în toate problemele care pot interesa pe crescători, ca de ex.: hrana şi îngrijirea animalelor; chestiuni de avicultură, piscicultura, şi apicultura; procurarea animalelor de repro- INSTITUTUL PASTEUR 296 ducţie, cu indicarea raselor celor mai potrivite pentru selecţia animalelor $i sindicalizarea crescătorilor; creşterea şi exploatarea a-nimalelor de blănuri; industrializarea produselor animale; profilaxia şi combaterea boa-lelor contagioase la animale; procurarea hranei concentrate - făină de carne, de cadavre^ de oase, cretă furajeră, - etc. G. K. C. Fig. 437. — INSTITUTUL NATIONAL ZOOTEHNIC. -Ferma experimentală Gherghita. INSTITUTUL PASTEUR. - Institut de stat, aparţinând Facultăţii de Medicină Veterinară şii creat în I 909 prin legea de organizare a acestei Facultăţi, cu următoarele scopuri: 1. - De a prepara toate serurile vaccinurile şi substanţele biologice de diagnostic, necesare pentru profilaxia şi tratamentul specific a boalelor contagioase dela animale; 2. - De a stabili diagnosticele bacteriologice, anatomo-patologice şi parazitologice, necesare depistării boalelor contagioase dela animale, în vederea unei utilizări raţionale a mijloacelor de combatere a a-cestor boale; 3. - De a face stud.i şi cercetări ştiinţifice asupra boalelor contagioase şi parazitare dela animale, şi de a stabili metodele standard de combatere; 4. - De a pregăti medici veterinari bacteriologi si epizoo-tiologi, necesari serviciilor speciale de profilaxie; 5. - De a edita reviste şi diferite publica-ţiuni în legătură cu activitatea I.t precum şi cu activitatea medicală veterinară şi biologică din întreaga ţară. Istoric. La Facultatea de Medicină Veterinară s’au preparat seruri, vaccinuri şi pro- duse biologice cu mult înainte de înfiinţarea actualului I. de sero-vaccinuri Pasteur. Încă dela 1895 a funcţionat pe lângă Facultate un Institut de vaccin animal-antivariolic, -care de 43 ani prepară vaccinul contra variolei omului, necesar serviciilor sanitare civile şi militare. In 1909 acest I. a fost încorporat I. Pasteur. In 1900 a început să se prepare în laboratorul catedrei de Microbiologie şi Anatolnie Patologică, serul şi vaccinul contra rugetului - brânca infecţioasă a porcilor - şi culturile de baccilul tifosului şoarecilor, pentru distrugerea acestor rozătoare. In 1904 s’a preparat serul şi virusul contra variolei oilor, p'recum şi serul şi vaccinul contra cărbunelui, iar în 1 906 s’a început prepararea serului antite-tanic atât pentru uzul veterinar cât şi pentru uzul imedicinei umane. In 1909, odată cu legea de înfiinţare a I. s’a început şi construirea clădirei actuale, care s’a terminat în 1911. Organizarea dată I. a permis o desvoltare însemnată a producţiunii serurilor şi vaccinurilor, iar după război s’a resimţit nevoia măririi I. şi mai cu seamă a înmulţirii animalelor mari producătoare de ser. In acest scop Ministerul de Agricultură a î/mprop’rie-tărit I. cu un teren de 63 hectare la 3 Icm. de Bucureşti, în Comuna Marele Voevod Mi-hai. Pe acest teren s’a construit un laborator şi grajduri moderne pentru un număr de 300 cai şi boi producători de ser, împreună cu toate dependinţele necesare pentru funcţionarea acestei secţiuni de preparare a serurilor specifice. Combaterea pestei porcine devenind o problemă de mare importanţă economică, s’a Fig. 438. — INSTITUTUL DE SERO-VACCINURI PASTEUR. -Faţada principală. 297 INSTITUTUL PASTEUR simţit nevoia preparărei în ţară a serului şi virusului necesar vaccinaţiunilor în contra acestei boale. In acest scop s*a început în anul 1934, tot pe terenul din comuna Marele Voevod Mihai, construirea unei secţii pentru prepararea acestor produse. Această secţie cuprinde un laborator central, grajduri pentru 1000 porci şi dependinţele necesare. Organizarea. Institutul Pasteur funcţionează cu următoarele servicii: I. - Serviciul de preparare a serurilor; 2. - Serviciul de preparare a vaccinurilor; 3. - Serviciul de preparare a substanţelor biologice pentru diagnostic - ma-leina, tuberculina, etc. -; 4. - Ser-viiichill de preparare a vaccinului antivariolic uman. 5. - Serviciul de preparare a aerului şi virusului utilizat în combaterea pestei por-c’ne; 6. - Serviciul de analize fi diagnostic bacteriologic şi parazi-tologic; 7. - Serviciul de chfmrre biolog’că, prepararea mediilor de cultură, sterilizare şi fiolaj; 8.- Serviciul administrativ, de contabilitate şi de expediţie. Dăm mai jos produsele Institutului, împreună cu cantităţile dis-tribu’te, în cursul anului 1937: Fig. 439. — INSTITUTUL PASTEUR. — Laboratorul de preparare a vaccinului contra cărbunelui. — Ser contra cărbunelui - dalac - pentru cal 604.251 cmc.; ser contra cărbunelui - dalac -pentru bou 1.614.353 cmc.; ser anticărbunos precipitant 3.021 cmc.; vaccin contra cărbunelui pentru sero-vaccinaţie 120.050 doze; vaccin Pasteur Nr. 1 contra cărbunelui 67.075 doze; vaccin Pasteur Nr. 2 contra cărbunelui 335.988 doze; vaccin unic contra cărbunelui 191.193 doze; ser contra rugetului - brânca porcului - 3.847.071 cmc.; vaccin contra rugetului - brânca porcului - 375.160 doze; ser contra pestei porcine 14.833.160 cmc.; virus pestos pentru sero-virulizare 631.588 cmc.; vaccin contra paratifozei purceilor 1.350 doze; ser contra cărbunelui emfizematos - ar-murar - 6.315 omc.; vaccin contra cărbunelui emfizematos - armurar - 11.635 doze; ser contra tetanosului 430.375 cmc.; ser anti-gangrenos 34-580 cmc.; ser contra hepatitei necrozante a oilor 5.430 cmc; vaccin contra hepatitei necrozante a oilor 14.426 doze; ser contra gurmei - buba mânziului - 70.3 70 cmc.; vaccin contra gurmei 1.780 doze; ser antivariolic ovin 118.250 cmc.; virus variolic sensibilizat pentru oi 166.970 doze; virus variolic pentru porc 8.057 doze; ser contra holerei păsărilor 133.611 cmc.; vaccin Nr. 1 contra holerei pasărilor 1.518.944 doze; vaccin Nr. 2 contra holerei pasărilor 31.230 doze; vaccin contra diftero-variolei pasărilor 64.220 doze; anatoxină stafilococică 2.815 doze; vaccin contra agalaxiei la oi 100 doze; vaccin antivariolic pentru om, capilare mici - 1---3 doze - 2.535 bucăţi; Vaccin antiva- riolic pentru om, capilare mari - 8-10 doze- 294 bucăţi; Vaccin antivariolic pentru om, fiole mari -a 50 doze - 34.740 bucăţi; Maleină brută 4-770 Cmc.; Maleină diluată 1/4 pentru intradermoreacţie 803.100 doze; Maleină diluată 1/8 pentru reacţiunea subou-tană 22.907 doze; Tuberculină brută 7.391 cmc.; Tuberculină diluată 1/4 pen'ru intradermoreacţie 104.630 doze; Tuberculină diluată 1/10 pentru reacţiunea subcutană Fig. 440. — INSTITUTUL PASTEUR. - Laboratorul de chimie. INSTITUTUL ROMÂNESC DE ORGANIZARE ŞTIINŢIFICĂ A MUNCII 298 8.976 doze; Tuberculină aviară diluată 1/2 15.980 doze; Cultură de bacilul tifosului şoarecilor 2.695 flacoane; Ser normal de cal 4.827 cmc. In decursul anului 193 7 secţia de analize a Institutului a primit pentru diagnostic 1 4.353 probe. Fig. 441. — INSTITUTUL PASTEUR — Laboratorul secţiei d© analize. — Aceste probe repartizate pe specii proveneau dela: Cal 481; Bou 1.365; Porc 1.226; Pasări 10.422; Epuri 354; Alte specii 505. S’a stabilit diagnosticul de: Antrax 1.207 cazuri; Cărbune eanfizematos 163 cazuri; Morvă 5 cazuri; Ruget 163 cazuri; Pesta p'orcină 141 cazuri; Pasteurelloză 488 cazuri; Tuberculoză 22 cazuri; Tifoză aviară 292 cazuri; Paratifoză 309 cazuri; Spiroche-toză 27 cazuri; Streptococie 8 cazuri; Stafi-lococie 5 cazuri; Pyobaciloză 2 cazuri; Dif-tero-variola aviară 31 cazuri; Leucoză 16 cazuri; Coriză 38 cazuri; Variolă 9 cazuri; Coccidioză 27 cazuri; Piroplasmoză 2 cazuri; Ascaridioză 12 cazuri; Taeniază 8 cazuri; Strongiloză 36 cazuri; Echinococoză 1 1 cazuri; Distomatoză 23 cazuri; Dicrocaelioză 13 cazuri; Peritonită 44 cazuri; Guttă 14 cazuri; Hemoragii interne 4 cazuri; Tumori 7 cazuri. Cu produsele preparate de I. se fac anual peste 6.000.000 de vaccinaţiuni şi interven-ţiuni diferite, iar secţia de analize stabileşte circa 15.000 de diagnostice bacteriologice şi parazitologice, lucrând asupra organelor şi produselor patologice trimise de serviciile veterinare din ţară. Aceste cifre sunt în creştere din an în an. I. expediază produsele sale contra raim-burs la cererea serviciilor veterinare sau la cererea crescătorilor după indicaţiunile date de Medicii Veterinari. In laboratoarele I. se studiază diferite pro- bleme în legătură cu p'rofilaxia boalelor contagioase dela animale. Aceste cercetări fac obiectul multor comunicări la societăţile ştiinţifice şi la numeroase publicaţiuni în revistele de specialitate. Tot în laboratoarele I. se lucrează anual un număr important de teze de doctorat în Medicina Veterinară, iar "numeroşi absolvenţi ai Facultăţii îşi com-plectează cunoştinţele în ramura combate-rei boalelor contagioase. I. ţine un contact permanent cu serviciile veterinare şi cu marea masă a crescătorilor din întreaga ţară, pentru toate îndrumările privitoare la diagnosticul şi combaterea boalelor contagioase şi parazitare la animale. In acelaş scop pentru care a fost creat I. Pasteur, Ministerul de Agricultură a înfiinţat până în prezent 5 laboratoare regionale de bacteriologie veterinară, care funcţionează după imodelul I. Pasteair. Aceste laboratoare se găsesc la: Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova şi Iaşi, iar în curs de înfiinţare Ia Timişoara. Ele au un serviciu de analize şi diagnostic bacteriologic, prepară vaccinuri şi au în depozit serurile preparate de I. Pasteur. Aceste laboratoare aduc un real serviciu nevoilor regionale, făcând posibile intervenţiile urgente, care ar fi cu greu realizate numai prin existenţa unui singur Institut central. V. Şz. Fig. 442. — INSTITUTUL PASTEUR — Sângerarea unui cal pentru prepararea seruluijantirugetic. — INSTITUTUL ROMÂNESC DE ORGA-ZARE ŞTIINŢIFICĂ A MUNCII -I. R. O. M. - Funcţionează din anul 1927 ca asocia-ţiune de drept privat, în conformitate cu prevederile legii pentru persoanele juridice, promulgată prin decretul Nr. 452 din 5.II. 1924. I. R. O. M. a fost înfiinţat cu scopul de a propaga ,,raţionalizarea“ - organizarea 299 INSTITUTUL SOCIAL ROMÂN ştiinţifică a muncii şi normalizarea - în toate domeniile: industrie, comerţ, agricultură, etc., adică de a da posibilitatea tuturor ce se interesează de organizarea muncii, să coopereze la introducerea şi desvoltarea în România a celor mai bune metode de muncă pentru a economisi timpul, a utiliza în modul cel mai avantajos materialul, utilajul, energia naturală şi umană, spre binele şi folosul întreprinzătorului, al muncitorului şi al consumatorului. In acest scop, I. şi-a împărţit activitatea în trei secţiuni şi anume: secţia agricolă, secţia psihotehnică şi industrială. In toate aceste secţiuni, I. R. O. M. îşi desfăşoară activitatea prin conferinţe, expoziţii, demonstraţii tehnice şi publicaţii. Toate conferinţele sunt publicate în Buletinul Institutului care apare trimestrial, sau în publicaţiile sale. I. R. O. M. are legături internaţionale cu celelalte Institute «imilare din străinătate, şi ţine Ia curent pe membrii săi şi pe cei interesaţi cu activitatea internaţională din domeniul organizării ştiinţifice a muncii. Tot în cadrul I. mai activează şi Coimisni-nea Roimânească de Normalizare - N. I. R. -, care a înfiinţat subcomisiuni de studii pentru elaborarea de norme româneşti în industria noastră. Astfel s’au înfiintat subcomisiuni p’entru normalizarea în domeniile: grafică, hârtie, cărbuni, metalurgie, toleranţe şi calibre, elemente de asamblare, transmisiuni, »ciule, maşini agricole şi unelte asrri-cole. ^ # N. I. R. primeşte norme din celelalte ţări ne care Ie tine la dispoziţia celor interesaţi. Deasemeni. I. R. O. M. are o bibliotecă cu peste 3000 volume din tară şi străinătate, tratând organizarea muncii în toate domeniile, şi care sunt foarte des consultate de către membrii săi şi persoane particulare. Membru al Institutului poate deveni orice persoană care se interesează de organizarea raţională a muncii, plătind o cotiza-tie anuală şi o taxă de înscriere prevăzută de statutele sale. Membrii primesc regulat buletinul şi rpu-blicaţiile Institutului, iau parte la conferinţe, sunt ţinuţi Ia curent cu orice activitate naţională şi internaţională din domeniul organi-zălrii ş bel a celor mai cunoscute: Aconitul sau omeagul Anemona, deditei Brânduşa, Cartofi încolţiţi. Ceapa de mare-scilla maritimă, Cicoarea, Ciumălaea, Ciupercile, Coada calului Crotonul, Cucurbetica, mutătoarea, Cucuta, Digitala, Feriga, aspidium filix mas. Ficus, Ghinda, Glicinele, Hreanul, If, tissa, brădişorul, Ienupărul, Jalapul, Hrişca-sarasinul, Laptele cucului, Laurul porcesc, Leandrul, Lemnul câinesc, Lupinul-niprala Macii, Mălura cerealelor, Mărgăritarul, Măsălariţa, Mătrăguna, Măzărichea, Merişorul, Migdalul amar, Muştarul de câmp, Neghina grâului, Piciorul cocoşului, Piperul, Piretrul sau românica, Pojarnita, sunătoarea, Reventul, Ricinul, Sângerul, salba moale Săpunelul, Sălbatia, tremurătoare, Socul negru, Spânzul, Stafizegrul-păducherul, Stânjineii, Tăciunele cerealelor, Treflul hibrid, Tutunul, Usturoiul sălbatic, Urzicile, ______^____ Vâscul, In anumite împrejurări, chiar unele plante obişnuit nevătămătoare, pot deveni otră- 309 INTOXICĂRI vitoare, ca: lucerna, fasolea albă, satia, secara, orzul, grâul, morcovii, sfecla, turtele; cartofii, ş. a. Otrăvurile ce se găsesc în plante sunt: alcaloide glicoside, oxalide, oleu-ri eterice, etc. Ciupercile otrăvitoare - criptogame, între cari intră şi mucegaiurile - se pot împărţi în 3 mari grupe, după gradul lor de toxicitate: a. - ciuperci foarte otrăvitoare, phali- Fi§r. 458. — BUJOR DE MUNTE - Rhododendron Kotschyi nele, al căror principiu toxic este phalina, un alcajodd supra-toxic, ce provoacă totdeauna o i. mortală, şi care nu poate fi neutralizată nici prin fierbere prelungită, nici prin tanin sau cafea în doze puternice, otrava a-ceasta trecând foarte repede în sânge şi dizolvând globulele roşii - câteva miligrame pot omorî un câine, iar 1-3 ctg. sunt suficiente ca să detenmine moartlea unui cal sau a unui om, prin asfixie înceată şi iremediabilă, prin hemnoliza sângelui. Cele mai cunas-cute sunt:« amanita phalloides, amanita gălbuie citrină, vulvarele - volvaria speciosa, şi altele, b. - Ciuperci otrăvitoare. Acestea pot cauza o intoxicare gravă - vindecabilă -p'rin otrava ce conţin, numită muscarină, al-caloid toxic, cristalizabil - ca morfina, apo-morfina, putând fi combătut prin aceleaşi antidoturi are efect vomitiv şi purgativ, cu acţiune asup'ra inimei, tubului digestiv şi asupra sistemului nervos, eliminându-se prin urină. 1 mg. administrat unui câine ciobănesc, îi poate provoca fenomene grave, cu contractări tetanice. Cele mai cunoscute sunt: amanita muscaria - „moartea muştelor*4 -, a-manita panteră, tricholoma tigrată, lepiota cafenie, ş. a. c. - Ciupercile suspecte, ce pot cauza uneori tulburări gastro-intestinale mai mult sau mai puţin grave - vindecabile -ale căror principii active sunt nişte răşine. Cele mai cunoscute sunt: rusulele - p'âini-şoarele, amanita vaginata, stroptera coronilla, hypholoma fascicularia, entoloma găl-bue lactarele, - lactuaria tormentosa - bureţi vâscoşi, veninoşi, ce produc colici -, hribul sau ciuperca dracului - boletus satanas -, hribul amar - boletus aimarus, galben -, can-tarela falsă, - care seamănă cu gălbiorii -cantharellus cibarius, ş. a. Multe din acestea, consumate de om, nu provoacă i., fiindcă sunt în prealabil fierte. Mijloacele etmjpirice folosite pentru deosebirea ciupercilor bune de acele veninoase, printre care înegrirea u-nui obiect de argint în apa unde fierb ciupercile, sunt absolut lipsite de valoare. Singurul mijloc de a recunoaşte ciupercile otrăvitoare este studierea şi cunoaştera caracterelor lor botanice, ceea ce nu este prea greu. Tot ciuperci microscopice sunt şi muciga-iurile din cărnuri, furaje, făină, alimente diferite, - dintre care cele mai obişnuite sunt: aspergillus fumigatus, a. flavus, a. imucorra-cemosus, rhizopus, etc. 2 - Otrăvurile animale, ce pot cauza in. -caracterizate de cele 'mai multe ori prin simptome gastro- - intestinale, iar uneori chiar tifice, mortale se datoresc des voi tării unor specii microbiene toxigene în diferitele cărnuri sau preparate carnate, ce servesc la hrana omului sau a animalelor. Ele pot proveni direct, delai animale bolnave de diferite boale acute — neştiute şi tăiate de urgenţă, > precum: infecţiunile după fătare mamita purulentă, metrita, avortul, septicemia, meteorizarea, artritele infecţioase ale Fig1. 459. — TISĂ - Taxus baccata . animalelor tinere, dalacul şi diferite alte boale infecto-contagioase. In general, toate cărnurile febricide, surmenate, parazitate, pot da loc Ia i. Alteori, otrăvurile se desvoltă după tăerea animalului, în cărnurile lucrate insalubru, alterate, rău conservate, insuficient fierte, murdărite cu diferiţi microbi saprofiţi, deveniţi mai târziu patogeni. Sunt INTOXICĂRI 310 mai expuse: carnea tocată, mititeii, carnaţii, mezelurile, salamurile, conservele, etc,. Speciile microbiene cele mai cunoscute, capabile să desvolte în alimentele carnate asemenea otrăvuri, sunt: baccillus enteridis al lui Gaertner, baccillul Aertrycke, bacterium coili a lui Escherich, baccilus botulinis unii enterococi, streptobacterium foetidum al lui Jacque şi Mosay, baccilul siupestifer, al pestei porcine» uneori baccillus proteus, iar alteori chiar baccilul tific, al lui Eberth, ş. a. Otrăvurile animale se pot desvolta nu numai în cărnuri şi preparatele carnate, dar chiar şi în produsele animale, ca: laptele, Fig. 460. — SULC1NA - Melitotus arvensis brânzeturile, untul, ouăle. Deasemeni, peştele, nacii, scoicile, stridiile, melcii, pot găzdui microbi - de multe ori tifici ori para-tifici, - ale căror toxine să poată da loc la i. alimentare dintre cele mai grave, uneori chiar la adevărate epidemii, perpetuate prin purtătorii de germeni, care pot fi: măcelarii, mezelarii, lăptarii, cofetarii, pescarii, bucătarii, eitic. Alte otrăvuri animale: cantari-dele, veninurile de viespe, albine, păianjeni, şerpi veninoşi, muştele şi larvele lor. Uneori pot exista simbioze cu otrăvuri vegetale - ciuperci mai ales - şi cu bacterii, din care pot rezulta i. pentru animale; astfel gărgăriţele, libărcile, coleopterele, larvele de muşte, etc., pot contamina alimentele animale sau vegetale, dând loc la i. mai mult sau mai puţin grave. 3. - Alimentele alterate, şi în special acelea ce rezultă din rezidunile industlriale, borhoturile, tăiţeii de sfeclă, turtele, furajele mucegăite, făină de soia, făină de came, făină de peşte şi, în general toate, alimentele, care, prin învechire sau rea conservare, pot suferi fermentări, transformări chiimice sau bacteriologice vătămătoare. 4. - Substanţele otrăvitoare delà fabrici: plumb, arsenic, vitriol, îngrăşăminte chimice etc., ce sunt neglijent lăsate să se scurgă cu apele de ploaie peste câmpiile unde pasc vitele sau în apele cu peşti, - otrăvirile acestora în masă fiind încă şi astfăzi, chiar în unele ţări occidentale, destul de frecvente, .fără să mai socotim şi pe acelea practicate de branconieri. Alteori, irnai ales la noi, se înregistrează otrăviri grave, uneori mortale, la animalele ce pasc pe livezile stropite cu sulfat de cupru şi de calciu, ori acoperite de fu,mul sau funinginea provenite dela fabricile de p'roduse chimice. 5. - Greşelile, imprudenţele, inadvertenţele medicale sau farmaceutice: prescrierea de medicamente toxice în doze mari - arsenic, fosfor, stricnină, veratrină, etc., - ori incompatibile - sublimat şi sare, emetic şi aloes, chloraţi şi ioduri, - sau aplicate empiric - arsenic, tutun, sublimat, petrol, în băile antiparaziticide, - ori schimbările, înlocuirile nevoite, ce se p'ot întâmpla în farmacie, spital, - sfricnină în loc de chinină, sare de imăcriş în loc de sare amară - etc. 6. - Raticidele, în special acele preparate cu ceaoa de mare, arsenic, fosfor, stricnină, talium, iar uneori chiar acele pre- p'arate din culturi microbiene --------- muritifi- cul, murisepticul, muritifo-bacc^ul lui Lof-fuer, sau al lui Gaertner, ori alţi baccili din grupa paratificilor ce intră- *n compoziţia raticidelor de genul ,,Ratin“. 7. - Paraziticidele pentru combaterea râei, păduchilor. libărc;lor, muştelor, ploşniţelor, naraziţii plantelor, etc., m?i ales care au Ia bază arsenicul, fosforul, cianura. 8. - Materiile colorante ce intră în com- poziţia vopselelor sau chiar în aceea a unor medicamente, care fiind linse de animale, Ie pot ocaziona î. mai mult sau mai puţin grave, precum vopselele cu plumb, cu zinc crom, bariu, antimoniu; sau medicamentele în soluţii prea concentrate de methyl, formol, creozot, rivanol, sau altele de genul acridnelor - aniline. De asemeni ce citează cazuri frecvente de î. la cai sau la alte animale, cărora, pentru desobişnuirea de a-si roade ieslea, stănoaga sau gardul, Ii se unge aceasta cu păcură, ţiţei, gudron creo-lină, etc. Reamintim şi pericolul coloranţilor sau ingredientelor cu care se colorează sau se conservă sau se falsifică unele alimente: anilina, acidul salicilic, acidul bo- ric, fluorurile, arsenicul, formolul, etc. 9. - Veninurile, introduse prin înţepături sau muşcături de: viespe, albine, omizi, musca columbacă, păianjenii, şerpii veninoşi, ş. a. - 10. - Gazele de luptă, ca: fosgenul, clorul, bioxidul de sulf, cloracetonul, clorome-tilfomniatul, cloropicrina, yperita, gazul muştar - ş. a. - 11. - Otrăvirile din răsbunare, destul de 311 INTOXICĂRI frecvente şi astăzi, se fac deobiceiu cu arsenic, fosfor, stricnina, carbonat de bariu, sodă caustică, etc., practicându-se - mai ales -asupra câinilor şi pisicilor. |2. - Otrăvirile de necesitate se practică în cazurile de boale incurabile, când pentru a se scurta suferinţele animalului, se ucide, pe nesimţite sau repede, prin: cloroform, cloral hidrat, morfină-, gaz aerian, acid pru-sic, stricnina, veronal, ş. a., ce nu se vor lăsa însă la îndemâna oricui, aplicându-se numai de către medicul veterinar. Contra a- Fig. 461. — Gangrena chişitei yperitate. nimalelor vătămătoare, sălbatice, rozătoare, se întrebuinţează momelile cu arsenic, stricnina, acid prusie, scilla maritimă, etc., iar pentru şobolani, întrebuinţându-se şi culturile bacteriene. Sejmne. 1. - Apariţia bruscă, coincidând de cele mai multe ori cu faptul că se produce la scurt timp după luarea hranei sau după administrarea unui medicament, atenţiunea fiind atrasă şi de anomalia că semnele de boală nu se aseamănă cu ansamblul simptomatologie al boalelor obişnuite cunoscute. Pot exista însă unele asemănări cu: colicile, indigestiile, ocluzia intestinală, peritonita, hemoragia internă, auto-intoxicările, au un mers mai încet, relevând şi ele, în majoritatea cazurilor, o i. de origine alimentară. 2. - Semne digestive: inapetenţă, salivaţie pentru mercur, ciuperci, cucută, imuştar; gingivită, scârţâitul dinţilor pentru plumb, sare de bucătărie, vopsele roşeaţă, arsura gurii, a limbii, a gingiilor pentru acid sulfuric acid azotic, acad clorhidric; trismus, contractarea maxilarelor, la stricnină, toxină tetanică; vărsături, heimiatiemeză, colici, con-stipăţie, enterită, meteorism, icter, insoţite uneori de avort sau încetarea secreţiunii laptelui, pentru ciuperci, toxibacterii - parati-fici - botulism, arsenic, calomel, anilină, fosfor, lupin,, sulfat de cup'ru, veratrină, nicotină, talium, de când este întrebuinţat ca raticid, putând fi astfel consumat de câini, pisici, păsări, etc. 3. - Seimne nervoase: amorţeală, somnolenţă ameţeli pentru cloroform, cloral, opiacee, barbutirice, alcool ş. a.; nelinişte agitaţie, simptome rabice, pentru plumb, atropină, alcool; semne cerebrale sau spinale, contracturi, pentru nicotină, stricnină, teta-nos; imposibilitatea mişcărilor, adinamie toropeală, tremurătmi, la morfină, atropină, vermifugele cu tetraclorură de carbon, sau ou filix imas, sau, alte ori, semne de amu-roză, nidriază, miosis, p*?asis, hiperstezie, anestezie, cio^aps, micosele, intoxicările alimentare bacterice, botulism, parabotulism, u-nele ciuperci etc. - 4. - Semne cardiace: puls neregulat, slab sau însoţit de bătăi cardiace puternice, ori urmat de oprirea bătăilor inimei, de cianoză. 5. - Semne diferite: - poliurile - ciuperci, mutătoare, digitală; anurie uremie, pentru cantaride, opiacee -; hematurie; hemoglo-binurie pentru arsenobenzoluri, naftalină, cianuri, migdal amar, brândiuşă, piciorul cocoşului; glicosurie, Ia morfină, cloroform, oxid de carbon, -; dispnee pentru acid cian-hidric, gaze de luptă; urfcicarie, la ciuperci, naganol, iod, arsenic, mercur; - avort, la ciuperci, ergotină, eserină, p'etrol, emetic, naganol, . boabe de ricin, aloes şi alte purgative drastice, chinină, iodură de potasiu, salicila-tul de sodiu, etc., -. Diagnostic. Cel clinic se bazează pe apariţia bruscă, pe comemorative, pe ansamblul simptomelor, asemănătoare acelora descrise mai sus. Diagnosticul anatomic se sprijină pe autopsie unde se poate constata: inflamaţia, hemoragia mucoaselor, perforări - iritante, caustice, corosive - leziunile organice - uneori aproap'e invizibile cu ochiul liber - putând fi de două feluri: fie leziuni locale produse prin contactul cu substantele iritante sau caustice, fie leziuni generalizate consecutive absorbţiei otrăvii şi eliminării prin diversele emunotuoajre laile organismului - ficat, rinichi. Diagnosticul toxicologic, de cele mai multe ori, se face numai Ia cerere, în cazuri litigioase, în expertize medico-Iegale, practicându-se - pe cât posibil - cât mai din vreme, şi numai de către un veritabil toxicoloig1 căruia i se trimit viscerele nespălate şi întregi, - dacă e posibil în două borcane separate, fără adăugarea vreunei substanţe pentru conservare. închiderea borcanului nu va fi făcută absolut hermetic, putrefacţia putând face să explodeze vasul; iar sigiliile vor fi aplicate pe sfoara ce menţine dopul de plută. Odată cu acestea, se vor trimite şi probe din INTOXICĂRI 312 hrana animalului otrăvit, din apa ce a consumat, din produsele de vomitare, urină fecale, ca si vasul sau recipientul ce a putut să conţină otrava bănuită că a cauzat moartea. Tratamente. I. Indicaţiuni generale. - 1. -Se va favoriza evacuarea - eliminarea grabnică din organism - a otrăvii introduse, dar neabsorbită încă, prin vomitive - la animalele ce p'ot vărsa - câine, pisică, porc, -; apă caldă, apomorfină, ipeca, emetic, sulfat de Fig. 462. — Tratamentul cu oxigen al unui cal gazat. cupru, sulfat de zinc - câinelui, pisicei sulfat de veratrină, de cupru sau de zinc, ori ipeca porcului. Animalele ce nu pot vomita, erbivorelor, li se va practica cât imai din vreme spălarea stomacală cu soda lui Ma-rek, Wirth sau Neuman, - acolo unde va fi posibil - «au li se va da purgative evacuante, ca: sulfatul de sodiu sau de imagneziu, oleu de ricin - se va evita aloesul -, injecţii hipodermice cu arecolină, pilocarpină, eserină, clisme rectale, cât mai abundente şi împinse cât mai dqp’arte, - sărate în otrăvirile vegetale. Substanţe protectoare, care să apere mucoasa gastro-intestinală, împiedicând în acelaşi timp absorbţia otravei, ca laptele, apa albuminoasă - albuşuri de ou la 1 I. apă caldă - mucilagele - apă de seminţe de in, apă de nalbă, câte 50-100 gr. la un 1. apă, -untdelemn, parafină. Laptele, grăsimile, uleiurile, nu se vor întrebuinţa în cazul otrăvirilor prin fosfor, cantaride, a căror dizolvare producând-o, Ie favorizează şi măreşte absorbţia în organism. Se va împedeca absorbţia prin piele şi prin răni, făcând spălaturi cu săpun de rufe şi apă rece, prin aplicarea de antidoturi pe răni: amidon, pucioasă, hi-posulfit de sodiu, în cazul iodului sau mercurului; albuş de ou, camfor, în cazul cantar ridelor; talc, bicarbonat, perimanganat în 1/4000 ser fiziologic, în cazul yperitei etc. 2. - Se va neutraliza efectul otrăvii absorbite prin administrarea antidoturilor chimice sau a substanţelor antagoniste. Se va da preferinţă antidoturilor nevătămătoare, la îndemână, ce ne putem procura imediat, precum: cărbune de tei, apă albuminoasă, lapte, apă de seminţe de in. Antidotul se va administra într*o cantitate cu mult superioară dozelor o-bişnuite. De ex., în intoxicarea cu stricnina, se vor da doze trip’le de opiu, doral sau morfină. Dacă otrava este cunoscută sau bănuită se vor administra antidoturile corespunzătoare. Dacă otrava este necunoscută sau nesigură, se va întrebuinţa unul din antidoturile multiple ale lui Jeannel: Antidot multiplu ou hidrat feric: a. Soluţie 4% de Suflat de fer sau perolorură de fer...................................100 gr. Cărbune animal purificat................. 40 ,, b. Magnezie hidratată......................120 ,, Apă...................................... 800 ,, Se păstrează separat, deoparte, soluţia de sulfat de fier, de altă parte cărbunele ş,i magnezia într’un flacon cu apă, iar Ia nevoie se varsă prima peste a doua, amestecându-se bine înainte de a se administra. Indicat în otrăvirile prin: acizi, arsenicale, alcaloizi, iod, iodoform, săruri metalice. Dozele: la carnivore, 50-100 gr.; erbivore, 100-500 gr. Con-tra-indicat în otrăvirile prin: fosfor, sodă po-tasă, hipocloriţi - apă de Javel - ametic, acid cianhidric, cianuri. Antidot multiplu cu sulfura de fer: a. Sulfat de fer cristalizat.....................140 gr. Apă........................................... 800 ,, b. Monosulfură de sodiu..........................110 ,, Magnezie hidratată............................ 40 ,, Apă........................................... 600 „ Se păstrează Ia întuneric amestecându-se numai în momentul întrebuinţării. Indicat în otrăvurile cu: acid cianhidric, cianuri, metale - plumb, cupru, mercur. Dozele: carnivorelor o linguriţă Ia fiecare V4 OT* aP** dulce; erbivorelor, câte 100 gr. la fiecare 2 ore, cât perzistă simptomele acute. Contraindicat în otrăvurile cu acizi. 3. - Se va favoriza eliminarea otrăvii absorbite, se va da animalului ană din abundenţă, ceaiuri, diuretice; injecţii cu pUocar-pină; injecţii subcutanate sau intravenoase cu ser artificial. 4. - Tratament sreneral şi siim-Dtomatic. Se va înviora animalul, activându-i circulaţia sâ^qrelui nrin fricţiuni revulsive - radol, o*et cald, snirt de muştar, spirt cu usturoiu sau cu terebentină, ş. a., sau prin fricţiuni us- 313 INTOXICĂRI-INTREPRIKDERE cate, ori prin pături încălzite, sau aplicând comprese foarte calde pe regiunea inimei. Pe lângă acestea, se vor face injecţii cu ca-feină, eter, oleu camforat, iar în unele cazuri cu adrenalină. Se va uşura respiraţia, scoţând animalul la aer curat, la nevoie in- Fig. 463. — Mască protectoare, germană. troducându-i în pulmoni aer curat în cantitate suficientă, prin presiuni alternative pe pereţii toracelui, prin tracţiuni ritmate ale limbii, prim insuflări de aer sau de oxigen. Se va mări activitatea organelor se-cretatoare, prin diuretice şi prin injecţii in-tra-venoase cu ser artificial glucozat, sau clorurat, mai ales în otrăvirile prin arsenic, antimoniu, care sunt eliminate prin rinichi, -prin colagoguri, în cazurile de otrăviri minerale. Pentru micşorarea cantităţii de o-travă din organism, se va practica în unele .cazuri, o sânge rare, urmată imediat de o injecţie iiţtra-venoasă cu apă fiziologică 7,/1000, pentru a dilua cantitatea de otravă, şi a-i uşura eliminarea p'rin rinichi. Se vor da remedii sau medicamente dinamice ne-vătămătoare, care să nu mărească acţiunea vătămătoare a otrăvii deja absorbită în organism1: astfel, cafeina sau cafeaua au efecte favorabile în otrăvirile prin opiu, doral, morfină, etc. In caz de iritaţie, inflamaţie, arsură, durere, se recomandă albumină, lapte, mucilage, untdelemn, opiacee, cocaină. In caz de hemoragie gastrică, clorură de calciu, ergotină, ori spălături stomacale cu apă uşor perclorurată. In caz de colici, turbu-r^ări gastro-intestinale, diaree: sedative, opiacee - cloral, t-ra de opiu, intravenos - injecţii intra-venoase cu 20 cc. dintr’o soluţie 100% de sulfat de magneziu; fricţiuni revul-sive, derivative; cărbune, bismut, dermatol. cretă, talc, benzonaftol - netolerat la pisici; - laxative - istizin - în caz de conatipa-ţie, etc. In caz de depresiune nervoasă, pros-taţie, colapsus, paralizie: camfor, eter, cafea, cafeina, alcool, ceaiu, stricnina, inhalaţii cu amoniac, cu oţet, etic. In caz de excitaţie, agitaţie: sedative, an-tispasmodice - bromură, cloral, cloroform camfor, belladonă, opiu, morfină, - aceasta nu se va da la cal. In caz de turburări car-dio-vasculare: camfor, cafea, cafeină, ceaiu, alcool, eter sau belladonă, atropină. In caz de dispnee, asfixie: respiraţie artificială, tracţiunea limbei, inhalaţii de oxigen, inisiuflări de aer sau de oxigen. In caz de turburări renale, de anurie - otrăvire prin sublimat arsenic: - se va aplica dietă hidrică, apoi lactată, practicând injecţii subcutanate cu oleu camforat, apoi cu ser fiziologic glucozat; nu se vor da diuretice medicamentoase. In caz de anafilaxie: de sensibilizare prin metodele: Resredka, Sicard, Widal şi Aburmi. G. Rad.-Cal. ÎNTREPRINDERE. - Com.-Celulă de activitate economică productivă, care dispune de un patrimoniu propriu, furnizat de întreprinzătorul capitalist, şi este organizată în vederea producţiunii de bunuri economice, destinate pieţii de desfacere. Orice î. îşi fixează ca obiectiv al activităţii sale beneficiul din concurenţă. I. sunt de două feluri: individuale şi sociale. Cele sociale la rândul lor sunt: în nume colectiv, în comandită, pe acţiuni, cooperative. Prin gruparea mai multor întreprinderi obţinem : {conditiuni de vânzare - debuşeu regional pret de vânzare - controlă de vânzare de producţie. Î concerne poolul holding company (producţie, desfacere şi consum, asigurări contra riscurilor, | pentru executarea în comun a lucrărilor I de interes general. Fig. 464. — Cap de viperă: a - glanda cu venin; b- canalul glandei; o- terminarea canalului în colt; e- orificiul terminal al coltului. INTREPOZIT-INVAGINAŢIE 314 In orice î. întâlnim următoarele elemente: tehnic; comercial şi contabili; econo'mic şi financiar; administrativ. A. V. INTREPOZIT. - Econ. - Sin. antrepozit. Magazie a statului sau particulară, însă sub controlul-sfatului, în care se depozitează mărfurile importate cu scopul de a fi folosite în interiorul ţării respective, sau reexportate. Taxele vamale se plătesc obişnuit la ridicarea mărfurilor. INTROIRS. - Bot. Introrsum. - Se zice des.-pre . anterele staminelor, când surţ orientate în afara florii. INULA. - Bot. - Gen de Compozitae. Capitul globulos, involucrul cu bractei d’spuse în mai multe şiruri, cele exterioare adeseori foliare. Florile din mijlocul discului tubulare, hermafrodite cu corola ca o pâlnie; florile marginále femeeşti cu corola liguliformă la vârf cu 3-5 dinţi: In dreptul caliciului perii adeseori- uniţi la bază. Fructele, cilindrice în cinci colţuri. Se împart în o grupă de specii cu capitu-lul f. »mare, I. helenium, di o grupă cu capitule de mărime mijlocie, I. germanica; I. salicina, etc. Diferite specii sunt caracteristice pe locuri uscate: I. germanica, Í. ensifo-lie, I. oculus Chr’sti etc., sau pe locuri umede: I. britanica, I. salicina etc. C. C. Georg. INÜLA HELENIUM. - Bot. Sin., iarbă mare - v. ac. INULlNĂ. - Bot. - Substanţă de rezervă hidro-carbonată ce se găseşte mai ales la cotmposee, în 'tuberculi de dahlie, n«pi, rădăcini de floarea soarelui, iarbă mare; se mai Fig. 465. — Cristale de inulină, văzute la microscop. A - Cristale divizate de pereţii' celulelor; B - Cristale întregi. află şi Ia campanulacee,. I. are aceeaşi coimipoziţie chimică ca ş|i almidonul, de care se deosebeşte prin faptul că e disolvată în sucul celular, se colorează cu iodul în galben, alcoolul o precipită şi o cristalizează în formă de sfero-cristale. Sub influenţa fermentului inulază se hidratează şi se transformă în levulină, şi apoi în levuloză. C. C. Georg. INUNDABIL. - Gen. rur. - Ceea ce poate fi inundat. De obiceiu terenul pesite care se revarsă apa unui p'ârâu sau râu, în cazul apelor mari. O. N. M. INUNDAŢIE. - Imb. func. - Starea de revărsare a apelor din albia unui curs, peste malurile sale, pe suprafeţele de teren învecinate. Cauzele inundaţiilor sunt: # a - Albia râurilor fiind mică, nu e capabilă să primească debitul maxim de apă corespunzător viiturilor mari. O lărgire a ei şi creearea unei albii majore, sunt necesare; b - Lipsa digurilor în porţiunile de pe curs expuse revărsării apei peste tmaluri, fie datorită unei albii prea strâmte, fie datorită malurilor prea joase; c - Cursurile n’au un drum regulat. Re-gularea 'cursurilor de apă, ar aduce după si/ne o scurgere mai rapidă a apei, s,pre punctul de vărsare, într’un râu mai mare, fluviu sau mare; d - Lipsa unei pante suficiente a fundului şi a unei adâncimi a albiei corespunzătoare apelor extraordinare, atrage după sine un nivel ridicat al apei şi posibilitatea revărsării; e - Defrişarea pădurilor care formează bazinele naturale de recepţie a apei de ploaie, şi de alimentare a cursurilor, face ca apa de ploaie să se scurgă imediat în râu şi în cantitate prea mare. Vegetaţia opreşte scurgerea, astfel că ?,oa proven’tă din ploi să se scurgă într’un timp imai lung, şi deci în cantitate »mai mică. pe unitatea de timp; f - Lipsa unor obstacole făcute în amonte, pe parcurs, care să încetinească viteza de scurgere a apei. 'Construirea de baraie rudimentare din distanţă în distanţă ar împiedeca în parte acest neajuns; g. - Lucrările care se fac în scooul împiedecării inundaţiilor necesită capital una re La noi în ţară, eo'oca inundaţiilor corespunde cu topirea timmirie a zăpezilor, o-dată cu începutul ploilor de primăvară. Regiunile amenimtate de inundaţii sunt: lunca Dunării, dela Calafat şi până la Brăila, — regiunea Tecuci, din cauza revărsării Bârladului, ■— regiunea Mărăşeşti, din cauza Prutului şi Şiretului. — apoi regiuni din apropierea râurilor Ialomiţa, Argeş, etc. Numai suprafaţa inundabilă dintre Calafat şi Brăila se ridică la 405.000 ha,, suprafaţă ce s*ar putea câşfîga orirn îndiţruîre - v. ac. - ?i reda agriculturii în mare parte. A. I. INUTÂ. - Bot. - S-n. Scânteiuţă. - v. ac. IN VAGIN AT. - Bot. - Care e prevăzut cu o vagină sau teacă bine desvoltată, care acopere pe o oarecare distanţă internodul unei tulpini. INVAGINAŢIE. - Med. - Pătrunderea u-nui organ sau ţesut în interiorul unui traect normal sau accidental. Mai des se dă această deoi sub formă de secţie agricolă - legea Arion 1 9 12 In fine, după un lung sbuciiwn, (memorii, comisii, proiecte de legi, etc. - 1920, 1921, 1924 -, legile Mihalache - 1929 cu modificările din 1933 pentru Academii - şi legea 1933 - Ministerul Instrucţiei - consacră drept Academii, şcolile dela Herăstrău şi Cluj şi ridică din aceste şcoli. Legea din 1938, - zisă de raţionalizare - trece cele trei instituţii de I. Superior ca Facultăţi pe lângă cele trei scoale politehnice: Bucureşti, Timişoara, Iaşi. Instituţiile de învăţământ agricol .universitar. a - Facultatea de agronomie-Bucureşti, îşi are începuturile în şcoala de agricultură de la Pantelimon, mutată la Herăstrău. Capătă treptat caracterul de învăţământ superior prin legea pentru recrutarea profesorilor - 1 904 - şi prin deciziunile care conferă titlul de inginer agronom, confirmate prin legea corpului agronomic - 1921, modificată în 192 7 - de legea armonizarea salariilor -1927 - de legea Mihalache, pentru Academiile de înalte Studii Agronomice - 1929 -precum şi prin legea de raţionalizare - Că-linescu - din 1938. Mai greu au mers transformările materiale. Vechiul, de mult neîncăpătorul şi incomodul local dela Herăstrău, cuprinde încă şi azi, înghesuite, cancelariile, laboratoriile s£ţ- învăţământul agricol 318 Iile de colecţii, sălile de curs. etc., ale nouei Facultăţi de Agronomie a Şcoalei Politehnice din Bucureşti. Totuşi un încăpător şi confortabil cămin pentru studenţi, o clădire modernă pentru laboratorul, amfiteatrul, etc., de chimie generală şi de chimie agricolă, o cramă şi o pivniţă pentru vin, o vie experimentală şi o fermă model la Băneasa 315 ha - sunt câteva apreciabile înzestrări noui dela 1927 încoace ale Academiei - azi Facultate - în afară de altele de mai mică importanţă -câmpuri de experienţă Ia diversele catedre, biblioteca, etc. Scopul Facultăţei este de a pregăti: a - cercetători în diferite ramuri ale agriculturii; b - conducători de exploatări agricole; c - profesori pentru învăţământul agricol; d - specialişti pentru administraţiile agricole, publice şi particulare. Durata cursurilor 5 ani - 4 teoreticieni, cu laboratorii, aplicaţi, practică preliminară, etc. şi un an, al 5-lea, practică de conducere într’o exploatare agricolă. Specializarea în ramurile: a - agrofitotehnică; b - zootehnică; c - chimie agricolă şi industrii agricole şi f - economie rurală şi cooperaţie, are loc, fie paralel cu învăţământul agricol general - începând din anul al 3-lea - fie ulterior diplomei de inginer. In fiecare vară studenţii fac practică agricolă în exploataţii alese de şcoală, iar în cursul anului I fac şi practică manuală în ferma Academiei. Titlul de doctor se obţine de inginerii agronomi, după normele universitare, susţinând o lucrare originală cu subiect ales $i lucrat timp de 2 ani sub conducerea unui jp'rofesor. Candidaţii, posedând bacalaureatul general sau cel agricol, sunt primiţi în baza unui concurs în calitate de externi, de interni, plătind masa sau căminul, ori ambele, sau de bursieri - cămin gratuit şi o sumă fixă. Catedrele şi conferinţele actuale ale Facultăţii dela Herăstrău sunt următoarele: a - Catedre. 1 - Sistematica, anatomia şi fiziologia vegetală; 2 - Anatomie şi fiziologie animală; 3 - Chimie generală şi Chimia solului; 4 - Agrologia; 5 - Fitotehnia; 6 - Ameliorarea plantelor agricole; 7 - Patologia Vegetală; 8 - Zootehnia; 9 - Viticultura şi Oeno-logia; 10 - Economie rurală; 1 1 - Topografia şi îmbunătăţiri funciare; 12 - Mecanica şi Mas!ni agricole; 13 - Tehnologia agricolă; 14-Politica şi legislaţia agrară. b - Conferinţe. 1 - Geologie şi Agrogeolo-gie; 2 - Fizica şi Meteorologia; 3 - Medicina Veterinară; 4 - Legumicult, Horticult. şi Po-micult.; 5 - Silvicultură; 6 - Piscicul-tură; 7 - Păşuni şi Fâneţe; 8 - Lăp-tărie; 9 - Entomologie; 10 - Construcţii rurale; 11 - Matematici; 12-Contabilitate şi Estimaţii agricole. Personalul didactic se compune din: 14 profesori, 2 conferenţiari, 10 conferenţiari liberi sau însărcinaţi cu ţinerea de cursuri, 14 şefi de lucrări, 18 asistenţi, 3 preparatori, etc. Instituţiile anexe ale Academiei, sunt: Ferma experimentală de lângă Facultate, Ferma Model Băneasa. Pepiniera Istriţa, Via experimentală şi Şcoala de pivnicieri Pietroasa. Bugetul din 1939-40 al Academiei este de lei 17,722.000. Numărul absolvenţilor în perioada 1862-1938, de î300 în total, a variat anual dela 2 - 1897 -la 18 - 1938. Perioada 1903-1912 a fost cea mai frecventă - 251 anual. Cei 538 absolvenţi - 1903 - erau ocupaţi astfel: 53 proprietari şi arendaşi, 90 conducători ai Domeniilor Coroanei sau particulare, 1 1 Ministerul Agriculturii, 3 fermele model, 39 învăţământul agricol şi silvic, 18 RMS -tutunuri - şi 89 Serviciul Silvic - restuil de 234 cu ocupaţii necunoscute. b - Academia de înalte Studii Agronomiice azi Facultatea dela Cluj - v. aceasta în voi. 1. c - Facultatea de ştiinţe agricole din Chi-şinău. Are începuturile în cursul de chimie agricolă şi în cursurile libere din doimeniul ştiinţelor agricole, începute în 1907-1908 de profesorul H. Vasiliu, la Iaşi, cărora li s*a ataşat ferma Ezăreni. Legea Arion - 1912-înfiinţează Secţia Agricolă, adăogându-i doi conferenţiari, pe lângă catedra profesorului H. Vasiliu. In 1925 se înmulţesc simţitor catedrele şi conferinţele şi se mai adaogă 56 ha la Copou. Legea din 1933 o transformă în Facultate şi o mută la Chişinău, cu o populaţie de 350 studenţi - 1932. -Facultatea, instalată în palatul Sfatului 'Tării - fost Liceul Nobilimii Basarabene - dispune în oraş de imobilele Ograda Armenească, de imobilul fostului Inspectorat al Invăţămân- Fig. 468. — LABORATORUL DE CHIMIE AL FACULTĂŢII DE AGRONOMIE DIN BUCUREŞTI. 319 INVĂŢĂMÂNTULf AGRICOL tului Secundar şi de Muzeul Naţional. Funcţionează după un regulament propriu şi dispune şi de un regulament provizoriu pentru organizarea, conducerea şi controlul bunurilor anexe. Are şi un cămin pentru studenţi. Lab oratoriile, cabinetele, muzeele şi biblioteca cu 6.000 volume şi sală de lectură, sunt instalate în palatul Sfatului Ţării, împreună au sălile de cursuri, cancelariile, etc. Admiterea studenţilor în anul 1. se face în aceleaşi condiţii ca şi la Facultăţile din Cluj şi Bucureşti. Durata cursurilor 5 ani, din care 4 teoretici şi unul- de practică la o instituţie agricolă, când studentul pregăteşte şi o teză cu subiect ales, cum şi un memoriu asupra instituţiei respective. Specializarea are loc în aanul 111 şi IV în secţiile de: a -fitotehnie, ameliorarea plantelor şi agrogeo-logie; b - zootehnie, ameliorarea animalelor, piscicultura şi indusitriile de origină animală; c - viti-horticolă; d - geniu rural, maşini agricole şi cadastru; e - chimie agricolă şi industrii de origină vegetală; f - economie rurală şi cooperaţie; g - entomologie şi fito-patologie. In cursul anului I studenţii execută şi lucrări manuale agricole, iar vara fac 2 luni practică obligatorie într’o instituţie aprobatăi. Facúltatela qonferă titlul de inginer agronom, de inginer agronom sjp'eciali-zat şi de doctor în agronomie; inginerii a-gronomi cari au făcut şi specializarea pot obţine doctoratul într’un an. Facultatea are următoarele catedre şi conferinţe: matematici şi topografie; fizică aplicată şi meteo^ rologie agricolă; chimie generală; mineralogie şi petrogirafie; botanică aplicată; anatomie şi fiziologie comparată a animalelor; eco- nomie politică; zootehnie generală şi pisci-cultură specială; geologie şi agrogeologie ; fitotehnie; chimie ti industrii agricole; ameliorarea plantelor agricole; pomicultură şi viticultură; zoologie aplicată şi entomologie; geniu rural, maşini agricole şi construcţii rurale; hidraulică agricolă; medicină veterinară şi bactériologie agricolă; silvicultură; comerţ şi contabilitaite ; economie rurală. Personalul didactic se compune din 4 profesori, 9 conferenţiari, 8 însărcinaţi a ţine cursuri, 2 şefi de lucrări, 4 asistenţi şi 1 1 preparatori. Instituţiile anexe ale Facultăţii sunt: fermele Costiugeni, Copou, Vasilcău-Trifăuţi, Manzâr, Eze-reni şi Todireşti; Via Costiugeni şi Pepiniera Bucovăţ, în suprafaţă totală de 2015 ha. Bugetul Facultăţii se alimentează din veniturile instituţiilor de mai sus, din veniturile ,,Ogrăzii Armeneşti“, cupoanele ,,Rentei de Expropriere a Mănăstirilor din Basarabia“ şi din subvenţiile Ministerului Educaţiei Naţionale. Frecvenţa în 6 ani - 1930-36 -a oscilat între 165-477 studenţi anual, majoritatea basarabeni, iar 12,6% studente. In aceiaşi epocă au absolvit Facultatea în total 369 ingineri agronomi. c - învăţământul Agricol Sub-universitar, Formele pe care le-au îmbrăcat şcolile de agricultură de grad subuniversitar au oscilat delà început, împrejurul şcolii elementare, - şcoala elementară, şcoala de ucenici, şcoala practică, orfelinatele agricole de băeţi sau de fete - împrejurul ac oalei inferioare de agricultură şi a şooalei medii de agricultură. Legea Mihalache - 1929 - a scos în evidenţă şi a dat posibilităţi de realizare unei noţiuni şi instituţiuni nouă: ,,învăţământul şi Instituţiile pentru popularizarea cunoştinţelor a-gricole“. Această noţiune, care cu greu s*a .putut distinge şi impune ca instituţie a parte faţă de alte două noţiuni, anume faţă de noţiu-* nea şi instituţiunile pentru ,pregătirea de specialişti sau cadre“ şi noţiunea şi instituţiile pentru ,,creiarea atmosferei şi înţelegerii pentru problemele agriculturii", s*a evidenţiat şi detaşat din ce în ce mai 'mult în ultimul timp, servind astfel străduinţelor ¡p'en-tru reforma şi progresul acestui învăţământ, cum se vede in schema ce urmează: Fig. 469. — CĂMINUL DE STUDENTI AL FACULTĂTII DE AGRONOMIE DIN BUCUREŞTI. ÎNVĂŢĂMÂNTUL AGRICOL 320 I. Categorii de învăţă- II. Forme şi instituţii de învătământ agricol, mânt agricol. A - învătământ uni- a. Facultăţi de agricultură, versitar. b. Şcoli de agricultură - şi ramurile ei - gr. II sau medii. c. Şcoli de agricultură - şi ramurile ei - gr. I sau inferioare. • d. Şcoli de specializare agricolă - şcoli pentru industrii agricole, etc. e. Licee şi gimnazii agricole şi de tehnică a-gricolă. f. Şcoală normală pentru formarea agricolă a învăţătorilor. g. Şcoli normale de băeti şi fete. h. Seminarii teologice. i. Şcoala normală de maestre pentru şcolile de economie casnică şi pentru şcolile supra primare de fete. - învătământ secundar, învătământ elementar şi de propagandă agricolă j. Şcoli supra primare de băeti şi fete. k. Şcoli de agricultură de iarnă. 1. Şcoli de economie casnică de fete. m. Şcoli de ucenici agricoli, n. Şcoli ţărăneşti. o. Şcoalele, cursurile, conferinţele, convorbirile etc., etc. de agricultură. III. Scopurile învăţământului agricol. - învăţământul pentru formarea de cadre - specialişti - agricoli. - învăţământul pentru cre-iarea atmosferei şi înţelegerii pentru agricultură şi problemele ei. 3 - învăţământul pentru for-, marea directă a ţăranului In urma legii şi a vicisitudinilor de tot felul - mai ales bugetare - cum şi datorită frecvenţii slabe la şcolile de agricultură inferioare şi la cele elementare, frecvenţă care se datoreşte condiţiunilor lor generale dar mai ales eliminării definitive a acestor şcoli, din rândul instituţiilor care formează cadrul de specialişti, situaţia şcolilor de grad subuni-versitare, la finele anului şcolar 1936-937 era următoarea: Categorii de şcoli No. şcolilor Frecventa Teren Pers o n a 1 u 1 10 Elevi înscrişi Absolvenţi Suprafaţa Suprafaţa Profesori Maeştrii Prof. de cul¬ învăţători Maestre Medici Administrativ| medie Ha Totală Ha specialişti didactici tură generală didactice 1 - gr. II agricolă 2 147 28 214 429 j 2 - gr. II viticolă 1 98 19 93 93 3 - gr. II horticolă 1 88 15 38 38 / 32 10 23 --- --- 6 44 4 - şcoli industriale 2 37‘ --- --- 5 - Liceu tehnic Agr. 1 109 14* 133 133 f 6 - Şc. specialitate 11 4 572 392 77 1557 7 - Şc. gr. I agricole 26 1242* 1603 265 6902 \ 8 - Şc. gr. I viticole 6 403 90 127 763 J 91 32 30 7 --- 29 156 9 - Şc. gr. I horticole 5 2564 514 75 2356/ 10 - Şc. de iarnă agric. 25* 1021« 4036 93 21415« u £ •d > 5 d u -*-> 03 *2 6 •d 17 - Şcoală normală de agricultură pentru învăţători - Grădiştea 18 - Seminarii teologice 19 - Şc. normală pentru pregătirea maes-trelor la şc. de gos-pod. rurală de fete şi p. cursul supra-primar de fete - T. Severin 20 - Şcolile supra pri- mare - cl. V—VII -dela şc. primară de băeti Şi fete. 10 In primul an de organizare. Se predau săptămânal 2 ore de ştiinţe agricole în cl. 8 şi o oră în cl. 7, plus lucrări de practică agricolă în culturile şi fermele seminariilor. Fiecare seminar dispune de un profesor de agr. inginer agronom, în primul an de organizare. Se predă iarna de fiecare clasă, câte 2 ore săptămânal de şt. agricole, iar vara se fac 4—6 ore săptămânal de clasă, de practică agricolă. Există numai 80 maeştri agr. la 80 şcoli. La restul şcolilor, agricultura e predată de învăţători şi învăţătoare. Notă 1 - Fără şc. de morărit din Bucureşti iar pentru liceul tehnic numai elevii şi absolvenţii din cl. V—VIII. 2 - Numai pentru şc. Petriceanca, Dobrogostea şi Petroasa - aceasta din urmă pentru anul 1935/36 3 - Cifre pentru 27 şc. de agricultură, între care conta încă şi şc. Nucet, până în anul 1936/37. 4 - Numai pentru 3 şcoli de horticultură. 5 - Numai pentru şcolile Dragomireşti, Turda şi Nucet. 6 - Cifre numai pentru 26 şcoli de iarnă. 7 _ ,, ,, ,, 2 ,, ,, iarnă de specialitate - specializare 8 - ,, „ 23 ,, ,, iarnă de agricultură. 9 - ,, ,, 2 ,, ,, iarnă de horticultură. 10 - Fără cele 2 şcoli de morărit - gr. 2 Bucureşti şi gr. I Titu -. 11 - Şcoli pentru cultura fâneturilor, păşunilor, controlul laptelui; pentru păsări, epuri, albine şi viermi de mătase; pentru pivniceri şi vinificatie. 12 - Toate datele care privesc şcolile dela No. 14—20 se referă la anul şcolar 1939/40. Fiecare şcoală diiî categoriile de mai «us, trarea acestor gospodării corespunde aproape dispune de o gospodărie proprie - fermă, în întregime, la unele din şcoli, scopului plantaţii, câmp agricol, etc. - pentru educa- instituţiei, ţia tehnica şi economică a elevilor. Inzes- Valoare] % inventa r u lui No. FELUL INVENTARULUI Pentru cele 45 Pentru o singură Pentru curent şcoli şcoală .1 Ha. 1- Clădiri, şcoală - internat, locu¬ 160.361.200 3.563.582 inţe, personal etc....... 2- Clădiri, fermă - grajduri etc.- . 54.151.200 1.203.360 6.846 3- Inventar viu, şcoală - cai pentru 820.000 18.222 . _ trăsură -........... 4- 6.004.800 133.440 759 5- Material didactic........ 4.489.900 99.764 . --- 6- Mobilier şcoală......... 16.001.300 355.562 --- 7- Inventar mort fermă...... 27.587.900 613.064 3.488 Se vede din cele de mâi sus, că valoarea tuturor clădirilor destinate internatului unei şcoli din România, fără clădirile fermei, nu reprezintă decât 50% din ceiace ar necesita o înzestrare mijlocie pentru o şcoală cu 100 de elevi. Inventarul viu al şcolii nu trece deasemeni de 50% dintr’o înzestrare normală. Valoarea inventarului viu de fermă este egală cu 1 pereche boi mijlocii sau 1 pereche cai mărunţi - 15180 lei - la 20 ha. Inventarul mort al fermei unei şcoli reprezintă valoarea - 613.064 lei - cel onult a unei batoze cu vapori şi a unui «elector, fără a mai lăsa loc altor maşini. Bugetul învăţămân- învăţământul agricol 322 tului agricol din Ministerul Agriculturii, reprezintă 0,16% - 0,20'% din bugetul general al Statului. In ultimii 5 ani numărul şcolilor de agricultură, subuniversitară, a evoluat astfel: 104 şcoli în total în 1936-3 7 faţă de 111 1932-33. Descreşterea numă- rului şcolilor aparţinând Ministerului de A-gricultură e şi mai mare, dacă nu uităm că numărul şcolilor particulare, - înglobate în" Fig, 470. — ŞCOALA DE AGRICULTURĂ PURCARI- CETATEA-ALBĂ - cifrele de mai sus, - a fost în creştere în acelaş interval de timp, deci toată descreşterea priveşte numai şcolile Ministerului. Personalul didactic a descrescut dela 777 - 193 1-932 - la 737 - 1936-37 - cel ad-tiv la fel. Numărul elevilor înscrişi a scăzut la şcolile de gradul 11, dar a crescut la cele de gr. 1, la cele de iarnă şi la cele casnice de fete. Dar aceste consecinţe negative sau resimţit mult mai puţin, mai ales şc. de gradul I de horticultură, de viticultură şi de piscicultură. Intr’adevăr, aceste şcoli sunt cele mai populate tocmai pentru că înzestrarea lor mai completă, face ca lucrările manuale executate de elevi, să aibă un mai pronunţat caracter tehnic şi educativ, să fie deci mai suportabile, chiar atrăgătoare, iar pe de alta pentru că absolvenţii lor, sunt mai uşor plasaţi, din cauză că sunt mult mai căutaţi în serviciile publice ori particulare, sau pot întreprinde mai uşor o exploataţie pe cont propriu. In 8 ani au absolvit şcolile de gr. II, 549 elevi, din care au luat bacalaureatul agricol 239- 42%. - Din aceştia s*au înscris la Academii 237 bacalaureaţi. Legea Siseşti - promulgată în Septembrie 1938 - modifică legea din 1929 tinzând să imprime învăţământului agricol subuniversi-tar, un caracter cât mai practic şi mai regional. Pentru a realiza acesic deziderate, legiuitorul a introdus următoarele modificări la legea dn 1929: a dat o nouă denumire diferitelor grade de şcoli - şcoli medii, inferioare, practice pentru tineret şi de sezon pentru adolescenţi, - a desfiinţat ».bacalaureatul agricol“ şi ,,circulaţia“ dintre diferitele grade de şcoli - trecerea absolvenţilor dintr’o şcoală în alta de grad superior, până la învăţământul agricol universitar - a mărit etatea de admitere în toate şcolile de agricultură; a ridicat nivelul - minimum - de pregătire al candidaţilor, pentru admiterea în şcolile inferioare - şcoala primară complimentară in loc de 4 clase primare; - a redus materiile de cultură generală la minimum, înlocuind lecţiile respective la unele din materii - istoria şi geografia - prin conferinţe; a desfiinţat unele catedre de cultură generală -la şcolile medii; - a înlocuit lecţiile teoretice la materiile de specialitate din „şcolile practice pentru tineret“ prin conferinţe şi explicaţiuni, iarna, numai asupra lucrărilor efectuate de elevi; a transformat anul al IV-lea dela şcolile inferioare, în an exclusiv pentru desăvârşirea practică a absolvenţilor; a pus toate şcolile de agricultură - afară de cele medii - sub controlul şi al inspectorilor a-gricoli regionali iar la nevoie chiar sub controlul serviciilor agricole judeţene; etc. Regulamentul urma nu nuimai să desvolte dar să şi coimplecteze economia acestei legi, pentru a asigura absolvenţilor din şcolile de agricultură, o pregătire cât mai practică şi pentru a pune stavilă tendinţei spre func-ţionarism a acestora. Legiuitorul din 1938 a căutat să realizeze scopul urmărit de toţi legiuitorii acestui învăţământ ca absolvenţii Fiff. 471. — ŞCOALA DE AGRICULTURĂ IARMĂŞEŞT1 - IALOMIŢA şcolilor de agricultură să revină în gospodăria proprie, mărind numărul agricultorilor luminaţi care să servească de exemplu consătenilor şi deci să contribue direct, prin acest învăţământ, la ridicarea cantitativă şi calitativă a producţiunii agricole a ţării. C. Mih. 323 INVAZIE învăţământ cooperativ. - Una din cele mai vechi şcoli de cooperaţie este aceea înfiinţata la Darmstadt, în Germania - cu mulţi ani înainte de răsboiu - de „Uniunea Imperială a Cooperativelor Agricole germane’* de sub conducerea lui Hass. Aceasta avea caracterul unei şcoli superioare, cu durată de 6 luni, accesibilă cooperatorilor din toate ţările. Ulterior, catedre speciale de cooperaţie au fost creiate pe lângă diversele academii comerciale şi universităţi din Germania, Franţa. Anglia, etc. In România, învăţămân- mercială din Cluj a funcţionat Io catedră pentru studiul cerealelor şi al cooperaţiei. Prin legea modificatoare a cooperaţiei din 23 Iunie 1938, s’a prevăzut introducerea studiului cooperaţiei în şcoaiele normale şi seminare. In noua programă a învăţământului normal, pusă în aplicare în toamna anului 1938, s’a întrodus studiul contabilităţii şi al cooperaţiei în clasele Vil-a şi VlII-a. A urmat o convenţie între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul Naţional al Cooperaţiei, cu durată de 5 ani, pe baza Fig. 472. — INVAZIE DE LĂCUSTE. tul cooperatist îşi are origina în iniţiativa locală luată de o asociaţie de bănci populare din plasa Vulcanul Jud. Gorj, care a organizat cursuri speciale pentru a pregăti contabilii necesari băncilor populare asociate. Primul curs a fost deschis în 1 909, sub conducerea controlorului învăţător C. Spâne-ştianu, care a alcătuit şi primul manual corespunzător de contabilitate. Numărul a-cestora a crescut înainte de războiu până la împlinirea nevoilor de contabili practici Ulterior numărul lor a scăzut, astfel că î~ 1939 mai funcţionează trei ,,şcoli practice de contabilitate şi educaţie cooperatistă”, durata cursurilor fiind de 2 ani. Deosebit funcţionează o secţie cooperativă pe lângă şcoala de cântăreţi bisericeşti întreţinută de Patriarhie. Din 1919, a luat fiinţă Academia Cooperatistă, cursurile durând la început un an, iar în prezent doi ani. Din 1929 s’a înfiinţat o catedră pentru studiul cooperaţiei la Academia Comercială din Bucureşti. Deasemenea pe lângă Academia Co- căreia întreţinerea acestui învăţământ se va face de această oganizaţie în toate cele 47 şcoale normale existente - băeţi şi fete -. A. G. INVAZIE. - Fitop. - Apariţia subită, cu caracter de calamitate, a unor paraziţi animali sau vegetali, într’o regiune oarecare. Dintre paraziţii ce-i avem în ţară, unii sunt endemici, producând pagube în mod restrâns şi periodic. Aceştia pot fi combătuţi lesne şi cu succes de către cei interesaţi. Sunt însă alţi paraziţi, tot cu caracter endemic, şi cari apar periodic sub formă de i. Aceştia pun în pericol nu numai punctele unde apar, ci toate * culturile, periclitând regiuni întregi. Ex. de asemenea i. sunt oferite de lăcuste, omida rusească, şoareci, etc. Anumite i., de pildă a lăcustelor, pot fi prevăzute - atunci când focarele de înmulţire sunt semnalate din vreme, putându-se deduce direcţia întinderii şi răspândirii lor. Deaceea pentru organizarea cu siucces a măsurilor de apărare, este nevoie să se INVELIŞ-INVERTINA 324 creeze o reţea de staţiuni de avertizare, înzestrate cu utilajul necesar, şi încadrate de un personal de specialitate bine pregătit. I. au caractere diferite, dup'ă gravitatea lor: acela de preludiu al unei i. cjalaortinoase, sau acela tipic al formei devastatoare. Pagubele produse şi mijloacele de luptă sunt • variabile şi specifice, după culturile atacate şi specia parazitului. Sunt în special de temut - în această privinţă - paraziţii cu un hotărât caracter migrator cum ar fi: cosaşii, lăcustele, omida rusească, filoxera purecii de frunză, şoarecii, mana viilor, etc. - v. ac. - V. M. Fig *473. — INVAZIE DE LĂCUSTE. ÎNVELIŞ. - Bot. - Termen general pentru stratul acoperitor al diferitelor organe; astfel este î. fructelor, sin. pericarp, al seminţelor- tegument, al o vulului-in tegument. - v. ac. - ÎNVELIT OARE. - Constr. - Este partea dedeasupra a construcţiilor, ceea ce se pune peste acoperiş, pentru a feri construcţiile de ploi, zăpezi, vânturi, căldură şi frig. Pentru învelit se întrebuinţează: pământ, paie, coceni, trestie, stuf, ţiglă, olane, scânduri, draniţă, şiţă, tinichea, carton asfaltat, ardezie, lespezi de piatră. Cea mai bună 1. este aceea care apără construcţia de ploi şi zăpezi care nu se înfierbântă vara, care iarna ţine mai cald în pod, care totuşi lasă aerul să se prefire în pod, care nu arde, e durabilă în timp, şi eftină. Din toate cele înşirate, ţigla şi olana sunt cele mai potrivite. InvelitoareJe de paie, coceni, trestie, stuf, draniţă, scânduri, carton asfaltat, ar urma să dispară, deoarece construcţiile noi fiind mult mai înghesuite, pericolul de incendiu este mai de temut. Din acestea tabla are inconvenientul că încălzeşte prea tare în timpul verii şi răceşte prea mult în timpul iernii astfel că podul şi lemnăria acoperişului este supusă la influenţe foarte variate, în plus de aceasta tabla fiind impermeabilă se produc condensări în interiorul podului .făcând ca lemnăria să sufere. Pentru lucrări provizorii se poate întrebuinţa orice fel de î., cu condiţia ca ele să fie eftine, - între acestea sunt: cartonul asfaltat şi trestia. FI. Stane. INVENTAR - Econ. - Totalitatea elementelor active, adică a bunurilor şi drepturilor care constituie proprietatea gospodăriei, şi elementele pasive care reprezintă debitul gospodăriei către terţe persoane. Diferenţa dintre elementele active - activ - şi elementele - pasive, - este patrimoniul sau averea netă, ori deficitul sau pasivul net. Această diferenţă arată măsura sintetică a potenţialului economic al gospodăriei. Diferenţa dintre averea netă dela începutul şi sfârşitul anului, arată termenul sintetic al creşterii sau diminuării potenţialului economic, iar analiza şi comparaţia diferitelor grupe ale i. limpezeşte organizarea şi schimbările ei din gospodărie Formarea constă din 2 părţi: recunoaşterea şi stabilirea elementelor active şi pasive şi evaluarea lor. Stabilireaa elementelor se face după proprietăţile individuale, după care se împarte pe grupe mai mari. Dificultatea cea mare constă în stabilirea valorii, care formează obiectul ştiinţei estimaţiilor agricole. Principalele grupe ale i. sunt următoarele: A. Activul gospodăriei. I. Capitalul exploa-taţiei: 1. Pământul arabil, păşuni şi fâneţe, vii, grădini, etc. 2. îmbunătăţiri funciare: drenagii, irigaţii, îndiguiri, etc. 3. Construcţii: locuinţe, adăpost animale, maşini şi provizii, etc. 4. Plantaţii: pomi, viţă de vie, produse. II. Capital de exploatare: 5. Inventar viu: cai, boi, oi, păsări, etc. 6. Inventar mort: vehicule, atelagii, maşini, unelte, etc. 7. Capital circulant: a - provizii: furaj, cereale, îngrăşăminte; b - Bani: bani numerar, efecte, creanţe. B. Pasivul gospodăriei. 1. Datorii ipotecare. 2. Datorii în conto-curent. 3. Alte datorii. Diferenţa dintre A şi B este averea netă. I. menajului, i. familiei şi i. întreprinderilor anexe aflate în gospodărie, se întocmesc după aceleaşi regule. Valoarea se stabileşte pentru fiecare element, sau pe grupe de elemente, după caz* aplicând valoarea din comerţ. Costul de producţie sau valoarea de randament. - v. bilanţ. G. Ciul. INVERTASA - Chim - este o enzimă care are proprietatea de a desface molecula de zaharoză - zahărul obişnuit de sfeclă sau trestie - prin introducerea unei molecule de apă, în două molecule: una de glucoză si alta de fructoză. C12H22On -+ H20=C6H1206 + C6H1206 N. Patr. INVERTINA. - v. invertasa. 325 INVERT1T-INV0ELI AGRICOLE INVERTIT. - Chim. - Se zice despre zahăr care a fost descompus din invertază într’un amestec de glucoza şi fructoză. N. Pătr. ÎNVOIELI AGRICOLE - Sin. Tocmeli a-gricole. - Prin legea agrară promulgată de Domnitorul Cuza la 14 August 1864, ţăranii primeau cu titlul de proprietate absolută, 1/2 din moşiile pe care erau aşezaţi. Boierii rămâneau cu titlul de proprietari absoluţi asupra restului şi primeau pentru pământul şi avantagiile ce pierdeau - dijmă şi clacă - o despăgubire bănească. După împroprietărirea efectuată la 1864, care schimba cu desăvârşire toată starea de lucruri a agriculturii, s*a simţit nevoia ca obligaţiunile pentru muncile agricole, isvorâte din tocmeala părţilor ce contractează, să numai f;e lăsate în resortul justiţiei ordinare, ci să facă obiectul unei legi excepţionale. Legiuitorul dela 1865-66 recunoaşte că prin punerea în aplicare a legii rurale, 'munca o-bligatorie pe care locuitorii cultivatori o datorau proprietarului pe ale cărui moşii erau aşezaţi după legea din 1851, s*a ridicat fiind înlocuită cu mrvunca liberă. Pe aceasta, în viitor, este bazată toată agricultura ţării. Pentru asigurarea şi desvoltarea agriculturii se simţea atunci necesitatea ca să se asigiure mai întâi buna credinţă şi exacta îndeplinire a liberelor tocmeli, pentru lucrări agricole. Legea I. agricole, decretată la 16 Martie şi promulgată la 18 Martie 1866, trebue să recunoaştem, a fost făcută în timpul atotputerniciei marilor proprietari, cari, nu toti, cu inima uşoară, s’au lăsat deposedaţi de marile întinderi de pământuri, ce treceau în stăpânirea ţăranilor. De aceea ea nu cuprinde nici o măsură care s’arate, că raporturile dintre proprietarii şi muncitorii de pământ, sunt acelea ale unei perfecte echităţi ştt, că s*a căutat1 prin această legiuire proteguirea muncii ţăranilor, apărarea marei proprietăţi şi, în consecinţă, grija pentru propăşirea agriculturii. Legea tocmelilor agricole din 1866 nu garantează ţăranului, preţul a-devărat pentru munca ce face: nu-1 pune la adăpost contra învoielilor oneroase; nu-1 a-oără, în carul când contractul de munca, ar fi denunţat sa'movolnic de exploatatorul de pământ, saiu când nu i s*ar plăti munca pre stată. Legea este în totul părtinitoare, fiindcă prevede sancţiuni numai pentru muncitorul agricol şi pentru funcţionarii cari nu vor aulica rigorile legii dar nu prevede nici un fel de penalitate faţă de exploatatorul abusiv, care ar încheia contracte cu condiţiuni oneroase, nu ar respecta contractele, s^u le-ar denunţa fără cauză. Această primă legiuire pentru toc. agr., se aplică până în anul 1872. Legiuitorul de la 1872 recunoaşte că legea tocmelilor agricole din 1866 nu a avantajat întru nimic agricultura, şi nu a asigurat legala exploa- tare a acestei însemnate ramuri a avuţiei publice, aceasta atât din cauza insuficienţei ei, cât şi din cauză că acei cari s’au servit de această lege, au găsit mijlocul de a-i da interpretări dăunătoare, atât pentru locuitorii muncitori, cât şi pentru exploatatori. Legiuitorul din 1872, a venit cu oarecare modificări, fără importanţă deosebită. S*a modificat art. 2 adăogându-se Ia sfârşit, cuvintele: ,,La această comună se va şi depune contractul spre a se înregistra, conform regu-lelor prevăzute Ia cap’. III“. Utilitatea cuvintelor adăogate, legiuitorul o justifică prin aceea că un certificat nedeterminat şi care ar rămâne în mâna muncitorului, procură facultatea de a fi întrebuinţat în mai multe comune. Prin arătarea locului unde locuitorul voieşte să se învo-iască, înlesneşte autorităţilor comunale şi administrative, controlul asupra justiţiabili-lor, şi se împiedică frauda. In cap. II s*a tratat, căutând să se specifice. adevărata semnificaţie a expresiei munca agricolă, căci legea din 1866 nu prevede nimic despre aceasta şi astfel, s’au considerat ca tocmeli agricole, contracte ce intrau în competenţa tribunalelor comerciale sau civile. In acest capitol s*a precizat că munca agricolă nu are nici un amestec cu alte daraveli ale săteanului. Legiuitorul recunoaşte că cele mai grele învoieli ce ae fac, sunt acele ce provin din dobânda banilor împrumutaţi. Sunt mulţi exploatatori care profită de simplicitatea ţăranilor şi strâmtoarea în care se află şi trec în contracte condiţiuni pe care ei nu le înţeleg, astfel că la finele periodului de arendare, locuitorii rămân săraci cu desăvârşire, vânzându-li-se productele şi tot ce au. De aceea s’au exclus dintre tocmelile agricole contractele ce conţin asemenea condiţiuni, lăsându-le în seama dreptului civil, ordinar. Legea din 1872, promulgată la 7 Aprilie, nu are nici dânsa, faţă de aceea din 1866, în afară de mici retuşări, vreo dispoziţie care să tindă Ia armonizarea intereselor muncitorului agricol, cu ale exploatatorului şi nu cuprinde nici o penalitate pentru p'roprietarul delicvent. Ea s*a aplicat până în anul 1882. Efectele ei au fost dezastruoase, după cum arată şi propunătorii unui proect de modificare a acestei legi, depus în Cameră, la 20 Mai 1878 - care arată, în expunerea de motive, că: „Legea tocmelilor agricole dela 1866, â-gravată prin modificările introduse la 1872, este o lege excepţională şi ca atare prelun-gindu-se atât de mult, şi-a pierdut caracterul ce Tar fi avut de oportunitate şi a devenit o lege anticonstituţională, şi, în consecinţă, se cere prin anteproectul alcătuit, să se armonizeze legea tocmelilor agricole cu Constituţia şi cu celelalte legi de drept co-toiun, fiindcă este nedrept şi neuman, ca cea INVOELI AGRICOLE 326 mai numeroasă şi mai productivă clasă a ţării să fie supusă unui regim de inegalitate şi frustaţiuni, când se tinde, ca toţi cetăţenii să aibă aceleaşi drepturi, ca având aceleaşi datorii. „Intr’o perioadă de 12 ani de aplicare a legii toc. agr. s’a făcut dovadă că ea este vătămătoare pentru ţărani şi întru nimîc folositoare pentru exploatatori. Starea ambelor clase era mai prosperă la 1866. Şi, dacă nu tot răul vine dela această lege, dar în bună parte, aceasta a contribuit la neplăcuta stare a agriculturii noastre şi la soarta muncitorului rural. O lege care are de scop să dea protecţiune unora şl să întrebuinţeze mijloace de silnicie contra altora, ce nu-şi executa învoielile, nu poate să dea rezultate bune. Pentru ca o lege să aibă un efect salutar, trebue să fie conformă cu pactul fundamental, dreaptă şi egală pentru toţi. Altfel, se aţâţă patimile, naşte ură, discordie şi chiar turbmrări în ordinea socială. Clasa rurală, atât de bună prin moravuri simple, şi sentimente naturale, dreaptă prin bunul ei simţ, bravă şi patriotică prin inimă, nu' merită să fie pusă în afacerile ei câmpeneşti, stib regim excepţional**. Legiuitorul dela 1882, recunoaşte prin expunerea de motive, că: „Legea tocmelilor agricole, aşa cum este, nu răspunde scopului, şi că, totdeauna aplicarea ei, nu numai că n’a împăcat toate interesele, dar a dat ocaziuni nenumărate, de nemulţumiri ¡mari“, şi cere să se facă acestei legi, următoarele (modificări: a - Mărirea termenului pentru contractele agricole la un an - în legea dela 1872, termenul era de 5 ani b - Suprimarea dintre lucrările agricole recunoscute de lege, a acelor lucrări care nu îndeplinesc această calitate; c - Neîngăduirea de a transporta ţăranii învoiţi, afară din comuna unde şi-au încheiat învoiala; d - Regularea operaţiunii dijmuitului; e - Neîngăduirea de a se preface în muncă agricolă, datoriile provenite din băutură sau alte daraveli; . f - Simplificarea jurisdicţiunii; Legiuitorul dela 1882 s*a străduit să revizuiască, complecteze şi precizeze formele în care trebue încheiate contractele agricole, determinarea obiectului, preţul în bani sau muncă, facultatea de a contracta, sancţiuni pentru acele tocmeli făcute cu rea credinţă. Deàsemeriea a făcut atent pe exploatatori. de a nu proceda cu uşurinţă, sau prin surprindere la încheierea de tocmeli, care ar vătăima pe muncitori. Pentru a, nu se face abuz de munca săteanului, s’a precizat că două zile pe săptămână rămân pe seama locuitorului pentru muncile sale neputându-le angaja. Lesrea din 1882 se aplică până în anul 1893. Aplicarea ei arată că, cu toate modificările ce i s’au adus, legea conţine încă lipsuri şi nu a putut să armonizeze în acest interval de timp, interesele celor două clase sociale, pentru binele şi propăşirea agriculturii. P. P. Carp, iniţiatorul ¡modificării legii tocmelilor agricole, din 1882, recunoaşte în expunerea de motive, că această lege a scos în evidenţă un număr de neajunsuri cari cer o grabnică îndreptare, dacă nu voim să transformăm în lege de asuprire o lege menită a uşura raporturile dintre proprietari şi săteni. Carp Recunoaşte „că aceste neajunsuri s’au ivit, mai ales, cu prilejul învoielilor pentru închirieri de pământuri, în care disproporţia între valoarea locativă şi preţul obţinut dela săteni, dau acestor contracte, un caracter uzurar**. Faţă de legea învoielilor agricole dela 1882, legea modificatoare dela 1893, aduce următoarele îmbunătăţiri: Precizează că sunt considerate ca munci agricole şi supuse legii de faţă, numai: a - învoielile în bani prin care cultivatorul se obligă a lucra cu ziua sau cu mă-srura, Ia următoarele munci agricole: arat, sem’ănat, grăpat, tăvălugit, prăşit, săpat, secerat, cosit, cules, adunat, treerat, şi cărat până la arie şi la magazia de pe moşie. b - Invoelile pr?n oare se dă cultivatorului o întindere de pământ ,p'entru fâneţe sau arătură spre a-1 întrebuinţa pe seama lui, în schimbul căruia el se obligă a răspunde drept chirie, o plată în bani s>au în muncă, ori în parte din recoltă - dijmă -. c - învoielile pentru închirierea locurilor de pasiune, de fâneţe şi de arătură, pentru care cultivatorul se obligă a răspunde cu olata în bani, cu transportul dela arie la schelă si gară sau cu lucrul viilor şi al grădinilor. Contractele pentru oăşunat nu se vor putea încheia pe cao de vită, decât cu in-dicatiunea întinderii de pământ, pentru care se face închirierea. Nici un contract agricol nu va outea stipula în afară de muncă, dijmă, şi bani o plată în natură ce nu ar fi produsul pământului închiriat. Cu toată strădania oamenilor politici, de bună credinţă, de a înlătura din legea tocmelilor agricole, acele stipulaţiuni, care sunt părtinitoare faţă de clasa exploatatorilor, şi de a uşura munca săteanului, totuşi această leero rămâne atât prin conţinut, cât şi prin felul ei de aolicare, împovărătoare pentru lumea saitelor şi r»u reuşeşte să armonizeze interesele celor două clase producătoare -exploatator şi muncitor. I. I. C. Brătianu, ministru de interne, în expunerea de motive la legea tocmelilor a-gricole din 1907, recunoa«te că: ,,Caracterul confuz, abuziv şi adesea uzuar 327 INVOELI AGRICOLE al multora din contractele de astăzi, contribuie la starea rea economică a ţăranului şi întreţine, între dânsul şi proprietar, simţi-minte primejdioase pentru siguranţa statului, însemnătatea acestei primejdii impune Statului obligaţiunea de a interveni într’un mod mai hotărâtor, deoarece într’altfel ostilitatea intereselor ce stau în faţă, periclitează interesul obştesc, pe care trebue să-l ocrotim. învoielile agricole, bine chibzuite, trebue să a-sigure viaţa armonică între ţăran şi proprietar, fără a primejdui desvoltarea bogăţiei agricole a pământului nostru1. Deaceea ele trebue totdeauna să împiedice condiţiunile opresive, ce o parte ar impune celei mai slabe, şi de asemenea să chezăşuiască o executare sigură şi cinstită a învoielilor contractate”. Legea tocmelilor agricole din 1907, vine după sângeroasa revoltă ţărănească şi are ca prim ţel: uşurarea sarcinilor sătenilor, apărarea acestora contra abuzurilor, asigurarea unei vieţi, armonioase între ţărani şi proprietari, fără a primejdui desvoltarea boigăţiei agricole a pământului ţării. Legea caută să împiedice condiţiunile opresive, pe care o parte ar impune celei mai slabe, şi să chezăşuiască o executare s,igură şi cinstită a învoielilor contractate. Legea precizează în Cap. I. Despre învoieli agricole. Se arată care sunt muncile agricole: a - învoielile, fie în bani, fie în dijmă, prin care se dă ţăranului o întmdere de pământ mai mică de 20 ha. de fiecare cap de familie. pentru arătură, fâneaţă sau păşune; Se exceptează învoielile pentru1 cultura de zarzavaturi, tutun sau pepeni; b - Învoielile pentru păşUnarea vitelor, până la concurenţa de 6 vite mari şi 10 mici, de fiecare cap de familie, socotindu-se 5 vite mici - oi, capre - drept una mare; c - învoielile prin care ţăranul se obligă a lucra cu ziua sau cu măsurătoarea, următoarele mruncii agricole: aratul, semănatul, gră-piatral, tăvălăgitul, prăşiitul, săpatul, seceratul, cositul, olivitul, culesul, treeratul, căratul Ia fânărîe, la arie, la magazie, transportul cerealelor la schele si gară, şi lucratul viilor sau o~ice alte lucrări care se cer pentru cultura pământului. Cap. II. Arendarea pământului. Se arată că arendarea de pământuri pentru arătură şi fânete se poate face. sau în bani, sau în diimă din recoltă - de-a-valmta -. Nu sunt încrăduite pentru acelaşi loc învoieli şi în dijmă şi în bani. Este oprită învoiala cu munca la tarla, adică obligaţiunea ţăranului de a cultiva pen*ru o anumită întindere de pământ în folosul rău. altă întindere de pământ în folosul proprietarului sau arendaşului. Singura dijmă îngăduită este dijma de-a-valma. Dijmuitul, afară de caz de forţă ma- joră, trebue să înceapă cel «mai târziu 15 zile dela terminarea fiecărui fel de recoltă şi să continue fără întârziere. In caz de întârziere a proprietarului sau arendaşului, de a face dijma, aceasta se va face din oficiu de către administratorul de plasă asistat de către 2 consilieri comunali. După dijmuit sau după achitarea arenzii în bani, proprietarul nu va putea reţine recolta ţăranului pentru altă datorie. In caz de abatere a proprietarului sau arendaşului, la cererea ţăranului, judecătorul de ocol îi va condamna la o amendă de 200—500 Iei şi-i va condamna şi Ia plata pagubei cauzate. Dacă ţăranul va ridica recolta fără să fie dijmuit de proprietar, arendaş sau administratorul de plasă, va fi condamnat la 15 zile până Ia un an închisoare, şi fără prejudiciul pagubei cauzate proprietarului. Cap. III. Izlazul comunal. - v. ac. - In fiecare comună se va constitui unul sau mai multe izlazuri comunale, astfel încât cătunele compuse din cel puţin 25 familii să-şi aibă izlazul lor. In localităţile unde comuna sau ţăranii nu au izlazuri pe proprietatea lor, sau au izlaz neîndestulător, comuna este autorizată să-şi constitue unul sa,u mai multe izlazuri. Statul garantează datoriile comunelor pentru izlazuri. Locul destinat pentru izlaz trebue să fie propriu pentru păşune şi nu va fi mai departe de 3 km. de vatra saţului, afară de cazurile aprobate de consiliul superior al agriculturii. întinderea izlazurilor se va fixa în raport cu vitele mari, - trăgătoare sau de lapte -calculându-se 4 vite mari la ha. Izlazurile coimunale se vor constitui numai pe moşiile mai mari de 300 ha. In comunele unde nu sunt proprietăţi de această întindere, izlazul se poate constitui şi pe moşii mai mici de 300 ha,., dar mai mari de 150 ha. Arendările de locuri pentru păşune, î,n afară de izlazurile comunale, ¡nu se pot face decât în bani. Cap. IV. Muncile agricole. învoielile pentru munci agricole nu se pot face decât în bani. Se va putea prevedea, însă, că preţul muncii se cuprinde sau nu în 'hrana ţăranfului. Plata muncilor trebue să se facă numai în bani - nu în mărfuri sau băutură -. Ţăranii nu pot fi obligaţi să-şi procure îmbrăcăminte, alimente, instrumente, etc. dela proprietar sau dela oamenii recomandaţi de el. In învoială cu hrană, se va arăta numărul imâncărijor zilnice. Cantităţile nu vor putea fi sub raţia fixată de serviciul sanitar, hrana va fi bună, sănătoasă şi îndestulătoare. Intrarea muncitorilor străini în ţară nu este îngăduită decât cu autorizaţia Ministerului de Interne şi cu avizul consiliului siu-perior al agriculturii. Cap. V. Durata contractelor, opriri, măsurătoare, îmbunătăţirea culturii. ÎNVOELÎ AGRICOLE 328 învoielile agricole prevăzute Ia art. I. al. a - şi b - nu se pot încheia pe mai mult de 5 ani, iar cele prevăzute la alin. c - nu se vor pftitea încheia decât cel mult pe un an. Contractele de lucrări agricole făcute de pro. prietari vor rămâne în fiinţă pe toată durata lor. învoielile agricole nu se pot face decât“ prin contractele autentice în conformitate cu dispoziţiunile legii de faţă. Contractele agricole care cuprind dispozi-ţiuni contrarii legii de faţă sunt nule de drept şi nu li se dă curs nici după prezenta lege, nici după dreptul comun, dacă ele au fost puse în lucru. Măsurătoarea pământurilor date ţăranilor în arendă sau în muncă de bani. nu se va putea face de proprietar sau de împuternicitul său, decât cu măsura metrica oficială uniformă pentru toată ţara. Autorul unei măsurători falşe şi complicii Iui, pe lângă pedeapsa prevăzută de art. 333 şi 337 din c. p., va fi pus şi la o amendă egală cu de 10 ori valoarea pagubelor ce ar rezulta pentru reclamanţi. Pentru a se putea folosi de izlazul comunal, ţăranii şutit obligaţi a cultiva cel puţin 10 ani plante speciale pentru nutreţ de fiecare cap de vită. Ministerul de Agricultură va da sămânţa gratuit. Timp de 10 ani. cu începere de]a 1 Aprilie 1908. întinderile cultivate cu plante de nutreţ pentru1 vite vor beneficia de o primă, corespunzătoare cu o reducere de 50% din impozitul funciar. Ţăranii sunt obligaţi a face pe locurile arendate în dijmă sau bani, să-mănăturile' prevăzute în contract, a se supune condiţiunilor de cultură, precum şi planului de rotaţie adoptat de proprietar sau a-rendas. De asemenea sunt obligaţi a primi maşinile de semăniat în rânduri, pe care proprietarul Ie va pune Ia dispoziţie. Pentru locurile date în dijmă, proprietarul va putea să impună o sămânţă bună, curăţată şi pregătită în cantitatea necesară pentru fiecare fel de cereale. Legea din 1907 prevede înfiinţarea Consiliului Superior al Agriculturii, şi inspectori agricoli. Atribuţiunile consiliului sunt: de a îndruma şi controla activitatea inspectorilor agricoli; de la controla diferitele organe însărcinate cu aplicarea legii învoielilor agricole şi a veghia la stricta ei aolicare; de a judeca în apel. contestaţiunile ţăranilor, proprietarilor sau arendaşilor, în contra de-ciziunilor comisiunilor regionale. în ceeace priveşte fixarea taxelor de adăpători, a preţurilor muncilor agricole şi a pământului de arendare. Comisiuni regionale. - Prin art. 65 se înfiinţează în fiecare judeţ o comisiune alcătuită din 5 membri: inspectorul agricol, 2 delegaţi ai proprietarilor şi 2 delegaţi ai ţăranilor. Rostul acestei comisiuni este să constate, pe regiuni: a - limitele între care au variat preţurile în momentul muncilor în ultimii 3 ani şi pe această bază să fixeze preţurile sub care nu se vor putea face învoieli contractuale; b - cantitatea diferitelor munci ce se pot exe. cuta într’o zi de către un bărbat, o femeie sau un minor; c - preţurile peste care nu se poate ridica arendarea pământurilor, în bani, precu'm dijma cea mai mare ce se poate lua; d - preţurile maxime de păşunat de cap de vită şi pe ha., precuan şi numărul vitelor ce pot intra Ia ha., ţinându-se seamă de calitatea pământului de izlaz. Preţul şi numărul vitelor ce pot păşuna în baltă şi munte, unde nu se poate cunoaşte bine în. tinderea, se vor stabili de comisiunea regională, după normele ce ea va crede de cuviinţă. Aceste preţuri vor fi aprobate de Consiliul Superior al Agriculturii, care va avea dreptul a le modifica, prin deciziune motivată. Cap. VI. In art. 71-79 se tratează: Despre formele şi înregistrarea contractelor de învoieli agricole. In art. 80 se tratează despre răfuială. Proprietarii. arendaşi sau prepuşii lor sunt datori a libera fiecărui ţăran individual, când a săvârşit munca, chitanţa din registru cu matcă, şi de a înscrie în livret, muncile făcute; aimbele obligaţiuni, sub sancţiunea de a li se refuza legalizarea listelor de rămăşiţe. La răfuială - art. 8Î - se va ţine seamă de următoarele norme: a - dacă din vina ţăranului munca a rămas neexecutată, sau s’a executat numai în pairte, proprietarul sau arendaşul are facultatea* fie de a cere restituirea plăţii făcute de el, fie a transmite munca în anul urmiă-tor; b - dacă munca nu a fost executată din cauza proprietarului sau arendaşului, fie că dânsul nu a avut nevoie de ea, fie că a învoit muncitorul peste puterile lui de muncă, acesta are facultatea de a se achita, restituind banii primiţi înainte, sau de a cere ca munca neexecutată să o facă în anul următor; c -dacă munca nu s’a executat din caufeă de forţă majoră, ţăranul va restitui suma primită în contul ¡muncii devenită imposibilă, afară dacă nu va dovedi că în vederea acestei imunei, ce era gata să execute, a refuzat alte învoieli* N« se pot stipula dobânzi mai mari de 5% Ia rămăşiţele de (muncă. Sumele datorate ţăranilor pentru munci, nu pot fi oprite pentru alte daraveli. Nu se pot preface în contracte de .muncă agricolă, datoriile ce ar proveni din afaceri străine de lucrările agricole, prevăzute de această lege. In art. 90-1 10 se tratează despre jurisdicţiune şi execuţiune. Plângerile provenite din învoeli agricole sie vor judeca de către judecătorul de ocol. Sunt scutite de taxele de timbru şi de înregistrare actele privitoare la învoielile agricole. Contractele de 329 INVOLUCEL-IOBAG învoieli agricole, făcute în conformitate cu această lege, siunt executorii, fără necesitatea prealabilă a investirii cu formula executorie. Se poate urmări orice avere a debitorului rezultând din contracte agricole, afara de pământul şi casa, dobândite prin legea rurală, sau cumpărăturile în loturi miici, în baza legii speciale pentru înstrăinarea bunurilor statului, şi a legii pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobro-gea, precutn şi 1000 kg. mălai sau făină, şi nutreţul pentru 3 vite, pe un an de zile. De-asemenea, oricare ar fi învoiala între proprietar' şi ţăran, acesta nu poate fi executat pentru 2 zile lucrătoare din săptămână. Când proprietarul sau arendaşul niu va plăti ţăranului la termenul specificat, preţul muncii făcute, autoritatea comunală pe baza reclamaţi unii ţăranului, şi în urma încunoş-tiinţarii debitorului, va proceda la executarea acestuia, pentru împlinirea preţului Ida-torit. Dacă nu a urmat o reclamaţiune, pre-tenţiunile rezultând din tocmeli agricole, se prescriu m 2 ani dela termenul ide răfuială. Cap. VII. Dispoziţiuni tranzitorii. Legea de faţă intră în vigoare Ia data promulgării ei. Contractele agricole anterioare, fie că au primit sau nu un început de execu-ţiune, se respectă, numai întrucât vor fi fost făcute, sau vor fi puse în concordanţă cu dîspoziţiunile legii de faţă. Dacă terenul pe care proprietarul îl vinde pentru izlaz comunal, este deja prins de ctilturi, proprietarul va putea să desemneze pe moşie, pentru anul în curs, o întindere echivalentă, care va servi drept izlaz, până la ridicarea recoltei de pe terenul vândut. Legea tocmelilor agricole din 1907 a fost modificată parţial, după culm urmează: La 22 Aprilie 1908 - Hamangiu, pag. 202 din 1908 - se modifică art. 20, 65 şi 70. La 28 Martie 1909 - Ha'mangiu, pag. 319 din 1909 - se modifică art. 1, 8, 24, 30, 39, 48, 52, 67. 68. 69. 72, 76. 77 şi 86 La 16 Aprilie 1910 - Haimangiu, pag. 552 d:n 1910 - se modifică art. 17, 19 şi 29. La 12 Februarie 1912 - Hamangiu, voi. VII, pag. 859 - se modifică art. 58. La 6 Septembrie 1919 M. Of. 112, se modifică textul cu privire la măsurătoarea şi hotărnicia izlazurilor comunale, înlocu’ndu-se Ministerul de Interne priin Ministerul de Agricultură, Casa Rurală prin Casa Centrală a Cooperaţiei şi împroprietăririi, Institutul Geografic al Armatei prin Direcţia Cadastrului şi Ofiţerul topograf prin topometru. La 12 Iunie 1919, Mon. Of, 43, direcţia Izlazurilor Comunale, învoielilor agricole şi contenciosului din Ministerul de Interne, trec la Ministerul de Agricultură. La 24 Ianuarie 1^19, Mon. Of. 242, se suspendă aplicarea dispoziţiunilor art. 70 cu privire la inamovibilitatea şi stabilitatea personalului. Toate aceste modificări nu schimbă carac- terul şi fondul legii din 1907, ci-1 adaptează la noile condiţiuni de viaţă şi aplicare. De acea nici nu instistăm asupra lor. Problema învoielilor agricole, a format, timp de 60 de ani, scheletul raporturilor agrare dintre plugari şi marii deţinători de pământ. Acum, această problemă a căzut pe al doilea plan, deoarece marea reformă agrară - v. ac. - începută la 1919, a schimbat complet aceste raporturi. Proporţia dintre marea şi mica proprietate funciar agricolă s*a îmbunătăţit, raporturile dintre a-ceste două clase de agricultori, s’au egalizat, o conlucrare de progres, sprijinită pe interese reciproce s*a produs, în mod imperativ, în folosul propăşirii agriculturii. Totuşi, legea a rămas în picioare şi se aplică. C. F. INVOLUCEL - Bot. - Totalitatea bractee-lor situate Ia locul de desfacere a umbelu-Ielor. Fig. 474. — I -INVOLUORU; i INVOLUCEL INVOLUCRU. - Bot. - Totalitatea bractee-lor, care se găsesc la baza unei umbele sau împrejurul unui capitul, de ex. la umbeli-fere, Composeae. IOBAG - Pol. agr. - Sin. Clăoaş - I. era lipsit de drepturi şi de proprietate imobiliară, trebuind să facă robotă şi să poarte sarcini publice, sau şerb legat de glia stăpânului de alt neam, care avea putere de jurisdicţiune şi dispunea de onoarea, averea şi viaţa lui. La început, la Uniguri ,,io-bagiones“ erau nobilii din serviciul regelui. Cu vremea însă, aceşti i. au pierdut toate drepturile lor de proprietate - în deosebi în unma revoluţiei lui Dozsa - şi asemenea răzeşilor din Moldova, au fost degradaţi la treapta de robie sau vecinătate. I. erau aşezaţi, în mare parte, pe proprietăţile rurale. Afară de Făgăraş, Banat şi Maramureş nu se găseau în Ardeal ţărani români proprietari de pământ. Românii trăiau ca i. asupriţi şi dispreţuiţi pe moşiile regale, boiereşti, mănăstireşti şi episcopeşti, precum şi pe pământurile comunităţilor săteşti şi secuieşti. Insă nu toţi clăcaşii din Transilvania se găseau în aceeaşi condiţiune, şi se bucurau de ace- IOBAG 330 leaşi drepturi şi foloase, ci starea şi con-diţiunile lor erau foarte diferite. Astfel: a. - Adevăraţii clăcaşi, i. sunt colonii pîi-mitivi, clasa cea mai numeroaisă şi, materialiceşte, imai bine situată a locuitorilor ţării, care din timpuri străvechi sie aflau în folosinţa pământului celui mai 'mult şi mai bun pentru care ei însă făceau boierului slujbă. Moşiile lor le moşteneau din tată în fiu, însă cu ştirea şi cu învoirea boerului - şi ele rămâneau ca proprietate familiară, atâta timp cât acesta putea face slujba şi angaralele. Nici numărul coloniilor de pe moşie şi nici mărimea sesiunilor - moşiilor - ţărăneşti nu erau bazate pe obiceiurile vechi ale localităţii. b - Inquilini, jeleri, zileri sau pălmajşi erau mai puţin numeroşi ca primii, şi au fost luaţi pe moşie mai târziu, pentru a avea braţe mai multe Ia cultivarea moşiei boereşti. Ei erau primiţi de multe ori cu contracte temporare ori pe vecie, şi atunci se nuimeau şi convenţionalişti. Jelerii erau totdeauna mai săraci decât iobagii, n’aveau decât casă, curte, grădină şi puţin pământ de cultură. Uneori ei mai lucrau şi în parte sau în arendă pământuri delà boeri si dela coloni. In Moldova Ii sie zicea vecini. Deosebirea primitivă între inquilini şi coloni era că secunzii prestau claca şi sarcinile urba-ria^ după uzul şi datinele vechi, iar primii după învoielile şi condiţiunile puse în contact, şi nu plăteau bir la stat. Cu toate a-cesitea, cu timpul, mulţi dintre ei câştigau şi luau mult pământ, iar când se făcea o sesiune de clăcaş, vacantă o lua inquilinul şi devenea colon cu aceleaşi îndatoriri şî sarcini ca orice colon vechiu. Cei mai mulţi inquilini erau fugari din alte regiuni şi foarte mulţi ţărani fugiţi din Moldova şi Muntenia, şi primiţi în Transilvania sub anumite condiţiuni. c. - Sub inquilînii nu aveau nici curte, cî mimai o casă, sau de multe ori stăteau cu chirie la coloni şi i., dar făceau şi ei câteva zile de lucru la domni pe an. Ei se mai numeau şi lipituri, fiindcă trăiau pe lângă alţii - Ia marginea satului; în Muntenia, lăturalnici. d. - Curialiştii se numeau slugile curţii -feciorii boereşti şi oamenii de încredere ai curţii, care după ani îndelungaţi de servicii credincioase, drept răspilată, căpătau dela proprietar o casă şi ceva pământ de cultură, fie din pământul boeresc, fie din pământul ţăranilor, numit teren comunal, şi aveau să facă pentru el, ei şi urmaşii lor, anumite zile şi daruri pe an. e. - Tabcalişti erau aceia cari în loc de clacă şi daruri în natură, toate sarcinile urbariale, le plăteau regulat în bani ,p'e sume determinate dinainte. Alţii, se răscumpărau, pentru vecie sau pentru un timp determinat, de orişice sarcini iobăgeşti - pe ei şi familia lor - în schimbul unei taxe şi sume mai mari de bani, devenind oameni liberi nu mindù-se tot taxalişti. După legile feudale transilvane, soarta şi starea morală şi materială a ţăranului clăcaş, ar fa devenit tare precară, şi el ar fi fost pus la discreţiunea domnului său, ade-b vărat rob şi proletar, pieritor de foame, dacă nu ar fi fost raporturile şi obiceiurile vechi ale pământului, care totdeauna au fost mai presus de codificările omeneşti şi de care legislatorii feudali şi principii nu cutezau să se atingă. Poporul i. transilvan totdeauna a rămas în stăpânirea şi folosinţa aceloraşi ţarine şi fânaţu-i; totdeauna a avut şi folosit pădurile şi păşunile sale comunale, pe lângă cele urbariale tăiate din ale domeniului. Starea materială şi morală a ţăranului clăcaş român, în deosebi, nu prea era de laudă, ci el era chiar de compătimit, sub influenţa legilor draconice sub care gemea, legi care îşi băteau joc de el, de biserică şi de naţiunea lui. Apoi nici moralitatea claselor si castelor privilegiate nu era prea bună. In Transilvania era o mare diferenţă între soarta şi starea materială a ţăranilor clăr-caşi, după felul şi categoria lor, după con-diţiunile sub care se găseau pe moşie, dacă erau i., fruntaşi, mijlocaşi sau codaşi. Cei mai rău înglodaţi in plată şi dări, nu erau totdeauna cei mai rău situaţi materialiceşte, căci deşi 1. făceau câte 3-4 zile clacă în săptămână, eri erau relativ oamenii cei mai bine situaţi materialiceşte din comună, şi gospodari de frunte. Ei aveau moşiile cele mai mari, aveau cirezi întregi de vite, oi, etc. Taxaliştii erau ca şi oameni liberi, numai că ei nu se puteau bucura de drepturi politice. Mai rău situaţi materialiceste erau in-quilinii, jelerii, pălmaşii, cari nu aveau pentru ce să facă multă slujbă la boeri căci ei nu aveau decât casă şi curte, şi adesea acestea erau numai bordee săpate în pământ, ori de multe ori nici acelea nu erau ale lor. Dacă erau oameni muncitori şi inteligenţi, căpătau pământ să muncească îndestul, dela proprietar ori dela ţărani, în parte, în arendă pe bani sau pe muncă, ca să facă ei zilele de clacă în locul i. p'ropriu zişi, sau chiar boierul le rupea şi lor o parte din pământul comunal, şi le dădea pământ de cultură sau pădure de islăzuit. Toate acestea ne probează că starea materială şi morală a i. şi clăcaşilor n’a fost atât de rea după cum se susţine. Apoi nici nu se făcea atâta plugărie ca astăzi. La boieri predomina creşterea vitelor în mare, până Ia 1848 Transilvania poseda peste 164 herghelii mari. Şi, deosebit de aceasta, mai tre-bue să ţinem seamă şi de starea economică, şi raporturile culturale primitive în care se aflau ,p'e atunci. Transilvania nu poseda industrie mare, era fără comerţ înfloritor, cu agricultură primitivă, lipsită de căi de comunicaţie, fără debuşeu în afară, pentru nici un fel de producte ale solului, afară de vite | 331 _____________________________________________ î '% şi cal. Sub aceste raporturi economice pri-f mitîve şi deplorabile, pentru ţăran era un mare avantagiu să aibe Ia îndemână lemne pentru construcţie şi foc; stuf, trestie pentru acoperitul casei; vin, rachiu îşi făcea singur ?i nu-1 oprea nimeni; tutun cultiva cât voia, iar păşunea şi pădurea era nelimitată. In ce priveşte prestarea şi luarea sarcinelor iobăgeşti înseşi, acestea nicăeri, si mai nici odată nu trec peste puterile î. şi ale vitelor sale, iar lucrările obişnuite sunt totdeauna astfel întocmite, încât clăcaşul să poată îndeplini punctual si fără dificultate îndatoririle şi serviciile către boier şi să-şi ?■ vadă şi de lucrările sale. Grea şi insuportabilă era dijma, deoarece ţăranii trebuiau să piardă zile întregi pe la boieri, până le venea rândul, şi apoi le mai făceau neajunsuri şi funcţionarii dela curţile boereşti, pentru a le da şi lor ceva bacşiş, afară de pagubele, provenite şi cauzate de schimbarea timpului, până ce se putea face dijmuirea. IOBĂGIE. - Pol. Agr. - v. iobag. IOD. - Chiim. Med. - Metaloid existent în apa de mare, în organismele vegetale şi animale, şi în aer. Este un element solid, negricios, cu luciu metalic, miros pătrunzător. Se topeşte la 113° şi fierbe la 175°, dând naştere Ia vapori violeţi. Iodul e puţin solubil în a,pă şi foarte solubil în alcool, eter, sulfură de carbon şi ioduri alcaline. Colorează amidonul în albastru la temperatura ordinară. Soluţia 1 gr. i. la 10 gr. alcool Ia 96° este tinctura de i. In terapeutică i. e întrebuinţat ca: revulsiv în sinosite, artrite, nevralgii, pleurezii, bronchite etc., sub formă de tinctură de i.; antisepîtc preventiv, sub formă de badijonări pe piele înaintea o-peraţiunilor; antiseptic în tratamentul râiei de-modectice şi în bolile de păr produse de try-chophiton tons/urans. PenSulaţiile cu tinctură de i., îi> induraţiile ligamentoase şi tendi-noase, grăbesc rezoluţia lor. Actinomicoza limbii Ia bou se tratează de asemenea prin pensulaţiuni ou tinctură de i. Iodul se mai întrebuinţează şi sub forma de soluţie LfUgol. In tratamentul moletelor se fac iniecţiuni \ cu această soluţie. Se scoate lichidul din * molete în mod aseptic cu siringa sterilizată > şi se introduce soluţia Lugol. Se Iasă astfel , 5—10 minute apoi se extrage soluţia şi se & face un pansament compresiv. Soluţia Lugol ? se mai întrebuinţează sub formă de în-iecţiuni în pleurezii purulente, hidrocee, hi-£ droceil, higromă. G. M. ^ IODISM - Med. - Intoxicaţie u iod sau ^ioduri. La animale se prodnce în urma ad-rmimstrării prelungite a unui medicament io-^dat. Simptome: turburări digestive, inape- |tentă, diaree, turburări secretorii, coriză. sa-Jlivaţie, farinerită, laringită, edem pulmonar, gturburări cutanate, plăgi eritematoase, pur-l'pura, exema farfuracee. G. M. f- IODOFORM Med. - Metan triiodat TOBĂGIE-IONATHAN Praf de culoare galbenă cu miros puternic, caracteristic, solubil în alcool. Este întrebuinţat ca cicatrizant şi anestezic la suprafaţa plăgilor, sub formă de pulbere, pomadă sau tifon iodoformat. In plăgile profunde se utilizează eterul iodoformat 1/10. Animalul trebueşte împiedecat de a-şi linge plaga cu i. pentru a nu se intoxica. G. M. IODURĂ - Chim., Med. - Combinaţii chimice conţinând iod asociat cu alte substanţe. In terapeutică se utilizează i. alcaline de sodiu şi potasiu. Sunt vaso-dilatatoare accelerând inima în prima fază de acţiune şi făcând să scadă presiunea sangvină în a doua. Activează procesul de dezasimilaţi6, Iodura de potasiu se utilizează în degenerescenţa fibro-gră&oasă şi scleroza muşchiului cardiac, şi a arterelor coronare; în anevrismele aortei împiedică sclerozarea ţesutului arterial. Se administrează apoi 'în reumatizm articular, bronchite cronice acompaniate de emfisem pulmonar, tuberculoza glanglionilor pulmonari. Este medicamentul suveran în actinomicoza limbii. Se recomandă în caz de guşă, chişti tiroidieni, obezitate, limfangite cronice, gută, intoxicaţiuni cu mercur şi plumb. In caz de febră vitulară se fac injecţiuni cu iodură de potasiu Î °fo în sfârcul mamelelor. In bronchitele vierminoase şi strongiloza oilor se flac injecţiuni intratracheale Extrem, se administrează ca pomadă în petele corneei şi granulaţiunile conjonctivei. - Se administrează în apa de băut. Se recomandă pauze în administrarea repetată. lodu'ra de sodiu are acţiune analoagă cu prima, fiind mai bine suportată şi mai puţin toxică. Acelaş mod de administrare. G. M. ION - Chim. - Un atom, sau o grupă de atomi, în soluţii sau în gaze, încărcat cu electricitate se numeşte ion. De exemplu: clorura de sodiu în soluţie apoasă se disociază în componentele sale —NaCI Na+Cl* adică într’un atom de sodiu si unul clor. Prin disociere atomii respectivi se încarcă cu sarcini electrice de sens contrariu şi în această stare se numesc ioni. Atomul de sodiu are sarcină electrică pozitivă şi se înseamnă cu Naiar cel de clor are sarcină electrică negativă, şi se înseamnă cu Cl\ Pentru acidul azotic vom avea: N03H — H++N03'. In acest caz, ionii rezultaţi prin disocierea acidului azotic provin dintr’un a-tom, cazul ionului de hidrogen, şi dintr’o grupă de atomi, cazul ionului NO*, care este radicalul acid al acidului azotic. I. F. R. IONATHAN - Pom. - Cea mai apreciată şi una din cele mai răspândite şi cunoscute var. de mere din ţară, cultivându-se în special în Transilvania, de origină americană. Fructul, de mărime mijlocie, de formă regulată; culoarea de bază galbenă, acoperit pe aproape întreaga suprafaţă cu o roşeaţă intensă, un roş aprins; pul,pa gălbue, foarte fină, dulce, foarte parfumată de calitate ex* IONTZARE-ÎPCĂRIGE 332 tra. Maturitatea: Decembrie-Aprilie. Păstrarea, uşoară. Pomul creşte destul de viguros, formând coroane dese, cu ramuri lungi şi subţiri. Reuşeşte bine altoit pe sălbatec şi pe Doucin; cere tăieri de rărire şi fructificare; cere un pământ bun şi fertil şi o climă Fig. 47â. — MĂR IONATHAN. caldă şi umedă. In regiunile de deal şi expuse la secetă, fructele rămân mici, colorate slab; sunt foarte atacate de insecte şi se scutură uşor de vânturi. Excelenţă var. pentru comerţ şi pentru amatori, şi care se comandă numai pentru regiunile de munte şi în terenuri bogate, adăpositite şi bine expuse la soare. M. Cost. IONIZARE. - Chim. - Fenomenul în virtutea căruia, acizii, bazele, sărurile, în soluţii sau în gaze, se disociază în ioni. I. F. R. IORDANA. - Vitic - Sin. Iordan galben. I. verde, I. alb, I. ananas. Nu se ştie precis nici trecutul nici locul ei de origine; se presupune însă că această varietate este originară din Moldova, unde este cunoscuta din timpurile cele mai vechi. Se găseşte în toată Moldova, dela Cotnari şi până la Odobeşti, unde-i merge foarte bine. Varietate viguroasă, cu desmugurirea timpurie. Coardele sunt de un galben aproape deschis. Frunza foarte mare cu trei lobi şi sinusurile puţin pronunţate. Vârfurile lobilor sunt mari, frunza groasă, verde-gălbue pe faţa superioară, şi verde albicioasă pe faţa inferioară, din cauza pufului abundent. Ciorchinul puţin cinic, boabele rotunde, strânse şi de culoare verde-gălbue sau verde-alburie. Bobul este opac, moale şi apos. Se coace pe la sfârşitul lui Septembrie, iar în anii răcoroşi rămâne acră. Dă 75—80% must puţin dulce şi de un galben murdar. Se l:mpezeşte repede şi dă un vin alburiu fără aromă, cu 7—8® alcool. Tăierea Dr. Guyot modificată, cu coarde mijlocii şi lungi, după teren e -cea mai bună. Port-altoii de Be rlandie ri X Riparia şi Riparia Gloire sunt cei mai potriviţi. Rezistă la boli criptogamice şi nu tneiază Fiind o varietate secundară, nu se vinifică* nici odată singură, ci totdeauna în amestec cu altele, şi numai pentru cantitate. D. Bem. Fi gr. 475 bis. — IORDAN GALBEN. IORDOVAN - Vitic. - Sin. iordană - v. ac. IOV. - Bot. - Loză -Bucovina - Răchită moale, răchită puturoasă, salcă moale - Trans. - salce imoale. Salix capraea L. Plantă lemnoasă, mic arbore d n familia Sa-licaceae, frunzele ovale sau eliptice, plane, cu vârfuil recurbat, uşor ondulat, crenate, verde închis pe partea superioară şi aproape glabre, pe partea inferioară glabre glau-cescente şi tom« nt oase, mugurii gălbui sunt nepă-roşi şi lucitori; florile dispuse în amente, însoţite la bază de 4----7 foliole sol- zoase ; fructele capsule oval-lanceolate, tomentoa-se, cu pedunculele de 4-6 ori mai lungi decât glanda. Creşte în pădurile umede şi cu deosebire în regiunea muntoasă. Martie-Aprilie. Al. Ion. IPCARIGE. - Bot. - Gypsophila panniculata Sin. Gipsariţă, Ipsoriţă, plantă erbacee din fam. Caryophyllaceae, tulpina dela bază ra- Fig. 476. — IOV -Salix Capraea. IWficată, şi împreună cu frunzele scurt-pă-!roase; frunzele lineare sau lanceolate; florile taJbe-roze, foarte mici şi numeroase, for-mează o întinsă şi frumoasă paniculă. Creşte pe câmpuri, pe coline şi locuri nisipoase, în regiunea şesurilor, Iunie-Iulie. Fig. 477- — IPCARIGE - Gypsophila panniculata - IPECA - Med. - Sin. ipecacuana - v. ac. -IPECACUANA - Med. Sin. Ipeca este nu-•; mele rădăcinilor a trei specii de plante din fam. Rubiacee, din care cea mai cunoscută şi întrebuinţată în medicină este I. inelată. Aceste rădăcini conţin trei alcaloizi: eme-tina, cefalina şi psyhotrina. Efectele şi indicaţiile i. depind de doza şi specia de animale f la care se administrează. Principalele sale întrebuinţări sunt ca: vomitiv - la câine, pisică şi porc - expectorant şi calmant - câine, pisică, porc şi rumegătoare tonic al tubului digestiv - rumegătoare antidisenteric rumegătoare -. La om se întrebuinţează în dezinteria amibienă, sub formă de clor-hidrat de emetină. Administrat în doze slabe, geste un puternic expectorant - la câine 0,05-;0,30 gr. - şi se întrebuinţează ca atare în ^bronşite, bronhopneumonii şi pneumonii. In ^doze 'mari - la câine 0,50-2,50 gr. pro- * duce, în mod sigur, vomitarea. Administra-% rea I. se face aub formă de praf, boluri, electoare, pilule sau în suspensie în apă ¿simplă, lapte, într’un lichid mucilaginos şi cald, sau în sirop. In afară de acest mod de întrebuinţare, i. ttra şi în diverse formule farmaceutice, fie ?n asociaţie cu alte medicamente, fie înglobată la un ingredient oarecare. Cele mai în-rebuinţate formule sunt: Siropul de i. şi ilberea Doveri. Siropul de Ipeca conţine ipecacuana şi op si'mplu, în proporţie de 1-Ipecacuana - 100 - sirop -. Se întrebuinţează, la câine şi pisică, ca expectorant - în doze mici - şr'ca vomitiv - în doze mari -. Pulberea Doveri - Poudre de Dover - este iui amestec, sub formă de p'raf şi în anume proporţii, de pudră de i., opium, nitrat de sodiu şi sulfat de potasiu. Se întrebuinţează în bronşite şi laringite ca expectorant şi cal- mant. I. Fişt. Fig. 478. — IPECACUANA - fragmente de rădăcini. A - inelată; B - striată; C - ondulată. IPINGEA. - Haină sărbătorească întrebuinţată ca manta, făcută din dimie roşie, înpo-dobită cu găietane. - E largă, fără mâneci, cu glugă, şi e purtată de ciobani peste toate celelalte haine, pe vreme rea, mai ales pe ploaie. IPOMAEA. Bot. - Gen de plante din fam. Con-volvulaeeae, sub f amil.'a Convolvulinae; sunt plante scandente, agăţătoare, cu frunze întregi sau divers lobate flori fie solitare, fie în inflorescenţe dichazice sau aglomerate, de cele mai multe ori pedunculate, axilare. Flori de obiceiu mari, arătoase Fig. 479. — IPINGEA. cu corola în formă de pâlnie sau campanulată, divers colorată. Fructul e o capsulă sferică sau ovală, des-făcându-se în patru clape. Cele peste 300 IPONOMEUTA-IRIDACEAE 334 specii ale genului se găsesc în toate zonele tropicale ale globului: In Europa se găsesc numai 2 specii în regiunea medi-terani-ană - I. litoralis, Choisy. - Pentru scopuri alimentare, se cultivă în ţările calde pe o scară întinsă. I. batates, Lam, pentru tuberculele foarte bogate în amidon - cartofi dulci, batate în unele ţări ca Japonia şi Africa orientală, fiind un aliment gene- iFig. 480. — IPOMAEA PURGA - a - rădăcina; b - extremitatea pistilului; c - tăeturăîn rădăcină. r»al şi principal al maselor. Se cultivă cu oarecare succes şi în regiunea mediterană a Europei. Tot din tuberculii acestei plante se fabrică m Antile o băutură alcoolică - „Mobby" sau „Marmoda” -. I. Chrysorr-hiza; Sol. Se cultiva pentru aceleaşi scopuri în Noua-Zeelandă. I. pes-caprae L. e un bun fixator al nisipurilor mobile, fiind utilizat pentru acest scop în India orientală. Fig. 481. — RĂDĂCINĂ DE IPOMAEA BATATES Pentru horticultură sunt importante aproape toate «peciile cu flori mari. Aproape toate speciile care merg în horticultură sub numele de» zorele - v. ac. - sau i. fac ,parte din genuri' vecine, în sipecial din Quantoclit Tourn. şi Fharbitis Choisy. P. Cretz. IPONOMEUTA - Ent. Sin. liiponoaneuta - v. ac. - IPOTECA. - Drept. - Este un drept real asupra imobilelor afectate de plata unei obligaţii, - este o garanţie reala, prin natura ei nedivizibilă, subsiatând în întregimea ei ’ a-siipra tuturor imobilelor afectate, asupra fie- căruia şi asupra fiecărei porţiuni din acele imobile. i. este de două feluri: legală şi convenţională. I. legală ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii. Ex. asupra bunurilor bărbatului, pentru garanţia drepturilor şi creanţelor soţiei sale; asupra bunurilor tutorelui, pentru garanţia drepturilor şi creanţelor minorilor şi interzişilor; asupra bunurilor perceptorilor şi administratorilor financiari, pentru garanţia banilor statului, comunelor, stabilimentelor publice. 1. convenţională ia naştere din convenţia părţilor, însă numai asupra imobilelor perfect determinate în convenţie, şi cu suma pentru care s a constituit i., precis. fixată şi consimţită. Se pot ipoteca imobilele şi uzufructul lor, nu se pot ipoteca lucrurile 'mobile. Inscripţiunea i. se face la grefa tribunalului. 1. capătă rang, după ordinea inscripţiei, insă inscripţiile făcute în aceeaşi zi au a-celaş rang. Inscripţiunea poate fi ştearsă sau redusă prin consimţământul părţilor, prin act autentic. Stingerea unei i. rezultă din stingerea obligaţiei debitorului, din renunţarea creditorului la i. din îndeplinirea formalităţilor şi condiţiunilor prescrise detentorilor p'entru purgarea bunurilor dobândite de ei, din pne scripţie. A da ca i., a amaneta o casă, înseamnă a da ca garanţie pentru plata unui împrumut, i. asupra acelui imobil. A da cu i. înseamnă că se dă bani cu împrumut cu garanţia ipo-tecei asupra unui imobil. Ipotecar înseamnă cu drept de i. Credit ipotecar - v. ac. - este instituţia care dă împrumuturi cu garanţii i cial în chirurgie. A. H. IRIGAŢIE. - lmb. func. - Lucrare de ameliorare funciară, ce are de scop? distribuirea apei, pe cale artificială, acolo unde acest factor e în lipsă, fie datorită cantităţii reduse de precipitaţiuni, fie că repartizarea în timp a precipitaţiilor e neprielnică cerinţelor ve-taţiei. In cele mai multe cazuri, nu cantitatea de apă căzută anual e aceea care determină o-portunitatea lucrărilor de i., ci tocmai repartizarea nefavorabilă a ploilor, în cursul a-nului. Sunt regiuni în care, deşi primesc anual o cantitate de p'loaie a cărei cifră poate să depăşească chiar cantitatea necesară desvoltării plantelor, chiar şi a celor mai exigente la apă, lipsa de apă se resimte totuşi, în majoritatea anilor, din cauza a-cestei repartizări neprielnice. In aceste regiuni, amplitudinea curbei precipitaţiilor corespunde epocilor în care vegetaţia lipseşte sau nu mai are nevoie de apă. Astfel de regiuni sunt şi în ţara noastră, unde, după perioade lungi de ploi repezi, torenţiale, urmează perioade de uscăciune. Aceasta e cauza principală care leagă a-gricultura atât de mult de regimul pluviometric al unei regiuni. Lucrările de i. sunt acelea care ,pot transforma aspectul producţiei agricole, stabilind un echilibru dintre plantă şi cerinţele ei pentru apă şi, prin urmare, o siguranţă a recoltei. Lucrările de i. necesită o serie întreagă de alte lucrări tehnice premergătoare, care să complinească roadele irigării. Astfel sunt: fixarea to-renţilor, împădurirea Fig> 4g4 _ IRIGator coastelor, regularea SUSPENDAT, cursurilor de apă, crearea de rezervorii, baraje şi îndiguiri. Toate aceste lucrări, bazate pe studii minuţioase, sunt n-u numai dependente faţă de lucrările de i. dar, judecate chiar independent, sunt cu totul binevenite în multe părţi ale ţării, unde neglijarea lor atrage adevărate dezastre. Efectele i.s a - procură apa necesară plantelor, atât direct, prin faptul că intră în nutriţia lor, dar şi indirect, favorizând solu- IRIGAŢIE 336 bilizarea substanţelor hrănitoare pentru a le face asimilabile; b - contribue în mare măsură la fertilizarea terenului iri.gat. Apa folosită conţine întotdeauna cantităţi mari de material în sus-pensiune, care, depozitat pe terenul irigat, va forma un strat fertilizator, - din acest p. d. v., apa râurilor este cea mai recomandată,, fiind cea mai bogată în materii fertilizante cărate de pe regiunile străbătute de râu; c - aerisirea solurilor prin oxigenul înglobat în apă; odată cu pătrunderea ei în adâncime, oxigenul cedat va rămâne în sol la dispoziţia microorganismelor aerobe necesare pământului; d - influenţează structura fizică a solului. Un teren uşor, nisipos, va fi pe încetul consolidat prin solidificares lui, datorită materialului vegetal adus; la fel, un teren compact, greu de lucrat şi sărac în humus, se va afâna cu acest material, însă prin acţiunea apei la îngheţ şi desgheţ va fi mobilizat; e - compoziţia chimică a solului se schimbă, prin spălarea unei părţi din substanţele chimice cum sunt clorurile, dăunătoare plantelor; f - influenţează temperatura solului. Vara, i. face ca să se împrospăteze solul, răcorin-du-1. Iarna, o apă de izvor, a cărei temperatură e totdeauna aproape constantă, este favorabilă vegetaţiei. Temperatura unei ape de i. în vară, trebue să fie cu 3°-4° mai mică decât temperatura ambiantă, - în nici un caz să nu depăşească 40°; g - distruge mulţi duşmani ai plantelor, găsiţi în sol, prin înnecarea insectelor, animalelor şi cuiburilor lor; h - compoziţia florei se schimbă. In cazul păşunilor şi fâneţelor, plantele spinoase, caracteristice locurilor uscate şi nefavorabile păşunatului, vor fi înlocuite natural cu ierburi corespunzătoaure unei bune păşuni sau fâneţe. Ameliorarea apei de i. Uneori, apa folosită la i. conţine în suspensie substanţe dăunătoare. O astfel de a,pă trebue să sufere mai întâi o corectare a însuşirii ei rele, decantând acest imaterial într’un bazin, în care apa să stagneze câtva timp Înainte de a fi folosită. Dacă aceste substanţe se găsesc dizolvate în apă, tratarea pe cale chimică, -neutralizarea ei, - e nécesará. O apă acidă deci, care să fi traversat terenuri turboasie, va fi folosită doar pe terenurile calcaroase, altfel, se va trata cu baze înainte de folosire. Dacă apa de i. provine din isvoare, deci e o apă lipsită de aer, va trebui să fie lăsată să parcurgă o distanţă cât mai mare, cu obstacole, pentru a se putea aerisi. O apă rece va fi întâi depozitată în basine expuse la soare, din care apoi să pornească canalul de conducere pe teren. Cantitatea de apă necesară î. e în funcţie de: a - Sol. - Cu cât solul e mai afânat, cu atât e nevoie de o cantitate mai mare de apă căci şi evaporarea ei pe un astfel de sol e mai mare. Experienţele au arătat că pentru un sol argilos e nevoie în perioada 15 Mai-15 August de 2800 m. c./Ha. apă, dată î,n două rânduri, sau echivalentă la o înălţime de 0,28 m./Ha strat de apă. Un sol argilo-nisipos are nevoie de 4500-5000 m. c./Ha. sau un strat de 0,45-0,50 m./Ha., dată în trei rânduri. Iar pentru un sol uşor, nisi,p'os e nevoie de 6000-10.000 m. c. /Ha., 0,6-1 m., dată în 4-5 rânduri. De aci urmează că, pe un sol mai uşor, cantitatea totală de ,apă cerută să fie dată în mai multe rânduri decât pe un sol compact, care are proprietatea de a reţine mai bine şi mai mult timp apa. b - Climat. - Cu cât climatul unei regiuni e mai uscat, cu atât cantitatea de apă necesară e mai mare, aceasta fiind în legătură cu evaporaţi a. c - Culturile irigate. - S’au determinat în acest scop cantităţile de ajpă existente în diferite plante în stare verde: cerealele au 75% din greutatea lor leguminoasele cu 90% din greutatea lor pt. furajere au 70-80% din greutatea lor. Cantitatea de apa ca e trece prin plantă în timpul desvoltării ei şi care se pierde prin evaporare e enormă. Numai o mică parte din această apă e folosită de plantă pentru formarea aparatului vegetativ - deci intrând în nutriţia ei, - socotindu-se în medie cam 300 kg. apă necesară pentru a forma 1 kg. substanţă uscată. Relativ la consumul mediu pe zi exprimat în mm. la diferite plante Rissler, a găsit: lucernă ..................... 3,4 —7 m/m porumb ........................ 2,8 — 4 ,, grâu .......................... 2,67 — 2,8 „ cartof ........................ • 0,74 — 1,4 ,, ovăz . ........................ 2,9 —4,9 ,, secară ........................ 2,26 Aceste cifre cuprind şi a^pa transpirată de plantă precum şi apa evaporată de sol. Din tabel se vede cum cartoful are nevoie de puţină apă, - de aci şi importanţa lui în aso-lament, şi din acest p. d. v. d - Metoda de irigat întrebuinţată. In metoda infiltraţiei, e nevoie de o cantitate mai mare de apă, faţă de metoda submersiunii, iar în aceasta, mai puţină decât în metoda de i. prin revărsare. e - Epoca în care se irigă. Vara, când căldura e mare şi evaporarea puternică, cantitatea de apă dată va fi mai mare decât în lunile mai răcoroase. In genere, pentru vară, se consideră cam 1 /3 apa evaporată, drept coeficient de evaporare. f - Panta terenului, care cu cât e mai mare, cu atât se pierde mai multă apă de scurgere la suprafaţă, şi deci se reduce din cantitatea de apă infiltrată. In metoda submersiunii nu |337 ÎK--- ” ?* I" (se pierde aPâ deloc. In calculul general al Slntităţii de apă necesară irigaţiei, se consideră, pentru toate celelalte metode, un coeficient de scurgere egal cu 1/3 din cantitatea de apă dată. In pământ se găseşte permanent o cantitate de apă meteorică, ce formează un rezervor de umiditate, constituind regulatorul umidităţii solului. Acest rezervor ia apă îin surplus din timpul ploios, sau cu zăpadă, pentru a o ceda în epocile secetoase. Presupunând că un subsol e capabil să deţină apă în proporţie de 25% din greutatea sa - puterea medie a pământului de reţinere a apei -si dacă plantele cultivate deasupra sufer în timp de secetă, numai dela cantitatea minimă de 10% înseamnă că restul de 15% îl pot folosi din acest rezervor până la o nouă ploaie. Considerând un sol cu greutatea de 1400 kg./m3., cei 15% apă corespund, în mim. şi l'a diferite adâncimi, cifrelor de mai jo«: la 30 cm. adâncime ...... 63 mm. apă „ 40 „ » ........ 84 „ „ , 50 „ 105 „ „ ; „ 60 „ „ ....... 126 „ „ Există deci o creştere constantă a cantităţii o de apă în adâncime. Curba creşterii e uni-Bfortnă: la 10 cm. adâncime în plus, creşte-■ rea înălţimei stratului de apă e de 21 mm. Calculul cantităţii de apă necesară i. In această privinţă trebuiesc făcute 3 observaţii: î: 1 - aflarea diferenţei între nevoia de apă a plantei respective şi cantitatea de ploaie caracteristică regiunii în lunile de vegetaţie. Diferenţa va fi dată prin i.; 2 - observarea permeabilităţii solului, puterea lui de absorbţie şi reţinere pentru apă. A da unui sol apă peste cantitatea maximă ce o poate absorbi şi reţine, înseamnă a contribui la nevoia de drenare a solului mai pe urmă; 3 - evaporaţia în regiunea de irigat. Un , hectar de pământ neacoperit şi în câmp deschis evaporă anual 4000 m3. apă. Acoperit însă cu pădure, se reduce la 625 m3., aceasta datorită umbrei făcută solului, şi redu- î cerii evaporaţiei apei din el. Un pământ fim are o putere de reţinere a apei mai imare, ;.iar evaporaţia de pe el e mică, în rap’ort cu cantitatea mare de apă ce o conţine faţă ^ de un sol grăunţos. Un pământ nisipos evaporă 'mult mai multă apă decât un sol ar-^gilos. | Ex. de calcularea cantităţii: r a " La lucernă. - La o recoltă verde de |g4.000 kg. ha., echivalent la 1/4 •= 6.000 |pg. ha. substanţă uscată, ştiindu-se că pen-gbni formarea unui kg. de substanţă uscată e Jttevoie de lucernă de 400 kg. apă, rezultă că S®eJl.îru 6.000 kg. va fi nevoie de: |w.0()0 X 400 = 2400 m3. apă, timp de două fcni, cât e nevoie pentru recoltarea unei coa-Această cantitate corespunde la un sitrat IRIGAŢIE de apă de 240 mim. ha. Presupunând că în regiune nu se înregistrează într’o perioadă de două luni decât 1 08 mm. şi din care abia 0,33% revine solului, restul pierzându-se prin evaporaţie şi scurgere la suprafaţă, urmează : 0,108X10.000 - m2 la 1 ha. - = 1080 m3, iar 1/3 = cc. 360 m3. Diferenţa 2600—360 != 2040 'm3. trebuie dată prin i. Altfel, planta va fi nevoită să consume apă din rezervorul pământului, care totuşi nu poate satisface cerinţa plantei, căci considerând stratul de apă de 126 mim. dela 60 cm. adâncime, aceasta corespunde la 1 ha., deci abia la 1260 m3 apă. A conta însă pe rezervorul intern, înseamnă a nu conta decât pe o recoltă slabă. b - Considerând o i. prin submersiune, în care ne fixăm înălţimea stratului de apă de adus pe teren şi numărul de udări, ajungem la cubajul apei cerute. Fie înălţimea apei pentru o udare de 0,8 m. şi că hotărâm 6 udări: 0,08 X 6 == 0,48 ,m. strat de apă. La 1 hectar, vor trebui: 10.000 X 0,48 = 4800 m c. Se face calculul la suprafaţa întreagă, dLn care apoi $e scade doar 0,33% apă de pierdere prim evaporare, căci pierdere prin scurgere în «ub-mersiune nu avem. In urmă se revine cu çalculul la o singură udare, obţinând cubajul - C - necesar. Presupunând că o irigare durează 5 zile, a 10 ore pe zi, ceeace revine la 180.000 secunde, canalul aductor va trebui să fie capabil să transporte un debit egal cu: QmV sec. = 180.000 Procurarea apei. - Se face din: cursuri de apă, lacuri, ape subterane, isvoare şi rezer-vorii. Isovarele au debit mic. Apele subterane se captează ridicându-le pe cale mecanica, dar o analiză chimică a lor e necesară. Ap'a lacurilor e improprie. Cel mai bun caz e acela când se poate procura dintr’un curs de apă. Aducerea apei pe teren se face pe un canal de derivaţie, care să pornească din-tr’un punct al râului a cărui cotă să fie superioară cotei mai mari a terenului, folosin-du-se astfel diferenţa de nivel între punctul de priză al apei şi teren. Dacă nivelul apei din curs e mai jos faţă de teren, şi dacă diferenţa e mică, se va ridica nivelul apei prin-tr’un baraj aşezat undeva ,p*e curs, maţi jos de punctul de priză - v. captare* derivaţie -. Dacă diferenţa de nivel, în minus pentru curs, e mare, se va ridica apa pe cale mecanică cu ajutorul pompelor sau mai simplu, pentru irigaţii de mică importanţă, cu ajutorul roţilor hidraulice. Conducerea apei se face prin canale deschise, construite în debleu sau rambleu, şi al căror profil transversal se calculează la fel 22 IRIS-IRIS [338 ca pentru canalele de desecare - v. desecare-. La trecerea unui canal de obstacole, cum sunt •căile de co'municaţie, văile, etc. se folosesc sifoane şi apeducte - v. ac. - primele subterane, secundele aeriene. 1. - Metodele de I. prin infiltraţie. - Se întrebuinţează mai ales la culturile semănate în rânduri - porumb, sfeclă, unele zarzavaturi, etc. - constând în aducerea apei pe canale trasate între rânduri de unde apa sa se poată infiltra la rădăcina plantelor. E o metodă care poate fi aplicată culturilor făcute pe suprafeţe mari. Apa din canalul principal e adusă pe un canal de distribuţie, pe cât posibil paralel cu una din laturile suprafeţei de irigat sau traversând-o şi urmând o linie de pantă mică. Din acest canal pornesc canale mici, printre rândurile de cultură, la distanţă de cel mult 1 m. şi urmând panta terenului. La semănat, rândurile trebue să urmeze acest sens. Lungimea canalurilor de infiltraţie să nu fie mai mare de 200 m. -v. fig. 881, 882 Şii 883 din vol. I. •2. - I. prin submersiune constă în acoperirea suprafeţei de irigat cu un strat de apă. Suprafaţa de irigat se va împărţi în mai multe compartimente - bazine - şi de formă drëptungiularâ despărţite prin diguleţe. Se cere ca panta să fie cât mai mică, pentruca înălţimea stratului de apă la extremităţile compartimentelor, în sensul pantei, să fie cât mai egale între ele. In acest scop, cu cât panta e meii mare cu atât compartimentele vor avea dimensiunea din direcţia pantei terenului, mai mică. Apa e adusă pe rând în compartimente, într*un strat ales după un calcul probabil al nevoiei de a£yă, şi lăsată să stagneze până la infiltrare. Metoda e recomandabilă la i. grădinăriilor, păşunilor în pantă mică, etc. 3. - Metoda revărsării e aplicabilă i. fâne-ţelor cu o pantă a terenului sub 5%. Apa e lăsată să circule continuu pe suprafaţa de irigat, iar surplusul e colectat în rigolele de unde va trece într’un alt canal, inferior, care să aibă o suprafaţă situată mai jos. Canalul distribuitor poate să se găsească pe linia de sus a coastei de irigat, paralel cu curbele de nivel, de unde apa se revarsă jp’este malul inferior al canalului, sistem numit pe coamă; sau canalele de distribuţie sunt conduse pe punctele cele mai înalte ale terenului, de unde ajpa se revarsă peste ambele maluri, sistem numit pe spinări de teren. Canalele de distribuţie trebue să aibă o pantă foarte mică, pentruca apa să se reverse égal "pe- toată lungimea lui. Uneori, aceasta metodă se combină cu metoda sub-mersiunii, făcându-se bazine şi lăsându-se ca apa să circule liberă prin ele. 4. - Irigaţia prin ploaie artificială. - Apa e adusă pe teren prin tuburi închise, care formează o reţea, la suprafaţă, de unde apa iese cu presiune prin orificii, .având o rază de acţiune oarecare, sau servindu-ne de furtunuri de cauciuc. A. I. IRIS - Anat - Membrană oculară circulară Siituată între cornee şi faţa anterioară a cristalinului. Ea dă ochiului culoarea lui caracteristică după felul pigmentului ce-1 conţine: negru, gri, albastru etc. La ailbinoşi pigmentul lipseşte co'mplet; irisul apare roz din cauza sângelui conţinut în vatse. Când i. este inegal sau incomplet pigmentat, ochiul se numeşte ciacâr. I. constitue o diafragmă con-tractilă faţă de razele luminoase şi joacă un rol principal în punerea la punct a imaginilor vizuale/î Centrul i. e străbătut de o gaură numită pupilă care se dilată la obscuritatea şi se strânge la lumină. Contrac-ţiunile diafragmei meme sunt efectuate de muşchiul numit sfincterul irisului. G. M. Fig. 485. — IRIS. IRIS. - Bot. - Genul tip al familiei Irida-ceae, cuprinzând un mare număr de specii, 339 IRLANDA DE SUD ce trăiesc în Europa, în nordul Africei şi în America de Nord. Sunt plante erbacee, cu rizomi, tulpina simplă sau puţin ramificată, cu frunzele alterne întregi în formă de sabie sau drepte cu flori mari, ornamentale, cele trei sepale sunt răsfrânte în afară şi prezintă papile deasupra anterelor, petalele sunt ridicate, stilul se termină prin trei stigmate ce se recurbează afară pentru a acoperi anterele. Cuprinde numeroase specii cu multe varietăţi horticole. Mai cunoscute: I. Fig. 486. — SECERATUL ÎN IRLANDA. pseud - aicorus, stânjeni galbeni, -I. germanica stânjinei, I. pallida, L vairiegata, stânjinei pestriţi, - I. florentina - Rădăcină de micşunea, - I. sibirica, I. îepida. - v. ac. - ¡Rizotmul multora este întrebuinţat în parfumerie. IRLANDA de SUD. - Stat liber; 68.873 m. p. cca. 3 mii. locuit. Ţară agricolă în care predomină prop. mică, cu întinse păşuni, pe care icresc numeroase cirezi şi unde se desvoltă o intensă industrie a laptelui. Agr., silvicult. şi pişcicult., sunt unele din cele mai importante ra- muri ale economiei, - 51,8% din populaţie se ocupă cu aceste ramuri. Aproape jumătate - 46,6% - din suprafaţa totală a tării, sunt Fi&* 488- livezi şi păşuni. Pământul arabil ocupă deabia 21,5% din suprafaţa totală; iar pădurile ocupă numai 1 % de unde rezultă că I. este ţara cea mai să- raci» în păduri. Agticult. se practică pe o scară întinsă, numai în Estul ţării, care este ,mai puţin umed şi viforos, decât Vestul. Trebuinţele ţării, însă, nu sunt acoperite. 1 /4 din pământul arabil este cultivat cu cereale, dintre care, cea mai de seamă este ovăzul / Fig. 487. — TURBARTE ÎN IRLANDA. cu - 1936 - 226.000 ha. Şl cu o recoltă de 5,3 mii. quint. Apoi grâul pe 103.000 ha., orzul pe 53.000 ha. şi secara pe 1.000 ha. In ultimii ani, s’a dat grâului o atenţie mai mare, pentru a nu se mai importa. Orzul serveşte pentru fabricarea spirtului şi berei. — IRLANDA VULCANICĂ - Şoseaua Giganţilor şi ^ prismele bazaltice. Faţă cu marea suprafaţă a livezilor a păşunilor, şi cu, cultivarea întinsă a nutreţurilor, se înţelege, că şi creşterea vitelor se practică 'pe o scară fbarte întinsă* In anul IRLANDEZĂ-IRUNCA 340 1936 sau numărat 423.500 cai, 153.200 măgari, 4 mii. vite cornute, 3,1 imil. oi, 1 •mii. porci. Vi' e, unt, ouă, bere şi cai, sunt bunuri importante pentru export, care se face în Anglia. I. joacă în ceeace priveşte ex- de Connemara şi de Cushendall. Rasa de Connemara este răspândită mai ales pe coasta de Est a Irlandei. Culoarea foarte variabilă însă cea mai des întâlnit este cea vânătă. Au o coamă mare, bogată şi cu păr Fiff. 489. — VEDERE DIN DUBLIN CAPITALA IRLANDEI. portul produselor agricole în Anglia, acelaş rol ca şi Danemarca. Prelucrarea produselor agricole constă în: mori, lăptării, fabrici de margarină, fabrici de bere şi de spirt. C. F. Fig. 490. — CAL DE RASĂ IRLANDEZĂ. IRLANDEZĂ - Zoot - Rasă de cai mici -Poney - din Irlanda. Sunt mai multe rase: lung. Este un cal robust. Au un cap cu un profil concav şi cu o crupă puternică. N’au castane la membrele posterioare. Talia mică ajungând la 1,44 m. Crescuţi în condiţii mai bune, ajung la 1.50 m. Tipul calului este greu de definit, uneori e lung şi mai greoi, alteori mai scurt însă foarte robust. Ceea ce îl caracterizează este rusticitatea, rezistenţa nebănuită şi siguranţa cu care păşeşte. Rezistenţa lor e proverbială; după o zi de imuncă nu se resimt aproape de loc. Rasa de Cushendall este mai puţin importantă si cu o arie geografică mai restrânsă. N. A. IRUNCA - Zool. Vân. - Găina de alun -Tetrao bonasia. - Pasăre monogamă, trăeşte 10 ani. Dimensiuni: lungimea 45 cm., distanţa aripelor deschise 62 cm., coada constituită din 16 pene rotate lungi de 13 cm.; greutatea 0,4-0,6 kg. Femela e în general cu 1/5 mai imică decât cocoşul. Culoarea: penajul de culoare ruginie-neagră, pătată cu aiib, prezintă următoarele variaţii: cocoşul are sub gene o pată neagră încadrată cu alb, 341 ISABELĂ-ISATIS în timp ce la femelă ea este brună. Penele cozii au o dungă transversală de culoare întunecată, excepţie fac numai doua pene interioare. In general, găinuşa are culori mai puţin vii decât cocoşul. Ţrăeşte în pădurile constituite din arborete a'mestecate’ unc^e hrană abundentă, con- stituită din: fructe, muguri, amenţi de alun, frunze, insecte, etc. Fig. 491. — IlIl’N'CA - Tetrao bonasia. Reproducţia are loc în Martie-Aprilie şi uneori chiiar în luna Mai. v. - cocoşul de munte -. După ce a clocit 22 zile, ies puii ce vor creşte în jurul cloştii. Vânătoarea este permisă dela 1 Septemvrie-15 Ianuarie şi se face cu p'repelicarul, în pândă, sau cu tivilitoarea, un instrument care imită glasul cocoşului tânăr, care chemat astfel, vine fără multă întârziere. Pasăre frumoasă şi utilă, i., are mulţi duşmani: şoimul, păsărarul, eretele, vulpea, jderul, etc., precum şi gaiţele, veveriţele, jderii, etc. cari îi distrug ouăle, - Ia noi în ţară câinii ciobanilor. Gh. Ned. ISABELĂ - Zoot. - culoarea galbenă a calului. ISABELLE - Vitic. - Varietate de viţă a-mericană - v. hibrizi. ISABELLE LYDIA. - Vitic. - v. Isabelle. ISARIA DENSA. - Fitop - Sin. Sporotri-cHum densuim', este o ciupercă parazită a cărăbuşilor, şi întrebuinţată pentru distrugerea acestor insecte. Se întâlneşte în natură sub diferite forme: forima de i. cu filamente condensate când vegetează pe viermele alb, sau sub forma de botrytis - forma gazo-nantă - B. bassinia sau B. tenella. Această ciuperca pare a aparţine Ascomycetaelor. Sau făcut culturi care au reuşit, fără dificultăţi, pe diverse medii nutritive ca: gelatină, cartofi, must de bere. Culturile au o culoare roşie sau violacee. - In natură, i. e»te un parazit facultativ şi (p’oate infecta diverse insecte, dar cele mai adesea atacă viermii albi. In unele regiuni, aceşti viermi se găsesc complect acoperiţi de un fel de mucegai alb care se întinde peste tot şi în toate sensurile străbătând în pământ, în terenurile uscate, viermele alb este în- conjurat ca de un giulgiu; în pământurile umede, ciuperca emite nişte prelungiri neregulate şi ascuţite. Pentru a produce epidemii artificiale, se pot semăna sporii cu grăunţele, sau se pot depune pe câmp, mumii de viermi albi infectate, sau pot infecta direct viermii ş»i apoi se transportă pe câmp, conta!minându-se astfel - ceilalţi. I. nu atacă animalele domestice şi utile. KiK- 492. — ISAUIA DENSA - a - cărăbuş atins do boală; b - vierme alb bolnav; c - mumie înconjurată de filamentele ciupercii. ISARIOPSIS. - Fitop. - Ciupercă imperfectă din grupa stilbeae; se poate considera ca o Cercospora cu conidioforii reuniţi. I. griseola se întâlneşte pe frunzele de fasole, pe care formează pete brune, ar.,pre, fără însemnătate. ISATIS. - Bot. - Drobuşor. Gen de plantă din fam. Crucifere, având ca fruct o siliculă oval-oblongă, indehiscentă, şi conţinând o singură sămânţă. Este cunoscută, de mult ISBUCURI-ISMĂ 342 timp şi are trei specii: I. tran^silvanica, I. praecox şi I. tinctoria, foarte importantă plantă bianuală ce poate atinge un m. înălţime, cu tulpina erectă, rigidă, ramificată în partea superioară. Frunzele inferioare peţiolate, oblong-lanceolate, cele superioare sunt aesije lanceolate şi amplexicaule p'rin baza lor sagitată. Florile galbene dispuse în racem, iar fructele silicule comprimate oblonge, foarte obtuze sau emarginate, şi îngustate spre bază, sunt brune, devenind negre la maturitate. Creşte ,p'rin locuri fertile, sau aride şi pietroase; uneori cultivată, ca plantă tinctorială. Frunzele acestei plante în urma fermentaţiei dau o culoare frumoasă albastră, care întrece în frumuseţe culoarea indigo. Odinioară se cultiva mai Fig. 493. — ISATIS. mult» ^ mai puţin din cauza concurenţii provocate prin introducerea culoarei indigo. ISBUCURI - Geol. - Sin. izvoare dalma-tine - v. ac. - ISCHION. - Anat. - Unul din cele trei oase care formează osul coxal. El este a-şezat pe faţa ventrală, înapoia pubisuluî de oare este sepa,rat prin gaura obturatoare. La unele ma'mifere, participă la formarea simphysei care eate prin consecinţă o sim-fiză ischio-pubiană pe când Ia om nu există decât simifiza pubiană. v. fig. 260. ISKER - Zoot. - Este o varietatea a rasei de vite stepă ce se creşte prin Sudul Dobro-gii - judeţul Caliacra - şi prin Bulgaria. Se Fig. 494. — TAUR - Rasă Isker. caracterizează prin o talie mai mică, vacile având o talie imedie de 1.20 m. Culoarea lor este mai -deschisă decât a vitei de stepă. Au un cap ce se apropie de ca^vul vitelor de origine braniceră, prevăzut cu coarne scurte şi ţăpoase. Vaca de Isker este bună de lapte, şi, ţinută în condiţii de viaţă mai bune, ajunge la o producţie de 3000 şi chiar 3500 litri lapte pe an. Boii din această varietate sunt buni pentru muncă cu toate că au o talie mică şi un pîept larg şi descins. N. A, ISLANDA. - Stat independent, al cărui Suveran este Regele Danemarcei. Supraf. 104.785 K'm. ,p'. pop. cca. 100.000 locuitori. Insulă vulcanică din regiunea polară, numai o şesime din această suprafaţă este acoesibiilă plugăriei. Locuitorii trăe®c din creşterea vitelor, din pescuit şd din agricultură. Se cultivă: cartofi, morcovi, sfeclă, varză şi fân. - In regiunile mai joase sunt Fig. 495. — VEDERE DIN ISLANDA - Roci dezagregate prin eroziune. livezi foarte prielnice creşterii vitelor, a oilor şi cailor. Exportul lânei, a blănurilor, a animalelor vii şi a produselor lor, este împortant. Are cca. 60.000 cai; 30.000 vite comute; 600.000 oi, 3000 capre. Importă grâu şi făină de grâu; secară şi făină de secară, puţin orz, ovăz si porumb. C. F. Fig. 495. — ISMA BROAŞ-TELOR - Mentha apuatica. Fig. 497. — ISMA BUNĂ - Mentha piperita ISMĂ. - Bot. cii de mentha - - Se înţelege diferitele spe-v. ac. - Mirosul lor se da- ISMA PÄDURILOR-ISOPYRUM 8 toreşte unui oleu, care se extrage încă din ' timpurile vechi din frunzele plantelor, si : conţine pulegon - 75-85%, menthol, men- : thon etc. Extractul de mentă are variate în- trebuinţări farmaceutice ca desinfectant, excitant, al poftei de mâncare, cosimetic, he-jjjagog, abortiv, insecticid, pentru vindecarea ţoalelor căilor respiratorii, pulmonare şi stomacale. M. pulegium - Busuiocul cerbilor - cu inflorescenţe terminale, globuloase. IVI. arvensis cu tulpina joasă, arcuată, frunze mai mari şi glomerule de flori la subţioera bracteelor foliacee. M. aquatica - isma broa-ştelor - cu tulpini erecte şi glomerule sferice de flori1 terminale. Se cultivă mai ales M. piperita * isma bună - M. aquaticaXni. spicata pentru extragerea uleiului de mentă. C. C. Gerog. ISMA PĂDURILOR. - Bot. - Satureja ca-lamintha sin. Calamintha officinalis. Plantă din pădurile luminoase de stejar şi locuri însorite din fam. Labia-tae; perenă până la sub-fructescenţă cu lujeri violacei mirosind a metisă. Frunze eliptice; flori în inflorescenţ? înaltă, mici, alb-rozee până la lila. ISMUŞOARĂ - Bot. - Calamintha nepeta, plantă erbacee din fam. Labiatae; frunzele ro-tund-ovale, obtuze, pe-ţiolate, puţin dinţate, şi acoperite, ca şi tulpina, cu peri scurţi; florile purpuriu-albăs-truii, dispuse îu verti-cile corimbiforme; pe-duncule dichotomic-ra-mificate cu 12-15 flori; fructele, nucule lungă-reţe şi brune. Creşte v Fig. 498. — ISMA PĂDU- prin locuri aride şi mun-T RlLOR.: toase, în Iulie-August. J ISOGAMIE. - Bot. - I. este un proces de fecundaţie în care gârneţii sau celulele ce s'* funcţionează ca> gârneţi, «unt asemănătoare ?\din punct de vedere morfologic. I. cu gameţi liberi o întâlnim la Flagellatae, Diatomeae, "|£ CJiorophyceae, Phaeophyta, Phycomycetes. ^general gârneţii sunt planogameţi, dar de ^ Abiceiu ei iau naştere printr’o diviziune si-a conţinutului celular-merogamefc. JiPiveori însă, un gajnet se poate forma priin-fl?y° f^mPlă transformare a unei celule ve-MîŞtative - hologamet. Forma lor e elipsoidă, |||w^ăreaţă sau pirifor'mă. Partea anterioară g# Hi li ană şi poartă în general 2 cilii. Pro-JŞ^plasmia lor conţine un nucleu, o vacuolă ^Pulsatilă şi o pată oculară roşie numită g^ellum. In general, planogameţii se asea-mult cu zoogonidiile. Celulele în care se formează gârneţii pot fi asemănătoare cu celulele vegetative, u-neori pot fi şi celule modificate. Acestor celule speciale li s’a dat numelle de gametangii. - v. ac. - Prin unirea şi fuziunea a doi gârneţi se formează un zigot. Dacă zigotul germinează imediat, membrana lui rămâne subţire; dacă nu, atunci se înconjoară cu o membrană groasă, dublă sau triplă, - în cazul acesta avem un zigocist. Zigotul dă naştere unui thal nou, sau se divide şi formează spori, exemplu: la Chlamydomonas reticulata, zigotul germinând dă naştere prin diviziune reducţională la patru indivizi identici. Fiecare individ poate deveni un game-tangiu. Isogameţii sunt puşi în libertate prin ruperea membranei gametangiului. M. Vr. ISOLEPIS. - Bot. Plantă erbacee din fam. Cyperaceae, este o iarbă subţire în mănunchiuri cu tulpinele capilare, flexibile, lungi de 20-30 cm. care se termină, prin Iu-nie-Iulie, prin mici spiculeţe. Este o iarbă de seră. ISOP. - Bot. - Hys-sopus officinalis. Su- barbust din fam. Labiatae, cunoscut din timpuri străvechi. Tulpinile pornesc din o umflătura ba- Fig. 499. — ISOP - Hyssopus zală în forma unei officinaliş. gâlme- Lujerii, în 4 colţuri, cu puf mărunt. Frunzele "lanceti-forme, aproape sesile. Florile mici situate în glomerule, care la rândul lor sunt dispuse lax spre extremitatea lujerilor floriferi de culoare violacee. La noi în culturăi Uleiul extras din frunze se întrebuinţează ca expectorant al căilor respiratori, în inflamaţiunile de ochi sau urechi, intestine. Ca condiment serveşte la a-romarea salatelor, supelor şi * lichiorurilor. C. C. Georg. ISOPYRUM. - Bot. Gen. din fam. Ra-munculaceae, tribul Heleboreae, cuprinzând specii ierboase. Este răspândit în Europa, Asia şi America de Nord. Specii: I. thalictroi-des cu rădăcina repentă, cu fibre glomerate în Fig. 500. — ISOPYRUM -Floarea-Ciutei. ISOSOMA ORHIDEARUM-ITALIA 344 fascicol gros. Frunze, 1-2, ternate; foliolele obovate, cu 2-4 bobi, neegali obtuzi. Prin păduri umbroase, comun şi I. fumarioides. ISOSOMA ORHIDEARUM. - Ent - Mică insectă din ord. Himenopterae, fam. Chal-cidae. Originară din regiunile calde ale A-mericii de Sud şi celei Centrale. A pătruns şi în Europa unde este întâlnită numai în serele calde. Adultul este un mic hymenop-ter, de culoare neagră strălucitoare, lung de 4-5 'mim. cu capul mare, mai lat decât toracele, abdomenul având forma unui con foarte alungit. Aripile -anterioare nu posedă decât o nervură costală terminată cu un cârlig. Evoluează, fără discontinuitate, dela îince,p>utul până la sfârşitul anului. Femelele depun ouăle în grupe de câte 2-6 în ţesuturile vegetale, în rizomi şi în solzii bulbilor. Ele atacă numai plantele din fam. Or-hideae: Cattleya, Laelia, Cypripedium. Incu-baţiunea durează 6-8 zile, apoi larvele iea din ouă şi încep să sap« o cavitate neregulată în p'lantă care - mai târziu - îngălbe-rieşte şi nu mai înfloreşte. După o lună a-ceste larve se transformă îin nimfe în, ţesutul disitrus şi după 25-30 zile apare un nou adult. Pentru distrugerea lor se recomandă ungerea rizomilor şi a bulbilor cu o pudră nicotinată. M. Vr. ISPOL - Sin. Căuş. - v. ac. - ISTMURI - Cons.tr. - Sin. ţepi, ţepe ce se află la vârful caselor ţărăneşti. IŢĂ. - Fire de lână răsucită sau de bumbac răsucit pentru năvădit mai rar pentru împletit cu undreaua. Fig. 501. — IŢE. ITALIA. - Stat monarhic. Supr. 310.107 Km. p. compusă din 4/5 munţi şi coline, şi o cincime lunci şi şesuri. Populaţia: 44 mii. loc., având o densitate de 142 loc. pe Km. ,p'. Ca rasă şi limbă, latini. Confesiune catolică. I. e o ţară agricolă, având 15.067.000 ha. păşuni permanente; 7.278.000 ha. păduri. 47,3 la % din locuitori se ocupă cu agricultura. Regiunea cea mai potrivită pentru agricult. este valea Padului, precum şi coa- Fig. 502. — NOUL ORAŞ SABAUDIA CLĂDIT IN MLAŞTINELE PONTINE, SECATE. 345 ITALIA I., cu circa 900.000 loc.; - Palermo 424.000 loc. - şi IMesina 182.000 loc. - în Sicilia. Din punct de vedere fizic, I. se împarte în trei părţi: continentală, peninsulară şi insulară. Partea continentală cuprinde valea Fadului, regiunile alpine şi podişul din Nordul Adriaticei. Partea peninsulară este urmarea din valea Padului, în Sud. Iar partea insulară e alcătuită din insulele: Elba, Lipa-rice, Sicilia şi Sardinia. Dintre aceste regi'uni, cea continentală este, prin excelenţă agricolă, pe când partea insulară aparţine culturilor mediteraneene. Ape. - Cea mai însemnată, Padul, cu afluenţii: Tesinul, care trece prin lacul Maggiore; Ada, care adună apele lacului Como; Min-cio, ale lacului Garda. Adigele, curge tot prin câmpia Padului şi se varsă mai spre Nord de acesta, în Adria-tică. Tibrul şi Arno curg pe partea apuseană a peninsulei, vărsându-sie în M. Tireniană. Clima I., în general, e blândă. Partea de N. se bucură de o climă aproape continentală; iarna media temperaturii este 2,8 grade, iar vara, 24 grade. Cele mai miulte ploi cad aci, primăvara şii toamna. In restul ţării domină o climă mediteraniană, care, la capătul de Sud, se aseamănă mult cu cea a Africei de Figa 504. — PANORAMA ORAŞULUI NOU CLĂDIT AL LITTORIEI. Florenţa, oraş foarte desvoltat în evul me- Nord. Media temperaturii iarna, variază în- diu, are 261.000 loc.; Roma, capitala ţării tre 8 şi 9 grade, iar vara între 24° şi 25°. - 768.000 loc.; - Neapoli, al II-lea oraş al Ploile nu ating, la sud, decât 60 mm. ,p'e an. stele. încă din vechime a luat aci naştere o viaţă orăşenească înfloritoare. Cele mai multe oraşe sunt î,n câmpia Padului. Dintre Fig. 503. — STAŢIUNEA EXPERIMENTALĂ DE VITICULTURĂ DELA CONEGLIANO-VENEŢIA acestea, mai însemnate sunt: Milan cu circa un milion loc., cel mai mare oraş al I.; Tu-rîn - 517.000 loc; - Genua - 588.000 loc.; - ITALIA 346 Pământul I. este de constituţie foarte nouă. Faptul acesta îl dovedesc vulcanii, cari nu sau stins. Până şi câmpia Padului e de o constituţie nouă. Gheţarii şi apele au ros necontenit din culmile Alpilor şi din colinele ce se întind la poalele lor iar aceste Fig. 505. — GOSPODĂRIE MODEL A FOŞTILOR COMBATANŢI ITALIENI, COLONIZAŢI. eroziuni şi aluviunii au fost cărate de râuri şi aşternute în straturi, pe vedea Padului, transformând această albie enormă, într’o câimpie foarte roditoare. Apeninii sunt alcătuiţi din roci calcaroase, care, - deşi noi - au cedait mult eroziunii. Cu toate că terenul este destul de bogat îin substanţe nutritive, totuşi italienii întrebuinţează în cantităţi 'mari îngrăşămin-tele de fermă şi mai ales pe cele chimice. Pentru anu'l 1932 s’au distribuit următoarele cantităţi de îngrăşălminte: Fosfatice . Azotate . . Potasice . . Fosfat biamoniacal 118.000 Creşterea mediei la ha. prin influenţa îngrăşămintelor chimice este evidentă. La grâu dela 10,9 în 1909 la 15,9 în 1933. Proprietatea rurală, adică cele 16.597.009, ha. este în mâinile particularilor, Statul neposedând decât circa 200.000 ha.., din care 164.000 ha» de pădure. Circulaţia proprietăţii a fost şi este liberă. Ea s’a desvoltat în favoarea proprietăţii mici. De unde în 1911 numărul proprietarilor era de 6 mii. 983.653, în 1932 s’a ridicat la 9.961.970. Există şi un mare număr de lucrători agricoli, fără pământ, întrebuinţaţi în exploataţiunile agricole, în cărăuşie şi în aJte întreprinderi de stat, dar mai ales pentru colonizare. îmbunătăţirile funciare rurale joacă un rol foarte important în I. Suprafeţe întinse de pământ mlăştinos, de sărături, şi de alte terenuri nefolosibile, au fost puse în valoare prin lucrări technice de cea mai mare valoare, şi colonizate după un plan bine studiat. Sate şi oraşe au răsărit ca din pământ, prevăzute cu toate 'serviciile edilitare şi sociale, iar din pot>ulaţia săracă şi bolnavă, oare locuia în aceste mlaştini, s’au ridicat oameni sănătoşi şi viguroşi, cari îşi conduc cu înţelepciune şi dragoste gospodăriile lor. Litoria, Sabaudia, Aprilia, sunt oriaşe clădite după ultimile cerinţe ale ştiinţei. Agricultura pretutindeni ocupă un loc foarte mare. Rodnicia diferitelor terenuri şi clima dulce, fac să crească în chip neaşteptat, peste tot, grâul, viţa de vie şi un 'mare nuimăr de fructe diferite. Viţa de vie creşte în Lombardia, în Sicilia, Toscana, Uimbria, în Caimpanîa. 1. se situează îndată după Franţa, în producţia vinurilor; ea deţine locul ,al doilea în lume - 38 mii. hl. Ca şi viţa, fructele mediteraneene cresc aproape dela sine, în golful Genua şi Cauca d’Oro. Măslinul creşte pretutindeni, afară de Piemont. Aproape fiecare oraş are fabrică de untdelemn. a Dăm mai jos situaţia culturilor şi a animalelor. Grâul, - asupra căruia s’a exercitat o influenţă deosebită, se cultivă - între 1933-36 - pe şupraf. de circa 5 milioane Fig. 506. —TRACTOARELE ARÂND TERENURILE ÎNSĂNĂTOŞITE ALE BĂLŢILOR PONTINE. 347 ITALIA hectare, dând o producţie de circa 800.000 vagoane, cu o medie de 15,9 chint. la ha. Foruimbul, pe 1.429.000 ha. cu o producţie Plantele leguminoase - mazărea, bobul, fasolea, lintea, etc. - ocupă 1.055.000 ha. cu o producţie totală de 76. 4 1 0 vag. ■•Pig. 507. — ŞOSELELE ASFALTATE ALE SABAUDIEI. medie Ia ha. de 19,9 chint. Ovăzul se cultivă pe 449.000 ha. cu o medie la ha. de 12,8 chint.; Orzul, pe circa 200.000 ha. cu o medie de II chint. la ha.; Secara, pe 115 ha. cu 1 5 chint. la ha.; Orezul prinde din an în an o suprafaţă tot mai mare, în 1936, fiind de 145.000 ha, cu o poducţie de circa 47 chint. la ha. Plantele industriale se cultivă pe suprafeţe apreciabile. Sfecla de zahăr se bucură de o întindere de la 80-120.000 ha., dând o producţie de circa 260 chint. la ha. Plantele textile, deşi se bucură de mare însemnătate, totuşi nu se cultivă pe suprafeţe mari. Cânepa, avea în 1933 numai 57.000 ha., inul abia 7.000 ha. şi bumbacul i*, * Figr. 509. — O ZONĂ DINTR’UN CÂMP MLĂŞTINOS ÎNAINTE DE SECARE. 10.000 ha. Tutunul 40.000 ha. cu o producţie de 46.100.000 kgr.; cartofii, 399.000 ha. cu o producţie de 6.000 kgr. la ha. Fig. 508. — TRANSPORTUL INSTRUMENTELOR ŞI MAŞINILOR AGRICOLE IN REGIUNEA DRENATĂ AGRO Plantele horticole: sparanghelul, anghinarea, varza, varza de Bruxel, ceapa şd usturoiul, diferitele legume, pătlăgelele roşii şi vinete, pepenii verzi şi galbeni, etc., ocupă, în mijlociu, circa 210.000 ha. Plantele furagere, livezile artificiale, fâneţele şi fâneţele anuale şi permanente, păşunile permanente, în ierbăriile anuale şi intercalare, etc., ocupă circa 9.389.000ha.,de pe care recoltează anual circa 2.750.000 vag. Se cultivă şi întinse suprafeţe de flori circa 10.000 ha., dintre cele mai căutate, şi cu care se face un export susţinut. Culturile lemnoase: viţă de vie - 3.945.000 ha., - măslinii-2,079,000 ha. - hesperidele, duzii, cari fie că sunt cultivaţi separat sau în unire cu alţi pomi sau plante, ocupă o suprafaţă importantă, dând o ITALIA 348 producţie susţinută, care se industrializează şi comercializează foarte bine. Un capital important îl constitue livezile de -meri, peri, cireşi, piersici, caişi, zarzări, 'migdale, muci, alune, smochine, prune, măsline, struguri, etc., etc.., a căror întindere nu e precizată, dar care, la Fig. 510. — ACELAŞ CÂMP. DUPĂ SECARE un loc, dă o producţie de 132.000 vag., şi care constitue o bogăţie pentru această ţară. Pădurile au fost tăiate fără nici o normă, aşa încât se duce acum lipsă §>i se fac toate sforţările pentru împăduriri noi, şi cruţarea celor existente. Creşterea vitelor; Numai în câmpia Padu-lui, în păşunile bogate ale Lombardiei şi ale Piemontului, se găsesc cirezi mai însemnate de vaci şi herghelii de cai. Dăm situaţia numerică a chepfcelului Italian în 1936, în comparaţie cu anii trecuţi. Problema zootechnică este strâns si armonios legată de agricultură, în Italia tmai (mult oa în ori care altă ţară. Animalele con-stituesc o bogăţie care se cifra în 1926-27 la 24 miliarde lire, în afară de produsele lor, valorate la alte 12 miliarde lire. Totuşi cheptelul italian n’a avut un mers ascendent. Diferite cauze n'au fost prielnice măririi numărului. In schimb a sporit calitatea, s’au îmbunătăţit rasele, hrana şi îngrijirea. Politica economică, aproape liber-scjiimbistă, s’a transformat începând din 1932 în protecţio-niste. Taxele vamale la intrarea animalelor în Italia, au devenit aproape prohibitive. Pentru un. cal se plăteşte 700 lire - 4900 lei pentru un bou 85 lire de chintal greutate vie; pentru păsări şi ouă, 150 lire de chintal; pentru unt 500 lire de chintal etc. Problema creşterii vitelor nu constitue nu- 1918 1930 1936 cabaline . . . . . . 989.786 . . . . 979.188 . . . . 1.020.C00 bovine • . . . 6.239.341 • . • 7.108.499 . . . • 7.200.000 ovine . . . • . . 11.753.910 . . 10.260.349 . . . . 8.9C0.000 capre . . . • . . 3.082.558 . . . 1.892.895 . . . . 1.800.000 porcine . . . . . 2.338.926 . . 3.321,624 . . . . 3.300.000 asini . . . . . . . 949.162 . . . . 904.921 . . . 900.000 măgari. . . . . . . 500.555 - . . . 471.879 • . . 480.000 Fig. 511. — LACURILE PONTINE II< AINTE DE SECARE Fig. 512. — ZONA MALARICA DIN MLAŞTINELE PONTICE mai o sursă de producţie, în vederea aprovizionării interne, ci mai ales un proces de promovare a industriilor agricole, în funcţie de prosperitatea economică a ţării. I. este încă tributara străinătăţii, în materie zootechnică. Ori, cu posibilităţile sale teritoriale, ea îşi poate intensifica producţia a-nimală până â nu mai avea «nevoie de import, ba chiar cu posibilităţi de plusuri exportabile. Legea din 1929 rezumă clar scopurile pe care le urmăreşte problema zootechnică, fi care urtnau a fi împlinite în timp de 10 ani. Pentru atingerea lor, lucrează catedrele ambulante de agricultură cu specialiştii lor, - cu colaborarea technicienilor locali, a so-... ci etăţilor de crescători, şi ai re- 349 ITALIA la . curent a reglstrelor genealogice, etc.; i. - Acţiunea metodică şi naţională a iniţiativei particulare după un plan stabilit; 4. - Centralizarea într’o organizaţie unîcă a technicienilor şi • agricultorilor; 5. - Valorificarea la ’maximum a animalelor şi produselor animaliere. Subsolul I. peninsulare este puţin bogat în metale. Nu se extrage decât marmoră din Carara si sulf din Campania - 271.500 t. -Numai Sardinia are bogăţii miniere îndestulătoare şi felurite. In afară de Siulf, marmoră, plumb, se mai extrag cărbuni - 1.885.000 t., minereu de fier şi pirite - 985.000 t., bauxită - 195.0000 t., minereuri de zinc, magneziu, aramă şi puţin mercur. Industrii. - Cu o viaţă agricolă bogată industriile derivate din agricultură sunt nu'me-roase. - Multe oraşe a?u fabrici de untdelemn şii de săpunuri. Oraşele din nord, - dintre care cel mai «în'aemnait e Genua, - au industrii de paste alimentare. Cultura duzilor şi creşterea gândacilor de mătase, a dat naştere la o înfloritoare industrie de mătase la Milan, Turitn* Bergam etc. Alte oraşe industriale: Genua, pentru tur- stitutului Zootechnic şi Veterinar şi alţi specialişti din circumscripţie. Problema nutrirei animalelor se bucură, de asemenea, de o atenţie deosebită. Pentru producerea întregului stoc de furaje - circa 270-300 'milioane de chintale s’a impus transformarea a cel puţin 20% din izlazurile naturale, în izlazuri cultivate - artificiale Conservarea nutreţurilor prin ensilaj - murare - se bucură de o trecere deosebită. Pentru rezolvarea integrală a problemei Zoo-technice, s’aiu luat o serie de directive, care vor putea asigura ajungerea scopurilor urmărite şi anume: 1. - Abandonarea muncii de sup’rafaţă şi concentrarea tuturor puterilor pentru o acţiune în adâncime, care trebue să ducă la uniformizarea şi standardizarea raselor pe regiuni zootech-nice; 2. - îmbunătăţirea hranei prin a'meliorarea plantelor furajere, alimentarea raţională, higiena animalelor, îngrijirea şi adăpostirea lor, în condiţiuni bune, ţinerea Fig. 514. — PRIMA RECOLTĂ DE GRÂU DIN REGIUNEA PONTINĂ. prezentanţilor organizaţiilor sindicale, interesate. Inspectorii agricoli regionali, urmăresc aplicarea directivelor ministeriale, coordonează întreaga acţiune, organizează reuniri provinciale la care participă catedrele Fi gr. 513. — SECERATUL PRIMEI RECOLTE DE GRÂU DE PE TERENURILE ÎNSĂNĂTOŞITE. ambulante si delegaţii In- ITALIA 350 nătorii, construcţii navale şi manufactură; Livorno, pentru metalurgie, şi Florenţa pentru ţesături de lână, mătase şi porţelanuri. Comerţul, e înfloritor, fără- să însemne Fig. 515. — UN SUPERB CÂMP DE GRÂU IN LOM B ARDI A. ii. 51C. - - VIZITAREA UNUI CÂMP I>E GRĂI’, IN SCOP DE PROPAGANDĂ. -,17. — o MAGAZIE COLECTIVĂ DE GRÂU. Í. 518. — CULTURĂ 1.>E TUTUN KENTUKI. 351 ITALIA totuşi o forţă economică. Cea mai imare parte se face cu ajutorul căilor ferate, care au o întindere de 20.739 Km. Cele mai multe legături comerciale le are cu Germania, Elevţia, Statele Unite, Franţa. Cumpără petrol, cărbuni, metale, lemn, cereale, produse fabricate, etc. Iată comerţul I. în mii de lire, în ceea ce priveşte agricultura. ducţiei, şi marea activitate desfăşurată în sânul organizaţiei sindicalo-cooperatiste a Statului, pentru fixarea salariilor şi preţurilor, în aşa mă-sură, în cât să armonizeze, şi interesele muncitorilor, şi pe ale patronilor. Bătălia grâului a marcat un eveniment în agr. I. prin impetuozitatea şi perseverenţa cu care agricultorii I au executat toate pre- 1923 Import Export 1928 Jmport Export 19:*2 Import Export Anímalo şi produse animal«' Produ.se vegetal«' ■ • Produse forestiere............ îngrăşăminte şi material . Maşini şi u.stensile agricole Total . . • Diforonia . 2.304.426—3.104.093 5.502.189—2.741.854 857.014— 308.8153 225.228- - 104.188 45.472 9.2G5 8.934.329—6.388.263 —2.546.066 3.784.036—2.748.475 S.686.458- 4.010.876 1.302.410— 780.559 262.934— 154.688 .72.576-- 11.868 14.108.114 7.706.466 — 6.401.948 1.305.645— 818.781 2.602.683—2.159.553 553.41G— 429,620 99.067— 138.827 31.177— 5.507 4.592.589—3.552.288 —1.040.301 F:g. 519. o cultura di-: caxkpa. scripţile autarchice, recomandate în vederea înlăturării importului apăsător, al celei mai de seamă materii prime, care este grâul. Proclamată în 1925, ea a mers ascendent, dând rezultate neaşteptate. De unde în 1914, suprafaţă cultivată cu grâu era de 4.750.260 ha. cu o producţie de 48.763.000 q., având o medie de 1 0,24 q. la ha. - cu un deficit, faţă de nevoile ţării, de 14.893.000 q., pe care trebuia să le importe, - în 1933 suprafaţa cultivată s’a ri- Politica agrara fascistă constă, în categorie, în măsuri de protecţ e şi sporire a producţiei, concretizate în bătălia grâului, îmbunătăţirile funciare, colonizările interioare, conversiunea şi ajutorul plăţii datoriilor grele, cât şi în o politică comercială activă în vederea coordonării, disciplinării şi activării exportului producţiunei agricole. In a doua categorie trebue citate: măsurile vamale stabilite în aşa fel, ca să se protejeze produsele similare autohtone, contra dumpingului şi concurenţei, directivele zoo-technice, măsurile de încurajare şi ajutorare a agricultorilor, în vederea sporirii pro- i-j&Q'-vW' - Fi-. 520. — O CULTURĂ 1>E PĂTLĂGELE ROŞII. ITALIA 352 dicat la 5.008.529 ha. cu o medie la ha. de 15,9 qint. şi cu o producţie totală de 78.184.850 q., micşorând importul acestui produs, la 10.556.870 q., micşorare care a progresat necontenit până în prezent. Pentru conducerea bătăliei grâului, sau creeat Fig. 521. — O CULTURĂ DE VARZĂ PENTRU EXPORT. UDATĂ ARTIFICIAL. mai multe organe şi s’au luat o serie de măsuri care i-au asigurat succesul. Creditul agricol, organizat prin legea fascistă din 192 7, constitue o realitate, şi funcţionează în cele mai bune oondiţiuni -si mai ales pentru sco|puri precise şi productive. Acest credit agricol, prin instituţiile sale speciale, prin Banca Muncii, prin instituţiile bancare autorizate, şi prin con-sorţiile naţionale, avea cătră sfârşitul anului 1933, împrumuturi curente în sumă de 93 7.133.000 lire, iar pentru a'melioraţiuni funciare 1.127.363.000 lire, deci în total 2.064.696.000, sau în lei circa patrusprezece miliarde lei. Chemarea la care a ră- Fig. 522. — PIERSICI ÎN FLOARE. şpuns acest credit, s’a evidenţiat prin pro-gresiele culturale şi tehnice făcute de agricultura italiană, prin înbunătăţirile funciare, prin creeaţiuni şi înovări tehnico-agricole, prin colonizări teritoriale înfăptuite, şi prin ridicarea standardului de viaţă a ţăranilor. învăţământul agricol şi de propagandă este împărţit între Institutul de Agricultură, propaganda şi învăţământul agricol sătesc praotia, şi caiţedrele ambulante si Ministerul Instrucţiei Publice, de care depind toate şcolile medii şi universitare. Catedrele ambulante de agric. se ocupă cu vulgarizarea Fig. 523. — O LECŢIE DE TĂEREA POMILOR FĂCUTĂ ŢĂRANILOR. tehnicei agricole, şi cu aplicaţiunile ştiinţifice în agricultură, prin conferinţe, cursuri temporare, consultaţiuni, publicaţiuni, de-montraţii practice referitoare la culturi, vite, maşini, industrii aglicole, etc. Numărul conferinţelor ţinute, al eşirilor pe teren, al exerciţiilor şi demonstraţiunilor practice, al reuniunilor agricole a fost - în total - în 1933 de 116.275. în 1934 numărul catedrelor era de 92 cu 534 secţii, având un personal technic de 1072 specialişti, iar pentru întreţinerea lor Ministerul de Agric. da 17.400.000 lire, iar organizaţiiile particulare 11.033.000 lire. Un alt mijloc de propagandă, de care se serveşte agricultura italiană, este radio-ul, 353 ITALIA în plină desvoltare. învăţământul superior constă în 5 şcoli superioare de agricultură şi I şc. sup de silvicultură şi 7 colegii veterinare. Problema munţilor constitue şi pentru Italia - mai ales pentru dânsa - ca şi pentru Fig. 524. — O BOLTĂ DE VITĂ. celelalte ţări, care siunt în aceiaşi situaţie, o mare sarcină, cu atât mai mult, cu cât densitatea populaţiei pe suprafaţa muntoasă este mai mare - în I. ea este de 85 locuitori pe Km. p. Muntenii sunt de obicei păstrătorii însuşirilor rasei şi obiceiurilor strămoşeşti. Condiţiunile de trai însă le-au fost reduse din ce în ce mai mult. In prezent, pentru această popuilaţie, se pun o seamă de probleme. Cea dintâi este a materialului forestier, care formează şi [materia primă de industrializat, prin munca acestei populaţii. Vine apoi problema păstorituJui care trebue adaptată la viaţa modernă. Politica agrară fascistă a cuprins în programul ei toate aceste probleme care sunt în curs de rezolvare şi executare. E drept că păduriile Italiei nu s’au bucurat de un regim silvic protecţionist, că au fost răşluite fără a fi reconstituite, şi că nici regimul fascist nu a putut face prea mult pentru ele. In ultimii zece ani însă, problema' a fost pusă în studiu. S’a procedat la ameliorarea păşunilor alpine şi creşterea viţeilor de imunte, cât şi la o pază şi un regim silvic mai strict în care intră şi re împăduririle, amenajamentele silvice, creerea de pepiniere, apărarea contra păşunatului, - mai ales a caprelor, - etc. Creerea Miliţiei forestiere, şi colaborarea ei cu catedrele ambulante şi cu diferitele formaţii cooperative, a condus la realizarea u-niuî program. Aşa, de unde în timp de 50 de ani înaintea regimului fascist nu se împădurise decât 50.920 ha., în I 1 ani aparţinând acestui regim s’au împădurit peste 58.000 ha. dintre care ,peste 80% se dat-o-resc Miliţiei forestiere. Tot astfel şi în ce priveşte ameliorarea păşunilor, pentru care Statul a contribuit cu sume importante. Numai în 1933 la o valoare totală a cheltueli-lor de ameliorare de circa 100 de milioane de lire, Statul a alocat 28 milioane. Locuitorii dela 'munte se vor resimţi de aceste a-jutorări şi îmbunătăţiri, şi se vor sili să le bine meriteze. Viticultura şi Oenologia este pe primul plan al preocupărilor naţionale, Italia fiind a Il-a ţară ca suprafaţă ocupată cu vie -987.290 ha. pe rod, şi 2.957.694 ha. în cultură acuirn învestită. S’a calcula,t că munca unui hectar de vie se ridică la circa 2000 lire iar a ha. cu alte plante, la 700 lire; se ajunge la un total de 4.063.134.000 lire, în care intră şi cheltuelile de vinificaţie. Valo- Fig. 525 — VITĂ DE ŞPALIER. rificarea producţiei vinicole dela 1923 până la 1937 se ridică la 48 miliarde lire circa 336 miliarde lei, în afară de rezidurile vi-nificaţiei, care se ridică la cel puţin un miliard lire îin aceşti ani. Preţul vinului a oscilat între cifre fără legătură, dela 61/2 li*e pe hectolitru în 1871, până la 191 lire în 1926. Consumul vinului pe cap de locuitor şi pe ţară a mers într'o continuă scădere dela 1925 până la 1930. Sau întemeiat în 1929 două staţiuni experimentale de viticultură, - una pentru Nord şi alta pentru Sud. Pentru apărarea viticulturii s’au creeat 64 ITALIA 354 sindicate viticole cu o federaţie la Roma, cu scopul de a face şi susţine p’epinierele necesare producerii portaltoilor şi a varietăţilor de masă. Din punctul de vedere oenologic, s’au înfiinţat pivniţe, cooperative şi stabilimente oenologice menite a fabrica un vin standard, şi a feri vinurile naturale şii fine de cele falsificate, faţă de care se iau măsuri foarte riguroase, iar din amenzile încasate se întreţin aceste stabilimente oenologice. S Plantele industriale constitue un capitol important în agricultura italiană, nu atât prin ¡mărimea suprafeţei pe care o ocupă cât prin întrebuinţarea care li se dă. Pro- Fig. 526. — VARIETATEA DE STRUGURI DE MASA, „ITALIA“ DIN PIROVANO. blema cânepei în cadrul problemei textilelor a format primul capitol al preocupărilor Ministerului de Agricultură,, cu atât mai mult, cu cât suprafaţa ei a descrescut, începând cu anul 1926 dela 112.000 hect. la 57.000 ha. S’a format astfel un Sindicat al protejării culturii cânepei, completat -în urmă prin Asociaţia Producătorilor de Cânepă. Cuiltura inului a urmat absolu\t calea cânepei. Se fac eforturi foarte mari pentru a se creea o industrie pentru prelucrarea cânepei şi inului, şi, faţă cu avântul fabrici- lor de textile, cu siguranţă că acţiunea va reuşi. Sfecla de zahăr a suferit de asemenea o diminuare a suprafeţei din pricina concurenţei zahărului de trestie, a reducerii consumului intern, etc. Ne mai putând fi vorba Vig. »27. — ALTOITUL VITEI. de un export de zahăr preocupările agricultorilor se reduc în a cultiva o 'sămânţă bună, bogată în zahăr, cu o cantitate mare la ha., şi pe suprafeţe care satisface necesitatea de consum interior, ori care ax fi ea. Cultura si industria tutunului în Italia, acoperă necesităţile interioare, de circa 400 de 'mii de chintale, reprezentând o valoare de circa 360 milioane lire, iar restul până la Fig. 528. — INTR-O PIVNIŢĂ. 543.158 chintale merge la export.. Se fabrică mai multe tipuri: Levant, Kentucky, mixt şi tabac. Horticultura. Produsele horticole se cifrează la circa două miliarde de lire, adică I6I/2 din exportul ei total. 355 ITALIA Iată această situaţie, pe trei perioade de limente întrebuinţând peste 70.000 de lucră-tjjnp deosebite, în chintale: tori, cu un capital de peste 5.500.000.000 1909---1913 1923---27 1929---32 Hesperidi : lămâi, portocale, mandarine şi 7.861.600 6.847.000 8.460.000 altele .................. 4.440.000 5.404.800 6.865.503 Fructe moi --- pomacee şi cu pulpă: mere, 28.592.700 6.840.140 8.009.800 pere, piersici, caise, etc......... 35.830.660 43.510.166 Fructe uscate: nuci, alune, migdale, smo¬ 79.610 chine, roşcove, curmale......... Legume: cartofi, pătlăgele, varză, ceapă, usturoi, etc................ Flori proaspete.............. După cum se vede, această secţie a mers necontenit către progresi susţinut, oare se traduce prin mărirea veniturilor celor care se ocupă cu aceste îndeletniciri. Cultura legumelor care dă o producţie de peste 45 milioane de quintale se face aitât în grădinile stabile cca. 80.000 ha., cât şi în plin câmp, 143.000 ha. Nu sunt rare cazurile când un hectar cultivat cu legume, aduce un câştig brut de la 30-50.000 de lire, 350.000 lei, şi la care numai arenda anuală costă dela 4-5.000 de lire, 35.000 lei. - In afară de cliimă, care favorizează acest fel de culturi, contribue la succesul lor şi îngrăşarea terenului cu îngrăşăminte chimice, şi munca raţională, care pentru anumite plante, cere 1000-1200 zile de hectar, pe an. Industria conservelor alimentare, datorită abundenţei legumelor, a luat o mare extensiune numărându-se circa 500 de stabi- de lire, şi exportând 865.000 chintale pentru o valoare de cca. 200.000.000 lire. Fructele de asemenea dau cantităţi şi valori însemnate. Merii produc peste 2ţ^ ¡milioane de q. de o calitate foarte căutată, perele - cc. 2 mii. q.; - de asemenea piersicile, caisele, şi prunele dau o producţie de peste 4 mii. q.; cireşele petste 600.000 q, strugurii de masă, - 1.150;000 q.; nucile şi alunele circa 600.000 q.; migdalele şi castanele trec de 1V2 mii. q. etc. După cuim se vede, cantităţi impres/onate - la care adăugându-se calitatea - contribuesc la pTosperitatea eco*. nomică a ţării, alimentând expoitul cu circa 450 milioane lire, anual. Cultura hesperide-lor - lămâi portocale, mandarini, etc., cons* titue o maie bogăţie, dând pentru export jumătate din producţia fructelor, pe deasupra oricărei concurenţe internaţionale. Cultura florilor comstitue o adevăiată minune, Fig. 529. — UN MĂSLIN BĂTRÂN DIN TIVOLI-ROMA. ITALIA 356 înfrumuseţând pământul, transformându-1 în-tr’un adevărat raiu. La acestea, trebue adăugat randamentul în bani pe care enormele cantităţi de flori, de seminţe de flori, sau de produse ale acestor plante, îl aduc economiei naţionale italiene - randament cifrat pentru 1932 la 381.62 7.000 lire. 530. — O FABRICĂ MODERNĂ DE UNTDELEMN DE MĂSLINE. Cultura măslinului şi fabricaţia uleiurilor constitue o sursa de bogăţie pentru Italia. Cele circa 806.000 ha. de livezi proprii de măslini, şi cele 1.275.000 ha de măslini cultivaţi împreună cu alţi pomi cuprind circa 155 milioane de măslini a căror valoare, după esitîmaţia făcută de fostul ministru de agricultură Ace rbo, se ridică la 1.394.000.000 lire ocupând al patrulea loc între culturile Italiei. Culltura măslinului cere, în total, până lia 35 milioane de zile de muncă pe an, şi reuşeşte în toată ţara, alfară de Piemont. Producţia uleiului de 'măslini a mers crescând, dela 1.655.446 hl. în perioada dela 1 909-1 91 3, până la 2.022.844 hl. în perioada dela 1929-1933. Interzicerea de a tăia măslinii şi ramurile lor; încurajarea de a se face noi plantaţii cu scutire de impozite pe 25 de ani; micşorarea impozitelor şi suspendarea lor până la 10 ani pentru cei care îşi întineresc livezile de măslini; înlesnirile de credit pentru cei cari sădesc aceşti pomi; protejarea şi apărarea uleiului de măslne, faţă de cel de alte provenienţe, şi fabricarea uleiului din măsline; sunt măsuri din domeniul tehnic, industrial, comercial şi sindical, care conferă acestui pom o importanţă capitală. La aceasta se adaugă şi concursurile însoţite de încurajări şi premii, instituite pentru stimularea culturii acestui arbore. Pentru coordonarea ţuturor lucrărilor, s’au instituit consorţii regionale, având o federaţie naţională la centru. Datorită acestor măsuri, se poate spune că aproape nu este co- mună principală în regiunile de 'măslini, care să niu-şi aibe fabrica sa de ulei. Statul urmăreşte regulamentarea fabricaţiei uleiului şi mai cu deosebire a uleiului fin, uniform şi bine rafinat, pe care nu-1 poate face fiecare fabrică în parte. ' Camisiunea de studii de pe lângă Societatea Naţională de Ulei cultură, sub egidia Ministerului de Agricultură, lucrează în acest sens. Progrese mari şi statornice s’au făcut în tehnica fabricaţiei uleiului itailian cu renunţe mondial. Cooperaţia agricolă italiană constitue o forţă de ordin economic şi moral. ,,C’est précisément dans^le domaine de l’agriculture, que 11. — IX< >1 »Ks. nimal şi-şi depune ouă’e din care ies larvele, ce-şi termină desvol-tarea tot pe animale, cărora le poate inocula piroplasmoza. La cal, şi uneori la câine, c. de p. poate provoca dermatoze, caracterizate prin plăci mari, depilate, pruriginoase, ce nu trebue confundate cu râia; la diagnosticul microscopic, se găsesc în serozitatea bubuliţelor de pe piele bucăţele din ciocul-rostrul-ixo-dului. Pentru înlăturarea c. de pe corpul aru] serviciului agricol. vb Eforiile comunale au pe primarul comunei ca preşedinte, un reprezentant al sătenilor, un învăţător, şeful de post, un delegat aj adm. financiare, precum şi notarul comunei, care face şi oficiul de secretar al eforiei. Atribuţiunile eforiei centrale de păşuni, începând cu anul 1937, au fost trecute Direcţiei ,păşunilor, care prin I. D. R., publ. în •M. O. 65/938, a trecut pe data de 1 Aprilie 1938, dela Ministerul de Interne, la Ministerul Agriculturii. Organizarea administrativă a ţării pe ţinuturi a permis o descentralizare a atribu-ţiuniJor organelor de control, în sensul că Rezildenţiiiile Regale ale ţinuturilor au sub supraveghere şi activitatea eforiilor de păşuni. Z. Sam. IZOBARE. - Met. - Linii care unesc punctele de pe suprafaţa pământului cu aceiaş presiune atmosferică medie. IZOLARE. - Med. - Măsură de poliţie sanitară, prin care se impune sustragerea unui animal boilnav de o boală contagioasă dela contactul cu cele sănătoase, spre a evita extinderea boalei. Când boala a cuprins o comună sau o regiune, acea regiune se declară infectată şi se izolează; intrarea şi ieşirea oamenilor sau animalelor, după felul boalei, dacă bântue la oim sau anfimale din teritoriul infectat sunt interzise, până ce boala se declară stinsă. Măsurile de i. ce trebuesc luate în cazul apariţiei unei boale contagioase în medicina veterinară, sunti prevăzute, pentru fiecare boală î;n parte, în legea şi regulamentul de poliţie sanitară veterinară. A. H. iZOLĂRI-IZVOARE 370 IZOLĂRI. - Constr. - Lucrare ce se face pentru a despărţi o parte de construcţie de alta, pentru diferite motive: Să izoleze fundaţia de ziduri printr’un material special împiedicând umezeala pământiului de a intra în ziduri. Se izolează un perete pentruca prin eil să nu pătrundă fie sgomotul, fie umezeala. Şi în fine sunt diferite i., în afară de construcţii, cum ar fi i. animalelor bolnave, sau a produselor stricare, etc. In ceeace priveşte construcţiile - mai importante - sunt câteva: «¿triA permîaUX (i'-vnfj. £traA UTvpcrvr^aVU- Sy' ţVâix. Fig. 544. — IZVOARE - Pânză de infiltratiere între două straturi de permeabilitate diferită. După terminarea fundaţiilor de beton sau de piatră la nivelul pardoselii peretelui, se pune de obiceiu un strat de asfalt care, fiind impermeabil, nu lasă să pătrundă u'mezeala din temelie, şi să se ridice în peretele construcţiei. Tot cu un sfcra,t de asfailt se izolează si pereţii în pivniţă, întrepunând între pământ şi ziduri un strat de asfalt întins pe zidul subţire de cărămidă făcut lângă (p'ă-mânt. In loc de asfalt se mai întrebuinţează ciment îjmbibat cu diferite substanţe chiimice, care îl fac impermeabil. Modul lor de întrebuinţare este dat de casele furnizoare. La ţară unde asfaltul este mai greu de făcut, se poate întrebuinţa pentru izolarea pereţilor la temelii, 3 rânduri de cărămidă băgată în păcură fiartă. Se întrebuinţează aşezarea de carton asfaltat în loc de asfailt, dar aceasta nu se recomandă. Mai sunt i. care se fac la terase pentru a împiedica apele din ploi să treacă prin planşeu, - şi a împiedica frigul să treacă în interior. Ele cuprind 2 feluri de i.: cea pentru frig, adică pentru menţinerea căldurii interioare, care se face ou unul sau mai imulte straturi de plută sau cărămidă sia,u spaţii de aer; cea pentru apă, care se face prin 2, 3 sau mai multe straturi de asfalt în combinaţie şi cu straturi de beton, impermeabilizate printr’unul din materialele speciale în acest scop. Se atrage atenţia ca straturile izolatoare să se ridice în sus pe pereţii terasei cel puţin 30-40 cm., pentru ca apa să nu pătrundă pe deasiupra stratului izolator prin z‘d. Terasele mari nu sunt recomandabile pentru ţara noastră, fiind costisitoare, iar vântul aspru dela noi deteriorându-le repede. FI. St. IZOTERME. - Met. - Linii care unesc la suprafaţa pământului, punctele care au a-celaş temperatură medie anuală, etc. IZVOARE. - Geol. - 1. Dacă un substrat impermeabil este înclinat, sau terenul rupt de văi, atunci apa subterană vine în contact cu aerul şi iese, fie ţâşnind în lungul pânzei pe distanţe lungi, fie, - drenată - îm anu'mite puncte. Locul de întretăiere al pânzei acvi-fere cu atmosfera poartă mumele de isvor. I. sunt foarte bogate în regiunile unde o pătură permeabilă vine deasupra alteia impermeabile. Acest caz se găseşte - la noi - în întreaga regiune a podişului Moldovenesc, unde cal-carur.i oolitice ori nisipuri, acopăr mai întotdeauna un strat gros de argilă. De aceea şi satele, raireori sunt aşezate pe podişuri, -de regulă se găsesc pe coasta dealului, a-colo unde e contactul între cele două soiuri de roci. Isvorul adevărat, sănătos, bogat, iese la suprafaţa pânzei impermeabile. In cazul când dealul este năruit ori coasta lui a-coperită cu lut, apa din isvor se infiltrează îm el şi poate ieşi mult mai jos, dar i. nu e nici constant, nici curat. Aşa se alimentează multe fântâni d n cuprinsul satelor din vale. Apariţia isvoarelor este în legătură nu numai cu existenţa unei pânze acvifere adânci, dar şi cu mersul straturilor. In terenuri cu p'ături orizontale, i. >se pot găsi în tot lungul ruperii malului. Când pânza acviferă e la nivelul văii, captarea i. e simplă. E de a-juns să se sape o groapă, să se împrejmu-iască cu o scorbură de copac şi apa se strânge. Aşa se explică verdele şesurilor în toiul verii, când coastele şi faţa dealurilor sunt arse de secetă. In ţinuturile cu pături înclinate sau încreţite, numărul şi puterea i. atârnă de direcţia păturilor şi raportul lor cu ruptura văii. Se lămureşte astfel bogăţia isvoarelor din ţinuturile imuntoase. a. - I. ascendente. Apa din pânza acviferă se mişcă după norma celei dela suprafaţă, potrivit legii de gravitaţie. Dacă în curgerea ei întâlneşte în cale o piedecă, iar puterea hidrostatică este mare, apa se poate urca în sus până la nivelul cel mai ridicat piezo'me-tric. In cazul acesta se numesc i. ascendente. La fel se întâmplă când o pânză acviferă e captivă între două straturi impermeabile, larg îmdoite ca nişte coveţi, puse unele în altele. Săpând la mijloc se capătă fântâni ţâşnitoare sau arteziene. I. ascendente se pot întâlni de-a-lungul unei falii, când, prin denivelare, în dreptul stratului permeabil vine zidul unui strat impermeabil. b. - I. daimatine, sa,u isbucuri. - In terenuri calcaroase, apa se infiltră de-a-lungul crăpăturilor, lărgindu-şi calea prin roadere ori dizolvare. In asemenea masive nu mai 371 IZVOARE poate fi vorba de p'ânze acvifere, ci de vine cu mers neregulat şi întorchiat. Când asemenea vână de apă, adevărat părâu subpă-mântean, iese din păretele rupt al muntelui, apa e în cantitate mare, putând învârti chiar roata unei mori. Asemenea isvoare gâlgăi-toare se numesc dalmatine. La marginea 'masivului calcaros de pe vale Sohodului - Gorj - se găsesc asemenea isvoare la Runcu. * t Fig. 545. — Drumul urmat de apă într’un teren natural nisipos. La fel, mai puţin bogate, se află în regiunea Dâmbovicioarei; mai numeroase în munţii Apuseni. Uneori apa din ele nu iese într’una ci intermitent. Isbucul de pe valea Posăgii, din regiunea Arieşului, se varsă cam la un răstimp de 20-50 minute. Lămurirea nu poate fi dată decât prin drumul apei, în formă de sifon. In munţii Codru-Muma,, în reg. Vaşcăului se află un platou de calcar triasic de 65 km2, unde sunt râuri care curg subpământean. Is-bucul de la Călugăr în sichimb are erupţii mai dese primăvara, mai rare vara, iar toamna aproape încetează. c. - I. termale. - De regulă temperatura apei din i. este cel imult egală cu media a-nuală a locului. Alteori, venind de la adânc, isvoarele au apă mai caldă. Temperatura lor ridicată o iau, sau dela căldura telurică, sau pentrucă ies din ţinuturi vulcanice. In orice Fig. 546. — Drumul urmat de pânza de apă într’un teren cu permeabilitate naturală. A şi B punctele de izvorâre. caz se deosebesc de i. obişnuite prin debitul lor bogat, mai constant, ceea" ce arată că nu sunt datorite unor pânze acvifere, ci vin la faţă prin crăpături mai largi. La noi sunt destule î. termale: Băile Her-culane, 56°; Băile Episcopiei, 42°; Felix, lân-rgă Oradea-Mare, 49°; Topliţa-Română lângă Mureş. Originea apei poate să fie externă, din apa de infiltraţie, sau îjncălzită la adânc, ape vadoase, - Suess a făcut constatarea că elementele chimice disolvate în unele i. termale nu provin din rocile dela suprafaţă. Apa are deci şi origine îndepărtată, lăuntrică - ape juvenile sau hipoigee. - I. ter'male se găsesc mai mult în dreptul imarilor linii de fractură din coaja pământului, cum e linia Egger-Te-plitz din Bohemia, sau linia termelor din capătul răsăritean al Alpilor-Baden, lângă Viena. d. - I. iminerale. - Apa este un element cu mare putere de disolvare, chiar la temperatură ordinară. Nu există corp chimic, care să nu fie dizolvat în apă, când acesta este în cantitate 'mare, sau are alte elemente -CO2 In circulaţia ei subpământeană, apa se încarcă deci cu substanţe minerale felurite. Când în apă se găsesc multe săruri, i. se zic minerale. Natura lor variază după mineralele preponderente ce cuprind, după concentrarea soluţiunii cât şi după gazele ce con- Fig. 547. — Circulaţia apei într’un teren permeabil închis într’un bazin impermeabil. Rezultă un izvor de thalveg în punctul S. ţin. In genere, aceste i. sunt şi terapeutice, fie că se beau, fie că servesc la băi. Ele sunt reci sau termale, şi sunt: 1. - I. alcaline, cu bicarbonat de Na şi Ca., cuprinzând uneori şi CO2. Aşa sunt: Borsec, Bodoc lângă Sf. Gheorghe, Ziz’n - Braşov -; Căciulata în Vâlcea; Slănic în Bacău. 2. - I. alcaline cloro-sodice, conţin cantităţi de CI şi Na: Covasna, Malnaş, Slănicul Moldovei. 3. - I. sărate cu preponderenţa clorurei de sodiu, dar şi cu ioduri şi bromuri: Govora, Olăneşti, Monteoru, Bazna. 4. - I. calcaroase bogate în CO3 Ca şi CO3 Mg ca cele dela Căciulata, Vâlcele. 5. - I. amare cu SO4 Mg şi SO4 Na2, ca la Breazu, Băltăţeşti, Ivanda. 6. - I. feruginoase, cu sulfat de fier sau carbonat de fier: la Buziaş, Valea Vinului, Lipova, Tuşnad, Vâlcele, Vatra-Dornei, Slănicul Moldovei, Strunga. 7. - I. sulfuroase, cu H2 S, dar şi cu sul- faţi de Ca, Mg, Na, K, la: Băile Herculane, Pucioasa, Vizantea. I. Sim. II. - Căutarea apelor şi i. subterane. încă IZVOARE 372 din antichitate, lumea s’a interesat de descoperirea apelor subterane. S’au găsit mai multe iprocedee: i8<. - Semne exterioare. - Pentru căutarea apelor subterane se dă o Inare atenţie tuturor caracterelor geografice, botanice şi geologice a regiunii respective. Unele semne exterioare dau indicaţiuni foarte preţioase. Fig. 549. — IZVOR ARTEZIAN — A A straturi impermeabile; B - Strat cu apă sub presiune; O - Strat detritic; T) - Spărtură naturală sau săpată prin st.rat.e; E - Izvor; F - Bazinul de captare^ 2. - Topirea rapidă a zăpezilor. - Deasupra i. şi a niveluril'or freatice, zăpezile, ca şi bruma şi chiciura, se topesc foarte iute» deoarece temperatura pânzei de apă subterană fiind «mult imai ridicată decât a aerului, pământul de deasupra ei se încălzeşte şi zăpada se topeşte în scurt timp. 3. - Aburii matinali şi sborul insectelor. -Pământul, în vecinătatea unei pânze de apă sa,u a unui i., având o temperatură mai ridicată ca a celorlalte- terenuri, degajă un fel de aburi opaci care rămân la nivelul solului. In timpul zilelor călduroase, insectele - şi în spécial ţânţarii - atraşi de umiditate, sboară în vecinătatea punctelor umede. A-ceste caractere nu sunt specifice apelor subterane; ele pot indica tot a$a de bine apele stagnante superficiale. 4. - Unele specii vegetale sunt caractérisa “tice acestor terenuri umede şi permit a găsi pânzele de ape în subsol. Printre aceste plante caracteristice cităm: carex, cardalmă de izvoare - nasturtium officinale, năsturel -, stuf, muşchi, ranunculacea,e, salcie. 5. - Faună specială. - Unele animale având nevoie de multă umiditate pentru traiu, trăiesc în vecinătatea acestor izvoare, astfel: râme, melci, broaşte, broaşte râioase. Fi 548. g. — Două pânze de apă subterane, independente, la n-vele deosebite, sub aceiaş ridieă-tură de teren. 1. - Sgomote subterane -. Dacă se face o gaură în pământ şi se ascultă, într’un timpi foarte liniştit, de preferinţă noaptea, sau d‘s-de-dimineaţă, se aude apa care se rostogoleşte sub pământ, în dreptul unde se ascultă cu urechea. Acest mijloc de căutare nu este de nici o utilitate mai ales pentru apele liniştite. NSe întrebuinţează în acest scop aparate acustice speciale. Fig .550, — CAPTAREA UNUI IZVOR PRIN BARAJ. — A - Strat permeabil; B- Strat impermeabil; C - Pietre filtrante; D - Bara.i; E- Conducta de captare. b. - Caractere 'hidrografice şi geologice ale regiunii. - Studiul hidrografic ne dă desluşiri asupra imp'ortanţei pânzelor de ape subterane, iar cel geologic ne dă date mai precise. Din punct de vedere topografic se pot prezenta trei cazuri: căutarea i. pe un platou, pe coaste, într’o vale sau pe şes. Apele subterane neputând veni în contact decât nuimai cu straituri impermeabile, ar trebui să se cunoască toate straturile impermeabile ale subsolului, studiindu-se nivelul şi adâncimea lor. Hărţile geografice sunt foarte utile, ele trebuind să completeze studiul stra-tigrafiei prin sondaje. Trebue să se ţină seamă că nu există un paralelism al straturilor geologice şi că mişcările straturilor din subsol nu reproduc cu siguranţă mişcările dela suprafaţă. Astfel: thalvegul subteran al unei pânze de apă nu coincide totdeauna cu tal-vegul unei văi superficiale. In principiu s’ar găsi ape: în punctele mai joase decât platourile şi văile; acolo unde nasc vâlcele, văgăuni şi talveguri; în punctele unde se întâlnesc talvegurile; în punctele unde se întâlnesc cute de terenuri. Aceste reguli sunt aplicabile mai mult apelor freatice. c. - Procedeul hygrometric. Se face o groapă de 1,50 im. lungime, 1 m. lărgime şi 1,50 373 izvoare adâncime, şi seara se introduce în fundul gropii o farfurie de metal cu gura în jos care a fost unsă cu ulei. Groapa este astupată cu sicânduri şi ierburi până a doua zi dimineaţa, când se observă cantitatea de abureală depusă pe farfurie. Când subsolul nu conţine apă, abureala este imperceptibilă, dacă însă se găseşte deasupra unui curent de apă sub- terană abundent, atunci aburii se condensează sub formă de picături care se scurg pe ¿p'ereţii farfuriei. Cantitatea picăturilor depuse pe farfurie pare a fi invers proporţională cu adâncimea apei şi proporţională, în ‘măsură mai redusă, cu cantitatea. d. - Procedeul hydromancian. Cităm, cu titlul de curiozitate, 'pendula imagicâ întrebuinţată pentru căutarea izvoarelor şi mineralelor. Constă dintr’o greutate metalică de 20-100 gr., suspendată la extremitatea unui lănţişor. Unii expe.rimentato’i au suspendat chiar ciasul de un fir, de o lungime care variază 'între 15-20 cm. De obiceiu, pendula este ţinută îjitre degetul cel mare şi arătătorul 'mânei drepte. Pentru cercetarea unui teren, hydromancianul merge încet, op'rin-du-se din când în când; când ajunge în a-propierea unui curent de apă subterană, pendula oscilează şi oscilaţiunile sunt cu atât mai mari, după spusa operatorilor, cu cât debitul este imai important şi adâncimea mai mică. Unii hydromancieni după amplitudinea oscilaţiilor pendulii pretind că pot determina aproxilmativ debitul şi adâncimea. Rezultatele obţinute de ei nu sunt - fireşte - sigure. 111. - Captarea i. şi curentelor subterane. -Apele subterane pot fi captate fie în puţuri, fie în spatele unui baraj, fie în galerii sau tuburi subpămâintene. a. - Captarea în spatele ¿mm baraj. Când ne-am încredinţat că apele sunt destul de abundente într’un strat permeabil, şi că a,r prezenta interes creearea unui baraj, se alege punctul de captaj într’o cută sau într’o denivelare, şi se stabileşte un baraj de zid bine c mentat, pătrunzând 20-30 cim. în roca impermeabilă. înaintea barajului, în partea din susul apei, se îngrămădesc pietre şi pietricele pentru a evita astuparea conductei. Apa ieşită prin baraj aduce la exterior numeroase bucăţi de lemn, fontă, pământ ars, sau gresie. Este necesar a se apăra intrarea ţevii cu pietre plate, dispuse cu grijă, pentru a face un fel de filtraj al apelor. b. - Captarea în galerii sau tuburi sub-paimântene. - întotdeauna a prezentat un mare interes captarea apelor din depresiunile straturilor impermeabile, unde ele se acumulează. Dar când aceste depresiuni nu există, şi când este aproape un paralelism între stra-tele inferioare impermeabile şi stratele permeabile, trebue să se siap'e galerii sau să se pună tuburi în care să se acumuleze apele subterane. înfăţişarea acestor galerii variază după dispoziţia terenului. Pentru a aşeza o galerie de recepţie, se sapă în punctul cel mai de jos al tajlvegului subteran un şanţ perpendicular pe direcţia liniilor de pantă, dându-i o lărgime mai mică de 2,50 m. şi o lungime în raport cu debitul probabil. In vâlcelele strâmte, acest şanţ are lărgimea vâlcelei, fără a atinge însă ,pereţii laterali formaţi din roci dure; în văile largi, lungimea Fig\ 552. — CAPTARE PRIN GALERII DE PIA- TRĂ. A - Strat permeabil; B - Strat impermea-b'l. Liniile punctate arată deschiderea puţului. şanţului atinge 18-20 m. Pentru a obţine un volum mare de apă, se pot face şi două sau mai multe rânduri de şanţuri paralele. Da,că talvegul siubteran coincide cu talvegul superficial ia,r acesta este udat în timpul anului de ploi multe este adesea necesar ca să se abată cursul apelor superficiale, în aşa fel în cât să nu jeneze lucrările de săpătură, şi pentru a se evita ca apele de suprafaţă să umple galeria prin infiltrarea lor directă. Şanţul este săpat, pe cât posibil, cu pereţii aproape verticali, dacă terenul este solid. Dacă solul este ameninţat să se surpe, atunci IZVOARE 374 pereţii trebue susţinuţi cu scânduri şi proptele. E bine ca să se sape până la stratul impermeabil şi să se scobească şi acest strat pe o adâncime de 20-30 cm. pentru a fixa galeria de scurgere a apelor. Se construieşte apoi un apeduct din pietre Fig. 553. — CAPTARE PRIN GALERII ACOPE- RITE CU NUFJ,E. A - Nuele; R - Strat permeabil. uscate, depăşind stratul impermeabil cu 40-50 cm., pentru a înlesni, astfel scurgerea şi filtrarea apelor. Pe axa apeductului se fac una sau mai multe deschizături verticale din piatră sau tuburi de pământ ars, de ciment sau de gresie. Aceste deschizături - guri - uşurează circulaţia apei, permit evacuarea apei când este prea multă şi îngădue controlarea galeriei. Când nu se găseşte piatră netedă atunci galeria se sapă mai adânc în stratul impermeabil şi se acoperă cu lemne de brad, cu crăci şi nuele răşinoase, care putrezesc greu la umiditate. Când stratul impermeabil este la adâncime prea mare, se sapă numai până ce se dă de imustiri suficiente pentru realizarea debitului dorit. Dacă se face o captare în terenuri foarte permeabile sau în soluri cu crăpături în care sunt posibile infiltraţiuni nesănătoase dela suprafaţă, atunci galeria trebue protejată cu un strat de argilă sau altă materie impermeabilă pe deasupra căreia apele de infiltraţie să alunece fără să-l străbată. Un strat de nisip gris de 4-5 m. este de ajuns pentru a opri şi a distruge microorganismele, totuşi precauţiunea indicată mai sus este recomandabilă. c. - Captarea în puţuri. - Acest procedeu este tnuk întrebuinţat, aproape general, în ţinuturile de şes. Puţurile sunt gropi de formă circulară, zidite pe o parte din înălţimea lor şi servesc pentru adunarea apelor foarte adânci şi a le înlesni - astfel - ieşirea la suprafaţă. Ele sunt adevărate rezervoare în care apa se scurjge încet dar continuu, spre a fi scoasă cu intermitenţă. La captarea în puţuri trebue luate oarecari precauţiuni, pentruca din numeroasele pânze de apă care pot alimenta să fie prinsă numai aceea care interesează iar celelalte să fie oprite. Deasemenea puţul trebue ferit de infiltraţiunile din platformele de gunoi, haznale, etc. Izolarea se face căp-tuşindu-1 cu z‘d şi apoi cimentându-1 în toate părţile care vin în contact cu suprafaţa solului permeabil. Când apa se strânge greu în puţuri, mai ales în acele săpate în calcare, se poate înlesni pătrunderea ei făcând Fig. 554. — GALERIE DE PIATRĂ NETEDĂ ACOPERITĂ CU UN STRAT - A - de argilă. să explodeze dinamită în fundul lor, provocând astfel o sguduire a straturilor şi crăpături noi prin calcar. Puţurile se înămolesc la intervale imai lungi sau mai scurte. De aceea trebue sleite - curăţate. Lucrătorii însărcinaţi cu această operaţie trebue să-şi ia toate măsurile spre a evita surpături sau asfixii. T ABĂ. - Med. Vet. - Boală a oilor caracterizată prin învineţirea cărnii, sau boală a câinilor, un fel de vărsat de care pătimesc mai ales îm primul an al vâstei lor. I se mai zice: zabă, broască, guşter, jigăraie. JABGHIE. - Bot. - Po-lytrichutm'. Gen de muşchi cu tulpina înaltă de 5-8 cm.; frunzele erect lanceodait-subulate, pe margini serat dentate capsula erectă, terminală brună; cu opercul şi peristomul brun-ro-şietic, cu dinţii gălbui, obtuşi; Specii numeroase. JABORAND. - Bot. - Sin. Pilocarpus pen-natifolius. Arbust de 2-3 m. înălţime - fam. Rutaceae - din Brazilia. Frunzele alterne, lung peţiolate, impari penate cu 5-9 foliole peţiolate oval1« oblongi. Flori hermafrodite, dispuse în raceme; fructul format din 5 scoici ovale. Toate părţile plantei conţin numeroase glande sau pungi secretorii bogate într’un oleu esenţial, mirositor. Frunzele de J. sunt întrebuinţate în terapeutică. Ele conţin: 1. -un oleu esenţial ce cuprinde o hidrocarbură, pilocarpina analoagă cu cea a esenţei de lămâie; 2. - numeroşi alcaloizi: pilocarpină - 0,60 - 0,85%, ¡p'olicarpidină şi iaborină; 3. - acidul jaboric - C19 N25 Az3 O5. - Sărurile de pilocarp’nă sunt întrebuinţate în terapeutica oculară pentru a contracta pupila şi a diminua tensiunea oculară. Jaborandul este un sialagog şi sudorific foarte puternic şi antagoniis, deşi este valoroasă. ; Pomul creşte puternic, formând o coroană lătăreaţă, rodeşte de timpuriu, foarte bogat şi regulat, nu este deloc pretenţios la sol, este rezistent la boli şi insecte, înfloreşte târziu, şi este recomandabil pentru plaintaţii masive comerciale în regiunile muntoase, însă adăpostite de vânturi. Fructele mari sau foarte mari, de formă rotundă, turtită la capete, cu pieliţa galbenă verzue, aspră, mată, dungată cu roşu pal. Pulpa albă gălbue, fragedă, suculentă, dulce-vinurie, fără aromă, de calitate destul de bună. Fruct excelent pentru gosp'odărie şi pentru consumul popular pe piaţa. M. Cost. JĂLE DE GRĂDINĂ. - Bot. - Sălvie de grădină, jaleş de grădină. Salvia officinalis L. Plantă semllemnoasă cultivată pentru mirosul plăcut al florilor şi frunzelor sale. Frunze lanciolate, sgrăbunţoase. Flori tmici albas-tre-violacei. Frunzele sale sunt medicinale. C. C. Georg. JALEŞ. - Bot. - Sin. Salvie - v. ac. -JALEŞ. - Bot. - Jale, Pavăză Stachys germanica L., plantă erbacee din fam. Labiate. Frunzele ovale, lânos . tomentoase. Florile roşii, purpurii, îngrămădite în glomerule, în- Fig. 555- — JALES DE GRĂDINĂ. Fig. 556. — JALES. Stachys germanica. ghesuite către vârful tulpinei. Plantă frumoasă din pajişti, în locuri uscate. Din cauza coloritului alburiu al frunzelor se cultivă ca plantă, decorativă. C. C. Georg. JALEŞ DE CÂMP. - Bot. - Jaleş sălbatic. Stachys recta L. Plantă erbacee din fam. Labiate. Tulpina şi frunzele oblong lanceolate i I sunt scurt păroase. Florile cu tubul corolei alungit şi de un galben deschis. Creşte prin pajişti din loc.uri uscate. C. C. Georg. JALON. - Top. - Par de 1,50-2,00 m. lungime, de obiceiu rotund, de 20-30 mm. diametru, rareori de secţiune triunghiulară, cu muchiile rotunzite, hexa - sau octogonaiă. In general, de lanvn de brad, uneori din tablă sub formă de ţeavă; ultimele mai puţin practice. Vopsite alternativ alb şi roşu pentru a se dis-. tinge uşor de orice fond. Un capăt e armat cu fier, pentru a putea fi onai uşor înfipt în pământ. Servesc pentru determinări de drept pe teren, pentru alinieri, pentru semn avizare a punctelor de detaliu, în general folosită în practica topometriei de detaliu O. N. M. JAMAICA. - Este o tmică insulă aparţinând A'mericii Centrale şi face parte din Dominu-surile engleze. Pop. circa un mii. locuitori, dintre cari cca. 20.000 Europeni; 750.000 negri; 40,00 Chinezi şi alte rase. Suprafaţa 12.195 km. p., din care 460.000 ha. cuvtivabile, 36.500 ha. plantaţii de banani; 15.990 ha. plantaţii de cocotieri şi 341.000 ha. fâneţe. Este străbătuit)ă de un şir de munţi, ale căror coline constituesc platouri fertile, străbătute de numeroase a?'e. Terenul este foarte fertil, vegetaţia luxurianta. Pădurile conţin arbori de acaju, de quinquină, lemnul roz şi galben, cedrul, palisandrul, abanosul etc. Fânul din insulele J. atinge 2 m. înălţime şi este de o calitate superioară. Fructeîe sunt delicioase; banane, portocale, lămâi, ananas, struguri, smochine, nuci de I Fig. 557. -Jalon. Fig. 558. — DIFERITE FELURI DE JAMBON. 377 JAMBON-JAP1ŢĂ cocos, etc., - apoi: cafea, cacao, trestie de zahăr, porumb, tutun, etc. Principalele produse ale J. sunt bananele, mai mult de jumătatea cantităţii întregului export. Se mai cultivă: trestie de zahăr - 21.350 ha.; cacao - 4.600 ha.; cafea 7.250 ha. Se cresc prea puţine amimale. C. F. sebiri mari între rasele târzii şi cele precoce. Primele au j. puţin desvoltaite, scurte, subţiri, înguste şi slab îmbrăcate în muşchi; pe când rasele timpurii le au rotunde, lungi, largi şi cât mai muşchiuloase. Deoarece J. au o carne gustoasă, de calitate superioară şi bine plătită, crescătorii F»r. 559. — CÂMPURI CULTIVATE IN JAPONIA. Fig. 560. — OREZÂRIE IN PENINSULA OGA. JAMBON. - Zoot. - Este denumirea franţuzească pentru acea parte dela piciorul din urmă al porcului care este alcătuită din coapsă şi gambă. Pe româneşte acestei p’ărţi corporale i se zice şunci. * In ceea ce priveşte formarea j. sunt deo- tiebue să se îngrijească să creapcă porcii cu această regiune b'ne formată. S. T. JANŢ. - Cel din urmă zăr ce a mai rămas în caş, după ce acesta s’a stors bine prin frământare; sau stâncă, colt de piatră. JAPIŢA. - Bucată de lemn de deasupra f APIU-JAPONIA proţapului care formează urechea în care se pune jugul, aau nuia. JAPIU. - Zoot. - Sin. ibânca - v. ac. -JAPONEZĂ. - Zoot. - Rasa de iepuri de casă. - v. ac. - Fi gr. 561. JAPONIA: Recoltarea ceaiului. fasolea 2.200.000 q.; fasolea soia 4.250.000? q.; mazărea 315.000 q.; rapiţa - naveta ¿i colţa - 7.700.000 q.; diverse legume cca ’ 905.000.000 q.; textilele - in, cânepă, bumbac, seziam, iută, etc. - circa 600.000 q.; mâi şii ceaiu, mentă -cca. 4 mii. p etc. - J. are puţine vii, dar multe fructe: meri, peri, cireşi, pruni portocale, mandarine, piersice, etc* al căror număr global întrece 65.000.000 bucăţi, şi a căror pro/ ducţie se poate evalua la 1 0 mii. q. Producţia zahărului din trestie este de cca. 1.200.000 q. Numărul animalelor domestice este foarte redus din cauza lipsej păşunilor': Cai 1 ţ/2 mii.; vite cornute 154 mii.; oi şi capre 220.000; porci 650.000. Japonia este cea mai mare crescătoare de viermi de mătase, deci cea mai 'mare producătoare de mătase, - circa 350.000.000 kg. gogoşi. Pescuitul joacă de asemenea un rol preponderent, atât pentru hrana populaţiei, cât şi pentru export, ajungând la o valoare de 300-350 milioane de yeni. J. imp’ortă anual mari cantităţi de grâu şii făină de grâu - cca. 6 mii. q.; orez, 20 mii. q., - şi exportă: zahăr 4% im/il. q.; cartofi 200.000 q.; ceaiu, 1 1 5.000 q.; soia şi uleiuri de s. 60.000 q.; mătase brută 312.000 q. JAPONIA. - Asia de Est. - Imperiu. Supr. J., compusă din 5 insule mari si peste 600 mici, are 679.922 Km. p. în care sunt cuprinse şi partea /teritorială din Asia - Corea -. J. insulară propriu zis, are numai 454.000 Km. p. Pop. circa 83.500.000 locuitori. Deşi agricultura e intensivă, totuşi, nu poate îndeplini nevoile interne. Patru din cinci părţi din suprafaţa ţării este acoperită cu munţi. Are 7 mii. ha. de teren arabil şi ,18 miL ha. de păduri. Trei cincimi din terenul arabil aparţine ţăranilor ca-ce-1 cultivă direct, iar restul Statului şi arendaşilor. Cea mai principală cultură este orezul, care se cultivă pe 3.200.000 ha. cu o producţie de cca. 100.000.000 quint., apoi: orzul pe cca. 1 tmil. ha. cu 19.000.000 q.; grâul pe 125.000 1 ha. cu 1.900.000 q.; cartofii pe 100.008 ,ha. ou 9.500.000 q.; porumbul pe 60.000 ha. (CU 900.000 q.; trestia de zahăr 2 7.000. ha. cu 9.300.000 q.; tutunul a dat o producţie 674.000 q.; meiul 2.220.000 q.; Fi*. 562. -— TRANSPORTUL BUCATELOR IN COREEA. Teritorii de sub protectoratul japonez. Corea este sub protectoratul japonez, are 220.000 km. p. şi 20 mii. locuitori. 80% din populaţie se ocupă cu agricultura. Se iţijoijut 1§UI :VINOcIVf —'993 ’za^OciVr SÍIJíÜVÜ — 'Ï99 ‘»hi VINOdvf JAR-JARET 380 cuJtivă: orezul, orzul, grâul, leguminoasele, tutunul, bumbacul, şi fo/arte nulme roase şi abondente legume. Se cresc viermii de mătase. Se ¡pescueşte pe o scară foarte întinsă. Vitele sunt de rasă bună şi bine întreţinute. Formosa - Tsuwan - 35.947 km. p. şi 4 imilioane 147.462 loc. Orezul oferă două recolte pe am, dând peste 1 1 'mii. hi. Se mai produce cu succes ceapu, trestia de zahăr, ramia, jutz, indigo. Camforul este leimnul principal aii pădurilor. Pescuitul dă anual o recoltă de vre-o 10 'mii. yeni. Vite sunt puţine, afară de porci - 1,5 mii. - şi bivoli. SakhajI’nul Meridional - 36.090 km. p. şi 203.504 loc. Pescuitul este ocupaţia ¡principală a locuitorilor. Sunt păduri vaste. Se fac colonizări de ja-ponezi-agricultori. Kwantug. - 3.378 km, p. cu 1.089,678 loc. Se produce porumb, meiu, bob, grâu, orez, tutun, etc. Pesicuitul se evaluează la 2,5 mii. yeni. JAR. - Zoot. - îmbrăcămintea piloasă a oilor, iepurilor, etc., formată din nişte fire scurte şi aspre, ce îiiribraoă ta unele rase capul şi membrele, şi care se aseamănă cu părul dela celelalte ani'maie. JARCĂ. - Zoot. - Oaie bătrână fără lână; sau piele de oaie bătrână. JAIRDA. - Zoot. - Sin., iep.urariţa, - v. ac. - JARDINIERĂ - Mobilă de ornament, nriâsiuţă ,pe care se aşează un ghiveci siau un hârdăiaiş cu o plantă verde sau cu flori. JARDON - Zoot. - Sin. iepurar. - v, ac> . Fig. 567. — JAPONIA: Glicine înflorite. JARET - Zoot. - Regiunea for-■mată de articulaţia tibio-tarso-me-tatarsienă. Este regiunea membrului posterior, dela animale, ce corespunde genunchiului dela membrul anterior şi călcâiului dela o»m, cu care are şi o asemănare funcţională; are rolul principal în pro-pulsiune - împingerea corpului înainte. La această articulaţie concură : capul inferior al tibiei; oasele tarsiene, în număr de 6, aşezate pe două rânduri şi partea superioară a oaselor metatarsiene. Toate aceste oase sunt legate între ele p'rin ligamente şi tendoane puternice. Din punctul de vedere al exteriorului interesează; fonma, lărgimea, grosimea, unghiul de deschi-Fiff. 568. — PEISAGIU JAPONEZ. dere şi direcţia. 381 JARET Fig. 569 — VANZATOAIIE DE FLORI IN JAPONIA. In ce priveşte fornna, deosebim trei feţe: faţa anterioară ce corespunde îndoiturii jaretului, uşor convexă, şi două feţe laterale, internă şi externă, pe unde trec diferite ligamente şi tendoane, şi trei imargini: două Achile, sus, iar jos din marginea poşterioară a oaselor tarsiene. Lărgimea jaretuilui este reprezentată prin diametrul antero-pos-terior, luat dela mijlocul feţei anterioare la vârful calcaneului, iai grosimea prin diametrul lateral, luat în punctele cele mai ridicate a/le feţelor laterale. Aceste două dimensiuni, lărgimea şi grosimea jaretului, determină mărimea su-prafeţii articulare, cu caire se găsesc 'in raport direct proporţionali. O suprafaţă 'mai mare oferă un sprijin mai puternic greutăţii corpului, unifeaitea de suprafaţă e mai puţin încărcată şi suprafeţele articulare se uzează mai puţin, da aceea vom cere ca aceste două dimensiuni să fie întotdeauna cât mai mari - condiţii de frumuseţe. Unghiul de deschidere este un* ghidul format de cele două rajze osoase care se întâlnesc aici, ti-bia şi metatarsul. Metatarsul are o direcţie verticală, iar direcţia tibiei este în corelaţie cu direc- Fip. 570 — O PĂDURE DE BAMBUS IN JAPONIA. laterale şi una posterioară, ce se frâng în vârful calcaneului - care corespunde cu vârful jaretului constituită din tendonul lui Fig\ 571 — JARET — 1 - îngust; 2 4 - închis. larg; 3 - drept; jarovizare-javart 382 ţia crupei; cu cât aceasta, este mai orizontală, cu atât tibia trebue să se apropie mai mult de verticală şi deci unghiul j. să fie mai deschis, şi invers, pentru o crupă oblică vom cere un unghiu mai închis. Deschiderea, unghiului j. trebue, deci judecată în raport cu direcţia crupei. Direcţia j. trebue să fie verticajâ şi să nu prezinte deviaţiuni faţă de planul median al corpului. După formă, dimensiuni şi direcţie, deosebim următoarele feluri de j.î J. uscat, bine conturat, cu ţesut conjonc-tiv puţin abundent; J. larg sau strâmt, gros sau! subţire, du^p’ă dimensiunile respective; J. mic, redus în toate dimensiunile; J. cambrat, deviat în afara planului median; J. în picior de bancă, deviat înăuntrul planului median; J. închise sau coate de vacă, apropiate prin vârfuri; j. deschise. îndepărtate prin vârfuri; J. campat prea deschis, prin deviaţia flueru-lui înapoi, şi J. 'îndoit, unghiu- prea închis, fluierul sub corp. Ca atare, la jaret putem întâlni: ourba sau osul caprei, spavanul, jar-domul, jarda, vezigoane şi solandre - v. ac. - A. H. JAROVIZARE. - Fitop. - -Sin. iarovizare v. ac. -. JASlONE. - Bot. - Sin. Iasione. - v. ac. - JASMIN. - Bot. - Sin. Jasminum - i asm in -v. ac. JASMIN DE GRĂDINĂ. - Bot. - Sin. Ias-min de grădină - v. ac. - JATROPHA. - Bot. - Sin. Iatropha - v. ac., - JAVA. v. Indiile olandeze. JAVART. - Med. - Termen rămas din vechia hippiatrie, prin care se înţelege mortificarea parţială a unor ţesuturi - piele, tendoane, fibro-cartilage - ale picioarelor calului, sau ale boului, - leziune situată totdeauna dela genunchi în josi. J. este provocat de pătrunderea în ţesuturile membrelor a germenilor infecţioşi, ca: bacilul necrozei, stafilococi, streptococi, crip-tococi, virus aftos, etc., - pătrunderea aces«-torta fiind totdea/uma favorizată de o rană oarecare accidentală sau chirurgicală a tegumentului, şi dând loc la si'mptome ce se traduc prin inflaimaţie, gangrenă locală, şi la formarea unui ,,burbion*\ sau sâmbure de ţesut mortificat, - ,,inimă“ sau ,,miez" - corp strein ce împiedică vindecarea. După felul ţesuturilor atinse, se pot distinge următoarele feluri de j.: cutanat, cor-nos, tendinos, cartilaginos. I. - J. cutanat sau al pielei, sau dermatita gangrenoa&ă a extremităţilor. Este o gangrenă limitată a pielei, urmată de eliminarea părţii necrozate, atingând de cele inai imulte ori chişiţa sau coroana. Cauze. Nămolul stradelor sau al şoselelor mari, mai ales după topirea zăpezii; lichidele caustice sau iritante, ca: păcura, urina, băligarul; produsele chimice diferite, dintre care cităm, în primul rând, sarea topită depe liniile tramvaielor; rănile adânci, coseala, ari-ceala neîngrijită, punctele de foc infectate, etc.; o cauză nouă ce vom avea de combătut într’un viitor răsboi va fi efectul gazelor de lu(ptă, a yperitei în special. Acţiunea iritantă şi pătrunderea cauzelor determinante sunt favorizate de: sezonul umed rece; spălarea exagerată a picioarelor, după serviciul prin nomoale îngheţate, saiu prin zăpada topită şi amestecată cu sare. 'i Fig. 572 — DISPOZIŢIA FIBRO-CARTILAGIU- LUI — 1 - tendonul ext. ant. al falangelor; 2 - marginea anter. a f-cart. 3 - ligamentul later. ant. interfal.; 4-falangeta; 5 şi 6 - marginea superioară şi m. posterioară a f-cart.; 7 -faţa externă a f-cart.; 8 - marginea interioară a f-cart. In această privinţă, constatarea cea mai evidentă s’a făcut la societatea tramvaielor din Capitală, care la un moment dat avea 1500 de cai, cărora li se făcea toaleta picioarelor după fiecare serviciu, spălându-se cu furtunul, apoi ştergându-se şi uscându-se cu pânză de sac. In sezonul friguros, şi mai ales după zăpezi, cel puţin 200—300 de cai erau atinşi de ariceală, iar dintre aceştia mulţi făceau j. cutanat. Din ziua când s’au desfiinţat spălăturile, nemaifăcându-se decât o şteregere cu cârpe sau şomoioage uscate, nulmărul cailor atinşi de ariceală şi de j. cutanat a scăzut la maximum 20 cai, pentru tot timpul când se arunca sare pe linii. Aclimatizarea şi surmenajul joacă şi ele un rol de netăgăduit, deşi le vedem prea puţin citate de autori. Vom da două exemple izbitoare: la aceeaşi soc. a tramvaielor din Bucureşti se aduceau în fiecare an 200—300 cai noi, remontaţi în regiunea Arad-Timişoara,. Dacă nu toţi, cel puţin 80% dintre aceşti cai făceau în primul an ariceală cu complicaţii, faţă de care rămâneau apoi, aproape toţi, i'muni pentru tot restul vieţii. In tim-p'ul retragerii din 1916, aproape toate unităţile armatei au sosit în Moldova cu caii surmenaţi, ariciţi şi imulţi atinşi de j. al pielei, în proporţie de cel puţin 30%. Aceiaşi 383 JAVART cai, vindecaţi, n’au mai făcut în anii următori nici una din aceste afecţiuni ale membrelor, deşi erau expuşi *— în afară de surmenaj şi aclimatizare — la aceleaş cauze fa-vorizante ca şi în 1916. Semne. — Tumefa,cţ':e ce m-rge crescând, sensibilitate şi căldură, mai acuzate într’un punct determinant, unde se poate remarca şi o oarecare sbârlire caracteristică a perilor; şchiopătură variabilă - perioada de infla-maţie -. Apoi, sensibilitatea, durerea, căldura, şchiopătură, se micşorează, părând că se iveşte o îmbunătăţire, care nu este decât înşelătoare, fiind datorită gangrenei pielei, ale cărei elemente se mortifică în acel loc, care se înmoaie şi lasă să apară, după scurt timp, un şanţ disjunctor, înconjurat de o zoniă purulentă — perioada de mortificare şi de disjuncţie. — Apoi, escara ce se formează astfel cade şi lasă să apară o gaură, pe al cărei fund se ivesc muguraşii de carne, cari completează golul din fund spre periferie — perioada de cicatrizare. Această perioadă poate avea o durată variabilă, după dimensiunile sfacelului şi după îngrijirile ce se dau, Dar uneori, nu sunt excluse complicaţiile de artrită, de necroză a tendoanelor sau a ligamentelor, mai ales dacă animalul continuă a fi obligat să facă serviciu prin nomoale îngheţate, în zăpadă, sau pe teren umed impregnat de diferite produse caustice sau iritante. Tratament. — Preventiv, nu se vor face spălături iarna, iar dacă picioarele au nevoe absolută de o asemenea curăţire, se va face aceasta cu multă prudenţă, uscând bine chişiţa şi coroana. Cailor de curse, ce sunt obligaţi să alerge pe un teren mocirlos, îngheţat, li se vor unge extremităţile înainte de curse, cu Gettol sau cu on- r ig. aio. — oa- . 1 w vart cutanat, guent zmcat. Caii de povara, complicat cu ce lucrează pe terenuri nămo- ivudupf'anriS !°.ase> umede conţinând lichide ceală. iritante, vor fi unşi, înainte de a porni la muncă cu o alifie zincată sau boricată, ori cu puţin unt sau untură, în care se încorporează câteva picături de creolină. Cisirie protectoare cailor expuşi la acţiunea yperitei sau a altor gaze vezicante. Curativ, se va face toaleta regiunii, se va tunde părul, se va spăla bine cu apă călduţă şi săpun de rufe, se va clăti şi se va face întregii extremităţi o baie caldă cu o soluţie de fenol sau de creolină 2%, timp.de 20—30 minute, după care se va usca bine. După aceasta se va aplica, direct pe rană şi la 5 cm. împrejur, o vezi-cătoare cu cantaridă - Bimerina -. ce va avea drept efect grăbirea întregului proces infec-ţios — maturaţie, mortificaţie, căderea es-carei, care — la nevoie, dacă întârzie — se va ridica cu vârful foarfecelor curbe. Vom obţine astfel o rană, ce se va trata 0,p'oi ca toate plăgile obişnuite, menajând în primele Fig. 575. — Javart Fig. 5'74. — Javart cartilaginos tratat cartilagrinos. medicamentos. zile mugurirea şi cdmplectarea, apoi ştergând zilnic cu o soluţie fenicată-alcoolizată - Fe-nosal - şi pudrând cu o pudră cicatrizantă - Cicatrizol.-. In unele cazuri, noi am completat efectiil vezicătoarei prin stimularea îeucocitozei, prin aplicarea unui abces de fixaţie, sau ou ajutorul piovaccinului <—auto sau hetero, preparat după procedeul Bridré amicrobien, sau dujp'ă procedeul Velu micro-bien —, injectat în doză de 2—5 cm.3, zilnic sau la 3—5 zile, după toleranţa animalului. Acest fel de tratament a dat lezultate dintre cele mai bune. Auto-vaccinoterapia, stok-vaccinurile-Gremy- ne-au dat rezultate sub-mediocre. Contra efectelor yperitei se va acţiona prin neutralizarea otrăvii, prin pansamente u'mede cu soluţia Dakin, sau clor-amină 2%, siau cu sodă de bucătărie 3%, apoi prin băi de câteva ore în apă curgătoare, urmate de expunerea la soare. 2. - J. cornos. — Caracterizat prin necroza parţială a bureletului principal şi a celui perio(plic, datorită infecţiunii provenite de pe urma traumatismelor diferite: frecări, atingeri, neîngrijire, serviciu prin locuri mocirloase, iritante, prin zăpadă, prin nămol îngheţat, frecături cu potcoava în cazurile de râie si/mbiotică, etc. Seimne. — Tumefacţie foarte dureroasă într’un punct al bureletului, din care zemuieşte un produs seros; mortificarea bureletului; şchiopătură foarte intensă, în perioada de inflamaţie, însoţită de lancinaţii şi edem al regiunii coronare. Dacă escara este superficială, delimitarea se face relativ repede şi javart 384 porţiunea 'mortificată cade, după care urmează o micşorare evidentă a durerii şi a şchiopăturii. Dacă escara este profundă, a-dică ascuinsă sub oom, formarea burbionu-lui şi delimitarea se fac greoiu, iar şchio-pătura este foarte dureroasă şi persistentă. Din plaga fistuloasă, aşezată la originea unghiei, se scunge o cantitate mică de puroiu sero-sangvinolent. Apăsarea pe burelet şi pe Fig\ 576. — GANGRENA CIIIŞIŢEI YPERITATE. coroană dă loc la dureri dintre cele mai vii. Unghia se poate desgărdina, iar şchiopătară se menţine dureroasă. Complicaţiuni posibile: necroza tendonului, j. cartilaginosa caria falangitei. Tratament. — Se va face toaleta reghinii cu a,pă caldă şi săpun, urmată de o baie caldă creolinată. Se va decomprima regiunea inflamată făcând cu reneta sau cu raşpi-lul o subţiere a copitei în fonmă de semilună sub nivelul coroanei inflamate. Dacă durerea este mare se vor aplica cataplasme de făină de in, care¿ pentru caii de lux, se pot face laudanizate saiu înlocuite cu anti-flogistină. Dacă durerea nu este prea mare, se va aplica dela început o vezicătoare cu cantaridă, caire va grăbi abcedarea. In lipsa acestora, băi şi pansamente umede — calde antiseptice. Imediat ce socotim abcesul co¡p't, se va puncţiona şi se va extirpa burbionul — miezul, completând tratamentul ca pentru rănile obişnuite. In caz de escară profundă şi de simptom e de propagare la ţesuturile vecine, va fi culcat calul şi se va extirpa ţesuturile necrozate până la acele sănătoase, având grijă de a nu ne atinge prea mult de partea terminală a extensorului anterior al falangelor. Rana se va îngriji apoi p'rin mij- loacele obişnuite şi — la nevoie — prin-tr’un pansament protector. III. - J. tendinos sau tenozită supurată. — Este o complicaţie a leziunilor traumatice din regiunile tendinoase inferioare ale membrelor, traducându-se prin mortificarea pielei, prin necroza tendoanelor şi a ligamentelor interd.'gitale; în special frecvent în regiunea chişiţei, unde interesează mai ales tendoanele flexoare. Cauze. ----- Aceleaşi arătate la j. cutanat, reprezentând de cele mai multe ori o complicaţie a acesteia, din cauza neîngrijirii sau netratării. La bou, poate fi rezultatul unei complicaţiuni ivite după o leziune aftoasă. Semne. — Animalul nu se poate sprijini pe piciorul bolnav, şchioapătă, iar în dreptul leziunii se înregistrează tumefacţie, căldură, durere şi fluctuaţie la pipăit. Abcesul se formează încet, trecând câtva timp, dacă nu e sti'mulat, până să-şi facă loc în afară, dând loc la una sau mai multe fistule, de unde se scurge un puroi, care poate fi de multe ori amestecat cu bucăţele de tendon gangrenat. Focarul de necroză nu se delimitează, ca în primele 2 feluri de j. descrise mai sus, ci din contră are mai mult tendinţa de a se închide. Fără întervenire, j. tendinos se ,poate complica cu inflamaţia su-purativă a tecilor tendinoase, cu artrită, cu gangrenă difuză, cu deslipirea cornului, prin infiltrare purulentă siub unghie, cu j. carti-laginos, ş. a. La bou, se umflă întreg piciorul până la genunchiu şi de multe ori, după căderea escarei, articulaţia interfalan-giană poate rămâne descoperită şi nevindecabilă. Din cauza durerii, animalul nu mai mănâncă, nu se mai sprijină pe piciorul bolnav, făcând furbură la celălalt picior, e trist, are febră. J. tendinos este ou atât mai periculos, cu cât leziunile sunt imai p'rofunde sau mai învecinate de copită. Tratament. — Preventiv se va evita totdeauna formarea puroiului în vecinătatea tendoanelor, prin tratarea j. cutanat sau a plăgilor tendinoase; iar dacă este deja format, se puncţionează cât mai din vreme abcesul. Curativ, se va favoriza formarea şi scurgerea puroiului, prin aplicarea unei vezică-tori şi prin debridare cât inai largă, urmată de contra-deschideri şi de aplicarea drenu-rilor sterilizate. Ca rezultatul tratamentului să fie cât mai favorabil, este necesar ca mai înainte să se facă totdeauna o extiroare cât mai completă a ţesuturilor atinse, îndepărtarea burbionului fiind indispensab’lă. Uneori, din ca-uza cicatrizărilor neregulate, animalul p'oate rămâne şchiop, după vindecarea j. tendinos. Ca şi în j. cutanat pioterapia îşi găseşte o bună şi favorabilă aplicare în completa- 385 JAVART rea tratamentelor ce se institue pentru j. tendinos. IV. - J. cartilaginos sau fibro-condrită ne-erozantă. Situat pe latura coroanei, acest fel de j. rezultă, nu numai depe urma unei mortificări a pielei şi a ţesutului conjunctiv sub-cutant, dar încă şi mai ales depe urma disr trungerii sau necrozei fibro-cartilajului ce completează falanga 3-a. Fig. 557. — OPERAŢIA JAVARTULUI CARTILA- GINOS PRIN PROCEDEUL CLASIC. Cauze. — Serviciul în nomoale iritante, îngheţate, sezonul rece, potcoavele grele cu prea multă garnitură, cu crajmpoane, sau cu colţi, — aplomburile p'roaste, oboseala. Toate acestea reprezintă cauze ce pot ocaziona sau favoriza atingerile, contuziile sau traumatismele cartilajelor, rănile, abcesul, j. tendinos, j. comos, seima, cuiul de stradă, bleima, ari-ceala, arsura în lanţ, atingerea cu caiaua, ş. a. J. cartilaginos este mai frecvent la picioarele dinapoi decât la acele dinainte, fiind însă totdeauna mai grav la picioarele dinainte decât la acele dinapoi. Este cel mai frecvent — şi cel mai grav — dintre ja-varturi, fiindcă — din cauza lipsei de vitalitate şi de apărare a fibro-cartilajului, care se lasă uşor invadat de germenii necrozei — e nevoie de operaţie în majoritatea cazurilor, — şi aceasta nu se poate face oriunde şi orişicum. Simptotme. — Tumefacţia cartilajului, care devine dureros — dacă există rană, aceasta nu este încă bugurită şi nu supurează deloc sau foarte puţin — şchiop'ătura, mai mult sau mai puţin intensă, câteodată chiar lipsă de şchiopătură, ceea ce constitue de multe ori un element de gravitate, căci nu atrage atenţiunea asupra fistulei primitive; formarea uneia sau 'mai multor fistule din care se scurge un puroiu se ros, cenuşiu sau sangvinolent, fetid, ce se lipeşte de păr şi de unghie şi care conţine mici bucăţele verzui. Aceste fistule sunt de cele mai multe ori neregulate, cu traectul dispus dinapoi înainte, izoilate sau comunicând între ele, ci-catrizându-se, uneori, pentru a lăsa să se formeze altele cu aceleaşi caractere. Când necroza apare la partea dinapoi a fibro-cartilajului, fistulele se pot închide singure, dar după oarecare timp, apar altele noi, care arată că procesul infecţios nu a încetat, ci — din contra — esţe în creştere progresivă. Cornul din regiunea atinsă se resimte, se încercueşte, pericolul se desgoleşte, iar cornull se crapă, se fărâmiţeşte ca în crapo-dina - v. ac. -. Complicaţiuni. Necroza ligamentelor laterale ale articulaţiei, necroza falangetei, a ţesutului podofilos până Ia ap'onevroza plantară, osificarea fibro-cartilajului, infecţia purulentă. Artrita este complicaţia cea mai gravă, ce poate fi însoţită de necroza ligamentului lateral anterior, de ulceraţia şi scurgerea sinovialei articulare, de caria falangetei. Aceste complicaţiuni sunt totdeauna însoţite de dureri mari, şichiopătură intensă, inape-tenţă, febră. Tratament. - La început băi calde antiseptice, cataplasme de făină de in sau de anti-flogistină pentru caii de preţ, subţierea cornului pe o ptorţiune cât mai întinsă sub regiunea bolnavă; deschiderea largă a fistulei şi introducerea unei meşe îmbibată în Licoarea Villate. Injecţiunile cu această substanţă nu au dat rezultate, sau cel mult au dat loc la unele stări de bine, înşelătoare şi efemere, care nau făcut decât să prelungească Fig. 578. — OPERAŢIA JAVARTULUI PRIN PROCEDEUL CLASIC, MODIFICAT DE SENDRAIL. imobilizarea animalului la grajd. Rezultate mai bune s’au obţinut - în unele cazuri -prin deschiderea largă a fistulelor, prin aplicarea unei vezicători şi introducerea unui dren înbibat cu o soluţie concentrată - alcoolică de biiodură de mercur şi iodură de potasiu, sau - la nevoie - uns cu alifia de biiodură de 'mercur, ori prin astuparea fis- JDER 386 tulelor cu pomăda de biiodură de mercur, repetată de câteva ori, la fiecare 2 zile, şi cu atenţiune, - adică oprind la timp aplicarea - pentru a nu îmjptedeca apoi procesul reparator. E un tratament ce s’ar putea numi în-drăsneţ, care impresionează la început, prin marele proces flecmazic la oare dă loc, dar • poate da de multe ori rezultate dintre cele mai bune, scurtând cu mult timpul de ind's- jplonibiiiita.te şi vindecare. Tratamentul poate fi completat prin piovaccinoterapie sau numai prin aplicarea unui abces de fixaţie. In spitale rămâne încă de experimentat tratamentul bacterloterapic, prin culturi moarte de bacilul necrozei, preconizat de Lignieres. Din nenorocire însă, în /majoritatea cazurilor, tratamentul medicamentos, chiar însoţit de acela vaccinoterapic, rămâne fără rezultat, - calul continuă să şchioapete, necroza cartilajului continuă să progreseze. In asemenea cazuri, dacă după 10 zile de tratament nu se învederează nici o ameliorare, nu mai rămâne de aplicat decât operaţia de extipare Fig. 580. — OPERAŢIA JAVARTULUI PRIN DESCHIZĂTURĂ FĂCUTĂ IN REGIUNEA PLANTARA - O - PRIN TUNELIZARE. totală a fibro-cartilajului, după procedeu] ce medicul veterinar socoteşte de cuviinţă, esenţial fiind să se lucreze cât mai asep'tic şi să se extirpeze tot cartilajul, chiar dacă ar fi în parte osificat. Cităm o parte din numeroasele procedee de operare: I. - Procedeul clasic de abordarea cartila- jului prin incizia sub burelet, preconizat de* Lafosse, Cadiot, - modificat de Sendrail Roder şi de Moller-Frik; ’ ?l 2. - Procedeul prin incizia deasupra bureletului, pe care îl menajează, dar ,,unde se lucrează orbeşte“, recomandat de Solley-sel, Johannes, Husard-Pérrier şi de 'Riehlein-Mayr; 3. - Procedeul prin secţionarea bureletului extirparea cartilajului, apoi sutura lamboului: Bayer, Svend- Larsen; 4. - Procedeul prin excizarea bureletului, recomandat de Fleuret, - după care, se fac 2 incizii, una superioară tangentă la fistulă, interesând cât mai puţin posibil ţesutul pielei şi delimitând toată regiunea tumefiată, iar cealaltă sub burelet; se disecă lamboul, bureletul şi se pune în evidenţă cartilajul, care se ridică cu re-neta, în întregime, după procedeele cunoscute; 5. - Procedeul prin incizia în cruce a pielei, sau în T. extirpând cartilajul în câmp deschis; 6. - Procedeul prin tunelizarea călcâiului, abordând cartilajul prin regiunea plantară: 7. - îngrijiri p'ost-operatorii, evitând anti-septicile tari, pansamentele înăbuşitoare, controlând şi nivelând creşterea unghiei, aplicând o potcoavă specială. In primele zile se va obliga animalul la puţină imişcare zilnică, dându-âe la serviciu între 6-8 săptămâni după operaţie. Pentru complicaţiile post-operatorii - artrită, ankiloză, ş. a, inevitabile uneori, dat fiind că asepsia ^p'erfectă rămâne încă un deziderat în medicina noastră veterinară, obţinerea ei desăvârşită nefiind încă realizată nici chiar în medicina umană -, credem că putem recomanda injecţiile cu acetilcholină clorhidrică, care în ultimul timp se aplică cu succes în medicina uimană, şi care ar putea forma chiar obiectul unor cercetări mai amănunţite. G. Rad.-Cal. JDER. - Zool. - Putorius lutreola. Mamifer din ord. Carnivore, fam. Mustelidae, a-nimal mic care furnizează blănuri. Părul este Fig-. 579. — OPERAŢIA JAVARTULUI PRIN PROCEDEELE: 1 - Bayer, 2 - Koder, 3 - (Moller-Frick, şi 4 - Riehlein-Mayr. 387 JEANNE HARDY-JEGAJNE castaniu închis şi mic. Trăieşte în Canada şi J^ordul Europei. JEANNE HARDY. - Pom» - Varietate franceză de 'mere obţinută la şcoala naţională de horticultură din Versailles în anul 1879. Este puţin cunoscută şi răspândită la noi în ţară. O întâlnim mai imult în centrul Basarabiei şi în regiunea Tighinei, unde i se zice greşit Apport de Moscova - Moskovskii Apport - pentru marea ei asemănare cu var. Grand Alexandre - v. ac. - sau Apport. Pomul creşte dresat, foarte viguros, cu crengile lungi şi destul de groase, frunzele mari, pe-ţiolul lung, florile mari. Reuşeşte bine altoit pe Doucin, Paradis şi pe sălbatec. Preferă formele pitice, de spalieri sau de trunchiu pitic, din cauza fructelor mari, sau foarte mari, care se scutură uşor de vânturi. Fructele sunt mai mult largi decât înalte, cu pieliţa galbenă-aurie cu o roşeaţă roş-car'min pronunţată, pe partea dinspre soare. Pulpa albă găibue, fină, suculentă, parfumată, cu gust plăcut asemănător cu al re-netelor, de calitate bună. Maturitatea, Septembrie. Se poate păstra mai bine şi timp mai îndelungat decât Grand Alexandre şi, fiind tot aşa de frumos, concurează această varietate. Se recomandă pentru amatori şi pentru comerţ. M. Cost. JEFFERSON. - Pom. - Varietate de prune, Fig. 582. — PRUNE JEFFERSON. de origine americană, obţinută de judecătorul Buel şi dedicată fostului preşedinte al Statelor Unite. Fructul mare - chiar foarte mare - oval, galben-verzuiu, pe partea dinspre soare, galben închis, punctat şi stropit cu roşu, aco- perit cu p'ruină deasă, pulpa galbenă, suculentă, fină, dulce şi parfumată, seimi-aderentă la sâmbure şi de foarte bună calitate. Fruct de masă şi pentru compoturi. Maturitatea: sfârşitul lui August, începutul lui Septembrie. Pomul de vigoare mijlocie sau bună, rodeşte de timpuriu, bine şi regulat, cere locuri calde bine expuse la soare şi pământuri bogate şi cu destulă umezeală. Bună varietate pentru amatori şi pentru comerţ. M. Cost. JEGAJNE. - Piscic. - Instrument cu care se pescueşte nuimai în pâraele din munţii Olteniei. Este un sac lung şi ascuţit la capăt, a cărui gură, în loc să fie întinsă pe După Gr. Antipa. Fig. 583. — JEGAJNE. un arc de coardă, este prinsă de o parte şi de alta pe câte un par cum se leagă capetele unei plăşi de mână. Intre pari, rămâne la partea inferioară o bucată din marginea plasei liberă, ca de un metru, prin ochii căreia e trecută o coardă care formează astfel marginea de jos a gurii sacului. La partea superioară marginea plasei rămasă liberă e ajp'roape pe jumătate mai îngustă ca cea de jos. Cei doi pari au o lungime cam de câte 1,2 im. fiecare, iar plasa e legată numai pe jumătatea lor inferioară, partea lor superioară rămânând liberă spre a se servi ca mânere. Sacul are o adâncime cam de 1,5 m. şi la fundul său are o gură îngustă JEGAVIŢĂ-JGHIAB 388 care se închide legându-se pe deasupra cu o baieră de sfoară. Când porneşte la pescuit, pescarul apucă cu câte o mână de capătul superior al fiecărui par şi mergând înainte prin pârâu târâe pe fund marginea de jos a gurii sacului bine întinsă, iar cu piciorul stârneşte mereu peştele de pe sub pie- • tre. Când el vede că a intrat peştele în sac, ridică îndată j. cu gura în sus şi împreunează parii, iar apoi desfăcând sfoara cu care e legată gura cea mică din fundul sacului, scutură peştele p'rins într’o traistă pe care o poartă de gât. La râurile med mari din Oltenia şi chiar la Dunăre sub numele de jigane se înţelege o plasă simplă de imână, cu un sin mai mare. Gr. Ant. JEGAVlŢĂ. - Zool. - Sin. Urechelniţă. -v. ac. - JEJUN. - Anat. - Porţiunea din intestinul subţire cuprinsă între duoden şi ilion. Este porţiunea flotantă a intestinului subţire - v. ac. - şi, prin lungimea sa, cea mai însemnată. A. H. JELERI. - Pol. agr. - Sin. inquilini. - v. ac. JEMLUGĂ. - Piscic. - Sin. lostriţă. - v. ac. JENUPĂR. - Bot. - Sin. Ienupăr. - v. ac. JEPI. - Bot. - Sin. Jneapăn. - v. ac. JERMANG. - Bot. - Sin. Calamus draco este un palmier agăţător - fam. Palmiaceae în comerţ sub numele de sânge de balaur Drachenblut -. Această răşină se recoltează fie de pe suprafaţa fructelor prin răzuire sau prin aburire. Se întrebuinţează pentru fabricarea firniaurilor, în tehnica fotografică şi zincografică, la colorarea hârtiei sau sticlei. Un produs analog se recoltează dela Ptero-carpus draco din America Centrală. JERSEY. - Zoot. - Rasă de vaci, originară Fig. 585. — TAUR DE RASĂ JERSEY. din Jersey - insulă aşezată în Sudul Angliei -. Este caracterizată prin producţie de lapte relativ mare, însă cu un procent foarte mare de grăsime, deseori ajungând la 8-10% gră- Fig. 584. — JERMANG — Calamus draco. din Sumatra şi Borneo. Tulpina sa este foarte lungă, subţire, şi se caţără pe arborii vecini. Fructele sale sunt drupe şi secretă la suprafaţă cf răşină roşiatică care ae cunoaşte Fig. 586. — VACI DE RASĂ JERSEY. sime. Azi ea se creşte şi în America. Este de talie mică 1.20-1.25 m., cu capul caracteristic vacilor bune de lapte, având o faţă lungă, cu ochi proeminenţi, coarne scurte şi colorate mai închis la vârf. Gâtul este subţire şi scurt, grebănul mic, linia spinării strâmtă şi un pept strâmt. Mamela foarte desvoltată şi bine plasată, buretoasă şi prevăzută cu sfârcuri mari. Culoarea standard este aceea ce se aseamănă cu culoarea căprioarei, însă multe vaci au culori mai deschise, galbene, sau mai închise, brune. S. T. JETEI. - Bot. - Sin. Thypha. - papură -v. ac. - A. H. JGHIAB. - Anat. Regiune situată între cele 389 JGHIABURI-JIGODIE două ramuri aje maxilarului inferior. Ca condiţie de frumuseţe se cere să fie uscată, adică să aibă cât mai puţin tesut conjonctiv. A. H. Constr. Sin. iesle. - v. ac. JGHIABURI. - Constr. - Scobitură ce se face într’un trunchiu de lemn, sau pe un teren, servind pentru ţinerea sau scurgerea a- Fig. 587. — JGHIAB PENTRU ADĂPAT. pei. J. delà fântâni se întrebuinţează pentru adăpatul vitelor şi se fac din lemn scobit, din scândură sau beton, iar dimensiunile variază. J. se aşează puţin mai ridicate dela pământ, astfel ca din ele să se poată adăpa şi vitele 'mari, şi cele imioi. Fig. 583. — JGHIAB LA CASĂ. Se pun ceva mai de,p!arte de fântână, adu-cându-se apa din fântână printr’un canal mai mic până la jghiab. In timpul bolilor molipsitoare j. din care s.e adapă vitele trebue ridicate, iar vitele adăpate cu căldările din care să numai fi băut alte vite. Apa nu trebue să stagneze în j., ci după fiecare adăpare de vite să se deai drumul şi să «e scurgă. J. dela casă sunt făcute din tablă sau din lemn, au dimensiunile între 15-20 cm. lăr-pnie şi 12-15 cm. adâncime, se pun de jur-i'mprejurul streaşinei si continuă la burlane. FI. St. JIDAN. - Ent. - Sin. Mamornic. - v. ac. - - Zool. - Sin. Nycticorax europaeus, pasă^ re cu capul, ceafa şi umerii negri, cu spinarea cenuşie şi pântecele alb amestecat cu cenuşiu; trăeşte pe lângă bălţi unde se ţine ascunsă ziua printre trestii şi iese numai seara ca să-şi caute hrana; are sborul lin şi tăcut ca al bufniţelor. JIGAJNIE. - Piscic. - v. Năvod. JIGLĂ. - Urdă caldă nestrecurată, adică cu zer la un loc, aşa cum se pune la foc. Zoot. - Stinghie dela jug, - v. ac. - între gâtul boului; cuiul ce intră prin jug şi pro- ţap. - Sin. bulfeu, spetează. JIGNEA. - Sin. cuşniţă locul unde fierarul înroşeşte fierul. JIGODIE. - Med. Vet. - Sin. Boala lui Carré sau boala câinilor, este o afecţiune contagioasă, inoculabilă, ale cărei manifestaţiuni sunt polimorfe. Etiologie. - Agentul cauzal este un virus filtrabil, descoperit în anul 1905 de către Carré dela Alfort. In afară de acest virus filtrabil se găsesc totdeauna în umorile şi secreţiunile animalelor bolnave, o mulţime de germeni variaţi, aşa zişi microbi de eşire, cari sunt de multe ori responsabili de multiplele com^p'licaţiuni ce se pot constata în cursul evolutiv al a-cestei boale. Dar, fie că acest virus filtrant lucrează singur, fie că acţionează în simbioză cu alţi agenţi microbieni, boala nu se poate produce decât prin contagiunea directă sau indirectă. Ea se transmite mai ales prin cohabitaţie cu animalele infectate, dar ea Sie mai poate lua şi prin simplul contact cu acestea sau cu persoanele din apropierea a-cestora. J. atinge mai ales animalele tinere, între 2 până la 18 luni; dar şi adulţii, şi chiar bătrânii, pot fi contaminaţi. Câinii tineri JIGODIE sunt atinşi mai ales între vârsta de 2 luni şi julmătate şi 8 ¿uni. Şi atunci trebue remarcat că această vârstă corespunde perioadei active de evoluţie a dinţilor, care consititue, ca şi la celelalte animale, o cauză de micşorare a rezistenţei organice. Toate cauzele ce slăbesc organismul favorizează isbucnirea rău-* lui, care există sub forma latentă la animalul tânăr. Dintre aceste cauze zise favori-zante vom cita: higiena defectoasă, înţărcatul precoce, alimentaţia neraţională, vienmii intestinali, medicaţiunile intempestive şi, mai cu deosebire, vermifugele violente, purgativele, vomitivele, în fine răceala, mai ales aceea după baie. Simptome. - Când boala s’a declarat, ea se anunţă prin turburări generale. Animalul încetează de a mai mânca, sau pofta de mâncare i se face foarte capricioasă. Devine trist si abătut, afară numai dacă este excitat la joc, pentru care căţelul este totdeauna dispus. Nasul îi este adesea uscat, iar respiraţia accelerată. Alteori, suntem înştiinţaţi p'rin starea ochilor, cari devin urduroşi şi congestionaţi. In acest ultim caz, de cele mai multe ori, câinele se fereşte de lumină şi închide ochii la apropierea acesteia. Se mai poate constata o d’aree mai mult sau mai puţin intensă şi câteodată sangvinolentă. In fine, temperatura atinge aproape 40° sau depăşeşte uneori chiar 41 °. Simptomele acestea pot să dureze mai imulte zile, uneori chiar mai multe săptămâni, cu o intensitate variabilă. A-desea ele sunt atât de uşoare că pot trece neobservate de stăpânul necunoscător. Astfel se manifestă j. la început. Uneori, - dar mai rar - totul poate rămâne aici. Organismul iese victorics, simptomele se micşorează, apoi dispar. Dar de cele mai multe ori, boala se agravează şi atinge unul sau mai multe organe importante. Localizările j. sunt foarte numeroase; le vom desicrie în cinci forme care pot - dealtfel - să se urmeze una pe alta ori să se suprapună. Făcând abstracţie de forma sep-ticemică, fulgerătoare, în care localizările nu sunt totdeauna absente, cele 5 forme sunt: cutanată, respiratoare, intestinală, nervoasă, oculară. Forma cutanata este cea mai uşoară dintre toate, caracterizându-se prin erupţia pe pântece şii pe faţa internă a coapselor, a unor largi pustule, care crapă după câteva zile, lăsând să se scurgă din ele un lichid galben-verzuiu, care aglutinează perii rari ai acestor regiuni. Această formă este cea mai uşoară dintre toate, fiindcă o afecţiune autanată pus-tuloasă nu este nici odată prea gravă. Pronosticul este dintre cele mai liniştitoare, căci s’a remarcat că animalele, care, la începutul boalei, fac o formă pustuloasă intensă, sunt rareori atinse de localizări grave asupra celorlalte organe. Forma respiratoare este cea mai gravă Ea ^ începe cu coryza; nasul zemuieşte, la înCe put un lichid seros, apoi purulent, uneori ^ striat de sânge sau chiar hemoragie. In fo'art rare cazuri, această formă nu se agravează şi se localizează numai la cavităţile nasale De cele mai multe ori însă supuraţia se propagă la bronchii, apoi la plămâni, şi bron-cho-pneumonia e realizată. In general, evoluţia acestei forme este de două până la trei săptămâni, şi e urmată invariabil de moarte dacă nu se tratează energic. In numeroase cazuri, broneho-pneumonia nu este precedată de coryză, ci se poate stabili dela început : anunţându-se numai printr’o scurtă fază con-gestivă pulmonară, ce se manifestă printr’o ' dispnee intensă. Acest caz este mult mai grav decât precedentul, căci plămânii hepatizân- \ du-se devin aproape impermiabili la aer, iar bolnavul moare asfixiat mai înainte de a se putea interveni cu folos prin vreo medicaţiu-ne oarecare. Această fonmă nu trebue confundată cu congestia pulmonară simplă, destul de frecventă în timpul verii, chiar la a-dulţi, de asemeni nici cu crizele de emfizem sau de astmă, ce se pot constata mai ales la câinii bătrâni. Forma intestinală sau diareică nu este atât de gravă prin ea însăşi, însă este adesea rebelă, şi acest fapt contribue la mărirea gravităţii sale. Câinii atinşi de o diaree mai mult sau mai puţin intensă şi adesea hemo-ragică, se istovesc puţin câte puţin. Puţinele alimente ce (p’ot lua nu numai că nu Ie pot asimila, dar le mai irită intestinul. Bolnavii sfârşesc prin a muri de inaniţie, dacă un regilm dieti.c şi o medicaţiune intestinală puternică nu ar putea opri dela început cursul acestei afecţiuni. Nu trebuie să confundăm această formă cu enterita infecţioasă hemoragică, sau boala din Stuttgard - tifosul intestinal - v. ac. - Formele nervoase succed întotdeauna u-neia din cele două fonme precedente: respiratoare sau intestinală. In unele' cazuri s’ar putea crede că se ivesc deodată, dela început, - ceea ce nu corespunde realităţii. Isbucnirea lor 'în aceste cazuri a fost precedată de o diaree uşoară, intermediară sau continuă, adesea puţin sangvinolentă, constituind o formă intestinală frustră, ce trece nebăgată în seamă de către observatorul necunoscător sau neprevenit. Manifestările nervoase sunt de patru feluri: epilepsia, paralizia, choree a, encefalita. Epilepsia este caracterizată prin crize mai mult sau mai puţin frecvente, uneori foarte îndepărtate unele de altele, în cursul cărora animalul mestecă repede, salivează, se înţepeneşte, apoi cade jos, dedându-se la mişcări desordonate, eliminând din abundenţă salivă, urină, şi materii fecale. Odată criza terminată, se ridică şi-şi reia viaţa normală, 391 JIGODIE păstrând nuimai pentru câteva ore încă o oarecare stare de năuceală. Dacă crizele se repetă şi dacă sunt însoţite de strigăte sau de geamăte, aceasta învederează adesea primele semne ale meningitei, care fatal duce la moarte. Şi aici iarăşi, nu trebuesc confundate aceste crize, datorite infecţiunii, cu vulgarele crize epileptiforme, ale căror origini diverse depind de cele mai multe ori de iritaţii intestinale sau auriculare, şi ale căror două mari cauze sunt reprezentate prin aca-riaza auriculară şi helmintiaza intestinală. Paralizia este cea mai puţin gravă dintre toate manifestările nervoase. In general, ea începe printr’o simplă slăbire a membrelor posterioare; apoi progresiv afecţiunea se continuă, putând atinge şi membrele anterioare. Uneori, ea se complică cu meningită, iar în unele cazuri poate avea ca urmare moartea. Dar ea este de cele unai multe ori curabilă, într’un timp mai .mult sau mai puţin îndelungat. Dealtfel, tocmai această încetineală decide pe unii stăpâni la uciderea câinelui. Acei ce au oarecare răbdare obţin vindecarea, care dacă nu este totdeauna absolută, cel puţin este foarte apropiată de aceea perfectă. Acest fel de paralizie nu trebue confundat cu acele ce rezultă din reuimatism, ne-vrită sau hemoragie cerebrală. Choreea sau ,,dansul lui Saint-Guy“, denumită şi paralizie ritmică, coexistă adesea cu paralizia, dar de cele ,mai multe ori poate exista fără aceasta. Ea consistă în contrac-ţiuni clonice, brusce şi scurte, regulat distanţate, producându-se la fiecare două sau trei secunde, câteodată mai frecvente sau mai rare. Mişcările acestea contractile pot interesa unul sau mai multe membre, iar uneori chiar o întreagă regiune a corpului. Dacă este atins un membru anterior, capul ia p'ar-te la mişcări într’o măsură mai mult sau mai puţin evidentă. Localizarea cea mai gravă şi care prevesteşte de cele meii multe ori meningita, este aceea care atinge muşchii cro-tafiţi. Choreea este de cele mai multe ori incurabilă, totuşi ea se poate atenua cu timpul -, sau prin gestaţie, la căţele. Encefalita propriu zisă este cea mai gravă dmtre toate formele nervoase. Câinele prezintă la început un fel de năuceală, care se accentuează, animalul mergând drept înaintea lui ca un automat. Pare că nici nu observă obstacolele, iar dacă le întâlneşte, se înţepeneşte contra lor. Altă dată se învârteşte contimulu în cerc, fie la dreapta, fie la stânga; dar totdeauna în acelaşi sens. Uneori raimâne culcat, cu picioarele rigide şi cu ca-.p'ul deviat. In acest ultim caz, vederea şi facultăţile intelectuale îi sunt încă păstrate, iar pronosticul este mai puţin grav. In toate celelalte cazuri mai sus descrise, bolnavul neputându-se alimenta, moare de inaniţie, a- fară numai dacă meningita nu grăbeşte moartea. Forima oculară începe de obiceiu printr’o congestie puternică a conjuctivei şi a sclero-ticei, după care corneea devine opalescentă sau alburie. Dacă se îngrijeşte la timp, a-ceastă stare poate să cedeze. Dar, de cele mai multe ori, se întâmplă că se formează un ulcer, care nu ocazionează întotdeauna pierderea ochiului, ci se poate cicatriza, lăsând o uşoară albeaţă cicatricială. In unele cazuri, ulcerul creşte în suprafaţă şi în adânc:me, perforează corneea, producând evacuarea lichidului din camera anterioară, luxaţia cristalinului şi apoi oftalmia supurată. Tratament. - Nu există un mijloc sigur, capabil de a vindeca boala. Totuşi, există un număr de medicaţiuni susceptibile de a influenţa în mod favorabil evoluţia boalei. Astfel sunt: Seroterapia paraspeciflcă. - Serurile para-specifice măresc rezistenţa bolnavilor, dar nu par să posede o mare valoare curativă. Seroterapia specifică. - După lucrările recente întreprinse ‘în Anglia, am fi în drept să punetm mari speranţe asupra unui ser capabil de a opri cu siguranţă evoluţia boalei. Din nenorocire, acest ser trebue injectat la începutul afecţiunii, mai înainte de a fi a-părut orice localizare, ceeace face ca întrebuinţarea sa să fie considerabil limitată. Vaccinoterapia specială. - Această vacci-noterapie nu a dat până acum niciun rezultat. Hemoterap'ia. - Injecţiunea cu sânge de convalescent, dacă este aplicată dela început, înaintea apariţiei complicaţiilor mai grave, dă de obiceiu rezultate excelente. Din nenorocire, e necesar să se practice injec-ţiuni masive de 50-100 cm.3 şi care trebuesc reînoite la fiecare 24 sau 48 ore, - ceea ce face necesar să avem la dispoziţie mai mulţi donatori de sânge. Această metodă simplă şi econoimică va avea cu atât mai mult succes, cu cât ne vom adresa la donatori convalescenţi provenind din acelaş igrup de bolnavi din cursul aceleaşi epidemii. Procedeul este dintre cele mai alese, când este vorba de un elevaj infectat. Metoda însă devine inactivă în cazurile p:ea severe, cu localizări grave. Chimioterapia. - O mare cantitate de a-genţi chimici îşi găsesc întrebuinţarea în j., după împrejurări şi după cazuri. Cităm dintre aceştia: coloidele de argint şi de aur, arsenobenzolurile, hexa'metilen-tetramina singură sau asociată iodului, soluţiile de al-dehidă formică. Rezultate bune dau injecţiile intravenoase cu o soluţie fiziologică adrenalinată de al-dehidă fonmică, făcută la începutul infecţiunii, în perioada septicemică. Deasemeni, con- JINTIŢA-J1R 392 tra complicaţiunilor nervoase, arsenobenzolu-rile introduse pe aceeaşi cale. Prevenţiune. - In cazul j., virusul filtrabil specific lucrează rareori singur, ci în asociaţie cu o mulţime de alţi germeni banali numiţi microbi de ieşire, responsabili de majoritatea complicaţiunilor. De aceea, acum câţiva ani, când nu se cunoştea nici un fel de procedeu pentru atenuarea virusului specific al lui Car re, s’a încercat combaterea boalei vaccinându-se contra germenilor de ieşire. Vaccinaţia astfel practicată nu este specifică, ci nuimai paraspecifică. Această vaccinare, cu toate că a dat rezultate, a rămas, totuşi inconstantă în efectele sale. Mai întâi, fiindcă agenţii paraspe-cifici, sau microbii de ieşire, sunt foarte numeroşi. Apoi, nu întotdeauna aceeaşi acţionează în toate cazurile, chiar asemănătoare în aparenţă. In asemeni condiţiuni, pentru a fi realmente eficace, un ser sau un vaccin ar trebui să fie de o polivalenţă foarte ridicată. Pentru obţinerea unui astfel de rezultat, era necesar a se procura suşe micro-biene de specii şi de rase infinit de numeroase, recoltate depe foarte numeroşi bolnavi, ceeace, în practică nu se poate realiza. Din această cauză, vaccinaţia paraspecifică nu a fost niciodată decât de o valoare foarte relativă. Actualmente, în lumina lucrărilor întreprinse de Lebailly în Franţa, de Laideaw şi Dunkin în Anglia, de Finzi şi Valcarenghi în Italia, de Vechiu în Rornânia, p!osedăm vaccinări riguros specifice, aproape toate fiind bazate pe atenuarea virusului lui Carre prin formol. Unele dintre ele sunt exclusiv specifice, altele sunt în acelaşi timp specifice şi paraspecifice. Ele s’au arătat de o eficacitate incontestabilă, de câte ori au fost judicios aplicate şi în condiţiuni riguros determinate. Singurul lor inconvenient constă în faptul că ele nu conferă decât o imunitate de scurtă durată, ceea ce necesită re-înoirea intervenţiei la intervale relativ scurte. Acestei imunităţi, ce depinde de facultăţile reacţionale ale individului, nu i se poate a-tribui o valoare matematică. Pentru acest motiv, o vaccinare, chiar experimental eficace, poate, la unele animale, să rămână cu totul inoperantă. Făcând aceste două rezerve, practica vaccinaţiei contra jigodiei trebuie încurajată. Pentru a evita accidentele, vaccinarea pretinde două condiţiuni formale: 1. - Nu se va practica vaccinarea animalului în perioada de infecţie latentă. 2. - Se va sustrage câinele vaccinat dela orice cauză de infecţiune, timp de 10 zile după vaccinare. Prima condiţiune se va îndeplini făcând animalului destinat a se vaccina un examen clinic minuţios, luându-i temperatura regu- lat, timp de o săptămână. A doua condiţiune impune izolarea vaccinatului timp de 1 0 zile su,p'raveghindu-l în-de-aproape, pentru a se evita nu numai riscurile contagiunii, dar şi toate celelalte cauze susceptibile de a-i slăbi organismul şi de a-i micşora rezistenţa, trebuind să ne amintim că în perioada de 10 zile, necesară stabilirii imunităţii, organismul se găseşte într’o stare de mai mică rezistenţă, extrem de favorabilă evoluţiei infecţiunii. In mod general, - pe de-o parte, spre a nu risca să vaccinăm animalele în perioada de imfecţiune latentă, iar pe de altă parte pentru a le sustrage oricărei contaminări consecutive vaccinaţiei -, este riguros contra-indi-cată operarea în mediul infectat. J. T. JINTIŢA. - Zoot. - Partea din zer ce se depune pe fundul căldării la prepararea ur-dei din zăr - sau urda caldă nestrecurată, adică cu zer la un loc, cum fierbe la foc. JIR. - Alim. - Fructul fagului. Este o ache-nă. Fiecare fruct de j. e format din două seminţe, care sunt cuprinse într’o cupă ţepoasă. Când j. se coace, cupa se desface în 4, lăsând să cadă semin- % ţele în afară. Seminţele \ îşi găsesc întrebuinţa-rea în hrana vitelor, precum şi în fabrica-rea unui oleu, care se întrebuinţează la gătit. " Pentru vite se poate întrebuinţa atât proas- nQ/ păt cât şi uscat. Proas- Fjo. sro. _ păt, e foarte bun pen- Floare şi achenă. tru hrana porcilor - scroafe, tineret şi porci pentru îngrăşat - cari se trimit „Ia jir“, Porcii trimis la j. se îngraşă destul de bine, mai ales dacă se găseşte j. din belşug. Atunci când se găseşte mai puţin, hrana porcilor se va întregi cu urueli de grăunţe. Pe lângă acestea, se va avea grijă ca scroafele trimise la j. să aibă apă, altfel, după cum sp’une Zorn, pot lepăda sau să fete purcei bolnavi. In regiunile unde se găseşte j. în cantitate mare, el poate fi strâns şi uscat. Uscarea trebue făcută cu mare grijă, deoarece j. fiind bogat în grăsime se râncezeşte rqpede. De aceea, se va aşeza în straturi subţiri şi se va da cât mai des la lopată. J. uscat se poate folosi întreg, fie ca uruială, fie ca turte, după ce i s’a, extras grăsiimea. Uscat şi uruit, e folosit cel imai bine de porcii puşi la îngrăşat, acestora putându-li-se da până la 1 kgr. pe zi de fiecare, în amestec cu uruială7 de orz, mazăre, cartofi, - pentru a nu p'roduce o slănină prea moale. In hrana celorlalte vite, j. se foloseşte mai puţin. In unele ţări se dă ca turte vacilor de lapte. Oile îl mănâncă greu necojit. Caprele nu-1 mănâncă deloc. De asemenea, cai- 393 JIREBIE-JNEAPĂN lor şi măgarilor nu se dă în hrană, deoarece, din pricina unor substanţe otrăvitoare ce le conţine - un alcaloid - calul capătă turbu-rări mari: crampe, ameţeli, paralizii şi moartea. Cojile, care rămân dela fabricarea uleiului, au o valoare hrănitoare mică, din pricină că sunt bogate în celuloză - 44,7% S. T. JIREB1E. - Loc, făşie îngustă de arătură, lot de pământ, - jurubiţă. JITA!R. - Păzitor la poarta ţarinei, care păzeşte să nu intre vitele în semănături; pândar. JNEAPĂN. - Bot. - Jepi, Căţan, Durzău, Gneapăn, Pin de munte, Pin pitic. - Pinus foto. C. Georg şi M. Bad Fig. 5 91. — JNEPENI PE CEAHLĂU. montana. Se poate prezenta sub trei forme de creştere: a. - ca arbore de mărimea II-III cu o tulpină dreaptă şi o coroană piramidală; b. - ca arbust formând o tufă întinsă cu mai multe tulpini arcuate care se ridică în sus ca braţele unui candelabru până Ia 3-4 m.; c. - ca arbust târâtor cu mai multe tulpini lipite de sol, care se ridică abia către vârf în sus. Mugurii ovali, alungiţi, foarte groşi şi acoperiţi de răşină din care cauză apar albîcioşi, solzii roşiatici deschişi. Acele, deobiceiu de 2-5 cm. lungime, groase, rigide, bonte, îndoite în formă de seceră, slab răsucite, de un verde închis pe ambele feţe. Perechile de ace foarte indesuite, alipite de ax şi îndreptate neregulat către vârful lujerilor; se păstrează pe lujeri de 5-8 ani. Din punct de vedere microscopic sunt caracterizate prin: a. - celulele epidermice sunt mai înalte decât late şi lemnul este îngust şi alungit; b. - Sub epidermă, în secţiune trasversală, acele prezintă un număr restrâns de canale rezinifere - 2-6 -; c. - In fascicolul central sclerenchymul este puţin desvoltat. Lujerii anuali, destul de groşi, foarte elastici, se rup greu; au scoarţa verzui lucitoare devenind mai târziu negricioasă-cenuşie. Pe tulpini se formează ri-tidom în plăci de culoare roşiatică. Monoic, rar dioic. Florile mascule înghesuite către baza lujerilor anuali, ovale de 1-1,5 cm. lungime; stami-nele au deasupra sacilor polinici, o prelungire în formă de pieptene. După polinizaţie florile mascule rămân uscate şi - încă - aderente pe lujeri. Inflorescenţele femele, sdro-bilele, apar sub mugurele terminal în verticile de 2-4, în Maiu până la jumătatea lui Iunie. La finele anului ele sunt de mărimea unui bob de mazăre, şi de culoare violacee roşiatică-albăstrue. Conurile se coc în toamna anului al doilea sunt subsesile, tinere violacei, mai târziu lucitoare închis - brune până la cenuşii; apofisa solzului rotundă, convexă, de formă variabilă, cu un inel colorat în jurul umbelicului. Solzii conurilor se cască şi lasă se iasă seminţele în primăvara anului IV-lea, rămânând încă mult timp aderente pe ramuri. Seminţe mici, de culoare galben-brună cenuşie, cu aripă brună de 2-3 ori mai mare; 1 kgr. conţine 170.000 seminţe des-aripate. Coeficientul de germinaţie 50-60°/o» se menţin în viaţă 2-4 ani. Incolţirea are loc după 2-3 săptămâni. Puetul are 4-7 cotiledoane. Creşterea în înălţime înceată. Longevitate până la 200-300 ani. Lemnul său este asemănător cu cel al Pinului silvestru, inelele anuale înguste, duramenul deschis colorat, . canalele rezinifere se văd ca nişte punguliţe; este foarte tare, flexibil foarte băgat în ră- Această specie a fost despărţită în trei JOAGĂR-JUG 394 subspecii - considerate de un i autori ca specii -. I - Pinus uncinata, Wiilk. Gonuri nesimetrice. Apofisele solzilor spre feţele luminate sunt desvoltate mai puternic decât pe feţele umbrite. Umbelicul este excentric. II - Pinus pumilio Willk. Conuri simetrice. A,pofiza de jur împrejurul conurilor la, fel conformată; ea este separată în un câmp superior convex, şi altul inferior concav, umbelicul excentric. III - Pinus mughus Willk. Conuri simetrice, ovale. Pe apofisă, între câimipul superior şi cel inferior, o dungă transversală. Umbelicul central şi prelungit cu un ghimpe subţire. La noi în ţară sunt reprezentate numai ultimele două varietăţi. - Este o specie din munţii Europei de mijloc şi sud; graniţa nordică trece pela latitudinea Germaniei de mijloc, iar către Sud are o graniţă prin Spania Centrală, Calabria, Peninsula Balcanică. Scoboară şi la câmjpie în turbării. In România j. este localizat pe teritorii insulare numai în marile masive muntoase cum sunt: Munţii dela Oaş şi Gutini până în Ro-dnei culmea princip allă a Carpaţilor din Maramureş şi Bucovina. Munţii Călimanului, Munţii Ceahlău cu Hăgimaş în tot lungul Carpaţilor meridionali din Zăganul şi Bucegi până lai Munţii Godeanu, Ţarcu şi Retezatu şi în nucleul munţilor înalţi ai Apusenilor. El formează tufişuri deasupra pădurilor de molid între altitudini - 1400, 1600, 1800, 1900 m. Este o specie de valoare pentru fixarea terenurilor în regiunea alpină. Furnizează răşină de cea mai bună calitate. C. C. G©org JOAGĂR. - Sin. bestie. - v. ac. - v. fieras tr ara. JOEANĂ. - Vitic. - Varietate de vitis vini-fera. - v. ac. JOHN DEERE. - Mas. - Tractor, construit de Usinele John Deere din Malin U.S.A. Mai cunoscut este tractorul cu imotor de 15/27 H.P., având 2 cilindrii orizontali. Ungerea şi răcirea prin p'o'mpă. Motorul porneşte cu benzină, lucrează cu petrol. Turaţia motorului de 850 ¡pe minut. Greutatea neto - circa I.900 kgr. A. Cherd. JOIAN - Bot. - Sin. Mărăraş. - v. ac. JOLD. - Fin. - Era obligaţia pe care o aveau ţăranii de a face servicii cu plată domnitorilor, oridecâteori li se cerea. N. Ghiul. JOSÉPHINE DE MALINES. - Pom. - Varietate de pere obţinută în 1830 de către un maior, Esperen, din Malines şi dedicată soţiei sale Joséphine Baur. Fructul mic sau mijlociu, conic, pântecos,, cu suprafaţa regulată, adesea asimetric. Pe-dunculul mijlociu, destul de grps şi umflat la capătul cu care se prinde de pom, iar peliţa destul de groasă, verde-gălbuie, marmorată sau punctată cu rugină vânătă, galbenă la maturitate. Pulpa fină, crem rozată, untoasă dulce, destul de suculentă, cu un parfum pronunţat de trandafir, de calitate foarte bună. Maturitatea: Decembrie-Martie. Arborele cu portul divergent, reuşeşte altoit pe gutui în pământurile bogate, şi pe sălbatec în forme reduse, fiind puţin viguros. Prodiuce puţin în tinereţe, şi bine când aj'un-ge la desvoltare completă. Deşi fructele sunt mici şi arborele cu importante defecte, totuşi, mulţumită calităţilor fructelor, parfumului special, şi faptului că maturitatea lor se face treptat, varietatea a-cesitea de pere este una dintre cele mai .apreciate, pentru amatori şi pentru comerţ, permiţând consumul fructelor tot timpul iernei. Varietate cunoscută şi apreciată şi la noi în ţară. M. Cost. JUBIS. - Vitic - Stafide, struguri uscaţi din Provence - Franţa. JUCA. - Bot. - Sin. Manihot dulcis sau iuca dulce - v. ac. JUG. - Zoot. - F*iesă de harnaşament întrebuinţată pentru atelajul boilor. Există două feluri de j.: «imjp'lu şi dublu. J. mai des utilizate siunt cele duble, deoarece boii în general sunt atelaţi câte doi, mai rar câte unul. J. este format dintr’o piesă de lemn de 1,5 m. lungime, cerbicea, al cărui ¡p'rofil este astfel făcut încât să sie sprijine bine pe ceafa aniimailuluii. Opusă cerbicei este policioara, care vine în regiunea gâtului, şi care este legată de cerbice prin două piese de lemn, aşezate în ‘mijlocul j., numite buflee. Prin extremităţile cerbicei şi policioarei trece câte o piesă metalică numită resteu. La mijloc, între cele două buflee este o altă piesă me- 395 JUGAN-JOGARTRU tailică, care ¡uneşte cerbicea cu policioara, numită ciocâlteu - cuiul j. - J., ca să fie bun trebue să se adapteze ,p'erfect pe gâtul animalului, deoarece altfel poate produce plăgi - Piscic. - Se numesc juguri seria de aparate cu ajutorul cărora coşul poate fi ridicat sau coborît după trebuinţă, când se pescueşte cu leasa - v. ac. Fig. 593. — LUCRAREA JUGURILOR IN TRANSILVANIA. contuze. Piesele trebue să fie făcute dintr’un lemn rezistent, să fié elastice, uşoare şi solide. J. frontal este o piesă de harnaşament care se întrebuinţează mai mult în occident. Este alcătuit din două serii de piese oaire se prind pe frunte, şi de extremitatea cărora Fig. 5 94. — JUG. — C. Ceafă, cerbice. — B.B. Bulfee, ji-gle, lopăţele, fiulare. — R. R. Restee.^ — P. P„ Policioară. se prind şleaurile. Există şi j. articulate care se pot adapta pe animale de talii diferite. Sunt şi j. pentru cai - v. ’harnaşa,ment. Porcilor şi viţeilor li se pune în jurul gâtului, s,p’re a-i împiedeca să treacă prin garduri, un j. făcut din trei bucăţi de lemn aşezate în triunghiu şi numit jujeu!. T. O. - Comsitr. - Bârna siUjp’erioară, lăsată mai lungă, profilată în formă de ciubuc şi mai groasă decât celelalte bârne transversale care olcătuesc păreţii casei, se numeşte j. - Mai poartă numele de j. bucata de lemn dela sulul dinainte al răsboiului de ţesut prin care intră găurarul; deasemenea - pe a-locuri - suprafaţa de pământ egală cu jumătate de falce - aproximativ 7140 m. ,p'. JUGAN. - Zoot. - Armăsar castrat. JUGĂNIRE. - Med. vet. - Sin. - Castrare. -v. ac. JUGAR. - Măsură de suprafaţă utilizată în Transilvania. J. ungar are 1200 stânjeni pătraţi. J. cadastral, 1600 stânjeni pătraţi, sau 5.700 im. p. JUGASTRU. - Bot. - Giugastru. - Bot. -Acer campestre L. - Arbore de mărimea a Il-a sau a IlI-a cu coroană frumoasă globulară bogată în ramuri şi frunziş. Lujerii svelţi, de un brun roşcat deschis sau gălbui roşcat, ÎUGLANDACEAE 396 către vârf cu puf fin des. Mugurii mici, o-vali, bonţi, slab îndepărtaţi de ax, către vârf cu puf fin şi solzii puţin desfăcuţi; solzii cu o dungă brună închisă pe margine, în rest roşii-bruni deschis. Frunzele membranoase până la subcoriacei, lung pedunculate, 4-7 cm. lungi, 41/2-10 cm. late, baza cordată cu 5 sau aproape trei lobi obtuzi, lobul mijlociu şi cele două următoare obtuz trilobate Fîff. 596. — JUG ASTRU. — Ramură cu frunze şi inflorescenţe. Floarea, fructul, secţiuni în floare, stamina. rareori întregi, singurile aproape rotunj.te lucioase pe ambele feţe, dosul de o coloraţie mai palidă decât faţa. Inflorescenţele în co-rimbe, la început erecte, apoi pendente, apar puţin după înfrunzire. Florile galben-verzui cu peţiolul, caliciu şi corola fin ptufoasă, 5 sépale, 5 (petale, 8 stamine ieşind din un disc nectarifer, pistilul din două cârpele, ovar bilocular, 2 stigmate recurbate în jos. Florile laterale au deobiceiu numai staminele fertile şi ovar redus, cele terminale hermafrodite cu ovarul galben. Fructul o disamară, glabră sau cu puf cu două aripi aşezate una în prelungirea celeilalte şi aproape de egală) lăţime în toată întinderea lor. Se coc în Au-gust-Octombrie, când se diseminează. Rodeşte abundent la 3-5 ani. In condiţiuni bune atinge dimensiuni mari, înălţimi de 20-25 m. &i diametre de peste 1 m. Are o longevitate în genere de 100-150-250 ani. L. Se aubîmparte în mai multe subspecii: 1. - hebecarpum D.C. Achenele pubescente, a - marsicum K. Koch. Frunze membranoase, trilobate, lobii scurţi triunghiulari. b - lobatum Pax. Frunze pieloase, 5 JQbi obtuzi laţi. II. leiocarpum». Pax. Achenele din tinereţe glabre. Este o specie din Europa Centrală şî meridională. La noi joacă un rol important în pădurile din Câmpia Munteniei şi Dobrogei, — unde este un element al etajului dominat. Lemnul său, asemănător cu cel de paltin, se întrebuinţează mai ales pentru juguri şi strungărie. C. C. Georg JUGLANDACEAE. - Bot. - Familie ’de plante lemnoase reprezentată mai ales în zona temperată. Frunze compuse, imparipe- Fig. £97. — CARTA. ATiBA ; Ramură cu frunze şi mugure - b - fruct închis; c - fruct deschis; d - nuca de C. oliviformis; © - Secţiune transversală prin nucă. nate, dispuse în Sjpirală, lipsite de stipule, bogate în substanţe aromatice. Inflorescenţe uni&exuate, monoice. Inflorescenţele mascule sunt amenţi cilindrici, deobicei pendenţi situaţi lateral pe lujerii anuali din anul precedent, cu numeroase flori. Floarea prezintă un periant din 2 sau 4 sepale concrescute cu bractea axilantă şi cu cele două bractei laterale, numeroase stamine. Inflorescenţele femele în spic erect, cu un număr redus de flori, situate terminal pe lujerii anuali. Floarea femelă cu periant din 4 sepale, un singur pistil din două cârpele, stil scurt şi 2 stigmate mari pe feţele initeme cu papile; ovar infer, concrescut cu sepalele şi brac- 397 JUGOSLAVIA teele, cu o singură lojă şi cu un singur ovul drept. Fructul de obiceiu o drupă de culoare verde sau neagră se numeşte nucă; învelişul extern, cărnos sau aproape lemnos, crapă şi cade jos; le Pterocarya fructul rămâne mic, iar bracteele laterale se transformă în două aripi membranoase. Nuca prezintă în interior un perete adevărat şi mai mulţi pereţi falşi, incoimplecţi, care despart camera internă în mai multe loji in-complecte. Sămânţa este li,p'sită de endosperm, cotiledoanele sunt mari şi bogate în substanţe de rezervă — grăsimi — Germinaţie hipogee. Genuri: Juglans, Carya şi Pterocarya. C. C. Georg. Fi&. 598. — JUGOSLAVIA — Atelaj de boi. JUGLANS. - Bot. - Nucii. Gen de plante lemnoase, arbori şi rareori ar-buşti- Lujerii au înăuntru măduvă largă desfăcută în lamele. Muguri a-coperiţi de un număr redus de solzi, sesili. Frunzele alterne, imparipenate, mari, fără stipule, bogate în substanţe aromatice, foliolele opuse, întregi sau serate. Flori monoice. Florile mascule în amenţi laterali, pendenţi, 3—40 stamine, cuprinse într’un involucru rezultat din concreşterea bracteelor şi cei 1—4 lobi ai caliciului. Florile femele în raceme terminale, pauci-flore cu involucru din 3 bractei; caliciul cu 4 lobi, stilul cu 2 stigmate plumoase. Fructul - nucă - o drupă cu învelişul intern — endocarpul — tare, despărţit înăuntru incomplect în 2—4 lobi. înflorirea are loc la puţin timp după înfrunzire. Fructele se coc toamna. 15 specii în America de N. şi S., din Europa până în Asia. Mai însemnate: J. regia - Sin. nucul - v. ac. - J. nigra şi J. cinerea - nuc american - v. ac. -. C. C. Georg. JUGOSLAVIA. - Regat. Supraf. 248.500 km. p. Populaţia cca. 14.000.000 locuitori. Jug. este o ţară agricolă, de aceea are oraşe puţine; cea mai mare parte din pop. locueşte la sate. Pământul Jug. e mai mult muntos. Totuşi el cioate fi împărţit în mai multe regiuni naturale: 1. Regiunea Corintică, cu caracter agricol; 2. Regiunea Dalmaţia—Bosnia—Herţe-govina; 3. Macedonia Sârbească şi Serbia propriu zisă; 4. Ţările Sârbeşti de Sud-Vest. Munţi: Alpii Garnici, spre Austria; Alpii Julieni, orientaţi spre Adriatica; Alpii Dina-rici, cari acoper partea de vest a ţării, orientaţi spre Sud-Est; şi Culini, cari ţin de Balcani, în răsărit. Podişul se întinde ca un pod, începând dela poalele munţilor, din Nord-Vest şi până la culmile balcanice. Ape. Dunărea trece prin colţul de Nord-Est; Tisa şi Timiş, Drava, Morava şi Var-darul, care adună apele din partea sudică şi le duce spre Salonic, în Bulgaria. Câmpia Jugoslaviei este o continuare a celei ungare şi a Banatului. Cliima. Coastele se bucură de o climă mediteraneană. In restul ţării stăpâneşte clima continentală, cu vânturi puternice din Nord şi ploi neregulate. Pământul. — Munţii sunt formaţi din roci calcaroase, dar mai însemnate din punct de vedere agricol, sunt câmpiile aluviale ale fluviilor: Sava, Drava, Dunărea, Tisa. Acestea sunt de o alcătuire nouă şi se aseamănă — către Nord-Est — cu câmpia în deosebi ungară. O mare p'arte din solul acestor văi, mai ales în regiunea‘Dunării, este alcătuită dintr’un loes foarte roditor. Agricultura ocupă un loc foarte însemnat. Culturile sunt foarte răspândite. In Dalmaţia ocupă 1 1 % din suprafaţa totală; în Car- Fi&. 959. — JUGOSLAVIA — Cireada de boi. JUGOSLAVIA 398 niolia 16%; Bosnia—Herţegovina 25%; iar în vechea Serbie proporţia creste, ca să a-tingă în anumite locuri 70%. Prin reforma agrară de după războiu, pământul se află în mâinile micilor agricultori, cari neavând capital, vite, unelte şi se- Pământul se repartizează astfel: Arabil........................................6 405.260 ha. Grădini, livezi şi vii....................... 664.931 ,, Păşuni şi fineţe.............................. 4.361.208 ,, Păduri........................................ 7.359.501 ,, Neproductiv................................... 254.152 ,, 18.936.052 ha Fig. 600.— JUGOSLAVIA — Piaţă de legume din Sarajevo. Cele mai însemnate culturi, sunt: Supr. în sute Producţia medie de ha. Grâul...............19.190............14.9 în quint. Porumbul ...... 23.050 ......... 38,6 Orzul • ............ 3.290 ......... 11,2 ,, Ovăzul.............. 3.790 ......... 10.2 ,, Secara ............. • 2.060 ......... 10.6 ,, Orezul ............. 20.........8,7 ,, Cartofii............ 2.330 ......... 38,6 Sfecla de Zahăr ... 580 ......... 133 Leguminoase .... 7.887 ......... In afară de aceste plante se mai cultivă: tutunul, cu o .p'roducţie anuală de circa 75.000 q.; meiul, 200.000 q.; morcovul 230.000’ q.; diferite legume: ciapa 450.000 q.; varza 1.600.000 p.; pătlăgelele 200.000 q.; cicoarea 70.000 q.; hameiul 40.000 q.; rapiţa 25.000 q.; textile, in şi cânepă 450.000 q.; pepeni 390.000 q. Fructele se fac mai mult în Bosnia şi Vechea Serbie. Cresc următorii pomi: Prunul circa 50 mii. buc. cu o producţie de 560.000 tone Mărul ,, 7'/i ,• f, >, minţe selecţionate, şi nici o cultură de spe- Părul ,, 4 ,, ,, cialitate mai înaintată, n’au putut face o smochinul 750 mii ", ", agricultură raţională. Castanul 500 ,, ,, ,, ,, 180.000 , ,, 66.000 , „ 50.000 , 9.000 , ,, 15.000 , Fig.. 601. — JUGOSLAVIA — Gospodărie din Kranjska Gora. 399 JUGOSLAVIA Viţa de vie se cultivă puţin în Herţego-vina şi Dalmaţia, iar legumele în Serbia Veche. Arborele cel 'mai răspândit este fagul, mai ales în Vechea Serbie şi în Bosnia; vin a,p'oi coniferele. Creşterea vitelor este un mare izvor de bogăţie. Ea formează ocupaţia de predilecţie a locuitorilor. In Dalmaţia nu se găsesc decât păşuni slabe; tot aşa şi pe podişul calcaros al Croaţiei, Corintiei şi în Bosnia; dar în Carniolia şi Herţe-govina sunt păşuni destul de întinse şi bogate. Recoltele de trifoiu şi lu-cernă se ridică la circa 5.000.000 q. Animalele cornute sunt numeroase şi se găsesc în: Serbia Veche, Bosnia de răsărit, bazinurile Croaţiei şi Herţegovinei. Oile şi caprele se găsesc în regiunile mai sărace : pe vârfurile înalte ale Serbiei Vechi, în Bosnia de apus, în Dalmaţia, pe platourile calcaroase ale Croaţiei. Porci se găsesc în Vechia Serbie şi în Herţegovina. Iată numărul lor: Cai cca.................. 1.200.000 Asini şi măgari Vite cornute • • . 110.000 . 4.000.000 Fig. C 02 JUGOSLAVIA — Gospodărie ţărănească din Cresnjevec. In Croaţia se cultivă şi sfecla de zahăr. In general agricultura este rudimentară. Pădurile ocupă în Dalmaţia 30%; în Croa- Fig. 603. — JUGOSLAVIA în Belgrad. Ţărani sârbi Oi şi capre....................... 9.800.000 Porci............................. 2.900.000 Creşterea viermilor de mătase a-duce circa un milion Kgr. de gogoşi. Produsele pescuitului sunt foarte însemnate. Subsolul închide zăcăminte bogate şi felurite: mercur,lignit,plumb,fier, aramă, bauxită, zinc, sarr, etc. Industria se bazează în parte ,p’e aceste resurse şi pe folosinţa cărbunelui alb. Industria metalurgică este însemnată în Bosnia, cea chimică la Zagreb, Liubliana; textilă în Bosnia, Heirţegovina; cea a hârtiei în Co-rintia, Croaţia, Carniolia; tot aci au luat avânt şi industriile alimentare. Comerţul este stânjenit de greutatea căilor de comunicaţie. Jugoslavia exportă ce- reale, animaile, leimne şi produse miniere -în deosebi aramă, fructe, conserve şi piei de animale. Importă ţesături şi obiecte metalurgice, produse chimice şi hârtie. Cele mai însemnate legături comerciale le aie cu Italia, Germania şi Grecia. Iată situaţia comerţului jugoslav. 1933 1934 1935 In mii de dinarii Export ... 3 783.845 3.878.203 4.030.360 Import ... 3,288.516 3.573.298 '3.699.775 Sold activ + 495.329 -f 394.905 -f 330;585 S’a exportat în 1935: tone ţia Apuseană 44 %; în Bosnia ating proporţia de 52%, iar în Serbia Veche cca. 1/3 din teren. Grâu............. Porumb . . . . Orz.............. Făină de grâu Div. legume • • Fructe cca. . • 30.290 387.717 5.406 2.289 29.153 100.000 24.584 val. în 1000 dinari 36.691 313.074 6.486 3.486 1.545 260.061 20.403 JUGULARĂ-JUNCĂ 400 Cele mai importante articole de import sunt: orezul pentru 47.751.000 d’nari, lămâi, portocale, cafea, cacauo, ceai, vanilie, piper, pentru 109.307 dinari, Deşeuri dela fabricile industriilor. Comerţul exterior cu animale, pe 1935 însemnează: Bovine............... 48.854 t.=62.583.000 d Cai .................. 30.500 „=51.916.000 ,, Porci.............. 218.035 ,,= 264.49.000 „ vite mici oi şi capre . 691,400 ,, = 54.539. ,, Păsări................. 21.505 ,,=255.902. Produse alimentare, carne, untură, ouă, lapte etc. 23.992 ,,=257.666 ,, Un alt articol important pentru export, îl constitue lemnul, care pentru 1935 a însemnat 1.183.393 tone cu o valoare oficială de 785.793 dinari, în afară de alte articole de export, neagricole. JULFĂ. - Sămânţă de cânepă; mâncare de post făcută din sămânţă de cânepă. Se prepară în mai multe feluri: în Moldova,, C. F. Fig. 604. — JUGOSLAVIA — Ţărani din Pablovac. Fig. 6 05. — JUGOSLAVIA — Barcă de pescari în Ragusa. JUGULARĂ. - Anat. - Vena ce colectează sângele dela cap; câte una de fiecare parte. După ce şi-a adunat toate venele afluenţi, parcurge regiunea jugulară - după numele venei -, pătrunde în cavitatea toracică şi se varsă în vena cavă anterioară. Cu un debit mare şi situată la suprafaţă, este vena de predilecţie pentru sângerări şi injecţii intra-venoase. A. H. JUGULAIRE. - Zoot. - Metodă de abataj -tăiere - a animalelor, care consistă în tăierea venelor jugulare. Este una dintre cele mai igienice metode, căci asigură cel mai bine scurgerea sângelui din corpul animalelor, şi, prin aceasta, o carne de bună calitate. Moartea survine lent, pe măsură ce se scurge sângele. A. H. JUJEU. - Zoot. - v. yjg, JUJUNAR. - Zool. - Sin. Ileană. - v. Ce-tonia aurata. Fig. 606. — JUGOSLAV1A — Cheiurile din Belgn sămânţa se prepară în piuă, până se fî turtă, se încălzeşte puţin la foc într*o st chină mare, se pune în ea puţină ap'ă fi binte şi se amestecă. Când s’a muiat totul, umple strachina cu apă călduţă şi se pătă un lapte dulce, care se strecoară p sită. Laptele acesta se pune într’o oală foc ca să fiarbă. In timpul fiertului, lap se încheagă puţin şi se capătă astfel ju JULUS. - Zool. - Sin. Iulus. - v. ac. -JUNCĂ. - Zoot. - Sin. Junincă. Vacă nără ce n'a fost dată la taur. Este o \ înainte de epoca pubertăţii, adică n*a s vârsta de 2-3 ani p’entru rasele tardive 1 Yl ani pentru rasele precoce. C. JUNCACEAE. - Bot. - Familie de pl perene, rar anuale, gramineiforme, cu f ze lineare sau cilindrice, vaginate. Floi propiate în glomerule penicelate. Perig 401 JÜNCAGINACEAE-JUPUIRE compus d’n 6 foliole verzi sau verzi închise. Staminé 3-6. Ovarul cu un stil şi 3 stigmate, fruct capsular, 3 - locular. JUNCAGINACEAE. - Bot. - Familie de plante mlăştinoase, perene, cu frunze alter- Fig. 607. — JUNCAGINACEAE. — Triglochin palustre-; a: partea inferioară a tulpinei; b: spic terminal. ne, lineare. Flori hermafrodite. Perigon cu 3+3 se pale verzi, stamine 3+3, pistil din 3+3 cârpele libere, din care ultimul cerc poate avorta.- Fructişoarele câte 3-6, concrescute dealungul sau numai la bază. Genuri: Scheuchzeria, Triglochin. JUNCAN. - Zoot. - Sin. june, juncănaş. Bou casitrat, de 2-3 ani, ce poate fi pui» la jug. JUNCUS. - Bot. - Plante anuale sau perene aparţinând fam. Cyperaceaelor. Vegetează în locuri mlăştinoase sau în ape, imai ales în zona temperată. Floarea hermafrodită constituită pe tipul 3; perigon glumaceu cu 3+3 tepale, sta'nrne 3+3, ovar liber tri-locular. Capsula triloculară, se desface în trei valve. Frunzele cilindrice, florile în pa-nicule laterale. Reprezentat prin numeroase specii: J. trifidus; J. filiformis; J. glaucus, J. bulboiTJs; J. castaneus, J. effusus - rugina -v. ac. - etc. In păşunile luncilor sunt peri- culoase; frunzele putând răni vitele mari la ochi. C. C. Georg. JUNGERMANIALES. - Bot. - Ord n de Hepatice - v. ac. - care face tranziţia între formele cu thal lăţit ca o foaie, lipsit de frunze şi tulpini, şi acelea care poartă pe stânga şi dreapta câte un rând de frunze şi pe faţa din jos un alt rând de frunze mici. ho-ziţiunea organelor sexuale este diferită şi are o importanţă sistematică. Sporogonul are un picior; capsula se desface în patru valve şi produce afară de spori şi celule sterile fili-forme zise elatere. J. vegetează pe sol uimed, stânci şi scoarţa arborilor dela ecuator şi până spre limita boreală a vegetaţiei. Se împarte în două grupe: Jungermaniaceele cu sporogon pedicelat şi Antocerele cu sporogon sesil. C. C. Georg. JUNGERMANNINAE. - Bot. - v. Junger-manniales. JUNGHIUL PIEPTULUI. - Med. - v. Pneumonie. JUNINCĂ. - Zoot. - Sin. juncă. - v. ac. - JUNIPERUS. - Bot. - Arbori sau arbuşti răşinoşi din fam. Cupressaceae reprezentaţi în flora hemisferului nordic prin circa 60 specii. Frunze aciculare sau solziforme opuse sau dispuse în verticile de câte trei; cotile-doanele, ca şi frunzele următoare, aciculare. Flori monoice sau dioice. Florile mascule axi-lare sau terminale pe lujeri scurţi, de forma unor aimenţi mici, ovali. Stamine numeroase oipuse sau în verticile de câte trei, purtând 3-6 saci polinici cu dehiscenţa longitudinală. Florile femele sunt pedunculate, cu 3-8 solzi, opuşi sau în verticile de câte 3; din aceştia numai primul şi al doilea rând intern sunt fertili şi poartă la bază 1 -2 ovule. Solzii conurilor devin cărnoşi în totalitate sau cărnoşi cei de afară şi lemnoşi cei din interior. Solzii externi, cărnoşi, concresc şi conul devine o pseudobacă sau drupe, - lăsând să se recunoască fie nişte linii longitudinale, fie nişte mici mameloane proeminente în lungul locului lor de sudură. In interiorul conului avem 1-10 seminţe cu tegument tare. Maturaţia seminţelor bisanuailă. Specii cu frunze aciculare: J. communis L. sin. ienupăr. - v. ac. - J. sal si na, sin. cetenă de negi - v. ac. -, J. nana Willd, sin. ienupăr pitic - v. ac. -, J. intermedia, în flora noastră; J. oxycedrus L., arbust din ţările me-diteraniene cu frunze asemănătoare cu ienu-părul; J. drupaceae Labili, arbore din As:.a Mică. Seminţele concrescute într’un singur sâmbure. Specii cu frunze în formă de solzi: Ji t'hurifera, J. virginiana. C. C. Georg. JUPUIRE. - Zoot. - Detaşarea pielii de pe corpul unui animal. Există diferite metode de j., după specia animalului, şi după destinaţia - scopul industrial - ce urmează să ae dea pielii. în general, la animalele mari întotdeauna se face o tăietură mediană a JUPUIRE-JÜVELNIC 402 pieii pe faţa inferioară à corpului, dela cap până în regiunea pubienă. Din aceasta se duc altele pe feţele interne ale membrelor, până în regiunea bureletului, unde se secţionează pielea circular. Plecând dela aceste tăieturi se detaşează, porţiune cu porţiune, pielea prinsă prin ţesut conjonctiv lax de corpul animalului. J. terminată, pielea este curăţită bine şi conservată până în momentul prelucrării. La animalele mici, mai ales la cele de blănuri, se face câte o tăietură pe partea internă a membrelor posterioare, dela jare-t până ferioară; acestea sunt întregi şi adeseori to-mentoa&e. Capitúlele destul de mari, cu flori numeroase, tubuloase, purpurii. Involucru din bractei fără spin, care se acopăr ca olanele unele peste altele, către interior mai mici si mai înguste. Intre flori se găsesc pe receutacol scvame. Achena ca o piramidă răsturnată. In flora noastră sunt reprezentate în locuri uscate: J. linearifolia, J. mollis si J. arachnoidea. C. C. Georg. JUSTICIA VENTRICOSA. - Bot. - Arbo-raş din fam. Acantacee, de 50-70 cm. înălţime; cu tulpina dreaptă, păroasă; frunzele După G. Antipa Fis:. 608. — JUVELNIC ÎMPLETIT DIN NUELE. la linia mediană, unde se unesc; se taie membrul dela jaret, partea inferioară rămâne a-taşată la piele şi apoi se începe jupuirea. J. membrelor terminată, se întoarce pielea pe ea însăşi, faţa internă, a pieii jupuită venind în afară; se trage de marginea liberă şi, a-derenţa de corp fiind slabă, pielea se detaşează în forma unui sac, faţa internă venind la exterior. Când ajungem la membrele anterioare, detaşate până la genunchi, le secţionăm, partea inferioară rămâne tot ataşată de piele, apoi continuăm până la cap, unde a-derenţa este ceva mai mare. * J. terminată, pieile se întind spre a se usca. păstrându-se apoi, până la prelucrare, în locuri ucate. A. H. JURINEA. - Bot. - Gen de plante erbacee, de obiceiu perene din fam. Composeelor. Tulpina adeseori cu frunze numai în partea in- opuse, ovale oblonge, florile roze cu corola uşor umflată la partea superioară a tubului. Originară din China şi India, se cultivă în seră. JUVĂŢ. - Laţ de capătul unui ştreang, unei funii, pentru a prinde sau spânzura pe cineva, laţul, ochiul ştreangului dela hamurile calului. JUVELNIC. - Piscic. - Instrument care serveşte la depozitarea peştelui viu. Este un coş enonnT, rotund şi puţin turtit de sus în jos, ou* o gulră relativ îngustă la partea sa superioară. Se cufundă pe trei sferturi în apă pe lângă maluri, lăsându-i-se gura afară. In j. se depozitează peştele de calitate mai bună şi mai cu seamă cega, ţi-nându-1 viu până la vânzare. Peştele se scoate dintr’însul cu un mincioc - v. ac. - cu coadă lungă. Gr. Ant. OVINE KARAKUL Col. L.ab. Zoot. Chişinău ABA. - Leg. - Soiu de li-- • ceapă - v. ac. i ; KADARCA. Vitic. - !4 ' - ' Albania, Ungaria, Ro- [x V •-/* ,, mânia Sin.: Kadarca - • , kek, Kadarca fekete, , ‘ , v \ Blaue Ungarische, Un- \ ' garische Edeltraube, j ,■ ' - ,, ' s ' ■ 1 Schwarzblauer Tokayer, 'k ~ j ; Schwarzer Scutariner. ‘ i1 - r : Strugurele mare, ci- ~ -- - - _ *. : lindric sau piramidal, bă- tut. Boabele mijlocii, rotunde, negre-albastre cu tm'ultă brumă; miezul suculent, dulce, cu gust plăcut. Coacerea târzie - epoca IlI-a Varietate pentru vin, produce mult şi dă cele mai bune vinuri roşii ungureşti de masă şi licoroasie - din struguri stafidiţi - nu ‘mai puţin inferioare decât vinurile albe din Furmint. Este răspândită în Ştiria, Crotaţia şi Serbia. Cere locuri uscate, luminoase şi deschise; în locuri joase boabele putrezesc uşor şi dau vinuri apoase. Tăerea scurtă, pe tufe joase. I. V. Slep. K ADÂM-PARM AC. Vitic. - Asia - Sin.: -Degeţel de damă, Hatâm Parnnac. Strugurele mare, aripat, rar, frumos. Boabele mari, lungăreţe, la vârf îndoite, cu bază îngroşată, de culoaire verde, Ia sioare puţin prăjite, miezul crocant, acrişor. Coacerea târzie - epoca 111-a -. Varietate de masă foarte bună şi frumoasă, bună pentru marinată. Producţia mică, neconsitantă. Varietatea se confundă adesea cu Cornişon alb, iar după forma boabelor mai mult seamănă cu Cornişon violet. Tăerea lungă,. I. V. Şlep. Fig-. 609. — Kadarca. KAEMPFERIA ROTUNDA. - Florie. -Plantă din fam. Zingiberaceae, originară din India. Cu frunzele ovale-oblongi, mari, verzi deasupra şi roşietice dedesubt. Înfloreşte în Mai şi Iunie, florile 5-7 dispuse în mănuchi. Creşte 'în seră, tuberculii sunt întrebuinţaţi în parfumerie şi medicină. M. Cray. kainita-karakul 404 KAINITA. - Agrol. - Sare potaslcă brută, abondentă în uzinele dela Stassfurt şi Leo-polds-Haal - German a deaseimeni la Ka-lusz în Carpaţii orientali. Compusă din Hart-salz şi silvinită, este utilizată în agricultură ca îngrăşământ potasic. Compoziţia. - K. pură conţine 24% sulfat de potaisiiju, 2'% clorură de potasiu, 16 % sulfat de Mg. şi 13 % clorură de Mg. cu 12-14% potasiu - K2O K. din comerţ -60-70% Kainită pură, circa 30% clorură de sodiu, săruri marine, gips etc. - are 12,4% potasă. K., calcinată la roşu, conţine exclusiv magnezie calcinată şi este liberă de sulfat şi clorură de Mg, săruri vătămătoare plantelor şi foarte higroscopice, ce fac dificilă păstrarea în saci a sărurilor brute. Proprietăţi. K. este divers colorată, în general cenuşie, giist amar, uşor solubilă în apă şi foarte higroscopică. In stare pulverulentă, formează blocuri compacte, deaceea se recomandă a i se amesteca 2-3% praf de turbă şi a se co;nserva în magazii uscate. Utilizarea. K. se utilizează ca «are impură saii săruri rafinate, şi anume sub formă de clorură de potasiu sau sulfat de potasiu. Se vinde în comerţ cu garanţia că este în stare de anhidridă, liberă de clorură de Mg şi cu 12,4% potasă solubilă în apă, deseori conţine însă 14-16% K2O. Se aplică 400-600 Kg/ha. Proprie în special solurilor uşoare, celor turboase sau calcaroase, permeabile, precum şi culturilor de in şi fâneţelor pe toate categoriile de soluri. K. manifestă şi efecte secundare, graţie sărurilor accesorii -cloruri de sodiu şi magneziu - şi anume intensifică circulaţia materiilor nutritive, menţine solul reavăn şi economiseşte potasiul, fiind substituit p'rin sodiu; în schiimb însă măreşte coeziunea solurilor, deoarece formează carbonaţi de sodiu - sodă -, atacă tuberculele, stânjeneşte germinaţia şi în fine de-preciază calitatea recoltelor din cauza clorului, şi anume scade % de zahăr în sfecle, % de amidon în cartof şi capacitatea de ardere la tutun. K. se poate substitui prin silvinită -v. aci. - exploatată în minele din Alsacia. I. C. D. KÄLTERER BÖHMER. - Mere. - S n. Mantuaner, Apfel Von Mantua, etc. Varietate germană foarte puţin cunoscută la noi în ţară până în ultimii ani, când ea s’a impus ca cea mai de preţ varietate din regiunea Tighinei, la export. Fructele de mărime mijlocie, de formă lătăreaţă, regulată, puţin asimetrică, pieliţa fină, lucioasă, galbenă, cu o roşeaţă intensă aprinsă care acoperă tot fructul; piulpa albă-gălbuiie, foarte fină, suculentă, cu miros fin de trandafir, excelentă la gust. Maturitatea Noemv.-Martie. Pomul are creşterea moderată formând coroane larg-piramidale, foarte rezistent şi nepretenţios. Rodeşte bine. Varietate neîntrecută pentru comerţ şi a-matori. Mulţi specialişti o consideră superioară varietăţii lonathan la gust, şi egală ca frtumuseţe şi alte calităţi. M. Cost» KAOIRI. - Bot. - Sin. Dammara australis, Răşinos din Noua-Zelandă şi Noua-Caledo-nle. Produce rezina de Kaori, ce conţine o esenţă numită damarol sau damarilena. Se recomandă în afecţiile cutanee. KARAIMANE. - Pom. - Varietate indigenă de pere răspândită în nordul Basarabiei. Pomii viguroai şi trainici, ating dimensiuni mari; sunt foarte productivi şi rustiici. Fructele destul de mari, pântecoase, de culoare verde-gălbue. Se culeg de pe pomi prin Octombrie, cât mai târziu, şi se pun la păstrat. Sunt bune de consumat prin Ianuarie-Februarie. Varietate de iarnă, bună pentru cultura extensivă în grădinile ţărăneşti, şi pentru comerţ. M. Cost. KARAKUL. - Zoot. - Denumirea unei rase de oi ai cărei miei, sacrificaţi în primele zile - 2-5 - după naştere, dau preţioasele blăniţe sau pieiicele cu bucle lucioase, durabile şi bine modelate, cunoscute în comerţ sub numele de Astrahan sau Persianer. Fig. 610. — Berbec pepinier de rasa Karakul dela ferma zootehnică Costiugeni-Chişinău. Oaia de rasa K. se trage din grupa oilor sălbatice de stepă - ovis vignei arkal - cu coada lungă. Depozitul de grăsime dela baza cozii, pe care îl găsim astăzi la această rasă, cât şi buclajul specific mieilor, au apărut mai târziu în imod spontan, printr’o muta-ţiune. După Prof. L. Adametz, rasa de oi Karakul a luat naştere şi s’a format în Ara-bia, de unde Arabii, odată cu migraţiunea lor prin sec. VJIL-lea du^p'ă Christos, ar fi adus-o în Turchestan, situat în partea de Sud-Vest a Asiei. Prin noua împărţire a Tur-chestanului făcută de Rusia Sovietică, patria de astăzi a rasei se află 'în actualele provincii sovietice Uzbekistan şi Turkmenistan -cca. 3,1 milioane -. Col. Facultătii de Agronomie-Chişinău. Fig. 610 bis — PĂŞUNATUL OILOR KARAKUL LA FERMA COSTIUGENI KARAKUL 4 Această rasă se află răspândită astăzi pe toate continentele, reprezentând în total un efectiv de cca. 4 milioane capete, ovine de rasă pură. In iafară de Rusia centrele mai importante de creştere a rasei K. «unt: Afganistanul, fostele colonii germane din Sud-Vestul Africei, Româniia, Germania, Statele Unite ale Ame-ricii, Italia, Franţa, Polonia şi altele. Denumirea de K. la această rasă, după Sinitzin vine fie dela cuvântul Kara-kul, care înseamnă lac negru, fie dela cuvântul Kara-ghiul, care în limba asiriană înseamnă trandafir negru. In patria de origină, indigenii Fi g. 611. — Berbec Karakul - metiş. au pentru rasa K. denumirea de Arabi. Oaia de rasa K. se întâlneşte în culoarea neagră - 85% - când i se zice Arabi, în culoarea brumărie - 10 % -, când poarta numele de Schirasi şi în alte culori - 5 % cum este cafenie Kombar, arămie sau roză, Guligaz şi în culoarea cafelei cu lapte Sur-Antic sau Ag,uti. In România oaia K. a fost introdusă pentru prima dată în anul 1884 în Basarabia, şi în 1910 în Vechiul Regat. După o statistică a Prof. M. Ivanov, în anul 1912, numai în crescătoriile mari din Basarabia, se găseau 1979 animale de rasă pură K. Crescătoriile înfiinţate în Vechiul Regat, au fost nimicite în timpul răsboiului mondial, iar în Basarabia, răsboiul cu uirmările lui qu-noscute, revoluţia din 1917/1918 şi apoi exproprierea radicală a moşiilor, au avut o influenţă din cele mai dezastruoase asupra crescătoriilor existente în general, şi asupra celor de K., în special. Totuşi după o serie de ani, crescătoriile salvate au putut fi restabilite şi astăzi, la noi 'în ţară, se numără cca. 4000 animale de rasă purăKarakul. Din anul 1930 crescătorii de rasă pură Karakul sunt organizaţi într’un Sindicat, cu sediul la Chişinău. Crescătoriile de oi, care figurează în 5 dicatul din Chişinău sunt următoarele: Synadino, Chişinău; Şcoala de agriculti Cricova, jud. Lăpuşna; Şcoala de Agric Fig. 612. — Oi Karakul dela Institutul Zooteh din Halle. tură Cocorozeni, jud. Orhei; Ferma Dulbai Creţu, jud. Buzău; Ferima Costiugeni, ji Lăpuşna, proprietatea Facultăţii de Agro] mie Chişinău; L. Rousso, com. Micăuţi, j Lăpuşna; A. Gherstenberger, com. Văde jud. Cetatea Albă; Moştenitorii defunctu V. Lascar, com. Pojoreni, jud. Lăpuşna; F ma Statului la Orhei; Ferma Şalviri, propi tatea Camerei Agricole Soroca; Şcoala Agricultură Cupcui, jud. Cahul; Crescăto Cărbuna, gara Zloţi, jud. Tighina; N. Sârl Toi. T,a,h. 7!oot- Ohişin Fi«-. 613. — Berbec Karakul - ciut. com. Sângera, jud. Lăpuşna; Ferma Flăme da a Camerei Agricole Bălţi; Ferma Manz; jud. Tighina, proprietatea Facultăţii de Agi nomie Chişinău; H. Marchetti, coim. Sânge jud. Lăpuşna; T. Suruceanu, Tg. Călărs jud. Lăpuşna; S. Glebov, com. Logăneţ 407 KARAKUL jud. Lăpuşna; Depozitul de armăsari Chişi-nău; Octavian Pop, Satu-Mare; R. Gotz, Ta-rutino, jud. Cetatea Albă; P. Grosu, Chişi- Col. Lab. Zoot. Chişinău. Fig. 614. — Berbeo.ul-pepinier „Sandu“ dela Ferma Zootehnică Costiugeni-Chişinău. nău, G. Cazacu, Chişinău; V. Sârbu, com. Sângera, jud. Lăpuşna; C. Iacubovschi, Lipcani, jud. Hotin; Şcoala de Agricultură To-direşiti, jud. Tighina; Dr. Th. Nica, Facultatea de Agronomie Chişinău; Prof. I. Ciurea, Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti. După cum se vede, oaia K. se află astăzi răspândită mai mult în partea Centrală şi de Nord a Basarabiei, şi numai într’o măsură mică în alte provincii. Creşterea şi exploa- Col. Lab. Zoot. Chişinău. Fig. 616. — Berbec Karakul-Sandu. tarea oilor în direcţia pielicelelor a luat în ultimul timp un avânt îmbucurător şi în Moldova. Deasemenea şi în Trans'lvania există câteva centre importante unde se arată un viu interes pentru creşterea şi exploatarea oilor K. In restul ţării s’au făcut încercări suficiente şi în majoritatea cazurilor încununate de siucces, în ce priveşte exploatarea oilor în direcţia pielicelelor prin încrucişarea oilor ţurcane cu berbeci K. Odată cu expansiunea rasei K. în diferite ţări, cu condiţiuni de climă diferite, s’a putut constata că această rasă, schimbându-şi mediul ei de stepă, devine mai pretenţioasă la hrană şi îngrijire, mai puţ’n rezistentă la boli şi mai ales sensibilă la precipitaţiuni atmosferice şi umiditatea aerului. încercările făcute în diferite ţări ou precipitaţiuni atmosferice abundente şi cu o umiditate excesivă a aerului cum sunt ţările Scandrnave, Marea Britanie şi altele, de a creşte K., au Col. Lab. Zoot. Chişinău Fis. 61<>. — Coada oii Karakul. dat rezultate negative şi, dimpotrivă, rezultate cât se poate de îmbucurătoare s’au înregistrat în ţările cu o climiă uscaţă cum sunt, de ex. fostele colonii din S.-Africei si anumite regiuni secetoase din ţara noastră. Observaţunile făcute la noi în ţară asupra încercărilor de a creşte oaia de rasa Karakul în diferite regiuni, ne îndreptăţeşte să credem că: l. - Rasa de oi Karakul are o mare putinţă de aclimatizare. Această rasă este (pti- KARAKUL 408 ţin pretenţioasă şi destul de rezistentă în patria ei; în condiţiunile noastre însă, rasa Ka- Col. Lab. Zoot. Chişinău. Fiff. 617. — Miel Karakul. rakul devine mai pretenţioasă la hrană şi îngrijire şi mai puţin rezistentă la boli şi intemperii, mai ales în regiunile umede şi reci; Fi&. 618. — Berbecut de 10 r.ile - crescătoria A. V. Synadino - tipic cu valuri pe spinare. 2. - Metişii Karakul X Ţurcană de prima generaţie sunt viguroşi şi apioape tot atât de rezistenţi ca şi rasa locală Ţurcană. La o corcire de absorbţie însă, în generaţiile următoare metişii devin cu atât mai puţin re- zistenţi la boli şi mai pretenţioşi la hrana şi îngrijire, cu cât gradul lor de absorbţie sau de karakulizare este imai avansat. 3. - Oaia de rasă Karakul nu se împacă cu exceisiul de umiditate, fie el sub formă de precipitaţiuni atmosferice, fie sub forma de umiditate a aerului. Mai ales dăunătoare sau dovedit precipitaţiunile din timp'ul verei şi toamnei, cum a fost de exemplu în anii plo-ioşi 1932 şi 1933, când în crescătoriile de K., s’a înregistrat cel mai mare procent de mortalitate. 4. - Regiunile cele mai potrivite pentru creşterea rasei K. în puritate sau în încrucişare de absorbţie cu rasa Ţurcaua la noi în ţară sunt acelea, unde media anuală a preci-taţiu'nilor atmosferice este sub 450 imm. şi în ori ce caz nu depăşeşte 500 rrtm. Din reglu- Fig. 619. — După S. Covalevsch5, lâna oilor „Karakul“. 1. Cuticula f'rului de păr la oaia cu piel-cica clasată în cl. II - fără luciu - 2. 3. Cuticula firului de păr la. oil° ’’»îeloele clasate în el. I - cu luciu. - nile care îndeplinesc condlţ’unile de mai sus, acelea sunt mai de preferat, unde vara şi toamna plouă puţin înregistrându-se în cele 6 luni Mai-Octombrie sub 260 mim. De preferat p'entru oile K. sunt păşunile de pe terenurile permeab’le cu o expoziţie sudică sau sud-estică, permiţând totodată o uşoară scurgere a apei căzute şi o evaporaţie puternică. 5. - Condiţiunile cele mai bune pentru creşterea oilor de rasa K. le găsim în partea de Est şi Sud~Est a ţării şi în special în Bu-ceagul Basiarabieî, cu toate că şi în restul ţării se găsesc, ici colo, regiuni mici ca,.ve întrunesc în total sau se apropie mult de condiţiunile arătate imai sus. Exteriorul la rasa K. variază foarte mult* 409 karakul nu numai la noi ci şi în ţara de origină. Tipul mediu însă prezintă următoarele caractere: Capul de o expresie nobilă, alungit, - 25,5 cm. uscăţiv şi uşor bombat sau berbecat - mmm. Fig. 620. — Fir de lână al unei oi aleasă - bră-cuită - de 4 ani. Pielcică defectuoasă, în formă pâsloasă, fără luciu şi moale. Figf. 621» — Fir de lână al unui berbec de 1 an jum. clasat în cl. l-a pielcică în valuri, deasă, aspră, lucitoare. la masculi mai mult, la femele mai ,puţin -în regiunea nasului. Un cap scurt şi grosolan, precum şi un nas prea bombat indică amestecul sângelui străin. Ţinuta capului este puţin ridicată, vârful botului ascuţit, cu nările alungite, aripile nărilor prezentând uneori u- Fig. 622. —Pielicică valuri cu forma refulată cu lupiu, rezistentă, calitate super cară clasa I. şoare încreţituri. Bărbia privită din lături, prezintă aproape de buze o scobitură mai mult sau mai puţin pronunţată. Faţa acoperită cu peri scurţi şi lucioşi iar fruntea, la baza coarnelor, îmbrăcată cu un smoc de lână scurtă sau cu un jar mai lung şi ,puţin ondulat. Oile, de regulă, «sunt lipsite de coarne sau au coarne foarte mici, rudimentare. Dease-menea 20-25% d‘n berbeci sunt ciuţi, restul berbecilor au coarne de mărimi diferite, în general puţin desvoltate, formând o spi- Fig-. 623. — Bobat-maşcat, pielcică deasă, lucitoare, rezistentă, elastică, calitate superioară pentru gulere clasa I. rală de regulă incompletă şi turtită, cu vârfurile mai apropiate de cap, decât la rasa Ţurcană. Ochii cu o privire blândă şi liniştită, mai ales la femele. Urechile mari şi blegi, atârnate în jos au o lungime de 14,73 c'm. şi o lăţime de 7,56 cm. Se întâlnesc la această rasă şi oi ciule, având urechile scurte cu vârfurile ascuţite, iar în cazuri mai rare pavilionul urechii poate isă lipsească cu desăvârşire. Urechile sunt acoperite cu peri scurţi, lucioşi şi mătăsoş;, cari câteodată prezintă mici ondulaţiuni. Gâtul este subţire, puţin alungit, având întrucâtva ţinuta cerbului sau a cămilei. Un gât KARAKUL 410 scurt şi gros indică amestecul sângelui străin. Trunchiul - trupul propriu zis - destul de lung - 67,8 cm. - cu coastele slab arcuite şi cu un piept puţin adânc - 30,1 cm. - şi îngust - 16,8 cm. -, lărgindu-se şi adâncin-du-se spre abdomen şi partea dinapoi, unde Fig. 624. — Formă mazăre-tirbuşon defectuoasă, cu păr rar, fără luciu cl. III-a. crupa de regulă este teşită, dând trunchiului o formă de pară, mai ales la femele. Spinarea la rasa K. este îngustă, iar linia spinării merge crescând de dinainte înapoi. Regiunea şalelor şi a crupei pe care buclajul este de cea mai bună calitate, de dorit să aibă o suprafaţă cât mai mare. Membrele lungi şi puternice adaptate pentru drumuri lungi de stepă. Defectele ce se întâlnesc mai des la K. sunt genunchi apropiaţi la picioarele dinainte şi coate de vacă la picioarele dinapoi. In cele mai multe cazuri laceste defecte nu sunt decât urmarea firească a unei alimentaţii slabe a animalelor în tinereţe. Membrele sunt acoperite în partea de jos cu un păr scurt şi lucios - jar. - Coada Ia rasai K. esfte lungă şi are la bază o pungă sau un depoz.t de grăsime mai mult sau mai puţin desvoltat, după care se îndoaie sub forima de S şi se termină cu un vârf uscat, care ajunge până în dreptul jaretu-Iui - cotului Depozitul de grăsime dela baza cozii la animalele grase, este mai mare, iar la cele slabe, 'mai mic. Rolul acestei rezerve de grăsime este să întreţină organismul pe timpul lipsei de hrană, cum adesea se întâmplă în regiunile uscate de stepă în ţara de origină. Depozitul de grăsime variază ca formă. De otJiceiu el are aspectul unui sac plin, atârnat cu gura în jos şi strâns dealungul, prin mijloc, cu o sfoară. Câteodată are însă forma unui triunghiu mai mult sau mai puţin pronunţat. Această din urmă formă nu este dorită şi de regulă se întâlneşte la metişi, Ka-rakul X Ţurcană. Animalele cu un depozit de grăsime exagerat de mare, şi mai ales când acesta porneşte dela fese prea de sus, iarăşi nu sunt bine văzute. Un depozit prea mare de grăsime la coadă, prezintă la fe-meil'e un neajuns în perioada montei, iar când deDozitul de grăsime porneşte din par- Fig. 625. — Forma „lins“ defectuoasă; mieii absolut nea.pti pentru prăsilă clasa IV-a - brac - tea de sus a fesei, mai poate fi un indiciu a amestecului de sânge străin - ex. Kurdiuk -. Forma pe care o ia coada în partea de jos a depozitului de grăsime variază iarăşi foarte mult dela o uşoară îndoitură până la forma de S. Bineînţeles aiceasta din urmă este de preferat. Vârful propriu zis al cozii, care este subţire, îmbrăcat de jur împrejur cu un păr aspru, poate să fie mai scurt sau mai lung, el trebue însă să ajungă până în 411 KARAKUL dreptul jaretului. Un vârf prea scurt precum şi unul prea lung nu sunt bine văzute. Petele albe apar la rasa K. mai des pe vârful cozii şi pe ceafă, mai rar pe picioare şi numai câteodată pe diferite alte regiuni corporale. Acolo unde apar petele albe, bucla- După Dr. Th. Niea Fig. 626. — Pielcică grri de rasă, Karakul - Aspectul buclajului şi uniformitatea culorii. jul la miel nu mai poate fi de calitate bună. Aceste pete nu indică o impuritate a rasei şi nu strică, atâta vreme cât se găsesc pe vârful cozii şi pe ceafă. Cum ele însă îşi fac apariţia câteodată şi pe alte regiuni corporale unde se găsesc la miel bucle de calitate, făcând să scadă valoarea pielicelelor, şi cum aceste pete se moştenesc, nu se recomandă în principiu să se lase pentru pră-silă animale, şi mai ales masculi, cu asemenea defecte. In practică vom judeca lucrurile dela caz la caz. Dacă avem oi de rasă puţine şi vrem să le mai înmulţim, nu vom mai lua în seamă aceste defecte, decât la berbecii de prăsilă. La femele, în cazul de faţă, vom mai trece cu vederea petele depe ceafă şli vârful cozii, mai ales dacă în altele au calităţi netăgăduite şi voim îndepărta de la prăsilă numai pe acelea care au pete pe trunchiu, adică pe cor,p'ul propriu zis. Pentru încrucişare cu oi ţurcane se pot ad- mite berbeci de rasa Karakul cu pete pe ceafă şi vârful cozii, numai dacă ei dau p'ro-duşi cu pielicică bună. Greutatea corporală, la animalele adulte de rasa Karakul, este în medie de 58 Kgr. la berbeci şi de 42 Kgr. la oi. înălţimea la grebăn la oile aduhe este de 64,63 cm., înălţimea la crupă 65,41 cm., lungimea trunchiului 67,85 cm., adâncimea pieptului 30,1 1 cm., lărgimea pieptului 16,82 cm. şi perimetrul fluerului 6,76 cm. Descrierea de mai sus a exteriorului la animalele adulte de rasa K., ne poate servi la recunoaşterea unui animal de rasă, când cumpărăm animalele fără acte de origină, când facem clasarea sau aprecierea numai după exterior şi în sfârşit atunci, când suntem chemaţi să ne dăm părerea asupra unei crescătorii, fără să fi văzut produşii. Ceeace ne interesează, în primul rând la rasa Karakul este calitatea pielicelelor de După Dr. Th. Nica Fig\ 627. — Pielcică, gri de Basarabia - Aspectul bucla.jului şi uniformitatea culorii. miel. Până în prezent nu s’a putut stabili cu certitudine dacă există vreo legătură între anumite caractere exterioare dela animalul adult şi calitatea pielicelei la miel. Astfel că nu se poate spune cu siguranţă, numai pe baza exteriorului unui animal adult, ce a fost el ca miel sau ce produşi va da sub FOAIE DE BONITURA (Pentru miei negri Karakul) Puncte — Clasa. — Puncte Data boniturii............................Crescătoria..................... Sexul: berbecuţ, mieluţă.................................. Nr. Data na$terii........................... 19....... Mama Nr. Greutatea la naştere.................... Kg. Tata Nr. CLASA: 100-91 = I 90—86 = 7-a 85-81 = I-b 80-76 = 11 75-71 = 11-a II-b =70-66 III ^ 65-61 III-a ^ 60-56 111-b = 55-51 IV = 30 în jos JS O U> 4 2^ rq O ^ . lh c ¿3 a Tipul buclajului: bob mi:,*) b. mijlociu, b. mare; tuburi scurte, tuburi mijlocii, tuburi lungi; valuri. II. III. IV. Gradul de închidere: 1 /4, */., 3/i- 1 Lărgimea: înguste, potrivite, largi. joase, mijlocii, înal'e. bună, m diocră, slnb~. bună, mediocră, slabă.............................. înălţimea: •Modelarea: Uniformitatea: Capul: tipic, potrivit, netipic. Urechile: tipice, pofrivite, net p'ce. Coada: tipică, potrivită, netipică. Impresia prenerală-corp: . . > N ( « ? < 2 - I O «3 l Buclajul se prezintă: bine, po.rivit, slab; îmbunătăţit Luciul se prezintă: bine, po rivit, sl:b; îmbunătăţit . Rezistenţa elastică: rezistent, potrivit, n oale; mătăsos, aspru Luciu':. bun, mediocru, slab....................................... Impresia gererală-pie'icioă:....................................... 2,0 2,0 ! I I" Observatiuni: Gemeni; pete albe — cea',ă, vârful cozii; Direcţia înrolării buclelor Forma mixtă - valuri-bobat - deasă, lucitoare, rezistentă clasa Il-a. Axul buclelor........................ ; Fire caduce. *) Se vor sublinia însuşirile constatate şi completa cele neprevăzute. 413 KARAKUL raportul calităţii pielicelei. Sunt oarecare indicii sau semne exterioare, despre care s’a vorbit mai sus, fără însă ca ele să prezinte suficiente garanţii. Exteriorul animalului a-dult ne dă posibilitatea să presupunem anumite calităţi, realitatea însă ne-o dă nuimai descrierea exteriorului unui animal ca miel, sau bonitura acestuia în primele zile după naştere. Aprecierea mieilor duipă pieli ci că poartă numele de bonitura a mielului - dela latinescul bonus — bun -, ceea ce înseamnă aprecierea bunătăţilor sau calităţilor acestuia. Calitatea unei (pielicele depinde de mai multe însuşiri, dintre care cele mai de seamă sunt După Dr. Th. Nica Fig. 628. — Buclajul caracteristic al mieilor gri .de Moldova, sus- bucle în formă de tire-bouchon; jos - bucle inelate. următoarele: culoarea, desenul, buclajul, luciul, rezistenţa elastică a buclelor, durata menţinerii calităţilor pielicelei, mărimea - su-praf. - pielicelei şi supleţea pielei. Bonitura serveşte crescătorului pentru a ajunge *în-tr’un timp scurt la p'roducerea mieilor de prăsilă cu o pielicică de valoare. Bonitura mieilor negri de rasa Karakul de regulă se face între a doua până în a patra zi după naştere sau, mai exact, în condiţiunile noastre, la vârsta de 30—72 ore. Intr’o exploatare îindreptaită exclusiv în direcţia pie-licelelor, trebue numai căutat momentul cel mai potrivit, când pielicică a ajuns la maxi- mum de calităţi, şi atunci se sacrifică mielul. Pentru bonitura mieilor de rasa Karakul ne serviim de foi imprimate, după modelul indicat. După Dr. Th. Nica Fig. 629. — Buclajul inelat al mieilor gri de Basarabia. După Dr. Th. Nica Fig. 630. — Buclaj defectos amestecat. ¡$mk- * " ţ * ^ _ l . \^Jv 77 ~c V âin? ■ i%-‘ x Wi. '0? r . ’%V-. . V' ' A vV, '^í';„ •r : n i KARIOCHINEZÂ-KAULFUSSIA 414 Intr’o crescătorie de rasă pură Karakul, bonitura trebue să se facă la toţi mieii fără excepţie, indiferent dacă unii dintre ei se na&c morţi, sau se sacrifică pentru pieli-cică. Acest lucru este necesar, pentru ca după calitatea pielicelei la mieii produşi, să putem trage concluzii asupra valorii părinţilor ca reproducători. Numai pe baza da- După Dr. Th. Nica Fig\ 631. — Bucle tubulare şi inelate ale rasei Karakul gri închis. telor obţinute în urma boniturilor se poate cunoaşte puterea de transmitere a anumitor însuşiri ale pielicelei dela părinţi la produşii lor. Pentru reproducţie nu se recomandă să se oprească decât berbecuţii de clasa 1. 1 -a, I-b, şi eventual acei din clasa 11, 11-a, 1 1 -b, restul se sacrifică pentru pielicică. Cei mai buni dintre berbecuţii din clasa 1 şi 1 -a se lasă pentru prăsilă în prop'ria crescătorie. Ceilalţi berbecuţi de clasa 1, 1 -a şi 1 -b. se desfac la alte crescătorii sau turme de exploatare. Berbecuţii de clasa 1 1, II-a şi 11-b, nu se recomandă să se în- trebuinţeze decât pentru acea mare masă a crescătorilor începători, care nu au posibilitatea şi nici cunoştinţele necesare ca să-şi procure şi să valorifice raţional berbeci de clase superioare. In ce priveşte materialul femei, trebue să se sacrifice pentru pieli" cică toate mieluţele de clasa 111 -b şi IV. Mieluţele de clasa 1, 1-a, 1-b şi 11 se o- presc de regulă în propria crescătorie pen- tru reproducţie; cele de clasa 11-a. 11-b, 111 şi 111-a servesc la început pentru completarea turmei, iar mai târziu pentru vânzare. Th. N. KARIOCHINEZÂ. - Sin. cariochineză. - v. ac. -. KARNALITA. - Min. - Este un mineral, o sare de potasiu. Se găseşte cristalizat, în cristale rombice, este străveziu; privit ]a microscop prezintă luciu metalic de culoare roşie, duritatea 2,5 şi greu-taitea specifică 1,60. Conţine 26,8% clorat de potasiu, 34,2% clorat de magneziu şi 39% apă. In combinaţie ou alte substanţe poate servi şi ca îngrăşăminte sau amendamente agricole. KASMIR. - Zoot. - Capra de Kasmir - Capra thibetană sau 'Capra hircus laniger - este o rasă de capre producătoare de păr fin - lână -, ce se creşte în regiunea Kasmiru-lui, în jurul munţilor Himalaia. Ca exterior şi conformaţie se aseamănă cu capra de An-gora. Are următoarele caractere etnice: talie mijlocie -60 cm.-, lungimea corpului 1,50 mi., ciap destul de gros, ochii mici, urechi lungi până la jumătatea feţii; coarnele sunt apropiate la rădăcini şi pe timp ce se în-doae pe gât se îndepărtează, răsucindu-şi vârfurile înăuntru; gât scurt, spinare rotundă, şale nu aşa înalte etc. Corpul este acoperit cu lână fină, lungă şi deasă. Lâna este formată din două feluri de fire: lungi şi groase, scurte şi subţiri. Culoarea variază: argintie, galbenă, gălbuie, neagră. Asip'ectul lânii este diferit după gradul de curăţenie al culorii: lâna este albă sau al-burie-gri la cele cu o culoare mai lucioasă; cenuşie-gri la cele cu o culoare mai întunecată. Producţia principală a caprei K. este lâna - părul -. Din firele subţiri - puful - se fac cele mai frumoase şaluri şi cele mai fine postavuri. O capră dă în mediu 200—250 gr. puf; uneori 300—400 gr. Pentru confecţionarea unui metru pătrat de postav trebue 800 gr. p\if. In Europa, primul import de ca,p're de K. l’a făcut Franţa pe Ja 1816. Aci, găsind con-diţiuni naturale bune de creştere, s’au aclimatizat repede, au fotst înmulţite şi răspândite, astfel că Franţa şi-a întemeiat o industrie, destul de extinsa, de fabricarea stofelor de lână de K., ce-i aduce un venit foarte mare. Din Franţa au fost aduse în Austria, Wiirtenberg, Germania, etc. c. ş. KAULFUSSIA. - Bot. - Sin. Charieis. Plantă erbacee din fam. Composeae cu tulpina rămuroasă de 1 5-—20 cm. frunzele inferioare ascuţite, cele sUjP'erioare lanceolate, florile de un albastru frumos dispuse în capitule terminale. Se seamănă 'în straturi formând frumoase tufe. 415 KEFIR-KE RATINA KEFIR. - Ind. agr. - Sin. Kyphir, Kafir. K. este o băutură cunoscută din cele mai vechi timpuri de popoarele din Caucaz, unde poartă numele de Kippe. ILa se prepară din lapte de vacă, şi uneori din lapte de capră, prin fermentare cu ajutorul aşa numitelor boabe de k. Laptele suferă două fermentaţii, una lactică şi alta alcoolică. - v. fermentaţii. K. conţiine 0,7% acid lactic şi 0,7% alcool. Fermentaţiile sunt provocate de un mare număr de bacterii ¡şi de drojdii. Aceste microorganisme trăiesc în simbioză şi formează boabele de k., care când .sunt mari, umflate, au înfăţişarea conopidei. Boabele de k. din comerţ au mărimea unui bob de mazăre sau de fasole, când sunt izolate; ele se mai găsesc adunate în bulgări meii mari; crescute împreună, au culoarea galbenă. .Puse în apă, se umflă. Introduse în lapte, îl fermentează producând băşici de gaze. Boabele de k., care se găsesc în comerţ sunt vechi, nu sunt recomandabile, deoarece conţin de cele mai multe ori nuimai microorganisme moarte. Se recomandă să se cumpere boabe de k. proaspete dela staţiunile care le cultivă în permanenţă şi le au proaspete. Boabele de k. se infectează în prima linie cu fermenţi acetici, şi în al doilea rând cu bacterii spo-rulante din grupa Mesentericus, bacjli buti-rici şi coli. Prepararea k. se începe prin întinerirea boabelor. Boabele se pun în apă fiartă şi răcită la 30°, unde se ţin 3-------6 ore, apoi se tratează cu apă căldicică de 4—5 ori, la interval de 4 ore, pentru ca boabele să fie suficient de umflate, aceasta' pentru ca boabele fiind puse în lapte, să se adune la suprafaţa lui. Boabele preparate se introduc în lapte fiert sau pasteurizat, luându-se câte o lingură de masă de boabe pentru jumătate de litru de lapte. Se acoperă vasul şi se laisă să stea 8—12 ore la o temperatură de 10°—18° agitându-se din când în când. In acest timp laptele s’a prins. Se bate bine laptele prins, se trece printr’o sită pentru a 'îndepărta boabele de kefir, iar laptele obţinut se poate p*une direct la sticle sau se amestecă cu un volum egal de lapte fiert sau pasteurizat după oare se pune la sticle cu închizători patente. Sticlele se pun într’o cameră care să aibă o temperatură de 12----15°, unde se lasă 1j—2 zile, când fermentaţia se desăvârşeşte. K. astfel preparat este un lichid vârtos cu înfăţişare de smântână, spumos, cu un miros acru, are gust acrişor plăcut şi pişcă la limbă. Ma-turaţia se cunoaşte după apariţia zerului în sticle puse la maturat. K. care conţine pe lângă componenţii naturali ai laptelui, acid lactio, alcool şi bioxid de carbon, nu este numai o băutură hrănitoare, ci mai mult încă, chiar tonică. Ea se recomandă per- soanelor care suferă de stomac şi de colită, precum şi persoanelor debile, anemice, re-convalescente şi celor ce suferă de tuberculoză pulmonară. N. Pâtr. KENT. - Zoot. - Rasă de oi din Anglia, în ţinutul Kent. Este o oaie cu o constituţie robustă, cu lână destul de lungă, destul de fină şi cu multe ondulaţii - 6.—7 la cm. Se creşte pentru carne şi pentru lână. Datorită calităţilor sale s’a introdus şi în Germania şi Franţa. N. A. Fis. 633. — Berbeo. de rasă Kent. KENTROPiHYLLUM. - Bot. - Gen din Com-pozee. Plante anuale. Tulpina erectă acoperită de p'eri lânoşi, lungi încâlciţi, înaltă până la 50—60 cm., ramificată. Capitúlele la extremitatea ramurilor dispuse în corimb. Frunzele rigide, penat fidate, cu lobi terminaţi într’un spin ţepos, păroase. Capitule a-coperite aproape deplin de bractei. La noi K. lanatum D. C. plantă ruderală din locurile însorite ale câmpiei şi dealuri joase v. piiţtenoagă. KENTUKI. - Varietate de tutun din Italia,. - v. tiutun •*. KERASSUND. - Pom. - Alune de Keras-sund -. Varietate de alune, originară din Armenia, cu fructele de mărime mijlocie, miezul p’lin şi gustos, care se importă în cantităţi însemnate. Tufele, destul de viguroase, produc regulat şi abundent. Fructele sunt complet acoperite de învelişul lor verde - involucru - şi sunt câte două la un loc. M. Cost. KERATINA. - Chim. - Substanţă ce intră în constituţia epidermului animal şi în ţe- keratita-kerry 416 şutul cărnos. E substanţa principală care intră în constituţia copitei, coarnelor, unghiilor, în carapacele diferitelor animale. In oase nu se găseşte. Se obţine din coame de bou prin extracţiuni succesive cu acizi diluaţi, alcali, apă, alcool şi eter. KERATITA. - Med. vet. - Keratoszzzîngro-şare. Este îngroşarea membranei corneene de la ochiu, datorită diferitelor cauze interne şi externe. Keratitele pot fi superficiale şi profunde sau parenchimatoase. Cele superficiale se subîn^piart în: s'mplă sau circumscrisă, flictenulară, veziculoasă, vasculară; cele profunde în: supurativă şi interstiţială. Această afecţiune a ochiului se caracterizează printr’o sensibilitate mare, photopho-bie - însoţită de lăcrămare. Popular k. este cunoscută sub numele de albeaţă, din cauza unor pete opalescente care apar pe cornee luând diferite forme: nephelion, o opacitate transparentă; albugo, opacitate mai marcată, şi leucoma - opacitate cu as,p'ect tendinos. Ca tratamente se întrebuinţează iritantele care produc vascularizare mai abundentă ce facilitează resorbţia ţesutului. Se întrebuinţează în acest scop insuflaţiile de zahăr pisat, pulbere de sticlă, calomel, etc. V. Poip. KERMES. - Chim. - Este un medicament format d'ntr’un amestec de sulfură de antimoniu hidratată, antimoniat de sodiu cu puţină sulfură de potasiu. Zool. - Sin. 'Păduchi de plante distingem: Aspidiotus, Diaspis, Lecaniumi şi Dac-tylopius. Insecte din Ord. Hemiptere, sub. în Europ'a meridională pe ramurile stejarului Quercus coccifera. In Aprilie începe perioada adultă, când femela are mărimea unei boabe de mazăre. La sfârşitul lui Mai ea depune 1800-2600 ouă şi apoi moare. Ouăle sunt depuse în epiderma ramurilor şi frunzelor pe care le acoperă cu corpul. Recolta k. se face după 15 Mai, expunându-se la vapori de oţet o jumătate de oră şi apoi se pune la uscat pe o pânză. Acest produs este întrebuinţat la vopsitul lânei şi mătasei dând o culoare roşie brună. KERNERA. - Bot. - Gen de plante ierboase perene din fam. Cruciferae. Fusul rădăcinei multicapitat. Frunzele bazale dispuse în ro-zete, spatulate, întregi sau lirate; frunzele tul-pinale au peţiolul din ce în ce mai scurt. Florile albe, fructul o siliculă, cu stilul per-zistent. în flora noastră reprezentat prin K. sa-xatilis Reicsb. plantă alpină de stânci calcare. KERRIA, - Bot. - Gen de plante lemnoase din fam. Rosacee. Lujerii verzui, mugurii înguşti, acoperiţi de numeroşi solzi; frunzele alterne, eliptice până la ovale, spre vârf prelung ascuţite, pe margine dublu serate, cu stipule. Florile galbene, solitare, 5 sepale reunite într’un tub, petale 5, stamine numeroase, pe jumătate lungi cât petalele; pistile 5-8. Fruc- Fig 635< __ Kerria tul multiplu din 5-8 japónica. Fig. 634. — Kermes — 1 - femela; 2 - masculul; 3 - femele încrustate. ord. Homoptere, fam. Coccideae. Se dă numele de kermes insectelor care produc k. tinctorial. Sunt globuloase, masculul singur este aripat; el are doi peri codali. Femela, fără aripi, are forma unei mici mase sferice, roşie sau brună-albăstruie, prevăzută cu o carapace constituită din depunerile provenite din năpârlirile pe care le suferă şi acoperită cu o secreţiune lucitoare. La o epocă oarecare din viaţă, aceste insecte se fixează definitiv pe scoarţă şi frunze, încrustându-se. Sunt foarte vătămătoare, împlântând rostrul în ţesuturile vegetale din care sug seva. Trăesc Fi gr. 636. — Vară din rasa Kerry. achene uscate. O singură specie în China. K. japónica D. C. Sin. teişor. - v. ac. - KERRY. - Zoot!. - Rasă bovină, originară din regiunea muntoasă a Irlandei occidentală 417 KHAYA-KIRKIZ - comitatul Kerry - de talie mică până la ] m. maximum; de culoare neagră sau brun închis, cu ciungi deschise pe spate. Vacile sunt bune de lapte dau 1500—1800 litri de lapte pe an, laptele esite gras. KHAYA. - Bot. - Gen de plante din fam. Meliaceae ce cuprinde o singură specie: K. senegalensis originară de pe coasta occidentală a Africei. Este un arbore mare care atinge 35 m. înălţime, cu lemnul de culoare roşiatică şi este cunoscut sub numele de acaju de Africa sau a. de Senegal. Se lucrează foarte greu şi nu-şi păstrează bine luciul. Scoarţa conţine o substanţă amară care se întrebuinţează ca tonic şi astringent. KICKXIA. - Bot. - Gen de plante erbacee din fam. Scrophulariaceae, înglobat de mulţi autori în genul vecin Linaria. Se deosebeşte de ultimul prin fruct, care este o capsulă ce Fi*?. 637. — Kickxia — a - ramură cu frunze şi flori; b - o floare mărită; c - floare tăiată longitudinal; d-fruct; e - sămânţă. se desface printr’un căpăcel lateral. La noi e reprezentat prin specii anuale, cu tulpini târâtoare, flori mici, izolate la subţioara frunzelor; frunzele cu nervaţiune penată. K. spu-ria Dum. şi K. elatine Dum. KIEFFER SEEDLING. - Pom. - pară - Maturitatea Septembrie-Octombrie. Pomul de vigoare mijlocie, cu crengile lungi şi subţiri, sau mijlocii, cu coroana rară, divergentă, frunzele mijlocii alungite; peţiolul subţire. Reuşeşte bine atât altoit pe gutui cât şi pe sălbatec. Rodeşte enorm şi trebue tutorat sau rărite fructele. Reuşeşte bine la şes; rezistă la secetă şi vânturi. Fructele mijlocii «au su-pra mijlocii de formă gutuiformă, cu suprafaţa neregulată, pieliţa subţire, lucioasă, galbenă deschisă cu punctuliţe mici pe toată suprafaţa; pedunculul de mărime şi grosime mijlocie, pielea albă, tare, fină, însă fără gust, nici dulce, nici acrişoară. Calitatea II. Varietate cunoscută în Basarabia şi destul de apreciată, mulţumită fructificaţiei abundente, fructelor frumoase şi rezistente la transport. M. Cost. KILOGRAM-METRU. - Fiz. - Unitate d* măsură a muncii, echivalând cu o sforţare necesară să ridice o greutate de un kilogram la înălţime de un metru. KILOWAT. - Fiz. - Unitate practică de forţă electrică. KILOWAT-ORĂ. - Fiz. - Lucrul executat în timp de o oră de o maşină a cărei putere este de un kilowat. KIRKE. - Poim. - Varietate de prune cu fructul mare globulos, cu feţele inegale, pieliţa violet închisă, punctată de rugină cu p ruină deasă; pulpa galbenă-verzuie, fină, dulce, foarte suculentă, parfumată, de foarte bună calitate, fruct de masă pentru comerţ şi amatori. Maturitatea în a doua jumătate a lunii August. Pomul foarte viguros, formează coroane largi resfirate. Produce abundent în fiecare an, spre bătrâneţe odată la doi ani. Bună varietate pentru cultură comercială în preajma oraşelor şi oriunde pentru amatori. M. Cost. KIRKIZ. - Zoot. - Cal. - Rasă de cai din Rusia. Se creşte de către po(p'orul Kirkiz din Nord-Estul Mării Caspice. Este o rasă ce se creşte în herghelii semi-sălbatece, caii fiind lăsaţi să crească în mod cât se poate de natural, fără adăpost, fără hrană îngrijită şi, în sfârşit, fără nici o selecţie. Datorită a-cestui fapt sunt nişte cai foarte rezistenţi. Fier. 638. — Dai din rasa Kirkiz Sunt cai uşori cu o talie de 1.40-1.45 im. si cu o constituţie fină. Au un cap cam mare, lung, uşor convex ~ caracter de cal mongol gât de cerb, grebăn bine desvoltat, crupă potrivit de desvoltată şi cam oblică, piept potrivit de larg, .spinare potrivită, articulaţii bine desvoltate şi copite foarte rezistente. Culoarea lor mai dea întâlnită este cea roibă, Sunt cai foarte buni pentru călărie fiind de o rezistenţă rară. KIRSCHAPFEL-KJELDAHL Vaci. - Este o varietate de stefp'ă ce se creşte tot în regiunile locuite de Kirkizi. Se caracterizează prin o talie mai mare şi o forţă apreciabilă. - N. A. KIRSCHĂPFEL. - Pom. - Crabăpfel. -Sin. Mere de dulceaţă. Mere cireşe. Sub a#-cest nume se cunosc mai înrulte s-pecii şi varietăţi de mere cfu fructele mici şi frumos colorate. Arborii, de dimensiuni reduse sunt puţin pretenţioşi la climă şi sol, înfloresc extraordinar de abundent şi frumos şi produc aproape regulat recolte bogate. Fructele se ţin bine pe pomi, suportă foarte bine transporturile şi au diferite întrebuinţări casnice: dulceţuri, geleuri, fructe zaharisite, mărime-Iade şi cidru - vin de mere. Datorită înfloririi bogate, abundenţei si coloritului frumos şi variat al fructelor, care atârnă pe ramurile subţiri ca cireşele, aceste soiuri de mere au principală întrebuinţare ca arbori şi arbuşti de ornaiment, cultivaţi în formă de tufă. In livezi se ,p'lantează la 4-5 m. tufă de tufă, iar în parcuri se plantează şi mai des, ipe marginile boschetelor sau grupurilor de arbori. Cultivaţi în formă de semi-trunchi sau trunchi, se plantează la distanţe mai mari de 8-9 m. Cele mai de valoare soiuri provin din încrucişarea speciilor sălbatice siberiene, Pirus prunifolia W. şi Pi-rus baccata L., cu soiurile nobile, care dau fructe mai mari, mai frumos colorate şi de calitate mai bună pentru diferitele întrebuinţări casnice şi industriale. Prin încrucişarea formelor tytpice şi ioensis ale tipului Mal-lus Coronaria L., s’au obţinut varietăţile de Krabe americane, dintre care unele de o rară frumuseţe, destul de mari şi bune de consumat, cum ar fi de ex. var. Kirsclienapfel von TyrrestriUg - de origină daneză, cu fructele mărişoare galbene, bune de consumat în Oc-tombrie-Decembrie. Cele mai cunoscute şi răspândite în Europa varietăţi de Krabe sau Kirsch e nap fel sunt: Hyslop, Purpu’rroster Kirschăpfel, Roter Riesling Fairy, Transcendent, etc. M. Cost. KIŞMIS ALB. Vitic. - Persia - Sin.: Kech-mish blanc â grains ronds, K. aly blainc, Raisin siains pepin. Strtigu'rele destul de mare, cilindro-c,o,nic, aripalt, puţin bătut. Boabele destul de imici, aproape rotunde, puţin turtite la peticei, de culoarea chihlimbarului, pieliţa subţire rezistentă; miezul’ tare, dulce cu gust plăcut, fără sâmburi. Coac,erea sfârşitul epocei a II-a. Varietate de masă, de producţie mijlocie, se cultivă pentru stafide. Tăerea scurtă mai bine pe cordon orizontal. Kişimiş oval. Viitijc. - Persia Sin.: Sul-tamina, Sultaniah, Ezekerdeksiz, Kechmish jand încadra* într’una din ele, cu dreptul de a păşi, dacă dovedeşte pricepere şi ştiinţă, în categoria superioară. Din produsele rezultate o parte se ia. de Stat, la un preţ mai scăzut, apoi se trage la o parte sămânţa ¡pentru anul viitor, o cantitate se vinde pentru a se pJăti taxele de curăţire şi asortare, iar restul să împarte ţăranilor poporţional cu munca şi calitatea ei, depusă de fiecare, potrivit unei raţii alimentare stabilă. Prisosul se vinde în folosiul ko'lhozului. K. ocupă iun 1o 30 ,, luto-nisipos 10---20 10---30 > 50 ,, nisipo-lutos < 20 10---20 > 50 j ,. nisipos ' 425 KRABE-KUHN-WAGNER v. Categorie sol, Sol. - Observaţii. Aparatul K. are avantajele: separă simultan 4 fracţiuni. Odată pus în funcţiune, se poate lăsa singur, controlându-se doar din timp în timp. Dă rezultate bune pentru scopurile practice. In comparaţie cu aparatele de sedimentare, separă foarte bine părţile irnari, viteza apei putânduHse potrivi perfect şi menţine constantă, mai ales în cil. înguste. Ca desavantaje: necesită foarte multă apă - alte lichide nu se pot lua în considerare, cel mult în unele cazuri apă distilată sau alcool, la analiza cimentului -. Forma cilindrelor apoi nu este tocmai corespunzătoare. - v. Krauss-Kopecky. Totuşi este unul din aparatele cele mai răspândite. A. Mol. KRABE. - Pom. - Varietate de Kirschăpfel - v. ac. - KRAUSS-KOPECKY. - Agrol. - Aparatul cu acest nume este o modificaţiiune a aparatului Kopecky - v. ac. - serveşte în acelaşi scop şi are la bază acelaşi principiu de funcţionare. Descrierea. Se compune din 4 cilindre de Siticlă. Ca formă diferă de acelea ale aparatului Kopecky în special cilindrul cel larg, la care s’a renunţat cu totul la partea cilindrică, în scopul obţinerii unei viteze uniforme în toate punctele secţiunii. Cilíndrele se îngustează la ambele capete, iar legătura dintre ele se face în modul cel mai simplu, prin tuburi de cauciuc. înaintea cilindrului îngust s’a intercalat o pâlnie de siticlă, prin care se poate introduce pământul în aparat, după ce a fost pus în funcţiune. Un regulator cu plutitor menţine viteza constantă. Gradarea aparatului. Aparatul este construit pentru separarea următoarelor fracţiuni: 2-0,2 mm. în cil. cel mai îngust; 0,2-0,1 mm.; 0,1-0,05 mm.; 0,05-0,02 mm. în cil. larg; 0,02 mm. p'ărţile levigabile. Vitezele curentului de apă din fiecare cilindru, necesare pentru a separa fracţiunile de mai sus, sau stabilit şi verificat prin măsurători la microscop la nisipul de cuvarţ. Debitul se aranjează prin mişcarea unui cursor prin care se poate ridica sau coborî tubul de scurgere. La temperatura de 20° C trebue să treacă prin aparat - în 15 secunde - atâţia cm.3 de apă câţi arată numărul gravat pe cilindre. Dacă temperatura a,p'ei este diferită de 20°, atunci pentru fiecare grad Celsius în plus sau în minusi, se va aduna, resip. se va scădea câte un cm.3. Se va întrebuinţa - pe cât este cu putinţă - apă liberă de bule de aer şi decalcifiată. Metoda şi interpretarea datelor la fel caşi Ia aparatul Kopecky - v. ac. - cu menţiunea că pământul se introduce în aparat cu ajutorul pâlniei dinaintea cilindrului îngust şi cu atenţia pentru ca să nu treacă înapoi în vasul regulator. A. Mol. KUDRIAVCIC. - Pom. - Varietatea de a-lune ce se cultivă în Caucaz, Armenia şi Asia Mică, cu tufa puternică şi foarte pro- ductivă. Fructele sunt grupate câte trei şi patru la un loc, au involucrul - învelişul -mijlociu, semi-deschis, formă sfero-ovoidă, cu miezul plin şi gustos. Se importă cantităţi însemnate şi la noi în ţară. M. Cost. KÜHN. - Agrol. - Aparatul, cilindrul. -Serveşte la analiza mecanică a pământului -v. ac. - prin metoda sedimentării. Principiul de funcţionare al amaratului este extrem de simplu: suspensiunile polidisperse de pământ, amestecate uniform în aparat, se lasă să se sedimenteze şi - după un timp determinat -lichidul cu particulele fine, încă nesedimentate, se scurge printr’un orificiu de scurgere. Descrierea. Aparatul K. constă dintr’un vas cilindric de sticlă, având o înălţime totală de 30 cm. şi un diametru interior de 8,5 cm. La o distanţă de 5 cm. dela fund, este prevăzut cu un orificiu de scurgere de 1,5 cm. în diametru, ce se poate astupa cu un dop de cauciuc. La 2 cm. sub marginea superioară, este gravat un semn. Dela acest semn şi până la fund, aparatul are un volum de cca. 1,5 1. şi până la orificiul de scurgere o înălţime efectivă de cădere de 20 cm. Metoda de lucru, separarea fracţiunilor şi interpretarea datelor, este aceeaşi ca şi la aparatul Kühn-Wagner - v. ac. -, cu diferenţa că la aparatul K., eliminarea coloanei de lichid, după trecerea tim- Apa_ i.ii. r ratul Kuhn pen- pului de sedimentare, se tace tru analiza me-prin tubul de scurgere, sco- canică a pămân-ţându-se dopul de cauciuc tului. şi lăsând să se scurgă lichidul, împreună cu suspensiunea de sol. La astupare se va observa ca dopul de cauciuc să fie la nivelul feţei interioare a cilindrului, p'entruca nici o particulă de pământ să nu se depună în tubul de scurgere. A. Mol. KÜHN-WAGNER. - Agrol. - Aparatul Kühn Wagner este o modificaţiune a aparatului Kühn - v. ac. - şi anume, scurgerea lichidului nu se face printr’un orificiu lateral ci printr’un sifon. Serveşte în acelaşi scop ca şi aparatul Kühn şi are la bază acelaşi principiu de funcţionare. Unii autori îl indică sub numele de aparatul, sau cilindrul, lui Wagner. Descrierea. Aparatul K.-W. se compune dintr’un cilindru de sticlă, care, la capătul deschis, se îngustează, terminându-se printr’un gât ce se poate astupa cu un capac de alamă. Prin acest capac trec două tuburi: un sifon, care serveşte la scurgerea lichidului din aparat şi un tub prin care se suflă, pentru a provoca ridicarea apei la sifon. Amândouă tuburile sunt tot de alamă şi se prelungesc cu tuburi de cauciuc. In locul capacului de kuhn-wagner 426 alamă, unele modele au un dop de cauciuc, iar în locul tuburilor de alamă, tuburi de sticlă. Tubul de sulfat esite lipit de caipac şi se termină la nivelul feţei inferioare a acestuia. Sifonul este mobil şi se fixează de capac printr’un dop de cauciuc, pe care îl străbate. La unele modele, este şi sifonul lipit de capac. Aparatul K.-W. are o înălţime de 30-40 cm. şi un diametru interior de cca. 8 cm. Acest diametru trebue să fie întotdeauna mai mare de 5 cm., pentru a se evita influenţa pereţilor asupra vitezei de cădere a particulelor. Sifonul, care la capătuil de jos este curbat în sus în chip de cârjă, pătrunde în aparat astfel ca nivelul orificiu-lui său să fie la o distanţă de cel puţin 5 cm. Figf. 646. — Aparatul Ktihn-Wag-ner pentru analiza mecanică a pământului. dela fundul aparatului. Priti aceasta se rezervă spaţiu suficient părţilor ce se vor sedimenta şi sie micşorează efectul vârtejurilor asupra lor în timpul sifonării. Gradarea aparatului. La întrebuinţarea acestui aparat -de altfel ca şi la toate aparatele de siedimen-tre - se calculează mai întâi, cu ajutorul formulei Stokes - v. ac. -, vitezele de cădere ale acelor particule, a căror rază se ia ca limită de cădere între diferitele fracţiuni - între care se spală şi cele care rămân - după h aceea, din relaţia v =: se alege o înăl- ţime de cădere convenabilă, h., pentru care se calculează timpul de cădere t corespunzător. De obiceiu la aparatul K.-W. - şi tot aşa la aparatul Kiihn -, ca limită de separare între grăunciorii care se spală - corpurile levigabile - şi cei care rămân - rezidiul de nisip.-, se ia gTăunciorii ou diametrul echivalent de 0,02 mm. - r = 0,001 cm. -, cărora le corespunde o viteză de sedimentare de 0,034722 cm/s - v. Stokes -. înălţimea se ia de 20 om., de unde rezultă timpul de sedimentare de 9’36” - rotund 10* -. Evident, că atât înălţimea, cât şi timpul, se pot alege după voie. Rămâne la latitudinea operatorului, dacă alege cifre rotunde pentru înălţimea de cădere - 10, 15, 20 cm. - şi calculează timpul corespunzător acestei înălţimi, sau dacă ia cifre rotunde pentru timpul de cădere şi calculează înălţimea corespunzătoare acestui timp. înălţimea de cădere se fixează pe aparat în felul următor: se umple aparatul cu apă, se aşează capacul, se suflă prin tubul de suflat şi, după scurgerea coloanei de apă de deasupra orificiului sifonului, măsurăm distanţa dela meniscul coloanei de apă rămasă în aparat şi până la fund. Dacă această distanţă este de 5 cm., se face un semn - cu un creion dermatograf sau prin lipirea unei benzi înguste de hârtie - la nivelul meniscului. Dacă nu, ridicăm sau coborîm sifonul până ce obţinem această distanţă. Dela semn, imăsurăm în sus, pe peretele aparatului, 20 cm. şi facem un al doilea semn. Distanţa dintre aceste două semne reprezintă înălţimea de cădere. In timpul o-peraţiei, se va observa ca - după sifonare -meniscul apei rămase să fie la nivelul semnului inferior, verificând prin aceasta că sifonul nu s’a mişcat şi că deci înălţimea de cădere n’a variat. La modelele cu sifonul lipit de capac, această precauţiune cade, distanţa, dela fundul cilindrului până la nivelul orificiului sifonului, fixându-se, odată p'entru totdeauna, prin construcţie. Metoda. Se ia 50 gr. de pământ uscat la aer, trecut prin sita de 2 mm., se pune într’o capsulă de porţelan cu un diametru de cca. 18 cm., se toarnă aprox. 250 cm.3 de apă şi se lasă să se înmoaie timp de 24 ore. După aceea se fierbe, la o flacără mică, timp de 2 ore, amestecând din când în când cu o baghetă cu manşon de cauciuc şi completând apa evaporată, spre a împiedeca formarea unei cruste ,p‘e marginea capsulei. In cele mai multe laboratoare de agrologie, proba de pământ se prepară - în vederea analizei mecanice cu aparate Kiihn, Kühn-Wagner, Ko-pecky şi Krauss-Kopecky - după cum s’a a-rătat mai sus. - Mai sunt şi alte metode de preparare, de ex. : fierbere şi frecare, frecare, scuturare, tratare cu HC1 şi fierbere sau frecare, metoda internaţională A şi B -. După 2 ore de fierbere, se răceşte şi apoi, tot con- 427 KULAC ţinutul capsulei se trece - cantitativ - în a-parat. Se umple ^paratul cu apă până la semnul de sus, se amestecă puternic cu o baghetă de lemn într’un sens şi apoi de câteva ori în sens invers, pentru a anihila vârtejul. Se scoate repede bagheta, lăsând ca apa, ce se scurge depe ea, să picure înapoi în aparat. Exact după 10 minute, se introduce sifonul şi se evacuiază lichidul împreună cu suspensiunea de sol. Se scoate sifonul, se umple din nou cu a^pă, se amestecă şi - după 10’ - se scurge. Practic, operaţiunea sedi- mentării şi sifonării trebue repetată până ce coloana de apă de deasupra semnului inferior, după trecerea timpului de sedimentare, este limpede, pentrucă, teoretic, - se demonstrează prin calcul -, o separare completă este imposibilă. Rezidiul de nisip rămas în a,p'arat se trece, cantitativ, într’o capsulă de porţelan, se decantează, se evaporează pe o baie de nisip - sau la etuvă - până la complectă uscare, se lasă timp de 24 ore la aer - pentruca să se poată considera uscat la aer - şi se cântăreşte. Diferenţa dintre 50 gr. sol - cât s’a luat la început - şi rezidiu, dă cantitatea de părţi - corpuri - levigabile. Rezidiul se separă deasemenea, prin sitele de: 1; 0,5; 0,2 şi 0,1 mm., în fracţiuni care se cântăresc şi care, împreună cu părţile levigabile, se calculează în % de sol uscat la aer, iar datele se trec într’un tablou ca cel de mai jos: DENUMIREA Diametrul Cantitatea FRACŢIUNILOR echivalent mm. gr. | % Nisip foarte mare 2 --- 1 ,, mare .... 1 --- 0,5 ,, mijlociu • . 0,5 --- 0,2 o 1 o ,, foarte fin . 0,1 --- 0,02 Părţi -corpuri- le¬ vigabile .... < 0,02 Total . . 50,00 100,00 Suma fracţiunilor din coloana g trebue să fie - teoretic - egală cu 50 gr. - cantitatea de sol luată iniţial -, iar aceea din coloana % trebue să fie egală cu 100. La separarea rezidiului de nisip prin cernere, vor rezulta pierderi. Ele se vor atribui fracţiunei 0,1 - 0,02. Deasemenea raportarea se poate face şi la sol complet uscat. Interpretarea datelor. Scopul analizei mecanice este să determine mărimea şi cantitatea grăunciorilor solizi de pământ - în diametru şi greutate sau. - altfel spus - să separe pământul - sistem polidisp'ers - într’un şir de sisteme mono-disperse; să-l separe pe categorii de mărimi de grăunciori. Insă, diferitele categorii de mărimi de grăunciori au proprietăţi diferite. Deci, cunoscând proporţia în care aceste categorii intră în compoziţia pământului, se pot trage concluzii asupra proprietăţilor fizice, chimice şi chiar biologice ale acelui pământ, .p'utându-se face o caracterizare a solurilor pe bază de procente de părţi levigabile. - v. Sol. -. Observaţii. Aparatul K.-W. este introdus în aproape toate laboratoarele de agrologie. Are avantajul că este un aparat simplu, eftin, uşor de mânuit. Dă rezultate bune şi pot fi separate cu el multe fracţiuni, începând dela cele mai fine. Are desavantajul că analiza durează foarte mult timp şi cere o continuă supraveghere. A. Mol. KULAC. - Pol. agr. - In ruseşte, pumn, ţăran înstărit. Până la revoluţia din 1917 satele erau conduse de ţăranii avuţi, cari îşi impuneau voinţa lor datorită averii. De aci le-a venit denumirea de K. expresiuna reprezentând pumnul satului. In concertul frământărilor revoluţiei K erau în tabăra burgheză alături de latifundiari şi de bogătaşii ruşi. împotriva lor s’a dus aceiaşi luptă de exterminare, fiind suprimaţi ca melmbrii ai burgheziei. K. însă, allături de moşieri, erau plugarii serioşi ai Rusiei, şi produsele lor agricole hrăneau întreaga populaţie rusă. Lupta împotriva lor, a cauziat aceea foamete înspăimântătoare din anii 1919-1920, care va rămâne în amintirea popoarelor ca cea mai groaznică pagină a mizeriei în timp de revoluţie. Conducătorii comunişti erau teoretici adversari ai principiilor de economie politică aplicată în toate ţările civilizate ale lumei. Ei au venit cu o economie politică socialistă, denumită prescurtat S.E.P., iar regimul de comunizarea ţărei prin suprimarea burgheziei, a fost denumit: Comunism de răa-boi. Sub noul regim al S.E.P.-ului, nimeni nu muncea. A urmat cum era firesc, dezastrul. Când toate ,produsele dobândite prin muncă sub regimul burghez, s’au terminat, a urmat foametea tuturora: burghezi şi comunişti. Pentru a împiedeca adâncirea dezastrului Lenin schimbă sistemul de socializare şi în locul economiei politice sovietice S.E.P., impune o nouă economie politică zisă N.E.P. -v. aic. - In regimul N.E.P.-ului s’a lăsat libertate comercianţilor, denumiţi Nepmani, cum şi plugarilor de la sate. K. prigoniţi, iar au apărut, ba încă numărul lor, ca şi al nepmanilor - se mărea din sezon, în sezon, constituind factori foarte însemnaţi în economia naţională înviorată p'rin activitatea lor, la conducerea partidului bolşevic s’au născut două curente: a- deoparte aşa zisa: opoziţie de stânga, condusă de Troţchi, se temea ca - prin averea şi numărul lor - nepmanii şi K. vor constitui o mare primejdie pentru Dictatura Proletaria- KUMIS-KUSSO 428 tului şi partidului bolşevic. Opoziţia Troţchi cereia distrugerea N.E.P.-ului, suprimarea K. şi - în schimb - sprijinirea celorlalte 3 clase de ţărani: 1. Bedniacii - ţărani săraci; - 2. Srednîacii - ţărani de mijloc - şi 3. Batracii - muncitori agricoli cu palmele - b- de altă parte activa opoziţia de dreapta, condusă de Râcov - ulterior devenit preşedintele Consiliului de Minştri - şi Bucharin, doctrinarul Partidului bolşevic. Aceştia găseau salvarea economiei naţionale în Rusia prin înstărirea plugarilor şi înmulţirea K, cerând în favoarea acestora cât mai multe avantajii. Arbitrul între cele 2 curente era Lenin, au(torul N.E.P.-ului. După moartea acestuia - Ianuarie 1924 - urmează Stalin, care deschide membrilor ambelor opoziţii o luptă înverşunată, până la exterminare. După înlăturarea de la conducere a lui Troţchi, Râvcov, Bucharin etc. Stalin porneşte la socializarea Rusiei, întocmeşte un plan de economie dirijată de Stat. - gosplan - cu o aplicaţiune în timp pe 5 ani - Pia-tiletcai - în traducere 5 ani - în care agricultura se face prin kolhozuri - v. ac. - şi forme de Stat - Sovhoz-uri - v. ac.. - Gospla-nul a intrat în vigoare în anul 1938. De atunci a început împotriva K. o acţiune de exterminare înverşiunată. La început au fost obligaţi să intre cu averea lor în compunerea kolhozuriJor. In faţa refuzului K. li s’a creiat o viaţă plină de suferinţe: averile le-au fost sechestrate, familiile distruse, uniii suiprimaţi, alţii au fost duşi să muncească în regiunile nordice la tăeri de păduri sau săparea marilor canaluri, unde au murit cu milioanele de extenuare, frig sau foame. Cu toată intensitatea acţiunii de su,primare a K. în anul 1933 Molotov, pe atunci, Preşedintele Consiliului de Miniştri arată că numărul gospodăriilor comunale ţărăneşti individuale - adică a celor cari au refuzat să initre în kolhozuri, se ridică la 25.000.000 plugari ţărani, din cari 7.000.000 sunt ku-llaci. -.Urmând să intre Gosplanul într’o nouă Piatiletca, drept urmare a rezistenţei k. s’a lansat pe viitor o nouă lozincă: lichidarea totală a clasei de k. adică suprimarea cu familie cu tot pentru că ar constitui o piedică în socializarea agricuiturei şi fericirea ţăranilor. Al. O. KUMIS. - Ind. Agr. - O băutură fermentată, întrebuinţată de pojpioarele asiatice, preparată din lapte de iapă. Conţine un procent ridicat de alcool - până la 3,3 % -, mult mai mare decât al kefirului. Concentraţia în acid lactic este egală cu a kefirului. K. are şi o descompunere mai mare de substanţe albumi-noide decât kefirul. Pe când kefirul conţine foarte puţine peptone, K. conţine de vre-o 10 ori mai multe. Dochmani susţine că s’ar descompune 50-60% din aubst. albuminoide. N. A. KURDIUC. - Zoot. - v. Karakul. KUSSO. - Bot. - Sin. Brayera anthelmin-tica, arbore din fam. Rosaceae, din platourile Abisiniei, de 7-8 m. înălţime, cu foi alterne imparipenate. Florile uscate sunt întrebuinţate sub numele de Kusso; acest produs conţine zahăr, tanin, o rezină amară, p*uţin o-leu esenţial, urme de acid valerianic şi acetic, apoi cosina, protocosina şi cosotoxina. Se întrebuinţează ca vermifug pentru eliminarea din organism a panglicelor - Taenia şi Botryocephalus. LAC AB. - Ind agr. - Denumire germană pentru chiag. LABA URSULUI. - Bot. - v. Clavaria. Burete de conopidă. LABAN. - Piscic. -Sin. Chefal. - v. ac. LABELLUM. - Bot. - Se numeşte astfel un element al învelişului floral, care se desvoltă mult şi ia forma unei buze. De ex. la Onchidacee tepala poste-rioară din cercul intern al perigonului ia forma de buză, se măreşte şi adeseori se prelungeşte cu un pinten ; ea se numeşte labei. C. C.Georg. LABIATE. - Bot. -Familie de plante erbacee, subfrutescente sau subarbustive adeseori aromatice, cu tulpina de obicei 4 -unghiulară. Frunze o-puse sau verticilate, lipsite de stipule. Flori w ^ 4 __ . j . * Fig. 647. — FLOARE DE mai adesea reunite m ORCHIS; 1- labelum; mici cime axilare, care p- pinten. se reunesc apoi în inflorescenţe compuse, diferit conformate - raceme - spice etc. Flori hermafrodite, cu simetrie dorsiventrală. Caliciul campanulat sau tubulos, de obicei 5 din- Figr. 648. — DIFERITE TIPURI DE LABIATE: 1- Lavanda; a- secţiune în floare; 2- Mentha; a - floare. ţat, adeseori bilabiat. Corola în partea inferioară este tub cilindric, iar în partea anterioară bilabiată rar unilabiată. Stamine 4, dintre care 2 mai lungi şi două mai scurte, rar LABIUM-LABORATOR 430 vitatea omenească. In general L. a contribuit în mare măsură la promovarea actualei civilizaţii, iar în agricultură a făcut să se realizeze progrese însemnate. Potrivit naturii cercetărilor, materialului ce prelucrează şi pregătirii personalului ştiinţific L. poate fi de : Agrologie, Fitotehnie, Zootehnie, Tehnologie, Horticultură Viticultură, Chimie, Fizică, etc. In cadrul unei discipline se pot face subdiviziuni cu domenii de cercetare distincte; de ex. în materie de Agrologie &e pot face cercetări în L. de: Fizica solului, bacteriología, solului, chimia solului» mineralogie, etc. In altie domenii avem L. de: rezistenţa materialelor, măsuri şi greutăţi, a-naliza materialelor pentru construcţii, genetică, botanică, psiho-analize, analize alimentare, etc. In general, L. este prevăzut cu instalaţii fixe: mese de lucru, p'e care sunt montate conducte de apă, gaz, electricitate, stative cu sticle şi flacoane pentru reactivi şi substanţe chimice etc.; nişe pentru evacuarea gazelor rezultate dela incinerări, reacţiuni chimice, atacuri cu reactivi concentraţi, etc.; conducte de gaz, electricitate şi apă în diferite puncte ale L.; mese de balanţe, instalaţii pentru lumină, căldură, aeraţie, canale de scurgere, etc. Ca instalaţii mobile, diferind după specialitate, L. obişnuit are: etuve, balanţe de precizie, scaune, băi pentru apă şi nisip, centrifuge, exicatoare, distilatioare, dulapuri pen* Fig. 650. — NOUA CLĂDIRE A LABORATOARELOR. Faţada — Facultatea de Agronomie Cluj. vederea cercetărilor ştiinţifice şi practice. In tru aparatură, sticlărie, chimicale, etc. Apa- L. se execută analize, se cercetează şi re- ratura necesară este în strictă dependenţă zolvă diverse probleme, ce interesează acti- de specialitatea L., astfel L. de .agrologie are: numai 2 stamine. Ovar super, din 2 cârpele, cu patru ovule, fiecare cu o lojă. Fructul se desface în 4 nucule închis în caliciu. Familie foarte bogată în specii, bine reprezentată în flora mediteraniană. LABIUM. - Zool. - lat. - buză Buza inferioară dela insecte. - v. ac. LABLAB. - Bot. - Sin. Dolichos. - v. ac. fructe. LABORATOR. - Agric. - Clădire prevăzută cu instalaţii, aparatură şi personal în 431 LABRADOR-LAC instrumente, sonde şi truse pentru cercetarea pe teren, ridicarea de monolite şi probe de pământ, site pentru sortarea grăunţilor de pământ, diverse aparate pentru anal za mecanică, dozarea humusului, calciului, azotului, fosforului, potasiului, nisipului, argilei, etc.; aparate pentru determinarea reacţiunii capacităţii pentru apă, aer şi căldură ale solului, etc., deci întreaga aparatură utilizată Fig\ 651. — NOUA CLĂDIRE A LABORATOARELOR. Amfiteatru — Fac. de Agronomie Cluj. la determinarea proprietăţilor fizice şi fizico-chimice ale solului. Numeroasele substanţe chimice utilizate ca reaictivi, sunt înscrise în cataloage de specialitate. L. posedă şi literatura necesară în domeniul cercetat. De regulă se păstrează în L, şi câteva medicamente şi antitoxice necesare în cazuri urgente, dispozitive contru exploziilor, incendiilor, etc. Materialele de L. se pot instala, după scop, în diverse laboratoare speciale: L. pentru analiza mecanică, L. microbiologic, L. pentru azot, ti-trări, camera de balanţe, etuve etc., camere pentru curăţirea aparaturii, depozitul de substanţe chimice, etc. Anexe la L* de agrologie pot fi: case de vegetaţie, sere, etc. pentru cercetarea ,.in vivo“ a problemelor studiate în laborator. Pe lângă L. agricole sunt necesare şi colecţii de produse brute sau prelucrate, planşe cu rezultatele cercetărilor, etc. In agricultură cercetările de L. se controlează prin culturi în câmpul de Fig. 652> __________ experienţe - v. ac. - ataşat la L. In cadrul unei discipline sau institut, poate servi şi pentru scopuri instructive şi demonstrative cu studenţii, sau de cercetare pentru doctoranţi, asistenţi şi profesori, în care caz diferă însă numai bogăţia aparaturii, precizia şi aprofundarea problemelor. L. trebuie să aibă aer curat şi multă lumină. Pregătirea ştiinţifică şi tehnică, conştiinciozitatea, ordinea şi liniştea sunt condiţiu- nile esenţiale, ce trebue să întrunească în gradul cel mai înalt personalul ştiinţific, al L. Laboranţii vor fi iniţiaţi în manipularea aparaturii, substanţelor, etc. Cu privire la cercetarea solului plantei, problemelor de economie rurală, etc., avem L. de specialitate ale 1. C. A. R. în Bucureşti, Cluj şi Chişinău. L. agricole cu domenii de cercetare mai restrânse se găsesc deasemeni pe lângă diferite Camere de agricultură si chiar la câţiva particulari. I. C. D. LABRADOR. - Zoot. - Câine originar din Labrador - America ds Nord -. Este de talie mijlocie, însă puternic şi activ. Talia variază între 60-65 cm. Corpul este larg şi rotund, tăietura nasului puţin pronunţată, urechile m'ici şi prinse îndărăt. Formele corporale sunt rotunde, pieptul cilindric, crupa puternică, cu şale largi etc. Părul scurt, neted, gros, fără creţuri sau ondulaţii, şi de culoare neagră fără nici un păr alb. N. A. LABRUM. - Zool. - Buza superioară dela insecte. LABURNUM VULGARE. - Bot. - v. Salcâm galben. LAC. - Geol. - In afară de mări şi lacuri sunt ape stătătoare; ochiuri de dimensiuni variabile. Originea lor este diferită. Unele pot LABORATOR DE AGROLOGIE LA FACULTATEA DE AGRONOMIE DIN CLUJ. fi formate în scobiturile lăsate de gheţari, ex.: I. Gâlcesc.u din Parâng, sau stăvilite de morenele frontale ca 1. Garda. Există lacuri formate din zăgazuri, din năruirea munţilor - 1. Ucigaşului din Hăşmasul Mare -, sau cratere umplute de aspă - 1. Sf. Ana -. Multe sunt în lungul marilor fluvii: 1. Greaca, sau golfuri despărţite prin cordoane litorale - 1. Razelm, Mangalia. Limanurile, începând cu LAC 432 ÎNSEMNAREA COPCILOR PENTRU PESCUIT PE LACUL BRATEŞ. (lupa Gr. Antipa Bra/tesul şi până la Şaba, lângă Cetatea-Albă, sunt văi lărgite, invadate de mare şi apoi separate fie prin mişcări tectonice, fie prin praguri. Multe lacuri sunt găzduite în gropi tectonice - Tai^ganica, Marea Moartă; altele sunt lacuri relicte, rămase din vechile mări terţiare sau cvaternare, ca Ladoga, Arai. Cele mai multe lacuri sunt cu apă dulce. iazurile din drufmu] afluenţilor Prutului de nord sau cele din câmpia ardeleană. In a-ceste condiţiuni, ele sunt locul unei întinse depuneri de material, care aduc ridicarea fundului, formarea deltelor, deci micşorarea întinderii lor. Când această împotmolire e legată şi cu o climă secetoasă ori cu mişcări de teren, secarea 1. este iminentă. In locul Fig. 653. — LACUL SNAGOV. Lacurile de stepă au în soluţie săruri de Na., ca Lacul Sărat; de Mg, 1. Amara;, borax, lacurile din Tibet - India. Sărurile, sunt aduse de râuri. Lacurile mari pot fi sbuciumate de valuri ca şi marea. In cazul acesta malurile pot nărui ţărmurile. Mult mai mare importanţă au tacurile ca basine de limpezire a râurilor, cât şi ca sup'rafeţe de regulare a marilor viituri. - Astfel, joacă rol important numeroasele lacuri din cursul Dunării, ca şi lor rămân depozite lacustre, ce cuprind fosile de apă duloe. In acest chip au dispărut marile 1. levantine ce acopereau depresiunea getică, câmpia română şi Sudul Moldovei şi al Basarabiei, micşorându-şi necontenit suprafaţa prin aluviuni puternice scoborâte din Carpaţii de curând ridicaţi. L. din Tibet ca şi acelea din bazinul Anzilor sunt azi în descreştere; lacul Bonneville din Vestul Stat^ 'i Unite cu terase de jur împrejur, nu este de- 449 LALEA PESTR1ŢĂ-LĂMÂI unele timpurii, altele târzii, florile sunt mari şi de lungă durată dar în general mai puţin apreciate ca cele simple. Toate aceste tulipe se reproduc şi se cultivă în acelaş fel. Ele prosperă şi se conservă foarte bine într’un .p'ământ foarte uşor, fertil şi sănătos. Gunoiul de vacă bine descompus constitue cel mai bun îngrăşământ. In afară de ţările din Nord mai ales Olanda unde se cultivă în număr foarte mare şi se pun în comerţ cantităţi foarte mari, se pot păstra mult timp în grădini unde pământul este favorabil. Unele varietăţi se aclimatizează mai ales în împrejurimile Parisului unde formează o rasă locală foarte robustă cunoscută sub numele de T. pariziana. Plantaţia bulbilor în climatul Parisian trebue să se facă în Septemvrie-Noem-vrie cel mai târziu. Se pot planta la 12-15 cm. distanţă şi 10 cm. adâncime. Pentru ornamentarea coşuleţelor se întrebuinţează rasele timpurii. Pentru cultura în ghivece se forţează varietăţile timpurii, punându-se 4-6 bulbi într’un ghiveci cu diametru de 10 cm. Supunân-du-se la forţare se obţin în primele zile ale anului, tulipe în floare, sunt deci cele timpurii şi apoi succesiv până la înflorirea normală în plin aer prin Aprilie. Bulbii varietăţilor robuste pot dura 3-4 ani; după ac^st timp este necesar â se scoate şi a se replanta din nou. Bulbii varietăţilor alese trebuesc deplan-tate în fiecare an, această operaţie se poate face când frunzele sunt galbene. Bulbii cultivaţi... în ghivece pejiiru- a fi întrebuinţaţi în : anul următor trebue conservaţi în ^pământ până: toamna.: Multiplicaţia se face priri separarea mugurilor sau a bulbilor tineri. Aceşti muguri, replantâţi la nevoie separat, înfloresc după grosimea lor la 2 sau 3 ani şi florile lor nu ating forma şi coloritul definitiv decât după mai mulţi ani. Specii de Tulipe spontane sunt foarte numeroase şi dispersate în Europa şi în Orient, se cultivă încă în grădini un mare număr de aceste tulipe ca plante de amatori. - v. Tulipa L. - LALEA PESTRIŢĂ. - Bot. - Fritillaria te- nella, plantă erbacee bulboasă din fam. Li-liaceae. Tulpina erectă cu frunze înguste lanceolate, ascuţite, cele inferioare şi florale opuse, celelalte alterne. La capătul tul-pinei se află o floare pendentă cu perian-tul 6, tepale gălbui cu pete brune. Plantă ornamentală din pădurii« umbroase de şleau. LĂMÂI. - Hort. - Citrus medica, sin. C. lemonum, din fam. Rutaceae. Arbust ce -w. -*■ - Fig. 693. — LALEA PESTRIŢA. Fritillaria tenella. Fi g. 694. — LĂMÂI. creşte în ţările calde. Ramurile sunt neregulate şi adesea prevăzute cu ghimpi, frunzele întregi: sau 4P'uţin crestate pe margini, de culoare verde deschisă, iar florile albe, cu o uşoară 'nuanţă violetă, şj foarte mirositoare. Arbustul ajunge până la o înălţime de 6 m. Fructele la înceţput verzi, ajung la maturitate de culoare galbenă. Forma este rotundă sau lunguiaţă, la suprafaţă netedă sau puţin neregulată, Coaja este 'mai mult groasă şi a-copere miezul format din 10-12 felii cărnoase şi ipline de suc acru. Fiecare felie conţine 1-2 sâmburi lungueţi, albicioşi. Fructele se întrebuinţează mai mult drept condiment şi mai puţin ca aliment. Din sucul de 1. se fac siropuri ce se întrebuinţează ca băutură răcoritoare. Se înmulţeşte prin seminţe şi sie poate altoi în ochi crescând sau dormind. La noi, cultura se poate face numai în ciubere, iar iarna la adăpost, pentru a nu degera. Din LAC 432 ÎNSEMNAREA COPCILOR PENTRU PESCUIT PE LACUL BRATE5. Braiteşul şi până la Şaba, lângă Cetatea-Albă, sunt văi lărgite, invadate de mare şi apoi separate fie prin mişcări tectonice, fie prin praguri. Multe lacuri sunt găzduite în gropi tectonice - Ta^ganica, Marea Moartă; altele sunt lacuri relicte, rămase din vechile mări terţiare sau cvaternare, ca Ladoga, Arai. Cele mai multe lacuri sunt cu apă dulce. după Gr. Antipa iazurile din driumiul afluenţilor Prutului de nord sau cele din câmpia ardeleană. In a-ceste condiţiuni, ele sunt locul unei întinse depuneri de material, care aduc ridicarea fundului, formarea deltelor, deci micşorarea întinderii lor. Când această împotmolire e legată şi cu o climă secetoasă ori cu mişcări de teren, secarea 1. este iminentă. In locul Fier: 653. — LACUL SNAGÖV. Lacurile de stepă au în soluţie săruri de Na., ca Lacul Sărat; de Mg,l. Amara;,bbrax, lacurile din Tibet - India. Sărurile, sunt aduse de râuri. Lacurile mari pot fi sbuciumate de valuri ca şi marea. In cazul acesta malurile pot nărui ţărmurile. Mult mai mare importanţă au tacurile ca basine de limpezire a râurilor, cât şi ca sup'rafeţe de regulare a marilor viituri. - Astfel, joacă rol important numeroasele lacuri din cursul Dunării, ca şi lor rămân depozite lacustre, ce cuprind fosile de apă duloe. In acest chip au dispărut marile 1. levantine ce acopereau depresiunea getică, câmpia română şi Sudul Moldovei şi al Basarabiei, micşorându-şi necontenit suprafaţa prin aluviuni p'uternice scoborâte din Carpaţii de curând ridicaţi. L. din Tibet ca şi acelea din bazinul Anzilor sunt azi în descreştere; lacul Bonneville din Vestul State- r,x Unite cu terase de jur împrejur, nu este de- 433 LAC cât o porţiune dintr’un lac mai mare, secat Iul poate să devie originea multor roci bitu- necontenit din cauza condiţiunilor climaterice minoase. Unele 1., prin nămolul lor, aduc schimbate ca şi din cauza mişcărilor pămân- concentrări omeneşti în timpul verii ca Te- După Gr. Antipa. Fiii. (>54. — DESCĂRCAREA PEŞTELUI PRINS CU NĂVOADELE IN BALTA CĂLĂRAŞI. Fig:. 655. — PESCUITUL IN LACUL CIOCĂNEŞTI-SĂRBI DIN IALOMIŢA. După Gr. Antipa. tului. In sfârşit, lacurile sunt importante şi prin formarea pe fundul lor, a sapropelului, provenit din înceată descompunere a organismelor mărunte dela suprafaţa a,plei. Saprope- kirghiol, Lacul-Şărat, dar prea puţine din cele glaciale ar putea servi drept producătoare de eneirgîi - L. Balei-. Din I. Tuzla, în sudul Basarabiei, a început să se scoată i-A<-fc.KA I UM-LACRIMA-CRISTI 434 din nou sare - 1600 tone în 1934 Importanţa mare a lacurilor sită în peştii ce-i conţin - Piscic. - Din punct de vedere al pescării, nu avem aşa de multe lacuri, - doar cele din cursul Dunării. Cele sărate nu au im-p'ortanţă. L. mari avem câteva ca Snagovul, Dracşanii şi lacurile litorale. Aceste lacuri litorale se deosebesc fundamental de ale mării. Unele dintre ele sunt mai sărate ca Marea, altele jumătate sărate, iar altele sunt cu totul dulci. După compoziţia apei, a adâncimii, a florei şi a faunei lor, depinde felul, cantitatea şi abundenţa peştelui. Prinderile în aceste 1. sunt variate şi deosebite de cele din mare. Foarte multe din aceste 1. necesită lucrări hidraulice şi biologice importante, ca să poată fi puse în valoare. Un exemplu: Lacul Razelm, Dranov şi Babadag, înainte de a fi puse în legătură cu braţul Sf. Gheorghe prin cele două canale, Regele Carol şi Principele Ferdinand, erau sărate şi nu produceau mai mult de 300.000 kg. peşte, pe când dup'ă facerea canalelor, au dat peste 2.500.000 kg. Unele din aceste lacuri au nevoie de a fi puse în legătură directă cu marea, cum sunt 1. Şagani, Bur-naz, Ali-Bei, Sasic. Altele, cum sunt 1. Sinoe, Tusia, trebuesc puse în legătură cu Razelmul. Tehn. - Este un lustru cu care se dă pe mobile şi diferite obiecte. Se fabrică dintr’o răşină care se extrage prin incizii făcute la suprafaţa unor arbori de China şi Japonia, ca Rhus vernicifera. Acest lustru-lac de culoarea cafelei cu lapte tinzând spre roşu, este foarte preţuit în China. Are numeroase specii de lacuri: lacul negru, care este întrebuinţat pentru obiectele comune şi pentru mobilele de preţ - cel mai bun este acela de origine japoneză; lacul în culoarea aurului, este foarte scump şi foarte căutat, dând mobilelor culoarea aurului curat; lacul aventurin de un galben închis; lacul roşu de origine japoneză, care este întrebuinţat la fabricarea obiectelor preţioase; lacul sidefat - specie particulară de sidef pe care popoarele orientale îl aplică pe lacul negru şi care are reflexe vii şi sclipitoare; lacul ciselat - pastă formată dintr’un mănunchi fin de hârtie, bambu, de calce, de cochilii, toate bătute cu ulei de camelia şi colorate cu vermeion. A-ceastă pastă se aplică p'e lemn, care capătă o mare duritate, se decupează şi se sculptează. Lacurile de Japonia sunt mai preţuite ca cele de China, din punct de vedere al fi-neţei şi al durităţii. LACERATUM. - Bot. - Se spune despre o frunză care are marginele crescute în mod neuniform şi neregulat. D. ex. Centaurea jacea. LACERTA. - Zool. - Sin. Şoipârla. - v. ac. LACHERDĂ Piscic. - Sin pălamdda . Thy-mus pelamys, frumos peşte marin din familia Scomberidae, comun în Mediterană dar întâlnit şi în apropierea coastelor româneşti, unde are numiri variate, după vârstă şi greu* tate: formele tinere, până la 30 cm. şi 3/4 kgr. greutate se numesc ,,pălămidă”, - cele până la 2 kgr. „torik”, iar cele mai mari, la-cherdă. C. Ant. Fig. 650. — LACHERDĂ. LACHNUS. - Zool. Sin. - Aphis sau Ca-lipterus. - v. ac. LACINIAT. - Bot. - Foaia frunzei este la-ciniată, când adânciturile dintre lobi sunt p'rofunde - până la 2/3 din lăţimea jumă-tăţei foadlei. LĂCOVIŞTE. - Agrogeol. - Sol format in climate şi regiuni umede sub influenţa îndeosebi a unui nivel ridicat al apei freatice. Con-diţiunile de umiditate la L. superioare faţă de acele de geneză ale cernoziomului, sunt mai mici însă decât la turbării. Caracterul L. datorându-se situaţiei topografice, li s*au dat şi numele de soluri topogene. Se întâlnesc în luncile râurilor şi fluviilor, unde apa stagnează în anotimpurile ploioase. Similare turbăriilor, L. diferă mult de acesta prin conţinutul lor apreciabil în materii minerale, de-numindu-le şi soluri minerale-humoase. Solul de 1. este bogat în humus şi se prezintă cu o structură de agregate colţuroase şi luciu negricios. Profilul solului de L. este: Orizontul A. cu humus, grosime variabilă - de regulă circa 30 om. - culoare negru-închis sau negru-brun, structura de agregate mari în formă de cub. La orizontul A. se poate distinge adeseori şi suborizonturi, din care A2 cu sesquioxizi de fier şi aluminiu iluvionaţi. Orizontul B. lipseşte de regulă, diferenţiin-du-se numai în anumite cazuri. Grosimea circa 50 cm., culoare brun-închis, structura poroasă şi concreţiuni de Ortstein sau vi-vianit. De regulă suprasaturat cu apă. Orizontul C. este format de regulă din argilă. L. se utilizează în speciial ca fâneţe sau păşune, drenându-se mai întâi, şi la cultura anumitor plante agricole. I. C. D. LACRIMĂ. - Anat. - Produsul de siecreţie al glandei lacrimale. Lacrimile au roPul de a umezi suprafaţa corneei, ferind-o de uscăciune şi, de ciauzele iritante din afară. In stare normală, lichidul lacrimal are umătoarea compoziţie chimică: apă, 98,223%; clorură de sodiu 1,257%; albumină 0,504%; alte săruri 0.016%; materii grase-urme. X. P. LACRIMA-CRIST1. - Vfcic. - Varietate de viţă italiană, care produce renumitul vin roşu 435 LĂCRĂMILE ELENEI-LACTARIUS numit: Lacrima-Cristi - lacrimile lui Chris-tos - se cultivă la poalele Vezuviului. Varietate viguroasă de producţiune mijlocie, meia-ză p'uţin dacă se cultivă în terenuri grase - aluviuni Cere tăiere lungă. Maturitatea epoca a doua. I. V. Şlep. LĂCRĂMILE ELENEI. - Bot. - Sin. Iarbă mare - v. ac. LĂCRĂMIŢĂ. - Bot. - Majanthemum bifo-lium. Mică plantă erbacee din fam. Liliaceae, cu rizom orizontal şi subţire. Tulpina cu 2 frunze alterne, peţio” late şi cordiforme. Florile albe, dispuse în ra-cem, răspândesc un miros plăcut. Fructele boabe lucitoare, la urmă roşii. Creşte prin pădurile umbroase din >ş reS* montană, în pod-zolurile acide. Mai-Iunie, LĂCRĂMIOARE. - Bot. - Convallaria ma-jalis L. Sin. Cerceluşi* Clopoţele; Floarea turcului; Georgiţe; Mărgărit; Mărgăritărel, Măr- găritari, Sufleţele. Mică plantă erbacee, cu rizom repent, din fam. Liliaceae, tulpina sca-piformă fără frunze; frunzele bazilare, lung peţiolate, elongat eliptice: florile albe şi plăcut mirositoare sunt dispuse într’un racem unilateral, alternând în jos, învălişul floral carâipanulat ou 6 lobi, recurbaţi, 6 stamine libere; fructele sunt bace roşii. Creşte prin pădurile umbroase, de şes şi dealuri, şi este cultivat pentru florile sale mirositoare. Apri-lie-Mai. Distribuţia geografică a acestei plante e Europa, Asia şi America de Nord temperată. Se prezintă, afară de forma tipică, în mai multe forme: f. picta Wîlcz, p'erigonul pe partea internă la locul de inserţie al stami-nelor ou pete purpurii-viole te; f. rosea A. et Graebn, floile perigonaJe cu câte o linie me* diană rozee; f. basiantha A. et Graebn, inflorescenţa purtând la bază o singură floare foarte lung pedunculată; f. albo-striata Hort, frunze vărgate cu galben; afară de acestea se cultivă forme horticole cu flori pline şi cu flori de culoare rozee. Este o plantă veninoasă. P. Cretz. Se întrebuinţează întreaga plantă, care conţine principii activi convaliamarina, răspândită mai ales în flori şi convallarina în foi. Se întrebuinţează ca tonic şi regulator al cordului şi ca diuretic. Prezintă avantaj asu- Fig. 657. — LACRA-MIŢĂ. Majanthemum bifolium. pra digitatului că nu se acumulează în organism. Se administrează sub formă de infuzii 1 cam 0,50-2 gr. la câine, iar convaliamarina la animalele mici, în injecţii subcutanate în doză de 0,05-0,20 gr. pe zi. A. H. Flgr. 658. — LĂCRĂMIOARE. Convallaria majalis. LACTARIUS. - Bot. - Gen de ciuperci din fam. Agaricineae, pălăria lor conţine latex diferit colorat, roşu-gălbui, alb. Unele specii Fig. 659. LACTARIUS. ca L. deliciosus cu pălăria şi latexul roşu-gălbui, cunoscut de popor sub numele de Bureţi dulci, L. piperatus -. sau bureţi iuţi sau LACTARIUS DELICIOSUS-LACTOMETRU 436 usturoii; L. volemus - ©te., sunt comestibile. Alte specii sunt otrăvitoare ca L. Tormi-nosus cu pălăria galbenă, roşie-brună şi latex alb; L. rufus. LACTARIUS DELICIOSUS. - Bot. - Sin. Agarious deliciosus, burete-dulce, râşcov - v. ac. LACTAT. - Alcătuit, format din lapte - regim, dietă. LACTAŢIE. - Zoot. - Starea de activitate secretorie a glandei maimare. Perioada de lac-taţie începe cu 2-3 zile înainte de fătare şi ea se anunţă prin secreţiunea unui lichid ma-mar, mai mult sau mai puţin vâscos, care este premergătorul colostrului - coraslei. - Durata p'erioadei de lactaţie este de 9-10 luni la vacă. In cursul aceleiaşi perioade de lactaţie, se pot deosebi 3 părţi în ceea ce priveşte cantitatea de lapte: în prima parte, imediat după fătare, cantitatea este maximă; în a doua ea este mai scăzută şi se menţine constantă, un tijmp mai îndelungat; în a. treia parte, cantitatea de lapte scade. Durata cea med potrivită a pauzei între două laqtaţiii succesive, este de două luni la vacă. Dacă vaca nu e gonită din nou, lactaţia durează 1 an şi jum.; iar în cazul când vaca este castrată, la 3-6 săptămâni după fătare, durata lacta-ţiei se prelungeşte până la 6 ani. In prima perioadă de lactaţie, cantitatea laptelui este şi mai mică, apoi creşte în perioadele următoare atingând un maximum, după care scade. S’a stabilit că vaca olandeză dă cea mai mare cantitate de lapte în a şasea perioadă de lactaţie, vaca Simmental în a patra perioadă de lactaţie, iar vaca Schwyz şi roşie Daneză, în a cincea perioadă de lactaţie. X. P. LACTIC. - Chim. Acidul lactic C3H6O3 este un acid alcool monobazic, care există sub trei forme: 1 - acid lactic ordinar sau a. 1. de fermentaţie, care nu acţionează asupra luminii polarizate; 2 - acidul lactic dextrogi r san acidul sarcolactic sau paralactic; şi 3 - acidul lactic levogir. A. 1. ordiniar se prepară lăsând la o temperatură de 30°-35° un amestec de glucoză, de lapte acru, brânză şi cretă pulverizată, sub influenţa unui ferment lactic, care se disolvă foarte iute în prezenţa carbonatului de calciu, glucoza transformându-se în acid lactic. Lactatul de calciu format cristalizează, se purifică prin descompunere cu acid sulfuric care izolează acidul Lactiic. Se purifică a. 1. saturându-1 cu carbonat de zinc şi făcându-1 să cristalizeze. Se dizolvă lactatul de zinc format şi se precipită zincul cu hidrogen sulfurat; se separă sulfura prin filtrare şi se concentrează au bain-marie licheurul filtrat. Acidul lactic de fermentaţie este un lichid siropos, incolor, incristalizabil, este monobazic, formează eteiri cu alcooli. Prin ©xidaţie acidul lactic se transformă în acid piruvic, iar sinteza acidului lactic se face prin oxidaţia propilglicolului. AciduJ lactic şi lactaţii au numeroase întrebuinţări în medicină - contra diareei la copii, contra diabetului etc. Acidul sarcolactic este un a-cid tactic dextrogir care există în muşchi. Se poate scoate din extract de carne, este un lichid siropos. A. 1. levogir se produce în fermentaţia zahărului şi a glicerinei sub acţiunea unui ferment special. LACTODENSIMETRU. - Fiz. - Aparat pentru determinarea densităţii laptelui. Se bazează pe principiul lui Archimede. Se marchează dela 20-40° ceeace corespunde cu densitatea laptelui 1.020-1-040. Densitatea normală a unui lapte oscilează între 1.027-1.033 la temperatura de 15° C. Un lapte smântânit sau căruia i s’au adăogat săruri, are o densitate mai mare de 1.033; unul falşificat cu apă o densitate sub 1.027. Se întrebuinţează la controlul falsificării laptelui, dar trebue să avem un termometru ajutător. M. Alb. LACTOMETRU. - Fiz. - Instrument cu ajutorul căruia se determină densitatea laptelui. De obi-ceiu este prevăzut şi cu un termometru şi atunci poartă numele de termolactodensimetru. Acest densi-metru este gradat în grade lacto-metrice 18-38°, şi care reprezintă cifra a doua şi a treia din densitatea laptelui. Spre ex.: 27° n-e dă o densitate de 1.027 -; pentru cifra a patra «e iau aprecierile fracţiunilor de grad. O determinare justă a gradelor lactoTnetrice este legată de luarea în considerare a temperaturii la care se face determinarea. Termo-lactodensimetrul este gradat pentru o anumită temperatură şi numai ^actodenT determinările făcute de această tem- Simetru lui peratură, sunt juste. Cele făcute Quevenne la o temperatură mai mare, sunt mai mici decât cele reale iar cele făcute la o tempenaitură mai joasă, sunt imai mari decât cele reale. Luăm un caz: Laptele normal este cuprins între 28-32°. Cu acest instrument ne putem face o ideie aproximativă dacă laptele a fost falsificat prin adăugire de apă sau prin smântânire. Când falsificarea s*a făcut prin adăugire de apă, atunci lactodensimetrul arată maţ puţin de 28°, iar când a fost falşificat prin smântânire atunci ara£ă mai mult de 32°. Când laptele are mai puţin de 28°, atunci culoarea lui este un indiciu preţios, şi anume: dacă este alb-albăstruiu, (însemnează că s’a pus apă; în caz contrar, adică atunci când laptele are culoare albă, nu suntem siguri, şi vom face o determinare de grăsime. 437 LACTOZA-LĂCUSTA CĂLĂTOARE L. arată 3 6°,5 la 18°. Acest număr de grade este mai mic decât cel real. L. este gradat la 150, diferenţa este de 3° temperatură. Pentru a avea gradele la 15°, vom adăuga pentru fiecare grad de temperatură 0,2® grade; vom avea citite 31^,5 la 18® . . 31,5 0,6 grade lactometrice la 1 5°. Când 32,1 temperatura este mai mică decât 15°, vom scădea corectura corespunzătoare. N. Patr. LACTOZA. - Chim. - C.i2 H-22 O.n H.2O. Lactoza este o materie zaharată care se găseşte în laptele mamiferelor şi se extrage din zerul provenit dela fabricarea brânzei. Se evaporă zerul până la cristalizarea lacto-zei, care se redizolvă în apă, şi se purifică cu cărbune animal. Se lasă disoluţia să se evaporeze în vase, unde sunt suspendate nişte nuiele de pădure, cristalizează îi?? grămezi de prisme ortorombice. Cristalele sunt incolore, tari, densitatea este 1,534. Încălzită la 1 75° pierde apa şi se transformă în lactoză anhidră. La 175° lactoza se transformă în-tr’un amestec lactocaramel, substanţă bună, foarte solubilă 'în apă cu formula C6H10O5. Lactoza nu sufere fermentaţia alcoolică sub influenţa drojdiei de bere; acest caracter o distinge de glucoză, dar sufere fermentaţia lactică. Reduce licoarea lui Fehllng şi nitra-tul de argint. Acidul azotic o oxidează şi o transformă în acid zaharic şi mucic; cu oxizii alcalini şi alcalinoteroşi, formează lactoza-tele^ cu fenilhidrazina dă o osazonă cristalizată în fluturaşi galbeni. Se disolvă la cald în anilină, 'în prezenţa căreia pierde apa şi dă două combinaţiuni cristalizabile. LACTUCA. - Legumi. - Sin. Lăptuci. - v. ac. LACUNĂ. - Bot. - Spaţii goale de diferite dimensiuni variabile din organele plantelor. In interiorul lor mai ales se află aer sau alte ori apă, gume, oleiuri, latex, etc. Se întâlnesc mai des în parenchimul spongios al frunzelor şi sunt foarte desvoltate la plantele aquatice canale. LACUNAR. - Agrol. - Spaţiul gol dintre grăunciorii solizi de pământ. - v. spaţiul la-ounar. I. C. D. LĂCUSTA CĂLĂTOARE. - Ent. - Pachy-tylus migratorius L. - este o insectă din cele mai periculoase pentru culturile agricole, putând distruge câmpuri întregi, în câteva ore. Se găseşte în permanenţă în sudul Rusiei, de unde din timp în timp, vine în stoluri de îşi depune ouăle în Delta Dunării. Aci, lăcusta găseşte cele mai bune condiţiuni pentru desvoltarea şi înmulţirea sa: terenuri nisipoase, prielnice pentru depunerea ouă-lor, vaste întinderi acoperite cu ,păpuriş ca-re-i asigură alimentaţia şi în sfârşit condi-ţiunî climatice prielnice - căldură şi umezeală. - Din Delta Dunării poate trece în celelalte judeţe ale ţării. Judeţele cele mai expuse invazii, sunt următoarele: Tulcea, Is-mail, Cetatea Albă, Cahul, Covurlui, Constanţa, Tutova, Brăila, Tecuci, Râmnicu-Să-rat şi Buzău. Ţara noastră este continuu a-meninţată de ele. După date chronologice Fig\ 661. — LĂCUSTA CĂLĂTOARE. Pachytylus migratorius; - femela au fost în România invaziuni mari, în anii următori: 1538; 1640; 1708; 1711 — 1716; 1747—1749; 1800—1803; 1812—»816; 1820— 1822; 1829—1831; 1834-1836; 1847; 1850— 1851; 1859—1861; 1865; 1887—1889; 1894; 1899-1902; 1908—1912; 1927 -1933. etc. Stolurile de lăcuste trec de regulă de-a-lungul şi în susul apelor, formând focare Fig. 662. — LĂCUSTA CĂLĂTOARE - Masculul pretutindeni în lungul lor. Astfel în toamna anului 1931 s’au format focarele în lungul Prutului până în jud. Tutova - Cârja. -De asemenea în aceiaşi toamnă s’au format focarele în lungul Buzăului, până în dreptul cotmiunei Găvăneşti. In. câmp deschis, caută locurile care pot să le asigure hrana pentru larve. Astfel în jud. Brăila, focarele formate în 1932 se aflau pe locurile pe cari, mai de mult, au fost bălţi, şi unde, deşi terenul este cultivat cu diferite cereale, păpurişu] mai există încă. LĂCUSTA CĂLĂTOARE 438 Desvoltarea şi modul de viaţă a lăcustelor călătoare. L. depun ouăle în pământ începând din luna August. Ouăle au foma unui bob de secară puţin încovoiat, de cuibare alburie. Au. o lungime de 5—6 mm. In pământ ouăle se găsesc într-un sac - ooteca -de culoare brună, aşezate pe patru rânduri. Fig. 663. — LĂCUSTA CALATOARE. - Mărime naturala Peretele sacului e pergamentos. La un cap, sacul are un dop buretos. Fiecare sac conţine între 55—100 ouă. Sacii cu ouă sunt depuşi de femele prin terenurile uşoare - ni-si,p>oase - sau cele afânate - porumbişte, întotdeauna în vecinătatea păpurişului. Ei se găsesc ia adâncime de câţiva centimetri - până la 10 cm. Poruimbiştele în care şi-au depus ouăle, se recunosc, căci printre rândurile de porumb se observă foarte multe excremente de 1., iar frunzele porumbului sunt roase din loc în loc. formă oudkfor lăcustei ca/âtod'r^ . - Dop Ñseiarea ojj-¡e/or in inferiorul sacului iooieca) Fig. 664. — FORMA SACULUI. Ooteca - conţinând ouăle lăcustei -. Pentru clocirea ouălor este nevoie de un anumit grad de umezeală în pământ. Uscăciunea le omoară. Ouăle rămân în pămânl toată toamna, iarna şi primăvara, adăpostite în sacii lor. Chiar dacă terenurile cu ouă sunt acoperite cu apă - înnecate - prin revărsări periodice, aceasta nu le împiedică să clocească dacă apele se retrag până în prima decadă a lunei Mai. In cazul când apele stagnează pe aceste terenuri până la finele lunii Iunje, ouăle pier. Apariţiunea larvelor. Larvele încep să iasă din pământ în a doua decadă a lunei Mai. In anii cu primăvara caldă, apariţiunea larvelor se face mai de vreme, iar în anii ci| primăvara rece se face cu câteva zile de întârziere. Apariţia larvelor la supra- ' faţa pământului nu se petrece dintr’o-dată, într’o zi sau două. Ele ies treptat, timp de vreo 20 zile. Numărul lor în această perioadă creşte zi de zi. Nu este dar suficient să distrugem o singură dată larvele apărute, ci în tot acest interval de 20 zile, neîntrerupt. Larvele 1. când ies din pământ sunt alburii, iar după o zi devin negre. Se Fig. 665. — LARVA. Fig. 666. — ORIFICIUL GENITAL FEMEL ŞI MASCUL. asemuesc în acest moment cu greerii mici de câmp. Larvele nu au aripi. La începtot larvele se hrănesc cu plantele tinere şi moi ce le găsesc în preajma lor. Cu cât cresc însă, se urcă pe papura verde pe care o găsesc în apropiere, hrănindu-se cu ea. Noaptea larvele se agaţă de papură sau de alte plante, şi nimic mu le poate urni după a-ceste adăposturi de noapte. Migraţiunea larvelor. După vreo zece zile dela ieşirea din ouă, larvele încep să migreze. Fig. 667. — JUPUIREA LARVEI. Această migraţiune are loc ziua, începând de pe la ora 8—8J/2 dimineaţa, când atmosfera s*a încălzit, şi se opreşte între orele 5—6 în răcoarea serii, când încep să se agaţe pe plante pentru popasul de noapte. 439 LĂCUSTA CĂLĂTOARE Migraţiunea larvelor se face în masă, pe suprafeţe întinse cu un front de 2—300 metri lăţime şi o adâncime tot atât de mare. Cetele de larve de lăcuste pot să se întâlnească şi să formeze convoaie mai mari. Iuţeala cu care înaintează larvele lăcustelor, variază cu vârsta ce au, cât şi cu temperatura. Se poate socoti între 3—6 metri pe minut. Direcţiunea . mnigraţiunii larvelor variază; pare a fi determinată de hrană şi de lumină şi căldura soarelui. Jn timpul migraţiunii, direcţiunea luată de larve este menţinută cu toate obstacolele ce le întâlnesc în cale. Convoaiele de 1., se scurg de regală pe drumuri, trec peste arături, prin culturi şi chiar trec ape mari cum este Dunărea. Sgomotul şi focul pot totuşi să le producă o oprire* şi chiar o schimbare de direcţiune; uneori, chiar o schimbare complectă a direcţiunii, revenind^.în spre locul de unde au plecat. Nu toate sgo-motele însă produc asemenea efecte. Sgomotele semuitoare tunetului impresionează cel mai mult larvele. Sgomotul făcut de o tablă de fier mişcată brusc, poate opri mersul unui) convoi şi chiar a-i schimba di- Fig. 670. — LĂCUSTA GATA DE SBOR. recţiunea. Rumoarea produsă de voci omeneşti de asemenea poate produce acelaşi e-fect. Sunetele de clop'ote, ţipetele răsleţe au o prea mică influenţă. Oricât ar fi de im- presionate larvele de sgomotele dimprejur, după câtva timp ele se obişnuesc cu aceste sgomote şi nu se mai sinchisesc de ele. Când se svârle o flacăre peste larve, în «coasta u- nui convoi în plin mers, se produce de în- dată la distanţă de 30—40 metri de flacără, un freamăt genera). Larvele îşi iuţesc mersul, iar dacă flacăra persistă mişcată în lungul flancului, se poate produce chiar o abatere în mers. Mersul larvelor tinere nu este lin ci sărit. Cu cât se măresc, mersul lor devine mai lin iar săriturile le fac numai când sunt alarmate. După ce au poposit noaptea, agăţate de plante, a doua zi larvele reîncep migraţiunea. In caz de ploaie sau pe ceaţă, migraţiunea nu are loc. Nu toate felurile de plante pe care larvele lăcustelor le întâlnesc în cale, sunt mâncate. De ex. grami-neele în general sunt mâncate; inul, fasolea, nu sunt. Atacul însă nu se face decât asupra plantelor încă verzi. Cerealele secerate nu sunt mâncate. Frunzele cerealelor încă verzi sunt complet roase, spicele (¡<•>0. — DES VOLT A REA COMPLETĂ A ARIPILOR. sunt tăiate dela pai şi acesta în parte este ros. Un lan de grâu care a fost atacat de larvele lăcustei călătoare, nu mai prezintă decât ici şi colo fire de paie rămase în picioare, iar p« pământ se găsesc spice sau părţi de spice mâncate şi excrementele larvelor. Intensitatea atacului şi paguba, depinde de numărul larvelor care vin; uneori în câteva ore mai multe zeci de hectare sunt nimicite. Când larvele au început să migreze ele pot fi mânate din spate ca o turmă de oi, iar rândurile le sunt astfel strânse. Această acţiune poate fi îndeplinită cu succes dimineaţa şi până la orele 3 după amiază. După această oră se face cu mai multă greutate, numeroase 1., rămânând în urmă. Mânatul 1. dela spa,te se face încet şi măsurat. Dacă se face repede, atunci foarte Vig. 668. — METAMORFOZA LĂCUSTEI; desvoltarea picioarelor. LĂCUSTA călătoare 440 multe larve rămân în urma gonaşilor. Jupuirea larvelor. Dela eşirea din ou,-şi până să devină adulte, larvele schimbă de multe ori pielea. Schimbarea pielei sau jupuirea, cum se mai spune, se face pe plantele pe care s’a agăţat larva în acel moment, cu capul în jos. Noua formă ce ^pare, iese din vechea piele tot cu capul în jos şi abia după ce a ieşit cu totul, îşi reia poziţia normală. După fiecare jupuire de piele, formele nouă ce apar, prezintă rudimente de aripi din ce în ce mai desvoltate. Culoarea larvelor variază foarte mult cu vârsta lor, cât şi cu momentul când au schimbat pielea sau sunt în preajmă de a o schimba. Dela culoarea aproape neagră uniformă când sunt mici, larvele, puţin câte puţin, ajung la culoarea roşcată, cu benzi brune-închise pe spinare» când ele devin mai (mari. Adulţii. Primii adulţi pot fi observaţi încă din luna Iulie şi se deosebesc de larve, prin prezenţa aripelor care le permit să sboare. Ei au două perechi de aripi. Culoarea generală a adulţilor este cenuşie sau brună-verzuie, sau câteodată au şi pete de culoare verde intens. Aripele anterioare sunt galbene, brun-murdar sau verzi cu puncte şi pete brune. Aripele posterioare sunt transparente, gălbui sau verde-gălbui, fiind a-proape incolore spre extremitate. Bărbatul - masculul - are lungimea de 35—50 mm., femeia - femela - are lungimea de 42—55 mm. Adulţii nu mai umblă pe pământ, ci zbor dintr’un loc în altul. Înălţimea la care se ridică în aer, la început, nu este prea mare, dar totuşi în deajuns ca să nu meu poată fi prinşi cu uşurinţă. începând cu finele lunei Iulie, dar mai cu seamă în 1. August, 1. se împerechează. împerecherea durează dela 12—24 ore. După împerechere femelele depun ouăle în pământ. Sborurile de împerechere şi pentru depunerea ouălor, se fac mai cu seamă noaptea, însă ele au Ioc şi în timpul zilei. Adulţii se hrănesc ca şi larvele, de preferinţă cu papură, dar când ajung prin porumburi şi dacă acestea mai sunt verzi, atacă frunzele şi mătasea porumbului. Pe cel uscat nu-I atacă. Depunerea ouălor. Pentru ca femelele să-şi depună ouăle, ele găuresc cu extremitatea abdomenului pământul; gaura făcută are pereţii bătuţi prin umflarea şi desumflarea abdomenului. Ouăle când sunt depuse, sunt înconjurate de o materie spumoasă, secretată tot de către femelă şi care ese odată cu ouăle. Sacul de care am vorbit la început, se formează cu această substanţă în contact cu pământul, jur împrejurul ouălor. După depunerea ouălor femelele mor, masculii pierind înaintea femelelor. Mijloacele de lupta. Lupta ce se întreprinde în contra lăcustelor ca să dea rezultate po- zitive, trebue să fie organizată şi sistematică. Este de cea mai mare importanţă să se cunoască cu preciziune locurile în care se găsesc depuse ouăle, fiindcă de aci vor porni mai târziu invaziunile lor, în culturile vecine. Se va fixa suprafaţa focarelor, precum şi poziţia ce ocupă, dacă este într’un grind lângă o baltă, în păpUriş sau în teren cultivat. Toate aceste date trebuesc fixate pe o schiţă de plan, iar ansamblul lor pe o hartă a judeţului respectiv. Pentru educarea populaţiunii din regiunile infectate, se va face o vie propagandă printre locuitorii comunelor din judeţele în care.au fost semnalate. Se va insista, nu numai a-supra pericolului local pe care-1 prezintă în regiunile infectate de 1. dar şi asupra pericolului general care priveşte întreaga economie a ţării. Să li se arate interesul fiecăruia de a da tot concursul în lupta întreprinsă în contra 1. în mod conştient, fără a se recurge Ia măsuri de constrângere şi sancţiuni. Se va arăta precis că interesul lor propriu, este de a nu semăna în locurile invadate de lăcuste, p'ăioase - grâu, orz, etc. - ci numai prăşitoarea - porumb, fasole, etc - dându-se preferinţă fasolei, iar acolo unde este posibil, inului, pentrucă aceste plante sunt cel mai puţin atacate de această specie de lăcuste. Se va arăta locuitorilor interesul ce-1 au de a semnala, îndată ce vor observa, începând din primăvară, orice grupări de insecte. Am văzut că 1. sub forma de larvă tânără se asemueşte cu greerul de câmp. Este mai bine să se semnaleze de zeci de ori grupări de insecte inofensive, decât să nu se semnaleze la timp o singură grupare de lăcuste călătoare. Combaterea 1. la noi în ţară se face cu maximum de eficacitate, în primul moment. Se va atrage atenţiunea locuitorilor la culesul porumbului, după terenurile în care lăcustele şi-au depus ouăle ca să taie cocenii cât mai jos, pentru ca lucrarea pământului ce se va face ulterior, să fie executată cu uşurinţă şi la adâncime. Combaterea propri,u zis se execută în două campanii: A - de toaimnă, care are loc după ridicarea recoltelor de pe terenurile în care sau găsit ouă de lăcuste. Se va ara superficial - cel. mult 1 2 cm. adâncime -. Această arătură trebueşte urmată de numeroase gră-pări - boroniri -, astfe] ca să se aducă la suprafaţa pământului cât mai numeroase ouă. Arătura poate fi înlocuită printr’o energică scarificare, făcută, fie prin ajutorul scarifi-catoarelor, fie prin ajutorul vibratoarelor. In regiunile în care mâna de lucru este numeroasă, se poate pune femei şi copii în urma plugului pentru a recolta fişicurlle cu ouă. Aceste operaţiuni culturale având ca 441 LĂCUSTA CĂLĂTOARE Fig. 671. — Foaie de tablă îndoită la capete. scop să aducă Ia suprafaţa solului ouăle, unde, din cauza uscăciunii să fie distruse, este de preferat ca ele să fie făcute pe timp uscat cu soare. B - Campania de vară, când combaterea 1., sub forma de larvă trebueşte începută din prima zi a apariţiunii lor, şi dusă, zi la zi, fără nici o şovăire, în tot timpul cât durează stadiul larvar. De obiceiu, o campanie bine condusă, dă rezultate definitive odată cu sfârşitul apariţiunii larvelor din pământ. In acest sco,p' se cere foarte multă energie şi perseverenţă. Când 1. au căpătat aripi, lupta devine cu totul inutilă. Sistemul de luptă care a dat cele mai bune rezultate, este acel al combaterii prin ajutorul paravanelor de tablă şi aruncătoarelor de flăcări. Pfot Paravanul constă într’o barieră, făcută din tablă de fier, fixată pe pământ, în faţa frontului unui focar de 1. Se foloseşte tablă neagră din comerţ, de: 1,50 > 0,70, cu 14 bucăţi la majă - pachet -. O „echipă de luptă“ de 10 oameni, poate folosi un paravan lung de 200 m. Ia care intră 10 măji de tablă. P. se face, îndoind fiecare foaie la capete, de câte 4 cm. Ia un cap într’o parte, la celălalt în partea opusă, după cum se vede în fig. 671. îndoiturile se fac cu un instrument format din 3 bucăţi de fier, lungi de 1 m., groase de 2 mm. şi late: 2 de 8 cm. şi una de 4 cm. Se aşează u-nul peste altul, cel mai îngust la mijloc, având o margine comună şi se nituesc, fig. 672. Tabla se introduce în deschizătura rămasă între cele două fiare late şi se îndoeşte. îndoit ura tablei va avea exact 4 cm. pe toată lăţimea tablei, care va fi înălţimea paravanului. Fixarea tablelor. Tablele aşezate pe muche şi prinse unele de altele prin îndoiturile făcute, vor trebui fixate în pământ, ,pentru a nu fi doborîte de vânt sau de puhoiul de lăcuste. Pentru • aceasta se fac nişte fişe cârlige - din fier rotund de 6 mm. diametru şi de l m. şi 10 lungime, având un capăt îndoit în formă de cârjă - 5—10 am*. - iar celăl< subţiat în formă de şurupelniţă pe 2 feţe - fig. 673. Cum se instalează un paravan. Tabla, cu capetele îndoite, este transportată cu un vehicul, la locul unde va trebui să se instaleze paravanul, împreună cu fişele - cârligele - şi Fig. 672. — Instrument cu care se face îndoirea tablelor. V câte 8 casmale şi 6 lopeţi pentru fiecare echipă. Tot acest material este dat în primirea şi răş,p'underea unei echipe de 6 oameni şi un şef. Această echipă va lucra, numai la aşezarea, scoaterea, transportul, şi orice alte lucrări ale paravanului. Sosiţi pe Sro/S/ Fi§r. 673. FIŞE - CÂRLIGE - teren, şeful echipei fixează locul şi direcţia iar ajutoarele transportă materialul pe loc. 4 oameni din cei 6, 2 câte 2, încep să lege tablele unele de altele, în picioare - pe muchie -, fixând la fiecare legătură, între table, câte o fişe de susţinere - fig. 674 - şi mergând 2 spre dreapta şi 2 spre stânga. In 10 mi- Fig. 67-i. FIXAREA PARAVANULUI. nute paravanul este aşezat. In acelaş tim,p ceilalţi 2 oameni, cu lopeţi şi cu casmale - după natura terenului - acoperă cu pământ partea de jos a paravanului, ca să nu ră- Fig. 675. — ACOPERIREA PÂRTII DE JOS A PARAVANULUI CU PĂMÂNT. mână niciun loc pe unde lăcustele ar putea să se strecoare - fig. 675 -. Apoi toţi oamenii, cu casmale şi lopeţi, vor face, în lungul paravanului, 4--8 gropi de 2 m. lungime, 1 — LĂCUSTA CĂLĂTOARE 442 1,50 lăţime şi 1 —1,50 adâncime. Aceste gropi se fac înapoia şi spre mijlocul paravanului în spre focarul de lăcuste. In ele se îngroapă lăcustele, pentru a se face economie cu întrebuinţarea aruncătoarelor de fla- Pip. — FAOKR13A GROPILOR. cări şi pentru a se evita m’azmele ce exală cadavrele de lăcuste. - fig. 676 Aruncătoarele de flăcări. - Sunt formate din 2 părţi: rezervorul şi aruncătorul de flăcări, propriu zis. A - Rezervorul se compune dintr’un cilindru de alamă ermetic închis la ambele capete şi având la partea superioară: a - un capac care se înşurubează în rezervor - fig. 677 -. A-; b - un manometru de presiune M -şi c - o pompă pentru făcut presiunea în rezervor P. Spre mijlocul cilîndrului este un şurub care serveşte ca indicator de nivel R. - Iar la partea inferioară, o ţeavă cu ghe-vind, pe unde lichidul inflamabil iese din rezervor S. şi trece printr’un tub de cauciuc, î,n airuncătorul de flăcări. Două curele servesc la fixarea aparatului în spinarea omului C B - Aruncătorul de flăcări, propriu zis, este legat de rezervor printr’un tub de cauciuc, de 1,50 m. lungime - T - şi este format din-tr’o ţeavă de alatmă Z, având la bază un robinet de î.nchidere şi deschidere E. care se continuă în interior cu o sită şi la exterior cu o ţeavă de alamă H. Ţeava se sfârşeşte p'rin-tr’un tub de aramă, încolăcit de mai multe ori şi terminat printr’un ,,vârf de pulverizare“ V, format dintr’un mic butoiaş de alamă, având o mică deschizătură la mijloc, în faţa căreia se află aşezat vârful unui şurup fixat lateral. Vârful acestui şurup, O produce pluveri-zarea lichidului. . întreg acest sistem de pulverizare este a-coperit cu un manşon B, făcut din sfoară de asibest iar peste tot se găseşte o pâlnie de aramă, U, care permite amestecul de aer necesar combustiuni lichidului. Cum se întrebuinţează aruncătoarele de flăcări. 1. Se aşează rezervorul pe pământ, iar aruncătorul de flăcări, se aşează astfel, încât vârful - pâlnia, - să nu atingă pământul. 2. Se desface capacul de umplere, A, care trebue ţinut în 'mână. 3. Se desface şurubul indicator de nivel R pe jumătate. 4. Se controlează ca robinetul de închidere şi deschidere I al aruncătorului de flăcări propriu zis, să fie închis. 5 Se aşează pâlnia cu sita aparatului în deschizătura de umplere şi se toarnă petrolul încet, încet, până când începe să curgă pe şurubul indicator de nivel I. 6. Se strânge şurubul indicator, se scoate pâlnia, se pune la loc şi se strânge bine ca-pajcul de umplere. 7. Se face presiune în rezervor prin ajutorul pompei P până când lma-nometrul M arată 5 atmosfere. 8. Aparatul este aşezat în spinarea unui om, care va ţine în mâini aruncătorul de flăcări propriu zis. 9. Sosit pe teren, se deschide puţin robinetul de pe aruncătorul de flăcări I care trebue ţinut cu pâfriiia U în jos, la 443 LĂCUSTA CĂLĂTOARE 20—30 cm. delà pământ, şi se lasă sa curgă puţin p'etrol pe pământ, după care robinetul se închide. 10. Se aprinde cu un chibrit o bucăţică de hârtie peste pământul udat cu petrol. 11. Se deschide din nou puţin robinetul 1 - ţiinându-se ţeava aruncă- O Fi gr. 679. — ECHIPA STÂND LA PÂNDĂ. toruliui de flăcări ajproape de pământ şi cu pâlnia- în flacăra ce s’a format. In acest timp asbestul se îixibibâ cu petrol şi începe să ardă, încălzind ţeava de aramă V - 12. După 3—5 minute de încălzire, se ridică aruncătorul de flăcări; se deschide încet, încet, robinetul dela ţeava aruncătorului de flăcări; în acest timp flacăra ia proporţii ajungând la 4—6 m. lungime. Această flacără este plimbată încet peste lăcuste pentru Fig. 680. INTRAREA FOCARULUI DE LĂCUSTE IN SEMICERC. ca să fie arse. Se poate introduce flacăra şi în gropile pline cu lăcuste pentru ca să fie arse şi cele de deasupra şi împiedicat restul să iasă, jp’ână ce se vor astupa gropile. Inconvenientele aruncătoarelor de flăcări: 1. Timfliul necesar pentru a obţine presiunea în rezervor - 5 atmosfelre - durează 5—15 minute, mai ales când garniturile s’au uzat. Din această cauză trebuesc aruncătoare de flăcări pentru fiecare echipă de luptă, 2 care să lucreze şi 2 care sunt la încărcat. 2. Dis* trugerea garniturilor şi tubului de cauciuc, din cauza petrolului. Fiecare echipă trebue să aibă rezerve suficiente, pentru ca lucrul să nu fie întrerupt. 3. Astuparea vârfului de pulverizare. Aceasta se întâmplă când se trânteşte aparatul pe pământ, în loc să se aşeze încet. In acest caz întreg aparatul poate fi stricat. Aruncătoarele de flăcări fiind aparate destul de delicate trebue să fie menajate şi să li se dea toate îngrijirile. Echipele de lupta. - Se numeşte ,,echipă de luptă” un număr de oameni, aprovizionaţi cu materialul necesar, puşi sub conducerea unui şef cu care pot lucra în mod independent la combaterea lăcustelor. Acest număr variază după data când se dă lupta. La apariţia larvelor, deci în jp’rima perioadă de luptă, echipa poate avea 30 oameni. Acest număr însă, trebue să fie mărit treptat cu Fiff. 681. — ÎNTOARCEREA CAPETELOR CĂTRE CENTRU. desvoltarea şi răspândirea larvelor de lăcuste, ajungând până la cel mult 100, în timpul cel mai criltic - Iunie, Iulie -. In cazuri extreme, este mai bine să se formeze o nouă echipă, care să conlucreze cu prima, decât să se mărească prea mult numărul oamenilor şi materialul unei singure echipe. Fig. 682. — ÎNCERCUIREA FOCARULUI DE LĂCUSTE. O echipă de luptă trebue să fie formată din: 1. Un conducător, priceput în lupta contra lăcustelor, de preferinţă inginer-agronom lAcusta călătoare 444 care a mai lucrat la combatere; 2. 30—100 oameni recrutaţi din populaţia civilă, pe cât posibil maturi; 3. Un mecanic care să cunoască bine aruncătoarele de flăcări. Iar ca materiale: 190—200 m. paravan; 150 fişe de fier; 5 aruncătoare de flăcări; Fip. 683. — MAŞINĂ PENTRU PERIAT LĂCUSTELE. 8 casmale; 6 lopeţi; 6 butoaie de fier a 200 litri pentru transportul petrolului; o cheie pentru desfăcut dopurile dela butoaie; un toc complet de garnituri p’entru aruncătoarele de flăcări şi 6 m. furtun de cauciuc Trebue să mai îngrijim de mijloacele de transport şi eventual, de corturi pentru adă-postirea echipei. Apoi un serviciu pentru a-provizionarea echipelor, va funcţiona tot timpul campaniei, sub controlul şi conducerea prefecturilor respective, eu sarcina să alimenteze echipele cu tot ce le este necesax - hrană, apa, petrol, etc. -. Organizarea combaterii. . Şeful echipei de luptă îşi repartizează oamenii în modul următor: 7 oameni - 6 lucrători şi un şef-, pentru paravan; 6—8 oameni pentru gropi - după tenminarea gropilor trece ca bătăiaşi-; 1 om cu pa ¡za materialului - petrol, rezerve, etc. - 5 oameni cu aruncătoare de flăcări; 5 ajutoare la aruncătoarele de flăcări. Restul oamenilor, ca bătăiaşi. De altfel orice om disponibil devine bătăiaş. Şeful echipei de luptă, după ce şi-a fixat focarul de 1. pe care trebue să-l distrugă, trimite bătăiaşi să înconjoare porţiunea din spatele şi laturile focarului, nelăsând liber decât frontul - fig. 678. Aceasta se face când lăcusitele au început slă plece din locul unde au petrecut noaptea, adică după ce soarele a încălzit bine atmosfera - 7—9 dim, -. Bătăiaşii cu mături făcute din crengi, iarbă, etc. şi făcând zgomot, împing lăcustele către centrul focarului. Direcţia ce urmează lăcustele, variază în tot cursul zilei şi dela focar la focar. De obiceiu ele merg spre soare căutând dru- Fiir. 684. — DISTRUGEREA LĂCUSTELOR PRIN ŞANŢURI. pentru schimb; Yl kgr. şnur de asbest; o saca pentru aprovizionarea lucrătorilor cu apă potabilă; un ciocan; un cleşte; o cheie franceză; o pilă; un kgr. sârmă neagră de 1 mm. si una şurubelniţă. muri bătute, pe care pot circula mai cu uşurinţă decât prin arături. In unele cazuri este nevoie să se cosească şi să se netezească drumul din faţa frontului focarului, pentru a le uşura mersul spre paravane. L. nu se abat 445 LĂCUSTA CĂLĂTOARE din calea lor, şi nici nu trebuie abătute. Totuşi le putem schimba direcţia, prin zgomot mare şi prin foc. In practică, este mai bine să fie mutat paravanul dacă ele şi-au schimbat direcţia. Când bătăiaşii sau aşezat în Fig. 685. — DISTRUGEREA LĂCUSTELOR CU ARUNCĂTOARELE DE FLĂCĂRI. spatele şi laturile focarului de 1. la 50—60 paşi înaintea frontului, se instalează paravanul. Forma acestuia variază după teren şi întinderea frontului de 1. In general i se dă formă de semicerc, de V sau de U. Când el a fost instalat şi gropile făcute, echipa împărţită în două - câte 3 oameni - se retrage la capetele paravanului - fig. 679 -. Când focarul de 1. a intrat înăuntrul seorncercului formait de paravan - fig. 680 -, cele 2 grupe dela capetele lui, încep să-i întoarcă flancurile - capetele - către centru, refăcându-1 imediat - fig. 681 - şi în aşa fel că, du,p<ă mai multe mutări, tot focarul de lăcuste este înconjurat de paravan, ca într’un ţarc de oi -1 fig. 682 Bătăiaşii trec apoi la un alt focar de lăcuste, unde procedează la fel. Inlăuntrul cercului intră 2 oameni cu 2 aruncătoare de flăcări, care vor împinge lăcustele spre gropi. Din timp în timp se va asvârli flăcări şi în gropi, pentru a opri e-şirea lăcustelor căzute. Când aruncătoarele de flăcări sau golit, purtătorii trec cu ele la încărcat iar celelalte 2 intră în funcţiune. Cei 6 oameni din echipa paravanului, astupă gropile. In acest timp tabla paravanului se răceşte. Apoi se desface paravanul, se încarcă în vehicul şi este transportat în faţa celuilalt focar, care a fost înconjurat de bătăiaş’. O echipă destoinică poate distruge cu uşurinţă 4 focare pe zi, dela orele 8 până la 1 8. In căzu] când se găseşte un focar prea mare, faţă de mijloacele unei echipe, atunci luptă 2-3 echipe la un loc - dacă se găsesc în apropiere - sau în lipsa acestora, se va ataca focarul din mai multe părţi până va fi stârpit cu totul. Aprovizionarea echipelor. Echipele de luptă trebuind să se deplaseze cu uşurinţă, vor fi aprovizionate numai pentru 2 zile, atât cu hrană, cât şi cu 'materialul inflamabil - petrol De aceea fiecare echipă depinde de ,,centrul de aprovizionare**, unde va găsi tot ce este necesar în alt punct unde se mută. Aceste ,.centre de aprovizionare'* vor trebui să fie instalate, pe cât posibil, pe o linie ferată, sau pe o şosea principală, în apropie- LACUSTAR-LAGĂR 446 re9, unei linii ferate, pentru a se reduce la mirumum costul transportului. Totuşi, nu tre-bue să fie ,p’rea departe de locurile unde lu-cfează echipele pentru a nu le îngreuna a-Provizionarea. Invaziunile de lăcuste călătoare care ne Vl1* în mod periodic din Sudul Rusiei, men-î11* în ţara noastră o stare de pericol per-m^nent. Fîg. 687. LĂCUSTE PE DUNĂRE. Pentru a împiedica însă întinderea flagelului în toată ţara, este nevoie de o organizare de observaţiune permanentă şi informativă centripedă, prin care să se poată afla Prfccis primele focare, chiar dela formarea }°r Şi astfel să le putem distruge încă dela început. Judeţele cele mai ameninţate pentru forjarea primelor focare de lăcuste - prin năvălirea stolurilor venite din Rusia - sunt Ce-tatea-Albă, Ismail şi Tulcea, unde o asemenea organizare trebue neapărat să existe. Lupta pentru distrugerea focarelor de 1. Prevede, după cum am văzut, două operaţiuni: re de vreo 22 cm. care se adăposteşte prin găurile stâncilor, şi se hrăneşte cu lăcuste şi alte insecte; e neagră-violetă: pe cap, gât, pulpe şi coadă, şi trandafirie pe restul corpului; are un moţ de p'eri pe creştet. LAELIA. - Gen de plantă din fam. Orchi-dee, cu vre-o 20 specii ce trăesc epifite prin America tropicală; unele specii din cauza florilor mari şi frumoase se cultivă în seire calde. Ex. L. albida, L. purpurata. LA FRANCE. - Hort. - Var. de piersic cu fruct mare şi foarte productiv. Fructele se coc în Septembrie. - Floir. - Var. de trandafiri cu floarea mare, roz argintie; petalele au culoarea roz p'e partea exterioară şi argintie pe partea gr. 688. — LACUSTAR. PASTOR ROSEUS 1. Fixarea focarelor cu prepararea luptei şi 2. Distrugerea propriu zisă." Ds felul cum aceste operaţiuni sunt aplicate pe teren, depinde însăşi rezultatul combaterii, Serv. Prot. PI. LĂCUSTAR. - Zool; - Pastor roseus, pasă* Fisc. 689. — LA FRANCE. interioară. Are boboci foarte frumoşi; foarte floriferă. La France de 1889, o varietate de trandafiri cu floarea mare, de culoare roşie aprinsă, viguros şi boigat. Al. Ion. LAGĂR. - Maşini Agr. - Organ de maşină, care serveşte pentru menţinerea axelor sau a arborilor de transmisie. Deosebim ur-mătoajrele categorii de lagăre: 1 lagărul simplii, deschis, - un ochiu de fontă, prevăzut cu o deschizătură de ungere. Uneori este căptuşit cu o bucşă din bronz sau din fontă mau moale, grafitică. Serveşte pentru turaţii n presiuni rtwcj^ 2. - Lagăre fixe cu cuzineţi d&âWk sfcMci#1{Tipfel cel «na? răspândit se compune dimr’un carter din fontă, care menţine cuzineţii, adică două jumătăţi de cilindru, unite. Scoicile se confecţionează de obiceiu din aramă şi sunt căptuşite pe suprafaţa interioară, care vine în contact cu axa, cu un strat de compoziţie sau metal alb. Scoicile şi stratul de compoziţie surit - -str ăb ătut e de o gaură de ungere, iai* "pe Suprafaţa compozi- 447 LAGOMYS-LAGUNĂ ţiei se fac canale de ungere. 3. - Lagăre de scoici sferice; se întrebuinţează în special pentru susţinerea arborilor de transmisie. Scoicile nu stau rigid 'în carter, ca la categoria precedentă, ci având profilul' uşor sferic, se pot înclina uşor în planul axului transmisiei. Se evită astfel încărcări neuni* forme şi topirea compoziţiei. 4. - Lagăre cu bile sau role. Se coiimpun, în principiu, din-tr’un inel d.n oţel tare, care se fixează strana Fig. 690. — DIFERITE TIPURI DE LAGĂRE. pe axă. Deasupra vine stratul compus din-tr’un rând de role, sau dintr’unul ori două rânduri de bile cu armătura lor, iar deasupra, un alt inel din oţel tare. Acest din urmă inel, se sprijină pe carterul lagărului. Acest sistem de lagăre prezintă avantajul că reduce foarte mult frecarea, la circa 1/4 din frecarea lagărelor obişnuite cu scoici. Cei supravegherea şi îngrijirea în mai mică măsură, decât lagărele obişnuite cu scoici. Un lagăr bun trebue să îndeplinească următoarele condiţiuni: 1. - Frecarea între axă şi lagăr trebue să fie cât mai mică, pentru a micşora pierderile inutile de energie; 2. - Materialul din care sunt confecţionate scoicile, trebue să fie mai moale decât materialul axelor; 3. - Trebue să prezinte posibilităţile de ajustare a scoicilor, dacă ele s’au ovalizat - v. Pene de ajustare -; 4. -Lagărul trebue să fie bine închis, .pentru a îlmpiedica ,pătrunderea prafului, şi prevăzut cu un dispozitiv sigur de ungere. - v. Ungerea -. Dacă stratul de compoziţie de pe scoici s’a uzat şi ovalizarea nu mai poate fi înlăturată prin scoaterea penelor de ajustaj, sau dacă compoziţia s’a topit, el trebue să fie reînnoit prin turnare. Operaţiunea aceasta este dificilă, mai ales la turnarea lagărelor de tractoare. Trebue să ţinem seamă de următoarele condiţiuni: 1. - Compoziţia trebue să aibă: Sn - 83%, Sb - 11%, Cu - 6%. Prezenţa plumbului o face prea moale; micşorarea procentului de Sn în favoarea altor compoziţii, o face prea dură; 2. - Compoziţia veche poate fi folosită numai în proporţie de 10%; 3. - Scoicile trebue să fie curăţite de compoziţia veche şi spălate' cu clo-rură sau chiar clorat de zinc; 4. - După curăţire, scoicile trebue să fie cositorite - 67% Pb - 33% Sn Cositorirea cu compoziţia veche, nu este recomandabilă; 5. Temperatura materialului de cositorit 330-380° C, iar scoicile ţinute în el, circa trei minute; 6. - La turnarea compoziţiei, temperatura ei trebue să fie de 420-430° C. Toată cantitatea se toarnă într’un jet continuu pentru a evita goluri. Compoziţia se toarnă în scoici încălzite; 7. - Soliditatea legăturii între compoziţie şi scoică se verifică prin loviri u-şoare cu ciocanul. Dacă sunt locuri cu sunetul neclar, sunt goluri interne. Sunetul dogit denotă aderenţa proastă a compoziţiei. Grosimea stratului de compoziţie se lasă cu 0,1-0,2 mai mare, pentru ajustare. A. Cherd. LAGOMYS. - Zool. - Mamifer din ord. Rozătoare fam. Lagoxnidae, reprezentată actual prin acest animali mic ce seamănă cu cobaiul, şi răspândit în mare parte în hemis-fera nordică. LAGOPUS. - Zool. - Sin. Potâmiche albă. - v. ac. LAGRLA. - Zool. - Gen de Coleoptere, singurul reprezentant în Europa al unei mici familii »înrudită cu Tenebrionidele, cu pieptul îngust, elitrele umflate, lungi şi moi. Specia cunoscută este L. hirta, neagră cu elitrele galben-brune, foarte comună în Mai şi Iunie pe arborii în floare. Larvele alungite, sunt - afară de cap - foarte păroase, cu antenele foarte lungi, labele scurte; ele trăiesc în pământ. M. Vr. LAGUNĂ. - Piscic. - Lagunele mari dela sudul deltei Dunării şi zătoanele, nu pot fi numite ape stătătoare; acestea fiind în legătură, pe de o parte cu Dunărea, iar pe de alta, cu marea, apa din ele se p'rimeneşte mereu şi viaţa dintr*însele este continuu influenţată de acestea, aşa că fauna lor este un amestec de faună de baltă cu fauna Dunării si ®i Mării Negre. Tocmai de aceea, ^a* ceste ape sunt o bună capcană, căoi, pe lan«i laie-lalea 448 gă peştii crescuţi în ele mai atrag în bazinul lor atât peştele de Dunăre cât şi pe cel de mare, care le măreşte încă considerabil producţia, fără a consuma hrana din ele, deci fără a le slăbi puterea lor proprie de producţie. L. sunt caracterizate prin aceea că au apa mai mult sau mai puţin sălcie şi că stau în legătură în acelaşi timp cu marea şi cu Dunărea, alimentându-se cu apa proaspătă din amândouă părţile. Unele din aceste Fi£. 691. — LAGUNĂ. 1., primesc mai multă apă din Dunăre şi mai puţină din Mare, altele invers, şi altele în fine, pierzând comunicaţiile şi dintr’o parte şi din alta, au rămas izolate şi s’au transformat în bazine de concentraţiune. Potrivit acestor condiţiuni naturale, şi pescăria din aceste 1. variază fiind <în unele mai influenţată de pescăria de apă dulce din Dunăre, iar în altele de pescăria de apă sărată din unare. In linii generale, putem zice că aici avem 3 feluri de pescării: de apă dulce, sărată şi sălcie. Pescăria din 1. Dranov este de apă dulce, cea din Zătonul mare şi din Razim şi Badadag esite mixtă de mare, de apă dulce şi sălcie; în Sinoe şi Tuzla, pescărie de mare şi de apă sălcie; iar în Zătonul Vechiu, Hagighiol, pescărie de apă izolată, stagnantă. In 1. Dranov şi în partea superioară a Razimului, la Golful Holbina, regiunea Gurii Dunăvăţului, peştii principali sunt: crapul şi şalăul. LAIE. - Nume popular atribuit oilor de culoare albă sau gălbue. LAIKA. - Zoot. - Este un câine siberian oare aparţine 'marei familii a câinilor numiţi nordici. Numele său înseamnă ,,lătrător“ pentrucă semnalează prezenţa vânatului prim lătrături repetate. Este foarte răspândit în Siberia şi dă un mare ajutor populaţiei locale mi aii; ales la vânat. Talia sa este de 40—50 cm. Are părul lung şi cam aspru. Culoarea este foarte variată: alb, roşu, gri, însiă cea mai tipică este urmă' toarea: capul, spinarea, laiturele şi cr ada negre, iar pieptul, burta şi faţa internă a gambei roşii. Este un câine foarte curajos. Se aruncă şi la vânatul Imic cât şi la cel mare; atacă chiar şi ursul. N. A. LAIŢA. - Sin. Laviţă; bancă ţărănească de-a-lungul unui părete al casei, care serveşte adesea de pat. LALEA. - Tulipa Gesneriana L. Plantă din fam. Lilia,ceae cu bulb oblong ascuţit la vârf. Frunze trei sau patru, ovale, ascuţite groase şi glauce. Tulpina de 30-40 cm. goală purtând o singură floare mare cu şase petale ovale ridicate şi şase stamine cu an-tere violete. Coloritul extrem de variat, prezentând la cea mai mare parte pete intermediare între alb, roz, roşu, galben, lila şi violet. Cultivată de foarte mult timp, laleaua este răspândită în toate grădinile cu clima temperată. Ea a produs un foarte mare număr de varietăţi cam vre-o 1500. Aceste varietăţi au fost grupate în numeroase rase. lată următoarele rase: Lalea simplă timpurie. A-ceste varietăţi al căror colorit este foarte variat sunt aproape tifmpiurii ca: T. Duc de Thol şi căutată pentru decorarea coşuleţe-lor, şi cultura în ghivece. T. flamandă, rasă care odinioară era pe o înaltă treaptă de perfecţiune, ale cărei varietăţi, pentru a fi pure, trebuiau să îndeplinească anumite condiţiuni astăzi învechite. Fig. 692. — LrAL,EA. Tulipa gesneriana. T. Darwin, bine distinctă de precedentele, varietăţile rasei, apărute la sfârşitul secolu* lui trecut, au tulpina înaltă tare şi florile scurte şi mari, cu coloritul uniform şi predominând culorile închise. Înflorirea târzie, întrebuinţate pentru împodobirea coşuleţeloi şi pentru buchete. T. Dublă. Această rasă cuprinde varietăţi 449 LALEA PESTR1ŢĂ-LĂMÂI unele timpurii, altele târzii, florile sunt mari şi de lungă durată dar în general mai puţin apreciate ca cele simple. Toate aceste tulipe se reproduc şi se cultivă în acelaş fel. Ele prosperă şi se conservă foarte bine într’un .pământ foarte uşor, fertil şi sănătos. Gunoiul de vacă bine descompus constitue ceil mai bun îngrăşământ. In afară de ţările din Nord mai ales Olanda unde se cultivă în număr foarte mare şi se pun în comerţ cantităţi foarte mari, se pot păstra mult timp în grădini unde pământul este favorabil. Unele varietăţi se aclimatizează mai ales în împrejurimile Parisului unde formează o rasă locală foarte robustă cunoscută sub numele de T. pariziana. Plantaţia bulbilor în climatul Parisian trebue să se facă în Septemvrie-Noem-vrie cel mai târziu. Se pot planta la 12-15 cm. distanţă şi 10 cm. adâncime. Pentru ornamentarea coşuleţelor se întrebuinţează rasele timpurii. Pentru cultura în ghivece se forţează varietăţile timpurii, punându-se 4-6 bulbi într’un ghiveci cu diametru de 10 cm. Supunân-du-se la forţare se obţin în primele zile ale anului, tulipe în floare, sunt deci cele timpurii şi apoi succesiv până la înflorirea normală în plin aer prin Aprilie. Bulbii varietăţilor robuste pot dura 3-4 ani; după ac~st timp este necesar â se scoate şi a se replanta din nou. Bulbii varietăţilor alese trebuesc deplan-tate în fiecare an, această operaţie se poate face când frunzele sunt galbene. Bulbii cultivaţi în ghivece pegţi*ru~ a' fi întrebuinţaţi în : anul următor trebue conservaţi în pământ până "toamna.: Multiplicaţia se face priri separarea mugurilor sau a bulbilor ti* neri. Aceşti muguri, replantaţi la-nevoie separat, înfloresc după grosimea lor la 2 sau 3 . ani şi florile lor nu ating forftia şi coloritul definitiv decât după rCT’.liry ma* mulţi ani. Specii r¿e Tulipe spontane sunt foarte numeroase şi dispersate în Europa şi în Orient, se cultivă încă în grădini un mare număr de aceste tulipe ca plante de amatori. - v. Tulipa L. - LALEA PESTRIŢĂ. - Bot. - Fritillaria te- nella, plantă erbacee bulboasă din fam. Li-liaceae. Tulpina erectă cu frunze înguste lanceolate, ascuţite, cele inferioare şi florale opuse, celelalte alterne. La capătul tul-pinei se află o floare pendentă cu perian-t;ul 6, tepale gălbui cu pete brune. Plantă ornamentală din pădurile umbroase de şleau. LĂMÂI. - Hort. - Citrus medica, sin. C. lemonum, d:n fam. Rutaceae. Arbust ce Figf. 693. — LALEA PESTRITĂ. Fritillaria tenella. ‘ Fi gr. 694. — LAMAI. creşte în ţările calde. Ramurile sunt neregulate şi adesea prevăzute cu ghimpi, frunzele întregi: sau ¡puţin crestate pe margini, de culoare verde deschisă, iar florile albe, cu o uşoară nuianţă violetă, şi foarte mirositoare. Arbustul ajunge până la o înălţime de 6 m. Fxucţelejlă îriceip'ut verzi, ajung la maturitate de culoare galbenă. Forma este rotundă sau lunguiaţă, la suprafaţă netedă sau puţin neregulată, Coaja este 'mai mult groasă şi a-copere miezul format din 10-12 felii cărnoase şi pline de suc acru. Fiecare felie conţine 1-2 sâmburi lungueţi, albicioşi. Fructele se întrebuinţează mai mult drept condiment şi mai puţin ca aliment. Din sucul de 1. se fac siropuri ce se întrebuinţează ca băutură răcoritoare. Se înmulţeşte prin seminţe şi se poate altoi în ochi crescând sau dormind. La noi, cultura se poate face numai în oiubere, iar iama la adăpost, pentru a nu degera. Din LĂMÂIOARÂ-LAMARCKISM 450 cauză că arbustul creşte până la 6 m. înălţime, el se plantează la 4-5 m. distanţă unul de altul; rodirea începe dela al 5-lea an. C. Lup. - Po»m. - pere. - Sin. Lfmonka, în Basarabia; Citroudes Carmes, Viarietate de vară cu coacerea prin Iulie, bine cunoscută în ţară, cu fructele mici sau sub-mijlo-cii, de fc*rmă conică, pântecoasă, cu pedun-culul drept sau încovoiat; pieliţa subţire fină, lucioasă, galbenă ca lămâia, rareori cu o slabă roşeaţă pe partea însorită; pulpa albă, destul de fină, destul de dulce şi suculentă, puţin parfumată. Fructele trebuesc culese mai devreme, căci altfel devin mălăieţe şi se păstrează mai puţin. Arborele, foarte viguros, atinge dimensiunii mari, foarte nepretenţios, rodeşte abundent. M. Cost. LĂMĂIOARĂ. - Bot. - Sin. Cimbru adevărat Thymus vullgaris - fa»mv Labiate -. Tulpina erectă foarte ramificată, în partea inferioară lemnoasă, frunzele oblonge sau lineare cu marginile răsucite -în jos, pe dos pâsloase. Florile rozee, foarte aromatice, Fig\ 695. — LĂMÂIOARĂ. Thymus vulgaris. mici, corola abia întrecând caliciul, sunt dispuse în verticile, reunite lax în corimbe. O-figinară din regiunea mediteraniană, se cultivă adesea în grădini ca plantă aromatică. Se întrebuinţează ca condiment, sau în medicină ca adstringentă, tonică şi stimulantă. LĂMÂIŢĂ. - Bot. - Lippia, citriodora Hbk. - Aloysia citriodora Ort-Arbust mic din fam. Verbenaceae. Lujerii striaţi şi iscabri frunzele scurt peţiolate, dispuse câte 3-4 în verticile, lanceolate, cu marginea dinţată către mijlocul foaiei; (p'e faţă glabre, pe dos cu peri glanduloşi, verzi, frecate între degete lasă un miros plăcut de lămâie. Flo,rile mioi albe, rozee sunt dispuse în spice axilare şi reunite în panicule terminale. înfloreşte din vară până în toamnă. Plantă originară din America de siud se cultivă în ghiveci. Iarna se păstrează în sere reci. LAMARCKISM. - Biol. - Doctrină transformistă. Autorul ei, biologul francez La-m\arck - 1744-1829 - susţinea - în opoziţie cu contemporanul său Cuvier - că fiinţele vieţuitoare nu sunt astăzi aşa cum au fost creiate dela început, ci âu evoluat mult dela creaţie, transformându-se lent şi treptat, prin adaptări la imediu. Ideile principale ale Lamarckismului sunt cuprinse în următoarele două legi, formulate de însuşi Lamarck în lucrarea lui capitală „Phillosophie zoologique“ - 1809 Legea I-a. ,,La oricare animal, care n’a depăşit limita desvoJtării lui, folosirea mai frecventă şi susţinută a unui organ oarecare, fortifică încetul cu încetul acest organ, i-1 desvoltă, i-1 măreşte şi-i dă o putere proporţională cu durata acestei folosiri, pe când lipsa constantă a întrebuinţării unui astfel de organ, treptat, îl slăbeşte, îl deteriorează, diminuează progresiv facultăţile sale şi termină prim a-!f face să dispară. - Legea uzului şi desobişnuinţii -. Legea Il-a. Tot ce natura a făcut să se câştige sau să se .piardă de către indivizi prin influenţa circumstanţelor, unde rasa lor se găseşte de mai 'mult timp - expusă - şi, în consecinţă, prin influenţa întrebuinţării predominante a cutărului organ sau prin aceea a lipsei constante de uz a cutărei părţi, ea păstrează prin generaţii în indivizii noui ce nasc - provin -, cu condiţia ca schimbările dobândite să fie comune almbelor sexe sau celor ce au au produs aceşti indivizi noui“. - Legea eredităţii caracterelor dobândite -. Contribuind mult la crearea şi susţinerea teoriei evoluţiei organice, principiile lui Lamarck n’au putut p'ersista totuşi multă vreme. Teoria Lamarckismului a primit în scurtă vreme o lovitură din partea Darwiniştilor, Doctrina, cum că fiinţele evoluează prin schimbări itreptate, provocate de mediu şi cari se transmit la descendenţi, a /fost înlocuită prin teoria selecţiunii naturale, care susţinea, că speciile evoluează prin supravieţuirea celor adaptate la mediu şi pieirea celor slabe şi neadaptate. Mai târziu, teoria mutaţiilor şi genetica au sdruncinat şi mai mult tăria ,,legilor“ lui Lamarck. Sunt caracteristice pentru aceasta următoarelor icuvinte ale lui T. H. Morgan: ,,In general nu se ştie, după cum ar fi trebuit să se ştie, că noua ştiinţă a geneticei a dat o lovitură de moarte vechei doctrine a eredităţii caracterelor dobândite“. Astăzi majoritatea biologilor susţine, că evoluţia se face numai prin mutaţii şi încrucişări. Totuşi se ridică mereu-mereu încă glasuri, că evoluţia se face şi prin schimbări provocate de mediu, schimbări ce se transmit prin ereditate. Ca cel mai persistent La-marckist din zilele noastre poate fi socotit McDougall, care a experimentat cu şobolani, şi care' într’una din ultimele sale lucrări spune între altele următoarele: ,,dacă cifrele, aduse în această dare de seamă precum şi în cele două precedente, pot fi socotite demne de crezut şi absolut obiective, atunci nici chiar bagheta »magică a 'matematicianului nu 451 LAMBÀ-LAMPYRIS va putea să isgonească uşor spiritul lui La-marck“. Aci mai putem adăoga, că şi în zilele noastre mulţi autori, fiind în p'rincipiu în contra Lamarckismului, în realitate deseori susţin teoria savantului francez. In ori ce caz, trebue să spunem, că astăzi teoria Lamarckis'mului nu rezistă criticii, fiind oonn-bătută în sute de cărţi şi tratate. A. Pies. LAMBĂ. - Fiecare din lanţurile sau frânghiile dela o căruţă, care leagă la un capăt şi la celălalt, crucea dinainte sau crucea dinapoi de cele două capete ale fiecă- rei osii. LAMBRIU. - Constr. Motiv decorativ iarhi- teotoric la pereţii interiori. - Căptuşirea pe- reţilor cu panouri din lemn de diferite esenţe ca: brad stejar, nuc, etc. -Panourile sunt construite din scânduri profilate, aşezate în cadre de lemn, dease-menea profilate, înălţimea lor variază de la 1.40 m. Se aplică pe pereţii interiori, la sălile de spectacol, la sălile de festivităţi, marile restaurante, saloane, sufragerii, hall-urile hotelurilor, precum şi la toate piesele de recepţii. In localurile publice de mare aglomeraţie ca: restaurante, să3i de spectacole, baruri, hoteluri etc., lambriiu îndeplineşte un rol de protecţie al tencuielilor de pe pereţi. Lambriurile mai sunt diln placaje de 'marmoră de diferite culori, piatră aleasă sau chiar tencuieli colorate diferit, decât restul peretelui. FI. Stâne. LAMELLICORNIA. - 7™1 - Sin S«.r*. baeide. Familie de insecte Coleoptere ale căror antene scurte se termină cu un mănun-chiu de mai multe lamele, care sunt dispuse ca foile unei cărţi, şi se întind în evantai. Se împarte în două grupe : Coprophage şi Phytophage. Printre primele cităm pe Scara-beus, Copris, Geotrupeş şi din grupa cealaltă: Melolontha, Cetonia, Rhizotrogus. LAMELLIROSTRES. - Zool. - Sin. Anseri-formes. Cuprinde ordinul păsărilor Palmipède. Sunt '-caracteristice p’rintr’un plisc pie- los, Ia vârf coniform şi tare, la margini prevăzut cu nişte lame cornoase, care împreună cu alte lame ce se găsesc pe marginile limbii, formează un fel de ciur, care reţine hrana şi lasă apa să se scurgă. Corpul este greoiu, gâtul lung şi mobil, tar&ul scurt, degetele anterioare palmate, cel posterior mic, liber. L. locuesc lacurile, înnotând foarte uşor, însă mersul este greoiu. Cuibul, pe marginea apei garnisit cu puf. Multe sunt migratoare; fac parte: gâştele, raţele, lebedele, etc. M. Vr. LAM1ARII. - Zool. - Insecte ce aparţin fam. Cerambycidelor din ord. Coleoptere. Câteva specii: Carabus auratus, Calosonrua Sy-cophanata, Harpalus, etc. LAMINARE. - Mec. - Operaţie de 1. Procedeul prin care, din blocuri de oţel, incandescente, sunt confecţionate: tablă, grinzi profilate, diferite oţeluri comerciale, sârmă, şine de cale ferată, bandaje pentru roţi de vaigoane, locomotive de cale fe-» rată etc. Blocul de material este trecut de mai multe ori între perechi de valţuri, care aju pe-ciircomferenţele lor crestături diferite. Aceste crestături, dela profilul apropiat celui al blocuillui de material, trec treptat până la profilul final al fibrei care este confecţionată prin laminare . LAM1UM L. - Bot. Gen. de plantă erbacee din fam. Labiate, cu frunze opuse sau ver-ticilate, flori adesea reunite, labiul inferior al corolei cu cei 2 lobuli laterali mici, sau lipsesc, tubul corolei fără inel păros, labiul superior al corolei boltit, stamine 4, di dinam«, fertile, fruct format din 4 nucule închise în caliciui. Are numeroase specii: L. Uuteum, L. amplexicaule, L. purpuram, L. macuilajtum, L. album, v. urzica albă. LAMPRETĂ. - Piscic. - Sin. hadină - v. ac. -. Fig. G98. — LAMPYR1S — mascul şi femelă. LAMPYRIS. - Zool. - Sin. licuriciu. Insectă din ord. Coleoptere, fam. Malacoder-mae. Este foarte cunoscută şi s.ub numele de vierme lucitor. Sjp’ecia comună este L. noctiluca. Masculul singur poartă aripi, este brun negricios pe piept, picioarele şi faţa ventrală galbene. Are 1 1 mm., iar femela - Fig-, 696. — LAMBRIU. Fig. 697. — SCARABEU S. LAN-LÂNA 452 mai mare - 15-17 mm., brună închisă cu marginile segmentelor roşcate, lipsită de aripi. Pe faţa ventrală a abdomenului pe ultimele 2 segmente se găsesc două bande transversale şi două mici pete, toate 4 fosforescente. Acesta este aparatul luminos pe care-1 întrebuinţează pentru a atrage masculii. Masculul nu are nici urmă de aparat fosfores- cent. Atât larvele cât şi adulţii se hrănesc cu mici meltişori pe care îi anesteziază cu un fel de venin. Altă specie: L. Splendidula, la care masculul şi femela sunt fosforescenţi şi lucitori noaptea, unul în Fig. 699. — LAM- aer şi altul pe pământ. PYRIS SPLENDI- M Vt. DULA; mascul, . • j j văzut pe faţa LAN. - rit. - Întindere de ventrală, teren acoperit cu vegetaţie. Suprafaţa ocupată de plante. Un L. de grâu este terenul şi grâul depe el. Amil. Vas. LÂNA. - Zoot. - îmbrăcăminte piloasă a oilor. Este un caracter etnic diferenţial de cea mai mare importanţă. Lâna, în totalitatea ei, este compusă din şuviţe, fascicole şi fibre. Este o producţiune filiformă a pielii, alcătuită din celule moarte încărcate cu che-ratină şi provenite din celulele cheratogene ale pielii. Se compune din două părţi: rădăcină, partea din fir înfiptă în piele - şi firul propriu zis, partea ce se ridică la suprafaţa pielii. asemănătoare cu părul de la celelalte animale; 2. - fire de lână lungi şi groase. A-cestea intră în compoziţia lânii oilor ca lână mixtă, cum e ţurcana, karakulul, etc.; 3. -fire de lână scurte şi subţiri. La rasele cu lâna fină si uniformă - ţigaie, merinos, etc. -, WmSGB' 700. — STRUCTURA FIRULUI DE LANA — 1- stratul nort.ica.l; 2- măduva. Rădăcina este porţiunea din firul de lână aflată într’o invaginaţie - teacă - a epidermu-lui, cu care formează bulbul pilos sau foli-culul pilos - v. FolicuLul tpilos -. Firul propriu zis. Totalitatea firelor alcă-tueşte lâna ce se vede la suprafaţa corpului şi care se tunde spre a fi prelucrată în diferite feluri. Se deosebesc trei feluri de fire, după structura morfologică şi proprietăţile fizice pe care le prezintă firul: 1. fire de păr care formează ceea ce la oaie se numeşte jar şi acoperă în general capul, urechile şi partea inferioară a membrelor. Firele de păr au o lungime mică - 1-2,5 mm. - şi sunt După Constantinescu şi Contescu Fiff. 701. — STRATUL CUTICULAR LA OILE ROMÂNEŞTI; 1 - spancă; 2, 3 - tigaie; 4, 5 - fire subţiri de turoană; 6 - fir gras de turcană. alcătuesc întreaga îmbrăcăminte lânoasă, iar la celle cu lâna mixta,, fotmetază puful1 de la baza şuviţei, când sunt asociate cu firele lungi şi groase. In ceea ce priveşte lâna mieilor, Wiswesser a diferenţiat 8 tipuri de fire, după structura lor morfologica şi histológica. Primele 4 feluri, aparţin grupei cu fire gro&&e, iar cele- 453 lâna lalte, grapei cu fire subţiri. Spottel şi Tănzer au separat două feluri de fire în blana tuturor mieilor, distincte prin însuşiri hiato]ogice şi morfologice: fire conducătoare - Leit haare -, dispuse în rânduri, si fire de grupa - Gruppenhaare - aranjate sub fortnă de grupe în jurul firelor conducătoare. Cristea, la mieii de ţigae a (găsit 3 tipuri de fire şi a-nume: Tipul I: fire groase cu măduvă Tipul n: fire Intermediare { {/ cu măduvă \ lungi Í fărâ măduvă scurtei I 1. Structura firului, este alcătuită din 3 straturi: la exterior cutícula, la mijloc stratul (medular sau măduva firului şi între ele stratul cortical! -Fig. 700 1. Stratul cuticular - fig. 701.- Este forimat dintr'un singur rând de celule strâns lipite una de alta şi lipsite de nucleu. Se văd uşor la microscop, dacă lâna a fost în prealabil trecută printr’o baie de eter. Conturul acestor celule se vede şi mai bine cu metoda lui Lodemann, care foloseşte gelatină colorată cu albastru de metilen. Prezenţa stratului cuticular la firele de lână, iconstitue o caracteristică diferenţială de celelalte fire textile de origine vegetală, care nu posedă acest strat. Dujp'ă forma şi aranjarea celulelor cuticulare, ae poate face o deosebire precisă între firele de lână, recoltate de la diferite rase sau grupe de rase. Astfel, la lânurile cu firul fin - ex. merinos -, fiecare celulă înconjoară complet firul, se suprapun prin marginile adiacente, în aşa fel, că, privit la microscop, firul face impresia unui pahar de voiaj care se strânge; la lânurile groase - ex. firele groase şi lungi de la ţurcajia celulele cuticulare nu înconjoară firul şi nici nu se suprapun, ci se juxtapun ca şi pietrele pavajului. Celulele cuticulare ajută prin zimţii rile de la marginile lor, împreună cu usucul şi alţi factori, la adunarea firelor în fascicole şi şuviţe, iar prin tors strânge firele unele de altele şi le ţin bine legate. 2. Stratul cortical este format din celule epiteliale cornificate, lipsite de nucleu, şi care sau alunigit în fibrile. Mai multe fibrile la un loc formează fibre, fibrele formează lamele, ce se dispun în lungimea firului. Intre fibre sunt nişte spaţii de aer, cărora li se atribue higroscopicitatea firului de lână. La firele fără măduvă, întreaga grosime a firului este ocupată de stratul cortical. El este acela care caracterizează, din punct de vedere fizic, firele de lână. Lui i se atribue rezistenţa la tracţiune şi torsiune, elasticitatea, extensibilitatea, higroscopicitatea, etc. Firele pigmentate conţin în interiorul fibrile-lor grăunţe mici de pigment. 3. Stratul medular este alcătuit din celule alungite în sensul longitudinal al firului, cu sau fără nucleu şi pigment. Uneori conţin vacuole de aer. Celulele medulare se suprapun una peste alta sub formă de coloane. In general, firele subţiri nu au măduvă, iar firele groase au. Sunt şi excepţii: fire subţiri ce conţin măduvă şi fire groase lipsite de W\A-< VW’ IA/W- După Heyne Fig-. 702. — DIFERITE FELURI DE ONDULAŢII: 1, 2, 3 - întinse; 4 - normale; 5 - strânse; 6 - înalte; 7 - supraondulate. măduvă. De ex. : ţigaia conţine 3,5% fire cu măduvă, deşi lâna este compusă dintr’un singur fel de fire. La firele cu măduvă, porţiunea din grosimea totală a firului ocupată de aceasta, esté de ¡/^, Yl sau 3A* Obicinuit, măduva are o poziţie centrală, rar deplasată spre margini. tempo-( rare LÂNA 454 11. însuşirile firului. Sunt următoarele: ondulaţia, fineţea, uniformitatea, lungimea, elasticitatea, extensibilitatea, rezistenţa, supleţea, asprimea, moliciunea, culoarea, luciul şi hi-groscopicitatea. 1. Ondulaţia. Firele de lână subţiri şi bogate în usuc prezintă mai multe ondulaţii, regulate ¡sau neregulate - fig. 702. Firele groase, care de obiceiu conţin usuc în cantitate mică, au ondulaţii în număr redus şi mai neregulate. In general, firele fine sunt Ondulate. Cu cât o lână are ondulaţii mai imiulte şi regulate, cu atât este mai căutată de fabricanţi, fiindcă firele acestei lâni se împletesc strâns între ele şi dau un postav fin şi bun. După formă, ondulaţiile sunt de mai multe feluri: a - ondulaţii normale, când au forma unei jumătăţi de cerc. In cazul acesta, amplitudinea ondulaţiei este egală cu înălţimea ei). Aceste ondulaţii sunt caracteristice lânurilor fine, sortiment merinos. Când înălţimea întrece cu ceva amplitudinea, ondulaţia ete tot . normala, însă strânsă, b - Ondulaţii întinse, când amplitudinea ondulaţiei «întrece cu mult înălţimea ei. Se găses>c la lânurile groase, sortiment ţurcana. c - Ondulaţii inal* te, sunt atunci când înălţimea înţrece cu mult amplitudinea ondulaţiei. Firele cu astfel de ondulaţii sunt prea fine. Când înălţi- mea e exagerată devine defectuoasă, d - Su-praondulaţii sau ondulaţii în formă de măciucă, când ondulaţiile, nu numai că sunt înalte, dar au fundul arcului de ondulaţie mai larg decât restul. Este un defect ce se constată la lânurile exagerat de fine. Asemenea lână este lipsită de supleţă şi rezistenţă. e - Ondulaţii neregulate, atunci când unele sunt mai înalte, altele mai joase, unele mai bine determinate, altele mai rău. 2. Fineţea se măsoară după grosimea firelor, fără ca să se ţină seamă şi de alte în-suşilri ale lânii. Prin urmare, fineţea 1. este apreciată nuimai prin grosimea lânii. Intre fineţe şi grosime există un raport invers proporţional. Grosimea firelor de lână variază 'între 10-150 microni. Fineţea este calitatea cea mai de seamă a lânii, mai ales atunci când, pe lângă această însuşire, lâna mai ^are uniformitate şi o-mogenitate. Clasarea lânurilor după fineţe se face prin foarte multe sisteme. Cel mai uzitat, este a lui Heynte şi mai ales a lui Lehmann. Fabricile româneşti sortează lânurile după sistemul lui Lehmartn. După sistemul lui Heyne, lânurile se clasează - sortează - astfel: Super electa când are 16,4-17,8 microni diam. Electa „ 17,8-20,1 Prima I ,, ,, 20,2-22,3 ,, ,, Prima II ,, ,, 22,5-24,4 ,, ,* Secunda ,, ,, 24,0-26,5 ,, Tertia ,, ,, 26,5-32,8 ,, ,, Quarta ,, ,, 33,9-40,8 ,, ,, După sistemul lui Lehmann, lânurile se sortează astfel: AAAAA când are până la 18 microni diam. AAAA „ „ „ ,, 18-20 AAA „ „ ,, „ 20-22 AA „ ,, „ „ 22-24 AI „ „ 24-25 A II „ „ „ „ 25-26 Bl ,, ,, ,, „ 26-28 B II ....................... 28-30 C „ „ „ ,, 30-37 D ...................... „ 37-45 E „ ,, ,, „ 45-60 F ,, ,, „ peşte 60 microni diam. Sortarea lânurilor se face prin: a. - Metoda dactilo-vizuală. Este metoda cea mai simplă şi care nu foloseşte nici un aparat, ci numai simţul văzului şi pipăitului. Este o metodă legată de mult subiectivism, de multă aproximaţie şi este întrebuinţată de sortatorii fabricilor de postav. b. - Metoda cu aparatul iui Schandl. Şi a-ceasta este o metodă simplă, şi cu multă a-proximaţie, şi care se 'întrebuinţează mai mult la gruparea unei lâni amestecate în diferite categorii, după fineţe - sortarea lânurilor-. Aparatul lui Schandl - fig. 703 c. - Metoda cu lanifmetrul lui Dohner. Se foloseşte mai mult la separarea lânii în sortimente. Lanimetrul D-rului Dohner este un aparat de microproiecţie transportabil - fig. 704 -. El se compune di,n următoarele părţi: o lampă de proiecţie, un microscop de proiecţie orizontal, un port-lame cu ţrei compartimente, o cameră obscură cu un cadru de proiecţie şi un tablou comparator, pe care sunt fixate 9 fotografii a 9 probe de lână cu fineţea corespunzătoare sortimentelor A, 455 LÂNA AA, AAA, B, Ci, Di, D2 şi care sunt luate ca indice de comparaţie. d. - Metoda de Halle. Este o metodă simplă expeditivă şi precisă pentru determinat fineţea, mai ales pentru probele lânurilor comerciale. In general, această metodă dă o Fiff. 705. APARATUL LUI EDINGER. Degresarea lânii se face în xilol 5 minute şi în eter 2 minute. Mai simplu se poate face numai în eter, pensulând uşor timp de 5 minute murdăriile de pe lână. Incluzionarea. Se face în celuloidină - film spălat Masa de inclusionat se compune din 40 gr. film spălat, 170 gr. acetonă şi se colorează cu 0,5 gr. Schwarzbase ^,B*‘. Colorantul se întrebuinţează pentru firele albe, ca să formeze un contrast între masă şi fire. Secţionarea şi montarea secţiunilor. Secţionarea firelor se face cu microtomul Yung, pentru celuloidină. Măsurarea secţiunilor. Se face cu aparatul de microproiecţie Edinger, compus, după > i Fii?. 704. — LANIMETKUL DOHNER. grosime mai mare, din cauză că se măsoară mai mult diametrul cel mare al firelor. Determinarea fineţei prin metoda Halle se face cu ajutorul microscopului obişnuit, la care s’a adaptat un micrometru ocular. e. - Metoda Kronacher. Este metoda cea mai precisă şi cea mai bună pentru lucrările de laborator, tare cer mai multă precizie. Ca orice metodă de precizie, necesită mai multe operaţiuni şi mai mult timp. Cu ajutorul ¡acestei imetode se măsoară circomferin-ţa firelor pe secţiune. Fig. 706. — LUNGIMEA RELATIVĂ A FIRELOR. cum se vede, în fig. 705 -. Iţiainte de a se începe măsurarea secţiunilor, trebue să cunoaştem grosisimentul aparatului. Kronacher recomandă grosismentul 500, ca cel mai potrivit. 3. - Uniformitatea este o însuşire de mare importanţă pentru ţesătorii. Se zice că firul prezintă uniformitate în toată lungimea sa a-tunci când pe orice segment se constată a-ceeaşi fineţe, acelaşi număr de ondulaţii, a-ceeaşi cantitate de usuc, acelaş fel de ondu-laţie, etc. Majoritatea firelor sunt lipsite de această calitate. Uniformitatea este o condiţie indispensabilă unei lâni superioare, chiar dacă fineţea sa este mai grosieră. Cu cât lâna este mai uniformă, cu atât şi valoarea ei comercială şi industrială creşte. 4. - Lungimea. Prin lungimea lânii se înţelege lungimea la care ajunge lâna în timp de un a«i, adică între două tunsori. Lâna, spre deosebire de (păr, dacă nu e tunsă creşte 'mereu, pe când părul năpârleşte, când a atins limita de creştere. In timpul din urmă s’a admis o năpârlire şi la oi, însă o năpârlire neperiodică, continuă şi înceată. Prin înălţimea lânii, lungimea relativă sau naturală se înţelege lungimea pe care o au firele în poz'ţia lor naturală pe corp - fig. 706 -, iar prin lungime, lungime absolută sau adevărată, dimensiunea pe care o capătă firele, când sunt întinse până la dispariţia on-dulaţiilor - fig. 707 -. Deci, cu cât firul are mai muite ondulaţii înialte, cu atât di|prenţa LÂNA 456 între înălţimea ?i lungimea sa, este mai mare. După utilizarea industrială, lânurile se împart 'în lânuri de postav, ale căror fire au o lungime naturală sub 7 cm. şi lânuri de pieptene, formate din fire cu înălţimea mai mare de 7 cm. 5. - Elasticitatea. Este însuşirea pe care o au firele ca, după întindere, îndoire, etc. să revină la forma lor iniţială. In mod practic elasticitatea se cunoaşte astfel: se strânge 1 ..... ..........z ................../—.......... 3 fer -............. -..... .....^ 5 4 - ....-....... Fig. 707. — LUNGIMEA ABSOLUTA A FIRELOR. în mână una sau mai multe şuviţe şi apoi se desface brusc pumnul: ou cât firele revin mai repede la forma şi poziţia iniţială, cu atât şi elasticitatea lor este mai mare. 6. - Extensibilitatea. Este măsura cu care se întinde firul, delà dispariţia, completă a on-dulaţiilor şi până când se rupe. 7. - Rezistenţa. Este însuşirea lânurilor de a se opune la rupere. Este „trăinicia“ lânurilor. Cu cât o lână este mai extensibilă, cu atât este şi mai rezistentă. Rezistenţa se măsoară cu diferite dinamometre, însă aparatul cel mai perfecţionat este al lui Deford’en -fiig. 708 -i. Se măsoară pe centilmetru] liniar şi se exprimă în grame; adică, câte grame sunt necesare pentru ca să se rupă un centimetru de fir. 8. - Supleţea, asprimea şi moliciunea sunt caractere secundare ale firului de lână. Prin supleţe se înţelege (însuşirea firului de lână de a rămâne în poziţia pe care i-am dat-o. Firele subţiri sunt mai suple decât cele groase. Cele bogate în usuc cu acid oleic mult, sunt cele mai suple. Asprimea este însuşirea firului de lână, contrară supleţii. Este condiţionată de cantitatea de acid palmitic şi stearic din usuc. Moliciunea este proprietatea lânurilor exteriorizată, prin senzaţia de catifelat la pipăit. 9. - Culoarea. Este un caracter de rasă. Cele mai multe dintre rase au lână albă. Culoarea neagră se constată numai la oile primitive, cum e ţigaia şi ţurcana. Lâna albă este mai preferată de fabricanţi, fiindcă poate fi vopsită după cerinţele pieţii. 10. - Luciul. Este însuşirea firului de lână de a rad a lumina difuză. Heyne susţine că luciul este datorit stratului cortical. Luciul metalic pe care-1 prind unele stofe după purtare, îl atribue faptului că, firele de lână diñ ţesătură îşi pierd stratul cuticular şi rămân numai cu stratul cortical. Lânurile fără luciu, au o valoare mică. Cele mai căutate sunt acelea cu luciul mătăsos. Firele groase au un luciu sticlos, care, atunci când este exagerat, e defectuos. 11. - Higroscopicitatea. Lâna posedă în-tr’un grad foarte mare capacitatea de a absorbi vaporii de apă din atmosferă, mărin-du-şi greutatea până la 50%, fără a-şi schimba în mod evident şi aspectul exterior. A-ceastă proprietate se explică prin faptul că vaporii de apă ocupă spaţiile libere din stratul cortical, şi, cum acestea sunt mai mari la firele groase, se înţelege că şi higrosco-picitatea lor este mai mare. Firele subţiri şi bogate în usuc cu acid oleic, au o higrosco- 708. _ APARATUL DEFORDEN. picitate mai mică, fiindcă acidul oleic formează un strat impermeabil la suprafaţa firelor. In stare normală, lâna conţine 14-18% ap'ă>. Intr’o atmosferă complet uscată, tot mai păstrează 7-10%. Firele uscate la 100° pierd aproape toată apa şi devin băţoase şi casante. Puse într’o atmosferă umedă, absorb apă 457 LÂNÂ-LANGSHAN şi-şi recapătă însuşirile lor normale, adică devin moi, elastice, etc. Nu e bine ca o lână spălată să fie uscată brusc, din considerentul de mai suis. C. Ş. LÂNĂ. - Industria 1. valorificarea L - v. ac, LANCEOLAT. - Bot. - In forma fierului de lamce, adică lung eliptic, cu lungimea mult maii mare ca lăţimea, ori cel puţin de doua ori mai mare; ex. frunzele de Salcie. LANDLBIRNEN. - Pom. - pere. - Sub a-cest nume sunt cunoscute clasa de pere ţărăneşti după Doppelsystem, Diel Lucas şi Lo-sching-Kronederschen, care se caracterizează prin mărime mijlocie, formă rotundă, sferică sau ovoidă, p'edunculul subţire de mărime mijlocie, lemnificat, verde lângă fruct, trece apoi în cafeniu până la capăt. Pieliţa curată, cu roşeaţa frumoasă pe partea dinspre soare cu puncte şi pete mici de rugină. Coacerea fructelor se face treptat. Când ajung la maturitate complectă se ¿negresc - se cozlăcesc - la mijloc, fără ca fructele să se fărâme. Pulpa ordinară, grăunţoasă, de culoare albă mat, până la galben, la gust dulce acrişoară sau acrişoară. Sunt pere comune pe care le întâlnim în grădinile ţărăneşti, de multe ori fără nume cunoscut, pe care ţăranii le consumă crude ca fructe de masă. Dam ca exemplu: Pietroasele, Iernăreţele, Curcubetele, etc. Pere bune de gătit, de uscat şi pentru cidru. M. Cost. Figr. 709. — LANDSBERGER RENETE. LANDSBERGER RENETE. - Pom. - mere. - Sin. R. de Landsberge -. Varietate de mere obţinută în 1840 la Landsberg în Germania - Prusia - de către Burchardt, şi răspândită în toată Europa. La noi în ţară este răspândită în Basarabia şi Bucovina, mai puţin în Transilvania şi restul ţării. Fructele: de mărime variabilă pe acelaşi pom, predomină cele supra-mijlocii, în greutate de 150 la 200 gr., forma: rotundă, turtită de jos, foarte regulată; pieliţa foarte subţire, fină, lucioasă, mătăsoasă, verde-gălbuie, galbenă la completă maturitate, cu o slabă roşeaţă arămie la unele fructe; pulpa albă-gălbuie, foarte suculentă, destul de compactă, fină, dulce-vinurie, slab parfumată, excelentă la gust; de prima calitate, ca fruct pentru desert şi pentru diferite trebuinţe culinare. Culesul trebueşte făcut mai devreme între 1-20 Septemvrie. Astfel, păstrarea este mai grea. Bune de consumat din Octomvrie până la sfârşitul lui Decemvrie. Pomul este viguros, reuşeşte bine altoit pe sălbatec ca şi pe Doucin, şi în orice formă; nu este pretenţios la sol şi reuşeşte bine peste tot unde în general reuşeşte mărul; produce de timpuriu şi în fiecare an, şi numai dupăce se mai epuizează, odată la doi ani abundent. Excelentă varietate pentru cultura mare comercială şi pentru amatori, fiind una din cele mai bune şi nobile varietăţi de mere de toamnă, şi început de iarnă. M. Cost. LĂNGLERBIRNEN. - Pom. - pere. - Denumirea nemţească a clasei de pere lungăreţe pentru cidru. Caracteristica clasei este următoarea: fructele de mărime variabilă, mijlocii, mici sau supra-mijlocii, de formă lungăreaţă caracteristică. Ochiul mic sau mijlociu închis sau semi-deschis, mai rar deschis. Pedunculul subţire, mijlociu, lemnificat. Pulpa grăunţoasă, înecăcioasă, mălăiaţă de culoare albă mat sau galbenă, cu nuanţe intermediare; dulce acrişoară, uneori parfumată. ".Varietăţile din această clasă merg Ia fabricarea cidrului şi se cultivă în ţările Nordice: partea de Nord a Franţei şi în special Normandia, Belgia, Germania etc. M. Cost. LANGSHAN. - Zoot. - Rasă de găini ori- Fig. 710 — RASA DE GĂINI LANGSHAN. ginară din Siberia şi nordul Chinei. A fost importată pentru p'rima dată în Anglia prin secolul al XVIII-lea, fiind considerată drept LANITAL^LANŢ ___________________________ rasa Cochinchina. E o rasă mai puţin răspândită. Face parte dintre găinile mixte fiind una dintre cele mai mari fi mai înalte din această grupă, ajungând la o greutate de 3—4 kgr., — iar cocoşii chiar la 5 kgr. Au un corp desvoltat, spinare scurtă,, creastă simplă, mică, coada scurtă. Faţa şi urechiu-şile, cât şi bărbiţele sunt roşii. Culoarea cea mai răspândită a acestor găini este cea neagră. Mai este însă o varietate de culoare albă care e mult mai rară. Găinile din a- ceastă rasă sunt ouătoare, dând 120—160 pe an ouă de culoare galbenă. Furnizează o carne mijlocie. A fost folosită pentru formarea altor rase mai ameliorate. N. A. LA NIT AL. - Tex. - Procedeul de prepararea lanitanului constă în disolvarea ca-seinei într’o baie alcalină şi în filarea pastei rezultate. Firul se trece apoi într’o baie de coagfulare for'mată din formol şi un acid şi se taie în lungimi cari să imite lâna. Proprietăţi'. - Firul de 1. are culoarea albă cu reflexe gălbui ca lâna Australiană. Are un luciu identic cu al părului de caipră mohair şi, o moliciune ca măiţasea artificială vegetală. Rezistenţa şi elasticitatea e mai mică decât la lâna naturală. Umezit are o elasticitate de 50%. Compoziţia sa chimică se vede comparativ în tabloul următor. Lanital Lâna Carbon% . 54..................49 Hidrogen% 7....................7 Azot% . . 15................16 Sul f % . . . 0,50 ........ 4 Fosfor% . 0,60.............— Oxigen% . 12,50.............. 13,50 L. arde repede, degajând un miros caracteristic şi lăsând un depozit consistent. Se dizolvă în sodă caustică. In apă sau în soluţii alcaline n/ 1 0 se umflă mă rin du-şi diametrul cu 40%. In acid sulfuric devine dur şi pentru a-şi recăpăta moliciunea e suficient a se neutraliza cu alcalini. Cu coloranţi direcţi şi acizi are afinitate mai mare decât lâna naturală. Cu toate că rezistenţa 1. este relativ mică, această fibră se fabrică în cantităţi apreciabile. După Italia şi Belgia multe ţări au întemeiat fabrici pentru mătasea lanital, care se utilizează mai mult ca fibre scurte tăiiate în lungimi de lână. Aspectul microscopic al lanitatului se poate vedea în fig. 7 I 1 unde se află alăturat o fibră de lanital, una de vâscoză şi alta de lână. LANOASĂ. - Oaia care e bogată în lână; iar cea care are puţină lână se numeşte pâr vă. LANTANA. - Bot. - Sin. Aurică, v. ac. LANŢ. - Topogr. - Instrument de măsurat lungimile. Sunt lanţuri de 25, 50 şi 458 100 m. E format din o serie de baghete metalice, de obiceiu de 20 cm. lungime, şi articulate la capete. A. I. Fipf. 711. — 1 - T^an^al; 2 - vâscoză; 3 - lână. LANŢ. - O înşirare neîntreruptă a pieselor »metalice, articulate unele cu alte. Serveşte pentru a rezista forţelor de tracţiune, fie ca piesă de legătură, fie ca cea pentru transmiterea forţei şi a mişcării. Lanţurile obişnuite sunt formate din verigi ovale, con- Fipr. 712. — LANŢURI. fecţionate din sârmă de fier de diametre diferite. Lanţurile calibrate, au verigile executate cu foarte mare precizie. Servesc în special pentru transmiteri de forţe şi mişcare, fiind angrenate cu roţi ce au la periferie scobiturile în care intră verigile lan- 459 LANTURI-LANZ ţului. Lanţurile cu verigi pătrate sau dreptunghiulare din fontă maleabilă servesc pentru transmiteri de mişcare, de ex. Ia sece-rătoare-legătoare. Lanţul galic coi^p'us din plăci de oţel, articulate şi purtând între articulaţii osii mici, în care stau bucăţi de ţeava din oţel. Servesc pentru transmiteri de mişcări, - ex. la biciclete, motociclete, unele camioane automobile de construcţie veche. Lanţurile cu verigi din fontă maleabilă şi cele galifce angrenează cu roţi dinţate. Lanţurile galice şi cele calibrate se con-struesc până la dimensiuni care le ,p'ermit suportarea forţelor de tracţiune de 30.000- 60.000 kg. Sarcina administrabilă pentru lanţuri este 300-600 kg. pe cm2 din secţiunea verigilor. LANŢURI.. - Sin. Iambi, tinzători, vătraie, lanţurile crucii, lanţurile sau costişu-rile. - v. ac. - LĂNŢUŞ. - Spre a se ţine mai strună le-glătura dintre proţap cu sania, se struneşte cu o funie zisă: apărătoare, legătură, coardă, lambă saU prăjină. - LANŢ VENTRAL - Lanţ de ganglioni v. la insecte. LANZ. - Maş. agr. Tractor. Tractoa- de pulverizare. Aprinderea se produce în urma contactului combustibilului pulverizat cu pereţii incandescenţi ai chiulasei. La pornire chiulasa trebue să fie încălzită în prea- Fig: 713. — LANZ - Tractor. labil cu o lampă de benzină. Tractorul este construit compact, un bloc format din carterele comune tuturor transmisiilor, motorului, diferenţialului. Motorul este prevăzut cu regulator aşezat pe vilbrechen. Ungerea TRACTORUL MODEL „P“ ,,P“ Caracteristicele ,,L“ ,, N “ Turaţia motorului tur/m......... 760 540 540 630 Puterea motorului - HP - la roata ele curea 20 30 38 maximă............... 24 35 44 Forţa de tractiune la bază în Kg1...... 1000-1100 1300-1450 1500-1700 Consumaţia combust. pe HP (oră în Kg. circa) 0,25 0,25 0,25 Consumul uleiului pe ziua de lucru Kg. . . 1,8 1,8 3,0 Vitezele cu roti de fier cu pinţuri 3/4 înfund. Viteza I { _ 3,0 3,4 3,0 3,5 I Km. II ' 4,1 4,6 4,0 4,7 „ m \ ora 5,7 6,1 5,3 6,2 4,1 4,3- 3,8 4,4 Lungimea totală mm............ 2735 3380 3440 Lăţimea f, ,............ 1570 1820 1820 înălţimea ,, ,, ........... 2015 2315 2315 Diametrul roţilor dinainte......... 740 840 840 ,, ,, dinapoi......... 1060 1150 1250 Lăţimea roţilor dinainte.......... 125 150 150 ,, ,, dinapoi......... . 300 300 300 Diametrul rotii de curea......... . 540 680 680 Lăţimea ,, ,, ,, .......... 150 170 190 Turaţia ,, ,, ............ 760 540 540 630 3,6 m 4,25 m 4,4 m j Greut. în stare de funcţiune, echip. norm. - 2100 kg 3000 kg 3300 kg rele Lanz sunt construite de Uzinele Hein-rich Lanz S. A. din Mannheim, Germania. Tractorul este prevăzut cu un motor semi-, Diesel, cu un singur cilindru orizontal. Este alimentat cu motorină, introdusă în cilindrul motorului cu o pompă şi un injector este combinată cu: pompă şi barbotaj. Răcire tip termosifon, fără pompă, cu radiator şi ventilator. Este prevăzut cu filtru de aer. Are almortizor pe tubul de scăpare. Cutia de viteze, cu mai multe viteze. Frână, etc. Este construit astăzi în trei tipuri prin oi- LAPOVIŢA-LĂPTÂRIE 460 pale, denumite: ,,L“ „N“ şi ,yP”. Aceste tipuri, ale căror date technice le dăm în tabela următoare, pot fi echipate în diferite feluri: cu roţi de fier sau roţi de cauciuc; cu roţii speciale pentru terenuiri speciale cu lanţuri de propulsiune. Pot servi ca trac- Fig. 714. — TRACTORUL LANZ IN FUNCŢIUNE. toare agricole şi ca tractoare industriale; pot fi prevăzute cu caroserii, având cabina închisă. Prin adaptarea cutiei de viteze cu 6 viteze, viteza diferitelor tipuri de tractoare Lanz, poate fi sporită la 14-16 Km. pe oră. A. Cherd. LAPOVIŢA. - Ploaie amestecată cu zăpadă. - LAPPULA. - Bot. - Sin. Lipici. Plantă erbacee din fam. Boraginaceae. Vegetează prin locuri cultivate şi necultivate, pe lângă drumuri şi pe coline uscate. Plantă scabră sau setos păroasă. Flori mici de culoare albăstruie. Corola radiat simetrică, dinţii dintre lacinii lipsesc, caliciul nu e comprimat. Nuculele acoperite eu peri setacei, care sunt stelat uncinaţi la vârf. La noi aflăm două specii. L. echinata gil şi L. deflexa Garcke. LAPSANA - Bot. -Plante erbacee din fam. Composeae cu suc lăptos, tulpina foliată, cu mai multe capitule cam-Fig. 715 —LAPPU-panulate; bractee cu un sin- LA - Lipici. gUr înveliş. Flori galbene, li-gulate. Fructul achene drepte, comprimate L. comunis, v. sgrăbunţică. -LAPSANA COMMUNIS. - Bot. - Sin. Sgrăbunţică, larbă-de-lgdibi. Plantă erbacee din fam. Compositae, tulpina ramificată, dreaptă până la 1 m. înălţime. Frunzele inferioare pedunculate, lirate cu un lob terminal foarte mare, rotunjit, frunzele superioare se-sile lanceolate, întregi cu margine dinţată. Florile galbine ca lămâia în capitule pauci-flore, reunite într’o paniculă laxă terminală. Plantă comună de pădure şi locuri umbroase. LĂPTĂRIE - Const. -magazinul unde se vinde lapte. Aceste magazine pot fi nişte simple prăvălii srfu o organizaţie mai importantă care deserveşte un oraş, sau un cartier de oraş, cum ar fi „Lăptăria Municipiului Bucureşti“ sau Cooperativele de lăp-tărie. Din punct de vedere agricol este încăperea sau încăperile unde se prelucrează laptele. La conacele de moşii unde sunt vite de lapte se destinează,' după cazuri, una sau mai multe încăperi, de multe ori o construcţie specială, pentru prepararea produselor din lapte: fiertul laptelui, pasteu-rizare, unt, smântână, brânză, frişcă, etc. Incăpările sunt prevăzute cu aparatele necesare, uneori foarte simple, cade de lemn, puţine, cazane de fiert - alteori în lăptăriile moderne instalaţiile sunt mai complicate şi mai complecte: aparatele^de pasteurizat, separatoare de unt, cazane cu abur pentru spălat, frigorifere, etc. Localul de 1. trebue construit astfel, încât să se poată ţine în el cea mai perfectă curăţenie, să se poată spăla cu apă. Deaceia pardoselile se fac de ciment scli-visit, mozaic sau gresie, - pereţii se tencuesc în ciment şi se dau cu culoare de ulei, sau se aşează plăci de faianţă până la o înălţime dela pardosela de 1,50-2,00 m. Încăperile trebue să fie bine ventilate şi bine luminate, acolo unde se fac operaţiunile cu lapte. In depozite lumina va fi slabă, ventilaţia puternică şi răcoare, de aceia de obicei depozitele se aerează în subsol. întreg localul trebue ferit de soare prin plantaţii şi orientare. FI. Stane. LĂPTĂRIE. Ind. agr. Sub numele generic de lă,ptării se înţeleg: a - toate stabilimentele construite sau amenajate după un a năimit plan şi dotate cu un anumit utilaj, ce servesc în industrie şi comerţul laptelui şi derivatelor lui; b - toate operaţiunile legate de bilgienizarea, condiţionarea şi desfacerea laptelui şi produselor lui de transformare. STABILIMENTE DE LĂPTĂRIE In înţelesul de stabilimente, termenul de lăptărie cuprinde toate construcţiile în care au loc operaţiunile necesitate de industria laptelui şi derivatelor lui, din mo*mentul când a fost muls şi până când este pus la diispoziţiia consumatorului sub una din formele: lapte Fig. 716. — LAPSANA COMMU-NIT. 461 LÄPTÄR1E dulce higieniizat sau produse de transformare ca: iaurt, smântână, unt, brânzeturi, lapte condensat, 1. praf, etc. După operaţiunile c,e au loc în aceste stabilimente şi după produsele ce livrează, lăptăriile capătă denumiri speciale. Distin- Fig 717. — L APT ARIE MODERNA IN OLANDA. gem astfel: lăptăria propriu zisă, în care au loc operaţiunile în legătură cu higienizarea laptelui şi desfacerea lui sub formă proaspătă, ca „lapte dulce“, pasteurizat sau nepasteurizat, şi în care, auxiliar sau în mod accidental, au oc şi opsraţiuni de transformarea aptelui în diferite derivate, ca produse de transformare primare; distingem apoi fabrici de kefir şi iaurt, fabrici de lapte condensat, lapte praf, caseină, etc., apoi untării sau fabrici de unt, precum şi fabrici de brânzeturi. Fabricile de brânză diferă unele de altele, după brânzeturile ce produc, dată fiind diversitatea brânzeturilor ce se fabrică astăzi şi care cer instalaţii spsciale, mai mult sau mai puţin diferite pentru fiecare fel de brânză; aceste fabrici capătă uneori denumirea brânzii ce produc, de ex. fabrici de Ementhal, Chaester, Gruier, Lipthauer, etc. Dată fiind diversitatea operaţiunilor ce se fac în lăptării şi care reclamă utilaje speciale, în raport cu operaţiunile necesitate pentru obţinerea fiecărui produs, - lăptăriiile se prezintă oa nişte construcţii mai mult sau mai puţin diferite unele de altele, după funcţiunile ce îndeplinesc în industria de lăptărie. L. pot varia din punct de vedere al construcţiei şi instalaţiei şi după cantitatea de lapte ce prelucrează. clasificarea lăptăriilor Ori cât de diferit s’ar prezenta din punct de vedere al construcţiei şi utilajului, lăiptă-riile pot fi clasificate din următoarele puncte de vedere: 1 - al modului cuim valorifică laptele; 2 - al raportului dintre dintre lăptărie şi producător; 3 - aii sistemului de exploatare în cadrul economiei naţionale; 4 - al posibilităţilor de prelucrare. 1. Din punct de vedere al modului cum valorifică laptele. Lăiptăriile pot fi: a -1. ce va lorifiică lajpteiie sub fonma de 1. dulce şi care nu (aduc laptelui vre-o transformare, ci numai îl condiţioneaiză din punct de vedere higieniic; b - I1. ce valorifică laptele sub diferite forme derivate - ca produse de transformare - când lăptăria capătă şi numede de fabrică - examiplu fabrică de unt, f. de brânză: f. de Ementhal, f. de Chaester, f. de Gruer, f. de Lipthauer; c - lăptării ce valorifică laptele aţâţ sub forma de lapte dulce cât şi sub forma de diferite derivate. A - Laptairiile ce valorifică laptele sub forma de lapte proaspăt - lapte dlulce. Sunt situate de cele mai multe ori în jurul oraşelor sau al oentrelor industriale. Aprovizionarea cu lapte a acestor 1. se face fie dintr’o fermă al cărui lapte îl valorifică, fiind deci o „1. anexă a fermei**; fie cu lapte dela diferiţi furnizori ce-şi aduc laptele -.y ‘ v;.“£ llgp»¡ÉB8p Fig\ 718. — L APT ARI A „BOWMAN-DAIRY COMPANY DIN CHICAGO. la L, fie «cu lapte colectat în diferite centre de «colectare şi răcire. Aprovizionarea direct dela producători se face atutnci când aceştia sunt situaţi la o mică distanţă de lăptărie şi când dispun de LĂPTĂRIE 462 cantităţi suficiente încât să le convină a-1 aduce chiar ei la lăptărie. Când însă lăptăria nu-şi »mărgineşte activitatea numai la valorificarea laptelui din-tr’o singură localitate, ci laptele este adus din diferite cdmune «au ferme, situate la Fig. 720. — PLANUL LAPTARIEI FERMEI BĂ-NEASA - I - Sala generatorului de aburi - II Sala de spălat şi păstrat sticlele şi bidoanele. - III - Sala de recepţie şi pasteurizarea laptelui. - IV - Sala dc fabricat untul. - V - Sala frigoriferă cu bazinele de păstrat. - VI Sala de maşini frigorifere VII Laborator. - VIII - Antreu. - IX - Birou. Acestea pcxt fi sau centre de colectare şi răcire, sau numai centre de colectare, după cum disipun sau nu de instalaţii pentru răcire şi păstrarea la rece a laptelui. Ca utilaj, centrele de colectare dispun de instalaţii foarte sumare: un nulmăr oarecare de bidoane, suficient pentru transportul laptelui primit, ajp’arat de măsurat, aparate pentru determinarea grăsimei, densităţei, a-parat pentru a cunoaşte dacă laptele este proaspăt, iar uneori şi aparat pentru determinat impurităţile din lapte. °Când se ocupă şi cu răcirea, dis,p’un şi de răcitor - refrigerent - şi de o gheţărie sau cameră frigoriferă. Leptăridle, atât cele situate în cadrul unei ferme, cât şi cele independente, pot fi com- Fig. 719. — L APT ARI A FERMEI BANEASA. distanţe variate, - întrucât nici producătorilor mu le convine să se deplaseze pentru a duce o mică cantitate de .lapte la o distanţă miare, şi oum pe de altă parte, este greu şi pentru lăptărie să primească în parte la,pte dele fiecare dintre zecile siau chiar sutele de mici producători, cari, pot veni cu căruţa sau faietonul lui, atunci organizează centre în care laptele este colectat, răcit şi apoi expediat Ja lăptărie. Aceste centre pot fi la distanţe mici sau chiar la zeci de kilometri' de l.ăptărie, după posibilităţile de aprovizionare. Fîg. 721. — LAPTARIA DE FERMA SIMPLA, COMPUSĂ DIN DOUĂ CAMERE. puse din două, trei sau uniai multe camere, pe un singur etaj sau pe mai multe. In privinţa instalaţiunilor interioare, lăp-tăriile pot avea: cântar automat; bazin de colectarea laptelui primit; centrifugă sau site ori filtre pentru îndepărtarea murdăriilor; pasteurizatoare, bazine de păstrat laptele pasteurizat; apoi aparate pentru umplutul, lâstupatul şi spălatul sticlelor, spă- Fig. 722. L APT ARIE SIMPLĂ ATAŞATĂ GRAJDULUI. latul bidoanelor, motor pentru forţa motrice, separator, pasteurizator pentru smântână, bazin pentru fermentarea smântânei, 463 LĂPTĂRIE butoi p'entru unt, »malaxor, termostat pentru iaurt, etc. cium şi cele necesare unui laborator de lăptărie, frigorifer cu maşina de produs frig, etc. B. Lăptarii ce valorifica laptele sub diferite forme derivate. Fig. 723. — PLANUL LĂPTĂRIEI SIMPLE ATAŞATĂ GRAJDULUI. - 1 - Cazanul de spălat vasele de lapte. - 2 - Bazinul de răcire. - 3 Spălătorul. -4 - Răcitorul cu apă. A - grajd. Când laptele dintr’o regiune oarecare, mi poate fi desfăcut ca ,,lapte dulce“, atunci este prelucrat şi valorificat sub una din următoarele forme, ca produse de transformare: iaurt, kefir, smântână, unt, lapte condensat, lapte praf, ca produse prime de transformare sau sub forma de brânză de diferite feluri: ca pastă moale sau tare, intermediară», etc. fermentate sau nefermentate. Lăptăriile care valorifică laptele transfor-mându-I îri urna sau mai imul te din aceste produse, capătă denumirea preparatului sau preparatelor ce prelucrează. Fig. 724. — SALA DE PASTEURIZARE A LAPTELUI LA LĂPTĂRIA FERMEI BĂNEASA. 1. Lăptarii ce fabrică unt, sau fabrici de unt. Lăptăriile ce valorifică laptele sub forma de unt, sunt situate de cele mai multe ori în regiuni în care laptele este eftin şi cari nu dispun de posibilităţi de transport rapide, pentruca laptele, să fie transportat, în centre unde este consumat ca lapte dulce. Aşa 6unt de ex., lăptăria de pe lângă şcoala de agricultură Puroari - Cet. Albă, lăptăriile cooperative din Odorhei, etc. - Aprovizionarea acestor lăptării cu materia primă necesară prelucrării, se face ca şi în lăptăriile ce valorifică laptele sub formia de lapte dulce: fie dintr’o fermă al cărei lapte îl valorifică, - ex. ferma Fiondor la Flondo-reni - fiind deci o lăptărie anexă a fermei; fie cu lapte sau simântână dela diferiţi furnizori ce-şi aduc laptele sau smântână la lăptăria locală; fie cu lapte colectat în staţiuni sau centre de colectare şi smântânire. Centrele de colectare sunt înfiinţate din aceleaşi moifcive pe care le-am văzut şi în cazul lăptăriilor ce desfac laptele sub formă de lapte dulce higienizat. Clădirea în care este adăpostit un astfel de centru poate avea una sau două încăperi, în cari sunt aparatele şi instrumentele şi în cari au loc operaţiunile necesare în aceste centre de colectare. Ca utilaj, pot avea aparate şi instru- Fig. 725. — CÂNTAR ŞI BAZIN DE RECEPŢIA LAPTELUI LA FERMA BĂNEASA. mete de recepţie şi prelucrare; aparat pentru determinarea grăsimii; densimetre; aparat cu alizarol, necesar pentru deosebirea laptelui proaspăt de cel vechi; aparat pentru determinarea murdăriilor; unul sau două bazine colectoare a laptelui primit; unul sau două separatoare; bidoane de diferite mărimi, etc. Fabricile de unt, fie anexe fenmei producătoare de lapte, fie independente, pot avea 2, 3 sau chiar mai multe încăperi, în cari de obiceiu se află instalate: un cântar de-c’imial pentru smântână sau un cântar sp'e-ciaJ pentru lapte; unul sau mai multe bazine pentru colectarea laptelui sau smântâ-nei; separatoare, când pe lângă smântână este adus §i lapte; pasteurizatoare pentru lapte şi pentru smântână, bazin pentru matura^ rea smântânei - fenmentaţie - butoi pentru unt, •malaxor, sau putinei - malaxor, gene^ LĂPTĂRIE 454 rator de fermenţi lactici, necesari pentru fermenţii destinaţi însămânţării smântânii pasteurizate; instalaţie frigoriferă, instalaţia pentru procurat energia necesară acţionării tuturor maişinilor; apoi aparatele necesare unui laborator: aparat pentru determinat grăsimea, aparaite cu cu alizarol, fermolacto- Fig. 726. — PLANUL UNEI LĂPTARII MAI COMPLICATĂ, ATAŞATĂ GRAJDULUI, a-grajd; b . camera frigoriferă pentru lapte; c - frigoriferul gospodăriei; d - vestibul; c - camera de primirea laptelui; f - cameră pentru maşini; g - spălător; h - cameră pentru nutreţ; 1 - pâlnie conductă; 2 - răcitor de lapte; 3 - maşină pentru răcit; 4 - motorul; 5 -pompă pentru soluţia sărată; 6 - refrigerent; 7 - sterilizator; 8 - spălător; 9 - generatorul de aburi; 10 -cazanul de fiert; 11 - compresorul. densimetre; aparat pentru determinarea impurităţilor din lapte, etc. Mai sunt necesare şi un număr oarecare de forme de diferite mărimi pentru unt. Fig. 727. — BERBEC DE SPĂLAT BIDOANE. -la lăptăria fermei Pantelimon. 2. Lăptarii ce fabrică brânzeturi, sau fabrici de brânzeturi. Ca şi fabricile de unt, lăp tăriile ce fabrică brânzeturi, numite şi fabrici de brânzeturi, sunt situate în regiuni şi localităţi unde laptele nu poate fi valorificat sub forma de „lapte dulce“. De cele mai muUe ori, lăptăriiile acestea sunt plasate în regiuni cari suferă din cauza lipsei unei căi de transport uşoare, care este necesară pentru transportarea rapidă a laptelui sau chiar a untului la centrele de desfacere; căci brânzeturile, prin faptul că durează mult, ipot fi aduse şi din aceste regiuni, “fără să se strice din cauza întârzierii şi greutăţilor de transport. Ca şi lăptăriile ce valorifică laptele sub alte forme, fabricile de brânzeturi pot fi sau îăptării ataşate fermelor al căror lapte îl valorifică, sau pot fi fabrici independente, comerciale sau cooperative, în care caz pot prelucra până la 8, 10 mii şi ckiar 15 mii litri lapte ¿ilnic. Fifî. 728. — Ti APTĂ RIA MUNCIPIULU1 BUCUREŞTI. Spre deosebire de lăptăriile ce se ocupă cu bigienizarea şi desfacerea laptelui proaspăt, fabricile de brânzeturi rareori ajung a prelucra o cantitate care să depăşească 12- 15.000 litri lapte. Acest fapt se datoreşte la numeroase cauze, dintre care cele mai im-p’ortante sunt: imposibilitatea de recuperare a banilor investiţi în lapte, într'un termen mai scurt - ouim este în cazul desfacerii laptelui sub forma de lapte dulce - şi imposibilitatea de a găsi cantităţi mai mari de lapte în apropierea lăptăriei, căci cantităţile aduse dela mari distanţe se pretează mai puţin la transformarea în brânză, din cauză că suferă unele modificări neprielnice, din cauza transportului. In ceeace priveşte localurile destinate fabricării brânzeturilor, acestea variază mai mult sau maii puţin, dela o lăptărie la alta, după cium primesc spre prelucrare lapte sau caş, după brânzeturile ce produc, cuim şi după cantitatea de laipte ce prelucrează. Fără a studia în detalii dispoziţia diferitelor piese ale construcţiei, fabricile de brânzeturi pot avea un număr variabili de încăperi, dispuse şi utilate după cum urmează: Pentru brânzeturi cu pasta moale: sală pentru recepţia laptelui, care poate servi şi pentru stmântânire, o sală mai mică, pentru depozitarea laptelui neutilizat în ziua primirii; o cameră sau chiar o sală, pentru fa- 465 LĂPTĂKIE brioaire şi eventual o al-ta cameră pentru închegatul laptelui, una \sau mai multe săli speciale, pentru fermentat etc. Pentru brânzeturi cu pasta taire: sală de recepţie şi fabricaţie, cameră de lapte, pentru cel c,e nu a fost prelucrat în ziua primirii, oaimeră de uscare, ce poate fi încălzită, săli speciale pentru fermentare, cameră rece sau magazii pentru păstrarea brânze-turilor fabricate. Dimensiunile acestor piese variază cu fabricaţia şi fabricaţia cu cantitatea de lapte tratat. camera de punere la chiag, cu toate că în această privinţă, păreriie sunt împărţite. Scopul acestei camere este să menţină laptele în timpul coagulării la o temperatură pe cât posibil coinsitantă. Această sală comportă un reîncăizitor şi locuri pentru lapte. Lăptăriile pentru fabricatul brânzeturilor româneşti şi în special cele pentru telemea sunt .mult mai simple decât cele specializate pentru brânzeturi străine. In Bărăgan, construcţiile de lăptării pentru fabricatul brân- Fig. 729. COOPERATIVA DE L. APT A RIE din Klakring, Danemarca.. Sala de recepţie propriu zisă nu comportă de cele mai .multe ori, nici un dispozitiv special, ea servind numai la tniarea laptelui necesar fabricării. Ea poate avea totuşi şi instalaţii pentru centrifugare - separatoare -. In brânzăriiile mici şi în cele cţe sistem Gruyere, smântâni rea făcându-se prin simpla ridicare la suprafaţă a cremei, laptele e pus în camera de lapte. Acestea sunt puţin luminate şi menţinute la cât mai rece. Aici se depozitează recipiente conţinând laptele, de pbi.ceiu muls seara. Sala de fabricaţie pentru pasta moale tre-bue să conţină vase- cu lapte pus la închegat şi meşele de scurs, astfel că dimensiunile sale sunt destul de mari, uneori chiar, am putea spune, considerabile. In cazul pastelor tari, dimensiunile sunt mai restrânse, căci rar se fabrică mai mult decât o brânză deodată. Unele fabrici consideră ca o necesitate şi zei de oaie sunt destul de simple, având de cele mai multe ori cajmeră pentru recepţie şfi fabricaţie şi una pentru depozitatul putinilor, care de (multe ori poate fi înlocuită prinitr’un bordeiu. 3. Fabricile de lapte concentrat pot livra laptele condensat - concentrat - îndulcit sau neîndulcit, lapte praf etc. După cum laptele condensat livrat de aceste fabrici este sau nu îndulcit, instalaţiile fabricii diferă în oare ca,re măsură. Când prelucrează laptele sub forma de lapte condensat îndulcit, lăptăria dispune de cele necesare recepţiei laptelui: cântar, bazin de recepţie, filtre sau centrifugă pentru curăţit laptele; apoi, pentru prelucrări, dispune de pasteurizator, vacuum pentru condensare şi amestecarea laptelui cu siropul de îndulcit, aparat pentru răcit, maşină pentru umplut cutiile; unele fabrici dispun şi de uzină pentru făcut asitfel de cutii. LĂPTĂRIE 466 Apoi maşina pentru închiderea ermetică a ciale pentru dirijarea cutiilor goale şi pline cutiilor, maşină pneumatică pentru verificat cu Jap e, etc.^ închiderea ermetică a cutiilor, instalaţii spe- Când fabrica prelucrează laptele şi sub 1. Sala cazanelor de aburi. II, Sala de maşini. III. Primirea si distribuirea laptelui. IV. Sala de prelucrare. V. Depozit de lapte, VI. Sala de fermentare* VII. Fabricarea untului. VIII. Camera frigoriferă. IX. ,. decongelare- X. Fabricarea brânzei. XI. Camera pentru a-dăogat sare. XII. Depozitul de sare. XIII. ,, dc brânză. XIV. Spălarea sticleloT\ XV. Expediţia în detail. XVI. Laboratorul. XVII, Biroul XVIII. Camera frigoriferă. Fig. 730. — PLANUL COOPERATIVEI DE LÄPTÄRIE DIN KLAKRING, DANEMARCA. Cazanul cu aburi. 15. Maşina cu aburi. 16. Compresorul. 17. Pompa de alimentare. 18. Instalaţie Hoyberg. 19. Bae de apă. 20. Bae de apă. 21. Cântar. 22. Bazinul de lapte. 23. Pompa de lapte. 24. Aparat de pasteurizat cu plăci. 25. Separatoare. 26. Pompa de lapte. 97. Pompa de apă rece. 28. Pasteurizator de smântână. 29. Răcitor de smântână. 30. Vană de smântână. 31. Putinei — malaxor. 32. Pompa. 33. Bazin. 34. Măsurător, 35. Bazinul de lapte slab. 36. Măsurător. 37. Măsurător. 38. Bazinul de zer, Refrigerator. 39. Serpentine de congelare. 40. Vană de brânză. 41. Bazin, Pompa de saramură. Presă de brânză. Tobe pentru saramură. Bazin de lapte. Maşină de umplut şi de capsulat Termostat. Cazan de apă caldă. Cazan de apă caldă şi de clătit. Maşină automată pentru spălat sticlele. Vas de scurgere, încălzitor pentru apă. Condensator. Fig. 731. — MAŞINĂ DE COLECTAT LAPTE cu 2 etaje pentru 130 bidoane, folosită de lăptăria Maggi-Paris. forma de lapte condensat neîndulcit sau numai sub această formă, dispune pe lângă cele văzute mai sus până la vacuum - pe care în cazul acesta îl foloseşte numai pentru condensare, nu şi pentru amestecul laptelui destinat îndulcirii - de următoarele instalaţii: aparat pentru homogenizarea laptelui condensat, aparat automat pentru umplutul cutiilor, autoclave pentru sterilizarea laptelui condensat neîndulcit, aparat peintru închiderea hermetică a cutiilor, etc. C. Laptarii ce valorifica laptele atât sub fortna de lapte dulce cât $i sub forma de diferitei derivate. De cele mai multe ori, lăptar iile ce hi-gienizează laptele se ocupă mai mult sau mai 467 LĂPTĂR1E puţin şi cu prelucrarea laptelui în unmătoa- speciale, ci de o singură cameră ataşată rele produse: smântână, frişca, unt, brânză grajdului fermei şi oare poartă în acest caz slabă, ia¡urt, etc. In Italia, spre deosebire de numele de cameră de lapte, în care laptele alte state, astfel de lăptarii nu există, în- este filtrat, răcdit şi pus în bidoane. De aici trulcât industrializarea laptelui în lăptarii laptele este expediat la gheţărie, sau într’o destinate higienizării este interzisă. catmeră la rece, unde se păstrează un anu- mit timp, până când este expediat la consumatori sau la o lăptărie independentă, comercială sau cooperativă. In cazul acesta, utilajul acestei camere se reduce numai la vasele de muls, vasele de păstrat laptele şi refrigerentul, dacă lăptăria are instalaţie de răcire. Tot aci se află uneori şi maşina pentru trasul smântânii cum şi cele necesare pentru fabricatul untului; îngrămădirea lor în a-ceaşi cameră nu este însă recomandată. In general însă, într’însa sunt ţinute toate valí. - Din punct de vedere al raportului din- ^e\e şi ustensilele folosite cu ocazia ihul- tre lăptărie şi producător distingem: »uliii şi operaţiunilor următoare, precum a. Lăptării «anexe unei femre, b. lăptarii in- 9* vajsele în care se transportă laptele. In dependente, mai mult sau mai puţin legate unele ferme ait&şaite grajdului, pot fi rezer- de producătorii al căror lapte îl hjgienizează vate 2-3 ciainrere, adevărată lăptărie şi care - condiţionează - sau prelucrează: lăptării poartă derruimjrea tot de camere de lap,te. cooperative, lăptării comerciale. A - Lăptăria ca instituţie anexă a producătorului, este strâns legată de însăşi operaţiunea producţiei laptelui şi de valorificarea lui. Prin ea se ridică valoarea laptelui produs, datorită condiţiunilor higienice optime de păstrare pe care le asigură laptelui până când este trimis la consumatori ori la lăptăriile independente. Datorită acestor operaţiuni ce se pot face în lăptăriile a- nexe ale producăto- Fig. 733. —VAGON CISTERNA ISOTHERM, PENTRU TRANSPORTUL rului, laptele poate LAPTELUI ÎN FRANŢA, LA LĂPTĂRIA MAGGI DIN PARIS, fi desfăcut ca o marfa mult mai valoroasă decât cea asupra că- Fertnele sau stabilimentele de producţia reia n’au intervenit asemenea operaţiuni. laptelui, cari dispun de mai multe animale Lăptăria, ca instituţie anexă a> producăto- producătoare de lapte, fac pentru operaţiu- rului, poate avea întinderi variate. De cele nile de lăptărie construcţii speciale, bine în- ihai multe ori, fermele nu dispun de lăptării zestrate; acestea sunt adevărate lăptarii com- Fig. 732. — CAMION CISTERNĂ CU REMORCĂ, ÎN FRANŢA. iâptArie 468 plecte. De obicei, numai instituţiile sau fermele cari desfac direct la consumatori laptele, au aiselmerea construcţii, .acestea fiind Fisr. 734. — APARATUL „LACTACID" pentru controlul acidităţii laptelui. Fig. 735. — CÂNTAR DE LAPTE folosit în lâp-târii. - utilate în vederea valorificării laptelui produs în fermă, fie ca lapte dulce higienizat, fie sub formă de derivate ale acestuia, ca: smântână, unt, brânză, etc. Acest fel de lăptării dispun de 2 dau mai multe camere, în cari sunt instalaţii speciale; cântar, strecurători, filre sau centrifugă de curăţit, bazine de recepţie, refrigerente, uneori instalaţii de pasteurizare, instalaţii frigo-rifere, cu bazinele necesare pentru păstrarea laptelui, apoi separator, putinei, malaxor, • etc. Fier* 736. — FILTRU- DE LAPTE orizontal. FiK- 737. — BAZIN PENTRU LAPTE. Fig. 738. — SEPARATOR, aparat de pasteurizat smântână şi răcitor pentru smântână la fabrica de unt ,,Transilvania**, Odorhei. In această clădire e adus laptele dela grajd, cântărit, strecurat sr automat - K; - un bazin de recepţie de o capacitate de 400 litri - B - situat la o Fig. 739/ — SALĂ DE PASTEURIZARE. — Laptăria cooperativă Treptow. Tolleuse Mecklenburg. Aceste lăptării au o desvoutare proporţională cil cantitatea laptelui ce prelucrează zilnici. Exemple de asemenea lăptării model în ţara noastră sunt: laptăria fermei Băneasa, a Facultăţii de Agronomie, a Politehnicei din BuQureati; laptăria fermei Pantelimon, a Eforiei Spitalelor Civile; laptăria fermei Carol Rasidescu, dela Băneasa. Pentru orientarea în ceeace priveşte modul înălţime de 1.35 m.; apoi un filtru - F, - un pasteuriza tor - P-, un răcitor, - R, - maşina pentru umplutul sticlelor, precum şi separatorul de lapte şi răcitorul de smântână, o sală pentru cazanul generator necesar aparatului de pasteurizat; cameră pentru spălatul sticlelor şi păstratul lor; o cameră pentru fabricatul untului, î,n care se află un putinei - malaxor; o cameră frigoriferă pen- LÄPTÄRIE 471 LĂPTĂRIE tru păstrarea laptelui, omântânei şi untului şi în care se află două bazine (mari de păstrare; o cameră ou instalaţia frigoriferă, apoi un antreu din care se intră în două camere: una fiind folosită ca birou şi alta ca laborator. La subsolul acestei lăptării se află două camere pentru fabricarea brânzeturilor. B - Laptăiriile independente sunt instituţii cari sau întreprind o acţiune comercială, folosind laptele diferiţilor producători - lăp-tărie comercială - sau valorifică laptele diferiţilor producători asociaţi - lăptărie cooperativă. - Aceste lăptării îşi procură laptele dela producătorii situaţi în raza lor de acţiune sau a centrelor de colectare pe care şi le plasează în diferite puncte ale regiunii din oare îşi procură laptele. Numărul centrelor de colectare depinde de posibilităţile de a găsi în apropierea lor cantitatea de lapte de care e nevoie. Astfel, lăptăriia dintr’o comună, . care vajSorifică numai laptele locuitorilor, nu dispune de nici un centru de colectare. Când îşi are raza de acţiune în Imai multe comune, lăptăria îşi plasează câte un centru de colectare în fiecare comună. Centrele de colectare pot fi plasate în vecinătatea lăptăriei, sau la distanţe mai 'mari, de zeci de lom., după cum dictează interesele comerciale ale lăptăriei; astfel, de exemplu: lăptăria cooperativă Braşov, are centre de colectare atât în unele comune din apropierea Braşovului cât şi în alte comune din restul judeţului Braşov şi chiar din alte 4 judeţe ardelene. Aceasta, deoarece a găsit în judeţe mai depărtate la^pte mai eftin* iar costul de transport redus face ca laptele să fie totuşi mai eftin decât cel din jur. Localul lăptăriilor independente poate fi de mărimi variabile, după cum prelucrează o cantitate mai mare sau mai mică de lapte, sau după modul cum valorifică laptele: hi* giienizează laptele destinat consumului din* tr’un oraş, sau prelucrează laptele dintr'o regiune oarecare, în diferite produse ce cer instalaţii mai mult sau mai puţin complicate. Sunt lăptării independente ce manipulează zilnic 1000-2000 litri lapte, desfăcându-1 siub forma de lapte dulce; dar sunt şi lăptării prin cari trec zilnic mai multe zeci de mii sau chiar sute de mii de litri de lapte. Astfel, dăm ca exemplu din Danemarca, lăptării care prelucrează: una 10.000 litri - Faree -alta 50.000 litri - Klakring (v. fig. 730) -şi în fine lăptăria oraşului Copenhaga, care prelucrează 300.000 litri lapte zilnic. 111. Din punct de vedere al sistemului de exploatare în cadrul economiei naţionale. Lăptăriile pot fi organizate ca lăptării, capitaliste şi lăptării cooperatiste. A. - Lăptăriile întreprinderi capitaliste pot fi individuale sau colective, formând în acest din urmă caz, societăţi. Individuale sunt numai micile lăptării locale, al căror capital poate fi învestit de o singură persoană. întreprinderile mari, de cele mai multe ori sunt ale unor societăţi pe acţiuni. Scopul acestor întreprinderi este câştigul. Datorită acestei cauze, întreprinderile capitaliste caută a plăti cât mai ieftin laptele pe caire-1 prelucrează, ceiace-i în detrimentul producătorului. Reuşijta acestor întreprinderi, ca de altfel a tuturor întreprinderilor capitaliste, depinde de capacitatea întreprinzătorului sau a directorului societăţii ce administrează o astfel' de layptărie. B. - Lăptăriile întreprinderi cooperatiste, pot avea ca membri fie numai producători* fie n,umai consumatori, sau pot reprezenta o combinaţie între unii şi alţii, când de foarte multe ori participă la subcripţie şi conducere şi primăria oraşului unde laptele este desfăcut. Scopul lăptăriei organizate astfel este fie obţinerea unui jp'reţ «mai hun pe lapte, de către producătorii fermieri, fie obţinerea unui lapte bun, care să-i satisfacă pe consumatori şi să fie garantat din p.d.v. higienic şi alimentar şi care &ă înlocuiască pe intermediar, putând permite producătorului obţinerea unui preţ mulţumitor. Exemplu de cooperativă de lăptărie, model în ţara noastră este aceea din Braşov, care de mai bine de treizeci de ani, valorifică laptele agricultorilor asociaţi. Astăzi, ţăranii din 30 cofmune atât din judeţul Braşov cât şi din alte patru judeţe, valorifica laptele vitelor lor prin această cooperativă. Fig. 741. — INSTALAŢII PENTRU STASSANIZAREA LAPTELUI ÎN LĂPTĂRIA DIN BRUXELLESS. LĂPTÂRIE 472 IV. Din. punct de vedere al .mărimi şi posibilităţilor de prelucrare a laptelui. Lăptările pot fi a - laptării anexe fermelor şi lăptării locale, deoparte; b-lăptării cen-frále-regionale şi orăşeneşti de altă parte. Cele dintâi prelucrează cântităţi mici de lapte, maximum 100 litri pentru cele ata*» şate fermelor şi 2-3 mii litri pentru cele independente, cari valorifică laptele locuitorilor dintr’o comună. Cele din categoria a doua, lăptăriile cen- OPERAŢIUNI DE LĂPTĂRIE Industria laptelui dă loc la utn număr destul de mare de operaţiuni legate de higieni-zarea şi condiţionarea laptelui - din momentul recoltării şi până când este pus la dispoziţia consumatorului - cât şi, mai ales, de transformarea acestuia în diferite şi foarte numeroase produse lactate. Operaţiunile acestea, de lăptărie, după locul unde se execută, le putem grupa în: a-operaţiuni la producător, la fermier, etc., Fig. 742. — SALA ŞI INSTALAŢIILE PENTRU PASTEURIZAREA LAPTELUI în aparate cu plăci, la. lăptărîa. Stut+gart-Wurtt.emb-urp: - Germania. trale higienizează, condiţionează şi prelucrează cantităţi ce merg dela câteva mii litri, până la sute de mii, culm siunt lăptăriile marilor oraşe din Apus. Sunt mari întreprinderi de lăptărie, cum este 1 apt aria Maggi din Paris, cari dispun chiar de o gară de lăiptărie, unde laptele este adus cu trenuri speciale, în cisterne ca acelea de petrol, însă cu o construcţie specială, pentru a păstra laptele rece; laptele este pom-~paţ direct în mari rezervoare de unde esite încărcat la bidoane sau sticle şi e distribuit, cu ajutorul unor vehicule, mai mult sau 'mai.puţin speciale, fie la magazine ' de alimente, fie. la chioşcuri de distribuţia laptelui, fie chiar direct acasă. la consiu-jnştor. cari se petrec în grajdul, camera de lapte, sau lăptăria acestuia şi b - operaţiuni în centrul de colectare şi lăptăria independentă, cooperativă sau comercială, ce se ocupă de desfacerea acestuia, fie sub formă de lapte dulce, fie, sub aceea de diferite derivate. I. Operaţiunile d’e lăptărie la producător. La producător, laptele poate fi supus unei serii de operaţiuni, mai mult sau mai puţin numeroase, ma,i complicate sau mai puţin complicate, după cum aceasta desface laptele d rect sau indirect - ptrin intermediul unui colector lăptar sau lăptării, - sub forma ca atare sau sub aceea a unui lapte condiţionat după toate regulele higienii alimentare, sub forma de lapte dulce sau diferite preparate. . 473 LÂPTĂRIE După muls, laptele poate lua diferite drumuri: a - Direct la consumator, sub forma de lapte dulce. In acest caz, producătorul poate face singur sau prin intermediul persona- ria fermei, - în care caz laptele poate fi chiar pasteurizat - după care îl transportă la consumator, în diferite vehicule. b - Poate fi trimis ia un colector, la centrul de colectare al unei lăptarii locale sau Fig. 743. — APARAT PENTRU PASTEURIZAREA LENTĂ, sistem folosit în lăptăria fermei Băneaşa. Fig. 744. — PASTEURIZATOR CU PLĂCI, vertical, pentru pasteurîzare înaltă - dela lăptăria Ploeşti. orăşenşti, sau chiar direct la o astfel de lăp-tărie, unde-1 aşteaptă o seamă de operaţiuni, după felul cum acestea-1 valorifică. c - Laptele poate fi oprit însă şi în fermă, pentru a fi industrializat, aici - transformat în diferite derivate. - In cazul acesta, lăptăria fermei este utilată în vederea operaţiunilor necesitate de fiecare produs în parte, Figr. 745. — PASTEURIZATOR CU PLĂCI, orizontal. lului său de serviciu operaţiunile de strecurare, răcire, măsurare sau cântărire, punere la sticle sau bidoane. Operaţia o face în caimera de lapte ataşată grajdului, saiu, dacă e un producător *mai mare, în lăptă- produs care, aploi sau este consumat în ex-ploataţie, sau e desfăcut în comerţ. I. - Condiţionarea laptelui după muls. -Imediat după ce e muls, laptele este scos din grajd şi dus fie într’o caimera ataşată graj- LÄPTÄRIE 474 dului, camera de lapte, fie în lăptăria fermei în cazuil când există. Prin acest act se evită însămânţările viitoare de microbi ce se găsesc în grajd, precum şi absorbirea de miros de grajd, care atunci când laptele este cald şi cu spumă, se face cu cea mai mare uşurinţă. a - Purificarea. - Oricâte măsuri s’ar lua cu ocazia mulsului, de a evita introducerea în lapte a diferite impurităţi, cuim sunt: fire de păr, exfoliaţiuni ale epidermei, praf, resturi de furaje, 'materii excrementoase, etc., cum şi a microbilor cari pătrund fie cu impurităţile sus citate, deci prin intermediul lor fie singuri, - laptele se încarcă cu acestea, astfel încât trebue curăţit. Lucrul acesta este cerut atât de higiena cât şi de tehnica in- ale strecurătorilor nu reţin decât impurităţile grosiere, exploataţiile mai mari pot folosi a^piarate cari au o putere filtrantă mai mare, cum sunt filtrele Ulander. - S. - 7 -Centrifugareia. - In unele lăptării, şi în special în lăptăriile urbane, lăptării cen-triale sau orăşeneşti, laptele este curăţiat de “ implurităţile ce eventual s’ar găsi în el, şi prin ajutorul centrifugelor special construite. Centrifugele ridică foarte bine atât impurităţile grosiere, cum' şi pe cele fine din lapte. Nu pot reţine însă microbii ce sunt în stare liberă în lapte. d - - Răcirea. - După muls şd, trecurat sau filtrat, producătorul trebue să răcească imediat laptele, pentru a-i 'mări puterea de conservare. B’igr. 746. — PASTEURIZ ATOARE TIP STASSAnq. -'Lăptăria cooperativă Bony-sur-Loirfc-Franta. dustriei şi comerţului de lapte. O mare parte din impurităţile căzute în Lapte, conţin produse solubile ce trec în lapte destul de repede, astfel încât se impune ca laptele să fie curăţit de acestea imediat după ce a fost muls. Laptele poate fi curăţat de aceste impurităţi prin filtrare sau centrifugare. Ot - Strecurarea. - In micile exploataţii, după muls, Jlaptele este strecurat printr’o pânză de olandă, saiu prin strecurătoare cu pânză metalică de alamă staniate. Cel mai bine, strecurarea se face punând pe fundul strecurătorii, o pânză curată de olandă. Prin strecurare se îndepărtează din lapte numai impurităţile grosiere, acelea cari de-preciază valoarea comercială directă, după văz, însă n/umănul de bacterii din lapte rămâne adesea constant, continuând să se desvolte atunci când condiţiile le priesc. Laptele se va strecura, pe cât posibil, imediat după muls. Strecurarea e bine să nu se facă în grajd, ci afară sau în camera specială ,,camera de lapte“, lăptărie. (3- -Filtrarea. - întrucât pânzele metalice Răcirea se poate face punând bidoanele cu lapte în apă rece, stătătoare sau curgătoare. In primul aaz, apa trebue schimbată din timp în timp. Iarna, producătorii pot răci laptele lăsâindu-1 afară. In toate aceste cazuri, bidoanele nu vor fi astupate. In fermele bine utilate, răcirea poate fi făcută cu ajutorul unor aparate, de construcţie specială, aparate numite „refrigerente“, siau ră-citoare, în cari răcirea se face repede. Pot fi folosite diferite tipuri de răcitoare, cairi în ultima analiză se împart in: răci-taore capilare sau cu tuburi, răcitoare cilindrice, Tacitoare conice. Răcitoarele tubuläre se utilizează numai pentru răcirea laptelui, iar celelalte sunt folosite şi pentru răcirea smântânei. Răcitoarele pot avea dispozitive pentru răcirea cu apă de fântână, ori răcirea cu saramură sau pentru răcirea prin expresiune directă de a'moniac şi acid carbonic. După răcire, laptele se păstrează tot la rece, într’o cameră care în nlciun caz nu trebue să aibă vreun miros particular, căci s’ar putea transmite laptelui. 475 läptArie c- -Pasteurizarea. - Fermele cari au lăiptă-rie bine înzestrată, cum e ferma Băneasa a Facultăţii de agronomie Bucureşti, şi cari vând laptele sub forma ca aitare, posedă instalaţii speciale de pasteurizare, astfel cum alm arătat mai su», cu ocazia clasificării lăptăriilor. In vederea pasteu/rizării, laptele recoltat în mulaorile din decursul a 24 de ore este Fig, 747. — APARAT PENTRU STERILIZAT LAPTELE. strana şi răcit qum am arătat mai sus, iar operaţia de pasteurizare se face o singură dată pe zi. După pasteurizare laptele este răcit din nou, după procedeul indicat şi e pus apoii în bidoane sau tras la sticle şi păstrat în qalmera nece până dimineaţa, când e trimis la consumator. Asupra opraţiunii de pasteurizare şi a metodei şil tehnicei folosite ou această ocazie vom da relaţiuni în capitolul despre ,»Operaţiunile din lăptăriile indejp'endente!“ 2. - Transportarea laptelui. - După operaţiunile de mai sus, laptele este transportat la consumator, la un centru de colectare sau direct la o lăptărie orăşenească. Transportul se face în bidoane sau în sticle, a-tunci când e dus la consumatori; în bidoane, când e dulsi la centrele de colectare sau la lăptarii. Vehicularea se face fie pe jos, gar-niţa fiind dusă în mână sau cu cobiliţa; fie cu un faeton sau în automobile special amenajate. In străinătate se întrebuinţează şi un alt sistem: faptele e lăsat în bîdotone la anumite puncte, p'e unde trece automobilul lăptăriei de-1 ridică, lăsând în loc un bidon gol. 3. - Transformarea laptelui în produse derivate. - In cazul câind, din diferite motive, laptele nu e desfăcut sub forma ca a- tare, el e transformat şi vândut ca diferite produse de lăprtărie: smântână, unt, brânzeturi. Uneori se fiace lapte covăsit, cum procedează adesea lăptăresele ditn Băneasa. Dacă din lapte se face unt sau smântână, laptele tras rămJajs se întrebuinţează fie pentru nevoile casnice, ca aliment al personalului, de cele mai miulte ori ca lapte bătut; fie că, dacă e mai mult, se dă la viţei, sub formă de lapte dulce tras, sau chiar se creează o industrie anexă, de creştere a porcilor şi serveşte ca hrană a acestora. Alteori, pe lângă lăptărie se poate desvolta şi o industrie anexă avicolă, în care se foloseşte în mare măsură laptele smântânit, pentru alimentarea puilor, sub formă de lapte smântânit acru. Precum asm arătat, laptele poate fi industrializat şi sub formă de brânză; în general se fabrică una sau două feluri de brânză specifice regiunii. In crescătoriile de oi, tot laptele e industrializat sub forma de brânzeturi specifice regiunii; astfel în ţara noastră: în Bărăgan, se fabrică telemeaua - brânză albă de Brăila -; în Dobro-gea, telemeaua şi caşcavalul; în Moldova telemeaua şi brânza de putină; la munte, brânza de burduf şi caşcavalul. In afară de acestea, cari sunt mai obişnuite, se prepară şi alte feluri de brânzeturi specifice regiunii. Spre toamnă când laptele e mai gros, se face şi lapte acru de putină. Iar ca un produs anex la fabricarea brânzei şi caşcavalului, este urda. Cât priveşte industrializarea laptelui de oaie, relevăm că brânzeturile sunt fabricate, fie direct de producător, care se ocupă şi cu desfacerea brânzei produse; fie tot de producător, care însă angajează un ba- c.u, cum iac marii proprietari şi cum se procedează cu oile de strânsură pe sate; fie că producătorul vinde dela început laptele dint’un întreg sezon unui brânzar angrosist, carerşi instalează la locul de producţie, un baciu, pus să se ocupe, în Fig. _?eIl numele său, cu fabricarea şi expedierea brânzeturilor la centru. In centrul de desfacere, brânzarul are magazii, antrepozite, etc. şi el se aoutp'ă de operaţia comercializării. II. Operaţiunile de lâptărie în îăptariile independente. In lăptările independente au loc fie ope- tru umplerea sticlelor de lapte. LĂPTĂRIE raţiuni în legătură ou recepţia, condiţionarea şi desfacerea laptelui sub foimă de lapte* dulce, pasteurizat, fie operaţiuni în legătură cu recepţia, condiţionarea şi transformarea laptelui în smântână, unt, brânzeturi, lapte condensat, lapte praf, p're-cum şi cu prepararea tuturor celorlalte de-riva e - v. ac. - Fig. 749 MAŞINA AUTOMATA pentru umplut şi capsulat sticlele cu lapte. I - Operaţiunile legate de valorifiarea laptelui ca lapte dulce, se fac de obicei în lăptării situate în apropierea oraşelor sau centrelor industriale sau chiar în oraşele respective. Lăptăriile se aprovizionează c,u lapte adus fie direct de furnizorii producători, fie cu lapte adus prin centrele de colectare. a - Operaţiunile într’un centru de colectare Aici au loc în primul rând operaţiuni în legătură cu primirea: examenul şi cântărirea -. Apoi în cazul când centrul dispune de instalaţii de răcire, laptele esite răcit, pus, la bidoane şi păstrat în condiţjuni optime posibile de păstrare până în momentul expedierii la lăptărie. La primire laptele este supus unui examen care constă din: observaţia lap1 jelui ca aspect general, gustarea, miros, determinân-du-se «apoi în mod practic, expeditiv şi aciditatea. In afară de aceste operaţiuni, oari se fac ziln;c., laptelui i se mai determină, la începutul angajamentului, apoi de 4—5 ori pe lună, la întâmplare, grăsimea şi se examinează, laptele şi din p. d. v. al impurităţilor. După terminarea examenului, laptele găsit bun este cântărit iar datele de greutate, trecute în registrul de partizi. b - Operaţiunile ce au loc într’o lăptărie centrală. Laptele ajuns într’o lăptărie cen- trală este supus unor operaţiuni menite a-1 aduce "în situaţia de a fi un lapte higienic şi ou putere de conservare mai mare. Ca şi într’un centru de colectare, laptele este exalmiina); din p. d. vedere al calităţilor sale. - In urmă este cântărit -. Dela cântar, laptele curge într’un bazin colector. - Laptele este supus apoi unei purificări cu ajutorul centrifugelor special construite - ce îndepărtează atât impurităţile grosiere cât şi cele fine. In ultimul timp lăptăriile centrale din Apus. au început a înlocui centrifugele de purificare cu nişte filtre speciale, filtre ce au o capacitate de prelucrare ce p'oa- te ajunge până la 20.000 litri pe oră. Pasteurizarea. _ Dela centrifuga de purificare sau dela ace’e filtre speciale, laptele e trecut automiat, prin intermediul unor p'ompe speciale - sau unde esite piosibil fără aceasta - în aparate de pasteuri-zare. Prin pasiteurizare se urmăreşte distrugerea bacteriilor vătămătoare omului şi realizarea unor com-diţiuni speciale de conservare a laptelui. Pasteurizarea este procedeul de încălzire a laptelui sub punctul de fierbere, un timp variabil, după metoda folosită, pentru a distruge bacteriile vătămătoare omului şi în genere bacteriile sub foiflmă» vegetativă, nu şi sub formă sp’oruJară. Astfel, ea influenţează într'o foar- Fig. 750. — INSTALAŢIILE PENTRU SPALATUL BIDOANELOR în lăptari«, centrală clin Freiburg. 477 LĂPTĂR1E te mică măsură structura fizică a laptelui şi Se cunosc mai multe sisteme şi tipuri de echilibrul său chimic, cum şi elementele bio- aparate, din care cităm: Biorizatorui1 sau aparatul de pasteurizat al lui Lobeck sau metoda germană de pasteurizarea laptelui. Aparatele denumite biorizatoare funcţionează după următorul principiu: Laptele pătrunzând în inileri,oirrul aparatului este pulverizat asupra unui perete încălzit. Biorizarea se poate face la 70-75-80-85°, timpul fiind invers proporţional cu temperatura. După Prof. Oria Jensen dela Politechnica din Copenhaga, laptele biorizat la 75° se conservă mai bine. Aparatul Todt, construit din 2 cilindri, a-şezaţi unul într'altul. Cilindrul interen este mobil. Laptele pompat în stra'uri de 4, 7, 1 I m'm., - după tipurile de construcţie -în*lre aceşti 2 cilindri cari sunt încălziţi, este pasteurizat la o temperatură deasupra lui 800. Fier. 75i. — maşina DE spalat STICLE model Aparatul Stassano imaginat de Henri Stas- „Dana.“ sî»tem automat rotativ, fară ■ perîî.‘ . ' sano dela Inst. Pasteur din Paris, este con- Se cunosc şi se folosesc în practică mai multe sisteme de aparate de pasteurizat, inventate în diverse ţări cu o industrie a laptelui desvoltată. In ultimă analiză, aceste sisteme se reduc la două: pasteurizatoarie pentru p'asteuri-zare înaltă saiu de scurtă durată ori momentană şi pasteurizatoare pentru pasteurizare joasă, întârziată sau de lunigă durată. Pasteurizarea înaltă, numită astfel duipă temperatura la care se încălzeşte laptele saiu momentană, după timpul scurt cât durează încălzirea laptelui. Laptele este în-căjziit la o temperatură ce variază dujp'ă sistem şi aipairat, intre 75—97°. Timpul cât durează încălzirea în aceste aparate este 752.- INSTALAŢIE FRIGORIFERĂ PENTRU O LĂPTARIE; cuprins îintre 30 secunde şi 2—3 minute, telmperaitura fiind ilnvers proportio- struit pe acelaş (principiu ca şi aparatul Todt nală cu durata încălzirii. adică al încălzirii rapide a laptelui într’un strat subţire de 1 —1,5 mm. la o temperatură înaltă. Încălzirea se face în acelaş timp pe două feţe. Laptele este (trecut şi încălzit în spaţiul format de două tuburi concentrice. Durata circulaţiei lap+elui este de 15 secundei. Aparatul lui Stassano—foloseşte căldura laptelui pasteurizat pentru preîncăl-zitul laptelui ce intră pentru pasteurizare. Laptele, după stassanizare, este răcit repede. Când este încălzit la 75°, durata de şedere în aparat esite de 4-5 minute. Lăptăria centrală din Strasburg a fost prima care a adoptat metoda aceasta. Metoda daneza. - In Danemarca, cu toate criticile pe care le-au adus metodei de pasteurizare înaltă, lactologii celebri din învă-Fig. 753. — MAŞINI DE DISTRIBUŢIA LAPTELUI ţătmântul technic superior danez, se foloseşte la rampa lăptăriei centrale din Berlin. încă metoda de pasteurizare înaltă,, metoda LĂPTĂR1E 478 daneză. Se folosesc pasteurizatoare cu plăci - orizbntajle sau verticale. - Pa »Ce Uri za rea joasă. - Este cunoscută şi sub numele de metoda franceză de pasteu-riziare. Sunt mai multe sisteme: Pentru lucru intermitent, pentru lucru continuu, pasteuri-zator pentru lapte îin sticle. Fig. 754. — AUTOMAT PENTRU MĂSURAT LAPTELE. Laptele «e încălzeşte repede la 63° fiind ţinut la această temperatură 30 minute, după care eote răcit la 2—4°. In pasteu rizatoarele - fig. 743 - diii" grujpâ acelora care lucrează interminent, laptele este încălzit până ajunge la 63° apoi este menţinut la această temperatură oră, după care pasteurizatorul ae goleşte şi laptele este răcit. Lucrul începe prin umplerea aparatului Cu lapte care este încălzit la 63° şi menţinut Y2 oră. Pasteu rizatoarele cu lucru continuu pot fi amenajate ciu un preîncăMtor sepa-Hat _ clare încălzeşte laptele la 63° din care’l trece apoi în aparatele ce menţin temperatura acesta de 63° V2 or®, după care laptele este răcit. Cel 'mai perfecţionat este sistemul patru celular care funcţionează continuu şi în felul Următor. Are patru compartimente. Prima celuă se umple îmţr’un sfert de ceas. In cel de al doilea sfert se uimple celula 2, în al treilea se ulmple celula 3. Când celula 3 ş’a umplut,, laptele din celula î, ce a stat V2, cea» la 63° începe a se deşerta şi se încarcă celula 4;, când aceasta s*a încărcat, celula 2, care a stat V2 ceas la 63° se deşartă ş. a. nsiie. b - Albúmina. - Face parte din grupa materiilor albuminoase propriu zise, deose-bindjU-se de caseină în primul rând, prin a-ceea că nu conţine fosfor. Pentru a se deosebi de alte albumine, albúmina din lapte se numeşte lacto-alhumină. Nu e identică cu ...______________ LAPTE Aceste proprietăţi, cum de către chiag, o pun în contrast cu Ca*-seina. In precipitare albúmina cristalizează, însă cristalele obţinute nu sunt albúmina liberă, ci mai curând o sare cu acidul folosit în precipitare - de ex.: acetat -. Cristalele nu sunt identice sau cel puţin isomorfe; ele aparţin sistemului hexagonal. Punctul isoelectric, după Csonkia, este la un pH 4.55, iar diupă Sjogren şi Svedberg, este la PH 5.2. Fig. 761. — Fotografia microscopică a unui lapte sănătos. Se văd picăturile de grăsime., dreapta: fotografia microscopică a unui lapte bolnav. Se văd streptococii şi leucocitele. albúmina serului de sânge, dar e similară cu ea. In lapte nu provine prin o transferare din sânge, ci e un produs de sinteză al glandei mamare. Albúmina colostrului e identică cu aceea a laptelui nonmal. Lacto-albumina poate fi extrasă direct din lapte, prin saturarea cu SOéMg. filtrare şi adăogare de 0.25% acid acetic Ia filtrare, până ce acesta rămâne permanent tulbure. După ce se lasă să stea un timp oarecare, precipitatul se filtrează, după care urmează succesiv un număr de 3---------6 dizolvări, neu- tralizări ale soluţiei, şi precipitare cu SO4 Mg. şi acid acetic. Lacto-albumina se poate obţine prin încălzirea zerului, când ae precipită sub forma numită urda. Aciditatéa este un factor hotărâtor în precipitarea lactoalbuminei, punctul optim pentru precipitare fiind pentru proteinele zerului, pH 4.5. Alte soluţii ce pot precipita lacto-albumina sunt: soluţia saturată de SC>4Na2, soluţia saturată de S04,(NH4.)2* taninul şi acidul fos-fotungstic. Albúmina e solubilă în soluţia saturată de Na CI, cum şi în soluţie saturată neutră de SO^Mg. Acidificarea unei soluţii de SC^Mg., precipită lacto-albumina. Albúmina roteşte planul luminii polarizate spre stânga, însă cercetătorii nu sunt de acord asupra mărimii rotaţiei specifice. Greutatea moleculară a albuminei izolată din lapte a fost determinată de Sjögren şi Svedberg, găsindu-se valori ce variau dela 12.000 până la 25.000, fapt ce denotă o lipsă de omogenitate. Din lacto-albumină, Abderhalden şi Pri-bram au izolait următorii amino-aicizi: ala-nina, valina, leucina, prolina, phenylalanina, acidul aspartic, acidul glutaimic, tyrosina. Cercetările lui Jones, şi Johns au dus la izolarea şi a altor amino-acizi afară de cei izolaţi de Abderhalden, şi anume: glycina, acidul hidroxyglutamic, perina. Totalul mono-amino-acizilor izolaţi a fost de 41,14% la Abderhalden şi 61,02 Ja Jones. In stare de dispersie, atât albúmina cât şi globulina formează soluţii coloidale numite hidrosoli, ce se caracterizează printr’un grad relativ mare de stabilitate la acţiunea diferiţilor agenţi chimici. Solurile de albúmina lipsite de electroliţi nu coagulează atunci când sunt încălzite. c - Globulina. — Face parte din aceeaşi grupă cu albúmina. Se crede că e identică cu globulina serului de sânge. Prin coagu- 484 LAPTE .«»re lasă în soluţie azot organic, cam 0.2 gr. la un litru de lapte. Lactoglobulina a fost izolată pentru prima oară, în acelaşi timp, de Sebelin şi Emmerling. Izolarea s’a făcut prin saturarea laptelui cu NaCl. - spre a precipita caseina -, filtrare, încălzirea filtratului la 35°, filtrarea micii“ cantităţi de precipitat format, şi în fine, saturarea cu S04Mg. Dintr’un litru de lapte, Osborne şi Wakeman au obţinut 0.52 grame lacto-globulină. Lacto-globulina e insolubilă în apă distilată, dar solubilă în soluţii diluate de acizi sau baze puternice, sau de săruri organice. Lacto-globulina e o substanţă cu un caracter coloidal precis, în care funcţiunea acidă e superioară celei bazice, astfel încât ea neutralizează bazele mai rejp'ede decât acizii. In soluţie, lacto globulina se coagulează complet la 72° şi se precipită prin satura- Fig. 762. — TERMOLACTIDENSIMETRE BISCHOF., QUEVENNE, NORMAL. ţie cu SC^Mg. şi prin semi-saturaţie cu S04(NH4)2. După Bechhold ea e un acid pentavalent. d. Alte substanţe azotoase. Ca materii azo-toaise, se mai găsesc în lapte: acid-amirie, uree, acid orotic, hypoxiantină, creatină, ş.a. In total, materiile azotoase nealbuminoide din lapte reprezintă, după Porcher şi Che-vallier, 1,37 gr. la litrul de lapte. 2 - Grăsimea laptelui. — Materia grasă se aiflă în lapte în stare de emulsie, cu gradul de dispersie grosolană, diametrul globulelor de grăsime variind între 0.1 şi 10 Nu'mărul globulelor variază enorm, depinzând de foarte mulţi factori. Pentru laptele normal, numărul globulelor de grăsime este considerat oa fiind aproximativ de 2—4 miliarde pe cm.3 La o medie de 3 miliarde globule pe am.3, volumul ocupat de grăsi'me ar fi de 0.042 cm.3, siau aproxima ti x 4.2% din volumul total, iar suprafaţa de întindere a acestei faze grase, ar fi aproximativ de 84 am2. Se admite în general, existenţa în jurul globulelor de grăsime di|n lapte a unui acoperiş de natură proteică, fixat de puterile de tensiune şi de atracţie moleculară, manifestate la sup'rafaţa de contact a grăsimii cu plastaia laptelui. Din punct de vedere chimic, grăsimea din lapte se compune din amestecuri 763.—CRIOSCOP. de gliceride ale unor anumiţi acizi alifatici, conţinând şi mici cantităţi de colesterol. Afară de gliceride, oare sunt, precum se ştie, esteruri ale glioerinei cu acizi graşi, grăsimea laptelui 'mai conţine şi un pigment natural de coloraţie -carotina - mici cantităţi de acizi graşi liberi si uneori urme de lecithină. In materia grasă a laptelui se găsesc următorii acizi graşi: a- Seria acetică. Acizii: butiric - C3H7—CO2H caproic sau capronic - C5H11CO2H -, caprilic - C7H15—CO2H ca- pric sau oaprinic - C9H19—CO2H -, lauric sau laurinic - C11H23—CO2H -, miristic sau miris-tinic - C13H27—CO2H - pal'mitic sa/u palmiti-nic - C15H31—CO2H - stearic C17H35 — C02H-arahic si au arahidic -QL9H39—CO2H-. b - seria oleică: acidul oleic - C17H33— C02H -. c - seria linoleică: acidul linoleic: CH3— (CH2)4 — CH = CH — CH2 — CH := CH<— ( CH2)7—'C02H. Analizele făcute de Holland şi colaboratorii săi la untul vacilor din Massachusetts, hrănite cu raţii normale, au găsiit următorii acizi graşi, în proporţiile specificate în dreptul fiecăruia. 485 LAPTE ACIDUL Scara % Media % Butyric .... 2.241 --- 4 .230 2.932 Caproic .... 1.290 --- 2 .400 1.898 Caprilic . . . 0.527 --- 1 .041 0.786 Capric .... 1.187 --- 2 .008 1.570 Lauric ... 4.533 --- 7 .687 5.849 Miristic • • • 15.554 --- 22.618 19.784 Palmitic • • • 5.782 --- 22.863 15.167 Stearic .... 7.803 --- 20.370 14.907 25.273 --- 40.303 31.895 După cercetările din ultima vreme, pare sigur că grăsimea laptelui este comp’usă mai ales din trigliceride amestecate, iar trigliceri-dele simple* cum ar fi tri-oleina, tri-stearina, etc., sunt aproape absente. Fig. 764. — REFRACTOMETRU. Grăsimea laptelui se caracterizează prin prezenţa unor cantităţi apreciabile de acizi volatili şi întru câtva solubili, din seria acetică. Prezenţei acestora îm cantităţi mai mari, i se atribuie anumite proprietăţi care disting grăsimea din lapte de alte grăsimi. Compoziţia grăsimii laptelui prezintă va* naţiuni, ,în primul rând dela o sjp'ecie la alta; apoi dela un individ la altul şi chiar la acelaş individ, după vârstă, epocă de lac-taţie, alimentaţie, sezon, etc. Astfel, puţin timp după trecerea vacilor dela alimentaţia de iarnă la cea de vară, se constată o creştere cam de 4% pentru acizii graşi nesaturaţi, în timp ce acizii graşi saturaţi scad cu Fig. 765. — EPRUBETE KIELER pentru determinat activitatea bacteriilor din lapte. 4%. Cresc mai alest acizii butiric şi stearic. In ceeace priveşte variaţiu/nile produse de vârsta vacii, se constată o creştere treptată a procentului de acizi graşi nesaturaţi, în dauna acidului palmitic, cu cât animalul înaintează în vârstă. Greutatea specifică a grăsimii laptelui este Fig, 766. — EPRUBETE SPECIALE „DURA“ pentru determinat activitatea bacteriilor din lapte. LAPTE 486 proporţională cu conţinutul acestuia în a* cizi volatili, variind dela 0.91—0.98, la tem' peratura normală. Grăsimea din lapte este întovărăşită întotdeauna de anumite substanţe ce-i măresc valoarea nutritivă: lecitina şi cholesterina. 3. Lactoza. - Lactoza sau zahărul d« lapte (C12H22O11) e un disaharid, aflat în lapte în întregime în soluţie. In stare pură, se prezintă sub forma de cristale orthorom-bice, hemiedrice sau hemimorphe, transparente, incolore şi dure. Fig. 767. — STICLUŢE pentru lua.t probe din lapte pentru analize. Procentul mediu de lactoză în laptele diferitelor mamifere variază, după cum se vede în tabloul următor: SPECIA % Autorul sau analistul Vacă...... 4.90 calculat Capră ..... 4.20 Frahm Femeie..... 6.98 Gardner & Fox Iapă...... 6.14 Linton Măgăriţă .... 6.40 Feischmann Scroafă ..... 6.02 Hughes şi Hart Oaie...... 4.17 Konig Bivoliţă .... 3.14 Levine Cămilă..... 3.30 Barthe Ren...... 2.70 Yeppo Balenă ..... 1.79 Takata Lapitele omenesc e mai dulce decât cel de vacă, av'ând un procent de lactoză mult mai mare decât acesta. De aceea se adaugă lactoză laptelui de vacă destinat a servi ca hrană sugacilor. Prin hidroliză, lactoza se dedublează, dând d-glucoza şi d-gajactoza. Hidroliză se poate face la cald, în prezenţa aciz:Ior minerali sau chiar organici. Hidroliză lactozei se face mult mai repede decât la zaharoză. In lactoză, numai grupa aldehidă ia uneia dintre cele două monozaharide constituente, e activă. Această grupă este aceea a capătului moleculei de glucoză. Cum grupa alde-hidică a galactozei nu există ca atare în lactoză, atomul de carbon al acestei grupe tre- bue să fie punctul de unire al rezidului de galactoză cu rezidul glucozei. In felul acesta, lactoza trebue să fie considerată ca un ga-lactozid de glucoză. Atomul de carbon al înlănţuirii glucozei nu a fost identificat în mod precis decât în ultimul timp. Aranjamentul structural, ce în prezent pare cel mai bun, este cel de mai jos. H C OH-H C OH H C OH H C_,_____ H C_______ H C O I I H C OH H C OH H C OH H C OH Lactoza poate fi preparată în trei forme omogene: două fiind anhidrice (C12H22O11)» iar cealaltă fiind un monohidrat (C12 H22 Oll °H2). In soluţie se găseşte sub două forme: lactoza a şi lactoza ß . In stare cristalizată se cunosc formele anhidre & şi ß , cum şi forma hidratată Lactoza obişnuită, comercială, este mono-hidratul 0. şi se poate prepara prin cristalizare din soluţiuni apoase la temperaturi sub 93,5°. Celelalte forme se schimbă în hidra* sub 93,5°, în prezenţa unor mici cantităţi de apă; hidratul este însă forma solidă stabilă, la temperaturi obişnuite. Punctul de topire este 201,6°. Rotaţia specificăe [a] 20D =4 89.4°. Când cristalizarea are loc deasupra lui 93,5°, cristalele sunt anhidrice, având o rotaţie specifică de + 35°, iar punctul de topire 252,2°; este lactoza CL . Fortna a treia, anhidrida ß , se obţine prin deshidratarea hidratului la orice temperatură sub 65°, în vid. In prezenţa apei, anhidrida ß se transformă în anhidridă & deasupra lui 93,5° şi în monohidrat, sub 93,5°. Lactoza în soluţie prezintă fenomenul cunoscut sub numele de mutarotaţie, putând să-şi shimbe treptat rotaţia. Valorile căldurii de combustiune a lactozei variază dela 3663 până la 3953 calorii de fiecare gra»m pentru hidrat şi dela 3737 până la 4162 calorii la gram pentru anhidridă. Căldura specifică a hidratului este 0.299, iar aceea ¡a anhidridei, 0.2895. Greutatea specifică a hidratului e 1.5453, iar aceea a anhidridei este 1.59. Lactoza poate fi hidrolizată de lactaza din peretele intestinal al mamiferelor, de lactaza prezentă în migdale şi în drojdiile Saccharomyces tyroeola şi Saccharomyces Kephir. Lactoza poate fi oxidată cu diferiţi agenţi de oxidare şi în condiţiuni fizice diferite. Astfel, bromul oxidează grupa terminală al-dehidică a lactozei, în carboxil, dând acidul lajOtobromic (C2iH22C>l2)- Autooxidarea lactozei în prezenţa unui acid diluat produce acidul levu^nic, acidul formic, etc. 487 LAPTE Cu acid nitric de 25-30% concentraţie, se obţin acizii mucic şi zacharic. Hidrogenarea în prezenţa nichelului dă alcoolurile zaharice lactositol, dulcitul şi sor-bitul. Hidratul de lactoză poate fi încălzit până la 110° fără a se schimba. Intre 110-130° hidratul îşi pierde toată apa de cristalizare. La 1 50°-1 60°, laictoza anhidră devine galbenă, iar la l 75° brună, emanând şi un miros specific zaharurilor caramelizate. C. Constituenţi mici. -In laptele proaspăt se găsesc un număr considerabil de substanţe organice şi anorganice, în procente mici. Unele din acestea au o importanţă foarte mare, din cauza efectelor, indiferent de cantitatea în care se află; iar altele nu au vreun rol îm alimenta-ţie‘ 1. Săruri minerale şi organice. Prin incinerarea laptelui, la o căldură roşie scăzută, rămâne un rezidiu a'b, cenuşa. Cenuşa nu conţine aceleaşi săruri din lapte, deoarece reacţiunaile chi-Fig. 768.—AUTOMAT n™06 ce l°c în tim-pentru luat probe de ,p'ul incinerării - de ex. lapte. oxidarea - produc o sichimbare considerabilă. Cenuşa conţine substanţe derivate atât din ooimpuşii organici, cât şi din compuşii anorganici ai laptelui. Deoarece elementele metalice sunt în exces faţă de cele nemetalice, cenuşa e întotdeauna alcalină. Componentele cenuşei sunt acelea arătate în tabloul de mai jos: ELEMENTELE Valorile găsite | Valorile găsite de mai mulţi de Babcock autori europeni % % k2o...... 17,6 ---28,8 25,02 Ca O..... 19,9 ---28,7 20,01 NaaO..... 2,6 ---11,1 10,01 Mg’. O..... 1,2 --- 5,0 2,42 Fe.Os..... 0,05 --- 0,40 0,13 P* O-, ..... 21,6 ---29,3 24,29 CI...... 12,2 -r 16,4 14,28 SO3...... 2,55--- 4,1 3,84 Afară de elementele găsite în cenuşe în proporţii mai mari de 1 %, mai sunt prezente în lapte şi mici cantităţi de fier, cupru, zinc, aluminiu, mangan şi iod. Cantităţile unora din acestea pot fi determinate prin metode microanalitice. Cum arătăm mai sus, cenuşa conţine substanţe derivate atât din compuşii organici, cât şi din compuşii anaorganici ai laptelui. Bioxidul de carbon din carbonaţi se formează mai mult din constituenţii organici. SO3 al ¿ulfaţilor e considerat ca un produs de descoimpunere *a proteinelor laptelui. P2O5 provine în parte din caseină, proteina aceasta conţinând cam 1.62% P2O5. 70% din fosfaţii cenuşei sunt de origină organică. Clorurile se pierd în parte prin volatilizare la temperaturile înalte la care are loc incinerarea. După Porcher şi Che-valier, pierderile ar fi până la 45%. Proporţia medie a cenuşei din lapte se afjă în raport de 7 : 9 faţă cu proporţia medie de săruri. In timpul perioadei de lactaţie, constituenţii cenuşei prezintă importante variaţiuni, după cum urmează: potasiul &e află în cantităţi mai ‘mici în colostrum (laptele din primele zile ale lactaţiei) decât în laptele normal. El creşte în lapte, atingând maximum, în luna 2-a ia lactaţiei, după care scade întâi mai încet, apoi mai rapid, către finele lactatei. Sodiul urmează altă curbă de varia-ţiune: scade uşor în ti'mpuj primei jumătăţi, pentru a creşte destul de mult în timpul celei de a, doua jumătăţi. Calciul e mai mult în colostrum decât î»n lapte, până la ultimele trei luni, când iarăşi creşte. Clorul e destul de constant în timpul perioadei de lactaţie. Acidul fosforic, aflat în mai mare cantitate în colostrum, scade în lapte mai incet la început şi mai repede către sfârşit. Figf. 769. STICLUTE pientru luat probe de lapte. Acidul citric este un compus ce joacă un rol foarte im,portant în echilibrul sărurilor din lapte. Când laptele e redus la cenuşă, acidul citric e distrus. Procentul de acid citric variază dela 0.07 la 0.40, cu o medie probabilă de 0.18. Raţiile şi stadiul de lactaţie nu influenţează procentul de acid citric. 2. Lipoidele laptelui. - In laptele proaspăt se găsesc următoarele lipoide: lecithina, che-faUnia, sfinigomyelina, cholesterina. a. Lecithina. - Ca structură se aseamănă cu grăsimile, însă conţine N şi Ph. Lecithina LAPTE 488 este o combinaţie a -acidului fosfogliceric cu acizii .graşi-ce" satură oxidriIii alcoolici ai gli--cerinei şi cu cholină, care satură un oxhy-dril al acidului. Formula acestui lipoid este următoarea: CHs — o-r CH — O-R l î CH* — O-P-O-CH —CH —NE(CH3)3 I * I OH OH Lecithina are înfăţişare ceroasă; în lapte se află probabil în stare coloidală. Cifrele găsite de diferiţi analişti pentru conţinutul în lecithiniă al Laptelui întreg, lapte tras, smântână, unt, variază dela un analist la altul. In general, se consideră că laptele complet conţine sub 0.037% lecithină. In timpul emântânirii, lecithina trece împreună cu ceilalţi fosfolipoizi, în cremă. Prin fierberea laptelui, lecithina se descompune, distru-gându-se, în timp ce efcctul pasteurizării este cu mult mai slab asupra ei* Lecithina este insolubilă în apă, cu care formează o emulsie din care apoi poate fi precipitată cu acetonă. Precipitarea e uşurată de prezenţa sărurilor. Solubilă în alcool, eter, ben-zon, cloroform, lecitina e descompusă dealcali în acizi graşi, acid fosfogliceric şi nevrină. Lecithina este higroscopică şi se oxidează repede atunci când este expusă la aer. Se crede că lecithina, împreună cu ceilalţi fosfolipoizi, joacă un rol important în procesul utilizării grăsimii în corpul animal. Când este descompusă, lecithina dă mai mulţi produşi. Unul din aceştia este şi tri-methylamina, ce are miros de peşte. Din cauza aceasta, untul, când sufere anumite descompuneri, miroase a peşte. b. Chefalina. - Este tot o fosfoproteidă, care însă, spre deosebire de lecithină, în loc de cholină, conţine amina alcoolului etilic (H2N-CH2-CH2OH), având formula: Fig. 770.—Aparat pentru determinarea densităţii laptelui. CH, I CH - I I CH, Când e separată în grăsime, chefalina se găseşte alături de lecithină. Ca şi aceasta, se întâlneşte în două forme structurale: CC şi P, şi prezintă aceleaşi proprietăţi. c. Sfingojmelina. - Are formula structurală desvoltată mai complicată decât primele. In lapte şi în unt se întâlneşte amestecată cu , lecithină şi chefalină, însă e în cantităţi mai mici. Are unele caractere diferite de ale acestora. Astfel, este insolubilă în eter şi acetonă, p*uţin solubilă în alcool rece şi uşor O-R 0 II O-P—O—CHCH2—N H > 1 OH Fig. 771. — TRUSA MUNSTER pentru determinat densitatea laptelui; solubilă în alcool cald. Are mai puţină afinitate pentru apă şi se oxidează mai încet. d. Cholesterină. - Este un alcool monohi-dric ce conţine cel puţin o legătură nesa-turată. Formula sa brută este C27H40 O. In lapte se găseşte asociată cu grăsimea. Atunci când laptele e centrifugat, cam 0.1568% din grăsimea depusă pe pereţi este cholesterină. In cantităţi mici, cholesterină se întâlneşte în toate felurile de grăsime de lapte. In unt, analizele au arătat că cholesterină variază dela 0.36 la 0.43%. Cholesterină e insolubilă în apă. In alcool rece şi eter de petrol, este puţin solubilă. Se solubilizează repede în alcool cald şi în majoritatea celorlalţi solvanţi organici. Se topeşte la 146°, iar la; 300-320° se descompune. La presiune obişnuită, poate fi volatilizată prin încălzire atentă. Cholesterină este levo-rotatorie, având [a]D = — 34.3° în cloroform şi [0L]d ^ — 31.1 în eter. In laptele vacii, după Denis şi Minot, se găsesc îmitre 105-176 părţi de cholesterină la 1 milion. După aceiaşi cercetători, ea variază în proporţie directă cu cantitatea totală de grăsime. 3. Pigmenţii laptelui. - Laptele conţine două grupe de pigmenţi, cu totul diferite 489 LAPTE una de alta, atâit în ceeace priveşte chiimia, cât sşi Origina lor. Astfel, pigmemţii caroti-noizi ,(ex. carotina sau carotenul) sunt solubili în grăsime; alţi pigmenţi sunt solubili în apă şi aparţin grupei de flavine. Cu toate că laptele are o aparenţă albă-lăptoasă, totuşi pigmenţii îi dau acestei al-beţe o nuanţă galbenă. Aceasită culoare devine cu atât mai pronunţată cu cât globu- Ş3 Albirea untului în descompunerea prin sleire a produsului, e cauzată de oxidarea carotinei. Această aJbire este un indicator al caracterului, chimic general al acestei descompuneri a untului. Cristalele de carotină nu au fost obţinute niciodată din grăsimea untului, pigmentul neputând fi scos în formă concentrată din grăsime prin simplă extracţie, aşa oum poate fi obţinută din materialele de plante. In soluţie însă, cantitatea, de carotină ce a fost izolată din grăsimea untului e aproximativ de 0.8 mg. la 100 gr. grăsime. Cantitatea de carotină în grăsimea untului nu e constantă. In decursul perioadei de lac-taţie au loc variaţiuni foarte importante. Colastrul e mai bogat în pigment decât laptele Fig. 772. — BUTIROMETRE pentru lapte întreg. lele de grăsime, care conţin solubilizată <în ele cabotina, sunt mai concentrate, fie prin gravitate, fie prin forţa centrifugă, & - Pigmenţii solubili în grăsime.-In lapte, din această grupă de pigmenţi, se află carotenul, care în general e galben şi p’rovine direct dim hrană. Cantitatea acestuia în lapte este direct proporţională cu cantitatea de caroten din hrană, fără a trece o anumită limită. Dintre mamiferele al căror lapte e folosit în mod obişnuit ca hrană umană, singură vaca dă un lapte ce se caracterizează prin-tr’o pigmentaţie pronunţată a grăsimii» Grăsimea şi laptele de capră, oaie» bivoliţă, sunt aproape fără culoare, sau chiar lipsite cu totul de pigmenţi. Cauza acestei diferenţe nu se cunoaşte. Carotina face parte din grupa materiilor colorante fără azot, fiind un hidrat de carbon nesaturat, cu formula brută C40H56. Sunt două carotine: 0t şi P . In grăsimea laptelui *se află carotina B, a cărui formulă structurală este: ! CH3^ /CHs H®cf — CH=CH—C=CH—CH = CH—C=CH—CH=< H II HjC C — CHa CH CH, V Carotina este inactivă din punc,t de vedere optic. Carotinele în general şi carotina p în special, nu formează esteri. In grăsimea laptelui există sub forma de compuşi chimici liberi. Fig. 773. — CREMOMETRU. normal. Grăsimea bine colorată continuă a se forma numai dacă nutreţul conţine în abundenţă acest pigment. Datorită acestui fapt, au loc variaţiuni de culoare, după sezon. Astfel, i&ima, Laptele şi untul sunt mai Ctt CH CH3v /CH3 ? 2 T 3 CH—CH = C—CH - CH—CH = C—CH = CH — C CH2 HC-C CH* 3 \ / CH2 puţin colorate decât vara, din cauza lipsei de carotină din furajele de iarnă. Prezenţa în lapte a unei cantităţi mai mari de carotină a căpătat o importanţă deosebită de când Steenbock a descoperit că aceasta LAPTE 490 posedă o activitate vitaminoasă A, care merge până la transformarea carotinei în vitamina A, operaţie ce sie face în corpul animalului, după care vitamina A se depozitează în ficat. b - Pigmenţi solubili în apă. - Zerul obţinut prin filtrarea laptelui ce a fost coagulat prin chiag, are totdeauna o culoare mai mult sau mai puţin galbenă, cu o fluorescenţă Fifî. 774. — AOlDIMETRUT-i DORNIC model mare fix. distinctă, verzuie. Această culoare e cauzată de pigmentul sau pigmenţii dizolvaţi în faza apoasă a laptelui. Pigmenţii aceştia aparţin clasei lyochrom, iar pigmentul ce-a fost obţinut a fost denumit lactoflavim,. Lactoflavinul este o substanţă azotioasă, având formula empirică brută Q17H20 N4O6. Structura sa moleculară nu a fost încă determinată. Lactoflavinul pur se dizolvă repede în apă, dând soluţiei culoarea galbenă ce merge până la portocaliu, având o intensă fluorescenţă verde. Prezenţa lactoflavinuliui în lapte pare a avea o importanţă foarte mare, fiind probabil ca pigmentul să fie vitamina ^(G), despre care se ştie că se află în cantitate mare în lapte. 4 - Substanţe aromate. - Mirosul şi aroma grăsimilor de lapte au fost atribuite acizilor graşi liberi şi gliceride’or ce conţin acizi graşi inferiori. Studii recente au atribuit a-roma caracteristică untului, unui constituent inferior. După unii autori', acesta ar fi acetyl-methyl-oarbinolul, iar după alţii, biacetylul, care e prezent până la 0.0004 la sută şi care se formează din acetyl-methyl-carbinol în timpul maturităţii smântânii. 5 - Enzimele laptelui. - In laptele vacii, care e materialul cel mai important în studiul laptelui, se crede că se găsesc în mod normal, următoarele enzime: proteaza, lactaza, diastaza, lipaza, salolaza, catalaza, peroxida/za şi aldehidraza. Enzimele se întâlnesc numai în cantităţi extrem de mici, şi, cu excepţia proteazei şi lipazei, se pare că aceste enzime s.unt de puţină importanţă practică. Ca provenienţă, enzimele laptelui sunt de două feluri: unele numite enzime originare, se găsesc în lapte chiar dela producerea lui şi provin din organismul animal, din celulele lactogene; altele sunt formate ulterior de microbi. Dar separarea ce’or două feluri de enzime, unele de altele, este foarte dificilă. a - Proteaza. - Prezenţa unei; enzime pro-teolitice în lapte -. proteaza - a fost arătată la 1897 de Babcock şi Russel. Proteaza produce descompunerea lentă a proteinelor laptelui, în peptone amino-acizi şi amoniac. Proteaza joacă un rol foarte important în maturitatea brânzei, iar acţiunea ei asupra oaseinei se face într’un mediu neutru sau puţin alcalin. Intr’un mediu acid e întâr-z’ată, iar într’unul ce conţine 1 % cloroform sau 159c c.loruiră de sodiu, e oprită. Laptele smântânit, aşa cum vine de^a separator, conţine o cantitate de p'rotează foarte m’ică. Smântână e mai bogată în pro-tează decât laptele întreg. b - Lactaza. - Este o carbo-hidrasă ce hi-drolizează lactoza, dând g*ucoză şi galac-toză. Prezenţa ei în lapte este îndoelnică, deşi a fost găsită de Stoclasa, Vandervelde şi alţii. c - Diastaza. - Este o carbohidrază. A fost descoperită de Besichamp, mai întâi în laptele de femeie, iar în urmă a fost identificată şi în lapte de vacă. Se află într’un conţinut mai mare în laptele colostral decât în cel următor. Laptele provenit din ugerele bolnave conţine într o proporţie mai mare decât cel pro- 491 LAPTE venit din ugere sănătoase. Datorită acestui fapt iimporfcant, s’a propus a se urmări cantităţile de diastază din lapte, ca şi cele de catalază, ca un criteriu pentru stabilireia calităţii laptelui, precuim şi urmărirea laptelui din ugerele bolnave. ,După cercetările lui Gorajlowna şi Chrzaszcz, diastaza din lapte este de origină animală. Maximum de activitate îl are la pH 5, 8-6,2 şi la o temperatură de 30°. La o temperatură de 60-65°, tihnp de o oră, devine inac- Fig. 775. — TTUISA PFTFR j>entru determinat aciditatea laptelui. In coagularea laptelui, diastaza e antrenată de caseină în caş, iar o cantitate mică rămâne şi în zer. La centrifugarea laptelui» cea mai mare parte a diastazei trece în smântână, care astfel este mai bogată în această enzimă decât la,pţele întreg. : d - Lipazja. - Face parte din clasa enzi-rttelor hidroliltice, fiind e esterază. Are proprietatea de a scinda grăsimile în acizi graşi şi glicerina. Rogers a găsit că lipaza ar fi cauza unei .acidităţi mărite în untul păstrat mai mult timp în cutii. e - Salolaza. - Prezenţa salolazei în laptele normal de vacă a fost raportată de Van-dé rvelde. f - Catalaza. - Face parte din grupa enzi-nelor desmolase. Lucrează ca o reductază dezoxidant, şi ca peroxidază, deoarece descompune peroxiziî. Laptele cel mai bogat în această enzimă este cel de femeie, i Cantitatea de caitalază în lapte variază cu specia» rasa, individul, cu diferitele intervale între mulsori şi cu nutreţul. Astfel, nutrirea animalelor cu nutreţuri proaspete verzi, măreşte conţinutul catialazei din lapte. Unui conţinut mare de catalaza din lapte jîi corespunde şi un număr apreciabil de bacterii sau leucocite. Pentru acest motiv, conţinutul cataJazei în lapte ta fost propus, ca şi diastaza, ca mijloc de a determina calitatea laptelui, şi de a urmări laptele din ugerele bolnave. încălzirea laptelui timp de o jumătate de oră la 65° până la 70°, distruge complet ca-talaza; iar la o temperatură »mai joasă, o slăbeşte. Deci, prin determinarea catalazei» se poiate şti dacă laptele a fost sau nu încălzit. g - Peroxidaza. - Enzimă aceasta eliberează oxigen activ din H2O2. A fost identificată în laptele de femeie,'vacă, oaie şi capră. In laptele de iapă, măgăriţă şi căţea» nu a fost găsită. Efectul căldurii asupra peroxidazei e foarte sţab, când laiptele este încălzit sub 70°. Datorită acestei cauze» nu se poate urmări pas-teurizarea prin determinarea peroxidazei. h - Aldehydraza. - Prezenţa în laptele vacii a unei oxidaze, cunoscută uneori şi sub numele de enzimă lui Schardinger» este ştiută de multă vreme Reacţiunea ei constă în aceea că laptele neîncălzit decolorează a-mestecul de albastru de metil şi formol, în câteva miniute. In prezenţa unui oxidat potrivit, această enzimă catalizează oxidarea al-dehidei. Se crede că enzimă aceasta ar fi mai a-bundentă în grăsime şi în smântână decât în laptele smântânit. a După Piccard şi Rising, aldehidraza e activa până la temperatura de coagulare a al-buminei, 72°-80°. 6. Vitaminele. - In lapte, care este hrana exclusivă a noului născut» sunt prezente cu siguranţă toate vitaminele cunoscute. Cantităţile de vitamina A şi B sunt comparativ mai mari decât celelalte. Vitaminele sunt prezente în cantităţi extrem de mici, dar destul de precise. Conţinutul în vitamine al laptelui este supus la variaţiuni importante, după compoziţia furajului, care este singura sursă de vitamine a animalelor producătoare de lapte, Astfel, altul este conţinutul în vitamine a-laptelui vacilor hrănite la păşune şi altul al vacilor ce primesc o hrana de iarnă, în stabulaţie. Spre deosebire de enzime, care sunt sintetizate în însuşi corpul animalelor, de unde trec^ în lapte, Fip> 776. __ ACIDIME-conţinutul în vitamine trttty RiRNO. al laptelui depinde de bogăţia furajelor în aceste substanţe. 7. Gazele. - In lapte se găsesc dizolvate; oxigen, azot şi bioxid de carbon. CO2 se găseşte în lapte chiar în momentul mulgerii; iar oxigenul şi azotul se dizolvă în timpul mulsului sau în timpul tratărilor următoare, Lapte cari implica ae raţia. După Marshiall, laptele, din momentul mulgerii şi până sufere o ae-raţie cerută de manufactura industriei laptelui, prezintă variaţiuni în conţinutul lui de gaze. Astfel, laptele în clipia când e muls conţine un procent mare de bioxid de carbon şd un procent mic de oxigen, pentruca imediat după mulgere, oxigenul să crească în detrimentul CO2. După Van Slyke, CO2 ar fi în laptele normal din uger de 10%, iar imediat după «muls, şcade la 4-5%. II. - VARIAŢIA COMPOZIŢIEI LAPTELUI Din practica zilnică se ştie că laptele variază din ptmct de vedere al compoziţiei sale. Se spune adeseori că laptele dela un animal este mai bun decât al altuia, este mai gras sau mai slab, mai gustos sau mai puţin gustos, etc. Aceste variaţiuni se datoresc proporţiei diferite a constituanţilor laptelui, a substanţelor nutritive pe cari le conţine. Diferenţele ce se constată în mod obişnuit între ele sunt apreciabile, şi aceasta nu numai dela o specie la alta, ci şi dela o rasă la alta. Nici laptele indivizilor a-parţinâiid aceleiaşi ra- Pig. 777. ^ ACIDIMETRU 8« ,nu «ţe identic. Şi fabricat $e Paul Funke se observa varia- şi Co. ţiuni vizibile dela un individ la altul. Ba, mai mult, chţfir laptele aceluiaşi individ se schimbă într’o măsură oarecare, în timpul aceleiaşi perioade de lactaţie, şi dela o perioadă la alta. Variaţia în proporţie a acestor constituanţi individuali, la diferite rase ale aceleiaşi specii, e cu mult mai mică decât variaţia între »pecii diferite, însă mai mare decât aceea între indivizii aceleiaşi rase. Din punct de vedere economic, grăsimea din lapte prezentând o importanţă mai mare decât ceilalţi constituanţi, majoritatea cercetătorilor cari s’au ocupat de compoziţia laptelui, i-au data ei cea mai mare atenţie. Factorii ce influenţează proporţia constituanţilor din lapte Sunt destul de variaţi şi numeroşi. Ei pot fi grupaţi în: factori de natură genetică aau de moştenire - ereditari; -factori datoriţi mediului - natural şi artificial, - cuprinzând îngrijirile, hrana şi toate condiţiunile de viaţă; factori datoriţi condi-ţiunilor fiziologice; şi în fine, uneori, factori datoriţi condiţiunilor anormale, sau factorii patologiei. A. Factorii de natură ereditară. - Calitatea de a produce un lapte cu o anumită compb- Fig. 778. — STATIV CU EPRUBETE pentru proba alizarol. ziţie este în primul rând un caracter men-delean. După Patow, aceasta an fi datorită numai unui singur factor ereditar, spre deosebire de însuşirea de a produce lapte mult, care este un caracter polimer. Compoziţia laptelui, privită din punct de vedere al influenţei ereditare, se evidenţiază prin o mare variaţiune. 1. Compoziţia laptelui la diferite mamifere. Dăm în tabloul de mai jos« daitele medii ale componenţilor principali ai laptelui dela mai multe specii de mamifere, pentru a se vedea limitele variaţiunilor legate de specie. Apă Totalul Grăsi¬ Prote¬ Lacto- Săruri Autoritate solide¬ me ine ză min. lor I. Femeie • • . ........ 87.43 12.57 3.75 1.63 6.98 0.21 Gardner şi Fox 2. yacă........... 86.90 13.10 4.00 3.50 4.90 0.70 Calculat 3. Capră........... 87.14 12.86 4.09 3.71 4.20 0.78 Frahm. 4. 83.57 16.43 6.18 5.15 4.17 0.93 Konig 5. 82.09 17.93 7.96 4.16 4.86 0.78 6. ,, chineză...... 76.80 23.20 12.60 6.04 3.70 0.86 Levine 7. 90.23 9.77 0.78 2.30 6.42 0.44 Lenton 8. Măgăriţă......... 89.70 10.30 1.50 2.10 6.40 0.30 Fleischmann 9. Cămilă.......... 87.61 12.39 5.38 2.98 3.26 0.70 Barthe 10. Ren............ 66.30 33.70 18.70 11.10 2.70 1.20 Xeppo 11. Scroafă .......... 82.02 17.98 6.77 6.22 4.02 0.97 Hughes şi Hart. 493 LAPTE Din examinarea acestui tablou, se învederează următoarele note caracteristice pentru laptele fiecărui mamifer. Laptele femeii se prezintă cu un procent mic de proteină şi cenuşă. In schimb, procentul de lactoză e superior tuturor celorlalte specii, fapt ce-1 face să aibe un gust mai dulceatg decât celelalte feluri de ţajpte. Laptele de vacă are un procent de «ul*s-tanţe proteice ce întrece pe acela de femeie odată şi jumătate, lucru foarte important, ziţie mai regulată, mai constantă, ate dettditştea între 1030—71033. Laptele a cărui densitatea nu este cuprinsă între aceste Hmite e suspect. Când 'densitatea e mai mare,1 ¿toate fi bănuit de smântânire parţială său totală, după ‘mărimea densităţii; cârid densitatea e mai mică, „se poate jsă se fi âdăogat laptelui iapă. Dar nu tot laptele cu "densitatea ¡peste 1.034 e iH smântâni şi nici tot cel cu densitatea sub 1.028 are apă adăogată; sunt. cazuri când laptele unei vaci,-conţinând-un. procent ridicat de grăsime, arată o densitate de 1.037; ’ sau îin alte cazuri, laptele având \in coinţinuţ ridicat de material aibuminoide, lactoză şi săruri, arată o densitate de 1.036. Dar în cazuri excepţionale ca acestea, dacă laptele cu densitatea scăzută e oarecum vâscos, acest fapt este suficient pentru a dovedi că nu s’a adăo-gat apă. Pentru smântânire este ceva mai greu de făcut 0 precizare. Densitatea unui lapte poate fi între limitele normalului admis, cu toate că éste falşificat, atunci când se practică smântânirea şi adăogarea de apă în mod simultan. 2. Punctul de congelare. -Prin congelare, laptele se de-somogenizează. Laptele normal are o temperatură de îngheţ mai scăzută decât apa; aceasta se datoreşţe unora din materiile dizolvate pe care le conţine, în special lactoza şi sărurile» efectul proteinelor fiind cu totul neglijabil. Temperatura de îngheţ a laptelui este o valoare aproape constantă, Ea este, după Win-ter, de -0,55 grade la laptele de femeie şi cel de vacă şi de-0,57° Ia cei de iapă. După Hortvet, lactoza contribue la „scăderea punctului de îngheţ al laptelui faţă de apă, cu 0,304°, iar sărurile, cu 0,246°. Pentru fiecare adăogire de 1 °/o volum dé apă, se produce o creştere dé temperatură de 0,0055° în punctul de îngheţ. Pe determinarea punctului de îngheţ al laptelui se bazează o metodă pentru urmărirea adaosului de apă în lapte. 3. Indicele de refracţie. - Puterea cu care o soluţie poate refracta o rază de lumină este în funcţie de concentraţiile moleculare ale acestei soluţii. Fiecare substanţă .dizolvată în apă are un ainumit indice de refracţie, care este raportul constant 8*n-1>-= n în- sin i a tre sinusiul unghiului de incidenţă ii şi cel de refratcţie Í2. . ^ Intr’un amested, fiecare substamţă îşi păstrează propria sa refractivitate, iar indicele de refracţie al (acestui amestec este deci «uma indicilor de refracţie a substanţelor ce compun amestecul. " - Fig. 783. — A-pa râtul Lobeek pentru proba Katalazei. 497 LAPTE Deoarece indicele de refracţie e un caracter al substanţelor dispersate din punct de vedere molecular, pentru determinarea iui în lapte se foloseşte numai ierul de lapte, adică lichidul rămas din lapte după extragerea grăsimii şi proteinelor prin coagulare. Grăsimea şi proteinele sunt eliminate, întrucât disperşându-se în particule de gradul co-loidelor şi suspensoddeloir - anai mari deci decât ceie moleculare - ele nu au nicio influenţă aisupra refractivităţii. Determinarea indicelui de refracţie se face cu aparatul de immersxune Zeisa. Gradele de refracţie pentru laptele normai! variază între 3tt,5 şi 40.5°. Adaosul de apă scoboară această deviaţie. Astfel, la un adaos de apă de 10%, indicele de refrarcţie «cade cu 5,50% din valoarea lui. 4. Vâscozitatea. - Laptele este un lichid mai puţin fluid decât apa, sau, mai bine 2is, cu oarecare vâaîozitate. Astfel, dacă dăm drumul să se scurgă printr’un tub drept, o anumită cantitate de apă, apoi aceeaşi cantitate de lapte, vom constaita că laptele parcurge aceeaşi distanţă în mai mult timp decât apa. In ceeace priveşte roitul diferiţilor componenţi ai laptelui în determinarea vâscozi-tăţii, se atribue caseinei mai multă valoare decât oricăruia dintre ceilauţi constituanţi; grăsimea, în concentraţia obişnuită, contri-bue la aceasta mai puţin decât caseina, însă mai mult decât .albumina. Intre solidele negrase din lapte, conţinutul de grăsime şi vâscozitatea laptelui, există relaţia următoare, găsită de Taylor: Solidele negrase = Vâscozitate-procent de grăsime X 0.0665 0.177. Vâscozitatea laptelui creşte cu scăderea temperaturii şi descreşte când temperatura creşte. Soxhlet, determinând vâscozitatea laptelui la diferite temperaturi, şi comparând aceste valori cu acelea ale apei la temperaturile corespunzătoare, a constatat că cu creşterea temperaturii, fluiditatea apei creşte mai repede decât aceea a laptelui. Kobier susţine că baterea laptelui are un efect însemnat asupra vâscozităţii, pe care o scoboară. Laptele colastra! şi cel din ultima perioadă * de lactaţie au o vâacozitate mai mare decât restul, laptelui. Laptele falşificat cu apă şi laptele tras au o vâscozitate tnai mică decât laptele normal. Vâscozitatea laptelui variază şi du,pă specia de animale ^are l-a produs. Astfel, laptele de oaie este mai vâscos decât cel de capră, iar acesta mai vâscos decât cel de vacă. 5. Tensiunea superficială. - Suprafaţa laptelui, ca a oricărui lichid, poate fi socotită ca o membrană elastică, aşternuta deasupra celorlalte straturi. In timp ce moleculele din interior se menţin în eciulibru datorita atracţiei exercitate asupra lor de cele din jur, mo* leculele aşezate la suprafaţa lichidului <îat şi cele aliate în apropierea lor, neavand dea-supră-le altă forţă de atracţie, sunt atrase numai de moleculele din straturile mai profunde. horţa de atracţie exercitată asupra moleculelor situate la suprafaţa lichidului se numeşte tensiune superficială. Tensiunea superficială a laptelui e simţitor mai slabă decât a apei; aceasta, dm cauza substanţelor albuminoide. Prin răci.ea laptelui, tensiunea sup’erhcială creşte. ' 6. Aderenţa laptelui. - Laptele aderă de obiectele cu care este în contact, mult mai uşor decât apa. proprietatea aceasta, care se dato.eşte în primul rând caseinei, explică de ce curăţirea vaselor folosite în industria laptelui este o operaţiune destui de dificilă. /. Conductibilitatea. -Conductibilitatea unei soluţii pure este în funcţie de concentraţia ionică. O importanţă deosebită are de; asemeni şi «tarea fizică a mediului - fluiditatea -. Astfel, substanţele coloudale şi grăsimea coixatituesc obstacole în cauea migraţiunii ionilor. Prin scoaterea lor, deci prun eliminarea obstacolelor, oonductibilitatea lichidului creşte. 1 aylor a găsit că, prin scoaterea grăsimi^ ce reprezenta cca. 5 % dintr’un lapte, con-ductibilitatea a crescut cu 1 1,4%,v in timp ce, prin adăogarea a 5 % apă, conductibilita-tea a scăzut cu 3,60%. Rezistenţa specifică a laptelui, adi<;ă rezistenţa pe care o opune trecerii curentului electric un volum de lapte de un cm.3, având toate laturile de câte un cm., se exprimă în ohmi ?i se înseamnă cu litera grecească Lesage şi Dongler au găsit între' 230 şi 270 ohmi la o temperatură de 16.7°; iar Pe-tersen, pentru laipteie de amestec, la 15°, a găsit între 204-255 ohmi. Pe măsură ce laptele se diluiază cu apă, conductibilitatea sa specifică descreşte, rezistenţa crescând. După Taylor, Coste şi Schelborn, conductibilitatea mai mare a laptelui se 4at<>reşte în bună măsură ionilor de clor. Prin măsurarea conductibilităţii electrice a laptelui, se poate determina şi concentraţia hidrogen-ioni, aflându-se astfel aciditatea actuală, - Laptele produs de animalele bolnave e de obiceiu mai bogat în saire şi de aceea âre o conductibilitate relativ mai mare decât cel normal. 8. însuşiri optice. - Laptele este un lichid opac* Opacitatea laptelui se datoreşte atât caseinei, cât şi globulelor de grăsi'me, ale căror particule coloidale lasă să treacă radiaţiunile cu o lungime de undă «mai lungă, roşii-galf bene şi dispersează pe cele cu lupgime de undă mai scurtă, albastre-vioJete. v LAPTE 498 Laptele tras este mau puţin qp'ac decât cel întreg, iar zerul se apropie oarecum de transluciditate. 9. Spumarea lapte Lui. - Prin agitare, laptele formează spumă. O spumă consistă din-tr’o fază de gaz - de obicei aer - dispersată într’o fază lichidă. La lapte, faza de gaz este în formă de băşicuţe de imărimi microscopice, acoperite de pelicule de grosime mi-cronică sau submicronică. Pentru a se putea forma Ia suprafaţa bă-şicuţelor de aer peliculele, trebuesc următoarele condiţii: tensiunea superficială a fazei lichide trebue să fie suficient de redusă, pentru a putea permite îngrămădirea şi întinderea agentului activ în pelicule subţiri; peliculele trebue să fie suficient de elastice şi de tarii, spre a putea împiedica contopirea băşicuţelor de aer; e nevoie deci, ca tensiunea superficială să fie scăzută. Tendinţa laptelui de a forma spumă este minimă între 20-30°, crescând atât sub a-ceastă temperatură cât şi deasupra. Peste 30°, tendinţa de a f-orarva spumă, creşte rapiid, odată cu creşterile de temperatură. Spumele sunt structuri labile; însă la temperaturi mai mari se formează pelicule mai uscate şi mai subţiri, care sunt stabile. A-ceastă stabilitate e mărită mai departe prin denaturarea proteinelor din pelicule, care devin mai rigide. Centrifugându-se laptele cu spumă, se formează un depozit de pelicule solide, care nu sunt altele decât p'eliculele spumei ce au fost distruse. C. Proprietăţi chimice; reacţiunea laptelui.« Laptele proaspăt, provenind dela un animal sănătos, cu o imam el ă sănătoasă, are o reacţie 0,000.000 Microorganismele din lapte pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere: botanic, economic, al patogenităţii, al fermentaţiei ce produc, etc. Din punct de vedere botanic, ele se Sm-pairt în: a. - microbi sau schizoimicetes, b) levule, drojdii sau blastomicetes şi o. - muce-gaiurile sau hypsiomycetes. Clasificarea după natura patogenă le împarte în: microorganisme patogene şi microorganisme inofensive pentru sănătate. Din punct de vedere al utilităţii, microorganismele din lapte se împart în: utile industriei de lăptărie şi indiferente. După natura fermentaţiei ce produc - fermentaţie care e folosită în industria laptelui ai derivatelor sale - pot fi clasificate astfel: a. - fermenţi acidifianţi, acei cari produc fermentaţie* laGtică, acetică, prapionică şi bu-tirică; b. fermenţi neutralizanţi, acei cari dimi-nuiază activitatea produsă de fermenţii din prima grupă; c. - fermenţi alcalinizanţi, cari produc o stare de aloalinitate în pasta brânzeturilor puse la fermentare. I. Schizomycetele, microbii sau bacteriile. Microorganismele din această grupă pot a-duce laptelui transformări importante. Des- voltării lor p'este măsură în lapte, se dato-reşte alterarea laptelui dulce. Din grupa aceasta mai fac parte şi o seamă de imicrobi patogeni. Toate aceste microorganisme, după transformările ce pat produce, se clasifică în fermenţi lactici, propionici, butirici. 1. - Fermenţii lactici transformă lactoza în acid lactic, cu producţiunea intermediară de galactoză. Cl2H220ll+H20_^ 2(C6H12C6)_>4(C3H603) Lactoza apă galactoza acid lactic. Această fermentaţie poate fi produsă de un număr destul de mare de fermenţi. Fermentaţia poate fi mai mult sau mai puţin completă şi - de obiceiu cu formarea simultană şi de produse secundare diverse. Fermenţii lactici se împart în f. 1. adevăraţi, termophiliis şi falşi fermenţi lactici. a. - Fermenţii lactici adevăraţi, ce atacă şi transformă lactoza în mod exclusiv în a-cid lactic, sunt agenţii acidificării naturale a laptelui şi ai coagulării spontane. Au o des-voltare rapidă între 20°-45°. Microorganismele acestea nu sunt de dorit într’un lapte destinat consumului sau într’unul ce trebueş-te conservat ca „lapte dulce“. In cultura pură, aceşti fermenţi sunt folosiţi în industria de transformare a laptelui, pentru a obţine diferite preparate lactate. Din această grupă de microorganisme, cităm: Bacterium lactis acidi Pasteur, Bacterium lactis acidi Leichimann, Bacterium lactis acidi Grotenfelt, Coccobacillus lactis Kruse, Micrococus lactis Hi^plpe, Bacterium Gun-theri, Streptococcus lacticus Kruse, Streptococcus lactis d’Orla Jensen, Streptococcus hollaridicus, Bacterium lactis longi. b) Grupa acizilor lactici termophili. Se desvoltă în general, la temperaturi de 40-50°. Dintre aceste microorganisme, cităm: Bacterium caucasicum, ce produce, prin fermentarea liactozei, kefirul caucazian şi ku-miiisul tătăresc; Bacterium bulgaricum, folosit la fabricarea iaurtului; Bacterium mazun, Streptobacill'us lebensis, etc. c) Grupa falşilor fermienţi lactici sau ga-zogeni, în care sunt trecuţi acei microbi cari, degradând lactoza, produc, în afară de acid lactic, şi acid carbonic şi hidrogen. Cei imai cunoscuţi sunt: Bacterium lactiis aeragenes, Bacterium coli comune, Bacterium Guilweibeau, Racteriuim lactis Viscosus Ada-metz, Bacteriuim Diatripeticus. 2. Microbi ce produc diverse alte fermentaţii. - In grupa aceasta intră toţi microbii ce produc fermentaţiile propionică, butirică şi acetică. a. - Feriraenţii propionici continuă lucrul fermenţilor lactici adevăraţi, transformând a-cidul lactic în acid propionic şi oxigen. C12H22O11 +H2O w 2 (C6Hi206)^4(pH603) Lactoză apă galactoză acid lactic. 14 (C3H6O3) -► 4 (OH6O3) + 40^ acid lactic acid propionic oxigen Fermentaţia este produsă de diverşi microbi, d.ntre care mai cunoscuţi sunt: Bac-terium acidi propionici şi Bacillus acidi propionici. b. - Fermenţii butirici. - Provin în «mod # obişnuit din furajele ansilate, unde se află în număr mare. Produc o fermentaţie anar erobă, fermentaţia buitirică, plecând fie direct dela lactoză, fie dela acidul lactic. Transformările au loc după formula următoare: C12H22O11 -f H2O >• 2(CeHi20s)>»,4 (CaHsOs) Lactoză apă galactoză , > acid lactic sau 4 (CsH>iOj)i«-2 (OHsO-O + 4 (CO.’)'+ 4 H2 acid lactic acid butiric acid ¿hidrogen carbonic D.n grupa aceasta de microbi cităm: Ba-cillus butiricus, Bacillus sacharobutiricus, Vi-brion butir.cus, Clostridium butiricum. 3. Microbi patogeni. - In afară de microbii arătaţi mai sus, cari pot aduce laptelui importante transformări utile, laptele mai poate adăposti şi o seamă de alţi microbi, cari, spre deosebire de primii, sunt periculoşi sănătăţii. Astfel putem găsi în lapte bacilul lui Koch; Bacterium abortus infectiosae, al lui Bang, ce produce avortul epizootie; Mi-crococus melitensis, ce produce febra de Maita; Bacterium coli, în laptele vacii bolnave de majmiită, şi care produce deranjamente intestinale, etc. II. - Levule, drojdii sa,u Blastomycetes. -Sunt celule ovale sau eliptice, izolate unele de altele şi cu un diametru ce variază dela 7 la 10 LL Se înmulţesc prin burjonare. Sunt veritabili fermenţi alcoolici; ele transformă acidul lactic, produs prin fermentaţia lactică, în apă şi acid carbonic. Microorganismele acestea aparţin clasei As-comycetes. Se pot distinge drojdii adevărate şi forme de drojdii. Dintre cele ce au fost izolate din lapte sau derivatele laptelui, produse prin acţiunea acestora, putem cita: Torula lactis, To-rula Kefir, Mycoderma Thoni $i Torula a-mara, etc. III. - Mucegaiuri sau Hyphomycetes. - Se desvoltă de obiceiu în laptele alterat, unt şi brânză cu pasta moale. Sunt microorganisme aerobe-. Atacă atât lactoza cât şi caseina. Se caracterizează pr n prezenţa hyphelor - un fel de rădăcini fine albe şi anastoimozate ce formează miceîium - şi a unui fel de tulpină aeriană, ce poartă la extremitatea sa sporii acestei ciuperci microscopice. Din grupa aceasta de mucegaiuri în lapte şi derivatele lui, sunt cunoscute: Oidium lac- tis, cu mai multe varietăţi, Pénicillium album, Pénicillium candidum, Pénicillium glaucum, etc. In condiţiuni normale, fermenţii lactici sunt cei care intră primii în acţiune, producând acid lactic. Insă sunt şi unii microbi, cari, distrugând acidul lactic format, contracarează acţiunea fermenţilor lactici. Când acidul lactic a ajuns la o concentraţie ce stânjeneşte activitatea fermenţilor lactici, intervin mucegaiurile, apoi microbii de putrefacţie, cari sfârşesc seria descompunerilor nFig:. 785. — APARAT TILLMANS PENTRU^ ) ^DETERMINAT DACĂ LAPTELE E FIERT. ce se produc în lapte sub acţiunea microorganismelor, dând naştere la corpi mai simp’li, ca anhidridă carbonică, amoniac, azot, hidrogen. V. DEFECTELE LAPTELUI. Laptele poate avea uneori anumite defecte sau boli, care-1 fac impropriu consumării ca »apte dulce saiu folosirii în diferite industrii de transformare. Defectele acestea pot fi datorite, fie unei stări anormale din ugfer, fiind strâns legate de însăşi formarea laptelui, în care caz se numesc defecte fiziopatologice; sau pot fi provocate de anumite microorganisme ce s’au introdus în lapte înainte de ieşirea Ivii din uger sau după aceea, şi cari s’au desvoltat într’o proporţie considerabilă. 1 - Defecte de consistenţă. - Lapte vâscos sau filant. Laptele având acest defect se caracterizează prin aceea că se întinde în fire -ce ating uneori lungimea de 1 metru - atunci când laptele este turnat dintr’un vas în-tr’altul. Fără a fi alterat, având un gust şi o aromă normală, laptele capătă un aspect respingător, care-1 face impropriu vânzării. Desfacerea acestui lapte, dealtfel interzisă, poate prejudicia în mod egal şi industria untului şi a brânzeturilor. Acest defect poate fi datorit la două cauze: conţinutul ridicat de al-bumină şi desvoltarea unor bacterii ce secretează substanţe vâscoase sau mucelaginoase. Laptele filant, care datoreşte acest caracter conţinutului ridicat de albumină, prezintă un aspect filant mai puţin pronunţat decât cel care devine vâscos sub acţiunea bacteriilor. 501 LAPTE 2. Defecte de gust. - Laptele poate avea uneori anumite gusturi anormale. Acestea se datoreac: fie unor microorganisme, fie unor substanţe pătrunse în lapte direct, pe cale alimentară. Laptele poate avea, astfel: gust amar, de fragi, de săpun, etc. a) Lapte amar. - Gustul amar al unui lapte poate fi datorit mai multor cauze. Astfel, când laptele prezintă guistul amar imediat după muls, amăreala poate fi datorită fie alimentelor care conţin anumiţi principii amari - ex. lupin, măzăriche, etc., - fie unei maladii a mamelei; când amăreala apare la câteva ore după muls, cauza sunt microb'i. Dintre microbii aparţinând acestei grupe, cari au fost studiaţi de d feriţi cercetători, cităm: Mi-crococus casei amara, Bacterium liquefa-ciens casei amara, Tyrothrix geniculatus. b) Gustul de săpun poate fi datorit uneia din bacterile: Bact. lactis saponacei, Bact. sapola-cticum, etc. c) Gustul de fragă poate fi datorat uneia din bacteriile: Bact. fragi, Pseudomonas fra-geroidea, Bact. fragariiae. d) Gustul de napi ,p'oate fi imprimat de câteva varietăţi de bacterii şi ciuperci ca: Bact. fluorescens liquefaciens, penicillium bre-viande. Laptele mai poate avea şi alte gusturi anormale ca: gust de morcovi, nucă» seu, etc. Unele se datorează acţiunii microbiene, actele unor «acţiuni nemicrob^ene. 3. Defecte de culoare. - Laptele poate avea şi defecte de culoare, când se prezintă cu o altă culoare decât cea normală. Astfel, laptele poate fi: roşu, galben, albastru, negru. a. Laptele roşu. - Culoarea roşie a laptelui poae fi datorată fie nnei Kemorog’î mimare, în care caz globulele roşii p>ot fi seoarate prin centrifugare sau repaos, fie acţiunii microbiene. Când este datorită acţiunii microbiene, culoarea poate fi provocată de unul d:m 'microbii: M crococtis prodigiosus, Baci7-lus lactis erythrogenea, etc. b. Laptele galben. - Culoarea galbenă este provocată de desvoltarea în lapte a lui Bacterium Synxantkus, Saccharomyces flava lactis, etc. c) Lapte albastru. - Culoarea albastră, ce apare la suprafaţa laptelui sau a smântânei, ca nişte pete ce se întind, se datoreşte lui Bacillus cv^noeenes. d. Laptele negMi. - Datoreşte această culoare d^svoltSrii lui Bac^lus liactis nisrer, semnalat de Gorini. - Deasemenea. această culoare poate fi datorată şi lui Torula Nigra. IV. ANALIZA LAPTELUI Diferitele analize la care poate fi supus laptele urmăresc fie controlul compoziţiei sale chimice şi descoperirea fraudelor de diverse naturi, fie descoperirea şi îndepărtarea maladiilor (mamelei, fie - în sfârşit - aprecierea valorii sale pentru consum şi fabricaţia derivatelor. 1. Pentru controlul compoziţiei chimice a laptelui se fac următoarele analize: a greutăţii specifice, a dozajului materiei grase, a procentului de extract sec şi a procentului de extract sec fără grăsime. 1. Determinarea greutăţii specifice se face cu ajutorul lactodensimetrului. Lactodensi-metrul are două şiruri de gradaţii, une]e pentru temperatură, altele pentru greutatea specifică. întrucât greutatea specifică medie a laptelui s*a stabilit ca variind între 1.028 şi 1.034 pentru laptele dela o singură vacă şi 1.030 şi 1.033 pentru laptele amestecat - în amândouă cazuri'e la temperatura de 15®-citirea temperaturii de pe lactodensimetru este necesară pentru ca gradaţia de pe aparat, ce indică greutatea specifică, să f:e corectată până la densitatea stabilită ştiinţific. Pentru fiecare grad de temperatură peste 15° se adaugă la gradaţia de pe lactodensimetru câtimea 0,2. Rezultatul se confruntă cu densitatea 'mai sus stabilr’tă şi diferenţa dovedeşte în ce măsură laptele analizat se apropie ca densitate de cel normal. Pentru temperatura sub 15°, nu se face nicio co-recţiune. 2. Dozarea materiei grase se face cu ajutorul butyrometrului lui Gerber. Se pun în butirometru: mai întâi 10 cm.3 de acid sulfuric concentrat, cu densitatea 1,825; apoi, peste acesta, 1 1 cm.3 din laptele ce voim să analizăm, după ce l-am amestecat bine; la urmă se toarnă 1 cm.3 de alcool amilic. Se închide cu un dop de cauciuc butirometrul şi se amestecă bine lichidul dinăuntru, ţinân-du-se aparatul înfăşurat într’o cârpă; se lasă zece m’nute în apă caldă de 65°; se pune apoi butirometrul într’o centrifugă, învâr-tindu-se uniform timp de 3 minute şi apoi se trece prin baie alte cinci minute. După aceste operaţiuni, grăsimea separată de lapte prin acţiunea alcoolului şi a acidului sulfuric, se adună prin acţiunea căldurii şi a centrifuga-ţiei, în tubul cel mic al butirometrului pe oare se face citirea. Fiecare gradaţie de pe tub semnifică 1 % grăsime. Numărul gradaţiilor din dreptul grăsimii strânsă în tubul mic, este numărul procentelor de grăsime din lapte. 3. Determinarea procentului de extract sec se face: a- saiu prin evaporarea apei din lapte într’o etuvă, rămânând ca rezidul să fie cântărit; b- sau cu ajutorul automatului lui Ackermanm. Cu acest aparat se determină extractul sec, aranjând discul ce determină greutatea specifică de aşa manieră încât cifra ce indică densitatea găsită să fie în dreptul aceleia ce indică procentul de grăsime găsit la analiză, ceeace face ca pe al treilea disc, acul fixat pe primul să arate în mod mecanic procentul de extract sec; sau c - în sfârşit, prin aplicarea formulei. LAPTE 502 extractul sec ^ -f- 0,07, în care G = i% le grăsime şi S gradele lacto-densimetrului. Extractul sec în 'mijlociu este de 12,5%. 4. Determinarea procentului de extract sec al laptelui fără grăsime se face în ace» leaşi moduri, scoţând însă, din cifra ce indică valoarea extractului sec, procentul de grăsime. Rezildul sec mediu fără grăsime este de 8,5%. II. Descoperirea fraudelor se face prin compararea laptelui suspect cu laptele dovedit normal din următoarele puncte de vedere: al densităţii, al grăsimii, al extractului - rezidului - sec şi al reziduilui sec fără grăsime. a Când' laptele e suspect ca fiind diluat era apă, procentul de apă adăogat îl aflăm din formula : 100 X (R—R'Ll în care R — R rezidul sec fără grăsime al laptelui normal, iar R’ = rezidul sec fără grăsime al laptelui suspect. b Când bănuim smântânirea, aplicăm for- 100 X (G—G’), . ~ muia :----------------- m care L* = procen- G tul de materie grasă a laptelui normal, şi G* = procentul de materie grasă a laptelui suspect, rezultatul fiind procentul de grăsime sustras din laptele cu pricina. c Când laiptele este suspect şi pentru diluare şi pentru depărtarea cre:mei din el, procentul de apă adăogată 'se determină după formula lui Bohmlănder. Apa adăogată = X (E —E), în care Ri = rezidiul sec fără grăsime în laptele normal; R = rezidiu.l sec în laptele suspect; E conţinutul în apă al laptelui normal, iar E’ = conţinlutul în apă al laptelui suspect; iar procentul de cremă, extrasă se deter- rl f mină după formula C = 100 * (1----------------} fi r' în care r şi ri au aceleaşi valori ca în formula precedentă, fie procentul de grăsime al laptelui suspect, iar fi a] celui normal Când laptele este diluat, densitatea, procentul de grăsime, rezidul sec şi rezidul sec fără grăsiime suferă, toate, o diminuare faţă de cel normal. Când crema se separă din lapte, densitatea se măreşte, în vreme ce procentul de grăsime scade simţitor; rezidul sec se diminuează, rezidul sec fără grăsime nesuferind aproape nicio schimbare. In caz de diluare şi de smântânire combinate, densitatea variază foarte puţin în sus sau în jos; procentul de grăsime scade vizibil ca şi reziduil sec, rezidul sec fără grăsime suferind nu)mai o uşoară scădere. Frauda diluării se mai poate stabili şi prin: determinarea pulterii de refracţie ia serului diti lapte; determinarea punctului de con-gelaţie a laptelui; căutarea nitraţilor - numai în anumite cazuri III. Pentru îndepărtarea diferitelor maladii la care es;te expiusă mamela, se fac de obiceiu analize ale laptelui pus în studiu pentru: determinarea acidităţii, a leucocite-lor şi pentru descoperirea puterii de acţiune I. Determinarea acidităţii laptelui se face prin trei metode: a titraţiunii, a alizarinei şi a bromothymolului - proba tibromolului -. a. Metoda titraţiunii urmăreşte stabilirea cantităţii de substanţă bazică necesară pentru neutralizarea unui volum determinat de lapte. Gradul de aciditate al laptelui îl dă cifra rezultată din dublarea cifrei ce exprimă cantitatea de substanţă bazică întrebuinţată. Gradele de aciditate semifică următoarele calităţi ale laptelui: până la gradul de 6, laptele este amar sărat, provenind delà animale atinse de mamită; deila 6—7, laptele este prea alcalin şi provine dela animale în gestaţie, ou un început posibil de mamită; dela 7 — 8, laptele este normal şi apt pentru o bună conservare şi conisumare; dela 8 în sus, lapte e prea acid, putând să provină dela vaci bolnave - diferite specii de mamite - sau deila animale prost nutrite - cu furaje fermentate . Pentru laptele din comerţ, gradaţia dela 8 în sus are următoarea semnificaţie: dela 8---8,5, uşor acidă, îndoelnic; dela 8,5--------9, lapte ce nu se pretează la conservare; la 1 1 grade şi peste această temperatură laptele se coagulează la încălzire. b. Metoda alizarinei descopere aciditatea laiptelui p'rin examenul făcut asupra unui amestec în proporţii egale de lapte şi soluţie alcalină de alizarină (2 cm. c. lapte şi 2 cm. c. sioluţie). Când aciditatea e normală, laptele «.e colorează uşor în liliachiu; când este excesiv de alcalin, devine violet; iar când aciditatea esite prea ridicată, se iveşte o coloraţie galbenă sau roşie închitsă. c. Făcând un amestec de lapte şi sub- stanţă alcolică de albastru de broimothymiol, în proporţie de 5/6 lapte şi 1/6 bromo-thymol, se va obţine: culoarea galbenă-ver- zuie în cazul laptelui normal; verde aprins fau verde albăstruie la laptele prea alcalin; şi galben limpede, când laptele este prea acid. 2. Exaimenul lewcocitelor ne dă indicii asupra valorii higienice a laptelui. Pe măsură ce leucocitele - globulele albe - sunt mai numeroase, laptele ce le cuprinde este mai suspect. Examenul j?e face introducând o cantitate de lapte într’o eprubetă ce este gradată la capătul de ios. După exercitarea unei mişcări centrifuge de câteva 'minute asupra eprubetei, globulele albe se depun la fundul eprubetei. Proporţia dintre sedimentul de leucocite şi lapte arată dacă laptele examinat este provenit dela o vacă 503 LAPTE cu mamele sănătoase sau nu. (O proporţie de lO/oo e un indiciu de boală). 3. Catalaza. O ultimă probă căreia se supune laptele suspectat din punct de vedere higienic este examenul în ce priveşte catalaza. Catalaza e o enzimă- ferment-oare se găseşte într’o cantitate neînsemnată în laptele sănătos şi într’o cantitate crescândă la cel bolnav. Determinarea catalazei din lapte se face sau prin metoda lui Koestler sau prin «metoda tybrometrului lui Roeder. a. Metoda lui Koestler se bazează pe calitatea catailazei de a degaja oxigenul din apa oxigenată, după reacţiunea: H2O2 H2O+O. Luând ca unitate de măsură o zecime de centimetru cub căruia i s’au adăogat 5 cm3 apă oxigenată V.%, - catalaza t&e întâlneşte în laptele sănătos între 3—20 gradaţii, fiind un indiciu categoric de boală de abia după 70 şi depăşind, în cazuri grave, 300 gradaţii. Fig. 786. — APARAT DE BUZUNAR GUAJAK, pentru determinat dacă laptele a fost pasteurizat. Pentru determinarea catalazei după criteriul de mai sus, amestecăm într’o eprubetă 10 oim3 de lapte cu 5 cm.3 de apă oxigenată 1‘%, şi lăsam1 aparatul închis în apă caldă de 25° timp de 2 ceasuri. b. Metoda tybrometrului lui Roeder se întrebuinţează în deosebi când se bănue-şte un caz de mamită infecţioasă. Se introduc într’o eprubetă 5 cm3 lapte şi l dm*3 dimtr’o soluţie alcoolică de bromoty-mol albastru, conţinând şi apă oxigenată. După o jumătate de ceas de ţinere a epru-betei bine închise la temperatura de 20-25°, se notează volumul de oxigen degajat şi culoarea lichidului (v. proba bromnotymolului delia, aciditatea laptelui). c. Se mai constată dacă laptele este sau nu sănătos şi după cantitatea de clor pe care o conţine. Laptele normal cosţine 9-13 cgr* de clor - sub formă de clorură de sodiu - la 100 cm3. Peste 13-14 cgr. poate fi socotit anormal. In cazuri de inflamaţie serioasă a mamelei, cantitatea de clor se poate ridica la 200-300 cgr. pentru 100 cm.3 lapte, adică atinge 2-3%. IV. Pentru aprecierea valorii de fabri- cate şi consAim a laptelui se fac: con- trolul impurităţilor, proba lactofermentato-rului, proba decolorării albaistrului de me-tilen, încercarea coagulării şi proba alcoolului. 1. Puritatea laptelui se controlează trecând 1/2 1. de lapte printr’un filtru de vată pus la capătul unei sticle fără fund. Gradul de curăţenie al vatei filtrului corespunde gradului de curăţenie al laptelui. S’au stabilit 5 grade ce corespund: laptelui curat, laptelui aproape curat, celui puţin impur, celui impur şi celui excesiv de impur. 2. Proba lactofermentatorului priveşte valoarea fromajeră - pentru brânzeturi - a laptelui. Ea constă din examinarea diferitelor categorii de lapte a căror valoare vroim s’o stabilim, din punctul de vedere al iuţelii de coagulare, după ce au fost ţinute în apă caldă la 38° - îin tuburi speciale, destinate acestei probe. Această temperatură favorizează desvoltarea microbilor. Sub influenţa lor, coagularea suferă diverse modificări din mersul ei normal. Laptele normal rămâne lichid cel puţin 12 ore, coagulând în mod regulat după 15-20 ceasuri de expunere în lactofermentator. Laptele foarte sărac în microbi nu coagulează, adesea, decât după 24 ore. Apoi aspectul coagulum-ului dă deaseme-nea indicaţii preţioase asupra valorii fertnen-tative a laptelui. Când coaguîum-ul este gelatinos, este un indiciu favorabil pentru cei ce caută lapte pentru brânză; alteori însă, el este caseinos, risipit sau chiar umflat - spumos, - ceea ce denotă că degajează gaze. 3. Pentru stabilirea cantităţii de microbi pe care o conţine laptele, se utilizează examenul capacităţii sale de a decolora albastrul de metilen. Cu cât decolorarea se faice mai greu, laptele este mai sărac în microbi. S’a constatat că laptele cu mai puţin de 500.000 microbi pe cm.3 decolorează albastrul de metilen în cel puţin 5 V2 oreî până la 4.000.000 în 2—5 V2 ore; p'ână la 20.000.000 în 20 minute până la 2 ore; peste 20.000.000, mai repede de 20 iminute. Pentru industria brânzeturilor, laptele ce decolorează metilenul în 3-6 ore dă pro-bilitatea unor brânzeturi bune; cel care isprăveşte această probă în 2-2ţ/2 ore are o maturaţie puţin cam înaintată; cel sub 2 ore este prea imatur şi dă o brânză moale. Proba se face cu ajutorul materialului probei lac-tofermentatorului, amestecând 1 cm.3 de soluţie tip de albastru de metilen în 40 cm.3 de lapte, încălzind la 38°, şi notând, după aceea, tilmpiul necesar pentru decoîonare completă. 4. Proba coagulării se face încălzind la 35°, 50 cm.3 de lapte cu 1 cm.3 de soluţie de chiag de putere determinată (1 :200). Laptele normal se coagulează în 10 minute; dacă se face mai rapid dovedeşte că lap- LAPTE 504 tele eşte acidat; dacă coagularea se face foarte încet »au nu se face deloc, laptele este impropriu pentru brânzeturi. 5. Proba alcoolului serveşte pentru determinarea capacităţii de pasteurizare a laptelui. Ea constă din amestecarea în părţi escale a laptelui şi a unei soluţii aiîcooPice la 68°. Laotele proaspăt nu coagulează. Laip-tele tăiat de alcool nu poate fi pasteurizat. VII. DERIVATELE SAU PRODUSELE LAPTELUI. Laptele, prin natura sia, este o substanţă a-limentairă ce nu poate fi conservată oa atare timp îndeungat. 1. După o zi sau chiar numai djipă câteva ore - totul depinzând de modul cum a fost recoltat, de temperatura la care este păstrat, etc. - laptele muls dela un animal sănătosi începe a suferi anumite transformări, oari îl fac impropriu consumării. In condiţ’uni speciale de temperatură, laptele ca atare se conservă numai câteva zile, după care suferă unele modificări, şi chiar transifoimări interioare, de natură chimică si f;zico-chimică, manifestate print'o acidi-fiecare, urmată imediat de coagulare şi, apoi, de descompunere. Pentru a putea fi ferit de aderare, chiar din primele ore, şi pentru a putea fi folosit şi dupăi un timp mai îndelungat, laptele, acest valoros şi co'mplect aliment, este su.o'u» unor operaţii de conservare, de transformare sau, d® transformare şi conservare în acelaş timp. El este transformat într'un nuimăr destul de mare de produse, mai 'mult »au mai / nutin aprobate de laotele crud din puncHl de vedere al compoziţiei, al proprietăţilor şi al valorii alimentare, produse denulmite „nro-duse de transformare a laptelui*' sau „derivat® ale laptelui'*. Dintre produsele de t^-anic-imare. unele conrin elementele comnonente *»Ie laptelui crud, în proporţia iniţială, deoselvndu-se totuşi, prin mici particularităti: altele au toate elementele laptelui, însă într'o proporţie diferită de aceea în care se găsesc îr» mod natural în laptele crud, sau le lipseşte un anumit element, cum e cazul preparatelor rezultate prin scoaterea unui element, extracţie dictată fie de motive de conservare, fie pentru a obţine din elementul extras, un produs derivat mai uşor conservabil; şi, în fine, alte produse sunt rezultate ale achiim-bărilor fizico-chimice suferite de unul sau mai multe elemente componente ale laptelui, sub acţiunea microorganisimelor: ciuperci sau bac eterii. Pentru o orientare în privinţa diferitelor feluri de lapte ce pot fi livrate pe piaţă, cum şi în ce priveşte diferitele p'roduse derivate din laptele de vacă, oaie, capră siau iapă, dăm mrr*i jos o prezentare a celor mai cunoscute. Bmeînţelea, însă, că în fiecare ţară, în fiecare regiune chiar, există preparate speciale din lapte, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu acestea. Acele produse având o importanţă locală, regională, fiind mai pn nişte vacuumuri ca cel din figura 753, pentru condensare. Compoziţia, după americani, este: Apă Proteină Grăsime Lactoză Cenuşă Zaharoză % % °/ % °/ % /o /o Maximă ........... 31,72 8,68 ; 10,17^ 15,76 2,08 46,02 Minimă............ 23,61 7.27 8,23 10,42 1,56 31,14 Media............ 26,75] 7,85 8,99 12,94 1,77 40,59 După elveţieni - René Gallay - compoziţia este: apă, 18—27%; grăsimi, 10,5—11,5%; proteine, 9,1 —13,7'%, lactoză 11,5-----12,9; zahăr de trestie 39,5—41,5%; săruri minerale 1,8—2,3*%. Laptele acesta se desface în cutii de tablă ca cele din fig. 788. 4. - Lapte complect, praf (uscat). Se prezintă ®ub flormia unui »p'raf alb-gălbui, obţinut din laptele integral proaspăt, prin eli-mimairea apei, astfel încât nu rămâne în medie decât 4% apă. Compoziţia după americani este: cari mici deosebiri - laptelei dela care s’a plecat. Gradul de solubilitate al laptelui praf este de o mare importantă şi variază în mod invers cu durata şi temperatura procesului de uscaire. Apă Proteină Grăsimi Lactoză Cenuşă °/ % % % V« /O 4 27.2 26,0 36,8 6,0 ELste solubil în apă, redându-ne, astfel iarăşi, în cazul când apa este pusă în proporţia corespunzătoare celei eliminate - cu oare- Fig. 788. — CUTII CU LAPTE CONDENSAT. Distitageim iajpte praf îndulcit şi ne îndulcit. Compoziţia acestor două p'roduse, analizate de laboratorul din Perolles, după cum ne-o redă E. de Vevey dela Fribourg, este: LAPTE 506 Apă Grăsimi Caseină Lactoză Zaharoză Cenuşă °/ °/ °/ °/ °/ % /O /o /o /o /o Lapte praf îndulcit . . 2,83 12,70 21,20 18,22 40,16 4,89 Lapte praf neîndulcit . 7,10 26,39 • 32,33 28,35 - 5,93 Se desface în cutii ca cele din fig. 789. 5 - Lapte smântânit. Este produsul ce se obţine prin centrifugarea laptelui integra], când i se elimină acestuia cea mai mare parte din grăsimi. Prin scoaterea grăsimii din lapte, s’a stricat echilibrul proporţional, 6 - Laptele smântânit evaporat. Se desface fie îndulcit fie neîndulcit: a - Laptele smântânit evaporat ne îndulcit e desfăcut de obiceiu pe piaţa Americii ne-sterilizat, în cutii speciale. Compoziţia sa variază destul de mult, totul depinzând de compoziţia laptelui smântânit ce a fost folosit, precum şi de proporţia la care a fost condensat. 7 - Lapte smântânit praf. Este produsul obţinut prin eliminarea celei mai mari părţi de apă din laptele smântânit. Compoziţia sa medie este: Apă Proteină Grăsime Lactoză Cenuşă 0/ °/ o / 1 o / 0 / /o / 0 /o j /o /o 4,0 37,4 1,0 49,2 8,4 8 - Lapte bătut. - Este imiai puţin fluid decât laptele dulce. El conţine acid lactic în mică mă&ură. Se obţine prin agitarea sau baterea coagulului şi a zerului - obţinute din-tr’un lapte dulce nefiert, - sub influenţa acidului lactic rezultat din laotoză, ce a fost atacată de anumiţi fermenţi liactioi, preexistenţi îln lapte în momentul când acesta a în care diferiţi componenţi se află în lapte şi anume: procentele tuturor constituanţilor laptelui, afară de acela al grăsimii, sunt mai mari la laptele smântânit decât la cel integral, după cum se vede din datele urtnă-toia:re: b - Laptele smântânit condensat îndulcit. Este un i!iapre miazăzi, se recoltează în Mai-Iunie. Lăptuca creaţă este utilizată pentru semănatul de primăvară. Aceste varietăţi ocupă puţin loc şi cresc foarte repede. Lăptuca de vară şi toamnă: Se seamănă succesiv din Martie până în Iulie. Se răsădesc, lăsiându-'se «păţii între ele de 30—35 cm. în toate sensurile şi se strop'esc dim belşug. Plantaţiunile trebuesc făcute într’un pământ afânat şi îngrăşat, în aceste condiţii şi cu ajutorul udatului se formează nişte lăptuci foarte bine desvoltate mari care pot ţine mai mult timp. Lăptuca de iarnă: Se seamănă începând dela sfârşitului lunei August până la sfârşitul lunei Septemvrie. Se răsedesc în răsadniţă şi se plantează definitiv atunci când are 5—6 foi. Fig. 796. — DIFERITE FELURI DE LĂPTUCI. - 1 - Lăptuca timpurie de Milly pentru cultura forjată; 2 — Lăptuca de vară „Trotzkopf galbenă; 3 - Lăptuca de vară ..varză de Neapole". In timpul iernii trebuie un adăpost contra frigurilor mari. In cursuil lunei Februarie se prăşeşte şi se răspândeşte un strat de păimânt conservat. In Martie şi Aprilie stropitul este fo»arte necesar. Cultura forţată a lă,ptucei se face sub geam sau sub clopot din Septemvrie până în Aprilie, se seamănă sub geam Ia jumătatea iui Septemvrie, a,poâ se răsădesc. In timpul creşterii forţate este necesar a se acoperi geamurile şi clopotul cu paie în fiecare seară pentru a fi apărate contra frigului. Pentru a evita putreziciunea se aeriseşte atât cât permite temperatura. Acest fel de culturi forţate nu se fac decât 2 sau 3 pe an. LĂPTUCU OII. - Bot. Sin. Brusturul - caprei, brusturul - oii, clocociov, floare de brusture amar, Telekia speciosa - Sin. Buphtal-mum cordifoliiim, - frumoasă plantă erbacee din fam. Compositae, tulpina rigidă, puţin ramificată. Frunzele, alterne - cele inferioare peţiolate, cordiforme, dublu serate; cele su- perioare sesile, rotunde la bază sau cordiforme şi amplexicaule. Florile, galbene, sunt dispuse în mari şi frumoase capitule la vârful tulpinii. Fructele, achene cilindrice mul-ticostate. Creşte prin locurile umede şi pe lângă torentele din pădurile umbroase ale munţilor, în lunile Iulie-August. Fig. 797. — LĂPTUCU-OII. LAR. - Zool. Sin. Hylobaites Lar, Simia longimana, numit şi gibon cu mâini albe - o maimuţă din genul Jibonilor, falm. Catarrhi-nelor, ord. Pithecilor. Are părul negru sau gălbiniu, e înalt de vreo 90 cm., trăieşte în peninsula Malaică şi Tenasserim. LARD. - Slănină grasăi. LA REINE DES MIRABELLES. - Prune - Pom. - Varietate de Fig. 798 —LAR - Gibon. mirabelle cu fructul mai mare ca Ia celelalte varietăţi, de culoare galbenă de prima calitate, coacerea destul de târzie pentru mirabelle, pe la sfârşitul lui August. Arborele de vigoare mijlocie, rezistent la boli şi insecte, nepretenţios la sol, produce de timpuriu şi destul de bine. Merge bine altoit pe St. Jullien, mai puţin bine pe Miro-bolan şi în formă de trunchi. M. Cost. LARDARIUL. - Zool. - v. Dermestide. LARGE WHITE. - Zoot. Sin. Yorkul Mare. Este o rasă de porci originară din Anglia, dar răspândită azi aproape pe întreaga suprafaţă a pământului. Este o rasă obţinută prin încrucişarea între rasa locală - Anglia -de porci, rasa napolitană - Italia - peste care s’a suprapus materialul ereditar dela porcuil chinezesc cu mască. Yorkul mare are culoarea albă; orice pată de altă culoare denotă impuritate de rasă. Părul este foarte rar, c.oada scurtă, capul mic, urechile proporţionale cu trupul, purtate în sus şi cu vârful foarte puţin înclinat, LARICE 512 unghiul fronto-nazal pronunţat, iar râtul e lung - spre deosebire de Yorkul mic şi cel mijlociu. Gâtul este scurt şi gros, linia spi- Fig\ 799. — O FAMILIE DE PORCI LARGE-WHITE. nări orizontală, pieptul larg, descins, membre scurte, solide, şi cu osatura foarte bine desvoltată. Este un porc foarte bun produ- [ÎTFigr. 800. — VIER DE _RASĂ’LARGE-WHITE. cător de carne, are o prolificitate accentuată, scroafele fătând în mediu 10-12 iar uneori chiar 20 - de purcei, - caracter moştenit dela PlfiT. 801. — SCROAFĂ DIN RÂSA LARGE-WHITE. rasa de porci chinezeşti ’cu liLa&eă. Se recomandă însă ca o scroafa să ptoducă atâţea purcei câte sfârcuri are. Esţ<£ un porc foarte precoce; la 6 luni scroafele se dau la reproducţie. Se îngraşă repede dând însă mai multă carne decât grăsime. Ajung la greutăţi de 3-400 kgr. hurceii la naştere au o greutate de 1-I.5Ü kgr. iar la 10 săptămâni o medie de 25 kgr., unii ajung chiar la 35 kgr. L. W. este rasa care se pretează cel mai bine la îngrăşare. In ultumiul timp Englezii, cari consumă o şuncă specială numită bacon, au căutat să transforme această rasă într’un porc mai lung dar mai strâmt, mai înalt pe picioare, cu fese desvoltate antero-posterior, caractere care se pretează mult mai bine la prepararea acestei specialităţi, - şi prin selecţie repetată au reuşit acest lucru. La noi această rasă este foarte răspândită mai ales în Transilvania, Moldova şi Banat. N. A. LAR1CE. - Bot. Sin. - Zadă, Dăcrin. Larix decidua Mill - L. europaea Lam -, fr. me-leze; engl. larch; germ. Lärche. Este un arbore de mărimea I, atingând dimensiuni considerabile. Tulpina dreaptă şi iţumai pe coaste abrupte este. încovoiată, în iatagan în partea inferioară. Coroana este asemănătoare cu aceea> a foioaselor, conică până la neregulată, luminoasă, lipsesc verticilele, ramurile de ordinul I pornesc de pe axul principal altern. Lujerii lungi, subţiri, pendenţi, galbeni, deschişi, netezi; lujerii scurţi de mărimea unui năsturel, închişi bruni sau negricioşi. Muguri ovali, cei terminali sferici ascuţiţi, glabri şi răşinoşi; formaţiune de muguri pe lujerii lun&i abundentă. Acele pe lujerii lungi alterne, de forma unei baionete, lineare până lai lanceti-forme 5 om. lung şi 1 nvm. lăţime, la vârf ascuţite şi brune, la bază puţin îngustate, pe faţa inferioară boltite. Pe indivizii bătrâni acele sunt mai scurte' şi mai înguste. Pe lujerii scurţi acele stau îngrămădite în mănunchiuri, câte 30-40; ele sunt de mărimi diferite, pe ambele feţe ca- , nelate şi in medie mai înguste, mai verzi, mai moi, ou vârfuri mai obtuz decât <3a cele de pe lujerii lungi. Mănunichiurile de ace sunt distante, din care cauză frunziştl este destul de luminos. Infrunzirea are loc odată * c,u înflorirea de la 'mijlocul lui Martie până la sfârşitul lui Aprilie. ; Inflorescenţele apar uniform răspândite ; înăuntru coroanei. Florile mascule ovale până la cilindrice ^2“1”1 cm* lungime, la J început verzi deschis, apoi galbene, »taminaj| în formă de scut purtând doi saci polinici. | Inflorescenţele femele - strobilul - ovalev.^ până la sferice, 1—2 cm. lungime, sunt si- | tuate pe lujeri scurţi înconjurate la bază de/^j o rozetă de frunze, cu bractee roşii de car-min; după polinizaţie solzii fertili se mă- J resc foarte mult, în timp ce bracţeele ră- J mân mici şi se usucă. | Conurile ovale 2,5—4—6 ccn. lungime, J 513 LARICE <]e culoare brun-deschisă, pedunctilatd; solvii conurilor în număr de 30—40, gla1»ri, subţiri puţin concavi, 'marginea âritr. Este o cutie cartilaginoasă cilindrică, turtită dintr’o parte în alta, deschizându-se prin extremitatea sa superioară în fundul fa rin gel ui şi conţin uân-du-se 'C.U tracheea*. Laringele ocupă spaţiul intermaxilar din regiunea gâtlejului fiind fixat între cele două coarne tiroidiene ale hioidului. Sqhejetul laringelui este format din trei cartilaje neperechi şi mediane: cricoidul, tiroidul şi epiglota, - şi două cartilaje laterale: aritenoidele. Cartilajele aritenoide sunt unite de cartilajul tiroid prin intermediul a două benzi elastice numite coarde vocale, care proe'minează în interiorul laringelui delimitând între ele un spaiţiu strâmt numit glotă. Laringele ese căptuşit ciu d mucoasă, numită tmicoasa laringienă. X. P. LARINGITĂ. - Med. - ■Inflamaţiunea mucoasei laringiene. Laringitele sunt: catarale, când inflamaţia e superficială; difterice, când mucoasa se necrozează şi apar false 'membrane; ullceroase, ca fîn morvă; şi flegmi-noase, când sunt însoţite de abcese. Laringitele se împart în: acute şi cronice. Larin-gita acută se observă la toate animalele. Ea este cauzată de frig, praf, fum, gaze, care prep'ară un bun teren microbilor banali: sta-filococi, streptococi, pneumococi. Simptome: animalul prezintă o tuse seacă mai ales când e scos la aer rece; uneori prezintă febră, altori nu. In /curând apare o scursoare nar sală sero-mucoasă care poate deveni purulentă. Uneori animalul prezintă fenomene de sufocaţie din cauzia edemelor subglotice şi atunci boala ia un caracter mai grav. Larin-gita acută este de 'multe ori începutul unei boli infecţioase generale cum e: jigodia la câine, febra tifoidă, gurmai şi morva la cal, tuberculoza. Ca tratament se vor pune la gât corpuri calde, se vor face fricţiuni emo-liente cu unguent mercurial, sipălături cu apă oxigenată sau clorat de potasiu în fundul gurii; în caz de sufocaţie, se va aplica o vezicatoare sau se va recurge la trac.heoto-mie. Laringita cronică se car acte rizează prin-tr’o infliamaţie miai uşoară, dar persistentă a mucoasei laringiene. Animalul tuşeşte rar mai ales când bea apă rece. Ca tratament se recomandă vezicători pe laturile gâtului. H. P. LARINUS. - Zool. Gen de insecte din ord. Coleoptere, fam. Curculionidae. Specia cea mai importantă este L. nidificans care se găseşte în Peirsia şi Siria, mai cu deosebire în deşertul dintre Alep. şi Bagdad. Larvele sale fac,, pe rlamurile plantei Echinops, un fe] de coconi, în interiorul cărora ele se transformă în nimfe şi apoli în insecte adulte. La Constantin op ole aceşti coconi se vând sub numele de Tricala sau Trehala, au o formă ovoidă neregulată, conţin feculă, puţină gumiă, săruri şi un zahăr special pe care Berthelot l->a nu'mit trehaloză. Apa la temperatura) ordinară le tumefiază, dar nu le dizolvă complect. Apa iodată colorează partea amilaceae în albastru închis. In Turcia şi Siria se prescrie un deooct de aceşti coconi, contra afecţiunilor bronchice şi catarale. M. Vr. LARIŢĂ. - Bot. - Sin. Larice. - v. ac, - LARIX-LASIODERMA SERRICORNE 516 LARIX Mill - Bot. - Gen din fam. Pinaceae reprezentat în hemisferul nordic, prim 10 specii localizate în regiunile septentrionale sau s>ubal)pin&. Diferă de celelalte genuri de Pinacee prin ace verzi, caduce. Prezintă două feluri de lujeri: scurţi - microbdaste - şi lungi imacro- • blaste. Pe lugeriiii lungi adeseori subţiri, stau ace verzi, alterne, de forma unei baionete, la vârf asciuţite. Pe aceştir lujeri apar în anul următor din mugurii axilari lujeri scurţi tertninaţi la vârf cu un muguraş în jurul căruia se află un buchet de ace, diferit conformate decât cele de pe lujerii lungi. Aceste ace sunt erbacei, lineare, cu două feţe plam. tăierile în verde. -Qp’e raţiune technică care constă în suprimarea lăstarilor de prisos la viţa de vie şi po»mi. Uneori ou acest nume în mod greşit se înlocueşte cuvântul ,,plivit“, şi care însemnează suprimarea lăstarilor sălbatici ce diau pe port-altoi primăvară la pueţii altoiţi înainte de a pomi în vegetaţie altoiul nobil şi care altfeL este oprit în vegetaţie sau complect nimicit de concurenţa lăstarilor sălbateci. M. Cost. - Silv. - este proprietatea de a da lăs- LĂSTUN-LATIFUNDIE 518 tari. Pe această proprietate se bazează regenerarea pădurilor, tratarea î/n crâng. Ordinea iăstărirei la câteva specii forestiere este urfmătoarea: Plopii cu excepţia plopului tremurător, sălciile, salcâmul, ulmii, aninii, carpenul, teii, stejarii, mesteacănul, frasinul; dintre răşinoase lăstăresc tisa, jenuperul, thuja, lari cele etc. Lăstăreşte slab fagul, nu lăstăresc de iloc molizii, brazii, pinii cu unele excepţiuni. Pentru ca arborii să lăstărească în cele 'mai bune condiţiuni se cere ca tulpina să fie tăeaită cât mai de jos, cu un instrument tăetor, care să nu jupuiască coaja şi operaţiunea să se execute în timpul perioadei de repaus vegetativ toamna sau primăvara timpurie. C. C. Georg LĂSTUN. - Zool. Sin. Drepneaua. - v. ac, LAŢ. - Sin., leaţ'ul ce alclătueşte coama, cuimea, cumpăna sau coroana casei; sau: valul ştreangului, orcicar, juvăţ, ochi sau ureche la ham. LĂTĂUŞ. - Zool. - Gammarus pulex. v. ac. LĂTEAŢĂ. - Piscic. - Sin. Latiţă v. ac. LATESCENT. - Bot. - Care conţin suc lăptos. LATEŞE. - Denumire a coamelor la boi când sunt în lături şi pe spate. LATEX. - Bot. - Suc produs de plante, de culoare albă, găflbue sau roşie, care iese afară la rănirea unui organ al lor. Aspectul lăjptos al 1. este datorit globulelor de cauciuc, grăsimelor şi rezinelor aflate în stare de eunulsiune. In afara acestora 1. mai conţine zahăr, gulme, amidon, substanţe proteice, tanin, alca^oizi, enziime, etc. Rostul 1. la plismte este >îincă nelămurit; el poate fi o materie de rezervă, o excreţie nefolositoare sau un mijloc pentru acoperirea rănilor. Aceste 1. au 'întrebuinţări variate; astfel 1. de mac - Papaver somniferum - adunat şi evaporat se prezintă ca o pastă de culoare brună, cunoscută sub numele de opium şi din care se extrajge o serie de alcaloizi toxici ca: morfina, codeina, pajpaverina, etc. Din 1. de Eup’horbia resinifera se prepară euphorbium, iar din cel de Lactuca virosa, se prepară lactucarium, două substanţe întrebuinţate (în medicină. In fine din 1. Euphor-biaceeilor, Moraiceelor etc. din regiunile tropicale se extrage cauciucul. LATHRAEA. - Bot. - Gen. din fam. Oro-banchaceae. Cuprinde plante ebacee, paraJ zite pe rădăcinile arborilor şi lipsite de cilo-rophilă. Prin păduri umede şi umbroase vegetează la noi. L. squamiaria v. Mulma pădurii. LATHYRINĂ. - Chim. Afcaloid veninos care se găseşte în boabele de lathyrus, producând intoxicarea cailor, numită lathyrism. LATHYRUS. - Bot. Gen din fam. Leguminoase - Papillonaceae, trib. Vicilae - cuprinde plante erbacee uneori acăţătoare. Are numeroai&e specii răspândite în emisfera boreală şi în America de Sud. Diintre cele ce cresc pe la noi sunt: L. niger, siin. orăstică - v. ao>; L. odoratus, Sin. sângele voinicului - v. ac.; L. plathyphyllosi, sin. bob. de ţarină - v. ac.; L. pratensis, sin. lintea pra-tului - v. ac.; L. tuberosusi, sin. - oreşniţă - v. ac. - ţuberculele acesteia din urmă sunt "comestibile. LAŢI. - Lemne de construcţie de brad, tu-fan, sau stejar, obişnuit din lemn de brad, având secţiunea - grosimea - de la 2/4 până la 4/6, de lungimi diferite după nevoile construcţiei. Se întrebuinţează la acoperişul caselor pentru a aşeza şi fixa ţiglele, legându-se cu sânmă. Laţii se pun direct pe căpriori sau se bat pe aste reală. Deasemenea se mai întrebuinţează la tencuiala tavanelor punân-du-se peste ele trestia, pentru căptuşirea pereţilor din lemn - paiantă - şi pendm căptuşirea interioară a pereţilor din bârne. Laţii se mai întrebuinţează la garduri şi diferite împrejmuiri. FI. Stane. LATIFUNDIE. - Ppl. Agr. - origina; cuvântul latin latifundia, de la I'aţus = laiig, întins, şi fundus = domeniu. - O proprietate agricolă de o întindere neobişnuit de mare aflată în stăpânirea unei persoane fizice - latifundiar - sau juridice. L. s’a născut odată cu expansiunea popoarelor războinice, asupra teritoriilor cucerite. A existat la Asi-rieni - 4000-5000 ani înainte de era creştină -Regii asirieni, şi generaUi lor - ajunşi clasă nobilitară - deveneau stăpâni personali pe vastele teritorii cucerite. Singurele preocupări ale nobililor fiind războiul şi vânătoarea, latifundiile erau puse în va’oare de autohtonii cuceriţi, transformaţi - de multe ori în sclavi. Datorită acestui sistem, s’au putut efectua lucrări monumentale de irigaţii şi îndiguiri, cari au transformat solul nisipos a] Mesopotamiei, sub soarele arzător al ecuatorului, în cea mai fertilă regiune depe suprafaţa pământului. Primul împărat roman - Octavian August -a căutat să împiedece revărsarea cu Roma a proprietarilor agricoli, prin diferite na din cauzele prăbuşirei Imperiului Roman - Montesquieu: - Sur Ies cau-ses de la grandeur et de Ia decadence, des romains. De la Romani, proprietatea latifundiară a trecut, - în evul mediu, - la ţoate popoarele europene, 'începând cu Spania şi terminând cu latifundiarii stepelor polone şi ruse, unde erau nobili care aveau în proprietatea lor, moşii de sute de mii de hectare. 519 LATIFUNDIAR-LATIŢĂ Numai vechii germani, n’au adoptat sistemul latifundiar. Tacit, marele istoric roman, scrie, că la germani: arva per annos mutant, c.eeace tradus înseamnă că ei schimbaiu terenurile în fiecare am. In acest regim pare că îşi găseşte origina proprietatea colectivă a tribului şi la vechii ruşii, instituţia numită mir. - v. ac. - Guistave le Bon = Ies premiere® civiili-sations. - Sistemul asirian de exploatarea latifundiilor, a fost adoptat şi continuat sub imperiul persan până la prăbuşirea lui, sub regeile Darius al III-lea, înfrânt de Alexandru cel Matre, regele ¡Macedoniei. - 330 ant. Hr. -Satrapii persani erau socotiţi stă,pâni, absolut asupra teritoriilor ţărilor încredinţate administraţiei lor. Regele persan Darius - fiul Iui Hystaspe 521 ant. Hr. - purtând războiu siciţilor - popor ce locuia regiunile între Dunăre şi Don - a sup'us Tracia - ţara dela su* dul Dunării, - transfor'mârd-o în Satrapie. Dela Perşi, latifundiile au fost adoptate de Greci, şi de Romanii. Legile agrare Ţi, Grac-chus, SuUa şi Cesar au declarat inalienabilitatea latifundiilor. Aceste legi au ruinat clasa burgheză romană, provocând exodul populaţiei către Roma. Castelanii medievali ai Europei, întoclmai ca şi Satrapii persani, - erau proprietari latifundiari, stăpâni pe întinse domenii. In trecutul nostru istoric, aiu existat latifundii. Intr’o întindere mai redusă ca aiurea, totuşi au existat şi dăinuit până la începutul veacului al XX-lea. Mănăstirile din orient aveau o folosinţă spirituailă asupra unor vaste latifundii în Principatele române, până la secularizarea lor, de către Domnitorul Alexandru Cuza. - Marin. Popescu Spineni: Procesul Mănăstirilor închinate. Tiparul Univer-sitar-Bucureşti 1936. - L. la români a,u început a se micşora în veacul al 1 9-lea, prin efectul succesiunii. Unele moşii, însă, s’au menţinut, datorită faptului că ele aparţineau diferitelor persoane juridice, aşezăminte publice ori de utilitate publică.L. acesta au căpătat denumirea sp’e-crială de: bunuri de mâna moarta. L. particulare ca şi bunurile de mână moartă au fosit abolite îin România pentru totdeaiuna, prin marea reformă agrară dela 1918-1922 ca o dreaptă răsplată cuvenită plugărimii, atât pentru bravura cu care şi-a apărat ţara şi ogorul, în războiul desrobirei noastre, din 1916-1918 cât şi pentru o justă .p'roporţio-nalizare în raport cu braţele de muncă. In timpul din uitmăi, latifundile se întâlnesc foarte rar. . In Ungaria şi fosta Polonie tmai există încă. In Rusia ele au fast desfiinţate prin legile decretate de Guvernul eşit din revoluţia dela 1917. După câţiva ani, însă, Sovietele au decretat un sistem de exploatare agricola, denumit Colhoz. - Colecţionai a hozeaistvo = gosp'o-dărie comună. - Toate terenurile din raza unei comune, independent de proprietarul mare sau mic căruia aparţineau, constituesc laolaltă o exploatare agricolă, condusă de stat, în care, toţi locuitorii muncesc obligatoriu, cu titlu de salariaţi, salariul este reprezentat mai mult prin hrana, - cu raţii -şi îmbrăcămintea ce le-o dă Sovietul comu1-nal - organ al Statului în conducerea comunei. - Al. O. LATIFUNDIAR. - Pol. Agr. - Persoana fizică sau juridică, având în deplină proprietate o mare întindere de teren agricol; mai miult de cât ceeace numi'm moşie, este o latifundie. Moşier latifundiar este proprietarul unei vaste întinderi de teren, - v. latifundie. Al. O. LATIŢĂ. - Piscic. - Rhodeus amarus agass, blehniţă sau boarcă, sin. Alburnus ausonii, Cyprinus almarus, Leusciscus amarus, Cyri-nus sericeus, Rhodeus amarus, peşte din ord. Teveosteni, Cyprinidae. Fig. 809. — LATITĂ. Peşte mic, se aseamănă prin forma corpului său du un pui de plătică sau de caracudă, deaceea şi pescarii în cea mai mare pairte îl confundă, şi în multe locuri nici nu au nu'me propriu pentru el, oi îi zic ,,plă-ticuţă“ sau ,,cosăcel”. Gura semi-inferioară, îngustă ajungând înapoi numai până sub narâme. Narinele sunt mai apropiate de ochi decât vârful botului; sunt duble, - cea anterioară fiind rotundă, cea posterioară ovală. Ochiul foarte mare. Dinţii faringieni au formă de cuţite şi prezintă câte o singură brăz-dătură pe suprafaţa lor de masticaţiune. Aripioarele-dorsală şi anală, au bazele lor de o lungilme mijlocie. Dorsala începe în-totdeuna foarte puţin în urma inserţiunii ventralelor. Anala este foarte împinsă înapoi, aşa că deschiderea anală este chiar ceva mai apropiată de ventrale decât de începu-tuil analei. Caudala este bifurcată la mijlocul ea, având ambi lobi egali. Solzii siunt cu toiţul netezi, mărişori, mai înalţi decât lungi şi se aoopiâr numai puţin unii cu alţii. Linia laterall'âi este limitată numai pe cei dintâi 5-6 solzi. Intestinul, foarte lung, face 5 întorsături. Dimensiunile maxime Ia care ajunge în apele noastre nu întrec 8 cm. lungime. Blehni.ţa este răspândită în toată ţara în bălţi şi heleş-tee, în băltoacele formate de râuri sau în bra- LATITUDINE-LAURACEAE 520 ţele lor - aşa zise moarte, unde apa e stătătoare, - chiar în râuri, în regiunile unde apa nu e prea repede. In bălţile Dunării am găsit-o pretutindeni până aproape de guri. E foarte abundentă în lacul Snaigov. Trăieşte mai cu sealmă îm apele stătătoare, în locuri puţin adânci şi expuse la soare, - se găseşte însă şi îm râuri în regiunea unde ele curg mai încet. Se hrăneşte mai cu seamă cu plankton şi alge. Epoca sa de reproducţie cade pelai finele lui Aprilie sau Mai, chiar până în luniei. E foarte curios că locul unde-şi depune icrele acest peşte este cavitatea branchială a scoicii de baltă - Ano-donta - pentru acest scop se serveşte femela de un tub lung pe care-1 capătă în epoca de reproducere. Ouăle sunt foarte puţin numeroase, şi avânld un diametru de 3 mm. Dulpă depunerea ouălelor tubul se atrofiază din nou şi rămâne în loc numai mica paipilă genitaiă. Acest peşte, având o carne amară, nu se mănâncă şi nu are absolut nici o valoare comercială. Numele populare: în Moldova, Cehliţa şi Clehniţa; la Snagov, Coarcă şi rănchiţa; în Prahova, Căteaţă; de aselme-nea fiind foarte mult confundat cu alţi peşti i se mai zice: plăticuţă, cosăcel, roşioară. G. Ant. LATITUDINE. - întindere, extensiune, libertate de a lucra; sau: depărtarea unui punct de ecuator, măsurată pe meridianul ce trece prin acel punct şi exprimată în grade, miinlute şi secunde. LĂTOC - Sin. Lăptoc. Scoc la moară. -L ATONI A - Bot. - Sin. Livistona, gen de palmieri. Tullpina rar înaltă; frunzele sunt palmati-penate, originari din China - L. chi-nensis Australia - L. australis. - Se cultivă ca plante de seră în ghiveci. Mugurii unor specii sunt comestibili iar din fibrele frunzelor tinere se confecţionează pălării. LATRINA. - Const. - Este o încăpere în corpul casei sau separată, unde membrii familii îşi liaisă fecalele şi urina. Latrina esite termenul pentru acelea în care nu se întrebuinţează apă pentru spălatul scaunului pe care se aşează .oamenii, iar în cazul că locuinţa are apă pe conducte, a-ceastă parte a construcţiei se numeşte Wa-ter-closet" un termen străin. Latrina se compune din încăperea în care se aşează omul pe un scaun special făcut din scânduri, sau direct deasupra unei găuri făcută în pardoseală şi dintr’o hasna sau groapă îm care cade materia fecală. Ţăranii noştri, întrebuinţau până mai ieri, inulţi şi asftăziii, pentru aceste nevoi omeneşti un sistem primitiv zis „la gard“ prin dosul casei şi al ecaretelor. Acest obicei .producea şi produce o mare nenorocire în propagarea boalelor, deaceia s’a luat măsuri ca fiecare gospodărie să fie prevăzută cu o latrină. încăperea necesară pentru latrină este de 0,90-1,00 ‘m|. lăţime şi 1,30-1,70 lungime. Trebue să fie adăpostită, adică acoperită cu pereţii zidiţi într’un sisteim oarecare, cu uşă şi o ferestruică. Groapa se face fie direct sub latrină,. fie: alături, - poate fi zidită atunci când conţinutul ei se goleşte şi se depozitează pentru îngrăşăminte, fie nezidită atunci când la umplere se părăseşte şi se face în altă parte,, altă latrină. Avându-se în vedere valoarea ca îngrăşământ a fecalelor şi urinei în agricultură, se recomandă ca latrina să se construiască astfel ca acest îngrăşământ să nu se piardă. In acest scop de multe ori se fac deasupra platformei de gunoi. Francezii o fac ridicată dela pământ, astfel ca dedesubt să încapă un hâr-dău pe roate, cu care se transportă zilnic la gunoi adunătura latrinei. In cazul că goapa este nezidită sau rău zidită se pot produce scurgeri prin pământ şi ajunge la isvotarele de apă ale fântânelor. De apeia e bine ca latrina să fie depărtată cel puţin 10 de fântână. In conacele de moşii latrinele trebuesc. construite, astfel ca să se facă „erupţia“ materiilor din hasna şi apoi se trec într’un puţ sec unde se pierd în pământ. Pentru ca produsele din groapă sau hasna să poată fermenta şi descompune se prevede di,n groapă siau hasna un tub de ventilaţie aprox. 0,50/0,15/im. până deasupra hasna-Iei sau casei. Ori cum ar fi construită latrina ea trebue să se poată curăţi şi desinfecta uşor. Pentru pereţi e bine să fie tencuită şi spoită cu var cât mai des. Valrul e un bun desinfectant.. Pardoselile e bine să fie făcute din ciment pentru ca să să poată spăla şi să aibă scurgere în groapă. FI. Stane. LĂTURALNIC. - v. iobag. LĂTURAŞI. Ant. Dinţii lăturaşi, fac parte din grupul incisivilor care se împart în: doi cleşti, doi mijlocaşi şi doi lăturaşi. Lăturaşii diferă de ceilalţi incisivi prin triunghiularita-tea lor, sunt mai mici şi au marginea externă a coroanei mai miciă, şi în grosime, şi în înălţime. Au puţin ciment-central în fiziura mijlocie. Pe ei apare un semn de culoare gal-benă-bruină începânqL de la vârsta de 1 0 ani* care serveşte drept driteriu pentru diagnosticarea vârstei. Acest semn isste cunoscut sub numele de semnul lui Galvayne. Lăturaşi. - C|a,l care trage în dreapta în atelajele de doi sau mai mulţi cai, cel din stânga fiind şenaş. V. Pop LAURACEAE. - Lindl. - Bot. - Familie de plante lemnoase cu frunze îm bună parte persistentei şi care produc în diverse organe uleiuri ’ eterice. Frunzele de obiceiu simple* alterne, întregi sau lobate. Flori hermafrodite sau unisexuate, regulate, mici. Periantul cu 6 tepale, în două verticile, stamine 9-1 <> 521 LÄUTAR-LAZ -r------------ în 3-4 verticile; ovarul super, unilocular, cu un sinjgur ovul» un stil, stigmat cu 2-3 lobi. Fructul o druipă sau baică; seminţe fără en-dospertn. Genuri importante: Perssea, Sassafras, Benzoin. C. C. Georg. zători se întrebuinţează lavele care sunt şire de coteţe puse pe un rând, şi legate unul de altul prin lesele lor. Pentru a aşeza o lavă de coteţe, se caută mai întâi în stuf o mică gârluţă sau măcar După Gr. Antipa Fig\ 810. — O LAVĂ DE COTEŢE IN STUFĂRIILE DELA BRATEŞ. Apa e acoperită cu Lemna care pluteşte la suprafaţă. LA UT AIR. - Zool. Sin. trântor. Insectă din ord. Hymenoptere. I se zice aşa deoarece nu face nimic. în stup, numai cântă şi joacă. LAVĂ DE COTEŢE. - Piscic. Peştele în După Gr. Antipa. Figr. 811. — SĂPAREA UNEI GÂRLE IN PLAUR, PENTRU AŞEZAREA LAVELOR. anumite epoce caută adăpost Ia stuf aşa că în acest fciimp se îngrămădesc aci în cantităţi mari. Pentru a-1 scoate din aceste ascun- o cărare naturală prin care se simte un curent cât de mic al apei. Dacă această gârlă sau cărare nu există, atunci trebue făcută în mod artificial, căoi peştele numai asemenea căi îşi alege pentru a circula prin ®tuf. G. Ant. LAVANDULA. - Bot. - Sin. livănţică. -v. ac. - LA VINĂ. - Avalanşă. LA VRAC. - Piscic Sin. I'evnac. - Labrax lupus, peşte marin din familia Percidae, co-miun în vMediterană şi Atlantic. In mici cantităţi intră şi îfn Marea Neagră, pescuindu-se şi pe litoralul românesc, în deosebi lângă Portiţa. C. Ant. LAXATIV. - Medicament care determină evacuaţiuni aile aparatului digestiv, fără a avea caracterul draistic al purgativelor. La-xativele sunt indicate în constipaţiuni 1 e uşoare, ca regulatoare ale funcţiunii intestinale. Poate fi socotit laxativ orice purgativ simplu care este administrat în doză mică astfel ca să producă o evacuare uşoară, fără colici. - v. purgativ. - X. P. LAZ. - întindere de pământ transformată ■LFAVDRU-LEBÂDA 522 în loc arabil, sau de fâneaţă, prin tăierea tufelor şi scoaterea rădăcinilor. LEAFĂ. - Sin. tăiş, uneltă întrebuinţată de dogar. LEANDRU. - Bot. - Sin. Oleandru, Ulean-dră. Nerium Oleander L. Este un arbust din fam. Apocynaceae, care vegetează spontan pe stânci însorite în Europa Meridională. La noi se cultivă ca plantă de ghiveciu în tirn- Iesei“, adică Ia partea care se fixează cu bolovani pe fundul pârâului, între cele două capete dela deschizătura gardurilor, ea este lată şi are forma unei 1. ordinare plane, împletită din mirele de răchită, ca cele pe care se usucă fructele; de pe la mijlocul ei însă, 1. începe ai se prăbuşi, f o rimând o afundă-tură „întocmai ca talpa unei opinci“, şi a se îngusta cu cât merge spre vârf, iar mar- Fig. 812. — LEANDRU - Nerium Oleander. pul sezonului vegetativ în aer liber, iar iarna se păstrează în condiţiunile de seră rece. Lujerii verzi, frunzele dispuse în verti-cile de câte 3, liniar lanceolate sau lanceolate către bază ascuţit îngustate în o codiţă squrtă, marginea întreagă, coriacei, glabre, pe faţă de un verde închis, pe dos de un verde gălbui, 9—12 cm. lung. 1,5—2 cm. lăţime. înfloreşte prin Iunie. Inflorescenţa, numeroase grupe de corimbe axilare dispuse către extremitatea lujerilor. Florile »mirositoare, sie păstrează timp îndelungat, corola rozie până la, purpurie. Fructele nişte foJi-cule alungite. Este una din plantele de ghiveci ceie mai cultivate de poporul nostru. In mod obişnuit ®e înmulţeşte prin butaş. Decocţiunile de lujeri sau frunze întrebuinţate în miod nepermis sunt foarte otrăvitoare. C. C. Georg. LEASĂ. - Piscic. - Instrument de pescuit, răspândit pe toate pâraele din munţii noştri, având în toate regiunile acelaşi nume şi a-ceeaşi foi'mă. Ea este împletită din nueluşe de răchită şii aré forma unei opinci. La pârae se întrebuinţează lese imici, având abia 40-50 cm. lungime. La capătul ei anterior zis „gura v/*- ■w*^ Fig. 813. — a - Leasa dela un pârâu de pe Bistriţa, b - Modul cum se pescueşte cu ea la gura unui gard de bolovani de pe un pârâu. ginile ei se încovoiae în sus. La capătul ei în fine', leasa este ascuţită, iar vârful este ridicat în sus, formând „un gurguiu întors ca vârfull delî.a, o oip'inică“ aşa că se formează o afundătură numită ,f sânul lesei“ qare e scobită ca o lingură. Aici se opreşte peştele pe care-1 aduce curentul şi rămâne prins în sântul 1. din care nu se 'mai poate întoarce înapoi. In Banat se fac 1. din trestie împletită cu teiu. Cu 1. se pescueşte numai la gărduţurile de piatră, aşezându-se la gurile lor. Mai este o 1. de râuri care are aceeaşi formă ca şi cea pentru pâraele de »munte, numai că aci se ajunge la dimensiuni de peste 2 metri lungime. Gr. Ant. Fig. SI 4. — LEASĂ LA PUNCTUL PESCĂRESC CĂLĂRAŞI. Hort - împletitură de nuiele sau vergele mai groasie sau mai subţiri întrebuinţată la uscat fructe - leasă de uscat fructe. LEBĂDA. - Zool. Cygnus. Pasăre din ord. Palmipede, sub-ord. Lamelirostre, fam. Cy-ghide. Este pasăre înotătoare, cu ciocul pla-celat de egală lungime cu capul, are multe 523 LE BLANC-LECANIUM specii care trăesc în regiuni temperate. Este pasăre migratoare, dar domestică, se ţine prin lacuri ca păsări de lux. Lebăda coimiună - Cygnus olor: - albă, cioc roşu, în frunte cu bobiţă neagră, cu picioare negre. Trăeşte în Europa de Nord şi Asia, iar pe la noi trece prin Octombrie-Noembrie. A-tă specie: L. cântatoare - C. musicus Le BLANC - Chim. - Procedeu de prep'a-rare a carbonatului de sodiu din clorură de sodiu, care constă în transformarea «mai întâi a clorurei de sodiu, în prezenţa acidului sulfuric, în sulfat de sodiu şi acid clor-hidric. Apoi se încălzeşte sulfatul de sodiu cu cărbune şi carbonat de calciu. Prin reducerea sulfatuilfuii se formează sulfura de sodiu care cu carbonatul de sodiu dă carbon a tul de natriu. Acest proce/deu care a avut o importajiţă industrială enormă în secolul trequt, azi e cu totul înlocuit prin procedeul Soilvay. Pe lângă procedeul de preparare a carbonatului de sodiu, Le Blanc a mai dat şi câteva noi procedee pentru fabricarea amoniacului, salpetruilui, îngrăşămintelor, sulfatului de magneziu, nichelului, cobaltului etc. N. Bj. LECANIUM. - Zool. Insectă din Ord'. He-miptere fam. Coccidae. Acest gen are multe ; Sjp'ecii, aşa L. corni este foarte răspândit şi este vătămător arborilor fructiferi şi viţei de vie. Figurează sub diferite nume oare se raportă în realitate Ia una şi aceeaşi specie. Femela adultă e globuloasă, bo'mbată, mai m,ult luingă decât lată; culoarea generală a coirpuJÎui acaju închis. Antenele bine desvol-tate din 7 articule păroase, marginal, scurte, ' spiniforme. Trăeşte pe un nu'măr comsidera-; bil de plante, de preferinţă cele lemnoase şi • secundar pe cele erbacee. In afară de viţă f el este răspândit pe arbori fructiferi, ca: f migdal, prun, corm, ulm, salcâm, trandafir, ' viţă sălbatecă, alun; pe plante joase, cai fasolea şi sfecla. Pagubele produse în ultimii ani în Europa centrală şi în Algeria, atrag atenţia asupra acestor insecte care trec astăzi pe primul plan. Există două centre importante de infecţie: unul în Europa balcanică şi alltul în Europa centrală. Se obseirvă în evoluţia lui Lecanium un fenomen de imiigraţiune numit ,/migraţiune alimentară“. Depunerea ouălor începe să se observe la sfârşitul lui Mai sau începutul -lui Iunie, şi continuă chiar până în Iulie şi August. Corpul femelei se întinde considerabil în momentul depunerii ouălor. Acestea sunt expulzate progresiv şi se strâng în grămnezi nereig'ulate unele peste altele. După mai mu’te zile, depunerea ouălor se termină. Femela moare formând o adevărată pavăză pentru ouă. Ouăle sunt ovale, de culoare albă, talie mică, iar numărul for oscilează între 1500-2000 pentru aceeaşi felmelă. In-qubaţiunea durează cam 25 zile; larvele nou născute sunt mici, foarte agile, mişcându-se repede pe rarnuri şi parcurgând distanţe mari înadnte de a se fixa. Ele se fixează pe faţa inferioară a frunzelor şi în lungul ner-vurelor, unde se transformă în Wve semn mobile. Fixarea se face la 2-3 zile după Fig-. 31 fi. — RAMURA T>-R1 OATS INVADATĂ. DE LECANIUM CORNI. ieşirea din ou. Ele stau astfel localizate pe frunze toată vara, până la sfârşitul lui Septembrie când circulaţia sevei se mai încetineşte. Atunci larvele se transformă în larve de stadiul II, care au forma turtită, dorsal aiu o carenă longitudinală de culoare brună LKCHTAL-LECITINE 524 variabilă. Aceste larve stau fixate până când se apropie căderea frunzelor, şi apoi emigrează pe părţile lemnoajse, unde se adună în număr mare pentru a petrece timpul rău. Transformarea în adult se observă la începutul lui Aprilie, transformare care coincide cu o nouă migraţiune către tinerele ra'muri. In acest moment femelele se îngroaşă repede, capătă culoarea gri, apoi prezintă o panaşură formată din dungi transversale, care opar în 'momentul gestaţiunii şi coincide c|u maturaţia ovarelor. Organele genitale încep a ocupa singure aproape toată cavitatea generală a corpului, celelalte organe se resorb, tubul digestiv se comprimă Fi&. 817. — CIORCHINĂ ATACATĂ DE LECA-NIUM CORNI, se disting pe ramuri femelele iar pe boabe nişte pete. şi femela este transformată într’un rezervor de ouă. Masculul este foarte rar şi înmulţirea se face prin partenogeneză. Lecanium este f. rezistent şi nu poate fi distrus decât .prin tratamentul de iarnă dirijat contra larvelor hibernante, sau tratamentul de vară împotriva larvelor în primul stadiu, fixate pe faţă inferioară a frunzelor. Tratamentele de iairnă siunt mult mai eficace, deoarece toate larvele sunt grupate pe trunchiu sau pe ramiuri şi pot fi distruse mai uşor ca vara. Se întrebuinţează emulsiile de ulei, sau Carbolineulm în doză de 8-10% iarna. Vara se distrug larvele cu emulsii de ulei alb 1%, sau emulsii de ulei vegetal 1%. Mai se cunosc şi alte specii ale l'ui L., ca L. persicae care vatămă viţa şi câteva plante de ornament, ca Glycinele, viţa salbatecă şi Hortensii. M. Vr. LECHTAL. - Zoot. - Rasă de vite din Tirol. înainte era considerată ca o rasă specifică, azi însă intră în grupa, vitelor de munte de culoare gri-roşcată. LECITINA. Chim. - Substanţă găsită în gălbenuşul oului de găină, în ouăle şi lapţii crapului. Ea se dedublează în acid fosfogli-„ceric, în acizi graşi şi o bază p'uternică. LECITINE. - Chim. - Sin. Phosphatide. Sunt foarte răspândite în natură, atât in plante, cât şi în animale, şi se poate spune că ele nu lipsesc din nicio celuJă vie. In cantităţi ceva meii mari se găsesc în creier, nervi, icre, spermă, gălbenuş de ou, da,r şi în lapte 525 LEERSIA-LEGE şi în seminţe mai ales în ale leguminoaselor. Ele dau la saponificare cu hidraţii al-calini: acizi graşi, acid igilycerofosforic şi cho-lină. LEERSIA - Bot. - Gen de plante erbacei din fam. Gramineae tribul. Oryzee, cu spi- ciuleţe uniflore, dispuse în panicu'le la,xe. Toate glumele reduse, reprezentate prin nişte solzişori mici, membranacei. Paleia inferioară lateral comprimată, pronunţat 5 nerviată, 3 stamine, cariopsa îngustată la bază, lăbărţat înfăşurată de palei. O sin- gură specie L. oryzoides ce' creşte în regiilu-nile temperate iar la noi prin bălţi, mlă<ştifni, ape lin curgătoare. LEGALIZARE. - Jur. - Este faptuil de a a,deveri autenticitatea legală a unei semnături, a unei declaraţii, a unui contract, a unui act; este faptul de a face legal, adică conform legii, după lege, ceea ce nu era înainte de aceasta. Legalizarea adevereşte că semnăturile sunt autentice, că textul e conform voinţei părţilor, că e în conformitate cu adevărul şi cu legile, şi dă data certă a actului. N. Ghiul. LEGAT. - Jur. Este darul, dania, moştenirea ce se lasiă cuiva prin testament. Nimeni nu poate dispune de avutul său, cu titlul gratuit, decât potrivit dispoziţiilor codului civil. Liberalităţile, darurile, daniile etc. nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunăto-ruliui, dacă la (moartea sa lasă un copil legitim, sa,u părinţi. Liberalităţile nu pot trece peste a treia parte sau a patra parte din bunuri, dacă testatorul lasă doi, sau mai mulţi copii;. Legatul este de două feluri: universal şi parţial, iar cel parţial este fracţionar şi singular. Legatul universal este dispoziţia p'rin care testatorele lasă după moartea sa, la una sau mai »multe persoane, universalitatea bunurilor sale. Legatul fracţionar, când legatul are de o-bieot o fracţiune a 'moştenirii întregi. Legatul singular, când lejgatul are de obiecit un lucru sau mai multe, determinate. Interesele şi fructele legiatului devin ale legatarului, care poate fi universal, fracţionar sau singular, din »momentul morţii testatorului. La legatul pur şi simplu - singular -legatul dă drept asupra lucrului din ziua morţii testatorului. N. Ghiul. LEGĂTORI. - Constr. - v. Casă. LEGATUL VIŢEI. - Viitic. - Operaţiune culturală care constă în a lega coardele de rod de araci sau de sârmă. L. viţei este de două feluri: în uscat - primăvara - şi în verde - vara - L. în uscat se mai numeşte cercuit sau încordat. L. în uscat are ca scop: 1 - De a susţine ramurile viţei purtătoare de rod pe o anumită direcţie în vederea alimentării uniforme a rodudui. L. în uscat se face primăvara îndată după desgropat şi înaintea desmugu-ritiului, spre a favoriza înmuguritul uniform al viţei. înălţimea la care mul nu le poate nici călca, nici ocoli ,,Sed naturalia quidefmi jura, divina quaidam providenţia constituia, semper firma atque immutabilia .permanent - . legile naturale, stabilite de înţelepciunea divină, rămân întotdeauna fixe şi nemodificabile. In sistemul constituţiei noastre legile se întocmesc de Miniştrii puterea executivă -se votează de parlament, se aprobă de Suveran, după care se publică în Monitorul Oficial. Odată cu publicarea, leigea devine obligatorie şi nimănui nu-i este penmis să spună că nu a luai cuinioştiţă de ea. In acest sens, avem adagiul latin: nemo censetur ignorore-legem nimănui nu-i este permis să nu cunoască legea. In limbă, întâlnim diferite alocuţiuni sau maxime, în cari figurează cuvântul lege, în diferite înţelesuri. As-tfel : 1. Legea divină, zzr celle 10 porunci; 2. legea veche c= legea vechiului testament; 3. legea nouă, credinţa propovăduită de Isus Hristos; 4. legea civilă nz; regúlele de conduită impuse oamenilor în raporturile dintre dânşii privitoare la interese personale, particulare;. 5. Legea părţilor. Există în dreptul civil, în materia contractelor, un principiu fundamental, înscris şi în codul nostru. sub art. 969; Con-venţiunile legal făcute, au puterea de .lege între părţile contractante. Obligaţiunile contractuale fiind opozabile părţilor cu ac.eeaş putere ca şi legea, de aci s’a născut expresia: legea părţilor, adică: 1. ce şi-a impus-o cineva prin propria lui voinţă. In această ordine de idei, avem adagiul latin: patere, q;uam ipse fecisti legem = rabdă pentrucă singur ţi-ai făcut; 1. care acum te supără. Intr’un sens mai înalt, avem în sociologie maxima franceză. Chaque pays a le gouvernement qu’elle mérite, care în traducere liberă înâeaimnă că dacă 1. decretate de conducători buni© sau rele, aceasta atârnă de popor care alege sau rabdă pe conducătorii buni sau răi. 6. 1. hunei cuviinţe = un complex de reguli impuse de bunul simţ omului în societate. 7. legea onoarei = regulile impusa omului pentru păstrarea demnităţii salé. Proverb.: bani au şi ţiganii, obrazul e unde e; Sărac şi çurat. La francezi întâlnim maxima: Qui peut vivre infame, est indigne du jour-= cine poate trăi fără onoare, este nevrednic de lumina zilei - Corneille, Le Cid. - 8. legea marţială = care autoriză Statul să întrebuinţeze forţa armatei, ba chiar pedeapsa cu moartea, în caz de rebeliuni sau războiu. 9. legea ostăşească \=z complexul de reguli după care soldatul îşi afirmă virtutea «al de om în serviciul patriei. 1 0. legea războiului = regulalmentează felul cum Statul şi armata - în timp de războiu - trebue să se comporte în interior faţă de conaţionali, ca şi - mai ales - faţă de inamic, de armatiai şi poprulaţiunea lui. II. legea pumnului, reprezintă puterea, autoritatea pusă în slujba arbitrarului, ori capriciului. In româneşte avem proverbul: Cine poate oase roade. In franceză a,vem: la interesele muncii. 3. - Se limitează mărimea şi numărul părţilor sociale, pentru ca să se împiedice concentrarea capitalului social în mâini puţine. 4. - Cooperativele au porţile deschise pentru cei interesaţi - regula variabilităţii capitalului social şi a membrilor, - în scopul de a înlesnii intrarea membrilor din categoriile sociale cu o situaţie economică slabă. 5. - Se dă o deosebită atenţie controlului, care «ă asigure respectarea riguroasă a principiilor cooperative prin activitatea organelor proprii ale cooperativei şi prin specialiştii recrutaţi din afara cooperativei. 6. - De asemenea o deosebită însemnătate trebue să aibă propaganda şi educaţia cooperativă, pentru câ asociaţii cooperatori să devie conştienţi de rolul nou pe care îl au în viaţa economică de întreprinzători pe cont propriu, ceeace face să treacă dela situaţia de muncitori-pasivi şi deci subordonaţi, la situaţia de muncitori activi, stăpâni pe întreprinderile economice şi deci subordonând lor, interesele capitalului. 7. - Şi în sfârşit trebue Juat în considerare principiul autonomiei faţă de stat şi partidele politice ca rezultat al faptului că întreprinderile cooperative sunt asociaţiuni ■economice libere, care exercită o funcţiuine socială specializată alături de celelalte întreprinderi economice. I. - Evoluţia legislaţiei cooperative în provinciile alipite. - In Austria respectiv şi în Bucovina până la 1873 constituirea cooperativelor avea loc după dreptul comun, la care dată a intervenit legea specială a asociaţiilor. - I In Ungaria şi respectiv în Transilvania apliqaţiunea dreptului comun s’a făcut până Ia 1875, când se introduce codul comercial. Prima lege specială privind cooperativele de credit intervine în anul 1898. In Rusia şi deci în Basarabia deabia în 1904 intervine cea dintâi lege cu caracter special, care cuprinde dispoziţiuni privind creditul mărunt şi care derogă dela dreptul comun aplicat până atunci. In 1917 intervine legea Kerenscki care reglementează viaţa tuturor formelor cooperative. Legea ungară din 1898 şi legea rusă din 1 904 sunt asemănătoare în linii generale legiuirii româneşti din 1 903, toate acestea trei referindu-se nulmai la cooperativele de credit şi creind bănci de stat cu dreptul de control şi tutelă asup!ra unităţilor cooperative. II. - Evoluţia legislaţiei cooperative în vechiul regat - 1887<—1918 a -'Codul de comerţ dela 1887 - comun pentru cooperaţia sătească şi orăşenească -. Codul consideră - airt. 221 - ca societăţi cooperative,, orice societate care a introdus în statutele sale principiul variabilităţii capitalului şi al membrilor. Codul prevede: acţiunile sunt nominative; valoarea lor variind între 25—-100 lei, un singur societar neputând poseda un capital social 'mai mare de 5.000 lei; capitalul iniţial al cooperativei nu poate depăşi 200.000 lei; iar în adunarea generală societarii au un singur vot. Legiuitorul nu se o-cupă însă de repartizarea beneficiilor. Pentru rest se aplică celelalte dispoziţiuni aje codului de comerţ privitoare la societăţile anonime. In practică rezultatele legii n’au corespuns aşteptărilor, căci cele aproaipe 200 de cooperative înfiinţate la oraşe în 1914 pe baza acestei legiuiri sunt adevărate societăţi de speculă, b - legile privind cooperaţia) satească. Prima lege specială estie „legea băncilor populaire săteşti şi a Casei lor Centrale“, dela 1903, care se referă însă mù-mai la băncile populare săteşti. Ulterior i se aduc următoarele modificări: îri 1905 este extinsă şi la celelalte categorii de cooperative săteşti precum şi la federale; în 1906 centrala bănciilor populare din sub-direcţie a creditului agricol cuimi era, devine instituţie centrală de sine stătătoare; în 1908 şi 1910 se dă deosebită atenţiune organizării şi funcţionării obştiilor săteşti. Legea dela 1903 prezintă următoarele caractere specifice : a - se aplică numai cooperativelor săteşti şi b - se introduce tutela statului asupra cooperativelor. Ca urmare a acestei legi s*a organizat creditul ţărănesc, 31 LEGE 530 s’au cooiperatizat băncile săteşti desfiinţân-du-se camăta, şi s’a pregătit terenul pentru reforma agrară din 1918 prin organizarea şi desvoltareiai obştiilor săteşti de arendare. Această lege a adaptat în mod chibzuit mediului rural românesc, sistemul organizaţiei cooperative agricole germane, ocupându-sie numai de o cattegorie socială: aceea a micilor producători rurali, şi încredinţând apărarea intereselor acestora unei instituţii centrale. Prin aceeaş instituţie centrală, care în România a trebuit să suplinească roM u-niunilor izvorâte în Germania din iniţiative pur cooperative, legiuitorul a înţeles să încurajeze un anume sistem unitar de bănci populare şi un anume sistem de obştii de a-rendare. Instituţia centrală nu putea acorda credite decât băncilor şi obştilor săteşti cari satisfăceau anumite condiţiuni generale înscrise în statute tip. Am avut astfel, sistemul bănciilor poptulare: a - cu rază mărginită de activitate; b - cu dobânzi, dividende şi cheltueli de administraţie limitate la 10%, cu răspundere mărginită la capitalul sociaj subscris etc,. - In ce priveşte sistemul obştiilor de arendare ele se bazau: a - exploatarea moşii arendate se făcea prin loturi individuale, repartizate după trebuinţe şi puterea de muncă a asociaţilor; b - răspunderea socială era nemărginită, iar părţile sociale variabile şi neparticipând la beneficii care în mod firesc reveneau asociaţilor; c - excedentul bugetar se aloca unui fond social ce se restituia la finele arendării, asociaţilor în raport au co'nitnibuţiujnile; d- cuiltura terenurilor distribuite se făcea pe baza unui plan economic şi sub supravegherea unui administrator agronom. Decretul lege din 3 Ianuarie 1919 priveşte înfiinţarea „Casei Centrale a Cooperaţiei şi împroprietăririi sătenilor“. în scopul aplicării reformei agrare, ce a urmat în p’rimă-vara aceluiaş a/n. Au luat fiinţă peste 2000 obştii de împroprietărire, care au luat în posesie moşiile expropriate dela 'marea proprietate şi le-au trecut în folosinţa sătenilor. Din nefericire însă, aceste obştii au avut o viaţă scurtă. Instituţia Centrală avea 5 secţiuni, dintre cari două erau în legătură directă efu apliloarea reformei agrare - Direcţiunea funciară şi Direcţiunea cadastrală iar celelalte 3 fiind reprezentate prin cele 3 centrale cooperative : Centrala Băncilor Populare, Centrala Cooperativelor de Consum şi Producţie şi Centrala Obştiilor Săteşti şi a Exploatărilor Agricole. Prin organizaţia dată acestor 3 centrale, legiuitorul dela 1918 a făcut primii paşi în direcţia autonomiei cooperaţiei, întrucât pentru prima oară au luat parte cooperativele şi federale atât la (constituirea capitaliului acestor centrale cât şi la conducerea centralelor, aleşi ai mişcării făcând parte din consiliul de administraţie; c- legile asupra cooperaţiei orăşeneşti. O modificare adusă în 1905 legii băncilor populare săteşti din 1903» permitea constituirea de bănci populare formate şi din locuitorii muncitori agricoli din comunele urbane. In 19 Decembrie 1909 intervine o lege specială care prevede că muncitorii şi meseriaşii români dela oraşe vor p’utea să înfiinţeze bănci populare şi cooperative potrivit legii din 1903. Legea pentru organizarea asigurărilor muncitoreşti din 27 Ianuarie 1912 încredinţează controlul cooperativelor de meseriaşi, Casei Centrale a meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti. Şi în sfârşit decretul lege pentru înfiinţarea cooperativelor populare orăşeneşti din 9 Februarie 1919, care acordă dreptul de asociere în cooperiaitive numai supuşilor români locuind în aceiaşi comună; legea pentru organizarea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale din 26 Aprilie 1920 trece asupra acestui nou minister controlul cooperativelor orăşeneşti. III. - Legislaţia cooperativă în Ro,mânia întregită. - 1. Legea de unificare din 14 Martie 1923, desfiinţează direcţia generală a cooperative1 or orăşeneşti, constituită în 1919, trecând atribuţiunile acesteia Centralei Băncilor Populare. De asemenea ea dispune extinderea dispoziţiunilor legii din 1903 şi deciretului-lege din 1919, la toate societăţile cooperative de orice fel existente şi viitoare la sate şi oraşe, şi în provinciile alipite. - 2. La 12 Iulie 1928 se elaborează Codul Cooperaţiei, care este o lege integrală, întrucât conţine toate dispoziţiunile necesare pentru constituirea şi funcţionarea tuturor formelor cooperative. El precizează noţiunea de cooperativă astfel: ,,societatea cooperativă este o societate cu capital variabil şi •cu un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având drept principal scop propăşirea economică a membrilor ei componenţi printr’o întreprindere comună“. Cu privire la funcţionarea şi organizatrea cooperativelor legea p'revede: capitalul social să fie format din părţi de egală valoare, un asociait neputând să aibă maii mult de 10% din întreg capitalul; ca asociaţi itu vor fi admişi decât acei cari locuiesc în comuna unde societatea îşi are sediul sau cel mult în alte două comune limitrofe. Distribuirea beneficiului net se va determina prin statute, cu următoarele restric-ţiuni: 1. Dividendul la părţile sociale nu va putea trece peste limita fixată anual de can-trala respectivă; 2. Se va aloca cel puţin 10% fondului de rezervă; 3. Participarea la beneficii a administratorilor şi cenzorilor nu va depăşi 5% din beneficii şi 4. Din rest, 3/4 ®e va putea repartiza asociaţilor în raport cu contribuţia fiecăruia, iar cel puţin 1 /4 se va destina op'erilor de educaţie, cultură, etc. Se prevede că fondurile sociale sunt indivizibile. Cu privire la organizarea federalelor legea prevede că nu se pot federaliza decât cooperative de acelaş gen, circumscripţiile lor putând fi unul sau mai 531 LEGE multe judeţe după hotărî rea centralei respectiva. Pentrtu cooperativele de credit controlul se exercită în »mod obligatoriu de federalele bănciilor populare, pentru celelalte feluri de cooperative, el urmând a fi exercitat de Uniuni, nu de centralele respective. In ce priveşte instituţiile centrale legea desfiinţează Centrala Obştiilor, rămânând să funcţioneze numai, celelalte două privind băncile populare şi cooperativele de consum şi producţiei. Astfel se reajlizează un început de specializare raţională, Centrala Băncilor Populare făcând funcţiunea de Bancă Centrală, iar Centrala Cooperativelor rămânând numai cu altJribuţiuni de control şi operaţiuni comerciale în comision. Legea aduce următoarele inovaţii: introduce comisiunea de cenzori şd re,p’artiţia beneficiilor în felul următor: se dă 15% primă de muncă pentru funcţionari, după ce s’a alocat 20% pentru fondul de rezervă şi 8% pentru capitalul social. Se creiază un Consiliu Superior al Cooperaţiei, care să coordoneze activitatea celor două centrale, dându-i-se între atribuţiuni verificarea şi aprobarea bugetelor şi bilanţurilor anuale ale celor două centrale. 3. Legea pentru organizatrea cooperaţiei din 28 Martie 1929, face următoarea precizare în art. 1 : ,,cooperativele sunt societăţi cari se constituie şi funcţionează p'otrivit prevederilor legii de faţă“. Cu privire la societăţile cooperative, legea lasă în seama statutelor determinarea regiunii de unde se vor recruta asociaţii făcând precizarea că părţile sociale nu pot fi fixate la o sumă mai mică de 500 lei, un societar neputând avea mai mult de 100 părţi sociale. Această lege aduce modificări esenţiale în privinţa organizării federalelor, uniunilor şi centrelor cooperative. Federalele nu mai exercită atribuţiuni de control, federalizarea cooperativelor făcântdu-se pe funcţiuni economice, la baza federalei fiind regiunea economică şi nu judeţul. Controlul societăţilor cooperative este încredinţat uniunilor regionale, rea-lizându-se astfel principiile autonomiei şi se-paraţiunii puterilor cooperative. In ce priveşte instituţiile centrale, legea face distincţie între instituţiile cari fac operaţiuni bancare şi comerciale şi între instituţiile create în vederea îndrumării şi controlului. In a-cest scop se înfiinţează Oficiul Naţional al Cooperaţiei, ca instituţie de stat şi cu atribuţiuni de control şi Banca Centrală Cooperativă, ca instituţie imixtă siaiu organizaţie de drept privat. Pentru celelalte funcţiuni economice se lasă libertatea de a se constitui federale naţionale speciale; ca urmare a luat fiinţă în 1929 Centrala de Import şi Expiort. Este de observat că legiuitorul din 1929 a intenţionat sa pregătească autonomia complecta a mişcării. Legea din 23 Martie 1935. Legea cooperaţiei votată de Senat în Iulie 1934, şi de Cameră în Martie 1935, este de fapt o lege nouă dar care a păstrat vechea titulatură a ,,legei pentru organizarea cooperaţiei din 1929“. In realitate însă, legea nouă a modificat numai modul de constituire şi funcţionare a organizaţiiunilor cooperative de gradul II - federale şd uniuni - şi de gradul III - centrale -, a dă o gând şi un tip de organizaţie coioperativă de gradul IV, rezultând din asociaţia celor patru centrale prevăzute de lege. Partea privitoare la societăţile cooperative, care constituie partea stabilă în le-gisi’aţiunile noastre asupra cooperaţiei, a suferit foarte puţine modificări. Legea dă cooperativei următoarea definiţie: „societatea cooperativă este o societate formată din persoane ifizice sau juridice, de un număr variabil, având drept principal scop de . a favoriza sau garanta, printr’o acţiune comună, amume interese economice şi naţionale ale membrilor săi, care funcţionează potrivit legii de faţă“. Cercul de activitate al federalei se va istahili numai cu aprobarea Centralei de Control, directorii federalelor neputând fi niumiţi decât în urma avizului Co»mdteituliui Central de Control Cooperatist. Federalele pe lângă operaţiunile cu caracter economic vor mai rezolvi diferendele dintre cooperative, şi vor apăra interesele a-cestora în faţa instanţelor judecătoreşti. GonitJrolul se va exercita prin Centrala Cooperativă de îndrumare, Organizare şi Contrai. Legea» păstrează, pentru acele cooperative şi regiuni unde nu va funcţiona, insfci-tfuţia uniunilor regionale de cooperative cu aceleaşi atribuţiuni consacrate prin legea din 1929. d- In organizaţia instituţiilor centrale, legea păstrează separaţia adoptată de legiuitorul precedent între instituţiile cu caracter economic şi cele cu atribuţiuni de ordin »moral şi social. In prima categorie intră: Banca Centrală Cooperativă, Centrala Cooperativă de Prodticţie, Aprovizionare şi Valorificare Agricolă cât şi Centrala Cooperativă de Consum. Iar în a doua categorie» Centrala Cooperativă de Indruina/re, Organizare şi Control, despre a cărei atribuţiuni aim amintit mai sus, cât şi organizaţiunea de gradul IV „Casa Centrală a Cooperaţiei“. Această ultimă instituţie rezultă din asocierea celor patru centrale susmenţioanate şi are ca organe: a-. Un consiliu Superior, prin care se exercită acţiunea de îndrumare şi propagandă pentru întreaga mişcare cooperativă; b - Comitetul naţional cooperativ, prin care se exercită acţiunea de control asupra celor patru centrale; c - Adunarea generală. A-ceagtă lege se mai ocupă cu asanarea cooperativelor, adaptând societăţilor cooperative dispoziţiunile legii lichidării datoriilor din 7 Aprilie 1934 şi obligă însfârşit cooperativele ca în termen de 6 luni să adopte statutele tip stabilite de Casa Centrală a Cooperaţiei şi de Centrala de Control. 5. - Reforma legislaţiei cooperative din 1938, înfăptuită prin decretul-lege dela 23 LEGOUS1Ă-LEGUMINOASE 532 • Iulie 1938, cuprinde intr’o largă măsură toate elementele necesare pentru a devine o imare reformă a cooperaţiei române.' Legea •găseşte atmosferă favorabilă bunelor rezultate, în urma înlăturării supremaţiei exagerate a factorului politic,, situaţie la care s’a ajuns, prin refonma constituţională din acel an. Legea dispune fuzionarea celor cinci in--stituţiuni centrale - care funcţionaseră până •la această dată într’o singură instituţiune. Institutul Naţional al Cooperaţiei, o organizaţie de drept privat, dar cu participarea statutului, al cărui aporb de capital este de -512 milioane lei. Nouă reformă punând în capul mişcării cooperative o singură instituţie centrală, realizează o economie de forţe şi okelitueli, dându-se posibilitatea de a se imprima. întregei 'mişcări cooperative o îndrumare unitară. ^ In scop-uil asigurării unei le,gături permanente şi active întire instituţia centrală şi mişcarea cooperatistă, legiuitorul dispune următoarele dispoziţiuni practice: a - Cooperativele asociate în I. N. C-., vor fi reprezentate în adunarea generală prin delegaţii vechilor federale, prevăzându-se în afară de consiliul de administraţie şi funcţionarea unui 'comitet practic alcătuit din cooperatorii experimentaţi din. toate regiunile ţării şi din ‘toate ramurile cooperaţiei; b - In scopul armonizării activităţii Institutului Central cu interesele mişcării, legea instituie un triplu control: din partea mişcării, a statului şi a opiniei publice. Mişcarea îşi va putea exercita controlul său eficace prin adunarea generală a instituţiei centrale, putând lucra cu un număr restrâns de delegaţi; statul va putea interveni prin delegaţii săi în consiliul de administraţie şi prin comisarul guvernului, în sfârşit opinia publică poate lua cunoştinţă de activitatea institutului şi a mişcării, ca urmare a obligativităţii la care legea supune cooperativele şi Institutul Central de a publica anual bilanţurile lor prin intermediul „Anuarului Cooperaţiei'*, care urmează a fi editat în fiecare a/n de Institutul Cooperaţiei. Legea, cu privire la federale, curmând controversa existentă până atunci, lămureşte că ’Imtitutiul Naţional al Cooperaţiei are rol să completeze instituţia federalelor şi nu s’o înlocuiască;. Pentru a se realiza o cât mai bună administrare a societăţilor cooperative, se prevede că 'Orice cooperativă va fi inspectată la sediul său de două ori pe an, în câre scop Ministerul Economiei Naţionale a prevăzut în buget fondurile' corespunzătoare. Dfepoziţiunile acestei legi au fost întregite cu importantul sprijin financiar acordat de Banca Naţională a României prin creditul special, deschis cooperaţiei de un miliard 200 milioane lei în condiţiuni speciale adecuate nevoilor imiciJor agricultori şi meseriaşilor. A. G. LEGOUSIA. - Bot. - Gen de pliantă erbacee din fam. Campanulaceae cu frunze alterne simple, lipsite de stipele, corola - rotundă sau cajmjp'anuilată, anterele libere. Vegetează prin pârloagele şi fâneţele de prin tufişuri. LEGUMĂ. - Bot. - Din punct de vedere botanic, leguima este fructul plantelor din fam. leguminoaselor, dar prin extensiune se desemnează sub acest nuime toate produsele vegetale de grădină, servind la alimentaţia omului. L. se clasifică astfel: L. foioase saiu frunzoase - varză, lăptuci, salată de orice natură, spanac; - rădăcini - sfeclă, morcov, Col. Fac. Agrr. Chişinău. F g. 821. — CULTURĂ DE ARDEI din grădina de leeume a Fermei Manzâr. nap, - 1. bulboase - ceapă, usturoi, arpagic; -fructe - sparanghel, anghinară, fragă; - 1. boabe - mazăre, fasole, linfte. - Câteodată se grupează sub numele de 1. toate plantele, de grădină. L. proaspete sunt acelea care sunt consumate puţin timp după ce aiu fost recoltate ca: sparanghelul, cartofii noi, fasolea verde, fasole proaspătă boabe, mazăre, pepene, castraveţi conopidă. L. uscalte sunt boabele, bulbii sau tuberculii puişi la rezervă pentru a fi consumaţi în timpul rău: fasole, linte, cartof, bob, năut. LEGUMINA. - Chim. Sin. caşeină vegetala. - v. ac. - LEGUMINOASE. - Fit. - Sin. păstăioase. .Grupă de plante din familia Papilionaceae cu seminţe foarte bogate în azot, şi folosite îin nutriţie şi industrie. Rădăcina pOate fi pî-votantă şi sllab ramificată - tip lupinul, - sau deopotrivă de desvoltată şi ramificată - tip ■/ fa/solea, - sa,u intermediară între acestea -tip seradela. - Rădăcinile leguminoaselor .poartă pe ele nodozităţi în oare se află bacteria Baciilus radicicola. - Rysobiuini legu-minosanum - v. ac. - care trăieşte în simbioză cu planta: bacteria dă plantei azot pe care îl fixează din atmosferă, iar, planta DIFERITE LEGUME APARŢINÂND TĂRII NOASTRE. 533 LEGUMINOASE dă bacteriei substanţe minerale şi carbonul pe care bacteria, neavând clorofilă, nu-l poate asimila din atmosferă. Fiecare specie de plante are bacteria ei specifică, care formează nodozităţi. In unele cazuri, bacteriile acestea s>e pot acomoda cu timpul să lucreze şi alte specii de leguminoase - bacteria lupi-mului poate lucra la şeradelă, însă nu se poaite acomoda la mazăre. - Bacteriile trec penat compuse, şi lanceolate. Fructul este o păstae formată dintr’o frunză transformată caire conţine seminţele. Sămânţa esiţe formată din cottiledoane şi embrion. De fapt, sămânţa este partea folosită în nutriţia omului. L. din cultura mare agricolă sunt următoarele plante anuale: mazărea, fasolea, lintea, bobul, soia, lupinul, măzărichea, năutul v. £c. _ luipimul poate fi şi peren. L. vin în Fig. 822. VEDERE DIN GRĂDINA DE LEGUME CULTIVATĂ DE FOSTUL ING. AGR. V. NEGRUŞI. — CETATE-DOLJ. prin doţuă Îonme: forma cu cili cari se poate mişca în soli, şi prin secreţiunile lor pătrund în rădăcinile tinere, iar aci pierd cilii şi iau formă de bastoane constituind aşa zisă „forma lucrătoare“. Numai du,p'ă ce sau format nodozităţile, planta poate primi azotul dela bacterii; până atunci ea trebue să-l găsească în sol. Solurile fără bacterii se pot infecta, inocula - ciu preparate artificiale: Ni-tragin sau Azotogen sp'ecifice fiecărei specii de plante. Tulpina este erbacee, adesea volubilă şi cu aparat foliar bogat. Florile sunt hermafrodite şi în formă de fluture. Caliciul gamosepal cu cinci diviziuni, iar corola cu cţnci petale - stindardul, 2 aripioare şi 2 petale formează carena; 10 sta/mine, din care adesea 9 sunt lipite la bază iar una liberă - lupanul le are pe toate concrescute Ia bază -stil, stigmat şi ovar. L. sunt mai mult en-tomofile. Fru'nzele sunt trifoliate, impari- importanţă imediat după cereale. In România se cultivă însă L. în cultura mare pe o suprafaţă de circa 230.000 ha., adică 1,66% din suprafaţa terenului arabil - anul 1936, - o siuprafjaţă cu mult prea mică faţă de importanţa lor. Agricultorii mici mai cultivă fasole printre porumb circa un milion ha. Ar trebui sporită cu mult suprafaţa cultivată cu L. care ar trebui introdusă în asoîament ca premergătoare jgrâului. De curând s’a extins la noi şi cultura plantei soia care serveşte mai mult la export căci încă n’a intrat, în ce priveşte nutriţia, în gustul populaţiei româneşti. Importanţă. Seminţele de L. conţin multe substanţe azotate, dela 20-35-40%, depăşind cu mult cerealele şi chiar carnea. L. cons-titue astfel carnea cea de toate zilele a ţăranului român. Sei folosesc seminţele şi ca uruială şi turte în amestec cu tărâţele de LEGUMINOSAE-LE LECTIER 534 cereale, în alimentaţia animalelor. L. se cultivă şi ca îngrăşământ verde pentru pământ pe care îl îmbogăţesc în azot. L. sunt cele mai bune plante premergătoare pentru cereale şi în Sjp'ecial pentru grâu. Rădăcinile L. pătrund adânc şi au putere mai mare de sokubiilizare a substanţelor din sol şi subsol decât acelea ale cerealelor. Prin lucrările ce le cer şi sistemul foliar dens, dospesc solul - afânare datorită umbrei şi bacteriilor -putând sitârpi şi buruenile. L. folosesc mai intens braţele de muncă. Cultura L. îimparte riscurile gospodăriei. Paiele - tulpinile - L. comstitue un nutreţ bun pentru animale. Unele L. servesc şi în industrii cum ar fi soia, pentru extracţia uleiului, etc. L. de niutreţ sunt deasemenea de mare importanţă în agricultura noastră. L. din păşuni şi fâneţe ridică valoarea nutritivă a acestora, şi au şi rolul de a îmbunătăţii solul: fizic, chimic şi biologic. L. de nutreţ: lucerna, trifoiul, sparceta, măzărichea, se-radela, ghizdeiul, latirul, etc. v. ac. - In prezent L. de nutreţ se cultivă pe suprafeţe prea mici faţă de nevoile de hrană ale stocului de animale din ţara noastră, se cultivă pe circa 350.000 ha. In grădină se cultivă foarte multe varietăţi din diferite specii de L. - v. mazăre, fasole, etc. Aimil. Vas. LEGUMINOSAE. - Boţ. - Ordin de plante Angiospenme. Caracterul principal al ordinului este modul de conformare al pistilului, format dintr’un singur cârpei, ovarul cu o singură lojă, înăuntru căreia stau înseraţe numeroase ovule într’un singur rând sau două rânduri. Fructul de regulă este o păs- Fig. 823. — a-floarea; b - staminele şi pistilul; c - păstaia leguminoaselor. taie sau legumă, care se desface la maturitate atât pe linia ventrală cât şi p'e linia dor-sială a oarpellului. Frunzele sunt alterne, în cele mai multe cazuri compuse şi cu stipule; pe peţiol prezintă articulaţii care permit la multe specii «mişcări ale frunzelor. Familii: Mimosaceae, Papilionaceae, Caesalpinaceae. C. C. Georg. LEHM. - Agrol. - Numirea germană a lutului - v. ac. - LEICĂ. - Sin. pâlnie, v. ac. -LEICESTER. - Zoot. - Sau Dishley, sau New-Leicester. Este o rasă de oi originară din Angflia şi anume din ţinutul Leicester. înainte de 1 726 aceste oi erau primitive, slabe ca ,p'roducţie, însă începând dela a- ceastă dată crescătorul Bakewell, ocupân-du-se intens de această rasă, făcând selecţie riguroasă, aliment ându-le intens şi întrebuinţând pe o scară întinsă consangvinitatea, a reuşit după 15 ani să creeze o rasă cu totul nouă şi perfecţionată. Qile din această rasă sunt precoce, cu o talie de 60-70 cm.; au un cap lung cu profil convex, gât sciurt, musculos, linia spinării dreaptă, crupa largă şi destul de lungă, pieptul foarte desvoltat; picioarele scurte, coada scurtă. Lâna acoperă tot corpul, însă Fid. 824. — BERBEC DIN RASA LEICESTER. se opreşte înapoia cefii. Capul şi extremităţile sunt laicoperite cu păr. Această rasă de oi este lipsită de coarne. Oile sunt foarte bune producătoare de lână, dând în mediu 6 kgr. - cu o fineţe de 28-32 microni. Culoarea este albă peste tot. Elste o oaie foarte bună producătoare de came, ajun,gând la greutăţi de 60-70 kgr., iar berbecii 80-90 kgr. - şi îngrăşaţi chiar la 120 kgr. Eslte însă foarte slabă producătoare de lapte; oile aproape că nu se mulg. Datorită calităţilor pe care le prezintă, a-ceastă rasă a fost importată în diferitie ţări: Germania, Spania, Franţa etc. In Franţa a-ceastă oaie a fost încrucişată cu merinosul rezultând un produs nooi numit oaia tnv&le. S’a încercat introducerea acestor oi şi în România înisă din cauza climatului mai aspru oile au început să slăbească, să degenereze şi curând au dispărut fără să lase nici o urmă. N. A. LEII PĂDUCHILOR. - Zoot. v. Heanero-biidae. - LE LECTIELR. - Pom. - Varietate de pere obţinută prin încrucişarea varietăţilor Bon Chretien Williams şi Bergamote Fortunee prin anul 1882 de către August Lesueur din Orleans, şi lansată în comerţ de către fraţii Transon pepine rişti. Fructele sunt mari, lungi, uneori arcuite spre peduncul, pântecoase spre bază, strangulate şi subţiate spre peduncul, pieliţa lucioasă, fină, verde deschisă, devenind gal- 535 LEMMA-LEMN benă verzui la maturitate; pulpa albă, fină, dulce, suculentă şi parfumată cu un parfu'm specific; calitate bună saoi sunt încărcaţi în sănii, pe vagonetele liniilor înguste, în căruţe sau caimioane şi sunt aduşi la fabrici. Destul de des se foloseşte şi transportul cu funicularuJ sau cu plutele. Transportul pe apă are însă neajunsul oă slăbeşte calitatea lemnului; trunchii care stau zile şi săptămâni întregi în apă, se pătează şi încep chiar a putrezi, Figr 831. — DEPOZITUL DE BUŞTENI- AL FABRICE I DIN CURTEA-DE-ARGEŞ. dacă nu sunt /manipulaţi repede, scoşi la mal şi stivuiţi. In curtea fabricilor de cherestea, trunchii sunt scurtaţi în buşteni de gater, care iau< o lungime egală cu aceea ce trebue dată scândurilor sau grinzilor de fabricat, apoi sunt clasificaţi - sortaţi - în 2—3 categorii de calitate şi împărţiţi în diferite compartimente, după lungime şi grosime. Fabricarea cherestelei. Cioplirea Iemnu- LEMN 538 lui ou toporul ca şi tăeatul :n lung al buştenilor, cu fierăstrae de mână, spre a obţine grinzi, leacuri şi scânduri, sunt lucrări obositoare şi care răpesc mult timp. De mai bine de 500 ani, cheresteaua se face cu fierăstrae, mânate la început de puterea apei, Fig. 832. — GATER VERTICAL PERFECŢIONAT. ilar de vrejo 70 ani încoace, de maşini ou aburi. Şi azi mai întâlnim, în văile îndepărtate dim munţi, sute de joagăre - veneţiene sau fireze, - care lucrează cu 1—2 pânze întinse într’o rajmiă şi care pot tăeia cel mult 10—12 m. c. buşteni pe zi. Cheresteaua produsă de fierăstraiele de apă, nu este tăeiată totdeauna exact şi pricinueşte pierderi mari în ruimeguş - tărâţă Fabricile tnari de cherestea folosesc pentru fabricarea cherestelei gatere, fierestrae circulare şi fierestrae cu panglică. a - Gaterele sunt cele »mai importante pentru prelucrarea mecanică a lemnuluii. Ele servesc pentru tăerea în lutng a buştenilor în vederea producerii scândurilor, leaţurilor şi grinzilor - fig. 832 Un gater este alcă- tuit dintr’un schelet de fier sau de oţel, bine înţepenit pe o fundaţie de beton; în partea de jos are două lagăre, pe care se reazimă fusul roţilor de transmisiune. Aceste roţi sunt învârtite printr’o curea care transmite •mişcarea dela arborele principal al fabricii. Pe. partea dinăuntru a scheletului se găsesc două şine verticale, pe care alunecă în sus şi în jos, cadrul sau rama gaterului. Cadrul e pus în mişcare cu ajutorul a două bile, aşezate deoparte şi de alta a scheletului gaterului şi legate în partea de jos cu osia manivelei volanţilor, iar sus, cu traversa inferioară a cadrului - fig. 833 Pânzeje care taie buşteanul în lung sunt aşezate înăuntrul cadrului şi sunt întinse pe la capătul lor de sus, cu ajutorul unor pene, bătute ou ciocanul. Gaterele sunt de diferite mărimi, după grosimea buştenilor de tăeiat. Cu câit aceştia sunt mai groşi, cu atât distanţa între grinzile verticale ale cadrului este mai mare şti cu atât şi scheletul maşinii trebue să fie mai puternic. Fabricile de maşini din Germania exprimă de obiceiu a-ceastă deschidere în ţoii - 1 ţoU=2,54 cm. -; mărimile de gater mai des folosite la moi, au 14, 18, 24, 30 sau 42 de ţoii. Pânzele au forma unor foi de oţel, cu lungimea de 1,20 până la 2,40 metri - cât înălţimea cadrului, - late de 10—2 5 cm. si groase de 2—3 mm. Cu cât o pânză e .mai subţire, cu atât dă o pierdere mai mică de tărâţă. La una din marginile lor lungi, pânzele sunt prevăzute cu dinţi, de fonma unor triunghiuri cu vârful asciuţit şi cu latura tăietoare aproape perpendiculară pe linia vârfurilor. Golul dintre dinţi e rotunjit şi este destul de mare - 1 —2 ori cât suprafaţa di/nţildr, - fiindcă în el trebue să se înmagazineze tărâţa rezultată din tăiere. Dinţii acestor pânze ţaie numai la cursa descendentă a cadrului; ei au lungime de 14-20 mm. şi adâncime de 10—17 mm. fiind mai mici la pânzele ce taie buşteni de specii 539 LEMN tari şi mai mari, la cele pentru brad şi molift. Pentru ca pânza să nu se înţepenească în lemn, în timpul tăierii, dinţii se cepră-zuesc, adică li se îndoeşte vârful puţin în iafa,ră, pe rând, unuia la dreapta şi următorului la stânga* In acest chip, pânza va face o cărare sau o tăietură in lemn, de două ori mai Lată decât grosimea pânzei. Astăzi există maşinii cari fac automat ascuţirea şi. ceaprăzuirea pânzelor; unele din ele dau cea/p razul, nu prin îndoirea, ci prin turtirea vârfului dinţilor. De mare importanţă este şi mecanismul, cu ajutorul căruia buştenii sunt mânaţi înainte, către pânze, în timpul tăerii. El este alcătuit din două perechi de cilindri canelaţi - vaiţuri -, cari prind buşteanul între ei şi îl trag, puţin câte puţin, spre pânze. Aceşti cilindri se rotesc în acelaş sens şi primesc mişcarea tot de la volanţii gaterului, printr’o serie de roţi şi bille de diferite modele. Unele mecanisme dau buştenilor o înaintare prin ,,paşi“ taltele îi dau o 'mişcare continuă. La fiecare cursă descendentă pânzele taie din buştean, partea cu care acesta a fost imişcat înainte de cilindri, în ttiimpoil cursei sale ascendente. Spire a fi introduc în gater, buşteanul e aşezat pe 2 vagonete cu scaune, pe care el este biine centrat, aşa încât să cadă cât 'mai puţin lemn în margini şi lăturoaie şi să iasă scânduri şi grinzi de o calitate cât mai bună. Vagonetede aleargă pe şine drepte şi bine înţepenite care asigură direcţia tăerii. îndată ce buşteanu tăiat de pânze, a început să treacă prin gater, de cealaltă parte, el este apucat de braţele unui alt vagonet, care strânge caietele scândurilor laolaltă; iar când a trecut în întregim« şi a fost tăeat, este tras repede dintre pânze şi rezimat pe un al doilea vagonet, după care scândurile sunt scoase din hala maşinilor, sau sunt duse spre a fi prelucrate ‘mai departe la alte maşini. Există mai multe feluri de gatere: unele au deschiderea imare şi cursa lungă şi sunt folosite pentru tăerea buştenilor groşi; altele iau pânze multe, cursa mai scurtă şi pot tăea buşteanul dintr’o singură trecere prin el. Unele au 'mers încet altele au un mare număr - 350—400 - de rotaţii pe minut. In sfârşit sunt gaterile care servesc pentru spinteciarea dulapilor groşi în scânduri subţiri, cum sunt cele cerute pentru facerea lăzilor de împachetat. Aceste din urmă mas/inii au cilindri verticali şi pot spinteca 1 siau 2 dulapi deodată. Gaterile verticale fac 150—400 curse pe minut şi necesită 8—40 HP. după ti,pul de construcţie Şi mărime. Ele au o capacitate de tăere de 2—8 metri cubi de buşteni pe oră. Mai sunt a^'oi gaterile orizontale, Ia care cadrul se mişcă înainte şi înapoi şi care lucrează numai cu 1 -2 pânze. Acestea sunt mai rar folosite şi amume pentru fasonarea buştenilor groşi de stejar, fag, nuc etc. Scândurile brute, aşa cum au ieşit din buşteni, din prima tăiere în gatere, nu au marginile drepte, şi au oarecum forma neregulată ia buşteanului. Ca să obţinem scânduri cu laturile paralele este nevoie să le mai trecem şi prin alte maşini şi anume prin: Fierăstrae cilindrice. - Fig. 834. - Acestea sunt maşini simple, formate dintr’o tejghea de lemn sau fier, înaltă de 80-90 am-, lată de 40-50 cm. şi lungă de 2-6 metri; sub faţa tijghelei se află un fuis, care primeşte printr’o curea, o mişcare de rotaţie, de 1000-2000 învârtitu'ri ,pe minut. La capătul fusului se află înţepenit, între două şaibe un disc de oţel circular. Marginea acestuia, are dinţi de o formă asemănătoare celor dela pânzei gaterului. Fig. 834. — FIERĂSTRĂU CIRCULAR SIMPLU. Cu cât discul are diametrul mai mare, cu atât el trebue să fie mai gros, dimensiunile lui variază între 25 şi 120 cm. diametru şi 3 şi 5 mim. ^rositme. In fabricele de cherestea, f. circulare servesc pentru îndreptarea - refacerea - marginilor scândurilor hoante, pentru scurtarea siau retezarea lor în ciur!meziş şi pentru facerea, leaţurilor. Fierăstnaiele de retezat, sunt montate de obilceiu pe un schelet de fier, care balonează deasiupra mesei pe care se aşează scândura din care cauză se mai numesc şi fierăstrae pendule fig. 835. Unele fabrici dispun şi de fierăstrae cu 2-6 discuri pe acelaş fus, cu ajutorul cărora se fac leaţuri din scânduri late şi groase. Fierăsfcraiele cu panglică sunt alcătuite din două roţi mari, cu diamètre între 0,60 şi 1,20 m., pe care se înfăşoară o panglică de oţel - fig. 836. - Cele două roţi se învârtesc cu 400-600 rotaţii pe minut, iar panglica având dinţi pe una din marginile sale, poate face o tăetură continuă în bucata de lemn, ce e împinsiă spre ea. Sunt multe feluri de fierăstrae ou panglică. Unele miari, folosite pentru tăierea buştenilor groşi în scânduri şi grinzi. Au vagonete ca şi gaterele pe care se aşează buştenii, iar aceştia sunt traşi spre maşină cu ajutorul unor cremaliere. Altele mai mici sunt utilizate pentru spintecarea în două a scândurilor groase, sau pentru LEMN 540 diverse tăeturi, drepte sau curbe în ateliere de tâmpi arie. Fierăstrăul cu panglică are avantajul, că face tăetjuri mai înguste de cât celelalte maşini, descrise mai sus, şi 4eci calează o pierdere mai mică în «rumeguş. Are însă o capacitate de lucru mai mică, e mai greu de reparat şi de întrebuinţat şi de aceea e folosit mai mult în fabricile cari prelucrează buşteni valoroşi de foioase. Fig. 835. FIERĂSTRĂU CIRCULAR PENDULĂ. Prelucrarea mecanică a lemnului în ateliere de tâmplărie, mobile, căruţărie, butoaie etc. mai necesită şi alte maşini: rindele mecanice, maşini de grosime, - care dau scândurii o grosime uniformă, - maşini de profilat sau frezat, maşini combinate pentru facerea duşumelelor şi p'archetelor; apoi maşini de găurit, simple şi multiple; maşini de scobit, de făcut cepuri, de strunguit, de copilat, de sculptat, şi netezit - polizoare -; maşini pentru fabricarea sârmei şi Lânei de lemn. Fabricarea cherestelei. - Tăierea unui buştean în gater se poate face în două feluri: a - Trecând buşteanul o singură dată prin maşină, - tăiere pe lin sau pe rotund -ceeacei înseamnă, că se întind în cadru 10-15 p'ânze, oare taie buşteanul, în tot atâtea scânduri brute. Aceste scânduri vor avea grosimi egale cu depărtarea dintre pânze, iar maginile lor vor trebui îndrepta/te la circular. - fig. 837. Acest fel de tăiere se foloseşte, când tre-buesc tăeaţi buşteni subţiri sau când se fac ,,bulzi" de stejar - scânduri brute pentru tâmplărie. b- Tăind, mai întâi, în gater cele două laţuri ale buşteanului în scânduri brute, urmând ca piesa groasă dela mijloc, numită prismă, să o băgăm' în alt gater, spre a scoate scânduri' de aceeaş lăţime, gata . fasonate, fără a mai fi nevoie să le trecem şi la fierăstrăul circular. - fig. 838. - Acest mod de fasonare dă o producţie mai mare de cât tăierea pe plin, fiindcă pânzele gaterelor sunt mai subţiri decât. discurile circularelor; p'^ lângă aceiasta, scândurile şi grinzile produse au aspect mai frumos şu dimensiuni mai exacte. Îndreptarea sau refacerea marginilor brute ale scândurilor se face, cum am sipus, cu fierăstrăul circular, căutându-se a se scoate piese cât ma/i late şi cu cât mai puţine defecte. La tăierea în fabrică, se dă pieselor de cherestea câte un spor de 2-3 cm. în lungime, de 3-5 mm. în lăţime şi de 1-5 mm. în grosime, deoarece buştenii verzi sau uzi dau scânduri ce se contrag prin uscare. Randamentul în cherestea, adică volumul de scânduri şi grinzi comerciabile, ce se obţin dintr’o cantitate oarecare de buşteni, variază la noi, între 50-57.%, fiind mai mare la fabricile ce prelucrează buşteni de răşi-noase. In aîte ţâri, unde se pot desface şi sortimentele inferioare sau scurte, randamentul se poate urca până la 65-70%. Resturile de lemn - deşeurile - ce cad de la fabricarea cherestelei p'ot avea multe utilizări: Tărâţa, sau rumeguşul se foloseşte pentru ars Fig. 836. — FIERĂSTRĂU CU PANGLICĂ PENTRU TAMPLARIE. la cazanele fabricii sau se presează în formă de brichete. Din capetele de buşteni se face şiţă, sau se scot doage pentru ciubere. Marginile şi lăturoaiele se utilizează pentru căp-tuşirea gajeriallor de mină, pentru diverse construcţii provizorii - barăci, magazii - împrejmuiri etc. După tăiere cheresteaua este sortată, după dimensiuni şi calităţi, şi se aşează în stive regulate, bine aerisite şi acoperite, pentru a se usca. Scândurile se sortează la noi în 7 clase de caHtate, primele 3-4 clase fiind cele mai superioare, cerute pentru lucrări- de tâmplărie, mobilă etc. Di- 541 I LEMN mensiunile cherestelei se măsoară de regulă, astfel; lungi/mile în metri şi ^2 de metri; lăţimile în cm. şi grosimile în mm. După dimensiunile ce au, piesele de cherestea poartă diverse denumiri: 1. - Scânduri. Acestea iau cel mult 40 mim. grosime şi lăţimi sub 26 cm.; ele poartă în comerţ şi alte numiri, ca: tinichele, şipci, du-şu'niele, scânduri de cofraje etc. 2. . Dulapii - usciorii - au grosimi începând dela 40 mm. în sus; când au lăţimi sub 26 cm. se numesc şi frize, rigle, tocuri. 3.- Grinzile se împart in: a- Grinzi adevărate, care au grosimi de peste 15/15 cm., b-Căpriori, grinzisoare sau rame, cu .grosimi între 5/5 şi 12,5/cm. 4.- Lanteţii sau laţurile au de obiceiu lăţimea egală ciu de 2 ori sau clofrura de sodiiu, şi acidul acetic pus îm libertate distilat. Acidul ,piro-lignos este întrebuinţat foarte mult în operaţiunile industriale în care nu se poate utiliza aciidul acetic pur. Tot prin distilarea lemnelor se obţin căr-bunili de lemn în modul următor. Se încălzesc lemne îm vase închise comunicând cu o serpentină. Se distila, oţetul de lemn, al-colujl şi gudronul, şi, rămân în alambic numai cărbunii de lemn. Se întrebuinţează la fabricaţjifunea pudrei şi la purificarea apelor sălcii. faţa apelor dulci din regiunile temperate şi tropicale ale globului; Florile dispuse în lacunele laterale ale tul,piniţelor, care. au forma unei mici foi. Pe tulpiniţa acesta se prinde o rădăcină dreaptă, scurtă. In flora noastră sunt reprezentate la suprafaţa, apelor stătătoare următoarele specii: L. trisulca; L. polyrrhiza; L. minor; v. lintiţă. wwwmM Fig. 843,— DISTILAREA ACIDULUI PIROLIGNOS. S’a constatat că la fabricarea acidului pi-roligros, la distilare, se obţin mai multe produse, printre care alcolul de lemn, acetonă, acid acetic. Se decantează, se saturează cu calciu şi se distilă de mai multe ori. Vaporii, nu cei acizi, 'merg de Se condensează într’o serpentină, şi ®e obţine alcoolul meti-lic, foarte impur. Se încălzeşte acest alcool cu acidul oxalic, se depune oxalatul de metil, ,pe care-1 tratăm* cu potasiu, într’un aparat distiiator. Se formează oxalatul de potasiu şi alcoolul metilic pur care distilă. LEMN A - Bot. - Gen din Fam. Lemnaceae cu specii erbacee, mici plutitoare la supra- Fig. 844. LEMNA-LINTITĂ. LEMNACEAE - Bot. - Familie de plante mici adaptate la viaţă în atpă, organele lor vegetative sunt extrem de reduse. Plantele constau din mai multe articulaţii, care seamănă cu frunzele. Adeseori rădăcinile lipsesc. Flori monoice, .mici, florile mascule numai dintr’o stamină; floarea femelă dintr’un pistil cu 'mai multe ovule bazale. Formează adesea vegetaţia erbacee plutitoare a bălţilor qu, ape stagnante. LEMN CÂINESC - Bot. - Sin. Măliniţă, Mălin negru, Ligu!stru'm vulgare L .Subarbust răspândit îin pădurile de câmpie şi dealuri, mai ales în regiunile însorite. Tulpinile sale cu scoarţa cenuşie brună, cu protuberanţe rotunde suberoase, ies în mare număr şi a-ting abia 1—2,5 'm. înălţime. Lujerii galben - măslînii cu lenticele mari, brune. Mugurii negricioşi, alipiţi de ax şi comprimaţi. Frunzele caduce sau chiar semipersistente opuse, sunt peţiolate, lancetiforme până lila oblong-ovat, ascuţite, marginea întreagă, glabre, pe faţă de un verde murdar, pe dos verde auriu, 3—6 cm. lungime, 1,5—3 cm. lăţime. Florile pedunculate în o paniculă erectă de aspectul unei ciorchine de 6—8 cm. lungime, cu un miros pătrunzător, de culoare alb verzuie, apar în cursul lunei Iunie. Fructul o bacă, rotundă, de mărimea unui bob de mazăre, de un negru lucitor, se coc în Octombrie; p’esfee iarnă stau suspendate pe lujerii fructiferi, fără a fi devorate LEMN DULCE 548 de păsări. In părţile de jos tulpinile iau dimensiunea cât mâna; lemnull este alb ici os, greu, în secţiune transversală arată inele anuale distincte, cu pori uniform răspândiţi. In cultură sunt răspândite numeroase forme: var. aureum ou frunze gălbui; var. aureo, argenteo-variegatum, frunze pătrate cu galben respectiv cu alburiu; var. busifolitun, frunze ovale până la oblong-ovate, semi-persistente; var, sem-pervireus, frunze îngust Ianceolate, a-proape persistente. Acest subarbust su-t5 portă bine tăerea, din care cauză este cultivat pentru garduri vii din timpuri străvechi. Se regenerează uşor prin lăstari, butaş şi drajoni. Seminţele sale germinează în anul al doilea după semănare. In pădurile noastre este un subarbust foarte frecvent. El este de mare fo- - los în arboretele rărite, în cereturi, dum-Fig. 845.—LEMNCÂINESC brăvi, unde formează Ligustrum vulgare, aproape singur pătura de protecţie a solului In unele regiuni de deai arată o preferinţă pentnu calcar. Este arbustul c£l mai cultivat pentru garduri vii. C. C. Georg. LEMN DULCE. - Bot. - Glycyrrhiza echi-nata;, plantă erbacee din fam. Leguminoase Papilioanaceae, frunzele imparipenate, florile mici liliachii în raceme scurte, capitate, sub-rotunde; fructele - legume - spinos păroase. Creşte prin locuri umede arenacee. Iunie. Giycyrrhiza glabre L. asemănătoare cu prima specie, dar florile albăstrii sau albe sunt dispuse în raceme lungi, mai scurte de cât frunzele; legumele sunt ne,p'ăroase. Creşte prin şiesuri şi uneori este cultivată pentru rizoimii siăi, bogaţi în substanţe dulci şi care au uitjilizări medicinale. Radix liguritiae. înfloreşte în Iulie-August. Plantă ierboasă, perenă. Rizomull - rădăcina - gros ca degetul cel mare, sau mai gros. Partea medicinală a plantei nu o fortnează numai rădăcina ci şi tulpinile târâtoare -iştoionii - ce pornesc din acelaşi loc ca şi tulpinile aeriene. Stolonii se întind pe sub pătura de deasupra pământului, când acesta e bine mărunţită şi îngrăşată, la distanţe foairte mari - până la 6 'm. Din aceste ramuri subpâmântene ies adeseori, la o disitan-» ţă foarte mare, tulpini aeriene. Tulpinile aeriene anuale se pot înălţa peste 1 ţ/J» lm. Fit. - Reuşeşte în regiuni ou climat blând, umed, în terenuri grase, dar să nu fie mlăştinoase sau prea uscate. Luncile de-a-lungul râuriil'or de şes din Dobrogea, Bărăgan, scudul Baisariabiei etc., cu sol nisipos-argilos -humos, ferite de vânturi reci, sunt cele tnai potrivite. In0 rotaţie unmează după o plantă ale cărei rădăcini n’au secătuit pătura arabilă prea adânc). Triimiţându-şi adânc rădăcinile, cere multă hrană, o pătură arabilă groasă, bine lucrată şi un subsol permeabil. După arătura sau desfundarea adâncă dela sfârşitul verii, îngrăşăm cu 25-30 kg. de gunoi de grajd bine dospit, la 1 ha. Du}p,ă arătura mijlocie din toamnă, care pune bălegarul sub brazdă, în primăvară e deajuns dacă grăpăm arătura în cruciş sau la nevoie trecem cu cultivatorul, apoi tăvă-lugim. Se poiate înmulţi prin însămânţare în răsadniţe calde - Martie-Aprilie.- Deoarece însă plantele din răsaduri cresc încet şi trece 'multă vreme până să le putem sădi, în practică apelăm la acest fel de însămânţire cel miuk, când vonlm să ajungem la varietăţi noui. Peniru a obţine răsaduri ca să putem planta 1 ha. - 40-60 mii - e nevoie de 1 ^2-2 kg. sămânţă. Se mai poate înmulţi prin: a - împărţirea rădăcinii. La scoaterea rădăcinilor, voim alege exemplare sănătoase, de mărime mijlocie. Din acestea vom tăia bucăţi de 15-20 cm. având fiecare 2-3 ochi muguri, pe care le vom planta în toamnă sa/u în primăvară, b-butaşi c-lăstari. Atât răsadurile, bucăţile din rădăcini tăiate, lăstarii cât şi butaşii cu rădăcini bine formate, îi plantăm câte 2-3 la un loc - în gropi corespunzătoare. Disftanţa dintre rânduri e de 80-100 cm., iar cea dintre plante de 40-45 cm. Se poate planta şi în cuiburi, în formă de V. depărtate de 60-65 cm., în toate direcţiunile. Pentru a folosi terenul şi în primul an de vegetaţie, printre rândurile de lemn dulce putem semăna şi alte plante medicinale anuale, le- Fig. 846. — LEMN DULCE gume cereale etc., tot anual1©. Atragem atenţia asupra următoarelor lucrări de întreţinere din cursul vegetaţiei: 1 - Imediat după plantare udăm bine pământul din jurul plăntuţelor, udăm apoi în fiecare zi de câteva ori, până ce planţele s’au prins. 2 - Săpăm, plivim1 buruienele de câte ori e nevoie, ţinând seama şi de planta cu care se cultivă împreună pentru ca lemnul dulce să nu fie năpădit de buruieni, mai ales înj primul an de vegetaţie, deoarece rămâne pipernicit. 3. - In fiecare toamnă vom tăia tulpinile la câţiva am. deasupra pământului - nu se vor tiăia în regiunile cu ierni 549 LEMN RÂIOS-LEMNUL MAICII DOMNULUI aspre şi fără zăpadă. - Vom acoperi tufele tăiate qu nu strat de bălegar păios şi apoi vom ara printre rânduri. Bălegarul apără plantele contria îngheţului, iar apa din zăpada topită şi apa de ploaie, care au traversat bălegarul, îngraşă pământul. In primăvară restul de bălegar ridicân-du-se de pe tufe, se răspândeşte peste arătura din toamnă, care arându-se din nou, pune şi bălegarul sub brazdă. Recolta. Rădăcinile se scot din Martie-Ap'rilie saiu din Septemvrie-Octomvrie, începând cu aniul al 3-lea de vegetaţie. Rădăcinile scoase numai pe vreme uscată - rămân câteva ore la soare, pentruca ţărâna de pe ele să poată cădea mai uşor. In urmă se clădesc în grămăjioare cu vârf, ca să fermenteze puţin. Pentruca rădăcinile să nu se încingă, grămăjoarele se desfac şi clădesc de mai multe ori, acioperindu-se în acelaş timp cu pade sau cu stuf. Dacă nu le putem vinde aşa proaspete în grămezi, pe loc;, ele se pun la uscat, de descojesc sau se lasă cu coajă, apoi se taie în bucăţi de diferite lungimi -după cum cer cumpărătorii de droguri - sau rămân întregi. Ele se pum la uscat, resfirate pe site de pânză de sac sau pe pânză de sârmă, fie la soare, fie în încăperi umbrite, cu temperatura obişnuită, sa,u 'mai bine la aer încălzit. De multe ori rădăcinile uscate la aer obişnuit, maii ales când temperatura e puţin umedă, au partea de sub coajă de culoare roşcată. Asta înseamnă un început de stricare, pentrucă rădăcinile n’au fost întoarse la timp în cursul uscării. Rădăcinile uscate cum trebue au coaja sbârcită, sunt de culoare cenuşie pe dinafară şi gălbui sub coajă. In comerţul de plante medicinale, rădăcinile de lemn dulce «e întâlnesc în pachete de lungimi, de mărimi şi greutăţi diferite. Cele din Europa sudică au rădăcini lungi de 20-30 ciml şi cântăresc 5 kg., iar cele din Rusia şi Asia au rădăcini mai lungi şi cântăresc mai mult. Rădăcina de lemn dulce recoltată în Italia, Spania şi Franţa, aparţine mai ades greciei Glycyrrhiza glabra, var. ty-pica, şi se vinde în comerţ sub numele de Radix liquiritiae glabrae; Cea originară din Rusia provine din specia Glycyrrhiza echinata şi e cunoscută în comerţ sub numele de Radix mundata. Tot din Rusia vine şi rădăcina de lemn dulce dela varietatea Glycyrrhiza fflaibra, var. glandulifera. In Asia se recoltează rădăcină de lemn dulce şi dela alte specii si varietăţi de Glycyrrhiza. Med. - întrebuinţări. Ca medicament: I. Ceaiu cu rădăcini de lemn dulce - 15-50 gr. rădăcini tăiate Ha 1 lit. de apă sau de vin. Apa şi vinuj. să nu clocotească, deoarece temperatura urcată dizolvă şi principiul amar, şd băuturile devin amare. 2. Plămădeală -10-40 gr. rădăcini imarunţite plămădesc 6 ore în 1 lit. apă sau de vin vechiu. Combate astfel bobile de gât, de piept - catar, bron- şită, tuse, ajută ş|i secreţiunile, - tubului digestiv - constipaţie, iritaţii la intestine - ale canalului urinar şi ale rinichilor. Medicament extern. Cataplasmul ca şi praful de rădăcini puse peste răni, tăieturi, ulceraţii opresc sângele, le cicatrizează. In medicina veterinară, rădăcina de lemn dulce aduce aceleaşi servicii ca şi în cea umană, luându-se bine înţeles în doze mai mari. Ea intră în preparatele care combat cu deosebire tuşea şi bronşita acută şi cronică a cailoiv In cazul din uimă, e bine să adăugăm şi rădăcină de nalbă 'mare. Alte întrebuinţări. Din rădăcina lemnului dulce se prepară ,,zahărul negru de regliză“ bun contra tusei şi răguşelii. Muncitorii noştri agricoli ar putea face vara din rădăcina acestei plante o băutură răcoritoare şi plă-cjult'ă la gust. Intr’un litru de apă rece punem 1 5 gr1, bucăţi de rădăcină de lemn dulce '+ 4-5 gr. seminţe de coreandru ¡/2 4-5 gr. seminţe de anason1 :+ puţină lămâie. După 2 zile strecurăm printr’o pânză şi băutura e gata. S. S. LEMN RÂIOS. - Bot. - Sin. Salbă râioasă. - v. ac. LEMNUL DOMNULUI. - Bot. - Artemi-«ia abrotanum, subarbust din fam. Composi-tae, originar din Orient. Tulpina dreaptă ra,-mifica'Aă; frunzele bi-tripenatisecate laciniile fine-filiforme. Capitule galben pal dispuse în panicule laxe. Florile hermafrodite sunt fertile. Frunzele sale frecate între degete răspândesc un miros de lămâie. Se cultlivă adesea prin grădini. August-Septembrie. Fig. 847. — LEMNUL MAICII DOMNULUI. LEMNUL MAICII DOMNULUI. - Bot. -Santolina Chamaecy-parissus fam. Compo-sitae, subarbust originar din regiunea me-diteraniană. Tulpina până la un metru înălţime cu numeroase ramuri rigide şi fragile, formând mici tufe; frunzele perzistente, alterne îngust lineare, pe margini dinţate până la lobate, aromate. Capitule mici solitare* LEMURIDE-LEPIDOPTERE 550 lung pedunculate; involucrul aproape cam-panulat, bracteele imbricate alipite, floriile gtaibene, tubuloase; fructele mici achene te-tragonale fără papus. Este cultivată prin grădini ca plantă' ornamentală, mai cu seamă pentru mozaicuri. Este plantă aromatică cu proprietăţi tonice, emenagoge şi vermifuge. LEMUIRIDE. - Zool. - Familie de leimu-rieni. - v. ac. LEMURIENI. - Zool. - Sub-ord. de Mamifere din Primate, se mai numesc şi Prosimieni. Diferă de maimuţe prin orbitele lor incomplete, comunicând cu fosa. temporală, mamelele multiple pectorale şi abdominale. Sunt animale mari, agăţătoare, subţiri şi lungi, capul alungit, părul moale şi lânoa, - mamifere prevăzute cu unghii la mâini şi la picioare, cu degetul cel maire totdeauna apozabil, membrele anterioare mai scurte. Sunt animale nocturne, arboricole, care se hrănesc cu insecte, mici mamifere, cu fructe, şi grăunţe. Ele trăiesc în regiunea tropicală, prin Madagascar, Africa Orientală şi sudul Asiei. Se divid în 4 familii: Lemuridae, Tarsiidae, Cheiromiydae şi Ga-leopithecidae. LENS. - Bot. - Gen de plante din familia Leguminoaselor. Ierburi mici, anuale rar perene, de cele mai multe ori erecte. Rachi-sul frunzelor se termină într’un spin, în cârcel sau mai rar într’o foliolă terminală. Frunze cu 2-7 perechi de foliole. Stipule lanceolate sau seanilanceolate. Flori 1 -3 în ciorchini. Dinţii caliciului de mai multe ori mai lungi decât tubul caliciului. Corola albă sau albăstruie. Stamina superioară liberă. Păstăi scurte, cu 1 -2 seminţe. Seminţe circulare turtite. Genul L. Miile adesea contopit cu genuil Vicia ca subgen aparte. Afară de sipecia principală. L. culinaris Med, Sin. Lens esoulenta Micii, Linte - v. ac. - mai sunt încă cinci specii în regiunea mediteraneană spre Est ajungând până în Himalaia*, astfel: L. lenticula - Schreb - Alefeld -Sin. Erwuxn lenticula Schreb - din Spania, peste Sicilia, Italia, peninsula Balcanică, Cri-meia, până în Ttanscaucasia, Asia - Minoră, Syria şi Palestina. P. Cretz. LENTIBULARIACEAE. - Bot. - Familie de plante erbacee, acuatice sau în locuri umede. Frunzele lor au o conformaţie specială şi adaptată pentru prinderea insectelor; ele sunt acoperite - la/ Pinguicula - ciu peri secretori, care înlesnesc «lipirea insectelor şi la dige-rareia substanţelor a buminoide, siaai aţu, forma unor băşiciuţe, care funcţionează ca nişte capcane la Utricularia. Caracterele flor*ale asemănătoare cu ale fam. Scrophulariaceae, de care se deosebesc prin aceia că au un singur pistil şi placentaţie centrală. C. C. Georg. LENTICELA. - Bot. - Este un dispozitiv, care stabileşte comunicaţia între atmosfera externă şi cea dinăuntru organelor plantelor; ea apare în locul stomatelor, acolo unde dispare epiderma şi e înlocuit- cu mai imulte strate acoperitoare dé plute - periderm. Lenticelele se cunosc, bine pe lujerii tineri ai plantelor lemnoase, p'e care au for-mia unor pete alungite de o coloraţie diferită de scoarţă. Ele se formează, deobiceiu, sub »tomate prin diviziunea repetată a unui strat generator, care ia naştere din celulele dimprejurul camerei substomatice. Din activitatea acestui strat generator se formează un ţesut de umplutură între celulele căruia se găsesc mari spaţii lacunare şi care va permite comunicaţia între atmosfera interioară a plantei şi atmosfera externă. In dreptul 1. se formează de obicei rădăcinile adventive pe tulpină, de ex. la viţa de vie. C. C. Gorg. LEOCĂ. - Sin. leucă. - v. ac. LEONTODON. - Bot. - Sin. capul călugărului. - v. ac. LEONTOPODIUM. - Bot. - Mic gen din fam. Comjptasitae cu specii reprezentate în munţii Europei, Asiei extnatropicalie, şi Ame-ricei de Sud. In locurile stâncoase din regiunea alpină a Carpaţilor noştri vegetează L. alpinum- albîumeajă sau floarea reginei. - v. ac. LEONURUS. - Bot. - Gen de plantă erbacee din fam. Labiate caliciul gamosepal cu 5 dinţi, care se desfac la maturitate. Buza superioară a corolei la început concavă, apoi plană. Staminele paralele; cele două jumătăţi ale anterei paralele. I. cardiaca sin. talpa gâştei - v. ac. - şi 1. marrubiastum. LEPÁDA1RE. - Med. vet. - v. Avort. LEPIDIUM SATIVUM. - Bot. v. Cresan. LEPIDOPTERE. - Zool. Sin. fluturi, v. ac.-Formeajză un ordin foarte important de insecte caracterizate prin: aparatul bucaj în formă de trompă lungă în rulată în 'spirală şi formată de fălci; patru aripi egale, membranoase, acoperite cu solzi imici coloraţi, - metamorfoza completă; capul, foarte păros sau acoperit cu solzi este turtit, scurt sau alungit. Capul separat de trun chiu, poartă antenele drepte şi multiarticulate - şi pecti-nate numai la mascul. Au doi ochi mari cu faţete, întovărăşiţi de doi oceli. Armătura bucală se reduce la fălci foarte lungi şi unite înitre ele, formând o trompă lungă, care îin repaus sită în rulată, şi se ascunde într’o pantă mediană pe faţa ventrală a capului, labrulm. Mandibulele sunt rudimentare iar labium poartă doui palpi labiâji cu peri lungi. Ine-lelle toracice «unt «udate; protoraxul mic, mezotoraxul foarte desvoltat. Abdomenul prezintă 6-7 inele vizibile. Femela este totdeauna apteră. Metamorfoza completă. O parte din fluturi sunt vătămători prin pagubele pe cari Ie produc, mai ales larvele. Singur cel care produce mătasea este util. Fluturii se împart în trei grupe: I. Rhopalocerae, cuprinde pe cei diurni cu antenele în formă de măciucă, fără oceli. Gu aripele verticale în re¡-pos, o singură falmilie: Papilionidele. II He- 551 LEP1DOSIREN PARADOXA-LEŞOIU terocerae, cu antenele pectinate, aripile mari, orizontale; cuprinde fluturii crepusculari şi pe cei nocturni. III. Miorolepidoptere - fluturi de talie mică, ciu antene lungi. LEPIDOSIREN PARADOXA.-Zool. Sin. Ca. ramur, peşte din. ord. Dipnoi, fam. Lepido-sirenidae. Este acoperit cu solzi, iar în loc Fig. 848. — LEPIDOSIREN PARADOXA -ob - orificiul branchial. de aripioare are nişte fire moi. Trăieşte în Nil, Niger, fluviul Amazoanelor. Lung de I -3 m. - Felul de viaţă puţin cunoscut. LEPIOTA CAFENIE? - Bot. Ciupercă otrăvitoare v. intoxicări. LEPISMA. - Zool. - Insectă din ord. Or-toptere. Se recunoaşte uşor d’m cauza corpului sau luingăreţ, acoperit cu solzişori cu luciu metalic. Abdomenul i se termină cu trei peri, din care cel median cu mult mai lung. L. sa-charina trăeşte în dulapurile noastre şi atacă substanţele zaharoase, hârtiile şi ţesăturile. LEPORIDĂ. - Zool. -Rasă de iepuri de casa - v. ac. -LEPORIDAE. - ZooL- Familie de mamifere din ord. Rozătoare. Craniul turtit lateral, cu doi dinţi incisivi în fiecare falcă -cu buze foarte mobile, urechile lungi în formă de cornet, picioarele posterioare lungi dispuse pen-Fig. 849. — LEPISMA, tru salt, coada scurtă, blana moale. Genul Lepus - iepure - este singurul gen actual al acestei familii. Acesta are multe specii, trăind în Europa, Asia şi cele două Americi. LEPTINOTARSA. - Ent. - Insectă coleóptera phytophagă de culoare galbenă închisă. Atacă 'solanacaaele - v. insecte - producând mari pagube la iculturile de cartofi din St. Unite. Foarte cunoscut L. decemlineata - gândacul de Colorado - sin Doryophora - v. ac. -LElPTOCEPHALI - Zool. - Pui de anguilla - v. ac. - LEPTURA. - Zool. - Gen de Coleoptere din falm. Cerambycidae, uşor de recunoscut după talia lor, în general mică, capul separat de piept printr’un gât foarte pronunţat şi alungit. Ochii aproape rotunzi, elitrele îngustate regulat dinainte înapoi, negre, gal-betne sau galben patate cu negru. Trăeşte pe floride de măicieş, tra/ndafir şi pe Umbe-ifere. Specia mai cunoscută este L. tomentosa. LEPTURUS. Bot. - Gen de plantă erbacee din fam. Grami-neae cu frunze scurte lineare, a-cute, vaginele glabre, frunzele superioare mai late decât cele inferioare, lingu-lele oblongi. Tul-pinele ascendente sau prostate, noduroase. Spicul subulat cilindric. Locuri să- Fig. 850. — LEPTURA. rate inundate, sporadică, O singură specie L. pannonicus. LEPUS CANICULUS. - Zool. Sin. iepure de casa. v. ac. - Lepus timidus. - Zool. - Iepure, v. ac. ■ LESE. - Părţi de nuele împletite care în-locuesc loitrele dela care, cai să nu alunece lucrurile printre spetezele [oitrelor. LEŞIE. - Chim. Soluţie cu caracter bazic, conţinând caracteristicul oxidril OH. Se cunosc două feluri de leşid: cu bază de potasiu şi natrium. Cu bază de potasiu este cunoscută în comerţ, potasa caustică sau soda caustică. Are proprietăţi caustice şi caracter leşios. Se întrebuinţează în industrie, la fabricarea săpunurilor. In popor se mai cunoaşte o leşie provenită din cenuşă, ce >se întrebuinţează la spălatul rufelor. V. Pop LEŞIE DE TUTUN. - Chim. - Sin. extractul de tutun, insecticid din cele mai bune, conţinând 1—2% nicotină; se fabrică şi se găseşte în vânzare la C. A. M. Plantele sie stropesc cu o soluţie diluată ce conţine 0,5,—1,5% nicotină - se mai adaugă sodă 1|% pentru a pune în libertate nicotină, şi săpun 1 % pentru umectare şi aderenţă. V. Gh. LEŞlŢĂ. - Zool. - Sin li$iţă, Fulica atra. Pasăre din fam. Pi-cioroangelor, de culoare negricioasă, care trăieşte în cârduri pe bălţi, ascunzându-se printre sălcii sau în stuf. LEŞOIU. -Thipă ce Fig 851 _ lişiţă. -s a uscat porumbul, se Fulica atra. LESPEDEZA-LETHRUS 552 desfac boabele cu maşina, sau bătând ştiu-leţii ciu imaiiul într’un grătar de nuiele, numit cuşcă, coteţ, leasă, sau leşoiu. LESPEDEZA - Micii. Bot. - Subarbuşti sau plante erbacei din fam. Papilionaceae din America de Nord, Asia şi Australia. Frunzele ou trei foliiole. Florile în grape terminale sau laterale, violacei, roşii sau albe, câte două la subţioara 'unei bractei persistente. Caliciu scurt cu dinţi neegali, corola papilionaceae cu aripile concrescute, în parte cu carena. Stalminele anterioare libere. Leguma scurtă, eliptică, comprimată, nedehiscentă, au o sămânţă. Se cultivă în parcuri: L. bicolor. Subarbust, tu’lpinele sale degeră în tim-p/ul iemei şd 'î«n fiecare an dă de jos din nou. Lujerii verzi, păroşi. Frunzele cu trei fo-liol)e obovate, pe celle două feţe disoolone. Florile roşii-puripurii, formând panicule mari la extremitatea î/ujeriilior. Specie originară din China, plantată pentru proprietatea sa de a înflori târziu, în Iulie-Sepfcembrie. C. C. Georg. LETAL. - Biol. - Factor 1. este acel factor ereditar, care condiţionează pieirea organismului la un stadiu timpuriu al desvoltării Iui. Spre deosebire de factorii 1. gameliici, care acţionează îincă în gametă înainte de fecundare, factorii 1., cari cauzează moartea unui animal sau plante, se numesc factori 1. zigotici. Un caz tipic de factor 1. se cunoaşte la canari. La aceste păsări încrucişarea între o pasăre mioţată cu una obişnuită - adică cu capul neted - dă 50% descendenţi moţaţi şi 50i% ou oapnil rotund - neted -, iar încrucişarea între două păsări moţate dă în descendenţă şi moţate şi rotunde, în pro-polrţie de 2:1 - în loc de 3 : 1 -. De aci se deduce, că păsările moţate sunt hetero-zigote, cele homozigofce pderind încă în ou, în stare embrionară, din cauza unui factor 1. A. Pies. LETCĂ. - Unealtă de depănat sculele pe mosoare, un fel de sucală mai simplă. LETHRUS. - ZooL - Gen din ord. Co-leoptere, fam. Soarabeidae care trăieşte exclusiv în regiunea de stepă a Eurasiei. Specia ounosqută este L. apterus, care vatămă viţa de vie şi un mare număr de plante. Este răspândit delta Adriaticia până în Asia centrală, în Ungaria 'meridională, România şi Rusia meridională. E mic, bondoc, de culoare neagră. Capul, susţinut de un adevărat gât, este înaxmat cu mandibule p'uternice, numai la 'mascul unde au forma particulară, posedând pe faţa internă două croşete dirijate în josi. Antenele sunt terminate într’un fel de măciucă a căror artioule se îmbucă unele pe altele; ochii maci, bruni-roşcaţi, înseraţi pe nişte protuberanţe laterale spini-forme. Capul este băgat în torace care este «cobit. Protoraxul este mai deavoltat decât abdomenul, cu umerii ieşiţi în afară de fiecare parte a capului. (Picioarele sunt săpătoare, cu tibiile anterioare crestate pe partea externă şi tarsele bine desvoltate. Elitrele sunt globul o aste, hemisiferice, aripile lipsesc. Mărimea oscilează între 18—22 mm., - masicuhil mlai .mare ca femela. Primii adulţi ies din pământ foarte curând, după topirea zăpezii, ieşire care a fost observată pe la 9 Martie în Basarabia şi 24 Martie1—13 Aprilie în diverse localităţi din Rusia centrală şi meridională. Această apariţie timpurie se explică prin aceea că larvele imediat după apariţie încep să sape nişte galeria în pământ. Această galerie la început dreaptă se curbează de trei ori în lungimea sai, pătrunzând cât mai adânc. în pământ, diametrul este de 16—18 mm. şi pereţii sunt netezi. Intrarea galeriei este astupată cu un mic deal provenit din defecţiune, a cărui înălţime atinge 6 mm. şi diametrul 15 mm. Insecta iese foarte rar afară pentru a căuta o hrană vegetală. S*a observat că fiecare individ are galeria sa şi că două sexe nu pot locui niciodată în aceeaşi ga- Fig. 852.— LETHRUS. lerie. Aceste galerii sunt profunde, pot atinge t m. şi nu sunt drepte ci au multe curbături. Ele sunt terminate abia la sfârşitul lui Aprilie sau începiuttul lui Mai, când adulţii ies şi duc o viaţă exterioară. Masculii caută femelele şi apoi se dau lupte aprige între ei care ®e termină prin abandonarea unuia din adversari. încrucişarea se face la suprafaţa solului, mai rar în galerii. Femelele depun ouăle în ca'merile lor şi acumulează brană pentru descendenţi. S’a remarcat că adulţii distrug mai mult ramurile şi organele folia-ceae. In Mai-Iunie ei apar în vii la 7—8 dimineaţa şi rod necontenit până seara. Atât masculii cât şi femelele adună materii vegetale în galerii pe care le amestecă făcând un fel de pastă, pe care o introduc în interiorul camerilor cu ouă. Aceste camere sunt totdeauna plasate perpendicular pe galerii, a.u o formă ovoidă, fiecare cameră este înconjurată de o coajă pământoasă cu pereţii foarte groşi, în fiecare cameră depune câte un ou, după aceea femela iese deandaratele, şa ajstupă complet camera cu ouă care se află izolată în pământ la o adâncime de 30'—90 cm. O fe'melă poate face 15—2 0 camere în aceeaşi galerie. Zece zile mai târziu, tânăra larvă apare şi se hrăneşte cu pasta acumulată. Ea mănâncă cu aviditate şi atinge ta lia maximă în 3 săptămâni, când se prezintă ca un vierme alb de 20—25 mm. lungime. La jumătatea lui Iunie, larva se transformă în nimfă, iar după zece zile apare insecta adultă. Aceşti adulţi stau în pământ toată vara, 553 LETONIA toamna şi iarna, şi ies abia în pri’măvarăi Pagubele produse de ei sunt considerabile, deoarece se înmulţesc enorm, şi apoi afară de viţă mai atacă alte plante cultivate, ca de ex. tinerele cereale. Tratamentul: Printre metodele de luptă, mai eficace siunt şanţurile de protecţie care servesc în acelaşi timp şi ca şanţuri de captură. In regiunile unde atacurile sunt curente, această metodă este indispensabilă. Eai consistă în a înconjura podgoriile sau cu şanţuri adânci de 30»—50 cm. cu marginile drepte. Adulţii, în «momentul pregătirii lor pentru căuitarea hranei, cad în aceste şanţjuri de unde nu mai pot ieşi, şi apoi le distrugem!. M. Vr. LETONIA - Republică. Supraf. 65.791 km. p., Pop. 1.845.000 loc. Letonii nu sunt nici slavi, nici germani, ci indo-europeni, Vorbesc o limbă înrudită cu cea liituamiană, şi de care sie apropie şi prin origine, obiceiuri, caractere fizice etc. L. e o ţară Agricolă. Oraşele cele mai însemnate sunt: Riga - 330.000 loc. - capitala şi portul cel mai însemnat al Let. Danigunpiis - Dunaburg, - Li-bau şi Wimdau. Relief: L.’ este o ţară uşor mânturi cultivabile - 28'% -, restul sunt pă-şjuni 30/% şi păduri 28'%, numai 800.000 hectare .neproductive. Cultura Qetrealelor şi a plantelor industriale a fost totdeauna înfloritoare. In linii generale se cultivă şi se recoltează: Semănături de Sup. însemân- Recolta în quintale tată în ha. Secară .... cca. 286.000 2.954.000 50.000 506.000 ,, 340.000 2.959.000 „ 190.000 1.886.000 Cartofi .... 82.000 10.135.000 In.....* 68.000 seminţe 287.000 fuior 250.000 Ap'oi sifecla de zahăr, tutunul, etc. Reforma agrară a constat din împărţirea marei proprietăţi la ţănaini. Creşterea vitelor este pe prima linie. înainte de răsboiu proporţia cailor la suta de locuitori era de 18,4. In prezent aire cca. 390.000 ca:, 1.300.000 vite Fig. 853. — LETONIA. — Câmp^de cereale. ridicată deasupra nivelului mării, dar accidentată în unele locuri, de grupuri de coline. La siud de Duna, pământul Curlandei formează un platou care merge de a lungul fluviului până deasupra câmpiei din jurul oraşului Windau. Ape: Duna, Aa, Ga»uja etc. Pământul ca şi clima L. au favorizat o des-voltare raţională a agriculturii. Agricultura. Din suprafaţa totală 1.700.000 ha. sunt pă- cornute, 1.400.000 oi şi 700.000 porci. Creşte vite pentru carne şi lapte, care se desfac prin cooperative pe pieţele engleză şi germană. Pădurile ocupă o suprafaţă de 1.800.000 hia. şi siunt pentru Let. o bogăţie. Ea are de două ori mai multe păduri ca Anglia şi de şapte ori, mai multe decât Danemarca. O cincime din aceste păduri siunt formate din foioase, dar pretutindeni pre LEVANTIN A-LIBERALISM i ■ - ■ -r 558 mează să fie expediate şi industrializate, -să fie ferite de umezeală si fermentaţie». s. s. LEVANTINA. - Zoot. - Lână adusă din Turcia asiatică şi europeană, Bulgaria, Serbia, Grecia; miai este şi o mătase cu lusitru adusă din Levant. LEVISTICUM. - Bot. - Gen de plante er-bacei din faun. Umbeliferaei. Frunzele de două până la trei ori penat-spintecate, cu 4—6 perechi de foliole lung pedunculate şi îndepărtate. Florile în ufmbele regulate, compuse, egale, de culoare galbenă sau gal-benă-verzuie, involâcrul şi involucelul 3 stau mulltifoliaite.. Fructe ovale cu 3 coaste aripate, coastele laterale cu aripi de două ori nnai llaite. O singură specie: L. Officinale Sin. leuştean - v. ac. - LEVULOZĂ. - Chim. - C6Hi206 sau CH2OH (CHOH)3.CO.CH2OH. Sin. zahăr necriistalizaibil, siau zahăr de fructe, sau fruc-toză levogică. Ea formează zahărul necrista-lizabil din diferite fructe, se găseşte şi în miere. Se prepară prin intervertirea zahă-rului de trestie. Se lasă 24 ore o soluţie de zahăr de tresitie 10% cu 2 num-, acid clor-hidric. Se formează zahărul intervertit, care este un amestec lle levuloză şi glucoză izo-meră. C12H220ii+H20 -- C6H12O6 4~ CeH^Oe Zahăr de tresitie levuloză glucoză. Levuloză cristalizează în ace lucioase, incolore, fusibile la 94°, foarte solubile în apă, foarte puţin solubile în alcool absolut. A fost soootiit mult timp incristalizabil - de unde ia venit şi numele. Se uneşte cu baze alcalino-teroase şi cu diferiţi acizi metalici, reduce licoarea lui Fehling; ca şi glucoza formează cu fenilhidrazina o osazonă. Se cunosc doi izoimeri optici ai levulozei, unul dextrogir si altul inactiv. LEVURÂ. - v. drojdie. LEZIUNE. - Med. - Termn>en întrebuinţat în medicină pentru denumirea unor altera-ţiuni suferite de diferite ţesuturi ale organismelor vii. Ex. 1. ale flilcatului, ale pielei etc. N. A. LIBANOTIS. - Bot. - Gen de plante erba-cei din. faim. Umbeliferae divizate în diife-rite imoduri. Florile formeaiză umbele regu-late compuse, florile umbelei e*gale, albe, albe-verzui sau roşietice cu involucr.ul şi involucelul, multifoliaţi. Fructe ovale sau oblongi, cilindrice sau 6 unghiulare, fin păroase sau glabre, mericarpele cu 5 coaste puternice, L. montana. LIBANUL ŞI SIRIA - sunt ţări piuse sub protectoratul francez având o suprafaţă de cca. 200.000 km. p. şi o populaţie de oca. trei milioane. Din această suprafaţă, terenul arabil cuprinde njumaii 6,7i% pe care se cultivă grâul cca. 550.000 ha. şi orzul cca. 300.000 ha. Acestea sunt cele mai importante. Vine apoi bumbacjul care se cultivă mai ales în regiunea Aleppo, cca. 35.000 ha., cânepă, siusian şi tutun - varietăţi bune de Aleppo, Beirut şi Damasc pe care J|e exportă pretutindeni. Măslinul se cultivă pe o întindere de 88.000 ha. Viile o-cupă 60.000 ha. apoi duzii, 24.000 ha., cai-şii, 5.000 ha. migdalii şi fisticurile 4.500 ha., smochinul 4.100 ha. portocalul, pe 3.400 ha. etc. Se maiii cultivă viţa pentru struguri, lintea, bobul, măzărichea, cânepa, trestia de zahăr, măslinii etc. Numărul animalelor domestice este destu] de important: cca. 2,500.000 oi; 1.200.000 ca^re; 55.000 cămile; 60.000 cai; 90.000 măgari; peste 250.000 bovine. învăţământul agricol se dă în două colegii de agricultură. q p LIBARCĂ. - Zool. - Sin. şvaib, gândac de bucătărie, Blaltta iau Periplaneta orientalis. Insectă din ord. Ortoptere. Foarte răspândit Fig. 864. — LIBARCĂ. • Şvabi. în toată Europa şi America de Nord, trăieşte în case şi în bucătării, mănâncă pâine, came, haine, obiecte de piele. Alte specii: B. germanica şi B. americana,. LIBELULĂ. Zool. - v. calul dracului. LIBER. - Bot. - v. vase. LIBERALISM. - Pol. - Concepţie generală despre viaţă şi despre alcătuirea socială, bazată pe idea de libertate şi convingerea că libertatea este mijlocul cel mai bun pentru a asigura fericirea şi prosperitatea popoarelor. L. poate fi politic sau economic. L. politic reprezintă sistemul de organizare al naţiunilor pe baza maximului de libertate individuală. L. economic transpune acelaş principiu pe planul economic, făcând din libertatea economică principiul său axial. Libertatea economică se înţelege atât în interiorul ţărilor, în concurenţa dintre indivizi, cât şi în afară, în concurenţa dintre ţări, cu excluderea oricărui protecţionism. Evoluţia istorică a asociat 1. cu capitalismul şi cu desvoltarea burgheziei, fiindcă principiile liberale au însoţit şi au promovat pretutindeni înflorirea capitalismului şi desvoltarea unei burghezii puternice. M. Man. - Econ. Soc. Este totalitatea doctrinelor economice profesate de liberali, e/site şcoala economică liberală întemeiată pe următoarele principii fundamentale: 1 - Societatea 559 LIBERIA-UBERSCHIMBISM umană, realitatea socială, este garantată de legi naturale, asupra cărora omul nu are decât o relativă influenţă; 2- Sforţarea individuală este primul şi unicul motor al evoluţiei sociale; 3 - Intervenţia autorităţi trebuie să se reducă la minimum. Aceste trei principii stau chiar la baza ştiinţei econcwmice indiferent dacă alte doctrine economice pot sta modificatoare sau hotărât contrare în faţa liberalismului economic. Dacă omul nu ar crede în existenţa unor legi naturale imuabile în domeniul economic, dacă nu ar exista în lume o ordine economică naturală, nu ar putea fi vorba de o ştiinţă economică. De sigur nu poate fi vorba de legi pozitive ca în fizică, aistronomie, legi universale, şi permanente. In domeniul economic însiă ,sle pot determina legi, regularităţi economice, care guvernează producerea fenomenelor economice şi care ne dau posibilitatea .$ă studiem ştiinţificeşte aceste fenomene, să le determinăm cauzele şi legile lor de producere. Intervenţia omului în producerea fenomenului economic, nu poate fi decât variabilă, întâmplătoare, accidentală. AsupTa cauzelor constante şi continue omul nu are nici o influenţă. Intervenţiile omului sunt numai cauze perturbătoare cari dacă, prin studiul fenomenelor economice, sunt îndepărtate, apar numai cauzele constante şi legile de producere ai fenomenelor. Voinţa socială nu este decât rezultanta voinţelor individuale. Această rezultantă, n-ar p'utea avea loc fără sforţările individuale, deci este în afară de orice discuţie că sforţările individuale sunt primul şi unicul motor al evoluţiei sociale. Aceste fiind forţe naturale, rolul societăţii nu poate fi decât acela de a desvolta această iniţiativă pe cât mai mult posibil, de a înlătura tot ce ar putea împiedica exercitarea facultăţilor omeneşti, de a împiedica ca activităţile individuale Siă-şi facă unora altora, rău. Intervenţia autorităţii, deci, trebue să se reducă la uin minimum care nu depinde de ştiinţă, ci de politica, de atitudinea societăţii, faţă de activităţile economice individuale, în raport cu concepţia de viaţă socială dominantă, cu idealurile sociale de urmărit la un moment dat. In concepţia liberă acest minimum este pe treaptai cea mai de jos. Credinţa economică liberă se reduce la patru cuvinte ,,lais-ser faire, laisser pîasser*'. In concepţia comunistă, acest minimum este pe treapta cea tmai de sius. Desfiinţând libertatea individuală, proprietatea personală, economia individuală, regitmul economic comunist este un regim de autoritate, care nu e liber, fiindcă regimul pretinde controlul cel tmai siever al muncii şi consumaţii din partea societăţii şi Statului şi nu e just, fiindcă Statul nu este o autoritate reglement tată, ci un Stat de muncitori înarmaţi. Legile naturale economice nu au caracterul providenţial, finailist, nominativ, care a voit isiă li se dea, ele totuşi sunt naturale, cărora omul trebue să se supuie şi să se adapte, ca şi faţă de legile de ordin fizic. Legile economice principale sunt: 1. Legea interesului personal, după care fiecare individ caută binele, plăcerea - aive-rea - şi fuge de rău, de durere - sforţare. Legea liberei concurenţe, care satisface pe toţi, care procură cel mai bun târg consumatorului care stimulează progresul prin rivalitatea dintre producători, caire asigură dreptatea şi luptă contra profitului neîndreptăţit, 3. Legea populaţiei, bazată pe principiul că populaţia creşte într’o progresie miai repede, decât 'mijloacele de hrană. 4. Legea ofertei şi cererei, prin care preţul variază în raport direct cu cererea şi în raport invers cu oferta. 5. Legea salariului - Legea de aramă - după care preţul muncii este determinat de oferta capitalului disponibil şi de cerere, - mulţimea cerinţelor muncitorilor.- 6. Legea rentei, prin care rămâne în mod necesar o margine de beneficiu pentru toate productele ia căror cost de producţie este mai mic de cât acela ca.re a fixat p'reţul. 7. Legea schimbului internaţional, după care fiecare parte - în schimb - câştiga şi deci avantagiile nu sunt aceleaşi de ambele părţi, câştigul cel mai mare este de piartea ţării celei imai sărace. N. Ghiul. LIBERIA. - 95.400 km. p.; 2,000.000 loc. Desvoltarea agriculturii în această republica abia a început. Sunt păduri virgine, unde a început exploatarea cauciucului. Solul este fertil însă sie lucrează în mod cu totul primitiv. Cacao, bumbacul şi cafeaua sie cultivă pe suprafeţe mici. Fig. 865. — LIBERIA. - Biserică indigenă. LIBERSCHIMBISM. - Econ. Pol. - In schimbul internaţional sunt două teze: teza pro-tecţionistă şi teza liberschimbistă. Protecţionismul nu neagă valoarea liberului schimb, nici nu este contra comerţului internaţional din contră, dar el vrea să păstreze beneficiul, el crede că fiecare ţară trebue să se preocupe de interesele particu- LIBIA 560 lare ale sale, el crede că comerţul exterior lăsat liber riscă să ruineze industria uinei ţări, să-i restrângă sau să-i înăbuşe forţele sale productive şi deci trebue să ia măsurile necesare pentru existenţă şi pentru profitul naţionali L. nu neagă necesitatea protecţiei industriei naţionale la începuturile ei p'ână ce poate trăi pe propriile ei forţe, dar dacă înţelege protecţia celor slabi contra celor tari, celor tineri contra celor bătrâni, nu înţelege protecţia celor tari contra celor slabi. i ajută desvolfcarea schimbului între popoare, pe când jp’rotecţionismul mărginind importul împiedică şi exportul mărfurilor naţionale. Desvol'tareia schimbului între popoare duce la perfecţionarea legăturilor de cultură şi civilizaţie, ce esite folositor pentru ambele p&rţi. L. prin lîlbera concurenţă pe care o lasă aduce un veşnic progresi în industria ţărilor, progre» care ajută şi lla ridicarea ţării, dar care esite şi în folosul consumatorului, pe când protecţionismul lâcezeşte forţele, iniţiativele, dorinţa de prqp'ăşire. In dificultăţile financiare ale Statelor, ta- Fig. 886. — ZONA DE DUNE, PLANTATA CU IMPERATA CYLINDRICA. L. înseamnă comerţ internaţional fără pro-bibiţiuni şi fără taxe vamale. In 1. preţurile articolelor de mare con-sum sunt mai ieftine, viaţa miai uşoară, în special viaţa muncitorilor. Taxele vamale nu lovesc numai obiectele importate. Preţurile mărfurilor similare produse în ţară se urcă şi ele astfel încât consumatorii plătesc de zece ori mai mult decât încasează Statuii. In 1. se stabileşte viaţa ieftină, consumatorul este protejat..' Din punct de vedere al repartiţiei, 1. aduce o justă şi egală îndreptăţire ai consumatorului şi produicătomlui, pe când protecţionis-mUl aduce un avantaj bogaţilor, industriaşilor liniari, garantând un venit ’minim proprietarilor. L. dă posiibilitate industriei naţiomale să se desvolte în chip egal, pe când protecţio-nismul creiiază - chiar în sânul industriei naţionale - industrii avantajate şi industrii neavantajate împiedicate în dezvoltarea lor. L. xele vamale prohibitive sunt un venit important la oare se renunţă cu greu, însă trebue să se ia în consideraţie că dacă la început aceste taxe produc ceva., mai târziu - prin împiedicarea importului - aceste taxe produc din ce în ce mai puţin. Impozitele industriale nu acoperă liptsa naturală în bugetul Statului prin împiedicarea importului. Iar scuimpetea vieţii şi sărăcirea populaţiei nu duc la situaţia unui plus de încasări bugetare. Anglia datoreste valoarea sa economică, bogăţia sa, 1. N. Ghiul. LIBIA. - Sub acest nume se înţeleg, întinderile de pământ cuprins între Tunisia, Sahara şi Egipt, din nordul Africei, cuprinzând provinciile Cirenayca şi Tripolitania, aflătoare sub cârmuire italiană. Suprafaţa totală: 1.500.000 km. p.; populaţia, circa un milion locuitori din care circa 150.000 europeni - italieni, restul arabi şi berberi. Clima pe litoralul mediiteranian esite imai duce, cu 150-380 mm. precipitaţii atmosferice, care 561 LIBIA cad de. obiceiu prin Martie şi Octombrie. Căldurile mari şi vânturile, usucă totul. Pământul eate de formaţie pajeozoică şi Me-zozoică. Terenul eiste nisipos şi pietros, cu un sitrat vegetal foarte subţire, puţin accidentat, având coline şi platouri a căror înăl- tot felul de zarzavaturi. Drept vite, se creisc bovine aparţinând tipului brachiceros, de talie mică, de culoare neagră ruginie. Se creşte calul berber-degenerat, - cca. 8000 capete, asinul comun - 30.000 etc. Oile sie cresc în număr mare - Tripolitania 700.000 şi 58.000 Fig. 867. —ICOLONIŞTI DIN ITALIA. ţime nu trece peiste 900 m., cu p'uţine cursuri de apă. Nisipuri silico-calcare cu reis,turi de aluviuni, pe care colonizatorii se muncesc să le fixeze şi cultive. Agricultura indigenă caprine, iar în Cerenaica, 700.000. Ele aparţin riaseii barbareaisică şi se cresc pentru lână, carne şi lapte. Se mai cresc şi oi de Sudan şi Fezzan. Populaţia indigenă are un sitandard de viaţă inferior; ea stăpâneşte pământul după regimul turcesc uzitat şi la noi în Dobrogea. Opera de colonizare a ţării se face de către italieni, atât prin o colonizare foarte intensă cât şi prin ridicarea la o viaţă omenească a Fig. 868. — IN OAZA TRIPOLI. primitivă se face pe terenurile mai bune în oaze, dintre care unele, ating suprafaţa de 5000 ha. Se cultivă orzul, - care serveşte şi ca hrană oamenilor şi animalelor; grâul, - pe suprafeţe mici, ovăzul, puţină secară, tutunul şi porumbul, care p'rinde din ce în ce mai mult teren. Ca plante de nutreţ, lucerna stă în frunte, apoi sorgul, trifoiul, porumbul de nutreţ. Dintre arborii şi arbuştii roditori, se cultivă măslinul, migdalul, curmalul, viţa de vie, portocaliul, lămâiul, chitra, graffruits<-ul, mărul, smochinul, piersicul etc. Se cultivă Fig. 869. — CAL DE RASĂ INDIGENĂ. 36 LIBIA 562 indigenilor. In primul rând s’au construit şosele, - câteva mii de km., - apoi si’au făcut realizări serioase, privind atât apa de băut, r~ - ~j lonizare şi Institutul fascis>t de prevedere socială. Erau până la începutul anului 1939» p'esite 3000 de exploatări - ferme, utilate perfect, având între 40-100 hectare, fiecare* contând dela 500-800.000 lei, bani care se repartizează la plată, îm 10 ani. Fixarea du- Fig. 870. OVINE DE RASA INDIGENĂ BARBARESCA. Fig. 872. — INSTITUTUL EXPERIMENTAL AGRICOL DELA DI SIDI MESRI. nelor de nisip prin plantarea lor, după un amlumit sistem, cu Imperata cilindrica cu chiparoşi sau cu ricini, constitue de asemenea un atribut al Statului italian. Dunele fi- Fig. 871. — CASA UNUI COLONIAL, IN TRIPOLITANIA. cât şi cea de udat pământul, - irigaţiile, -pentru care Statul italian înţelege să dea o primă de la 20-50% asupra costului lucrărilor, proprietarilor sau ocupanţilor. Colonizările se fac prin Societatea de co- xate se plantează cu tamarix sau cu salcâmi - Acacea australiană, - care are o bogată vegetaţie, printre care se plantează pinul de Aleppo, tuya, chiparosul, etc. Institutul experimental din Sid'i-Mesri, lu- 563 X.IBONIA-LICHENI crează intens, atât în direcţia zootechnică cât şi în cea agricolă şi este prevăzut cu cele mai moderme instalaţii. Aici se găsesc mi-nunaite exemplare din rasia insulară Pantelle-ria şi încrucişate cu rasa brună. Fîg. 873, — BOVINE MAREMM.ANE SPRE COLINELE - GEBEL - CIRENAICE. Pescuitul formează de asemenea, una din îndeletnicirile principale ale populaţiei. C. F. LIBONIA. - Bot. - L. C. Koch. Sin/ja^o-binia moric, Cyrthantera Nee®, Sericogra^p'his Nees - Gen de plante din familia Acantha-ceae. Plante erbacee «au mici arboraşi, cu frunze mari, eliptice şi flori frumos colorate, sollitare siaiu mai multe la un loc la axilla brac-teelor în spice terminale sau pani cule bogat ramificate. Bractee ovale, bracteole mici, înguste. Fructul e o cap/sulă alungită. Cuprinde cca 20 specii în America tropicială. Multe din ele se cultivă ca plante de seră: L. Malg- lor spirtoase se face numai în puterea unei autorizaţii date de către direcţiunea generală a Monopolului Alcoolului, prin liberarea unui brevet. Brevetul este un act personal; el nu se poate transmite. L. de băuturi spirtoase a fost introdusă în România Îa 1 .IV. 1873. v. „debit“, N. Ghiul. LICHENI. - Bot. Cla-să de Criptogame celulare. In realitate, în compoziţia unui 1. intră două /soiuri de elemente: unele verzi sau albastre, zise gonidii, care sunt alge; altele incolore ce aparţin ciupercilor. Deci 1. nu sunt decât ciuperci ce trăiesc în asociaţie, îm simbioză, cu alge; meii rar, ciuperca sie comportă ca parazit faţă de alga cu caire s’a asociat. L. au un aparat vegetativ sau thal foarte divers conformat: gelatinos sau negelatinos, în care caz; e sau difuz, crescând pe sub scoarţa arborilor; ori e ca o coajă pe stânci - thal crustaceu sau foliaceu ori fruticulbs. L. se înmulţesc prin soredii, un soiu de propagule fonmate. din gonidii şi din filamente de ciupercă, prin conidii sau prin spori. Sporii sunt produşi în .axele apotecilor sau în basidie, duipă cum ciuperca din L. e asco-mycetă saiu basidiomycetă. L. sunt răspândiţi pe tot globul crescând în număr dela ecuator spre poli, şi dela. şes spre vârful munţilor. La poli şi pe crestele pleşuve ale munţilor ei sunt aproape singurii reprezentanţi ai vegetaţiei. Cresc pe substraturile* cele mai variate; pe stânci, ziduri, scoarţa arborilor, pământ, pe frunze, pe muşchi, sau chiar pe fier vechiu, şi sticlă. Unii preferă stâncile de pe ţărmul mărillolr, alţii s& găsesc numai pe stânci calcare, ori pe stânci Fig. 874. — DIFERITE SPECII DE LICHENI: A - Usnea barbata; B - Cladoriia; C - Umbilfcaria; D - Parmelia de ziduri: E - Ramalina; F - Lichenul renilor. nifica Nees, L. aurantiaca Hook L. baJrlerioi-des, Nees L. lepida Moric, L. heterophylla Schlecht, etc. majoritatea pot fi ţinute viara în aer liber. P. Cretz. LICENŢĂ. - Com. - Este permisiunea specială de a vinde sau exporta unele mărfuri. L. băuturilor ispirtoase. Vânzarea băuturi- silicioase, alţii numai p'e scoarţele arborilor. Rezistă mult la uscăciune, au creştere înceată şi aproape nelimitată. Cu timpul de-sagregă substratul pe care trăosc şi aşa pregătesc tereniul pentru alte plante superioare. Unii 1. ca: Cetraria, Rocella - v. ac. au întrebuinţări. - LICHEORURI-LICIT A.ŢJE i—-------------------- 564 LICHEORURI. - Ind. agr. - băuturi alcoolice dulci «au vinfuri licheoroase de desert. Se obţin prin amestecul alcoolului aromatizat cu un sirop. Alcoolul se aromatizează p'rin diferise procedee: deobiceiiu produsele aromatice sunt substanţe vegetale, proaspete sau uscate - frtacte, flori, foi, ramuri, rădăcini, seminţe ciari se laisă să se macereze un timp oarecare în alcool; apoi alcoolul este filtrat şi amestecat cu sirop. Muil'teori macerarea plantelor este uilmiată de o distilare. Insfârşit, se folosesc deasomeni esenţe sau extrase de tot felul pentru a arom'a-tiza alcoolul. Vinurile lichioroase se caracterizează prin un conţinut mlare de zahăr, şi în cele mai multe cazuri, prin o aromă specifică ia strugurilor din care se prepară. Conţinutul ridicat de zahăr, necesar p'entru prepararea vinurilor de desert, se obţine fie prin sitafidi-rea strugurilor, fie prin concentrarea mustului pe foc sau în vacuum - malaga, mar-sala -. Din struguri stafidiţi se prepară de-obiceiu Muşcaturile, Malvasia, Lacrima-Cri-sti, Tokay, Pedrojilmenes, vinurile de Patras, şi P|amas, Pinot, etc. Vinurile Jicheoroase cari se pun în vânzare deobiceiu se alcoolizează altfel nu sunt destul de sttabile. I. V. Şlep. LICHID. - Fiz. - Este unss din cele trei stări sub care se prezintă corpurile. In a-ceastă stare corpurile au un volum determinat, dar nu au formă iproprie ci iau forma vasului îin care se alflă. Se mai numesc şi fluide. LICITAŢIE. - Econ. Jur. Fin. - Este vânzarea publică a unui bun. Vânzarea obiectelor mobile sau imobile, urmărită de creditor, na se poate face decât pe cale judecătorească, în mod piublic, prin 1. Judecătorul fixează ziua şi locul unde are a se face vânzarea obiectelor urmărite. Vânzarea se poate face înaintea tribunalului, la faţa locului sau în locurile obişnuite pentru vânzări publice. Vânzarea se vesteşte cu trei zile, cel puţin, mjai înainte, prin anunţuri lipite >pe .stradă, la uşa judecătoriei, la poarta primăriei, sau la locull unde se face vânzarea şi alte locuri publice, p-requm şi prin jurnalele locale. Vânzarea se face publică, cu uşile deschise şi cu toba, sau în guna ‘mare. Agentul judecătoriei p'ropune spre vânzare fiecare obiect, arătând preţul, face trei strigări, adjudecându-1 'în aceeaşi zi, at&upra aceluia care la a treia strigare a dat cel mai mare preţ. L. se face pe bani gata şi obiectul se dă aceluia care nmără imediat preţul cu care i s*a adjudecat. L. continuă până la acoiperirqa creanţelor reclamate. Preţul eşit din adjudecare se varsă Ia Casa de Depuneri sau Ik ¡administraţia financiară. Din su'mele ieşite din vânzare se scad maii întâi cheltuielile de urmărire şi de vânzare, şi alte creanţe privilegiate ce s’ar larăta, restul se dă creditorilor ce au urinări,t. Vânzarea obiectelor imobile se face în ziua anunţată pentru 1. şi care via fi după expirarea celor trei luni ale publicării de vânzare. L. începe prin cetirea încunoŞtiin-ţărilpr, a condiţiilor de vânzare, a sarcinilor ce există asupTa acelor imobile, a opoziţiilor şi a hotărârilor. Şedinţa este publică şi se anunţă începutul 1. Strigările se in-cep nuimiai după ce creditorul ce a urmărit, declară că voeşte a se face vânzarea. In caz contrar, 1. se închide şi se redeschide după o nouă cerere a creditorilor, noui publicaţii şi noui termene. Strigările vor 'începe delá preţul indicait de creditor în afişe şi publicaţii. Orice iperisoaniă solvabilă şi capabilă poate lua parte la 1. Tribunalul este suveran de a cere depunerea unei gairamţii de 20% din preţul fixat. Datornicul1 nu poate concura. Strigările se repetă de trei ori, cu pauze de cinci minute între ele. Bunul se adjudecă provizoriu as'upra aceluia care la cea din urmă strigare a dat un preţ mai mlare decât acela care s’a pus de creditor şi. cu care s’a deschis Kcitaţia, bunul se poalte adjudeca asupra acelui creditor. Adjudecătorul nu se mai poate retrtage din 'momentul când s’a pronunţat de judecător cuvântul „adjudecat“. După adjudecare, tribunalul încheie proces-verbal despre toate şi anunţă părţile ca, ,p'este opt zile, să vină iarăşi la Tribunal. In timpul acestor opt zile, şi în ziua de supralicitare, orice alltă persoană capabilă va putea să supraliciteze, adică să dea un preţ cu a zecea parte, cel puţin, mai tmare, peste pireţul cu «care s’a adjudecat bunul. Suprali-citatorul artaltă adaosul prin o cerere scrisă şi iscălită, către tribunal. In ziua fixată pentru supralicitare, tribunalul pune din nou bunul1 în licitare, dacă creditorul urmăritor sau intervenienţii stăruesc în vânzare, în-cepându-se dela preţul dat de supralicitator. Bunul se adjudecă definitiv asupra aceluia care lla această a doua licitare va da preţul cel mai mare, afară de cazul când nu s*a prezentat nici un supralicitator, când adjudecarea definitivă rămâne pe seama primului adjudecător. Dacă în termen de o lună, adjudecătorul definitiv nu a depus suma la Casta de Depuneri şi Consemnaţii sau la (administraţia financiară, se face o nouă 1. în socoteala ad-judecătomilui, în termen de minimum 20 zile şi maximum 60 zilei Dacă lta această licitaţie s’a obţinut un preţ mai mic ca precedentul, se reţine din garanţia adjudecătoru-lui diferenţia, cu dobânzile legale şi cheltuielile de 1. liberându-i-se restul. ContUa ordonanţei de adjudecare, în termen de 40 zile, se poaite face recurs la Curtea de Casaţie pentru motive prevăzute de lege. 565 LICITAŢIE Adjudecarea se execută după expirarea celor 40 zil'e sau a respingerii recursului. Toate contractele din care isvorăşte un venit sau o cheltuiajă pentru Stat trebuesc încheiate pe bază de 1. publică, prealabil ţinută». Vânziairea bunurilor mobile sau imobile ale Statului se face prin 1. publică. Furniturile, lucrările siau fabricaţiile, arendările, concesiunile sau exploatările Statului se dau prin 1. pubuică. L. poiaite fi generală sau largă, când sunt chemate toate casele comerciaile şi industriale din ţară sau străinătate la concurenţă; poate fi mărginită sau restrânsă, când siunt chemate numai casele soqotite capabile de a concura, în special, când interesele militare sau alte interese publice importante nu permit ţinerea unei 1. publice libere; când ţinerea unei 1’. publice libere a.r prilejui o amânare care a,r periclita interesele siguranţei publice; când pentru executarea unei furnituri, lucrări, fabricaţii, concesii sau exploatări, se cere o capacitate de execuţie sa,u o încredere specială, fără care nu s’ar putea garanta buna execuţie. Regula generală este ca toate furniturile şi kucirările Statului să fie făcute prin 1. Cu toate aicestea Legea Contabilităţii Publice derogă în nenuimărate cazuri dela această regulă. Se pot face orice vânzări de bunuri mobiliare nefoJloisite fără 1. până la suima de 50.000 lei. Miniştrii pot 'încheia orice contracte, prin bună învoială, pentru furnituri, transporturi, lucrări, arendări, închirieri de imobile, până la suima de lei 300.000 inclusiv. Pot contracta prin bună învoială şi ,peste această sumă, î/nsă până ¡Ba un milion inclusiv, dacă au aprobarea p'realabilă a consiliului de (miniştri. Ei mai pot contracta, prin bună învoiiadă, şi peste suma de un milion, cu aprobarea consiliului de miniştri, pâniă la 2 milioane lei pentru exploatări, fabricări şi furnituri făcute sub titlul de experienţă si studii, până la 3 milioane lei, pentru furnituri şi lucrări ce se pot face şi de industria casnică, prin coopérative, sau pentru «materiale şi producte direct delia producători sau dela cooperative de producţie, fără mijlocitor, şi chiar până la orice sumă pentru furnituri, transporturi, lucrări, când importante interese ale apărării naţionale ceT ca operaţiile guvernului să rămână secrete, pentru procurarea de tutun dela cultivatori sau dela asociaţii de producători din ţară, pentru cumpărări de cai de remontă şi de reproducători dela producători sau lasociaţii de crescători, pentru produse de artă, instrumente, lucrări de precizie, şi fabricate speciale, pentru suplimente de lucrări, chiar la cele luate cu 1. pentru concesiunile şi lucrările pentru care legi speciale îngăduie contracte prin bună învoială. Pe lângă Ministerul de Finanţe s*a înfiinţat, p'rin Legea Contabilităţii Publice din 1829, un Oficiu Central de Licitaţii. Acest oficiu se compune dintr’un membru al Curţii de Conturi, delegat de această Curte, de un delegat al Ministerului de Finanţe, un delegat al Ministerului de Industrie şi Comerţ şi dintr’un delegat al Uniunii Camerelor de Comierţ şi Industrie. Oficiul! este obligat, cu ocazia lucrărilor asupra caietelor de sarcini sau asupra licitaţilor ce privesc o administraţie oarecare, să ceară acestei administraţii să trimită un delegat al său, care va lua parte cu vot deliberativ la lucrările privind acea administraţie. AtribuţiiDe Oficiului Central de Licitaţie «unt de a stabili regulele uniforme pentru ţinerea licitaţiiillor administraţiilor publice; de a se pronunţia asupra întocmirii caietelor de sarcini; asupra faptului dacă licitaţiile pub-blice s’aju ţinut cu respectul formelor legale; de a concentra ţinerea licitaţiilor publice pentru furnituri cu caracter de generalitate pentru toate administraţiile Statului, sau pentru licitaţiile care ar avea de obiect vânzarea de bunuri imobile; de a trimite delegaţii săi pentru a lua p'arte la recepţiona-rea furniturilor şi lucrărilor administraţiilor publice, oridecâteori va crede de cuviinţă. IPe lângă fiecare administraţie publică funcţionează o comisie de licitaţie, care este obligată să trilmită Oficiului Central copii după procesele-verbale de licitaţie. Caietele de sarcini deteumină condiţiile tehnice pe care trebue să le îndeplinească furniturile, lucrările, fabricaţiile, concesiile sau exploatările, precum şi natura şi cuantumul gairanţiilor ce furnizorii şi antreprenorii vor trebui să depună pentru a fi admişi Ia licitaţiile şi p'entru a garanta îndeplinirea contractului; deteumină modalităţile de plată, jurisdicţia; deteumină condiţiile comerciale şi1 termenele de predare şi recepţie. Anunţurile de 1. se publică cu cel puţin 15, 30 saul 45 zile înainte de ţinerea ei, în Monitorul Oficial şi un ziar mai răspândit, după valoarea lucrărilor sau furniturilor: sub un milion, peste un 'milion, peste 1 0 milioane lei. Anunţurile de liicitaţie cuprind: 1- obiectul, cuantuimul garanţiei şi termenul licitaţiei; 2-locul unde se pot vedea proiectele, devizul şi caietele de sarcini; 3- administraţia ’înaintea căreia se va ţine licitaţia; 4- locul, ziua şi ora licitaţiei. L. se ţin r^uimai în ţară şi se fac prin oferte scrise, închise şi sigilate. Ele se predau sigilate comisiei de licitaţie, în ziua şi ora hotărîtă prin anunţul 1. L. orale, prân strigări, se pot face nu im ai când obiectul lor are o valoare mai mică de 50.000 lei. Se deschid numai ofertele care au dovezi de capacitate, care îndeplinesc condiţiile de cap'acitate stabilite, şi au depus garanţiile cerute. LICOROASE-LIEBIG-LEGE 566 Sunt nule ofertele care nu ţin setamnă de caietul de sarcini si prevăd alte condiţii de executare, de plată sau de predare. Dacă doi sau mai mulţi concurenţi, cari sunt mai avantaj oşi, au oferit acelaşi preţ, se face o noua licitaţie cîu oferte înckisie, între aceşti concurenţi. L. cu supra-oferte sunt interzise. Rezultatul oricărei licitaţii se conseimmă într’un proces-verbal de licitaţie. El este provizoriu şi devine definitiv prin aprobarea licitaţiei de către Ministerul de Finanţe siau Consiliul de Miniştri, după ce s’a obţinut viza consilierului controlor şi dacă s’au respectat toate formele legale. Proiectele de contract vor fi supuse contenciosului administraţiei respective şi apoi consilierului controlor. Contractele trebue să fie încheiate în termen de cel mult o lună dela anunţarea adjudecării. In acest timp trebuie să se depună şi garanţia definitivă fixată pentru execuţie. Recepţionarea furniturilor sau lucrărilor se face de o comisie de recepţie numită de şeful administraţiei respective. Procesul-verbal de recepţie este aprobat de şeful administraţiei. N. Ghiul LICOROASE. - OenoL - Vinuri. - Conţin 15-20 la sută alcool în volum şi maximum 200 gr. zahăr la litru. Ele se obţin numai prin următoarele procedee: a- Prin fermentarea pe caile naturală a strugturilor supra coipţi; b- Prin tăierea mustului de struguri cu alcool de vin; c- Prin adăugire de spirt de vin şi zahăr în vin. Vinurile licoroase şi vinurile medicinale sunt acelea cari conţin şi diverse infuzii, ingrediente sau maceraţii nevătăimătoare sănătăţii. Ca vinuri licoroase româneşti naturale putem cita: vinul de Cotnar, unele vinuri de Drăgăşani - Fetească, Tămâioasă, Pinot - şi câteva vinuri de Târnave. Dintre vinurile licoroase streine cele mai renumite sunt: Muscat, Frontignan, Sauterne, Malaga, Marsala, Port-Wein, Tokai, etc. Cât p'riveşte regimul de fabricaţie şi vânzare a vinurilor licoroase româneşti, el este prevăzut la art. 26, 27, 28, 29, 30 şi 31 din legea pentru represiunea fraudelor în prepararea şi comerţul băuturilor alcoolice. I. V. Şlep. LICURICIUL. - ZooL v. Lampyris -. LIEBIG-LEGE. - Agrol. - Sin. L. minimului după care recolta este în funcţie de elementul nutritiv care se găseşte în parmant în cea mai mica cantitate - 'în minimum. Ex.. dacă o recoltă de 3000 kg.'/ha. grâu necesită 40 kg./ha. fosfor, 75 kg./ha. potasiu şi 84 kg./ha. azot, şi îm sol se găseşte fosfor şi potasfiu suficient, însă din azot numai 42 kg./ha., atunci recolta urmează să fie ^ niumai Y2 din cea aşteptată, adică nurmai 1500 kg./ha. grâu. Aşa dar, recolta a fost determinată de elementul în imininum, - în cantitatea relativ cea mai mică, - în cazul nostru de azot. Fig. 875. — HÂRDĂUL LUI DOBENECK L. aceasta, în formularea ei de mai sus, este imai mult o interpretare succintă a frazelor prin care Liebig a conceput-o şi apli-cat-o între 1855—1865. Mai târziu, alţi cercetători au extilns L. L. nu numai asupra substanţelor din pământ cum făcusie Liebig, ci asupra tuturor factorilor de vegetaţie. După L. L., cu cât sporim factorul în minimum, în aceeaşi proporţie ar urma să crească şi producţia, până ce iactorul respectiv nu mai are nici o acţiune, adică până ce un alt factor a ajuns în minimum. Recolta - E - ar creşte proporţional cu sporirea treptată a substanţelor nutritive - N -tmai puţin eventualele piedici - W - care se opun vegetaţiei şi care pot schimba această creştere de recoltă: E=N—W Se spune că Liebig nu ar fi afirmat creşterea proporţională a recoltei cu sporirea factorului în minimum, dar că acest fapt nu este contrazis de formularea legii. Totuşi, imărimea lui N şi aceea a lui W, precum şi acţiunea favorabilă din ce în ce mai redusă cu cât sporiim pe N din cauza creşterii în acelaşi timp a lui W, nu le-a cunoscut Liebig. Deşi L. L. nu este riguroşi exactă, totuşi ea a făc,ut epocă la timpul său şi a dat mare avânt folosirii îngăşăimintelor chimice în agricultură. Ilustrarea acestei legi s’a făcut în .mod plastic prin hârdăul lui Dobeneck - unde fieciare doagă ar corespunde unui factor de vegetaţie. Doagele sunt de înălţimi variabile - 'sau la aceeaşi înălţime când presupunem elementele nutritive în optimum - 567 LICHTENSTE1N-LIGULA afară de o doagă care este imai scundă şi care ar reprezenta factorul în «minimum. Ori cât aim turna aipă sau seminţe în hărdău - care până la doaga, cea ornai înaltă ar reprezenta recolta imaixiimă - apa sau se'minţele nu vor trece de doagă cea mai mică, aidică umplerea hârdăului. Respectiv, obţinerea recoltei 'maxime depinde de doaga cea «mai scurtă, elementul în minimum. Aşa zisele legi ale lui Wiagner şi Mayer, prin care «’a încercat să sie exprime dependenţa între recoltă şi factorii de vegetaţie, nu au importanţă praqtică - Wagner -» sau nu diferă mult de L. L. - Mayer. O etapă de progres în această direcţie ar fi L. lui Wollny sau L. optimului - 1897 Cu sporirea factorilor de vegetaţie, recolta creşte până atinge punctul optim; orice sporire a factorilor de vegetaţie peste optimum nu mumai că nu măreşte recolta ci chiar o (micşorează, şi anume în măsura mult imai mare de cum a crescut. Cam în acelaşi sens a formulat şi Pfeiffer dependenţa între recoltă şi factorii de vegetaţie. O formulare mai avansată, a felului cum1 factorii de vegetaţie influenţează asupra recoltei este şi L. lui Liebscher - 1895 Planta poate să .utilizeze în măsură din ce în ce măi mare sporirea factorului în minimum, şi aceasta cu atât mai mult cu cât ceilalţi factori de vegetaţie se vor găsi mai aproape de optiimvm. - v. Mitscherlich fliege. - Amil. Vas. Fig. 876. — LIGNAN ALB LIECHTENSTEIN. - 159 lom. P; 115.000 locuitori. Pqp»ulaţia principatului este 'în mare parte rurală. Producţia constă din: cereale, vin, fructe, lemn. LIGAMENTE. - Anat. - S-unt fibre care fac ca extremităţile a, două oase aâ fie fixate prin suprafeţele lor articulare. L. p'ot fi cap-sulare şi funiculare. L. capsulare fac legătura între dotuă cavităţi articulare, de ex.: articulaţia Kuniero - radia] ă, coxo-femurală, feumiro-rotuilienă etc. L. funiciulare fixează o extremitate de la un os cu cealaltă. Toate oasele sunt legate prin aceste ligamente. LIGEIDE. - Enţ. - Familie de insecte din ord. Hemiptere - v. ac. - LIGNAN. Vitic. - Franţa. Italia -. Sin.: Lignan blanc, Madeleine blanche, Blanc precoce de Kientsheim, Lugliierca biianca, Lug-liatica, Joannene chamu, Blanc de Pages, Early white, Malvasia, Gelbe Seidentraube. Strugurele mijlociu sau destuj de mare, a¡-lungit conic, destul de bătut. Boabele destul de mari, ovale, de culoare chihlimbarică descrisă; miezul compact, crocant, suculent, cu gust foarte plăcut şi răcoritor. Coacerea foarte timpurie. Varietate de masă, foarte bună, pentru consumul local. Producţia mijlocie. Vigoarea foarte puternică. In regiunile nordice este simţitor la frig. Tăierea lungă pe sipalieri şi cordon dă rezultate bune. I. V. Şlep. LIGNIFICARE - Bot. - v. membrană. LIGNINA. - Chim. - Sin. liginodă este o materie care înpregnează fibrele şi vasele lemnoase. Ea «e colorează în galben în prezenţa sulfatului de anilină şi se colorează puternic în roşu ou fucisina amoniacală, în timp ce celuloza rămâne incoloră. Ea se roşeşte şi în prezenţa florogllucinei şi acidului cloriiidric. LIGNIT. - Min. - Cărbune fosil provenit din desicompunerea înceată a vegetalelor şi lia care se imai poate vedea structura lemnului. LIGOWO. - Fit. - Soiu de ovăz francez cu originea în iPirinei, ameliorat de Vilimorin. A servit ca suşă la ameliorarea altor soiuiri în diferite ţări. Are pani cuiul răsfirat, cu două boabe în spiculeţ, paiul rezistent. Reuşeşte şi în solurile mai sărace. L. de Sva-lof este un soilu obţinut din L. franţuzesc. - v. ovăz. - Amil. Vaş Fig. 877. — LIGULA - 1 - la cereale; a, ovăz; b, grâu; c. orz; p, pinten LIGULA. - Bot. - Este o prelungire membranoasă situată între li'mb şi teacă la frun- IJGULARIA-LIGUSTRUM 568 zele de graminee. Rostul biologic al 1. poate fi multipdu şi anume asigură protecţia în contra apei, care s’ar scur,ge de pe limb înăuntrul tecei, ajută la desfacerea mug-ur Desen duuă Schindler Fig. 878. — MODUL CUM SE PRIND FRUNZELE DE PAI - LIGULĂ SI CÂRLIGE, a, ovăz; b, secară; c, grâu; d, orz. rdlor şi în fine poate absorbi din umiditatea atmosferică apă pentru nevoile plantelor. C. C. Georg. LIGULARIA. - Bot. - Gen de plante din familia Composeae. Ierburi perene cu frunze alterne sau numaii cu frunze radicale. Foto H. Meusel Fig. 879. — LIGULARIA SIBIRICA DIN MUNŢII BUCEGI Capituli aşezaţi în spice compuse, cilindrice» Foi involúcrale uniseriale. Receptacul nud, flori radíale 1—3 dinţate, cu aptere libere. Fructe cilindrice nearip'ate, n,ude, făiră rostru, pap mul tise rial, cu fire foarte subţiri. Genul cupniinde aproape 80 specii, în cea mai mare parte din Asia Nordică şi extremul Orient. La noi în ţară sunt cunoscute 2 specii: L. sibirica (L) Cass Syn. Othonne sibirica L., Seniecillis sibirica Gaetftn -, o plantă înaltă de 1 —1,5 m. cu frunze oordate şi flori galbene aurii; înfloreşte IulierAugu&t. Aria de răspândire din Pyrinei până în China şi Japonia, la noi în ţară în văile din miunţi. L. g Iau ca (L) O. Hoffim - Syn. Senecillis glauca Gaertn -cu frunzele atenuate în peţiol, groase şi glauce, în flora ţării noastre cunoscută numai în munţii Rodnei, Bucovina şi munţii Bu-cegi - aria geografică din Balcani ,p'este Po-doflia, Gali ţi a spre Est până la Altai şi în Siberia. In afară de L. sibirica (L) Cass se mai află în cultură L. Kaempferi ,(Sc.) Sieb et Zucc cu frunzele cordaite şi pâslos pă-roaisie pe faţai inferioară, originar din Extremul Orient. . P. Cretz. LIGUSTRUM. - Bot. - Arbuşti ou frunze cajduce saiu persistente din fam. Oleaceae. Mugurii) ovoizi, acoperiţi de doi solzi exteriori; frunzele opuse, întregi. Florile hermafrodite alb, - verzui, mici, în inflorescenţe terminale în forme de grapă. Caliciul gamosepal, muguri; flori şi fructe cu 4 dinţisoru Corola unită în tub cu patru lobi. Stamine de regulă două, un singur pistpH, bicarpejat, cu două loji, fiecare lojă cu două ovule. Fructul o drupă de forma unei bace cu 1 -4 seminţe. Numeroase specii cele mai multe în Asia de Est. Se cultivă: 569 LILIAC L. vulgare L. - Sin. lemn câinesc. - v. ac.- L. sinense Lour, Specie din Chima qu lujerii pubescenţi, frunze caduce. L. ovalifo-liumi Hassk arbust din Japonia¡. Tubul corolei lung; frunze semi persist ente; lujeri şi frunze gllabre. L. acumiinatum Koehne. Lujeri şi frunze pubescente Orig. Japonia. C. C. Georg. LILIAC. - Zool. - Plecotus auritus, Sin. Urechiatul. Mamifer din ord. Chiroptere. Caracteristic prin urechile jmari caire trec de 3 cm. lungime, ele se unesc una cu alta prin baza lor pe mijloquj frunţii. El este caracteristic p'rin adaptarea la sbor, deşi-i un animal insectivor. Membrele anterioare sunt transformate în aripi, pentru aceasta 4 degete siunt foarte lungii şi susţin o membrană oare se leagă pe de altă parte de membrele posterioare şi coadă. Fig. 881. — PLECOTUS AURITU-S URECHIATUL Această membrană este foarte largă şi e-lastică, întinzându-se în timpul storului; degetul cel mare dela membrele anterioare rămâne nedesvoltat purtând ghiare cu ajutorul cărora se agaţă. In timpul repaiosuluii liliacul stă agăţat cu picioarele şi capul în jos.. Este mai greu de observat deoarece el sboară numai noaptea şi se hrăneşte numai cu insecte pe care le prinde î/n sbor. Trăeşte iarna în hibernare prin gropi sau în case părăsite. M. Vr. LILIAC. - Bot. - Sin. - Argovan, Boroş-tian, Iorgovan, Mălin roşu, Scrinte, Syringa vulgaris L. Arbust spontan din fam. Oleaceae vegetând pe stânci în regiunile calde ale ţării din Banat, -Oltenia de Vest, Dobrogea şi în Muntenia pe câteva dealuri în jud. Buzău. Formează tufişuri întinse; dela bază por-nesic mai multe tulpini cu scoarţa aspră ca-fenie-cenuşie. mai târziu se crapăi într’un ritidcm ou făşii subţiri şi lungi. La exemplarele bătrâne ramurile svelte formează o coroană alungită. Lujerii anuiali sunt nuele lungi, terminate Ha vârf cu o pereche de muguri, de culoare verzuie, până la verzui-ce-nuşie, cu lenticele mari' deschis-cafenii şi cicatricea frunzelor semilunară. Mugurii groşi, ovali, verziui, ou nuimeroşi solzi dispuşi în cruce. Frunzele ovale până la lăţit-ovale, 5-12 cm. lung, la vârf acuminate prelung, la bază subcordate până la lat-cunea,te, erba-cei, glabre. Florile foarte mirositoare, în pa- vulgaris Fig. 8»3. — FRUNZE DE LILIAC nicule lungi de 10-20 cm. de forma generală a unei grape, erecte, terminale; cali-ciu îngust, campamu^at, cu patru dinţişori. Corola cu un tub cilindric lung de 1 cm. LILIAC DE MUNTE-LILIACEAE 570 şi 4 lobi ovali resfiraţi, deobicei de culoare liliachie, sitaimine 2, ovar cu două loji. Fnuc-tul e o qa-pisfulă loculicidă lungă de 1-1,5 c!m., acută, cu câte două seminţe aripate In fie care lojă. După coloraţiai florilor se deosebesc nnai multe varietăţi: var. alba West, flori albe. înflorirea mai timpurie ca cele-lajllte varietăţi; var. coerulea West, flori albăstrui, panicule cu flori mai p*uţine, var. purpurea West, flori purpurii, în panicule dense, var. plena Audin, flori albastre in-voaUe. Teritoriul principal de răspândire al liliacului ts|pontan este pe dealurile însorite ale Transilvaniei, Banatului şi Olteniei, aparţinând de culmea principală a Cairpaţilor dela Parâng şi până la Dunăre. El este foarte comun pe stânci calcare de ex. la Cazane, unde în vremea în-florirei dă peiaagiului un aspect caracteristic şi din cele mai frumoase. In Dobro-gea pirezenţa sa spontană este îndoelnică, îl aflăm sălbăticit pe stânci în jurul Balci-cului, Turtucaiei, Si-listrei şi Babadagului t- oo. în regiunea de vii. Fig. 884. — FLOARE TT , , DE LILIAC şi Un alt cefntru de ras- FRUCT pândi re naturală este pe dealurile însorite din Valea Slănicului - Buzău - şi probabili e sălbăticit în regiunea de vii din jud. (R. Sărat. In diferite varietăţi şi forme se cultivă în grădini, fiind arbustul de cultură cel mai popular. Se 'î/nmulţeşte prin sămânţă, butaşi, drajoni; formele horticole se altoiesc. C. C. Georg. LILIAC DE MUNTE. - Bot. - Sin. aninaşi. -v. ac.- LILIAC ROMÂNESC. - Bot. - Sin. melin, boroştean de pădure, scrintie, lemnul vântului, Scumpie. Syringa Josikaea Jaequ. Arbust de 2-2,5 m. înălţime, cu un sistem de rădăcini ramificat, care se insiinuiază printre stânci. Lujerii numeroşi, flexibili, cu un frunziş rar, de un verde cenuşiu, la început slab păroşi mai târziu glabre, cu lenticule mari, rare. Sp*re deosebire de celelalte specii de Syinge prezintă pe lujeri ,un mugure terminal, oval, ascuţit şi acoperit de patru solzi dispuşi lax. Frunzele erbacei eliptic-lăţite până la eliptic obllonge 6-12 cm. lungime, cătră bază lăţit cuneiforme sau rotunjite, vârful acut până la acuiminat, marginea ondulată până la încreţită, parenchymul între reţeaua de nervuri veziculos proeminent, pe faţă de un verde închis, lucitor, ub-alpină şi Alpină din Carpaţi. Mai,-Iunie. LIMBA DE MAIRE. - Zool. - Sin. Cambulă. - v. ac. - LIMBA MĂRII. - Bot. - Iberis umbellata, L. imică plantă erbacee din fam. Cruciferae; tulpina erectă, striată şi ramificată în partea superioară; frunzele lanceolate acuminate, cele inferioare .uşor dentate, cele superioare întregi; florile albe, rozee sau purpurii, de ordinar însă violete, dispuse în co-rimbe umbelifonme, terminale, formând prin Fi gr. 891. — LIMBA reuniunea lor o mare MĂRII - Iberis ii« i . umbellata umbela, petale externe mai mari decât cele interioare; fructele sili-cule, comprimate, lat aripate şi ascuţit bifide. Originară din Europa «udică adesea cultivată ca plantă decorativă. Iunie-Septembrie. LIMBA MIELULUI. - Bot. - Sin. Arăţel, Fi!?. 892. — LIMBA MIELULUI Boranţă - Trans. - OtrăţeJ - Trans. Năsăud -. Borrago officinalis. Plantă bianuală erbacee, acoperită cu peri aspri, din Ham. Borragina- 575 LIMBA OAIEI-LIMBA VECINEI ceae. Are tulpina ramificată, cu flori frumoase albastre, rar albe, aplecate şi dispuse în panicule. Este originară din regiunea me* diiterraneană, cultivându-se şi la noi fiind me-liferă. - Florile mai au proprietăţi sudori-fice, pectorale şi sunt întrebuinţate ca atare în contra tusiei. Frunzele sunt comestibile. LIMBA ÖAIEL - Bot. - Sin. Pălămidă-Cir“ sium can'um - L. m. Bieb. - plantă erbacee din fam. Coimpositae; rădăcină fasciculată cu fibre fusiforme îngroşate; tulpina cu un singur caa. O. N. M. LINIE LATERALĂ. - Piscic. - Organul unui simţ deosebit, propriu peştilor. Se găseşte sub forma urnei linii drepte sau încovoiate, p'e fiecare lăture a corpului peştilor, ramiificându-se pe cap. De-a-lungul acestei linii se află nişte gropiţe căptuşite cu celule sensoriale ciliate, celule care percep orice mişcări ale apei. In dreptul gropiţelor, solzii ar.ventrak(V) aroimfâ (A) Fiff. 918. — LINIA LATERALA ŞI ÎNOTĂTOARELE PEŞTILOR sunt găuriţi de un canal în formă de U prin care se poate transmite uşor presiunea apei. La unii peşti - sabiţă - linia laterală este sinuoasă; la alţii éste regresată şi anume Ja speciile ce trăesc în ape foarte liniştite, de pildă Plevuşcă, Boarea, Chişcarul, Caracuda. Linia laterală serveşte peştiloir să perceapă vibraţiile apei şi curenţii din ea. Mulţi peşti răpitori - ştiu ca., mihalţul - îşi găsesc prada cu ajutorul ei. C. Ant. LINIE PURA. - Biol. - Totalitatea indivizilor, proveniţi din auto fecundarea -unui singur individ homozigot. Şi se subînţelege aci continuarea autofecundării - altfel s’ar ajunge prea uşor la încrucişare, şi linia n’ar mai fi pură - Johannsen, 1926 -. Din anul 1903, când Johannsen pentru întâia, oară şi-a publicat cercetările privind liniile pure, 'metoda de selecţitine - v. ac. - individuală a plantelor cu autofecundaţie a găsit cel mai mare răsunet, astăzi fiind folosită peste tot, de toată lumea selecţionatorilor. După apariţia lucrării lui Johamnsen, a căzut în desuetudine metoda de selecţiune a englezului Hal- let, care la grâu alegea cel mai bun bob din cel mai bun spic al celei mai bune plante. Alege reia ,p'entru reproducere a celor mai buni indivizi - a plus-variantelor - dintr’o linie pură nu face linia mai bună; valoarea mijlocie a ei rămâne aceeaşi. Principiul liniilor p.ure, desvoltat teoreti-ceşte de către Johannsen, a fost cunoscut încă prin anii 30—40 ai secolului tlrecut, vestitului selecţionator francez Le-veque de Vilmorin, care prin principiul de izolaţijune al lui a reuşit să îmbunătăţească foarte mult sfecla de zahăr. Metoda liniilor pure a fost folosită şi la staţiunea dela Sval-lof, unde din 1892 ea a fost introdusă de către directorul ei Hjalmar Ni’sson. Teoria liniilor pure propusă de Johannsen, a câştigat repede teren, deoarece ea înlesnea mult munca selecţionatorilor, ajun-gându-se prin ea mult mai repede la ţinta fixată, la soiuri nuai bune şi uniforme, decât prin «elecţiunea. în masă. Totuşi în ultimii ani, datorită lucrărilor şi observaţiuni-lor diferiţilor cercetători, începe să-şi facă din ce în ce mai mult loc convingerea, că linii absolut pure, adică homozigote în toate însuşirile lor, aproape că nu există. Be~ger - 1931 - «pune în această privinţă următoarele. ,,Nu există absolută autogamie Ja nici una drn principalele plante agricole, socotite în mod normal autogame. In legătură cu influenţa mediului se pot observa Ia ele mai des sau mai rar plante heterozîgote, provenite din încrucişare naturalăi. Afară de aceasta, ivirea de mutaţii sub formă de mici abateri, cari înainite nu s'au observat, are loc la ele mult mai des, decât se p'resupune, iar toate acestea ne face să ne îndoim, cel puţin teo-reticeşte vorbind, de exactitatea principiului stabilităţii absolute a liniilor pure'*. Cazuri de apariţie a diferitelor abateri în sânvl liniilor pure s’au observat la toate principalele plante agricole socotite autogame: Grâu, orz, ovăz, mazăre, soia. Aceste fapte constatate, l’au făcut pe cercetătorul englez Percival să propună un nou termen: „sirngle linie“ - linie separată, în loc de linie pură. Evident, că ivirea de abateri în sânul liniilor pure nu micşorează cu nimic importanţa metodei liniilor pure pentru practica selecţiunii. Această metodă a »elecţiunii individuale rămâne şi mai departe în vigoare ca cea mai rapîdă şi 'mar* sigură pentru crearea unui soiu nou, mai bun, mai uniform. A. Pies. LINIMENT. - Med. - Medicament extern, caire sie răspândeşte pe diferitele părţi ale corpului cu ajutorul fricţiunilor. Compoziţia linimentelor este de o consecinţă mijlocie, onctuoasă şi C(U acţiune revulsivă. Se întrebuinţează atât în medicina umană cât şi cea veterinară pentru a calma unele dureri, în paralizii, ca resorbante a plăgilor seroase, linnaea l.-linte 586 edematoase etc. Toate linimentele au la bază uleiuri grase volatile si grăsime. După efectul lor se cunosc mai multe feluri de lini-mente: alinătoare cu efect slab, narcotice, calmante tonice, iritante şi excitante. Când sunt alinătoare, calmante, au la bază: mucilagiu, uleiu, grăsime, opium. Linimentele tonice se compun din alcool, tincturi, vin, esenţă de uleiu. Cele iritante şi excitante se prepară cu: rută, sabină, săpun, alcool volatil, cantaridă, etc. V. Pop. LINNAEA L. - Bot. - Mic arbo-raş din fam. Caprifoliaceae cu frunze nedivizate cel mult lobate, corola radiat-infundibuliform-cam-panulată, florile câte două sau dispuse în glomerule, stamine 4, stilul prelungit cu 1. stigmat; fructe pieloase monosperme. Are o singură specie: L. borealis L. ce creşte în munţii Căliman. LINOLEUM. - Un fel de muşama groasă, formată din cauciuc amestecat cu praf de plută şi întins pe o pânză. Serveşte ca aşternut pe podea în loc de covor. LINTE. - Bot. - Lens culinare Med. - Syn. Lens esculenta Moenoh, Ervum lens L., Lens vulgaris Del. L. sativa Hill, L. Lens Huth, Fig. 919. — LINTE - Lens esculenta Cicer Lena Willd, Lathyrus Lens Bernh, Vicia Lens Coss et Germ - Plantă anuailă, cu rădăcina puţin dezvoltată şi tulpina mai adesea erectă, ramificată încă dela bază, deloc sau (p’uţin urcătoare 1 V2-3-5 dm. înaltă, sub- Fig. 920. — DISTRIBUTIA GEOGRAFICA A LINTEI SĂLBATICE - Lens culinaris ssp. nigricans - Bieb. - Thell ţire muchiată sau aripată. Frunze lungi până la 5 cm., cu 2-3 perechi de foliole, terminate cele baziiare cu iun spinişor, cele superioare cu cârcel; frunzele superioare au uneori până la 7 perechi de foliole. Foliolele îngust eliptice, scu/rt peţiolate, lungi de 0,5-2 cm. şi late de 1,5-8 mm. Stipule mici, erbacee. Flori dispuse în inflorescenţă lungi până la 5 cm. Corolă albă-albăstrie, numai cu puţin mai lungă decât caliciul, cu stindardul rotunjit, striat cu albastru. Păstăi trapezoide, 8-15 mm. lungi şi 4-8 mm. late. Seminţe rotunde, piuternic turtite, brune cenuşii până la negricioase. Specia L. culinare e împărţită în două subspecii distincte, din cari probabil câ prima reprezintă forma sălbatecă a celei de a doua: Subsp. nigricans - Bieb. - Thell. - Syn.: Lens nigricans Godr.; L. Biebersteinii La-motte. Ervum Soloniense L, Ervum nigricans Bieb Lathyrus nigricans Lamotte; Vicia len-toides Coss. et Germ.; Vicia nigricans Janka; Vicia Marschallid Arcang. Tulpină înaltă de 1,5-3 dm>. împreună cu frunzele scurt şi patent păroase. Frunze lipsite de cârcei sau numai la unele fotfme ca cârcei la frunzele superioare. Stipule dinţate, flori lungi de oca. 5 mm., pă&tăi mici, lungi de un cm. şi late de 4 mim., cu două seminţe. Seminţe largi de 2-3 mm., brune - negricioase, marmorate. Această 'subspecie creşte sălbatecă în întreaga regiune mediteraneană, spre nord ajungând până în Provemce şi Italia superioară, iar spre Est peste Asia imino^ră) până în Hima- 587 LINTE NE A GR A laya. La această subspecie s’au descris câteva varietăţi: var. cirrifera Beck şi var. Hi-malayense Al. Br. et Bouch, cu frunze superioare prevăzute cu cârcei; var. Tenorei -Lamotte-Burnat, din regiunea mediteraneană de vest; văr. Schnittspani - Alef-Gams, din Asia Minoră şi var. piilosi'ssima Schur, din Europa Sudică, o formă foarte păroasă. Multe din aceste varietăţi au fost cultivare încă din timpurile vechi, fiind apoi complect înlocuite de varietăţile subspeciei unmătoare. Astfel sunt cunoscute seminţe de Lens culinare ssp. nigricans din mai multe staţiuni ale epocei de piatră, ca Troja, staţiunile lacustre dela Neuenburg şi Biela-Elveţia, - Botmiir - în Bosnia - Lengyel şi Aggtelek - Ungaria - din epoca bronzului la Monte Loffa - Italia, -Mistelbach - Austria inferioară - şi numeroase staţiuni lacustre din Elveţia, precum şi din eDoca fierului în mai multe staţiuni din Genmania. Seminţelie de I. găsite în mormintele egiptene şi cele din staţiunile 'Romane aparţin subspeciei următoare. Subsp. esculenta - Moemch - Brig. - Syn. Lens esculenta Moench, Vicia Leris var. ty-pica Fiori et Paol. - înaltă până la 5 dm. foarte slab păroasă. Frunzele superioare cu 4-7 perechi de foHole şi prevăzute cu cârcei simpli sau ramificaţi. Păstăi lungi de 12-15 mim. şi Ia.te de 6-8 mim., cu 1 -3 ’Seminţe. Seminţe 3.5-8 mm. late, groase de 2-3 mm. b une-gălbui, negricioase, sau roşietice. Sub-spec’a aceasta e în general cultivată în toate regiunile globului: în stare sălbatecă nu se găseşte nicăieri, doar cel mult dacă e sălbăticită uneori în regiunea mediteraniană. Din punct de vedeire botanic se pot distinge o sumă de varietăţi şi forme: var. vulgaris Alef, var. microaperma Baumg şi var. ma-crosperma Baumg cu numeroase forme. P. Cretz. - Fit. - Lens esculenta. Sin. Ervum lens. Plantă cultivată, din fam. Leguminoasae. Francez: lentille; italian: lente; englez: lenţii); german: Linse. Origina L. cu bobul mare este în Africa de Nord, Asia Mică şi Europa sudică, iar L. cu bobul mic în Sud-Veisitul Asiei. Provine din Lens nigricans şi este o plantă foarte veche în cultură, amintită şi de Biblie. Se foloseşte pentru boalele ei care sunt foarte căutate în alimentaţia oamenilor. La noi se cultivă circa 14.000 ha. Este răspândită în Franţa şi Spania. Rădăcina este fibroasă şi superficială. Tulpina are 30-50 cm. înălţime, în patru muchii, este ramificată şi prevăzu/tă cu perişori. Frunzele de formă ova^ă, paripenat compuse. Stipelele în foilmă de lance. Florile disipuse 1—2—3 în formă de ciorchine, de culoare albă sau violacee. Este autogamă şi foarte rar poate avea fecundaţie străină. Păstaia conţine 1—2, mai rar 3, boabe. Sămânţa, de circa 3,5—-8,5 mm. diametrul şi circa 1,5—3 mm* grosime, are forma de len tilă biconvexă, de culoare galben-brun, putând varia până la brun-negricioasă Soiurile care se seamănă toamna au bobul negricios. Soiuri. - In iciultuiră se disting mai multe forme care ®e grupează în special după mărimea boabelor: cu bobul mic. - L. e micros-perma - se cultivă mai mult în Orient; cu bobul mijlociu sau L. comună - L. e vulgaris - şi L. cu bobul mare:' L. e macrosperma. Se cultivă mai mult L. cu bobul mijlociiu. Sunt şi soiuri de toamnă, însă se cultivă foarte puţin şi numai în clima caldă. Cliima. L. reuşeşte în regiunile calde şi a-ride. Nu sup'ortă umezeala şi răceala. Necesită circa 1 700® C. Solul: mijlociu sau chiar uşor, însă să fie alcalin sau neutru. Să nu ajbe burueni. Pregătirea solu'lui ca la mazăre - v. ac. Rotaţia: în special după prăsitoare, fiindcă acestea primesc praşile care distrug burue-nile. Nu s;e suportă pe sine însăşi pe acelaşi loc, decât după cel puţin 4 ani. îngrăşăminte. Bălegarul se dă plantei premergătoare. Dacă solul e sărac, i se pot da îngrăşăminte minerale şi în special calciu, daică îi lipseşte. Semanatiul are loc în a doua jumătate a lunii Aprilie când este încălzit suficient solul. Se seamănă cu maşina în rânduri la distanţă de 20—25 cm. circia 90 kg/ha. L. cu bobul mare şi circa 70 kg/ha. L. cu bobul mic şi mijlociu. Se îngroapă la circa 4 cm. adâncime. Câteodată se seamănă în amestec ou orzul, etc. Lucrări de întreţinere: se prăşeşte şi pliveşte. Paraziţi aniimali şi vegetali: păduchi de frunze, gărgăriţa L. atacă asemănător cu aceea a mazării; rugina, mana, etc. - cam aceeaşi inamici dela mazăre şi bob şi se aplică aceleaşi tratamente. Recolta se face când s’au întărit boabele din păstăile inferioare. Se recoltează cu secera, coasa, sau prin smulgere cu mâna. Se fereşte de ploaie. Produce c rca 1000 kg/ha. boabe şi tot atâtea tulpini. Pe soluri bune, şi bine îngrijită, poate da până la 2000 kg/ha. boabe. Un hl. cântăreşte circa 80 kg. Tulpinele sunt bune ca nutreţ pentru a-nimale Amil. Vas. - LINTE NEAGRĂ. Bot. - Sin. Orăsti- Fjg 921 _ LINTB că. Orobus niger. NEAGRA. - Orobus Sin. Lathyrus niger, niger Plantă erbacee din fam, Papilionaceae, frunzele paripenate- compuse cu 6 perechi de foliole oval oblonge, obtuse şi terminate printr'un vârf ascuţit, LINTE A-PRATULUI-L1PAN 588 florile roşii-purpurii Ia urmă albastre, sunt dispuse în raceme de 4—8 flori, adesea mai lungi decât frunza; păstaia comprimată. Plantai întreagă devine neagră când se usucă. Creşte prin păduri Mai-Iunie. LINTEA-PRATULUI. - Bot. - Sin. Linte-de- prâturi, 'măzăriclie, Lathyrus pratensis, plantă ierbacee, acoperită cu peri moi din fam. Le- Fig. 922. — LINTEA PRATULUI - Lathyrus pratensis - a - ramură cu frunze şi flori; b - fruct guminoase - Pap ¿Ion acea e, frunzele terminate printr’un cârcel ra*mificat, cu o singură pereche de foliole; florile galbene, dispuse în-tr’un racem multiflor; fructul, un legumen linear-oblong. Creşte prin păduri şi tufişuri, livezi şi păşuni, Iunie-Iujie. LINTIŢĂ. - Bot. - Lernna minor L. Mică plantă plutitoare din apele stătătoare. Tul-piniţa lor are forma, de foiţă; aceasta se înmulţeşte prin înmugurire dând naştere Ia noi tulpiniţe, care se desprind de pe foaia mamă. De tulpiniţă se prinde o mică rădăcioară cu o scufiţă puternică şi fără» peri sugători. Fructele cu 9 coaste, nu au sipini. Florile în umbele compuse. C. C. Georg. - Med. - Sin. Cisticercoza - v. ac. LINTIŢĂ MĂRUNTĂ. - Bot. - Wolffia arrhiza. Sin. Lemna arrhiza. Miclă plantă erbacee, aquatică din fatm. Lemnaceae, corpul său sferic cu partea superioară planiusculă, iar cea inferioară, fără rădăcini, este foarte bombată şi alburiu-verzuie, este cea, mai mică plantă p'haneroga'mă din România; ea trăeşte plutind la suprafaţa apelor stătătoare sau lin-cungătoare, formând colonii, uneori în societate cu specii de Lemna. °LINUM. - Bot. - v. in- L. flavum v. In galben; 1. hirsutulm v. In mare; 1. austriacum v. Ineaţă. LIOCĂ. - Sin. Leucă. Lemnul încovoiat al cărui capăt de jos e vârât în capul osiei, iar caipătul de sus sprijineşte loitra carului. LIBOCEDRUS. - Bot. - Gen din fam. Cu-presso;daceae reprezentat prin 8 specii în flora Americei, Asiei de Est şi Australiei. Arbori cu ace «olziforme persistente. Lujerii anuali în patru colţuri poartă solzi plani pe feţe şi solzi carenaţi pe lături. Florile mascuje izoîlate, inflorescenţele femele sferice, ovale siau lungueţe cu trei perechi de solzi; numai perechea internă - sub columelă - este fertiilă - deosebire de g.: thuja - v. ac. -Conurile mature oval-îngusitat-alungite - de forma unei ghinde, - cu solzii Jemnoşi având la vârf un apendice în formă de spin recurbat în jos. Solzii fertili poartă două seminţe dotate cu o aripă lungă nesimetrică, şi cu pungi rezinifere pe tegument. Plantele cu două cotiledoane. Spiecii: L. decurens Torr. Arbore de 'mărimea I-a originar din munţii Stânooşi ai Americei de Nord, unde vegetează la altitudinile de 1500-2700 m. Lu-ierii anuali comprimaţi 1,5-2 mm. lăţime. Rămurelele sunt ramificate aproape dichoto-mic. Frunzele sólzifonme, oblong-ovate aproape concrescute cu axul, cu vârful ascuţit, liber. Vârfurile a două perechi de ace alăturate dispuse la acelaş nivel, făcând impresia că acestea stau în verticile de câte 4. Acele frecate între degete Iasă un miros neplăcut. Conuri de forma unei ghinde alungiite, 2-3 cm. lungime, pendente. Solzii conului în număr de 3 perechi. Seminţe în număr de 4 lungueţe, cu o ari|P'ă- dispusă ca la seminţele de pin. înfloreşte foarte timpuriu. Lemnul său deschis la culoare roşcat-brun este moale, foarte durabil; este foarte căutat pentru cons-trucţiuni. La noi e«te un arboire ornamental. Portul siău este caracteristic columnar. Se recomandă să se dultive din sămânţă. Se altoeşte cât mai jos, pentru ca să se dea putinţa înrădă-cinărei şi altoiului, din butaşi se reproduce greu. Se cultivă sub un adăDost lateral. C. C. Georg'. LIOTCĂ. - Piscic. - Luntre foarte obişnuită de pescari, numită şi dubă, varcă, cin, cioba.rcă, în diferite regiuni. LIPAN. - Bot. Sin. brustur. - v. ac. - Piscic Sin. ThyttiaJlus vulgaris, peşte sal-monid din râurile mari de munte cu apa limpede şi fund pietros. Capul mic, gura mică, dorsala lungă şi înaltă, roşiatică-albăstruie 589 L1PAR1S-L1PICÎOASĂ cu pete cafenii. Îndărătul ei o mică aripioară adipoasă. Se reproduce primăvara ,,când se desleagă omătul“. Are carne foarte gustoasă, consumându-ise proaspăt şi afuma;t. C. Ant. Fig. 923. — LIPAN - Thymallus vulgaris L1PAR1S. - Ent. - Gen de Lepidoptere nocturne, fam. Bombycidae; caracteristic prin aceea că femela are extremitatea posterioară înzestrată cu un apendice mătăsos care se F:g\ 92 4. — LTPARIS MONACHA - mascul şi larvă desprinde pentru a acoperi ouăle. Cajp’ul voluminos, antenele pluimoase la mascul, dinţate la femelă. Are multe specii, dintre care mai Însemnate: L. dispar, caracteristic prin dimorfismul sexual. Masculul foarte agil, corpul subţire, aripeie «superioare cenuşiu închis, cu desen în zig-zag, cele inferioare brune, fe- Fig. 925. — LIPARIS CHRYSORRHAEA mela cu abdomenul voluminosi, albicioasă, imobilă pe scoarţa arborilor. Cunoscută în toată Europa, în Iulie şi August. Larva de culoare închisă, cu peri lungi ca nişte p'en-sule, ornată cu linii galbene, şi puncte laterale albastre şii roşii. Se găseşte primăvara pe arbori diferiţi, producând mari pagube pădurilor. Crisalida este îmchisă întro go- goaşe. Ea are câţiva peri şi stă ascunsă sub frunze şi în crăpăturile scoarţei. Se combat fluturii distrugând ouăle, larvele şi femelele în repaos. L. monacha. Seamănă cu cel precedent, dar fondul aripilor anterioare este alb la ambele sexe, aripile posterioare cenuşii, abdomenul roz, dimorfism sexual puţin pronunţat. Acest fluture constitue un flagel pentru arborii de toate speciile: arbori fructiferi, forestieri şi chiar coniferi. L. chrysorrhaea. In întregime alb, afară de ultimile inele abdominale care sunt brune. Este comun în mijlocul lui Iunie şi la sfârşitul lui Iulie. Ouăle sunt depuse pe faţa inferioară a frunzelor şi acoperite cu fire mătăsoase. Larvele ies în August; ele ating 35 mm. lungime, sunt negre, acoperite cu peri galbeni, c.u linii dorsale roşii, linii laterale albe, cu tufe de peri bruni pe inelele 4, 5 şi II, şi două pete roşii pe inelul 9 şi 10. Petrec iarna în cuiburi făcute din frunze unite ou fire mătăsoase. Produc ravagii arborilor fructiferi cărora le roade toate frunzele. Crisalida se formează în Iunie pe pământ într’o gogoaşă incompletă. Distrugerea omizilor se poate face în multe feluri: astfel, se face un şanţ de 40-50 cm. adâncime împrejurul arborilor contaminaţi şi se unge cu o substanţă vâscoasă pereţii şanţului pentru ca să ne măsură de greutate în Franţa, care varia du,p'ă provincii - livra din Paris valora aproape V2 de kilogram. Veche monetă franceză care valora aproape un franc, sau măsura engleză de greutate, pentru cereale. LIXUS. - Ent. - Gen de Coleoptere dintre Curculionidae, foarte alungit, cilindric, producând un praf car. P.eboa- lelor va semnala la vreme orice semn anormal ce ar observa la stupii săi. Probe de albine, de faguri, de paraziţi etc. p'entru stabilirea diagnosticului se pot trimite oricând şi la secţiunea de apicultură a Institutului Naţional Zootechnic din Bucureşti Str. Dr. Staicovici 63, de unde li se va răspunde în mod cu totul gratuit dându-li-se şi sfaturile necesare după caz. FI. Beg. LOCAŢIUNE. - Jur. v. Contract. închiriere, dare cu chirie. Locatar este acel ce are în chirie, chiriaş. Locativ - ce cade în sarcina chiriaşului. Valoarea locativă fin. este venitul ce ar aduce o casă dacă ar fi dată cu chirie. N. Ghiul. LOCHOW - Fit - Numele mai multor soiuri de plante. Lochow-Petkuser esite un soiu de secară de toamnă, ameliorată la 1881 de von Lo-chow în Germania, şi oare a servit apoi la ameliorarea altor soiuri de secară. Tot sub acest nume există şi un soiu de secară de primăvară. Au fost introduse şi la noi în ţară. Lochow este un aoiu de ovăz cu bobul galben. Lochow - Petkuser este numele unui soiu de golomăţ şi al unui soiu de iarba câmpului. w Amil. Vas. LOCOMOBILĂ. - Mas. agr. - Maşină cu vapori, aşezată pe o căldare cu vapori, p’ur- T Fig. 950. — LOCOMOBILĂ. tată pe roţi, care-i permit deplasarea din loc în loc. ELste mult folosită în agricultură pentru acţionarea batozelor şi pompelor. In industrii agricole, pentru acţionarea moriloi mici, Ia fabrici de uleiuri etc. O astfel de maşină, însă lipsită de roţi de transport, se numeşite semistabil'ă. Pentru transp'ortul unei locomobile de 8-12 HP., deci cântărind în medie 4-6000 Kg., se cer 8-12 perechi de boi. L., mai mult introduse la noi în ţară, 605 LOCOMOTIVA FOWLER sunt de provenienţă austriacă, engleză şi germană. Sunt caracterizate prin profilul lor în L şi prin focarul prismatic încăpător - v. cazanul. - Astăzi 1. cu vapori sunt folosite din ce în ce mai puţin nu numai pentru executarea arăturilor ci şi pentru acţionarea batozelor. Ele sunt treptat înlocuite prin tractoare, în special de cele cu motoare semi-Diesel şi Diesel. La exploatarea unei locomobile cu vapoii, pentru a-i mări durabilitatea, trebue să ţinem seamă de următoarele: 1 - Se va întrebuinţa întotdeauna numai apă moale, curată şi ulei bun. răceasqă brusc ceea ce ar putea duce la slăbirea. îmbinărilor. 1 0 - Gazanul va fi bine curăţit şi spălat cel puţirn odla.tă la 2 săptămâni. A. Cherd. LOCOMOTIVA FOWLER - Maşină agr. -Dela inventarea maşinei cu vapori se caută folosirea forţei mecanice pentru efectuarea lucrărilor agricole. Insă prima 1. realmente utilizabilă a, fo&t construită pe la 1840. Apoi apar locomotivele rutiere care urmau să tragă direct după ele unelte pentru pregătirea pământului. Din cauza greutăţii mari a locomotivelor rutiere - 1 0.000-20.000 Kg.-, procedeul acesta nu a prins. James Howard / Fig. 951. — LOCOMOTIVĂ PENTRU TRANSPORTAT. 2 - Se vor unge toate organele looomobilei înainte de a o pune în funcţiune. Pornirea niciodată să nu se facă brusc. 3 - Nivelul apei se va menţine permanent la mijlocul sticlei de nivel. Deci alimentarea cu apă trebue să fie foarte uniformă. 4 - Din timp în timp se vor deschide robinetele sticlei de nivel şi cele de control pentru a sie asigura că nu sunt astupate. 5 - Atâta timp, oât rămâne focul în maşină, manometrul trebue să fie supraveghiat. Din timp î/n timp supapele de siguranţă vor fi ridicjaite, pentru a se asigura de buna lor funcţionarei. 6 - Focul se va menţine în permanenţă uniform. Se va îndepărta regulat sgura şi cenuşa pentru a se eviita astuparea grătarului. 7-Ţevile fierbătoare vor fi curăţite de două trei ori pe zi. 8 - Maşina trebue să fie menţinută în perfectă stare de curăţenie. După încetarea lucrului zilnic va fi bine ştearsă. In timpul curăţirii se va face controlul tuturor organelor maşinei, înlăturând micile defectări constatat©. Peiste noapte maşina trebue să fie aicoperită cu o muşama. 9 - Gazanul nu va fi lăsat niciodată să se din Bedford demonstrează în 1858 în Cluster folosirea I. pentru deplasarea plugului cu a-jutorul cablului’. Maşina era aşezată într’un colţ al câmpului. De partea cealaltă a câmpului, tot în colţ, se aşeza o rolă pentru cablu, prinşă cu ancoră. In celelalte două colţuri erau aşezate 2 cărucioare cu role, între care, cu ajutorul cablului, se deplasa un plug mare, cu dublă acţiune. Acest sistem' a fost ameliorat de John Fowler, care a suprimat unul din cărucioare. El lucra cu o rolă ancorată şi cu un cărucior cu rolă, care se deplasa pe marginea câmpului, paralel cu deplasările locomotivei. Deci plugul era tras între locomotivă şi cărucior. L. era prevăzută cu 2 tambururi, pe care succesiv se înfăşurau cele două capete ale cabluui. Acest sistem cerea folosirea locomotivelor puternice, care ar fi în stare să lucreze continuu; era însă nepractic din cauza dimensiunilor şi greutăţii mari a locomotivelor. Sistemul de lucru cu o maşină era înlocuit prin cel cu 2 locomotive, întâi de Savory şi apoi de John Fowler.. Avantajul faţă de cel precedent este că fiecare î. este mai mică deci şi mai uşoară. Reducerea mărimii şi a puterii I. a devenit posibilă din cauză că ele lucrau intenmiitent, LOCUSTIDE-LOISELEURIA 606 când una când alta. Lungimea cablului era redusă mult. Fiecare 1. era prevăzută numai de un singur tambur. L. rutieră. - Poate să se deplaseze prin forţa proprie şi poate servi pentru efectuarea transporturilor grele. De obiceiu astfel de maşini sunt prevăzute cu supraîncălzitor, pentru a micşora consumaţia cărbunilor şi a apei şi pentru ai permite reducerea greutăţii maşinei. Pe loc locomotiva rutieră lucrează ca o locomotivă obişnuită. Pentru transporturi se stabileşte legătura între motor şi roţile cu transport, care sunt prevăzute cu nervuri. Viteza maxim,ă cu care se iP'ot deplasa locomotivele este de circa 6 Km. pe oră. A. Cherd. LOCUSTIDE. - Zool. - Fam. de Ort'hoptere sburătoare, acestea fiind lăcustele, uşor die recunoscut după antenele lor fine, mai lungi decât corpul, pieptul plian, oviscaptul alungit în fonmă de sabie. Organul auditiv este purtat de porţiunea anteriooră a şalelor. Sgomotul produs de bărbaţi ia naşjtere p'rin frecarea aripelor. Unele locustide sunt ierbi-vore dar altele se hrănesc ciu diptere şi larve. Ouăle sunt depuse în pământ cu ajutorul oviscapt/uilui lung. Genul principal este Lăcusta. v. ac.^ LODlCULĂ. - Bot. - v. graminiaceae. LOES. - Agrogeol. - Rocă constituită din grăiunciori foarte fini - majoritatea de 0,01- 0,05 mm. diametru - de cuarţ, feldapat şi carbonait de calciu. Conţine 60-70% cuarţ, 10-20% feldspat, 10-25'% carbonat de calciu, şi urme de alte minerale. Conţinutul în aceste substanţe variază f. mult cu originea, etc. L. are culoarea galben-brună pân,ă la galben-cenuşie. Nu este p’lastic. Cairbonatul de calciu şi praful de argilă cimentează L. dându-i o structură poroasă - buretoasă - f. instabilă. In L. sunt şi concreţiuni de calciu de diferite forme: păpuşi de loes care pot avea 0,5-30 emu lungime. L. conţine mult potasiu circă 2%, sodiu 1'%, magneziu 0,9% fosfor 0,1%, oxizi de fier 3'%, variind toate acestea în limite foarte largi după origina loesului, etc. Sunt cazuri ra,re când L. n’are carboiniait de calciu. Numele de L. vine dela german ,,lose“ ,,losen“ şi s’a adoptat, cu mici modificări în toate ţările afară de China unde se numeşte pământ galben - hwang-tu. Agricultura la început a fost strâns legată de L.., căci îin regiunile aride a fost L., şi acolo a fost posibilă cultura plantelor. L. este de origină eoliană, adică adus de vânt din materialul primar rezultat din clesagre-garea rocelor din pustiuri, şi stepe, sau rezultat prin acţiunea de măcinare a gheţarilor asupra rocelor, sau din materialul sedimentat în ape, etc. Asupra originei L. sunt circa 20 ipoteze. In L. se găsesc diferiţi melci: Helix hispida, Succinea oblonga şi Pupa muscorum. In unele locuri se găsesc şi fosile de mamifere, etc. L. ocupă circa 6,5% din suprafaţa gilobului - în Europa 7(%u - In China stratul de L. are până la 200 «mi. grosime sau şi mai gros, pe când în Europa 15-20 m., foarte rar 80 m.. iar în România circa 45 m. L. a servit ca rocă mumă pentru diferite soluri: cernoziom, sol de pădure, podsol şi chiar terra rossa. Prin descompunerea feldspaţilor a luat naştere argila şi aistfel L. a luat caracterul de loes-lu-tos, lut-loesoid, etc. - soluri nisipo-lutoasie cu 8-15% argilă. In România L. este foarte răspândit în Muntenia, Basarabia, Dobrogea, apoi în Moldova şi Oltenia şi pe el s’au format aneii ales cernoziomurile. Amil. Vas. LOFOTRIC. - Fitop. - Unele bacterii cu mişctări proprii, mişcări ce se datoresc cililor sau flagelilor care prin poziţia şi numărul lor, caracterizează grupul acestor fiinţe; bacteriile 1. au un smoc de cili fixaţi la un pal. ^ V. Gh. LOGOFĂT. - Mare boier, dregătorul cel mai înalt şi prezidentul divanului doimnesc în Moldova, care se ocupa cu întocmirea hrisoavelor şi punea pe ele pecetea domnească, păstrată totdeauna la dansul. El judeca şi hotăra în pricinile privitoare la moşii şi era mai mare peste ispravnicii curţii. In Muntenia venea în rang după marele ban, şi avea aproape aceleaşi atri'buţiuni ca în Moldova. L. mai era titlu onorific dat boierilor fără funcţiune cari stăteau la ţară. Mai marele peste isprăvniceii sau feciorii boiereşti la o moşie, sub directa ascultare a proprietarului, arendaşului sau vechilului purta tot titlul de 1. LOISELEURIA. - Bot. - Gen de plante din Fie. 952. — LOISELEURIA PROCUMBENS. 607 LOITRÄ-LONDON PEPPING faimilia Ericaceae, cuprinzând o singură specie care creşte şi în ţara noastră. L. pro-cumbens L. - Desv. Sin. Azalea procumbens L. - (aceasta de financiar, bancher, ajchitător, cămătar, desigur fiindcă un număr mare din a-ceştia veneau din Italia, şi poate din provincia Lombardia. In limba noastră cuvântul 1. este luat dala germani, unde Lombardbe-stănde însemnează afaceri de avans pe gaj, Lombardgeschăft, 'împrumut pe gaj, când 1. ©ste nuimit şi Lombard veneţian. Ojp'eraţia consjtă în gajarea de efecte: rente obligaţii, acţiuni, iciare au valoare de curs, pentru o valoare mai mică ca lacea de curs, pentru garantarea unui împrumut. Dacă valoarea de curs a afectelor gajate scade înainte de atingerea scadenţei împrumutului, creditorul! are dreptul să denunţe împrumutul, stau să ceară complectarea gajuMui cu alte efecte până la suma de garanţie cuvenită. La scadenţă, dacă împrumutul nu a fost achitat, sau nu «’a acordat prelungire, creditorul intră 'în poisesia gajului, având dreptul de a-1 păstra pentru el sau de a-1 vinde pentru acoperirea creanţei, potrivit art. 633, 388 şi 389 din Codul Comercial Carol II-lea. N. Chilul. LONCHOCARPUS CYANESCENS. - v. indigo. Fie. 953. — LONDON PEPPING - iarna - LONDON PEPPING. - Pom. - Sin, Calvill'e du Roi - Veche varietate englezească de mere originară din comitatul! Norfolk, citată pien-tru primia oară în anul 1580. Aceasta este LO NGICORNIA-LONICERA 608 una ¿intre cele mai r.ăspândite varietăţi străine la noi în ţară» după lonathan şi Flarmain d’Or, dând foarte bune rezultate în toate re-giunil'e, cu excepţia regiunilor de stepă. Fructe'Ile de mărime variabilă pe acelaş pom, dela amic, mijlociu şi până la mare, predomină mărimea supra-mijlocie; forma tipică a caWiFelor, cu 5 coaste bine pronunţate In special pe partea superioară a fructului; pieliţa subţire, tare rezistenţă, de culoare galbenă lucioasă, mătăsoasă cu o roşeaţă fină, spălată, roşie-arămie sau cărămizie pe partea însorită, însă nu la toate fructele; puilipa galbenă, foarte fină, «suculentă, dulce acidulată, parfumată şi excelentă la gust. Măr de lux pentru comerţ şi amatori, foar- te apreciat şi bine plătit; excelent măr de gătit. Maturitatea: Noemvrie-Martie. Pomul are creştere moderată, formează coroana semi-sferică cu crengile atârnate lia pământ, destul de deasă, şi cere tăieri reg>Ur late. Reuşeşte bine altoit pe sălbatec şi pe Doucin, şi-i convin toate formele. Nu este pretenţios lia sol, produce de timpuriu, regulat şi bine; rezistă bine la boli şi insecte. Mulţumită calităţilor remarcabile ale fructelor şi pomului, această varietate a fost admisă printre varietăţile standardizate, şi recomandată ca varietate de bază în grădinelle comerciale în majoritatea regiunilor pomicole ale ţării, alături de lonathan, Pătuile, Parmain d’Or etc. M. Cost. LONGICORNIA. - Ent. - Sin. Cerambyci-dae. - v. ac. LONGITUDINE. - Arcul ecuatorului pământesc cuprins între meridianul unui loc oarecare de pe suprafaţa pământului, şi între un alt meridian care trece printr’un Ioc anumit ales în imod arbitrar; acest din urmă meridian se numeşte primul meridian, şi trece prin Greenwich - Anglia. LONlCERA. - Bot. - Arbuşti erecţi sau că- ţărători din fam. Caprifoliaceae. Lujerii flexibili, cu cicatricele frunzelor proeminente, deasupra cărora s,tau 2-3 muguri seriali. Frunzele caduce şi rareori persistente, opuse, întregi, de regulă cu codiţa scurtă. Florile stau în perechi la subţioara a două brac-tee şi patru bracteole, pe un peduncul lung; bracteele adesea concresc. Floarea cu cali-ciu gamosepal 5-fidat; corola cu un tub prelungit, uneori dotat cu o cocoaşă, la capăt bilabiată «au cu 5 lobi neegali; 5 sta.mine. 609 LOPATĂ-LOPHIUS PISCATORIUS Ovar infer 2-3 - 5-lojii. Fructei« în perechi, la unele specii con cresc complect, păstrând numai stil ele despărţite, bace cu 2-3 seminţe. Gen bogat în >specii; răspândite în zonele temperate şi calde ale ambelor emisfere; peste 100 de specii sunt introduse în cultură. Se îjmpart în două grupe: I. - Caprifolium cu tulpini Ciăţărătoare: L.* caprifolium L. Ar- bust de 3-4 m. cu ramuri încolăcitoare. Frunze obovale, sesile, lucitoare, glaucescente, cele dinspre vâkful lujerilor sunt unite în perechi şi perfoliate. Flori alb-găjbui în afară, pdur-purii înăuntru tubului, foarte mirositoare. L. Peryclymemum L. Tulpina vollubilă. Frunze caduce, ovale, obtuse, atenuate la bază, pubescente pe dos. Flori alb-gălbui. Fructul lia maturitate roşu închis. L. Japónica Thunb. Arbuist înalt până la 10 m. Frunze persistente. Flori roşii. L. Halliana Nicholls. Arbust cu tulpini volubile. Lujerii cu pui, frunze persistente, florile albe până la galbene, foarte mirositoare. L. Sullivantii A. Gray. Arbusit mic, aproape erect, frunze o-vale, pufoase pe dos, cele superioare unite. Flori galbene. II. - Chamaecerasus cu tulpini erecte: L. Alberti Reg. Frunze mici liniare. Flori roz-liliacei. L. coerulea L. L. nigra, L. Arbust cultivat mult în parcuri. Frunze caduce, moi, eliptice, g'llabre. Flori (albe în afară., rozee înăuntru. Fructe negre. L. nítida. Wiis. Sub-arbust cu frunze mici, persistente.“ L. tatari-ca L. Arbust de 2-3 m. Asemănător cu L. nigra, dar frunzele sunt ovale, cordiforme. Floriile albe salu rozee. L. xylosteuim L. C. C4 Georg. LOPATĂ. - .'Pîscîq. - Sin. vâslă, ramă. - IMaş. - Serveşte pentru (manipularea materialelor afânate. Este formată dintr’o lamă» care poate avea forme diferite şi margini mai mult sau mai puţin ridicate. Mânerul trebue să aibă forma potrivită pentru a asigura stabilitatea 1. încărcate. A. Cherd. LOPATAR. - Zool. - Pla-talea leucorodia. Pasăre din ord. Gralatores.Se recunoaşte foarte uşor după ciocul drept, turtit ca o lopăţică, cu mandibula aup. terminată _ • a t• i i&» w 11 •“ LO- cu un mic cârlig, penele PATĂ. albe, picioarele negre, în jurul ochilor şi gâtul galben-verzuiu. Masculii bătrâni au pe cap un moţ de pene lungi galbene. Trăieşte în regiunile calde în Europa sudica, Africa şi Asia. Stint căutaţi pentru carnea lor foarte 'gustoasă. LOPĂŢEA. - Bot. . Lunaria rediviva L. Plantă erbacee din fam. Cru-ciferae, toate frunzele peţiolate, profund cordi-forme şi dinţate; florile liliachii şi mari, fructul o -mă întreagă de probleme de rezolvat Acestea fiind întotdeauna în funcţie de modul cum se lucrează în agricultura locală. Se va porni întotdeauna, delia problemele mai generale către acellea de pură specialitate. Astfel în Bărăgan, unde avem o agricultură foarte empirică problemele ce se pot pune sunt: arături bune, desmiriştiri, ogoare de 613 LOTUS-LOUISE-BONNE d’aVRANCHES toamnă, gunoit - sau îngrăşecninte verzi sau chimice etc. Mai pe urmă se trece l|a: plante noi ce trebue luate îin cultură, soiuri ameliorate, probleme generale de intensivare etc. Astfel organizat, lotul demonstrativ constitue un exemplu viu de ceea ce înseamnă agricultura raţională. Atunci când toate problemele ce se pun pe acest lot au cia punct final, mărirea rentabilităţii, desigur că de la început vor susciiittaj un vădit intereş pentru localnici. Vor fi miulţi acei care siă urmărească toate lucrările ce se vor executa, făcând şi ei la fel pentru a abţine aceleaşi rezultate. Desigur că procentul acelor ce vor urma sfaturile date din lucrările raţionale făcute pe Bot, va fi mai mare sau mai mic, după cum va fi de vigilent conducătorul lotului. Pentru agricultorul rămân, cu un nivel cultural aşa de scăzut, această imăsură educativă este cea mai aipropiată de înţelegerea lui. Intre o conferinţă, un sfat dat prin scris şi un lucru ţ»e care-1 vede desfăşurânidu-sie dela început până la sfârşit sub ochii lui, credem că aceaunt trifo-liate, lungăreţe şi peţiollate. Se cere ca aparatul foliftr aă fie foarte bogat căci măreşte calitatea nutreţului. Florile stau într’un ra-cem şi au culoarea violetă până la purpuriu închişi. Fecundaţia este, în regulă generală, străină, însă sunt cazuri când poate avea loc şi auto-feoundarea. Fructul sau păstaia la coacere este de culoare brună închidă şi de formă .spiralată. Sămânţa e^te de formă obădată - reniformă - de culoare galbenă închisă- până la brună ou luciu. Are 2------------2,5 mm lungime şi circa 1 mm grosime. L. se cultivă în Europa - Grecia - cu circa 500 ani înainte de Chriistoa îinsămânţarea lucernei, cât şi peste lucerniera existentă, aceasta fiind şi ceia mai bună. Sgura lui Thoma este deasemeneai potrivită pentru îngrăşarea 1. din cauza conţinutului ei de cajicar. Nu este de neglijat nici Guano-Fosfatul de Transilvania. b. ■< Azotul pentru ca plantă asimilatoare de azot, rămâne în planul al doilea. Ca regulă, îngră$area 1. cu azot, poate fi necesară numai la începutul desvoltării ei, a-nume spre preîntâmpinarea unei eventuale perioade de foamete, ce se poate uneori observa la plantele fixătoare de azot, de obiceiu înainte de începerea asimilării azotului atmosferic. De aceia, peste cultura răsărită, se va da 20-30 kg. sialpetru de Chili sau 80-100 kg. salpetru de Leuna. Dacă se împrăştie gunoiu de grajd, devine de prisos orice altă îngrăşare cu azot. c. - Potasiu. îngrăşarea directă a I. cu potasiu, la noi, nu este necesară; totuşi, este indicată pe terenurile mai uşoare, mai nisipoase, dându-se în cantitate de 80 kg. de sare potasică, cu un conţinut de 40% sau cenuşa obişnuită care Ste împrăştie peste să-mănătura de 1. Cultura lucernei pentru sămânţă. La cultura 1. pentru sămânţă trebue s,ă se dea mai multă importanţă cerinţei faţă de sol, pre-gătirei solului, amendamentului cu var şi în- LUCERNA 622 grăşărei cu fosfaţi, decât la cultura 1. pentru nutreţ. Cultura - curată, adică însămânţa re în primăvară fără plantă protectoare, distanţa între rânduri cam 22-30 cm., 7-8 kg. sămânţă la pogon. Prin distanţa mai mare între rânduri - în contrast cu metoda practicienilor vechi, - nu se obţine o cuutură cu multe goluri, ci una cu mult spaţiu pentru lumină. Influenţată de lumină, şi favorizată prin umiditatea şi nutriţiunea -datorită pră-şitului, - planta sie ramifică mai tare decât într’o cultură deasă îşi dă mai multă sămânţă. In rfegiunile uscate, trebue recomandată prăsirea 1. de sămânţă. Coasa întâia« a 1. pentru sămânţă se va face cât mai timpuriu pentru ca umezeala de primăvară să folosească şi coasei a doua, pentru a asigura o bună producere de sămânţă. înflorirea având loc într’un timp, când zilele siunt calde ţşi cu mult soare, se favorizează fecundaţia şi formarea sămânţei. Deoarece, starea timpului în cursul verii, poate varia, este bine, în cazul culturilor imai întinse, să împărţim câmpul de 1. în două eventual trei termene, pentru a nu expune întreaga recoltă de sămânţă, unei vremi eventuali nefavorabilă. Prăşitul ne mai asigură fi o sămânţă curată de seminţe de buruieni şi de cuiscută, adică un produşi superior a cărui curăţire fee simplifică şi se ieftineşte.* La o astfel de lucernă seimincieră, poate fi garantată uşor, ,,puritate, naturală“. Pră-şitul 1. sie va face în primăvară cât de timpuriu, înainte de începerea vegetaţiei, cu sapa de mână isau cu prăşitoarea mecanică, când se va îngropa, şi gunoiul de grajd, ce-iace s’a dovedit a avea efecte foarte bune, cât şi îngrăşămintele artificiale fosfaţi ce. Fecundarea 1. se face cu concursul albinelor. De aceia este foarte de dorit, în vederea obţinerei unei recolte bune de sămânţă, ca în apTopiere să se găsească stupării. Recoltarea sămânţei cade în luna August. Dacă dintr’o cauză oarecare coasa doua nu poate fi folosită în acest scop, atunci dacă vremea estie prielnică, şi coasa a treia poate să producă sămânţă. Arta de a afla momentul potrivit pentru recoltarea lucernei de sămânţă, constă în observarea minuţioasă a plantelor, şi anume când majoritatea păstaielor sunt coapte. Uscarea recoltei de sămânţă în păstaie - paie -să sie facă fără prea mari pierderi, ca atare nu sie va lucra decât numai în orele de dimineaţă sau seiajră. Este recomandabil de a se lega 1. cu sămânţa cosită, în mici snopi, aşezându-i apoi, cu tăetura în jos, în mici piramide, în vederea uscării. Dacă nu se fac snopi, atunci 1. cosită rămâne vre-o zi două în brazde şi după aceia se strânge în căpiţe, dimineaţa sau seara. Se va evita întoarcerea prea dea, căci - deşi păstăile nu cad, - ele se desfac uşor şi astfel se pierde sămânţa. După câ- teva zile 1. de sămânţă, uscată, sie aşează în şiră si se acoperă bine cu un strat de paie de 60-80 cm. grosime. Se treeră de obiceiu mai târziu, când încep gerurile, pe află un ganglion spinal. Lai oal sunt 42-43 perechi de rădăcini rachidiene de fiecare parte a măd'uvei. Rădăcinile, după ce ies din canalul raohidian prin găurile conjugate ale vertebrelor, se unesc şi formează un nerv rachi-dian. Pe secţiune transversală, #măduva spinării are Ia mijloc canalul epindimar, o continuare a ventriculelor cerebrale. In jurul canalului se află substanţa cenuşie, dispşi instrucţiile, că ele conţin sfaturi şi învăţăminte folositoare. Şcoala ne dă lumină. In satul, în care şcoala e dărăpănată, domneşte întunericul şi mizeria. Chiar trecând peste datoriile noastre, să dăm sprijin ca şcoala să fie sănătoasă, luminoasă şi bine încălzită, că altfel, în loc de educaţie, ne vom îmbolnăvi copii. Să ne ocupăm de aproape de cooperaţie, căreia se cuvine să-i dăm tot sprijinul! moral şi material, deoarece într’o ţară de mică proprietate rurală, nu se poate înfăptui nimic solid, fără unirea tuturor forţelor. C, F. MAIMUŢA. - Zool. - Sin. Patrumanile, Mamifer din Ord. Simiae sau al Mai mutelor, cu Fig, 1038. — GORILLA capul rotunziu, fruntea mult mai mult trasă îndărăt ca la om, faţa de obiceiu goală, ochiii îmdreptaţi înainte, dinţii compleţi şi unii lângă alţii. Membrele anterioare au degetul ceill mare oposabil^fata d de o frânghie. Sunt dureroase, de multe ori provoacă şchiopături - şi FLOARE DE LU~ pot duce la complicaţii - plăci aVeâfuit dTnTse’ supurate şi chiar artrite -. bractei. fiindcă prin mişcare ele se aprofundează şi mai mult. De acbea se impune un timp oarecare imobilitatea animalului, pielea «e ţine umedă prin spălaturi cu apă caldă şi uncţiuni cu vaselină jsimp^ă stau sub formă de pomadă. C. Ş. MĂLĂOAIE. - Bot. - Helianthemum al-pe&tre - v. iarba osului. MALARIE. - Med. - Boală infecţioasă întâlnită la oim, cal, măgar, produsă de un parazit care trăeşte în sânge şi anume în glse poate face în grosimea pielei dela pleoapa inferioară - injecţie intra-dermo-pal-pebrală. - Un animal bolnav reacţionează producând la locul injecţiei o infîamaţie a con-juctivei, urmată de o scursoare purulentă prin unghiul nazal al ochiului. Se p'roduce deci o reacţie generală caracterizată prin r dicarea temperaturei şi o reacţie locală, caracterizată prin formairea unui oedem la locul de inoculare. Injecţiile se meii pot face subcutanat fau intradermic. MĂLIN. - Pom. - Cerasus Padus D. C.; Pr. Padus, L. Arbore de ornament foarte a-preciat şi răspândit pentru florile albe în formă de ciorchine lungi, foa>rte parfumate; fructele siunt iun fel de cireşe mici rotunde a- 657 MALINGRE PRECOCE-MALTA ranjate în ciorchine, de culoare neagră ssu roşie, cu sâmburele sgrunţuros deosebit de cel de Pr. MahaJeb, care este neted. Arborele creşte sub formă de tufă bine ramificată, deasiă foarte regulată larg-pira-midală, frunzele mari, de culoare verde gălbue foarte delicată în timpul înfloritului, înfloreşte a-bundent, foarte rezistent şi nepretenţios. Se înmulţeşte prin seminţe sau prin dra-geoame. M. Cost. MALINGRE PRECOCE - Vitic. - Franţa de Nord iri _ - Sin.: Precoce de Malin- 1g'. 1053. - i RUNZE ŞI J 1 • Dl j FLORI DE MĂLIN, gre, madeleine Blanche de Malingre, Precoce blanc, Chasselas Malingre, Early Malingre. ! — Strugurele mijlociu, cilindro-conic, aripat, puţin îndesat. Boabele mijlocii, rotunde, ver-zi-gălbui, pieliţa subţire, dar slabă; miezul fin, suculent, cu gust obişnuit. Coacerea foar- Fig. 1054. — MALINGRE PRECOCE. te precoce. Varietate de masa, bună, nu suportă tramsportul, bună penitr-u regiunile nordice. Producţia mare, în locuri joase suferă de putrezire. Tăierea scurtă. I. V. Şlep. MĂLINIŢĂ. - Bot. - Li gust rum vulgare -v. lemn-câinesc. MAL NERO. - Fitop. - Sub denumirea de mal1 nero - boală neagră - diferiţi specialişti -mai ales italienii - au descris o afecţiune patologică a viţei de vie, care se manifestă prin desvoltarea insuficientă a plantei, anomalii la foi şi bobiţe şi apariţia pe lăstari a unor pete longitudinale sau puncte negre. Prin cercetări microscopice se constată că fascicolele vasculare şi parenchimul învecinat sunt p!ine cu un lichid de culoare închisă ce conţine cantităţi mari de bacterii; substanţa aceasta se scurge în afară prin rănile şi crăpăturile scoarţei. Plantele aţacate după câtva timp -ani de zile _ mor. Cauza exactă a boalei nu este cunoscută, atribuindu-se mai mult bacteriilor - Baci 11 us guanmis, B. vitivorus, B. Baccarinii Combaterea lui anal nero n’a fost studiată; s’ar recomanda ungerea rănilor cu soluţie de sulfat de cupru de 1 0 % şi eliminarea din cultură a varietăţilor prea susceptibile. V. Gh. MALOFAGE. - Zool. - Insecte ectopara-zite, fără aripi, ce trăiesc pe pielea mamife-rellior şi pasărilor. Se hrănesc din epiderma animalelor, cu peri şi pene. Câteodată sug şi sânge. Ex.: Trichodectes caniş - pe pielea câinelui -, Philopterus conununis - pe pielea pasărilor cântătoare -, Liotheum pallidum -pielea găinilor. G. D. Vas. MALOPE TRIFIDA. - Bot. - Plantă anuală din fam. Mailvaceaie. Originară din Africa Sept. Tulpina dei 60 cm. înfloreşte toată vara; florile de culoare roză. Se înmulţeşte prin seminţe, se seamănă primăvara prin Aprilie-Mai. Varietatea grandiflora, are florile mai mari, de culoare roşie-carmin. M. Crav. MALPIGHI - Anat. Piramide - Sunt lobu-lii renali, adică părţile* mai mici care deabia se văd cu ochii din care este formată substanţa rinichiului. Se văd foarte bine în rinichiul de bou, om, porc şi mai slab în rinichiul de cal. Conpusculii lui Malpighi sunt formaţiuni, de forma unor sfere mici, aşezate în stratul cortical al rinichiului. Ele reprezintă un fel de dilatări care dau naştere canalelor urinare. Aceste corpuacule sunt formate dintr’o membrană proprie externă cu un epiteliu interior ce comunică cu epiteliul tuburilor în-tortochiate şi dintr’un ghem de vase arteriale ce intră şi apoi ies din această capsulă. Corpusculii lui Malpighi joacă un rol foarte important în secretarea urinei. Aici este secretată partea lichidă a urinei adică apa şi sărurile alcaline. Stratul lui Malpighi este unul dintre straturile de celule din oare este formată partea superficială a pieliii-epiderma. N. A. MALŢ. - Orzul germinat şi uscat la 60-70 graide în scopul preparării berei. MALTA. Insulă situată în sudul Italiei aparţinând Angliei. Supr. 316 km. p. cu o populaţie de 235.000 locuitori. Teren muntos, climatul călduros vara şi friguros iarna, lipsă de apă, iar ploile, foarte rari, mai ales vara. Vegetaţia luxuriantă, fără arbori, totuşi, cari nu rezistă la tăria vânturilor. Produce grâu, orz, cartofi, fasole, bumbac, mazăre, trifoi, sisam, legume, portocale, lămâi, struguri, măslini. Pescăria ţine un loc de seamă, Cresfî cai, asini, vite cornute, oi, capre şi porci, în număr restrâns. Importă grâu şi făină de grâu, orz, cartofi. C. F, 42 MALTESZA-MALTHUSIANISM 658 MALTESZA. - Zoot. - 1. Rasă de câini de apartament. Câinele maltez sau vichonul de Malta esite mic, vioi, cu botul şi unghiile negre şi cu părul alb în întregime, lung, ondulat şi mătăsos. Fig. 1055. — CÂINELE MALTEZ. 2. Rasiă de porumbei de agrement cu coada ridicată ca a păunilor; se caracterizează prin-tr’o tremurătură convulsivă a corpului. Fig, 1056. — PORUMBEL păun 3. Varietate a rasei c?,purpuriu deschisă, rar albă, din fam. Scrophuîariaceae. In sol are un rîzom cu so’zi MAMA PLOAIEI-MAMELA 662 cornaşi; tulpina simplă, acoperită de frunze solziforme. Florile purpurii, dispuse în race-ime dense, cu axul plecat în jos; şi f orile sunt orientate în o singură parte. Corola bi-labiată cu baza superioară în formă de cască, buza inferioară trilobată. Vegetează parazit pe rădăcinile arborilor din arborete umede şi umbroase. Aprilie-Mai. MAMA-PLOAIEI. - Bot. - Plantogo major. - v. pătlagină. MAMBRINA. - Zoot. - Rasă de capre răspândită în Asia-Mică şi Egipt. Se mai nu- Fisr. 1062. — CAPRA MAMBRINA. meşte capra de Siria. Are două varietăţi de Chameor şi de Damasc. Această capră are urechi lungi şi blegi, nu au coame decât excepţional, p<ărul lung de culoare brună roşcată uniformă. Producţia de lapte 4-5 kgr. zilnic. Laptele nu are miros. X. P Fiziologic ele au raporturii directe cu organele genitale ale sexului femenin, mai ales, cu ugerul, pentru asigurarea primei - nutri-ţiuni a produşilor noui născuţi în care scop ele se desvoUă enorm la acest sex. can aiul ‘ ţâţJU Fig. 1064. — SECŢIUNE ANTERO-POSTERIOAR în .iumăta.tiea. stâneră a. ugerului - ¡după, Zietzsck. mann s* după. Baie? 2.- Figr. 1065. — SECŢIUNE LONGITUDINALA IN CAVITATEA SINUSO-MAMELONARĂ A. vacă: B. capră: C. oaie. 1 - canal galactofor; 2 - +p.«îut glandular; 3- sinus galactofor; 4- partea sinusului ga-lactofor aparţinând mamelonului; 5- Muşchiul ma-melonar; 6- pielea; 7- orificiul mamelonar. Fifî. 1063. — 1. STREPTOCOC PIOGEN - cultură pe gelo.ză-; 2. Stafiloooo piagen - cultură în gelatină, de 8 zHe. - Courmont si Panisset -. MAMELA. - Anat. - lat. (= mamita - numită în ştiinţă şi glandă lactiferă, popular uger, este un organ glandu’os propriu secreţiei laptelui şi care formează organul distinctiv al animalelor numite mamifere. Este un organ pereche, constituit dintr’un grup de gjlande cutanee, special modificate în scopu] sus citaţ. Fig. 1066. — MAMELA DE VACA - a; b- de capră; c- de oaie. In general, la mamifere mamelele sunt situate în regiunea in\guinală, între cele două coapse, în acelaş loc, unde La mascul se găsesc testiculele. Forma exterioară variază după specia considerată. Astfel ele pot fi: glo-buloase, piriforme, hemisferice sau mici conice şi înşirate dealungul liniei mediane a corpului, ca la suidee. Când ele iau denumi- 663 MAMESTRA BRASSICAE rea după regiunea unde sunt fixate avem: mamele pectorale, abdominale, inguinale. Fiecare mameliă prezintă la centru o prelungire numită mamelon, popular ,,sfârc“, perforată la extremitatea sa liberă de unul sau mai multe orificii, după specie, pe uinde Fig. 1067. — FIGURĂ SCHEMATICĂ arătând organizarea anatomică a mamelei: G. R. M., ganglion netro-mamar; La, Lp, LE, vase limfatice; A. M. arteră mamară anterioară; C. despărţi tură intermamară transversă. - G. Moussu -. laptele este evacuat pui ciorchinfe de' struguri, este format din mici elemente actiVe, ca nişte boabei sau băşicuţe - aciniile, - în cari se formează laptele, ce se varsă apoi prin mici canale! legate între ele, în altele imai mari numite canale, galac-tofore. cari la rândul lor se colectează la baza ţâţii, într'un rezervor numit sinus ga-lactofor, - din oare laptele se scurge prin canalul ţâţii şi iese afară prin orificiul - sau orificiile - ce se găsesc în vâriful sfârcului. In jurul băşicuţeior şi ciorchinilor glandulari - ţesutullui parenchimatos; - se găseşte un ţesut de legătură şi de umplutură - ţesutul interstiţial, înzestrat cu numeroase fibre elastice, ce permit mamelei să se întindă şi să se retracteze după nevoie, - care, în unele ocaziuni - mamită, bătrâneţe... - poate creşte, F.g. 1074. — VACA CU MAMITA NECROTICA DREAPTA ANTERIOARĂ. înăbuşi şi atrofia ţesutul glandular, căruia îi ia locul. Ugerul mai este înzestrat şi cu numeroase vase arteriale, venoase şi limfatice, precum şi cu nervi, cari fac ca organul să fie atât de sensibil, iar pe de altă parte ei regulează circulaţia sângelui şi a laptelui. M. poate fi localizată numai la ţesut,ul pa-renchimatos sau numai la acela interstiţia1, de unde şi denumirile de im. parenchimatoasă 667 MAMITE şi m. interstiţială. Dar, de cele mai multe ori, iinf amaţia este mixtă, trece dela un ţesut la altul, iar cu timpul se generalizează şi interesează întreg sfertul sau ugerul. La fel se poate spune de clasificările ce au drept spirijin calea de pătrundere a agentului patogen: galactogenă - prin sinusul galactofor, limfatogenă - prin vasele limfatice, hema* ogenă, sau endogenă, prin vasele sangvine; căci ou timpul germenii infecţiunei se pot dovedi atât în sinu3 şi canale, cât şi ’n se-rozitatea din ţesutul interstiţial ori din edemul învecinat. M. se clasifică astfel: A. — Mamitele acute: MAMITELE : B. — Mamitele subacute : Mamitele cronice : A - Mamitele acute. Cauze. - a- - Cauze predispozante. - Hi-peractivitatea secretorie a mamelei şi hrana abundentă: vacile bune producătoare de lapte şi bine nutrite sunt mai expuse. Glanda mamară, obligată la un surplus de funcţionare dăunătoare, îşi silăbeşte rezistenţa elementelor sale glandulare, cairi devin mai sensibile la infecţiune. S’a constatat un vădit paralelism între frecvenţa mamitelor şi hrana abundentă: supra-alimentaţia proteinică predispune la un dezechilibru. nutritiv general şi local, ce face ca mamela 'să nu mai aibă rezistenţa trebuincioasă faţă de agresiunea diferiţilor agenţi infecţioşi. Acest dezechilibru nutritiv, ca şi slăbirea mijloacelor de rezistenţă ce determină, se transmite prin ereditate. Staza, adică retenţia îndelungată a laptelui, da/fcorită fie astupării sau obstrucţiei sfârcului, fie datorită - şi aceaisfta mai ales mul-gerei incotmplecte sau neregulate: mamela îngreunată de lapte forţează găurile ţâţii să rămână relativ deschise, ca laptele să poată picura şi ca să se stabilească o intrare liberă şi permanentă a germenilor de pe sfârcuri, proveniţi din necurăţenie; într’un grajd murdar, soliul, aşternutul, atmosfera, apa, mulgătorul cu hainelie şi cu mâinii« sale, vaca cu pielea, cu coada, cu ugerul, sunt toate acoperite de germeni răifăcători, ce găsesc posibilitatea de a pătrunde în mamelă, unde daiu de un mediu dintre cele mai favorabile desvoltărei lor. De asemeni, frigul, prin acţiunea sa vaso-motrice, afecţiunile ţâţelor - crepături, zgârieturi, fistule, ca’culi, incontinenţa de laipte, congestia, etc. -, u^ne e boale ce pot turbura funcţiunea glandulară - brucelloză, febră vi-tulară, febră aftoasă -, pot predispune sau favorizîa infecţiiunea şi apariţia mamite,1 or. b. - Cauze determinante. “ Traumatismele - ca şi insuflaţia mamelei, sugerile ori mul-gerile brutale -, prin ele însăşi, dau loc rareori la mastită. I. — Mamitele acute primitive : 1. — Mamitele streptococice ; 2. — Mamitele stafilococice ; 3. — Mamitele colibacilare ; 4. — Mamita septică gangrenoasă ; 5. — Mamita bacilară-contagioasă a oilor ; 6. — Mamita agalactică sau agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor ; 7. — Mamita gangrenoasă a oilor şi a caprelor ; 8. — Mamita contagioasă-enzootică a scroafelor ; 9. — Mamita iepei şi a căţelei. II. — Mamitele acute secundare: Dălac. Mamitele piobacilare. I. — Mamitele cronice primitive : 1. — Mamita actinomicozică — actinococoza — : 2. — Mamita botriomicozică — batriococoza — : 3 — Mamita streptococică cronică contagioasă; II. — Mamitele cronice secundare sau simptomatice; Tuberculoză, Bruceloză. Marea cauză determinată a mamitelor este infecţiunea prin germenii ce pătrund în mamelă, fie prin sinusul galactofor ori pirin ţesutul conjunctiv interstiţial, fie pe cale Limfatică în urma vreunei răni accidentale, fie pe calea sângelui. Mamela se găseşte de cele mai multe ori în stare de infecţiune latentă. Freudernreich a arătat încă din 1900 că o bună parte din microbii ce compun fllora gas-tro-intestinală pot, să infecteze mamela tot atât de bine pe cale sangvină ca şi pe aceea externă. Astfel se explică cum unele vaci perfect îngrijite, în vederea producerii laptelui zis ,,certificat saiu garantat“, pot totuşi să fie atinse de mamită, deşi ugerul lor a fost supus la cea mai riguroasă curăţenie. Por-cher, Christiansen şi Nielsen au explicat tot atât de bine lucrurile, ultimii doi determinând experimental unele mamite prin injecţia de culituri microbiene în artera mamară. Ageinţii patogeni - uneori numai saprofiţi la început şi apoi patogeni - odată ajunşi în mamelă, s« desvolită acolo în dauna elementelor constitutive ale laptelui, fabricând toxine şi iacizi, ce fac, ca laptele să sufere fermentarea şi coagularea intra-mamară, prin descompunerea lactozei şi prin formarea de acizi lactic şi butiric. Băşiouţele de lapte-aci-niile şi canalele excretoare, dilatate de chia.-guri, nu mai ipot să elimine produsele secretate, iar germenii - găsind aici cel mai bun mediu de hramă şi de cultură - încep să se desvolte din abundenţă. Din acini, microbii MAMITE 668 trec apoi în ţesutul interstiţial, astfel că de cele mai multe ori mamita infecţioasă este mixtă - parenchimatoasa şi interstiţială -. Principalii microbi ce pot determina o mas-tită acută sunt: Streptococcus pyogenes bovis si Streptococcus pyogenes al omului - transmis vacii prin mâinile infectate -ale mulgătorului purtător de germeni Staphylococcus ¡mastidis - Micrococcus pyogenes aureus, albuş şi citrus, acel auriu fiind cel mai frecvent Baciltus colii, Bacterium enteridis şi altele din grupa paratificilor B. - Salmonella '» Bact. pyogenes bovis - Carre Bact. ipuri-faovis - Nocard Viruşi filtrabili, şi mai rar Bact. pyocyaneus, Bact. vulgare - proteus Bact. septicaemiae haemorrhagicae - Pasteu-irella Bact. lactis aerogenes, o specie particulară de drojdie - Klimmer şi Fleischer -, etc. Semne. - Mamitele acute sunt caracterizate prin apariţia lor bruscă şi prin simptome generale şi locale dintre cele mai alarmante: animalul ise întristează-, pierde pofta de mâncare, nu mai rumegă, se poate constipa şi balona, respiră greoi şi repede, părul i se sbârleşte are tremuirături locale sau generalizate, febră de 2-3 grade. După care, apar curând simptoimele locale vizibile: edem dureros la unul sau la mai multe sferturi, ugerul este umflat, fierbinte, luceşte, se roşeşte, iar dacă apăsam cu degetul, acesta lasă urmă. Edemul ugerului se poate continua cu acela al pielei abdominale până dincolo de ombilic, iar înapoi chiar până în regiunea anală. Animalul bolnav ia o atitudine caracteristică: istă cu piciorul sau cu picioarele dinapoi depărtate de mamela bolnavă, iar în mers arată o şchiopătură mai mult sau mai puţin pronunţată. Secreţiunea laptelui este suprimată în mamela bollnavă, iar uneori chiar şi *n acele sănătoase. La mulgeire, nu se mai recoltează decât o zeamă spălăcită, albăstruie la început, apoi gălbuie sau roşcată, ce conţine numeroşi grunji de lapte închegat, de puroi, iar uneori chiar bucăţi de ţesut gangrenat. Când imastita evoluează normal, simp-tomele alarmante descrise mai suis durează 3-5 zile, apoi «semnele se micşorează, umflătura scade, laptele poate fi diin nou secretat, dar în m!ai mică cantitate ca înainte. Insriă, de cele mai multe ori, mamela bolnavă se indurelază, se sclerozează, se atrofiază cu timpul şi. rămâne stearpă. Boalk durează în medie 4-5 săptămâni la vacă, 2-3 săptămâni la iapă, oaie, capră, 5-10 zile la scroafă şi la căţeia. Mamita poate trece la forma cronică siau suferi agtravări. Complicaţiile nu sunţ rare şi se datoresc abceselor ce se pot forma superficial sau în profunzime - precizare prin puncţii capilare semnele alarmante durează 8-10 zile, pană ce întro parte a umflăturii - ce creşte îngrijorător - se iveşte un punct moale, din care - dacă-1 puncţionăm cu fierul roşu, sau dacă sparge singur - ^se scurge un puroi, însoţit de grunji de lapte şi de bucăţi de glandă mortificată. Uneori, abcesul se poate sparge în sinusul galactofor şi puroiul iese prin miul-gere odată cu laptele, transformat şi având un miros amoniacal. Fig. 107 5. — ACEIAŞ LA 14 ZILE DUPĂ INTERVENŢIE CHIRURGICALĂ. Alteori, rănile lăsate de abces nu se cicatrizează, dând loc la fistule. Iar ■ uneori asă a ciior. Afecţiune acută a mamelei - cie nu tlrebue confundată cu mamita gangrenoasă, ori cu agalaxia contagioasă - datorită unui bacii fin, Gram-pozitiv, - Bacteriuim mastidis după Dam-mann, Bact. purifaciens după Christiansen-Kllimmer, Bact. Haeimophilus oyis după Lu-cet-Damxnann-Mitchell -, ce se poate observa mai ales in epoca fătărilor, când contagiunea se face mai uşor prin mieii ce s>ug de’ia o oaie la alta. Semne. - Trkteţă, inapetenţă, temperatura 41°, mamela foarte inflamată, dureroasă, şchiopătară posterioară penibilă, secreţiunea laptelui turbulra.tă şi înlocuită cu un lichid sero-înbrânzit. Se observă uneori o coexistenţă între această mamită - cauzată de Bact. mastidis - şi o pneumonie contagioasă printre miei. In turmele bine hrănite, boala nu se a-rată prea rea, trecând după puţin Ja forma cronică. In turmele neîngrijite însă, la oile slabe, această mamită se complică cu numeroase abcese profunde, cu slăbirea considerabilă a oii, care după vindecare rămâne întotdeauna cu mamela sclerozată, atrofiată. Tratament. - General, local şi vacciinotera-pic - după metoda Miessner-Schoop şi Les-bouyries-Macrides La tratamentele locale cunoscute, se poate asocia acela radical recomandat de unii autori - Bigoteau -: amputarea sfârcului dela mamela bolnavă, deschiderea largă a sinusului, curăţire, spă/lare şi pansament cu ap/ă boricată sau cu. soluţie de rivanol, ori de entozon, sau alt antiseptic apropiat. Oile vindecate nu mai sunt bune decât pentru tăiere. 6. - Mamita aga]actică sau agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor. Boală generală al cărui simptom principal şi permanent este mamita. In mod obişnuit apare primăivara, prezintă maximul de intensitate vara şi dispare iarna. Atinge nu numai oile şi caprele, dar şi berbeicii, ţapii, mieii, iezii, la cari se manifestă numai prin localizări articulare, u-neori şi oculare. 671 MAMITE Mamita aga\actică eiste determinată de un virus filtrabil, însă vizibil, înrudit cu acela al peripne.umoniei contagioase a bovideelor, bine situdiat la noi de Prof. Riegler şi Staima-tin, cari au avut ocaziunea în a/nul 1931 să facă cercetări amănunţ te asuptra unei epizoo-tii de ma'mită agalactică, apărută în mai multe turme de oi din judeţele Constanţa, Uifov, Ialomiţa, având posibilitatea să identifice şi s,ă studieze îndeaproape agentul patogen, atât cultural, morfologic, cât şi patogenic. Fig\ 1077. — OAIE BOLNAVĂ DE AGALAXIE CONTAGIOASĂ CU ARTRITA GENUCHILOR. Semne. - Boala se traduce prin aJlteraţiuni localizare! lia míamele, articulaţii şi ochi. Primul simptom clinic al boabei este mamita: g anda mamară se tumefiază şi se înconjoară de un edem, - care uneori poate ajunge până la ombilic -, eate fierbi,nte şi dureroasă la pipăit; aproape totdeauna ganglionii retroima-mairi sunt prinşi; oaia se Iasă greu de mufe, iar laptele obţinut este mai mult u,n zer ce-nuşiu-verzui, sau cerjuşiu-roşcat, sau purulent, care dupa câteva zile este înlocuit prin-tr’o materie caseoasă greu de scos prin presiune. Mamela este scoasă din funcţiune în 7-8 zille dela ivirea boalei. Animalful1 este trist, nu mănâncă, are febră 40°-42°, respiră şi meirge greu «au. stă culcat, iar după câtva timp arată localizări articulare şi oculare, traduse prin artrită sau pioJiartrită şi prin cheratită, la unul sau la ambii ochi, uneori ulceroasa. Localizările articulare sunt mai frecvente şi preced mai întotdeauna cu câteva zile pe acele oculare. Iată care a fost frecventa localizărilor constatată la noi, în cazurile controlate de Pirof. Riegler şi Stamatin: Din 972 oi cu mamită, au Ho caii zări şi pe celelalte aparate numai 102 oi, dintre cari 56 pe articulaţii, 24 la ochi şi 22 atât la articulaţii cât şi ia ochi. Evoluţia boalei este aproximativ de o lună. Secreţiuneta laptelui se restabileşte la majoritatea oilor în 1-2 luni sau în primăvara următoare. Uneori însă, se pot forma abcese în ţesutul mamar, boa?a se complică şi poate fi chiajr mortală, ori se termină - după evacuarea puroiului şi a ţesuturilor necrozate -cu sclerozarea, cu atrofia unei mamele eau a ambelor mamele şi cu pierderea definitivă a laptelui, însoţită şi de o stare cahectică, ce face ca anianaluli să nu fie bun nici pentru tăiere. Oile vindecate rămân relativ imune, unele putând prezenta o rezistenţă mai slabă faţă de virus, traducându-se printr’o nouă mamită după fătareia următoare. Tratament. - Izolarea oilor bolnave, m ungere precedată şi urmată de dezinfecţia mâi-niior. Medicaţiunea obişnuită a mamitelor, artritelor şi a cheratitelor, însoţită de injecţii subcutane cu Stovarsol sodic, în £ioluţiie de 1 la 10, în doză zilnică de câte 0,03 pe kgr. de animal1, timp de 3 zile, putându-se repeta după o pauză de 3-4 zile. Terapeutica stovarsolului are cu atât mai multe şanse de reuşită cu cât va fi aplicată mai la începutul boadiei, adică înaintea ivirei localizărilor articulare şi oculare. Şi aceasta corespunde aitât constatărilor făcute de Prof. Riegler, Stamatin - 1931 Fochianu - 1932, -în agalaxia oilor, cât şi constatărilor ce se pot face prin aplicarea acestui arsenic pen-tavaJent în alte boale infecţioase. In turmele infectate, Poircher recomandă chiar chimioterapia prevelnitivă cu stovarsol, a tuturor oilor, berbec’lor sau mieilor, la cari se descoperă o adenită retromiannară. Seroterapia Bridre şi Donatien pare să dea rezultate apreciabile, scurtând boala; animalele bojnave serumiizate înainte de ivirea complicaţiilor oculo-articulare, nu mai fac asemenea complicaţii - Veloppe 7- Maunita gangrenoasa a oilor şi a caprelor sau „răsfugul negru“. Determinată de un micrococ specific - Micrococcus mastidis ovis, Rivoltat-Nocard; - infecţiunea este favorizată de murdărie, de starea de proastă întreţinere, de sugerile mieilor, dând Ioc la o mamită supracuta, cu simptome generale dintre cele mai graive: tristeţe, ina\petenţă, nerumegare, respiraţe scurtă precipitată, uneori febră. Boala aipare primăvara, înainte de înţărcatul mieilor. Mamela se umflă, se întăreşte, se roşeşte, se înfierbântă, apoi se învineţeşte, sie îne-greşte; aecreţiunea laptelui dispare sau ec-te ruginie; temperatura scade atât local, cât şi rectal, pe măsură ce gangrena, organului face progrese. Umflătura creşte, ajungând uneori până la piept, iar înapoi până Ia anus. Oaia geme, scârţâie d:n dinţi, nu se mai poate ridicai de jos; mamela se răceşte, devine crepitantă, iar temperatura re etala ®cade sub normală; animalul moare. Boala durează deebia 24 ore. Alteori, durează 3-5 zile, când se poate termina printr’o vindecare excepţională; partea moirtiificată se delimitează şi se elimină, lăsând o plagă mare supurată, ce se cicatrizează anevoe. OiJe vindecate rămân cahec-tice şi rareori se mai pot îndrepta, pentru a fi folosite numai pentru tăiere. MAMITE 672 Tratamentele obişnuite nu dau nici un rezultat^ In unele cazuri, amputarea mamelei bolnave, - dacă se face cât mai din vreme şi eiste însoţită de seroterapia antigangre-noasă poate să fie urmată de vindecare. In unele ţinuturi, ciobanii cunoscând gravitatea boalei, fac singuri extirparea mamelei, iurmată de crestături adânci în partCfei gangrenată, pe cari le precară cu cenuşe, ori cu cut se rezumă la cauterizare prin puncte fine pătrunzătoare, iur-matie de injecţii cu apă fenicată 3 Ia 100, ori au ser fiziologic, sau cu Electrargol. 9- Mamita iepei şi a căţelei. Inflamiaţie in-fe’cţioas>ă ce apare ori după congestia mamelei - provocată uneori de moartea sau de îndepărtarea (puilor, ru r mată de o înţărcare neîngrijită, - orii - după cum ise întâmplă mai deseori - este accidentală şi apare după rănirea sau după iritaţia mamelelor prin traumatisme ori prin SiUgere. Sunt caziuri când se poate observa după accesele de lapte, în lactaţiile sau sarcinile ne/rvoasei, imaginar«. Tratament. - înţărcarea şi alăptarea artificială ia mânzului sau a căţeilor. Comprese cajde cu apă sărată sau boricată ori pan- sament cald cu antiflogistină; apoi pomade antispectice calmante sau rezorbante, împiedecând animalul de a se linge. Puncţio-narea din vreme a abceselor, ce s’ar putea forma. II- - Mamitele acute secundare: Dă1,ac -Cărbune bacteridian. v. ac. B- - Mamitele subacute: Mamita Piobaci-lară. Boa:ă infecţio^isă a mamelei, cu evoluţie subacută, de origină endogenă, - infec-ţiunea făcându-se pe cale limfosangvină, -atingând mai a^es vacile ce nu mai daiu, lapte, viţelele şii uneori taurii şi boii - la, ni-veftu.1 im. rudimentare, s’tuate de fiecare parte a burselor tecrot'ale determinată de Bact. Pyogenes - Carré care se găseşte în lapte, sub forma unui bacii foarte fiii., imobil. Apare sub formă sporadică^ putând însă -prin mâinile mulgătorul/ui, - să sie întindă la mai multe vaci sau grajduri deodată. Se observă, mai ales, în sezonul călduros. Semne. - Începe ou tristeţă, febră, congestia mucoaselor aparente; mamjela atinsa este inflamată, fierbimte, dureroasă,'; prezentând la orificiul sfârcului o cojiţă negricioasă, iar la baza acestuia, se simte -unul sau mai multe noduri. Mulgerea este foarte dureroasă şi aproape imposibilă. Tendinţă la aupuraţie profundă - secreţie cenuşie, mirositoare, conţinând bucăţele de ţesut gangrenat - salu su-peirficjailă, ce se termină cu abcese, ce lasă, numeroase fistule şi uneori gu adenite ale ganglionilor retromamari, ce pot face ca mamita să fie confundată cu aiceea tuberculoasă. Tratamentul general şi local dă rezultate numai dacă este apKcat înainte de ivirea progesului supurativ, trebuind să fie însoţit de miulgere forţată şi repetată. In grajdurile infectate, vaccinoterapia preventivă dă rezultate socotite favorabile, dacă este aplicată înaintea căldurilor de vară. C - Mamitele cronice. - De cele mai multe ori, ede succed mamitelor acute, care în loc să se mai întindă şi să aibe repercusiune asupra stărei generale a animalului, &e opresc, se localizează, iiair animalul îşi recapătă pofta de mâncare, începe s,ă pună carne. Mamela bolnavă nu m'ai secretă lapte, ori secretă foarte puţin şi îinbrânzit; se micşorează ca volum, se sclerozează şi atrofiază; sau - contrariu - creşte ca volum, secretă un lapte purulent, în timp ce viita continuă a rămâne slabă. Trátame nitul este inexistent, dacă mamela s*a atrofiat. Dacă ea continuă să supureze, se vor aplica tratamentele preconizate la mamitele acute, urmate la nevoie de¡ o amputare largă, oare să piemnită scurgerea permanentă a sacreţiunii purulentă şi aplicarea tratamentelor, în vederea îngrăşârii pentru abaitar. Unele mjemite, cronice însă, sunt primitive; apa t dela început sub forma cronică - m. 673 MAMITE streptococică, actinomicozică, batriomicozică. Altele »unit sequndalre, simptomatice, reprezentând localizarea unei boale general« - tuberculoză, bruceloză -. I - Mamitele cronice primitive. 1 - Mamita actinomaicozică - Pseudoactino-micozica sau Actinococoză. - Se observă mai alles l'a vacă laau la scroafă, siub forma Unei mamele hipertrofiate, presărată cu mici no-dozităţă, asemănătoare unor alice de vânătoare, cafenii, învelite într’un strat de ţesut întărit şi fibros, iar în mijlocul lor ©e ved e un piu roi gros cu granulaţii gălbui, ce r ajtinsă. Dacă tratamentul nu izbuteşte, se va proceda la ablaţiunea mamelei bolnave. Cercetările vac-cinoterapice întreprinse până acum au rămas fără rezultate pozitive. 2 - Mamita Botriomicozică sau Botrioco-coză. - Se ştje că Botryojmyces-ii nu sunt mi-ooze, ci Botryococi, iar mamita trebue numită botriococoza mamelei. Se prezintă sub formă de tumori difuze, ce cresc şi pot ajunge până sub abdomen sau până la faţa initemă a picioarelor. Traltamentul este identic ace^ia anătat la mamita actinoimicozică. 3 - Maimita streptococică cronică contagioasă. Boală esenţialmente cronică şi contagioasă a maimelei, capabilă să cauzeze pierderi economice dintre cele imiai mari, clasân^ du-ise ca ifmportantă, imediat, după tuberculoză şi bruceloză. Sunt ţjări unde aceste pierderi se cifrează în miliarde lei anual. Astfel, după Klimmer fcnamita streptococică atinge 38% din vacile de lapte ale Germaniei, căreia îi cauzează o pagubă l'a 250 milioane imărci, anual. In Franţa, med/iia vaiclilior atinsie este de 30%, In celelalte ţări mari producătoare de lapte, se constată o ¡procentualii a te variind între 15—40%. Actualmente, mamita streptococică - neţinând isieaimă nici de frontiere geografice şi nici de rase - se găseşte răspândită peste tot globul şi poate atinge toate rasele bovine, deşi de preferinţă se cuibăreşte la cele perfecţionate. In ţara noastră, boala se constată mai ales la vacile bune producătoare de lapte. O caj~ cutare a pagubelor, ce cauzează economiei noastre naţionale, nu s’a făcut încă. Totuşi, ee poate socoti cu aproximaţie că pierderile trec de 150 milioane lei, anual. Pe lângă laptele pierdut ai vacile reformate, trdbue adăogate şi pia.gubele simţitoare ce rezultă pientnu industria brânzeturilor, din întrebuinţarea unui lapte ameisttecat, în care s’ar găsi o cantitate cât de mi că de lapte mamiitic, capabil ®ă împiedece închegarea brânzei. După cazurile conişitaitiate de noi la grajdurile din jurul Capitaflefi, după regiunile din cari se adluc aici vagura 2 mărită mult. s. spori de Peronospora; m. mîceliu; st. sto-matele frunzei; r. ramurile conidioforilor care şi-au desvoltat conydiile: o o, spori de ia.rnă.; r. conidii. arpagic, întrucâtva şi prin resturi de plante rămase în sol. Se combate prin încălzirea arpagicului la 40° C. - expunerea 8 ore distrugerea plantelor bolnave, stropiri cu z«a-imă bordeleză, rotaţie ş. a. Mana lăptucilor, cauzată de Bremia lactu-cae Regel, se manifestă mai mult în răsadniţe: foile se acopăr c/u un puf alb făinosi - format din conidlofori foarte ramificaţi cu conidii globuloase -. Ciuperca atacă numeroase alte Compozitae. Se recomandă semănatul rar, distrugerea plantelor bolnave, sterilizarea răsadniţelor, evitarea căldurilor imari în răsadniţe. Fig. 1083. — FILAMENTE DE MANĂ VĂZUTE LA MICROSCOP. Mana viţei de vie. Această boală se mai numeşte mildiu - mildew - şi este pricinuită de ciuperca Plasmopora viticola - B. et C. -Berlese et de Toni - Phyco,mycetes, Peronos-poriales -. Pierderile în viticultură datorite acesitei afecţiuni se ridică Ia 10-30% din recolta posibilă, ajungând pe alocuri până la 100%. M. viţei de vie a fost observată în|tâi în America, apoi a apărut în Franţa - în 1878 de unde s’a întins în toată Europa. Ciuperca atacă frunzele, florile, boabele, lăstarii tineri şi cârceii. Pe foi se formează pette neregulate întinse şi difuze - mai rar mici şi colţuroase -; culoarea lor la început este gălbuie - la unele varietăţi roşie-violacee -, ce-eace se vede imai bine pe faţa superioară a limbului, examinat meii ales prin transparenţă, când pata are aspect untdelemniu; curând după formarea petelor u'leioase - şi puţin transparente în dreptul acestora, pe faţa inferioară a frunzelor, apare un puf sau mucegai alb, care este mai accentuat pe foile adulte şi care reprezintă fruotificaţiile şi se usucă. După ploaie sau rouă abundentă fruc,-tificaţiile reapar în jurul ţestului mort şi se întind treptat pe parenchimul sănătos dintre nervuri, încât frunza puternic invadată sie u-sucă şi cade. Mai mulate atacuri intense scad considerabil recolta - bobiţele nu cresc şi rămân acre - şi chiar pot pricinui moartea în-treigei plante. Pe bobiţe parazitul produce pete brune deprimate, - pe cele tinere apare şi un gazon alb -, cu peJ,iculă deşi uscată dar netedă Ia 677 MANĂ suprafaţă; bobiţele astfel atacate se sbârcesc, (se uisucă şi cad uşor, ceaace poate compromite toată recolta. Lăstarii tineri deasemenea sunt adesea atacaţi de ciupercă, prezentând pete cenuşii sau brune, longitudinale, puţin deprimate; lăstarii bolnavi nu cresc, se lemnifică greu şi pier. Cârceii şi peţiolurile îşi pierd elasticitatea şi putrezesc, florile invadate cad. Plasonopora viticola are miceliu continuu, ramificat, cu diametru variabil, filamentele miceliene circulând între celulele parazitate în cari pătrund prin nişte sugători sferici caracteristici - uneori - în bobiţe Ei sunt di-gitaţi. Ccnifdioforii şi conidiile se formează foarte stomate; ei au lung’mea de 250-1000 ţf1 şi sunt ramificaţi, având 3-7 ramuri, cari deia-semenea sunt ramificate şi cari poartă la extremităţi câţiva spori - fau cionidii -, ce se desprind uşor de suport şi asigură propagarea parazitului. Canid oiforii şi conidiile se formează foarte repede, într’o singură noapte. Sporii sunt ova’i sau puţin piriformi şi incolori, cu pirotoplasmă granuloasă, având dimensiuni variabile: - 10-16 X 17-25 ţ* &au 25 X 35-40 f*-; ei îşi păstrează facultatea germinaiti.vă cel mult 4-5 zi le. In caz de umiditate suficientă şi tempera-tuJră favorabilă - 10+25° -, conidiile căzute pe foile din vecinătate germinează numai la suprafaţa picăturilor de apă în câteva are, dând naştere fiecare la câte 5-10 zoospori, -piriformi sau renifonmi, de 4-5 X6-8 ^ -, care, cu ajutorul celor 2 csjâ vibratili, se deplasează ţn picătura de apă de pe frunză; după 15-30 minute zoosporul 'Se fixează pe suprafaţa folia ră, - mai des pe faţa inferioară a limbului -, îşi pierde cilii şi emite un fi-lalment micelian, cu care pătrunde în ţesuturile gazdei prin osteola unei stomate. In und’e cazuri, aparatul sporifer prezintă abateri dela forma tipică, producând conidii mai imari sau mai mici; uneori câteva conidii germinează direct prin filament. Către sfârşitul sezonului parazitul formează în parenchiimul foliar o»uă -, sau oospori -, cari sunt globuiUoase şi puţin gălbui, având circa 30 !J* în diametru. Ouăle iernează în foile căzute pe pământ, iar la începutul primăverii, când se trezeşte vegetaţia viţei, ele dau naştere fie la coniidiofori normal ramificaţi, fie la canidiofori simpli cu câte o co-nidie mare la vârf, fie în sfârşit la zoospori. Zoosporiî ce iau astfel rastere din ou direct sau indirect - prin conidii -, infectează foi*e de viţă, pe cari ajung pe o cale puţin cunoscută. Apariţia mildiului este condiţionată de factori climaterici. Ciuperca $e desvaltă mai bine la anumite temperaturi şi umiditate mare, mai ales în prezenţa picăturilor de apă pe frunze. Contaminarea sau infecţia - pătrunderea tubului germinativ al zoosporului în frunză -are loc !ia 10-14° C. mai bine la 20-25° C., însă irjumai în prezenţa apei . Inoubaţia - desvoltairea internă a ciuperci, în răstimpul della contaminare până la apariţia petelor foliare, durează d ecele mai multe ori 7 zile, fiind uneori mai rapidă sau mai lungă. Invazia - momentul apariţiei petelor follia-re după ciare poate urma imediat contaminarea - are loc noaptea la t° de cel puţin 13° C. şi cu condiţia ca organele 'susceptibile să fie ude* Pentru formarea conidiofo-rilor t° optimă este de 18-22° C., iar umiditatea peste 90°. Apariţia boalei. La noi începe deobiceiu în prima decadă a lunii Iunie şi se repetă de câteva ari. până în toamnă, încât boala se manifestă prin invaziuni ce coincid cu o anumită căldură şi umiditate - în special ploaie -. Data exactă a invaziilor nu se poate prevede din timp, din cauza lipsei de previziuni meteorologice pe o durată mai lungă. Viţele americane sălbatice şi unii proidu-căori direcţi sunt mai rezistenţi la boală, pe când speciile Vitis vinifera şi V. labrusca sunt foarte sensibile. Combaterea: Plantarea tufelor în rânduri şi la distanţe mari, precum şi cultura viţei în spalier, fac ca foile să fie mai libere şi să se usuce mai repede. Legatul coardelor mai sus, ciupitul, câmitul şi înlăturarea lăstarilor de prisos sunt de recomandat; de asemenea evitarea excesului de îngrăşăminte naturale şi azotoaise şi cultivarea varietăţilor mai rezistente. Metoda radicală constă însă în stropirea viţei cu soluţii cuprice: zeamă bor-deleză şi zeamă de Burgundia. Tratamentul cu zeamă bordeleză este preventiv, adică el împiedică infecţi.unea să se facă dacă este aplicat la timp. Acest tratament nu este curativ, adică dacă infecţiunea s’a făcut, ori cât de des am stropi via ulterior nu mai putem împiedica boala să-şi continue mersul. Este bine să se stropească ckiar în timpul când burniţează, să nu se aştepte în nici un caz vremea caldă, căci atunci ea este încuibată în vie, şi nu-i m£ii puitem face nimic. 1 - Prepararea zemei simple de piatră vântă. Intr’un hârdău sau cadă. cu o capacitate de 150-200 litri, turnăm 50 litri a «*a întins apoi în aLte ţări ca: Ungaria, Rotmâmia, etc. Această rasă prezintă trei varietăţi: 1 - Varietatea albă sau blondă prezintă caracterele urmlătoare: capul puţin cam redus, profilul capului aproape drept, râtul ascuţit, de culoare neagră, ochii de aceeaş culoare rotunzi şi mici, nasul cilindric; urechea are o lungime de 12'—14 cm. şii o lărgime de 9;—10 cm. şi nu este cu desăvârşire bleagă ci înclinată înainte, formând un feil de paravan protector ochiului. Fig. 1. — Ferma Dohangia: Grup de grăsune, rasa Mangalita, etatea 1/2 an, animale de reproducţie: Fig. 2. — Rasă Mangalita, vâr. blondă; Fi -, 3. — Ferma Dohangia: Turmă de vieruşi, rasă Mangalita, etatea 10 luni; Fig, 4. — Ferma Dohangia: Grup de porci graşi din rasa Mangalita, etatea 1/2—2 ani, greutatea medie 235 kgr.; Fig 5. — Ferma Do-hangia. Grup de grăsune din rasa Mangalita, etatea ll/i ân, animale de reproducţie; Fig. 6. — Rasa Mangalita, var. coadă de rândunică; Fig. 7. — Râsa Mangalita, var. neagră; Fig. 8. — Purcei Mangalita, etatea 7 luni, greutatea medie 95 kgr.; Fig. 9. — Cârd de purcei Mangalita; Fig. 10. —Ferma Dohangia, turmă de purceluşe vrasa Mangalita, etate 5 luni. MANGALIŢA 682 Tipul .mangaiiţa este mai mult mezomorf, ou tendinţa către un brevimorfism din ce în ce mai accentuat. Desigur că mangaiiţa din ziua de astăzi este mai bună ca aceea de altădată având un corp mai desvoltajt, extremităţi mai reduse, mai subţiri. Această mo- dificare nu s’au putut realiza decât printr’o hrănire mai abundentă şi o îngrijire mai sistematică, Gâtul porcului mongol este scurt, şi când animalul este gras, el este vârât în-tr’o -mare cantitate, de grăsime. Greabănul şi spetele sunt largi, spinarea aproape d;reaptă, câteodată convexă, crupa deşi largă adesea este inciinată teşită. Aceasta eşte partea defectuoasă a porcului mongol, defect ce provine din cauză că alegerea acestor animale nu 'se face cu dee găsesc două feluri de păr. Unele fire aspre, altele subţiri, aproape lâ-noase. Acesitea din urmă sunt acoperite de ce’e dintâi. Gantitatea perilor subţiri este miai abundentă iarna. Vara ei aproape lipsesc ou desăvârşire, porcii îinăpârlesc. Membrele sunt «scurte şi subţiri unghiile de culoare neagră. Culoarea perilor este albă cu o nuanţă gal- benă. Pieleia este subţire şi adesea pigmentată. Se consideră de crescători că varieta-tea este bună când are peri negri în vârful urechilor şi î/n vârful cozii. Numărul sfârcurilor şi deci a .mamelelor la scroafa mangaiiţa este de 10—12. Scroafa fată de obi-ceiu odată pe an. Numărul mediu al purceilor e de 6. Această prolificitate relativ mică credem că tre-bue pusă ps socoteala tendinţei la îngrăşat. Fătarea are loc în general fără nici o dificultate;. Scroafele m. avortează f. rar. Ele ¿unt rele când au* purcei. | Porcul mongol estej mult mai rezistent ca cei din rasfele precoce. Se găsesc porci maiigaliţâ albi în Oltenia. Un tamazlâjc frumos de mangaiiţa albă se găseşte la Do- meniul regal dela Zorleni. 2 - Varietatea neagră. Din punct de vedere al conformaţiei, nu există aproape deloc diferehţă. Intre varietatea blondă şi cfea neagră în arară de culoare. Din punct de vedere al aptitudinilor există însă deosebiri: var. neagră este mai mică, creşte mai greu şi se îngraşe mai anevoios. Această varietate are o culoare neagră pe tot corpul, excepţie făcând la partea inferioară a pântecelui şi pe extremităţi unde culoarea neagră are un reflex roşiatic. M. neagră se găseşte în Oltenia şi; Moldova. 3. - Varietatea Coadă de Rândunică, este neagră pe spinare şi roşiatică pe abdomen. Fig. 1091. — MANGALIŢA. Ţinând socoteala de uşurinţa cu care «e îngraşe M., se poate susţine că este o rasă prin excelenţă producătoare de grăsime. Transformă î;n grăsime cea mai mică cantitate şi cel mai mediocru aliment. Adesea slănina a-tinge o grosime de 10—15 cm. este tare, Colecţia S. Comârzan ■Fig\ 1090. — VIER MANGALIŢA: Ferma Gher^hiţa Prahova. MANGAN 684 consistentă, când alimentaţia animalului este constituită din grăunţe şi mai moale când se hrăneşte cu borhoturi. Durata îngrăşării este de 180------210 zile, adică 6 luni minAn şi 7 maxim. Un porc tm. bine îngrăşat poate atinge 200'—240 kg. M. fiihd una din rasele cele ¡mai bune producătoare de grăsime, o Fi. Luând apa care este de 13,6 ori mai puţin densă decât mercurul, aceiaş diferenţă de presiune va produce o diferenţă de nivel 13,6 ori mai mare. 3. - Manometru diferenţial al lui Regnault. Este un aparat destinat măsurării presiunilor uşoare. Se compune dintr’un tub A - p/us prin ipartea «a superioară în comunicaţie cu recipientul unde voim să măsurăm presiunea şi sprijinindu-se pe o cu-vetă cu mercur. Alătluri de el se află ba^ rometrul B. Dacă presiunea era nuJa în recipient, nivelul în A ar fi fost aceiaş ca în B, însă presiunea în A nefiind nulă, mercurul e mult mai jos în A decât în B, Presiunea în punctul A' al barometrului, care este la aceiaş nivel cu A, are aceiafş valoare ca şi a gazului. Şi cum presiunea e nulă în camera barometrică C urmează că presiunea gazului este echilibrată de diferenţa de nivel h între B şi A, aceasta se măsoară cu un catetometru sau un comparator. 4. - Manometru cu pistoane inegale. Este un instrument utilizat pentru măsurarea presiunilor mari. Principiul. Fie P valoarea, pe cm2, a presiunei de imăsurat. In loc de a face să lucreze direct aceiastă presiune asupra nivelului mercurial al unui manometru o facem să lucreze asupra feţei superioare a unui piston plin a cărei faţă inferioară A se odihneşte ea însăşi pe mercur. Ori în timp ce secţiunea s dela capul pistonului este foarte mică, secţiunea S dela baza sa este foarte targă; rezultă, că, greutatea pistonului fiind neglijeabilă, presiunea transmisă mercurului, pe unitatea de suprafaţă, nu va fi mai mult decât o fracţiune de P. egală cu P-S S 687 MANOPERĂ-MANUFACTURĂ Dacă spire exemplu, S = 100 s, vom putea echilibra şi măsura o presiune de 500 atmosfere cu o coloană de mercur egală numai cu 5 ori 0,76 adică 3,80. Aplicări. Amagat a făcut din acest manometru un instrument precis, făcând foarte slabe rezistenţele opuse imişcării pistoanelor. El 1-aj întrebuinţat pentru a măsura presiuni depăşind 3000 atmosfere. 5. Manometrele metalice ale lui Bourdon. Sunt instrumente industriale robuste, portative. Ele se compun dintr’un tub de oţel cu pereţi subţiri şi flexibili - a cărui secţiune T este eliptică şii care este recurbată în circumferinţă. Extremitatea B. este închisă', extremitate A. este ptusă în comunicaţie cu recipientul unde vrem să măsurăm presi/unefa. Aceasta exersându-se asupra tubului, îl forţează sa se deruleze şi B. se deplasează dela stânga la dreapta. Această mişcare este transmisă prin tija articulată B. C., la o tijă O. S. mobilă împrejurul axei O. şi purtâmd în S., un sector dinţat care se angrenează cu o rotiţă dinţată p. Axa acestei rotiţe dinţate poartă un ac care marchează pe >un cadru presiunea în atmosferă sau în Kgr. m/cm. p. Acest cadran este gradat parin comparaţie, fie cu un un manometru cu aer liber, fie cu ori ce alt manometru a cărui scară e cunoscută. Aceste aparate au inconvenientul de a deveni progresiv inexacte. Piesele metalice care le compun, sufăr, în deosebi sub acţiunea vaporilor calzi, alterări în elasticitatea lor, care falsifică indicaţiile. Este indispensabili de a reface gradarea dim timp în timp. 6. Manometre înregistratoare. M. metalice sunt uşor transformate în instrumente înre- Fig. 1097. — GĂINĂ RASA MANTES. gistratoare. Ajunge ca să se transmită deplasările extremităţii tubului prin pârghii amplificatoare la un ac ce poartă o peniţă mobilă pe un cilindru ce se învârteşte. Putem astfel prin examinarea curbei înscrise să controlăm după lovitură, mersul presiunii într’un cazan, de ex. Manometru înregistrator Ri-chard. Mişcările tubutai imanometric T. T. -sunt transmise acului şi amplificate prin intermediul pârghiei A. B. mobiliă împrejurul axei O. de către tija articulată B. B. şi tija B\ C. care e fixată pe axa O’ de acul O* S. MANOPERA. - Econ. - v. Mână de lucru. MANTES. - Avic. găină. Este o rasă franceză de găini provenită din rasa Houdan în Fig. 1098. — COCOŞ IlASA MANTES. urma unei seleoţiuni. Rasă pur locală, c;u centrul de creştere în jurul oraşului Mantes pe Sena, Depărtam. Seine et Oise. Talia mijlocie, formele corporale amintind rasa Faverolles. Penajul pestriţ, alb cu negru. Rasă de carne şi ouă. Carnea fină, gus-toaisă. Greutatea corporala ¡mijlocie. Se îngraşă uşor. Găini bune ouătoare. Ouăle sunt albe* mari. A. N. MANTIS RELIGIOSA. - Ent. Sin.. Călugăriţă v. ac. MÂNTUŞ. Piscic. - Mihalţ. - ac. MANUFACTURĂ. - Lucru executat mai mult cu mâna şi cu puţină muncă mecanică. întrebuinţarea maşinilor este de dată mai recentă. Diviziunea muncii are un rol important în industria manufacturieră. Manufactură de arme. In Franţa un edict ¡al lui Carol IX din 1572 rezervă statului dreptul de a fabpioa arme de războiu. Prima manufactură de arme a Luat fiinţă ia St. Etienne. Sub Ludovic al XlV-a s’au fondat în Franţa primele manufacturii. Regele Soare vorbia în aceşti termeni despre manufactura, de goblenuri din Paris: ,,Manufactura de ţesut covoare întotdeauna a părut de o aşa de rnaire utilitate, de o trebuinţă aşa de considerabilă, că statele cele bogate au cultivat continuu acest gen de stabilimente şi au atras în MĂNUFĂR-MĂR 688 ţările Iar lucrătorii cei mai abili prin valoarea graţioaselor lucrări de tapiserie executate de ei.“ începând idin sec. XIX, un mare număr de ateliere şi fabrici au dispărut făcând loc manufacturilor. In Franţa a'u luat fiinţă camere de comerţ consultative de arte şi manufacturi, şi o înaltă şcoală de ingineri de arte şi imanufacturi. Manufactura de porţelanuri de Sevres din Paris care aparţine Statului este un stabiliment celebru prin produsele sale în arta ce-raimicei. Manufacturile de ţutun, ale statului cu monopol, au popularizat această denumire. La început, în stabilimentele de industria tutu-njului se lucra exclusiv cu mâna; în a doua jumătate a seci. XIX s’au introdus maşini; acum forţa şi fabricaţia imecanică tinde a înliocui peşte tot lucrul cu mânia. Prin comerţ de manufactură, obişnuit se înţelege negoţul au mărfuri destinate îmbrăcămintei şi înzestratului locuinţelor. D. I. G. MĂNUFĂR. - Bot. Nuphăr luteum v. nu-făr-galben. MĂNUŞI. - La sanie, la tălpi sunt prinse nişte picioare care se încheie în opleni; aceste picioare se numesc mâni sau mănuşi; sau la doniţă, toarta se mai numeşte şi mănuşă. MĂR. Poim. Pirus Malus, L.; Malus, Juss-Familiia Rosacee. Nume generic cuprinzând mai multe specii de arbori fructiferi, cultivate pentru fructe, pentru port aiţtoi sau cu scop ornamental, iar cele mai multe cresc în mod sălbatec în diferite regiuni a*e Europei şi Asiei, de unide sunt originare. Le vom numi şi descrie la looul lor. Fig\ 1099. — RAMURĂ DE MĂR ÎNFLORITĂ ŞI SECŢIUNE IN FRUCT. Mărul comun cultivat - MaJus communis Lamarck. Arbore de mărimea a doua, foarte asemănător cu părul; cu portul resfirat, uhe- ori dresat, foarte rar cu ramurile atârnate; scoarţa netedă cenuşie sau brună, de diferite nuanţe, devenind aspră la copatcii bătrâni, însă mai ptuţin crăpată ca acea a părului. Frunzele simple, de mărime variabilă, ovale, elipticei, sau cordiforme, de culoare verde închis, aspre, mate, pubescente pe partea inferioară, peţiolul scurt, j Fig. 1100. — MĂR IN FLOARE VAR. REINETTE DT5 LANDSBERG. Mugurii mici, turtiţi puţin ascuţiţi, pufoşi, aşezaţi în ordinea 2/5. Mugurii florali suni aproape întotdeauna terminali în vârful hrin-delbr, Iamb uzilor «au chiar ramurilor de prelungire şi numai foarte rar la pomii bătrâni şi nesupuşi tăierilor putem întâlni muguri de floare laterali. Aceştia, însă, sunt incomplect formiaţi şi nu leagă fructe, deicât în mod excepţional. Mugurii florali sunt mixşti şi la desmugu-rire dau naiştere Ia un coritnb cu 7-9 flori în mijlocul unei rozete de frunze. Florile de culoare roz de diferite nuanţe, mai rar albe său roşii, frumoase şi plăcut parfumate. Petalele mari, de forme diferite, după varietăţi, în număr de cinci ca şi sepale?e. Pistiliul compus din cin,c|i stiluri concrescute la bază, staminele în nuimăr normal de 20, scăzând'la unele varietăţi până la 10-12, ovarul infer. înfloritul ise produce la noi în ţară pe la sfârşitul lui Aprilie - începutul' lui Mai şi durează de la 10 la 20 zile, după varietate şi an. începutul şi durata înfloritului, are o mare importanţă pentru asigurarea fructifi-caţiei. Fructul are cinci Jbje sau camere conţinând în mod normal câte două seminţe fiecare. Pulpa destul de tare, nu conţine însă celuî/e sclerenchimatizate ca la pere. Mărimea şi forma fructelor este foarte variabilă, la fel şi culoarea pieliţei, şi puJpei şi se deosebeşte dala o varietate la alta. Cavitatea pistilială, pedunculul şi c^-vitat^a pedunculară, etc. variază deasemenea foarte mult deila varietate la varietate. Numărul : varietăţilor de mere cunoscute este foarte mare şi studiul lor foarte ane- MĂR 690> a-Coastele pe toată lungimea fructului b - Coastele numai pe jumătatea superioară a fructului voios, din cauza greutăţii de ai identifica varietăţile. Din cele mai vechi timpuri specialiştii au căutat să uşureze studiul varietăţilor prin clasarea lor după mărimea şi forima fructelor, după culoare, calitate, timpul coacerii etc. Rezultatul lucrăr^or de clasificare a varietăţilor de mere după fruct se rezumă la dubiul sistem al lui Diel-Lucas - Doppeilsys-tems, - care este socotit ca cel mai bun. El cuprinde cinsprezeoe clase şi-l dăm aci sistematizat şi adaptat de noi situ(aţiunei actuale. A - Mere cu suprafaţa ondulată - cu coaste. I. Coaste înguste. 1. Pulpa foarte fină, delicioasă parfum balsamic I. cl. - Cal vilele 2. Pulpa destul de ordinară, fără aromă; eamerile deschise foarte mari şi lungi. II. - cl- Sunătoarele 3. Pulpa tare, fina, cu aromă pronunţata, însă deosebită de a-ceia a Calvilelor, Reinetelor şi Trandafirilor. III. cl. - Guklerling-ele 1. F'orma fructelor mai mult sau mai puţin lungăreaţă şi turtită la capete; pulpa cu miros de trandafir. IV. - Trandafiriile. 2. Forma ovoidă, elipso-ovoidă, cilindrică, ovoido-conic-ă, mai rar conică, şi în general lungăreaţă. V. - Hulubaşele. II. Coastele largi. a - Pulpa vârtoasă destul de ordinară, fără aromă. VI. Ramburele. b - Pulpa mai fină, aromată, intermediară între l'iambure şi Reinete. VII. Reinetele-Rambure. B - Mere cu suprafaţa netedă - fără coaste - I - Mere cu gustul specific de Reiinete. a - Fructele mici, sferlce-turtite sau lătăreţe. VIII. Reinetele de Borsdorf. b - Fructe mijlocii. 1 - Pieliţa verde, unicolorată. IX. Reinetele unicolorate sau verzi. 1. a - Culoarea de bază gălbue, galbenă-verzue, iar nu aurie, cu roşeaţă abundentă. X. Reinetele roşii. 2. a - Culoarea de bază aurie cu puţină roşeaţă. XI. Reinetele aurii. 2. Peliţa aspră acoperită cu rugină. XII. Reinetele gris sau cenuşii. II. Mere fără gusţ de Reinete, fără sau cu puţină aromă. ■ Fructele cu peliţa dungată, g d XIII. Merele dungate. 1. Forma fructelor lungtfreaţă. XIV. Merele g-urguete sau lung-ărete. 2. Forma fructelor mai mult sau mai patin turtită şi lătăreaţă. XV. Merele lătărete. 2.Fruc- c - Fructele cu roşeaţă abundentă şi fru-.e. moaşă, pulpa tare, destul de fină. micl Merele americane. 2. Peliţa cu roşeaţă. S -j id jj .2 gl C. Merele pentru cidru. 1. Fructele cu pulpa amară. XVII. Amare pentru cidru. 2. Fructele cu pulpa dulce. XVTII. Dulci pentru cidru. 3. Fructele cu pulpa dulce-amară. XID. Dulci amare pentru cidru. 4. Fructele cu pulpa acră. XX. Acre şi sălbatice pentru cidru. Toate aceste claise cuprind zeci, şi sute de varietăţi şi se subdivid în două sau trei grupuri după culoare: unicolorate, dungate şi cu roşeaţă, în afară de clasa Ramburelor, care se împart nuniai î>n două grupuri: cu pieliţa Fig. 1101. — MAR IN PLIN ROD, VAR. REI- NETTE DE CHAMPAGNE. netedă lucioasă şi cu pieliţa aspră; clasa Reinetelor unicolorate care se împarte în două grupuri cu fructele mici şi cu, fructele mijlocii; clasele Reinetelor aurii; Reinetelor roşii, Merele gurguete, lătăreţe şi celelalte clase se împart în câte două grupuri: dungate şi colorate sau ou roşeaţă pe partea din spre soare. Pe lângă acestea toate grupurile de varietăţi se împart în alte trei grupuri şi anume: 1 - Mere de vară; 2 - Mere de toamnă; 3 -Mere de iarnă. Mai departe determinarea varietăţilor se face după alte caractere interne sau externe ale fructeilor şi după caracterele specifice ale pomilor. Acest sistem de clasificare este destul de artificral şi incomplect. El trebue să se bazeze pe sistemul natural, care se ocupă în primul rând de pom, apoi de origina varietăţii studiind în primul rând pomul cu toate calităţile ş>i defectele lui şi apoi fructul, în-cadrându-1 în unul din cele douăzeci de clase. Principalele specii de imeri întâlnite în cultură se împart în trei grupuri şi anume: I. Cu frunzele nelobate, în muguri răsucite. II. Cu frunzele mai mult sa.u mai puţin lobate, în muguri plísate. III. Tipurile intermediare. I. Primul grup este cel imai principal şi cu- 691 MÄR prinde cele mau multe specii şi care se împart îin două (giiupuri şi anume: A. Cu cajfi-ciul căzător. B. Cu caliciul persistent formând ochiul fructelor. Primul grup cuprinde tipul Malu*s Baccata cu trei forme: Sibirica, Mand'schurica şi Hi-malaica, toate asiatice, cuprinzând mai multe varietăţi cu fructele mici. Fig. 1102. — Fructul de măr - în secţiune longitudinală A si transversala B.A-P=pielita; C=pulpa; Ov=Ovarul; Ca=loje sau cameră; P.c.=peretele u-nei camere; C.a. = camera axială; S = seminţele; B - a=mănunchiurile de vase, care delimitează o-varul; b=una din cele cinci camere cu seminţe; c=camera axială. Al doilea grup cuprinde mai multe specii care se împart astfel: a - Fructele aai numai cavitatea pedunculară, caliciul nu este mai lung ca ovarul: Tipul Malus Spectabilis. b- Fructele au cavităţi la ambele capete, iar florile au caliciul mai lung decât ovarul cuprinzând două tipuri principale şi anuime: 1 - Tipul măriului pădureţ - Mahis Sylvestris cu două iaub-sp©cii: tipica-sălbatecă, cuprinzând mai multe forme; şi hortulans - cultivată, cuprinzând mai multe forme, şi varietăţi; acestea au ovarul şi caliciul goale, iar frunzele ajunse la complectă desvoltare rămân goale sau foarte puţin pufoase. 2- Tipul ,m(ăruliui pitic - Majţus pumila, cu ovarul şi cialiciiul acoperit cu perişori deşi, iar frunzele pe partea inferioară cu pufuşor moale. Acesta cuprinde patru specii principale: a- M. Paradisiaca - pomul pitic, coroana îndesată, ramurile subţiri, peţiolul frunzelor subţiri!, cuprinde mai multe forme şj varietăţi. b- M. Piraecox-Pirus Malus acerba " =Dou-oin - pomul mai viguros, ramurile scurte şi rari, frunzele cu pieţiolul gros. c - Pirus Malus domestica. - Pomi mai mult sau mai puţin viguroşi, cu florile de diferite feluri. Cuprinde trei forme distincte şi anume: a- Apétala - cu florile fără petale, adesea unisexuate, se întâlneşte pe malurile Volgii în Rusia, b- Pendula - florile normale, coroanele am ramurile atârnate în jos, exemplu vairietăţile Elise Ratke, Tirolca, etc. c. -Translucens - florile normale, coroanele dresate, fructele Jja complectă maturitate devin ceroase şi puţin transparente, cum air fi de exemple var. Transparente de Croncels. d. * Pirus Malus Niedzwetzkyana, Dieck, frunzele, florile, fructele şi chiiar lemnul şi scoarţa ramurilor sunt roşii. II. Grupul, cu frunzele mai mult sau mai puţin flobate şi plisate în muguri, cuprinde două specii: a. - Malus Florentina. - Caliciul căzător sepalele mai scurte sau egale ovarului, cinci stiluri, fructele rotunde. b. - Mahiş coronaria. - Caliciul persistent, frunzele ciut baza rotunjită sau cordifoirmă. Cuprinde două fortne: tipica şi ioensis care au dat naştere Ia varietăţile de krabe americane. III. Tipurile intermediare. A. - Cu frunzele nelobate, a. - Forme intermediare între tipurile M. Sylvestris si M. Pumila cuiprinde: ( translucens ( Numeroase M. domestica cu l apetală { varietăţi { pendula [ cultivate b. - Formele intermediare între tipurile M. Sylvestris şi M. baccata. c. - Formele intermediare între M. Pumila cu formele ei şi M. baccata exemplul: f. As-trahanica, Prunilolia, Bork, Cerasifera. Spach ou numeroase varietăţi cultivate ca Borovin-ka, Autonovka, Apioort, etc. B. - Cu frunze mai mult sau mai puţin lobate. a. - Formele intermediare între M. Sylvestris şi M. florentina. b. - FormeJe intermediare între M. Sylvestris şi M. Coronaria cu subspeciile tipica şi ioensis, cuprinzând semi-Krabele şi varietăţile semi-cul|tivate. o. - Formele intermediare între M. pumila şi M. florentina. Fig. 1103. — MALUS FLORIBUNDA - Sieb. d. - Formele intermediare între M. PumPa şi M. coronaria; M. Pumila X M. Coronaria typica a dat M. heteropila, Spach; M. FHimila X M. Coronaria ioensis a dat M. Soulardi Britt. Pe lângă aicieiste specii mai întâlnim în ar-boriciu'itura ornamentală, pe lângă M. Coronaria M. Niedzwetzkyania, şi M. Malus baccata menţionate mai sus, speciile pur ornamentale Mahis spectabilis, Desf., originar d'n China cu florile semi-duble; Malus floribunda, MĂR 692 Sieb, originară din Japonia, cu florile în mici corimbe extrem de abundente Malus Semper-virens. Desf sau M. Carosifera Spach, originar din Siberia, cu fructele mici şi colorate ca cireşele, comestibile. M. Niedzwetzkyana X M. floribunda a dat un hibrid foarte frumos cu florile roşii carmin şi frunzele roşii. M. floribunda purpurea. Fig. 1104. — PLANTAŢIE TÂNĂRĂ DE MERI, semvtrunchiu în grădinile statului dela Coparica Jud. Tighina. Cultura. înmulţirea. Mărul se înmulţeşte numai cu ajutorul altoirei din cauză că varietăţile nobile nu se pot produce prin seminţe. ¡înmulţirea prin seminţe se face numai pentru obţinerea puieţilor pentru, port altoi ea/U cu scopul de a obţine varietăţi noi. Se mai poate înmulţi şi prin imarcotaj ai foarte greu pirin butăşire, însă numai anumite specii ca P. M. Praecox - Dou-cin -, P. M. Paradisiaca, etc. şi tot cu scopul de a produce por,t altoi. Altoirea se face mai mult pe pueţii de măr sălbatec; M. Sylvestris care sunt mai rezistenţi şi mai adaptaţi la climă şi sol şi mai pluţin pe pueţi franc, adică pueţi proveniţi din seminţe de fructe nobile - M. commu-nis -, care sunt mai puţin rezistenţi şi mai piUţin buni; pe marcóte de Doucin - pentru pomii semi-pitici şi pe imarcote de Paradisiaca - pentru pomi pitici şi pentru forme palisate. Merii altoiţi pe Paradisiaca irăesc puţin 20-25 ani, însă încep să fructifice de timpuriu la 3-4 ani şii dau cele mai frumoase şi gustoase fructe; altoiţi pe Doucin trăesc 25-40 ani, încep sa fructifice lia 5-7 ani; altoiţi pe sălbatec - de la 40 şi până la 100 de ani, după varietate, isoj, climă şi îngrijire, ating dimensiuni imari şi initră pe rod târziu la 8- 1 2 ani şi chiar med târziu; rodesc enorm însiă nu regulat şi dau fructe mai mici şi de calitate mai slabă decât pomii pitici şi sema piitici. Metodele de altoire cele mai întrebuinţate sunt: altoirea în oculaţie cu ochi dormind -făcută în lunii1 e Iulie şi August şi altoirea în despicătură, semi-despicătură şi triangu-laţie, făcută primăvara în luna Aprilie. Formele cele mai întrebuinţare pentru merii altoiţi pe sălbatec sunt semi-trunchi, -1,20-1,40 mu - trunchi - 1,60-1,80 m. sau trunchi înalt pentru a fi plantaţi pe marginea drumurilor şi şoselelor - 2 m. şi până la 2,50 m.; pentru pomii altoiţi pe Doucin «e dau formele de trunchi jos - 70 cm. - l m. -sau semi-trunchi şi forme de spalieri mari iar pentru ţ:ei altoiţi pe Paradisiaca se dau forme pitice 50-70 cm. - şi forme de spalieri ca ,,U4‘ simplu, ,,U” dublu,, pa»Vnete Verier, etc., cordoane uni şi bilaterale - v. ac. Distanţa la care se plantează merii. Altoiţi pe sălbatec la 8-10 m. şi chiar la 12 m., după •calitatea solului şi varietate; altoiţi pe Doucin 6-8-9 m.; ¡altoiţi pe Paradisiaca la 3-4 m,9 iar formele de spalieri La distanţele reglementare. Timpul plantarei: cel mai buri toamna, rea des pomoru'm - Gărgăriţa mărului; - Molia mărului - Hyponomeutha malinella -; Viermele măr W/ui - Garpocapsa ponionella - etc. Varietăţi. - Există sute de varietăţi întâlnite la noi î,n ţară. Pe cele mai principale le gjâsim descrise în cuprinsul1 celor patrtu vo-luime. Cele mai bune varietăţi de mere de vară sunit: Astrahan blanc, Astrahan touge; Boro-vinka - Charlamovsky -; Transparente de Croncels şi Grand Alexander pentru toată ţara. Din varietăţile de sfârşit de toamnă şi de iarnă cele mai bune pentru cultura mare sunt: Ionathan, Pătule, London Pepping Par-main d’or, Reinette Bau>mman pentru regiunile din Transilvania, Creţeşti, Parmnain d’or, London Pepping, Reinette du Canada şi lo-nathan pentru regiunile Sub-Carpatice ale Ol- Fig\ 1110. — MALUS SILVESTRIS. Mill. A, o ramură cu flori; B, un măr. teniei, Munteniei şi Moldovei; Reinette de Cassel, Wagener-Pri ce-Appel. Calvil’e neige, London Pepping, Boiken, Parmain d’or, Reinette d’Orleans şi Stettin rouge pentru Bucovina şi Nordul Basarabiei şi Moldovei, Par-main d’Or, Reinette de Champagne, London Pepping, Calville neige, Caliville rougî, Wag-ner price Appel, şi Domneşti pentru regiunea Codrilor Basarabiei şi regiunile deluroase ale Moldovei; Wagener, Reinette de Champagne, Kälterer Böhmer; Parmain d’Or, Căror ca albă franceză, Candili Sinap*, Sari Sinap 695 MĂRĂC1NE-MARCA DE FABRICĂ şi Napoleon pentru regiunea inundabiîă a Nistrului. Colecţie de varietăţi pentru amatori. Astrahan rouge, Grand A*exainder, Peasgood Non Such, Belle de Boscoop, Belle fleur jau-ne; Reinette grise de Canada, Reinette Ananas,, Reinette de Landsberg, lonathan, Cal-viJile neige, Napoleon, Roşiijţşrin Blanc. Culesul merelor - 232, voi. 11. Mar-pâdWreţ^ Malus^Sylvestris. Sub acest nume sunt cunoscute toate formele de mere ce cresc în mod sălbatec p>rin păduri şi cari se caracterizează în gieneraj prin fruQte mici, foarte acre şi astringente. Seminţele fructelor servesc pentru obţinerea pueţilor de măr sălbatec şi care se altoesc în pepiniere cu varietăţi nobile. M. Cost. MĂRĂCINE. - Bot. - Denumire generală pentru plante mai ales lemnoase cu spini ca: specii de Crataegus - v. păducei şi porumbar, etc. MAR ANTA L. - Bot. - Gen de plante din familia M^rantaceae, cu 1 5 specii în America tropicală, introduse prin cultură în mai toate zonele calde ale globului. Mai importante suni Fig. 1111. — MAHANTA ARUNDINACEA - Ramură floriferă. M. arundinacea L., îna'tă de 2-3 m., introdusă î,n grădinile din Europa în 1732 din America; M. bicolor Ker, cu frunze verzi-cenuşii pătate, purpurii pe faţa inferioarlă. din Brazilia, e o plantă foarte frumoasă ornamentală. M. arundinacea L. şi M. indica Tu&s, dă ca produs medicinal, - Saillep-de-India -, o substanţă amidonoasă conţinută în rizoame şi stalonii -siubterani. P, Cretz. MARANTACEAE. - Bot. - Familie de plante monocotyledonate, din vecinătatea Orchi* daceelor şii Zingiberaceelor. Ierburi perene, cu flori hermafrodite, neregulate; frunze dis-tice, fidat-nervate, asimetrice, la capătul pe- ţiolului prevăzute cu o umflătură caracteristică. Fructe uscate sau cărnoase. Cele 1 2 genuri ale familiei sunt răspândite îin America şi Africa, în special în zonele tropicale, crescând prin locuri mlăştinoase. Rizoamele multora din speciile de Maran-taceae conţin procente importante de amidon, fiind întrebuinţate în ţările calde în alimentaţie. Majoritatea se cultivă ca plante decorative de seră şi apartament - speciile de Calathea, Ctenarithe. P. Cretz. MĂRAR. - Legum. - Anethum gravoelens. Plantă aroimatică din fam. Umbeliferae. Frunzele şi tulpina acestei plante se întrebuinţează în bucătărie şi la murături. Se înmulţeşte prin seminţe. Semănatul se face toamna prin Septembrie-Octombrie şi primăvara de timpuriu. M. Crav. MĂRĂRAŞ. - Bot. - Si.n. Chiimion-de-apă, chimion-de-baltă, cucuţică, pătrunjelul broaş-telor. OemaflKthe phellandrium Sin. Phellan-driu'm aquatiioum* plantă erbacee aquat-că din fam. Umbeliferae. Tulpina striată, fistu-loiaisiă, slab ramificată; frunzele peţiolate bi-tri-penatiseQtate. Florile albe, dispuse în um-bele mari mu-ltiradiate, fără învoljucru, dispuse adesea aparent opuse. Fructeue lungăreţe, cilindrice. Creşte prin mlaştini, bălţi sau Ia curi. - Iunie-August. MARASM. - Med. - E o Stare de slăbire profundă a organismului, cu dispariţia a-proape totală a rezervelor nutritive d'n organism, a grăsimei. C. Bo. MARASMIUS SCORODONIUS. - Bot. - v. Cocârle. MARATTIACEAE. - Bot. - Familie de ferigi arborescente, cu trunchi scurt, gros, tuberculos sau înalt, bogat în laimidon, tanin şi miucilagiu. Genuri reprezentate î,n Asia tropicală şi Austral ia, America tropicală. Specii din genurile Marattia şi Angiopteris se cultivă în florării calde. MARCA DE FABRICĂ. - Econ. Pol. - Industria este folosirea muncii manuale, de invenţie şi de d’.recţie - pentru extragerea, strămutarea sau transformarea şi utilizarea bogăţiilor na/tjuriii, în scopul satisfacerii trebuinţelor existenţei omeneşti. Aceste trei aspecte ale muncii sunt tot a'ât de valoroase şi indispensabile pentru industrie. Dar dacă munca manuală execută de fapt acţiunea necesară operaţiilor industriale şi fără ea nu ar putea exista industrie, această muncă nu' este rodnică dacă nu este supusă unei direcţii competente, nu este creatoare de progres,, decât dacă es,te supusă unei direcţii competente, nu este oreaitoare de progres, decât dacă este pusă în slujba invenţiei. Spiritul omului, prin ajutorul inteligenţii şi imaginaţiei, fără încetare descopere şi crează noui mijloace, noui căi, noui principii, noi produse, prin invenţie sau prin modificarea celor cunoscute până atuncii. In- MARCA DE FABRICĂ 696 venţia se poate raporta deci la imaginarea de noi instrumente, de noui maşini de investigare şi muncă, de noui procedee de muncă, la descoperire de noui corpuri, de noui produse industriale. Rolul invenţiei în industrie e pur intelectual, însă nu mai puţin preţios şi folositor, căci nu este un lucru util, un gest productiv, care să nu fi fost inventat. Graţie invenţiei patrimoniul omenesc se măreşte în fiecare zi cu o nouă cucerire. Descoperirea bogăţiilor şi a metodelor de transformare şi utilizare a lor, este invenţia. Progresul este invenţia. De aci se vede cât de multiplă este natura unei invenţii. In primul rând vine descoperirea de noui corpuri, de noui bogăţii naturale, care prezintă proprietăţi cunoscute, sau noui proprietăţi, care pot fi folosite în interesul propăşirii omenirii. De asemenea, descoperirea de noui principii naturale fizice sau chimice, sau noui utilizări a unor vechi principii cunoscute mai de mult. In al doilea rând vine descoperirea de noui metode de extragere, transformare, transportare sau utililzare. E vorba deci de noui procedee industriale, procedee de fabricaţie sau de punere în valoare, care să dea loc unui câştig mai mare, unui randament mai însemnat, unei economii de forţe, sau unei micşorări a sforţărilor omeneşti în munca manuală. Scopul urmărit are deci un îndoit bun: face munca mai uşoară, mai plăcută, mai puţin periculoasă, face produsul industriei mai bun, mai solid, mai eft:n şi prin aceasta mai accesibil câtor mai mulţi. In al treilea rând vine imaginarea de noui maşini, de no.ui transformări şi utilizări a maşinilor, toate tinzând laj perfecţionarea produselor, la perfecţionarea muncii mecanice, deci la sporirea randamentului şi la iefteiâirea vieţii. In al patrulea rând vine fabricarea de noui produlse, sau perfecţionarea celor vechi pentru satisfacerea cât mai perfectă a trebuin-ţe’or omeneşti, la sporirea confortului şi vieţii civilizate. In fine, în al cincilea rând, vine imaginarea unei înfăţişări noui a produselor, unei noui forme de folosinţă, sau chiar numai de prezentare şi vânzare. Invenţia industrială are caracteristica, că ea, odată făcută, are privilegiul de a putea servi la un ixumăr nesfârşit de reproduceri. Invenţia este proprietatea inventatorului, dar fiindcă ea este uşor de imitat protecţia dreptului de proprietate devine foarte greu de făcut. Drepturile inventatorilor asupra corpurilor, maşinilor, procedeejor, produselor, desemnelor şi metodelor găsite sau imaginate de ei, cons’ituie proprietatea indus' trială. Şi protecţia acestei proprietăţi este una din preocupările cele mai mari a'Je po- liticei industri&le şi o necesitate a civilizaţiei, fiindcă de ea se leagă stimularea şi desvol-tarea spiritului de născocire. Protecţia proprietăţii industriale are loc din cele mai vechi timpuri şi în ţările industriale şi de mare civilizaţie ea face obiectul unei legiferări foarte atente. Principiile pe care se întemeiază pretutindeni protecţia industriei sunt: a - Dreptul inventatorului este temporar, dreptul societăţii asupra invenţiei este perpetuu ; b- Invenţia care cere brevet trebuie să fie originală, adică, după cunoştinţa sa, inventatorul crede că este primul şi adevăratul inventator al ei; c- Invenţia trebuie să aducă ceva nou şi prin ea să se obţină un rezultat industrial superior similarului precedent. Scopul şi justificarea protecţiei industriale se găsesc în aceea că munca de invenţie trebuie garantată de către societate, pentruoa inventatorul, bucurându-se de rodul muncii lui de darul scump de care este împodobit spiritul său, să aibă dorul şi curajul să producă noui invenţii, spre folosul societăţii şi omenirii întregi. De aci se vede că, această protecţie este legitimă prin faptul că invenţia joacă un rol în progresul omenirii şi deci este o necesitate socială, prin faptul că schimbul de invenţii între naţii aju,tă la unirea popoarelor, la pace şi la întărirea acelui suflu, care le leagă şi le întăreşte pe toate; umanitatea. In aceist din urmă scop chiar, s’a urmărit de mult unificarea legilor pentru protecţia internaţională a invenţiilor, alcătuin-du-se „Asociaţia internaţională pentru protecţia proprietăţii industriale“. Această asociaţie chemând în Congresele dela Paris din 1878 şi 1883 pe reprezentanţii tuturor guvernelor a încheiat „Convenţia uniunei internaţionale“. Această asociaţie chemând în Congresele dela Paris din 1878 şi 1883 pe reprezentanţii tuturor guvernelor a încheiat „Convenţia uniunei internaţionale pentru protecţia proprietăţii industriale“, prin care s’a introdus principiul dreptului de prioritate, ca pas înainte către brevetul internaţional, singurul echitabil şi folositor atât societăţii, cât şi inventatorului. După războiu au avut loc, tot la Paris, conferinţe întinse pentru instituirea unui „birou central al brevetelor de invenţie“, care nu, ar avea să se amestece în lucrările oficiilor naţionale a proprietăţii industriale, ci numai ajutarea inventatorilor în obţinerea de brevete în diferite ţări, prin primirea depozitului şi trimiterea cererilor oficiilor respective. România a aderat Ia Convenţia uniunei internaţionale pentru protecţia proprietăţii industriale de abia la 6 Octombrie 1920. Protecţia proprietăţii industriale în România a luat naştere mai în acejaş timp cu 697 MARCAREA ANIMALELOR începutul încurajării industriei naţionale. Cea dintâi lege a fost dictată de convenţia cu Austria, nu de necesităţile industriei noastre, care era născândă. Art. 24 al acestei convenţii din 22 Iunie 1875, prevedfea: „Guvernul şi Alteţa Sa Principele României vor prezenta Gs^meriilor Române şi va căuta să fie sancţionată în interval de un an, o lege aţaupra mărcilor, desemnelor şi modelele de fabrică şi de comerţ, conform cu d’spoziţiile generale admise în această materie“. Legea nu priveşte deserrmele şi modelele industriale, numai câteva dispoziţii din CoduJ yechiu penal - art. 335, 336 şi 339 - se puteau aplica desemnelor şi modelelor industriale, dacă contrafacerea lor se făcea fără consimţământul . ajutorului. Aceste dispoziţii sunt completate prin diferite convenţii consulare. In privinţa falselor indicaţii despre provenienţa mărfurilor şi a concurenţei nelegale se pot aplica aiceleaşi articole din Codul penal. In afară de aceasta au mai avut loc aranjamente încheiate la 20 Martie 1893 cu Anglia şi la 27 Febr. 1893 cu Franţa. Prin legea din 18 Martie 1884 asupra înregistrării firmelor şi regulamentul firmelor, modificată mai târziu prin legea din 31 Mai 1913, regulamentul registrelor din 18 Iunie 1913 şi legea pentru înfiinţarea unui registru al comerţului din 30 Aprilie 1931, se dă o protecţie largă numelui comercial. Legea asiupra mărcilor de fabrică şi corner* ciu din 15 Aprilie 1879 conţine 32 articole grupate în cinci titluri şi anume: I. Despre dreptul de proprietate al mărcilor; II. Dispoziţii relative la streini; III. Penalităţi contra călcării şi neobservării legii de faţă; IV. Jurisdicţii; V. Dispoziţii generale şi transitorii. Sunt considerate ca m,ărci de fabrică sau de comerciu diferite semne întrebuinţate pentru a face să se deosebească productele unui industriaş; astfel sunt: numele sub o formă deosebită, denumirile, întipăririle, timbrările, sigiliile, re'iefurile, vignetele, cifrele, copertele şi altele asemenea nu însă literele sau monogramele, marca ţării, saiu a vreunei comune. Marca de fabrică sau, comerţ nu este obligatorie, Statul o poate impune însă, pen* tru acele produse care interesează higiena şi salubritatea publică. Marca adoptată de un industriaş -sau un comerciant este proprietatea acestuia. Dreptul de proprietate încetează numai cu încetarea comerţului sau a fabricaţiei. Marca de fabrică însă e transmisibilă, în care caz succesorul trebuie să transcrie marca pe numele lui în termen de trei luni, la grefa Tribunalului de Comerţ, unde se află domiciliul său. Posesorul mărcii depune la Tribunal marca, în dublu exemplar unul se alătură în registul de mărci al Tribunalului, altul se înapoiază posesorului întărit de Tribunal. Deipozitul unei mărci de comerţ sau de fabrică este valabil timp de 15 ani. Termenul se poate prelungi dacă se face un nou depozit la expirarea termenului întâiu. Streinii, care posedă în România stabilimente de industrie şi de comerţ, se bucură de aceleaşi drepturi ca românii. In caz de reciprocitate, şi streinii care au stabilimente în afară de graniţele României, se bucură de protecţia acordată mărcii de fabrică, şi depozitul trebuie făcut la Tribunalul ilfov. In ce priveşte reciprocitatea, sau încheiat cu diferite state convenţii pentru protecţia proprietăţi industriale - mărci de fabrică Un pas însemnat în legislaţia românească, pentru protecţia proprietăţii industriale, este legea asupra brevetelor de invenţie din I 7 Ianuarie 1906. Potrivit legii din 1906 orice persoană care a făcut o invenţie nouă sau a adus o perfecţionare Ia o invenţie deja stabilită, susceptibilă de a fi exploatată ca un obiect de industrie sau de comerţ, poate să obţină drepturi exclusive, dar temporare, de exploatare în România, prin obţinerea unui bre* vet de invenţie sau de perfecţionare. De asemenea, orice invenţie sau orice perfecţionare, brevetată în alte ţări poate obţine în România un brevet de importaţie, prin care i se asigură drepturi exclusive şi temporare de exploatare. Principiul legii din 1906 este că brevetarea, pentru invenţie, perfecţionare sau de importare, se acordă fără nici o examinare prealabilă, fără nici o garanţie de orice natură din partea Statului şi fără prejudecarea drepturilor eventuale ale acelor ce s’ar crede jicniţi. Statul nu garantează nici originalitatea, nici valoarea, nici realitatea invenţiei sau perfecţionării, nici exactitatea descrierilor din brevet,, orice răspundere, de orice natură, privind exclusiv pe posesorul brevetului. N. Ghiul. Fig. 1112. — CLEŞTE DE CROTALI1. MARCAREA ANIMALELOR. - Zoot. ~ Prin marcare se urmăreşte individualizarea animalelor alese pentru reproducţie în operaţia de selecţie. Individualizarea se poate face şi prin descrierea semnalmentelor animalului - foaia semnaîetică, - însă marca- MARCAREA ANIMALELOR 698 rea este mult mai sigură, pentrucă înlătură orice posibilitate de confuzie. Metoda de marcare variază după specie. In general, se întrebuinţează mărcile metalice şi tatuajul, apli cate la ureche. Pe aceste .mărci metalice este imprimat numărul ce se dă animalului şi alte eventuale semne convenţionale. In selecţie, a se seamănă în cuiburi. Cel mai simplu M. este făcut ca o greblă de fier sau lemn ou mai mulţi dinţi care intră în pământ şi deschid mici şenţuleţe în care ulterior se va puine sămânţa, sau, obişnuit marchează numai locul rândului. M. a-cesta poate avea braţele extensibile, aşa fel ca distanţa între dinţi să se potrivească după voie. Un astfel de M. se manipulează de om şi se foloseşte pe suprafeţe mici. In genul acesta se fac şi M. mai grele care pot fi purtate de animale. Există M. sub formă de discuri mari — în fdlul compresoarelor americane, «sau în felul tăvălugelor inelate. Ca M. poate servi orice maşină de semănat căreia i se lasă atâtea tuburi câte permite MARCHANTIA-MARCONTAJ 702 distanţa la care vrem să marcăim — dacă maşinile acestea nu sunt prea grele. Unele maşină speciale pentru semănat porumb au M. amime construit dintr’o bară metaLcă. Adesea în loc de M. ne servim de sfoară şi de sapăligă, sau de un băţ de leimn — în special în grădimărie. Amil. Vas. MARCHANTIA. - Bot. - Gen de muşchi hepaitici din familia Marchantiaceae. Muşchi mari, pieloşi, cu nervură mediană neîntreruptă şii cu corpul furcat-ramificat, verde viu, fixat de pământ prin rizoizi lungi. Purtătorii! F.'g. 1127. — Marchantía polymorpha. A - plantă femenina si B - plantă masculină. organelor sexuale femenine în formă de umbrelă, cu 4—10 raze puritătoare de arche-goane. Anteridiile se află pe discuri stipitlate şi scutjiforime. Capsulele fiecare cu câte un peeudoperiant îmbrăcate mai multe l'a iin loc într’o cămaae bivalvată. Singura specie europeană este M. Polymorfa L. frecventă din regiunea de şes până la rminte în locuri umede, adesea în fântâni. In medicina veche se întrebuinţa co-ntra afecţiunilor ficatului. P. Cretz. MARCGRAVIACEAE. - Bot. - Familie de plante lemnoase de dicotiledanate aparţinând ordinului Cistiflorae, înrudite mai îndeaproape cu Ternstroemiaceae. Majoritatea sunt plante frutescente agăţătoare cu rădăcini aeriene sau adventive, adesea înaUe de numai 1-2 m., cu frunze alterne, simple, 'se-sile sau peţiolate. Flori heuimaiph rodite, în inflorescenţe umbelajte raoemoase sau spi-cate. Cal'iciu liber. Corola cu petale hypo-gine, «ubcoriacee. Stamine ou filamente libere. Ovar sesil. Fructul este o bacă sau o capsulă. Familia cupritnde cinci genuri: Marc-gravia L., Norantea Aubl., Surubea Aubl. Ruyschia Jacq. şi Vargasia Ernst , toate în pădurile Americii Tropicale în special în Brazilia. Genul mai cunoscut este Marcgravia ale cărei specii ca de exemplu M. Picta Aubl. au două feluri de ramuri, unele sterile, numai pentru leigăţiat şi târât, a’tele fertile purtătoare de flori şi fructe. Primele poartă frunze sesile, ovale, distice oare se aplică perfect pe scoarţa copacilor sau pe stânci şi producând pe faţa lor inferioară rădăcinioare adventive cu cari se fixează definitiv pe substrat. Ramurile fertile sunt erecte sau atâr-nânde adesea până la zece metri lungi, ou frunze mari spiralate, lanceolate sau ovale şi purtând la vârf o umbrelă floriferă. In această inflorescenţă producţia nectarului e rezervată unor organe speciale cu totul dis tinete de flori propriu zise, ceeace consti-tue un caz unic în regnul vegetal; aceste nectarii au forma umor capuşoane întoarse cu deaohiderea în sus şi 'susţinute de un pe-dicel mai lung decât florile; ele sunt Umplute permanent cu nectar şi atrag afară de insecte mari şi paseri, sistemul de polinizare fiind deci adaptat pentru omitofilie. P. Cretz. MĂRCET. - Bot. - A rum maciulatvim v. Rodu-pămânitului. MARCOTĂ. - Pom. - Ramură nedesprinsă de planta' mumă înfiptă î>n pământ sau mu-şuroiită - kcoperită - cu pământ, cu scopul dé a se înrădăcina şi a obţine o plantă nouă despărţind-o de planta mvima. M. Cost. MARCOTAJ. - Hort. - Mod de înmulţire al plantelor, care constă în muşuroirea cu pământ a ramurilor fără a le desprinde de planta mumă cum se face la butăşire şi menţinerea lor astfel până se înrădăcinează îndeajuns. După aceasta ramurile înrădăcinate - marcotele - se detaşează de planta mumă ş,\ se plantează la locul definitiv sau în pepinieră. înmulţirea prin marcotaj este întrebuinţată în Arboricultură Ornamentală, Pomicultură, Viticultură şi Floricultura. In general ,m. se întrebuinţează pentru înmulţirea planteloi care se înrădăcinează greu prin butăşire, şi atunci când dorim să avem rezultate mai sigure. Faţă de butăşire m. are marele inconvenient de a ne forţa % uleiu de sesam şi 0,2—0,3% fécula de cartofi precum şi un colorant alimentar. Emulsionarea masei de grăsime cu lapte şi aromatizarea margarinei se face prin acidifica,rea puternică a laptelui sau prin adăugare de distilai1,e speciale de culturi lactdce sau de diacetil. Pentru conservare se întrebuinţează 0,2% benzoat de sodiu sau acid benzoic. Uneori pentru imitarea cât mai perfectă a untului se mai adaugă şi puţină lecithină extrasă din fasolea soia- M. nu se deosebeşte ca culoare şi consistenţă de untul obişnuit; ca gust uneori foarte puţin. Conţinutul în apă, grăsime, săruri, etc. este în general asemănător untului natural. Natura grăsimei m. se deosebeşte de grăsimea untului şi se caracterizează prin cifra Reichert - Meissl - acizi volatili, - oare es> e mult scăzută în raport cu a untului. Compoziiţia medie e următoarea: corpi graşi 87,59%, substanţe azotoase şi lactoza 1% apă 9,06% clorură de sodiu 2,15% şi cenuşe 2,35%. In scopul ca m. să poată fi uşor deosebită de unt sau pentru o putea descoperi în cazul când se falsifică untul prin adăugaire de margarină, i-se adaugă o substanţă revelatoare sau un colorant latent, de pildă oleu de sesam în proporţie de 10% şi care se poate descoperi uşor prin reacţia lui Boudouin. Constantele analitice ale m. sunt urmă- MĂRGĂRINTĂ-MĂRLIT 706 toarele; greutatea specifică la 15°G=:0,925- 0,930, punctul de .topire t= 32-35°, punctul de solidificare 2 0-2 2°, gradele refractome-trice Zeiss la 40° C crz 48,6-50,4, indicele de saponificare sau cifra lui Kottstorfer 192-220, cifra lui Hiibl - indice de iod adiţionat - 48,0- 77,0, cifra lui Reichert - Meissl - acizi solubili volatili - 0,1-6,5, substanţe nesaponifica-bile = 0,25-0,31 şi cifra lui Hehner - acizi insolubili - 94,0 - 95,5. Se înţelege că aceste conístante pot fi variabile după natura grăsimilor ce au fost întrebuinţate la prepararea margarinei. Printre aceste constante, cifra lui Reichert -Meissl ne arată imediat deosebirea dintre m. şi unt; această cifră este mult mai mare la unt = 1 7,34. Margarina trebue %. Această însuşire se foloseşte pentru obţinerea efectelor de crepon. Soluţia bazică concentrată, de clo-rură de zinc, o disolvă într’o masă lipicioasă. Soluţiile alcaline concentrate, o disolvă, dacă mu conţin şi glucoză. Ştiindu-se oă vopsitul materiilor textile în coloranţi de sulf, se face, ca şi în cei de cadă, în baie alcalină, rezultă că m. poate fi colorată în aceştia, cu condiţia ca să aibă în prezenţă, glucoză, care s’o apere de acţiunea disol-vantă ia alcalinilor. M. se disolvă în cuproxam ,fără să mai poată fi apoi precipitată, spre deosebire de bumbac. Paraziţii mătăsei. Uneori ţesăturile vopsite de m., lasă să tse vază nişte zone mate, mai deschise, cari dau materialului un aspect murdati*. Acestea, «se datorează unor fibre secundare, cari se aglomerează, denumite paraziţi, proveniţi prin acţiunea microorganismelor, a ciupercilor, etc. Ele aparţin fiibroi-nei» nu sericinei. Cercetările lui W^gneir au dovedit existenţa acestor fibrille secundare, chiar pe firul delà cocon. Prin degomare, ele ies mai mult la iveală, învârtite neregulat i/n jurul fibrei, propriu zis. Lungimea lor e de 4-5 cm. Un tratament greşit la degomare ori la vopsire, poate mări dantitatea de paraziţi. Deaceia Hermann, propune adăogarea de 10% clei, în baiia de degomare, ca să se evite formarea acestor paraziţi. Formarea' fibrelor parazite «*air datora faptului că în tubul producător de mătase, din corpul vier-felui de mătase, amufme din partea excre-toare, sericina nu cenuşie; - 3 - Să fie fără urme de lignină; 5 - Să fie albită; 6 - Să aibă ceruri şi grăsimi mai puţin de 5,5%. După Schwalbe şi Becker, lemnul de molift are cel mai mare procent de celuloză: Celuloză.................................. 60,5% Lignină................................... 26,8% Cenuşă.................................... 0,7% Iată compoziţia lemnului câtorva arbori cari se găsesc în flora românească: A of Celulo- Incrus- Gră-/0 ză % taţii % şimi % Stejar .... • . 13,12 39,47 • 34, 3 0, 9 Fag..................... 12, 5 45,47 39,14 0,41 Salcie.................. 11, 5 55,72 28,74 1,23 Pin...................... 12, 8 53,27 28,18 1,62 Brad.................... 12, 8 56.90 26,97 0,97 Fabricarea mătăsei artificiale prin metoda vâscozei, comportă următoarele operaţiuni : I - Prepararea alcalicelulozei; 2 Sdrobirea şi pjunerea ei la maiceraţie; 3 - Xantogenarea; 4 - Prepararea vâscozei prin disolvarea xan-ţogenatului; 5 - Filtrarea şi purificarea ei; 6 - Maturarea vâscozei; 7 - Coagularea vâscozei şi filarea; 8 - Desulfurarea şi albirea mătăsei; 9 - Uscarea; I 0 - Depănarea şi bo-binarea. Prepararea alcalicelulozei. Celuloza se usucă timp de 24-48 ore în camere speciale, la maximum 50°. Normal, ea are circa 10% apă şi pentru alcalinizare, trebuie să se prezinte ou maximum 4% apă. Se tratează apoi cu hidrat de sodiu. Astfel are loc o reacţiune, care este reversibilă în prezenţa apei. Pentru ca ea să se petreacă într’un singur sens, se măreşte cantitatea de ioni de natriu şi oxidrili, P'rintr’un exces de hidrat de sodiu, luându-se o dublă cantitate, decât cea teoretic necesară. După formulă, ar fi nevoie de 40 kgr. hidrat de sodiu, pentru alcalinizarea a 162 kgr. celuloză. Practic însă se iau 80 kgr. hidrat de sodiu, ceeace revine o parte hidrat de sodiu, pentru două părţi de celuloză. Leşia de hidrat are concentraţie de 1 7,5—20% şi e trimisă prin conducte de gresie ori de aliaj Monel. O suită kgr. celuloză necesită, practic, de 10 ori mai multă leşie de hidrat de sodiu în 1000 kgr. Prin alcalinizarea fibrelor, se scurtează ciu 25'%. In tot timpul reacţiei se agită mecanic şi se sdrobeşte. Reaicţia e slab endotermică, - absorbţie mică de căldură - producând o mică sqădere de temperatură. MĂTASA-ARTIF1CIALĂ 726 Filarea mătăsei altfel obţinută se face prin nişte duse cu orificii de diametrul cuprins íwtre 0,07—0,1 mm. Dusele sunt din porţelan sau din platin. M. ise lasă apoi 3 zile în apă continuu curgătoare, pentru îndepărtarea acizilor şi sărurilor. Dacă nu s’ar face acest proces, acizii ar transforma celuloza în hidrocelu-. Ioză. M. spălată conţine circa 400% apă. Deaceia se usucă îa temperatura de 60—80° şi se procedează la decolorarea ei cu o soluţie diluată, de sulfură de sodiiu - 0,5% - şi la urmă cu apă rece. Apoi se albeşte cu o so-Juţie 'de hipoclorit de calciu, se usucă la 40----50° şi, eventual, se mai ap retează prin înimuiere îlntr’o soluţie compusă din 10 kg. gelatină şi 700 1. apă. Astfel devine strălucitoare până îia stridenţă. Rezistenţa maximă e pe jumătaite cât a mătăsii naturale, o pierde însă în stare umedă, când fibra se umflă, dublându-şi mărimea diametrului. Arde repede fără imultă cenuşă şi fără miros. La microscop apare cilindrică, cu margini paralele. Când are striaţiuni longitudinale e semn că baia de coagulare a conţinut săruri în concentraţie. Atunci e mată şi arată uneori cristali de sulf. Grosimea fibrei depinde de diametrul orificiului din dusă, de fluiditatea vâscozei şi de concentraţia băii de coagulare. Ea variază între 30-80 microni. Cu cât fibra e mai subţire cu atât firul va fi mai rezistent, imai strălucitor si mai transparent. MĂTASĂ ARTIFICIALA ACETAT DE CELULOZĂ. - Azetatkunstseide, soie artificielle à l’acetate de cellulose, Artificial Si k from cellulose. - AcetaituJ de celuloză e un ester la] acidului acetic care poate fi trecut îintr’o soluţie vâscoasă şi apoi filată în fibre de im. Astfel obţinută, m. e utilizată fără să mai fi fosit îin prealabil dezestrificată şi ai-ceasta constituie un mare progres faţă de ceJeliEllte mătăsiuri arlificiale s'udiate, deoarece jm. păstrată ca ester în forma ei finală, îşi menţine rezstenţa normală, şi când se găseşte în stare umedă. Materiile prime necesare pentru prepararea an. acetat sunt: I. celuloza din bumbac; 2. Aciid acetic glacial; 3. Anhidrida acetică; 4. Acidul sulfuric. Ca material celulozic se foloseşte, în general, bumbacul sub formă de linters. Lungimea fibrei lui nu înrâureşte asupra ,m. Comportă următoarele operaţiuni: 1. Prepararea elsteruui; 2. Saponificare,a lui; 3. Disolva-rea; 4., Filarea; 5. Coagularea; 6. Depănarea. Pachetele le bumbac normal sau de linters, sunt debalo*ate cu maşini speciale, în cari sunit prinse de 4 perechi de va/’ţuri cu v’teze crescătoare dela o pereche la alta. - Fig. I 157 -. Prin aceasta, majoritatea impurităţilor cad. Bumbacul e trecut apoi în camerele de amestecare - Mischkammer - unde rămâne I 5 zile, la o temperatură de 20—30°. In acest timp bumbacul se afânează prin destinderea fibrelor. Din această cameră e svârlit pe un transportor cu ajutorul unei furci, spre a fi dus la lada de alimentaire. - Fig. 1158 -. Aceasta, are fundul format din pânză transportoare care predă bumbacul altui transportor vertical care are un taimbur, la capul de sus periat şi altul mai imic, care conduce bumbacul la un transportor spre lupul CrigHton. Printr’un excentric, tamburul din capul transportului lasă să Jasă numai în dreptul transportorului nişte din:ţi cari întoarce în ladă surplusul de bumbajz. antrenat. In lupul Crighton, bumbacul e destrămat şi impurităţile mecanice sunt înlăturate. Bumbacul se fierbe apoi siub presiune culhidrat de sodiu pentru disolvarea cerurilor \ şi grăsimilor. Se spală până îa reacţia neutrăj, cu apă care circulă în contra-curent, se ajlbeşte cu hipoclorit de calciu, se spală din din nou, se neutralizează cu soluţie slabă dé hidrat. de sodiu, se stoarce prin centrifugare, se scar-mănă, se mai spală odată şi se usucă. Bumbacul trebuie tratat cu un amestec din aceste trei elemente. Acest amestec se face în cazane - Mischkessel - cu o axă cu palete agitatoare. Aceste vase au o manta exterioară de răcire ori de încălzire. - Fig. 1159. - Se introduce întâi acidul acetic şi anhidrida acetică printr’o conductă superioară, în timp ce agitatorul funcţ onează. Se pompează apă rece prin manta sau soluţia de sare de bucătărie mult răcită. Se introduce binişor acid sulfuric 'în şuviţe fine şi când amestecul e făcut, se introduce bumbacul treptat printr’o deschidere prevăzută în partea superioară. F\g. 1159. — CAZAN DE AMESTECAT SOLUŢIA DE ESTERIFICARE. Bumbacul se moaie, se umflă şi se dizolvă dacă temperatura trece de 30°. In timpul acestei reacţiuni, se agită puternic şi se răceşte. Din când în când se iau probe printr’un robinet prevăzut în partea de jos, pentru analizat. Reacţiunea nu se petrece fără catalizator. In prezenţa acidului sulfuric, ea are loc chiar Ia rece. Temperatura, în momentul când se introduce bumbacul, trebue să fie mică ds 20°. Reu,şita acetilizării rezultă d.n respectarea următoarelor reguli: a - adăoga-rea exactă a catalizatorului; b - menţinerea temperaturii constante; c - menţinerea dura- 727 MĂTASA-ARTIFICIALĂ tei de lacetiaire constantă; d - utilizarea bumbacului de aceiaşi calitate. Când disolvareia bumbacului e comp’etă, se iau probe cari se precipită în a,pă. Dacă a-ce£t precipitat uscat de repetate ori până la greutatea constantă, se disolvă în etan şi în alcool, se reprecipită, e semn că reacţiunea e completă. Atunci se toarnă lichidul siropos în apă spre a precipita triacetatul de celuloză primar. E o masă albă, fărămicioasă, conţinând până la 65% acid acetic. La 229° se descompune. In timpul acetilărei, micelii din celuloză n’au suferit nici o schimbare, căci prin desacetiîare, se recapătă celuloza, chimic, pură. Pentru ca triacetatul să fie solubil în acetonă e nevoie să conţină oxidrili liberi. Aceasta se face prin saponificare în 2 faze: a- desprinderea acidului acetic din constituţia sa; b - formarea de grupe oxidri-lice OH în molecula de celuloză. Saponificarea aceta tul ui se face tratându-1 cu un amestec de: SO4H2 diluat 10%; CH3CO2O 95'%. Durata de saponificare nu trebuie să fie prelungită peste normal. Prin această reacţiune, acizii duuaţi transformă ajn!hidrida acetică în acid acetic, pe care îl atacă acidul sulfuric, transformând în acelaş timp triacetatul de celuloză în.tr’o soluţie de acetat cu 55% acid acetic, numit acetat secundar. Soluţia c.Iară, obţinută, se toarnă în-tr’un volium mare de apă bine răcită, în care va precpita acetatul secundar de celuloză sub fârmă de fiiilgi albi. Aceştia se decantează^ se spală, se «torc şi se usucă în etuvă, la 4Q®. Numele dat în Germania primului acetat solubil în acetonă a fost de Celllt-Bayer. La fabricarea acetatului secundar, trebuiesc bine îndepărtate resturile acide. Acidul sulfuric care se mat găseşte să nu treacă de 0,2*%. El se află sub formă de SO3. Dacă trece de această cantitate materialul e atacat şi brumat. Acetatul secundar e insolubil în apă, uleiuri, grăsimi, benzină, benzol, eter, alcool, etc. E solubl in acetonă şi în cetonele superioare, în esterii unor acizi graşi, în derivaţii acizilor giicocolici, în pi-ridină, etc. Interesant esite că are solubilitate î/n amestecul de alcool-benzol sau de cloroform -alqool, fără să fie solubilă în aceştia, luaţi sieparat. Nu-i atacat de acizi şi de bazele diluate. Este esterificat de acizii şi bazele concentralte. In industria textilă acetatul secundar superior serveşte, mai ales, pentru prepararea celei mai bune m. artificiale. Pentru aceasta se supune unui proces de solubilizare, care e necesară, chiar dacă se urmăreşte fabricarea foilor şi a lacurilor din aceitat. Disolvantul este acetonă şi acetatul destinat pentru a-ceasta îi trebuie să aibă: solubilitate bună, vâscozitate buna şi constantă, omogenitate, să fie pură şi curăţată de sulfaţi, să conţină acid sulfuric mai puţin de 0,05% şi conţinut mic de apă. In disolvant se adaogă şi glicerisnă sau uleiuri cari împiedică uscarea repede şi păstrează elasticitatea. Adaosul se face cu precauţie, puţin înainte de a fi întrebuinţat disolvantul. Astfel, vâscozitaitea amestecului creşte până la gelatinizare parţială. Soluţia se filtrează repetat până devine clară. Pentru eliminarea bulelor de aer, se Iasă soluţia în repaos. Atunci bulele se rid că singure şi ies. In practică disolvarea se face în amestecă-torul Petzholtkreis©r-Mischer, caire constă dintr’un vas cilindric conţinând o piesă agitatoare care se roteşte la fundul aparatului, legată de un vas interior. Prin acţionarea amestecătorului, materialul este aruncat din vasul interior de peretele vasului exterior, curge în şiroaie dim nou în vasul interior spre a suferi aqelaş proces până ce se omogenizează. - Fig. 1 1 60. - Filtrareai se face prin filtre Seitz, care filtrează foarte bine 'materiile aflate în stare co. loidală. - Fig. 1161. - Fig. 1160. — AMESTECĂTORUL PETZHOLT. Puterea lor de filtrare e mare, 50—100% faţă de alte sisteme şi lucrează repede. Are pânze fine d'm sârmă de oţel turnat, zincuit şi printre eî’e se găseşte asbest ori vată pentru filtrat. Filtratul ieşit e foarte clar. Pentru 100.000 kgr. soluţie de acetat cu 25% im-puriţăti solide se consumă 500 kgr. vată. Filtrarea durează 15 minute, îm care timp materialul rămâ/ne pe ramele de pânză metalică din camera de filtrare. După filtrare nu mai rămâne pe rame decât o pastă solidă care se stabileşte ca o pătură cu ajutorul unui curent de aer sub presiune. Filtratul acetatului pentru mătase artificială se poate face prin 2 procedee: a - procedeul umed, în care firul ieşit din dusă, intră în baia de coagulare formată din ulei vegetali; b - procedeul uscat, în care firul iese din dusă direct în aer. Mai utilizat este procedeul uscat. Soluţia e presată la 6—7 aU MĂTASA-ART1FICIAL 728 mosfere prin filiere fine. Camera în care e presată fiind încălzită, firele se coagulează imediat. Un contra-curent de aer cald, evaporă solventul şi această evaporare trebuie menţinută constant, ceeace e foarte greu. Mănunchiul de fibre uscate, trece printr’un inel şi se deapănă pe o vârtelniţă. Sculele sunt trecute pe mosoare, toairse şi depănate* din nou în scule date în comerţ sub numirea de acetat celonese, Rhodia seta, lustron, etc. Niu se ştie cine a preparat întâi mătase din acetat de celuloză. Se crede că în laborator a făcut-o Eichengriin pe la anul 1904. In fabrică a preparat-o Statele-Unite înainte de război şi Anglia la 1920. Dificultăţile la început erau cauzate de preţul mare de cost şi de faptul că era greu de vopsit. Cu timpul costul ei s’a micşorat, iar Rene Clevel a dat o metodă relativ sfimplă de vopsire, pentru produsele diin acetat de celuloză. Proprietăţi. M. e albă, are moliciune şi e-lasticiitate superioară tuturor mătăsurilor, chiar mătăsei naturale, rezistenţa mai mică decât la celelalte mătăsuri artificiale când e în stare uscată, dar întrece pe toate ca rezistenţă, când e în stare umedă. Densitatea sa e de 1,33, foarte apropiată de a mătăsei naturale care este 1,4, pe când celelalte mătăsuri artificia1 e aiu densitatea 1,52 asemănătoare bumbacului. Luciul, foşnetul şi pipăitul său se apropie de al mătăsei naturale. Are inframabilitate foarte redusă. Arde încet iar produseie de ardere tind să 'stingă fliatcăra. E rea conducătoare de căldură şi de electricitate. La temperatura mai mare de 250° se topeşte şi de aceia călcatul ei se face cu fier mai puţin înfierbântat. E singurul produs textil permeabil pentru raze ultra-violete. Această proprietate scade după expunerea ei îndelungată la lumina zilei. Are higroscopicitate foarte redusă încât într’un mediu cu 65% umiditate, absoarbe nuimaii 5% adică o treime din câte absorbeau celelalte mătăsuri artificiale. Deaceia la umezeală îşi pierde maximum 30% din rezistenţă: cea naturală pierde 20% iar celelalte mătăsuri artificiale cam 50%. Her-zog a făcut încercări cu 2 fire de dimensiuni identice unul din vâscoză, altul din acetat şi după ţinerea lor în apă un timp oarecare a găsit că: Acetatul s’a alungit cu 0,14%, şi-a mărit diametrul cu 0,6%; Vâscoza s’a alungit cu 4,8%, şi-a mărit diiametrul cu 288%. Un fir de secţiune 1 mm2, adică cu diametrul 1,13 mm. rezistă la 14,3 kgr. când e uscat şi lai 8 kgr. când e umed. După uscare îşi reia puterea de rezistenţă iniţială. Nu suportă fierberea în apă, mai ales sub presiune, căci se produce o saponificare cu trecere în celuloză. Prin saponificare îşi pierde din rezistenţă şi din aspect. Acizii minerali tari, o distrug transformând-o în celuloză, la o temperatură sub 5° nu au însă influenţă. Acizii slabi şi amoniacul o umflă. Inobilarea ei nu permite întrebuinţarea temperaturilor mai mari de 80° nici a soluţiilor prea alcaline. Din cauză că e mai puţin colorabilă decât celeilalte fibre textile e adesea uilizată în vopsire simultană de bumbac, mătasea naturală şi acetat pentru ca în acest amestec, în ţesătură să dea aspecte colorate diferite. Istoric. Schiitzenberger a preparat întâi un acetat de celuloză inferior pe care mai târziu l-a ameliorat Lederer. In 1902 Eichengriin şi Becker au dat laj iveală un triacetat de celuloză superior celor de până atunci; la 1904, prin procedeul Miles s”a ajuns la acetatul soJlubil în acetonă. La 1907 fabrica Bayer a fost prima care a produs acesjt acetat pentru diferite întrebuinţări, ajtelej decât mătasea artificială. La 1908, Eichengriin a făcut prima daită la Jena filme din acetat care sunt foarte utilizate astăzi sub denumirile: celofan, neofan, ultrafan, acetofan, sirius, etc. Se prepară technic din acetat disolvat în acetonă şi ulei de ricin apoi soujiiţia rezultată turnându-se pe suprafeţe netede unde se Iasă să se evapore o parte din disolvamt. Filmul obţinut se trece între 2 valţuri calde, ca să uniformizeze grăsimea şi să înlăture restul de disolvant prin vaiporizare. Se obţin foi colorate da>că în disolvant se cuprinde şi un colorant. Bottler a fabricat mai târziu la Jii-lich mătasea din acetat ca partea haşurată lână a aplicat proce- reprezintă poetul de cost, deul Girard, perfectat iar cea nehaşurată re-de G. A. Glanzstoff. Prezintâ Producţia lor. Aceste fibre au fost prelucrate cu succes în amestec cu butm-bac ori cu lână. Numai uzinele Lydonsane fabricau 5 tone pe zi. La început se utilizau numai deşeurile fabricilor de mătase artificială, iar mai târziu «au fabricat direct fibre scurte. Fibrele trebuesc tăiate însă în lungimi cari să corespundă lungimei fibrelor naturale cu cari vor fi amestecate ulterior pentru prelucrare. In practică operaţiunea nu este atât de simplă cât se pare. Ţesăturile rezultate din amestecurile de fibre scurte cu lână servesc pentru căptuşeli, dantele, panglici, fire de broderii, etc. Un amestec din care se prepară «stofe renumite cari îşi menţin plasticitatea la umezeală este: 2575% fibre scurte de mătase artificială. Eller a făcut socoteala cantităţilor de fibre naturale ce pot fi înlocuite icu folos de ac/este fibre scurte de mătase artificială în Germania şi a găsit: 30% din lâra care se consumă astăzi în Germania, 10% ,, bumbacul,, ,, ,, ,, 15% ,, inul ,, ,, ,, ,, ,, ,, 20% ,, mătâsa ,, ,, ,, ,, ,, ,, In schimb industria fibrelor scurte iar naşte o producţie de mătase artificială de 66.000 tone anual. Fibre scurte din «mătase acetat. Tendinţa este ca din lână celulozică să facă produise textile nu numai asemănătoare celor din lână MÄTASA-ARTIFICIALÄ 730 naturală, ci posedând şi însuşirile acestora. O proprietate foarte apreciată a lânurilor naturale este aceia că păstrează căldura. Reaua conductibilitate de cădură a lânii se datoreşte la doi faotori: a - reaua conductibilitate a cheratinei, adică a substanţei lânii; b - existenţa golurilor dintre fibre în cari se găseşte aer, ştiindu-se că aerul e şi mai rău conducător de căldură decât cheratina. Un material textil cu substanţă bună conducătoare de căldură, deci cure nu ţine de cald, poate fi ameliorat ridicându-’se factorul al 2-lea adică puterea de însumare a unei cantităţi mari de aer. Colectând aer printre on-dulaţiile f-brelor o astfel de ţesătură, îşi măreşte volumuil uneori cu 50% peste volumul corpului reail al fibrelor propriu zise. Este important de reţinut că lâna naturală, datorită ondulaţiilor şi solzilor săi absoarbe in ţesătură cantităţi de aer mărindu-şi volumul şi micaorându-şi conductibilitatea căldurii. Puterea de voluminozifcsjte a unui anumit material textil se măsoară prin aşa zisul indice de voluminozitate care exprimă procentual mărirea volumului prin reţinerea aerului în ţesătură. Dintre toaite mătăsurile artificiale, mătasa acetat de celuloză are cea mai mare voluminozitate. Specia draussineja păstrează căldura ca şi lâna naturală. Mătasa acetat mai aire proprietatea de a absorbi greu apa şi a o ceda foarte uşor, ceeace face să fie cea mai indicată pentru fabricarea lânii celulozice întrucât dă produse asemănătoare şi tot aşa de călduroase ca cele din lâna naturală. Industria fibrelor scurte este azi în-tr’o desvoltare rapidă. In anul 1935 producţia mondială de asemenea fibre a fost de 60.450 tone, pentruca în anul 1936 să se dubleze atingând capacitatea de 140.000 to- Fig. 1163. — APARAT CU PANTALONI FROTEUR. ne. In o aceiaş perioadă de timp mătasea artificial şi-ia mărit producţia cu 20.000 tone, pe când fibrele scurte şi-Sju mărit producţia ou 80.000 tone. Sunt indicii că fibrele scurte vor avea de câştigat un rol important pe piaţa mondială. Paralela între mătăsuri. In general toate an., inclusiv cea naturală, prezintă asemănări în ce priveşte luciul, fineţea, grosimea, moliciunea, rezistenţa la rupere, posibilitatea de vopsit, etc. Totuşi lucjiul e asip.ru ca al sticlei la mătăsurile artificiaje. In ultimul timp, se fabrică multe cu aspectul apropiat de aT mătăsei naturale. In ce priveşte rezistenţa mătăsurile se prezintă astfel: . R. în stare us- R. în stare ume- Numele fibrei ciltâ kgr./mm3 dă kgr./mm3. M. chinez. natur. nedegomată 53,2 46,7 ,, franc. ,, 50,4 40,9 >> »■ avi vată ; 25,5 ir,7 ,, ţ ,, îngreunată lOOjft 12,1 8,0 ,, artificială . 14,7 1,7 . 17,1 4,3 ,, Cuproxam.......i • . . 19,1 3,2 ,, . 21,5 0 Acetat.........; . 14 8 M. naturală se degradează jcând este expusă 7a llulmină şi mai ales cândi e îngreunată. Mătăsurile artificiale însă nu suferă în această privinţă. In depozitare, ,m. naturală e fragilă şi sensibilă, pe când m. artificiale nu, exceptând cm. nitrat, prost denitrată şi vâs-coza rău desulfată. Arsă, im. ¡artificială dă miro-s de hârtie arsă, pe când cea naturală, dă mirosul caracteristic al fibrelor animale. Paralela între «mătăsurile artificiale. Distilate după ce se disolvă în acid sulfuric cu apă în proporţia: acid sulfuric 10 cm.3 concentraţie 80% şi apă 100 cm.3, numai ace-tatul de celuiloză dă miros de acid acetic. Prin ardere, acetatul lasă un depozit sticlos cu miros de acid acetic; cel'elalte ard uşor, fără să la>se cărbune, ci numai cenuşă ca şi bumbacul. Luciul nitrafcului e matalic, al cuproxamului e moderat, aj1 vâscozei e argintiu, iar al ace-tatului, e mat ca la m. naturală. Numai acetatul e solubil în acetonă. Vopsite, în soluţie de difenilamină, nitra-t.ul se colorează în albastru intens iar celelalte rămân incolore. Vopsite cu picrocarmin, nitratul dă roş ca vinul, mătasa cuproxam dă roz, acetatul dă galben-verzui, iar vâscoza roş ca vinul. Vopsite ou albastru metilen, nitratul se colorează albastru închis, m. cuproxam în albastru slab, vâscoza în albastru viu, iar acetatul, este slab vopsit. Desvoltarea industriei imătăsurilor artifr ciale. Metoda după care s’a fabricat prima m. artificială, a dat-o Contele Hilaire de Char-donnet, la 1 884. Chiar el a fondat o instalaţie care a dat produse cu un succes care a încurajat la cercetări noi, în acest domeniu. Toţi urmăreau obţinerea unei m, mai frumoase şi mai ieftine. Curând ieşiră la iveală o mulţime de procedee, dintre care, unele foloseau ca material prim substanţe vegetale, altele utilizau substanţe animale. M. artificială animală s’a preparat din proteină, a/1-bumină, caseină, etc. Intre altele s’a,u folosit 731 MĂTASĂ-FILATUL rămăşiţe de m. naturală, care a/u fost d’sol-vate şi filate. Acest material fiind puţin şi scump, procedeul n’a avut succes industrial. Rezultate bune au dat, înitâi, procedeele cairi au întrebuinţat celuloza ca m!a,teria|l prim. Chardonnet a pus la punct imetoda de prepararea mătăsii nitrat, Pajuly, aceia preparată cu ajutorul cuproxamului, Cross şi Be-van au dat vâscoza, iar Bottler şi Cleve, au dat mătasa acetat de celuloză. M. artificială Fig. 116 1. — APARAT DE RĂSUCIT BANDA DE HÂRTIE. constitue un punui compus fluorescent, ac:d crysatropic, care pare a fi un derivat al naftelinei, şi al unei oxidaze. In rădăcină, Hubschmann a găsit un principiu colorant numit atrosina. Florile plantei sunt solitare sau dispuse câte două la subţioara frunzelor, mari şi plecate, coloraite în violet-bruniu formate din: caliciul campanulat cu 5 lobi ovali ascuţiţi, corala gamopetală tot cu 5 lobi însă scurţi şi optuşi, stamine cu 5 filamente răsucite şi neegaî’e iair ovarul ovoid şi cu. două Io je polisperme, stilul lung şi subţire, stigmatul ;!ăţit şi obat; fructul este o boabă - bac că - sferică, puţin turtită, însoţită de caliciul pesistent, având o coloană neagră MĂTREAŢĂ-MĂTREAŢA BRADULUI 736 strălucitoare de mărimea unei cireşe, foarte veninoasă ca şi planta însăşi. Toxicitatea plantei se datoreşte faptului că conţine atropină, hiosciamină, mitropină, al-caloizi cu acţiune toxică asupra organismelor vieţuitoare. Fig\ 1173. — MĂTRĂGUNĂ. Frunzele de (m. în farmacii cunoscute sub numele de folia belladonna, îşi găsesc întrebuinţare în medicină, mai cu seamă contra boalelor nervoase pemtrucă conţin principiul acitiv atropina. In operaţiile chirurgicale la ochi, atropina este un preţios ajutor. Cantitatea de gatropină variază duipă locul unde se cultivă planta, după sitarea de uscăciune a aerului, depinde 'apoi de timpul recoltei ca şi de modul cium e conservată. Frunzele tre-buesc recoltate înainte de a înflori planta. In lumea satelor, poporul o întrebuinţează pentru descântece, face de dragoste, sau o dă celor bolnavi, netămăduiţi prin alte leacuri. Efectele terapeutice ale beladonei sunt la fel cu ¡al principiului său activ, atropina. Dilată pupila, s/u primă saiu micşorează secreţiile - sudoripare, salivare, gastro intestinale, biliare, pancreatice, lac ti ce -, accelerează bătăile corduliui, anihilând efectele moderatorii ale nervului pneumo-gastric, agită sistemul nervos cia analgezic, sau excită peristaltismul imtestinla] - în doze mici -. Se întrebuinţează în medicină sub formă de pulbere, foi de beladona - solubilă în alcool, - tinctutfă, oleu, pomadă, în contra n'ă-duişeîilor abondente, în persecreţia gastrică, diareea seroasă la nouii născuţi, în catarele mucoase nazale şi bronhice, în sialorre, în afecţiuni care însoţesc contracţiile spasmotice a sfincterului anal, vaginal, vezical, uretral, în spasmul gâtului uterin, în dureri gastrice, colici hepatice, nefrite, în aplicaţii ca,: calmant al diferitelor inflamaţii ale pielii sau a ţesutului subcutanat, în ulcere cutanate de origină canceroasă, apoi ca antipruriginos şi antisecretor în unele afecţiuni subcutanate. Intern a 3 mm. în diametru, deci mult ;mai mici decât bobul de mazăre. Grupele de agregate pot avea mărimea bobului de mazăre. Structura măzărată se obţine prin lucrări bune, la timp date, bălegar, amendare cu var, etc. v. Gloimerulă. Amil. Vas. MAZÀRE. - Fit. - Pisum sa ti vum. Francez: pois; italian: pisello; englez: pea; german : Erbse. Plantă leguminoasă din fam. Papilio-naceae-Leguminosae. M. cultivată ar proveni din P. s. var. elatius, plantă care creşte spontan în ţările Meditera-niene. Origina M. cu bobul mic ar fi în A-sia sud vestică sau în India, iar origina M. cu bobul mare ar fi ţărmul european şi african al Mediteranei, M. are importanţă alimentară mare prin zantitatea însemnată de proteine ce conţine “ circa 22,5% - şi prin rolul ce-1 are de a asimila azotul liber d n atmosferă şi astfel este o excelentă plantă premergătoare pentru grâu. La noi se cultivă numai ci rea 40.000 ha. anual, o suprafaţă infilmă faţă cestei plante. Rădăcina ramificaţii la suprafaţă cipală pivotantă. Pe rădăcină se găsesc nodo-zităţile populate cu Bacillus radicicola care asimilează azotul din aer. Tulpina este goală în interior şi puţin ramificată. Ajunge 0,5- 1,5 m. înălţime. Frunzele sunt opuse şi aşezate perechi, iar ramificaţia pe care sun,t în- Fi*r. 117fi. — MAZĂRE. 1. Fire de Se-vila — l-a sămânţă. de importanţa a-M. este compună din şi o ramificaţie prin- 739 MAZĂRE serate frunzele este terminată în cârcei. Floarea de culoare albă, rozacee, etc., câte 1 sau 2 la un loc. Are fecundaţie proprie, cea străină este foarte rară. Sămânţa este de culoare albă gălbue, verzue, etc. are forma aproape rotundă de circa 0,7 cm. diametru şi se găseşte îmbrăcată în păstăi. La clasificarea M. se consideră şi forma bobului: neted sau sbârcit, precum şi mărimea acestuia. Pentru alimentaţie, de multe ori boabele se decor,tică, ceeia ce îi ridică mult preţul şi valoarea alimentară. Fig. 1177. — MAZARE. Soiuri: Victoria Weender, Victoriai Mandor-fer, Victoria Heine, Victoria Jenaer, etc. A-ceste soiuri au bobul mare, gălbui, tulpina înaltă, coacere mijlocie până la târzie şi se folosesc pentru boabe şi conserve. Soiurile Folger, de Mai, Svălof, au bobul mic până la mijlociu. Pentru teci şi boabe verzi se cultivă varietăţile zaharate, cu bobul zbârcit: M. ţu-cără, M. ideal, M. minunea Americii, etc. : Mai almintim încă soiurile: Telephon, Harlem, ^Gladiator, Rapid, Crimea etc. Se găsesc soiuri |:pentru toate scopurile. ip’ Clima. M. nu esite pretenţioasă, reuşeşte în ||&limă temperată, caldă, cu excluderea extre-¡gDaelor. Ajunge până la 65° latit. nordică. Re-IBostă la geruri de —5° C. In timpul vege-aţiei însumează 2100°—2800° C. Consumă ¿rea 480 kg. ¡apă pentru a produce 1 kg. ubstanţă uscată - consum specific, v. ac. Solul. M. reuşeşte pe soluri mijlocii bogate carbonaţi de calciu, fie chiar şi numai în £bsol. M. produsă în terenuri sărace în fos-Or, nu fierbe bine. Pentru M., de primăvară - aşa cum este cazul Ia noi - se recomandă arătură de toamnă şi în primăvară foarte de timpuriu, numai scormonirea cu cultivatorul sau gr'apa. Rotaţia. M. reuşeşte după pr.ăşitoare şi cereale. Pe acelaş loc M. să vină cel mai timpuriu după 4 ani. M. este cea mai bună premergătoare pentru grâu. îngrăşăminte. De azot M. are nevoie nu-maii până ce se formează nodoziităţile pe rădăcină şi solul care nu are azot trebue să-l primească sub formă de îngrăşăminte. Pota-siul, fosforul şi calciul este bine să se găsească suficiente în sol. O recoltă de 1250 kg. boabe şi 2000 kg. tulpini la ha. extrage din sol: 75 kg. azot, 20 kg. fosfor, 45 kg. pot?(siu si 40 kg. calciu. Semănatul. Puritatea şi germinaţia să fie circa 98%. Temperatura minimă de germinaţie 1 -2° C. Se seamănă în mustul zăpezii, adică imediat ce 'S*a svântat solul şi se poate lucra cu grapa sau cultivatorul, în decursul lunei Martie. Se seamănă la 20-35 cm. distanţă între rânduri simple, sau în rânduri duble la 12-24 cm. etc. Sămânţa se îngroapă la circa 7 om. adâncime. Cantitatea de sămânţă variază după mărimea bobului 120-180 kg. la ha. cu maişina îa 3 luni în care timp trebue să fumeze circa 18500 C Solul. M. reuşeşte in locurile lutoase şi luto-argi-ioase care să conţină şi calciu. In general nu este pretenţioasă. Solul se ară a-dânc din toamnă, iar primăvara se scormoneşte cu cultivatorul sau grapa. Rotaţia: după cereale, D-răşitoare, oleaginoase etc. M. este bună premergătoare pentru grâu. Se poate cultiva şi ca p’antă secundară după recolta timpurie a Fig. 1180. PĂSTĂI plantei principale. MĂZĂRICHE îngrăşăminte. Când solul este sărac, i se dă elementele ce îi lipsesc. Bălegarul nu-1 suferă direct decât M. cultivată pentru nutreţ. Semănatul se face în decursul lunei Martie. Se poate semăna la diferite intervale de timp pentru a obţine nutreţ Ia diferite epoci. tecată cu ovăz în proporţie de circa 3:1 sau 2 părţi M. şi 1 partes ovăz, constitue am nutreţ căutat - borceagul. Se poate amesteca şi cu orz, etc. M. de toamnă se seamănă în luna Septembrie şi se dă cu circa 30% mai multă sămânţă decât în primăvară. Toamna 1181. — MĂZĂRICHE - Vicia sativa ^Se dă 100-180 kg./ha. după cum o stemănăm l-pentru sămânţă sau nutreţ, la distanţă între I rânduri 12-16-25 cm. Prin împrăştie re, se dă - cu circa 20% mai multă sămânţă. M. ames- Fig\ 1182. — MĂZĂRICHE - Vicia villosa se cultivă în amestec cu s,ecară, orz sau chiar cu grâu - borceag de toamnă - dându-se circa 80 kg./ha. M. şi 40 kg.'/ha. din cereala tovarăşe. Dă nutreţ bun, timpuriu şi mult. Puritatea şi germinaţia circa 95%. La noi interesează mai ales M. de to-aimnă pentru a obţine primăvara nutreţ timpuriu. Lucrări de întreţinere: plivi/tul; dacă M. a fost îingropată adânc, se poate grăpta uşor. Foarte rar se prăşeşte. Paraziţii animali şi vegetali ca la mazăre, exceptând gărgăriţa care nu atacă M. Recolta. Pentru nutreţ se recoltează când este în floare şi produce circa 20.000 kg./ ha. masă verde sau circa 4000 kg./ha. nutreţ uscat. Pentru boabe se recoltează când s’a.u copt tecile inferioare. Produce circa 1500 kg./ha. boabe şi circa 2000-3000 kg./ha. paie. Greutatea hl. circa 80 kg. M. poate produce şi 2 coase pe an, în special M. de toamnă. Mai bine este ca după co&irea M. de toamnă - Aprilie. Maiu - să se cultive, dughie, porumb de nutreţ sau meiu şi să ridicăm două recolte baune în acelaş an agricol. Vicia villosa sau M. de nisip, saru M. rusească sau M. păroasă este puţin pretenţioasă Ia sol şi climă. Rezistă bine la secetă, umi- MĂZÂRICHE 742 ditate, geruri şi se cultivă imai ales toamna. Tulpimia este păroasă, totuşi animalele o mănâncă bine. Creşte foarte înaltă. BobuJ are coiaije tare şi îin general planta aceasta permite îmburuenarea terenului, dacă nu se pliveşte şi nu-i urmează o prăsitoare. Pe tere- nuri nisipoase este leguminoasa cea mai potrivită. Fecundaţia în majoritatea cazurilor este străină. Abia s’a început amel. orarea acestei plante. Se seamănă în Septembrie, cu cât mai devreme, cu atât vai intra mai puternică în iarnă şi va suporta mai bine gerul. Se seamănă adesea în amestec cu secara, constituind borcelagul de toamnă. Se-ciara se poate semăna şi puţin mai târziu. Puritatea se cere să fie 96%, iar germinaţia circa 94%. Pentru nutreţ se seamănă circa 90 kg./ha. M. şi circa 50 kg./ha. secară. Singură se seamănă circa 150 kg./ha. Pentru producerea de sămânţă se seamănă mult mai puţ'n, însă şi în acest caz se recomandă să fie tot în amestec cu secara pentru a-i oferi sprijin. Distanţai între rânduiri 15-18 cm. Se recoltează ciând este în floare M. tsaiu când a înspicat bine secara - dacă este în amestec cu aceasta. Produce până la 25.000 kg./ha. masă verde sau circa 5000 kg./ha. nutreţ uscat. ¡In condiţiuni cu totul favorabile, poate produce cantităţi duble de nutreţ. Se poate şi ansilai. Pentru sămânţă se recoltează imediat ce a*au întărit boabele din tecile dela baza plantei. Producţia de boabe variază detfa 500 kg./ha. M. şi 1200 kg./hai. secară, până la circa 1500 kg./ha. M. curată boabe şi 3000 kg./ha. vreji. , Vicia pannonica. M. panonică sau ungurească este rezistentă la ger şi în special la secetă. Florile sunt islbe sau gălbui. Seminţele au coajă mai subţire ca precedenta şi nici nu se scutură uşor. Se cunoaşte M. de Porn-bach ca soiu ameliorat. Reuşeşte pe soluri mijlocii şi lutoase, grefe. Asupra celorlalte cerinţe, se aseamănă cu M. precedejntă. Toamna se poate semănia mai târziu decât V. vil-losa. Se cultivă în amestec cu secară, orz de toamnă sâu grâu ca pliantă susţinătoare, constituind u,n foarte bun borceag de tWinna. Se recomandă mult pentnu producerea nutreţului timpuriu de primăvară. Pentru nutreţ se seamănă 100 kg./ha». M. si 70 kg./ ha. secară, saiu 80 kg./ha. M. şi 40 kg./ha. secară, orz sau igrâu, iar pentru sămânţă se dă miai rar: 50 kg./ha. M. şi 80 kg.//ha. secară. Distanţa îftiltre rânduri circa 20 cm. pentru nutreţ şi circa 30 cm. pentru producerea de sămânţă. Timpul de recoltă pentru boabe şi mitreţ verde şi uscat este asemănător cu Ejcela delà V. villosa - adesea produce însă mai mult V. panmonica. Fig\ 1184, — MĂZÂRICHE - Vicia sepium Vicia cracca. Abia a fost luaită sporadic în cultură, din cauza germinaţiei defectuoase cauzată de boabele tari, care sunt şi mici, se coc neuniform şi se scutură uşor. 743 MĂZĂRICHE-MEDICAMENT Vicia sepium are aceleaşi caraicteristici şi desavantaje ca şi V. cra/cca. Vicia narbonensis sau măzărichea franţuzească, cere climă mai caldă. Amintim încă: V. ervilia, V. serratifolia, V. imonantha, V. dumetorum, V. tetrasper*ma, care, abia se încearcă acum asupra valorii cultura’e. Amil Vas. MĂZĂRICHE. - Meteor. - Este un fel de grindină de dimensiumi mai mici însă, cât bobul de mazăre maximum. Ea se compune din grăunţe de ghiaţă mai mici, rotunjite şi o-pace, provenite din condensarea) vaporilor de apă direct în ghiaţă. Ea se observă în timpul ploilor reci de primăvară şi pare a nu fi aiît-ceva decât ace de ghiiaţă lipite şi condensate mai multe la un loc. M. e însoţită de mUite ori de fiuilgi' de zăpadă şi rar cauzează în mod direct stricăciuni plantelor. Măzăriche. - Med. - v. cisticercoză. MEARE. - Bot. - mere v. măr. MEAT este orificiul unui canal sau conduct organic - meatul urinar, etc. MECANICA: Mecainiaa este ştiinţa care 'se ocupă cu studiul mişcării corpurilor şi a cauzelor care produc laceste mişcări. Mecanica raţională - este o ramură foarte importantă a maitemnaiticei. Ea . o anumită doză şi pe anlumite căi. După ce şi-a, îndeplinit funcţiunea sa, medicamentul se elimină îin câteva ore - injecţie intrai venoasă, - până la câteva săptămâni - injeicţii intra musculare -, prin urină, fècaîe, respiraţie, tranapiraţie, salivaţie etc. Dacă nu se respectă doza şi timpul, steiu dacă rinichii nu funcţionează normal, medicamentele se pot acumula în organism şi să producă intoxicaţii .medicamentoase. Iodul stricnina;, etc. au tendinţa de a se aoumula de aceea, după o perioadă de tratament, trebuie făcută o pauză egală. Varietăţi. Medicamentele sunt de două feluri: 1. Officinale, a căror formulă este oprită şi înscniisiă în Codex - repertoir oficial al farmacistului -. Aici intră specialităţile. 2. Magistrale, adică medicamente făcute după reţeta medicului în care se specifică substanţele şi ciaaititaitea lor. Administrarea. I. Pe cale digestivă, medicamentele se introduc prin gură şi anus, ia,r absorbţia se face la nivelul stomacului şi intestinului - absorbţia ga.stro-intestinală -. Se administrează sub formele următoare: a - gargarisme - lichide medicamentoase utilizate pentru a se remedia alteraţiuni ale mucoasei bucale; b - alimente medicamentoase -medicamentele sunt amestecate cu alimentele; c - electuoare - medicamente încorporate la o substanţă dulce: miere, melasă sau glucoză. Se pun pe liimba animalelor mari; d - boluri - pilule mari ce se introduc până aproape de faringe; e - 'pilule, granule, capsule - se utilizează la animalele mici; f-băuturi .medicamentoase - lichide medicamentoase hi^te neforţat de animale; g - bre vage - lichide administrare forţat prin anumite artificii; h- supozitoare - medicamente încorporate la o substanţă cu piunctul de topire ©căzut - untul de cacao - şi care se introduc în anus; i - clisme sau lavmente - introducerea lichidelor medicamentoase în anus. 2. Pe cale respiratoriè, medicamentele sè introduc prin nas şi trachée, iar absorbţia se face la nivelul alveolelor pulmonare. a - Fumigaţii - întrebuinţarea de «substanţe volatile sau de vapori degajaţi prin ajutorul călduri; b - inhalaţii - inspiraţia vaporilor degajaţi la temperatura normală; c - pulverizaţi - reducerea lichidelor medicamentoase în picături mici cu ajutorul pulverizatoruJui şi introducerea lor în cavităţile nazale; d - injecţii intra tracheale. 3. Pe cale cutanată intracutanată şi sub- ompatibilitate. ţiiuni opuse, se cutanata, medicamentele se introduc sub formă de pomezi - medicament încorporat la 0 substanţă grasă: vaselină, untură, lanolină; unguent mercurial - o substanţă mercurială încorporată la o substanţă grasă - şi sub formă de injecţii. 4. Pe alte cai: pe conjuctiva şi cornee, &ub formă de colire şi sub formă? de pomezi. Pe mucoasa auriculară, sub formă de spălaturi, pomezi şi praf pulverizat. Pe cale genito-uri-nară, sub fornă de spălaturi şi instilaţii uretrale, vezicale, vagina’e şi :uterine. După întinderea acţiunii medicamentele sunt de două feluri: topice - cu acţiune locală - şi generale. Antagonism, asociaţie, in: Când două medicamente au acţ zice că sunt antagoniste, iar < fectul lor este nul - ex. pilociarpina cu atropina», cafeina şi opium -; când medicamentele merg împreună iar efectele lor se însumează, se zice qă ele se asociază - ex. chinina cu Aspirina etc. când două medicamente îşi anulează reciproc efectul, sau din combinarea lor ia naştere un al treilea medicament cu acţiune diferită, ele sunt incompatibile - ex. cafeina şi opium etc. -. Acţiune inversă. Sunt medicamente care administrate în doze mari produc efect contrariu; ex. digitalina în doze mici este tonic cardiac, m doze ma.ri slăbeşte inima; opium în doze nbnmiaje este un narcotic, în doze mici devine excitant; purgativele în doze mari conatipă, etc. \ C. S. MEDICAŢIUNE. - Med. - Întrebuinţarea unuia sia.u, mai multor agenţi terapeutici cu scopul de a provoca o acţiune determinată: vo'mizare, diurează, transpiraţie, salivaţie, etc. Medicaţia este numai un timp al tratamentului, care cuprinde totalul mijloacelor întreprinse pentru a vindecia o boală. c. s. MEDICINA. - Med. - Ştiinţa care se ocupă au studiul, prevenirea şi combatarea boale-lor. Ca situdiu medicina este ştiinţă; ca practică - o artă. Se deosebeşte o medicină ştiinţifică şi una empirică, după cum cei ce o practică sunt oameni învăţaţi la Facutatea de Medicină, sau si'mpM oameni cu oarecari cunoştinţe - empirici -. Medicina umană, se ocupă ou studiul, prevenirea şi combaterea boalelor omului. Medicina Veterinară, se ocupă cu studiui1, prevenirea şi combaterea boalelor animalelor. c. s, t MEDIU. - Biol. - Totalitatea condiţiuniîbr din afară în care o fiinţă îşi petrece viaţa> El poate fi de două feluri: mediul biologic,' caracterizat prin tovărăşii de viaţă în cercul restrâns în care îşi duce traiul orice fiinţă, -sau mediul fizic îin care factorii fizici - temperatură, ploi, vânturi, lumină, relief etc. -influenţează desvokarea fiinţelor. G. D. Vas. I. Digitalis purpurea, Deigetarită; 2. Datura Stramonium, Laur porcesc; 3. Aconitum Napellus, Aconitul sau Omeagul; 4. Colchicum automnale, Brânduşa de toamnă; 5. Saponaria officinalis, Săpu-niariţă; 6. Borrago officinalis, limba mielului; 7. Valeriana officinalis, odoleanul; 8. Solanum dul-Gamjara, Lăzmuitorul; 9. Hyosciamus nigra, măselarita; 10. Arum maculàtum, rodul pământului; II. Meii lotus officinalis, s/ulfină; 12. Bryonia dioica, Mutătotar/e; 13. Atropa belladona, Mătrăgună; 745 ___________________MEDOC-MEGATHERIUM M. - Zoot. - Totalitatea factorilor externi şi interni capabili să provoace reacţiuni somatice, funcţionalei şi psihice - instinctive -din partea animalelor. Este de mai multe feluri: 1. Mediul extern - ambiant - reprezentat prin tot ceeace animalele vin în a-tiiigere. Este de două feluri: natural, format din factori externi naturali pe care omul nu-i poate modifica şi artificial, aicătuit din totalitatea condiţiunilor creiate de om şi supuse voinţii saJe. 2. Mediul intern, adică suma factorilor interni care creiază manifestări interne somatice, fiziologice şi psihice. Intre mediul extern şi intern există legături de reciprocitate voluntare şi involuntare. 3. Medii de cultură. - v. Bacteria C. S. MEDOC. - Vitic. - Regiune viticolă de pe marginea stângă a râului Gironda - Franţa -. In această regiune se produc vinurile roşii celebre de Bordeaux. Vinurile de Medoc au o tărie alcoolică dela 9—12°, su.nt corsate, pline, foarte proaspete buchetoase şi foarte co-orate. Regiunea se împarte în două: Haiut Medoc cu renumitele vinuri: Cante-nac, Morgaux, Sairat-Julien, Paiuliac şi Saint-Estephe. Bas-Medoc, unde se produc vin,uri inferioare celor din Hautr-Medoc. I. V. Şlep. MEDULA. - Bot. - Sin. măduva, v. ac. MEESEA HEDW. - Bot. - Gen de muşchi din familia Meeseaceae; sunt muşchi scunzi de baltă şi mlaştini, cu frunze decurente; pe-ristomuj extern e mai scurt, decât cel intern şi seta foarte lungă. Specii înrtai răspândite sunt: M. trichodes - L. - Spr.; M. Albertini - Alb. - Br. Sch.; M. longiseta Hedw. şi M. triquetra - L. - Aong., comune în mlaştinile şi turbăriile din Europa centrală. MEESEACEAE. - Bot. - Familie de muşchi din grupa Musci-Acrocarp:; sunt plante scunde, aquatice cu frunzele egale, îndepărtate de ex. celulele nu sunt co-lenchimatice. Sporogene izolate, seta fop,rte lungă. Capsulă îndoită, nedungată şi neîngustată sub deschidere. Căpăcel mic, co* nic, obtuz. Are patru genuri: Ambliodon P. B., Meesea Hedw., Paludella ehrh. şi Catosicipium Brid. P. Cretz. MEGACEROS. - Paleont. Cer-vid fosil, cu coarnele cilindrice la bază, turtite Ia extremităţi, iar la bază mai are o rămur.ică de corn. A apărut în Pliocen şi s’a întins până în Quaternar. O specie M. giganteus, cunoscut prin mărimea coarnelor de, 1-1,75 m. Este caratcteristiic qua. ternarului din Europa. MEGALOSAUR. - Paleont. Gen de Reptile fosile, aparţinând Dinosaurienilor teropozi, ale căror resturi se întâlnesc în straiele jurasice si cretacice. MEGALOSPLENIE. - Med. -Mări reia splinei. La animale se observă mai ales în bolile: da-Iac si cârceag. MEGAPODIUS. - Zool. - Gen de pasăre din Ord. GaiMiiinaceae, fam. Magapodiidae, originară din Australia al cărui reprezentant mai cunoscut este Ta’le ga Ha v. ac. Locuiesc prin tufişurile de pe lângă ţărm - şi sunt foarte cunoscute prin cuiburile lor pe care le construesc în comun şi care pot ajunge dela 5 m. înălţime până 15 m. diametru. Qujăle sunt depuse în galerii profunde şi acoperite cu nisip, apoi abandonate. MEGATHERIUM. - Paleont. Gen de Edentate fosile din Pleistocenul Americii de Sud. Fii?--1186. — MEDOC. 1 e e i- t, i, »e ei i- >ă u- tai ce n- oi nd ile ^e rii, ius iţi. ră- ►rii nţi ie; rin în- de [es. ară se eu- ste, ier- sau cu- cu ora hn oet. ¡nu- Şi cu ieae 'aya mp- ast., :z. ciu- dos- iuim, I ce-i, fi sle>Ur er asii c'a porii •odu- MEGIEŞ-MEIU Specia cea mai cunoscută este M. america-nuim, caire atinge aproape talia elefantului. Bazinul, membrelor posterioare şi coada sunt remarcabile prim enorma desvoltare. Picioarele aveau 4 degete la membrele anterioare şi 3 la ¡membrele posterioare, terminate prin ghiare puternice. Dentiţia cuprinde exclusiv 5 molari quiadrangulari prezentând două creste transversale, separate printr’o vale liargă. Membrele anterioare serveau ca organe de prehensiune, pentru a smulge şi a înclina ramurile arborilor, pe când greutatea corpului era purtată de coadă şi de membrele posterioare. MEGIEŞ. Vecin, a fi vecin a se învecina. MEIOZĂ. - Biol. - Sin. Diviziune de reducere, diviziune de maturaţiei, diviziune hete-rotipică a celulelor. De fapt sunt două diviziuni siuccesive cari preced formarea de ga-mete - adică formarea de celule sexuale: ovulele şi spermatozoizi sau celule-ouă şi grăunoioare de polen -. In aceste diviziuni membrii fiecărei perechi de chromozomi sunt separteiţi unul de altul, iar numărul de chro-mozomi în celulele-fiice ce rezultă, este redus la jumătatea numărului somatic al chromozo-milor, deosebindu-se astfel de diviziunea obişnuită a celulelor-mitoza. A. Pies. MEIU. - Fit. - Sin. meiul comun, mălai, păsat. Panicum imiliaceum. Francez: millet commun; itialian: miglio; englez: myle millet; german: Rişpenhirse. Plantă din fam. Grajmineae. Se foloseşte ca nutreţ în alimentaţia animalelor, ca seminţe în nutriţia păsărilor şi chiar a oamenilor şi în industrie la fabricarea 'spartului. Unele popoare prepară, din seminţe, braga. Poporul nostru, înainte de introducerea porumbului se hrănea foarte mult cu M. Acum se foloseşte în alimentaţia omului în centrul Africii şi în unele regiuni ale Chinei. In Europa a cedat terenul altor plante: porumb, cartof, grâu, etc. Origina se crede a fi oemltrul Asiei şi nordul Chinei sau probsbil India. La noi în ţară se cultivă circa 60.000 ha. - 1937 -. Rădăcina este fas-ciculată şi destul de superficială. Tulpinia. are perişori fini şi creşte până Ila 1,20 m. Frunzele alungite liniar, ca la celelalte cereale. Inflorescenţa pianicul. Spiculeţele compuse din câte 2 flori pedicelaite şi din care numai una fecundează. FecUndaţie proprie şi străină. Fructul este îmbrăcat în glumele care reprezintă circa 30% din greutatea totală. Culoarea fructului este albă, galbenă, roşie, du diferite nuanţe. Fructul are circa 2 mim. diametrul cel mai mare. Compoziţia chimică la %: Boabe Paie Substanţă uscată ...... 85,0 Proteine.......... 4,0 Grăsimi........... • • 3,9 3,0 Extractive neazotate . . . . • • 61.1 36,0 Celuloză.......... • • 8.1 34,5 7,5 _______________________________________________746 Soiuri. Se cultivă diferite forme băştinaşe cuprinse sub numele de M. comun. Ca soiuri ameliorate sunt cunoscute: M. Junge, M Streckenthin, M. rusesc Burjăten. Formele cultivate se disting şi după culoarea bobului-roşu şi galben, după culoarea punicului, sau după forma paniculului: P. m. effusum cu paniculul răsfirat în toate părţile; P. m. con- tractum cu paniculul strâns şi răsfirat într’o singură parte, în formă de steag; P. m. coim-pactum cu paniculul îndesat, erect, ca o măciulie. Clima. Reuşeşte în clim,ă caldă. Suportă biine seceta. Fiindcă are vegetaţie scurtă - circa 3 luni - poate fi cultivat şi în ţările mai nordice care au vara călduroasă. Necesită până la 2300° C. Merge până la circa 54° latit. nordică. Solul. Luto -fidate la primul şi prin stilul maximum de; lungimea labiului superior al corolei, antereile de culoare roşie-brunie, dinţii caliciului numai de lungimea tubului calicinal şi bracteele superioare numai cu puţini lobi sau întregi la cea de a doua. Ambele creisc la noi prin tufişuri, rărişti de păduri şi fâneţe. Toate speciile descrise aci înfloresc din Iunie-August. P. Cretz. MELANCONIEAE. - Fitop. - Grupă de ciuperci imperfecte, constituite dintr’o stromă turtită, mai întâi în interiorul plantei, apoi liberă prin ruperea cuticulei sau a epidermei, şi producând conidii la extremitatea sterig-mateior, care acoper faţa externă a st romei. MELANOGASTRACEAE. - Bot. - Fam lie de plante criptogame din grupa Eubasidii-Gasteromycetae. Sunt ciuperci uneori subterane, cu corpul fructificaţiei tuberculiform mai târziu devenind piriform şi stipitat. Ba-sidiijle în cuiburi. Gleba nu se transformă într’o masă pulverulentă. Capiliţiul lipseşte. Cuprinde genurile: Corditubera Henn. - cu 1 specie în Africa, - Chondrogaster R. Maire - cu 1 specie în Algeria, - Alpova C. W. Dodge - cu 1 specie în America de Nord. -Melanogaster Corda, Leucogaster Hesse - cu 15 specii în Europa şi America de Nord, -Torrendia Bres. - cu 1 «pecie în Portugalia. P. Cretz. MELANOGASTER CORDA. - Bot. - Gen de plante din familia Melanogastraceae. Sunt ciuperci Gasteromycete cu corpul fructificaţiei rubteran, tuberculiform. Perida cărnoasă, solidă nediferenţiată de glebă. Basidii piriforme, elipsoide sau clavate, cu 2-8 spori bruni. Din cele 10 specii ale genului mai cunoscute sunt M. ambiguus - Vitt. - Tul. şi M. variegatus - Vitt. - Tul., din Europa şi America de Nord. P. Cretz. MELANOSPORAE. - Bot. - Subfaimilie de ciuperci din familia Agaricaceae, cuprinzând genurile cu sporii brun sau întunecat-pur- 749 MELANOTAENIUM DEBARY-MELASA purii: Gomphidius Fr., Montagnites Fr., Co-primus Pers., Psaithyrella Fr. Panaeolus Fr., Copelandia Bres., Psathyra Fr., Psilocybe Fr., Hypholoma Fr., Stropharia Fr., P&alliota Fr., Micropsalliota Hoehn., Pilosace Fr. Clarkein-da O. Ktze şi Chtoniella P. Henn. P. Cretz. MELANOTAENIUM DEBARY. - Bot. - Gen de ciuperci parazite din familia Til etiaceae. Masieile de spori acoperă suprafeţe mari din planta ospitalieră. Spori un:celulari, bruni-în-tunecaţi. Promiceliu cu conidii scurte şi groase, care fuzionează perechi. Genul cuprinde 7 specii parazite pe plante fanierogame. M. endogenum - Ung. - De Bary, cu micei peren, formează pete mari negre pe întregile intemodii dela Galium mollugo şi Galium ver-ruiti; M. cipigens - Beck. - Magn., parazitează pe tulpinile de Linaria vulgaris şi genistifolia; M. hypogiaeum - Tul. - Schell. pe Linarja sp/uria şi M. Jaaţpii Magn. pe Teucrium mon-tanum, formează umflături şi excrescenţe la baza tulpinii sau la partea superioară a rădăcinilor. P. Cretz. MELANOZA. - Med. vet,. - Starea morbidă caracterizată prin impregna rea ţesuturilor cu un pigment ¡negru, nv„mit meliainină ce se produce în piele, în 'muşchi, în organe, ori în unele tumori existente în organism - sar-comi, carcinomi, fibromi. Se obserbă mai ales la caiii bălani, bătrâni, debilitaţi fiind dovedită hereditară - Schiitz, Frei. - Se mai poate constata la viţel, la bou, la oaie, la cari localizarea pulmonară este destul de frecventă. Se observă rareori la câine; iar la porc, melar.oza este aproape excepţională. Fg. 11S8. — MELANOZA PULMONULUI INT VTTF.Tj - după Gunther. De cele mai multe ori, melanoza se observă î/n jurul anusului sau al vulvei, sub formă de mici tumori negre, de nxărimea unui bob de linte până la acea a unui ou de gâscă, mai mult sau mai puţin unite între ele având o evoluţie lentă, şi tendinţă de generalizare - în ganglioni, puîmoni, splină, ficat, mamele, creer, măduva spinării, în cavităţile splencni-ce etc. unde poate da loc, prin creştere, la turburări locale şi generale alarmante şi de multe ori greu de diagnosticat. Fi gr. 1189. — MELANOSARCOM AL VULVEI, ANUSULUI Şl COZII . Kral. Tumorile melanice externe se pot irita, im-flajma, supura, sub influenţa traumatismelor diferite - prin harroaşaimente miai ales, - lasă să se scurgă din ele un lichid negricios, care în caz de abcedare este fetid şi însoţit de o plagă mare, ce se cicatrizează anevoios. Tratament. Dacă tumorile melanice sunt mici sau nu stingheresc pe aniimal, ne vom abţine dela orice intervenţie, care ar putea face ca tumoarea să crească apoi şi mai mare sau să se generalizeze. Dacă tumoarea jenează mişcarea sau funcţiunea unui organ numai atunci ne voim decide la extirparea ei, pe cale chirurgicală sau chimică - pr:n pudrarea ulcerelor melanice cu acid arsenios sau prin injecţii ou acid tactic 1/3 îin jurul tumorii. In caz de «upuraţie: p/uncţie, termocauterizare, apălături antiseptice astringente, pudre absorbante-cicatrizan-t.e. G. Răd.-Cal. MELANOZA. - Fitop. - O boală - p'uţin importantă - a viţei de vie, cauzată de ciuperca Septoria melanosia sau S. a^mpelina. Parazitul formează pe foi numeroase pete mici unghiulare brune, ce devin cu timpul aproape negre si vizibile pe ambele fete a7e limbului. V. Gh. MELANTHOIDEAE. - Bot. - Subfaimiiie din Liliaceae. - v. ac. MELASA. - Este un produis brun, siropos, cu gust zaharat rezultat în urma extragerii zajhărului din sfecle sau trestie de zahăr. Valoarea sa alimentară este în ’strânsă legătură cu conţinutul în zahăr. MELASPILEA NYL-MELC 750 In mod obicinuit, ea conţine 45-50% zahăr crud şi o cantitate foarte mică de albumină. Cenuşa melasei conţine o proporţie destul de ridicată de săruri de potasiu - 5-6%. - Aceste săruri îi dau o i&cţiune purgativă şi diuretică de care trebue să se ţină socoteală. Conţinutul melasei în săruri de potasiu variază după origine şi metodele de fabricaţie. Limitele extreme sunt cuprinse între 20-130 grame pentru kg. de melasă. M. are numeroase întrebuinţări, la fabricarea spirtului, în prepararea vaxului de ghete, la fabricarea drojdiei presate. Din m. dela fabricarea zahărului din trestie se pre,par;ă prin fermentare şi distilare, roim-ul. Se întrebuinţează ciai hrană pentru animale, fie direct dar mai ales In amestec cu alte furaje. Coeficientul niutriţiv al melasei este relativ slab, pentru rumegătoare, din cauzai pierderilor p'e care le sufăr substanţele zaharate prin fermentare, în rumen. Alimentele mêla sa te sunt mai convenabile pentnu clai şi porci. M. poate aduce servicii însemnate când se adaiţgă în raţia cailor hrăniţi cu alimente fibroatsie, care stau prea mult în stomac şi destind prea mult organele digestive de unde rezultă frecvente accidente: colici, indigestii, rupturi, obstrucţii. M. Alquier a constatat că la un efectiv de cai în alimentaţia cărora a fost introdusă im., mortalitatea a scăzut dela 5% la 1%. M. se dă la animale fie simplă şi anume dizolvată în apă călduţă fie amestecată cu diferite alimente ca: tărâţe, turte, paste, borhot uscat, paie, fân etc. Ea. măreşte valoarea alimentară a nutreţurilor fibroase şi le face în ac eu aş timp mai gustoase. Nutreţurile melasa,te se găsesc, în genera], gata preparate în industrie. In caz contrariu însă, astfel de amestecuri se pot prepara cu uşurinţă în orice gospodărie, în modul .următor: Se toacă mărunt nutreţul pe oare dorim «ă-1 amestecăm cu im. ®e pune în cutii de lemn sau în bazine de cărămidă sau de ciment, şi apoi se stropeşte şi amestecă bine cu im. diluată în proporţie de 1 kgr. melasă la 4 1. de apă. Amestecul se face de obiceiu cu 12-24 ore înainte de \a< fi dat în hrana animalelor, pentru a da posibilitate melasei de a pătrunde mai bine în paie, dar trebue păstrat la rece, fiindc,ă altfel im. fermentează şi pierde valoarea nutritivă şi - afară de aceasta - produce turburări tubului digestiv. M. furnizează principii alimentari necesari producţiei forţei, grăsimii şi căldurii animale. Ela nu poate îinitreţine organismul; este insuficientă pentnu animalele tinere şi vacile de lapte care au nevoie de o cantitate mai imare de proteină. Ganitităţile de m. cu 45% zahăr ce se dau In alimentaţie sunt următoarele, pentru 100 kg. igreutate vie: oad 400-500 gr.; boi de muncă 400-500 gr.; boi de îngrăşat 500-600 gr.; oi de îngrăşat 300-400 gr.; vaci de lapte 300-400 gr.; porci 300 gr. La animalele tinere se va da înainte de înţărcare numai 1 /5 din dozele adulţilor, şi va creşte progresiv după înţărcare, până la 4/5. Pentru a nu fi dăunătoare animalelor, se vâ căuta a se da, mai întâi, în cantităţi mici urmând a se mări după aceea în imod progresiv. M., din cauza bogăţiei sale în zahăr, se foloseşte ca adaos la însiloza/rea nutreţurilor fibroase verzi, bogate în albumină şi sărace în zahăr, cum sdnt: lucerna, trifoiul, mazărea etc., în propdrţie de 1-2 kgr. melasă la 100 kgr. nutreţ verde. ; Se mai găseşte în comerţ ca un armlestec de furaij conservabil cu turba. Amestecarea m. cu turba se face în Germania, Angiţa şi Canada. Turba are o mare capacitate dé absorbţie şi amestecată cu m. dă un furajj conservabil eu un procent mic de apă, care înlătură, prin acizii huimici, acţiunea vătămătoare a potasiului. I. R. D. MELASPILEA NYL. - Bot. - Gen de licheni din familia Gri&phidaceae, caracterizat prin talul crustaceu epi- sau endophloeodic, ne-ciorticat, fixait de substrsit prin hifele stratului medular, cu gonidii de Trentepohlia. Apo-tecii adâncite în tal, isesile siau ailipite, macu- ' liforme sau neregulate şi alungite, cu disc canajiform sau lărgit. Parafize simple, libere, uneori lipsind. Asce alungite sau înşust-cla-vate, cu 8 spori elipsoizi ovali, fusiformi sau lărgiţi Ia ambele capete, paralel - 2 sau imulti-celulari, cu celule cilindrice. PicnoconidÜ exo-basidiale. Are cca 60 specii mai ales cortico’e, răspândite pe tot globul. Mai răspândite în Europa sunt M. megalyna - Ach. - Arn., M. arthonioides Fée. P. Cretz. MELASTOMACEAE. - Bot. - Una din cele mai mari familii de plante cu cca. 3000 specii, care îşi are sediul mai ales în America sud-tropicală. Plante erbacee până la arbori, cu frunze opuse, nervaţiunea din 3-4 nervuri arcuite. Tipul floral asemănător cu cel al familiei Oenotheraceae cu care se înrudeşte. Multe specii au flori mari, decorative, care dau peisagiului local nota caracteristică. Se cultivă unele specii în sere. MELC. - Zool. - Helix - Gen de gasteropod pulmonar, din fam,. Helicidae cu numeroase specii. Cochilia este variată ca formă, când discoidă, când conică sau sferică, dar în general asemenea ca lungime şi lărgime. Deschizătura largă, cochilia eisite ornată ou dungi longitudinale, cele mai adesea în număr de 5 ce se pot fusiona sau dispare chiar. Melcii sunt toţi tereştri şi ierbivori. Sunt foarte numeroşi în regiunile calcare. In timpul iernii se vâră în pământ şi-şi a-pilaţi, ciarnea albă cu gust delicat, puţin amnar. Creste prin păduri şi păşuni; via/ri şi toamna. MELOSIRA AG. - Bot. - Gen de Baoilla-riophyta din familia Discaceae, alge cu celule sferice «au cilindrice, legate strâns în lanţuri. Cramatoforii (sunt nişte plăci mici lobate. Formareia auxosporilor nesexuată. Zi-goţi şi microspori există. Speciile acestui gen sunt diatomee, în parte şi de apă dulce foarte răispândite şi în apele euiropene, ca: M. granulata - Ehrh. - Raifs., - M. arenaria Moore; M. moniliformis Muell. - Arg., etc. P. Cretz. MEMBRAC1DE. - Ent. - V. Hemiptere. MEMBRANĂ. - Bot. - Este învelişul şi limita celulei, uneori lipseşte şi mai târziu se diferenţiază. M. e produisă de cytoplasm.ă, aniulme de dermaitoplasmă şi tot prin activitatea acesteia creşte. Creşterea se face în su-prta/faţă, celula mărindu-şi volumul şi în grosime. Dacă creşte uniform în suprafaţă, celuia îişi păstrează forma primitivă, de obicei rotundă; diacă creşte neuniform, mai mult în unele puncte ca în altele, celula îşi schimbă forma, devenind tabulară, cilindrică fibroasă. Aseimenea pentru creşterea în grosime, putând fi mică, când m. rămâne subţire - pa-renchi'murile - ori mare, m. devenind groasă -fibrele şi tracheidele; sau creşterea în grosime să fie uniformă, cazuri rare, ori neuniformă când m. se prezintă divers ornamentată sculptată pe faţa ei externă. Orniamen-tele sunt foarte diferite: puncte, ţepi, linii, reţele, spire, areole etc. In compoziţia m. intră celuloză şi compuşi pectici; poate să sufere însă ulterior alte modificări chimice: cutini-zare, ge’ificare, lignificare, suberificare, mineralizare: Cutinizarea este o transformare în general superficială a m. celulei - Cutina Cq Hjo O2 se deosebeşte de celuloză prin cantitatea de oxigen care este mai mică, se colorează în galben sau brun cu iodul, şi fixează cu energie culorile de anilină. Pentru a o disolva, se întrebuinţează un amestec de acid nitric şi clorat de potasiu clocotind, sau potasă concentrat^; ea rezistă acţiunii corosive a lui Amylob^cter. Suberificarea este o transformare de ace'aş natură, dar susţinând pereţii! celulelor profunde. Pluta este formiată din celulje cu pereţi su-berilficaţi. Câteodată celuloza \ se transformă într’o 'substanţă izomeră, de consistenţă cornoasă sub formă uscată care sub influienţa apei se umflă enorm, suferă o gelificare; membrana gelificată nu ia nici o coloraţie cu iodul şi clorura de zinc iodată. A’te ori, celuloza se transformă într’o substanţă imediat solubilă în apă fără să se umfle, vecină, de aproape cu dextrina, aceasta fiind Licheface-rea. 1 Lignificarea şi mineralizarea sunt modificări prin încru'staţiune. In lignificare m. se împregneiază ou o substanţă ternară numită lignină C19, Hj2* Ojo» m. lignificată devine foairte dură şi se colorează în gajlben cu iodul, în roz cu fucsina în roşu cu floroglucina, adiţionând acidul clorhidric. Mineralizarea constă în adăugirea la celuloză, de carbonat de calciu sau de silice. Materia minerală este răspândită în toate membranele sub formă de granule sau mici cristale. Tulpinile şi frunzele multor gnamineae sunt silicioase. Ca proprietăţi fizice m. este rezi'steintă, puţin elastică, mult ductilă, hy-groscopică, îjmbibată cu apă, difusibilă pentru gaze anisotropă, dielectrică şi diamag-netică. Are o structură stratificată; în grosime e formată din mai multe lame, aceste'a având o anumită structură şi compoziţie chimică. MEMBRANĂ. - Anat. - lat. =: membrana. -Se denumeşte astfel iun organ sau părţi din organe caracterizate prin dispoziţia lor în formă de foi subţiri, lame, tunici, văluri foarte subţiri în raport cu suprafaţa lor în-tinS|ă şi care îmbracă diverse organe sau pătrund între ele, tapisează cavităţile organelor scobite sau le constitue adevăraţi pereţi. M. au prin urmare funcţiuni foarte variate, circumscriu organe, uşurează alunecarea unora, formează viscere scobite ale căror roluri sunt la fel de compilexe ca şi la parenchimele cele mai tipice. Expresiunea de membrană carac- 757 MEMBRE terizează prin urmare, o di'spoziţie particulară a ţeseturllor, oare pot fi foarte diferite unele de altele; ea e întrebuinţară ca un calificativ accesoriu a unui număr de ţesuturi, de organe şi de sisteme. Astfel membranele au diiferite numiri după organul pe care-1 tapisează sau căruia îi uşurează alunecarea sau cu care vine numai în atingere. Alteori membrana constitue un organ, cum e membrana timpianică sau timpanul. Vir. L. MEMBRE. - Anat. - Se dă acest nuime organelor locomotorii a’e Verbetratelor. Sunt de două feluri: M. neperechi şi M. perechi. M. neperechi există numai în vertebratele aquiaitice. Acesteia siunt înotătoarele neperechi, care nu au schelet decât la peşti. M. perechi sunt în număr de două perechi; fiecare fiind prinsă de trunchiu printr’un sistem de piese osoase sau cartilaginoase oare alcătuiesc centurile. Centura scapulară susţine M. anterioare şi c. pelviiană pe cele posterioare. M. sunt constituite după două tipuri diferite: 1 - Tipul înotătoarelor la peşti care sunt constituite din raze numeroase dispuse în evantai, deci un masiv osos bazilar. 2 - Tipul labelor la vertebratele aeriene, care pot servi la: mers, alergat, ’sărit, sbor îinat şi suferă schimbări profunde, în corelaţie ou aceste adaptări diverse. Neţinând seamă de a-ceste schimbări plarvu] rămâne acelaş şi pentru M. anterioare şi pentru cele posterioare. M. anterioare - centura scapulară se compune din două jumătăţi simetrice, fAecare cuprinzând 3 oase: omoplatul siau scapulum - D - pe faţa dorsală ; coracoidul şi clavicula Vi V2 pe cea ventrală. Aceste trei oase se îndreaptă spre umăr unde vine şi se articulează membrul care şi el este format din trei ar-ticule: braţul susţinut prin humerus - A -; a-vanbraţuJ susţinut prin radius şi cubitus - B şi C - ş/i mâna formată din trei părţi: în- cheetura susţinută prin carp, un masiv de oase mici dispuse în trei rânduri. Primul rând format din trei oase: radial: b -, intermediar - i - şi cubital - c -; al doilea rând cuprinde un singur os central - x - şi al treilea rând conţine 5 oase - oarpiene - 1—5 urmează apoi piuimnul care are ca schelet metaoarpul şi apoi degetele formate fiecare dintr’o serie de articule numite falamge care sunt î.n număr de 3. fD IV Fis. 1200. — Vezi textul Fig1. 1201. — Vezi. textul M. posterioare - Centura pelvirană 'are de fiecare parte câte un os dorsal ileon v. ac. şi două ventrale pubis şi ischion - v. ac. Aceste trei oase sunt adesea, fusiónate într‘un singur os, osul coxal pentru a da o mai mare rezistenţă centurei pelviene care poartă greutatea corpului în Întregime. Membrul el însuşi prezintă 3 părţi: coapsa susţinută prin femur; gamba care are ca schelet tibia şi peroneul. Piciorul format tot din trei părţi : călcâiul, cu tarsul ca schelet, talpa cu metatarsul şi degetele formate) din falange. La Batraciene şi Reptile, membrele urmează schema generală. La păsări membrele sunt profund modificate, cele anterioare devin aripi, iar cele posterioare funcţionează ca picioare. Aceste modificări sunt identice la toate păsări’e - v. etc. - La mamifere, membrele prezintă modificări noi ele nu servesc numai la mişcare dar şi la susţinerea corpului, şi sunt ridioate apro-piindu-se de vertical. Mai mult, au suferiit schimbări de orientare remarcabilă. Pe când la Reptile, membrele sunt dispuse în planuri transversale, iar cotul' şi genunchiul privesc în afară, la mamifere sunt îm planuri paralele, 'mai mult, genunchiul priveşte înainte iar cotul înapoi. Deci membrele au efectuat o mişcare de rotaţie care se poate urmări în timpul desvoltării: m. posterior s’a învârtit de 90° rnainte iar cel anterior de 90° înapoi,. Mamiferele sunt surin aceia că merg în vârful degetelor care sunt foarte MÉNAGKRE-MENDELISM 758 alungite şi numărul degetelor a scăzut rămânând 1 sau doiuă degete la fiecare picior şi aceste degete sunt înconjurate la extremi-taite de o copită. MÉNAGÈRE. - Pom. - Monstrueuse de Ni" chita - v. ac. -. Sub numele de ménagère se cunosc în general varietăţile de mere eu pulpa tare, ordinară, bune pentru compoturi şi diferite scopuri culinare. MENDELISM. - Biol. - Ştiinţa a eredităţii. - Ştiinţa eredităţii a pasionat întotdeauna pe savanţi. In trecut majoritatea cercetătorilor - Găitan, Naegli, Weismainn, Hertwig, De Vries etc. - au căutat să rezolve diferitele probleme ale eredităţii în mod empiric, pe cafea observaţiunilor şi deducţiuniîor. Călugărul Austriac Gregor Mendel - 1822—1884 -stareţ şi profesor la Liceul din Brünn, pe baza de experienţe exacte a putut stabili legi precise, cărora se siupun fenomenele eredităţii. Lucrarea lui Mendel ,,Uber der Pfla.n-zenhybryden“ publicată în 1865 a trecut neobservată de contimporani. A fost apreciată la justa ei valoare numai în anul 1900, când legile lui Mendel au fost şi verificate de siavainţii de Vries, Correns şi Tschermak. După cum arată chiar titlul lucrării, Mendel a tratat în ea experienţe cu hibrizi din p/ante ca mazărea şi fasolea. A încrucişat mazăre înajită cu mazăre pitică; sau mazăre ciu bob rotund cu alta având bob «bârcit. In alte experienţe plantele folosite se deosebeau prin două caractere: un părinte avea bobul galben şi rotund iar altuil - verde şi ¡sbârcit Faptul că Mendel a pornit încercările cu plante ce nu diferealu decât printr‘un singur caracter, ia permis să se descurce mai u-şor în rezultatele ce le obţinea în încrucişările 'mai complexe, adică atunci când aivea plante părinţi ce se deosebeau prin mai multe aairactere. Şi acest lucru i-a fost de mare folos: i-a permis să tragă concluzii precise şi exacte. ,,Mendel a reuşit acolo unde alţii n’au reuşit din cauză că el a ale« cazuri simple cu diferenţe clare şi deasemeni din cauză, că anializelie lui se bazau pe date cantitative suficiente. Pe baza acestora el a putut să formuleze câteva reguli simple; acestea au fost controlate prin încercări potrivite, iar postulatele au fost confirmate“ - Morgan -. Diferiţii interpreţi ai lucrării lui Mendel au tratat-o diferit, unii vorbind de principii alţii de legi Mendeliene. Deasemeni şi formularea, şi chiar numărul acestor legi era diferit. Cei mai mulţi au vorbit de trei legi ale lui Mendel: legea uniformităţii primei generaţii hibride legea disjoncţiunii şi legea independenţii caracterelor. Unii au mai vorbit şi de legea, dominaţiei. Cele mai importante şi nedesminţite însă sunt următoarele două: Legea independenţii diferitelor perechi de factori ereditari şi Legea disjoncţiunii fac. torilor ereditari. Principiul fundamental stabilit de Mendel în lucrarea lui este că însuşirile ereditare se transmit dela păr.’nţi la copii ca elemente, adică fiecare independent de celelalte, aşa încât îintr’un hibrid se formează gamete, ce poartă în ele diferite combinaţii de factori ereditari. De aci rezultă, că în generaţia a II-a - Fo - apar diferiţi indivizi cu diferite combinaţiuni posibile de factori, care,, fiind independenţi, se sortează în toate combinaţiile posibile de ; factori moşteniţi dela generaţia părintească! - Pj. - Faptul că prima generaţie hibridă - jFi - care este uniformă, produce descendenţi variaţi, a determinat denumirea principiului stabilit de Mendel c)a lege ia disjoncţiunii j factorilor, sau lege a desbiinării factorilor. Adică factorii dezbină, sie desfac,disjung sau cuin se mai zice: ,,imendelează”. Să lămurim âceasta pe un exemplu. Mendel a încrucişat; în întâia lui experienţă mazărea, cu bobul rotund, cu mazărea cu bobul sbârcit. Deci plantele părinţi - Pi - prima generaţiune parentală -se deosebea^ printr’o singură însuşire: forma bobului. Hibrizi obţinuţi - FI — prima generaţiune filială - erau toţi uniformi şi aveau bobul rotund. Boabele acestor hibrizi - auto-fecumdaţi - în anul următor au dat plante - F2 - care toate au produs atât boabe rotunde, cât şi boabe sbârcite, şi anume din numărul total de 7324 boabe, 5474 au fost rotunde şi 1850 sbârcite, ceeaçe a dat proporţia de 2,96:1 saiu 3*1. Deci în generaţia - F2 - forma bobului a desbinat în rotund şi sbârcit, deşi plaintele F1 toate au produs boabe rotunde. Însuşirea de bob ,,sbârcit” rămasă ascunsă, dispărută, în Fj, dar reapărută în F2, Merjdel i-a zis recisivă, iar însuşirea de bob ,,rotund” prezentă singură în FI şi în F2 în proporţie de 3 ori mai mare ra cea recisivă, i-ia zis însuşire dominantă. Boabele sbârcite au dat p’ante - în F3 - ce au produs nu'mai boabe sbârcite, pe când boabele rotunde au dat plante ce au produs numai boabe rotunde şi plante ce au produs boabe şi rotunde şi sbârcite. Anume din 565 plante - F3 - 193 plante au format numai boabe rotunde iar restul de 372 plante au format boabe şi rotunde şi sbârcite, în proporţie de 3:1. Iar proporţia plantelor constante şi hibride, adică 193 : 3 72= 1 : 1,93, sau 1 : 2. Explicaţia lucrurilor a fost dată de însuşi Mendel. Pliantele părinţi produc celule sexuale - gamete - întotdeauna aceleaşi, purtând toate aceiaş însuşire. De exemplu, gameta pentru bobul rotund este A; pentru bobul sbârcit a. Din combinarea lor rezultă hibridul - Fi - care la rândul lui va produce atâtea ovule şi boabe de polen cu A, cât şi din cele ou a. De aci rezulţă că în F2 vor fi la o plantă AA, urna Aa, una aA şi una aa. 759 MENDELTSM Planta - respectiv individul - se înseamnă cu două litere, deoarece ea a rezultat din combinarea a două gamete: masculină şi fe-menină. Schematic o încruc:şare monohibri-dă - adică în care pliantele părinţi se deosebesc numai print.ro singură însuşire - dela cari se poate din nou transmite la cal; pentru câine şi găină receptivitatea - experimentală - nu este încă precizaită. Cercetările de imunizare încrucişată par a putea dovedi identitatea virusului, fie el de origină cabalină, ovină sau bovină - L. In condiţiunile na« turale, boala s’a putut dovedi la oile adăpate din apa u,nei fântâni contaminate prin dejec-ţiunile unor cai morţi de encefalită enzootică. Etiologie. Patogenie. - Boala este determinată de infecţiiunea prin viruşi filtrabili, ce pot pătrunde în organism pe diferite căi lo-calizându-se apoi în centre^ nervoase. Căile de pătrundere cele mai ades dovedite sunt: căile digestive şi mucoasa nazală, cohabita rea fiind unul din mijloacele posibile de infectare. In ceeace priveşte modul de transmitere al boalei, faptele nu sunt tocmai precis dovedite, se crede că infecţiunea se produce prin ingestiune şi pe oale nazală, deşi unii autori cred că iesle’e, jghiaiburile sau găleţile puţurilor, grajdurile, nu ar ju,ca rol devedit în propagarea boalei. Este cert înjsă, că traîns-milsiunea se face prin purtători de germeni, prin caii cumpăraţi de curând sau prin aceia găzduiţi; deşi s’a arătat că numai contactul animalelor bolnave cu acelea sănătoase nu este suficient ca să asigure molipsirea; trebuie să existe şi cauze predisponante, favori-zante. Infecţiunea latentă a animalelor contaminate se poate descoperi, dacă se produce un traumatism cerebral. Cum boala apare mai ales vara _şi toainna, se pare - dovedindu-se aceasta numai pentru unii viruşi - că ţânţarii, căpuşele, muştele, ar juca un rol în transmiterea boalei. Publicaţiunile americane citează 3 cazuri de transmitere dela caii !?a om, printre cairi un medic veterinar. In ceeace priveşte răspândirea virusului în organism, se crede că ea se face mai mult pe cale limfatică şi apoi pe cale sangvină şi nervoasă. Simptomatologie. - Adevăratele semne vizibile ale boalei sunt aproape totdeauna precedate de o stare de nelinişte, de frisoane, de o ridicare de temperatură; apoi se arată simptomele ce trădează localizarea: bulbară -apoplectică, - sau encefalică - letargică, - ori medulară - ataxică sau paralitică -. Forma bulbara sau apopîectică. - Se iveşte pe neaşteptate, evoluează repede, iar după o MEN1KGITĂ 764 scurtă perioadă de turburări respiratorii, cardiace, locomotoare, animalul moare în 6-12 ore. Forma encefalică sau letargică. - Se arată dela început prin toropeală, somnolenţă, depresiune profundă, animalul nu se siinchiseşte de muşte şi nici chiar dacă este înţepat; mucoasa oculară este injectată; temperatura rec-tală este puţin ridicată, uneori ajungând până la 39,5 grade; Alteori însă, se pot vedea perioade de excitaţie, în care timp calul îşi contractă muşchii gâtului, spetii, se sbate, cade jos, dă din câteşi piatru picioarele ca şi cum ar înota, îşi loveşte capul de zid sau de podea, până când cade din nou într’o stare de somnolenţă ori se sbate şi se loveşte cu capul de obstacole până moare. Boala durează câteva ore, terminându-se cu nu aude, sfanmă tot din jurul lui, se loveşte cu capul de toate obstacolele p<ână moare. Se observă in 5 la 1000 cazuri. Diagnostic. - Bazat pe simptomele de congestie cerebrală, cu perioade de excitaţie şi de toropeală, cu mişcări desordonate, cu febră mare, cu evoluţie rapidă - rar câteva zile. Prognostic. - Foarte grav, mortalitatea este de 30-95 la 100 mai ales pentru forma encefalică. Animalul care scapă, se restabileşte coimplect numai după câteva săptămâni, dar de multe ori rămâne cu, tulburări locomotoare - mai ales la calul de pur sânge, -ce-i compromit cariera de animal alergător sau de tracţiune. Traitament. - Tr. preventiv.; - Se va izola animalul bolnav, iar caii sănătoşi se vor îndepărta depe păşiunile infectate; se vor evita Fi«-. 1206. — MKNTITĂ. Staţiunea de plante medicinale a Camerei Agricole jud. Lăpuşna. moartea, care apare de cele mai multe ori între 12-36. ore. Forma mădulară sau paralitică. Caracterizată piin mers împleticit, prin flexiunea spasmodică a buletelor, greutate de a da înapoi sau de a se întoarce, turburări de retenţie sau de incontinenţă urinară, sau slăbire rapidă şi foarte pronunţată. Forma mixtă. - Asocierea a 2 sau 3 din formele de imai sus, cu predominarea uneia sau alteia, cu alternative de excitaţie sau de toropeală, cu turburări locomotoare şi cu slăbire constantă, pronunţată, rapidă; cu temperatura scăziuită sub normal, iar spre sfârşitul fatal al boalei chiar sub 35° - Rem-linger şi Bailly au înregistrat chiar 28°. Forma extrem de violentă. - In care animalul prezintă numai hiperexcitaţie, nu vede, târgurile, puţurile coimune, grajdurile suspecte; în timp de epizootie, se vor distruge muştele, ţânţarii, căpuşele, ţ*nându-se animalul în grajduri bine adăpostite, făcându-se pen/tru acele de valoare injecţii la fiecare 2 zile cu câte 1 0 gr. de urotropină sau cu câte 50 c.c. septicemină. Vaccinoterapie sau sero-terapie preventivă. Tr. curativ. - Acel recomandat la meningita cerebro-spinală. Urotropină, în doză de câte 15 gr. dizolvată în 150 c.c. apă fiziologică, în injecţii siubcutane, dă rezultate apreciabile, dacă este aplicată cât mai la .în^ ceputul boalei, Dacă acestei cure uroformi-nice i se asociază şi injecţiile intravenoase cu ser de convalescent, - 2 doze din fiecare de câte 100 şi 120 c.c. - se obţin rezultate dintre cele mai bune. 765 MENJNGOCIL-MERCANTJLISM Serul animalelor hiperimunizate este înzestrat cu prqprietăţi curative, aplicându-se intravenos în doză de 250-500 c.c., repetata la nevoie. El nu dă însă, nici un rezultat la aniimalele deprimate, ce nu se mai pot ridica de jos. Meningita cerebro-spinală epizootică a rumegătoarelor. - Se poate observa la bovine, ovine, caprine, mai ales la animalele tinere, de câteva luni. Prezintă o simptomatologie asemănătoare aceleia arătate la imeningo-encefali'tă enzoo-tică a calului, cu predominaţia simptomului de tetanizarea gâtului, animalul cu. gâtul contractat ţine caipul pe spate; mâncărime dor-solombară, tremurături, paraplegie. Agenttul patogen iar fi un virus filtrabil şi o varietate de Diplococcu» intracellularis. Uneori, boala poate fi datorită acţiunei toxinei bacililor Preisz-Nocard. Tratamentul liuzoriu. Se va căuta a se sa-qrifioa animajull atins pentru măcelărie, înainte de apariţia fenomenelor febrile. Părăsirea păşunilor infectate, dezinfeoţia localurilor, evitarea locurilor şi puţurilor infectate. In unele cazuri, vaccinarea preventivă contra boajelor prin Preisz-Nocard dă rezultate favorabile. G. Rad.-Cal. MENINGOCEL. - Med. E o tumoare congenitală, prodiusă prin hernia meningelor în afara oaselor craniului. MENISCUS CATENATOR. - Ent. Gen. de insectă din Ord. Hymenoptere care atacă larvele de Ozois, parazit natural al Hadenei ba-sulinea. MENSTRUAŢIE. - Med. Este un (stadiu din ciclul sexual caracterizat prin eliminarea sângelui acumulat în mucoasa uterină precum şi porţiuni diin mucoasă. MENTHA. - Bot. - Sin. Isimă v. ac. MENTOL. - Med. Provine din esenţa de mentă; corp cristalin, miros puternic şi caracteristic, puţin solubil în apă, foarte solubil în alcool si ulei. Antiseptic, se utiili-zealză mai cu seamă în afecţiunile nasului -coryză - şi a primelor căi respiratoare, sub formă de inihalaţiwii, pomadă, soluţiuni uleioase. C. Sim. MENURA SUPERBA. - Zool. - Pasăre superbă dijn Australia, din Ord. Păsărelelor strigătoare. I s’a mai dat şi numele de ,,Pa-sărea-liră“ din cauza formei remarcabile a penelor ce formează coada la mascul. Femela este mult mai mică şi cu fulgii şterşi. Această pa'săre frumoasă este comună prin munţi şi este foarte greu de a se apropia de ea deoarece tumblă niHmai prin locuri greu de pătruns. Ea poate să imite lătratul câinilor, râsul, ţipătul copiilor, cântecul altor păsări, etc. Hrana »sa consistă din viermi şi insecte. MENYANTHES L. - Bot. - Gen de plante din familia Gentianaceae, cu o singură specie europeană: M. trifoliiata L., care se află şi în flora României. M. trifoliata L. e o plantă erbacee aquatică cu rizom gros, frunze bozilare lung peţiolate, trifoliate cu folio-lele obovale; florile albe rozee sunt dispuse într’un racem dens la vârful unui peduncul lung; caliciul cu 5 diviziuni lanceolat-obtuze, corola infundibulifonmă ou 5 diviziuni lan-ceolate acoperite pe faţa internă cu numeroşi peri alburii; 5 staimine; ovar cu un stil terminat într’un stigmat bilobat. Fructul e o capsulă uniloculară, aproape globuloasă. Creşte prin locuri mlăştinoase şi în lacuri, înfloreşte în Aprille-Mai. Numiri româneşti: Trifoişte, Trei-fraţi, Trifoi-a'mar, Trifoi de baltă, Trifoi de lac. Frunzele acestei plante, cunoscute în farmacie sub numele de ,,folia trifolii febrini“ sunt amare şi întrebuinţate î/n medicină ca tonioe, febrifuge şi a.ntiscor-butice. Principiul activ e Menyanthina, o substanţă amorfă, albă, amară. P. Cretz. MER. - Bot. - Pirus malus v. măr. MERAPOSUS. - Ent. - V. Hessa, musca de. MERCANTILISM. - Econ. Pol. - Faţa comerţului internaţional s’a schimbat fundamental din secolul al XVl-lea şi al XVIl-dea când au început să se constituie marile State moderne. In primul rând, fiindcă s’a organizat şi viaţa economică naţională, cu tendinţa de a ptroduce tot ce le era necesar şi să micşoreze la strictul necesar importul, şi în al doilea rând, fiinidcă descoperirile de noui ţări şi de noui mari drumuri maritine au dus re- Fig\ 1207, — MENSURA SUPERBA sau „PASĂREA LIRÁ“. pede la o puternică concurenţă internaţională şi la o acerbă lu,ptă după bogăţii. In acele timpuri s’a născut mercantilismul, o concepţie economică, o concepţie de politică economică, un sistem economic. MERCEOLOGIE-MERCUR 766 Pentru economiştii şi comercianţii acelor timpuri, metalele preţioase, aiului şi argintul, care erau mai rare pe atunci decât oricând altă dată, şi când organizarea Statelor, organizarea nouilor mari întreprinderi comerciale şi industriale, cereau cantităţi imense de numerar. Ceeace făcea metalele preţioase însă mai rare, era că ele formau singurele fi adevăratele bogăţiii. Consecinţa imediată este că State şi indivizi, pe atunci, aveau ca ţintă principală adunarea de aur şi argint, de numerar. O tendinţă deci de îmbogăţire, de desvoltare a exportului, oare aducea aur în ţară, şi de diminuare a importului, care îndepărta aurul din ţară. Balanţa co.mercială era baza sistemului mercantilist. In tendinţa generală a sistemului mercantilist era lupta de clasă, care se ducea între clasele nobile şi mijlocii, care aveau aceleiaşi interese, şi clasa ţărănească. Casele domnitoare şi nobilitare, câştigate pentru o viaţă fără muncă şi la un lux fără margini, aveau interesul să sprijine înflorirea industriei şi adunarea de numerar, prin desvolta-rea comerţului exterior cu balanţa activă şi prin acaparare de teritorii cu mine de aur şi argint. Pentru toată lumea, banul ajunsese adevărata bogăţie, şi nimic nu se putea opune în cale, nici un mijloc nu era neîngăduit pentru a-1 cuceri şi îngrămădi. Se văd limpede aci originile capitalismului modern. Pentru atingerea scopurilor urmărite, Stat, clasele nobile şi de mijloc, prin puterea administraţiei şi puterea lor economică, luau toate măsurile necesare pentru ca exportul să întreacă totdeauna importul, adică balanţa comercială să fie activă, pentruca diferenţa în aur să rămână în ţară, pentruca industria să iia o desvoltare din ce în ce mai mare. S’au acordat subvenţii pentru întemeierea de întreprinderi industriale, prime de fabricaţie şi de comerţ, scăderi de impozite pentru meseriaşii streini, pentru a-i atrage în ţară, protecţie contra concurenţii streine, avantaje administrative şi financiare industriei naţionale, tarife de salarii pentru a constrânge p/e muncitori de a lucra ou salarii minime, apăsarea ţărănimii cu impozite sporite, şi preţuri maximale Ia produsele ei. S’a oprit chiar exportul produselor agricole pentru a împiedica urcarea în ţară, a preţurilor acestor produse. In Anglia Iui Cromwel1, în Franţa lui Colbert, în Prusia lui Frederic II, mercantilismul a întărit o industrie născândă fără de care marea industrie a acestor ţări nu ar avea mărimea şi puterea care o au astăzi. Principiile de protecţie a industriei naţionale: 1 - să împiedice pr'n taxe de producţie, tarif vamil importul produselor fabricate; 2-să favorizeze prin reduceri de taxe vamale pentru importtul materilor prime şi a tot ce serveşte fabricilor; 3 - să încurajeze prin a* vantaje de fabricaţie şi prime, exportarea produselor naţionale. Aceste principii sunt şi as* tăzi là baza tuturor politicilor economice ce stăpânesc aproape toarte ţările lumii. N. Ghiul. MERCEOLOG1E. - Dela latinescul merx —. marfă şi grecetecul logos — discurs, tratat studiu şi înseamnă studiul1 mărfurilor. Marfa se numeşte tot ce este destinat schimbului, comerţului. In studiul mărfurilor, merco’ogiei, mărfurilor trebuesc în pri* mul rând să fie clasificate dupa regnuri, des-părţăminte,* clase, şiruri, famijlii, specii, va, rietăţi. ■ Apoi mărfurile trebuesc studiate ontologic asupra locului, ţărilor de oricine, după calităţile lor caracteristice, trebud studiate morfologic, după forma lor, după posibilităţile de transportare, după preţurile la locul de producţie şi locul de consumaţie. Mercieologia trebue apoi, să ¡studieze cererile pieţilor de consum, necesităţile de condiţionare a mărfurilor, de transformare a lor, chesjtiunile de ambalaj, împachetare, mărci, embleme, problemele de conservare, depo-N zitare, chestiuni de mostre, probe, agenţii, voiajuri, să studieze posibilităţile şi locurile de desfacere, etc. M. trebue în fine să studieze posibilităţile de despfacere a mărfurilor, de creiiare de noi necesităţi de consum, dificultăţile întâmpinate de diferite mărfuri în comerţul interior sau exterior. N. Ghiul. MERCUR. - Chim. - Denumit şi Hydrargiy sau vulgar argint viu. ELste un corp tsimplu, metal, lichid la teimp. ordinară, de culoare ajb-argintie. Greutatea atomică cm 200,6. Densitatea = 13,59. Se topeşte la ----------38°,8 şi fierbe la 356°,8. Densitatea vaporilor săi la 440° este 6,9. Emite vapori la toate tempe-turile. Prin agitare se divizează în picături extrem de fine. Se alterează încet în contact cu aerul, la temP* ordinară, oxidându-se parţial. încălzit îa 350°, oxidarea se face mai repede şi dă naştere la oxid roşu de mercur. Această proprietate a permis lui Lavoisier să descopere compoziţia aerului. Este atacat de: clor, «sulf, acid su1 furie la cald, acid azotic. In natură m. se întâlneşte mai rar în stare nativă dar cele mai adesea ori sub for* mă de sulfură - cinabru - formând zăcăminte importante în Idria - Austria, - Almaden - - Span’a - si New-Almaden - California - U. S. A. In România se găseşte în munţii Apuseni. Se obţine prin arderea cinabruliu1*, iar purificarea se faoe prin distilare în vid. Se ut> Uzează în medicină; la construcţia aparate« lor de fizică: termometre, baromètre, băi de mercur, lămpi cu mercur, serveşte la polei* rea oglinzilor şi la extracţia auruui şi argin« tu lui, cu care se aliază uşor. Aliajele de mercur sunt numite amalgame. In general, nu se aliază cu metalele al căror punct de fuziune este ridicat. Amalgamle sunt solide 767 MF.RCUKIALIS ANNUA-MERIDIAN sau lichide după proporţia de m. ce o conţin. Toate amalgamele se descompun prin căldură, cu volatilizarea m. Mercurul formează două feluri de săruri: mecurice, în care este bivalent şi mereuroasie în care este mono-valent. Principalele săruri minerale sunt: Clorura 'merou_ v-»- ' < . /-V- ;v , x*" 'v 1 .r ' -V J'i'S *■>,!, a ’«■ Fig. 1215. — BERBECAŞI MERINOS etatea 9 luni. Figr. 1217. — -RER-RECI DE RASA „MERINOS“ produşi din fermă etatea 2% an. Figr. 1216. — OI MERINOS DELA HERGHELIA BONŢIDA-CLUJ. Merinosul Mauchamp este o mutaţiune din m. obişnuit apărută în Franţa; se caracterizează prin ondulaţiile largi ale lânii şi prin luciul pronunţat. Merinosul Electoral de Saxâ este o varietate obţimiută în Germania şi care se caracterizează prin lâna sa extrem de fină, având 18 !\ grosime, din cauza prea marii selecţii aplicată în -aceas/tă direcţie a degenerat. De aceia germanii l-au încrucişat cu m. Negretti care are o constituţie mai robustă şi au obţinut o varietate denumită Electoral-Ne-gretti s;au Electoral Merino-Negretti - v. Negretti. La noi în România se creşte m. precoce. Negretti, Rambouillet şi anume în Jud. Constanţa, în apusul Transilvaniei, în Jud. Arad, Saitu-Mare şi în siudul Basarabiei. X. P. MERISOPORUS. - Ent. - v. Hessa, musca de. MERIŞOR. - Bot. - Numele popular al arbustului Buxus, care stă verde şi în timpul 771 MERISTEM-MERLOT iernii. 2 - Numeîe plantei de pădure, Vinca. 3 - Măr mic. MERISTEM. - Bot. Sin. - Ţesut de origină. Sunt ţesuturi vegetale embrionare; elelmen-tele lor posed însuşirea de a se înmulţi prin diviziune, determinând astfel creşterea organismului. Celulele m. se recunosc uşor prin aceea că sunt bogate în protoplEsmă, nucleii lor «unt voluminoşi iar membranele lor de natură celulozică sunt în general subţiri. A-ceste ţesuturi se pot subîmpărţi în meristeme primordiale, m. primare, şi m. secundare. M. primordiale rezultă din diviziunea celulei ou, mai târziu însă le găsim în general la vârful vegetativ al tulpinii, al rădăcinilor şi al mugurilor alcătuind ţesuturile embrionare. La formarea pereţilor despărţitori în-tr’o celulă meristeimaitică, în stare de diviziune, sei observă o anumită regulă şi anume că pereţii noi se disipun perpendicular pe pereţii vechi. Iar în ce priveşte orientarea noilor pereţi celulari faţă de suprafaţa unui organ, deosebim: pereţi periclinali care sunt oriientaţi paralel şi pereţii anticlinali care sunt dispuşi în senş perpendicular pe suprafaţa organului respectiv. M. primordial este alcătuit în general din celule mici şi foarte uniforme; fac excepţie ce,"uleie iniţiale care sunt de dimensiuni mari. La Monocotiledonate baza internodu-rilor rămâne mult timp în stare de meristem dând naştere la creşteri intercalare. M. primare. La o mică distanţă de vârful vegetativ celulele m. primordiale manifestă o tendinţă sipre diferenţiare. Deosebim trei feluri de tm. primare şi anume: protoderma, procambiul sau desmogeraul şi meristemul fundamental. Protoderma - dela protos grec - întâiul; derma = pieiie, va da naştere epidermei; procambiul sau desmogenul, alcătuit din celule alungite, va da naştere ţesuturilor conducătoare şi celor mecanice, în tiimp ce m. fundamental, format din celule mari, cu spaţii intercelulare, va da naştere parenchimurilor trofice. M. secundare sunt ţesuturi de origină care iau naştere din cellule definitive. Ele se formează din celule parenchimatice care Ia un moment dat îşi schimbă funcţiunea intrând din nou în stare de diviziune. M. secundare alcătuesc: cambiul şi felo-genul. MERISUS. - Ent. - v. Hessa, musca de, MERITAL. - Vitic. - Meritală. Distanţa dintre două noduri de pe o coardă de viţă de vie, se nulmeşte meritai, meritală, internod sau câmp. M. poate să fie neted, striat - cu dungi -sau poligonal, după soiul viţei, aceasta constituind unul din caracterele care contribue la determinarea varietăţei din care coarda face parte. In viaţa plantei, m. are o foarte mare im- portanţă, având în timpul vegetaţiei rolul de susţinător al frunzelor, cârceilor şi al strugurilor, servind totodată şi la trecerea sevei dela rădăcină spre frunze şi înapoi, iar când planta este în stare de hibemaţie, m. serveşte ca depozit pentru păstrarea materiilor de rezervă. Lungimea m. este foarte variată. In mod normal ele măsoară dela 5-15 cm., ajungând uneori chiar la 20-25 cm. Această lungime depinde de specia sau varietatea viţei; calitatea terenului, clima, numărul coardelor de pe butuc, precum şi de perioada de creştere a lăstarului. Astfel: Crâmpoşi'a, Braghina, Feteasca, Dattier de Bayrouth, Riesling, etc., au ni. mai lungi decât la Pinot gris, Traminer, Ot-tonel, etc., ahiar în aceleaşi condiţiumi de vegetaţie. Intr’un teren bogat şi în regiuni cu ploi normale, coardele dela aceiaşi varietate au mentalele mai lungi decât acele din-tr’un teren siărac şi în regiuni secetoase. In iprimele faze de desvoltaire a lăstarilor, m. sunt sicurte; în. perioada mijlocie ele sunt mai mari şii în fine, la sfârşitul creşterii lăstarului, ele s,unt din nou reduse. In general, la aceeaiş varietate, lungimea normală şi flixă a m. se găseşte între nodul al 7-lea şi ial 9-lea. Ca grosime în diametru, aceasta variază dela 0,5-1,5 cm. O secţiune orizontală făcută într’un m., arată că este format din 3 părţi distincte: 1 - Scoarţă; 2 - Lemn - cilindru central -; 3 -Măduva. Scoarţa la rândul ei) este formată din: a - Epidermă; b - Parenchim cortical; c -Endodeirm. Lemnul sau cilindru central se compune dintr’un nuimăr diferit de celule parenchima-toase, prin care se văd grupuri de fascicole vasculare libero-lemnoase, situate în jurul măduvei. Intre aceste ţersuturii se găsesc şi razele medulare ce merg pân|ă la măduvă. Fiecare rază libero-lemnoasiă merge dela exterior către interior despărţindu-se în: a - Celule de lemn primar; b - Zona generatoare; c - Liber primar; d - Fibri periciclice; e-Măduva care ocupă partea de mijloc a cilindrului central. I. V. Şlep. MERLEASCĂ, - Vitic. - Drăgăşani, Roma-naţi - Sin.: Merleasş, Poamă roşie, Vulpe. Strugurele Tnare, ciliindroconic, aripat, destul de îndesiat. Boabele mijlocii, puţin ovale, de culoare roză, acoperite cu brumă; mărimea boabelor neregulată; miezul puţin crocant, p^uţin «suculent, cu unul până la două seminţe, gust obişnuit. Pieliţa tare, resistentă la transport. Coacerea epoca Il-a - sfârşit Tăierea lungă. Produce mult, merge pentru prepararea vinurilor obişnuite. I. V. Slep. MËRLOT. - Vitic. - Franţa, Gironda, Bordeaux. - Sin. : Merlot Vitraille, Bigney, Ali-oante, Plant Médoc. Strugurele destul de mare, lunguieţ-conio, MEROGAMIE-MERS 772 aripat. Boabele destul de mari, de culoare neagră-albastră, acoperite cu brumă multă, dulci, suculente, cu gust plăcut. Coacerea epoca ia Il-a. Varietate de vLn, destul de productivă, boabele putrezesc lesne. Dă vinuri uşoare» buchetoase, de obicei merge în aines- Ffg\ 1218. — MKRTiBASCA ROSIT3. tec în cele mai imulte cazuri cu Cabernet şi Malbec. Tăiere în cele mai multe cazuri lungă, dar merge şi în tăiere scurtă. Ii place tereniuri bine expuse, spre a îm|piedeca putrezirea boabelor. I. V. Şlep. MEROGAMIE. - Biol. - v. gametogamie. MERS. - Zoot. - Sin. aliuri. Se înţelege reiunirea tuturor mişcărilor ce face un cal pentru a se deplasa în spaţiu. In timpul mersului, picioarele se mişcă, sau ninmiai câite unul, sau unite câte 2 laolaltă. Unirea a 2 picioare, formează ceiace se chia-mă biped. După cum se face, această unire avem următoarele bipede: 1 - Biped dinainte sau anterior, format din unirea picioarelor dinainte. 2 - Biped dinapoi saju posterior, format din unirea picioarelor dinapoi. 3 - Biped lateral, format din unirea, picioarelor din aceiaşi parte. Biped lateral poate fi: a - Biped lateral stâng, format diin stângul dinainte şi stângul dinapoi; b - Biped lateral drept, format din dreptul dinainte şi dreptul dinapoi. 4 - Biped diagonal este format din asocierea a 2 picioare luate în diagonal şi poate fi de 2 feluri: biped diagonal stâng, format din unirea piciorului stâng dinainte cu dreptul dinapoi şi biped diagonal drept, format din dreptul dinainte şi stângul dinapoi. La mişcările sau la călcăturile picioarelor, avem de considerat următoarele elemente: aliuri pot fi sau când în timpuj eşte sprijinit de 1 - Semnul lăsat de copită pe pământ se chiamă urmă. 2 - Zgomotul ce-1 face copita când se aşează pe pământ se cheamă bătae. 3 - Drumul pe care se fac călcaturile se ciheamă pista. Pista poate să fie acoperită, când urmele picioarelor dinapoi vin peste acelea lăsate de picioarele dinainte. Pista e petrecută, când urmele picioarelor dinapoi întrec «urmele picioarelor dinainte, şi pista nepetrecută, când urmele picioarelor dinapoi rămân în uima urmelor piciorului dinainte. 4 - Fulpu este timpul cât' un picior, sau un biped rimâne în contact Au pământul. AliuriJe sunt naturale, când calul se naşte cu ele şi câştigate, când el<* «e dobândesc prin dresaj. Amândoiuă aceste feluri de merse sau săltate. Aliurile sunt merse, atunci mersului corpul calului se găî unul, de 2 stau 3 picioare - paşul şi buestrul -. Aliurile sunt săltate, când corpul calului e aruncat un moment în aer în timpul mersului - trapul şi galopul. Aliurile calului sunt: pasul, trapul, bue&-trul, galopiul şii mersul înapoi. - v. ac. Mersuri bune şi mersuri rele. Un cal merge bine: 1 - Când toate picioarele se mişcă drept înainte, adică paralel cu planul median: al corpului; 2 - Când picioarele dinapoi calcă larg şi se vâră mult tsub corp ; 3 - Când picioarele dilnainte se întind mult înainte; 4 -Când mişcările picioarelor se fac uşor, sigur şi repede; 5. - Când toate încheeturile iau parte la aceste mişcări. 6 - Când bătăile picioarelor sunt regulat distanţate. Mersurile sau aliurile sunt defectuoase: 1 -Când calul riade pământul, adică în mers piciorul atinge pământul cu vârfiul unghiei; asemenea cai sunt expuşi la poticneli. 2 -Când calul trotează din genunchi, adică când la trap ridică picioarele dinainte, mai ¡mult în sius, decât a le îintinde înainte. Acest mers deşi e frumos pentru caii de paradă, nu este bun însă pentru caii de viteză. Nu trebuie confundaţi caii, cari trotează cu acei care stepează; deşi şi unul şi altul ridică piciorul mult dela pământ. In stepiare, calul după ce a ridicat piciorul mult dela pământ, îl întinde şi mai mult înainte. Numai caii ce au o conformaţie admirabilă pot stepa. 3 - Când ca’ul dapănă, adică picioarele dinainte fac cu partea lor de jos un arc de cerc înăuntru - caii panarzi -. 4 - Când calul înoată, ramează, adică partea de jos a piciorului dinainte descrie un arc de cerc în afară - caii canioşi 5 - Cân,d calul «e leagănă, dinainte, dinapoi, sau de tot corpul. Legănarea se observă la caii prea largi dinainte, sau dinapoi, la ciadi greoi, la caii bătrâni, slabi şi obosiţi. 6 - Calul merge cusut, sau merge ca pe ghimpi când mersul e mărunt, iar spetele par a fi ţepene. Acest 'mers rezultă fie 773 MERŢA-MESEMBRYANTHEMUM din lipsa de energie a calului, fie din o boală a picioarelor dinainte - bleimă, seiimă, înoas-telură, osteită falangiană - v. ac. sau a picioarelor* dinapoi - oase moarte la jaret 7 - Calul dalcă ca raţele, când la fiecare sprijin, picioarele dinapoi dela jarete se clatină lăsându-se în afară. Acest mers se observă la caii cu jaretele cambrate. 8 - Calul calcă feârşit, când la fiecare sprijin, jaretele se clatină apropiindu-se uniul de altul. Acest mers se observă la caii cu coate de vacă. 9 - Cajul se coseşte, fie dinainte, fie dinapoi, când în mers, unul din picioare isbeşte pe celălalt. Unii cai se cosesc la chişiţă, alţii la glesnă, la fluer, sau chiar la genunchi. Cauzele cositului. Caii ciaire se cosesc mai des sunt: ai - Caii slabi, fie din cauza vreunei boale, sau sunt slăbiţi de oboseală; b - Caii tineri, cari neavând dresajul complect nu sunt bine echilibraţi; c - Caii, cairi au aplomburi rele, copite panarde, coate de vacă, picioare căzând îin formă de pâlnie, etc. ; d - Caii, caire sunt rău potcoviţi. Tratament. Se spală rana ciu apă caldă şi săpun, se unge cu tinctură de iod, gaz, păcură, etc. şti se leagă apoi cu un bandaj peste care punem o cositoare. Pe lângă aceasta, nu se uită înlăturarea cauzelor, care expoin calu]< să se cosească. 10 - Calul se ţăcăneşte, când fruntea copitei dinapoi ajunge şi se isbeşte de călcâile dinainte. Caii cari se ţăcănesc *su,nt: a - Caii obosiţi; b - Caii rău făcuţi, adică când partea dinainte şi partea dinapoi sunt rău proporţionate. c - Caii cari merg prea repede, d - Caii cu temperament Timphatic; e - Caii ce sunt rău conduşi de călăreţ; f - Caii rău potcoviţi. I I - Calul are pas de cocoş sau harpează, atunci când merge la pas, sau când se întoarce într’o parte, jaretul în momentul ri-dicărei piciorului se îmdoeşte repede, imitând astfel mersul cocoşului. Cauzele pasului de cocoş, nu se cunosc. Uneori caii harpează când *sunt bolnavi de eparven, de scoici, de crăpături ale unghiei, de artrita grasetului, sau când au răni la chişiţă. Alte ori harparea există la caii cari au piqioarele cât se poate de sănătoase. Acet&t fapt a făcut să se bănuiască, că harparea ar fi de natură nervoasă. Ca/Iul şchioapă ta, când mersul se face neregulat, din cauză că acţiunea unuia sau a mai multor picioare e micşorată sau împiedicată de o boală oarecare. G-l Gr. Hort. MERŢA. Veche măsură de capacitate de 10 dimerlii = ¡/2 chiiîă, - întrebuinţată pentru măsurarea grăunţelor. MERTIC. - Fin. - Era o dijimă de zece la sută, ce se punea asupra făinei ce se măcina la mori, în Principatele Române. MERULIUS LACRYMANS. - Fitopat. - Ciupercă - numită şi Gyrophana lacrymans - care atacă lemnul din construcţii, cauzând putre- zirea hii şi dărâmarea caselor. Bradul este cel mai slab, pe când stejarul este mai rezistent. Lemnul atacat se colorează în brun-gălbui, pierde din volum şi plesneşte îm lung; la umiditate lemnul se face moale ca untul acope-rindu-se cu miceiiul alb ce secretă picături de lichid, iar la uscăciune se transformă în praf. Ciuperca face parte din grupul Basidiomy-cetelor, imiceliuil este împărţit, iar fructifica-ţiile ce apar pe lemnul putred au aspect de plăci subţiri - albe, apoi brume îin centru - în cari iau naştere baziidiile cu spori. Combatereai constă în evitarea excesului de umiditate, îmbibarea lemnului cu creozot sau carbolineum si arderea pieselor atacate. V. Gh. MESEMBRYANŢHEMUM L. - Bot. - Gen de plante din familia Aizoaceae, cu cca 400 specii cunoscute aproape exclusiv din regiunea Coloniei-Capului şi Africei de Sudvest. Sxint plante erbacee sau semifrutescente, cu frunze divers conformate, de cele mai multe ori cărnoase sau scuamiforme, cu flori adesea Fie:. 1219. — MESBMBRIANTHEMUM ZEYHERI. foarte frumoase si mari, izolate sau dispuse îm inflorescenţe îndesuite şi cu petale înguste; fructul e o capsulă lemnoasă cu se’minţe numeroase. Aproape toaite speciile acestui gen sunt cultivate pentru aspectul lor cu totul deosebit şi pentru florile frumoase. In special în Gemmajnia cultura Mesembryantheme-lor a luat un avânt foarte mare, atât în -cultura îti mare cât şi cia plante de amatori. Intre speciile mai adesea cultivate sunt M. crys-tallimim L. - v. Gheaţă, - M. adule L., care în Africa australă e şi o plantă alimentară; M. geniculiflorum L.; M. tripolitum L. cu MESERIE-MESOPOTA M i A 774 caipsiule mari, albe; M. ciliatum Ait.; M. tes-tioulare Ait., M. proxim,um N. E. Br., M. cognafcum N. E. Br.; M. perfoliajtum Mill., M. uncinatum MiM., M. rupicolum Engl., M. vi-ride Naw.; M. cymbiforme Haw., M. monili-forme Thunb., etc. P. Cretz. MESERIE. - îndeletnicirea cu o artă manuală, meşteşug. MESMERISM. - Teorie datorită lui Mesmer, publicată în anul 1778 în ,,Le Memoire“ şi care pretinde, că orice fiinţă, plantă sau animal - este supusă' unui agent universal denumit f'iuidul magnetic. La om acest fluid poate fi acumulat şi transmis prin diferite procedee, cium ar fi: an.umite mişcări şi atingerile prin ajutorul unei baghete de fier. Acţionând astfel, prin fl'uid magnetic pot fi lecuite unele boli, cum ar fi bolile de nervi, sau d n contră pot fi provocate. In mai multe încercări Meţsmer în adevăr a putut dovedi exactitatea celor anunţate de el.: Persoanele supuse influenţei magnetizoruluii executau în totul ordinile primite, ghiceau gândurile, puteau vedea prin obiecte opace. Dar întrucât în aceste şedinţe de magnetism deseori «au trecut limitele, persoanele suipuse acţiunii fluidului magnetic devenind jucării în mâinile magnetizorilor, mesmerismul a fost condamnat în 1 784 din motive de imoralitate. A. Pies MESOCARP. - Bot. Stratul mijlociu al pe-ricarpului; corespunde mesofilului carpelar; când este gros, cărnos ori zemos, se zice sar-cocarp. MESOHIPPUS. - Paleont. - Gen de Ungu-l^te Perisodacyle din Miocenul inferior. S’a găsit în America. Labele prezintă 3 degete, ■meţapodele laterale sunt subţiri şi degetele laterale mai scurte decât cel median. La îiaba anterioară are un al cincilea imetacarpian stiliform, destul de alungit - Molarele asemănătoare cu ale lui Palaeotherium. O specie mai cunoscută este M. bairdi. MESOPJHYL. - Bot. - Este carnea frunzei, adică ţesătura parenchima.toasă cuprinsă între cele două ejpiderme ale ei. E mai desvol-tat la frunzele aeriene, decât la cele ce trăesc î/n apă; e omogen la frunzele groase, cărnoase, sau eterogen la cele mai imulte frunze. In acest din urmă caz, spre faţa superioară a frunzei, M. e compius din parenchim pali-sadic, format din celule cilindrice pe 1 -3 rânduri, lăsând puţ ne spaţii aerifere între ele, iair spre faţa inferioară, din parenchim lacune«, spongios, format din ceMe ramificate Dăsând multe spaţii aerifere între ele. Dacă după acest parenchim mai urmează iar celulele paîisadice până la epiderma inferioară, atunci m. este eterogen simetric, în caz contrar, când parenchimul spongios se razimă direct pubfamiiia Pucciniastreae. Picnidii şi Aeci-dii nu se cunosc. Depozitele de uredospori n’au nici peridie nici paratfize. Uredospori în lanţuri scurte. Teleutospori unicelulari, prisimatici, subepidermali. Singura specie, M. hypercorum - D.C. - Diet., parazitează pe specii de Hyperioum în Europa întreagă şi Africa. P. Cretz. MESOTERME. - Bot. - Sunt toate plantele din regiunile calde şi subtropiicale care au nevoie de temperatură medie - 15-20 grade-Ex. orezul, castanul, portocalul, viţa de vie, tutunul. G. D. Vas. MESPILUS L. - Bot. - Gen de plante din familia Rosaceae, sub - familia Pomoideae-Pomariea-e. Plante lemnoase, tufe sau arbori mici, cu frunze simple şi florii deobiceiu mari aşezate în inflorescenţe terminale, 2-5 cârpele concrescute, fiecare cu câte 2 seminţe din care uma e sterilă şi o acoperă pe cea fertilă. Fruct făinos, cu -seminţe ovale, foarte tari şi lemnoase. Cele cca 40 specii ale genului sunt distribuite în mai toate regunile temperate ale emisferei boreale. Specii principale, importante şi pentru cultura horticolă sunt: A. specii ciu flori solitare sau în inflorescenţe cu flori puţine: M. germanica L. v. Moşmon; M. flexipima Moench., din U.S.A., are frunze obovate sau ovai-roimboidale şi fruct gălbui. B. specii cu inflorescenţe bogate cu flori miîmeroase: M. crusgallii - L. - Willd., cu frunze oval-rotunde, neegal sau dublu serate şi cu fructe roşii, ambele din regiunea atlantică a Americii de Nord. MESSIRE JEAN. - Pom. Pară - Pomul de vigoare mijlocie, în terenuri bogate şi climă umedă, foarte productiv. Reuşeşte bine pe sălbatec, iar în terenuri bune şi - ou destulă u'mezeală dă rezultate bune altoit pe gutui. Fructul de imărime mijlocie, pântecos sau globulos, conic turtit spre peduncul, ochiul mijlociu în cavitate largă şi puţin adâncă. Pieliţa groasă, aspră, verde bronzată, devenind galbenă- roşcată la maturitate, pătată cu brun şi striată de vânt pe partea dinspre soare. Pedunculul de lungime şi grosime mijlocie, înfipt drept. Pulpa aubă-gălbue, destul de tare, fină, dulce, parfumată, foarte bună pentru compoturi şi scopuri culinare. Ca fruct de masă puţin căutat. Maturitatea Oct.-Noembrie. Această veche şi foa,rte cunoscută varietate franceză e*ste prea puţin introdusă şi cunoscută îa noi în ţară, unde perele de gătit nu au căutare şi unde ele pot fi uşor înlocuite cu varietăţile locale ţărăneşti. M. Cost. MESTEACĂN. - Bot. forest., Betuia verru-cosa Ehrl. Betuia albă L, - proparte - B. pendula Rot'h.; fr. bouleau, germ. Birke, engl. Birch. Arbore de mărimea I-H, rare ori arbust din regiunile de dealuri şi munţi ale ţării. Tulpina sveltă, adeseori curbată de jos, coroana piramidal ascuţită sau neregulat conformată, cu numeroase raimificaţiu,ni terminate prin lujeri subţiri arcuaţi sau pen-denţi. Lujerii anuali lung roşii-bruni, geni-culaţi, măduva triunghiulară, slab, cleioasă în tinereţe şi cu numeroase verucozităţi deschis colorate. Mugurii răşinoşi-glandulari, lipicioşi ovoid-conici, arcuiţi la vârf, cei laterali îndepărtaţi de ax şi cu vârful puţin sucit, acoperiţi de numeroşi solzi, bruni sa,u verzui adeseori cu verucozităţi. Pe lujerii aceştia în al doilea an iau naştere numeroşi lujeri scurţi. Frunzele subţiri, cu codiţă lungă, membranoasă, glabre cu verucozităţi, rom-bice sau triunghiulare, vârful prelung ascuţit, la bază cuneiforme sau retezate, de 3-7 cm. lungime, margineia spre bază întreagă, în rest dublu dinţată. Amenţii masculi sesili, pendenţi, de foma unui tubuşor, aşezaţi câte 2-3 la extremitatea lujerilor lungi, apar din luna August a anului precedent înflorirei, se desfac primăvara timpuriu. Floarea, mas-culă cu o sepală şi două stamine. Amenţii femeii pedunculaţi, ceva mai groşi şi mai scurţi decât cei masculi, erecţi, apar primăvara odată cu frunzele pe lujeri scurţi. înflorirea are loc la câteva zile după înfrunzire pela finele lui Martie până la finele lui Aprilie, Conurile - inflorescenţele fructifere - se coc diupă staţiune, Ia altitudini mici pela finele lui Iunie iar la altitudini mari până la finele lui August; ele sunt lung pedunculate, deobiceiu pendente. Solz’i conului spre vârf terminaţi cu 3 lobi, lobul mijlociu mic şi triunghiular ascuţit, cei laterali lungi, laţi şi MESTEACĂN 776 îndepărtaţi în unghiu drept de cel median; la maturitate ei se desprind de pe ax odată cu fructele - comparaţie cu conurile de brad!-Fructe mici, 2-3 4nm., samare, aripa subţire, de 2-3 ori mai lată decât achena, stilele persistente abia trec cu vârful /lor marginea de sus a aripei, 1 hL de fructe cântăreşte 8-10 kg. puternic când este tăiat de jos; tulpina tăiata mai sus lăistăreşte slab. Lăstari sunt groşi* în primul an cresc viguros, aiu' numerotase verucoziţăţi, Frunzele lor sunt mai mari decât cele de pe lujeri obişnuiţi, păroaise, col-ţurat dublu - dinţate până la lobate, la bază Gordiforme. Scoarţa, este foarte caracteristică. Pe crăci şi tfulpinele tinere dela vărsta Fisr. 1223. — MESTECĂNIŞ. Diseminaţia are loc în majoritate primăvara; fructele se desfac chiar imediat după coacere. Facultatea germinativă 15-20%. îşi păstrează facultatea de a germina ţ/2-1 an. încolţi rea are loc după 4-5 săptămâni dela sămânarea de primăvară; puse la încolţit imediat după coacere răsar la 2-3 săptămâni. Plantata are două cotiledoane mici, ovale, scurte, frunzele următoare trilobate păroase. Creşterea în primii cinci ani redusă; apoi urmează o perioadă de 10-15 ami de creştere anuală maximă ajungând până la 1 m. anual. Creşterea în înălţime durează 50-60 ani, când atinge în condiţiuni bune 20-28 m.; creşterea în grosime se produce neîncetat, totuşi tulpinele au dilametre reduse de cel mult 40-60 cm. Longevitatea este redusă, dela 90-100 - 120 ani - tulpina se scorburează. înrădăcinarea, la început pivotan.tă, apoi predomină rădăcinile laterale fibroase. .Pivotul se îngroaşe mult formând adesea o gâlmă, din care pornesc rădăcinile laterale. Pe această gâlmă se produc numeroşi muguri, din care ieis lăstarii după tăerea tulpinei. Lastăreşte de 10 ani, scoarţa devine albă şi se desface în făşii, ca nişte văcălii, scoarţa, bogată în materii tanante putrezeşte greu. Pe trunchiuri bătrâne după 20-25 ani se formează un ritidom negricios, crăpat adânc şi neregulat. La început ri ti domul este numai la baza tulpiner, apoi înaintează până c,ătre coronă. Lemnul, galben-roşiatic, lipsit de du-reimen • colorat, raze medulare nu se văd cu ochii liberi, prezintă pete zise medulare; în secţiune transversală apare ca presărait ciu făină. Este de greutate mijlocie, tenace, elastic, greu de despicat, puţin flexibil, arde bine*, în aer.umed sau în pământ putrezeşte lesne. Mesteacănul este foarte răspândit. EU este o specie euraisiatiică. La Nord sie întinde până la o linie, oare urtnează latitudinea 60° din Norvegia prin Rusia în Asia. Limita sa siudică în Asia este între -latitudinile 45°-50^, trece prin Caucaz iar în Europa ocoleşte stepa Rusiei, atinge Carpaţii în Galiţiia, urmează apoi limita dealurilor sale spre Est şi Sud pătrunzâHd până î,n Balcani. Punctele cele mai sudice le aflăm în munţii Rodope, 777 MESTEACĂN Serbia inferioară, Sicil'ia, Pirinei. Prin România trece linia de limită estică către stepa mesteacănului. Această linie începe din jud. Hotin traversează colţul nord-estic al jud. Dorohoiu până spre Burdujeni, urmează C.F. între Burdujeni şi Paşcani - porneşte spre Mesteacănul este un element al Jocurilor unde nu se poate constitui starea de masiv încheiat şi îşi găseşte suficientă lumină pentru regenerare şi desvoltare. Din aceste locuri emigrează şi în soluri profunde vecine, dacă sunt din o cauză oarecare descoperite - in- t^KoilVv. , - :\ I ' * £$& I r„- s-fc- ,v i - ^ o» r» y Fia-. 1224. — MESTECĂNIŞ. Sud către Roman, traversează Şiretul cuprinzând lanţul de dealuri dela confluenţa jud. Roman, Bacău, Vaslui şi TecfUtci, până la Est de Tg.-Glodeni, revenind pe malul drept al aceluiaş râu la Adj ud. Apoi ]jinia de limită se menţine aproximativ paralelă cu linia inferioară a dealurilor; dela Piteşti limita trece în regiunea de dealuri şi merge în linie dreaptă către Tg.-Jiu-T. Severin. In afara acesitei limite se găsesc câteva insule de mes-tea/căni în Codrii Basiarabeni Ciurea - jud. Iaşi, - Hanul Conachi - jud. Tecuci, - Herea-sca - jud. Ilfov, - Filiaş - jud. Do’j Răspândirea sa altitudinală vairiază. Limita sa inferioară altitudinală are valori cuprinse între 200-400 m. La Nordul României - Bucovina, Maramureş, etc. - sau pe podişu.ri nu are o limită inferioară. Limita altitudinală variază după cum urmează: Munţii Maramureşului 1100 m.; Carpaţii Orientali 1300-1558 m.; în Carpaţii sudici 1500-1700 m. cendii, defrişări, etc. - CeJe !mai întinse suprafeţe acoperite de mesteacăn, sunt în regiunile cu întinse păduri particulare care au fost exploatate ras pe întinderi mari. El intră ca element în următoarele tipuri de asociaţie: 1 - arboretele amestecate de răşi- noa&e cu foioase, în pădurile de fag «au în arboretele de fiag î,n amestec cu foioase după tăierile rase. După ce pune stăpânire pe sol formează mestecănişuri, cari au o viaţă relativ scurtă de o generaţie sau două şi sub care apoi se instalează celelalte esenţe de pădure. 2- In arbortele de pe stânci, soluri pietroase artificiale, grohoţişuri, etc.; aci se poate asocia cu pinul, molidul, scoruşul, plopul tremurător, etc. 3 - In turbării, unde se asociază cu mesteacănul pufos, pinul, molidul, plopul tremurător, aninul, etc. 4 - In margini de masive, poeni, picioare de dealuri, etc.» unde este de regulă izolat sau în mici pâlcuri. MESTEACĂN 778 El vegetează pe tot felul de soluri, preferând pe cele îeh m o - nisip o a,s e, cu umiditate jsuficientlă, el trece şi în turbării, cu sol -umed şi acid, dar are o creştere redusă. Pentru buna sa desvoltare cere o cantitate suficientă de lumiină; din această caiuză locurile sale de refugiu sunt locuri e stâncoase, arsuţi şi tăeturi de păduri, fâneţe, etc. Mesteacănul furnizează numeroase produse utile. Lemnul său este întrebuinţat aproa-pe exclusiv pentru cuie de încălţăminte, oişti funduri/ de scaune; lemnul gâlmelor cu ape frumoase dau un furnir preţuit. Nuielile sunt bune pentru mături. TufJpinile cu scoarţă albă servesc ia construcţluni decorative de parcuri, chioşcuri, garduri, etc. Scoarţa bogată în tanin este un material căutat pentru tăbăciltuil pielei zise de iuft; din ea se fac diferite obiecte casnice saiu de ornament. Din sevia ce musteşte primăvara se fabrică o băutură sltajb alcoolică. 'Prin distilarea scoarţei se scoate gudron; din sevă se face apoi apă de păr, din frunze se extrage o culoare galbenă. La noi este foarte răspândită Var. L. vulgaris. Mesteacăn păros, mestecănaş. BetuLa pu-be&cens, B. alba L. - proparte -. Este un arbore de mărimea 111, localizat îin locuri umede sau fcurboase din munţi. Are caractere asemănătoare cu mesteacănul - B. verrucosa Ehrh, - de care se deosebeşte prin următoarele: Lujerii anuali sunt acoperiţi la început cu peri fini, apoi mai târziu devin glabri, sunt lipsiţi de verucozităţi. Mugurii sunt apiropiaţi de ax, şi lipsiţi de secreţiuni ceroase. Frunzele coriacei1, cu jumătatea din t&pre vârf rombică, cea din spre bază ovală, la bază mai mult siau mai puţin oordiiformă. In tinereţe, în majoritate şi mai târziu păroase sau deviin glabre; foaia spre bază cu marginea întreagă, în rest simplu sau dublu dinţate, d'Jnţii tociţi. Solzii amenţilor femeii, păroşi, pe margine cilliaţi, la vârf cu un lob central ma«re, lung şi ascuţ't, cei doi lobi laterali îndreptaţi î/n acelaş sens şi cu vârful retezat. Aripa fructului până la Y2 mai lată sau egală cu fructul, marginea anterioară a aripei este cu mult întrecută de ceue două «tile persistente ale fructului. Tulpina păstrează scoarţa neitedă a1 bă mult timp şi numai pe o mică lungi'me de la suprafaţa solului capătă un ri-tidom negricios. înrădăcinarea mai puţin profundă decât Ia mesteacăn. Este o specie răspândită în toată Europa de Nord şi de ‘M’jloc, Asia de Nord. Prin ţara noastră trece linia sa de limită esitică către stepă, care urmează lanţul Carpatic. La noi el este un arbust. în etajul pădurilor de molid şi îin partea superioară a etajului pădurilor de fag: poate «coborî pe turbării destul de jos - până lia 350 m. - Staţiunile cu mesteacăn păros sunt izolate unele de altele în lanţul Carpatic; în regiiunea tur- băriiilor este frecvent, în arborete sau în zăvoaie. Este o specie cu o importanţă forestieră redusă. Mesteacăn pitic. Betula humilis Schrank - B. Fructicosa Trautv. Subarbust de turbării din flora noastră; atinge înălţimi de 2-3 m. Port stufos. Frunzele sale sunt peduncu-late, ovale până la rotunde, rareori obovate, la bază cordiiforme, simplu până la dublu dinţate, dinţii neegali, fini sau grosolani, faţa superioară de un verde închis, cea inferioară de un verde deschis, în tinereţe slab păroasă, apoi glal?ră cu peri sietaceijîn Iiungul nervu-relor, 4-6 nervuri secundare. Solzul conului ne dă un caracter bun de| determinare; în partea, anterioară este cu jtrei lobi înguşti, îndreptaţi înainte şi p*uţin| îndepărtaţi unii de alţii, adânciturile dintre j ei merg până la Y2 din lungi’mea solzului. Aria isa de răspândire este insultară în Alpi, Carpaţi, în turbă-riile d’n Nordul şi mijlocujl Germaniei, Poloniei ţărilor baltice. Areâlul său principal este continuu în regiiunea circum-polară din Europa, Asia şi America de Nord. La noi în ţară a fost găsit în turbării: la Arpaş, semnalat şi apoi dispărut; la Budos şi în jurul lacului Sf. Ana deaisemenea dispărut; în cuprinsul localităţei Borsec, pe valea Coşnei - jud. Năsăud -, tinovul Jinului - regiunea Dor-nei. El este deci localizat pe turbării unde este un relicit. II aflăm orî în asociaţie cu aninul alb, mă’inul, călinul, adeseori cu pinul, molidul, mesteacănul, mesteacănul pufos, salcia târâtoare şi plopul tremurător. El este declarat ca monument natural şi ca atare în staţiunile sale trebue ocrotit. Mesteacăn târâtor. Betula nana L. Subarbust de turbării ajungând până la 1,20-1,50 m înălţime sil 4-6 cm. în diametru la nivelul solului. Se ramifică de jo>s şii tulpinile sale sunt târâtoare, având extremităţile lor ce poartă frunze erecte. Formează tufişuri de 30-50 cm. înălţime. Lujerii anuali la început păroşi, apoi devin glabri. Frunzele mici, aproape sesile, înghemuit dispuse, limbul rotund imai lat decât 5-10 m:m. lungime şi 6-12 frnmi. lăţime, la bază rotunjite până la rotund cuneiforme cu marginea simplu sau dublu crenată, gliabră sau numai în tinereţe cu peri rari, cu 2-4 nervuri secundare, pe dos punctate şi cu nervurele proeminente. Solzul fructului este mic, către vârf cu trei lobi aproape, egali de laţi şi lungi, îndreptaţi înainte. A-ceastă specie are o răspândire insulară în munţii Europei până în Carpaţi şi apoi în continuare în turbăriille din ţările baltice. Arealul său principal esite circumpolar în continentele hemisferului nordic, unde îl aflăm în regiunea păduroa'să şi apoi în tundre în alocaţie cu sălciile pitice. La noi atinge punctul cel mai de sud al arealului său. In Cârpiţi se află în munţii Tatra. La noi a fost descoperit în turbăr;a Lues din munţii Hâr-ghitei, ’a 1079 m. şi apoi în turbăria Găina, 779 MESTOM-METALE pe platoul Lucina în 'munţii Bucovinei la cc. 1000 m. Ca si mesteacănul pitic el este relict glaciar. C. C. Georg. MESTOM. - Bot. - Numire ce se dă fasciculelor conducătoare. MET ABISULFIŢI. - Chim. - Sunt compuşi ai acidului pyrosulfuros S2 O5 H2, care rezultă din bisulfiţi prin încălzire moderată. Dintre meitabisulfiţi mai de seamă este me-tabisiulfiti^l de potasiu care se întrebuinţează la dresul mustului. Deasemenea metalisulfitul de sodiu - Na2 S2 O5 - sau natrium metabiisul furosulm este ,un compus de seamă. METABOLISM. Totalitatea schimbărilor cari ae produc într’un organism dela naştere şi până Pa moartea sa. In oriice organism dela niaşitere şi până la un anumit punct, toate fenomenele vitale se produc mai activ, mai accelerat şi volulmul lui creşte. Această parte a vieţii organismului constitue prima fază: tinereţea, creşterea sau anabolisimu1. Ajungând lfefc apogeu, toate funcţiunile vitale ale organismului merg spre declin: se fac mai încet, mai lent, până se opresc. Este faza bătrâneţii sau catabolismul. Unii autori socot că trebue să ste variante num&i în mod excepţional metalul Sie separă prin volatilizare, cazul mercurului, cadmiului şi zincului. In cazurile cele mai generale, undfc metalul este obţinut în stare lichidă se dozează amestecul supuq tratament,uilui printr’o adăugare de fondant, pentru a antrena matierile streine în 'scorii. Tratamentul pe cale umedă se a-plică numai în cazuri specia’e spre exemjplu: extragerea argintului şi cuprului din anumite produse. Produsul se transformă în, cloruri de unde se precipită metalul cu ajutorul fierului. Tratalmentuil pe cale electrică, procedeu de mare viitor, se aplică mai cu iseamă la extragerea aluminiului, magneziu lui, la fabricarea cjarburii de calciu şi la afinarea cuprului - electroliză pe cale umedă. I. V. METAMERE. - Zool. - Segmente sau inele succesive, care constituesc corpul Artiozoa*-relor complexe. In teoria colonială se consideră aceste diverse segmente, ca indivizi născuţi prin înmugurirea unui individ primitiv, ieşit din ou, rămâne împreună în continuitate de substanţă şi dispuşi1 la rând unii după alţii în serie lineară. Fiecare din aceste segmente închid aceleaşi organe şi rezultă că diversele organe, apendice, ganglioni nervoşi, vase, organe excre-toare, etc. se repetă indentic unele în urma celorlalte, delà un capăt la altul al corpului. Se spune că sunt metamerizate. METAMORFISM. - Geol. - Transformarea ce o sufăr diferite roci care alcătuiesc scoar» ţa pământeasioă, datorită temperaturii excesive, presiunii şi so.luţiunilor ce se formează prin degajarea vaporilor în interiorul pământului. Metamorfismul poate fi : 1- Dinamic sau regional, când transformarea rocilor se datoreze mişcărilor puternice din litosferă; 2 -Endomorf, când se produc în interiorul unei roci eruptive ce traversează alte roci; 3-Exomorf, când se produc transformări în a-fara unei roci; 4 - Periferic, datorit acţiunii lichidelor si vaporilor care îin«oţesc rocile 781 META MORFOZĂ-MET A STAZĂ eruptive în stare de topire; 5 - Pneumatoli-tic, datorit acţiuni vaporilor şi gazelor de clor, filor, brom, desvoltate din lave, şi care mineralizează rocile vecine; 6 - Caustic, datorit căldurii radiate din rocile eruptivi; 7-Contact, când schimbarea unei roci se face sub acţiunea lavei vulcanice; 8 - Terimîc, când schimbarea rocilor se datoreşte atât acţiunii căldurii rocilor eruptive, cât şi a vaporilor de apă, umiditatea rocilor străbătute, etc. G. D. Vas. Transformarea rocilor sedimentare, duce la roci metaforfice, numite încă şi şisturi cristaline: ardezia, grenaţii, gneisul. mica-şiştul, etc. Amil. Vas. METAMORFOZĂ. - Zool. - Totalitatea stărilor tsuccesive prin care trec unele animale până ating forma adultă. Exemple tipice avem la: Viermi, Echinoderme, Batracieni, Insecte. La insecte sunt patru stări: ou, larvă, nimfă şi aidult. Acestea sunt i. - cu m. complectă s/au metabolă, ciând însă I'arva la ieşjrea din ou seamănă cu părinţii şi nu se deosebeşte decât prin aripi ca la ortoptere şi hemiptere 'atunci sunt cu M. necomplectă sau hemimetabola -, siaiu insectele care sunt cu desăvârşire lipsite de m. ca pediculidele, lepismele se numesc ametabole. METAN. _ Chim. - Este o hidrocarbură sa-tuirată şi eJ3te f. important. M. este un gaz, descoperit de Volta între gazele degajate de bălţi şi rezultate din putrezirea resturilor de plante după fundul lor. Deaceia se mai numeşte şi gazul bălţilor. Este probabil că se formează prin acţiunea apei asupra celulozei. (C6 H10 0.) n + n H* 0 = 3 n C Oa 4- 3 n C H4 Se găseşte în natură în special în regiunile petrolifere. Gazele ce se degajă înainte de erupţiia petrolului din sonde conţin 80% metan. Se 'mai găseşte deasemenea în aşa zisele regiuni de gaz meitan, unde se degajă din piământ; deasemenea în minele de cărbuni, (unlde provoacă explozii din cauz,ă că amestecat cu aerul arde cu explozie. Amestecul explosiv din mine se chiaimă ,,grizon*\ De aceia în mine se foloseşte lampa de siguranţă a lui Davy. 1 - lin laborator imetamul se prepară de obioeiu prin încălzirea unui amestec de a-cetat de sodiu itopit şi calce «odată. Se întrebuinţează calce sodatiă şi un hidrat de sodi-u, deoarece calcea sodată atacă mai puţin pereţii vasului de 'sticlă. C H3 —C — O Na -f Na O H = C 03Na, -f C H4 II O 2 - Foarte bună este deasemenea prepararea metanului din oarbura de aluminiu şi apă. 3 - Prin acţiunea hidrogenului născând a-supra iodurii de metil. 4 - Se mai poate obţine metanul din zinc - metili Zn (C H3) 2 sau din iodură de metil - magneziu C H3 Mg I cu apă. 5 - Prin reduceera oxidului şi bioxidului de carbon cu hidrogen, în prezenţa nichelului la 300 - Sabatier -. CO + 3Hj = CHi -j-H20 C 0,4 4 H> = C H4 + 2 H_» O Metanul este un gaz incolor, fără miros, care se condensează la 1 10 sub I 8 atmosfere. Punctul de fierbere este —164, iar cel de fuziune —186°. Este mai uişor decât aerul d = 0,559. Arde cu flacără puţin luminoasă din cauză că conţine mult hidrogen în raport, coi darbonul; prin ardere degajează CO2 şi H2 O C H 4+2 02=2 H2 0+C02. Cu clorud nu se combină la întuneric. La lumina solară face explozie dând cărbune, şi acid clorhidric: CHi + 2 Cl2 = C + 4 H cl In prezenţa oxigenului ozonizat trece în aldehidă formică, această reacţie servind la recunoaşterea metanului. La noi în ţară zăcăminte importiante de gaz metan, cu o puritate de 98-99%, 25% C H4 şi cu o putere calorifică de circa 8600 calorii există în bazinul Transilvaniei, la a-dâncimi diferite şi la presiune care variază între 9-32 atmosfere. 1 - Câmpul dela Saroş - jud. Târnava Mică - prinitr’o conductă de 12 km. se alimentează oraşul Diciosânmiartie şi fabricile din acest oraş. Fabrica de ,,Nitrogen’* consumă singură 50.000.000 m.c. gaz, ceiace reprezintă 40.000.000 kgr. gaz metan ad:,că echivalentul a circa 6.000 vagoane cărbuni, de bună calitate. 2 - Câmpul del'a Basna - juid. Târnava Mică'- alimentează oraşul Mediaş şi fabricile din acea regiune, prin.tr’o conductă de 6,5 km. cu o cantitate de circa 23-25 milioane m.c. gaz metan. 3 - Din ,,Domul dela Sărmăşel” prin conducta Sărmăşel-Turda se alimentează fabricile i,Sollvay" dela Turda şi Uioara - pe Mureş -; fabriaa de ciment şi gip$ din Turda, cuptoarele de var din Turda; fabrica de c^e din Câmpia Turzii, etc. Pe această conductă se debitează >anual circa 100.000.000 m.c. gaz metan. Mai sunt în ţară la noi şi încă alte multe zăcăminte importante de gaz metan, care ar putea fi exploatate şi folosite pentru diferite industrii, unde gazul metan nu ar servi nuimai ca un admirabil combustibil gazos, uşor de condus şi de regulat, dar şi ca materie p-rimă pentru industria chimică. METASTAZĂ. - Med. - Deplasări morbide care iau loc în timpul unei maladii. M. sunt de două feluri: dinăuntru în afară METATARS-METEORE APOASE 782 şi din afară înăuntru. M. dinăuntru în afară are loc atunci când simptomele unei malad i încetează brusc, în urma unor leziuni interne grave, manifestându-se la exterior, prin abcese, tumori, ulcere. M. dinafară înăuntru are loc atunci când simptomele; principale ale unei maladii au dis-« părut complet apărând La exterior marasme, apoplexii, etc. Cauzele care determină m. sunt foarte numeroase. M. nu se manifestă în toate inEiladii’e. Tratamentul metastazelor variază după natura si gravitatea lor. V. Pop. METATARS. - Anat. _ - gr. meta* = după şi Tarsos czz tars, art. tarsului -, este regiunea membrelor posterioare la animale, cuprinsă între articulaţia fcarsienă »au jaretul şi falanga S.&.IU degete. Scheletul acestei regiuni la solipede este reprezentat prin trei oase : un metatar- sien principal, median, bine desvoltat şi două metatarsie-ne laterale, unul extern şi altul intern, ambele rudimentare. La suidee găsim distinct patru me-tarsiene: două principale mediane, mari şi două laterale, unul extern şi altul intern, ceva mai mici. Cele două me-tatarsiene secundare, spre extremitatea lor superioa/ră, sunt articulate cu cele principale, iar spre extremitatea lor inferioară se depărtează de cele mediane posterior devenind libere. Vir. L. METAZOARE. - Zool. - Sunt animale plu-ricelulare, al căror corp este format din reunirea unui mare număr de celule. Aceste celule sunt totdeauna diferenţiate şi formează două strate suprapuse: endodermul interior şi exodermul la exterior, celulele acestor strate fiind deosebite. METEAHNĂ. Defect fizic sau moral, cusur. METEORE APOASE. Met. Prin m. a. se în_ ţeleg acele fenomene 'meteorologice, ce provin din condensarea vaporilor de apă din atmosferă. Condensarea acestor vapori* ia căror cantitate variază delà o localitate la alta şi delà un sezon la altul, poate fi provocată de diferiţi agenţi fizici ş,i anume: 1 - Prin răcirea directă, sau radierea căl-durei în spaţiul imediat înconjurător, identică. ou formarea negurei dintr’o baie de a-buri. Această răcire se porduce în straturile Fig. 1226. — METATAR-SUL: a, cal; b, porc. 1. metatarsul median. 2. me-tatarsul lateral. de aer, a căror grosime nu trece de câţiva metri, aflate în contact cu râurile, lacurile şii în general cu locurile umede. Ea mai poate fi provocată, cânid o masă de aer trece dintr’o regiune caldă într’alta mai rece. 2 - Prin detentă: aerul suferă fenomenul detentei, atunci când trece delà o presiune mai mare la alta mai mică. Trecerea aceasta e însoţită de o mărire de volum, care produce o scădere de temperatură. Când un curent cald şi umed se ridică în regiunile înalte ale atmosferei, unde temperatura este mică» vaporii de apă se condensează.'; Condensarea vaporilor se datoreşte, pe de o i^arte detentei, iar pe de alta, teimperaturei joase d;n acele regiuni. 3 - Amesiteioul a două mase de aer umed la temperaturi diferite. Conform legii varia-ţiunei forţei elastice imaxime a vaporilor de apă cu temperatura, forţa elastică maximă la temperatura amestecului e mki mică decât suma tensiunilor maxime la temjperâturile anterioare la care se găseau maséle de aer ce sau amestecat. Deci, prin amestecul făcut, forţa elastică a scăzut cu mult mai mult. decât temperatura. 4 - Prezenţa pulberilor şi a particulelor încărcate cu electricitate negativă, favorizează muh condensarea vaporilor de apă din atmosferă; în absenţa lor aerul ar putea deveni suprasaturat cu vapori şi condensarea nu s’ar putea face. Aerul suprasaturat n.u-1 putem găsi la suprafaţă, unde întotdeauna există pullberi; la înălţimi însă e posibil, din cauză că atmosfera e foarte curată şi de multe ori lipsită chiar de particule electrice. Aceste straturi de aer, suprasaturate cu vapori, ce s’ar găsi în anumite împrejurări, sunt cauza ploilor repezi - ruperi de nori - şi foarte a-bundente. Intre meteorele apoase cităm: ceaţa, norii, nebulozitatea, ploaia, zăpada, grindina, măzărichea, poleiul, rouă şi bruma. v. ac. METEORE ELECTRICE. Atmosfera e încărcată în orice moment cu electricitate, în proporţie mai mare sau mai mică. Norii, care plutesc în atmosferă, sunt şi ei încărcaţi cu electricitate, pozitivă sau negativă. Cauzele care fac ca norii să fie încercaţi cu electricitate pozitivă sau negativă, sunt destul de numeroase. Vom studia numai efectele care rezultă din acţiunea de întâlnire a acestor nori încărcaţi cu electricităţi deosebite şi a-nuime : Fulgerele, sunt cauzate de descărcările e-lectrice, ce aiu loc între doi nori încărcaţi cu eectricităţi dPe nume contrar. Fulgerele sunt de mai multe feluri: Fulgerele propriu zise, sunt descărcări electrice alternative şi de sens contrar, care produc o dungă de lumină în formă de zig-zag. Fulgere difuze, sunt descărcări electrice ce, au loc la depărtare mare şi care luminează norii în alb sau în roşu şi chiar în violaceu. 783 METEORISM-METEOROLOGIA. Ele se par a fi reflexiunea pe diverşi nori a luminei fulgerelor în forrr^ă de zig-zag. Fulgere de căldură, sunt fulgere difuze, ce au loc la distanţe mari şi care luminează orizontul fără a ise vedea vre-un nor. Fulgere globulare, sunt descărcări electrice, în formă de glob de foc, ce cad pe pământ cu o viteză nu. prea mare. Trăsnetul. Descărcările electrice, ce au loc între um nor şi pământ, poartă numele de trăsnet. Tunetul. Atât fulgerele cât şi trăsnetele sunt însoţite de bubuituri puternice, provocate de mişcarea aerului sub acţiunea descărcărilor electrice. Aceste bubuituri, poartă numele de tunet. Furtuna. Prin această noţiune se denumeşte un amsajmblu de fenomene atmosferice concomitente, în care predomină următoarele meteore: fulgere, tunete, vânt puternic, ploaie şi câteodată grindină. I. M. Dob. METEORE LUMINOASE. Culoarea a bastră a cerului esite un fenomen fizic, ce se poate explica foarte uşor prin difuziunea luminei. Se ştie, că lumina solară este co'mjpusă din ra-diaţiuni de diferite culori, ou lungimi de undă deosebite; când razele de lumină trec prin atmosferă, o parte din ele cad pe siupraifaţa particulelor solide şi lichide, c© se găsesc întotdeauna în aer, se reflectă în toate direcţiunile şi dau naştere fenomenului de difuziune al luminei. Radiiaiţiunile ce dau naştere luminei «solare albe, când cad pe suprafaţa particulelor din aer, nu sunt deopotrivă de difuzate. Cele violete şi albaistre sunt mai mult difuzate decât cele roşii şi galbene. Difuziunea deosiebită a razelor mai poate fi cauzată şi de măriimea deosebită a particulelor din aer. Cu cât particulele solide sau lichide din aer vor fi mai mici, cu atât şi razele roşii vor fi mai puţin difuzate. In consecinţă, dacă atmosfera e aproape pură, sau particulele din aer siunt mici, vom avea dif'uzate numai razele violete şi albastre şi îm acest caz culoarea cerului va fi albastră. Dacă atmosfera e încărcată cu particule mai imari, culoarea cerului devine albă* din cauză că radiaţiu-nile galbene şi roşii încep şi ele să fie difuzate şi amestecându-se ou cele violete şi albastre dau luminei culoarea albă. Când atmosfera e încărcată cu pulberi şi vapori de apă în cantitiate mare, iar soarele şi luna. sunt aproape de orizont - la răsărit şi apus -, culoarea ceruliui precuim şi a soarelui sau a lunei devine roşie. In acest caz, razele violete şi albastre ce nie vin dela lună sau dela soare, străbat un drum lung, sunt difuzate m,u!|t şii se piord, pe când cele roşii şi galbene sunt d’.fuzalte mai puţin şi ajungând până la ochiul! nostru, ne dau impresia că cerul este în flăcări. Curcubeul, e un fenomen fizic datorit stră-baterei, - refracţiei - luminei solare prin picăturile de ploaie. El apare sub forma unui arc de cerc colorat cu culorile spectrului solar. Acest fenomen se observă ori de câte ori în faţa noaistră se află un nor de ploaie, iar în spate soarele. Curcubeul se prezintă sub mai multe forme şi anume: 1 - Sau ®,ub formă de arc, la intersecţia boitei cereşti cu un con circular, al cărui vârf se găseşte pe linia ce uneşte soarei’e cu ochiuil observatorului, iar jumătatea unghiului de deschidere este egală cu 41°. In acest caz, roşul e în afară şi violetul îji interior. 2 - Sau sub formă de arc, la intersecţia boitei cereşti cu un con cu jumătatea -unghiului de deschidere egală cu 52°. In acest caz roşul e în interior, iar celălalt invers şi deasupra. Halosul, este un cerc alb sau colorat cu culorile spectrului, ce înconjoară soarele sau luna. Când cercul este colorat, el se prezintă cu culorile spectrului, aranjate astfel în cât roşul e în interilor, iar violetul în afară. Halosul poate fi de două feluri: 1. Halos ordinar, sub formă de cerc luminos, concentric cu soarele sau cu luna şi cu o ra.ză aproximativ egală cu 22°. 2. Halos extraordinar, sub formă de cerc concentric, cu raza aproximativ de 46°. Coroană sau cearcăn, este fenomenul ce s,e prezintă sub formă de aureolă luminoasă, circulară, lipită de lună sau de soare. Parhelii şi Paraselenii, sunt pete circulare luminoase, asemănătoare soarelui sau lunei,. ce se observlă pe bolta cerească şi ne dă impresia că avem mai mulţi aştri identici. Când se observă acest fenomen, petele se gă&esc la intersecţia cercului parhelic cu ha-losul de 22°, sau de 46°. Cercul parhelic, este o bandă luminoasă, ce trece prin soare sau prin lună. Antheliile, sunt pete luminoase, ce apar pe bolta cerească în regiunea diametral opusă soarelui. Cauza fenomenelor luminoase. Toate fenomenele luimiinoase amintite până aci, se da-toresc reflecţiunei sau refraicţiunei luminei, când vine în contact cu vaporii sau cu picăturile de apă din atmosferă. Apariţia lor ne poate da indicaţii, în cele mai multe cazuri, asupra proporţiei de apă ce se găseşte în atmosferă şi deci ne ajută la prevederea timpului. Observarea şi notarea lor cu cea mai miare atenţie, va duce reale servicii, mai ales agricultorilor. I. M. Dob. METEORISM. - Med. - Indigestia gazoasă cronică a rumenului, v. indigestie. METEORIZAŢIE. - Med. v. Indigestie. METEOROLOGIA. - Poate fi definită, în mod general, ştiinţa care se ocupă cu efectele reajle, rezultând din rotaţiunea şi trans-laţiunea pământului şi din alternativele de lumină şi obscuritate, cu consecinţele succesiunea zilelor, nopţilor şi anotimpurilor şi în fine cu studiul diferitelor fenomene fizice* care au loc 1a, suprafaţa pământului şi în at- METEOROLOGIA 784 masferă şi dim ciare cea mai mare parte sunt datorite că\durei electricităţei şi luminei. Dânsa caută propagarea furtunilor, cicloane-lor şi ploilor. I baza obervaţiunei şi comparărei simultane a diferitelor elemente meteoroilogice _ presiune, temperatură, vânt piloaie, etc. dintr’un număr mare de localităţi de pe suprafaţa globului, cu cele din localitatea în care ne aflăm. Hărţi sinoptice. Transmiterea observaţiuni-lor, pentru prevederea timpului, se face prjn telegraf, iar comparea, prin ajutorul hărţilor sinoptice, care nu sunt, decât hărţi geografice, în cari se trec în dreptul fiecărei localităţi, prin «semne convenţionale, rezultatele numerice ale observaţiunilor făcute. Se unesc după aceia prin linii curbe toate localităţile cu aceiaşi presiune sau temperatură şi «e obţin astfel două feluri de hărţi sinoptice şi anume: 1. Hărţi sinoptice izoterme, sau de egailă temperatură şi 2. Hărţi sinoptice izobare, sau de egaM presiune. In hărţile sinoptice izoterme, liniile de egală temperatură sunt trase pentru temperaturile, cari diferă unele de altele prin câte 5 grade în plus sau în minus, începând dela 0°: pe lângă aceasta se imad trece şi numărul de milimetri de ploaie căzută în fiecare localitate în cele din urmă 24 de ore, care au precedat stabilirea hărţei. In hărţile izobare, curbele de egală pre* siune se trag pentru fiecare presiune, exprimată printr’o cifră terminată cu 5 sau cu zero, cum e de ex. 755 mm., 760 mm., 765 mm. etc. Izobara corespunzătoare presiunei egale cu 760 mm. e trasă cu o linie mai groasă. Pe lângă presiune, în hărţile izobare, ®e mai înseamnă printr’o săgeată vântul. Climatología după definiţia dată de Hum-boit, fondatorul ei se cuprinde în aceste rânduri: Tota itatea variaţiunilor atmosferice, care influenţează organele noastre în mod sensibil. Elementele meteorologice cele mai importante din punot de vedere climatologic sunt următoarele: 1 - Intensitatea radiaţiunei solare; - v. soarele. 2 - Temperatura aerului şi a solului; - v. temperatură. 3 - Vânturile; -v. ac. 4- Umiditatea aerului; - v. ac. 5- Nebulozitatea; - v. ac. 6- Natura şi abundenţa precipitaţiunilor apoase. Aceşiti factori de care depinde climatul unei ţări sunt în strânsă legătură cu latitudinea, altiitud;jnea, situaţia geografică a loca-lităţei în interiorul continentului, natura solului, vegetaţia etc. şi în acelaş timp şi modul cum aceste circumstanţe, influenţează a-supra intenisităţei fiecărui element. Dacă comparăm elementele meteorologice din două sau mai multe localităţi de pe siuprafaţa globului, fie ele cât de aproape sau cât de departe, constatăm deosebiri marcante între ele. Totuşi sunt localităţi cu climat identic, dacă ne călăuzim după anumite criterii. A-ceste criterii pot fi diferite, după scopul pe care-1 urmărim în clasificarea climatelor: astfel, într’un caz putem ţine seama de un singur element meteorologic, iar într’altul de 787 METILIC-METODE DE CLASIFICAREA PLANTELOR alt element, sau chiar de mai multe. In general, diviziunea globului în zone climaterice se face, ţinând seama de factorul temperatură şi având în vedere, «au valorile medii anuale pe oare le’ncearcă acest element, stau amplitudinea zilnică şi anuală de temperatură. Ţinând seama de ¡amplitudinea anuală de temperatură, putem divide climatele în trei categorii şi anume: I - Climat mia,ritim, sau uniform; 2 - Climat continental, «au excesiv; 3 - Climat variabil. 1.- Climatele maritime, la latitudini mici sunt caracterizate printr’o amplitudine de temperatură zilnică şi anuală mică, iar la latiţudini mari, prin ploi frecvente şi un cer noros. 2 - Climatele continentale, sau excesive, sunt caracterizate printr’o amplitudine de temperatură mare şi un cer puţin noros. 3 - Climatele variabile, sunt climate de tranziţie. Din punct de vedere al valorilor medii anuale, pe care le ’ncearcă temperatura în diversele localităţi de pe suprafaţa globului, putem clasifica climatele astfel: 1 - Ca1 de, când temperatura medie anuală este superioară temperatureii de 20°. 2 - Temperate, când temperatura medie a-nuală e cuprinsă între 0° şi 20°. 3 - Reci, când temperatura medie anuală e inferioară temperaturei de 0°. Pentru a caracteriza mai bine un climat, se recurge, întotdeauna, lia ambele criterii, combinându-le unul cu altul. Din combinarea acestor două criterii, rezultă o c’asificare a climatelor, în care putem distinge 9 tipuri şi anume: 1 - Cald şi uniform. 2 - Cald şi excesiv. 3 - Cald şi variabil. 4 - Temperat şi uniform. 5 - Temperat şi excesiv. 6 -Temperat şi variabil. 7 - ¡Rece uniform. 8 - Rece excesiv. 9 - Rece variabil. Zone climaterice. Având în vedere clasificarea climatelor, după norma pe care o văzurăm mai sus, s’a încercat să se împartă suprafaţa globului în zone el;mate-rice, care să cuprindă toate localităţile cu climate identice. Aceaistă încercare n’a dat rezultate bune, din caiuză că dacă facem diviziunea în zone după latitudinea localităţilor, obţinem trei zone şi anume: a - Zona toridă, b - temperată şi c - glacială. Această îîmpărţire a pământului în zone, judecată din punct de vedere ciimatologic, este artificială, din cauză că zonele cuprind în interiorul lor localităţi care nu au aceiaşi climă. S’a mai propus o împărţire a suprafeţei globului în zone, ţinând s^ama de liniile izobare, izoterme şi izochimene; şi această diviziune e artificială pentru aceleaşi motive ca şi mai sus. Aceste dificultăţi neputând fi înlăturate, s’a renunţat de a se imai împărţi Suprafaţa globului în zone, iar diversele regiuni de pe suprafaţa continentului, se divid în atâtea zone, câte climate deosebite au. I. M. Dob. METILIC. - Chim. - Denumire dată anumitor derivaţi ai metanului, printre care şi alcoolu1. Alcoolul metilic mai este denumit: spirt de lemn, carbinol sau metanol. Are formula CH3OH şi a fosţt descoperit de Boyle în 1661 în produsele de distilarea lemnului. Constituţia lui 'a fost stabilită de Dumas şi Péligot în 1835. In natură se întâlneşte sub forma de săruri-eteri, în esenţele extrase din diferite pliante sau fructe. Industrial, alcoolul hietilic se extrage din gudroanele lemnului, Impurificat cu ¡acetonă s dând loc la ceeace se chiamă un hidroimetru sau hidrometrită -sau purulent - dând loc la ceeace se chiamă un pLometru siau piometrită -, aceste produse colectate în futer, îl umflă, animalul se ba.-lonează, putând la început să facă să se creadă că este în gestaţie sau este atins de ascită. Din timp în timp, uterul se contractă, gâtul i se deschide şi lasă să i se scurgă conţinutul, ce poate trece de 100 litri la animalele mari şi de câţiva litri la acele din speciile mici. Scurgerea poate dura câtva timp, pentru ca apoii, după o nouă închidere a coliului utprin, lichidul să reînceapă a s¡e colecta şi d^j loc la o nouă pioimetrită. Metrita cronică se poate complica cu pielonefrită, artrită, endocardită, septicemie. In cazurile când bămuim că este de natură tuberculoasă, va trebui să precizăm diagnosticul prin proba cu tuberculină. Pronosticul m. cronice este grav, fiiindcă vindecarea complectă este destul de rară, deoarece animalul devine steril şi fiindcă slăbind nu mai poate avea vreo valoare comercială. Tratamentul. - Comportă ; aceleaşi indi ca -ţiuni arătate la m. acută, asociind tratamentului local pe acela glandular. Uneori însă, mai ales la căţea şii la pisică, tratamentul post-ipofizar, se întâmplă să nu mai dea rezultate. In asemenea caz, Lesbouyries, Graf, Kinna, recomandă injecţiile tu extract ante-ipofizar, sau cu hormon folicular - foliculină, oestrină, foliovar Popazolu -'a căror acţhine asupra ovarelor are ca urmare: deschiderea colului uterin, expulzarea lichidului piulent, micşorarea volumului uterului, care îşi reia dimensiunile normale, se întăreşte, iar secre-ţiunea purulentă se opreşte în general după 10 zile. - Unii autori, ca Temesvary Janesko, se servesc pentru acelaş scop de extractul de timus-thymophisina. Dacă n;u se obţin rezultate, aceleaşi efecte asupra uterului s’ar putea obţine prin ova-riectomie - castrare La animalele mici însă, va fi de preferat a se practica operaţia de isterectomie totală. Până Ia această operaţiune însă, pentru animalele de valoare cel puţin, va trebui să aplicăm cu perseverenţă atât tratamentele locale cât şi acele glandulare, la cari vom asocia - la nevoie - autopio-terapia siau autovaccinare şi dacă mijloacele ospitaliere o permit chiar diatermo-coagula-rea, aşa cum se practică în medicina umană, prin electrodul lui J. E. Marcel. Metrita septică. - Sepţticieimiia de parturiţie; piemia puerpterală; metro-peritonita Comparabilă febrei puerperale a femeii, această boală foarte gravă, ce se complică cu septicemie sau cu metro-peritonită, reprezintă o agravare a celor două forme de metrită arătate mai sus, sau poate apare chiar imediat după fătare, avort sau accident, observându-se imai ales la bovine şi la carnivore. Cauze. - Fătarea laborioasă, însoţită de in- 793 METRORAGIE-MEUM tervenţiuni manuale, urmată de retenţie şi de putrefacţie placentară, infecţiunea polimicro-bienă reprezentând cauza esenţială - streptococi, coli, bacterii ale putrefacţiei -. Microbii pătrund în organism prin leziunile ce se provoacă uterului; dar pot exista ocaziuni, când fătarea «’a produs spontan, fără munci, în bune condiţiuni, şi totuşi să se producă o m. septică mortală. In asemenea cazuri nu trebuie 'să uităm infecţia posibilă ia grajdurilor sau a personal ului, o asemenea m. putând îmbrăca uneori forma unei veritabile epi-zotii. Semne. - Turburări generale. Animalul stă complectamente apatic, ca înţepenit pe loc, nu mai mănâncă, nu mai dă lapte-, prezintă o temperatură ce poate depăşi 40° - în unele infecţiuni, prim co’i, sie observă, din contra o tendinţă la hipotenmie -, însoţită de simpto-mele generale arătate la m. acută. Turburări locale. - Peritonism şi apoi tim-panism, tumefacţia şi infiltrarea organelor genitale externe, din cari se scurge un lichid purulent sau roşu cenuşiu, cu miiros fetid sau putrid. La explorarea uterului,, se constată un col adesea retractat şi conţinând cotile-doane şi lichide putrezite; retractarea timpurie a colului va trebui considerată ca pronostic grav. La explorarea rectală, se simte un uter voluminos, umflat de lichide şi de gaze putride - p-neu'matoză. Durata boalei este în mijlociu de 3-6 z’le la animalele mari şi de 24-48 ore. la acele din speciile mici. In majoritatea cazurilor, moartea se produce prin intoxicare generală sau uneori numai prin rezorbţia toxinelor prin mucoasa uterină, dacă infecţiunea rămâne localizată numai la uter. Pronosticul este dintre cele mai grave, complicaţiile imetasitatice fiind multiple, iar vindecările fiind rare şi numai la femelele cărora iii s’a dat cât 'mai din vreme un ajutor medical efectiv. Tratament. - Acelaş ca în m. acută, rea-mintindu-ne că extrema iritaţie şi sensibilitate a peretelui uterin, nu va permite în primele 2 zile a face decât o uşoară spălătură cu cloralhidrat 30 la 1000 sau cu următorul amestec, pe care îl recoimiantdăm: Naftol, sajlol, cloral, câte 20 gr., alcool 1000 gr.; câte 3 linguri1 de supă la fiecare I frOO gr. apă fiartă în injecţiuni intrauterine făcute sub s’abă presiune, aproape reci şi cu mare blândeţe, ap^licându-se la nevoi« - în caz de dureri foarte mari - şfi câte lin supozitor calmant cu extract tebaic şi beladonă, la fiecare 8 ore. Spălăturile calmante sau antiseptice, ori cât de latent făcute, expun însă la accidente sau la neajunsurile ce am arătat la m. acută, astfel că se va prefera chiar dela început taimpoanele antiseptice calmante - făcute cu salol 10 gr., laudanum 5 gr., glicerină 100 g;r. după care vor urma ovulele, bujiurile sau creioanele - entozon Bayer. Ca tratament general: se vor susţine forţele animalului prin injecţii cu oleu camforat, cafeină sau ser fiziologic. cafeinat ori gluco-zat; se va stimula apărarea leucocitară prin aplicarea unui ¡abces de fixaţie; se va combate infecţiunea prin injecţii cu electrargol, urotropină, septicemină, cărbune, albastru de metil 1-3 gr. dintr’o - soikiiţie de 1% -. Sero-terapia antistreptococică, pioterapia, vaccinoterapia - Vaccin Delbet anti-strepto, stafilo-cocic, piocianic acolo unde pot fi făcute, vor fi de mare folos. G. Răd.-Cal. METRORAGIE. - Med. - V. Hemoragie. METROVAGINITA. - Med, vet. - Este o afecţiune a vaginei şi a uterusului, caracterizată printr’o inflamaţi,e purulentă, catarală, crupală, etc. Se observă mai ales la femele după naşteri grele, în urma unor traumatisme siau ca o conlsecinţă a altor boale. Uneori dintr‘o vaginită simplă prin netratare poa1-te surveni o complicaţie manifestată prin cuprinderea uterusiului de acest proces inflamator dând deci o metro-vaginită. Se manifestă printr’o scurgere şi sterilitate. Deseori animalul face eforturi urmate de emisiuni purulente. Tratamentul constă în irigaţiuni calde antiseptice acompaniate cu substanţe care activează, motricitatea uterusului ajutând astfel la expulzarea materiei purulente din uter. METROXYLON ROTTB. - Bot, - Gen de plante din fa'milia Palmaceae-Leptocaryinae. PaJ/mieri imari, cu tulpina stoloniferă şi cu coroană terminală asemănătoare cu cea de Raphia; inflorescenţele multianuale. Genul cuprinde 7 specii în regiunile tropicale ale Asiei meridionale. M. Rumphii Mart şi M. laeve Mart., ambele originare în insulele Mo-lucce şi Sonde unde formează păduri întinse, sunt plante de mare cultură graţie substanţei amidonoase ce se obţine din miezul tulpinei cunoscută în comerţul mondial sub numele de Sa>go. P. Cretz. METRU. - v. Sistemul metric. METZGERIA RADDI. - Bot. - Gen de hepatice din fam. Metzgeriaceae, caracterizat prin talul subţire, membranaceu cu nervura mediană evidentă; elatere cu un singur filament spiralat. Specii cunoscute la noi: M. furcatia Lindb., cu talull glabru sau cu peri sporadici comună pe scoairţai arborilor, M. linearis Lindb., M. conjugata Lindb. pe stânci uimbroaise la munte şi M. pubescens Raddi, pe trunchiuri de arbori şi stânci calcaroase. P. Cretz. METZGERIACEAE. --»Bot. - Familie de muşchi hepatici din ordinul Jungermanniae-Anakrogynae. cu două genuri: Aneura Gr.» şi Metzgeria Raddi, ambele c-u reprezentanţi şi în flora ţării noastre. P. Cretz. MEUM L. - Bot. - Gen de plante din fam. Umbellifenae. Plante perene de munte cu frunze dublu-fidate cu lacinii aproape filiforme. Ip flora României are două specii: M. athamanticum Jacq. - Brie, Brioală o plantă MEXIC 794 aromatică, cu frunze bipenatsectate, multifile, cu ultimile diviziuni aproape verticilate, foar- Fig. 1233. — PRIVELIŞTE DIN MEXIC Fig. 1234. — MEXIC - Plantaţie de trestie de zahăr la Vega Fig. 1235. — CĂLĂREŢ MEXICAN te subţiri şi ascuţite; flori albe, dispuse în umbele compuse cu radiile foarte neegale; fructe aproape cilindrice, acut-cosfcate. M. mutellina Gaertn., - Brioală, Chimen-de-mun-te, Chimenul-Ursului - se deosebeşte de precedenta prin laciniile frunzelor liniare sau Fig. 1236. — MEXIC - Plantatiuni de ananas linear-Lanceolate, mucronate şi flori roşii. Ambele specii cresc prin păşunile de munte şi înfloresc în Iulie-August. Sunt bune plante furajere. * P. Cretz. Fig. 1237. — MEXIC. — Comerţ de fructe MEXIC. - Elstados Unidos Mexicamos - Republică. - Are 1.969.153 km. p. şi cca. 17 milioane locuitori. Agricultura, creşterea vitelor şi silvicultura, sunt cele trei îndeletniciri de căpetenie. Pământul cultivabil ocupă 143.000.00(1 h., păşrunile cca. 18 milioane 500.000 ha. şi pădurile cca. 17 milioane 800.000 h. Restul, loc neproductiv. Terenul arabil se cultivă cu cereale, mai cu seamă cu 795 MEZELURI porumb, care ocupă cca. 3.270.000 ha. cu o producţie de 40.700.000 q.; grâu 511.000 ha., cu o producţie de 4 milioane 700.000 q.; Fig. 1238 — MEXIC. — Planta cereus orz 182.000 ha. cu un p>rodus de 1 milion 690.000 q.; orez 45.000 ha. cu un produs de 1 milion 377.000 q.; ovăz 45.500 ha. cu 320.000 q.; trestie de zahăr 90.000 ha. cu 87 'milioane q.; etc. Cultura plantelor industriale este importantă, tot -aşa şi pomii; cul- cca. 1 milion 900.000 cai, 1 milion măgari, cornute 5 Vl milioame, oi şi capre cca. 8.5 mii., porci cca. 3 imilioane. Din cauza reformei agrare, care tinde la sfărămiţarea marei Fîg. 1239. — MEXIC. — Decorticarea cafelei la Cordova Fig. 1240, —MEXIC. — Platoul Mexican şi vederea vulcanului Popocatepetl. tura - fructele meridionale - bananele - şi viţa de vie. - Se cultivă cafeaua, tutunul, bulmbacul pentru fibră şi sămânţă, inul, - i-dem, cacao, alunele americane, sizaktl, etc. Apoi plantele de nutreţ, ca trifoiul, lucerna, etc. Bumbacul a ocupat în 1937, 305.000 ha., cânepa şi sisalul 85.202 ha. şi trestia de zahăr 76.000 ha. Creşterea vitelor este în floare. Se numără proprietăţi, nuimărul vitelor a început să scadă. Se importă: grâu, făină de grâu şi ovăz. Se exportă: orez, zahăr, cafea, seminţe şi puf de bumbac, etc., etc. C. F. MEZELURI. - Ind. agr. - Prin mezeluri se înţeleige im amestec de cărnuri conservate, care servesc pentru gustări, aperitive, etc. Carnaţii. Se ia carne moale, se trece prin maşina de tocat, se pune într’un vas, se a- MEZENTER-MEZOTORACE 796 daugă după gust puţină sare, piper negru, uâturoi pisat, se frăimântă bine, apoi se umple maţele curăţate şi bine spălate. Astfel pregătiţi, carnaţii se pun la svântat 2-3 zile, apoi la afumat timp de 24-48 ore. înainte de consum se fierb sau se prăjesc. Leverbuşul. Sângele bătut dela tăerea animalelor se amestecă cu ficaţi trecuţi prin .maşina de tocat, se taie bucăţele de slănină, Sie adaugă după gu«t puţină sare şi piper, iapoi se umple maţele. Carnaţii umpluţi se cufundă de ¡mai imulte ori în apă fiartă, până ce prin împunsăturile cu acul nu «mai iese sânge. După aceasta leverbuşul se lasă să se svânte, apoi se consumă. Tobă. Capul de porc se despică în mai multe bucăţi, apoi se fierbe în apă cu puţină sare şi foi de dafin. Se alege carnea fiartă de oase, sie umple stomacul de parc bine pregătit şi spălat, apoi se fierbe din nou o jumătate oră, după care se pune la presă, spre a i se da forma dorită. I. V. Şlep. MEZENTER. - Anat. - E o membrană întinsă care susţine intestinele de coloana vertebrală, în toată lungimea lor. După porţiunea de intestin susţinută, mezenterul capătă diferite denuimirii marele imezenter, pentru porţiunea ce revine intestinului subţire, me-zocecum, pentru cecum, mezocolon şi jmezo-rectum, pentru intestinul gros şi rectuim. A-fecţiunile tm. sunt relativ rare: în grosimea mezenterului se pot forma cihişti hidatici, - produşi de echinococi -, precum şi diferite tumori. In vasele mezenterice se pot forma embolii de către unii viermi sau larve ale lor - ex. Sclierostomii. C. Bo. MEZOFILUL. - Bot. - In general m. este alcătuit din mai imulte straturi de celule pa-renchimatice mai mult sau mai puţin bogate în clorofilă. In m. se găsesc înglobate, fascicolele libero-lemnoase. La cele mai multe frunze, putem face o deosebire între m. dela partea superioară şi im. dela partea inferioară a limbului. Cel dela partea sup. e alcătuit în general din celule lungi dispuse perpendicular pe epidermă, constituind ţesuitul palisadic. Culoarea de un verde închis a feţii sup. a limbului foliar e datorită acestui ţesut pali-sadic bogat în clorofilă. M. dela partea inferioară a limbului e alcătuit din celule de formă neregulată, această parte fiind şi mai puţin bogată în clorofilă. Celulele acestui ţesut lasă între ele imari spaţii intercelulare, de unde şi numirea de ţesut lacunos ce i s’a dat. Culoarea de un verde deschis a feţii inf. a limbului^ foliar e datorită faptului că în această parte a limbului m. e relativ sărac în clorofila. In afară de aceasta, aerul conţin ut în spaţiile intercelulare contribue i[a atenuarea culoarei depe faţa inferioară a limbului. Faptul că im. de pe partea superioară a limbului, de obicei expusă în spre lumină, e mai bogată în clorofilă, jire o deosebită însemnătate din punct de vsdere fiziologic. Se Ştie că nuimai spb influenţa luminii, clorofila îşi poate îndeplini roltil s,ău în asimi-laţia carbonului. MEZOHYPUS. - Zoot. - Este o stare de e-voluţie din filiaţiunea calului în America, din care imai târziu a luat naştere caliul domestic. Acest tip de cal era caracterizat - atât la membrele anterioare cât şi la cele posterioare - prin trei degete la terminaţia piciorului şi unul suplimentar. Ca talie era de mărimea unei oi. V. Pop. MEZOTORACE. - Zool. - E un segiment al toracelui la insecte, ¡mărginit înainte de protorace, iiar îndărăt de metatorace. Mezo-toraceîe formează împreună cu celelalte două segmente: tergum, pe partea superioară a toracelui, pleura şi metapleura, pe partea laterală şi sternul pe partea inferioară. Pe ,m. se inseră a doua pereche de picioare. C. Bo. E R ATĂ Pag. rândul col. în loc de E 12 28 de sus I carbonileum carbolineum 15 8 de jos II anhidra anhidrida 18 12 de jos II vânzarea vânarea 96 16 de sus II acumitate acuminate 126 6 de jos 11 Sepehin Sapehin 169 21 de jos I la 10 ha. la ha. 169 8 de jos I Lenkopis Linkopis 169 7 de jos I Krownsaad Kronnsaad 196 21 de jos I curbară curbură 196 16 de jos I digestiei desvoltării 221 26 de jos I tul te tulate 223 6 de sus 11 noki nomi 258 cu Nr. 7 Floria Florica 292 16 de jos I timpul tipul 367 31 de sus II tren termen 367 38 de sus II păpuşilor păşunilor 368 20 de sus I există existau 368 14 de jos I --- 545.000 ha ; 393 8 de sus II îndesuite înghesuite 422 31 de sus I renumeraţie remuneraţie 437 1 de sus I 36,5 31,5 448 25 de jos I Badadag Babadag 458 la Fig. 71 1 să se cetească la numărul 1 . lână, 2 vâscoză şi 3 467 4 de sus II răcdit răcit 493 24 de sus I epale egale 493 6 de jos I Guernesy Guernesey 495 11 de jos I vizico fizico 496 4 de sus II 1,037 1,027 498 8 de jos 1 carnivorelor carnivorelor 499 22 de jos I hypsomycetes hyphomycetes 502 27 de sus 11 lapte laptele 509 23 de sus 11 cyparislias cyparissias 509 6 de jos II concreelcute concrescute 509 3 de jos 11 insotite însorite 518 21 de jos 11 cu la 525 4 de jos II pra- prae- 550 32 de jos II marrubiastum marrubiastrum 578 32 de jos II prin printre se ceti lanital. ERATA 798 Pag:. rândul col. în loc de a se 583 22 de sus 11 bobi lobi 583 23 de sus 11 bobi lobi 618 1 de sus 11 pentru patru 660 26 de jos 11 abvit abavit 664 7 de jos II corocoidul coracoidul 669 26 de jos termOcanta- termocanto- 669 18 de jos electragol electrargol 693 5 de sus uscata uscate 695 7 de sus Land berg , Landsberg 695 12 de sus II gravoelens 706 4 de sus II râned rânced 730 24 de sus II desulfată desulfatată 731 10 de jos 11 Canasovici Cassasovici 748 15 de sus II alipite şi subalipite alpine şi subalpin< 754 21 de jos II Caryphyllaceae Caryophyllaceae 756 17 de sus Melolonitha Melolontha 767 7 de sus Ng Cl2 Hg Cl2 771 18 de jos II Fibri Fibre 776 17 de jos II coronă. cocoană. 781 23 de jos (C6 Hio 0)n (C6 Hio 05)n La voi. al II-lea, cuvântul Ferma, pag. 524, rândul 14 de sus în jos. coloana l-a. în loc de Duiculescu să se citească Datculescu. PRESCURTĂRI - Agrogeol. - Agrogeologie - Agrol. - Agrologie - Alim. - Alimentaţie - Amel. - Ameliorare - Anat. - Anatomie - Apic. - Apicultură - A vie. - Avicultură - Biol. - Biologie - Bot. - Botanică - Chim. - Chimie - Cit. - Citologie - Corn. - Comerţ - Constr. - Construcţii - Constr. rur. - Construcţii rurale - Econ. - Economie - Econ. Pol. - Economie Politică - Econ. rur. - Economie rurală - Ent. - Entomologie - Ered. - Ereditate - Fam. - Familie - Fig. - Figură - Fin. - Finanţe - Fit. - Fitotehnie - Fitop. - Fitopatologie - Fiz. - Fizică - Fiziol. - Fiziologie - Fior. - Floricultură - Fung. - Fungicide - Gen. - Genetică - Gen. rur. - Geniu rural - Geol. - Geologie - Hidr. - Hidrologie - Imb. func. - îmbunătăţiri funciare - Ind. agr. - Indus,trii agricole - Leg. - Le gumi cultură - Mas. agr. - Maşini agricole - Mec. - Mecanică - Med. - Medicină - Med. vet. - Medicină veterinară - Meteor. - Meteorologie - Microb. - Microbiologie - Min. - Mineralogie - Oenol. - Oenologie - p. d. v. - punct de vedere - Păs. Fân. - Păşuni şi fâneţe - Piscic. - Pisci cultură - Pom. - Pomicultură - Silv. - Silvicultură - Sin. - Sinonim - Soc. - Sociologie - Tehn. - Tehnologie - Ter. - Terapeutică - Topogr. - Topografie - V. Vezi - v. ac. - Vezi aceasta - Vân. - Vânătoare - Var. - Varietate - Vinif. - Vinif icaţie - Vitic. - Viticultură - Zool. - Zoologie , - Zoot. - Zootehnie