# MAREA ENCICLOPEDIE AGRlCbLĂ VOL. II C~G (CEACÂR—GYPSOPHILA) DIRECTOR: C. FILIPESCU INGINER AGRONOM MAREA ENCICLOPEDIE AGRICOLA REDACTOB-ŞEF: HORIA GROZA, INGINER AGRONOM. BEDACTOBI: VICTOR DE MAYO, I. M. SĂVULESCU ŞI A. I. DIMITRESCU-BUMBEŞTI, INGINERI AGRONOMI. REFERENŢI SPECIALI: PROF. DR. C. C. GEORGESCU, ŞCOALA POLITEHNICA „REGELE CAROL H”; DR. GH. MOLDO VEANU, MEDIC VETERINAR, SUBDIRECTORUL INSTITUTULUI NAŢIONAL ZOOTEHNIC; DR. CONST. V. DRAGOESCU, INGINER AGRONOM, ŞEF £>E LUCRĂRI INSTITUTUL DE CERCETĂRI AGRONOMICE; DR. VICTOR GHIMPU, INGINER AGRONOM, ŞEF DE SECŢIE INSTITUTUL EXPERIMENTAL AL TUTUNULUI. VOL. II EDITURA P. A. S. — BUCUREŞTI MCMXXXVIII INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „LUCEAFĂRUL“ S. A. — BUCUREŞTI 133 TOATE DREPTURILE REZERVATE EXEMPliARELE VOR FI NUMEROTATE ŞI VOR PURTA SEMNĂTURA AUTORUL.UI Celui mai Mare şi mai Luminat Agricultor al Ţării MAJESTÂTII SALE REGELUI CL AL II- LE A pentru dreapta înţelegere a rosturilor Agriculturii Româneşti ÎNCHINĂM ACEASTA STRĂDANIE A NOASTRĂ LĂMURIRE Hi INFÂŢIŞÂM cetitorilor, al doilea volum al MAREI ENCICLOPEDII AGRICOLE, într’o factură mult îmbunătăţită^din toate punctele de 11 vedere. Experienţa căpătată din redactarea şi clasificarea materialului din primul volum, ne-a slujit pentru a putea comprima ceeace nu are o legătură directă şi imediată cu agricultura, lăsând mai mult loc unor cuvinte, care, prin extensiunea ce li s’a dat, constituesc un suficient îndreptar în această vastă materie. Un număr din ce în ce mai mare de colaboratori a adus, cu entusiasm şi pricepere, contribuţia lor ştiinţifică, clădită pe experienţă şi practică, dovedind, odată mai mult, câtă nevoie se simţea de existenţa acestei lucrări, într’o ţară a cărei desvoltare culturală depăşeşte marginele normelor din trecut şi a cărei plugărie tinde, evident, spre progres. * Din punct de vedere redacţional, lucrarea s’a desăvârşit mult, atât în ce priveşte uniformizarea, ierarhizarea şi aranjarea materialului, cât şi eliminarea, aproape totală, a greşelilor de tipar. S’a ţinut seama de sugestiile şi sfaturile tuturor acelora, care, cercetând cu spirit critic, obiectiv şi bine voitor, conţinutul primului volum, ne-au atras atenţia şi ne-au deschis orizonturi, cu privire la modul cum trebue să ne comportăm la făurirea acestuia şi a celor ce vor urma. Le mulţumim călduros şi îi facem părtaşi la satisfacţia sufletească pe care o simţim, cât şi la cuvintele de laudă pe care le primim de pretutindeni. * Mulţumim de asemenea şi acelora care, achiziţionându-şi această lucrare, ne-au dat putinţa să facem al doilea pas pe teren sănătos, înlesnindu-ne posibilitatea ducerii la bun sfârşit a sarcinii pe care am consimţit a o purta pe slabii noştri umeri. Din păcate, unele absenţe, din partea câtorva instituţii care la întâiul VII volum ne-au dat un larg sprijin, — ne-au mâhnit. De pildă, Camerele de Agricultură, care în trecut nu şi-au precupeţit solicitudinea, ci au contribuit într’o măsură însemnată, la apariţia primului volum, — de data aceasta, nu ne-au mai dat concursul despre care am vorbit cu atâta entuziasm în prefaţa anterioară. Numărul marilor agricultori, care şi-au apropiat această lucrare, a sporit mult, dovedind astfel, neîndoios, înţelegerea rostului lor cultural agricol în mijlocul satelor unde îşi duc viaţa. învăţători, preoţi, magistraţi, ingineri, medici, avocaţi, ofiţeri, etc. etc. au doVedit de asemenea un spirit cu mult mai ataşat de prima îndeletnicire a ţării, decât mulţi din acei care şi-au legat deadreptul soarta de agricultură. Vrem să spunem, fără intenţia de a jigni pe cineva, că singurii care stau într’o rezervă calculată — sau, poate, întâmplătoare, — sunt colegii noştri specialişti: agronomii, veterinarii şi silvicultori. Deşi aportul redacţional al acestora este la înălţimea chemării lor, şi poate împodobi paginile celor mai mari opere culturale, totuşi, când e vorba ca ei însăşi să se servească de acest vast material sistematizat şi acumulat într’o lucrare de sinteză, cum este această Enciclopedie, înlăuntrul căreia s a dat loc, deopotrivă, tuturor ramurilor ce fac parte din cadrul agriculturii, nu se cred obligaţi să se folosească de ea. Fac,excepţie, — dovedind prin aceasta şi legătura sufletească pe care o au cu brazda, cu vita şi cu pădurea — instituţiile, agricultorii şi specialiştii basarabeni, a căror dorinţă de a avea lucrarea, a întrecut toate aşteptările noastre. Avem datoria de a menţiona acest fapt destul de pilduitor. Dacă lucrarea n’ar face parte dintr’un întreg ciclu de patru volume, — în interdependenţă, unul faţă de alitul, — cele 3.000 de exemplare ale volumului I, de mult ar fi fost epuizate. Faptul de a nu putea pune în vânzare volumele în chip răsleţ, constitue un neajuns, de ordin financiar, care îi încetinează mersul. Totuşi, credem că odată cu apariţia volumului al doilea, orice neîncredere ar fi mijit în spiritele care n’au voit să ne acorde întregul lor credit, va înceta, iar înscrierea, cu plata anticipată a lucrărei, va deveni o realitate. In astfel de împrejurări, lucrarea ar putea apare întreagă, în curs de cel mult un an, întrucât din punctul de vedere redacţional, nu avem nici o piedică. * Planul iniţial, de a realiza la sfârşitul volumului al patrulea, un adaos biografic, bibliografic şi un rezumat de geografie agricolă şi economică, după cum se poate vedea din chiar cuprinsul acestui voilum, în care n a intrat decât jumătate din litera C. şi literile D. E. F. şi G., nu mai stă în picioare. Acest fapt ne-a hotărât să adăugăm la cele patru volume, un al cincilea, intitulat: OAMENI ŞI LOCURI. In acest volum, vom da desvoltarea pe care o comportă acest material, în cadrul problemelor de ordin ştiinţific, agricol şi economic. * VIII Ne simţim datori, în special, a mulţumi câtorva persoane şi instituţii pentru concursul moral şi material pe care ni l-au dat, cu atâta spirit de înţelegere. Mulţumim, mai întâi, în chip călduros, Domnului Profesor Dr. Gh. Io-nesCU-Siseşti, actualul Ministru al Agriculturii, care, în calitatea sa de distins cărturar, şi-a pus, — fie şi în mod indirect, — girul său, în prefaţa primului volum, deschizându-ne în multe direcţii drumuri presărate cu sgura neîncre-derei sau invidiei. Ii vom putea dovedi, până la sfârşit, că am meritat această distincţie, şi-l vom ruga, ca la prefaţa ultimului volum, să confirme plugă-rimii ţării, că nu din complezenţă, ci din convingerea pe care ne-am silit să nu i-o risipim în nici un chip, ne-a adresat cuvintele de lauda şi încurajare, pe care le merităm, ca unii care am slujit din toate puterile noastre sufleteşti, cartea şi agricultura. Domnul C. Sescioreanu, Preşedintele Uniunei Camerelor de Agricultură, în calitate de fost Consilier Tehnic al Ministerului de Agricultură, din proprie iniţiativă, ne-a cumpărat 300 exemplare din volumul I, pentru instituţiile pendinte de Minister, dându-ne putinţa să continuăm tipărirea lucrărei. Ii mulţumim cu toată recunoştinţa şi ţinem să se ştie că în mare parte continuarea tipăririi Enciclopediei, într’un ritm destul de viu, — avându-se în vedere greutăţile de apariţie ale unei asemenea opere, — se datoreşte şi imboldului, dat cu vorba şi cu sprijinul material dela Uniune şi dela Minister. Regretăm că plecarea acestui înalt demnitar din rosturile Ministerului, a lăsat neînzestrate cu această lucrare circa 1000 de instituţii agricole, silvice, veterinare şi zootechnice, etc., care abonate fiind, ne-ar fi îngăduit, până acum, să tipărim volumele. Suntem totuşi încredinţaţi, că vom găsi în cele din urmă, înţelegerea necesară achiziţionărei acestei lucrări, pentru toate aceste instituţii aşa după cum sa procedalt şi cu „Enciclopedia Ropnaniei“, care nu lipseşte din nici o bibliotecă publică. Mulţumim, cu recunoştinţă, Domnilor C. Argetoianu şi Gh. Cipăianu, pentru sprijinul pe care, la prilejuri grele, ni l-au dat cu o remarcabilă bunăvoinţă. Mulţumim, de asemenea, instituţiilor: R. E. A. Z-ului, (Regia exploatărilor agricole şi Zootechnice), prin administratorul său delegat, D-l E» Petrini; C. A. M.-ului (Cassa Autonomă a Monopolurilor), prin directorul ei general al culturii tutunului, D-l V. Păsăreanu, etc. şi în special, Direcţiunii Izlazurilor, al cărui Director General, D-l Ionescu Darzeu, ne-a dat un concurs neţărmurit. Banca Naţională, ca întotdeauna şi în toate prilejurile, a înţeles că această lucrare formează o piatră de temelie a agriculturii româneşti. De aceea D-l Vice-Guvemator Teodorescu, ne-a mustrat că am întârziat a-i cere concursul, iar D-il Mitiţă Constantinescu, actualul ei guvernator şi Ministru al Economiei Naţionale, — el însuşi autor de însemnate lucrări cu caracter agrar şi economic — cu înaltul- său spirit de discernământ, n’a stat un IX moment la îndoială sa aprobe propunerea agricultorului emerit, care este D-l Vice-guvemafcor Teodorescu. * Menţionând toate acestea, nu facem decât să închinăm un cuvânt de recunoştinţă tuturor acelora, care, cu sufletul şi cu fapta, au venit alăturea de noi, înlesnind înzestrarea ţării, cu 6 lucrare care le va supravieţui. Departe de a fi preocupaţi de latura materială a problemei, decât în măsura acoperirii cheltuielilor pe care le comportă opera în sine, — despre o îmbogăţire subită, care ne-ar da prilejul să inundăm bibliotecile agricole şi cu alte lucrări de specialitate, ne putând fi vorba, — ne grăbim a informa pe toţi acei care se interesează de mersul acestei lucrări, că volumul al treilea este, — din punctul de vedere redacţional, — aproape încheiat şi pus sub tipar. Dacă vom fi mai bine înţeleşi şi sprijiniţi, el va vedea lumina în cel mult şase luni de zile. Concomitent, se lucrează şi la volumul: Oameni şi locuri, care, împreună cu voi. IV, vor completa întreaga lucrare în timp de cel mult un an. Astfel, literatura agricolă se va îmbogăţi, în scurt timp, cu o operă de sinteză, binevenită în aceste vremuri de totală prefacere, în care străduinţele tuturor, în frunte cu acele ale Marelui nostru Rege, schimbă zi de zi înfăţişarea agriculturii, în ritmul progreselor realizate în toate sectoarele activităţii naţionale. De aceea, — şi ca semn al, înaltului devotament pe care-1 datorăm Capului statului românesc, ne-am îngăduit cinstea de a închina acesit volum Marelui Agricultor al ţării, care este Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, Făuritorul aşezării naţionale a României celei noui. C. FILIPESCU COLABORATORII VOLUMULUI II Anca Nicolai, Med. Vet., I. N. Z. (N. A.) Antipa Gr., Dr., Dir. Muzeul Zoologic, Preş. P. A. R. I. D., membru Acad. Rom. (Gr. Ant.) Antonescu C. S., Dr., P. A .R. I. D. (C. Ant.) Argetoianu C., Dr., Consilier Regal- (C. Arg.) Arghirescu V., Ing. Agr., Dir. L C. A. M. ,(V. Ar.). Arion G., Conf. A. 1. S. A. Buc., Şef. Serv. Prot. PI. M. A. D. (G. Ar.) Badea M., Ing. Si.v., 1. C. E. F. .(M. Bad.) Băicoianu C. C., Dr. Ing. Agr., Şef. Secţia Zoot. I. C. A. R. (C. C. Băic.) Begnescu FI., Med. Vet. Consilier I. N. Z. (FI. Beg.). Beldie Al., Ing. Silv., I. C. E. F. .(Al. BeL) Bergheanu V., Ing. Agr. M.A.D. iV Ber.). Bernaz D., Ing. Agr., Asistent VA. I. S. A.-Buc. (D. Bem.) Pileau A., viticultor (A. Bil.). Boeru Tr., Ing. Agr. (Tr. B.) Iih., Dr. Ing. Agr., Prof. ^gr. 'Chişinău (G. Ban.) Gr., Med; Vet., I. N. Z. Hi., Med. Vet., I. N. Z. es.cu I., fost ministru, proprietar (I. Căm.) —---------- •dreiJtul numelui fiecărui în cuprinsul lucrării, matei Cardaş Agricola, Dr. Ing. Agr., Prof. şi Decan Fac. Agr. Chi-şinău (Agr. Car.) Cârlanescu N., Med. Vet., I. N. Z. (N. C. şi N. Câil.) Cherdivarenco A., Dr. Ing. Agr., Conf. Fac. Agr. Chişinău (A. Cherd.) Cipâianu Gh., Dr. Ing. Agr., fost ministru (G. Cip.) Ciucâ Al., Dr., Prof. Fac. Med. Vet. (Al. Giucă) Ciulei C. I., Ing. Agr. (C. I. C.) Ciulei Gh., Dr. Ing. Agr., I. C. A. R. (Gh. Ciul.) Comârzan Sim.., Ing. Agr. (Sim. Comâr.) Constantinescu G. K., Dr., Prof. Fac. Med. Vet. Dir. I. N. Z. (G. K. C.) Contescu D., Dr., Prof. Fac. Med. Vet. (D. C.) Cornăţeanu N., Dr., Ing. Agr. Prof. A. I. S. A.-Buc., Şef de Secţie I. C. A. R. (N. Corn.) Costeschi M., Ing. Agr., Conf. Fac. Agr. Chişinău (M. Cost.) Cravcencu M., Ing. Agr., Prof. (M. Crav.) Cretzoiu P., Ing. Silv., I. C. E. F. (P. Cretz. şi P. Cr.) Cristea V., Med. Vet., I. N. Z. (V. C.) Daia Al., Insp. Piscicultor (Daia) De Mayo Victor, Ing. Agr. (V. M.) colaborator, se grăsesc iniţialele sau ia redactată de dânşii. Derlogea H., Med. Vet., I. N. Z. (H. D.). Dimache Gh., Ing. Agr., M. A.D. (G. Di'm.). Dragan Ilie, Ing. Agr., U. C. A. (I. Dr.). Drăgoescu C. V., Dr. Ing. Agr., I. C. A. R. (C. V. Drăg.) Dragan C. 1., Dr. Ing. Agr., Prof. A.I.S.A.-Cluj (I. C. D.) Dumitrescu-Bumbeşti 1. A., Ing. Agr. Prof. Seminarul Central. (A. I. B.). Dumitrescu I., Med. Vet., I. N. z: ,(I. Dum.) Far aud o L., Horticultor (L. Far.) Filipescu C., Directorul Marei Enciclopedii Agricole. (C.F.). Filipescu Râul, Ing. Ag. O. N. T. (F. R.). Fiş*teag I., Med. Vet., I. N. Z. (I. F.) Galan A. Gh., Dr., I. N. C. (A. G. Gal.) Garoflid C., fost ministru, mare proprietar (C. Gar.) Gavrilescu Virgil, Ing. Agr., I. N. C. (V. Gav.) Gavriliu D. I., Ing. Agr., C. A. M. (D. I. Gav.) Gayaraud Er., Ing. Agr., Dir. G-ral U. C. A. (Er. G.) Georgescu C. C., Dr. Prof. Şc. Pol. Buc. (C. C. Georg.) Gheţie V., Med. Vet., 1. N. Z. (V. G.) Ghimpu V., Dr. Ing. Agr., Şef. Secţie I. C. A. M. (V. Gh.) numele prescurtate ale acelora care XI Ghiulea N., Dr. Prof. Univ. Cluj (N. Ghiul.) Giurgea N., Ing. Agr. Dir. R. E. A. Z. ,(N. Giur.) Grădinara V., Med. Vet., 1. N. Z. (V. Gr.) Grinţescu Er., Dr. Ing. Agr., Dir. Cadastrului M. A. D. (E. Grin.) Grinţescu I., Dr. Prof. Univ. Buc. (I. Grin.) Groza Horia, Ing. Agr. (H. G.) Haneş A., Med. Vet., I. N. Z. (A. H.) Hortopan Gr., General-Med. Vet. (G-ral Gr. Hort.) Ionescu Al., Ing. Agr., R.E.A.Z. (AL Ion.) Ionescu Aurel, Med. Vet., I.N.Z. (Di. Dy.). Ionescu-Brăila Gh., Med. Vet., M. A. D. (G. I. Br.) Ionescu C. I., Ing. Agr., Dir. Viticultur i M.A.D. (I. C. I.) Ionescu Mihail, Dr. Asisitent Fac. Şt. Buc. (I. M.). Ionescu Siseşti G., Ministrul Agriculturii şi Domeniilor, Dr. Prof. A. I. S. A. - Buc., Dir. I. C. A. R., membru Acad. Rom. (G. I. S.) Iorga N., Consilier Regal Dr. Prof. Univ. Buc., 'membru Acad. Rom. (N. Iorga). Irimescu Al., Ing. Agr., C. A. M. (A. I.) Ivanescu Adam, Ing. Agr., M. A. D. (Ad. Iv.) Lazăr V., Med. Vet., I. N. Z. (V. L.) Lupaşcu C., Prof. (C. Lup.) Manoilescu M., Dr. Prof. Sc. Pol. Buc. (M. Man.) Martinovici C., Prof. A. I. S. A. Cluj (C. Mart.) Matei C., Ing. Agr., I.C.A.R. (C. Mat.) Mauch A., Med. Vet. I. N. Z. (A. Mau. si A. M.) Mihăilescu M., Med. Vet. Fac. Med. Vet. Buc. (M. M.). Mihăilescu Nina, Med. Vet., I. N. Z. (N. M.) Mirescu V. Al., Ing. Agr., I. C. A. R. (AL V. M.) Moldoveanu Gh., Med. Vet., I. N. Z. (G. M.) Morcovescu P., Ing. Agr., M. A. D. (P. Mor.) Muniteanu Ath., Dr. Prof. A. I. S. A. Buc., Şef. Secţie I. C. A. R. (A. Munt.). Musceleanu Chr., Dr. Prof. şi Rector A. I. S. A. - B-uc. (Chr. Mus.). Nasta AL, Dr. Ing. Agr. Prof. A. I. S. A. - Buc., Guvernator Credit. Agr. Ipotecar (A. Nasta). Nazarie D., Ing. Agr., Prof. (D. Naz.). Nedici Gh., Prof. Sc. Pol. - Buc., Cons. Casaţie (Gh. Ned.). Negreanu Vintilă, Ing. Agr., U. C. A. (V. N.). Nica Th., Dr. Şef. lucrări Fac. Agr. Chişinău (Th. Nica). Nichita Gh., Dr. Prof. Fac. Med. Vet. (Gh. N.). Odaischy N., Med. Vet., I. N. Z. (N. O.). Papadopol C., Ing. Agr., U.C.A. (C. Pap.). Pasareanu V., Ing. Agr., Dir. C.A.M. (V. Păs.). Paşcovschi V., Ing. Agr. (V. P.) Pătrăşcanu N., Dr. Ing. Agr. Fac. Agr. Chişinău (N. Pătr.). Pelimon C., Med. Vet., I.N.Z. (C. PeL). Petrescu Alexandrina, Med. Vet., I. N. Z. (Al. Pet.). Petrini Em., Ing. Agr., Dir. R. E. A.Z. (Em. Petr.). Piescu A., Dr. Ing. Agr., Şef. Secţie I. C. A. M. (A. Pies.). Popescu Fr., Med. Vet. I. N. Z. (F. P.). Popescu St., Dr. Prof. Fac. Agr. Chişinău (St. Pop.) Popovici-Lupa O. N., Dr. Ing. Agr. (N.O.P.L.). Prelipceanu T., Ing. Agr., M. A. D. (T. Pr.). Radu Gh., Med. Vet., I. N. Z. (Gh. R.). (Radu I. 1F., Dr. Ing. Agr. I. C. A. R. (I. F. R.) Rădulescu-Calafat G., Med. Vet. Şef al Municipiului Buc. (G. R. C. şi C. Răd.-Cal.). Răuţă AL, Ing. Agr., I. C. A. R. (A. R.). Roceric I. A., Dr. şt. ec. M. Ec. N (I. A. Roc.) Rusu D., Med. Vet., I. N. Z. (D.R.). Sabău V., Dr. Ing. Sil. I. C. E. F. (Dr. V. Sab.). Saghin I., Med. Vet., I.N.Z. (I. Sagh.). Samoilă Z., Ing. Agr., I.C.A.R. (Z. Sam.). Saidac I., Ing. Agr., Dir. R. E. A. Z. ,(I. Said.). Săulescu N., Dr. Ing. Agr., Prof. A. I. S. A.-'Cluj (N. S. Săvulescu Tr., Dr. Prof. A.I.S.A. Buc., Şef. Secţie I. C. A. R., membru Acad. iRom. (Tr. Săv.). Săvulescu I. M., Ing. Agr. Ad-tor ferma Pantelimon (I. M. S.). Şerban M., Dr. Prof. şi Rector A.I.S.A. Cluj (M. Şerb.). Slepeanu-Voinova I., Ing. Agr., Dir. Staţ. Oenol. Drăgăşani I. V. Şlep.). Staicu D. Ier e mie, Ing. Agr. Asistent A. I. S. A., Buc. (I. D. St.). Stănculescu Al., Ing. Agr. M. A. M. ,(A1. St.) Stănculescu FL, Arhit., M. A. D. (FI. Stănc.). Stinghe V., Dr. Prof. Sc. Pol. Buc. (Stinghe). Stoian C., Med. Vet. I. N. Z. (C. St.). Strilciuc Evdochia, Dr. Ing. Agr., I. N. Z. (E. Str.). XII Ţălaşescu A., Ing. Agr., O. N. T. (A. Tăi. şi Al. Tăi.) Ţţmariu Savu, Med. Vet., I.N.Z. ,(S. T.)- Timuş A. Gh., Ing. Agr., I. C. A. R.. (A- Gh. T.). Ţureanu N., Med. Vet. I. N. Z. (N. T. şi N. Tur.). Vaida M., Med. Vet., M. A. D. ,(M. Vaid.). Vasiliu Amilcar, Dr. Ing. Agr., Şef. lucrări A. I. S. A. Cluj (Amil. Vas.). Vasiliu C. )I., Ing. Agr., l.C.A.R, (I. Vas.). Vasiliu Haralamb, Dr. Ing. Agr., Prof. Fac. Agr. - Chişinău (V. H.) Vidas Aristide, Lic. Şt. Ec. Şef. Secţie S. A. R. T. (A. Vid.) Vlădescu D., Med. Vet., I. N. Z. (D. V.). Zaporojan I., Ing. Agr., I. C. A. M. (I. Zapor.). PRESCURTĂRILE NUMELOR INSTITUŢIILOR: A. 1. S. A. Academia de înalte S'-udii Agronomice. G. A. M.i=Cassa Autonomă a Monopolurilor Q, A. P» S. = Cassa Autonomă a Pădurilor Statului. J- Q A. M. 1= Institutul Cassei Autonome a - Monopolurilor. I. C. A. R. Institutul de Cercetări Agronomice ar României. I. C. E. F. ■= Institutul de Cercetări şi experimentări forestiere. I. N, C. = Institutul Naţional al Cooperaţiei. ]. N. Z. — Instituitul Naţional Zootechnic. M. A. D Ministerul Agriculturii şi Domenii1 or. M. A. M. •"= Ministerul Aerului şi al Marinei. O. N. T. != Oficiul Naţional al Textilelor. P. A. R. I. D. Pescăriile Statului şi Ame-lioraţiunea regiunii inundabile a Dunării. R. E. A. Z. Regia exploatărilor Agricole şi Zootechnice. U. C. A. := Uniunea Camerilor de Agricultură. S. A. R. T. t=z Societatea Anonimă Română de Telefoane. PRESCURTĂRI - Agrogeol. - Agrol. - - AHm. - - Amel. - - Anat. - - Apic.- - Avic.--Biol.- - Bot. - - Chim. - - Cit. * - Com. - - Constr. - - Constr. rur. - Econ. - s - Econ. Pol. - ; - Econ. rur. - I - Ent. - ; - Ered. - i , ; - Fam. - î ’ - Fig. - - Fin. - - Fit, - - Fitop. -r Fiz. - Agrogeologie - Hidr. - Hidrologie Agrologie - Imb. func. - Îmbunătăţiri funciare Alimentaţie - Ind. agr. - Industrii agricole Ameliorare - Leg. - Legumicultiură Anatomie - Maş. agr. - Maşini agricole Apicultură - Mec. - Mecanică Avicultură - Med. - Medicină Biologie - Med. vet. - Medicină veterinară Botanică - Meteor. - Meteorologie Chi'mie - Microb. - Microbiologie Citologie - Min. - Mineralogie Comerţ - Oenol. - Oenologie Construcţii - p. <1. v. - punct de vedere Construcţii rurale - Păş. Fân. - Păşuni fi fâneţe Economie - Piscic. - Pisoi cultură Economie Politică - Pom. - Pomicultură Economie rurală - Silv. - Si rvicultură Entomologie - Sin. - Sinonim Ereditate - Soc. - Sociologie Familie - Tehn. - Tehnologie Figură - Ter. - Terapeutică Finanţe - Topogr. - Topografie Fitotehnie - V. Vezi Fitopatologie - v. ac. - Vezi aceasta Fizică - Van. - Vânătoare Fiziologie - Var. - Varietate Floricultură - Vinif. - Vinificaţie Fungicide - Vitic. - Viticultură Genetică - Zool. - Zoologie Geniu rural - Zoot. - Zootehnie Geologie XV EACÂR. - Zoot.. - Se spune unui cal la oare irisul ochiului este alb-sidefiu, din cauza lipsei pigmentului. Ochiul ceacâr percepe imaginile tot aşa de bine ca şi cel normal. La animalele albinotice, care nu au pigment în nici o parte a corpului -ex. iepuri de casă alibi-» irisul are un reflex alb-roşiatic, din cauza transparenţei vaselor sanguine. G. M. CEAFA. - Zoot. - Regiune a capului, situată între şi înapoia urechilor, la punctul de unire al gâtului cu capul. Baza ei anatomică este formată din osul occipital, cu articulaţia atloido-occipitală şi prima vertebră a gâtului - atlas împreună cu părţile moi, constituite din muşchi şi extremitatea anterioară a coadei ligamentului cerebral. La cal, c. constitue punctul unde se termină coama şi de unde începe moţul; .aci se aşează partea din căpăstru numită cefar. La bou, c. se găseşte înapoia liniei dintre coarne şi nu are coamă; i se mai zice şi cerbice. In unele părţi, jugul pentru tras greutăţi se fixează pe c. La berbec în perioada mârlitului, c. prezintă o tumoare, considerată ca un semn al puterii sexuale. G. ML CEAIU. - Bot. - Thea chinensis, arbust din fam, Cameliaceae. înalt până la 2 m.,' *jcand se .cultivă; în stare sălbatică e mai mic, run-zele simple, alterne, scurt peţiolate şi ¿persistente, oval lanceolate, verzi, glabre deasupra şi pubescente dedesubt. Florile alb-gălbui, solitare; fructul moale, cărnos, la început, devine în urmă o capsulă. - Fig. 1. Majoritatea botaniştilor consideră speciile: Th. Bohea, Th. cantoniensis, Th. cochinchi-nensis şi Th. viridis, ca var. ale speciei Th. chinensis. Cultivat în Japonia, China, India, U. S. A., Brazilia, etc. Se recoltează frunzele, care preparate în mod special, dau productul din comerţ, cunoscut sub numele de c. Această recoltă se face din .arbuştii care au deja 3 ani, în 3 epoci: Februarie, Iunie şi August. Frunzele culese se expun la soare, apoi se încălzesc pe nişte plăci metalice, unde se întorc continuu. Urmează apoi răsucirea lor cu mâna, în formă de sul; se mai repetă operaţiunea, pentru a se obţine o răsucire completă. După aceia frunzele se supun unei fermentări ce durează 4-8 ore, condusă în mod priceput, spre a nu se deprecia produsul. Astfel se obţine c. negru, cunoscut din comerţ şi la noi, cu gust aromatic. Dacă însă duoă răsucirea completă, frunzele se supun la o uscare înceată - înllăturându-se deci fermentaţia - se capătă c. verde, de culoare verde-închis, gust astringent, uşor amar. Calităţile superioare de c. se vând aşa cum se produc, pe când cele inferioare - resturi de la prima calitate - sunt aromatízate cu flori de Olea fragraus, Iasminum sambac, etc. In CEANOTHUS-CEAPÄ 2 Ceylan, unde sunt foarte întinse plantaţii, toate operaţiile de prelucrare se fac în mod mecanic; în felul acesta se obţine un c. superior. Aroma c. nu se află în frunzele verzi, ci se capătă prin prăjiri. C. conţine: 0,5-1% oleiu parfumat, 2-3% caseină, 2-4% cafeină Fig. 1. — CEA1U - Thea Chinensis Sims. şi 12-15% tanin -f- acid galic. Oleului se da-toreşte aroma din preparatele excelente. De-aceia c. învechite pierzându-şi aroma, nu mai au nici o valoare comercială. A. R. CEANOTHUS L. - Bot. - Arbuşti sau mici arbori din fam. Rhamnacee, reprezentaţi în flora Americei de Nord. Frunze alterne sau opuse, simple, în genere de consistenţă pie~ loasă, caduce sau persistente, cu marginea întreagă sau serată, nervaţiune penată, sau palmată - cu trei nervuri la bază -. Inflorescenţele lung pedunculate, panicule de forma unei grape constituite din mici umbele se-sile. Flori hermafrodite; sepale, petale, sta-mine 5, disc în forma unui inel, ovar trilo-cular, liber sau îiţ parte concrescut cu re-ceptacolul. Fructul trilobat, învelit la baza de exocarp în forma unui păhăruţ cărnos, bogat în rezine; se desface longitudinal în trei nucule. In cultură în parcuri: C. americanus L. Arbust mic, cu frunze alterne, oval alungite, de consistenţă erbacee, pe faţa inferioară slab păroase. Lujerii păroşi de culoare roşiatică, înfloreşte din Iulie până in Septembrie. Frunzele sale se întrebuinţează ca surogat de ceaiu; rădăcinile conţin o substanţă colorantă galbenă şi se mai întrebuinţează ca febrifuge. C. C. Georg. CEAPĂ. - Leg. - Allium Cepa. Plantă bisanuală sau vivace, din fam. Liliaceae. Originară din centrul Asiei, unde era întrebuinţată din vechime, ca plantă condimentară. Tulpina redusă la o simplă umflătură subţire, dela care pornesc în jos, rădăcinele adventive, albe şi neramificate. La partea superioară se formează un bulb, dintr’o aglomerare de frunze cărnoase. Bulbul este învelit pe deasupib în pieliţe subţiri şi transparente, care sunt baza frunzelor, alungite în Pig. 2. — CEAPĂ - Allium cepa. fortmă de tub şi ascuţite la vârf. El îngrămădeşte în frunzele siale materii hrănitoare ca zahăr, feculă etc., care îi servesc ca să hrănească în anul viitor muguraşii, din care se formează lujerii cu numeroase flori în vârf. Creşte înaltă - până la 1,50 m. _ şi este goală înăuntru. Florile albe, verzi sau violete, sunt reunite la vârful tulpinei în măciulii, învelite pe deasupra cu o membrană. In loc de flori, se întâmplă &a se formeze în vârful tulpinei, un fel de bulbi mici. Fructul este o capsulă în trei muchii. Seminţele sunt negre, aspre, neregulate şi sbâr-cite la suprafaţă. Un gram conţine 250 seminţe. Facultatea germinativă durează 2 ani. Timpul de germinaţie 10-14 zile. - Fig. 2. Fig. 3. — CEAPA. — 1. Blanc hâtif de Valence; 2. Blanc gros plat d*Italie; 3. Jaune géant d’Espagne. Varietăţi: 1. - C. galbenă de Vertus, bulbul mare, turtit. Direct producătoare şi de arpagic. 2. - C. de Erfurt, bulbul mare, direct producătoare şi de arpagic. 3. - C. galbena de Zitta, bulbul mare, oval rotund, direct producătoare. 4. - C. de apa de Buzău, bulbul foarte mare, lungueţ. 5. - C. roşie de Rocca, bulbul turtit. 6. - C. roşie Braunschweig, bulbul mare, direcit producătoare. 7. -C. roşie de Madera, bulbul rotund, mare, nu se consiervă bine. 8. - C. alba timpurie de Paris, bulbul turtit, se cultivă pentru consumat în stare verde. 9. - C. albă tare de O-landa, bulbul mijlociu şi tare. 1 0. C. de Spania, bulbul mate, până la 1 kg. 11. - C. de Egipt. Bulbul roşu. In Ioc de seminţe se formează bulbi mici. - Fig. 3. Cerinţele plantei. Ç. se cultivă în terenuri nisipoase sau nisipo-argiloase bogate în humus.. Nu sufere o gunoire, proaspătă, căci putrezeşte în pământ sau se conservă greu. Se dau îngrăşăminte potasice şi mai puţin azotoase. Cultura. Se practică trei feluri de culturi: 1. Cultura cepei de arpagic. 2. Cultura cepei direct producătoare. 3. - Cultura cepei de apă. 1. - Cultura c. de arpagic. Arpagicul se obţine în felui următor: se seamănă în luna Mai, pe straturi preparate de mai înainte, 600-1000 gr. sămânţă la ar. După semănat se acoperă sămânţa şi se îndeasă cu o scândură sau un tăvălug uşor. Se udă, până ,ce sămânţa încolţeşte. Când apar buruenele se pliveşte, - şi cu o săpăligă cu colţ se rupe scoarţa. - Fig. 4. La sfârşitul lunei Iulie se recoltează arpagicul cu hârleţul sau sapa. Se adună şi apoi il trecem prin ciiururi de diferite mărimi, pentru a face trei calităţi. Arpagicul mic este cel mai bun. Un ar produce 150 kg. arpagic. Plantarea arpagicului se face toamna prin Octombrie-Noembrie sau primăvara în Martie-Aprilie. Pe straturi bine preparate, se fac şănţuleţe adânci de 5 cim. şi depărtate la 15-20 cm.* pe care se aşează arpagicul la distanţa de 8-10 cm. Cu pământul rezultat din şanţul al 2-lea se acoperă primul şanţ etc. După răsărire se săpălugeşte şi nu se udă decât pe timp de secetă. In luna Iulie dacă frunzele se menţin verzi, deşi bulbii s’au desvoltat îndeajuns, cu dosul greblei se culoă frunzele. Recoltarea se face în August. După recoltare se lasă bulbii să se svânte şi apoi se fac funii sau se adună în grămezi. Iarna se păstrează în locuri uscate şi ferite de îngheţuri, în poduri sau magazii. La un ar se obţin 250-350 kg. 2. - Cultura c. direct producătoare sau Ceaclama. Se seamănă rar, direct la locul definitiv. Se dau la ar 250-300 gr. când se- ' mănăm prin împrăştiere şi 150-200 gr. în r rânduri cu maşina la 20 cm. distanţă. După răsărire, când plantele sunt bine formate, se răresc la 10-12 cm. şi se săpălugesc de câte ori este nevoie. Fig. 4. — CEAPĂ DE SĂMÂNŢĂ, în cultură. Cultura c. de apă sau Caba. Se seamănă în pepinieră prin luna Martie. In timpul ver getaţiei se udă şi se pliveşte. Când plantele au ajuns la lungimea de 15-20 cm., se scot din pepinieră. Se fasonează scurtând puţin rădăcinile, iar frunzele la jumătate. Se plantează în straturi aranjate pentru irigaţie, în rânduri la distanţa de 20 cm. şi pe rând la 4 CEAPĂ 10-12 am. Răsadul se plantează la aceiaşi adâncime, la care a fost în pepinieră. Pentru ca prinderea să fie mai sigură şi să se facă mai repede, se îndeasiă bine pământul la rădăcină şi se udă. In timpul vegetaţiei se pliveşte şi -se prăşeşte de 3-4 ori. Cu 3-4 săptămâni înainte de recoltare, se încetează cu udatul, altfel ceapa se păstrează foarte greu peste iarnă. In Septembrie se recoltează. - Fig. 5. Pentru a obţine c. verde primăvara, se seamănă în August în pepinieră, iar răsadul obţinut se repiciă în Octombrie la 10 cm. Fig. 5. — CEAPĂ DE APA, Cabâ Buzău. fir de fir şi 15 cm- între rânduri. Pe timpul iernii se acoperă cu frunze sau rogojini. C. verde putem avea primăvara şi din arpagicul plantat toamna mai adânc. Obţinerea seminţei. Se aleg în primul an bulbii ce au ajuns la complectă desvoltare, sănătoşi, şi care corespund caracterelor varietăţii. Bulbii selecţionaţi se păstrează în-tr’un local sănătos, bine aerisit şi cu o temperatură scăzută, însă fără ca să îngheţe sau să pornească în vegetaţie înainte de plantare. In luna Martie se plantează bulbii în parcela pentru seminţe Ia 10-15 cm. adâncime şi la distanţa de 40 cim. în toate direcţiile. Se menţine terenul curat şi se pun tutori la tulpinele florale. In luna August inflorescenţele ajung la maturitate şi se recoltează treptat. Se taie cu o porţiune din tulpină, se leagă câte 15 la un loc şi Ste atârnă la umbră. Seminţele se scot din capsule prin frecare sau bătute uşor cu un băţ. Se vântură, se pun în saci sau săculeţe şi apoi se pun la păstrare într’un loc uscat. Dacă nu se scot imediat seminţele ci se păstrează inflo- rescenţele intacte, puterea de germinaţie a seminţelor se păstrează mai bine. Boli şi insecte. Mana cepei, este cauzată de Peronospora Schleidenii. Pe frunze apar pete gălbui, plantele îngălbenesc si mor. Plantele atacate se stropesc cu piatră vânătă sau se ard. Cărbunele cepei, produs de Urocistys cepulae: apar pete negre, mai ales la plantele tinere. înainte de semănat se ţin seminţele 12 ore într’o soluţie de 1,50% piatră vânătă. Plantele atacate se ard. Rugina se datoreşte ciupercei Puccinia Alii şi Pucci-nia Poni. Contra ruginei se recomandă stropiri cu piatră vânătă. Bacteria Baciilus Cepi-vorus atacă bulbii din cultură şi cei dela păstrare, provocând putrezirea lor. Nu se va cultiva ceapa pe terenul infectat timp de 6 ani. Musca cepei - Anthomia Ceparum _ prin larvele sale, de culoare albă, atacă bulbul de ceapă, producând moartea plantei. Plantele atacate se vor arde. Larvele se adună. M. Crav. Ceapă de Egipt. _ AUium proliferum Sch., p’antă vivace din fam. Liliaceae. Originară din Egipt. Se deosebeşte de ceapa obişnuită, prin frirctificaţiile fusiului fioral, care poartă 2-10 bulbi mici - asemănători arpagicului -prin care se face înmulţirea; planta dă şi pueţi de la rădăcină. C. de Egipt are rădăcinele lungi şi din acest motiv poate să crească cu uşurinţă în pământurile sărace şi secetoase. Se practică cultura bisanuală _ pentru arpagic - şi cultura multianuală - pentru foi verzi. Pentru cazul din urmă - care este şi cel mai rentabil -, bulbii s.e plantează la distanţa de 30-40 cm. în pământ bine lucrat; în 2-3 ani apar din bulbi tufe întregi, din care se pot: recolta foile verzi. Când tufele s’au îndesit prea tare, sau când pământul s’a sleit, mutăm plantaţia în altă parte. Ceapa Cioarei. - Sin. Scânteiuţa, Gagea pratensis Schult., sin. G. stenopetala Fries. Mică plantă erbacee, perenă, bulboasă, din fam. Liliaceae, cu 3 bulbi orizontali, neînfăşuraţi de o membrană comună; cu o singură frunză radicală, lineară - mai rar 2 frunze radicale _ la ambele capete îngustate, plană, acut - carinată, cu 2 frunze florale opuse; flori galbene, reunite in umbelă, pe-rigonul cu 6 diviziuni adânci şi înguste; pe-dunculele glabre. Creşte pe câmp, prin semănături şi prin rărişuri de pădure. înfloreşte în Aprilie. Panţu. Ceapa Ciorei. - Sin. Floarea viorelei, Zambilea, Zambul. - Muscari comosum. -Plantă perenă, erbacee, bulboasă, din fam. Liliaceae. Frunzele lineare, caniculate, adesea denticulate pe margine; florile albastre dispuse într’un racem foarte elongat la vârlul tulpinei scapiforme; florile inferioare fertile -hermafrodite - depărtate, orizontal - patente, de lungimea pedunculelor; dinţii periantului 5 CEAPRAZ-CEARA PLANTELOR ncular, cilindric-oval recurbaţi, alburiu-ver-aui gura deschisă; florile superioare sterile, ZU1’opiate cu pedunculul de 4-6 oii mai lung decât periantul mic, aproape globulos clavi-form sau cilindric; periantul f.orilor fertile ae1 culoare ametestină. ^ jyţ tenuiflorum lausch. rerena, direra de recedenta prin dinţii periantului angular cilindric, foarte scurţi, puţin curbaţi, de culoare brun-închisâ, gura periantului aproape închisă, florile superioare sterile apropiate, cu periantul florilor fertile, de culoare aib-verzue, al f-orilor sterile dimpreună cu vârful scapului şi în pedicelele dc culoare ame-testină. Ambele specii, cresc prin câmpuri, prin vii, poieni, fâneţe, tufişuri şi păduri. Înfloreşte Mai-lunie. CEAPRAZ. - îndoirea dinţilor ferăstrăului de o parte şi de alta pentru a se lărgi gaura de secţionare, care să permită mişcarea lamei. Acelaş nuime se dă şi uneltei cu care se face ceaprazul. C. C. Georg. CEAPUR. - Zool. - C. cenuşiu şi roşu - v. bâtlan. CEARA. - Bot. - Sin. floare de ceară. Hoya camosa R. Br., sin. Asclepias carnosa L., arbust acăţător din fam. Asclepiadaceae. Frunze totdeauna verzi, coriacee, cărnoase, Hoya^carnosa. Fig 6. — CEARĂ - Hoya carnosa. de formă ovală-oblongă. Flori alb-rozee, mirosind frumos, aşezate în umbele compacte, atârnând în jos. Originară din China. Plantă meliferă. Cultivată în grădini şi în ghivece. - Fig. 6. CEARĂ DE ALBINE. - Apic. - Substanţă moale, de culoare galben-caracteristică, din xare albinele construesc fagurii şi celulele lor _ v. ac. - Este o secreţie animală a albinelor, datorită alimentării cu miere şi e constituită din esterurile acizilor ceratinic şi palmitiJic, cu alcoolul miricilic. După Layens şi Bonnier, pentru a secreta 1 kg. de ceară, albinele consumă cca. 6 kg. miere. Ceara çste secretată de celulele glandulare aşezate la suprafaţa ultimelor 4 inele abdominale. Ç. secretată se adună sub forma unor lamele acoperite de faţa inferioară a inelului ven-tra^ Pfecedent. De aici lamelele sunt luate cu P^oare^ posterioare şi aduse cu ajutorul celor anterioare la mandibule, unde ceara e triturată şi transformată în cocoloşi pentru construirea celulelor. In această fază are o culoare albicioasă, care devine apoi galbenă. Extragerea c. se face prin topirea fagurilor, fie la soare, fie în apă caldă, ţinând sea-ma de faptul că ea se topeşte la 62-64° C. şi are o densitate de 0,962-0,967. La soare se topeşte în cerificator -, obţi-nându-se în acest caz o c. albă, datorită de-colorării sub acţiunea razelor solare. C. are numeroase întrebu nţări. In primul rând ca lumânări, dând lumină bună şi fum puţin. Apoi în prepararea diferitelor paste pentru parchete, încălţăminte şi în farmacie, la prepararea cosmeticurilor şi a unguentelor. CEARĂ DE ALTOIT. - Pom. - Sin. mas-tic. Amestec plastic, servind la protejarea al-toaielor. Scopul ei este de a feri rana deschisă de contactul imediat cu aerul şi umezeala. După felul de preparare şi întrebuinţare, se deosebesc două feluri de mastic:' 1. -la cald şi 2. - la rece. 1. Ceara de altoit la cald se prepară după felurite reţete. Bunăoară: se iau 3 părţi smoală şi o parte ceară galbenă, care se topesc într’o căldare la un foc slab. Amestecul obţinut trebue întrebuinţat imediat, căîduţ; îndată ce masticul începe să se întărească, să fie încălzit din nou. Aită compoziţie: 150 gr. smoală neagră, 150 gr. smoală albă, 100 gr. răşină, 50 gr. ceară galbenă, 25 gr. seu, 25 gr. ocru roşu. Se sfărâmă amestecul cu ciocanul, apoi se pune la foc. (Reţeta lui Rou-quet d’Amiens: răşină 500 gr., smoală 600 gr., seu 500 gr., ceară galbenă 260 gr., spirt denaturat 250 gr. Spirtul să se adauge întotdeauna numai după ce totul s’a topit şi după ce vasul a fost luat de la foc. 2. - Ceara de altoit la rece este cea mai întrebuinţată ®i se găseşte în comerţ gata preparată. Ea nu trebuie să se topească la soare, nici să ardă altoitul, şi nici să nu crape. O compoziţie de maatic rece este: ceară galbenă 36,33 gr., terebentină 36,33 gr., făină de mazăre albă 18,23 gr., seu de oaie 9,1 1 gr.; toate acestea se freacă bine, cu un ciocan, într’un vas larg la gură, apoi se întrebuinţează. In aproape toate reţetele de mastic - fie el cald sau rece - se găsesc una sau alta din substanţele următoare: răşina - îi dă însuşirea de a se usca mai bine -, smoala -îngroaşă amestecul -; seul - îl face mai uşor -; ceara - îl face mai unsuros -; spirtul - îl ţine în stare liclvdă. In ce priveşte întrebuinţarea şi practica ce-rei de altoit, - v. altoire. CEARA PLANTELOR. - Bot. . Eşteruri de ale acizilor graşi superiori cu alcoolul cetilic şi cu alcoolul miricilic. Acopere cuticula plantelor cu o pătură ele fire foarte fine, aşa ca picăturile de apă să poată luneca. Se mai gă- CEARTA CASEI-CECÄ 6 seşte şi în grăunţele cu clorofilă. E şi ea solubilă în eter. CEARTA CASEI. - Bot. - Ajuga reptans -v. vineriţă. CEASORNIC. - Bot. . Sin. Floarea suferinţei. Passiflora coerulea L. din fam. Passiflora-ceae. Arbust agăţător originar din Brasilia şi Argentina, cu cârcei simpli. Frunzele simple, glabre, lung pedunculate, palmate-lobate, cu 5-7 lobi terminaţi cu un vârf ascuţit. Florile se trec repede, au miros plăcut, sunt constituite după tipul 5. Involucru din 3 bractei Fig. 7. — CEASORNIC - Passiflora coerulea. verzi, care iau rolul sepalelor; 5 sepale şi 5 petale colorate în aîb-rozeu, formează o ro-zetă; între petale şi stamine se găsesc apendice de forma unui fir formând o coroană, mai scurtă decât corola şi de culoare purpurie. Poporul compară manşeta de fire cu coroana de spini a Mântuitorului, anterele celor cinci stamine cu rănile, şi stigmatele a-lungite în număr de trei cu cuiele, de prindere a coroanei. Se înmulţeşte uşor prin butaşi. Se cultivă în sere sau ca plantă de ghi-veciu în aer liber, iar iarna se păstrează în sere reci. - Fig. 7. C. C. Georg. CEAŢĂ. - Meteor. - Condensarea vaporilor de apă atmosferică, în apropierea solului; astfel că nu există nici o diferenţă între nori şi ceaţă, decât prin nivelul la care acestea două sunt aşezate în atmosferă. Ceaţa este formată din particule lichide în suspensie, a-desea cu firişoare de ghiaţă. Picăturile de apă sunt foarte mici - 2/100 mm. diametru A-ceste picături nu rămân suspendate în aer, ci cad pe pământ, extrem de încet, din pricina micimii volumului lor în raport cu suprafaţa. Viteza lor de cădere este dată de legea lui Stockes: v=1,3 r2X108, în care r = raza picăturilor, în centimetri. După această lege, viteza de cădere a unei picături de 2/100 mm. diametru, este de 1,3 cm. pe secundă. Când picăturile care formează ceaţa sunt destul de mari, ceaţa se transformă în burniţa - v. ac. -. Se numeşte o ceaţă de 20,50 sau 100 de m., după distanţa la care putem vedea obiectele cuprinse de ea. CEATAL. - Piscic. - Sin. _ furcă. Cuvânt turcesc, rămas în limba română şi folosit de pescari şi navigatori, prin oare se înţelege locul de unde se despart braţele unui fluviu. De ex.: Ceatalul Ismail - Chilia _ este locul de pe Dunăre, dela mila 43, de unde se desparte braţul Chilia. Ceatalul Sulina, este locul de unde se desipart la mila 34 braţele Sulinei şi Sf. Gheorghe. Daia. CEBĂREA. - Bot. - Poterium sanguisorba -v. bibernil. CEC. _ Econ. - Înscris - titlu de credit -sub formă de ordin de plată, care serveşte unei persoane numită trăgător să-şi retragă anume sume pe cari le are disponibile la o altă persoană numită tras, în folosul său sau al altei persoane, numită beneficiar. Este deci un mijloc de plată, - de fapt o chitanţă - cu ajutorul căreia sie poate retrage un depozit de numerar dela o bancă. Are o întrebuinţare foarte mare în Anglia şi America şi prin sistema cecului bancherul devine un adevărat casier şi contabil al clienţilor săi. Se transmite prin andosare sau gir. Trăgătorul nu poate emite cecuri decât în limitele disponibilului, sub sancţiune penală. Utilitatea cecului e dată de trei avantaje: 1. - se înlătură grija păstrării banilor; 2. -se scapă de osteneala numărării şi de risicul de a greşi această numărare; 3. - se obţine şi o mică dobândă. C. barat serveşte Ia achitările pe cale de compensaţie şi poate fi folosit numai după ce a fost completat potrivit prevederilor Codului de Comerţ. CECĂ. - Zool. - Strix aluco, pasăre răpitoare nocturnă, din fam. Strigide. In jurul ochilor are un cerc complect de pene, fără moţuri laterale; ghiarele au pene până la vârful degetelor. Răspândită în întreaga Europă şi nordul Africei, în păduri. Femela îşi face cuibul în scorburile copacilor, în crăpăturile zidurilor, sau în alte cuiburi părăsite. Cu toate că atacă pasările, aduce servicii a- 1 vv'„ * CECHIE-CEDRELA riculturii, prin aceia că mănâncă rozătoarele rnici şi insectele vătămătoare. CECHIE. - Sin. sticiu, stiş, opintitor, toiag. După Larousse Agrricole Figr. 8. — CECIDII — A, erinosa vitei; A1, phy-tophtora-mărită; B. cecidie a rădăcinilor sfeclei; >■;. B‘. femelă de Heterodera, arătând oule pe cari sie; conţine; B8. ou de Heterodera mult mărit; < B®. larvă mărită de Heterodera; C. gală pe ramură şi fruct de păr; C1, teleutospori izolaţi; C8. gală I>e frunze de păr; C8. gală pe fruct; D. nodosităţi - pe rădăcinele leguminoaselor; Dl. organisme bacteroide în nodosităţi. Prăjină lungă de 2-3,30 m., servind pescari-lor la împins barca în stufărişuri sau în ape puţin adânci. i CECIDIE. - Fitop. - Deformaţiuni produse organele vegetale ale plantelor. Agenţii izatori pot fi: a. - bacteriile - bacterioceci- b. ciupercile - fitocecidii c. insectele c ?oocecidii Cele mai obişnuite cecidii sunt galele. - Fig. 8. CECIDOMYA. - Ent. - Gen de Diptere Ne-¡natocere, din fam. Cecydomide. Mici insecte 51111* "* cu antene lungi şi subţiri, în for-de capelet; aripi lungi, largi şi rotunzite înapoi, cu puţine nervuri, marginile ciliaţe» suprafaţa aripei este catifelată cu perişori fini. Trăesic pe plante, unde larvele produc gale. Pricinuesc pagube considerabile. Sunt mai mult de 300 de specii. C. destructor - v. musca hessilor. C. tritici, sin, Diplosis tritici, prezintă masculul de culoare galbenă-brună, iar femela galbenă-aurie. Depune ouăle în spicele de grâu. Cinci până la 20 de larve apar în a-celaş spiculeţ. De aici larvele cad în mirişte, unde stau până în primăvara următoare. Nim-fqza are loc în pământ. - Fig. 9. Fig. 9. — CECIDOMYA. — 1, spiculeţ deschis si atacat de larve; 2 şi 2* glume cu larve; 3, larve izolate; 4, nimfă; 5, femelă adultă; 6, idem mărită. Pe varză trăeşte C. brassicae; pe păr, C. piri, neagră de 1,5 mm. depune oule în mugurii florali, din care apar larve galbene sau roze, care atacă frunzele şi fructele. Para atacată conţine un număr foarte mare de larve, asemănătoare cu viermii din brânză. Pomul invadat de C. piri se identifică astfel: a. - frunzele sunt întotdeauna atacate de la vârf către peţiol; b. - frunzele sunt îndoite la fel ca ţigărarul - v. ac. - însa ţigările, în loc să atârne în jos, stau drepte, cu vârful ridicat în sus. Combaterea prin insecticidele obişnuite. CEDRELA L. - Bot. - Arbori înalţi din America tropicală, Asia de Sud-est până în Australia. Frunze alterne, compuse, imparipe-nate, foliole. pedunculate, nesimetrice cu marginea întreagă sau îndepărtat serată. Inflorescenţe mari, în panicule terminale sau laterale, bogat desvoltate; flori mici, verzui, hermafrodite, caliciu 5-fidat, corola 4-5 petale carenate, 5-10 stamine; în interiorul floa-rei aflăm un disc în forma unui cilindru, iar pistilul se află inserat la vârful unui ginofor cilindric, ovarul 5-locular, stigmatul lăţit ca-pitat. Fructul o capsulă, se desface în 5 valve. Seminţe numeroase aripate. - Fig. 10. Cedrela odorata livrează un lemn aromat întrebuinţat pentru cutiile de ţigări. Cedrela sinensis A. Juss. Arbore originar din Asia, cultivat în părţille mai calde ale Europei Centrale şi la Sud. In tinereţe suferă de ger; creşterea rapidă. Frunzele sale CEDRU-CEGĂ 8 seamănă cu cele de Ailanthus, de care se deosebeşte prin lujerii păroşi şi lipsa glandelor de pe dinţii aflaţi înspre baza foliolelor. C. C. Georg. Fiff. 10. —- CEDRELA FISSILlS - ramură fructiferă. CEDRU. - Bot. - Speciile de cedru vegetează în Munţii din jurul Mediteranei şi în Munţii Himalayei, unde formează arborete pure sau în amestec cu alte esenţe. Acele sunt dispuse, ca şi Ja Larix, pe lujeri lungi izolate, pe cei scurţi îngrămădite în buchete; ele sunt rigide, ascuţite, turtite, perzistente. - Fig. 1 I. Flori monoice; florile mascule caracteristice foarte groase, apar de cu toamna anului precedent înflorirei. Conuri erecte, ovale, . 8-10 cm. lungime, ^ solzii puternic alipiţi unii de alţii, se .desfac la maturitate lăsând să cadă seminţele, după care apoi ne desprind unul câte unul de pe ax. Matu-raţia seminţelor 2-3 ani. Seminţele mari, alungite, ascuţite la bază, dotate cu lacune rezinifere, aripa desvoltată. Tulpina lor puternică bogată în ramuri, lipsită de verticile. 1. Ace 25-35 mm. lungime. Conuri la vârf retezate. Cedrus deodara Loud. Cedru de Himalaya. Necesită pentru cultură un climat mediteranian sau oceanic. Fie. 11 — CEDRU. Ramură cu con. 11. Ace mai mici, de un verzui-albăstrui şi conurile retezate la vârf. Cedrus libanii Loud. Arbore de 25-40 m. înăilţime din regiunea subalpină din Munţii Taurus, Antitaurus şi Liban; în ultima regiune a fost aproape decimat. Lemnul produs în staţiunile sa’e naturale de creştere are un duramen roşcat, e aromat şi de calităţi excepţionale; exemplarele cultivate în Europa de Sud produc un lemn poros de calitate mediocră. Are o longevitate foarte mare. Cedrus atlan. tica Man. Vegetează în stare naturală în Munţii Atlas la altitudinile de peste 1000 m. Se deosebeşte de cedrul de Liban prin portul său piramidal, ramuri mai scurte şi conuri mai mici. Cultura diferitelor specii de Cedru nu dă rezultate la noi; indivizii lemnoşi vegetează în perioadele, cât stau acoperiţi de zăpadă; apoi în iernile geroase părţile aeriene aflate deasupra zăpezei degeră şi astfel rămân sub formă arbustivă. La pepiniera Turda se fac încercări de aclimatizare cu specii de Cedru. Lemnul Cedrului de Liban este foarte preţuit din timpurile cele mai vechi şi a fost utilizat pentru confecţionarea obiectelor de cult, - pe lângă numeroase alte întrebuinţări technice. C. C. Georg. CEFALOMIAZA OILOR. - Med. Vet. Afecţiune parazitară determinată de prezenţa, în sinusuri, a unui număr variabil de larve, de Oestrus ovis - cephalomya ovis -, insectă din grupuil dipterelor şi care depune ouă în jurul nărelor. Din ouă ies larve care pătrund în cavităţile nasale şi de aci în sinusuri, fi-xându-se chiar de lama ciuruită a etmoidului şi produc iritaţiuni intense, însoţite de dureri la cap, vertiges, fals turnis, falsă căpială sau chiar meningită. Turburările produse se observă mai des primăvara şi vara. Afecţiunea Începe cu simptome de coriză, strănut, jetaj nasa\ însoţit de sforăit. Animalul se freacă, se scarpină la nas de orice întâlneşte în cale, sau cu membrele anterioare, ca şi când ar voi să se debaraseze de un corp strein. Simp-^omele locale se însoţesc de tristeţe, abatere, dificultate la mâncare, capul îl ţine în jos, ochii injectaţi, lăcrămoşi, scrâşniri din dinţi, salivaţie abondentă, ducând toate la moarte, care survine în 5-8 zile dela apariţia primelor semne de boală. In contra acestei maladii s’au prescris fumigaţiuni, care nu-şi ajung scopul; trepanarea şi scoaterea parazitului însoţite de spălături antiseptice a dat oare-cari rezultate. H. D. CEFAR. - Partea din căpăstru, care treoe prin regiunea cefii, ca şi partea jugului, caro se fixează pe ceafa boului. CEQĂ. - Piscic. - Sin. Cigă, ceciugă. Aci* penser ruthenus L., peşte din fam. Acipen-seridae. Corp subţire şi prelung. Buza de sus întreagă, cea inferioară curmată median. Bot lung, subţire*, ascuţit, uşor ridicat în sus; sub 9 CF.GAR-CKHO-SLOVACIA el se află un şanţ - jghiab - prelungit şi terminat între musteţi prin 3 mici ridicături. Pielea cu scutele foarte mari, dinţate la partea dinapoi, prezintă 60-70 discuri laterale de formă romboidală şi 16-18 discuri ventrale. La al 3-lea sau al 4-lea disc dorsal se ia înălţimea maximă a corpului. Culoarea corpului: cenuşie sau cafenie pe spinare, bătând în verzui; gălbuie, bătând în roz, pe partea ventrală; scuturile albicioase. Mărimea obişnuită 1-5 kgr.; excepţional 8-10 kg. - Fig. 12. toate timpurile, întocmindu-şi otacurile - v. ac. -, cu şirurile de cârlige aşezate pe mese -v. masâ de cârlige - cu cegarniţe, vârşi şi ghinuri - v. ac. - pentru a porni la vânarea cegii. Vârşile le folosesc la prinderea mărunţişului, adică a peştelui mic, aşa zisa albilură, pe care îl pun drept nadă în cârlige. Târziu, în toamnă, după luni de lipsă de acasă, când Dunărea aproape a îngheţat, iar cega stă liniştită pe fundul apei, nu mai mă- Fig. 12. CEGĂ. — Acipenser ru henus. Peşte de Dunăre, foarte rar în mare, mai puţin rar în regiunea deltei. Pe Dunăre se ridică până la Viena. La noi se află din abundenţă în regiunea Brăilei şi pe braţul Borcea. Primăvara intră chiar pe râurile Jiu, Olt, Argeş, Şiret şi Prut. In bălţi rar. In Dunăre stă în adânc, în funduri tari sau pietroase, plă-cându-i mai mult gropile de lâ poalele bancurilor de nisip mai ridicate. Hibernează în astfel de gropi, stând aproape amorţită pe fund, în grupuri mari. In sezonul ploilor, când apele se turbură, cega se coboară în adânc, de unde este prinsă cu setcile. Cega se hrăneşte cu crustacee şi larve de insecte - rusalii -. Epoca de reproducţie dela mijlocul lui Aprilie, până la sfârşitul lui Maiu, epoca principală fiind la începutul lu-nei Maiu. Locul de reproducţie în Dunăre, la adâncimi de 6-8 m. Femela depune icrele pe bancuri de nisip, unde curentul e mare, pentruca oule să fie spălate şi să nu fie pot-molite. Peşte foarte gustos şi scump. Se vinda proaspăt, rar îndulcit cu sare sau afumat. Se prinde cu a. - setea de cega - plavă sau cegarniţă b. - trandaia - v. ac.; c. - cu pripoanele de cegă, nişte cârlige mici, cu urechi, legate fiecare cu o sfoară de 35 cm. iar sforile prinse de o frânghie de 60-100 m.; d. - cu carmacele - v. ac. - Se prepară rasol, cu legume, cu, maioneză, plachie, cu sos. CEGAR. - Piscic. - Pescar român, care pes-cueşte cegă în Dunăre, cu ajutorul cârligelor şi cegarniţelor. Cei mai vestiţi cegari de pe întreaga Dunăre sunt turtucăenii, vechii locuitori români ai Turtucaiei, cari al-cătuesc cea mai mare parte a locuitorilor de acolo. De cum se împrimăvărează, cegarii pornesc cu bărcile lor, se răspândesc pe toată Dunărea, dela Brăila la Turnu-Severin, aşe-zându-se din loc în loc, în părţillie cele mai bogate în cegă, pe care singuri le cunosc din năncă şi nu mai muşcă la nada care li se pregăteşte, cegarii se întorc la casele lor. Daia. CEGARNIŢĂ. - Piscic. - Plasă de fund, asemănătoare unui sac, întrebuinţat de pescarii turtucăeni la pescuitul cegii, scrumbiei de Dunăre sau albiturei. Este de fapt o orie -v. ac. - cu pla.^a subţire de cânepă şi cu o-chiuri de 0,025 m. pe latură, când este făcută pentru cegă şi scrumbie, sau cu ockiuri de 0,010 m. pe latură şi făcută din fii d*e-cosse, când este pentru albitură. - Fig. 13. Cu cegarniţa se pescueşte pe locurile nisipoase din adapcul Dunării, unde cega stă mai mult şi unde se strâng scrumbiile şi albitura, când apele turburate de ploi, vin încărcate de mâl, peste măsură. Daia. Fig. 1.3.— CEGARNIŢĂ CEHO-SLOVACIA. - Stat în Europa Centrală. Are 140.407 Km.2, cu 13.613.172 locuitori. Ţară mai mult industrială. Din totalul de suprafaţă, pământul arabil ocuplă 42,14%, păşunile 9,84%, viile 0,12%, pădurile 8,51%. Locul ocupat de cereale e®te de 54,29%, din care sfetila de zahăr 4,97%, orzul 12,04%, cartofii 11,0-0%. In această privinţă însă, C. este tributară străinătăţii, importând mari cantităţi de grâne. In 1926, importul a depăşit exportul, pentru grâu şi secară, cu 2.125.670 chin. pentru cel dintâiu şi cu 902.550 chin. pentru cea de a doua. S’a mai importat, în acelaş an, o CEHOSLOVACIA 10 cantitate considerabilă de făină: 2.359.080 chint. Aceasta reprezintă o valoare la import, de 734 mii. coroane cehoslovace şi la export de 23 mii. Producţia de grâu este de 1 1,30 mii. chintale; orzul 1 1,98 mii. chint., iar sfecla 75,35 mii. chint. - Fig. 14. cea mai importantă. In campania 1930-1931, au lucrat 166 fabrici, producând 15.073 mii chint. de zahăr brut. Consumaţia interioară fiind de 3.679 mii. chint., restul a mers la export, obţinându-se un venit de 2.334 mii. coroane. Principala piaţă de desfacere este An- mm. j i ’§ fipî \ Ml *J3 m **'■ m | ¡ Grâu I jSecară Orz JTÍTÍTÍI Ovâz Po rumb ■ Alte cereale Leguminoase Fig. 14. — CEHOSLOVACIA — exploatarea pământului arabil. Agricultura s*a deşvoltat însă destul de mult, din punct de vedere comercial. Ea posedat un sistem de cooperative, prospere şi bine organizate, centralizate în uniuni şi toate acestea într’o federaţie centrală, numită Cen-trocooperativa. Din 8.396 cooperative, 4.318 sunt agricole, adică 5 1 % din numărul total. Suprafaţa totală a pădurilor era în 1 927 de 4,632.257 ha. Aceste păduri produc global, 15.272.969 m.8 de lemne. Din această cifră, lemnul de construcţie figurează cu 9,3 mii. m.3, cel de foc cu 6 mii. m.3 Se consumă in- glia, apoi Hamburgul, Italia, Austria, Elveţia. Industria alcoolului are ca materiale prime cartofii, melasa şi porumbul. Numărul distilăriilor se ridică la 892, cu o capacitate de 1,5 mii. hl. Producţia totală de alcool este de 600.000 hl. Industria berei a atins în 1930 o capacitate de 10.000 hl., din care a exportat numai 0,6%. Se observă un proces de concentrare a întreprinderilor: fabricile mici dispar în faţa marelor carteluri. Principalele Figr. 15. — Exploatatie ţărănească în regiunea de sfeclă“ Prikazy - Moravia. tern 8 mii. şi rămân pentru export Yl m.3 de lemn brut. - Fig. 15 şi 16. Industriile agricole au o mare desvoltare, în special fabricile de zahăr, de amidon, de bere şi distilăriile. Industria zahărului este Fig. 16. — Mică exploataţie ţărănească în „regiunea de cereale“ Doini Paseky, din Boemia. debuşee sunt Austria şi Germania. Dar exportul berei cehoslovace, mai cu seamă a berei de Plzen, este mult îngreunat, din cauză că, din lipsa unei protejări suficiente a mărcii de origină, aproape în toate ţările 11 CEI.ASTRUS-CELOSIA Europei se fabrică bere zisă de Plzen. Industria morăritului, a malţului, a amidonului, o-cupă de asemeni un important compartiment al economiei agricole cehoslovace. La fel sunt cete ale ciocolatei, ale patiseriilor şi ale lichiorurilor. - Fig. 1 7. Creşterea animalelor. C. prezintă condiţiuni prielnice pentru creşterea animalelor, fiind o ţară muntoasă; în special în Roemia şi Slovacia. După statistica din 1930, C. posedă: 4.547.000 bovine, 750.000 cabaline, Fig. 17. — Interiorul unei fabrici de bere din Plzen—Boemia. 3.880.000 porcine, 1.080.000 capre, 832.000 oi, 1 7.942.000 pasări. Dela fosta monarchie Austro-Ungară, C. a moştenit herghelia Kla-drub. Statul a mai înfiinţat o herghelie la Tooolcianki în S-o vaci a unde se creşte material de prăsilă jumătate sânge uşor pentru regiunile vestice. Dintre taurine rasa cea mai importantă este Egerland, de culoare bălţată alb cu roşu, cu o greutate ce variază între 375-520 kgr. şi cu o producţie anuală de lapte de 1400-2400 kgr. Boii casitraţi se îngraşă foarte bine şi ajung până la greutatea de 1000 kgr. In munţii Sudeţi spre Silezia se creşte vita roşie de Sudeţi. In Boemia se mai cresc rasele: Simmenthal, Pinzgau, etc. In Moravia se creşte o varietate de Simmenthal numită Kuhland, este bălţată alb cu gălbui sau cu roşu. Are greutatea 350-600 kgr., iar producţia laptelui 2000-3000 kgr. Intre rasele de porci cele mai importante sunt: Yor-kul şi porcul nobil german. Cehoslovacia nu are o rasă proprie de oi. Se cresc diferiţi metişi merinos, ţigae, ţurcană şi s’a importat Karakul din România. CELASTRUS. - Bot. - Plante lemnoase în majoritate din China şi Japonia; arbuşti erecţi sau agăţători. Frunze întregi, alterne, coriacei. Inflorescenţele în raceme sau pani-cule. Florile mici, prin avortare unisexuate adeseori, la subţioara unor bractei; caliciu 5-fidat; corola de forma unui ulcior; petale inserate sub un disc de forma unui taler; sta-mine 5, mai scurte ca petalele, filamentul su-bulat; ovar concrescut cu discul, trilocular, în fiecare lojă câte două ovule. Fructul o capsulă, pericarp pielos, se desface în trei valve, în fiecare lojă câte două seminţe învelite în o manta - arii - cărnoasă subţire; seminţe endosperm. C. scandens L. Arbust originar din zona temperată a Americei de Nord, cultivat ca plantă agăţătoare în parcuri. Lujerii verzui cu puncte albicioase; mugurii cu solizii terminaţi în vârf ghimpos. Frunze peţiolate, ovale până la lăţit eliptice, către bază îngustate, vârful alungit ascuţit treptat, pe margine serat dinţate, glabre. înfloreşte în Iunie. Inflorescenţa în ciorchine; flori verzui. Capsulele în bună parte nu ajung la maturitate, la coacere sunt orange, seminţele cu o manta roşie. Scoarţa sa are întrebuinţări medicinale ca purgativ şi vomitiv. C. orbiculatus Thunb. Originar din China şi Japonia. Frunzele mai înguste decât la specia precedentă. Cultivat deasemenea ca plantă decorativă căţărătoare. C. C. Georg. > CELLINI. - Pom. - Var. engleză de mere, obţinută de Leonard Philip’s şi închinată memoriei renumitului sculptor italian Benvenuto Cellini, este puţin răspândită în Basarabia şi Moldova. Pomul este viguros şi foarte productiv, începe să fructifice foarte de timpuriu, uneori chiar din pepinieră, creşte frumos, reuşeşte bine pe Doucin şi sălbatec; fructele sunt mari sau foarte mari, de formă foarte regulată, rotundă, turtită de jos, de culoare galbenă la complectă maturitate şi acoperită aproape pe toată suprafaţa fructului cu o roşeaţă intensă de culoare roşie cărămizie, cu dungi şi dunguliţe suprapuse de diferite forme şi mărimi. Pulpa albă sau albă cu nuanţă verzuie, tare, foarte suculentă, vi-nurie, slab parfumată, destul de bună la gust, uneori chiar foarte bună; cal. II. Maturitate: Octombrie-Noembrie. Deşi pomul este foarte productiv şi fructele foarte frumoase, eîe se scutură însă foarte uşor de vânturi; se păstrează puţin şi greu şi sunt atacate de Monilia fructigena; totuşi, mulţumită calităţilor sale foarte importante, var. Celiini poate înlocui cu succes var. Apport -Grand Alexandre Sans Pareille de Peasgood şi altele, în regiunile de deal şi expuse la secetă, însă în locuri adăpostite de vânturi. M. Cost. CELOSIA. - Fior. - Plante anuale din fam. Amarantaceae, originare din Asia şi Africa. C. cr ista ta - Creasta cocoşului. - înaltă de 20-65 cm. Are frunzele alterne, oval-alungite, verzi sau purpurii, florile foarte mici sunt reunite pe o tulpină dilatată în formă de creastă undulată. Florile au numai caliciul din 5 sepale, de culoare roşie, roz, portocalie sau galbenă. înfloreşte vara. C. cristata roşea, 30-35 cm. înălţime, creasta roză, frunzele verzi. CEL PEF IT-CELTIS 12 C. cristata aurea, 30 cm. înălţime, creasta galbenă portocalie, frunzele verzi. C. cristata President Thiers, - pitică, 20 cm., creasta roşie, frunzele purpurii. Fig. 18. — CELOSIA PYRAMIDALIS „THOMPSONI“. C. pyramidalis plumosa. Plantă ramificată, ce se termină prin panicule mari, compuse din multe flori mici, dispuse în spice. Culoarea florilor variată. C. pyramidalis Thompsoni magnifica. O frumoasă rasă, cu creştere piramidală, florile colorate în galben, roşu, purpurii, etc. - Fig. 18. Toate varietăţile de C. servesc pentru a-ranjarea rondurilor, plat-bandelor sau cultivate la ghiveci, ca plante comerciale. Cultură. Se înmulţesc prin seminţe. Semănatul se face în Martie-Aprilie la cald, se repică odată răsadul, după ce s’au mărit se pun la ghivece. Până la plantare, stau într’o răsadniţă caldă. Înainte de plantare, se aclimatizează. In luna Mai se plantează afară, la distanţa de 25-40 cm. Cresc bine în plin soare şi cer pământ bogat şi bine lucrat. M. Crav. CEL PERIT. - Med. - v. sifilis. CELŢÂ. - Zoot. - Denumirea vitei din grupul Bas taurus brachyceros, a popoarelor celte, care probabil au preluat-o dela popoarele locuinţelor palustre. Odată cu răspândirea mare a poporului celt în timpurile preistorice, a fost răspândită şi vita celtă, a cărei urmă se poate observa în aproape toate provinciile europene, dela peninsula iberică la Vest până la Garpaţi şi râul Dnipru la Est şi dela Italia centrală la Sud până în Scandinavia la Nord. Vita celtă era o vită de talie mică, cu toate caracterele vitelor brachicere şi de culoare diferită, de preferinţă însă de culoare roşie. Resturile cele mai tipice ale acestei vite se mai găsesc astăzi în Balcani, reprezentate prin rasa ilirico-albaneză şi prin câteva rase locale din Carpaţi, dintre care şi rasa noastră autohtonă, cunoscută sub denumirea de vită de munte, şi din Rusia de Vest. In Vestul Europei, rasele cele mai cunoscute de origină celtă sunt Duxer şi Zillertaler din Austria, Ering din Elveţia, rasele Bretagne şi Salers din Franţa, Kerry, Wales, Devon şi Hereford® din Anglia şi în sfârşit rasele Angler, Ostfrizia roşie şi altele din Germania şi ţările limitrofe. A. M. CELTIS. - Bot. - Arbori din zona temperată a hemisferului nordic şi tropice, cu frunze caduce, rareori persistente, alterne, cu trei nervuri palmat-dispus-e la bază, în rest penat-nervată, pe margine de regulă serate. Flori poligame-monoice. Florile mascule prin avor-tarea ovarului, în mici cime corimbifere la subţioara frunzelor inferioare a lujerilor a-nuali; florile fertile izolate, lung pedunculate, la subţioara frunze^r superioare de pe lujer. Florii^ £#i*tile cu 5 «epale, 5 stamine, opuse, antere oordat-acuminat, ovar unilo- Fig. 19. — CELTIS AUSTRALIS — A. floare mărită, B. secţiune prin floare. cular, uniovuîat, sitile cu 2 ramuri şi terminate în lungi stigmate plumoase. Fructul o drupă subglobuloasă, un înveliş cărnos subţire şi un sâmbure tare ca la cireaşă; carnea fructului la unele specii este comestibilă; seminţe cu endosperm redus. Cuprinde circa 70 de specii, greu de deosebit., din care multe sunt cultivate ca arbori 13 CELULĂ ornamentali, fără ca să prezinte însă un port deosebit. La noi se cultivă C. australis, care este şi spontan în Dobrogea si sudul Banatului şi C. occidentalis L. - v. mierea ursului. - Fig. 19. C. C. Georg. Fig, 20. — CELULĂ ANIMALĂ — 1. Schemă: b. membrană, a. învelişul exterior de plasmă, c linină în nucleu, d. centriol, e. aparatul lui Golgi, f. nucleol, g. nucleol cromatic, h. condrioconte, i. vacuolă; 2. membrană celulară impregnată cu argint-epidermă de Triton; 3. Punţi intercelulare. CELULĂ. - Cit. - Cea mai mică parte vie din organism, capabilă să îndeplinească marile funcţiuni: asiimilaţia, desasimilaţia şi îm-mulţirea. Părţile constitutive ale celulei sunt: citoplasma, nucleul şi membrana celulară. - Fig. 20. 1. Citoplasma este o substanţă coloidă, moale, vâscoasă, incoloră, formând cea mai mare parte dintr’o celulă. La microscop are aspect omogen sau granulos, adeseori cu formaţiuni amorfe sau figurate în interiorul ei. Vie, are o reacţiune alcalină, iar moartă acida. Fixează energic materiile colorante acide - Eosina şi fuxina acidă - şi se colorează în galben cu iodul iodurat, sau cu acidul azotic. Citoplasma are trei părţi: protoplasma, paraplasma şi metaplasma. a. - Protoplasma sau bioplasma e substanţa vie a celulei, sediul manifestaţiunilor vitale. Deosebim: protoplasmă fundamentală cu aspect omogen fără structură, protoplasmă Fig. 21. — CELULĂ VEGETALĂ — 1. Porţiune din cel mai vechiu desen a unei secţ. prin dopul de plută, de Rob. Hooke — 1667; 2. C. fără membrană; 3. C. fără vacuolă din ţesutul ¡embrionar; 4. A-ceiaş într’un stadiu mai înaintat, cu vacuole; 5. C. .deplin crescute cu vacuolă mare, centrală — C, parenchimatice; 6. şi 7. C. prosenchimatice de Begonia şi Quercus; S. şi 9. C. în formă de stea; 10. Algă unieelulară-Botrydium granulatum; 11.'—14. C. alungite -— vase de lemn ■— cu îngroşărî: inelare, spiralate şi ciuruite. funcţională diferenciată în granule, filamente, etc., în vederea activităţii şi protoplasmă specifică specializată în vederea unui scop bine determinat. Ex.: cilii vibratili şi fibrilele din fibrele musculare netede şi striate. - Fig. 2 1. b. - Paraplasma sau deutoplasma este un produs elaborat de celulă în timpul activităţii ei. E de natură alimentară şi reprezintă mai mult rezerve nutritive numite enclave.sau in-clusiuni - vitelus, grăsime, amidon -. Nu face parte din substanţa vie. c. - Metaplasma este o substanţă elaborată de celulă, prezentă tot timpul în interiorul citoplasmei sau la exteriorul ei, fără a fi utilizată de celulă. Ex.: substanţa fundamentală conjonctivă, cartilaginoasă, osoasă, cimentul, etc. Structura. Citoplasma celulelor nu este u-niformă. La unele celule există o diferenţă între zona periferică şi centrală a citoplasmei. Cea periferică se numeşte ectoplasmă sau ectosarc şi e mai transparentă, iar cea centrală mai opacă, mai densă şi se numeşte endo-ptasmă sau endosare, unde de regulă sunt enclavele. Endoplasma şi ectoplasma sunt mai vizibile la Protozooare. Sunt patru teorii referitoare la structura citoplasmei: 1. Teoria granulară a lui Altmann, citoplasmă formată din granule. 2. Teoria filamentoasă a lui Flemming, citoplasmă formată din filamente. 3. Teoria reticulară a lui van Beneden, citoplasmă formată din reţea-fibre. 4. Teoria alveolară, citoplasma formată din alveole. In timpul manifestărilor celulare apar în masa citoplasmei următoarele diferenţieri: a. - Condriomul. Grupe de formaţiuni constante: granuloase - mitocondrii -, granule în filamente - condriomite - şi filamente - con-drioconte -. b. - Centrul celular se compune dintr’un sâmbure central, centrozomul, ce are în interior un mic corpuacul, centriolul şi o sferă atractivă din care pleacă filamente radiare, formând asterul. Sfera împreună cu asterul formează astrosfera. Are sub dependenţa sa mişcările ce se petrec în interiorul celulei în diviziunea celulară. c. - Nucleul vitelin sau corpull lui Balbiani, format din lame concentrice cu rol în depunerea substanţelor de rezervă în ovocit. d. - Aparatul reticular a lui Golgi, canali-cule anastomozate în jurul nucleului cu rol secretor. Mai sunt şi alte diferencieri citoplasmice de mai puţină importanţă: dictiosom, vacuom, idiozom, cromidii şi canale intracelhilare. II. Nucleul: este un corp veziculos, sferic sau ovoid aşezat în interiorul citoplasmei. Se colorează cu materii colorante bazice din cau- za cromatinei, substanţă ce intră în constituţia lui. Are forma celulei. In regulă generală e unul în celulă, dar pot fi şi doi. Ex.: în celulele din cartillagiu hialin. Din punct de vedere al colorării se disting în nucleu două feluri de elemente: cromatice, reprezentate prin cromatină sau nucleină şi nu-cleol, şi elemente acromatice reprezentate prin: linină, suc nuclear şi membrana nucleară. Linina formează o reţea în ochiurile căreia se află cromatina sub formă de granule. III. Membrana celulară este zona superficială, condensată a citoplarmei formative. Oul mamiferelor în afară de membrana proprie este învelit la exterior de o a doua membrană mai groasă numită zonă pelucidă. FUNCŢIUNILE CELULARE. A. Nutriţiu-nea celulei. Celula îşi însuşeşte substanţe nutritive indispensabile vieţii din mediul înconjurător. Unele din ele servesc l'a repararea materiei vii - albuminoidele -, altele măresc masa protoplasmatică, iar altele se depun în celulă ca enclave - rezerve -. Din procesul de Figr. 22. — ÎNMULŢIREA CELULEI — 12. Stadiul normal — cromosomii invizibili —; 13. Placa ecuatorială a nucleului în diviziune; cromosomii sunt la mijloc, la extremităţi cei doi centrioli; 14. Acelaş stadiu văzut dela poli, cromosomii în forma de Ui. transformare al principiilor alimentare în materie vie, şi din uzura însăşi a materiei vii rezultă substanţe de desasimiltaţie, ce vor fi expulzate la exterior sub formă de excreţiuni sau secreţiuni. Procesul acesta, de schimb ciclic al transformaţiunii materiei vii, se numeşte metabolism material şi are două perioade: prima de construcţie, de sinteză, numită anabolism, iar a doua de desorganizare, de desfacere a substanţei vii în compuşi organici simpli, numită catabolism. Dacă anabolismul e superior catabolismului, celula creşte şi invers, materia vie se consumă şi celKila moare. B. Mişcările celulelor. Mişcarea e una din CELULOID CELULOZĂ ^jlfihele sub care şe manifestă viaţa. Mişcările Iceîulelor sunt de 2 feluri: interne şi externe. ^iTele interne sunt reprezentate prin curenţi :în interiorul celulei, fie pentru a încorpora materiile nutritive, fie pentru a expulsa substanţele de desasimillaţie. In timpul diviziunii, nucleul, centrul celular, cromozomii, etc., toate se mişcă. Mişcările externe pot fi: ami-boide, vibratile, pulsatile şi diapedetice. C. înmulţirea sau diviziunea celulară. înmulţirea e caracteristica vieţii. Organismul a luat naştere prin unirea a două celule care sau contopit şi din înmulţirea continuă a lor s’a desvoltat individul. Diviziunea celulară e de două feluri: directă şi indirectă. Fig. 22. Fig 23. — ÎNMULŢIREA CELULEI — Stânga: Ana faza, emigrarea cromosomilor spre cei 2 poli; Mijloc: Telofaza, apare membrana de separare a celor 2 celule-fiice; Dreapta: Contopirea cromo- somilor în cele 2 celule. a. - Diviziunea directă sau amitoză, acineză, este o simplă segmentare în două a nucleului şi a citoplasmei, fără alte transformaţiuni. E mai rară şi o întâlnim la Protozooare. b. - Diviziunea indirectă sau cariochineza, mitoză, cineză sau citodiereza este modul de înmulţire cel mai frecvent şi normal a-proape la toate celulele. E de două feluri: reducţională, observată la celulele sexuale şi somatică desfăşurată de restul celulelor din organism. In succesiunea fenomenului de diviziune se disting patru faze: 1. - Profaza. Cromatina nucleară din granule se transformă într’un filament lung şi răsucit numit spirem, ce se segmentează în bucăţi mici numite cromozomi, unităţi constante fiecărei specii. In acest timp în citoplasmă apar doi centrozomi cuprinşi într’o sferă, din care pleacă ' iradiaţiuni asteriene. Cei doi centrozomi se depărtează înspre polii celulei, rămânând uniţi prin nişte firişoare aşezate în forma unui fus, de unde numele de fus de direcţie, căci indică direcţia de urmat a cromozomilor. > 2. - Metafaza. Cromozomii se despică lon- —gitudinal şi dau naştere la un număr de perechi de cromozomi, egal cu numărul de cromozomi. Cromozomii se îndoaie în formă de V şi se dispun într’o coroană equatorială pe ..viusul de direcţie . 3. . Anafaza. Perechile de cromozomi se * despart în două şi emigrează de la equatorul .^celulei înspre cei doi poli. - Fig. 23. 4. - Telofaza. Constă în formarea nuclei-lor fii, scindarea citoplasmei şi refacerea în celule fiice a structurei pe care o avea celula. In acest proces fiziologic cromatina se repartizează uniform în cele două celule fiice şi se păstrează astfel numărul cromozomilor specific fiecărei specii. Gh. R. CELULOID. - Chim. - Substanţă fabricată din celuloza tratată cu acid azotic şi din camfor. E o substanţă solidă, de culoare albă, semitransparentă, dură şi elastică. Se aprinde lesne şi arde cu o flacără luminoasă. Prin încălzire la 80°C devine plastic, putându-i-se da orice formă cu tipare. Se poate tăia cu ferăstrăul şi lucra la strung ca şi lemnul, se poate lustrui. Prin amestecarea cu diferite substanţe străine, capătă culorile cele mai variate, imitând fildeşul', bagaua, abanosul, marmora, etc. Din celuloid se fabrică piepteni, tabacheri, bile de biliard, nasturi, mânere de bastoane, etc. Amestecat cu olei serveşte la fabricarea gulerilor şi manşetelor zise de cauciuc. I. F. R. CELULOZĂ. - Chim. - (CeH1205)8+H20. Se prezintă ca o massă albă, amorfă, fără miros şi gust, insolubilă în toţi solvenţii obicinuiţi: acizi, alcalini sau neutri. Este solubilă în soluţia amoniacală de oxid de cupru - licoarea lui Schweitzer - de unde poate fi precipitată prin adăugarea de acid. In felul a-cesta se obţine o hidroceluloză; Celuloza constituie partea fundamentală a tuturor plantelor, formând scheletul lor. Aproape toate membranele celulelor vegetale sunt formate din celuloză şi impregnate cu alte substanţe adiţionale, ca lignina, etc. Prin tratarea succesivă a fibrelor vegetale cu: hidrat de potasiu diluat, acid clorhidric diluat, apă, alcool şi eter se îndepărtează toate substanţele incrustatoare, rămânând celuloza pură. Industrie. - Celuloza are o largă întrebuinţare în fabricarea ţesăturilor din fibre vegetale, mătăsei vegetale, hârtiei, celuloidului, pulberei fără fum, etc. In soluţiuni alcaline, celuloza reacţionează dând alcaliceluloza. Prin spălarea cu apă rămâne hidroceluloză, cu aspect mătăsos. A-ceastă proprietate este pusă în valoare, în mercerizarea bumbacului - după numele inventatorului - Mercer. Nutriţia Animalelor. Nutreţurile brute - paiele, fânurile, etc. - sunt bogate în celuloză, din care cauză se numesc nutreţuri celulozice. Nutreţurile concentrate - grăunţele de cereale, boabele leguminoaselor, turtele, tă-râţele, etc. sunt sărace în celuloză. Prof. H. Vasiliu, dă următoarele date mijlocii a con-ţinuturilor brute de aeluloză, calculate după mediile cercetătorilor Wolf, Kellner şi Pott: Celuloza % Iarbă de păşune.................. 4,0 Iarbă de graminee în floare ... 9,2 Porumb verde de nutret........... 5,4 Lucerna în floare, verde......... 7,9 CENTAUREA Trifoi în floare, verde............... 5,8 Fân de graminee.......................27,0 Fân de porumb furager.................25,8 Fân de lucerna .......................26,8 Fân de trifoi ••• • .........24,2 Paie de grâu..........................3 9,0 Paie de o ăs..........................35,0 Paie de orz • • ........... ■ • 38,0 Coceni................................:’4*9 Pleavă grâu...........................31.0 Pleavă ovăs..................... 2 8,0 Cartofi............................... Sfeclă de nutret......................°-9* Grăunte de porumb..................... 2.4 Grăunţe de ovăs.......................10,3 Grăunte de or/........................' 4,;> Grăunţe de grâu....................... 2.1 Tărâţe de grâu........................ 9,0 Turte de răpită.....................11.0 Turte de in......................... 9.0 Turte de cânepă.....................22.0 Turte de floare .soarelui • • ■ • 11,0 Turte de mac........................11.0 In ce prive te valoarea nutritivă a celulozei, Kellner, experimentând cu aparatul de respiraţie, găseşte că 1 kg. celuloză produce 253 gr. grăsime. După Fingerling, care a experimentat cu porci, aceiaş cantitate de celuloză producc 248 gr. grăsime. In valoarea amidon, 1 kgr. celuloză mistuibilă corespunde la 1 kgr. amidon. In cazul nutreţurilor brute, aceste date sunt cu mult mai mici, căc; organismul cheltueşte multă energie pentru mestecarea şi deplasarea lor în tubul diges- tiv. Energia unui gr. de celuloză mis.uită corespunde Ia 3.600 cal. Conformaţia aparatului digestiv are o mare importanţă în mistuirea nutreţurilor celulozice. Acestea sunt mai bine mistuite de vitele bovine, oi, decât de cai. In nutriţia erbivo- relor, această hrană mai are rolul de balast, producând sensaţia de săturat. Totuşi o cantitate mică de celuloză trebuie să se găsească Fig 2-1. — CENTAUREA CYANl'S. şi în hrana celorlalte animale, uşurând evacuarea dejecţiunilor solide din tubul digestiv. I. Zapor. CENTAUREA. - Fior. - Sin. Vineţele, albăstrele. Plante erbacee în majoritate vivace, din fam. Compositae. Centaurea Amberboi Mili. syn. Amberboa odorata D. C. Centaurea souveoleris. Originară din Orient. Anua’ă, creşte 35-60 cm. Tulpina ra-m ficată, frunzele penati-secate, dinţate, florile dispuse în capitule, galbene şi cu miros plăcut. Fig. 25. — 1. — CENTAI-REA americana; 2. C. mosch. alba coerulea. C. Margaritae. O rasă din această specie, ale cărei flori marginale sunt mari, da forma cornetului şi cu culoarea albă cu variaţiuni in galben vi roz. C. Cyanus. Specie europeană. Anuală, de 35-90. înălţime. Creşte în stara sălbatică, pe marginea şoselelor, prin fâneţe. Planta alburie, frunzele liniar-lanceolate. Florile aranjate în capitule, de culoare alba tră la planta tip. Varietăţile hor icole sunt da culori variate: albă, roză, roşie, etc. - Fig. 24. C. Americana - din America Centrrlă. A-nuală, înaltă de 1 m., tulpina ramificată, frunzele oval-lanceolate. Florile dispuse în capitule mari de culoare liliachie, albă, roză, etc. - Fig. 25. Fig. 2G. — CENTAUREA IMPERIAL1S. C. Mochata L. syn. Amberboa mochata D. C. Din Orient. Anuală. Creşte 60 cm. Capi-tulele florale mici, cu pedunculii lungi. Florile răspândesc miros de mosc şi au culoarea violet-purpurie. 17 CENTAURIUM-CENTRIFUGĂ C Imperialis. Obţinută din încrucişarea .peciilor C. Mochata X C. Margaritae Florile mari, de culoare roză, purpurie, etc. - Fig. 26, C Depressa. Originară din Caucaz. Anua-lă Acoperită cu un puf argintiu. Tulpina ramificată şi înaltă de 50 cm. Florile albastre, spre centru roşiatice. C Macrocephala. Caucaz. Vivace. Creşte 80 cm. înălţime. Tulpina simplă, frunzele sucite după înflorire, corolă roşie, uneori galbenă sau albă, 5 stamine. Plante anuale sau bianuale. Erythraea Centaurium - v. fierea pământului. Fig. 27. — CENTAUREA CANDIDISSIMA. oval-lanceolate. In Iulie-August apar florilie galbene-aurii, dispuse la vârful tulpinei în mari capitule. C. Montana. Europa. Vivace. Tulpina înaltă de 35 cm., frunzele oval-lanceolate. Florile apar în Mai-Iunie, au culoare albastră, centrul purpuriu. Are rizomi stoloniferi. C. Cineraria L., syn. Centaurea candidissi-ma Lamk. Europa de Sud şi Africa de Nord. Vivace. Planta acoperită cu un puf floconos de culoare argintie. De 40 cm. înălţime, frunzele penate-secat; florile dispuse în capitule mijlocii, de culoare galbenă aurie. Nu rezistă iarna afară. Se cultivă pentru culoarea argintie a frunzelor. - Fig. 27. C. Babylonica. Orient. Vivace. Creşte 1.50- 2 m. înălţime. Florile galbene. Cultura speciilor. înmulţirea se face prin seminţe. Se seamănă în Februarie-Martie, în seră sau răsadniţă caldă. Răsadul se repică odată. Când a crescut, se trece la ghiveci. In luna Mai se plantează afară. Semănatul se mai poate face toamna, prin August-Septem-brie; răsadul se iernează la ghivece, în răsadniţe reci. Albăstrelele anuale şi vivace «e întrebuinţează pentru decorarea platbandelor, pentru formarea de grupe în asociaţie cu alte plante, iar cu plantele din specia Centaurea Cineraria se formează borduri la ronduri. M. Crav. CENTAURIUM. - Bot. - Gen de plante din fşni. Gentianaceae. Stil filiform, stamine ră- Fig. 28. — CENTRIFUGA PENTRU LAPTE. CENTRIFUGĂ. - Maş. agr. - Maşina cu ajutorul căreia, prin forţa centrifugală, corpurile lichide pot fi separate de cele solide, sau de alte corpuri lichide, de densitate deosebită. întrebuinţată la fabricarea zahărului, a vopselelor, la separarea particolelor de sol în agrologie, în spălătorii şi în special pentru scoaterea smântânei din lapte. Pentru operaţia aceasita se utilizează c. de lapte sau separatorul de lapte, a cărui construcţie se deosebeşte de cea a c. propriu zise. - Fig. 28 şi 29. Partea principală a c. este constituită din-tr*o cutie care se poate învârti cu viteză mare în jurul unui ax, în care se toarnă laptele. Această cutie e construită din mai multe piese închegate împreună: deobiceiu, dintr'un platou prevăzut cu un tub prin care intră laptele şi dintr’un capac cilindroconic, care se fixează pe platou. Laptele este trimis prin-tr’un tub care coboară până în fundul cu- Fig. 29. POMPĂ CENTRIFUGĂ cu un singur corp. Capacitate 5000 1. pe oră. tiei, iar de aici urcă dea'hingul peretelui şi se separă în 2 straturi: unul de smântână, la centru şi altul smântânit, la periferie. Cele 2 extracte sunt scoase separat, printr’un sistem de tuburi şi de colectoare. Funcţionarea c. de lapte cere anumite reguli. înainte de CENTROSOM-CENUŞĂ 18 a pune aparatul în lucru, trebuie sa sé ungă toate piesele care se freacă. între ele - axe, transmisiuni, angrenaje - şi să se bage de seamă ca ungătoarele automate să nu fie goale. Se pune c. în mişcare, imprimându-i-se o viteză progresivă, pentru a se ajunge la viteza normală de rotaţiune. Îndată ce aceasta a fost atinsă, se deschide robinetul reservo-rului de alimentare şi ecremarea lapte.ui începe. întotdeauna trebuie să se menţină ace-iaş viteză, în tot timpul operaţiei. Dacă se întâmplă ca rezervorul de alimentaţie să fie prea mic, el este umplut din nou, atunci când s’a deşertat 3/4. Smântână trebuie să curgă liber, regulat şi fără întreruperi. Se extrag, în general, 12- 1 5 1. smântână din 100 1. lapte. După ce am terminat operaţia, umplem din nou rezervorul de alimentare cu apă caldă sau lapte ecremat şi continuăm După, Larousse învârtirea manivelei, pen-agrricole tfU a ge cur£ţi întregul Fig. 30. — Partea aparat; în momentul când superioara aj cutiei. # prin ambele tubu.i ale c. apare apa curată, se opreşte învârtirea manivelei. După aceia, c. e demontată şi fiecare piesă componentă trebuie să fie spălată. Sunt foarte multe modele de c., purtând fiecare-numele fabricantului sau constructorului respectiv: Simon, La Parfaite, Danemarca, Burmeister şi Wain, Melotte, Silkeborg, Garin, Tubular, La Couronne, Globe, Triplex, Laval, Alfa-Laval, etc. Din toate acestea, vom descrie pe cea din urmă, ca fiind cea mai practică şi mai utilizată în ţara noastră. C. Alfa-Laval are cutia formată dintr’un platou cilindro-conic, prins, printr’un şanţ cu ghivent, de o piesă inferioară, de formă tron-conică, terminată prin tubul de sosire al laptelui. Platoul poartă deasupra lui o altă piesă tronconică - Fig. 30 - prevăzută cu o deschidere în partea superioară şi centrală, pentru "trecerea tubului de sosire al laptelui. A-ceastă piesă este demontabilă; dedesubtul ei se afiă o serie de discuri îmbucate - Fig. 3 1 - - După Larousse agricole Fig. 31. — Aşezarea discurilor la uscat. separate unele de altele prin agrafe dispuse pe discurile pereche. Suprapuse, aceste discuri sunt fixate pe tubul central - prin care circulă laptele - cu ajutorul unor scoabe găurite, prin care lapte?e intră şi se răspândeşte între discuri. In timpul smântânirei, smântână, mai uşoară, se adună la centru şi urcă între sccabe, ne împiedecând cu nimic ieşirea laptelui ce urmează să fie ecremat mai departe. Aparatul descris poate fi acţionat de mână şi în cazul acesta lucrează 60-600 1. lapte pe oră; poate fi pus în mişcare în mod mecanic, prelucrând 700-2000 1. lapte pe oră. Spălatul discurilor la această c. este toarte lesne de făcut, cu ajutorul unei armături speciale - Fig. 31.- Astfel aşezate, discurile sunt muiate în apă, frecate cu o perie, uscate şi introduse din nou în aparat. C. de miere - v. extractor. CENTROSOM. - Citol. - Dela Kentron zrz centru şi soma corp. Originar, prin cen-trosom se înţelegea corpul central cs se găseşte în centrul astral al celulei în diviziune, consitituind un organ celular autonom. Actualmente, termenul se întrebuinţează într’un sens mai special1, însemnând corpul central cel mai mare, compus din centroplasmă, în care se găsesc centriolele mici. Centrosomii se găsesc la polii fusului cariocinetic al celulelor de animale şi plante inferioare; la plantele superioare, aceste organite nu există. V. Gh. CENTRU AGRICOL. - Econ. Rur. - Suprafaţă de teren agricol, proprietatea statutului, organizată şi condusă de un inginer-agronom, spre a fi un exemplu de cultură raţională pentru agricultura locală. Printre primele centre agricole înfiinţate în anul 1934 au fost cele din Com. Ferdi-nand I. - Jud. Constanţa - şi Limpeziş - Jud. Buzău -. Rezultatele obţinute aici au fost mulţumitoare. De aceea acţiunea a fost extinsă din aceste judeţe şi într’altele, unde Camerele Agricole au fost mai active. In anul 193 7, prin legea de organizare a agriculturei - art. 22 - se legiferează această modalitate de răspândire a cunoştinţelor şi metodelor de technică agricolă p.intre săteni, prevăzându-se ca din rezerve'e de terenuri agricole existente să se înfiinţeze o reţea de centre, care să îndeplinească tocmai £.ce&t scop. Organizarea şi conducerea acestor loturi o are inginerul-agronom. Se va întrebuinţa tehnica cea mai bună pentru regiunea în care se găseşte centrul. Metoda de cultură va fi dijma cu sătenii sub directa supraveghere a inginerului agronom. Aceasta, pen-truca sătenii să poată urmări îndeaproape toate- lucrările ce se fac şi astfel văzând rezultatele să^şi dea seama de folosul real pe care-1 au, atunci când urmează sfaturile bune ce i se dau. Măsura aceasta, cu caracter demonstrativ, are cei mai mulţi sorţi de isbân-dă fiind mai aproape de mintea şi înţelegerea lor, totdeodată având şi garanţia unei juste aplicări, prin prezenţa inginerului agronom. Tr. B. CENUŞĂ. - Agrol. - Materie pulverulentă minerală - rezidiu fix - rezultată din combustia majorităţii corpurilor. Conţine substanţele minerale, ce intră în constituţia materiei organice - animale sau vegetale -şi a materiei anorganice. C. brută are 38-45 kg. greutate hl.; 8-37% K20; 3-10% P2O5, apoi cantităţi apreciabile de carbonaţi de calciu şi magneziu, oxizi de sodiu, magneziu, fier şi mangan, oe-i dau coloraţiuni mai închise, după proporţia lor, precum şi sulfaţi, fosfaţi etc. Se utilizează ca amendament şi îngrăşământ în a-gricultură, iar în industrie ca materie primă la extracţia leşiei şi potasei cum şi la fabricarea săpunului. Extrăgându-i-se carbonatul de potasiu, prezintă o valoare inferioară ca îngrăşământ. C. de lemn conţine 6-12% acid fosforic, 10-25% potasă şi 30-50% calce. Cenuşa arborilor foioşi şi în special de tei, este cea mai bogată în potasă, iar cenuşa de esenţe tari mai bogată decât aceia de lemn moale. C. de graminee mai conţine silice, iar a-ceia de plante marine, sodiu, iod şi brom, sub formă de ioduri şi bromuri de sodiu şi potasiu şi din care sie extrag ambele elemente. C. se aplică la toate culturile, îm-prăştiindu-se direct pe câmp, în doză de 30-35 hl. la ha. şi este propice în special pentru fâneţele joase şi umede, în doze de 1 000-¡500 kg. la ha. . C. de turbă şi cărbuni, bogată în carbonaţi de calciu şi sesquioxizi d,a fier şi magneziu, conţine însă numai 0,2-3,6% potasă şi 0,1-2% acid fosforic şi serveşte ca amen-dament în doze de 100-200 hl. la ha., la "ţ afânarea solului. de jnelasă are un conţinut apreciabil 'de. carbonat de potasiu. ■ G. dela spălătorii şi fabricele de săpun - 20-35% €03Ca; 6-18% P205 şi 1 % K20 -, dă rezultate bune pe terenurile arg’loasa, compacte şi pe solurile acide şi turboase. C. de var - cca. 42% calcar - este mai puţin fină. C. de oase, conştitue un îngrăşământ fos-fatic de compoziţie variabilă - 72-75% fosfat de calciu -. Provine din osemintele fosile, acumulate în caverne şi breşe, reduss la cenuşă. Este un produs de origină ame.icană, proprie tuturor culturilor. C. vulcanică, reprezintă produsele pulverulente ale terenurilor vulcanice şi este denumită astfel din cauza aspectului său exterior similar cenuşei vegetale - culoare cenuşie şi densitate mică -. N’a suferit nici o combustie -şi este formată exclusiv din-materii minerale. Constitue un îngrăşământ fos-fatic* potasic şi uneori azotat, cu proprietăţi determinate de natura mineralelor componente - de ex. leucite, bogate în potasă -. Cenuşa Vezuviului şi Etnei conţine 10-30% oxizi de fier; 5-8% Al; 1-2% P205; 3-7% poţasă şi 2-5 % sodă. In general, solurile de î origină vulcanică sunt fertile, dovadă pantele ift\fezuviului, solul prodigios de fertil al Mar- tinicăi, etc. Prezintă avantajul că divizează, afânează şi aerează solul, datorită extremeL sale dispersiuniy ca rezultat al desagregărîi lente şi continue. I. C. D. CENUŞER. - Bot. - Sin. Oţeiar fals, ne-lemn, arbore puturos. Ailanthus glandulosa Desf. Arbore originar din China; introdus în cultură ca arbore de parc şi alei din secolul 18-lea în toată Europa. La noi este foaite răspândit în jurul aşezămintelor omeneşti, formând în regiunile de stepă împreună cu salcâmul şi corcoduşul vegetaţia arborescentă a satelor. Fig. 32. — Ramură fructiferă de CENUŞER. Este un arbore de mărimea 11-111, atingând 15-20 m. înălţime şi diametre până la 70 cm. Coroana ovală, relativ luminoasă şi mai mult sau mai puţin regulată. Trunchiul cilindric, lipsit de ramuri, desfăcându-se înăuntrul coroanei în 3-5 ramuri oblice în sus. Scoarţa tulpinei se păstrează netedă şi numai către bătrâneţe se crapă în plăci mari; în lungul tulpinei aflăm numeroase nodozităţi datorite mugurilor dormitori. Sistemul radicular foarte desvoltat, cu rădăcini laterale superficiale, întinse. Frunzele imparipenate compuse, lungi de la 30-50 (80) cm.; foliolele în număr de 15-25, lungueţ lancetiforme, ascuţite, cu marginea întreagă şi numai către bază cu câţiva dinţi mari, la extremitatea cărora se află o glandă cu un lichid urît mirositor, gla-bre, pe faţa superioară de un verde închis, pe cea inferioară de un verde gălbui. Infrun-zirea are loc în a doua jumătate a lui Aprilie. - Fig. 32. Inflorescenţele mari în cime racemoase dense, cu numeroase flori mici verzi-gălbui sau alb-verzui, mirosind în timpul înflorirei displăcut. Fructul o samară cu aripa de jur CEP zu împrejur, la ambele capete ascuţită, puţin răsucită, lateral ştirbită, brună. Fructificaţie abundentă. Inflorescenţele fructifere rămân suspendate pe arbore până primăvara când are loc diseminaţia. Fructele răspândite de vânt încolţesc peste tot: pe lângă garduri, case, printre pietrele caldarâmului şi chiar Figf. 33. — Pueti de CENUŞER de 5 ani, în teren propriu. - L. Senni, din revista L’Alpe - 1935. în sghiaburile cu pământ ale caselor. Se înmulţeşte uşor nu numai prin sămânţă, dar şi prin lăstari şi drajoni. Arborii bătrâni dau de jur împrejur aşa de mulţi drajoni, încât în jurul lor se produc tufărişuri; de regulă, după o asemenea abundentă producţie de drajoni, arborele mamă se usucă. Se spune că cenuşerul, ca şi salcâmul, este mai uşor de înmulţit decât de distrus. Lemnul este fără duramen colorat, alb gălbui bătând în rozeu sau vineţiu, în secţiuni longitudinale cu reflexe satinate; inelele anuale vizibile, foarte late, razele medulare largi se văd cu ochii liberi. Are numeroase calităţi technice, şi a-nume se lucrează şi se crapă uşor, capătă lustru, puţin expus la crăpături, rezistă bine la umezeală şi atacul insectelor. Este însă puţin cunoscută întrebuinţarea sa, din cauză că arborii de obiceiu nu sunt lăsaţi Dână la maturitate şi cantitatea de lemn de pe piaţă este redusă. - Fig. 33. Vegetează pe orice fel de sol; arată însă o oarecare preferinţă pentru solurile calcare. Suportă bine uscăciunea solului în regiunile secetoase, în care vegetează în condiţiuni mulţumitoare 40-50 ani, după care apoi se poate usca în masă, brusc. In staţiunile expuse vânturilor reci nordice, suferă de ger şi rămâne în stare ar* bustivă. Se pretează pentru plantarea terenurilor sterile, uscate, unde are rostul să formeze cât mai repede un acoperiş solului şi a câştiga apoi terenul pentru pădure. Lemnul de oţetar are calităţi deosebite technice şi în dimensiuni mari are aceiaş valoare de întrebuinţare ca şi lemnele de frasin şi ulm. EH arde bine şi este un bun combustibil. Este, mai departe, apt pentru fabricarea celulozei şi pastei de hârtie. Cărbunele său posedă excelente calităţi, se a-prinde lesne, arde încet şi dă un material superior carburant. Frunzele sunt devorate de un vierme de mătase - Satumia cin-thia care se creşte în Asia orientală şi a cărui creştere a fost încercată şi în Europa; frunzele sunt utilizate ca surogat tanant în locul frunzelor de scumpie, la tăbăcitul pieilor; în infuziune dau o bună substanţă colorantă galbenă, care colorează bine mătasea, inul şi bumbacul. ^ Scoarţa are întrebuinţări medicinale, ca tonic. C. C. Georg. mmm wmmm Fig. 34. — Butuci de vită cu CEPI. CEP. - Denumire pentru: C. de viţă, coadă scurtă de la 3-4 ochi, care se lasă la tăiere, fie la baza butucului - cep de înlocuire -, fie pe braţele bătrâne de 2 ani - cep de producţie - Fig. 34 -; C. de butoiu, dop Fig. 35. — CEP LA BUTOI. Iungăreţ de lemn, cu care se astupă gaura din fundul butoiului în care se fixează caneaua, pentru pritocul vinului; C. la butoiu, înseamnă, în termen popular, începutul unui butoiu cu vin. Cepurile pentru butoaiele cu vin se fac 21 CEPHALARIA-CER din stejar şi bine fasonate la strung: cele făcute cu barda sau briceagul, nu sunt bune. - Fig» 35. I. V. Slep. CEPHALARIA. - Bot. - Gen de plante a-nuale sau perene din fam. Dipsaceae; lip- După Wilhelm şi Hempel Fig. 36. — CER. — A, porţiune dintr’un lujer fructifer; B, idem cu inflorescenţe mascule; 1, floare masculă văzută de sus; 2, floare femelă în profil; C, lujer fără frunze arătând solzii mugurilor filiformi; 3, ghindă; 4, Cupule cu solzi tepoşi. — Desen schematizat de V. Melanide. site de ghimpi, cu frunze întregi sau divizate şi cu inflorescenţe lung pedicelate, i globu-loase. Foliolele învolucrufoii imbricate, îmbracă pe jumătate capitulul. Caliciul extern 4-muchiat şi cu marginea cu 8 dinţi. Cele 30 de specii ale genului sunt răspândite mai ales în regiunea mediteraniană. La noi se află: C. Transsilvanica Schrad, C. laevigata Schrad, C. radiata Griseb. şi C. uralensis Simk. P. Cretz. CEPHUS. - Ent. - Gen de Hymenoptere, din fam. Uroceride - v. viespi. CER. - Bot. - Quercus cerris L. Arbore de mărimea Il-â şi adeseori de mărimea I-a, din Sudul Europei, reprezentat abundent în flora din Vestul şi Sudul ţării noastre. - Fig. 36. Lujerii anuali lungi, svelţi, pufoşi, de o culoare brun-gri, colţuraţi. Muguri mici, a-lungiţi, cu un număr redus de solzi, bruni, cenuşii, pufoşi, uniform răspândiţi în lungul lujerilor; la baza mugurilor aflăm mai mulţi solzi proveniţi din stipule, filiformi, răsuciţi, care întrec în lungime mugurii, pe care îi a-coperâ ca nişte mustăcioare. Frunzele de forme variate, oval alungite, peţiolate, lobate, la bază cuneiforme, cea mai mare lăţime la mijloc, lobii întregi sau grosolan dinţaţi, terminaţi cu un vârf ghimpos, adânciturile dintre lobi - sinusurile - larg rotunjite; la maturitate coriacei, pe faţa superioară de un verde închis mat cu peri răzleţi, grupaţi mai ales în lungul nervurellor, pe faţa inferioară de un verde mai deschis, pufoase, cu peri scurţi stelaţi, mai deşi în lungul nervurelor; 8-12 cm. lungime, 5-9 cm. lăţime; peţiolul 3-20 mm. Stipule lungi, filiforme, răsucite, pufoase, perzistente şi după căderea frunzelor. Amenţii masculi de 4-5 cm. lungime, flori izolate, axul inflorescenţei pufos. Florile femele aglomerate, câte 2-4 pe un peduncul scurt; bractee păroasă,; ovar păros, stigmate sesile, în număr de 4. Ghinde mari, 4 cm. lungime şi 2 cm. lăţime, brun deschise, ovoide până la ovoid oblonge, cu dungi longitudinale negricioase, 2-3 ori mai (ungi decât cupula, glabre numai la vârf, sunt pâsloasie în tinereţe; izolate sau 2-4 aglomerate pe un peduncul până la 27 mm. de lung. Maturaţia bisanuală; în primul an ghinda este de mărimea unui mugure şi acoperită aproape în întregime de cupulă; mărimea definitivă o dobândeşte pe la sfârşitul lunei Iunie, când solzii cupulei se înverzesc» se alungesc, luând forma unor fire moi, îndoite în afară, cu vârful tocit şi întrecând cupula, care are la exterior aspectul de ari-ciu. In stare matură ghindele se găsesc deci pe lujerii de doi ani, lipsiţi de frunze. Germinaţia are loc ca şi la stejar. Plantula se deosebeşte de cea de stejar prin frunzele sale primordiale, care sunt cu o dinţâtură rară, dinţii ascuţiţi şi la baza peţiolului lor aflăm stipule filiforme, caracteristice. Maturaţia după 30-40 ani; la lăstari, după 20-30 ani şi mai rareori chiar la 10 ani; anii de sămânţă în staţiuni favorabile revin cu o periodicitate de 2-4 ani. - Fig. 37. Creşterea mai rapidă decât a stejarului, în primele decenii; lăstarii au o desvoltare luxuriantă ajungând în primul an 0,50-1,00 m., iar la 10 ani 4-5 (7) m. Indivizii proveniţi din sămânţă ating în primul an 10-20 cm., în zece ani 3-4 m.; în staţiuni optime atinge la 100 ani 25 m. înălţime şi diametre teriere de 40-50 cm. Creşterea în înălţime încetează între 80-120 ani. Are o mare putere de lăstărire; în solurile uscate poate chiar drajona. Puterea de lăstărire o păstrează până la vârste înaintate. Frunzele se usucă la finele lui Octombrie-Noembrie şi rămân în majoritate suspendate pe ramuri, până apar frunzele următoare primăvara -frunze marcescente -. Lemnul privit în totalitate are o nuanţă roşcată, album larg găl- CER 22 toi» xluramen brun-roşcat, raze medulare mai largi, mâi multe şi mai strânse, mai puţin late şi mai puţin înalte decât ,1a lemnul de stejar, la despicare lasă multe aşchii. Structura microscopică asemănătoare cu aceea a lemnului de stejar, cu diferenţa că vasele sunt mai largi, mai puţin numeroase, cu pereţii mai groşi, iar în lemnul de primăvara sunt grupate pe o zonă îngustă. Lemnul1 este greu, crapă lesne, cu o suprafaţă neregulată, la schimbările de umezeală ale aerului joacă puternic, în aer este foarte puţin durabil, are o mare putere calorifică; din care cauză este foarte preţuit ca lemn de foc.; arde lent, regulat şi cu o flacără puternică. .b'ot. Ing. Dr. C. Chiritâ Fig. 37. — CE RET exploatabil din pădurea Cernica—Ilfov. Tulpina dreaptă, plină, se menţine deseori până la 1/3 superioară a coroanei, de unde apoi se divide în 3-4 ramuri oblice. Coroană mai resfirată şi mai luminoasă decât a stejarului cu ramificaţie bogată, ovală până Ba rotundă. Tulpina formează de timpuriu ritidom, la lăstari chiar după 5-10 ani, din care cauză aceştia sunt foarte rezistenţi la incendiile litierei şi la păşunat. Ritidomul pietros, foarte gros, prezintă crăpături longitudinale profunde' cu fundul roşcat; în ar-boretele de cer coloraţia roşcată a crăpăturilor se evidenţiază frapant - popular: pădure roşie! Înrădăcinare profundă, pivotul se desface în 2-3 rădăcini oblice profunde. Longevitate redusă; la indivizii proveniţi din sămânţă de 160 (200) ani; la lăstari 60-80 ani. Tulpinile cu cioturi necicatrizate putrezesc lesne şi se scorburează. Ii convin locurile bătute de soare, pe câmpii sau versanţii însoriţi ai dealurilor din regiunile mai calde ale ţărei. Pentru buna sa desvoltare, necesită un sol bogat fresc, profund şi compact, în care a-tinge dimensiuni egale cu stejarul; din ase- • menea staţiuni însă este eliminat de stejar, carpen şi teiu, jugastru şi atunci el se refugiază pe soluri uscate sau sărace în substanţe minerale, pe oari poate forma în antestepă sau versanţii însoriţi chiar arborete pure. Este o specie de lumină, întrecând în această cerinţă stejarul, din care cauză arboretele pure de cer sunt rărite, cu tendinţa de a si împoeni. Suportă secetele prelungite de vară. Nu suferă de geruri târzii, datorită proprietăţii sale de a înfrunzi cu 10-14 zile mai târziu decât celelalte specii lemnoase din pă-diirile de câmp. In regiunile secetoase exemplarele; înalte lăsate ca rezerve suferă, mai ales când sunt aduse la lumină brusc prin tăerea arborilor înconjurători, de uscarea vârfurilor tulpinei şi a ramurilor superioare. C. este o esenţă /din Sudul, şi mai ales din Sudvestul Europei; arealul său se întinde din Spania, Sudul Franţei, Italia, Peninsula Balcanică, România, Sudestul Cehoslovaciei, Austria de Jos, Ungaria şi Jugoslavia până în Asia Mică - Siria -. Fâşia sa de răspândire este destul de îngustă, ajungând limită sa nordică în Munţii Jura - Dep. Doubs -, Austria de Jos, Moravia, Transilvania, Estul Mun. teniei, Sudul Dobrogei. La nordul arealului său este un arbore de coline şi poalele munţilor, unde îl aflăm deobiceiu pe versanţi caîcaroşi expuşi insolaţiei puternice; în centrul şi sudul arealului său scoboară la câmpie, unde devine frecvent pe soluri uscate. C. îşi găseşte la noi în ţară un optim al desvoltărei sale. El este răspândit în jumătatea Vestică a Transilvaniei, în Banat, în Oltenia, Muntenia si sudul Dobrogei, lipsind din Moldova, Basarabia, nordul Dobrogei şi Bucovina. Prin urmare, arealul său atinge în ţara noastră limita sa vestică şi în parte nordică. Limita sa extremă vestică corespunde unei linii, care uneşte Sighetul, Baia Mare, Clujul, Turda, Aiudul şi Sebeşul; la Sud de Carpaţi aceia;, limită trece prin Ploeşti, Fier-b*nţi, Fundulea . Ilfov - până spre Olteniţa, adică urmează marginea estică a Bărăganului. In Dobrogea limita sa nordică coincide cu marginea către stepa dobrogeană a De-liormanului. In nordul Transilvan’ei, în jude» ţele Sătmar şi SăTaj, este un arbore de dealuri şi coline, preferind versanţii slab înclinaţi şi bine luminaţi; în judeţul Maramureş îl aflăm în o insulă izolată la Sudest de Si-ghet - Ronişoara -. Apoi îl găsim foarte frec. vent pe dealurile şi colinele munţilor Apuseni şi ramificaţiunilor lor; pe versantul' occidental al acestor munţi vegetează între alti- tudinile 200-450 m. ca element principal de compunere al arboretelor, iar între 450-700 m. este diseminat. C. nu se scoboară pe câmpia Tisei decât arareori _ de ex. la Vest de Careii Mari. Pe versantul oriental al Apusenilor este mai puţin frecvent şi scoboară până spre câmpie; aci el se urcă mai puţin în altitudine decât pe celălalt versant. La sud de Mureş este frecvent pe dealurile aparţinând de Munţii Sebeşului, Poiana Ruscăi, Haţegului şi chiar Retezat; în Banat vegetează pe dealurile în legătură cu Munţii Ţarcului, Al-majului, Semenicului şi Cernei. In Oltenia, în regiunea de coline, se urcă până la o linie care trece prin Tismana, Bumbeşti, Slăveşti, Govora, Ocnele Mari; scoboară şi la câmpie în toate pădurile de antestepă. In Muntenia îl mai aflăm în regiunea de dealuri numai în judeţul Argeş până la Stoi-ceni - Cotmeana - Piteşti şi mai puţin în Muscel şi Dâmboviţa - Butoiu în rest, el devine o specie de câmpie, caracteristică pen_ tru pădurile de antestepă, care pot înainta pe terasa râului Ialomiţa până la Nucet - Dâmboviţa . sau pe terasele râului Prahova până la Păuleşti. In Dobrogea de sud este foarte frecvent în toate pădurile de platou şi versanţii sudici; o insulă izolată a fost găsită de Enculescu la Hârşova, pe stâ^coase. Pot. 1. Constaiuiiiescu Fi gr; 38. — Exemplar bătrân de CER ___________ în fund — din pădurea Căşcioarele. Prezintă două varietăţi: var. pinnatifida Spach. Frunze lirat fidate, sinusurile profunde şi înguste, lobii ascuţiţi, var. austriaca Loud. Frunze slab lobat- până la dinţate, sinusurile rotunjite, late, lobii terminaţi cu un vârf în formă de spi-nuleţ. Cerul este o specie foarte preţioasă pentru economia forestieră; el se adaptează la condiţiuni extreme de secetă, pe versanţii pietroşi, însoriţi, sau pe soluri uscate compacte din câmpie. Lemnul său este întrebuinţat pentru foc, fiind unul din materialele cele mai apreciate împreună cu lemnele de carpin, salcâm şi fag. In estul Banatului lemn sănătos de cer se întrebuinţează chiar pentru doage. - Fig. 38. In genere are puţini duşmani. Frunzele sale sunt devorate de omizile de Liparis dispar, Cnethocampa processionea şi în arbore-tele din Dobrogea de Sud, şi mai rar în Banat de lăcusta Isophya speciosa. Gale pe frunze sunt produse de Cecidomiya cerris şi C. circinatus. Ghindele sunt atacate de Balani-nus elephas. Un mare duşman al cerului este buretele de răni Xanthochrous obliquus Pers. _ Poly-porua incrustans Pers. -, care produce putrezirea inimei lemnului şi scorburarea tul-pinei; lemnul putred de cer este folosit, mai ales în regiunea pădurilor Vlăsiei - Snagov -ca iască. Ciuperca apare în Maiu sub forma unor mase moi, de un galben viu la suprafaţa cărora ies picături de apă; aceste mase reprezintă aparate fructifere sterile ale ciu-percei şi se dispun în jurul rănilor l'ăsiate de cioturi putrezite. In cursul anului aparatele fructifere se închid la culoare*, se întăresc devenind de o consistenţă lemnoasă şi se ne-crosează. Aparatele fructifere fertile ale ciu-percei apar sub formă de crustă pe tavanul scorburilor. Rezervele bătrâne de cer sunt de regulă găurite de sus şi până jos de Cerambyx cerdo, prin găurile de eşire ale cărora sunt ppoi infectate de Pleurotus ostreatus - Jacqu. . Fr. f. pulmonarius - Fr. _ Pilat - Păstrăv de cer -. In aceleaş găuri pătrund furnicile La-sius niger, care rod lemnul transformân-du-1 în foi subţiri şi Camponotus herculea-nus var. vagus - determinate de Dr. Gr. Eliescu -. Buturugile de cer sunt aduse la putrezire de Pleurotus olearius, o ciupercă cu hyphe fosforescente. - det. Tr. Săvulescu Cerul este un arbore ornamental; păstrează în tot timpul sezonului vegetativ frunzele sale cu o coloraţie verde vie, chiar în cursul marilor secete; iarna are un aspect frumos prin frunzişul său roşcat marcescent. Se recomandă pentru cultură în parcuri şi ca arbore de alei mai ales în oraşele din părţile mai calde ale tărei. C. C. Georg. CERAMBYCIDAE. - Ent. Fam. de Co-leoptere. Picioarele au numai 4 articole aparente, cel din urmă este foarte mic şi ascuns în articulaţia celor 2 articole vecine. Capul neprelungit în rostru, corpul mai mult sau mai puţin lungueţ. Antenele mult prelungite, CERAMBYX-CERASTIUM mai lungi decât corpul, mai cu seamă la mas« cui . de aceia se mai numesc şi Longicor-nîa -. Mandibule puternice. Ochi de obiceiu reniformi, cu un şanţ făcut de inserţia antenelor. Insecte mari, sburând ziua sau în a-murg. Cele dintâiu sunt viu colorate, cele de al doilea au culori închise. Cea mai mare parte din ele lasă să se audă o uşoară scâr-ţîitură, produsă de prelungirea mesosternu^ mului, acoperit către partea exterioară ar prosternumului, de nişte coaste fine şi paralele. Se hrănesc cu materii vegetale, cau* Fig. 39. — CERAMBYX; sus, la dreapta, adultul; la stânga, larva; jos, secţiune transversală prin trunchiul unui stejar cu galerii de larve. zând pierderi importante lemnului, în care sapă galerii. Se cunosc mai mult de 7.000 de specii; principalele genuri sunt: Ceram-byx, Prionus, Callidium, Hylotrupes, Rosalîa, Aromia, Clytus, Leptura, Lamia, Saperda. CERAMBYX. . Ent. - Gen de Col'eoptere, din fam. Cerambycidae, purtând numele obişnuit de Capricorn. Insecte de talie mare, de culori închise. Antenele mai lungi decât corpul, la mascul. Cerveletul are şănţuleţe multe şi este prevăzut pe margini cu un mare tubercul spinos. Elitre lungi şi uşor rugoase. Specii: C. heros, unul din cele mai mari co-leoptere, atingând chiar 50 cm.; de culoare neagră, bătând în brun spre extremităţi, tră-eşte pe stejar, producând pagube mari. Larvele de culoare a’bă-gălbuie, cu plăci dorsale pe inele, late de 1 cm. şi lungi de 5-6 cm. - Fig. 39. C. cerdo este asemănător, dar mai mic şi mai negru. Sboară în plină zi. Larva atacă scoarţa cireşului şi a mărului. Nu caută însă decât arborii bolnavi, pe cei săilătoşi nu-i atacă. CERAMICĂ. - Arta olăritului _ v. olărit, CERASTIUM. - Bot. . Struna Cocoşului, cornuţ. - Gen de plante din fam. Corryophiy-llaceae. Ierburi anuale sau perene, de statură mică . 5-40 cm. cu tulpini simple sau ramificate. Frunzele opuse, sesile. Florile relativ mici - cel mult 2 cm. în diametru cu 5 petale albe, la vârf trunchiate. Sepalele cu margini membranoase. Stamine 10. Stile 5, mai rar 3. Fructul o capsulă lunguiaţă, puţin curbată, care se deschide la vârf prin 10 dinţi. Seminţe numeroase, mici. Răspândit dela câmpie până pe vârfurile munţilor. In regiunea câmpiei şi a dealurilor, se găsesc mai răspândite următoarele specii: C. brachypetalum Desp. Plantă anuală de statură mică. Florile mici. Sepalele la vârf barbulate. Creşte prin ogoare şi locuri umede. C. caespitosum Gilib. Plantă mai robustă. Fig. 40. — CERASTIUM ARVENSE. păroasă, cu baza tulpinei culcată şi cu tulpini laterale sterile. Comună. C. pumilum Curt. Plantă anuală de statură mică _ 3-12 cm. în partea superioară îndesuit glandu-loasă. C. silvaticum W. K. Înaltă _ 30-40 cm. -. Frunzele inferioare îngustate într’uu peţiol scurt. Florile imari. Prin păduri, în locuri umede. In regiunea montană cresc: C. arvense L. Frunze înguste, liniare, fin păroase, la subţioară cu fascicole sterile. Pe coaste ierboase. C. transsilvanicum Schur. Perenă, de statură mijlocie . 25-35 cm. - Florile mari, numeroase. Frunze lat-lanceolate. Răspândită în munţii Bârsei şi ai Făgăraşului, în locuri stân-coase, ierboase şi umede. C. lanatum Lam. Plantă mică de stânci. Foarte lânoasă. Element arctic-alpin. - Fig. 40. Specii de cultură horticolă: C. Biebersteinii DC. Al. Bel. CERASUS. - Bot. - Gen din fam. Rosaceae. C. avium Moench., sin. Prunus avium - v. cireş sălbatec. C. JuAiana Ser. - v. cireş. C. acida Gaertn, sin. C. vulgaris Mill., sin. Prunus cerasus L. - v. vişin. CERATOCEPHALUS. - Bot. _ Gen din fam. Ranunculaceae; plante mici, asemănătoare \n timpul înflorirei cu speciile mici de Ranun-culus, anuale, păroase, frunze bazale dispuse în rozetă, partite, cu lobii liniari. La extremitatea tulpinei, o singură floare, cu perigon dublu; petalele interne la bază cu câte o gropiţă nectariferă. Fructişoarele înghesuite, prevăzute cu un cioc lung, şi dispuse pe un receptacol alungit, conic; C. ortho-ceras DC. - ploşnicar, . plantă mică, 7-8 cm. înălţime, foarte comună primăvara timpuriu pe pajişti. CERATONIA. - Bot. . v. roşcov. CERATOSTOMELLA. - Fitop. - Gen de ciuperci Ascomycete din fam. Ceratostomella-ceae. Peritheciile lor au o deschidere filifor-mă sau de forma unui cioc foarte alungit; sporii sunt hialini, unicelulari. Fructificaţiile conidiale aparţin genurilor Graphium sau Cladosporium. Cauzează boala denumită al-băstrirea lemnelor. C. pilifera Wint. este o specie colectivă, care a fost s>eparată de Munch în mai multa specii: C. pini vegetează pe lemnul de pin. C. piceae specie comună la noi pe molid si mai rar pe brad. C. coerulea pe molid. Endo-conidiophora coerulescens pe lemnele de mo. lid, brad şi pin. - Fig. 41. Toate aceste ciuperci colorează lemnele de ' conifere în albăstrui, care se pune în evidenţă I„ în stare umedă; coloraţiunea aceasta, în stare l^uscată, dispare sau devine cenuşiu-negricioasă. EAtacul ciupercilor se manifestă numai în par-BpS periferică a lemnului, în alburn. Colora-ipia în albastru a lemnelor se datoreşte unui |||e!ect optic, întrucât miceliile ciupercei a-llpate în masa albă şi transparentă a lem-Epului sunt de culoare brună. Miceliile se răs-Hpândesc în lemn prin celulele vii ale raze-Hpr medulare, al căror conţinut protoplasma-flPlifc formează hrana lor. Ele nu atacă peretele g||elulozic al celulelor. In consecinţă, aceste ciuperci nu produc putrezirea lemnelor, ci ele cauzează numai un defect de coloraţiune fără ca să Ie micşoreze calităţile lor tech-nice. înfecţiunea arborilor se face t>rin răni sau prin intermediul insectelor xylophage şi nu are Ioc decât la arborii aflaţi în stare de lâncezeală, datorită unei defectuoasa aprovizionări cu apă. La asemenea exemplare se micşorează cantitatea de apă şi paralel se sporeşte conţinutul albumului în aer, în aşa măsură încât să se poată desvolta aci hi-fele ciupercei. Fig. 41. — CERATOSTOMELLA PICEAE, pe lemn de molid. Boala este destul de frecventă în masivele noastre de molid. Pentru combaterea ei în păduri se recomandă să se scoată la timp exemplarele bolnave din pădure. Aceste ciuperci se mai instalează pe suprafaţa desvelită a lemnelor verzi depozitate în păduri sau pe scândurile aşezate în stive la fabricile de cherestea. Desvokarea ciupercei pe lemne este foarte rapidă şi produce o înegrire a lor. Atacul ciupercei se produce numai pe lemnele verzi în curs de uscare-Combaterea acestui atac al ciupercei se-face în păduri prin tăerea de iarnă a răşinoaselor şi scoaterea lor din parchete înaintea veni-rei sezonului cald. In depozite scândurile să se aşeze în locuri umbrite bine aerisite; între scânduri se lasă spaţii de aerisire. In cazuri de contaminări grave se menţin lemnele sub apă. C. ulmi cauzează moartea ulmilor. Această boală a fost semnalată în Ungaria în anul 1910, în 1918 în Olanda, Belgia şi apoi în tot cuprinsul Europei. La noi a fost semnalată în anul 1924 în cuprinsul Ocolului silvic Ciala - Arad - şi de prof. Săvulescu în Vechiul Regat. Moartea ulmilor -se manifesta la început prin uscarea progresivă a frunzelor şi ramurilor în cursul perioadei de ve- CERB 26 getaţie, începând de Ia vârful arborilor şi lujerilor. In timp ce părţile superioare ale coroanei ulmilor atacaţi se usucă, apar pe tulpină crăci lacome. Către sfârşitul sezonului de vegetaţie arborele întreg se poate usca. Un simptom caracteristic al boal'ei se observă pe secţiunile transversale ale ramurilor atacate sub formă de pete brun-gâlbui în straiele exterioare ale albumului, cari merg în lungul inelelor anuale. Aceste pete formează * un inel sau mai multe inele concentrice. Examenul microscopic ne arată în dreptul petelor că vasele sunt astupate de thvlle. In celulele de parenchim vecine vaselor aflăm materii gomoase şi tanice rezultate din dezagregarea conţinutului lor celular. Vasels din album astupate cu thylle nu mai pot să-şi îndeplinească rolul lor de conducere a sevei. Alimentaţia cu apă a arborilor devine insuficientă şi ca urmare ramurile în parte sau în totalitate se usucă. Arborii bătrâni arată un proces de uscare rapid, care se desăvârşeşte în decurs de 2-3 ani; astăzi majoritatea acestor arbori au di&părut pe această cale din pădurile noas. tre. Arborii în plină vigoare de creştere - de diametre până la 0,40 om. -, după ce îşi pierd prin uscare părţile superioare ale coroanei, produc mai jos din crăci lacome o nouă coroană şi pot continua să vegeteze. Asemenea ulmi cu vârfuri uscate se găsesc în tot cuprinsul ţărei. Infecţiunea dela arbore la ar- Fig. 42. — MOARTEA ULMILOR — Cer&tostomella ulmi Buisn. — Pădurea Pustnicu—Brăneşti Ilfov. bo.re se face prin insecte, cari îşi sapă sub scoarţa tulpinilor sau ramurilor gal'eriile lor, introducând în acelaş timp şi sporii ciupercii. Boala s’a manifestat la toate speciile noastre de ulmi. S’a dovedit imun în contra boalei Ulmus pumila - U!mul de Turkestan -, a că- rui cultură s’a întrodus pe o cale întinsă în ţară la noi. - Fig. 42. C. C. Georg. CERB. - Zool. - Cervus, din fam. Cervideae. lor, ordinul Ruminantia. . Rumegătoare sălbatecă, caracterizată prin perii ţepoşi pe par. tea exterioară a picioarelor dinapoi, dinţii su- Figr. 43. — CERVUS ELEPHAS, cu trofeele căzute. periori în formă de triunghiu - masculii coarne periodic căzătoare şi deobiceiu îmul-ţirea anuală a ramurilor lor, adâncitura netedă pentru lacrimi, sub colţul din faţă a ochiului, ochii mari de culoare deschisă, urechi lungi drepte, cap de formă ascuţită, coada în general scurtă. - Fig. 43. Fog-. 44. — 1, Cap de cerb; 2, cap de lopătar. Cerbul e cel mai falnic reprezentant al vânatului mare, coarnele lui constituesc pretutindeni cel mai valoros trofeu, recunoscut ca atare, din cele mai vechi timpuri. Semnele caracteristice care-1 deosebesc de animalele 27 CERB înrudite lui, sunt cei doi canini din falca inferioară. Descriere generală: Cerbul are o lungime de 2,20-2,75 m.; femela - ciuta - e ceva mai mică, între 1,80-2,20 m. Înălţimea cerbului variază între 1,40-1,50 m., a ciutei 1,20-1,40 m. Greutatea corpului variază cu genul, vârsta şi condiţiile de viaţă. In genere, masculul ajunge la dublul greutăţii femelei. Cerbul . ¿apital „ deplin des.voltat - are între 180-220 :^kgr. greutate. Se cunosc exemplare, oare au * âtins 250 kgr., ba chiar 300 kgr. Viţelul a-junge Ia vârsta de un an la 40-55 kgr. Vârsta ¿maximă e 30-35 ani. Cerbul nostru carpatin este mai mare şi mai greu decât cerbul dm alte ţări. Formula dentară a cerbului este — incisivi,.— canini, -6- molari. Epoca des-4 0 6 voltării complecte cuprinde 31 luni. Dintele canin, caracteristic cerbului, apare în al treilea an. Coarnele. Caracteristica cea mai de s?amă a cerbului o constituesc coarnele periodic căzătoare, cunoscute sub numele de trofeu. Ele se formează astfel: în a 8-a lună de viaţă - uneori mai târziu . apar pe osul frontal două umflături osoase pe care cresc coarnele primului an. Acestea ajung 20-30 cm. lungime şi sunt puţin curbate în afară. Durata evoluţiei e de 3 luni. Creşterea coarnelor se face prin adăugire de celule la extremitate şi mărirea celor interioare. In tot acest timp, cornul esîe îmbrăcat cu o pieliţă păroasă, care după completa desvoîtare a osului se usucă şi se desface prin frecare de arbori. După epoca împerecherii, începe că. derea coarnelor. Acum sie petrece procesul următor: la baza rozetei are loc un fenomen de resorbţie; din afară spre interior se formează celule mari, cu pereţi subţiri, care lărgesc în formă de canal circular legătura dintre baza cornului şi rozetă. Se a-junge astfel ca, în scurt timp, legătura să fie atât de slabă, încât o simplă lovire să desprindă cornul de ro-zeta pe care a’a desvoltat. In anul următor, procesul i*e repetă, iar coarne, le capătă, fiecare, câte o nouă ramificaţie. In al patrulea an de existenţă cerbul leapădă coarnele în luna Aprilie, iar în locul lor se formează trofeul cu câte trei ramificaţii la fiecare corn. Aceste ramuri poartă denumirii: ramura ochiului, ramura imijlocie şi vârful cornului. Acestea vor fi în mod normal, lepădate în luna Martie a anului următor. Până la maturitate, cerbul leapădă coarne-e -p lV/r~'**tie, d<“ aici încolo în Februarie. In regulă generală, fiecare an treburm vama Calafat. Fig. 56. — Siloz american; intrarea vagoanelor încărcate cu cereale. Dintre cereale, meiul a folosit foarte mult în nutritiţia poporului românesc, înainte de introducerea porumbului. Sistemul cereai, s’ft extins mult la noi după tratatul dela Adriaiţopol - 1829 - şi a fost hotărât : de mediul natural - climă şi sol -, de mediul economic — : mijloace de producţie, debuşeu -, de închiderea graniţelor în acele timpuri în ce priveşte exportul vitelor în Austria, de creşterea populaţiei la noi, de creşterea populaţiei în ţările puţin agricole, de în-săş întâetatea cerealelor intre plantele agricole, de simplicitatea lucrărilor ce le reclamă cerealele, de ateţiuarea riscului, dé descoperirea mijloacelor rapide de transport, etc. -v. grâu, orz, etc. Amil. Vas. CEREALINÀ. . Chim. - Ferment analog diastazei, zaharifică amidonul, modifică glu-tenul şi îl colorează. Se găseşte în tărâţels de grâu. — Produs pentru saramurarea cerealelor. - v. fungicide. CEREBEL. - Anat. - Sin. creerul mic Face parte din sistemul nervos central, situa dedesubtul creerului mare sau cerebru, la om şi înapoia lui la animale. Are a şaptea parte din volumul creerului mare ji este compus din trei lobi, unul médian „vermisul" şi doi laterali ,,hemisferele*\ ren. Masculii au adesea caninii superiori. Tră-esc în cârduri prin păduri. Fam. cuprinde mai multe genuri: Cervus, Cervulus, Dama, Alces, Tarandus - Renul -. CERVIX. - Anat. - Sin. gâtul uterin. Porţiunea din organele genitale femele, ca un . canal mai strâmt sau mai larg, după specie, care stabileşte comunicarea între cavitatea u-terină şi cavitatea vaginală, aşa încât îi distingem un osteum uterin - deschiderea ute-rină - şi un osteum vaginal _ deschiderea vaginală -, care formează o coroană de falduri mucoase - floarea involtă Cervixul e închis tot timpul afară de momentul fătarii, timpul căldurilor şi în metrite. C., în timpul gestaţiei, se umple cu un mucus dens şi lipicios. După osteum vaginal, sau floarea involtă, se poate pune diagnosticul de gestaţie la iapă după 8 zile. Gâtul uterin la iapă e central, la rumegătoare ventral, iar la carnivore dorsal. G. R. CERVUS. - Zool. - v. cerb. CESPITOS. - Bot. . Denumire dată pliantelor care formează tufe. Ex.: Graminaceaele. CESTODE. - Med.' Vet. - Paraziţi ai aparatului digestiv - intestine viermi, - tenii - Fig. 61. — Schema organizării unul inel de CES-TOD, după P. J. Van Beneden. — tt, testicoli; sp, canal deferent; pp, sac peniai; p, penis; ov, ovar; do, oviducte; vt, vitelogene; dv, viteloGuct; mt, matrice cu formaţiuni de coecumi; rs, reservor seminal; vg, vagin; vu, vulvă; v, vas excretor; c, înveliş tegumentar. cari fac parte din clasa Platelminţ:lor, caracterizaţi printr’un corp, ca o panglică, lăţită lung şi segmentat, care se îngustează la un capăt unde se găseşte capul sau scolexuL dotat cu un aparat de fixare, format din ventuze şi cârlige. Capul este unit de corp - sto- 39 CETERAH OFFICINARUM-CETENA DE NEGI bilă - prin gât, - o porţiune subţire neşeg-mentată. - Masa corporala e formată din numeroase inele formate din o reţea conjonc-tivă de celule cu prelungiri anastomozate. - Fig. 61. In organizarea parazitului, sistemul nervos e reprezentat prin două cordoane longitudinale reunite printr’o comisură transversală la nivelul capului. Aparatul digestiv lipseşte căci lichidele hrănitoare trec direct din intestinul' animalului, unde parazitează, în corpul cestodelui prin nişte canalitule fine care traversează cuticula. Aparatul circulator şi respirator lipsesc. Aparatul excretor este alcătuit din patru canale longitudinale câte două de fie* care parte, şi care comunică între ele prin anastomoze transversale. Ele se deschid în partea posterioară a corpului prin un orificiu - foramen caudale . găsit la ukimul inel. Fiecare inel este hermafrodit; organele genitale mascule apar înaintea organelor genitale femele şi sunt formate din numeroase vezicule testiculare, piriforme, aşezate la extremitatea canalului deferent şi mai aproape de faţa dorsală. Dela testicul, spermatozoizii prin canalul deferent ajung în porul genital, după ce au trecut punga cirei. Ovarul, organ femenin, e aşezat mai aproape de faţa ventrală. Produsul ovarului prin ovoduct a-junge în uter, în tub neregulat. Din fecun-daţie rezultă numeroase ouă, care, acumu-lându-se, presează pe testicule, le atrofiază şi le fac şă dispară. La unii cestozi ramurile uterului se individualizează şi formează capsule ovigere pline,. CU embrioni. La alţii, oul e lungueţ, cu căpăceji, iar uterul are un orificiu pe unde ies continuu. Ouăle, care de obiceiu conţin un embrion hexacant, ajunse în mediul exterior ca să devină cestode adulte suferă mai multe mi-graţiuni. Sub formă larvară trăeşte în ţesutul unei gazde intermediare, de unde fiind introdusă în intestinul unui al doilea animal se fixează şi devine adult. Cestozii parazitează în intestinul subţire la animalele superioare. Th. B. CETERAH OFFICINARUM. _ Bot. - Ferigă cu rhizom vertical. Frunzele în buchete - se păstrează iarna -, de un verde mat, pieloase, linear-lanciolate, peţiolate, la vârf bonte, penat crestate, adânciturile şi lobii rotunjiţi, marginea resfrântă în jos, în lungime până la 20 cm. Sorii acoperiţi de solzi. Rhizomul, peţiolul şi faţa inferioară a frunzelor acoperite cu solzi ruginii. Vegetează în crăpăturile . mai ales - ale stâncilor calcare. Are o răspândire insulară în părţile mai ca’ds ale ţărei, în Carpaţii Sudici - Valea Cernei, etc. -, Bihor şi Dobrogea de Nord. C. C. Georg. CETENĂ DE NEGI. - Bot. - Sin. Sabină, Ju-niperus Sabina L. Arbust nuc răşiiios, ajungând până la 3 (4,5) m. înălţime. De la nivelul solului pornesc mai multe tulpini oblice, ale căror ramuri inferioare se alungesc mult în lături, devin târîtoare şi numai către vâri se arcuiază în sus. Un singur exemp.ar poate, prin marcotajul ramurilor inferioare, să formeze un tuferiş în suprafaţă de zeci de metri pătraţi. Lujerii anuali subţiri, rotunzi sau rareori în patru colţuri. Frunzele de două feluri: pe pueţi şi pe lujerii desvoltaţi puternic sunt aciculare, opuse, lanoetiforme, ascuţite, baza lor concrescută cu axul, iar vârful îndepărtat, pe faţa superioară cu un verde albăstrui; pe majoritatea lujerilor, lâ plantele adulte, frunzele sunt solziforme, opuse, verzi închise, rombice-ovale, 1-2 mm. lungime, bonte, pe faţa dorsală convexe şi cu o glanda reziniferă. Frunzele frecate între degete lasă un miros neplăcut. Flori monoice şi dioice. înfloreşte în Aprilie sau Maiu. Conuri-bace sferice mici, 5-7 mm. în diametru, negre cu Pip. 62. — Ramură fructiferă de JUNIPERUS SABlfCAE. o brumă albăstruie, pendente, se coc toamna sau în primăvara următoare, conţin 1*3 minţe. - Fig. 62. Este spontan în Munţii Europei sudice, Cau-caz şi Asia Mică, vegetând de preferinţă pe stânci calcare. La noi în ţară formează tufişuri întinse pe~ grohotişuri: 1. - Pe munţii calcaroşi din jurul Cheilor Bicazului în asociaţii cu jenuperul pitic - J. nana „ şi Rham-Qus cathartica - descoperit aci de M. Guşu-leâc 2. - - Pe Muntele Piatra-Roşie, în a-propiere de Tulgheş - Guşuleac şi Topa -. 3. - Pe Muntele Piatra Roşie, lângă Pietro-şani-Hunedoara. 4. . In Valea Cernei, pe Munţii Ciorici, Arşana. 5. - In partea de Est a Munţilor Metalici şi Apuseni, pe Scărişoara, Vultureasa, Valea Belioarei şi Remetea. A-ceastă specie este în flora noastră un relict terţiar, şi s a menţinut numai în staţiunile calde calcaroase şi ferite de curenţi reci. Este o specie decorativă pentru parcuri, mai alea în jurul monumentelor, sau între stânci. Frunzele sale sunt otrăvitoare şi medicinale. Din cauză că se întrebuinţează în mod nepermis ca abortiv, cultura sa trebue restrânsă. C. C. Georg. CETONIA. - Ent. - Gen de Coleoptere din fam. Lamellicornae, cu mandibule membranoase, corpul ovoid cu tegumentul tare. Pro-toraxul are forma unui trapez. Au culori metalice. Trăesc pe flori, rozând staminele şi 6ugând nectarul. Larvele trăesc în lemnele putrede. Specia cea mai comună e C. aurata L., de culoare verde aurie pe spate şi roşie-arămie dedesupt. - Fig. .63. viermi şi insecte. Nu produce stricăciuni importante. In captivitate devine ataşat, şi tot atât de inteligent ca şi corbul. - Fig. 64. Fii?. 64. — PUI DE CEUCĂ — Col o tu? monc-dula. CEUTORHYNCUS* - Ent. - Gen de Coleop. tere din fam. Curculionidae, caracterizat prin rostrul ce se poate îndoi sub torace, graţie mobilităţii capului. Au 2-3 mm. lungime, cor. pul scurt, oval. Specii numeroase, dăunătoare agriculturii. C. sulcicollis Payk. trăeşte pe frunzele de varză, rozând parenchimul. Fe- Fig\ 63. — CETONIA AURATA. CETRARIA.-Bot.-Gen de licheni fructicoşi din fam. Parmeliaceae. Specia principală: C. islandica Ach., tal fructicos erect, înalt până la 10-12 cm., cu lobi laţi până la 2 cm., dar de obiceiu mai înguşti, lăţiţi spre vârf, pe margini cu cili aspri de culoare brună sau ce-nuşiu-verzue, pe faţa inferioară cu mici puncte albe. Apoteciile stau pe faţa superioară, la vârful lobilor. Gusţul foarte amar. Creşte prin pădurile de munte - dela cca. 1200 m. în sus - până pe vârfurile cele^mai înalte, pe goluri alpine. Se întrebuinţează ocazional în farmacie. P. Cretz. CEUCĂ. - Zool. - Sin. cioagă, stanca -Coloeus - Corvus-monedula. Pasare» din fam-€orvidae. Are ciocul scurt, puternic, uşor curbat. Mărimea nu depăşeşte pe acea â unui porumbel. Capul, aripile şi coada de culoare ilfeagră, iar gâtul şi abdomenul cenuşii. Sbo-rul e uşor şi iute. E o pasăre comună. Trăeşte prin clopotniţe, ruini; iarna vine în apropierea satelor. Se hrăneşte cu seminţe, melci, Figr. 66.— CEUTHOR- Fiţrt — CEUTOJRItVX- HYNCHUS SUL- cus SULCICOJLLIS — a. a- CICOLLIS. dult, b. larvă, c. gale pro- duse de larve pe o rădăcină, de varza. mela depune câte un ou pe colet, într’o gaură făcută cu rostrul. Larva trăeşte în nodozită-ţile produse de plantă datorită înţepăturilor. Pentru a evita înmulţirea insectei, se recomandă stropirea cu arseniate şi distrugerea 41 CEZARIENĂ-CHARDON plantelor cu gale. C. napi Germ. şi C. assimi-lis Payk. atacă rapiţa. Larvele se desvoltă în silicue, distrugând seminţele. - Fi*r. 65 şi 66. CEZARIENĂ» Operaţie. - Med. - Constă în extragerea fătului nu pe cale vaginală, ci prin operaţie abdominală. Se recurge la ea, când .Cp^Ep Fiziol. - Lichid alb lăptos, absorbit de chiliferele vilozităţilor intestinale în timpul digestiei. CHILĂ. - Măsură veche de capacitate, întrebuinţată şi astăzi de săteni în unele părţi ale ţării, la vânzarea cerealelor. C. este multiplu al ocalei _ v. ac. - In Muntenia, c. ars 20 baniţe şi baniţa 20 ocale, prin urmare 1 c. = 400 oca. In Moldova, c. are 10 baniţe, baniţa 20 oca, prin urmare 1 c. = 200 oca. - Piscic. - v. barcă. CHILER. - Constr. - Sin. atârnată, poiata. Încăpere formată din prelungirea acoperişului care serveşte, la o casă ţărănească, pentru păstrarea merindelor - sacii cu făină, carne, pâine, etc. - De cele mai multe ori* aa-tăzi mai ales, aci se găseşte vatra cu ţestul sau cuptorul de pâine, servind deci si ca bucătărie şi sufragerie de vară. La casele boe-reşti de pe vremuri, c. era cămara cu merinde pentru tot personalul curţii şi cel care purta grija merindelor şi avea cheia dela c. se chema chelar sau chelăriţa. La casele ţărăneşti, c. a luat naştere prin nevoia ce a simţit ţăranul de a-şi adăoga încă o încăpere la casă. Pentru a nu strica acoperişul, l-a prelungit atât cât s*a putut, formând prin adăogirea a 3 pereţi lângă casă, o nouă încăpere, la nivelul terenului şi fără pod. Obişnuit adăogirea a făcut-o ţăranul către Nord, de unde bate Crivăţul, ferind astfel casa de frig şi stricăciuni. întrebuinţarea i-a dat-o după nevoi: grajd, loc de vitei, porci, closte cu pui, până ce încetul cu încetul înjghebând gospodăria, c. a ajuns ia întrebuinţarea ultimă de bucătărie de vară. C. cuprinde spatele casei sau o latură, sau pe amândouă. In ţinuturile unde vânturile sunt puternice în Bărăgan, Jud. Brăila, Sudul Basarabiei, c. cuprinde chiar 3 laturi, casele fiind joase. FI. Stane. CHILIFER. - Fiziol. _ Vasul limfatic din mijlocul vilozităţii intestinale şi vasele limfatice din mezenter care conţin şi transformă chilul. CHILIMBAR. - Denumirea vulgară a chi-hlibarului - v. ac. CHIM. - Fiziol. . Amestec alimentar din stomac, care a suferit acţiunea sucului gastric şi 'Urmează a suferi apoi în intestinul subţire, acţiunea sucurilor biliar, pancreatic şi enteric. CHIMEN. - Bot. _ Sin. chimion-sălbatic, -de câmp, secară, secărică. - Carum Carvi L., plantă bisanuală din fam. Umbelliferae, cu rădăcină fusiformă, ramificată şi tulpina unghiulară. Frunzele bipenatripartite, cu laciniile oblong-lanciolate sau lineare. Florile albe sau roşiatice, dispuse în umbele multiradiante, lipsite de învolucru şi învolucel, sau cu 1-2 bractei caduce. Fructul oblong, comprimat cu 5 coaste, cu 2 seminţe. înfloreşte în Mai-Iulie. Creşte prin fâneţele şi păşunile muntoase, subalpine şi alpine. In alte ţări se cui- Fig. 83. •— CHIMEN — Carum Cavi L. — Stânga sus fruct,jos seminţe. tivă pe suprafeţe întinse pentru seminţele sale aromatice, - denumite în farmacie Fruc-tus Carvi, cu proprietăţi asemănătoare aniso-nului, molurei, etc. Seminţele sunt întrebuinţate ca aperitive digestive, sub formă de in-fusii, supe, la fabricarea lichiorurilor, aro> matizarea brânzeturilor, pâinii, etc. - Fig. 83. Cultura. Se seamănă în Aprilie-Mai, în regiunile reci; în Septembrie-Ocitombrie în cele 4 mai calde, într'un pământ afânat, bogat şi cu expoziţie sudică. Se răreşte, lăsând un spaţiu de 25-30 cm. între pliante. Urmează apoi câteva praşile. Seminţele se coc în Iulie antíl viitor. Recoltarea se face în stadiul de pârgă prin tăierea plantelor. Se usucă şi se bat. Producţia la Ha. este de 800-1000 kgr. seminţe. CHIMIE, - Ştiinţa care studiază fenomenele chimice, adică descompunerile, combinaţiu-nile şi reacţiunile chimice, care au loc întro diferitele corpuri. Cu ajutorul analizei, c. ne spune care sunt corpurile simple din care e făcut un corp compus - de exemplu apa, alcoolul, piatra de var, etc. - iar cu ajutorul sintezei, c. prepară corpi compuşi din corpi simpli. C. se împarte în: anorganică şi organică, după cum studiază corpurile anorganice sau organice. Dintre numeroasele ramuri ale chimiei, c. agricolă s¡e ocupă cu studiul solurilor arabile, căutând să deslege problemele ce sunt în legătură cu producţiunea vegetală, studiază nutriţia plantelor şi animalelor, natura şi proprietăţile îngrăşămintelor, precum şi mijloacele de transformarea produselor de origină animală şi vegetală în produse industriale. I. F. R. CHIMINUL PORCULUI. - Bot. _ Peuceda-num Rochelianum Heuff., sin. P. Campestre Janka, plantă ierboasă, glabră, din fam. Um* belliferae. Tulpină rotundă striată, frunze de 2 ori trisecte sau de 3 ori penatisiecte, flori galbene, aşezate în umbele compuse. înfloreşte lulie-August. Prin fâneţe, pe coline sterile, tufişuri şi locuri umede. Fig. 84. — CHIMION — CUMINUM CYMINUM. CHIMION. - Bot. - Cuminum cyminum L., plantă din fam. Umbelliferae. Anuală, înaltă de 0,25 m., tulpini striate, ramificate, flori mici albe-liliachii, aşezate în umbele terminale; seminţe alungite, concave pe o faţă, convexe pe alta, cu 6 coaste, pubescente înainte de maturitate. Originară din Africa septentrio- nală. Seminţele se întrebuinţează în medicină, pertru oleul eteric pe care-1 conţin; pentru savoarea lor aromatică, sunt întrebuinţate la prepararea lichiorurilor - Kiimmel pentru asezonat alimente, brânzeturile _ în Olanda pâine - în Germania şi la noi -, patiseriile, etc. In medicină e foarte întrebuinţat ca condiment, mărind pofta de mâncare; are şi proprietăţi sudorifice. Dozele: bou 25-50 gr. cal 10-25 gr. rumegătoare mici 5-10 gr. câine 0,5- 2 gr. Cultura. Se seamănă către sfârşitul lui Maiu - începutul lui Iunie, în pământ adânc şi bine îngrăşat cu bălegar, cu expoziţie caldă. In timpul vegetaţiâi se fac câteva biloane. Recolta inflorescenţelor se face la începutul lui Augusit. - Fig. 84. CHIMIOTERAPIE. - Med. - Metodă specifică de sterilizare a organismului infectat cu paraziţi sau infectat cu microbi, bazată pe proprietatea unor substanţe chimice de a fi cât mai toxice pentru germenii infecţioşi şi cât mai inofensive pentru organism, şi a căror doză curativă este destul de îndepărtată de doza mortală, pentru a nu produce accidente. Sunt substanţe chimice capabile de a steriliza organismul prin administrarea, deodată, a unei singure doze, căreia Ehrlich i-a zis Therapia sterilisans magna şi care prezintă, pe lângă alte avantaje, şi pe acela că, distrugând toţi germenii deodată, nu lasă germenii care ar putea creea linii resistente la medicamentul întrebuinţat. In maladiile cronice, sau în acele cauzate prin germeni a căror evoluţie se face în. mai multe faze, se întrebuinţează doze mai mici. care se repetă la diferite intervale. Cele mai întrebuinţate medicamente specifice utilizate în medicina veterinară sunt: acidul salicilic şi salicilaţii; emeticul; arseni-calele; derivaţii bismutului; coloranţi ca try-panblau, trypanflavina; naganolul. A. H. CHINA. - Stat. - Imperiul ceresc sau Imperiul poporului de mijloc înfloritor, este de întinderea Europei - 9.642.300 Kmp. _ şi cu o populaţie de circa 440 milioane locuitori In ce priveşte* relieful, C. este în mare parte muntoasă, însă are şi lunci foarte întinse pe lângă marile fluvii din est. Clima este continentală, cu mari variaţii. Ploile cad mai mult vara; iarna e uscată. Solul ca tip este foarte variat: podsol schelet, podsol cu trecere la tundră, podsol, sol cenuşiu de pădure, cernoziomuri, soluri castanii, soluri de deşerturi şi aluviuni - nisipuri până la soluri argiloase Roca mumă« în mare parte este constituită din loes. - De aci se crede că ar fi fost adus de vânt şi loesul din România ^ Agricultura în general este foarte intensivă. După o bucăţică de pământ se hrăneşte 51 CHINAZA-CHINEZESC o familie întreagă. Chinejii, prin metodele lor vechi de lucrarea pământului şi prin respectul religios pentru agricultură, sunt consideraţi patriarhii acestei ocupaţiuni. Intre plante se culţi Văl: orez, grâu, mei, ciai, bumbac, trestie de zahăr, duzi, mac, textile. Intre animale, păsările sunt foarte preţuite. Viermii de mătase ocupă loc de cinste între îndeletnicirile populaţiei. Pe lângă agricultură, este desvoltat şi pescuitul. Amil. Vas. - Zoot. _ Din punct de vedere zootehnic, C. oferă o stare de creştere a animalelor foarte primitivă. Animalul este considerat ca un rău necesar, deaceea de o creştere propriu zisă nu poate fi vorba, ci numai de o exploatare a animalelor. Dintre animale se cresc calul, măgarul1, catârul, boul, bivolul, yakul, cămila, oaia, porcul şi pasările. Cabalinele numeroase . v. chinezesc, calul. Numărul bovinelor în general se cifrează la cca. 50 milioane, dintre care taurinele o-cupă cifra cea mai mică, prin faptul că aceste animale se ţin în primul rând pentru munca câmpului. Exploatarea pentru lapte şi carne este foarte redusă, deoarece chinezul în general nu consumă laptele, iar carnea este mâncată numai de populaţia mohamedană. In rândul taurinelor se deosebesc după culoare şi conformaţie mai multe tipuri, printre care este enumerat şi zebu. Toate tipurile sunt de talie mică, cu o greutate de cca. 350 kgr. şi o producţie de lapte care rar întrece 1 1/2-2 I. pe zi. Fi&. S5. — PORC CHINEZESC. Numărul oilor se cifrează la cca. 40-50 milioane, dintre care jumătate se găseşte în Mongolia şi Mandjuria. Oile în general aparţin tipurilor cu depozite de grăsime pe coadă şi ca atare se apropie mult oilor chirghize. Greutatea lor variază între 25-50 kgr. Lâna este grosolană şi amestecată, adică cu două feluri de fire, lungi şi scurte, dintre care predomină cele lungi şi groase. Randamentul la tundere este cca. de 1,5 kgr. de oaie. Producţia de carne are un gust plăcut, fiind lipsită de gustul specific al cărnurilor de oi. întreţinerea lor este extrem de primitivă, fără adăposturi tot timpul anului şi numai pe păşuni aride. Dintre toate animalele domesli.ce, porcul, cât şi creşterea lui ocupă locul de frunte. Ca animal omnivor el este fabrica care transformă toate resturile din agricultură şi gospodărie. Se crede că în China se cresc anual peste 100 milioane de porci. Cunoscut este prin puterea sa mare de îngrăşare, aşa zisul porc chinezesc sau porcul cu mască, care este crescut şi în unele ţări europene şi tot acest porc a contribuit la formarea raselor de porci din Anglia, dându-le precocitatea cerută de crescătorul european. - Fig. 85. Alături de porci se cresc în mare număr toate păsările domestice, care împreună cu orezul constituesc hrana principală a chinezului, ca atare consumul ouălor şi de carne este în China foarte mare. De remarcat estft că unele rase de pasări originare din China au găsit o răspândire mare în toate ţările zootehnice, cum este găina Cochin, raţa Pe-king şi gâscă de Guinea. Afară de consumul intern, exportul de ouă şi pasări este foarte mare ajungând anual la zeci de mii de tone. A. M. CH1NAZA. - Med. - Ferment care are pro. prietatea de a transforma profermenţii în fermenţi activi. CH1NCH1LA. - Zoot. - Rasă de iepuri de casă, a căror blană şi compoziţie a firelor de păr se aseamănă cu culoarea blănii dela şoarecele chinchila. - v. iepuri de casa. CHINCHILLA. - Zool. _ Şoarece sălbatec din Sudul Americii, de culoare cenuşie. Blănurile acestor animale sunt foarte scumpe. Culoarea cenuşie a acestor animale se constitue printr’o asociaţie de fire de păr albe cu negre sau ambele culori pe acelaş fir de păr dând ca aspect un cenuşiu caracteristic şi cunoscut sub denumirea de şin-şila. - Fig. 86. CHINDIE. - Tim. pul zilei dintre ora 4 şi apusul soarelui. CHINEZESC, Calul. „ Zoot. - îşi are originea în calul mongol sau Pre- Figf. 86. — CHINCHILLA. zewalski care se găseşte şi astăzi sub formă sălbatecă în Mongolia. Talie mică - 1,25-1,35 - şi are toate caracterele calului mongol; are deci un cap mare, berbecat, piept bine descins, crupă desvoltată, picioare solide cu o CHINGĂ-CH1PAROASE 52 chişiţă scurtă, caracteristică cailor mongoli. Are bune aptitudini pentru călărie. Puţin pretenţios şi foarte rezistent la oboseală şi boli. Foarte căutaţi sunt buestraşii cu performanţe până la 150 km. pe zi. Cei mai buni crescători de cai se găsesc în Mandju-ria, unde condiţiunile de creştere sunt mai favorabile decât în restul ţării. Calul din provinciile de Sud se apropie mai mult de calul chirghis. Creşterea, îngrijirea şi alimentaţia acestor animale este extrem de primitivă După ultimele statistici, numărul de cai din China este cea. 5 milioane. Alături de cal ?i mai mult pentru munca câmpului este ţinut şi măgarul, precum şi catârul, în special în provinciile din Nordul ţării, pe când în Sudul ţării, pentru munca câmpului se preferă animalele bovine, în special bivolul şi yakul. A. M. CHINGĂ. _ v. harnaşament, şea. CHININA. - Chim. - C2OH24N2O2+H2O. -Alcaîoidul cel mai principal care se extrage din coaja speciilor de arbori Cinchona, care cresc prin America de Sud, Peru, etc. Este o substanţă pulverulentă, amorfă sau cristalină, solubilă în alcool şi eter, greu solubilă în apă. Azi se întrebuinţează mai mult sărurile sale, dintre cari cele mai căutate sunt: sulfatul basic de chinină, ce se administrează mult pe cale digestivă; bromhidratul şi clor-hidratul basic de chinină, în injecţii subcutanate. Chinina şi sărurile sale au proprietăţi antL septice şi antinevralgice foarte însemnate, de-aceia se recomandă în stările febrile intense, ca: pneumonii, stări tifoide, etc. Acţiunea sa vaso-constrictoare o indică contra hemoragiilor, în piroplasmoză, etc. Se administrează intern sub formă de holuri, pilule, breuvage sau lavmente şi în injecţii subcutanate. Bouchet recomandă în gurmă injecţii intra-venoase de clorhidro-suîfat de chinină, în soluţii foarte diluate - 3 gr. într’o soluţie de clorură de sodiu 4 p. 1000 -. Dozele ce se pot administra sunt: Cal şi bou 10-15 gr.; animale mijlocii 2-5 gr.; câine 0,5-2 gr.; pisică 0,10-0,25. In injecţii subcutanate: Clorhidrat basic: animaic mari 0,30- 0,60 gr.; câine 0,05-0,10 gr. Clorhidrat neutru: animale mari 0,33-0,66 gr.; câine 0,05- 0,1 1 gr. Bromhidrat neutru: animale mari 0,40-0,80 gr.; câine 0,06-0,13 gi. Pe cale bucală _ aceleaşi pentru toate sărurile - A. H. CHINTAL. - Greutate egală cu 100 livre; — ch. metric greutate egală cu 100 kgr.; — ch. sumă ce se plăteşte în unele ţări pentru cântărit. CHIONODOXA. Fior. - Plarle erbacee, mici, bulboase, din fam. Liliaceae. C. Luciliae. Pitică, 12-15 cm. înălţime. bulbul de mărimea alunei. Mai multe tulpini florale, fiecare cu 3-4 frunze mici ascuţitc. Florile de culoare albastră, spre centru albe. Înfloreşte primăvara, devreme. - Fig. 87. Fie. 87. — CHIONODOXA LUCILIAE. C. sardensis. Din munţii Sardiniei. Florile sunt albastre închis, fără alb la centru. Cultură. Se înmulţeşte prin despărţirea buh bilor şi prin seminţe. Pentru a-i despărţi, bulbii se scot din pământ la 4 ani odată, prin luna Iulie, până la sfârşitul lui Septembrie. Aceste plante bulboase se întrebuinţează îm prăştiate printre arbuşti şi în peluze, etc. M. Crav. CHIOŞC. - Constr. - Construcţie mică, uşoară, făcută din lemn, deschisa ca privelişte, unde se ia masa sau se stă vara. Se face în grădini, parcuri, vie, etc. CHIOSTECURI. _ Zoot. - Sin. antravoanele sau piedicile. Aparate cu care se execută diferite metode de trântire a animalelor. Oricare ar fi felul lor, se deosebeşte un c. principal sau un şurub, de care este fixat un lanţ prelungit cu o frânghie învelită în piele -otgon - şi trei c. secundare, prevăzute fiecare cu câte un inel, prin care se va trece otgo-nul. C. obişnuite nu sunt decât nişte curele puternice, căptuşite pe dinăuntru cu pâslă şi care se încătărămează la chişiţa animalului. La partea dinafară este fixat la antravo-nul principal un inel metalic prevăzut cu un şurub, iar la cele secundare numai un inel. Cele mai bune c. sunt cele englezeşti, care se pun uşor şi se scot fără greutate dela animal. C. se mai pot improviza dintr’o frânghie ce se leagă la chişiţă şi la care se aplică un inel metalic. Deasemenea dintr'o simplă frânghie, căreia i se face un ochi. N. Cârl. CHIPAROASE. - Fior. - Sin. Tuberoase, Zambila de India. - Polyanthes tuberosa L. plantă erbacee, cu bulbi, vivace, din fam. Amarylidaceae, originară din Mexic. Tulpina simplă, înaltă de 1-1,5 m.; frunze lungi, ascuţite la vârf, glabre, aproape toate radicale, întinse şi arcuite, înconjurând tulpina de jur împrejur; florile simple sau duble, albe, a-proape sesile, dispuse în racemi spiciformi de 53 CHIPAROS FALS 15-20 cm. lungime, apar la subţioara unei bractei; bulbul alungit sau de forma unei pere, de culoare brună, înconjurat de mai mulţi bulbişori, - la varietăţile cu florile duble e mai rotunjit. Florile au un parfum puternic totuşi plăcut, pentru care motiv ae şi cultivă. Varietăţile cu floarea dublă sunt mai mult cultivate în floricultura. Cele simple sunt întrebuinţate mai mult în parfumerie. Varietatea cea mai renumită este Perla The Pearl. Cultura. Chiparoasele cer un pământ de grădină foarte bogat şi uşor. Pe la începutul lui Martie se curăţă cepele, puse la păstrare, de bulbişorii mici, cu vreo 2 zile înainte de semănat pentru a se usca rana produsiă şi a le feri de îmbolnăvire. Se plantează în ghivece de 20-25 cm. diametru, câte un singur bulb în ghiveciu şi se aşează în răsadniţe calde sub geamuri. Se udă des şi în zilele călduroase se aeriseşte răsadniţa între orele 1 1 şi 1 amiază. Cu încălzirea timpului se îndepărtează geamurile, aşezând ghivecele la semi-umbră. Se transplantează în alte ghivece meu mari când tulpina s’a desvoltat şi mugurii florali încep să se formeze. Când sunt aproape de înflorire se tae tulpina dela nivelul frunzelor şi se pun în glastre sau se vând. Florile pentru glastre se tae pieziş pentru a mări suprafaţa de absorbţie, reînoind tăe-tura în fiecare zi odată cu schimbarea apei. Fig. 88. — ClllFAROASĂ. — Polyanthes tuberosa. ?®nd cultura chiparoaseior se face în aer ^ nf* 86 P^anteaz^ bulbii la sfârşitul lunei A-într’un pământ uşor şi bine îngrăşat distanţă de 15-20 cm. între plante şi Dfeasupra pământului se pune băle- gar bine putrezit şi mărunţit. înflorirea are loc în Septembrie. - Fig; 88. înmulţirea se face prin bulbi. Pentru a-ceasta se recoltează bulbii mici ieşiţi din cel mare, care se cultivă în condiţiunile cele mai optime posibile, pentru a fi siguri de flori bine desvolitate şi parfumate. Căci felul florii şi parfumul sunt însuşiri de natură somatică, şi în mică măsură ereditare. La 3-4 ani de cultură a acestora se obţin bulbii ce vor da floare. Bulbii ce au dat odată tulpină cu flori, prezintă în al doilea an inflorescenţe slabe, deşi în anul anterior am tăiat tulpina cu in florescenţă în stadiul de îmbobocire. Pentru amatori se recomandă achiziţionarea bulbilor din comerţ în fiecare an. CHIPAROS FALS. - Bot. . Chamaecyparis Lawsoniana Pari. Arbore cultivat, originar din California, de mărimea I, ajungând până la 50 m. înălţime. Tulpina dreaptă; vârful tulpinei este înclinat în jos. Coroana piramidală ascuţită. Lujerii anua’i comprimaţi, adeseori înclinaţi în jos. Sistemul de rămu-rele al lujerilor de 2 ani într’un singur plan. Frunzele solziforme, alipite de ax, verzi sau de un verde-albăstruiu-brumat. Solzii laterali cu vârful scurt îndreptat înainte şi îndepăr-r tat de ax; solzii de pe feţele lujerilor rombici, cu o glandă reziniferă în forma unui şanţ longitudinal. Pe faţa inferioară a lujerilor frunzele sunt dotate cu linii albicios-cretacee, care formează desene în X. Acele cad în anul al treilea. Florile mascule roşii, cele femele de culoarea oţelului. Conuri numeroase, mici, 8-9 mm. grosime, sferice, înainte de coacere de un verde-albăstriu, mai târziu brune; solzii conului 6-8, partea lor vizibilă rombică, către mijloc un umbelic terminal cu ghim-puîeţ. La subţioara fiecărui solz 2-4 seminţe, lungueţe, comprimate, aripate; aripa pe ambele părţi, la vârf emarginată. Conurile se coc în Octombrie. Diseminaţia are loc toamna. Plantula cu 2 cotiledoane. Lemnul în stare proaspătă are un gust dulceag, duramenul galben-deschis, destul de greu, răşinos, în aer foarte rezistent. Se întrebuinţează la mobile, construcţiuni, etc. Această specie este mult cultivată în parcuri. La noi este introdus de 40-50 ani şi a-flăm exemplare de 1 6-1 8 m. înălţime. Cultura sa reuşeşte în soluri uşoare, umede până la reavăne. In tinereţe cere adăpost contra vânturilor uscate de vară şi reci de iarnă. In culturi sie găsesc numeroase var., care se deosebesc prin forma coroanei, ramificaţie, culoarea şi forma acelor, etc. Alte specii de Chamaecyparis: Ch. obtusa Sieb. et Zucc. Frunzele bonte, puternic alipite de ax; frunzele laterale îndoite în seceră. Pe faţa inferioară a lujerilor liniile alb-cretacee de stomate sunt dispuse în Y. Conuri de 1 cm. grosime. Arbore originar din Japonia. Rezistă: dbine la geruri. CHIPAROS DB BALTĂ 54 Prosperă în staţiuni cu climat umed fi soluri fertile. Se recomandă pentru cultura ^Ch^pisifera Sieb. et Zucc. Arbore de 25-30 m. înălţime, originar din Japonia, f runzele laterale stau oblic, cu vârful indepartat de ax ?i foarte înţepător. Frunzele de pe feţe cu un şănţuleţ fin longitudinal. Pe faţa inferioară a lujerilor dungile de stomate formează pete alb-cretacee, cari ne apar ca un X rupt în două. Conuri mici, 6 mm. grosime, de forma bobului de mazăre. Lemnul este de calitate superioară. Se cultivă în staţiuni cu soluri reavăne până la umede, ferite de geruri timpurii sau târzii. Se recomandă pentru cultura silvică în părţile mai calde ale ţării, cu suficiente precipitaţii atmosferice. C. C. Georg. CHIPAROS DE BALTĂ. - Bot. - Sin. C. de Virgin ia. Taxodîum distichum L. Arbore răşinos de mărimea I» atingând înălţimi de 30-50 m. şi diametre până la 3,5 m., vegetând în ţinuturi mocirloase greu accesibile, lunci inundabile şi malul apelor din bazinul inferior al fluviului Missisipi; este introdus în cultura silvică încă din secolul trecut în Europa Centrală şi Sudică. - Fig. 89. Tulpina dreaptă, lăţită la bază şi subţiată repede în sus. Scoarţa subţire se transformă curând în ritidom, îngust, cu crăpături longitudinale puţin profunde, se exfoliază în fâ- Desen C. Pridvornic, din Beissner Fi^. 89. — CHIPAROS DE BALTĂ. — O porţiune dintr’un lujer lung cu con şi lujeri scurţi cu ace. şii înguste. Coroana în tinereţe alungit conică, mai târziu la arborii maturi lăţit piramidală, semănând cu coroana unui Legu< minos, din cauza frunzişului său resfirat şi delicat. Lujerii anuali de două feluri: lujeri lungi, perzistenţi şi dotaţi cu muguri, verzi şi spre iar ii ă brun lucitori; lujeri scurţi, în lungime de 5-10 cm., situaţi la baza lujerilor din anii precedenţi; caduci. Frunzele de pe lujerii lungi solziforme, dispuse pe două rânduri, lanceolat liniare,, mai subţiri, 10-17 cm. lungime, 1 mm. lăţime, la vârf ascuţite, la baza îngustate într’un peduncul scurt, de culoare verzui deschis, toamna se colorează în galben brun-roşcat şi cad împreună cu lujerul purtător. Conurile subsesile, N3 la baza lujerilor, ± sferice, 20-30 mm. în diametru. Solzii conurilor lemnoşi în număr de 10-12, cu partea vizibilfc „ apofisa - trapezoidală, iar în centru cu un mic ghimpe. In dreptul fiecărui solz câte 2 seminţe nearipate. Exemplarele cultivate la noi produc seminţe ger-minabile. Semănătura se face în răzoare u-mede la finele lui Aprilie. Pueţii apar după 3-4 săptămâni. In primul an ei trebuesc protejaţi cu umbrare şi udaţi din belşug. Peste iarnă se acoperă cu paie. - Z. Przemetchi. - Desen C. Pridvoriiic, din Beissner Fig. 90. — CHIPAROS DE BALTĂ Lujer cu inflorescenţe mascule. In condiţiuni bune atinge chiar în primul an 30-40 cm. înălţime; are o creştete rapidă. In Grădina Botanică Cotroceni aflăm un exemplar de circa 35 ani cu o înălţime de 55 CHIPCEL-CHIRÜRGIE 18 m. şi un diametru terier de 70 cm. După ce ating înălţimea maximă, continuă a avea o creştere în grosime susţinută. Lemnul său este răşinos, alb, în contact cu aerul devine roşiatic; este foarte tare şi rezistent. Rădăcinile sale desvoltă, în soluri mocirloase lipsite de oxigen, nişte genunchi în forma unor sta-îacmite, goi înăuntru şi cari se înalţă deasupra nivelului obişnuit al apelor; ei sunt nişte organe de respiraţiune ale rădăcinilor. In par. cui Bibescu - Craiova - şi Cotroceni . Bucureşti - aflăm 1?. exemplarele cultivate pe lângă lacuri asemenea genunchi. Arbore de ornament şi de cultură; Pentru buna sa desvol-tare pretinde un sol fresc până la umed. Z. Przemetchi recomandă plantarea sa în amestec cu salcia albă şi aninul negru. Este destul de rezistent la gerurile de iarnă, suferă insă de gerurile târlii. Cultura sa reuşeşte în Sudul şi Vestul României. In plantaţiuni trebue ferit de iepuri, care îi rup vârful. Prin îndemnurile Administraţiunei forestiere sau făcut mai ales în lunca Dunărei numeroase plantaţiuni cu acest arbore, care s’a introdus în flora noastră. - Fig. 90. C. C. Georg. CHIPCEL. - Piscic. - Sin. Cîrlionţ, sculă pescărească, dintr’o plasă pătrată, întinsă pe două beţe încrucişate şi încovoiate, fixate la capătul unei prăjini. E ca o lingură mare cu care se tot vântură apa, prinzându-se peşte mărunt, în deosebi obleţi. - Fig. 91. C. Ant. Fig. 91. — CHIPCEL. CHIRPICIU. _ Constr. - Material de construcţie întrebuinţat în Câmpia Dunării, Bu-ceag şi Dobrogea. Se confecţionează din pământ argilos, lipsit de resturi vegetale, amestecat cu pleavă sau pae tocate. înmuiat în apă, se frământă în acelaş fel ca şi lutul pen. tru cărămidă. Se pune în forme dreptunghiulare, variabile ca mărime şi se usucă. Este un material întrebuinţat de ţăran şi ieftin. Nu e resistent la acţiunea apei. Pen- tru unele clădiri e recomandabil, fiind aproape de 10 ori mai ieftin decât cărămida şi în consecinţă capitalul învestit este uşor de a-mortizat. C. se zidesc cu pământ lutos, frământat şi el cu apă. Zidurile de c. se tencuesc apoi tot cu pământ lutos, amestecat cu balegă şi câlţi, - după ce se lasă însă zidăria să se usuce o lună sau două de vară. Casele făcute din c. costă eftin, destul de solide, durează 40-70 ani. Zidurile se pot porni direct pe pământ, făcându-se o mică săpătură ca fundaţie, sau şi mai bine se po>t face pe o fundaţie de beton. Casele de c. sunt călduroase iarna şi răcoroase vara, însă au înăuntru un miros greu, zidurile nu prefiră aerul interior şi încăperile trebuesc ventilate prin ferestre sau pod. FI. Stane. CHIROPTERE. - Zool. - Mamifere ongui-culate, prevăzute cu 2 aripi formate dintr’o membrană cutanată, care înfăşoară degetele foarte alungite ale membrelor anterioare, părţile laterale ale trunchiului şi membrele posterioare; dentiţie completă; două mamele pectorale; placenta discoidă - Raillet C. se împart în 2 subordine: a. . Frugivore sau Megachiroptere şi b. Insectivore sau Micro* chiroptere. - v. lilieci. CHIRURGIE. - Arta şi ştiinţa care se ocupă cu tratarea boalelor prin operaţie. Este de mâi multe feluri: 1. - Mica chirurgie se ocupă cu expunerea operaţiilor elementare. De exemplu: sânge-rările, aplicarea de ventuze, punerea unui se-ton, etc. 2. - Chirurgia clinică are de obiect tratamentul boalelor chirurgicale considerate individual. 3. _ Chirurgia dentară se ocupă în mod special cu tratamentul boalelor de dinţi. 4. - Chirurgia experimentala studiază metodele de operaţie în mod experimental pe animale şi numai după aceea le aplică şi la om. 5. - Chirurgia legală este partea din medicina legală care se ocupă cu constatarea boalelor chirurgicale. De ex. leziuni, lovituri, fracturi etc. 6. - Chirurgia militară. Practica chirurgiei militare diferă puţin de cea a chirurgiei civile, din cauza condiţiunilor excepţionale în care se găsesc răniţii sau cei cari îi îngrijesc. Chirurgia militară tratează meu obicinuit plă_ gi prin instrumente ascuţite, tăietoare sau contondente; acestea din urmă sunt în general plăgi prin árme de foc. 7. - Chirurgie oculara éste aceea care se ocupă în mod special de boalele de ochi şi tratamentul tor chirurgical. 8. - Chirurgie operatoare este partea din chirurgie care expune numai tehnica operaţiilor fără considerente terapeutice. 9. - Chirurgia plastică se ocupă cu reme- CHIŞCAR-CHLOROPS 56 dierea defectelor de conformaţie pe cale chirurgicală. 1 0. - Chirurgia de urgenţa cuprinde operaţiile care trebuesc executate imediat asupra unui bolnav. Ex.: plăgile arteriale, hernii strangulate, etc. 1 1. - Chirurgia veterinară tratează despre boalele chirurgicale ale diferitelor specii de animale domestice şi tratamentul lor pe cale de operaţie. C. S. CHIŞCAR. . Pisoic. - Sin. Ţipar; - Misgur-nus fosilis, peşte din fam. Acanthopside, cu corpul cilindric, foarte alungit, galben cafeniu, cu dungi închise. In jurul gurei, 10 mustăţi. Trăeste cufundat în mâl, în ape liniştite, rezistând astfel când bălţile seacă sau îngheaţă. Are respiraţie intestinală, absorbind prin intestin oxigen din aerul înghiţit pe gură. Folosit ca nadă la pripoane şi ca barometru viu. 20-30 cm. - Fig. 92. C. Ant. Figr. 92. — CHIŞCAR — Misgurnus fosilis L. CHIŞIŢ)Ă. - Regiune a piciorului, situată deasupra copitei, între coroană şi gleznă. Partea scheletică o formează falanga 1. Prin direcţiunea ei oblică, chişiţa are rol de a micşora efectul sguduiriior produse când animalul, în mers, calcă pe pământ. - Fig. 93. G. M. CHIŞLEAG. . Lapte acru preparat din lapte dulce integral sau ecre-mat, nefiert. Prepararea şe face la o temperatură de 20-25° C. In 6-8 ore laptele e prins. Nu trebue lăsat mâi mult, căci începe să se separe zerul şi capătă un aspect brânzos, ce-eace trebue evitat. Apoi se pune la răceală pentru a opri desvoltarea bacteriilor ce provoacă coagularea. Din c. se prepară brânza de vacă, lă&ân-du-1 să se răscoacă, adică să se separe zerul, Ja o temperatură de 35-40° C. CHIŞ-MIŞ. - Vitic. - v. Sultanine. CHIST HIDATIC. . Med. - Pungă patologică de natură parazitară, având forma unei topită Fig. 93. — CHIŞIŢĂ — Piciorul calului. vezicule şi un conţinut lichid. Este forma larvară a unei dintre cele mai mici tenii, numită Taenia echinococus şi care parazitează în intestinele câinelui, lupului, şacalului. C. hidatic se găseşte în ficat, pulmon, splina» musculatură, rinichi, la toate animalele. - V. echinococoza. N. Cârl. . CHISTI OVARIENI. - Med. Vet. _ Foliculi ovarieni crescuţi prea mari, anormali, fără posibilitatea de a li se produce dehiscenţa. Interiorul lor este plin de un lichid incolor. C. ovarieni sunt una din cauzele sterilităţii, întreţinând femela într’o stare de enervare Şi de excitaţie genezică continuă* cunoscuta sub numele de nimfomanie. E prezentă numai faza foliculară şi se exteriorizează prin-tr o stare vagotonică a femelei. La vacă, c, ovarieni se produc la suprafaţa ovarului şi se pot oalpa pe cale rectală, ceeace la iapa este o imposibilitate, căci se produc în interior, înspre hilul de fecundaţie. C. ovarieni produc sterilitate şi sunt frecvenţi mai ales la femelele din rasele precoce şi în specia] la cele bine întreţinute şi în stabulaţie. La femelele cu c. ovarieni este exclusă prezenţa corpilor galbeni. Tratamentul e mecanic şi constă în enuclea-lea lor cu mâna pe cale rectală. Iepelor nimfomane li se faoe ovariectomie. Se pot face injecţii cu prolan. G. R. CHITARCÂ. - Bot. . Boletus duriusculua Schulz., ciupercă comestibilă din fam. Poly-peraceae. Pălărie emisferică, de culoare bru-nă-castanie, picior alburiu, punctat de scua-me brune, îngustat spre bază. Creşte vara în păduri. CHIŢCAN. - Zool. - Mus rattus - v. şobolan. CHITRĂ. . Bot. - Fruct de Citrus medica L., un arbust mic înrudit cu lămâiul, cultivat în regiunile mediteraniene. Fructul este de forma unui pepene mic, alungit, cu coaja groasă şi plăcut aromată. Nu se consumă direct; coaja este întrebuinţată în cofetărie. C. C. Georg. CHLAMIDOSPORI. - Bot. . v. clamidospori. CHLOROPHYCEAE. - Bot. - Clasă cuprin. zând algele verzi în înţeles restrâns. In plasma lor se găseşte un leucit de o formă determinată, care este colorat în verde de clorofilă. Majoritatea lor vegetează în apă. CHLOROPHYLLA. - Bot. . v. clorofilă. CHLOROPHYLLINĂ. . Bot. - Pigment verde, în amestec cu phycoerythrina, cu phyco-xanthina, phycopheina şi diatomina, în cro-matoforii algelor roşii şi brune, disolvat în conţinutul celulelor algelor, sau tot în cro-matoforii de la Diatomee şi Peridinacee. CHLOROPHYTE. . Bot. . Grup de plante Criptogame, cuprinzând algele, Muscineele şi Criptogamele vasculare, - după unii autori; după alţii, numai cele două dintâiu. CHLOROPS. - Ent. - Gen de Diptere din 57 CHOLAGOGE-CHRYSANTHEMUM fam. Muscide. Specie: C. taeniopus. Insecte mici, de 2 mm. lungime, ochi verzi, corp negru adeseori cu inele galbene; femela ouă întâia dată în Maiii, a doua oară în Septembrie, la baza spicelor de grâu sau de secară; larvele rod rachisul. Singurul mijloc de combatere este de a culege şi arde spicele atacate, sau înlocuirea culturei cerealelor prin altă cultură; larvele, care au hibernat, nu au în primăvară ce ataca. - Fig. 94. CHOLAGOGE, Pur. gative. - Med. Vet. -Substanţe cari produc purgaţia prin activarea secreţiei biliare. Cele mai principale sunt: aloesul, rubarba, podofilinul, acidul sa-licilic, preparatele mercuriale, etc. A. H. v. Holeră. CHOLMOGORA. _ Zoot. - Rasă de vaci. crescută în guvernământul Archangel - Rusia -. Ea a fost introdusă aici de Petru cel Mare din Olanda. Vacile c. aparţin la unele dintre rasele cele mai mari şi cele mai productive din Rusia. Talia lor oscilează între 125-150 cm. şi sunt de culoare bălţată cu negru. CHONDROPTERYGIENI. - Piscic. - Elas- mobranchii - Selacieni, peşti marini cu scheletul cartilaginos. Pielea cu solzi placoizi; 4-7 deschideri branhiale. Capul prelungit cu un Fig. 94. — CHLOROPS TAENIOPUS. CHOLERA. - Med. Cyprinizi, reprezentat la noi prin Chondros-toma nasus - Scobar. - v. ac. CHORISA. - Bot. - Fenomen de dedublare a elementelor florale. Poate să se producă foarte de timpuriu, purtând numele de c. congenitală, sau. mult mai târziu. Ex.: dedublarea staminelor de la Crucifere şi Capparide. CHORTOPHILA. „ Ent. - Sin. Anthomya, gen de Diptere, din fam. Muscidae. Se cunosc mai mult de 200 specii. Insecte mici, trăind parazite pe plantele cele mai diverse. Larvele lor sunt prevăzute cu spini. C. furcata şi C. ceparum trăesc în bulbii de ceapă. C. brassicae perforează tulpinele de rapiţă şi varză. C. conformis atacă frunzele de sfeclă. Un alt număr de specii trăeşte ca parazite, pe materiile vegetale în descompunere. CHRENIŢĂ. . Bot. - Sin. urda vacii. - Le-dium campestre R. Br. Mică plantă erbacee, anuală sau bisanuală, aparţinând fam. Cru-ciferae. Tulpina erectă, ramificată în partea superioară; frunzele sur-pubescente, cele inferioare oblonge, cele superioare denticulate; florile albe, mici; fructele silicue. Creşte prin locuri necultivate, pe lângă drumuri, pe câmpuri şi pe lângă locuinţe. înfloreşte în Iu-nie-Iulie. CHRYSALLDĂ. - Ent. . v. crisalidă. CHRYSANTHEMUM. - Bot. - Gen de plante din fam. Compositae. frunze fidate, cu lacinii late. Foliolele externe ale in-volucrului înguste, penat-fidate. Achena cu margine scarioasă. Numele popular spilcuţe. Specii importante: C. vulgare (L.) 95. — CHRYSANTHEMUM’: 1, C. segetum, la. petală, lb. floare tubulară; 2, C. leueanthemum; &£ 3, C. tanacetum; 4, C. ornamentală, bătută; 5, C. indicum. fel ascuţit - rostrum -; gura aşezată dede-■»tul capului. Ex.: Rechinii, Raja, Pisica de etc. C. Ant. iONDROSTOMA. - Piscic. - Gen de peşti Bernh., capitule în corimbe îndesuite, înfloreşte Iulie-Septembrie, creşte pe marginea ogoarelor, râurilor, livezi, locuri necultivate şi umede. C. segetum L., frunze, oblongi, din- CHRYSIDJDE-CHRYSOM YXA 58 ţaţe, .adeseori trilobate, înfloreşte Iunie-August, creşte prin semănături. C. Coronarium L., frunze obovate, flori radiale, galbene, înfloreşte Iulie-August, cultivat şi uneori sălbatec. C. leucanthemum L. Aurata, frunzele inferioare lung pedunculate, cele tulpinale oblongi sau linear-lanceolate; achene necoro-nate, uşor atenuate spre bază; înfloreşte Iu-nie-August; creşte prin fâneţe, pârloage, prin poenile din păduri. C. indicum L. - tufănică -v. crisantema. C. macrophyllum W. et Kit. v. vetricea. C. alpinum L., frunzele superioare sesile, lineare, nedivizate, tulpina scundă, ces. pitoasă, păroasă; înfloreşte Iulie-August, creşte pe crestele munţilor. C. corymbosum L., aripele frunzelor inferioare penat-fidate, inflorescenţă în corimb, numeroase capitule; înfloreşte lunie-August, creşte prin păduri şi poeni. C. parthenium Pers. - v. granat. - Fig. 95. CHRYSIDIDE. - Ent. - Fam. de Himenop-tere purtătoare de ac _ aculeata corp viu colorat, cu luciu metalic, au particularitatea de a se încovoia, pentru a se apăra de acul albinelor, a căror miere o mănâncă. Genuri: Chrysis, Paruopes, Hedychrum şi Cleptes. CHRYSOMELA. - Ent. v. Doryphora. CHRYSOMELIDE. - Ent. _ Fam. de Co leoptere. Corp în general prelung, adesea a-proape globulos; antene scurte, mai subţiri la extremitate, elitre care acoperă în general întregul abdomen; culori vii, cu reflexe metalice. Atacă frunzele şi tulpinele verzi ale plantelor, în special larvele. Mai mult de 10.000 specii. Genuri principale: Criocerus, Chrysomela, Chryptocephala, etc. CHRYSOMYXA. „ Fitop. - Gen de ciuperci heteroice din fam. Cronartiaceae, care cauzează boala numită Rugina acelor de molid. I ><*s. M. Badea l'iji. 9 0. — Socţiunc prin aecidia de CHRYSOMYXA RHODODENDRT — IX O. -- de Barry pe ace do molid. Formează aecidiosporii pe acele de Molid iar aecidiosporii şi teleutosporii pe plante din fam. Ericaceaelor si Pirolaceaelor. Teleutosporii apar ca nişte perniţe în te- leutosori. Teleutosporii sunt sesili şi dispuşi în şiruri simple sau ramificate, din care numai cei dela extremitatea şirurilor produc ba-sidii. Cuprinde următoarele specii: Chrysomyxa Rhododendri (D. C.) De Bary. Desvoltă, primăvara pe Rhododendron - R. Kotschy, ferugineum şi hirsutum - în nişte pete brune-vineţii, uredosporii, care răspândesc boala dela individ la individ; mai târziu apar, de obicei pe faţa superioară a frun. zelor, alte pete brune roşiatice cu teleutos-pori care prin ruperea epidermei sunt puşi în libertate. Teleutosporii terminali produc în Iunie basidiospori, care infectează acele de molid. In cursul lunei Iulie apar, de regulă pe faţa inferioară a acestor ace, sper-mogoniile şi mai târziu, pe faţa superioară aecidiile. Aecidiile, de culoare galbenă, a-vând forma unor degetărele, sunt învelite de o pseudoperidie, ce se rupe către vârf după o linie zimţată. - Fig. 96. Aecidiosporii, purtaţi de vânt, infectează frunzele şi lujerii de Rhododendron. Uneori atacul este aşa de intens încât, masivele infectate, se recunosc din depărtare după culoarea ruginie a frunzişului lor. Boala este destul de răspândită pe marginea parchetelor intens luminate şi păşunate. In urma observaţiilor făcute asupra răspândirii acestei maladii la noi în ţară, se vede că are un caracter destul de grav, atacând pueţii în pepiniere, în plantaţiuni unde se instalează în arboretele tinere. Atacul ciupercii poate fi primar sau să urmeze după un atac de insecte. Urmările atacului ciupercii asupra molizilor i-unt diferite. Indivizii izolaţi prezintă pe toate frunzele aecidii; indivizii de la marginea masivelor desvoltă aecidii numai pe acele luminate direct de soare. La arborii din masive, aecidiile se produc în părţile luminate ale coronamentului şi anume, în partea superioară a coroanei lor. Frunzele, care produc aecidii după golirea acestora de spori, se usucă şi cad jos; căderea frunzelor are loc toamna sau în primăvara anului următor. Indivizii atacaţi se u-sucă, dacă îşi leapădă frunzele în anul in-fecţiunii - toamna în genere, arborii şi piantulele nu au toate acele atacate, iar căderea acelor cu aecidii are loc primăvara următoare, după apariţia lujerilor, când aparatul foliaceu se reface. Maladia provocată de ciuperca menţionată este în plin progres şi poate deveni o calamitate pentru plantaţiile de molid practicate astăzi pe întinderi mari. Combaterea acestei maladii, când se iveşte pe suprafeţe mici, se face prin extragerea şi arderea indivizilor atacaţi înainte de dehiscenţa aecidiilor şi deci de răspândirea sporilor în natură; această o-peraţiune s’a executat la Centrul lerbuş. Cele mai eficace mijloace de combatere CHRYSOPA-CIANAMIDĂ însa sunt cele preventive. Se previn masivele în contra atacurilor, extrăgându-se de pe parchete toţi indivizii tineri izolaţi din seminţi-şul preexistent, care sunt invadaţi cu predilecţie de ciupercă. In acelaşi timp,' nu este de recomandat să lăsam parchetele după exploatare libere la păşunat; vitele ciungesc grupele de molizi rămase pe parchet şi în acest mod, în urma scurgerilor de răşină produse, indivizii slăbiţi sunt expuşi atacului eiupercii. Combaterea în pepiniere se face cu înlesnire prin distrugerea şi arderea materialului infectat şi eventuala stropire cu un fungicid oarecare a materialului încă sănătos. Chrysomyxa Abietis (Walb.) Winter. Este o ciupercă autoică trăind numai pe molid. Formează numai teleutospori sub epiderma acelor în cuprinsul unor pete transversale de culoare ruginie. Aceşti teleutospori germL neazâ primăvara formând basidiospori ce infectează acele tinere. După împrăştierea te-leutosporilor acele de 2 ani cad, după care lujerii capătă un aspect caracteristic, având numai ace tinere de un an către vârf. E o maladie mai puţin răspândită de cât precedenta şi nu atacă decât sporadic părţile luminate ale arborilor. Chrysomyxa Ledi (Alb şi Schw.) Winter. Maladie răspândită în ţinuturile nordice des-voltând teleutosporii şi uredosporii pe Ledum palustre iar aecidiosporii pe acele de molid. Chrysomyxa Empetri (Persoon) Rostrup. Maladie cunoscută numai prin uredosporii ce se formează pe Empetrum nigrum. M. Bad. CHRYSOPA. - Ent. - Gen de Nevroptere din fam. Hemerobiide. Antene filiforme, culoare Fig. 97. — CHRYSOPA PERLA — A. ouă, B. învelişul nimfei, C. aciuit mărit, L\ mărime naturală. verde-clară, aripi membranoase, transparente, cu uşoare nervuri verzi, ochii aurii. In repaos, aripele se strâng deasupra corpului, ca un acoperiş de protecţie. Reproducţia durează toată vara, până toamna târziu; ouîe sunt a-şezate dealungul unui fir, ceeace le face să samene cu sporangii unei ciuperci: femela îşi aşează marginea abdomenului pe o frunză, pe urmă se ridică brusc, lăsând sa se întărească un filament vâscos, care poartă în vârf oul. Apare de aici o larvă înarmată cu cleşti bucali aproape tot atât de lungi, cât şi antenele, _ care atacă purecii plantelor; se mai numeşte din această cauză şi leul puricilor; când a ajuns la maturitate, larva se fixează într'un înveliş mătăsos, în care se metamorfozează. C., prin aceia că distruge un mare număr de pureci, poate fi privită ca un preţios ajutător în lupta contra acestora. - Fig. 97. CHRYSOSPLENIUM. - Bot. - Gen de plante din fam. Saxifragaceaelor. Corola lipsă, caliciu tetrapartit, fructul o capsulă verde cu 2 vârfuri, deschizându-se prin 2 valve. C. aRernifolium L., frunze alterne, glabre sau păroase, tulpina erectă, înfloreşte Aprilie-Maiu; creşte prin locuri umbroase, prin păduri montane şi subalpine. C. alpinum, plantă cespitoasă, înfloreşte lunie-lulie, creşte în regiunea alpină pe piscuri, cu zăpadă. CHYTR1D1ALES. . Fitop. - Ciuperci inferioare - clasate printre Phycomycetes sau Archimycetes -, dintre care unele sunt parazite pe plante cultivate. Aparatul vegetativ este puţin diferenţiat - massă asemănătoare cu un plasmodiu sau cordoane asemănătoare cu un miceliu se formează zoosporangi cu zoospori ciliaţi şi chişti. Paraziţii importanţi sunt: Olpidium brassicae - la varză - producând înnegrirea coletului şi putrezirea plantei; la tutun, putrezirea neagră a rădăcinii şi decolorarea răsadului _ v. bacterioze. Aste-rocystis radicis - arsura inului, lucernei, muştar ului, etc. - Urophlyctis alfalfae - hiper-trofii la lucernă -â etc. V. Gh. CIAMUR. - Constr. - Lutul cu care se lipesc - tencuesc - casele la ţară. Este făcut din pământ galben udat, frământat cu picioarele, adăogat balegă de cal, pleavă şi câlţi. Se li~ pese cu el pereţii făcuţi din chirpici pământ bătut, sau gard lipit cu pământ, - deaseme-nea şi pardoselile prin camere. FI. Stane. C1ANAM1DĂ. - Chim. . NC. NH2. Corp Fot. Fabrica Nitrogen Fier. 98. — INSTALAŢIA DE AZOT — Compre-soare. care derivă din amoniac, prin substituirea grupului CN unui atom de hidrogen. Se pre- CI ANHIDR1C zintă sub formă de cristale incolore cu temperatura de topire la 40°. Cianamida dă derivaţi metalici. Dintre aceşti derivaţi, cel mai important este cianamida calcică - NCNCa Cianamida calcică, se obţine industrial, tre când un curent de azot pur şi uscat peste carbura de caliciu, într’un cuptor electric, la temperatura de 900-1000° - Frank şi Caro. Reacţia este exotermică şi se petrece după formula : CaC^-f-NsrrzN'^C--Kt±Ca-{-C. Fig. 98. Azotul pur, de obiceiu se obţine prin dis- Fot. Fabrica Mitrogren Fit?. 99. CUPTORUL TUNEL, PENTRU FA Ti FU -C A R E A CIA N A M113 E1. tilarea aerului lichid şi este dus prin tuburi în cuptoarele cu carbură de calciu. - Fig. 99. - Temperatura reacţiei nu trebuie să treacă peste 1360°, căci peste această temperatură cianamida începe să se disocieze. Temperatura reacţiei poate fi coborîtă, prin adăugarea de anumite substanţe. Astfel CaCl= adăugată carburei de calciu în proporţie de 15%. coboară temperatura de absorbţie maximă a azotului la 800°. La sfârşitul reacţiei, temperatura începe să scadă. Cianamida scoasă din cuptor se prezintă ca o massă compactă, neagră şi conţine aproximativ 60% cianamidă calcică pură. Astfel obţinută, cianamida calcică poate fi întrebuinţată în mai multe scopuri: 1. — Fabricarea amoniacului. Cianamida calcică se tratează cu apă în autoclave, la 180°. Amoniacul ce se desvoltă se colectează în gazometre speciale. 2. — Fabricarea ureiei. Cianamida calcică se tratează cu acid sulfuric diluat, la o pre siune de 5 atmosfere şi 70° temperatură. Prin adăugarea de acid azotic, ureia se separă sub forma de azotat. 3. — Îngrăşământ chimic. Cianamida calcică pulverizată, se tratează în prealabil cu apă, în proporţie de 10%, pentru a descompune carbura şi fosfura de calciu, care ar dăuna vegetaţiei, şi pentru a hidrata vasul nestins, pe care-1 conţine. In sfârşit, se incorporează cia-namidei calcice un ulei mineral greu, în pro- porţie de 5%. pentru a obţine o pulbere unsuroasă, care să nu fie împrăştiată de vânt, - Fig. 1 00. - Cianamida calcică conţine cam 16-20% azot, constituind un foarte bun îngrăşământ azotat, cu avantajul de a conţine ai calciu - cam 50%. - In pământ ea se des^ compune datorită influenţii umidităţii solului. . formând săruri de amoniu: CN-Ca + 2H20 = Ca (OH)2 + CN2 H‘ CN2H2 + H‘>0 = CO (NH2)2 — ureie CO (NH2)2 + 2H2 = C03 (NH*)2 Amonificarea se petrece sub acţiunea bacteriilor, şi este favorizată de un mediu acid. Ca îngrăşământ, cianamida calcică se încorporează solului cu 10----15 zile înainte de se mănat, îngropându-se la 10—15 cm. adâncime. Pentru o împrăştiere mai uniformă, se amestecă cu pământ sau nisip mai umed. Im* prăştierea se face cu mâna sau cu maşini speciale. Cianamida calcică se dă în solurile acide-podzoiuri, brune roşcate de pădure, cernoziomuri degradate. Cantitatea de îngrăşământ ce se dă la Ha, este de cca 300 kgr. in cazul păioaselor şi cca 400 kg. în cazul porumbului şi altor prăsitoare. Atenuiază aciditatea solurilor arătate mai sus. I. Zapor. CIANHIDRIC. - Chim. - Acid organic CNH care se mai numeşte şi acid prusie. Este o otravă foarte puternică; o picătură dată unui came îl omoară în mai puţin de un minut, iar 5—6 picături omoară un om. !r stare natură acidul c. se găseşte în mai multt plante cum e de pildă un arbore - Pangium Fot. Fabrica Nitrogen Fi«. 100. - MOARA PENTRU MĂCINAREA CIANAMIDEI. edule - din insula lava, sau sub formă de glucozid ca în migdale amare, flori de piersici, frunze dc cireşi, sâmburi de piersici, de zarzăre, de cireşe, în unele varietăţi de fasole, etc. Ţuica conţine mici cantităţi de acid c. Unele ierburi din familia Gramina-ceelor, în stare tânără, conţin glucozizi care prin hidroliză în stomacul animalelor, pun în libertate acidul c. Dacă pisăm migdale a-mare sau sâmburi de zarzăre, etc., obser- CIANOZĂ-CIAUŞ văm, că productul nu are nici un miros puternic, pe când prin adăugarea de apă, după agitare, se produce un miros puternic, datorit acidului cianhidric şi aldehidei benzoice, care se degajă, după care cum reese din re-acţiunea următoare: amigdalină + apă = glu-coză + aidehidă benzoică + acid cianhidric - O0H27NO11 + 2H20t=2CeH206 + OHbCHO -f- CNH. Acidul c. se foloseşte şi la combaterea anumitor paraziţi animali ai pomilor fructiferi, etc. I. F. R. — Med. Vet. - Otravă foarte puternică, uşor absorbabilă prin piele şi mucoase. In doză de o picătură la câine şi 10 picături la cal, îi omoară aproape instantaneu. In soluţie diluată, determină o anestezie la suprafaţa pielei şi mucoaselor. La interior, excită mai întâi centrii respiratorii şi vaso-motori bulbari, apoi încetineşte respiraţia şi produce depresiune sanguină. Se prescrie extern, ca analgezic, iar intern, ca sedativ în afecţiunile nervoase convulsive, ca moderator al tusei în bronchite şi ca an* titermic. Ooze: Acid cianhidric diluat Aqua laura cerasae Cal 1—2,5 gr. 10—30 gr. bou 2—3 „ 10—30 „ câine I—III gtte X — 6 ,, A. H. CIANOZÂ. - Med. Vet. - Colorarea în vânăt-albastru-roşiu-închis a pielei sau a mucoasei prin îngrămădirea şi stagnarea sângelui în capilare şi vene şi pricinuită de dezarterizarea, pierderea hemoglobinei sângelui. Se observă în boli de cord, insuficienţe de circulaţie sanguină şi boli infecţioase - creasta vânătă-roşie Ia păsările bolnave de holeră sau ciumă; pete vinete-roşii la porcii bolnavi de ruget, etc. La animale, c. se observă numai pe acele părţi ale corpului unde pielea este subţire şi lipsită de păr sau acoperită cu peri rari şi fini - subţiori, urechi, abdomen. - M. M. CIAUŞ. - Vitic. - Sin. Ceauş, Turcească. Origina acestei var. pare a fi Turcia, unde ea este cultivată din timpuri foarte îndepărtate; se spune chiar, că ea era mult a-preciată de Sultani. Faptul că şi cuvântul este de origină otomană „ în traducere înseamnă jandarm -, îndreptăţeşte presupunerea de mai sus. La noi în ţară este atât de veche, încât se poate considera ca o var. perfect aclimatizată şi făcând parte din sortimentul autohton. Viţa este de o vigoare foarte mare. Coardele sunt puternice şi cu meritale lungi. Lăstarii tineri, de culoare roşiatică, sunt scămoşi, ca de altfel1 şi frunzele tinere. Foile adulte sunt mari şi cu sinusurile foarte adânci. Adesea găsim şi sinusuri suplimentare, încât frunza apare cu 7 lobi. De obi- ceiu este însă numai cu 5. Limbul nu este plan, ci prezintă adâncituri din loc în loc, mai ales în apropierea nervurilor princi^ pale. Frunzele sunt de un verde-închis pe faţa lor superioară şi de un verde-albicios pe cea inferioară, din cauza pufului scămos şi foarte abondent. Peţiol'ul este destul de lung şi acoperit şi el la rândul lui cu puf scămos. Ciorchinul în cele mai dese cazuri de formă cilindro-conică puţin regulată, este mai mult mare decât mic şi cu bobiţe nu tocmai îndesate. Acestea sunt de formă ovală, aproape rotundă la var. Ciauş alb şi mai lungueţe la var. Ciauş roz. Florile sunt femele, cu staminele scurte şi aplecate. Din această cauză c. este expus meiatului şi prezintă mari neregularitâţi în ceace priveşte producţiunea. Bobiţele conţin de obiceiu l -2 seminţe: sunt însă şi cazuri de bobiţe fără seminţă. Pieliţa lor este subţire, din care cauză varietatea este foarte uşor ataoată de mucegaiuri în toamnele cu ploi. - Fig. 101. Miezul este suciulent şi plăcut la gust. Varietatea se coace în epoca Il-a. Modul de cultură. C., având o creştere puternică, cere o tăiere lungă şi un număr de coarde mai mare la butuc. Tăiat scurt dă coarde foarte groase şi puţin roditoare, mai cu seamă plantate în terenurile bogate dela şes. Pentru înlăturarea acestui neajuns, C. va^ trebui plantat în terenuri scurse de coastă, unde produce şi struguri mai arătoşi. Ca port altoi putem recomanda Riparia X Rupestris Fig. 101. — Varietate de struguri CIAUŞ. 101 — 14, 3509 şi Berlandieri X Riparia, iar într’o măsură mai mică şi pentru terenuri ravăne, lipsite de var - Riparia Gloire de Montpellier. Pe lângă cele de mai sus adăo-găm că C. este destul de sensibil atacurilor de mană. De altfel, această var. interesează puţin cui- CiCADA-CíCLU SEXUAL 62 tura mare; ea poate fi considerată mai mult ca o var. bună pentru plantaţiile de amatori, urmând a fi consumată de preferinţă pe loc, fără a fi supusă transporturilor. Nu este bună nici pentru păstrare în timpul iernii. D. Bern. CICADA. - Ent. - Gen de Hemiptere-Ho-rooptere, din fam. Cicadiide. Insecte mari, robuste, cu 4 aripi, elitrele fiind mai lungi de cât aripele posterioare, depăşind abdomenul ; transparente : capul scurt, tot atât de lat cât şi prototoracele, având 2 ochi mari şi 3 oceli-ochişori; antene scurte, prinse între ochi; rostru îndoit orizontal1; abdomen conic, gros şi scurt.. C. plebeia - v. cicoare. CICADELLIDE. - Ent. - Fam. de Hemip-tere, cu aripele asemănătoare între ele - aripile şi elitrele ... Caracterizate prin antene cu 3 articole, aripile anterioare în general opace, picioarele pos.terio.are înarmate cu 2 spini, în general proprii salturilor. Genuri: Cercopis, Aprophora, Thyphlocyba. CICADIIDE. - Ent. - Fam. ds Hemipte-re, cu genul Cicada - v. ac. _ CICER. - Bot. _ Gen de plante din fam. Leguminoaselor. Plante anuale sau perene, erbacee. Foliole acut-serate, flori solitare, dispuse la subţioara frunzelor, legumă umflată, dehiscentă. C. arietmum - v. năut. CICHORIUM. - Bot. _ Gen de plante din fam. Compositae. Frunze lipsite de spini, flori albastre - rar roşiatice sau albe -, recepbacol nud, fructe coronate cu o coroniţă de scuame numeroase. C. intybus L., - v. cicoare şi C. endivia L. - v. cicoare de grădină. CICINDELA. - Ent. - Gen de Goleoptere din fam. Carabiide, sub-fam. Cicindelide. Caracterul esenţial este forma specială a maxilarului, care poartă 2 palpi şi se termină printr’un cleşte mobil. Forma corpului elegantă: capul Fig. 102. — CICINDELA CAMPESTRIS. mare, trecând cu margínele peste corselet ; antene filiforme şi mandibule puternice, ieşind în afară în formă de cruce; picioarele lungi şi fine. C. iubesc soarele; în zilele calde, ele sboară cu vioiciune prin locurile aride. Exală un miros caracteristic de trandafir. Larvele au 2 tuberculi pe al 8-lea inel. Specie mai cunoscută: C. campestris. - Fig. 102. CICLOP . Zool. - Cyclops sp., foarte mic răouşor copepod din apele dulci, având pe cap un singur ochiu şi două antene lungi* Femelele poartă sacii cu ouă pe lăturile abdomenului. împreună cu alţi răcuşori inferi- ori - Entomostracei - alcătueşte planktonul a-pelor dulci C. Ant. CICLU SEXUAL - Med. - Ansamblul vie{ii sexuale, care cuprinde ciclul de călduri, ciclul ovarien şi ciclul uterin. C. de călduri este exteriorizarea vieţii sexuale cuprinsă între începutul unor călduri şi începutul căldurilor următoare. C. ovarien esite totalul modificărilor ovari-ene într’un ciclu de călduri. Desfăşurarea activităţii ovarului ţine sub dependinţa sa toată gama modificărilor uterine şi fazele de exteriorizare ale căldurilor fiind diapazonul de a-companiere al întregului ciclu sexual. C. ova-rien are două faze net distincte: faza folicula-ră şi faza luteică. Faza foliculară se caracterizează prin maturarea foliculului ovarien şi de-hiscenţa lui. Corespunde perioadei de prooe-strum şi oestrus, adică pregătirea căldurilor propriu zise. Faza luteică se caracterizează prin formarea corpului galben şi persistenţa lui, cores punzând cu metoestrum adică perioada de dispariţie a căldurilor. Faza foliculară pregăteşte ovula şi o face aptă pentru fecundare, iar faza luteică pregăteşte primirea ovulei fecundate, adică zigotul, de către uter. Ambele se succed una cu alta, formând doi poli opuşi; când apare una. dis pare cealaltă. Faza luteică în caz de fecundare se prelungeşte tot timpul gestaţiei, consecinţa corpului galben de gestaţie. Succesiunea ritmică a celor două faze e regulată de secreţia internă a lobului anterior al glandei hipofizei prin intermediul nervilor simpatici şi parasimpatici. Intre alţi hormoni, hipofiza secretă doi: gonadotrop şi luteini-zant, cu acţiune asupra ovarului. Hormonul gonadotrop declanşează faza foliculară şi a-jută la dehiscenţa foliculului, punând ovula în libertate, iar hormonul luteinizant ţine sub dependinţa sa faza luteică. Adeseori acest echilibru este distrus, întinzându-se una din cele două faze peste cealaltă. Când avem numai faza foliculară, fără luteică, femela este nifomană, măturându-se incontinuu la foliculi, fără posibilitatea formării corpului galben. In acest caz avem şi chişti ovarieni, femela primeşte necontenit masculul, fără pcsibilitatea de a putea rămâne gestantă. In cealaltă extremă faza foliculară lipseşte complet, fiind înlocuită prin faza luteică. In acest caz avem de a face cu persistenţa corpului galben, femela nemanifestând de loc dorinţa de împreunare. Ambele aceste cazuri anormale sunt forme de sterilitate. C. uterin este totalul modificărilor suferite de uter în timpul unui ciclu de călduri. Ciclul uterin se produce cu scopul de a primi ovula fecundată, dându-i adăpost şi posibilitate de desvoltare până la expulsarea fătului. Preparativele de primire ale uterului se coor- donează de secreţia internă a ovarului, iar uterul la rândul lui influenţează ovarul. Maniera e următoarea: foliculul ovarien matur domină primele modificări ale mucoasei ute-rine, inclusiv căldurile; corpul galben domină faza de hiperplasie glandulară uterină şi trecerea în gestaţie; embrionul păstrează persistenţa corpului galben. Modificările mucoasei uterine în ciclul de Septembrie. Create prin locuri virane, câmpii, fâneţe şi drumuri. - Fig. 103. Frunzele verzi de C. sălbatică sunt întrebuinţate ca saladă, fiind amare. (Rădăcinele, prin fierbere şi prin râşnire, dau cafeaua de cicoare. Sucul şi infuzia frunzelor găsesc în terapeutică întrebuinţări frecvente. Se cunosc toarte multe varietăţi de cicoare: C. sălbatecă cu frunze roşii, are pete bronzate OVAR UTER SEMNE EXTERIOARE Căldurile Fa za I. Folicul pe cale de Faza de congestie Tumefactia vulvei; scurgere 14 zile maturaţie. Faza secretorie sânguinolentă Faza II. Foliculul matur ple¬ Hiperemia cedează Femela manifestă dorinţa sneşte şi începe formarea de împreunare. corpului galben. Stadiul de hiperplasie glandulara Mucoasa hipertrofiată. E- Tumefacţia vulvei. Dorinţa 3---4 săptămân i piteliul glandular e m㬠sexuală a dispărut. Corpul galben e desvoltat la maximum rit. Se face fecundatia. Stadiul de regresiune. 8---9 Săptămâni Tumefaciia dispare. Mu¬ Simptome de gestaţie Corpul galben regresează. coasa regresează. Epi¬ falşă. teliul degenerează. Stadiul de linişte Mucoasa şi musculoasa Corpul galben regresat se micşorează călduri sunt în raport direct proporţional cu modificările mucoasei uterine din timpul ges-taţiei, adică depind de felul placentaţiei. Privite în scara animalelor domestice, avem : căţeaua, oaia, vaca, şi iapa. C. uterin se caracterizează printr’o proliferare intensă a mucoasei înainte de călduri. Modificările se fac in ciclu închis şi principial sunt cam a-celeaşi, dar intensitatea şi profunzimea lor variază după specii. C. uterin la căţea are patru perioade lungi şi se îndeplineşte într’o jumătate de an. Căţeaua are călduri, dar n are hemoragie menstruală. C. uiterin la vacă se desfăşoară în 21 zile. Are patru faze: stadiul de călduri, stadiul de hiperplasie glandulară, stadiul de regresiune şi stadiul de hiperplasie glandulară incipientă. La vacă nu găsim o perioadă de repaos. C. uterin la iapă se apropie mult de cel deLa vacă. G. R. CICOARE. - Bot. - Sin. cicoare de vară, cicorie. Cichtorium Intybus L., plantă ierboasă din fam. Compositae. Vivace, tulpina erectă, robustă, cu ramuri întinse; frunzele radicale, de culoare verde închisa, dinţate, de 20—25 cm. lungime. Din miilocul rosetei pe care ele o formează, se ridică, în al doilea an, o tul-piniţă anguloasă, pubescentă, înaltă de 1,50 m. purtând capitule sesile şi flori albastre, rar roşii-rosee sau albe. Fructul esite o achenă, cu papus mai scurt decât acesta. Înfloreşte Iunie- pe frunzele verzi şi roşii pe cele care au fost înăllbite prin forţare. C. sălbatecă ameliorata, are frunze late, rotunzite, ondulate, reunite într’un fel de căpăţină; gust savuros, dulce. C. cu rădăcini groase, rădăcina umflată de 4-----5 cm. la colet, se fierbe şi se consumă, etc. Fig. 103. — CICOARE — C. intybus L. — Diferite înfăţişări ale seminţei. Cultură, li priesc aceleaşi pământuri care-i convin şi sfeclei de zahăr. Rezistă la mari uscăciuni, este simţitoare la ger. Reuşeşte foarte bine după sfeclă. Se seamănă nu prea devreme, în luna Aprilie, pentru a mai găsi umezeală în pământ. In rânduri, la 30—35 cm. depărtare; se dau 6«—7 kgr. la Ha, în a-rătură tăvălugită, după care urmează o nouă tăvălugire. Răsare la 8—14 zile după semănat; urmează o praşilă, în momentul când şirurile se văd bine; când plantele au 4 frunze, se răresc, lăsând între ele 15—20 cm. depărtare. Pe vară se dau 2—3 praşile, pentru a întreţine pământul curat; totodată se şi copi-lesc plantele. Se recoltează pe la sfârşitul lui Septembrie, când frunzele de la extremităţi încep să se îngălbenească; se scot rădăcinele cu pluguri speciale sau cu casmaua, li se re- • tează capul, se curăţă de pământ şi se transportă de obiceiu direct la fabrícele de Franck-cafea. Producţiune mijlocie 20.000 kgr. la Ha. Pentru sămânţă, se aleg rădăcineDe cele mai viguroase, «e păstrează peste iarnă în grămezi, iar primăvara se sădesc la 50/50 cm. distanţă, când inflorescenţele devin cafenii, se taie, se strâng în mănunchiuri pe câmp, unde se lasă să se usuce, apoi se treeră. Producţia de sămânţă 100—400 kgr. la Ha. Boli, inamici. C. este atacată de Bremia lac-tucae - v. ac. _ cum şi de Pleospora albicans, care a fost constatată pe tijele de al doilea an; apar pete gri-gălbui, mărginite de o dungă brună, ce se întind apoi pe întreaga plantă, care piere. Dintre insecte, este atacată de viermele alb, de limaxi, de larvele unor Noc-tuele, de Tipula, de pureci, etc. CICOARE. - Ent. . Nume popular dat insectelor Cicada plebeia şi C. orni, din fam. Cicadellide. Corp robust, ochi mari şi proeminenţi, aşezaţi în triunghiu pe frunte, antene scurte, elitre şi aripi transparente sau viu colorate. Femela prevăzută cu un »tillet cu care înţeapă coaja arborilor, unde-şi depune ouăle. Masculul este prevăzut cu un organ - nu de cântare, ci producător de un fel de ţârîit, -pe care femela nu-1 are. Acest organ este compus din 2 plăci tari, destul de mari, aşezate ventral, fiecare placă are o margină în linie dreaptă, restul fiind rotunjit; prin margina dreaptă, placa este fixată deasupra celei de a treia pereche de picioare: ridicând Fig\ 104. — CICADA PLEBEIA — Stânga: larvă. Dreapta: nimfă. aceste plăci, se observă organul de cântat propriu zis: o cavitate în partea anterioară a pântecului, împărţită în 2 printr’o placă triunghiulară, în spre interior; spre exterior, cavitatea este prevăzută cu o membrană albă, subţire, dar consistentă; în afară de a-ceasta, mai există o membrană rugoasă, care este foarte sonoră şi asupra căreia lucrează 2 muşchi robusti fixaţi pe placa triunghiulară. Femela sapă şanţuri pe scoarţa arborilor, unde îşi depune ouăle; de aici nasc mici larve albe, care coboară în pământ, unde atacă rădăcinile; tot aici se şi metamorfozează. La sfârşitul primăverii iese din pământ, se urcă pe trunchiul arborilbr şi-şi desface îmbrăcămintea, apărând insecta perfectă. Se hrănesc cu materii vegetale, neproducând pagube importante. - Fig. 104, 105 şi 106. F'.g. 105. — CTCOÂRE Fig. 106. — CICADA Cicada plebeia; o. PLEBEIA — femelă ochi, b. rostru, i. depunând oule într'un aparatul sunător. şant, crestat pe o ramură de copac. CICOARE DE GRADINĂ. - Bot. - Sin. ci-corie. Cichorium endivia L., plantă bisanuală din fam. Compositae. Frunze radicale numeroase, glabre, aşezate în rozetă; tulpina înaltă de 1 m., rămuroasă, cu flori albăstrii, dispuse în capitule sesile. Fructele sunt mici ache-ne, de culoare cenuşie, prelungi, terminate la Fig. 107. — CICOARE — Cicorium endivia. un capăt printr’un guleraş membranos. Frunzele sunt consumate ca salată. Principalele varietăţi: - Fig. 107. C. de Italia, cu frunze mult dinţate în partea superioară, reduse la bază la o margină fin dinţată, rosee; se pretează şi la cultural forţată, şi la cea în loc deschis. Sub-varieta-tea de Anjou formează o rozetă mai strânsă, din frunze mai încreţite. C. de Rouen, rozetă mare, cu frunze larg dinţate; varietate rustică de toamnă. 65 CICONIA-CIDRU c. de Meaux, C. de Louviers, de Ruffec, de Bordeaux, etc. Cultura forţată. Semănatul poate începe în Ianuarie şi continuă până la Martie, pe un pat de gunoiu proaspăt, a cărei temperatură a fost la început 30—35° şi se menţine în urmă în vecinătatea a 20°. Sămânţa aşezată la suprafaţa stratului de pământ care acopere patul nu este îngropată, ci numai muiată în pământ terciuit; după 24—30 ore, sămânţa germinează; irfiedîat se acoperă plSantulele cu un sitrat de pământ de cel mult 1 cm. grosime. Când plantele au 3-4 frunze - 12 sau 15 zile după semănat, - sunt frepicate pe un nou pat cald, acoperit cu un strat de pământ de 15 cm. grosime; după ce se udă, se acopere cu paie şi se ţin astfel 2-3 zile. Plantarea la locul definitiv se face 3 săptămâni mai târziu, într’un pământ care să aibă cel puţin 18° căi. dură. In acest timp plantele se ţin acoperite cu paie, care sunt ridicate progresiv. Când se socoteşte că plantele sunt destul de puternice şi de pline, se apropie frunzele între ele şi se leagă la vârf; mijlocul lor se înălbeşte repede şi salada este bună de consumat 5—6 zile după aceasta. Cultura obişnuita. Se seamănă la sfârşitul lui Martie - începutul llui Aprilie pe pat cald, în aceleaşi condiţii ca şi pentru cultura forţată; plantele sunt repicate la locul definitiv, pe la sfârşitul lui Aprilie, la distanţa de 0,35-0,40 m. între fire şi 0,25-0,30 între rânduri. Se leagă frunzele între ele, pe un timp uscat, pentru a se obţine capăţinele albe, care şe recoltează abia 15 zile după a-ceasta. Pentru sămânţă, plantele se smulg în Octombrie-Noembrie şi se conservă în pivniţe; sunt apoi replantate în Mai, la 66-70 cm. distanţă. Recolta se face în Septembrie, cu puţin înainte de maturitatea seminţelor, tăind vârful tulpinelor, care trebuesc uscate Ja umbră, înainte de a fi bătute. Inamicii la fel ca la cicoarea sălbatecă. CICONIA. - Zool. _ Gen de pasări picioroange din subord. Cultrirostres, caracterizat prin: cap mic, gât lung, cioc puternic, tare, conic şi alungit. Picioarele sunt foarte lungi, fără pene, prevăzute cu 4 degete scurte, puţin palmate, dintre care şi policarul atinge pământul. Sunt 2 specii cunoscute în Europa : C. alba şi nigra . v. barza. CICUTA VIROSA.- Bot. - v. cucută de apă. CIDRU. - Băutură alcoolică obţinută prin fermentarea mustului de mere, pere sau din amestecul lor, cu sau fără adăugare de apă potabilă sau alte materii. Băutură higienică, răcoritoare, preventiv al unor boli ca guta sau piatra de ficat, c. e cunoscut de pe vremea Romanilor. Astăzi e consumat pe o scară întinsă în regiunile pomicole ale Franţei, Germaniei, U. S. A., Belgiei, etc., constituind o industrie bine organizată, cu o oroducţie anuală de 30-36 mii. HI. numai în Franţa. Datorită faptului că prepararea nu necesită cheltueli prea mari, băutura aceasta tinde să se răspândească şi la noi în regiunile lipsite de podgorii, mai aleşi prin posibilitatea de valorificare a fructelor de calitate inferioară -mici sau pătate. Calitatea depinde de amestecul varietăţilor de mere - ca şi în cazul! vinului -, toate însă din aceiaşi perioadă de coacere. Varietăţile trebuesc alese şi pentru a corespunde unui anumit fel de cidru ca : dulce, aromat, spumos - şampanie de cidru, ordinar sau cu % mare de alcool. Cu cât vor interveni mai multe varietăţi, cu atât mai mult e asigurată calitatea lui. Astfel calităţile cidrului se datoresc în primul rând următoarelor substanţe existente în mere: za Harul, de cantitatea căruia depinde gradul de alcool, taninul, care constitue un antiseptic al cidrului, dându-i totodată şi savoarea, aciditatea - în majoritate acid malic, -care dă savoarea, substanţele pectice, având un rol important în limpezire şi buchetul, care este una din cele mai importante calităţi a oricărei băuturi alcoolice. E foarte greu de â găsi în aceiaşi varietate toate aceste elemente combinate în cel mai fericit mod. Arta producătorului residă în alegerea celor mai nimerite varietăţi şi proporţia în care să se amestece pentru a da fineţea băuturii. C. trebue să conţină cel puţin 3,5% alcool, pentru a~l putea conserva. Calităţile superioare au pesite 5% alcool; aciditatea nu depăşeşte 2-2,5 gr. la litru „ în acid sulfuric, cu excepţia C. dulce, unde excesul de aciditate e mascat de % ridicat de zaHăr; iar taninul intră în compoziţia mustului în proporţie de 2-2,5 gr. la litru. Fructele pentru C. se împart în 3 categorii, după perioada de coacere: 1. - timpurii, cari se recoltează de pe un pom la coacere, 2. . mijlocii, se coc după recoltă în 15—30 zile în şoproane, 3 - târzii, ce se recoltează înainte de maturitate şi se maturează în 1-2 sau chiar 3 Huni, în depozit. Acestea din urmă dau C, cel mai bun, cu buchetul cel mai fin. Din cauza acestei diversităţi de coacere, se vor recolta deosebit toate varietăţile cu aceiaşi epocă de coacere, neîntrebuinţându-se pentru prepararea C. decât cele bine coapte. Recoltarea se face în mod obişnuit cu mâna, ferind fructele de lovituri, căci pe lângă faptul că sunt supuse alterării, amidonul din regiunile lovite ale fructului nu se mai zaharifică şi astfel are loc o pierdere în alcool. După recoltare, fructele se păstrează în şoproane până la coacere, în grămezi de oel mult 70—80 cm. înălţime, ferite de umezeală. In ţările din Apus, se cultivă varietăţi cu fructele amare pentru buchetul cidrului. La noi, în lipsa lor, se pot întrebuinţa merele şi perele pădureţe, sălbatice. Proporţia în care ar putea intra diferitele varietăţi ar fi de ex. : 2 părţi mere sau pere pădureţe, la 2 părţi CIDRU 66 mere nobile, aromate şi 1 parte mere acri-soare aromate. Fructele stricate, viermănoase sau mucegăite, se curăţă şi apoi se întrebuinţează. Fructele, înainte de a fi sdrobite, trebuesd spălate. Spălatul se face cât mai repede şi cu apă curată. Prin această operaţie rea mustului. In acest timp trebue evitată oxidarea taninului şi oţeţirea. In acest scop se întrebuinţează tocitori cu suprafaţa mică la gură. Unii autori socotesc nefolositoare, ba chiar dăunătoare mustului, şederea pulpei în cadă. Fig. 108 — PREPARAREA CIDRULUI — a. spălatul fructelor, b. zdrobirea, c, transportul pe şină la presa hidraulică, d., e. cadă de scurgere a mustului şi f. pomparea mustului' în căssile de fermentare. se înlătură agenţii patogeni, impurităţile şi izurile ce ar deprecia C. Tehnica fabricării cidrului comportă 3 operaţiuni: I. Prepararea mustului, 2. Fermentarea sau fierberea lui şi 3. Păstrarea. Y. Prepararea mustului se poate face prin presare sau difuziune. Prima metodă e cea mai răspândită. Fructele alese s>e spală, se sdrobesc cu ajutorul sdrobitorului - Fig. 108 şi 109. Pulpa merelor sfărâmată şi macerată este apoi presată cu ajutorul teascului. Masa de mere macerate se aşează în atrate de 15—20 cm. grosime, despărţite prinţ r*o pânză montată pe un suport de beţe de lemn aşezate cruciş. Se obţin cca 66% din greutatea fructelor din prima presare. Tescovina ieşită dela presă se fărâmiţează într’o cadă curată, se a- Fig. 109. — SDROBITOR cu palete. Fructele astfel sdrobite se lasă în căzi timp de 6—12 ore, pentruca bucăţile de pulpă să se macereze şi în contact cu mustul să se formeze buchetul, să se coaguleze în parte substanţele pectice, favorizând astfel limpezi- Fig. 110. — PRESA PENTRU CIDRU. daugă cca 20-25% apă potabilă şi după 24 ore se presează din nou, dând 40 kgr. must diluat la 100 kg. mere, ceace corespunde la aproape 25 kgr. must curat. Astfel, prin a doua presare, se obţin 80-88% must« din 92-95%, cât conţin merele. La fabricarea cidrului ordinar, tescovina se amestecă cu apa şi se tescueşte de 2-3 ori, obţinându-se un c. slab şi greu de păstrat. Metoda de extragere a mustului prin difuziune se bazează pe aceleaşi principii ca şi cea întrebuinţată în fabricarea zahărului. Procedeul nu e răspândit, deoarece instalaţia cere investiţii mari de capital şi operaţiunea e greoaie. Mustul obţinut prin presare, înainte de a fi pus l'a fermentat, trebue bine observat şi dacă e nevoie, ameliorat. Astfel se supune la următoarele operaţiuni: a. se filtrează când mustul e tulbure, b. se limpezeşte prin cleire cu fosfat tricalcic, clei de peşte, albuş de ou, etc., înlocuind sau desăvârşind filtrarea. - Fig. 110 şi 111. Fig in. _ MECANISMUL PRESEI PENTRU CIDRU — V. şurup, D. manivelă, H. şaibă, B. roată dinţată, fixată cu ajutorul clichetului E., A. roată dinţată ce serveşte ca piuliţă şurupului V. Mustului cu un conţinut prea mic de zahăr, i se adaugă zahărul necesar pentru a-i mări gradul alcoolic, sau când dorim a obţine un c. dulce sau spumos. Tot înainte de fermentare se adaugă acizii - tartric, citric şi tanic, - când aceste elemente sunt în mică cantitate. 2. Fermentarea are loc în butoaie bine spălate şi afumate cu pucioasă. S’au făcut încercări cu fermenţi selecţionaţi, pentru a îmbunătăţi buchetul cidrului. Resultatele au fost inferioare aşteptărilor, din cauza drojdiei sălbatice, care e bine adaptată, împiedicând desvoltarea fermenţilor selecţionaţi, iar pasţeurizarea Ia 60—70° nu se poate face, căci dă un gust ars mustului. S’a mai constatat că buchetul e cu atât mai fin, ciu cât la fermentare iau parte mai multe specii de fermenţi. - - După felul cum se face fermentarea, se deosebesc mai multe categorii de c. Astfel : c. dulce ae obţine prin fermentarea înceată a mustului şi tăierea lui înainte de transfor-Jttarea totală a zahărului în alcool. Se păs-Sreu* C. sec., se obţine printr’o fermentare repede şi complectă a mustului ; C. «aanpanizat se prepară la fel ca şampania, -ac. ; vinul de mere se obţine prin însă- mânţarea mustului cu drojdie de vin. Are gusul vinului. Prima fază a fermenaţitei . ca şi în cazul vinului - este fermentarea tumultoasă. In a-ceastă fază are loc, pe lângă transformarea unei însemnate cantităţi de zahăr în alcool, şi o limpezire naturală, prin cleire, datorită precipitării substanţelor pectice ce se aflau în must în stare coloidă. Substanţele acestea sunt ridicate de bulele de C02, formând la suprafaţa lichidului o spumă de culoare brună, căreia i se dă mare importanţă, ca şi în cazul fermentării mustului de bere, pu-tându-se întrevedea calităţile cidrului după formele ei. O fermentare care începe încet, dar este apoi susţinută, precum şi o variaţie mică de temperatură, dau o spumă şi deci o limpezire bună a cidrului. Când intensitatea degajării bioxidului de carbon s’a micşorat, iar cidrul format e limpede, se procedează la tragerea lui în alte butoaie perfect curate şi afumate. In această operaţiune, cidrul trebuie ferit de contactul cu aerul, pentru a nu se oxidă şi infecta. In butoaie se lasă puţin loc gol, căci cidrul continuă să fermenteze - fermentare secundară. Pentru a-1 feri de contactul cu aerul, se aşează la vrană un dispozitiv care permite numai ieşirea bioxidului de carbon. Pentru a obţine un c. bun, trebue ca fermentarea complimentară să fie înceată şi susţinută Se vor lua toate măsurile de curăţenie, pentru a se evita îmbolnăvirea, ca: oţeţire, băloşire, etc. Temperatura în pivniţe se va menţine tot timpul scăzută şi constantă. Căci, datorită evaporării lichidu* lui, volumul în butoaie scade, se va umple din nou cu cidru până aproape de vrană. 3. Păstrarea. Când fermentarea s*a terminat, c. este din nou tras, ferindu-1 de contactul cu aerul, în alte butoaie, cari vor fi umplute până la vrană şi bine astupate. Dacă este nevoie, se filtrează, dar această operaţiune trebue evitată, căci îl înăspreşte şi pierde din buchet. Desfacerea cea mai bună 2n comerţ, se face în sticle. Umplerea lor trebue făcută de aşa manieră, încât pierderile de CO2 din cidru să fie minime. Pentru aceasta, furtunul se introduce până în fundul sticlei. Sticlele se vor umple complect, nelăsându-se camera de aer între dop şi lichid, căci c. e o băutură supusă alterării, cu o conservabili-tate mai mică ca cea a vinului, şi deci trebue consumat repede. Bolile cidrului sunt asemănătoare cu cele ale vinului şi sunt de natură fermentativă, ca oţeţirea, tulbureala, băloşirea, amăreala, floarea, etc. şi de natură chimică: înegrirea, în-verzirea, etc., - v. vin. Cel mai recomandabil mijloc e acela de a lua toate măsurile preventive, ca: desinfectare şi curăţenie desăvârşită a localului, vaselor şi uneltelor, etc. *T. Pr. CILI VIBRATILI. . Anat. - Formaţiuni pro-toplasmice ce prezintă mişcări vibratorii şi CILINDRI RENALI-CIMĂ 68 ritmice. Ii găsim la suprafaţa epiteliului mucoasei, având rolul de a elimina mucusul încărcat cu impurităţi, în spre căile aeriene anterioare. Fiecare cil are trei părţi: o porţiune liberă, o porţiune marginală »au bazală şi alta intra-celulară. Porţiunea liberă constitue partea funcţională a cilului şi posedă un nodul numit bulb. In porţiunea bazală a cilului sunt 2 noduli: corpusculul bazai superficial sau blefaropla4t şi corpusculul bazai profund; ambii sunt uniţi printr'un filament. Porţiunea in-tracelulară e constituită dintr’o fibrilă fină, continuarea în celulă a porţiunii libere. G R CILINDRI RENALI - Med. Vet. _ Formaţiuni cilindrice, hialine, granuloase sau coloL dale, ctare însoţesc descuamarea epiteliului tubililor uriniferi ai rinichiului şi în special a tubilor conturnaţi. Pot ajuta la diagnosticul diferitelor afecţiuni renale şi de obiceiu se întâlnesc în caz de nefrită parenchimatoasă, când în lumenul tubilor conturnaţi apare an exudat fibrinos sau hemoragie, care se amestecă cu celulele descuamate din endoteliul, ce căptuşeşte aceşti tubi. Prezenţa acestor cilindri în urină se credea că este in strânsă legătură cu o congestie a rinichilor sau cu o nefrită, însă s’a dovedit că aproape orice afecţiune renală, gravă sau uşoară, acută sau cronică poate evolua, fără ca să se găsească în urină astfel de formaţiuni. Când c. renali sau urinari - cum se mai numesc, „ sunt însoţiţi şi de albumi-nurie, denotă atunci o inflamaţie a rinichilor. C. renali sunt de mai multe feluri şi semin-ficaţia lor variază cu natura lor: C. hialini, omogeni, clari, refringenţi, denotă o nefrită sub acută. C. granuioşi, sunt formaţi dintr’o substanţă albuminoidă granuloasă, în care se găsesc globule roşii - cilindrii hematiei ai hemoragiilor renale celule epiteliale, rezultate din desevamarea tubilor conturnaţi - cilindri epL teliali scurţi, dantelaţi, ai nefritelor epiteliale-. C. granuloşi se întâlnesc. în nefrita epitelială şi în congestiile renale. C. coloidali de culoare galbenă provin din degenerescenţa coloidală a tubilor uriniferi în cursul nefritei cronice. Th. B. CILINDRU CENTRAL . Bot. - Făcând o secţiune transversală către jumătatea înăllţi-mei unui internod, printr’un lujer al unei plante erbacee sau la o mică distanţă de la vârful unei rădăcioare, găsim ca atât tulpina, cât si rădăcina e constituită din 3 regiuni: epiderma, scoarţa şi cilindrul central. Acesta din urmă este format dintrun ţesut fundamenta] parenchimatos, care este la rândul lui străbă. tut în lung de un anumit număr de fascicole conducâtbare. Diferitele porţiuni ale ţesutului fundamental se denumesc după poziţiunea lor topografică în raport cu fascicolele con- ducătoare. Partea din afară tangentă la fascicolele de vase se numeşte periciclu. Regiunea centrală este ocupată de măduvă. Legătura dintre măduvă şi periciclu este făcută de şiruri radiale de celule, care separă fascicolele conducătoare între ele şi alcătuesc razele medulare. - Fig. 112. C. C Georg CILINDRURIE. - Med.- „ A Sub acest nume se înţelege formarea de cilindri renali în tubii uriniferi ai rinichiului, în cursul diferitelor maladii. Th. B. CIMÂ. " Bot. - Inflorescenţele se împart după modul ramificaţiei şi ordinea de înflorire a florilor în botrytice sau ra-cemoase şi brachiale sau cimoase. La inflorescenţele în cimă, axul principal rămâne în urmă cu creşterea* în timp ce axele secundare cresc mai departe şi se ramifică, înflorirea florilor se face basipetal, adică în-tâi se desface floarea terminală şi apoi florile laterale. Deosebim: - Fig. 113, Fig. 112. — Secţiune transversală printr’o rădăcină tânără; a, fas. lemnos; b, fas. liberian; ec, scoarţă; c, cilindru central. Fig. 113. — CIMĂ —• Stânga C. bipară, I C. heli-coidală, II C. scorpioidă. Numerele arată ordinea apariţiei florilor. a - Dichasiu: fiecare ax principal se ramifică în 2 axe laterale, d«; regulă dispuse opus - ex. la Cerastium. b - Pleiochasiu prezintă pe axul principal mai multe ramuri laterale în verticile fălise sau adevărate , ex. la Soc negru. c - Monochasiu are pe axul principal o rin gură ramificaţie. El se prezintă sub mai multe forme : 1 - Ramificaţiile axului principal sunt în totalitate în acel aş plan Ramurile pornesc de pe aceiaş parte a axului principal - Cimă seceră sau drepantu. Ramurile pornesc alternativ la stânga şi dreapta - Cimă evantaiu sau ripidiu. 69 C1MBRIŞOR-C1MENT 2 - Ramificaţiile axului nu sunt în acelaş plan Ramificaţia se face în acelaş sens - Cimă heli-coidă sau Botrix. Ramificaţia se face alternativ într’un siens şi celălalt - Cimă scorpîoi-dă sau cicînul. trebuinţată; puţin mai desvoltată, ca taţie. vege- C. C. Georg. CIMBRIŞOR. - Bot. - Sin. cimbru de câmp, . sărpun, sărpunele, schinduf, timian. Thymus serpyllum L., din fam. Labiatae. Plantă subfrutescentă, odorantă şi aromatică. Tulpina culcată sau ascendentă, frunze liniare, plane, flori roşii-purpurii, rar albe, aşezate în verticil'e reunite în raceme. înfloreşte Iunie-Septembrie. Creşte prin fâneţe şi păşuni uscate, pe coline şi câmpuri, poeni, livezi şi marginea pădurii. Th. Chamaedrys Friess., păroasă, frunze cu peri aspri. Meli-feră. înfloreşte Iulie-Septembrie. - Fig. 114. Fi gr. 114. — CIMBRIŞOR — Thymus serpyllum. CIMBRU. . Bot. - Sin. cimbru de grădină, ciumurică, piperniţă-de-grădină. Satureja hortensia L., plantă anuală din fam. Labiatae. Tulpina mult ramificată, frunze liniar-lanceo-late şi ascuţite, flori albăstrii sau albe punctate cu roşu. Pliantă aromatică ş,i meliferă, întrebuinţată în bucătărie, originară din sudul Europei. înfloreşte Iulie-Octombrie. - Fig. 115. Cultura. Se seamănă la sfârşitul lui Aprilie, începutul lui Maiu, în pământ uşor, cald ; la sfârşitul lui Iunie apar tijele, a căror vârfuri se culeg. Produce câteva săptămâni, iar dacă este lăsat să se coacă, seminţele se scutură şi sie seamănă în mod natural. O specie vecină, S. montana L. la fel în- Fig. 115 Satureja hortensia. CIMENT. - Tehn. - Se înţeleg de obiceiu prin această denumire, varurile hidraulice, care se solidifică atunci când sunt amestecate cu apă. Varul hidraulic are un conţinut mai mare de argilă decât calcarul -22% până la 24% silicat de aluminiu Sunt 2 feluri de C. : a.- cu priză repede şi b.-cu priză lentă. a. - C. cu priză repede este obţinut prin-tr’o ardere nu prea mult împinsă a calcarelor argiloase naturale. Durata prinderii variază între 10—15 minute. Cimenturile a* cestea nu trebue să fie întrebuinţate decât în cazuri cu totul aparte şi cu lucrătorii specializaţi. b. - C. cu priză lentă este cel mai întrebuinţat. La început, acest c. era fabricat din pietrele de calcar ce se extrăgeau din îm-prejurimeîe localităţii Portland, de unde li se trage şi astăzi numele de c. de Portland. Acum acesta se fabrică artificial, amestecând - în proporţii anumite -, înainte de ardere, cele două elemente constitutive : car-bonatul de calciu şi silicatull de aluminiu. Bine înţeles, aceste elemente se găsesc în natură sub diferite forme: marne argilo-cal-caroase, ca ciment de calcar, eto. De aceia trebuie să se dozeze elementele constitutive, pe urmă apoi să se determine în ce proporţii trebuesc să fie întrebuinţate. După ardere Ia temperatură înaltă, împinsă până la 1600-1800°, adică până la amestecarea perfectă şi măcinatul materialelor, urmează punerea în saci de 50 de kg. fiecare, sau în legături de 200 kgr. pentruca să fie puse în vânzare. Durata prinderii cimentului de Portland, variază între 1-6 ore. C. sunt întrebuinţate astăzi peste tot în construcţii, compunând, împreună cu nisipul, pietrişul si varul, aşa numitul mortar -v. ac. In ţara noastră, industria cimentului a luat o des voi ta re deosebită. Fabrici mai importante: Bertume - Comarnic - produce ciment roman şi var hidraulic, 100 vag. anual ; Cimentul Titan, 600 vag. anual; Turda, 136.000 tone anual; Ciment Portland Azuga, 30.000 tone anual; Soc. Anon. de Cimenturi din Europa orientală, produce 120.000 tone a-nual, etc. CIMENTARE. - Tehn. . Operaţiunea prin care putem mări duritatea oţelurilor cu un conţinut în carbon mai mic decât circa 0,3%. Aceste oţeluri se numesc oţeluri moi sau fier obişnuit. Operaţiunea de cimentare se descompune în 2 faze : 1. îmbogăţirea stratului superficial a materialului în carbon şi 2. Călirea. Piesa care urmează a fi cimentată, este împachetată într’un material care conţine mai mult carbon. De ex. în cărbune de lemn de esenţă tare, la ciare se mai adaogă carbonatul de bariu. Astfel împachetată este încălzită într’un cuptor la o temperatură constantă de 880° C. Durata încălzirii variază după grosimea necesară a stratului cimentat, socotind că se obţine circa 0,1 mm. grosime pe oră. După cimentare, piesa este supusă călirii, care se face în mod obişnuit. A. Cherd. CIMEX. - Ent. _ Gen de insecte Hemip-tere, din fam. Acanthiadelor - v. Păduchele de lemn. CIMITIRE DE ANIMALE _ Med. Vet. - Locul destinat trebue să fie îndepărtat de locuinţe, sat, drumuri publice, fântâni, isvoare, ape curgătoare, păşune; trebuie să existe în fiecare sat, comuna fiind obligată cu ridicarea cadavrelor, îngroparea sau distrugerea lor. Cimitirele trebuiesc îngrădite, pentru ca desgroparea cadavrelor de catre câini şi fiare sălbatece să nu se poată face; îngrădirea se va face cu sârmă ghimpată, gr«rd viu şi şanţuri. Gropile pentru cadavre’e animalelor mari vor avea cel puţin 2 m. adâncime. Transportul la c. se va face cu căruţe speciale pentru transportul cadavrelor, oăptu-şite cu tablă şi cu capace; s¡e vor desinfecía după fiecare transport şi nu vor putea servi la alte destinaţiuni; în lipsă vor fi căruţe simple şi se vor desinfecta riguros neputând fi întrebuinţate în alte scopuri. Cadavrele se vor îngropa nejupuite sau când aceasta e ^permisă «e va executa la marginea groapei unde este de preferat să sie facă şi autoosia. Se vor îngropa şi organele, pământul îmbibat cu sânge, paele din căruţă, apa ce a servit la desinfecţia căruţei, apoi se toarnă var nestins şi pământul sănătos. Nu se vor jupui cadavrele animalelor moarte de pestă bovină, morvă, turbáre, etc., pielea lor se va cresta pentru a o degrada, în caz de cărbune pielea nu se va cresta, ci cadavrul va fi supus unei arderi superficiale. Proprietarii sunt oblicaţi a transporta cadavrele în cel mult 24 de ore, iar când cadavrul nu are stăpân cunoscut, comuna face transportul. Este interzisă aruncarea cadavrelor în păduri, păşuni, iâuri, bălţi, drumuri, şanţuri, etc. şi chiar îngropa* »ea în alt loc de cât în cimitir. Păşunarea şi întrebuinţarea ca nutreţ a erburilor din cimitire, depozitarea, cultura de legume, sunt oprite în c. de animale, chiar şi în cele părăsite. Întreţinerea cimitirelor de animale cade în sarcina comunelor.-După textul regul* veterinare -. Astăzi tendinţa este de a se înlocui c. de animale prin crematorii sau prin puţuri reci. P. F. CIMPIŢÂ. . Zoot. - Sin. Cintiţă, cinchiiâ. Fringilla coelebes, pasăre cântătoare din fam. Fringillidae. Penaj negru pe creştet, albăstrui pe gât şi tâmplie, verzui pe spate şi roşiatic pe coapse ; peste aripi cu o dungă albă şi una galbenă. Lungimea corpului 16 cm. Se nutreşte cu diferite seminţe şi insecte. In ţara noastră. - Fig. 1 16. Fig-. 116. — CIMPIŢA — Fringilla coelebes. CINCANTIN. - Fit. - Var de Zea m*ys L. -v. porumb. CINCI-DEGETE. - Bot. Sin. iarba degetelor. Poientilla reptans, plantă ierbacee, târîtoa-re, din fam. Rosaceae. Tulpina simplă, frunze cu 5 foliole, flori solitare, de culoare galbenă. înfloreşte Maiu-August. Creşte prin locuri umede, pe marginea pădurilor şi prin livezi. C. d. cu flori aurii, - Potentilla chry-santha Trev are tulpina ascendentă, in partea superioară paniculat-ramificată, folio-lele eliptice sau obovate. Este perenă. înfloreşte în Iulie şi creşte pe colinele ierboaşe şi prin tufişuri. CINERARIA. - Bot. - Gen de plante din 71 CINEREA-CINSTET familia Composee. Decorative, purtând mari buchete de flori, asemănătoare margaretelor, însă în culori foarte vii roz, roşu, mov, alb. Se cultivă mai mult în ghivece, de unde se pot planta primăvara în gradină, producând un mare efect prin bogăţia florilor şi a coîo- Fig. 11$. — CINERARIA HYBRIDA. ritului. C. se tratează ca plantele bisanualc. Se seamănă în Apriiie-Mai, iernează în sere sau răsadniţe reci pentru a înflori primăvara din vreme. C. sunt foarte sensibile la frig şi deci trebuiesc bine ferite în timpul iernei, sub geam. - Fig. 1 1 7 şi 1 18. L. Far. CINEREA. - Vitic. - v Vitis. CINEZĂ. - Citol. _ Cariochineză, diviziunea indirectă a celulei - v. ac. Fig-. 119. — STRUGURE CINSAUT. CINSAUT. - Vitic. _ Sin. Salerne. Originar din Languedoc - sudul Franţei, - Cinsaut se găseşte şi prin viile dela noi, însă nu in plantaţii masive. De altfel este o var. târzie şi care în condiţiile climei noastre, cere po-ziţiuni alese şi ferite de geruri târzii de primăvară, la cari este expus. Printre altele, este destul de sensibil la mană. In schimb este foarte productiv; în anii de abondenţă dă până la 10.000-12.000 kg. struguri la Ha. cari pot fi folosiţi şi pentru vin. Acesta oste însă de o calitate inferioară, având şi o culoare roş-spâlăcită. Mai multă căutare are ca strugure de masă, fiind ades confundat î'a prima vedere cu Muscat de Hambourg. Se deosebeşte însă de acesta atât prin bobitele a-proape rotunde, cât mai ales prin lipsa gustului de tămâios. Ca aspect însă strugurele este atrăgător, cu boabe mari, negre-vioiet şi acoperite cu un strat abondent de ceară. Miezul este zemos, nu tocmai bogat în zahăr şi cu o aciditate foarte plăcută; este un strugure răcoritor. Ciorchinul este mai mult bătut decât rar şi bobiţele au o pieliţă subţire, ostfel că rezistă slab transporturilor. - Fig. 119. Având un polen foarte abondent şi fecund, C. este cu totul indicat pentru plantaţiile masive de Muscat de Hambourg, care est? expus meiatului parţial. D. Bem. CINSTET. ^ Bot. - Sin. brânca porcului, cocean-căpresc, jale-cleioasa, lăpuşi-de-capra. Salvia glutinosa L. Plantă perenă, erbacee, din fam. Labiatae. Tulpina în partea supe- CINTAURA-CIOARĂ 72 rioară este foarte glanduloasă şi celioasă. Florile galbene, cu puncte brune. Creşte prin pădurile umbroase şi umede dela munte si câmp. Înfloreşte î” Iunie-August. CINTAURA. . Bot. - Erythraea Centaurium Pers. v. fierea pământului şi frigurică. CINTEZ. „ Zool. - Sin. Cintiţă, cintezoiu, scatiu. Fringilla spinus, pasăre cântătoare din fam. Fringillidae. Cap negru, împodobit cu galben; spate /vjerzui, crupa galbenă, aripele negre cu câte 2 benzi galbene, gâtul negru, pântecul alb. Luagimea corpului 12-14 cm., a aripelor 5 cm., a cozii 3-5 cm. Femela are capul şi spatele cenuşii. Fig. 120. — CINTEZ — Fringilla spinus. Pa »are vioaie, sociabilă, trăind în părţile noastre. Rezistă în captivitate, dar nu se re produce decât foarte greu. In libertate, c. începe să ouă de prin Aprilie-Maiu, ouăle sunt alburii, cu pete roşii, puii sunt hrăniţi cu larve si purici de plante. - Fig. 120. CIOARĂ. - Zool. - Denumire generică a mai multor specii de paseri din genul Cor-vus, fam. Corvidae, deosebindu-se de corbul Fig. X21. — CIOARĂ VÂNĂTĂ — Corvus cornix. propriu zis prin corpul mai mic - cca 47-50 cm. lungime ciocul mai scurt decât capul, coada rotunjită şi penajul puţin strălucitor. Se disting următoarele specii: Corvus cornix _ cioară vânătă sau bălţată, - de culoare cenuşie, cu capul, aripile si coada negre. - Fig. 121. Corvus corone - cioară neagră - are penajul de culoare neagră cu reflexe violet metalice. Amândouă speciile se aseamănă mult prin felul de viaţă. Se adună în zori, în cârduri, se împrăştie apoi pe câmpuri, fâneţe, unde caută hrana. Se nutresc cu insecte, lar-Ve, viermi, melci, şoareci, vânat mic, cadavre, ouă şi pui de păseri , mai ales cioara vânătă e un iscusit vânător a cuiburilor seminţe şi fructe. In timpul prânzului se o-dihnesc în copaci, pentru a se aduna din nou în cârduri, spre seară. Noaptea o petrec la un loc, în păduri, in locuri liniştite. Cuiburile le fac, isolate, în copaci înalţi, din vreas- Fig. 122. — CIOARĂ DE CÂMFIE — Corvus fru-gilegus. curi şi lut. Oule de culoare albastră-verzus cu pete brune, în număr de 3-5. Corvus frugilegus - corcan, cioară de câm. pie - asemănătoare cu C. corone, deosebindu-se printr un cioc subţire şi prin lipsa penelor dela baza lui, la adulţi. Specie mai sociabilă decât celelalte două, cloceşte oul î în colonii, câte 13-20 de cuiburi pe acela.;? copac. Trăesc in cârduri de mai multe mii, în păduri, unde îşi fac cuiburile. Fig. 122. Ciorile depun oule in număr de 3-5 la începutul lunei Aprilie. Numai femela cloceşte, iar mas. cuiul caută hrana. Sunt paseri inteligente şi viclene, prevăzătoare şi neîncrezătoare acolo unde sunt urmărite, dealtfel curioase şi în-drăsneţe; cioara de câmpie e mai fricoasă şi mai paşnică. Ca duşmani au vulpea, jderul, şoimul, uliul şi buha mare. Stricăciunile ce le aduc constau în: !. Culegerea seminţelor de cereale la semănat, în timpul coacerii şi în clăi; distrugerea oulor păsărilor folositoare, a puilor de iepuri, a puilor paserilor de curte, etc. Uneori stricăciunile aduse agriculturii pot să fie foarte mari, fiind în funcţie de numărul ciorilor. Pentru a evita stricăciunile in stadiul însămânţării se vor trata seminţele cu diferite preparate, care dau un miros şi gust neplăcut. Alt mijloc de a evita stricăciunile ciorilor este tratarea seminţelor cu substanţe colorante ca albastrul de Prusia 200-300 gr. 73 CIOBAN-CIOCĂNITOARE cu 2 tablete de cleiu la 100 kgr. sămânţă, verdele de arilină, etc. Mai bune resultate dau însă combinaţiunile dintre substanţele colorante şi cele cu miros şi gust rău. Dar cu toate pagubele, aceste paseri aduc şi foloase prin distrugerea larvelor de insecte. . Se cunosc serviciile aduse de ciori prin culegerea tuturor larvelor în urma plugului. Din analiza stomacurilor ciorilor reese, că în alimentaţia lor intră 2/3 hrană vegetală şi î /3 insecte, şoareci, etc. Această proporţie insă variază după specie. Astfel sau găsit în totalul hranei ingerat: l. la c. de câmpie 2,8% grâu, 3,5% secară, i 6,4% ovăz, 1,1% orz, 2,3% şoareci şi 54,6% insecte; 2. la c. vânata 19,1% grâu, 14,0% secară, 11,3% ovăz, 16,7% orz, î0,6% şoareci şi 28,6% insecte, - după Rorig Din aceste cifre reese în mod evident că cioara de câmpie sau corcanul este Un remarcabil distrugător al insectelor. Ar fi deci nesocotit de a distruge complet aceste auxiliare ale agricultorului în lupta contra inamicilor plantelor. Fireşte, aceasta nu înseamnă a favoriza înmulţirea îor, aşa cum se întâmplă în unele regiuni din Basarabia, Moldova şi Muntenia, unde aiborii din marginea satelor sunt plini de cuiburi, iar ciorile aduc prejudicii importante agricultorilor. Tr. P. CIOBAN. - Numele* celui care păzeşte şi mulge oile, într’o stână - v. ac. - după Claus-Grobben Fig- 123* — diferite forme DE CIOCURI. *r 5'^^* ' Med. Vet. - Terminarea proemi-a oase*OT feţei - incisiv şi dentar - înalte într’o îmbrăcăminte, cornoasă, dură, 7*^ înlocueşte dinţii la pasări. Serveşte la Je,nenziunea şi sfărâmarea alimentelor. For-dimensiunile ciocului variază după |&cie. Cel mai adesea de formă conică cu partea superioară egală celei inferioare, poate avea partea superioară mai lungă şi încovoiată în jos - papagal, vultur - ; alte ori ambele ramuri ale ciocului sunt turtite - palmipede. - Cât priveşte lungimea, aceasta va- Fig\ 124. — CIOC — schelet; sus osul incisiv, jos osul dentar. riiază mult: de la ciocul foarte mic al pasărilor cântătoare până la ciocul lung al cata-iigelor. La baza ciocului se deschid narinele. Pasărea poate ridica partea superioară a ciocului de oarece baza sa osoasă, prelungirea frontală a osului incisiv, este maleabilă. - Fig. 123, 124 şi 125. M. M. CIOCÂLTEU. - Cuiul care trece prin urechile japiţei - v. car. CIOCAN. - Denumirea populară pentru: a - coceanul Fig. ]25. — cioc lat. ştiuletelui de porumb; b. - unealtă de tâmplărie, dogărie, fierărie sau zidărie, fiind construit din lemn şi fier. CIOCĂNITOARE. - Zool. _ Nume popular pentru pasările din fam. Picidae, ord. Agăţătoarelor. Cioc lung şi drept, limbă lungă, prevăzută pe epidermă cu cârlige mici, care le servesc pentru apucarea prăzii. Mai multe specii: P. martius, cu cioc mai l'ung decât capul şi lat la bază. Penele negre, afară de cap, unde sunt roşii. Lungimea corpului 45 cm. Locu-eşte in păduri. Îşi face cuibul în arborii scor. buroşi. P. major - numită şi boc&nitoare, gheo-noaie, - are penele de pe creştet, spate şi baza cozii, de culoare neagră ; peste aripi prezintă jcinci făşii albe. Ciocul şi picioarele sure-viţieţii. Locueşte în păduri dese, în bră-det, hranindu-se cu insecte şi sămânţă de brad. Când iarna e aspră, se retrage spre sud. P. canus. - c, sură cap sur, la mascul cu o pată roşie pe frunte, pe spate verde-măsli-niu şi sur-verzui; ciocul, picioarele şi cârma-cele din coadă, de culoare neagră. P. viridis - c. verde _ lungimea corpului 33 cm. culoarea verde-gălbuie. In toate pădurile Europei şi nord vestul Asiei. Locueşte în arborii găunoşi, făcând sau lărgind găurile na- CIOCÂRLAN-CIORTOCRAP 74 turale din aceştia, prin lovituri de cioc; s? grăneşte cu larve şi insecte, pe care le înhaţă. cu; limba sa vâscoasă. Periculoasa prin aceia că strică arborii, este foarte greu distrusă, prin ; faptul că - este deosebit, de prudentă şi de sălbatică. P. medius - c. mijlocie - are spetele şi baza cozii neagră, coapsele roşietice cu pete negre liniare, peste aripi 6 făşii albe; ciocul negru-albăstrui; picioarele negre-surii. P. Minor - c. mică - are lungimea corpului de 15 cm. Trăeşte în Europa şi Asia centrală. Spate negru, cu zone albe, peste aripi cu 5 dungi albe. CIOCÂRLAN. - Bot. - Coronilla varia L. . v. coronişte. Fig. 127. — CIORCHINE bractee, p. — Stânga: f. floare, b. peduiicul. gulate frunzuliţe - brac tei -, la subţioara cărora aflăm câte o floare pedunculată. - Fig. 127. Deosebim c. a - simplu şi b - compus, cu un ax principal care susţine mai mulţi c. simpli. CIORMOIAG. - Bot. . Sin. grau-negru, grâu-prepeliţei, miazănoapte. Melampyrum cristatum L., plantă erbacee din fam. Scro-phullariaceae. Tulpina dreaptă, frunze opuse» flori albe-roşiatice, dispuse în spic compact, fructul capsulă. Prin locuri deschise, pe lângă păduri şi livezi. înfloreşte Iunie-Iulie. CIOROI. _ Boţ. - Denumire pentru câteva specii de Inula, fam. Compositae - păroase şi din llocuri uscate, bătute de soare, ca ; I. cordata Boiss. şi I. germanica L. Ultima plantă prezintă tulpina, în porţiunea superioară, cu peri mătăsoşi . lânoşi; frunzele lung eliptice, amplexicale, în timpul înflorirei se usucă în parte, pe faţa superioară cu peri scurţi aspri, pe cea inferioară cu peri lungi, rari, secretari; către vârful plantei, numeroase ca* pitule dispuse în corimb, galbene aurii. înainte se întrebuinţa îa farmacii, sub denumi- Fig. 126. — CIOCÂRLIE — Alauda arvensis. CIOCÂRLIE. - Zool. - Pasăre cântătoare din fam. Alaudidelor. C. de câmp . Alauda arvensis - de culoare surie, pe coapse albicioasă; coada bifurcată, lungimea corpului 18 cm., aripilor 10 cm,, cozii 7 cm. Migratoare. Aleargă repede pe pământ şi sboară vertical, la înălţimi deştul de mari, cântând tot timpul cât durează ascensiunea. Se hrăneşte cu insecte şi grăunţe. - Fig. 126. CIOCGROS. - Zool. - Coccothraustes . v. boţgros. CIOLOBOT. - Bot. - Sin. Sglăvoc. Centaurea spinulosa Rochel. Plantă ierbacee din fam. Compositae. Tulpina cu ramuri c-ecte, frunze lanceolate sau penatifide, flon de culoare violacee-purpurii, aşezate în capitule : fructele achene. înfloreşte Iunie-Augusfc. Creşte prin fâneţe sterile, pe coline aride, pe marginea câmpurilor şi a drumurilor. oL CIORCHINE; - Bot. - Sin. grapă, racem. Inflorescenţă având un ax cu creştere nelimitată, pe care stau dispuse la intervale re- Fig. 128. — CIOROI Inula germanica Fig. 129. — CIOROI. A, floare; B, sămânţa. rea de Herba Inulae Germanicae. Vitele nu 0 consumă de pe păşuni, având un miros pă, trunzător; rădăcinile sale bogate şi lemnoase se scot greu din pământ,, Ia desţelenirea solului. - Fig. 128 şi 129. C. C. Georg. CIORPAC. - Pisoc. _ v. minciog. CIORTAN. - Piscic. _ Denumire pescărească pentru crapul de 1 -2 kgr. CIORTĂNICĂ. . Piscic. - Sin. crăpcian. Denumire pescărească a crapului tânăr, măsurând mai puţin de 30 cm, în lungime şi sub 1 kgr. greutate. CIORTOCRAP. - Piscic. . Numirea comercială a crapului de 2-4 kgr. CIPIR1G. - Bot. . Sin. pipirig, ţipirig. Denumire pentru unelte specii de Scirpus şi Heleocharis - din fam. Cyperaceae - şi de Juncus - din fam. Junoaceae -» de ex. Scirpus Holoschoenus L., planta înaltă de 30—90 cm., formând tuferişuri pe malurile nisipoase ale mlaştinelor. Planta are tulpina rotunda. Frunzele cu o teacă prelungită, fibroasă şi o foaie fili-formă, semicilindrică. Brac-teele rotunde ca tulpina, erecte, la subţioara cărora a-flăm câte un glomerul sferic, format din spice. Florile mici, brune. Înfloreşte Iunie-Iulie. ' 130‘ C. C. Georg. CIRCULAŢIE SANGUINIĂ. Fiziol. - Mersul sângelui dela inimă prin artere, arteriole şi capilare, pentru a duce materialul nutritiv şi oxigenul tuturor părţilor corpului animal şi reîntoarcerea lui dela organe prin venule şi vene din nou la inimă. Inima îl trimite la plămâni, pentru a primi oxigen şi a elimina bioxidul de carbon, apoi sângele se întoarce din nou la inimă pentru ca o nouă circulaţie prin organe să aibă loc. - Fig. 131. Gh; N. Fig. 130. — OIPIRIG. CIREAŞA OVREIULUI. . Bot. - Physalis Alkekengi L. . v. păpălău. CIREAŞA LUPULUI. - Bot. - Atropa Belladona L. v. mătrăguna. CIREŞ. _ Pom. - Cerasus Linn. Arbore fructifer de origină indigenă, din fam. Rosaceae; cuprinde trei «pecii cultivate pentru fructele sale, foarte apropiate între elle şi anum*î: C. Avium - Moench. - Cireşul amar, salba-.tic. C. Iuliana D. C. _ Cireşul cultivat, cu fructul moale. C. duracina D. C. - Cireşul cultivat, cu fructul tare, pietros. Fructul este o drupă cărnoasă de formă cor-diformă sau sferică, de culoare variabilă: albă, gălbue sau galbenă curată sau pestriţată cu roşu, roşie de toate nuanţele până la negru, cu pullpa moale sau tare, dulce sau amară şi cu sucul colorat sau necolorat. După consistenţa pulpei, var. de c. se împart în două grupuri: C. propriu zis . cu pulpa moale - sau ceace francezii numesc - Gheignes -şi C. pietroase - cu pulpa tare crocantă -numite de francezi Bigarreau. Se cunosc în cultură aproape 100 var. de c., dintre care principalele var. cunoscute si cultivate cu succes la noi în ţară sunt : Timpurii de Mai, Coadeşe, Boambe de Cotnari Pietroase de Leordeni, Albe amare, Albe a-mare de Vişan, Negre amare, Moacre - în Banat şi Ardeal, Bigarreau Napoleon, Big. Donissen, Big. Jaboulay, Big. jaune şi Big. Fig. 131. — 1. — Schema aparatului circulator la om; od, auricolul drept; og, auricolul stâng; ap, artera pulmonară; vc, vena cavă; p, pulmon; vd, ventricol drept; vg, ventricol stâng; vp, vena pulmonară; a, aortă. 2. — Schema aparatului circulator simplu. CIRCUMCISIUNE. - Hort. Vitic. . v. incizie. CIREADĂ. _ Denumire dată unui grup de taurine dus la păşunat. Fot. M. Costetchi Fig. 132. — CIREŞE TIMPURII DE MAIU. rouge de Büttner, Big. Reverchon, Big. noire d’Odessa . în Basarabia Drăgănele de Piteşti, Uriaşe de Germersdorf, U.riaşe de Ba? CIREŞ 76 dascony, De Cesnădia - în Ardeal Ramon Oliva, etc. - v. ac. - Fig. 132. Pe lângă varietăţile cultivate pentru fruct, se mai întâlnesc în cultură, însă foarte rar, câteva var. ornamentale ca C. a. plena . Cireş cu floarea bătută. C. au pendula - Cireş pletos; C. a. globosa - cireş cu coroana globul aasă - precum şi câteva specii .asiatice de . cireşi cu floarea bătută roz, roşu sau alb ca C. Siedboldi Carr., C. Serrulata Lindl; C. per. sicaefolia, etc. Fig. 133. — CIREŞ. — 1, ochiu simplu; 2, muguri florali; 3, idem în formă de ţepi; 4, ramură de un an cu muguri — tăerea se face la semn —; 5, ramură de mai mulţi ani, cu producţie de muguri florali şi ochi; G, cum se frânge în verde o ramură, pentru a-i întări baza; 7, ramură bifurcată; 8, ramură mai veche, încărcată cu producţii fructifere. Climă. C. este foarte rustic şi reuşeşte bine în toată ţara şi în special în regiunile de deal şl podgorii. Rezistă bine la ger şi la secetă şi reuşeşte şt»acod'o unde expoziţia terenului nu este favorabilă altor specii cu condiţia ca solul să fie potrivit. Solul. Este puţin pretenţios cu privire la sol, totuşi nu se împacă cu terenurile prea umede, ca şi cu cele prea uscate. Pământu rile negre argilo-nisipoase şi argilo-calcaroase permeabile îi sunt foarte prielnice. Portaltoi. Cel mai bun port-altoi este C. sălbatic, iar pentru terenurile calcaroase şi expuse la secetă se recomandă Vişinul turcesc sau Mahalebul - Cerasus Mahaleb -. Ultimul port-altoi se întrebuineţază şi pentru obţinerea pomilor de dimensiuni mai mici, semi-trunchi sau pitici. Altoirea c. se face In ochi dormind, în Iulie. August şi în copulaţie, despicătură, triangu-laţie şi mai rar sub coajă, - în coroană primăvara în Aprilie. Altoirea pe pueţi de c. sălbatec este mai bine de făcut în coroanr» primăvara, evitând astfel confuzia între c. altoiţi şi c. nealtoiţi ce se produce foarte uşor în oculaţie. Mahalebul are vegetaţia prelungită, se prinde mai greu la altoit şi trebueşte făcută altoirea cât mai târziu, pe la sfârşitul lunci August - începutul lui Septembrie şi repetată după 10 zile în caz că nu se prinde, căci altfel în anul viitor pueţii se îngroaşă prea tare şi primesc altoiul foarte greu. Formele cele mai întrebuinţate pentru c. sunt forma piramidală, care este cea natu- Fig. 134. — Formarea coroanei. 1, tăiere de un an; 2, tăiere de doi ani; 3, cireş în vârstă de 5 ani. rală şi forma de vas, adesea forma lipsită de axuil' de continuare pe o tulpină înaltă sau semi-trunchi. Tăierile C. sunt foarte uşoare. In afară de tăierile de formare şi echilibrare şi rări-lea coroanei în primii ani dela plantare, el în general nu primeşte tăieri după ce se pune pe rod. Se răresc ramurile prea dese, se scot uscăturile şi se evită tăierile obişnuite, căci ele duc la îmbolnăvirea pomilor prin scurgerea cleiului. Tăierile de vară în verde dau bune rezultate la formele pitice; ele nu sunt însă de loc practicate Ia noi în ţară. In orice caz, aplicând tăierile, va trebui să nu uităm că c. fructifică Ia baza ramurilor mai slabe de un an, sau pe buchete de Mai -Fig. 133 şi 134 - ce se formează pe ramuri de doi ani şi în special spre vârful buchetelor de Mai, ramuri, care nu trebuesc tăiaie sau 77 CIREŞ PITIC scurtate deloc. Producţia c. se face numai pe TamiiTi de un an fie că ele sunt de prelungire, fie laterale, sub formă de buchete de Mai, birindile pe buchete de Mai pe ramuri de 2-4 ani. Producţiile anuale se succed una deasupra alteia, suportând cu timpul diferite transformări, deaceia c. trebue tăiat cât mai puţin şi în special în tinereţea lui, căutând a obţine echilibrul coroanei pe cât posibil prin ciupiri în verde în timpul verei, în loc de tăierile în uscat. sificare a lor pentru uşurarea determinăroi. In sistemul de clasificare propus mai jos, se cuprind numai var. de c., iar var. de vişine şi vişine-cireşe se vor da la descrierea vişinului, pe care nu-1 putem îngloba !a un loc cu c., cum fac specialiştii francezi, deoarece românii nu fac confuzie între c. şi vişin ?i-i cunosc ca specii deosebite cum şi sunt în-tr’adevăr. M. Cost. < 2 o u 3 U 3 fcO Culoarea pieliţei uniformă: roşie, roşu-înrhis sau neagră a. Pulpa moale bt Pulpa tare, crocantă CI. I — C. negre dulci. Ex. Cireşe comune, Coadeşe, timpurii de Mai, Noire hative, Ramon Oliva, etc. CI. TI — C. negre amare. Ex. Cireşe «egre de dulceaţă. CI. III — C. pietroase dulci. Ex. Big. Noir de Büttner, Big. de Odessa, Big. Pellssier. CI. IV — C. pietroase amare. Ex. Negre pietroase amare. < oc o —J O u A. Pieliţa albă, galbenă, sau roză, pestriţată cu altă culoare mai închisă a. Pulpa moale b. Pulpa tare, crocantă CI. V — C. pestriţe dulci.^ Ex. Comune timpurif,^Précoce marbrée, La Reine, Elton, etc. Cl. VI — C. pestriţe amare. Ex. Comune pestriţe amare. Ci, vil — C. pestriţe pietroase dulci. Ex. Big. Napoléon, Boambe de Cotnari. Beşicate, Moacre, etc. CI. VIII — C. pestriţe pietroase amare. Ex. Cireşe hultane amare. 3 U z> B. Pieliţa unicolo-rată, albă, galbenă sau intermediară de diferite nuanţe. a. Pulpa moale b. Pulpa tare, crocantă CI. IX — C. Albe dulci. Ex. Cireşe albe, Cireşe transparente a lui Jahns, etc. CI. X — C. Albe amare. Ex. Albe amare, Albe amare de Vişani. CI. XI — C. Albe pietroase dulci. Ex. Big. Donissen, Drăgănele, etc. CI. XII — Albe pietroase amare. Culesul cireşelor destinate vânzărei se va face numai pe timp uscat. Culesul pe ploaie şi rouă contribue !a stricarea şi putrezirea fructelor înainte de vreme. Fructele destinate vânzării şi care trebuesic să facă un drum lung, trebuesc culese cu 4—5 zile înainte de . complecta maturitate, iar cele destinate con-sumului imediat se vor culege la complecta maturitate, şi pe măsura necesităţii. Fructele r se culeg numai cu codiţele întregi, căutând pe cât posibil să nu atingem fructele ou mâna. Clasificarea varietăţilor de c. Numărul var. de c. fiind destul de mare, se impune o cla- CIREŞ PITIC. - Bot. _ Sin. cireş de Barâ-gan. Prunus fructicosa Pali., sin. P. chamae-cerasus Jack. Arbust dc 1 m. înălţime, din stepe, păduri de antestepă şi versanţii însoriţi ai colinelor. Formează tufişuri întinse. Lujerii glabri. Mugurii mici, asemănători cu cei de cireş. Frunzele mici, până la 3 cm. lungime, scurt peţiolate, pe margine zimţuite, coriace<\ pe faţa superioară lucioase, de 2 feluri: cele de pe lujerii scurţi obovate până la eliptice, cu vârful bont, cele de pe lujerii lungi ifun-gueţ - lanceţiforme, la vârf ascuţite. Inflorescenţele apar în Aprilie, pe lujerii scurţi, în C1REŞAR-C1ROZĂ 78 corimbe. Flori lung pedunculate, 1-3 cm. lungime. Corola albă, cu petale obovale. Fructul o cireaşă de mărimea unui bob de mazăre, de un roşu viu, ocru; după coacere - în Iunie -devine comestibil; sâmburele ascuţit, cu 2 dungi. In unele regiuni, unde este frecvent, tulpinele se întrebuinţează la confecţionarea de mături. Vegetează pe soluri uscate, mai a-les calcaroase, formând tuferişuri în stepe; sau se asociază cu Q. pubescensi şi pedun-culiflora, în pădurile de antestepă. Frecvent •în regiunile de stepă şi margina lor din Basarabia, Dobrogea, Muntenia. Se găseşte şi in Transilvania, în câmpie, precum şi în câteva staţiuni însorite de la poalele Carpaţilor-Gur-ghiu, Ţara Bârsei, etc. - Fig. 135. Fig. 135. — PRU.NUS FRUTICOSA Pali. A. o ramură cu flori; B, o ramură cu fructe. Cireş sălbatec; - Prunuş avium L. Arbore spontan din pădurile noastre de câmp şi mai ales de deal. Crescut strâns, în masiv, a-tinge până la 20-23 (30) m. înălţime şi dia-metre de cel mult 0,50 cm. Tulpina sa este dreaptă, plină şi se poate urmări până aproape de vârf. Coroana ovoidă, bogată în crăci svelte, cari pornesc în unghiu ascuţit în sus, şi cu frunziş destul de luminos. Scoarţa în tinereţe lucioasă, cenuşiu-roşiatică, cu îen-ticele evidente, brune-alungite; mai târziu peridermul său devine brun şi se desface în fâşii circulare de forma văcăliilor; la tulpinile bătrâne se formează un ritidom negricios, cu crăpături puţin adânci. Lujerii glabri, lucitori. Mugurii alterni, strălucitori, brun roşiatici-mai mult sau mai puţin conici. Frunze eliptice până la obovat alungite (6) 9-12 cm. lungime, 4-6 cm* lăţime, vârful brusc îngustat, pe margine simplu sau dublu ferăstruite, er-bacei, pe faţa superioară sgrobunţoase şi de un verde viu, pe faţa inferioară de un verde pal cu puf în lungul nervurelor; peţiolul 1-3 cm. lung. şi prezintă către locul de inserţie al limbului două glande, de forma unor broboane mici, roşietice. Inflorescenţele la extremitatea lujerilor scurţi, corimbe, apar odată cu frunzele în cursul lunei Aprilie; în timpul înflorirei frunzele atârnă în jos. Floa„ rea mare - 2,5 cm în diametru -, albă, lung pedunculată; 5 sepale bonte, cu marginea întreagă şi vârful resfrânt în jos; 5 petale scurt îngustate la bază şi Ja vârf ştirbite. Fructele _ cireşele - sunt mici 1-1,5 cm. în diameţru, de un roşu-negricios, au un gust dulceag-amărui. Fructifică abundent la 2-3 ani, începând de la 20-25 ani. Sâmburii semănaţi imediat după coacerea fructelor, încolţesc în 3-4 săptămâni. Pueţii prezintă două cotiledoane cărnoase, plane pe o fată şi convexe pe cealaltă, verzi. C. are o creştere rapidă până pe la 40 ani; creşterea sa se opreşte pe la (50) 60-90 ani. Este o specie rustică, fiind foarte puţin pretenţios faţă de staţiune, li convin locurile calde, bine luminate şi cu un sol bogat în calcar. Nu suporta o umiditate sporită a solurilor. In staţiuni ne-proprii, ca urmare a rănirilor, sau către sfâr. şi tul' longevităţii sale, secretă afară o gomă dulceagă, care se scurge pe scoarţă şi se întăreşte în picături sa chihlimbarul. Aceasta gomă se mestecă; ea a fost întrebuinţată în scopuri medicinale din timpuri vechi, de ex. contra tusei. Lemnul său este lucios, de greutate mijlocie, foarte tare, se sparge foarte greu, în aer putrezeşte lesne, arde bine. Di a cauza tăriei sale, lemnul de c. a fost folosit la fabricarea ţevilor de tun. In multe regiuni cireşele exemplarelor sălbatece sau cultivate pe marginea drumurilor, se culeg pentru alimentaţie, fabricarea de băuturi alcoolice si dulceţuri. C. este foarte frecvent în Bucovina, Moldo, va, estul Transilvaniei şi mai puţin în sudul ţării. Elate un element de diseminaţie în pădurile de amestec de foioase din regiunile de coline şi şes. In Basarabia şi Dobrogea, trece şi în pădurile de antestepă, pe când în Muntenia se menţine de regulă numai în şleau. - Fig. 136. C. C. Georg. Fig. 136. — PRUNUS AVIUM L. A, o ramură cu frunze şi flori; B, o cireşă. CIREŞAR. . Zool. - v. botgros. CIROZĂ. - Med. Vet. - Invârtoşare cu mărire sau micşorare de volum a ficatului, din 79 CI RRUS-CISTI CER C cauza mărirei cantităţii de ţesut conjonctiv, în paguba parenchimului funcţional. ‘Cauzele c. ficatului pot fi toxice - plante toxice in-fecţioase sau parazitare. Se constată la toate animalele domestice şi manifestaţiile boalei pe care o pricinueşte variază după specie. La cal şi bou turburări gastrice, slăbire, mers nesigur, depresiune, diaree şi tenesme. La câine, hidropizie, ascită, oedeme. In unele ţâri America de Nord, Germania - există o c. en-zootică a cailor, a cărei cauză nu este bine cunoscută; tot astfel la bovine. M. M. CIRRUS. - Met. _ v. nori. C1RSIUM. - Bot. . Gen de plante din fam. Compositae. Deosebite de restul genurilor din a;ceastă familie, prin aceia că perii papului sunt reuniţi la bază formând un inel scurt, care cade odată cu acesta; frunzele de cele mai multe ori sunt spinoase. Specii: C'. arven-se - v. pălămidă; C. canum M. Bieb. - v. limba oaiei; C. lanceolatum Scop. - v. scai; C. oleraceum Scop - v. crăstrăval. CIS. - Zool. - v. cintez. Fi g. 137 CISELAT. Foarfecă şi struguri. CISELARE. - Vitic. „ Operaţiune culturală, care constă în a rări boabele depe un strugure, înlăturând boabele mici cu ajutorul unei foarfeci speciale. * Fig. 137 - C. se face după înfloritul viţei, când boabele sunt ca mazărea şi are ca scop împuţinarea boabelor îndesite de pe un strugure; boabele rămase cresc mai mari şi mai frumoase. C. se face şi la strugurii copţi, înainte de împachetarea lor în cutii, spre a înlătura boabele crăpate, mucegăite, etc. La ciselarea strugurilor copţi, aceştia se ţin cu mâna de peduncul şi nu de strugurele întreg, spre a nu şterge pojghiţa de pe boabe, care fiind şttearsă împuţinează frumuseţea strugurilor. I. V. Şlep. CISME PESCĂREŞTI. . Cisme impermeabile, din piele de iuft sau cauciuc. Se deosebesc de cele obişnuite, prin aceia că sunt foarte lungi şi acoperă întreg piciorul, până la capătul coapsei. Sunt folosite de pescarii năvodari, cari trebuie şă se* dea jos din barcă şi prin apă să tragă la năvod. Pescarii amatori, cu undiţa, le folosesc deopotrivă, mai mult la pe&cuitul păstrăvului, în apele de munte. Daia. CISTERNĂ. . Vas, sau rezervor mare, pentru păstrarea sau transportarea lichidelor. Ex. cisternă sau cazan pentru transporturi pe C. F. a produselor petrolifere, etc. In agricul- Fig. 138. — GRUP DE CISTERNE din ciment sistem „Bortssary“ — Pivniţa Statului Miniş-Arad. Fig. 139. — CAMION CU REMORCĂ PORT CISTERNĂ pentru transportul laptelui. Fig. 140. VAGOANE-CISTERNE pentru transportul laptelui. ură - cisterna pentru colectarea şi păstrarea apei de ploi. Cisterna pentru urină se amenajează lângă o platformă sistematică de gunoi. - Fig. 138, 139, şi 140. CISTICERC. - Med. Vet. . Forma larvară a teniei - parazit intestinal la animale -, trans- OISTICERCOZĂ 80 formată într’o veziculă, din care nu poate iua naştere decât un singur cap şi un singur corp de tenie - chişti monosomatici şi monocefa-lici, - Fig. 141. Sunt mai multe feluri de cişticerci : C. cellulosae, este forma larvară a teniei solium - 8-10 m. - care parazitează în intestinul subţire la om. Acest cisticerc are forma Fig. 141. — Cap de CYSTICERCUS, väzut din fatä. Fig-. 142. — Fortiune de muşchiu cu CYSTICERCUS BOVIS. de veziculă elipsoidală, plină cu lichid, prevăzută cu un scolex - cap - invaginat şi care are 24-30 cârlige. Cisticercul se află între fibrele musculare la porc, mistreţ, carnivore şi uneori la om. Poporul a botezat aceşti cis-ticerci linţi sau măzăriche. Porcul se infestează consumând fecale de om în care se găsesc ouă de tenie; iar o-mul prin autoinfestaţie. La porc se localizează în cord, limbă, muşchi maseteri interni şi externi, psoaşi, muşchi laringieni, etc., pe când la om în ochi, piele, musculatură. C. bovis este forma larvară a teniei sagi-nata - 2-10 m. - parazitează în intestinul subţire la om. Are aceeaşi formă, însă este mai mic şi parazitează la bou în muşchii maseteri, larinx, limbă, cord, etc. Bovîdeele se infestează prin iarbă, în care se află ouă de tenie împrăştiate cu fecalele omului; iar omul consumând carne de bou cu cişticerci. - Fig. 142. Fig. 143. — Porţiune din mezenterul unui epure, inva.dat de CYSTICERCUS PISIFORMIS. C. pisiformis forma larvară a teniei serrata - 1 -1 /i m. care parazitează în intestin Ia câinii de vânătoare. Cisticercul, având forma unui bob de mazăre, se găseşte în peritoneu la iepuri. Când sunt mulţi se a-ranjează sub formă de ciorchine. - Fig 143. C. tenieicollis, formă larvară a teniei mar. ginata care parazitează în intestinul câinilor măcelarilor. Este un cisticerc mare, ca un ou de găină chiar, şi se găseşte în ficat sub se roasă, la porci şi oaie. C. ovis, forma larvară a teniei ovis - 0,45-1 m -, care parazitează în intestinul subţire la câine. Cisticercul se află în muşchii maseteri la oaie. C. tarandi, formă larvară a teniei Krabbei, parazit al intestinului câinilor. Se găseşte în musculatura renilor. C. serialis, formă larvară a teniei serialis, care parazitează în intestinul câinilor de vânătoare, este foarte mare, chiar ca un cap de copil şi se localizează în ţesutul conjonc-tiv la iepuri. Th. B. CISTICERCOZĂ. - Med. Vet. - Maladia cauzată de prezenţa cisticerciior în muşchi şi ţesutul conjonctiv şi în alte organe. Cisti-cercii cari produc maladia sunt: cysticercus celulosae, bovis, tenuicollis, şi tarandi. Printre animale în primul rând capătă boala porcul - C. celulosae, _ apoi boul - C. bovis -mai rar oaia - c. tenuicollis renul _ c. tarandi -, câinele şi pisica _ c. celulosae -. C. porcului este produsă de cysticercus celulosae, forma larvară a teniei solium, care parazitează în intestinul subţire, la om. Această boală necesită cooperarea a doi indivizi, om şi porc. Odată cu fecalele, omul împrăştie şi ouăle teniei, care înghiţite de porc şi ajunse în stomac, pun în libertate embrioni hexa-canţi. Embrionii perforează pereţii stomacului şi ajung în sânge. Sângele îi răspândeşte în tot organismul. Acei cari au pătruns în organe, mor. Din contra, acei cari au ajuns in ţesutul muscular şi în ţesutul conjonctiv in-terstiţial se desvoltă sub formă de vezicule, numite vezicule chistice. După 2 luni, sunt ca un bob de grâu, având o formă rotundă sau alungită, 7-15 mm. şi lată de 7-8 mm , de o culoare albă lăptoasă. Această veziculă este înconjurată de o membrană adventice, ca o reacţiune din partea gazdei, formată din ţesut conjonctiv, subţire, translucid, uşor vascularizat şi fără epiteliu. Aceşti cişticerci se găsesc mai mult între fibrele musculare la porcii domestici şi la mistreţi, apoi se mai pot întâlni la vulpe, dihor, căprioară, câine, urs, maimuţă şi chiar la om. Locurile de predilecţie unde parazitează şi-i găsim uşor sunt în primul rând^ cord, limbă, muşchii laringieni şi maseteri; apoi în muşchii abdominali, psoaşi, intercostali, abductorii coapsei, porţiunea cărnoasă a diafragmei, pilierii difrag-mei, etc. Făcând o secţiune în aceşti muşchi şi dacă găsim un singur cisticerc, atunci in-festaţia este slabă; din contra, când se găsesc mai mulţi, infestaţia este masivă. De altfel, în cazuri de cisticercoză generalizată, cisticercii se găsesc în toţi muşchii striaţi, ca fi în celelalte organe: creer, măduva spinării, ochi, pulmoni, ficat, rinichi, splină, ganglioni limfatici, testiculi, etc. La limbă se pot găsi chiar în viaţă. Numărul lor poate fi foarte mare. Astfel* unii cercetători au găsit 133 cis-ticerci într o bucată de carne de 17 gr., ceea-ce revine la 8000 cişticerci la kgr. Cisticercii se găsesc la suprafaţă sau în profunzimea muşchilor, iar cu timpul ei suferă o dege-nerescenţă şi o calcificare, murind. Muşchii infestaţi sunt de culoare palidă şi moi. Fig. 144. — Fragment de muşchi de porc, cu CISTICERCOZĂ. — C, c, cysticerci; v, alveolă arătând locul unui Cisticerc scos. Această boală e greu de descoperit în viaţă, iar stabilirea unui diagnostic nu este posibilă, cu preciziune, decât după moarte prin autopsie şi examen microscopic. - Fig. 144 şi 145. Agentul etiologic este tenia solium din intestinul omului. Omul se infestează mâncând dierite preparate făcute din carne de porc: cârnaţi cruzi sau afumaţi, păstramă, muşchi de porc, jamboane, etc. şi în care se găsesc cişticerci vii. Porcul, la rândul său, se infestează cu excrementele omului în care se găsesc proglote cu ouă de tenie, ce vor deveni cişticerci. Omul se poate infecta cu c. si prin o autoinfestaţie, căci prin mişcările anti-peristaltice ale intestinului, ouăle de tenie ajung în stomac, unde sucul gastric disolvă proglotele si pune în libertate embrionul, căruia i se disolvă învelitoarea şi oncosrera hexacantă pătrunde în curentul sanguin, care o duce în toate părţile corpului. Carnea de porc, pentru a feri oamenii să capete tenie, se examinează înainte de a se da în consumaţie. Astfel se fac secţiuni în corp, limbă, muşchii maseteri şi psioaşi, etc. Dacă se găseşte o infestaţie slabă se sterilizează; în caz contrar, în infecţie masivă, se confiscă, grăsimea putându-se da în comerţ pentru diferite fabricate industriale. Sterilizarea căr-n urii or uşor infectate se poate face prin congelare la minus 10 grade, timp de 3-4 zile, căci cisticercii mor; în acelaş scop se poate utiliza şi saramura într'o concentraţie de 12% timp de 3-4 săptămâni, ţinându-se apoi şi la frigorifer un timp oarecare. Fig. 145. — CISTICERCOZĂ. — Inimă de porc, afectată de Cysticercus. C. bovină este produsă de cysticercus bovis, formă larvară a teniei sagenata, inermis sau medio-canellata, ce parazitează în intestinul subţire la om. Acest cisticerc are tot o formă de veziculă sferică sau eliptică, câte o-dată neregulată, având 7-10 mm. lungime şi 4-6 mm. lăţime. Se găseşte între fibrele musculare din muşchi striaţi, mai ales în muşchii regiunei maseterini - pterigodieni . şi pterigodieni interni în cord, limbă, apoi în diafragmă, pilierii diafragmei, esofag, muşchi laringieni, intercostali, etc. In caz de infestaţii masive, s'au putut descoperi cisti-cerci în organe . pulmón, ficat, ganglioni limfatici -. Şi aceşti cişticerci suferă o de-generescenţă şi o calcificare. Simptómele boa-lei sunt nule, iar diagnosticul este greu de stabilit în viaţă. Boul se infestează la păşune, pe care s’au împrăştiat fecalele omului, în care se găsesc ouă de tenia sagenata. Suferă aceaşi evoluţie ca şi cysticercus celulosae. Omul se infestează consumând carne de bou, nefiartă sau nefriptă bine, şi îjn care se găsesc cişticerci vii. Carnea se examinează făcând secţiuni în muşchii maseteri, cord* limbă, etc. Viţeii tăiaţi pentru consumul omului CISTITĂ-CIUCHINE 82 se examinează din punct de vedere al cisti-cercozei, delà vârsta de 3 luni în sus. Această boală este rară în ţara noastră - 1-2%, - pe cânc) infestaţia cu cysticercus celulosae este foarte frecventă» mai ales în mediul rural. Cărnurile infestate uşor, pentru a fi date în consumaţie, se pot steriliza. Nu trebuie Să se pună mare preţ pe frigorifierea cărnu-rilor, căci s’a văzut că ci&ticercii nu au murit într’o carne ţinută 3 săptămâni la frigorifer. Pentru a ajunge la o distrugere a cisfcicerci-lor, e recomandabil frigorifierea şi sărarea. Th. B. CISTITĂ. - Med. Vet. - Inflamaţia băşicei urinare, de tip acut şau cronic. întâlnită la cal, bou şi câine. Cauze : calculi, traumatisme, răceală şi retenţiunea urinei. Simptome : agitaţie, tremurătura membrelor, urină roşcată, colici; se pot forma abcese, după care urina devine lăptoasă. Tratament : se ia sânge, terebentină şi mai cu seamă bromură de potasiu. CISTUDO. - Zool. _ Gen din ord. Chelonie-nilor - v. broaşte ţestoase. CITOLOGIE. - Biol. _ Ştiinţa despre celulă. - v. Botanică. CITOPLASMĂ. - Citol. „ Celula fiinţelor vieţuitoare se compune din nucleu şi citoplasmă - v. celulă. CITOTOXINĂ. . Med. Vet. - Anticorp produşi de orice fel de celulă, leucocit, celulă epitelială, renală, hepatică, etc., când se introduce în corpul unui anima] prin injecţie sub pielë, în venă sau în peritoneu şi care are proprietatea de a dizolva Celula - antige-nul „ care Ta produs. După teoria lui Ehrlich, c. esté un receptor de al IH-a ordin, întrucât are nevoe de complement pentru a-şi îndeplini funcţiunea. M. M. CITRAT DE MAGNEZIU. - Med. Vet. . Rezultat din combinaţia acidului citrio cu mag-neziul. In doze mici, este un bun laxativ, iar în doze mai ridicate produce purgaţie. In medicina veterinară, nu se întrebuinţează prea des, căci e prea scump şi nu are avantagii faţă de sulfatul de sodiu. La câine se dă în doză de 30-60 gr. A. H. CITRIC.Chim. - Acid organic - CeHsO* • care îfe găseşte în multe fructe ca: cireşe, pătlăgele roşii, agrişe, chitre, mandarine, por. tocale, dar mai ales în lămâi. Acidul citric ée găseşte deàsemenea în frunzele şi tulpinele a numeroase plante din familia Solanaceelor, Ericaceelor, Subiaceeltor, etc. In cantităţi mari se extrage din sucul de lămâe. Este un corp solid, incolor, solubil în apă, având un gust acru şi plăcut. In comerţ e cunoscut sub denumirea de sare de lămâe §i se folo-; ieşte la înăcri rea bucatelor în lociul borşului, lia prepararea Hihonadelor, la curăţirea petelor de rugină şi de cerneală neagră, în vopsitorie, etc. I. F. R. CITRUS. - Bot. - Gen de arbori şi arbuşti din fam. Rutaceae. Adesea spinoşi; frunze coriacee şi persistente, compuse; flori albe şi cu miros suav, inserate - izolat sau în grupe la subţioara frunzelor; ovarul compus din multe loji pluriovulare, se transformă într’un fruct cărnos. Plante originare din Asia orientală şi meridională şi aclimatizate în regiunile calde ale întregului glob. Se cunosc 30 specii de Citrus. Mai importante : C. auranticum - v. portocal; C. deliciosa - v. mandarină şi C. limonium _ v. lăimâiu. CIUBĂR. - Vas de lemn, de dimensiuni mijlocii, întrebuinţat în podgorii, - v. hârdău. CIUBOŢICA-CUCULUI. - Bot. - Sin. an-gulice, angliei, an glie el, ţâţa-oiei. Prímula offi-cinalis - L. Hill., din fam. Primulaceae. Flori galbene, la gât cu squame portocalii, laciniile corolei concave. In livezi şi fâneţele din păduri. P. elatior - L. Hill. se deosebeşte de precedenta prin laciniile corolei plane, caliciul mai verzui şi pedunculul mai lung decât frunzele. In pădurile şi fâneţele din munţi. Ambele specii se pot cultiva în soluri bogate, mai umede şi puţin umbroase. Pentru speciile exotice - v. Prímula. - Fig. 1 46. P. Cretz Fig. 146. — CIUBOŢICA CUCULUI — Primula officinalis. A, B, floare în secţiune şi văzută în faţă. CIUBUCAR - Sin. tipar. Unealtă a zidarului, format din o mulţime de crestături din* tr'o bucată de lemn, care serveşte pentru a trage diferite ornamente pe zid. Fig. 147. Aceaş denumire poartă rân-delele tâmplarului cu care se fac ciubuci de diferite forme, dealungul unei scânduri, grinzi, etc. CIUCHINE - Pom. - Var. autohtonă de mere cunoscută în regiunea Rădăşani - jud. ^ ^ __ Baia -, ciu fructele mijlocii stau CIUBUOA.K. supra-mijlocii, de formă neregulată, asimetrică, pieliţa foarte subţire, elastiă, galbenă-verzue, galbenă la complectă 83 C1UCURAŞI-CIUI- maturitate - Ianuarie până în Martie cu o slabă roşeaţă dungată de culoare carmin pe partea dinspre soare, cu 2-3 negi ruginii car ractestici; pulpa galbenă, vierzue, foarte tare ca la Reinette, suculentă acrişoară, nepaf-fumată, bună la gfust, calitatea 11. - Fig. 1 48 Pomul rustic, viguros, reuşeşte bine altoit pe sălbatec. M. Cost. Fig. 148. — MERE CIUCHINE. Secţiune longitudinală. C1UCURAŞI. - Bot. - Sin. boască, floarea -ciumei. Plante din fam. Comprosaceae, gen. Adenostyles Cass.-A. Kerneri Simk. - Înaltă, cu frunze reniform-cordate, dinţate şi capitule cu 5-8 flori. A orientalis-L.-Boiss., capitúlele cu 12 flori. Ambele cresc prin munţi, prin pâraie, torenţi şi locuri pietroase. P. Cretz. CIUCURU-VOINICULUI. . Bot. - Trifolium pratense L. - v. trifoi roşu. CIUCUŞOARĂ. - Bot. - Sin. albită. Berte-roa incana DC., plantă erbacee din fam. Cru- Fig. 149. -— CIUF DE BALTA — Asio flaanmeus. ciferae. Tulpina şi frunze sure, acoperite cu peri stelaţi; frunze lanceolate, cele inferioare îngustate în peţiol; flori cu petale albe; fructe silicule, sure, eliptice sau rotunde. Înfloreşte Iunie-Septembrie şi chiar în tot cursul iernii. Prin ciâmpii, locuri aride, până în regiunea alpină. P. Cretz. Fig. 150. sio otus. Fler. 151. CIUF PITIC Otus scops L. CIUF. _ Zool. ;— Denumire generică pentru mai multe specii din păsările răpitoare nocturne _ ord. Striges. Ciuful de balta - Asio CIUHE-CIUHUREZ flâmmeus Pantopp. - are capul cu 2 moaţe de pene; moaţele sunt scurte, greu vizibile, formate fiecare din câte 2-4 pene. Lărgimea arL pelor între 205-345 mm. Destul de frecvent în părţile noastre în bălţi şi locurile mlăştinoase. Se hrăneşte cu broaşte, râme, şopârle, şqareci şi insecte. Folositor agriculturii. - Fig. 149. C. de pădure - Asio otus -, capul cu 2 moaţe de pene; moaţele mari, bine vizibile, din câte 6 pene. Lărgimea aripelor de 345 mm. - Fig. 15 0. C. oitic - Otus scops L. - Lărgimea aripilor între 125-205 mm. prin livezi, vii sau crânguri, de culoarea scoarţei arborilor; după asfinţit pleacă după hrană - insecte, şoareci, etc. „ Frecvent în ţinuturile noastre. - Fig. 151. CIUHE. - Semne făcute pe marginea lanului de grâu secerat. Ele sie fac adunând mai multe fire, netăiate, în mănunchiu şi legân-du-le cu alte fire rupte. CIUHUREZ. . Zool. - Denumire pentru păsările răpitoare nocturne din ord. Striges, caracterizate prin lipsa moaţelor de pene de pe cap. Fig. 1621— CîtTHUREZ CU COADĂ LUNGĂ — • Strix uralensis Pali. C. cu coada lungă - Strix uralensis Pali. -aripi peste 345 mm. - Fig. 152. C. porumbac _ Surnia uîula -, aripele între 205-345 mm. Degetele penate; pe spate de culoare cenuşie sau roşcată, cu dungi longitudinale închise. - Fig. 153. C. locueşte în părţile noastre prin păduri, livezi şi vii. Se hrăneşte, ca şi ciufi secte, şoareci, broaşte, etc. Folosito culturii şi silviculturii. - Fig. 154. Fig. 153. — CIUHURFZ PORUMBAC -uluia. L. Fig. 154. — CIUHUREZ DE PĂDURI aluco. 85 CIULIN-CIUPERCI CIULIN. - Bot. - Sin. scai, scaete, schin, spin. - Carduus nutans L., din fam. Compo-sitae. Plantă bianuală, erbacee, spinoasă. Tulpina ramificată. Frunze adânc-penatifide, fo-liole ovale şi dinţate, lobulii şi dinţii cu spini Fig. 155. V; i- - .-Vw;- o?**'- *>; CIULIN — Carduus nutans. puternici. Hori roşii purpurii, aşezate în capitule globuloase, foliolele involucrului sunt ascuţite. înfloreşte din Iunie până în August. Creşte prin păşuni aride, prin locuri bătătorite, pe lângă drumuri. - Fig. 155. CIUMA PORCILOR - Med. _ v. pesta porcilor. CIUMA VITELOR. - Med. - v. pesta bovină. Fig. 156. — CIUMĂFAIE — Datura Stramonium A. plantă cu flori şi fruct, B. fruct. CIUMĂFAIE. - Bot. _ Sin. părul porcului, nebuneală. Dâtura stramonium, din fam. So-lanaceae. Plantă anuală, erbacee. Tulpină verde, frunze peţiolate ovale, flori albe, mari, solitare, fructul o capsulă cu ţepile moi, seminţe negre. întâlnită mai mult în locuri grase. Reuşeşte cu deosebire în locurile allca-loide, bine gunoite şi văroase. - Fig. 156. Se înmulţeşte prin însămânţarea de toamnă, în regiunile cu ierni uşoare sau primăvara, în cuiburi de câte 2-3 seminţe. Din cauza proprietăţilor calmante, se întrebuinţează în medicină toate organele plantei. Frunzele se culeg în 2-3 rânduri şi se pun la uscat, înşirate pe sfoară, apoi se împachetează în saci. Se mai cultivă speciile tatula, cu floare ver-zue-violetă şi laevis, cu fruct fără ţepi. Recolta se face prin Iulie-August. CIUMĂ REA. - Bot. -Sin. iarba-ciumei, scân-titoare. Galega offici-nalis, din fam. Legu-minoase-Papllonaceae. Plantă perenă, ierba-cee. Tulpina erectă, frunze alterne penaţi-compuse. Inflorescenţe bogate, terminate cu flori liliachii. înfloreşte Iunie - August. Prin lunci în lungul râurilor din regiunea de dealuri fi câmpie. Bună pentru păşunat. - Fig. 157. CIUMPAV. - Sin. berc sau ciopârtac. Denumire dată bovinellor care din diferite ze au coada mai scurtă sau le lipseşte chiul sau canaful cozii. CIUPERCI. _ Bot. - Plante inferioare, care nu conţin clorofilă şi au un mod de viaţă partiţie sau saprofitic. Deosebim c. unicelu-lare, ex. drojdiile, sau pluricelulare. Unitatea de construcţie a c. pluricelulare este hifa, un element celular de forma unui fir ramificat sau neramificat. Hifele sunt cu structura ace-lulară, când nu au în tot lungul lor pereţi transversali separatori . ex. Phycomycetes -, sau cu structură celulară, când asemenea pereţi separă celulele. Ele sunt mai departe libere între ele, sau numai întreţesute lax- de ex. mucegaiurile; lac. superioare, ele se reunesc intim, formând ţesuturi. Celulele au unul sau mai mul^i nuclei, lipsite de cromatofori, cu membrana formată dintr’o celuloză specială, cu o substanţă fundamentală chitinoasă; ca rezultat al asimilaţiei, se produce glicogen, o substanţă înrudită cu amidonul. Corpul vegetativ al c. nu are de regulă o formă determinată şi constă din filamente neregulate; el se numeşte miceliu. Din alipirea şi chiar a-nastomozarea hifelor, se formează un ţesut, care poartă denumirea de plechtenchim ; Fig-. 157. — CTU MAREA — Galega officinalis. cau- şfi- CIUPERCI 86 uneori iau naştere pe aceasta cale ţesuturi care amintesc parenchimul. C. se pot înmulţi sexuat şi asexuat. Reproducerea asexuată, se face: A - prin fragmente de miceliu care cresc şi ajung mature; B- prin diferite organe de conservaţiune, ca scleroţiile şi n-zomorfele, care sunt formate în interior din“ tr’un ţesut dens, bogat în substanţe nutritive şi învelite în afară de un ţesut protector, graţie căruia pot rezista la perioade nefavorabile de vegetaţie şi C - prin spori. Deosebim: 1 - spori mobili - zoosporii -, 2 - spori imobili, care se împart: a - oidii nasc prin desfacerea unei hife în articoli care sunt capabili să germineze; b - damidospori -v. ac. ; c - geme, oare de regulă nu trec prin stare de repaos ; d - endospori - produşi în sporangi ; e - conidii, care se separă la extremitatea anumitor hife, în moduri variate. Reproducere sexuală avem la Phycomycetes, la care sie produc: a . zigospori ■ din unirea a două celule sexuale egale, - sau b - oospori - din unirea unei celule sexuale femele imobile - oosfera - cu o celulă masculâ dotata cu cili, spermatozoidul!. La c. superioare, se mai produc spori cu un caracter special - asco-spori şi basidiospori - care sunt precedaţi de fenomene de sexualitate. Acestea, de regulă, sunt reduse la unirea a 2 nuclei ai unei celule mame, într’un singur nucleu, cu număr dublu de cromozomi. Celula mamă se divide apoi, prin reducerea numărului cromozomilor, în celule spori. De obiceiu, se produc spori sexuaţi în moduri variate, pe aparatele fructifere, care se prezintă diferenţiate în organe spre exterior, iar către interior în ţesuturi cu rol diferit. Foarte numeroase c. prezintă mai multe feluri de organe de reproducere, de ex. Phycomycetele, care au atât o reproducere sexuată, cât şi una asexuată. C. sunt organisme de mare importanţă practică, din care cauză studiul lor a luat o deosebită desvoltare şi formează obiectul unei subdiviziuni a Botanicei, numită Mycologia. Ele îndeplinesc în natură procese importante de descompunere şi sinteză; împreună cu bacteriile, sunt agenţii de descompunere ai materiei organice şi astfel fac posibilă viaţa pe pământ. Pentru practică sunt de folos, atunci când produc fermentaţii utile . de ex. fermentaţia alcoolică. Ele sunt vătămătoare când produc putreziri aîe substanţelor utile, sau când, la animale şi pliante, pricinuiesc în stare parazitară, boli ce se numesc mi-coze. Din punct de vedere practic, c. se împart în: a - patogene, b _ zymogene, qare produc fermentări, c- xylofage, care putrezesc lemnele, d - cromogene, etc. După structura corpului şi felul de înmulţire, c. sie clasifică astfel : I. Phycomycetes, c. inferioare, dotate cu hife lipsite de pereţi transversalii şi cu reproducere sexuată. II. Euimycetes, c. propriu zise, cu hife se- parate în celule. Acestea se subîmpârt în: a-Ascomycetes şi b - Basidiomycetes. III. C., ale căror aparate fructifere nu se cunosc, sunt trecute la Fungi imperfecţi. C. C. Georg. CULTURA CIUPERCILOR COMESTIBILE. C. comună. - Agaricus arvensis Schaeff. -din fam. Agaricaceae. Pălărie albă, cărnoasă, uneori cu pete galbene, de forma conic-convexă, în urmă turtită» la început tomen-toasă făinoasă, apoi netedă şi gLabră; lamele de culoare albă, apoi alb-rozee şi în urmă brune-închise; piciorul alb, gol sau buretos. Carne albă, cu gust şi miros plăcut. Creşte prin păşuni şi livezi, toamna. C. de pădure'. Agaricus silvaticus Schaeff. - sin. Psalliota silvatica Schaeff. „ Pălărie cărnoasă, subţire, de culoare brun roşcată; carnea albă, cu miros şi gust plăcut. Toamna, prin păduri. Comestibilă. C. de gunoi . Agaricus campestris L., sin. Psalliota campestris L. din fam. Agaricaceae. Denumită încă: c. de câmp, şampion - Trans. -nane - Ilfov -. Pălărie convexă, aproape sferică: în urmă, ia forma de umbrelă, lăţin-du.se; de culoare alb-roşietică sau alb-cafe-nie, cu peri mărunţi şi fini. Picior alb, cărnos, cilindric, gros - 1-3 cm. înalit de 5-12 cm. uşor umflat la bază şi purtând un inel median alb. Lamele numeroase, la început roz, apoi roz-întunecat. Carne albă, în con. tact cu aerul devenind roşcată sau cafenie, cu miros şi gust plăcut. Prin câmpuri, livezi, păşuni, dar mai cu seamă în locurile gunoite. Mult cultivată. Cultura c. cere o deosebită îngrijire, dar este în acelaş timp şi de mare rentabilitate, mai ales în jurul marilor centre de desfacere. Pentru a reuşi o bună cultură, trebue să ţinem seama de următoarele condiţiuni: a. - Localul preferat este beciul sau pivniţa. Când nu voim să cultivăm în tot timpul anului, ne servim de diferite adăposturi: şo-proane, culturi în aer liber, acoperite cu rogojini sau chiar în răsadniţe obişnuite, etc. - Fig. 158. Elste necesar însă ca toate aceste locuri de cultură să fie aşezate la umbră. In beci, pivniţă - sau altfel de subterană - se cer respectate unele condiţiuni, fără de care o recoltă 87 CIUPERCI bună nu este posibilă. Prima condiţiune este ca locul să fie sănătos* cu aer curat şi să poată fi cu uşurinţă şi oricând aerisit. Apoi se cere o curăţire generală a pereţilor, a ta-vanului şi a pământului, pentru a se îndepărta ori ce urmă de mucegaiu, sau melci, etc. Urmează o afumare cu pucioasă, o aerisire bună şi însfârşit, văruirea tavanului şi a pereţilor. Solul se stropeşte cu apă de var, în care s’a disolvat în prealabil piatră vânătă 5 %. Localul trebue să aibă o temperatură de 20°C., constantă în tot timpul anului. b. - Prepararea bălegarului se face în modul următor: sie construeşte o platformă, de dimensiunile cerute de împrejurări, în general de 8 mc.: 2 lungime, 2 lăţime, 2 înălţime aşezându-se bălegarul cât se poate de uniform şi în stare cât mai curată - neamestecat cu altfel de gunoaie. Fiecare strat din platformă, în timpul tipărirei, va fi udat cu stropitoarea - apă cu nitrat de sodiu 2% în mod egal şi nu în prea mare cantitate. Mai este necesar pentru a se împiedeca o eventuală desvoltare de mucegai sau allţi paraziţi, să se presare peste fiecare pătură de gunoi, moloz de var, cernut printr’o sită cu ochiurile de 2-3 mm. Urmează fermentaţia bălegarului, la 5 zile după aşezarea în platformă. Pentru a vedea ce temperatură are gunoiul, facem în mijlocul grămejii o gaură cu un ţăruş, în care introducem termometrul. Temperatura trebue să fie de cel puţin 37° şi cel mult 40° C. In acest moment, procedăm la refacerea platformei, pentru fermentaţia a doua. Desfacem grămada, aşezăm din no«F bălegarul, de astă dată căutând ca porţiunile care au fost la margine, să fie către centru şi invers. Se va stropi din nou cu apă saLitrată, dacă gunoiul este uscat şi se vor bătători bine cu picioarele toate straturile de bălegar. La 10 zile după această operaţie, procedăm iarăşi la o luare de temperatură. In momen- Fig. 159. — CULTURĂ DE CIUPERCI pe policioară fixată în perete, în pivniţă. tul în care sau atins 40° C., refacem platforma pentru a doua oară, spre a obţine fermentaţia a treia. Când gunoiul obţinut are culfoarea cafelei prăjite, este moale la pipăit si uşor umed, miroase plăcut, fără să fie iute, - se poate spune că este bun de însămânţare. c. - Aranjarea platformelor în localul destinat pentru cultură, cere şi ea o grijă specială. Pe solul pivniţei se aşterne mai întâiu un strat de nisip, peste care se aşează gunoiul. Platformele trebue să aibă următoarele dimensiuni: 0,50 m. înălţime, lungimea la creastă de 1 m., lăţimea de 0,70-0,90 m. Nu Figr. 160. — Fructificaţii şi miceliu de AGARICUS CAMPESTRIS. se vor face platforme prea late, deoarece se îngreunează recoltarea. Gunoiul se aşează cu mâinele, îndesindu-1 bine cu genunchii, pen-truca să se formeze un bloc bine întărit; pe margini se va bate cu o scândură, pentru ca să nu se prăvălească. După câteva zile de la aranjarea platformei, introducem un termometru în mijlocul ei: dacă temperatura nu trece de 25° C., putem face însămânţarea, dacă este mai ridicată de 25° C., facem câteva găuri în platformă, pentruca să se sco-boare temperatura. Platformele trebue să fie aşezate în local aşa fel, încât să putem utiliza spaţiul cât mai bine. Se pot face platforme pe paturi sus-pendante de tavan sau aşezate pe piloni. - Fig. 159. Miceliul şi însămânţarea lui. Miceliul pentru însămânţare se găseşte în comerţ sub formă de brichete-cărămizi presate-, numindu-se si blanc de champignon. - Fig. 1 60. - Acestea conţin miceliu uscat, virgin şi pasteurizat şi trebuesc procurate de la case de încredere, înainte de însămânţare, albul de c. se aşează într’un loc umed şi călduţ - 25° C -, pentru a reintra în vegetaţie. Apoi vbricheta este tăiată în bucăţi de 15/3 cm., păstrând lăţimea brichetei. Se fac în platformă găuri cu mâna, de aceiaşi dimensiune cu bucăţile de miceliu, la distanţă de 20/20 cm. Se îndeasă bucăţile în aceste găuri, aşa fel încât să se lipească foarte bine de bălegar, iar 10 zile de la însămânţare, controlăm dacă filamen- CIUPIT 88 tele sau înmulţit. In momentul când acestea au cuprins toată suprafaţa platformei - cam la 21 zile după însemânţare se presează uşor cu o scândură netedă, pentruca să se înlăture orice gol sau escavaţie din suprafaţa platformei. In urmă se procedează la căptuşirea platformei. Operaţia aceasta se face în modul următor: se ia pământ negru, . rezultat din putrezirea frunzelor şi ierburilor din* pădure, se amestecă cu compost putrezit, apoi cu nisip de gârlă, în proporţie de 25% şi cu moloz de var 20%, - iar la urmă, tot Fig. 161. — RECOLTAREA CIUPERCILOR. acest amestec se trece printr’un ciur cu o-chiuri de 3-4 mm.; pământul astfed obţinut prin cernere se stropeşte cu apă în care s’a disolvat 5 % nitrat de sodiu - salitră - pen-trucă să se jilăvească. După ce a fost preparat în modul acesta, pământul se aşează pe pereţii platformei, de la bază spre vârf, în grosime de 1 cm. şi urmărind să se lipească bine de gunoi. La sfârşit se stropeşte uşor cu apă de ploaie sau gârlă, încălzită la 25° C. După ce platforma s’a sbicit, se presează uşor cu o scândură. Recolta. La 22-30 zile după căptuşirea platformei, încep să răsară c. Acestea se 30 cm. adânc (foarte adatic)20 25-30 ,, ,, adânc • • Î5-1S 20-25 ,, ,, potrivit • - 10-15 10-20 ,. " subţire . - 5-10 Structura (agregate bine desvoltate, măzărat fin ca la cernoziomul tipic) ... 10 Textura (1'3 grăunciori fini < 20 ţJl)...................... 5 Starea Culturală generală ii Condiţiunile de Umiditate 5 st u 0 ■w C3 II. 8UB-SOLIL (Prin sonde şi profite) No. maxim puncte 30 Lutos mijlociu (bun pentru orice sol) Luto-argilos, la un sol nis'pos-argilos adică la un sol lutos................... Luto-nisipos la un sol argilo-nisipos • • Nisipo-lutos la un sol argilos.......... ,, ,, ,, ,, ,, nisipos.......... Marnos, relativ bun pt. un sol lutos în special la vie (10), la leguminoase (7), alte plante (5)....................5< Argilos la un sol argilos................1 ,, ,, lutos.................5 ,, ,, ,, , ,, nisipos................8- Nisipos ,, ,, ,, nisipos.............3 ,, ,, ,, lutos........... ,, ....... argilos.............8- Pietros ,, ........... ,, ,, ,, ,, nisipos................1 Subsol nu există, trecerea directa la roca mumă................................. 10 10 10 10 - 5 S 10 Interesează până la apa freatică, roca mumă, sau până la 2 m. adâncime (Apecierea rocii mume). 2 m adâncime 10 1,5 „ ,, S 1,0 „ „ 6 0,5 ,, 4 3) Proprietăţi fizice (No. maxim puncte 10) Textura şi Structura .... Condiţluni de Umiditate (şi nivelul apei freatice) • • • III. EXPOZIŢIA (No. maxim puncte 10) Şes sau puţin înclinat sud......... înclinat nord...................... ,, vest........................ „ est ........................ Bun pentru : Cereale, păşuni, fânete, vie, grădi-nărie, etc. Recomandări : îmbunătăţiri fondiare, lucrări tech-nlco-culturale, amendamente, îngrăşăminte, rotatie, etc. Valoare» Economică: Venitul net la hectar. (Unde este cazul se pot da încă : brut» valoarea de schimb, arenda, valoarea de randement, evaluarea făcută de institutele de credit, etc.). 95 CLAVARJA-CLAVELEEA Pentru reprezentarea pe plan a categoriilor de sol, profile, probe, etc., propunem următoarele semne convenţionale - Fig. 1 72 -. In ce priveşte schimbarea acestor semne prin culori,- noi lucrăm astfel: nisipul îl reprezentăm prin culoarea gtalben-deschis, argila prin roşu-brun, humusul prin negru-deschis, lutul prin albastru, marna prin verde, turba prin negru închis, iar la solurile intermediare punem cerculeţe care reprezintă culoarea elementului fizic secundar - aşa de ex.: un sol argilo-nisipos va fi reprezentat prin culoarea roşie-brună a argilei, prin care vor fi presărate cerculeţe mici de culoarea nisipului: galben-deschis. 115*1 P'.etr e .Pi Iftji%l P'-etnş ;p.l 1? '^1 Niôip ggl Argilă ^rgilc-Nisaxs(*- comerţ se găsesc c. preparate, ca: Ostico, Spic, Maintz, Sotar, Hiberna, etc. Inelele se aşează pe pomi toamna^ prin Octombrie, rămânând până în primăvară, când se iau şi ®e ard împreună cu insectele prinse. Prin Aprilie se aşează din nou împotriva omizilor şi furnicilor. In cazuri de invazii de omizi, aceste inele trebue supraveghiate, pentruca imediat ce sau încărcat să fie înlocuite. CLEIU DE PEŞTE. _ Preparat din băşica; înnotătoare a peştilor din fam. Acipenşeride* lor, adică a morunului - Huso huso nise-trului - Acipenşer gulden&taedtii păstrugii - A. stellatus -, vizei _ A. glaber - şi cegăi -; A, ruthenus - Mai poate fi făcut din băşicele înnotătoare ale somnului"Silurus glaniş crapului - Cyprinus carpio -, ale peştelui morua ; - Gadus morua -, ale pisicei de mare - Raja clavata şi Trygon pastinaca - şi ale limbilor -Solea nasuta C. de peşte făcut din băşicile înotătoare, ale Acipenseridelor, numit altădată ichtiocol de Rusia, se exporta din această ţară în Anglia, prin Nijni-Novgorod. Are 3 calităţi, şi anu-, me: cal. 1, zisă şi patriarh; cal. 2, din bă--sici mai puţin bune; cal. 3, foarte variabilă, din diferite băşici, recoltate în condiţii mai puţin bune. C. se foloseşte în patiserii, la clarificarea vinurilor şi la facerea florilor artificiale şi a unor anume hârtii. C. propriu zis, sau ordinar, se face din solzi, piei de peşte şi chiar rămăşiţe de peşte. Are mai mult o întrebuinţare industrială, la fabricarea pianelor, a hârtiei, a pălăriilor şi a ghetelor. Recoltarea băşicilor trebuie făcută cu deosebită grije. Ele nu trebuiesc smulse, ci tăiate uşor, cu un cuţit subţire şi ascuţit, tă-indu>se dealungul şirii spinării, pe partea a-dâncită a osului, după ce se apasă cu degetul cel mare. Se spală îndată, foarte bine, şi i se scoate pieliţa muşchiulară de deasupra. Pieliţa dinăuntru, care câteodată are culoarea argintie şi e strălucitoare, se scoate dease-menea, după ce băşica s*a uscat puţin. Pentru aceasta, băşica se spintecă de sus în jos, dealungul ei şi se spală bine apoi din nou, se pune la uscat în plin aer, cu pieliţa strălucitoare bine întinsă, în afară. De felul cum s’a făcut uscarea, depinde în mare parte calitatea c. După ce s*a uscat într*o măsură oarecare, băşica se freacă bine cu o perie muiată în apă caldă şi pieliţa argintie - strălucitoare . se ia cu totul. Se face apoi uscarea definitivă, la umbră şi după aceia băşicile pot fi trimise fabricanţilor de c.f care continuă lucrul, după următoarele faze: spălare, ţinere îi* lapte de var, spălare din nou, fierbere, clarificare şi uscare. Daia. CLEI DE MORUN. - Sin. - Ichtiocol . v. cleiu de peşte. CLEIONAJ. - v. Consolidări de teren. CLEISTOGAM. - Bot. „ Termen întrebuinţat pentru florile care nu se deschid şi care se fecundează cu propriul lor polen. Fecun-daţia, în acest caz, se numeşte cleistog&mă.. Ex. de plantă C.: orzul. CLEMATIS 98 CLEMATIS. - Hort. - Gen de plante din fam. Ranunculaceae, cu foarte numeroase specii, răspândite în regiunile temperate ale globului. Plante rustice, lemnoase şi agăţătoare, sau erbacee şi vivacie. Frunze opuse şi compuse sau rar simple, caduce. Florile, de dimensiuni foarte variabile, sunt când solitare şi axilare, când în cime terminale şi multi-flore; în general lipsite de corolă, stamine şi* pistile uniloculâfe, foarte numeroase; fructul multiplu, compus din numeroase fructişoare în glomerule, înzestrate cu câte un stil persistent, adesea lung şi păros. Numeroase specii, var. şi hibrizi în cultura horticolă. Împărţite în 3 categorii: I. -C. cu flori mari, 2. _ C. cu flori mici şi 3. -C. erbacee. I. - C. cu flori mari. C. florida Thunb., originară din Japonia. Înaltă 3-4 metri. Tulpină subţire. Frunze tripenate, cu foliole oval-lotunjite, uşor catifelate. Flori solitare, cu 5-6 aepale, albe-creme obovate, lungi de 4-5 cm. înfloreşte în lume. C. Jackmani Hort., înalta' de 3-5 m., tulpină subţire cu între-noduri mari, frunze cu 5 foliole ovale înJtregi, catifelate pe faţa inferioară; Fig. 177 - flori reunite câte 3, lung pedunculate, albastre-violacee; specie foarte viguroasă, cu multe var. din care Fig. 177. — CLEMATIS JACKMANI. una cu frumoase flori albe. C. lanuginosa Lin dl., originară din China, înaltă de 2r3 m.; frunze adesea simple, flori unite câte 3, foarte mari, cu 4 sepale, ovale, trinervate, lilas clar, catifelate dedesubt; înfloreşte Mai-Iunie şi până în toamnă; ţea mai frumoasă, specie; prin încrucişarea cu C. patens fi var. sale, a dat un mare număr, de var. cu colorit foarte variat. C. patens Morren et Dcne înaltă de 3-5 Yn., plantă foarte viguroasă; frunza cu 3-5 foliole ovale-lanceolate, flori solitare, cu 6-8 sepale, albastre trinervate şi catifelate dedesubt; înfloreşte în Mai-Iu-nie; una din cele mai frumoase specii care a contribuit la obţinerea multor var. horticole, mai ales a celor cu flori duble. C. Viticella L. înălţimea 2-3 m. Tulpină subţire, frunze cu 5-7 foliole ovale, întregi sau lobulate, flori axilare, solitare, atârnătoare pe pedun-culi subţiri prevăzute cu 2 bractee cu 4 sepale ovale, stamine cu firele uşor catifelate; înfloreşte Iunie-August. Numeroase var., de la alb până la roz, dela albastru până la violet. - Fig. 1 78. Fig. 178. — CLEMATITĂ CTJ FLORI MARI. Cultura acestor specii se face uşor, în ghivece sau lăzi, pentru decoratul balcoanelor, teraselor, ferestrelor, etc. Ghivecile trebue să fie bine drenate. Compost în părţi egale cu pământ obişnuit, amestecat cu pământ de frunze şi puţin nisip. Când dă frigul, plantele trebue&c adăpostite în sere reci. Cultura forţată are de scop producerea florilor în timpul iernii; în acest scop se întrebuinţează var. patens şi lanuginosa; sera să fie bine luminată şi temperatura să nu treacă de 12-15°. înmulţirea se face numai prin altoire. Portaltoiul obişnuit este C. Viticella, a cărei rădăcini sunt mai groase. Operaţia are loc în sere, sub clopot; pe bucăţi de rădăcină lungi dc 7-8 cm., se practică altoirea in şanţ; altoiul nu trebue să aibă decât o singură pereche de muguri; prinderea se face în câteva păptâmâni. Preferă solurile şi apele puţin caj-caroase. Solul de frunze le este foarte prielnic. Umiditatea, în perioada de repaos, le este vătămătoare. In timpul verei, sunt necesare câteva udări, dacă pământul este prea frare uscat; se mai pot da câteva doze de îngrăşăminte lichide, dacă dorim şa le activăm înflorirea, de preferinţă urină de vacă. Plan- 99 CLEONUS-CLEŞTE DE MARCAT tarea se fa,ce primăvara. Tăierile trebuesc făcute după modul de înflorire al speciei: la patens, lanuginosa, care înfloresc pe lujerii anuali, tăerea de primăvară trebue să fie redusă, prin suprimarea ramurilor subţiri şi a vârfurilor care nu vor putea înflori. Sunt atacate de o bacterie Ila baza tulpinei, care le usucă. 2. - C. cu flori mici. C. alpina - v. curpen de munte. C. Armandi Franch. originară din China; înălţimea de 5 m. Tulpini puternice, rămuroase cu muguri mari. Frunze persistente, trifoliate. Inflorescenţe bogate, cime aflate la subţioara frunzelor superioare ale lujerilor. Flori albe, mirositoare, mici, cu 4 sepale eliptice, înfloreşte în Aprilie şi din nou în Septembrie. C. cirrhosa L., în Spania, Corsica, etc.; înălţime 5-6 m. Tulpini foarte lungi, rămuroase. Frunze persistente, fasciculate, cu 3 foliole ovale, dinţate. Flori fasciculate, scurt pedunculate, pendente, cu in-volucru cu 4 sepale campanulate, galben verzui. Înfloreşte Decembrie-Ianuarie. C. coccínea Engelm., înălţimea 2-3 m.; tulpine simple, volubile. Frunze cu 6-10 foliole ovale. Frunze axilare solitare, lung pedunculate, cu 4 sepale foarte subţiri. C. flarrumula L., înaltă de 3-5 m. Tulpini rămuroase. Frunze biter-nate, flori albe mirositoare - mai cu seamă seara - foarte mici, în panicole terminale. lulie-Septembrie. C. montana B. Hamilt., înaltă de 8-1 0 m. viguroasă. Frunze fasciculate, ou 3 foliole ovale, ascuţite, adânc dinţate. Flori albe, largi de 4 cm., cu 4 sepale pubescente dedesubt. Maiu-Iunie. Se cultivă mai cu seamă var. grandiflora. Plantă recomandabilă, prin desvoltarea şi robusticitatea sa, pentru a îmbrăca suprafeţe mari. C. orientalis L., înaltă de 6-8 m. Frunze llung peţiolate, bi-terne, fiecare diviziune purtând 3 foliole inegale, dinţate, glabre şi glauce. Flori galbene solitare sau reunite câte 3, lung pedunculate, cu 4 - rar 5 - sepale ovalle, ascuţite, recurbate Ia vârf si catifelate în afară. Septembrie-Octombrie. C. paniculata L., originară din Japonia, înaltă 8-10 m., foarte viguroasă, frunze cu 3-5 foliole ovale, întregi, verzi; flori albe, mici, foarte numeroase, mirositoare, aşezate în panicule abondente terminale. August-Septembrie. Cultură. C. cu flori mici reuşesc în orice teren şi cu orice expoziţie, afară de Nord. Nu sunt atacate de bacteria clematitelor cu flori mari şi nu necesită îngrijiri speciale. Speciile montana, ru-bens şi Wilsonii nu trebueac să fie tăiate decât după înflorire. înmulţirea prin seminţe, marcotaj, butaşi, în stare lemnoasă toamna şi erbacee primăvara. 3. - C. erbacee. C. Davidiana Dcne., originară din China; înaltă 60-80 cm.; tulpini anuale, drepte, rămuroase, pubescente. Frunze lung peţiolate, cu 3 foliole. Flori albastre, reunite în glomerule axilare, multiflore. August-Septembrie. C. integrifolia L. înaltă 50-100 cm. Tulpini anuale simple sau puţin rămuroase; frunze întregi, mari, sesile; flori solitare pe pedunculi axilari, albastre. Iulie-Augusit; un frumos hibrid: C. int. Durandi. C. recta - v. luminoasă. C. tubulosa Turcz., originară din China; înaltă 70-100 cm. Tulpini anuale, drepte, simple. Frunze mari, lung peţiolate, cu 3 foliole dinţate. Flori albastru-închis, aşezate în mici cime, cari anoi sunt reunite, spice terminale, cu 4 sepalle în formă de tub. August-Septembrie. Toate C. din această secţie sunt vivace, rustice şi uşor cultivabile. Bune pentru plat-bande. înmulţire prin butăşire şi prin seminţe. CLEONUS. - Ent. - Gen de insecte Coleop-tere, din fam. Curculionidae. Antene masive după primul articol, rostru subţire, destul de lung, cilindric. Numeroase specii, trăind unii pe pin, alţii pe Crucifere - varză, rapiţă, etc. Pricinuesc pagube destul de serioase. Combatere prin insecticidele obişnuite. Fig. 179. — CLEŞTE CROTAL1C. CLEŞTE DE MARCAT. - Zoot. - Instrument cu ajutorul căruia se fixează diferite mărci la urechea animalelor pentru a le individualiza. Sunt mai multe modele de cleşte, dintre care două merită a fi descrise. CLEIT-CLINICĂ 100: Există un model de cleşte de marcat animalele, numit cleşte crotalia sau numai cro-talia cu care se marchează animalele în 2 timpi: l.-se perforează urechea 2.-se nitueşte marca introdusă după perforare. Acest cleşte -Fig. 179 şi 180 este mai eftin; deasemenea si mărcile întrebuinţate la el, dar nu este aşa - pracţic mai ales când avem de marcat Fi*?. 181. — CLEŞTE AUTOCROTALIC. ne mai putem apropia de ele aşa uşor pentru a introduce şi nitui marca. Mărcile cari se întrebuinţează la acest cleşte se numesc mărci crotalia. Mai există un alt cleşte de marcat anima-lele numit autocrotalia, la care se întrebuin- ţează mărci .autocrotalia. Atât cleştele cât şi mărcile acestea sunt mai scumpe dar mult mai practice, întrucât marcarea animalelor —; perforarea urechii, introducerea şi nituirea mărcii - se face într’un singur timp. - Fig. 181 şil82. G. B. CLEIT. - Vitic. - v. Limpezirea vinului. CLEVELAND-BAY. - Zoot. - Rasă de cai, jumătate sânge în raport cu massa, din Anglia. Rasa are o cuibare murgă, talia 1,65-î ,69 m., spete oblice, spinare scurtă, şale puternice, membre lungi şi musculoase, capul Fig:. 183. — ARMĂSAR CLEVELAND-BAY. mare, însă bine purtat, mers frumos. Iepele din această rasă împreunate cu armăsari Hackney dau cai frumoşi pentru trăsură, iar împreunate c,u purul sânge englezesc - mai scheletos - produc buni hunteri. - Fig. 183. Caii Cleveland-bay se întrebuinţează pentru tracţiune şi pentru munca pământului. G. R. CLINICĂ. - Med. Vet. - Se înţelege prin 101 CLISMĂ^GliOdtfr cur« de clinică o expunere practică dată în facultăţile veterinare* aşezămintele hipice, civilei sau militare, de către profesori, prin cercetarea animalului prezentat sau aflat internat în spitalul instituţiei. C* pot fi medicale sau chirurgicale, boale contagioase, apoi c. pentru cai, boi, câini şi pisici, adică după speciile de animale, sau c. obstetricală, cele ce dau asistenţă animalelor gravide în cursul -sarcinei, la naştere şi după. Se mai înţeleg prin c. stabilimente veterinare particulare sau de stat, unde se tratează animalele bolnave, sau Se pot interna şi animale în pensiune. C. ambulantă este instalată pe un vehicul şi prevăzută cu medicamente, pansamente, instrumente, etc. şi cu medici veterinari specialişti clinicieni, cari se deplasează şi dau asistenţa medicală chiar la grajduri, ferme, crescătorii, etc. P. F. CUŞMĂ. - Med. - Preparaţie lichidă, injectată animalelor prin anus, în rect şi intestinul gros. Clismele pot fi. simple, alimentare şi medicamentoase, când li se încorporează substanţe medicamentoase, spre a se absorbi prin mucoasa rectală. După temperatura lichidului injectat, sunt: reci (5-10°), călduţe (15-25°) si calde (30-45°); iar după volum: mici, mijlocii şi voluminoase. Clismele lucrează prin volum, temperatură şi substanţele încorporate; în generali, excită contracţiunile rectului şi peristaltismul intestinal, înmoaie materiile fecale reţinute în ul-timile porţiuni ale tubului digestiv, întrebu-înţându-se, mai ales, pentru a combate consti-paţia. A. H. CLITORIX. - Anat. - Organ erectil, un rudiment de corp cavernos situat în vacitatea vulvară spre comisura inferioară a vulvei. Are lungimea de 5 cm. la iapă. E fixat prin două rădăcini de arcada işchială, se ataşează prin două ligamente suspensoare de syp-hysa ischială. Extremitatea liberă se înveleşte într’un capuşon - prepuţiul clitorixului - şi adeseori se pigmentează. E mai desvoltat la solipede şi are funcţiunea de a mări excitaţiile generice în timpul copulaţiunei. G. R. CLOACĂ. - Anat. - Dilatarea extremităţii ’ posterioare a rectumului; primeşte ureterele şi oviductele. Urina *e amestecă - aici cu ex-cyeinentele. C. se întâlneşte la Monotreme -¿2/ mamifere -, la pasări, la reptile, la ba- ^ţ^tracieni şi la unii peşti. CLOCIT. - Avic. - Actul biologia prin care ^ecundat, pus îh condiţiuni favorabile, dă une* mici fiinţe asemănătoare indi-care l-a produs, asigurând astfel per- ’£jpetuarea speciei. - Fig. 184. fe poate face în trei moduri: natural, JH ^uficial şi mixt. Desvoltarea (embrionului din ou, prin influenţa femelei care l-a produs, fără nici o altă intervenţie, se numeşte clocit natural.; In opoziţie cu acesta, c. este artificial, când desvoltarea se face sub directa di- Figr. 184. — CLOCIT. Dreapta: ou după 7 zile de clocire. Stânga: pui puţin timp înainte de a Ieşi din ou. rijare şi supraveghere a omului, cu ajutorul maşinei de c., care imită întru totul condi-ţiunile de desvoltare ale embrionului pe care le oferă femela mamă. Intermediar este c. mixt - care constă din înlocuirea femelei mamă printr’o altă specie femelă - înlocuirea făcând-o omul - intervenţia lui constând numai din aceasta. Ca ex. avem clocirea ouălor de raţă de către găină, etc. Instinctul de a cloci se. manifestă la toate păsările. Cele sălbatece fac~ numâî^atâtea ouă, cât pot acoperi în timpul clocitului. Păsările domestice fac mult mai multe ouă decât clocesc, aceasta fiind rezultatul seleoţiunei făcute în decursul timpului. Sunt unele rase -Leghorn - lla care această facultate a fost desvoltată aşa de mult, în dauna instinctului de a cloci, încât acesta din urmă a dispărut. Aceasă selecţiune pentru un singur scop -producţia de ouă - a dus la invenţia maşinei de clocit« clocitoarea. Oul pus la c. trebue să îndeplinească a-numite condiţiuni: a - Să provină dela o găină bună outoare, pentrucă această calitate se transmite - este ereditară -. Găinele ouătoare sunt acelea care produc ouă multe şi mari, mai ales în timpul iernei, când ouăle au un preţ mai bun. b - Ouăle puse la clocit trebue să fie mijlocii - 58-65 gr.; cele prea mici dând produşi debili, celle mari putând avea două gălbenuşuri. c - Trebue să aibă coaja netedă, lucioasă şi curată. Acestea fiind indicii că sunt proaspete şi fără defect. Ouăle de pus la c. se păstrează într’o cameră cu temperatura de 9-1 1° şi se întorc dimineaţa şi seara când pe o parte, când pe cealaltă. Durata c. este variabilă: la găini 21 zile, la gâşte 30-31 zile; la rate 28 zile, la curci 28-29, la fazani 21-23, etc. CLOCIT 102 Clocitul cu cloşca. Cuibul pentru c. se a-şează într’un loc întunecos; trebue să fie mare pentru a intra cu uşurinţă cloşca în el. In cuib se pune fân mult şi puţină floare de pucioasă, pentru a feri cloşca de paraziţi. C. cu cloşca prezintă unele neajunsuri: a - Nu avem cloşca când ne trebue. Acest neajuns e mai mare în crescătorii, unde tre-^ bue să punem cloşti în Februarie-Martie. b - Cloştele fug deseori de pe ouă şi deci le răcesc. c - Cloşca, spărgând un ou, le murdăreşte pe toate. d - Ele pot căpăta paraziţi - păduchi - contra cărora e greu de luptat. e - O cLoşcă grea poate sparge ouăle şi omorî puii când îi scoate. Din aceste cauze, c. cu clocitoare pare mai sigur, totuşi în gospodăria mică ţărănească, clocitul cu cloşca şe va menţine, el prezentând multe avantaje de natură economică. Clocitul cu clocitoarea. Se întrebuinţează în crescătoriile de păsări şi de marii agricultori. C. se' face cu clocitoarea - v. ac. înainte de a se aşeza ouălie Ia c., se înseamnă cu creionul negru pe una din feţe, spre a putea fi controlate .în fiecare dimineaţă şi seară. In primele 3 zile nu se întorc. Dela a 4-a - 1 0-a zi se întorc*de două-trei ori pe zi. Cei mai mulţi crescători întorc ouăle numai de două ori -pe zi. "Dela 1 1-18 zile se întorc numai de două ori. Ouăle trebuesc întoarse în sens lungitudinal şi l!a aceiaşi oră. Felul cum se -clocesc ouăle, diferă dela specie la specie. Astfel: LA GĂINI: Temperatura în primele 3 zile 38-3 8,5° Dela 4-17 „ 38,5-39® „ 17-21 „ 39-39,5° Umiditatea °|o Dela 1-15 zile 40-50° 1° ,, 15-21 „ 40-75°|o întoarcerea Dela 1-3 zile nu se întorc 3-18 ,, de 2 ori pe zi ,, 18-21 ,, nu se mai întorc Răcorirea Dela 1- 3 3-14 „ 14-19 „ 19-21 zile nu se răcoresc 5-10 minute ,, 10-15 ,, nu se mai răcoresc La a 6-a zi se face primul miraj ,, 15-a zi ,, al doilea miraj L A G  S C A : Temperatura In primele 3 zile 38,0 -38,5° Dela 4-a-2 zi 38,5-39° 28-31 ,, 39,5° Umiditatea Ho Dela 1-11 zile 60-65 °|0 12-17 65-70°lo 17-27 70-75°|® 27-31 ., 75-80i,|o Întoarcerea In primele 3 zile nu se întorc D la 4-26 ,, de 2 ori pe zi 26-31 ,, nu se mai întorc Răcorirea In primele 4 zile nu se răcoresc Dela 5-20 ,, Atâtea minute câ- te grade C. »re odaia unde se clocesc ouăle. 1 stropire. Dela 20-27 zile Din 8 în 8 ore, zilnic, cât 30-40 minute. Una stropire. Dela 27-29 zile Din 6 în 6 ore zilnic, câte 15-20 minute. 2 stropiri. A 29-a zi, ultima răcorire şi ultima stropi e. La a 11-a zi se face primul miraj. La a 21-a zi se face al doilea miraj. O U A DE R A T A: Temperatura In primele 3 zile 38,0-38,5° Dela 4-26 38,5-39,0° 26-30 39,5° Umiditatea °'o Dela 1-10 zile 55-60°|o 10-15 60-65°|o 15-20 66-70°|o ,, , 20-30 75-80°|o întoarcerea In primele 3 zile nu se întorc Dela 3-25 ,, de 2 ori pe zi Răcorirea In primele 3 zile nu se răcoresc Dela 4-20 atâtea minute c⬠te grade C. sunt în odaia unde se clo¬ cesc ouăle; 1 stro¬ pire cu apă Dela 20 25 zile din 8 în 8 ore, c⬠te 30-40 minute; 1 stropiri cu apă Dela 25-27 zile din 9 în 9 ore, câte- 15-20 minute; 2 stropiri cu apă. La a 27-a z , ultima stropire şi răcorire. Primul miraj al ouălor la a 9-a zi. Al 2-lea miraj al ouălor la a 18-a zi. Fig. 185. — Lampă pentru luminat ouăle. Controlul - mirajul - ouălor se face astfel: In mod simpllu se ia un carton negru şi se face o gaură de mărimea ouălor. Se aşează 103 CLOCIT în aceasta direcţie pe una din feţe oul, iar la cealaltă parte se aşează o lampă. Se pot îiltrebuinţa lămpi cu petrol sau lămpi electrice. La a 6-a zi se poate vedea embrionul din ouă cu mici ramificaţii. - Fig. 185. E bine să se schimbe locul ouălor, din când în când. Se ia astfel 1 sau 2 rânduri dela mijloc si se pun la margine, împingând .astfel mai spre interior rândurile mărginaşe. După ce s’a folosit o clocitoare, ea trebue bine spălată cu apă caldă în care s’a pus 2% formol şi 1 % ctarat de potasiu. C. C. Băic. - Piscic. - C. icrelor. - Icrele sau ovulele de peşte fecundate - v. fecundaţia icrelor şi reproducţia peştilor. - se comportă întocmai -SÂMBURE SAU CICATRICÉ VITELUS Fig. 186. — OVUL DE PESTE, cu cicatrice şi vitelus. ca şi ouăle paserilor, cu care în linii generale se aseamănă. Icrele sunt însă lipsite de substanţa albuminoidă, numită la ou albuş; pieliţa lor, transparentă, cuprinde un fel de gălbenuş, plin de grăsime, numit vitelus şi un sâmbure sau cicatrice» adică germenele din care va ieşi, în urma fecundaţiei, un peştişor în stare embrionară. - Fig. 186. - Datorită ambianţei mediului înconjurător - oxigenarea şi temperatura apei - icrele fecundate se desvoltă, germenele devine embrion, r jn- timp ce vitelus-ul folosit ca hrană de embrion se micşorează treptat. Când c. ajunge spre sfârşit, embrionul este aproape desăvârşit,. are un sac lipit de abdomen, numit sacul sau vesicula vitelină, în care se află rămăşiţele din vitelus. - Fig. 187. - Din a-cest sac se hrăneşte peştişorul în cele din-tâiu zile după ieşirea din găoacea ovulului. Figr. 188. — FUI DE PĂSTRĂV, la câteva zile după ieşirea din ou. atunci când încă nu poate alerga după hrană, intestinul ncfiind desăvârşit. La păstrăvi, sacul vitelin este mai mare şi împiedecă peştişorul să înnoate, până nu s*a absorbit cu totul. - Fig. 188. - In acest stadiu, cei mai mulţi peştişori cad pradă celorlalţi peşti şi animale de apă. Durata c. este potrivită cu mărimea ouălor. La ciprinide - fam1, crapilor -, incubaţia ţine 4-7 zile, la o temperatură medie de 20° (18°-24°), icrele având 1 Yl mm. La păstrăvi - fam. salmonidelor -, icrele au 5-6 mm. şi incubaţia ţine, la o temperatură de 12°-14°, trei săptămâni. Scăderea temperaturii la crap, sau ridicarea ei la păstrăv, întârzie c. împuţinarea oxigenului, pricinuită din altă cauză decât schimbarea de temperatură, întârzie sau opreşte c. şi chiar strică icrele. Deaceia în salmonicultură - v. ac. -, se pune multă grije în dozarea curentului de apă şi în buna ei oxigenare. In natură, c. icrelor se face în locurile potrivite, pe care animalul singur şi le a-lege. Păstrăvii îşi depun icrele în părţile cele mai de sus ale pâraielor, unde apa este mai rece, deci mai oxigenată, unde temperatura este mai constantă şi unde sunt mai puţini duşmani. Crapul îşi depune icrele la mar- Figr. 189. — CUTIA CLOCITOAREI. ginile bălţilor, unde apa este mică, soarele o poate repede încălzi şi unde peştii răpitori nu stau. In creşterea crapului * v. ac. -, icrele clocesc în basinele anume construite -v. basine - unde condiţiile cerute sunt uşor CLOCITOARE 104 de obţinut. La păstrăvi, c. se face în aparate numite incubatoare sau clocitori. Acestea sunt cutii de zinc, cu dimensiuni care variază de la sistem la sistem. O clocitoare o-bişnuită, uşor de făcut şi care dă rezultate bune, este cea din Fig. 189, 190 şi 191. -Lungime 50-60 cm., lărgime 30-40 cm. şi 12-15 cm. înălţime. Clocitoarea este împărţită în 2 compartimente, dintre care unul este mai mare şi altul mai mic. Inlauntru se aşează o sită cu fundul găurit, pentruca apa să poată trece uşor şi în care se aşează icrele de păstrăvi. Un curent de apă, deşi cade de sus, vine să spele icrele de jos in sus şi apoi iese peste marginea dinăuntru a compartimentului mic. In acest fel, incubaţia se Fig. 191. — SITA CLOCITOAREI. face cât mai asemănătoare cu cea naturală, icrele stricate şi murdăriile se opresc în sită şi fiind mai uşoare sunt ăsvârlite afară, astfel că se păstrează o curăţenie desăvârşită în clocitoare. Numărul incubatoarelor folosite, ţine de nevoile pisciculturii şi de posibilităţile alimentării îndestulătoare cu apă Ş________ Flg1. 192. — CLOCITORI aşezate în scări. bună-curată, fără murdării şi bine oxigenată. Intr’o astfel de clocitoare, pot încăpea până la 4000 ouă de păstrăvi şi 30Q0 de somon sau de lostriţă. Când Sunt mai multe clocitbri, atunci a-' cestea se aşează în sicări, pentruca apa să treacă din clocitoare îii clocitoare. - Fig. ' 192. - Ouăle se aşează în incubator unul lângă altul, fără spaţii prea mari, dar nici îngrămădite, pentru a nu se axfisia din lipsă de oxigen. Pentru ca icrele să nu fie infectate de ciuperci din genul Saprolegnia, care strică ouăle, clocitorile trebuiesc curăţate săptămânal. Se curăţă numai cutia clocitoarei - întrucât pe pereţii ei se aşează mâi mult Saprolegnia -. Sita este ridicată şi tre- • cută în altă cutie curată, în timp ce se spală prima cutie. Curăţirea se face cu o perie tare şi cu apă multă. Se şterge apoi cu o cârpă curată de in. Pe pereţii sitei, Saprolegnia nu se prinde, apa circulând mai repede. Pentru a se înlătura infectarea clocitoarelor cu microbi, zilnic se scot din clo- Fig. 193. — Pompă pentru scoaterea icrelor moarte. citoare icrele stricate şi murdăriile pe care apa nu le-a putut lua. Operaţia aceasta se face cu o pipetă cu pară de cauciuc. Apă-sându-se pe pară, se apropie vârful pipetei de oul pe are vrem să-l scoatem. - Fig. 1 93. - 'Când se dă drumul la pară, oul este absorbit şi apoi, prnitr’o nouă apăsare, este svârlit la canal. Daia CLOCITOARE. - Avic. - Maşină pentru scos puii, compusă din o cameră perfect închisă, în care se pun ouăle pentru clocit, din o lampă cu petrol, iar împirejuful coşului 3-cesteia - care înlocuieşte sticla de lampă - se află un bazin din care pleacă două ţevi ce pătrund în camera de cl'ocit şi prin care ţevi circulă apa sau aerul care produce încălii-rea. - Fig. 194 şi 195. Înăuntrul camerei de clocit, temperatura trebue să $e menţină constantă,, fiind egală cil aceea ce se constata la cloşcă, când i şe pune un termometru sub âripă. Pentru aceak- ta, apa caldă intră în camera de încălzit prin ţeava dela partea superioară şi iese după ce & â răcit prin ţeava inferioară. Temperatura în interiorul c. diferă. Intre partea superioară şi cea inferioară, este o diferenţă de 15-16°. Fie. 194. — CLOCITOARE BUOKEYE, tip Standard, pentru 175 ouă găină sau 140 ouă rată. Greutatea, împreună cu ambalajul, 65 Kgr.; dimensiunile 77/77/30; înălţimea 0,85 m. bune c. Temperatura trebue să se menţină constantă. Regulatorul poate fi: a - cu capsulă şi b - bandă termostatică. Regulatorul cu capsulă e bazat pe principiul dilatărei cor. Fig. 196. — Dreapta: regulatorul de căldură în formă de balanţă. Stânga: sect. printr'un colt al clocitoarei Buckeye. purilor, când trec din stare lichidă în stare gazoasă. In capsulă se pune un amesitec de două părţi eter sulfuric şi o parte alcool «m'e-tilic, care fierbe la 39°. Când temperatura Pe pereţii laterali, pe fund şi pe peretele de sus, se află nişte găuri prin care intră şi iese aerul necesar pentru respiraţia puilor. Găurile de pe peretele superior Sunt aco- Fig. 197. — CLOCITOARE — tuburile de încălzire cu apă, jos termostatul. din c. ajunge la 39°, atunci regulatorul intră în funcţiune şi prin dispozitivul) pe careul are, face să intre aer rece înăuntru, atâta cât trebue pentru a menţine temperatura constantă. - Fig. 1 96, Fig. „195. — Fotografie Röntgen a CLOCITOAREI BUCKEYE. .pente cu capace, care se deschid din ziua sau a 10-a, după ce ouăle au fost puse V Ia clocit. . ^ ^ partea superioară, se mai află un re- gulator automat pentru căldură. Modul cium construit acest regulator şi mai ales sen-% ¿abilitatea Iui, formează una din calitătile tiriei Fig. 198. — CLOCITOARE — mică. — Bupkeyie. Regulatorul cu bandă termostatică este ba-zat pe dilatarea metalelor. Acest din. iirrnă regulator e mai rezistent - compoziţia lui CLOCOTICI-CLOCOTIŞ 106 constituind un secret de fabricaţie. Umiditatea în c. se menţine constantă, sau «sie măreşte după nevoie, prin apa care se aşează oe tăvi sau bureţi, ce se găsesc în interior. A-ceasta se constată cu ajutorul hygrometrului. Oupă modul de încălzire, c. pot fi: a - cu apă caldă, b. - cu aer cald, c - cu curent electric. - Fig. 197. Fig. 199. — CLOCITOARE — mică — Buckeye, în secţiune. După mărime, avem: a - C. mici, pentru 50-600 ouă, b - c. cu secţiuni pentru 600- 40.000 ouă, c - c. dulap, pentru 1.000- 50.000 ouă. - Fig. 198 şi 199. C. cu secţiuni nu sunt altceva decât reunirea unui număr mai mare sau mai mic de c., având un sistem central de încălzire. A-ceste c. au desavantajul că ocupă loc mult. C. dulap ocupă loc puţin. Funcţionează în general cu curent electric. Cele mai bune c. sunt cele de fabricaţie Fig. 200. — CLOCITOARE cu motor, pentru 6000 ouă, sistem Nickerl et Co. străină. Dintre acestea,, mai renumite sunt: Buckeye, Sartorius, etc. Dintre cele făcute în ţară, mai bune sunt G. E-. V. C. C. Băic. CLOCOTICI. - Böt. - Sin. clocotiş, sună- toare. Sub această denumire se înţeleg speciile de Alectorolophus Boehm., din fam. Scrophulariaceae. Plante semiparazite, cu tulpină erectă, în 4 colţuri. Frunzele opuse, sesile, simplle, lungueţe până la lanceolate, dinţate. Florile în ciorchine, la subţioara unei bractei de forma frunzelor. Caliciu comprimat, veziculos. Corola galbenă-deschis, cu tub cilindric, bilabiată. Fructul capsullă comprimată. După coacere, seminţele sale se desprind şi sună în fruct când se scutură planta, de unde şi numele popular; ry ' Fig-. 201. — Alectorolophus minor W. et G. — CLOCOTICI. în momentul când fructele sună, se poate începe cositul fânului. Speciile de l'a noi, mai importante: A. minor - Ehrh. - Wim., A. maior - Ehrh. - Rchb., A. alpinus - Baumg. -St., crescând pe pajişti. - Fig. 201. C. C. Georg. CLOCOTIŞ. - Bot. - Sin. coaiele popii, loco ti ţă, nucuşoară. Staphylea pinnata. Arbust din pădurile noastre, ajungând până la 3-5 m. înălţime. De regulă formează numeroase tulpini, prin ramificarea cărora nasc tuferi-şuri întinse. Scoarţa tuljpinelor subţire, brună, cu o brumă albăstrie şi pete albicioase. Lujerii anuali lungi, cenuşii-verzui, glabri, uneori brumaţi. Muguri opuşi, aproape sferici, acoperiţi de 2 solzi verzi, ovali, ascuţiţi la vârf; la vârful lujerilor se găsesc deobiceiu 107 CLOPOŢEI 2 muguri allăturaţi, mugurele terminal fiind avortat. Frunzele opuse, de un verde viu, im-.paripenate compuse, cu 5 foliole, din care cea terminală peţiolată sau 7 foliole şi cea terminală sesilă, 10-15 cm. lungime; folio-lele oval-alungite, pe dos verzi, cu brumă albăstrie, vârful îngustat şi ascuţit, pe margine fin dinţate, 5-9 cm. lungi, 2-4 cm. late. Inflorescenţele pedunculate, cime pendente, ci- lacee. Plante caracterizate prin florile lor, solitare sau aşezate în panicule terminale, formate dintr’un caliciu cu 5 diviziuni adânci, dintr’o corolă gamopetală cu 5 petale, reunite într’un tub de forma unui clopot, dintr’un ovar infer cu 3-5 loje, conţinând fiecare numeroase ovule şi dintr’un stil cu 3-5 stigmate. Fructul o capsulă cu caliciu persistent, deschizându-se prin valve sau prin operculi laterali. Frumoase plante ornamentalle. Mai mult de 350 de specii. Cele mai obişnuite: C. caespitosa L., - vivace, în tufe; flori bleu, numeroase, în tot timpul verii. Are şi o var. cu flori albe, proprie pentru borduri. C. carpatica Jacq., - vivace, în tufă, de 0,35 m. frunze cordiforme şi dinţate; înfloreşte Iunie-August; flori mari, albastre. Proprie în jardiniere suspendate si pentru borduri. - Fig. 203. C. glomerata L. - flori albastre sau albe. C. speciosa Fisch., flori mări violete, aşezate în buchete terminale. C. grandis Fisch., originară din Siberia, vivace, frunzele radicale, spatulate şi glabre, cele caulinare sesile, flori albastru-deschis, grupate câte 3. C. latifolia L. vivace, 1 m. înălţime, tulpină simplă, flori bleu-vio>let, mari, mult tu-buLoase, în ciorchine, înflorind Iunie-Iulie. C. macrostyla Boiss., originară din Siria, anuală,, tulpină ramificată, flori mari, penta-gonale, liliachii cu dungi roşii. lindrice, compuse din ciorchine scurte. Florile în formă de clopot, cu caliciu verzui şi coroliă albă-rozee. înfloreşte după înfrunzire, pe la finele lui Maiu. Fructele capsule pen-dente, rotund-băşicoase, cu pereţii subţiri, erbacei, verzi, străbătuţi de vinişoare evidente, la extremitate cu 3 spinuli moi; înăuntru cu 3 loji, în fiecare lojă o sămânţă, se desface în 3 valve. Seminţele rotunde, galben-brune, tari. - Fig. 202. Arbust de diseminaţie, din regiunea de dealuri şi câmpie; în ultima regiune se localizează în staţiunile cu sol reavăn şi aer umed, in vâlcele sau pe lângă lacuri. Este răspândită de pasări. Se înmulţeşte bine şi prin lăstari. Lemnul cu fibră fină, tare şi greu, poate fi întrebuinţat pentru strungărie. Seminţele tari, se întrebuinţează în Orient, la fabricarea mătăniilor. In păduri indică staţiuni optime pentru desvolltarea foioaselor. C. C. Georg. CLOPOŢEI. - Bot. - Denumire oopulară pentru genul Campanula, din fam. Campanu- Figr. 203. — CAMPANULA CARFATICA. C. medium, originară din Europa meridională, bisanuală, tulpină de 75 cm., frunze lanceolate, în rozetă, fllori numeroase, alungite şi mari, de culoare bleu-violet; are var. cu flori albe, lilas sau roze; se seamănă primăvara şi se repică în August, pentru a se obţine flori frumoase. - Fig. 204. C. pyramidalis L., bisanuală şi rustică, tulpină dreaptă, piramidală, de 1,50 m.; înfloreşte lulie-Septembrie, flori albastre, dispuse în ciorchine sau buchete, cere pământ uşor, CLOR-CLORAL HIDRAT 108 nu prea mult soare în timpul înflorirei şi udări dese; creşte destul de bine pe ziduri şi stânci. - Fig. 205. aproape universală, în cantităţi mici având un roî foarte util acestora. Cele mai multe plante nu fructifică în lipsa c. In cantităţi mai mari însă, este întotdeauna vătămător. In soluţiile care conţin 1 % clorură de na-triu şi chiar mai puţin, cele mai multe boabe nu germinează. Probabil că c. trebuie trecut în clasa corpurilor stimulente şi aceasta mai •ales asupra activităţii enzimatice, în general. I. Zapor. CLORAL HIDRAT. - Med. Vet. - Se prezintă sub formă de cristale incolore, transparente, cu un gust uşor amărui şi înţepător, solubil în apă, alcool şi eter. In soluţii y Fiff. 204. — CLOPOŢEI — C. medium. Fi gr. 205. — CAMPANULA PYRAMIDALIS. C. rapunculoides L. vivace, foarte robustă, atingând 1 m.; frunze ovale, ascuţite, den-tate ,flori albastre, în ciorchini terminali, înfloreşte Iunie-Iulie, foarte recomandabilă. - Fig. 206. Cultura clopoţeilor la fel ca a tuturor plantelor horticole. Cer pământuri uşoare, udări dese; se seamănă direct, fără să se repice. Distanţa dintre plante 30-50 cm. CLOR. - Med. Vet. - Gaz galben-verzui, cu miros sufocant, solubil în apă, dând apa de clor. Are o mare afinitate faţă de hidrogen, pe care şi-l apropie din apa ţesuturilor, formând acid clorhidric şi oxigen, reacţie pe care se bazează puterea sa antiseptică. Pentru piele şi mai ales pentru mucoase, este iritant, dând conjunctivite, laringo-bronşite şi chiar pneumonii, dacă concentraţia sa în aerul atmosferic este destul de ridicată. întrebuinţat pentru desinfectarea localurilor, sub formă de vapori, care trebue să stea în contact cu obiectele de desinfectat 24 ore şi să atingă o concentraţie de cel puţin 1 Yl volume la 100 volume aer. Are inconvenientul că atacă obiectele metalice, pielea, cuverturile, etc. şi mirosul său este foarte persistent. Apa de clor se întrebuinţează ca antiseptic şi desinfectant al plăgilor de rea natură. A. H. — Fiziol. veg. - Prezenţa c. în plante este Figr. 206. — CLOPOŢEI — C. rapunsuicides. Fie. 207. — CLOPOŢEI — C. persicifolia. concentrate este iritant pentru piele şi ţesuturi, în soluţii mai diluate ca 10 % el îşi pierde proprietatea iritantă şi devine calmant, putându-sè întrebuinţa ca anestezic local, la suprafaţa ţesuturilor şi în interiorul tubului gastro-intestinal. Este un bun hipnotic, narcotic, antispasmotic şi anticonvulsi-vant. Se întrebuinţează ca anestezic general la animalele mari. Animalele de anesteziat, trebuesc supuse în prealabil la o dietă. E bine să se administreze înainte mofrfină, în care caz anestezia se face 109 CLORALOZĂ-iCLOROFORM mai uşor, dar avem o perioadă de excitaţie când se deşteaptă animalul. Se administrează: intern în breuvage, laumente şi în injecţii intravenoase? Se recomandă în colici la cal, pentru a combate rigiditatea gâtului uterin;: în tetanos, asociat cu serul antitetanic, scoate organismul de sub influenţa toxinei; în intoxicaţiile cu stricnină; în prolapsul rectului şi a uterului şi ca anestezic general în vederea diferitelor operaţii. Administrat pe gură se dă ca: Anestezic Calmant Animale mari 50 — 100 gr. 25 — 50 ,, mijlocii 5 — 10 ,, 5 — 10 ,, câine 1 — 5 ,, 0,5 — 5 ,, pisică 0,3 — 1 *, 0,15 — 0,25 In injecţii intravenoase, la cal, se recomandă 0,10 gr. pe Kgr. de greutate vie. A. H. CLORALOZĂ. - Fiziol. - Produs al acţiunii cloralului asupra glucozei, cu formula Cs Hn - CI» Oe, întrebuinţat ca somnifer şi anestezic. Gh. fl. CLORAT DE POTASIU. - Med. Vet. . Se prezintă în lamele cristaline, incolore şi strălucitoare, solubile în 16 părţi apă. In soluţie 4% se prescrie sub formă de gargarisme în afecţiunile bucale şi faringiene. Administrat intern, se elimină prin salivă, exercitând o uşoară acţiune astringentă şi antiseptică asupra mucoasei bucale. Este incompatibil cu calomelul, iodura de potasiu şi cu substanţele uşor oxidabile. A. H. CLORHIDRIC, acid. - Med. Vet. - Caustic foarte slab, ce se întrebuinţează pentru badi-jonarea ulcerilor mucoaselor şi ca astringent în afecţiunile gurei şi gâtului, sub formă de gargare. In soluţie de 2-3°/oo se recomandă în dispepsiile hipoclorhidrice, în dilataţiile stomacului şi fermentaţiile anormale. Doza se dă după cantitatea acidului clorhidric ce lip— seste din secreţia gastrică. A. H. CLOROFILA. - Bot. - Pigmentul verde ce impregnează în mod uniform cloroleuci-tele sau cloroplastidele. Deobicei, c. nu se găseşte decât în organele vegetale aeriene. Mai la toate plantele c. nu se formează decât la lumină şi în prezenţa unei cantităţi minimale de fer, care deşi nu intră în compoziţia ei, totuşi are un roii important în sinteza ei. C. este un derivat organo-magnezian, de natură cuaternară, care cristalizează în ace verzi, frumoase, fără un punct de fuziune precis, solubilă în solvenţi organici ca ^alcool absolut, eter, benzină, cloroform etc. şi se combină cu bazele ca un acid slab. C. brută conţine doui compuşi: a. - ('CbsHwOb N*Mg.) şi b. - (CesH^OeN^Mg.), pari pot fi separaţi printr’o fracţionare sistematică, cu eter de petrol - clorofila a - şi cu alcool me-tilic - clorofila b. - . Proprietatea-esenţială a c. este de a ab-; soarbe razele luminoase şi de a transforma, energia lor. Radiaţiunele roşii şi albastre reprezintă sursa principală de energie, datorită; căreia planta poate opera reacţiuni. chimice, cari duc la asimilarea bioxidului de carbon din aer, a hidraţilor de carbon. Procesul chimic al asimilaţiei se petrece după următoarea formulă: 6 C02+60H20+647 C^l=C6Hp0e+602 Rolul c. în fotosinteză, se explică în modul următor: C. a absoarbe bioxidul de carbon din aer, şi formează o moleculă de c. b şi o moleculă de aldehidă, sub acţiunea luminei. C55^720,N4Mg4-COi = a^HToOeNiMg-hCH.O Clorofila a. Clorofila b.-f"aldehid;j formică Apoi tot sub influenţa energiei luminoase, c. a sie regenerează: CsoIÎToOcNiMg+HaO = C55H7205N4Mg-{-Oa ... ţ Clorofila b. Clorofila a. Mai departe, se. presupune că prin polime-rizarea aldehidei formice se ajunge la formarea hidraţilor de carbon: 6 (CHaO) = Ce Hl2 O0 aldchida formică glucoza Procesul care şe manifestă prin absorbţia CO2 de către plantele verzi şi apoi darea afară a oxigenului şi în urma căreia plantele produc sinteza substanţei organice cu ajutorul energiei solare, se numeşte asimilaţia clo-rofiliană - v. ac. Plantele care au acest mod de nutriţie, se zice autotrofe, spre deosebire de animale şi plante lipsite de c. - bacterii, ciuperci şi unele parazite superioare -, care nu-şi pot fabrica singure substanţa organică şi nu se de&voltă decât pe un substrat organic şi se zic heterotrofe. Viaţa de pe glob este datorită la origină putinţei plantelor verzi de a fabrica din regnul mineral, cu ajutorul energiei solare, substanţe organice. Tot ca urmare a activităţii plantelor în trecutul geologic al globului, sau produs şi depozitele carbonifere, care au permis crearea civilizaţiei actuale a omenirii. CLOROFORM. - Med. Vet. - Lichid incolor, mai dens ca apa, cu miros caracteristic, gust dulceag, în apă se dizolvă 10°/°°, solubil în alcool şi eter. . Se întrebuinţează sub formă de inhalaţii ca anestezic general Ia animalele mici, dintre care pisica este foarte sensibilă la acţiunea cloroformului. Are acţiune puternică asupra centrului respirator şi cardiac, de aceea trs-bue să sie examineze animalele înainte de anestezie, dacă nu suferă de vre-o boală de cord. Dă bune rezultate sub formă de inhalaţii în eclampsie la băţea şi în intoxicaţiile cu stricnină. In cazuri de fracturi, semi-aneste-zia produce o relaşare muschiulară iar repunerea capetelor osoase şi aplicarea bandajului, şe poate face mai uşor; lâ fel se CLOROPLASTE-CLORURI 110 produce o relaşare, care permite intervenţia, în rigiditatea gâtului uterin. Este un bun calmant al durerilor stomacale 91 intestinale, sub formă de apă cloro-formată. Are şi proprietăţi vermifuge mai ales în strongiloza broncho-pulmonară a bo-videelor şi la câine oa teniifug. Dozele anestezice variază mult dela un individ la altul, se administrează într’un interval de timp mai lung, 8-20 minute, şi se încearcă din timp în timp sensibilitatea. Dozele aproximative sunt: Ş!al.............100-12gt\'• \ Se administrează Bou.............. 200-300 “ > . Porc............. 20- 30 “ J in 20 minute Mânji 1-2 ani . . 15- 20 “ ^ Se administrează Câini . . ... . 10- 20 “ J în 7-8 minute La animalele mari în general nu se prac- tică anestezia cu cloroform. Dozele interne sunt: Animale mari............................. 25—50 gr* “ mijlocii.................................. 5—10 “ Câine................................. . 0,5— 4 “ Pisică...............................0,25— 1 “ A. H. CLOROPLASTE. - Citol. - Corpuscule ce conţin clorofilă; ele fac parte din grupul de organite mici - numite plaste, plastide, leu-cite - ce sie găsesG în citoplasma celulelor plantelor clorofiliene. C. sunt de natură proteică şi elaborează ca produs al asimilaţiei clorofiliene în interiorul lor, amidon; ele nu sunt decât nişte condriosomi măriţi - activi -şi încărcaţi cu clorofilă - Guilliermond -. C. nu se formează de novo, transmiţându-se dela celulă la celulă prin diviziune. Aceste oor-puscule sunt rotunjite sau lenticulare, însă produsul elaborat de ele - amidonul - le schimbă forma continuu. In unele cazuri, c. dintr’o celulă, pierzându-şi pigmentul - clorofila -, devin condriosomi minusculi; în alte cazuri - la anumite Alge - celula nu cuprinde decât un singur c. voluminos, numit croma-tofor. V. Gh. CLOROZĂ. - Fitop. - Boale caracterizate prin îngălbenirea organelor verzi ale plantelor; cauzele lor sunt cele mai deseori defecte sau turburări de nutriţie. Există în-gălbeniri, numite impropriu c. - pricinuite de factori ereditari de ex.: - variegaţii produse de virusuri - mozaicuri -, sau de înţepăturile unor paraziţi animali, sau de factori fizici, temperaturi nepotrivite, etc. La c. propriu zise, cele alimentare, frunza îşi schimbă culoarea din verde-închis în verde deschis şi apoi în palben sau albicios şi numai nervu-rele rămân adeseori verzi timp îndelungat; clorofila se degradează, funcţiunea fotosin-tetică se reduce. C. alimentare, cele mai deseori sunt determinate de insuficienţa în sol a următoarelor elemente indispensabile: magneziu, calciu, potasiu, azot, sulf, fier, etc.; ele se combat prin îngrăşăminte adecvate. V. Gh. — Med. Vet. - Turbumre în care leziunea principală constă din o micşorare a valorii globulare, adică o scădere a proporţiei de hemoglobină, datorită greutăţii de transformare a hematoblaştilor în hematii, sau conformaţiunii anormale a globulelor roşii. C. pare a fi proprie omului, unde se observă -adesea la fetiţele ajunse la pubertate; apariţia la speciile animale nu a fost dovedită, se întrebuinţează totuşi ades în medicina veterinară acest termen, ca sin. anemiei, care însă este datorită insuficienţii calităţii şi cantităţii globulelor ro?ii şi are drept caracter principal micşorarea cantităţii totale de sânge sau unora din elementele sale, dar mai cu seamă scăderea numărului globulelor ro- P. F. CLORURI. - Med. Vet. - Săruri ale acidului clorhidric - HC1 - cu metalele. întrebuinţate în medicină. Clorura de amoniu. - Agrol. - Sare amo-niacală sau amoniac crud. Materie pulverizată, negricioasă, utilizată ca îngrăşământ a-zotat, conţinând 25% N. şi 60% CI. Se prepară pe cale sintetică prin: 1. Saturarea vaporilor amoniacali cu acid clorhidric; 2. Dubla descompunere a sulfatului de amoniu şi a clorurei de sodiu. Sarea amonia-cală obţinută la curăţirea metalelor oxidate şi destinate a fi sudate sau galvanízate, de ex. fierul acoperit cu un strat de zinc. C. a. utilizată în agricultură se obţine: I. Ca produs secundar al industriei sodei preparată după procedeul Sotvay şi separată prin concentrarea soluţiei şi răcirea ei la 5°C. 2. Prin saturarea soluţiilor diluate de acid clorhidric cu amoniacul fabricat în uzinele de gaz aerian. Rezultă un amestec de săruri a-moniacale şi sulfocianuri care, aplicate în timpul vegetaţiei, distrug culturile agricole; încorporate însă solului cu atenţie şi câteva săptămâni înaintea semănatului, sulfocianu-rile se oxidează, iar acţiunea vătămătoare a clorului dispare, rămânând numai acţiunea fertilizantă a N. Conţinutul mare în N şi facilitatea sa de împrăştiere şi încorporare a solului, constitue avantagii faţă de sulfatul de amoniu. I. C. D. --- Med. Vet. - Se prezintă sub formă de cristale higroscopice, solubile în apă Este un bun expectorant, lichefiind exúdatele; se întrebuinţează în perioada de secreţie a oneu-moniei, bronchitei şi jigodiei la câine. Are şi o acţiune diuretică. Administrat timp îndelungat, dă un catar gastro-intestinal. Se administrează în electoare sau poţiuni, în următoarele doze: Cal..............10—15 gr. Bou................ 10—20 “ Oaie, capră, porc 2— 5 “ Câine .... . . 0,2— 2 “ Pisică...........0,1—0,3 “ C. de bariu, se prezintă sub formă de cris- Ill CLOŞCĂ-CLYDESDALE tale incolore, solubile în apă. Se întrebuinţează, în> breuvage şi injecţii intravenoase, contra colicelor la cal şi indigestiilor la bo-videe. Este un medicament foarte activ, mai ales în injecţii intravenoase, producând după 3-5 minute o diaree abundentă şi persistentă, pe gură produce o diaree mai slabă şi mai tardivă. Fiind toxic pentru cord, este contraindicat în toate afecţiunile şi turburările car-dio-vasculare, deaceea azi nici nu se mai întrebuinţează pe o scară prea întinsă. Dozele: In injecţiuni intravenoase: La cai de talie mare...............0,40 gr. “ “ “ “ mijlocie..............0,30 >. “ “ “ “ mică................ 0,20 »» Injecţiile pot fi repetate de 2-3 ori la interval de Yl ora* Intern: Cal de talie mare .... 6—12 gr. Poney....................3— 6 “ Bou......................3—15 " C. de calciu se prezintă ca o sare deli-quescentă cu gust amar, foarte solubilă în apă. Este un bun hemostatic local şi general, se prescrie des în hemoragiile stomacale la câine şi în hemoptizii, în soluţii de 1-2%. Se bucură de proprietăţi antiveninoase, în-trebuinţându-se contra muşcăturilor de viperă. Este un diuretic interstiţial, dând bune rezultate în hidropsii, asociată cu un regim declorurat. C. de etyl, lichid clar, foarte mobil, se volatilizează la 12°5. Se întrebuinţează sub formă de pulverizaţii ca anestezic local, în intervenţiile uşoare. In medicina umană se întrebuinţează şi ca anestezic generai, pentru operaţiile de scurtă durată. C. de metyl, aceleaşi întrebuinţări ca şi clorura de etyl. Produce anestezia prin re-frige raţie. C. de sodiu, sau sarea de bucătărie, este o substanţă absolut indispensabilă în alimentaţia animalelor, mărind pofta de mâncare, a-jutând metabolismul alimentar şi fiind substanţa de bază a serului sanguin, de aceea trebue înlocuită pe măsură ce şe elimină prin căile de excreţie. Are şi proprietăţi diuretice. Soluţia 8,5 % alcătueşte serul fiziologic, ce se întrebuinţează sub formă de injecţii intravenoase pentru mărirea presiunii sanguine, în caz de pierderi însemnate de sânge. In soluţii mai concentrate, sub formă de lament, ; ca congestionant al mucoasei rectale şi exci-w tant al peristaltismului intestinal. Ca vomitiv şi purgativ, în absenţa unuia speicific, în soluţii călduţe, administrat în cantităţi suficiente pe gură. Serveşte la conservarea unui mare număr de alimente de natură animală si vegetală. c. de zinc, se prezintă sub formă de cristale în plăci, deliquescente, solubile în apă. " „ Un caustic excelent, limitându-şi acţiunea la locul de aplicaţie. Sub formă de paste se întrebuinţează pentru cauterizarea tumorilor, iar în soluţie concentrată 5-1 0% pentru cauterizarea traectelor fistuloase. In soluţii mai diluate se foloseşte ca antiseptic, astringent şi desicativ al plăgilor. A. H. CLOŞCĂ. - Avic. - Orice pasăre de gen femenin în general - excepţional şi masculul poate cloci -, în stare fiziologică specială, care se manifestă prin tendinţa de a sta pe ouă, după ce a ouat un număr oare care, pentru a transmite căldura necesară dezvol-tărei embrionului din oul fecundat. C. se caracterizează printr’o anumită atitudine: nu mai părăseşte cuibarul, fuge de cocoş, îşi schimbă vocea - cloncăneşte slăbeşte; în general se face rea, zburlindu-şi penele şi lovind cu ciocul pe oricine se apropie de cuibar, în grija de a-şi apăra progenitura. Cauzele intime ale acestei stări speciale sunt modificările pe care le suferă, la anumite epoci, ovarul. Sunt păsări bune cloşti găinele de rasă grea şi mijlocie, curcile; altele rele cloşti - rasele uşoare -, iar altele care nu clocesc de loc -cucul. N. M. CLOŞCĂ ARTIFICIALĂ. - Avic. - v. crescătoare. CLUPĂ. - Med. Vet. - v. castrare. CLUPEA. - Piscic. - Scrumbia - Heringul -, v. Clupeide. CLUPEIDE. - Piscic. - Heringi, fam. de peşti marini ce trăesc în cârduri imense în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Baltica, apropiindu-se de coaste în epoca reproducţiei. In Marea Neagră, 2 specii fără valoare cconomică: CI. cultiventris ?i CI. delicatula, pop. Scrumbioare - v. ac. C. Ant. CLYDESDALE. - Zoot. - Rasă de cai de Fig. 208. — ARMĂSAR CLYDESDALE. povară din Anglia. Are capul larg, fălcile late, profilul mai mult drept, ochii mari şi vioi, privire blândă, frunte lată, urechi mari» mobile, nări largi, iar gâtul e puternic, masiv şi se prinde bine cu capul , şi cu pieptul. Scheletul e jdesvoltat, genunchii şi coatele largi, se mişcă bine la pas şi la trap. Chişi-ţele sunt puternice, cu o înclinaţie de 45°, par abundent, care pleacă dela coate şi ge-, nunchi şi se întinde până jos.. Spetele sunt bine musculate şi destul de oblice, şalele şi spinarea sunt scurte şi musculoase. Copite solide, articulaţiuni largi şi crupă dublă. Talia medie pentru iepe e 1,63 m. şi pentru ar- Fig. 209. — Iapă de rasă CLYDÉSDALE. măsari 1,68 m. Culoarea cea mai răspândită e murgă închisă, apoi neagră şi vânătă. Rasă bună de muncă. - Fig. 208 şi 209. G. R. CNEMIDOCOPTES. - Zool. - Gen cuprinzând sarcopţii cari produc râia la pasări. A-ceşti paraziţi au corpul rotund; masculul la toate picioarele ambulacre cu ventuze; femelele pubere şi ovigere globuloase, picioarele scurte, mici şi fără ambulacre şi se termină prin nişte cârlige neegale. Ovovivipare. 3 specii, dintre care 2 parazitează pe pasăiile domestice: C. .mutans şi C. iaevis. C. mutans - Sarcoptes mutans, C. vivipa-rus - produce râia picioarelor la pasările ţinute în coteţe neigienice şi unde regulile de curăţenie sunt excluse. Parazitul trăeşte sub solzii epidermici, care acoperă faţa anterioară a tarselor şi deasupra degetelor. Prin prezenţa lor, ei determină o iritaţie continuă, care se traduce prin ridicarea acestor solzi, cu formarea unor materii albe, făinoase, care se întăresc, datorită serului exudat. Cu încetul, se formează cruste ruguroase, gris sau albicioase, neregulate, mamelonate, întinzân-du-se pe toată regiunea din vecinătate. Sunt puţine pe faţa inferioară a degetelor şi înapoia tarselor; abondente şi groase pe fata superioară a degetelor şi înaintea tarselor. Aceste nodozităţi sunt foarte aderente de piele şi când se ridică rămân răni« dermul iritat şi sângerând. Sub crustele acestea se găsesc ouă şi paraziţi în toate fazele de des-voltare. Boala produce la început un prurit uşor, mai intens noaptea şi când e cald; pasărea îşi loveşte cu ciocul regiunea bolnavă. Mersul boalei este Jent, durând 6-12 luni; iar pasările slăbesc, devin neliniştite, nu mai Fig. 210. — Ficior de găină atins de CNEMIDOCOPTES MUTANS. mănâncă şi mor din cauza marasmului sau a altei maladii. Complicaţiile ceîe mai obişnuite sunt artritele şi chiar căderea unui deget. Fig. 211. — CNEMIDOCOPTES — sin. Sarcoptes mutans, mascul — stânga — femelă ovigeră. Tratamentul trebue făcut cu substanţe anti~ paraziticide - Ung. Helmerich, pomadă feni-cată, crozotată - după ce s*a făcut baie caldă şi s’au detaşat crustele. 'Curăţenia cea mai perfectă trebue păstrată în crescătorie. Desin-fecţie. - Fig. 210 şi 211. 113 CNETHOCAMPA-COACĂZĂ C; laevis cuprinde 2 varietăţi: C. laevîs var. gallinae produce raia corpului, începând cu târtiţa la găini fi C. laevis var. columbae. Paraziţii trăesc la rădăcina penelor. Boala apare între pasări atunci când s*au introdus în crescătorie una sau mai multe pasări bol- Fig. 212. — CNEMIDOCOPTES laevis var. galli-nae. Stâng-a mascul, dreapta femelă ovigeră. nave. Este foarte molipsitoare. Începe întâi la târtiţă şi încet, încet, se întinde pe tot corpul, ajungând uneori până la gât şi cap. Penele cad şi pielea rămâne goală. Penele de la coadă şi aripi nu sunt atinse. Pasărea nu prea suferă, dar râia generalizată şi netratată poate aduce moartea. - Fig. 212. Această râie apare deobiceiu vara şi primăvara; la începutul toamnei dispare, mai mult sau mai puţin, pentru a reapare în A-prilie sau Mai. Întinderea boalei se face de Fig. 213. — Larve de CNETHOCAMPA PROCES-SIONEA. cocoş în timpul călcatului. Ca tratament se pot întrebuinţa băi anti-sarcoptice, făcute cu creolină sau cu sulfură de potasiu 2:100 şi repetată de mai multe ori la 3-4 zile. Th. B. CNETHOCAMPA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Bombycidae. C. procession- nea L. - omida stejarului de 30 mm,, aripele anterioare de culoare gri-cenuşie cu dungi transversale mai închise. Larvele cenuşii, cu spate negricios, cu tuberculi lipsiţi de peri; corpul catifelat. Sociabile. Construesc în furcile ramurilor sau pe trunchiu, cuiburi a căror scoarţă seamănă cu bureţii de iască. Vătămătoare. La sfârşitul lui Iunie sie retrag în cuiburi, pentru a suferi nimfoza. A-dultul apare în Iulie-August. Numele de pro-cessionnea vine de la obiceiul) larvelor de a umbla pe trunchiu unele după altele, într’un fir lung» compact şi ordonat. Perii lor sunt urzicători. - Fig. 213. Combatere. Arderea cuiburilor. Pentru a-ceasta, este nevoie de a fi desprinse de pe trunchiu cu un cleşte sau un hârleţ mic, pentru a s.e feri mâinele; este bine să se ungă cu huilă sau petrol1 mâinele, gâtul şi faţa. Se mai pot stropi cuiburile cu un amestec de 1 0 părţi huilă la 100 părţi apă. C. pityocampa Schiff., seamănă mult cu precedenta. Atacă şi produce mari pagube. Se combate la fel. COAC1ĂZĂ. - Hort. - Sin. Poimuşoară în Basarabia, Struguri în T ransilvania. Arbust din fam. Saxifraga-ceae, genul Ribes L., cuprinzând 3 specii cultivate pentru fruct şi anume: R. rubrum L. - Coacăzul propriu zis. R. nigrum L. - Coacăzul negru sau Cassisul. R. glo-sularia L. - Agrişul -v. ac. C. este un arbust cultivat formând mici tuferişuri până la 1,50 m. înălţime. Fructele sale sunt întrebuinţate ca fructe proaspete şi pentru fabricarea dulceţei, siropului, lichiorului, ge-leului, iar în unele judeţe din Transilvania pentru fabricarea vinului. Lujerii a-nuali fără spini, spre deosebire de agriş, care are lujeri spinoşi. Fructele sunt bace, grupate în grape, cu pieliţa netedă şi lucioasă, spre deosebire de agriş, care are fructele păroase. - Fig. 214 şi 215. In cultură se întâlnesc mai multe varietăţi ce se deosebesc după mărimea şi desimea boabelor în grape, după culoarea bobiţelor, care pot fi ăllbe, galbene, roze şi roşii, cu toate nuanţele intermediare, etc. -' Fipr.' 134 şi 136, 1 si 2. Voi. 1. C. negru sau Cassisul - Ribes nigrum. -Se deosebeşte de c. obişnuit - Ribes rubrum având fructele, frunzele, scoarţa şi lemnul cu miros neplăcut de ploşniţe, au o creştere viguroasă, şi fructele de culoare neagră. Ele se întrebuinţează în confiserie şi pentru fa- Fig. 214. COACAZ — Ribes aureum. bricarea lichiorului de Cassis. -Fig. 136, 3. Voi. 1. Cultura. In mod obişnuit, c. se cultivă ca plantă intermediară, intercalată printre pomii din grădină şi foarte rar în cultură separată. Se cultivă sub formă de tufă 5-6 ani pe ace-laş loc, apoi se mută în altă parte. înmulţirea şi cultura se face aproape la fel cu acea a agrişului - v. ac. - XJnii amatori cul- Fig. 215. — COACĂZĂ — R. nigrum. A, ramură cu frunze şi flori; B, o floare; C, fruct; D, o petală. tivă c. sub formă de copăcei, - semitrunchi, altoiţi pe Ribes Aurea L. - cuişoare. Varietăţi. Cele mai cultivate şi căutate în comerţ sunt varietăţile roşii, apoi cele albe şi puţin de tot cele negre - Cassisul. - Peste tot întâlnim coacăza roşie şi albă comună, apoi var. nobile: De Versailles roşie şi albă, Olandeza roşie şi albă şi mai puţin Hâtive de Bertin, cu fructul roşu închis şi coacerea timpurie; Coacaza cu fructul roz, Regina Victo-ria-roşie pe strugurei lungi, etc. - Fig. 216. Din varietăţile de Cassis se cultivă pe lângă var. comună, Cassis negru de Neapol, Bang Ups. Lee’s Prolific Black, Schwartze Traube, etc. M. Cost. COACERE CEREALE . Fit. - Terminarea desvoltării fructului care devine apt pentru păstrare, reproducere, etcu C. la cereale este un criteriu economic. Maturitatea este un criteriu fiziologic şi indică aptitudinea seminţei de a se reproduce în bune condiţiuni şi de obicei se desăvârşeşte după recoltă. In practica mare se vorbeşte numai de C. C. la cereale are 4 stadii: 1. - C. în lapte, 2. - C. galbenă, 3. - C. complecta şi 4. - răs-coacerea. La C. în lapte sau C. verde, bobul este verde şi are consistenţă lăptoasă - grăunciorii de amidon sunt în desvoltare -; tulpina şi frunzele încep a se îngălbeni la bază. Se depun încă substanţe în bob. La C. în galben . pârgă . bobul are culoarea galbenă ca ceara, e vâsicos şi se poate pătrunde cu unghia; tulpina, frunzele şi ple-vile sunt galbene-lucitoare, numai nodurile superioare mai prezintă clorofilă. Se termină depunerea în bob a tuturor substanţelor. Embrionul poate să germineze. In acest stadiu este bine să se recolteze cerealele cari' îşi vor complecta ulterior . în snopi, clăi, magazie -procesele de maturaţie: pierdere de apă, des-voltarea enzimelor, oxidaţii, etc. După ce sau recoltat cerealele şi au făcut o perioadă de repaos de 1 -3 luni puterea de t germinaţie creşte, ajungând maximum. La C. complectă - deplină _ bobul se des>-prinde uşor .din spic, s’a întărit de nu mai poate fi pătruiţs cu unghia, are culoarea ca- Fig. 21G. — COACĂZ — var. Holandaise rougei. racteristică soiului respectiv, nu mai are loc nici o depunere de substanţe, ci numai pierdere de apă prin evaporaţie. Tulpinele, frunzele şi nodurile sunt uscate. Răscoacerea. - C. trecută, C. moartă - se întâmplă numai atunci când plantele rămân nerecoltate şi după coacerea complectă. Bobul e uscat, devine casant şi se sparge uşor la treerat. Tulpina este galben-murdar, frunzele < se destramă, iar spicul este" foarte fragil. Nu se lasă niciodată cerealele să se răscoacă. In general," aceste stadii şi caracteristici sunt de observat la cerealele păioase: grâu, orz, ovăz şi secară. Amil. Vas. COADĂ. - Anat. - Regiunea posterioară a trunchiului, având ca bază osoasă ultimele vertebre ale coloanei vertebrale, numite vertebre ooccigiene. La cal, c. este prevăzută cu peri lungi şi groşi, la fel cu cei din coamă şi serveşte pentru apărare contra insectelor. Portul ca şi modul de prindere al.c. sunt caracteristice pentru unele rase de cai. 115 COADA CALULUI-COADĂ DE RÂNBUN1CĂ Este credinţa că puterea unui cal este în strânsă legătură cu rezistenţa ce opune c. când o ridicăm în sus. Capătă denumirea de c. englezita, când se face incizia muşchilor cu scopul de a-i ridica portulT sau de a o îndrepta, atunci când e îndoită spre dreapta sau stânga. - Fig. 217 şi 218. Fig. 217. — Incizii transversale, transversale-lon-gitudinale şi longitudinale pentru miotomia cocci-gienă. Boul are c. mai lungă decât calul şi prezintă numai la vârf un mănunchiu de peri lungi, restul fiind acoperită cu peri scurţi la fel cu cei de pe corp. , C. la oae este acoperită cu lână, unele rase - Friza - au c. golaşă _ în loc de llână este acoperită cu un păr scurt ca şi cel de pe faţă. La alte rase de oi - Buchara . baza c. este suportul unui depozit de grăsime ca-caracteristic. Capra are c. scurtă şi purtată în sus, iar la porc este subţire şi răsucită. Fig. 218. — Fixarea cozii după operaţie, după metoda Brogniez. La câini lungimea şi portul c. constitue caractere de rasă; aici moda decide în multe cazuri. Dintre păsări cocoşul, fazanul şi în special păunul se remarcă printr’o c. formată din pene lungi şi frumos colorate: caracter sexual la mascul. G. M. COADA CALULUI. . Bot. - Sin. barba ursului, barba sasului. Denumire dată diferitelor «pecii -de Equisetum. In parte plante de us- cat, în parte de mlaştină. Dintr’un rizom orizontal subteran pornesc tulpinele aeriene, a-nuale, care sunt ne- sau ramificate. Toate axele tulpinale constau din internoduri lungi, străbătute de canale aeriene; la noduri aflăm verticale de frunzuliţe solzoase, ascuţite, concrescute într’o teacă, care înconjoară tulpina. Ramurile au aceiaş construcţie ca şi tulpina şi $e produc tot la noduri, străpungând teaca, Funcţiunile asimilatorii sunt îndeplinite de tulpină şi ramuri, care sunt verzi. Sporangii sunt purtaţi de frunze modificate, zise sporofile, care se reunesc în inflorescenţe, la vârful tulpinei. Un sporofill are forma de scut şi poartă 5-10 sporangi lungueţi. Sporii sunt dotaţi cu nişte filamente lungi, numite elatere, care reunesc mai mulţi spori şi ajută la răspândirea lor prin vânt. Specie comună prin câmpuri şi ogoare: E. arvense. Se scoate greu din brazdă, din pricina rizo-mului său. Conţine mult siliciu în tulpină, din care cauz^ă se întrebuinţează la curăţirea Fig. 219. — COADA CALULUI — Equisetum sil-vaticum. obiectelor de metal. Mai foloseşte ca plantă medicinală. Este şi hemagogă, din care pricină se va evita păşunarea vitelor însărcinate, pe păşunile în compoziţia cărora intră C. calului. - Fig. 219. C. C. Georg. COADĂ DE RÂNDUNICĂ. . Zoot. - Constitue un semn ajutător în determinarea vârstei la cal şi se observă pe dinţii incisivi lăturaşi superiori. Este o prelungire în jos a marginei posterioare a dintelui şi formarea ei este consecinţa lipsei de tocire a tablei dentare în partea poşterioară. C. de rândunică apare de regulă la vârsta de 7 ani, se accentuează către 9 ani, persistă la 1 1 ani şi dispare mai târziu. In rare cazuri «e menţine la 13, 15 şi chiar 17 ani. La celelalte animale nu există. G. M. COADA MÂŢEI DE BALTĂ. - Bot. - v. Sphagnum. COADA RACULUI. - Bot. _ Sin. scrinti-toare - Potentilla anserina L. plantă erbacee din fam. Rosaceae, cu frunze penate, folio-lele lungăreţe cu dinţi ascuţiţi. Tulpina re-pentă. Florile sunt solitare, mari, de culoare galbenă. Creşte prin locurile umede de pe marginea râurilor, lacurilor şi bălailor. COADA RÂNDUNICII. - Vitic. - v. Fetească neagră. COADA ŞORICELULUI. . Bot. - Sin. alu- Fig. 220. — COADA ŞORICELULUI — Achillea millefolium L. nele, sorocină - Achillea millefolium L. plantă erbacee din fam. Compositae, cu tulpina păroasă, frunzele penatisecte, iar laciniile lor lanceolate sau lineare; florile albe sau rozee sunt dispuse în capitule mici reunite apoi în corimbe. Creşte pe orice sol, afară de cele văroase şi permeabile, din livezi, culturi şi margini de pădure. Inflorescenţa, e întrebuinţată sub forma de infuzie contra tusei, ca emolient. - Fig. 220. COADA VACEI. . Bot. - Sin. jale-de-câmp - Saliva silvestris L. - plantă erbacee din fam. Labiatae, cu tulpina multifoliată,. frunzele in-ferioare cordat-ovate, iar cele superioare mai mici, sesile: florile de culoare violetă sau roză, reunite în glomerule la subţioara unor bractee verzui şi mai lungi decât caliciul. Creşte pe locuri necultivate din regiunea colinelor şi în câmpie. E un hibrid între Sal-via nemorosa şi S. pratensis. COADA VULPII. - Păş. Fân. - Sin. coa-dină, codină. - Alopecurus pratensis L. -Plantă din fam. Graminaceae, subfam. Poeoi-deae, tribul Agrostidee, subtribul Phleine. Vivace, înaltă de 40-80 cm., tulpina dreaptă de culoare verde. Rizom scurt şi târîtor. Frunzele plane de' 4-10 mm. late, cu ligulă de 4 mm. lungime şi tot atât de lată. Inflorescenţa un panicul cilindric, dens, de 6-10 cm. lungime şi până la 1 cm. în diametru. Spiculeţele uniflore, cu glumele concrescute până aproape de mijloc; pe coaste şi nervurile laterale bogat păroase -. Paleia inferioară mai scurtă decât glumele şi prevăzută cu o aristă _ 9 mm. lungime-dorsală. Seminţele sunt îmbrăcate în palei şi la maturitate cad cu totul. Una din cele mai timpurii plante, Fig. 221. — COADA VULPII — Alopecurus pratensis. înflorind dela începutul lunii Maiu, până în Iunie. Plantă de etaj superior al pajiştelor. Suportă gerurile târzii. Preferă solurile ra-vene şi bogate în substanţe hrănitoare. In regiunile uscate nu dă rezultate. - Fig. 221. înrădăcinare superficială. Nu formează singură pajişti încheiate, din care cauză nu se recomandă a se semăna în cultură pură, ci numai în amestecuri, unde poate intra în proporţie de 5-7%; cantitatea de sămânţă la ha. în cultură pură esite de 25 kg. Maximum de producţie se obţine în al treilea an. E consumată cu plăcere de animale, atât în stare verde,, cât şi ca fân. Z. Sam. COAGULARE. - Trecerea substanţelor proteice, din starea solubilă, în cea insolubilă. Coagularea laptelui se face prin înăcrire spontană, prin adăogarea de acizi sau prin ajutorul fermentului lab - chiag -. N. O. COAJĂ. - Bot. - Regiunea exterioară, formată din mai multe straturi omogene de parenchim, din tulpina sau rădăcina primară. Ea se mărgineşte la exterior cu epiderma şi înveleşte înăuntru cilindrul central . v. ac. La tulpinele şi rădăcinile cu creştere secundară, c., spre deosebire de lemn - cilindru lemnos - este formată din totalitatea ţesuturilor heterogene aflate în afara cambiului s'au mâzgei. Aci ea cuprinde inele secundare de liber, liberul primar, c. primară şi stratele suberofeloder-mice, adică felodermul, felogenul şi felomul sau pluta. La unii arbori, partea exterioară a c. moare şi se transformă în ritidom. Popular se mai înţelege prin c. învelişurile, de origină morfologică foarte variată, ale fructelor, respectiv ale seminţelor. C. C. Georg. — Fitot. - Se denumeşte astfel învelişul cerealelor, care provine din concreşte-rea intimă a pericarpului fructul'ui cu tegumentul seminţei. E compus din celule turtite şi alungite, în care aflăm pigmenţii, care dau culoarea bobului. Sub coajă se află stratul glutenic. Dacă bobul este scurt sau rotund, are coajă puţină şi mult amidon; dacă e lun-gueţ şi subţire, are şi c. mai multă, deci şi gluten în mai mare cantitate. — Agrol. . Coajă, scoarţa sau scrob, se numeşte stratul de pământ întărit, de la suprafaţa culturilor. Acesta &e formează de o-biceiu după ploi urmate de căldură şi soare. Pentrucă asfixiază plantele şi ajută la evaporarea apei din pământ, c. trebue întotdeauna stricată. Operaţia aceasta se face cu grapa de fier, cu prăşitoare, cu sapa, etc. de obi-ceiu în aceiaşi direcţie cu rândurile plantelor semănate, cu scopul de a distruge capi-laritatea şi a permite aerului să pătrundă în partea superficială a solului. COAMĂ. - Zoot. - Producţiune de păr mai lung şi mai gros decât cel de pe restul corpului, care la cal! şi alte câteva animale se găseşte pe marginea superioară a gâtului, începând dela greabăn până la ceafă. La cal, c. cade pe o parte sau alta a gâtului şi cons-titue o podoabă care serveşte şi ca mijloc de apărare contra înţepăturilor de insecte. La caii din rasele grele de tracţiune, c. este mai abundentă şi mai lungă decât la cei din rasele uşoare. La calul sălbatec, c. e mai scurtă şi purtată în sus. G. M. COAPSĂ. . Anat. - Regiunea superioară a membrului dinapoi, situată între crupă şi încheetura rotulei şi are ca bază osoasă femurul. Pe faţa externă a c., Ia cal, sie aplică cu fierul ars în foc diferite semne, litere sau cifre pentru o mai uşoară individualizare a animalului. La caii armatei se aplică dangaua: iniţialele şi numărul regimentului din care provine. La bou, oae, porci şi în general la toate animalele de măcelărie se cere o c. cât mai desvoltată prin muşchii care formează o carne de foarte bună calitate. La porc c. se mai numeşte şuncă. La animalele de muncă, desvoltarea c. a-trage după sine putere de tracţiune şi de fugă. G. M. COARDĂ. _ Denumire cu mai multe înţelesuri: c. de casă, sau grinda mare, care susţine grindele mici; c. de vioară, sau alte instrumente muzicale; c. de viţă, ramură anuală de viţă de 10-12 ochi lungime, care la legat se încordează „ se cercueşte -. I. V. Şlep. COARNĂ. - Vitic. - Nume general pentru: c. albă, neagră şi roşie - v. coarne. COARNE. - Anat. - Producţiuni ale pielii la bou, oaie şi capră, sub formă de teci sau pâlnii, adaptate pe capurile osoase ale frontalului şi servind drept arme de atac şi apărare. Ele se ivesc la câtva timp după naştere şi cresc odată cu vârsta, mai repede la mascul decât la femelă. Prin castrare, la bou, se alungesc, pe când la berbec ele se opresc din creştere. C. la bou sunt netede la suprafaţă şi au secţiunea rotundă sau ovală. Desvoltarea lor este în legătură cu sexul, rasa, clima şi alimentaţia. La boii alimentaţi sărăcăcios în timpul iernii, se formează nişte inele la baza c.; numărul a-cestor inele ne indică câte ierni are animalul. Inelele sie formează şi la vaci în perioada de gestaţie, astfel că ele ne arată numărul fătări-lor. - Fig. 222. După direcţiunea lor, c. pot fi orizontale sau verticale. La c. orizontale, deosebim: c. lace - îndreptate în lături; c. de bivol - îndreptate înapoi; c. în coroană şi în 3 - îndreptate înainte şi arcuite. Cu direcţie verticală găsim c.: cercurii în formă de semi-cercuri; în liră -descriind împreună forma de liră; în sfredel -răsucite în spirală; ţapoşe - cu traect reotilin în sus şi în lături, descriind împreună un V. Mai găsim apoi c. asimetrice şi butuce -scurte şi groase. La bivol, c. sunt groase, aspre la pipăit, îndreptate înapoi şi îndoite COARNE 118 în seceră. Berbecul Ie are groase, apropiate la bază, triunghiulare pe secţiune, cu suprafaţa neregulată şi răsucite în spirală. La ţap sunt subţiri, arcuite în sus şi înapoi sau în spirală, G. M. terea şi aşezarea plugului în brazdă. Plugurile cu ramă, care merg meu stabil, au un singur corn - Fig. 223. - Plugurile cu rotile sunt prevăzute cu 2 coarne - Fig. 224 - aşezate simetric faţă de mijlocul brazdei şi asi- După Laronsse agricole Fig\ 222. — DIFERITE FORME ŞI DISPOZIŢII DE COARNE. 1. Girafa; 2. Cerb; 3. Căprior; 4. Căprioară; 5. Capră; 6. Oryx; 7. Gazelă; 8. Antilopă; 9. Bou unguresc; 10. Bivol: 11. Bou Durham: 12. Bou normand: 13. Berbec; 14. Merinos; 15. Capră Markhor; 16. Ţap sălbatic. COARNE. - Maş. Agr. - Parte constitutivă din plug, montat pe capătul dinapoi al acestuia. C. servesc pentru dirijarea plugului în timpul aratului, precum şi pentru scoa- metric faţă de grindei. A. Cherd. COARNE. - Vitic. - Sin. Corniţa, Cornu- Fig. 223. — Plug cu un singur CORN. Fig. 224. — Plug cu 2 COARNM. rata şi Ticheni - Dobrogea -, Olivettes - Fran_ ţa - Caraburnu - Turcia -, Kecskec - Ungaria -, Eicheltraube - Germania. Varietăţi originare probabil din Turcia, dar introduse de multă vreme la noi, încât se pot considera ca var. autochtone; în orice caz, ele sunt foarte bine aclimatizate la noi. In grupul propriu zis al c. avem trei var.: c. albă, c. roşie şi c. neagră, care se deosebesc între ele mai mult prin culoareă bobiţei. In general viguroase, iar în pământurile fertile chiar foarte viguroase. Coardele anuale lungi, groase cu coaja alb-gălbue la coarna albă şi roşcată la cea roşie şi neagră. 'Prezintă striuri caracteristice. Câmpurile mari. Mugurii ascuţiţi şi de culoare castaniu-închisă. Desmu-gurire timpurie, în special la cea neagră şi de un verde închis foarte plăcut. Frunza adultă, este în general mare, afară de c. neagră, care are frunze de mărime mijlocie şi aproape întregi, sinusurile fiind slab pronunţate. La c. albă, frunza are cinci loburi bine distincte şi sinusurile adânci. Faţa superioară a frunzei este netedă şi de culoare verde deschisă la c. albă şi verde închisă la cea roşie şi neagră. C. albă are pe partea de jos a frunzei peri numeroşi şi fini care dau frunzei un aspect albicios. Peţiolul este foarte lung şi gros. Ciorchinele este mijlociu sau mare şi de formă cilindro-cionică. Bobiţele puţin îndesate pe ciorchin, de formă ovoidală, a-dică mai umflată la mijloc decât la cele două capete, semănând cu fructul de corn, de unde, cu siguranţă i-a venit si denumirea. - Fig. 225. Pieliţa groasiă, acoperită cu un strat gros de ceară, care dă un aspect foarte atrăgător bobiţei. Miezul tare, cărnos şi mai bogat în zahăr la c. neagră şi roşie decât la c. albă. Maturitatea târzie, cu începere dela 20 Septembrie. Rezistă bine la transport. Toate 3 se pot păstra bine peste iarnă, în special c. neagră. , . Strugurii rezistă bine atacurilor de boli criptogamice şi la putrezire, în schimb frunzele sunt uşor atinse de mană şi în parte de oidium. Modul de cultură. Având o vigoare mare, c. cer o tăiere lungă. Aplicându-li-se tăierea scurtă, ele produc puţin şi meiază. Dealtfel, producţia lor este mai mult mijlocie; în anii normali ele dau până la 5000-6000 kgr. struguri la hectar. Având o desmugurire timpurie şi o coacere târzie, c. pretind poziţiuni alese şi ferite de vânturi răcoroase. - Fig. 226. Fig. 226. — Tufa de COARNĂ NEAGRĂ nealtoită, în vârstă de cca. 100 ani, tăiată in formă de boltă. Din port-altoi, cei mai indicaţi sunt hibrizii de Riparia X Rupestris. şi Berlandieri X Riparia, iar într’o măsură mai mică Riparia portalis. C. neagră, printre altele rezistă bine la gerurile de iarnă, pentru care motiv este folosită şi ca viţă de boltă . In rezumat, c. întrunesc toate condiţiile pretinse unei var. de masiă, adică sunt atrăgătoare la vedere, plăcute la gust, rezistente la transport şi se pot păstra bine peste iarnă, motive care îndreptăţesc recomandarea lor pentru cultura mare. D. Bem. COASĂ. - Unealtă întrebuinţată pentru tăierea ierbei şi a altor plante ierbacee ce permit cositul. COASTE-COBAI 120 Se compune din lamă, sau coasa propriu zisă şi toporiştea. Lama se confecţionează din oţel tare şi elastic. Are o formă triunghiulară, cu o margine ascuţită şi alta groasă, în partea opusă. Are un vârf ascuţit şi o coadă care se termină cu un buton ce intră într’o scobitură a toporiştei. Se fixează de toporişte cu ajutorul unui inel, care are în el două găuri cu ghivent, în care intră două şurpuri ce o strâng de toporâşte, fără a-i permite să joace. Forma şi mărimea ei diferă foarte mult. Condiţiunile principale ce tre-bue să le îndeplinească sunt: să fie uşoară, din oţel tare şi să aibă o curbură suficientă, pentru a rezista la şocurile produsie de pietre sau tulpini de plante, mai groase. Se ascute cu gresia, iar lama se subţiază prin batere cu ciocanul pe nicovală sau batcă. Toporâş-tea trebue să fie făcută dintr’un lemn elastic şi tare. Cel mai bun e frasinul. Fibrele lemnoase să fie absolut paralele cu lungimea ei. Forma e cilindrică sau prismatică. Are unul sau două mânere. In cele mai multe cazuri are un singur mâner, aşezat astfel pe lungimea toporâştei, încât vârful degetelor puse pe lamă şi ţinând mâna întinsă, mânerul să vină subţioară. 1 ama formează un unghi variabil pe topcrâşt.e. El e determinat de înălţimea cosaşului şi de înălţimea la care se coseşte iarba. Coasa pentru secerat are de fixare al coasei de toporâşte. cele mai multe ori o greblă mai mică care permite adunarea spicelor în poloage. Fig. 227. Tr. B. — Piscic. - C. pentru plante de apă, este alcătuită dintr’un număr de 6-10 c. obişnuite, legate. între ele. Pentru aceasta se taie coada fiecărei c., după linia punctată din Fig. 228, se dau găuri la amândouă capetele şi se leagă între ele cu inele de fier - Fig. 228. - La capetele rămase libere, se leagă câte un lanţ de 10-20 nu lungime, după cât este de adânc eleşteul sau lacul pentru care se-face c., după cum se lucrează cu ea, din barcă sau de pe mal. In acest din urmă caz, lanţurile trebuie să fie mai lungi. In lipsă de lanţuri se pot întrebuinţa şi cabluri de sârmă de 5 mm. La mijloc se pune o greutate care să tragă c. în jos şi să se poată târî pe fundul apei. Daia * Figf. 22S. — COASĂ PENTRU PLANTE DE APĂ. COASTE. - Anat. - Oase îndoite în formă de arc care mărginesc în părţile laterale coşul pieptului. Se articulează prin extremitatea superioară, în perechi, de o parte şi alta a coloanei vertebrale. Capătul de jos al primelor opt perechi, care se zic c. adevărate, se fixează pe osul pieptului numit stern; celelalte perechi situate înapoi - c. false - se termină în jos prin câte o prelungire carti-laginoasă, care de regulă nu ajunge până la stern, ci se fixează fiecare de prelungirea celei anterioare. La cal sunt în total 18 perechi de c.; boul şi oaia au numai câte 13 perechi. C. sunt aşezate paralel una faţă de alta, iar spaţiul dintre ele este ocupat de muşchii intercostali, care consitituesc unul din principalele organe active în funcţiunea respiraţiei. Gradul de arcuire al c. influenţează lărgimea cutiei toracice. G. M. COBAI. - Zoot. - Sin. purcel de India. Cavia porcellus, rumegătoare din fam. Cavidee, originare din America; sunt mai multe rase şi anume: 1. - comună, cu părul neted şi scurt, alb, negru, galben-roşcat, stropit; 2. - comună cu părul aspru; 3. - angora peruvian, cu părul lung; 4. - angora abisinian, cu părul în rozetă. Trăesc în colonii, în Europa şi în România; trebuiesc crescuţi cu multă grijă fiind plăpânzi, mai ales la frig. Femela la 3-3J/2 luni poate fi fecondată, gestaţia durează 60-65 de zile, naşte în general 2 pui, dar de multe ori 3 şi chiar 4-5, aceştia sug 3-4 săptămâni, după care pot fi înţărcaţi. In timpul cât femela este plină, masculul se lasă cu ea împreună, izolându-1 cu o săptămână înainte de naştere, spre a nu mânca puii, cum se întâmplă adeseori. Un mascul fecondează bine 5-10 cobăiţe, femela este fecondată fie după ce a înţărcat, fie chiar imediat după ce a născut, dacă se lasă împreună cu masculul, practică care se recomandă. In general, teoretic, se spune că o femelă poate naşte de 5-6 ori pe an, or în România naşterile trebuesc suspendate la 15 Octombrie, iar monta reîncepută între 1-15 Martie, spre, a evita epizotiile de pneumococie, care sunt favorizate de frig şi slăbirea animalului prin 121 COBITIS-COCAINĂ naşteri repetate. Pneumococia se transmite chiar prin coit de către masculii bolnavi, cu aparenţă de perfectă sănătate, din a căror testicule Fr. Popescu a izolat culturi pure de Pneumococ, tip cobai. Femelele sie vor întrebuinţa ca reproducătoare până la trei ani, când se observă că numărul naşterilor şi re-sistenţa puilor scade. Prevot susţine că rasa cu părul scurt este mai resistentă, iar cea de culoare albă mai prolifică, dând mai multe femele l'a naştere. In cursul sarcinei se va da regim verde bogat în apă - sfeclă, morcovi, napi - şi tărâţe de grâu bine înmuiate; altfel se întâmplă ca femela să-şi mănânce puii, sugându-le sângele. Puii se nasc cu păr şi dinţi şi în primele 3 zile mor foarte mulţi -chiar 75%. - Avorturile şi retenţiiile placen-tare sunt dese. Hrănirea cobailor se face cu legume, morcovi şi sfeclă tăiate în felii, furaj verde - lucernă, trifoi, - paie, fân, ovăz, pâine. Iarna, dacă sfecla lipseşte se va da Fig. 229. — COBAI — Cavia porcellus. furaj uscat şi tărâţe înmuiate. Hrana trebuie să conţină aşa de multă apă, încât să nu se dea apă aparte, pentrucă nu o beau. - Fig. 229. Boalele care de obiceiu decimează crescătoriile, unde măsurile de igienă şi profilaxie nu sunt respectate, sunt pneumococia, care de obiceiu apare înaintea Crăciunului, la schimbări brusce de temperatură şi se termină în Mai, dacă a mai rămas ceva din crescătorie; femelele şi masculii cari au su-praveţuit vor duce boala, pentru ca în toamnă epizootia să reisbucnească. Afecţiunile pulmonare se disting greu clinic de septicemii şi se, manifestă prin jetaj, dispnee, lipsa poftei de mâncare, tristeţe, febră, slăbire, perii sunt sburliţi, femelele pline avortează, moartea vine în 3-5 zile şi chiar mai repede. O altă boală e pseudo-tuberculoza - produsă de Bac. Malassez şi Vidai - cu mers acut sau cronic. Pesta c. e produsă de un virus filtrant. C. se întrebuinţează pentru experienţe de laborator, fiind animalul cel mai favorit. Creşterea lui în apropierea centrelor universitare este rentabilă. Se poate consuma carnea, care este gustoasă; din piele se fac mănuşi; din păr, pensule, etc. Este întrebuinţat ca animal de control în bacţeriologie, serologie, patologie, fiziologie şi în ştiinţa eredităţii. P. F. COBITIS. - Piscic. - Gen de peşti osoşi, cu corpul lung şi neted, cu solzi foarte mici. Gura fără dinţi, cu 6-10 mustăţi. La noi C. taenia - Svârlugă - v. ac. C. Ant. COC. - Med. Vet. - Una din formele microbilor sferă, grupate câte două - diplo-coc -, câte patru - tetragenă -, câte opt - sarcină -, în lanţuri - streptococ - sau în formă de ciorchine - stafilococ -. Cocii sunt în general gram pozitivi, produc toxine, supu-raţii - stafilococii, streptococii v. Bacterii. M. M. COCAINĂ. - Chim. - (C17H2ON). Alca-loid conţinut de frunzele arborelui Erithroxi-lon Coca, în proporţie de 0,2-0,8%. Alcaloi-dul se extrage tratând frunzele de coca cu apă caldă. Extractul apos se concentrează şi se alcalinizează. După extracţia cu eter pe-troleic, se precipită cu acid sulfuric diluat, iar sulfaţii obţinuţi se descompun cu carbonat de natriu. Se obţine astfel c. brută, care poate fi purificată. C. formează prizme cu temperatura de topire la 98°, puţin solubile în apă, solubile în alcool şi eter. C. dă săruri, dintre care clorhidratul este cel mai obicinuit. Clorhidratul de c. cristalizează u-şor în lamele solubile în apă şi alcool şi puţin solubile în eter. I. Zapor. Terapeutică. In medicină se întrebuinţează mai ales sub formă de clorhidrat de c., foarte solubil în apă şi alcool. Azi se prepară sintetic. In injecţii subcutanate produce anestezie locală, pe suprafaţa pielii n’are nici o acţiune. Pe trunchiurile nervoase produce anesi-tezia regiunii inervate, pătrunzând uşor în trunchiurile nervoase şi suprimându-le conduc-tibilitatea sensitivă, dând efecte asemănătoare celor obţinute prin nervrectomie. Anestezia se obţine după 10-15 minute şi durează 1-4J/2 ore. In concentraţii slabe, nu produce nici o modificare locală, soluţiile concentrate dau un uşor oedem inflamator la locul de injecţie, care dispare .după 3-4 zile. Injecţiile în arachnoida lombară, la animale determină anestezia trenului posterior. Pe mucoase, trece prin epiteliu şi insensibilizează părţile atinse. C. paralizează aparatele periferice receptoare ale organelor de simţuri şi aboleşte sen-saţiile tactile, termice impresiile olfactive şi gustative şi face să dispară iritabilitatea reflexă. Are o influenţă vaso-constrictoare şi anemiantă. Instilată în ochi, insensibilizează după 2 minute conjonctiva pleoapelor şi globul ocular. Prin excitaţia terminaţiilor simpatice, determină o midriază incomplectă, o vaso-constricţie a irisului şi a conjonctivei. Nu lucrează asupra vaselor retinei şi a funcţiei de acomodare vizuală. Este un excitant al sistemului nervos central, sub acţiunea doze- COCÂRLE-COCINĂ 122 lor moderate animalele devin mai vioaie, mai dispuse la muncă. Se administrează ca stimulent energic cailor de curse - doping - în doză de 0,2-0,4 gr. Se întrebuinţează ca anestezic local în soluţie de 1%, în soluţii mai concentrate e vaso-constrictor şi se absoarbe mai greu; pentru ochi şi uretere se întrebuinţează în soluţie de 2-4%. A. H. COCÂRLE. - Bot. - Sin. bureţi de iarbă, bureţiori, ciocârţi, ciuculeţi. Marasmius sco-rodonius Fr., din fam. Agaricaceae. Pălărie subţire, convexă sau plană, de culoare gal-ben-roşcată, picior neted, de culoare cu pălăria. Creşte vara şi toamna pe marginea drumurilor şi a pădurilor, în grupe. Comestibilă, servind ca condiment. - Fig. 230. Fig'. 230. — COCÂRLE — Marasmius Scorodonius. COCCINELLA. - Ent. - Gen de insecte din fam. Coccinellidae - v. boul lui Duimnezeu. COCHLEARIA. - Bot. - Gen de plante din fam. Crucifere. Erbacee, crescând mai cu seamă în regiuni reci şi temperate. Specii: C. officinalis, plantă bienală, sălbatecă în nordul Europei; frunzele ei sunt antiscorbu-tice, depurative şi excitante. C. armoracia -v. hrean. COCHINCHINA. - Zoot. - Rasă de găini care face parte din categoria grea, de carne. Origina acestei rase este China. Această rasă are culoarea galbenă, neagră sau potârni-chie. Are format mare, liniile corpului rotunde, picioarele groase şi acoperite cu pene. Cocoşul poate ajunge la o greutate de 5-6 kgr. Capul este mic, creasta simplă, ciocul scurt şi gros, pieptul larg, coada scurtă. Fig. 231. Aptitudinea principală a acestei rase este producţia cărnei. Ouă face puţine şi mici. Este bună cloşcă dar puţin îndemânatică şi calcă puii. N.~ M. COCINĂ. - Zoot. - Adăpost pentru porci. La construirea unei c. raţionale pentru porci, se are în vedere alegerea terenului, alegerea materialului de construcţie, a-ranjamentul intern, asigurarea ventilaţiei, a-ranjamentul extern, etc. Pentru asigurarea sănătăţii porcilor e ne- voe de un loc călduros, uscat, bătut de soare şi apărat de vânt. Orientarea faţadei e bine să se facă spre Sud. Când boxele se fac pe două rânduri, cele dinspre Nord au destinaţia pentru îngrăşare, cele dinspre Sud sunt boxe de reproducţie. In gospodărie sau fermă, se alege un loc în apropierea lăptăriei, ^magaziei de cereale şi a unei surse de apă, pentru ca alimentaţia, curăţenia adăpostului, etc. să se poată face cât mai uşor. Fig. 231. — Găina şi cocoş de COCHINCHINA. Pentru construcţie se va folosi materialul cel mai convenabil ca preţ, fără ca economia să fie în detrimentul durabilităţii adăpostului. La construcţia unui adăpost igienic se recomandă următoarele materiale: fundamentul din beton armat sau piatră cu var - remediu contra şobolanilor - pereţii exteriori din cărămidă prinsă în mortar, pereţii interiori din bârne de lemn demontabile - dela pereţii boxelor dacă pereţii boxelor sunt demontabili, desinfecţia se poate face cu uşurinţă iar capacitatea boxelor se poate mări sau micşora, după cerinţele crescătoriei. Podeaua din cărămidă presată, pusă pe laturi şi prinsă în tencuială de ciment, jghiaburile din ciment sau pământ ars; aleele de serviciu din ciment sau asfalt; acoperişul din trestie, paie - acest material ţine cald iarna şi 123 COCINĂ şi e răcoare vara, permite o ventilaţie bună puţin costisitor - sau ţiglă. împărţirea interiorului se va face după destinaţia care se da crescătoriei, avându-se în vedere următoarele date referitoare la suprafaţa necesară porcilor, pe sex şi etate. 1. Pentru purcei de 6-8 săptămâni e necesar 0,5-0,6 m.2 2. Pentru purcei de 30-50 kgr. e necesar 0,6-0,7 m.2 3. Pentru purcei de 50-100 kgr. e necesar 0,7-1,0 m.2 4. Pentru porci de îngrăşat - 1 00-200 kgr. -e necesar 1,2-1,6 m.2 5. Pentru porci de îngrăşat - peste 200 kgr. - e necesar 1,6-2,0 m.2 Aceste suprafeţe sunt necesare când băgăm mai mulţi porci în aceeaşi boxă. Boxele cele mai mici - Fig. 232 - din c. vor Largi mea boxei' duri şi cu aleiele de serviciu dispuse longitudinal. - Fig. 233. menaja în interiorul cocinei. fi de cel puţin 4 m.2, calculându-se după mărimea boxei, numărul de purcei sau porci care intră într’o boxă. Boxele pentru tineretul supus îngrăşării sunt de regulă construite pentru cel puţin 15-20 bucăţi. 6. Pentru o scroafă fătată e necesar 4-5 m.2; în această boxă pot sta însă 2-3 scroafe înainte de fătare sau după înţărcare. La 15-20 scroafe se ţine un vier, singur într*o boxă de 3,5-4 m2. Suprafeţele date se referă la rasele precoce ca Yorkul şi Berkul. Pentru rasele indigene, aceste suprafeţe sunt ceva mai mici. înălţimea adăpostului nu este necesar sâ treacă de 2,50 m. iar pereţii exteriori - în cazul când grajdul are boxele dispuse pe două rânduri - se pot «coborî până la 1,50 m. Înălţimea pereţilor despărţitori dintre boxe trebue să fie: la vieri 1,40 m., la scroafe 1,20 m. Referitor la aranjamentul intern ataşăm o schiţă de plan, din care se pot vedea trei grajduri cu boxele dispuse pe mai multe rân- - ---------- Fig. 233. — Schiţă de cocini longitudinale. Înclinarea podelei şi a rigolei de scurgere, care trebue să asigure o scurgere a urinei -dealungul aleiei de serviciu - este de mare însemnătate. Această înclinare va fi de cel puţin 0,5 cm. la metru. Rigola poate avea o adâncime de 5-6 cm. şi o lărgime de 20 cm. Urina trebue colectată într’o groapă situată în afara adăpostului, care de regulă se construeşte din beton. Uşile, după mărimea adăpostului şi menirea Tor, se pot face dela 1 m.-1,4 m. lărgime şi 1,8-2 m. înălţime. Luminozitatea c. depinde de felul exploatării. Adăposturile de reproducţie vor fi mai luminoase ca cele de îngrăşat; în tot cazul, c. va avea atâtea geamuri, încât la lumina pătrunsă în ea, să se poată face o curăţenie perfectă. Ventilaţia se poate asigura după norma următoare: pentru fiecare greutate vie de 1.000 kgr. - ex. 20 purcei a 50 kgr. - se vor construi câte o pereche de tuburi - canal - în zidurile laterale - care se deschid afară Ia 30 cm. deasupra solului iar în interior ia 20 cm. sub plafon - de 14/21 cm.; pentru fiecare lungime de grajd de 15 m. câte un tub de eşirea aerului la mijlocul plafonului, de 40/40 cm. Deschizăturile ventilaţiei vor fi aprovizionate cu capace de închidere cu ajutorul cărora se regulează, mai ales în timpul iernii, temperatura internă a adăpostului. - Fig. 234. - Când acoperişul este construit din paie sau trestie si adăpostul este lipsit de plafon, sistemul de ventilaţie poate lipsi. Porcii de reproducţie au' nevoe de cca. 16° căldură, iar cei supuşi îngrăşării de cca. 12°. In adăposturile comune, temperatura internă poate fi de 13-15°, când în boxele de reproducţie se pune. un aşternut mai bogat. Alimentaţia se face la vieri, porcii supuşi îngrăşării şi scroafele fătătoare în boxe, iar tineretul se poate alimenta şi pe o platformă netedă de ciment sau cărămidă, fapt care are COCIOC-COCOR 12 o importanţă la construcţia adăpostului. Jghiaburile se vor face din ciment sau pământ ars - jghiaburi din pământ ars se găsesc la fabrica de cărămidă din Cristian, judeţul Braşov -. Lungimea jghiaburilor trebue Fig. 234. — Sistem de ventilaţie a unei cocine — a, tuburi de aducere a aerului; b, idem de ieşire. să fie proporţională cu destinaţia boxelor, numărul şi etatea porcilor băgaţi într’o boxă. Se vor avea în vedere următoarele dimensiuni la construcţia jghiaburilor: Un porc mare: lungimea 40-50 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 25 cm. O scroafă cu purcei: lungimea după Nr. purceilor, lărg. 40-45 cm., adâncimea 25 cm. Purcel înţărcat: lungimea după Nr. purceilor, 20 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 15-20 cm. Purcel de 3-4 luni: lungimea după Nr. purceilor, 30 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 20-25 cm. Jghiabul se va pune la peretele anterior al boxei. Printr’un dispozitiv, special, perete mobil sau grătar adaptat la peretele boxei, deasupra jghiabului se va putea izola, curăţa sau umple cu alimente jghiabul - troaca fără ca îngrijitorul să fie deranjat în activitatea lui de animale. Fi&. 235. — COCINE DE FORCI cu padocuri. Pentru purceii sugaci e necesar să se amenajeze boxe speciale, unde aceştia să poată fi alimentaţi separat de scroafă. - Fig. 235. -De regulă, boxele de purcei se amenajează între două boxe de scroafe fătătoare, având o lărgime de 1 m. şi adâncimea boxelor. Se vor amenaja de asemenea padocuri de ambele părţi ale c., cari după terenul pe care îl are la dispoziţie proprietarul, vor fi cât mai mari posibil, pentru a permite ieşirea purceilor, împreună cu scroafa, printr’o uşă adaptată la pereţii laterali ai adăpostului care la interior comunică cu boxa. In aceste padocuri s« amenajează de asemeni băi şi se fac scărpinătoare de porci, fie din pari bătuţi vertical fie din bare piezişe, care să permită scărpinarea atât a purceilor cât şi a porcilor adulţi. ' V. C. COCIOC. - Denumire folosită în Muntenia, pentru un stuf des, sau pentru rizoame de trestie, împletite în aşa fel, încât să facă un tot. Sub c. se ascund peştii mari, în deosebi vara, pe timpul căldurilor, sau iarna, când îngheaţă apele. Pescuitul sub c. se face cu destulă greutate. De cele mai multe ori, este nevoie ca acestea să fie tăiate cu toporul şi fierăstrăul, pentru a se putea trece prin ele câte o mreajă, cu care se înconjură peştele. Făcându-se sgomot la mijloc, peştele fuge şi se încurcă în ochiurile plasei. Daia. COCON. - Ent. - înveliş de mătasă, ţesut de larvele lepidopterelor, în care are loc ultima etapă a evoluţiei lor. Cel mai elocvent exemplul ni-1 dă viermele de mătasă, care face gogoaşa sub protecţia căreia el se transformă în fluture. COCONAR. - Piscic. - Alburnus bipuncta-tus - v. Beldiţă. COCOR. - Zool. - Grus cinerea, pasăre 125 cocoş-codobaturA picioroangă, din fam. Gruidae. Capul_în parte golaş, aripile cu pene alungite, tars foarte lung, degetul posterior foarte scurt. Lungimea corpului 1,40 m., deschiderea aripelor de 2,50 m. Culoare cenuşie, pielea roşie închis, fruntea neagră, înapoia gâtului albă. Prudentă. Migratoare. Se hrăneşte cu larve, insecte, broaşte, grăunţe, fructe. - Fig. 236. COCOŞ. - Avic. - Denumire întrebuinţată pentru partea bărbătească a Galinaceelor şi a păsărilelor. C. domestic - Gallus domesticus -are corpul acoperit cu pene diferit colorate, coada din 14 pene, pe cap creastă roşie, sub gât două bărbii, cioc scurt, tare şi puţin curbat la vârf. Picioare scurte, puternice, cu 3 degete înainte şi unul înapoi, câte un pinten lung, tare şi ascuţit, situat pe tars. COCOŞ, pas de - Zoot. - Flexiunea bruscă şi exagerată în mers a unuia sau a celor două membre posterioare la cal. Pasul de cocoş este provocat de spavan - v. ac. - sau de alte leziuni articulare ale membrelor. Animalul este stânjenit în mers şi se uzează repede. COCOŞ DE MUNTE. - Vânăt. - Sin. Cocoş sălbatec, gotcanul de munte, cocoşul mare, etc. - Tetrao in o gallus urogallus, fr. Coq de bruyere, ordinul galinaceelor. Aripi scurte, pene tari, cap mic, ciocul puţin curbat, 4 degete puternice la picioare, sbo;ară greoi. Trăeşte la noi în Carpaţi şi se găseşte în Balcani, Rodope, Alpi, Scandinavia şi Rusia. In Anglia a dispărut din veacul al 1 8-lea. Foarte multe specii ale acestui gen. C. din munţii noştri are capul şi grumazul sur, cu puternice reflexe violete. Sub bărbie are un Fig. 237. — COCOŞ DE MUNTE. fel de barbă de pene, sprincenele roşii, guşa vânătă-verzue. Penele care acopăr aripele sunt albe; pe spinare sure puţin stropite cu alb. Coada neagră, lungime totală 90 cm. Găina e mai mică, brună întunecată, cu benzi galbene şi stropituri albe, piept şi guşă mai mult gălbui. - Fig. 237. In lux. Se găseşte destul de des în tot şirul Car-paţilor şi în judeţele muntoase din Transil- Carpaţii noştri formează un vânat de vania. Se nutreşte cu muguri, vârfuri de molift sau brazi şi boabe de diferite plante. Carnea nu e prea gustoasă. La cei prea bătrâni e chiar rea. C. Pap. COCOŞEI. - Bot. - Sin. chimen-câinesc, cocoşel, iarba-cocoşului. Adonis aestivalis L., din fam. Ra-nunaulaceae. Erbacee, anuală. Tulpina dreaptă, simplă sau ramificată, frunze penatipar-tite, flori roşii-cărămizii. înfloreşte Maiu-Iunie. Prin câmpuri, săimănături şi locuiri necultivate. - Fig. 238. COCOSTÂRC. - Zool. - Ci-conia - v. barză. CODE1NĂ. - Ter. - Alca-loid extras din opiu; se prepară şi sintetic. Este un hypnotic şi analgesic, mai slab decât morfina, însă şi mai puţin toxic. Are efecte calmante foarte prenunţate asupra centrului respirator bulbar, pres-crindu-se, mai ales la câine, Fig. 238.- CO-ca anticaitaral şi calmant al tu- n^aesti^l^ sei, în doză de 0,30 gr. A. H. CODINÂ. - Resturile de lână din jurul cozii, care se strâng după tunderea oilor. Este o lână de calitate inferioară. CODOBATURĂ. - Zool. - Sin. Rândunica Domnului, prundaş, bâţâitoare. Denumire generală pentru genul Motacilla, din fam. Moţa-cillidae. Corp lungureţ, coadă foarte lungă, cu pene aproape drepte; aripile de lungime mijlocie, picioare scurte. 3 specii:1 C. albă -M. alba spate cenuşiu, cap alb şi negru, pântec alb, piept negru; 20 cm. lungime, 30 cm. cu aripile deschise. Pasăre rapidă. So hrăneşte cu insecte, larve, crisalide. Cloceşte de 2 ori pe an - April şi Iunie - câte Fig. 239. — CODOBATURĂ — Motacilla —, lungime: 0,20 m. 6 ouă cenuşii. C. cenuşie - M. sulphurea -de aceiaşi talie cu precedenta; spatele cenuşiu, coapsele şi pântecul galbene, gâtul negru. C. galbenă - M. flava - mai mică decât speciile precedente, spatele brun, capul gri, pântecul galben. Toate 3 migratoare. - Fig. 239. COCIOOCOCOR 12 o importanţă la construcţia adăpostului. Jghiaburile se. vor face din ciment sau pământ ars - jghiab uri din pământ ars se gă-sesc la fabrica de cărămidă din Cristian, judeţul Braşov -. Lungimea jghiaburilor trebue Fig. 234. — Sistem de ventilaţie a unei cocine — a, tuburi de aducere a aerului; b, idem de ieşire. să fie proporţională cu destinaţia boxelor, numărul şi etatea porcilor băgaţi într’o boxă. Se vor avea în vedere următoarele dimensiuni la construcţia jghiaburilor: Un porc mare: lungimea 40-50 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 25 cm. O scroafă cu purcei: lungimea după Nr. purceilor, lărg. 40-45 cm., adâncimea 25 cm. Purcel înţărcat: lungimea după Nr. purceilor, 20 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 15-20 cm. Purcel de 3-4 luni: lungimea după Nr. purceilor, 30 cm., lărg. 35-40 cm., adâncimea 20-25 cm. Jghiabul se va pune la peretele anterior al boxei. Printr’un dispozitiv, special, perete mobil sau grătar adaptat la peretele boxei, deasupra jghiabului se va putea izola, curăţa sau umple cu alimente jghiabul - troaca -, fără ca îngrijitorul aă fie deranjat în activitatea lui de animale. Fi gr. 235. — COCINE DE FORCI cu padocuri. Pentru purceii sugaci e necesar să se amenajeze boxe speciale, unde aceştia să poată fi alimentaţi separat de scroafă. - Fig. 235. -De regulă, boxele de purcei se amenajează între două boxe de scroafe fătătoare, având o lărgime de 1 m. şi adâncimea boxelor. Se vor amenaja de asemenea padocuri de ambele părţi ale c., cari după terenul pe care îl are la dispoziţie proprietarul, vor fi cât mai mari posibil, pentru a permite ieşirea purceilor, împreună cu scroafa, printr’o uşă adaptată la pereţii laterali ai adăpostului care la interior comunică cu boxa. In aceste padocuri se amenajează de asemeni băi şi se fac *scărpinătoare de porci, fie din pari bătuci vertical fie din bare piezişe, care să permită scărpinarea atât a purceilor cât si a porcilor adulţi. V. C. COCIOC. - Denumire folosită în Muntenia, pentru un stuf des, sau pentru rizoame de trestie, împletite în aşa fel, încât să facă un tot. Sub c. se ascund peştii mari, în deosebi vara, pe timpul căldurilor, sau iarna, când îngheaţă apele. Pescuitul sub c. se face cu destulă greutate. De cele mai multe ori, este nevoie ca acestea să fie tăiate cu toporul şi fierăstrăul, pentru a se putea trece prin ele câte o mreajă, cu care se înconjură peştele. Făcându-se sgomot la mijloc, peştele fuge şi se încurcă în ochiurile plasei. Daia. COCON. - Ent. - înveliş de mătasă, ţesut de larvele lepidopterelor, în care are loc ultima etapă a evoluţiei lor. Cel mai elocvent exemplul ni-1 dă viermele de mătasă, care face gogoaşa sub protecţia căreia el se transformă în fluture. COCONAR. - Piscic. - Alburnus bipuncta-tus - v. Beldiţă. COCOR. - Zool. - Grus cinerea, pasăre Fig. 236. — COCOR — Grus cinerea. 125 C OCOŞ- CODOBATURĂ picioroangă, din fam. Gruidae. Capul în parte golaş, aripile cu pene alungite, tars foarte lung, degetul posterior foarte scurt. Lungimea corpului 1,40 m., deschiderea aripelor de 2,50 m. Culoare cenuşie, pielea roşie închis, fruntea neagră, înapoia gâtului albă. Prudentă. Migratoare. Se hrăneşte cu larve, insecte, broaşte, grăunţe, fructe. - Fig. 236. cocoş. - Avic. - Denumire întrebuinţată pentru partea bărbătească a Galinaceelor şi a păsărilelor. C. domestic - Gallus domesticus -are corpul acoperit cu pene diferit colorate, coada din 14 pene, pe cap creastă roşie, sub gât două bărbii, cioc scurt, tare şi puţin curbat la vârf. Picioare scurte, puternice, cu 3 degete înainte şi unul înapoi, câte un pinten lung, .tare şi ascuţit, situat pe tars. COCOŞ, ¿as de - Zoot. - Flexiunea bruscă şi exagerată în mers a unuia sau a celor două membre posterioare la cal. Pasul de cocoş este provocat de spavan - v. ac. - sau de alte leziuni articulare ale membrelor. Animalul este stânjenit în mers şi se uzează repede. COCOŞ DE MUNTE. - Vânăt. - Sin. Cocoş sălbatec, gotcanul de munte, cocoşul mare, etc. - Tetrao inogallus urogallus, fr. Coq de bruyere, ordinul galinaceelor. Aripi scurte, pene tari, cap mic, ciocul puţin curbat, 4 degete puternice la picioare, sboară greoi. Trăeşte la noi în Garpaţi şi se găseşte în Balcani, Rodope, Alpi, Scandinavia şi Rusia. In Anglia a dispărut din veacul al 18-lea. Foarte multe specii ale acestui gen. C. din munţii noştri are capul şi grumazul sur, cu puternice reflexe violete. Sub bărbie are un Fig:. 237. COCOS DE MUNTE. fel de barbă de pene, sprincenele roşii, guşa vânătă-verzue. Penele care acopăr aripele sunt albe; pe spinare aure puţin stropite cu alb. Coada neagra, lungime totală 90 cm. Găina e mai mică, brună întunecată, cu benzi galbene şi stropituri albe, piept şi guşă mai mult gălbui. - Fig. 237. In Carpaţii noştri formează un vânat de lux. Se găseşte destul de des în tot şirul Car-paţilor şi în judeţele muntoase din Transil- vania. Se nutreşte cu muguri, vârfuri de molift sau brazi şi boabe de diferite plante. Carnea nu e prea gustoasă. La cei prea bătrâni e chiar rea. C. Pap. COCOŞEI. - Bot. - Sin. chimen-câinesc, cocoşel, iarba-cocoşului. Adonis aestivalis L., din fam. Ra-nunoulaceae. Erbacee, anuală. Tulpina dreaptă, simplă sau ramificată, frunze penatipar-tite, flori roşii-cărămizii. înfloreşte Maiu-Iunie. Prin câmpuri, săimănături şi locuiri ne-cultivate. - Fig. 238. COCOSTÂRC. - Zool. - Ci-conia - v. barză. CODEINĂ. - Ter. - Alca-loid extras din opiu; se prepară şi sintetic. Este un hyp-notic şi analgesic, mai slab decât morfina, însă şi mai puţin toxic. Are efecte calmante foarte prenunţate asupra centrului respirator bulbar, pres-crindu-se, mai ales la câine, Fig. 238.- CO-ca antioataral şi calmant al tu- nis^sti™^ sei, în doză de 0,30 gr. A. H. COD1NÂ. - Resturile de lână din jurul cozii, care se strâng după tunderea oilor. Este o lână de calitate inferioară. CODOBATURĂ. - Zool. - Sin. Rândunica Domnului, prundaş, bâţâitoare. Denumire generală pentru genul Motacilla, din fam. Mota^ cillidae. Corp lungureţ, coadă foarte lungă, cu pene aproape drepte; aripile de lungime mijlocie, picioare scurte. 3 specii:1 C. albă -M. alba -, spate cenuşiu, cap alb şi negru, pântec alb, piept negru; 20 cm. lungime, 30 cm. cu aripile " deschise. Pasăre rapidă. So hrăneşte cu insecte, larve, crisalide. Cloceşte de 2 ori pe an - April şi Iunie - câte Fig. 239. — CODOBATURĂ — Motacilla —, lungime: 0,20 m. 6 ouă cenuşii. C. cenuşie - M. sulphurea -de aceiaşi talie cu precedenta; spatele cenuşiu, coapsele şi pântecul galbene, gâtul negru. C. galbenă - M. flava - mai mică decât speciile precedente, spatele brun, capul gri, pântecul galben. Toate 3 migratoare. - Fig. 239. COECUM-CODRU i: COECUM. - Med. Vet. - O parte înfundată a intestinului gros, situată de obicei a în partea dreaptă a cavităţii abdominale. Popular se numeşte şi ,,rezervorul cu apă“. Coe-cumul este începutul intestinului gros. In el se varsă ilionul si din el pleacă marele colon. - Fig. 240. V. G. Fig. 240. — COECUM-U.L LA CAL. CODRU. - Silv. - Pădure ale cărei arbo-rete sunt regenerate prin sămânţă şi la care apoi generaţiile următoare s-unt păstrate până la maturitate, pentru a produce din nou sămânţă. Scopul cultural al c. este să se obţină sortimente groase şi pentru realizarea căreia trebuie să se aştepte un timp îndelungat, de regulă 80-120 ani. Se cultivă în c. şi pădurile de răşinoase, iar dintre foioase, cele care furnizează lemn de preţ sau au putere slabă de lăstărire. Din piunct de vedere economic, c. are un mare rol, el fiind destinat a furniza lemnul de lucru şi cons-trucţiuni, de cea mai bună valoare de întrebuinţare şi calitate. C. asigură în acelaş timp, în cele mai bune condiţii, păstrarea şi chiar ameliorarea calităţii solului. In sfârşit, pădurile în c., reprezentând o formă conservativă şi capitalistă a exploatării unui lemn natural, pot fi cultivate numai de marii proprietari de pământ. - Fig. 241 şi 242. Deosebim următoarele forme - tratamente - la c.: A. - Tăeri împrăştiate sau exploatări de arbori consideraţi individual. Fot. Ing. Haralanib Fig. 241. — CODRU DE MOLID, din Cândrer Bucovina. Fot. Ing. Haralan Fig. 242. — CODRU DE GORUN cu seminţiş. P durea Căiuti-Bacău. 127^ COELENTERATAE-COGNAC C. grădinărit. Arboretele sunt formate din vârste şi diamètre variate, cu o "răspândire neregulată. Recoltarea produsului principal se face scoţând în fiecare an un număr de arbori la ha. ; volumul arborilor tăiaţi reprezintă creşterea anuală la ha. a arborete-lor. B. - Tăeri localizate sau exploatări de ar-borete. a. - Tăeri progresive. C. cu tăeri succe" sive.’Materialul lemnos de exploatat se scoate de pe o suprafaţă determinată prin 2-4 tăeri. La fiecare tăere se ia un număr de arbori exploatabili, care sunt uniform răspândiţi pe întreaga suprafaţă. Tăerile se practică pe parcele sau în bandé înguste. b. - Tăere unică. C. cu tăeri rare. Se taie dintr’odată toţi arborii unei parcele. C. cu tăeri rare sau în bande, care pot fi alterne sau alăturate. C. C.Georg. COELENTERATAE. - Zool. - v. Açalepha. COENURUS CEREBRALIS. - Med. Vet. -Forma chistică a teniei coenurus, care trăeşte în intestinul câinelui ciobănesc, şi se desvolta în creerul oii, mai rar în măduva spinării. Se poate observa şi la alte animale - ierbivore -domestice sau sălbatece: bou, capră, droma-der, ren, antilopă, căprioară, cal. Acest c. consistă dintr’o veziculă de o mărime variabilă, putând atinge ^au depăşi chiar un ou de găină. . Această veziculă are un perete foarte subţire, transparent, oontractil, mai mult sau mai puţin întins printr’un lichid incolor. Pe acest perete se văd diferite puncte albe, împrăştiate sau adunate mai multe la un loc, în grupe neregulate şi variabile ca număr, 400-500, lipsind pe alocurea. Aceste puncte albe, capuri de tenii invaginate, în diferite s.tadii de desvoltăre, linele la început - rudimentare - altele cu toate caracterele unei tenii - de 4^5 mm. lungime, având scolexul - capul -, gâtul şi corpul de 3-4 ori mai lung decât capul. C. cerebralis, de obiceiu se dezvoltă în creer şi determină o boală numită turnis sau căpiere - v. ac. Boala este mai des întâlnită la animalele tinere şi mai ales là oaie. Când embrionii au pătruns în mare număr în creer, boala are un mers rapid şi sfârşitul este mortal. Th. B. COE’S GOLDEN DROP, - Pom. - Sin. Goutte d’Or de Coë, Bury Seedling, New Golden Drop. Var. englezească de prune, obţinută la Bury Saint Edmünds, comitatul de Suffolk. Arborele foarte viguros, creşte di-verget, neregulat, produce enorm, în special în primii ani, fructe mari sau foarte mari, ovoide gâtuite, în apropierea pedunciulului lung şi subţire; pieliţa galbenă-deschisă apoi aurie, uneori cu puţină roşeaţă, pulpa galbenă, tare, foarte dulce, destul de parfumată şi dulce la gust, ne aderentă la sâmbure. Maturitate: Septembrie sau sfârşitul lui August. Bună var. pentru uscat, pentru compoturi şi ca fruct de masă şi se recomandă, atât pentru amatori, cât şi pentru grădinile comerciale. Dă bune rezultate în regiunile de deal şi de podgorii. - Fig. 243. M. Cost. Fig. 243. — Prune var. COE’S GOLDEN DROP. COFĂ. - Sin. doniţă. Vas de lemn de formă trunchiconică, servind în gospodărie la aducerea şi păstratul apei de băut. Confecţionată din doage de lemn de brad, care sunt fixate prin 2 cercuri de lemn sau de fier, unul la partea superioară şi altul la baza ei. Are o mănuşă - toartă - de care este aoucată atunci când este purtată. COGNAC. - Ind. agr. - Băutură alcoolică, produsă prin distilarea vinului, originară din regiunea renumită prin comerţul de spirtoase, Charente. C. se deosebeşte de celelalte băuturi alcoolice printr’o aromă plăcută, caracteristică ce aminteşte pe cea a vinului. Rezultă din substanţele specifice buchetului vinu* lui şi a anumitor esteri ce se formează în timpul distilării şi conservării - învechirii -lui. Adevăratul c. se produce în regiunea Charente, caracterizată printr’un sol calcaros, superficial şi un climat umed - asemănătoare din acest punct de vedere cu regiunea învecinată Champagne, - din vinurile albe ale varietăţilor Folle Blanche, Colombart şi Saint-Emilion. Se deosebesc în comerţ mai multe categorii, după provenienţă. Astfel sunt: 1. - Fine Champagne - care cuprinde c. fabricate din vinurile din regiunea Cognac, caracterizată printr*un sol bogat în calcar şi superficial şi prin varietatea de viţă Folle Blanche, ce dă un vin foarte parfumat dar prea acid. C. are COHEZ1UNE-COLAGOG 128 un buchet foarte pronunţat şi cere o învechire de 20-25 ani. 2. - Petite Champagne cuprinde regiunea la sud de Fine Champagne, caracterizată prin-tr’un sol analog. C. are un buchet mai puţin pronunţat şi se învecheşte mai repede. 3. - Fins Bois, regiune ce înconjoară primele două, e caracterizată printr’un sol variat. C. se învecheşte repede şi este de o ca»-litate inferioară precedentelor. Prepararea. C. veritabil se face din vinurile albe, îndată după ce fermentarea s’a terminat. Aceste vinuri dau un spirt mai bun din cauză că fermentarea lor, nefăcându-se cu ciorchinii şi semninţele, ca în cazul vi nurilor roşii, nu conţine esenţele dizolvate de alcool din pelicula bobului, ciorchinului şi sâmburilor. Caracteristic e faptul că cel^ mai bune c. le dau vinurile distilate în alambicurile simple. Aparatele de distilare perfecţionate nu au dat rezultate satisfăcătoare in ceiace priveşte aroma şi fineţea buchetului Procedeul distilării vinurilor în regiunea Charente constă în a face 2 distilări succesive. In prima distilare se pune vinul amestecat cu drojdia lui în cazanul alambicului si se încălzeşte încet şi uniform. Primele picaturi de alcool au o densitate de 53°. Se continuă distilarea până ce alcolmetrul arată zero. In acest moment se opreşte distilarea. Cam 1 /3 din vinul pus în cazan s’a distilat în acest timp. Restul nu se aruncă, ci se complectează cu vin, repetând această operaţie de 2 ori, apoi se înlătură. Produsul distilat are în mediu 27°. A doua distilare se face prin redistilarea alcoolului obţinut din produsul celor 3 distilări ale vinului. Distilarea se face încet, la un foc moderat. Primele produse ce distila -fruntea - sunt puse aparte. Mijlocul e distilat până ce alcoolul are o densitate de 53° şi apoi separat. Acesta este produsul care serveşte la prepararea cogniacului. Distilarea continuă până ce alcoolmetrul nu mai arată prezenţa alcoolului. Acesta consti-tue coada. Fruntea şi coada se amestecă şi se redistilă apoi cu vinul. Mijlocul produsului distilat, care e incolor, are o concentraţie de circa 70°. El e conservat în butoaie de stejar, unde are loc procesul de învechire, timp de mai mulţi ani. In butoaie, c. capătă culoarea specifică, galbenă, şi tot aici are loc eterificarea acizilor ce-i desăvârşesc buchetul şi extragerea taninului şi a materiilor colorante din doaga vaselor. După desăvârşirea procesului de învechire, se adaugă apă distilată, scoborând concentraţia de alcool la 40-50° şi se desface în comerţ. Astăzi c. veritabil e foarte greu de găsit în comerţ, deoarece sub această denumire, apar o mulţime de preparate spirtoase, dintre cari cele mai multe au ca bază spirtul de cereale, căruia i se adaugă diferite extracte, ca: vin dulce, coji de nucă şi migdale, za- hăr caramelizat, etc., precum şi preparate sintetice colorante §i aromantizante. T. Pr. COHESIUNE. - Agrol. - Forţa care ţine strânse între ele particulele de aceiaşi natură ale pământului, sau proprietatea ce-o au grăunciorii cu aceiaşi constituţie de a se uni între ei. Proprietatea aceasta se datoreşte forţei interne proprii substanţei respective. I se mai spune coherenţă sau coherescenţă. Cohesiunea şi adeziunea depind de: 1. -Mărimea, forma şi natura grăunciorilor - grăunciorii mici oferă suprafeţe de contact, pe când grăunciorii mari oferă numai puncte de contact; argila are coheziune şi adeziune mai mare decât celelalte componente. 2. - Structura, respectiv mărimea spaţiului lacunar. Un sol foarte argilos fără structură - lipsit de spaţiu lacunar cu calibru mare este mai coherent, mai compact, decât acelaşi sol cu structură. 3. - Starea de umiditate - argila este mai coherenţă când este uscată şi mai aderentă când este umedă, pe când nisipul este coherent şi aderent numai când este u-med. La conţinutul de apă higroscopică, solul prezintă minimum de cohesiune. Cohesiunea se determină: prin apăsare cu greutăţi pe calupuri de pământ până la spargere şi notarea maximului de rezistenţă o-pus. Prin plasticitate. Prin sonda care înre gistrează rezistenţa la pătrundere. Prin cas-male apăsate în pământ cu greutăţi. Prin dinamometre înregistratoare - dinamografe -ataşate la plug - se pot ataşa şi la cultivator, grapă, etc. - Adesiunea se află deodată cu coheziunea la solurile reavene, sau se poate afla separat la diferite grade de umiditate cu diferite plăci din materiale diferite - lemn, oţel, etc. Importanţă. Cohesiunea şi adeziunea solului fac ca acesta să fie mai compact sau mai uşor. Cunoaşterea acestor proprietăţi ne instrueşte asupra naturii solului, gradului de afânare şi gradului de umiditate din sol, dân-du-ne preţioase puncte de reper asupra felului şi timpului când se pot aplica lucrările şi îngrăşămintele cele mai potrivite - v. Bulgăre, Bulgăros, Compact. Amil. Vas. COJOASE. - Pom. - Var. de mere de iarnă, răspândită în jud. Buzău şi iud. vecine, de mărime mijlocie sau supra mijlocie, de formă regulată, semi-sferică, pieliţa foarte groasă, tare, de culoare galbenă-verzue cu pete ruginite în cavitate pedunculară. Pulpa albă-verzue, tare, acrişoară, suculentă, bună la gust. Arborele rustic, rezistent la ger şi boli şi ne pretenţios la sol, creşterea viguroasă, reuşeşte bine în formă de trunchi şi trunchiu înalt altoit pe sălbatec. M. Cost. COLAGOG. - Med. - Medicament care are o acţiune specială asupra secreţiei biliare -ex. podofilina, calomelul, salicilatul de so* dium. 129 COLARGOL-C0LECTIVISM COLARGOL. - Med. - Argint coloidal chimic, se prezintă sub formă de mici granule sau foiţe de culoare gri, cu reflex metalic, el conţine cel puţin 70% argint şi se disolvă în 25 părţi apă, dând o soluţie de culoare brună închisă. Argintul, în soluţie, se află în stare de suspensie, formând o pseudo-solu-ţie coloidâlă, din care poate fi precipitat prin căldură, acizi şi săruri. In vitro are proprietăţi bactericide puternice, în soluţie de 1 : 50.000 opreşte înmulţirea bacteridiei căr-bunoase şi sterilizează un mediu însămânţat cu pneumococ şi streptococ. Dotat cu proprietăţi antiseptice locale şi generale, şe întrebuinţează în boalele infecţioase grave, în gurma malignă şi anasarcă, cari nu cedează serului antistreptococic, în coriza gangrenoa-să la bou, în diverse septicemii şi piemii, în omphalophlebita mânjilor şi viţeilor, în in-fecţiunile septice consecutive retenţiei înveli-torilor la vacă; în diferitele forme ale jigodiei şi în gastro-enterita hemoragică la câine si în general în toate infecţiunile contra cărora nu există medicaţie specifică. El lucrează prin chocul coloido-clasic pe care-1 produce, excitând mijloacele de apărare naturale ale organismului. Administrarea de colargol este urmată de o scădere a temperaturii, la animalele febrile, de scăderea frequenţii pulsului, o ridicare a presiunii sanguine, o hiperleucocitoză abundentă si o diureză puternică. Extern se prescrie în tratamentul plăgilor septice, sub formă de pudră în amestec ca lactoza: Colargol 9 părţi, lactoză 91 părţi; în soluţie 1 % sau sub formă de pomadă. In boalele infecţioasie se întrebuinţează în injecţii jntravenoâse, şi uneori subcutanate, în soluţie, recent preparată, de 1 %, din care se injectează la cal şi bou 25-50 cm.3, acesie doze, în eşi? de urgenţă se pot dubla sau chiar triplş; la viţei se fac injecţii 5-10 cm.n, iar la câine 5 cm3. Azi nu ynai e aşa de mult întrebuinţat în medicina veterinară, căci rezultatele obţinute sunt prea slabe şi nesigure. A. H. COLCHICUM. - Bot. - Gen de plante vivace din fam. Liliaceae, având bulbi sau bulbi-tuberculţ, o tulpină foarte scurtă subterană apărând j»umai la maturitatea fructelor; frunzele sunt mari şi verzi; învelişul floral infun-dibuliforro» 6 foliat; foliolele libere sau con» crescuţş, cu 6 stamine şi 3 stile; fructul e o capsula pvoidă. Aceste plante au întrebuinţări medicale pentru proprietăţile lor iritante, iuţi şi smetice. Specii: C. hungarieum - bul-bocodioţdes - C. arenarium, C. neapolitanum; C. automnale - v. brânduşă de toamnă. COLECISTITA. - Med. Vet. - Inflamaţia veziculei biliare, afecţiune des întâlnită la ru-megăţQare şi carnivore şi produsă de infec-ţhmijş colibacilare, paraziţi - distome -, cal-culi, tumori bacilare, etc. P. F. COLECŢIA SINUSURILOR. - Med. Vet. -Sin. empiemul sinusurilor. Inflamaţia. mucoasei sinusurilor, cu adunarea puroţjilui în cavităţile acestora. Este mai frecventă la cal şi mai rară la celelalte animale. Aproape întotdeauna unilaterală, uneori ea interesează toate sinusurile dintro parte, alteori este circumscrisă la cele superioare sau la sinusul maxilar inferior. Dar cel mai adesea, la început limitata, nu întârzie a se propaga la toate sinusurile de aceeaşi parte, prin perforarea peretelui despărţitor între sinusul maxilar superior şi inferior. Cauzele colecţiei sinusurilor sunt: traumatisme, contuzii cu fracture, traumatisme penetrante, traumatisme cu eschile, corpi streini - proectil, o bucată de fier sau lemn, o ron-delă de os tăiată cu trepanul etc. -, peridon* tită fistulară, caria uneia din cele patru măsele ultime, tumori etc. In unele maladii infecţioase, - gurmă, morvă -, se constată colecţia sinusurilor de natură specifică. La bovidee, pe lângă cauzele citate, se mai adaugă şi următoarele: răniri făciite dé jug, fracturile şi amputaţiile coarnelor. Simptome: temperatură, bombarea peretelui extern al sinusurilor, prinderea ganglionilor submaxilari, jetaj cu mici chiaguri şi fetid, care este mai abundent sub influenţa exerciţiului, iar când animalul apleacă capul, la percuţie se aude son mat, etc. Colecţia sinusurilor se poate confunda cu inflamaţia purulentă a cornetelor sau a buzunarelor guturale, cu morva şi tumorile nasului. Maladia cea mai periculoasă cu care se poate confunda colecţia sinusurilor este morva, deaceea când diagnosticul diferenţial este nesigur, prin semnele clinice, se vor face injecţii revelatoare cu maleină. Tratamentul colecţiei sinusurilor se face pe cale chirurgicală prin trepanaţiunea sinusurilor bolnave. Acestea comunicând între ele este suficient să se facă numai trepana-ţia sinusului frontal şi maxilar inferior. Uneori este suficient numai trepanaţiunea maxilarului inferior, cu condiţia să se facă comunicaţia între cele două sinusuri maxilare -superior, şi:inferior - prin perforarea peretelui despărţitor. Consecutiv trepanaţiunii se face de două ori pe ¡pi irigaţiunea sinusurilor cu apă caldă şi apoi se face o injecţie cu substanţă medicamentoasă - acid fenic 1-2%, creolină 2-3%, lysol 1-2%, permanganat l°/o°, iodură de potasiu 1 0 gr. la un litru de apă, etc. - Sé va avea Sn Vedere ca cicaţri-zarea să se facă mai întâi la orificiul superior şi numai după ce empiemul ¿’à vindecat complet se lasă să se cicatrizeze şi orificiul inferior al trepanaţiei. C. S. COLECTIVISM. - Econ. pol. - Sistem social» sau concepţie socială care tinde să organizeze viaţa indivizilor în funcţiune exclusivă, sau aproape exclusivă, de nevoile şi de COLECTOR-COLENCHIM 130 aspiraţiile colectivităţii. După cum această colectivitate este comuna, sau naţiunea, sau umanitatea întreagă, colectivismul este comunal, naţional sau internaţional. Comunismul şi socialismul utopic dinaintea lui Marx, socialismul zis ştiinţific a lui Marx, caşi comunismul concret din Rusia Sovietică sunt forme de colectivism pe un plan strict economic şi materialist. Fascismul şi naţional-socialismul reprezintă o formă de colectivism idealist, care subordonează individul în toată fiinţa sa aspiraţiilor supreme . de ordin supramaterial şi spiritual - a colectivităţii naţionale. M. Man. COLECTOR. - Imb. func. - Canal deschis sau tub subteran, folosit în lucrările de drenaj şi desecare, în scopul de a aduna apele canalelor sau drenurilor absorbante, ori ale unor colectoare de ordin inferior. Colectorul se trasează urmând linia de cea mai mare pantă a terenului. In plan, el tre-bue să apară perpendicular pe direcţia curbelor de nivel. O excepţie dela această normă se face numai în cazul când panta terenului e inferioară pantei de I :300 şi când e nevoie a se da drenurilor şi canalelor absorbante o direcţie perpendiculară pe linia de cea mai mare pantă; astfel, acestea ar fi expuse astupării lor cu pământul găsit în suspensiune în apa absorbită. Colectorul, când e sub forma de canal deschis se trasează totdeauna pe fundul cutelor terenului, în talveguri. Colectorul e secundar, atunci când el colectează apa drenurilor sau canalelor absorbante; şi colectoarelor secundare. Adâncimea la care se sapă un colector deschis, sau la care se aşează un colector dren, depinde de nivelul la care voim a scoborî apa freatică în sol potrivit cu natura culturilor ce se vor cultiva pe acel teren şi de cantitatea de apă calculată a fi transportată pe acel colector - aceasta fiind în funcţie de cantitatea de apă ce se găseşte înglobată în sol şi de cantitatea de precipitaţiuni pe un timp determinat -. In genere adâncimea unui colector trebue să fie cu cca. 0,05-0,10 m. mai jos decât adâncimea drenurilor sau canalelor absorbante. La vărsarea lui in emisar, gura de vărsare a lui să fie cu 0,10 m. deasupra nivelului apei din emisar. Panta colectorului va urma pe cât posibil panta terenului pentru a se evita deplasări inutile de pământ. In orice caz, panta minimă admisă depinde de viteza apei rezultată din calcul, ştiindu-se că la o viteză mică a apei, substanţele în suspensiune din apă se vor depune. Calculându-se viteza în funcţie de pantă, ea nu trebue să fie inferioară cifrei de 0,30 m/sec. Pentru colector cu diametrul de 0,08-0,13 m., panta minim admisibilă e 1:1000, pentru colector cu diametrul mai mare de Om, 1 3 panta minimă să fie 1:2000. La fel, o pantă prea mare, mai ales acolo unde terenul e de consistenţă mică, atrage după sine deteriorarea canalelor datorită vitezei mari a apei. Dimensiunile de dat colectorului depind de panta colectorului şi de cantitatea de apă pe care trebue 8*o debiteze - în unitatea de timp -. Dimensiunile unui colector se măresc pe măsura în care el primeşte cantităţi noi de apă pe parcurs. Panta colectorului e dată de profilul longitudinal al proiectului întocmit. Debitul se obţine din formula: Q'/sec.î^ SXK. în care S este suprafaţa asanată până în punctul unde calculăm diametrul, iar K un coeficient egal cu: 0,651/sec. Ha., 0,801/«ec. Ha. sau P/sec. Ha. Acest coeficient e în funcţie de: cantitatea de apă de precipitaţiuni ce cade în regiunea considerată raportată la un Hectar - h -, de timpul în care se cere să se facă evacuarea apei - t - egal cu 24 ore, 48 ore, până la două săptămâni, de modulul canalului - raportul între cantitatea de apă ce o transportă canalul după ce o parte din ea s’a evaporat şi infiltrat şi cantitatea totală de apă ce a căzut pe suprafaţa deservită de colector i= m. Astfel: „ lO.OOOm*. hm- m t Cunoscându-se debitul şi panta, putem calcula cu ajutorul formulelor, a tabelelor de calcul sau abacelor, dimensiunile de dat co~ lectorului. - v. Drenaj şi Desecare. A. 1. COLEDOC, canalul. - Med. Vet. - Canalul excretor al ficatului; el transportă bila dela ficat în duoden. V. G. COLENCHIM. - Bot. - Tip principal de ţesut vegetal. Format din celule vii, alungite, Fig. 244. — Secţiune transversală, printr’o tulpină; s, scoarţa; col, COLENCHIMUL; pc, parenchimul rareori rotunde, a căror membrană nelignifi-cată este numai parţial îngroşată, de regulă, la colţuri; ele prezintă în secţiune un as- 131 COLEOPTERE-COLEOSFORIUM peçt caracteristic. Celulele de c.. având pereţii extensibili, alcătuiesc ţesuturile de sus-ţinere ale organelor în creştere. De cele mai multe ori aflăm unul sau mai multe straturi de c., imediat sub epiderma tulpinilor erbacee. - Fig. 244. C. C. Georg. COLEOPTERE. - Ent. - Ordin de insecte, cu gura făcută pentru a apuca. Au metamorfoză complectă. Caracterul principal este transformarea aripilor anterioare în elitre. Acestea nu servesc pentru sbor, ci numai pentru protecţia aripilor posterioare, mult mai lungi, şi care se strâng sub elitre. In ţimpul sborului, ele se ridică şi rămân imobile. Elitrele se ating pe linia mediană a spinării şi ascund mesotoraxul, metatoraxul şi abdomenul. Numai protoraxul este complect vizibil - corseletul -. Capul esite mai mult sau mai puţin înfundat în corselet şi poartă 2 antene, în general din 1 1 articole: 2 ochi în Fig. 245. :— COLEOPTERĂ; as, elitră; ai, aripă. faţete. Picioarele sunt făcute mai mult pentru mers; rareori adaptate la înnot, la sărituri; acestea au în general 5 articole, dar nu-mărul lor se poate reduce la 4 sau chiar 3. Numărul inelelor abdomenului este de 8, dar, ca urmare a atrofierii piesii ventrale a primului inel şi al sudurii unui oarecare număr Fig. 246. — COLEOPTERE, piese bucale. L, la-brum; M, mandibule; m, fălci; m, palpi; 1, labium; 1’, palpi labiali. din celelalte, cifra inelelor abdominale socotită pe faţa ventrală nu este decât 7-4. - Fig. 245. Larvele trăesc în general ascunse; au pie- sele bucale făcute pentru a apuca şi posedă de obiceiu 6 picioare, dar în unele familii ele sunt apode. Nimfele au picioarele libere; durata metamorfozei variază de la câteva săptămâni la mai mulţi ani. - Fig. 246. j Insecte răspândite pe aproape toată suprafaţa pământului. Mai mult de 200 mii de specii. C. pot fi astfel clasate: I. C. cu larve agile, prevăzute cu tegument tare; adulţii se hrănesc în general cu materii animale. Fam. principale: Cicinde-lide, Carabide, Dytiscide, Hydrophilide, Lam-pyride, Tenebrionide, Staphylinide, Dermea-tide, Necrophoride, Coccinelide. II. C. prezentând 2 larve succesive, prima agilă, a doua puţin mobilă. O singură fam. importantă: Vesicantele. UI. C. cu larve puţin mobile, moi, grase; regimul alimentar al adultului, vegetal. Principale fam.: Bostrichide, Scarabeide, Lucani-de, Curculionide, Cerambycide, Chrysome-lide. COLEOPTILĂ. - Bot. - Teaca ce îmbracă muguraşul embrionar - gemula -. Serveşte ca organ de protecţie pentru gemulă, căci străpunge solul şi conduce gemula la suprafaţa solului, care poartă viitoarea plantă - partea supra-terestră - apare imediat după prima radicelă embrionară şi cam în acelaş timp cu apariţia restului de radicele embrionare. Ea este mai desvoltată la grâu şi orz, decât la celelalte cereale şi poate ajunge până la 10-12 cm. lungime, când sămânţa a fost prea adânc îngropată. Ajunsă la suprafaţa solului, este străpunsă de gemulă, care de acum se desvoltă în plantă. C. secării este colorată roşietic-albăstrui din cauza antocia-nului pe care îl conţine - v. germinaţie -. Amil. Va*. COLEORIZĂ. - Bot. - Scufiţa ce îmbracă vârful tutulor rădăcioarelor. COLEOSPORIUM. - Fitop. - Gen de ciuperci heteroice din Uredineae, fam. Coleos-poriaceae. Prezintă teleutosporii sesili, uni* celulari, aşezaţi unii lângă) alţii într*un singur rând, formând o crustă subepidermică, ceroasă. Mai târziu fiecare teleutospor se divide în patru celule suprapuse. Aecidiile se desvoltă pe alte plante gazde, provocând maladia numită Peridermium Pini forma aci-cola Rab. = Rugina acelor de pin. C. Senecionis Lev. îşi desvoltă aecidios-porii pe acele de Pinus silvestris, în aecidii de forma unor săculeţe albicioase, de unde şi numirea de Rugina acelor de pin. Uredo şi teleutospori se formează pe fmmzele de diferite specii de Senecio - S. vulgaris, S. silvaticus, S. viscosus, S. Jacobaea Ure-dosporii se prezintă ca pustule galbene, pulverulente, iar teleutosporii formează mici mase colorate portocaliu, sub epidermă, pe care o împing în sus şi o rup. - Fig. 247. C. subalpinum Wagner. Se desvoltă pe Senecio alpinus şi Pinus montana. C« Tussila- ginis Lev. Cunoscută numai faza de pe Tussilago farfara. C. Petasitis De B. Cunoscută numai faza de pe Petasites officinalis. Fig. 248. — Plăntută de lupin. — r, rădăcină; co, COLET; t, tulpinită; c, cotiledón; T. tijă. Fig. 247. — COLEOSPORIUM SENECIONIS. Aec, aecidii; ae, aediospori; sen, frunză cu uredos-pori; Tel, teleutospori; ur, uredospor. C. Cacaliae D. C. Pe Adenostyles albifrons. C. Inulae E. Fisch. Pe Inula Vaillantii. C. arvensis Wint. Pe Sonchus arvensis, S. asper şi S. oleraceus. C. Euphrasiae Wint. Pe Alectorolophus major, A. minor şi Euphor- bia officinalis. C. Me-lampyri Kleb. Pe Me-lampyrus pratense. C. Campanulae Lev. Pe diverse specii de Campanula. M. Bad. COLESTERINA. - Chim. - O sterină-C27 H46 O -, cristalizată în ace sau foiţe romboedrice, insolubilă în apă, acizi şi base diliuate, solubilă în eter, cloroform şi grăsimi. Se găseşte în organismul animal liberă sau combinată cu acizii graşi. In cantitate mai mare se găseşte în substanţa nervoasă -20 % din substanţa albă uscată -, în gălbenuşul de ou, în bilă, în sânge, în puroi, etc. A. H. COLET. - Bot. - Limita dintre tulpină şi rădăcină. Se observă uşor la pueţi, şi mai târziu mai puţin evident. La plantarea arborilor se va avea în vedere să nu să se îngroape, în pământ regiunea c. - Fig. 248. — Anat. - Regiunea dintre coroană şi rădăcina dintelui. COLLETOTRICHUM. - Fitop. - Gen de ciuperci - Fungi imperfecţi din cari uneîe sunt fitopatogene. Conidii hialine, simple, ovale sau e-liptice, uneori curbate; la germinare deseori se divid şi produc conidii secundare şi cla-midospori. Se aseamănă foarte mult cu Gloesporium, de care diferă prin prezenţa unoi peri bruni în mijlocul sterig-matelor. C. Lindemuthianum produce antracnoza fasolei -pete brune-cenuşii pe păstăi, tulpini şi foi - ; se combate prin întrebuinţarea la sămă-nat a boabelor sănătoase. C. atra,mmentarium - antracnoza cartofului - pete brune pe colet şi stoloane - . C. tabacum - antracnoza tutunului - băşi-carea şi brunificarea tulpinii şi nervurilor frunzelor -; se recomandă sterilizarea răsadniţelor, stropiri cu zeamă bordeleză, etc. - Fig. 249. V. Gh. COLHOZ. - v. Kolhoz. COLIBACIL. - Med. Vet. -Bacii care se găseşte în intestinele animalelor normale; sunt mai multe varietăţi de c. In anumite împrejurări pot deveni patogeni, producând boala numită colibaciloză. Bacteriologie: bacii gram negativ mobil sau imobil, necapsulat, nesporulat; se dezvoltă uşor pe mediile obişnuite - agar şi bulion -chiar la temperatura camerei şi degaje un miros caracteristic, urinos sau fecaloid şi produce indol. Sunt medii speciale cu ajutorul cărora se poate identifica C. M. M. COLIBACILOZĂ. - Med. Vet. - Boală produsă de Colibacil, atât la om, cât şi la animale. C. mânjilor: infecţia începe de la înve-litorile fetale ale epei. Boala apare în primele zile ale naşterei şi se manifestă prin diaree fetidă şi umflarea dureroasă a articulaţiilor. Mânjii bolnavi mor în câteva zile. C. viţeilor: este cea ma răspândită dintre bolile noilor născuţi şi se manifestă sub formă de enterita. Infecţia cea mai frecventă şe face prin alimente. Semnele boalei se arată de la câteva ore până la câteva zile de Ia naştere şi ele sunt: lipsă de poftă de mâncare, abatere, colici, febră, respiraţie accelerată, diaree gălbue, subţire, spumoasă şi mirositoare. Se pot ivi şi complicaţii ca pneumonie şi artrite. Mortalitatea este mare, deşi unii viţei se pot vindeca. Ca tratament se re- Fig. 249.— COLLETOTRICHUM LINDEMUTHIANUM, -pe păstăi de mazăre. 133 COLICI-COLILIE comandă izolarea bolnavilor, administrare de colastră şi laptele mamei şi injecţie de ser polivalent. Pentru preîntâmpinarea boalei, se cere o ciirăţenie perfectă şi dezinfecţia organelor genitale la fătare; sterilizarea biberoa-nelor şi a găleţilor de lapte. De c. se mai pot îmbolnăvi păsările şi purceii. M..JVI. COLICI. - Med. Vet. - Sin. matrice, cârcei, crampe. - îmbolnăvire a organelor din pântecele animalului, datorită la diverse cauze, manifestată prin dureri puternice. C. pot purta diferite numiri, după organele unde se localizează: c. ale stomacului, ale rinichilor, ale intestinului, ale vezicei urinare, etc. C. stomacului şi ale intestinului sunt denumite şi c. adevărate, în opoziţie cu celelalte denumite false-c. Mai adesea se întâlnesc c. stomacului şi ale intestinului, datorită indigestiei. Aceasta se întâmplă în general când organele nu funcţionează normal. Indigestia poate fi de 2 feluri: de supraîncărcare sau gazoasă. Se datoreşte alimentelor verzi sau stricate, uşor fermentabile, schimbarea regimului de alimen~ tare - trecerea bruscă dela regim verde la unul uscat sau invers -, mâncare multă şi muncă puţină, unor paraziţi intestinali - limbrici, taenie, etc. Simptome: Oprirea rumegării, capul întins, nările dilatate, este neliniştit, se uită pe flancuri, loveşte abdomenul cu picioarele dinapoi, râcâie şi loveşte pământul cu piciorul dinainte, vrea să urineze, să se balige, se culcă, se scoală, se înăduşă. C. se manifestă mai mult la cai - circa 30% din bolile interne sunt datorite lor. Tratament preventiv Se vor sustrage animalele de la toate cauzele ce pot pricinui sau favoriza apariţia c. Higienă alimentară, împărţind raţia în cel puţin 3 părţi. Se vor evita supra alimentaţia, nutreţurile şi apa de rea calitate, schimbările brusce de regim alimentar, etc. Tratament curativ. Animalul bolnav va fi plimbat la pas moderat, pentru a-1 împiedeca să se tăvălească. Aceasta se face şi pentru a-i activa mişcările stomacului şi intestinului. Când îl vom lăsa să se odihnească, îl vom buşona cu şomoioage uscate sau cu o cârpă uscată înmuiată în esenţă de terebentină sau oţet. Buşonările se vor face pe sub abdomen. Dacă c. nu sunt prea violente, atunci animalul se va lăsa să se culce în grajd pe un strat gros de paie, dar se va avea grije ca să nu se tăvălească. Dacă c. persistă, a-tunci şe vor lăsa 3-4 1. sânge şi se vor face Wecţii calmante - atropină 1 mgr. -, dacă bănuim o iritaţie a pneomogastricului. Injec-J e. ®e Pot repeta din jumătate în jumătate «*e oră până la 5 mgr. Injecţiile subcutanate Pot ^ace şi cu azotat de pilocarpină - 10-°tgr. " disolvate în 5-10 cm.8 de apă disti- lată - făcute fracţionat. Se vor face clisme călduţe cu fiertură de seminţe de in sau saponate. Se fac uşoare masagii intra-abdomi-nale, dacă se poate practica explorarea rec-tală. Se va da intern în ceai de muşeţel, 500^ 1000 gr., tinctură de opium 50-100 gr. Se poate folosi cu mult suces Anticholerina, un excelent calmant. Constatând o iritaţie a simpaticului, se face o injecţie cu 5 ctgr. eserină sau se dă tinctură eterată de valeriană 55 cm.3 în 150 gr. apă rece. Aproape întotdeauna după calmarea durerilor, se va da un purgativ şi se va ţine animalul la dietă. La o indigestie de supraîncărcare se vor face injecţii cu arecolină, dându-se şi un bol format din carbonat de amoniu 20 gr. şi pulbere vomica 20 gr. In acelaş timp vom introduce cu ajutorul unei sonde stomacale circa 10 litri apă călduţă, după ce am evacuat conţinutul. In cazul unei indigestii gazoase, nu vom întrebuinţa trocarul, care pentru timpurile noastre este un mijloc barbar, ci ne vom folosi tot de sondele de care am vorbit mai sus. - v. meteorizaţie. Vindecarea se anunţă prin ivirea borborig-melor urmate de eşirea gazelor şi a excrementelor. După vindecare, animalul trebue ţinut la dietă câteva zile. COLILIE. - Păş. Fân. - Sin. colelie, năgură, peniţă, ceardaş - Ttans. -, părul zânelor - Banat -. Stipa pennata L., plantă din fam. Gra-minaceae, subfam. Poaeoidee, tribul Stipee. Fi&. 250. — COLILIE — Stipa pennata. A, floare B, sămânţă. Plantă vivace, cu rizomul acoperit de te-cile frunzelor. Tulpină dreaptă, până îa î m. înălţime. Frunzele mai mult sau mai puţin verzi-albăstrui, tari şi răsucite. Inflorescenţa COÙR-COLIVIE 134 un panicol alungit, cu ramurile scurte. Spi-culeţe cilindrice cu axa păroasă, glume neegale, lanceolate, la vârf îngustate într’o ţeapă lungă. Ariste lungi până la 30 cm., geni-culate dela vârful spiculeţelor penat-păroase. Partea nepăroasă se răsuceşte pe timp uscat şi se desrăsuceşte pe timp umed, realizându-se astfel o mişcare de torsiune, mişcare prin care planta îşi înfige cariopsa în pământ.. Preferă coastele aride din stepă, dealurile calcaroase şi nisipurile, fiind deci indicată pentru înerbarea acestor terenuri. Ca plantă de nutreţ nu are nici o valoare. Oile o consumă numai în stare tânără. - Fig. 250. Z. Sam. COLIR. - Med. Vet. - Medicament magistral întrebuinţat în boalele de ochi. Se deosebesc: c. uscate - pulbere - care se insuflă; c. moi - pomezi - şi c. lichide cari sunt în general apoase. Numele de C. se rezervă mai mult pentru c. lichide. Acestea se administrează sub formă de instilaţii, folosindu-ne de Comp-gutte. Mai sunt şi c. oleioase, compuse din substanţe cu baza alcalină - atropină, cocaină, ezerină, pilocarpină - disolvate în oleu de olive. Se administrează în felul următor: se îndepărtează pleoapele cu mâna stângă, cu dreapta se introduce Compgutte-ul prin unghiul temporal, tangenţial cu corneea, apoi facem sa curgă lichidul. In lipsă de Comp-gutte, se toarnă cu sticla sau cu o bucată de vată înmuiată în c. şi apoi stoarsă în ochi. c. s. COLITĂ. - Med. - Inflamaţiunea mucoasei, ce căptuşeşte porţiunea din intestinul gros cunoscută sub numele de colon, care are două porţiuni: marele colon, sau colonul îndoit, şi micul colon, sau colonul flotant. In privinţa cauzelor ce o produc, precum şi a tratamentului - v. enteritele. N. Cârl. COLIVIE. - Apic. - încăpere obişnuit făcută din sârmă metalică - Fig. 251. - In apicultură sunt aşa numitele c. pentru închis reginele sau mătcile stupului - c. de matcă. Se întâmplă câte odată ca stupul să-şi piardă regina, caz în care apicultorul trebuie să-i procure o alta sau ca matca pe care o are stupul să fie prea bătrână ori să aibă un defect oarecare şi deci să nu fie aptă pentru progresul coloniei în care se află. Mai există cazuri când apicultorul vo-eşte să suspende depunerea de ouă în celule, cum se cere bunăoară în tratamentul bolilor puietului - v. loca - sau în fine că apicultorul a procurat din comerţ o matcă cu calităţi superioare, etc. Trebuie deci să introducă în stup şi să dea coloniei o matcă streină - se ştie însă că orice stup are mirosul său şi că albinele nu primesc în stupul lor albine ce provin din alte colonii şi deci mai puţin ar primi o nouă regină, fără ca apicultorul să procedeze cu precaiuţiuni şi în anumite condiţiuni. Pentru introduce- rea unei noui matei la un stup orfan sau prealabil organizat, prin înlăturarea m»tcei defectuoase, apicultorii se servesc de felurite c., în care închid matca şi o introduc Fig. 251. — DIFERITE FORME DE COLIVII. între fagurii stUpului, pentru ca albinele să se obişnuiască cu ea, iar aceasta să capete mirosul special al coloniei. Dacă lucrul a-cesta 8 ar face fără această precauţie, albinele, cu toate că stupul este orfan, ar ucide Fig. 252. — COLIVIE GAPIR. imediat matca pusă direct în stup. Sunt în acest scop o mulţime de c.; unele care se înfig în fagure, după ce matca nouă a fost aşezată pe el, altele în care matca este închisă şi ţinută astfel între fagurii stupului timp de 36-48 ore, după care apicultorul o eliberează. Altele însă sunt mai perfecţionate şi deci mai recomandabile, cum est« aşa zisa c. Gapir. - Fig. 252. Pentru întrebuinţarea acestei cuşti avem 135 COLMATARE nevoie de o preparaţie de pastă de miere şi zahăr, a cărei cantitate pentru 10 ouşti se prepară în modul următor: Se ia 35 grame de. zahărrpudră. şi 15 gr. de miere lichidă necristalizată şi 'se amestecă bine până se obţine o pastă, destul de consistentă, adău* gându-i-se încă dacă este necesar zahăr pudră. Se umplu cu această pastă cele 2 tuburi V şi X - Fig. 25,2. - Introducem apoi cele 2- fcub^r^ijlii^^cu pastă în locurile indicate cu aceleaşi litere şi apoi introdiucem în colivie regina ce voim a o da stupului orfan prin deschizătura de sus a c. Introducerea c. în situp. Vroind să schimbăm o regină a unui stup o căutăm şi o ucidem, iar dacă stupul este deja orfan este necesar să-l vizităm amănunţit spre a ne convinge dacă stupul nu are o matcă falşă, distrugem toate celulele de matcă ce le găsim pe faguri, restrângem urdinişul ştiind că stupii orfani sunt uşor expuşi la furtişag şi astfel preparat stupul, introducem colivia în mjlocul coloniei, îndepărtând fagurii spre a lăsa un spaţiu suficient în laturile coliviei pentru circulaţia albinelor, sprijinind-o cu cele 2 susţinătoare pe poarta fagurele ramelor între care am introdus-o. După cinci zile dela introducere, c. se poate ridica con-vingându-ne de prezenţa reginei pe fag>uri şi a ouălor depuse în celule de lucrătoare. C. Gapir este de mulţi ani adoptată în diferite crescătorii, dând mereu cele mai bune rezultate, mânuirea ei este uşoară, iar vizi* tele stupului reduse la două: aceia de introducere şi de ridicare a c. Ea funcţionează, ca să zicem aşa, automat: de îndată ce am introdus c. în stup, albinele se îngrămădesc pe ea, dar regina este apărată de reţeaua de sârmă. Cu timpul, regina ia mirosul coloniei, iar albinele ling pasta din cele 2 tuburi. In circa 40 de ore pasta din tubul X va fi consumată şi .albinele din stup vor putea intra în cuşcă. Regina însă nu va p <---------- Granulele mai mici de 1 [JL JJL. Trec prin filtru şi ultra-filtru, invizibli la microscop şi ultra - microscop, difuzează şi dializează cu viteză considerabilă. Condensare Disoluţie Substanţele c. organice şi minerale sunt foarte răspândite în natură, deţinând rolul principal în manifestările vitale ale organismului animal şi vegetal, care în cea mai mare parte esite constituit din c. Sub forma de hidrosol, substanţa este transportată de sânge sau seva vegetală şi depusă în locul destinaţiei sub formă de hidrogel. Pierderea apei de către plantă odată cu apropierea stadiului de maturitate se datorează scăderii puterii de imbibare a c. hidrofili. Condiţiu-ni’le fizice, chimice şi biologice pe care le găseşte planta în pământ, s>e datoresc direct sau indirect, tot cantităţii .fi calităţii c. ne care pământul îi conţine. G. Wiegner defineşte în felul următor două pământuri: a. Dispersiune mare. Aceste pământuri au o capacitate mare pentru apă, sunt imper-miabile, cu o coheziune mare, aerisire grea şi bogate în substanţe hrănitoare solubile. Din punct de vedere chimic, aceste pământuri sunt bogate, proprietăţile lor fizice şi biologice sunt însă rele. Aceste caracteristici generale s¡unt proprii terenurilor argi-loase grele, compacte, reci. b. Dispersiune mică. Au o capacitate mică pentru apă, sunt uşor permiabile, cu o coheziune mică, aerisire uşoară şi sărace în substanţe nutritive. Dacă proprietăţile fizice şi biologice ale acestor terenuri sunt bune, în schimb cele chimice sunt rele. Astfel se caracterizează în general terenurile nisipoase, uşoare, calde. Proprietăţile c. ale substanţelor sunt larg utilizate în ştiinţă şi practică. Progresele bacteriologici în mare parte se datoresc posibilităţii culturii bacteriilor în medii c. - gelatină, agar-agar, etc. -. Dintre nenumăratele utilizări practice a proprietăţilor c., amintim extragerea zahărului din sfeclă - difuzie Industrie. - Proprietăţile fizico-chimice -supleţă, elasticitate, plasticitate, rezistenţă -a unor geleuri c., au permis înfiinţarea mul- tor industrii foarte importante, dintre care amintim pe cea a mătăsei artificiale, cauciucului, celuloidului, galalitului, etc. I. Zapor. COLOIDO-TERAPIE. - Med. Vet. - Metodă de tratament nespecifică, care consistă în introducerea în organiam, prin injecţii, a unei substanţe ce alterează echilibrul coloidal a humorilor, preducând un şoc coloido-clasic. Cei mai întrebuinţaţi produşi capabili să declanşeze- şocul $unt:> Serunle nespetifice, sângele - hemoterapia plasma, peptona, vaccinurile microbiene, laptele - lact o terapia -şi metalele coloidalc. COLON. - Med. Vet. - Partea cea mai des-voltată a intestinului gros. El ajunge până Ja o lungime de 4*5 m. C. este situat mai mult pe partea ventrală a cavităţii abdominale. V. G. COLONIZARE. - Pol. SOC. - Acţiunea pe care un popor civilizat o desfăşoară asupra unei ţări cu o civilizaţie inferioară, în scop de a o transforma progresiv prin punerea în valoare a bogăţiilor sale materiale, cât şi prin îmbunătăţirea condiţiunilor de existenţă, materiale fi morale ale indigenilor. Experienţa veacurilor trecute a dovedit că o c. raţională este condiţionată de anumite reguli, care trebuesc urmate şi dela care nu, trebue să ne abatem. t Cunoaşterea acestor regiili ne-o dă ftiinţa c., iar punerea în aplicare a principiilor consacrate de veacuri, constitue arta de a coloniza. Fenicienii, Grecii, Romanii, în timpurile Vechi, şi o bună parte din popoarele civilizate moderne, au făcut şi fac şi astăzi c., atât pentru punerea în valoare a ţinuturilor lipsite de populaţiune, cât şi pentru plasarea braţelor prisoselnice ale metropolei. Fig. 255. — CASĂ DE COLONIST IN DOBROGEAi C. romane aveau caracter militar. Intr'un ţinut cucerit, Romanii aşezau o garnizoană permanentă, care asigura liniştea supuşilor. In ţinutul cucerit se recompensau militarii care se distingeau în lupte şi către el se îndreptau proletarii din meţropojă. Curentul, c. este favorizat de dispoziţiunea de expatriere a popul'aţiunei. Cauzele cari provoacă expatrierea, sunt: o situaţiune intolerabilă, creiată unei părţi din populaţiune în patria mumă, fie prin sporirea ei în mod simţitor, persecuţiuni politice sau religioase, fie din cauza unei crize economice puternice. Aceste oauze lucrează de obiceiu nu asupra indivizilor izolaţi, ci asupra unui grup de indivizi, care se găsesc în condiţiuni identice. Clasa socială; victima crizelor economice sau perse'CUţiunilor, se desparte fără gândul de a se mai lega de restul naţiunei din care a plecat, cu intenţiunea de a forma o societate nouă. Fiff. 256. — Casă de colonist, în construcţie. La noi în ţară s’au făcut c. în graniţa de vest, în câteva judeţe cu populaţiune rară din interiorul ţărei, cât şi în Dobrogea, ur-mărindu-se atât punerea în valoare a pământurilor din proprietatea statului, lipsite de braţe, cât şi îngroşarea numărului de români în ţinuturile populate de minoritari. - Fig. 255 şi 256. Până la 17 Iunie 1930, când a apărut Legea pentru regimul c., pământurile destinate pentru acest scop, erau împărţite sătenilor din comunele lipsite de pământ, fără nici un criteriu pentru alegerea acestora, decât acela că au drepturi stabilite la împroprietărire şi că n’au dobândit pământ la comuna lor de origină. In virtutea acestei legi, au început să fie trimişi în regiunile de c. elemente rurale mai viguroase şi capabile de a-şi înfiinţa gospodarii puternice în regiunile în care au fost îndreptate. Statul le-a venit pe de altă parte în ajutor, dându-le materiale de construcţie, scutiri de impozite, etc. Până a 1 Aprilie 1933, situaţiunea pământului destinat c. se înfăţişa astfel: Vechiul Regat şi Dobrogea Veche • *78.290,66 Ha. Dobrogrea Nouă...............211.259,11 „ Banatul................................ 13.795,65 „ Transilvania........................... 27.494,66 „ Bucovina 3.551,21 „ Total ...... 334.391,29 Ha. COLORIMETRIE-COLŢ 140 Această suprafaţă de pământ a fost împărţită coloniştilor români, căsătoriţi sau văduvi cu copii, având vârsta de cel mult 45 ani, după ce s’au făcut rezervele necesare pentru vetre de sat, islazuri comunale, instituţii de interes obştesc, etc. In Muntenia, Moldova, Bucovina şi Dobro-gea Veche, coloniştii au obţinut câte 5 Ha. pământ cultivabil, iar în Dobrogea Nouă câte* 10 Ha. sau 15 Ha. după cum localitatea a căzut în interiorul judeţelor sau pe graniţă. In Banat şi Transilvania, mărimea lotu'lui-tip de c., a fost de 7-16 jugăre cadastrale - 1 jug. = 5585 m. p. La 1 Aprilie 1933 se aşezaseră pe aceste pământuri: 11.240 colonişti în 201 centre, situate în Vechiul Regat şi Dobrogea Veche. 14.396 ,, ,, 260 Dobrogea Nouă. 1.539 ,, ,, 50 Banat. 3.499 „ ,, 62 Transilvania iLLL« ” Bucovina* Total 31.189 colonişti 613 centre. Aceşti colonişti provin din: Interiorul tării..................22.705 Macedonia şi Peninsula balcanică 5.573 Banat, Jusroslavia şi Ungaria . • 2.951 Total..........31.189 colonişt i Dela înfiinţarea Oficiului Naţional al C., adică de la 17 Iunie 1930 şi până La 1 No-embrie 1933, Statul a cheltiut cu ajutorarea coloniştilor, cărora le-a dat materiale de construcţii şi seminţe, 267.915.529 lei. S’au construit în acest interval de timp, 5811 case de locuit. De la Noembrie 1933 şi până in Aprilie 1937, s’au mai construit, cu materialele procurate de Stat, încă 1.348 case în satele noi, care au luat fiinţă în Dobrogea. In afară de pământurile dobândite de Stat, pe baza exproprierii sau a Legei Dobrogei Noui, sau mai cumpărat de la emigranţii Turci în anii 1935 şi 1936, suprafaţa de 3515 ha. în Dobrogea Nouă. Aceste pământuri au fost vândute coloniştilor români, cu preţul de cost, plătibil în 10 ani, fără dobândă, în loturi de câte 10 ha. sau 15 ha., după cum ele cădeau în interiorul judeţelor sau pe graniţă. Ad. Iv. COLORIMETRIE. - Tehn. - Operaţiunea sau metoda cu ajutorul căreia putem doza -determina - cantitatea de substanţă, care se găseşte dizolvată într’un lichid colorat, substanţă, care ea însăşi poate fi un colorant, sau coloarea poate să provină din reacţiunea unor corpi între ei, ex.: amoniacul cu licoarea Nessler, etc. COLORIMETRU. - Tehn. - Aparat folosit în metodele colorimetrice sau în colorime- trie. Ex.: c. lui Stammer, Dubosq-Laurent, etc. - Fig. 257. Fig. 257. — COLORIMETRU DUBOSCQ. COLOSTRU. - Produsul de secreţie al glandei mamare în primele zile după fătare, câteodată chiar cu câteva zile înainte de fătare. Această secreţie este la început de o culoare mai mult sau mai puţin gălbuie, vâscoasă, cu un miros specific şi de un gust amărui-sărat. La fierbere se coagulă. Acest caracter dispare deobicei după 3-5 zile, câteodată ceva mai târziu, când cantitatea laptelui începe să crească. Compoziţia c. diferă de acea a laptelui normal, după cum se vede din următoarea tabelă: Colostru de vacă - după Sutherst - Lapte normal do vacă - după König . 87, 27° o 2, 81°|0 0. 60°|o 3, 79°!0 4 90°U 0,77°:0 COLŢ. - Anat. - Sin. canin. Dinte de formă conică şi ascuţită, care la cal se găseşte în spaţiul interdentar - între incisivi şi molari de o parte şi alta a gurii. C. sunt în număr de patru: doi în maxilarul de sus şi Cazeină . . . 4,8 6°/0 Albumină . l,450/o Globulină . . 5,32°/0 Lactoză • • • 2,74°l0 Cenuşe • . . l,03°lo 141 COLUMBA-COMASARE doi în cel de jos. Iapa nu are c. decât în mod excepţional şi atunci sunt rudimentari. Boul, oaia şi capra nu au c. La câine şi în general la animalele carnivore, c. sunt foarte desvoltaţi şi servesc pentru sfâşiat prada. Figr. 258. — Jumătate din maxilarul unui porc, la care se vetie COLTUL. La porc c. sunt foarte puternici şi cresc treptat cu vârsta, astfel încât cu timpul iau o desvoltare foarte mare, ies afară din gură şi se îndoiesc în lături şi în sus. La vier şi misitreţ, c. sunt armele lor de atac şi apărare. La scroafă sunt mai reduşi. - Fig. 258. G. M. COLUMBA. - Zool. - v. porumbel. COLUMBACÂ. - Ent. - v. musca colum-bacă. COLUTEA. - Bot. - Gen de plante din fam. Leguminoaselor, arbori sau arboraşi cu frunze alterne imparipenate, cu stipule şi cu florile dispuse în racem sau spice. Florile au un caliciu gamo-sepal, corola papilionaceae cu zece stamine mono sau diadelfe. Fructul este o păstaie veziculoasă. Din acest gen sunt două specii mai cunoscute. C. arborescent şi c. orientalis - v. salcâm galben. Amândouă sunt cultivate ca arbuşti ornamentali. COLUVIAL, sol. - Agrol. - Solurile c. sau de transport heterogene sau heteroctone sau format din produsele desagregării rocilor dislocate de agenţii fizici: apa, gheţarii sau vântul şi sedimentate în alt loc decât locul lor de origină. Ex.: marşele germane, polderile olandeze, solul de deltă, plaur, etc. COLZA. - Fit. - Brassica napus oleifera -v. rapiţă. COMANDITÂ. - Econ. - Societate comercială, în care o parte din componenţi varsă fondurile necesare, fără a lua vre-o parte la gestiune - societate în comandită - Fondurile sunt vărsate de fiecare din membrii unei asemenea societăţi. P. Mor. COMASARE. - Strângerea într’o singură masă, sau într’un singur trup, a parcelelor de pământ cultivabil, care aparţin aceluiaşi proprietar în hotarul unui sat, al unei comune sau al mai multor comune învecinate, pentru a le putea lucra mai uşor. Din punct de vedere juridic, c. este un schimb, care se face pe baza echivalentului de valoare productivă a terenurilor. De obiceiu sunt excluse de la c. numai trupurile de teren arabil mai mari de 5 ha. dacă au o formă regulată, adică aceia a unui dreptunghiu, a cărui lungime să nu troacă de 20 ori lăţimea, terenurile din vatra satului sau de pe marginea drumurilor mai circulate, care se rezervă ca locuri de casă, suprafeţele plantate cu pomi sau cu vie, cele învecinate cu construcţii agricole la câmp, luncile irigabile, eleştaele producătoare de peşte, pădurile şi terenurile exploatate sau declarate ca terenuri miniere, cariere de piatră şi prundiş, zonele de exploatare a izvoarelor de ape minerale etc. Toate celelalte trupuri sau parcele situate în perimetrul de comasare sunt mai întâi măsurate şi apoi preţuite de o anume co-misiune la valoarea lor de producţie, după norme unitare. In chipul acesta se determină valoarea în bani a tuturor trupurilor, care aparţin aceluiaşi proprietar. La întocmirea planului de c. se va ţine seama de dorinţa fiecărui proprietar de a obţine pe cât posibil în unul sau în cel mult trei trupuri şi în anume tarlale, o suprafaţă de o valoare echivalentă, ca producţie şi mult mai uşor de cultivat ca vechile parcele. C. proprietăţilor agricole este considerată şi se aplică asităzi în cele mai multe ţări din Europa ca o îmbunătăţire funciară, adică sub acelaşi regim ca şi secarea terenurilor mlăştinoase, regularea cursului apelor, plantarea perdelelor de protecţie contra crivăţului şi ă vânturilor uscate, fixarea şi punerea în valoare a terenurilor degradate etc. Ea face cu putinţă chiar executarea acestor din urmă lucrări, prin faptul că aproape toţi proprietarii loturilor comasate au inte-res să contribuie în mod proporţional la crearea nouilor drumuri de tarlale şi a zonelor rezervate pentru canalele principale de drenaj şi de irigaţie, pentru fixarea gârlelor şi a terenurilor alunecătoare, caşi pentru plantarea perdelelor de protecţie. In felul acesta, întregul hotar al unei comune sau al mai multor comune, situate pe valea aceluiaşi râu, poate fi pus în Valoare în cele mai bune condiţiuni pentru a produce plante şi animale sau lemn de foc şi de construcţie cu cel mai mare câştig. In ţările din centrul şi nordul Europei, ca: Elveţia, Germania, Austria, Polonia, Danemarca, Suedia, Norvegia şi ţările Baltice, c. se aplică mai mult prin organele technice şi cu importante subvenţii din partea Statului^ acolo unde se constată că fărămiţirea proprietăţilor şi urgenţa lucrărilor de îmbunătăţiri funciare reclamă intervenţia lui. In Franţa, Anglia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Italia şi Bulgaria, c. se execută mai mult la stăruinţa agricultorilor, dacă o majoritate de 51-66% din numărul lor, posedând majoritatea terenului de comasat, o cere şi se organizează în sindicate sau cooperative pentru a obţine creditele trebuincioase. Statul se mărgineşte în aceste ţări sa facă COMBATANTĂ-COMBUST1B1L oficiul de arbitru în caz de neînţelegeri între părţi şi să controleze lucrările technice, care trebuie să se încadreze într'un program general de îmbunătăţiri funciare, contribuind într’o măsură mai mică la executarea lor. In majoritate» ţările de veche cultură ca: Elveţia, Franţa, Anglia, Germania, Danemarca şi ţările Baltice, c. proprietăţilor agricole a fost legiferată şi s’a început cu aplicarea ei cu 80-100 ani în urmă, dar abia de la răsboi încoace, această operaţie a luat o mare desvoltare. Nouile legiuri datează din Martie 1918 în Elveţia, din Octombrie 1935 în Franţa, din Septembrie 1920 în Germania, din April 1921 în Danemarca, din Iunie 1926 în Suedia etc. Cu o stăruinţă deosebită se lucrează astăzi la c. şi la refacerea sau la introducerea Cadastrului Funciar în Elveţia, Franţa, Germania, Cehoslovacia şi Polonia, unde, paralel cu noua regrupare a loturilor de cultură se execută şi celelalte îmbunătăţiţri funciare enumerate mai sus, de pe urma cărora se câştigă întinse suprafeţe pentru colonizarea internă. In ţara noastră avem aproape 700 comune comasate în Transilvania sub regimul maghiar şi numai vre-o 20 în Brasarabia, comasate pe baza legii Stolipin din 1911, dar în ambele provincii lucrările n*au mai fost reluate după răsboi din pricină. că Statul n*a mai putut acorda subvenţiile trebuitoare sau că prin aplicarea reformei agrare nevoia a-celor lucrări era mai puţin simţită. Prin legea pentru organizarea Dobrogii Noul din 1924 s’au executat în anii 1924-1932 mari lucrări, impropriu numite de comasare, în judeţele Duro&tor şi Caliacra, pen_ tru colonizarea cu elemente româneşti a terenurilor cuvenite Statului din treimele obţinute de la populaţia băştinaşe. Cea dintâi legiferare de c. s*a încercat în vechjiul regat la 1921 odată cu întocmirea legii agrare. Articolele 133-150 din această lege în textul votat de Senat, cuprindeau dis-poziţiuni bine chibzuite pentru ca odată «u aplicarea reformei agrare să se facă şi comasarea. Din nefericire, Adunarea Deputaţilor a a-mânat pentru mai târziu această chestiune, pentru motivul că ne lipsea Cadastrul, dar mai ales pentru a grăbi intrarea sătenilor în stăpânirea pământului, cu care au fost improprietăţi. Abia de curând, prin articolul 9 din legea pentru organizarea şi încurajarea agriculturii, promulgată la 22 Martie 1937, comasarea este legiferată în linii largi, urmând ca prin regulamentul acestei legi să se determine amănuntele de aplicare. In noua organizare a Ministerului AgricuL turii s’a creat o Direcţie Generală a Cadastrului, Comasării şi îmbunătăţirilor Funciare, în atribuţiile căreia este încadrarea lucrăriFor de c. şi executarea lor după un plan metodic iar Casa Centrală a Cooperaţiei a întocmit în înţelegere cu organele technice şi a-gronomice ale Direcţiei Cadastrului, statutul aşa numitelor Obştii de Comasare şi îndrumare agricolă, în care urmează a se grupa agricultorii din comunele,, unde se face c. pentru a li se înlesni mijloacele financiare şi Colaborarea organelor Statului. După datele ce posedăm, mai mult de jumătate din numărul comunelor din ţara noastră cuprind proprietăţile agricole foarte fără-miţite şi întinse suprafeţe, care reclamă urgente lucrări de îmbunătăţiri funciare, astfel că problema c. este astăzi de mare actualitate în ţara noastră şi de soluţionarea ei depinde în cea mai mare parte salvarea populaţiei agricole din sărăcia în care se sbate. C. I. c. COMBATANTĂ. - Zoot. - Rasă de găini crescută exclusiv pentru spectacole, pentru lupte între cocoşi, în mare trecere la sfârşitul secolului XVIII. - Fig. 259. Fig. 259. — RASA COMBATANTĂ DE GĂINI. Originea acestei rase este India. Se cunosc mai multe varietăţi: c. indiana, c. malaeză, c. engleze vechi şi moderne. Culorile sunt variabile. Comformaţia corpului fe4te şuiaţă: cap mic cu cioc încovoiat, foarte puternic; gâtul înalt şi vertical; pieptul larg, pine dezvoltat; picioarele înalte, puternice, cu degete lungi şi gheare foarte solide. Găinele sunt de statură mai mică, fac puţine ouă; se cresc uşor. N. M. COMBUSTIBIL. - Material pentru ars, ce sie introduce în cuptoare, în spbe, în focarele cazanelor cu aburi, în cilindrii motoarelor cu explozii, - în scop de a produce căldură, întrebuinţată direct ca atare sau ţransformată în lucru mecanic. C. provin direct din natură, «da: lemnul, paiele, turba» cărbune de pământ, ţiţei, gazul natural» etc., sau sunt obţinute din produse naturale, ca: cărbune de lemn» cocs, gaz de luniinat, petrol, gazul sărac, acetilen, alcool, benzină, etc. Dezvoltarea căldurii este urmarea combinării chimice între părţile combu*ti&fIe - carbon, hidrogen, sulf. etc. ^ c« oxigenul din aer. A. Cherd. COMENSALISM. - Biol. - Starea animalelor «au plantelor cari trăiesc unele lângă altele, profitând de hrana sau produsele lor, dar fără să se nutrească din materia lor organică, ca paraziţii; limita între comensalism si "parazitism este însă greu de precizat. V. Gh. COMISIE DE CLASARE. - Zoot. . La instituţiile zootehnice ale statului, herghelii, depozite de armăsari, tamaslâcuri şi oierii, în fiecare an, o comisiune specială lucrează pentru examinarea şi clacarea animalelor bune pentru reproducţie. In herghelii, scopul acestei lucrări este de a examina individual fiecare iapă, din punct de vedere al exteriorului, a stării de întreţinere, a calităţii pro-duşilor, cu care ocazie deodată cu iepele sunt prezentaţi-şi mânjii, constatându-jse aatfelpu^ te rea de transmisiune a caracterelor ereditare» atât din partea mamei cât şi a tatălui. Femelele care nu mai corespund scopului de creştere se reformează. Tineretul se examinează şi el reformându-se ceeace nu corespunde. După aceasta, urmează clasarea armăsarilor pepinieri ai hergheliei, adică acei destinaţi pentru monta iepelor din Herghelie. Ceeace nu mai corespunde scopului urmărit se reformează, înlocuindu-se cu alţii dintre cei propuşi pentru armăsari pepinieri. Tot cu această ocazie se întocmesc listele de montă pentru anul viitor, destinând fiecărui armăsar, numărul de iepe conform unui plan bine definit. De obiceiu clasarea în herghelii aTe loc în lunile August-Septembrie. In depozitele de armăsari, clasarea se face toamna, - Sep-tembrie-Octombrie după ce armăsarii sau reîntors din staţiunile de montă. Clasarea are scopul de a examina starea de sănătate şi întreţinere, rigurozitatea şi prolificitatea, reformând ceeace nu mai corespunde cerinţelor. In acest scop, fiecare armăsar este prezentat individual în faţa comisiei de clasare, iar secretarul comisiei citeşte semnalmentele animalului şi activitatea depusă în staţiunile de montă. Din fişa individuală întocmită după registrul de montă şi datele culese de medici veterinari în a căror circumscripţie au fost armăsarii, se constată aptitudinile şi prolificitatea fiecărui armăsar. Pentru a stabili o distincţie între calităţile fiecărui animal în parte, se dau note. In tamaslâcuri şi oierii, deasemenea se face clasarea animalelor după o anumită normă, admiţând ceiace este bun pentru reproducţie şi reformând ceiace nu mai corespunde scopului de creştere. N. Tur. COMISION. - Econ. - Plata serviciului făcut de comisionari, adică de persoane care tratează şi încheie operaţiuni comerciale în numele lor, însă pe socoteala altor persoane numite comitenţi. C. se calculează la sută a- supra valorii operaţiunii încheiate şi de obiceiu cota fixată se adaugă la preţ, în cazuţ cumpărăturilor şi se scade în cazul vânzărilor. C. ar fi deci un scăzământ, care se face: în operaţiunile de vânzări şi cumpărări în c.. Comisionarul este obligat întotdeauna să în-. cheie transacţiunile ţinând seama de ordinele-comitentului. In caz contrar rămâne personal; răspunzător. Deseori, comisionarul, având învoirea comitentului, vinde mărfuri pe credit, însă îşi ia angajamentul faţă de el, ca în caz de neplată din partea clientului debitor, să plătească pierderea. Pentru această garanţie» comitentul acordă comisionarului un c. suplimentar numit C. pentru garanţie - pentru* credit, ducroire, delcredere -. Afaceri în c.: afaceri încheiate prin intermediul comisionarului. Comisionarii pot fi de mărfuri, de asigurări de transporturi, etc. COMISURĂ. ^Aiciat: - Punct de unire a diferitelor părţi corporale de ex.: buze,, pleoape. Prin comisura buzelor înţelegem colţul gurii. COMITET AGRICOL. - Econ. Rur. - In sensul general este organul reprezentativ al unui grup de agricultori sau al unei organi-zaţiuni cu caracter agricol. In sens restrâns, C. Agricol local este organul de conducere ales în fiecare comună pentru apărarea intereselor agricultorilor de acolo, după nor-*, mele stabilite de legea de organizare a Ca-merilor de Agricultură, în strictă depedenţăt de acestea. COMOŢIE. - Med. Vet. - Sg ud ui re bruscă şi puternică a unei părţi a corpului, din cauza unei căderi, lovituri, înţepături, exerci« tate fie chiar în acea parte, fie în apropierea ei. C. cerebrală - poate să aibă loc în urma unei căderi sau lovituri în cap, care produce anemia cerebrală, în plus lichidul cefalo-ra-hidian, brusc gonit din ventriculii laterali, loveşte şi pe cel de al 4-lea. Animalul cade, făra mişcare şi po^te muri imediat, aceasta fiind c. fulgerătoare; Dacă şoţyu] e mai puţin violent, animalul rămâne întins pe pământ, pare fără viaţă, membrele sunt ţapene, respiraţia greoaie, uneori se observă chiar oprirea tre-* cătoare a respiraţiei, pulsul rar şi intermi-. tent, sensibilitatea generală şi cea specialăi este abolită; după câtva timp aceste tulburări încep să treacă, animalul se scoală şi este somnolent; în urmă se văd simptomele de congestie cerebrală, datorită reacţiunii cari urmează anemiei. In forma uşoară, c. cere* brală este caracterizată prin o stare de năuceală, nesiguranţa echilibrului şi încetinirea marilor funcţiuni. Tratamentul constă în fricţiuni cu spirt de muştar amestecat cu alcool şi esenţă de terebentină pe membre, injecţii subcutanate de eter, inhalaţiuni amoniacale. Dacă reapi* raţia se opreşte, se face una artificială; con-« gestia cerebrală se va preveni prin venisec-ţie, fricţiuni, saci cu ghiaţă sau irigaţiuni permanente cu apă rece pe cap. P. F. COMPACT. - Agrol. - Sin. tare, dens, greu, clisos. Sol în care predomină argila şi care se lucrează şi mărunţeşte anevoie. La un astfel de sol trebue ales bine timpul de lucru, când este potrivit de umed - circa 1 0-20% apă din capacitatea pentru apă; Roe-mer menţionează 40-60%. Prin analogie, vegetaţia compactă - ajlică deasă, vegetaţie încheiată, care acopere bine solul _ v. Bulgăre, Bulgăros, Cohesiune. Amil. Vas. COMPAS WILKENS. - Zoot. - Instrument cu ajutorul căruia se iau diferite măsurători la animale, în deosebi la cap şi membre: lărgimea şi îngustimea frunţii, lungimea capului, lărgimea şi grosimea jaretului, lungimea şi lărgimea copitei, etc. - Fig. 260. G. B. Fig. 260. — COMPAS WILKENS. COMPLEX ADSORBANT. _ Acrrol. - Parte pământoasă, care constă dintr’un amestec în diferite proporţii de substanţe minerale şi organice, foarte fin dispersate - mărunţite - şi care constitue sediul tuturor fenomenelor şi reacţiunilor în virtutea cărora solurile arabile se diferenţiază între ele, precum şi al acelora, care asigură sa-u împiedică nutrirea şi desvoltarea în bune condiţiuni a plantelor de cultură. Din punct de vedere fizic, c. adsorbant al solurilor arabile, reprezintă totalitatea substanţelor de natură minerală şi organică ale căror particule au un diametru sub 0,001 mm., din care cauză denumirea de c. adsorbant, în sens larg, se suprapune aceleia de c. coloidal - v. ac. Din punct de vedere chimic, c. adsorbant, constă din alumino-silicaţi insolubili în apă -sărurile acizilor: silicic, alumino-silicic, alu-mino-ferisilicic cu diferite baze .şi din acizii respectivi -, care alcătuesc partea minerală şi din combinaţiuni organo-minerale sau partea humatică a c. adsorbant. Se înţelege că, cea mai mare parte a acestui c. este partea minerală, totuşi partea organică, deşi foarte redusă, este mult mai labilă, se desface şi reface fără încetare, întrucât conţine combinaţiuni cu diferite grade de stabilitate din care cauză, diferitele tipuri de soluri, se deosebesc între ele, nu numai prin volu/mul în-tregei mase al c. adsorbant, ci mai ales prin mărimea părţii organice, prin natura şi stabilitatea combinaţiunilor ei şi prin raportul dintre combinaţiunile stabile şi cele labile ale acestei părţi a c. adsorbant. Raportul a-cesta este strâns legat de gradul de humifi-care al substanţei organice din sol. Natura şi proprietăţile fizico-chimice ale c. adsorbant sunt determinate de felul ionului adsorbit. De ex.: c. adsorbant al solurilor a-rabile, saturat cu ioni de calciu, magneziu, aluminiu sau fier, în contact cu apa, formează o massă amorfă, nu se umflă şi face ca solurile respective sa fie permiabile pentru apă, să aibă o structură de agregate, pe când acelaş c. saturat cu ioni de litiu, sodiu, amoniu, potasiu etc. formează o masă gelatinoasă, care se umflă foarte mult, făcând oa solurile să fie impermiabile şi greu de lucrat. Cele mai rezistente c. - şi ca atare soluri arabile . faţă de acţiunea destructivă a apei, sunt cele saturate cu ionuri de calciu, iar cele mai puţin rezistente, sunt cele saturate cu ionuri de sodiu, pe când cele saturate cu ioni de hidrogen sunt intermediare între primele două. Primele c. corespund solurilor de stepă - diferite cernoziomuri, secundele sărăturilor, iar ultimele solurilor spălate -podsoluri şi soluri de pădure -. Astfel vorbind, c. adsorbant al solurilor a-rabile cuprinde două părţi şi anume: o parte activă, care este într’o continuă şi labială stare de echilibru, faţă de ionul de calciu şi o parte inactivă faţă de acielaş ion. C. adsorbant este factorul care determină proprietăţile fizioo-chiimice ale solurilor arabile şi care ca atare caracterizează însuşirile morfologice ale profilului pedologie. Acest c., în afară de faptul că serveşte ca material de cimentare, între ele, a particulelor teroase _ structura solurilor condiţionează şi intensitatea acţiunii fenomenelor de degradare, mărimea şi funcţiunea puterii absorbante a solurilor pentru apă şi pentru substanţele nutritive, lucrările mecanice ale solurilor arabile, intensitatea şi natura mijloacelor de îmbunătăţire, etc. Cel mai mare c. adsorbant îl au solurile de stepă, iar cel mai mic podsolurile. Spre a evidenţia importanţa a-cestui c., adică a părţii cu dispersiune fină 145 COMPLEXUS-COMTESSE DE PARIS. din massa solurilor arabile, vom aminti că I 00 gr. sol lutos, cu particule de diferite dia-metre, au absorbit si fixat cantităţile următoare de potasă - K?0 Diametrul particulat în mm.*/< 0,002, 0,002 — 0,01 , 0,01 — 0,05 , 0,05 — 0,1 , 0,1 — 0,25 , 0,25 — 0,5 , 0,5 -1 KaO adsorbitate în mgi 597,2 3.7,*i 249,6 117,6 23,2 3,2 1,6 I. F. R. COMPLEXUS. - Fiziol. - Totalitatea factorilor care s’au găsit într’o vitamină considerată unică la origine. De ex.: vitamina B s’a văzut că este în realitate un amestec de mai mulţi factori, deci un complex si anume: un factor antiberiberic, un factor anti-pelagros, un factor hidrosolubil de creştere, etc. Gh. N. COMPLEXUS. - Med. Vet. - Doi muşchi din regiunea cervicală: marele complexus sau exţensorul capului şi micii complexus, doi muşchi, tot extensori, formaţi din două benzi cărnoase, una care se prinde pe atlas* iar alta pe apofiza mastoidienă a osului temporal. V. G. COMPOSITAE. - Bot. - Fam. de Dicotyle-donate sympetale, cu foarte mulţi reprezentanţi» răspândiţi mai mult în regiunile temperate şi subtropicale. In general sunt plante erboase, rareori arbuşti. Frunzele sunt variabile ca formă, în general alterne, rareori opuse; întotdeauna fără stipule. Florile se-sile, dispuse în capitule, . de unde le vine şi numele. Sunt construite pe tipul 5. Caliciul depăşeşte puţin ovarul; uneori este redus la solzi, sau peri, etc. Corola gamopetală tubu-loasă regulată sau rareori zigomorfă. Stami-nele 4, mai des 5, înserate pe tubul corolei, alternând cu petalele. Anterele lor sunt lipite într'un tub ce înconjoară stilul, iar filamentele lor sunt deobicei libere. Ovarul unilocular şi uniovulat. Se împart în: 1. - Liguliflor e, cari aţii în capitule numai flori ligulşte.; 2. - Tubulifjore, cu flori numai tufcnşJoakeY 3. - Radiante,, cu flori de două feluri, şi anume spre centrul capitului aflăm flori tubuloase, iar către exterior flori ligulate. In această fam. sunt foarte multe plante care au mare importanţă pentru agricultură. COMPOST. . Agrol. - Amestec de rezidii de fermă, supuse unui proces de fermentaţie lentă, cu scopul de a Ie mări gradul de asimilare al materiilor fertilizante. Se prepară din resturi de origină vegetală: burueni, frunziş, nutreţuri alterate, etc., resturi de origină animală: carne, sânge, măruntae, oase, peri, pene, alimente alterate şi resturi minerale: cenuşă, funingină, noroiu, mâl, etc. Aceste resturi se stratifică pe sol până la 1-1,5 m. înălţime, întercalându-se straturi de var, mo. luz şi cantităţi mici de bălegar, în proporţie de cca. 1:10 volume şi se acoperă cu pământ. Varul activează descompunerea materiei organice, iar c. devine o pură nitrificare artificială, evitându-se tot odată pierderile a-moniacale, graţie puterei absorbante a solului. Compostiera se aşează la loc umbrit şi suficient de umed, pentru a se favoriza procesul fermentaţiei. După câteva luni se aeriseşte şi se amestecă materialele cât mai intim, remaniere ce se repetă la sfârşitul ier-nei, adăugându-se turbă sau bălegar fermentat, bogat în materii organice şi microorganisme. Durata fermentaţiei extinzându-se asupra mai multor luni, este raţional a se face simultan 2-3 compostiere, pentru a avea în permanenţă compost bine fermentat. Compoziţia chimică a c. este foarte variată. Elementul cel mai preţios este azotul. In general, valoarea sa depinde de materialele utilizate, resturile animale fiind întotdeauna mai bogate în principii fertilizanţi. Este propriu pentru fâneţe, păşuni, grădinile de pomi fructiferi şi culturile de zarzavaturi, aplicându-se cu deosebire în cuiburi. C. de frunziş, gazon, muşchiu, etc. se utilizează în htorticultură la multiplicarea florilor mai delicate. I. C. D. COMPRESĂ. - Med. Vet* - Pânză fină, sau tifon, care după ce a fost sterilizat prin căldură, se aplică pe rănile post-operatorii, in mai multe strate şi apoi sunt legate uşor pentru a nu produce o apăsare prea mare a regiunii. C. nu se vor aplica pe rănile infectate, decâţ în pazuri speciale, altfel ele împiedică repedea vindecare, favorizând desvol-tarea microbilor în răni şi formarea puroiului. C. se pot aplica şi pe regiunile traumatizate, fie umezite în apă, fie în diferite «o-luţiuni medicamentoase. Sunt deaşemeni c. compresive, protectoare, etc. P. F. COMPRESOR. - V. fHgorifer. COMTESSE DE PARIS. - Pom. - Var. de ^pfere de iarnă, de origină franceză, răspândită în comerţ de Wiliam Fourcine din Dreux, prin anul 1882 şi care mulţumită calităţilor sale a pătruns şi Ia noi în ţară, dând foarte bune rezultate. Pomul viguros, cu portul dresat frumos. Reuşeşte bine în toate formele, altoit pe păr sălbateci şi în special pe gutui. Frunzele de mărime (mijlocie, ovale, arcuite, pufoaise, astfel încât frunzele au un aspect gris-argintiu; peţiolul mijlociu. Fructele de mărime mijlocie sau supra-mijlocie alungite, se aseamănă cu var. de pere Cure şi cu Saint-Germain. Peliţa verde, punctată sau pătată regulat cu puncte şl pete ruginii mai dese în jurul ochiului semi^în-chis, într’o cavitate puţin adâncă şi de formă regulată. La completa maturitate, pieliţa devine galbenă-verzue. Pedunculul mijlociu ca lungime şi grosime, drept sau oblic. Pulpa albă, fină, foarte suculentă, dulce, 40 CON VEGETAT1V-CONCURSURI DE ANIMALE 146 parfumată, foarte plăcută la gust, de calitate foarte bună. Maturitatea: Decembrie-Ianuiarie. Păstra., rea: foarte uşoară, nu se strică dela mijloc şi se transportă uşor. Comtesse de Paris este o var. excelentă şi care merită să figureze în toate grădinile de amatori şi în cele comerciale, înaintea var. Cure, Saint Germain, Virgouleuse, etc. M. Cost. CON VEGETATIV. - Bot. - Dacă se cercetează vârful unei tulpini la binocuiar, după îndepărtarea frunzuliţelor care-1 acopere, se vede bine c. sau calota vegetativă. El este spre vârf neted şi lucios, iar Spre bază arată nişte protuberanţe, care sunt frunzele şi mugurii lujerului în stare de preformaţiune. Un asemenea c. constă din celule tinere, strâns unite între ele, fără spaţii intercelulare, în continuă stare de diviziune. Din aceste c. v. pot porni noui creşteri şi formaţiuni de noui organe, astfel că plantele au posibilitatea, spre deosebire de animale, să se mu/ltipliice la infinit, prin atâtea locuri, câte c. v. posedă. In multe cazuri, dacă se ia un lujer cu un c. v., se obţine prin butăşire o nouă plantă, aşa că pe această cale se poate prelungi viaţa la infinit. In timpul perioadei de ne-activitate, c. v. stau învelite în muguri. O secţiune longitudinală printr’un c. v. ne a-rată că toate celulele sale îşi au origina din un gtfup de celule mai mari, care se disting de celelalte. Aceste celule se numesc iniţiale. C. C. Georg. CONAC. - Denumire generică pentru: 1. -Totalitatea clădirilor ce se găsesc pe o moşie, formând ceeace se chfeamă gospodăria ei şi de unde este dirijată întreaga activitate; 2. -Despărţământ al zilei întrebuinţat de plugarii noştri. - Ziua are trei conace. CONCORDAT. - Econ. - Convenţiune între un falit şi majoritatea creditorilor săi; ne-execuţarea c. aduce după sine falimentul debitorului. CONCREŢIUNI. _ Geol. - Aglomeraţii de materiale diferite. Iau naştere datorită circulaţiei apei. Concreţiunile pot fi mai ales de calciu; - nodulle, ochiuri, pseudomicelii, stro-pituri de marnă -; de fier şi mangan . bo-bovine de fier şi aluminiu, de humus - în-crustaţiuni, vine, peţe, concentraţiuni ~. C. de culoare neagră sunt de mangan amestecat cu humus, iar cele de culoare galbenă, brună sau roşie, conţin fier mai mult. - v. bobovine, ortstein, crotovine -. Amil. Vas. CONCURSURI DE ANIMALE. - Zoot. _ In regnul animal noţiunea de c, a luat un înţeles mai amplu. Prin c. de animale se caută a se evidenţia capacitatea maximă de producţie, în toate direcţiile. Astfel printre producţii se pot socoti tracţiunea, cantitatea de lapte, randamentul de carne, numărul de ouă, capacitatea de îngrăşare, etc. La specia calului, c. se referă la viteză sub toate formele - v. cursa -, la tracţiunea u-şoară şi grea. In ceea ce priveşte tracţiunea, avem două feluri de c.: Primul este c. de tracţiune uşoară; atelaje la trăsuri, căruţe sau altfel de vehicule. Parcursul poate fi scurt sau poate fi mai lung, după felul c. C. pentru tracţiunea grea, se execută cu o pereche de cai înhămaţi la un vehicul, căruţă sau camion, încărcat cu o anumită greutate» de două ori sau de patru ori greutatea cailor, şi această greutate se va duce pe o distanţă anumită. Importanţa acestui c., constă în determinarea timpului cel mai scurt în care s*a străbătut distanţa aleasă, capacitatea de tracţiune a cailor, precum şi starea generală imediat după terminarea tracţiunei, care se deduce din cunoaşterea temperaturei, pulsului şi a respiraţiei. Tot în categoria a-ceasta putem să punem şi c. de pluguri Ia arat. La specia taurinelor, c. au de scop a determina capacitatea maximă de tracţiune şi producţie, atât în ceeace priveşte carnea, cât mai ales laptele şi procentul de grăsime din lapte. Determinarea capacităţii de tracţiune se face numai pentru tracţiunea grea, la jug. Se urmăresc aceleaşi rezultate ca şi la tracţiunea grea la cai. Pentru stabilirea producţiei de carne se fac aprecieri pe animalul viu, apoi la tăere în abator, cântărind şi apreciind fiecare animal deosebit, după rasa din care face parte. A-cesite c. au scopul de a determina rasa de animale, care se pretează mai bine pentru măcelărie, având randamentul cel mai mare. Capacitatea producţiei în lapte la vaci, se face prin măsurarea sau cântărirea laptelui ce se obţine de la o vacă în timp de o zi. Sunt diferite metode întrebuinţate la determinarea cantităţii de lapte. Astfel cea mai bună, este metoda întrebuinţată în crescătoriile mari, unde la fiecare muilsoare se cântăreşte laptele de la fiecare vacă aparte, însemnând rezultatul la rubrica respectivă. Un alt sistem pentru aprecierea producţiei de lapte este acela prin care controlul se face o singură dată pe un interval de timp, de exemplu pe 15-21 sau chiar 30 de 2ile. Şi anume, vaca se mulge într’o singură zi în această perioadă de timp, iar cantitatea obţinută se înmulţeşte cu numărul zilelor pe care se socoteşte controlul, în cazul nostru cu 15-21 sau 30 de zile. Acest fel de control se întrebuinţează la sindicatele de creştere, unde controlorul este nevoit să meargă pentru aceiaşi mulsoare lâ mai multe vaci din comună. Pentru determinarea producţiei maxime de lapte, se organizează c. pentru cea mai bună vacă de lapte. Acest c. se poate extinde asupra populaţiei de vaci a ţării întregi, cu- J;U prinzând toate rasele, sau se poate face la o regiune limitată, sau în fine numai pentru o anumită rasă de vaci. Durata controlului este un an. Determinarea procentului de grăsime din lapte se face cu ajutorul unor aparate numite butyrometre. Cele mai des întrebuinţate la sindicatele de creştere sunt butyrome-trele Hoyberg, iar la marile crescătorii, se întrebuinţează butyrometre Gerber. Grăsimea din lapte se extrage cu ajutorul unei substanţe chimice. La oi, c. se referă la stabilirea randamentului de carne, apreciind animalul atât viu, cât şi după tăere. In general, c. cuprind rase deosebite, având scopul de a determina rasa de oi care se pretează mai bine pentru măcelărie. La specia porcului se organizează c. pentru stabilirea capacităţii de îngrăşare şi randamentul la tăiere. In acest scop animalele vor fi puse în condiţii de viaţă identice, cu acelaş regim alimentar. ■Concursurile pot fi între rase diferite, sau între animale din sânul aceleaşi rase, de la proprietari diferiţi. Aranjamentul se poate face în loturi conţinând animalele unui singur proprietar sau individual, fiecare animal în boxă separată. Concursul la pa&iari, are de scop stabilirea producţiei de ouă. C. durează timp de 11 luni. Participă la aceste c. găini de diferite rase aranjate pe loturi, având fiecare lot, coteţ şi padoc separat. Animalele vor fi supuse la acelaş regim şi condiţii de viaţă. Se fac c. de ouat şi pentru raţe. C. la animale prezintă o deosebită importanţă, atât pentru proprietarii care participă 261. — Armăsar în conditiune de reproducţie. cil animalele la c., cât şi pentru marea masă a crescătorilor. Pentru primii este o reclamă folositoare crescătoriei, iar pentru crescători un stimulent spre o creştere cât mai raţio-nală a animalelor. - v. şi expoziţie. G. B. * CONDIŢIUNE. - Zoot. - Expresia întrebuinţată în zootehnie pentru a exprima starea de întreţinere a animalului şi % ca atare variază după modul de îngrijire sau hrăni re a lui. Astfel, de ex., se vorbeşte de o c. de Fîg. 262. — Armăsar în conditiune de antrenament. Fig. 263. — Un cal Hunter în conditiuni rele dft întreţinere. Fi gr. 264. — Acelaş Hunter după 3 luni de îngrijire şi alimentaţie raţională — din Pusch. CONDRONIU-CONFISCARE 148 creştere şi c. de antrenament la cait dupa cum animalul este întrebuinţat pentru reproducţie sau se găseşte în dresaj. Un animal poate să fie în c. de lapte, de îngrăşare, de muncă, de reproducţie, etc. De aceea, c. nu trebue confundată ou constituţia, care exprimă puterea de rezistenţă, sau energia, sau tăria organismului şi este un caracter etnic fiziologic. Un animal poate să fie într’o .c. proastă şi totuşi să aibă o constituţie bună, etc. - Fig. 261, 262, 263 şi 264. A. M. CONDRONIU - Bot. - Melampyrum ar-vense - fam. Scroph’ulariaceae. Plantă anuală semi-parazită. Este erboasă, cu frunze întregi, flori hermafrodite, corolă purpurie cu un inel se agăţa. Se înmulţesc prin seminţe. Semănatul se face primăvara. Se mai pot înmulţi şi prin butaşi. - Fig. 266 şi 267. Fig. 266. — CONDURUiL-DOAMNEI — Tropaeolum majus. fi Fig. 265. — CONDRONIU. — Melampyrum ar-vense. alb la mijloc şi cu o maculă galbenă la baza labiuliui inferior. Înfloreşte în lunie-lulie. Creşte prin fâneţele uscate, tufişuri. - Fig. 265. CONDURUL DOAMNEI. - Hort. - Calţu- naş, lupisdragi, nemţoaice, sultanele. Tropaeolum majus L., plantă anuală din fam. Tropaeolaceae. Acăţătoare. Creşte până la 2 m. înălţime. Fxnnze peltate, orbiculare, cu 5 lobi obtuzi. Înfloreşte toată vara. Flori axi-lare, galbene, neregulate, cu un pinten drept. Prin grădini, ornamentală. Numeroase var., a căror colorit se întinde de la roz până la roşu, de la brun la galben. Rasa Cameleon este foarte curioasă: produce flori de diferite culori, pe aceiaşi tulpină. Formează ghirlande frumoase; au nevoie de suport, pentru a Fig. 267. — Secţiune verticala printr’o floare de CONDURUL-DOAMNEI — pf, peduncul; ss, sepală superioară; Ffe, Pmf Pi, petale superioare, mijlocii gi inferioare; epr, pinten; E, stamină; stl, stil; Ov, ovar. CONFISCARE. - Acţiunea prin care un bun trece în proprietatea statului sau a unei autorităţi publice. C. bunurilor este principial oprită, în legislaţia noastră; în practică însă, ea se aplică - fiind de ordin constituţional numai la bunurile imobiliare. La cele mobiliare, se aplică atunci când este în joc sanătatea publică sau articolele monopolizate. Astfel se c. alimentele falşificate, sau cele intrate în descompunere; de ex. vinul care nu întruneşte anumite condiţiuni pre- 149 CONFORMAŢIE-CONGESTIE văzute de lege, având o compoziţie care nu corespunde unui vin natura], are c. şi se denaturează; carne provenită de la animalele bolnave de anumite maladii, prevăzute de legea sanitară veterinară, şe c. în total sau în parte, etc.; pâinea care nu întruneşte condiţiile cerute de regulamentele comunale în ce priveşte calitatea, greutatea sau preţul, se poate c. de autoritatea respectivă şi distribui la spitale, azile, etc.; alcoolul, rachiurile, etc., pentru care nu s’au plătit taxele cuvenite, etc. P. Mor. - La constatarea contravenţiilor făcute de unii pescari, organele chemate să aplice Legea Pescuitului - v .ac. -, pot proceda după împrejurări, la confiscarea fie a bărcilor, a sculelor, fie a peştelui. Bărcile şi sculele se confiscă la constatarea contravenţiei în baltă. Peştele se confiscă în acest caz, dar şi atunci când este în curs de transport, sau când se află în mâna angrosistului sau a detailistului, în orice parte a ţării. In conformitate cu art. 24 din Legea Pescuitului, confiscarea nu se mai poate face când peştele este în onâna consumatorului, acesta fiind socotit de bună credinţă . Se confiscă peştele a cărei provenienţă nu poate fi dovedită cu acte - recipise de cumpărare de la birourile statului, facturi de la cooperative sau arendaşi particulari ai bălţilor, certificate de provenienţă pentru peştele de eleşteu din interiorul ţării, etc. - şi care deci se poate presupune a fi furat din-tr’o apă a statului. Se mai confiscă peştele oprit, în timpul depunerii icrelor, când provine dintr'o regiune de cruţare, sau când face parte dintr’o specie care trebuie apă-rată mai mult timp. Se confiscă, deasemeni, peştele sub măsura legală, adică mai mic decât dimensiunile prevăzute la art. 22 din regulamentul Pescuitului din 1896. Daia. v. CONFORMAŢIE. - Zoot. - Felul în care este constituit corpul unui animal. Aprecierea unei c. se face în legătură cu rasa sau cu utilizarea ce se dă animalului. Un animal are o bună c. când prezintă toate caracterele mor. fologice ale rasei din care face parte. In a-ceeaş rasă sunt indivizi cu o c. prielnică unei ^numite producţiuni, alţii corespund mai bine producţiuni. De ex.: vaca de lapte di-„feja prin c. de cea de carne; calul de fugă ;iare c. decât cel de povară. G. M. CONGELARE. - Răcirea artificială până la 5||pgheţ a alimentelor, în scopul păstrării în-llpelungate. „ v. conservare. ^CONGENITAL. - Gen. - Moştenirea unui ||||^acter, cu sediul factorilor ereditari în plas-^^^»germinativă. Individul se naşte cu acest 3g&Upcter, sau cu o predispoziţie' pentru ca-^TOfcterul care va apare în timpul vieţii. In curent se designează mai mult în ^^g^sta categorie caracterele patologice ere-diverse maladii. Ex.: cornajul lllpp oală congenitală. Animalele cu maladii congenitale se elimină dela reproducere. Transmiterea maladiilor şi defectelor congenitale constitue în genetică un capitol aparte: ereditatea patologică. G. R. CONGESTIE. - Med. Vet. - Nume general pentru aprinderea unor organe sau componente ale acestora. C. cerebrală este aprinderea creerului şi a meningelor. Cauze: inso-laţie, muncă pe vreme prea călduroasă, presiune atmosferică mare, consecinţă a febrei tifoide, a turbării, a jigodiei, etc. Simptome: nelinişte, puls agitat, transpiraţie abondentă, mucoasele se injectează, animalul se clatină, nu mănâncă, pierde vederea, craniul şi ceafa fierbinţi; animalul moare în convulsiuni. Tratament: se iau 3-8 1. sânge, din vena jugulară, fricţiuni cu oţet sau esenţă de terebentină; saci cu pungi de ghiaţă sau apă rece, des schimbate; pe cap; derivaţie intestinală, prin injecţii cu pilocarpină 5-10 ctg. la început, apoi prin purgative repetate-aloes 25-40 gr., sulfat de sodiu 250-500 gr. Dacă animalul este foarte slăbit, i se vor face injecţii sub piele cu oleu camforat cafeinat sau eterat, de 3-4 ori pe zi câte 5-10 gr. După restabilire, o cură îndelungată cu iodură de potasiu 6-10 gr. pe zi, în apa de băut, timp de 8-10 zile, repetând după o pauză de 8 zile. C. intestinală - v. colici. C. pulmonară. Aflux brusc al sângelui în capilarele pulmonilor. Cauze: goana sau mun. ca exagerată, pe timp geros sau călduros, răceala, starea de grăsime a animalului, etc. Simptome: respiraţie repede, scurtă, sgomo-toasă, dureroasă; animalul se opreşte din mers, nările dilatate, picioarele dinnainte despărţite de trup, muşchii tremură, tuşeşte, pe nări scurgere roză. Tratament: sângerare imediată şi abondentă - 3 până la 8 1. sânge -, injecţii cu oleu camforat, pe ambele coaste şi pe piept saci cu făină de muştar, păstrate 2-3 ore; alimentaţie bună, imobilitate, emetice. CONIC. _ Zoot. - Rasă locală de cai din Polonia. Originară din calul trăpaş, a suferit ulterior un amestec de sânge dela calul mongol. Talie mică - 128 cm. . de culoare mai des şor.icie, cu dungă de măgar. Este remarcat prin constituţia sa extrem de robustă, prin rezistenţa sa naturală şi este foarte nepretenţios. - Fig. 268. CONIDIE. - Fitop. - Sporii ciupercilor, care Fig. 269. — CONIDIE — 1. a, conidiofor ieşind prin osteola unei stomate Sf; St, sterigmate mult mărite, purtând conidii-sporangi Co; b, extremitatea unei sterigme; c, formarea zoosporilor, prin diviziunea protoplasmei. iau naştere pe micei printr’o simplă înmugurire. - Fig. 269. CONIDIOFORI. - Fitop. - Conidiile sau sporii exogeni ai ciupercilor se formează la capătul unor filamente - hife - fertile numite conidiofori. CONIFERAE. - Bot. - Clasă din Gymnos-perma - Răşinoase cuprinzând arbori şi arbuşti. Tulpina de regulă dreaptă. Din tulpina principală pornesc de obicei ramuri primare, care stau în verticile false, astfel că aceste ramuri ne apar aşezate în etaje. Coroana lor este mai întotdeauna conică, din cauză că ramurile etajelor sunt din ce în ce mai scurte, dela bază către vârf, şi stau faţă de tulpină în unghi din ce în ce mai ascuţit. La unele c., coroana devine către bătrâneţe tabulară - ex. la pini -. (Ramificaţia ramurilor este într’un singur plan, astfel că ele arată o simetrie dorsiventrală. La multe c. se formează două feluri de lujeri, - scurţi şi lungi -cu frunze solzoase albicioase. La larici, pe lujerii lungi, frunzele stau distanţate, izolate; pe lujerii scurţi, ele sunt îngrămădite în mă- nunchiuri. Majoritatea c. au mai departe două feluri de frunze: frunze solzi, lipsite de clorofilă şi frunze verzi, asimilatorii. Acestea din urmă sunt fie aciculare - ex. brad, molid, pin - sau au o formă lăţită de solzi - ex.: Thuja In general, frunzele sunt străbătute de o singură nervură mediană şi de canale rezinifere. Ele sunt spre baza lor alipite de ramură, astfel că nu aflăm o suprafaţă liberă a lujerilor. Durata de viaţă a frunzelor este, afară de mici excepţiuni, de mai mulţi ani. Aşezarea frunzelor poate fi în spirală şi mai rareori în verticile. Nu toate frunzele au la subţioara lor muguri. Lemnul c. este caracterizat prin lipsa de fibre; el este''format din tracheide, care au pereţii lor radiali dotaţi cu punctuaţii areo-late. Razele medulare sunt constituite în genere dintr’un singur strat de celule de pa-renchym şi tracheide. In scoarţă, lemn şi frunze, aflăm canale rezinifere; adeseori canale rezinifere lipsesc din lemn sau ace. Florile unisexuate monoice sau dioice, sunt lipsite de periant. La bază au un înveliş de solzi, care ar putea fi interpretat ca un pseu-doperiant. Florile mascule au numai stami-ne; ele se găsesc izolate la vârful, la baza ramurilor, sau la subţioara frunzelor şi rareori formează inflorescenţa. Staminele poartă 1-15 saci polinici, deschiscenţi, cu o singură loje. Fructificaţia femelă - strobilogul sau conul -, poartă fie numai cârpele - ex. la Cupressacee - sau cârpele şi bractee - ex. la Abietinaceae -. Carpelul poartă pe faţa superioară - internă - ovule. Acestea sunt atro-pe sau anatrope, cu un singur integument. Polinizaţia are loc prin vânt. După fecunda-ţie, conul devine lemnos sau cărnos - ex. Je-nuperus -. Maturaţia conurilor durează 1 -3 ani. Tegumentul seminţelor e cărnos, lemnos, sau coriaceu. Seminţele cu tegument lemnos sunt adesea aripate. Embrionul este drept. Plantula are mai multe cotiledoane, rareori numai două. C. nu sunt în număr aşa de mare, cu toate acestea ele joacă un rol important în constituirea păturei vegetale din anumite zone, unde formează păduri întinse. Multe c. formează produse utile ca lemnul, răşina, etc. C. C. Georg. CONIOSELINUM. - Bot. - v. Schinduc. CONIOTHYRIUM. - Fitop. - v. Rot-Black. CONIROSTRES. - Zool. - Sub-ordin de pasări, aparţinând ordinului păsărelelor, caracterizate prin cioc gros, conic şi foarte puternic; corp mic şi conformat pentru a putea sbura cu repeziciune. Din acest grup fac parte: vrabia, cintezul, sticletele, privighetoarea, pietroşelul, etc. Trăesc în general în grupuri şi se hrăneac cu grăunţe de cereale şi insecte. CONIUM. - Bot. - Gen de plante din fam. Umbelifere, cu tulpina cilindrică, fistuloasă, frunzele divizate în diferite moduri sau lo- 151 CONJUGAŢIUNE-CONOPIDĂ bate« florile formează umbele regulate, compuse, rar dispuse în umbele simple. Fructele glabre sau acoperite cu peri fini. - C. macu-latum - v. cucuta. CONJUGAŢIUNE. Reproducere sexuată, interpusă între alte reproduceri asexuate; fenomen observat la un mare număr de tini-celulare, dar mai ales la Infuzorii. Constă din alipirea a doi indivizi de aceeaşi mărime, dar din spiţe diferite, cu un schimb de substanţe nucleare, apoi separarea din nou cu posibilitatea de a se înmulţi iar asexuat ca înainte. Membranele celor doui Infuzori la suprafaţa de contact se resorb, iar dintre cei doi nuclei, care se află în fiecare Infuzoriu, unul numit macronucîeu şi altul micronucleu, macronucleul se atrofiază şi dispare, iar micronucleul se divide în doui nuclei: unul rotund şi mic, nucleul sedentar, iar celalalt mai mare, fuziform şi striat, nucleul migrator. Fiecare nucleu migrator joacă rol de nucleu sexual mascul, trece în parte opusă şi se fuzionează cu nucleul sedentar. Nucleul, ce rezultă din această fuziune, se divide la rândul lui în doi nuclei, unul mare vegetativ sau macronucleul şi altul mic reproducător, micronucleul. Apoi îşi separă masa protoplasmatică în două părţi şi îşi reiau ciclul lor de diviziune obicinuit asexuat. G. R. CONJUNCTURĂ. - Econ. - Ansamblul factorilor caracteristici situaţiei economice din-tr’un moment dat precum şi ai evoluţiei sale în timp. Studiul conjuncturii se siprijină pe analiza statistică a fenomenelor economice. Metoda de cercetare a pornit dela Harward University Comittee on Economic Research -1919 -, transformat în 1927 în Harward Economic Society. Astăzi se ocupă cu studiul conjucturii economice numeroase institute ca şi principalele organizaţii de cercetare economică pe plan internaţional: Institutul Internaţional de Statistică şi Secţia Economică a Societăţii Naţiunilor. Ultima şi-a început activitatea, în această direcţiune, încă din 1924 când a încheiat un raport privitor la barometrele economice, denumirea celor trei curbe ciclice considerate de Comitetul dela Harward caracteristice conjuncturii economice -v. buletinul Institutului Rom. de conjunctură, An. I, Nr. 1-2, 1932. In 1923 au luat fiinţă, pe rând, London and Cambridge Economic Revier, Institutul Statistic de pe lângă Universitatea din Paris şi Institutul din Roma condus de Prof. Gini. Institut fur Konjunkturforschung - Berlin - creiat de prof. Wagemann în 1926 este astăzi, în Europa, cea mai importantă organizaţie de cercetări conjuncturale. In Rusia este un institut la Moscova şi de curând s’au înfiinţat la Viena, Budapesta şi Varşovia - acesta condus de cunoscutul economist Lipinski. In România în 1923, din iniţiativă particulară, s’a înfiinţat Institutul Românesc de Conjunctură care a avut o importantă activitate. Acest Institut a publicat, pentru prima oară la noi, în cele 9 volume ale Buletinului său, un material statistic ordonat şi o cercetare originală şi preţioasă a întregei economii româneşti de după răsboi. La sfârşitul anului 1935, institutul a fost desfiinţat ca la începutul anului 1936 să se creieze o altă organizaţie similară Asociaţia Românească pentru Studiul Conjuncturii Economice - sediul Bucureşti care, în Buletinul publicat până acum - An. I, (Nr. 1 şi 2, 1936 - reia firul întrerupt prin desfiinţarea Institutului creiat în 1932, aduce unele completări, face o analiză economică de ansamblu pentru anul 1935 şi aprofundează fenomenele caracteristice anului 1936. I. Vas. CONOPIDA. - Leg. - Brassica Oleraceae variet. Botrytis -. Varietate de varză a cărei inflorescenţă formează un fel de căpăţână bombată. Producţiile ce poartă florile sunt modificate şi formează o masă care este o monstruozitate vegetală, compusă din organele florale desvoltate anormal şi din florile avortate al căror pedicel este hipertrofiat prin îngrămădirea sucurilor hrănitoare. Că-păţâna carnoasă, albă, suculentă, este partea ce se consumă. In cultură se găsesc o mulţime de varietăţi : 1. - C. pitică extra-timpurie d© Erfurt - căpăţâna albă, fină, se formează repede. Se pretează la cultura sub geamuri. - Fig. 270. Fig. 270. — CONOPIDĂ de Erfurt. 2. - C. pitică extra-timpurie, Bulgăre de zăpadă - foarte precoce, piciorul scurt, albă ca zăpada şi fragedă. Bună pentru cultura forţată. 3. - C. Helios - piciorul scurt, căpăţâna mare, deasă şi albă. Se cultivă forţat şi în aer liber. 4. - C. mare Daneza - frunzele lungueţe, drept« şi apoi lăsate în lături. Bună pentru cultura mare. CONOPIDĂ 152 .5. - C. Lenormand cu piciorul scurt - are piciorul foarte scurt, garnisit până jos cu frunze întinse, căpăţâna mare şi tare. - Fig. 271. Fig1. 271. — CONOPIDĂ Lenormand, cu picior scurt. 6. - C. jumătate tare de Paris - piciorul înalt, frunzele înguste, ondulate pe margini, căpăţâna mare albă. Se cultivă primăvara şi vara. - Fig. 272. Fiff. 272. — CONOPIDA DE PARIS. 7. - C. minunea sezoanelor - piciorul scurt, frunzele drepte, căpăţâna foarte mare, albă. Rezistentă la frig şi căldură. 8. - C. tare de Olanda - rustică, precoce şi productivă. 9. - C. Imperial - căpăţâna mare, timpurie. 1 0. - C. uriaşă de toamnă sau de Neapole, căpăţâna mare, tare, foarte albă. 11. - C. de Alger - bună pentru cultura tomnatică. 12. - C. de cerb - căpăţâna foarte mare, rezistentă la secetă. 13. - C. Italiană - târzie cu piciorul lung. 14. - C. de Haga - varietate de toamnă rezistentă la ger. . . 15. - C. Zapazena Marka - varietate de toate sezoanele, căpăţâna mare compactă şi albă. Cerinţele plantei. C. se desvoltă şi creşte bine în terenurile bogate în potasă şi azot. Nitratul de sodiu are mare influenţă asupra creşterei plantelor. Se dă disolvat sau împrăştiat în cantitate de 3-5 kg. la ar, distribuit câte 500 gr. la fiecare 15 zile, dela plantare. Cultura. C. se cultivă în grădină şi forţat sub geamuri. Cultura în grădină sie face în aşa fel, ca din Iunie până toamna târziu să se poată satisface cerinţele pieţei. Sunt trei epoci: primăvara, vara şi toamna. Pentru cultura de primăvară .se obţine răsadul din semănatul făcut prin Ianuârie-Februarie, în răsadniţe calde. După o lună dela semănat se repică plantele în alte răsadniţe calde. Prin Martie-Aprilie se plantează la locul definitiv, la distanţa de 60-70 cm. Plantele au nevoie de apă multă, de aceia se cultivă pe straturi speciale, ce pot fi udate prin irigare. Recoltatul începe pela sfârşitul lunei Mai, începutul lui Iunie. Pentru sezonul de vară se seamănă în luna Aprilie, afară pe straturi, prin împrăştiere. Pentru ca să nu re-picăm semănăm rar. Când plantele au 4 frunze bine formate, se plantează la locul definitiv, pe straturi făcute în acest scop. Răsadul se udă bine, pentru oa să se scoată uşor, se aleg plantele care au mugurele terminal şi se plantează cu ajutorul plantatorului. Până la prindere se udă cu stropitoarea, mai târziu cu ajutorul canalelor. In timpul vegetaţiei se prăşeşte de câte ori este nevoie. Când a început,să,se formeze căpăţâna, se acopere cu o frunză sau se leagă frunzele pentru a umbri căpăţâna, altfel din cauza razelor solare îngălbenesc. Recoltatul se face treptat din Iulie până în Septembrie. Cultura de vară este riscantă, deoarece plantele trec printr’o perioadă de căldură foarte mare şi dacă pământul nu este bogat şi nu se poate uda regulat, se formează căpăţâni mici sau deloc. Cultura de toamnă a c. este uşoară şi mai reuşită. Se seamănă rar în Mai-Iunie într’un loc- umbrit. Se udă des pentru a grăbi încol-ţirea şi creşterea. După o lună dela semănat, se plantează pe răzoare la distanţa de 70 cm. între rânduri şi 75 cm. pe rând. Până să crească c., se cultivă printre rânduri salată, cicoare etc. Se udă regulat şi se prăşeşte de 2-3 ori. Recoltarea începe în Octombrie-No-vembrie. Dacă înaintea gerului de toamnă că-păţânele nu s’au format, se scot plantele cu pământ, s.e rup frunzele mari dela bază şi se pun la adăpost sub geamuri. In felul acesta avem căpăţâni până în Ianuarie. Cultura forţată. C. pentru forţat se seamă- 153 CONSANGUINIZARR nă prin împrăştiere în Septembrie-Novembrie în pepinieră ila rece sub geamuri. O lună după semănat se repică într’o răsadniţă rece, câte 500 fire, sub un ochiu. Prin Decembrie-lanuarie, când plantele s’au împuternicit, se plantează într’o răsadniţă caldă, la 30 cm. fir de fir. Patul cald se construeşte din băli-gar de cal, în grosime de 50 cm. In interiorul cutiilor de răsadniţe se pun 20 cm. compost. Fiindcă c. are o desvoltare înceată, se face cultura forţată intercalată cu alte plante, cu durata de vegetaţie mai scurtă ca: ridichile de lună, salata, ceapa, morcovul, etc. Imediat după plantare, răsadniţele se ţin acoperite cu rogojini. După prindere, se aeriseşte, se acoDeră-numai noaptea cu rogojini şi se udă cu apă călduţă. In luna Aprilie, când încep să apară căpăţânile, se acoperă cu frunze rupte dela plante sau se leagă extremităţile frunzelor cu rafie pfntru, a feri inflorescenţele de razele siolare prea puternice, care le-ar strica frăgezimea, culoarea albă şi gustul. La sfârşitul lui Aprilie începe recoltatul. Obţinerea seminţei. Producerea seminţelor de c. este foarte grea, pentrucă nu reuşeşte peste tot şi deaceia preţul seminţelor este aşa de ridicat. Din plantele semănate în Septembrie şi păstrate peste iarnă în răsadniţe şi plantate afară în Martie, se aleg căpăţânile bine desvoltate, tari şi sănătoase. Se a-coperă cu frunze, care se ridică îndată ce căpăţânile încep să se desfacă. După înflorire se ciupesc vârfurile ramurilor florifere, lăsând numai baza lor. Pentru a feri plantele de sămânţă de intemperii şi deci pentru a uşura fecundaţia, se acoperă straturile cu rogojini «au pânze, întinse orizontal şi sprijinite pe beţe. Silicuele se culeg înainte de maturitatea complectă. Se usucă la umbră şi apoi sie extrag seminţele prin frecare. Durata de germinaţie a seminţelor este de 5-10 ani. Un gram conţine 550 seminţe. C. este atacată de aceleaşi boli şi insecte ca şi varza. - v. ac. M. Crav. CONSANGUINIZARE. - Gen. - împreunarea sexuală între membrii apropiaţi ai aceleiaşi descendenţe. C. se numeşte apropiată, atunci când împerecherea se face între rude de gradul I, până în gradul VI si depărtată, când se face între rude mai îndepărtate - de gradul VI. - împreunări consanguine sunt cunoscute la oameni, la animale şi la plante. In unele cazuri, q. e folosită drept metodă de ameliorare. Ştiinţific această folosire se explică prin aceia că împreunările dintre rude apropiate favorizează sporirea numărului homozigoţilor înzestraţi cu însuşiri superioare. Uneori, - şi mai ales acolo unde c. se repetă ~ efectele sunt rele. Amintim: scăderea prolificităţii, sensibilizarea şi deformarea unor anumite organe, desvoltarea anevoioasă a noilor născuţi, etc. In ameliorare, c. e folosită mai mult ca mijloc pentru fixarea unor anumite însuşiri bune, apărute ca mutaţiuni. La oameni: cazurile de c. apr ornată erau foarte frequente la dinastiile din antichitate.. Egiptenii practicau incestul cel mai apro-piat, în scopul de a menţine puritatea sângelui regesc. La animale, c. a fost folosită încă din tim~ pul secolului al XVIII şi al XIX, drept metodă de ameliorare cu rezultate foarte bune* mai ales în Anglia. Creatorul rasei Durcham,. Collings, a lăsat ca celebrul taur apărut ca mutaţiune în turma sa, să se împreune cu mama şi cu fiicele sale. Produşii acestor împreunări consanguine sunt sursa acestei rase superioare. Calul de curse, pur sânge englez, atât de armonic şi înzestrat cu însuşiri preţioase, este produsul ungi reuniuni consanguine. Părerile zootechînicienilor asupra c. ca mijloc de ameliorare a raselor de animale, sunt însă împărţite. ‘Cei cari o admit, aduc ca argument realizările trecutului; acei cari o resping, se adresează sensibilităţii cu cari vin pe lume vieţuitoarele născute din împreunări incestuoase. Dacă se ţine seamă însă, ca nu toate rasele de animale reacţionează deopotrivă, atunci se poate spune că pentru anu. mite rase şi până la un anumit punct, c* poate fi folosită ca metodă de ameliorare. împrospătarea sângelui din când în când la formele obţinute prin împreunări consanguine, fereşte pe crescător de urmări rele. La plante. Plantele autofecunde au marele avantaj că sunt formate în majoritate din linii pure, cu mase ereditare uniforme. Numai plantele cu fecundaţie străină - porumbul, secara - sunt avizate la fenomenul consanguinizării. In practică, facerr^ c. atunci când ajutăm înmulţirea prin autofecundare la. plantele alogame. Cu multă siguranţă de reu~ şită autofecundarea la plante se face prin închiderea inflorescenţelor în pungi de pergament sau de pânză« deasă. Scopul consanguinizării la plante, este a-cela de a curăţi, de a purifica materialul. Se ştie că în ameliorarea plantelor cu fecundaţie străină, nu se cunoaşte decât unul din părinţi şi anume mama. Tatăl e anonim, venit de undeva, din depărtări, în norul de polen. Familiile consanguinizate devin mai uniforme, deoarece şi-au înmulţit numărul factorilor cari nu mai desbină în generaţiile următoare. Cu ajutorul acestei metode se pot căpăta succese frumoase, în cea ce priveşte obţinerea de linii uniforme. La plante, c. aduce cu sine o pronunţată diminuare a puterii de vegetaţie, care e mai proeminentă în prima generaţie. Nu rari sunt cazurile apariţiei de tipuri noi cu însuşiri curioase. Fenomenul consanguinizării la porumb a fost foarte bine studiat de East şi Jones. C. V. Drag. CONSEILLEUR A LA COUR-CONSERV ARE 154 CONSEILLEUR  LA COUR. - Pom. - Sin. Marechal de Cour. Var. obţinută de Van Mons în 1841,, puţin răspândită la noi în ţară. Arborele foarte viguros şi rustic, cu portul dresat şi se pretează la culturi extensive; altoit pe păr sălbatec, merge bine şi pe gutui şi în orice formă, cere însă tăieri regulate. Fructele destul de mari sau mari, de formă tur-binatiă., pântecoasă, conică, spre pedun-cui cu conturul regulat. Pieliţa destul de groasă, verde-găl-bue, punctată abundent, iar pe alocuri pătată cu gris. Pe-duncuilul destul de lung sau lung, subţire şi curb. Pulpa destul de tare, semi-fină, dulce acidulată, parfumată, destul de suculentă, de calitate destul de bună, uneori bună. Fruct pentru amatori. Maturitate: Octombrie-Noembrie. Arborele fiind rustic, se pretează pentru a fi cultivat în grădinile ţărăneşti şi se recomandă în terenurile uşoare şi calde. - Fig. 273. M. Cost. CONSERVARE. - Ind. agr. - Păstrarea diferitelor produse alimentare în stare proaspătă sau prelucrate. C. produselor alimentare se poate face prin mai multe procedee: I. - prin căldură, II. -prin frig, III. - prin uscare, IV. prin antiseptice, V. - prin înrobare şi VI. - prin evacuarea - extragerea - aerului sau procedeul Ex-tor - extragerea parţială a aerului. Fig. 273. — CONSEIL- LEUR  LA COUR. 1. - De a aşeza produsul de conservat în vase hermetic închise: borcane de sticlă sau cutii de tablă. 2. - De a încălzi conţinutul la o temperatură suficientă pentru a distruge toţi germenii. Fig. 275. Fixarea capacelor la cutiile de conserve. Borcanele şi cutiile. - Pentru sterilizarea produselor alimentare, se întrebuinţează borcane sau cutii mici, care nu întrec ¡4 sau Yl litru. Acestea se sterilizează mai uşor şi sunt suficiente pentru o mâncare. Pentru uzul familiilor, se pot folosi sticlele obişnuite, sau borcanele cu gâtul larg. Cutiile care se întrebuinţează pentru c., trebue să fie fabricate Fig. 274. — Stânga: STICLE PENTRU COMPOT, dreapta: VAS PENTRU DULCEAŢĂ. I. - C. prin căldură. - Aceasta se bazează pe principiul de sterilizare, după procedeul Appert: Fig. 276. — CONSERVARE — borcane şi oală sistem Weck. din tablă albă neoxidabilă, să nu întreacă mărimea de /z litru şi să fie bine sudate. - Fig. 274, 275 şi 276. In cea mai mare parte, în borcane şi cutii se conservă legumele şi fructele. înainte de introducere, se face alesul şi curăţitul. După aceasta se face albitul, oare consită în a fierbe legumele sau fructele în apă cu 4-5 gr. carbonat de sodiu la litru, pentru a le menţine culoarea naturală; după o fierbere mai mult saiu mai puţin îndelungată, legumele sau fructele se pun în apă rece, pentru frăgezire. înainte de umplere, borcanele şi cutiile se spală bine cu apă puţin sodată, sau chiar cu apă caldă. Vasele nu se umplu complect ci numai căci la sterilizare se umflă; altele, ca vinetele, se umplu complect şi prin încălzire se îndeasă singure. Astupatul trebue să fie hermetic. Sticlele se astupă cu dopuri solide şi se leagă cu aţă sau sârmă - Fig. 277. - Borcanele se astupă 155 CONSERVARE cu capac cu gumă, care se fixează cu eram-poane - Fig. 278. - Se mai pot astupa borcanele cu gât, cu celofan aplicat şi legat bine de mai multe ori cu sfoară. 'Cutiile de tablă, de mai multe ori cu sfoară. Cutiile de tablă, după închidere, se lipesc cu cositor. - Fig. 279. Sterilizarea. Borcanele sau cutiile umplute se aşează la fiert în autoclave -Fig. 280 - sau în cazane obişnuite. Auto-clavele sunt miai bune, fiindcă se face o sterilizare mai perfectă, nu se sparg sticlele şi nu se bombează cutiile. încălzitul aiparatelor de sterilizat, trebue să se facă treptat, iar timpul necesar sterilizării se socoteşte după ce apa a intrat în fierbere. Durata sterilizării în auto-clavă e mai scurtă decât în cazanul obişnuit; tru aceasta, se fac 2 încălziri de câte o jumătate de oră, la interval de 24 ore. La sfârşitul sterilizării, borcanele şi sticlele nu se F»i?. 277. — DOP fixat cu o panglică de tinichea. Fig. 278. — CONSERVARE — Sistemul de astupare „Eureka“. ea mai depinde şi de felul produselor. Astfel, pentru legume şi fructe, borcanele sau cutiile «e ţin în autoclavă 5-15 minute, la 112° C., iar în cazan ^-1 oră, la 100° C. Produsele animale, se ţin timp mai îndelungat. Când se lucrează cu cazanul, este bine «ă se repete sterilizarea - tyndalizarea -, pentru ca operaţiunea să reuşească sigur. Pen- Fig. 279. — CONSERVARE — Sistemul de astupare Borde. Dreapta: închiderea vârfului perforat. scot imediat din autoclav sau cazan, ci se lasă ca să se răcească întregul vas cu apă, pentru a nu se sparge sticlele. Deasemenea, Fig. 2S0. — Autoclavă pentru menaj pe maşina de gătit. borcanele şi sticlele se aşază în cazan învelite în fân sau pae, spre a nu se sparge mai multe, în cazul când se sparge una din ele. Fig. 281. — STICLE CU CONSERVE. — Dela stânga spre dreapta mazăre verde, sparanghel şi fasole păstăi. a. - C. legumelor. 1. Mazăre verde. Se curăţă din păstăi, se albeşte de 2-3 ori în ace- CONSERVARE 156 iaş apă fierbinte câte 15-20 minute, apoi se frăgezeşte în apă rece. După aceasta, se a-şează în borcane sau cutii şi se umple cu zeamă preparată din: apă 10 1., sare 200 gr., zahăr 200 gr. Borcanele astfel umplute - Fig. 281 - se sterilizează apoi, fie în autoclave, fie în cazane cu apă fierbinte, după cum am arătat mai sus. 2. Sparanghel. Se aleg firele cele mai tinere şi mai bine dezvoltate, se scurtează după lungimea borcanului, apoi se albesc în apă fierbinte 5-10 minute, cu băgare de seamă, ca stă nu se frângă vârfurile. După a-ceasta, firele se scot şi se aşază într’o sită specială - în formă de borcan lat - cu ajutorul căreia se mai“* fierb încă câteva minute ' bazele firelor, până ce devin moi. Firele astfel albite se frăgezesc cu apă rece, timp de o oră. După aceasta, firele de sparanghel se scurg şi se aşează în picioare în borcane fără gât. Borcanele cu sparanghlel astfel"pregătite se umplu cu zeamă din: apă 10 1., sare 200 gr. După umplere, borcanele se astup her-imetic, apoi se sterilizează, după cum am arătat mai sus. 3. Fasole păstăi. Păstăile tinere de fasole se curăţă de peduncule şi vârfuri, apoi se albesc în apă fierbinte câteva minute, până când, făcute cerc, nu sie mai frâng. Păstăile astfel pregătite se aşează în borcane ca să nu rămâe goluri, apoi se umplu cu zeamă puţin sătrată. Sterilizarea se face ca şi pentru mazăre verde. 4. Bulion de roşii. Roşiile bine coapte se spală, se rup în bucăţi, se pun într’un cazan şi se fierb pe un foc uşor, amestecând continuu cu o amestecătoare. După răcire, pasta se strecoară-printr’o sită - nu din metal - sau pânză, apoi se pune din nou la fiert timp de o oră, amestecând mereu. Se mai încorporează bulionului sare, în proporţie de. 100 gr. la 5 litri, apoi se toarnă în borcane sau cutii. Sterilizarea bulionului este mai scurtă: 20-30 minute la autoclav şi 40-50 minute în cazan, pentru borcane şi cutii până la 1 1. Roşii întregi. Roşiile frumoase nu prea coapte, se înţeapă din câteva părţi, apoi se aşează în borcane sau cutii. Vasele cu roşii astfel aşezate se umplu cu zeamă ca pentru fasole păstăi, se astupă şi se sterilizează la autoclav o oră, iar în cazan o oră jumătate. Pentru o reuşită mai sigură, este bine ca sterilizarea să se facă în două rânduri - tyn-dalizare - de câte 30-40 minute, la interval de 24 ore. 5. Ciupercile se pun în apă bisulfitată - 3 gr. la litru - timp de 30 minute, pentru a pierde culoarea. Apoi se albesc o Jumătate de oră în apă fierbinte acidulată cu acid citric - 2 gr. la litru -. Ciupercile albite se clătesc bine cu apă, apoi se aşează în bor- cane, umplându-se cu zeamă din: apă 2 1., acid citric 3 gr., sare 30 gr. Borcanele sau cutiile se sterilizează apoi la autoclav timp de o jumătate oră, iar în cazane până la o oră, pentru borcane de 1 litru. b. - C. fructelor. După metoda Appert, fructele se pot conserva în mai multe feluri: a. - sub formă naturală - întregi; b. - sub formă de fructe în sirop; c. - sub formă de pulpă de fructe în sirop; d. - sub formă de sucuri, şi e. - sub formă de sirop de fructe. Durata sterilizării este: ]/l ora 9* ° tem- peratură mai scăzută decât pentru legume. 1. Fructe naturale. Prunele cele mai potrivite pentru conservare sunt: (Reine Claude şi Mirobolan. Fructele alese, se şterg bine cu o cârpă curată, se înţeapă până la sâmbure în câteva locuri, apoi se pun în apă rece. După aceasta se pun în apă caldă şi se încălzesc pe un foc uşor. Pe măsură ce fructele ies deasupra apei, se scot cu o lingură gătu-rită şi se pun în apă rece, care se schimbă de câteva ori. Fructele astfel pregătite se aşează în borcane, se astupă, apoi se sterilizează la o temneratură de 100°, timp de 10 minute. Caisele. Se aleg cele bine coapte, se şterg» apoi cu un ac se scot sâmburii. Mai departe, se albesc ca şi primele, aşezându-le în borcane, în care se pun şi câteva miezuri de migdale, pentru aromă. Borcanele bine astupate se sterilizează la 100°, timp de 10-15 minute. Cireşele cele mai potrivite pentru c. sunt var. cu pulpa tare: Bigar.reau, Hortensia, eitc. Cireşele frumoase se curăţă de codiţe, se a-şează în borcane, se astupă, apoi se sterilizează la 100° C., timp de 20 minute.. Pentru ca cireşele şi vişinile să nu-şi piardă culoarea, borcanele cu fructe se umplu cu o soluţie de bisulfit de potasiu, - 5 gr. la litru -; scoase Ia aer, îşi recapătă culoarea iniţială. 2. Fructe în sirop. - Prune. - Fructele se pregătesc ca cele de mai sus: sie aşează îndesate în borcane, apoi se umplu cu sirop simplu din zahăr şi apă în părţi egale, sau cu un sirop natural, pregătit din smeură, coacăză, etc. Sterilizarea se face la fel. Caisele cu sirop se pregătesc la fel, se aşează în borcane, se umolu cu sirop rece până la gură, apoi se sterilizează timp de 1 0 minute la 100° C. Căpşune în sirop. Se aleg cele frumoase* nu prea răscoapte, se curăţă de codiţe, apoi se albesc uşor. După aceasta se aşează în borcane, se umplu cu sirop rece, apoi se sterilizează 3-5 minute la 1 00° ‘C. 3. Pulpe de fructe cu sirop. In afară de fructe întregi, se prepară şi pulpe cu fructe tăiate în bucăţi - mere, pere - sau desfăcute în două - caise, piersici. Pulpele de fructe se fierb puţin în apă, apoi se aşează 157 CONSERVARE în borcane, umplându-se cu sirop. Borcanele bine sterilizate, se sterilizează apoi de 2 ori, la 100° C., timp de câte 80 minute, la in1-tervale de 24 ore. 4. Sucuri de fructe. Sucurile din fructe -smeură, coacăză, agrişe etc. - pot fi concentrate - siropuri - şi naturale. Siropurile concentrate, pentru ca să se păstreze nesterilizate, trebue să fie de o concentraţie de 1,32 adică la o parte de suc se adaugă cca. 2 părţi zahăr. Siropurile naturale nu se pot păstra, decât sterilizate. Suc de cireşe - după Codex: cireşe roşii acre 1000 gr., cireşe păsăreşti 100 gr. Suc de fragi - după Codex: fragi 1000 gr., cireşe roşii acre 250 gr. Suc de coacăză - după Codex: coacăze roşii 1000 gr., cireşe roşii acide 400 gr., cireşe păsăreşti 50 gr. Durata sterilizării la siropuri şi sucuri este de 10 minute la 100° C. Siropurile şi sucurile adăugite de apă, constitue o băutură răcoritoare pe timpul verii. c. - C. produselor animale. 1. Conservarea ciărnei. - Carnea de vită sau de porc, se fierbe, se alege de oasie, apoi se aşează în bucăţele bine presate în cutii de câte 1 kgT.; peste carne se toarnă 200 gr. fiertură - bulion - bine legat; apoi cutiile lipite, se sterilizează la autoclav, la 1 16° C., timp de o oră. 2. C. peştelui. Peştele curăţat se fierbe în apă sărată şi aromatizată, se scot oasele, apoi se aşează în cutii; cutiile umplute se lipesc cu cositor, aooi se siterilizează la autoclav, la 112° C., timp de 30 minute. La prepararea sardelelor, se ia numai partea posterioară a peştilor mici, se fierb la aburi, se aşează în cutii de câte 4-6 bucăţi, se toarnă untdelemn de măsline, se lipesc cutiile, apoi se sterilizează la autoclav la 112° C., timp de 30 minute. 3. C. laptelui. Laptele proaspăt se poate conserva provizoriu în sticle - v. pasteurizare -.încălzind laptele la 75° C. tkp de Yl or^* d. - C. fructelor prelucrate. - Acest fel de c. se bazează pe principiul fierberii mai mult sau meu puţin îndelungată, în prezenţa aerului, a diferitelor preparaţiuni de fructe: .geleuri, dulceţuri, marmelade, magiunuri, etc. 1. Geleuri. Prepararea geleurilor cuprinde: extragerea sucului şi gelificarea. Extragerea bucului din fructe - -coacăze,- zmeură, agrişe* s greiere, gutui, etc. - se face fierbându-le până |^ce plesnesc, apoi se scurg printr’o sită sau ^pânză curată; fructele cărnoase - mere, pere, ¡^.•P'Pune, - se scurg fără a fi presate. Gelifica-lyrea sucului extras se face: fie prin prepara-frea unui sirop cu suc şi fierberea lui, fie prin Blierberea siropului deosebit, şi apoi adăugi-|^rea sucului. Cantitatea de zahăr ce se adaugă ©gală cu aceia a sucului. După fierbere, ^Jeleul fierbinte se toarnă în borcane. 2. Dulceţuri. Dulceţurile din fructe căr- noase - zmeură, coacăză, agrişe, caise, etc. se prepară făcând un sirop în părţi egale de zahăr şi apă, care se fierbe până când perlează; se adaugă fructele, se fierbe până ce dă în clocot, se scot fructele, se fierbe siropul până la conzistenţa dorită, apoi se adaugă fructele şi se pune în borcane. Dulceţurile din fructele tari - mere, pere, gutui, etc. - se taie în Fisr. 282. — FABRICAREA MARMELADEI — Camera cazanelor. bucăţi, se adaugă în siropul de zahăr şi se fierb împreună până la consistenţa dorită, apoi se toarnă în borcane. 'Cantitatea de zahăr pentru sirop este egală cu aceia a fructelor. 3. .Marmelade. Fructele cărnoase - prune, caise, piersici, etc. se rup în bucăţi, se presează cu zahăr . o parte zahăr,, la 2 părţi fructe - şi se Iasă timp de 12 ore într*un loc rece. După aceasta se pune totul la fiert, în cazane de aramă, şi se fierbe până ce devine consistent; apoi se pune în borcane sau putini. - Fig. 282. 4. Magiunuri. Prunele bine coapte, se taie în bucăţi, se scot sâmburii, apoi se trec prin- CONSERVARE 158 tr’o tocătoare - de carne se fierb 1 J/£ oră, apoi se adaugă zahăr 10-20% şi fierberea se continuă până la consistenţa dorită. După a-ceasta magiunul se pune în borcane sau pu- Fig. 281. — CONSERVARE. — Aranjarea perelor pe rafturi. tini, acoperindu-le cu hârtie ceruită, ca să nu prindă floare. II. C. prin frig. Frigul poate fi natural şi artificial. Prin frigul natural se pot conserva: Fig. 285. — CONSERVARE. — Model de etajeră cu 2 laturi, pentru aşezat fructe. pere sau mere în siloz sau fructării, strugurii cu ciorchinele uscat şi ciorchinele crud şi legume în siloz şi pivniţă. In fructărie. Fructăria se aranjează în sub- Fig. 286. — Diferite feluri de atârnare pentru conservarea strugurilor cu ciorchinul uscat. sol, spre nord, ca să aibă o temperatură joasă - 4-8° C. - şi constantă şi să poată fi aerisită; pereţii se izolează cu carton sau muşchi, iar podul se înfundă cu pae - Fig. 283.-Fruc- tele se aşează pe rafturi cu grătare, sau pe rafturi, cu trepte - Fig. 284 şi 285. - In fructărie, fructele se pot păstra până în Aprilie şi Mai. b. - C. strugurilor. î . Cu ciorchinele uscat. Strugurii cu pieliţa groasă şi cu pulpa cărnoasă sunt cei mai buni. Se taie din vie când sunt bine copţi, pe timp usicat, se ciselează -v. ac. - apoi, se aşează pe un strat de pae sau fân, ca să nu se atingă, sau se taie cu vâsla şi se suspendă pe cue sau grinzi, în podul ca-v -t^/1 I 1 Fig. 287. — Conservarea strugurilor cu ciorchin verde. sei sau într’o cameră mai adăpostită. - Fig. 286.- Strugurii cil ciorchinele uscat se mai pot păstra şi în cutii sau butoae, stratificaţi cu rumeguş de lemn sau plută. 2. 'Cu ciorchinele crud.. Păstrarea se face în fructărie, unde se amenajează borcane sau cutii pentru apă -Fig. 287. - Struguri frumoşi se tae cu vâsla, se cizelează şi se aşează cu coada în borcan -sistem Fhomery. Pe timpul păstrării, boabele stricate se aleg, iar apa din borcane se schimbă la 2-3 zile, sau se pune în borcane puţin cărbune de lemn pisat. Se mai păstrează strugurii cu ciorchinele crud şi după sistemul Richard fre- «LnT STSST res, cu balonaşe. - Richard. Fig. 288. - Strugurii cu ciorchinele crud se pot păstra până în Martie. c. - C. legumelor. 1. Pe loc. Legumele foioase: varza, salata, prazul, etc., se aşează în şanţuri, peste care se pun saci vechi, apoi pae - Fig. 289. - Morcovii, cartofii, păstârna-cul, pătrunjelul, etc. se pune îrt silos, care se acopere cu paie, apoi cu pământ. Acest sistem de păstrare a legumelor eâte cel mai bun. 2. C. în pivniţă. Pivniţa pentru păstrarea legumelor trebue să fie uscată şi bine aerisită. Legumele foioase: varza, salata, etc. se scot cu rădăcină şi se aşează în nisip cu corpul afară. Varza şi conopida se mai pot păstra 159 CONSERVARE şi atârnate. Legumele rădăcinoase: sfeclă, morcovi, etc. se stratifică în nisip jilav, în straturi. Prazul se stratifică în picioare, lă- Fig. 289. — CONSERVAREA lăptucilor în groapă. sând frunzele afară. Dovlecii, pepenii, etc. se aşează pe straturi de paie, într’un loc sec şi bine aerisit. Ceapa şi usturoiul se leagă în funii şi se păstrează atârnate în pod sau ma- Fig. 290. — CONSERVAREA LEGUMELOR — Curăţirea, spălatul mecanic şl uscarea conopidei. gazie; ceapa fără funii se întinde pe un strat de pae. - Fig. 290. d. - C. produselor animale. 1. Carnea se \poate păstra refrigerată, pentru câteva zile ^ Jşi congelată, pentru mai mult timp. C. prin 2. Ouăle. Ouăle ouate în toamnă, curate, se aşează în cutii cu cereale - mei, tărâţe, in, grâu, etc. - şi se păstrează în cameră răcoroasă şi uscată. Ouăle se pot păstra şi în resturi de cârpe, scame de lână, câlţi, etc. 3. Peştele proaspăt prins, se aşează în putini cu bucăţi de gheaţă, peste care se presară sare grăunţoasă, - 2-3 kgr. la 100 kgr. gheaţă; astfel se poate păstra vara 4-5 zile - Fig. 292. Fig. 292. — PREPARAREA CONSERVELOR DE SARDELE — Extragerea oaselor şi uscarea peştilor. 4. Păsări tăiate şi vânate. Se păstrează refrigerate sau congelate; carnea de păsări vânate e mai gustoasă conservată, decât proaspătă. 5. Laptele. Se poate păstra proaspăt la rece 10-15 ore; pentru timp mai îndelungat, se răceşte în frigorifere. Laptele pasteurizat la 65-70°, apoi răcit la — 3-4 grade, se păstrează timp îndelungat. Iii. C. prin uscare. - Procedeu vechi şi sigur pentru conservarea fructelor, legumelor şi a cărnurilor. a. _ Conservarea legumelor. 1. Fasole verde. Păstăile se opăresc, se scurg, apoi se întind să se u&uce la soare sau în cuptor. Înainte de întrebuinţare se înmoae câteva ore în apă caldă. 2. Varza tocată mărunt, se opăreşte, apoi se usucă la soare sau în cuptor. 3. Vinete şi ardei tocaţi. - Se taie în roti-cele subţiri, se opăresc în apă fierbinte, apoi se usucă la soare sau în cuptor. 4. Morcov, păstârnac şi pătrunjel. - Se despică rădăcinile în 4.-6 buc., se înşiră pe o sfoară, apoi se usucă la soare. 5. Ardeii bine copţi, se înşiră pe o sfoară apoi se usucă la soare. b. - C. fructelor mici: cireşele, vişinile, prunele, se aşează pe tăvi şi se usucă la soare sau în cuptoare. Fructele mari: merele, perele, caisele, etc., întâi se secţionează, apoi se usucă. Prunele se mai pot usca şi prin afumare, după procedeul bosniac. b. - C. cărnurilor. 1. Pastrama de oae. Bucăţile de carne de oae sau de capră se bat CONSERVARE 160 bine, se presează, se presară cu sare, apoi se usucă la aer. 2. Peşte uscat. - Peştele mărunt de mare -ţăran, plătică mică, etc. - se curăţă, se freacă cu puţină sare, se înşiră pe o sfoară şi se -usucă la soare. IV. C. prin antiseptice. - Antisepticile inofensive sunt: sarea, oţetul, alcoolul, şi bioxidul de sulf. Cu ele se pot păstra: legun\£, ♦fructe şi cărnuri. а. - C. legumelor. I. Fasole verde. Păstăile de fasole se curăţă de cozi, se spală, se scurg, -se amestecă cu sare grăunţoasă, apoi se a-şează în oale sau putini, şi se presară cu sare ¡măruntă. înainte de întrebuinţare, tecile se înmoae în apă 12-24 ore, ca să scoată sarea. 2. Varza tocată. - Se curăţă căpăţinile de foile crude, şi de cocean, se toacă cu tocă-toarea, apoi se freacă cu sare până ce lasă •must. După aceasta se pun în putini, unde se bat bine până ce ese mustul deasupra, •apoi se pune un grătar sau un fund peste «are se aşează o greutate. 3. Varză murată. - Se aleg căpăţinile nu prea mari, se despică în două, se aşează în putină, apoi se toarnă saramură - 4 kgr. sare la 100 1. apă -, până ce se acoperă varza. ’După aceasta se pune un grătar cu o greutate. In timpul fermentaţiei, varza se pritoceşte de 3-4 ori* la câte 2-3 zile. 4. Castraveţi, roşii şi ardei. - Se aleg castraveţii nu prea mari, roşii nu prea coapte şi ardei graşi, se spală, se aşează în pivniţă, fepoi se toarnă saramură. Pentru mirosi şi gust se adaugă frunze de vişini, ţelină, mărar, usturoi etc. In timpul fermentaţiei, murăturile =se pritocesc de 3-4 ori la câte 2-3 zile. Pentru primăvară, murăturile se înfundă în butoaie. 5. Castraveţi la oţet. - Se aleg castraveţii mici, se freacă cu sare, se lasă 24 ore, se *curg, apoi se aşează în borcane în amestec cu ceapă mică, piper negru, frunze de dafin etc. După aceasta, borcanele se umplu cu ■oţet de vin. La fel se pot prepara şi ardeii gogoşari. б. Vinete şi ardei umpluţi. - Vinetele bine coapte, apoi se opăresc 10 minute; după răcire se îmbucă cu puţină sare şi se pun la presă 24 ore. Se prepară umplutura din: morcov, ţelină, pătrunjel, ceapă, puţină varză, toate date la râzătoare, apoi prăjite puţin •cu untdelemn şi se umple fiecare bucată în parte. Vinetele umplute se leagă cu foi de ţelină, apoi se aşează în butoi, umplându-se cu saramură fiartă adaugită de piper negru, foi de dafin, după răcire. Butoiaşele astfel "umplute cu vinete, se înfundă. La fel se prepară şi ardeii verzi umpluţi. b. - Conservarea fructelor. 1. Vişini şi ci-Teşe. - Fructele bine coapte, se macerează în rachiu tare; după 3 săptămâni se adaugă zahăr sau sirop. Pentru 3 kgr. fructe se iau 2 Icgr. zahăr şi 1 litru rachiu. 2. Caise. - Fructele bine coapte se înţeapă în mai multe locuri, apoi se încălzesc într’un sirop - 2 părţi zahăr la 1 parte apă - până la clocot. După 3-4 zile se adaugă ţuică de 45°-50°. Pentru 3 kgr. caise se iau 2 kgr. zahăr şi 1 Yl 1* ţuică. 3. Pere. - Speciile de pere mici, se curăţă, apoi se pun în apă acidulată cu o lămâie, pentru a nu se înegri. După aceasta se fierb într’un sirop de 300 gr. zahiăr şi 500 gr. apă, se pun în borcane şi se adaugă rachiu de 85 grade - 1 Yl 1. rachiu la 1 Yl kgr. pere cu sirop. Insfârşit, fructele se mai pot conserva şi prin bioxid de sulf, arzând pucioasă în fruc-tării. c. - C. cărnurilor. 1. Carne sărată. - Carnea de vită sau de porc, se taie în bucăţi mici, se freacă bine cu sare aromatizată, mai cu seamă pe la oase, se pune un strat de sare într*o ladă, se aşează carnea, umplând toate golurile cu sare. Din loc în loc se mai adaugă foi de dafin, cimbru, etc. Astfel, carnea se poate păstra câteva săptămâni. 2. Slănina separată de carne, se taie în bucăţi potrivite, se freacă bine ciu sare măruntă, se crestează în cruce până la ?oric, se umple crestăturile bine cu sare, apoi se aşează într’o ladă presărând-o bine cu sare; toate golurile din slănină se umplu de asemenea cu sare. După 2-3 săptămâni, slănina se scoate, se atârnă într'o cameră rece, unde se păstrează până la întrebuinţare; contra muştelor se înveleşte în hârtie. 3. Jambonul de porc desprins şi bine rotunjit, se freacă cu un amestec: 1 kgr. sare, 10 gr. salpetru - salitră - şi 5 gr. piper pisat. După aceasta, într’o albie potrivită, se pune un strat de sare, adăugită cu foi de dafin, cuişoare, cimbru, etc., bine mărunţite, peste care se aşează jamboanele ou şoricul în sus, şi peste care se pune o greutate. După 3-4 săptămâni, se scot de la sare şi se afumă. Pentru pre’parare mai rapidă; jamboanele frecate cu sare se pun în saramură din: apă 10 lt., sare 1 kgr., salpetru 50 gr., zahţăr 50 gr. şi subst. aromatizante . foi de dafin, cuişoare etc. - după gust. După 8-10 zile, se scot din saramură, se pun la aer timp de 2-3 zile, învelite în hârtie, apoi se afumă Ia coş sau afumătoare 24-48 ore. înainte de întrebuinţare, jambonul se fierbe, sau învelit în cocă, se coace în cuptor; acest din urmă procedeu este mai practic. 4. Şuncă afumată. - Se taie şunca în bucăţi lungăreţe, se freacă bine cu sare aromatizată şi colorată, se înveleşte în hârtie, apoi se afumă 24-48 ore. La fel se afumă costiţa de purcel, cârnatul, etc. V. Conservarea prin înrobare. - Principiul metodei constă în a înroba - îmbrăca sau cufunda - anumite produse vegetale şi animale, în substanţe izolatoare, care împiedică pătrunderea oxigenului şi evaporarea. 161 CONSERVARE a. - C. fructelor. 1. Fructele parafinate. Fructele bine coapte - mere, persice etc., - se cufundă în parafină lichidă; solidificându-se, parafina fereşte ffuctele de stricăciune. înainte de întrebuinţare, se cufundă de câteva ori în apă caldă, care topeşte parafina. 2. Fructe învelite. - Se foloseşte hârtia subţire de staniol, cu care se înveleşte fiecare fruct în parte; hârtia metalică împiedică contactul fructelor cu aerul şi astfel le fereşte de stricăciune. b. - C. ouălor. 1. Ouă la var. - Se stinge \ kgr. var în 10-15 1. apă, se amestecă bine, se lasă să se aşeze varul, se scurge apa limpede, se aşează ouăle proaspete in vase de pământ, şi se toarnă peste ele apa de var. Varul, astupând porii cojilor, conservă ouăle timp îndelungat. înainte de întrebuinţare, oul se spală cu apă caldă. 2. Ouă la var şi sare. - Se procedează ca mai sus, însă cu adăugirea de sare de bucătărie - 50-60 gr. la 1. - Sarea înlătură gustul alcalin al varului. 3. Ouă la sticlă solubilă. - Se foloseşte soluţia de silicat de potasiu şi silicat de sodiu - 100 gr. la 1 litru apă fiartă. - Se cufundă ouăle în soluţie, se lasă câteva secunde, apoi se scot şi se usucă pe un jurnal, se învelesc în hârtie, se pun într’o ladă şi se păstrează la rece. înainte de întrebuinţare, ouăle se pun în apă caldă, care topeşte soluţia sticloasă. 4. Ouă la parafină. - Ouăle proaspete şi curate se cufundă în parafină topită, cu ajutorul unei aţe buclate. Este un procedeu foarte bun. Pentru 1000 ouă este nevoe de 250-300 gr. parafină. ;: ) Ouăle se mai pot Hv păstra în cenuşă, Hi nisip, plută, etc. P c. - Conservarea ■ ‘ cărnei se bazează pe principiul sterilizării prealabile - a fierberii - apoi a în-robării în untură, unt sau gelatină. LV. Şlep. VI. C. prin extragerea aerului din vase. Prin c. după metodele arătate mai sus s’a Fig. 293. CONSERVARE — Aparat pentru închiderea în vid, a cutiilor de conserve. constatat, în urma cercetărilor lui Scheunert, Langatein şi alţii, că prin sterilizarea la o temperatură ridicată se distruge cea mai mare parte din vitamine, iar diferitele săruri din alimentele astfel conservate trec în compuşi greu sau inasimilabili. Deaceea câştigă în importanţă metoda conservării prin evacuarea aerului, sau acea anaioagă ei, procedeul exhaustor întrebuinţat din ce în ce mai mult în America. C. plantelor şi animalelor -pentru ierbar sau muzeu. Se deosebeşte o c. uscata şi alta umedă. Cea uscată, după metoda c. prin parafină, descoperită de F. Ho-chstetter, are marele avantaj că pe lângă păstrarea într’o formă cât mai naturală a organelor plantei sau animalului, permite şi cer- Fig. 294. Maşina Bliss, pentru umplut cutiile ide conserve. cetări anatomice. Penajele păsărilor sau blănurile se conservă cu diferite substanţe cu bază de arsenic .Animalele mici sau plantele - în c. umedă - se păstrează în formalină -4% - sau alcool - 70-95%. Dacă c. se face cu scopul de a servi pentru cercetări microscopice, atunci preparatele înainte de c. se tratează cu o substanţă fixatoare ca: supliment, acetat de fier, etc., care să păstreze detaliile în stare naturală. Apoi se spală substanţa fixatoare în apă sau alcool şi se conservă, sau se face preparatul microscopic. -Fig. 293 şi 294. C, pieilor dela jupuirea animalelor şi până la tăbăcire se face prin presărare cu sare de bucătărie, cu saramură - 25 % sare - sau prin it combinarea acestor două procedee. Se mai întrebuinţează şi uscarea la o temperatura potrivită. . CONSILIER AGRICOL. - înainte funcţionar de stat în cadrul Ministerului de Agricultură şi Domenii, şeful Consilieratului agricol judeţean; azi cel mai înalt grad în Corpul Agronomic. CONSOLIDĂRI DE TEREN. - lmb. func. - . Lucrări de tehnică agricolă şi silvică, care au de scop fixarea pământului de pe un teren în pantă, a unui mal sau în fine a unui teren acoperit cu nisipuri sburătoare, în vederea aducerii terenului în stare productivă sau numai pentru limitarea improductibilităţii a-supra unei zone mici, sacrificată, dar stăvi-lindu-se prin aceasta extinderea răului pe o suprafaţă mai mare. In afară de cazul fixării terenurilor acoperite cu dune de nisip sburător, al căror agent de mobilizare e vântul, toate celelalte cazuri survenite în natură au drept cauză apa: de ploaie, curgătoare sau de infiltraţie. Excepţie fac numai cazurile a căror cauză e de natură internă: vulcanii, cutremurile de pământ, fenomenele carstice, etc. şi împotriva cărora nu se poate lupta. Fie că e vorba de acţiunea directă a apei de ploaie, care înmuind pământul face să s,e spele stratul arabil de pe un teren înclinat, coastă, provocând aşa zisele scurgeri de sol arabil; fie că e vorba de acţiunea apei de infiltraţie asupra unui teren în pantă şi care determină ruperea unui masse mari de pământ scurgându-se spre poale: alunecări de teren; în fine, fie că sub acţiunea apelor curgătoare, malurile cursurilor de apă se mănâncă, determinând lărgirea albiei în dauna terenurilor vecine, toate aceste efecte ale apei se înlătură total sau parţial prin c. a căror neglijenţă se plăteşte uneori scump. Lucrările de c. sunt dela cele mai simple şi până la cele mai complicate depinzând de gravitatea cazului şi de importanţa terenurilor periclitate. Materialele întrebuinţate sunt: lemnul bond sau fasonat, piatra, betonul, cărămida şi fierul. Pentru anumite cazuri, vegetaţia ierboasă sau lemnoasă e cea mai indicată. Astfel pentru fixarea nisipurilor sbu-rătoare, singura posibilitate eficace e plantarea terenului cu anumite specii de arbori. O plantaţie legată, constituie .în mersul nisipului un obstacol; viteza vântului va fi redusă şi deci şi puterea de ridicare şi transport a nisipului. In acelaş timp după ani de zile, prin frunzele căzute şi humificate, se acoperă terenul cu un strat vegetal, stabil, care va lega şi fixa nisipul. In cazul c. terenurilor în pantă, acolo unde au loc scurgeri de pământ de suprafaţă, lucrările necesitate sunt foarte simple şi foarte eftine, căci aceste lucrări nu privesc decât o adâncime mică din sol. Avem: 1. - Cleionaje. Sistem constituit din pari până la 1 m. lungime, bătuţi în quincons între care se fac împletituri de nuiele. Se bat parii după acest sistem, se sapă şanţuri după liniile parilor, de adâncime diferită -0,30, 0,40 m., 0,50 m. -, se bat parii până la suprafaţa pământului, se fac împletiturile de nuiele şi apoi se acoperă şanţurile cu pământul scos. In acest fel se maschează lucrarea. Pentru unii din parii bătuţi se aleg butaşi de salcie, care vor contribui la o c. mai trainică a terenului. 2. - Fascinajele constituesc un sistem analog, numai că între pari, în loc de împletituri de nuiele se pun fascine de nuiele. 3. - Garnisajele, la fel, numai că între pari se aşează crăci. Lucrările cele mai dificile sunt acelea care au de scop oprirea terenurilor fugitive, când mase enorme de pământ, pe o adâncime mult mai mare, se scurg în vale punând în primejdie aşezări omeneşti, culturi şi lucrări de valoare. Cauza acestor alunecări de teren rezidă în infiltra.rea apei în pământ până acolo unde întâlnind un strat impermeabil - stâncă, argilă, etc. -, va forma o zonă de apă continuă separând stratul superior - permeabil -de cel inferior - impermeabil - al solului, iar datorită înclinaţiei terenului, toată partea superioară va aluneca în vale, distrugând şi antrenând tot ce găseşte în drum. In genere, coastele despădurite sunt cele mai expuse prin lipsa reţelei de rădăcini, care să lege pământul până în adâncime. Problema c. acestor terenuri trebue să aibă la bază un studiu geologic al subsolului, sondaje pentru a se găsi adâncimea stratului impermeabil, strati-ficaţia rocelor şi direcţia lor, cubajul oămân-tului capabil a se deplasa, toate cu scopul stabilirii proiectului lucrărilor. In cazul că stratul impermeabil nu e adânc şi că deci stratul de pământ de deasupra e subţire, plantarea terenului e suficientă pentru a se în-lătura eventualitatea alunecării de teren. Când însă datorită profuziunii mari a zonei impermeabile şi când deci pământul susceptibil a-lunecării e în cantitate mare şi constituie un pericol, se va recurge la lucrări mari bazate pe studiile locale făcute. Aceste lucrări constau în constituirea de ziduri de susţinere a căror fundaţie să se sprijine chiar ne stratul impermeabil solid. Aceste ziduri se vor construi înconjurând terenul ameninţat, după mai multe cercuri dela bază şi până la vârful terenului la distanţe crescânde spre vârf, iar zidurile dimensionate după un calcul prealabil al rezistenţei, la presiunea massei de a-lunecare respective. Intre aceste cercuri de zid se vor planta arbori. C. care au de scop apărarea malurilor cursurilor de apă împotriva erodării lor de apele mari ale cursurilor se execută numai 163 CONSTELAŢIE-CONSTJPAŢ1E pe malul concav al lor. Malul convex şi chiar malul concav în cazul că pericolul e mic, se va taluza numai, dându-i-se o înclinare, mai mică şi consolidându-se prin vegetării ierboase: Mijloacele de c. sunt diferite, după împrejurări şi după natura materialului fo-losit. a. - Zidărie cu piatră. Se face un scut din piatră tăiată, - Fig. 295 - cu legătură de mor- Fig. 295. — CONSOLIDĂRI. Zidărie cu piatră. tar şi aşezat pe un strat subţire de pietriş. La baza lui zidul acesta se sprijină pe un fundament de beton a cărui înălţime să fie până la nivelul apei când e la etiaj. Acest fundament se continuă spre apă cu o bermă din bucăţi de rocă, legate sau nu cu mortar, acoperite sau nu cu un strat de tencuială de mortar. Această bermă, spre apă, are o înclinaţie de cca. 45°. - Grija ce trebuie avută e ca zidul superior să fie cel puţin până la nivelul celor mai mari creşteri ale apei. La munte, acolo >u>nde se poate procura uşor piatra de carieră, se obişnueşte să se arunce pe maluri blocuri mare de piatră, care să formeze un scut destul de gros şi de . rezistent în acelaş timp. Un sisitem asemănător, însă mai bun, e tot din piatră dar faso- * najtă. Blocuri paralelipipedice, aşezate în mai multe rânduri orizontale, nelegate cu mortar » şi "trecând de nivelul apelor mijlocii. Acest zid în partea dinspre curs, se face în trepte. h-mai sus de linia apelor mijlocii se continuă un perete de un singur rând aşezat pe sprijinându-se pe prima construcţie şi K^paşind în înălţime nivelul apelor mari. Zidărie din cărămidă. Acelaş sistem ca jp^tpunctul a, numai că scutul protector su-PJlP‘?0.r se ^ace cărămidă cu mortar în loc Iplţfpiatră. pQS®\~ Construcţii din lemn. Constau din con-*** malului a unui dig din ^asonat** piese de secţiune dreptunghiu- gJŞ*ă - 0,25 m. 0,3 m.X0,3 m. 0,35 m. - si de lungime alese după caz, cu legături îmbinate în lemn sau cu ancore metalice, se aşează pe mai multe rânduri până la nivelul apelor mari şi se umple cu pietre. Un alt sistem de c. în lemn constă în baterea în pământ în lungul malului şi la baza lui a unor piloţi de lemn între care se aruncă trunchiuri de arbori sau bolovani. Inconvenientul lemnului e că nu-i rezistent la alternanţe de umiditate şi uscăciune. d. - Betonul simplu nu e de recomandat, ■ căci crapă sub influenţa variaţiilor de temperatură - dilatări şi contractări Intrebu-inţându-se betonul armat., se înlătură acest inconvenient, în plus se economiseşte material prin aceia că se reduce grosimea construcţiei, betonul armat fiind mai rezistent.. Primul sistem numai cu beton consta în construirea unui zid de beton în lungul malului. Apoi s’a redus Ia un simplu perete de beton armat. Azi, sistemul cel mai bun din beton e aşa zisul Şasiu cu placaj. - Fig. 296. -Un cadru de beton armat, cu ochiuri formând elementul de rezistenţă, prezintă în ochiurile sale lespezi de beton armat cu rol de protecţie contra apei. Intr’un astfel de cadru, dilatările şi contractările se fac în voie si deosebit. El se construeşte rezemat pe mal, spri-jinindu-se la bază pe o fundaţie solidă. Un sistem deosebit e sistemul Villa. Cărămizi de pământ ars sau de beton, găurite la mijloc în sensul lungimii şi lăţimii iar prin găuri trecându-Se sârmă care să lege toate piesele între ele formând o pânză. Capetele cărămizilor se îmbucă între ele. Această pânză se fixează în pari sus pe mal, întinzân-du-se pe tot malul până la baza lui. Avantajul e că prezintă o mare flexibilitate, pu-tându-se aplica pe oricie mal, oricât de abrupt. Un sis.tem asemănător e sistemul De-cauville la care diferă doar forma pieselor. A. I. CONSTELAŢIE. - împerechere sau acuplare. - Acţiunea combinată - simultană - a mai multţir factori. Producţia depinde de constelaţia tuturor factorilor de vegetaţie - factorii externi - climaterici şi pedologiei - şi factorii interni care rezidă în masa ereditară. CONSTIPAŢIE. - Med. Vet. - Sin. copro»-taza, încuiere. Dificultatea, întârzierea sau neregularitatea evacuărilor fecale. Cauze: colicile, indigestiile, timpanitele, obstrucţiile, icterul, pelviperitonita, precum şi în timpul tuturor boalelor însoţite de febră. Apoi: furajele prea uscate, cele prea lignoase, paiele tocate, pleava de grâu, trecerea bruscă de la regimul verde Ia cel uscat. Simptome: defecţie grea, rară sau imposibilă; animalul face sforţări repetate sau continui, fără a reuşi să se uşureze; pofta de mâncare devine capricioasă sau dispare complet, fiind adesea însoţită de vomitări - la CONSTITÜTIE-CONSÜM APĂ 164 câine şi porc. Abdomenul dureros la pipăit şi eventuale complicaţii; hernii, hemoroizi, colite, fisure sau chiar fistule anale, eczemă pe-rianală sau generalizate, iritabilii ate, etc. Tratamentul comportă,: 1. - higienă generală: aer curat, mişcare sau mic antrenament, pensiaj, la nevoie fricţiuni sau masaj, controlul dinţilor. 2. - Higienă alimentară: se vor reduce sau desfiinţa raţiile prea uscate la animalele mari, dându-se mai multă verdeaţă, morcovi, barbotaje. Tratament medicamentos: la animalele mari se vor da: laxative - sulfat de sodiu, câte 100-250 gr. în barbotaje sau apă sămânţă de in; decocţii emoliente glicerinate sau cu sulfat de sodiu; clisme sap un ate, glicerinate sau cu sulfat de sodiu; clisme săpunate, glicerinate, sau cu untdelemn; injecţii cu pilocar-pină, etc. La animalele mici: untdelemn de masă 1-5 linguriţe pe zi, după talia şi vârsta animalului; magnezie calcinată 3-40 gr. în lapte; ojeu de ricin proaspăt, 1-4 linguriţe; qlisme călduţe glicerinate sau cu untdelemn sau cu sulfat de sodiu - 20-50 gr. pentru o clismă de 100-300 gr. -, etc. După c. se va face o cură de fermenţi lactici sau cu cărbune vegetal. CONSTITUŢIE. - Zoot. - Puterea de resis-tenţă, energia, sau tăria organismului. Este uri caracter ereditar fiziologic. Din punct de vedere zootehnic e de patru feluri: fină, robusta, debilă şi grosolană. C. fină este atributul animalelor cu făptura tiscată şi pline de vioiciune. De aceea ae mai numeşte şi c. uscata sau nervoasă. E aproape analoagă cu tipul respirator uman. Se exprimă prin: ţesuturi reliefate, tendoane întinse, piele subţire, fină şi întinsă, ţesut con-jonctiv puţin, proieminenţe osoase reliefate, vase subcutanate vizibile, etc. In această categorie intră rasele de cai uşori cum este rasa de cai pur sânge englezesc, rasa arabă, calul românesc indigen, rasele de vaci de lapte, cum este rasa olandeză, rasa de oi cu lână fină - merinosul -, rasele de boi de muncă, ex.: boul nostru indigen de stepă. C¿ robusta este atributul animalelor cu făptura voluminoasă, animale mai greoaie, mai încete. E corespunzătoare tipului uman digestiv. C. robustă e caracterul raselor de povară, cai grei, boi de carne şi oi de carne. . C. debilă este exagerarea c. fine şi este própie animalelor atinse de degenerare sau bătrâne. C. grosolană este exagerarea c. robuste. Astfel de animale sunt lipsite de expresie, sunt avide şi au o înfăţişare grosolană. Indivizii cu o constituţie debilă şi grosolană se elimină dela prăsiră. G. R. CONSTRUCŢII. Lucrarea executată sau în curs de execuiţie, prin care se leaigă diferite materiale sau elemente unele cu altele, după anumite regule, pentru a forma un tot cu întrebuinţare practică sau estetică. Regulele după care se construeşte, sunt stabilite printr’un program şi un plan. Cel care construeşte se numeşte constructor, sau pentru lucrări importante inginer constructor. Cel care întocmeşte planul şi dirijează lucrările pentru a se obţine construcţia dorită, este un arhitect. împărţirea pe categorii a c. se poate face după mai multe norme, ne preocupă însăi doar c. agricole. C. agricole sunt acelea care sunt strâns legate prin destinaţia lor de agricultură, a-tât ca producţie, cât şi conservare şi prelucrare a produselor. C. agricole sunt acele pe care le găsimş la o fermă agricolă sau zootehnică; deasemeni crame, pivniţe, silozuri, lăptării, mori, etc., atât cât ele nu depăşesc limita pentru a fi trecute la categoria c. industriale sau comerciale. O fermă agricolă cuprinde: a. - clădiri pentru proprietar, personal şi lucrători; b. - grajduri, cocine, coteţe pentru adăpostul vitelor; c. - magazii, pătule, şure pentru adăpos-tirea produselor; d. - remize, şoproane pentru adăpostirea maşinilor, vehiculelor, uneltelor; e. - clădiri pentru mica industrie necesară fermei: ateliere, lăptărie, cuptoare de pâine, pentru uscat fructe, teasc, etc.; f. - puţuri de apă, împrejmuiri, şoseluirt» diguiri, canalizări, etc. Descrierea fiecărei c. se va căuta la litera respectivă. Caracterul c. agricole este acesta: nefiind aducătoare de venit prin ele însăşi, costul şi amortizarea lor încarcă cheltuelile generale de exploatare, micşorând venitul agricol. Prin urmare sumele învestite în c. agricole, trebue să fie reduse la limita necesităţilor, înlăturându-se orice lux inutil. Deci prima condiţie ca ele să fie: simple, armonioase ca vedere, făjră ornamente şi croite exact pe nevoile ce avem. A doua condiţie: să fie durabile, adică amortizarea să se facă într’ium număr cât mai mare de ani, ca astfel cota anuală să fie cât mai mică. Aici intervine un calcul foarte migălos, de adaptarea celor mai bune materiale locale la nevoile ce avem. A treia condiţie: să corespundă scopului căruia este destinata. A face o cocină în care se bolnăvesc şi mor porcii, o magazie în care se aprinde grâul, sau o şură în care mucezeşte fânul, înseamnă că am făcut o cheltuială zadarnică. In fine, vin celelalte condiţiuni generale şi specialei salubritate, orientare, construcţie, aşezarea lor, etc., care se vor arăta la litera respectivă. FI. Stane. CONSUM APĂ. - Fit. - Consum în general este cantitatea de substanţe nutritive absorbite odată cu apa şi reţinută de către plante 0,450 m., respectiv 0,387 m. grosime - calculul acesta este făcut fără considerarea apei freatice ridicate prin capilare care nu contează acolo unde este prea adâncă. De fapt, mai importantă este cantitatea de apă căzută în perioada de vegetaţie a plantelor -de ex.: la ovăz în perioada Aprilie-lulie. Cerealele absorb cea mai mare cantitate de apă în etapa înfrăţire - înflorire. In general, la început consumul este mai mic, creşte cu înaintarea vegetaţiei şi spre maturitate scade. Prin aflarea consumului de apă pe diferite pentru satisfacerea funcţiunilor vitale: creştere, reproducere, înmagazinare de rezerve, etc. C. de apă este apa absorbită de către plantă din care o mare parte este transpirată, iar o mică parte este reţinută în cazul ei pentru sinteza diferitelor substanţe, etc. Apa are rol de solubilizator al substanţelor minerale din sol, rol de transport, ia parte la constituţia substanţei, are rol mecanic în turgescenţa celulelor, etc. C. total - absolut - de apă este ceea ce absoarbe planta în tot timpul vegetaţiei. Un fir de ovăz - un individ - consumă în condi-ţiuni optime circa 0,8-1 kgr. apă - 2,7-4 milioane kgr. apă la ha. Plantele prosperă cel mai bine la o capacitate pentru apă a solului de circa 70% din capacitatea lui totală - v. Capacitate Apa, Capilari taie -. C. apă depinde de felul plantei, de sol, de climă, etc. C. specific - C. s. - numit şi C. relativ sau corect coeficient de transpiraţie, este cantitatea de apă necesară formării unui gram sub- j stanţă usicată. Arată felul cum folosesc diferitele plante apa la formarea substanţei organice. Depinde de felul plantei, capacitatea pentru apă a solului, climă, substanţe nutritive, etc. Plantele care cresc la capacităţi * mai mari de apă a solului, întrebuinţează mai multă apă pentru formarea unui gram substanţă. Plantele pot să se adapteze morfologic şi fiziologic la un consum mai mare de apă. ^ ^___Apa consumată Recoltă C. s. se exprimă adestea în Kgr. şi la diferite plante, în medie, este: grâu 500, orz 400, ovăz 400, mazăre 480, muştar 500, cartofi, secară 450, sfeclă 400, trifoi, lucernă 600. In general, în c’ima Europei mijlocii se ia, principial, cifra de 500 kgr. apă drept C. s. pentru majoritatea plantelor. Special în clima României nu s’au făcut, cercetări în a-cest sens. Din apa căzută pe tot timpul anului, cel mult 50% poate fi folosită de către plante, restul se scurge, şi evaporează - adesea se consideră că 1/3 din apă se scurge Ia vale, 1/3 se evaporează şi numai 1/3 poate fi folosită efectiv de către plante. Dacă la un ha. grâu recoltăm 1500 kgr. boabe şi 3000 kgr. paie - uscate la aer - vom avea circa: 4500X500zzz2.250.000 kgr. arsă necesară la un ha. cultivat cu grâu, - cifra se modifică dacă raportarea o facem riguros, la substanţa complect uscată şi considerăm circa 14% apă în recolta uscată la aer: 4500X 86:100=3870X500=1.935.000 kgr. apă la h&. -. Ţinând seama că jumătate din apa căzută se scurge şi evaporează, urmează să plouă cel puţin 4,5, respectiv 3,87 milioane kgr. apă pe ha., adică un strat de cel puţin Fig. 297. — Recoltă în funcţie de capacitatea pentru apă — consumul total de apă — la mazăre. După A. Vasiliu. epoci de timp, putem izola soiurile de plante cele mai puţin consumatoare sau mai rezistente în perioada critică, - prin metoda gravimetrică, metoda ofilirii, etc. Fig. 298. — Casă de vegetaţie pentru determinarea CONSUMULUI DE APĂ la plante — după A. Vasiliu. Apa este cel mai important factor de vegetaţie. Activitatea fiziologică a acesteia se reflectează în recoltă. Intre consumul de apă CONT-PARTIDĂ-CONTRACT 166 şi recoltă există o relaţiune fiziologic - cantitativă, recolta creşte proporţional cu creşterea consumului de apă conform leçii acţiunii factorilor de vegetaţie. - Fig. 297« C. de apă se poate determina în staţiuni de lisimetre, un fel de gropi betonate sau vase speciale şi adăpostite în case de vegetaţie -şoproane - cu acoperiş de sticlă. - Fig. 298. După comportarea faţă de apă, s’au clasificat plantele în xerofite - xerofile sau xero-morfe - mezofite şi higrofite. In regiunile de secetă, plantele xerofite pot trece - rezistă -mai uşor peste punctul critic decât celelalte plante neadaptate. - v. Creştere, Lege Factori Vegetaţie -. Amil. Vas. CONT-PARTIDĂ. - Econ. - Socoteală care înfăţişează fie mişcările unei valori anumite, fie operaţiunile efectuate cu o anumită persoană, fie rezultatele obţinute într’un timp determinat. Contul are două părţi constitutive: debitul, înscris în partea stângă şi creditul, înscris în partea dreaptă. In cazul conturilor făcute pentru valori, debitul însemnează intrări sau încasări, şi creditul, ieşiri, plăţi sau cheltuieli. In cazul conturilor de persoane, debitul însemnează primire şi creditul dare. In fine, la conturile de rezultate, debitul însemenază pierderi sau cheltueli plătite şi creditul, beneficii realizate sau cheltueli rambursate. La debitul unui cont găsim sumele primite de titularul contului şi la credit sumele date. Un cont se debitează înscriind o sumă la credit. Diferenţa între debitul şi creditul unui cont se numeşte sold. Soldul poate fi debitor, când totalul sumelor dela debit este mai mare decât a celor dela credit; poate fi creditor în cazul când totalul creditului este mai mare decât al debitului; şi poate fi soldat - balansat sau echilibrat - când debitul este egal cu creditul. Soldarea sau închiderea unui cont înseamnă echilibrarea lui prin trecerea diferenţei -a sodului - în partea ou totalul sumelor mai mici. CONTABILITATE AGRICOLĂ. - Econ. -Contabilitate cu aplicaţiuni speciale la patrimoniul agricol. Se deosebesc două sisteme mai importante: simplă - sintetică - şi dublă - analitică -. Prima înfăţişează rezultatul global al exploataţiei agricole; a doua permite în plus socotirea cu exactitate a costului de producţie şi venitul net al fiecărei ramuri de producţie. Ţinerea contabilităţii simple necesită următoarele registre: registrul inventar, registrul de cassă, registrul de menaj sau prestaţii şi registrul cartea mare - închiderea socotelilor -. Pentru exploataţiile mari se obicinueşte încă un registru jurnal, un registru de cont curent - pentru socoteala cu creditorii şi debitorii - şi un registru pentru controlul animalelor. încheierea socotelilor se face prin trei metode: metoda substracţiunii, tabelari ca şi a conturilor. Sistemul acesta de contabilitate a fost îmbunătăţit de Prof. Dr. E. Laur - Elveţia - şi nomenclatura ca şi definirea diferitelor rezultate contabile au fost precizate cu ocazia Congresului Internaţional de Agricultură ţinut în anul 1929 la Bucureşti. Astăzi siunt 28 ţări cari folosesc contabilitatea în exploataţii agricole şi trimit anual rezultatele lor Institutului Internaţional de A-gricultură din Roma, care după centralizare le publică în fiecare an în lucrarea intitulată Compatibilité Agricole: Recueil de Statistiques. Printre aceste ţări se găseşte şi România, prin colaborarea făcută de secţiunea de Economie Rurală din Institutul de Cercetări Agronomice al României. In ţinerea contabilităţii duble se folosesc următoarele registre: registrul inventar, registrul de cas&ă, registrul magazie, registrul muncii animale şi omeneşti şi registrul cartea mare. Ca registre anexe se recomandă: registrul jurnal, registrul de menaj, registrul fondiar, registrul pentru controlul animalelor, registrul cont-curent, etc. I. Vas. CONTINGENTARE. - Econ. Pol. - Măsură prin care mai multe activităţi economice sunt limitate pe baza unei înţelegeri sau a unui plan prestabilit. Ex.: mai multe fabrici de a-ceiaşi specialitate se înţeleg între ele pentru a face contingentarea producţiei lor şi constitue ceeace se numeşte: un cartel de contingent. Alt ex. : O ţară limitează în înţelegere cu celelalte ţări cantitatea sau valoarea totală a mărfurilor de fiecare categorie, pe care consimte să Ie importe din acele ţări. M. Man. CONTONDENT. - Med. Vet. - Corp sau instrument care, exercitând o acţiune de presiune sau percusie asupra unei părţi din corp, produce contuziuni. CONTRACT. - Jur. - înţelegerea între două sau mai multe persoane, spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic. C. poate fi bilateral şi unilateral. C. este bilateral sau siñalagmatic, când părţile se obligă reciproc una către alta. C. este unilateral, când una sau mai multe persoane se obligă către una sau mai multe persoane, fără ca acestea din urmă să se oblige. C. poate fi oneros sau gratuit. C. este oneros, când fiecare parte voieşte a-şi procura un avanta-giu. C. oneros poate fi comutativ, când obligaţiile părţilor sunt echivalente. C. este gratuit sau de binefacere, când una din părţi voieşte a procura, fără echivalent, un avanta-gi.u celeilalte. C. poate fi determinat sau aleatoriu. C. este determinat, când efectul său se desfăşoară potrivit înţelegerii convenţionale. C. este aleatoriu, când echivalentul depinde pentru una sau toate părţile de un eveniment incert. C. este valid, dacă părţile au avut capacitatea de a contracta - nu pot con- tracta minorii, interzişii, etc. dacă părţile ce se obligă au dat consimţământ valabil, a-dică nu a fost dat din eroare sau nu a fost smuls prin violenţă, sau surprins prin doi; dacă convenţia a avut un obiect determinat cel puţin în specia sa; dacă convenţia a avut o cauză reală şi licită, adică o cauză care nu e falsă şi care nu e prohibită de legi, sau nu este contrarie bunelor moravuri şi ordinei publice. C. au între părţi putere de lege, ele nu se pot desfiinţa decât prin consimţământul mutual al părţilor, sau din cauze autorizate de lege. Legea prevede câteva c., convenţiile între oameni pot avea orice obiect şi cauză. Iată câteva c. prevăzute de lege: C. matrimonial sau de căsătorie. Acest c. se face prin Tribunal mai înainte de celebrarea căsătoriei, el însă nu este obligatoriu pentru încheierea unei căsătorii. C. de căsătorie poate să fie încheiat sub regimul dotai, sau nu. C. de vânzare. In acest c. două părţi se obligă între ele, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru, şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui. Pot fi vândute toate lucrurile care sunt sau pot fi în comerţ. Nu este îngăduită prin Codul Civil român vânzarea între soţi, ceeace este îngăduit prin Codul civil transilvănean sau bucovinean. C. de schimb. In acest c. părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul. C. de locaţiune sau de închiriere Obiectul unui c. de locaţiune poate fi un lucru sau o lucrare. Locaţiunea lucrurilor este un c. prin care una din părţile contractante se îndato-reşte a asigura celeilalte folosinţa unui lucru pentru un timp determinat, pe un preţ determinat. Locaţiunea lucrărilor este un c. prin care una din părţi se îndatoreşte, pe un preţ determinat, a face ceva pentru cealaltă parte, închirierea este locaţiunea edificiilor şi lucrurilor mobile. Arendarea este locaţiunea fondurilor - pământurilor - rurale. Arendarea poate fi pe bani sau pe fructe. Prestaţiunea lucrărilor este locaţiunea muncii. C. de muncă, sau locaţiunea serviciilor, C. de serviciu. Antrepriza este c. pentru săvârşirea unei lucrări drept un preţ determinat, când materialul se dă de acela pentru care se execută lucrarea. Besmăn sau enfiteuse este locaţiunea ereditară a unui bun rural. C. de societate. Prin acest c. două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva - v. Asociaţii C. de imandat. Prin acest c. o persoană se obligă, de obiceiu fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane dela care a primit însărcinarea. Mandatul poate fi expres sau tacit. Mandatul poate fi special sau general. C. de comodat. Prin acest c. cineva împrumuta gratuit altuia un hicru, spre a se servi de dânsul cu îndatorirea de a-1 înapoia la termenul convenit. Imprumuta- tul nu devine proprietarul lucrului împrumutat. C. de împrumutat. In acest c. una din părţi dă celeilalte, pe u)n preţ determinat, oarecare câtime de lucruri, cu îndatorirea pentru dânsa de a restitui tot atâtea lucruri de aceeaşi specie şi calitate. împrumutatul devine proprietarul lucrurilor împrumutate. C. de asigurare. Acest c. este aleatoriu, prin care asigurătorul se obligă ca, drept o primă, să despăgubească pe asigurat de pierderile sau daunele ce acesta ar încerca din oarecare întâmplări fortuite ori de forţă majoră, sau a plăti o sumă de bani după durata sau oarecari întâmplări ce ar avea loc în viaţa uneia sau mai multor persoane - v. asigurare. C. de împrumut nautic sau maritim. Acest c. este un c. aleatoriu. Prin el căpitanul unui vas face un împrumut garantat cu vasul, nav-lul, totalitatea sau o parte din mărfurile încărcate, cu condiţia ca suma împrumutată să o piardă împrumutătorul dacă lucrurile date în garanţie ar pieri; iar dacă ele vor ajunge bine în port, împrumutătorul să-şi primească banii împreună cu prima - folosul marin - convenită între părţi. C. de amanet. Prin acest c. datornicul remite creditorului său un lucru mobil, spre siguranţa datoriei şi garanţia plăţii la scadenţă. Amanetul dă creditorului dreptul de a fi plătit din lucrul amanetului cu preferinţă, înaintea altor creditori. C. de amanet trebuie înregistrat în regulă. Creditorul, la caz de neplată nu poate să dispună de amanet; are dreptul însă să ceară dela judecător ca amanetul să-i rămână lui, drept plată şi până la suma datoriei, cu ale ei dobânzi ce i se cuvin, după o estimaţie făcută de exoerţi, ori să se vândă la licitaţie. E nulă orice stipulaţie prin care creditorul sar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a dispune de dânsul fără formalităţile legale. Dacă creditorul abuzează de amanet, debitorul poate să ceară ca acel amanet să se pună sub seclijestru. -v. gaj. C. de transport. Acest c. are loc între expeditor sau acela care dă însărcinarea pentru transportul unui lucru şi întreprinzătorul care se obligă a-1 face în numele său propriu şi în socoteala altuia, sau între unul din aceştia şi cărăuşul ce se însărcinează a-1 face. Cărăuş este persoana care îşi ia însărcinarea ca într’un mod oarecare să transporte sau să facă a se transporta un obiect oarecare. Expeditorul trebuie «ă dea cărăuşului care i-ar face cerere o scrisoare de cărat, care poate fi la ordin sau la purtător şi poate fi girată. Cărăuşul esite răspunzător, pentru el şi subordonaţii săi, de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredinţate spre transport, din momentul în care le primeşte până în acela al predării lor destinatarului, afară dacă nu probează că pierderea sau stricăciunea au provenit din caz fortuit CONTRACŢIUNE-CONTROLUL SEMINŢELOR sau din forţă majoră, din chiar viţiul propriu al lucrurilor sau din natura lor, din faptul expeditorului sau din acel al destinatarului. -v. Transport. N. Ghiul. CONTRACŢIUNE. - Pedol. - Mişcarea volumului solului, ce are loc pe seama spaţiului lacunar. Din cauza contracţiunei se formează crăpături în sol. Prin uscare, pământul se contractă, adică se micşorează spaţiul lacunar, astfel: la argilă cu 1 %, la humus cu 20%, la calciu cu 5%, la nisip cu 0%. Cauzele, efectele şi mijloacele de prevenire şi combatere ca la crăpături - v. ac. - Amil. Vas. CONTRAFIŞE. - Constr. - Braţe de lemn, întrebuinţate în construcţia acoperişurilor. C. se aşează întotdeauna în plan înclinat, pentru a susţine popii şi căpriorii. CONTRAVENŢIE. - Econ. - Act care este împotriva celor convenite şi legale; de ex.: c. vamală, introducerea prin căi ilicite a unui articol, pentru a nu se conforma obligaţiilor vamale. P. Mor. CONTROLUL SEMINŢELOR. - Fit. - Are menirea ca, printr o serie de analize făcute asupra seminţelor de plante cultivate, să constate calitatea acestor seminţe, atât pentru comerţ sau însămânţat, cât şi pentru industrie şi hrana oamenilor. Analizele principale în c. seminţelor sunt: puritatea, facultatea germinativă, greutatea hl., greutatea absolută, autenticitatea, provenienţa, starea sanitară, umiditatea, aspectul bobului, etc. Ţările cu o agricultură mai înaintată, convin-gându-se de marele sprijin ce-1 poate aduce agriculturii un c. serios al seminţelor puse în vânzare, au legiferat şi au creeat instituţiile necesare pentru exercitarea acestui c. A-colo unde c. seminţelor este legiferat, atât fraudele între comercianţi, cât şi pagubele pentru agricultorii cari folosesc seminţele la însămânţat, sunt înlăturate astfel. înainte de a se pune în vânzare, posesorii acestor seminţe, trimit la staţiunile de c. probe pentru analiză, capătă un buletin de calitatea seminţei, şi SEMINŢE- pe baza acestui buletin, fac LOR —• Sondă preţurile. Când cumpărătorii Pprobelo'rU d?na se. îndoesc de calitatea semin- vagoane. ţei* trimit şi ei probe unei sta- ţiuni de c., spre a se convinge dacă sămânţa corespunde la garanţia dată. Dacă la analiză s*a constatat că i s’a furni- Fig. 299.— CONTROLUL zat o sămânţă de calitate mai slabă, staţiunea analizatoare, îi comunică bonificarea la care are dreptul, dacă nu cumva în condiţiunile de livrare cumpărătorul nu a specificat că îşi rezervă libertatea de a refuza marfa în caz de nu corespunde calităţii cerute - Fig. 299 şi 300. Doc/ieju! / Fig. 300. — CONTROLUL SEMINŢELOR — Balanţa Four in One. In ţara noastră, o asemenea legiferare, s’a făcut abia în anul 1924, privind numai c. plantelor furajere. Înainte de această legiferare, noi importam animal 50-60 vagoane sămânţă de lucernă, iar sămânţa de trifoiu plină de euscută pe care o produceam în ţară, o exportam pe preţuri derizorii. Azi, datorită acestei legi, exportăm anual 100-150 vagoane sămânţă de luciernă, iar sămânţa de trifoiu românesc din care exportăm 4-500 vagoane anual, este cea mai apreciată pe pieţele străine. - Fig. 301 şi 302. Pâ/n/a fie un&e je foarnâ ceres/efe. a unde cade cerea/a ¿uraţg tuf/3 undtcad semwfe/e ya/oroase. Fig. 301. — CURĂTITOARE DE CEREALE. C. seminţelor executat de Institutul de Cercetări Agronomice al României, prin staţiunile sale de control, constă în a nu lăsa să intre în ţară, să se exporte şi nici să se însămânţeze seminţe de plante furaje ca: tri-foiuri, lucernă, sparcetă, ghizdei precum şi amestecuri de graminee cu leguminoase, dacă acestea nu îndeplinesc următoarele condi-ţiuni: a. - să nu conţină niciun bob de cuscută, fie că acesta ar avea sau nu puterea de a germina şi nici chiar urme de această plantă parazită ca: floare, tije etc.; Fig. 302. — Maşina de curăţat seminţe. b. - să aibă o puritate de cel puţin 90%, iar puterea de germinaţie să nu fie sub 80%; c. - seminţele importate nu sunt eliberate din vamă dacă importatorul nu presintă avizul de liber la import, din partea Institutului de Cercetări Agronomice. De aceea, îndată ce marfa intră în vamă, importatorul este obligat a cere un delegat dela Institut, spre a scoate probe din fiecare sac. Aceste probe se supun analizei şi dacă sămânţa îndeplineşte condiţiunile cerute de lege, Institutul dă liber la import, plombează şi etichetează sacii, eliberând şi buletin de analiză. - Fig. 303. r 55 ra Staţiunea .................... JO Conţinutul sacului C" ................> Proba luată din acest sac e făfă 2 cuscută. ”0 No. analizei.........Data............... ^ Director, Fig. 303. — Etichetă de control la seminţele importate. Acelaş lucru se întâmplă şi cu seminţele plantelor descrise mai sus, pe care le exportăm. Nici-o vamă nu dă curs la export seminţelor prevăzute în lege, dacă acestea nu sunt etichetate, plombate şi însoţite de bu- Foto S. Comârzan letin de analiză, din care să se constate că nu conţin cuscută. Tot datorită acestei legi, avem azi destule instalaţii de decuscutat, a** tât particulare, cât şi ale statului, suficiente să valorifice seminţele de Iucer-nă, trifoiuri şi alte leguminoase ce producem în ţară. Legea de organizare a agriculturii, supune acestui c. şi sămânţa de in, precum şi pe cele de plante horticole. C. Mat. CONTROLUL PRODUCTIVITĂŢII. - Zoot. - Controlul productivităţii, pe lângă că este punctul de plecare al rentabilităţii unei exploatări, dar stă şi la baza selecţiei şi a îmbunătăţirii anima-malelor, prin aceea că vom putea descoperi animalele bune producătoare, eliminând în acelaş timp ceeace nu corespunde scopului de creştere. La toate speciile de animale se impune c. p., ds-oarece numai astfel se poate face rentabilă o exploatare. C. p. la cabaline, se referă la travaliu, a-lergări la trap, galop, obstacole şi tracţiune uşoară şi grea. La taurine, c. se referă la productivitatea în lapte, carne şi muncă -tracţiune C. p. în lapte are menirea de a ne reda capacitatea de producţie în lapte a unei vaci pe timpul unei perioade de lac-taţie. Ideia c. p. în lapte este veche şi s’a aplicat prima dată în Danemarca în 1895, la aşa numitele asociaţii de control. Odată cu înfiinţarea asociaţiilor pentru creşterea şi c. p. vitelor, controlul laptelui formează punctul principal în aprecierea şi selecţionarea taurinelor. Deoarece într’o asociaţie de creştere sunt înscrise mai multe vaci din comune diferite, c. nu se poate face în fiecare zi la fiecare vacă în parte. S’a convenit ca acest c. să se facă o singură dată într’o Derioadă de timp. Astfel, în unele asociaţii de creştere, c. se face la 15 zile, la 21, sau o singură dată pe lună. Şi anume fiecare vacă mulgătoare este controlată într’o zi, de către un controlor, care asistă la cele două mul-sori sau trei, după cum vaca se mulge de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, sau de trei ori pe zi: dimineaţa, la amiază şi seara. Laptele obţinut se măsoară cu vase speciale, sau se cântăreşte şi cantitatea totală se înmulţeşte cu numărul zilelor din perioada respectivă 15, 21 sau 30 de zile, având astfel-producţia totală de lapte pe perioada respectivă. Cum se face c. cantitativ al laptelui. O condiţie esenţială a c. cantitativ al laptelui este obţinerea cantităţii totale de lapte pe care poate să ne-o dea o vacă la o mulsoare. Lucrul acesta este uşor de rezolvat în crescă- CONTROLUL PRODUCTIVITĂŢII 1 / U toriile unde se face alimentaţia viţeilor la găleată. Prin acest sistem noi avem posibilitatea să cunoaştem capacitatea reală de producţie a vacilor în orice perioadă de lactaţie, măsurând zilnic cantitatea de lapte obţinută la fiecare mulsoare. Dar în gospodăria ţărănească alimentaţia viţeilor se face în mod natural, adică se lasă să sugă la vacă. Se ştie că vacile obişnuite cu acest metod, nu slobod laptele, până nu se dă viţelul la supt, şi noi trebue să ştim ce cantitate a supt viţelul şi cât am muls noi, pentru a putea aprecia capacitatea de producţie a vacii. Pentru a rezolva cât mai bine această chestiune, a’au încercat diferite metode de c., toate având scopul de a constata cât mai precis cantitatea de lapte şi a rezolva chestiunea alimentaţiei viţelului în ziua c. Dintre toate metodele întrebuinţate, vom descrie numai două a căror aplicare credem că este mai bună. Prima, este ca acest c. să înceapă la 1 0 săptămâni după fătare. Această metodă are a-vantajul că fiecare vacă intră la c. în aceeaşi perioadă de lactaţie, apoi chiar dacă în acest timp mai suge viţelul, el este destul de mare pentru a-1 reţine o zi dela supt. Astfel că mulgerea se face în condiţiuni normale, fără a avea teamă că vaca nu dă tot laptele, cum de obiceiu se întâmplă, în cazul când viţelul este mic şi în ziua c. nu e dat să sugă. A doua metodă, este următoarea: în ziua c., viţelul va suge laptele din două mamele, iar celelalte două se vor mulge complect şi vom raporta cantitatea obţinută, la cantitatea suptă de viţel, având astfel cantitatea totală de lapte de la o mulsoare. Spre ex., să presupunem că din două mamele, am obţinut 6 kgr. de lapte, ştim că şi viţelul a supt 6 k sos. — CORNUL, COPITEI la cal. duse în mers, când piciorul atinge pământul; de aceea furcuţa nu trebue tăiată niciodată. Peretele c. creşte de sus în jos, cam cu 1 cm. pe lună. Un cal trebue să aibă c. egale, de mărime potrivită, orientate drept înainte, cu peretele neted, lustruit, fără cercuri sau pilituri, cu talpa netedă şi găvănată, cu fur- cuţa mare, dezvoltată, elastică şi în atingere cu pământul, iar călcăele să fie cât mai depărtate unul de altul. Pentru a se prevejii tocirea prea mare a c» pe terenurile tari şi pietroase, precum căderea animalu/lui pe drumuri alunecoase, c. se potcoveşte - v. potcovit. V. C. şi C. M. COPROLITE. - Agrol. - Fosfate naturale, brute, de culoare verdo-cenuşiu sau negricioasă, rezultate din pietrificarea excreţiuni-lor în masă ale animalelor fosile din era secundară. Bogate în fosfaţi de calciu, ele oferă în general aparenţa de pietre oblongi de 5-8 cm. Similare fosfatelor amorfe - fosfori-tele - şi conglomeratelor fosfatice, denumite nodule sau paeudocoprolite, - probabil tot de natură organică, - ale altor formaţiuni geologice. C. măcinate fin se utilizează în agricultură ca îngrăşăminte fosfatice. Nodulele sau c. de Meuza şi Ardeni conţin 35-50% resp. 45-58% carbonat de calciu pur, apoi acizi de fier şi aluminiu, nisip, etc. Humusul co-prolitic este trecut prin aparatul digestiv al diverselor animale - şi în special râme -, ce populează în mare număr solurile negre. I. C. D. CORALI. - Zool. - Sin. Mărgean - Co-rallium - Gen de animale marine din încrengătura Acalepha. Trăesc în colonii fixate pe fundul - puţin adânc - al mărilor şi oceanelor din regiunea tropicală. Colonia se prezintă ca un arbore rămuros pe care sunt fixaţi din loc în loc membrii coloniei, sub formă de polip, ce nu sunt decât animalele însăşi. - Fig. . . - Aceste colonii, în decurs de ani, formează masive puternice, câteodată putând să dea naştere unor insule. Polipierul se întrebuinţează în bijuterii, formând obiectul unui comerţ întins. - Fig. 311. Fig. 311. - CORALI. A, colonie întreagă, redusă; B, ramură puţin mărită; C, fragment; a, porţiunea subepidermică; b, sistemul canalelor longitudinale c şi axul d. CORB. - Zool. - Corvus corax L. Pasăre din fam. Corvidae, răspândită în toată Europa, mijlocul şi Nordul Asiei. Are cioc puternic, comprimat lateral, curbat, iar la bază şi nări prevăzut cu peri aspri, îndreptaţi înainte. Penajul complect negru, cu reflexe metalice, albastru-verzui pe aripi. Aripele lungi şi ascuţite - 44 cm. lungime - coada rotunjită, lungă de 26 cm. Picioarele şi ghiarele puternice, de culoare neagră. Lungimea corpului 65-70 crn. Sboară foarte bine. Trăeşte solitar în perechi şi se adună în cârduri împreună cu cioţile, numai în timpul iernei, în jurul aşezărilor omeneşti. Cuiburile le fac în locuri liniştite, pe arborii înalţi din pădurile dese sau pe vârfuri de stânci. Femela depune 5-6 ouă de culoare verzue, pătată cu brun. Clocitul se face şi de mascul, durând 3 săptămâni. Trăeşte 60-80 de ani, ca şi cioara. Este o pasăre semi-răpitoare, omni- GORCI-COFDON 184 voră, hrănindu-se cu insecte, şoareci, cârtiţe, pui de ienuri şi paseri, hoit, seminţe şi plante. Produce aceleaşi pagube agriculturii ca şi cioara. - v. ac. - Fig. 312. Fig1. 312. — CORB — Corvus corax. Corb albastru - sin. dumbrăveancă - v. cacău. Corb de -mare - v. cormoran. Corb de noapte - Nycticorax nycticorax -v. jidan. CORCI. - Gen. - Fiinţa heterozigotă - masă ereditară neomopenă. In viaţa practică, subt această denumire se înţelege mai mult produsul rezultat din încrucişarea naturală şi anume, exemplarele nereuşite. In ştiinţă, cor-ciul este egal cu bastardul. - v. ac. CORCIRE. - Gen. - v. bastardare, corci. CORCITURA. - Gen. - Produs bastard cu caractere intermediare între părinţi sau caractere diferite - neomogen, heterozigot rezultat dintr’o încrucişare naturală sau artificială. In vorbirea curentă, c. este individul nereuşit, rezultat dintr’o încrucişare. - v. bastard. Amil. Vas. CORCODUŞ. - Pom. - Numele popular al speciei de prun P. Myrobolan L. - v. ac. -In jud. Dâmboviţa, Muscel şi altele, se cultivă pe o scară întinsă o var. de c. cu fructele galbene, destul de mari, sub numele de zarzăre. In centrul Basarabiei, sub numele de C. se cunoaşte o var. de prune comune cu fructele mici, rotunde, de culoare neagră şi destul de acre la gust. M. Cost. CORDATE. - Zool. - încrengătură de animale cu simetrie bilaterală, având în stadiul larvar un arc dorsal pentru susţinerea centrilor nervoşi. CORDON. - Pom. - Forme palisate ce se dau pomilor cultivaţi în spalieri şi contra spalieri, compuse dintr’un singur ax sau braţ vertical, oblic sau orizontal, îmbrăcat pe toată lungimea cu producţii fructifere, ce pornesc direct din el, sau dintr’un ax ce se bifurcă %în două braţe opuse orizontale - c. bilateral. C. vertical. Este forma palisată cea mai simplă, compusiă dintr’un singur ax vertical şi care se poate obţine plantând pomi altoiţi de un an, la 40-50 distanţă unul de altul şi care se scurtează la 50 cm. înălţime. Apoi se prelungesc anual cu 35-40 cm. căutând ca tulpina să fie îmbrăcată pe toată lungimea uniform cu ramuri fructifere, care se obţin prin tăieri sistematice în verde - v. tăierile la pomi -. C. verticale se recomandă numai pentru spalieri de meri altoiţi pe Paradisiaca sau pe Doucin şi peri altoiţi pe gutui din var. puţin viguroase şi în pământurile slabe. - Fig. 313. Fig. 313. — CORDON VERTICAL. Formaţiune succesivă, timp de 3 ani. C. oblic este format dintr’un ax înclinat de 45-60° faţă de linia orizontală şi întrebuinţat numai pentru spalieri. Se formează foarte uşor, plantând pomi altoiţi de un an vertical; la 30 cm. de la pământ se îndoaie şi se palisează după înclinaţia dorită sau se retează la această înălţime, deasupra unui mugure lateral, dând lăstarului obţinut din acest mugure, înclinaţia dorită. Această formă are defectul de a lăsa la ambele capete ale spalierului două triunghiuri goale şi care tre-buesc complectate cu palmete unilaterale. Forma de c. oblice se întrebuinţează pen- 185 CORDON tru meri, peri şi piersici şi pentru îmbrăca-rea cu spalier -a gardurilor de zid şi a soclurilor înalte la clădiri, când terenul este în pantă. Distanţa la care se plantează c. oblice depinde de calitatea solului şi de gradul de înclinaţie al c. şi este cu atât mai mare, cu cât solul este mai fertil şi unghiul de înclinaţie mai mic faţă de linia orizontală şi variază de la 45-60 cm. pentru meri şi peri şi 60-80 cm. pentru persici. C. verticale şi o-blice, pe lângă formarea uşoară şi rapidă şi înlocuirea lesnicioasă a pomilor uscaţi, au avantajul de a permite cultivarea pe o suprafaţă mică a unui număr important de pomi şi deci şi al unui număr mai mare de varietăţi, asigurând pe cultivator cu fructe variate şi pe o perioadă de timp mai îndelungată. Ele au însă în acelaş timp inconvenientul de a epuiza foarte repede pământul, fiind prea deşi plantaţi şi cer îngrăşăminte complecte şi îngrijiri şi tăieri raţionale. - Fig. 314. Fig. 314. — CORDOANE oblice — b, b. Marginile spalierului terminate cu palmete unilaterale a, c. C. orizontal unilateral. Esite format dintr’un ax unic vertical la început, apoi orizontal, purtând ramuri fructifere numai pe partea orizontală. Indoitura se face la 40 cm. sau la 80 cm. dela pământ, când dorim să cultivăm c. în două rânduri suprapuse. Obţinerea formei este simplă. Se plantează pomul altoit de un an, nu prea gros, iar spre sfârşitul lunei Mai sau Iunie, când pomul s’a prins şi este în plină vegetaţie iar lemnul a devenit mai flexibil se îndoaie la înălţimea cuvenită şi se palisează, legând mai întâi partea verticală în două locuri de un tutor înfipt adânc . lângă pom. Dacă dorim să obţinem forme mai perfecte, cu colţul mai drept, atunci în loc de îndoitură se recomandă tăierea altoiului la 40 cm. deasupra unui mugure late-J* care se va forma partea orizontală c. Putem obţine rezultate şi mai bune, dacă acest lucru încă din pepinieră, pe al-¿jfe-ţpi verzi semi-lemnificaţi. Mugurii de pe par-verticalâ a c. se suprimă, Ia fel şi mugu-de pe partea orizontală, care sunt situaţi ^>?asuPra* lăsând numai mugurii plasaţi late-¡*’r>ra^* Lăstarii ce dau din mugurii lăsaţi ae ciu-*4:pese deasupra frunzei 3-5, iar lăstarul de continuare se palisează în poziţie oblică numai la vârf, pentru a-i favoriza creşterea. - Fig. 315. C. orizontal .bilateral. Acest c. este mai greu de obţinut în formă perfectă şi de menţinut în peirfec/tă stare de echilibru a braţelor orizontale. Cum obţinerea a două braţe orizontale, opuse, la acelaş nivel, formează o aşa zisă serie de două braţe care stă la baza mai multor forme palisate, arătăm principalele metode de a căpăta 2 braţe orizontale la acelaş nivel: - Fig. 316. 1. - prin altoirea unui ochi pe partea opusă a unui mugure situat la înălţimea cuvenită; 2. - prin altoirea în triangulaţie a unei ramuri de un an, recoltată din alt c. şi care are o porţiune de lemn de doi ani, cu care formează un cot de 90°, opusă altei ramuri ce a crescut la înălţimea cuvenită în mod natural; 3. - prin altoire în triangulaţie sau în des-picătură a două ramuri orizontale, opuse, de aceiaşi vigoare; 4. - prin altoire a doi ochi în acelaş loc, din care se vor forma cele două braţe orizontale; 5. - prin ciupirea în verde a unui lăstar situat în faţă, la înălţimea cuvenită, la 2 frunze, provocând prin aceasta apariţia a doi lăstari anticipaţi, la acelaş nivel şi care prin palisare în direcţia opusă vor da cele două braţe ale c.; 6. - prin scurtarea tulpinei altoiului de un an deasupra a doi lăstari laterali, plasaţi convenabil la înălţimea necesară, sau prin ciupirea în pepinieră, deasupra a doi muguri laterali a altoiului verde semi-lemnificat şi provocarea desvoltărei din ei a doi lăstari anticipaţi, cari se palisează în direcţii opuse; 7. - prin îndoirea şi palisarea unui altoi de un an în direcţie opusă şi în dreptul unui mugure lateral, plasat puţin mai jos de înălţimea necesară. Altoiul palisat şe scurtează la 15-17 cm., iar deasupra ochiului se face CORELAŢIUNE-CORIMB 186 o inciziune mai adâncă, pentru a favoriza desvoltarea ochiului. Ultimele două metode sunt mai uşoare, însă dau şi forme mai puţin perfecte. Toţi lăstarii ce dau de pe partea verticală a c. se suprimă, la fel şi cei ce cresc pe partea superioară a braţelor orizontale. C. orizontale bilaterale este mai recomandabil să fie formate în pepinieră, iar dacă dorim să le formăm în grădină, la locul definitiv, atunci formarea se va începe deabia în al doilea an dela plantare, când pomul es>te prins. Braţele orizontale se vor scurta în fiecare an la lungimea pe care o indică vigoarea pomilor, având grije ca ele să fie îmbrăcate pe toată lungimea uniformă cu producţii fructifere. C. orizontale unilaterale fi bilaterale se întrebuinţează în contraspalieri, pe marginele drumurilor şi aleilor. La capete se plantează c. unilaterale, iar la mijloc bilaterale. Se pot face plantaţii şi numai cu c. unilaterale, plantându-se la distanţa de 3-4 m. pentru meri altoiţi pe Paradis şi la 4-5 m. Ia merii altoiţi pe Doucin şi perii altoiţi pe gutui. Pentru garnisirea pereţilor şi a gardurilor joase, sau a platebandelor, se pot folosi c. cu unul sau două braţe suprapuse în 2 şi chiar 3 rânduri, la 40-80 şi 120 cm., obţinând rezultate mult mai bune decât cu palmetele orizontale, care sunt mai greu de obţinut şi de condus. M. Cost. CORELAŢIUNE. - Relaţiune de dependenţă între anumite însuşiri ale materiei. Dependenţa între caractere. Aprecierea unei însuşiri după alta cunoscută cu care se află în solidaritate organică, ne duce la stabilirea c. dintre acele însuşiri. In felul acesta putem afla indirect o însuşire oarecare prin variaţia corelativă pe care o are cu altă însuşire care se lasă cercetată. O însuşire oarecare se desvoltă sau regresează pe seama altei însuşiri cu care este legată organic _ balansarea sau compensarea organică In biologie, economie politică, peste tot poate fi o variabilă, care depinde de alta sau de altele şi i se poate stabili c. cu aceasta sau acestea. Există c. între bobul mare de orz şi procentul mare de amidon, între creţurile coajei de pe partea ventrală şi fineţea coajei la bobul de orz, între substanţa uscată şi cantitatea de zahăr din sfeclă, între bobul lungueţ de e;râu şi substanţele azotoase, între ţesutul schle^enchima-tic şi rezistenţa la cădere a cerealelor, între mărimea grăunciorilor de pământ şi bogăţia în substanţe chimice accesibile plantelor, între formele exterioare şi producţia de lapte la vacă, etc. Destul de frecvent se. poate ca o însuşire să depindă de un şir de alte însuşiri - c. multiple -, caz care se poate calcula. Exprimarea numerică a c. şi coeficienţilor respectivi, se face cu ajutorul unor ta- bele şi formule ce se găsesc în cărţile de genetică, etc. Pe cât este posibil, însuşirile se vor cerceta experimental şi numai la nevoie şi informativ le vom studia cu ajutorul c. Amil. Vas. CORIANDRUM. - Bot- . Gen de plante din fam. Umbelifere, având frunzele divizate în • diferite moduri sau lobate; flori formând um-bele regulate compuse. Involucelul compus din 2-3 foliole - involucrul lipsind -. Umbela cu petale mai mari către margine. Specie mai importantă Coriandrum sativum - v. Co-riandru. CORIANDRU. - Fit. - Specie din genul Coriandrum, fam. Umbeliferelor, cultivate pentru seminţele lor aromatice, fiind folosite drept condiment, pentru uleiul de c. întrebuinţat la fabricarea liquerurilor. Se seamănă în Martie-Aprilie în rânduri, la 25-30 cm., dându-se 25 kg. sămânţă la ha. la praşilă lăsându-se pe rând la 10-15 cm. câte o plantă. Se seamănă şi în rânduri dese, la 1 2 cm., fără să se prăşească, dându-se 25 kg. sămânţă la ha. Se recoltează în August, înainte de maturitatea deplină, fiindcă se scutură. Se lasă în stoguri pe câmp, pentru a se coace bine. Produce 700-1000 kg. la ha. a-vând 30-35 kg. greutate hectolitrică. Sămânţa se depozitează în straturi subţiri şi se lopătează pentru a nu se încinge. E o bună premergătoare pentru grâu. Reuşeşte bine în ogoare de toamnă făcute în pământuri bune. Merge şi în pământuri uşoare. Are puţini inamici şi asigurându-i-se desfacerea, se poate cultiva cu mult succes, putând lua locul ra-piţei, fiind mai puţin pretenţioasă de cât a-ceasta. - Fig. 3 1 7. Fig. 317. — CORIANDRU; A, floare; B, fruct. CORIMB. - Bot. - Inflorescenţă în care pedunculele florale, plecând din locuri diferite de pe tulpină, ajung până la aceiaşi înălţime. 187 CORION-CORMORON CORION. - Med. - Membrană învelitoare a fătului, care a luat naştere din seroasa lui De Bayer şi face legătura între mucoasa u'te-rină şi făt. Face parte din placentă. La iapă avem un alanto - c. şi legătura dintre c. şi mucoasa uterină se face pe întreaga suprafaţă corială, ce este acoperită cu smocuri de vilozităţi. La vacă, c. neted la suprafaţă, prezintă din loc în loc nişte plăci ovale, roşie-tice, formate din papile coriale şi constitue cotiledoanele fetale care se prind in criptele cotiledonare materne. La căţea, c. prezintă vilozităţi ca un brâu de jur împrejur în dreptul ecuatorului fătului, ce fac o legătură foarte intimă cu vilozităţile uterului. G. R. CORIZĂ. - Med. Vet. - Sin. catarul nazal. Inflamaţia mucoasei nasale. Ea poate fi datorită microbilor banali ca: streptococi, sta-filococi, diplococi, colibaccili, etc. - corize ideopatice - sau microbilor specifici: ruget, variolă, horse-pox, cow-pox, morvă, tuberculoză, streptococul gurmei, etc. - corize simptomatice -. Frigul, schimbările de temperatură, inhalaţia de pulberi iritante, de praf încărcat cu microbi, de gaze iritante, în mare măsură pot ajuta apariţia c. Ele pot surveni şi ca o complicaţiune secundară a unei in-fecţiuni pulmonare faringienă, etc. Boala a-părută sporadic, poate lua la un moment dat chiar un caracter contagios. După mersul boalei pot fi clasate în c. acute, reprezentând un simplu guturai, şi c. cronice sau rinite, care sunt atrofice şi hipertro-fi ce. C. încep prin febră şi se caracterizează prin o congestie a mucoasei nasale, iar după două-îrei zile apare o scursoare apoasă din nări, care dispare în câteva zile, sau devine mucoasă, mucopurulentă sau chiar sanguino-lentă. Animalul sforăe şi strănută. Tuşea lipseşte. Tratament: măsuri higienice. Animalele tre-buesc ţinute în grajduri în aer curat. Se vor utiliza fumigaţii cu gudron, apă feneicată, esenţă de terebentină, creolină, spălături cu antiseptice în nas, cu soluţie de acid-boric, permanganat de potasiu 1 /1 000, iod, soluţia lui Lugol, alumen crud 15%, etc., o instila-ţie în nas cu oleu mentolat. Intern benzoat de sodiu 1 gram la animale mici, 1 0 gr. animale mari. C. la animale sunt de mai multe feluri: Corize catarale, o inflamaţie superficială a mucoasei nazale, veziculoase, ulceroase întâlnite în morvă, tuberculoză, foliculare - reprezintă inflamaţia foliculelor limfatice, - dif-teroide datorite diferiţilor microbi necrbtici, asociaţi cu streptococi, stafilococi, pasteu-rellă; Corize parazitare, a căror cauze sunt diferiţi paraziţi - la animale linguatula, srtron-gili» la epuri şi păsări, coccidii C. gangrenoasă, reprezintă o maladie toxi- infecţioasă, generală, netransmisibilă, specifică bovideelor, caracterizată prin o decădere nutritivă, urmată de infecţiuni secundare ale pielei - dermatite exfoliante - şi ale mucoaselor. Infecţia se localizează la ochi sub formă de blefarită, oftalmie, keratită sau ulcere ale corneei. H. D. CORLA. - Zool. - v. Găinuşă de apia. CORMANĂ. - Maş. Agr. - Partea plugului care răstoarnă, mărunţeşte şi amestecă brazda. Ea este montată pe bârsă cu ajutorul şuruburilor cu cap scufundat. Deosebim 2 forme principale de cormane: cormana elicoi-dală - Fig. 318 - şi cormana cilindrică. Prima formă de cormană a fost construită de Bay-lei - Anglia - în 1795. Cormana de forma elicoidală este bună pentru lucrări în soluri grele ji ţelinoase. Ea răstoarnă brazda foarte bine, însă nu o mărunţeşte aproape de loc. Cormana cilindrică a fost construită în 1825 de către călugărul Wewerka - Bohemia -. Cormana cilindrică se potriveşte pentru soluri uşoare şi mijlocii. Ea mărunţeşte şi a-mestecă brazda bine, însă nu o răstoarnă îndeajuns. Majoritatea plugurilor de astăzi sunt prevăzute cu cormane care sunt forme de trecere dela o cormana cilindrică la cormana elicoidală. Dacă plugul este destinat pentru lucrări în soluri grele, trebue să fie prevăzut cu o cormană ce se apropie ca forma de cea elicoidală, dacă însă plugul este destinat pentru soluri mijlocii sau uşoare, cormana trebue să aibă forma mai mult apropiată de cea cilindrică. - Fig. 319. A. Cherd. CORMORAN. - Zool. - Phalacrocorax. - Gen de paseri de apă din fam. Phalacroco-meidae. Are ciocul drept cu vârful ascuţit, de culoare neagră. Picioarele negre cu membrane înnotătoare. Pieptul, grumazul, creştetul şi partea inferioară a spatelui verde-ne-gricioasă; partea posterioară a spatelui cu pene negre dungate. Sboară greoiu. Trăeşte în colonii şi se hrăneşte cu peşte. Cuiburile le face pe arbori sau stânci în apropierea râurilor, lacurilor, eleşteelor sau pe ţărmul mării. Femela depune 3-5 ouă de culoare ver- CORN-CORNACI 188 de-albăstruie» cu un strat gălbui deasupra. Două specii mai importante: Ph. carbo care are o lungime totală de 80 cm., lungimea aripilor 36 cm. şi a cozii 18 cm. La noi trăeşte în bălţile şi delta Dunării, până la Mare - Fig. 320. Fii?. 320. — CORMORAN. Ph. pygmaeus, mai mic - lungimea 50-55 cm. Trăeşte numai în apele dulci în tot SE Europei. Datorită marei cantităţi de peşte ce consumă, e dăunător pisciculturii. CORN. - Bot. - Cornus mas L., din fam. Cornaceae. Arbust mare sau arbore mic, a-jungând în bune condiţiuni de creştere şi în masiv, până la 8 m. Formează o singură sau de regulă mai multe tulpini. Coroana globu-loasă, luminoasă. Scoarţa cu un ritidom din solzi caduci, după desprinderea cărora rămâne netedă şi de culoare galben-roşiatic-cenuşiu. Lujerii anuali cenuşii, brun-olivi până la roşiatic-violacei, rotunzi, slab comprimaţi în dreptul mugurilor. Muguri opuşi, cu solzi gălbui cu pâslă fină; deosebim muguri foliacei pe lujerii lungi, care sunt lanceti-formi, alipiţi de ax şi muguri floriferi pe lujeri scurţi, care sunt mai mari, obovaţi şi ascuţiţi. Frunzele opuse, peţiol până la 3 mm. lung; foaia 4-10 cm. lungime şi 2-5 om. lăţime, oval-eliptică, vârful lung acuminat, 3-5 perechi de nervuri laterale arcuate în sus, pe faţă lucitoare, pe ambele feţe la fel colorate cu pâslă fină, pe dos, la întretăierea nervurilor, cu smocuri de peri albicioşi; toamna se colorează în galben. Inflorescenţele a-par de timpuriu, la finele lui Martie sau începutul lui Aprilie, înainte de înfrunzire, la extremitatea unor lujeri scurţi; umbele simple globuloase, la început învelite de 4 brac- tei gălbui. Flori cu 4 sepale cenuşiu-pâsloa-se, 4 petale galbene, ovar cu 2 loji. Fructele numite coarne, sunt drupe, până la 2 cm. lungime, scurt pedunculate, pendente, de un roşu viu, de un gust acru-dulceag şi astrin-gente; sâmburele tare; se coc în August. In-coiţirea are loc dacă se seamănă primăvara în anul următor. Pueţii cresc foarte încet. •C. se mai înmulţeşte puternic prin lăstari. Lemnul cu un alburn îngust, alb-roşiatic, cu duramenul roşu-brun, foarte greu, tare, din care cauză se întrebuinţează la fabricarea de bastoane, de nasturi, obiecte de strung, etc. Creşte în locurile luminate din păduri şi tuferişuri. Are o mare răspândire în pădurile de limită către stepă, din Dobrogea şi Basarabia şi pe versanţii bătuţi de soare, pie-troşi, din regiunea de dealuri. Se pot cultiva var. cu fructe mari şi gustoase - var. macro-carpa Dip. - Fig. 321. C. C. Georg. Fig. 321. — CORNUS MAS. — frunze, floare şi fruct. CORNACI. - Bot. - Sin. Ciulin - Trapa na-tans L. - Specie din fam. Hydrocaryaceae, cu frunze plutitoare de formă trapezoidală, dinţate, lung peţiolate, formând rozete; frunzele ce stau în apă sunt lineare; flori solitare mici şi albe dispuse la baza frunzelor; fructele au spini. înfloreşte în Iunie-Iulie. Creşte în apele stătătoare. O întâlnim; mai mult în bălţile Dunării, pe suprafeţe întinse, formând un bun ascunziş pentru peştii cari scapă astfel de năvoadele pescarilor. Fructele ajunse la maturitate cad la fundul apei. Ele au un gust asemănător cu al castanelor, fiind 189 CORNAJ-CORNUL SECAREI consumate mai ales de porci. Totuşi prin gustul lor plăcut «unt consumate cu plăcere de populaţia riverană. - Fig. 322. CORNAJ.-Med. Vet.-Maladie caracterizată printr’un sgomot anormal în timpul respiraţiei şi e datorită paraliziei coardelor vocale. Se întâlneşte des la cai, rar la alte specii. Muşchii dilatori ai coardelor vocale, muşchii crico-arytenoidieni şi arytenoidienii posteriori sunt paralizaţi din cauza leziunilor nervului recurent, care-i inervează. Maladia de regulă e unilaterală, de partea stângă, căci recurentul stâng - recurentul ia naştere din nervul pneumogastric e mai uşor expuşi leziunilor, înconjurând cârja aortică. Cauzele paraliziei nervului sunt de ordin mecanic în primul rând, apoi inflamator şi toxic. De ordin mecanic: compresiunea cârjii aortice asupra nervului la cai cu aparatul circulator foarte desvoltat, compresiunea ganglionilor limfatici, a tiroidei, etc. Cauzele inflamatorii sunt diversele flebite ale venei jugulare şi inflamaţia laringienă în boale in-fecţioase, ex.: gurma. C. e mai accentuat după un trap sau galop. Poate fi de două feluri: congenital, adică animalul l-a moştenit şi dobândit, când l-a primit în timpul vieţii datorit unei afecţiuni secundare, ex.: flebitei. Apariţia c. congeni- tal se datoreşte, din punct de vedere genetic, unui factor ereditar special, ce pare a fi dominant. Când se face selecţia animalelor pentru prăsilă, un astfel de animal se reformează. Tratamentul adeseori e ineficace. Se recomandă operaţia lui Williams, medicaţiuni iodate, injecţii cu strichnină, arsenicale etc. G. R. CORNEE. - Anat. - Membrană transparentă a ochiului, situată la polul anterior şi care se continuă cu sclerotica. Ocupă a 5-a parte din suprafaţa totală a primei membrane oculare. Are o formă eliptică şi prezintă de studiat: două feţe, una anterioară convexă, alta posterioară concavă şi o circomferinţă tăiată în bizeau, prin care se uneşte cu sclerotica. Zona de unire a c. cu sclerotica se numeşte limb siclero-corneen şi adeseori are o culoare gris. C. are 3 straturi: a. - stratul extern format dintr’un epiteliu stratificat situat pe o membrană bazală, numită elastica anterioară sau membrana lui Bowmann; b. - stratul mijlociu sau stratul propriu, care e de natură fibroasă, formând lame ce alunecă unele pe altele, dacă frecăm c. între degete. Lámele se compun din fibrile conjunctive şi nuclei înconjuraţi de o substanţă condroidă. Fibrele cari traversează c. se numesc fibre su-turale. Intre lame sunt celule conjunctive ce se anastomozează între ele; c. - stratul intern sau profund se mai numeşte membrana lui Descemet sau Demours şi se compune din-tr*o membrană bazală, numită elastica posterioară şi dintr’un endoteliu ou celule poligonale. C. n’are vase, se hrăneşte prin imbibi-ţie. Nervii sunt numeroşi şi au originea în nervii ciliari. G. R. CORNETI. - Med. Vet. - Cele două coloane osoase neregulate, situate în interiorul cavităţii nasale, de fiecare parte, unul suoerior sau etmoidal şi altul inferior sau nasal. - Fig. 323. Ctmoid Cornet mj. Fi&. 323. — CORNETI. — Secţiune sagitală prin crani ul unui cal. CORNIŢĂ. - Vitic. - v. coarne. CORNUL SECAREI. - Fit,op. - Sin. pintenul secarei. Boală produsă de ciuperca Clavi-ceps purpurea - v. ac. - şi înlesnită de împrejurarea că florile de secară stau mai multă vreme desfăcute decât florile celorlalte cereale. Ciuperca iernează în pământ, sub formă de scleroţiu, care e un organ de rezistenţă, CORNUS-COROANĂ 190 cu membrană groasă şi bogată în substanţă de rezervă. Primăvara scleroţiul germinează; din el apar ascospori care se răspândesc tocmai în momentul înfloririi secarei. Aceştia cad pe stigmatul florilor de secară, iar filamentele de infecţie umplu întreg golul ovarului; astfel că în loc să se desvolte bobul, se desvoltă scleroţiile. La exterior se produce o scurgere gomoasă în care înoată nenumărate • conidii. Forma aceasta - conidiană - e denumită Sphacelia segetum. Conidiile sunt luate de insectele Melanostoma mellina şi Ragony-cha fulva şi răspândite epifitic. Boală foarte păgubitoare. Combaterea se face prin separarea boabelor prin ciur sau cu ajutorul triorului. Dacă scleroţiile sunt prea mici sau fragmentare, se face o soluţie de hidroxid de sodiu sau potasiu 30% şi se rostogoleşte cereala în hârdaie; scleroţiile se ridică deasupra, se adună cu o lingură şi se ard; secara se spală, se usucă şi poate fi însămânţată. In făină, prezenţa colţului secarei se poate recunoaşte prin tratarea acesteia cu hidroxid de sodiu; în cazul când e prezentă ciuperca, se degajă un miros greu de trimetilamină. Scleroţiile lui C. purpurea conţin principiul numit ergotină, întrebuinţat în medicină ca hemostatic. Dacă făina de secară e amestecată cu prea multe scleroţii, se produc tur-burări nervoase la cel care o consumă; boala e numită popular furnicar şi se manifestă -atât la om, cât şi la animale - prin: tremură-turi, ameţeli, inapetenţă, slăbiri, temperatură, etc. CORNUS. - Bot. - Gen de plante lemnoase, rareori erbacee - fam. Cornaceae -, reprezentat în flora Europei, Asiei şi Americei tem- Fig. 324. — CORNUS FLORIDA L. perâte. Frunze opuse, întregi. Inflorescenţe în cime paniculate sau umbele cu involu-cru. Flori hermafrodite, caliciu din 4 seDale; corola din 4 petale valvate. Stamine 4, alternând cu petalele. Ovarul cu 2 loji, în fiecare lojă un singur ovul. Fructul o drupă ovoidă, cu sâmbure tare, lemnos, bilocular şi cu 2 seminţe. - Fig. 324 şi 325. Se cultivă la noi în parcuri: C. alba, cu fructul albicios sau palid-albăstrui, sâmburele comprimat lateral; frunzele cu puf comprimat. Două var.: c. stolonifera - Michx. - Wang. cu tulpini stolonifere şi frunze la maturitate glabre; var. c. tartarica - Mill. -Wang.=c. sibirica Lodd., cu frunze cu pâslă Fig. 325. — CORNUS SANGUINEA L. — A, o ramură cu frunze şi fructe; B, o inflorescenţă; C, o floare. fină. C. femina Mill.!=C. candidissima Marsh.; fructul cu sâmbure 'globoid; inflorescenţe a-lungit-paniculate; fruct alb. C. sanguinea L. - v. sânger. C. mas L. - v. corn. C, canaden-sis L., plantă cu tulpina erbacee. C. florida L., bracteele involucrului inflorescenţei verzui, florile sesile, dispuse în capitule. C. C. Georg. CORNUŢ. - Bot. - Sin. Canariţă. Ceras-tium arvense L., din fam. Caryophyllaceae. Mică plantă erbacee, cu flori albe şi cu frunze lanceolet - lineare. înfloreşte Mai-Iunie. Prin livezi şi pomi, în regiunea montană. COROANĂ. - Noţiune cu mai multe sensuri: 1. Regiune a piciorului calului situată imediat deasupra copitei; propriu zis, c. este marginea de jos a chişiţei pe o lăţime de 1-2 cm. La bou, oae şi capră, c. este divizată în două, prin despicătura dintre unghii. 2. Partea dintelui care iese din gingie. 2. Coarne în coroana, numire ce caracterizează la bou forma coarnelor îndoite în semicerc înainte ri înăuntru, descriind un cerc deasupra frunţii. G. M. şi V. G. COROANÂ. - Pom. - Partea arborelui dela tulpină în sus, formată din crengi, ramuri şi rămurele. Forma c. diferă foarte mult dela o specie la alta şi chiar de la o varietate la alta în cadrul aceleiaşi specii de arbori sau pomi. Ea este desemnată de habitusul ei, a-dică de linia ce uneşte extremităţile ramurilor dela baza coroanei şi până la vârful ei. Cele mai răspândite forme de c. sunt: siferică, semisferică sau lătăreaţă, ovală, conică sau piramidală, piramidală ranversată şi nletoasă sau plângătoare. Sub raportul desimei c., care este deasemenea un caracter distinctiv, după care se pot recunoaşte dela distanţă di- 191 CORONAT-COROPIŞN1ŢĂ ferite specii şi var. de arbori şi pomi, - c. pot fi: foarte dsse, rari şi foarte rari răsfi rate. - Fig. 326. M. Cost. Fig. 326. — Diferite forme de COROANE, la pomii roditori. CORONAT. - Zoot. - Cal murg, negru, roib sau de altă coloare, care are în nivelul coroanei un cerc de peri albi. Un cal poate fi 1/4, 1/2, 3/4 sau complect c. la unul sau la mai multe picioare. Genunchiu sau bulet c.: cicatrice pe faţa anterioară a articulaţiei genunchiului sa buletului, rotundă, lipsită de peri şi produsă prin căzături, lovituri sau poticneli repetate. Această cicatrice este semnul unei slăbiri sau uzuri a membrelor anterioare. G. M. CORONILLA. - Bot. - Gen de plante erbacee din fam. Leguminoaselor, cu frunze im-paripenate ,rar divizate sau trifoliate; corola papilionacee; florile siunt umbelate fără brac-tee si leguma e unispermă, articulată. Cuprinde mai multe specii, toate aproape crescând în păşuni şi fâneţe mai ales în regiunea de dealuri. Mai obişnuită: Coronilla varia - v. coronişte. CORONIŞTE. - Păs. Fân. - Sin. Unghia gaiei, Ciocârlan -. Coronilla varia, din fam. Leguminoaselor; plantă perenă, frunze impa-ripenate cu 5-10 perechi foliole; foliola ter- Fig. 327. — CORONIŞTE — C. varia —; A, fruct. nnnală mai mare decât cele laterale. Florile alburii sau roşietice. Plantă comună în păşuni şi fâneţe. înfloreşte în Iunie-Iulie, florile fiind dispuse în umbele lung pedunculate. Este plăcută ca hrană pentru vite. - Fig. 327. COROPIŞNIŢĂ. - Ent. - Sin. Coropische-riţă, chifteriţă, păduchele calului. - Gryllo-talpa vulgaris, insectă Orthopteră din fam. Gryllidae. Picioarele posterioare proprii fugii, late şi armate cu dinţi; corselet oval, foarte mare; elitre membranoase, triunghiulare, scurte, neacoperind complet aripile. Femela nu are tarieră. Trăeşte mai cu seamă în pământurile cu gunoi păios ori putred. Ziua stă mai mult ascunsă; noaptea saoă canale, rozând tot ce întâlneşte în cale. Atacă în special culturile de grădinărie; este atât de vorace, încât mănâncă orice insectă chiar şi c. tinere. Canalele săpate de c. au o grosime de 1-1 Yl cm., la adâncime sub sol de 1-2 cm., sfârşite printr’un cuib la 10- 1 5 cm. adâncime. Aici femela depune primăvara 200-300 ouă. Larvele năpârlesc de 5-6 ori, până ajung în stare adultă. - Fig. 328. Fig. 328. — COROPIŞNIŢĂ -- Gryllotalpa vulgaris — Adult, larve şi cuib. Combatere, Se face în grădină prin Sep-tembrie-Octombrie o groapă adâncă de 80-100 cm. în care se pune bălegar proaspăt. In Februarie-Martie desfacem groapa şi le nimicim. Vara se pot face astfel de curse, dar CORP GALBEN-CORPORATISM 192 cu bălegar putred, îngropat la 10-15 cm.; în acesta se pun bucăţele de carne proaspătă. Dacă c. sunt în număr prea mare, se sapă şanţuri de 25-30 cm., la distanţă de 4-5 m. Se mai pot îngropa în pământ ghivece goale, cu buza de 2-3 cm., sub faţa solului, în care se pun zemuri arsenicale. Otrăvirea cu arsenic se mai practică introducând în canale boabe de porumb, de fasole sau de grâu, fierte în acest lichid. Un mijloc practic.de combatere, în mare, este amendarea pământului cu var, sau injectarea cu sulfură de carbon. CORP GALBEN. - Med. - Sin. corpus lu-teum, este formaţiunea ce ia naştere în urma dehiscenţei foliculului ovarien, printr’un proces de proliferare a celulelor granuloase şi prin multiplicarea celulelor tecii interne şi încărcarea lor cu luteină - pigment galben -. Această formaţiune se vascularizează şi creşte în diametru până la 3 cm. la vacă şi atârnă la suprafaţa ovarului ca un dop de şampanie. La iapă, c. galben nu proeminează la suprafaţa ovarului. Dacă ovula e fecundată, c. galben rămâne în ovar tot timpul sarcinei ri se numeşte c. galben de gestaţie sau adevărat. Dacă nu are loc fecundaţia, ovula moare, iar c. galben se resoarbe şi se numeşte în acest caz c. galben fals sau de călduri sau de menstruaţie. Când în uter se găsesc leziuni: metrite, tumori, etc., c. galben din ovar nu dispare şi se numeşte c. galben persistent şi ne dă sterilitate. Rolul c. galben este de a opri maturarea nouilor foliculi şi de a pregăti mucoasa uterină pentru nidarea oului, ajutând la stabilirea legăturii între mamă şi făt. Toate a-cestea sunt posibile graţie secreţiunii hormonale produse de c. galben. G. R. CORPURI STRĂINE. - Fit. - Toate seminţele de plante din specii cultivate, seminţele de plante spontane - burueni -, precum şi a-mestecuri de alte corpuri ca: pământ, nisip, pleavă, resturi de tije, spărturi de seminţe, etc., care apar atunci când se face analiza de puritate a seminţelor de plante agricole. C. străine sau impurităţile se împart în: vătămătoare şi inofensive: C. străine vătămătoare, sunt considerate seminţele de ierburji rele, adică seminţele recunoscute prin legi şi regulamente oficiale, sau după părerea generală ca plante vătămătoare, cum ar-fi de ex. ; cuscuta în seminţele de lucernă, tutun şi floarea 'soarelâi, seminţele de măselariţă - Hyoscianum nigra -în seminţele de mac, precum şi toate seminţele de buruieni. Nu se poate face o demarcaţie precisă între seminţele vătămătoare, căci, dacă în ţările unde clima îi permite cuscutei de ex. să se desvolte, aceasta prezintă un mare pericol; nu tpt aşa se întâmplă şi acolo unde clima este nefavorabilă desvoltării acestei plante. De aceea, fiecare staţiune de control trebue să întocmească o listă de plantele de cultură şi a seminţelor de plante vătămătoare din ţara lor. Vor fi considerate c. străine inofensive: a. - Seminţele de alte specii cultivate, a căror prezenţă şi creştere nu poate să cauzeze inconveniente grave culturei, speciei în • chestiune. b. - Corpuri inerte ca: seminţe de orice fel care n’au facultate germinativă, fragmente de seminţe, fragmente de fructe, Dietrele, paele, nisipul, fragmente de rădăcini, pedun-cule de flori, glumele goale, seminţe seci, cele fără germen, cele germinate, părţi de insecte, insecte moarte şi în general orice corpuri inerte analoage celor enumărate. Nu întotdeauna aceste c. străine sunt considerate ca inofensive. Sunt cazuri când prezenţa lor ne cauzează mari daune şi atunci, ele scad mult valoarea seminţelor. Ex.: spărturile de boabe din aceeaş specie, seminţele incapabile de germinat, precum şi cele cari, datorită unei oarecare împrejurări, au germinat înainte de a fi fost depozitate în magazii, pentru industrie şi hrana animalelor nu prezintă mare pierdere. Când însă sămânţa este destinată însămânţării, presenţa acestor impurităţi este dăunătoare şi scade valoarea seminţei ce le conţine. Idealul într’o agricultură raţională este să obţinem seminţe cât mai mult libere de c. străine, fie că ele sunt sau nu ofensive. C. Mat. CORPORAŢIE. - Econ. pol. - Organizaţie colectivă şi publică alcătuită din totalitatea -sau din o parte - persoanelor - fizice sau juridice - îndeplinind împreună aceiaşi funcţiune naţională, având ca scop asigurarea exercitării acestei funcţiuni în interesul suprem al naţiunei, prin reguli de drept impuse cel puţin membrilor. : M. Man. CORPORATISM. - Econ.'pol. - Sistem sau concepţie politică, economică şi socială care tinde să organizeze viaţă naţiunilor pe baza corporaţiilor, adică a categoriilor funcţionale ale naţiunii, reprezentate prin toţi acei oare împlinesc acelaş rol naţional în domeniul muncii şi al gândirii. C. medieval mărginit la sfera de existenţă a oraşelor era comunal; corporatismul contemporan creiat ca instrument pentru atingerea scopurilor supreme ale naţiunii este naţional. Caracteristica esenţială a c. , este de a integra în corporaţii pe toţi cei care împlinesc aceiaşi funcţiune naţională independent de clasa socială din care fac parte, adică de a pune împreună în aceiaşi corporaţie pe patroni cu lucrătorii lor, pe marii agricultori cu ţăranii şi proletarii agricoli, etc. C. este integral când organizează toate funcţiunile naţiunii, nu numai cele economice, dar 193 CORTICIUM-COSAC CU BOTUL TURTIT şi cele politice, sociale şi culturale, tot pe principiul coroorativ. C. este pur, când constitue puterea supremă a Statului pe baza. exclusiv a corporaţiilor naţionale, adică a unui Parlament corporativ, izvor esenţial al puterii publice; el este subordonat, atunci când puterea supremă a statului se constitue - ca în Italia fascistă - pe altă bază decât acea a corporaţiilor, corporaţiile având rolul secundar de auxiliar al Statului. Man. CORTICIUM. - Fitop. - Gen de ciuperci -Basidiomycetes - saprofite, putând deveni parazite în anumite condiţii. Aparatul vegetativ este format dintr’o placă miceliană pluşată, fixată pe suport; basidiile se desvoltă direct pe miceliu şi poartă spori inocoli. C. ssolani atacă cartofii şi alte plante; forma sterilă a acestei ciuperci poartă denumirea de Rhizoc-tonia solani. C. Erikssonii parazitează pe rădăcini de morcovi etc., - forma sterilă fiind Rhizoctonia violacea -. V. Ghi. CORVUS. - Zool. - Gen de paseri din fam. Corvidae cuprinzând numeroase specii cu ciocul şi picioarele negre şi coadă aproape acoperită de aripi. Specii mai importante: C. corax L. - v. corb; C. frugilegus, corone şi cornix - v. cioară; C. imonedula - v. ceuca; etc. CORVIDAE. - Zool. - Fam. de paseri den-tirostre, de talie mare, răspândite pe tot globul. Au ciocul puternic, vârtos, alungit, mai mult sau mai puţin încovoiat la vârf; deschiderile nărilor acoperite cu peri aspri. Din cauza laringelui asemănător păsărilor cântă-toare, parte din această familie e trecută în categoria cântătoarelor. Totuş scot «unete răguşite, croncănitoare. Sunt omnivore şi cu excepţia gaiţelor, îşi caută hrana pe pământ. Cuiburile le fac cu puţină măestrie, pe arbori sau stânci. Se cunosc 38 genuri cu aproximativ 300 de specii, dintre care mai cunoscute sunt genurile: Corvus, Pica, Garru-lus, Fregilus, Nu cifra ga, etc. înainte erau socotite şi Gymnorhininae-le ca subfamilie a C. deoarece genul principal Gymnorhina se a-seamănă ca mărime, ţinută, culoare a penajului şi formă a ciocului cu corbul. CORYDALIS. - Bot. - Sin. brebenei. Gen de plante din fam. Papaveraceae. Cuprinde numeroase «pecii, din care cele dela noi înfloresc primăvara timpuriu. Sunt lipsite de latex. Tulpina de cele mai multe ori la bază îngroşată şi transformată în tubercul. Florile hermafrodite, zigomorfe, o petală dotată cu un pinten. Fructul o capsulă lungă, asemă-natoare cu o silicuă. Specii comune în păduri:1 C. solida - Mill. - Sw., C. Marschialliana, etc- C. C. Georg. aCORYLUS. - Bot. - Gen de plante cuprinzând arbori de mărimea III, sau arbuşti. Mu-distici, ovoizi saiu sferici, acoperiţi de solzi spiralaţi. Frunze pedunculate, distice, rotund-ovate, cu umerii foaiei larg cordifor-mi, păroase, pe margine dublu dinţate. Flori unisexuate monoice. Inflorescenţele mascule în amenţi, câte 2-3 pe un ax comun; se des>-voltă complet încă din vara anului precedent înflorirei. Florile mascule stau la subţioara unei bractei axilante şi a 2 bractei mici laterale, în parte concrescute; florile sunt nude şi sunt alcătuite din 4 stamine cu filamentele bifurcate la vârf, astfel că în aparenţă par a fi 8 stamine. Amentele femele pauciflore, sunt închise în timpul înflorirei în muguri şi numai stigmatele ies afară. Florile sunt grupate la subţioara unei bractei axilante, iar apoi fiecare floare în parte este învelită la bază de 3 bractei secundare, care concresc şi formează cupule. O floare constă dintr’un periant compus din 4-8 sepale mici, caduce şi un pistil format din 2 cârpele unite, ovar infer cu 2 loji, în fiecare lojă un ovul. Polinizaţia prin vânt. Fructul - zis alună - o achenă mare, cu o singură sămânţă. A-luna este învelită către bază de o cupulă membranoasă, erbacee - verzui dinţată sau terminată în făşii înguste. Pe un ax comun se află 2-4 alune sesile. învelişul alunei e lemnos. Seminţele cu tegument pielos, sunt lipsite de endosperm; mai la toate speciile sămânţa este comestibilă. Germinaţia hipogee. Diseminaţie prin animale, mai ales păsări. Se mai înmulţeşte uşor prin lăstar, din tulpină şi rădăcină. Unele specii se cultivă ca arbori fructiferi - v. alun. C. C. Georg. CORYNEUM. - Fitop. - Gen de ciuperci - Fungi imperfecţi - saprofite, putând deveni fitopatogene la arbuşti şi pomi fructiferi. Co-nidii voluminoase, colorate la maturitate, cloazonate. C. foliicoium: la păr şi măr, prin pete brune pe foi. C. Beijerinckii: la piersic, cais şi prun, pete foliare. Combatere: stropiri cu zeamă bordeleză. V. Ghi. COŞ. - Nume general dat pentru: 1. - împletitură de nuele sau papură, pentru transportul fructelor şi al zarzavaturilor; 2. - împletitură de nuele, cu care se prinde peşte; 3. - cutie de formă prismatică aplicată pe un trunchiu de piramidă, ce se aşează deasupra pietrelor morii; în ea se toarnă grăunţele, pentru a fi măcinate. Lucrarea coşurilor de nuele şi de papură poate fi o industrie ţărănească foarte rentabilă, în regiunile de baltă. COŞ. - Med. - v. acnee. COSAC. - Piscici. - Abramis ballerus L., peşte ciprinid de Dunăre şi bălţile ei. Corpul lungăreţ, foarte turtit lateral, de 4 ori mai lung decât înalt; gura terminală; linia laterală cu 69-73 sozi. Carnea cu multe oase, consumată mai mult sărată. 25-30 cm. - Fig. 329. C. Ant. COSAC CU BOTUL TURTIT. - Piscic. -Abramis sapa, peşte cyprinid ce seamănă cu COSAC1-COSAŞ 17*t cosacul, de care se deosebeşte având în dreptul liniei laterale 50-52 solzi şi aripioara a-nală cu 41-48 raze. C. Ant. Fig. 329. — COSAC. COSACI. - Bot. - v. Astragalus. COŞAR. - v. grajd şi patul. COSAŞ. - Ent. - Sin. căluţ de iarbă. Insectă Ortóptera, din fam. Acrididae, confundată adesea cu lăcusta. Deosebirea între ele se poate face cu ajutorul următoarelor caractere: Cosaşi__________Lă custe Antene............. scurte .... foarte lungi Aarsul ............ 3 articole • • 4 articole Apendice abdominal nu are • • • • are Aparat muzical • puţin distinct distinct Fiecare picior al acestei insecte are o creastă dinţată care, frecând nervurile elitrelor, produce un sunet special. La lăcuste, sunetul acesta e produs prin frecarea elitrei stângi, care are o nervură dinţată, de elitra dreaptă. Pe când lăcusta femelă are abdomenul terminat printr’un vârf, la cosaşi nu găsim acest apendice: ei sfredelesc pământul pentru a-şi depune ouăle, chiar cu abdomenul, care devine rigid. Ouăle mai sunt apărate şi de un înveliş - ooteca. Fig. 330. — COSAŞ. — Acri'dium peregrinum. Trei specii mai importante: Acridium pere-grinuim - c. nomad -. Insecta masculă are 4-5 cm. lungime - Fig. 330 -; femela 6-7 cm. Regiunea permanentă a lui este lacul Ciad - Sa-hara îl întâlnim însă în toată Africa de Nord. Femela face 100 ouă, în mai multe rânduri; pentru aceasta abdomenul se prelungeşte prin valvule, cari sunt organe tari, cornoase. Ouăle sunt depuse în pachete a câte 18-20, apoi în găiuri de 6 cm. adâncime; ouăle sunt unite intre ele printr’o materie spongioasă, albuminoidă, de culoare brună, acoperită cu un înveliş gros şi rezistent, cilindric, astupat cu un căpăcel; aceasta e ooteca, lungă de 3-4 cm. Ouatul începe în Aprilie în regiunea permanentă, urmează în Maiu-Iunie în albia torentelor vecine; cloci-rea durează 20-25 zile. Larvele ridică capacul ootecei şi ies căţărându-se. La început sunt albe, cât nişte furnici de mari, apoi se măresc şi capătă o culoare cafenie. In timpul celor 40 de zile cât durează viaţa larvară, ele năpârlesc de 5 ori şi se transformă în nimfe, care migrează în cârduri foarte numeroase. Insecta perfectă, aripată, poate parcurge distanţe mari. Această specie, deşi cea mai mare ca dimensiuni, este cea mai puţin periculoasă. Stauronotus marocanus - c. marocan -. Mai mic decât precedentul; regiunea permanentă în platourile înalte din munţii Atlas. Face ravagii considerabile în nordul Africei, Cau-caz, Crimeia, Dobrogea. Femela ouă în August, la 3-4 cm., în terenuri uscate, fără vegetaţie, în acelaş fel ca şi specia precedentă. Din ooteci ies, Ia 9 luni, larve cari năpârlesc de 5 ori în 3 luni. Larvele pleacă de Ia a doua năpârlire, în coloane. Adulţii fac călătorii lungi şi seara se abat asupra recoltelor, pe care le distrug într’o roapte. A d^ua zi, pe la 10-11 ceasuri, îşi iau din nou sbo-rul. Caloptenus italicus - c. italian De aceiaş mărime ca precedentul. E de culoare brună sau cenuşie şi se deosebeşte de c. marocan printr’un apendice special ce-1 are la torace, între picioarele primei perechi. Ouatul începe în August-Septembrie, la 3 cm. adâncime, în teren uscat, tare, neoultivat. Ooteca, cu membrana subţire, are 1,5-2 cm. lungime; este îndoită la mijloc, iar căpăcelul spongios e tot atât de lung. Larvele ies primăvara, prin Aprilie-Iunie; călătoriile lor, reduse la început, se măresc treptat, cu năpârlirile. Insectele perfecte au sborul scurt. Larvele distrug grâul verde, adultul grânele coapte şi viile, cărora le devorează frunzele, ciorchinii şi lăstarii tineri. Mijloacele de combatere, sunt foarte numeroase. Le deosiebim în 3 categorii: a. - Mecanice: adunarea cosaşilor sau a ootecilor, arderea, etc. Adunarea se face cu ajutorul pânzelor; bucăţi de pânză, întinse pe nişte rame uşoare de lemn, sunt aşezate în formă de V deschis, pe pământ; adunătorii mână insectele între ramurile V-urilor, iar acestea cad în gropile săpate la vârful şi la piciorul pereţilor; aici sunt sdrobiţi şi se toarnă var ne- IVO L-U0£.ALA*»^U01 1 UARB stins peste ei. Se mai pot aduna în mare cantitate cu ajutorul aparatelor în formă de dragă, prevăzute cu un buzunar şi târîte pe pământ. Adunatul ootecilor este costisitor şi puţin eficace, b. - Mijloace chimice - insecticide Acestea sunt externe, dacă au de scop distrugerea larvelor prin asfixiere, cu ajutorul petrolului - 5-IU% -, al uleiului greu de gaz şi al săpunului negru; sunt interne, când au de scop să acopere cu un strat subţire de compuşi otrăvitori, plantele devorate. Pentru aceasta se recurge la compuşii arse-niacali. c. - Mijloace biologice; s’a căutat să se cultive, în regiunele bântuite, paraziţi animali şi vegetali pe larve, adulţi şi ouă. Rezultatul acestor cercetări nu sunt încă precise; în practică, trebuie deci să ne mulţumim cu mijloace mecanice sau chimice. COSEALĂ. - Med. Vet. - Plăgi la faţa internă a articulaţiilor buletului, cauzate prin lovituri repetate cu copita piciorului opus, la caii cu defect de aplomb. Pentru înlăturarea neajunsului, se aplică potcoave de c., sau se apără piciorul prin cositori de piele sau cauciuc. D. V. COSIT. - Ooeraţie de recoltare prin tăiere dela suprafaţa pământului - 3-5 cm. înălţime - a păioaselor - cerealelor - a fâneţelor de toate categoriile precum şi a tuturor plantelor ce se pretează acestui mod de recoltare. C. se execută cu coasa sau cu cosi-toarea mecanică. C. cu coasa realizează o lucrare mai îngrijită şi este indicat în regiunele cu multă mână de lucru şi pe terenuri ondulate. C. mecanic, cu ajutorul cositoarei, este preferabil celui cu coasa în mai toate cazurile, realizând o însemnată economie de braţe şi o lucrare destul de îngrijită. Z. Sam. COSIŢA. - Bot. - Vicia hirsuta Koch., sin. Ei:vum hirstum L., din fam. Leguminoase. Plantă erbacee, agăţătoare. Frunze terminate printr’un cârcel ramificat. Flori mici, albe-albăstrui, reunite în raceme 3-8. Leguma păroasă, cu 2 seminţe, oblongă. înfloreşte Iu-nie-Iulie. Creşte prin porumbişti, livezi, grâne. COSITOARE. - Maş. agr. - Maşină de cosit diferite plante furajere sau cultivate. Cea pentru recoltatul cerealelor poartă denumirea de secerătoare - v. ao. Inventată în 1840 în U. S. A. şi introdusă în Europa pe la 1860. C. se compune din: 1. - organele de miş-rare ale maşinei şi 2. - aparatul de tăiere cu angrenajul motor. - Fig. 331 şi 332. 1. - Organele de tracţiune se compun din 2 roţi cu un diametru de cca 80 cm. şi o depărtare între ele de 100-150 cm., variind după tipul maşinei. Roţile se învârtesc în lagăre cu bile. Roata din stânga pune în mişcare, cu ajutorul angrenajelor, aparatul de tăiere. Pentru aceasta, de ea este fixat un disc dinţat în formă de trepte. Cadrul e format dintr’o piesă de fontă, în care se mişcă arborii de angrenaj, carterul şi ambreiajul. Tot de cadru se fixează oiştea şi scaunul conducătorului. Oiştea e aşezată mai aproape de roata din dreapta a «cositoarei, pentru a echilibra rezistenţa opusă de aparatul de tăiere. Fig. 331. — COSITOARE SIMPLĂ. Deasemenea, greutatea conducătorului trebuie astfel repartizată, încât să nu cadă prea mult înainte. Tracţiunea se aplică sau deasupra oiş-tei, în cazul unei tăieri mai înalte şi când terenul este reavăn sau mlăştinos, sau dedesubt când se face o cosire mai rasă şi pe terenuri potrivite sau compacte. Legătura între cruci şi oişte se face printr’un amortizator, pentru a se evita sdruncinăturile datorite obstacolelor de teren sau animalelor de tracţiune. Fig. 332. — COSITOARE Lanz, cu baie de ulei. 2. - Aparatul de taiere se bazează pe principiul maşinei de tuns. Este aşezat în cele mai multe cazuri în partea dreaptă şi înaintea roţii. Se compune din port-lama - partea fixă - şi lama sau cuţitul - partea mobilă. Port-lama are forma unei bare. E confecţionată din oţel şi de ea se fixează, prin butoane, degetele, care au rolul de a îndrepta şi aduna tulpinile ierburilor în spaţiul dintre ele, spre a fi tăiate de cuţite. Degetele au o formă alungită, cu vârful îndoit în sus. Se distinge: coada, prevăzută cu o gaură în care se fixează bulonul, baza care se reazimă COSITOARE 196 de marginea interioară a port-lamei împiedecând jocul degetului, şi răzimătorii, cari măresc rigiditatea. Corpul degetelor are o scobitură în care alunecă cuţitele de formă tra-pezoidală, care sunt prinse de lama cuiţitelor prin două nituri. Lama cuţitelor alunecă în-tr’un şanţ al port-lamei. Pentru a împiedeca ridicarea cuţitelor şi a prinde mai bine lama lor în şanţ, sunt fixate din loc în loc plăci de oţel. Biela dă o mişcare de dute-vino lamei cuţitelor. Prin această mişcare, cuţitele prind tulpinele ierbei şi le tae tocmai ca o foarfecă. Deci marginea inferioară a şanţului degetelor - în care se mişcă cuţitele - trebue să fie bine ascuţită. Pentru aceasta corpul degetelor are o placă ascuţită, fixată prin nituri. Degetele împart mănunchiurile de iarbă astfel încât totdeauna un smoc egal e prins între cuţite şi marginea inferioară a şanţului degetului, sub un unghiu de 28-43°, şi la trecerea cuţitelor e tăiat. Cuţitele, prin mişcarea lor alternativă, execută o cosire uniformă. Degetele servesc la apărarea cuţitelor de muşuroaiele de cârtiţi, pietre, etc. După depărtarea între degete, deosebim: port-lamă normală, la care distanţa între degete este de cca 75 mm., iar numărul lor de 13-20; port-lajna mijlocie, ou 55-60 mm. spaţiu între degete şi 38 mm. la port-Lama îngusta, care se întrebuinţează pentru cositul otavei sau .ierbei dese şi fine şi la o tăiere mai scurtă. Degetele sunt presate, din oţel, şi cu marginele de tăiere călite şi asouţite, sau acoperite cu plăci de oţel. Cuţitele sunt formate din lame trapezoidale de oţel, cu tăiuş neted şi călit, pe când interiorul lamei este din fier moale. Aparatul de tăiere este mânuit de conducător, ou ajutorul a două dispozitive: o bară de mână care serveşte la reglatul înălţimei de tăiere şi un călcător, care permite ridicarea întregului aparat, atunci când se ivesc Fig. 333. COSITOARE. — Cutia de angrenaje. ziţia normală de lucru. Odată cu ridicarea, are loc în mod automat şi debreiajul angrenajului motor. - Fig. 333. Angrenajul motor se compune din un clichet ,cu arc, care printr’un dispozitiv manevrat de conducător permite angrenarea cu roata motrice numai în sensuil trac-ţiunei. Mişcarea e transmisă unei perechi de roţi dinţate, de aici unei coroane printr’un clichet asemănător. Coroana transmite mai departe mişcarea, unei roţi dinţate, tronco-nice, într’un plan perpendicular cu cel de mai înainte. Această roată dinţată este fixată de o axă, care la extremitatea opusă are un volan de ţare e fixat un buton excentric, ce transformă cu ajutorul bielei mişcarea circulară în mişcarea de dute-vino a lamei cuţitelor. Coroana, cu ajutorul unui dispozitiv manevrat cu piciorul, poate fi ambre-iată sau desambreiată. Butonul excentricului are un lagăr cu cusineţi, ce se pot schimba şi 'unge. Pentru a da o mai mare mobilitate lamei cuţitelor şi pentru a o desface mai uşor, ea are un cap de formă sferică, care e prins între două capace cu ajutorul unui şurub. -Fig. 334. - Extremităţile bielei, capul lamei cu- obstacole. La o apăsare mai puternică pe acelaş călcător, aparatul de tăere vine în poziţie verticală. Printr’o împingere uşoară a călcătorului, aparatul de tăiere revine în po- ţitelor şi excentricul sunt piesele ce se uzează mai repede, de aceia se vor unge cât mai des. Organele de transmisie sunt astfel pro-porţionate, încât la mişcarea obişnuită a animalelor de tracţiune să dea cuţitelor o viteză de 1,2-1,95 m/sec. C. la care tracţiunea se face cu boi, vor avea coroana mai mare, pentru a menţine viteza lamei cuţitelor. Pentru a aduna furajele cosite şi a face loc' la a doua trecere a maşinei, ambele extremităţi ale aparatului de tăere au câte un sabot. Cel din dreapta e aşezat oblic. Infun-darea aparatului de tăere se întâmplă des, din cauza căderei ierbei pe lama cuţitelor. Acest lucru se întâmplă mai ales la trifoi şi lucernă, de aceia s’au ataşat aparatului de tăiere diferite dispozitive de îndepărtare şi adunare a furajului cosit. Infundarea este a-proape inevitabilă în fâneţele invadate de muşchi. Intre două maşini de cosit, se va alege totdeauna aceia care are o viteză mai mare a cuţitelor. In acest caz ea poate fi trasă şi de vaci. La o viteză mai mică, puterea de 197 COSITOR-COSSUS tracţiune e mai mică, iar cositul se face în condiţiuni mai rele. In fâneţele cu iarbă deasă, maşina cu viteza mică la cuţite se înfundă uşor. Se va prefera C. cu distanţă mare între roţile de tracţiune, căci în acest caz pologul nu e bătătorit de roţi, iar maşina capătă un mers mai uşor, atenuând sdruncinările provenite din ne regularitatea solului. In timpul funcţionării, oiştea trebue să fie la o înălţime de 80-90 cm. dela pământ. Nici odată nu se va pune în mişcare C. în iarbă, ci înainte, pentru ca lama tăietoare să-şi capete viteza necesară. Cea mai mare îngrijire se va da aparatului de tăiere, care trebue să fie bine ascuţit şi uns. După lucru, se va scoate, curăţi şi unge lama cuţitelor, pentru ca să nu ruginească. De asemenea, se vor curăţi şi unge toate lamele. Se vor ascuţi cuţitele la fiecare două ore de lucru. Pe aceia, pentru a nu împiedica cositul, fiecare maşină, trebue să aibă o lamă cu cuţite pentru schimb. Astfel orice sistem de c. va funcţiona bine, iar durata ei se va mări. — Maşină pentru cositul plantelor acuatice din eleştee, lacuri etc. Este montată pe o barcă şi acţionată de motor sau cu mana. Motorul acţionează şi o roată cu sbaturi pentru propulsiunea bărcii. Un dispozitiv de pârghii permite ridicarea sau scoborîrea aparatului de tăiat. In cazul când tăierea se face la mică adâncime, atunci acesta lipseşte. Co-sirea plantelor acuatice e necesară mai ales în eleştee, deoarece înmulţirea lor exagerată prejudiciază creşterea peştilor, fiind în acelaş timp şi un focar de înmulţire a ţânţarilor. T. Pr. COSITOR. - Chim. - Sin. ştaniu. Metal de culoare albă, bătând puţin în galben, foarte maleabil, adică se reduce în foi foarte subţiri, aproape inalterabil în aer la temperatura ordinară. In foi subţiri cositorul se foloseşte ca să apere substanţele alimentare împotriva acţiunii aerului şi um’dităţii; aşa f"-ânzeturile, ciocolata, etc. se păstrează în foi de c. C. serveşte la spoirea tablei de fier, a vaselor de bucătărie făcute din aramă, pen-trucă altfel, tabla de fier rugineşte, vasele de bucătărie coclesc, iar alimentele păstrate sau preparate în vase de aramă necositorite sunt vătămătoare sănătăţii. Cu mercurul -argintul viu - cu cuprul sau arama, dă bronzul, care are foarte numeroase întrebuinţări. C. intră deasemenea în aliajele din care ae fabrică monedele - bani -. In desvoltarea culturală a omenirei, sub formă de aliaj, a jucat un rol foarte mare, - epoca bronzului -. I. F. R. COSOR. - Pom. - Un fel de cuţit ou mâner gros, mai mult sau mai puţin curb, cu prăsele de lemn sau de corn de cerb, cu lamă de oţel, puţin încovoiată şi cu vârful ascuţit. - Fig. 335 - C. se întrebuinţează în horti- cultură; iar pomicultorul se serveşte de el la tăerea pomilor, la executarea diferitelor altoiri, la tăierea cepilor în şcoala de pomi, precum şi pentru netezirea tuturor secţiunilor - tăeturilor - brute făcute cu ferăstrăul. Viticultorii şi pomi-cultorii de altă dată executau tăierea viţelor şi a pomilor exclusiv cu c., cu ajutorul căruia se pot face tăieturi netede şi exacte, cu condiţiu-nea ca lama să fie destul de tăioasă. Astăzi, în locul c. se întrebuinţează aproape exclusiv foarfeca, cu care se lucrează mai uşor şi mult mai cu spor. Totuşi pentru facerea tăierii ramurilor de prelungire la cireşi, vişini, prune şi piersici precum şi la pomii cultivaţi sub fomă de piramidă, fus, palme-tă, cordon etc. întrebuinţarea c. este preferabilă. COSOROABE. - Con- str. - Grinzi de lemn, de dimensiuni variabile - dela 15/25 cm. - 25/25 cm. - aşezate în capul pereţilor, pe COSOR. zid. Sunt în număr de 4. C. sprijină căpriorii, care sunt fixaţi prin călcâile lor, în cuiburile c. COSSUS. - Ent. - Gen de Lepidoptere He-terocere. Fluturi mari, cu abdomen alungit, cu trompă rudimentară; antene lungi, pecti-nate la mascul; picioarele posterioare cu 2 perechi de pinteni. Specie principală: C. lig-niperda, - sfredelitorul plopilor - cu aripele dungate în culori cenuşii şi negre; abdomenul inelat, cu inele albe şi cenuşii. Femela are o tarieră protractilă, care-i permite să depună ouăle în crăpăturile scoarţei arborilor. Omida - larva - atacă mai cu seamă aleile de plopi piramidali. Larva este de culoare gălbuie pe margini, iar pe spinare are o bandă roşie-închis. Găureşte turnchiul plopilor, în dreptul pământului, făcându-1 să se usuce. La exterior, în jurul trunchiului şi la nivelul solului se observă câteva găuri, în preajma cărora se află un rumeguş umed, roşcat şi cu miros de oţeţeală. Combatere. Să se facă jur împrejurul trunchiului un şănţuleţ, pentru a descoperi cât mai bine porţiunea unde se află aceste găuri. Se curăţă bine găurile, spre a &e îndepărta tot rumeguşul, cu o sârmă mai groasă sau cu un cuţitaş. Se introduce în fiecare gaură câte un tampon de vată sau COSTIŞURI-COSTREI 198 bumbac îmbibat cu benzină; la exterior se astupă bine cu pământ galben frământat în apă. La 3-4 zile se face un control, şi dacă a căzut de undeva pământul, se astupă bine din nou gaura. - Fig. 336. Fig. 336. — COSSUS COSSUS. — Adult, nimfă şi larvă. COSTIŞURI. - Sin. Iambi. v. - car. COSTRĂŞ. - Piscic. - Sin. Costruş sau Biban. - Perca fluviatilis, peşte acanthopter, foarte comun în apele dulci, în deosebi în lacuri şi bălţi. Corpul verde-alămiu, e mai închis pe spinare; de aci coboară 6-9 dungi negre. Prima dorsală are, la capătul ei posterior, o pată rotundă, neagră-albăstrie. Se Fig. 337. — COSTRĂŞ. reproduce primăvara, când leapădă icrele, sub forma unor benzi gelatinoase, pe ierburile din apă. Răpitor foarte lacom; carne albă, gustoasă, deaceia căutat. 20-30 cm. - Fig. 337. - Diagnoza p. Biban din primul volum este eronată -. C. Ant. COSTREI. - Păş. Fân. - Panicum Crus galii L. - Iarbă-bărboasă. COSTREI. - Păs. Fân. - Sin. Bălur, Belen-ghe, Uler, Iarbă de Alep. - Sorghum hale-pense Pers. - Plantă din fam. Graminaceae, subfam. Panicoidee, tribul Andropogoneae, .subtribul Andropogonine. Este originară din Siria franceză, regiunea Alepului. Planta vivace, cu stoloane lungi şi puternice. Tulpina înaltă până la 1 m., cu frunze liniar-lanceo-late de 1-2 cm. Panicol mare, - 10-30 cm. Fig. 338. — COSTREI — Sorghum halepense. lungime resfirat cu spiculeţe grupate câte 2 sau câte 3 la un loc. Spiculeţul bazai sésil, este bisexuat, cel superior pedunculat, u-nisexuat bărbătesc. Glumele floarei bisexuate păroase, oblong lanceolate, paleia inferioară de regulă aristată. Este o plantă foarte viguroasă şi cu o rezistenţă mare la secetă. Datorită rizomilor puternici, înţeleneşte terenul şi se înmulţeşte pe acieastă cale, cu o iuţeală foarte mare; deaceia nu se va cultiva niciodată în terenurile destinate culturilor obişnuite, fiind o plantă invadantă, ce cu greu se poate stârpi. Cultivată în vederea producţiei de fân, poate da 2-4 coase anual, însă nu un fuiraj de prima calitate. In regiunile secetoase, unde este exclusă posibilitatea cultivărei altor plante furajere, esite indicată, putându-se cosi şi păşuna. Se poate cuiltiva în amestec cu o 199 COT-COTEŢ plantă leguminoasă, cum ar fi mazărea de nutreţ, măzărichea sau soia furajeră, cu scopul obţinerii unui furaj echilibrat în substanţe nutritive. Sămănată în cultură pură, se dă 20-25 kgr. sămânţă la ha. şi se seamănă primăvara cât de timpuriu. - Fig. 338. Z. Sam. COT. - Anat. - Regiune a membrului dinainte, situată la nivelul unde piciorul se desprinde de trunchiu şi este cuprinsă între braţ şi antebraţ. Vârful c., format din prelungirea oleocranienă a osului cubitus - dela antebraţ - proeminează înapoi şi în sus, către locul trecerii chingii. La cal, c. este situat cam cu 10 cm. deasupra nivelului feţei inferioare a Fig. 339. — Articulatia cotului dinapoi, văzuta înăuntru din spre înapoi; idem, pieziş, înăuntru dinspre înainte. osului pieptului. Impropriu se mai spune c. la vârful jaretului - la membrul posterior -care corespunde cu călcâiul de la piciortul omului. ‘Când un cal are aceste vârfuri ale jaretului apropiate şi îndreptate unul spre altul, sipunem că are coate de vacă, deoarece această dispoziţiune este foarte frecventă la vacă. - Fig. 339. G. M. şi V. G. COTARI. - Ent. - Sin. paşi. Nume popular dat larvelor de Cheimatobia brumata şi Hibernia defoliara - v. ac. COTEŢ. - Zoot. - Adăpost pentru găini. C. are menirea, de a adăposti pasările con-^intemperiilor, asigurându-le prin aceasta sănătatea şi prosperarea lor. Un c. corespunzător creşterii pasărilor trebue să fie luminos, uscat, aerat şi cu faţada aore sud, prevăzută ou geamuri mari, pentru a permite intrarea Ut- cât mai multă lumină solară. Pereţii să ne compacţi, pentruca să apere găinile de nrig, iar ventilaţia de aşa natură, încât să permită o primenire suficientă a aerului, fără însă a produce curenţi, atât de dăunători sănătăţii. Temperatura cea mai potrivită este de 16-18° iarna şi de 22-24° vara; natural, aceasta este temperatura optimă, dar ea poate varia mult dela aceste limite. Construcţia Col. Ing. Gh. Vodă Fig. 340. — COTEŢE. c. e bine să se facă într un loc liniştit, dacă se poate în grădină, care să ofere vara o suprafaţă verde, suficient de mare plimbării pasărilor - cel puţin 10 m.a de cap -, prevăzută cu pomi sau tufişuri de adăpostire contra pasărilor răpitoare. Amenajarea interiorului trebue să corespundă scopului şi să fie practică. Materialul de construcţie şă permită o deparazitare uşoară şi pe lângă toate acestea c. trebue să mai fie simplu, ieftin şi suficient de durabil. - Fig. 340 şi 341. Fig. 341. — COTET RATIONAL pentru 50 găini. Costul construcţiei şi al amenajamentului intern să se reducă la minimum posibil, evitând prin aceasta o supraîncărcare a capitalului, care fără să fie util, ridică cheltuelile de investiţie, micşorând prin aceasta rentabilitatea crescătoriei. Pentru gospodăria ţărănească, economia la construcţia unui c. este o condiţie de cea mai mare importanţă. Situaţia economică actuală a ţăranilor nu per- COTEŢ 200 mite investiţii mari în nici un soiu de clădiri gospodăreşti. De aceea, materialul de construcţie trebue procurat din imediata a-propiere a gospodăriei sau satului resoectiv, contribuind prin aceasta la scăderea preţului de cost. O gospodărie ţărănească mijlocie poate să crească în bune condiţii 100 de găini. In gospodăria mijlocie, un c. pentru 100 de pasări se construieşte în modul următor: - Fig. 342. Fig. 342. — Schiţa faţadei unui COTET pentru 100 găini. Gospodarul îşi alege un loc uscat şi liniştit - departe de cocina porcilor şi cuşca câinelui - în interiorul gospodăriei sau grădinei, pe care va clădi c. de pasări. C. are faţada de 6 m., iar lărgimea de 5 m.; fundaţia e bine să se facă dintr’un material rezistent, dacă se poate din beton sau cărămidă presată în mortar - tencuială de var -, pentru a nu pătrunde şobolanii, dihorii, etc., care pe lângă că mănâncă puii şi găinile, răspândesc diferite boli molipsitoare. Fundaţia se mai poate face şi din pământ bătătorit, dar în acest caz e necesar ca să înconjurăm coteţul cu o reţea de sârmă de cca. 60-80 cm. lăţime, cu ochiurile dese. Reţeaua se mai introduce în pământ cca. 40 cm., iar partea superioară se va fixa pe pereţii coteţului. Pereţii se pot face din pământ bătătorit, gard de nuiele bulgărit şi lipit, scânduri, cărămidă, etc.* după posibilitatea gospodăriei. înălţimea pereţilor este: în faţă de 3 m., în dos de 1,60 m.; ferestrele trebue să ocupe, la un c. igienic, aproape jumătate din faţadă. Dacă regiunea e prea friguroasă, ferestrele pot fi ceva mai mici. In ciazul nostru e bine să se facă 3 ferestre de 1 m. lărgime şi 2 m. înălţime. Fiecare fereastră este împărţită în două părţi: jumătate fixă şi jumătate mobilă. Partea mobilă se fixează în balamale, pentru a putea fi desprinsă şi înlocuită în timpul verii cu o reţea deasă de sârmă. Castul feresi-trelor va aduce în încurcătură pe mulţi gospodari de seamă, dar ei trebue să ştie că găina are nevoe de multă lumină, iar razele binefăcătoare ale soarelui trebue să pătrundă până în colţurile cele mai dosnice ale c., omorând miliardele de microbi care periclitează viaţa pasărilor. Sub ferestre se vor face uşiţe de 25 pe 30 cm., prin care circulă găinile ziua şi care se închid noaptea. Uşa va avea dimensiunile de 1,80 m. înălţime pe 0,90 m. lărgime. Aceste dimensiuni sunt suficiente pentru a permite o circulaţie comodă. Uşa va fi aşezată pe un perete lateral, pe partea opusă vânturilor. Acoperişul sub formă de calcan sau şea se poate acoperi cu carton gudronat, ţiglă sau ruberoid. La nevoe, c. se poate acoperi şi cu trestie sau paie, dar acest material pe lângă că se aprinde lesne, lasă să se încuibeze insectele şi paraziţii atât de dăunători sănătăţii pasărilor. Pasările, având nevoe de o mare cantitate de aer curat, c. trebue să fie prevăzut ou un sistem de aerisire care să asigure o primenire bogată de aer în interior. Un sistem recomandabil este şi acela reprezentat în schiţă -Fig. 343 -; aerul venind printr’o deschizătură făcută între pereţii tavanului şi partea din dos a c., se răceşte treptat până ajunge jos la găini şi pe urmă iese prin deschizăturile special amenajate la partea superioară a faţadei acestuia. Acest sistem are menirea să facă aerisirea c. în anotimpurile friguroase; vara aerisirea este asigurată prin ferestrele de reţea. C. construit în felul arătat are nevoe de un aranjament intern. Partea principală din amenajarea interioară o formează dormitorul găinilor, care de regulă este în fundul c. La înălţimea de 80-90 cm. de la suprafaţa podelei face o masă de scânduri, peste care la 20-30 cm. se aşează 3 stinghii pe nişte suporturi cu izolatoare de paraziţi. Stinghiile au 6 m. lungime - în total 1 8 m. - 4-5 cm. lărgime şi 3 cm. grosime; au marginile uşor rotunjite, sunt aşezate la aceeaşi înălţime şi au menirea de a suporta găinile în timpul somnului. Pe masa de scânduri se presară zilnic nisip sau pleavă pentru a putea fi mai uşor curăţată de murdăriile depuse în timpul nopţii. In interior se mai pun 15-20 cuibare pentru ouat, un automat cu amestecul de hrană şi altul cu apă.- Scormonitoa-rea pe timp nefavorabil o formează suprafaţa c., unde se aruncă un amestec de pleavă cu grăunţe. In coteţ se mai poate amenaja 201 __________________________________________ iarna o baie de nisip de 1 m.2 cu un amestec de nisip, cenuşă şi sulf, şi un termometru pentru a putea controla temperatura în timpul iernii. Foto I. N. Z. Fig. 344. — PUERNITA. Clişeu rev. Avicultura Fig. 345. — Interiorul unei hale de ouat. COTEI gă c. simplu descris până aici, şi de alte c., care au de servit anumite scopuri. Astfel a-vem de ex. c. pentru loturile de reproducţie, compuse din câte un cocoş şi 10-15 găini. Loturile a humusului, se usucă rădăcinile plantelor vecine, se evaporă apa la nivelul lor, etc. Ca mijloace de prevenire şi combatere, se lucrează solul aşa ca să înmagazineze şi să conserve apa, i se dă humus - bălegar -, se astupă c. prin lucrări. - v. Contracţiune. - Fig. 365. Amil. Vas. CRAPOD. - Med. Vet. - Exemă vegetantă subongulată. Inflamaţie cronică hipertrofică a membranei tegumentare subongulate - ţesutul podofilos -, a cărui natură, încă discutată, este în general asemănată cu aceea a dermatidelor exematoase ale altor regiuni din corp. Denumirea vine dela asemănarea pe care o are talpa bolnavă de c. cu pielea de broască. Este cunoscută de pe timpul Romanilor şi autorii o descriu sub numele de ma-ledictus in piede. Această boală atinge mai des caii şi catârii, mai rar măgarii. Este mai frecventă la picioarele posterioare. - Fig. 366. 1 2 Fie. 366. — CRAPOD. 1, C. foarte desvoltat; 2, Pansamentul crapodului. Cauzele sunt de două feluri: predispozante şi ocazionale. Cauze predispozante sunt: lim-fatisimul cailor comuni, grei, ai ţărilor mare-cajoase; rasa si temperamentul, - constituţia individuală - care este condiţia specială etiologică capitală a c. Această constituţie se transmite ereditar. Cauze ocazionale sunt: umiditatea pământului pe care stau animalele. C. apare la animalele ce stau cu picioarele în bălegar, urină etc. Aşa se explică de ce c. apare mai des la picioarele posterioare. Apoi la caii ce lucrează pe terenuri noroioase, umede, aşa încât apare mai mult în anotimpurile ploioase; regimul exclusiv sec prelungit mult timp provoacă manifestaţiuni herpetice. Patogenia c. nu este complet elucidată. Ceeace se ştie în mod precis e că această boală se grefează pe o constituţie individuală specială, care se transmite ereditar. Simptome. Afecţiunea începe cu semne imprecise, puţin caracteristice. Uneori începe printr’un eritem al pielii călcâielor şi chişiţei, alteori procesul morbid începe în lacuna mediană a furcuţei. După aceea se constată o decolare a cornului furcal. Intre corn şi tegument se adună o secreţie semi-fluidă, gris, cazeoasă, cu miros sui-generis, formând un strat de câţiva milimetri şi care se raclează uşor. Ţesutul velutos e inflamat. La început limitată la lacuna mediană a furcuţei, infla-maţia cuprinde apoi lacunele mediane şi după aceea toată talpa. In această fază, animalul nu suferă mult. Când cornul este distrus şi ţesuturile sub-jacente descoperite, acestea din cauza injuriilor exterioare, suferă modificări şi animalul şchioapătă. In această perioadă apar vegetaţiunile de mărime şi formă variabilă. Sângerează uşor. Intre vegetaţiuni se sapă şanţuri adânci, pline de o materie neagră păstoasă şi cu un miros respingător. Pe timp ce trece, leziunile progresează. Dela podofil trec la ţesutul kerafilos şi materia care se interpune între membrană şi corn se întinde peste tot, încât la un moment dat, copita cade. Contrariu celorlalte boale de copită, în c. durerea este mică, aşa că proprietarul neobservând boala, utilizează calul, leziunile sie agravează şi boala atinge stadiul ultim de gravitate. In general, boala are un mers progresiv, însă lent. N’are tendinţă la vindecare spontană. Cel mult poate rămâne staţionară dacă animalul e ferit de alte cauze ocazionale care să agraveze maladia. Complicaţiile ca: necroză tendinoasă şi osoasă, javartul şi artritele, dezongularea, survin a-tunci când animalul este abandonat. In cazul acesta este pierdut din punct de vedere economic . Diagnosticul. In prinţa fază de eritem al pielii călcâielor, c. se poate confunda cu hor-se-pox. Insă în horse-pox apar erupţiuni şi pe alte părţi ale corpului. Când inflamaţia este limitată la furcuţă, se poate confunda cu furcuţa aprinsa şi furcuţa putredă, \de care, însăi, se deosebeşte uşor prin cele patru caractere specifice c.: tendinţă la cronicitate, recidivitate, caracter ambulatoriu şi rezistenţă la tratament. Prognostic. Este grav din cauză că maladia durează mai mult timp, recidivează, are caracter ambulatoriu - se vindecă la un picior şi apare Ia altul -, rezistă tratamentelor încercate, are tratament lung şi costisitor etc. Tratament. Terapeutica c. este foarte variată după epocile şi concepţiunile autorilor asupra crapodului. Ea cuprinde: mijloace chirurgicale, mijloace medicamentoase, mijloace mecanice şi mijloace modificatoare generale. 1. - Mijloace chirurgicale cuprind: ablaţiunea cornului din jurul plăgii pentru a descoperi vegetaţiunile, exciziunea fisurilor şi ve-getaţiunilor şi cauterizarea cu fierul roşu. 2. - Mijloace medicamentoase. Contra c. sau întrebuinţat un număr foarte mare de topice simple sau compuse. Caustice: acidul azotic, acidul sulfuric simplu sau amestecat cu alcool - apa lui Rabel - sau cu alaun -potasa lui Plasse - sau cu esenţă de terben-tină - licoarea lui Mercier - sau cu sulfatul de cupru şi oţet - lie; lui Véret -, acidul clor-hidric, clorura de zinc, sublimatul, sulfatul 14 CRAPODINĂ-CRASSULA 210 de cupru, sulfatul de zinc şi de fier, azotatul de argint, acidul salicilic, formolul etc. -A stringente: gudronul vegetal, oleul empireu-matic, acetatul de cupru, amoniacul în soluţie, perclorura de fier, taninul etc. - Absorbante: taninul, creta, cărbunele, amidonul etc. - Antiseptice. Acestea au fost întrebuinţate în epoca când se credea că crapodul este o inflamaţie specifică a membranei velutoase. S’au întrebuinţat: eter iodoformat, acidul fe-nic, iodoformul, crezilul, creolina, calomelul, tanoformul, dermatolul, pyoctaninele, etc. 3. - Mijloace mecanice: compresiunea vegetaţiilor cu un pansament compresiv. Se credea că prin presiune se reduc vegetaţiunile. Azi pansamentul e utilizat ca adjuvant celorlalte tratamente. Pentru a obţine compresiunea s’au utilizat tot felul de obiecte interpuse între copită şi potcoavă. 4. - Mijloace modificatoare generale. Întrebuinţarea acestora este tot aşa de veche ca şi concepţia asupra naturii constituţionale a crapodului. Ele sunt foarte utile în orice tratament aplicat crapodului. Se administrează purgative, diuretice, tonice, feruginoase şi arseniacale. Cu toată terapeutica aşa de bogată a c., el rămâne azi, ca şi pe vremea lui Chabert, ,,rusinea medicinii veterinare“. C. S. CRAPODINĂ. - Med. Vet. - Sin. Psoriazisul coroanei. Inflamaţia cronică a bureletului perioplic şi cutidural care duce la o altera-ţiune mai mult sau mai puţin profundă a cornului parietal. Este cunoscută încă de pe timpul Romanilor. C. este specifică equidee-lor şi printre acestea atinge de predilecţie măgarii. Intr’un procent aproape tot aşa de mare atinge şi catârii şi caii cu temperament nervos. Cauzele se împart în predispozante şi ocazionale. In primele intră însăşi predispoziţia individuală, care este ereditară şi pe care trebue să acţioneze cauzele ocazionale, pentru a provoca c. Predispoziţia individuală este reprezentată prin existenţa diatezei herpetice, c. fiind considerată ca o manifestare a acestei stări constituţionale particulare. Cauzele ocazionale sunt: diverse traumatisme, irita-ţiuni de natură diferită, presiuni prelungite, etc. Simptome. Obişnuit inflamaţia începe şi se localizează în frunte şi jumătăţi, rar trece şi în sferturi, excepţional se întinde la ¡toată regiunea coroanei. Alteraţiunea cornului începe de sus în jos şi cu cât boala durează mai mult, cu atât şi suprafaţa de corn alterată este mai mare. Regiunea coronară este tumefiată, caldă şi dureroasă. Bureletul perioplic suferă o modificare în procesul de keratoge-neză, care devine mai activă şi neregulată. Periploa se îngroaşă şi coboară peste peretele copitei, formând un strat gros, neregulat, ru- gos, aspru, ce se aseamănă cu scoarţa de arbore bătrân. Bureletul cutidural secretă un perete cornos gros, iar suprafaţa acestuia este variabilă cu lungimea bureletului inflamat. Din cauza mişcărilor, între părţile sănătoase şi cele bolnave, se ivesc fisure care pot merge până la ţesuturile vii şi din care se scurge un puroi negru şi fetid. Din cauza iritatiei se produce un kerafilocel. Deasupra cornului, pielea suferă un proces de keratinizare şi se acoperă cu un fel de plastron cornos, gros şi cu suprafaţa neregulată. Pielea din regiunea coronară, din cauza tumefacţiei se crapă şi începe să supureze. Până în aciest moment animalul nu suferă. Din acest moment începe să schioapete intens. Maladia aceasta este destul de gravă pentru că are tendinţă la cro-nicitate, este rebelă tratamentelor aplicate şi pentru că are un caracter recidiv. Tratament. La început se fac spălături cu săpun şi se aplică emoliente şi antiseptice • oxid de zinc, acid boric, cloroform, etc. sub formă de vaselină -. Mai târziu, când cornul s’a îngroşat, se subţiază, pentru a împiedica compresiunea. In cazuri grave şi tenace se utilizează causticele acid azotic, clorură de zinc, acid picric, acid pirogalic - care tre-buesc aplicate uşor. C. fiind considerată ca Fi g. 367. — CRASSULiA COCCINEA. o maladie de natură herpetică i se face şi un tratament general cu arseniacale, purgative şi diuretice. C. S. CRASSULA. - Fior. - Gen de plante din 211 CRAT AEGUS-CREDIT fam. Crassulaceae. Tulpini cărnoase, suculente; frunze groase, nedivizate, alterne. Caliciiu cu 3-20 sepale, corola 3-20 petale libere sau concrescute la bază. Stamine în număr egal cu petalele sau în număr dublu, concrescute la bază cu petalele. Fruct format din folicule polisperme. Frumoase plante ornamentale, mult cultivate în grădini. C. lactea H. K., tulpină cărnoasă, culcată sau ascendentă, frunze subţiri, punctate, flori albe, aşezate în panicole, răspândind un miros de vanilie; cere pământ uşor şi slab; seră rece; udări foarte moderate. C. coccinea Haw., tulpină de 70 cm. - 1 xn., frunze ovale; înfloreşte din Iulie până în Septembrie, frumoase flori strălucitoare, mari, tubuloase, aşezate în umbele. - Fig. 367. C. perfoliata Lam., tulpină de 30 cm., a-vând nevoie de tutor; flori din Aprilie până în August, mici, albe, numeroase, dispuse în corimb. CRATAEGUS. - Bot. - Arbori mici sau arbuşti spinoşi, cu lemn tare, din fam. Rosa-ceae, spontani sau cultivaţi pentru ornament, garduri vii sau fructele lor comestibile. Frunzele alterne, caduce, simple, de foarte multe ori lobate sau penatifide, cu stipule evidente. Florile în cime corimbifere, albe sau roz, pe lujeri scurţi: 5 sepale, 5 petale şi 5-25 stamine în 1-3 verticile, inserate pe marginea unui tub. Pistil din 1-5 cârpele reunite, ou tot atâtea loji, cuprins în tubul calicinal, cu care adesea ori concreşte; în fiecare loje 1 ovul. Fructul o drupă, cu carnea neagră sau roşie, adesea comestibilă; pop. se numesc gheorghine. Sâmburii în număr de 1-5, cu înveliş cornos. Se cultivă: C. crusgalli L., cu frunze întregi, glabre. 10 stamine. C. oxyacantha L., cu frunze lobate, lobi serulaţi 2 stile. Fruct roş, cu 1-2 sâmburi. C. monogyna Jacq., cu lobii întregi sau aproape întregi. 1 stil. Fructul roşu, cu un singur sâmbure. Are numeroase var. cu flori roz sau albe, simple sau invoalte. La noi în ţară sunt spontanei: C. monogyna, pentagyna - cu fructe negre şi 5 sâmburi - şi oxyacantha. C. C. Georg. CRAVATĂ. - Avic. - Particularitate a penajului găinelor, din rasa golaşe de Transilvania; unele din acestea au gâtul gol complet, altele însă au la mijlocul gâtului, pe faţa anterioară, un smoc de pene de diferite mărimi, numai deoparte sau de. ambele părţi ale liniei mediane a gâtului. N. M. CREASTĂ. - Avic. - Proeminenţă cărnoasă, dinţată, roşie, de diferite forme - după rasă -, cu suprafaţa zgronţuroasă, aşezată pe creştetul capului - oasele feţei -. Creasta este continuarea pielei care, în acesit loc, se des-' yoltă mult dând papile conjonctive foarte bogate in vase, fibre elastice şi fibre muşchiu-lare şi un epiteliu stratificat din care lipseşte însă stratul lucid. Creasta este un caracter sexual secundar al păsărilor. - Fig. 368 şi 369. M. M. Fig. 3G8. CREASTĂ SIMFLĂ DINŢATĂ. Fig. 369 — CREASTĂ — 1. C. bătută, 2. C. lobată, 3. C. în formă de coarne, 4. C. în formă de fluture. CREASTA COCOŞULUI. - Bot. - Clavaria flava Scihaeff., din fam. 'Clavariaceae. Mare ciupercă comestibilă. Tulpină cărnoasă, groasă, albă, ramificată. Creşte pe pământ, în locuri umbroase, toamna. - Fig. 370. Fig. 370. — Aparat sporifer la CREASTA COCOŞULUI. Altă plantă care poartă acelaş mume - v. Celosia cristata L. CREDIT. - Econ. - Schimbul unei avuţii prezente pe o avuţie viitoare, încrederea pe care un împrumutător o acordă unui împrumutat, printr’un capital ce-i pune la dispoziţie şi care urmează a fi restituit la un termen dat. Imprumutătorului i se mai zice şi creditor, împrumutatului debitor, iar sumei împrumutate, c. C. are două înfăţişări caracteristice: vânzarea la termen şi Împrumutul. Vânzarea la termen, sau vânzarea pe c. este schimbul în CREDIT 212 care vânzătorul, în locul bunului vândut, capătă o făgăduinţă de plată. împrumutul este schimbul unei avuţii prezente: mărfuri, bani, pe o avuţie viitoare: mărfuri, bani. Deosebirea între împrumutul comun şi împrumutul economic - creditul - este că în c., avuţia împrumutată este transferată în toată proprietatea în patrimoniul celui împrumutat şi invers, la plată, avuţia restituită este transferată în toată proprietatea în patrimoniul celui oare a acordat împrumutul. Totuşi c. nu este decât îngăduinţa de a folosi o avuţie a altuia. C. este de producţie sau de consumaţie. Deoarece în c., bunul obţinut trebuia utilizat astfel ca, la termen să fie restituit, c. obţinut trebuie să fie totdeauna folosit pentru producţie. C. de consumaţie este antieconomic şi trebuie combătut. C. este real sau personal. C. real este garantat cu o avere. C. personal se întemeiază pe solvabilitatea morală sau materială a celui căruia i s’a acordat. C. este particular sau public. După cum acel căruia i se acordă, este persoană privată, sau Stat, sau o instituţie publică. C. nu esite un element de producţie, ca munca, natura, capitalul, ci numai un instrument de producţie, ca schimbul, diviziunea muncii, raţionalizarea. Dar dacă c. nu e un element de producţie, el poate crea elemente de producţie, fie creând capital, fie înlesnind raporturile de schimb, fie îmbunătăţind raporturile de producţie. In Germania, o politică de c. bine chibzuită, exercitată asupra unei populaţii cu o înaltă educaţie economică, a dus la ridicarea economică a acestei ţări, la o gigantică industrializare a ţării, la creiarea capitalului german. Actul prin care acel care a primit un c. îşi recunoaşte obligaţia de a-1 restitui, se numeşte titlu de c. Trecerea din mână în mână, prin schimb, a acestor titluri, se numeşte circulaţie fiduciară. Această circulaţie se întemeiază pe încrederea pe care o pot inspira garanţiile reale şi solvabilitatea subscriitorilor titlurilor. Valoarea acestei circulaţii stă în deplasarea de capitaluri pe care o face, în uşurinţa de folosire a capitalurilor latente, inutilizabile, în provocarea de formări de noui capitaluri, în înlesnirea operaţiilor de schimb. C. real sau cu garanţie reală, poate fi c. pe gaj, atunci când e garantat cu o valoare mobilă: c. pe gaj de mărfuri, c. pe gaj de maşini, c. pe gaj de produse - c. pe gaj de cereale - c. pe warant, c. pe gaj de hftrtii de valoare, c. pe lombard, c. pe gaj de obiecte de valoare - bijuterii, obiecte din metale preţioase, etc., sau c. pe ipotecă sau ipotecar, atunci când e garantat foliolele dela ovatcuneate, lanceolate. Inflorescenţe în ^e.compuse cu involucel, brac te e lanceo-|;Gorola albă. înfloreşte în Iuliie-Septem-^Creşte aproape prin toate locurile ne- cultivate, prin dărâmături, prin şanţuri, pe lângă garduri, prin locuri dosnice. Planta exală un miros greu. Conţine în fructe un alcaloid - conicină - şi mici cantităţi de uleiuri volatile. - Fig. 400. CUCUTĂ DE APĂ. - Bot. - Cicuta virosa L., plantă erbacee din fam. Umbelifere, cu rizom gros, cărnos, gol înăuntru şi cu lamele transversale; tulpina cilindrică, puţin striată, foarte fistuloasă şi glabră, spre bază adesea roşiatică; frunze penate, bi sau tri-’eseouiuaA sţi'eoj cţu^kj *ţs>nSny-3i|nj ui aţâai -oyuj •asndmoo ojsqiun puBuuoj H°IJ ‘3ţBţOaOUG|-JB9Ul| OfOIţOJ no ‘dqieusd Creşte prin mlaştini, bălţi şi ape stagnante. Conţine cicutină şi conină. - Fig. 401. Fig. 401. — CUCUTĂ DE APĂ — Cicuta virosa L. CUCUTĂ DE PĂDURE. - Bot. - Galium Schultesii Vest. Plantă erbacee din fam. Ru-biaceae cu rizom târîtor, tulpina în partea inferioară aproape cilindrică, superioară în 4 muchii. Frunze lanceolate, câte 8-10 în verticile, de un verde-suriu. Inflorescenţă, panicul terminal; flori mici hermafrodite; corola plană, albă; fructele de un albastru glauc. Plantă comună de pădure. înfloreşte în Iunie. CUCUTĂ MICĂ. - Bot. - v. Pătrunjelul câinelui. CUCUVEA. - Zool. - Sin. cucumaică. Athene noctua Scop., din fam. Strigidae. Cercul de pene care înconjoară faţa, este incomplet. Lungimea corpului de 24 cm. Brună, cu pete clare pe cap şi pe sjpate, gâtul şi pieptul alburii. Răspândită în tot centrul Europei şi al Asiei. Pasăre răpitoare de noapte; ziua CUFUNDAR 230 stă ascunsă prin turnuri, poduri de case, hornuri părăsite, iar noaptea vânează. - Fig. 402. Fig. 402. — CUCUVAIE — Athene hoctua Scop. C. încălţata. - Aegolius Tenglmalmi Scop. -are degete penate lung şi des, remigele I-III îngustate, coada 10-12 cm.; aripele între 12- 20 cm. - Fig. 403. Fig. 403. — CUCUVAE ÎNCĂLŢATĂ — Aegolius tenglmâlmi Scop. C. pitică de brădet. - Glaucidium passeri-num L. lungimea corpului 16-17 cm., ari- pele sub 12 cm.; trăeşte în pădurile de brad din Carpaţi; strigătul i se aseamănă cu lătra* tul unui căţel răguşit. - Fig. 404. Fig. 404. — CUCUVAIE FTTICĂ — Glaucidium passerinum. Păsări folositoare pentru agricultură, pen-trucă distrug şoarecii de câmp şi de casă, precum şi insecte dăunătoare: cărăbuşi, lăcuste, etc. CUFUNDAR. - Zool. - Colymbus cristatus. Fig. 405. — CUFUNDAR — Colymbus cristatus. Gen de animale palmipede, din fam. Colymbi-deae, caracterizate prin labele lor cu degetele libere, dar lărgite printr’o membrană laterală, 231 CUIB-eULES care îmbracă degetele. Goada scurtă, se compune dintr’un fascicol de pene spintecate. In-noată foarte bine şi se cufundă) sub apă cu multă uşurinţă. La noi trăesc speciile: C; cu-cuiat - P. cri®tatus - moţat» ou capul negru, brun-negru pe spate, alb pe laturi şi pe abdomen, la grumazi cu guler de pene ruginii, lungime 60 cm. C. negru - P. nigrocllis, negru pe spate, alb pe abdomen, pieptul ruginiu, ciocul verde negru. C. imic. - P. minor, -brjun-negru pe spate, alb sau alb-sur pe abdomen, cioc verde-gălbui la bază, şi negru la vârf. - Fig. 405. CUIB. - Denumire pentru: a. - locul unde depun ouăle păsările pentru a le cloci, prezentând o mare variabilitate după specie şi du,pă zona climatică; b. - locul de însămân-ţare pentru diferite plante agricole: porumb, carltofi, fasole, etc. CUIŞOARĂ. - Med. Vet. - Muguri floriferi delà iplanita Caryophylhis aromaticus, se recomandă în aţoniile stomacale, însoţite de dureri, contra indigestiilor, colicelor» eto. Se administrează sub formă de infuzii. Doz: ierbivore mari 30-60 gr., ierbivore mici 8-20 gr.; câine 2-8 gr. A. H. CUIŞOÂRE. - Pom. - Sin. coacăză aurie. Ribes Aureum-Pursch. Tufă înaltă de 1,5-2 ,m.; înfrunzeşte şi înfloreşte primăvara, foarte devreme. Florile, de culoare galbenă, cu miros plăcut de cuişoare din care cauză îşi poartă numele. înmulţirea se face prin butaşi şi marcóte. Acest arbust se întrebuinţează în arboricultura ornamentală, ca plantă pentru garduri vii sau pentru boschete, iar în pomicultură ca port-altoi pentru agriş şi coacăze. M. Cost. CUIŞORIŢĂ. - Bot. - Holosteum umbella-tuim L. Plantă mică erbacee, din fam. Caryophyllaceae, frunze sesile opuse, cele inferioare spatulate, Cele tulpina-le eliptice sau lancéolate. Flori mici albe cu cime um-beliforme. înfloreşte timpuriu în Martie-Aprilie. Foarte comun prin locuri cultivate, pe câmpii nisipoase, pe ziduri. Fig. 406. CULBECEASCA. - Paş. Fan. - Sin. Culbeceasa, Cobăl-cească, Cobelecească, Cubil-cească, Trifoiaşi-salbatec -Bucov. -, lucerna galbenă, Lucerna de Suedia. - Me di cago falcata , L., plantă din ord. Leguminosae, fam. Papi-^lionaceae, tribul Trifolieae. Plantă perenă cu ^'tulpina dreaptă, adesea târîtoare; frunzele r 'trifoliate; florile galbene şi numeroase, dis-*n raceme scurte, adesea globuloase; £ duetele drepte, curbate - falcate - sau răsu;-^'«îte o singură datai. - Fig. 407. Se deosebeşte de lucerna comună - Medi-cago sativa - prin tulpinile sale mult mai subţiri, frunzele mai înguste şi florile galben-portocalii. Este mai tardivă şi mai puţin productivă - un număr mai mic de coase -, are Fig. 407. — CULBECEASCA — Medicago falcata L. însă o durată de vegetaţie mai lungă. Trăeşte pe acelaş loc, chiar până la 20 ani. Tulpina ei se întăreşte repede şi fiind subţire cade la pământ, din care cauză se coseşte greu. Nu rezistă bine la păsicut şi lăstăreşte puţin. O întâlnim în tereniuirile sărace şi uscate. Rezistă bine la frig, putând-o întâlni şi în regiuni mai înalte, unde lucerna obişnuită nu creşte. înfloreşte prin Iunie-Septembrie. Z. Sam. CULES. - Pom. - Culesul sau recolta fructelor este lucrul cel mai de seamă în pomicultură, viticultură, ca şi în celelalte ramuri ale agriculturii. De felul cum se face c., depinde nu numai păstrairea şi valoarea comercială a fructelor, ci în bună parte şi sănătatea şi viaţa pomului, iar de timpul când se face c., mai depinde şi calitatea intrinseca sau consumativă. C. trebue să se facă cu mâna şi cât mai atent, pentru a nu apăsa cu degetele pulpa fină a unor fructe ca piersicile, caisele şi prunele bine coapte şi chiar perele şi merele mai delicate, lăsând urme şi depre-ciind valoarea comercială a fructelor. Cireşele, vişinele şi căpşunele, smieura, etc., nici nu trebue atinse cu mâna ci apucate numai de codiţe şi rupte cu codiţe cu tot.-Fig. 408. Fig. 406. — CUIŞORITÂ. CULES 232 Urcarea culegătorilor în pom altfel decât desculţi sau încălţaţi în opinci, scuturatul fructelor cu prăjina şi chiar c. cu mâna, când se îndoaie prea tare crengile, etc., pricinuesc pomilor cel mai mare rău, prin rănirea scoar-ţeit ruperea şi desbmarea crengilor şi distru- Figf. 408. — CULESUL FRUCTELOR. gerea ramlurilor de fructificaţie. Nici un cultivator conştient nu trebue să admită şi să practice altfel c. de cât cu mâna şi urcat pe scară sau cu ajutorul diferitelor unelte de c. - Fig. 409. C. fructelor se face numai pe timp frumos, dimineaţa şi seara pe rouă, precum şi după ploaie, înainte de a se svânta complet frunzele şi fructele nu este de loc recomandabil c. şi aceasta în special pentru fructele cum sunt cireşele, vişenele, strugurii, căpşunele, Fig. 409. — CULEGĂTOR DE FRUCTE sistem Lucas. etc. Chiar merele şi perele care sunt mai puţin gingaşe, putrezesc şi se strică mai uşor dacă sunt culese pe rouă. Cel mai bun timp p.entru c. este între orele 9 şi 16. Timpul c. se stabileşte în legătură cu specia şi var. fructelor şi în legătură cu destinaţia şi modul de întrebuinţare al fructelor. Cireşele, vişi-nile, caisele, piersicele şi prunele destinate a fi consumate ca fructe proaspete pe loc, se vor culege când vor ajunge la completă maturitate, iar pentru vânzare cu câteva zile mai înainte. Cu cât ele vor avea de făcut un drum mai lung până la piaţa de desfacere, cu atât c. se va face '¿nai timpuriu. Totuşi nu trebue să mergem prea departe în această direcţie, căci cu cât fructele se vor culege mai înainte de completa lor maturitate, cu atât vor pierde mai mult din calităţile lor, devenind 'mai fade, mai acre, mai puţin parfumate şi mai puţin apreciate de consumatori. Cireşele şi vişinele pentru vânzare sunt bune de c., când sau colorat suficient, caisele când încep să se îngălbenească şi se de-gaje mirosul lor caracteristic, iar piersicile când se desprind destul de uşor de rămurele, încep să-şi schimbe culoarea şi să miroasă mai tare?, iar pulpa deabia începe să se înmoaie. Prunele de masă destinate transporturilor mai lungi, se culeg când deabia au început să se coloreze şi să se înmoaie. Strugurii de masă se vor culege numai când sunt bine copţi. Prunele, caisele şi piersicile destinate pentru magiun şi mar-melade, prunele pentru uscat şi pentru fabricarea ţuicei, precium şi orice fel de fructe destinate fabricaţiei siropurilor de fructe şi geleurilor, se vor culege la completa lor maturitate, iar pentru dulceţuri şi compoturi, cu 4-5 zile înainte de completa maturitate. Prunele, caisele şi nucile verzi pentru dulceaţă se vor culege când ajung la maturitatea lor tehnică sau industrială, adică când au atins desvoltarea suficientă, însă endocar-pul - sâmburele - nu s’a format şi este încă cu totul moale. Merele şi perele de vară pentru consumul pe loc se culeg cu 3-5 zile înainte, căci culese complet coapte de pe pom, cele mai multe din varietăţi devin făinoase şi-şi pierd din suaulenţa şi gustul lor. Cele destinate pentru comerţ se vor culege cu 7-10 zile mai înainte, când încep să cadă din pomi primele frnidte viermănoase coapte. Astfel ele vor suporta transporturile şi se vor putea păstra mai uşor. Merele şi perele de toamnă se culeg deasemenea mai înainte, însă nu înainte de coacerea lor fiziologică sau botanică, adică atunci când seminţele sunt colorate şi capabile să germineze. Merele şi perele de iarnă se culeg mai devreme sau mai târziu, după var., an şi regiune. In general însă var. de iarnă trebuesc culese cât mai târziu şi în nici un caz înainte de maturitatea lor fiziologică. La noi în ţară, timpul acesta corespunde în mod normal cu zilele dintre 20 Septembrie -20 Octombrie, iar în anii călduroşi şi sece-toşi c. începe chiar din primele zile ale lunei Septembrie şi în special în regiunile de deal şi din jumătatea de sud a ţării. Fructele de iarnă, după ce se culeg se aşează în silozuri - grămezi - înalte până la 80 cm. - I m. şi lungi după nevoie, sub şo-proane bine aerisite sau chiar direct sub pomi, pe un aşternut de paie curate. In a-ceste grămezi, ele sitau 7-10 zile, pentru a 233 CULEX PIPIENS-CULICIN transpira, adică pentru a-şi pierde puţin din prisosul de apă ce-1 conţin şi pentru a se alege fructele sănătoase de cele bolnave lovite, sgâriate sau înţepate, care în acest timp încep să se strice în locurile vulnerabile. - Fig. 410. Foto M. Costeschi Fig. 410. — Transportul fructelor culese, la silozuri — Bucovina-Şirăuti. Odată cu alegerea fructelor bune de păstrat de cele ce nu se pot păstra, ae procedează la clasarea lor pe calităţi: fructele de lux, extra, cal. 1 şi II, apoi la împachetarea lor în lăzi tip - v. ambalaj. Fructele mărunte şi cu defecte, însă care se pot păstra, se ambalează mai sumar şi merg pentru consumul popular, toate fructele mari sau mici, care din cauza unor defecte nu se pot păstra, vor merge la uscat pentru industrializarea sau pentru consumul imediat. Nucile sie scutură, când coaja verde a început să se craoe şi să cadă pe jos primele nuci curăţate de coaje. In loc de scuturatul cu prăjinile şi care duce inevitabil la ruperea crengilor, etc., se recomandă fixarea ur nei prăjini de axul principal al coroanei, ca un fel de paratrăsnet, iar de vârful prăjinei se leagă o frânghie cu care prin mişcări în dreapta şi stânga şi care se desprind foarte uşor, se scutură nucile fără a pricinui pomului stricăciuni. - Fig. 411.- Gutuile se cu- Fig. 411. — Cârlig pentru aplecat şi fixat crengile, în timpul culesului. leg când s’au îngălbenit, miroase bine şi se desprind destul de uşor de rămurele. Strugurii pentru vinificaţie se culeg atunci când analiza repetată a mustului, la interval de 2-3 zile, dovedeşte că cantitatea de zahăr este staţionară. M. Cost. CULEX PlIPIENS. - Ent. - Ţânţar din fam. Culicidae, subordinul Netmatocere. Are corpul alungit - 5-6 mm. lungime -, şi subţire; toraxul colorat în brun-gălbui cu 2 linii clare pe faţa dorsală; abdomenul drept, subţire, cilindric, colorat gri şters; picioarele alungite; aripile înguste, cu nervuri; antene lungi, compuse din 14-15 bucăţi, filiforme şi ramificate la mascul. Trompa este formată din 7 piese şi 2 accesorii, iar lateral are 2 palpi maxilari, mai lungi la mascul, mai scurţi la femelă. Este întâlnit în jurul locurilor umede, în jurul apelor stătătoare, unde femela depune ouăle, din care iese o larvă ce stă în-tr’o poziţie oblică faţă de suprafaţa apei. Larva, se mişcă repede în toate părţile; pentru respirat are stigmatul, aşezat în jurul unui sifon, ce se află la partea posterioară şi cu ajutorul căruia , stă, la suprafaţa apei. După un timp, larva se transformă în nimfă, iar din nimfă, după o a»tă metamorfozare apare insecta adultă. Aceşti ţânţari, spre deosebire de alţii - anofeli - stau în raport cu suprafaţa aoei pe care se sprijină, într’o poziţie orizontală. Ei se hrănesc sugând sânge dela animale. - Fig. 412. Th. B. CULICIN. - Zoo'l. - Numenius arcuatus. Pasăre acuatică din fam. Scolapocidae; pe spate şi pe creştet de un cafeniu clar, pântecele CULOARE-CULTURI COMPARATIVE 234 şi coada albe, ciocul negrui şi picioarele plumburii, lungime 70 cm., înălţime 55 cm. Cioclul e caracteristic, foarte lung şi puţin încovoiat. Pasăre călătoare; trăeşte la noi din Aprilie până în Noembrie. - Fig. 412. Fig. 413 — CAP DE CULICIN. CULOARE. - Zoot. - Nuanţa sub care apare ochiului lumina reflectată de învelişul corporal al unui animal. Culoarea părului este un caracter principal, de care ţinem seama la individualizarea animalului. Termenii de robă, imanta, cămaşă sau livrea, întrebuinţaţi în exterior deseori în loc de culoare, au aceeaş semnificaţie. In examinarea culorii u-nui animal deosebim fondul propriu zis al culorii, care se întinde pe cea mai mare parte a corpului şi particularităţile ei, adică petele sau locurile de altă culoare. La * cal culorile sunt: 1. Simple, când pe tot corpul nu există decât un singur fel de pigment, ca: negru, roib, etc. 2. Compuse " sunt acelea formate din două sau mai multe feluri de pigment, ex. murg, dereş. 3. Bălţate sunt formate din alb asociat cu altă culoare, repartizate fiecare sub formă de insule sau bălţături, ex. negru cu alb. 4. Tigrate sau zebrate, când pe unele regiuni ale corpului există dungi paralele sau neregulate, mai închise sau mai deschise, decât culoarea de bază şi care se numesic zebruri. La fiecare din aceste patru feluri de culori, există diferite nuanţe, mai deschise sau mai închise, fiecare având pe lângă specificarea culorii şi denumirea nuanţei respective, ex. murg deschis, în auriu, în castaniu, etc. Particularităţi ale culorilor sunt toate abaterile dela culoarea de bază, precum şi toate petele albe care se găsesc la animalele cu părul pigmentat. Petele albe se găsesc de regulă pe cap şi membre, mai rar pe celelalte regiuni ale corpului şi se numesc în termen generic balzane: brezături la cap, pintenogeli la membre. La bou, culoarea părului constitue un caracter de rasă; la rasele perfecţionate, culorile bălţate sunt foarte frecvente, pe când la cal sunt rare. Culoarea penajului la păsări este un caracter de rasă. La animalele sălbatice - lup, iepure, etc. - culoarea caracteristică a părului rezultă din asociaţia a doi sau mai mulţi pigmenţi pe acelaş fir de păr. O. M. CULTIVATOR. - Maş. agr. - Uneltă agricolă pentru tracţiunea animală, cu ajutorul căreia se complectează mărunţirea şi afâna-rea pământului, făcută cu ajutorul unui plug. Cultivatoarele se împart în două categorii principale: acelea cu piesele active fixate pe suporţi rigizi - Fig. 414 -, şi acelea cu piesele Fig-. 414. — CULTIVATOR cu suporţi rigizi. active fixate pe suporţi flexibili - Fig. 415. -întrebuinţarea cultivatorului se recomandă în special pentru regiuni secetoase, mai ales la complectarea pregătirii pământului arat din toamnă. In acest fel se evită utilizarea plugului pentru lucrările de primăvară. Dacă le facem cu ajutorul cultivatorului, se evită pierderea apei din pământ. A. Cherd. CULTURI COMPARATIVE. - Fit. - Experienţele care se fac paralel între diferite variante sau feluri de îngrăşăminte ale urnui element - de ex.: expe- rienţe între diferite îngrăşăminte cu azot: a-zotat de sodiu, azotat de potasiu, azotat de calciu, etc. -; între diferite lucrări technice: arătură de toamnă, arătură de primăvară; sau arătură, arătură şi grăpare, etc., între diferite soiuri de plante pentru a alege pe cele mai valoroase, etc. Determinarea comparativă în câmp a producţiei unui soiu, a unei lucrări, etc., formează obiectul unei culturi comparative. - De fapt, teremenul culturi comparative se aplică mai mult la soiuri, pe când termenul experienţe comparative este mai general şi se poate aplica peste tot. De altfel, într'o experienţă se compară totdeauna ceva -. Prin analogie, culturi demonstrative - experienţe demonstrative " se fac cu scopul de 235 CULTURĂ EXTENŞ1VÂ-CUPRESSUS a demonstra pentru marele public, ceva rezolvat deja în câmpul de experienţă. De ex.: am aflat că solului nostru îi lipseşte azotul, atunci îngrăşăm o parcelă cu azot şi una o lăsăm neîngrăşată - sau aşezăm parcela cu azot între două parcele netratate. - Prin influenţa azotului, plantele vor fi mai viguroase, vor produce mai mult şi astfel vo,m demonstra şi marelui public - pentru a-1 convinge - că solul este sărac în elementul respectiv. La astfel de experienţe “ demonstrative - nu se fac parcele repetiţii şi nu se aplică calcule de interpretare, aşa cum este cazul la culturile comparative. Amil. Vas. CULTURĂ EXTENSIVĂ. - Econ. rur. -Când întrebuinţăm o mică cantitate de bunuri economice - pe unitatea de suprafaţă, producţia agricolă bazându-se 'mai mult pe forţele productive ale naturii, decât pe intervenţia meşteşugită a omului, avem o c. extensivă. Ea are loc în împrejurări economice neprielnice, când pământul este eftin, mijloacele de producţie sunt simple, iar nivelul preţului produselor agricole este scăzut. Deci, pentru a obţine o anumită cantitate de produse, cari reclamă anumite cheltueli, trebue să cultivăm o suprafaţă mare de pământ. In împrejurări naturale favorabile, C. extensivă poate da un randament economic satisfăcător. C. extensivă tipică, la păşunile naturale. C. Mart. CULTURĂ INTENSIVĂ. - Econ. rur. - întrebuinţarea unei rntari cantităţi de bunuri e-conomice pe unitatea de suprafaţă, pentru ex-operarea unei cât mai mari producţii agricole de pe această suprafaţă. Cu alte cuvinte, facem cheltueli mari pentru a obţine o producţie mare la cultura unei anumite plante. Aşa de ex., când pentru cultura grâului facem trei arături, întrebuinţăm îngrăşăminte artificiale, facem lucrările de întreţinerea semănăturilor, etc., atunci zicem că cultura grâului este intensivă; în aceste condiţiuni cultivat, grâul ne şi dă o producţie mare. Chel-tuelile pe care le reclamă, în mod natural, diferitele plante, fac ca acestea să pretindă o C. intensivă graduală a lor; aşa de ex.: cultura porumbului e mai intensivă de cât a grâului; a sfeclei de zahăr tmai intensivă decât a porumbului, a orezului mai intensivă, decât a sfeclei, etc. La una şi aceiaş plantă, C. intensivă însă este în funcţie de împrejurările economice şi mai ales de conjunctura preţurilor; aceasta înseamnă că nu putem a-plica C. intensivă ori unde şi ori când. In ce caz C. intensivă reclamă multă voinţă, l^inţăl şi putinţă din partea agricultorilor. fc^>entru a ^ace ° C. intensivă raţională, trepte să ţinem seama de legea intensităţii şi |B® legea randamentului neproporţional. ¡¡tţ C. Mart. |g|CUMARINĂ. - Chim. - Substanţă mirosi- |||lare, se în unele plante ca Dip- terix odorata, în sulfină, în vinariţă1, în viţelar* etc.* din care se si extrage. Azi se fabrică şi pe cale industrială, la aromatizarea untului, la prepararea vinului de Mai, la prepararea limonadelor, la îndepărtarea unor 'mirosuri urâte, ca cel de iodoform, etc. ¡1. F. R. CUNEIFORM. - Anat. - Oase scurte, din rândul al doilea de oase ale jaretului. Sunt în număr de două: marele şi micul c. CUPA VACII. - Bot. - v. volbură. CUPRESSUS. - Bot. - Chiparoşi. Arbori sau arbuşti cu frunze persistente din zonele temperate, calde şi subtropicale. Lujerii sunt rotunzi sau în 4 colţuri, dotaţi cu un singur fel de frunze mici, solziforme, opuse, distice, care se acopere unele pe altele. Flori monoice, terminale. Florile mascule, pe ramuri diferite decât cele femele, sunt mici, cilindrice, stamine cu 2-6 saci polinici. Florile femele cu 6-12 cârpele opuse. Conuri deobiceiu* sferice* Solzi lemnoşi, în formă de scut cu partea vizibilă de formă poligonală şi la mijloc cu un umbelic prelungit uneori cu un mic ghimpe. Maturaţie Bisanuală. După diseminare, conurile desgolite rămân suspendate mai multă vreme pe ramuri. Seminţe câte 2-6 la fiecare solz, slab aripate, tegument coriaceu. Plantule 2 (3-4) cotiledoane; frunzele primordiale aciculare. Lemnul cu duramen colorat de un brun deschis, cu album îngust de un verde pal. Următoarele specii mai importante: I. Rămurele desvoltate într’uln singur plan, comprimate, raimuri pendente, solzii lujerilor de un verde cenuşiu - C. funebris. II. Rămurele orientate în mai multe planuri. Pe faţa dorsală a solzilor cu o pungu-liţă mică de răşină. Solzii cu vârful ascuţit şi o brumă albăstrie - C. arizonica. III. Răonurele idem. Pe faţa dorsală1 a solzilor există o pungă reziniferă. a. - Ramuri pendente - C. lusitani ca. b. - Ramuri slab pendente - C. imacrocarpa. c. - Ramuri orizontale - C. semperviirens. La noi se cultivă în părţile mai calde ale ţării C. sempervirens L. Arbore mic de 20-30 m. înăliţme, aspect cilindric, originar din Asia Micăl, Grecia, cultivat timp îndelungat încă din vremea Romanilor în toate ţările mediteraniene, unde împreună cu P. Pinea formează caracteristica peisajului sudic. Lujerii anuali subţiri, în 4 colţuri. Frunze solziforme, opuse, aşezate apropiat,, puternic alipite de ax, la vârf bonte. Conuri pe ramuri scurte, terminale, ovale până la sferice, de 20-30 mm. in diametru, cu 8-10 solzi. Seminţe cui 2 aripi laterale, cca. 6 mm. lungime. In cultură se menţine în parcul Bi-bescu - Craiova -, şi Timişoana. In cimitirul musulman din Adakaleh aflăm 2 exemplare bătrâne în înălliţme de circa 6-7 m., cu port caracteristic. Ar trebui încercaţi pe Coasta de Argint. C. C. Georg. CUPTOR PENTRU USCAT FRUCTE 236 CUPTOR PENTRU USCAT FRUCTE. - ln- dustr. agr. - Instalaţie specială, întrebuinţată pentru uscarea industrială a fructelor. C. cel mai obişnuit, este cel bosniac, care se poate faoe cu 18 gratii, saiu şi cu 15*12, adică cu 6 etaje, sau 5-4, pe 3 sau şi 2 rânduri, cu gratii lungi de 2 m. sau mai scurte, cu caloriferele metalice sau de cărămidă. C. bosniac cu 18 gratii şi cu calorifer metalic se compune dintr’o odaie cu pereţii de cără« midă, din care 3: fundul şi pereţii laterali se zidesc până la acqperiş iar al patrulea, în faţă, numai de 80 cim. înalt. Lărgimea o-dăii - lumina - să fie de 3,20X2,70 m. şi înaltă de 2-3 m. a celor 3 pereţi pe cari se aşează acoperişul. - Fig. 416. Şc. de Horticultură Dărm&nia-Tiffăneşti Fig. 416. — CUPTOR PENTRU USCAT FRUCTE. Vedere din spate. Focarul. In zidul din faţă - de 80 cm. înalt - se amenajează o gură de 15/15 cm. pentru cenuşar, deasupra cenuşarului se lasă altă gură în zid de 35/35 cm., în dosul căreia si în legătură cu ea se face un cuptor larg de 66 cm. şi 50 cm. înălţime şi adânc de 1,20 m. Zidul c. este drept, iar bolta e compusă din 2 plăci groase de fontă, alăturate, peste cari se pune nisip. Pentru ca nisipul să stea deasupra acestor plăci - bolta c. -, trebuie ca zidul - marginile - c. să treacă mai sus de plăci cu 10 cm. Deci, după ce sau aşezat plăcile, se 'mai zideşte un rând de 2 cărămizi. Caloriferele. In fundul c. se amenajează 2 deschideri 20/20, în cari se aşează 2 tuburi de tuciu - fontă -, numite calo tifere,, compuse din mai multe tuburi drepte şi coturi, încheiate cu garnituri de asbest şi strânse în şuruburi, ca să nu iasă fum. Drumul sau trajectul caloriferului se vede în Fig. 417. Caloriferul se menţine orizontal la 20 cm. deasupra solului, prin picioare de cărămidă. Uşa. In zidul din fund se amenajează o deschidere de 60 cm./80 cm., ciare se închide cu 2 uşi, una pe dinăuntru şi alta pe dinafară. Prin această uşă se poate intra înăuntru pentru reparat şi curăţit. i=i: ~JLJ a cu d Tr u I 1 VENTILATOR unctelor A şi B şi distanţa dintre ele, se III obţine distanţa punctului pe unde va trece g|curba căutată faţă de unul din punctele date. ^Astfel, distanţa MB va fi egală cu B»' 7—4 ___ 7 - 5 __ 4—51 K" AB ~ x=AM ~~ y=MB Un plan cu curbe de nivel ne dă o oglindă fidelă a configuraţiei reliefului, terenului respectiv. Pe un astfel de plan se pot face orice lucrări de birou, care să poată fi apoi transpuse pe teren. Nu se poate concepe lucrări de îmbunătăţiri funciare, canalizări, drumuri, cale ferată fără un plan nivelitic la bază. Primul plan cu curbe de nivel, schematic însă, datează din 1 737, allui Buache, reprezentând fundul canalului Mânecii. A. I. CURBĂ DE VARIAŢII. - AmeL - Reprezentarea grafică a frecvenţii indivizilor unui grup de plante, dealuingul şirului de varia-ţiune al unui caracter cantitativ. Cu ajutorul c. de variaţiune, stabilim gradul de variabi-litate al unui caracter, aflând astfel valoarea selectivă a caracterului dat, determinând o-mogenitatea sau heterogenitatea unei popu-laţiuni şi putând astfel izola liniile pure. Lucrările necesare întocmirii unei curbe de variaţii, în mod schematic, sunt: se face măsurarea unui caracter cantitativ la un număr de plante dintr’o populaţiune, puse în con-diţiuni identice de vegetaţie. Pe baza cifrelor obţinute, se întocmesc şiruri de variaţiuni, stabilindu-se mijlocia - caracteristica -. C. se construeşte astfel: pe ordonată se înscriu gradele de variaţiune ale caracterului, iar pe abcisă se trece numiărul indivizilor. De pe amândouă coordonatele, se ridică perpendiculare, iar prin unirea punctelor de contact, ia naştere curba. Un material pur ne va da o c. care se apropie de curba ideală - care ia naştere prin desfăşurarea binomului (1H— 1 )n -, pe când un material heterogen, ne va da cifre care vor forma o c. cu 2 sau miai multe vârfuri. Pentru calcularea completă se întrebuinţează obişnuit, următoarele formule: £ pa M=A-f-b X intervale, unde b=--------- în care M = n mijlocia, p = numărul corespunzător al variantelor, a= abaterile de Ia valoarea iniţială A, iar n= numărul total al variantelor. Pentru abaterea standard: G=i V £ pa8—b*X!nterv. n a Pentru eroarea mijiocîe: m=—— V n Pentru indicele de exactitate : m°|o= ------— °/o* M /0? Pentru coeficientul de variaţie; V=——- %* M ? Pentru asimetria curbei : Pentru excesul curbei : Ei = ^ P— • X4 ^ — 3 A. I. B. 16 CURCAN-CURÉ 242 CURCAN. - Avic. - Meleagris gallopavo L., specie de pasăre din fam. Gallinaceae, originară din America de Nord - Canada, Sta-tele-Unite şi Mexic. Se deosebeşte de alte specii - Meleagris ocellata - prin prezenţa unui smoc de peri la piept, mai desvoltat la curcan decât la curcă. - Fig. 425. Fig. 425. — CURCAN DOMESTIC. Curcanul a fost domesticit puţin după descoperirea Americii - Meleagris gallopavo domestica - şi apoi adus de Spanioli în Europa. Fig. 426. — CURCAN BRONZAT. Generic, specia poartă numele de curci. Aceste păsări se cresc mult mai greu decât celelalte păsări de curte, pentru faptul că sunt foarte sensibile la boli şi la alimentaţie. Păstrează încă nevoia de a fi crescute într’un spaţiu cât mai mare. Curcile încep să ouă în Martie, făcând o-bişnuit cam 20 ouă. Prin ameliorare s’a ajuns la o producţie de 60-70 de ouă pe an. Oul e de culoare crem-murdar, punctată cu roz» cântărind 90-100 gr. Un curcan se ţine la 10-12 curci. Curcanii grei nu sunt buni de reproducţie. De preferinţă clocesc în Aprilie, cam câte 20 ouă. In primele două zile nu se dă puilor nimio de mâncare. După aceea, în mod obişnuit, li se dă urzici tocate cu mălai. Li se poate da urluială de grâu şi orz. La început se hrănesc de 4 ori pe zi, iar după 7 săptămâni numai de 2 ori. In acest timp sunt daţi şi la păşune. Apa trebue Siă fie curată. Vara pot fi crescuţi pe mirişti, unde găsesc grăunţe şi viermi. Toamna se îţigrÂsă cu porumb, orz, cartofi şi diferite resturi. Porumbul nou e digerat greu. Dintre varietăţi, cele mai însemnate sunt: Curcanii bronzaţi, cu gâtul, abdomenul şi spatele negru-cenuşiu; capul e lat, lipsit de pene, ciooul puternic, ochii mari; C. negri robuşti talie puternică, penaj negru. C albi, penaj alb, labe roşii, etc. - Fig. 426. CURCULIONIDE. - Ent. - Fam. de Coleop-tere, caracterizate prin capul lor prelungit printr'un rostru mai mult sau mai puţin lung, uneori chiar mai lung decât corpul şi filiform. Piesele bucale foarte mici. Antenele, înserate într’un şănţuleţ pe margínele rostrului, la mijloc sau înainte, sunt în general sudate. Elitrele mai largi decât corseletul şi se repliază lateral, aşa fel, încât acopere marginile abdomenului. Adesea acestea sunt sudate una cu alta şi aripile dispar. Numărul c. este considerabil: aproape 1.200 specii, de forme foarte variate ” unele au corpul aproape sferic, altele mult alungit. Cauzează mari pagube în agricultură, mai ales în stare de larve. Ouăle sunt în general aşezate în găuri săpate cu rostrul în epiderma plantelor. Larvele sunt lipsite de picioare siau prevăzute cu mici mameloane; au forma cilindrică, moi, cu o placă cefalică pătrată, in reperai oarbe. CURÉ. - Pom. - Sin. Belle de Berry, Bon-Papa, Poire des Prêtres. Var. găsită în anul 1760 de către preotul catolic din Villier, în pădurea Fromenteau, lângă Clion - Indre -în Franţa şi răspândită apoi în toată lumea. Var. C. este para cea mai cunoscută şi cultivată din România şi o întâlnim pe toate pieţele. - Fig. 427. Pomul creşte foarte viguros, divergent, cu ramurile atârnate în primii ani, iar apoi formează o coroană frumoasă piramidală. Merge foarte bine altoit pe gutui şi pe păr sălbatec şi se pretează la orice formă. Frunzele sunt de un frumos verde-închis, lucioase, cu limbul de formă rotunjită pe peţiol, scurt, gros, verde albicios. Fructele destul de mari sau mari, de formă lungăreaţă-alungită şi subţiată spre peduncul, care este lung, sub- 243 curmal-cursA de trântori ţire şi arcuit şi înfipt oblic pe o cută cărnoasă, formată de extremitatea fructului. Pieliţa verde-lucioasă, devenind galbenă-deschisă la maturitate. Foarte dese ori pe partea umbrită, se observă o linie ruginie prin mijlocul unei depresiuni pe toată lungimea fructului, foarte caracteristică pentru această var. Pulpa albă, sau albă verzue, potrivit de tare şi suculentă, caracteristică. Calitatea variabilă: destul de bună sau ordinară - după teren sau an -î este însă foarte bună pară pentru compot. Bună var. de comerţ pentru iarnă. Calităţi şi defecte: pomul foarte productiv, însă în tinereţe este expus la ger mai mult ca alte var., fructele sunt rezistente la boli şi insecte, uniforme ca mărime, suportă bine Fot. M. Costetchi Fig. 427. — Pom tânăr CURÉ, în plin rod. transporturile şi se păstrează bine până în Februarie, însă se scutură foarte uşor - de vânturi - de pe pomi. m. Cost. CURMAL. - Bot. - Phoenix dactylifera. Arbore din fam. Palmeae, cu tulpina neramificată, de 10-12 mm., frunze imparipenat .compuse, îngrămădite în vârful tulpinei; florile sunt unisexuat dioice, mici şi reunite în-|trun racem. Fructele - curmale - sunt comestibile. Se cultivă în oazele Saharei şi în -regiunea Mediteranei. La noi se cultivă ca ^plantă ornamentală. - Fig. 428. ^ CURSlĂ. - Sin. alergare -. Probă de fugă §?au de întrecere, la care iau parte diferite ^animale pentru a li se măsura, pe anumlite distanţe, forţa, viteza şi rezistenţa la oboseală. Cele mai răspândite sunt c. de cai, apoi cele de câini; prin c. se face controlul capa- Fig. 428. — CURMAL. A, fruct. B, secţiune prin fruct, cu sămânţă. cităţii energetice la indivizii supuşi în prealabil unui antrenament sistematic. La unele rase de cai, c. constituesc criteriul de selecţie al exemplarelor superioare, utilizate apoi ca reproducători pentru perfecţionarea rasei respective - calul de pur sânge englez şi trăpaşii -. Organizarea c. de cai în fiecare ţară este sub controlul societăţilor de încurajarea diferitelor rase. Ex.: Soc. Jockey-Club, patronează c. pentru calul de pur sânge englez în toate ţările. Alergările de cai se ţin pe anumite locuri amenajate-în acest scop,-numite câmpuri de curse sau hipodroame - v. ac. q> CURSĂ DE TRÂNTORI. - Apic. - După fecundarea nouilor regine» adică după ce a trecut epoca roitului, trântorii devin nefolositori coloniei de albine şi consumă numai, fără să fie de niciun folos. însăşi albinele dau acest semnal mai de vreme sau mai târziu, după cum se prezintă recolta din afară şi-i persecută nemilos căutând să-i alunge din stup şi să-i ucidă. Apicultorul trebuie să intervină şi să ajute albinele în această acţiune. E cunoscut acest lucru chiar de apicultorii empirici, care stând în faţa urdinişului stupului stârpesc cu degetul trântorii ce voiesc să iasă sau să intre, unul câte unul, practicând aşa zisul trântorit, cunoscut din bătrâni. Astăzi acest lucru se face mai metodic şi mai repede, servindu-ne în genere de CUSCUTĂ 244 aşa zisul grătar Hanneman. Se ştie că trân> torii sunt mai voluminoşi decât albinele şi din această cauză nu pot să circule în voie. Pe principiul acestui grătar se întemeiază a-lungarea şi nimicirea trântorilor din stup. Unii apicultori întrebuinţează în acest scop un procedeu destul de expeditiv: deschid stupul, găsesc fagurele pe care se află matca, îl lasă pe loc în stup, iar pe toţi ceilalţi faguri îi aşează alături într’o cutie de lemn la fel cu stupul, sau pe o capră specială. Pe toată întinderea urdinişului stupului au aplicat de mai înainte o făşie de grătar Hanneman şi apoi scutură pe rând în pragul urdinişului toate albinele de pe faguri, pe care îi introduc la locul lor. Albinele vor intra pe urdiniş în stup, iar trântorii vor rămâne afară, neputând străbate grătarul din cauza grosimei lor. Alţi apicultori posedă o cutie mare ai cărei pereţi sunt formaţi din grătar Hanneman, în care se scutură unul după altul fagurii din stup, după ce au lăsat în interiorul său fagurele pe care se află matca, întregul popor de albine scuturat în cutie va ieşi prin pereţii ei, iar înăuntru vor rămâne numai trântorii care vor putea fi distruşi. Cu aceste procedee, deşi expeditive, se devansează întreg stupul şi atunci apicultorul se poate servi de c. de trântori care se aşează la urdinişul stupilor. O dublă cutie cu pereţii formaţi din zinc perforat servă acestui scop. Această cutie este separată în două compartimente prin o scândurică subţire, care este perforată de două găuri pe care se aplică câte un con trunchiat de hârtie sau metal cu vârful în sus. Compartimentului de jos al acestei cutii îi lipseşte un perete; cu această parte cutia se aplică la urdinişul stupului pe care îl restrângem sau îl mărim după volumul cursei, Figr. 429. — Model de CURSĂ DE TRÂNTORI. astfel ca urdinişul să comunice cu exteriorul numai prin încăperea cursei. Albinele din stup vor ieşi în încăperea de jos a cutiei şi de acolo afară făx'al nici o piedică, putând tot astfel să reintre în stup. Ttântorii însă ieşind din stup în această încăpere şi apoi căutând să iasă afară, nu o vor putea face prin grătarul ce formează peretele cursei şi tot căutând o ieşire vor nimeri în unul din cele 2 conuri trecând în încăperea de sus a cursei, de unde nu se vor mai putea înapoia în stup şi nici au vor putea ieşi în-afară. Dimineaţa pe răcoare, cursa se ridică şi trântorii rămaşi într’însa sunt sacrificaţi. Bazat pe acelaşi principiu sau ideat şi alte prinzătoare de acest fel şi anume o cutie cu pereţii formaţi din zinc perforat Hanemann şi care prezintă o gură ce se aplică la urdi-m niş pe care-1 restrângem astfel ca să se potrivească perfect, şi în care sunt nişte valvule ce se deschid în spre afara stupului adecă înspre înăuntrul cutiei, lăsând sub ele numai spaţiul necesar trecerei unei albine lucrătoare, care poate intra şi eşi prin cutie în stup cu uşurinţă. Trântorii căutând să iasă prin spaţiul de sub valvule, vor ridica uşor pe aceea pe sub care trec şi vor putea uşor să iasă, nu pot însă reintra după ce au eşit, nefiind lăsaţi de aceleaşi valvule care, dacă le-au permis eşirea prin faptul că se puteau deschide însă afară şi deci mări spaţiul lăsat sub ele, nu le mai pot permite intrarea din lipsă de spaţiu. Trântorii vor rămâne deci în cutie şi vor fi ridicaţi la timp. - Fig. 429 şi 430. Fig. 430. — Felurite modele de CURSE DE TRÂNTORI. 'Cine nu doreşte să întrebuinţeze primul procedeu şi nu posedă nici curse de nici un fel, va veni încă cu destul folos în ajutorul albinelor în scopul suprimărei trântorilor în modul următor: ştim că trântorii es din stup pentru plăcerea soarelui şi a plimbărei, în orele cele mai calde şi liniştite ale zilei; către orele 1-4 ei sunt în bună parte afară din stup; nu avem decât să aplicăm o bucată de zinc perforat pe urdiniş şi ei, reţinuţi, vor rămâne afară peste noapte, iar înainte de zorii zilei vom proceda la exterminarea lor. FI. Beg. CUSCUTĂ. - Fitop. - Gen de plante fane-rogame - fam. Cuscutaceae - parazite pe plante cultivate ş. a. Speciile de C., în româneşte 245 CUSCUTA poartă diferite denumiri: torţei, mătasă, găl-bează, râie, etc. Aparatul vegetativ este redus la simple filamente, fixate pe planta gazdă prin sugătoare ce le asigură nutriţia. Foile parazitului sunt înlocuite prin nişte solzi -scvame - verzi, la început incolore, sau car- Fig. 431. — CUSCUTĂ. Peri sugători (su) şi in-florecente (inf.). minate mai târziu. Florile sunt dispuse în glomerule, sunt mici, sesile sau pedunculate, colorate slab în roz; 5 sepale - sudate 5 petale; ştamine scurte, concrescute cu tubul corolei; ovar bilocular; fructul este o capsulă globuloasă care, crăpând, pune în libertate sămânţa; embrion fără cotiledoane, filiform. - Fig. 431. Genul C. se împarte în mai multe specii, după constituţia floarei, dispoziţia stigmatelor, dimensiunea seminţelor, etc. C. arvensis Beyr - C. pentagons Engelm -sau c. americană, a trifoiului, cu boabele mari, ca şi cele de trifoi şi lucemă, de care se separă cu greu, încât necesită întrebuinţarea aparatelor speciale cu electromagnet -seminţele se amestecă cu praf de fier care a-deră la tegumentul sbârcit al cuscutei şi nu aderă 1a trifoi şi lucernă cu tegumentul neted; electromagnetul atrage şi izolează seminţele de cuscută cu praf metalic pe ele - v. decuscutare. C. epilinum Weihe sau c. inului, care atacă şi o mulţime de burueni, are seminţe caracteristice ce deseori concresc - câte două; se combate prin decuscutarea seminţelor cu trioare şi electromagnet, distrugerea focarelor în sămănături prin foc, rota- J ţia culturilor - inul să vină pe acelaşi teren odată la 6-7 ani. C. epithymum Mur. m O* minor 0^0 m ârc > seminţe mărunte, atacă trifoiul, lucerna şi Î plante leguminoase, se combate la fel ii speciile precedente. europaea L. - C. major DC - atacă e 100 de specii de plante - erbacee, ar-şi chiar arbori tineri -, dar mai ales şpa, hameiul, tutunul, lupinul, bobul, ma-cartoful, smeura, seminceriile de sfeclă, etc. - Fig. 432. C. lupilifonmis Krock, are tulpina groasă, atacă arbuştii şi pomii fructiferi. C. monogyna Vahl. se aseamănă cu cea precedentă; parazită pe viţa de vie, sălcii, etc. C. obtusiflora H. B. K. var. breviflora Engelm., parazită pe zarzavaturi. Mai există Cuscută planiflora, C. aproximata, etc. Combatere: întrebuinţarea seminţelor curate, distrugerea parazitului şi a buruenilor parazitate - plivit, prăşit -, rotaţia culturilor, sterilizarea termică a solului - în răsadniţe a nu se întrebuinţa bălegarul provenit dela animale ce au consumat nutreţ cu cuscută, etc. Faptul că c. se răspândeşte atât prin sămânţă, cât şi prin lujer sau vrej, constitue un pericol destul de însemnat în cultura nuA treţurilor. Încă din 1909 în Monitorul Oficial din 1/14 Septemvrie, si’a publicat Regulamentul importului seminţelor de trifoi şi lucernă, fără însă a se lua măsuri contra cuscutei şi în interiorul ţării. Astăzi prin noua Lege de organizare a a- Fig. 432. — CTJSCUTĂ, parazită de trifoiu. griculturii, miălsurile luate sunt mai eficace. In lupta de stârpire a acestui parazit, cel dintâi lucru de făcut este a se procura o sămânţă curată şi garantată de Staţiunea a-gronomică. - v. descuscutare. Dacă lanul de trifoi sau lucernă este infectat de acest parazit, vetrele trebuesc cosite pe o rază meii mare decât focarul; iar cosi tura se va acoperi ou paie şi se va stropi cu petrol, pentru a i se da foc. Prin acest procedeu se distrug vrejurile şi chiar sămânţa c. Alt mijloc de distrugere e şi stropitul cu calaican sau sulfat de fer. In acest caz, locul infectat se coseşte, iar cositura împreună cu locul infectat se stropesc în a- TLUKHj-LUfir Ut. LUibUrUK^Ul-Al M «V bundenţă cu sulfat de fier. In acest mod c. este distrusă pentru moment. Totuşi nu tre-bue să uităm că lucerna dând din nou, se poate ca din seminţele de c. căzute sau răspândite, să germineze din nou, întrucât ca-laicanul nui are putere de distrugere şi asupra seminţei - şi astfel ea ®ă atace iarăşi noi lăstare de lucemă sau trifoi. In acest caz se va repeta operaţia sulfaitărei arătată mai sus. Un alt mijloc de distrugere este de a acoperi focarul infectat de c. pe o rază mai mare, cu pleavă - în special de orz - sau bălegar fermentat ce va avea grosime de cel puţin 50-70 cm. Prin acoperire, c. se asfixiază şi piere, însă împreună cu planta de nutreţ. Primăvara «au; toamna se sapă, acel gol şi dacă lanul a rămas tot cu lucernă, se poate semăna din nou în acest loc, pentru împlinirea golului. Pentru înfiinţarea de lucerniere sau tri-foişte se recomandă: 1. Arătura - ogorul - trebue făcută adâncă şi pământul să fie bine fărâmiţat. 2. Sămânţa să fie curată şi garantată de vânzător, cu certificat emanat dela Staţiunea agronomică din Cluj sau Bucureşti şi 3. Dacă «e poate, produceţi-vă singuri sămânţă din lanurile curate şi neatacate de c. S. Comâr. CUTCURIG. - Bot. - Sin. bojoţei, spâns, spânţ. Helleborus odorus W. et Kit., erbacee, din fam. Ranunculaceae. Tulpină erectă, frunze penate, flori mari, verzui, mirositoare, plecate în jos şi reunite câte 3-4 în mici co-rimbe; fructul capsulă. Prin păduri, tufişuri şi rărişuri. Martie-April. CUTICULlĂ. - Bot. - Pieliţă fină, care a-copere celulele epidermice, cu excepţia ră-dăcinei. Este formată de membrana peretelui exterior al celulelor epidermice, care se îngroaşe şi suferă modificaţiuni chimice. C. are de regulă 3 învelişuri: a. - în afară un strat continuu din cutină; b. - în mijloc un strat mai gros cu structură lamelară din celuloză cutinizată şi c. - înăuntru, ultimul strat, din-tr’o lamelă celulosică. Prin colorare cu clo-roiodură de fier, aceste învelişuri se diferenţiază evident. c. C. Georg. CUTINĂ. - Bot. - Substanţă înrudită cu pluta, care se află în cuticulă. Este foarte rezistentă la acţiunea multor reactivi, ca apa de fenol, acid sulfuric, etc. şi este impermia-bilă pentru aer şi apă. CUŢIT DE DESOPERCULAT. - Apic. -Pentru a extrage mierea din faguri, apicultorul care practică apicultura sistematică, înainte de a pune fagurii la extractor - v. ac. -, trebuie să-i descăpăcească - desoper-culeze - celulele. Pentru o reuşită cât mai complectă a de-soperculărei ne vom servi de-odată de două cuţite Bingham, pe care le vom ţine cu lamele într’un vas cu apă caldă şi le vom schimba mereu întrebuinţându-le alternativ când pe unul când pe altul. Cuţitul încălzit servă cu mai mult succes la desoperculat ca unul rece; în acest scop apicultorul Italian Tonelli a inventat un cuţit a cărui lamă este încălzită prin electricitate - Fig. 433 cum însă nu ori cine posedă Figr. 433. — a, cuţitul Bingham; b, cuţitul Tonelli încălzit cu electricitate; c, idem încălzit cu vapori. electricitate şi nici măcar o baterie de 10 lumini, capabilă a încălzi lama cuţitului, inventatorul ne pune la dispoziţie un cuţit a cărui lamă se încălzeşte prin vaporii de apă produşi într’un recipient închis sub care a-vem o lampă cu alcool. Cei ce nu vor putea să se servească de asemenea aparate, care bine înţeles fac parte numai din zestrea stuparilor mari, se vor servi cum am zis la descăpăcirea fagurilor de cuţite cu lamă lungă pe care le vor ţine alternativ în apă caldă şi cu răbdare şi pre-cauţiune totul va merge bine. Fig. 434. — CUTIT DE DESOPERCULAT, inventat de N. Lazăr — Litâni-Baia. Un cuţit destul de bun care se întrebuinţează fără încălzire este acela născocit de apicultorul român N. Lazăr, din Liteni-Baia. CUŢ1TOAIE-CYCLAMEN Forma lui este cu totul asemănătoare unui arcuş de vioară în care părul este înlocuit de o lamă metalică, subţire, bine întinsă şi ascuţită pe ambele părţi. De multe ori că-păcelele tăiate cu oricare din aceste cuţite rămân pe faţa fagurelui descăpăcit. înainte de a ,p*une fagurii la extractor, apicultorul îi aşează pe o capră specială deasupra unei cutii metalice, unde nu întârzie să se scurgă împ'reună cu mierea aderentă de ei. Cutia acestei capre are deasupra o reţea metalică prin care se va scurge mierea, iar pe reţea vor rămâne capacele formate din ceara cea mai curată şi albă. - Fig. 434 şi 435. Fiir. 435. — Capră pe care se aşează la scurs fagurii desoperculaţi. CUŢITOAIE. - Denumire pentru: a. - sculă întrebuinţată de potcovari ¡pentru curăţitul unghiilor la cai; b. - sculă întrebuinţată de dogari. CYCLAMEN. - Fior. - Gen de plante din Fig. 437. — CYCLAMEN EUROPAEUM. fam. Primuiaceae. Laciniile corolei reflecte, acute. Numeroase specii în cultură. C. europaeum L., rădăcină tuberoasă, frunze radicale orbiculare, verzi cu pete alburii şi roşcate. înfloreşte toamna, flori numeroase, purpurii sau albe, solitare, petale roz-viola-cee, albe sau roşii. - Fig. 437. Fig. 438. — CYCLAMEN PERSICUM. C. coum Mill., originară din Grecia; înfloreşte primăvara; mai mică decât precedenta; flori roşii-aprins, cu petale rotunjite, scurte. C. persicum Mill. cu flori roşii sau liliachii; C. neapolitanum Ten. cu flori - toamna - albe, roz sau roşii, etc. - Fig. 438 şi 439. Fig. 439, — CYCLAMEN NEAPOLITANUM. Cultură. C. se înmulţeşte prin seminţe. A-cestea se seamănă, sub geamuri, în August-Septembrie; dacă se întârzie, semănatul se poate face în seră, din Noembrie până în Ianuarie. Pământul trebue să fie pregătit din frunze descompuse, amestecat cu nisip. Imediat ce au răsărit, plantele sunt aşezate îţi ghiveciuri şi ţinute peste iarnă pe pat cald, la temj>'eratura de 12-15°. In Aprilie-Maiu se scot afară pentru a se planta în pământ sau în ghiveciuri; se mai fac apoi încă 2-3 replantări. Plantarea definitivă se face începând din August şi până în primele zile ale lunei Octombrie. înflorirea începe cam de prin Noembrie şi durează aproape 6 luni. In tot acest timp se vor face udări cu cantităţi mici de apă; altminteri, tuberculul suferă şi planta poate fi distrusă. După înflorire, tuberculele se pun în alte ghivece şi se udă puţin până în August, CYCLOSTOMI-CYTISUS 248 când începe din nou vegetaţia. Astfel că se succed mai multe generaţii de flori - într’a 5-a (generaţie s’au obţinut 280-350 flori. -'Cultura C. este mult răspândită la noi în ţară. Florăriile dela Codlea şi Cluj o practică pe o soară foarte întinsă. CYCLOSTOMI. - Zool. - Clasă de Vertebrate aquatice, cu schelet «gârcos şi noto-corda ,p'ersistentă, fără aripioare perechi, cu 7 perechi de pungi branchiale, cu orificiul bucal circular, sugător ca o ventuză şi cu o singură deschidere nasală - nară - pe linia mediană a corpului. Ex. Petroimyzon. , C. Ant. CYDONJA. - Hort. - Gen de Rosaceae, caracterizat prin aceea că în lojile ovarului a-flăm numeroase ovule aşezate pe 2 serii verticale. Arbuşti sau arbori, cu frunze alterne, cu 2 istipule deobicei foliacee caduce, cu flori terminale, solitare sau dispuse în corim-be pauciflore. C. vulgaris - v. gutui. C. si-nensis Thonin. - gutuiu chinezesc -, mic arbore de 5-6 m„ frunze cordiforme, fin dinţate; în Aprilie-Mai flori roae, mari, cu miros plăcut; fruct mare, alungit în formă de butoiaş, de culoarea lămâiei; nu suferă ierni aspre. C. japónica, arbust, ou flori decorative roşii. Cultivat mult în parcuri. CYNIPS. - Ent. - Gen de Himenoptere, din fam. Cynipidae. Abdomen peduncu-lat, comprimat late-N ral, mai scurt decât aripele. Antenele drepte şi filiforme. Insecte mici, deobi-ceiu colorate în negru sau brun-închis. Fig. 440. — CYNIPS. Atacă plantele, producând gale; unele specii ,p'arazite pe insecte. Pe trandafir, stejar, cireş. Combaterea prin insecticidele obişnuite. - Fig. 440. CYNODON. - Bot. - Gen de plante din fam. Graminaceae, cu flori hermafrodite sau poligame, inflorescenţa panicul digitat, spi-culeţele sunt aşezate numai pe o latură a peduncului comun, lateral comprimate -cu 1 -2 flori, fiecare floare cu 2 glume inegale ca-renate. C. dactylon. - v. pir gros. CYNOSURUS. - Bot. - Gen de Graminaceae, subtribul Cynosurine. Caracterizat prin panicol >s)piic¿form, liniar sau capituliform, dens, spiculeţe mici, de două feluri - fertile şi nefertile -; paleile spiculeţelor sterile dispuse pe 2 rânduri; paleile inferioare ale eipi-culeţelor fertile lanceolate, cu 5 nervuri. C. cristatus L. - v. pieptanariţă. C. echina-tus L. Tulpinele dela bază fasciculat ramificate; frunze jp'lane, ligulă alungită, panicol scurt, spiculeţe sterile şi fertile. Pe coline uscate, în vestul ţării în valea Dunării, pe la Mehadia, Băile Herculane, Orşova, Vârcio- rova, T. Seve rin, Tg. Jiu, Bumbeşti, Tismana. CYPHOSĂ. - Med. Vet. - Curbură anormală în sus a coloanei vertebrale fiziologice. E mai frecventă la om şi mai rară la animale. Cauza c. rezidă în desvoltarea însăşi a coloanei vertebrale, oare creşte mai repede ca ligamentele şi muşchii, astfel că se rupe echilibrul între ele. O atitudine rea prelun- • gită, lipsa de igienă, lipsa de exerciţiu, etc., au o influenţă considerabilă asupra desvoltă-rii ei. Uneori este consecutivă unei afecţiuni a vertebrelor, unei maladii viscerale, toracice sau abdominare. Tratamentul consistă în a combate, de o parte, cauza organică a deviaţiei prin feruginoase, tonice, etc., iar pe de altă ,pferte, în a îndrepta rachisul şi a fortifica muşchii extensori spinali prin duşuri, fricţiuni excitante, electricitate, etc. Uneori este nevoe de a aplica aparate ortopedice. c. s. CYPRINOIDE. - Piscic. - Fam. de peşti osoşi cuprinzând toate genurile înrudite cu crapul. Gura fără dinţi; în schimb, dinţi fa-ringieni. Peşti de ape dulci, mai toţi folositori pentru alimentaţia omului. CYPRINUS. - Piscic. - v. Crap. CYPRIPEDIUM. - Fior. - Gen de plante din fam. Orchidaceae. Erbacee, răspândite pe toată suprafaţa pământului; tulpini frunzoa-se, flori mari, de o frumuseţe remarcabilă; numai 2 stamine fertile. Numeroase specii. C. calceolfus - v. Papucul-Doajnnei. C. spec-tabile Swainson, tulpină de 25-30 cm., 1-2 flori terminale, albe dungate cu roz, foarte frumoase; în cultură. C. barbatum LindI. flori brune-purpurii. C. bell'atulum Rchb., tija florală foarte scurtă, flori mari, albe cu puncte mari brun-roşcate. C. Charlesworthi Rofle., flori destul de mici, roşii. C. concotor Batem.; C. insigne Wall., C. Spicerianum Rchb., etc. Plante cultivate în seră temperată sau călduţă. Cer compost de muşchi - Polypodium si Sphagnum, - amestecat cu pământ de frulnze. CYSTOPUS. - Fitop. - Gen de ciuperci -Phyco sau Archimycetes -. C. candidus produce - rugina albă a Cruciferelor - pustule albe pe diferite organe. C. tragopogonis - rugina albă a Composeelor. CYTISUS. - Bot. - Arbuşti cu frunze de regulă caduce, din fam. Leguminoase. Frunzele compuse, trifoliate, adese ori însă reduse. Inflorescenţe adeseori raceme, termir nale sau laterale. Flori galbene sau albe. Ca-liciu gamosepal, bilabiat. Petalele libere, ca-rena opusă. Stamine 10, toate reunite la bază. Păstaia oblongă, dehiscentă, cu 2- oo seminţe. Unele specii sunt cultivate ca arbuşti ornamentali, pentru producţia lor bogată în flori - v. drob, salcâm galben. C. C. Georg. Alee de duzi, în Banat. ĂBILAR. - Fin. - Cuvânt vechiu pentru a desemna \ pe acel însărcinat cu perceperea dărilor în natură. DACRYDIUM. - Hort. -Arbori, arbuşti sau su-barbuşti din Conifere. Frunze perzistente, liniare sau scuamiforme. Flori adesea dioice, fruct ovoid. Câteva specii, cultivate în «ere reci. înmulţire prin butaşi. D. cupressinum, arbore de 15-20 m., ou ramuri lungi şi pendente. D. elatum Wall., portul piramidal, cu ramuri pendente acoperite de frunze mici. D. Franklinii Hook., de 20-30 m., cu cimă ,piramidală, frunze lan-: ceolate. DACTYLIS. - Păş. Fân. - Gen de plante din fam. Graminaceae, sub fam. Poaeoidee, tribul Festuceae, sub tribul Poine. Are o sin-■, gură specie: Dactylis glomerata L., numită v popular golomăţ şi noduroasă. - Fig. 441. * " Plantă vivace, cu rizom puternic formând f tufe densie. Tulpini drepte, până la 1 m. înălţime; frunze plane, cu tecile închise şi puternic comprimate, netede şi în general glastre. Panicolul a,pare ca un ghem, din cauză !pa ramurile secundare sunt prea strânse, ra-rile: lui primare fiind solitare şi la vârful |cărora se află glomerulele dense de spicu-J^ţe cari «unt îndreptate: oblic-erect, orizon-gpale sau chiar răsfrânte. Spiculeţele sunt a- lungit-ovale, cu glume inegale şi lanceolate. Seminţele sunt acoperite de glume,, Este o plantă de etaj superior. Semănată în oultură pură, nu formează o pajişte bine închegată, ci vetre compuse din tufe dense. Altare primăvara timpuriu, lăstăreşte repede şi continuă aă crească până toamna târziu; durează 4-5 ani, cu maximum de desvol-tare în al 2-3-lea an. Datorită rădăcinilor sale puternice, nu e pretenţioasă la sol, rezistentă la secetă şi foarte rezistentă la frig, calităţi care o fac să fie răspândită în toate Vis. 441. — DACTYLIS GLOMMERATA. A, spi-culeţ; B, grăunte; C, idem faţa ventrală; D, idem profil. regiunile ţării noastre. Ii plac locurile umbroase, putând fi semănată în parcuri şi livezi. Nu reuşeşte în nisipurile cu o slabă cohe-ziune fizică şi nici în terenurile inundate. 1. Lysimachia numularia; 2. Dionaea muscipula; 3. Datura stramonium; 4. Digitalis purpurea: 5. Datura arborea; 6. Drosera longifolia. ¿31 D ACT YLOP1US-D AFIN Se seamănă toamna sau primăvara de timpuriu. Semănat prin împrăştie re se dă 40 kgr. la ha. Poate da până la 3 coase anual şi rezistă bine la păşunat. In amestecuri se comportă admirabil, a-vând însă grijă ca în regiunile cu climat u-med proporţia să fie 5-8 %; dat într’o proporţie mai mare, se desvoltă puternic şi pune stăpânire pe teren, eliminând celelalte plante din amestec. In regiunile cu climat secetos, proporţia este de 10-25%. Este o plantă furajeră valoroasă, dând un fân substanţial precum şi o otavă bună şi bogată. Se poate păşuna numai din al doilea an dela însămân-ţare, în primul an plantele nefiind bine fixate în sol, sunt smulse cu totul de către vite. La noi în ţară este răspândită mai mult subspecia: Dactylis englomerata Hay. Dacty-lis litoralis Willd. Specie potrivită pentru fixarea nisipurilor mobile. Z. Sam. DACTYLOPIUS. - Ent. - Gen de insecte Hemiptere din fam. Coccideelor. Femelele se adună la vremea ouatului, se închid într’un fel de cuib, în care depun ouăle; din ouă ies larve, care după câteva zile se împrăştie pe plantele din jur. D. adonium - purecii sau păduchii de seră -, fac mari stricăciuni plantelor din sere şi D. citri, păduchii portocalilor şi lămâilor, pe care îi stânjeneşte în desvoltare, prin acoperire cu secre-ţiuni, favorizând astfel desvoltarea fumagi-nei. Combatere: se distrug greu; mijlocul cel mai bun este de a înmuia cu ajutorul unui burete sau pensule îmbibate în alcool de 35° sau în zeamă de nicotină, toate părţile acoperite de D.; deasemeni fumigaţii cu tutun. DADANT. - Apic. - Sistem de construcţie a unui stup - v. ac. DAEDALEA. - Fitop. - Gen de ciuperci din fam. Polyporaceelor, caracterizat printr’un hymeniu ce tapisează pe marginea feţei inferioare a pălăriei, cavităţi cilindrice care se a-lungesc spre centru, devenind labirintiforme. D» quercina-L.-Per«. Trăeşte în mod saprofi-tic provocând putrezirea buturugilor de quer-cinee. In pădurile de crâng, atacul său, produs asupra tulpinelor, nu se transmite lăstarilor şi în consecinţă, din acest punct de vedere, nu prezintă pericol. In schimb, pe l,emnele tăiate, mai ales la cele cojite, el se * instalează şi începe să atace albumul. Este un mare duşman al lemnului depozitat în J5' păduri în locuri umede sau aer stagnant. îyJProcesul de putrezire provocat de această ¿.‘ciupercă este foarte rapid; într’un singur se-jpzon de vegetaţie poate provoca putrezirea ţ^jşilburnului unei tulpini tăiate şi pusă în con-i^diţiuni proprii de desvoltarea ciupercii, jjfs D. unicolor - J3ull. - Fr. Pe cireşi şi alţi piarbort foioşi. D. cinnabarina Secret. Faţa su-lirperioară a pălăriei de culoarea scorţişoarei. ¡¡¡fe nuc. - Fig. 442. M. Bad. DAFIN. - Bot. - Laurus nobilîs L. Arbust spontan sau cultivat din regiunea meditera-niană. Frunze persistente, închis-verzui, lanceolate până la oblong-lanceolate, ascuţite la Fig". 442. — DAEDALEA QUERCINA. ambele capete, pe margine ondulate, glabre, coriacei, 7-12 cm. lungime, 2-4 cm. lăţime, peţiol de 5-8 mm. lung. Flori în mici um- Fig-. 443. — DAFIN. — a, ramură înflorită; b, ramură cu fructe; c, floare; d, idem, cu stamine lipsă; e, o stamină. bele axilare, închise într’un involucru plo-bos. Periam 4-fidat, alb-v^rzui, 8-12 stamine la baza filamentului eu 2 glande mici. Fruc- DAHLIA ¿06 tele bace, elipsoidale, verzui sau negre-bru-mării. Frunzele sale întrebuinţate ca condimente. Din fructele aromate se extrage ulei şi o grăsime care nu se saponifică. Este un arbust frumos ornamental, cultivat adeseori şi la noi în ghivece. In antichitate se făceau cununi din frunze de dafin, pentru împodobirea luptătorilor şi învingătorilor la jocurile olimpice. - Fig. 443. C. C. Georg. DAHLIA. - Bot. - Sin. gherghină. Gen din fam. Composeae, cu numeroase specii şi var. D. variabilis trăeşte în Mexic; rădăcini groase, tija înaltă de 0,60-2 m., ramificată, gla-bră sau pubescentă, frunzele dinţate, ovale, dispuse neregulat-penat. Capitulele lung pe-dunculate, radiate, simple, cu discurile galbene, vizibile din Iunie şi până în iarnă; florile astfel aranjate, încât toate petalele sunt dispuse în formă de cornet sau tub, cu o regularitate şi o simetrie admirabilă, formând o rozetă perfectă. Culori variabile: alb, roşu, galben, de diferite nuanţe, fie pur, fie amestecate; culoare bleu nu se găseşte decât la unele var. ale D. cactus, de culoare violetă ou nuanţe evidente de bleu. Plantă foarte căutată ca ornament în grădini. D. cocinea, Fi&. 444. — DALIE DUBLĂ. vivace, patria Mexic; ca D. variabilis; frunzele mai ovale, ascuţite, capitulele mici, galbene, disc galben; foarte multe var. cunoscute sub numele de d. cu flori simple. D. cu flori duble şi imari* Această grupă cultivată mult înainte, azi este părăsită, fiind înlocuită cu D. cactus. - Fig. 444. D. cu flori duble şi mici - liliputane -; seamănă cu clasa precedentă, totuş se cultivă, având florile mici - 6-7 cm. diametru - şi putându-se face buchete frumoase. D. cu flori de cactus provine din D. Jua-rezi, cunoscută sub numele de steaua diavolului; a înlocuit complet var. d. cu flori duble. Flori elegante, graţioase, colorit bogat. D. decorativă cu flori duble mari, cuprin- • de var. cu flori foarte mari, de origină diversă: fie din d. cu flori duble şi mari, fie din hibridare cu d. cactus, fie din forme particulare. D. cu flori de anemone sau D. gloria, flori cu forme particulare, la mijloc cu un pompon miare, format din multe tuburi, iar petalele fac pe margine o bordură largă, de unde asemănarea cu dedeţelul. Fis. 445. — DALIA CU FLORI SIMPLE. D. simplă cu flori mari se deosebeşte de grupa ca» flori simple, prin coloritul foarte frumos şi flori mari. - Fig. 445. D. cu guleraş, apărută la Lyon; flori simple, regulate; dela baza fiecărei petale se des-voltă un guleraş foarte frumos. D. arborea, talie mare, peste 2 m., tulpina lemnoasă; flori ca la dedeţel, de culoare liliachie; înfloreşte iarna; în climatul nostru trebuie adăpostită de frig. D. Juarezi, introdusă în Europa la 1872; flori de culoare roşie; se înmulţeşte prin tuberculi, din ea a luat naştere D. cactus. Inimulţire. I. - Prin seminţe. Se întrebuinţează pentru obţinerea de rase cu flori simple, seminţele dela cele cu flori duble, dând procente mari de indivizi cu flori simple. Se 253 DAJDIE-DAMAS seamănă obişnuit pe paturi calde; răsar cam la 12 zile; când au câteva frunze, se pun în ghivece, tot pe paturi calde; mai departe, îngrijirile ca la butaşi. 2. - Prin diviziune; procedeul cel mai întrebuinţat, deşi prin el plantele degenerează. Tuberculii iernaţi în pământ, se sădesc pe la începutul lui Maiu, iar la finele lunii se separă lăstarii daţi, cu fragmente de rădăcină şi se plantează la locul definitiv. 3. - Prin butaşi. Avantajul: se menţin caracterele var. Prin Martie, tuberculii de anul trecut se pun la vegetat într’o seră acoperită cu geam, cu coletul puţin a-fară, în pământ amestecat cu nisip şi menţinut umed. Se detaşează lăstarii când au 5-10 cm., cu bucăţi mici din tuberculi; se repică lăstarii în ghivece cu pământ nisipos, punându-se pe paturi calde, umbrin-du-se câteva zile şi ţinându-se pământul u-med. După 3 săptămâni se schimbă plantele în ghivece mai mari, se pun pe pat cu gea-muri şi când plăntuţele se întăresc, se ridică geamurile treptat în timpul zilei; se mută plantele la locul definitiv. Înfloritul din Iulie. 4. - Parin altoire. Întrebuinţată la altoirea <1. în ghivece. Punerea în vegetaţie se face cum am' văzut la butaşi, întrebuinţându-se lăstari de 5-6 cm. Tuberculii se taie în bucăţi, fiecare cu rădăcinele respective, se taie apoi orizontal, spre a împiedeca vegetaţia; pe secţiunea obţinută se face o deschidere în formă de V, introducându-se câte un lăstar ascuţit la un cap şi acoperind perfect deschiderea; se leagă cu rafie, se pune mástic* altoaiele îngropate 1 cm. în ghivece şi acestea puse pe un pat cald sau în sere cu geamuri. 446 — DALAO — Paris quadrifolius. __________ a, ®lantă întreagă; a‘ vârf înflorit; b, stamină; c, pistil. Cultura. D. cere sol fertil, gunoit, lucrat adânc, soare şi aer. Se plantează pe la finele lui Maiu, distanţa 1/1 m. Tuberculii se pun Martie-April la vegetat, în seră rece, acoperită cu geam, apoi direct la locul defini- tiv. Se fac şi plantaţii cu butaşi proveniţi din tuberculi divizaţi, dar nu-i recomandabil -. La început se udă mai puţin; în timpul căldurilor, mult. Fiecare plantă are nevoie de un tutor de 1,50 m.; solul acoperit cu bălegar păios, ramurile laterale suprimate dela mugur încă. Conservarea tuberculilor în timpul iernii. Cu primele îngheţuri se taie tijele cam la 30 cm. înălţime, se smulg cu tuberculi, se ţin o zi la soare, pentru a pierde din umiditate; se păstrează apoi într’un loc uscat şi unde să nu degere până în primăvară. DAJDIE. - Econ. - Sau dajde este un cuvânt vechiu românesc, de origine slavă, care înseamină bir, dare, în , special dare către Stat, impozit, contribuţie; care înseamnă uneori şi haraciu, tribut; dar care înseamnă şi impunere - „a-i aduce în dajde“ -. D. nu era numai darea de pământ sau fon-ciera. Se numeau d. şi dările speciale ca: vinăriciul - pe vin -, oieritul - pe oi -, feres-tritul - pe ferestre -. Se numeau d. chiar şi alte dări decât cele către Stat, cum erau taxele pe care le plăteau preoţii către episcopii eparhiilor respective. D. era impusă de domn, dar nu numai domnul putea „scoate d.“ - impunere, dări -ci şi ,,adunarea sau soborul în toată ţara** şi capii bisericii. _ Acei care aveau ,,puterea de a scoate d.“ sau ,,de a aduce în dajde** pe cineva, în special domnitorii, aveau puterea şi să ierte de d., să le micşoreze, sau să scutească pe unii sau pe alţii. Acel care era supus la d. se numea dajnic, ceeace este sin. cu contribuabil; acel care strângea d., perceptorul, se numea dăjdier. N. Ghiul. DALAC. - Bot. - Paris quadrifolius L. Specie erbacee din fam. Loliaceae cu rizom re-pent, tulpină dreaptă cu 4-6 frunze verticale. Florile la vârf, solitare. Perigonul din 8 foliole verzi, stamine 8, stile 4. Fructul o bacă albăstrie-neagră de mărimea unui bob de mazăre. Creşte prin locurile umbroase din păduri. Înfloreşte în luna Mai. Frunzele a-cestei plante sunt întrebuinţate de sătenii noştri pentru vindecarea dalacului. - Fig. 446. DALAC. - Med. Vet. - v. anthrax. DALIE. - Bot. - v. Dahlia. DALTĂ. - Uneltă de oţel întrebuinţată de sculptori, dulgheri, dogari, fierari pentru săpat în piatră, lemn, fier, etc. DAMMAR. - Bot. j Agathis Damara Rich. Arbore răşinos din insulele Filipine şi Ma-laeze. Furnizează răşina de Damara, care se întrebuinţează în' technica microscopică şi la fabricarea firnisurilor - Fi^. 447. C. C. Georg. DAMAS. - Vitic. - Numele unor port-al-toiuri. D. alb, are boabele mari, ovoide, gal-ben-aurii la maturitate. - Zoot. - Var. din rasa bovină a Sciţilor, cunoscută mai cu seamă sub numele de rasă DAMIGEANĂ-DANEMARCA 254 de Siria. Culoare roşie, talie înaltă, cap lung şi strâmt, coarne scurte. Bune vaci de lapte. DAMIGEANĂ. - Vas de sticlă, larg, de capacităţi diferite: 5 1., 10 1., 15 1., etc., în- Fig. 447. _ DAMMARA. velit într'o plasă împletită din nuiele subţiri de răchită. Întrebuinţată de obiceiu la transportul sau păstrarea pe timp scurt a vinului sau a ţuicei. DANEMARCA. - Stat. - Ţară agricolă şi industrială, 44.300 Km. p., compusă din peninsula lutlanda şi câteva sute de insule. Climat maritim. Temperatura medie anuală intre 7° şi 8° C., media precipitaţiilor atmosferice de circa 600 mm. D. are 3.656.000 locuitori de rasa gotogermană. Pământul D. aparţine în ordine descres-cândă: morenelor argiloase, morenelor nisipoase, argilei îngheţate, locurilor mlăştinoase, formaţiunilor marine ale vârstei pietrei şi dunelor. Flora D., în afară de locurile ocupate de culturi - 85%, - este variată şi bogată. In păduri, care ocupă 8,5% din suprafaţa ţării, în stare naturală preponderează fagul, iar în plantaţiuni, coniferele. Pe terenurile cultivate, preponderează cerealele şi plantele de nutreţ. Pământul este stăpânit de mari şi mici proprietari, care se ocupă cu- agricultura propriu zisă şi creşterea vitelor. Numărul proprietăţilor agricole în total este de 204.000, din care 91.900 proprietăţi mijlocii, 2100 mari şi 110.000 mici. Acestea posedă în medie 88/4 ba., fiecare, - proprietate considerată minimă, ca funcţiune economică. Numărul lucrătorilor agricoli, nu a-tinge cifra de 22.000. O lege specială din 1899 regulează drepturile de proprietate, iar alta, din 1914, vizează stabilirea micilor proprietăţi autonome, cu dreptul de a putea fi vândute sau atribuite fie moştenitorului celui mai în vârstă, fie statului, care le despăgu- beşte şi are dreptul să le împartă noilor împroprietăriţi. In afară de aceste feluri de proprietate, se mai găseşte şi o seamă de întreprinderi agricole private, care-şi datoresc existenţa lor unui sistem de credit perfect organizat prin asociaţiuni private supuse controlului statului şi alcătuite pe baza principiului solidarităţii membrilor. Ele lucrează cu mijloace comune, în chip raţional şi sistematic. Intr’o mare măsură evoluţia agriculturii daneze de 150 ani încoace se datorează acestor colectivităţi şi sprijinului statornic al statului. In cursul secolului al 18-lea, ţăranul danez era un simplu lucrător, având o soartă foarte tristă, de sclav al pământului. Pământul se exploata în mod primitiv. Abia în jumătatea a doua a secolului 18-lea, D. a realizat marele reforme agrare şi şi-a transformat condiţiile sociale în care trăia. Liniile caracteristice ale acestor transformări înfăptuite între anii 1769 şi 1807 constau în legiferarea energică de protecţiune a clasei ţărăneşti, - ca factor fundamental a vie-ţei agricole şi politice a statului. In cursul secolului al 19-lea, luară un mare avânt technic marele exploataţii agricole. învăţământul primar deveni obligatoriu şi efectiv; el poate fi considerat ca temelie a celui technic şi profesonal. Preoţii deveniră conducători adevăraţi ai maselor, atât din punct de vedere spiritual cât şi din acel al organizării economice. Poetul şi preotul N. F. S. Grundtvig - 1783-1872, este printre cei dintâi. Din punctul de vedere politic, ţăranul danez contează abia dela 1834 încoace, dată dela care agricultorii au fost bine reprezentaţi în parlament. Dela 1848 sau lărgit drepturile clasei rurale, din toate punctele de vedere. Ca urmare, în 1901 veni în capul Ministerului de Agricultură D-l Ole Hansen, un ţăran agricultor, care, cu bunul său simţ, făcu adevărate reforme în această ramură, care avu în urmă, o mare influenţă asupra întregei vieţi de stat. 77% din pământul D. este acoperit cu plante cultivate şi 9% cu păduri şi plantaţii. Culturile cele mai uzitate şi cu producţia pe care o dau în pre-sent faţă cu acea pe care o dădeau în anii 1875-79 se clasează astfel: 1875 — 1879 Grâu .... 2100 Kg. la Ha • Secară . . . 1600 ,, ,, ,, Orz .... 1600 „ „ „ • Ovăz . . . 1300 ,, ,, ,, Amestec de cereale . 1500 „ ,, ,, Cartofi . • 5800 ,, „ ,, Sfeclă • . . 34400 „ „ „ • Fân .... 3000 „ „ „ • Este uşor de relevat atât sporul de producţie dela 1875 până la 1933, cât şi media în sine, pe unitatea de măsură, care este printre primele, faţă de toate ţările din lume. Ca suprafeţe, grâul ţine 8% din suprafaţa cultivabilă; secara: 11%; orzul cu 2 şi 1929 — 1933 . . . . 2900 Idem . . . . 1700 „ . . . . 2800 „ . . . . 2600 „ . . . . 24-00 „ . . . . 16300 . . . . 60000 „ . . . . 5500 „ 255 DANEMARCA 6 rânduri: 8%; ovăzul: 27%; amestecăturile : 7 %; leguminoase: 1/4 %; sfecla de zahăr: 14%; rădăcinoase furagere: 3,1/2%; cartofi: 5%; morcovii, topinamburii, guliile etc., ocupă suprafeţe mici, ca şi cicoarea cu 600 Ha. etc. Păşunele şi fâneţele ocupă o proporţie de 23% din suprafaţa cultiva-bilă. Fig. 448. — LANDE FTJSE IN CULTURA. Heins-vig-I)anemarca. O cincime din suprafaţa D., era ocupată, pe la mijlocul secolului al 1 9-lea de stepă şi de mlaştini, când a luat fiinţă Societatea da- ; Fig. 449. -— Semănatul sfeclei. ^ pentru plantarea acestor stepe, fondată Î866, datorită iniţiativei şi muncei Loco-|!tenent-‘Colonelului Enric Mylius Dalgas, - mort în 1894 -, care începu imediat defrişările, irigaţiile, amenajarea şi construirea drumurilor, exploatarea marnei, transformând deserturile în păşuni, livezi, şi plantaţiuni, iar mlaştinile, în bălţi populate de peşti. De la 1904 până la 1933, luară fiinţă: 160 de societăţi de extracţia marnei, care au extras 12.531.000 m. c. după cele mai raţionale şi moderne metode. O suprafaţă de 151.000 ha. din aceste stepe, au fost plantate cu păduri ridicând astfel proporţia acestor dela 2,1% la 9,1% pe întreaga ţară. In multe părţi sau construit canale de irigaţie, de drenaj şi sau făcut îndiguiri, în-sănătoşindu-se terenuri care până atunci erau improprii agriculturii. - Fig. 448. In ce priveşte organizarea agriculturii daneze, ea se datoreşte, aproape exclusiv asociaţiilor agricole. Cea mai veche asociaţie este: Societatea Regală de Agricultură, fondată în 1769, care administrează şi astăzi serviciul Consilierilor agricoli, de stat, în numele Ministerului de Agricultură; care distri-bue subvenţiile, premiile şi gratuităţile pe care le primeşte de la stat; care fondează şi întreţine stabilimente de învăţământ agricol pentru băeţi şi şcoli de economie casnică, pentru fete; care organizează şi întreprinde diferite călătorii agricole; care prilejueşte schimburile de elevi şi studenţi agronomi în interiorul ţării şi cu ţările străine; care promovează cultura agricolă şi sprijină alcătuirea de societăţi agricole, etc. Alte 137 Societăţi Agricole, cu ■fi 130.000 membri, au scopul de a încuraja 01 şi promova agricultura prin organizarea de conferinţe, întruniri, discuţii contradictorii, expoziţii, concursuri şi demonstraţii, având la conducerea lor Consilieri Agricoli de stat. S’a constituit apoi: U-niunea Societăţilor A-gricole din diferitele insule ale D. încă dela mijlocul secolului al XVIII, au luat fiinţă şi Societăţile micilor cultivatori, iar în timpul din urmă societăţile cooperative de producţie, de vindere, de cumpărare, şi federalele lor, precum şi o serie întreagă de grupuri şi sindicate de credit, de creştere, de control, etc. Cum se vede, o vastă reţea de societăţi şi sindicate, asigură ţării o organizaţie agrară de primul ordin. Pentru cea mai mare parte DANEMARCA 256 din culturi, se întrebuinţează un asolament de 6, 7, 8 şi 9 ani, cu 50% cereale, 30%, furagere şi păşuni vremelnice, 18-20% ră-dăcinoase şi cartofi, cu nume roase., variaţiuni. Var. cele mai uzitate sunt: grâul Standart Weibull de Suedia, var. Als, Ideal; orzul Archer, Prentice de Tystofte, orzul de Aur, de Abed, Binder, Opal, Kenia şi Maja, aceste 2 din urmă dând un mare randament; secara de Brattingborg, Petkus de Borvis, Staabrug, Oţel; ovăzul galben de Näsgaard d’Abed, ovăz.ul Victoria şi ovăzul Aripă de Svalöf; sfecla de nutreţ Elvethaem Barres Eckendorf şi sfecla de zahăr Tystofte VII, cu 22-23 procente zahăr şi varieitatea nemţească: Klein Wanzeiben N. Cartofii alimentari, Up to date şi King Edward - Regele Eduard au înlocuit vechile soiuri Magnum Bonum, Juillet etc.; în fine, diferite erburi şi lucerne var. superioare, de bulnă calitate. - Fig. 449. Ameliorarea şi selecţionarea plantelor se face după ultimile metode, instituţiile respective fiind prevăzute cu tot utilajul necesar pentru ameliorare. In 1934 s’au făcut 309 încercări asupra cerealelor, I 14 încercări asupra cartofilor, 87 asupra tuberculelor, 90 asupra graminee-lor din păşuni şi fâneţe, etc. Există un perfect acord între teoreticieni şi practicieni pe ogorul experimentărilor, din care cauză rezultatele sunt foarte bune. Prima societate de ameliorarea plantelor cultivate s’a fondat în 1876, din iniţiativa D-lui E. Möller Holst şi condusă apoi de L. Helweg şi K. Hansen. Institutorul P. Nielsen, începe experimentările sale cam în acelaş timp, înfiinţând staţiunea de încercare Tystofte. O serie de instituţii şi servicii luară fiinţă, ale cfăror rezultate fură publicate în buletine şi reviste. începând cu l 900, Profesorii T. Wes-termann, K. Hansen şi Fr. Hansen duc la bun sfârşit o serie de experienţe privind cerealele, plantele ,de nutreţ şi tuberculele. începând cu 1895, se organiză comerţul de se* minţe selecţionate. Iată, de pildă, rezultatele la grâu: Grâul mic Tystofte II cu 37,9 greutate la HI. Weibulls Standard ... ,, 3975 v * ,, Svalöf Panser III , . . „ 39.6. „ Trifolium 14 ..... . ,, 40,8 - r„ ,, Lawaetz Alshvede • . . „ 40,8 " sau la orz .. ' Tystofte Prontice . . . cu 37,3 quint; la Hect. Orz, Aur de Svalöf . . „ 39,8 ,, ,, ,, Orz, Seyer Svalöf ... cu 41,0 quint. la Hect. „ Abed Binder ... „ 41,2 ,, „ Opal .... ,, 42,1 ,, ,, ,, ,, ,. Kenia. • . • 42,6 ,, ,, ,, ,, „ Maya .... ,, 43,6 ,, ,, ,, Statul întreţine şi favorizează activitatea selecţionării şi ameliorării plantelor cu foarte mari sacrificii, răspândind în ţară rezultatele obţinute, prin conferinţe, studii, reviste, buletine, radio, cinematograf şi o serie întreagă de câmpuri demonstrative, menite a înfăţişa diferenţa dintre soiurile ameliorate sau selecţionate şi cele care sunt deja în cultură. Modul cum se face răspândirea soiurilor noi şi condiţiunile avantajoase de a putea fi achiziţionate de ori cine, ajută la introducerea curentă a lor, în agricultura ţării. Pentru efectuarea unei agriculturi înaintate, danejii întrebuinţează cele mai perfecţionate unelte şi maşini. - Fig. 450. -In 1773, ceasornicarul James Small în-fiinţă o uzină de maşini agricole şi în special pentru fabricarea plugurilor. Societatea Regală de agricultură lucra asiduu pentru introducerea instrumentelor perfecţionate în agricultură. Către sfârşitul veacului al XVIII fu introdusă un fel de batoză, care după 1840 se generalizează la marea proprietate. In 1852 îşi făcu apariţia prima cositoare mecanică, construită de Cyrus Hali Mac Cormick la Chicago. La 1800 se introduce prima maşină de semănat, din Anglia. După cercetările ulterioare s’a constatat, că pentru proprietatea sub 1 0 ha., maşinile si instrumentele reprezintă o va- Tot atât de favorabile rezultate, s’au obţinut şi la plantele celelalte. Fig. 450. ___ Infusor şi stropitoare cu urină. loare de 235 coroane pe ha., sau 5170 lei; pentru unul dela 20-30 ha. 193 cor., sau „4246 lei; pentru fermele de la 20-30 ha. 152 ¿or., sau 3344 lei; pentru exploataţiile •\de la 3X)-50 ha.* 128 cor., sau 2816 lei; pentru marile proprietăţi, 1 12 cor. sau 2464 lei. Orice fel de maşini se fabrică în ţară, afară de cele de secerat. O bună parte se exportă. Prezintă interes maşinile de plantat şi recoltat cartofi şi rădăcinoasele în general, cele de răspândit îngrăşăminte, maşinile de lăp-tărie etc. O mare desvoltare au luat maşinile cu electricitate. Cooperaţia. In mare parte D. îşi datoreşte progresele sale în domeniul agricol şi economic, cooperaţiei. - Fig. 451 şi 452. -Datorită spiritului danez de asociaţie, răbdării şi perseverenţei, cinstei, hărniciei şi priceperii acestui popor, cooperaţia şi-a întins organizaţia în toate direcţiile Fig. 451. — O lăptărie cooperativă .daneză. şi «sub toate formele: de producţie, de consumaţie;. de vindere şi aprovizionare în comun, de exploatare şi progres, de bancă şi asigurare, vizând agricultura în general şi fiecare ramură în parte, până când s*a ajuns la o reţea complectă, datorită căreia, toţi a- ^J^pultorii îşi pot valorifica munca şi produc-^î^,;.lor de orice fel. In 1882 a luat "fiinţă pri-»nia lăptărie cooperativă, iar la 1887 primul probator, cooperativ. In 1895 se înfiinţă o coo-Perativă pentru alesul şi exportatul ouălor & şi., .una ţ pentru exportul untului, iar pe la J Î900, 9 cooperativă pentru exportul vitelor, căreia îi urmară altele pentru aprovizionarea cu. furaje, cu seminţe, cu instrumente şi ma- şini, etc. Un nume, acela al D-lui Anders Nie-lesen, se ridică deasupra tuturor cooperatorilor. Pentru coordonarea lucrărilor şi o mai strânsă colaborare, au luat naştere federalele, iar mai târziu, s*a alcătuit aşa numitul Consiliu de Agricultură. In rezumat, D. avea în 1933 următoarea reţea de cooperative: -Fig. 453. Cifra de afac. No. membri în miliarde coroane Lăptării coop. . . . 1402 190.000 445,0 Coop. pt. export, unt 11 641 134,3 - Abatoare coop. • • 60 179.873 470,8 Coop. exportat ouă 700 45.000 21,0 Coop. pentru exp. animalelor .... 15 12.227 4,8 Coop. ptr. cumpăr. de seminţe .... 1 3.400 3,7 C. pt. cump. furaje 1387 89.473 90,1 Coop. ptr. îngrăşăm. 1450 60.000 16,1 Coop. cump. instr. şi maşini..... 1 1680 6,6 Uzinile Cooperative de ciment .... 1 1097 3,0 C. pt. cump de cărb. 2 625 6,8 „ de consumaţie 18"4 335.900 402,6 „ ,, asigurare • 6 749.946 10,8 Total.... 6860 1.669 862 1615,6 (o coroană = 2 3 lei) Cifrele de mai sus, sunt elocvente. 6860 de Societ. Coop. cu 1.669.862 de membri, fac afaceri anuale de 1.615.600.000 coroane daneze sau de 35.543.200.000 lei. Se vede că între 50 şi 85% din numărul întreprinderilor se fac prin cooperative. Toată viaţa agricolă şi economică pulsează prin cooperaţie. învăţământului primar şi superior îşi datoreşte D. prosperitatea ei culturală şi economică. El este obligator şi durează 7 ani. Actualmente în D. există 4.504 şcoli primare cu cea. 500.000 elevi, 9.800 învăţători şi 6.800 învăţătoare. Statul şi comunele cheltuiesc anual pentru întreţinerea acestor şcoli cca. 100.000.000 coroane. învăţământul liceal este specializat. Există 20 de şcoale normale. învăţământul superior se face la cele 2 universităţi - Copenhaga şi Aarhus -, unde licenţa se ia în 5-7 ani, şi care numără cca. 6.000 studenţi, apoi la Şcoala Politehnică - tot 6-7 ani de studii -, care numără peste 1.000 studenţi, la Institutul Tehnologic - 6.500 studenţi -, Şcoala Superioară de Comerţ - 600 studenţi ş. a. - navigaţie, dentistieă, arte frumoase învăţământul Agricol inferior se face în diferite şcoli speciale, care sunt frecventate de peste 1.000 elevi; cca. o treime dintre a-gricultori sunt absolvenţii acestor şcoale a- Fig. 452. — Sosirea laptelui la lăptărie. 17 gricole, ce au jucat un rol considerabil în modernizarea agriculturii daneze. Fig. 453. ____ DANEMARCA. — Răspândirea lăp- tăriilor cooperative şi particulare. ‘'Jftfffir învăţământul Agricol superior datează Jin secolul XVIII. Institutul Regal Veterinar şi Agronomic din Copenhaga, bogat şi bine organizat, esite împărţit în 6 secţiuni: agricultură* ştiinţe veterinare, hotărnicie,, horticul-tură, silvicultură şi lăptărie. Numărul studenţilor este de cca. 700; durata studiilor este de 3-6 ani - variind după secţiuni Fig. 455. — Armăsar din rasa Jutlandeză —2% ani —, No. 1857 din registrul genealogic al elitei. Producţiunea animală constituie o ramură principală a agriculturii daneze. Stocul animalelor constă din 520.000 cai; 3.200.000; vite cornute - din care mai mult de jumătate sunt vaci 4.500.000 porci; 180.000 oi; 27.000.000 găini etc. Numărul cailor descreşte din cauza desvoîtării tracţiunei mecanice. Oi sunt foarte puţine, pentrucă agricultura daneză este prea intensivă. Densita- Fig. 454. — Vâca Maxinden, având recordul randamentului pe timp de 17 ani cu 80.004 kg. lapte cu 4,29% unt, adică 3.853 kg. unt . Oât este piramida de butoaie cu unt). Fig. 456. — Armăsar din rasa Frederiksburg, No. 305 jdin Registrul genealogic. tea vitelor pe unitatea de suprafaţă este mult mai mare pe proprietăţile mici. Producţiunea animală - slănina, carnea, ouăle, laptele şi untul - asigură 80% din beneficiul net al proprietăţii mici şi mijlocii. D. produce anual 5Yl miliarde de kg. de lap- 259 DANEMARCA te, din care 900 milioane kg. se consumă sub formă proaspătă, 140 milioane kg. ser- Fig. 457. —- Pasăre tăiată, pentru export, prevăzută cu plumb la aripi. vesc pentru fabricaţia brânzeturilor, 25 milioane se exportă sub formă condensată şi peste 4 miliarde kg. servesc pentru fabrica- din cremă pasteurizată, conţine 60% grăsime şi nu mai mult de 16% apă, nu conţine alte produse de conservare decât sarea obişnuită. Untul se exportă în Anglia, Germania, Belgia, Franţa etc., în ordine descres-cândă. Figv 460. — VACA DE LAPTE din rasa roşie. Cele 600 întreprinderi pentru fabrica-ea brânzeturilor, dau producţiunea anuală de diferite soiuri de brânză, între 25-30 mili" oane kg., din care 10 milioane se exportă. Laptele smântânit, rămas după prelucrare la lăptăriile cooperative, se restituie producătorilor, care îl întrebuinţează pentru hrana porcilor. Baconul se bucură de un renume mondial şi se produce în cantitatea cea mai mare din lume. Cele 200.000 de crescătorii livrează 5-6 milioane de porci pe an, din care exportă 200-300 milioane kg., de bacon. - Fig. 461. Fig. 458. __ FERMĂ DIN FIONIA. rea untului. Producţiunea anuală de unt variază între 185 şi 188 milioane kg.» din care 83 % se exportă, de unde rezultă că D. li- #ig. 459. Taur din rasa băl tată alb cu negru, din Jutlanda. 'Virează o treime din cantitatea totală ce se vinde pe piaţa mondială. Untul este fabricat Fig. 461. — SCROAFĂ CU PURCEI, din rasa naţională daneză. Se mai exportă produse secundare: grăsime, cârnaţi, ficat, conserve etc. Creşterea porcilor în D. constituie un ar-tiol important, mai ales la fermele mici şi mijlocii. Cele 27 milioane de găini, produc DANEZ-DAPHNE 260 anual câteva miliarde de ouă, din care peste un miliard se exportă. Acest export este sever reglementat, fiecare ou fiind marcat. - Fig. 462 şi 463. Fig: 462. — Ştampilă pe ouăle proaspete. Deci, în ceeace priveşte comerţul untului, baconului : şi al ouălor, mica D. este furnizorul cel mai mare al pieţei mondiale. Se mai exportă păsuri tăiate, vite cornute vii sau tăiate, apoi câteva milioane de kg. de seminţe de graminee, napi, varză, ş. a., care se bucură de renume mondial şi care aduc D. peste 10 milioane coroane anual. Pescuitul constituie o profesie pentru danezi. Flota pescărească cuprinde 750 de vase de 15-60 tone, 5.000 vase cu motor, mai mici, 10.000 bărci. Pescuitul a-nual se ridică la cca. 90 milioane kg., ceeace valorează 30-35 milioane coroane. Mai mult de jumătate din această cantitate, se exportă. Pescuitul aparţine micilor întreprinderi independente. Se pescuieşte: cam-bula, scrumbia, egrefinul, ţiparul şi altele. Mijloacele lesnicioase de comunicaţie, permit distribuirea rapidă a peştelui proaspăt, atât pentru consumul intern cât şi pentru export. C. F. DANEZ. - Zoot. - Rase de animale domestice originare din Danemarca - v. ac. DANGA. - Zoot. - Dungă făcută cu fierul înroşit pe spatele unei . vite, pentru a-i arăta proprietarul. De obiceiu d. se face numai când vita este dată în cireada satului sau a unui sindicat de crescători. In acest din urmă caz, d. a fost înlocuită prin însemnări speciale pe coarne. DANTHONIA. - Bot. - Gen de plante din fam. Graminaceae, cu frunze glabre, gluma de lungimea spiculeţului, glumela cu aristă lungă şi geniculată, spiculeţele dispuse în pa-nicul, fiecare cu 2 sau mai multe flori. D. calcyna Rchb. înfloreşte în iulie-August. Creşte prin păşuni şi fâneţe. DAPHNE. - Bot. - Arbuşti din fam. Thy-meliaceae. Frunze caduce sau persistente, alterne, întregi. Inflorescenţe în spice sau um-bele. Flori hermafrodite, fără petale, tubul caliciului cilindric cu 4-5 lobi, colorat; sta-rmine 8-10, aşezate în 2 etaje. Fructul drupă cu o sămânţă. La noi în ţară spontani: D. mezereum L. - v. tulichină. D. Blaga-yana Frey., arbust mic cu ramuri întinse mult în lături şi către extremitate arcuate în sus. Frunzele persistente, îngrămădite către vârful lujerilor, coriacei, groase, obovate până la oblong-ovate, la vârf bonte, către codiţă se îngustează treptat, 2,5-4 cm. lungime. Inflorescenţele în umbele terminale, câte 10-15, cu bractei lanceolate argintii. Florile apar în Maiu, albe, tubul caliciului pe din afară slab pubescent. Fructul sferic, — CRESCĂTORIE DE PASĂRI, TIPICĂ. roseu-alb. La noi în ţară are o răspândire insulară în Carpaiţii sudici şi M-ţii Apuseni. Astfel îl aflăm în Bucegi, pe Furnica la Sf. Ana, altitudine 1 130 m. Pe muntele Cristianul Mare se găseşte în regiunea subalpină, dela 1600 m. în sus. Pe muntele Cozia ocupă suprafeţe întinse în golul muntelui, începând de la 1400 m. D. cneorum L., arbust târîtor. - Fig. 464. - Lujerii pubescenţi. Frunzele persistente, oblong-lanceolate, 1-2 cm. lungime, obtuse saui mucronate la vârf, către codiţă îngustate, pe faţă închis,-verzui lucitoare, pe dos de un verde-brumăriu. Flori rosee, 1 cm. în diametru, mirositoare. Inflorescenţe terminale cu 6-8 flori sesile. înfloreşte în Maiu. Fructul galben-brun. Foarte indicat pentru cultură, formând cordoane dense verzi, cu flori mirositoare primăvara. La noi se află în Transilvania, de ex. pe 261 DARAODARLEY ARABIAN stâncile calcare din muntele Scăriţa, la Be-lioara; în împrejurimile Clujului, în poenile Fig. 464. _ DAPHNE CNEORUM. A, plantă; B, frunză; C, floare; D, idem după fecundare; E, fructul. Fig. 465. — DAPHNE ALF1NA. — A, ramură cu frunze şi flori; B, frunză; C, floare; D, fruct. Fig. 466. — DAPHNE LAUREOLrA L. — A. ramură cu flori şi frunze; B, floare; C, fruct. pădurilor cu soluri calcaroase - dealul Ciu-hei, lângă Apabida. - D. alpina L., arbust mic până la 15 cm. înălţime. - Fig. 465. - Lujerii pufoşi. Frunzele îngrămădite la extremitatea lujerilor, obovate până la oblong-obovate, pubescente pe ambele feţe, cad toamna. Flori albe mirositoare, în panicule terminale câte 6-10. Fructul oblong-ovoid, roşu, slab pubescent. Pe stânci în regiunea alpină. D. Laureola L., arbust stufos până la 1 m. înălţime. - Fig. 466. - Frunze persistente, pieloase, oblong-lanceolate, 5-8 cm. lungime, ascuţite, îngustate la bază. Inflorescenţe în raceme cu 5-10 flori. Flori gal-bene-verzui, 8 mm. lungime. Fruct globoid, de un negru-albăstrui. In catena sudică a Carpaţilor. C. C. Georg. DARAC. - Fit. - Aparat întrebuinţat la prelucrarea inului şi cânepei, imediat după meliţat. Fuiorul ieşit dela meliţă, având încă puzderii, se trece prin acest aparat, spre a rămâne curat. D. comun - e din lemn, cu dinţi de fier, ca la pieptene fuiorul trecut prin aceşti dinţi se curăţă de puzderii. D. belgian - după ţara de origină - e format dintr’o scândură de lemn cu o despicătură, prin care se bagă mănunchiul puţin câte pu- Fig. 467. — Darac, stânga comun; dreapta belgian ţin, iar capătul ieşit prin crăpătură se loveşte cu un cuţit; inconvenientul acestui d.: se lucrează încet, lucrătorul oboseşte repede. - Fig. 467. Pentru dărăcit - scămoşat, curăţit, - lâna, se întrebuinţează un d. format din două suprafeţe de lemn curbate, una fixă, cealaltă alunecând la suprafaţa celeilalte printr’o mişcare oscilatorie. DARIE. - Bot. - Pedicularis L. Gen de plante din fam. Scrophulariaceae, cu tulpina simplă, erectă, cu frunze penate simplu saiu dublu. Labrul superior în formă de coif, comprimat; floare cu 4 stamine didiname. înfloreşte în Iunie-August. DARLEY-ARABIAN. - Zoot. - Celebrul armăsar de origină arabă, ce stă la baza rasei pur sânge englez, alături de renumiţii Byerly Turk şi Godolphin Barb. Născut în 1702, în Arabia, a purtat până în anul 1 705 numele de Mannicka. In anul 1705 a fost cumpărat din Siria, de către englezul Darley şi adus în Anglia, unde i s’a schimbat numele în acela de D,-Ar. - Darley, după numele englezului, DARLINGTONIA-DARTROSA 262 şi Arabian, pentru a i se arăta origina a-rabă Dacă asupra conformaţiei avem date precise, martore fiindu-ne diferite tablouri pictate de acei care au rămas uimiţi de frumuseţea lui, asupra taliei nu avem date sigure, cronicele dându-ne atât 1,43 cât şi 1,51 m. Celebritatea iniţială i-au stabilit-o 2 nepoţi ai săi: Bartelt’s Childers şi The Flving - sau Dewonshire Childers Al. V. M. DARLINGTONIA. - Fior. - Gen de plante din fam. Sarracenieae. D. californica Torr., vivace, frunze în rozetă, formând un cornet Fig. 468. — DARLINGTONIA CALIFORNICA. îngust şi curbat la vârf, cu un opercul terminal alcătuit din 2 lobi divergenţi, aplecaţi în jos. Cultura în locuri umede şi umbroase, sub clopot, în pământ de compost format din Sphagnum, mraniţă de turbă şi nisip grosier. Plantă de ornament, pentru coloritul frumos al frunzelor verde deschis pătat cu alb şi cu nervuri roze. - Fig. 468. DARLOGI. - v. harnasament. DÂRMON. - v. ciur. DÂRMOZ. - Bot. - Sin. dârmoc, dârmo-rin, drimoc, drimos, coacăză. Viburmim lan-tana L., arbust din regiunea de dealuri, unde creşte la marginea pădurilor, în tuferi-şuri sau locuri pietroase. - Fig. 469. - Lujerii sunt svelţi, rotunzi, în tinereţe acoperiţi cu o pâslă cafenie, care se ia pe degete prin frecare. Mugurii opuşi, fără solzi acoperitori, astfel că se văd frunzuliţele de deasupra a-coperite cu o pâslă de peri stelaţi. Mugurii floriferi caracteristici, terminali, sunt mari, de forma unei căpăţâne. Frunzele opuse pe- Fig. 469. — VIBURNUM LANTANA — Dârmoz ţiolate, ovale, la bază rotunjite, la vârf de regulă bonte, margina cu dinţi de fierăstrău egali, pe faţă cu puf, sgrobunţoase şi de un verde închis, pe dos nervaţiunea proeminentă, cu pâslă de peri stelaţi, de un cenuşkt-verzui. Inflorescenţele terminale, în cime co-Timbifere, multiflore, apar pe la finele lui Maiu - începutul lui Iunie. Flori hermafrodite, mici, cu corolă albă. Fructele drupe lungueţe, turtite, la început roşii, apoi ro-şii-brun negricioase. Carnea este făinoasă, sâmburele turtit şi cu dungi în lung. Lemnul cu măduvă largă, cu duramen galben-brun, este greu. La noi este de regulă localizat în regiunea de dealuri. Arată o oarecare preferinţă pentru calcar, din care cauză e mai frecvent pe coastele cu roci caN care. In Basarabia şi Dobrogea trece şi în pădurile de antestepă. Se cultivă în parcuri pentru frumuseţea inflorescenţelor sale flori-fere şi fructifere, ca şi pentru frunzişul său de coloraţie variată. In Basarabia, lujerii săi se întrebuinţează la legat, ca şi cei de salcie. C. C. Georg. DARTROSA. - Fitop. - Boală a viţei de vie, care se manifestă prin excoriaţiuni şi pustule brunatre la lăstari şi crispaţiuni la foi - faţa inferioară a nervurilor se lungeşte insuficient -. V. Gh. 263 DARWINISM DARWINISM. - Biol. - Doctrină transformistă a evoluţiei lumii organice, ce caută să explice origina speciilor de plante şi animale prin „lupta pentru existenţă“ - struggle for life care, ca un factor selectiv decide asupra conservării sau dispariţiei variantelor. Teoria Darwinismului. Pornind dela teoria lui Malthus, că oamenii se înmulţesc în progresie geometrică, iar mijloacele de existenţă în progresie aritmetică, şi constatând, de fapt, puterea enormă de propagare a organismelor vii, Darwin în lucrarea lui ,,Orierm of the species“,-apărută în prima ediţie la 24 Noembrie 1859 şi în a doua la 7 Ianuarie 1860 arată că în lupta pentru existenţă reuşesc numai cei mai dotaţi, supravieţuind astfel numai cei mai adaptaţi mediului - formula lui Herbert Spencer: „the survival of the fittest** = supravieţuirea celui mai adaptat Astfel, în mod mecanic, natura selecţionează, păstrând pentru propagare numai ce e mai bun şi înlăturând tot ce e mai slab. Deci, selecţiunea naturală, ca o forţă enormă, lucrează încontinuu la progresul şi perfecţionarea fiinţelor organizate, dă naştere la forme, respectiv specii noui, explicând totodată înrudirea sistematică, ce există între diferitele forme de plante şi animale. Selecţiunea naturală presupune, bine înţeles, variaţiunea organismelor, care face ca într’un grup de indivizi din aceiaşi specie să găsim exemplare mai mari şi mai mici, mai puternice şi mai slabe, mai rezistente sau mai susceptibile la boli, etc. In ceea ce priveşte felul variaţiunilor, sau mai bine zis cauza lor, este de notat, că Darwin întotdeauna a ţinut cont de două feluri de variaţiuni: „individual differences**, care astăzi sunt cunoscute sub denumirea de modificaţiuni, şi „sin-gle variations“ sau schimbările spontane, mu-taţiunile de astăzi. Atât numai, că Darwin n’a fost lămurit, care din aceste variaţiuni sunt mai importante pentru selecţiunea naturală. De altfel, într’o ediţie mai târzie a lucrării „Origin of the species“, Darwin scrie în capitolul VII următoarele: ,,In ediţiile anterioare ale acestei lucrări, eu probabil că am subestimat frecvenţa şi importanţa modifica-ţiunilor datorite variabilităţii spontane**. Iar unul din criticii lui Darwin şi anume cunoscutul Hugo de Vries, scrie în voi. I din a sa „Mutătionstheorie“ următoarele: „Darwin subliniază de nenumărate ori, că nu trebue uitat, că „sub termenul de variaţiuni se înţeleg mai mult diferenţele individuale**. Aşa dar, variabilitatea lui este de a şe concepe întotdeauna ca un proces dublu. Ea constă din „diferenţe individuale“ şi „variaţiuni spontane**. Primele aparţin acelor fenomene, pe care noi astăzi le numim variabilitate individuală şi care urmează legea lui Quetelet. Ultimele sunt schimbări ocazionale, spontane, corespunzând muţaţiunilor noastre. Darwin pomeneşte de amândouă aceste tipuri, aproa- pe peste tot, în scrierile sale despre selee-ţiune; nu le desparte însă nici odată, şi întotdeauna se îndoeşte, căruia din amândouă ar fi de atribuit o importanţă mai mare în origina speciilor“. Atribuind selecţiunii naturale un mare rol în origina speciilor, Darwin a apelat însă şi la alţi factori ca surse de schimbări ereditare, cum ar fi de ex. influenţa modificatoare directă a mediului extern. Astfel, la începutul capitolului II din „Origin“ găsim următoarele: „Cine ar putea însă afirma, că talia mică a cochilelor din apele sălcii ale Balticei, sau talia pitică a plantelor de pe vârfurile Alpilor, sau blana groasă a animalelor nordice nu este, cel puţin în unele cazuri, transmisă prin ereditate la câteva generaţii dearândul**. Alţi factori schimbători ai fiinţelor vii, la care a mai apelat încă Darwin, au fost: influenţa exerciţiului sau neexerciţiului, selecţiunea sexuală şi legea corelâţiunii. Astfel, de ex., girafele au gâtul lung pentru că au trebuit să-şi caute hrana de pe arbori. O specie de raţă sălbatecă din America de Sud are aripi rudimentare şi nu poate sbura, fiindcă şi-a găsit hrana întotdeauna în apele în care a trăit. La fel, struţul nu poate sbura, având aripi rudimentare; in schimb are picioare puternice; aceasta probabil .din cauză că treptat, mărindu-i-se şi îngreuiridu-i-se corpul, aripile n’au mai putut susţine această pasăre, care a trebuit să-şi desvolte în schimb picioarele, pentru a putea fugi de duşmani. La fel, animalele ce trăesc sub pămânţ sau în peştere - cârtiţa şi altele - au ochi rudimentari sau chiar deloc, din cauză că ne-având nevoie de ei, nu i-au folosit. Selecţiunea sexuală constă într’aceea, că în lupta pentru posedarea femelelpr, masculii mai slabi sau mai puţin ornaţi, dacă nu sunt distruşi, în orice caz sunt înlăturaţi dela reproducere, asigurându-se astfel numai perpetuarea indivizilor mai puternici, mai ornaţi, etc. Critica D. „Origina speciilor* * lui Darwin a avut un răsunet foarte mare. Expunerea clară, abundenţa materialului şi recurgerea la multe exemple din viaţa fiinţelor din jurul omului, au pasionat multă lume, care a acceptat D. In schimb, au fost foarte mulţi şi din acei care au criticat această teorie. Astfel, în primul rând i «’au opus clericii. Dintre biologi n’au acceptat teoria adepţii şcoalei creaţioniste. La multe din criticile a> duse, Darwin a răspuns în ultimele ediţii ale lui „Origin**. Dar dacă primele critici n’au putut modifica teoria selecţiunii naturale a lui Darwin, în schimb nouile teorii şi nouile descoperiri dela începutul secolului nostru, au adus ajustări şi perfecţionări importante d. In primul rând, aci trebue să pomenim lucrările savan- DASYCHIRA 264 tului olandez Hugo de Vries, precum şi ale profesorului danez W. Johannsen. Acceptând, ca şi mulţi biologi mai vechi, că variabilitatea organismelor vii se datoreşte însuşirilor ereditare şi condiţiunilor de traiu - nature şi nurture, după cum a spus Galton Darwin, precum am văzut mai sus, nu putea să se decidă, căreia din aceste două gru-. pe de factori ai evoluţiei să-i dea prioritate, cu alte cuvinte nu putea să se decidă, care din cele două feluri de variaţiuni - „single variations“ sau ,«individual differences“ - procurau selecţiunii naturale material pentru e-voluţie. Aci trebue de adăogat, că un contemporan, amic şi adept înfocat al lui Darwin - A. R. Wallace - în opera sa principală - „Darwinism, an exposition of the theory of natural selection with some of its applica-tions**, apărută în 1860, ignorează cu desăvârşire mutaţiile - single variations -, socotind că numai modificaţiunile - individual differences - procură selecţiunii naturale material pentru formarea de specii noui. H. de Vries, prin lucrările sale, bazate pe experiment, a dovedit că numai mutaţiunile - single variations ale lui Darwin - sunt a-celea care rămân constante, se transmit la descendenţi prin ereditate şi astfel creiază forme noui. Teoria mutaţiilor lui de Vries a fost acceptată de toată lumea, şi astăzi ea trece drept dogmă evoluţionistă. Johannsen, în lucrările sale, a fost mai categoric şi chiar mai aspru decât de Vries. Johannsen a dovedit, că soiurile, varietăţile şi speciile diferitelor plante ce se înmulţesc prin autofecundare, se compun din linii pure, - unităţi botanice mici, constante în însuşirile lor. Fiecare linie pură are caracteristica ei precisă, constantă. Factorii externi nu pot schimba însuşirile lor ereditare, nici în plus, nici în minus. Fiecare linie pură se deosebeşte de altele. Deci, într’o varietate - soiu -, care reprezintă un mare amestec de linii pure - o populaţie - găsim linii pure şi mai înalte şi mai scunde, mai productive sau mai puţin productive, mai rezistente sau mai susceptibile la boli, etc. Ca atare, o selecţiune, o alegere în sânul unui soiu neselecţionat, în sânul unei populaţiuni mai heterogene, are mari şanse de reuşită, rezultatul final fiind crearea junui soiu mai bun - prin izolarea liniei pure mai bune -. Dacă însă un soiu este foarte uniform, reprezentând, eventual, o linie pură înmulţită, atunci selecţiunea în sânul acestui soiu uniform nu poate avea nici un efect. Selecţiunea aci este ineficace. Selecţiunea nu produce nimic. In acest fel, prin teoria liniilor pure a lui Johannsen, s’au pus limite teoriei selecţiunii naturale lui Darwin. In această privinţă, o frază din lucrarea lui Johannsen - Elemente der exakten Erblich-keitslehre, Ed. 3-a, 1926, pag. 261 - este foarte caracteristică: ,,Prin selecţiune, un a-numit genotip nu se schimbă; deci selecţiu- nea nu produce nimic, cu toate că însuşi Darwin foloseşte mereu-mereu cuvântul ,,produce“. Darwinismul astăzi. In termeni mai mult sau mai puţin vagi, d. este acceptat astăzi de majoritatea biologilor, dar bine înţeles nu sub forma lui iniţială. Astfel, se admite, că selecţiunea naturală îşi exercită efectul numai asupra variaţiunilor spontane - mutaţiu-nilor -, care singure sunt ereditare. Hibridarea deasemeni procură material bun pentru selecţiune. Selecţiunea în sânul unei linii pure este considerată ca nulă. Teoria selecţiunii sexuale a fost respinsă. La fel şi legea corelaţiunilor. Este reţinut principiul luptei pentru existenţă, acel âl supravieţuirii celui mai înzestrat, principii ce pot fi urmă-riţe în sânul oricărei specii, dotate, cele mai multe, de o putere de propagare foarte mare. Ar mai fi de adăogat, că d. deseori se confundă cu evoluţia, considerate fiind ca sinonime. Acest lucru este absolut greşit. Iar explicaţia acestei confuzii stă în faptul că Darwin, prin lucrările lui, a contribuit cel mai mult la consolidarea ideei evoluţiei, care până la el era piisă mereu la îndoială. Ori, dela Darwin încoace, faptul că evoluţia a a-vut loc, nu se mai discută, ci se discută numai cum a avut ea loc. A. Pies. DASYCHIRA. - Ent. - Gen de fluture din fam. Thaumetopocidae. Fluture bine desvol-tat; în repaos ţine picioarele anterioare, păroase, întinse înainte, pe cele posterioare, în lături. D. pudibunda: fluture de culoare spălăcită, cu aripile dinainte prăfuite cafeniu şi cu desene brune. Aripile dinapoi albe, cu pete spălăcite. Masculul mai vioi decât femela şi adesea fondul aripelor dinainte de Fig. 470. — DASYCHIRA PUDIBUNDA, larva. culoare mai închisă. Fluturele sboară în Iunie; în timpul zilei stă pe tulpină. Ouăle rotunde, cenuşii, albăstrii sau gălbui, cu un punct negricios la mijloc, sunt depuse în grămezi de până la 200, pe scoarţa copacilor sau jos pe iarbă. După 3 săptămâni, ies omizile galbene, cu peri negri, mănâncă coaja oului şi se lasă după aceia pe fire de paiajen, jos, mai târziu devin galbene curat, verzui, verzi, roşii, roze, cafenii, etc. In Octombrie, omizile au 45 mm. lungime; trăesc pe fag, la nevoie atacă şi mesteacănul, ste- 265 DASYLIRION-DASYSCYPHA WILLKOMMII jarul, alunul, plopul, ulmul, salcia, teiul, carpenul, „ arţarul, mărul, părul, nucul, castanul sălbatec, trandafirii, murii şi de asemenea moliftul, etc. Tinerele omizi rod faţa inferioară a frunzelor şi cruţă totuşi pe cea superioară. Pentru prefacerea în crisalidă, omizile fac o gogoaşe tare, galbenă, cenuşie sau cafenie din părul lor, care se amestecă prin Fig. 471. — FEMELĂ ADULTĂ DE DASYCHIRA PUDIBUNDA. frunzele de fag căzute toamna. Pupa este roşiatică, cafenie-închisă sau negricioasă, cu partea dinapoi a corpului păroasă. Această lepidopteră prezintă pericol mare pentru silvicultură; sau văzut păduri întregi de fagi fără nici o frunză, din pricina lor. - Fig. 470 şi 4 71. DASYLIRION. - Fior. - Gen de plante din eu frunze verzi frumoase, spinoase, ghimpii galbeni pe margine şi terminaţi printr’un vârf recurbat. D. glaucophyllum Hook., frunze glauce, spinoase pe margini. D. longissi-mum Lem., mai puţin viguroasă decât precedentele, frunze foarte lungi, groase, lipsite de spini, Etc. - Fi,g. 472. DASYSCYPHA WILLKOMMII. - Fitop. -Ciupercă ascomycetă, ciaire cauzează cancerul laricelui pe L. europea şi mai rareori pe L. leptolepis şi L. occidentalis. Se îmbolnăvesc mai ales exemplarele cultivate la altitudini sub 1000 m., din cauza schimbării condiţiu-nilor climaterice ale staţiunii în raport cu staţiunile naturale de creştere ale laricelui în munţi. - Fig. 473. - Este cunoscut că ar-boretele de larice nu se găsesc în munţii noştri decât dela 1200-1500 m. în sus. Lari-cele, pentru o desvoltare normală, necesită o mare cantitate de lumină, o bună aerisire prin curenţi favorabili de aer, o perioadă de repaus îndelungă, de cel puţin 4 luni şi o tranziţie rapidă del'a iarnă la vară şi viceversa. In staţiunile joase, îi sunt dătmătoare oscilaţiunile de temperatură din Martie şi Aprilie, laricele fiind o esenţă timpurie, la o primă încălzire a aerului, dă mugurul. Lujerii ieşiţi din mugure sunt apoi surprinşi aci de gerurile următoare târzii, caracteristice climatului regiunilor mai joase, degeră. Deasemenea el mai sufere şi de pe urma Fig. 472.—DASYLIRION ACROSTICHUM; a, frunză cu ţepi; b, floare; c, petală. fam. Liliaceae, în tufe. Din mijlocul acestora se ridică tulpini mari, putând atinge 3-4 m. Fruct capsular triaripat, cu o singură loje şi o sămânţă. Plante cu port pitoresc, crescând în sere. Specii mai mult cultivate: D. acrotrichuim Zucc., sin. D. gracile, Yucca acrotricha Endl., Bonapartea gracilis, Fig. 473. — Cancer tulpina!, produs de DASYCYPHA. toamnelor lungi şi umede, mai ales în câmpii, care permit încă creşterea lujerilor şi care apoi intră în iarnă complet lignificaţi. - Fig. 474. In rănile astfel cauzate de geruri se in- DATTEL-DAUNĂ 2 stalează ciuperca, ca un parazit de răni. Mi-celiul ciupercii creşte în scoarţă până în zona cambială), omorând ţesuturile sale. Vara, puterea de cicatrizare a rănilor este miare, aşa că o parte din rană este acoperită. Miceliul ciupercii, refugiat în acest interval în lemn, pătrunde din nou, în perioada de repaos în scoarţă, omorând noui ţesuturi. In acest mod, Fii?. 474. — DASTCYPHA CALCYNA. organele de reproducere: A, asce şi parafize; a, asea; p. parfize; B, spermo&onie; C, ieşirea spermogoniilor; D, spermaţii an de an, rana se lărgeşte, iar corpul lemnos devine excentric. Pe marginea cancerelor a-par aparatele fructifere ale ciupercii, de culoare portocalie şi de mărimea unor capete de ace cu gămălie. Ascosporii sunt fusiformi unicelulari. Această boală a decimat plantaţiunile făcute în diferitele câmpii ale Europei cu la-rice de Alpi. Se constată că rasa de larice de Sudeţi este rezistentă la acest atac. Se combate eliminând din masive laricii cu cancer şi cultivându-i în staţiuni înalte. Pentru staţiuni mai joase de 1000 m. altitudine, se va preferi rasa de Sudeţi. C. C. Georg. DATTEL. - v. ameliorare. DATTIER DE BEYROUTH. - Vitic. - Var. de viţă de vie, cu frunze mari, ciorchini la fel, lungi, ramificaţi, cu boabe foarte mari, eliptice, cu carnea tare şi crocantă. Var. foarte fertilă. Se conservă uşor. DATURA. - Bot. - Gen de plante din fam. Solanaceae. Arbuşti şi plante erbacei. Florile cu corole în formă de pâlnie sau tub alungit. Fructele capsule, acoperite în aia de spini. Toate speciile sunt otrăvitoai Spontan D. strajmonium L. - v. ciumăfae. Fig. 475. — DATURA ARBOREA. cultivă ca plante de ghiveci. D. arbor Hort., plantă originară din Peru, înaltă 2-3 m. Flori cu corola foarte lungă, până 1 dm., galben albicioasă, ou miros putem Fig. 475. C. C. Georg. DATURINA. - Chim. - Alcaloid extras < planta Datura strammonium - v. ciumăfa DAUCUS L. - Bot. - Gen de plante i boase din fam. Umbelifere, cuprinzând n mult de 20 de specii, având florile dispi în umbelâ regulată compusă, cu flori mar nale radiante, cele centrale sterile. Fruct diachenă, este aculeat. Daucus carota -Morcov. DAUNĂ. - Asig. - Paguba pe care o cearcă cineva în urma unui sinistru rezul din deslănţuirea unui risc elementar. Asiţ rarea unui risc elementar - incendiu, grin nă, etc. - se mai zice asigurare de d., p opoziţie cu asigurare de persoane. Dacă ds natul a fost asigurat contra d., atunci el fi desdăunat, despăgubit, din partea societî de asigurare, asigurătorului, care şi-a li angajamentul ca, în schimbul unei prime, s plătească, pentru pagubele pe care le-ar i feri în urma riscului pentru care s’a asif rat, sumele, reparaţiile, compensările, d păgubirile cuvenite pentru acoperirea pier< rilor suferite. N. Ghiul. 267 DEBIT DEBIT. - Econ. - Faptul, sau locul de desfacere, de vânzare a unor produse. D. de băuturi spirtoase, de tutun, etc. Vânzarea băuturilor spirtoase se face, fie cu amănuntul, fie cu ridicata. D. cu amănuntul se împart după localităţi şi după condiţiile în care se face vânzarea. A. In comunele urbane: 1. Localuri, unde consumaţia băuturilor are loc numai ca accesoriu la consumaţiuni alimentare: a. - restaurante, b. - cantine, c. - hoteluri, d. - hanuri, e. - cafenele, f. - cofetării, g. - ceainării, h. - bufete, i. - cluburi, j. - cazinouri. 2. d. pentru consumaţia pe loc şi vânzarea de băuturi spritoase în afară de local; 3. localuri pentru vânzarea de băuturi spirtoase în. sticle închise, pentru a se consuma la domiciliu; 4. localuri şi pivniţe pentru vânzarea vinului de către producători, fără a se consuma pe loc; 5. restaurante din gări, cercuri de lectură, popote militare şi debitarea băuturilor în târguri - iarmaroace, bâlciuri B. In comunele rurale: 1. localuri cu dreptul de vânzare de băuturi spirtoase, ca accesoriu la. mâncare; 2. d. pentru consumaţia pe Ioc şi vânzarea de băuturi spirtoase în afară de local. Taxele de brevet în comunele rurale, pentru d. cu amănuntul sunt: a. - lei 2.000 - pentru d. din satele cu o populaţie până la 1000 locuitori. b. - lei 2.500 - pentru d. din satele cu o populaţie peste 1000 locuitori. Debitanţii cu amănuntul din aceste două categorii, dacă vând numai vin şi bere, precum şi debitanţii dela drumuri mari, umblate., plătesc taxele jumătate. Taxele de brevet în comunele urbane, pentru d. cu amănuntul, se fixează în raport cu valoarea locativă a localurilor şi cu felul comerţului, în modul -următor: Lei 3.500 pentru localuiile cu va'oare locativă până la 10,0^0 lei „ 4.600 p. loc. cu val. locât. dela 10.001- 20.000 6.000 „ „ „ „ „ „ 20.001- 40.000 . 10.000 „ „ „ „ „ „ 40.001- 60.000 .. 14.000 „ „ „ „ „ „ 60.001- 80.000 19.000 „ „ „ „ ,f 80.001-100.000 „ 24.000 „ „ „ „ „ „ 100.001-150.000 „ 30.000 „ „ „ „ „ „ 150.001-200.000 •> „ 39.000 „ „ „ ............. 200.001-300.000 |:> 45.000 „ „ „ „ f, ,, 300.001-400.000 Pentru localurile a căror valoare loca-f tivă trece de lei 400.000 -, la fiecare inter-l^al de 200.000 lei peste această valoare, taxa fede brevet de 45.000 - se sporeşte cu câte ¿750 lei, maximul taxei fiind 90.000 lei. IL-. D. dela punctele A, 1, a, plătesc trei pă-||Jriiru din taxele de brevet de mai sus, cele p|fe^a punctul A, 3, plătesc o jumătate din ta-¡l^le ¿e brevet de mai sus, cele dela punctul |p&» 4, plătesc o treime din aceste taxe, cele dela A, 1, b-j plătesc un sfert din aceste taxe, cele dela A, 5, plătesc o jumătate din aceste taxe când gara este într’o comună urbană şi trei şaisprezecimi dacă este într’o comună rurală. D. de pe lângă cercurile de lectură şi popotele plătesc o taxă de 1000 lei, iar acele din târguri, iarmaroace, bâlciuri, plătesc o taxă zilnică, anticipat pe întreaga durată, de 100 lei în sate şi comune rurale, 150 în comune suburbane, 200 în comune urbane şi 300-400 lei în municipii. D. plătesc comunelor şi diferite arende. D. cu ridicata se clasifică în următoarele categorii: a. - d. cu vinuri, bere, cidru şi ţuică nemonopolizată, b. - d. cu băuturi distilate. Un brevet de vânzare cu ridicata nu dă dreptul de a vinde şi cu amănuntul. Cultivatorii de livezi, de pomi şi de vii şi fabricanţii de spirt din vin, distilerii, cazane industriale şi bere, nu sunt obligaţi a avea bre* vet pentru vânzarea cu ridicata a produselor livezilor de pomi, a viilor sau fabricelor lor, dacă se mărginesc a desface numai produsele lor şi numai la locul de producţie. Debitanţii ce fac comerţ de băuturi cu ridicata vor plăti o taxă de brevet stabilită în modul următor: a. - în comunele urbane, reşedinţe de judeţ 20.000 lei. b. - în comunele urbane, nereşedinţe de judeţ 15.000 led. c. - în comunele rurale 7.500 lei. Taxele de brevet fie cu amănuntul, fie cu ridicata «unit anuale. Brevetele de licenţă, în afară de cazurile de contravenţie, amume prevăzute de legea monopolului alcoolului, sau neplata la termen a taxei respective, se retrag: 1. dacă debitantul nu începe comerţul în termen de 6 luni dela liberarea brevetului; 2. dacă debitantul cu amănuntul întrerupe comerţul timp de un an sau dacă renunţă la el; 3. dacă este declarat în stare de faliment. Vânzarea produselor Casei Autonome a Monopolurilor Statului C. A. M. se fiace prin d. D. sunt de trei feluri: speciale, ordinare şi rurale. D. speciale pot vinde în afară de produsele monopolizate, numai articole accesorii fumatului, articole de papetărie uşoară, ziare, reviste sau cărţi literare editate în România. D. ordinare pot vinde în afară de produsele monopolizate, în comune urbane, orice fel de mărfuri. D. rurale, de asemenea pot vinde, în comune rurale sau sate, orice fel de mărfuri. Debitanţii de tutun, hârtie de ţigarete, etc. nu plătesc nici un fel de taxă pentru autorizarea de funcţionare, în schimb primesc din partea C. A. M. remize de vânzare şi anume 7% la d. speciale, 5% la d. rurale, 3 % la d. ordinare pentru tutunuri, 3 % la orice d. pentru hârtie de ţigarete şi cărţi de joc, 10% pentru pulbere. C. A. M. acordă remize mai mari pentru produse superioare. Contab. - Pagina din Cartea Mare sau a DEBIT 268 unui cont contabil - de pildă contul de profit şi pierdere, contul de rezultate din bilanţ - în care se trec sumele plătite, mărfurile sau serviciile furnizate, cheltuielile făcute, cedările şi în genere orice plăţi sau ieşiri, sumele datorate, încărcările cu valori, etc. In d. se trece tot ce are un comerciant de primit, ce este în favoarea sa. Contrar credit. Debitor este acel care are sume trecute în • d. său, în contul rezultat după registrele comerciale; care are cont. debitor; care are de dat, care e dator, care a primit sume pe care trebuie să le înapoieze, care a primit în împrumut sume de bani, datornic. Contrar creditor. N. Ghiul. DEBIT. - Hidr. - Cantitatea de apă, exprimată în metri cubi, care se scurge printr’un canal sau tub, raportată la timpul de scurgere exprimat în secunde. D. este o funcţie a cubajului apei faţă de timp, exprimată prin m.8/sec. El depinde: 1. de cantitatea de apă ce trebuie scursă; 2. - de timpul în care se cere să se facă scurgerea. Determinarea cantităţii de apă acumulată într’un bazin natural şi din care se va evacua apa pentru a fi folosită, se face în două feluri: a. - pe harta bazinului natural considerat, având pe ea figurate curbele de nivel, se măsoară suprafaţa de recepţie a apelor provenite din ploaie. Se stabileşte pe baza datelor pluviometrice locale, cantitatea de Qm3 / sec. — Sm» : Hm. Tsec. - v m. ; în care Pentru aflarea d. unui curs de apă, e nevoie a se cunoaşte secţiunea transversală a cursului în punctul unde se măsoară d. şi viteza apei în acelaş loc. Secţiunea se află cu ajutorul metodei profilului transversal, prin sondarea adâncimilor la distanţe egale şi pe aceeaş linie transversală. Viteza se găseşte cu ajutorul plutitorului, cronometrându-se timpul necesar în care plutitorul a parcurs o distanţă aleasă între două puncte de pe mijlocul apei. Distanţa va trebui aleasă cât p mai mare şi în linie dreaptă. - Gangruillet şi Kutter: 1) Q = S.V ; 2) V = cVrTj s ...i. P,j d,C l-h(3-f 0,00155) n J Vr precipitaţiuni ce cade pe acea suprafaţă în-tr’o perioadă de timp considerată - 24, 48 ore etc. - Astfel se deduce cubajul apei din bazin: ( C = cubsjul apei S**ia Hm, în care < S = suprafaţa bazinului lH = înălţimea apei căzută b. - Având acelaş bazin, reprezentat prin curbe de nivel şi ştiindu-se cota maximă la care se ridică apa de precipitaţiuni, se poate la fel determina cubajul. Din această cantitate totală de apă, numai o parte e folosită, captând-o printr’un canal deschis sau conductă, restul se pierde prin infiltraţie în sol şi prin evaporaţie. Aceste două părţi, din apa totală, care se pierd fie prin infiltraţie, fie prin evaporare, sunt reprezentate prin coeficienţi care variază după natura solului - un sol permeabil va infiltra o cantitate mai mare de apă -, configuraţia lui - cu cât panta e mai mică, cu atât scurgerea spre canalul de evacuare e mai redusă şi posibilitatea de infiltrare va fi mai mare -, prezenţa vegetaţiei - constituind un obstacol în scurgerea apei - şi în fine temperatura atmosferică - influenţând evaporarea. Raportul dintre cantitatea de apă ce se scurge prin canalul de captare în timpul ,,T*‘ şi cantitatea totală de apă ce cade pe suprafaţa ,,S" a bazinului de recepţie în timpul ,,T‘‘, se numeşte modul şi e totdeauna mai mic decât 1. Formula care dă d. este: = debitul; = suprafaţa bazinului recepţie; = înălţimea apei căzută; = modulul, < 1 = timpul de scurs. Formula vitezei este: Sm. Vm. I sec. =----=-------: în care ( S = SI \ T = ti = spaţiul, timpul. 1 sec. Viteza se poate afla şi direct cu ajutorul unui vitezometru. Calculul d. canalurilor şi tuburilor, reclamă aceleaşi elemente: secţiunea şi viteza. Viteza se obţine cu ajutorul unor formule în care panta e determinanta absolută. Iar panta, din raportul: Îp — panta la 1 metru; h = diferenţa de nivel între două puncte; d = distanta între cele două puncte. în care S = A D -f B'C' Q = debitul; V = viteza; S = secţiunea; P = perimetrul udat; R = raza hidraulică; J == panta la metru; n = coefic. de asperitate. BB' P = AB' +B'C'-f C'D b) Bazin : ___ 1) Q = S V ; 2) V = 87^ R. J ‘+-Ï- 0,025 — la peretî regulaţi; 0,030 — „ „ neregulaţi; 0,010 — ,, ., cimentati; 0,013 - ,, de piatră. {1,30 — la perei 1.75 —- „ 0,46 — „ 0,06 — „ 1,30 — la pereţi ordinari inerbati betonaţi metalici 269 / DEBIT 2°. Tuburi. a) Gieseler: 1) Q = S.V b) Darcy: a) Q = TC 50 Vd.h * 1 3,14; d = diametrul tub-ului; h __ panta pe metru. 1) a + v» în care h = H' Q = debitul y = coefic., se ia 0,6 în mediu b = lăţimea fcluzeide scurgere a apei: h = înălţimea ecluzei de scurgere a apei; g = acceleraţia gravit' tii= 9.81 H= înălţimea căderii de apă. Fig. 478 yy/W/ay ¿monte avat T i * h i~~ Cazul III. — Fig. 479. Idem formula Fig. 479. Debit Cazul IV. — Fig. 480. Idem formula Fig. 480. Debit jpAe ■Sad * g yuowe DEBLEU-DEBORDARE 270 Cazul V. — Fig. 481 idem formula fiicei apă amortfe \ J H m aval t^)n~n^rW^rtn^- m~pr^=»rş!ir)\rin^ ¡»—w r Fig. 481. — DEBIT. Cazul VI. — Fig. 4 £ 2 idem formula. H = h - h’ Mvel apa amonte ^ ~ | th*e/ apa • a • f ava/ " • \ H - J > Fig. 482. — DEBIT. Cunoaşterea d. apei are -mare importanţă în lucrările hidraulice, deoarece el este elementul care impune dimensionarea canaluri-lor şi tuburilor necesare în irigaţie, desecare şi drenaj; apoi la regularea şi rectificarea cursurilor de apă, la construirea digurilor şi a barajelor, la folosirea apei în instalaţii hidraulice pentru electrificare sau efectuarea unui lucru mecanic direct, etc. A. I. DEBLEU. - Gen. rur. - Săpătură. Un canal în d., când se găseşte săpat sub linia de nivel a pământului. Pentru desecări se fac canale exclusiv în d.; în irigaţii mai rar - v. irigaţii şi desecare. DEBORDARE. - Hidr. - Efect, de cele mai multe ori dăunător, al apelor curgătoare datorită caracterului lor nestabil. Constă în inundarea terenurilor învecinate cursului, prin revărsarea apei peste maluri în timpul viiturilor mari. Prin forţa cu care apa se revarsă, d. constituie un pericol pentru riverani, atât în ceiace priveşte viaţa lor, cât şi a bunurilor aflate în calea apei. Terenurile cultivabile vor fi aduse în stare neproductivă prin distrugerea stratului arabil, recoltele luate de apă, albia se va lărgi prin erodarea 'malurilor în dauna terenurilor folosibile, clădirile şi orice instalaţiuni dărâmate, avuturile oamenilor pierdute. Uneori însă, d. are şi efecte pozitive şi anume asupra solului. In cazul când caracterul d. nu e torenţial şi mai ales când revărsările au loc în epoci ale a-nului când culturile nu sunt în primejdie -primăvara şi toamna -, binefacerile d. apei, din punct de vedere agricol, sunt mari. Astfel: 1. - Substanţele hrănitoare care se găsesc în stare de suspensiune în apă, se vor depune pe sol şi va rezulta o fertilizare a lui. Ex. avem Nilul. 2. - Alimentarea cu apă şi peşte a bălţilor şi lacurilor vecine râului, este de o mare importanţă pentru populaţia riverană. 3.-CoImatarea terenurilor joasa prin depozitarea materialului adus de apă şi lăsat în urma retragerii. Lucrările necesitate pentru a înlătura e-fectele negative ale d. şi inundării terenurilor vecine, tind pe deoparte la stabilirea caracterului cursului de apă, iar pe de altă parte la amenajarea albiei cursului pentru a o a-dapta cât mai mult faţă de nestabilitatea cursului şi efectelor dăunătoare rezultate. 1. - Intervenţia omului prin lucrări care au de scop stabilirea caracterului cursului, priveşte regiunea superioară a râului, în regiunile de munte, acolo unde îşi are sursa de alimentare şi, în jos, pe tot parcursul în pantă mare. Aceste lucrări sunt: a. - împădurirea bazinelor naturale de recepţie, din care se alimentează râul, cu scopul favorizării infiltraţie? i'nei mari cantităţi de apă care altfel ar trece în râu. b. - Coastele bazinului de recepţie vor fi amenajate cu diferite lucrări uşoare ca: fascinaje, cleionaje, V\ f I r/Z^z^~ •----: ~i 1 > CcEr~-- > li V lA i 1 I- X <5îf^.-.| i [ÎH i M1 • i V _cu-m * 1 X <3- -rjr Fig.r483. — Baraj din lemn fasonat* garnisaje, etc. Ele au de scop încetinirea scurgerii apei şi deci întârzierea unei părţi din apa căzută de a ajunge în curs. In acest fel se asigură o durată mai mare a apelor mari, dar în acelaş timp fiind mai puţin torenţiale, c. - Construirea de baraje pe parcursul râu- lui, până Ia intrarea lui în regiunea de şes, la distanţe descrescânde cu cât ne apropiem de această regiune, cu scopul reducerii vitezei şi împiedicării în acest fel a erodării malurilor şi transportului la vale a materialelor care contribuiesc la ridicarea nivelului apei în câmpie, prin depozitarea lor aci. Aceste baraje se fac din lemn fasonat, butuci şi arbori căzuţi sau din piatră. In fig. 483 - se vede un tip de baraj din lemn fasonat. 2. - Lucrările care privesc amenajarea albiei cursului în scopul adaptării ei faţă de caracterul cursului, se execută în regiunea de şes şi sunt următoarele: a. - îndiguirea cursului de ac^îo unde există pericolul debordării, deci unde malurile sunt joase. Digurile se construiesc în lungul râului, la o distanţă oarecare de curs, pe un singur mal sau pe amândouă după necesitate, submersibile sau insubmersibile, după scopul urmărit prin îndiguire, b. - Consolidarea malurilor pentru a înlătura pericolul erodării lor şi lărgirii albiei în dauna terenurilor folosibile: agricol, silvic, aşezări omeneşti etc. Aceste consolidări constau în construirea de pereţi în zidărie cu mortar, zidărie seacă, beton armat, cărămidă, lemn, iar cele mai bune fiind sistemele care să per-* mită o flexibilitate a pereţilor construiţi - Villa, Decauville, ş. a. - Aceste lucrări de consolidare se fac pe malul concav, acesta fiind cel mai periclitat de acţiunea apei. Pe malul convex se vor aranja numai taluzurile, cărora li se va da o înclinare mai mică şi se vor consolida prin vegetaţii lemnoase sau herbacee plantate, c. - Regularea cursului de apă, determinându-se acel profil care să asigure scurgerea apei în orice împrejurare, chiar pentru viiturile cele mai mari. Profilul normal poate fi simplu sau dublu, după cum diferenţa între apele mijlocii şi mari e mică sau mare. - Fig. 484 şi 485. - Profilul simplu e mai adecuat regiunei amonte a cursului» cel dublu pentru regiunea de şes. Profilul se determină în funcţie de debitul minim - când apa e la etiaj - şi maxim - la creşteri extraordinare ale apei -, de panta fundului şi de natura terenului în care e sănată albia, ho-tărîndu-se înclinarea talazurilor. - v. desecare. d. - Rectificarea cursurilor sinuoase, constă în eliminarea de pe parcursul lor a cotiturilor, prin trasarea unui drum direct intre punctele de pornire ale coturilor, aceste cotituri determinând micşorarea vitezei şi im- plicit o ridicare a nivelului apei; apoi mărirea pantei cursului, ce va avea ca urmare creşterea vitezei şi deci reducerea nivelului apei. Prin reducerea nivelului apei din curs, se scoboară şi nivelul apei freatice din terenul învecinat cursului şi acest lucru prejudiciază culturile de pe el. In România, după calculele Ministerului Agriculturii, dacă s’ar Fig. 485. — DEBORDARE. rectifica cele 295 ape curgătoare ale Vechiului Regat, s’ar câştiga cca. 1.100.000 ha., adică 15 % din suprafaţa cultivabilă. In cazul îndreptării unui curs sinuos se va ţine seamă că orice curs are un echilibru fixat natural, printr’un traseu stabilit ca o rezultantă dintre forţa de eroziune şi rezistenţa solului. Stricând acest echilibru, cursul va tinde să revină la vechea albie şi ca urmare se va simţi nevoia îndiguirii. Toate aceste lucrări făcute în scopul de a opri d., se execută pe baza unui studiu prealabil necesar cunoaşterii următoarelor elemente: caracterului cursului de apă, natura terenului, variaţia nivelului apei între cota cea mai mică - etiaj - şi cota apelor extraordinare, viteza apei, debitul în diferite perioade ale anului, etc. Se va întocmi un proect cuprinzând toate datele de mai sus, un plan cotat al regiunei de sub influenţa efectelor dăunătoare ale cursului, profilul longitudinal şi profilele transversale pentru cunoaşterea zonei de influenţă a d. A. I. DEBURAJ. - Operaţiune care înseamnă curăţirea dinţilor daracului de scamă, rămasă dela scărmănatul lânei. Operaţia se face cu ajutorul unui pieptene special, sau cu o furculiţă de sârmă. Dacă dăracul este mic - de mână -, curăţirea se poate face prin scuturare. DEBUŞEU. - Econ. - Locul unde un produs se vinde uşor şi în cantităţi apreciabile. Un d. poate fi intern, poate fi extern, poate fi o localitate, o regiune, o ţară sau un grup de ţări. Primul d. al produselor agricole este comuna sau comunele urbane învecinate ~ târgurile, oboarele învecinate -, apoi sunt celelalte pieţe ale ţării şi în fine pieţele streine. D. noastre străine pentru produsele animale în special animale vii. sunt Cehoslovacia, Austria, Germania, Anglia, Palestina, Grecia, etc. D. noastre străine, pentru produsele vegetale, în special cereale şi derivate, lemne şi DECANTARE-DECEMBRIE DECEMVRIE derivate, sunt Austria, Germania, Italia, Ungaria, Cehoslovacia, Franţa, Anglia, Grecia, etc. D. nostru de uleiuri şi grăsimi vegetale este Olanda şi Austria; de fructe, Cehoslovacia, Austria, Germania, Polonia; de băuturi, Austria, Cehoslovacia; de zahăr, Ungaria, Danemarca, Austria, Bulgaria. D. noastre străine pentru produsele minerale, în special petrol şi derivate, sunt Germania, Anglia, Franţa, Italia, Austria, Elveţia, Ungaria, Cehoslovacia, Jugoslavia, etc. N. Ghiul. DECANTARE. - Agrol. - Operaţiune prin care un lichid încărcat cu particole dintr’un corp străin, se limpezeşte. Dacă, bunăoară, se ia o anumită cantitate de pământ şi se pune într'un cilindru - pahar sau într’o capsulă de porţelan, peste care se toarnă apoi apă şi se agită, după câtva timp de linişte, particolele teroase se depun la fund, iar în suspensie rămân argilă, humus, etc. Vărsând apa de deasupra particolelor teroase depuse şi repetând operaţia de mai multe ori, ajungem la un moment dat că apa nu se mai turbură. Se spune atunci că ap.a a fost decantată. I. F. R. DECAPODE. - Zool. - Subordin de Cepha-lopode dibranchiate, prezentând 8 braţe dispuse în coroană şi purtând ventuze pedunculate; înăuntru, alte 2 braţe prehensibile. Forma principală calmarul. DECARBURAŢIE. - Tehn. - Operaţie care constă în a scoate carbonul din fontă, pentru a-1 transforma în fier sau oţel. DECEMBRIE. - Sin. Undrea. A 12-a lună a anului. Numele îi vine de la romani: a zecea lună a anului roman. Are 31 zile: ziua de 9 ore 45 m. La 21. D. solstiţiu de iarnă. Soarele intră în zodia Capricornului. Temperatura medie şi mijlocia cantităţii de apă sau zăpadă ce cade în cursul lunei, este de: Precip. Maramureş.................59,8 . . . Crişana...................51,1 . . . Banat.....................50,6 . . . Transilvania..............36,4 . . . Oltenia...................43,9 . . • Temp, 0,1 • . 0,0 • - 1,2 • • 1,8 • • —0,1 Muntenia.................36,7................—0,4 Dobrogea.................31,2................ 2,6 Moldova..................24,6................—0.6 Bucovina.................23,2................—2,2 Basarabia................21,4................—0,9 LUCRĂRI CURENTE. - In fermă, curte, miagazie, grajduri şi cancelarie. Se dau bucatele din magazie la lopată. Se curăţă şi se sortează pe calităţi şi pentru diferite scopuri seminţele de cereale, leguminoase, etc. Cea meii bună se opreşte pentru semănat şi se păstrează în condiţiuni deosebite, avându-se grijă ca din când în când să se umble la ea, pentru a nu se gărgăriţa, a nu prinde umezeală, a nu fi atacată de şoareci, etc. Dacă porumbul n’a fost bine copt sau a fost jilav la cules, se răspândeşte în magazie în straturi subţiri şi se face curent, pentru a se usca. Tot astfel în porumbare sau coşare. Se aleg cei mai buni ştiuleţi, se fac cunună şi se păstrează pe culmi sau funii până în primăvară, desghiocaţi, în pod sau într’un hambar bine închis. Se termină cu păpuşitul tutunului şi eventual şi cu frecatul. Se dau la vânturătoare, la trior sau la selector seminţele, atât în scopul semănatului, cât şi al vânzării. Se aşează curse de şoareci şi se pun prin colţuri preparate contra insectelor şi a-nimalelor mici. Se controlează silozurile de rădăcinoase -sfecla de nutreţ, topinamburi, gulii, cartofi, napi, morcovi, etc. - şi se destupă răsuflă-torile, pentru a nu putrezi conţinutul lor. Se îngrijeşte platforma de gunoi, din care în chip sistematic să se poată căra la câmp cel 273 DECIMAL-DECORTICARE bine dospit. In grajduri, observăm ca temperatura să fie uniformă. Mare curăţenie şi bună îngrijire. Nu dăm apă prea rece la vite. Se măreşte raţia alimentară la femelele gravide şi la cele cu lapte. Se continuă cu îngrăşatul vitelor pentru vânzare. Se îngrijesc păsările, în special cele ouătoare, cărora li se dă hrană specială şi apă călduţă. Ouăle se strâng de 2 ori pe zi şi se marchează cu data şi marca gospodăriei. Se pun la îngrăşat curcanii, claponii, gâştele şi raţele. Se fac contractele de învoeli agricole şi se lichidează cele vechi. Se încheie socotelile şi se face bilanţul, după ce se revizueşte inventarul viu şi mort. Se regulează conturile cu fiscul, către Stat, Comună şi Judeţ. Se întreţin legăturile cu Instituţiile agricole din localitate sau din Capitală, de la care, la nevoie, se pot cere instrucţiuni, învăţăminte şi sprijin. Se cercetează stuaţia instituţiilor cooperative, din care face fiecare parte, sau se purcede la noui iniţiative, pentru înfiinţarea altora. In livadă şi pepinieră. Distrugem cuiburile de omizi. îngrămădim zăpada în jurul pomilor. Se urmează cu făcutul gropilor pentru plantaţiile de primăvară. In grădina de legume. Acoperim cu paie şi frunze răzoarele semănate din toamnă. Aerisirea răsadniţelor de lăptuci, spanac, etc. Dacă este cu putinţă, se sapă cât de adânc răzoarele. In vie, pivniţă, cramă. Astupăm ermetic vasele cu vin, a căror fermentaţie s’a terminat. Pivniţa să fie bine închisă şi fără curenţi. Se începe prepararea rachiului de tescovină şi a altor produse alcoolice. Se cară gunoiul şi compostul la butuci, dacă timpul este uscăcios şi pământul svântat. Se îngrijeşte de limpezirea vinurilor vechi care trebuesc trase la sticle. Se pot face tratamente contra insectelor. In grădina şi sera de flori se prefac straturile şi se pune compostul. In seră se ţine o temperatură potrivită, se însămânţează, pliveşte şi udă regulat toate straturile semănate. Se aeriseşte de două ori pe zi. Se observă ca ventilaţia să meargă bine. Se iau măsuri pentru stârpirea insectelor, animalelor şi boalelor criptogamice. In stupină. Inspectarea în fiecare săptămână a stupilor, pentru a ne lua măsuri la vreme în caz de pericol. Să se observe a nu intra zăpada pe urdiniş. Se scot afară albinele moarte dela urdiniş, spre a nu se împiedica aerisirea. La câmp. Dacă timpul e favorabil, se continuă cu facerea arăturilor. Se transportă ri împrăştie gunoiul bine dospit, pe câmp. Se taie cu oticul sau secerea arbuştii nefolositori, tufele şi buruienile prea mari. Se revizuesc pietrele de hotar şi se curăţă haturile. Se stârpesc muşuroaele de cârtiţe şi furnici. In pădure. începe tăerea şi căratul lemnelor. Se curăţă şi se parchetează uscăturile. Se marchează copacii, care nu trebue să se taie. Vânatul. In această lună se fac cele mai mari vânători, cu bătaie sau goană la: lupi, vulpi, urşi, iepuri, porci mistreţi, cerbi, căprioare, pisici sălbatice, râşi, etc. Pescuitul. Avem grija face copci în ghiaţă, pentru a nu se înăbuşi peştele. începem tăiatul stufului şi a papurii. C. F. DECIMAL, sistemul. - Sistemul d. de numărare, care este astăzi adoptat de majoritatea ţărilor, este un sistem în care diferitele unităţi merg crescând sau descrescând din 1 0 în 10. DECOCŢIE. - Fierberea în prezenţa unui lichid - cel mai adesea apa - a unei substanţe din care voim să extragem principiile solubile. D. diferă de infuzie - v. ac. - prin aceia că în aceasta din urmă nu se face altceva decât că se supune, din timp în timp la contactul cu lichidul care fierbe, substanţa pe care o tratăm. DECORTICARE. - Fit. - Operaţia de separare a grăunţilor de cereale - orez, orz, ovăz, etc. - de învelişul cu densitate şi putere alimentară scăzută, cu aparate constând din tuburi canelate în care se introduc grăunţele. La orez, când boabele sunt bine uscate, se curăţă de coaje trecându-se printr’o maşină specială, apoi se lustruesc prin frecare în altă maşină, ca să rămână astfel numai miezul alb al bobului, neted şi lucios. Din 100 kg. orez brut, se obţin circa 18 kg. coji. Fig. 486. — Instrumente pentru DECORTICAREA ARBORILOR. - Hort. - Operaţia de curăţire a scoarţei, pentru a distruge insectele vătămătoare sau ouălor lor. Lucrarea se face numai iarna, DECTICUS-DECUSCUT AR E 274 cu instrumente ca cele din Fig. 486. - D^pă ea se badijonează scoarţa cu lapte de v*r sau cu o soluţie de sulfat de fier 10 p. 1 00. DECTICUS. - Ent. - Gen de insecte Or-toptere din fam. Locustidae. D. verrucivorus, Fiff. 487— DECTICTJS VERRUCIVORUS, depu-nând ouăle. scund, aripi scurte, cap mare de coloare gris-spălăcit. Comun în păşuni, grâne, etc. iNu-mele îi vine de acolo că secretă un lichid care face sa dispară negii de pe mâini, - Fig. 487. UECUPAJ. “ Operaţiunea care constă în trasul lânei la maşină, sau fărămiţirea - scăr-mănarea - resturilor de ţesături cu maşini speciale. Deasemenea, divizarea în părţi egale a lemnului sau a hârtiei de ex. facerea chi-: briturilor sau a scobitoarelor. DECUSCUTARE. - Fit. - Operaţiunea de eliminare a cuscutei din seminţele de lucernă, trifoi, măzăriche, in, etc. cu ajutorul unor maşini speciale. Până în anul 1923, d. se făcea cu ajutorul ciurelor, care aveau drept site o piele tăbăcită şi găurită; cu ajutorul vânturătoarelor cu site cu ochiuri de diferite mărimi - sistem: Kollerich, Gerbr. Rober, etc. - şi cu ajutorul trioarelor - sistem: Paul Lubke, Ma-rot, etc. - Rezultatele obţinute cu aceste maşini, în ceiace priveşte eliminarea cuscutei, au fost aproape nule, în special la lucernă şi trifoi. Nereuşita se datorează în primful rând capsulelor - fructelor - de cuscută şi în al doilea rând mărimei seminţelor de cuscută, care au un diametru aproape egal cu al seminţelor mici de lucernă sau trifoi. Pierderile mari - uneori 50% - pentru a obţine o sămânţă liberă de cuscută, păgubeau pe comercianţii şi producătorii de seminţe de lucernă şi trifoiuri, deoarece în deşeurile -resturile dela d. -, pe lângă seminţele de cuscută, buruieni, pământ, nisip, cotoare, se găseau şi numeroase seminţe, foarte bune, de lucernă sau trifoi. Operaţiunea de d. cu a-ceste maşini, a continuat până în anul 1923, când D-ra Bedell, din Anglia, a găsit apli- carea principiului electro-magnetic la eliminarea cuscutei din seminţele de lucernă şi trifoi. La noi, aceste maşini au fost introduse în anul 1924 de către Reuniunea agricultorilor din Iaşi, Sibiu şi ferma Samuel Freund, din Satu-Mare. Aplicarea principiului electro-magnetic la eliminarea cuscutei din seminţe, se bazează • pe proprietatea magnetică a fierului. Seminţele de cuscută au suprafaţa rugoasă - asperităţi -, la care aderă praful fin de fier; de seminţele de lucernă, trifoiuri, cum şi de toate seminţele şi materiile cu suprafaţa netedă, praful de fier nu aderă; deci, când astfel de seminţe sunt amestecate cu acest praf, şi sunt trecute pe deasupra unui câmp magnetic, cele de care a aderat pilitura de fier sunt reţinute de magneţi, iar cíe cele de care nu a aderat, nu sunt reţinute şi oad în faţa cilindrului electro-magnetic. Cum era şi natural, prima maşină nu putea să satisfacă toate cerinţele din punct de vedere tehnic şi economic, de aceia astăzi avem pe piaţă, în afară de marca Bedell, mai multe mărci de d. electro-magnetice şi anume: Trifolin, Gompper şi cea mai nouă, Lo-rand-Briebucher. De unde Ia început se prelucrau pe oră 150-200 kg. sămânţă de lucernă sau trifoi, astăzi debitul s'a mărit până la 600 kg. pe oră; iar sămânţa cu un conţinut mai mic de cuscută, se obţine curată chiar la prima trecere prin maşina electromagnetică. Odată cu apariţia acestor maşini de d. perfecţionate, instituţiile de controlul seminţelor din ţară şi străinătate au impus condiţiuni din ce în ce mai severe, cerând ca seminţele de lucernă sau trifoi puse în comerţul intern, export sau import, să fie curate şi cu o puritate de 95-97%, garantând aceasta prin rezultatul analizei înscris pe etichetele ce se leagă la gura sacului, plomba cu marca Statului şi buletinul de analiză ce însoţeşte marfa, eliberat de staţiunea care a executat analiza şi plombarea. - Fig. 488 şi 489. A. - Maşinele necesare unei instalaţiuni de d. 1. O vânturătoare cu site - antede-cuscutor -. Sistemul poate fi: Gebrüder, Rober, sau Paul Lübke. Se pot construi la noi în ţară - Cernăuţi, Braşov, Sibiu, etc. 2. O .maşina electro ;magnetică - d. propriu zis al cărui sistem poate fi: Bedell, Trifolin, Gompper sau Lorand-Briebucher. 3. Motoare electrice, necesare forţei motrice şi transformării curentului alternativ în curent continuu, necesar electro-magneţilor. Pe lângă aceste maşini indispensabile unei instalaţiuni de d., instalaţia poate fi prevăzută cu următoarele piese: a. - Blocuri de trioare - de 2-5 cilindri - Paul Lübke sau Stahel şi Lenner. b. - Un poleitor sistem F. H. Schule Hamburg, c. - Două maşini de a- 275 DECUSCUTAFE mestecat - uniformizat - marfa, sau, în lipsă, 2 arii - camere - pentru amestecat marfa necurăţită şi cea decuscutată. B. - Operaţia de d. Seminţele de lucernă şi trifoiuri, aşa cum se obţin dela treer, sunt cumpărate de proprietarii instalaţiilor de d. tatea marfei amestecată. In laboratorul instalaţiei se determină: 1. Procentul de seminţe pure - respectiv lucernă sau trifoi. - Aci se trec numai seminţele care n’au nici cea mai mică sgârietură, perforare de insecte, sau atac de ciuperci ROMÂNIA . ' p '-şfiââa sae^lf^v'!•-1 iminir-r“- liiî ;;£*& "gŞşit, Îlbei'ă ¿< " V .. ' P3| I , Şerul Seeîluiiel, ^ \ H| O O HO HA li IA 8iefetwb&gm| \Ş$emi&k B'I f :;;''xî^;,Mpste^, s ^teiaşr; p»3iwr i& I |';4iSseni' t: Sa ^befia4îioîi€isi,%meja I 1 gşoofepi ward% M 'seMeM-g^tîiiaeiî 1 ,■ --U:- o ' ; '' I ' per;-Aaiiagferigteg w&ÎQx' In I d^iu,^mbi'er^£ l^f I Usţ^LîfekmigsBimimer______________ j Mr* dâs Saeîres _________________ j Klse HSSS * Samşi;dte? l« : Şebenbf jgen I gsemişt tfaify >i;; 1 î;;B«8 'Maşter^ 'im& 'dem'Iul diesem. 8* «&e.’ fcefindlSeMa < Sams I g4*ogs& :wmâ0> 'îk seiulefref ,g4fuade& I ;^ofteu-.. .. % ^ \: B ; & ;' I' ■ 'ÎHreldUMr* - J; ; , piorâM&*trm: • /'' * Pilii msmmm Fig. 488. — ETICHETELE DE CONTROL ale seminţelor de lucernă şi trifoiu pentru export. sau aduse spre d. la instalaţiile particulare sau de Stat. Aici se varsă în grămadă - sau în maşina de amestecat marfă brută în podul sau etajul instalaţiei şi se amestecă bine la lopată de 2-3 ori spre a se uniformiza marfa - aceasta, pentru a nu se schimba sitele şi dozajul prafului de fier în cursul operaţiei de d. Din diferite părţi ale gră-mezei se ia o probă, care să reprezinte caii- parazite, - deoarece de porţiunea atacată a-deră praful de fier şi electro-magneţii le vor scoate în deşeu. 2. Procentul de seminţe de plante culti-vabile. 3. Procentul materiilor inerte. 4. Procentul sau numărul boabelor de cius-cută mare sau mică. 5. Examenul magnetic. Dacă de magnetul DECUSCUTARE 276 obicinuit - potcoavă - aderă seminţe sau impurităţi, aceasta înseamnă că sămânţa de lu-cernă sau trifoi a fost amestecată cu deşeu magnetic dela alte instalaţii de decuscutare. In acest caz, sămânţa se d. foarte greu, în- ROMÂNIA SECŢIUNEA DE AMELIORAREA PLANTELOR SI CONTROLUL SEMINŢELOR BUCUREŞTI. No. analizei .............. No. sacului . ..... llir Sămânţă dc csfe rccoltata în România Recolta ...... . ,_____,__ , Proba scoasă din ^actst sac s'a găsii liberă (le cuscută. Accastă etichctă este valabilă numai pentru sămânţa aflată în sacul plombat. Jumătatea acestei etichete sc află în sac. Sămânţă de .ern^ este recoltată in România. Recolta ........... ......—....o..» Proba scoasă din acest sac s'a găsit liberă de cuscută. £?eful sectiunei ; Profesor Or. A. MUNTEANlt Analizat şi plombai dc: Fig. 489. — Etichetă de control al seminţei de trifoi şi lucernă, pentru interiorul tării. trucât asperităţile cuscutei au dispărut, prin lustruirea lor, iar, noul praf de fier nu mai aderă de ele. Facultativ se mai determină: a. - Culoarea seminţei; b. - forma şi mărimea bobului; c. - procentul de boabe roşii şi d. - conţinutul în pătlagină. Restul probei - 500-1000 gr. - din care s*a luat cantitatea necesară analizei, se păstrează în laborator timp de 6 luni, spre a face dovada în caz de litigii. Aceste date analitice servesc pentru: 1. A cunoaşte felul şi conţinutul în cuscută, felul şi mărimea celorlalte impurităţi, spre a şti ce fel de site trebuesc puse la maşina ante-decuscutoare, tăria vântului, ce cantitate de praf de fier să se dea la 100 kgr. şi să se regleze debitul de scurgere al seminţei. 2. Pentru a putea comunica proprietarului, pierderea probabilă ce va avea la sămânţa trimisă spre d. 3. Să ştie proprietarul seminţei, care posedă mai multe loturi, care loturi să le amestece în vederea obţinerei unui singur Iot de aceiaşi calitate. 4. După felul şi cantitatea impurităţilor, proprietarul poate să-şi dea seama dacă sămânţa a fost schimbată sau nu. Aceste măsuri preliminare fiind luate, se procedează la d. Sămânţa amestecată, este dirijată direct, sau cu ajutorul unui elevator, în cutia antedecuscutorului. Puterea vântului se reglează aşa fel, încât acesta să nu fie prea puternic, ca nu să treacă seminţele bune în pleavă sau impurităţile uşoare, sau vântul maşinei să nu fie prea slab, încât impurităţile uşoare să rămână în seminţele bune. Praful fin din seminţe, ca şi alte impurităţi uşoare, sunt aruncate şi conduse pe coşul absorbant, sau sunt prinse într’un sac legat la gura canalului maşinei antedecuscu-toare. Restul seminţelor şi impurităţilor din ele, cad pe o sită cu ochiurile de 2 mm., respectiv sita Nr. 14. Pe această sită sunt reţinute seminţele şi impurităţile prea mari: seminţele de cereale, fasole, pământ, păstăile de lucernă şi celelalte impurităţi de o mărime egală. Aceste impurităţi sunt conduse în josul sitei, iar de aici captate într’un jghiab, pe unde se scurge într’o ladă ce se află deoparte a maşinei. Seminţele şi impurităţile ce au trecut prin sita Nr. 1 4, sunt cernute pe o sită lungă de 2 m. şi lată de 1 m. Mărimea ochiurilor acestei site variază după felul seminţelor ce avem da curăţit, de procentul de puritate şi după natura impiuirită-ţilor. Se folosesc site cu Nr. 18-26, respectiv 1,65-0,75 mm. în diametrul unui ochi. Seminţele şi impurităţile ce trec prin aceste site, cad pe un fund de tablă al maşinei antede-cuscutoare şi cu ajutorul unor serii de perii infinite, sunt conduse într’o ladă sau sac; iar cele ce rămân pe site, se scurg în josul lor, datorită mişcărei de cernere - înainte şi înapoi -, într’un canal, de unde sunt conduse cu ajutorul unui elevator, sau direct în cutia gradată A, a maşinei electro-magnetice.-Fig. 490 şi 491. - Prin această operaţie scăpăm da foarte multe impurităţi, care altfel ar necesita o consumaţie mai mare de praf de fier şi ar periclita scurgerea uniformă a seminţelor, astupând deschiderea coşului maşinei electro-magnetice. Când sămânţa ce vine în cutia gradată Ar a ajuns la semnul de 100 kg., se deschide orificiul - a - din josul cutiei gradate; iar în acelaş moment, cu ajutorul unui tub de cau- ciuc - b - dela cutia unde se amestecă praful de fier cu apa B, se împroaşcă seminţele şi impurităţile ce acum se scurg prin burlanul - c - în ţoba de am\estec - C Această Fig. 491 — MAŞINA DE DECUSCUTAT — schemă. însărcinat cu această operaţie trebue să strân-*■ gă cu degetele după caz, capul tubului de - cauciuc - b ca amestecul menţionat să înceapă şi să se termine odată cu sămânţa. ^ Cantitatea de apă şi praf de fier ce se dă g|'pentru 100 kg. sămânţă de lucernă sau tri-£/foi, variază după impurităţile şi cantitatea de g*fcuscută ce conţine sămânţa. Praful de fier ^u*e dă între 300-825 gr.; iar apa variază în-1/16 litru, până la un litru. Pentru ca ¿Utaipuritaţile seminţei să fie acoperite cu praf operaţie, în unele instalaţii, se face automat. Amestecul de praf de fier şi apă trebue să ajungă pentru întreaga cantitate de sămânţă ce se scurge pe burlanul - c Lucrătorul de fier, se amestecă în toba de amestec -C -, timp de 8-10 minute. Toba de amestec are forma şi mişcările aparatului cu care se tratează grâul. După amestec, se goleşte conţinutul tobei în coşul ma-şinei electro-magnetice - D iar de aici impurităţile sunt conduse spre cilindrii electro-magnetiici, pe plăcile de metal însemnate cu literile d, d\ De reţinut: electro-magneţii -e - s?unt fixaţi pe un ax - f - şi numai manşonul - g - cilindrului magnetic se învârteşte în jurul lor. Electro-magneţii îşi desvoltă influenţa lor de atracţie numai pe distanţa cuprinsă între punctele 1 şi 2. Tot pe aceiaşi axă şi în dosul electro-magneţilor -e sunt fixaţi de maignetizorii - h -. Când seminţele şi impurităţile trec pe suprafaţa porţiunei manşonului magnetizat, acele de care a aderat praful de fier, sunt reţinute pe manşon până la punctul 3, unde ne mal exercitându-se influenţa magnetică, se desprind de manşonul cilindric, căzând pe o sită cu ochiurile foarte mici - s -, iar de aici «unt conduse într’o ladă sau sac. Desprinderea seminţelor şi impurităţilor de care a aderat praful de fier şi care au fost reţinute până în punctul 3, este ajutaită de demagnetizori şi peria - p care nu lasă să revină în poziţia - 1 - nici un grăunte de care a aderat praful de fier. Seminţele şi impurităţile de care nu a aderat pilitura, nefiind reţinute de manşonul magnetizat, cad în faţa lui şi sunt conduse spre al doilea cilindru, pe placa de metal d\ Al doilea cilindru funcţionează identic ca primul. Scopul lui este de a reţine impurităţile şi seminţele de care au aderat pilitura, dar oare n’au fost reţinute de primul; de aici, seminţele curate sunt captate într’un jghiab aflat în faţa ma-şinei şi mai departe, cu ajutorul unui mic elevator, sunt conduse în sacii ce sunt agăţaţi de o parte şi cealaltă a acestuia. Seminţele şi impurităţile reţinute de al doilea manşon electro-magnetic, cad dedesubtul lui, în-tr’o ladă. Maşina schiţată şi descrisă aici are 2 cilindri electro-magnetici şi este sistemul Gompper. Folosirea prafului de fier este pe cale umedă. La maşinele Bedell şi Trifolin, seria I-a, se foloseşte praful uscat. Acest procedeu are desavantajul că uremie camera ma-şinelor cu praf de fier, nehigienic pentru lucrători. In mod normal, cutia antedecusoutorului trebue sa fie aşa fel alimentată, încât operaţia de amestec din tobă, cât şi trecerea cantităţilor de sămânţă peste cilindrii electromagnetici, să urmeze în mod automat una DECUVAJ-DEDIŢEI 278 după alta. Cu alte cuvinte, maşinele să funcţioneze continuu, cu debite constante, fără a fi nevoie ca una să aştepte operaţia celeilalte. Sacii cu sămânţă de trifoi sau lucernă, umpluţi de micul elevator al maşinei electromagnetice, sunt analizaţi în vederea conţinutului în cuscută. Se iau probe din fiecare sac, dela gură, mijloc şi fund, cu o sondă specială de 100 gr. Dacă sămânţa conţine cuscută, operaţia de d. se repetă, însă sămânţa infestată se trece numai prin maşina electro-magnetică, administrându-i-se de data aceasta o cantitate mai mică de praf de fier şi apă. In cazul când sămânţa este curată, se chiamă delegatul uneia din Staţiunile de Controlul Seminţelor - Bucureşti, laşi sau Cluj pendinte de Institutul de Cercetări Agronomice al României, pentru a analiza din nou sămânţa, sac cu sac, şi dacă corespunde normelor în vigoare, se etichetează şi plombează. Operaţiunea de curăţire se re* petă şi în cazul când sămânţa nu are o puritate de cel puţin 95%. Instalaţiile de decuscutare sunt repartizate în ţară astfel: 1. Bucureşti - Institutul de Cercetări Agronomice al României; 2. Braşov - Camera a-gricolă Braşov; 3. Cernăuţi - Camera agricolă Cernăuţi; 4. Roman - Camera agricolă Roman; 5. Deva - Camera agricolă Hunedoara; 6. Timişoara - Camera agricolă Timiş; 7. Târgul Mureş - Camera agricolă Mureş; 8. Timişoara - Fa. Wilhelm Klein moştenitori; 9. Timişoara - Fa. Fraţii Deutsch Soc. An.; 10. Satu Mare - Fa. „Samex“; 1 1. Satu Mare - Fa. Klein; 12. Satu Mare - Fa. Frănkl; 13. Cernăuţi - Fraţii Harth; 14. Sibiu - Reuniunea agricultorilor saşi. A. Gh. T. DECUVAJ. - Vitic. - Tragerea vinului fermentat din tocitoare. Operaţiunea se face când vinul roşu a căpătat culoarea potrivită, şi dulceaţa a dispărut. Deobicei, vinul se trage de pe boştină, când mustimetrul arată 1005-1010 grade mustimetrice - Dujardin Salleron. DEDIŢEI. - Bot. - Sin. Adormiţe, sufletele, vânturele. Anemone, gen de plante din fam. Ranunculaceae. Plantă ou tuberculi, formând tufă mică; involucrul nedivizat, foarte apropiat de floare sau profund divizat, depărtat de floare, cu foliolele de multe ori pufoase -ramiurile se termină cu un receptacul. - înfloreşte primăvara de timpuriu, având numeroase specii. A. Pulsatilla - dediţel, didiţel -. Floarea, de culoare albastră violacee, în formă de clopot, cu 5 petale, pufoasă în afară. Fructe păroase cu o prelungire la vârf, deasemenea păroasă. Rădăcină vivace. Are varietăţi cultivate, ce înfloresc mai târziu şi sălbatice, ce cresc pe coline uscate, prin poeni şi margini de păduri. Martie - Aprilie. Această plantă o întrebuinţează româncele noastre la colorat. In rădăcină se găseşte un compus volatil, camforul anemonei, substanţă Fiff. 492. — ANEMONE PULSATILLA. iute şi caustică, care se descompune prin căldură în acid anemonic şi anemonină, un toxic puternic. - Fig. 492. Fiff. 493. — ANEMONE HEPATICA. A. angulosa. - Crucea voinicului - Sin. Hepatica angulosa DC. sau Hepatica transil-vanica Fuss. Rizom puternic; frunzele lung-pedunculate, având pedunculul şi lamina, a-budent păroase; florile de un albastru frumos. Creşte în păduri în regiunea montană şi subalpină. Martie-Aprilie. A. hepatica - popilnic iepuresc, foaie de vioară, popirnic iepuresc, trei răi. Sin. Hepatica triloba Chaix. sau Hepatica nobilis Rchb. Frunze radicale trilobate, la bază profund cordate, adesea roşietice la partea inferioară. Flori violacee, mai rar roze sau albe. Creşte în pădurile din regiunile muntoase şi subalpine: Martie-Aprilie. - Fig. 493. A. nemorossa - floarea paştilor, floarea pasărilor, floarea vântului, găinuşe, musce-rici albi, oiţă, oiţe, păstiţă, turculeţ. Rizom Figr. 494. — ANEMONE NEMOROSA. orizontal lung şi subţire; tulpina cu o singură floare, albă sau roză, nepăroasă - se-palele glabre pe ambele feţe Fructele acoperite cu peri moi şi scurţi. Meliferă. Creşte prin păduri şi tufişuri umbroase. Martie- Aprilie. - Fig. 494. A. pratensis - Sisinei Dediţei-de-livede. -Tulpina scapiformă, uniflora, păroasă; frunze cu lobi lineari foarte înguşti; floarea violetă, la interior purpuriu-închisă, în formă de clopot, cu sepalele - 6 - păroase în interior. Creşte în poenele din păduri, prin livezi, crânguri şi mărăcinişuri. Martie-Aprilie. A. ranunculoides - păstiţă, dediţei gălbui, floarea paştilor, floarea paştilor galbenă, găinuşă galbenă, muscerici galbeni, pâinea paş-telui. Rizom orizontal, lung şi subţire; flori galbene pufoase, frunze şi fructe deasemenea pufoase - pubescente Creşte în păduri şi tufişuri umbroase. Martie-Aprilie. A. Silvestris. - Oiţă, dediţei de pădure, dediţei sălbateci, oiţe sălbatece. Frunze bazi-lare cu 5 lobi cuneiformi; floarea albă sau roză, este mătăsos păroasă pe dinafară; fructele argintiu şi lânos păroase. In poenile de prin păduri şi livezi. Aprilie-Mai. Var. horticole: A. coronaria, originară din Franţa meridională; A. coronaria coccînea, este timpurie. Se înmulţeşte prin seminţe sau prin despărţire, la cele cu floairea dublă. Plantarea de toamnă, dă florile cele mailbune. DEFECARE. - Tehn. - Procedeu de extragerea zahărului - v. ac. - din sfeclă. Operaţia constă din a supune sucul zaharat la un început de purificare, prin acţiunea calciului, care precipită sub formă de spumă, materiile albuminoide, pectice şi unele săruri minerale sau organice. DEFIICIT. - Econ. - Situaţia în care cheltuielile întrec veniturile. O producţie este în d., când cheltuielile de producţie depăşesc valoarea de vânzare a produselor. Economiile deficitare merg la distrugerea lor. In economia ţărănească producătorul nu ţine seama, de valoarea muncii sale, de renta pământului, de amortizarea inventarului său viu sau mort, de asigurare, etc., din această cauză el nu-şi dă seama că producţia sa, economia sa nu este deficitară şi nu face nimic pentru a o echilibra. Această situaţie însă, care se permanentizează, duce la distrugerea. ţărănimii, atât economic, cât şi fiziologic. D. economiei noastre agrare nu poate fi înlăturat decât prin raţionalizarea ei. N. Ghiul. DEFLAŢIE. - Econ. - Dela latinul inflare. Cuvânt nou, introdus în urma crizelor financiare provocate de emisiunile exagerate ale monedelor de hârtie. Este contrariu cuvântului inflaţie. Când banca de emisiune - Banca Naţională pune în circulaţie monede de hârtie - bancnote -, în proporţie mai mare de cât normal, se face o inflaţie. Inflaţia ajută circulaţia mărfurilor, uşurează producţiunea,' înlesneşte construcţiunile, investiţiunile, uşurează plata datoriilor şi ridică preţurile produselor agricole, dar scumpeşte viaţa. D. este operaţiunea contrarie; circulaţia monetară scade, prin retragerea de către Banca Naţională - de emisiune - a unei părţi din hârtie monedă. Prin această retragere, creditul se cmai restrânge, circulaţia comercială se face mai greu, producţiunea se încetineşte, produsele se eftenesc din cauza lipsei mijloacelor de cumpărare; capibalurile se ascund, dobânzile se scumpesc, iar scontul băncilor de emisiune se ridică. D. scade preţurile bunurilor imobiliare, a producţiunei în general şi celei agricole în special. Ea foloseşte deţinătorilor de capitaluri mobile, numerar, creanţe, rente, etc. şi depreciază valoarea muncii. DEFRIŞARE. - Silvic. - Sin. extirpare, lă-zuire, facere de curaturi. Operaţia prin care se înlătură cu desăvârşire arboretele de pe o întindere păduroasă oarecare, făcută cu scopul de a destina suprafaţa respectivă, în permanenţă altei culturi decât celei forestiere, ca: teren arabil, păşune, grădine, curte, depozite, etc. DEGENERARE-DEGERĂTUFI 280 Pe vremuri când pădurile acopereau cea mai mare parte a ţinuturilor locuite de români, se efectua o acţiune pioneră culturală prin lăzuirea sau defrişarea unei păduri cu securea sau foc. Astăzi, când patrimoniul forestier al ţării ocupă abia o cincime din întinderea totală a României întregite, se răstrânge dreptul de a lăzui o pădure. O defrişare deci nu se poate face decât în cazurile prevăzute de Codul Silvic art. 12 şi 13. Potrivit acestei legi, se consideră ca lăzuire nu numai acţiunea directă de a înlătura arborii sau arboretele de pe o întindere oarecare, ci orice alt act indirect de a distruge pădurea cum sunt: păşunarea pădurilor mai tinere de 10 ani, incendierea sau exploatările vicioase, sau ori ce alte practici ce duc la distrugerea totală sfcsu parţială a pădurii. Se face excepţie numai în cazul exploatărilor viţioase, dacă ele sunt rezultatul aplicării dispoziţiunilor unui amenajament. Potrivit legii Codului Silvic, se permite defrişarea în următoarele cazuri: a. - Pentru pădurile aflate pe moşiile de câmp, dacă cel puţin 1 /4 din suprafaţa totală a moşiei este acoperită cu pădure. Insă pădurile particulare meu unari de 25 ha. nu se pot defrişa. In calculul acestei suprafeţe, nu intră! poienele. De asemenea nu se pot defrişa nici pădurile private mai mici de 25 ha., daca sunt lipite de pădurile Statului. Cu excepţia pădurilor situate în regiuni muntoase, în limitele şi condiţiunile legii speciale de expropriere pentru creiarea de izlazuri comunale, b. - Dacă proprietarul pădurii se obligă să planteze în locul pădurii defrişate arbori fructiferi. Permisia se acordă treptat cu vanasarea lucrărilor de plantare, c. - Dacă pădurea e situată la şes, are o întindere mai mică de 25 ha. şi„ se află la o distanţă de cel puţin 5 ha., în care n’ar putea forma împreună un trup mai mare de 25 ha. d. -Dacă este nevoie a se construi în pădure case de locuit siau alte clădiri necesare exploatării, drumuri sau alte mijloace de transport, depozite de lemne, să se deschidă linii de amenajament, de separare a diferitelor părţi în caz de partaj între proprietarii ce stăpâneau pădurea în indiviziune. e. - Când trebue să se dea în schimb unui proprietar de loc înfundat în pădure, o întindere echivalentă lângiăi perimetrul exterior al pădurii, f. - Când întinderea porţiunii defrişate, va fi compensată prin împădurirea prealabilă a unei întinderi egale de teren şi când tinerele plante, în vârstă de cel puţin 3 ani, reprezintă toate garanţiile de reuşită, g. - Pădurile declarate ca păduri de protecţie potrivit legii din 1935, nu se pot defrişa decât pentru construcţii de case de locuit, de exploatare, drumuri de trecere de transport sau agrement, linie de partaj sau de amenaja-mente. Defrişările sunt oprite în pădurile ne- cesare apărărei naţionale declarate atare pe baza legii respective. Fac excepţie numai cazurile dela d - şi f - precum şi defrişările impuse de transformarea în păşune împădurită, a pădurilor definitiv expropiate până la promulgarea legii pentru pădurile necesare apărării naţionale. Mai departe defrişarea pădurilor nu se poate face decât cu avizul Marelui Stat Major în zonele de apărare na- • ţională, graniţe, etc. şi al Consiliului Tehnic al Pădurilor, respectând avizul Ministerului Sănătăţii pentru pădurile situate în jurul Sa-natoriilor, Staţiunilor balneare, etc. Indiferent de cazurile mai sus înşirate, defrişările nu se pot face decât în urma constatării la faţa locului, de către un agent silvic superior şi avizul Consiliulni Tehnic al Pădurilor* aprobat de Ministrul Agriculturii şi Domeniilor. Dr. V. Sab. DEGENERARE. - Fitop. - Diferite afecţiuni patologice la plante, cauzate de feluriţi factori - lipsuri de substanţe minerale, virusuri, ciuperci, factori fiziologici -. Astfel, degenerarea cartofului care se manifestă prin mozaicarea şi răsucirea foilor etc., se dato-reşte unui virus. Degenerarea diferiţilor pomi fructiferi se manifestă prin ariceli, sterilitate, cloroze, etc. -. La plante horticole degenerarea însemnează întoarcerea la forma primitivă. Aceste afecţiuni se combat prin selecţie, distrugerea plantelor bolnave, etc. V. Gh. DEGERĂTURI. - Med. Vet. - Datorite mai ales frigului umed. Contra gerului sau frigului uscat animalul rezistă mai uşor, şi mai cu deosebire dacă este bine întreţinut. Semne. Pielea se învineţeşte, se congestionează, se îngroaşă sau umflă şi crapă. In cazurile mai grave, complicaţiuni ca: gangrena părţilor degerate, care cad, sau chiar complicaţiuni mortale. Tratament preventiv: higiena şi bună alimentaţie animalelor obligate să muncească în frig. Protejare contra frigului. Pentru animalele de lux, expuse la degerături, recomandăm un pansament protector, peste o bucată de faşă muiată într’un amestec de gli-cerină o parte, camfor 2 părţi, ce se aşează pe regiunea expusă. Tratament curativ: Fricţiuni uscate; fricţiuni cu apă rece sau cu; zăpadă, apoi cu alcool camforat sau cu vin, cu următorul a-mestec: Alumen crud pulverizat 5 gr. -f- Bo-rax 5 gr. în Oţet aromatic 500 gr. Sau se va tampona partea degerată cu: Glicerină pură 100 gr. în care s’a adăogat câte 3 gr. de Tinctură de opium şi Tinctură de iod. Mai târziu, se vor face uşoare masagii simple de jos în sus, pudrându-se apoi cu: amidon 90 gr.; salicilat de bismuth 10 gr. Dacă d. sunt ulcerate, după ce vor fi tamponate cu oţet aromatic, se vor unge cu Gettol sau cu amestecul următor: Apă de var 12 gr. -f-Untdelemn de măsline 12 gr. + Lanolină 5 gr. Să nu se ducă animalele degerate dinaintea focului sau într’un local încălzit. G. R. C. DEGETAR. - Bot. - Sin. degetăruţă. Sub această denumire se cunosc la noi 3 specii ale genului Digitalis L. - v. ac. - D. lannata Ehrb. şi D. ferruginea L., ambele cu labiul inferior al corolei lung aproape tot atât cât şi tubul. Cresc prin marginea pădurilor, tu-ferişuri, la şes în partea/ sudică a ţării. D. ambigua Murr., are corola mare, galbenă, cu laciniile scurte şi creşte în regiunile muntoase ale ţării, în păduri. Prin florile lor frumoase, aceste specii ar trebui să fie introduse în cultură ca plante horticole. P. Cr. DEGLUTIŢIE. - Fiziol. - Act mecanic prin care bolul alimentar, după ce a suferit masticaţia, este coborît din gură în esof. g. Act complicat, prin aceia că bolul alimentar trebuie să traverseze farinxul şi să evite căile respiratorii. Pentru aceasta, fosele nazale se închid: 1. - prin ridicarea vălului palatin; 2. - prin apropierea pilierilor posteriori ai vălului palatin, care lucrează ca un fel de sfincter oblic. Larinxul, la rândul său, se închide, prin ridicarea epiglotei. Bolul alimentar trece astfel în esofag, de unde, prin mişcările peristaltice ale acestuia, ajunge în stomac. DEGREVARE. - Econ. - Anularea sau micşorarea unei sarcini. Anularea, radierea unei ipoteci, a unei sarcini care grevează un imobil reprezintă o d. a acelui imobil. Scăderea, micşorarea, reducerea, anularea de impozite reprezintă o d. a contribuabilului. Această d. de impozite poate fi generală, când priveşte pe toată lumea, poate fi parţială, când priveşte o parte sau o categorie de contribuabili, poate fi specială, când priveşte un contribuabil, pentru erori în impuneri, pentru dispariţia obiectului impus, pentru reducerea valorii obiectului impus sau a venitului contribuabilului. N. Ghiul. DEGUSTARE. - Vitic. - Examinarea organoleptică a vinului cu ajutorul văzului, mirosului şi a gustului. Persoana care face degustarea se numeşte degustător. Aprecierea vinului prin gustare se face mai bine pe nemâncate. Probele de vin se scot din butoaie cu ajutorul tâlvului iar gusta- rea se face din pahare - Fig. 495. - Pentru o examinare mai sigură a culoarei vinului se întrebuinţează ceşcuţe - Fig. 496. - Operaţiunea degustării se face turnând din tâlv puţin vin în pahar sau ceşcuţă - o treime -, care se examinează la culoare - aspectul -în faţa unei lumânări - în beci -, sau la lumina zilei - în cameră -. Apoi vinul din pa- har sau ceşcuţă se roteşte puţin şi se miroase buchetul sau parfumfiul. După aceasta se soarbe puţin vin cu aer, se plimbă prin gură. Fig. 495. — PA- Fig. 496. — CEŞTI PEN- HAR PENTRU TRU DEGUSTARE. DEGUSTARE. apoi se lipeşte limba de cerul gurii; vinul absorbit, fie că se înghite, fie că se aruncă într’un borcan. După gustul lăsat în gură, şi după miros şi culoare, se poate aprecia calitatea vinului. DEHISCENŢĂ. - Bot. - Acţiunea de deschidere a fructelor uscate, anterelor, etc. Deschiderea anterelor se face dealungul jghiabului corespunzător peretelui despărţitor al sacilor polinici. La Angiosperme se deschid prin 2 crăpături longitudinale, excepţional la Mercurialis prin crăpătură transversală; anterele la alte plante se deschid prin orificii, valvule, etc. Fructele uscate deshis-cente, se deschid în diferite feluri: capsulele la maturitate se deschid prin crăpături nu- Fig. 497. — 1. SCHEMA DEHISCENŢEI SEPTI-CIDE;_ a, b, c, linii jde deschidere. — 2. DEHIS-CENTĂ LOCUXiICIDÂ; a, b, c, liniile unde se vor deschide lojile. — 3. DEHISCENŢĂ SEPTIFRAGÂ; a a’, b b’, c c’, liniile de pe care se vor deschide lojile. mai la vârf, sau până la bază; uneori se deschid prim valve: d. valvicidă, care « de 3 feluri: septicîdă, loculicidă, septifragă. Foli-cula se deschide pe linia de sudură a carpe-lelor; capsula propriu zisă, dealungul nervu-relor mediane ale carpelelor; păstaia se deschide pe linia de sudură a imarginelor carpelelor, ca şi dealungul nervurei mediane; silicua: prin 2 valve care se ridică de jos în sus; pixida se deschide printr’o crăpătură circulară, formând un căpăcel ce se ridică; capsula poricidă prin pori sau valve. Fructele iruptila: fructe uscate sau chiar în parte cărnoase, care olesnesc în mod brusc Ia maturitate, aruncând seminţele la distanţă. - Fig. 497. DEIL1NIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere DEJĂ-DEL1CT SILVIC £é\Jïd din fam. Brephidae. D. pusaria, fluture alb, uşor prăfuit gălbui-cenuşiu; aripile dinapoi cu 2 linii, cele dinainte cu 3 linii întunecoase. Sboară în Maiu, Iulie şi August. In Iulie şi Septembrie pe mesteacăn, anin, plop, alun, stejar, fag, etc. DEJĂ. - Oen. - Vas de lemn în care curge mustul dela mustitor; numit încă şi musti-toare. ’ TARI tituirea valorii pagubelor cauzate - tariful alăturat - şi despăgubiri civile - aceste din urmă lăsate la aprecierea instanţelor de judecată, în contra tuturor delicvenţilor sau infractorilor la dispoziţiunile legale. Acţiunile culpabile împreună cu amenda şi valoarea materialului prevălzute în legea silvică şi tarifele anexate sunt cele de mai sus. Cât priveşte despăgubirile civile, ele sunt lăsate F UL Valorii arborilor tăiaţi în delict vi amenzile aplicate, potrivit Art. 60 din Codul Silvic -conform legii pentru extinderea Codului Silvic în 1923, toate amenzile şi valorile au fost de 10 ori majorate-. Grosimea ar¬ Valoarea - - Amenda Valoarea --- Amenda Observaţii Arborilor de clasa Arborilor de clasa I*) II**) L e i L e i Lei | L e i 2 l 2 0,5 1 3 2 4 1,- 2 ro- p a» n 4 3 6 1,5 3 « d o o 5 4 8 2,- 4 >d £ o 6 6 12 3,- 6 7 8 16 4,- 8 5 % 8 10 20 5,- 10 9 13 26 6.5 13 iD Oi +* U3 10 16 32 8,- 16 G . •M E 11 20 40 10,- 20 ta cd 12 24 48 12,- 24 £ a 13 28 56 14,- 28 C ■*£ 14 32 64 16,- 32 $ N 15 37 74 18,6 37 >aJ 4-1 > 16 42 84 23,- 42 ai iv a> u 17 48 96 24,- 48 18 54 108 27,- 54 19 (50 r:o 30,- 60 o 20 66 132 33.- 66 0) ® t* •- 21 73 146 36,5 73 eS t O .Q 22 80 160 40,- 80 " 3 23 88 176 44,- 88 ^ >d 24 96 192 48,- 96 0» 03 , (D 25 104 208 5A- 104 w ^ 'O 26 112 224 56.- 112 C a> 0) 27 121 242 60,- 121 1 * 28 130 260 65,- 130 va a 29 140 280 70,- 140 bo g C tn 30 150 300 75.- 150 el însuşi. Rezultatul obţinut se înmulţeşte din nou cu 11, iar produsul se împarte cu 140.000. Câtul obţinut se înmulţeştei apoi cu lungimea în metri a trunchiului, iar rezultatul ne va da volumul căutat, în metri cubi. Să luăm un exemplu practic. Aşa de ex., să presupunem un trunchiu de 10 m. lu>ng şi 40 cm. diametrul la mijloc. Potrivit celor expuse înmulţim pe 40 cu 40 şi obţinem 1.600. Acest cât îl înmulţim din nou cu 11 şi obţinem 17.600. Acesta împărţit cu 140.000, obţinem 0,126. Dacă înmulţim câtul din urmă cu lungimea trunchiului de 10 m., obţinem volumul său lemnos, adică 1,26 mc. In practică asemenea artificii de calcule se întrebuinţează foarte rar, fiindcă se găsesc tabele de cubaj speciale pentru arbori doborîţi, din care se poate citi direct volumul, dacă cunoaştem diametrul mijlociu şi lungimea trunchiului. Asemenea tabele de cu-uaj se găsesc nu numai pentru buştenii rotunzi, ci şi pentru grinzi acarisate şi de diferite dimensiuni. Volumul crăcilor se poate afla făcând acelaş calcul pentru fiecare în parte. întrucât acest procedeu este foarte lung, dificil, se întrebuinţează dacă dorim să le aflăm volumul exact, nişte instrumente numite xilometre. Principiul acestor aparate este simplu. Anume, se scufundă crăcile în-tr*o căldare plină cu apă până la refuz şi apoi se scot şi se citeşte pe o diviziune a xilometrului cât volum de apă s’a pierdut, care trebue să fie exact cu volumul crăcilor sau buşteanului de lemn introdus. Afla-lea volumului arborilor în picioare este mai dificilă şi se poate afla uzând numai de un dendrometru şi clupă. Primul este un instrument cu ajutorul căruia se determină înălţimea în metri a unui arbore în picioare. Al doilea element pentru a putea determina volumul arborelui de aflat, este diametrul trunchiului măsurat la o înălţime de 1,30 cm. DEVDROMETRIE 288 dela suprafaţa solului, adică la înălţimea pieptului, care se face cu clupa. Pe baza a-cestui diametru, se determină apoi suprafaţa secţiunii arborelui (S) care se înmulţeşte cu înălţimea (I) şi cu un coeficient (f) numit ,,de formă“ care variază după specie, înălţimea arborelui şi grosimea arborelui. Anume, cu cât arborele este mai scund şi diametrul la 1,30 mai gros, cu atât aceşti coeficienţi sunt mai mari. In genere, sunt coeficienţi cu care dacă înmulţim pe SXI» ne dau numai volumul fusului, numiţi coeficienţi de formă ai fusului şi care ne dau volumul arborelui cu crăci cu tot:' coeficienţi de f. ai arborelui. Iată, pentru orientare, câteva valori medii ai acestor coeficienţi pentru speciile mai de seamă: a) Coeficienţi de formă ai arborelui. Stejar şi plop...........48—86 Fag şi carpen............52—65 Mesteacăn................43—67 Pin......................42—61 b) Coeficient de formă al fusului. Brad (tânăr)..................42 — 57 Brad (bătrân) ... • . . . . 45-58 Larice (tânăr)................40—49 L-arice (bâtrân)..............32—52 Molid (tânăr).................32—53 Molid (bătrân)................41—53 Astfel dacă dorim să aflăm volumul unui stejar de 20 m. şi 30 cm. diametru, aplicăm metoda de calcul de mai sus. Şi anume: 30X30 = 900X11 = 99.000 : 14.000 = 0,0641X20 zin 1,282 m8. înmulţind acest volum cu coeficientul 0,50, obţinem 0,641 m.s, care este volumul total al arborelui respectiv. Un alt procedeu foarte expeditiv este şi acela, că odată cunoscute diametrul la înălţimea de 1,30 deasupra solului şi înălţimea arborelui, se caută în nişte tabele numite tarife de cubaj pentru arbori în picioare şi se citeşte cu coloana ce corespunde diametrului şi înălţimii respective. Aceste tarife sunt şi ele de două categorii. Unele dau numai volumul fusului, iar altele împreună cu al crăcilor arborelui. Atunci când dispunem de tabele din prima categorie, volumul crăcilor se află făcând un calcul proporţional. Şi anume, se ştie în aproximaţie ce proporţie ocupă crăcile din volumul lemnos al u-mii arbore. Iată de exemplu care sunt proporţiile numerice ale fiecărei pârţi componente a arborelui: Băşinoasele: trunchiul 75—85°/o; crăcile 8—15°/o şi Rădăcinile cu cioata 10—20°|o Stejarul: 60%,; 15—20% resp. 20—25% Carpenul: 60% ; 10—20% „ 15—20% Fagul şi arţarii: 60—65%; 10—20% resp. 20—25% Frasinul: 60%; 10—15% ,, 15—20% Ulmul: 65—70%; 10—15% „ 15—20% Teiul: 65—70%; 10—15% „ 12—15% Plopul şi mesteacănul: 75—80%; 5 — l0%resp. 5 — 12% Aninul: 75%; 8—12% » 12—15% Cu ajutorul acestor indicaţiunl, se poate determina cu oarecare aproximaţie volumul fiecărei părţi componente a arborelui, dacă cunoaştem pe cel al uneia. Proporţia ce se admite pentru fiecare componenţă în parte în cadrul limitelor de mai sus, este mai mare sau mică, după cum este în realitate şi componenţa respectivă mai desvoltată sau ba. O problemă şi mai importantă ce se pune •d. este aflarea volumului lemnos a unei parcele sau pădulri. Odată ce putem afla volumul în picioare al unui arbore, nu pare o problemă prea complicată nici determinarea volumului unei întregi păduri. Pentru aceasta est enevoe doar a determina volumul unui arbore mediu din pădure şi a-1 înmulţi cu numărul tuturor arborilor din porţiunea respectivă de pădure. In tot acest procedeu operaţiunea cea mai grea este găsirea acestui arbore mediu de a cărui judicioasă alegere depinde şi preciziunea metodei. Pentru aflarea lui se procedează astfel: se măsoară cu clupa, diametrul, la înălţimea pieptului, a tuturor arborilor din porţiunea de pădure respectivă şi se face o medie a acestor diametre. După ce s’a determinat prin calcul diametrul mijlociu, se caută în aceiaşi porţiune de pădure un arbore de grosimea respectivă Ia 1,30 deasupra solului, i se măsoară înălţimea şi determină volumul ei în modul arătat mai sus. In practică nu se întrebuinţează acest procedeu, decât atunci când porţiunea de pădure este mică şi populată cu arbori uniformi sau aproape uniformi. Deoarece asemenea cazuri sunt rare şi de obiceiu se pune problema a se afla volumul lemnosi al unor suprafeţe păduroase întinse şi foarte heterogene ca dimensiuni de arbori şi specii lemnoase, se procedează în felul următor. Se aleg în cuprinsul întinderii păduroase a cărei volum lemnos dorim să-l determinăm, câteva locuri unde arboretele sunt mijlocii, atât ca dimensiuni, cât şi amestec de specii. Pe aceste locuri, se delimitează un patrat perfect de 50 pe 50 metri numit ,,piaţa de încercare“, a cărei suprafaţă este de 1/4 de ha., se numără şi ia diametrul tuturor arborilor ce cad în cuprinsul ,,pieţii de încercare“. Suma tuturor diametrelor se împarte cu numărul arborilor şi se obţine un diametru mijlociu. In lucrările de mai multă precizie se adună suprafeţele cercului, ce corespund diametrelor luate, care se citesc din tabele. Se obţine astfel o suprafaţă medie de cerc, căreia îi corespunde un diametru, care este şi cel mediu. Se caută apoi în pădurea respectivă un arbore cu1 acest diametru, care se taie şi cubează după metoda de cubaj a arborilor doborâţi. Acest arbore poartă numele de „arbore de probă“. Volumul său îl înmulţim cu numărul arborilor din piaţa de încercare şi aflăm astfel volumul lemnos, al unui sfert de hectar din pădure. Acest volum îl gene- 289 DENDROMETRU ralizăm apoi la suprafaţa totală a pădurii. Cu cât dorim să obţinem rezultate mai exacte, cu atât trebue să facem într’un arboret mai multe pieţe de încercare. Se consideră rezultatele suficient de precise, dacă suprafaţa pieţelor de încercare însumează 1 % din suprafaţa pădurii a cărui volum lemnos dorim să-l aflăm. Prin procedeul pieţelor de încercare se obţin rezultate destul de precise, dacă este bine ales locul unde să se aşeze în pădure. Dealtfel, acest procedeu este cel mai expeditiv din nenumăratele pe care le admite ştiinţa silvică. El se întrebuinţează acolo unde dorim să obţinem rezultate cu 0 precizie dela 2-6%. La lucrările de mai mare exactitate, se determină volumul pădurilor tot cu ajutorul unor asemenea pieţe, numai că numărul arborilor de probă este mai mare, fiindcă ei se taie din fiecare clasă de diametre ce conţine piaţa de încercare. In afară de precizia mai mare, avantajul a-cestor metode numite ale lui Draudt, Urich sau Hartig, rezidă şi în faptul că volumul lemnos rezultat din arborii de probă, se fasonează şi astfel se pot cunoaşte în prealabil şi proporţia sortimentelor lemnoase ce vor rezulta din pădurea respectivă. In sfârşit, o altă metodă foarte uşoară de aflat volumul lemnos al unei păduri, este cea bazată pe tabelele de producţie. Acertea sunt nişte tabele care ne dau volumul lemnos la hectar a unei păduri oarecare. Dar pentru a Ie utiliza în vederea aflării volumului, trebue să cunoaştem vârsta pădurii, gradul de desime al arborilor - consistenţa - şi înălţimea medie a arboretelor, sau clasa de fertilitate a solului pe care se află pădurea. Din aceste tabele, se pot citi absolut toate detaliile ce privesc masa lemnoasă a unei păduri. Tabelele de cubaj sunt indispensabile specialiştilor şi oamenilor de pădure. A-tât volumul lemnos al arborilor izolaţi, cât şi a pădurilor, aflat pe căile arătate mai sus, se obţine, după cum am văzut, în metri cubi. In comerţ însă, o mare parte din lemn se vinde conform uzanţelor pieţii, în metri steri. Acesta este cazul în special al lemnului de foc. Recalcularea materialului lemnos din metri cubi - m. c. - în metri steri -m. st. - sau invers, se face cu ajutorul unor coeficienţi care variază după specie, după gradul de nodurozitate a lemnului şi mai ales, dacă lemnul este în stare despicată sau rotundă. Aşa, de ex. o stivă de un metru ster, cu lemn despicat, de lucru, care trebue să aibă 1 m. înălţime şi lăţime, dacă despicăturile de lemn sunt bine aşezate în stivă, aceasta conţine o masă lemnoasă efectivă de 0,78- 0,88 cm. Mai departe, I m. st. de despicături cl. I de foc, adică cu f. puţine noduri, are 0,72- 0,76 mc.; cl. II de foc, cu mai multe noduri 0,64-0,71 mc., iar stiva cu lemn ro- tund, 0,62-0,66 mc. - Dacă conţine însă, lemn de răşinoase, adică de hârtie: 0,72- 0,80 mc. Un m. st. de crăci foioase este 0,44-0,45 mc.; de răşinoase, 0,57-0,64 mc. In mediu, aşa dar, un m. st. de lemn despicat, are un volum de 0,80 mc. şi circa 42 bucăţi de lemne. Lemnul cal. I: 0,74 mc. şi 45 buc.; cl. II 0,69 mc. şi 67 buc. Lemnul rotund, 0,63 mc. şi 92 buc. Crăcile, 0,48 mc. şi 220 buc.; iar lemnul de cioată, 0,439 m. c. La lemnul de specii moi, aceste date sunt: de lucru 0,84 m. c. resp. 35 bucăţi; cl. I 0,75 m. c. respec. 43 buc.; cl. II 0,71 m. c. resp. 60 buc.; rotund 0,70 m. c. resp. 92 buc.; crăci 0,276 m. c. resp. 276 buc. şi lemn de cioată: 0,55 m. c. Dr. V. Sab. DENDROMETRU. - Silv. - Aparat pentru măsurarea înălţimei arborilor. Sa poate lua un echer ABC - Fig. 501 - a cărui laturi AB şi BC sunt egale şi care este prevăzut pe latura AB cu un fir de plumb AV. Observatorul caută pe teren, poziţia din care, punând ochiul C, AB fiind vertical, poate vedea vârf ¿1 S al arborelui jnnpq, vizând după linia CA. Fig. 501. — DENDROMETRU. Prin asemănarea triunghiurilor CSK şi CAB: AB=CK. Dar AB = CB, de unde SK = CK. SK”CB Ajunge aşaidar să se măsoare CK sau PH. Pentru a obţine pe HS, - înălţimea arborelui -, se adaugă la SK lungimea SP, care se poate măsura. D. Marceau este compus dintr’un baston prismatic octogonal de l m. lungime şi având pe o margine diviziunile metrului. Se înseamnă pe arbore 2 puncte A şi B - fig. 502-cel _dintâiu aproape de pământ, cel de al doilea situat la o distanţă cunoscută AB deasupra primului. Ţinând bastonul vertical, 19 DENITRIFICARE-DENSITATE 290 observatorul, aşezat la cel. puţin 5 m. şi la cel mult 35, întinde sau strânge braţul până ce o rază) vizuală OS care trece prin vârf să atingă extremitatea c a bastonului şi ca raza vizuală OA s’o atingă în a; acesta ci- Fig. 502. — PRINCIPIUL DENDROMETRULUI MARCEAU. teşte în acelaş timp diviziunea b, prin care trece raza OB. Se capătă: ___OB ~ Ob ’ S B + BA ____BA SJB __ OB . BA cb Ob 51 da „ SB BA de unde ------=------- cb ba de unde cb -f- ba ba Dar SB + BA £= SA, care este înălţimea căutată a arborelui si cb+ba = 1 m.; de obi- 2 ceiu se ia BA=2 m. Atunci se are: H =.— ba Ajunge aşadar, pentru a avea pe H de a împărţi pe x 2 m. prin lungimea citită ba. DENITRIFICARE. - Agrol. - Sărăcirea solului arabil în nitraţi asimilabili. In pământ, azotul se găseşte sub formă de nit-aţi, formă sub care serveşte la nutriţia plantelor. In anumite condiţiuni - când solul arabil e bătut, neaerisit, adică nu e bine lucrat -, în solurile respective se desvoltă şi activează foarte intens anumite microorganisme - Bacillus ni-tronus, Pseudomonas fluorescens şi pyocia-neus, Thiobacillus denitrificans, Bacterium Studzerii, etc. -, care reduc nitraţii în nitriţi, oxid de azot elementar - gazos. Prin urmare d. reprezintă un stadiu de improprietate a solului arabil. Fenomenul se poate înlătura prin bune lucrări culturale date pământului. I. F. R. DENSIMETRU. - Fiz. - Instrument pentru măsurarea densităţii lichidelor - v. areome-tru. DENSITATE. - Fiz. - Raportul dintre greutatea unui volum dintr’un corp oarecare şi greutatea aceluiaş volum de apă. Se determină prin mai multe metode: 1. - Metoda prin flacon. Se cântăreşte flaconul cu apă şi corpul solid căruia voim să-i aflăm d., se introduce apoi corpul în apă; diferenţa de greutate este greutatea apei deslociuită de corpul introdus. Cu ajutorul u-nor formule, făcându-se şi anumite corecţii de temperatură, se calculează d. * 2. - Metoda balanţei hidrostatice. Se bazează pe acelaş principiu de cântărire a apei deslocuite de un corp, d. fiind dată de raportul dintre greutatea corpului şi greutatea apei deslocuite, etc. - Amel. - Numărul de spiculeţe pe unitatea de lungime de rachis. însuşire morfologică de care se ţine seamă mai ales în ameliorarea grâului, secarei şi chiar ovăsului. D. poate fi redată în procente sau în lungimi medii ale internoduleţelor rachisului. Se poate afla prin următoarele operaţiuni: luăm cu ajutorul compasului, lungimea rachisului în mm. şi numărul de spiculeţe pe rachis, socotindu-le şi pe cele sterile; îm-partem lungimea rachisului la nr. de spiculeţe şi obţinem lungimea medie a internoduleţelor acelui spic. .Totuş, de obiceiu se ia d. în procente de spiculeţe la 100 mm. de rachis, obţinându-se aceasta, în cazul grâului, după formula: p ___ No. spiculeţe X 100 Lung. rachisului în mm. întrucât inflorescenţa ovăsului este un pa-nicol de spice, se pot stabili diferite d. pe etaje principale şi etaje secundare. Obişnuit se întrebuinţează aceiaş metodă, însă fiindcă lungimea axului principal este prea mare, se înmulţeşte în formula de mai sus numărul spicu'leţelor cu 200. Pentru determinarea d. procentuale la grâu şi secară, se întrebuinţează rigla Lang. Studiile genetice Ia grâu au dovedit că: d. spicului este- determinată de 2-4 gene bi-factoriale, 2 gene pentru lungime Li Li, La Lz, o genă pentru compacitate CC şi câteodată a 4-a, numită spelta - SS -, care abate plantele de la caracteristica soiului. Din punct de vedere al d. spicului, grâul se împarte în următoarele clase: a. - superlaxum; b. - Iaxum; c. - sublaxum; d. - densum capitatum; e. - compactum; f. - hipercompactum. In ameliorarea grâului, se urmăreşte d. densum, întrucât s’a constatat că producţia stă în raport indirect cu d., un grâu mai dens dând o producţie scăzută. La secară, cea mai indicată d. variază între 28-33. D. boabelor. Procentul de boabe pe 100 mm. lungime de rachis; se determină după formulele: La grâu şi secară: ^ _ No. boabelor X 100 Lungimea rachisului în mm. La ovăs: _ No. boabelor X 200 Lung. axului inflorescenţei în mm. A. I. B. DENTIROSTRES. - Zool. - Subordin de păsărele, prezintând un dinte mai mult sau mai puţin aparent, în vecinătatea vârfului mandibulei superioare a ciocului. Forma ciocului foarte variabilă. Păsări în majoritate cântătoare, săltăreţe pe pământ şi sburând bine. Locuiesc mai cu scamă în ţările reci şi temperate, dar e-migrează iarna. Principalele fam.: Motacillidae, Sylvii-dae, Turdidae, Stur-nidae, Paradis cidae, etc. . DENTIŢĂ. - Bot. - Bidens tripartitus. Plantă erbacee din fam. Compositae, Fig. 503. — BIBENS TRI- CU ^r®aPta» FARTITUS. — a, fruct. ramificata, frunze 3-5 lobate. Florile dispuse în capitule discoidee erecte. Involu-cru cu 5-8 foliole externe de consistenţa frunzelor. Fructul achenă obovată. înfloreşte în Iulie-Septembrie. Creşte prin locuri umede, mlăştinoase, pe lângă bălţi, pâraie, şanţuri şi isvoare. - Fig. 503. DENTIŢIUNE. - Zoot. - Aspectul pe care-1 prezintă şi modificările pe care le şuieră dinţii - unui animal, de la naştere şi până la bătrâneţe. - v. vârstă. DENUNŢARE. - Jur. - Faptul de a face cunoscut că un raport juridic, între două sau mai multe persoane, a luat sfârşit. D. poate fi făcută de o parte, unilateral, siau prin consimţământul tuturor. D. unui contract, unui tratat, unui armistiţiu, şi în general al oricărui raport juridic, nu are loc la scadenţă, la sfârşitul acelui raport juridic, când are loc stingerea de drept a acelui raport, ci nuimai în cursul executării raportului juridic, şi numai dacă acel raport juridic prevede în clauzele sale posibilitatea de a fi denunţat, prin voinţa uneia sau mai multor părţi, cu sau fără preaviz, ; dacă clauzele acelui raport juridic nu au fost % respectate, dacă obiectul raportului juridic a ^ -dispărut sau dacă toate părţile consimt la a-;î nularea raportului juridic. Desfacerea prin ■{ justiţie a unui raport juridic nu este o d. N. Ghiul. | DEPOZIT DE ARMĂSARI. - Zoot. - După sfârşitul sezonului de montă, armăsarii naţionali sunt adunaţi în mai multe instituţii ale Statului, denumite ' ' 7 iiîii Fig. 507. — DEFOZITUL DE FERMENTARE O. A. M. — Silistra. Cantitatea de tutun înmagazinată anual spre fermentare e de circa 15.000.000 kgr. - Fig. 506 si 507. DEPRESIUNE. - Fiz. - D. barometrică, co-borîrea nivelului coloanei mercurice sub nivelul normal, atunci când presiunea atmosferică este în scădere. D. barometrică anunţă timp rău; când e bruscă, vesteşte vijelie şi uragane. DEPUNERE. - Econ. - Acţiunea de a da ceva în păstrare, de a încredinţa un lucru ca să i-1 păstreze, de a face un depozit. Se pot d. obiecte, valori, mărfuri, bani, în general orice lucruri mobile. Acel ce d. se numeşte depozitar, deponent. Locul unde se păstrează, unde se depun obiecte, mărfuri, se numeşte depozit, magazie. Persoana căreia i s’a încredinţat depozitul este depozitarul. Banii se depun la Bănci, la Case de economie sau de păstrare, la Casa de depunere, în păstrare, în depozit. D. la bănci pot fi la vedere sau pe termen. D. pot fi făcute pentru păstrare, pentru transmitere sau pentru fructificare. D. pentru fructificare sunt purtătoare de dobânzi, mai mici pentru depunerile la vedere, mai mari pentru d. pe ter- men. D. pentru fructificare este mijlocul cel mai preţios al întreprinderilor de bancă de a-şi procura capitalul necesar creditului general. Capitalul strâns prin d., de cele mai multe ori d. mici, ale oamenilor, cu mijloace puţine, dar mulţi, este totdeauna cu mult mai mare decât capitalul individual sau social adus în întreprinderea de bancă. In general, operaţiile unei bănci, sunt operaţii cu banii publicului, cu banii depunătorilor. Şi depunătorii sunt conştienţi de această operaţie, întrucât aproape totdeauna pretind dobândă pentru aceste d. D. pentru păstrare, ne purtătoare de dobânzi sunt un serviciu cerut unei Bănci de a păstra sau a manipula şi păstra banii cuiva, cărora nu le găseşte o întrebuinţare imediată, până ce le va găsi una. Banii astfel depuşi se restituie la cerere, sau sunt plătiţi din ordinul posesorului depozitului, la destinaţie, mandatarului "ţaiu persoanei desemnate de el. Se pot face d. în contul cuiva, de alte persoane care îi datoresc sume de bani, cu consimţământul expres sau tacit al aceluia în contul căruia se face depozitul. Uneori, băncile de depozit, cărora d, nu le aduc nici un profit, cer dela depunători plata serviciului făcut prin păstrarea banilor depuşi. D. se pot face Ia bănci şi în case de siguranţă, anume amenajate, în safe-uri, sau în tezaurul băncii sub controlul depunătorului; în acest caz depunătorul plăteşte o chirie pentru casa de siguranţă, sau safe-ul folosit. Obiceiul de a depune în bănci tot numerarul disponibil, este atât de răspândit în Anglia şi Statele Unite ale Americei, încât s’a născut acolo o nouă operaţie bancară, astăzi destul de răspândită în toate ţările, operaţia cekului, plata furnizorilor, sau creditorului prin dispoziţie de plată, cec, asupra depozitului într’o bancă. Această operaţie îngăduie oricui de a face oricând, orice plăţi, în orice loc, fără a fi nevoit să poarte banii asupra lui. Cu un carnet de cecuri, eliberat în alb, adică necompletat de banca unde s’a făcut depozitul, un debitor se poate libera de orice sumă datorată, în limita depozitului său, completând şi semnând un cec din carnet, pe numele creditorului său. Ce-kul poate fi plătibil la vedere sau într’un termen care nu va fi mai mare de zece zile dela înfăţişare. Asupra cecului sunt aplicabile toate dispoziţiile privitoare la gir, la a-val, la semnătura persoanelor incapabile, la semnăturile false sau falsificate, Ia scadenţă şi la plată, la protest, la acţiune contra emitentului şi în contra giranţilor, la pierdere sau sustragere, prevăzute în Codul Comercial pentru cambie. Condiţia este ca posesorul cekului să se înfăţişeze la banca asupra căreia s’a tras cekul, în termen de 8 zile dela emitere, dacă este emis în locul plăţii, şi în termen de 15 zile, dacă e plătibil în- 293 DEPURATIV-DER1VAŢIE tr’un loc deosebit de acela unde el este emis. Cekul emis necomplet, sau fără acoperire, adică fără să existe în mâinile aceluia asupra căruia s*a tras cekul, ale depozitarului, suma disponibilă, constituie un delict pedepsit cu amendă de codul comercial, şi cu a-mendă şi închisoare, dacă e cazul, de codul penal. - v. Bancă, Capital, Economie, Poliţă. N. Ghiul. DEPURATIV. - Med. - Medicament întrebuinţat spre a da afară din organism sau a distruge corpii vătămători. Pentru evacuarea acestora, ne servim de toate căile naturale: intestine, căi urinare, piele, considerând ca d. toate purgativele, diureticele, su-doriferele şi orice substanţă capabilă a produce evacuări. Pentru distrugerea substanţelor vătămătoare, se obişnuieşte injectarea cu anumite săruri. DERBY. - Zoot. - Probă hipică clasică pentru galop; se aleargă pe 2.400 m., numai de caii de 3 ani. D. este socotit ca măsura fondului. A fost înfiinţat în 1780, de al Xl-lea Conte Derby. In Anglia se aleargă pe hipodromul dela Epsom, la începutul lui Iunie, Miercurea. Corespondentul francez al D. este premiul Jockey Club. Vitezele cu care a fost parcursă în ultima sută de ani această distanţă, au variat în Anglia între 2*45'* -2*22**, iar în Franţa pe ultimii 50 de ani, între 2*43” - 2*30’*.' Al. V. M. DEREŞ. - Zoot. - v. cal. DERIVAŢIE. - Hidr. - Abaterea unei părţi din apa unui curs pe un canal, numit canal de d., în scopul alimentării cu apă a unei regiuni în care lipseşte. Captarea apei din cursul de origine a ei se face într*un punct numit punct de priză, ales undeva în amonte pe parcursul râului, astfel ca acest punct să aibă o cotă superioară cotei celei mai mari a locului unde se aduce apa. Grija ce trebuie avută este ca alimentarea canalului de d., canal aducător al apei, să fie asigurată chiar când cursul de apă este la etaj. In cazul că alimentarea nu e posibilă în atare situaţie, sau în cazul că e nevoie de o cantitate mare de apă de captat, ce nu se poate Fig. 508. — DERIVAŢIE. obţine numai printr*o simplă d., atunci se construeşte un baraj. Acesta va fi situat în aval de punctul de priză al d. şi cu ajutorul lui se obţine o ridicare a cotei planului apei din curs în acel punct. In acest fel, se poate obţine o cantitate de apă mai mare în canal şi încă, datorită faptului că nivelul ei e mai ridicat, în cazul că apa e folosită în irigaţie, se vor putea iriga şi unele locuri de pe teren, situate mai sus faţă de cota apei din curs înainte de abaterea lui. - Fig. 508. Alegerea punctului de priză va trebui făcută astfel, încât curentul apei în curs să nu se îndepărteze de acest ounct, ci tendinţa curentului să fie tocmai spre el. Locul ciel mai potrivit este malul concav, spre care forţa centrifugă a curentului împinge filetele de apă. O d. iară baraj are inconvenientul că la o scădere a nivelului apei sub cota minimă prevăzută, la o îndiguire în aval sau adâncirea fundului, care de asemeni determină scăderea nivelului apei, fac imposibilă alimentarea. In Fig. 508 canalul - d. e însemnat cu litera C, barajul cu B; în V e o vană 1 -J+l-HH-M-ÎfÎM 'il'iLjjJjJJU1!! i 111| T11 rr î,|p 11 m iii m !! !i l!!' Fig. 509. — DERIVAŢIE de vărsare prin care apa trece în canalul C; în cazuri de creşteri mari ale apei, în Vi e vana prizantă a d., iar în V« e o vană de siguranţă ce face legătură cu canalul de siguranţă C», ce are de scop pierderea apei în cazuri extreme, când până la lăsarea stavilei în Vi ar trece prea mult timp. Stăvi-larele se fac din lemn, iar grosimea care trebuie aleasă pentru scândurile din care se face stavila, se calculează astfel: Presiunea apei pe stăvilar - Fig. 509 - este: p=^. i. d.; în care pi=presiunea în kg.; sr^zsuprafaţa stavilei; i=înălţimea coloanei de apă până la mijlocul stavilei; di=densi-tatea apei=1. Formula care dă grosimea stavilei este a-ceia a cazului când presiunea se exercită pe toată suprafaţa, iar piesa e rezemată: __ , / 3 P_ 1 ; î 1 care h = grosimea; p = presi- k ^ —— -— unea; 1 = lungimea stavilei; a = 4 Ra a lăţimea stavilei; Ra = rezistenţa admisibilă ce se l i pentru lemn de brad 600.000 Kg. ! m2. Panta care se dă canalului - d. trebuie să fie cât mai mică. Dacă apa adusă se foloseşte drept cădere de apă pentru a pune în mişcare o turbină, menţinerea unei pante mici pe parcursul canalului, va atrage după sine o diferenţă mică de nivel între priză şi locul căderii, deci înălţimea căderii va ii mai mare, ceeace e de dorit. In cazul folo- dermă-dermestide 294 sirii apei pentru irigaţie, canalul va putea deservi o suprafaţă cu atât mai mare, cu cât panta canalului va fi mai mică, deoarece în acest caz, cota extremităţii canalului pe locul de irigat va fi mai mare. Dar cum o pantă mică înseamnă viteză mică şi de aci şi un debit mic, pentru a compensa nevoia de apă se va lega secţiunea canalului mare. Cu privire la orientarea d. faţă de direcţia cursului de apă în locul de captare, cu cât unghiul de deschidere CC va fi mai mic, cu atât cantitatea de apă captată va fi mai mare. Formula care ne dă debitul apei ce se scurge prin d. va trebui să fie afectată de un coeficient f, ce variază astfel în funcţie de unghiul OL : 60> I 9Q0 Oo 15o 30o 45° 0,80 0,86 0,91 0,94 | 0,96 | 1,00 A. I. Dermatozele neparazitare II. Dermatozele parazitare III. Dermatozele microbiene IV. Dermatomi-cozele DERMĂ. - Anat. - Zona profundă a pielii; ţesut conjonctiv de origină mezodermică, format din fibre ce se întretaie în toate sensurile. In partea de sus vecină cu epiderma - numeroase papile pătrund în epidermă, unele vasculare, altele corpusculi tactili D. prezintă vase şi nervi; cele dintâiu într’o reţea vasculară subpapilară, formată din artere şi vene şi într’o alta vasculară subpapilară limfatică, destul de desvoltată; cei de al doilea într’o reţea nervoasă destul de desvoltată, unii nervi terminându-se chiar în epidermă, alţii prin corpusculii tactili ai lui Meissner. DERMATITĂ. - Med. Vet. - Sub această denumire se înţelege inflamaţia pielei de orice origină ar fi, infecţioasă sau nu. Iar sub numele generic de Dermatoze se înţeleg toate boalele de piele, a căror clasificare sumară ar fi următoarea, - descrierea şi tratamentul boalei fiind făcută de noi la litera şi capitolul respectiv: 1 — Pemfigus; 2 — Impetigo; 3 — Botriomicoza cutanată ; Botriococoza; 4 — Acneia; 5 — Dermita supurată a bo- videelor; 6 — Dermita pustuloasă con- tagioasă ; 7 — Ectima buzelor la oaie. 1 — Actinomicoza; 2 — Sporotricoza 3 — Favus; 4 — Tricofitiile: 5 — Miere sporozele. G. R. C. DERMATOL. - Med. Vet. - Corp antiseptic şi astringent, pulverulent, galben şi inodor, care se aplică pe plăgi sau care se dă în poţiuni de 2 gr., împotriva diareii. Inalterabil la aer şi la umezeală; provenit din combinarea nitratului de bismut cu acidul galic. DERMESTIDE. - Zool. - Fam. de insecte Coleoptere. Insecte mici, ovale sau alungite, trăesc pe materii organice uscate; în repaus stau nemişcate, cu antenele şi picioarele ascunse. Larve cu părul în buchete. Genuri importante: Attagerus, Anthrenes şi Denmes-tes. D. se ascunde bine, strângându-şi capul, antenele şi picioarele, cât mai bine pe lângă corp, făcând pe mortul. E foarte comun, trăieşte pe toate materiile organice, inclusiv 1 — Eritemul; 2 — Urticaria, spuze la; 3 — Eczemele ; 4 — Pitiriazis ; 5 — Psoriazis; 6 — Neuro-Dermatozele; . 7 — Alopecia; 1 — Acariazile psorice* Răile; 2 — Acariazelenepsor.ce; Der- manisii, Căpuşele : Ixozii; Argaşii. — Entomiazele: Diptere în stare de insectă perf. Diptere în stare de larvă; Hemipterele. 4 — Helmintiazele: Dermato-ragia parazitară ; Habronemoza cutanata (Plăgile de vară) Fig. 510. — Vită atinsă de DERMITA. cadavre; face mari pagube prin magazii, muzee de istorie naturală, etc. Larva cu picioare scurte, mandibule puternice, merge încet şi mănâncă neîncetat. Se desvoltă în 295 DERMITĂ-DESECARE Septembrie, trăeşte mult timp ascuns în pielea nimfei. D. lardarius, negricioasă cu o bandă brună de circa 7 mm., trăeşte în mezelarii. DERMITÁ. - Med. Vet. - Boală contagioasă la cabaline şi bovine, caracterizată prin pus-tule ce apar pe piele mai ales în părţile de contact cu harnaşamentul. Pustulele cel mai adesea se cicatrizează în câteva săptămâni, alteori supurează şi se formează abcese. D. pustuloasa se întâlneşte mai ales la animalele ce lucrează pe terenuri umede şi noroioase. Tratament: se izolează animalul, şi se aplică pomadă cu oxid de zinc. - Fig. 510. DESACIDIFICARE. - Vitic. - Operaţiune care se practică în pivnicerie, pentru micşorarea acidităţii mustului. După legea din 2 Iunie 1937 se poate dezacidifica numai mustul neconcentrat, cu carbonat de potasiu; mustul concentrat şi vinul nu se pot dezacidifica. Echivalentul carbonatului de potasiu este: 1,081 gr. este egal cu 1 gr. acid sulfuric şi 1,53 gr. acid tartric. DESAGREGARE. - Fiz. - Fenomenul în virtutea căruia un corp agregat - de pildă o stâncă se desface sub influenţa factorilor fizici ca: temperatură - îngheţ şi desgheţ -în părţi din ce în ce mai mici. DESCENDENŢĂ. - Gen. - Tot ce provine, tot ce descinde, tot ce naşte dintr’un organism, care se înmulţeşte fie pe cale sexuală, fie pe cale vegetativă - asexuală -. Copiii, nepoţii, strănepoţii, constituie d. părinţilor, bunicilor, străbunicilor - strămoşilor -, care constituie, la rândul lor, ascendenţa. A. Pies. DESCHAMPSIA. - Bot. - Gen de plante perene din fam. Graminaceae, având spicu-leţe mici, lungi, mai mult sau mai puţin pe-dicilate, aşezate pe ramurile laterale ale pa-nicolei, cu 2-3 flori. Gluma cam de lungimea spiculeţeÎor, cu vârful glumelor trunchiat, denticulat şi cu arista pornind de pe spatele sau partea inferioară a glumelei. D. flexuosa - v. păiuş. DESECARE. - Gen. rur. - Lucrare de ame-lioraţie funciară ce are de scop punerea în valoare a terenurilor umede. Prin d. unui teren rezultă o scoborîre a nivelului apei conţinută sau stagnând la suprafaţa solului, până la un nivel voit şi anume până la linia apei canalelor de d. Apele care se găsesc într’un moment dat în sol, pot proveni: 1. - din precipitaţiunile căzute pe o suprafaţă oarecare sau se scurg depe suprafeţele vecine; 2. - din apa freatică ce circulă în subsol; 3. - din apa de infiltraţie dintr’un bazin vecin. Toate aceste ape care stagnează formând un surplus faţă de cantitatea de apă nece- sară vegetaţiei existente pe un astfel de teren, reprezintă un pericol care e la fel pentru vegetaţie ca şi acela când apa ar lipsi. Obstacolele care se opun circulaţiei libere a apei pe sol şi în sol favorizând stagnarea ei, sunt: 1. - panta mică a terenului; 2. - obstacole naturale; 3. - natura terenului. Un sol argi-los este impermeabil, solul nisipos e foarte permeabil. Un strat de pământ argilos imediat sub solul arabil, constituie un obstacol în infiltrarea apei în adâncime. Simptomele surplusului de apă în sol se manifestă prin: 1. - acoperirea solului cu un strat de apă dându-i caracterul de mlaştini, bălţi, lăco-vişti etc.; 2. - în cazuri mai puţin extreme, apare o vegetaţie caracteristică terenurilor umede, care împiedică desvoltarea culturilor agricole; 3. - transformarea terenului sănătos, consistent, într’un teren umed, care cedează la presiune. Efectele surplusului de apă în sol: 1. - circulaţia aerului e împiedicată, iar consecinţa este lipsa de desvoltare a microorganismelor care acţionează asupra substanţelor fertilizante din sol făcându-le asimilabile pentru plante; 2. - temperatura solului e mică şi plantele vor suferi; 3. - muncile agricole sunt împiedicate, mai ales primăvara şi toamna; 4. - se favorizează apariţia bolilor criptogamice, umiditatea fiind o condiţie a a-pariţiei lor; 5. - pericol d. p. d. v. al salubrităţii: malaria bântue în astfel de regiuni. Prin d. se înţelege o serie de lucrări cu acelaş scop al eliminării apei, dar care se pot aplica în parte sau combinate. Metodele ,d. sunt: 1. - Desecarea propriu zisă, prin canale deschise, se recomandă acolo unde suprafaţa terenului e uniformă, fără obstacole, panta fiind mică, iar terenul absoarbe cu greu apa căzută, rezultând astfel ape de suprafaţă care trebuesc evacuate în timp scurt. 2. - Metoda drenajului se aplică atunci când solul are pu^ tere de absorbţie mare pentru apă, surplusul de apă găsindu-se înglobat în sol. 3. - Când terenul pe care stagnează apele e Ja un nivel inferior celui al apei din bazinele vecine, asa,narea constă în ridicarea nivelului terenului deasupra nivelului apelor vecine. Aceasta e metoda colmatării - v. ac. 4. - In fine, când nu se pot aplica metodele enumerate mai sus, metoda cea mai potrivită e aceia a plantării terenului cu o vegetaţie caracteristică, având proprietatea de a evapora cantităţi mari de apă. D. propriu zisă sau d. prin canale deschise, cuprinde o reţea de canale trasate la suprafaţa solului, în sensul pantei şi conver-gând toate spre un canal „emisar“. Emisarul adună apele canalelor colectoare şi le transportă spre un recipient natural a cărui DESECARE 296 cotă e inferioară cotei la care voim să scoboram nivelul apei în sol. Ex. de recipient natural ar fi un curs de apă vecin. Când nu avem posibilitatea scurgerii apei într’un recipient natural, se folosesc puţuri absorbante, perforând straturile impermeabile pană se ajunge în adâncime la un strat permeabil care să absoarbă apa şi să-i permită o circulaţie uşoară. Când scurgerea apei într’un recipient natural e împiedicată de un obstacol şi dacă nici soluţia puţurilor absorbante nu poate fi adoptată din cauza unei cantităţi prea mari de apă, iar săparea mai multor puţuri fiind neeconomică, se va recurge la conducerea apei într’un bazin construit în apropierea obstacolului, iar de aici apa va fi trecută peste obstacol pe cale mecanică. D. prin canale deschise are avantajul că necesită lucrări simple şi puţin costisitoare. Desavantagiile acestei metode sunt: 1. - Se pierde o suprafaţă mare de teren; în cazurile cele mai nefavorabile pierderea ajunge până la 10%. 2. - Circulaţia între diferite parcele e îngreuiată, fiind nevoie de podeţe peste canale. 3. - Se pierde o parte însemnată din substanţele fertilizante ale solului prin spălarea lor de apa care se scurge în canale şi le transportă spre recipient. Efectul unui canal deschis asupra circulaţiei apei, se manifestă în două feluri: 1. -asupra apei ce se găseşte la suprafaţa solului şi care se scurge în canal datorită pantei terenului; 2. - asupra apei ce se găseşte închisă în straturile superficiale ale solului. Fenomenul ce are loc în acest caz e diferit, canalul lucrând în acest caz ca o îo.ţa te absoarbe apa. In Fig. 511 - ne închipuim o serie de picături de apă pi, pz, pa . . . , în P considerând fundul canalului. Picăturile de a.pă se vor deplasa spre acest punct, iar viteza lor de mişcare va fi cu atât mai mare, cu cât ele se găsesc mai apropiate de ver-tica lui P. Astfel că, după un interval de timp, picăturile de apă, în mersul lor descendent, se vor găsi pe o linie curbă 00* şi nu pe o aceiaşi orizontală. Explicaţia se deduce din Fig. 512 -, unde: V, = Vcos. ai în care Oa > v* ( caturilor. In Fig. 513 - se poate vedea un caz simplu de d., care poate apare în orice împre- jurări. Emisarul (E), reprezentând canalul colector principal, se trasează pe talvegul principal al terenului. Canalele O, C2... sunt P> Ps Pi Pb colectoarele care, pornind din diferite puncte ale terenului, adună apele şi le aduc în emisar. Aceste colectoare urmează liniile de cea mai mare pantă; în plan ele au o direcţie perpendiculară pe curbele de nivel. Dacă apa care se găseşte pe teren e numai de suprafaţă, sunt suficiente aceste canale. Când apa se găseşte şi în straturile superficiale ale solului, va fi nevoie încă de o serie de canale mai mici, zise absorbante, ai, a2, as . . ., care să adune apă din sol şi să o verse în colectoare. Distanţa la care se trasează canalele de absorbţie depinde de natura terenului, de panta lui şi de adâncimea canalelor. Cu cât terenul e mai compact, argilos, distanţa între ele va fi luată mai mică, deoarece permeabilitatea e redusă. Cu panta şi adâncimea, distanţa stă în raport direct: dacă panta terenului e mare şi dacă adâncimea canalelor se ia mare, distanţa va fi şi ea mare. In cazul că apa depe suprafaţa de de-secat provine şi depe suprafeţele vecine, se va înconjura terenul cu un canal de centură cu scurgere spre emisar.. Secţiunea canalelor. Este un trapez isoscel, simplu sau dublu, după cum cantitatea de apă ce trebuie să transporte canalul e constantă sau variază mult. înclinarea ce se dă pereţilor canalului variază cu natura solului. Cu cât solul e mai compact, deci argilos, cu 297 DESECARE atât deci pereţii vor fi mai rezistenţi la eroziune şi li se va putea da o înclinare mai mare. Invers este cazul pentru un sol uşor. Se ia: pentru pământ argilos . . ...................... a _ 1 argilo-nisipos b 1 a 1 b 1,5 a ___1 Panta fundului canalelor va trebui să urmeze pe cât posibil panta terenului. Ea nu trebuie să fie sub o limită minimă, sub care viteza apei ar fi mai mică decât 0,3 m./sec., curentul apei redus şi desecarea încetinită în acest fel. O pantă prea mare, atrage după sine o viteză prea mare a apei al cărei efect este deteriorarea pereţilor. Panta e dată prin expresia: h P — d în care „h** e diferenţa de nivel între două puncte extreme între care se calculează panta, iar ,,d“ e distanţa între aceste puncte. Din formulă se vede că pentru un acelaş ,,h“, paiita creşte cu cât ,,d“ e mai mic şi invers. Viteza apei se va lua între 0,3-1 m./sec., după natura terenului, cantitatea de apă ce avem de transportat pe canal şi după felul canalului: emisar, colector sau absorbant. Dimensiunile canalului sunt în funcţie de cantitatea de apă ce trebuie evacuată în unitatea de timp - secundă -. E nevoie deci a se şti: 1. - cantitatea de apă ce trebuie să transporte un canal; 2. - timpul în care se cere a se face transportul. Cantitatea de apă ce trebuie evacuată cuprinde: a. - apa provenită din precipitaţiuni căzute pe suprafaţa de desecat; b. - apa provenită din scurgerea ei depe proprietăţile vecine; c. - apa găsită în straturile superficiale ale solului. Timpul în care se cere să se facă evacuarea apei e în funcţie de epoca în care se face evacuarea apei, deci când avem cea mai mare cantitate de apă pe teren şi se cere urgenţa evacuării apei. Felul culturii intervine, la fel, ca o condiţie. Vara, la o ploaie oricât de mare, se cere ca desecarea terenului să se facă într’un timp scurt, ale-gându-se timpul de 48 ore. Primăvara şi toamna, când nu se reclamă atâta urgenţă deoarece pământul nu are culturi pe el, timpul se poate prelungi până la două săptămâni. Un exemplu: O suprafaţă de teren de 40 ha., depe care trebuie evacuată apa din precipitaţiuni, căzută la maximum posibil în 48 ore, într’un strat de 200 mm., iar timpul de evacuare fiind fixat 1a 48 ore. Considerând modulul egal cu raportul -y- avem: S — 40 ha. = 400.000 ma. H = 200 mm. = 0,2 m. T = 48 ore = 172.000 sec. 1 m = — 3 QmV Sm .Hm‘ 400.000X0,2 1 „ „ _ „ m3/ / sec.— m— •——0,153 /sec Ţsec. 172.000 3 ' sec Pentru a se ajunge la dimensiunile canalului, se foloseşte oricare din formulele aplicabile canalelor deschise - v. Debit. - Cea mai uzitată e formula Ganguillet şi Kutter: Q = S.V;V = Oi/r. J ;R = ------ ; J = — P d C=- 1 . o . 0,00155 —+ 23 +—^--------- n J ( 0,00155 \ n 23+_7— Considerând un sol argilo-nisipos, se va lua pentru înclinarea pereţilor canalului raportul ia* n. = 0,025 - cazul pe- reţilor regulaţi Panta canalului fiind determinată de panta terenului, se tatonează în formula care dă debitul, necunoscutele ,,h‘* şi ,,14< prin valori arbitrar atribuite, până când prin rezolvarea formulei ajungem la egalitate cu primul membru, adică tocmai debitul apei de scurs prin canal. In orice caz, se va avea grija ca viteza ce rezultă să fie cuprinsă între limitele admisibile. In Fig. 514 - se poate urmări mersul calculului. Fig. 514. — DESECARE. Luând, arbitrar, pentru h valoarea 0,45 m., iar pentru 1 valoarea 0,30 m., panta fiind spre exemplu I0/00, avem: , 0,45 a 1 DE=FC=0J454-------= 0,625 m., pentru —- = — 2 b 1,5 AB = CD= V 0,45a-f 0,625* = 0,76 m.; AD = EC+ 2ED = 1,55 S =—5-Í^0,45=0,41 ma;P=AB-fBCfCD-1,8 2 m 2 _JL— + 23 + 0,41 0,0^5 0,001__ R _1.82_0,22: °_ / „ i 0,0015 \ 0,025 _ 28 > + (- + -,Sí)¿= v = 28 Vo,22X0,001 = 0,39m*/sec. Q = 0,41 X 0,39 = 0.160 m8/sec. DEŞERT-DESFOIRE 298 Ori, cum debitul nostru e de 153 m.3/sec., înseamnă că secţiunea rezultată, care e capabilă să transporte un debit superior, e bună. Executarea unui canal după dimensiunile obţinute prin formulă se face în felul următor - Fig. 515: am găsit h=0.45 şi 1=0.30, iar raportul b l’am ales :=-i- . Presupunem că voim să scoboram nivelul apei în sol la 1,25 m. ca pentru cereale (h':=1,25). Adâncimea totală H=h+h'^0,45+1,25=1,70 m. Se înseamnă pe teren, prin ţăruşi, distanţa BC=0,30 m. reprezentând lăţimea la fund a canalului. In punctele A şi D se înseamnă pxin ţăruşi lăţimea la gură a canalului calculată astfel: 1 90 a=H=l,90 m.; b = l,90H—L^—= 2,85 m. = AB =CD atunci: AD = AB -f BC -f CD = 6,10 m. Se va săpa întâi dreptunghiul BB’CC’ până la adâncimea de 1,90 m. şi anoi se va porni din A şi D săpând înclinat până la punctele B’ şi C’ obţinându-se taluzurile la panta impusă. In practică, se construiesc şabloane din lemn, la dimensiunile canalului ce construim şi la fel pentru toate canalele de orice secţiune. O lucrare de d. necesită ridicarea în plan a terenului asupra căruia facem lucrarea şi aplicând nivelmentul locului. Pe planul cu curbe de niv^l se vor trasa sistemele de canale şi toate detaliile necesare transpunerii pe teren a lucrării şi executării ei. Planul . va fi însoţit de un studiu aprofundat a terenului cu privire la natura solului, cantitatea de precipitaţiuni căzută pe un şir de ani în urmă pentru a se cunoaşte între ce limite variază, observaţiuni asupra posibilităţii de evacuare a apei: recipient natural, puţuri absorbante, sau ridicarea ei pe cale mecanică prin pompare, etc. A. I. DEŞERT. - Geol. - Ţinut în care precipitaţiile sunt insuficiente pentru a permite desvoltarea vegetaţiei. D. se înşiră într’o zonă a cărei direcţie este de la SV la NE; în zona aceasta cad: Sahara, Arabia şi Gobi; în America, Utah şi Atacana. — Anat. - Sin. flanc. Regiune la cal, situată între şale şi pântec, limitată de coaste înainte şi de coapse înapoi. Pentru un cal bun, se cere ca d. să fie scurt şi să fie pro-ectat înapoia coastelor. La bovidee, d. trebuie să fie scurt şi bine legat de regiunile învecinate. DESETINĂ. - Fin. - Nume vechiu de dare, de dijmă, de dijmărit. De obiceiu se înţe- lege prin d. zeciuiala anuală pe stupi de albine şi pe râmători. Această dare era adunată prin anume slujbaşi însărcinaţi cu strângerea d., numiţi desetnici. - V. Dare, Impozit, Dajdie, Dijmă. N. Ghiul. DESFOIRE. - Vitic. - Operaţie de rărire a frunzelor la viţa de vie, pentru a favoriza coacerea strugurilor. Strugurii lăsaţi să crească în umbră şi la adăpostul frunzelor, sunt mai puţin dulci decât acei care se coc în lumina directă a soarelui. Totuş, prin d., noi suiprimăm o parte din frunzele care sunt organele principale în alimentaţia plantei. Pen-truca să împăcăm deci aceste^ lucruri, coacerea strugurilor la soare şi suprimarea frunzelor, vom face operaţiunea d. numai cu cel mult 2 săptămâni înainte de coacerea completă a strugurilor, * sau cam pe la mijlocul intervalului de timp între pârgă şi maturitatea completă. Atunci razele soarelui sunt mai puţin arzătoare şi rolul frunzelor în parte redus, cu atât mai mult, cu cât nu se vor suprima decât numai o pa^te din frunzele dela baza coardelor, şi care ar împiedica lumina razelor soarelui, să cadă direct pe struguri. D. este bine să se facă totuşi treptat, în două trei rânduri consecutive, pentru a nu expune dintr’odată strugurii umbriţi razelor solare, care ar putea să-i opărească. D. în genera] şi d. treptată se face în special la butucii prea foioşi, ale căror frunze ar putea ţine o umbră prea deasă strugurilor ce s’ar afla la adăpostul lor. Se recomandă d. cu foarte multă precauţiune, mai ales la strugurii de masă, în special cei albi, care capătă pe partea văzută de soare o culoare frumos bronzată şi de mult efect pentru ochiul consumatorului. D. butucului fă-cută din vreme, în timpul creşterei bobului, cu mult înainte de intrarea lui în pârgă, nu se recomandă. Frunzele suprimate în număr mare, şi complect de jurîmprejurul strugurilor, însemnează suprimarea unui mare laborator de sevă elaborată şi deci lipsirea viţei de produsul activităţei lor. Un strugure copt în plină lumină a soarelui, va da un must lipsit aproape complect de aciditate, iar vinul său va fi, un vin fad, leşios şi neplăcut la gust, din cauza lipsei acidităţii. A-semenea musturi trebuesc să sufere corec-ţiuni importante, înainte chiar de a intra în fermentaţie, pentru ca vinul lor să fie acceptabil. Strugurii desfoiţi complect din vreme, se murdăresc uşor de noroiul asvârlit de 299 DESFUND AT-DESINTERIA ALBINELOR picăturile de ploae care cad cu putere pe pământ. Grindina, ce eventual ar cădea între timp, ar lovi cu putere în plin, asemenea struguri desfoiţi şi lipsiţi de uri alt mijloc de protecţiune. Vânturile, şi căldura directă a soarelui, lovind direct strugurii, vor face ca aceştia să se stafidească prin pierderea apei prin evaporare, de îndată ce ei şi-au ajuns momentul lor de maturitate fiziologică. In concluziune, d. se recomandă atât pentru var. de masă cât şi pentru cele de vin, însă numai cu cel mult 2-3 săptămâni, înainte de momentul maturităţei lor fiziologice, şi mai ales, să se facă, treptat, în câteva zile consecutive. D. se recomandă în special în regiunile reci, situate la altitudini prea mari, sau rău expuse - în spre nord -, unde razele soarelui nu pot avea efectul dorit şi unde căldura lui nu poate coace îndeajuns strugurii. In acest caz, prin d., expunând strugurii mai bine soarelui, aceştia îşi vor grăbi maturitatea, mărindu-şi în acelaş timp şi cantitatea de zahăr. Al. Ion. DESFUNDAT. - Vitic. - Lucrare culturală ce se dă pământului, înainte de plantarea viţei de vie. D. se face până la adâncimea de 50-60 cm,, pentruca rădăcinele să găsească un sol afânat în care să se desvolte în libertate. In acest mod, stratul de la suw prafaţă, care a fost supus acţiunei agenţilor atmosferici şi care este bogat în materii asimilabile, este aşezat dedesubt, pentru a fi folosit de plantă. D. se poate face: 1. - cu sapa, 2. - caamaua sau 3. - plugul. 1. - D. cu sapa mărunţeşte bine pământul şi ar fi cel mai indicat, dar prezintă de-savantajul că este foarte greu şi anevoios când se trece peste 35-40 cm. adâncime. 2. - D. cu casmaua este tot atât de bun cât şi precedentul. Se stabilesc făşii dî 6-8-1 3 m. lăţime şi de lungimea locului. La capătul acestuia, se sapă un şanţ lung cât lăţimea făşiei, lat de 1 m. şi adânc de 50-60 cm. -la 2 rânduri de casmale -, aruncând pământul pe margine. Se trece la săparea celui de al doilea şanţ, în acelaş mod; primul rând de casmale se aruncă în fundul primului şanţ, iar rândul al doilea de la fund se aruncă peste pământul scos de la fund, astfel că stratul de pământ de la suprafaţa celui de al doilea şanţ rămâne îngropat în fundul primului şanţ, iar cel de la fund, la suprafaţă. In felul acesta se sapă şi celelalte şanţuri, până la sfârşit. Ultimul şainţ rămas liber se astupă cu pământul scos din primul şanţ al celei de a doua făşii; iar la urmă, şanţul făşiei a doua se umple cu pământ scos din şanţul cu care s*a început lucrarea. In modul de mlai sus se face d. la. şes; pe terenurile în pante, unds pământul poate fi spălat de ploi, d. se face nu- mai în parte, prin şanţuri late de câtî 1 m. şi despărţite între ele prin făşii de 0,50-1 m. libere, care servesc ca nişte stă-vilare. Direcţia şanţurilor, deacurmezişul pantei. Se recomandă, în cazul pantelor prea repezi, d. prin gropi. 3. - D. cu plugul este operaţia cea mai uşoară. Se face cu pluguri special construite, tari, care pot fi conduse prin tracţiune animală sau mecanică. In cel din urmă caz este de preferat plugul cu manej, care prezintă calitatea că niui taseiază pământul. Timpul cel mai prielnic pentru d. este acel de după ridicarea recoltelor Pământul să fie lăsat cât se poate de bolovănos, pentru ca soarele, ploile şi zăpada de peste iarnă să-l mărunţeze şi să-i dea o bună condiţie fizică:. Abia în primăvară se poate face plantarea viţei de vie. DESGROPAT. - Vitic. - Lucrare de primăvară în vie. Se face pe la sfârşitul lunei Martie şi începutul lui Aprilie. In plantaţiu-nile în rânduri, biloanele se uşurează cu plugul, apoi se scoate viţa; în lipsa plugului uşurarea se face cu sapa. Scoaterea viţelor din pământ se face cu furca sau cu aracul; degajarea se începe dela vârf spre butuc, pentru a nu se frânge coardele. La ridicare, furca sau aracul se joacă, pentruca pământul să cadă jos, iar viţele să se degaje mai uşor. După degajarea viţelor, pământul se împrăştie cu sapele, iar lângă butuc se face o mică copcă. Întâi se desgroapă viile bătrâne apoi cele tinere. I. V. Şlep. DESINTERIE. - Med. Vet. - V. diaree cu sânge. DESINTERIA ALBINELOR. - Apic. - Boa- Microfot. Dr. Begnescu Fig. 516. — ASFERGILLUS FLAVUS. lă ce deobiceiu se iveşte spre sfârşitul iernii. Cauza se datoreşte răului iernat al stu- DESMIRIŞTIRE-DESMODIUM 300 pului, frig, umezeală, mucegaiu, etc. Boala nu se transmite de la o albină la alta şi deci nu trebuie confundată cu boala parazitară zisă noseima. E caracterizată prin diaree internă, sub formă de substanţă brună-roşcată, cu un miros respingător. Matca stupului nu suferă de această boală, graţie faptului că este alimentată şi îngrijită de albine. După părerea noastră, cele mai multe feluri de boale intestinale la albine şi deci si d. sunt datorite polenului mucigăii: şi atacat de As* pergillus flavus. - Fig. 5 1 6. - Pentru a veni în ajutorul stupului, dacă) timpul permite, se vor lăsa albinele să ilasă, se vor curăţa ramele şi stupul de mucigaiuri. Se va administra miere călduţă şi se va apăra stupul de frig şi umezeală. - Fig. 5 1 7. FI. Beg. Fot. Dr. Begnescu Fig. 517. — MUCIGAIUL POLENULUI IN FAGURI. DESM1RIŞT1RE. - Agrol. - Sin. cojire, de-cojire, sau întoarcerea miriştei. - Arătură superficială făcută imediat după recolta pă-ioaseior. Cu cât regiunea este mai secetoasă, cu atât mai repede trebue desmiriştit, dacă se poate după seceră să meargă plugul, pentru a nu lăsa pământul să piardă apă. Pentru aceasta se strâng snopii în clăi la o margine, etc., iar miriştea se întoarce. D. se face la 5-8-10 cm. adâncime, cu pluguri bi sau polibrăzdare, sau cu grapa cu discuri, cultivatorul, etc. - parte din acestea trebuesc experimentate -. Avantajele d.: I. - Prin întreruperea ca-pilarităţii la suprafaţă, se împiedică evapo-raţia apei din profunzime - după recoltă şi ridicarea plantelor nu ar mai fi cine să umbrească solul ca să-l ferească de eva-poraţie, ori tocmai stratul izolator format prin arătura de d. îndeplineşte acum acest rol. 2. - Pământul lucrat la suprafaţă absoarbe mai bine apa din ploile de peste vară. 3. - Reacţiunile chimice şi activitatea biologică acum în vară sunt mai intense -se măreşte mai ales cantitatea de nitraţi -. 4. - Se îngroapă buruenile. 5. - Se îngroapă seminţele de burueni sau ale cerealelor scutuirate şi care din acestea vor răsări, pot fi apoi îngropate mai adânc cu arătura următoare. 6. Se distrug din cuiburile de insecte, larve şi se îngroapă, odată cu miriştea, diferite focare de infecţii ale boalelor criptogamice. 7. - Se înlesneşte arătura de toamnă şi se favorizează structura solului care este de importanţă, mai ales când se fac aci semănături de toamnă. 8. - Se evită crăparea solului. 9. - Miriştea îngropată se descompune şi poate folosi ca îngrăşământ. 10. - Animalele de tracţiune nu sunt prea ocupate în această perioadă. Toate aceste a-vantaje se cunosc la recolta viitoare, care va fi sporită. Dacă la recolta păioaselor, solul este tare şi nu prinde plugul, în acest caz se gră-pează miriştea puternic în lung şi în lat şi peste câteva zile apa urcată prin capilare şi oprită la nivelul grăpăturii, reveneşte întrucâtva pământul la suprafaţă şi astfel se poate desmirişti. Arătura de d. se grăpează imediat ca să fie nivelată şi să nu rămână bulgări care înlesnesc uscarea pământului. Deasemenea se grăpează ori de câte ori începe să formeze crustă după ploaie, etc. După rezultatele bune ale experienţelor de până acum - I. C. A. R. etc. ~, pentru con-diţiuinile noastre se poate recomanda ca a-tunci când după păioase recoltate în vară urmează o semănătură de primăvară, să se desmiriştească superficial imediat după recoltă şi să se grăpeze, iar în toamnă să se are adânc. Primăvara se va lucra aci numai cu cultivatorul. Dacă terenul este destinat să fie semănat chiar în toamna aceluiaşi an şi dacă mijloacele, timpul şi umiditatea solului permit, în acest caz, imediat după ridicarea recoltei se va face o arătură de vară de circa 20 cm. adâncime, iar în toamnă o arătură de însămânţare la circa 1 0 cm. adâncime sau, dacă e posibil, dăm toamna înainte de însămânţare numai cu cultivatorul şi grapa. Aşa se pregăteşte solul în cazul când după o plantă recoltată peste vară urmează grâu de toamnă, etc. Legea privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii din Martie 1937 art. 16 al. c. prevede întoarcerea miriştilor şi facerea ogoarelor de toamnă - v. arat. Amil. Vas. DESMODIUM. - Bot. - Gen din fam. Leguminoase, cuprinzând ierburi din regiunile calde. D. gyrans, caracterizată prin mişcarea spontană a frunzelor. Se cultivă D. tiliaefo-lium. Arbust leguminos, până la 2 m. înălţime. Lujeri lungi, cu puf. Frunze trifoJiate, 301 DESPĂGUBIRE-DESPOTMOLIRE cu foliole lung-ovale, pubescen*e pe do3. Fio i în panicule terminale, pale, violacee. Păstaia 5—7 cm. lungime, separată în segmente, cu 6—9 seminţe. înfloreşte târziu, prin Iulie. C. C. Gecrg. DESPĂGUBIRE. - Jur. - Suma, reparaţia, compensarea care se dă cuiva pentru acoperirea unei pagube pe care a suferit-o. Paguba poate fi de orice natură. Asupra persoanei saiu1 asupra bunurilor sale. Asupra persoanei: o pagubă fizică sau o pagubă morală. Asupra bunurilor: o pagubă parţială sau o pagubă totală. Orice faptă, neglijenţă sau imprudenţă a cuiva, a unei persoane pentru care răspunde, a unui animal sau obiect al său, care cauzează altuia, un prejudiciu, o pagubă, obligă pe acela din a cărui greşală sau faptă a avut loc, a repara, a despăgubi paguba pricinuită - Cod. civ. art. 998-1003. D. poate să rezulte nu numai dintr’o răspundere civilă, ci si dintr’una administrativă. După Constituţie şi Codul civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, bine înţeles în limite determinate. Cu toate acestea, administraţia publică poate sili pe cineva pentru cauză de utilitate publică, sau un interes superior de Stat, să-i cedeze o proprietate a sa, mobilă sau imobilă în mod temporar sau definitiv. Rechiziţia sau exproprierea însă nu pot fi făcute decât acordându-se o dreaptă şi prealabilă d. - C. c. art. 481. Dar d. poate să rezulte şi dintr’o răspundere comercială. In contractul de asigurare, asigurătorul se obligă să plătească o d., să despăgubească, să desdăuneze, în schimbul unei prime, pe un asigurat, pentru orice pagubă, daună, ar avea acesta din deslănţuirea unui risc, - incendiu, grindină, moarte -, în vederea căruia s’a încheiat contractul de asigurare. D. este în raport cu dauna, cu valoarea asigurată şi cu proporţia în care s’a făcut asigurarea din valoarea bunului asigurat. N. Ghiul. DESPOTMOLIRE. - Gen. rur. - O serie de lucrări făcute în scopul readucerii albiei cursurilor de apă la vechea adâncime şi lărgime, asigurându-se scurgerea apelor ordinare şi mijlocii ale cursului. Prin depuneri diferite pe fundul unui curs de apă, rezultă: fundul albiei se ridică, fiind pericol de inundaţie; nivelul apei subterane creşte deasemenea, acesta fiind o continuare a nivelului apei cursului învecinat, iar dacă nivelul apei freatice ajunge să fie mai sus de 0,30 m. sub suprafaţa «olului, va prejudicia culturile existente. In regiunile de munte, unde cursul de apă e în pantă mare, problema d. nu se pune, căci materialul de suspensiune nu se depune în această parte, ci e cărat spre câmpie. Dar imediat ce cursul intră în regiunea de şes, acolo unde panta se reduce mult, împotmolirea are loc adesea. Partea din amonte a unui baraj, în cazul că nu s’au lăsat în aceasta ecluze de evacuare, e deasemeni expusă împotmolirii, din cauza reducerii vitezei apei în apropiere de baraj, iar materialul conţinut se depune. La fel, cu cât un curs prezintă mai multe neregularităţi în regiunea de şes, cu atât împotmolirea lui pe tot parcursul e mai pronunţată. Un curs de apă care trece prin regiuni cu soluri uşor lavabile, prin regiuni despădurite, nestâncoase, sau care trece tăind oraşe de unde se aruncă cantităţi mari de impurităţi, acest curs va fi uşor de împotmolit în partea de şes, odată cu redu>-cerea pantei şi înmulţirea neregularităţilor albiei. Lucrările de curăţire ale albiei sunt urmate în cele mai multe cazuri de lucrări complimentare de adânciri a albiei, rectificarea cursurilor, etc. Cele mai evidente urmări ale împotmolirii sunt crearea de braţe la vărsare şi lărgirea albiei în piunctul de confluenţă cu vreun afluent. Când se ia un curs de apă în studiu de P jt JTa Jb________& n \......—--‘A Fi&. 518. — DESPOTMOLIRE d., în vederea măririi albiei necesară debitului acelui curs, se va împărţi cursul pe secţiuni, ţinând seamă de: schimbarea bruscă a pantei, formarea braţelor, trecerea albiei dela plat şi larg la adânc şi restrâns, confluenţe, etc. La râurile a căror albie e mereu împotmolită, operaţia curăţirii se face în fiecare an. Râurile alimentate de apă subterană nu se împotmolesc. In cazul apelor mici, d. se face cu instrumente de mână, toamna. Pe timpul călduros nu se recomandă, căci materialul scos pe maluri i tră în putrefacţie. Dacă se poate, curăţirea cursu- DESŢELINIRE-DEUTZIA 302 rilor mici se face .abătând apa pe o derivaţie a lui, până la terminarea operaţiei. Aparatele de curăţire sunt cele care urmează: 1. Barca dragantă, e compusă dintr’un panou de scânduri care ocupă o porţiune din lăţimea cursului de apă şi mergând în direcţia acesteia. Unele panouri prezintă lateral şi aripi. Totul e tras de o barcă-motor, prin otgoane. S’a constatat că viteza de mers a aparatului e jumătate din viteza curentului de apă pus în mişcare prin deplasarea vasului. Aceasta e de mare importanţă, căci tocmai prin această mişcare a apei se dezagregă nisipul şi mâlul de pe fund, apa se turbură şi e condusă în aval. Unele aparate sunt prevăzute cu dinţi lungi, care merg până in adâncime, scormonind fundul. Acest sistem de aparat e adaptabil canalelor, fiind îngust. 2. Vasul Tenaud se bazează pe acelaş principiu al dezagregării materialului de pe fund şi transportarea lui prin curentul de apă ce se formează datorită mişcării vasului. Panoul e însă fixat la capătul vasului şi prezintă 2 feluri de aripi: unele pentru ca să mărească raza de acţiune a vasului şi altele, care împedică ridicarea apei şi depozitarea materilalului pe maluri. 3. Dragele sunt aparate care ridică mâlul prin aspirarea lui de pe fund, cu ajutorul unei pompe centrifuge, refulând apoi apa încărcată cu mâl, printr’o conductă susţinută de nişte plutitori şi care are capătul chiar pe mal, unde depozitează materialul. Nămolul de pe fund e dezagregat chiar de tubul aspirator - sorb care are o mişcare în jurul axei sale şi alta laterală. Aparatul e purtat pe un vas; pompa e mişcată de o locomobilă sau motor cu explozie, care dau şi mişcarea laterală şi cea de rotaţie a sorbului. Dintr’un singur mers lateral al sorbului pe fund, se poate ridica un strat de material de cca 1,50 m. grosime. Randamentul nămolului scos e de 8-12%, faţă de volumul apei ridicate de pompă. Pentruca materialul scos să nu dăuneze sănătăţii, o-dată cu extragerea lui, pompa mai aspiră din nişte vase anexe de pe dragă şi o soluţie de sulfat de fier 500 gr./m. c.; iar în bazinul de colectare a nămolului se adaugă lapte de var, cu rol de distrugere a germenilor infecţioşi. Nămolul poate fi un bun îngrăşământ, dacă e de calitate - uneori conţine 0,4-0,5% azot, deci aproape cât bălegarul. O operaţie care precede uneori dragajul, e tăerea şi ridicarea plantelor acuatice - v. coasa şi cositoare. A. I. DESŢELINIRE. - Agrol. - Arătura de întoarcerea unei ţelini - unei suprafeţe îner-bate: păşune sau fâneţe. Se mai spune spargerea pajiştei. D. se face cu scopul de a lua terenul în cultură. Adeseori se lucrează numai câţiva ani pentru a-i îmbunătăţi u-nele proprietăţi fizice, ca apoi să se îner-beze - înţelineze - din nou. Dacă după ţe-lină, semănăm o plantă de toamnă, atunci d. se face peste vară prin arătură adâncă, iar dacă după ţelină urmează o plantă de primăvară, în acest caz arătura adâncă se poate amâna pentru toamnă. Obişnuit arături de d. se face toamna în vederea expunerii peste iarnă în brazdă crudă. Numai când lucrarea se face în condiţiuni bune este suficientă o singură arătură; bine este să se dea 2-3 arături până la luarea în cultură, arături care se vor eşalona după timp, etc. In alte părţi, pentru a se grăbi descompunerea materiei organice prin îngroparea acesteia mai la suprafaţă, se face o arătură de d. superficială care se grăpează după câteva zile, iar în toamnă se ară adânc. După d. se cultivă o plantă care permite curăţirea terenului de fostele ocupante care ar căuta să reînvie. Planta care se cultivă după d. nu trebue să cadă din cauza eventualei bogăţii în substanţe nutritive şi mai ales în azot provenit din descompunerea materiei organice îngropate în sol. - Se cultivă: prăsitoare, ovăz, meiu, dughie -. Se cultivă prăsitoare în primul an după d. numai dacă s’a mărunţit bine pământul. - v. ţelină, defrişare. Ajmil. Vas. DESVOLTARE. - Fit. - v. creştere. DETAIL. - Econ. - Sau detaliu este cuvântul francez pentru operaţia de vânzare, cu mărunţişul, cu bucata, cu amănuntul, sau cu de-amănuntul. Este operaţia de vânzare contrară vânzării en-gros, cu hurta, cu ridicata, cu toptanul. De obiceiu comerţul de en gros - cu toptanul - este deosebit de comerţul en d. cu bucata -, comercianţii de en gros se cheamă angrosişti, comercianţi en d. se chiamă de-tailişti, cu toate acestea mulţi comercianţi angrosişti vând şi cu bucata. Vânzarea en d. este făcută în folosul consumatorului, pu-nându-i la dispoziţie, în apropiere de locuinţa sa, mărfurile de care are trebuinţă. Detailistul în fond nu este decât un intermediar, unul dintre intermediari care se interpun, între producător şi consumator, care scumpesc marfa cu beneficiul care şi-l rezervă în vânzare. N. Ghiul. DETERMINANT. - Gen. - Element ce condiţionează desvoltarea unui caracter men-delian. Termenul d. introdus în ştiinţă de Weissmann, astăzi a căzut în desuetudine, cedând locul genei şi factorului din genetica modernă. A. Pies. DEUTZIA. - Bot. - Arbuşti din fam. Saxi-fragaceae, cu frunze de regulă caduce. Lujerii bruni-roşiatici. Mugurii cu numeroşi solzi imbricaţi. Frunzele cu codiţă, opuse, pe 3VJ DEVĂLMĂŞÎE-DEVON margine serata. Flori în panicule sau cime terminale sau laterale, albe, roz sau purpurii. Caliciu cu 5 lobi petale 5, stamine 10, mai scurte decât petalele. Fructe cspsule, se desfac în 3—5 valve, cu num: roase seminţe. Se ciuiltivă în parcuri. D. gracilis, cu inflorescenţe în panicule lungueţe. Floii albe. Frunze oblong-lanceolate, lung acuminate şi lat cuneate la bază, pe margină ne?gal serate, pe faţă glabrs, rar cu peri stelaţi. Arbust cu flori ornamentale şi lujeri amenţi. - Fig. 519.-D. roşea Rehd. Inflorescenţe în pani-cole laxe, late. Flori rozee. C. C. Georg. DEVĂLMĂŞIE. - Econ. - Sin. avălmă-şie, este stăpânirea în comun, de către doi sau mai mulţi proprietari, a unui bun: casă, moşie, etc. Stăpânirea în d., avalma, laolaltă, 11 un loc, în comun, este stăpânirea unui bun neîmpărţit, î i indiviziune, este ,,tocmeala aceea după care doi sau mai mulţi stăpâni stăpânesc un hicru de obşte*'. D. poate fi o coiproprietate pasivă, poet3 fi şi o asociaţie de stăpânire, de administrare, de împărţire a unui bun comun sau unui prod is obţinut în comun. Devalmaş sau avalmaş înseamnă) coproprietar stăpân împreună cu altul pe o moşie, pe o proprietate, etc., laolaltă, în comun, deavalma. Sunt stăpânite în d., provizoriu sau definitiv, răzăşii, moşteniri, suprafeţe de ape, păduri, munţi cu păşune, proprietăţi mari, etc. Orice proprietate a unei întovărăşiri, voite sau nevoite, este stăpânită în d. şi împărţită între membri la desfacerea tovărăşiei, afară de cazul unei întovărăşiri cooperative, când averea socială nu este a membrilor ci a societăţii şi în caz de ieşire a membrilor din întovărăşire, sau în caz de disolvare, sau de lichidare acea avere capătă o altă destinaţie socială, nu se împarte între membri. N. Ghiul. DEVER. - Com. - Se zice de totalul în vânzare, în negoţ, într’un timp determinat, o zi, o săptămână, o lună, un an. Este totalul de afaceri ale unui comerciant. In loc de d. se mai foloseşte cuvântu vechiu aliş-veriş, şi expresia nouă „cifra de afaceri“, Fig. 519. — DEUTZIA GRACILIS. A, floare. după care comercianţii sunt impuşi. la plata unui cunoscut impozit indirect, organizat prin legea asupra impozitului pe lux şi cifra de afaceri. N. Ghiul. DEVIZE. - Econ. - Sunt cambiile care sunt create şi plătibile în moneda ţării străine asupra căreia a fost trasă. D. sunt plăţi ce urmează a fi făcute la scadenţă în străinătate, pentru unele poliţe calculate în valuta ţării respective. Aceste cambii sunt negociabile în străinătate, fie pe piaţa creierii lor, fie pe piaţa plăţii lor, fie chiar pe oricare altă piaţă, pe calea obişnuită a scontului şi a speculaţiei asupra schimbului. Ele nu .sunt deci imobilizări, ele oricând pot fi vândute celor care au trebuinţă pentru efectuarea de plăţi în anumită valută, sau chiar transmise corespondenţilor bancheri spre a fi scontate şi reescontate prin Băncile Naţionale respective, sau în fine folosite în operaţii de arbitraj. D., în cantitate mai mare pe o piaţă străină, constituie o marfă supusă legii cererii şi ofertei. Dacă sunt plăţi de făcut în ţara respectivă preţul d. se urcă şi invers, scade, dacă nu sunt plăţi de făcut şi deci d. nu sunt cerute. Aceste fluctuaţii sunt trecute în cotele de schimb ale burselor. Cursurile d. se înţeleg, bine înţeles, la vedere. Dacă d. au o scadenţă mai depărtată, valoarea lor scade cu scontul curent corespunzător. Sconturile curente sunt trecute totdeauna pe tabela cotelor de schimb. Nu totdeauna însă d. cu scadenţă mai depărtată sunt scumpite cu valoarea scontului corespunzător. De multe ori d. cu scadenţa mai depărtată, însă cu semnături bune, sunt socotite ca un bun plasament şi sunt căutate. N. Ghiul. DEVON. - Zoot. - Rasă bovină engleză, originară din comitatul Devon. Caractere: cap fin, uscăţiv, concav, coarne scurte şi Fig. 520. — Vacă din rasa DEVON. îndreptate înainte, conformaţie regulată, părul de cyloare roşie sau orange, mucoase clare. Greutate 550-600 kg. vaca şi 600- DEXTER-DTABET 304 750 masculul. Aptitudinea principală e producţia de lapte: 2200-2700 1. anual. - Fig. 520. DEXTER. - Zoot. - Rasă de taurine, originară din Irlanda. Lundwall susţine că a-ceastă rasă e provenită din ameliorarea rasei Kerry, cu infuzare de sânge de Dewon. Adesea D. este considerată ca o rasă, sau ca o varietate a rasei Kerry. D. e puţin răspândit, fiind crescut în mici cirezi în Irlanda şi mai ales în Anglia. Exteriorul animalelor din rasa D. este preezntat totdeauna în compa- Fig. 521. — Vacă din rasa DEXTER raţie cu rasa Kerry. Părul de culoare neagră, sau brună roşcată, închis, cu mici pete albe pe pântece, este lung şi ades încreţit. Pielea, spre deosebire de Kerry, este subţire şi moale. Corpul mai lat decât al vitelor Kery şi încununat de coarne mai lungi decât ale acestora. Gâtul gros şi scurt. Corpul îndesat şi masiv, având o linie a spinării dreaptă, pieptul larg şi profund; picioarele mai scurte decât la rasa Kerry. înălţimea la greabăn rar trece peste un metru. Greutatea este de 300-350 kgr. Capacitatea de îngrăşare este foarte mare. Vacile din această rasă, sunt bune de lapte, dând în medie 2.300 litri anual, cu un procent de grăsime ce variază între 3,50-4,50. - Fig. 521. Al. V. M. DEXTRINĂ. - Tehn. - (CeHioC^T. Substanţă gomoasă - hidrat de carbon -, provenită din acţiunea pe care o exercită acizii diluaţi sau concentraţi, dia&taza şi diverşi fermenţi organici, asupra amidonului. D. comercială este un amestec de diverse d., conţinând între altele amidon, după produsul din care provine, amidon solubil şi glu-coză. Se prepară fie prin tratarea feculei cu acid nitric, ridicând progresiv temperatura până la 1 10°, fie tratând amidonul la 90° cu acid sulfuric diluat, fie prin uscarea Ia 160° a amidonului din fecule; fie, însfârşit, prin acţiunea diastazelor - v. ac. asupra materiilor amilacee la 70°. D. se prezintă ca o gumă amorfă, higros-copică, foarte solubilă în apă; soluţiile sale sunt comparabile cu cele de gumarabică. Întrebuinţată la lipit. DEXTROZÂ. - Chim. - Nume dat gl uco-zei, care deviază la dreapta în planul de po-larizaţie, pentru a o distinge de levuloză, care deviază la stânga. DEZINFECŢIE. - Hig. - Distrugerea germenilor patogeni dintr’un mediu infectat -grajduri, oierii, coteţe, cocine, etc. - Operaţie de mare importanţă, pentru agricultorul care voieşte să-şi ferească vitele de boale. O *sumă de consideraţii sunt de luat în seamă, pentru a se duce la bun sfârşit d. 1. - Curăţenia completă a localului: ridicarea gunoiului şi a bălegarului, spălarea cu apă multă şi frecatul cu peria. 2. - Spălatul cu antiseptice: soluţii fenicate, acidulate, cresilate, etc., şi cel mai adesea cu soluţii de apă de Javel, care sunt foarte antiseptice. 3. - Aceste operaţii nu ajung; uneori este nevoie de refăcut podeaua - fie că aceasta este construită din pământ bătătorit, cărămidă, lemn sau alt material - şi de făcut fumigaţii sulfuroase. In acest scop, dacă plafonul, zidurile, podeaua şi boxele propriu zise sunt încă umede, se arde în grajd o oarecare cantitate de floare de pucioasă, pe care o aşezăm în cutii sau pe table de fier, pe o cărămidă - 30 până la 50 gr. pentru 1 mc. de aer. Se aprinde sulful, se închid uşile, se astupă toate deschizăturile şi se lasă totul aşa vreme de 24-48 ore. 4. - După aceia este bine să se spoiască pereţii cu var. Ieslele trebuiesc spălate nu cu lapte de var - care ar putea produce grave intoxicaţii animalului -, ci cu leşie de sodă. Pentru d. animalelor bolnave - care face parte integrantă din terapeutică, - este bine întotdeauna să se ceară ajutorul veterinarului. Se mai aplică, în unele cazuri şi o d. a solurilor agricole; aceasta însă e o operaţie foarte anevoioasă, costisitoare şi de multe ori fără rezultate practice. DIABET. - Med. Vet. - Afecţiuni care au drept caracteristică comună: turburări ale nutriţiei şi supra abondenţa emisiunei de u-rină. In d. propriu zis, numit şi d. zaharat sau boala de zahăr, urina animalului conţine în permanenţă o cantitate variabilă de zahăr, provenită din pierderea sau micşorarea proprietăţii pe care o are organismul de a reţine, de a utiliza substanţele zaharate-hidro-carbonate. In d. insipid, fără zahăr, urina modificată calitativ, nu conţine zahăr, ci o cantitate excesivă de apă, de uree, de fosfaţi, de acid oxalic, etc. Acest fel de d. numit încă poliurie insipidă, se confundă cu poliuria esenţială, cu azoturia, fosfaturia, etc. D. zaharat, boala de zahăr - glicozuria -este rară la cal, dar destul de frecventă la câine. El se caracterizează prin: urinare a-bundentă - multă şi deasă: poliurie -; prin-tr’o sete exagerată - polidipsie -; prin foame şi poftă de mâncare exagerate - polifagie -; oboseală neobişnuită, perdere din greutate, 305 DIACHENĂ-DIAGRAMĂ turburări digestive, cataractă, gură uscată, limba roşie, gingiile dureroase, turburări ale pielei - mâncărimi, eczeme, furunculoză, gan-grene La aceste semne se adaogă acela precis de: creşterea zahărului din sânge -hiperglicemia - şi prezenţa lui în urină - gli-cozuria Urina are o densitate de 1 024-1045. Ficaitul se hipertrofiază, rinichiul se oboseşte, degenerează, animalul merge treptat spre coma diabetică - complicaţia cea mai gravă a acestei boale -. Cei mai des atinşi sunt indivizii ce au trecut de vârsta adultă: bătrânii, obezii, câinii de apartament ce duc o viaţă sedentară, în care timp sunt îndopaţi cu dulciuri, grăsimi, supraalimentaţie. Ereditatea joacă un rol aparent în multe cazuri. Tratamentul D. zaharat. - Se va impune animalului un regim dietetic ce va fi urmat mereu - pentru câine: fără sosuri, fără dulciuri, fără feculente; pentru cal: regimul a-limentar va fi compus din fân, paie, verdeaţă, la care se va adăoga un tratament medicamentos alcalin şi arsenical, combinat Se vor sustrage animalele de la emoţii; nu vor fi bruscate, bătute; nu vor fi despărţite de stăpânii şi semenii lor, nu vor fi internate în spitale. Li se va da aer, mişcare fără oboseală, apă la discreţie, amestecată cu bicarbonat de sodiu sau cu apă de var. Li se va evita constipaţia, administrându-li-se după nevoie, 1 -2 linguriţe pe zi de untdelemn de măsline. Pentru a se calma setea nesfârşită şi a-bundenţa emisiunei de urină se va da câinelui Antipyrină - câte 1 -3 linguriţe pe zi dintr’un sirop conţinând 1 % antipyrină In timpul când nu se dă antipirina, se va da timp de 6-10 zile, câte 1-2 linguriţe pe zi din următorul sirop: Arrhenal 30 centigrame la sirop simplu 200 gr. Insulina merită sâ fie aplicată pe o scară mai întinsă în tratamentul câinilor diabetici. Administrarea se va face însă numai de medicul veterinar şi sub controlul permanent al sângelui şi urinei - dozajul zahărului -. Acolo unde nu se poate aplica tratamentul cu insulină, se va recurge la iodura de calciu pentru a se micşora cantitatea de zahăr, dându-se câte 5-50 centigrame, de câte 2-3 ori pe zi, după greutatea şi mărimea câinelui. D. insipid, fără zahăr, este un sindrom clinic ce reaminteşte d. adevărat prin abundenţa urinei expulzate, dar care nu conţine zahăr. Cauzele acestui fel de d. trebuesc căutate în majoritatea cazurilor în felul de alimentare al animalului. Răceala, unele traumatisme, unele intoxicări, unele infecţiuni gastro-intestinale îl pot provoca. La aceste cauze, o îndelungată practică asupra calului de curse, ne face să adăogăm: surmenajul şi dopingul. In d. insipid urina este foarte deschisă, acidă, densitate 1001 până la 1010,' fără al-bumină, fără zahăr, fără indigogen. Animalul linge zidurile, pietrele, căutând substanţele alcaline ce-i lipsesc. Slăbeşte progresiv, deşi bea cu sete şi uneori mănâncă cu mare poftă. Constipaţia este foarte frecventă, în cursul boalei, a cărei durată, în medie, este de circa o lună. Tratamentul d. insipid. Se vor îndepărta cauzele ce au putut provoca boala: prin hi-gienă; prin bună alimentaţie, înlocuindu-se furajele alterate; prin antrenament sau muncă raţională, fără exces, fără dopaj. Se va da puţină secară pe lângă raţia obişnuită; se va da putere calului dându-i-se nux vo-mica, care va influenţa şi asupra secreţiunei urinare. Sau i se va da balsamice, esenţă de terebentină, bromură de camfor, antipyrină, salicilat de sodiu. I se va da să bea apă cu bicarbonat de sodiu sau apă de var. I se vor face fricţiuni uscate sau cu Radol pe regiunea lombară sau buşonări cu şomoioage de paie sau cu o bucată de lână aspră pe tot corpul. Câinelui, i se vor da câte 1 -2 linguriţe pe zi din siropul următor: Valerianat de amoniac 1 gr. + Apă de mentă 15 0 gr. + sirop simplu 150 gr. G. R. C. DIACHENĂ. - Bot. - Fruct multiplu provenind din o singură floare, format din două fructişoare - achene - lipite între ele. Exemplu: fructul de Umbelifere. DIADELF. - Bot. - Androceu în care sta-minele sunt grupate în 2 mănunchiuri. Ex. Mazărea: 9 sta mi ne concrescute formând un tub şi a 10-a rămâne liberă. DIAFRAGMA. - Anat. - Muşchi de forma unei cupole, care desparte cavitatea toracică de cavitatea abdominală. DIAGRAMA. - Bot. - Poziţiunea frunzelor sau a elementelor florale, ca sepale, petale, etc. pe axul susţinător este arătată prin-tr’o d. care represintă toate aceste elemente Fig. 522.—DIAGRAMA UNEI FLORI DE IN. - A, poziţia axului; X, centrul floarei; S, sepale; P, petale; E, stamine; C, cârpele. proectate pe un plan orizontal. O frunză sau un element floral se figurează într’o asemenea d. iprin secţiunea lor transversală schematizată si se înscriu în cercuri concentrice, care corespund nodurilor. D. frunzelor ne DIALISEPAL-DIAREE 306 reprezintă o secţiune transversală făcută prin dreptul punctului negativ. D. florale ne reprezintă secţiuni transversale suprapuse, făcute la diferite nivele ale florii; astfel stami-nele sunt presupuse secţionate prin antere, iar pistilul prin ovar. Aceste d. ne dau seama asupra organizării floarei, numărul şi dispoziţia elementelor sale. - Fig. 522. C. C. Georg. DIALISEPAL. - Bot. - Caliciu cu sepalele libere; ex. Brassica, Ranunculus, etc. DIALIPETALE. - Bot. - Corole ale căror petale sunt libere, între ele; ex. micşunea, trandafir etc. DIANTHOECIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Noctuidae. Antenele la cei mai mulţi masculi, cu dinţi de ferestrău, mari sau mici, limba lungă. Omizile cilindrice, cu negi mici cu perişori; cap rotund, mic. Trăeşte pe florile de garoafă. D. Nana, pe Lychnis, seminţe; D. compta pe garoafă, varză. DIANTHUS. - Fior. - Gen de plante din fam. Caryophyllaceae, erbacee, vivace sau anuale, rustice sau aproape rustice. D. ca-ryophyllus - v. garoafă. D. plumarius, vivace, 25 cm. înălţime, frunze liniare, foarte glauce, tuferişuri. înfloreşte abundent în Maiu şi Iunie; flori simple sau duble, roşii, albe sau roze. Pentru borduri. înmulţire prin Fig. 523. — DIANTHUS DENTOSUS HYBRIDUS seminţe sau muguri, în August. D. superbus L., vivace, tulpina 0,50 m., Iulie-Octombrie flori albe; semănate în pământ uşor şi proaspăt. D. barbatus L. - v. garofiţă de grădină. - Fig. 523. DIAPORTE. - Fitop. - Gen de ciuperci dintre Ascomicete. Aparatul fructifer - pe-riteciul - este cuprins într’o stromă. Ele se deschid printr’un gât lung. Ascospori plu-ricelulari cu mari septe transversale. D. pa-rasitica Murr. - cancerul castanului american - a produs uscarea în masă a castanului american în U. S. A. Această epifitie a făcut ca să dispară aproape sub ochii noştri C. dentata. E un parazit de răni. Cancerul său se numeşte chest nut bark disease. Produce ofilirea şi uscarea frunzelor şi ramurilor dela exemplarele cele mai tinere, până la cele mai bătrâne, pe care la urmă le omoară. D. aristata - Fr. - Kast., provoacă în ţările nordice mătura vrăjitoarelor la mesteacăn. M. Bad. DIAREE. - Med. Vet. - Evacuarea prea repede a conţinutului intestinal prea lichid. Este un simptom de boală a cărei cauză tre-bueşte stabilită pentru a se putea face un tratament cât mai eficace. Evacuarea frecventă de escremente lichide - apătoase, mucoase, albuminoase sau câteodată roşiatice, cu sânge : dizenterie poate caracteriza o inflamaţie intestinală, adică poate fi de origină digestivă - degenerescenţă intestinală, enterocolite toxice sau infecţioase, colite parazitare; bucală, gastrică, hepato-biliară, pancreatică după cum poate fi de origină extra-digestivă - circulatorie, ca în arterio-scleroză; endocrinienă, ca în boala lui Basedow, ca în insuficienţa suprarenală; sau neuro-vegetativă sau de ordin anafilac-tic -. Ea poate fi însoţită de coţici sau de sforţări continue - tenesm rectal -. D. sau afecţiunea care determină d. - enterita -poate fi provocată de o răceală, ca şi de un aliment alterat - toxică -. La bătrâneţe ea este semnul unei boale care trebueşte îngrijită. La animalele tinere, mânji, viţei, purcei, miei, căţeluşi, ea poate fi cauzată de un agent virulent, de multe ori nedeterminat, ce se introduce în organism fie printr’o rană a buricului, fie prin ţâţele murdare de băli-gar ale mamei, apărând de multe ori acolo unde nu se respectă măsurile de higienă: alimente stricate, grajduri murdare, lapte alterat, etc. Ea debilitează pe animal, îl slăbeşte, îi micşorează pofta de mâncare sau chiar i-o suprimă, făcându-1 să aibă temperatură, ce poate atinge chiar 41 grade. Iar otrăvurile intestinale absorbite, îi pot provoca icterul, complicaţii, moartea. D. infecţioasă la animalele tinere trebueşte considerată întotdeauna ca foarte gravă, la toate speciile, sfârşitul ei fiind moartea, de cele mai multe ori. De unde rezultă, cu câtă atenţiune trebuie descoperită cauza originară a acestor fel de d., pentruca să li se poată 307 DIAREE aplica din vreme tratamentul cel mai corespunzător. Din primul moment al boalei se va pune animalul la dietă absolută sau semi-dietă, după caz. 1 se va administra un purgativ desinfectant - se va prefera sulfatul de sodiu, magnezia hidratată -. I se vor face fricţiuni cu alcool sau Radol pe abdomen, Ia nevoie aplicându-i-se un pansament sau o pătură caldă pe burtă. In afară de cazurile speciale de d. - enteritele specifice, tuberculoasă, colibacilare, etc. -, recomandăm tratamentul următor, după administrarea purgativului desinfectant: Mânz Vitei Miel Porc Câine Salicilatde bismut 5 gr. 8 gr. 0,25 gr. 2 gr. 0,25 gr. Benzonaftol ... 2 gr. 3 gr. 0,20 gr. 1 gr. 0,50 gr. Opium brut . . . 1 gr. 1 gr. 0,20 gr. 0,50 gr. 0,15 gr. Faţă de nenumăratele cazuri şi mai ales de nenumăratele forme de d., se recomandă un mijloc terapeutic, care să poată corespunde, pe cât posibil, aproape în toate cazurile unde va fi nevoie de o desinfecţie, de oprirea d. şi de calmarea durerii. Acest medicament l-am numit antidiareina şi se dă în doze de 1-2 pachete pe zi pentru mânji şi viţei, 3-4 pentru animalele mari. Pentru câini, se prepară o antidiareină canină, ce se dă în puţin ceaiu de orz, în doză de 3-4 pacheţele pe zi. După terminarea boalei, recomandăm o cură mai îndelungată cu fermenţi lactici: zoolacteol, lacteol, lactobaci-lină, etc. G. C. R. D. paratuberculoasă, sin. boala lui Johne. Atinge bovideele, la care apare deodată, fără colici şi fără balonare abdominală. La început, animalul îşi păstrează pofta de mâncare şi buna dispoziţie, nu are temperatură; are însă o ieşire d., continuă, apătoa-să-seroasă, uneori he-moragică, foarte mirositoare. Animalul slăbeşte, se debilitează, pierde pofta de mâncare, i se umflă picioarele şi moare de slăbiciune - cachexie, marasm -. Boala apare mai ales în regiunile mlăştinoase. In Banat, se înregistrează cazuri destul de numeroase. Boala este contagioasă si molipsirea se face prin iarba, păŞune, fu-BERCULOASĂ. rajele infectate de un microb acido-rezistent, asemănător bacilului tuberculos, ce se des-voltă în masa intestinală şi ganglionii me-zenterici. Diagnosticul precis al d. p. nu se poate face decât de un laborator, căruia i se vor trimite ganglionii, sau chiar numai o mică cantitate din balega animalului bolnav. Pentru deosebirea de tuberculoza intestinală, se va practica: tuberculinizarea sau, - acolo unde e posibil -, intradermoreacţiu-nea cu paratuberculină sau tuberculină a-viară - metoda Cooper. - Fig. 524. Tratament. Izolarea bolnavilor; dezinfecţia grajdurilor. Se vor fáce vitelor bolnave injecţii cu ser fiziologic şi li se vor da zilnic, timp de 6-7 săptămâni, câte 5 gr. sulfat de fier şi 20 gr. cărbune vegetal, într’un 1. ceai de izmă. In majoritatea cazurilor însă, tra-* tamentul nu dă rezultate, de unde recomandarea de a se sacrifica vita cât mai de vreme, mai înainte de a transmite boala şi altor animale. D. albă bacilară a puilor, datorită unui microb special, numit Bacillus pullorum. Afectează puii de găină în găoace sau în primele zile după ieşirea din ou. Boala apare în primele zile după naştere şi ucide puii în masă, mai ales dacă stau îngrămădiţi. Intr’o crescătorie infectată, puii care se nasc, vin deja pe lume cu semnele boalei. Adeseori ei prezintă d. chiar când ies din ou. Aceştia mor de obiceiu în primele 3 zile. Cei ce se infectează după naştere, mor ceva mai târziu, - 15 zile. Puii sănătoşi au obiceiul de a ciuguli din murdăria de fecale care se ţine în jurul anusului la cei bolnavi şi se infectează uşor. Seimne: tristeţe, le atârnă aripile, nu mănâncă şi începe să apără o d. albicioasă sau verzuie. Această masă de fecale subţiri murdăreşte anusul, se lipeşte şi se preface într’un dop care opreşte ieşirea fecalelor. Cloaca e plină cu lichid alb-găl-bui, împuţit. Puii încep apoi să ţină ochii închişi, să se ţie în bulă şi mor în stare de comă. După 12-15 zile mortalitatea încetează. Puii infectaţi, dar care totuşi rezistă şi nu mor în vârstă tânără, devin purtători de contagiu. Aceştia sunt mai receptivi, a-cum, pentru alte boale şi cu acest prilej B. pullorum se poate generaliza şi produce o infecţiune generală. Răspândirea boalei se face prin aceşti purtători latenţi de germeni, care pot fi până la 40-60% într’o crescătorie infectată. O ţ^ăină infectată nu produce toate ouăle infectate, dar o mare parte conţin germenele. Ouăle infectate puse la clocit pot da următorul rezultat: 1. - Embrionul să nu germineze şi oul să rămâe limpede şi acest lucru poate surveni până la .30%. 2. -Embrionul să se desvolte până la un anumit stadiu, gălbenuşul nu se resoarbe şi embrionul moare în găoace. Acest lucru se întâmplă cam dé obiceiu între a 15-17 zi de clo-cire. 3. - Embrionul se desvoltă complet şi dă naştere la un pui infectat care soseşte pe lume bolnav şi prezintă d. în primele zile ale vieţii. Infecţiunea puilor sănătoşi se produce foarte repede, mai ales în locurile DIASPIS-DIASTAZE 308 strâmte unde se ţin numeroşi pui şi mortalitatea poate merge de la 20-80, chiar 100%. Un singur pui infectat poate distruge pe toţi tovarăşii lui. Vârsta de 1 -3 zile e cea mai periculoasă; după această vârstă, receptivitatea este mai scăzută. Puii care nu mor ori chiar se vindecă, devin purtători de germeni, căci aceştia se localizează în ovar, pentruca apoi ciclul să se închidă şi boala să izbucnească din nou, când ouăle lor vor fi clocite. La distanţă, boala se transmite fie prin cumpărare de ouă infectate, fie prin vânzări de pui de 1 -2 zile, lucru ce se obişnueşte mai ales în străinătate. Boala se poate răspândi şi orin ouă care sunt sparte şi mâncate de găini, cărora Ie place mult gălbenuşul. Ouăle clocite şi neeclosionate trebuesc distruse prin fierbere ori prin ardere. Ele nici într’un caz nu trebuie să fie date ca hrană la pui ori la găini, nici la epurii de casă. Cotmbaterea constă, în primul rând, în descoperirea purtătorilor de germeni, cu alte cuvinte a găinilor infectate în mod latent, care trebuesc îndepărtate din crescătorie. F1&. 525. — Ramură de trandafir atacată de DIASPIS ROSAE. Fii?. 526. ■— Ramură de Passiflora, invadată de DIASPIS PENTAGONA Aceasta se fa ce prin analiza sângelui. Luarea probelor necesită îngrijire deosebită. Se recomandă a se ţine găinile nemâncate 24 ore şi după aceia se secţionează cu un bisturiu vena aripei la locul unde ea traversează încheetura. Cantitatea de sânge scoasă trebuie să fie de cel puţin 2 cmc. Ca profilaxie, hrănirea puilor din prima zi cu lapte acru, care ar opri înmulţirea microbilor în intestinul plăpând al puilor. Cel mai bine însă este să se ţină o strictă curăţenie. R. St. Vet. DIASPIS. - Ent. - Gen de insecte Hemip-tere, parazite pe arborii fructiferi şi pe arbuşti. D. pomorum, parazitează mărul; D. pentagona, pe dud; D. rosae, pe trandafiri. Toate aceste insecte se disting printr’un fel de scut cauzat de depunerile naturale ale insectei, sub care aceastta se poate ascunde; aici pătrund foarte greu insecticidele. - Fig. 525 şi 526. Combatere prin frecarea cu peria sau cu mănuşa de zale a scoarţei arborilor, urmată de stropirea cu insecticide. DIASTAZE. - Chim. - Bot. - Agenţi activi de transformare în celula vegetală; aflaţi mai cu seamă în bobul de orz germinat -malţul -; capabili să transforme amidonul în zaharuri reductoare, sb descompune la o temperatură inferioară celei de fierbere a apei. Numit încă şi enzimă sau ferment solubil; a-cesta din urmă, capabil de a fixa elementele apei pe amidon şi de a descompune molecula de amidon în numeroase molecule mici de zahăr reductor-maltosa a fost denumită amilasa. D. nu au fost niciodată preparate în stare pură; de aceia nu li se ştie bine constituţia chimică. D. nu se pot defini, din acest motiv, decât prin modul în care ele lucrează asupra corpurilor cu care vin în contact, Se pot grupa în 4 despărţăminte: 1. - D. hidrolisante, care descompun molecula corpurilor, fixând pe acestea elementele apei, pentru a opera hidrolisa. 2. - D. care descompun molecula corpului, fără să fixeze apa. 3. - D. care oxidează corpurile. 4. - D. care coagulează corpurile ce se găsesc în pseudo-soluţii. Din prima grupă fac parte: a. - invertina - hidrolisează zaharosa, descompune rafinosa şi levulosa; b. - maltasa - hidrolisează mal-tosa în 2 molecule de glucosă; c. - trehalasa - hidrolisează trehalosa în 2 molecule de glucosă; d. - melibiasa; e. - melesitasa, etc. Din grupa a doua fac parte: a. - zimasa sau alcoolasa - descompune molecula de glucosă în 2 molecule de acid lactic; b. - lactacidasa - descompune fiecare moleculă de acid lactic în anhidridă carbonică şi alcool etilic. Din grupa a treia fac parte: a. - oxidasele -cea mai bine cunoscută: laccadasa, în late-xul arborelui Rhus succedanea; b. - peroxi-dasele, care nu pot oxida corpurile decât în prezenţa unui peroxid. Din grupa ultimă putem cita: a. - pectasa - coagulează pectina în acid pectic, în prezenţa sărurilor de calciu; b. - amilocoagulasa - coagulează pseudo-soluţiile de amidon, din boabele tinere de Graminaceae. Prin intermediul d. se face transformarea tuturor substanţelor indispensabile vieţii celulare şi sinteza principiilor imediaţi elaboraţi de plante. Protoplasma elaborează diferite d., care lucrează în diversele reac-ţiuni ale celulei, întreţinând viaţa acesteia. Cu rol deosebit şi aplicativ în unele industrii agricole: fabricarea berei, a cidrului, a vinului, în distilării, a brânzeturilor, etc. -v. fermenţi. DIATRYPE. - Fitop. - Gen de ciuperci dintre Ascomycete - Diatrypaceae; presintă o stromă întinsă cu contur nedefinit, lemnoa- Fiff. 527. — DIATRYPE DISCIFORMIS. Stromă, peritecii şi asce. să sau suberoasă. Aparatul fructifer cuprins în stromă. Se deschide printr’un mic por. D. stigma - Hoffm. - Friess. formează pete rotunde, proeminente, negricioasă. Pe aceste pete se deschid numeroase peritecii. Trăeşte ca saprofit pe ramurile diferitelor foioase. - Fig. 527. M. Bad. DICHOGAMIE. - Bot. - Denumire pentru fenomenul în care anterele şi stigmatele din aceiaşi floare, devin mature în timpuri diferite. DICHONIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din Fam. Noctuidae. D. aprilina, sboară din August până în Octombrie. Ouăle petrec iarna ca atare. Omizile groase, cilindrice, netede, pe spinare cu negi mici, de culoare albă şi galbenă; pântecele cenuşiu deschis; capul cafeniu, cu două dungi negre. Din Aprilie până în Iunie pe stejar, fag, tei, frasin, măr, în crăpăturile scoarţei. DICLIPTERA. - Fior. - Gen de plante din fam. Acanthaceae. D. Tweedieana Nutt., vivace, 30-35 cm. înălţime; frunze oval-elip-tice; tulpinele şi ramurile terminate într’un fel de spice cu flori lungi, tubuloase, de culoarea sângelui. Cultura în aer liber, vara; iarna în seră rece; înmulţire prin butaşi. DICOTILEDOANE. - Bot. - Cele 2 cotile-doane, organe cărnoase, între care se găseşte muguraşul - la fasole -. Plantele cu 2 cotiledoane se numesc Dicotiledonate. - v. cotiledon. DICOTYLEDONÂTE. - Bot. - Una din cele 2 mari diviziuni ale Angiospermelor, caracterizată prin aceia că embrionul are 2 cotiledoane în sămânţă. D. se disting între altele de Monocotyledonate, printr’un oarecare număr de caractere: 1. - Frunzele D. au nervaţiunea penată sau palmată şi nu paralelă. 2. - La D., cel mai adesea fascicolele libero-lemnoase sunt puţin numeroase şi dispuse într’un singur cerc la periferia cilindrului central. 3. - La D. - exceptând Nymphaceaele, -stratul pilifer al rădăcinei este de origină epidermică. 4. - Floarea D. este în general pe tipul 5. D. se împart în: Apetale, Dialypetale şi Gamopetale. DICOTOMIE. - Bot. - Desfacerea repetată a axelor în câte două ramuri egale. Deosebim d. adevărată, când punctul vegetativ al axului . mamă se desface în două puncte vegetative egale şi dicotomie falsă când în stare congenitală ramurile nu sunt egale. DICTAMNUS ALBUŞ. - Bot. - v. frăsinel. DID1NAM. - Bot. - Androceul - staminele -de lungimi diferite: două lungi şi două scurte, exemplu Labiatae. DIDYMOSPHAERIA. - Fitop. - Gen, de ciuperci dintre Ascomycete. Aparatul fructifer e scufundat în substrat sau acoperit de o for- Fig. 528. — DIDYMOSPHAERIA POPULINA. — 7, extermitatea unei ramuri de plop atacată de parazit; 8, forma conidiană; 9, conidie; 10, a: pieni-die: b, stilospori; 11, peritecie; 12. ască; 13, ascospori. maţie de hife în formă de scut - clypens -. D. populina parazitează plopul piramidal. D. hippophaes pe frunze moarte de Hippophe. D. albescens, pe ramuri de Lonicera şi My-ricaria. - Fig. 528. M. Bad. DIEFFENBACHIA. - Hort. - Gen de plante din fam. Aroideae. D. baraquiniana, originară din Brasilia. Frunze lungi de 0,40 m., de frumoasă culoare verde, împodobită cu pete albe translucide. Peţiolul şi nervurile de culoarea fildeşului. Plantă ornamentală de efect. In seră caldă şi umedă; multă umbră şi puţin aer de vară; pământ bogat în humus. - Fig. 529. DIELYTRA. - Fior. - Gen de plante din fam. Fumariaceae, vivace, erbacee, adeseori agăţătoare. D. spectabilis, ornamentala; tufe Fig. 530. — DIELYTRA. înalte, 2 înfloriri: primăvara şi toamna; floare roşie - carmin, cu centrul alb. Cultură în aer liber. - Fig. 530. DIERVILLA. - Bot. - Arbuşti din fam. Caprifoliaceae, cu frunze caduce. Lujerii cu măduva plină. Mugurii cu numeroşi solzi ascuţiţi. Frunze opuse terminale, galbene sau albe. Sepale 5. Corola gamopetală campanu-lată. 5 stamine. Ovar bilocular. Fructul capsulă septicidă cu 2 valve cu numeroase seminţe. Se cultivă în parcuri: D. lonicera Mili., cu flori galbene; D. florida, arbust de 2-3 m. Lujerii cu 2 şiruri de peri. Frunze scurt pe-ţiolate, acuminate, cuneate la bază, pe margine serate, pubescente pe dos. Sepale unite până către mijloc. Corola roş-rozee pe dinafară şi palid pe dinăuntru. Are numeroase var. horticole. D. praecox Lem. Frunze pu-becente pe faţă. D. floribunda Sieb. et Zucc. I^ujerii şi frunzele păroase. , C. C. Georg. DIETA. - Med. - Ansamblul regimului alimentar pe care un bolnav trebuie să-l ţină, pentru a nu provoca complicaţii în boala de care suferă. D. poate fi totală, când este oprit orice fel de aliment, sau poate fi vegetală, lactată, mixtă, etc. D. lactată e recomandată bolnavilor de cord, celor cu albu-mină, bolnavilor de stomac; după câteva săptămâni se poate înlocui cu o d. vegetală şi apoi cu una mixtă. D. de carne e impusă ftizicilor şi diabeticilor. In prescrierea unei d. se ţine seama de boală, de faza ei, de vârsta bolnavului, etc. DIFTERIE. - Med. Vet. - Prin analogie cu angina difterică a omului, numită astfel pen-trucă se formează în gâtlej - pe mucoasa faringiană şi laringiană - o pieliţă şi o reţea de fibrină în ochiurile căreia sunt înglobate leucocite, - s’a dat numele, la animale de d., acelor boli ale cavităţilor bucale şi nazofaringiene, în care se formează falşe membrane de culoare gălbuie sau galbenă-cenuşie. Leziunea caracteristică este necroza epiteliului, ca şi în d. umană, totuşi nu este identitate între d. omului şi cea a animalelor. Microbul d. umane este bacilul lui Klebs-Lofflera; agenţii patogeni sunt: Bacilul necrozei şi un paratific pentru d. mamiferelor şi un virus filtrabil pentru d. pasărilor. Printre mamiferele domestice se constată cazuri sporadice de d. la toate vârstele; la tineret însă, boala poate lua un caracter epizootie. Aşa este: D. viţeilor, de care se îmbolnăvesc mai ales viţeii de lapte. Boala se întinde apoi de la unul la altul, prin infecţiunea grajdului, cu falşele membrane eliminate de bolnavi. Lipsa de igienă, frigul, furajele proaste, sunt factori ajutători. Semnele boalei se văd cam la 5 zile dela infecţiune. Viţeii se cunosc că sunt bolnavi pentrucă stau retraşi, zgribuliţi, au febră - 40°-41° C. -, deşi nu putem şti de ce boală suferă până nu începe să le curo-ă salivă din gură. La deschiderea cavi-tăţei bucale, constatăm căi, toată mucoasa bucală şi limba sunt căptuşite de nişte pieliţe pseudomembrane-difterice, gălbui sau gal-bene-cenuşii de formă neregulată, aderente la mucoasa care este de culoare roşie. Necroza - moartea ţesutului - se poate întinde şi la muşchi sau chiar la oasele maxilarului. Când aceste membrane necrotice se elimină, în locul lor rămân ulcere. Necroza se poate întinde şi în jos, pe laringe şi trachee, sau în sus, pe mucoasa nazală. Viţeii au respiraţia grea şi se pot sufoca. Cauza boalei este Bacilul Necrozei. Tratament. - Se va interveni de urgenţă, altfel viţeii mor prin sufo-caţie sau prin infecţie generală, după 1 -3 săptămâni. Se vor îndepărta toate falşele membrane şi se vor pensula rănile rămase cu o soluţie de Liigol - 1 gr. Iod metalic; 2 gr. lodură de potasiu; 30 gr. apă -; sau cu apă oxigenată 5%; sau cu Ciorură d-calciu 3%. Se va spăla apoi gura cu apă caldă. Bolnavii se vor trata izolaţi de cei sănătoşi şi se va dezinfecta grajdul. D. porcilor. - De ea se îmbolnăvesc atât sugacii, cât şi porcii adulţi. Cauza boalei este Bacilul necrozei şi Bacilul Paratific -Manninger Aici, caşi la difteria viţeilor, sunt cauze cari ajută ia ivirea boalei, cum ar fi necurăţenia, felul alimentelor, frigul. Porcii bolnavi ţin gâtul întins, respiră greu, iar din gură le vine un miros putred. Alteori stau culcaţi cu botul pe labe, ca un câine. Au guiţatul răguşit, sau nu pot să guiţe de loc. Tratament. - Se va interveni de urgenţă, căci animalele pot muri repede prin sufocare, pneumonie sau infecţie generală. Se vor îndepărta falşele membrane şi se va badijona cu tinctură de iod sau cu glicerină iodată. Se poate da şi intern 1 -3 gr. iodură de potasiu. Bune rezultate se obţin când se injectează şi ser antidifteric sau chiar numai ser normal. Izolarea şi dezinfecţia sunt obligatorii. D. meilor. - Seamănă cu aceia a viţeilor şi a purceilor şi măsurile de combatere şi de prevenire sunt aceleaşi. D. paserilor. - Difteria Aviară. - Sau mai exact numită diftero-variola pasărilor, pen-trucă se prezintă ®ub două forme: difterică şi variolică. Este o boală contagioasă cauzată de un virus filtrabil, care se poate obţine atât din falsele membrane difterice din gură, cât şi din butonii variolici de pe creastă, bărbie, pielea capului. Pasările domestice, găinile, porumbeii, curcanii, mai rar palmi-pedele, reacţionează la infecţia cu virusul diftero-variolic, fie prin producere de membrane pseudo-difterice galbene, pe mucoasele nazo-bucale, fie prin erupere de butoni pe creastă şi bărbie, fie prin inflamaţia mucoasei conjuctivei şi a sacului suborbitar, de unde rezultă un chist mare sub ochi; pleoapele sunt închise, iar ochiul comprimat sau chiar inflamat. Aceiaş boală se poate deci presenta sub 3 formei a. - D. propriu zisă; b. - variola; c. - coriza contagioasă. Toate aceste 3 forme se pot observa deodată la pasăre. Virusul diftero-variolic are afinitate pentru celulele epiteliale ale pielii, ale mucoasei buco-faringiene, celulelor germinative ale o- varului. Virusul e foarte rezistent faţă de a-genţii externi: poate rezista până la Î5 luni în masele epiteliale, la uscăciune sau frig. Pătrunde prin piele şi mucoasele bucale şi nazale, dacă acestea au sgârieturi. Necurăţenia, frigul, alimentaţia proastă, slăbesc rezistenţa păsărilor şi boala prinde mai uşor. Infecţia se face de la o pasăre bolnavă sau virusul este adus sau transportat prin obiecte de către îngrijitori sau vizitatori, de porumbei, vrăbii, etc. De obiceiu, se îmbolnăvesc păsările tinere şi de rasă. Forma epitelială - variola - se caracterizează prin apariţia de butoni, bube gălbui, apoi de culoare roşie-neagră, pe creastă, bărbii, cap, pe coapsă, pe faţa internă a aripelor, în jurul cloacei, - care după cădere, lasă răni pe piele, iar în aceste locuri penele cad. Forma difterică se caracterizează prin producere de membrane galbene sau gălbui-ce-nuşii pe mucoasa bucală, cerul gurei, limbă, în faringe; câteodată astfel de falşe membrane se produc şi în laringe, unde formează un adevărat dop care poate împiedeca respiraţia, provocând moartea prin asfixie. Când leziunile nu sunt prea mari, starea generală poate să nu fie prea mult influenţată, mai ales dacă pasărea este viguroasă; cu timpul însă, necroza se întinde şi pasările sunt triste, nu pot mânca, ţin gura întredeschisă şi strănută, producând acel strigăt cunoscut în popor sub numele de ,,ţâfnă“; capul le stă întins, iar aripile lăsate. Creasta şi bărbiile sunt căzute, de culoare vânătă, palide. La începutul boalei nu se observă membrane galbene; mucoasele bucale sunt numai umflate şi înroşite. Mai târziu, încep a se forma mici noduli gălbui, care cresc, se contopesc, cuprinzând încet-încet toată gura, fa-ringele, etc. Când inflamaţia este localizată pe mucoasa nazală, din nări se scurge un mucus murdar şi bucăţelele de membrane gălbui, - scursoare ce se poate întări în jurul orificiilor nazale pe cari le astupă. Pasărea stă cu gâtul întins şi cu gura căscată, scuturând din cap ca să-şi destupe nările. A-deseori, între pleoape şi baza ciocului, se formează o umflătură cât o nucă, sau chiar cât un ou, care este un chist al sacului con-jonctival. Pleoapele sunt închise şi lipite şi din deschizătura lor nu se mai vede decât o linie subţire. Cu timpul, ochiul întreg sse până la întrebuinţare într’un loc întunecat şi răcoros. Vaccinul dă bune rezultate şi în tratamentul pasărilor bolnave. Izolarea fără întârziere a pasărilor bolnave şi a celor suspecte, curăţenia şi dezinfecţia, completează măsurile de combatere a diftero-variolei pasărilor. N. M. DIG. - Gen. rur. - Ridicătură de pământ de formă trapezoidală, construită în lungul unui curs de apă cu scopjul de a proteja terenurile învecinate de inundaţie în timpul creşterilor mari. D. se construeşte pe malul a cărui înălţime e mică faţă de nivelul apelor mijlocii şi mari şi acolo unde terenul coboară treptat până la nivelul apei, deci unde pericolul debordării ei există. Pe malul înalt, cu o cotă superioară cotei celei mai mari a apelor extraordinare, nu se va îndigui, ci se va consolida malul. Deosebim 2 feluri de d.: submersibile şi insubmersibile. Primul sistem are de scop protejarea terenului învecinat numai de pericolul inundării apelor mijlocii. Al doilea sistem, se face atunci când voim a opri şi inundările apelor celor mai mari. Deci înălţimea care se dă d. e în funcţie de scopul urmărit. Traseul unui d. Dacă traseul este drept, se va evita formarea ochiurilor - vârtejuri de apă - care rod malurilor. Un traseu- drept va influenţa asupra cursului, care va fi nevoit să-şi croiască o albie dreaptă, urmând linia d. Cum însă orice râu îşi are echilibrul său natural, acest echilibru va fi stricat datorită forţării lui de a urma o albie dreaptă şi cu timpul va căuta să revie la vechia albie. De aceia d. va trebui să aibă un traseu care să urmeze curbele mari ale râului; curbele mici se vor evita, căci vor determina mişcări prea dese şi bruşte ale apei şi ca urmare rezultă deteriorarea malurilor. Traseul drept se va adopta numai în porţiunile de racordare ale curbelor traseului, la care va fi tangent. Numai în apropierea unui pod se va lăsa d, drept, normal la axa podului. Razele curbelor să se aleagă cât mai mari, pentru a nu se strica paralelismul filetelor de apă Ia intrarea în curbe. Pentru râurile mari, raza să fie 2000-5000 m., lungimea arcului de cerc 400-1200 m., iar racordările tangenţiale de 600-1000 m.; pentru râurile mici, raza 350-400 m. Construirea d. Secţiunea se alege totdeauna să fie un trapez. - Fig. 531. - Pentru d. Fig. 531. — DIG. submersibile, la înălţimea aleasă în funcţie de înălţimea apelor mijlocii ale cursului, se mai adaugă un plus de înălţare deasupra cotei corespunzătoare, în scopul compensării scăderii înălţimii prin tasarea pământului. Pentru acest fel de d., trecerea apelor mari peste ele, este posibilă la creşterile mari ale cursului. In cazul d. insumersibile, înălţimea se va alege să fie cu 0,3-1,5 m., deasupra cotei apei pentru creşterile extraordinare a ei. Prin observaţii culese dela an la an şi pe o perioadă lungă de ani în urmă, se poate găsi cota maximă ce a putut-o atinge apa. Calculul dimensiunilor d. - lăţime la bază şi la coronament -, se face în funcţie de înălţimea apei ce acţionează pe faţa dinspre curs a d. şi de consistenţa materialului - pă- 313 DIG mânt - din care îl construim. D. e supus la 2 forţe: - Fig. 532 - o forţă verticală (p2) ce tinde să-l preseze pe fundaiment şi constituind greuţatea zidului; a 2-a forţă, orizontală, e presiunea apei pe d. şi a cărei ten- r - . --- P* • Grrvt«!** *pcipr Al r' v p. ,A[r.d< 33 J*9 | \ ^ ■ <*3i6' 1012 - 5 V ^ l P-p.-pi3 Sc.-i.3O0 0 p....* Fig. 532. — DIG. dinţă e să facă d. să alunece pe sol şi să-l dărâme - Q Prin dimensionarea lui, va trebui să facem ca momentul de stabilitate să fie superior momentului de dărâmare, iar nealunecarea lui pe fundament să fie asigu^ rată de o frecare mare a bazei d. pe sol. Condiţia de nedărâmare prin care se oferă d. o stabilitate eficienta, e ca rezultanta celor 2 forţe - R verticală şi orizontală, prima acţionând în centrul de greutate al sec-ţiunei, iar a 2-a la o treime a înălţimei pornind dela bază, să treacă prin treimeaj mediană fnii-mz) a bazei d., cel mult prin extremitatea amontei (m2) a acestei treimi. - Cu aceste 2 forţe, greutatea şi presiunea, în kg. amândouă, luate la 0 scară anumită, se poate construi rezultanta ca fiind diagonala dreptunghiului forţelor. Densitatea materialului e luată în mediiu 1,2. La fel se cere ca atunci când asupra d. nu acţionează presiunea apei, forţa care reprezintă greutatea d. să treacă prin treimea mediană. Forţa P e egală cu suma pi+p2 -, pi fiind greutatea triunghiului de apă AEF aplicată în centrul de greutate g, - p2 fiind greutatea secţiunei d. ABCD, aplicată în centrul de greutate g1 al trapezului. Condiţia de nealunecare pe baza de fundaţie este: Q < f. P, în care Q = presiunea apei, P greutatea, iar f = coeficientul de frecare. Rezistenţa la sdrobire - compresibilitate -depinde de consistenţa materialului de construcţie şi de solul-fundament. E dată prin o limită maximă, exprimată prin kg./cm.2 Panta taluzului dinspre curs se ia între 1 :2,5 - 1 :4, iar pentru taluzul opus, 1 :2 - 1 :3. Deci panta taluzului dinspre curs e mai mică, peretele fiind mai puţin drept. Coronamentul va fi destul de lat, ajungând şi până la 5 m., deci carosabil. - Solul de fundament trebuie să fie sănătos, compact, în care scop se va săpa pământul întâiu pe o adâncime oarecare, încât să se ia tot stratul vegetal nesolid. Cel mai bun pământ de construcţie e cel argilo-nisipos, în proporţie 1/3 argilă la 2/3 nisip, prezentând incompresibilitate şi legătură mare. Argilă prea multă nu e de recomandat, căci dă loc la compresibilitate şi e sensibilă la acţiunea apei. In proporţia de mai sus, un astfel de pământ joacă rol de beton în care argila + nisipul mărunt ar reprezenta mortarul, iar nisipul mai mare pietrişul de beton. Pământul se aşează în straturi orizontale de câte 0,2-0,3 m. grosime, lipsite de orice impurităţi şi bătute bine. Impurităţile, oricare ar fi ele, nu permit o legare intimă a pământului şi apa va putea uşor pătrunde şi circula, dând naştere la sub-presiuni în interior. Un fir de rădăcină joacă rol de dren, datorită spaţiului din jurul lui şi prin care apa poate uşor circula. De tasarea cât mai omogenă şi puternic făcută depinde rezistenţa d. După construirea unui d.. prin aşezarea pământului, d. îşi reduce înălţimea. De aceia se are în vedere coeficientul tasării din urmă şi când se construieşte se măreşte înălţimea necesară cu 1/8-1/12. Taluzurile se gazonează. La d. insub-mersibile, în dosul cărora se adăpostesc aşezări omeneşti sau lucrări de mare valoare, construirea acestor d. reclamă amenajări speciale. Peretele dinspre cursul de apă se va acoperi cu un scut protector de zid sau beton armat. - Fig. 533. - Acest taluz se face în trepte, cu pereţi a căror pantă descreşte spre bază şi separaţi prin berme de foarte mică înclinare spre curs. Taluzul opus se face doar din 2-3 trepte, cu pante descres-cânde şi se gazonează. La piciorul peretelui dinspre curs, scutul de zid sau beton se prelungeşte în adâncime cu o grosime mai mare, formând un parapet ce serveşte a susţine scutul de beton şi ca ecran contra infiltraţiilor apei pe sub d. Săpătura de fundament nu se face dreaptă, ci în trepte, în scopul unei rezistenţe mai mari a d. la pli-saj. In preajma d. se va evita pădurea, care prin rădăcini deteriorează construcţia şi apoi nu lasă posibilă observarea lui de la distanţă pentru cazuri de pericol de ruperi. Ridicarea unui d. necesită în primul rând o ridicare topografică, d. urmând linia unui profil longitudinal cotat al malului pe oare se va îndigui - v. îndiguire. Ca o complectare la studiul Barajului - v. Voi. 1 - cu privire la calculul dimensiunilor secţiunei unui baraj, lucrare asemănătoare digului în ce priveşte forţele care acţionează asupra ambelor şi reacţiunile lor, se dă mai jos descrierea principiilor care stau la baza acestor calcule şi metode de calculat. Ex. de baraj construit pentru închiderea unui rezervor natural de apă într’o depresiune muntoasă: Considerând un zid de secţiune transversală oarecare, care să suporta pe una din feţe presiunea apei, asupra a-cestui zid lucrează două forţe: o forţă verticală, a cărei tendinţă este de a presa zidul pe fundament, reprezentând ,,greutatea zidului”; a doua forţă, orizontală, reprezentată de ,,presiunea apei“, tinde să facă să alunece zidul pe fundament şi să-l dărâme prin-tr'o tendinţă de torsiune a zidului în jurul unui punct exterior. Din această cauză, va trebui să se dea aşa dimensiuni zidului, încât momentul de stabilitate să fie superior momentului de dărâmare, iar alunecarea lui pe terenul de fundaţie să fie împiedicată graţie frecării. Navier a dat două formule empirice pentru cazul unui zid de secţiune dreptunghiulară : a. - condiţie de nedărâmare: e = 0,577 hV 1 d e = grosimea zidului h = înălţimea apei d = densit. zidului. b. - condiţie de nealunecare - neglisaj - : _ h 1 f = raportul: frecare supra 2 f d presiune Sunt două formule empirice care dau di- mensiuni mari faţă de cerinţe. Dar autorul n’a ţinut seamă de inegala repartizare a presiunilor pe unitatea de suprafaţă, pe o a-ceeaş secţiune orizontală. Pentru a ne putea călăuzi în calculele pe care le vom întâlni, e nevoie a se c,unoaşte o problemă deosebit necesară studiului dimen- punct, după forţele 7T =: Q şi =—: P. Forţa ÎTj care tinde să facă să alunece zidul e anulată de frecare, iar forţa 7T, care e repartizată pe toată baza AB, creşte dela A înspre B. Se demonstrează că valoarea lui îT , în orice punct de pe bază, e proporţională ordonatelor unui trapez al cărui centru de greutate e pe direcţia componentei verticale 7T De forţa TTj se f^ce abstracţie, ca şi când zidul nu suportă presiunea apei dintr’un rezervor - rezervor gol -. Se disting 3 cazuri: 1. Când punctul de aplicaţie al forţei ÎC e situiat între mijlocul M al bazei şi extremitatea dinspre B a treimei mediane a bazei - d a, »*a‘‘ fiind lungimea bazei -. ~3~ Pentru presiunea minimă din punctul A (po): 6 d — 2 a P° a a Pentru presiunea maximă din B *pm). 4 a — 6 d . Iar pentru presiunea *»pn*‘ asupra unui punct situat la o distanţă X de A: — i pm po # x p n po + a Trapezul are forma arătată de punctele m, n, o, p. 2. Când punctul L de aplicaţie a forţei Ti e situat în extremitatea ovală - dinspre B -a treimei mediane ^d = şi figura se re- duce la un triunghiu n o p. 7T 2 K pm __pm v Po — o » pm — ^ ~ t 7 î Pn • ^ - - 3 d 3 d Fig. 534. — Scheme la ,,legea trapezului“ sionării barajelor ori digurilor, cunoscută sub numele de ,,legea trapezului“. In Fig. 534 - se dă prin ABCD profilul trapezoidal al unui baraj supus la presiunea aoei pe faţa AC. P = presiunea apei, Q =: greutatea zidului. Rezultanta lor (R) taie pe AB în punctul L. Descompunem pe R, în acest 3. Când L e în afară de treimea mediană (a < -|) forţa e repartizată pe o porţiune egală cu 3 d înspre punctul aval, deci vârful n al triunghiului de forţe se deplasează înspre B, la o distanţă n o = 3 d. In acest caz se zice că forţa lucrează în afara sâmburelui central - 1;/3 mediană a bazei - şi asupra acestei porţiuni din bază lucrează o presiune negativă, o tensiune contra căreia zidul rezistă prin aderenţa mortarului. In general şi ca un prim principiu de construcţie, forţa să nu iasă din sâmburele central. Metoda Pelltrean şi Hetier. Aceştia au considerat un profil triunghiular cu peretele a-monte - dinspre apă - drept - Fig. 535 Cum în cazul rezervorului plin lucrează şi presiunea apei, există pericolul tensiunii, căreia nu-i poate rezista aderenţa mortarului. Hetier şi-a propus de a avea zero maximum de tensiune şi numeşte linia care profilează secţiunea de zid concepută de el „curba de egală tensiune nulă*'. Ei au ajuns la concluzia că pentru a se înlătura tensiunea e nevoie de profile rectilinii la care presiunile pe peretele aval descresc repede dela bază la vârf. Cu un astfel de profil, avem în S un unghiu determinat de condiţia ca pentru o secţiune oarecare orizontală AB, rezultanta celor două forţe - P şi Q să treacă prin extremitatea ovală - M - a treimei mediane. h h2 2 Q = greutatea zidului = ABXAS Ş___ h ţgq. h,Ş = hMg_a .8 2*2 2 d fiind densitatea materialului folosit. Luând momentele forţelor în raport cu M şi egalându-le: P. F M = Q. E M P = presiunea apei = h • ------- = ----- F M = G D = ; E M = AB htg a Deci: .. _h^_ _h_ __ 5* h2 tg a h tg a ; § tg2 a =i :1, 2 • o 2 • 3 - KZ-, t&a g (f = coefic. de frecare = 0. — 0.75) In acest fel, pentru orice înălţime de zid, ştiindu-se valorile lui f şi 8» se poate şti care e valoarea unghiului O, care va determina grosimea zidului la bază. Cu un astfel de profil, când rezervorul e gol, rezultanta trec« prin extremitatea amonte a treimei mediane, iar când e plin trece prin extremitatea din aval. Forţa Q care reprezintă greutatea, trece chiar prin extremitatea amonte a treimei SIL - Fig. 535 In acest caz, compresiunea creşte foarte puţin şi nu poate ajunge la maximum admisibil. Inconvenientul acestui tip de profil e că pentru înălţimi mari se măreşte mult cubajjul zidăriei şi deci presiunea la bază, lucru ce reclamă mărirea bazei. Metoda Wegmann se bazează pe date experimentale; având de construit un baraj de o înălţime anumită şi o lăţime la coronament aleasă după voie, se pot calcula uşor dimensiunile lui şi eforturile la care e supus după un profil-tip de 61 m. înălţime, lăţime la coronament fiind 1/10 din înălţime. A-cest profil-tip răspunde următoarelor condiţii: a. - liniile de presiune, rezervor gol şi plin, sunt în treimea mediană a bazei; b. -maximum de compresiune suportat de zid şi solul de fundaţie nu trece de un maximum admisibil numit ,,limită de siguranţă“; c. - frecarea zidului de solul de fundaţie, precum şi frecarea între ele a două planuri fictive orizontale ale barajului, sunt suficiente pentru a se opune alunecării pe teren sau forfecării straturilor. Aceste trei condiţii răspund presiunii statice; d. - zidul are în orice punct o grosime suficientă pentru a rezista acţiunei valurilor şi şocurilor primite de corpurile plutitoare - presiunea dinamică -. Wegmann admite legea trapezului în repartizarea presiunilor pe o suprafaţă orizontală oarecare. El împarte secţiunea de zid într’un număr de secţiuni prin planuri ori- Fig. 535. — Exemplificarea metodei Pelletrean şi Hetier mediane, ea pornind din centrul de greutate - G - al triunghiului. Forţa P trece la 1 /3 h, dela bază pornind, deci tot prin G. Teoretic, acest profil e cel mai bun. Practic însă nu, căci datorită valurilor produse în rezervor, coronamentul barajului e expus dărâmării. Pentru aceasta, se adaugă triunghiul zontale echidistante. Având profilul din Fig. 536 - şi considerând rezervorul gol, forţa ce reprezintă greutatea trece prin extremitatea amonte a treimei mediane. Când rezervorul e plin, rezultanta R a două forţe P şi Q - presiunea apei şi greutatea zidului -trece prin treimea mediană sau cel mult prin extremitatea ava.ă a ei. Ducând planul DIG Jlb H orizontal i i\ Ia distanţa —* formăm triunghiul i A i\ al cărui centru de greutate e ,,g“. Asupra bazei fictive i i’ a triunghiului de vârf, lucrează cele două forţe: p şi q, a căror rezultantă e r. Forţa q şi rezultanta r, taie pe i i* în punctele m şi n. In triunghiul mare ABC, cu centrul de greutate în G, forţele acţionate sunt P şi a căror rezultantă e R. Forţele Q şi R taie pe BC în punctele e şi n’. Dacă am fi considerat un număr mai mare de secţiuni prin planuri orizontale echidistante, am fi obţinut de o parte puncte ca m şi e unde forţele care reprezintă greutăţile secţiunilor taie bazele acestor secţiuni, iar de altă parte, puncte ca n şi n’ unde rezultantele taie aceste baze. Unind pe A cu m şi e, obţinem o curbă numită ,,curba pre-siunilor-rezervor gol“. Unind pe A cu n si n\ obţinem ,,curba presiunilor - rezervor plin“. Prima curbă se obţine ţinând seamă numai de greutatea zidului a doua se obţine considerând şi presiunea apei - P -, deci când asupra peretelui amonte acţionează apa din rezervor. Aceste două curbe trebuie să treacă prin treimea mediană a bazei, iar calculând presiunea maximă din C să nu depăşească o limită admisibilă de 12 kg./cm.2 Wegmann admite că un profil care să răspundă primelor trei condiţii este triunghiul dreptunghiu, adăugându-se triunghiul AIK -Fig. 536 - se rezolvă şi rezistenţa vârfului la acţiunea valurilor; prin acest adaus se face ca forţa &ă iasă din sâmburele central cu o cantitate neglijabilă, iar rezultanta forţelor să se apropie puţin de mijlocul bazei. Pentruca secţiunea să fie minimă - s -, trebuie ca şi compresiunile suportate să fie maximum admisibil la limita de secţiune ,,s‘‘. Luând momentul presiiunei orizontale P faţă de A - Fig. 537. ^ 1 - M = -j-. P=Q. V, iar 2 - X=n-fv+u şi P=— M M din 1 - : v = deci: X = n -----------[- u _d*_ 3.X = JL , J>_____________, _x_ = 2X 2d3 = _d_ 3 r X.d. 3 3 6d. x§ J/^~ 2 d Profilul triunghiular cu o bază dată de formula 3 - dă secţiunea minimă care satisface şi condiţiile cerute. Wegmann a construit pe baza calculelor sale un profil-tip cu secţiune minimă, care satisface cele patru condiţii şi care are înălţimea de 61 m. iar lăţimea la coronament de 1/10 din înălţime, adică 6,10 m. In tabloul de mai jos se dau toate dimensiunile profilului-tip conceput de Wegmann. Cu a-cest tablou, se pot calcula dimensiunile oricărui baraj de o înălţime până la 61 m., iar lăţimea la coronament să fie 1 /10 H. Fie 6 raportul între grosimea la coronament a tipului practic al lui Wegmann 6.10 m.) şi grosimea la coronament a barajului ce voim a construi - grosime obligator luată 1/10 H -. De ex.: voim a construi un baraj înalt de 50 m. Atunci: 10 Dacă împărţim datele din coloanele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 cu d, iar cele din coloana 5 cu §*, vom căpăta dimensiunile şi eforturile la diferite înălţimi ale barajului ce voim a construi. Metoda grafică e mult mai simplă pentru a determina profilul unui baraj. Odată stabilit un profil după această metodă, se poate apoi să se aplice formulele metodelor precedente pentru a se cerceta eventual. 1. Construcţia curbei presiunilor - rezervor gol. Poligonul forţelor. Se împarte profilul în patru secţiuni după liniile BB\ CC* şi DD’. - Fig. 538. - Se află centrele de greutate G, Gi, G2 şi Ga separat pentru fiecare secţiune. Se află greutăţile secţiunilor reprezentate prin forţele Qi, Q2, Qa şi Q* (z=z secţiunea înmulţită cu densitatea, luându-se pentru beton armat 2.400 kg./m.2). După direcţiile acestor forţe se duc în sus liniile 1, 2, 3 şi 4. Deoparte, luăm o axă oy şi reorezentăm pe ea valorile forţelor Qi, Q2, Qa şi Q4 luate Ia o scară anumită, astfel ca op = valoarea forţei Qi, ppi Q2 etc. Deci 0P3 va reprezenta valoarea întregei greutăţi a secţiunei. Se unesc punctele o, p, pi şi pa cu un punct oarecare S şi se duce apoi paralela S’ S’’ la SO. Din punctul m, unde S* S’* taie dreapta 1, se duce paralela m n Ia Sp ce taie dreapta 2 în n; din n ducem o paralelă la Spi ce tae dreapta în q, din q ducem o paralelă la Sp2 ce taie dreapta 4 în t şi din t ducem paralela tv la Sp3. Obţinem astfel linia frântă mnqtv numită „poligonul forţelor“. Prelungim dreptele: tv, qt, nq şi mri până taie respectiv pe S* S’’ în punctele Z, Z’, Z” şi m. Din aceste puncte coborîm verticale, care taie bazele 'BB*, CC* DD* EE* în punctele b, c, d şi e. Curba care pornind din a - mijlocul coronamentului - trece prin b, c, 317 DIG Adâncime - Lungimea liniilor i Suprafeţe Distante la . Dist. la pe¬ Presiuni : maxime Coefic. liniilor consi AB în raport cu Lungime totale dea¬ . peretele a- rete amon¬ -p. Kg. / cm8. de fre- derate (AB) axa verticală ce totală a supra li¬ val a liniei te a liniei m carene- sub corona¬ trece prin extremit. liniilor niilor con¬ presiunilor • presiun. re¬ •cesar p. ment -m-. amonte a corona¬ -m.- siderate rezervor zervor gol echili¬ (1) mentului (AF)-m-. (4) (AB) -m8-. plin -m-, -m.- bru. La dreapta ei La stânga el Rezervor plin Rezervor gol (2) (3) (8) (9) 0 6.10 0.00 610 0 00 3 05 3.05 0 0 0 5.70 6.10 0.00 6.10 34.40 2.66 3.05 1.85 1.33 0.20 9.14 6 42 0.00 6.42 5611 2.40 3.07 3.59 2.31 0.31 12.19 7.29 0.00 729 76.85 2.44 3.14 4.91 3.45 0.41 15.57 9.14 000 9.14 106.50 3.07 3.41 5.40 4.80 0.50 18.29 10.76 0.00 1076 130.90 3.72 3.69 5.46 5.50 0.54 21.34 12.80 0 19 12 99 167.20 4.51 4.37 5.80 5.97 0.58 24.38 14.84 0.37 15 21 2-0.16 5.20 5.09 6.30 6.44 0.61 27.43 16 86 0.57 17.43 260 00 5.89 5.85 6.85 6.92 0.62 30.48 18.62 076 19.38 316.40 6.61 6.42 7.44 7.43 0.63 33.53 21.00 0.95 21.95 379.70 7.34 7.44 8.07 7.96 0.63 36.58 22.92 1.14 24 06 449.70 8.07 8.25 8.69 8.19 0.63 39.63 24.73 1.14 25.87 526.20 8.79 8.87 9.33 9.33 0.64 42.67 27.00 1.14 28.14 608 90 9.52 9.52 9.98 10.70 0.64 45.72 29 03 1 14 30.17 697.75 10.23 10.16 10,64 11.43 0.64 48.77 31.05 1.14 32.19 792.80 10.93 10.81 10.80 11.96 0.64 51.82 33.02 1.14 34.16 894.00 11.64 11.49 11.96 12.65 0.64 54.86 35 09 1.14 36.23 1000.00 12.34 12.11 12.65 12.87 0.64 57.91 36.91 1.14 38 05 1150.00 12.83 12.77 13.31 13.58 0.64 60.96 39.16 1.14 40.30 1235.00 13.75 13.47 14.00 14.21 0 64 d * II II 1 «H 31* | d şi e, reprezintă curba presiunilor - rezervor gol. 2. Construcţia curbei presiunilor - rezervor plin. - Presupunem apa până la coronament. Ducem axa ox si luăm la aceiaş scară ca prima, lungimele oTT, 7C 7Tlt 7Ci 7Tt şi 7T2 7T3 reprezentând valorile presiunilor orizontale - Pi, P2, P», P4 - pe fiecare din secţiunile considerate - I, II, III, IV -. Astfel: Pi =AB X ; Pa = BCX etc. Şi: oK = Pt 71 IC, = Pz . ect. Liniile TCp, ÎCjPj, TCjP, şi 7r3p3 reprezintă rezultantele forţelor caire acţionează De fiecare din cele 4 secţiuni. Ducem forţele: Pi, Pa, Ps, P* care reprezintă presiunile apei pe secţiuni şi le continuăm până ce întâlnesc ~ ~ respectiv în ti, r2, r» şi r* perpendicularele scoborîte din Z, Z’, Z*\ şi m. Forţele Pi, P2 etc., se duc Ia o treime din înălţimele totale BA, CA, DA, EA. Ducând prin punctele ri, r2, r» şi r* paralele la TCP» ÎTiPi» etc., până ce întâlnesc bazele BB\ CC*, etc., obţinem punctele b\ c*, d\ e* pe uinde trec« curba presiunilor - rezervor plin -. Ambele curbe trebuie să treacă prin treimea mediană a bazei. Deoarece peretele amonte nu se face drept, ci aşa cum se vede în Fig. 538 - rezultă trapezul de apă hfgk care determină o greutate pe peretele amonte. Forţa ce reprezintă greutatea acestei coloane de apă, împreună cu forţa ce reprezintă greutatea totală a sec-ţiunei de zid vor da o rezultantă care va fi puţin ieşită din sâmburele central. Aceasta e însă cu totul indiferent. In Fig. 538 s’a reprezentat şi trapezul forţelor care să dea presiunile maximă şi minimă pe bază - pm şi p o -. Deoarece curba presiunilor - rezervor plin e cuprinsă în treimea mediană, se aplică formulele primului caz al legii trapezului : 4a—6d Q 6d — 2a Q pm =----------- . --- : P0 =--------- • ---. în care 111 a a u a a = lăţimea bazei jos, d = distanta dela E' la e', Q = greutatea totală a secţiunii. Natura eforturilor Ia care e supus barajul: DIGASTRIC-DIGESTIBÍLITATE 318 a. - Rezistenţa la sdrobire. Limita superioară pentru compresiune depinde de natura materialului şi de solul de fundaţie. Fundaţia trebuie făcută în săpătură până la un teren rezistent, baza zidului făcându-se în trepte ridicate spre E. Presiunea maximă corespunde la rezervor plin şi este în punctul E. Ea trebuie să nu fie mai mare de 12 kg./cm.2, rezultată din formula presiunei maxime, b. -Rezistenţa la forfecare şi alunecare - glisaj -. Şe numeşte forfecare, efectul de glisaj posibil între 2 straturi ale secţiunii, separate de un plan fictiv, la presiunea apei. In fig. 538 presiunea apei poate determina alunecarea porţiunei superioare unei linii DD\ după a-ceastă linie. Alunecarea aceasta va trebui să fie contrabalansată de frecare şi coeziunea zidăriei. Expresia frecării este f. Q, în care f coeficientul de frecare = 0,7-0,75, iar Q = greutatea părţii de zid de deasupra liniei considerate. Coeziunea zidăriei are ca valoare: c. a, în care a = lungimea bazei considerate, iar c = coeficient de coeziune, neprecis determinat. Condiţia de nealunecare este: P f. Q 4“ c, a. ; P fiind presiunea apei. Se admite ca necesară numai condiţia: p < f. Q. c. - Rezistenţa la tracţiune. Condiţia e ca rezultanta presiunilor sâ fie în treimea mediană a bazei, cel mult în extremitatea ovală a ei. Când rezervorul e gol, forţa Q să nu iasă din sâmburele central. A. I. DIGASTRIC. - Anat. - Muşchiiu care se întinde de la apofiza mastoidă a occipitalului, la simfiza bărbiei, trecând pe sub osul hioid. Serveşte la masticaţie şi deglutiţie. DIGESTIE. - Fiziol. - Funcţiunea prin care alimentele sunt transformate în substanţe asimilabile şi încorporate apoi organismului. De aici sunt luate de diverse organe spre a servi la fenomenele chimice care au loc în interiorul lor şi de unde acestea îşi iau energia trebuitoare. D. cuprinde 3 faze: 1. - Transformarea alimentelor în substanţe asimilabile, deci d. propriu zisă; 2. - Absorbţia, adică trecerea acestor substanţe în organism şi 3. - Incorporarea substanţelor asimilabile elementelor anatomice ale corpului, deci asi-milaţia propriu zisă. DIGESTIBILITATE. - Fiziol. - însuşirea alimentelor sau principiilor nutritivi consideraţi izolaţi, de a fi transformaţi chimic sau divizaţi extrem, spre a putea fi încorporaţi organismului. Se determină analizând printr’o aceiaş metodă alimentele ingerate şi excrementele unui animal pe un timp mai lung. Partea digestibilă - căci aceasta se poate determina - rezultă scăzând partea nutritivă ce se găseşte în excremente, din aceia cuprinsă în cantitatea de alimente ingerate. Vârsta animalului influenţează puţin asupra d. alimentelor; mai importantă pentru aceasta, este cantitatea de celuloză brută conţinută de plantele furajere, care depinde de stadiul de vegetaţie în care se recoltează planta. D. scade cu vârsta plantei: pentru fân, cea mai bună epocă este cea a înfloritului. Paiele cerealelor de primăvară sunt mai digestibile decât a celor de toamnă. Gránele decorticate mai digestibile decât cele ne-decorticate. Gradul de d. variază şi după animale: mai mare la rumegătoare decât la animalele cu un singur stomac; cauza trebuie căutată în faptul digerării microbiene a celulozei în stomacul rumegătoarelor, a-ceasta făcându-se într’un grad mult mai puţin intens la equidee şi mai. puţin încăi la suidee - porci -. Albuminoidele sunt uşor atacate de sucurile digestive. Amidele şi sărurile amoniacale sunt puţin transformate de către carnivore şi omnivore; la ierbivore însă, aceste substanţe sunt transformate de către microorganismele din tubul lor digestiv, pentru nevoile proprii, constituind astfel o sursă 319 DIGITALIS-DIHORÜL de energie. Grăsimile sunt digestibile, pe când gomele şi materiile colorante nu sunt. D. hi-drocarbonatelor depinde de cantitatea de lig-nină ce o însoţesc; prin diferite preparări -tăiere, mărunţire, sfărîmare, măcinare -, se caută să se mărească suprafaţa de atac a a-cestor ‘substanţe de către sucurile digestive. Astfel, s’a ajuns să se mărească cu 50% d. la paiele de graminee, tratându-îe în prealabil cu sodă caustică sub presiune. DIGITALIS. - Fior. - Gen de plante din fam. Scrophuiariaceae. D. purpurea L. - de-getariţă bianuală, tulpină 1-1,30 m., frunze oval-ascuţite; în lunie-Iulie flori numeroase, în spic unilateral, pendente, piuirpurii, punctate cu brun. Var. cu flori roze şi albe. D. p. gloxinioides campanulata, rasă frumoasă, perfecţionată, mai robustă, mai ramificată, cu flori mai multe şi mai viu colorate; în platebande. D. grandiflora Lam. - dege-tar -, bisanuală, tulpină de 0,70 m.; în lunie-Iulie flori mari, galbene-pal, pătate cu roşu-purpuriu. Cultură. Semănatul în Apr.il-Maiu, în ghivece. Plantatul definitiv în pământ uşor, uscat, toamna; expoziţie caldă. Cultivată pentru flori tăiate. - Frunzele uscate ale acestei plante sunt oficinale, cunoscute în farmaco-peile din toate ţările sub numirea de Folio Fig. 539. — DIGITALTS LUTEA, a, antere; b, secţiune prin fruct; c, sămâoţă. Digitalis. Se întrebuinţează foarte mult în industria medicamentelor - principii active cardiace: digitalina, digitoxina. - Până acum nu se utilizează însă decât drogul provenit din plantele în stare sălbatică. - Fig. 539. P. Cr. DIHORUL. - Vân. - Mustela putorius. A- nimal cunoscut, din ordinul Carnivorelor, face parte din fam. Mustelidelor, unde reprezintă unul din cele patru specii mai răspândite ale genului Foetorius. In cadrul fam. Mustelidelor, genul Foetorius se caracteri- zează prin lipsa unei perechi de dinţi, aşa că formula dentara a d. are următorul as- • 3 1 3 1 ^ , pect: 1 3C i 15 ~3 111 2 * caracte- ristică a genului, este existenţa unui corp mai mic, sprijinit pe picioare mai slabe, ce-eace explică caracterul mai sedentar al d. faţă de jderi. D. este un animal uşor de recunoscut. Capul scurt, cu urechile mici depărtate de corp, picioarele scurte, botul deasemenea, ochii cu o privire prostească sunt aşezaţi mai aproape de urechi decât de nas, coada ajungând abia la 1/3 din lungimea corpului şi piciorul terminat cu cinci degete, acestea sunt caracte-risticele cele mai însemnate ale d. Culoarea generală a blănii este roz-gălbui, cu nuanţe cenuşii pe piept, negru la urechi şi alburiu la nas, bărbie, buze şi marginele exterioare ale urechilor. Picioarele şi coada pe partea inferioară sunt de culoare negru-brună, tălpile rămânând aproape goale. Dimensiuni. D. ajunge la 60 cm. lungime, 18 cm- înălţime, 0,770 kg. greutate şi 18 cm. lungimea cozii. Glanda anusului conţine o materie rău mirositoare, pe care o împroaşcă atunci când este urmărit şi în pericol. Aria de viaţă este restrânsă. D. trăieşte în pădurile întinse, pe lunci, în depozitele de materiale, dărâmături, vizuini de vulpe, etc., în general îl aflăm în apropierea locuinţelor omeneşti. Răspândirea geografică a d. se limitează cu marea albă şi Caucazul. In Europa îl găsim des în luncile râurilor, fără a fi însă un animal aqua-tic. La noi îl găsim în întreaga ţară. Fel de viaţă. D. stă ascuns în timpul zilei, în scorburi, gropi sau alte adăposturi. Noaptea a-tacă toate vietăţile mici, e un animal peri-colos şi stricător, deoarece ucide mai mult decât are nevoie. Prada o târăşte la vizuină. Hrana. Mănâncă cu multă plăcere mierea de albine, ouă, pui, pasări, poame, etc. Pagube, aduce desigur însemnate, dar e şi folositor prin aceea că distruge şoarecii, şerpii, broaştele, etc. împerecherea. In lunile Fe-bruarie-Martie d. se face observat şi mai ales auzit. In scurt timp are Ioc reproducţia. Femela poartă 9 săptămâni, după care naşte 3-7 pui orbi, de culoare albă-roz. Mama îngrijeşte cu atenţie şi apără excelent puii, care după 3-6 luni de alăptare în vizuină, se despart de familie pentru a trăi pe cont propriu. D. e unul din animalele cele mai rezistente, pe care-1 vânăm obişnuit prin metoda prinderii în curse aşezate pe zăpadă. Gh. Ned, M. foina, M. zibellina, M. martes. La noi se cunoaşte un d. care trăieşte pe lângă locuinţele omeneşti, cu păr cenuşiu, pată albă pe gât; se hrăneşte cu ouă, porumbei, găini, şoareci, etc., şi un dihor de câmp: păr brun închis, vârful urechilor şi botul albe. DIJMĂ-DIJMĂRIT 320 Atacă păsări şi epuri, iarna apropiindu-se de locuinţele omeneşti. DUMĂ. - Econ. Rur. - Porţiunea din produsele obţinute din folosirea pământului, variabilă în decursul timpului, pe care uzu-fructarii erau obligaţi s’o cedeze stăpânitori-lor pământului. In forma ei primitivă, d. trebiuie privită ca o răsplată, în natură, acordată şefilor politici şi sociali, pentru protecţie şi pentru diferite servicii obşteşti, pe care aceştia le a-duceau comunităţii rurale: avea deci, un caracter pur fiscal. Mult mai târziu, când ideea de proprietate particulară asupra pământului agricol - în sensul dreptului roman - s’a întărit şi generalizat, d. a reprezentat arenda, în natură, pe care ţăranii neproprietari au plătit-o boierilor, în această formă; acium, la baza ei, au atat raporturi pur contractuale. A fost cunoscută din timpurile cele mai vechi şi în ţări foarte depărtate unele de altele: Aztecii vechei Americi centrale, dădeau d. regelui; ţăranii babilonieni răsplăteau ou 2/3 din producţie, dreptul de folosire a pământului de cultură. Printre români, d. a apărut mai întâi în Ardeal, sub influenţa legilor maghiare. In Moldova şi în Muntenia, a fost introdusă de aici, chiar de cătire ctitorii acestor ţări. In epoca patriarhală, au primit d. ou caracter fiscal, voevozii regionali şi juzii-cnezi. După descălecare şi întemeierea principatelor, Domnul fiind socotit ca singur stăpânitor al tuturor pământurilor neocupate, d. a constituit o parte importantă a veniturilor viste-riei sale. De asemenea, boierii şi mănăstirile au luat d. din produsele pământurilor dăruite de Domn sau ocupate samavolnic. Mărimea d. a variat puternic în decursul veacurilor, devenind tot mai împovărătoare, pe măsură ce populaţia se îndesea. In Ardealul sec. XlV-lea, d. a fost de una din cincizeci - quinquagesima -. Tot atât s’a luat şi în Moldova lui Dragoş-Vodă şi a fiilor săi Julea şi Vladislav, în baza hotărîrei regelui Ludovic al Ungariei - 1360 -. Pe timpul lui Alexandru cel Bun, d. se ridica la una din zece: desătina - din slav. deseatina =: zeciuiala -. Mai în toate cărţile domneşti începând cu sec. XV se găseşte expresia: ,,să aibă a luare dea zecea din toate veniturile“. D. se aduna la început în natură, prin slujbaşi anumiţi, desetnici, aşezaţi prin sate. Mai târziu, când circulaţia monetară devenise mai vie, d. s*a evaluat în bani, adunarea ei vânzându-se, de cele mai multe ori la mezat. Începând din sec. XVI, d. a devenit tot mai apăsătoare, atingând culmea în sec. XVIII-lea. Din cauza ei şi a ailtor dări în legătură cu posesiunea pământului, mulţi ţărani şi-au vândut moşiile lor către boieri şi mănăstiri, ajungând în situaţia colonilor: vecinii şi rumânii. D. a purtat diferite numiri, după felul produselor din care se lua: De ex.: desătina: d. din mascuri şi stupi; gostina: d. din oi; po-gonăritul: d. din vii, tutun, porumb, etc.; uşurul nr d. în Bugeac, din bucate *şi mori; alămul =z d. în Bugeac, din fân, oi, etc. •D. cu caracter fiscal, a fost desfiinţată în Moldova la 1850, fiind înlocuită cu un spor de clacă; în ambele principate la 1864, prin legea reformei agrare. D., siub forma ei contractuală, îşi are origina în dispoziţiile Regulamentului organic, care la 1830, a îngrădit dreptul ţăranilor de a se folosi de pământul boieresc - până a-tunci nelimitat - la 1/3 din suprafaţa moşiilor. După reforma agrară din 1864, clăcaşii au devenit proprietari pe 1/3 din moşia boierului, pe care au iobăgit, însă au pierdut dreptul de a pretinde atâta pământ cât voiau să muncească. De aici înainte ţăranii fără pământ sau cu pământ neîndestulător, au fost constrânşi să încheie cu boierii învoieli liber contractate; forma cea mai răspândită, mai ales în Muntenia,, a fost cultura în d. -v. dijmărit. C. Bon. DIJMĂRIT. - Econ. rur. - Formă de conducere a unei gospodării agricole, în care intervin 2 persoane diferite: pe deoparter întreprinzătorul, care poate fi proprietarul sau arendaşul exploataţiei; pe de alta, dijmasul cu familia sa. Spre deosebire de arendăşie, în d. există o cointeresare deplină între cele 2 persoane, asupra rezultatului final al gospodăriei. In forma sa clasică, d. este foarte răspândit şi astăzi, în Franţa şi Italia. La noi nu se întâlneşte, ca atare, decât în mod excepţional, de ex. în exploatarea viilor. Pentru ca succesul d. să fie asigurat, gospodăria respectivă trebue să fie organizată într’un anumit fel, care să garanteze o întrebuinţare cât mai intensivă şi mai permanentă a braţelor de muncă disponibile în familia dijmaşiului. Principalele combinaţiuni, capabile de a duce la acest rezultat, sunt: 1. Mărimea normală a gospodăriei să fie de 10-20 ha., putând creşte în reg. de munte ori să scadă în reg. cu agricultura foarte intensivă. 2. Felurile de folosire ale pământului - livezi de pomi, vie, grădină de legume, fâneţe, etc. să fie cât mai variate şi cât mai bine proporţionate. 3. Gospodăria să fie înzestrată cu vite de rentă îndestulătoare. 4. Să existe clădirile trebuitoare. 5. Să existe instalaţiile pentru industriile anexe. Clauzele principale, care intervin într’un contract de d. sunt: 1. Capitalul funciar este adus de către întreprinzătorul proprietar sau arendaş; 2. Munca trebuitoare este depusă de către dîj-maş; 3. Inventarul mort: maşinele mai scum- pe, aparţin întreprinzătorului; uneltele dij-maşului; 4. Durata contractului este de un an, reînnoindu-se tacit, la începutul fiecărei primăveri; 5. Direcţiunea expjoataţiei aparţine exclusiv întreprinzătorului; 6. Împărţirea produsului se face în jumătate; 7. Celelalte cheltueli de exploatare se suportă tot în jumătate. Instituţia d. a fost criticată adeseori, spu-nându-se despre ea că: a. - proprietarul n'ar fi stimulat să investească capitaluri în îmbunătăţiri funciare, deoarece sporul de beneficii ar trebui să-l împărţească cu dijmaşul lui; b. - la rândul său, dijmaşul n’ar avea nici un interes să depună muncă mai multă pentru acelaş motiv; c. - d. ar constitui o piedică în progresul agriculturii, din cauza spiritului refractar al dijmaşilor faţă de orice inovaţie; d. - contractele de d. făcându-se după acelaş tipic, sunt prea rigide; din cauza aceasita, dijmaşii unor gospodării cu pământul mai secătuit sau mai rău aşezate faţă de piaţă, sunt nedreptăţiţi. Obiecţiile dela punctele a şi b nu pot rezista unei analize mai serioase, pentrucă a-tât proprietarul, cât şi dijmaşul, au tot interesul să-şi plaseze capitalul - respectiv munca - disponibilă în gospodăriile proprii, dacă aici sunt mai bine remunerate decât în altă parte. Obiecţia c. se poate înlătura printr’o instrucţie profesională mai activă a dijmaşilor. Ultima obiecţie, cea mai gravă, sar putea atenua dacă proprietarii ar vrea să admită cote de repartiţie diferite, în raport cu zona naturală şi economică în care se află moşia - după Tassinari - Appunti di Economia agraria In afară de d. integral, descris mai sus, mai există o formă de d. practicat şi în ţara noastră sub numele de: muncă în parte, în dijmă etc. Munca în parte este un raport contractual, care nu se extinde asupra unei exploataţii întregi, ci numai asupra unei culturi anumite sau a unui lan anumit. Se a-plică de obiceiu, la culturile de cereale, în primiul rând la porumb; mai rar la fâneţe şi alte forme de folosire ale pământului. In mod normal, părţile sunt obligate la următoarele prestări: 1. Posesorul pământului - proprietar sau arendaş -: aratul, muncile cu vitele, închirierea maşinelor trebuitoare; în general toate lucrările până la semănat, iar de acolo înainte, numai acele care se fac cu maşinele şi cu vitele. 2. Dijmaşul: toate muncile cu braţele, dela semănat până la împărţeală. 3. Amândoi contractanţii: cheltuelile pentru sămânţă, anticriptogamice, etc. Pentru muncile depuse, dijmaşul are dreptul la cotă parte din produs în natură, variabilă după natura culturii şi după zona economică: de obicei 1/2, putând merge însă dela 1/3-2/3. Dela această normă generală a contractului de învoieli pe muncă, se întâmplă multe abateri, care alcătuiesc tot atâtea variante. Astfel: în Muntenia se obişnuia aşa zisa dijmă la tarla, care consta în aceia că dijmaşul primea o bucată de pământ al cărui rod îi aparţinea în întregime; în schimb, era obligat să lucreze altă bucată în lanul boieresc, al cărui rod aparţinea boierului. In alte părţi, dijmaşul era obligat să mai dea aşa zisele ruşfeturi, care constau în diferite plocoane şi munci în afară de cele datorite pentru dijma sa. Atât dijma la tarla, cât şi ruşfeturile, au fost desfiinţate prin legea învoielilor agricole dela 1908. In unele părţi, învoiala se încheie înainte de semănat; în altele numai după ce plantele au răsărit; în f'ne, în altele, deabia la timpul recoltei. D. în forma aceasta, are mare importanţă socială, fiindcă dă posibilitate de trai faimilii-lor ţărăneşti cu pământ prea puţin. In aproprierea oraşelor şi a centrelor industriale, micii funcţionari şi lucrători din fabrici găsesc în d. o ocupaţie sănătoasă pentru orele libere, atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor. G. Bon. DILINA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Sphingidae. D. tiliae, fluture ceniuşiu-verzui, cafeniu-gălbui sau cenuşiu-închis; din Aprilie până în Iulie. Omida verde, cap verde, din Iunie până în Septembrie pe tei, anin, mesteacăn, stejar, carpen, pomi roditori. DILOBA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Noctuidae. Antena masculului tare, a femelei cu dinţi de ferăstrău, corpul acoperit cu păr lânos; în Septembrie-Octombrie. Ouăle acoperite cu praf, petrec iarna ca a-tare. Omida groasă, de culoare bleu-deschis cu puncte gălbui şi negre; 4 cm. lungime; dela finele lui Aprilie până în Iunie. Trăeşte pe măr, păr, cireş, prun, piersic, păducel, alun, stejar, tei. Pupa roşie-cafenie. DILOPHIA GRAMINIS. - Fitop. - Asco-micetă ce atacă spicele de grâu, ovăz şi secară, la care cauzează pete clare cu picnidii negre mici. D. Griffoni atacă ramiuirile de peri. DIMITRIŢE. - Fior. - Chrysanthemum in-dicum D. C., sin. Pyrethrum indicum Cass. - v. crisantetmă. DIMORFISM. - Bot. - Tendinţă de avor-tare, fie a androceului, fie a pistilului, la florile hermafrodite; proprietate, pe care o au unele organe - frunzele, de ex. - de a lua 2 forme diferite. — Zool. - v. caractere sexuale. DINAM. - Maş. - Denumire generală pentru orice fel de maşină, ce serveşte a produce energia mecanică: turbine de aburi, de apă, motoare cu aprindere, electro-motoare, etc. Cu felurite aplicaţii în mecanica agricolă - v. maşini agricole. DINTE DE CAL. - Fit. - -Grupă de varietăţi de porumb cu bobul în formă de dinte de cal, cunoscută în popor şi sub numele 21 DIOCLEA-DIPTERE de porumb american, iar în ştiinţă sub numele de Zea mays dentiformis Kcke, sinonim Zea mays indentata Sturt. - v. porumb. Amil. Vas. DIOCLEA. - Fior. - Gen de plante din fam. Leguminoaselor. Se cultivă în sere calde, D. glycinoide, arbust agăţător, cu flori roşii, în ciorchine. DIOIC. - Bot. - Plantă unisexuată, oui organele sexuale pe indivizii deosebiţi ai aceleiaşi specii. Ex. cânepa de vară, cu flori bărbăiteşti şi cânepa de toamnă, cu flori femeieşti. DIONAEA. - Bot. - Gen de plante erbacee din fam. Droseraceae. O singură specie: D. Muscipula L. originară din Florida şi California; frunzele adaptate pentru prinderea insectelor. DIORYCTRIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Pyralidae. D. splendidella, aripile dinainte lungi, înguste, cu pete palid-roşii pe margine; sboară în Iulie. Omida ce-nuşie-verzuie, punctată negru; trăieşte pe pin şi alte răşinoase. D. abietella, aripile dinainte cenuşii, înguste, cu pete alburii-cafenii până la n£f£ra, cele dinapoi înguste, prăfuite al-buriu-cenuşiu. Depune ouăle pe molid, brad, pin. Omida de 30 mm. lungime; din Iulie până în Septembrie; mănâncă seminţe şi roade solzii; deasemeni lăstarii tineri. DIOSCOREA. - Bot. - Gen de plante erbacee, rizom tuberculos, volubile sau tărî-toare, flori unisexuate; răspândit pe tot pământul. Tuberculii unor specii sunt bogaţi în amidon, pentru oare motiv se şi cultivă în ţările calde, înlocuind cartoful. La noi se cultivă unele specii, ca plante decorative, rustice. DIOSMEAE. - Bot. - Fam. de arbuşti cu frunze persistente, răspândite în ţinuturile subtropicale şi la noi în sere. D. serratifolia şi D. crenata, cu flori albe şi miros pătrunzător. DIOSMOZĂ. - Fiziol. - V. osmoză. DIPLODIA. - Fitop. - Gen de ciuperci dintre Sphaeropsidales. Picnidiile se formează sub epidermă, pe care o împing în sus şi o rup, străbătând-o. Sporii sunit bicelulari. D. melaena Lev. parazitează ramurile de ulm, provocând pătarea neagră a scoarţei. D. gangrogena, provoacă tumori pe ramurile de plop, asemănătoare cu cele produse de Mi-croous populi. D. pina, parazită pe ramurile tinere ale diverselor specii de Pinus. M. Bad. DIPLOţD. - Gen. - Având douiă garnituri de chromosomi. Ţesuturile d‘n corpurile plantelor sau animalelor sunt de obiceiu diploi-de, în ceeace priveşte constituţia lor cromo-somică, în contrast cu gametele, ce sunt ha-ploide - v. ac. Una din garnituri provine dela mamă, iar alta dela tată. A. Pies. DIPLOIDAL. - Citol. - Nucleu cu 2 cromozomi. DIPLONT. - Bot. - Sin. diplobiont, generaţia sau individul care are în celulele lor nuclei diploizi - cu 2 x cromozoni. DIPLOPTERE. - Ent. - V. Vespideae. DIPLOSIS. - Ent. - Gen de insecte Dip-tere, din fam. Cecidomydae. Caracterizate prin antene moniliforme, cu peri verticilaţi, aţ>roape tot atât de lungi cât şi toraxul. D. tritici, de culoare galbenă, apare în momentul înspicării grâului. Femela, cu ajutorul lungului său oviscapt, îşi depune ouăle intre glumele spiculeţelor; larvele apar după câteva zile şi atacă ovarul, astfel că floarea avortează; la desvoltarea completă, coboară în pământ, unde suferă o scurtă nimfoză, primăvara următoare. E de recomandat să se smulgă şi să se ardă plantele atacate. DIPLOSTEMON. - Bot. - Două rânduri de stamine la o floare. Florile d. sunt în general pentaciclice; ciclul extern de stamine e episepal, cel intern, epipetal. Carpelele stau în faţa sepalelor, sunt în număr de 5 şi alternează cu ciclul intern de stamine. Uneori unul din cicluri avortează, ex. la Iridaceae lipseşte ciclul intern. . Puţine fam. prezintă d.: Primulaceae, Plumbaginaceae, etc. DIPSACUS. - Bot. - Gen de plante din fam. Dipsaceelor, erbacee, frunze dentate sau penatifide, flori în capitul terminal. Specii comune la noi: D. silvestris Mill., - măciuca ciobanului sau scaiul voinicesc, - creşte pe lângă drumuri, case, etc. DIPTERACANTHUS. - Fior. - Sin. Ruel-lia. Gen de plante din fam. Acanthaceae. D. ovata Cav., vivace; în August flori albastre, mari, dispuse câte 3 la subţioara frunzelor. Cultură pe pat cald; seră temperată iarna; udări dese în timpul vegetaţiei; înmulţire prin seminţe şi butaşi. DIPTERE. - Ent. - Insecte sugătoare, prevăzute numai cu două aripi, metamorfoză Fis. 540. — ARIPA UNEI DIPTERE. — a, aripă; b, balansierul; c, scut. complectă. Aripile posterioare sunt înlocuite prin rudimente, numite haltere, care par că ar fi organe de echilibru; la baza lor se află nişte terminaţiuni nervoase, despre care se crede că sunt în legătură cu gustul sau mirosul. - Fig. 540. - Piesele bucale adaptate pentru a suge, au forma de trompă, constituită din labrum şi labium. -Fig. 541. - In interior pot să existe stilete care ajung uneori până la 6 bucăţi; cele 2 Fig: 541. — TROMPA UNEI DIPTERE. 1, labium; L., l*abru; M, mandibulă; m, maxilar; (f, epifarinx m\ palpi maxilâri. mandibule, cele 2 fălci şi 2 piese nepereche, depinzând de pereţii bucali, epifarinxul şi hipofarinxul. Aceste stilete pot să dispară în parte sau total, nemai rămânând decât trompa, care este capabilă să absoarbă numai lichidele. Antenele sunt când lungi şi multiar-ticulate, când scurte şi formate numai din 3 articole. Picioarele au 5 articole: primul mult alungit, în timp ce lultimul poartă 2 croşete şi în general 2 sau 3 lobi membra-noşi, acoperiţi de mici ventuze, servind la fixarea apendicelor pe suprafeţele cele mai netede. Ouăle suferă un început de desvol-tare încă dinainte de a fi puse în libertate, aşa încât larvele apar foarte repede. Larvele sunt în general lipsite de picioare şi aiul capul puţin dinstinct; pielea moale; trăesc în medii umede şi se hrănesc în general cu materii vegetale; unele sunt parazite pe animale şi plante. Metamorfoza completă, nimfa uneori liberă, alteori închisă într’o înve“ litoare specială. Se socotesc până la 20.000 Diptere, din care mai mult de 5.000 în Europa. Pot fi clasate astfel: I. Subordinul Neimatocerelor - antene mul-tiarticulate, lungi, balansierele întotdeauna libere. A. Fam. Tipulaceae, cu sub fam.: Culicidae, Chironomide, Tipulidae, Cecidomi-dae. B. - Fam. Crassicorneae, cu sub fam. Bibionidae, Simjuliidae. II. Subordinul Brachycerelor - antene mai scurte decât abdomenul, balansierele adesea sub un scut. A. - Al treilea articol al antenelor inelat: Stratiomydae, Tabanidae. B. • Asilidae, Bombylidae, Syrphidae, Muscidae, Oestridae. III. Subordinul Pupiparelor: Hippobosci-dae, Nycteribiidae, Braulidae. DIPTERIX ODORATA Willd. - Bot. - Ar- bore din fam. Leguminosae, originar din A-merica tropicală. Seminţele sale, cunoscute sub numele de boabe de Tonka, conţin o substanţă aromatică - cumarina - în proporţie până la 10%. Se întrebuinţează pentru aromarea săpunurilor, tutunului de prizat şi de pipă şi a lemnului de pipă. C. C. Georg. DIPTEROCARPUS. - Bot. - Arbori din Asia tropicală, fam. Dipterocarpaceae, cu flori mari şi fructe lemnoase. Secretă balsame cunoscute sub numele de balsam de Gurjun si care este caracteristic prin fluo-rescenţa sa^ La lumină reflectată apare ver- Fi&. 542. — DIPTEROCARPUS. zui, iar prin transparenţă roşiatică. Se întrebuinţează pentru scopuri medicinale şi falsificarea uleiurilor eterice. Specii dela care balsamul are o exploatare economică: D. ala-tus Roxb. şi D. gracilis Bl. - Fig. 542. C. C. Georg. DIPTERYGIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Noctuidae. D. scabriuscula, spatele păros. Sboară în Mai-Iunie şi Aiugust-Septembrie. Omida groasă, cu o cocoaşe pe segmentul 11-lea, castanie-cafenie, frumos marmorată; pântecele brun-cafeniu, capul cafeniu, din Iunie până în toamnă pe măcriş, Poligonum, etc. DISAMARÂ. - Bot. - Achenă cu pericar-pul prelungit cu 2 aripi ca la Arţar. DISC. - Bot. - Suprafaţa din interiorul floarei, formată din glandele nectarifere; caracteristic la Fam. Rutaceae. Uneori ocupă toată partea internă a receptacolului floral -Rhamnus -, iar la Acer, toată suprafaţa pistilului, înglobând si baza staminelor. DISCOMYCETES-DISPEPSIA. 324 DISCOMYCETES. - Fitop. - Ciuperci din grupul Ascomicetelor; corpurile fructifere la maturitate sunt larg deschise, având aspect de cupă - apotecii -, a cărei cavitate este tapisată de un strat de asce şi parafize - hi-meniu aceste ciuperci cuprind specii voluminoase saprofite - trăind pe cadavre de plante - şi altele mici aproape microscopice - saprofite sau parazite -, picnidii şi spermo-gonii. Dintre genurile parazite pe plante, figurează: Rhizina, Pilacre, Dasyscypha, Sclerotinia, Pseudopeziza, Rhytisma etc. V. Gh. DISECŢIE. - Med. Vet.- Deschiderea unui cadavru, tăind şi desfăcând fiecare organ în parte, ca să aflăm cauza morţii. D. animalelor mici - pasări, câini, porci -, se face după metoda lui Rochitansky, astfel ca organele situate unele lângă altele să rămână în legătură între ele, iar animalele mari -cai, boi, etc. - sunt disecate după metoda lui Wirchow, astfel că organele sunt tăiate deosebit fiecare. Din semnele anatomo-pato-logice, aflate prin d., în cele mai multe cazuri se poate constata nu numai cauza morţii ci şi vechimea boalei care a pricinuit-o. M. Vaid. DISHLEY. - Zoot. - Rasă de oi, creată în Anglia, pe la 1760, de crescătorul Bakewal. In Anglia se mai cunoaşte şi sub numele de Leicester sau Lincoln. Rasa D. a fost creiată alegându-se din oile de Leicesterhire cele mai bune exemplare conformate pentru producţia de carne; acest caracter a fost fixat în descendenţă prin consanguinitate, iar prin- Fig. 543. — OAIE DISHLEY. tr’o alimentaţie abundentă s*a obţiniut precocitatea. Rasă grea, talie mare 70-80 cm., 90-100 kg. Capul pleşuv, fără coarne, profil concav, urechi lungi ţinute orizontal, spate lat, corp cilindric; lâna albă, 3-4 kg. de individ, cu şuviţe lungi şi ondulate, firul de 20-25 cm., strălucitor, gros. Capul şi picioarele fără lână. - Fig. 543. - Rasă de carne precoce, exigentă în privinţa alimentaţiei. Carnea de calitate potrivită, puţin gustoasă, fiind de cele mai multe ori îmbibată cu grăsime. Serveşte ca amelioratoare pentru rasele primitive. - Fig. 544. Fig. 544. — Givp c'(oi DISHLEY X MERINOS. DISJONCTIUNEA FACTORILOR. - Gen. - Sin. desbinarea mendeliană -. Fenomenul separării celor două gene alelomorfe, în timpul formării gametelor la un individ hete-rozigot. DISPEPSIA. - Med. Vet. - Turburare a digestiei - a mistuirei -, de cele mai multe ori cu totul independentă de orice leziune a stomacului sau a intestinului, ce se poate observa la toate animalele, dar mai cu deosebire la câine şi la porc. In majoritatea cazurilor, d. este cauzată de o alimentaţie neregulată, nechibzuită, rău împărţită, neîndestulătoare sau din contra prea labondentă. Aşa de pildă, cazul porcilor la îngrăşat sau al câinilor de pază ţinuţi în lanţ, cărora nu li sar da hrană decât odată pe zi, hrană abondentă pe care ar mânca-o repede, cu lăcomie, supra încărcând stomacul, viciind secreţiunea gastrică. Hiperclor-hidria - prea multă aciditate -, hipoclorhi-dria - prea puţină aciditate -, fermentările stomacale sau gastro-intestinale anormale, vin să completeze turburările pur funcţionale - cum ar fi supra încărcarea stomacului -, prelungind starea de d., pentru a determina apoi lezarea mucoasei gastrice-gas-trita acută sau cronică. Semnele boalei sunt la început aproape imperceptibile, trec neobservate, sau dacă se remarcă prin oarecare somnolenţe după mâncare. Mai târziu, se arată prin râgăeli, uneori vărsături după mâncare, balonarea abdomenului, perturbarea gustului - pica -: a-nimalele ling zidurile, mănâncă nisip, lemne, escremente, gura exaltă un miros putred, pofta de mâncare este capricioasă; iar mai târziu apar semne de gastrită sau enterită; la unii câini lacomi, complicaţia de dilatare a stomacului se poate observa destul de des. Tratament. Regularitatea alăptărilor pentru sugaci. Controlarea laptelui mamei. Regim dietetic pentru animalele adulte: mâncare puţină, la ore regulate, de mai multe 325 DISPERSICNE-DISTILARE ori pe zi, alimente uşoare, bicarbonat de sodiu în apa de băut. DISPERSIUNE. - Fiz. - Divizarea unui corp în particule de diferite mărimi, până Ia molecule. Pulverizarea unui corp într’a-tât, încât nu ne mai interesează fiecare particulă separat, ci totalitatea lor, ca sistem dispers. D. poate avea loc în orice mediu : gazos, lichid şi solid. Corpul care se dispersează se numeşte fază dispersă, iar corpul în care se face dispersiunea, se numeşte mediu de d. Argila care pluteşte în apă, constitue faza dispersă, iar apa care primeşte argila şi o împrăştie, constituie mediul de d. Ceaţa este un sistem dispers, în care picăturile de apă reprezintă faza dispersă, iar aerul mediul de d. Dacă aişezăm un bulgăre de pământ pe o farfurioară cu puţină apă, după câtva timp vom observa că apa a dispărut, fiind absorbită. In acest caz se spune că apa a dispersat în pământ, adică s’a împrăştiat în porii acestuia. Dacă dimpotrivă, în farfurie se găseşte foarte multă apă, bulgărele se sfărâmă, iar apa care-1 acopere devine turbure, pentnucă de data aceasta pământul a dispersat - s’a împrăştiat - în apă. Sistem grosier dispers este acela care conţine particule > 0, 1 Ps sistem coloidal dispers este acela cu particule dela 0,1 P* - 1 şi sistem molecular dispers - saiu d. maximă - este sistemul molecular <( 1 lA P' Pământul este un sistem polidispers, adică este constituit dinr’un şir de sisteme disperse de diferite mărimi. Separarea acestui sistem polidispers în sisteme imonodisperse * care au aceleaşi proprietăţi - se obţine prin analiza mecanică - v. ac. DISPNEIA. - Med. Vet. - Respiraţie grea. Este un simptom de boală, ce se poate observa în timpul şi din cauza unui număr însemnat de boale. Astfel, aproape toate boa-lele cu febră dau loc la o respiraţie grăbită, uneori greoaie. In gestaţie, în convalescenţă sau în stările anemice ce urmează după boli grave, în unele afecţiuni cardiace. De cele mai multe ori însă, d. are loc în timpul şi din cauza bolilor interesând aparatul respirator. Poate fi de 3 feluri: inspiratoare, a-dică se produce odată cu intrarea aerului în aparatul respirator, ca în: cornaj, angine, tumori, bronşită. Sau expiratoare, ca în: em-fizem, bronşita cronică, aderenţele pulmonare. Sau mixta, ca în: pneumonie, pneu-motorax, în unele boale infecţioase sa/u în unele intoxicări grave. Tratamentul este numai cauzal; se vor trata boalele ce o pot produce. R. Şt. Vet. DISTIC. - Bot. - Poziţia ce o au frunzele pe tulpină, rădăcinile secundare pe rădăcina primară, etc., când sunt dispuse în două şiruri. Ex. Graminee, Ulm, Stânjenel, etc. DISTILARE. - Tehn. - încălzirea unui a- . mestec de mai mulţi corpi, cum e cazul unui must fermentat din fructe şi alungarea din lichid a unui amestec din aceeaşi corpi, sub formă de vapori, pe care îi condensăm pe nişte suprafeţe răcite. La încălzire, amestecul de vapori conţine corpi care se evaporează cel mai uşor; în cazul de faţă, este mai mult alcool şi mai puţină apă. Când alcoolul se împuţinează în lichidul încălzit, a-tunci el este mai puţin şi în amestecul de vapori şi în condensat; el se împuţinează până ce nu se mai găseşte de loc în lichidul încălzit. In felul acesta se separă alcoolul de apa cu care se găseşte amestecat. In cazul mustului de fructe fermentat, prin d., pleacă din amestec alcoolul însoţit de apă şi de corpii de mai sus, care se evaporează cu uşurinţă. Alcoolul curat fierbe la 78°,4, apa la 100°; aşa cel dintâi distilă, prin fierbere, numai la 78 de grade, iar apa abia la 100°. La d. nu se urmăreşte o curăţire a alcoolului de părţile uşor volatile, ci din contră se caută ca aceşti corpi să rămână în distilat, mai ales corpii care compun buchetul: es-terii, uleiurile eterice şi fuzalice. Deaceia la d. se întrebuinţează de cele mai multe ori numai aparate simple, căldare de rachiu-, fără dispozitiv special de concentrarea alcoolului. Prin d. cu aceste aparate se obţine un distilat cu o concentraţie slabă de alcool, aproximativ 20-30 de procente. Aceasta poartă numele de poslete în Moldova, iar în Muntenia şi în Oltenia de ţuică. In Moldova nu se consumă în această stare, ci se mai distilă odată, ,,se preface“, cum se zice şi numai atunci este consumabilă, în Muntenia şi în Oltenia se consumă în această stare. Fig-. 545. — DISTILARE, cazan simplu. — A, căldarea; B, capacul; C. serpentina de răcire; E, cuptorul. Prin a doua d., prin prefacere, se obţine o îmbunătăţire a rachiului, prin îndepărtarea din rachiu a părţilor uşor şi greiu- volatile care se află în cantităţi prea mari. Părţile uşor volatile se găsesc în primele por- DISTILARE 326 ţiuni de distilat şi se numesc frunte; aceasta este foarte tare şi prin corpii străini pe care îi conţine, provoacă dureri de cap şi intoxicări, când este consumată în cantităţi mai mari. Părţile greu volatile se găsesc în porţiunile care distilă la urmă, adică când alcoolul s’a împuţinat şi poartă numele de coadă. Aparatele de d. Separarea alcoolului din lichidele de fermentaţie se face cu aparate anumite - căldări de rachiu - care sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri. Aşa numita căldare de rachiu - Fig. 545 -sau cazanul de rachiu, se compune din o căldare propriu zisă, cu fundul rotund A, a cărei gură se închide cu un capac B, tot rotund, terminat cu o ţeavă. A doua parte este răcitorul sau turboaca D. Răcitorul s.e compune din un vas - o cadă - în care se află o ţeavă de aramă C în formă rotundă sau de serpentină. Această serpentină se leagă cu ţeava capacului căldârei, atunci când se pune în funcţiune. Aceasta este cea mai simplă căldare saiui cazan de rachiu şi este răspândită la ţară la micii gospodari. Această căldare funcţionează în felul următor: în cuptorul de sub căldarea propriu zisa se face foc, după ce căldarea a fost umplută şi astupată. Incălzindu-se, aburii de rachiu şi de apă se ridică şi trec prin capac pe ţeava în serpentină; aici, ţeava fiind răcită de apa din cadă, se condensează şi curg. Aşa funcţionează în principiu orice căldare de d. Aceasta a fost perfecţionată prin diferite îmbunătăţiri şi astfel avem mai multe feluri de căldări: 1. - Aparate cu încălzire directă cu foc. încălzirea acestui fel de căldări se face dea-dreptul cu foc. Căldarea se zideşte într’un cuptor şi flăcările focului o încălzesc pe fund şi pe lături. Are' neajunsul că atunci când se umple cu material de distilat gros şi se încălzeşte prea repede, fără să se învârtească, se prinde mustul de fundul căldârei, se arde, iar rachiul obţinut are gust de afumat, gust ce nu se mai poate scoate din el. Când însă încălzitul se face încet şi se a-mestecă conţinutul din căldare, atunci nu se mai capătă acest gust. Amestecatul cu capacul deschis are neajunsul că lichidul din căldare, încălzindu-se, pierde din vaporii de alcool şi deci se obţine mai puţin rachiu. Este deci bine să se amestece numai până ce s’a încălzit conţinutul căldărei, până la 40°, sau atât cât poate suporta mâna şi apoi să se as-ţupe cu capacul. Tot meşteşugul acestei d. constă în a încălzi încet şi pe cât e posibil să nu ajungă flacăra la fundul căldărei. ci numai cu aerul cald, care se încălzeşte dela focul ce arde la gura cuptorului. Pentru a se înlătura acest neajuns, s’a construit în căldare un agitator al cărui mâner este afară din aparat, după cum se vede în Fig. 546, în- semnat cu A. Cel mai simplu dispositiv ca să se împiedece afumarea rachiului, este un fund ciuruit sau din împletitură de răchită, aşezat pe fundul căldărei. Agitatorul este mai bun decât fundul ciuruit sau de împletitură de răchită. O căldare mai perfecţionată se vede în Fig. 546. - In căldarea simp>Iă, încărcarea şi descărcarea se face luându-se capacul sus. Acest fel de manipulare este foarte anevoios. In căldarea din Fig. 546 - încărcarea se face prin deschizătura J, astupată cu un capac fixat cu un ghivent; descărcarea prin tubul D, aşezat la partea de jos a căldărei şi de-asemeni astupat ou un capac care se fixează cu un ghivent. In acest caz capacul nu se desface, el rămâne fix tot timpul cât se face rachiul. Căldarea se goleşte prin tubul D, Fi&. 546. —DISTILARE. Căldare de ţuică perfecţionată; încărcatul şi descărcatul se poate face fără să se ridice capacul. care ese afară din camera unde este căldarea; se spală căldarea cu apă rece şi se observă dacă fundul luceşte. In urmă, se toarnă material de d. pe la partea de sus, prin deschizătura J. Tot pe fundul căldării se mai află o ţeavă pentru scursul apei de spălare şi care se scurge prin robinetul r. Agitatorul este în A. Când căldarea este plină, se face foc cu băgare de seamă şi se învârteşte agitatorul cu mânerul A, mai des la început şi mai rar cu cât căldarea se încălzeşte, pentru că atunci când începe să curgă, să nu se mai învârtească agitatorul. Partea însemnată cu R este răcitorul aparatului de distilat. Agitatorul mai prezintă avantajul câ la căldările mari şi când masa de încălzit este groasă, încălzirea se face uniform. Pentru d. a doua, căldarea nu are nevoie de agitator, căci posletele nefiind nici gros şi neconţinând substanţe organice solide, nu se poate lipi de fund şi deci nici să ardă. 2. - Aparate cu încălzire indirectă. Şi la aceste aparate încălzirea nu se face direct cu foc, ci prin ajutorul apei calde saiu a vaporilor de apă. Avem deci două feluri de aparate: a. - Aparate care sunt încălzite în baie de apă supraîncălzită şi b. - Aparate încălzite cu vapori de apă produşi de o căldare specială de vapori. a. - Aparatele cu baie de apă supraîncălzită se deosebesc de cele cu încălzire direct cu foc, prin aceia că au un fund dublu, între care se află apă. Fundul din afară vine în contact cu focul şi încălzeşte apa; apa, la rândul ei, încălzindu-se, încălzeşte fundul din năuntru. Acest al doilea fund încălzeşte masa de distilat. De fundul obişnuit al căldărei, este lipit un altul, lăsând un spaţiu gol; acest spaţiu se umple cu apă -e bine să fie apă distilată, pentrucă apa o-bişnuită lasă piatră pe pereţi şi atunci încălzirea se face mai greu -. In spaţiul acesta plin cu apă, când aparatul este în funcţiune, se află o presiune mai mare decât cea atmosferică - 0,5-0,75 dintr’o atmosferă Spaţiul acesta este prevăziut cu un ventil de siguranţă. In cazurile cele mai simple, în loc de ventil de siguranţă avem o ţeavă lungă de 5-6 m. Această presiune de circa jumătate de atmosferă, peste cea a atmosferei, este cerută de faptul că numai atunci fierbe lichidul din cazan, când temperatura apei de încălzire dintre pereţi este superioară celei de 100°, la care fierbe apa. Pentru o presiune în plus de jumătate de atmosferă, a-vem o creştere de temperatură de 10°, deci în spaţiu fundurilor avem o temperatură de 1 10°. Aceste aparate au neajunsul că lucrează cam încet. b. - In loc ca încălzirea să se facă cu apă caldă, la 110°, e mult mai practic şi mai uşor, acolo unde este posibil, să se încălzească cazanul, introducând între cele două funduri ale căldărei vapori de apă produşi într’o altă căldare. Spaţiul dintre cele două funduri este în cele mai îndepărtate puncte de 2-3 cm. Vaporii intră pe o ţeavă prevăzută cu un ventil, cu care se poate regula intrarea vaporilor; deci fierberea se face după voe, cu foarte multă preciziune. Aceste aparate, deşi se lucrează uşor cu ele, nu se pot răspândi, din cauză că cer capital mare, fiindcă pe lângă celelalte aparate mai este nevoie şi de un cazan de vapori, fie el chiar cu presiune joasă; ele pot fi folosite numai în podgoriile mai mari, unde se găseşte şi pentru alte scopuri un cazan de vapori. In unele aparate, vaporii de apă, în loc să fie introduşi între cei doi pereţi, sunt introduşi într’o ţeavă aşezată în spirală în căldare; nu sunt însă practice, pentrucă din cauza lor nu se poate curăţi căldarea bine şi cu uşurinţă. Aceste căldări însă se pot întrebuinţa acolo unde avem două căldări, una de fiert - prima d. - şi alta pentru prefăcut - a doua d. - şi în acest caz la căldarea de prefăcut. In aparatele şi mai noi, vaporii de apă se introduc, pentru încălzire deadreptul în căldare, aceste aparate sunt practice când se distilă numai materii groase şi deci cărora ar trebui să li se adaoge şi aşa apă; nu s*uit practice acolo unde mustuitura fermentată este subţire, căci în acest caz se obţine un poslete - prea diluat Aceste aparate însă &unt foarte rari în practică. Aparatele cu încălzire directă au avantajul de a fi simple, de a se încălzi uşor şi a consuma combustibil puţin şi de a lucra repede; aparatele cu încălzire indirectă sunt mai complicate, lucrează mai încet, consumă mai mult combustibil, sunt mai scumpe, dar lucrează mai bine. Răcitorul aparatului de distilat constă dintr’o ţeavă de răcit şi dintr’un rezervor cu apă de răcit. Condiţia pe care trebue să o îndeplinească un astfel de răcitor, este de a răci suficient, pentrui ca să nu curgă distilatul încă cald şi să aibă deci pierderi de alcool prin evaporare. Ţevile care sunt drepte nu satisfac aceste cdndiţii şi deci au o răcire insuficientă. Ţevile în formă de spirală sunt cu mult mai lungi şi deci au o acţiune de răcire foarte bună şi pot fi folosite şi acolo unde este lipsă de apă de răcire. Răcitorul în spirală are dezavantajul că nu poate să fie spălat în interior şi astfel distilatul este uneori murdar sau turbure. Intrarea şi eşirea apei din vasul de răcit trebuieşte făcută aşa fel, încât apa să intre pe la fundul vasului şi să se scurgiă afară pe la suprafaţa lui, de preferit printr’um tub care să o ducă afară din camera în care se află cada de răcit. Când avem apă curgătoare la dispoziţie, atunci conducta de apâ se leagă cu o ţeavă de la fundul răcitorului şi pe aici va intra apa, iar scurgerea se va face pe la partea superioară tot prin o ţeavă. In felul acesta se face economie de apă şi se obţine o răcire foarte bună. Vaporii de 'alcool şi de apă, venind în contact cu apă încălzită până la 40°, dela suprafaţa vasului, se răcesc în această parte a serpentinei până la 55-60°; la această temperatură se condensează aproape întreaga cantitate de vapori de alcool, acesta având punctul de ferbere la 80°, iar apa din duirboacă se încălzeşte până la 50°; amestecul de vapori mergând mai jos, apa e mai rece şi amestecul de vapori de apă şi de alcool se condensează; cel mai greu se condensează vaporii de alcool, având punctul de fierbere mai scăzut ca al apei. In partea de jos a răcitorului, unde apa are 7-15°, amestecul de vapori este complect condensat şi chiar răcit. Dacă apa rece s’ar amestecai cu apa caldă din durboacă, atunci condensatul nu s’ar putea răci aşa de bine. Dacă însă lăsăm să intre apă pe jos, atunci aceasta, fiind rece, are o densitate mai mare şi nu se a-mestecă cu cea caldă, care având o densitate mai mică, este mai uşoară, aşa că la suprafaţă se scurge apa cea mai caldă. Prin acest fel de a introduce apă în durboacă, se face economie de apă şi în acelaş timp se obţine şi o bună răcire a condensatului, evitând pierderi de alcool. Când nu avem la dispoziţie apă curgătoare, atunci, pentru a a-du.ce apă în durboacă, vom face la marginea acesteia o pâlnie cu un gât care să a-iungă până în fundul durboacei; turnând apă prin această pâlnie, aceasta nu se va a** mesteca cu cea caldă, ci ajungând la fundul vasului, va împinge în sus pe cea calda şi vom avea acelaş efect ca şi în cazul apei curgătoare. In felul acesta se aplică principiul curenţilor contrari: apa intră rece şi iese caldă, iar vaporii intră calzi şi ies din aparat condensaţi şi răciţi; deci apa rece se găseşte într’un curent contrar cu vaporii calzi. In răcitor, ţeava care ese din durboacă se termină cu un dispozitiv astupat cui un cilindru de sticlă, în care se adună condensatul; în acest cilindru se află un alcool-metru cu gradaţie coprinsă între 0-100°, care arată în fiecare moment tăria distilatului. Prin citirea acestuia, se uşurează foarte mult lucrul, căci lucrătorul ştie cum merge d., dacă mai este mult alcool sau dacă este pe sfârşite, şi în consecinţă regulează focul respectiv. La citirea alcoolmetrului se va ţine socoteală şi de temperatură, făcându-se corecţia de temperatură pentru cazul când aceasta nu corespunde cu gradaţia alcoolmetrului. Sistemul acesta de fabricare al rachiurilor de fructe prin două d. este cel mai vechi şi în acelaş timp şi cel mai anevoios; ori, se pune întrebarea dacă astăzi când technica d. dispune de aparate care pot da prin o singură d. un alcool de o concentraţie de peste 90°, mai este bine să se păstreze acest fel de d., sau să fie înlocuit cu acela al uneia singure, care ne-ar da concentraţia obţinută prin două d. Sistemul vechi cu două d. tre-bueşte neapărat menţinut, pentru faptul că gustul de fruct al rachiului preparat prin o singură d. este aproape dispărut, deoarece substanţele volatile, care constituesc gustul special al rachiului fiecărui fnuct, trec în distilat într’un anumit interval de temperatură şi de concentraţie, care este cel mai potrivit, pentru gustul special al fiecărui rachiu, în condiţiile d. simple şi repetate. De-aceia este recomandabil ca în distilarea rachiurilor de fructe să ne servim de aparate simple şi să distilăm de două ori, dacă vrem să păstrăm rachiului gustul şi buchetul caracteristic al fructului din care provine. Aparatele de făcut rachiu de fructe, au fost făcute din aramă sau cupru. S’au făcut încercări cu căldări de fier, care însă Siunt foarte mult atacate de acizii fructelor; mai rezistente la atacul acizilor de fructe s’au dovedit căldările de fontă, dar acestea dau uneori gust neplăcut rachiului, prin aceia că în cursul d., fierul fiind atacat, rămâne liber cărbunele sub formă de lamele, cum se «află în fontă şi redus fiind de hidrogenul acizilor, se produc hidrocarburi cu miros foarte neplăcut şi care nu pot fi scoşi din rachiu, odată intrat în el. Căldările de fier smălţuite în interior sunt bune numai atâ timp cât smalţul este în bună stare; când însă smalţul a sărit, atunci locurile rămase libere se comportă ca fierul, având aceleaşi neajunsuri. Aparatele , smălţuite complect, bine şi durabil, sunt foarte scumpe. Aluminiul nu poate fi întrebuinţat la fabricaţia căldărilor de rachiu, pentrucă fiind atacat cu uşurinţă de acizii din fructe, căldările sunt repede distruse. D. în fabricaţia spirtului. Mustul de spirt, complet fermentat, conţine, pe lângă resturile materiilor prime, care nu au putut fi so-lubilizate, produsele de' fermentaţie: alcool etilic în cantitatea cea mai mare, bioxid de carbon, mici cantităţi de aldehidă acetică şi furfurol, acizi volatili şi ulei fuselic. D. are de scop separarea alcoolului de toţi aceşti corpi cu care el se află amestecat. Cantitatea de alcool conţinută de un must fermentat depinde, când fermentaţia a decurs în mod normal şi complect, de concentraţia plămezii. Dacă plămada a avut o concentraţie de 25° saccharometrice, atunci conţinutul de alcool va fi de 12%. In genere, a-cesta variază între 7-10%. Prin încălzire, distilă din miuistul fermentat toţi corpii volatili şi cu atât mai uşor, cu cât punctul lor de fierbere este mai jos. Punctul de fierbere al alcoolului este 78,4°, al apei 100°, iar al uleiului fuselic 82-132°. Deci prin d. se va obţine un lichid care va conţine pe toţi aceşti corpi în cantităţi invers proporţionale cu punctul lor de fierbere. Aşa dar, alcoolul va fi în cea mai mare concentraţie. Dacă distilatul obţinut se supune unei a doua d., se obţine un amestec în care alcoolul este într’o concentraţie şi mai mare, iar apa şi uleiul fuselic într’o concentraţie mai mică. Aceasta a doua d. se chiamă rectificare. Printr’o rectificare repetată, se ajunge să se obţină un lichid cu un conţinut de alcool de 95%, restul fiind apă şi foarte mici cantităţi de ulei fuselic. Prin d. nu se poate obţine o separare completă a alcoolului de apa în care el se află în soluţie; peste concentraţia de 96%, nu se poate trece decât prin mijloace chimice. Din cifrele de mai jos putem vedea cum se 329 DISTILARE produce prin d. repetată, concentraţia în alcool a distilaţilor. Prima d. dă un distilat cu 28% alcool. A doua d. dă un distilat de 50% alcool. A treia d. dă un distilat de 70% alcool. A patra d. dă un distilat de 80% alcool. Spirtul brut conţine, pe lângă fusel şi al-dehida acetică, acid acetic şi acizi volatili, bineînţeles, în cantităţi foarte reduse. îndepărtarea acestor impurităţi din spirtul brut, pentru obţinerea alcoolului absolut, este dificilă şi se face în aparate destul de complicate. D. alcoolului se face în alambicuri, cum e cazul în fabricaţia ţuicii şi a tescovinei. Fabricele de spirt se servesc însă de a-parate cu mult mai perfecţionate. Technica modernă a ajuns să construiască aparate cu care să se obţină printr’o singură d. alcool concentrat de 95-96°. Aparatele care sunt astăzi în funcţiune se bazeiază pe 2 principii: pe acel al rectificării şi acel al defleg-mărei, iar aparatele se numesc rectificator şi deflegmator. Prin rectificator se înţelege acel aparat al cărui conţinut de lichid cu un procent oarecare de alcool, se încălzeşte prin introducerea de vapori care provin dintr’un lichid cu un conţinut mai redus de alcool. Iată cura se desfăşoară procesul de rectificare: avem un amestec de alcool şi apă A, de o concentraţie oarecare; vaporii acestui amestec se introduc în alt amestec, tot de apă -f- alcool B, însă cu un procent mai maire de alcool, până ce aceasta a ajuns la o anumită temperatură, când acest amestec B produce şi el un amestec de alcool şi apă în care conţinutul de alcool este mai mare decât cel al amestecului ce provine din lichidul A. A* mestecul de vapori proveniţi din lichidul B, se introduce într’un al treilea lichid C, cu o concentraţie de alcool mai mare decât lichidul B, - unde se petrece acelaş lucru -, dând un amestec de vapori cu un conţinut de alcool superior vaporilor din B. Temperatura acestor lichide merge descrescând de la A către C şi aşa mai departe. Aşa dar, este *V nm nrl Fig. 547. — COLOANA DE RCT1FICARE, cu policioare. posibil, prin transmiterea căldurei de la lichidul A la lichidele B, C, D etc., să se obţină o d. repetată şi prin aceasta de fiecare lichid să se producă un amestec de vapori alcool + apă, din ce în ce mai bogat în al- cool, aşa ca printr’o singură încălzire a mustului fermentat, să se obţină o rectificare a alcoolului. O coloană de rectificare - un rectificator - r mw/m. JtL IA W////////Ă '/M/////A \\mmm a. rrm c V//////, I a. ID. Mp r Pf Fig. 548. — COLOANA DE RECTIFICARE, la un aparat cu funcţionare continuă. se compune dintr’un tub cilindric cu un număr mare de policioare, ca în Fig. 547 şi 548. Această coloană are o lungime care variază după concentraţia ce se urmăreşte şi este aşezată deasupra căldării de d. La începutul funcţionării, amestecul de vapori alcool + apă se condensează în întregime în primele policioare, a-vând în fiecare o concentraţie în alcool cu atât mai ridicată, cu cât policioara este mai îndepărtată de bază. Când în poliţa 1 s’a adunat atât lichid, încât a ajuns la capătul ţevei x, atunci acest lichid curge îndărăt în căldare. Acelaş lucru şi pentru poliţele următoare. Amestecul de vapori alcool + apă, care pleacă din căldare, este silit în urmă -adică după ce poliţa s’a umplut ou lichid să circule, borhotând în lichidul fiecărei poliţe. Cum temperatura merge descrescând dela baza coloanei de rectificare către vârf, vaporii vor pierde o parte din apă şi se vor îmbogăţi în alcool. Căldura cedată de amestecul de vapori alcool + apă, serveşte sâ DISTILARE 330 înlesnească la fiecare poliţă o evaporare de alcool -f- apă, cu un conţinut mai bogat de alcool. Prin sistemul de ţevi x, x’, x”, etc., se înlesneşte întoarcerea apei în căldare, deci separarea ei de alcool, iar aceasta se obţine mai departe prin condensare. Al doilea principiu pe care se bazează d. modernă a alcoolului, este acel al deflegmării. A-ceasta constă în faptul că amestecul de va" pori alcool + apă, produs de o căldare în care fierbe must fermentat, sunt aduşi în contact ou suprafeţe metalice, unde suferă o răcire uşoară. O parte din vapori se condensează, dar din acest amestec, alcoolul, care are un punct de fierbere mai scăzut, fiind mai volatil decât apa, se va condensa în măsură mai mare, iar ca urmare, amestecul sie va îmbogăţi în vapori de alcool. Prin repetarea condensării, se obţine un amestec de vapori din ce în ce mai bogat în vapori de alcool, aşa că putem căpăta concentraţia voită. Descrierea unui deflegimator. Aparatul constă din 2 conuri cu baza foarte mare şi cu înălţimea foarte redusă, aşezate cu bazele unul peiS|te altul - Fig. 549. - Ambele conuri se termină cu câte o ţeavă, care áre rostul de a le pune în legătură cu celelalte deflegmatoare, întrebuinţându-se o serie de deflegmatoare a căror lungime se dimensionează după aceleaşi principii ca şi la rectificator. In spaţiul format de cele 2 conuri, se află un perete metalic, care sileşte va- porii să circule într’un contact cât mai îndelung cu pereţii conului superior. In spaţiul de deasupra cornului superior, circulă apă de răcit, pereţii conului inferior fiind răciţi de aer. In cc’ se adună lichidul condensat care prin ţeava dd* este condus în de-flegmatorul inferior şi de la acesta mai departe, până ajunge în căldare, pierzând cea mai mare parte de alcool. Amestecul de vapori circulă după cum se vede în Fig. 549 -, arătat de săgeţi, dela e la e’, în care timp suferă deflegmarea. Apa de răcire intră prin ţeava f, care se deschide pe peretele conului superior şi iese prin P după ce s’a încălzit, răcind astfel amestecul de vapori. Un număr de mai multe aparate de acestea con-stitue o coloana de deflegimare. In deflegma-tor, amestecul de alcool + apă circulă de jos în sus, răcindu-se, iar apa de sius în jos, încălzindu-se; se aplică în modul acesta principiul curenţilor contrari. După felul funcţionării lor, aparatele de distilat alcool se împart în: aparate periodice, adică cu funcţionarea întreruptă si aparate continue. Cel dintâi aparat de d. alcool cu funcţionare periodică şi de o construcţie în care se foloseşte deflegmatorul, este aparatul lui Pistorius. Acesta constă dintr’o căldare, deasupra căreia este aşezat deflegmatorul; de aici, vaporii de alcool sunt conduşi într’un răcitor şi condensaţi. Aparatele cu funcţionare periodică au fost perfecţionate şi sunt întrebuinţate în fabricile mici şi mijlocii. Aparatele cu funcţionare continuă. In o- poziţie cu aparatele periodice, în aparatele continue se lucrează fără întrerupere, obţinându-se din mustul de spirt fermentat, un distilat de o concentraţie maximă şi constantă. Aceasta se realizează cu ajutorul coloanei de rectificare. In aparatele vechi, lichidul de distilat se află într’o căldare aşezată la partea cea mai de jos a aparatu-rei, iar vaporii parcurg drumul de jos în sus prin rectificator salu deflegmator. In aparatele noui, lichidul de distilat se mişcă în coloana de rectificare de sus în jos şi întâlneşte, venind de jos în sus, curentul de vapori. O coloană de rectificare are foarte mare asemănare cu un rectificator obişnuit. Coloana constă dintr’un cilindru înalt, aşezat vertical, care are un număr de pereţi transversali, după cum se vede în Fig. 548. Mersul lichidului de distilat este arătat de săgeţile 1 - de sius în jos -, iar al amestecului de vapori de săgeţile 2 - de jos în sus -. Lichidul de distilat curge dintr’un rezervor aşezat deasupra coloanei, în camera cea mai de sus a acesteia, A, până ce lichidul ajunge la înălţimea tubului 1, ce comunică cu camera B şi apoi curge în camera B până o umple, producând şi o închidere hidraulică a tubului central, care are deasupra lui un clopot a. Acesit lucru se petrece până ce toate camerele coloanei au fost umplute; dacă în acest stadiu introducem vapori de apă pe la partea de jos, aceştia vor fi siliţi - prin clopotele de rectificare - să bor-hoteze prin lichid, să-l încălzească şi să-i răpească conţinutul de alcool prin evaporare. Spre ex., în camera F intră vapori de apă, în camera E se produce amestecul de 331 DISTILARE vapori de alcool şi apă, din E trece în D, unde se află un lichid mai bogat în alcool şi aici se provoacă o evaporare parţială a alcoolului. In chipul acesta, în măsura în care amestecul de vapori avansează în coloană, se măreşte conţinutul de vapori de alcool. Când coloana este bine proporţio-nată, se obţine în camera cea mai de sus a coloanei un amestec de vapori cu un conţinut de 95% alcool, iar în camera cea mai de jos curge borhotul, care nu mai conţine alcool. O instalaţie complectă de distilare se compune din: 1. - Coloana de plămadă. 2. - Coloana de distilare. 3. - Deflegmatorul. 4. -Refrigerentul sau condensatorul. Aceste 4 pie«e pot fi dispuse într’o singură coloană şi atunci avem un aparat de d. unitar; când însă coloana de plămadă este deosebită, iar coloana de d. şi deflegmatorul formează o unitate deosebită de prima, attumci aparatul e compus din două piese. Aparatul unitar se vede în Fig. 551 -, iar cele 2 piese se văd în Fig. 550. Fier. 550. — APARATUL UNITAR al instalaţiei de distilare. Plămada este pompată în aparatul cu o singură coloană. Mai întâi, în deflegmator trece prin ţevile orizontale ale acestuia., se încălzeşte şi deflegmează vaporii de alcool + apă ce-o înconjoară. De aici, plămada trece printr’oi ţeavă în camera de sus a coloanei de plămadă, adică imediat dedesubtul ultimei camere a coloanei de d. Mai departe, plămada coboairă din cameră în cameră, până la partea inferioară a coloanei. Vaporii de apă intră în camera cea mai de jos a coloanei, se ridică prin deschiderile din mijloc şi sunt siliţi de clopotele de d. să borhoteze în lichidul acestora, făcându-i să fiarbă. Plămada trebue să ajungă la partea inferioară a coloanei complect desalcoo-lizată şi se elimină printr’un regulator automat. Amestecul de vapori de alcool şi apă se ridică din camera cea mai de sus a coloanei de plămadă, în camerele coloanei de d., borhotând prin clopotele de rectificare şi de aici în deflegmator - mai întâi în porţiunea răcită cu plămada şi în urmă în porţiunea superioară a deflegmatorului, unde suferă o deflegmare mai energică. Această parte este răcită cu apa care a s¡ervit la refrigerent. Concentrarea în alcool a amestecului de vapori, se face ca şi la aparatele simple, prin rectificare şi deflegmare. Vaporii concentraţi sunt conduşi la refrigerenţi. Aparatele cu o singură coloană au desavan-tajul că aceasta, fiind prea lungă, cere construcţie înaltă, trece prin mai multe etaje, este greu de servit şi de supraveghiat şi dă un borhot diluat. Funcţionarea lor este a- [Fig. 551. — INSTALATIE COMPLECTĂ DE DISTILARE. ceiaş; coloana de d. fiind aparte, face posibilă înlăturarea de mari cantităţi de apă şi obţinerea unui borhot concentrat. Dispozitivul şi funcţionarea se văd în Fig. 551. Amestecul de vapori de alcool şi foarte puţini de apă, care scapă dela deflegmator, trece la refrigerent. Refrigerenţii vechi erau formaţi dintr'o ţeavă în spirală. Refrigerenţii mai noui se compun dintr’un cilindru în care se află un clopot lung cu pereţii dubli; între DISTOCII-DISTOMOZA. HEPATICĂ 332 aceşti pereţi se află o spirală: vaporii cari in tră, sunt siliţi să urmeze acest drum lung şi se condensează. Sistemul acesta are avantajul că în clopot, având pereţii verticali, nu se depune nămolul apei, ci cade la fund şi astfel nu se reduce suprafaţa de răcire, cum e cazul refrigerentului cu ţeava în spirală. Din refrigerent, spirtul curge într’un clopot de sticlă, în care pluiteşte un alcoolmetru, care indică la fiecare minut concentraţia; spirtul trece de aici la un contoar şi mai departe în rezervorul de depozitare. Aparatele de distilare continuă dau un spirt brut de 90-95 volume procente, după construcţia şi felul conducerii d. Randamentul fabricaţiei. In prelucrarea materiilor prime în spirt, se obţine întotdeauna o cantitate mai mică de alcool, decât cea teoretică, pentrucă în cursul fabricaţiei intervin diferite pierderi care se produc fie din materiile prime, fie din produsele intermediare sau cel final. 1.-0 parte din amidon rămâne neatacat în procesul de desagregare şi în consecinţă nu poate fi nici zaharificat şi deci nici fermentat. Aceasta măreşte însă valoarea furajeră a borhotului. Cantităţile de amidon neatacat variază) în limite foarte mari, după felul prelucrării 0,5 până la 10%. Când se lucrează în cazanul Henze, în condiţii bune, rămâne amidon neatacat circa 0,5%, care în condiţii mai bune se ridică la 1,0%. Când se lucrează fără presiune, cantitatea de amidon neatacat esite cu mult mai mare şi este cuprinsă între 5 şi 10%. 2. - Dintre produsele intermediare rămâne deasemeni o parta care nu este fermentată şi trece în borhot ca hidraţi de carbon, care deşi fermentesci-bili, nu sunt atacaţi de drojdie. Aceste pierderi variază după felul prelucrării - 2-5% din substanţele fermentescibile. 3. - Pierderile din produsul final de fabricaţie de alcool sunt cauzate în cazul linurilor deschise, de evaporare şi de antrenare de către bioxidul de carbon, precum şi de acetificare în contact cu aerul. Amândouă aceste cauze de pierderi se reduc simţitor în cazul linurilor închise. Pierderile în acest caz se ridică la cca. 3-4% în fabrícele bine instalate şi cu ó prelucrare raţională; în cele mai puţin bine instalate şi conduse, se pot ridica la 9% din hidrocarbonatele fermentescibile. Rendementul de alcool curat la 100 de kg. de materii prime, variază precum urmează: Cartofi.............10—15 litri alcool pur. Porumb.............. 38—42 ,, ,, ,, Sfeclă.............. 8—11 „ Melasă .............27—30 Zahăr............... 56—60 ,, ,, ,, La cartofi şi porumb este calculat inclusiv malţul întrebuinţat la zaharificare. N. Pătr. DISTOCII. - Med. Vet. - Sin. fătări grele. Fătare grea, care necesită neapărat sprijinul omului. Ea se poate întâmpla deseori la vacă, la căţea şi mai rareori la iapă şi la celelalte animale. D. sunt de 2 feluri: 1. -D. maternale şi 2. - D. fetale. 1. - D. maternale au drept cauză o leziune a bazinului femelei sau a organelor sale ge-nito-urinare, precum: a. - Bazinul prea strâmt, la unele femele puţin desvoltate sau la altele suferinde de o boală favorizantă sau accidentală, ca: rachitism, cocoaşă, avitaminoze, tuberculoză, tumoare osoasă sau fractură şi exostoză consecutivă, ori vreo altă leziune ce ar fi deformat, îngustat, strâmbat sau ar fi micşorat circomferinţa bazinului şi ar constitui astfel un obstacol la ieşirea fătului, b. - Vulva - vagina - strâmte, prin răni - cicatrice, persistenţa himeniului, tumori, chisturi, torsiune sau deviere incompletă. c. - Uter strâmt la gât, cu aderenţe -cicatrice, cu tumori etc., deviat, întors pe dos sau împrejur, d. - Întoarcerea pe dos a vesicei urinare - v. prolaps. 2. - D. fetale, din partea fătului, a. - Cordonul ombilical lung, învârtit în jurul gâtului, corpului saiu vreünui picior, făcând astfel imposibilă ieşirea fătului, b. - Mărimea exagerată a fătului, fie naturală - prea voinic, prea gras, frecventă la vacile de rasă, la căţelele pekineze, buldog, etc. -, fie din cauza vreunei boli a fătului: apă la burtă, apă la cap, anasarcă, emfizem generalizat, contractări musculare, etc. c. - Monstruozităţi fetale: capul mare, gemenii monştri cu capul dublu, cu mai multe picioare, legaţi prin corp s.au numai prin acelaş buric, etc. d. - Prezentări şi poziţii anormale ale fătului: capul întors într’o parte, la dreapta sau la stânga, sucit sub el, dat pe spate, înţepenit din cauza unui picior înainte şi altuia înapoi, pătrunse în acelaş timp în bazin, cu picioarele sub el, cu unul sau ambele picioare aşezate pe ceafă, cu burta în sus, etc.; cu linia dorsală sau cea sterno-abdo-minală deacurmezişul, etc. Oricare ar fi felul d., nu se poate da alt sfat decât ca ajutorul sau intervenirile chirurgicale necesare să fie întotdeauna făcute de către medicul veterinar. Se vor evita, până la sosirea acestuia, leacurile şi mai ales spălăturile, care aplicate de persoane nechemate, ar putea pricinui mult rău, expunând atât viaţa sau sănătatea mamei, cât şi pe cea a fătului. Accidentele după fătare sunt: retenţia placentară, prolapsul, metrita, vagi-nita, febra vitulară, paraplegia, etc. - v. ac. R. St. Vet. DISTOL. - Med. Vet. - Preparat întrebuinţat în combaterea Distomozei hepatice -v. ac. D1STOMOZA HEPATICĂ. - Med. Vet. -Numită curent Distomatoză, iar popular Găl- 333 DISTOMOZA H F PAT IL. A bează, este prea cunoscută de medicii veterinari şi de toţi crescătorii. Ea atinge mai frecvent oile şi bovideele şi este cauzată de prezenţa în ficat a doi viermi paraziţi: Fas-ciola hepatica si Dicrocelium dentriticuim. -Fig. 552 şi 553. LFig. 552. — FASCIOLA HEPATICA. Fig. 553. — DICROCELIUM LANCEATUM Boala este mai frecventă în anii Dloioşi şi aduce crescătorilor pagube însemnate. După Marotei - 1932 -, într’o turmă de oi contaminate, o treime mor şi o altă treime ajung la o slăbire cahectică. Fasciola e un vierme plat, foliaceu, de dimensiuni mari, lungimea 20-30 mm., pe când Dicrocelium ajunge numai la 2 treimi din această lungime. Ca patogenitate, Fasciola are o acţiune mai însemnată decât Dicrocelium, care se găseşte mai rar şi în mai mic număr decât Fasciola. Evoluţia parazitului. După Prenant - 1930 -, Fasciola şi Dicrocelium sunt paraziţi bi-geni, adică trec în timpul vieţii lor prin 2 gazde. Iată schematic deosebirea între ciclul evolutiv al unui distom bigen - Fasciola - şi al unuia tri-gen - Heterophies - _ i I | Cormoran i ' [ O a e| Adult j (pasăre de baltă) | -Adult \ Metacercari Ou Peşte Metacercari Cercări Melc Miracidium Cercări Miracidium om; iar larva se desvoltă într’un melc de apă dulce, Limnea. Viermele adult elimina ouă; acestea trec din ficat, prin canalul coledoc, în intestin şi de aici sunt eliminate afară. In ouăle căzute într’un mediu umed, se desvoltă o mică larvă, care va ieşi îndepărtând operculul ce se găseşte la unul din polii coajei oului. Larva aceasta ciliată, numită Miricidium, caută să pătrundă în melcul Limnea, unde ea traversează peretele corpului şi se aşează în pulmoni, devenind un sporocist, un simplu sac fără nici un organ exterior. In acest sporocist nasc din u-nele celule germinale, alte larve, numite redii, ce prezintă unele organe simple - gură, farinx şi intestin. Aceste redii emigrează în ficatul melcului, unde în interiorul corpului lor se desvoltă alte redii şi procesul poate continua desvoltându-se mai multe serii de redii, ri, r», r3. In interiorul corpului ultimilor redii, iau naştere altă serie de larve, zise cercări, larve ce sunt mai bine organizate şi care pot înnota, graţie unei cozi mobile. Apoi aceşti cercări părăsesc corpul melcului şi ajung în apă, unde se fixeazlă De plante şi se închistează, putând rezista la uscăciune, atunci când apa bălţii ar scădea, înăuntrul chistului, cercarul devine un Meta-cercair, fără coadă şi apropiat de forma a-dultă. De acum viermele nu mai suferă nici o metamorfoză; când oile mănâncă iarba şi înghit Metacercarul, din chistul care se desface în intestin, iese o distomă mică ce traversează peretele intestinului şi ajunge în canaliculele bil’are, perforând capsula ficatului. - Fig. 556. Limnea Redii-Sporocist Limnea Redii-Sporocist Fig. 554. — CICLU EVOLUTIV AL DISTOMIEI HEPATICE. 1 şi 2 embrionul şi larva miracidium, 3 şi 4 Sporocist ■— 5 — 6 Redii — 7 Cercării, — 8 şi 9 metacercari — 10 — 11 — Fazele de creştere a Dis-tomei adulte. Adultul se desvoltă în canalele biliare la In desvoltarea lui, parazitului, începând oi şi boi, mai rar la bivoli, capră şi chiar la dela cercar, îi trebue 3 luni ca să ajunga DJSTOMOZA HEPATICA 334 la starea adultă - şi paraziţii pot evolua vara ca şi iarna, numărul generaţiilor de redii fiind multiplu în timpul verii şi unic în timpul iernii: Vara Sp. - Ri - R* - Ra - Ce - M Ce. Iarna Sp. - R - Ce - M.Ce. Parazitul poate ajunge în interiorul intestinului gazdei şi în starea de cercar - oaia bând apa în care se găsesc cercări liberi. Metacercarul este o formă de rezistenţă pentru timpul inundaţiilor, când diuipă retragerea apei, cercării rămân pe uscat. Simptomele boalei. Oile atinse, la începutul invaziunei, sunt abătute şi prezintă o stare de moliciune. Ciobanii spun că oile bolnave nu reacţionează când sunt trase ds un picior. Mai târziu, cam după a 2-a lună, apar o serie de simptome caracteristice: 1. -icterul, provocat de retenţia bilei prin obstrucţia canalelor, 2. - umflarea pleoapelor şi 3. - anemia. In acest timp, 'animalele slăbesc foarte mult. După 4 luni apare un alt simptom, 4. - edeme, ce se întind pe diferite părţi ale corpului: ascita, când oaia prezintă un pântece mare, apoi guşa, 0 umflătură de forma unei sticle, situată sub bărbie. La cazurile înaintate, ou infestaţii masive, oile arată o slăbiciune scheletică, cu mucoasele albe iar lâna se smulge la cea mai mică sforţare. Boala sfârşeşte după o cahe-xie aşa zisă apoasă, - cu moartea. Leziuni. Distomele irită canalele biliare şi produc o atrofie a ţesutului hepatic. Canalele biliare sclerozate proeminează la suprafaţa organului şi pe secţiune apar cu o culoare albă pe fondul roşu închis al ficatului. Pulpa ficatului cirhotică e tare şi la a-păsarea cu degetul nu este friabilă. Epiteliul canalelor proliferează şi dă naştere la ade-nome foarte groase. Istologic, se observă o eosinofilie locală pronunţată. Diagnosticul se face după simptomele clinice şi după punerea în evidenţă a ouă-lor prin examenul microscopic: se amesţecă o parte din excremente cu 2 părţi apă şi se examinează câteva picături din acest amestec, între lamă şi lamelă. La animalele uşor bolnave, când au în ficat un număr mai mic de paraziţi, atunci examenul trebuie să se facă după una din tehnicele de îmbogăţire -enrichissement -. Una din metode încercată de Spezzi este aceia a lui Hîlz şi Scheuble: într’un cristalizor se face un amestec omogen de excremente şi apă, apoi se trece totul printr’o sită fină într*un pahar conic; resturile de pe sită se spală de mai multe ori, lăsându-se să se scurgă apa iarăşi în pahar; se agită apoi lichidul cu o baghetă şi se lasă în repaos câteva minute; ouăle de distomum încep să se depuie, împreună cu alte materii; se decantează, iar sedimentul, se amestecă din nou cu apă şi iarăşi se lasă în repaos; însfârşit, după o nouă de- cantare din acest ultim sediment, se examinează la microscop 2-3 picături. Quiăle de Fasciola ay o coajă cu un opercul şi cele de Dicrocelium sunt mai mici decât cele de Fasciola. Tratament şi profilaxie. Cel mai bun tratament curativ - un distomicid - este în a-celaş timp şi cel mai bun mijloc de profilaxie. Distrugerea melcilor gazdă a distomelor ester o acţiune grea şi fără multe rezultate. De asemenea, asanarea păşunilor, pentru a împiedeca infestaţiile cu metacercari, nu poate fi întreprinsă cu mijloace repezi şi la îndemâna oricui. Regiunile contaminate sunt de multe ori foarte întinse, aşa că împiedecarea oilor de a fi adăpate în bălţi sau de a paşte pe locuri care au suferit inundaţii şi deci invazii de cercări, întâmpina totdeauna multe greutăţi. E dificil chiar, să se interzică punerea în consumaţie a fânului de baltă, purtător de metacercari; astfel că cel mai bun mijloc rămâne tot întrebuinţarea de felurite distomicide. De la un astfel de preparat se cere: să omoare viermii, să nu fie toxic şi să fie ieftin. Cităm câteva din ultimele preparate: 1. - Gălbinolul, un prreparat în compoziţia căruia intră o substanţă neîntrebuinţată până acum, Tenalina - extract de nuca de arec - formula Prof. Gh. K. Constantin eseu. După cercetări întreprinse de Prof. Vechiu şi Dr. Spezzi A. - 1929 -, Gălbinolul are '» mare putere distomicidă, fără să prezinte toxicitate pentru animalele bolnave. Acest preparat nu produce avort la femelele bolnave. Se întrebuinţează pe o scară întinsă la noi cu cele mai bune rezultate, şi prezintă avantajul că este foarte eftin. 2. - Distolul, un preparat ce conţine Finol, un principiu activ din extractul de Ferigă - formula Hilz -. Acest preparat a fost experimentat de Gro-zea M. - 1927 - şi pare a avea o acţiune specifică paraziticidă limitată numai la Dis-toma hepatica, fără a fi toxic. Prezintă de-savantajul că este prea scump. 3. - Vitanul ce conţine benzol 78, esenţă de terebentină 12, alcool camphorat 5, ulei de vaselină 5. 4. - Tetraclorura de carbon - chimic pură -. Ambele aceste din urmă preparate aparţin unor formule stabilite de Marotei - 1930 Tratamentul D. cu cele doiuă preparate ale lui Marotei, nu este recomandabil, deoarece cele două preparate sunt încă toxice, formula lor nefiind încă bine stabilită ca dozaj. Cum se aplică tratamentul ca să se asigure şi profilaxia. Cercărilor le trebue 3 luni ca să ajungă la starea adultă, deci este necesar ca viermii să fie expulzaţi înaintea a-cestui termen. Repetând tratamentul trimestrial, vom fi siguri că în nici un moment oile dintr’o turmă sau regiune contaminată nu vor fi purtătoare de viermi adulţi, îm~ 335 DISTOMUM-DOBÂNDĂ prăştietori de ouă. Marotei spune:- nu e nevoe să se repete anual tratamentul, fiindcă germenii, - ouă şi cercări - mor înainte de un an. Este suficient să se trateze oile într’un an de 3 ori; înainte, în timpul şi după sezonul păşunatului, adică primăvara, vara şi toamna, pentru ca să se îndepărteze D. dintr’o regiune dată. Tratamentul aplicat înainte de scoaterea la păşune debarasează oile parazitate şi se evită infestarea păşunii. Prin al 2-lea şi al 3-lea tratament, se distrug distomele pe care oile le-ar fi luat prin cercări din apă ori păşunele contaminate. G. Din. DISTOMUM. - Zool. - Gen de Trematode din fam. Distomideae, caracterizat printr’o ventuză bucală terminală şi o a doua pe faţa ventrală, aproape de extremitatea anterioară: indivizi hermafrodiţi. Peste 200 specii, dintre care cea mai importantă este D. hepati-cuim, răspândită peste tot pământul. Trăeşte în canalele biliare în special ale oilor, producând turburări în funcţiunile ficatului. Corpul plat, ovoid, 3 cm. lungime, de I cm. lat; gura dă într’un intestin împărţit în 2 braţe ramificate; n’are anus, ci un aparat excretor format din multe ramuri la partea posterioară. Aparatul genital complicat; şi cel mascul şi cel femei pe acelaş individ. D. trăeşte relativ puţin timp în ficat, cca. 10 luni. Oul este expulzat, trăeşte în apă şi dă un embrion acoperit de cili, cu ajutorul cărora se mişcă repede. Embrionul nu se poate desvolta, decât dacă găseşte o gazdă pe care să trăiască parazit; aceasta este o Limnee, în interiorul căreia pătrunde, mo-dificându-se şi luând forma unui sac numit sporocist, în care se desvoltă alţi embrioni: redii şi cercări - v. distomoza hepatică. Alte specii: D. lanceolatum la fel de răspândit, aceiaş gazdă, aceleaş faze de desvol-tare. D. clavigerum, etc. DIURETICE. - Med. - Medicamente întrebuinţate spre a mări emisiunea urinei şi a curăţi în acelaş timp canalele urinifere. Sunt: dialitice, cele care favorizează filtrarea, şi mecanice, cele cu proprietatea vaso-constric-toare, deci de mărire a tensiunei vasculare. D. servesc: la restabilirea cantităţii normale a urinei secretate, la eliminarea prin rinichi a resturilor de lichid vărsate în diferite cavităţi, la evacuarea substanţelor toxice. D. dialitice: alcoolul, vinul alb, cafeaua, cacao, nitraţii şi cloraţii alcalini, salicilatul de sodiu, etc. D. mecanice: plantele Digitalis, brânduşa, etc. Intre aceste 2 grupe pot fi plasate: apa şi laptele. DIURNA. - Ent. - Despărţământ în Ord. Lepidoptera; fluturi care sboară ziua. Caracteristică: în repaos aripile ridicate, antenele cu nişte umflături ca nişte măciuci la extremităţi. Omida cu ! 6 picioare, netedă, cu ţepi sau păr. Crisalida de asemenea ne- tedă. Se împarte în Rhopalocera, cu 5 fam. şi Grypocera, ou o fam. Rhopalocera: Papi-lonidae, cu 2 genuri şi 5 specii, Pieridae cu 6 genuri şi 112 specii, Nimphalidae cu 16 genuri şi 74 specii, cu sub fam. Nymphali-nae, Liminetinae, Vanessinae şi Satyrinae, Erycinidae - 1 genuri, 1 specie, - Lycaeni-dae - 7 genuri şi 42 specii; Grypocera, 1 fam. - Hesperiidae - 7 genuri şi 1 7 specii. DIVIDENT. - Econ. - Partea de beneficiu ce revine de fiecare acţiune, în societăţile economice, în care capitalul este adunat prin acţiuni nominale sau la purtător. Este modul de remunerare al capitalului în regimul economic capitalist. Dorinţa capitaliştilor, deţinători de acţiuni, este ca d. să fie cât mai mare. Valoarea acţiunilor depinde de mărimea d., adică scade sau creşte cu acesta. D. este venitul capitalului şi este impus de legea contribuţiilor directe ca a-tare. N. Ghiul. DIVIDIVI. - Bot. - Sin. libidivi. Sub acest nume se vând în comerţ păstăile uscate, sticloase, răsucite şi de un castaniu brun de Caesalpinia coriaria Wild. Plantă din fam. Caesalpinaceae, originară din N. Americii de sud. Este unul din cel mai preţios tanant, conţinând în medie 42% substanţe tanice. Falsul D. sau Pimpi îşi are origina din C. Paipiae - Peru - şi Dividivi de Bagota din C. tine tor ia Benth. Se importa şi la noi. C. C. Georg. DIVIZIUNE HETEROTIPICĂ* - Gen. - Una din cele două diviziuni meiotice, în care chromosomii homologi sunt separaţi pentru a forma celule-fiice cu numărul ha-ploid de chromosomi. DOAGE. - Bucăţi late - scânduri - de lemn, cioplite şi fasonate, şi care, legate prin cercuri de metal sau de lemn, formează butoaie, putini sau altfel de vase, întrebuinţate la păstrat lichidele şi mai cu seamă vinul. Lemnul din care se fac d. trebue să fie din stejar şi gorun şi la început bine uscat, pentru ca atunci când ele se strâng în cercuri şi se pune lichid în vas, acestea, prin îmbibare, să nu permită lichidului strecurarea printre ele. D. are, fie formă curbată, mai lată la mijloc - ca la butoaie - fie dreaptă şi mai lată la un capăt, ca la doniţă, etc. DOBÂNDĂ. - Econ. - Folosul pe care îm-prumutătorul îl primeşte de la împrumutat, pentru a-i pune la dispoziţie o sumă în numerar sau alte valori, pe un timp determinat. In Moldova mai poartă numele de camătă. In general, sub numele de camătă sau uzură se înţelege o d. exagerată. D. se calculează pe baza unităţii de măsură, soco-tindu-se suma împărţită la suta de lei pe timp de un an, în care caz aceasta poartă numele de procent. D. poate fi simplă sau compusă, după cum se capitalizează sau nu DOBORÎREA ARBORILOR-DOBROGEAN 336 la sfârşitul anului. In cazul d. compuse, de la scadenţa aceasta se transformă în capital şi produce d. Procentul legal era în civil 5%, iar comercial 6%. Prin legea în contra cametei se limitează procentul ce se poate încasa de către împrumutător, la 9Yl pe an, aceasta sub pedeapsa restituirii sumelor încasate în plus şi închisoare. P. Mor. DOBORlREA ARBORILOR. - Silvic. -Timpul obişnuit de d. al arborilor şi de tăierea pădurilor este iarna, adică începutul lunii Noembrie, sfârşitul lui Februarie, când încetează circulaţia sevei şi mâna de lucru este mai eftină. Pădurile de răşinoase situate în munţi şi împreună cu pădurile tratate în crâng simplu, Sie taie după topirea zăpezii iar pădurile de specii moi, situate în mlaştini, se taie iarna când apele sunt îngheţate şi arborii meii accesibili. Crângurile de stejar destinate a produce coaje de tăbăcit, se taie vara în plină circulaţie a sevei, când cojirea se face mai uşor. In mod obişnuit, d. Fig. 555. — Trunchiu bătrân, doborît şi aşezat pe platformă. se face prin retezarea arborelui la o distanţă mică dela suprafaţa pământului şi numai rareori se smulge din rădăcină. Operaţia din urmă este costisitoare şi nu se poate aplica acolo unde se intenţionează a se regenera pădurea prin lăstarii proveniţi din cioată. Tăierea propriu zisă, se face fie cu săcu-rea fie cu joagărul, pentru a se evita pierderi însemnate de lemn rezultate din aşchii. In plus, se poate dirija mai uşor direcţia căderii arborelui, lucru care este foarte important din punct de vedere forestier, fiindcă în acest fel, se poate menaja seminţişul din jurul arborelui, apoi se economiseşte timp şi se evită şi eventuale pierderi cu stricăciuni de lemn, prin plesnirea sau ruperea buşteanului, în caz dacă el cade pe o stâncă sau groapă mai adâncă. Tăierea propriu zisă a tulpinei, se face cât se poate de aproape de pământ, pentru a evita pierderi însemnate de lemn. - D-e obiceiu secţiunea . de tăiere se aşează la o înălţime dela sol de 1/3 din grosimea tulpinei. Mai întâiu se face cu secu- rea o crestătură adâncă, de partea încotro dorim să cadă arborele. Apoi, în partea opusă, se taie orizontal tulpina cu joagărul, a-prox. o palmă mai sus decât crestătura fă* cută cu securea, fără a se tăia complet tulpina. - Fig. 555. - Se scoate apoi joagărul şi se introduce în locul lui o pană prin bătăi cu securea, iar de cealaltă parte se taie din nou cu securea. Arborele începe să cadă îi direcţia crestăturii făcută cu securea. In general, această operaţie este foarte delicată şi nu o pot face decât lucrători versaţi. Accidente de d. arborilor în pădure sunt frecvente. Arborii oricât de groşi ar fi, se pot tăia şi numai cu securea. Insă acest procedeu nu e recomandabil din pricina pierderilor. Când se taie numai cu joagărul, ce-i drept, pierderile sunt mult mai mici, însă nu se poate da o direcţie precisă căderii. In asemenea cazuri, accidentele sunt foarte frecvente. Când se taie numai cu securea, pierderile de lemn sunt dela 2-7% din volumul lemnos al arborelui, iar numai cu joagărul 0,5-1%. La procedeul mixt nu se pierde mai mult de 1-1,50%. Când se taie o pădure, arborii se doboară toţi în aceiaşi direcţie şi anume unde nu sunt arbori în picioare. Pe terenurile accidentate, ei trebuie să cadă cu vârful, cel mult să cadă pe linia de nivel. Dacă se doboară arborii cu vârful spre deal sau spre vale, ei cad prea adânc şi se pot produce pierderi însemnate. Pe timp de vânt, nu se pot doborî arborii, fiindcă nu li se poate da o direcţie precisă şi se produc accidente. Dr. V. Sab. DOBROGEAN, calul. - Zoot. - Rasă de cai din Dobrogea, răspândită mai cu seamă în plasa Mangalia, în proprietatea Turcilor. Talie 1,30-1,35 m., făptură arăbească; expresie nobilă, temeritate, viteză, calităţi Fig. 556. — CAL TIP DE DOBROGEA. obţinute prin antrenamente dese. Ca scăderi prezintă: gâtul gros, capul cam mare în raport cu corpul şi gâtul, denotând un oarecare grad de degenerare. Culoarea vânătă, ca la calul . arab. - Fig. 556. Foarte buni alergători, concurând adeseori la curse, alături de purul-sânge englez. Ar necesita însă oarecare ameliorare, în special cu anglo-arabul sau cu ghidranul. DOC. - Eicon. - Cuvânt englez - Dock -folosit mai des la plural - Docuri, - ce înseamnă basin înconjurat de cheiuri, unde se încarcă şi se descarcă vapoarele şi corăbiile şi în jurul căruia se află marji magazii pentru depozite de mărfuri, silozuri de cereale, cisterne de petrol şi benzină, în porturi fluviale şi maritime. La noi în ţară sunt d. mari la Galaţi, Brăila, Constanţa. - Docker îi se zice cărăuşului din docuri. N. Ghiul. DODECANDRIE. - Bot. - însuşirea pe care o are o floare când androceul este format din 12 stamine. DOG. - Zoot. - Rasă de câini - v. ac. DOHOT. - Sin. duhot, dihot, grăsimea formată din amestec de răşini şi ulei, întrebuinţată la uns osiile la car. DOLICHOS. - Bot. - Gen de plante din fam. Leguminosae, erbacee, înrudit cu Pha-seolus; stigmat uniform. Specii importante: D. sesquipedalis L., D. unguiculatus, D. la-blab - se cultivă pentru legume şi ca plantă decorativă -, etc. DOLICHOSTIL. - Bot. - Stil lung, ajungând până la gâtul corolei şi depăşind lungimea staminelor, care sunt dispuse jos, ca la unele flori de ciuboţica cucului; la astfel de flori, polenizarea se face indirect. DOLICOCEFAL. - Zoot. - Denumire introdusă în studiul animalelor de către San-son, pentru a arăta o rasă de animale la care distanţa dintre bazele celor 2 urechi este mai mică decât distanţa de la baza u-nei urechi la unghiul extern al ochiului de pe aceiaş parte a capului. Capul, la rasele d. este deci lung şi strâmt. - Fig. 557. Fig. 557. — CAPETE DE ANIMALE DOLICOCE-FALE. — 1, bou; 2, oaie; 3, cal. DOM AŢI A. - Bot. - Gen de plante erbacee, din fam. Compositae. Bracteele involu-crului erbacee, receptacol hemisferic. In locuri umede, alpine. D. austriacum, D. cor-datum, D. hungaricum, - unele se cultivă ca plante ornamentale. DOMENII. - V. ferme. DOMENIU. - Econ. Fin. - Totalitatea bunurilor reale, moşiilor, pădurilor, etc., mau ales în aceiaş loc, stăpânite de un proprietar. Dacă proprietar este colectivitatea naţională, d. este public, altfel este particular. Totalitatea bunurilor reale ale statului constituite D. Statului. Veniturile moşiilor, pădurilor, bălţilor, proprietăţilor statului se varsă în visteria Statului. Dacă proprietar al d. este capul Statului, 'Coroana, atunci acele d. sunt d. coroanei, ale căror venituri se a-daugă la lista civilă a Suveranului. Capul Statului poate avea şi d. particulare. D. Statului fac parte din patrimoniul public. D. Statului sunt de două feluri: d. fiscale şi d. publice. D. fiscal cuprinde: toate bogăţiile mobiliare şi imobiliare - clădiri, moşii, păduri, mine, animale, vapoare, mobilier, lucruri de artă, biblioteci, numerar, etc. • ale Statului, judeţelor sau comunelor, drepturilor de care se bucură colectivităţile publice, - drepturi de vânat, de pescuit, de a bate monetă - şi întreprinderile publice pe care le exercită - fabrici, mine, bănci, etc. - D. fiscal este alienabil, prescriptibil şi frugi-fer. In contrast cu d. fiscal este d. public, care este inalienabil, imprescriptibil şi nefru-gifer, cuprinde toate bunurile de a căror proprietate colectivităţile publice se bucuiră, au datoria de a le îngriji şi a le pune la dispoziţia folosinţei cetăţenilor în mod individual, ca drumurile, podurile, apele, porturile, ţărmul mării, fortificaţiile, etc. Trebuie să se distingă de d. fiscal monopolurile fiscale - tutun, hârtie de ţigare, alcool, sare, etc. - serviciile publice - poştă, telegraf, telefon, căi ferate, navigâţie fluvială, aeriană şi maritimă, etc. -, precum şi impozitele - contribuţiile - directe şi indirecte, pe care le plătesc cetăţenii. Administrarea şi exploatarea d. fiscal este încredinţată în România Ministerului Finanţelor, Ministerului de Industrie şi Comerţ, precum şi Ministerului Agriculturii şi D. N. Ghiul. DOMESTIC. - Zoot. - Animal care creşte şi se înmulţeşte în preajma casei omului, căruia îi aduce în schimb anumite foloase. Noţiunea de animal d. se bazează pe 2 elemente fundamentale: supunerea voluntară faţă de om şi posibilitatea procurării unor anumite foloase acestuia. In ceeace priveşte primul element, cu toate că animalele d. au înăscut acest caracter, totuş se nasc şi indivizi care, mai mult sau mai puţin, nu se supun omului decât prin constrângere. Cât priveşte foloasele pe care le pot aduce, a-cestea sunt felurite. Astfel, unele pot procura lapte, carne, ouă, altele pot pune la dispoziţia omului energia lor, altele pot constitui prin frumuseţea sau alte calităţi ale lor obiect de distracţie şi plăcere. Al. V. M. DOMESTICIRE. - Zoot. - Procesul prin 22 DOMICELE-DOMNEŞTI 338 care o specie de animale sălbatece este transformată în totalitatea ei în specie domestică. Cât priveşte timpul cerut de acesl proces, acesta a variat de la specie la specie, după caracterul diferenţial al speciei, care face ca o specie să poată fi domesticită mai greu decât alta. Indiferent durata, procesul d. cuprinde 3 faze: 1. - Captivitate; 2. - îmblânzire şi 3. - D. propriu zisa. 1. - Captivitatea. Faza aceasta se caracterizează prin aceia că animalul sălbatic este ţinut închis, fără ca prin aceasta să se producă vreo transformare în caracterul animalului, căci imediat ce i se dă libertatea îşi reia vieaţa sălbatică. 2. - îmblânzirea. Faza a doua a îmblânzirii, se deosebeşte de prima prin aceia că animalul, deşi sălbatic, stă în apropierea o-mului nu închis, ca cel în captivitate, ci liber. De animalele domestice se deosebeşte prin faptul că se referă numai Ia indivizi izolaţi. Gradul de îmblânzire e destul de variabil, după caracterul speciei şi al animalului îmblânzit. Numeroase sunt speciile din care au fost îmblânzite animale, fără ca to-tuş specia să fi devenit domestică. Astfel au fost îmblânziţi struţi, lei, vulpi etc., aducând felurite servicii omului. Animalele îmblânzite nu au dat însă naştere la specii domestice. 3. - D. propriu zisă e faza în care specia sălbatică a fost transformată în întregime în specie domestică. Zonele de d. - Cercetările paleontologice ale diferiţilor oameni de ştiinţă ce au lucrat fie în domeniul ştiinţelor naturale, fie în acela al istoriei şi artelor, au dus la concluzia că există mai multe regiuni pe glob în care s’a produs d. Astfel s’a constatat câ există un centru indo-chinez, unde au fost domesticiţi: bivolul, zebul, yakul, cămila, păunul, găina, fazanul. Deasemenea, exista un centru asiatico-european, unde. au fost domesticite următoarele specii: la începutul neoliticului - 8000-6000 a. Chr. n. - câinele, care este socotit ca cel dintâiu animal domesticit; a urmat apoi - de la 6000-2000 a. Chr. n. - domesticirea caprei, oaiei, boului, porcului, renului şi în urmă, în epoca de bronz, acea a calului. Un alt centru este cel african, unde au fost domesticiţi măgarul, pisica şi bibilica. In centrul american au fost domesticite speciile: lama, cobaiul şi curcanul. Consecinţele d. D. a produs animalelor 2 serii de modificări importante: de ordin morfologic şi de ordin fiziologic. Ca modificări morfologice, putem citai schimbarea conformaţiei exterioare,, după funcţiunea economică a animalului - ex. taurinele de lapte diferă foarte mult de cele de carne -; calul de curse diferă de cel de tracţiune grea; câinele de pază de cel de apar- tament, etc. Deasemenea, d. duce la formarea unei întregi game de talie, la una şi aceiaş specie: astfel, între talia poneyului şi aceia a masivului Shirehorse, există o întreagă serie de rase de cai cu talie intermediară. Tot astfel se constată însemnate modificări ale scheletului, părului, culorii etc. Ca modificări fiziologice cităm: micşorarea rezistenţii animalelor domestice faţă de aifceia a animalelor sălbatece şi creşterea -în schimb - a aptitudinilor economice. Deasemenea se constată modificări şi în natura psichică, sexuală, etc. Al. V. M. DOMICELE. - Pom. - Sin. Domnicele. Var. de mere de iarnă ţărăneşti, răspândită în regiunea Rădăşeni - Baia de mărime mijlocie, de formă conică, pieliţa verde deschisă, netedă şi lucioasă, pulpa albă-gălbue, tare, dulce-acrişoară, de calitate ordinară. Maturitatea Decembrie-Martie. Arborele foarte rustic, viguros şi trainic, reuşeşte altoit pe sălbatic în formă de trunchi şi trunchi înalt. M. Cost. DOMINANT. - Gen. - Caracter, posedat de unul din părinţii unui hibrid, care apare în hibrid, excluzându-se caracterul opus dela celălalt părinte - caracterul recesiv -. Astfel, într’o încrucişare de mazăre cu boabe verzi, cu una cu boabe galbene, generaţia întâia are boabe galbene. Galbenul este d.; verdele este recesiv, fiind transmis, dar neapărând în prezenţa factorului pentru galben. Amândoi termenii - d. şi recesiv - au fost folosiţi pentru întâia oară de Mendel. A. Pies. DOMNEŞTI. - Pom. - Var. de mere româneşti din Moldova, unde se întâlneşte foarte des şi este foarte apreciată de populaţie pentru fructele mari şi frumoase. Pomul creşte viguros, are coroana rară, nere- Fig. 558. — MĂR DOMNESC. gulată, resfirată cu ramurile groase şi aplecate în jos, frunzele mari sau foarte mari, peţiolul scurt şi gros, drept. Fructificaţia târzie, la 12-15 ani, rodeşte alternativ, un an 339 DOMNIŞOR-DORCUS bine, un an foarte puţin sau deloc. Reuşeşte bine altoit pe sălbatec, în formă de trunchi şi în pământurile compacte şi cu destulă a* mezeală. Fructele mari, de formă semisferică, mai mult lătăreaţă, regulată, cu suprafaţa netedă, pieliţa la maturitate albă-gălbue curată, cu dungi roşii largi pe partea dinspre soare şi cu pete ruginite şi aspre la pipăit în cavitatea pedunculară. Pulpa albă-gălbue, foarte tare, suculentă, dulce, puţin acidulată şi deşi foarte apreciată de moldoveni, nu poate fi clasată decât de calitatea Il-a. Ca fruct de masă, însă este un măr neîntrecut pentru strudel şi foarte căutat şi apreciat pe piaţa Germaniei şi Poloniei ca fruct de gătit pentru bucătărie. - Fig. 558* Maturitatea: sfârşitul lui Octombrie-Ianua-rie; în bune condiţiuni de păstrare poate a-junge până la sfârşitul lui Februarie; pierde însă din calităţi. Deşi cel mai bun măr românesc pentru gătit, merele Domneşti au importante defecte şi anume: sunt foarte atacate de Gar-pocapsa pomonella, de Fusicladiuxn şi de Monilia, apoi fructele sunt foarte sensibile la lovituri, înegrindu-se şi stricându-se în locurile lovite, cer ambalaj îngrijit şi suportă destul de greu transportul. M. Cost. DOMNIŞOR. - Zool. - V. sticlete. DONIŢĂ. - Sin. cofă. Vas din lemn format din doage, cercuri de lemn sau fier şi un mâner, deobicei din fier. Se întrebuinţează de către săteni la adus şi păstrat apă şi alte lichide, de asemeni la căratul strugurilor la cules etc. DONNERSBERG. - Zoot. - Sin. Glane. Rasă bovină din Palatinat. Greutate mijlocie, cap lung, coarne ridicate, culoarea galbenă. Vacile bune de lapte - 2600 1. lapte anual; deasemeni, laptele bun calitativ - 22 kg. unt din 100 1. lapte. Boii buni pentru muncă şi carne. DOPING. - Zoot. - In a dopa un cal, înseamnă a-i da anume medicamente, care să-i mărească puterile peste măsură, în timpul alergării. încă de mult timp se dădeau cailor de curse cu scopul de a le mări puterile, ca: rom, cognac, champagnie, cafea, kola, etc. De vre-o 20 ani încoace, americanii nu s’au mai mulţumit cu efectele nesigure ale acestor băuturi şi le-au înlocuit cu nişte medicamente, cari se injectează sub piele şi cari prin acţiunea lor repede şi sigură, produc mărirea vitezei calului, graţie unei siupra-excitaţiuni a sistemului nervos. Având în vedere însă, că orice sforţare cerută calului, nu se face decât pe socoteala lui, se înţelege că întrebuinţarea d. esté dezastruoasă, având de rezultat uzarea prea de timpurie a calului. In adevăr, caii ce se dopează mult timp, pe lângă că sunt încetul cu încetul otrăviţi prin aceste medicamente, dar excitarea excesivă a sistemului nervos produsă de d., are de rezultat istovirea între-gei maşini şi în special a sistemului nervos. Ori cât de bine s’ar îngriji în urmă aceşti cai, oboseala şi surmenajul rezultate din sforţările peste măsură, nu numai că nu se vindecă, dar lasă şi urme neperitoare în organism, periclitând atât viitorul individului, cât şi prosperitatea rasei. Medicamentele ce sie dau de obceiu cailor spre a-i dopa sunt: cafeina, strichnina şi cocaina. Unii adaugă la aceste 3 medicamente şi morfină, atropină, digitalină şi heroină. G-ral Gr. Hort. DOPURI. - Vitic. - Porţiuni mici de plută, fabricate din coaja stejarului Quercus Su-ber, care creşte pe litoralul mării Medite-rane, la o altitudine de 500-1000 metri. Dopurile au forma cilindrică sau cilindro-co-nică şi servesc pentru astupatul sticlelor şi Fig. 560.—Dopuri pen-Fig. 559. — Dopuri. tru sticle de şampanie a flacoanelor - Fig. 559 -; pentru astupatul sticlelor cu şampanie se întrebuinţează dopuri speciale. - Fig. 560. - Cele mai bune dopuri sunt acelea elastice şi fără găuri. înainte de întrebuinţare, dopurile se opăresc Fig. 561. -— DORCUS parallelipipedus. ca să se moaie puţin, apoi se pun în apă rece; înainte de astupat se pun în puţin vin sau rachiu de vin. I. V. Şlep. DORCUS. - Ei\t. - Gen de insecte Coleop- DORCK1NG-DORYPHORA 340 tere; mărime mijlocie, mandibule mijlocii ca mărime. Specie mai cunoscută: D. paralleli-pipedus, brun negricios; trăeşte pe sălcii bătrâne, făcând galerii în lemn. - Fig. 561. DORCKING. - Avic. - Rasă de găini, specializată pentru carne. Originară din oraşul Dorcking, provincia Sussex, Anglia. Carnea este foarte gustoasă, producţia de ouă e mică, ouăle având o greuitate cam de 65 grame, coaja fiind de culoare albă gălbue. Simţitoare faţă de intemperii, delicată la mâncare. Sunt mai multe var., mai bine cunoscute fiind: albă, argintie, roşie şi închisă. - Fig. 562. Figf. 562. — GĂINĂ ŞI COCOŞI.'DORKING. Standardul rasei e următorul: Capul mare, larg. Ciocul: puternic, puţin încovoiat, de culoare roză. Ochii: mari, de culoare portocalie. Creasta: la var. argintie, roşie şi închisă, creasta e simplă, de mărime mijlocie, cu dinţii egali, de culoare roşie; la var. albă, creasta e bătută, lată în faţă, ascuţită înapoi. Urechile: roşii, de mărime mijlocie, a-coperite cu puţini perişori fini. Faţa: roşie, foarte puţin acoperită cu perişori fini. Bărbiile: mari, roşii. Gâtul: relativ scurt, pu- ternic, încovoiat puţin spre spate. Corpul: a-dânc, lung, de formă dreptunghiulară. Pieptul: foarte adânc, osul pieptului foarte lung şi puternic. Spinarea: lungă şi lată. Aripile: late, potrivit de mari. Coada: lată, puţin ridicată în sus. Picioarele: scurte, puternice, bine depărtate, de culoare albă, cu cinci degete - ceeace constitue un caracter al rasei. C. C. Băic. DORONICUM. - Fior. - Gen de plante din fam. Composeae. D. caucasicum Bieb., vivace, frunzele radicale alungite, adânc dinţate. Din Martie-Maiu, flori în capitule galbene. Bune pentru platebande; înmulţire prin diviziunea tufelor, toamna sau primăvara; prin seminţe în April-Maiu. - Fig. 563. DORYANTHES. - Hort. - Gen de plante din fam. Amaryllidaceae, cu o singură specie: D. înaltă, cultivată în sere reci. Frunzele formează tufe de culoare verde-deschis. Florile în spic, purpurii-închis, ou pete deschise. DORYCNIUM. - Bot. - Gen de plante erbacee, din fam. Leguminoaselor, înrudit cu Lotus, de care se deosebeşte prin carena ob-tusă. Răspândit din regiunea mediteraniană, până în Europa centrală. ‘Comună la noi: D. herbaceum Will., prin fâneţe şi păşuni. DORYPHORA. - Ent. - Gen de insecte din fam. Chysmolidae, cunoscut şi sub numele de Cărăbuşul de Colorado - v. ac. In- Figr. 564. — DORYPHORA. sectă galbenă, pătată cu negru pe cap, cor-selet şi partea ventrală, brăzdat cu negru pe elitre. Trei generaţii pe an: 1-a în Mai, 2-a în Iunie şi a 3-a în August; numărul de indivizi provenit dintr’o singură femelă, mai ales în generaţia a 3-a, se socoteşte la câteva milioane. Ouăle sunt depuse pe faţa inferioară a frunzelor cartofului - în general atacă toate Solanaceaele; acestea sunt galbene şi reunite în plăci. Larva de culoarea lămâiei, cu capul şi picioarele negre; creşte foarte repede, fiind extrem de vorace; după 20 zile se înfundă în pământ, transformân-du-se în nimfă; după alte 10 zile apare insecta adultă; a 3-a generaţie nu meu are timp să se împerecheze şi se ascunde peste iarnă fie în pământ, fie în muşchi, lemn, etc. Insecte foarte răspândite în America, de unde au fost aduse în dese rânduri pe cartofi. - Fig 564. Combatere prin stropirea culturilor cu un amestec de 100 părţi apă şi 1 p. fenol, sau cu arsenit de cupru cu apă. DOSNICĂ GALBENĂ. - Bot. - Carpesium cemuum L., plantă erbacee din fam. Com-positeae. Tulpină erectă, frunze peţiolate, oblong-lanceolate, flori galbene, dispuse în capitule solitare şi pendente. Prin locuri u-mede şi umbroase, în păduri. DOTHICHIZA. - Fitop. - Ciu-prci imperfecte dintre Sphaerop-sidales. Picnidiile se deschid prin ruperea şi răsfrângerea peretelui, împrăştiind sporii ovoizi hialini, unicelulari. D. popula este un parazit de răni; formează pe scoarţa infectată pete brune. - Fig. 565. M. Bad. DOTHIDIELLA. - Fitop. - Gen de ciuperci dintre Ascomycetele Dothidiales. Periteciile lipsite de o peridie, sunt negre şi se for- 'k locul desvoltării sale; carnea alburie, este atunci dulce; pierde mult din calitatea sa dacă este lăsat până la maturitate. D. de Italia, fructul lung, verde-deschis, pătat cu galben; cules de mic, are un gust delicat. D. za- Fig. 565.— DOTHICHIZA popula. Fig. 566. — DOTHI-DIELLA ULMI. Frunză cu pete negre de stromă; Stromă în secţiune transversală. mează într*o stromă de care nu sunt bine separate. D. betulina - Fries. - parazitează frunzele de mesteacăn. Formează pe faţa superioară a frunzelor pete negre stromatice, în care se formează periteciile. D. ulmi, păta-rea neagră a frunzelor de ulm. - Fig. 566. M. Bad. DOVLEAC. - Leg. - Cucurbita pepo maxima, plantă din fam. Cucurbitaceae, anuală, originală din Asia. Erbacee, acăţătoare; tul-pina lungă, acoperită cu peri rigizi, cu numeroşi cârcei ramificaţi; frunze cordiforme cu 5 lobi; flori mari, galbene, solitare, monoice. Fructul rotund sau lungueţ, de mărime şi culoare variată. Varietăţi. Unele sunt cultivate exclusiv pentru ornamentaţie; altele pentru hrana vitelor; adevăratele var. horticole, sunt foarte puţine. D. cu miez: fructul oblong, de 3 ori mai înalt decât lat, cu creste distincte, alb-gălbui, se consumă când fructul este la mij- Fig. 567. — DOVLEACUL GALBEN MARE. harat de Brazilia, fructul oblong, verucos, galben la maturitate; foarte zaharat, precoce; productiv. D. turceşte, aclimatizat în ţara noastră, cu coaja albă; mai mică decât d. obişnuit, dulce consumat copt. - Fig. 567. Cultură. Se seamănă la 1 5 April - 1 Maiu, în pământ lucrat adânc şi îngrăşat cu bălegar. In cuiburi, la distanţa de 2-3 m., îngro-, pându-se seminţele la 3-4 cm., adâncime. Se prăşeşte de 2 ori, stârpindu-se buruenile. Culesul începe când a dat cea dintâiu brumă. Dacă sunt bine păstraţi, - în încăperi aerisite şi feriţi de îngheţ - se pot consuma până aproape de primăvară. Puterea de germinaţie a seminţelor 6-8 ani; răsar în 6-8 zile; 5 grame sămânţă numără cam 10 boabe. întrebuinţare. D. se consumă fiert sau copt; din miezul lui se mai poate prepara un magiun foarte gustos. Var. grosiere, servesc ca un aliment foarte hrănitor pentru vite. DOVLECEL - Legum. - Cucurbita pepo- Plantă anuală din fam. Cucurbitaceae, originară din Asia. Erbacee, deobiceiu culcată pe pământ; frunze cordate la bază, adânc lobate, flori mari galbene în formă de pâlnie, fructul alungit, de grosime şi lungime variabilă, culoare diferită, cu peduncul totdeauna canelat. Cultură. Se seamănă direct, în cuiburi, la distanţa 2-3 m., pe la 15 Aprilie; var. ciu vrejuri mai scurte se seamănă mai des: 1,25 m. - 1,50 m. Se pun 2-3 seminţe, în pământ bine îngrăşat. Se udă des, spre a rodi bine; se recoltează deasemeni des, spre a nu îmbătrâni şi pentru a rodi bogat. Două var. principale: d. ou vrejuri lungi, care se DOWNÏNGIA-DOYENNÉ D'aLENÇON 342 întind pe jos şi d. cu vrejuri scurte, care nu se întind de loc. Fructele sunt de diferite forme, dimensiuni şi culori: mari, mici, lungi, scurte, verde închis, vărgat sau albe. Cele mai ' răspândite sunt cele din urmă. Pentru obţinerea seminţelor, se lasă pe vrejuri fructele cele mai caracteristice ale var., până toamna târziu, când se recoltează, se adună seminţele, se usucă şi se păstrează ferite de umezeală, în săculeţe, până primăvara. Puterea lor de germinaţie este 6-8 ani. Răsar în 8-10 zile. Duşmani: păduchii verzi şi negri ce trăesc pe lobodă. Combatere: distrugerea lobodei şi troscotului şi stropirea cu piatră vânătă - 1 kg. la 100 1. apă + 1,50 kg. var. DOWNINGIA. - Fior. - Gen de plante din fam. Lobeliaceae. D. pulchella Lin dl., mică plantă anuală. Tulpina culcată, rămuroasă, frunze liniare, sesile, glabre, lungi de 0,12 cm. Vara flori axilare şi terminale, albastre, cu petale în interior albe pătate cu galben. Semănatul primăvara, în pământ uşor, la umbră, răspândind seminţele pe strat. DOYENNÉ d’ALENÇON. - Pom. - Sin. Doyenné d’hiver nouveau, Saint-Michel d’hiver. Origina. Această var. de pere a fost pusă în cultură prin anul 1810, de către pe-pinieristul Thuiller din Alençon Franţa; ea a fost descoperită însă de călugărul Malassis pe câmpul său de la Porte, comuna de Pucé-Cussey, lângă Alençon. - Fig. 568. Arborele viguros, nepretenţios, reuşeşte bine altoit pe gutui şi pe sălbatec şi în Fig. 568. — DOYENNE d’hiver; d. de Julliet. toate formele, rodeşte abundent. Fructele mijlocii sau mari, în formă de butoiaş sau globuloas turtit pe capete, regulat, pieliţa aspră verzue, punctată sau pătată cu gris; peduncul scurt şi gros, înfipt drept; pulpa albă sau albă-gălbue, dulce, acidulată, destul de fină şi suculentă, parfumată, de calitate bună sau foarte bună. Maturitatea: Decem-brie-Martie. Var. pentru amatori şi comerţ, inferioară ca fruct. Var. D. du Comice şi D. d’Hiver, însă superioară ca pom, care este mai productiv şi se pretează la orice fel de cultură; totuş, în terenurile umede fructele sunt expuse la Venturia pirina -Fusicladium. - Fig. 569. Doyenné de Juillet. Sin. D. d’été, Saint Michel d’été. Origina nesigură; introdusă în cultură în Franţa pe la începutul secolului XIX. Arborele este puţin viguros şi trebueşte altoit pe sălbatec, dându-se forma de trunchi sau trunchi înalt, produce însă abundent şi destul de regulat aproape în fiecare an. Fructele mici, globuloase sau sfero-co-nice, pedunculul scurt, gros şi umflat la ambele capete; pieliţa destul de groasă, verde-gălbue, devenind galbenă-limonie la completa maturitate, care vine pe la 15 Iulie, după cum o indică şi numele varietăţii. Pulpa albă, semi fină, dulce, potrivit de suculentă, de calitate destul de bună, sau bună. Var. pentru amatori şi pentru comerţ, destul de bine plătită, mulţumită fructelor precoce; este răspândită în toată ţara, însă pe o scară foarte redusă. - Fig. 568. Doyenne du Comice. Sin. Fondante du Comice, D. du Comice d’Angers, sau Comice - prin prescurtare -. Această var. a fost obţinută în anul 1849, în grădina Comitatului horticol din Angers - Franţa - şi mulţumită calităţilor sale excepţionale, a fost apoi răspândită în toată Europa şi nu ar trebui să lipsească din nici o grădină. Arborele viguros sau foarte viguros, produce la început puţin apoi odată cu etatea creşte şi fertilitatea; se recomandă altoit numai pe gutui, în formă de piramidă, dându-i-se tăieri lungi; reuşesc bine şi celelalte forme. Fructele mari, sau foarte mari, de formă turbinată-pântecoasă, regulată, uneori tron-conică pe partea dinspre peduncul, pieliţa foarte fină, netedă, lucioasă, de culoare verde deschis pătată de roşeaţă ruginie pe partea dinspre soare, pulpa albă foarte fină şi extrem de fondantă, dulce, suculentă şi delicat parfumată, de calitate foarte bună sau excepţional de bună. Maturitatea: Octombrie-Noembrie. Această varietate este socotită ca regina perelor şi cedează numai var. D. d’Hiver în privinţa calităţilor propriu zise. Fructele sunt socotite ca fructe de lux şi se vând cu bucata la preţuri ridicate; suportă transporturile greu şi cer un ambalaj foarte îngrijit. Doyenne d’Hiver. Sin. Bergamote de Pen-tecote. Această pară, de origină belgiană, este cunoscută în cultură de prin mijlocul secolului al XVIII, în grădina Universităţii din Louvain - Belgia -. Arborele destul de viguros şi fertil, reuşeşte bine numai altoit pe gutui, în formă de piramidă «¡au fuse-piramide, cele mai bune rezultate le dă cultivat în spalieri. Ramurile lungi, potrivit de groase, dresate, frunzele ovale, lungi, fin dinţate, caracteristice var., pe codiţe subţiri şi destul de lungi. Arborele pretenţios Ia climă şi sol, cere terenuri bogate şi expoziţii calde şi bine adăpostite, este sensibil la boli şi în special la Fusicladium. Fructele mari sau foarte mari, în cultura depe spalieri, iar în formele libere supra mijlocii sau mari, în formă de butoiaş, neregulat sau ovoid pântecos, mai alungită ca la D. d’Alenţon; pieliţa netedă, lucioasă de culoare verde deschis, devenind gălbue la completa maturitate, acoperită pe partea dinspre soare cu o roşeaţă slabă roşcată, însă nu la toate fructele; pedunculul acuirt, mai rar mijlociu, gros lemnificat, înfipt oblic; pulpa albă fină sau semi-fină şi granuloasă în jurul lojelor cu seminţe, fondantă, dulce şi parfumată, de calitate foarte bună; maturitatea Ianuarie-Aprilie. Excelentă var. pentru comerţ şi pentru amatori. Este socotită ca regina perelor de iarnă şi se vinde cu bucata sau cu kgr., întotdeauna însă cu un preţ mai ridicat ca oricare altă var., dacă fructele au fost culese la timp, căci de timpul culesului depinde în cea mai mare măsură calitatea fructelor. Culesul trebueşte făcut cât mai târziu, căci în unele regiuni din nordul ţării această excelentă var. nu ajunge întotdeauna la maturitate. DOZĂ. - Med. Vet. - Cantitatea unui remediu - medicament - care se poate da în mod obişnuit unui animal. In reţetă, medicul veterinar prescrie de obiceiu o cantitate mai mare de medicament, iar la sfârşitul re- ţetei arată cât e d. care se dă deodată. D. zilnică e de obiceiu de 3 ori mai mare ca cea ce se dă deodată. Mărimea d. medicale variază chiar şi cu privire la acelaiş medicament după specie, vârstă şi modul de aplicare; aşa bunăoară, dacă luăm ca unitate de d. cantitatea ce se dă unui cal, atunci din acelaş medicament se va da: Unui cal............1 parte Unei vite cornute • . l*|a ,, ,, oi sau capre • • 1 2 ,, Unui porc.............3/5 ,, ,, câine.............lf10 ,, Unei pisici..........l|20 , păsări de curte l/>s ,, Această regulă se modifică de la caz la caz, luând în consideraţie că există unele medicamente pe care nu le suportă la fel de bine diferitele specii de animale. In ce priveşte d. animalelor de diferite vârste, fireşte că cele tinere vor primi o d. mai mică decât cele adulte. Aşa bunăoară, din purgativul aloe s« va da: Unui cal de 5 ani........ 25—50 gr. ,, mânz ,, 4 ,, ......... 25—40 ,, ,, 3 ............ 25—30 „ „ 2 „ ......... 20—25 „ „ 1 „............15—20 ,, „ 1'2„ .........10—15 ,, „ 114 „ ......... 5—10 „ ,, 1 lună......... 2— 5 „ ,, ,, ,, 1 săptămână • • 0,5— 1,0,, Cu privire la modul de aplicare, vom avea în vedere puterea de absorbţiune a organului şi a locului unde medicamentul a fost aplicat, aşa bunăoară: dacă d. ce se dă prin gură-în stomac- e................1, atunci ,, rect ,,................2 subcutan-injectat sub piele...........lUct în trachee............................I/20 în venă...............................I/2.Î-I/0O parte D. medicală e cea mijlocie. D. minimă e aceia de la care mai putem aştepta un efect oarecare. D. maximă e aceia care încă nu e otrăvitoare, iar dacă dintr’un medicament se dă o cantitate mai mare decât suportă animalul, atunci vorbim de d. otrăvitoare sau de d. mortală. Unele medicamente produc diferite efecte, după mărimea d. şi a-tunci vorbim de d. vomitantă, d. laxantă, etc. M. Vaid. DRAC DE MARE. - Pisc. - Lopius pisca-torius, peşte Teleosten, ord. Acanthopterigii-lor, fam. Pediculaţi. Are o înfăţişare înfricoşătoare. Cap foarte lat, gura mare cu dinţi ascuţiţi puternici, culoiare castanie; trăeşte în Marea Neagră. Se hrăneşte cu peşti de talii diferite, atacă animalele marine, chiar mai mari decât el; e foarte vorace. Se mişcă încet, de aceia vânează stând ascuns pe fundul mării, între plante marine şi atrage vânatul prin trucuri. Carnea lui nu se mănâncă. DRACAENA-DRĂGAICĂ 344 DRACAENA. - Hort. - Gen de plante din fam. Liliaceae-Asparagineae. D. draco L., arbore care ia cu timpul proporţii enorme. Tulpina simplă, cilindrică, terminată prin-tr’un singur fascicol de frunze; după un număr oarecare de ani, ea se ramifică şi se îngroaşe. Frunzele toate terminale, coriacei, glauce, ascuţite la vârf. Cultura în seră temperată. înmulţire prin lăstarii care apar în părţile laterale ale tulpinei, prin seminţe sau prin butaşi. Foarte frumos pentru decoraţia grădinilor de iarnă şi a serelor mari. D. elliptica Thunb., tulpină de aproape 1 1 m. înălţime; frunze peţiolate, strălucitoare, striate longitudinal; flori gal-ben-verzui; var. maculata, cu frunze pătate cu galben. Seră temperată. D. fragrans Gawl, remarcabilă prin florile sale albe, mirositoare, aşezate în ciorchini strânşi, primăvara. Frunze lanceolate. Două var. răspândite mai mult chiar decât tipul principal: massangeana, frunziş verde cu bandă alburie - şi Lindeni, frunze verzi cu benzi alburii şi galbene. Seră caldă. D. gol. dieana BulL, frumoasă plantă cu frunze marbrate, cu benzi gris şi gria-argintiu; flori albe, în buchete globuloase. D. marginata Lamk., tulpină rămuroasă, de 1,30-1,40 m. înălţime; frunze în rozetă, de 40-50 cm. lungime, verzi, cu margine roşie. Seră caldă. D. reflexa Lamk., tulpină de 4 m., frunze lanceolate. D. sanderiana, frunze verzi cu vine albe, foarte frumoasă pentru decoraţia apartamentelor. D. utnbraculi-fera Jacq., tulpină arborescentă, frunze de 1 m. lungime, din centrul cărora naşte un panicol scurt, compact, compus din flori purpurii în afară, albe înăuntru, care se succed timp de 2 luni. înfloreşte vara. înmulţirea prin seminţe, butaşi şi marco-taj. Semănatul în Decembrie şi Ianuarie, în ghivece sau cutii, acoperind seminţele ciu un strat de nisip alb. Se păstrează în sera de înmulţire şi când planta are 3-4 frunzuliţe, se repică. C. C. Georg. DRACILĂ. - Bot. - Sin. acriş-roşu, lemn-galben, măcriş-epuresc, imăcriş-spinos. Ber-beris vulgaris.' - Arbust mic înalt de 2-3 m. De la suprafaţa pământului pornesc numeroase tulpini subţiri, care se arcuează în jos de la mijloc, formând o tufă de nepătruns. Pe tulpini se află spini cu 3^—5 ramuri, proveniţi din metamorfozarea frunzelor. La subţioara spinilor se desvoltă lujeri scurţi, care poartă frunzele îngrămădite în mănunchiuri. Foile sunt obovate sau oblong-spatulate, de 2—4 cm. lungime» galben-verzui, pe mar- gine cu dinţi rigizi. Au un gust plăcut-acri-şor, de unde şi numele său de măcriş. Florile galbene stau în ciorchine pendente, la extremitatea lujerilor laterali. Fructele sunt oblong-ovoide, când sunt coapte roşii şi au un gust acrişor. Creşte în regiunea de dea- Fig. 570. —DRACILĂ. A, ramură florífera; B, idem cu fructe; C, lujer lung cu spini; 1, floarea; 2, 3, stamine în deshicentă; 4, pistilul; 5, fructul secţionai în lung; 6, 9, sâmbure; 10, diagrama florală. luri, în tuferişuri sau la marginea pădurilor în locuri bătute de soare, mai ales, înfcre stânci de calcar. Acest arbust este vătămător agriculturii, căci adăposteşte pe frunze, e sale rugina neagră a grâului, în stadiu de aecidii. Din aceste pete pornesc în Maiu nouraşi de prăfuşor galben, care duce boala la lanurile vecine de grâu sau alte cereale. Pentru stăvilirea ruginei, Ministerul Agriculturii a luat dispoziţiuni din 1934, ca să se distrugă tuferişurile de D. Lemnul de D. este galben şi foarte tare. Se întrebuinţează pentru strungărie. - Fig. 570. C. C. Georg. DRĂGAICĂ. - Bot. - Sin. sânziene, sânj- 345 DRAGA J-DRENAJ noane, floarea lui Sf. Ion. Galium venim L., plantă erbacee din fam. Rubiaceae, întrebuinţată câteodată la coagularea laptelui. DRAGAJ. - Gen. rur. - v. despotmolire. DRAGAVEI. - Bot. - Sin. dragavei, ste-vie. Rumex crispus L., plantă erbacee din fam. Polygonaceae. Tulpină erectă, frunze peţiolat-lanceolate, flori verzui, hermafrodite sau poligame, în verticile, formând raceme. Prin fâneţe umede, pe lângă drumiu.ri, garduri şi pâraie. - Fig. 571. DRAGHINĂ. - Vitic. - Var. de viţă de vie - v. braghină. DRAGON. - Zoot. - Var. de porumbei sbu-rători, caracterizată printr’un cioc lung şi drept, ochii înconjuraţi de o bandă cărnoasă. Prolific. DRAJON. - Lăstar născut pe o rădăcină trasantă, mai aproape sau mai departe de trunchiu. Astfel de lăstari dau prunii, cireşii, vişinii, gutuii şi unele specii forestiere. a DRAJONARE. - Metodă de înmulţire a pomilor prin drajoni. Aceştia se scot din pământ în primăvara anului al doilea, plan-tându-se în şcoala provizorie - cei născuţi din părinţi buni, fiindcă dau fructe ca şi părinţii lor, deşi nu sunt aşa de trainici -sau în şcoala de altoit - cei crescuţi din pomi sălbateci, pentru a fi altoiţi. Drajonii nu se plantează când sunt mari, fiindcă se pot îmbolnăvi de scurgere cleioasă - v. las-tărire. DRANIŢĂ. - Şindrilă de dimensiuni mai mari decât cele obişnuite, pentru învelit casele - v. şindrilă. DREHLE. - Bot. - Auricularia mesenterica Fr., sin. A. tremelloides Bu.lL, ciupercă din fam. Auriculariaceae. Pălăria brun-cenuşie, pâsloasă. Pe trunchiul fagilor, ulmilor şi stejarilor, în August. - Fig. 572. Fig. 572. — DREHLE. DREN. - Hidr. - Tub de ţiglă, de lungime 0,33 m., iar diametrul variind între 0,04-0,16 m., servind în lucrările de drenaj. Prin aşezarea cap la cap a acestor tuburi în pământ, apa se strecoară în ele prin spaţiile rămase inevitabil la extremităţile lor de contact, iar circulaţia ei spre un colector fiind asigurată de continuitatea tuburilor. A-dâncimea la care se aşează diferă după plan* tele de cultură de pe terenul drenat, ea variind între 0,6-2 m. şi chiar mai mare. A-şezarea lor se face în şanţurile săpate conform proectului întocmit, fiind apoi astupate. A. I. f Fig. 573. — Secţiuni transversale prin diferite drenuri. DRENAJ. - Gen. rur. - Metodă de desecare în care se folosesc tuburi subterane -drenuri - şi aplicată acolo unde apai se găseşte îmbibată în straturile superficiale ale solului. Prin această metodă, inconvenientul desecării prin canale deschise, prin care se pierde o suprafaţă apreciabilă de teren, se elimină. In privinţa rolului şi principiilor care stau la baza d. - v. desecare. Sistemul DRENAJ 346 de drenuri folosite simt diferite. In fig. 573 se arată toate aceste sisteme, dela cele mai simple până la drenul propriu zis, toate însă permiţând mai uşor sau mai greu circulaţia subterană a apei. Materialul întrebuinţat poate fi: piatră, lemn sau tuburi de ţiglă -cele de ciment sunt nerentabile -. Oricare ar fi sistemul de dren, principalul este asigurarea scopului urmărit. In figură, primul sistem arătat e cel al unor pietre ase« zate oricum, însă prin această aşezare ne« regulată, se lasă spaţii libere prin care apa se poate strecura. Al doilea sistem, puţin mai complicat, constă în aşezarea a câte 3 lespezi în triunghiu şi continuiându-se astfel se creiază un canal mai bun. Se vede apoi al treilea sistem cu fascine. Nuiele de răchită făcute mănunchiuri, de grosimi potrivite, legate sau nu şi aşezate în continuare, permit apei să circule prin ele. Toate aceste sisteme, rudimentare, au inconvenientul mare că după câtva timp spaţiile libere se umplu cu pământ şi ajung să fie incapabile de a mai face posibilă circulaţia apei. Cel mai perfect sistem e drenul de ţiglă în secţiune circulară, cu lungimea de 0,33 m. şi al cărui diametru variază între 4-16 cm. Drenurile se aşează cap la cap, la o adâncime impusă de cultura de pe terenul drenat şi acoperite de pământ. Prin spaţiile rămase între capetele drenurilor, se poate face absorbţia apei, iar continuitatea drenurilor a-sigură scurgerea ei spre tubul colector imediat. In privinţa diametrului drenurilor, cele de 4 cm. diametru sunt drenurile absorbante; şi drenurile cu diametru mai mare permit absorbţia apei prin spaţiul dintre 2 capete de drenuri, acestea însă servesc de colectoare ale apei, de ordin superior cu a-tât mai mare, cu cât şi diametrul lor e mai mare. Folosirea de drenuri cu diametrul mai mare de 16 cm. nu e economică, iar dacă din calcul rezultă un debit mai mare decât cel capabil să fie scurs de un dren de 16 cm., ceeace e cazul pentru colectoarele principale, atunci se combină metoda drenajului cu cea a desecării prin canale des- chise. Se va merge cu colectorul din tuburi atât timp cât permite diametrul maxim admis ca practic de 16 cm. pentru debitul ce trebuie să-l transporte apoi, din locul în care debitul creşte într’atât încât nu mai e posibil să fie transportat pe tub, se va des- chide colectorul într’un canal deschis dimensionat în funcţie de elementele: debit şi pantă. Canalul va face legătura cu un emisar sau direct într’un recipient, după împrejurări - Fig. 574 -. Racordarea între un dren absorbant şi altul colector, sau între 2 drenuri colectoare, se face prin suprapunere, iar în punctul de contact se fac găâri de comunicaţie. Unghiul de racordare a 2 drenuri e indiferent, căci apa din tubul deversor, de deasupra, nu stânjeneşte < Fig. 575. — DRENAJ. în cădere circulaţia apei în tubul receptor. Când 2 sau mai multe colectoare secundare îşi varsă apa într’un acelaş loc într’un colector principal, în punctul de întâlnire se va construi un mic bazin numit cisternă în care apa colectoarelor secundare să se adune, iar de aici să-şi continuie drumul spre recipientul de vărsare prin colectorul principal. - Fig. 575. Trasarea drenurilor. Drenurile absorbante Emisar *"--* Fig. 576. — DRENAJ* formează o reţea de tuburi paralele, care după direcţia pe care o au faţă de linia de cea mai mare pantă a terenului se împart în 2 sisteme: 1. - Sistemul longitudinal -perpendiculare pe linia de pantă; 2. - Sistemul transversal - paralele cu linia de pantă a curbelor de nivel. In Fig. 576 în colectorul I se varsă drenuri de o parte transversale (A), iar de cealaltă parte a colectorului fiind sistemul longitudinal (B). Avantajul sistemului transversal este că apa care se infiltrează în sol şi a cărei tendinţă este de a se scurge urmând panta, va întâlni în calea ei întotdeauna un dren transversal care să o absoarbă. In cazul sistemului longitudinal, o picătură de apă cuprinsă în spaţiu] 347 DRENAJ dintre 2 drenuri şi urmând panta terenului rareori va întâlni un dren în drumul ei. In felul acesta, porţiunea de teren dintre 2 drenuri absorbante longitudinale, va fi mai u-medă decât o porţiune de teren cuprinsă între 2 drenuri transversale şi la fel mai u-medă decât porţiunea îngustă de teren din sistemul longitudinal aşezată deasupra dre-nului chiar. Adâncimea la care se aşează drenurile depinde de natura culturilor: Pentru cereale.................. 1,6 — 1,5 m. „ fâneţe................... . 0,6 — 1,0 m. „ pomi roditori................. 2 m. Distanţa dintre drenuri, depinde de: a. -Adâncimea lor. Cu cât sunt aşezate la o adâncime mai mare, distanţa poate fi mai mare, căci şi raza de acţiune a drenului e mare. b. - Constituţia fizică a solului şi a-nume, cu cât solul e mai compact, distanţa se ia mai mică, deoarece şi permeabilitatea solului e mică. c. - Frecvenţa ploilor într’um timp scurt. Cu cât frecvenţa ploilor e mai mare, cu atât distanţa se va lua mai mică. d. - Panta terenului cu care stă în raport direct. Astfel -că s’ar putea scrie: d =A' ^ C. F în care d = distanţa dintre drenuri; A adâncimea lor; P panta; C compacţi - tatea solului; F = frecvenţa ploilor. Distanţa variază între 8-24 m. Panta terenului trebuie să fie mai mare decât panta necesară canalelor des,chise. Minimum este 1 °/°° pentru drenuri scurte şi 2°/oo pentru drenuri lungi. Terenurile cu panta mai mică decât 1 :300-1 :400, nu se pot drena prin drenuri longitudinale. Viteza apei trebuie să fie suficientă pentru a nu se depune material în tuburi. Viteza minimă admisibilă e 0,20 m./secundă, iar când apa conţine multă substanţă în suspensiune, viteza trebuie să fie cam 0,60 m./secundă. In nici un caz să nu treacă de 1 m./secundă. Lungimea maximă a drenurilor absorbante este 200 m. Calculul calibrului drenurilor. E nevoie a se cunoaşte: 1. - Debitul apei ce trebuie scurs prin tubul căruia voim a-i afla raza de secţiune; 2. - Panta fundului şanţului unde se aşează drenurile, deci înclinarea lor. Aflarea acestor date se face la fel ca la desecare - v. ac. - prin canale deschise. Formula cea mai uzitată pentru aflarea razei unui dren capabil să transporte un debit ,,Q“ la o pantă a sa „p‘\ e formula Darcy şi anume, ajutându-ne de abacul construit de acelaş autor. Ex. de calcularea debitului capabil să-l transporte un dren cu diametru de 0,10 m„ panta fiind l°/oo: Formule Giessler; Q=s.v=7T d-^- ,,=3,14 X 50 Vo.l X 0,001 4 „=0,0078 X 50 X 0,01 ,, =3,9 1 sec. în care d = diametrul ; -j— — panta la 1 m. Dacă s’ar fi dat Q cunoscut şi d ar fi fost necunoscuta, la fel s’ar fi rezolvat, înlocuind însă pe Q prin valoarea dată. Drenaj-plug. Pentru aşezarea drenurilor în pământ e nevoie să se sape şanţuri la o adâncime aleasă după natura plantelor de cultivat pe acel teren. Pentru executarea şanţurilor, a’au creiat nişte pluguri-escava-toare, care să sape şanţurile mai repede. Prin reglarea unui anumit dispozitv al plugului se poate ajunge cu săpătura la orice adâncime necesară în drenaj. Pământul nu e săpat pe întreaga adâncime printr’un singur^ drum al plugului, ci e nevoie de câteva reveniri pe acelaş traseu până a se ajunge la adâncimea cerută. Drenaj-proect. In executarea unei lucrări de drenaj, ordinea punctelor necesare pentru definitivarea lucrării este următoarea: 1. - Studiul situaţii naturale de acumularea apei pe terenul considerat, cât şi a scurgerii atât din punct de vedere tehnic, cât şi juridic. 2. - Ridicarea planului şi executarea nivelmentului. 3. - Studiul solului şi subsolului - compoziţie fizică - şi sondarea adân-cimei apei freatice. 4. - Stabilirea proectului de drenaj şi întocmirea planului. 5. - Pi- Figr. 577. — LUCRĂRI DE DRENAJ, în Danemarca. chetarea reţelii de drenuri şi trasarea lor. 6. - Repartizarea drenurilor pe teren după destinaţia lor în legătură cu diametrul. 7. -Corectarea sau săparea unui canal de evacuare. 8. - Executarea canalelor necesare după împrejurări. 9. - Aşezarea tuburilor în şanţuri. 10. - Umplerea şanţurilor. 11.-Executarea lucrărilor accesorii: guri de con- DRENŢE-DRESAJ 348 trol, sifoane, guri de evacuare, puţuri absorbante, etc. Fiecare proect va fi însoţit de: 1. - Memoriul descriptiv ce cuprinde: situaţia actuală a terenului care indică adoptarea soluţiei, situaţia geografică şi economică - căi de comunicaţie apropiate, întinderi, apropieri de centre de populaţie importante, relieful, modul de cultură al terenului -, panta terenului, panta solului şi subsolului, căror cauze se datoreşte surplusul de apă, date hidrografice şi meteorologice, debitul de apă la ha. de evacuat, motivarea alegerii adâncimii şi distanţei drenurilor, preţul lucrării pe metrul liniar, pe ha. şi total, beneficiile, amortizarea. 2. - Devizul şi caetul de sarcini: a. -descrierea lucrărilor de executat - dimensiuni, priite, adâncimi, distanţe, locul gurilor de control, opere de artă etc. b. - procurarea, calitatea şi prepararea materialului de construcţie; c. - modul de executare; d. -modul de evaluare al lucrărilor. 3. - Ante-măsurătoarea, cuprinde calculul cantităţii de material şi cubajul săpăturilor necesitate. 4. - Borderoul de preţuri, arătând preţurile unitare necesare regulării conturilor de antrepriză. 5. - Planul de ansamblu, când suprafaţa e divizată în parcele depărtate între ele sau când apele de evacuat provin şi de pe terenurile vecine. 6. - Planul general, cuprinzând: cursul de apă, diguri, isvoaire, fântâni, drumuri, construcţii, culturi, etc. Scara va fi de 1/1000-1/5000, echidistanţa curbelor de nivel pentru terenuri cu pantă mică va fi 0,20 m., iar pentru terenurile de pantă mare până la 2 m., în orice caz nu se depăşeşte echidistanţa de 2 m.; de altfel o suprafaţă a cărei pantă e prea mare, nici nu are nevoie de a fi drenată. A. I. DRENŢE. - Bot. - Callitriche vernalis Kiitz., sin. C. verna L., plantă erbacee acua-tică din fam. Callitrichaceae. Tulpină filifor-mă, frunzele inferioare liniare, cele superioare la suprafaţa apei. Flori verzui, mici, cu o singură stamină. Fructul o capsulă în 4 muchi. înfloreşte Maiu-Septembrie. Prin mlaştini şi bălţi. DREPANA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Drepanideae. In repaos, aripile întinse. Bărbaţii sboară ziua cu neastâmpăr, femelele stau în tufişuri. Generaţie dublă. Omizi păroase. Specii importante: D. cultraria, cu marginea exterioară a aripilor anterioare arcuite. Galben cu bande întunecoase, peste aripile anterioare şi posterioare. Din Aprilie-Septembrie, în pădurile de fag. Omida cafenie roşiatică, de 30 mm.; la început atacă frunzele pe faţa inferioară, apoi pe cea superioară, mai târziu nerămâ-nând decât nervurele. Pupa cafenie lucioasă, durează vara 10-12 zile, iar generaţia a doua iernează în pământ. D. falcataria, culoare galbenă cu cafeniu, pe colţul aripilor cu o pată mare brună. Aripile dinapoi cu linii ondulate închise. Sboară din Mai-August; trăieşte pe pomii debili. Omida 30 mm. In Iunie, şi din A)u-gust până în Octombrie, pe mesteacăni şi anini. DREPNEAUA. - Zool. - Sin. lăstunul mare - Cypselus apus, pasăre din fam. Cypselidae; câfltătoare, căţărătoare, culoare închisă, gât Figr. 578. — DREPNEAUA. alb, cioc şi picioare negre; lungimea 18 cm., 17 cm. lungimea aripilor, 8 cm. coada. Se hrăneşte cu insecte, trăieşte prin munţi stân-coşi, ruine. Fig. 578. DRESAJ. - Zoot. - Educarea unui animal pentru a-1 aduce în starea de a nu mai avea altă voinţă decât a omului, a înţelege cele mai mici cereri ale acestuia şi a le satisface ascultător şi cu uşurinţă. D. se datoreşte iu-nei înţelegeri între dresor şi animal. Dresorul nu face decât să înveţe pe animal a-numite lucruri, care nu-i stânjenesc cu nimic firea şi care chiar îi devin plăcute. Trebue deci deosebit d. de supunerea prin forţă a animalului, aceasta având la bază nu acceptarea, ci frica. D. raţional se călăuzeşte de următoarele puncte: îmblânzirea animalului nu se va face prin mijloace care l-ar putea înspăimânta. Intre om şi animal trebue creiat un fel de limbaj prin care să se înţeleagă reciproc. A-ceasta cere din partea dresorului multă a-tenţie şi înţelegere, pentru a putea pătrunde firea animalului. In acest fel dresorul va putea atrage animalul şi-l va învăţa încet, încet, anumite mişcări. Animalul trebue să fie însă menajat pentru a-si păstra calmul, interesul şi plăcerea pentru acele mişcări. Lucrul trebue făcut progresiv, pornind dela mişcările cele mai simple spre cele complicate. Nu se va trece la o mişcare mai grea, decât dupăce mişcarea mai uşoară a fost învăţată. Se ajunge astfel la o treptată elasticizare a animalului. In tot timpul dresajului, omul trebuie să aibă răbdare, înţelegere, perseverenţă. Dresajul obişnuit cuprinde patru faze: îmblânzirea; netezirea sau faza când începe a ne înţelege; dresajul de adaptare când a-junge a învăţa meseria sa şi, dresajul de punere în valoare a celor învăţate sau de 349 DREŢE-DROJDII perfecţionare când poate face lucrul său cu uşurinţă, energie şi mulţumire. Mai greu este redresajul, adică dresajul exercitat asupra unui animal ce n’a putut fi dresat odată, din cauză că a intrat pe mâini nepricepute. In acest caz trebue şi mai multă atenţie şi abilitate. E de preferat intimidarea prin reducere la neputinţă a animalului nu însă prin supunerea la dureri ce îi fac displăcută învăţarea. Dresorul trebuie să cunoască îndeaproape firea animalului pe care vrea să-l educe. In mod curent, dresajul se înţelege în special pentru cai, însă el se aplică la toaite speciile de animale. Cât priveşte mişcările şi funcţiunile pentru care poate fi dresat un cal, trebuie observat că există o sumedenie de asemenea funcţiuni: călărie, tras la căruţă sau trăsurlă singur sau alături de altul, în doi trei sau patru, pentru curse, sărituri etc. etc. AL V. M. DREŢE. - Bot. - Sin. duminicea, gălbi-nele. Lysimachia Nummularia L., plantă târî-toare din fam. Primulaceae. Frunze opuse, flori galbene axilare, fructe capsule. Înfloreşte Iunie-Iulie. Prin locuri umede în păduri, fâneţe. DRIC. - Parte din carul ţărănesc, alcătuită din împreunarea piscului cu inima şi cu vârtejul, cu ajutorul unui cuiu căruia i se spune cuiu de inimă sau cuiu de d. - v. car. DROB. - Bot. - Sub aices,t nume se înţeleg diferite specii de Cytisus. Dintre acestea, - v. salcâm galben = C. laburnum, -lemnul bobului = C. nigricans. D. de deal, C. hirsutus L. şi C. leuchotri-chus Schur. Specii de soluri calcaroase, a-vând ramurile şi frunzele acoperite cu pâslă deasă. Păstăi pâsloase. Comun în regiunea gorunetelor. Fig. 579. C Fig. 579. — DROB^DE MUNTE - Cytisus hirsutus D. de câmp, C. austriacus L. şi G. heuf-felii Wierzb. Arbuşti pitici, cu frunze lanceolate sau lanceolat-oblonge şi păroase. Comune în pădurile împoenite de câmp. C. C. Georg. DROBÎTĂ. - Bot. - Drobiţa-boiangiilor, ge-nistră, ginistru sau grozama, inistru. Genista tinctoria L. Arbust pitic, care creşte până Ia 0,50—1 m. înălţime, cu mai multe tulpi-niţe. Ramurile verzi colţurate. Frunzele sunt simple, mici, 1—2,5 cm. lungime, ovale, acute la amândouă capetele. Florile galbene în ciorchini lungi, erecţi, terminali. Foarte răspândit în locurile însorite dela marginea pădurilor şi în pajiştele de câmp şi de deal. In regiunile nisipoase poate căpăta o talie mare, până la 1,50 m. Este întrebuinţat la coloratul în galben. Fig. 580. C. C. Georg. DROJDII. - Tehn. - Ciuperci cu miceliu format din celule ovale, care se reproduc de obiceiu prin înmugurire, mai rar prin sporulaţie şi care, trăind şi reproducându-se în medii prielnice, determină acolo fenomene de fermentaţie. Cea mai importanta din a-ceste d. este cea de bere - v. ac. - care produce fermentaţia alcoolică, adică transformarea iglucozei şi a zahărului în alcool şi acid carbonic. Dacă se strivesc boabe de struguri şi dacă se lasă zeama la aer, se pot numaidecât observa fenomene destul de complexe: mai în-tâiu, se formează numeroase bule de anhidridă carbonică; în acelaş timp, gustul zaharat diminuiază, pe urmă dispare şi prin distilarea lichidului se poate izola corpul cunoscut, sub numele de alcool ordinar. Se zice atunci că zeama zaharată a fermentat. Se poate reproduce acest fenomen, în laborator, în modul următor: se pune într’un flacon o disoluţie de zahăr, Ia care se adaugă puţină d. de bere; se lasă flaconul la o temperatură de 20-25°: se produce îndată o efervescenţă, lichidul face băşici şi se poate colecta anhidrida carbonică prin tubul abductor. Lichidul care rămâne este alcoolul. Deşi fenomenul descris mai sus era cunoscut încă din cea mai îndepărtată antichi- tate, totuş Pasteur este acel care, cel din-tâiu, l-a studiat şi pus pe adevăratele lui baze ştiinţifice. Pasteur a disolvat 10 gr. de zahăr de candelă, puir, în 100 gr. apă distilată, la care a adăugat 15 gr. de cenuşe de d. şi 0,1 gr. de tartrat de amoniu; pe deasupra a presărat d. de bere umedă. Lichidul astfel pregătit a fost lăsat la temperatura de 15-20°: fermentaţia începu, zahărul se dedublă în alcool şi anhidridă carbonică, iar Pasteur constată că, în timpul fermentaţiei, d. de bere se reproduce prin înmugurire şi că lichidul conţinea la sfârşit mult mai mulţi indivizi de d. decât la începutul experienţii. D., aşa dar, nu se distruge, ci trăeşte şi se reproduce. Ea secretă mai în-tâiu o diastază care transformă zahărul în glucoză; aceasta, la rândul ei, e dedublată de d. în alcool şi anhidridă carbonică: Ca H12 06 = 2C2 H5 (OH) -f 2C Oa glucoza alcool anhidridă carbonică lată cum trebuie să se interpreteze această acţiune: d., ca orice corp viu, are nevoie, pentru a trăi şi a se reproduce, de materii care să o alimenteze; ea găseşte aceste materii în substanţa fermentescibilă şi le transformă. Dar, în timp ce cea mai mare parte a fiinţelor vii iau din aer oxigenul necesar la combustia alimentelor, d. ia acest oxigen din zahăr. Dar zahărul nu poate lăsa o parte din el însăşi, decât cu condiţia de a fi desfăcut în alcool şi anhidridă carbonică. Rezultă de aici că cantitatea de materii zaharate care suferă fenomenul de fermentaţie trebuie să fie considerată ca divizată în 2 părţi, una care se transformă integral în alcool şi anhidridă, alta care cedează d. carbon, oxigen etc., pentru a o hrăni şi pentru a-i permite să se înmulţească. De altă parte, nu este cedat totuil d., ci o altă parte serveşte la producerea altor substanţe, cărora Pasteur le-a arăta clar existenţa în lichidul fermentat: glicerină, acid succinic, celuloză, materii grase, acid acetic, aldehidă etilică, etc. Corpii care fermentează sub acţiunea d. de bere sunt: glucoza, levuloza, galactoza, etc. Toţi aceşti corpi au formula Ce H12 Oe. Zaharurile, a căror compoziţie este reprezentată prin formula C12 H22 Ou, pot de a-semenea să fermenteze, numai cu condiţia de a suferi în prealabil o hidratare, care le preschimbă în materii zaharate -cu formula— Ce H12 Oe. Vom descrie sumar principalele d. alcoolice, adică. acele capabile de a produce fermentaţia alcoolică. D. alcoolice^ .cele mai importante sunt cele care constituie d. de bere şi intervin în fabricaţia acestei băuturi - v. ac. Fermentaţia aceasta eşţe .provocată de ciuperca Saccharo-mices cerevisiae, care are 2 specii: d. infe- rioară, care lucrează în fermentaţia în depozit şi d. superioara, care lucrează în fermentaţia superficială. D. se reproduc în general prin înmugurire. Celulele sunt rotunde de 8-9 mm.; sunt formate dintr’o membrană elastică şi subţire de celuloză, necolorată şi dintr’o protoplasmă de-asemeni incoloră, uneori omogenă, alteori cu ^granulaţiuni. Când se pun aceste celule într un lichid fermentescibil, se observă îndată născând una sau 2 umflături la suprafaţă, a căror interioare se umple pe cheltuiala celulei-mame; aceste umflătuiri cresc până ce ating mărimea celulei care le-a dat naştere, apoi se strangulează la bază şi se separă, devenind o celulă de sine stătătoare. Fiecare celulă poate astfel să se reproducă, dacă condiţiile sunt favorabile. Dar, cu timpul, protoplasma celulei se epuizează şi moare, iar membrana se resoarbe. In cazul când celulele sunt lipsite cu totul de hrană, Sac-charomicetele se înmulţesc prin spori. După câtva timp apare în protoplasma celulei mame o tecă de sferule, care sunt sporii. Condiţiile normale ale vieţii d. de bere. Ca o condiţie fizică, nu, este de amintit decât temperatura, care trebuie să fie cuprinsă între 25° şi 35°. Cât despre condiţiile chir mice, acestea trebuie să prezinte elementele care se găsesc şi în celulă: săruri minerale - mai cu seamă fosfaţi de potasiu, de magneziu şi de calciu. Celulele d. se desvoltă în mediile prielnice, de la‘care ele împrumută elementele ţesut/urilor lor; mai mult, dacă mediul conţine oxigen în disoluţie, ele împlinesc un veritabil fenomen de respiraţie, absorbind acest oxigen şi punând în libertate o_ cantitate oarecare de anhidridă carbonică. Sacchairomices minor, descoperit în aluatul pâinii, pe care o. ajută la fermentaţie. Se desvoltă încet prin înmugurire şi produce o fermentaţie lentă; se reproduce tişor prin sporulaţie şi în acest caz produce o fermentaţie activă. S. ellipsoideus este fermentul alcoolic obişnuit. Este format din celule ovoide, care se desvoltă prin înmugurire şi prin spori şi care au aproape 6 mm. lungime. S. pastorianus este o var. a celui de mai sus, observat de Pasteur. S. exiguus se întâlneşte în sucurile fructelor fermentate; se înmiulţeşte prin înmugurire şi prin spori; celulele au 3 mm. lungime. S. mycoderma sau Mycodemna * vini sau aceti, care formează floarea de vin, trebuie de asemenea să fie socotită printre fermenţii alcoolici. Se găseşte la suprafaţa tuturor lichidelor alcoolice, atunci când fermentaţia este sfârşită sau tânjeşte. Creşte cu o repeziciune extremă: în 48 ore o celulă poate să producă alte 35.378 celule. Acestea sunt ovoide, eliptice sau cilindrice. Cele ovoide au 6 mm. diametru, iar cele cilindrice 12-13 mm. M. vini intervine în fermentaţia .acetică - v. o-ţet. Mucor mucedo şi M. racemosus sunt de-asemeni d. alcoolice. D. lactice. Fermentaţia lactică constă în transformarea unor zaharuri, ca zaharul de lapte - v. ac. - într’un acid siropos, solubil în apă, numit acidul lactic. Transformarea constă dintr’o dedublare, aşa cum se vede în formula: Ce H12 06 — 2C3 H<ţ O3 zahăr acid lactic Această dedublare se produce sub influenţa unei d. descoperite de Pasteuir şi pe care acesta a numit-o d. latică. In massă, ea seamănă cu d. ordinară. La microscop a-pare ca nişte mici globule strangulate la mijloc, în general izolate, rareori înlănţuite câte 2-3. Conservarea laptelui - în procedeele industriale - constă mai cu seamă în distrugerea germenilor d. lactice şi în neutralizarea acidului lactic produs, care determină coagularea caseinei. DROPIE. - Zool. - Otis tarda, din fam. Alectoridae ordinul Picioroangelor. Forima. Lungimea dropiei desvoltate e, dela cap la vârful cozii, cca. de 1,15 m. Deschiderea aripelor ajunge până la 2 m. şi mai mult. Greutatea e dela 8-16 kg., bărbatul în-trecând cu 1/3 greutatea găinei - femela -. Ciocul e cenuşiu brun, lung de 8 cm. Picioa- Fier. 581. — DROPIOI. rele, lungi de cca. 35 cm., musculoase, puternice, golaşe până la genunchi şi acoperite cu solzi. Degetele scurte, ghiarele tocite. La urechi, dropioiul are smocuri de pene asemeni mustăţilor la patrupede. La fel sub falca de jos, de 15 cm. lungime, în formă de evantail, ca o barbă. Gâtul e golaş, pieptul, pântecele şi şoldurile sunt aco- perite cu pene cenuşii deasupra, albe dedesubt. La femelă nuanţele sunt palide. - Fig. 581. E o pasăre foarte sperioasă şi bănuitoare. Sboară greu şi scurt. Fuge foarte bine. Înainte de a se înălţa, fuge. In timp de polei, le îngheaţă aripele şi pot fi prinse ca pasările domestice. S’a văzut cârd întreg mânat de dinapoi cu biciul, ca pe curcani. Aria de răspândire. De predilecţie câmpul deschis, câmpia şi numai unde este foarte puţin turburată de oameni. Preferă terenul de cultură agricolă, unde face mari ne- ajunsuri, mai cu seamă iarna, în semănăturile de rapiţă. Trăeşte în cârduri şi perechi. Se fereşte de păduri, tufe, etc. Fig. 582 ne arată aria de răspândire a dropiei în ţara noastră. In general se poate spune că preferă cârdul, în regiunile agricole - lucerna, cereale, porumbişte, în care face pagube însemnate -. Hrana. Se hrăneşte cu cereale, rapiţă, ierburi, varză, morcovi, insecte, viermi şi cu scoarţa moale a arborilor. Pentru mistuire înghite petricele. Reproducţie. Epoca înperecherii e primăvara, în Martie şi Aprilie. Dropioiul „face o curte aprinsă şi îndelungată4* la mai multe femele. După înperechere, femela face un cuib primitiv scobit într'un lan mai mare şi depune 2-4 ouă, mari ca cele de gâscă, de culoare verzui, pătate cu cafeniu. Cloceşte timp de 30 zile. Puii pleacă cu mama lor îndată ce sau născut. In primul an femela atinge mărimea completă, masculii în anul al doilea, când capătă barbă şi carac-te rişti cele speciei. Duşmanii, ca şi la potârniche: vulpea, ne-văstui^a, pisica, dihorul, păsările răpitoare. Folosinţa. Carnea de dropie tânără e fragedă. Penele sunt întrebuinţate pentru coarde şi perne. Pagube. Călcarea holdelor, pe care cârdurile mari le poate distruge. Vânătoarea este permisă pentru mascul dela 1 Sept. - 1 Dec. şi dela 1 5 Aprilie - 1 5 Mai prin pândă, goană etc. Gh. Ned. DROSOMETRU. - Fiz. - Aparat cui ajutorul căruia şe măsoară cantitatea de rouă ce cade pe sol. Se compune dintr’o placă ce se aşează noaptea pe sol, măsurându-se dimineaţa cantitatea de rouă căzută, la care se adaugă cantitatea rămasă aderentă pe placă. Aceasta se determină prin experienţe prealabile. DROSOPHILA. - Ent. - Gen de insecte Dipterae, cu câteva specii care trăesc pe materiile fermentate. D. funebris, de culoare roşietică, sboară din Aprilie până în Octom- brie; trăiesc med ales în roiuri mari prin crame, pe lângă vase cu lichide alcoolice, de unde şi numele de beţive. Ouăle depuse în materii acre şi spirtoase, larvele mici albe. D. melanogaster, caută de preferinţă materiile organice vegetale, prin intermediul cărora pătrunde în aparatul digestiv al omului. DRUG. - Par gros, din lemn sau metal, adesea rotund, cu care se închide o uşe sau o poartă; — d. de lemn ce se pun pe un car, de jur împrejur, ca să încarce mai bine, de obicei pă'ioase; — cele 2 lemne lungi ale loitrei, în care se petrec spetezele; — fiecare din tălpile răsboiului de ţesut, sprijinite pe câte 2 picioare; — varga de fier care face legătura între sfredelul propriu-zis şi mâner; — cerbicea jujeului, etc. DRUM. - Cale de comunicaţie. In general, din punctul de vedere al agriculturii, deosebim: 1. - d. publice şi caile de comunicaţie: d. de ţară, şosele, ape, d. de fier, şi 2. - d. de exploatare: cele de pe moşie. D. nu sunt productive în sine, ci prin aceia că au mare înrâurire asupra tuturor ramurilor de producţiune, deci şi asupra agriculturii. La noi în ţară, urmarea - pentru agricultură - înmulţirii căilor de comunicaţie a fost: întinderea culturii cerealelor, răspândirea maşinilor şi urcarea arenzilor. Dacă asupra construirii şi îmbunătăţirii celor din-tâiu, agricultorul nu poate influenţa direct, asupra d. de exploataţie, are toată latitudinea de a le face să fie de orice întindere, în oricare aşezare şi să prezinte însuşirile necesare exploataţiei. Numărul şi întinderea d. trebuie să fie reduse la strictul necesar. Schimbarea d. vechi este greu de făcut, cerând cheltuieli mari. Cea mai raţională distribuţie a d. este a-ceia radiară, plecând la distanţe egale, bine înţeles, dacă toată moşia este la un loc şi curtea în mijloc. Avantaje: se scurtează distanţele, se face economie de muncă, de teren, etc. D. trebuie să evite cotiturile, care lungesc distanţele, dau parcelelor o formă neregulată şi îngreuiază transporturile. Lăţimea d. se face după destinaţia lor: 5-6 m. pentru cele principale, pe care trec carele încărcate cu produse; 10-12 m. pentru d. de vite; 3-4 m. minimum de lăţime pentru un d. de exploatare. D. se construesc ridicate la mijloc, pentru scurgerea apei; în pământurile mai grele, se fac şanţuri pe margine. Primăvara se cercetează, se curăţă, se repară. DRUMUIRE. - Topogr. - Metodă de ridicare topografică - v. măsurători. •DRUPĂ. - Bot. - Fruct cărnos indéhiscent; pericarpul e numai în parte cărnos; ex. la cireaşă, partea internă a fructului o Fig. 583. — DRUPĂ - Dreapta: fruct deschis. constitue sâmburele; merele, perele, gutuile, sunt intermediare între' d. şi bace. Mezocar-pul d. este la fel cu cel al bacelor. Fig. 583. DRY-FARMING. - Fit. - înţelesul etimologic al cuvântului dry însemnează uscat, iar farming este participiul prezent al verbului to farm, care însemnează a face agricultură, a cultiva solul. înţelesul larg al acestui cuvânt compus este: a face agricultură în regiuni uscate, secetoase. In principiu, prin sistemul de cultură d.-f. se înţelege ansamblul de lucrări, care ne permit a acumula cât mai multă apă din ploi, a o economisi în sol şi a o utiliza aproape exclusiv numai pentru plantele de cultură care trebuesc astfel alese, încât să fie cât mai bine adaptate la secetă . Acest sistem de cultură se aplică în regiuni secetoase, adică acolo unde plouă puţin, ploile sunt defectuos repartizate, în timp şi cantitate, şi unde evaporaţia solului şi transpiraţia plantelor sunt foarte mari, datorită anotimpurilor calde lungi, a temperaturilor ridicate şi a vânturilor uscate frecvente. O regiune este mai secetoasă - aridă - sau mai puţin secetoasă, după cum elementele care alcătuesc climatul - parte enumerate mai sus sunt mai mult sau mai puţin favorabile desvoltării plantelor. Deşi nu e exact a caracteriza un climat numai duptă cantitatea de ploaie, totuşi pentru că aceasta este un element principal al climatului, s*a obicinuit a se judeca ariditatea unei regiuni, după cantitatea de ploaie ce cade anual în acea regiune. J. A. Widtsoe a împărţit globul pământesc în regiuni aride, unde plouă mai puţin de 250 mm. anual; regiuni semi-aride, unde plouă între 250-500 mm. anual; regiuni sub-umede, unde plouă între 500-750 mm. anual; regiuini umede, unde plouă 'mai mult de 750 mm. anual. Tot după Widtsoe, suprafeţele de pe glob cuprinse în clasificaţia de »mai sus sunt: 25% regiuni aride; 30% regiuni semiaride; 20% regiuni subumede; 25% regiuni umede. Deci 55% din suprafaţa globului pământesc este sub regim arid şi semiairid. In a-ceste regiuni nu se poate face agricultură rentabilă fără irigaţie sau fără aplicarea re-gulelor de d.-f. Dar chiar în regiuni din grupa sub-umed, aplicarea regulelor de d.-f. sunt foarte utile, deseori chiar necesare. In Statele Unite, 63% din suprafaţa totală primeşte sub 500 mm. In România, între 30-30% din suprafaţa ţării primeşte mai puţin de 500 mm., iar 30-40%, între 500-700 mm. Este foarte interesant de amintit, că au fost popoare care au trăit şi ajuns la un grad de civilizaţie foarte înaintată în regiuni secetoase, dar care au luptat cu seceta, folosind apa de irigaţie. Astfel de popoare au trăit în Mesopotamia, Egipt, Palestina, China. Dar sunt cunoscute în istorie şi popoare care au trăit de secole în regiuni secetoase fără să fi întrebuinţat apa de irigaţie pentru cultivarea plantelor agricole. Astfel sunt Indienii, Mexicanii, Indienii americani. Coloniştii albi din America au găsit triburi stabile de Indieni care cultivau de secole regiuni secetoase şi obţineau recolte mulţumitoare de porumb şi alte plante fără să folosească apa de irigaţie. Aceste popoare sunt precursorii sistemului de d.“f. cunoscut astăzi. Acest sistem de cultură este originar din America. Bazele lui au fost puse la jumătatea secolului trecut de coloniştii europeni stabiliţi în regiunile secetoase ale Ame-ricii de Nord, în California, Utah, bazinul râurilor Snake şi Columbia şi în Câmpia mare americană. Acest sistem de cultură a fost consolidat în timp de experienţa fermierilor, dar mai ales de staţiunile experimentale de stat şi federale ce au fost înfiinţate în regiunile secetoase încă de multă vreme. In statul Utah, s*a început experimentarea agricolă încă din 1881, iar în a-mul 1888 s’a înfiinţat staţiunea experimentală din Saskatchevan-Canada, într’o regiune secetoasă. După anul 1887 s*au înfiinţat staţiuni experimentale în toate statele Uniunii. Dela înfiinţarea staţiunilor experimentale şi până acum, sau cercetat toate problemele importante ce se pun în legătură cu creş-, terea plantelor în regiuni secetoase. S*au a-dunat date foarte (multe. O activitate experimentală care a adus contribuţii preţioase la cunoaşterea metodelor de cultură în regiuni secetoase a fost întreprinsă în Rusia -Saratof, Odessa, Poltava - apoi în Algeria, Tunis, în Ungaria şi în urmă în România. Solurile ce se găsesc în regiunile secetoase, sunt cele bălane şi cernoziomurile. Din punct de vedere fizic, solurile acestea sunt uşoare, permeabile. Din punct de vedere al fertilităţii: materie organică în cantitate mică, dar mult mai bogată în N. După Hilard, materia organică a solurilor din regiuni aride este 3,5 ori mai bogată în N decât materia organică a solurilor din regiuni umede. Elementele fertilizante principale N şi P în solurile din regiunile secetoase, se găsesc în cantităţi relativ mari, dar în stare neaccesibilă plantelor. Potasiul se găseşte în cantităţi mari în acest fel de soluri şi de aceea nici nu se îngraşă solul cu acest element. Aceste soluri sunt bogate în săruri de calciu, magneziu etc. şi de aceea reacţiunea lor este alcalină. Este interesant de ştiut că în solurile regiunilor secetoase ale Americii de Nord, dintre bacteriile care fixează N atmosferic predomină Azotobacter, spre deosebire de regiunile umede, unde predomină bacteriile ce trăesc în simbioză cu leguminoasele. In ste-4pă predomină gramineele; leguminoasele sunt mai rare şi acestea au nodozităţi mai puţine decât cele din regiunile umede. Unele din condiţiile necesare desvoltării lui Azotobacter sunt împlinite în aceste regiuni: reacţie alcalină, aeraţie optimă,. lipsă de N. In legătură cu îmbogăţirea solului în N s’a cercetat în staţiunile experimentale influenţa pe care ar avea-o îngrăşămintele verzi, asupra recoltei de grâu. Aproape la toate staţiunile, recolta de grâu, după îngrăşămintele verzi, a fost mai mică decât cea obţinută după ogor negru* Factorul care apare mai frecvent în minim este apa. De acest factor trebue să se îngrijească în primul rând agricultorul regiunilor secetoase. Sinsrura sursă mai uşor accesibilă a apei din sol o formează precipitaţiile atmosferice. In aceste regiuni, apa din precipitaţii trebue captată, dacă se poate în întregime, şi pusă numai Ia dispoziţia plantelor cultivate şi îndeosebi acelor plante care consumă mai puţină apă pentrui nevoile lor. Inmagazinarea şi păstrarea apei în sol depinde de natura fizică a solului, afânat sau bătătorit, de aşezarea solului - dacă e în pantă sau pe loc plan -, de măsurile şi lucrările ce le face agricultorul de a împiedeca scurgerea apei la suprafaţă pe pantă, de natura ploilor, - cele torenţiale se captează greu - de anotimpul când cad şi de măsurile pe care le ia agricultorul de a împiedeca evaporaţia. După ce apa a pătruns dincolo de 20 cm. adâncime, cu greu mai poate fi pierdută prin evaporaţie. Odată ce apa a pătruns în sol, ea este folosită în cea mai mare parte numai de plante. Este foarte sugestivă o experienţă empirică făcută de 23 AIway. El a luat cilindre lungi de 1,6 m. şi 20 cm. diametru şi le-a umplut ou sol din regiunea secetoasă a statului Nebraska, reproducând cât a fost posibil condiţiile naturale, punând sol delà adâncimile respective şi astupând fundul cilindrelor. A lăsat solul să se aşeze bine în cilindre, apoi l-a u-dat până ce apa a băltit deasupra. S’a însămânţat grâu de primăvară. S’a adăogat un strat de pământ uscat deasupra. S’au adus vasele în casa de vegetaţie, unde aerul s’a menţinut tot timpul uscat. S’au lăsat plantele să crească fără să li se mai adauge apă; ele s’au desvoltat numai cu apa înmagazinată în sol, dela prima şi ultima udare. După 140 zile, plantele s’au copt, dând recolte mulţumitoare. La 3 rase s’a obţinut o recoltă totală de 49 gr., dintre care 1 1 gr. boabe. Prin această experienţă se deduce că plantele se pot desvolta fără ploi, dacă la însămânţare solul este foarte bine aprovizionat cu apă. Dacă se ştie cantitatea de apă, în grame, necesară unei plante pentru a-şi forma 100 grame substanţă uscată, adică se ştie consumul specific - v. ac. - al fiecărei plante, se poate calcula cantitatea de apă necesară unei recolte anumite şi se poate vedea dacă precipitaţiile ce cad şi sunt captate în sol, vor fi suficiente pentru acea recoltă. După datele cercetătorilor germani Wollny şi Helriegell, ale cercetătorului englez Laws şi ale cercetătorului american King, rezultă că în regiuni umede consumul specific este : grâu ........................294 mazăre............3 Eu porumb.......................252 După cercetătorii americani Briggs şi Schantz, apoi Widtstoe şi Merril, în regiuni semiaride consumul specific este: grâu.........................750 mazăre.......................988 porumb.......................478 In regiuni semiaride, temperatura e mai ridicată, higroscopicitatea mai mică, evapo-raţia şi transpiraţia mai mare, deci consumul specific mult mai mare. Pornind dela constatarea că pentru 1 kg. substanţă uscată de grâu e nevoe, în regiiumile secetoase, de 750 kg. apă, Widtstoe a făcut un calcul foarte generos, stabilind cantitatea de apă necesară diferitelor recolte: 25 mm. vor produce 168 kg. Frâu boabe la ha. 250 „ „ „ 16S0 „ ,, „ „ ,. 375 ,, „ ,, 2520 ,, „ „ ; 500 „ „ „ 3.360 „ „ ,, ,, Din aceste cifre se deduce că dacă se acumulează toată apa din ploi, se pot obţine recolte mari, chiar când precipitaţiile anuale sunt într’o regiune semi-aride. Cultura grâului se face exclusiv numai în ogoare negre, de un an, lucrându-se a-ceste ogoare tot anul, ca să se înmagazineze şi să se păstreze cât mai multă apă în sol, care este apoi folosită dle grâul ce se cultivă în anul următor. Iată recoltele ce s’au obţinut Ia 3 staţiuni experimentale din re* giuni secetoase, după ogor negru de un an, arat timpuriu în primăvară şi bine întreţi nut în cursul anului. Media după 14 ani de experimentare: Precip. anuale Rec. Mero - Oregon . . . 287 mm . . . 1836 kg. la ha. Lind - Washington • 196 mm . . . 908 ,, „ „ Nephi - Utah .... 326 mm . . . 1640 ,, ,, „ Recoltele trebuesc înjumătăţite, pentru a ne da adevărata recoltă anuală pe aceiaşi suprafaţă de teren. Un fapt foarte important de reţinut, este că recoltele sunt foarte constante în toţi anii de experimentare. învăţătura ce se poate scoate din cele prezentate: se pot abţine recolte rentabile şi constante de grâu şi în regiunile aride şi în regiunile dintre arid şi semiarid, dacă se practică ogorul negru de un an, bine întreţinut. In regiunile din grtupa semiarid şi chiar din regiunile între semiarid şi subumed, grâul dă recolte mari după ogorul negru de un an, dar aci se pot aplica solului tratamente care permit obţinerea de recolte rentabile, chiar când se cultivă grâul după el însuşi an de an pe aceiaşi suprafaţă, ori în rotaţie după alte plante. In aceste regiuni, ogorul negru de un an se poate înlocui cu ogorul de vară. Dăm mai jos rezultatele experimentale dela 3 staţiuni cu grâu de toamnă din câmpia mare americană. Staţiunea Precipitaţii Câţi ani s'a După ogor După ogor Planta pre¬ anuale experimentat de un an de vară mergătoare Akran-Colorado 450 mm 19 1284 (642) 706 grâu Colby-Kansas 475 „ 14 1492 (746) 935 fasole Hays-Kansas 564 „ 23 1834 (917) 1171 grâu In paranteză sunt trecute recoltele medii anuale pe aceiaşi suprafaţă în ogorul de un an. Se vede foarte lămurit din datele de mai sus că recoltele de grâu ce se obţin an de an, după o plantă premergătoare recoltată timpuriu şi după care se putea face ogorul de vară, sunt med mari decât recoltele medii anuale de pe aceiaşi suprafaţă, obţinute după ogorul de un an. Deşi recoltele de grâu după ogorul de vară sunt mai mari, ele sunt însă nestabile, comparate cu cele după ogorul de un ¡an. Staţiunile experimentale din aceste regiuni şi-au pus problema de a afla un mijloc pentru a putea face prognosticul recoltelor, spre a pune pe agricultori la adăpost de riscurile anilor secetoşi. Pare că s’a ajuns la rezultate mulţumitoare, cercetând umiditatea din sol, factorul determinant al recoltelor în a-cele regiuni. La staţiunea experimentală Hays-Kansas, de pildă, s’a determinat timp de 23 ani umiditatea din sol până lai adâncimea de lr80 m. în diferite lucrări premergătoare grâului. Probele de umiditate s’au luat toamna înainte de însămânţare. S’a calculat în mm. rezerva de apă din sol până la adâncimea de 90 cm., considerându-se rezervă cantitatea de apă ce prisosea peste valoarea coeficientului de ofilire. Iată la ce rezultate s’a ajuns: care se pot scoate multe concluzii. In primul rând, se deduce că grâul, independent de precipitaţiile ce cad în cursul vegetaţiei, chiar într’un regim climateric cu ploi relativ multe - 564 mm. - are nevoe de o rezervă de apă în sol, care desigur că-i este foarte utilă, mai cu seamă când precipitaţiile cad neregulat şi în anumite perioade de vegetaţie a plantelor, când consumul lor de apă este mai mare. Cu cât e acumulată mai multă apă în sol, înainte de însămânţare, cu atât şansele de a obţine recolte mari se măresc. Consecinţele de ordin practic sunt incalculabil de mari. Agricultorul, determinând chiar cu mijloace simple umiditatea ce se găseşte în sol înainte de însămânţare, poate şti dinainte recoltele probabile şi poate să-şi facă dinainte calculele de rentabilitate. De pildă, dacă solul este uscat la însămânţare, toamna, el poate renunţa la cultură în acel an, ştiind sigur că în anul următor obţine recolte mari şi sigure dacă tratează solul ca ogor negru de un an. Revenind iarăşi la ogorul de vară, în Statele Unite s’a stabilit definitiv importanţa ogorului de vară pentru cultura grâului de toamnă. Toate staţiunile experimentale din câmpia mare americană, unde plouă mai mult de 400 mm. anual, au ajuns la con- 27 cazuri rezervă 29 34 , 37.5 37.5-72.5 > 72.5 mm: 20 caz. recolta2016 4 ,, 22 3 caz. 2016.2621! 5 caz.’>2688 cluzia, după decenii de experimentare, că ogorul de vară bine întreţinut este indispensabil culturii de grâu. Şi la noi, din numeroasele experienţe făcute în ultimii ani, s’a dovedit în mod concludent aceiaşi constatare a necesităţii ogorului de vară pentru cultura grâului de toamnă. Aceasta, deoarece se adună mai multă apă de ploi, mai mulţi nitraţi, - şi de sigur că în ogorul de vară se mai petrec şi alte fenomene care contribue la buna desvoltare a plantelor de grâu şi care dau recolte mai mari. Iată rezultatele dela Staţiunea experimentală Hays-Kansas. Cifrele reprezintă media din 23 ani de experimentare. Tratamentul Rezerva de umiditate toamna Grâu după grâu. Recolta kgr. la ha Arat numai toamna 38.1 mm până la 90 cm. 692 », » vara 63.6 ,, ,, „ ,, 1179 Răritat miriştea vara 87.7 ,, ,, ,, ,, 1277 Ogor negru de ] an 202.1 ,, ,, ,, „ 1834 Cel mai nou tratament pentru noi, este răriţatul miriştei, ca lucrare premergătoare grâului de toamnă. După recolta grâului, s’au făcut cu rariţa şanţuri la distanţa de 1 m. unele de altele şi de 15 cm. adâncime. Fig. 584 - Vara s’au lucrat aceste par- cele cu ajutorul cultivatorului, aşa cum s’a lucrat şi la parcelele arate vara şi la cele lăâate ogor negru de un an, - însă aci perpendicular pe direcţia şanţurilor, astfel ca până la însămânţare aceste şanţuri erau nivelate. De notat că aceste experienţe s’au făcut pe teren perfect plan. Dece a’a acumulat mai multă apă în parcelele cu miriştea răriţată, e lesne de închipuit. Cea mai mare cantitate de apă din ploi se adună pe fundul şanţului, de unde se infiltrează încet în sol, malurile şanţului apasă şi împiedecă din 14 ani, cât de mult a reacţionat fiecare la ogorul de un an comparate cu cele ma bune tratamente obţinute în cultură conti nuă an de an sau în rotaţie. Sorgul 100% grâul de toamnă 96%, orz de primă var; 70%, ovăz 45%, grâu de primăvară 32% porumb 29%. In afară de sorg, plantele d primăvară reacţionează mult mai puţin de cât grâul de toamnă. Cel mai puţin reacţio nează porumbul. Nici la ogorul de vară ni reacţionează plantele de primăvară decâ foarte puţin, comparate cu reacţiunea grâu Fig. 584. — întoarcerea miriştei cu rarita, înainte dc introducerea tractorului. U. S. A. pierderea prin evaporaţie, iar lucrarea ce se face deobiceiu imediat după ploile mai mari acoperă apa din fundul şanţului cu sol uscat din malul şanţului năruit. De aceia răriţatul miriştei este mijlocul cel mai bun de aplicat pe terenurile cultivate care se găsesc în pantă, cu condiţia ca şanţurile să fie făcute dealungul curbelor de nivel. Planta care se cultivă mai mult în regiuni de limită dintre arid şi semiarid, este grâul, după ogorul negru de un an. In regiuni cu climat ce se apropie de limita dintre semiarid şi subumed, se cultivă cu succes şi alte plante, care dau recolte mulţumitoare. Este interesant de ştiut cum reacţionează unele din aceste plante la ogorul negru de un an. Iată rezultate dela Colby -Kansas - 475 mm. precipitaţii -, din care se vede în procente, cu date experimentale lui de toamnă. Reacţionează la aratul d toamnă, comparat cu aratul de primăvară toate plantele însămânţate primăvara. Numai la cele 23 staţiuni experimenta] ale guvernului federal din Câmpia mare s mericana, s*aiu cercetat din 1907 şi până î prezent, 620 tipuri de asolamente combinat« cu diferite lucrări şi tratamente ale solulu Asolamentele care au dat cele mai bune r< zultate din punct de vedere al recoltelor al rentabilităţii, aproape la toate staţiunii sunt următoarele: 1. ovăz, grâu, porumb. 2. orz, ovăz, porumb. Ogorul, fie de vară, fie ogor negru < un an, fără îndoială că acumulează apa d ploi, acumulează nitraţi şi foarte probai că se petrec în sol şi alte procese foar utile pentru plantele de cultură. Pentru og 357 DRY-FARMING rul de un an, se face o arătură imediat după ce s*a recoltat planta premergătoare şi o altă arătură în primăvară sau la începutul verii. Pentru ogorul de vară, o arătură imediat după recolta plantei premergătoare. La însămânţare, o arătură superfi- După arătură se caută a se menţine stratul de sol dela suprafaţă mobilizat, pentru a înmagazina mai uşor apa din ploi, a împiedeca formarea de crăpături şi mai cu seamă pentru stârpirea buruenilor. Burue-nile, se ştie, extrag din sol mai multă apă - -v, ? Fie:. 585. — DRY-FARMING — Cultivatorul ,,laba de gâscă“. cială, sau o lucrare de cultivator. Asupra adâncimii arăturii pentru grâul de toamnă, prin cercetările multe făcute şi în Câmpia mare americană şi în alte regiuni secetoase ale Statelor-Unite, s*a demonstrat că ea nu influenţează recolta decât foarte puţin. Ogorul negru de un an, arat de două ori, odată toamna şi a doua oară primăvara, a dat recolte mai mici decât arat o singură dată toamna. Rezultate dela Nephi - Ut ah din . * ; Recolta 13 am de experimentare Ogor arat 12,5 cm. adânc, toamna 1452 kg. la ha. „ 20 „ „ „ 1754 „ „ ,. ,, ,, „ scormonit brazda de 37.5 cm. adânc 1673 ,, „ ,, ,, ,, 7.5 „pi 20 cm. primăvaral526 ,, ,, „ 20 „ 75 „ „ 1633 „ „ ,, „ 20 „ 20 „ „ 1498 „ „ „ şi săruri decât plantele cultivate. Combaterea buruenilor este mult mai necesară în regiuni secetoase decât în cele umede, pentru simplul motiv că în regiunile secetoase, rezerva de apă din sol este neîndestulătoare pentru plantele cultivate. Cât de mult scade recolta într’un ogor nelucrat, o dovedesc numeroase rezultate experimentale obţinute în Statele Unite ale Americii. La North-Platte-Nebraska, de pildă, s’au obţinut următoarele recolte, media din 20 ani de experimentare: Ogor negru de un an Lucrat - curat - Nelucrat - îmburuienat -2023 kg. la ha. 1492 kg. la ha. Ogoarele de un an sau ogoarele de vară se întreţin lucrându-se cu grape, cultivatoare, extirpatoare, etc. In Statele Unite şi DRY-FARMING 360 în parcelele grăpate, faţă de cele negrăpate. Prin grăpat însă» se smulg o mulţime de plante. Tot la staţiunea experimentală Nephi-Utah s’au numărat plantele distruse după grăpat şi s’a găsit că 11.54% din plante pieriseră după o singură grăpare. E drept că plantele grăpate au înfrăţit mai bine, dar aceşti fraţi au mărit recolta de pae, dar nu şi de boabe. Ce plante se cultivă şi care sunt condiţiile lor pentru a fi adaptate la regiuni uscate? In primul rând vin gramineele. Dintre grami-nee, planta care vine în considerare în primul rând, e grâul de toamnă. Are rădăcini adânci, subţiri şi mult ramificate, având astfel posibilitatea să utilizeze foarte eficace o cantitate foarte mare din apa acumulată în sol. Este interesant de ştiut că în regiunile mai umede, rădăcinile grâului de toamnă, ca şi rădăcinilor altor plante, pătrund mai a-dânc în sol decât în regiuni mai uscate. Iată, după Weaver, aceste adâncimi: Se vede din acest tablou relaţia dintre a-dâncimea de lucru a rădăcinilor şi înălţimea plantelor. Grâul de toamnă este o plantă de regiuni secetoase şi pentru că vegetează în anotimpuri relativ reci - toamna târziu şi primăvara şi de multe ori şi iarna -, îşi termină ciclul vegetaţiei înainte de a surveni perioade secetoase şi calde. In timpul vegetaţiei moderate, se acumulează în sol apă, căci eva-poraţia este mai mică, la sfârşitul toamnei, în timpul iernii şi la începutul primăverii. Suferă de ger, dar acest inconvenient s’a remediat, creindu-«e soiuri rezistente la ger. Dintre alte cereale, orzul de toamnă, foarte sensibil la ger, orzul de primăvară, ovăzul şi numai în unele regiuni grâul de primăvară. Cerealele de primăvară nu des-voltă rădăcini tot atât de adânci ca cerealele de toamnă. Porumbul nu e o plantă tipică de regiuni secetoase, totuşi se cultivă în aceste regiuni. E o plantă preţioasă, căci dacă în regiuni secetoase nu produce boabe, ea poate fi tăiată şi folosită ca furaj, mai cu seamă furaj ensilat. Produce masă verde în cantitaite mare. O plantă care are cam aceiaşi perioadă de vegetaţie ca şi porumbul, dar care rezistă foarte mult la secetă, este sorgul. Rădăcinile sorgului sunt în toate perioadele de vegetaţie mult mai ramificate de- cât cele ale porumbului. Are un număr de două ori mai mare de rădăcini secundare decât are porumbul, deci cu o eficacitate de absorbire a apei, dublă. Suprafaţa foliară expusă transpiraţiei este jumătate cât a porumbului. Deci sorgul are un sistem radicu-lar bine organizat, suprafaţa de transpiraţie mică, consumul specific şi el mic. Iată dece în* perioade de secete prelungite, sorgul rămâne verde, pe când, alături, porumbul suferă foarte mult. Sunt specii de sorg care-şi opresc vegetaţia în timpul secetei şi şi-o continuă după ploi. Sunt specii de sorg din grupa sorgului zaharat, cu sumedenii de var., care sunt cultivate pe suprafeţe foarte mari în câmpia mare americană pentru fân, furaj ensilat şi pentru extragerea siropului. Sunt var. care dau în regiuni relativ uscate, cu precipitaţii anuale între 300-500 mm., o producţie de 10 tone fân uscat la ha. Sunt specii de sorg cultivate pentru seminţe şi multe varietăţi dau producţii mari de se- minţe. - Fig. 588. - La staţiunea experimentală North Platte Nebraiska - 482 mm. pre- Fig-, 588. — Cultură de sorg pentru seminţe la Staţiunea experimentală Hays-Kansas. U. S. A. înălţimea Adâncimea Adâncimea plantelor de lucru a r㬠maximă a r㬠dăcinilor dăcinilor 65^-800 mm precipitaţii 99 cm 1,14 cm 1,62 cm 5?5-600 „ 84 „ 1,08 „ 1,32 „ 410-475 „ 6 ,, 69 ,, 81 „ 361 DRY-FARMING cipitaţii anuale -, unde nu e o regiune potrivită de sorg, ci mai potrivită pentru porumb, - sorgul cultivat pentru seminţe a dat în 20 ani de experimentare o recoltă medie de 1 754 kg. seminţe la ha., pe când porumbul, în aceiaşi perioadă, a dat o recoltă medie de 1567 kg. la ha. Seminţele de sorg sunt întrebuinţate la hrana păsărilor de curte, râmători, pentru îngrăşatul cornutelor, etc. Sunt specii de sorg, ca de pildă iarba de Sudan, care este o plantă foarte preţioasă pentru fâneţe, dar mai ales pentru păşune; în cursul verii, când celelalte plante de pe păşune sunt uscate, iarba de Sudan rămâne verde; de a-ceia este cea mai recomandabilă plantă pentru păşunile din regiunile secetoase. Iarba de Sudan a fost introdusă în Statele Unite, ca şi celelalte specii de sorg, apoi în Me-xico, Cuba, Brazilia, Argentina, în Rusia de sud, Maroc şi în ţările sud-europene, numai în ultimii 20-30 ani. Datorită calităţilor ei, astăzi ocupă suprafeţe mari în toate ţările menţionate. In ţara noastră este mult mai puţin răspândită. D“1 Cămărăşescu o cultivă cu succes la moşia Dâlga-Ialomiţa şi o recomandă călduros, spre a fi răspândită în regiunile de stepă. Sorgul este însă o rea antemergătoare pentrui grâu, chiar mai rea decât porumbul. Este recomandabil a intercala între sorg şi grâu o altă plantă de primăvară, - uneori e nevoe chiar de intercalarea ogorului de un an. La staţiunea experimentală Hays-Kansas, grâul oultivat după sorg a dat în 6 ani de experimentare o recoltă medie anuală de 200 kg. mai puţin decât recolta după grâu. O altă plantă furajeră ce se cultivă în regiuni secetoase este lucerna. Are o rădăcină principală adâncă, groasă, care pătrunde vertical, şi rădăcini secundare puţine, care şi ele sunt îndreptate vertical. După Weaver, o lucernă, după 14 luni dela însămânţare, şi-a adâncit rădăcinile cu zona lor de ac-ţiuine intensă, după cum urmează: Sol irigat Sol neirigat 3 m. 2,7 m. Lucerna mai are o proprietate foarte preţioasă pentru regiunile secetoase: îşi opreşte vegetaţia în timpul secetelor prelungite şi continuă când vin ploile. Se însămânţează destul de greu, căci are nevoe de umezeală la însămânţare şi în primele perioade de vegetaţie. In regiunile secetoase ale Statelor Unite şi altor ţări, se însămânţează în cele mai multe cazuri în ogor negru de un an, unde desigur este acumulată umiditatea suficientă pentru răsărire şi pentru desvol-tarea ei în primele perioade de vegetaţie. Se însămânţează lucerna fără plantă protectoare, după cum s’a confirmat şi la noi la staţiunile experimentale ale Institutului de Cercetări Agronomice al României. O altă plantă furajeră introdusă în Statele Unite şi care se desvoltă destul de bine în regiunile secetoase, este sulfina. Se aseamănă cu lucerna în ceeace priveşte comportarea la secetă. Astăzi sunt foarte multe var. de sulfină albă şi galbenă, cultivate în regiunile semiaride ale Statelor Unite, pentru fâneţe şi păşune. O leguminoasă ce se cultivă cu mult succes la staţiunile experimentale ale Institutului de Cercetări Agronomice al României, dela Seceleanu-Ialomiţa şi Valul lui Traian, este sparceta. Institutul de Cercetări Agronomice al României a întreprins, încă dela înfiinţare, experienţe în care sau aplicat unele măsuri recomandate de sistemul de cultură d.-f. Pentru a* învedera efectul acestor lucrări, s’au comparat cu sistemul de cultură întrebuinţat de ţărani în regiunea respectivă. Câmpuri de experienţă cu lucrări de cultură după sistemul dry-farming şi cultura ţăcănească sunt la: Băneasa-Ilfov, Seceleanu-Ialomiţa, Valul lui Traian-'Constanţa şi Cio-rani-Prahova. Asolamentul folosit în aceste experienţe este cel trienal: porumb, ovăz, grâu. Iată cum s*a cultivat fiecare plantă şi ce rezultate s’au obţinut la Seceleanu-Ialomiţa şi Băneasa-Ilfov - datele după D-l Dr. D. C. Săndoiu: „Combaterea secetei prin lucrările pământului“ publicat în buletinul AGIR, No. 10, 1936 -. Cultura grâului. Imediat după recolta o-văzului, s’a arat pământul la 10-12 cm. a-dâncime şi s’a grăpat. S’a repetat grăpatul ori de câte ori s’a făcut scoarţă la suprafaţa arăturii. Toamna s’a arat la 15 cm. a-dâncime, s’a grăpat şi s’a semănat cu maşina în rânduri. Primăvara, grâul s’a grăpat şi s’au plivit buruenile. In cultura ţărănească, s’a lăsat mirişte toată vara, iar toamna s’a arat la 10-J.2 cm. adâncime şi s*a grăpat şi semănat în rânduri aceiaşi cantitate de sămânţă la ha. şi la aceiaşi dată ca la d.-f. Cultura porumbului. Porumbul urmează în asolament după grâu. Imediat după recolta grâului s’a arat la 10-12 cm. adâncime şi s’a grăpat. S’a repetat grăpatul, oridecâteori se forma o scoarţă la suprafaţa arăturii. Toamna s’a arat la 20 cm. adâncime şi s’a lăsat în brazdă crudă pâniă primăvara, când s’a grăpat imediat ce s’a putut intra în câmp. Apoi, înainte de însfăimânţat, s’a lucrat solul cu ajutorul cultivatorului şi în urmă s’a grăpat. In timpul vegetaţiei s’a prăşit de 3 ori, după nevoe. In cultura ţărănească s’a lăsat mirişte toată vara, iar toamna s’a arat, înainte de însămânţat, la 10-12 cm.; s’a grăpat şi însămânţat porumbul la aceiaşi distanţă ca şi în d.-f. şi se înţelege că acelaş soiu. S’a prăşit şi răriţat; la Seceleanu s’a muşuroit. DRYLUS-UUCHESSE D’aNGOULÎDME 362 Cultura ovăzului. Ovăzul urmează în aso-lament după porumb. Toamna, după recoltarea porumbului, s’a arat la 20 cm. adâncime, £ără să se grăpeze. Primăvara s’a lucrat cu cultivatorul. S’a grăpat şi semănat, DRYLUS. - Ent. - Gen de insecte Coleop-tere; forme mici alungite; masculul înaripat, femela apteră, groasă, greoaie, seamănă a larvă. Specie mai însemnată: D. flaves- cens, neagră cu eli-tere galbene, atacă melcii - femela -. D. marginalis, corseletul şi o parte din elitre sunt vărgate galben pe margine; La băr-Fig. 589. — DRYLUS. baţi, prima piesă din tarsul anterior e lărgită şi cu ventuze. - Fig. 589. DRYMAC. - Insect. - Preparat insecticid, pe bază de Tuba Toxin, pentru stropit strugurii în combaterea viermilor de pe boabe. DRYMONIA. - Ent. - Gen de insecte din fam. Notodontidae. Masculul cu antena, ca pieptenele, femela cu antena ca un flagel, desenele de pe aripi colţurate. Pupa pe pământ. D. querna, cafeniu închis, violet, cu 2 linii negre curmeziş; aripile dinapoi ale bărbatului cafenii, ale femeii albe. Omida verde, cu linii gălbui roşcate pe părţile laterale. Pupa în scobiturile pământului. D. trimacula. In Aprilie, Mai, uneori în August a doua generaţie. Omida verde, lucioasă, cam 50 mm.; din Mai până în Octombrie, pe stejari bătrâni în crăpăturile scoarţei; de asemenea pe mesteacăn. D. chaonia, din Martie până în Mai; omida pe frunzele de stejar. DUBA LA R. - Ent. - Sin. caraban. Oryctes nasicornis, insectă Coleopteră din fam. Sca-rabeidae - Lamellicornae -. Masculul poartă pe cap un corn arcuit în sus, femela are numai un tubercul; protoracele scobit înainte. Corpul mare, circa 27 mm. lungime; sboară numai în Iunie-Iulie, către seară. Fe- dându-se 120 kg. sămânţă la ha. S’a grăpat dela înfrăţire, până ce a ajuns la înălţimea de 20 cm. In cultura ţărănească, s’a arat pământul numai primăvara, la adâncimea de 10-13 cm. şi s’a semănat ca şi la d.-f. mela depune ouăle izolate, în scoarţa stejarului; larva trăeşte mai mulţi ani, se afundă apoi în pământ pentru transformarea în pupă, de unde nu iese decât câteva luni, când tegumentele i sau întărit. - Fig. 590. Fig. 590. — DUBĂLAR — Oryctes nasicornis. DUBIRE. - V. tăbăcire. DUCHESSE D’ANGOULEME. - Pom. -Una din cele mai bune var. de pere de toamnă. - Fig. 591. Para de prima calitate, de culoare galbenă la maturitatea complectă, e voluminoasă şi atinge uneori greutatea de 700 grame. Există o sub-var. mai puţin răspândită şi anume: D. bronzee de vigoare mai redusă, a cărui fruct are culoarea bronzului, forma, mărimea şi calitatea find asemănătoare lui D. d’Angouleme. O descendentă a lui D. d’Angouleme este var.: D. hâtive de Vişani, având coacerea cu 8 zile mai de vreme, fructul apropiindu-se de var. tip atât ca formă cât şi ca mărime şi gust. Formele cele mai recomandabile pentru Băueasa - Ilfov Seceleanu - Ialomiţa 1932133 | 1933|34* | 1934135 | 1932/33 | 1933/34 | 1934/35 k i 1 o i % r a m e de he * c t a r Grau < | Cultura ţărănească 872 495 1098 1034 743 400 ^ Dry - farming 1254 1031 2468 1468 1036 847 / Cultura ţărănească 3006 2741 2242 3278 2692 2360 Por. ■ \ Dry - farming 4409 4631 5051 4347 2940 3827 ) Cultura ţărănească 1786 1151 1150 2315 1070 1438 ovăz < ^ Dry - farming 2160 1167 1304 2860 1066 1461 I. D. St. 363 DUD cultivarea var, de mai sus sunt: semi-trun-chiul, fusul, cordonul vertical şi diferitele forme de palmete. Cultivate sub forma de semi-trunchi, altoi- rea se face pe păr sălbatec; iar pentru celelalte forme ne servim de gutuiul ,,d’An-gers“. M. Cost. DUD. - Pom. - Gen de plante din fam. Moraceae. Arborii monoici sau chiar dioici; la indivizii cu flori monoice, florile mascule sunt distribuite pe ramuri diferite decât cele femele. Amenţii globuloşi se desvoltă odată cu frunzele; amenţii masculi, după poliniza~ ţie, cad cu totul jos. Florile mascule cu un perigon compus din 4 tepale, cu 4 stajnine. Fructul cărnos, zis m|ură, compus din mai multe fructişoare - drupe - concrescute. Plan-tulele cu 2 cotiledoane mici, care la început rămân în tegumentul seminţei şi după consumarea endospermului, se desvoltă în afară. Lemnul tare, cu un alburn galben, duramen roşcat brun, cu pori mari, care pe secţiunile transversale se menţin deschişi, raze medulare late. Arbori din zona tropicală şi temperată caldă, din Asia şi America. La noi au devenit specii subspontane, în sate şi pădurile de câmp, având m&re putere de răspândire, prin intermediul paserilor. D. alb - M. alba - arbore de mărimea 3, cu o coroană globuloasă, originar din Asia, unde este spontan din China şi până în Asia mică. Se cultivă în regiunile mai calde ale zonei temperate, în diferite var., frunza sa fiind cel mai bun nutriment pentru viermele de mătase. Muguri ovali, până la triunghiu- lari, ovoizi, distici comprimaţi, cu numeroşi solzi roşi bruni, lipiţi de ax. Cicatricea frunzei destul de mare, slab proeminentă. Lujerii anuali de un cenuşiu închis, cu nuanţe verzui; de regulă, în climatul nostru, lujerii se usucă în fiecare iarnă de la vârf pe o distanţă (mare. Frunzele nesimetrice, 3-10 cm. lungime şi lăţime, ovale, cordiforme, gla-bre numai pe faţa inferioară, în lungul nervurilor cu peri fini, foarte polimorfă, cu marginea serată până la lobată, cu 2-5 lobi laţi, rotunjiţi, din care lobul mijlociu este. cel mai mare; unele frunze se presintă palmati-lobate, cu sinusurile foarte profunde şi lobul mijlociu de forma unei viori.-Fig. 592.-Pe-dunculul 1-3,2 cm. luingime, cu peri mătăşoşi, fini. Stipule liniar-lancetiforme, caduce. Inflorescenţe în Maiu, la subţioara frunzelor, pe lujeri scurţi. Mâţişorii masculi alungiţi, amen- Figr. 592. — FORME DE FRUNZE DE DUD ALB Morus alba. ţii femeii globuloşi. Fructele compuse: mura sferică sau alungită, .până la 1,50 cm. lungime, albe sau alb-roşietice; foarte dulci, dar puţin aromate. Se desvoltă bine în soluri hu-moase, afánate, proaspete şi într’o expoziţie caldă. Gerurile târzii provoacă uscarea vârfurilor lujerilor. D. negru - M. nigra L. - se deosebeşte destul de greu de specia precedentă, prin următoarele caractere: frunzele pe ambele feţe sau numai pe faţa inferioară cu peri moi, asemănătoare cu cele de teiu, cu un caracter mai pronunţat cordiform, rareori lobate. Florile în genere dioice, amenţii femeii cu un peduncul scurt, perigonul păros. Fructele mai mari şi mai lungi, suculente şi cu un gust plăcut; coloare neagră. Originar din Asia mică. Din cauza perilor, frunzele nu sunt atât de bune pentru creşterea viermilor de mătase. Cultivat prin curţile sătenilor. D. american - M. rubra - specie din America de nord. Frunzele cordiforme, cu margina dinţată sau lobată - 3 sau 5 lobi -; pe faţa superioară peri rigizi, în tinereţe lânoa-se; către maturitate aproape ,glabre. Inflorescenţele lung pedunculate, pendente, alungite. DUD Mura alungit cilindrică, pedunculată, coaptă de culoare roşietic-deschis. Gust foarte plăcut. Cultivat ca arbore fructifer. Lemn de bună calitate. D. de hârtie - v. Broussonetia papyrifera. C. C. Georg. Var. şi subvar. mai bine cunoscute în ţara noastră sunt: 1. - D. alb sălbatic, cu foarte multe ramuri subţiri, spinoase; frunza crestată, subţire, mică şi asipră la pipăit; dă recoltă redusă de frunze, dar viermii hrăniţi cu ele produc o mătase foarte fină. Plantarea sub formă de gard viu sau tufe. Prin selecţionare, sau obţinut multe var.: a. - D. de Toscana, var. târzie, prielnică ţinuturilpr care sunt expuse brumelor de primăvară; ramuri viguroase, frunze crestate, lucioase, foarte bune pentru hrană. b. - D. galben-povtocaliu, fără flori; frunză abundentă şi/ excelentă ca hrană, în formă de inimă, netedă, lată, verde-deschis. c. - D. Morettiano, puţin cultivat. d. - D. Filippino, ramuri resfirate, mlădioase; foarte gingaş la frig; puţin răspândit, din pricină că frunza se vestejeşte repede. e. - D. Pomera merge foarte bine în terenurile joase şi umede; rezistent la frig, produce frunză multă. f. - D. Cattaneo, viguros. Frunzele aspre, cu multă apă; din această cauză, viermii care le consumă se îmbolnăvesc. In afară de acestea citate aici, pepinierele Statului au înmulţit şi răspândit soiuri alese, printre care var. Cedrone şi Rose de Lombardia. Cultura d. înmulţirea prin seminţe, butaşi, marcotaj şi altoire. Cele mai bune rezultate se obţin de la înmulţirea prin seminţe, urmată de altoire. Seminţele se aleg din fructele bine coapte, provenite de la d. între 10-20 ani, de ia oare nu sau cules frunzele în anul precedent. Se scutură pomul şi se culeg fructele frumoase şi bine coapte. Acestea se aşează într’un vas cu apă şi se freacă între degete, pentru a se separai seminţele de partea cărnoasă; cele bune cad pe fundul vasului; se iau apoi şi se usucă la umbră; se păstrează într’un săculeţ sau borcan de sticlă, până la însămânţa re. Din 5 gr. de sămânţă, pe 1 cm. pătrat de teren, răsar 1000-1300 pueţi. Semănatul în terenuri uşoare, cu expoziţie sudică, primăvara. Terenul se desfundă cu 3-4 luni - înainte, la 40 cm., dându-se bălegar bine descompus; imediat ce temperatura a atins 10-12°, se începe semănatul în rânduri depărtate la 30 cm. între ele şi la adâncime de 2-3 cm., în şănţuleţe îndreptate spre miază-zi; după a-ceia se acoperă tablalele cu paie sau frunze uscate, pentru a se menţine umezeala în pământ. Sămânţa răsare la 15-20 zile; în acest timp se va uda zilnic, dimineaţa sau la apu- sul soarelui. Se vor plivi răzoarele şi se 1 distruge scoarţa de pământ. Când plante încep să răsară, se îndepărtează paele şi Ferma Petroşa FiS. 593. — ALEIA DE_DUZI. dă o săpăligă între rânduri; când apare 5-a frunză, se răreşte, lăsând 7 cm. înti plante. Pueţii bine îngrijiţi ating în primi an o înălţime de 40-50 cm. şi grosimea i nui deget. Primăvara, Rueţii se transplante« ză în pepinieră, înainte de a se umfla mi gurii. Terenul din pepinieră se desfundă ] 60 cm. şi se gunoeşte cu bălegar putre< Pueţilor scoşi de pe tablale li se taie rădi Figr. 594. — ŞCOALĂ DE DUZI — Staţiunea Ser: cicolâ Băneasa. cina principală cu foarfecele, pe o lungim de 15 cm., iar trunchiul la 3 muguri dc asupra pământului. Astfel fasonaţi, pueţii s introduc cu rădăcina în terciu de pământ j bălegar şi se sădesc în rânduri distanţat la 80-90 cm. şi între fire 40 cm. îngrijirii în pepinieră se reduc la câteva praşile. I primăvara anului următor, se retează trur chiul, pentru a se face altoirea. înmulţirea prin butaşi sau marcotaj este practicată mai rar. Butaşii se fasonează la o lungime de 30-40 cm., făcându-se o tăetură deasupra unui ochiu şi o altă tăetură dedesubtul unui alt ochiu; cel de sus va forma lăstarul sau trunchiul viitor al pomului, iar cel de jos rădăcina. Butaşii se pun primăvara în pepinieră, în biloane. Toamna când se scot, sunt gata înrădăcinaţi; de a-cum în colo urmează acelaş drum ca şi pueţii din sămânţă. Marcotaj ul se practică în modul obişnuit. După un an - toamna -, se desgroapă şi se transplantează în pepinieră. - Fig. 594. Altoirea are de scop înobilarea pueţilor; altoaiele sunt luate de la arborii care produc mai multă frunză, nu fructe. Altoirea mai obişnuită este cea în coroană, sub coaje şi în ochiu. Cea sub coaje se face în ultimele zile ale lui August, când mugurii au format frunzuliţe de 1 cm.; cea în coroană în Martie sau April; cea în ochiu se face primăvara - ochiu crescând - sau la sfârşitul verii - ochiu dormind -. D. altoiţi rămân în pepinieră 2-3 ani, după care timp se plantează la locul definitiv. Plantaţiile definitive pot fi uniforme sau mixte. Cele dintâiu cuprind d. de aceiaşi înălţime, sădiţi obişnuit la 7/7 m.; cele de al doilea sunt alcătuite din d. de diferite forme, in-tercalându-se formele mijlocii sau de tufe printre formele cu trunchiu înalt sau tufe printre forme mijlocii; în acest caz, d. cu trunchiu înalt se plantează la 8-10 m., iar între ei se sădesc pomii cu trunchiu mijlociu sau câte 3 jd. în forme de tufă. Plantaţiile mixte presintă avantajul că se utilizează foarte bine terenul şi lasă să străbată cu uşurinţă aerul şi lumina. Se mai pot face plantaţii şi în formă de garduri vii: acestea dau o frunză timpurie şi uşor de recoltat; plantele se aşează la 20-25 cm. depărtare, pe unul sau 2 rânduri. Când se cultivă d. pitic, se plantează la 1 m. între rându/ri şi 60-70 mm. între plante, folosindu-se pueţii care au stat 1 an în pepinieră şi care au grosimea unui creion. Recoltarea frunzei începe în al 3-lea an de la plantare. De pe 1000 m. p. de suprafaţă cultivată, se scot 1400-1900 kg. frunză, cu care creştem 35-40 gr. sămânţă de viermi de mătase. In terenul care urmează să se facă plantarea, se dă în prealabil o desfundare, ţi-nându-se seama ca lucrarea să fie efectuată cu câteva luni înainte de epoca plantării, să se îndepărteze toate -resturile de plante din pământ, - care sunt tot atâtea cuibuiri de boale -, să se facă şanţuri de scurgerea apei stătătoare, să se folosească îngrăşăminte, etc. Timpul cel mai prielnic plantării este primăvara. Se pichetează locul şi se fac gropile; în fundul acestora aşezăm un strat de bălegar; înfigem în mijlocul groapei un tutore, apoi punem d., resfirându-i rădăcina; după ce aceasta a fost acoperită, turnăm un nou strat de bălegar, apoi umplem groapa cu pământ, făcând un mic moşuroiu. Intre tutore şi d. se aşează u Tratament. Injecţiuni în venă 2 zile de-arândul cu câte 18 gr. de neosalvarsan. G-ral Gr. Hort. DYCKIA RARIFLORA. - Hort - Plantă din fam. Bromeliaceae, originară din Brazilia. Frunze cărnoase, lungi, înguste, enziforme, canaliculate, foarte ascuţite, îmbrăcate în rozetă radială prevăzută pe margine cu dinţi spinoşi de culoare neagră; flori în spice simple, laxe, de culoare portocalie, aşezate pe un lujer înalt de 0,40-0,60 m. Cultură în pământ proasoăt, poros, în seră temperată sau rece. Înmulţire prin seminţe şi drajoni. Se cultivă în plin soare. • Se mai cultivă şi speciile: D. altissima, re-galis şi frigda. DYSCHORISTA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Noctuidae. Specie importantă: D. fissipuncta, antene în formă de ţepi, aripele dinainte cu desene roşii-brune, negre; în Iulie-August. Omida cenuşie-brună, cu 3 linii distincte pe spinare, negi alburii, cap cafeniu; lungimea 4 cm.; în Mai, Iunie, pe plop, salcie, mesteacăn. DYTISCUS. - Ent. - Gen de insecte Co-leoptere carnasiere, tipul fam. Dytiscideae, care trăesc în apă. Se cunosc mai mult de 900 specii de D. Cuprinde următoarele genuri: D., Acilius, Hydroporus, etc. Speciile genului D. au 3-4 cm. Insecta de culoare neagră-măslinie pe partea dorsală, gălbuie pe cea inferioară. Elitrele sunt netede la bărbat şi canelate la femelă. Cel mai răspândit este D. marginalis, care are corseletul cu bordură de culoare galbenă vie, de aceiaş culoare fiind şi o parte dn elitre. Primul articol al tarsului anterior este lărgit şi cu 2 cupule prevăzute cu ventuze. Prada este prinsă ou ghiarele anterioare şi ţinută strâns între mandibule. Organizaţia D. este făcută pentru înnot şi pentru sbor; dealtfel nu sboară decât noaptea. Caută apele stagnante, mlăştinoase, cu vegetaţie abondentă şi sunt de o voracitate foarte mare; prada lor o constituie mai ales ouăle de peşte şi chiar peştişorii de talie mai mică; mănâncă de asemeni larve, chiar ale speciilor lui. Femela depune ouăle pe tulpina plantelor acuatice, spre primăvară; larvele cresc repede şi suferă câteva jupuiri. Stau circa 3 săptămâni în stadiul de nimfă şi la începutul verii devin adulţi. Sunt insecte vătămătoare pentru eleşteele de cultură naturală sau artificială a peştilor. 3XPOZITIE ZOOTECHNICĂ Foto Cam. Agr. ARLY RIVERS. - Pomol. - Sub acest nume sunt cunoscute două var. diferite de origină engleză: una de pier- sice, cu fructul mijlociu, galben deschis, cu roşeaţă purpurie pe partea însorită, pulpa semi-aderentă, parfumată, cu maturitatea 10-20 Iulie şi alta de nectarine -piersice golaşe - cu fruc-;stul de mare, sferic, de culoare verde i, cu roşeaţă pe partea dinspre şoare, albă verzuie, ne aderentă la sâmbure, dulce şi foarte bună la gust, de prima te; maturitatea, începutul lui August, a var. este una din cele mai frumoase ne var. de nectarine timpurii. Ambele >une rezultate şi la noi în ţară şi se re-ndă ca var. de comerţ. M. Cost. LJLIOMETRU. - Oenol. - Aparat pentru ea alcoolului din vin. Se întrebuinţează iri de aparate: Dujardin Salleron şi 'and, ambele funcţionând pe principiul nţei punctului de- fierbere a apei la o ită presiune şi a vinului - amestec de i alcool. - E. Dujardin Salleron se compune din-rezervor R, cu un robinet r, dintr’un t S, dintr’un refrigerent E, din termo-il T şi din lampa L - Fig. 599. - Apa-mai are ca anexă o eprubetă marcată ->00 - şi un disc ebuliometric. - Fig. 601. dul de operaţie, a. - Determinarea punc- tului de fierbere al apei. Se umple lampa cu alcool de ars, se varsă în rezervorul clătit, apa măsurată cu eprubetă, până la limita A. METRUL. Dujardin pj601. — DISC Salleron. EBULIOMETRIC Se pune termometrul în tubiera rezervorului. Se aprinde lampa, aşezând-o bine sub şemineul C al aparatului. După câteva minute apa fierbe în rezervor, iar coloana mer- EB UL1ŢIE-ECHILIBRU 372 curului se ridică până la un punct - presupunem 99°,8 - unde rămâne staţionară. Se slăbeşte şurubul de pe discul ebuliometric şi se aduce discul mobil cu punctul O în dreptul diviziunei 99°,8, strângând la loc şurubul. b. - Determinarea punctului de fierbere al vinului. Se deschide robinetul, se deşeartă rezervorul, clătindu-1 apoi cu puţin vin, care se aruncă şi se suflă prin refrigerent, ca să fie înlăturate picăturile vaporilor de apă. Se varsă în rezervor vin măsurat cu epru-beţa până la limita B, se aşează termometrul, se umple refrigerentul cu apă şi se încălzeşte cu lampa, ca şi mai înainte. După puţin timp, coloana de mercur începe să se ridice. Se aşteaptă până ce mercurul rămâne staţionar, notând punctul de fierbere al vinului, presupunem 99°, 1. Se observă această cifră pe discul mobil şi se vede că pe discul fix corespunde 12° - alcool în volume. Fi&. 602. — EBULIOMETRUL, MALLIGAND. 2. - E. Malligand. Acest aparat are aproape aceiaş construcţie ca şi cel precedent, deosebindu-se numai prin termometrul unghiular T şi scara mobilă S, care sunt fixe la aparat. - Fig. 602. Modul de operaţie, a. - Determinarea punctului de fierbere al apei. Se toarnă apă în rezervor, până la primul inel din fund A. Se înşurubează partea de sus a aparatului şi se aprinde lampa. După puţin timp, coloana de mercur începe să se ridice. Când mercurul este staţionar, se fixează rigla mobilă cu punctul O în dreptul coloanei oprite. Se varsă apa din aparat, se clăteşte rezervorul cu puţin vin, care urmează a fi grăduit, apoi se toarnă vin până la inelul de sus al rezervorului B. Se aprinde lampa. După câteva minute vinul fierbe, iar coloana de mercur se ridică. Se observă unde s’a oprit coloana şi se citeşte pe scară direct gradele de alcool ce le are vinul. E. Malligand este mai puţin comod decât e. Dujardin Salleron, fiindcă termometrul unghiular se sparge adesea. Ambele aparate sunt destul de precise, dând diferenţe nu mai mari de 1 /1 0 de grad faţă de metoda prin distilare, ceeace pentru comerţ mu are mare însemnătate. E. Malligand arată cu câteva linii mai puţin alcool decât e. Dujardin Salleron. Pentru trecerea dela un e. la altul, se foloseşte o scară de corespondenţă. Determinarea gradului alcoolic al vinului cu e., necesită 1 /4 de oră. I. V. Şlep. * EBULIŢIE. - Fiz. - V. fierbere. EBULUM HUMILE. - Bot. - V. boz. ECARISAGIU. - Med. Vet. - Stabiliment comunal în care se strâng cadavrele animalelor moarte şi unde se aduc animale vii vagabonde sau abandonate, pentru a fi sacrificate. Un serviciu de e. trebue să aibă un local astfel amenajat încât să corespundă cerinţelor şi să se păstreze în stare de curăţenie. Aici se ard cadavrele după ce mai în-tâiu sunt jupuite. Pieile se vând pentru tă-băcării, iar făina şi grăsimea car« rezultă din arderea cadavrelor pentru alimentarea animalelor şi pentru industria săpunurilor. E. îndeplineşte un rol igienic şi economic. M. M. ECBALIUM ELATERIUM. - Bot. - V. ples-nitoare. ECBLASTEZA. - Fitop. - Anomalie morfologică la plante: formarea mugurilor în sânul sepalelor. ECHIDISTANTĂ. - Gen. rur. - Distanţă egală. E. măsurătoarei unei căi ferate e de 1 Km., atunci când s’au plantat pietre de kilometraj la fiecare 1000 m. Se zice de un sistem de curbe de nivel că are e. de 1 m.» atunci când curbele reprezintă diferenţa de nivel de câte un metru. A. I. ECHILIBRU. - Zoot. - Menţinerea unui a-nimal în poziţie normală, se chiamă starea lui de e. Pentru ca un animal să stea în e., trebue ca linia lui de gravitate să cadă în interiorul bazei de susţinere. Baza de susţinere, la un animal, o formează suprafaţa cuprinsă între punctele lui de sprijin, deci suprafaţa cuprinsă între cele patru membre care vin în contact cu pământul. De aici putem uşor deduce că e. unui animal va fi cu atât mai stabil, cu cât membrele sale sunt mai depărtate şi cu cât linia de gravitate cade mai aproape de centrul bazei de susţinere. Stabilitatea, mai mare sau mai mică, a e. u-nui animal, mai depinde şi de gradul de co-borîre a centrului de gravitate şi anume: cu cît un animal va fi de talie mai mică, cu atât e. lui va fi mai stabil decât a altui animal de talie mai mare, care are aceeaşi lărgime a bazei de susţinere. La caii de curse înalţi pe picioare şi strâmţi, e. este mai puţin stabil şi tocmai această instabilitate a lui este o bună poziţie pentru viteza lor. Cu cât e. se pierde imai uşor, cu atât calul trebue să alerge mai tare, spre a nu cădea. Capul şi gâtul, în deosebi la caii de curse, se pot considera 373 ca un regulator al vitezei, influenţând asupra centrului de gravitate. In timpul curselor, caii îşi întind capul şi gâtul înainte, spre a-şi descărca trenul posterior, schimbând centrul de gravitate cât mai înainte, deci creiân-du-şi condiţiuni de mare instabilitate. Din contra, când îşi încetineşte mersul, ridică capul şi gâtul, spre a-şi proecta centrul de gravitate înapoi şi a-şi mări stabilitatea e. Gr* B. ECHIMOZĂ. - Med. Vet. - Sin. vânătaie. Pată vânătă ce poate apare pe piele după un traumatism, un accident, o lovitură, în unele boale hemoragice. In urma înmulţirei accidentelor de automobil, se observă mai des la animalele noastre asemeni vânătăi, care de multe ori coincid şi cu hemoragii interne ce expun chiar viaţa animalului. Pe părţile lipsite de păr sau cu mai puţin păr, vânătăile sunt mai vizibile. Culoarea vânătă este produsă de pe urma r.uperei vinelor mici, capilarelor, şi revărsarea sângelui în piele la locul izbiturei, unde din vânătă, după câteva zile, pata devine cafenie, verzuie, gălbuie şi apoi dispare. Tratament. Pentru animalele mari: duşuri cu furtunul, pământ galben cu oţet sau cu apă de plumb, comprese reci simple sau uşor antiseptice. Pentru animalele mici: comprese reci; pentru acele de valoare, cataplasr mă cu an&iflogistină. Se va căuta a se stabili dacă echimoza nu corespunde şi vreunei hemoragii interne, în care caz se va obliga animalul la repaos, linişte, făcându-se şi un tratament intern - clonură de calciu, ergo-tină, autohemoterapie, ser fiziologic, etc. ECHINOCACTUS. - Bot. - Gen de plante xerofitice din fam. Cactaceae. Tulpina ridicată, globuloasă, cu mănunchiuri de spini. Fig. 603. — ECHINOCACTUS concinnus. Flori mari, dispuse la vârful plantei, cu mult puf, de culoare albă, galbenă, roşie. Plantă de ornament. In sere. - Fig. 603 şi 604. ECHINOCOCCOZĂ. - Med. Vet. - Boala cu băşici - la ficat, la plămâni, etc. - Kistul hydatic. Se dă numele de e. la boala provocată prin desvoltarea în ficat, în pulmoni, sau chiar şi în alte organe, a embrionilor - cisticercilor - viermelui panglică numit Tae- nia echinococcus, care trăeşte în intestinul câinelui. Toate speciile de animale pot fi a-tinse, dar în special erbivorele, bovideele şi ovideele, plătesc cel mai mare tribut; apoi vine porcul, calul, animalele sălbatice. Omul, de asemeni, poate suferi de această afecţiune. Deşi măsurile sanitare de prevenire se intensifică, totuşi cazurile de kist hidatic la om continuă să deţină o procentalitate impresionantă. Din statisticile abatoarelor din ţară, reiese că la controlul cărnurilor se dovedeşte e. la un număr de 50-60 la mia de animale sacrificate. In Franţa şi în Germania cifrele nu sunt mai puţin ridicate. In Germania, a trebuit, recent, ca prin institutele de specialitate să se dea noui instrucţiuni şi ordonanţe de combatere, organizân-du-se adevărate campanii de propagandă şi cotnbatere. In Ungaria, procentualitatea este de 7 % pentru bovidee, 2% pentru cai, 2% pentru oi şi 17,3% pentru porci. Cum se ia boala. E. atinge cu predilecţie animalele la păşune, unde ele se găsesc mai expuse să înghită oule de Taenia echinococcus, răspândite prin excrementele câinilor purtători de panglică. Celelalte animale, caşi omul, contractă boala din contactul direct cu câinii. Astfel, pisicile lingând din a-celeaşi farfurii, iar omul mângâind sau lă-sându-se lins de către câinele purtător de paraziţi, care are pe părul lui, pe limba lui, ouă din abondenţă. Odată absorbiţi cu alimentele sau cu băuturile, embrionii de panglică echinococcică ajung în stomac, de a-colo trec în intestine, perforează mucoasa intestinală şi pereţii vinişoarelor - mezenterice, în special -, se lasă târîţi în vena portă şi apoi se răspândesc în ţesutul ficatului prin reţeaua venei portă subhepatică. Animalele tinere sunt cele mai expuse la contractarea e. Fig. 604. — ECHINOCACTUS horizontalis. Semnele boalei. Embrionii, odată ajunşi în ficat, se fixează şi încep să se desvolte acolo, dând naştere la acele vezicule kistice cunoscute sub numele de băşici de apă, ste- rile sau fertile, de volum şi număr variabil. Aceste băşici conţin un lichid limpede, transparent, în care se găseşte parazitul, care chiar în număr mare, poate să nu a-tragă atenţiunea prin nici un simptom. La om însă, o singură veziculă poate să producă dureri îndelungate şi destul de grave pentru ca să necesite o intervenţie chirurgicala, diagnosticul fiind bazat pe radios cop ie, reacţiunea intradermică, eosinofilie, etc. La animale, se pot observa uneori semne de colici şi diaree, ce coincid cu pătrunderea embrionilor prin pereţii intestinali. Mai târziu, când ficatul este invadat, mărit de volum, pofta de mâncare slăbeşte, animalul are diaree, este trist de abia merge, slăbiciunea corpului se evidenţează pe zi ce trece. Din caiuza intoxicărei hidatice, îi pot apare pe Fier. 605. — Ficat de porc invadat de un mare număr de ECHINOCOCI. corp pete, eriteme, urticarie, iar la picioare edeme. Dacă s'au produs şi localizări secundare, în pulmoni de exemplu, atunci putem observa o respiraţie dispneică, astmatică, a-piretică, însoţită sau nu- de o tuse slabă, mai mult o suflare dureroasă. La percusiune, submatitate sau sunete timpanice bine delimitate pe alocuri; murmur vezicular micşorat; fluerături la inspiraţie, gâlgâeli la expiraţie. Uneori, se pot dovedi, - la autopsie, - numeroşi kişti hidatici liberi sau suspendaţi în cavitatea abdominală. In aceste cazuri avem deaface cu o e. secundară, datorită rupturei hidatelor primitive din ficat şi care şi-au devărsat apoi în cavitatea abdominală nuimeroşi pui de tenie-scolex -, care s’au transformat pe loc în chişti echinococici perfecţi. Lichidul toxi-albuminos ce s’a răspândit în cavitatea abdominală cu ocazia rupturii veziculei mame, poate produce a-cele semne de intoxicare, urticare, ce atrag uneori atenţiunea. Cazurile de e. secundară încep şi ele să devină destul de frecvent observate - Urban, Zottner, la porc, Mihăilescu şi Rădulescu-Calafat la maimuţă, etc. - Alteori, destul de excepţional, se pot observa chiar cazuri de e. generalizata, ca acel dovedit de Eyraud şi Petit-Dumas la un porc marocan, unde toate viscerile şi ţesutul muş-chiular erau invadate de e. secundară răspândită de la conţinutul unui chist, probabil pe cale sanguină. In unele ocaziuni, veziculele echinococice se pot infecta şi da loc la e. supurată - abcese închistate - după Fiff. 606. — ECHINOCOCCUS polymorphus.- A. Tenie tânără desprinsă, având capul ascuns. B. aceiaşi, cu capul afară. cum, de foarte multe ori, spre binele animalului, aceste vezicule pot să se resoarbă, să se atrofieze progresiv, sau să sufere o degenerescenţă şi infiltraţie calcară. E. supurată dă loc, pe lângă simptome generale destul de alarmante, la semne de peritonită generalizată, sensibilitate şi durere la apăsarea ipocondrului drept, turbiu-rări respiratorii prin imobilizarea diafragmei. Animalele a-tinse astfel, au febră, sete continuă, lipsă completă a poftei de imâncare, diaree incoerci-bilă, slăbiciune până la ca-hecţie şi marasm. Tratament. Până acum nu s’a putut dovedi încă un tratament practic al e., fiindcă în majoritatea cazurilor boala nu poate fi diagnosticată; apoi, chiar dacă este recunoscută din timp» puncţiunile ce s’ar putea face uneori ficatului, pentru a-i goli conţinutul chişti-lor, nu dau decât rezultate iluzorii, sau de multe ori contri-buesc la desvol-tarea unei e. secundare şi mai grave. Deci, din punct de vedere economic, tratamentul curativ, având atât de puţine şanse de reuşită, nu se poate recomanda. Tratamentul preventiv însă, este aproape singurul care contează, ba- Fig. 607. — TAENIA ECHINOCOCCUS mărită.- AB. cârlige de tenia. 375 ECHINOPS COMMUTATUS-ECHIVALENT AMIDON zându-, grăsime digestibilă din turte oleaginoase depune 598 gr. grăsime 1 ,, grăs. digest. d. cereale dep. 526 gr. grăsime 1 », grăsime digestibilă din fân, pae şi rădăci- noase depune în organism 474 gr. grăsime Din cifrele de mai sus se vede că amidonul şi celuloza, adică hidraţii de carbon, depun în organism primul 248 gr. grăsime, iar al doilea 253 gr. grăsime. Kellner a luat în mijlociu 250 gr., pe care le-a socotit egal cu 1, iar depunerea celorlalte substanţe alimentare sunt numere multiple ale acestei mărimi. Aşa dar valoarea alimentară a amidonului şi a celulozei au servit ca unitate pentru măsurarea valorii alimentare a celorlalte furaje. Această unitate a numit-o Kellner e. amidon. Pentru celelalte substanţe examinate au găsit următoarele cifre: 1 kg. amidon digestibil, substante extractiv, neazotate şi celuloză depun în organism 1 echiv. amid. 1 kgr. proteină pură digestibilă 0.94 echiv. amid. 1 kgr. grăsime digestibilă din turte oleaginoase 2.41 echiv. amid. 1 kgr. grăsime digestibilă din cereale 2.12 echiv. gLmid. 1 kgr. grăsime digestibilă din furaj fibros şi rădăcini 1.91 echiv. amid. Cu cifrele obţinute dela substanţele nutritive pure a putut Kellner să calculeze valoarea amidon la celelalte furaje naturale, bine înţeles, având compoziţia lor chimică şi coeficienţii de digestibilitate. Următorul exemplu cu turte de alune americane va lămuri lucrurile mai bine. In 100 kgr. turte de alune americane sunt cuprinse: Albumină p. digest. 39,6 kgr.X0,94=37,2 kgr. e. a. Grăsime digestibilă 7,2 ,, X2,41=17,4 ,, ,, Substante extract, neazotate digestibile şi celuloză digestibilă..........21,9 kgr.X 1,00=21,9 kgr. e. a. Total . . ^7 6,5 kgr. e. a. Dar Kellner nu s'a mulţumit numai cu atâta, el a cercetat, tot cu aparatul de respiraţie, pe baza principiului de diferenţă, dacă animalele hrănite cu turte de alune a-mericane produc tot aceeaşi cantitate de grăsime în organism ca şi în cazul când sunt hrănite cu substanţele digestibile pure. In-tr’adevăr cifrele obţinute corespundeau întru totul. Acţiunea aceasta a substanţelor digestibile din alimente a numit-o Kellner valoare sau factor de producţie. Substanţele digestibile din alimente care au aceeaşi acţiune în organism ca şi când ar fi date în stare pură se zic că au valoare plină, care se socoteşte = 100, iar furajele cu o productivitate mai mică se exprimă cu cifre mai mici decât 100. In cazul exemplului nostru, cu turtele de alune americane, acestea au va- 377 ECIDIF.-ECLAMPSIE loarea de producţie de 98%. Această cifră trebue înmulţită cu e. amidon din calculul de mai sus pentru ca să obţinem adevăratul e. amidon al turtelor de alune americane, a-dică 1 00 kgr. turte de alune americane conţin 76,5X0,98=74,9 kgr. e. amidon. Pentru furajele care au valoare plină, e. amidon este redat direct prin calculul de mai sus fără să se mai facă înmulţirea cu factorul de producţie, iar la furajele fibroase, pleavă, furaje verzi, etc. pentru fiecare procent de celuloză conţinut, se face o scădere care variază dela furaj la furaj, fără să se mai înmulţească cu valoarea de producţie. După ce cunoaştem aceste lucruri, acum pute'm să definim ce este e. amidon. £. amidon al u-nui furaj este reprezentat prin acea cantitate de amidon în kilograme care produce aceeaşi cantitate de grăsime corporală ca şi 100 kgr. din acel furaj. In cazul exemplului nostru 100 kgr. turte de alune americane produc aceeaşi cantitate de grăsime corporală cât 74,9 kgr. amidon. Deoarece Kellner raportează echivalentul amidon al unui furaj totdeauna la 100 kgr. valoarea lui poate să se redea şi procentual, însă cel mai mult se obişnueşte a se reda în kilograme, ambele reprezentări având aceeaşi valoare. După ciim am amintit în altă parte, Kellner a făcut cercetările sale pe boi adulţi, de aceea el accentuează deosebit că echivalentul amidon şi digestibilitatea din tabelele sale „au o a-plioare directa numai pentru rumegătoarele mari adulte“. Cu toate acestea, Kellner fără ca să facă cercetări speciale pentru fiecare specie de animal în parte, ci numai pe baza normelor de alimentaţie mai vechi, dovedite bune în practică şi pe care le-a recalculat în echivalent amidon, a generalizat echivalentul amidon şi la celelalte specii de animale: rumegătoarele mari în creştere, miei, oi, cai de muncă, vaca de lapte şi la porcii de pră-silă şi cei puşi la îngrăşare. Cercetările ulterioare au dovedit pe deplin că e. amidon e variabil pentru diferitele specii de animale, totuşi din cauza lipsei cercetărilor pentru fiecare specie în parte şi imai ales din cauza uşurinţei cu care se calculează raţiile alimentare după normele lui Kellner, ele se aplică cu destul succes şi pentru celelalte specii de animale. De altfel, după cum spune Fingerling, normele de alimentaţie nu trebuesc luate ca literă de evanghelie, căci ele sunt numai puncte de reper, crescătorul putând să le schimbe şi varieze după cum crede că-i sunt mai aducătoare de venit. S. T. ECIDIE. - Fiitop. - Fructificaţii - sub formă de oupe - ale ciupercii Puccinia graminis, ce apar pe partea inferioară a foilor de dra-cilă. ECIDIOSPOR. - Fitop. - La unele ciuperci ce produc rugina plantelor, de ex. Puccinia graminis, există mai multe stadii de desvoltare; printre acestea este şi formarea e. Fructificarea ecidială la rugina neagră a cerealelor, are loc pe faţa inferioară a foilor de dracilă - Berberis vulgaris -; aceste Fig. 609. — 1. Secţiune printr’o frunză de Berber s vulgaris; e: ECIDIOSPORI; 2. mai multe ECIDII văzute din faţă; 3. ECIDIOSPORI măriţi. fructificaţii - ecidii - au aspect de cupe -gălbui sau albicioase şi sunt pline cu spori - rotunzi, portocalii - de primăvară, numiţi e., care sunt răspândiţi de vânt şi insecte. E. pot germina numai pe tulpini, teci sau foi de Graminee, la care produc rugina. - Fig. 609. V. Gh. ECKE*NDORF. - Fit. - Soiu de sfeclă de nutreţ, voluminoasă, de formă cilindrică, de culoare roşie sau galbenă; de mare producţie, grea, dă recolte mari, însă conţine multă apă, «fcn care pricină se păstrează greu peste iarnă. Se recomandă a se consuma cât mai repede după recoltare. - Fig. 61 0. ECLAMPSIE. - Med. Vet. -Sin. eclampsie puerperală, convulsiuni puerperale, febra de lapte. Boală acută caracterizată prin crize convulsive tonice sau dornice - contracţiuni muşchiulare generalizate, cu Fi^* 610. —\ rigjiditate de durată prelun- Sfec-^^pKEN gită sau scurtă, repetate şi involuntare -, fără pierdere de cunoştinţă, pu-tându-se termina cu moartea, sau să dispară fără a se mai repeta. După sensul etimologic, - aşa cum a fost definită de Couvelaire, - prin e., sau prin sindrome eclamptice, se înţelege ,,accidentele alarmante condiţionate de starea de gestaţie şi care apar brusc, fie în cursul unei sănătăţi aparente dintre cele mai bune, fie în cursul unei stări patologice preexistente4*, ca: albuminurie, pletora, hipertensiunea, insuficienţele he-pato-renale, viermii intestinali, etc. ECLAMPSIE 378 La animalele noastre, se observă mai cu deosebire la căţelele de lux, uneori la scroafă, rareori la iapă, vacă, la oaie, la capră, la pisică. Insă, uneori, convulsiunile eclamp-sice pot fi observate şi fără ca ele să fieTn legătură cu starea de gestaţie; astfel la unele animale tinere, în special la căţei, purcei, sugaci, se pot înregistra simptome de e. - similară e. infantile. Cauze etiologie şi patogenie. Condiţionată în primul rând de sarcină şi de o predispoziţie individuală, e., sau eclampsismul, este 0 boală a cărei natură sau cauză esenţială nu a putut fi încă definitiv lămurită. Caşi febra vitulară, cu care se înrudeşte, e. este încă o ,,boală a teoriilor4'. Mult timp considerată ca o boală renală, apoi între 1880- 1 900 ca o boală nervoasă - nevroză -, astăzi pare că este atribuită de către cei mai mulţi specialişti unei toxemii - otrăvirea sângelui din ultimul timp al sarcinei, sau la câtva timp după naştere -, datorită unei insuficienţe funcţionale a ficatului sau a rinichiului, sau datorită acidozei, retenţiei clorúrate, decalcificaţiei - hipocalcemiei, hipoglicemiei, spasmului capilarelor, hipertensiunei, etc. Pentru mulţi autori germani - Bergman, Kaufmann, Hofbauer, etc. -, accidentele e-clamptice sunt datorite turburărilor profunde ale metabolismului şi în special insuficienţei funcţionale a ficatului. Pe de altă parte, a-ceştia găsesc la toate femelele în gestaţie înaintată sau după naştere, care prezintă fenomene eclamptice, o hiperfuncţionare a unor glande^'endbcrîîTte, având ca rezultat ţin exces de sânge în diverşi hormoni, în special în aceia ipofizari - acţiunea bine cunoscută a hormonului postipofizar este de a provoca un spasm arteriolar general, mai ales la nivelul vaselor ficatului, iar turbură-rile circulatorii hepatice au ca rezultat liberarea de albumine toxice şi dispariţia rezervelor de glicogen, al cărui rol antitoxic este bine cunoscut. Iată cum Hofbauer îşi explică patogenia e.: sub acţiunea fermenţilor pla-centari secretaţi în timpul sarcinei, se produce o hiperactivitate endocrină, în special ipofizară şi suprarenală; acest exces de hormoni vaso-constrictori determină spasme ar-teriolare la nivelul diferitelor organe; acest spasm) dă loc în ficat la punerea în libertate de albumine toxice şi la împedecarea funcţiunei anti-toxice ce posedă ficatul, a-vând ca rezultat accidentele hepatice şi e-clamptice consecutive. > După majoritatea cercetărilor, turburările ce încearcă în funcţiunea lor ficatul şi rinichiul în timpul gestaţiei - insuficienţe he-pato-renale, hepato-toxemia şi nefro-toxemia -, constituesc cauzele primordiale ce contri-buesc la ivirea boalei - Pinard, Bar, Oppenheimer, ş. a. -, existând o legătură strânsă între starea rinichilor şi a ficatului din tim- pul gestaţiei şi apariţia crizelor, auto-intoxi-cările hepato-renale, uterine, având ca rezultat o vaso-constricţie asupra unor centre de pe scoarţa cerebrală şi apariţia convulsiuni-lor - Cadiot, Lesbouyries -. Noi am avut o-caziunea să constatăm sindrome eclamptice, de câteva ori, la căţele în gestaţiuni imaginare, ajunse la termen, sănătoase, care deci, nu numai că nu erau fecundate, dar care nu trădau nici vre-o leziune hepatică, renală sau alta, care să poată duce la explicaţiunea unei auito-intoxicări de origină gravidică şi totuşi prezentând convulsiuni eclamptice. -Rădulescu-Calafat, Bul. As. M. V. 1933, pag. 288 -. Ori, dacă e. poate apare şi fără ca să existe starea gravidică veritabilă, auto-intoxicarea gravidică, de care se condiţionează de către majoritatea autorilor feno-> menele eclamptice, atunci cum să ne explicăm mai lămurit patogenia boalei? Nu rămâne ea încă, ca şi febra vitulară, o ,,boală a teoriilor?“ Din constatări, făcute pe* cazurile clinice avute, reies următoarele: 1. -Atât e. după gestaţie veritabilă, cât şi aceea din sarcina imaginară, se constată aproape întotdeauna la animale mai de soi, bune de lapte, - caşi febra vitulară, eclampsia nu este/ considerată după expresia şi imaginaţia popo-/ rului ca ,»friguri sau febră de lapte?** - 2. -j Există o relaţiune strânsa între starea de lacta-ţie şi fenomenele eclampsice, caşi între starea de gestaţie şi acestea, fenomenele de e. părând sub strânsa dependenţă a unui dezechilibru vago^simpatic, rezultat de pe urma stărei de gestaţie, lactaţie, călduri, etc. 3.-0 circulaţie sangvină mai abundentă în regiunea o-vamiilui, uterului, sau mamelelor, putând avea la origină o turburare sau o hiperfuncţionare endocrino-hormonală, ce nu se poate contesta, având ca rezultat o vaso-constricţie pe scoarţa cerebrală, trădată prin anemia pa-pilei optice -, ca urmare sau în strânsă legătură cu dezechilibrul sistemului nervos vegetativ - el însuşi pregătit sau declanşat de spasmul arteriolar, în special hepatic, cu urmările de hipocalcemie sau hipoglicemie sau alta -, sunt fenomene ce se pot constata şi care puse cât mai în concordanţă, vor conduce în curând poate Ia o explicaţie cât mai apropiată de realitate asupra patogeniei eclampsiei. E. animalelor tinere, atribuită altă dată erupţiei dinţilor, este cauzată de cele mai multe ori de autointoxicări, rezultate de pe urma unui regim alimentar prost înţeles, urmat de întreg cortegiul de turburări gastrointestinale consecutive, putând fi provocată adeseori de către viermii intestinali, sau coexistând cu alte boale infecţioase, în primul rând jigodia. Simptome. Căţelele, în special acele de lux, ce duc o viaţă sedentară, sunt cele mai adesea atinse de e. Boala apare brusc, ivin- du-se de cele mai multe ori în prima săptămână după naştere, rareori mai. târziu, iar uneori chiar înainte de naştere. Animalul prins de e. pare neliniştit, înfricoşat, marile funcţiuni, ca respiraţia şi circulaţia sângelui, devin accelerate; apoi, deodată, este apucat de convulsiuni: mersul devine nesigur, in-coordonat, iar picioarele se înţepenesc, stând astfel contractate mai mult sau mai puţin -contracţiuni tonice şi clonice -; animalul mu se mai poate ţine pe picioarele dinapoi, cade jos, rămânând culcat pe o parte, cu picioarele înţepenite, cu capul întins, oiţ fălcile strânse şi cu faţa schimonosită, iar dacă nu se intervine, îşi poate muşca sau tăia limba. Dacă îl ridicăm, stă înţepenit, ou> picioarele îndepărtate, sau dacă este apucat de contracţiuni de scurtă durată, dar repetate -clonice cade din nou jos, înţepenind în special muşchii gâtului şi ai picioarelor. Deşi animalul rămâne conştient - diferenţa de e-pilepsie -, totuş nu mai poate înghiţi nimic, fălcile se închid şi se deschid în mod convulsiv, iar din colţul buzelor îi curg bale spumoase. Urinarea şi defecarea îi sunt suspendate. Mamelele umflate la începutul atacului de e., sunt goale şi muiate, după ce acesta a ţinut câtva Jtimp. In general, fenomenele e. ţin câteva ore, putându-se prelungi chiar câteva zile, în care timp animalul încearcă, când accesele sunt mai slabe, să-şi reia poziţia, nereuşind însă şi căzând pe o parte. Dacă nu se dă nici un ajutor, moartea poate avea loc în câteva ore în cel mult 2 zile, prin paralizie generală sau prin asfixiere. La iapă, vacă, scroafă, accesele e. sunt de mai puţină durată, ţinând rareori câteva ore sau câteva zile. Animalul este conştient, simte; ochiul se învârteşte în orbită, capul stă complet întins şi înţepenit; fălcile se înţepenesc, animalul scârţie din dinţi, picioarele tremură, iar când şi muşchii acestora înţepenesc, animalul cade jos şi continuă convul&iunile stând pe o parte. Apariţia unei febre crescânde în timpul acceselor e., va fi considerată ca semn rău în aplicarea pros-ticului. E. căţeilor apare fie brusc, fie după oarecare semne de lipsa poftei de mâncare, sau nelinişte, urmată de moleşeală. Ea începe prin înţepenirea muşchilor, animalul respiră greu, ţine privirea fixă, după care apar imediat contracţiunile fălcilor, ale muşchilor picioarelor şi ai corpului. Unii căţei latră, caiu-tă să muşte, prezintă simptome ce se aseamănă cu ale turbării. Totul durează numai câteva minute, putându-se repeta însă la scurte intervale, până la obosirea completă şi moartea animalului. Tratafrnent. De la început se va izola animalul într’un local încălzit, împiedecându-1 de a-şi muşca sau tăia limba, prin introdu - cerea între dinţi a unei cârpe curate. Se vor face pe ceafă fricţiuni cu alcool simplu sau înjumătăţit cu alcool sinapizat, sau împătrit cu esenţă de terebentină, după care se vor aplica comprese reci. Dacă animalul nu se linişteşte, se va încerca tratamentul clasic al scufundării animalului de câteva ori într’un vas cu apă la temperatura camerei, după care se repetă fricţiunile»: Dacă totuş animalul nu se calmează, atunci se va recurge la administrarea narcoticelor - siropul de cloroform 5%, în doză de 4-6 linguriţe pe zi; clismele de 1-3 gr. chloral în 100 gr. lapte, nedepăşind 6-il5 gr. în 24 ore; injecţiunile subcutanate cu clorhidrat de morfină, asociate ori nu clismelor cu cloral. Chloralul şi eterul se vor prefera, în dozele respective, înaintea altor narcotice, în tratamentul e. la animale mari - iapă, vacă. -Clorhidratul de oilocarpină, în doză de Vi “2 miligrame, în injecţii subcutanee, repetate de 3-4 ori în 2A ore, atât de recomandate de Levy-Solal în medicina umană, caşi injecţiile subcutanee, intra-muşchiulare sau *ntravenoa~ se cu o .soluţie de sulfat de magneziu 25% - 5-10 gr. în 24 ore - merită să fie aplicate pe o scară mai întinsă. In cazul e., pilocar-pina lucrează în acelaş timp asupra unui complex de cauze: excită pneumogastricul, restabileşte echilibrul vago-simpatic - acţiune neuro-vegetativă -, acţionează pe de altă parte asupra vaso-constricţiunii prin intermediul fibrelor simpatice vasomotoare - acţiune neuro-paralitică - şi permite uneori oprirea imediată a crizelor e. Clorura de calciu, în soluţie 10%, în injecţii intravenoase, a dat de nenumărate ori rezultate admirabile, explicabile dacă socotim că aproape toate aceste cazuri ar fi a-vut la bază o hipocalcemie; după cum s’au obţinut rezultate tot atât de bune cu soluţia de glucoză 10%, în injecţii intravenoase, tot atât de favorabile, mai ales când turburarea de bază ar fi fost datorită unei hipoglicemii. Gliconatul de calciu în soluţii 10%, pare a răspunde mai multor indicaţiuni, bucurân-du-se deci de rezultate mai numeroase. Veni-secţia, urmată de clisme cu apă sărată 9/1000, este recomandată de Porcher, completată cu injecţiunile cu morfină, dacă boala nu cedează. Insuflarea de aer în mamelă cu aparatul Evers, sau împlântând un ac de seringă la baza mamelei, până la tensiunea moderată a glandei, - metodă ce pare a fi mai puţin uzitată după descoperirea efectelor gluconatului de calciu, - este încă mult recomandată de practicienii străini, pentru acţiunea reflexă ce exercită asupra sistemului nervos vegetativ dezechilibrat; pe de altă parte, după autorii ce o preconizează, insuflarea de aer în mamele mai acţionează şi asupra tiroidei, determinând o hiperproduc-ţie de calciu, care restabileşte echilibrul nor- ECLIPS-ECONOMIE 380 mal, făcând astfel să dispară diversele tur-burări datorite hipocalcemiei. Pentru e. căţeilor sau purceilor, se va a-vea în vedere în primul rând desfiinţarea boalei cauzale - viermii intestinali, jigodia, gastro-enteritele, etc,. - îngrijiri dietetice şi higienice: evitarea sosurilor, borhoturilor, a-limentaţiei ce îngreunează, sau lipsa de vitaminele necesare. In timpul crizelor: sirop de cloroform, de bromură de cloral; şi numai la nevoie, făcute cu prudenţă, inhalaţiile cu cloroform sau cu eter. C. Rad.-Cal. ECLIPS. - Zoot. - Armăsar celebru pur sânge englez, care a trăit în Anglia, dând naştere liniei de sânge cu acelaşi nume. A-cest armăsar se trage din tulpina armăsarului Darley Arabien, care, împreună cu alţi doi armăsari, Bjerley Turk şi Godolphin Barb, stau la baza rasei de cai pur sânge englez. Tulpina lui E. este cea mai răspândită în Anglia şi în Franţa şi a dat animale de valoare. Gr. B. ECLUZĂ. - Gen. rur. - Rezervor de apă prevăzut cu două sau mai multe guri şi vane, care se pot închide şi deschide după voie, pentru a opri sau lăsa să treacă apa prin el. E. simplă: dintr’un singur rezervor, deci unde apa se menţine la acelaş nivel. E. compusă: din două sau mai multe rezervoare în legătură, şi unde apa se găseşte în ele la diferite nivele. Fig. 611. — ECLUZĂ: A,B = stăvilar, c = vană închisă, d = vană deschisă. E. chiar gura de comunicare. La un dig se fac adeseori e., găuri mari prin el şi prin care se poate lăsa să treacă apa din curs sau să elimine ape de pe terenul îndi-guit, când nivelul apei din mers e sub nivelul e. - Fig. 611. ECONOMIE. - Econ. Pol. Soc. - Acţiunea de administrare a bunurilor, în vederea satisfacerii necesităţilor materiale ale omului. Economia, etimologic, a fost un cuvânt format în antichitate, din două cuvinte greceşti: casă şi lege. Economia cuprindea legile, regulele caisei, gospodăriei. Prin ea, vechii greci înţelegeau economia casnică, e-conomia domestică, uneori chiar gospodăria însăşi, totalitatea bunurilor unei gospodării. In unele părţi ale României - Ardeal - se întrebuinţează şi astăzi economia cu înţelesul de gospodărie. Econom însemna altă dată gospodar, administrator al gospodăriei, al familiei şi înseamnă şi astăzi acelaş lucru în unele părţi ale României. In alte părţi, la noi, înseamnă administrator de instituţie - şcoli, spitale - şi econoimat, casa administraţiei şi serviciul de administraţie. Dacă bogăţiile, bunurile, siunt ale unei comunităţi politice, administrarea lor ne dă o economie publică, iar dacă sunt ale unui particular, o economie privată. Regulele, legile, normele de administraţie a bunurilor unei comunităţi politice ne duc la o disciplină specială, care studiază raporturile economice naturale între oameni trăind în a-ceste comunităţi: economia politică, care se poate numi şi ştiinţa bogăţiilor naţionale sau Economia naţională, tot astfel cum este o ştiinţă a economiei private, cum poaite fi o Economie internaţională. Se mai foloseşte expresia de econoimie socială, care, dacă se referă la studiul fenomenelor economice - raporturilor dintre oameni care trăiesc în a-ceeaşi societate - are aceeaş sferă ca Economia politica şi acelaş înţeles, dacă se referă la studiul raporturilor economice voluntare şi urmăritoare de scopuri sociale şi morale, în vederea îmbunătăţirilor împrejurărilor so-cial-economice, expresia de economie socială înlocuieşte mai puţin fericit expresia de Politică socială. Numele de ştiinţă economică sau mai scurt Economie sau chiar Economic, corespunde mai bine acestei ştiinţe care studiază fenomenele economiei naturale şi caută să determine legea lor de producţie. Ştiinţa economiei studiază natura şi cauzele bunurilor materiale, însufleţite - animale - sau neînsufleţite, în raporturile naturale dintre oameni, în împătrita lor înfăţişare, de producţie, circulaţie, repartiţie, consumaţie, pentru satisfacerea necesităţilor oamenilor şi societăţii pe care o formează, de ordin material, studiază activităţile omeneşti pentru satisfacerea intereselor materiale. Dacă aceste raporturi economice sunt studiate în abstract, ca raporturi naturale, determinate de legi naturale, ştiinţa economică ia numele de Economie pură şi uneori de Economie imatematică. Bunurile materiale care interesează Economia se numesc bunuri economice. Bunurile materiale, ca să devină bunuri economice, trebuie să îndeplinească^ două condiţii: a. - să fié folositoare - utile - şi dorite ca mijloace de satisfacere direct sau indirect a trebuinţelor omului; b. - să nu fie gratuite, să aibă un preţ, să coste. Administrarea bunurilor poate fi făcută în risipă sau în cruţare. In risipă, bunurile se distrug fără a aduce folosul pe care-1 puteau aduce şi fără să dea acea prosperare pe care fiecare om trebuie să o râvnească, în tendinţa lui de a atinge ţinte superioare. In cruţare, bunurile se păstrează şi se spo- 381 ECONOMIA RURALĂ resc. Acel care cheltuieşte mai puţin decât este venitul, câştigul său, de cât are: economiseşte. Economiseşte din materiale, din forţele pe care le are la dispoziţie, din numerarul pe care îl are. Ceeace s*a cruţat şi s'a pus deoparte este: economie. Economia nu e sgârcenie, nu e avariţie, nu e renunţare, nu e suferinţă. Prin economie se împlineşte >un principiu fizic, o lege naturală obţinându-se maximum de satisfacţie) prin minimum de sforţări, de sacrificiu. Această cruţare, această economie, nu este folositoare numai omului care o face, ci comunităţii, naţiunii, omenirii. Şi această cruţare nu trebuie făcută numai de indivizi, ci şi de colectivităţi însăşi. Fiindcă bunurile materiale trebuie păzite, apărate, să ajungă la cât mai mulţi şi cât mai multă vreme. Dar cruţarea şi punerea deoparte este şi un act de judecajtă, de prevedere. Omul economiseşte nu numai pentru legea minimei sforţări, dar şi pentru asigurarea satisfacerilor nevoilor de mâine. Economiseşte când are, pentru a avea când îi va trebui. Strânge la tinereţe bani albi pentru bătrâneţe. Strânge pentru copiii săi, pentru a le uşura intrarea în viaţă şi isbândă. Strânge baba la ciorap, strânge omul cuminte în ladă închisă, dacă are ladă de fier, casă de fer, strânge omul la bancă sau la casa de economie, unde este mai sigur încă şi e şi un act economic, naţional-econo.mic, fiindcă n*a sustras economiei naţionale, slăbind circulaţia sa, o sumă mare de bani. Nici această economie nu este o renunţare, o suferinţă. Omul economiseşte când poate economisi, când venitul lui e mai mare decât necesarul lui de viaţă, când poate pune deoparte pentru cheltuielile lui viitoare tot ce-i prisoseşte, chiar dacă astăzi şi-ar restrânge cheltuielile inutile, sau ar renunţa la cheltuielile ce-i satisfac viciurile, mici viciiuri, dar care îi distrug sănătatea şi-i scurtează viaţa. Economia nu trebuie însă făcută asupra necesarului de viaţă sau trebuinţelor legitime, nu trebuie să se jertfească prezentul viitorului, dacă nu, se jertfeşte chiar viitorul. Şi trebuinţele legitime sunt şi toate a-cele care înalţă şi fac să propăşească omul. Economia şi plasamentul sunt două noţiuni cu totul diferite, dar care se completează. Prin economie, plasamentul are un înţeles, fiindcă economia generează capitalul, care îşi caută întrebuinţare, plasament. Prin plasament economia se întăreşte şi sporeşte, fiindcă plasamentul îi dă siguranţa existenţei sale şi un beneficiu care se adaugă necurmat, sporindu-1, la capitalul adunat. Economia particulară o face oricine are această posibilitate, economia socială o face acel cu simţul prevederii, cu simţul social, cu simţul solidarităţii desvoltat, în societăţi de ajutor mutual, în cooperative, în sindicate. N. Ghiul. ECONOMIA RURALĂ. - Sin. E. agricolă, agrară, face parte din ştiinţele agricole principale şi se ocupă cu studiul principiilor a căror aplicare va da posibilitatea agricultorului să obţină din gospodăria sa un venit cât mai mare posibil - după prof. E. Laur, Ec. rurale, Lausanne-Geneve, 1924 -. E. rurală poate fi definită, mai pe larg, astfel: disciplina în care principiile şi metodele ştiinţei economice sunt aplicate la situdiul a-griculturii, cu scopul de a pune în lumină acţiunea şi natura forţelor economice care influenţează organizaţia sa internă şi raporturile sale externe, în aşa fel, încât să poată ajuta acţiunea practică directă, individuală şi colectivă, pentru a asigura cel mai mare grad de prosperitate gospodăriilor izolate şi industriei agricole privită în tot complexul ei, în raport cu prosperitatea generală - după prof. C. Dragoni: Ec. agraria, Milano, 1932. E. este, în oarecare măsură, cheia de boltă a ştiinţei agricole. Studiul producţiei vegetale, al producţiei animale, sau al indus** triilor lăturalnice, va fi incomplect, dacă e. rurală nu enunţă regule pentru obţinerea u-nui venit cât mai mare. Agricultura, fiind condusă de forţele şi elementele naturale, e. rurală forţat se va întemeia pe studiul natu-rei, pe ştiinţele naturale, completate cu ştiinţele politice şi cu dreptul public, întrucât agricultura şi e. rurală urmăresc deopotrivă ridicarea stării ^nateriale a agricultorului luat individual şi a colectivităţii agricole. Privită din acest punct de vedere, e. rurală se deosebeşte în: I. E. rurală generala sau e. agrară = Wirtschaftslehre des Landbaues - la autorii germani -; Agricultural Economics - la englezi şi americani -; Economia agraria - la italieni -. II. E. rurală propriu zisă Betriebslehre = Farm. economics = Economia rurale, care se ocupă cu organizarea şi rentabilitatea gospodăriilor agricole. E. rurală generală cuprinde: A. - Istoricul agriculturii; B. - Geografia agrară; C. Organizarea exploatărilor agricole sau Economia rurală propriu zisă; D. - Contabilitatea agricolă; E. - Estimaţiile agricole; F. - Statistica agricolă; G. - Comerciologia agricolă; H. - Cooperaţia agricolă; I. - Politica agrară. E. propriu zisă, cuprinde trei părţi principale şi anume: I. - Agenţii sau factorii producţiei agricole, în care se tratează următoarele capitole: 1. - Natura. Climatul, solul, animalele şi vegetalele. 2. - Munca sau acţiunea omului în agricultură: facultăţile şi aptitudinele muncitorilor agricoli; în structura şi experienţa practică, diviziunea muncii şi concentrarea lucră- ECTIMĂ-ECZEMĂ 382 rilor; factorii care stimulează zelul muncitorilor, adică salariile sub diferite forme, raportul dintre întreprinzător şi lucrător, grija pentru binele lucrătorului şi educaţia morală a acestuia. 3. Capitalul: clasificarea, evaluarea şi chel-tuelile anuale de întreţinere pe grupe, astfel: a. - Capitalul fonciar sau capitalul exploa-taţiei, adică pământul, îmbunătăţirile funciare, clădirile şi plantaţiile; b. - Capitalul de exploatare sau capital de arendaş, adică animalele sau vehiculele sau inventarul viu, ma-şinele şi uneltele sau inventarul mort, proviziile sau capitalul circulant - v. capital. II. - Combinaţia factorilor producţiei agricole, care tratează următoarele capitole: 1. - Exploataţia agricolă. 2. - Modul cum se procură capitalul şi creditul necesar. 3. -Alegerea şi organizarea domeniului, prin: cumpărare, moştenire, arendă sau dijmă. 4. -Principiile generale asupra organizării gospodăriei agricole. 5. - Sistemele de exploatare în general şi cele incomplecte în particular. 6. - Sistemele de exploatare complete extensive sau limitat intensive. 7. - Sistemele de exploatare intensive. 8. - Influenţa condiţiilor naturale asupra organizării ex-ploataţiilor. 9. - Influenţa condiţiilor economice: situaţia pieţei; 10. - Starea tehnicei şi organizarea exploataţiilor. 11. - Personalitatea întreprinzătorului şi organizarea exploataţiilor. 12. - Mărimea exploataţiei. 13. -Preţurile produselor agricole. 14. - Influenţa generală a preţurilor asupra exploataţiei agricole. 15. - Influenţa preţurilor asupra organizării exploataţiei. III. - Conducerea exploataţiei agricole» punerea în valoare a produselor agricole şi bilanţul sau rezultatele obţinute, în care se tratează: 1. - Sistemele de conducere. 2. - Punerea în valoare a produselor agricole. 3. - Bilanţul activităţii agricole. 4. - Consumul şi economia în agricultură. Gh. Ciul. ECTIMĂ. - Med. Vet. - Boală de piele, ce se observă mai ales la animalele tinere, căţei, purcei şi mai cu deosebire la miei, unde are de multe ori un caracter contagios. Apare la început ca o pată roşie, apoi ca o bubuliţă care face lichid, în urmă puroiu, după care sparge şi se acopere cu coji. Diferită de variolă; este opera unui virus fil-trabil, care poate cauza uneori adevărate epizootii, fiind nevoie de vaccinări în masă, cum a fost cazul în Franţa, Olanda. Cazurile izolate se tratează cu lichidele, prafurile, onguentele, desinfectante şi cicatrizante obişnuite. C. Răd.-Cal. ECTODERM. - Zool. - Sin. exoderm, ec-toblast, învelişul extern al embrionului în stadiul de gastrulă; în mod special, tegumentul extern al coelenteratelor. ECTODINAMOMORF. - Agrogeol. - După Glinka, sunt pământurile care, indiferent de origina lor geologică, au caractere comune, datorite acţiunii factorilor naturali. Aci sunt şase clase: 1. - pământuri de umiditate optimă - laterite şi pământuri roşii; 2. - pământuri de umiditate mijlocie - podzol, pădure, cernoziom degradat; 3. - pământuri de umiditate potrivita - cernoziomurile; 4. - pământuri de umiditate insuficientă - castanii, galbene, cenuşii, roşii, pustiuri; 5. - pământuri de umiditate excesivă - marecaje, turbării, mocirle; 6. - pământuri de umiditate excesivă temporară - sărături cu şi fără structură. -v. endodinamomorfe -. din M. Ch. Arva. ECTOPARAZITE. - Zool. - Sin. lEpizoarî, paraziţi externi care trăesc pe corpul sau sub epiderma omului sau altor animale; se disting: ectophite şi ectozoare, după cum sunt plantule sau animalicule. ECTOPLASMĂ. - Citol. - Zona periferică a protoplasmei celulare; este hialină, spre deosebire de endoplasmă, care este granu-loasă. ECTROPION. - Med. - Răsfrângerea în afară a marginei libere a pleoapei. Accidentul poate să se producă numai la o parte din pleoapă sau poate să cuprindă toată pleoapa. De asemenea se poate întâlni la o singură pleoapă sau la ambele pleoape ale unui ochiu, sau dela ambii ochi. Cauzele care determină e. sunt: lovituri pe pleoapă complicate cu răni, inflaimaţiuni de lungă durată ale pleoapelor, arsuri în regiunea ochiului, paralizia muşchiului orbicular al pleoapei, tumori ale ochiului sau ale orbitei, etc. întreţine o stare de iritaţie continuă a con-jonctivei care poate avea repercursiuni şi a-supra globului ocular. Singurul tratament e-ficace este operaţia. V. Gr. ECUADOR. - Stat. - V. America. ECZEMĂ. - Med. Vet. - Subt această de- Fig. 612. — ECZEMĂ acută, umedă, la câine, con-plicată cu impedigo. numire se înţeleg boale de piele cu mersul acut sau cronic, necontagioase, rezistând în general la tratamente, recidivând şi care sunt 383 ECZEMĂ de cele mai multe ori subordonate unei stări constituţionale sau diatezice. Cuvântul e. înseamnă erupţie; erupţie caracterizată prin mici băşicuţe - vezicule - apropiate unele de altele, ce nu conţin 'microbi; erupţie din care zemueşte o transudaţie seroasă - exose-roză -, ce se infiltrează între celulele epidermice şi produce inflamarea sau edemul epidermic - spongioza -, care apoi face coji, terminându-se ca multe alte boale de piele cu uscarea şi descuamarea. - Fig. 612. Am putea spune că această zemuire, zisă exoseroză, ar fi rezultatul unui proces identic aceluia ce are loc în cazul extragerei pe cale industrială a parfumului din flori, când se răspândeşte sarea peste flori şi când se produce numai decât o exosmoză, care face ca floarea să se vestejească, iar parfumul său să treacă în apa sărată. Exoseroză ce are loc în cazul e. este un similar, care îşi are poate origina în aceleaşi legi ale tensiunei osmotice. Acest proces anatomo-patologic este comun aproape la toate felurile de e. şi când este observat clinic, el devine ceiace se chiamă eczematizarea, care este un fenomen de reacţiune a pielei, foarte comun la o mulţime de alte boale, cauzate de agenţi provocatori diferiţi, - ceeace făcuse chiar, ca altă dată, să fie înglobate subt denumirea de e, până şi râile şi câte sute de alte boale de piele, a căror origină fiind astăzi mai bine lămurită, sunt clasificate la alte grupe de dermatoze. Cauze. Din acest punct de vedere, se pot distinge două mari grupe: E. esenţială - crip-togenetică, de origină necunoscută spontană, care evoluează fără cauză aparentă sa>u cunoscută, depinzând însă, de cele mai multe ori, de diateza' artritică - obezitate, reumatism, astmă, gută, etc. - şi dermitele eczematiforme, determinate de cauze cunoscute. Intre ambele forme de e. există însă, o cauză comună: predispoziţia, care de cele mai mult^ ori este ereditară. Congenitală ori căpătată, această predispoziţie este condiţio* nată şi ea de anumite modificări ale umo*?' rilor şi ale ţesuturilor, adică de sensibilizare^ organismului. _ După Liegeois, rolul glandelor endocrine pare indiscutabil, dacă judecăm după frecvenţa manifestărilor eczematoase la femele în timpul căldurilor, gestaţiei, lacta-ţiei, sau la acelea la cari nu mai aoar căldurile, ca la căţelele obeze de ex.t dar care acuză insuficienţe tiroido-ovariene. Turbură-rile aparatului digestiv, ca dispepsia, consti-paţia, fermentările gastro-intestinale, - la care noi vom adăoga o cauză foarte des constatată: viermii intestinali, - trebuiesc luate în consideraţiune la stabilirea cauzei predispo-zante. Insuficienţa ficatului şi a rinichilor şi toate auto-intoxicările lente, constituiesc stări anormale ce contribuiesc la modificarea u-morilor, sub forma de dezechilibru acido-ba- zic sau neuro-vegetativ, al căror fel de producere nu se poate încă preciza. Dermitele eczematiforme sau e. secundare sunt datorite la diferite cauze ocazionale, externe ori interne: 1. Cauze fizice: necurăţenia, frecarea hamurilor, spălăturile prea repetate, ţesălatul brutal făcut, trimajul părului - la terieri -, razele solare - fotodermitele -, razele X, a-buzul iradiaţiilor ultra-violete, etc. 2. Cauze chimice: medicamente externe, lichidele sau pomadele prea iritante, vezicătoarele, caus-ticile; sau medicamentele administrate pe cale internă, ca iodul, arsenicul, arsenoben-zolurile, antipirina, etc., sau intoxicările pro-teinice - ser, vaccin -, caşi urina, băligarul, lacrimile, jetaj'ul, ce pot irita şi produce accidente asupra pielei. 3. Cauze alimentare: mâncărurile prea concentrate, sosurile, mezelurile, carnea, ouăle, peştele, borhoturile, lăturile de vase, rezidurile industriale, prea multe dulciuri, etc. 4. Cauze parazitare ori bacteriene: ciupiturile unor insecte, muşte, pureci, păduchi, părăsiţii râilor, omizile -care pot lăsa pe locurile de trecere pe piele adevărate dâre de dermite, cum ar fi acelea descrise de Chladek, Mareck, Dinulescu, Spâ-nu, ş. a., cauzate de larvele estivale în majoritatea cazurilor secundare, supradăogate, ce vin numai să exagereze un rău preexistent. Aproape toate e. datorite cauzelor ocazionale, accidentale, sunt vindecabile. Acelea însă, supradăogate pe un organism predispus, sunt de cele mai multe ori recidivante. Semne. E. acută se arată la început subt înfăţişarea unor pete roşiatice, de dimensiunea maximă a unui bob de mazăre, foarte apropiate unele de altele, ce se pot mări apoi, îngroşându-se la mijloc, în timp ce alte pete apar împrejur, putând să dea înfăţişarea roşie la toată pielea bolnavă. Petele roşii, zise papule, - forma eritematoasă, papu-lqasă - secretă mici picături de serozitate şi se transformă în băşicuţe cu lichid, în vezicule - forma vezioulară -. De cele mai multe ori forma eritematoasă şi papuloasă trece neobservată la animalele noastre, e. nerele-vându-se decât în forma ei veziculoasă, când animalele au mâncărimi şi se scarpină uneori până la sânge, făcând să plesnească aceste vezicule, din cari se scurge un lichid seros, uneori purulent, cu miros greoi, dând loc la aceea ce se chiamă e. umedă, la nivelul căreia părul se lipeşte de lichidul secretat, iar pielea de desubt devine din ce în ce mai roşie, grăunţoasă, sensibilă, dureroasă. In a-ceastă fază, boala poate dura 3-10 zile, uneori şi mai mult, apoi începe să se vindece la centru, în timp ce la periferie continuă să apară noui vezicule, până ce lichidul secretat şi amestecat cu sângele extravazat, se usucă şi dă loc la nişte coji cenuşii-gălbui- cafenii - forma crutoasă -; subt aceste coji se formează uneori puroi - impetigo apoi ele încep să se ridice, să se usuce şi să cadă, lăsând o piele încă roşiatică, sensibilă, care se descuamează - forma scamoasă -; iar părul începe să crească. Obişnuit însă, semnele acestea de vindecare sunt întrerupte de noui puseuri eruptive, secretante, însoţite de mâncărime, care poate da loc uneori la alteraţiuni mai profunde ale pielei, care pot supura, se pot îngroşa - forma scleroder-mică - sau pot pe alocuri chiar suferi o pierdere de substanţă, unde nu va mai creşte părul. Unele complicaţiuni nu sunt excluse; e. se poate generaliza, iar în unele părţi poate da loc la turburări secundare: conjunctivite, blefarite, keratite în e. pleoapelor; otite, o-tohematon în e. urechilor; şchiopături în e. interdigitală sau din subţiori. In unele cazuri, se poate observa o e. seboreică, caracterizată, pe lângă afecţiunea pielii, prin infla-maţia glandelor sebacee şi sudoripare şi prin căderea părului pe suprafeţele regulate, cu margini netede, care, în timp ce se vindecă la centru, se întind la periferie, din care se scurge un lichid sero-grăsos, ori cad coji uscate. E. cronică se arată mai ales la animalele bătrâne, la cânii de apartament mai cu deosebire. Succedând simptomelor acute -erupţia, secreţia -, ea are obişnuit înfăţişarea de e. uscata, scămoasă, vindecându-se cu greutate, recidivând sau rămânând chiar incurabilă; pielea atinsă, de culoare mai închisă, are un aspect lichenoid, se îngroaşe, se plisează, perii de pe ea devenind rari, neregulaţi, ţepoşi, iar pe alocuri ne mai crescând de loc. La cal, e. apare în special pe locurile cu pielea fină sau mai deseori expusă la diferite iritaţii, cum ar fi: frecarea hamurilor, pişcăturile insectelor, razele solare; drumurile mlăştinoase, impregnate de soare, petrol, ca şi podelile grajdurilor îmbibate veşnic de urină, dau adesea ori loc la e. acute, exsudative, cum ar fi acea der-mită foarte frecventă: airiceala - v. ac. Iar în alte ocaziuni pot rezulta din acest complex de cauze şi alte feluri de e., cronice, cum ar fi la picioare, crăpăturile, dermita cronică vegetantă a tălpii - crapodului - sau aceia a bureletului - crapodina -, rezultate din turburările secundare provocate membranei keratogene. La bovidee, boala este cu mult mai rară. E. acută se localizează mai ales la picioare şi se aseamănă cu ariceala cailor. In e. seboreică, pielea devine unsuroasă sau plină de coji; ea se complică de multe ori cu alopecia totală - căderea părului de pe întreg corpul -, E. cronică este foarte rară; acea rezultată după urma unei hrane prost înţeleasă, cu Taţii prost concepute sau alimente stricate, se poate constata mai adesea ori - e. borhoturilor. - La oaie şi la porc, e. sunt foarte rare, apărând la animalele prost hrănite sau debilitate de pe urma unei boale anterioare. La câine, e. este foarte frecventă. In forma acută, părţile cele mai atinse sunt spinarea, dosul, şalele, capul, gâtul, subţiorii, coada, spaţii in-terdigitale, pleoapele, urechile. In forma cronică, ea se localizează pe partea superioară a corpului, coate, coadă. Ambele forme se pot complica cu îngroşarea pielii, cu alopecia locală; la pleoape cu blefarite, keratite ulceroase; la urechi cu şancrul urechii, oto-hematom, abces, surditate, etc.; la coadă cu şancrul cozii. La câinii de apartament, lipsiţi de mişcare, însă copios hrăniţi, e. sunt recidivante sau de multe ori incurabile. Tratament. La aplicarea acestuia se va ţine seama de cauză, origină, de forme sau caracterele e., tratamentul extern local, trebuind să fie aproape totdeauna completat cu un tratament intern sau general şi aceasta mai cu osebire pentru cazurile recidivate, a. - Tratament cauzal sau etiologic. Se vor îndepărta sau modifica cauzele presupuse a fi determinat boala. Dacă pentru cauzele externe - vizibile, va fi uşor, pentru acele interne însă, vom căuta a fi cât mai atenţi, dat fiind mulţimea şi complexitatea lor, de cele mai multe ori ele putând rămâne necunoscute sau numai presupuse, b. - Tratament general. Se va avea în vedere, în primul rând, predispoziţia şi sensibilizarea organismului. Se va desensibiliza organismul bolnav, prin regim higienic şi dietetic: animalul trândav va fi obligat la mişcare, la mai mult aer, lumină. Hrana va fi modificată, suprimându-se sosurile, dulciurile, carnea fiartă, mezelurile, etc. pentru câini; borhoturile, alimentele alterate pentru ovine, porcine, bovine; înlocuindu-se un regim lacto-vegetarian pentru carnivore, cărora nu li se va suprima complet carnea, dar li se va da o cantitate mică, sub formă de came crudă, ficat crud, adăugându-li-se un regim opoterapic, inspirat de starea organidăi a animalului - extracte hepatice, pancreatice, renale, în cazurile presupus datorite insuficienţii hepatice, renale sau extracte tirovariene, la căţele bătrâne, obeze, etc. Masuri emoliente, laxative, iarbă verde, morcovi, coji de pepene verde, furaie sălnătoase, controlate, erbivorelor. Metabolismul apei va fi a-vut în vedere - mărire în timpul erupţiei şi secreţiei, micşorare după încetarea secreţiei -, dându-se preferinţă apelor alcaline - cu bicarbonat de sodiu sau cu benzoat de litină. Prin medicamente administrate bucal: Pep-tonă, câte o Yl gram înainte de fiecare mâncare; sulfat de sodiu sau hipo-sulfit de sodiu în apă, câte ^1 Sr* Pe 2i» P* căi™* Sau prin medicamente ce pot modifica nutriţia pielei, ca: floarea de sulf - ]/l-------3 gr. pe zi, p. câine; 5—15 gr. p. cal -; licoarea 385 EDAM-EDELSCHWEIN lui Fowler pentru carnivore, acidul arsenios p. cal - Yi____J gr. pe zi, în ovăz Medica- mentele sedative, calmante, ca valeriana* bromura, gardanul, pantoponul, etc. se vor da bine drămuite şi numai în cazuri de mân-căriimi excesive, - altfel vor fi evitate. Prin medicamente administrate pe cale párente-rală, mai ales când există prurit, recidivă: a. - autohemoterapie sau heterohemoterapia, în ultimul caz cu sânge citratat, în serii de câte 6-8 injecţiuni, câte una la fiecare 2-3 zile; b. - proteino terapia, sub forma de lapte fiert, fără smântână, în injecţiuni subcutane de câte 1-5 cc„ la fiecare 2-3 zile; c. - auto-uroterapia în injecţiuni subcutane de câte !/2-5 cc., câte una la fiecare 4-5 zile - urina fiind preparată după technica lui Jausion, prin adăogare de o gută fenol la 5 cc. urină, sau prin sterilizarea acesteia timp de Ya or^ la 120 grade d. - hiposulfitul de sodiu în soluţie de 20%, în injecţiuni intravenoase de câte 2-10 cc. de 2-3 ori pe săptămână; e. - bromura de sodiu sau de stronţiu în soluţie de 10%, în injecţie intravenoasă, în doză de 1 -5 cc., care convine mai ales în cazurile de e. umedă cu mâncărimi mari. Tratament local. Prepararea regiunei bolnave, tunzându-se părul, curăţind-o cu apă călduţă şi săpun - evitaţi spălăturile ahóndente. - Cojile se vor muia şi detaşa cu vaselină pură - iritantă câteodată - sau amestecată cu oxid de zinc - 1/10 -, ştergându-se a 2-a zi cu alcool sau cu apă călduţă şi sla-pun. Vaselina, caşi alte corpuri grase, poate fi avantajos înlocuită cu pasta lui Darier -carbonat de calciu, talc, glicerină, în părţi egale, la care se poate adăoga apă după dorinţă sau cu glicerolatul de amidon, ongu-entul populeum, care mai au avantajul de a contribui şi la calmarea mâncărimei, care, la nevoe, se mai poate face şi prin loţiuni fenicate 1 %, prin soluţia călduţă de chloral hydrat 1 %, prin băile de tărâţe sau de scro-beală, prin amestecul în părţi egale de apă de var şi untură de peşte, prin pudrarea cu substanţe inerte - talc, oxid de zinc, derma-tol, cărbune vegetal -. Se şterge partea bolnavă de 2-3 ori pe zi cu o soluţie fenicată 1 % şi se pudrează apoi din plin cu aceste prafuri astringente. Când faza secretantă-iri-tantă a trecut, atunci se pot întrebuinţa on-guentele cu oleu de cadmiu şi oxid de zinc, linimentul oleocalcar, etc. Acolo unde va fi posibil, se pot aplica iradiaţiile ultra-violete - o şedinţă de câteva minute la fiecare 2 zile -, ca şi razele X-Rontgen. Cura radio-terapică va fi rezervată mai mult cazurilor vechi, recidivante. Pentru e. pleoapelor, spre a se evita o acţiune dăunătoare ochilor, se vor face numai aplicări cu precipitat galben de mercur în vaselină 1/20-1./30. In cazurile de eczemă seboreică, după loţiuni cu o soluţie de poli- sulfură de potasiu 10-15/1000, se va unge cu pomada recomandată de Sabouraud - re-sorcină, ichtyol, oxid galben de mercur, sulf precipitat, acid pirogalic, în părţi egale 2 gr. în oleu de cadmiu şi vaselină neutră, în părţi egale 30 grame -. Pielea bolnavă se şterge cu Fenosal - care are la bază alcool, ap-ă] fenicată, acid salici-lic -, se pudrează cu Cicatrizol - care are la bază oxid de zinc talc, dermatol, cărbune vegetal apoi, când perioada iritantă secre-tantă a dispălrut, se şterge cu Fenosal şi se unge partea bolnavă cu Gettol - care are la bază oleu de cadmiu, oxid de zinc, sulf porfi-rizat, talc, camfor, lanolină şi vaselină neutră. - Tratamentele desensibilizante, acele interne, caşi radioterapia, nu exclud aplicarea concomitentă a acestor 3 medicamente, ce sunt uşor de mânuit chiar de către stăpânul animalului, nefiind toxice şi putând sta la îndemâna oricui. C. Răd.-Cal. EDAM, brânză de. - Ind. agr. - Se fabrică în partea de nord a Olandei, din lapte Vl gras; în comerţ se găseşte siub formă de calupuri sferice de 1,5-3 kg. şi cu diametrul de 1 1-15 cm. Centrul de fabricaţie este oraşul Edam. Se lasă 45-60 miiuite laptele la temperatura de 32-34°, pentru a se îngroşa. După diferite manopere, se pune laptele în forme şi se presează cu presa de mână. Din 100 litri lapte se scot 8-9 kg. brânză. Face parte din grupa brânzeturilor tari şi necoapte. EDELSCHWEIN. - Zoot. - Rasă de porci formată în Germania, prin perfecţionarea porcului local. însăşi numele - Edel = nobil şi Schwein = porc - însemnează porc nobil şi pentrucă această rasă e formată, după cum am spus, în Germania, i se mai zice şi porcul nobil german. Se aseamănă la înfăţişare Fi&. 613. — EDELSCHWEIN — scroafă. cu rasa de porci York, care îşi are obârşia în Anglia. Este o rasă precoce, ajungând în 5-6 luni la 100-120 Kgr., când se sacrifică, fie pentru carne, fie pentru prepararea şuncilor. Deasemenea, este o rasă prolifică, dând în medie, la o fătare, 10-12 purcei. Rasa E. se creşte în deosebi pentru carne, mai nuimindu-se şi porcul alb de carne, spre deosebire de alte irase, care se cresc mai mult pentru grălsime, cum ar fi rasa Mangaliţa. - Fig. 613 şi 614. 25 EDEM-EDERĂ 386 Conformaţia exterioară este armonică: capul nu este prea mare şi nici prea greu, corpul lung şi larg, oasele puternice dar nu grosolane, iar şuncile adânci şi largi. La noi în ţară se creşte mai miult în Transilvania şi Bucovina. Pentru creşterea raţională a porcilor E. s’au înfiinţat mai miulte sindicate de creştere, puse sub controlul tehnic al Institu- , r* v< / ’ Fig-. 614. — Rasa EDELSCHWEIN — vier. tului Naţional Zootehnic şi anume: Ia Braşov pentru Ţara Bârsei, la Căuşani, Marian-ca de sus şi Taraclia - judeţul Tighina, la Poştal în judeţul Cetatea Albă şi la Grinăuţi şi Ruseni în judeţul Soroca. Gr. B. EDEM. - Med. Vet. - Umflarea unei regiuni de pe corp. In general se uimflă ţesutul imediat de sub piele, ţesutul conjunctiv subcutanat. La pipăit regiunea edemaţiată e moale, ca o pâine caldă, iar locul unde a-păsăm cu degetul nu-şi revine imediat. E. mal.gn este un simptom al cărbunelui simptomatic. V. Gr. EDERA. - Bot. - Sin. iederă, hederă, ie-dera-zânelor. Hedera helix L. Plantă agăţătoare sau târîtoare cu frunze persistente, care creşte în mod spontan în pădurile de câmp şi dealuri, sau este cultivată pentru înfrumuseţarea caselor şi chioşcurilor din grădini. Lujerii sterili desvoltă pe faţa dinspre substrat rădăcini adventive numeroase, care se fixează de ziduri, arbori sau pătrund în pământ. Pe aceştia aflăm frunze rotunde, palmati-lobate, de 4-10 cm. lungime, cu 3-5 lobi bonţi, pe faţă de un verde închis, adeseori în lungul vinelor cu dungi fine albicioase; frunzele se orientează înspre partea luminată. Lujerii fertili iau naştere numai la lumină, cresc drept în sus liberi şi sunt acoperiţi jur-împrejur de frunze. A-cestea sunt altfel conformate decât cele de pe lujerii ’ sterili, au o formă ovală până la romboidală, marginea întreagă şi sunt slab rotunzite la bază. Inflorescenţele în um-belă globuloasă şi rareori în racem- Apar în Septembrie până în Noembrie. Fructele bace, sferice, negre, de 6 mm. în diametru. Se coc în Aprilie sau Maiu, sau chiar mai devreme. Sunt răspândite de păsări. - Fig, 615 si 616. Fig. 615. — Frunze de HccTcra helix, — EDERĂ. In păduri şi la umbră, e. dă rareori lujeri fructiferi. Numai exemplarele care ajung la lumină produc în părţile superioare fructe. Adeseori se găsesc exemplare bătrâne cu Fig. 616. — Dimorfismul frunzelor la Hedera helix — EDERĂ. tulpini groase până la 20 cm. în diametru, care pot avea vârste până la 100 ani. Este o specie care suportă în cel mai mare grad umbra. Se înmulţeşte uşor prin butaşi. In cultură este introdusă din timpuri străvechi; s’au abţinut numeroase forme de grădini: var. argenteo-variegata West. Frunzele va-riegate sau neregulat pătate cu alb; var. au-reo-variegata Wes,t., frunzele cu pete galbene. C. C. Georg. EFECTE DE COMERŢ* “ Diferite hârtii de valoare, ce pot circula, transmiţându-se dela om la om: bilete, trate, poliţe etc. E. publice, creanţe asupra Statului: obligaţiuni, cambii etc. EFORT. - In medicina veterinară se înţelege o întindere a unui ţesut, în deosebi a muşchilor, tendoanelor sau a articulaţiilor, în urma unui efort exagerat. Apare mai frecvent la membrele dinapoi. Efortul tendoanelor - v. tendilita - sau a articulaţiilor sunt boale frecvente Ia caii de curse sau la caii supusi muncilor exagerate. V. Gr.' EGARTENWIRTSCHAFT. - Econ. - Sistem de cultură, în care cerealele alternează cu fâneţele. Centrul de gravitate al exploata-ţiilor care folosesc acest sistem îl formează creşterea animalelor, iar cultura ierburilor reprezintă un ajutor al furajelor oferite spontan de păşunile naturale, sau servesc pentru consumul direct. Acest sistem se foloseşte atunci când există, în mod natural, păşuni întinse, în stare să satisfacă nevoile industriei zootehnice, iar faptul cel mai important este de a da alimente în timpul iernii pentru hrana animalelor. Acest sistem se distinge prin următoarele elemente esenţiale: 1. - prin Lungimea pe- rioadei cu fâneţe, care în mod natural întrece durata celorlalte culturi. 2. - prin caracterul de intensă folosinţă, în special a cerealelor în câmpul fără fâneţe, - folosinţă istovitoare, care nu corespunde principiilor unei bune rotaţii agricole. lată cum se prezintă două variante ale acestui sistem. Anul I Grâu II secară Jll ovăz cu trifoi ,, "iV-lX fâneată Anul I 112 grâu şi 1'2 secară II ovăz 1 l I-X fâneată Acest sistem se găseşte în diferite provincii alpine din Germania, Elveţia, Austria, etc. G. Ciul. EGYPT. - Stat. - Situat la N. E. Africei. Suprafaţă 1.020.000 km.2, din care numai circa 35.000 km.2 teren adaptat agriculturii, restul aparţinând deşertului, munţilor şi locurilor neproductive. Cele 35.000 km.2 aparţin văii Nilului, regiunei Fayoum, Deltei, zonei canalului Suez, litoralului de W. a Medi-teranei şi câtorva oaze. Valea Nilului are o lungime de circa 1200 km. şi o lărgime dela 10-200 km. Clima secetoasă şi caldă. Temperatura aerului, se urcă vara până la 50° C. iar aceea a pământului până la 60° C. Iarna scade până la minimum -f-3° C. cu treceri brusce. Vara nu plouă câte 6-8 luni. La Cairo cad 30 mm. precipitaţii; la Alexandria, până la 200 mm. In mijlocul E. plouă de 2-3 ori pe secol, iar în E. de Sud n a plouat din timpuri imemorabile. In schiimb sunt rouă frecvente, care ajută mult vegetaţiei. Primă- vara bat vânturi puternice, încărcate cu nisip. Culturile se întreţin prin irigaţie, inundaţie şi rouă. Anul agricol are 3 sezoane, ceiace corespunde cu 3 recolte: Nili: Septem-brie-Noembrie, sezonul inundaţiilor; Chetui: Decembrie-Martie, iarna; Şefi: Aprilie şi August, vara. Populaţia E. este de circa 1 7 milioane locuitori, cu o densitate de 3 70 locuitori pe km.2 în Valea Nilului, şi de 570 în Deltă. Ea se compune din 1.200.000 Copţi - creştini - şi restul Felahi, din care circa 40.000 sunt nomazi. Numărul proprietarilor de pământ este" de circa 2.150.000, dintre care 1.920.000 posedă până la un fedan de pământ sau 42 arii, restul între 42 arii şi 50 ha. Proporţia este de 60% proprietate mică şi 40% proprietate mare. Munca nu este obligatorie. Locuitorii sunt obligaţi, totuşi, să supravegheze şi păstreze în bună stare malurile Ni- EGYPT 388 lului în timpul inundaţiei. Hectarul de teren arabil se vinde între 150.000 - 500.000 lei. Solurile egiptene sunt alcaline, - Ph. 7 calde (20° - 60° C), formate din aluviuni argi-loase, cu mult fosfor, potasiu şi clor ură de sodiu, care dăunează, în special, orezului. Fig. 617. — ASPECT DIN AGRICULTURA EGIPTEANĂ. Vegetaţia este luxuriantă, însă din pricina recoltelor care se succed de trei ori pe an, şi a irigaţiei care spală terenul, se simte mare nevoie de îngrăşăminte şi în special de cele chimice; cele naturale neputându-se produce în cantitate suficientă, din cauza lipsei stocului de animale domestice. Sunt peste 750 depozite de îngrăşăminte artificiale, în special de azot, produs în majoritate pe cale sintetică, de superfosfaţi, etc. Pământul se cultivă grădinăreşte, fără maşini şi unelte complicate, ci mai mult cu mâna. Aratul se face cu pluguri primitive, lipsite de cormană, deoarece egiptenii se feresc să răstoarne brazda şi a aduce pământul crud la suprafaţă, ci mai mult îl scormonesc. - Fig. 617. Se cultivă în sezonul Nili: orez, porumb, mei etc.; în Chetui: grâu, bob, orz, trifoi, ceapă, mazăre, linte, fenugrec, etc.; în Sefi: bumbac, orez, porumb, mei, trestie de zahăr, in, susan, alune americane, etc. Recoltele anuale ale acestor plante, depind de timp şi împrejurări. Iată o medie pe cinci ani, înţre 1928-1933. „ Media Recolta tot. Hectare Ha. chintale m. Grîu.............. 655.000 22 14.410.000 Orz............... 154.000 17.5 2.695.000 Orez.............. 171.000 35 4.275.000 Porumb ..... 870.000 23,5 20.445.000 Trestie de zahăr 22.000 755 16.610.000 Bumbac. . . . .895.000 4,3 3.848.500 Ceapa dă o recoltă anuală mijlocie de 2,5 milioane q. Meiul 3,5 (milioane q.; lintea 550.000 q.; inul - boabe - 27.000 q.; inul fuior 27.000 q.; mazărea 14.500 q.; orchi- deele 138.000 q.; susanul 43.800 q.; bumbacul - boabe - 5.500.000 q.; trifoiul - furaj - 380.600.000 q. Cantitatea de zahăr fabricată din trestie este 9-12 vag. anual. Numărul de vite este foarte redus faţă cu suprafaţa. Cai cca 40.000 Bovine 750.000 Porci 22 000 Măgari 760.000 Ovine 1.300.000 Biv. 820.000 Catâri 22.000 Capre 650.000 Căm. 190.000 Păsările se cresc în mare număr, dând a-nual, circa 1.750.000.000 ouă, din care se exportă cca. 200.000.000. Nu se pot creşte vite din cauza lipsei de furaj. Culturi: bumbacul constitue principala cultură egipteană. Găseşte aci, cele mai bune condiţii de desvoltare: umiditate în sol, uscăciune în aer şi căldură puternică. Calitatea produsului este excepţională; fir lung, mătăsos, rezistent, este cel mai căutat la export, pentru pânzeturile fine cât şi pentru îmbunătăţirea firelor de bumbac asiatice sau americane. - Fig. 618. - Guvernul şi iniţiativa particulară acordă acestei plante o atenţie deosebită, făcând sacrificii şi înlesnindu-i toate posibilităţile de îmbunătăţire şi sporire. La rândul său, bumbacul a îmbunătăţit soarta agricultorilor, a salvat economia naţională prin echilibrarea balanţei comerciale şi a contribuit la înflorirea comerţului. Se vinde a-nual la export, între. 9-30 miliarde lei. Cultura b. este foarte migăloasă şi obositoare, se amenajează canalele şi rigolele de irigaţie. In Martie se fac însămânţările şi reînsămân-ţările; până în August, se dau 8-10 irigaţii şi măi multe praşile, se distrug insectele, pentru ca în Septembrie-Octombrie să înceapă recoltarea. Grâul - Fig. 619 - se cultivă- în tot cuprinsul E. Se seamănă în Oc-tom. şi se recoltează în Apr.-Mai. Orezul constitue o cultură de mare randament. El se seamănă sau se transplantează ca legumele. Se cultivă orez de toainlnă, - cu producţie mediocră dar sigură, - şi o. de primăvară. Pentru cultivarea lui se cere autorizaţie specială, întrucât irigarea lui coincide cu aceea a bumbacului, care are prioritate. Trestia de zahăr, introdusă în 1850, se cultivă în special în E. de sus şi se înmulţeşte prin butaşi, în Februarie-Aprilie, iar recoltarea se face prin Noembrie-Decembrie. Este o plantă perenă, dând în anul I până la 100.000 kg. la ha. iar în anii următori, numai pe jumătate. Porumbul se cultivă numai unde pământul se poate iriga permanent. Semănatul începând în Iulie şi terminându-se în Oct. iar recoltarea ţine până în Dec. Ceapa, constitue o cultură de iarnă, şi deţine circa 25.000 ha. Se exportă anual ceapă în valoare de aproximativ 1 miliard de lei. Orzul este de asemenea o cultură de iarnă şi serveşte la hrana vitelor şi la fabricaţia pâi-nei şi berei. Bobul constitue o cultură im- portantă în E. si deţine circa 250.000 ha. Cere îngrăşăminte superfosfatice, irigaţii, i-med'at după semănare, obţinându-se o cantitate de circa 33 hi. la ha. Lintea este una Fig. 618. — EGYPT. — Ramură de bumbac ^ -fj MAARAD. din cele mai vechi plante din E. Constitue o cultură de iarnă. Trifoiul Egiptean - trifo-lium Alexandrianum - constitue un bun furaj ca şi Molotrul - Trigonella foenum graecum -, care se cultivă de asemenea iarna. Alunele americane se cultivă vara în 5-7000 ha. şi se consumă în interior. Tutunul nu se cultivă decât pentru a se extrage din foile sale nicotină, care serveşte ca sulfat de nicotină la distrugerea păduchilor - Aphis - plantelor cultivate. Deşi ţigaretele egyptene se bucură de un renume mondial, ele sunt fabricate din tutun macedonean, importat, cel indigen fiind de calitate inferioară. Se mai cultivă ca plante perene, pe suprafeţe neînsemnate, sorgul, lupinul, inul, susanul, năutul, mazărea, fasolea, anghinarele, cartoful, lucerna, sofrănaşu!, - Carthamus tinctorius Law-sonia - care serveşte pentru vopsitul părului, etc. Dintre arbuşti, cităm: măslinul - Olea Eu-ropea - pentru a cărui cultură se fac mari eforturi, curmalul ale cărui fructe în unele regiuni, constitue singura hrană a indigenilor, portocalul, lămâiul şi mandarinul, viţa, accacia, din a cărei scoarţă se extrage tani-nul - gumă arabică, etc. - Fig. 620. Viţa, în special, reuşeşte destul de bine. Se fac mari sforţări pentru a-i spori şi moderniza cultura. Importul şi exportul aproape se soldează, ca valoare. Se importă în special făina de Fig-. 619. ■—EGIPT. —Spice de grâu egiptean. grâu - înainte de răsboi exclusiv dela noi, acum şi de pe alte pieţe - circa 1.650.000 q. Apoi: carne, unt, brânzeturi, piei, lapte condensat, vite vii; şi se exportă: orz, porumb, orez, zahăr, boabe, ulei şi turte de bumbac, precum şi o mare cantitate de bumbac brut, circa 3.500.000 q. Principalii cumpărători sunt: englejii, francezii şi americanii. Organizaţia agrară a E. este de dată recentă. Abia în anul 1913 s’a înfiinţat Ministerul de Agricultură, primind o organizaţie EGYPT 39 definitivă în 1926, când i s’au prevăzut următoarele direcţiuni: a bumbacului, a protecţiei plantelor, a botanicei, a agronomiei sociale, a chimiei agricole, a instituţiilor a-gronomice, etc. Fig. 620. — EGYPT. — Aspect din vegetaţia egipteană. Direcţia irigaţiei depinde de Lucrări Publice, iar învăţământul agricol, compus d n 2 şcoli superioare de agricultură, 2 veterinare, 4 şcoli secundare, depinde de cel al Instrucţiei. Se află un muzeu agricol, un muzeu foarte bine organizat al bumbacului - Fig. 621 -, o Uniune a agricultorilor, şi în special „Societatea Regala de agricultura“, care are rolul Uniunei Camerilor de agricultură dela noi, şi care se găseşte sub patronajul Regelui Egyptului. Ea a fost înfiinţată în 1898 de Prinţul Hussein Kamel Pascha, d venit mai târziu Rege, cu ajutorul Statuii: A desvoltat o activitate prodigioasă, înfiii ţând: câmpuri de experienţă, laboratoare Fig. 622 - pentru paraziţii plantelor şi ani liza terenurilor, îngrăşămintelor şi amend; mentelor, editând broşuri de propagandă cultură agricolă, prin care îşi difuzează r< »uitatele muncii şi descoperirilor făcute. Se< ţiunea pentru creşterea calului arab, - Fi; 623 - a obţinut rezultate minunate; de as< menea şi aceia pentru creşterea bovinelo Secţiunea agronomică, care este inima soci* tăţii, a contribuit integral la îmbunătăţire bumbacului, care constitue principala bogi ţie a ţării. In 1918, a organizat o expoziţi Fig. G21. — EGYPT. — Intrarea în muzeul iun bacului. a bumbacului, expunând o nouă varieta care aducea maximum de randament şi ¿ calităţi, constând, mai ales, în rezistenţa boalele cryptogamice cât şi a tăriei firulu Pentru cultura şi experimentarea bumbac; lui alb, s a creiat ferma Bahtim .«Abiad** c 160 ha., Ia Nord de Cairo. Pentru stârpir« viermelui bumbacului, a organizat un concui pentru găsirea celui mai bun re'mediu, pi nând la bătaie un premiu de 25.000 Iii egiptene sau 15.000.000 lei. Societatea ed tează o revistă entomologi că: „The Insec and related Pets of Egypt“. De asemenea făcut mari progrese în chiimie. A înfiinţ, muzeul bumbacului, în care se vede toai prefacerea şi fabricaţia acestui produs veg tal. Şi toate acestea cu scopul de a rădica st« rea agricultorului egiptean. 391 EGYPT Nilul este o curată binefacere pentru Egypt sau „Egyptul este un dar al Nilului“ cum zic Egypitenili. El este cel mai mare fluviu al lumii, cu 6400 km. lungime. Revărsarea lui la perioade aproape fixe, constituia un miracol. Astăzi se ştie cu preciziune cau- apă în cutsuI anului, se face prin irigaţie. In acest scop s’au construit baraje puternice pe Nil, menite a strânge mari depozite de apă, utilizabile în timpul secetei. Aceste diguri construite în diferite puncte ale fluviului, sunt lucrări mari şi costisitoare. Apa de- Fig. 622. — EGYPT.—Laboratoarele fermei experimentale din Bahtim. za acestor revărsări. Cele două braţe ale Nilului: N. alb care isvorăşte din Africa in-tertropicală, alimentat de ploile abundente equatoriale, din Aprilie-Iunie, dă debitul constant al fluviului, iar N. Albastru, care isvorăşte din munţii Abisiniei, dă în timpul marilor ploi, din Iunie-August, surplusul de apă, care se revarsă peste luncile Egyp-tului, lăsând un mâl de un milimetru anual, care pe toată întinderea, se evaluiază la 25 milioane tone, mâl bogat în substanţe organice, potasiu şi fosfor. Acest fenomen e aş- pozitată în dosul lor, se revarsă dealungul luncei fluviului prin canale de irigaţie bine întocmite şi construite şi întreţinute din taxele de consum anuale încasate dela cultivatori. Digurile dela Asuan - Fig. 624 - construit la 1899-1902 înalt de 37 m. - şi Sen-nar, au darul de a alimenta mari rezervoare, utilizabile după scăderea apei. Barajele dela Esneh, Nag-Hamadi, Assiont, Kanater şi Khairieh constituiesc dispozitive care funcţionează per'manent, cu scopul de a menţine nivelul apei la o cotă care să permită pătrun- Fig. 623. — EGYPT. — Puri-sânge din crescătoria Societăţii Regale de Agricultură. teptat cu îngrijorare în fiecare an de toată suflarea egipteană, de dânsul atârnând buna stare şi echilibrul economic. Ca revărsarea să fie extrem de utilă, fluxul trebue să marcheze la Nilometrul din Cairo 7 m. Orice variaţiune în plus sau în minus, fiind dezastroasă. Dar asigurarea aprovizionării cu de rea ei în canalele de irigaţie. Barajele din Deltă, - Fig. 625 - dela Edfina şi Fareskour - construit în 1843-1850 - au rolul de a opri pătrunderea apei sărate din mare, în apele dulci ale fluviului, în caz când acestea ar scădea prea mult. In afară de apa din rezervoare, pe Nil EGYPT sunt numeroase instalaţii mecanice, care ri- zidurile acestor edificii sau a mausolt dică apa şi o revarsă în canalele de irigaţie, străvechi. - Fig. 626. - Papyrusurile, Fier. 62 4. — BARAJUL DIN ASUAN. a căror lungime totală trece de 20.000 km., deservite de 7.000 km. de drene. Se mai scoate şi apă din subsol cu ajutorul puţuri- lor arteziene şi a diferitelor instalaţii primitive, la Chadoul, Sachieh, etc. Totuşi râvra de a aproviziona cu apă la timp şi în condi-ţiuni lesnicioase, pe agricultorii egipteni, nu va înceta. Sunt proecte mari în curs, costisitoare, menite a asigura cantitatea de apă necesară irigării întregului E., dela un an la altul, care au nevoe de studii. Egyptul este una din ţările, în care s’a desvoltat şi a înflorit în antichitate, o civi- lizaţie, care avea la temelie mai cu deosebire, agricultura. Forţa de creiaţie şi tendinţa de viaţă a felahului, n’a putut fi înfrântă, nici de tirania satrapilor, mamelucilor sau teocraţilor, nici de lunga guvernare a faraonilor, dintre care unii au lăsat urme foarte dureroase dealungul secolelor. Populaţia egipteană s’a strecurat ca o apă, printre stâncile ignoranţei, robiei ocupaţiilor streine: oameni de legi, sacerdoţi, artişti, capabili etc. - învingând, rând pe rând, toate obstacolele, ivite în cale. Pe pământul egiptean a înflorit chiar şi în acele grele timpuri, o civilizaţie care a scos din adâncuri: savanţi, să făurească opere trainice, care au traversat milenii, au dat de lucru cercetătorilor şi arheologilor şi ale căror tezaure nu sunt nici până astăzi epuizate. Totul se datoreşte a-cestui pământ fecund, soarelui şi Nilului. Trecutul agriculturii egiptene, se descifrează din monumentele, mormintele, templele şi necropolele lor preţioase şi de pe Fig. 625. — BARAJUL DIN DELTA — intrare 39 3 EGYPT turile şi desenurile ne redau viziunea proce-deurilor şi practicei vieţei din acea vreme. Trofeele şi obiectele găsite în mormintele şi criptele milenare, ne vorbesc de vechimea acestor produse, de modul de preparare şi întrebuinţarea care li se dădea. Din cercetarea lor, se poate reconstitui viaţa agricolă şi agrară a acestui popor, din care rezultă, neîndoios, că, c.u multe mii de ani în urmă, existau plante, animale şi metode de lucru asemănătoare cu cele din epocile mai tinere şi chiar contemporane. Aşa de pildă, se cultiva atunci ca şi acum curmalul-Phoenix Dac-tyliphera -, salcia care era considerată ca arbore sfânt, Fycus Sycomorus, idem, Acca-cia, a cărui lemn servea la construirea corăbiilor, Cedrul, Lotusul Alb - Nymphaea Lotus, Papyrusul - Cype-rus Papyrus - care se întrebuinţa în locul hârtiei, apoi cerealele, în cap cu alacul şi orzul, grâul - Triticum di-cocum, T. durum şi T. turgidum - s’a găsit în stare intactă în mormintele faraonilor. El se cultivă intensiv şi servea şi la a-provizionarea popoarelor din bazinul mediteranian, pe lângă proviziu-nile depozitate, cafe adesea ori a-j ungeau pentru mulţi ani cum ni se istoriseşte de cazul celor şapte ani de foamete de pe timpul lui Iosef. Orzul ou şase rânduri - Hordeum hexa-styohum - s’a găsit de asemenea în necropolele preistorice, şi din el se făcea, acum 6000 de ani, - adică pe timpul când se construiau piramidele, - pâne şi bere. Aceasta din urmă era inventată de zeiţa Isis şi avea aceiaşi bază ca şi cea de astăzi, dar era cu mult mai alcoolică, provocând: dansul, cântul şi beţia. Legumele de asemenea sunt plante preistorice găsite prin magaziile şi templele antice. Bobul, castraveţii, năutul, ridichea, pepenele galben, prazul, ceapa, usturoiul, etc. multe din ele servind şi ca medicamente. Plantele textile, inul şi cânepa serveau pentru făcutul îmbrăcămintei şi a lucrurilor casnice. Cultura oleaginoaselor era obligatorie. Florile, foarte apreciate, dintre care lotusul, papyrusul, mimosa, trandafirul, crysantemele, crinul etc. ţineau locul de frunte. Lucrarea pământului se făcea cu unelte inventate de ei, din care unele, cu oarecare modificări, se găsesc şi azi în plugărie. Aşa este plugul, secera, sapa, coasa. Uneltele şi instrumentele agricole, în mare număr, au fost inventate în timpurile faraonilor, fiind concepute aşa de bine, încât felahii s au folosit de ele mii de ani; ba şi azi, unele sunt întrebuinţate, atât în Egipt cât şi în alte ţări. Aceasta, ,,în virtutea simbolurilor şi puterilor magice“ ce li s’au atribuit la originea lor. Sapa de lemn datează din timpurile protoistorice, la fel ca şi secerea; iar sapa metalică apare sub dinastia a V-a. Plugul primitiv a fost inventat de Osiris prin timpurile mitologice şi nu reprezintă decât o sapă mărită. Plugul acesta era pus în funcţiune prin forma lui definitivă, fiind tras, de data aceasta de boi. Şi astăzi în multe ţări, se mai întrebuinţează acest plug. Secerea inventată de egipteni, suferind oarecare modificări, se menţine în agricultura modernă; deasemeni se respectă metoda seceratului introdusă de ei, după care pologul se ţine în mâna stângă, iar secerea în mâna dreaptă. Metodele de cultură ale egiptenilor sunt reprezentate în siculpturi şi desenuri tombale, complectate cu diferite texte de prin timpurile cele mai obscure. Astfel se ştie că aratul era sărbătorit cu mult fast şi după un rit special. Se ştie de-asemenea, că egiptenii cultivau plantele după anumite asolamente fixate, şi că încă de pe atunci ei obţineau câte două sau chiar trei recolte pe an, de grâu, bob ş. a. Plugul era tras de boi înhămaţi în coarne; ei erau dresaţi aşa de bine, încât, după un papirus, ei Fig. 626. — DIFERITE LUCRĂRI AGRICOLE. — după basoreliefuri. ELAEAGNACEAE 394 erau singuri şi numai la capetele câmpului se cerea intervenţia omului, pentru a întoarce plugul. Semănatul se făcea cu mâna. Sunt însă unele probe, cari dovedesc că şi semănătoarea era cunoscută. Până şi practica lucrărilor era asemănătoare cu acea din timpurile noastre, cum e cazul secerişului. Pentru măsurătoarea pământului, exista şi un serviciu al cadastrului. Administraţia şi puterea legislativă se îngrija de păstrarea or-dinei, a muncei şi în special a dreptei repartizări a apei pentru irigaţia semănături- Fig. 627. — ASPECTE MODERNE clin agricultura egipteană. lor şi a pazei şi păstrărei canalurilor. - Fig. 627. - Recoltarea se făcea cu fastul cuvenit, cu muzică, cu jocuri şi cu băutură. Treeratul se făcea cu vitele. Drept bir, oamenii dădeau zeciuială. In anii abondenţi, însă nu li se mai lua nimic. Cunoşteau sădirea pomilor şi păstrarea fructelor, din care făceau diferite preparaţii. Cultura viţei era răspândită. Zeului O&lris i se atribue răspândirea viţei şi fabricaţia vinului „care simbolizează sângele duşmanilor învinşi de zei“. Creşterea animalelor datează din timpuri incomensurabile. După descoperirile paleontologice- şi arheologice, se descifrează cu exactitate fauna vechiului Egypt. S'au găsit schelete de lei, leoparzi, lupi, pantere, girafe, crocodili, tapiri, elefanţi, rinoceri, hipopotami, bovidee, antilope, apoi numeroase păsări, etc. In epoca piramidelor, se consuma multă carne, brânzeturi şi lapte, fructe. Plugarii nu mâncau carne de vacă, deoarece vacile erau considerate ca fiinţe sacre, „Boul Apis“ fiind cel mai renumit din această categorie. Carne de porc nu mâncau, animalul fiind considerat ca spurcat. Oile furnizau lână, iar berbecii cu coarnele mari, simbolizau puterea. Calul se întrebuinţa mai mult în armată, iar pentru călărie, aveau măgarul. Cânele, se crede că a fost primul animal domesticit, servind la vânătoare. Se dădea o deosebită atenţie apiculturei, în- trucât vechii egipteni consumau multă miere. Albina reprezenta simbolul Egyptului de jos. Se crede, în genere, că egyptenii au fost pri'mul popor, care a capturat, îmblânzit şi domesticit o serie întreagă de animale, ca: boul, câinele, antilopa, porcul, oaia, capra, etc. Egyptenii erau buni crescători de animale şi iscusiţi în arta vindecării lor, meşteşug pe care-1 transmiteau din tată în fiu. Vânătoarea era în mare cinste şi bine organizată. Se vânau: lei, hipopotami, crocodili, tauri şi porci sălbateci, etc. ELAEAGNACEAE. - Bot. - Fam. de plante cuprinzând arbori şi arbuşti în America de nord şi Euro-Asia. Organele lor sunt Fig. 628. — ELAEAGNUS angustifolium. a: ramură cu flori, b: ramură cu fructe, c: floare, d: floare, în sect. longitudinală, e: fruct în secţiune. acoperite de nişte solzişori mici bruni, sau cu luciu argintiu. Frunze întregi. Flori regulate, apetale, axilare. Floarea cu caliciu în formă de tub, ou un disc care se desvoltă în jurul ovarului; staminele inserate pe tubul calicinal; ovar super, unilocular, uniovu- Fig. 629. — ELAEIS GUINENSIS — a, fructificaţii; b, ovar; c, fruct; e, carpelă; f, fruct uscat; g, sămânţă. lat. Fructul o drupă. Genuri importante: Hippophae L. - v. cătina albă. Elaeagnus L. - v. răchiiţică. Pe rădăcinile lor aflăm - ca şi la Leguminoase -, nodozităţi produse de o Actinomycetă, care poate asimila azotul atmosferic. - Fig. 628. C. C. Georg. 395 i I.AEIS GUINENSIS-tl ECTRICITATE ELAEIS GUINENS1S. - Bot. - Palmierul de uleiu din Africa centrală şi de vest, înalt de 10-25 m.; cultivat în toată regiunea tropicală. Fructele de mărimea prunelor, sunt bogate în uleiu, care se întrebuinţează în alimentaţie de către populaţia indigenă, sau ca pomezi pentru unsori, scopuri medicinale, etc. Uleiul de palmier miroase a violete, este gălbui şi râncezeşte lesne. Prin cepuire se scoate din acest palmier seva dulce, care se fermentează şi dă una din băuturile cunoscute sub numele de vin de palmier. - Fig. 629. C. C. Georg. ELASTICITATE. - Proprietatea corpurilor de a se deforma mai mult sau mai puţin, după natura materialelor din care sunt construite, după intensitatea forţelor la care sunt supuse şi după modul în care acţionează a-ceste forţe. - E. se mai numeşte şi partea din mecanică, care se ocupă cu relaţiunile dintre acţiunile mecanice şi defo ‘maţiunile, pe care ele le produc. A. Cherd. ELATER SEGETUM. - Ent. - V. viermele de sârmă. ELATERIDAE. - Ent. - Fam. de insecte coleoptere, foarte comune. Corp alungit şi plat, lung de aproape 1 cm. Caracteristic faptul că sar în sus, atunci când sunt aşezate pe spate. Adulţii inofensivi; în schimb, larvele foarte vătămătoare. Numerosss specii; cea mai periculoasă, viermele de sârjiîla. - v. ac. ELATERINA. - Substanţă c_:trasă din Ela-terium, care se găseşte în pepenele sălbatec - Memordica elaterium e un purgativ puternic, întrebuinţat în doze de 3-6 miligr. ELATERIUM. - Bot. - Gen de p*ante din fam. Cucurbitaceae, originar d'n Mexic, Venezuela, etc. ierburi acăţătoare, cu frunze cordate. Fructul o bacă reniformă care se deschide îr. 3 valve. E, cartha^inense, cu flori albe. mirositoare în timpul nopţii. ELÂTINACEAE. - Bot. - Fam. de plante Fie:. 630. — E "LATINE HIDROPIPER. a, b, fio ar c, fruct; d, sămânţă; e, secţiune longitudinală în sămânţă. de mocirlă, erbacee, fru-ize cărnoase, dispuse în verticil sau opuse; florile la baza frunzelor, sepale şi petale 3-5, caliciul fidat, staminé 3-5 sau dublu, ovar cu 3-5 loje şi 3-5 stile libere. Specii multe: E. alsinastrum, E. h ungari ca, E. ambigua, etc. - Fig. 630. ELBERFELD. - Avic. - Rasă de găini germană. Caracterizată prin creasta dreaptă şi lungă, urechi albe, bărbie lungă şi ghiare de Fig. 631. — Cocoş şi găină din rasa ELBERFELD culoare cenuşie. Se disting 3 var,: neagră, argintie şi aurie. Cunoscută prin rusticitatea sa; bună outoare, iar carnea foarte preţuită. - Fig. 631. ELCOVAN. - Zool. - V. pescăruş. ELECTRICITATE. - Fiz. - Formă particulară de manifestare a energiei într’un grup de fencmene datorite unei cauze comune şi numite fenomene electrice. După teoriile moderne ele ar fi datorite vibraţiilor unui mediu imponderabil, eleru-l. Prezenţa electricităţii nu se recunoaşte decât prin efectele ei. Cuvâniul electricitate vine dela grecescul ,,electron“ caie însemnează chihlimbar, fiindcă se observase încă cu 600 ani înainte de Christos că acest mineral capătă prin frecare, însuşirea de a atrage corpuri uşoare: bucăţele de hârtie, plută, etc. Cum această proprietate este primul fenomen e. cunoscut, cuvântul a luat înţeles noţional, definind toată seria de fenomene. Studiul electricităţii cuprinde două mari capitole: e. statică şi e. d namică. A. - El statică se desvoltă prin frecare. Toate corpurile se pot electriza prin frecare, nu toate însă pot şi păstra proprietăţile e. qâştigate. Unele, ca: soilful, răşina, chihlimbarul, sticla, cauciucul, etc. care prezintă după frecare însuşirea de a atrage corpurile uşoare se numesc izolatoare sau rău conducătoare de e. Altele, ca metalele de pildă, nu prezintă această însuşire şi se numesc bune conducătoare de e. Incapacitatea lor de a fi electrizate este aparentă, căci susţinute de corpuri izolatoare rămân electrizate după frecare, ceiace dovedeşte că se desvoltă e. dar că ea se răspândeşte la suprafaţă, şi se scurge imediat, când nu întâlneşte un obstacol în corpul izolator. 1. - Atragerea ş2 respingerea corpurilor electrizate. E. pozllivă şi negativă. Atracţia e. se transformă în respingere imediat ce corpul atras atinge corpul electrizat. Pentru lămurirea acestor fenomene ne ELECTRICITATE 396 servim de pendulul electric. Se compune din-tr’o bobiţă de măduvă de soc atârnată de un fir de mătase. Celălalt capăt al firului se leagă de o vergea verticală de sticlă curbată la capăt, în aşa fel ca pendulul să poată oscila. Dacă apropiem de bobiţă o vergea de sticlă electrizată prin frecare bobiţa este atrasă şi apoi imediat respinsă - Fig. 632. Fig. 632. — PENDULUL ELECTRIC. Prin atingere, sticla a transmis o parte din e. sa bobiţei de măduvă de soc, care fiind izolată - prin sistemul de suspensiune - păstrează e. primită şi deci, la rândul ei devine capabilă să atragă corpuri uşoare. Totodată se îndepărtează de vergeaua de sticlă care o atrăsese. Dacă însă atingem cu degetul bobiţa, e. achiziţionată se scurge şi atracţia se va produce din nou, ceiace dovedeşte că respingerea se datora tocmai e. cu care fusese încărcată. Bobiţa de măduvă de soc încărcată cu e. vergelei de sticlă şi respinsă apoi de aceasta, este în schimb atrasă de o vergea de răşină electrizată, în prealabil, prin frecare. Tot astfel dacă apropiem de un pendul neelectrizat o vergea de răşină electrizată, bobiţa va fi atrasă, apoi respinsă spre a fi din nou atrasă de data aceasta însă de o vergea de sticlă electrizată. Aceasta dovedeşte că puterea de atracţie a sticlei electrizate este contrarie faţă de aceia a răşinei, de vreme ce una atrage ceiace cealaltă respinge. Se admite deci, pentru explicarea faptelor, existenţa a două feluri de e. - sticloasă şi ră-şinoasă. Totodată se constată că e. de acelaş fel se resping, iar cele contrarii se atrag. Este evident că dacă un corp frecat se electrizează şi corpul care freacă se va electriza în acelaş timp. S’a observat că aceiaşi bucată de sticlă reacţionează diferit după cum a fost frecată cu o blană de pisică sau cu o bucată de flanelă, după cum şi răşina reacţionează diferit după cum a fost frecată cu blană sau cu flanelă. Deasemeni, corpul care freacă se încarcă cu e., contrarie aceleia formată în corpul frecat. Pentru a se înlătura confuziile s’a stabilit convenţia ca să se numească pozitivă e. desvoltată prin frecarea sticlei cu flanelă şi negativă aceia desvoltată prin frecarea răşinei tot cu flanelă. 2. - Cantitatea şi massa e. Un acelaş corp poate exercita acţiuni electrice diferite din pricină că poate conţine cantităţi deosebite de e. Dacă, de pildă, apropiem de un pendul electric o bilă de metal electrizată, se va produce cunoscuta reacţiune. Repetându-se experienţa după ce bila a fost atinsă cu o bilă identică, reacţiunea se va produce cu mai puţină vioiciune însă, deoarece o parte din e. primei bile a fost cedată celei de a doua. Inegalitatea cantităţilor de e. conduce la noţiunea de massa e. Massa e. corespunde unei cantităţi anumite de e. care se poate măsura cu o unitate aleasă convenţional. 3. - Legea forţelor electrice. Unitatea de massa. Coulomb, prin măsurători de precizie făcute cu balanţa sa - v. electro-metri - a stabilit legea următoare: , Atracţia şi respingerea între două corpuri electrizate este direct proporţională cu produsul masselor lor electrice şi invers proporţională cu pătratul distanţei care le separă. Însemnând cu m şi m’ masele corpurilor considerate, cu d distanţa între ele, forţa lor de atracţie sau respingere f va fi:(l) d2 La o altă distanţă d’ (1) devine: f’=^^-(2) v ' d 2 deoarece forţa variază cu distanţa. Din (1) f d'2 şi (2) se deduce -f'=d2~ Dacă în (1) presupunem mm* > O adică pe m şi m’ cu acelaş semn, atunci f ]> O. Semnul plus corespunde unei respingeri. Dacă mm* < O atunci f < O semnul minus corespunde unei atracţiuni. Convenţiunea făcută în privinţa semnelor în e. este verificată de experienţă, iar mărimile e. vor fi tratate în calcule întocmai ca şi mărimile algebrice, adică se va opera cu ele ţinând seamă de seimn. Dacă în (1) f = 1 dynă, d = 1 cm. iar m = m’ vom avea 1 m2 ~Y~ sau m 1. Ceiace înseamnă că unitatea de massă electrică este cantitatea de e. care acţionează cu forţa de I dynă asupra unei cantităţi egale de e. situată la 1 cm. distanţă. 4. Distribuirea e. la suprafaţa corpurilor. Când se electrizează un corp, e. se repartizează în întregime numai pe suprafaţa sa. Acest fapt a fost dovedit prin experienţele lui Faraday şi ale lui Franklin. Acesta, pe un cerc de metal A. izolat pe un picior de sticlă a legat gura unui sac de muselină pre- 397 ELECTRICITATE văzut cu un fir de mătase OP aşezat pe axa sacului si legat de fundul său în punctul B - Fig. 633. Trăgând de acest fir se poate întoarce sacul. Se electrizează cercul de metal şi prin urmare sacul. Dacă pliimbăm pe faţa lui exterioară un plan de încercare făcut dintr’un disc de metal izolat cu un mâner de sticlă se constată electrizarea prin contact a planului de încercare. Plimbat pe faţa interioară, planul de încercare nu se electrizează ceiace denotă că sacul este electrizat numai pe suprafaţa sa externă. întorcând sacul pentruca faţa sa interioară să devină exterioară, se va constata şi de data aceasta prezenţa electricităţii numai pe suprafaţa devenită acum externă. 5. - Densitate, presiune electrica. E. se repartizează pe suprafaţa corpurilor. Dacă aerul este uscat, deci rău conducător, ea este menţinută. Se pierde în atmosferă în cazul contrar. Se admite, când atmosfera este uscată, că în jurul corpului electrizat se formează o zonă a cărei grosime creşte cu cantitatea de fluid desvoltată. Prin densitate e-lectrică se înţelege cantitatea de e. repartizată pe unitatea de suprafaţă, iar prin presiune electrică efortul făcut de e. pentru a părăsi corpul electrizat, efort cu atât mai mare, cu cât este mai mare cantitatea fluidului desvoltat. Coulomb a dovedit că densitatea nu este egală pe toată suprafaţa unui corp. Modul de repartizare depinde de forma corpului. Densitatea creşte spre vârfuri, extremităţi sau muchiii, unde este maximă şi unde presiunea este destul de puternică pentruca să se producă chiar o scurgere de e. 6. - Pierderile de e. Se produc insensibil chiar când este vorba de corpuri rău conducătoare sau izolate aşezate într’un mediu uscat. Explicaţia stă în aceia că aerul însuşi se încarcă cu e. şi fiind respins potrivit legilor de atracţie şi respingere duce cu sine o parte din încărcătura primită; iar pe de altă parte conductibilitatea sa, care nu este nulă nici atunci când este perfect uscat, creşte pe măsura umidităţii sale. Coulomb dă următoarea formulă a pierderilor de e. datorite scurgerilor în aer: F=Foe-pt» în care Fq, este forţa de atrac- ţie iniţială între două corpuri, F, forţa după t secunde, p. un coeficient depinzând de starea higrometrică, iar e. baza logaritmilor ne-perieni. 7. - Electricitatea prin inducţiune sau influenţa. Se pot electriza corpurile, fără frecare, sau fără a fi puse în contact cu alte oorpuri electrizate, ci numai prin aşezarea lor la o distanţă potrivită. Acest fel de e-lectrizare se numeşte prin influenţă sau inducţiune. Electrizarea prin influenţă se face astfel: Să presupunem un corp A. încărcat cu o cantitate de e. pozitivă m şi aşezat înăuntrul unui înveliş conducător B de formă oarecare. Se observă: a. - Conducătorul B. fiind izolat, suprafaţa sa internă se electrizează negativ, cea externă pozitiv, iar încărcăturile celor două suprafeţe sunt egale. b. - Distribuirea e. pozitive nu depinde de poziţia lui A. în interior. Distribuirea e. negative variază cu poziţia lui A., deasemeni şi distribuirea e. pe A. variază cu poziţia lui, deşi m rămâne âcelaş. c. - Încărcăturile pe fiecare suprafaţă sunt aceleaşi ca şi aceia a corpului A. d. - Acţiunea întregului sistem A şi B asupra unui corp exterior este egală cu aceia exercitată de suprafaţa exterioară a lui B, întrucât +m din A este neutralizat de -m din B. e. - Dacă B. se pune în legătură cu solul, încărcătura sa +m dispare, iar pe faţa sa internă nu se produce nici o schimbare. Toate acestea se demonstrează cu un aparat numit cilindrul lui Faraday pus în legătură cu un electroscop. Prin influenţă e. se transmite la distanţă, şi acest fâpt îngăduie o explicare a unor fenomene electrice. Astfel dacă două corpuri, dintre cari unul încărcat cu e. presupunem, pozitivă, iar al doilea neutru, sunt în prezenţă, e. neutră a celui de al doilea corp este descompusă prin influenţă de e. pozitivă a primului corp. E. negativă liberată se repartizează pe al doilea corp spre partea ce priveşte corpul electrizat pozitiv. Dacă, acum, se apropie cele două corpuri şi tensiunea e-lectrică este destul de puternică pentru a înfrânge rezistenţa aerului se produce o miş" care de apropiere a celor două feluri de e. iar din ciocnirea lor rezultă scânteia electrică. Tot astfel se explică atracţia şi respingerea corpurilor uşoare de către corpurile încărcate cu e. Fie M. corpul încărcat cu e. şi P. corpul uşor. Să presupunem P. bun conducător. Se pot prezenta următoarele cazuri: a. - M. şi P. sunt încărcate cu e. de nume contrarii. E. lui P. atrasă de aceia a lui M. se va grupa în partea din P. cea mai apropiată de M. Oprită de pătura de aer, rău ELECTRICITATE 398 conducătoare, nu se va putea scurge ci târăşte pe P. către M. b. - P. este neutru şi în legătură cu solul. Sub influenţa e. lui M. pe care să o presupunem pozitivă, e. neutră a lui P. va fi descompusă, repartizându-se spre M., e. negativă, iar e. pozitivă se scurge în pământ. P. rămâne încărcat numai cu e. negativă. Cădem în cazul precedent. c. - P. este neutru şi izolat. E. sa se va descompune sub influenţa lui M. Cea de nume contrariu se va grupa spre M, aceia de acelaş nume la extremitatea opusă. In P. a-vem ambele feluri de e. şi deci el este simultan supus şi unei forţe de atracţie şi u-neia de respingere. Forţa de atracţie lucrând însă dela o distanţă mai mică va birui, P. va fi atras de M’. d. - P. şi M. sunt izolate şi încărcate cu acelaş fel de e. de pildă pozitivă. In acest caz se vor respinge. Dacă însă depărtarea dintre ele este prea mică se poate produce o descompunere a unei doze de e. neutră, care grupându-se în P. pe părţile din apropierea lui M., va fi capabilă să determine o atracţie. Dacă P. este rău conducător şi încărcat cu acelaş fel de e. ca şi M, va fi atras de M. ca urmare a aderenţei aparente, care în corpurile rău conducătoare, există între e. şi molecule. Va fi respins în cazul contrar. Dacă P. este neutru, nu va avea loc mai întâi nici atracţie, nici respingere. Apoi, o-perând influenţa, se va produce atractie. 8. - Potenţial electric. Pentru explicarea fenomenelor descrise până acuim s a presupus că e. este un fluid imaterial cu însuşirea de a putea circula, mai uşor sau mai greu, prin unele corpuri şi că atracţia sau respingerea a două corpuri e. nu se dato-reşte decât existenţei a două feluri de fluide, menţinute la suprafaţa corpurilor de puterea izolatoare a aerului, care se atrag sau se resping între ele. In fapt acest fel de a vorbi este convenţional, iar fluidele nişte simple noţiuni ipotetice. înţelegerea fenomenelor e. se face sub alt unghiu dacă recurgem la limbajul precis al mecanicei. De pildă, atunci când frecăm, cu o bucată de flanelă, o vergea de sticlă ea capătă în-suşirea de a atrage corpurile uşoare. Lucrul mecanic - v. ac. - efectuat prin frecare s’a transformat, pe de o parte, în căldură, mă-rind astfel energia actuală a moleculelor, iar pe de alta în energie potenţială - v. ener-g.’e - dând corpului electrizat posibilitatea de a face, la un imoment dat, lucrul mecanic de a atrage sau respinge un corp uşor pus în prezenţă. Presupunând un sistem de corpuri electrizate, spaţiul în care se resimte acţiunea lor se numeşte câmp electric. Matematiceşte el este nelimitat; în practică este suficient să se ia în considerare numai regiunile apropiate de sistem, întrucât acţiunea lui descreşte cu pătratul distanţei. De altfel, dacă sistemul este închis într’un spaţiu limitat, o cameră cu pereţi buni conducători şi în legătură cu pământul, câmpul e. nu va trece de pereţii acestei camere. Luând un punct M. cu massa electrică +i, într’un câmp e., el este supus acţiunei diferitelor puncte ale câmpului şi deci va acţiona după o forţă rezultantă, de mărime şi direcţie determinată. Această forţă este forţa câmpului în punctul M. sau intensitatea în M. Ea variază cu poziţia punctului. Dacă această massă e. de ~hl, este situată Ia distanţă de M., pentru a fi adusă în M. va fi nevoie de efectuarea unui travaliu -lucru mecanic. Travaliul necesar transportului unei masse e. de +1 într’un punct. M. al unui câmp electric se numeşte potenţialul în M. Acest travaliu nu depinde de drumul urmat. Cu alte cuvinte, pentru a transporta o massă e. egală cu +1, dintr’un punct A, unde potenţialul este VA într’un punct B. unde poteniţalul este vB se va efectua un travaliu egal cu VA - VB, indiferent de drumul urmat. Intr’un câmp electric, toate punctele cu acelaş potenţial formează o suprafaţă echi-potenţială sau de acelaş nivel electric. In-tr’o suprafaţă echipotenţială travaliul necesar pentru a deplasa o massă e. dintr’un punct A într’un punct B al ei, este nul. Travaliul fiind proecţia forţei pe deplasare, el având valoarea O, urmează că forţa este perpendiculară pe deplasare şi deci forţa câmpului este normală în fiecare punct al unei suprafeţe de acelaş nivel e. Normala comună a tuturor suprafeţelor ecihipotentaile se numeşte linie de forţă şi se poate defini ca linia pe care o descrie o massă e. ~hl liberă într’un punct M. al unui câmp e. Dacă massa este pozitivă direcţia va fi orientată dinspre suprafeţele cu potenţial 'mare către acele cu potenţial mai mic. Dacă massa este negativă orientarea va fi contrară. Liniile de forţă sunt analoage liniilor de cea imai mare pantă. Ele sunt mai numeroase în apropierea polilor. Expresiunea travaliului e. efectuat de o forţă atunci când deplasează o massă e. M. -de pe o suprafaţă cu potenţial Vi pe o suprafaţă cu potenţial V2 este W = M (Vi - V2), formulă analoagă cu aceia a travaliului mecanic. Pentru a afla forţa e. în funcţie de potenţial presupunem două suprafeţe echipoten-ţiale foarte apropiate Si şi S2 având respectiv potenţialul Vi şi V2. O massă electrică ~hl, pentru a ajunge 399 ELECTRICITATE din Si în S2 se va deplasa pe o distanţă m mi d. Dacă Fm este media valorii forţelor în m şi 'mi vom aveai W-Fmd = +I (Vi - V2) sau Fm = —----------* Cu cât d va fi mai cl mic cu atât valoarea lui Fm se va apropia de F., valoarea forţei electrice în m. Deci * ' ■ p r Vi - V2 . , se poate scrie: r = hm ----------- cand d > O. Potenţialul putând fi afectat de semn, el trebue raportat la o origină. Se ia ca origine a potenţialelor, potenţialul suprafeţei pământului, întrucât pământul este un conductor e. în echilibru, iar suprafaţa sa este echipotenţială. Aşa dar un conductor C. are potenţialul Vc, dacă pentru transportul unei masse electrice -f-1, de pe suprafaţa solului pe conductorul C este necesar de efectuat un travaliu =: Vc. 9. - Aplicarea teoriei potenţialului la câteva fenomene de e. statică. I. - Echilibrul înt;e doi conductori depărtaţi: a. - Intre doi conductori cu acelaş potenţial puşi în legătură nu se va constata nici o deplasare de e. după cum în hidraulică, între două lichide la acelaş nivel nu se produce nicio mişcare. b. - Dacă potenţialul celor doi conductori este diferit se va produce scurgere de e. dela potenţialul 'mai ridicat către cel mai redus până se stabileşte un echilibru prin egala-rea lor. c. - In cazul unui conductor pus în legătură cu solul, va fi scurgere de e. - potenţialul de echilibru fiind acela al solului, a-dică O. II. - Influenţa electrică. Un conductor electrizat, A de pildă pozitiv, determină un câmp e. Suprafeţele sale echi-potenţiale vor intersecta un conductor B introdus în câmp şi în fiecare punct de intersecţie va acţiona o forţă corespunzătoare f. aparţinând câmpului. In consecinţă, e. neutră a conductorului introdus va fi descompusă. E. pozitivă îndreptându-se către potenţialul mai redus se va depărta de A., iar e, negativă se va apropia de A. Deci în B. va fi şi e. pozitivă şi e. negativă. Se înţelege că între aceste două regiuni trebue să fie o linie neutră. O consecinţă a electrizării prin influenţă este scădera potenţialului corpului ce influenţează. Intr’adevăr înainte de influenţă, pentru a transporta pe un conductor dintr’o zonă neutră, o massă electrică -|-1, ar fi trebuit desfăşurat un travaliu oarecare. După influenţă apare o doză de e. contrară care anihilează o parte din forţa e. iniţială a con- ductorului. Travaliul de executat este mai mic, potenţialul a scăzut. III. - Repartizarea e. numai pe suprafaţa externă a corpurilor este o consecinţă a potenţialului. 10. - Capacitatea electrică a unui corp este cantitatea de e. de care are nevoie pen-truca potenţialul său e. să fie egal cu unitatea. încărcătura corpului este proporţională cu potenţialul. Sau, cantitatea de e. Q = C V, unde C este capacitatea electrică. Intr’ade-văr dacă Q = C atunci V = ^ = 1. 11. - Sursă - isvor - electrică este orice sistem capabil să întreţină pe un conductor un potenţial determinat. De pildă, maşinile e. - v. ac. -. Valoarea potenţialului indică puterea sursei .Potenţialul constant pe un conductor pus în legătură cu o maşină electrică în funcţiune arată că încărcătura este maximă. 12. - Condensator electric. Este un sistem de conductori capabili de a mări capacitatea e. a unuia din ei. Ex. Fie o sferă S pusă în legătură cu polul pozitiv al unei maşini e. Ea se va încărca până atinge un potenţial constant V. întrerupând contactul între S şi maşină şi introducând-o într’o altă sferă concentrică astfel ca să rămână între ele un strat de aer izolator, cea de a doua sferă se va încărca prin influenţă. Potenţialul primei sfere va scădea aşa dar, devenind V, iar capacitatea sa se mă-m reşte de m ori, căci devine capabilă să primească de m ori noi cantităţi de e. pentru a ajunge din nou la potenţialul -}-V. Dacă C estie capaickatsa conductorului izolat şi C’ capacitatea sa în prezenţa altuia, pentru a fi adus la potenţialul V, cantităţile necesare de e. vor fi: Q =: C. V în primul caz Q’ = C’ V în al doilea caz. Când voltajul este V’, Q = CV’ din egalităţile precedente rezultă ~cT~ "o" ~ V7 Raportul C’ este forţa condensantă a con-C densatorului şi poate fi determinată experimental 'măsurând fie pe Q\ fie pe V q" V Tipul cel mai răspândit de condensator este butelia de Leyda construită de Cuneus şi Muschenbroeck. Este un flacon de sticlă prevăzut cu o armătură interioară colectoare, făcută din fluturaşi de metal şi o vergea care străbate dopul şi cu o armătură exterioară condensatoare, o foiţă de cositor care învă-leşte flaconul. Stratul izolator îl formează chiar sticla - Fig. 634. încărcarea buteliei se face legând capă- ELECTRICITATE 400 tul vergelii armăturii interioare de polul u-nei maşini e. Descărcarea ei se face fie succesiv, fie instantaneu. In primul caz, condensatorul fiind izolat, se ating pe rând, de mai multe ori, ambele armături. Se produce la fiecare atin- Fig. 634. — BUTELII DE LEYDA; E = Armatura externă C = capătul armăturii interioare F = armătura interioară. gere o scânteie, iar încărcătura armăturei respective scade. In al doilea caz se obţine o descărcare instantanee completă, punând cele două armătura în legătură printr’un conductor numit excitator şi compus din două vergele metalice, articulate, prevăzute fiecare cu câte un mâner izolator. Mai mulţi condensatori cu armăturile exterioare şi interioare legate între ele prin ciâte un fir bun conducător alcătuesc o baterie. Ea funcţionează tot ca un condensator, capacitatea sa e. fiind egală cu suma capacităţilor e. ale condensatorilor din baterie. 13. - Efectele e. statice. Un condensator, un conductor sau o maşină e. sunt rezer-vorii de energie potenţială, care se poate transforma în travaliu. Travaliul provoacă efecte mecanice, calorice, luminoase, chimice sau fiziologice. I. - Efectele mecanice sunt mai ales rupturile, frecvente în corpurile rău conducătoare, provocate de trecerea descărcărei e. II. - Descărcarea trecând printr'un conductor şi întâmpinând rezistenţă, dă naştere unui travaliu care produce o cantitate corespunzătoare de căldură. Rezistenţa fiind direct proporţională cu lungimea conductorului şi invers proporţională cu secţiunea, e-fectul caloric va fi cu atât mai mare cu cât firul va fi mai lung şi mai subţire, întrucât travaliul, în aceste condiţiuni, este imai intens. III. - Efectele luminoase se manifestă prin scântei, egrete sau zigzaguri. In vid sau în-tr*un mediu de gaze rarefiate lumina produsă de descărcările e. este stratificată. Lucrul se vede f. frumos în tuburile lui Crookes. IV. - Efectele chimice se constată în des- compunerea şi sinteza a numeroase substanţe. V. - Ca efecte fiziologice menţionăm co-moţiunile mai mult sau mai puţin puternice resimţite de oim sau animale când o descărcare e. trece prin corpul lor. B. - Electricitatea dinamică - Voltaică -. A fost descoperită de Galvani şi explicată, p.entru prima dată de Volta. El a stabilit experimental că între două metale, la aceiaşi temperatură, se stabileşte o diferenţă de nivel e. adică de potenţial. Această diferenţă depinde de natura corpurilor puse în contact, fiind independentă de dimensiunile, de forma, de întinderea suprafeţei lor de contact, ca şi de potenţialul fiecăruia. Diferenţa lor de potenţial V = Vi - V2, se numeşte forţă electromotrice. Când mai mult decât două metale, la aceiaşi temperatură, sunt legate unul cu altul astfel ca să formeze un lanţ continuu, diferenţa de potenţial a metalelor extreme este aceiaşi ca şi când ele ar fi fost în contact direct. Dacă la extremităţile lanţului este acelaş metal nu va fi diferenţă de potenţial deci nici scurgere de curent e. Lichidele şi soluţiunile nu sunt supuse acestei legi. Pornind dela aceste constatări Volta a imaginat pila electrică - V. ac. - al cărei principiu se bazează tocmai pe diferenţa de potenţial ce se stabileşte la capetele unui sistem format din două metale separate printr’o soluţie bună conducătoare. Diferenţa de potenţial este maximă între cele două capete care iau numele de poli şi anume pol pozitiv acela cu potenţialul mai ridicat, pol negativ celălalt. 1. - Curent e. Circuit. Dacă se unesc polii pilei printr’un fir bun conducător, e. pozitivă se scurge dela polul pozitiv spre cel negativ, iar cea negativă în sens contrariu. Nu se ţine seamă însă decât de fluxul de e. care circulă în exteriorul pilei dela polul pozitiv spre cel negativ, în interiorul pilei -prin soluţie - dela cel negativ spre cel pozitiv, astfel că sensul scurgerii este continuu. Această scurgere de e. se numeşte curent e. iar druimul urmat de el, circuit. E. nu circulă decât într’un circuit închis, adică a-tunci când polii sunt legaţi printr’un fir bun conducător. 2. - Bateria electrică este formată din două sau mai multe pile ai căror poli se leagă între ei într'un fel anumit. Forţa electromotrice a bateriei este egală cu suma forţelor electromotrice ale pilelor reunite. - v. pile e. 3. - Intensitate. Intr’un circuit e., printr’o secţiune oarecare a conductorului, trece în unitatea de timp o cantitate constantă de e. Această constantă se numeşte intensitatea curentului e. Ea este o mărime măsurabilă, unitatea ei de măsură fiind amperul, iar instrumentul cu care se măsoară este galvano- 401 ELECTRICITATE metrul - v. ac. - Intensitatea este aceiaşi în orice punct al circuitului. Ea depinde de rezistenţa conductorului şi anume: a. - Cu cât circuitul este mai lung şi rezistenţa mai mare cu atât intensitatea este mai mică pentru aceiaşi pilă. b. - Cu cât secţiunea este mai mare şi rezistenţa mai mare, cu atât intensitatea este s, I, mai mare — = -- s> Intensitatea depinde de natura firului bun conducător din circuit fiind proporţională cu o constantă caracteristică pentru fiecare material şi numită coeficient de conductibili-tate. Relaţia în care se găsesc aceste elemente este dată de formula lui Ohm I = E^ţ" unde I este intensitatea curentului, E, forţa electromotrice, c coeficientul de condiictibi-litate, 1 lungimea şi s secţiunea conductorului. In aceasta — = r - rezistenţa -, deci I = c s E_ r Dacă r = 1, I = E, adică forţa electromotrice este egală cu intensitatea atunci când r = 1. Ca unitate de rezistenţă se ia aceia opusă de o coloană de mercur cu secţiune 1 m'm.2 şi cu lungimea 106 cm. Ea a fost numită Ohm. Rezistenţa se măsoară cu Galvanometrul. 4. - Legile lui Kirchoff. a. - Dacă într’un punct se întâlnesc mai mulţi curenţi e. suma intensităţii lor în acel punct este O. b. - Intr’un circuit poligonal închis, format din mai mulţi conductori şi ale cărui vârfuri sunt la potenţiale diferite, suma produselor între rezistenţa fiecărui conductor şi intensitatea curentului care îl străbate este O. c. - Forţa electromotrice într’un circuit format din conductori eterogeni este egală cu suma forţelor electromotrice din fiecare conductor. 5. - Curenţi derivaţi. Dacă într’un punct A al unui circuit presupunem firul interpolar împărţit în două ramuri care se reunesc îi* punctul B, curentul va circula prin fiecare ramură. Rezistenţa în fiecare ramură fiind respectiv ri şi r2» intensităţile corespunzătoare vor fi ii şi Í2. Cele două fire de derivaţie se vor comporta în ansamblu ca şi un conductor unic a cărui rezistenţă este r* ■, ra iar intensitatea în fierar* care din ele este invers proporţională cu rezistenţa lor. 6. - Efectele curenţilor e. Când se formează un curent e. se produce travaliul, a cărui valoare W = I X E unde 1 este intensitatea, iar E forţa electromotrice. Pierderea de energie datorită producerii travaliului se compensează prin transformările suferite de substanţele componente ale pilei e* potrivit legii conservării energiei. Energia cheltuită dă loc la efecte mecanice, luminoase, calorice, chimice şi fiziologice. I. - Efectele mecanice consistă, mai ales, din transportul moleculelor materiale dintr’un loc într’altul. Ca o consecinţă a acestui fapt poate fi socotită modificarea structurală a firelor e., care cu timpul devin sfărâmicioase. II. - Efectele calorice. Se disting două cazuri: a. - Când scăderea petenţialului între 2 puncte se face după legea lui Ohim, adică în progresie aritmetică în timp ce distanţa între puncte creşte în progresie geometrică. b. - Când într’un punct al circuitului este o scădere bruscă de potenţial, adică producţie de forţă electromotrice. Primul caz corespunde legii lui Joule. Intr’adevăr avem conform legii lui Ohm I = ® (1). Trava- liul W == IE (2). înlocuind în (2) pe E. cu valoarea sa scoasă din (1) avem W = R I2 .(3). Sau înlocuind pe 1 în (2) cu va- loarea sa din ,(l) W = -* (4). R Din (3) rezultă că energia cheltuită sub formă de căldură este proporţională cu pătratul intensităţii şi cu rezistenţa. Dacă se notează cu Q exprimat în calorii cantitatea de căldură produsă şi cu J echivalentul mecanic al căldurii, travaliul corespunzător pentru a produce Q calorii' este W £= J X Q = 12 R. Al doilea caz corespunde fenomenului Pel-tier care presupune o variaţie bruscă de potenţial H într’un punct P al circuitului şi independentă de intensitatea curentului. In- £ — H tensitatea va fi în acest caz I ——— de unde E = H + I R iar W = I (IR+H) = I2R+ IH. I2R, potrivit legii lui Joule este cantitatea de căldură degajată în tot lungul conductorului. IH este localizată în punctul P. Dacă H > O adică scăderea potenţialului se face în sensul curentului IH > O, ce-iace înseamnă că în P. se degajează căldură. Dacă H < O, în P. are loc absorbţie de căldură. Pentru a-şi dovedi teoria Peltier a făcut experienţa următoare: Intre două vergele de cupru Ai şi A2 a sudat o vergea de bismut B. Un curent electric străbate întregul sistem. Au loc două schimbări de potenţial prima la punctul de contact între Ai şi B, a doua la punctul de contact între B şi A2. In primul punct de contact scăderea de potenţial este pozitivă, va avea loc degajare de căldură simultan cu urcarea temperaturii. In al doilea punct va fi răcire prin absorbţie de căldură. Fenomenul Peltier are şi reciproca lui. Adică, ori de câte ori, într’un circuit se observă într’un punct oarecare o reacţie endo sau exotermică, însemnează că în acel punct are loc o schimbare de potenţial. 26, ELECTRICITATE AGRICOLĂ 402 Efectele calorice pot atinge mare intensitate: sudurile electrice, aparatele de încălzit, etc. nu sunt decât aplicaţiuni practice ale a-cestei teorii. Ridicarea temperaturii într’un conductor străbătut de un curent e. ar progresa nelimitat, dacă nu s’ar stabili un echilibru prin radierea căldurii în mediul extern. III. - Efectele luminoase sunt determinate tot de cheltuiala de energie ce se produce într’un circuit interpolar şi pot fi de o intensitate variabilă. Aplicaţiunea lor o găsim în luminatul electric. IV. - Efectele chimice. Când un curent străbate o soluţiune, atomii componenţi, încărcaţi cu e. şi numiţi ioni se separă în soluţie şi unii, anionii, se grupează împrejurul polului pozitiv, anodul, alţii, cationii, în jurul polului negativ, catodul. Această descompunere se nu'meşte electroliză. Pot fi electrolízate săruri, oxizi, apa, etc. Metalele şi hidrogenul se adună la polul negativ, deoarece ionii lor sunt încărcaţi pozitiv. Meta-loizii şi oxigenul se grupează la polul pozitiv, având ionii încărcaţi cu e. negativă. Fa-raday a stabilit că într’un timp dat, cantitatea unei soluţii, descompuse de un curent e. este proporţională cu cantitatea de e. care străbate soluţia în acel timp, adică este proporţională cu intensitatea curentului. 7. - Unităţi de măsură, e. Diferitele fenomene e. se evaluiază cu unităţi de măsură derivate din sistemul C. G. S. a. - Unitatea de rezistenţă este Ohm-ul, adică rezistenţa unei coloane de mercur înaltă de 106 am. cu secţiunea de 1 mm.2 la temperatura O0. b. - Unitatea de intensitate este aceia care produce un travaliu de un erg într’un conductor cu rezistenţa de un Ohm. Ea se numeşte amper. c. - Unitatea de forţă electromotrice sau de potenţial este Voltul sau forţa E. desfăşurată de un amper într’un circuit cu rezistenţă de un Ohm. d. - Unitatea de cantitate e. este coulom-bul, cantitatea de e. debitată într’o secundă de un curent cu intensitatea de un amper. e. - Unitatea de travaliu este Joul-ul egal cu produsul unui Volt printr’un Coulomb. f. - Unitatea de putere electrică este Jou-lul pe secundă. Ea se numeşte Watt. Kilovatul are 1000 Watt. g. - Unitatea de capacitate electrică este capacitatea unui conductor care are un potenţial de un Volt la o încărcătură de 1 coulomb. Se numeşte Farad şi este câtul între un coulomb şi un Volt. Multiplii şi sub multiplii e. cresc sau descresc din milion în milion. Astfel megohmul are un milion Ohmi, şi Minofaradul este a milioana parte dintr’un farad. V. M. ELECTRICITATE AGRICOLĂ. - Fiz. Agr. - Utilizarea electricităţii pentru nevoile agriculturii. Curentul e. poate fi pus la dispoziţie fie sub formă de curent continuu, fie sub formă de curent alternativ. Cel dintâiu se scurge în conductorii e.t întotdeauna în acelaş sens; curentul continuu este produs de maşini numite dinamouri. La curentul alternativ, sensul de scurgere este periodic inversat: scurgerea în acest caz de inversare, este în general de ordinul 100/sec. Se numeşte perioada unui curent alternativ, timpul între 2 treceri succesive ale curentului în acelaş sens; iar frecvenţa, numărul de perioade pe secundă. Sunt mai multe feluri de curente alternative; practic nu se întrebuinţează însă de cât cel monofazic şi mai cu seamă cel trifazic* Maşinile care produc curentul alternativ se numesc alternatori. Unitatea de tensiune - sau de voltaj - este voltul; unitatea de debit sau de intensitate a curentului este amperul; iar unitatea de putere este watul, al cărui multipli comuni sunt hectowatul 100 w. şi kilowatul 1.000 w. Dacă se introduce noţiunea de timp în care unitatea de putere e. este întrebuinţată, se socoteşte în w. ore, sau hecto-w.-ore sau kilo-w.-ore. Unităţile mecanice corespunzătoare sunt calul-vapor şi calul-oră. Calul-vapor este egal cu 0,736 kilowaţi. Iar un kilogrammetru-secundă este egal cu 9,81 w. Utilizarea energiei e* se poate face sub următoarele forme: 1. - Luminat; 2. - Aplicaţiuni practice şi 3. - Forţă motrice. 1. - Luminat. Diferitele categorii de a-parate care întrebuinţează' energia e. pentru luminat, sunt lămpile cu arc, cele cu vapori şi cele cu fire. Cele mai utilisabile sunt însă cele din urmă. Principiul funcţionării lor este următorul: curentul trece prin-tr’un fir foarte rezistent din punct de vedere electric şi prin faptul că se provoacă o mare urcare de temperatură, firul devine incandescent. Unitatea de intensitate luminoasă este lumânarea; puterea unei lămpi se măsoară după numărul de lumânări pe care ea le dă când este pusă în contact cu un voltaj normal. Lămpile cu fir de cărbune sunt mai rezistente, dar consumă mai mult curent: 3 waţi pentru 5 lumânări. Durata lor este de aproape 600 ore. Lămpile cu fir metalic sunt de 2 tipuri: .mionowate, consumând în mod teoretic 1 wat pentru 5 lumânări şi demi-wate, consumând în mod teoretic 0,5 waţi pentru 5 lumânări. Lămpile cu fir metalic au o durată de 1500 ore. In ceeace priveşte numărul de lămpi ce trebuiesc pentru luminatul unei încăperi, se socoteşte în general că numărul de lumânări necesare trebue să fie luat ca egal cu numărul dublu al suprafeţei în metri a încăperii. O cameră de 3/5 m. va necesita aşa dar o lampă de 32 lumânări; un staul de 6'/10 m. va cere 120 lumânări. Pentru determinarea puterii contoarului, se calculea- 403 ELECTRICITATE AGRICOLĂ ză curentul absorbit de diferitele lămpi şi se totalizează. Determinarea travaliului necesar pentru alimentarea instalaţiei de iluminat este cu deosebire importantă atunci când se face de o centrală e. agricolă proprie. Ea depinde de numărul maximum de lămpi care trebue să funcţioneze simultan; se va socoti numărul de waţi necesar, se va ţine seamă de randamentul pieselor de transmisiune şi se va deduce forţa trebuincioasă pe arborele motorului. Practic, se poate socoti că pentru fiecare cal-vapor disponibil pe ar-borele-motor, se pot instala lămpi cu fila-ment metalic cu un total de 400-450 lumânări. 2. - Aplicaţiuni practice în gospodărie. Curentul e. poate sluji în gospodărie la aplicaţiuni diferite: pentru încălzit, pentru manipularea unor aparate cu întrebuinţare practică, etc. Acolo unde producţia e. nu este costisitoare, aplicaţiunile gospodăreşti ale e. sunt un avantaj; în ţara noastră însă, unde electrificarea rurală este încă în stare de deziderat, problema astfel înfăţişată, nu comportă o soluţiune urgentă. Este totuşi locul să cităm încălzitul electric şi clocitoarele electrice. a. - Am văzut - v. electricitate - că dacă rezistenţa unui conductor este R, iar intensitatea curentului I, cantitatea de energie absorbită Q =: RI2, este în întregime transformată în căldură. Un kilowat-oră transformat în căldură dă 8.600 calorii mari, adică teoretic aceiaşi cantitate de căldură obţinută prin combustiunea a 0,330 kg. lemn uscat sau 0,110 kgr. huilă. Radiatoarele electrice dau însă un randament mult mai mare decât sobele obişnuite al căror efect util în încălzirea prin radiere simplă este abia de 8— 10%. Cu toate acestea încălzitul electric va rămâne destul de costisitor şi, atâta vreme cât nu se va găsi mijlocul de a-1 efteni, utilizarea lui i— în fermă — ipotetică sau limitată la aparate cu funcţionare accidentală de scurtă durată: maşini de călcat, fierbă-toare etc. la care — prin aceasta — preţul kilowatului devine secundar. încălzitul electric este curat, sănătos şi oferă multă siguranţă. Aparatele pot fi puse sau scoase din funcţiune instantaneu. Reglajul lor este simplu şi rapid. Branşamentul aparatelor mici se face la prize de curent obişnuite, iar cele mari sunt montate pe branşamente speciale. Clocitorile e. sunt construite dintr'o serie de reţele încălzitoare intercalate permanent în circuit şi dintr’o altă serie de reţele suplimentare pe care un dispozitiv, comandat de un termometru, le introduce sau le scoate în mod automat din circuit. Astfel se asigură o încălzire uniformă şi constantă. Un bun regulator este acela al lui Mamier. O cloci- toare-crescătoare pentru 250 ouă consumă aprox. 65 waţi-oră. 3. - Forţa motrice. Utilizarea energiei e. ca forţă motrice în agricultură cere a se examina 2 chestiuni principale: A. - studiul motoarelor a căror întrebuinţare se recomandă în agricultură; B. - studiul condiţiilor în care diferitele aparate agricole întrebuinţează e-nergia e. Motoarele e. sunt construite fie pentru a utiliza curent continuu, fie curent alternativ. In curentul continuu, motorul care convine cel mai mult în instalaţiile agricole, este cel numit m(otoir shunt. Acesta prezintă avantajele următoarei puterea instantanee pe care el poate s’o desvolte este maximă în momentul demarajului şi se micşorează treptat până când regimul normal al mersului motorului se stabileşte. Viteza variază foarte puţin ou încărcătura e., - viteză care se poate de altfel varia cu ajutorul unui rheostat. Sensul rotaţiei unui motor este a-celaş, oricare ar fi sensul curentului; înfine, acest motor demarează singur, fără a fi nevoie sa fie lansat. Motoarele care utilizează curentul alternativ trifazic se numesc sincronice sau asincronice. Se ştie că curentul alternativ este caracterizat prin aceia că el poate fi trimis prin liniile electrice în mod alternativ. Timpul care se scurge între două treceri ale curentului în acelaş sens se numeşte perioadă, iar numărul de perioade pe secundă se numeşte frecvenţă. Frecvenţa cea mai obişnuită este cea de 50 perioade pe secundă; curentul îşi schimbă de 100 ori sensul în acest timp. Motoarele sincronice sunt acele care au fost construite pentru a se învârti cu o viteză determinată, care depinde de frecvenţa curentului alternativ. Dacă vrem să se învârtă cu o viteză care să nu fie în relaţie cu frecvenţa curentului, motorul sie opreşte brusc. Motoarele asincronice, dimpotrivă, pot să se învârtă cu viteze diferite de cele care rezultă din frecvenţa curentului care le alimentează. Motoarele trifazice sunt de 2 tipuri: a. - motoare asincronice cu scurt circuit şi b. - motoare asincronice cu inele. De asemenea, se întrebuinţează motoarele cu colectoare. In rezumat, sunt recomandabile motoarele cu curent trifazic, asincronice, cu scurt circuit - pentru desvoltare de energie mică -şi cele cu inele - pentru desvoltare de energie mare. In gospodăria agricolă, avem 2 categorii de munci în sprijinul cărora poate veni e-nergia e.î 1. - munci înlăuntrul gospodăriei şi 2. - munci în afara gospodăriei. înlăuntrul gospodăriei, energia e. se întrebuinţează pentru pus în mişcare felurite maşini care au de scop să toace paele, sfecla, morcovii, napii, etc., să trioreze, să umple sacii, să pună în mişcare aparatele de lăptărie, maşinile de tăiat lemne, pompele de apă, etc. Aceste aparate necesită o energie destul de ELECTRICITATE AGRICOLĂ 404 mică şi utilizează motoare a căror putere variază între 1-3 Hp. Iată, bunăoară, energia, debitul şi consumaţia maşinilor agricole de acest tip: Puterea Consumaţia Debit orar. motorului mijlocie în Hp. orară kwh Maşina centrifugă . 2000 1 . . . . 2 • . • 1,20 Fierăstrău circular de 800 mm. 4 steri a 3 tăeturi . 2,10 Trior............. 500 kg. grăunte 0,30 . . 0,06 'Cu un kilowat-oră) se pot face următoarele munci: să se toace 5000 kg. sfeclă, să se smântânească 1600 1. lapte, să se frământe - cu malaxorul - 8 saci de făină, etc. Instalarea motoarelor electrice. Soluţia cea mai bună este dă) se fixeze la fiecare maşină agricolă în parte motorul ei; în a-cest caz, se obţin avantajele următoare: se poate adapta fiecărei maşini un motor a cărui putere să fie egală cu aceea care-i tre-bue; transmisia prin curele sau prin angrenaje poate să fie făicută odată pentru totdeauna în bune condiţii, deoarece motorul face bloc cu instrumentul acţionat, etc. To-tuş această soluţie nu este de adoptat în a-gricultură, fiindcă se ridică preţul de cost al fiecărei maşini agricole. De aceia, cea mai recomandabilă soluţie constă în a grupa în aceiaş sală toate maşinile agricole care lucrează) în aceiaş mod şi a le pune în mişcare printr’un singur motor. Se instalează atunci în încăperea destinată acestui scop un arbore de transmisie mişcat de motor, care, prin curele sau angrenaje, pune în mişcare celelalte maşini. Puterea motorului trebue să fie egală cu aceea a maşinii care are cea mai mare putere, - dacă, bineînţeles, nu merge decât o singură maşină deodată. Totuş şi acest sistem de utilizare a energiei e. are desavantajele sale, pentrucă se pierde mult curent prin funcţionarea transmisiunilor; afară de aceasta, în exploa-taţiile mici, este greu să se construiască săli speciale, pe grupe de maşini, având în vedere baza puţin industrializată a acestor exploataţii. A treia soluţie este să se întrebuinţeze un motor transportabil, care să fie adaptat fiecărei maşini în parte. Muncile de sezon care se execută în interiorul fermei au de scop mai cu seamă de a pregăti produsele recoltate în vederea vânzării; astfel sunt treerâtul cerealelor, recoltatul şi uscarea fânului, vinificaţia, etc. Aceste munci necesită o energie e. mai mare decât cele obişnuite. Treeratul cerealelor are nevoie de motoare a căror putere variază între 3 şi 12 Hp. Se socoteşte în general 1 Hp. pentru 1 quintal de grâu în timp de o oră. Durata de utilizare a batozelor variază de la 70 la 270 ore pe an, după importanţa culturii de cereale în regiune şi după felul în care se face treerul-individual, colectiv sau în antrepriză) -; consumaţia pentru quintalul de grâu este ve- cină cu OkWh, 80, şi trebue să se adauge 1 kWh dacă se mai pune la batoză şi un elevator pentru pae. Motorul e* este în general transportabil şi acţionează batoza prin mijlocirea unei curele de transmisie. Pentru a alimenta motorul, se preconizează 2 soluţiuni: eu - dacă exploataţia agricolă dispune de un oarecare nuniar de prize de curent, este deajuns un cablu scurt, până la batoză; b. - în cazul când exploataţia nu dispune decât de o singură priză, soluţia este aceiaş, dar pentru a face contactul cu batoza, este necesar un cablu mai lung. înaintea motorului se intercalează aparatele de comandă ale instalaţiei demaratorul cu baie de uleiu care să permită demarajul motorului în mai multe faze succesive de viteză, un contoar de energie şi un contoar-orar. Totul trebue să fie aşezat la îndemâna mecanicului. Contoarul de energie instalat în aceste condiţiuni, prezintă un inconvenient, prin aceia ca se produc dereglări din pricina trepidaţiilor batozei. In afara gospodăriei se execută următoarele munci: scoaterea apei, aratul electric, transporturi. Scoaterea apei are drept scop fie de a furniza apa necesară oamenilor şi animalelor, fie de a iriga culturile, fie de a asana terenurile prin evacuarea apei. Pompele pot să fie uşor puse în mişcare de motoare electrice, - mai cu seamă pompele centrifuge a căror viteză1 este în raport cu cea a motoarelor electrice. Această particularitate permite chiar de a cupla direct motorul şi pompa, ceeace evită pierderile de energie prin transmisie; avantaj, mai cu seamă pentru puţurile adânci. Puterea necesitată de o pompă depinde de debitul cerut şi de înălţimea de ridicare a apei. Această înălţime corespunde la diferenţa de nivel între apa din puţ şi punctul cel mai ridicat al conductei de apă. Dacă se înseamnă cu Q debitul în litri pe oră şi cu H înălţimea în metri, puterea motorului care trebue instalat este dată teoretic de formula: Q y 4 X 0,0075 P cal —vapori=--------—-------- 4. Aratul electric nu este decât la începutul său, în exploataţiile din străinătate. Se prezintă sub 3 sisteme: sistemul cu tractor, cu maşini automobile, sistemul cu manej. In sistemul cu tractor, maşina - grapa, secerătoarea, cositoarea, semănătoarea - este trasă de un automotrice. Avantajele sunt sigure: tractorul serveşte în câmp pentru orice maşină agricolă, serveşte în fermă pentru a comanda felurite instrumente, serveşte mai cu seamă pentru transporturi, etc. Dar şi inconvenientele sunt numeroase. Tractorul se mişcă în câmp în condiţii proaste şi cea mai mare cantitate de energie este întrebuinţată pentru deplasarea lui însăşi; tot odată tasează solul, cu atât mai tare, cu cât tractorul trebue să fie mai greu, pentru a adera la pământ în mers. Afară . de aceasta, tractorul e. cere alimentarea motorului printr’o baterie de acumulatori, ceea-ce îngreunează enorm lucrul cu astfel de maşini. Sistemul cu manej este mai recomandabil. Se aplică motorului, la capul lanului, un cilindru pe care se desfăşoară! un cablu; de capătul acestui se leagă maşina cu care se lucrează - asemănător sistemului Howard -. 5. Aparate de transport. Aplicaţia forţei motrice electrice la organele de transport n’a primit, până acum, o desvoltare deosebită. Totuş, sunt pe această cale posibilităţi extrem de interesante. Soluţia ar consta în utilizarea de baterii de acumulatori aşezaţi pe vehicule de tipul obişnuit. - Fig. 637. •":w Fier. 635. — GEOMAGNETIFERUL LUI FR. PAULIN, captator al electricităţii atmosferice, cu scopul de a o face să acţioneze asupra solului. 6. - Acţiunea pe care electricitatea o exercită în anumite condiţiuni fie asupra solului, fie asupra plantei, poate avea o influenţă în vegetaţie. Cercetări în această direcţie au fost făcute de Bertholon, Newann, Thewaite, Loemstrom, şi - mai de curând - de către inginerul Costa care a studiat acţiunea curenţilor conţinuţi în sol. Solul este în mod constant străbătut de curenţi, numiţi curenţi telurici - a căror intensitate este foarte mică, a căror acţiune în timp însă nu este chiar neglijabilă. Pe de altă parte, diferenţa de potenţial e. - între atmosferă şi sol provoacă schimbări destul de frecvente de mase electrice, astfel că este probabil că ele nu rămân fără repercusiune asupra fenomenului de vegetaţie şi că dacă ar fi captate sau amplificate prin mijloace artificiale, ar da rezultate sensibile şi practice. Experienţa arată că un vârf metalic stă în echilibru electric cu regiunea atmosferică în care este aşezat. Dacă este legat cu pământul printr’un conductor, acesta este străbătut de un curent electric. Pe acest principiu se bazează electrovegetometrele zise şi geomag-netifere şi electrocaptatoare. Sunt-diferite tipuri de asemenea aparate. In principiu se compun dintr’o prăjină lungă de lemn prevăzută cu o prelungire metalică terminată cu un fascicol radiar de vergele de aramă. De prelungirea metalică sunt legate sârme de fier care se ramifică în pământ. - Fig. 635. Fier. 636. — SCHEMA unei instalatii de electrizare a solului prin curenţi de înaltă tensiune; A = câmp de încercare; B = reţea de înaltă tensiune; C = piloni; D = izolatori; E = post generator; F = priză la pământ. Aparatului i se poate adapta un întrerupător pentruca, solul să poată fi sustras ac-ţiunei e. în timp de furtună. Alt procedeu este acela de a folosi mici paratrăsnete înfundate 15 cm. în pământ şi libere 50 cm. la suprafaţă. Se utilizează şi electricitatea produsă artificial — statică sau FiS. 637. — ELECTROCAR. dinamică i—. Dintre toate procedeele imaginate în aceşt scop, cel mai frecvent este acela arătat în Fig. 636. Deasupra suprafeţei A a pământului de electrizat, la o înălţime de 3-5 m. - se întinde o reţea metalică B, de înaltă tensiune complect izolată de sol. Reţeaua este făcută din "sârmă de fier galvani- ELECTRICITATE AGRICOLĂ 406 zat. Alte sârme, în general de aramă şi cu extremităţile ascuţite, sunt legate din loc în loc, la distanţe destul de apropiate, de sârmele reţelei - pentru a se înlesni astfel descărcări lente de e. spre pământ. Curentul e. este furnizat de un dynam sau de o centrală electrică cu un voltaj dela 25.000 - 250.000 volţi. In timp de furtună este esenţial ca să se suprime acţiunea curentului, pentru a se evita accidentele de distrugere a vegetaţiei. Rezultatele acţiunei electrice asupra plantelor sunt în general următoarele: precocitate în maturitate, randament sporit şi o calitate superioară a produselor obţinute. Acţiunea e. artificiale poate fi asemuită cu aceea a e. naturale. Se ştie că în timp de furtună atmosfera conţine mari cantităţi de e. - şi se cunosc efectele binefăcătoare ale unei ploi cu descărcări e. - asupra plantelor: florile se înviorează, culoarea lor devine mai vie, - fiindcă sub influenţa descărcărilor e., o parte din oxigen se transformă în ozon astfel că desvoltarea lor este supusă unei acţiuni excitante. Se atribuie electricităţei, în viaţa plantelor, şi un rol electrochimic: în aer se face cu ajutorul ei, sinteza acidului azotic, din azot şi apă; acidul azotic astfel format, reacţionând cu sărurile bazice existente în sol Ie transformă în nitraţi. A-ceastă ipoteză este confirmată de faptul că solurile sărace în principii minerale sunt foarte puţin influenţate de electricitate. Prin electroliză sărurile sunt solubilizate şi devin mai asimilabile. Toate încercările făcute au dovedit că nu se poate nega acţiunea e. asupra vegetaţiei. Chestiunea nu este însă pusă la punct întrucât nu s*a putut stabili o metodă industrială practică. Dealtfel preţul de cost al energiei e. va constitui un obstacol greu pentru practica electroculturei. S*au făcut aiurea şi încercări cu instalaţii de luminat e. al câmpurilor cultivate, în scop de activare a funcţiunilor clorofilei. Aceste încercări nu au dat rezultate satisfăcătoare din punct de vedere economic. Instalaţii de electrocultură au fost făcute şi la noi în ţară la moşia D-lui Hanutz-Ba-cău. 7. Producerea energiei e. în fermă. In general, energia e. va fi produsă utilizând o cădere de apă apropiată, sau întrebuinţând un mic grup electrogen, sau, mai rar, cuplând o locomobilă sau un motor cu gaz sărac la un dinam. Energia hidraulică, prin preţul său eftin, este cea mai indicată pentru producerea electricităţii la fermă. Puterea unei căderi de apă se evaluiază în cai-vapori şi este în funcţie de debitul şi înălţimea sa. Dacă însemnăm debitul cu Q în litri pe secundă şi cu H înălţimea, puterea brută în cai-vapori a căderii este egală cu Q H ——1 Determinarea rnălţimei se face măsurând diferenţa de nivel între amonte şi aval. Măsurarea debitului este dată de formula generală: Q m S ' 2 gh. în care m este un coeficient egal cu 0,42, iar 2 g 19,62; S este produsul lungimii 1 al deversorului prin înălţimea h a apei; lungimile h şi 1 sunt evaluate în metri şi se obţine Q în metri cubi. Dacă de ex. avem un deversor având 1,50 m. lungime cu o grosime de 0,12 m., debitul său este: Q = 0,42 X 1,50 X 0,l2]/79,62 X 0,12 atunci Q=Oma 116. Dacă admitem că înălţimea căderii este de 3,00 m., puterea brută a acestei căderi este: La o cădere de apă se pot folosi roţi hidraulice - cum sunt cele de la morile de apă ţărăneşti - sau turbine - v. ac. - Orice cădere poate fi folosită dacă are o înălţime mai mare de 0,60 m. Când nu dispunem de o astfel de cădere, se poate întrebuinţa un motor care poate fi: o maşină cu vapori -sau un motor cu petrol, gaz sau uleiu greu, cuplate la un di-nam. In orice caz, în vederea electrificării unei exploatări agricole şi ori câte cunoştinţe ar avea, conducătorul ei trebue să recurgă la serviciile unui specialist. Agricultorul are sarcina să examineze consecinţele transformărilor proectate şi să pună la dispoziţia tehnicianului datele necesare elaborării proiectului, ţinând seama de nevoile sale prezente şi viitoare precum şi de forţa motrice de care dispune. Apoi, odată instalaţia făcută, să-şi asimileze cunoştinţe suficiente pentru a-i asigura buna întreţinere şi buna funcţionare fără de care cheltuelile sale ar spori considerabil. Apoi chestiunea are şi un aspect economic care nu trebue ignorat şi care comportă un calcul de rentabilitate. Trebue să se ţină seamă de preţul de cost, format din cheltuelile fixe - dobânda capitalului învestit, amortismentul lui şi cheltuelile de întreţinere şi reparaţie, fie toate la un loc A. - şi din cheltuelile variabile, proporţionale cu energia consumată - combustibil sau chi-lowaţi, în cazul când curentul se cumpără fiindcă nu se produce în uzină proprie, unsoare şi supraveghere, fie toate la un loc = nR Preţul de cost al chilowatului-oră va fi A 4- nB___/A lei n \n ) Costul va fi cu atât mai convenabil cu cât A va fi mai mic şi n mai imare, sau cu alte cuvinte - cu cât instalaţia va fi mai bine folosită. Se înţelege de aci, că într’o exploatare mică nu se va putea pune problema instalării unei uzine proprii decât în cazul când ea ar dispune de o cădere de apă, gata amenajată şi deci B ar fi aproape nul sau foarte mic. Altfel, este recomandabil să se cumpere curent şi deci posibilitatea de electrificare este subordonată existenţei unui sector apropiat de distribuţie. O cooperare, în sindicat sau cooperativă, a agricultorilor interesaţi ar simplifica deslegarea acestei probleme. Dacă însă o fermă ar poseda un motor pentru alte servicii interioare ale sale - s’ar putea reduce chestiunea rentabilităţii numai la calculul lui A, adică al cheltuelilor necesitate de instalaţia electrică propriu zisă şi de amortizarea ei - ţinând seaimă că luminatul devine aproape gratuit atunci când energia este folosită în mare măsură ca forţă motrice. Când totuşi preţul cu care s’ar cumpăra Kilowatul oră ar fi inferior aceluia al costului său pe arborele motor, părăsirea motorului propriu este şi justificată şi de dorit. Intr’o fermă care îşi produce singură energia trebue ţinut seamă de randamentul final R, ale cărui componente sunt rg - randamentul generatorului - rt - randamentul liniei de transport - şi rm - randamentul motorului. R = rg X rt x nm Pentruca intermediarul electric să fie a-vantajos ca mijloc de transmisie al forţei trebue ca un cal vapor pe arborele motorului primar să coste, inclusiv dobânda şi a-mortismentul capitalului învestit în instalaţie, de două ori mai puţin decât ar costa producerea forţei direct la locul ei de utilizare. Exploatările care recurg la cumpărare de curent electric trebue să aibe în vedére tarifele de abonament. Societăţile de electricitate îşi calculează în principiu tarifele - pe mai multe baze: redevenţă fixă anuală pe kilowatul instalat, redevenţă proporţională cu consumul, preţuri unice variabile în raport cu orarul şi degresive dela o anumită limită inferioară în sus. Aceste tarife trebuesc a-tent studiate pentru a se alege cel mai convenabil. 8. - Transportul şi imodul de distribuire al energiei în fermă privesc, şi trebue să privească, numai pe specialistul chemat să facă instalaţia având a fi adaptate dela caz la caz. 9. - Accidentele provocate de curenţii e-lectrici, pot avea consecinţe meii mult sau mai puţin grave. O electrocutare poate pri-cinui o simplă comoţie fără urmări, arsuri însoţite uneori de atrofia muschiulară progresivă a părţii atinse şi câteodată moartea datorită paraliziei centrilor respiratori. Atingerea unui conductor s>ub tensiune este ou atât mai primejdioasă, cu cât tensiune^ este mai mare şi cu cât contactul organismului atins cu solul şi conductorul este din punot de vedere electric, mai perfect. Curentul alternativi este meii primejdios decât cel continuu. Un curent continuu de 100 miliamperi provoacă moartea prin asfixie dacă este aplicat zece minute: un curent alternativ numai de 35 miliamperi, provoacă acelaş efect. Contactul simultan cu doi conductori la potenţial diferit prezintă maximum de pericol. Reţelele mici, bine izolate, cu un voltaj până la 220 v. curent alternativ, sau 600 v. curent continuu nu sunt primejdioase. Este, aşa dar, de dorit ca la toate instalaţiile e. rurale siă se afişeze pretutindeni instrucţiuni, atât pentru evitarea accidentelor cât şi pentru măsurile de salvare de luat, atunci când ele s’ar produce. ELECTRICITATE ANIMALĂ* - Zool. -Formă sub care este pusă în libertate şi se manifestă în organism, mai ales în muşchi şi nervi, o parte din energia animală. Diferenţa de potenţial într’un muşchi în repaos este variabilă în raport cu diferite puncte ale muşchiului; curentul e. circulă dela suprafaţa spre interiorul unei secţiuni orizontale. In timpul contracţiunei sensul curentului este econtrar, ciace dovedeşte că o parte din energie se manifestă sub formă de e. Unele specii de: torpile, somni, ţipari au însuşirea ca prin anumite organe speciale să pună în libertate, sub formă de descărcări puternice, cantităţi mari de e. Aceste organe electrice, care sunt puternice arme de apărare şi atac, par a fi muşchi modificaţi a căror funcţiune este sub dependinţa sistemului nervos fiind susceptibili de oboseală ca şi muşchii obişnuiţi. ELECTROCULTURA. - Fiz. agr. - V. e-lectricitate agricolă. ELECTROD. - Fiz. - 1. - Conductori care leagă exterior polii unei pile sau a unei maşini e. Când e. sunt legaţi între ei se închide circuitul şi curentul e. circulă. Este un electrod pozitiv - anodul - legat de polul pozitiv şi un electrod negativ - catodul - legat de polul negativ. 2. - Punctul prin care curentul e. pătrunde într’un corp. ELECTRODINAM. - Mas. - Maşină care serveşte pentru transformarea travaliului mecanic în energie electrică. Primele e. au fost construite în 1832 de către Dai Negro şi Pixii. Ele se bazează pe inducţia electromagnetică. In conductele, mişcate într’un câmp magnetic, ia naştere un curent electric. Deosebim următoarele categorii principale de e.: 1. - Generatori de curent continuu sau dinamuri propriu zise. Părţile principale ale unui ELECTRODIN AMICĂ-ELECTROFIZIOLOGIE 408 dinam sunt* rotorul format dintr’un sâm-bure lamelar, din fier acoperit cu bo-binajul din sârmă de aramă izolată. Acest rotor se învârteşte într’un câmp magnetic, format din linii de forţă produse de 2, 4, 6 sau mai mulţi magneţi, care formează statorul dinamului. Polul Nord şi Sud sunt aşezaţi alternativ. Urmează apoi comutatorul cu perii care transformă curentul alter- Fig. 638. — ELECTRODINAM. nativ produs într’un curent continuu. Magneţii statorului rar sunt magneţi permanenţi. In majoritatea cazurilor sunt electromagneţi. - Fig. 638. - 2. - Generatori de curent alternativ sau alternatori. Se compun dintr’un stator, cu o serie de bobinaje, aşezate diametral. In centru se învârteşte rotorul, compus din magneţi producători de câmp magnetic, aşezaţi pe o arie. Prin învârtirea rotorului în stator, ia naştere curentul electric alternativ. Dinamo-urile produc curentul e-lectric până la 1000 v., pe câtă vrem alter-natorii pot da un curent până la 30.000 v. A. Cherd. ELECTRODINAMICA. - Fiz. - Capitol al fizicei care se ocupă de acţiunea curenţilor asupra curenţilor, de care se leagă şi acţiunea reciprocă între curenţi şi magneţi şi acţiunea pământului asupra curenţilor. Ampére a stabilit următoarele principii: 1. - Doi curenţi paraleli se atrag când au acelaş sens, se resping când au sensuri contrarii. 2. - Doi curenţi neparaleli se atrag, atunci când amândoi se apropie sau se depărtează fie de vârful unghiului pe care îl formează, atunci când sunt pe acelaş plan, fie de perpendiculara lor comună atunci când sunt în plane diferite; se resping atunci când unul se apropie, iar celălalt se depărtează de vârful unghiului lor sau de perpendiculara lor comună. •3. - Doi curenţi fixi de aceiaşi intensitate şi lungime, însă de sens contrar, produc asupra unui curent mobil acţiuni egale însă contrarii. 4. - Un curent sinuos, produce acelaş e-fect ca şi un curent rectiliniu de aceiaş in-tensmtatea şi cu aceiaş ¡p'roecţie de care ar fi puţin depărtat. 5. - Un curent orizontal fix şi nedefinit imprimă unui curent orizontal mobil în jurul unei axe verticale o mişcare de rotaţie continuă. 6. - Un curent orizontal fix şi nedefinit imprimă unui curent vertical, mobil în jurul unei axe verticale o mişcare de rotaţie, determinat de o forţă orizontală şi care se o-preşte atunci când curentul mobil este adus într’un plan vertical, * paralel cu acela în care se găseşte situat curentul fix. In cazul când curentul orizontal fix, este circular, curentul mobil va avea o mişcare de rotaţie continuă fără poziţie de echilibru. Rotaţia se va face în sensul curentului fix sau în sens contrar, după cum curentul mobil este ascendent sau descendent. 7. - Un curent orizontal fix imprimă unui curent dreptunghiular sau circular mobil în jurul unei axe verticale o mişcare de rotaţie care se opreşte într’o poziţie de echilibru determinată. Ampere a stabilit că şi pământul acţionează asupra curenţilor întocmai ca un curent rectiliniu îndreptat dela răsărit spre apus şi perpendicular pe meridianul magnetic. ELECTRODINAMOMETRE. - Fiz. - Aparate a căror construcţie se bazează pe acţiunea reciprocă exercitată - de curenţii e. între ei şi care servesc pentru măsurarea intensităţii lor. Se deosebesc de galvanometre - v. ac. -prin aceia că multiplicatorul este înlocuit cu o bobină fixă, iar acul magnetic printr’o bobină mobilă. Sunt mai puţin sensible decât galvanome-trele însă deviaţia lor nu depinde nici de componenta orizontală a câmpului terestru, ceiace îngăduie ca în măsurătorile făcute cu electrometrul să nu se ţină seamă de ea, nici de sensul curentului astfel că se poate măsura cu el intensitatea curenţilor alternativi. ELECTROFIZIOLOGIE. - Fiziol. - Studiul reacţiunilor organismelor vii supuse acţiunii electricităţii. 409 ELECTROFOR-ELECTROMAGNETISM ELECTROFOIR. - Fiz. - Aparat imaginat de Volta în care se poate înmagazina o cantitate de electricitate suficientă pentru un număr destul de mare de experienţe. Se compune dintr’o placă de răşină aşezată într’un taler de lemn şi dintr’un disc de lemn învelit în tablă de aramă şi având în centru un mâner de sticlă lăcuit. - Fig. 639. M Fig. 639. — ELECTROFOR. P, disc de răşină M, mâner de sticlă. Pentru a încărca aparatul se freacă discul de răşină cu o blană de pisică, încărcându-1 astfel cu electricitate negativă» apoi se a-şează deasupra discul de lemn. Se produc fenomenele de influenţă, şi pe discul de lemn e„ negativă se grupează pe faţa superioară, iar cea pozitivă pe faţa inferioară. Punân-du-1 în legătură cu pământul - adică atingân-dul - e. sa negativă se scurge şi discul rămâne încărcat numai cu e. pozitivă răspândită pe ambele sale feţe. Astfel că acum e-lectroforul, fiind încărcat cu ambele feluri de electricitate, poate servi la experienţe. Pentru buna lui funcţionare este necesar ca talerul în care se aşează placa de răşină să fie în legătură cu pământul. ELECTROMAGNET. - Fiz. - v. electromagnetism. ELECTROMAGNETISM. - Fiz. - Capitol A+ -----*- - ţ Fig. 640. — DEVIEREA MAGNETILOR PRIN CURENŢII ELECTRICI. at>, magnet AB, curent electric. al fizicei care se ocupă de acţiunea reciprocă între magneţi şi curenţii e. Teoria a fost stabilită de Ampère pornind dela o experienţă a lui Oersted. Intr’adevăr, dacă se apropie de un ac magnetic care pivotează pe un ax vertical, un fir prin care circulă un curent electric, acul magnetic deviază. Admiţând că sensul curentului este dela polul pozitiv spre cel negativ, polul nord al magnetului este deviat spre dreapta sensului curentului. - Fig. 640. 1. - Câmpul electromagnetic al curentului electric este spaţiul în care curentul îşi exercită influenţa sa magnetică. Câmpul magnetic şi liniile sale de forţă se pot pune uşor în evidenţă. Intr’adevăr dacă pe o bucată de carton alb, străbătută de un fir prin care circulă un curent e. se presară pilitură de fier, pilitura se aşează în cercuri concentrice cu centrul în punctul unde firul înţeapă bucata de carton. Se obţine astfel o figură - 641 - numită spectru magnetic. Un ac magnetic va fi tot- Fig. 641. — SPECTRU ELECTROMAGNETIC, xy = curentul electric. deauna tangent la unul din aceste cercuri. Intensitatea câmpului electromagnetic este proporţională cu intensitatea curentului şi in~ vers proporţională cu distanţa dela curent până la polul magnetului. Intr’o bobină prismatică sau cilindrică prin care- circulă un curent, câmpul electro-magnetic este astfel dispus încât un ac magnetic aşezat în bobină, luând direcţia liniilor de forţă se va aşeza de a curmezişul curentului, având polul nord spre stânga. Pe acest principiu se bazează construcţia galva-nometrului - v. ac. 2. - Acţiunea reciprocă a curenţilor e. şi magneţilor. Dacă liniile de forţă ale unui câmp magnetic sunt intersectate de un curent e. mobil, curentul capătă o mişcare de. rotaţie, după cum se roteşte şi un magnet situat în câmpul electromagnetic determinat de un curent e. Ampère şi Faraday au făcut experienţe concludente în această direcţie. 3. - Forţa de inducţie a unei bobine. Magneţii - v. ac. - creiază în jurul lor un câmp magnetic ale cărui linii de forţă plecând dela ELECTROMETRI 410 polul nord se întind până la polul sud în exteriorul magnetului spre a reveni dela polul sud la cel nord prin interior. Se produce astfel un flux de inducţie. Şi în interiorul unei bobine, străbătută de un curent e., se produce un câmp electromagnetic cf. teoriei solenoizilor - v. ac. - şi, în consecinţă, un flux de inducţie. 4. - Magnetizare prin curenţi. Dacă se introduce într’o bobină o bucată de fier moale, liniile de forţă interioare vor trece prin bucata de fier care este imai permeabilă decât aerul pentru fluxul magnetic. Fierul va căpăta însuşiri magnetice pe care le pierde imediat ce curentul încetează. Cu o bucată de oţel se va întâmpla acelaş lucru, cu deosebire că îşi va păstra însuşirile magnetice şi după ce curentul încetează. Pe această proprietate se bazează construcţia electromagneţilor. 5. ~ Electroimagneţi. Un electromagnet se compune dintr’un mosor de lemn pe care se înfăşoară sârmă subţire de aramă izolată cu mătase. In golul mosorului se pune o bucată de fier imoale. Extremităţile firului de sârmă se pun în legătură cu polii unei pile. Când trece curentul, bara de fier va deveni magnet cu polii respectivi. Dacă se aşează în dreptul unui pol o altă bucată de fier numită armătură, ea va fi atrasă cu o forţă ce depinde de intensitatea curentului şi de numărul spirelor bobinei. De armătură se pot atârna greutăţi, fără -ca ea să se des^ prindă de magnet atâta vreme cât circulă Fig. 642. — ELECTROMAGNET. A, B = Ramurile, K = armătura, xy-=fir prin care circulă curentul e. curent e. prin bobină. Imediat însă ce legătura cu curentul se întrerupe, armătura se desprinde. Adesea bucata de fier moale este în formă de U, fiecare ramură fiind acoperită de câte un tnosor de lemn, în jurul că- rora se înfăşoară o sânmă care trece dela un mosor la celălalt astfel ca spirele să fie răsucite în acelaş sens pentruca acţiunea celor două bobine să fie concordantă. - Fig. 642. Soneria electrică, telegrafia cu fir, sunt a-plicaţii ale electromagneţilor. ELECTROMETRI. - Fiz. - Aparate cari servesc la măsurarea cantităţilor de e. şi a diferenţelor de potenţial. Cităm: balanţa lui Coulomb şi electroscoa-pele. 1. - Balanţa lui Coulomb - v. electricitate - este alcătuită dintr’o cutie prismatică sau Fig. 643. — BALANŢA LUI COULOMB A, inel metalic; C, tambur divizat AB tub de sticlă; i, pahar cu apă; ci, fir de platină; a, vergea dc sticlă; b, bilă metalică; d, vergea terminată cu disc metalic. cilindrică cu pereţii de sticlă căreia i se a-daptează la baza superioară un tub de sticlă terminat printr’un inel metalic. In acest inel alunecă un tambur circular împărţit în grade. Un fir de platină este prins cu un capăt de tamburul divizat, trece prin axa verticală a tubului de sticlă, şi străbate baza superioară a cutiei; extremitatea firului este cufundată într’un pahar cu apă aşezat pe baza inferioară a cutiei. Pe pereţii laterali ai cutiei se lipeşte de jur 'împrejur o fâşie de hârtie divizată în grade. In planul orizontal determinat de această făşie se găseşte o vergea imobilă legată la mijloc de firul metalic. La un capăt vergeaua este prevăzută cu un disc metalic. In acelaş plan orizontal se găseşte o bilă metalică aşezată la capătul unei vergele de sticlă care poate fi introdusă în cutie printr’un orificiu al capacului său. Vergeaua de sticlă aduce bila metalică în dreptul divizunei O a fâşiei de hârtie. Când balanţa este neutră şi diviziunea O a tamburului este aşezată în dreptul reperului de 411 ELECTROMOTOR pe inel, firul nu are torsiune, iar discul dela capătul vergelei orizontale stă în dreptul bilei dela capătul vergelei de sticlă. - Fig. 643. Dacă presupunem că se încarcă bila cu e. şi se introduce în balanţă, ea va electriza, prin influenţă discul şi îl va respinge din dreptul său şi al diviziunei O, în dreptul unei diviziuni oarecare de pe banda de hârtie. Firul suferă o torsiune a cărei valoare în grade indicată de ac o citim pe banda de hârtie. Dacă se cunoaşte rezistenţa la torsiune a firului determinată, în prealabil, pentru fiecare balanţă, se poate afla prin calcul matematic, din devierea ce are loc în balanţă, atât cantitatea de electricitate a unei surse e., cât şi diferenţa de potenţial a unui circuit, dacă se leagă unul din poli de bilă, iar celălalt de disc. Fig. 644.-—ELECTROSCOPCONDENSATOR. A’, taler de lemn; A, disc de răşină; B, mâner de sticlă; C, clopot de sticlă; a, b, foite de aur; c, d, bile metalice. 2. - Electroscopul cel mai simplu se compune dintr’o vergea metalică terminată la partea sa superioară printr’o sferă, iar la partea inferioară prin două foiţe de aur sau cu două pendule e. din măduvă de soc. - Fig. 644. Această vergea este fixată în gâtul unui clopot de sticlă. Clopotul este acoperit, la partea superioară cu un lac izolator. Sub clopot, pentru a se asigura sicitatea complectă a aerului închis, se pune un cristalizator cu oxid de calciu sau altă substanţă higrosco-pică. Pentru a mări sensibilitatea aparatului se acoperă vergeaua metalică cu un strat de parafină. 'Cu electroscopul se poate recunoaşte: a. - Dacă un corp este încărcat cu e. Presupunând electroscopul în stare neutră, imediat ce se apropie de sfera metalică a sa un corp electrizat, foiţele se depărtează. b. - Se poate recunoaşte felul e. cu care este încărcat un corp. Pentru aceasta încăr- căm electroscopul cu e. cunoscută. Foiţele se vor depărta. Aducând apoi în apropiere un corp a cărui e. dorim s’o determinăm, vom recunoaşte felul ei după mişcarea foiţelor, conform legilor expuse. 3. - Se poate determina cantitatea de e. -dacă se stabileşte mărimea unghiului de deviere al foiţelor pentru fiecare unitate. 4. - Se poate determina în imod relativ potenţialul unei surse de e., legându-se un pol al ei de sfera metalică a electroscopului, iar celălalt cu pământul şi servindu-ne de o tabelă în care sunt înscrise unghiurile de deviere ale foiţelor stabilite, în prealabil, prin încercări făcute cu pile de potenţial cunoscut. In afară de electroscopul cu foiţe de aur sunt şi altele: E. lui Mascart, etc. Ca electrometri cităm E. lui Thomson, E. lui Lippmann. Pentru măsurători practice ale intensităţii şi potenţialului se întrebuinţează aparate numite galvanometre. V. M. ELECTROMOTOR. - Mas. - Maşina care serveşte pentru transformarea energiei electrice în travaliu mecanic. Prin urmare are funcţiunea inversă celei a electrodinamului. Deosebim următoarele categorii de e. 1. - E. cu curent continuu. La această maşină alimentăm indusul - partea mobilă -cu curent electric. In urma atracţiei şi respingerii electrodinamice, indusul începe a Fig. 6 45. — ELECTROMOTOR. se învârti, transformând energia electrică în travaliu mecanic. E. cu curent continuu poate lucra atât ca motor, cât şi ca dinam, este deci reversibil. - Fig. 645. - 2. - E. cu curent alternativ. La această maşină statorul este alimentat cu un curent electric alternativ. Datorită câmpurilor magnetice produse în stator din cauza curentului alternativ şi în rotor de curentul continuu al polilor, maşina va funcţiona ca motor. Viteza de învârtire este determinată de numărul perioadelor curentului alternativ. Astfel de e., se numesc: motoare sincron. Cele mai o- bişnuite e. cu curent alternativ, sunt motoare asincron. Aci, cu curent alternativ este alimentat numai statorul, care dă naştere unui câmp magnetic alternativ simplu. In conductorii rotorului, care se găsesc în corpul magnetic se produce o forţă electromotrice de inducţie, care dă naştere unui curent alternativ în bobinajul rotorului. Rotorul va fi antrenat în sensul învârtirii câmpului. A. Cherd. ELECTROMOTRICE, forţă. - Fiz. - Diferenţa de potenţial dintre cei doi poli ai unei maşini electrice. Se ¡măsoară «cu ajutorul e-lectrometrelor - v. ac. - sau galvanometru-lui - v. ac. ELECTROSCOP. - V. electrometri. ELEDONA. - Zool. - Cephalopod cu un singur şir de ventuze sub braţe. Specie mai cunoscută: E. moschata, miros puternic de mosc, trăieşte în Mediterana şi e consumat pe malurile ţinutului Provence. ELEFANTIAZIS. - Med. Vet. - Ingroşare exagerată a unuia sau a mai multor membre la cal. Ţesuturile de sub piele se îngroaşă şi se întăresc, la pipăit sunt tari. Pielea deasemenea este îngroşată şi dură la pipăit. Numele de e. provine dela asemănarea care există între un astfel de picior bolnav şi piciorul elefantului. Gr. B. ELEŞTEU. - Piscic. - Basine - v. ac. -naturale sau artificiale, pentru creşterea peştilor. Scopul lor este de a se putea cultiva, îngrăşa şi exploata peştele care are o valoare comercială, cum este crapul, păstrăvul, şalăul, etc. şi a da în fiecare an o cantitate voită de peşte, în raport cu suprafaţa sa. Avem - după Gr. Antipa - 3 tipuri principale de e»: 1. - E. a căror apă provine din isvoare; 2. - E. cu ape provenite din ploi şi din topirea zăpezilor; 3. - E. artificiale, făcute prin închiderea cu iezătură a unei văi prin care curge un mic pârău. După modul de alimentare cu apă a e., variază întrucâtva şi condiţiile biologice din ele: în general, e. alimentate din isvoare^au o temperatură mai constantă a apei, ea fiind în timpul iernii ceva mai caldă şi vara ceva mai rece decât la celelalte e. din aceiaş regiune; apa lor e însă mai puţin aerisită. E. provenite din adunarea apelor meteorice în-tr’o vale închisă, - dacă nu sunt alimentate şi prin isvoare - au în general o apă foarte puţin oxigenată; pe fundul lor sunt întotdeauna materii organice în putrefacţie, care fac ca nămolul sa fie acid şi apa încărcată cu tot felul de gaze. Vegetaţia şi fauna de aici au mai mult caracterul de mlaştine. E. alimentate de pâraie, deşi sunt mai expuse la împotmolire, au o apă, din punctul de vedere chimic, mai curată şi mai bine aerisită. Condiţiile biologice în ele sunt mai normale; ba chiar într’ânsele fiind întotdeauna un mic ouirent, acesta este foarte favorabil creerii unor condiţii biologice mai bune, atât din cauza oxigenării mai uşoare a apei, cât şi din cauza bogăţiei de substanţe nutritive pe care le aduce în solu-ţiune sau în suspensie. In general însă, cele mai multe e. au mai multe feluri de alimentare, iar cele provenite numai din ape meteorice sau cele alimentate numai din isvoare sunt foarte rari. Afară de apă, factorii naturali cei mai de căpetenie, de care depinde în prima linie bogăţia vieţii din-tr un e. şi deci şi puterea sa de producţie de peşte sunt: a* -> solul pe care e aşezat acel e. şi b. - căldura şi lumina soarelui. Cu cât pământul, care constitue fundul unui e. este de o calitate mai bună, cu atâta şi viaţa ce se desvoltă în el este mai bogată. Un pământ bun agricol, bogat în materii azotate, este bun şi pentru e., căci aceleaşi principii nutritive din pământ, care prin a-gricultură se transformă în cereale, se transformă aici în acea microfloră şi faună care, servind de hrană peştilor, dă o pro-ducţiune cu mult mai mare. Un pământ slab şi nisipos dă, şi într’un e. ca şi în agricultură, o producţiune cu mult mai mică de organisme acuatice şi deci de peşte. De a-ceea chiar, în piscicult'ura sistematică modernă - ca şi în agricultură - se pune azi un mare preţ pe îngrăşarea şi corectarea naturii fundului e-, spre a le spori astfel producţiunea. Viaţa dintr’un lac sau e. deci depinde întotdeauna în prima linie de substratul geologic al acelei ape. întrucât priveşte căldura şi lumina soarelui, acestea au de asemeni o influenţă capitală asupra des-voltării vieţii din e., căci numai graţie lor materiile anorganice provenite din pământ pot fi asimilate de microfloră acuatică şi aceasta serveşte apoi ca bază pentru hrana tuturor celorlalte organisme acuatice ce tră-esc şi se desvoltă aici. Pentruca viaţa din-tr’un e., sau în orice altă apă stătătoare să se poată desvoltă în abundenţă, trebue ca acea apă să poată fi cât mai bine încălzită şi luminată de razele soarelui. - Gr. Antipa -. Condiţiile necesare pentru crearea e* In linii generale, condiţiile ce se cer pentru facerea unui e. artificial sunt: 1. - Un curs de apă cu un debit suficient; 2. - terenul să fie puţin în pantă -înclinat -; 3. - pământul să fie impermiabil - să nu lase să treacă apa -; 4. - locul unde se instalează e. să nu fie într’o regiune inundabilă. Pentruca râul să corespundă acestui scop, trebue ca în apa lui să poată trai peşti, să aibă temperatura minimă de 16° până la 18° şi să nu fie infectată cu diferite substanţe otrăvitoare. Terenul trebue siă aibă o înclinaţie uşoară, pentruca prin-tr’o parte să poată intra în e., iar prin cealaltă să se scurgă. Acest teren trebue să fie argilos, ca să nu lase apa să-l pătrundă. E uşor de înţeles că dacă e. este situat în-tr’o regiune inundabilă, poate fi distrus în 413 ELEŞTEU timpul venirii apelor mari şi peştele împrăştiat. Felul de construcţie al e. variază foarte mult după forma terenului. Trebue să ne ferim de a face aceste e. în locuri şese, deoarece construcţia lor ar fi costisitoare. In general, trebue să avem o vale mărginită de 2 dealuri, în apropierea unui râu. Adâncimea văii să nu fie mai mică de 2-3 m., astfel ca săpăturile să! fie puţin costisitoare. Această vale se desparte în mai multe e. prin diguri transversale, observând ca fundul bazinelor să aibă înclinaţia necesară, pentruca apa să se poată scurge uşor. După ce am arătat în general unde se poate construi seria de e., trecem să descriem construcţia unui singur e. Presupunem, că voim să construim un e. într’o vale care are adâncimea cerută, în apropierea unui râu. Pentru a reţine apa, este necesar ca eleşteul să fie indiguit atât în partea de sus cât şi în cea de jos. - Fig. 646. -Apa este adusă din râu prin ajutorul unui şanţ - A -. Acest şanţ trebuie prevăzut cu două stăvilare - S Unul în apropierea râului şi altul în digul e. Stăvilarele servesc ca apa din râu să pătrundă în e. numai când voim. Primul stăvilar din apropierea râului, protejă e. de a nu fi inundat toamna şi primăvara, când cresc apele. La partea inferioară a e. avem o altă deschidere mai mică în dig, prevăzută tot cu un stă-vilar - s -, pe unde apa se poate scurge şi e. seca. Această deschidere comunică cu un şanţ - B -, pe unde apa curge în râul de unde ne-am alimentat, sau într’o vale din apropiere. Pentru buna funcţionare a e., în interiorul lui se sapă mai multe canale. Unul mijlociu - C -, care străbate tot lungul e., iar altele laterale - C -, care se unesc cu toate într’o groapă - D -, la partea inferioară. Canalul mijlociu are adâncimea de 50 cm, şi lăţimea de 2 m- înclinaţia nu trebue să fie mai mare de 5 mm. pe metru. Celelalte şanţuri sunt ceva mai mici. Ele au menirea să înlesnească scurgerea repede a e. şi strângerea peştelui. Adâncimea e. nu trebuie să fie aceeaş în toată lungimea. Trebuie să ţinem seamă că în unele puncte fundul trebuie să-i fie mai ridicat. In partea inferioară pe unde se poate seca, se sapă o groapă mai adâncă, a cărui fund trebuie coborît cu 50 cm. mai jos ca fundul e. -D Se recomandă că, dacă pământul nu este destul de solid,- această groapă să fie căptuşită cu lemn sau piatră. Părţile ridicate ale e., unde stratul de apă este mai subţire şi se poate încălzi uşor, ajută peştelui ca să trăiască în timpul răcoros. Groapa este un adăpost în timpul căldurilor şi frigului mare. Digurile - pereţii despărţitori între e. - F - au menirea de a reţine apa în e. Ele trebue să fie solide spre a rezista pre-siunei apei. La construcţia lor, putem întrebuinţa pământul eşit din săpături. Nu trebue ca pe margina digului, care este udată de apă, să plantăm arbori, deoarece rădăcinile pătrunzând în pământ, îl slăbesc. La construcţia digurilor trebue să avem în vedere ca baza să fie mai mare ca înălţimea. In general, el trebue construit astfel, ca la 1 m. înălţime să aibă o bază de 2^3 m. Creasta trebue să aibă o lăţime de 1 -2 m. Faţa care priveşte apa să fie mai înclinată, spre a avea o rezistenţă mai mare. In aceste diguri se fac stăvilarele SS\ care servesc la menţinerea apei şi la secarea e. Nivelul apei din e. nu trebue să ajungă niciodată la creasta digului, ci să fie mai jos cu cel puţra 30 cm. Stăvilarele se fac din lemn şi trebue construite astfel ca peretele portativ care întrerupe circulaţia apei între 2 e.# să nu fie dintr’o bucată, ci din mai multe bucăţi, ca să putem da drumul apei la înălţimea pe care o voim. Stăvilarul de scurgere trebue să fie mai îngust decât cel de alimentare, ca să putem strânge uşor pue-ţii. Pereţii digului unde s’au făcut stăvila-rele, trebuesc căptuşiţi cu scânduri. Vom avea grijă să nu -rămâe loc liber între scândură şi pământ, pe unde apa să-şi facă loc de scurgere. Partea de jos a e., cât ţine stăvilarul în dig, se podeşte. Pentru golirea ew de apă, se recomandă, în loc de stăvilare, tuburi de ciment, care sunt prevăzute în interior ou un oblon, care se poate ridica şi lăsa după voinţă. Acest oblon va închide perfect lumina tubului, pentru ca pueţii să nu poată eşi din e» Pentru a împiedica peştele să iasă din e. în timpul când voim să scurgem o parte din apă, se pune, atât în faţa stăvilarului de ELEVAŢIE-ELEVATOR alimentare, cât şi a celui de scurgere, o rama cu sită deasă, care nu permite peştelui să treacă prin ochiurile ei şi pe care o putem ridica şi lăsa întocmai ca stăvilarul. Dacă terenul ne permite, vom căuta ca şanţul de scurgere să fie construit astfel ca să treacă prin dreptul fiecărui e., astfel ca secarea unuia să fie independentă de a celorlalte. îngrijirea eleşteelor. Este una din condi-ţiunile principale pentru buna funcţionare a lor. După ce O: parte din e. s’a secat, se curăţă, adunându-se la un loc şi scoţându-se afară atât plantele uscate, cât şi cele verzi, împreună cu mâlul. In urmă, se va trece un curent de apă, spre a-i spăla fundul. E. secate şi curăţite se vor ţine toată iarna, uscate, pentruca frigul să poată distruge atât seminţele palntelor, cât şi ouăle insectelor vătămătoare peştilor. Când se simte nevoie, se poate stropi fundul pentru a se desin- fecta cu apă de var. Primăvara, începând din luna April, pe măsură ce le utilizăm, se vor umple cu apă. Trebue de reţinut că nu toate plantele sunt vătămătoare peştelui. Sunt unele plante ca: Myriophyllum - mă-lura bălţii -, Potamogeton lucens - broasca apei -, Callitriche vernalis - drenţe -, Cera-tophylluim - brădiş -, care ajută la hrana peştilor. Pentru motivul arătat, ele vor fi semănate sau chiar plantate primăvara, înainte de a da drumul apei în e. Uneori e. trebuesc semănate cu trifoi, lucernă, sau alte plante furajere, care se cosesc înainte de a se umple cu apă. E. care sunt destinate a păstra peştele iarna, trebue să fie adânci. Pentru a nu se înăbuşi, trebue să avem grijă să facem găuri în ghiaţă; a-ceste găuri se pot face rotunde din distanţă, în distanţă, sau se tae ghiaţa sub forma unei fâşii de un metru lăţime, de la un capăt la celalt al e. Tot în timpul iernii este nevoie ca prin mijlocul e. să curgă un curent de apă, ca peştele să aibă aerul necesar. Creşterea crapului şi a păstrăvului în e. artificiale - v. crap şi salmonicultura. I. A. B. ELEVAŢIE. - Gen rur. - Distanţă în înălţime. Ex. pod cu o elevaţie de 40 m. - Arhitect. - Vederea faţadei unei clădiri. - Geom. descript. - Proiecţia unui obiect pe un plan vertical, care să fie în general paralel cu una din feţele obiectului. A. I. ELEVATOR. - Mas. A"r. - Maşină care ia paele din spatele batozei de treer, pentru a le urca pe şiră. Se compune din două sau trei lanţuri metalice fără sfârşit, sau din curele de piele, paralele şi învârtindu-se pe doi cilindri aşezaţi la cele două capete ale unui şaşiu de 4-10 m. lungime. Lanţurile sau curelele, sunt legate din loc în loc cu traverse de lemn pe care se prind paele; acestea sunt antrenate în mişcarea ascensională a ghiarelor şi lăsate în vârful e„ în batoză, pTintr’o curea de transmisie; afară. Cilindrul de jos este comam drul de sus este acţionat, la rândul s Fie. 647. — ELEVATOR cu batoză. cel de jos, tot printr’o curea de tran înălţimea e. poate fi variată, înclină şaşiul cu ajutorul unei cremaliere. 1 Figr. 648. — ELEVATORUL dela maşina toare - le&ătoare. tozele americane sunt aşezate e. cu de aer, care antrenează paele; acest este dat de un ventilator acţionat toză. - Fig. 647 şi 648. 415 ELJCE-ELVEŢIA întrebuinţarea e. de pae economiseşte munca a 6-9 oameni* In ultimul timp, răspândire tot mai mare capătă e. pneumatice. Materialele de transport sunt duse prin nişte burlane cu ajutorul curentului de aer produs de un ventilator puternic aspirator-respingător. Un fel de e. sunt şi aşa numitele pompe cu lanţuri. Un lanţ cu o serie de bile trece peste o roată aşezată în partea de sus. Lanţul scoboară în apă cu o ramură descendentă. Ramura ascendentă trece printr’o ţeavă aşezată vertical. Apa antrenată de lanţ şi bile urcă prin ţeavă şi se revarsă într’un canal de evacuare din rezervorul ce înconjoară gura de sus a ţevii. Este una din primele forme ale pompei acţionată cu aeromotor. A. Cherd. ELICE. - Maş. - Linia curbă care ia naştere prin înfăşurarea unei drepte în jurul cilindrului deplasat axial. Piesa de propui-siune la avioane, vapoare, bărci cu motor. Piesa activă a unui aeromotor cu e. A. Cherd. ELITjĂ. - Zoot. - Animal de e. este acela care se apropie cât mai mult, prin caracterele morfologice şi fiziologice, de standardul rasei din care face parte, deci un animal distins. Se zice deasemenea despre o crescătorie că este de e.t atunci când are un efectiv de calitate superioară. Gr. B. - Amel. - Linia sau grupa de linii ce izolăm dintr’o populaţiune, deoarece însuşirile ei morfologice şi fiziologice se apropie cel mai mult de tipul ce urmărim în ameliorarea unei plante. Alegerea elitelor se practică în selecţiunea în masă, cât şi în cea individuală - v. selecţiune. ELITRE. - Ent. - Aripile anterioare la Co-leopterae, cornoase, servind puţin pentru sbor, mai mult ca scut protector pentru perechea a 2-a de aripi. La Ortopterae pa ren-chimatoase la Hemiptere heteroptere, cornoase la bază şi membranoase la extremităţi: hemielitre. - Fig. 649. ELLOPIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere, sub fam. Larentiinae. Specie importantă: E. Prosapiaria. Aripile de culoare roşie cu benzi roşietice, cu multe variaţiuni în culoare. Apare în Aprilie, Mai şi Iulie, - August a 2-a generaţie. Omida din 8 segmente cu picioare scurte, roşie-cafenie, gal-benă-cafenie sau cenuşie-cafenie; pe molift, pin, brad, etc. Pupa învelită în ţesut moale, pe trunchiul arborilor mai sus numiţi, sau printre acele lor. ELODEA. - Bot. - Gen de plante acuatice, din fam. Hydrocharitaceae, cu frunze Fig. 650. — ELODEA- solitare, poligame, pedunculi lungi, florile mascule cu 9 stamine, cele hermafrodite cu 3-6 stamine. Comună în lunca şi Delta Dunării. - Fig. 650. ELONGAT. - Bot. - Elongatum. însuşire a unor organe de a creşte în lungime, la început fiind mai scurte. EU5HOLTZIA. - Bot. - Arbuşti din fam. Labiatae. Se cultivă în grădini E. stauntoni Benth. Subarbust mic. Lujerii păroşi. Frunze oval-oblonge, acuminate, serate, cu peri glandulari; frecate între degete, lasă un miros plăcut. Flori mici, în panicule terminale, liliachii. C. C. Georg. ELUVIAL. - Agrogeol. - Stratul dela suprafaţă, - orizontul A, - de pământ care este spălat de săruri şi chiar de humus, datorită umdităţii mari. Aceasta se întâmplă la solurile din regiunile cu precipitaţiuni peste circa 600 mm. anual - v. iluvial. ELVEŢIA. - Stat. - Ţară în apusul Europei, cu o suprafaţă de 41.298 km.2 şi o populaţie de 4.160.000 locuitori, renumită prin creşterea animalelor, în deosebi a taurinelor. Din suprafaţa totală, 1.210.000 ha. sau 29,05% fâneţe, 800.000 ha. sau 19,37% pă-şunele; 926.193 ha. cu 22,42% păduri. Din suprafaţa cultivară de 536.356 ha. sau 13%, grâul ocupă cca. 70.000 ha., secara, orzul şi ovăzul, aprox. câte 20.000 ha. Cartofii 50.000 ha., restul, alte plante. Producţia este susţinută, graţie mijloacelor înaintate cu care se face agricultura. Grâul dă 22-25 q. m., la ha. Secara, orzul şi ovăzul, de asemenea. Cartofii, 150-280 q. m. la ha., sfecla de zahăr 250-350 q. m. la ha. Principala ocupaţie a plugarilor, este creşterea vitelor şi în special a bovinelor, care au ajuns la o perfecţie desă- ELVEŢIA 416 soarea cade abundentă, timp de circa 180 zile pe an. Zonele vegetative de cultură, sunt limi'ate. Semănăturile nu se ridică decât până la 700 m. de unde încep livezile artificiale şi pădurile de pini, de stejar şi de fag. După această cotă în sus, încep masivele de conifere, până la 1800, după care până la 2400 m., vin păşunele naturale de un verde strălucitor, iar de aici, zăpezile eterne. Ca şi Anglia, timp Fig. 651. ELVEŢIA — Cazanele pentru pasteurizarea laptelui, în fabrica Nestlé. vârşită, a căror producţie atinge 75% din venitul total al ţării. Fabricaţia brânze .urilor şi a laptelui condensat sau concentrat se face în cele mai superioare condiţiuni. Pentru a nu se pierde vitaminele, fierberea se face fără aer. Această schimbare a laptelui îl face apt de o lungă conservare. Condensarea se poate face cu zahăr sau fără za- Fig. 652. — ELVEŢIA — închiderea laptelui in cutii ermetice. de 3 luni pe an, Elveţia nu-şi poate hrăni populaţia cu pâne din producţia internă. Culturile dau mai mult cartofi, rădăcini şi plante industriale. Cultura cartofilor este a-proape egală în întindere cu aceea a grâului şi mai mare decât a ovăzului sau a secarei. Cultura viilor a scăzut dela 37.000 ha. cât era în 1850, la 25.000 ha. In schimb au Fig. 653. — ELVEŢIA. — Hala u-zinelor Nestlé, unde laptele proaspăt este răcit la temperatura de 10-12', pentru evitarea proliferării florii microbiene. hăr. Pentru copii se prepară un lap’e special: Nestlé. - Fig. 651 şi 652. - O mare cantitate de lapte serveşte la fabricaţia ciocolatei care se bucură de -un renume mondial. - Fig. 653 şi 654. Creşterea şi exploatarea păsărilor de curte şi a produselor lor, a căpătat un avânt deosebit. Clima este temperată, variabilă, capricioasă. Vara, în părţile joase, delà -1 la +18°, iar în cele muntoase, dela -7 la +12° -Davos - la 1560 m. Variaţiunile sunt brusce. Ploile sunt repezi, în cantităţi mici, pe văi şi şesuri, şi în cantităţi mari, pe„ munţi. Nin- Fig. 654. — ELVEŢIA. — Controlul laptelui şi a derivatelor sale, în laboratorul unei fabrici de brânzeturi. sporit pomii fructiferi, recolta lor atingând până la 1 00 mii. fr. elveţieni dând chiar loc la export. In 4 cantoane se cultivă şi tutunul. Piscicultura a luat un mare avânt. Pădurile se exploatează sistematic, făcându-se un export susţinut de lemn de construcţie. Creşterea vitelor a sporit cu 88% din 1866 până în prezent. In total producţia de lapte se ridică la 2^ milioane tone pe an, din care 1/3 se transformă în unt şi brânză. Ţinând seamă de marele număr al turiştilor streini, care trebue hrăniţi, Elveţia importă: cereale de 5 ori cantitatea producţiei interne, fructe, carne şi chiar lăptărie. Acest import este precumpănit de exportul produselor industriale. Industria este alimentată de cărbunele alb - electricitatea - produsă cu ajutorul căderilor de apă. Industria textilă foloseşte anual 180.000 braţe, cu tot utilajul mecanic pe care-1 are şi care a sporit producţia cu mult imai mult. Industria îmbrăcămintei întrebuinţează cca. 150.000 braţe. Aceste două industrii, la un loc, au cea mai mare masă de lucrători. Industria agricolă - cuprinzând şi pe aceea a tutunului -, are în slujba sa 71.000 lucrători. Organizaţia agrară a ţării este bine întocmită. Învăţământul agricol practic se predă în 36 şcoli de agricultură, de horticul-tură şi de lăptărie, iar cel superior, în Şcoala politehnica federală din Ziirich, creiată în 1855, care are 10 secţiuni: arhitectură, geniu civil, mecanică, electrotechnică, chimie, farmacie, silvicultură, agricultură, geniu rural şi matematică. Presa elveţiană, privind agricultura, joacă un rol foarte important, educativ şi instructiv. Fig. 655...—. ELVEŢIA. Munca omului, întovărăşită de cea a câinelui, pentru transportul laptelui. rabile de mediu. Fiind o ţară muntoasă, cu o agricultură puţin desvoltată, îndeletnicirea principală a locuitorilor este creşterea animalelor, care se face în mod cu totul ra- ţional. E. are cele mai multe păşuni şi anume peste 80% din suprafaţa totală a ţării. Păşunile ocupă diferite ^altitudini, începând cu 400-2000 m. Cele de la 800-1300 m. se numesc prealpage şi sunt păscute mai mult de vacile de lapte, până pe la începutul verii. Tineretul păşunează pe altitudini mai mari, pe păşuni aşa numite alpage, până către 15 August, când vine frigul şi este nevoit să coboare la vale. Vitele stau la păşune aproape jumătate de an. Direcţia de creştere este diferită, unii exploatează vacile în direcţia producţiei cât mai mare de lapte, iar alţii se ocupă special cu creşterea tineretului. In E. sau creiat multe rase de animale pentru carne, lapte şi muncă. Atât de cunoscuta rasă Simmenthal este formată şi perfecţionată în Elveţia şi înnumără azi aici mai mult de jumătate din numărul taurinelor. Tot în legătură cu creşterea taurinelor bune de lapte, a luat mare avânt în această ţară prelucrarea acestui produs, adică industria brânzeturilor. In privinţa celorlalte specii de animale, E. nu are nimic specific. Gr. B. EMALA. - Fin. - Dare ce se plătea în veacul al XVIll-lea în Moldova, în bani sau în natură - transport cu carul - pentru transportul materialelor necesare întreţinerii cetăţilor ţării. N. Ghiul. EMASCULARE. - Med. Vet. - V. castrare. EMATURGA. - Ent. - Gen de Lepidoptere, sub fam. Boarmiinae. Specie importantă: E. atomaria, ambele aripi fond galben-ocru, cu 3 benzi cafenii; seamănă cu Fido-nia fasciolaria, masculul ceva mai mare, femeia mai mică; 2 generaţii, sboară în A-prilie şi August, ziua, aproape de pământ. Omida cafenie sau violet-cenuşiu, pe Spar-tium, Centaurea, Caluna, etc. EMBARGO. - Econ. - Oprire provizorie - a unui vapor - de a ieşi din port. EMBATIC. - Jur. - Sau în Moldova Bez-măn, este arendarea unui loc, în general loc de casă, sau a unei case cu locul ei, pentru un termen foarte lung, în general nouăzeci fi nouă de ani, în loc de vânzare, care nu se. putea face sau nu se voia a se face, în care timp însă arendaşul se bucura de toate drepturile de proprietate. E. era în vechime un mijloc de împroprietărire şi de aşezare a ţăranilor în sate, în jurul marilor proprietăţi, mai ales în jurul mănăstirilor, care nu-şi puteau vinde pământurile. Plata arendei pentru e., era în timpurile mai vechi, la început, în natură, grâu, uloi, ceară, miere, etc., apoi în bani. După secularizarea averilor mănăstireşti, arenda pentru e., dela embaticar sau bezmănar, se încasa prin fisc. N. Ghiul. EMBER1ZA. - Zool. - Gen de păsări din fam. Fringillidae; caracteristice prin forma 27 EMBOLIE-EMFIZEM 418 ciocului: mandibula superioară mai îngustă decât cea inferioară. Are o mulţime de specii - 28 - în Europa şi Asia; cele mai co-'mune: presura, grangurul, etc. - v. ac. EMBOLIE. - Med. Vet. - Bulă de aer care se găseşte în sânge. E. provin din introducerea aerului printr’o deschidere largă a unui vas cu sânge, venă sau arteră. Sunt periculoase numai atunci când sunt într’un număr mare şi în deosebi când ajung la creer, deoarece astupă vasele strâmte şi sângele nu mai poate ajunge la regiunea irigată de acestea. Când sunt în număr mic, după un oarecare timp dispar din sânge. V. Gr. EMBRION. - Bot. t Inlăuntrul tuturor seminţelor găsim e., care este o plăntuţă foarte mică, ce se află în stare de viaţă latentă. La un e. deplin format, distingem un muguraş - plumula -, unul, două sau mai multe cotiledoane, tigela - ax hipocotil - şi în fine radicela. El este drept, când axul său de simetrie longitudinală este o linie dreaptă; mai poate fi încovoiat sau răsucit. La Dicotiledonate, e. are 2 cotiledoane; la Monoco-tiledonate, unul singur, care se inseră la extremitatea de sus a axului hipocotil şi are forma de teacă. Cotiledonul la Gra-minaceae îmbracă lateral ca un scut e.; aici poartă denumirea de scutelltiim. La Gymnosperme aflăm de regulă mai multe cotiledoane. E. prezintă vârful rădăcinii îndreptat către micropil, adică tocmai către locul pe unde poate intra apa întâiu în sămânţă. Din desvoltarea mg. — secu- . i . T7 . une în bobul de e- se planta, b» este grâu. r = radicela, adus la starea de viaţă t == tulpina, g = activă în timpul înmulţi- gemula, m = rai- .. . , . A j i i i cropil. EMBRION. rn seminţei, când celulele sale meristematice încep a se divide rapid. E. se naşte din ou, care la rândul său esite produs printr’un proces de fecundaţie. - Fig. 656. C. C. Georg. EMDEN. - Avic. - Rasă de gâşte. Origina acestei rase este Germania, oraşul Em-den, însă tipul ei actual îl datorim engleji-lor, care luând-o în ţara lor, au încnucişat-o cu gâscă de Toulouse, dându-i astfel forma masivă şi marea greutate pe care o are a-* cum. Gâscă de E. este absolut albă şi cu un trup cu forme rotunde, puternice, având greutatea de 10-15 kgr. Ouăle, în număr de 16-20, sunt de culoare albă, cu coaja groasă, în greutate de 150-200 gr. Bobocii la începutul vieţii lor necesită mai multă îngrijire decât cei ai gâştelor rustice. Această rasă de gâşte se deosebeşte prin bogăţia pufului foarte moale de pe corpul ei. - Fig. 657. EMETIC. - Med. Vet. - Tartar stibiat; se prezintă sub formă de cristale eflorescente, solubil în 1 7 părţi apă la temperatura de 15°. Aplicat pe suprafaţa pielii, are proprietăţi caustice. In pomadă, la suprafaţa corpului, se întrebuineţază ca derivativ, mai ales la câine. Se mai întrebuinţează, tot la câine, ca vomitiv şi ca purgativ, în lavmen-te, asociat cu sulfatul de sodiu. Ca expectorant, în anghine şi bronchite, lichefiază secreţiile şi favorizează eliminarea lor. Se mai întrebuinţează şi ca antiparazitar la animalele mari. Dozele întrebuinţate sunt: a-) Ca vomitiv: gr. b) Ca expectorant: gr. ,, mijlocii • • . • 0,05---0,20 gr. gr. c) Antihelmintic : gr. A. H. EMFIZEM. - Med. Vet. - Boală la plămâni, care se caracterizează printr’o lărgire permanentă a căilor respiratoare profunde şi pierderea proprietăţii care o au în mod normal de a-şi reveni. E. se întâlneşte cel mai des la cal şi mai rare ori la alte animale: câine şi bovine. In popor, boala se cunoaşte la cal sub numele de tignafesi sau suspin; la om se cunoaşte sub numele de năbuşeală. Boala apare la caii întrebuinţaţi la trap sau în mod exagerat, cu eforturi Fig. 657. — Gâscă EMDEN. musculare exagerate şi în deosebi în anotimpurile reci; caii tineri întrebuinţaţi la serviciu, tuşea profundă şi repetată, precum şi o încărcare exagerată a stomacului cu alimente de o calitate inferioară: paie, frun- ze, etc., pot produce e. In afară de aceste cauze care produc e., mai joacă un rol important predispoziţia pentru boală. Sunt animale care se nasc cu o debilitate a plămânului şi în urma unui efort neînsemnat capătă e. Caii bolnavi, în prima perioadă a boa-lei, de multe ori pot trece neobservaţi de către un ochi mai puţin experimentat. Totuşi, pentru a descoperi un cal bolnav, ne conducem după tuşea uscată şi respiraţia anormală pe care o are. Introducerea aerului în plămânul unui cal emfizematos se face cu o uşoară întârziere, însă eliminarea aerului se face cu mult mai încet şi în două timpuri. Eliminarea aerului din plămân în două timpuri se poate bine urmări după mişcările sacadate ale flancului. Sunt negustori de cai, care cu ajutorul diferitelor medicamente, cunoscute de noi, pot masca boala într’o oarecare măsură; de aceea e bine ca un cumpărător, înainte de a-şi cumpăra un cal, să consulte un specialist - medicul veterinar. V. Gr. EMGALO. - Zool. - Phacochoerusf aetio-picus - v. Phacochoerus. EMMELIA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Noctuidae. Specie importantă: E. trabealis, are 2 generaţii în Mai-Iunie şi Iu-lie-August. Omida verde ca iarba, cu alb sau brun în galben, cap roşu-brun. Pupa brun-roşcată, mică, pe firele de iarbă. EMOLIENT. - Med. Vet. - Substanţă sau asociaţie medicamentoasă, întrebuinţată în aplicaţiuni la suprafaţa corpului, în scopul de a produce o înmuiere şi o supleţă a pielii şi de a înmuia şi a permite detaşarea diferitelor cruste. A. H. EMPETRACEAE. - Bot. - Fam. de mici arbuşti, cu port asemănător cu al speciilor de Erica. Frunze întregi, liniare. Fructul o drupă. La noi creşte Empetrum nigrum L. -v. vinetoare . C. C. Georg. EMPUSA. - Ent. - Gen de insecte din ordinul Ortopterelor, fam. Mantidae; capul cu o prelungire conică, antene scurte, la bărbat pectinate. Specie mai importantă: E. pauperata. EMULSINA. - Chim. - Materie azotoasă care aparţine clasei fermenţilor solubili şi are particularitatea de a descompune amig-dalina conţinută în migdalele amare, în e-senţa migdalelor amare, în acid cianhidric şi în glucoză. Emulsina se găseşte de asemenea şi^în migdalele dulci. E. este un praf alb, hygrometric; solu-ţiunea sa apoasă abate la dreapta lumina polarizată şi precipită prin clorura de cupru şi zinc, prin azotatul de argint, prin sulfaţii feroşi, de cupru şi zinc. E. se numesc şi fabricate cosmetice, care conţin grăsimi împrăştiate prin mijlocirea săpunului şi la amestecarea cu apă dau lichide lăptoase. EMULSIUNI. - Insect. - Lichid cu aspect lăptos, în care se găsesc în suspensie materii oleioase, răşinoase sau gomo-răşinoase. Calitatea unei e. este cu atât mai bună, cu cât materia ce se găseşte în suspensie este mai fărâmiţată şi rămâne astfel timp îndelungat - nu se strânge la suprafaţă Când o e. are calităţile de mai sus, se spune că această e. este stabilă. Stabilitatea unei e. este capitală. In adevăr, se poate obţine o e. de petrol în apă, - însă această e. nu vâ fi stabilă, - după un timp foarte scurt, lichidul fiind lăsat în repaos, - petrolul se va strânge din nou la suprafaţa apei. Această stabilitate are o mare importanţă, căci se pot produce arsuri pe plante - efectele petrolului pur. - Dacă însă e. de petrol se face într’o soluţie de săpun de ex., - această e. va fi mult mai stabilă, - petrolul se va strânge mai greu la suprafaţă. Dintre diferitele e. care se întrebuinţează ca insecticide, - e. de petrol şi săpun este cea mai răspândită, fiind mai uşor de preparat, - şi la care materiile prime se găsesc cu uşurinţă, mai cu seamă la noi în ţară. E. de petrol şi săpun ca insecticid, are parte din calităţile petrolului cât şi din cele ale săpunului, iar inconvenientele acestora sunt mult mai reduse. Totuşi, efectele insecticide ale unei asemenea e., sunt mai slabe decât a petrolului pur, însă mai puternice decât a săpunului. Plantele suportă mai cu uşurinţă o e. de petrol şi săpun, decât aceste substanţe izolate şi pure. Rezistenţa plantelor faţă de e. este cu atât mai mare, cu cât acestea sunt de calitate mai superioară. Insectele golaşe - aphis - sunt distruse de e. de petrol şi ^âpun, în concentraţie chiar slabă. Pentru insectele cu schelet dur, con-cenuşie, untdelemn; pe afine, salcie, fag, zul când concentraţia nu este suficientă, pentru anumite insecte ce se tratează, acestea sunt numai amorţite un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, după care îşi revin. Este deci important să se aplice formula fixată pentru parazitul denumit. Modul de preparare al e. pe petrol şi săpun. Intr’un vas -> oală, cratiţă, etc. - se pune cantitatea de săpun, conform formulei adoptate. - In cazul că se întrebuinţează săpun tare, acesta trebueşte tăiat feşii, feşii -. Se pune 2-5 litri apă caldă peste săpun. Se amestecă încet, încet, cu o lopăţică de lemn, până ce tot săpunul s*a topit. In tot timpul acestei topiri trebueşte să evităm formare de clăbuc - spumă -. Intr’un hârdău care să aibe o capacitate cca. 150 litri, se toarnă soluţia de săpun de mai sus. Un om cu un târn - mătură de nuele - sau mai bine cu o pompă, care trage lichidul din hârdău, şi-l varsă tot în hârdău, începe să .,bată** soluţia de săpun din hârdău, ca şi când ar dori să facă spumă. In acelaş timp însă, un alt om, începe să verse puţin câte puţin pe- EMYD E-ENDOCARDIT trolul în soluţia de săpun. Lichidul astfel ,,bătut“ are culoarea albicioasă a laptelui. Continuând să ,,bată“ lichidul, - se pune peste e. petrol şi săpun concentrată apa necesară, pentru completarea formulei adop- tate. Acest lichid este insecticidul care se va întrebuinţa. Este recomandat ca înainte de a se lua din lichid, - acesta să fie din nou ,,bătut‘‘ puţin. De altfel cu cât lichidul este mai bine ,,bătut“ cu atât e. este de mai bună calitate. Formale de emulsiuni de Petrol şi Săpun a) 1 litru petrol I ' 1 Contra purecilor de frunza 2 kgr. săpun / . . „ I (aphis), acaneni. 100 litri apă / b) 2 litri petrol I Contra cicadelelor, Psylll- 1 kgr. săpjxn \ delor, Tigrul părului şi al 100 litri apă J mărului. Contra Cochylisului şi E-udemisului -această formulă are dozele maxime şi se întrebuinţează numai pentru I-a generatiune după ce bobul a legat-. Contra: Purecilor testoşi -tratament de vară, la invazii mari- omizi golaşe, larve de ... . hyponomeuta, etc. Contra : Purecilor testoşi -tratament de iarnă-, larve de coleoptere -Entomoscelis, Lema, Crioceris. Agelastica, etc.- omizi păroase, larve de lăcuste, etc. Cum se fac tratamente cu emulsiunile de petrol şi săpun. EL. sunt aplicate prin ajutorul pulverizatoarelor. Acestea trebuesc să pulverizeze cât mai fin - ca o ceaţă. - Tratamentul să fie făcut asupa insectelor sau larvelor lor, -> e. de petrol şi săpun fiind un insecticid de contact. Pentru purecii de frunză, pulverizarea se va face la extremităţile ramurilor la trandafiri; pe faţa inferioară a frunzelor la pruni, etc. Contra omizilor după pomi roditori, tratamentul se va face dimineaţa, când acestea sunt încă îngrămădite la încrengături, sau sunt strânse în cuiburi. In acest din urmă caz, cuiburile vor fi bine udate cu e. Contra purecilor teştoşi, se vor trata cu îngrijire părţile plantei unde numărul acestor paraziţi va fi mai mare. Eficacitatea va fi cu atât mai mare cu cât tratamentul va fi făcut asupra larvelor tinere. Contra larvelor 'de coleoptere, tratamentul se va face dimineaţa de preferinţă, când aceste larve sunt amorţite, şi sunt mai mult sau mai puţin grupate. Când tratamentul este bine condus se poate obţine o mortalitate care atinge uneori 95%. E. conţinând petrol, - cum acestea atacă pielea şi cauciucul, este bine ca pulveriza-toarele să fie bine clătite cu apă după fiecare întrebuinţare. G. Ar. EMYDE. - Zool. - V. broaşte ţestoase. ENCEFAL. - Med. Vet. - Partea centrală a sistemului nervos situată în cavitatea cra-nienă. Se împarte în trei părţi: isthmul, cree-rul mare şi creerul mic. ENCEFALITĂ. - Med. - Inflamaţia creeru-lui. Se întâlneşte mai des la cal. Cauze: e produsă de microbii aduşi pe cale sanguină sau limfatică, din diferite focare de infecţie supurativă ca: sinuzita, fie-bita, otita, etc., sau poate fi consecinţa boa-lelor contagioase ca: gurtna, febra tifoidă, morva. Simptome: boala începe printr’o stare de nelinişte şi excitabilitate, temperatură 40-41° C., respiraţia şi pulsul accelerat, capul cald, sensibil. Intervine o perioadă de excitaţie, rabiformă, ce se produce prin mişcări dezordonate, cabrează, loveşte cu picioarele, rupe căpăstrul, împinge capul în zid, cade, se ridică, nechează, muşcă, transpiră. Se observă tremurături şi convulsiuni locale. După această perioadă, csare durează dela câteva minute până la câteva ore, urmează o fază de depresiune, când sensibilitatea e slăbită, animalul rămâne imobil, capul în jos, picioarele depărtate, pleoapele închise, pupila dilatată, mersul dificil. Se observă paralizii locale - faringelui, picioarelor. Tratament: venisecţie, purgative, apă rece, duşuri sau ghiaţă la cap. In faza de excitaţie se dă calmante: bromură potasiu 10 gr. morfină, cloral hidrat; în aceea de depresiune: eter, injecţii cu stricnină. Di. Dy. ENCHfITRAEUS. - Zool. - Gen de viermi din clasa Armelidelor, fără ventuze, dar cu smocuri de păr, fără tentacule, cili sau bran-chii, fără metamorfoză. Trăeşte în ape, de unde câteodată este introdus de om pe cale bucală. E deci un pseudo-parazit. Specii importante: E. albidus şi E. Bucholzi. ENDIVIA. - Bot. - V. cicoare de grădină. ENDOCARD. - Anat. - Membrană subţire, care acoperă faţa internă a inimei. A-ceastă membrană se continuă în afara inimei cu tunica internă a vaselor cu sânge. Faţa dinăuntru a e. vine în contact cu sângele, iar faţa dinafară e lipită de muşchiul inimei - miocard -, de care se poate desface cu ajutorul instrumentelor chirurgicale. V. Gr. ENDOCARDITĂ. - Med. Vet. - îmbolnăvirea foiţei care căptuşeşte faţa internă a inimei - a endocardului. E. poate fi produsă de o mulţime de microbi şi o putem întâlni sub formă de complicaţii în diferite boale: rujet, jigodie, reumatism, buba mân* c) 2 litri 500 petrol 1 kgr săpun 100 litri apă d) 5 litri petrol 2 kgr. săpun 100 litri apă e) 9 litri petrol 3 kgr. săpun 100 litri apă 421 EN DOCON1D1E-ENDOTOXINA zului, tuberculoză. Inima, din cauza acestei inflamaţiuni, funcţionează mult mai greu, neputând alimenta organismul cu sânge în mod suficient. E o boală gravă, deoarece e greu de tratat şi produce de multe ori moartea. V. Gr. ENDOCONIDIE. - Fitop. - Spre deosebire de conidii exogene, ce se formează în afară, la unele ciuperci - Thielavia, Endoconidios- Fi&. 658. — A: ENDOCONIDII la Mucor mucedo; a: conidangiu, e: conidiofor, col: columela, b: coni- dangriu deschis. B: exoconidii la Penicillium. pora - ş. a., există conidii interne sau e.# cari iau naştere în interiorul conidioforilor - purtătorii conidiilor fiind expulzate a-fară din vârfurile acestora din urmă. - Fig. 658. ENDOCRIN. - Fiziol. - Ce ea ce se aplică la glandele cu secreţie internă; adică acele organe cu structură, cel mai adesea glandulară, al căror produs se varsă direct în cir~ culaţie. Ele sunt strâns legate de vase cu pereţii subţiri. Rolul acestor glande e. este de primă importanţă, pentru buna funcţionare a organismului şi cele mai mici turburări în funcţiunea lor au ca urmare turburări grave în creştere, senzibilitate, circulaţie, funcţiile inimei şi a altor organe, turburări psihice, etc. In afară de glanda tiroidă şi paratiroidă, epifiză, hipofiză, timus, suprarenale, există şi în alte glande porţiuni care au această funcţiune endocrinică. - pancreas, glande genitale -. M. M. ENDOCRINOLOGIE. - Ştiinţa care se o-cupă cu funcţiunile normale şi anormale ale glandelor endocrine: stabileşte sediul turbu-rărilor şi institue tratamentul. M. Mj ENDODINAMOMORF. - Agrogeol. - După Glinka, sunt pământurile pare îşi datoresc caracterele lor rocei mume şi asupra cărora factorii naturali n’au putut să-şi exercite atât de mult acţiunea lor, pentru a le imprima un anumit tip morfologic. In această grupă se cuprind solurile schelete şi rendzi-nele - v. ectodinamomorf. K din M. Ch. Arva. ENDOMYCES. - Fitop. - Ciupercă din clasa Ascomycetes, având următoarele caractere: corp fructifer nu se formează, iar as-cele iau naştere direct pe miceliu, care este compus din celule întrucâtva asemănătoare cu cele de drojdie. Procesul sexual este redus, ascele formându-se - la unele specii - din celulele^ vegetative ale miceliului, care se înmulţesc şi prin înmugurire. Ciuperca se găseşte des în scurgeri albe micoase la diferiţi arbori, împreună cu unele levure şi bacterii. V. Gh. ENDOMYCHIDAE. - Ent. - Fam. de insecte Coleoptere, din grupa Trimerelor -tarsul cu 3 piese distincte şi unul rudimentar. ENDOPARAZIŢI. - Pat. - Paraziţi interni ce trăesc în interiorul corpului, pe organe, ţesuturi etc. interioare. Se deosebesc: en-. dophyţi şi endozoare. Nici o parte a corpului nu este neglijată de paraziţi: se găsesc şi în creer, sânge, etc. Uneori pot pătrunde în organe şi locuri neprielnice desvoltării şi atunci mor, sau se desvoltă neperfect. ENDOSARC. - Citol. - V. endoplasmă. ENDOSPERM. - Bot. - In seminţele plantelor aflăm, în jurul embrionului, un ţesut nutritiv, bogat în substanţe de rezervă, care . se numeşte e. Este format dintr’o reuniune de celule parenchimatice. La majoritatea plantelor, celulele e. au pereţii radicilari subţiri. Substanţele de rezervă se găsesc în celule sub formă de amidon* aleuronă, grăsimi, etc.; consistenţa e. poate fi făinoasă sau cărnoasă. La unele seminţe, pereţii celulari ai e. sunt foarte groşi şi conţin ca substanţe de rezervă hemiceluloze; în acest caz, e. este foarte tare, cornos sau lemnos, cum e cazul la seminţele de cafea, curmal, palmierul de fildeş, etc. Deosebim seminţe cu sau fără e. Ex. de seminţe fără e. aflăm la Leguminoase, Amygdalaceae. La aceste plante cotiledoa-nele sunt mari, groase şi bogate în substanţe de rezervă; cotiledoanele ocupă majoritatea cuprinsului seminţelor. Seminţele cu e. au un embrion mic, iar totalitatea spaţiului din sămânţă e ocupat de e. C. C. Georg. ENDOTELIU. - Med. Vet. - Strat de celule care căptuşesc ,p’e dinăuntru vasele sangvine şi vasele limfatice. E. nu este altceva decât un epiteliu care nu se pune în contact cu mediul exterior. V. Gr. ENDOTOXINA. - Med. Vet. - Otrava animală produsă în interiorul celulelor. ENDROMIS-ENTOMOLOG IE 422 ENDROMiS. - Ent. -“Gen de Lepidoptere din fam. Endromididae. Specie importantă: E. versicolora, fondul roşu-brun, cu desene vioae, mijlocul demarcat prin linii negre, care se continuă şi pe aripile posterioare, în mijloc o semilună neagră, pe colţul aripelor pete albe. Bărbatul mai mic decât femeia, sboară în Aprilie-Mai. Omida nepă-roasă, verde în tinereţe, apoi neagră păroasă. Pe mesteacăn, alun, anin, etc. Pupa petrece iarna ca atare. ENDROSIS. - Ent. - Gen de Lepidoptere, fam. Gelechiidae, specie mai importantă. E. lactéella, trăieşte în cămară, pe făină, tă-râţe, etc. ENERGETICA. - Zoot. - Grupă de coordonate etnice, formând - împreună cu alte 2 - sistemul de clasificare, cunoscut în zootehnie sub numele de „coordonatele etnice ale lui Baron“. E. cuprinde variaţiunile fiziologice: precocitate, fecunditate, multiplicare, etc. - v. ac. ENERGIE. - Fiz. - însuşirea unui corp de a produce un travaliu. E. poate fi potenţială sau actuală. 1. - E. potenţială. Când se ridică la o anumită înălţime un corp, se face un lucru mecanic şi i se dă posibilitatea de a executa la rândul său un lucru mecanic, atunci când, nemai fiind sprijinit, cade. Travaliul pe care, la un moment dat, jl poate executa un corp se numeşte e. sa potenţială. 2. - E. actuală sau cinetică. Un corp în stare de repaos fiind supus acţiunii mai multor forţe se pune în mişcare. Dacă nu există rezistenţa mediului exterior, adică frecarea, capătă după un anumit timp o forţă vie e-gală cu travaliul executat de forţele motrice. Expresia ei este y £ m va Ş* se numeşte e. actuală sau cinetică, care nu este altceva decât transformarea unei părţi din e. sa potenţială. 3. - E. totală a unui corp este suma e. potenţiale şi a aceleia actuală. Ea este constantă. Invariabilitatea e. totale a unui corp consti“ue principiul conservărei e. De pildă presupunem un glonte. El are e. potenţială înmagazinată în pulberea de puşcă. Când este percutat, pulberea se aprinde şi proecti-lul porneşte, adică a căpătat e. cinetică. Totodată se produce căldură, e. calorică. Sgo-motul este produs de vibraţia aerului, deci se produce e. vibratoare. Teoretic, e. potenţială a pulberii s*a transformat în e. cine.ică, calorifică şi vibratorie şi ea este egală cu suma lor. - Fiziol. - Putinţa de a produce un lucru. E. poate fi desfăşurată atât de corpurile animate cât şi de cele neanimate şi poa^e fi de două feluri: ascunsă sau potenţială şi în desfăşurare s¡au actuală. Producerea de e. este strâns legată de un substrat material. O sămânţă vegetală pusă în condiţiuni priel- nice, încolţeşte şi creşte prin e. care se des-voltă din substanţele care o compun; un muş-chiu se contractă prin e. dezvoltată din substratul chimic al acestui organ, sub acţiunea fluxului nervos; o cantitate oarecare de iarbă de puşcă desfăşoară o mare presiune prin transformarea, sub acţiunea unei scântei, a ejementelor care o compun. ENIBAHAR. - Sin. inibahar; ardei pisat, întrebuinţat drept condiment în cârnaţi. ENSILAGIU. - V. ansilaj. ENSIFORM. - Bot. - Formă de frunză ca o sabie, ca la Gladiolus, Iris, etc. ENTERITA. - Med. Vet. - Îmbolnăvire a intestinelor. Această îmbolnăvire poate fi determinată de microbi, paraziţi, substanţe otrăvitoare şi corpi streini. Microbii care pot da e. sunt: paratifici, colibacili, stafilo-coci, bac. necrozei, bac. perfringens, bac. putrificus, bac. pioceaneus, pasteurela, bac. tuberculozei, bac. pseudotuberculozei, bac. botulismului. In jigodie, tifosul canin, febra lifoidă şi pesta porcului întâlnim enterite foarte grave. V. Gr. ENTERO-COLITĂ.,- Med. - Infiamaţia intestinului şi a colonului. Are aceleaşi simp-tome şi tratament ca şi enteritele - v. ac. ENTEROLIT. - Med. Vet. - Piatră intestinală, sau calcul intestinal: corp tare ca piatra, de formă rotundă, ovală sau colţuroasă; de mărimi care variază mult, cât un bob de c.ânepă sau cât un cap de om, putând depăşi 10 kgr. în greutate. Ele pot fi numeroase, sute şi mii, sau numai unul ori câteva, izolate sau îngrămădite. Pietrele intestinale sunt formate din săruri minerale şi cel mai adesea din fosfat de magneziu şi de amoniu, şi, dacă se tae şi se lus-truesc, se vede că au o structură de cercuri concentrice, semănând ou un agat. Se formează din fosfaţii de magneziu cuprinşi în diferite furaje şi fermentaţiile amoniacale, care au loc prin acţiunea microbilor intestinali; sărurile depunându-se în jurul unui corp tare, o bucăţiqă de metal sau o pietricică, aflate în conţinutul intestinal; mişcările intestinului le rotunjesc şi le lustruesc. Pietrele intestinale pot fi suportate de animal sau pot pricinui colici grave. Se întâlnesc mai mult la bovidee. M. M. ENTOMOLOGIE. - Ştiinţa care studiază insectele: organizaţia, metamorfozele, obiceiurile şi pagubele pe care le produc, cum şi mijloacele de a distruge aceste insecte. E. agricolă este o ştiinţă relativ tânără; acum 50 de ani, încă nu avea un drum bine precizat; au trebuit îndelungate studii de sistematică, pe de o parte şi de biologie, pe de alta, pentru a se pune bazele unei ştiinţe solide. Cunoaşterea exactă a ciclului evolutiv al speciilor vătămătoare, permite în general să se descopere un punct slab în viaţa lor: acolo trebue să intervină mijlocul de combaterfe. Vor fi atunci cu atât mai numeroase şanse de reuşită, cu cât acesta va fi mai mult bazat pe date precise. A se răspândi insecticide pe plante, la întâmplare, nu este de ajuns; mai trebue încă să se ştie cum lucrează aceste insecticide, cum şi e-poca sau momentul exact în care pot fi întrebuinţate. Statistica, mai mult sau mai puţin riguroasă, a răspândirii masive a tuturor felurilor de produse, procentajul stabilit pe date falşe, cu insecticide care au compoziţii prost definite, încurcă din ce în ce literatura e., fără a aduce soluţii pozitive. A se standardiza metodele de luptă al căror succes este legat de nenumăraţi factori care, luaţi separat, sunt tot atâtea necunoscute, este a se ajunge întotdeauna la un ^rezultat negativ. Toxicologia, bazându-se foarte mult pe biologia şi fiziologia insectelor, deschide în această privinţă drumuri noui. Acest punct de plecare fiind cunoscut, este mai uşor să se precizeze constituţia fizico-chi-mică sau concentraţia cutărui sau cutărui insecticid şi să se prevadă, într’o oarecare măsură, la ce ne putem aştepta de la nenumăratele produse din comerţ. Totuşi, lupta chimică nu este singura care se poate duce împotriva insectelor; dacă sau făcut progrese incontestabile în ultimii ani în a-ceastă privinţă, nu este mai puţin adevărat că trebue să se lase un larg câmp de activitate şi metodelor de luptă biologice, fizice sau culturale. Orice agricultor trebue să aibă noţiuni de e., pentru a putea recunoaşte în diferitele faze de desvoltare, insectele care-i produc pagube. Deasemenea, el trebue' să cunoască şi acele insecte care-i sunt prietene şi care luptă odată cu dânsul împotriva inamicilor culturilor agricole. ENTOMOPHAGE. - Ent. - Grup de in- 2 3 Fig. 659. — Insecte ENTOMOFAGE. 1,2 Prospal-tella. 3 Coccinella. aecte Hymenoptere, care depun ouăle în larvele altor insecte; ouăle clocesc şi nouile larve ce se desvoltă în interiorul gazdelor, sfârşesc prin a produce moartea acestora din urmă. Principalele fam. de insecte E.: Ichneumonide, Braconidae, Chalcifidae, etc. Tot distrugătoare de alte insecte sunt: Coccinella - Novius Cardinali« - care distruge o coşenilă foarte periculoasă pentru planta- ţiile de portocali, etc. E. aduc servicii considerabile agriculturii. - Fig. 659 şi 660. Fig. 660. — Tnsectă ENTOMOFAGĂ — Ichneumo- nidă depunând ouăle în capul unei larve vii. ENTOMOPHILE. - Bot. - Plantele ale căror flori se fecundează prin ajutorul insectelor, în opoziţie cu plantele aneimophile -v. ac. -, care se fecundează prin intermediul vântului. Plantele entomophile sunt în genere plante frumos colorate şi mirositoare. Grăunţii de polen au la supafaţă spini, sunt lipicioşi; florile au dispoziţiuni de structură specială, pentru a permite fecundarea prin intermediul insectelor. Plantele e. sunt foarte numeroase; de ex.: stânjenelul, brebeneii, toporaşii, aristolochia, multe asclepiadee, or-chidee, etc. ENTOMOPHIL1E. - Bot. - Fenomenul de polinizaţie produs prin intermediul insectelor. Insectele sunt atrase în flori de culoare şi miros, după cum s’a dovedit experimental la albine. Inlăuntrul florilor ele găsesc un suc dulce, nutritiv, zis nectar, care este produs de nişte organe speciale - nectarii. Nectariile sunt astfel dispuse în flori, încât insectele să fie nevoite, atunci când sug nectarul, să atingă cu o parte a corpului lor an* terele staminelor şi stigmatul pistilului. Pe învelişul păros al corpului lor, culeg de pe anterele mature grăunţii de polen, pe care îi depun apoi pe stigmat. Mecanismul poli-nizaţiei prin insecte la plantele e., este ajutat prin diferite dispoziţiuni şi anume: florile au o conformaţie care permite intrarea insectelor până la stigmat; ele posedă un aparat colorat de atracţie - corola viu colorată secretă uleiuri eterice mirositoare şi nectar dulce căutat de insecte; grăunţii de polen au o suprafaţă rugoasă sau lipicioasă. In marea majoritate a cazurilor, insectele produc o polinizaţie încrucişată - alloga-mie -. Plantele a căror polinizaţie e strâns legată de prezenţa unei anumite insecte, transportate într’un teritoriu lipsit de această insectă, trebue polinizată artificial. C. C. Georg. ENTOMOPHTORA. - Bot. - Gen de ciuperci - siphomicete ce trăesc parazit pe insecte. Trăesc pe muşte - E. rimosa -, pe fluturii de varză - E. sphaerosperma -. Se înmulţesc prin conidii, produse pe conidio- ENTOMOSCELIS ADONIDIS-EPARVEN 424 fori ramificaţi şi prin zigote. Se combate prin fungicide obişnuite. ENTOMOSCELIS ADONIDIS. - Ent. - V. gândaci. ENTOMOSPORIUM MACULATUM. - Fi- top. - Ciupercă din Ascomycetes, parazită pe diferiţi pomi fructiferi - păr gutui, - la care produce pătări foliare brune. ENTOZOOARE. - Zool. - Nume generic pentru paraziţii interni. ENTROPION. - Med. - Întoarcerea înăuntru a pleoapei; invers decât la ectropion. En-tropionul poate fi parţial sau total, la unul sau la ambii ochi. Cauzele care produc e. sunt: boale ale conjonctivei sau a corneii, lovituri cu plăgi în regiunea ochiului. Cazurile de râie sau exemă întinsă şi în regiunea ochiului, se pot complica cu entropion. S’au mai întâlnit cazuri, însă rare, când animalul s’a născut cu e. Se poate trata prin operaţie. V. Gr. ENŢURA. - Bot. - Sin. dinţura, ghinţurâ, inţura, inţurea, ochincee. Gentiana lutea. Plantă erbacee din fam. Gentianaceae, tulpina până la 1,25 m., puternică; frunze Fig. 661. — ENŢCJRĂ—Gentiana lutea; a, plantă în stare de fructificaţie; b, plantă cu rădăcini. mari eliptice, cu 5-7 nervuri proeminente, flori pedunculate, dispuse în cime, mulţi-flore, corola rotacee cu 5-6 lobi lanceolaţi, stamine cu antere libere. Creşte prin văile munţilor. G. punctata, seamănă cu precedenta, mai puţin importantă. Rădăcinile de e. se întrebuinţează în medicină ca tonic, digestiv, şi febrifug. - Fig. 661. ENTYLOMA. - Fitop. - Ciupercă - din Basidiomycetes - caracterizată prin spori ce iau naştere în interiorul ţesuturilor plantei gazde. E. calendulae, produce pete palide pe foi de crucifere. ENZIME. - Chim. agr. - V. fermenţi. ENZOOTIE. - Boală, la animale, care există în permanenţă, sau apare la anumite epoci în anumite regiuni. Ea ţine de cauze locale şi revine periodic în cursul anului. Cauzele enzootiei sunt legate de natura terenului, influenţa atmosferei, felul şi natura hranei din acea lopalitate. Terenurile mlăştinoase, cu ape stătătoare, răspândesc vara mirosuri par-ticufare, din cauza fermentaţiilor, şi descompunerii substanţelor vegetale sau animale, care alterează aerul şi favorizează enzatiile. Furajele recoltate din terenuri umede, sunt atacate de anumiţi microbi, ciuperci, ce produc maladii cu caracter enzootic. Prin amenajarea acestor terenuri, se pot neutraliza şi anihila agenţii provocatori de enzootii. Di. Dy. EPARGNE. - Pomol. - Var. de pere dg' vară, foarte veche şi de origină necunoscută. Arborele creşte destul de viguros, are portul divergent şi coroana foarte neregulată, rodeşte abundent, însă începe să producă cam târziu, la 8-10 ani. Reuşeşte bine şi se recomandă altoit numai pe sălbatec şi în formă de trunchi. Fructele mijlocii, lungăreţe sau lungăreţe pântecoase, cu penduncuiul lung, subţire şi umflat la capăt, de cele mai multe ori curb; pieliţa verde, devenind galbenă limonie la complectă maturitate, pătată cu o roşaţă pe partea însorită; pulpa albă cu nuanţă de verde, semifină, dulce, acidulată, suculentă, de calitate Fig. 662. — EPARGNE. destul de bună sau bună, maturitatea, mijlocul lui Iulie.-Fig. 662. Var. de comerţ şi pentru amatori, care se pretează foarte bine pentru cultura extensivă în grădinile ţărăneşti. M. Cost. EPARVEN. - Anat. - Sin. spavan sau osul boului, este un os mort, care se des-voltă pe faţa dinăuntru a jaretului, pe linia de unire a fluerului cu cotul. Se poate bine observa, dacă examinăm piciorul în staţiune din partea de dinapoi. Apare la locul indicat o umlătură proeminentă, mărimea variind dela o alună, până la mărimea unei nuci sau a unui ou de găină. Uneori nu se observă, cu toate acestea calul şchioapătă. Este un semn că, mai curând sau mai târziu, va apărea. Această şchiop'ătură se observă în momentul când calul face primii paşi, iar după un oarecare timp de mers, poate să dispară. Deasemenea, şchiopătura e mai pronunţată când calul e întors în loc. Putem constata dacă piciorul are sau nu spavan, făcând ,,proba spavanului“. Ridicăm înainte piciorul bolnav sau bănuit, până când fluerul devine orizontal. Se ţine aşa îndoit timp de 5 minute. După acest timp lăsăm piciorul jos şi în acelaş moment forţăm calul să meargă direct în aliură de trap. Dacă piciorul are eparven, calul la primii paşi merge şchiopătând, uneori nici nu-1 sprijină pe pământ. - Fig. 663. Fi&. 663. — EPARVEN — 1, jaret normal; 2, jaret atins de eparven. Dintre toate oasele moarte ale jaretului, spavanul este cel mai periculos. Spavanul produce o jenă în mers, care uneori poate fi foarte gravă. Intr’o stare înaintată, poate aduce anchiloza articulaţiei. Spavanul se poate trata. V. Gr. EPEIRA. - Zool. - Păianjen. Gen de Arah-nid, tipul fam. Epereidae; 8 ochi dispuşi Fig. 664. — EPEIRA DIADEMATA. egal în 3 grupe. P. comun, răspândit în toată Europa, trăieşte în locuri întunecoase, umede, construieşte pânza din fire concentrice sau spirale, pornind din centru, unde insecta stă deobiceiu nemişcată, aşteptând prada. Femela ţ/2 mărimea bărbatului, de- pune ouăle în loc ferit; moare la finele toamnei; puii ies primăvara; au capul transparent, pântecele galben roşietic. Specii principale: E. diadema ta, păianjenul cu cruce, comun în România, are o cruce vizibilă pe spate. - Fig. 664. EPHEDRA. - Bot. - Arbuştii Gymnospermi din stepe şi pustiurile zonei temperate calde. Tulpina ramificată, ramificaţiunile tinere fiind asemănătoare cu cele de Equisetum. Frunze reduse la solzi, opuse, concrescute într’o teacă, care înconjoară tulpina. Lujerii sunt verzi şi îndeplinesc funcţiunea asi-milatorie a frunzelor. Florile au o organizaţie superioară, făcând tranziţie între tipurile florale de la Gymnosperme şi Angiosperme. Fructele deobiceiu cărnoase. E. distachya L. - cârceiu. - Arbust mic, ajungând până la 1 m. înălţime. Ramuri erecte sau târîtoare. Lujerii anuali scurţi, articulaţi, de un verde pal cu brumă. Frun- Fig. 665. — EPHEDRA DISTACHYA — a, ramură cu flori bărbăteşti; b, flori femeeşti; c, mănunchi de flori bărbăteşti; d, floare femeiască; e, fruct. zele opuse, reduse, câte 2 reunite într*o teacă. Flori dioice. Inflorescenţele bărbăteşti izolate sau reunite mai multe în glomerule de culoare gălbuie. Florile mascule cu sta-minele reunite pe un peduncul comun, care întrece în lungime periantul. Florile femeeşti gălbui. înfloreşte în Iunie. Fructele cu aspectul smeurei, pseudo-bace, loşii. Este diseminat de păsări. Este un element meaite-ranian şi pontic al dunelor de nisip din a-propierea mării Mediterane şi mării iNegre. Comun pe nisipurile masive din Dobrogea, Deltă şi Basarabia de sud. In afara acestui areal se mai găseşte în 2 centre izolate în Ardeal şi anume la Secat - Câmpia Ardeleană - pe marnă şi la Cheile Turzii, pe calcar jurasic. - Fig. 665. C. C. Georg. EPHEMERIDE. - Ent. - Fam. de insecte din ord. Pseuidonevroptere. Caracteristica fam;: reducerea până aproape la dispariţie, a pieselor ce formează gura şi viaţa foarte scurtă a adulţilor. Aripi scurte, triangulare, în repaos ţinute vertical; corpul aproape transparent, moale. Metamorfozele incom-plecte. Larva acuatică diferă de adult: are branchii tracheene, dispuse de o parte şi de alta a inelelor abdomenului. Antene lungi, ochi în faţete. Cu picioarele îşi sapă galerii în nisip, pe lângă apă, trăind aici 2-3 ani. In 1-2 zile se transformă în nimfă, păstrând înfăţişarea de larvă. Iese din apă, se jupoae şi trece în insectă aripată, suferind - fără a-şi mai schimba forma - o nouă jupuire. Timpul scurt ce-1 au de trăit, îl întrebuin-ţează pentru asigurarea perpetuărei: fecundarea se face sburând în număr mare spre seară; femelele depun ouăle pe plante aqua-tice în două pachete de câte 350-400 ouă, după aceia mor. EPHESTIA ELUTELLA. - Ent. - O specie de molie, care se hrăneşte cu diferite alimente - pâne, fructe seci, şocolată, cacao -prin hambare mănâncă grâu, poruimb, hamei, floarea soarelui, chiar faina - concurând cu E. kiihniella, prin laboratoare distruge herbarele şi colecţiile de insecte, iar în depozitele de fermentarea tutunului, roade foile de tutun, producând uneori pagube foarte mari. E. elhitela face parte din ord. Lepidoptere, având următoarele caractere: adultul are corpul de 8-10 mm. lungime, 2 Fis. 666. — EPHESTIA. perechi de aripi pătrate pudrate cu un praf fin - solzi -, aripile anterioare sunt cenuşii sau brune cenuşii cu 9 nervuri, margini nedinţate, traversate de două linii mai clare, aripile posterioare sunt de un cenuşiu mai lucios, capul şi toracele sunt de culoarea aripilor posterioare; piesele bucale sunt reduse la o trompă, antene lungi; larva galbenă netedă şi lucioasă 7-10 mm., cap roşcat. Anual apar 1 -2 generaţii. Se combate prin curăţenie, fumigaţie - cu acid cianhidric, oxid de etilen, sulfurai de carbon - şi încălzire -peste 50° C. - Fig. 666. EPIBLEMA. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Pyralidae. Specie importantă: E. tedella, aripile anterioare galbene-brune până la brun închis, cele posterioare în- guste, brune-cenuşii. Sboară din Mai până în Iulie .'Ouăle câte unul pe acele de molift tânăr. Omida galben-brună, cap brun-negri-cios, pe acele de molift. Spre finele toamnei, omida coboară în pământ unde stă până în Aprilie când se transformă în crizalidă. Face mari stricăciuni moliftului. EfţICARD. - Med. Vet. - Membrană se-roasă, transparentă, aplicată intim la suprafaţa externă a myocardului; este o dependinţă a pericardului. EPIDENDRUM. - Fior. -• Gen de plante din fam. Orchidaceae. E. atropurpureum Wild.; pseudo-bulbi ovoizi; florile în ciorchine, late de 6 cm., de culoare brun-fon-sată, cu labelum bifid, alb, pătat cu roşu la bază. E. eburneum (Rchb., flori mari, de culoare verde-deschis. E. nemorale Lindl., flori mari, mov-roz-pal, cu o pată roşie-vie la baza labelului, prelungită înainte prin strii. E. Stamfordianum Batem., flori în ciorchini denşi şi destul de lungi, de culoare galbenă cu pete roşii. E. Wallisi Rchb., flori destul de mari, în ciorchini; petalele şi sepalele subţiri, galbene, cu mari puncte purpurii. Cultură în sere temperate sau chiar temperate-reci. EPIDERMĂ. - Anat. j Stratul cel mai superficial al pielei. E. se compume din şase straturi de celule, care se împart în două grupe. Trei straturi de celule aşezate în afară, constituind la un loc stratul cornos, şi trei straturi de celule aşezate profund, constituind la un loc stratul mucos al lui Malpighi. V. Gr. EPIDERMĂ. - Bot. - Formează stratul exterior al organelor plantelor cu frunze, lujerii tineri ai plantelor lemnoase, tulpini erbacee, rădăcini tinere, etc. Este, în genere, constituită dintr’un singur strat de celule de formă tabulară, care sunt strâns unite între Fi&. 667. — Secţiune transversală în frunza de vâsc; ep, EPIDERMĂ; cut, cuticulă. ele, fără ca să lase spaţii libere. Peretele exterior al celulelor epidermice este cutinizat şi se numeşte cutioulă. In e. organelor aeriene aflăm 2 celule speciale, zise stoimate, care lasă printre ele un mic orificiu, pe ynde se fac schimburile de gaz, în rest cuticulă fiind impermeabilă pentru apă şi aer. In legătură ou e., se mai formează la plante perii. E. nu rămâne intactă la organele perene, neputând ţine pas cu creşterea lor în grosime; ea se rupe şi este înlocuită de un strat mai puternic desvoltat, numit periderm. La rădăcini nu aflăm e. decât numai în regiunea perilor absorbanţi. Odată cu moartea acestora, dispare şi e., care este înlocuită de ştratele exterioare ale scoarţei, numite cutis. - Fig. 667. C. C. Georg. EPIDIDIM. - Anat. - Canal subţire, sucit, lung de 5-10 cm., care pleacă dela conurile eferente şi se continuă ou canalul deferent al testicolului. Dacă se desfăşoară, e. are o Fig. 668. — Schema aparatului genital al omului; gh, CANAL EPIDIM. lungime de 5-15 m. Rolul e. este de a conduce spermatozoizii şi în acelaşi timp produce şi un lichid care-i hrăneşte pe traectul canalului. - Fig. 668. V. Gr. EPIFIŢiIE. - Fitop. - Boală care într’o localitate afectează deodată numeroase plante de diferite specii. EPIFHZĂ. - Med. Vet. - Partea terminală şi mai desvoltată a oaselor lungi. EPIGIONICHTYS. - Zool. - Gen din grupul Leptocardiilor clasa Acraniotelor. Se cunoaşte numai E. pulchellus găsită în Australia. EPIGYNĂ. - Bot. - Floarea, e., e aceia care are axul floral în formă de butelie, pahar, carpelele fiind concrescute cu receptaculul, dând un ovar in-fer.; deasupra se înseră celelalte componente, libere. Ex. Galanthus. - Fig. 669. EPIONE. Ent. - Gen de Le-tia gineceului pidoptere din sub fam. Boar-fatceu6 la1 o™" m“nae* Specie importantă: E. PLA1ST E- advenaria, fluture de culoare PIGYNĂ. ocnu-albicioasă; sboară în Mai, Fig. 669. — SCHEMĂ arătând dispozi Iunie, aproape de pământ. Omidă' purpurie, centraţia trebueşte să fie mai mare. In ca-etc. EPIPACTIS. - Bot. - v. mlăştiniţă. EPIPHARINX. - Zool. - Piesă la aparatul bucal al Dipterelor, servind la sugere. EPISPElRM. - Bot. - Totalitatea membranelor de înveliş ale seminţei - v. sămânţă. EPISTAXIS. - Med. Vet. - Scurgerea sângelui pe nas. E. apare odată numai pe o singură nară, iar scurgerea sângelui se poate face fie numai picătură cu picătură, fie în filete mici, fără ca sângele să fie spumos. E. poate apărea în cazurile de: loviri, he-mofilie, morvă, tumori 'ulceroase, boale la vasele cu sânge, paraziţi ai cavităţilor na-sale. V. Gr. EPISTOM. - Zool. - Prelungirea lobată care acoperă o parte din rostrul Acarieni-lor; piesă aşezată la partea anterioară a capului insectelor, se articulează cu labrul înainte şi cu post-epistomul înapoi. EPITELIU. - Anat. - Ţesut format din ce^ lule de forme variabile, fără vase, care acoperă suprafaţa diferitelor organe. Se dă numele de epidermă, ţesutului ce acoperă suprafaţa corpului, prin e. înţelegând de obi- Ta Fig. 670. — EPITELIU. — 1, secţiune transversală; 2, idem, văzut din faţă; 3, idem, pavimentos; 4, epiteliu din celule cilindrice; 6, epiteliu cu flageli; 7, epiteliu cu cuticulă. ceiu ţesutul ce acoperă cavităţile corpului. Celulele ce formează ţesutul e., mai ales cel exterior, sunt astfel conformate, ca să poată îndeplini funcţiunea de apărătoare a ţesuturilor mai sensibile: sunt mai turtite, mai apropiate unele de altele: e. pavimentos; altele cilindrice, £ N gile eredităţii, descoperite de Mendel, reies din următoarea experienţă de încrucişare» rămasă clasică: este vorba de încrucişarea făcută între mazărea galbenă şi mazărea verde. - Fig. 683. - Mendel a constatat că la ® 0 — N umai boabe veri» 0 — Numai boAhe. verii O Dti ju-ncfi u.r>fc 3 : 1 O— DisjUTicfiune 3*1 O— N u-vriAi' JooaJoe {rdJLeni ţ — J\J umd-i boabe verzi O — Dusj u.nd ictne 3:1 O — Dl* j u-ii cti u.ne 3-'J O Nu.Tna.1 boaJoe Figr. 2. — EREDITATE. — Aranjarea cromozomilor. caracteristic speciei, şi anume, fiecare pereche va conţine un cromozom dela tată şi unul dela mamă. In felul acesta, cromozomii din celulele sexuale devin purtătorii substratului morfologic al eredităţii. II. Mendelisimul este acea parte a^ ştiinţei, care se ocupă cu legile eredităţii. Primul care a descoperit aceste legi, a fost călugărul Gregor Mendel din Brno - Cehoslovacia -, în onoarea căruia această parte din ştiinţa eredităţii şi-a primit şi denumirea. A-ceste legi sunt următoarele: 1. - Uniformitatea produşilor la prima generaţie; 2. - disjuncţiunea caracterelor la a doua generaţie; 3. - independenţa caracterelor. Aceste descoperiri ale lui Mendel, au fost publicate în anul 1865, dar n'au avut a-tunci nici un ecou şi au rămas necunoscute până în 1900, cjând Correns, de Vries şd Tschermak, lucrând fără să ştie unul de altul, au redescoperit legile formulate de Mendel cu 35 ani mai înainte, aşezându-le în lumina lor adevărată. Iar astăzi, sub men-delismi, se înţeleg nu numai legile fundamentale descoperite de Mendel, ci toată acea foarte vastă parte a ştiinţei eredităţii, care se ocupă cu mecanismul transmiterii caracterelor şi care în cercetările modeme este cunoscută sub denumirea de genetică. Le- O Numaj boabe ga.lbe'n e U" w Fig-. 683.----EREDITATE. — încrucişare între mazăre galbenă şi mazăre verde. prima generaţie - Fi toate boabele sunt galbene. Prin urmare, încrucişând indivizi cu două caractere corespunzătoare diferite, produşii din prima generaţie sunt uniformi. Iată deci prima lege formulată. Mai departe» Mendel a încrucişat boabele din prima generaţie - Fi - între ele, şi a obţinut în generaţia a doua - F2 atât boabe galbene, cât şi verzi, într’o anumită proporţie şi a-nume: 75% erau boabe de culoare galbenă, iar restul de 25% boabe verzi, ceeace prezintă un raport de 3:1. Prin urmare, culoarea verde n*a fost dispărută, ci a rămas sub formă latentă în boabele dela Fi; de aici, pe urmă, iar a ieşit la iveală în F*. Este deci o revenire la caracterele iniţiale, paternale. Această disjuncţiune sau desfacerea caracterelor în generaţia a doua, este a doua lege fundamentală a eredităţii formulată de Mendel. In toate cazurile de încrucişare, în care un caracter acoperă pe celălalt sau îl domi** nă, se vorbeşte de o încrucişare de tip dominant sau tip pisum - mazăre de unde şi nomenclatura de caracter dominant şi caracter recesiv, adică caracterul care este do-minat. In loc de dominant şi recesiv, se întrebuinţează şi nomenclatura de epistatic şi hipostatic şi anume atunci când se încrucişează două^ caractere între ele, care la rândul lor sunt dominante faţă de un al treilea caracter. încrucişările se fac întotdeauna cu caracterele corespunzătoare ale celor doi 2S EREDITATE indivizi - spre exemplu păr negru cu păr alb, etc. Astfel de caractere se numesc alelojnorfe, antagoniste, sau caractere men-deliene, iar încrucişarea însăşi se numeşte hibridare. După numărul caracterelor puse în contact, se face monohibridare, dihibri-dare, tri - sau polihibridare. încrucişarea clasică cu mazărea, expusă mai sus, este o monohibridare de tip dominant. Dar există şi cazuri de monohibridare de tip intermediar - zeatypus -, adică atunci când produşii din Fi ocupă o poziţie intermediară între cei doi părinţi. Această modalitate n’a fost cunoscută de Mendel, ci a fost descoperită de Correns. El a încrucişat două/ varietăţi dela o plantă - Mirabilis jalapa - cu flori albe şi cu flori roşii şi a obţinut la Fi numai flori de culoare roză. încrucişând mai departe între ei produşii din Fi, a obţinut în F2 flori albe, roze şi roşii, în raport 1:2:1, sau 25% albe, 50% roze si 25% roşii; deci atât culorile iniţiale paternale, cât şi culoarea tipului intermediar. Tipurile din culorile paternale din Fa, cultivate izolat, nu mendelizează, pe când la tipurile intermediare, are loc disjuncţiunea, ca şi la bastarzii din Fi. însemnând culoarea roşie cu litera A mare, iar culoarea albă cu a mic, explicaţia acestui fenomen reiese din următoarea schemă: p AA X aa gameţi A a F, Aa X Aa Fa AA Aa Aa aa 1 2 1 Orice individ ia naştere din unirea a doi gameţi într’un zigot. Individul AA din linia paternală - P a luat naştere din unirea a doi gameţi, anume A şi A care din punct de vedere .ereditar sunt identici, adică fiecare poate să producă numai culoarea roşie. Zigotul - ovula fecundată - rezultată din unirea a doi gârneţii cu puteri ereditare identice, este din punct de vedere ereditar un zigot pur sau omozigot. Prin urmare, cei doi indivizi - AA şi aa - din linia paternală - P - sunt indivizi omozigoţi, pe când individul rezultat din unirea gârneţilor acestor doi indivizi, anume bastardul Aa din prima generaţie - Fi este eterozigot, adică el conţine gameţi cu putere ereditară diferită. Un individ eterozigot nu mai Jă naştere la produşi identici, ci, după cum reiese din schemă, el va da într’o anumită proporţie atât produşi care seamănă cu el însăşi, cât şi produşi asemănători cu părinţii. In mono-hibridările de tip intermediar, cum este cazul de faţă, acest raport între diferiţi produşi este de 1:2:1. Dacă aplicăm această schemă la experienţa lui Mendel, făcută cu mazăre, la care A mare - galben -, domină pe a mic - verde -, adică o monohibridare de tip dominant, atunci acest raport este de 3:1. Din cele 75% de boabe galbene obţinui? în Fs, 25% vor fi din punct de vedere ereditar omozigote - AA -, căci vor da naştere numai la boabe galbene, iar restul de 50% vor fi eterozigote - Aa - şi cul-tivându-le mai departe vor meiideliza iar în raport de 3:1, ca şi individul din Fi. Boabele galbene, deci, nu vor avea aceiaşi formulă ereditară, iar la exterior nu se poate recunoaşte care dintre boabe este omozigotă • şi care este eterozigotă, de aceea individul la care se cunoaşte formula ereditară, reprezintă un genot:p, adică cu gene sau factori ereditari cunoscuţi, iar aparenţa exterioară a individului, fără a se cunoaşte formula lui ereditară, reprezintă un fenotip - phaenos aparent -. Faptul foarte important, că în indivizii Fi gârneţii nu se contopesc, ci rămân alăturaţi, dând loc la dis-joncţiunea caracterelor, - constitue fenomenul explicat încă de Mendel asupra purităţii gameţiloir. Polihibridările pun în evidenţă a treia lege formulată de MendeJ, anume independenţa caracterelor. Polihibridarea cea mai simplă este dihibridarea cu următorul ex. clasic: se încrucişează un cobai negru cu păr scurt, cu un cobai negru cu păr lung - după Castle -. Negrul domină pe alb, iar scurt domină pe lung. Însemnând caracterele dominante cu litere mari, iar alelomor-fele lor recesive^cu litere mici, se obţine următoarea schemă clasică a unei dihibridărit - A = negru; a alb; B scurt; b =3 lung -. P AA BR V aa bb gameţi (AB şi ab) F, Aa Bb X Aa Bb gameţi AB,Ab, aB,ab AB Ab aB ab AB AA BB AA Bb Aa BB Aa Bb Ab AA Bb A A bb A a Eb Aa bb aB Aa BB Aa Bb aa BB aa Bb ab Aa Bb Aa bb aa Bb aa bb Unul dintre părinţi, având amândouă caracterele dominante, toţi bastarzii din gene-ţia Fi se vor asemăna cu acesta, adică vor fi negri şi cu păr scurt. Disjoncţiunea caracterelor la Fa, dă loc la 4 fenotipuri, a căror raport numeric este 9:3:3:1, şi la care corespund 9 formule genotipice diferite, care sunt: 1 individ (zi) AABB negru scurt ] 2 „ AABb „ „ I 5 2 „ AaBB „ ,, ( 4 ,, AaBb ,, ,, J A Abb Aabb aaBB aaBb alb scurt ( „ / alb lung Din fiecare categorie însă, numai unul este omozigot, iar toţi ceilalţi eterozigoţi, fie într’un caracter, fie în ambele caractere. Indivizii omozigoţi sunt constanţi, ei vor da mai departe numai indivizi asemenea lor, pe când ceilalţi, în generaţiile următoare, vor mendeliza. Comparând fenotipurile din generaţia Fs, cu generaţia Daternală - P -, se constată că sau format tipuri noui, atât sub formă omozigotă, cât şi etsrozigotă, a-vând un caracter dela un părinte şi unul dela celălalt părinte. Acest rezultat demonstrează admirabil independenţa caracterelor? în încrucişări de ereditate, ceeace constitue a treia lege şi cea mai importantă a men- j delismului. Cu cât numărul caracterelor alelomorfe este mai mare, cu atât combinaţiile între factorii ereditari sunt mai multiple. Raportul numeric al produşilor obţinuţi, va urma absolut aceleaşi reguli ca şi în hibridări simple. Aceste raporturi se pot exprima prin binoame. In cazurile unde caracterele sunt independente şi absolut dominante, aceste raporturi reies din următoarea tabelă: III. Mendelisjnrt superior. Prin mendelism superior se înţelege o serie întreagă de abateri dela legile fundamentale formulate de Mendel, care însă nu sunt decât abateri a-parente, căci în ultima analiză ele se încadrează perfect în rândul fenomenelor analizate şi în acelaş timp au contribuit admirabil la complectarea legilor mendelismului. a. - Criptomeria şi atavisimii. Se cunoaşte o serie întreagă de hibridări, în care în generaţia Fi sau F2, apar indivizi cu caractere pe care nu le-au prezentat nici unul dintre cei doi părinţi. Sunt deci Droduşi noui. Ca ex. clasic se citează încrucişarea între caracterele creasta bătută şi creasta înflorata la găini - Bateson obţinând în Fi produşi cu creastă lobată -* în formă de nucă -. Fig. 684. - In generaţia Fo însă s’au obţinut 9 produşi cu creastă nuciformă«, 3 cu creastă înflorată, 3 cu creastă bătută şi 1 cu creastă dinţată (9:3:3:1), deci rezultatul de tip dihibrid, ceeace arată că în experienţa de faţă s’au pus în coritact de fapt două caractere alelomorfe, dintre care însă unul stă ascuns în massa ereditară şi nu se poate exterioriza decât în prezenţa celuilalt caracter. Astfel de factori ereditari care stau inactivi în massa ereditară, se numesc factori cripto- meri, iar procesul ereditar, crîptomerie. In alte cazuri de hibridare, produşii noui pot să fie de natură atavică. Astăzi se'ştie că atavismul nu este altceva decât reconstituirea formulei omozigote a caracterelor rece-sive. Şansele de reconstituire însă a acestei formule sunt cu atât mai rare, cu cât numărul factorilor, pe care se sprijină caracterul respectiv, este mai mare. Aşa de ex. raportul numeric pentru 3 factori este de 63:1, pentru 4 factori 255:1, pentru 8 factori 1.048.575:1, etc. b. - Polimerie. Se vorbeşte de polimerism în ereditate, atunci când un caracter se sprijină pe mai mulţi factori ereditari; dar, spre deosebire de criptomerie, unde un factor se poate manifesta numai în prezenţa celuilalt, în cazurile de polimerie, fiecare factor este capabil să producă un anumit fenotip, în sensul că atunci ^când este prezent numai un factor, el produce caracterul respectiv cu o intensitate mai slabă şi cu cât numărul factorilor care stau la baza caracterului respectiv, este mai complet, cu atât mai mult creşte şi intensitatea caracterului. Ei îşi su- mează deci efectele, astfel încât caracterul poate apărea sub diferite intensităţi. Astfel Fig. 684. — EREDITATE. — 1, creastă dinţată; 2, idem în formă de nucă; 3, idem înflorată; 4, idem bătută. de factori se numesc polimeri sau multipli şi încrucişarea între două caractere polimere are întotdeauna un caracter polihibrid. Ca- Nr. caracterelor alelomorfe..... 1 0 3 r Nr. gârneţilor în generaţia Fi..... negru ]> roşu. Caracterul lânei în general se transmite intermediar. Este probabil că aici sunt în joc mai mulţi factori polimeri. Buclajul dela mieii din rasa Karakul este un caracter dominant - incom-plect -; probabil că şi aici intervine o poli-merie. 4. - Specia porcului. La porci există un alb dominant - rasa York - şi un alb rece- ERETELE-ERINOZA VIŢEI DE VIE 438 siv - rasa Mangaliţa Culoarea neagră şi roşie este hipostatică faţă de albul dela rasa York. Probabil că există aici un alelomor-fism multiplu în ordinea alb > roşu ■>- negru. La rasa Cornwal, culoarea neagră 3e transmite intermediar. Dungile purceilor dela rasa Mangaliţa au o ereditate polimerică, iar părul buclat, prezintă un caracter intermediar. Ereditatea formelor corporale dela porcul Mangaliţa este intermediară, afară de forma crupei, care este un caracter dominant. 5. - La câini. Caracterul părul scurt domină caracterul părul lung. Culoarea neagră domină culoarea brună, iar repartizarea uniformă a culorii domină culoarea bălţată. La baset, culoarea roşie domină culoarea neagră. Forma corporală a basetuiui este un caracter dominant. Coada scurtă, sau lipsa totală a cozii, reprezintă deasemenea un caracter dominant. 6. - La iepurii de casă - ereditatea culorii este foarte bine studiată. S’au determinat numeroşi factori, care în linii generale sunt aproape aceeaşi la toate rozătoarele. Există în primul rând un factor fundamental al pigmentaţiei, fără de care nu se poate produce nici o culoare. Un animal fără acest factor este complet alb. Apoi există factori pentru culoarea albastră, brună, neagră, culoarea sălbatecă, etc. Factorul pigmentaţiei formează o serie de alelomorfism multiplu cu următoarea scară epistatică: albt în general primăvăratice şi fără a produce pagube prea mari, decât la câteva frunze. In caz de mare invazie, se recomandă tratament cu sulf sublimat. ERINUS. - Fior. - Gen de plante din fam. Scrophulariaceae. E. alpinus L., mică plantă vivace, în tufe. Frunze oblonge, crenelate, în rozetă; tulpini scurte, terminate fiecare printr’un ciorchine de frumoase flori pur-purii-roze. 'Cere pământ uşor, proaspăt şi umbrit. Înmulţirea prin seminţe, în April-Maiu, sau prin diviziunea tufelor în toamnă. ERIOCAMPOIDES LIMACINA. - Ent. - V. musca cu fierăstau. ERIODENDRON. - Bot. - Gen din fam. Malvaceae, tribul Bombaceae, cuprinzând circa 8 specii în reg. tropicală a Americii. Arborii, spinoşi sau nu, cu frunze digitate, flori axilare solitare sau în cime, roşii sau albe. ,,Arborele de bumbac**, Sebol, Silk cotton tree, al Americanilor este specia E anfrac-tuosum. Cât e tânăr are spini foarte ascuţiţi care dispar mai târziu, creşte foarte repede, atingând circa 45 m. înălţime. Coroana şi tulpina f. ramificate. Se plantează pe marginea şoselelor. Frunzele cad spre primăvară şi cresc din nou în câteva zile. Bumbacul fructelor nu este utilizat. ERIOPHORUM. - Bot. - v. bumbăcariţă. ERITEMUL. - Med. Vet. - Roşeaţă întinsă pe piele, care apare în diferite boale ca: ru-get, pesta porcului, variolă, jigodie, etc. Ro-şeaţa se arată pe corp sub formă de pete mari, putând ajunge până la mărimea unei piese de 250 lei, fără forme precise şi dispar da_că le presăm cu degetul. ERITHRICHiIUM. - Bot. - v. ochiul şarpelui. V. Gr. EROARE PROBABILĂ. - Amel, - Diferenţa între datele obţinute prin calcul şi cele obţiniute prin experienţe. Se aplică în ştiinţele ce se bazează pe observaţie. E. poate fi pozitivă sau negativă. In general, avem 2 feluri de e.: sistematice şi fortuite. Cele din-tâiu se datoresc imperfecţiunii aparatelor cu care lucrăm. In acest caz, scopul principal este de a îmbunătăţi cât mai mult aparatele de care ne servim. E. fortuite - cele care ne interesează în deosebi - sunt rezultantele unor cauze absolut accidentale. Nu sunt supuse nici unei legi şi sunt datorite seriei de imperfecţiuni a simţurilor noastre, ceia-ce face cu neputinţă determinarea exactei lor valori. E. mijlocie - v. curbă de variaţiuni -, cu ajutorul căreia determinăm spaţiul în care se găsesc valorile ce le poate lua mijlocia unui şir de variaţiune. E. probabilă stabileşte dacă datele obţinute experimental concordă cu cifrele teoretice, atunci când urmărim disjungerea unui factor în descendenţa unui hibrid. Pentru calcularea e. probabile, se întrebuinţează obişnuit următoarea formulă - care este în ace-laş timp şi cea,mai practică: E. p. = 0,67 :898Vp.~qTN. în care Ni=no. total al indivizilor analizaţi; p şi q procentele corespunzătoare raporturilor de scindare, de ex. 0,75 şi 0,25 pentru raportul 3:1. La calcularea rezultatelor, raportăm grupa EROARE PROBABILĂ 440 recesivă sau dominantă la suma indivizilor analizaţi, luată ca unitate de măsură, adică împărţim respectiv aceste grupe la suma totală a indivizilor analizaţi. Desbinarea se consideră normală, atunci când abaterea - D - cifrelor giălsite de la cifrele teoretice, este mai mică, sau cel mult egală cu întreitul E. probabile, adică E. probabilă în culturile comparative. Cu ajutorul ei se poate observa .cât se abat caracterele pe ani de la limita mijlocie, cât este de constantă linia pusă în cultura comparativă şi în acelaş timp anihilează efectul atâtor e. datorite diferenţelor de sol, de umiditate, de îngrăşiăimânt, irigaţie, semănat, cântărire, etc. Aici se întrebuinţează formula stabilită de Romer: e. p. = + y_£_3! în care £ cz= suma - însumare -; d = diferenţa între numărul dat de parcela separată şi mijlocie aritmetică a parcelelor; nrz= no. parcelelor parţiale ale fiecărei linii. Ex.: s’au făcut culturi comparative în 4 repetiţii cu 2 linii - L24 şi L28 - de grâu, urmă-rindu-se factorul ,,producţiunea de boabe*4. justă asupra mediei ideale. Formula ei este: em = ±\irori) în care a*=abaterea de la M şi n=numă-rul indivizilor analizaţi. Media ideală M i 3em. Considerând 2 şiruri de variaţiune a 2 cercetări aparte asupra unui acelaş tip • de indivizi şi găsind diferit pe M la cele 2 şiruri, ar fi greşit să comparăm numai mediile lor aritmetice, Mi şi M*, ci trebue să găsim şi e. mijlocii ale lor eim şi e2m pentru a ne apropia de media ideală. Dacă am construi pe o aceiaş axă curbele de variaţiune ale acestor 2 şiruri, deşi Mi şi M2 nu vor coincide totuşi curbele se vor tăia şi vor fi foarte apropiate. Intre aceste 2 şiruri ale aceluiaş tip putem afla e. medie a diferenţelor = , - M2 -H }/ e,m + e. Formulele aplicabile pentru a reduce e* măsurătorilor de orice natură sunt: - v. pag. 441, tabloul I - Ex. Cinci măisurători consecutive ale aceleaşi linii au dat rezultatele înscrise în coloana c a tabloului de mai jos; să se calculeze e. probabilă a unui rezultat izolat şi aceia a mediei aritmetice F. - v. pag. 44 I, tabloul II - E. probabilă a unui rezultat fiind + 3,6, avem siguranţă de 100% că o măsurătoare Linia No. Randament d d8 V £da parcelei de boabe pe n parcela de 1 2 ar în k&r 24 1 16.250 0,180 32.400 'o f* 2 16.320 0,110 12.100 s 3 16.530 0,100 10.000 8 4 16.610 0,190 36.000 0 M=16.430 V d=0,580 V d2=0,0906 1+ 0 0 28 1 13 250 0,130 16 900 ,, 2 12.950 0,170 28,900 ~c 5] ,, 3 13 130 0,100 100 Oîl ,, 4 13.156 0,360 900 001 2 ii 1+ © _ _ M=13.120 I d=340 V ¿2=0,4680 ■ 1 S E. probabili pentru linia 24 = + = + ^ţMJ906CJ0 _ _j_ ^(,^22650 = 4; 0,150 .........................28 = •• — ± = ± 0,108 Producţia mijlocie va fi : M24 = 16,430 ih 0,150 kgr. „ „ : M*8 = 13,120 ± 0,108 „ A. I. B. Eroarea medie. - Topogr. - Măsură a pro- ulterioară va da o cifră cuprinsăl între babilităţii prin care putem, cu ajutorul mij- 1204,602+3,6 şi că adevărata măsură a li- lociei - mediei -, să ne facem o idee cât mai niei va fi cuprinsă între 1204,602 -f- 1,6. 441 ERODIUM-EKYSIPHE ei = eroarea medie a unui rezultat lui M = + '/ V' n(n- = \/^±? V ‘n-l) 2 e1 1) 1 n es = ,, j, ,, ,,n“ măsuri = ]/ V e» 2 2 2 E = eroarea proba ilă == 0.67449 e = 4- — e; (a unui rezultat = -f- — e; a lui M = 4- — e v — 3 — 3 — 3 m) 0.476936 e__________ i = nosiguranta probabilă a lui e sau E şi e egal cu e (s u E) .— ^ ---- V n 2 V7 n 1 hi = indicele de precizie a unui rezultat = ------------------ e, V 2 hm = ,, ,, ,, ,, lui M = -----— = hi \/ o «Wa V 1 hs = »» ,, ,, a sumei a ,,n” măsurări = ----------—~ es V n p = exactitatea unui rezultat „ai” = hi2 = —t— 1 ei a ,,n” măsuri = —~ 2 eiz 2 es2 c: a = M c a* Calcule din formule : J204.63 m. ---2,8 cm. 7,84 -i/Va» Wl18,8t) „ »54 „ +6,2 ,. 3«,44 ,r>9 „ +1.2 „ 1,44 Ei = + ~Y ei = ¿ 3,6 cm. „ ,63 ,. ---7,8 „ 60,84 ei 5,4 em = v--- = 2.4 cm. ,57 „ +3,2 „ 10,24 2 Em = dl 3 em = + 3,6 cm. £ c = ,301 +10,6-10,6=0 V a2 =118,80 M = = 60,2 = 1204,6C2 5 II Nesiguranţa probabilă a lui Ei şi- Em este: Ei 3,6 E.n ii = i/— = î7= = + 0,8 cm. ; im =77=- = + 0,36 Pn F 5 Vn - Deci, cu toată certitudinea, putem spune că: Ei = 3,6 + 0,8 cm şi Em = 1,6 -j~ 0,36 cm. A. I, ERODIUM. - Bot. - v. pliscul cucoarei. EROS. - Bot. - Erosum; însuşire a unor organe, de a fi prevăzute cu denticuli inegali, încât par a fi roase de animale; ex. Cerastium. EROZIUNE. - Geol. - Fenomen geologic datorit apei - de ploaie, curgătoare, oceane, mări, - gheţarilor, prin care scoarţa pământului este săpată şi brăzdată de văi, râpe, a căror forme şi mărimi variază cu: timpul de contact, materiile străine încorporate a-cestor agenţi - particule sblide, diferite substanţe chimice etc. E un factor important în formarea şi transformarea scoarţei pământului, fiindcă materialele rezultate prin e., sunt depuse în alte locuri. ERUCA. - Bot. - Gen de plante din fam. Cruciferae. E. sativa, plantă păroasă, frunze lirat - penat - fidate, cu lobi dinţaţi. Petale gălbui sau alburii, silicve pedicelate scurt, glabre sau păroase. Se găseşte din Mai până în Noembrie, pe locurile de cultură din Do-brogea. ERVUM LENS. - Fit. - V. linte. ERWINIA. - Fitop. - Gen de bacterii -după terminologia Societăţii Americane: S. A. B. - mobile, tu cili pe toată suprafaţa -sin. cu Bacilhis, după Migula şi Smith. V. Gh. ERY.NGIUM. - Fit. - v. scaiul dracului. ERYSIMUM. - Bot. - v. mixandre sălbatece. ERYSIPHE. - Fitop. - Gen de ciuperci din clasa Ascomycetes, caracterizat prin peritecii cu multe asce şi cu fulcre simple. E. gra-minis atacă foile şi tecile de graminee, la care produce pete floconoase albe, sau ro-şietice, cu aspect de făinare. Forma coni-diană este cunoscută sub numele de Oidium. - Fig. 688. E. polygoni atacă mazărea, trifoiul, lucerna, pătlăgelele roşii, hrişcă, etc. E. cicho-racearuim atacă numeroase plante din fam. Compositae şi Borraginaceae, tutunul, etc. ERYTHACUS-ESCA 442 Se combate prin stropiri cu soluţii de per-manganat de potasiu. V. Gh. Fig. 688. — ERYSIPHE POL.YGONI. — 6, forma conidiană: My, miceliu; Sc, sugător; Com, conidie, •— 7, germinarea unei conidii. — 8, Miceliu -My- cu sugător -Sc-, prevăzut cu o veziculă -V- pătrunde în epidermă. — 9, Peritecie. — 10, trei asee. ERYTHACUS. - Zool. - V. prigoare. ERYTHREA. - Bot. - Centaurium - v. ac. şi fierea pământului. ERYTHRONIUM. - Bot. - v. .măseaua ciutei. ERYTHROXYLON COCA Lam. - Bot. - Fam. Erythroxylaceae. Arbust mic originar din Anzii din Peru şi Bolivia. Frunzele sale conţin în proporţie de 0,78-1,22% cocaină, din care cauză se cultivă în America de Sud, lava şi Ceylon. Locuitorii mestecă frunzele de Coca împreună cu cenuşa plamtei zisă Quinoa - Chenopodium Quinoa care le împrumută o deosebită rezistenţă fizică, graţie căreia pot străbate cu hrană puţină regiuni muntoase din cele mai dificile. Cocaina extrasă din frunze se întrebuinţeaeză ca anestezic local şi în mod nepermis ca stupefiant. C. C. Georg. ESCA. - Fitop. - Boală a viţei de vie, produsă de Stereum necator Viala, ciupercă ba-sidiomicetă din fam. Telephoraceae. Atacul survine asupra tulpinii şi frunzelor. Invazia se face prn rănile de tăere, mai cu seamă prin rănile mari ale coardelor sau ale trunchiului. De la începutul contaminării de către S. necator, printr’o rană de tăere, până în momentul morţii butucului, se scurge o lungă perioadă de timp; parazitul mistue şi distruge ţesuturile treptat şi numai după 4-5 ani, el doboară planta cea mai viguroasă, de multe ori fără ca nici un semn exterior să arate acţiunea patogenă a parazitului. Totuşi, butucii care nu sucombă de apoplexie, decât după câţiva ani, prezintă, cu un an sau doi înainte de moartea lor bruscă şi la sfârşitul vegetaţiei, semne de coacere proastă a extremităţilor coardelor, care sunt uscate pe unul sau mai multe mentale; mai mult, S. necator, atât de deosebit în câteva efecte ale sale de desechilibru toxic, provoacă dezordine de vegetaţie, tra-ducându-se: a. - prin creşterea într’un număr mare a mlădiţelor pe trunchiu şi braţe; b. - prin deformarea foilor şi printr’o ten- dinţă la court-noué - v. ac. datorită des-voltării exagerate a tuturor mugurilor normali mai ramificaţi şi de foarte numeroşi muguri secundari şi terţiari. S. necator pătrunde mai întâiu prin măduva rănilor de tăere şi treptat se vâră în adâncime; din măduvă, miceliul se difuză în mod concentric şi treptat din centrul tulpinei către periferie; pătrunderea concentrică şi întinderea treptată a parazitului în lemnul tulpinei şi a braţelor sunt caracteristice ac-ţiunei sale patogene. Această pătrundere concentrică se face prin năvălirea succesivă, probabil intensificată în perioadele de căldură şi când pământul este umed, - şi este rezultatul unei acţiuni diastazice a miceliu-lui. Acesta, radiind de la măduvă - punctul iniţial de invazie -, înegreşte mai întâiu un cerc tangent de lemn, concentric, mistue apoi acest lemn şi vegetează în masele îndesate a acestei zone în prealabil înegrite. A-ceastă înegrire este datorită unei diastaze emisă în mod succesiv de către parazit; influenţând compuşii taninoşi ai lemnului, care iau o culoare brun închisă, în acelaş timp omoară celulele lemnului; ciuperca trăeşte pe socoteala acestor celule înegrite şi a acestor substanţe taninoase oxidate; ea nu trăeşte în lemnul sănătos, ci numai în părţile înegrite de către diastază. Prin năvălirea succesivă, miceliul ajunge a ocupa un spaţiu din ce în ce mai mare în ţesut, în aşa fel, că la urma urmelor, nu mai rămâne decât un inel subţire de lemn în jurul massei miceliene: acest inel, la rândul său, este diastazat şi planta moare brusc, în câteva ore - seva ne mai putând circula prin aceste ţesuturi distruse. Massa micelia-nă, - care sfârşeşte prin a umple tot cilindrul tulpinei este spongioasă, de un galben clar sau rareori, mai mult sau mai puţin brună; ea formează un ţesut falş de consistenţă identică ca acea de iască - în tulpinele groase -cu fragmente de lemn intercalate şi mai mult sau mai puţin descompuse de către diastaza miceliului. Ceiace este constatat şi bine caracteristic, este, că această iască miceliană, care umple centrul unui butuc invadat, este întotdeauna încercuită de o zonă regulată -puţin difuză pe mărginile sale exterioare -de o culoare brun-negricioasă sau brun-ro-şiatică, tranşantă pe un fond alb-gălbui al lemnului sănătos şi al miceliului de un brun-gălbui clar sau mat. Dacă butucii distruşi în mod progresiv de către E., sunt abandonaţi în vie şi nu sunt scoşi, iasca interioară se usucă şi se reduce într^o pulbere galben-cenuşie, care aminteşte, prin aspectul său, o ferestrăitură fină de lemn; braţele şi tulpina crăpând şi pulberea miceliană, cu corpurile reproducătoare, ce le conţin - scleroţi -, împrăştiate de vânt, este cauza principală a răspândirei maladiei şi a contaminaţiunilor ulterioare. Dacă n’ar 443 ESCAVAŢIE fi astfel, mijloacele de contaminare a lui S. necator ar fi mult reduse, dacă ele n’ar fi datorite decât bazidioforilor - fructe, care se întâlnesc aşa de rar. - Fig. 689. Fi#. 689. — FRUNZA unui butuc atins de ESCA. Butucii de vie sunt cu atât mai favorabili pentru contaminare de către IE., cu cât rănile de tăere - calea principală de pătrundere a scleroţilor - sunt mai mari şi mai prost cicatrizate. Asupra frunzelor, E. se manifestă indirect, prin uscare în 1 -2 zile după ce ultimul inel al trunchiului sau coardelor a fost distrus de diastază. Culoarea parenchimului păleşte, devine de un verde-murdar, apoi verde-cenuşiu; limbul se prăbuşeşte pe pe-ţiol şi pe margini; partea limbului dintre nervuri este cea dintâiu alterată. Fructele se usucă, trecând de la culoarea verde, la culoarea roşu-cărămizie murdară. Intensitatea atacului variază după var. de viţă din cultură. Sensibilitatea, mai mult sau mai puţin mare - sau receptivitatea - unei var. depinde de conţinutul în substanţe ta-ninoase a tulpinii. Var. albe sucombă mai încet şi prezintă frunze cu mozaic, în timp ce var. roşii sunt mai adesea lovite de apo-plexie fulgerătoare. Tratament. Reducerea, pe cât e posibil, a rănilor de tăere şi acoperirea lor cu produse antiseptice - gudron, fenol, diferite mas-tici, vopsele antiseptice, etc. -. Tratamentul preventiv şi curativ se poate face prin stropiri cu zemuri arseniacale. Iată câteva formule, dintre cele mai întrebuinţate: 1. Intr’un cazan de tablă de fier, se fierb 60 1. apă, în care se disolvă 20-30. kg. de carbonat de natriu; apoi, amestecând cu un t>ăţ, se adaugă puţin câte puţin 20-30 kg. de acid arsenios; se fierbe încă timp de */2 oră, apoi, se complectează cu apă volumul la 100 1. Această soluţie este incolpră, de-aceia pentru a evita orice greşeală, este bine de a o colora cu un colorant solubil - de exemplu fuxină. In momentul întrebuinţării, această soluţie este diluată de 20 ori volumul său cu apă, - adică se obţine 2000 1. de soluţie gata de a fi întrebuinţată -, fie 5 1. de soluţie concentrată pentru 100 1. apă. 2. - Se amestecă: acid arsenios 20 kgr., carbonat de natriu 15 kgr., săpun - de preferinţă negru - 18 kgr., apă 100 1. Se prepară ca şi pentru prima formulă şi se adaogă săpun, diluat separat, în apă caldă, la sfârşitul operaţiei, apoi se complectează până la 100 1. cu apă. înainte de întrebuinţare, această soluţie este deasemenea diluată cu apă de 20 ori volumul ei. Această a doua formulă, este foarte preferabilă primei, fiindcă ea este mai aderentă, graţie săpunului negru. Zece sau doisprezece litri de soluţie diluată e suficient, în mijlociu, pentru tratarea a 1 00 butuci. Tratamentul cu aceste soluţiuni, sunt făcute o singură dată pe an, în timpul repao-sului vegetativ, după tăere şi înainte de des-mugurire, stropind butucii, şi mai ales rănile de tăere, cu ajutorul pulverizatorului obişnuit - prevăzut cu un stropitor mai puţin împrăştiitor, decât acel întrebuinţat pentru tratamentele cu zeamă bordeleză, contra Mil-diului - sau cu ajutorul periilor, sau chiar cu o bucată de ştofă, fixată la un mâner de lemn. Fiecare lucrător în aceste ultime două cazuri, este prevăzut cu o căldare, conţinând soluţie. Tratamentul cu pulverizatorul, desigur, este mai rapid, dar este deasemenea mai periculos, pentru lucrători, căci cu acest instrument, lucrătorii vor avea, totdeauna, mâinele muiate, fie că robinetul curge, fie că ţeava de cauciuc este rău fixată, fie că ar trebui deşurubat stropitorul, pentru a-1 curăţi, etc... mai mult, vântul, oricare ar fi precauţiunile luate, le va arunca totdeauna picături de soluţie pe mâini, faţă, haine. Pentru a evita accidentele - care ar putea fi mortale -, ne pare preferabil de-a trata cu peria sau cu cârpe. Eficacitatea tratamentului este perfectă în tot timpul perioadei care urmează tăerea -la orice epocă ar fi făcută -, până Ia des-mugurire; însă, dacă e posibil, e mai bine de a se trata îndată după tăere şi în tot cazul, înaintea începerii plânsului. Se va trata 2 ani la rând, apoi al 3-lea an, al 4-lea şi al 5-lea an şi aşa mai departe, până când boala dispare; apoi în mod preventiv, a se continua tratamentul un an pe doi. după A. Bil. ESCAVAŢIE. - Med. Vet. - Scobitură în- ESENŢE-ESER1NA 444 tr’un ţesut oarecare, mai mult sau mai puţin regulată. E o nomenclatură mai des întrebuinţată Ia oase. V. Gr. ESENŢE. - Chim. - Corpuri ce se găsesc în vegetale, cu o compoziţie complexă, nedefinită, formate în general dintr’un principiu hidrocarbonat şi unul oxigenat, şi care au anumite proprietăţi: sunt mirositoare, uleioase, volatile, insolubile în apă, solubile în alcool şi eter, la aer se alterează, rezini-ficându-se; în general incoldre, mai puţin dense decât apa, fierb la 160°-240°. Extragerea industrială a e., se face prin mai multe procedee. 1. - Absorbţia este procedeul cel mai întrebuinţat în S. Franţei la Cannes, Nissa etc. care sunt centre importante de fabricarea parfumurilor. Se bazează pe proprietatea ce o au grăsimile de a absorbi e. din flori, atunci când sunt puse în contact cu acestea; se face la cald sau la rece. La rece se face pentru jasmin şi tube-rose, care se pun peste un strat de grăsime, într’un fel de cutie cu faţa inferioară şi superioară din lemn; florile se înlocuesc cu altele atunci când s'au epuizat, iar pomada parfumată obţinută, este mai departe supusă unei acţiuni de macerare, spre a extrage e. Trandafirii, violetele, etc., se tratează Ia cald, topindu-se grăsimea şi în ea diseminând florile, până obţinem o pomadă. Absorbţia la cald, se poate face în condiţiuni foarte bune cu ajutorul saturatorulul raţional M. Piver, care constă dintr’o cutie despărţită în compartimente verticale prin mai mulţi pereţi; partea superioară a fiecărui compartiment, comunică printr’un tub exterior cu partea inferioară a următorului. Grăsimea topită într’un aparat separat, urcă succesiv din compartiment în compartiment; în acelaşi timp, un paner metalic, cu flori, coboară prin compartimentele respective, şi în contact cu grăsimea, e., se absorb. Principiul e următorul: către compartimentul superior, grăsimea este mai aproape de punctul de saturaţie, totuşi mai poate extrage e., fiindcă vine în contact cu flori proaspete, pe când atunci când panerul ajunge în compartimentul de jos, florile sunt aproape epuizate, cu toate acestea, absorbţia e., se mai face, fiindcă grăsimea aici are o putere disolvantă mare: ea este la primul contact cu florile în mersul ei ascendent. Acelaşi procedeu, bazat pe acelaşi principiu, se obicinueşte întrebuinţând vaselina. Aparatul constă într’o serie de filtre - prese încălzite la 50° prin-tr’un curent de apă caldă. Florile se pun între talerele filtrelor, iar vaselina încălzită la 60° trece prin aceste filtre. In primul filtru, se pun florile cele mai epuizate peste care trece vaselină proaspătă, astfel că şi ul-timile resturi de e. sunt extrase; de aici vaselina trece în al doilea filtru cu flori mai puţin epuizate şi a?a mai departe. Vaselina după ce iese din ultimul filtru, se răceşte, se solidifică, se pune într’un alambic şi se extrage e. cu ajutorul vaporilor. 2. - Distilarea este alt procedeu de extragere a e.; se pun plantele în alambicuri mari, se toarnă apă şi apoi se introduc vapori de apă, care antrenează şi e.; amestecul de e. şi apă merge printr’o serpentină, condensându-se şi stj*ângându-se într’un recipient, unde se separă e. pe baza densităţii. Procedeul distilării nu se întrebuinţează decât cu plantele ce au un parfum volatil şi sunt inalterabile la căldură. 3. - Macerarea. Se face întrebuinţând fie plante, fie pomadă parfumată. In primul caz, se pun plantele în nişte aparate închise, turnând alcool peste ele; alcoolul disolvă e. şi operaţia se repetă până la epuizarea plantelor; sau vasele în care se pun florile şi alcoolul se agită - altă dată cu mâna, azi cu aparate speciale - până se disolvă toată e. conţinută de plante AE^âst-fel obţinută, se poate întrebuinţa direct în parfumerie. E. din grăsimele parfumate, se scoate cu ajutorul unor aparate numite ex-tractoare, compuse dintr’un cilindru vertical, în interior cu mai multe palete care a-gită conţinutul format din grăsimea parfumată şi alcool. Când operaţia e terminată, aparatul se lasă liniştit, grăsimea depunân-du-se la fund, iar alcoolul parfumat, deasupra. 4. - Stoarcerea, metodă prin care se extrage e. din plantele ce conţin suc parfumat: lămâiu, portocal, etc. Aparatele bazate pe această metodă sunt numeroase. E. extrase prin unul din mijloaceel mai sus descrise, se întrebuinţează în parfumerie, dând naştere unui întins comerţ. ESENŢĂ DE TERBENTINĂ. - Med. Vet. -Lichid incolor, ce se îngălbeneşte la aer, cu miros puternic, insolubil în apă, solubil în alcool, eter şi oleuri. Aplicată la suprafaţa pielii, sub formă de fricţiuni, are o acţiune iritantă, mai ales la cal. Intern, are o acţiune diuretică şi diaphoretică. Extern se în-v trebuinţează, sub formă de fricţiuni, ca re-vulsiv şi, în injecţii subcutanate, pentru producerea abceselor de fixaţie. Intern, sub formă de siropuri, boluri, electoare, ârdu breu-vage, se întrebuinţează ca excitant al tubului digestiv, mai ales la ierbivorele^mari în meteorisme şi indigestii cronice; ca vermi-fug; ca modifipator al secreţiei şi calmant al iritaţiilor bronchice şi ca diuretic. Doza Animale mari • • ,, mijloci ,, mici Diaforetic şi diuretic Vermifuir 30—50 gr. 50—100 gr. 5—15 „ 10— 30 „ 2_ 5 „ 4 — 40 „ A. H. ESERINA. - Med. Vet. - Sin. Fisostigroina, un alcaloid extras din Phisostigma veneno-sum. Se întrebuinţează mai ales sub formă de săruri, dintre care ^ cele mai principale sunt sulfatul si salicilatul. E. este un exci- tant specific al pneumogastricului. In injecţii subcutanate activează secreţiile şi provoacă contracţia organelor cu fibre musculare netede. Extern, se întrebuinţează în co-lire, ca miotic, pentru a provoca strângerea pupilei şi a micşora presiunea intra-oculară în diferite afecţiuni ale ochiului. Intern, se întrebuinţează ca purgativ şi pentru expulzarea diferiţilor corpi streini din intestinul gros. La bovidee contra diferitelor forme de indigestie. Doze: Oal . • . . 0,05 ■— 0,10 gr. Bou ... 0,10 — 0,30 ,, Câine • . . 0,001 — 0,003 ,, A. H. ESOFAG. - Anat. - Tub lung cilindric, care porneşte din fundul gurii - dela faringe - trece de partea stângă a tracheei şi după ce trece prin piept şi prin diafragmă, se termină în stomac. In stomac, e. se termină printr’o deschidere numită cardie. E. e compus din trei straturi: un strat gros la mijloc, format din muşchi, de culoare roşie, care e căptuşit pe dinăuntru şi pe dinafară cu câte o. membrană de culoare albă. E. are rol de a transporta alimentele din gură în stomac, iar la rumegătoare şi de a le readuce din rumen în gură. Pentru a îndeplini acest rol, de a transporta bolul alimentar, e. e prevăzut în mod normal de mişcări în formă de valuri, care încep dela gură şi se termină la stomac. In cazul când aceste mişcări peristaltice ale e. nu se mai produc - constituind paralizia e. - bolul alimentar nu mai înaintează şi deci animalul nu se mai poate alimenta. V. Gr. ESOX LUCIUS. - Piscic. - Numirea ştiinţifică a ştiucii - v. ac. ESTIMAŢII AGRICOLE. - Econ. rur. -Sin. evaluări agricole. Constituesc studiul a-gricol care se ocupă cu determinarea valorilor întreprinderilor economice agricole, sau Cu determinarea valorilor părţilor componente ale acestor întreprinderi: E. agricole formează în prima linie o parte a economiei rurale şi contabilităţii agricole şi în a doua linie o ştiinţă ajutătoare economiei naţionale practice. In acest scop, studiul e. trebuie să lămurească mai întâi noţiunea de valoare, faţă de om, importanţa valorii şi modul cum rezultă valoarea şi în aeelaş timp îi revine rolul de a afla şi a determina raporturile de schimb faţă de o-biectul cercetărilor, ¡p strânsă legătură cu ac-esitea sunt şi alte Cercetări, prin care se află factorii care determină în mod individual cuantumul valorii. O a doua problemă a studiului e. constă în aceea de a arăta în ce mod se pot executa ele în cazuri concrete. Studiul e. se compune din două părţi principale : I. - Partea teoretică, care se ocupă cu: 1. - Noţiunile ştiinţifioe-economice de bază. a. - activitatea economică, bunurile a-gricole şi diferite feluri de exploatare; b. -consideraţiuni economice, asupra exploa.a-ţiilor familiale - de consum -; c. - conside-raţiuni economice cu privire la extimarea cheltuelelor în exploataţiile capitaliste; d. -problema calculaţiilor; e. - produs, venit, câştigul îintreprinzătorrului şi renta solului; f. - diferite naţiuni ale valorii şi scopul e.; g. - formarea preţurilor la diferite feluri de bunuri; h. - formarea preţurilor în exploataţiile agricole şi raportul între preţ şi valoarea de randament; i. - noţiunea de valoare în legiuiri şi jurisprudenţă. 2. - Condiţiunile care de.ermină cuantumul venitului net în exploataţiile agricole: a. - condiţiile naturale; b. - condiţiile economice. II. - Partea practică, cuprinde: 1. - Estimarea separată a bunurilor agricole cuprinsă în inventar. 2. - Estimarea exploataţiilor agricole, a. -importanţa principiilor de evaluare pentru executarea practică a estimaţiilor; b. - estimarea după preţul de cumpărare - val. venală - şi după venitul net - valoarea de randament -; c. - principii asupra pregătirii şi executării e. 3. - Estimarea exploataţiilor agricole prin folosirea principiilor de estimare. a. - Estimarea terenului arabil; b. - Estimarea fâneţelor; c, - Estimarea păşunelor; d. - Armonizarea e. separate a diferitelor culturi şi luarea în consideraţie a condiţiilor economice în producţie. 4. - Diferite metode de e. folosite. 5. - Estimare în legătură cu fixarea impozitelor fonciare. 6. - Folosirea statisticilor preţurilor ds cumpărare şi arendare pentru estingiarea gospodăriilor agricole. Gir. Ciul. ESSEX. - Zoot. - Rasă engleză de porci; numele l-a luat după comitatul E. Provenit din încrucişarea dintre vieri italieni, cu scroafe autohtone. Aptitudini pentru îngrăşat: precoce, schelet redus etc.; picioare scurte, grăsime multă, carne puţini gustoasă. ESTONIA. - Stat. - Republică. - întindere: 47.549 km. p., cu 1.130.000 locuitori. Are .133.000 gospodării ţărăneşti, cu o suprafaţă totală de 3.100.000 ha., din care: 1 mii. ha. arături, 1. mii. ha. fâneţe şi păşuni, 0,7 mii. păduri şi 0,3 mii. ha. mlaştină, restul ţării este acoperit cu apă. Dela dobândirea neatârnării, statul a făcut mari sforţări pentru a câştiga teren de cultură prin desecare. Proectul din 1 92*9,prevede 1 ]/l ha. pen- tru desecare, cerace revine la 31,5% din întreaga suprafaţă .a ţârii. Până la sfârşitul anului 193$7 au fost desecate 600.000 ha. din care 2 000300 *“îha. au şi intrat în stare de ETER Ă-ETN OLOG IE 446 producţie. înainte de legea reformei agrare - 10 X/ 1919 - proprietatea rurală avea încă aspectul feudal: 1149 latifundiari stăpâneau 2,5 mii. ha. - 52% din întreaga suprafaţă -. Printr’un lung şi costisitor şir de lucrări: expropriere, împroprietărire, ajustare de gospodării ţărăneşti, colonizare, împrumuturi de înzestrare pentru noii gospodari, ameliora-ţiuni, conversiuni ş. a., s’a obţinut p'e locul latifundiilor şi al pământului câştigat următoarea structură a proprietăţii: Mărimea loturilor sub 1 ha. 1—5 ha. 5 — 10 ha. Nr. loturilor 7.155 7.780 8.436 °|0 13,6 14,8 16,0 In total au luat fiinţă pe aceste locuri 52.558 gospodării ţărăneşti, pe care se rea-zămă o bună parte a economiei naţionale. 65,8% din populaţie trăeşte din agricultură, silvicultură şi pescuit. Cam jumătate din pământul de arătură este folosit pentru cereale. Ovăz - 1936 138.000 ha., secară 137.000 ha., orz 100.000 ha., cânepă 218.000 ha. înainte de monopolul cerealelor, E. importa cereale, a-cum exportă. In 1935, ceptelul era urmă-toruli cornute 726.400, cai 218.000, oi 593.000, porci 289.190, păsări 1.200.000, stupi - cu albine 65.900. Producţia de unt a atins în 193 7 14.000 tone. In 1936 s’a exportat: unt 10.922 t., ouă 43,7 milioane, bacon 2.254 t., cânepă 6.535 t., în valoare totală de 43,4 mii. cor. est. Industria este în plin avânt: luând producţia din 1927/31 = 100, în 1932 a fost de 80,9, în 1937 a fost de 143,9. In anii 1935/37 exportul produselor industriale a fost de 40% din totalul exportului, al produselor agricole a fost de 45-50%. Cu începere dela 12 Martie 1934* s’a lucrat mult pe tărâmul organizării în toate ramurile. S’a organizat anume populaţia pe camere profesionale, proprietari de case, pes- 1 cari, lucrători, mici proprietari rurali şi muncitori agricoli, crescători de vite, ingineri, gospodărie casnică - femei -, farmacişti, medici, veterinari, profesori şi meseriaşi. Camera de agricultură şi camera de industrie şi comerţ fiinţau încă din 1932. Ţara este împărţită din punct de vedere agricol în 72 convente de agricultură. Fiecare convent trimite câte un delegat la a-dunarea generală a camerei de agricultură. Camera de agricultură este reprezentată la fiecare convent de câte un consilier pentru rentabilitatea agricolă. In Decembrie 1936 şi Ianuarie 1937 au fost alegerile pentru cele două camere ale Adunării Naţionale care au întocmit noua constituţie a Estoniei. ETERĂ. - Piscic. - V. vârşă. ETEROCROMOSOM. - Biol. - Cromosomi care se disting de ceilalţi cromosomi ai a- celeiaşi specii. Uneori constituesc o pereche de cromosomi mici şi egali - microcromo-somi -, alteori sunt mici, dar sunt inegali -idiocromosomi -, iar alte ori apare numai un singur cromosom mai mare, nepereche * monosom -. In e. se găseşte factorul ereditar care determină sexul individului. - v. ereditate. A. Mau. • ETERUL ^SULFURIC. - Med. Vet. - Oxid de ethil, lichid incolor, foarte mobil, cu un miros plăcut şi foarte difuzibil. Pulverizaţi la 10—20 ha. 20—30 ha. 30-—50 ha. Peste 50 ha. 15.262 10.366 3.026 532 29,0 19,7 5,8 1,1 suprafaţa pielii, prin evaporarea rapidă, produce o anestezie locală. Intern, are proprietăţi antispasr^otice şi este un excitant al secreţiilor digestiv*e, întrebuinţându-se în infuzie de camomilă, contra colicilor la cal. Prin inhalaţii produce anestezie generală. A. H. ETIAJ. - Topogr. - Media cotelor minime ale nivelului apei unui curs, luate pe o perioadă de 15 ani în urmă. E de mare importanţă cunoaşterea e. unui curs de apă folosit pentru irigarea 'terenurilor învecinate, pentru a se folosi debitul minim capabil a fi dat de curs. Astfel, debitul Dunării 1^ Olteniţa, când nivelul e la e., este de 2000 m.c./sec., iar în timpul creşterilor extraordinare ajunge la un debit de 20.000 m.c./ sec. E. unui curs de apă se poate mări: prin ridicarea fundului albiei, datorită depozitării de material; prin despădurirea regiunii muntoase de origine a cursului, când scade coeficientul de pierdere a apei prin infiltrarea ei în sol; prin captarea de noui afluenţi; prin captarea de noui isvoare de apă subterană, etc. La fel, e. poate descreşte prin cauze contrarii celor citate mai sus. r;'TETIOLAT. - Bot. - Plantele când cresc fa lumină slabă au o culoare gălbuie, frunzele sunt mai mici şi palide, internodurile lungi şi fragile: sunt etiolate. Lipsa de lumină suficientă provoacă etiolarea. Ex. plantele ierboase care cresc în păduri umbroase, florile ţinute în casă, ramurile de sparanghel crescute în pământ. Sparanghelul, spre a i se mări valoarea comercială, se etiolează artificial, grămădindu-se deasupra rizomilor săi pământ cât de mult. In toate cazurile de etiolăre, formaţiunea clorofilei este împede-cată fiind înlocuită cu etiolină - xantofilină sau carotină. ETMOID. - Anat. - Osul în interiorul cutiei cranienă, care delimitează faţa de cavitatea cranienă. El este compus din trei părţi: lama perpendiculară, două mase laterale, şi două lame criblate. Este ujji os neregulat ciuruit, prin găurile căruia trec nervii olfac« ţiunei. V. Gh. ETNOLOGIE. - Zoot. - Studiul caractere* lor de rasă la speciile de animale - etnologia animală -. Aceste caractere etnice sunt de natură morfologică - părul, culoarea, conformaţia, etc. - şi fiziologică - constituţia, aptitudinea zooeconomică, precocitatea, prolificitatea, etc. A. Mau. EUBASID1E. - Fitopat. - La unele ciuperci - Basidiomycetes -, sporii - basidiosporii - se formează pe un organ - uni sau pluri-celu-lar - special, numit baside. Rasidiile tipice, bine diferenţiate, continui sau cloazonate, a-părând în număr constant, se numesc e. EUCALIPTOLUL. - Med. Vet. - Oleu eterat, obţinut din foile de eucalipt, se întrebuinţează ca antispasmotic, antiparazitar, antiseptic şi anticataral. A. H. EUCALIPT. - Bot. - Gen din fam. -Myrtî-caceae, tribul Leptospermee,-*wnprinde peste 150 specii răspândite în Australia, trăind în masive păduroase uriaşe. Sunt unele semnalate şi în arhipelagul Indic. Arbori cu creştere rapidă atingând 60—80 m. înălţime. Prezintă dimorfism foliar. Exemplarele tinere au frunzele cordiforme, opuse, sesile şi orizontale. Cele adulte alterne, falciforme, persistente şi adesea glauce. r Frunzele, scoarţa şi toate părţile vejfzi ale plantei au glande oleifere a căror {secreţiune are însuşiri tonice, astringente, febrifuge, de-¿irfectante, antiseptice şi stimulente. Principiul activ este eucaliptolul întrebuinţat în medicină ca tratament al unor afecţiuni ale aparatului respirator. V ,■ Sunt specii de E., E. stricta, E. capitellata, E. resinifera care se cultivă în sere fca plante decorative. E. globulosus se poate cultiva şi sub cerul liber în regiunile temperate şi puţin aride unde temperatura nu s.cade decât arareori sub 0°. Cere soluri bogate, a-dânci şi cu umiditate suficientă mai ales în zonele accesibile rădăcinei. Absorbind mari cantităţi de apă se plantează în vederea drenării terenurilor mlăştinoase pe care astfel le asanează. EUCALIPTUL. - Med. Vet. - Arbor din fam. Myrtacee, mai răspândit în Australia. Cel mai răspândit este Eucalyptus globulosus, din care se extrage euqaliptolul. - Fig. 690. Frunzele întrebuinţate sub formă de fu-migaţii, infuzii, alcoolaţi, siropuri şi praf de foi, se bucură de proprietăţi febrifuge anti-catarale, stimulente şi antiputride. A. H. EUCLIDIUM SYRIACUM. - Bot. - Plantă din fam. Cruciferae, tulpina erectă ramificată, frunze oblong-lanceolate, peţiolate; flori mici, roşii sau albe. Silicule sesile, lungi, cu peri furcaţi. înfloreşte în Mai-Iulie, prin stepe şi câmpii nisipoase. EUDEMISUL VIŢEI DE VIE. - Ent. - Sin. viermele ciorchinelui. Polychrosis botrana, unul dintre cei mai mari duşmani ai viilor. Fluturele are 18-20 mm. lăţime, pe circa 10 mm. lungime. Aripile anterioare cu zone de culoare brună, alternând cu altele bleu, aripile posterioare gri, cu marginele de culoare mai închisă şi cu cili. Antenele lungi, formate din 50-52 articulaţii. Are o arie mare de răspândire; trei generaţiuni pe an, iarna Figr. 690. — Ramură c& EUCALIPT, cu muguri* flori şi fructe'. — a, fruct. petrecând-o sub formă de crisalidă. Ciclul e-volutiv variază foarte mult, în funcţie de condiţiunile climaterice; în general, fluturii apar în Aprilie, Iunie-lulie şi Septembrie. O-mida o întâlnim pe un mare număr de plante, între altele pe Daphne gnidium, Tamus communis, Clematis flammula etc. Pe viţa de vie, petrecerea insectei constitue o adaptare secundară; în adevăr, pe la finele secolului 19-lea, această insectă se găsea numai în mod sporadic în vii. Oricum, Poly-chrosis botrana nu e un fluture specific al viţei de vie, el găsindu-se şi pe alte plante sălbatece. Fluturii sboară la sfârşitul zilei, după apusul soarelui şi până a nu cădea noaptea complet; sunt numeroşi şi sboară foarte activ în toate direcţiile. S’a observat câte odată foarte rar şi sboruri de dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui. Fluturii pot parcurge distanţe mari şi deci trece din-tr’o vie în alta. Ziua, adulţii stau nemişcaţi, adăpostiţi de frunze şl sbor neregulat, spre a se aşeza pe alte frunze, nu departe de locul de plecare, atunci când scuturăm frunza. Bărbaţii ies câteva zile înaintea femelelor. Durata vieţii adultului este de circa 10 zile EUDEMISUL VIŢEI DE VIE 440 şi puţin după acuplare, femelele din a doua şi a treia generaţie, depun ouăle pe ciorchini, cele din prima generaţie le pot depune însă şi pe alte organe ale plantei. Ouăle sunt depuse izolat pe pedicelul fructelor, fiecare femelă depunând între 40-60 ouă. Oul este de formă circulară, puţin bombat, neted. Incubaţia durează circa 1 0 zile şi omida măsoară 1 mm. pentruca după ultima j.upuire să ajungă la 7-9 mm. Omida se caracterizează prin prezenţa a 30-40 cârlige pe ultimele picioare abdominale; pe picioarele anale, acestea sunt în număr de 20-25 şi dispuse în cerc. In general, omida seamănă cu cea de Cochylis. Este foarte vioaie şi la cea mai mică atingere se strânge şi-şi dă drumul jos pe un fir subţire, mătăsos. Omida primei generaţii trăeşte pe ciorchinele tânăr pe care-1 înfăşoară într’un înveliş mătăsos, alb, sub care omizile stau adăpostite în orele calde ale zilei; stricăciunile produse de omizile primei generaţii, se reduc la distrugerea câtorva butoni florali, astfel că trec neobservate. Omida generaţiei a doua, atacă însă boabele verzi, deabia formate; firele mătăsoase sunt de astă dată mai puţin numeroase, iar boabele atacate prezintă perforări şi nu mult după aceasta putrezesc. Nici atacul acestei generaţii de omizi nu produce distrugeri mari, decât în anii de mari invaziuni. Atacul generaţiei a 3-a este cu mult mai grav, fiindcă populaţia a-cestei generaţiuni este de asemeni numeroasă şi mai ales din cauză că se produce la o epocă târzie, aproape de maturitatea strugurilor, când boabele sunt zemoase şi nu oferă decât o slabă rezistenţă. In general, atacul se produce prin rănirea boabelor, omizile nepă-trunzând în interior; ele se hrănesc ou pulpa, care după un timp putrezeşte şi ciorchinele se usucă. Atacul acestei a 3-a generaţii produce deobicei calamităţi, prin intensitatea şi generalitatea atacului. De multe ori, întrebuinţându-se la vinificaţie struguri conţinând omizi, vinul rezultat se îmbolnăveşte, dând o calitate inferioară. In continuare, omida generaţiei a treia se transformă în crisalidă, petrecând iarna ca atare. Câteodată după quleşul viilor apare şi o a 4-a generaţie de fluturi care ouă şi omizile se transformă apoi în crisalide care se învelesc într'o gogoaşe şi petrec iarna sub scoarţa viţei de vie, în crăpături sau sub bulgări de pământ. Crisalidele sunt cu mult mai puţin numeroase decât generaţiile precedente de omizi, aceasta, fiindcă cea mai mare parte din omizi sunt culese odată cu strugurii. Combaterea. Metodele de luptă contra a-cestui fluture, nu sunt de natură a ne permite să-l distrugem complet. Tratamentul de iarnă ce se face contra e., constă în curăţirea tulpinei şi coardelor, spre a distruge crisalidele ce hibernează adăpostite sub scoarţa şi în crăpăturile organelor* aeriene ale plantei, înainte ca via să fie îngropată. Această o-peraţie, ca şi tratamentul chimic de iarnă, e foarte puţin eficace fiindcă numărul crisalidelor ce hibernează nu este aşa de mare, iar cele ce există sunt bine adăpostite în fisuri adânci şi în gogoşi, care nu au nimic de suferit, nici după urma tratamentului chimic, nici după al acţiunei mecanice de frecare. Cel mai eficace tratament, se face primăvara prin pulverizaţii arsenicale; întrebuinţarea a-cestor substanţe se face rumai până ce strugurii ajung la pârgă, altfel fiind periculos pentru consoimatori: după pârgă, se pot întrebuinţa fluoruri sau substanţe cu bază de nicotină. La alegerea substanţei arsenicale, trebue avut în vedere ca substanţa aleasă să fie stabilă, greu de descompus şi cu durată lungă de acţiune. Astfel, arseniatul di-plumbic şi cel de aluminiu sunt mai bune decât acetoniatul sau arseniatul de calciu; de-asemeni arseniatul de sodiu produce arsuri. Doza de întrebuinţat pentru arseniatul di-plumbic este de 1 °fo în pastă şi 0,5 % în pudră şi dă mai bune rezultate amestecate în zeamă bordeleză - v. ac. Epoca de tratament variază foarte mult după condiţiunile naturale ale regiunei. De aceia, pentru a se determina exact timpul stropirii, ar trebui să existe staţiuni de avertizare, care să repereze exact epoca sborului fluturilor, prin capturarea acestora în oale cu melasă în fermentare “ 10 părţi melasă şi 90 kg. apă -. Melasa se pune în ghivece de flori de 10 cm. diametru şi suspendate în vie la 0,40- 0,50 cm. dela pământ cam 150 până la 300 ghivece la hectar - la 7-8 m. distanţă unele de altele în toate sensurile -. In fiecare dimineaţă se notează numărul de fluturi capturaţi, stabilindu-se curba de sbor, care trece printr’un maximum şi coboară apoi la zero. Tratamentul trebue făcut în perioada care separă timpul de sbor maxim şi apariţia primelor omizi pe ciorchinii de struguri. Când nu avem asemenea staţiuni de avertizare, care să ne indice momentul cel mai propice de tratament, deci maximum de eficacitate, se tratează în general când ciorchinele este bine format, înainte ca butonii florali să se fi deschis. Al doilea tratament se face la 15 zile după primul şi complectează distrugerea omizilor din prima generaţiune; al treilea tratament se face contra omizilor din generaţia a doua, când sunt pe p>unctul de a pătrunde în bobiţele de struguri. După pârgă, tratamentul se face cu alte substanţe decât cele arsenicale. Astfel, fluosilicatul de sodiu şi fluoluminatul de sodiu, cunoscut sub numele de cryolithă, dau bune rezultate în distrugerea omidei, însă produc arsuri la frunze; se întrebuinţează în praf, cu adăugare de calciu, în proporţie de 1 -8 sau 1-10, sau sub formă de pulverizaţie fină. De asemeni se 449 EUFORBIU-EUROPA poate utiliza nicotină, în doză de 300 gr. sulfat de nicotină la 100 litri apă, plus săpun alb şi se întrebuinţează aproape de culesul viilor, când alte substanţe nu se pot întrebuinţa. Eficacitatea piretrului în soluţie de săpun, este inferioară nicotineL Se mai pot utiliza: capcane luminoase, sau alte a-parate atrăgătoare pentru adulţi, însă nu se recomandă. De notat că tratamentele ce se fac - cele cu bază de arsenic - mai ales după ce floarea a legat, dau mai bune rezultate dacă înainte de tratament se face „ciupitul viţei“ - v. ac. EUFORBIU. - Med. Vet. - Gumă resinoa-să, obţinută din Euphorbia resinifera, fam. Euphorbiacee. Se întrebuinţează împreună cu cantarida, pentru prepararea diferitelor ve-zicante. A. H. EUGENIA CARYOPHYLLATA. - Bot. -Cuişoairă. Plantă lemnoasă din fam. Myrta-ceae, cu frunze persistente din insulele Mo-luşce şi Filipine, cultivat în Asia şi America tropicală. Furnizează cuişoarele, care sunt florile nedesvoltate şi uleiul de cuişoare, bogat în uleiuri eterice. Se întrebuinţează în medicină, parfumerie, la fabricarea săpunului şi tehnica microscopică. C. C. Georg. EUGENIE. - Biol. - Sin. igiena raselor o-meneşti. Ştiinţa întemeiată de Galton, studiază condiţiile în care se pot îmbunătăţi -înobila - rasele, sau cu ajutorul cărora se poate controla evoluţia şi progresul raselor de oameni. Mijloacele folosite: 1. - genetica, 2. - împiedicarea încrucişării indivizilor cu ereditate patologică sau degenerată şi favorizarea celor bine înzestraţi corporaliceşte şi sufleteşte, 3. - alegerea mediului optim în acest scop. E. este una din cele mai importante ramuri ajutătoare ale poliţiei sociale. A. Mau. EULALIA. - Fior. - Gen de plante din fam. Graminaceae. E. japonica Hort., sin. Miscanthus sinensis Anders. Creşte în frumoase tufe, înalte de 1 m. şi bogate; frunze lungi şi subţiri. Var.: zebrina variegata, gra-cillima univittata, frunze cu o bandă mediană galbenă. Ornamentale, pentru peluze. In pământ proaspăt, uşor, cu expoziţie caldă şi aerată. v înmulţire uşoară, prin diviziunea tufelor, primăvara. Se plantează la 1 m. distanţă între tufe. EUMOLPUS VITIS. - Ent. - V. scriitor. EUPATORIUM. - Bot. - v. cânepa codrului. EUPHORBIA. - Bot. - v. laptele câinelui. EUPHORBIACEAE. - Bot. - Erburi anuale sau perene, conţinând adesea un suc lăptos şi foarte acru. Frunze alterne, rar opuse, sti-pelate sau fără stipele. Flori monoice, rar dioice. învelişul floral simplu sau dublu, pe-rigoniform, uneori lipseşte. Adeseori florile femele nude sunt înconjurate de un involu- cru format din creşterea bracteelor, numit cyathium; în involucrul acesta pot fi aşezate şi flori mascule nude. Florile mascule în număr de 1-5, 9-12 sau mai multe. Ovar - de regulă superior, 2-3 locular. Stile 2-3, adeseori concrescute la bază. Fructul e o capsulă 2-3 lo-culară, dehiscentă cu 2-6 seminţe. Seminţele cu mult albumen şi prevăzute cu carunculă. Genuri mai importante: Euphorbia - Laptele câinelui şi Mercurialis - Trepădătoare. -v. ac. EUPHRASIA. - Bot. - v. silur. EUPOMOTIS AUREUS. - Piscic. - Biban-soare, peşte acanthopter, originar din America, introdus în Germania - 1880 - ca peşte de ornament, răspândindu-se de acolo şi la noi în bălţile Dunării, unde se prind exemplare frumoase. Are corpul scurt, foarte turtit lateral, cu spinarea înaltă; dorsalele neseparate. Culoarea: pe fond verde-albăstrui cu strălucire metalică irizantă, dungi transversale portocalii sau verzui-deschis. La capătul operculului, pe o prelungire de piele, o pată roşie şi alături una neagră. - Fig. C. Ant. EUPROCTIS. - Ent. - Gen de Lepidoptere din fam. Lymantriidae. Specie comună: £. chrysorhoea; corpul, picioarele şi aripele de culoare albă; aripele dinainte, la bărbat, adesea cu puncte negre. Abdomenul masculului păros; sboară din Iunie până în August. Ouăle brune până la cenuşiu, depuse pe frunze şi acoperite cu păr. Omida brun-întu-necată, neagră-ceunsie, cu păr abundent, liing, galben-brun; 2 linii roşii pe spate, capul 35 mm., negru-brun. Din August până la finele toamnei şi de la începutul primăverii până la sfârşitul lui Maiu. Petrec iarna în pământ. Pe pomi roditori: păr, prun, pă-ducel, cum şi pe: stejar, fag, arţar, plop, etc. Pupa brun întunecată, cu smocuri de păr. Este parazitată de: lehneumon scutella-tor, I. disparis, Idiolispa atripes, Pimpla examinator, etc. EUROPA. - Unul din cele 5 continente ale pământului. In partea de Răsărit, E. se leagă de Asia pe o lăţime ce trece de 5000 Km., socotiţi de la Oceanul îngheţat până la Marea Neagră. Din cauză că întocmirea geologică a Asiei se prelungeşte în E., s*a mai dat acestor două continente şi denumirea de Eurasia. Nu este mai puţin adevărat că pe hartă, E. apare ca o mare peninsulă a continentului, cu mult mai mare, al Asiei. Insă coastele mai dantelate, ţinuturile muntoase mai uşor de suit şi clima mai temperată, o deosebesc vădit de Asia cu peninsulele ei: Arabia şi Indiile. Denumirile de Ţara Asfinţitului pentru E. şi de Ţara Răsăritului pentru Asia, îşi au originea din vechime, pe Marea Egee, unde se despart EUROPA 450 REPARTIŢIA PĂM Suprafafa Populafia Loc Cereale Fânete Culturi Culturi Culturi în în pe artifici. şi aliment. industri. seminţe 1000 k.m.p. 1000 loc. k.m.p. altecult. de nutret î n m i i ALBANIA 27,5 1004 36,5 141 1 1 2 26 3 ANGLIA 312,3 49918 159,8 2549 3362 541 211 ! 3 BELGIA 30,5 8300 272,1 578 254 173 79 i --- BULGARIA 103,1 6171 * 59,8 2618 226 142 187 --- CEHOSLOVACIA 140,5 15159 107,9 3571 1146 811 - 220 4 DANEMARCA 42,9 3706 86,3 1332 1111 90 52 40 ELVEŢIA 41,3 4163 100,8 117 326 46 2 --- ESTONIA 47,5 1130 23,7 531 226 80 29 6 FINLANDA 388,2 3787 9,8 927 ' 1284 98 8 32 FRANŢA 551,0 41940 76,1 10.759 5776 2C05 372 --- GERMANIA 554,6 73215 132,0 12.856 4052 3167 533 89 GRECIA 130,2 6863 52,5 1.541 ! 1 95 142 156 --- ITALIA 310,2 43009 138,7 7.206 2355 1546 2C0 JUGOSLAVIA 247,5 14950 60,4 6.121 336 431 137 --- LETONIA 65,8 1956 29,7 1.009 543 182 83 --- LITUANIA 55,7 2500 44,9 1.391 565 254 86 --- LUXEMBURG 2,6 297 114,8 57 31 17 --- 1 NORVEGIA 322,7 2884 8,9 184 570 54 --- --- OLANDA 34,9 8474 242,7 533 111 175 94 16 POLONIA 388,6 33823 87,0 11.605 1748 3025 339 125 PORTUGALIA 92,2 7229 78,4 1.423 277 --- --- --- ROMÂNIA 295,0 19196 65,1 11.526 781 480 495 --- SPANIA 505,7 24,849 49,1 8.288 944 1415 130 --- SUEDIA 449,0 6.249 13,9 1.525 1.750 154 51 38 TURCIA 25,1 1.266 52,8 136 78 6 18 UNGARIA 93,1 8.944 96,1 4191 766 362 118 --- U. R. S. S. 4350,0 128.125 26,9 86.809 15.767 5579 10145 i 451 EUROPA ÂNTULUI ARABIL Ogor Alte I Total Fânete Culturi Păduri Pământ Ape şi Pământ Supraf. I Total sterp culturi I naturale arbores¬ necultiv. mlaştini neprod. necias. 1 general şi păşuni cente product. h e c t are _ _ 172 826 332 991 203 107 123 --- 2.754 122 25 6813 17319 141 1301 --- --- 5656 --- 31.230 --- ■ --- 1C84 547 66 521 --- --- 832 --- 3050 538 --- 3711 302 132 2825 --- --- 3344 --- 10.314 88 7 5C47 2340 171 4589 --- 132 830 139 14.048 38 --- 2663 418 --- 347 --- --- 865 --- 4.293 --- 12 503 1681 13 901 100 --- 931 --- 4.129 177 26 1075 1744 --- 938 --- ¿83 610 --- 4.750 152 15 2516 879 10 31.444 --- --- 3971 --- 38.820 2473 --- 21.385 11392 2105 10.572 5459 --- 4187 --- 55.100 681 9 21.387 11798 ( 919 16.1C8 1907 --- 4339 --- 55.458 --- --- 1.934 --- 258 2.4C6 --- *--- 8421 --- 13.019 1.423 20 12.750 6017 2766 5.C80 1926 --- 2480 --- 31.019 458 --- 7.483 6141 623 7.720 123 --- :664 --- 24.754 267 3 2.087 1656 26 1745 --- --- 1066 --- 6.580 397 5 2.698 1140 38 1051 136 --- 504 --- 5.567 5 --- 111 45 1 86 --- --- 16 --- 259 5 10 823 197 4 75C0 --- --- 23754 --- 32.268 2 --- 931 1298 117 244 364 199 33S --- 3.491 1.640 75 18.557 6476 552 8322 --- 966 3990 --- 38.863 --- --- 5.416 --- --- 2331 1C80 --- 389* --- 9.216 . 584 --- 13.866 3857 563 6448 4771 --- --- --- 29.505 . 4,993 --- 15.770 19306 3920 5166 561 --- 5849 --- 50.572 241 10 3.796 1091 32 22243 --- --- 17.761 --- 44.896 : ' 84 --- 322 1270 21 702 --- 117 --- 78 25.100 131 36 5.604 1610 329 1100 32 --- 631 --- 9.306 • •' --- 1T8.300 86450 10513 239.710 --- --- 27 --- 455.000 cele două continente. Suprafaţa totală a E. este de circa 10 milioane Kmp. Din punct de vedere fizic, E. nu are o întocmire unitară. In partea de Miază-zi este străbătută de un lanţ de munţi terţiari, ce se arcuesc împrejurul mării, foarte adânci, a Mediteranei. Sunt munţii cei mai noi, şi cei mai înalţi, totodată, proveniţi din ultima încreţire a scoarţei terestre. Din aceştia fac parte: Alpii* Pirineii, Apeninii, Carpaţii, Balcanii, şi Caiucazul. In partea de Miază-noapte, E. este străbătută de munţi, de cea mai veche formaţiune, stâncoşi şi mai puţin înalţi; sunt munţii Scandinavici, ai Scoţiei şi aceia din Wales. In sfârşit, mai este o a treia formaţiune de munţi, mai scunzi, formaţi prin mişcări verticale ale scoarţei pământului. Atât în timp cât şi în spaţiu, ei sau format între cele două şiruri de munţi de la Miază-zi şi Miază-noapte. Aceştia se întind din Bretag-nia până în Dobrogea, cuprinzând: podişul din centrul Franţei, Vosgii, Pădurea-Neagră, munţii de pe cursul mijlociu al Rinului, Harz, Pădurea Turingiei, munţii Boemiei şi dealurile Măcinului. Câmpia, străbate Europa dela Urali Ia Car-paţi şi dela Marea Neagră la Marea Albă, întinzându-se, prin partea de Miază-noapte a Germaniei şi prin Franţa, până la Golful Gasconiei. Se mai adaugă marile podişuri: Waldai; al Boemiei, înconjurat de pădurea Boemiei, Erzgebirge şi Sudeţi; Podişul Elveţiei, între Alpi şi Jura, din centrul Franţei şi din peninsula Iberică. Toate aceste podişuri nefiind prea înalte, se potrivesc pentru agricultură, tot atât de bine ca şi şesul. De aceea 60% din suprafaţa continentului este arabilă. In privinţa climei, se deosebesc trei regiuni: 1. - E. atlantică în partea de Miază-noapte-Apus, cu precipitaţiuni bogate în toate anotimpurile, cu ierni uşoare şi veri nu prea călduroase; 2. - E. continentală spre 'Răsărit, cu precipitaţiuni tot mai puţine spre Răsărit, cu veri călduroase şi ierni asDre şi 3. - E. meridională, spre Miază-zi cu ierni uşoare, ploioase şi veri călduroase şi secetoase. Clima temperată din regiunea atlantică, se datoreşte Golfstream-ului şi vânturilor din Apus, care predomină şi poartă căldura şi umezeala până spre mijlocul continentului, iar spre Miază-noapte fereşte de îngheţ porturile Atlanticului până la Capul Nord. Corespunzător climei, se deosebesc mai multe zone de vegetaţie. Numai marginea de Miază-noapte a E. pătrunde în zona tundrelor, după care urmează zona pădurilor ce se întind înspre Răsărit, până la zona stepei şi în restul continentului până la zona mediteraneană. Zona mediteraneană are floră subtropicală. Populaţia E. numără 520 milioane locuitori ceeace revine la 52 locuitori pe kmp. Deşi suprafaţa E. măsoară numai 7,7% din întregul uscat al globului, ea găzdueşte un sfert din populaţia pământului. De aceea, pentru îndestularea populaţiei sale, E. este tributară altor continente în privinţa câtorva produse agricole. Din comparaţia suprafeţei E., cu a altor continente, reiese că producţia generală agricolă în E. este mult mai mare decât a celorlalte continente. Pentru un şir de produse, ca: cerealele panificabile şi de nutreţ, vinul, cânepa şi cartofii, E. este regiunea de producţie cea mai bogată depe glob. In schimb, contribuţia E. la producţia de porumb, orez, tutun, bumbac şi in, este mică, din cauza climei. Cea mai mare parte a schimbului de mărfuri peste ocean, se face prin porturile europene dela Miază-noapte-Apus: Liverpool, Hamburg, Brema, Anvers, Rotterdam. Prin porturile Mediteranei: Marsilia, Genua, Nea-pole, Veneţia, Barcelona se transportă mai puţin de o treime din întregul schimb de mărfuri. Dăm odată cu aceasta tabloul - pag. 450-451 - de modul cum este distribuită suprafaţa Europei pe grupe de întrebuinţare, cât şi o hartă agricolă. C. F. EURYA. - Bot. - E. japonica, specie din fam. Ternstraemiaceae. Trăeşte în China şi Japonia. Arbuşti de seră rece, cu frunze oblong lanceolate, coriacee şi mai mult sau mai puţin dinţate. Flori mici, albe, dioice, prevăzute cu bractei. Fructul este o bacă. Se poate cultiva în amestec de humus şi pământ vegetal. Se înmulţeşte prin butăşire în nisip sub clopot de sticlă. Sub numele de E. iatifolia variegata se cunoaşte un arbust de seră rece cu unele frunze de un verde strălucitor, împestriţat cu galben pal, iar altele roşietice. In realitate este vorba de un gen vecin, Cleyera Fortunei. EUSraONGILUS. - Med. vet. - Parazit din genul Eustrongilidae ce aparţine fam. Strongilidae. Se caracterizează prin lipsa armăturii chitinoase şi bursa caudală fără coaste. E. visceralis este singurul reprezentant al acestui gen. Este un vierme roşu, cu extremităţile .uşor ascuţite şi cu gura triunghiulară prevăzută de 6 papile mici. Masculul e lung de 13-40 cm., larg de 4-6 mm. are o coadă obtuză terminată cu o pungă platifor-mă, membranoasă, fără raze, traversată de un singur spicul. Femela lungă de 20 cm. - 1 m., largă de 5-12 mm. ou coada rotundă uşor curbată; are un singur ovar foarte apropiat de orificiul bucal, e ovipară. Ouăle sunt brune, ovoide, lungi de 68-80 ^ lată de 4-5 |A E. este un parazit al rinichilor şi se întâlneşte la om, cal, bou, lup, iepure, viezure, foaă, etc., dar cel mai frecvent la câine. Embrionul îşi începe desvoltarea încă din uterul femelei şi o termină, după expulzarea 453 EUXOA-EVIDENTĂ CADASTRALĂ ceasta stare poaite rezista în condiţii de mediu favorabil până la un an. La uscăciune moare după câteva zile. H. D. EUXOA. - Ent. - Gen de insecte - Lepidoptere - foarte dăunătoare agriculturii. E. segetum - Agrotis segetum - Sin. Buha semănăturilor, Murgociul, atacă plantele sub formă de larve, care stau ascunse în pământ aproape de suprafaţă, rozând plantele la colet - noaptea Caractere: adultul are 40 mm. lungime, aripile inferioare albe ca sideful Ia masculi şi mai cenuşii la femele, aripile superioare de culoare închisă, brună, pământie, presărate cu solzi negri şi având pete uniforme şi orbiculare mai clare; toracele şi abdomenul de culoare închisă, cap mic, ochii glabri, antene la masculi bipecti-nate la bază; larva - omida de pământ -, la început este gălbuie, năpârlind de mai multe ori, ea devine cenuşie, brumată lateral; la vârsta de 40 de zile - maturitatea ei - larva are 4,5-5 cm. lungime, tegument glabru şi moale, cap mare, roşietic, mandibule puternice, şase picioare articulate şi 10 picioare false, terminate cu croşete, corpul cenuşiu-plumburiu, deasupra cu o dungă largă, brună, întreruptă longitudinal la mijloc. Se combate prin arături de toamnă, inundarea terenului, distrugerea buruienelor, împrăştie-rea pe câmp de tărâţe cu arsenic, - 20 kg. tărâţe şi 500 gr. arseniat de sodiu, 2 kg. melasă şi 15-20 litri apă -, strângerea omizilor dimineaţa - căutându-le în sol lângă plantele atacate -. V. Gh. EVACUARE. - Imb. func. - Eliminarea apei de pe un teren. ,,Canal de evacuare“, e acela care conduce apa colectată, pentru a o elimina în afara terenului. ,,Gură de evacuare“ a unui rezervor, bazin, canal, etc. e locul deschis pe unde apa e scoasă din acel recipient. A. I. EVANTAI taere în. - Hort. - Face parte din tăierile în palmete. Tăierea în e., ca principiu, ^ are acelaş scop ca şi toate celelalte tăieri, de a obţine: a. - o formă determinată;^ b. - o fruictificaţie abundentă, susţinuta în fiecare an şi bine plasată şi c. - de a folosi la maximum spaţiul ocupat de un pom. Tăerea în e. o aşezăm cum am spus printre tăerile în spalier, adică tăerile mijlocii sau mici, într’un singur plan şi spri- Fig. C92. — Diverse forme c!e TĂERI ÎN EVANTAIU. jinite pe un spalier sau contra spalier. Dacă pálmetele în general se fac cu ramuri verticale - orizontale sau oblice, tăierea în e. simplă sau combinată, poartă ramuri oblice, putând eventual purta altele orizontale sau verticale în scopul ca să utilizeze Ia maxi- Fig. 693. — TAERI ÎN EVANTAIU, combinate cu tăeri orizontale etajate. mum spaţiul pe care îl ocupă pomul, păstrând totuşi distanţa reglementară de 30 cm. între ramuri, cu excepţia piersicului care cere 50 cm. Distanţa între pomi variază cu diametrul pe care dorim să-l dăm pomului, dela 1,20 m. - 1,80 m. Intre ei, se pot plasa Fig. 694. — TĂERI ÎN EVANTAIU. eventual pomi cu tăeri orizontale în etaje, care să ocupe spaţiul superior al spalierului, aşa cum se vede în figură. Acest sistem de tăere nu se întrebuinţează mai des decât pentru piersic, şi se lasă din ce în ce mai mult în părăsire, deoarece ramurile verticale au întotdeauna o tendinţă de creştere mai viguroasă de cât cele orizontale. Al. Ion. EVIDENŢĂ CADASTRALĂ. - Articolul 77 din legea pentru organizarea cadastrului, stabileşte normele privitoare la e. cadastrală. K un serviciu pentru fiecare judeţ, pendinte de Direcţia Cadastrului, cu însărcinarea de a înregistra orice modificări cu caracter ca- EVOLUŢIE 454 dasitral: cumpărări, vânzări, construcţii, schimbarea destinaţiei solului prin cultură, etc. şi de a le trece în cartea funduară. Serviciul e obligat să constate toate acestea la faţa locului, făcând acte şi planuri cu schimbările survenite. Serviciile de e. cadastrală vor revizui cel puţin odată la 10 ani toate planurile şi actele. Azi sunt puţine şi se referă la reforma agrară. A. I. EVOLUŢIE. - Acest termen se referă de obiceiu la evoluţia organismelor vii. Iar după Morgan, ,»evoluţie organică înseamnă, că animalele şi plantele ce trăesc pe pământ astăzi, au descins din altele, ce au trăit în trecut, şi că în cursul vremii a avut loc un proces de diferenţiere, - sau cum am putea zice în linii generale, - tipuri superioare şi mai complexe au provenit din tipuri inferioare, mai simple“. Teoria evoluţiei, pretinzând desvol-tarea treptată a organismelor unele din altele, presupune înrudirea lor şi provenienţa comună dintr’.una sau câteva forme primitive. Prin aceasta, teoria evoluţiei este în contrazicere cu învăţătura diferitelor religii, care pretind că atât omul, cât şi diferitele specii de ainmale şi plante, au fost create dela început aşa cum sunt ele astăzi, fără să sufere vre-o modificare. Este, deci, explicabilă opoziţia pe care a întâlnit-o teoria evoluţiei în rândurile clericilor, care nici astăzi nau încetat să o atace pe toate căile. Dar, după cum arătăm mai jos, teoria evoluţiei a avut de suportat şi atacurile oamenilor de ştiinţă. Istoric. Naturalistii vechi - dinainte de Linné -, şi printre ei cel mai de seamă Tour-nefort - 1656-1 708 -, descriau diferitele plante şi animale, pornind dela numirile populare generice. Numiri de specii nu existau. Toate formele existente se considerau, după cum scrie Biblia, ca fiind create dela începutul începuturilor. Această doctrină a fixităţii genurilor o împărtăşea şi Linné - 1707-1778 -, concretizând aceasta în următoarele cuvinte: ,,Genus omne est naturale, in primordio tale creatum". Pentru a se putea distinge, însă, în interiorul aceluiaş gen diferitele forme existente, naturalistii de atunci recurgeau la scurte descrieri, se întocmeau, cu alte cuvinte, nişte diagnoze scurte. Aşa, încât, numele - popular - al genului era urmat de o descriere, care se numea „Nomen spcificum“. Cu desvoltarea cunoştinţelor, respectiv cu descoperirea altor forme noui, sau cunoaşterea meii exactă a formelor vechi în sânul aceluiaş gen, aceste ,,nomina specifica** se înmulţeau şi fiecare, afară de aceasta, devenea prea amănunţit, prea greoiu. Şi astfel Linné a venit la ideea de a înlocui aceste diagnoze printr’un singur cuvânt - nume de specie -; a ajuns cu alte cuvinte la nomencla-tùra binară, iar specia a fost ridicată astfel la rangul de unitate sistematică. Totodată Linné a precizat, că speciile au fost unităţile, create dela început de Atotputernic, ajungând în aceiaşi stare până în zilele noastre. ,,Specie tot numeramus, quod diversae for-mae in principio sunt creatae“ -. Această teorie a lui Linné, că speciile au fost unităţile, care au fost create dela început, a întâlnit opoziţia lui Buffon - 1707-1778 -, *care afirma, că nu specia, ci genul a fost unitatea iniţială, iar speciile şi varietăţile au provenit prin transformări - transmutări - din genuri. Astfel Buffon poate fi considerat, ca primul care a enunţat teoria evoluţiunii. speciilor - teoria transmutaţionistâ -. Lamarck -1744-1829 - urmând logica lucrurilor şi a-doptând ca unitate sistematică iniţială specia, formulează în termeni mai precişi teoria evoluţiei speciilor, văzând cauzele acestei evoluţii în influenţa directă a mediului înconjurător, şi în schimbările şi adaptările organismelor la acest mediu, care schimbări se transmit prin ereditate la descendenţi -ereditatea cAracterelor dobândite -. Contimporanul lui Lamarck, Cuvier - 1769-1832 -a opus teoriei evoluţioniste teoria fixităţii speciilor, care, pentru a explica diferenţele dintre diversele tipuri din straturi geologice, a recurs la ipoteza revoluţiunilor subite ale globului. Această teorie a fixităţii speciilor lui Cuvier se mai numeşte şi teorie creaţio-nistă, din cauză că autorul ei pretindea, că speciile de astăzi sunt aaa cum au fost create după ultima catastrofă a globului. Teoriile lui Lamarck au fost susţinute şi aprofundate de către Etienne Geoffroy Saint-Hilaire -1772-1844 -. Cel mai puternic sprijin, însă, l’a găsit teoria evoluţiei în lucrările lui Charles Darwin - 1809-1882 -. Geniul şi spiritul de observaţie al lui Darwin i-au permis să adune un material aşa de vast şi aşa de convingător, încât ideea evoluţiunii a dominat definitiv, iar doctrina creaţionistă a căzut în desuetudine. Ceea ce l-a deosebit pe Darwin în vederile lui de vederile lui Lamarck a fost felul acţiunii naturii asupra organismelor în mersul lor evolutiv. Lamarck pretindea, că natura influenţează asupra organismelor, provocând în ele schimbări potrivite mediului şi cari se transmit prin ereditate. Darwin vedea acţiunea naturii în eliminarea, respectiv înlăturarea dela reproducere a indivizilor slabi şi alegerea, selec-ţiunea indivizilor mai bine înzestraţi, mai bine dotaţi, cari, fiind mai bine adaptaţi la mediul înconjurător, au supravieţuit şi su-pravieţuesc în lupta pentru existenţă... Materialul, exemplele din domeniul sistematicei, anatomiei comparate, embriologiei şi paleontologiei au fost aşa de abundente şi convingătoare, încât astăzi chestiunea, dacă evoluţia organică a avut loc, aproape că nu se mai discută. Se discută însă mult asupra cauzelor evoluţiei. In această chestiune încă nu s’a ajuns la o unitate de vederi şi problema este încă, putem spune, mereu deschisă. Dovezi. Evoluţia organismelor s’a desfăşurat în decurs de milioane de ani; prin urmare mersul ei nu poate fi urmărit direct, cu alte cuvinte nu există dovezi directe în favoarea evoluţiei. Se cunosc însă foarte multe dovezi indirecte, aşa zise indicii doveditoare. Aceste indicii sunt de două feluri: unele sunt acele ce decurg* din cunoştinţele noastre despre starea actuală a lumii organice - sistematica, anatomia comparată, embriologia -, iar altele sunt resturile fosile al fiinţelor preistorice, resturi ce se descoperă în diferitele straturi geologice - paleontologie -. Miile de specii de plante sau animale sunt descrise de sistematicieni în toate amănuntele lor, care permit deosebirea unei specii de alta. Dar în acelaş timp această descriere a fiecărei specii nu e făcută la întâmplare; ci într’o anumită ordine, într’un anumit sistem bazat pe apropieri de însuşiri asemănătoare dintre diferitele specii. Astfel toate speciile sunt înglobate într’un sistem, care permite să fie urmărită filiaţiunea organismelor, dela cele mai simple până la cele mai complexe, pe baza însuşirilor comune sau asemănătoare în structura lor. Aceste sisteme naturale de plante sau animale, bazate pe ho-mologie, adică pe asemănări morfologice, permit pe de altă parte urmărirea şi studierea filogeniei - originii speciilor - pe baza cunoaşterii ontogeniei - adică desvoltarea embrionară a individului dela ou până la adult. S’a subliniat mai ales importanţa pentru evoluţie a diferitelor organe rudimentare, care permit să se deducă provenienţa unei specii din alta; astfel, se pomeneşte, de exemplu, despre castanele dela picioarele calului, ca degete - copite - atrofiate, calul fiind considerat creat dela început ca animal cu câte 5 degete la picior. Deasemeni şi la om sunt cunoscute multe organe rudimentare; se citează, de exemplu, vârfurile ascuţite ale urechii, codiţele ce le au unii oameni, apendicele. Paleontologii aduc în sprijinul evoluţiei a-pariţia treptată, începând cu straturile cele mai vechi, dintâiu a plantelor mai simple, cum ar fi ferigele, equisetaceele şi numai după aceea a plantelor superioare, adică gne-taceele, coniferele, angiospermele. Acelaş lucru s’a constatat şi în privinţa animalelor fosile: dintâiu apar nevertebratele, după a-ceea peştii, amfibiile, reptilele, păsările, mamiferele şi în sfârşit omul. Tot din săpăturile paleontologice se mai citează şi aflarea unor plante sau animale, dintre acelea care astăzi nu mai există, dar care au importanţa lor ca forme intermediare dintre diferitele forme cunoscute. Cel mai des citat exemplu aci este pasărea preistorică Archeopteryx, care e considerată ca forma de legătură între reptile şi păsări. Ştiinţa embriologiei distinge Ia embrionii animalelor superioare stadii de animale inferioare. Astfel, de exemplu, la păsări la embrion se disting bine secţiunile de bronchii, cari de altfel sunt caracteristice, se ştie, pentru peşti. Dar chiar şi la om, embrionul la sfârşitul săptămânii a treia deasemeni permite distingerea orificiilor bronchiale şi chiar a unei codiţe. Cu toate acestea aci trebue spus totuşi, că origina omului este cel mai puţin clarificată. Deşi se pretinde, că omul ar fi provenit dela maimuţă, totuşi până a-cum nu se cunoaşte forma de origină comună dela care ar fi provenit pe de o parte omul primitiv, iar pe de altă parte maimuţele antropoide. De altfel, nici Darwin, şi nici vre-un alt învăţat n’a susţinut provenienţa directă a omului dela maimuţele antropoide de astăzi. Cauzele evoluţiei. Pentru explicarea mecanismului evoluţiei s’au propus mai multe teorii de către diferiţi cercetători. Insă primul care a adus dovezi mai convingătoare în favoarea evoluţiei a fost Lamarck, şi după el mai ales Darwin. Aceşti doi savanţi au format, ca să zicem aşa, epoci în istoria teoriei evoluţiei, aşa încât şi astăzi avem de a face cu „Lamarckism“ şi »,Darwinism‘*. In formularea teoriei sale Lamarck a recurs la două principii: 1. - influenţa directă a mediului asupra organismului, care influenţă poate cauza diferite schimbări în organism, şi 2. - adaptarea organismului la diferitele condiţiuni de viaţă - adaptarea funcţională sau teoria acomodării -. Aci, ca exemple archicunoscute, se citează gâtul lung al girafei, nevoită să se hrănească cu foile arborilor şi pe de altă parte ochii rudimentari sau chiar lipsa lor totală Ia animalele ce tră-esc sub pământ sau în peştere, cum e cârtiţa sau peştele Amblyopsis spelacus din peştera maimuţelor din statul Kentucky - U. S. A. -, care animale şi-au pierdut vederea din cauza nefolosirei ochilor în întunerec. Darwin a văzut cauzele evoluţiei în selec-ţiunea exercitată de mediu asupra organismelor - selecţiunea naturală -. După cum omul poate să îmbunătăţească rasele de animale sau soiurile de plante cultivate, înlăturând tot ce e prost şi menţinând numai ce e bun, tot astfel şi natura îşi exercită acţiunea ei asupra organismelor, - în lupta pentru existenţă pierind fiinţele mai slabe şi supravieţuind numai indivizii mai bine dotaţi, mai bine adaptaţi mediului. Introducând principiul luptei pentru existenţă - struggle for existence “, Darwin a trebuit să recurgă la principiul variaţiunii fiinţelor vieţuitoare, ca sursă de material pentru natura selecţiona- EVOLUŢIE 456 toare, distingând două feluri de variaţiuni: modificaţLuni, datorite mediului - individual differences - şi mutaţi uni - single variations - şi socotind mai importante primele. Şi tot principiul luptei pentr-u existenţă pretindea presupunerea a încă unui principiu: puterea enormă de propagare a fiinţelor vieţuitoare, care în lipsa hranei inevitabil trebue să intre în luptă între ele. Teoria mutaţiunilor, susţinută cu multe dovezi experimentale de către de Vries, după declaraţia însăşi a autorului ei, venea să sprijine teoria selecţiunii naturale a lui Dar-win. Cu toate acestea s’a întâmplat însă contrariul: această teorie a mutaţiilor a înlocuit teoria selecţiunii naturale, deoarece s’a văzut, că numai mutaţiile reprezintă adevăraţii paşi ai progresului, selecţiunea naturală pierzând treptat din importanţă şi fiind combătută de mulţi autori. Mai ales mult combătută a fost teoria lui Darwin de către danezul Johannsen, care susţinea că selecţiunea nu poate avea efect decât numai în sânul unei populaţiuni heterogene; imediat însă ce factorii sau sortat, respectiv s’au izolat linii pure - la plantele cu autofecundaţie -, selecţiunea este irelevantă, ea este fără efect. Biologii, dar mai ales selecţionatorii, în curând au putut să se convingă de adevărul afirmaţiilor lui Johannsen: selecţiunea individuală, prin care se izolau şi se înmulţeau plantele mai bune, s’a dovedit în curând ca cea mai eficace metodă de selecţiune; iar o linie pură astfel creată rămânea constantă, fără ca să poată fi îmbunătăţită mai mult prin selecţiune în sânul ei. Stadiul actual al teoriei evoluţiei. Cercetând pe rând cele 3 teorii mai principale, ce s’au propus pentru explicarea evoluţiei, putem astăzi constata următoarele: Teoria lui Lamarck - Lamarckismul -sau teoria eredităţii caracterelor dobândite este considerată de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă, ca inexactă. In această privinţă este interesant de a fi reţinută următoarea frază a lui T. H. Morgan: ,,In general nu se ştie, după cum ar fi trebuit să se ştie, că noua ştiinţă a geneticei a dat o lovitură de moarte vechei doctrine a eredităţii caracterelor dobândite“. Totuşi şi în zilele noastre încă se ridică din când în când câte un autor, care afirmă, că experienţele exacte ce le-ar fi făcut, îi arată, că Lamarckismul nu poate fi negat. Astfel, McDougall într’o experienţă cu şobolani, publicată în 1934, a-junge să tragă următoarea concluzie: ,,...dacă cifrele aduse în această dare de seamă, precum şi în cele două precedente, pot fi socotite demne de crezut şi absolut obiective, a-tunci nici chiar bagheta magică a matematicianului nu va putea să isgonească uşor spiritul lui Lamarck“. - Morgan - ,,Bazele ştiinţifice ale evoluţiei“ -. Darwinismul sau teoria selecţiunii naturale deasemeni s’a discutat şi se discută încă foarte mult, căci dacă marea majoritate a biologilor nu admite Lamarckismul, Darwinismul din contră este recunoscut aproape de toţi oamenii de ştiinţă. Aci însă trebue adăo-gat, că multe din postulatele lui Darwin în decursul timpului au fost mult modificate sau *chiar complect înlăturate. Astfel, astăzi nu mai sunt admise teoria lui Malthus, pe care Darwin îşi baza principiul luptei pentru existenţă; deasemeni au căzut teoria pangenezei şi acea a selecţiunii sexuale. Însăşi principiul selecţiunii naturale a fost şi este expus criticii. In fine, a treia este teoria mutaţiilor. Formulată şi susţinută prin dovezi experimentale de către de Vries în anul 1900, teoria mutaţiunilor de atunci încoace nu numai că n a pierdut nimic din valoarea ei, ci chiar din contră a câştigat din ce în ce mai, mult în importanţă, ca teorie evoluţionistă. In această privinţă este caracteristică următoa-rea frază a lui Morgan: ,»Formularea teoriei mutaţiilor în I 900 poate fi luată drept punctul de plecare al studiului evoluţiei prin metode mai exacte. De atunci progresul a fost rapid şi esenţial“. Şi meii departe: ,,Deşi se poate spune, că studiul modern al procesului mutaţiei a început cu de Vries, totuşi ideia ei centrală n’a fost cu totul nouă şi nici des-voltarea ei ulterioară n’a urmat cu stricteţă drumul preconizat de către de Vries“. Se ştie, că drept precursori ai lui de Vries în privinţa teoriei mutaţiilor sunt consideraţi Bateson şi Korschinsky. Deşi, după cum am văzut mai sus, şi Darwin cunoştea variaţiu-nile spontane - single variations -. Aci, pentru clarificarea deosebiirei dintre mutaţiunile lui de Vries şi variaţiunile spontane ale lui Darwin, trebue să arătăm, că, după cum spune însuşi de Vries, selecţiunea naturală acţionează în sânul speciilor, alegerea făcându-se printre indivizii aceleiaşi specii, pe când teoria mutaţiunilor presupune alegerea dintre specii. Şi tot de Vries mai spune, - şi acelaş lucru îl mai repetă şi Morgan, - că speciile prin selecţiune naturală nu se nasc, ci pier, pe când nouile specii pot să se ivească numai prin mutaţiuni. A. Pies. CRITICA EVOLUŢIONISMULUI. Biologia modernă, sprijinită pe progresele realizate în domeniile anatomiei, embriologiei, paleontologiei şi citologiei, dar mai cu seamă având la bază experienţa geneticei, dovedeşte neîndoios că lamaFckismul şi darwinismul au fost fondate pe cunoştiinţe prea vagi, cu argumente pur verbale, transformismul lamarcko-darwinist fiind construit pe confuziuni şi speculaţiuni pur hipotetice. Este adevărat că concepţiile lui Lamarck, Darwin, ş. a. sunt de o logică irezistibilă, transformismul clasic putând interpreta marea evoluţie de la 457 EVONYMUS amoebă la om. Insă, pentru a persista părţile acestor doctrine, ar trebui să fie legate după Cuénot, cu un lanţ tare, ori, sunt inele sfărâmate prin experienţă directă, făcând ca întregul sistem să se prăbuşească. ,,Şi nu fără regret, zice Cuénot, abandonăm explicaţiile lui - Darwin - despre mimetism, homocromie, splendidele podoabe ale masculilor, structura florilor entomofile, etc. care erau seducătoare ca nişte ingenioase romane. Vai! acestea într’adevăr nu sunt decât romane!“ Teoria modernă, care pretinde să explice diversificarea fiinţelor vieţuitoare, este muta-ţionismul care prezintă o mulţime de fapte experimentale. ,,Teoria formării speciilor din variaţiuni brusce, stă pe baza experimentală cea mai solidă“, spune Bergson. Insă muta-ţionismul nu explică decât schimbările mici în sânul speciei, sau cel mult al genului, mi-cro-evoluţia ignorând complet diversificarea familiilor şi grupurilor mai mari, origina o-mului, ş. a. Încât evoluţionismul, care până acum au constituit un crez al biologilor, o bază de învăţământ, îndrumare pentru filozofie şi sociologie, văzut prin prisma obiecti-vităţei riguroase, este pe cale de a fi abandonat, căci nici un fapt biologic precis nu este în favoarea teoriei evoluţiei. Cei mai autorizaţi biologi au publicat, în 1937, o serie de lucrări în Enciclopedie Française - Vol. IV şi V - criticând interpretările transformiste şi negând evoluţia însăşi. Aceşti corifei ai ştiinţei moderne - Caullery, Cuénot, Guyénot, Grasse, Carpentier, Arambourg, Jeannel, Rostand, Lemoine - susţin că selecţia naturală, contrar celor susţinute de Darwin, limitează variabilitatea speciilor, având un efect conservator; mimetismul este neexplicabil; prin segregare nu se poate lămuri decât formarea speciilor mici, învecinate; e-reditatea caracterelor câştigate nu este plauzibilă; mutaţionismul nu explică decât variaţiile mici, dar nicidecum diversificarea generală a celor două regnuri; marile grupuri de animale şi plante nu şi-au schimbat constituţia lor generală din epoci geologice foarte îndepărtate; datele paleontologice, interpretate corect, nu dovedesc realitatea evoluţiei; grupurile de animale şi plante apar brusc şi se menţin aproape neschimbate, timp foarte îndelungat; genul, familia şi alte unităţi mai mari există pe pământ din timpurile cele mai îndepărtate - lingulele din Gambrian, scorpionul din SiLurian, bisatele din Carbonifer -, pe când specia are durata limitată - astfel, actualmente nu există nici o specie din Paleo-zoic, sau Mesosoic şi nici măcar din Paleo-cen - şi asistăm chiar în prezent la dispariţia multor specii animale şi vegetale; Ar-chaeopterix, care după unii face trecerea dela reptile la pasări, nu este strămoşul nici al unora şi nici al altora, el fiind un reprezentant al unui grup special de animale; de asemenea» Protoorthopterele şi Protohemip-terele nu sunt strămoşii Orthopterelor şi He-mipterelor; Cryptogamele vasculare şi Gym-nospermele nu sunt precursorii Angiosoer-melor, după cum cred evoluţioniştii; cum foarte multe linii de animale şi plante se pot urmări din epoca Cambriană, adică de acum 40 milioane de ani - aproape toate tipurile de azi datează din această epocă -, pentru explicarea originei monofiîetice a vieţii ar trebui invocate zeci de miliarde de ani, când nu numai pământul, dar poate nici sistemul solar nu exista. Astfel evoluţia, evoluat, s. a. se întrebuinţează curent în loc de înlănţuire, perfecţionat, etc., constituind un limbaj convenţional aproape obligatoriu, fără altă semnificaţie. V. Gh. EVONYMUS. - Bot. - Arbuşti cu frunze caduce sau persistente, din America de nord, Euro-Asia şi Australia. Lujerii adeseori în Fig. 695. — EVONYMUS JAPONICA, var. aureo-maculata. 4 colţuri. Frunze opuse, întregi, de regulă glabre. Florile pe tipul 4 sau 5, în cime axi-lare. Stamine scurte inserate pe un disc care e concrescut cu ovarul. Fructul o capsulă 4-5 loculară, în fiecare lojă I -2 seminţe învelite într’o manta cărnoasă - arii -, deobi-ceiu roşie. La noi aflăm: E. europaea L. - v. salbă moale; E. verrucossa L. - v. salbă râ-ioasă sau cerceii babii; E. nana Bieb. - v. EXAMEN MEDICAL-EXOSTOZE salbă pitică. Se cultivă £. japónica L. şi E. radi ca ns Sieb., arbuşti cu frunze persistente. - Fig. 695. Prima specie trebuie păstrată iarna în sere. C. C. Georg. EXAMEN MEDICAL. - Med. Vet. - Seria de operaţiuni întreprinse asupra unui animal, în scopul de a stabili dacă este sau nu sănătos, iar asupra celor bolnave, de a stabili sediul şi natura boalei. Pentru a ajunge la scopul urmărit, este neapărat nevoie de a se proceda în mod sistematic, păstrând, întotdeauna, aceiaşi succesiune de operaţiuni. Se ia mai întâi anajimeza, care de cele mai multe ori ne dă indicaţii preţioase pentru stabilirea diagnosticului, apoi, se iau semnalmentele şi se observă înfăţişarea, habitusul, animalului, după care se procedează la examinarea atentă a diferitelor aparate şi funcţiuni, începând dela trenul anterior cu a-paratul bucal, şi continuând spre trenul posterior, oprindu-ne asupra fiecărui organ şi funcţii, în parte. A. H. EXCENTRIC. - Maş. - Dispozitivul care serveşte pentru transformarea mişcării circulare în mişcarea liniară. Se compune - Fig. 696 - dintr’un disc, aşezat excentric pe axa rotativă - adică în aşa fel încât centrul discului nu corespunde cu centrul secţiunii prin axă. Discul este înconjurat de un inel, legat cu o tijă. Tija se mişcă ca şi cum ar fi acţionată de o manivelă, al cărui braţ este egal cu excentricitatea discului - distanţa între cupele discului şi a axei -. A. Cherd. EXCITANT. - Med. Vet. - Substanţă medicamentoasă, care are proprietatea de a stimula şi intensifica diferitele funcţiuni ale organismului. A. H. EXCITAŢIE. - Med. Vet. - Fenomenul ce se întâmplă când asupra unei funcţiuni, sau a unui organ animal, lucrează o cauză oarecare, ce are proprietatea de a produce o reacţiune şi o intensificare a acelei funcţiuni. A. H. EXCRETOR aparat. - Med. Vet. - Ori ce aparat care excretă un produs oarecare şi îl transportă - varsă - printr’un canal în organism. V. Gr. EXERT. - Bot. - Organ ieşit afară, ex. staminele. EXFOLIERE. - Med. Vet. - Căderea stratului de celule cel mai superficial, stratul exfoliator, a pielii. Acest strat exfoliator e compus din celule care au ajuns la ultimul stadiu al evoluţiei şi fiind slab unite între ele, se desprind încontinuu şi cad sub formă de solzi sau pelicule. Mătreaţa este rezulta- tul procesului de e. a stratului exfoliator a pielii. V, Gh. EXOASCACEAE. - Fitop. - Această fam. de ciuperci Ascomycetes -, cuprinde vreo sută de specii parazite, aparţinând gen. Taphrina şi Exoascus. Miceliul se întinde în ţesuturile parazite, fiind localizat uneori sub cuticulă. Ascele nasc direct pe miceliu -nu există receptacol Organele - fructe, foi, ramuri - plantelor atacate, sunt deformate sau hipertrofiate. V. Gh. EXOASCUS. - Fitop. - Gen de ciuperci Ascomicete, fitopatogene, ce se deosebesc foarte puţin de cele din genul Taphrina; după unii specialişti, aceste două genuri fiind sin., se admite numai denumirea a doua - Taphrina -. V. Gh. EXOBASIDIUM. - Fitop. - Gen de ciu perei - Basidiomycetes parazite pe plante Fanerogame, la care produc hipertrofii cărnoase - gale -. V. Gh. EXOBASIDIUM RHODODENDRI Cram. -Fitop. - Provoacă gale roşii de forma unei bace pe frunzele de Rhododendron; este o maladie foarte frecventă la altitudini mari, fără ca să producă însă vreo pagubă economiei forestiere. - Bucegi, Munţii Făgăraş. M. Bad. EXOCHILUM Wesmael. - Ent. - Gen de himenoptere din fam. Ichneumonidae. Sunt insecte folositoare ca toate Ichneumonidele. Se caracterizează prin; metatarsul de 2 ori mai lung ca articolul următor, clipeus cu marginea anterioară dreaptă, scutellum-ul în general de culoare galbenă. La noi sunt semnalate : E. gigantum Grav. şi E. signatum Grav. E. circumlflexum L. e parazit pe Dendro-linus pini - v. ac. EXOFTALMIE. - Med. Vet. - Hernia globului ocular - v. ac. EXOSTOZE. - Anat. - Sin. oase moarte. Umflături pe un os oarecare. Aceste umflături apar pe toate oasele corpului, însă sunt mai frecvente la o categorie de oase şi în anumite locuri ale lor, fiind în funcţie de locurile unde se exercită mai puternic repercursiunile şocurilor. Cauzele e. sunt: lovituri, presiuni, tracţiuni, antrenamentul exagerat, întrebuinţarea animalelor prea tinere la munci grele. Afară de aceste cauze, mai intervine, într’o măsură mare, ereditatea. Armăsarii sau iepele care au oase moarte dau mânji care au oasele slăbite. A-cestor mânji le apar uşor oasele moarte, după ce sunt supuşi unor munci nu prea grele. Oasele picioarelor, şi mai des oasele dela picioarele dinapoi, sunt acelea care au de cele mai multe ori oase moarte. La picioarele dinainte, e. apar pe oasele chişiţei şi din copită - falanga 1, 2 şi a 3-a, osul no-vicular precum şi la osul fluerului. La picioarele dinapoi, în afara oaselor amin- tite la picioarele dinainte, e. ating de foarte multe ori oasele cotului, a jaretului. Oasele moarte dela jaret sunt în număr de 4: epar-venul solzos, numit încă şi spavan sau osul boului, curba, jarda şi jardonul. Dintre toate acestea 4, cel mai periculos, deoarece produce cea mai mare jenă în mers, este spa-vanul. E., în urma unui tratament priceput se vindecă. V. Gr. EXPEGTORANT. - Med. Vet. - Diferite substanţe medicamentoase, care administrate pe diferite căi, provoacă o lichefiere a secreţiilor broncho-pulmonare, înlesnind prin aceasta eliminarea lor. A. H. EXPERIENŢĂ. - Agric. - Cercetarea unei probleme de interes practic sau ştiinţific în laborator, câmp, casă de vegetaţie, etc. Prin e. se determină constantele fizice, chimice, etc. sau se compară) aceste constante între Fi&. 697. — CÂMP DE EXPERIENŢĂ cu diferite ierburi de nutreţ, la Ferma ,.Stupina“ Schitu-Goleşti ele - în diferite constelaţii - la diferite obiecte. Principiul este: într’o e. variază un singur factor, pe când ceilalţi se menţin constanţi. Pe lângă observaţie, care este subiectivă, e. ne impune şi folosirea aparatelor care aduc precizie şi prin cifrele ce obţinem ne obligă Ia o interpretare obiectivă a faptelor. Prin e. se descoperă legile care conduc diferite fenomene şi se verifică diferitele ipoteze cu ajutorul realităţii. La concluzii, raţionamentul se bazează pe realitate, pe material concret, nu pe ipoteze. Pentru a mări precizia de lucru a e., se face în mai multe repetiţii 3-4-6-n, se foloseşte material omogen şi se aplică peste tot acelaşi calcul de interpretare. E. se repetă cu aceleaşi mijloace şi pe cât este posibil, în acelaş timp şi spaţiu. In agricultură - câmp - aceiaşi e. se repetă mai mulţi ani dearândul, 3-5 pentru a se întâlni ani favorabili şi ani nefavorabili - cel puţin un an nefavorabil - şi a se lua o medie. Şi în ce priveşte spaţiul, principial, o e. în agricultură nu se poate face pe aceiaşi bucată de teren mai mulţi ani în şir, ci se mută conform rotaţiei plantelor la care experimentăm. - v. Câmp experienţă, experimentare. Amil. Vas. EXPERIMENTARE. - Agric. - A face experienţe, a lucra metodic în laborator, câmp, casă de vegetaţie, etc. observând, numărând, măsurând, cântărind, verificând şi interpretând după criterii riguroase. E. înlocuieşte subiectivismul persoanei prin obiectivitatea aparatelor şi cifrelor. Prin e. s’a creiat foarte mult în toate domeniile de activitate o-menească şi tot prin e. se lucrează la progresul agricol în ţara noastră - v. experienţă. Amil. Vas. EXPERT. - Jur. - Este acela care se pricepe bine la un lucru, sau o lucrare, care a câştigat o dibăcie într'o ramură de activitate prin studii şi experienţă proprie. Poate fi cineva expert în cunoaşterea cailor, sau a diamantelor, în facerea drumurilor sau cultura florilor, etc. Expeirt se numeşte şi acel pe care îl numeşte judecătorul, sau îl aleg interesaţii de comun acord, spre a preţui un lucru sau a cerceta o lucrare, adică pentru a face o expertiză, şi o expunere, un raport - expertiza -asupra cercetărilor sale şi concluziilor la care a ajuns. Părţile nemulţumite cu modul în care s’a făcut expertiza pot cere o con-tra-expertiză. Legea prevede expertize obligatorii la vânzarea bunurilor nemişcătoare a nevârstnicilor, la succesiuni, împărţiri, licitaţii, etc. Corpuri constituite de tehnicieni, au ales dintre ei pe cei mai pricepuţi, dându-le gradul şi titlul de expert, aşa sunt: e.-contabili, e.-actuari, etc. Plata experţilor este hotărîtă de judecătorii care i-au numit şi se face prin grefa instanţei de judecată, de către partea care a pierdut procesul. E. depune jurământ şi nu poate să se sustragă îndatorirei lui. El nu poate fi scutit de însărcinarea ce i s’a dat decât de însăşi judecata care l’a numit şi pentru cauze cu adevărat binecuvântate. Expertul însă, la numire, se poate recuza pentru aceleaşi cauze ca şi judedăltorii. E. care va cere, sau va primi, mai mult decât i s’a fixat de judecată, se va pedepsi cu pedeapsa prevăzută în codul penal pentru judecătorul care ia mită. E. care va fi acceptat promisiuni sau primit daruri sau cadouri pentru a da o deciziune sau a emite o opinie favorabilă unei părţi, este pedepsit cu închisoare şi a-mendă, caşi funcţionarii publici, pentru mită. N. Ghiul. EXPLOATARE. - Econ. - Este acţiunea de a scoate profit de pe urma cultivării unui lucru, xinui bun. Exploatarea unei moşii, u-nei păduri, unei bălţi; este acţiunea de a trage folos din lucrarea, din îngrijirea, din înmulţirea, din valorificarea produselor. Exploatarea unei ferme, exploatarea vitelor. E. poate fi acţiunea, poate fi şi fap- EXPLOATAŢIE-EXPORT 460 tul şi chiar lucrul exploatat. Exploataţie, exploatare. Exploatarea poate fi individuală şi colectiva. Exploatarea colectivă agricolă. Exploatarea poate fi naturală şi nenaturală. Exploatarea omului. Exploatarea poate fi primitivă şi raţională. Exploatarea poate fi productivă şi neproductivă. Exploatarea poate fi mică şi .maire. Marile exploatări senioriale private. Latifundiile. Se numeşte exploatator acel care exploatează un lucru. Cuvântul exploatator poate fi dat în chip legitim întreprinzătorului sau cultivatorului, poate fi dat în mod pejorativ aceluia care abuzează de puterea sa şi împovărează prea muit vitele de care se foloseşte, taie fără cruţare o pădure sau pes-cueşte fără cruţare o baltă, sau nu salarizează îndestulător pe muncitorii sau funcţionarii săi, supunându-i însă la munci grele şi peste puterile lor. Salar de exploatare. Contractele în care unul din contractanţi exploatează absoluta necesitate în care se găseşte celălalt de a da pe orice preţ un bun pe care îl posedă, sunt contracte de schimb nejusite, sunt contracte uzurare. Achiziţia în aceste contracte se chiamă uzură, atunci când e vorba de o închiriere sau de un împrumut şi exploatare, când e vorba de contracte de serviciu. N. Ghiul. EXPLOATAŢIE. - Econ. - Totalitatea forţelor folosite sub diferite forme în vederea extragerii sau producerii de bogăţii sub influenţa omului, într’un spaţiu mai mult sau mai puţin limitat. E. pot fi împărţite, după scopul pe care îl urmăresc, în: agricole, industriale, comerciale, etc. Cele agricole sunt caracterizate prin exploatarea forţei embrionare, vegetală şi animală. Ele se subdivid, după ramurile de producţie, în două: e. agricole propriu zise, al căror scop este cultura cerealelor; e. zootehnice, care se ocupă cu creşterea animalelor şi valorificarea produselor acestora; e. horticole, e. viticole; etc. Cele mai numeroase sunt e. mixte, în care se găsesc i spre- zentante una sau mai multe ramuri de producţie. După mărime, e. agricole se împart în: mici, mijlocii şi mari. Criteriul cel mai precis al împărţirei e. după mărime, este munca. E. mici folosesc numai munca membrilor familiei proprietarului; cele mijlocii folosesc munca membrilor familiei şi o parte din munca străină, prestată de zilieri şi servitori permanenţi; e. mari folosesc numai muncă străină. E. agricole se mai deosebesc între ele şi după modul de exploatare: în regie, dijmă şi arendă. In România, numărul cel mai mare de e. este format de e. mici sau ţărăneşti, care practică agricultura şi creşterea animalelor, iar exploatarea este făcută în regie, adică direct de proprietar. G. Ciul. EXPLORAŢIE. - Med. Vet.- Examinarea, prin diferite mijloace de investigaţie, a diferitelor cavităţi şi traecte, naturale sau accidentale, ale organismului animal. Astfel a-vem: e. uretrale, vesicale, uterine, rectale, etc., apoi, e. diferitelor traecte fistuloase şi a diferitelor cavităţi şi funduri de sac, ce se nasc în urma unor procese patologice, în diferite părţi ale corpului. E. poate fi manuală sau cu ajutorul diferitelor instrumente, cum sunt: cateterele, sondele, specumurile, etc. A. H. EXPLOZIE. - Maş. - O manifestare a forţei care se bazează pe tendinţa de expansiune a gazelor sau a vaporilor. E. este însoţită de un sgomot scurt asurzitor ex.: Exploda rea unei căldări cu vapori; explodarea unui amestec de praf şi de aer. Descompunerea şi transformarea instantanee a unei substanţe explozibile. A. Cherd. EXPORT. - Econ. - Faptul de a transporta în străinătate, vândute sau spre a le vinde, produsele agricole sau ale industriei naţionale, de a exporta. E. mărfurile indigene vândute în ţări străine, împreună cu importul, mărfurile străine aduse în-tr’o ţară, constituie comerţul sau schimbul exterior, sau internaţional. Se numeşte exportator, cel ce exportă mărfuri, cel ce face comerţ cu ţări străine, cel ce face comerţ de export. Se numeşte balanţa comercială diferenţa între valoarea mărfurilor importate şi cele exportate. Balanţa comercială este pozitivă, sau activă, când exportul depăşeşte importul unei ţări, şi invers negativă, sau pasivă, când importul depăşeşte exportul acelei ţări. Când o balanţă comercială este activă, înseamnă că au intrat mai multe devize străine decât au eşit şi deci a rezultat un excedent Fig1. 698. — EXPLOATATIE AGRICOL^. Ferma Hamangia. care poate servi la acoperirea altor obligaţii ale ţării în străinătate, sau poate constitui o rezervă; când o balanţă comercială este pasivă, înseamnă că au eşit mai multe devize străine decât au intrat, că s’a produs un deficit, care reprezintă o nouă datorie a ţării în străinătate, sau a fost acoperit cu disponibilul de devize din rezerva altor ani, cu devize din alte operaţii, sau cu metale preţioase, pe care ţara a fost nevoită să le exporte. întrucât într’o ţară intră devize şi pe alte căi decât ale comerţului exterior, şi unele din aceste căi sunt deosebit de preţioase, cum ar fi: primiri de bani numerar, fie pentru servicii, fie pentru plasamente în străinătate, fie cu titlu onorific - dela rude, prieteni, filantropi -, investiţii de capital străin în întreprinderile indigene, împrumuturi în numerar, plăţi de taxe de transport pentru mărfuri exportate, sau transitate, plăţi de prime de asigurare şi mai ales, cheltuelile pe care le fac turiştii străini în ţară, situaţia economică *a unei ţări, se apreciază mai bine după balanţa econoimică, balanţa de conturi, în care ar fi cuprinse toate creanţele şi toate datoriilei, toate intrările şi toate eşirile de devize, decât după balanţa comercială. Desigur, cu cât o ţară are o balanţă economică mai mult timp excedentară, cu atât e mai bogată, cu un mai puternic fond de metale preţioase, dar nici o ţară cu balanţa economică deficitară nu e totdeauna primejduită. Dacă acea ţară are mărfuri de export îşi recapătă curând echilibrul. Procesul este de natură pur economică. Balanţa deficitară înseamnă fuga monedei, fuga devizelor, fuga metalelor preţioase. In această situaţie moneda ţării rarefiindu-se, creşte, mărfurile scad, şi prin aceasta exportul este considerabil sporit, iar importul mult comprimat, ceeace aduce echilibrul balanţei economice. Aceasta în ipoteza că nu sar spori cantitatea monedei fiduciare, dacă pentru nevoile circulaţiei ţara este obligată să sporească cantitatea monedei fiduciare, pentru a înlocui pe cea exportată, valoarea monedei fiduciare cade. Căderea monedei fiduciare duce la urcarea preţului metalelor preţioase, a aurului, monedei metalice şi devizelor, şi deci la interesul indigenilor de a vinde în străinătate, de a spori exportul, pentru a beneficia de prima pe care o face moneda metalică şi devizele. In acelaş timp, importul scăzând, se ajunge tot la echilibrul balanţei economice. Deci, oricare ar fi împrejurările, o ţară cu posibilităţi de export, cu produse şi mărfuri exportabile, totdeauna îşi echilibrează balanţa economică. Ţara românească având importante cantităţi de produse agricole, forestiere, miniere, etc. de exportat, nu are a se teme niciodată de rezultatul balanţei sale economice, oricare ar fi situaţia economică de moment. Ţara noastră îşi va putea plăti totdeauna obligaţiile ei în mărfuri. Restricţiile ce se pun uneori în libertatea comerţului exterior, nu sunt niciodată de natură să îmbunătăţească situaţia grea pentru schimbarea căreia se luptă. Restricţiile puse importului de mărfuri străine se traduc totdeauna cu diminuarea exportului, precum sporirea importului aduce mai totdeauna şi sporirea exportului, prin simpla lege a echilibrului, care comandă şi dirijează comerţul internaţional. Cu toate acestea, politica Comercială trebuie să urmărească sporirea exportului pe toate căile, încurajând pe producătorii de mărfuri de export şi pe exportatori, fiindcă exportul aduce economiei naţionale a unei ţări preţioase avantaje. Exportul pune în valoare bogăţiile ţării, care depăşesc necesităţile populaţiei, foloseşte forţele productive şi braţele de muncă naţionale, dă posibilitate ţării să-şi procure din alte ţări tot ce nu poate produce în interior, materii prime, maşini, şi de multe ori chiar mărfuri alimentare, necesare consumului interior, coboară preţurile mărfurilor produse în interior, ieftinind viaţa şi desvoltându-şi şi perfecţionân-du-şi mijloacele de producţie, pentru a satisface necesităţile şi exigenţele exportului. N. Ghiul. EXPROPRIERE. - Jur. - Este faptul deposedării cuiva de un bun, de un loc, de un imobil, în schimbul unei despăgubiri, în na- tură sau în bani, mai ales pentru cauză de utilitate publică. Constituţia română garantează proprietatea de orice natură. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie. Dar cazurile de utilitate publică sunt stabilite prin legi, chiar dacă sunt votate cu majoritate de două treimi şi interpretarea este larg lăsată la aprecierea unei conjuncturi politice. - v. Reforma agrară. N. Ghiul. EXPOZIŢII AGRICOLE. - Com. - Mijloace vizuale de propagandă, întrecere şi demonstraţie, în tot ce priveşte producţia agricolă, cât şi mijloacele de a o confecţiona, urmărind scopul de perfecţionare, de concurenţă şi de a deschide debuşeuri, pentru plasarea rentabilă şi lesnicioasă a ei. E. sunt ca origină şi manifestare, foarte vechi. In Anglia, e. agricole datează din prima jumătate a secolului 1 9. încă din acea vreme se ţineau meetinguri, se instituiau concursuri şi e. speciale pentru agricultură, instrumente agricole, animale, fructe şi> flori. Aceste competiţiuni dădeau prilejul de sărbătoare şi de afirmare a celor mai harnici şi laborioşi. In Franţa, marea Revoluţie a dat oarecare avânt şi e. agricole. In Germania, primele e. agricole se remarcă cam pe la mijlocul sec. 1 9-lea. Interesant este, că a-ceste prime începuturi erau universale; de 461 EXPROPRIERE-EXPOZIŢII AGRICOLE care poate servi la acoperirea altor obligaţii ale ţării în străinătate, sau poate constitui o rezervă; când o balanţă comercială este pasivă, înseamnă că au eşit mai multe devize străine decât au intrat, că s a produs un deficit, care reprezintă o nouă datorie a ţării în străinătate, sau a fost acoperit cu disponibilul de devize din rezerva altor ani, cu devize din alte operaţii, sau cu metale preţioase, pe care ţara a fost nevoită să le exporte. întrucât într’o ţară intră devize şi pe alte căi decât ale comerţului exterior, şi unele din aceste căi sunt deosebit de preţioase, cum ar fi: primiri de bani numerar, fie pentru servicii, fie pentru plasamente în străinătate, fie cu titlu onorific - dela rude, prieteni, filantropi -, investiţii de capital străin în întreprinderile indigene, împrumuturi în numerar, plăţi de taxe de transport pentru mărfuri exportate, sau transitate, plăţi de prime de asigurare şi mai ales, cheltuelile pe care le fac turiştii străini în ţară, situaţia economică a unei ţări, se apreciază mai bine după balanţa econoimică, balanţa de conturi, în care ar fi cuprinse toate creanţele şi toate datoriile), toate intrările şi toate eşirile de devize, decât după balanţa comercială. Desigur, cu cât o ţară are o balanţă economică mai mult timp excedentară, cu atât e mai bogată, cu un mai puternic fond de metale preţioase, dar nici o ţară cu balanţa economică deficitară nu e totdeauna primejduită. Dacă acea ţară are mărfuri de export îşi recapătă curând echilibrul. Procesul este de natură pur economică. Balanţa deficitară înseamnă fuga monedei, fuga devizelor, fuga metalelor preţioase. In această situaţie moneda ţării raréfiindu-se, creşte, mărfurile scad, şi prin aceasta exportul este considerabil sporit, iar importul mult comprimat, ceeace aduce echilibrul balanţei economice. Aceasta în ipoteza că nu s’ar spori cantitatea monedei fiduciare, dacă pentru nevoile circulaţiei ţara este obligată să sporească cantitatea monedei fiduciare, pentru a înlocui pe cea exportată, valoarea monedei fiduciare cade. Căderea monedei fiduciare duce la urcarea preţului metalelor preţioase, a aurului, monedei metalice şi devizelor, şi deci la interesul indigenilor de a vinde în străinătate, de a spori exportul, pentru a beneficia de prima pe care o face moneda metalică şi devizele. In acelaş timp, importul scăzând, se ajunge tot la echilibrul balanţei economice. Deci, oricare ar fi împrejurările, o ţară cu posibilităţi de export, cu produse şi mărfuri exportabile, totdeauna îşi echilibrează balanţa economică. Ţara românească având importante cantităţi de produse agricole, forestiere, miniere, etc. de exportat, nu are a se teme niciodată de rezultatul balanţei sale economice, ori*« care ar fi situaţia economică de moment. Ţara noastră îşi va putea plăti totdeauna obligaţiile ei în mărfuri. Restricţiile ce se pun uneori în libertatea comerţului exterior, nu sunt niciodată de natură să îmbunătăţească situaţia grea pentru schimbarea căreia se luptă. Restricţiile puse importului de mărfuri străine se traduc totdeauna cu diminuarea exportului, precum sporirea importului aduce mai totdeauna şi sporirea exportului, prin simpla lege a echilibrului, care comandă şi dirijează comerţul internaţional. Cu toate acestea, politica comercială trebuie să urmărească sporirea exportului pe toate căile, încurajând pe producătorii de mărfuri de export şi pe exportatori, fiindcă exportul aduce economiei naţionale a unei ţări preţioase avantaje. Exportul pune în valoare bogăţiile ţării, care depăşesc necesităţile populaţiei, foloseşte forţele productive şi braţele de muncă naţionale, dă posibilitate ţării să-şi procure din alte ţări tot ce nu poate produce în interior, materii prime, maşini, şi de multe ori chiar mărfuri alimentare, necesare consumului interior, coboară preţurile mărfurilor produse în interior, ieftinind viaţa şi desvoltându-şi şi perfecţionân-du-şi mijloacele de producţie, pentru a satisface necesităţile şi exigenţele exportului. N. Ghiul. EXPROPRIERE. - Jur. - Este faptul deposedării cuiva de un bun, de un loc, de un imobil, în schimbul unei despăgubiri, în natură sau în bani, mai ales pentru cauză de utilitate publică. Constituţia română garantează proprietatea de orice natură. Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauzăl de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie. Dar cazurile de utilitate publică sunt stabilite prin legi, chiar dacă sunt votate cu majoritate de două treimi şi interpretarea este larg lăsată la aprecierea unei conjuncturi politice. - v. Reforma agrară. N. Ghiul. EXPOZIŢII AGRICOLE. - Com. - Mijloace vizuale de propagandă, întrecere şi demonstraţie, în tot ce priveşte producţia agricolă, cât şi mijloacele de a o confecţiona, urmărind scopul de perfecţionare, de concurenţă şi de a deschide debuşeuri, pentru plasarea rentabilă şi lesnicioasă a ei. E. sunt ca origină şi manifestare, foarte vechi. In Anglia, e. agricole datează din prima jumătate a secolului 1 9. încă din acea vreme se ţineau meetinguri, se instituiau concursuri şi e. speciale pentru agricultură, instrumente agricole, animale, fructe şi flori. Aceste competiţiuni dădeau prilejul de sărbătoare şi de afirmare a celor mai harnici şi laborioşi. In Franţa, marea Revoluţie a dat oarecare avânt şi e. agricole. In Germania, primele e. agricole se remarcă cam pe la mijlocul sec. 1 9-lea. Interesant este, că a-ceste prime începuturi erau universale; de EXPOZIŢII AGRICOLE 462 pildă, cea dela Hamburg, 1863 şi 1883 şi cea dela Brema - 1871. Prototipul e. agricole îl găsim încă dela începutul sec. 17 în Anglia, privind în special creşterea vitelor, ca urmare a climatului şi a dragostei poporului pentru animale şi în special pentru cabaline. Nevoia din ce în ce mai mare a aprovizionării oraşelor mari, reclamau importante cantităţi de carne. Către începutul sec. 19 se înfiinţează la Londra Smithfield-club-ul, care avea. ca scop organizarea anuală de e. de vite în timpul Crăciunului. Prin a- Fig. 699. — EXPOZIŢIE-TÂRG la B:aşov. ceasta s’a făcut primul pas care ducea spre o organizare metodică a e. agricole în Anglia. Industria maşinilor agricole se afla pe a-tunci încă într’o stare destul de înapoiată. Scoţienii au fost aceia, care au înţeles importanţa maşinilor în agricultură. Ei fondară» la începutul sec. 19, The Highland and Agricultural Society of Scotland, care urmări cu multă râvnă ca agricultura să se folosească de binefacerile industriei, organizând târguri şi e. Exemplul ei fu urmat de Royal Agricultural Society of England fondată în 1938, care obţinu succese mari prin e. ei ambulante, întrecând toate aşteptările. întâia e. de acest fel avu loc în 1839 la Oxford, obţinând un succes strălucit. Principiul urmat a fost acela de a schimba în fiecare an districtul în care să aibă loc. Pentru atingerea acestui scop, Societatea împărţi Anglia în 8 districte, e. succedându-se într un ciclu, astfel că din 8 în 8 ani, venea rândul fiecărui district. E. se organizau totdeauna vara, înainte de recoltă, durata e. fiind dela la 3'6 zile, astfel că se împărţeau în două categorii: acea a animalelor şi a uneltelor şi maşinilor agricole, la care se adaogă, în câţiva ani, o a treia, care cuprindea toate lucrurile de care cultivatorul şi familia lui aveau nevoe, ca: maşini de cusut şi maşini de spălat rufe, u- nelte pentru bucătărie şi grădină, material de clădit, fel de fel de motoare, pompe, elevatoare şi altele. Dacă la început, cultivatorul englez, atât de tradiţionalist, stătea cam nedumerit în faţa atâtor inovaţii, cărora nu ştia ce întrebuinţare să le dea, apoi după puţin timp, tocmai această categorie de e. agricole, înregistră succesele cele mai strălucite, contribuind într’o măsură foarte largă la desvoltarea agriculturii şi emulând într’un mod extraordinar, industria maşinilor agricole, prin distincţiile pe care le acorda societatea. Ca un prim rezultat al colaborării între tehnică şi agricultură, susţinută de Royal Society, poate fi considerat plugul de fier, care dintr’odată reduse cu 30% forţa necesară pentru cultivarea pământului şi permitea o arătură mai completă a solului. Şi istoria celorlalte maşini agricole •— cum e maşina de semănat, de secerat, locomobila şi plugul cu aburi, — este legată de activitatea acestei societăţi. E. agricole au dat posibilitate tehnicianului de a veni în contact cu cercurile interesate şi cultivatorului de a cunoaşte mijloacele şi uneltele necesare profesiunii lui. Multe fabrici de maşini agricole, cu renume mondial, îşi datoresc existenţa tocmai acestei societăţi, care, uzând de toate mijloacele ei, pentru introducerea maşinilor Fig. 700. — EXPOZIŢIE DE VÂNATOAPîE. -Camera Agr. Muscel. şi uneltelor agricole şi învăţând pe cultivator să le întrebuinţeze, a contribuit ca nici o altă instituţie, la înfiinţarea unor 463 EXPOZIŢII AGRICOLE uzine, care să poată satisface necesităţile, până atunci latente, — şi care de acum începuseră să se desvolte cu o rapiditate prodigioasă, — a populaţiei cultivatoare. Exemplul Angliei a fost urmat şi de Germania, a cărei Societate germană de agricultură, Deutsche Landwirtschaftsgesellschaft se baza aproape în mod exclusiv pe experienţele făcute de Royal Society. Inginerul Max Egth, după un studiu aprofundat al Societăţii Regale şi expoziţiilor organizate de a-ceasta, puse în anul 1887, temelia Societăţii de Agricultură germană, care, organiză expoziţii ambulante împărţind Reich-ul în 12 districte, e. având loc în fiecare an, prin rotaţie, în câte un alt district. De remarcat, că aceste e. organizate de D. L. G. - Deutsche Landwirtschaftsgesellschaft - n’au intrat Grădina Domnească dela Socola - Iaşi - e. plantelor şi a florilor exotice, sub protecţia Domnitorului. Albina Românească din acea vreme, îndemnând la organizarea de noui e., scria: ,,Rezemându-se pe îngăduirea cunoscătorilor şi întru a lor dragoste pentru acest meşteşug, antreprenorul - Svoboda -îndeamnă pe d-nii botanişti şi doritori de flori de a întruni a lor sârguinţă cu ale sale, spre a putea pregăti pe anul viitor o expoziţie de plante, mai deplină şi cu acea perfecţie care este putincioasă, pentru a spori prin aceasta mulţumirea tuturor doritorilor“. Mai târziu, sub domnia lui Alexandru Ion Cuza, se produce un eveniment demn de relevat prin aceea, că guvernul ţării, în programul de activitate, îşi propunea încurajarea cu temeinicie a producţiei agricole. In acest scop ÊÊIÊÈÊÈÊISÊÈË Fig. 701. ■— EXPOZIŢIE şi DEMONSTRAŢIE de pluguri tăraneşti. în nici un fel de legături cu celelalte expoziţii agricole germane deja existente. Aceste e. ambulante germane au înregistrat succese neaşteptate şi fură considerate ca prototipul e. agricole, eliminând din cuprinsul lor distracţia şi mercantilismul, scopul lor fiind exclusiv acela de a influenţa în mod favorabil asupra producţiei calitative a produselor. E. organizate de D. L. G. erau împărţite în trei categorii: a. - Cea mai importantă, a animalelor; b. - a produselor agricole; c. - a maşinilor şi uneltelor agricole. Astfel, e. devin mijlocul de introducere în agricultură a inovaţiilor tehnice. Spre deosebire de Anglia şi de Germania, Franţa nu a avut o întreprindere în felul R. S. A.-ului englez sau a D. L. G.-ului german. In Franţa, e. agricole, denumite Concursuri Agricole, se bucurau de mult interes, subvenţionate fiind, atât de cercurile agricole, cât şi de cele industriale. Cea mai însemnată e. de felul aceasta a fost marele „Concours Général Agricole”, care a avut loc la Paris în Hala maşinilor, al cărui efect a fost un ,puternic impuls, în special pentru industria maşinilor şi uneltelor agricole. In România, e. agricole datează relativ de puţin timp. La 14 Mai 1839 s'a deschis în Ministrul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, prezintă un raport Domnitorului, relativ la organizarea e. prin districtele ţării. Prin ordonanţa domnească dela 12 Iunie 1863, acelaş ministru prezentase un decret relativ la instituirea de expoziţii agricole şi industriale. ,,In toate ţările acelea, unde agricultura, comerţul şi industria au ajuns la un grad însemnat de desvoltare, este o probă învederată despre folosul acestei instituţiuni. Foarte mărginite la început, e. au luat astăzi o desvoltare însemnată. Nu numai că se fac e. internaţionale, unde se văd expuse produsele globului, dar în multe state, au început a se face expoziţiuni sub numele de concursuri agricole şi industriale, în toate judeţele. In Franţa a început să facă concursuri agricole nu numai departamentele, ci şi chiar o-raşele, şi societăţile de agricultură şi industrie. Serviciile aduse agriculturii, comerţului şi industriei de către e. sunt incontestabile. Având aceasta în vedere, subsemnatul, în ale cărui atribuţiuni aunt expoziţiile, a luat toate măsurile ca aceste instituţiuni pentru care comisiunile agricole şi municipalităţile au arătat atâta bunăvoinţă pentru a le înfiinţa, să producă rezultatul ce se aşteaptă dela dân-sele. Tot pentru acest scop am elaborat şi un EXPOZIŢII AGRICOLE 464 regulament pentru întrebuinţarea comitetelor însărcinate cu organizaţiunea expoziţiilor, pe care dacă şi înălţimea Voastră veţi binevoi a-1 încuviinţa, vă rog Prea înălţate Doamne, să binevoiţi a subsemna alăturatul proiect de decret“. Faţă de acestea, Alexandru Ioan Cuza, a-vând în vedere raportul de mai s.us, publicat în Monitorul Oficial No. 5897 din 3 Iunie 1863, relativ la adoptarea unui reglement pentru organizarea expoziţiunilor de agricultură şi industrie şi ţinând seamă de Jurnalul Consiliului de Miniştri din 5 Februarie 1863, prin care se hotărăşte înfiinţarea e. judeţene, decretează o lege din care redăm mai jos câteva dispoziţiuni: Capitolul 1. Dispoziţiuni generale Art. 1. — Pentru ca înfiinţarea expoziţiilor judeţene să fie folositoare pentru toate judeţele şi pentru mai multă regularitate. Tara se împarte în 10 regiuni agricole după cum urmează: Regiunea I: Gorj, Mehedinţi, Dolj; Regiunea II: Romanaţi, Olt, Teleorman; Regiunea III: R. Vâlcea, Argeş, Muscel; Regiunea IV: Vlaşca, Ilfov, Ialomiţa; Regiunea V: Dâmboviţa, Prahova, Buzău; Regiunea VI: Brăila, Covurlui, Ismail; Regiunea VII: R. Sărat, Putna, Bacău; Regiunea VIII: Tutova, Tecuci, Cahul, Fălciu; Regiunea IX: Iaşi, Roman, Vaslui; Regiunea X: Suceava, Dorolioi, Botoşani, Neamţ. Art. 2. — In fiecare an, se va face într’unul din judeţele din care se compune o regiune, la care vor concura toate judeţele cari fac parte din regiune. Art. 3. — In e. judeţene se vor primi animale, producte agricole şi articole, instrumente şi scule de agricultură, producte industriale şi maşini. Art. 5. — La e. judeţeană se vor primi cai şi iepe, boi şi vaci, berbeci şi oi, masculi şi scroafe născute şi crescute în România. Pentru a fi primite la e. vitele de prăsilă, cai iepe, trebue să aibă cel puţin doi ani, taurii şi vacile un an cel puţin. Tapi şi capre idem. Mascuri şi scroafe şase luni cel puţin. Art. 6. — Pentru instrumente şi scule, atât de agricultură, cât şi de industrie, se vor primi acelea cari sunt fabricate în România. Art. 7. — Se vor primi la expoziţiunile judeţene, toate productele agricole şi industriale dobândite în România. Capitolul II. Clasificatiunea Art. 8. — Productele vor fi cercetate de către juraţi şi împărţite în 19 clase. 1. Horticultura, 2. Zootehnia, 3. Producte agricole şi pădureşti, 4) Mecanica agricolă, 5) Industria Inului şi Cânepei, 15. Preşăria şi hăinăria. Capitolul HI. Primirea şi aşezarea produselor Art. 9. — Produsele animale destinate pentru expoziţiune, trebue să fie aduse la locul unde se face expoziţia, cel mai târziu cu două zile înainte jud. Tutova -, se află fag diseminat pe versanţii nordici. O insulă cu câteva exemplare de fagi bătrâni găsim în pădurea Vlăsiei, în jurul lacurilor Snagov şi Bâlteni - jud. Ilfov Pe Valea Fagilor - în apropiere de localitatea Luncaviţa - la 10 km. Sudvest de Isaccea, aflăm un arboret de fag în suprafaţă de 1 Yl ha. §* aH.i izo- laţi pe lângă M-rea Cilic Dere. In fine, sunt răspândiţi fagi izolaţi pe o vâlcea a pădurei Bucovăţ, de pe lângă Craiova. Teritoriul cu fag din sudul Dobrogei, aflat pe Valea Ba- * tovei - între Cuiungiuc şi Ceatalar - şi a a-fluenţilor săi - Valea Tulugea - nu este o insulă, căci el reprezintă ultima prelungire a făgeturilor din Balcani. Arealul fagului prezintă şi o limită înspre câmpia Tisei, faţă de care se mărgineşte prin o linie arcuată, care începe dela Dunăre la Moldova Nouă, trece prin Bocşa Montană, Nădrag, Bârzova, Beliu, Cirişul Negru, Băile Episcopiei, Chiceag, Tătău, Solnoc, Tătărăşti, până la Halmei. In tot acest teritoriu, limitat spre Vest, Est şi Sud, de liniile indicate, fagul lipseşte din câteva regiuni: a. - Câmpia Ardealului, unde aflăm sub formă insulară o staţiune lângă Gherla - pădurea Mi-niş b. - din lunca Mureşului la Gheor-ghieni, Ludoj, Blaj, Orăştie, etc.; c. - din lunca Oltului, Ia Miercurea Ciucului, Sf. Ghe-orghe, Câmpia Bârsei, Făgăraş; d. - lunca Prutului, în jurul Cernăuţilor; e. - lunca Şiretului şi Sucevei la Suceava, Rădăuţi, Şiret, Roman, Adjud; f. - lunca Bistriţei, între Piatra Neamţ şi Buhuşi, etc. Fagul este, spre Nordul arealului său, o esenţă de câmpie; în Europa Centrală devine un arbore din regiunea de dealuri şi munţi, iar spre Sud se retrage la altitudini mari. La noi, în Carpaţii din Nord şi orientali, nu prezintă o limită altitudinală inferioară, pe care o prezintă în Carpaţii meridionali şi Apuseni. Limitele de răspândire altitudinală a arboretelor de fag, sunt: limita super. limita infer. Munţii Rodnei 1330 m. .... — Munţi! Călimani 1250 m......... >— Munţii Ciucului pe versantul ardelean 1256 m......... — Munţii Bucegi 1300 m......... 250—300 m. Muniii Parîng 1330 m.........f 280_320 m. Muntn Godeanu 1440 m.........\ Munţii Apuseni 1360 ......... 360 m. Pentru acelaş şir de munţi, limita superioară altitudinală este în funcţie de versant; astfel, în munţii Apuseni este o diferenţă de 20 m., între limita de pe versantul estic - 1380 m. -, faţă de cel vestic -1360 -. Aceiaşi limită este mai urcată în munţii în care lipsesc răşinoasele, sau în locurile unde pădurea de fag se suprapune peste răşinoase şi formează limită pădurei. Pe de altă parte, limita altitudinală inferioară este foarte scoborâtă pe văile înguste şi profunde, de ex. pe Valea Cernei şi Văile Munţilor Almaşului - Banat. Cerinţe staţionale. In regiunea de dealuri şi imunţi, fagul se găseşte răspândit pe toţi versanţii; înspre limita sa altitudinală in- ferioară, îl aflăm izolat sau în mici buchete numai pe versanţii nordici sau în partea inferioară a versanţilor văilor înguste; dease-menea către limita sa altitudinală superioară se află izolat sau în buchete, în pădurile de molid pe versanţii Sudici şi mai puţin pe cei Fi&. 724 — FĂGET din Valea Fagilor - Luncavita, jud. Tulcea. Sudestici şi Estici. El pretinde un climat o-ceanic sau mediu, cu suficiente precipita -ţiuni şi cu raport, între precipitaţiuiii şi eva-poraţie, de 100-200%. Nu-i convin verile uscate. Umiditatea atmosferică poate compensa lipsa de precipitaţiuni; aşa se explică localizarea fagului în dealurile joase, pe versanţii nordici. El se desvoltă bine pe un sol humos, destul de profund, reavăn şi suficient de bogat în calcar. Cele mai fruimoase masive se formează pe locuri aşezate şi cu un substrat calcaros. Nu suportă uscăciunea sau umezeala mare, prelungită în sol. Pentru cultura silvică, fagul este o esenţă de o deosebită importanţă. El poate constitui singur, în arborete pure, un scop cultural, sau foloseşte, ca esenţă de amestec, pentru cultura molidului, bradului şi gorunului. In toate cazurile, fagul ameliorează staţiunile prin frunzişul său bogat, care apără solul şi apoi, după cădere, prin descompunere, furnizează un strat bogat de humus. Lemnul fagului are numeroase întrebuinţări, ca: materie primă pentru distilat, traverse, după aburire pentru mobile, parchete şi piese rotunde, placaje, Danei, etc. Ca lemn de foc este propriu mai ales pentru bucătărie, căci dă căldură puternică şi egală. Inamici. Fagul are un număr restrâns de inamici, care rareori produc uscarea lor în masă. Dintre insecte semnalăm: la rădăcini de pueţi Melolontha, Gryllotalpa vulgaris, Corymbites aeneus, Agriotes aterfinus. In scoarţă, până în album: Agrillus virides, Cryntococcus fagi, Lecanium corni; în lemn, Xylecaetus dermastoides, Xyloterus dotmesti-cus, Anisandrus dispar. Ciuperci: Mucor sp., mucezirea jirului; Phytophtora omnivora, pătarea şi putrezirea cotiledoanelor la pueţi; Pestalozzia Hartigii, strangularea coletului la pueţi; Nectria galligena, cancerul ramurilor; Phyllactinia corylea, mana frunzelor; Gloeos-porium Fagicolum, pătarea şi căderea frunzelor. Putrezirea albă a lemnului poate fi cauzată de Hydnum diverdens, Polyporus ignia-rus, fomentarius şi squamosus. Pleurotus ostreatus. Cauzează uscarea arboretelor: A-garicus melleus. Incingerea lemnului depozitat: Bispora monilioides, Stereum purpureum, Tremella faginea, Hypoxylon coccineum. Fag oriental - Fagus orientali® Lipsky. Este o specie foarte apropiată de fagul comun, de care se dosebeşte prin următoarele caractere: frunzele de obiceiu mai mari, lungimea foarte variabilă, 9-15 - în medie 8 -cm., lăţimea mai constantă de (30) 40-60 (75) cm.; foaia este de o consistenţă mâi erbacee şi forma sa obovat-elîptică, mai a-lungită, cu lăţimea maximă, in comparaţie cu foaia de fag comun din aceiaşi localitate, deobiceiu localizată în jumătatea anterioară. Peţiolul mai scurt, de 6-8 mm. lungime, vi-los. Numărul perchilor de nervuri laterale Fig. 725 — ASPECTUL, UNUI FĂGET. mai mare (6) 9-12 (14) cm.; intervalul între noduri este mai lat în partea posterioară a limbului şi mai îngust în partea anterioară, astfel că nervurile apar equidistante - la fag este invers şi nervaţiunea este neequidistan-tă -. Unghiul dintre nervura mediană şi ner-vurele laterale esté ascuţit; către margine, 31 FAGÂCEAE-FAGOPIRÎSM 48â ele se arcuiază - la fag mai puţin ascuţit Cupula mai lung pedunculată; valvele în a-fară cu ţepi mai lungi; în partea inferioara a cupulei aflăm nişte solzi liniari de 2 cm., care întrec în lungime cupula. Jirul tricolţu-rat, pe muchii evident costat. Arbore înalt, atingând în staţiuni optime chiar 40 m. La noi a fost identificat în insula de fag din Dobrogea de Sud; face tran-siţia între cele două specii de fag. Fagul oriental este răspândit în Balcani, Asia Mică, Crimea şi Caucaz. C. C. Georg. FAGACEAE. - Bot. - Plante lemnoase din flora heimisferului nordic în zona temperată. - Fagus, Quercus, Castanea în zona tropicală - Pasania - şi un gen Nothofagus în America de Sud anthartică. Frunzele persistente sau caduce, ovale, simple nervaţiune penată, ev stipule caduce. Flori monoice a-par odată sau după înfrunzire. Inflorescenţe mâscule alungite în amenţi simpli - fag - sau compuşi din grupe de dichasii cu 2-7 flori. Floarea masculă cu periant gamosepal din 4-6 sepale, număr variabil de stamine 5-20. Inflorescenţe femele cu un număr redus de flori în gloimerule sau spice. Floarea femelă cu ovar infer, periant din 3 + 3 sepale, un sirgur pistil din 3-6 cârpele, cu un număr egal de loji, în fiecare lojă două ovule pen-dente anatrope. Fructul o achenă - ghinda, jirul sau castana. - Seminţe mari fără endo-sperm. In genere, germinaţie hypogee, - excepţie fag. -. Fructele câte 1-3 cuprinse în o cupulă lemnoasă rezultată din concreşte-rea mai multor bractei. I. - Fructe în trei colţuri, câte două sau trei învelite în o cupulă dotată pe dinafară cu ţepi moi. G. Fagus. II. - Fructe rotunjite, câte 2-3 învelite cu o cupulă cu ţepi rigizi. G. Castanea. III. - Cupule de forma unui păhăruţ, care înveleşte fructul parţial dinspre bază. G. Quercus. C. C. Georg. FAGOCITOZĂ. - Med. - Proprietatea u-nor celule-leucocite şi limfocite, celule gigantice, celule splenice şi ale măduvei osoase, şi chiar celulele conjonctive fixe, - de a îngloba şi digera particule animate şi neanimate. - Fig. 726. { m ■$ t ■ \ % Fig. 724 — FAGOCITOZĂ. F. este o proprietate importantă de apărare a organismului faţă de diferiţi corpi streini, dar mai ales faţă de microbi. A fost studiată de Metschnikof, Bordet, etc. care au considerat-o ca funcţie de nutriţie. Prin mijlocirea acestor celule, organismul este curăţat de toate ,,resturile“ de sânge, de pigment, de grăsime şi de orice alt corp strein. Fenomenul de f. se explică prin acţiune chi-micotactică care emană dela corpii streini şi care modifică tensiunea superficială a celulei fagocite faţă de corpii de la care emană aceste substanţe. In interiorul celulei corpii streini pot fi digeraţi prin enziimele secretate de protoplasma, dar ei pot să şi reziste şi să se multiplice - cei animaţi - şi, dacă fagocitul nu poate să-i elimine, să-i determine moartea. Dovada proprietăţii fagocitare a unor celule, leucocitele de pildă, se poate face şi în vitro, dacă se amestecă o cantitate de leu-•c,ocite cu o emulsie de microbi şi, mai ales, dacă se adaogă şi puţin ser proaspăt de la un animal, când f. este înlesnită prin prezenţa în acest ser a unor substanţe care pregătesc microbii pentru a fi înglobaţi. Deşi f. este una din formele de apărare ale organismului faţă de corpii vătămători, totuşi fagocitele p'ot fi şi păgubitoare, atunci când răspândesc prin ajutorul circulaţiei microbii în diferite organe. M. M. FAGOPIRISM. - Med. Vet. - Boală de natură toxică alimentară, datorită plantei Po-lygonum fagopyrum - hrişcă, hirişcă, rişcă, tătarcă -. Boala se întâlneşte cel mai des la oi şi, mai ales, la cele albe, atunci când pasc pe locuri semănate cu hrişcă în floare sau cu seminţe. S’au observat cazuri de înbol-năvire chiar şi la oile hrănite cu paie de hrişcă. Lumina solară, aerul, şi pigmentaţia pielii, se pare că au o înrâurire de seamă asupra mersului bolii. Seimne. Boala se arată deodată prin umflături ale părţilor neacoperite cu lână: faţă, ureqjii, gât, vulvă, etc. Uneori însă poate să cuprindă întreaga piele. Părţile umflate sunt roşii, calde, dureroase, produc o mân-cărime mare, oile umblă neliniştite şi au salivaţie bogată. Această formă uşoară de îmbolnăvire poate să se înrăutăţească, dacă oile sunt hrănite mai departe cu hrişcă şi sunt ţinute în soare. In aceste împrejurări, pielea se umflă şi se înroşeşte mai mult, a-coperindu-se cu miqi vezicule - beşicuţe -, cu un conţinut gălbui, care, prin frecarea oilor se rup, formând mici ulcere - răni -. Uneori, inflamaţia se întinde la ochi, dând conjunctivită - umflarea pieliţei pleoapei - şi che-ratită - inflamaţia corneei - şi la mucoasa gurei şi a primelor căi a aparatului respirator, îngreunând astfel prinderea hranei şi respiraţia. In cazuri grave de tot, oile au fer-binţeală mare, mişcări neregulate, turburări ale sistemului nervos şi semne de epilepsie, putând siurveni moartea. Tratament. Vindecarea boalei se face în- lăturând cauzele care au pricinuit-o, adică nu se vor mai trimite oile la păşune pe locurile cu hrişcă şi se vor feri de acţiunea razelor soarelui, ţinându-se în oierii o lună de zile, până ce se elimină otrava din organism. Dacă se trimit oile la păşune, se vor duce numai seara sau în zile înorate. Boala nefiind molipsitoare, oile bolnave se pot ţine împreună cu cele sănătoase. Numai cele greu bolnave se vor despărţi, hrănin-du-se mai bine cu urueli şi supe de uruieli. Când oile sufăr numai de o uşoară der-mită, aceasta se va trata cu soluţii boricate sau crezilate de 2%. Când însă oile au răni, atunci acestea se vor spăla cu apă de var, sau se vor unge cu oxid de zinc, gudron, pudrându-se apoi cu praf de amidon. Când oile au ferbinţeala mare, li se va pune 2-3 zile în apa de băut câte 15-30 gr. sulfat de sodiu sau carbonat de sodiu. S. T. FAGURE. - Apic. - Clădiri făciute de către albine, fie într’un stup rustic, fie în unul sistematic. îndepărtatul timp când poetul Di-din vorbind de aceste construcţiuni le-a caracterizat cu cuvintele de „Opificium verae Divinujm“ făcute cum spune Elien - De nat. Figr. 727 — FAGURE VIRGTN. ¿anim. V, 13 - fără linie şi fără compas, se :}^agă de timpul mai apropiat de noi care a pacut pe Darwin să vorbească de „neasemănatul talent de architect al albinelor“. s£. ■ Studiat din punct de vedere al architec-¡ŞWi clădirilor sale, un stup oarecare adă- posteşte un număr variabil de faguri aşezaţi paralel unul lângă altul la distanţe perfect egale. Cine a transpus stupi rustici în sistematici a văzut dese ori că, chiar dacă aceste ziduri formate de faguri nu sunt totdeauna drepte, totuşi îndoitura ori curbătura unuia din faguri se repercutează asupra celui vecin, care la rândul său are aceiaş formă şi linie de curbătură ca cel vecin menţinând între ei aceiaşi distanţă de circulaţie a albinelor, iar câte odată pentru menţinerea acestei distanţe, celulele unuia din faguri sunt înălţate ori scurtate în aşa mod că totuşi spaţiul între ei este păstrat pe aceiaşi distanţă. Câte odată, apicultorul practician găseşte în stupi câte un fagure, spre margine, construit perpendicular pe muchea celorlalţi; de obiceiu acest lucru se întâmplă atunci când avem aface cu o încăpere rustică ori naturală ce are prea mare deschidere la urdiniş. Albinele construesc acolo un fagure pe lat spre a se apăra de curentul prea mare de aer din afară. Altă dată găseşte faguri construiţi în unghiu. Fiecare a observat acest fel de clădiri ce apar destul de rar — poate din necesităţile prevăzute de albine, necesităţi atât de subtile că nu le putem percepe - dar toţi cunoaştem că oricare ar fi direcţiunea fagurilor, ei păstrează matematic aceiaşi distanţă între ei şi ciunt formaţi din celule perfect egale între ele. Columella - De re rustica IX, 15 - presupune că atunci când într’un stup se găsesc faguri construiţi în modul sus arătat ca direcţiune, în stup s’ar găsi adăpostiţi doi roi care ar lucra fiecare în modul său. Explicaţia aceasta este însă greşită şi cum spune Billiard, numai albinele ne-ar putea explica cauza acestei fantezii arhitectonice. Dar dacă direcţiunea fagurilor, ce nu totdeauna respectă simetria, ne-ar părea o fantezie arhitectonică, această architectură, u-nită cu exactitatea şi matematica este totdeauna păstrată faţă de celulele ce compun un fagure. Nu este nimeni, spune Billiard, care cunoscând delicatele edificii ale albinelor să nu fi admirat regularitatea uimitoare a celulelor lor exagonale de o precizie matematică şi de dimensiuni invariabile pentru fiecare fel, lucru ce făcuse chiar ca celula să fie propusă ca unitate a sistemului metric - Girard M. Les abeilles pag. 71. Vom lua deci în analiză unul din aceşti faguri. Obişnuit fagurele aflat spre mijlocul cuibului - stupului - este constituit din cele 3 feluri de celule sau căsuţe. Am putea să zicem că aceste căsuţe sunt de 3 feluri după forma lor, unele exagonale aşezate unele lângă altele, fundul fiecăreia corespunzând cu o parte din fundul a trei celule din partea o- fagure 484 pusă si altele izolate ici colo, de formă cu totul diferită, cu gura în jos, asemănându-se perfect cu forma unei ghinde sau mai bine cu areii a unui fistic. In fe]ul întâi de celule găsim unele ceva mai mari - celule de trântori - aşezate de obiceiu în pa tea de jos şi către marginele fagurelui, altele ceva mai mici dar de ace-* iaşi formă - celule de albine lucrătoare -a^e^ate d<^ obiceiu în partea de sus şi centrală a fagurilor. Celulele acestea sunt destinate a fi leagăne^ viitoarelor generaţii de albine lucrătoare şi trântori şi în care matca depune ouă fecundate ori nu, după felul şi destinaţia lor, şi tot ele servesc ca magazii în care albinele aşează mierea şi polenul. Cel de al treilea fel de celule servesc ca leagăn viitoarelor regine şi în ele matca depune numai ouă fecundate din care vor eşi alte mătci. Examinând o celulă exagonală, izolată din-tr’un fagure, găsim că nu este decât o prismă cu şase feţe în formă de trapez, închisă la un capăt cu trei rombi, încolţurată de alte şase celule; ea are pereţii comuni cu ele. Examinând un fagure îl vedem format din 2 rânduri de asemenea celule aşezate fund la fund, dar în aşa mod, ca fiecare celulă co- respunde pe suprafaţa unuia din rombii ce-i formează fundul cu unul din rombii celulei opuse, încât fiecare celulă corespunde cu trei celule din partea opusă, întregul fagure a-vând deci celulele cu fundul şi pereţii comuni. In una din fotografiile alăturate se poate foarte b ne vedea forma şi dispoziţiunile celulelor dintr’un fagure. Ea reprezintă resturile dintr’un fagure vechiu în care s’au născut mai multe generaţiuni de albine şi nu este altceva decât peliculele ce lasă pe pereţii celulelor fiecare generaţie, pelicule ce au luat în mod natural forma celulelor, şi din fagurile expus la ext'-actorul solar de ceară, aceasta s’a topit rămânând numai peliculele, de forma perfectă a fagurului în care au fost adăpostite. Se poate vedea în această fotografie: două celule complect izolate, trei celule reunite, două blocuri desli-pite aşa ca să se vadă fundurile lor comune, două şiruri de celule deslipite şi văzute pe muchea lor şi în fine celule aşa cuim erau aşezate când formau fagurele. In altă fotografie se poate vedea o parte din celulele unui fagure din cave s’au izolat un rând de celule pentru a se vedea dispoziţiunea fundurilor dela celulele opuse. Forma exagonală şi aranjamentul celulelor unui fagure, este tocmai ceia ce minunează mai muit pe observator. Această formă şi a-ranjament al celulelor este cea mai perfectă clădire în care cu cheltuială minimă de material - ceara - se obţine maximum de capacitate şi de soliditate a clădirii. Dacă în antichitate aceste observaţiuni se puteau face mai greu şi erau mai superficiale, totuşi Filin admiră aspectul pe care-1 dau celulele cu unghiurile şi aliniarea lor de o regularitate perfectă şi Vanone - De Re Rustica III. 16 - este acela care caută a explica instinctiva tendinţă de economisire de material cu obţinere de mai mult spaţiu de către albine, spunând: ,,Celulele au şase pereţi, tot câ.e picioare au şi albinele şi geometria demonstrează că un exagon înscris într’un cerc conţine mai multă suprafaţă decât oricare altă figură înscrisă având mai puţine laturi“. Forma exagonală este foarte probabil, zice Dr. Miller în Com-mentaires sur PA B C* de l’Api-culture, că oferă un drum mult mai accesibil pentru picioarele albinei când se afundă sau ese din celulă. ,,Se poate zice - scrie Girad -că instinctul a condus albinele Ia a rezolvi oare care chestiuni ce au preocupat pe matematicieni. Astfel, necesitatea alipirii celulelor unele de altele nu este dată mai mult decât de trei figuri prin secţiunea lor dreaptă: patratul, triunghiul echilateral şi exagonul regulat, şi aces ea sunt singurele figuri plane care pot sa se juxtapună fără să lase goluri şi prin urmare numai trei singure prisme sunt posibile. Cele dintâi două figuri ar oferi prea mult spaţiu în unghiuri, ce ar fi pierdut pentru puiet, care nu ar putea utiliza pentru găocile sale decât cercul înscris în ele, care diferă din contra mult mai puţin în hexagon decât în pătrat şi triunghiu. Exagonul regulat are un contur mai pu -ţin lung de cât triunghiul equilateral şi de- F.g. 728 —Cum creşte un FAGURE. 485 FAGURE cât patratul cu aceiaşi suprafaţă; se vede deci de aci că printre soluţiunile posibile, aceia pe care au adoptat-o albinele dă loc la cea mai mare desvoltare în pereţii laterali ai încăperii şi la cea mai puţină cheltuială de ceară pentru formarea acestor ziduri destinate să adăpostească fie puietul, fie proviziunile de miere, ori de polen“. -Girard loc cit. - Fig. 729. Fi&. 729 —FAGURE CU CELULE DE TRÂNTORI văzut din faţă şi în secţiune. Vom adăuga, că atât celulele de albine lucrătoare, cât si cele de trântori, nu diferă unele de altele decât prin mărimea lor. Dar în favorul măestriei de construcţie aplicat de albine la clădirile lor este dis-poz ţia puţin oblică de sus în jos şi din afară spre fundul lor a celulelor, dispoziţie care face ca mierea depusă în celule să nu se scurgă în afară. Aristotel - Hist. IX. 40 -compară celulele fagurelui cu cupele duble întrebuinţate în antichitate de care vorbeşte Homer în Iliada - 1G. v. 656 -. Dar dacă aplicarea geometriei în folosul construcţiunilor albinelor a interesat pe oamenii de ştiinţă, matematica fagurilor a interesat foa~te mult pe naturalişti. Măsurând fagurii - Rauschenfels şi Asprea -, când sunt construiţi de curând în stupi ţn sitr»re naturală e sfV ş' c g~ i mea lor oscilează între 23-24 mm. cea a fagurilor vechi care mult timp au servit la creşterea puietului de 24-25, şi câte odată până la 26 mm. pentru că au fost prelungiţi pe aceiaşi măsură cu care peliculele rămase pe pereţii lor în succesivele transformaţiuni ale nimfelor au micşorat profunziunea celulei. Măsurând apoi distanţa dela mijloc la mijloc ă fagurilor, ea rezultă fracţiune cu fracţiune mai puţin de 35 mm. Dela aceste măsuri ce dau distanţa normală de 35-36 mm. din mijloc în mijloc rezultă P distanţă maximă de 10-11 mm. între fagure şi fagure din cuib. O distanţă mai mare constitue o perdere de spaţiu inutilă şi ,,deci albina a-rată încă şi aci o minunată prevedere atunci când punând temelia unui fagure după celălalt, ştie a se aşeza la o aşa distanţă pentru ca apoi măsura să corespundă. Câte odată însă comite câte o greşeală, dar sunt mici greşeli ce încă fac să crească admiraţia noastră pentru că vin să demonstreze că nu e din cauza instinctului orb că ea alege justa distanţă, pentru că într’un asemenea caz ea nu ar mai greşi nici odată“. Celulele de lucrătoare au o profunzime de 11-12 mm. si o lărgime de 5 mim. de la un perete la altul. Sunt cele mai mici, abea suficiente pentru a permite desvoltarea unei albine lucrătoare. Pe o suprafaţă de 1 decimetru pătrat făcut numai cu celule de lucrătoare găsim 425 pe fiecare faţă, adică o bucată de 1 dm. are pe ambele părţi 850 celule. Când e vorba de celule mari - de trântori -numărul lor e 265, adică 530 pe aimbele feţe. Schwammudam a avut răbdarea de a număra într’un stup mort pe iarnă 22574 celule. Root zice: Cele mai frumoase specimene de faguri cu celule de lucrătoare, cele mai regulate prezintă în general 5 celule într’un spaţiu de 25 mm. Pentru aceasta, s.*a adoptat pentru fagurii artificiali măsura de mai sus. Dacă sunt 5 celule la 25 mm., 25 mm. pătraţi vor da o raniţei- ° ^ "1 ’le şi cu 25 din partea opusă va face 50 de tinere albine ce vor eşi din celule pe 5 cm. patraţi de fagure. Doolittle - Comentarii - a încercat a face celule mai mari, dar albinele nu le-au admis. Natura ştie mai bine ca noi ceia ce are de trebuinţă. Celulele de trântori, profunde 12-13 mm., largi de 7 mm., sunt mul mai puţin nume-ro?^n prm le. Relativ la măsurătorile unghiu ilor celulelor, Ch. Bonnet - cităm după Maraldi - măsură ,»unghiurile celor trei rombi ai fundului celulelor şi găsi 109°, 28* pentru unghiurile obtuse, 70°, 32* pent'u cele ascuţite. Reamur presupune că alegerea acestor unghiuri avea ca raţiune secretă economia de ceară. Atunci propuse unui abil geometru Koe-nig care nu cunoştea aceste dimensiuni de a determina prin calcul care trebuiau să fie unghiurile unei celule exagonalfe cu fundul piramidal aşa ca în constructia ei să intre cel mai puţin material posibil. FAGURE 486 Geometrul recurse, pentru soluţia acestei frumoase probleme, la analisa infinitesimală şi găsi 109°, 26’ pentru unghiurile mari şi 70° 34* pentru cele mici acord minunat între soluţie şi măsurile efective. Diferenţa e în adevăr neînse'mnată fără a conta că măsurătoarea nu poate fi niciodată perfectă încă şi pentru variaţiunile de temperatură. Cramer de altfel obţinu prin • calculele sale 109°, 28ţ/2 pentru unghiurile obtuse 70°, 2 P/2 pentru cele ascuţite. Cu toate acestea, în acest lucru perfect unii nu voiră să vadă decât opera întâm-plărei. Figr. 730 — FAGURE CU CELULE DE ALBINE LUCRĂTOARE, văzut din faţă şi în secţiune. Albina se zice - nu-şi propune de-a construi o celulă exagonală cu fundul piramidal, ci o celulă rotundă cu fundul concav şi numai presiunea mutuală - reciprocă - este acea care Ie dă forma sub care le observăm. Buffon aducea următorul exemplu ce şi acum ne este scos înainte, mai mult sau mai puţin desprăfuit: ,»Umpleţi cu vârf un vas cu boabe sau sămânţă cilindrică şi închi-deţi-1 exact după ce mai înainte aţi turnat în vas atâta apă cât poate încăpea în inter-stitiile lăsate între seminţe, fierbeţi, şi toate aceste cilindre vor deveni coloane cu şase feţe... Devin toate necesar exagonale prin compresiunea reciprocă*4. Celula de matcă este cu totul deosebită ca formă de celelalte 2. Dăm alăturat fotografia mărită a unei asemenea celule. In formă de fistic ori ghindă cu vârful în jos, este construită de albine în genere spre marginea unui fagure şi dese ori în mijlocul lui, albinele având grija de multe ori să facă un Ioc de trecere din o parte în alta a fagu-rului. Columela le caracterizează de forma unei sfârc de ţâţă. Pliniu şi Elien le indică ca fiind leagănele regelui. Observând bine o asemenea celulă vom constata că ea prezintă pe suprafaţa ei scobituri concave de multe ori cu imarginele de formă exagonală, scobituri ce sunt făcute pentru a economisi din materialul de construcţie fără a slăbi câtuşi de puţin soliditatea celulei. Această încăpere serveşte pentru creşterea de puiet pentru viitoarele matei şi câte odată şi pentru polen. In vederea roitului albinele, spune Asprea, fac fundamentele celulelor regale înălţându-Ie: puţin şi strâmtându-le spre gură, apoi după ce oul a fost depus continuă pe măsură ce larva creşte, iar când aceasta devine nimfă, celula este operculată - căpă-cită - având figura unui fistic sau a unei ghinde cu vârful în jos. Aceste sunt celule primare şi nu sunt construite de albine în acelaşi timp, ci la intervale de câteva ore sau zile pentruca reginele să nu se nască toate de odată. Deşi albinele în construcţia fagurilor trec foarte uşor de la celulele de lucrătoare la acelea de trântori, o observaţie atentă cu a-parate măritoare arată unele celule de tranziţie, mărimea şi forma lor schimbându-se până ajunge la cea regulată. Vom mai a-dăuga, apoi, celulele zise de adeziune ce servesc a lipi fagurile de tavanul ori pereţii stupilor ori de ramă, dacă colonia e adăpostită în stup sistematic. Ele sunt mai neregulate - dar totuşi păstrând forma prismatică, după forţa împrejurărilor, cu Dereţii mai groşi făcuţi din ceară şi propolis pentru a Ie da o soliditate de lipire mai mare. Mai găsim necesar a adăuga aci, celulele mult mai profunde ca cele obişnuite. Ele sunt dictate albinelor de împrejurări, bunăoară atunci când, cum dese ori am văzut la s-tupiii rusirici cu ocariu-rea transpunerii, o parte din celulele fagurelui au fost alungite cu dublul lor pentru a umole locul gol dintre fagure şi perete şi a lăsa numai spaţiul necesar circulaţiei. Faguri, aşa zişi imperiali, obţinuţi în magazine - caturile de miere -în cultura sistematică. în care aDicultoruI îndepărtează periodic şi p'-opfresiv în timoul marei recolte, ramele cu faguri una de alta, sunt obţinuţi prin înălţarea celulelor de către albine conduse de principiul de a lăsa nuimai un anumit spaţiu de trecere între faguri. Urmează de aci, că albinele adartează construcţiile lor si împrejurărilor *?i r.» teoria presiunii reciproce nu poate fi aplicată. Ori cum ar fi construcţiile albinelor sunt în adevăr o minunăţie neîntrecută şi natura le-a înzestrat nu numai cu acest simţ arhi- tectonic dar şi cu acela de a-şi. prepara ele însăşi materialul de construcţie care este ceara fabricată de ele, şi numai de ele căci până în present, nici un laborator de chimie din lume nu a isbutit să facă o picătură de ceară adevărată. FAGURI ARTIFICIALI. Pentru ca rentabilitatea creşterii albinelor să fie cât mai însemnată, apicultorii întrebuinţează aşa-zişii f. artificiali, sau foi: le gofrate, ori fundaţiu-nile de faguri, care nu sunt altceva decât imprimarea în ceară curată de albine a fundurilor celulelor şi care se face cu o exactitate matematică prin anumite prese speciale, care au gravate pe ele în relief fundurile celulelor. Prima presă inventată în anul 1857 de apicultorul german Mehring Fig. 731—Presă cu rulouri, pentrurconfecţionarea FAGURILOR ARTIFICIALI din Frankenthal, nu este altceva decât două suprafeţe de metal, pe care sunt săpate fundurile celulelor ce formează fagurele, reliefurile de pe o placă corespund perfect, când plăcile sunt aşezate una peste alta, cu scobiturile din cealaltă, astfel că turnând între ele ceara topită şi închizându-le, ele acţionează ca un fel de tipar ce ar face figurile în relief. Pentru a lucra cu această presă, Fig. 732 — Presă dublă pentru FAGURI. procedăm în modul urtnător: Topim ceara într’un vas afundat în alt vas cu apă fierbinte - nu direct în contact cu focul - sau când o punem într’un vas ce este în contact cu focul atunci este nevoe să punem în ceară şi puţină apă, pentru ca ceara să nu se ardă. După ce am topit ceara, deschidem cele două plăci, ridicând ne cea superioară iar pe cea inferioară o lăsăm în poziţie orizontală, totul fiind aşezat pe o masă; vărsăm în placa de jos puţină apă săpunată, sau mai bine un a'mestec de apă, miere şi al- Fig. 73 3 — PRESĂ SIMPLĂ de făcut FAGURI ARTIFICIALI. cool - spirt -; închidem plăcile pentru ca să fie umezite pe toate părţile cu amestecul sus arătat care serveşte ca ceara să nu se lipească pe cele două; plăci. Redeschidem placa în aceiaşi poziţie şi vărsăm în placa Fig. 734 — O bucată de FAGURE ARTIFICIAL. de jos ceara topită, atâta câtă credem că este nevoe pentru a acoperi suprafaţa plăcii, şi închidem apoi imediat presa, vărsând ceara de prisos în vasul de topit. După a-ceasta, răcind presa într’un vas cu apă, o desfacem cu precauţiune, ridicând placa superioară şi cu un cuţit cu vârf, desfacem uşor marginile foii de ceară şi ea se va deslipi întreagă dintre cele două plăci. Sunt prese duble, în care se pot face 2 foi de faguri deodată, iar aceia care fabrică faguri pentru comerţ, întrebuinţează presele cu rulouri, între care sunt trecute foi de ceară simple pe care se imprimă exact fundurile celulelor. Foile simple se obţin prin simpla afundare a unor plăci de lemn într’un îagus-fătnA 488 vas special cu ceară topită şi de pe care des-lipindu-le, le trecem intre cele două rulouri ale presei. Cu f. artificiali se garnisesc ramele stupului sistematic şi albinele nu au decât a înălţa celulele, fiind scutite astfel de o parte din munca ce o depun şi mai ales sunt scutite de fabricarea cerii în care întrebuinţează multă miere - v. ceară - ce-iace nu este interesul rentabilităţii agricultorului. Pe de altă parte, fagurii artificiali sunt absolut necesari pentru a da directiva de lucru albinelor, care astfel îi construesc exact în ramele stupului. FI. Beg. FAGUS. L. - Bot. - Gen de plante lemnoase cuprinzând un număr redus de specii - 9 - răspândite în regiunea temperată a hemisferului nordic. In genere, frunzele sunt caduce, simple, + ovale, nervaţiunea penată, marginea întreagă sau dinţată. Mugurii dis-tici, lungueţi, acoperiţi de numeroşi solzi. Inflorescenţele ce apar după înfrunzire la subţioara frunzelor, sunt în dicasiu. Inflorescenţele mascule lung pedunculate, pendente, cu numeroase flori îngrămădite Ia capătul pe-dunculului în un glomerul rotund de forma unui ciucure. Flori mascule cu un perigon din 4-7 separe şi 8-16 st*mine cu filamente foarte lungi şi un rudiment de pistil. Inflorescenţele femele aproape erecte, compuse din un glomerul în dicasiu: fiecare di-casiu scurt pedunculat cu câte două flori, care stau învelite în un păhăruţ - involucru - format din concreşterea a numeroase brac-tee. Fiecare floare femelă este înconjurată de un neriant compus din 6 sepale şi un singur pistil syncarp cu 3 calpele; ovarul piramîrl^l-ro^urat, infer. cu trei loii. *n fiecare loiă câte d'niă ovule cu placentaţie axi-lară; trei stile libere proeminând în afara periatului. Fructul. j;rult o acher»ă în trei colţuri; pericarpul cor"os Câte două fructe, rareori trei sunt cuprinse în o cupulă lemnoasă cu ţepi moi, carapacea lemnoasă crapă în nat**u valve şi lasă în libertate fructele. Seminţe mari cu endo«nerm bogat în snbstante nutritive ul~ioa®e. Se coc toamna. Germinaţia eoigee. Plantule cu două cotile-doane mari, verzi, de forma unui semicerc. Sco»~*a tulpinei se păstrează netedă. Lemnul fără duramen colorat, cu raze medulare largi şi înguste. Acest gen este reprezentat la noi prin două Sipecii • fagul - Fagu* silvatica L. şi fagul de orient - Fagus or»entaJî« Lipski. C. C. Georg. FĂINĂ. - Ind. agr. - In înţeles obişnuit -pulberea fină obtinută prin măcinişul boabelor unor anumite plante, mai ales cereale sau leguminoase. F. de cereale -grâu, porumb, secară, orz, ovăz, etc. - au mare însemnătate în alimentaţia omului şi animalelor. Când sunt destinate alimentaţiei omului, ele se supun operaţiei de cernere c^re are drept scop separarea tărâţei, adică a sfărâmăturilor învelişului cortical, bogat în celuloză, al boabelor din care provin. In constituţia chimică a f. intră substanţe organice azotoase - gluten, albumină, fibrină, caseină, legumină, - substanţe organice ternare - aimidon, dextrină, glucoză, celuloză -, grăsimi şi săruri minerale. Nu au prin urmare o compoz'ţie chimică unitară ca zahă-^rul, alcoolul, sau fecula. După procedeele folosite la măciniş sau cernere, dintr’un acelaş material prim de boabe, pot resulta cantităţi neegale de făină, deosebite între ele şi calitativ. In medie, se poate socoti, că din 1 00 kgr. grâu de bună calitate, măcinat şi cernut convenabil, se obţin 75-78 kgr. făină. Pierderile datorite evaporării sau îndepărtării pulberilor aderente pe bob, pot atinge la măciniş 2 % din greutatea totală a materialului prelucrat. F. de grâu poate fi considerată prototipul f. alimentare. Calitatea ei variază cu procedeul de măciniş şi cernere, precum şi cu partea de bob din care provine. Cea mai bună este cea pulverulentă, grăunţoasă, întrucât pani-fică cel mai bine. In f. prea fin pulverizată, glutenul este în parte alterat şi deci însuşirea de panificare este redusă. Gradul de pulverizare se determină cu ajutorul unor site speciale. Resturile rămase pe site indică ordinea de mărime a particulelor constitutive ale făinei şi dau criterii pentru aprecierea naturii şi calităţii ei. - v. morarit, panif’ca-tie. - Indicii mai sigure de apreciere dau farinograful şi fermentograful. - v. ac. Culoarea este de asemeni o determinantă a calitătei unei f. Pentru a o aorecia exact şi a pune în acelaş timp în evidenţă proporţia de tărâţe sau corpuri străine, sunt două procedee. A. - Se presează înt**e două foi de hârtie o cant;tate de f. Tărâţa şi corpurile străine apar sub fonnă de puncte ne«rre, cenuşii sau roşii. B. - Procedeul P^kar dă rezultase mai precise. Pe o planşetă perfect netedă, se forme^Ta, din fiecare probă de f. sunusă examinării. câte un dreotuncrhiu lu^»*? de 6 cm., lat de 3 cm., gros de 5 mm. Probele se a-şează unele lângă altele şi se apasă puternic, toa*e deodată u-nor eventuale ploi, sporeşte numărul otavelor - coaselor Recoltarea - v. Cosit. Pregătirea. - Prin pregătirea f., se înţelege uscarea lui până la un procent de apă de circa 14%. In timpul uscării, se înregistrează pierderi din substanţele nutritive ale ierbii. Astfel, după uscare de 4 zile - dela data recoltului - s’a înregistrat după Falke o pierdere de: 9,4% din Subst. uscata ® 20,1% >, proteine pure 20,5% ,, grăsimi 10,9% ,, subst. extractive 2,2% ,, celuloză 4,0% ,, cenuşă Vitaminele din părţile verzi ale plantelor, se păstrează în bună parte şi după uscarea lor. Substanţele aromatice din f., care dau acel miros specific de f., iau naştere în timpul uscării lui şi acestea nu se des- Fig. 740. — RECOLTAREA FÂNULUI. Uscarea în poloagc. voltă dacă f. a fost uscat defectos sau pe vreme ploioasă. Pierderile menţionate din timpul uscării, se datoresc faptului, că după tăerea plantelor, celulele încă vii ale acestora, respiră puternic şi produc astfel o desasimilare însoţită de o ardere a materiei organice, care au drept rezultat o pierdere din substanţa uscată. Deci cu cât celulele vor muri mai repede, cu atât pierderile vor fi mai mici, motiv pentru care se impune o cât mai rapidă uscare a f. Uscarea f. se poate realiza prin mai multe sisteme. a. - la soare. Brazdele, încă verzi, se resfiră pe întreaga suprafaţă a terenului, într’un strat subţire şi de grosime uniformă, în cursul zilei se întoarce cu furca, iar seara se strânge în mici grămezi - de 1 m. înălţime -. A doua zi, se repetă operaţiile din prima zi, cu deosebire că seara, grămezile Fig. 741. — FÂNUL necesar reproducătorilor, la Ferma Stupina, Schitu-Goleşti. se fac de o mărime dublă. A treia sau a patra zi, grămezile făcute seara, nu e nevoie să se împrăştie decât pe o rază mică în jurul lor, căci f. e deja uscat. Avantajul acestui sistem, constă într’o uscare relativ repede a f., care, dacă n’au fost ploi, îşi păstrează şi culoarea verde. Prin desele întoarceri cu furca însă, se pierde o bună parte din frunzele şi inflorescenţele plantelor, care sunt şi cele mai valoroase. FÂN 496 b. - la aer. Brazdele verzi se resfiră şi se lasă aşa resfirate, fără a se mai întoarce cu furca, până a doua zi seara, când se fac grămezi. A treia zi, se resfiră grămezile, iar a patra zi» se strâng definitiv. Acest sistem este răspândit la câmpie şi are avantajul că economiseşte braţe şi pierderile de frunze sunt mai mici. F. obţinut însă, nu are culoarea şi mirosul celui obţinut prin primul • sistem. c. - pe capre. După acest sistem, brazdele verzi se clădesc pe suporturi de lemne de diferite forme - pari, prăjini, piramide - şi se lasă aşa până la complectă uscare. Pe capre de capacitate mare! se va clădi iarba după ce a suferit o uşoară pălire. Acest sistem este propriu pentru ţinuturile ploioase şi pentru f. cu proporţii mari, de leguminoase, sau numai la leguminoase şi are avantajele primelor două sisteme - la soare şi la aer -. In legătură cu uscarea f. din regiunile ploioase, este bine să se ştie că pierderile de substanţe uscate, datorite ploilor, sunt cu a-tât mai mari, cu cât brazdele au fost plouate într’un stadiu de uscare mai avansat. Apa de ploaie, datorită faptului că celulele sunt moarte, deci membranele lor nu mai sunt semipermiabile, ci permiabile, spală o bună parte din substanţele organice şi minerale, iar celulele însăşi intră într’un proces de fermentare, care duce la pierderea substanţei uscate. Pierderile acestora pot ajunge şi la 50%, motiv pentru care se cere mai multă grije la uscarea f. şi să nu se lase brazdele relativ uscate, resfirate şi expuse la rouă şi eventualele ploi din timpul nopţii, ci să se strângă în grămezi de mărimi impuse de gradul de uscare al ierbii. d. - în uscătorii speciale, la temperaturi ridicate, încălzite cu aburi sau curent electric. Se practică în ţăiile cu climat maritim şi unde rentabilitatea permite asemenea instalaţii. Păstrarea. F. odată uscat, dacă nu poate fi depozitat sub adăposturi - grajduri sau podul grajdurilor - se face şiră. Lungimea şirii trebuie orientată paralel cu direcţia vânturilor frecvente în regiune. Fânul pă&trat în şiră, suferă o fermentaţie lentă, în urma căreia înregistrează, în timp de un an, o pierdere de 8-12% din greutate. Vaporii de apă rezultaţi din această fermentare, se condensează în straturile superioare ale şirei şi împreună cu umiditatea atmosferei şi eventualele ploi din timpul anului, formează în coama şirei o zonă umedă a cărei grosime variază cu natura f. şi cu panta coamei şi care prejudiciază buna condiţionare a restului de f. din şiră. Pentru a evita pierderile datorite acestei zone umede a cărei grosime variază cu na-strat de paie de 1 >2 m. grosime, care va lo- caliza zona umedă, astfel că f. va rămâne neatins de ea. F. brun. - Este un f. semifermentat. Prepararea f. sub această formă, o întâlnim în regiunile în care la epoca recoltării fâneţe-lor, plo/jă în mod regulat. Este esenţial ca Fig. 742. —CLAIE DE FÂN, aşezare pe platformă iarba destinată acestui fel de f. să nu fi fost plouată imediat după cosire, sau dacă a fost plouată, să se aştepte până se ia - evaporă -apa de pe ea, altfel va putrezi. Brazdele se lasă să se pălească - ofilească - la soare, pe ambele părţi, până când iarba strânsă în mâni nu lasă apă. Iarba astfel ofilită, se clădeşte în clăi cilindro-conice, înalte de 5 m. şi de 3 m. în diametru, având grijă a aşeza Fi gr. 743. — CLAIE DE FÂN. pală cu pală şi a îndesa fiecare strat prin călcare. Vârful clăii se acoperă cu un strat de paie, fixat cu prăjini sau greutăţi - pietre -. In aceste clăi, datorită respiraţii celulelor, încă vii, ia naştere o fermentare cu desvoltare de căldură până la o temperatură de 60-70%, în urma căreia, celulele din 497 FANERE-FÂNEŢE iarbă se usucă şi f. ia o culoare galben-brună şi cu gust acrişor. In acest proces de transformare, predomină fermentarea alcoolică şi acetică şi se înregistrează pierderi de substanţe nutritive într’o măsură mai mare ca la uscarea naturală. După 3-4 săptămâni, a-ceasta fermentare şi uscare este în mod obişnuit terminată. Se dă în consumaţie după 2-3 luni dela punerea ierbei în clăi. F. murat - v. nutreţ murat. F. sărat. Odată cu construirea şirelor, se presară straturile de f. cu praf de sare şi anume circa 1 kg. sare la 1 00 kg. f. Sub acţiunea vaporilor de apă din f., sarea se topeşte treptat, şi se încorporează uniform în masa f. Sarea, pe lângă că este recomandată în raţia alimentelor, joacă rol în buna conservare a f.f ferindu-1 de mucegaiuri şi mode rându-i fermentaţia lentă. F. măcinat - făină furajeră -. F. uscat, se macină în mori speciale, care pot fi aranjate astfel, încât să dea făinuri de f. de diferite grade de fineţe. In statele americane, lucerna măcinată, dată împreună cu diferite urueli, constitue un aliment preţios pentru hrana vitelor. Prin măcinarea f., se evită pierderile ocazionate cu manipularea f. în ieşlele animalelor, în care rămân ogrinji refuzaţi de animale şi frunzele mici pe care animalele nu le pot apuca. Făina de f., înainte de a se da la animale, este bine a se stropi cu apă sărată, pentru ca vitele să nu se înnece şi să nu o împrăştie prin respiraţia lor. F. presat. Cu ajutorul preselor mecanice, f. uscat, nefărămiţat şi de bună calitate, se presează în blocuri paralelipipedice, regulate şi de greutate cunoscută - 25-30 kg. - F. presat se comercializează uşor şi întrebuinţarea lui în raţia animalelor este mai uşor Fig:. 744. — ŞIRĂ DE FÂN. controlabilă. Păstrarea lui se face în adăposturi, sau în şiri corect clădite şi acoperite cu un strat gros de paie, astfel ca apa ploilor să nu pătrundă uşor printre _blocuri. Z. Sam. FANERE. - Zoot. - Toate producţiile pi-loase, derivate din piele, printr’o schimbare în structura istologică a stratului generator şi o desvoltare dirijată în anumite direcţii a straturilor şi ţesuturilor ce se formează pe socoteala acestuia. Astfel de producţiuni a-vem: părul, lâna, cornul, unghiile, penele, etc. - v. ac. A. H. FANEROGAME. - Bot. - Plante cu flori şi seminţe, în opoziţie cu cryptogamele. In general, la toate f. se disting pe lângă flori şi rădăcină, tulpină şi frunze. Sunt foarte răspândite: aproape toate plantele cunoscute sunt f. Caracteristica acestei încrengături, este prezenţa floarei - v. ac. - F. se împart în 2 subîncrengături, după cum sămânţa este sau nu acoperită: Angiosperme, la care ovulele, deci sămânţa, este închisă într’o cavitate şi Gymnosperme, care au ovulele descoperite, purtate de solzi. Angiospermele cuprind cea mai mare parte din arborii cu frunze şi aproape toate plantele erbacee dela noi, iar dintre Gymnosperme fac parte, în general, arborii răşinoşi dela noi. Aceste două grupe de vegetale se deosebesc foarte mult una de alta, prin modul de formare al ovulei şi al seminţei. Angyospermele sunt mai numeroase decât Gymnospermele şi -având în vedere structura seminţei - se împart în două clase: Dicotyledonate, caracterizată prin acea că plantula cuprinsă în sămânţă posedă 2 cotiledoane - v. ac. - şi Monocotyledonate cu un singur cotiledon -v. ac. - Dicotyledonatele la rândul lor cuprind 3 sub clase: Dialypetale, plante ale căror flori au petalele libere între ele; Ga-mopetale - florile cu petalele unite între ele şi Apetale - cuprind plante cu flori fără petale. Mai departe aceste sub clase se împart în grupe din ce în ce mai mici, deosebin-du-se între ele prin diferite caractere morfologice. Fanerogame parazite. - Fitop. - 3 genuri de plante: Viscum - vâsc -, Cuscuta - Torţei — şi Orobanche - Lupoaia -, care trăesc ca parazite pe diferite plante cultivate. FÂNEŢE. - Sin. Fânaţ. Suprafeţele de teren destinate sau cultivate anume, în vederea producţiei de fân. I. Fâneţe naturale. Sunt terenurile înier-bate pe cale naturală, fie prin autoînsămân-ţare, fie prin intermediul organelor vegetative - stolonii, rizomii - ale plantelor ce le compun. F. naturale se complac terenurilor ce sufăr inundaţii periodice - celor din lunci - şi în locurile joase, unde apa subterană este mai la suprafaţă. In aceste locuri, recolta lor este mai sigură decât a plantelor furajere cultivate, deoarece vegetaţia lor spontană este rezultanta acţiunii factorilor naturali, care au permis o selecţiune naturală ă plantelor, determinând o asociere şi un echilibru de viaţă propriu unei f. durabile. Structura lor floristică variază cu clima, natura terenului, cu condiţiunile orografice şi în raport cu situaţia specific locală a fiecărei regiuni. Principalele plante ce le compun fac parte din fam. gramineelor, cu- 32 FÂNEŢE 498 noscute sub numele generic de ierburi în asociaţie, cu specii din fam. leguminoaselor şi cu plante de o importanţă secundară, a-parţinând altor fam. Din punct de vedere orografic, în ţara noastră, f. naturale se pot clasifica în: a. - Fâneţe de luncă. Se întâlnesc dealun-gul cursurilor de apă ce sufăr inundaţii re- • gulat periodice şi anume primăvara în timpul topirii zăpezilor, sau toamna târziu, după ridicarea ultimei otave. In compoziţia lor floristică intră graminee valoroase, ca: Festuca pratensis - păiuşul de livadă Alopecurus pratensis - coada vulpii Poa pratensis - fi-ruţa -; Poa trivialis - şuvar de munte -; A-grostis alba - iarba câmpului Cynosurus cristatus - pieptănăriţă precum şi specii de trifoiuri, ca: Trifolium pratense - trifoi roşu -; Tr. hybridum trifoi corcit - şi Tr. repens -trifoi alb -. Pe lângă aceste plante valoroase se întâlnesc şi altele mai puţin căutate, cum ar fi speciile de Plantago - major, media, minor, - cele de Achilea - coada şoricelului - şi chiar păpădia - Taraxacum officinale. Pe astfel de f., şi mai ales în locurile în care stagnează apa, se găsesc plante din familia Cyperaceelor, care depreciază Fot. Al. Baia Fie. 745. — FÂNEŢE şi pădure în Balta Dunării. calitatea fânului, având frunzele aspre şi qu un mic conţinut de substanţe hrănitoare necesare unui fân de calitate. Aceste f. pot da în condiţiuni prielnice 2-3 coase pe an. b. - Fâneţe de şes. Sunt caracteristica şe-surilor din raza Prutului, Şiretului, Tisei şi Dunărei. Sunt mai puţin productive ca cele din lunci, fiind alcătuite din specii de plante ce suportă mai bine uscăciunea, cum ar fi: Avena elatior - ovăsciorul -, Poa pratensis, Agrostis vulgaris, iar dintre leguminoase Trifolium pratense şi Lotus comiculatus - ghiz-deiul - în special. In majoritatea cazurilor dau o singură coasă pe an. c. - Fâneţele de deal. Cantitativ sunt mai sărace ca cele de şes, fiind alcătuite din plante cu talie redusă, ca Festuca pseudovina şi F. ovina - iarba oilor -, Bromus inermis şi Bromus erectus - obsigă -, Festuca sulcata etc., dar care dau un fân de calitate superioară. d. - Fâneţele din văile munţilor sunt productive şi dacă sunt însoţite de vreun curs de apă, dau producţii bogate şi de calitate, concurând pe cele din lunci. e. - Fâneţe de munte. Producţia şi calitatea acestor fel de f. este foarte variat bilă, datorită deosebirilor de relief» de expunerea lor faţă de soare, precum şi de adâncimea şi continuitatea pânzei de apă freatică. 11. Fâneţe artificiale. Sunt terenurile însămânţate prin lucrări de cultură cu amestecuri de ierburi şi leguminoase, precum şi toate categoriile de plante furajere, cultivate în cultură pură în vederea producţiei de fân. Posibilitatea creerii f. artificiale este determinată de condiţiunile climaterice - în speţă apa freatică şi precipitaţiunile atmosferice, oare se socotesc la un minimum de 300 mm. pentru perioada Mai-Septembrie. Terenurile de şes cu prisosuri de apă sau chiar mocirloase, ' pot deveni după îmbunătăţirea lor, prin diferite lucrări tehnico-fun-ciare, f. excelente, dacă la înfiinţarea lor s’a ţinut seamă de toate regulile preconizate de ştiinţa şi practica agricolă modernă. Se vor prefera pământurile cele mai bune, cu capacitate de absorbţie mare, profunde, bogate în humus şi cu un procent important de substanţe hrănitoare. La înfiinţarea unei f. se va ţine seama şi de factorul temperatură, care în legătură directă cu înclinarea şi expoziţia terenului, determină o desvoltare mai timpurie a plantelor. Plantele din familia Graminaceelor şi Leguminoaselor sunt cele mai indicate. Dintre graminee vom introduce ierburi de ta-ue mare ,(0,5-1 m.) : Avena elatior, Alopecurus pratensis, Dactylis glomerata, Festuca pratensis, Bromus inermis, etc. plante care constituesc etajul superior al f. şi care asigură cantitatea recoltei de fân. Vom introduce deasemenea şi plante de talie mică sau mijlocie, cum ar fi: Festuca ovina, Festuca r.ubra, Poa pratensis, Phleum pratense, Lo-lium perenne etc., ierburi ce constituesc etajul inferior al f. şi care sporesc calitatea fânului printr’un procent scăzut de celuloză şi cu un coeficient ridicat de digestibilitate. Din totalul gramineelor unui amestec, se recomandă 45-50% peritru etajul superior şi 35-40% pentru etajul inferior, restul la sută - 15-20 - să fie ocupat de leguminoase, care nu vor întrece 20% din întregul amestec, deoarece acestea, având o desvoltare mai puternică, cu o tulpină resfirată, jenează ierburile din jurul lor. care pot dispare, iar în locul lor să apară diferite burueni vătămătoare. FÂNEŢE — 1. Dactylís glomerata ; 2. Phleum pratense—timoftică—; 3. Festuca ovina—iarba oilor—; 4. Festuca rubra—păiuşul roşu de livezi; 5. Lolium italicum—raigrasul italienesc— ; 6. Bromus eretítus—iarba ovăzului— ; 7. Holcus lanatus—flocoşică—; 8. Alopecurus pratensis; 9. Hordeum murinum—orzul şoarecilor—; 10. Trifoiu violet; 11. Vicia—A, floare, B, grăunte; 12. Trifoiu incarnai La alegerea ierburilor se va ţine seamă şi de maximum de randement în primul sau al doilea an, altele în al treilea sau al patrulea an şi chiar în cursul aceluiaş an de vegetaţie; unele dau randement maxim primăvara, iar altele toamna. Pentru ca o fâneaţă să dea un randement bun, cu o producţie dela an la an cât mai constantă, deci cu o vegetaţie viguroasă şi fără goluri, este necesară o alcătuire armonioasă şi echilibrată a amestecului, din toate punctele de vedere. In acest scop, la întocmirea procentuală a amestecului, se va ţine seamă de: caracterele botanice ale plantelor, de climă, teren, de valoarea culturală a seminţelor precum şi de condiţiunile specific-locale ale regiunii în care ne aflăm. Astfel, gramineele au rădăcini subţiri, fas-ciculare, ramificate şi foarte numeroase, putând folosi şi cele mai mici cantităţi de apă - chiar roua şi vaporii din ceaţă -; sunt deci rezistente la secetă. Au proprietatea de a lăstări şi înfrăţi, atunci când sunt retezate de coasă - sau păscute -, au o durată de vegetaţie lungă şi rezistă la insecte şi boli crip-togamice. Leguminoasele, din contră, au rădăcini pivotante, profunde şi folosesc deci apa şi substanţele hrănitoare din straturile mai adânci ale solului şi prin tulpinile lor adesea târâtoare, acopăr terenul şi-l menţin într’o stare mai afânată. In terenurile slabe, leguminoasele se recomandă într’o proporţie mai mare, întrucât acestea, prin intermediul bacteriilor nitrificatoare, îmbogăţesc solul în azot luat din aerul atmosferic. Sub raportul climei şi naturei terenului, exigenţele diferitelor specii de plante sunt diferite, ceeace impune ca la alcătuirea amestecului să se urmărească proporţia plantelor care se complac în regiunea dată. Pe solurile normale reuşesc câteva ierburi foarte valoroase şi ca atare se recomandă a le introduce în orice amestec. Dintre acestea sunt: Festuca pratensis, Dactylis glome-rata, Phleum pratense, Festuca rubra, Lo-lium perenne, Poa pratensis, Agrostis alba stolonifera. Pe solurile uscate, Bromus inermis, Festuca ovina şi Trifolium repens nu trebue să lipsească, iar pentru solurile bogate, este indicată în toate ocaziunile Avena elatior -până la cel mult 5 % -. Pentru solurile grele, reavăne, şi pentru cele din regiunea muntoasă, este indicat, Phleum pratense. Ghizdeiul - Lotus cornicu-latus - este recomandat pentru orice fel de teren şi poate intra în amestec până la cel mult 50%. Lucerna şi trifoiul roşu comun - bianual -nu sunt indicate în amestecuri de lungă durată. Sparceta este proprie terenurilor calca-roase şi uscate, iar trifoiul corcit - Trifolium hybridum - în pământuri umede şi Ia altitudini mari. Calculul practic al unui amestec. Presupunem că potrivit situaţiei climaterice şi regiu-nei în care ne aflăm, ne-am fixat asupra speciilor ce pot intra în amestec, precum şi a-supra proporţiei lor - rubrica 3 a tabloului In calculul cantitativ al amestecului, este nevoe să se cunoască: a. - Cantitatea de sămânţă (q) care se dă la ha. din fiecare specie în cultură pură, socotită la o valoare culturală egală cu 100 - ideală -. b. - Valoarea culturală (V. c.) a seminţelor care este dată de produsul procentelor dintre puritate (P) şi germinaţie (G) adică: V. c. = 100. 'Cunoscându-se datele de mai sus, cantitatea de sămânţă la ha. necesară (Q) dintr’o EXEMPLU DE CALCULUL UNUI AMESTEC (MAJORAT 501!, ) S P E C I I Cant. säm. la 1 Proporţia Cantit. de q ha. ideală Valoarea speciilor sămânţă cu su¬ (cult. pură) culturală în amestec (ha) nece¬ pliment (q) V. c. III sară (Q) kg 500/„ I II IV V Festuca pratensis 36 92 15 8,56 54 Phleum pratense 17 88 7 2,03 26 Alopecurus pratensis 14 66 3 0,96 21 Avena elatior 40 50 5 6,00 60 Avena flavescens 13 43 8 3,60 20 Dactylis glomerata 27 78 17 8,84 41 Bromus inermis 37 81 4 2,68 55 Poa pratensis 14 68 15 1 1 4,63 21 Festuca rubra 17 55 3 1,39 26 Lolium perene 38 95 3 1,80 57 Trifolium prat. perenne' 20 98 7 2,14 30 Trifolium repens 11 89 3 1,84 17 Lotus corniculatus 15 83 10 2,70 23 Total . . . lOO^Io 47,17 FÂNEŢF. 500 specie, cu o valoare culturală oarecare (V. c.), dedusă din analiza asupra purităţii şi • i • ^ 100 X q germinaţiei, se afla prin relaţia: Q —v~ c~ Deoarece însă sămânţa din comerţ lasă foarte mult de dorit în privinţa calităţii, iar în amestecuri concurenţa este foarte mare, se recomandă şi chiar se obişnueşte a se da un supliment din fiecare specie de 25, 50,^ 75 sau chiar 100% - după împrejurări - din cantitatea de sămânţă ideală. In exemplul luat, cifrele din coloana II sunt obţinute în urma analizelor de puritate şi germinaţie, iar cele din prima coloană, în urma îndelungatelor experienţe executate de specialiştii diferitelor ţări. Cifrele din coloana IV sau obţinut făcându-se calculul necesar. Astfel, pentru specia Festuca pratensis vom avea: 100 * q 100 y 36 OQ 1 1 , Q — ---- —------------= 3 V, I kg., la care, V. o. 92 6 dacă adăogăm suplimentul de 50%, adică 18 kg. - 36 : 2 = 18 - căpătăm o cantitate de sămânţă egală cu 57,1 kg. Cercetând coloana III, vedem că Festuca pratensis intră în amestec numai cu 15%, i • 57,1 X 15 deci vom avea: -----—Q--- = 8,56 Calculând la fel, şi pentru celelalte specii, cantităţile reale de sămânţă la unitatea de suprafaţă - hectarul - vor fi cele din coloana IV, iar greutatea întregului amestec: 47,17. Lucrări de pregătirea terenului. Dat fiind că seminţele plantelor ce alcătuesc o f. sunt atât de mici, se cere o pregătire atentă a pământului, cu scopul de a se realiza un cât mai intim contact între sol şi sămânţă, a se menţine apa în straturile superficiale ale solului, pentru o bună aerisire şi pentru a se preveni o eventuală invazie a buruenilor. ln^ acest scop, este bine ca ogorul negru să premeargă înfiinţării f., sau în cel mai rău caz, o prăsitoare va servi drept plantă premergătoare. Dacă suntem nevoiţi a semăna după cereale, atunci, imediat după seceriş, se ară pământul şi se grăpează, iar în toamnă se execută o arătură adâncă de 20 cm., lăsându-se peste iarnă în brazdă crudă - ne-grăpat -, rămânând ca în primăvară, îndată ce s’a svântat terenul, să se lucreze cu cultivatorul şi să se grăpeze. Este esenţial ca in momentul însămânţării pământul să fie curat, afânat la suprafaţă şi aşezat în păturile mai adânci, pentru care scop se recomandă ca mai înainte de însămânţat să se tăvălugească şi apoi să se grăpeze. Când f. ce dorim a înfiinţa, trebue să urmeze după o altă f. sau păşune, care din diferite motive a fost desţelenită, atunci acest teren se va cultiva mai mulţi ani dearân-dul - 1-3 - cu plante agricole, în care timp vechea pajişte se descompune, dispar buru- enile şi pământul capătă o structură fizică favorabilă scopului urmărit. Semănatul. Insămânţarea se poate face toamna, în cursul lunii August, sau primăvara, în Martie-Aprilie; se va semăna în primăvară atunci când toamna este secetoasă sau când planta premergătoare este o prăşi-toare ce părăseşte târziu terenul. Primăvara se recomandă, în genere, semănatul fără plantă protectoare şi dacă motivul de rentabilitate impune însămânţarea cu plantă protectoare, atunci orzul de toamnă, secara, măzărichea de toamnă, - sunt preferabile grâului. Planta protectoare se va recolta la în-spicare şi se va căra de pe teren. Dacă planta protectoare a căzut, atunci se va recolta fără a se mai aştepta înspicatul. Semănatul poate fi executat cu mâna sau cu maşina. Pentru o însămânţare cât mai uniformă a amestecului, se va ţine socoteală de forma, mărimea şi greutatea seminţelor, întregul a-mestec separându-se în mai multe grupuri de amestecuri, care se vor semăna separat. Astfel seminţele uşoare şi cele aristate nu pot curge prin tuburile maşinei şi se va semăna deci cu mâna. La semănatul cu mâna, fiecare grup de amestec se împarte în două părţi egale: o jumătate se seamănă în lungul tarlalei şi o altă jumătate perpendicular pe lungimea ei. Pentru a se asigura o îm-prăştiere uniformă, se recomandă a se a-mesteca fiecare grup de amestec cu nisip sau cu pământ bine mărunţit, iar semănatul să se execute pe vreme liniştită. Seminţele se îngroapă superficial şi numai în epoci secetoase sau în regiuni permanent uscate, recomandându-se a se îngropa ceva mai a-f dânc. \ După semănat se trece cu o grapă de fier şi se tăvălugeşte cu un tăvălug Crooskill-Cambridge sau Crooskill, sau în lipsa acestora, cu un tăvălug obişnuit. Lucrări de întreţinere. Este bine ca în primul an plantele să se cosească, ori de câte ori ating înălţimea de o palmă, operaţie ce distruge buruenile şi stimulează înfrăţirea. începând din anul al 2-lea, în primăvară, după svântarea terenului şi după fiecare coasă, se vor grăpa şi se vor nivela muşuroaiele. După prima coasă, din al doilea an, f. nu se va paşte cu vitele, ci e mai bine a se lăsa pentru otave, întrucât vitele bătătoresc terenul, făcând ca multe ierburi să dispară. Pentru f. noui create, tăvălugitul este o operaţie care realizează o tasare a stratului ierbos, necesară încheierii pajiştei şi unei permanente legături între plantă şi sol. Tăvălugitul este recomandat pe pământurile mai afânate şi mai ales primăvara, pentru îndesarea plantelor desrădăcinate de ger, când tăvălugul are şi un efect de nivelare. 501 FÂNEŢE Combaterea buruenilor. Buruenile anuale şi bianuale care se înmulţesc exclusiv prin sămânţă, se combat prin cosiri dese, executate înainte de înflorire sau de coacerea seminţelor. Buruenile vivace - perene adică cele care se înmulţesc pe cale vegetativă prin organe subterane - stoloni, rizomi sau bulbi -, se pot combate prin extirparea organelor lor de înmulţire cu ajutorul unor săpăligi, sau tot prin cosiri repetate, care slăbesc organele vegetative ale plantei şi le fac chiar să dispară. Administrarea de îngrăşăminte organice sau anorganice, care au de scop să stimuleze desvoltarea plantelor valoroase, uşurează lupta acestora contra buruenilor. Tot ca mijloc de combaterea buruenilor din f. se recomandă păşunarea acesteia timp de 1 -3 ani consecutiv şi apoi lăsată din nou pentru producţia de fân - în care timp multe burueni sunt distruse prin acţiunea călcatului şi bătătoritului, iar altele nu au timp să fructifice şi să se înmulţească pe altă cale. Acest mod de combatere a fost experimentat de către K. Weller în Germania şi i s’a dovedit eficacitatea. Ingrăşarea fâneţelor. Pe cale de analiză s’a dovedit că o f. extrage din sol o cantitate mai mare de substanţe nutritive, decât o cultură de cereale. Ingrăşarea f. este cu atât mai necesară, cu cât este alcătuită din specii mai valoroase, deci mai pretenţioase, şi cu cât prin îngrăşare multe specii de burueni şi ierburi de calitate inferioară pot dispare, intervenindu-se deci în mod direct la ameliorarea f. slabe şi neglijate. Aplicarea îngrăşămintelor are de efect prelungirea perioadei de vegetaţie şi anume îngră-şând primăvara, vegetaţia porneşte mai din vreme, iar toamna funcţiunile vitale ale plantei sunt întrerupte mai târziu, putând deci avea mai multe coase pe an, acolo unde în mod normal nu se cosea decât o singură dată; după fiecare coasă vegetaţia porneşte într’un ritm mai accelerat. Ingrăşămintele, prin reacţiile la care dau naştere, uşurează solubilizarea rezervelor din sol. îmbogăţesc deci atât direct, cât şi indirect, pământul cu materii hrănitoare, contribuind astfel la mărirea producţiunii şi calităţii nutreţului. Arta îngrăşării f. presupune cunoştinţe temeinice în practica îngrăşămintelor, având de aface în cazul acesta cu asociaţii de plante a căror pretenţii la hrană sunt cu totul diferite; din acest punct de vedere, gramineele se deosebesc în mod fundamental de leguminoase. Astfel, l~gum/ino sele sunt în majoritatea cazurilor calcifile, deci vor reacţiona la ingrăşămintele ce conţin calciu. IReacţionează deasemenea la în-grăşămintele fosfatice, mai puţin la cele po-tasice şi aproape de loc la cele azotate, deoarece azotul şi-l procură din aer prin in- termediul bacteriilor nitrificatoare. Plantele din grupa gramineelor însă, sunt azotofile şi reacţionează la ingrăşămintele azotate. Pe baza acestor constatări rezultă că pentru menţinerea unui anumit echilibru între graminee şi leguminoase, nu şe va îngrăşa f. în mod unilateral. Ingrăşămintele minerale mai ales, aplicate unilateral, schimbă structura floristică a f., putând duce la dispariţia completă a unor specii valoroase şi la uniformizarea ei. Ingrăşând unilateral însă, putem acţiona, după voie, asupra structurei floristice, schimbând-o potrivit cu interesele urmărite în exploataţie. a. - Gunoiul de grajd acţionează favorab’l asupra f., îmbogăţeşte pământul în humus, ameliorează starea fizică a solului şi pune la dispoziţia plantelor substanţele nutritive în-tr’o formă uşor asimilabilă. In regiunile cu climat arid se recomandă gunoirea fâneţelor şi pentru motivul că se realizează un mijloc practic de înmagazinarea şi conservarea apei în sol prin stratul protector de materie organică pe care-1 opune evaporaţiei solului. Gunoiul de grajd lungeşte perioada de vegetaţie a f. şi sporeşte cantitatea şi calitatea fânului. Gunoiul destinat îngrăşării f. trebue să fie bine descompus şi lipsit de burueni, altfel se contribue la îmburuenirea lor. Gunoirea se face toamna, după ultima coasă, sau după oprirea păşunatului, dân-du-se 20.000-40.000 kg. la ha., având grijă să fie împrăştiat cât mai uniform şi a se reveni cu îngrăşarea din 4 în 4 ani. b. - Compostul bine şi corect pregătit se împrăştie în aceleaşi condiţiuni şi cantitate ca şi gunoiul de grajd. c. - Urina. Nu se întrebuinţează decât după o fermentare de 4-6 săptămâni şi numai după ce a fost diluată cu apă. Se dă toamna târziu, sau în cursul iernii, în perioada ploilor, în doze de 200-400 hl/ha. Urina este bine a se da odată cu ingrăşămintele fosfatice. d. - îngrăşăminte anorganice. Ingrăşămin-tele azotate date sub formă de nitraţi - salpetru - provoacă o lăstărire şi regenerare rapidă a plantelor - deci cu efect imediat nitraţii sunt recomandabili primăvara şi după fiecare coasă în doze de 50-100 kg/ha. azot asimilabil. Toamna se recomandă cianamida de calciu sau sulfatul de amoniu în doze variabile - 200-400 kg/ha. - şi care au o acţiune lentă, deci de durată. Dintre ingrăşămintele fosfatice, superfos-fatul se împrăştie primăvara devreme - cu 2-3 săptămâni, înainte de pornirea vegetaţiei - în doze de 200-400 kg/ha. Toamna, sau în timpul iernii, se poate administra f. sgura lui Thomas, în doze de 200-400 kg/ha. Ingrăşămintele potasice, nu sporesc în mod vizibil producţia f. şi aceasta mai ales pe solurile noastre, care s*au doVedit a fi bogate în potasiu. FANON-FÂNTÂNA LAPTELU/ 502 Dozele de îngrăşăminte urmează de altfel a fi stabilite pe cale de experienţe întreprinse în fiecare regiune aparte. Pentru f. sunt absolut necesare amendamentele de calciu, şi aceasta mai ales pentru solurile cu reacţiune acidă; aproape toate leguminoasele cer doze mari de calciu. Se administrează sub formă de carbonat de calciu în stare pulverulentă sau oxid de calciu; se împrăştie toamna târziu, în doze de 1000- 3000 kg/ha.. De reţinut că nu este bine a se îngrăşa f. numai cu unul din îngrăşămintele minerale, ci ele trebuesc combinate astfel, încât să se poată permanentiza proporţia iniţială a amestecului, potrivită scopului ales. Lucrări speciale de îngrijirea, ameliorarea şi regenerarea fâneţelor. Pe lângă lucrările enumerate la întreţinerea f. noui create, pentru fâneţele slabe întrebuinţarea grapelor puternice - sau chiar extirpatoare - este o măsură absolut indispensabilă. Dacă f. prezintă goluri numeroase, atunci la grăpat se va gunoi şi împrăştia sămânţă proaspătă de ierburi şi de leguminoase. In majoritatea cazurilor însă, productivitatea scăzută a multor f. naturale se dato-reşte excesului de umezeală sau de uscăciune. F. prea umede vor trebui drenate, iar cele prea uscate irigate. Drenarea f. cu exces de apă se recomandă a se face prin canale deschise, în care caz nu se pierd aşa de mult substanţele hrănitoare ale solului şi nici nu este o lucrare aşa de costisitoare, ca în cazul drenurilor - tuburi închise -, aşezate subteran, la o adâncime la care dorim a scoborî nivelul apei ce prisoseşte. Irigarea fâneţelor cu apa râurilor mari -cu debit constant are de efect şi o îngră-şare naturală, întrucât s’a dovedit că apa acestor râuri, conţine în suspensie cantităţi însemnate de materii organice. Regenerarea fâneţelor prin desţelenire este ultima măsură Ia care se va recurge, după ce se va fi încercat ameliorarea ei prin mijloacele culturale curente. Spargerea nu va fi indicată decât în cazuri speciale şi anume în regiunile secetoase, în care f., după 2-3 ani de existenţă, deşi au fost întreţinute corect, dispar aproape complect, sau în cazul când o f. a fost năpădită de burueni vătămătoare, a căror putere de regenerare prin organele lor de înmulţire depăşeşte efectul lucrărilor culturale. înainte de a se sparge ţelina cu plugul, este recomandabil să se are mai întâi cu rotativa în lung şi în lat, operaţie ce se va exercita în cursul verii, după prima coasă. La 1-2 săptămâni după trecerea cu rotativa, este bine a se ara superficial sau la o adâncime mijlocie, iar în toamnă la 20-25 cm. Se seamănă apoi mai mulţi ani cu plante agricole, până când terenul se curăţă complet de burueni şi ca- pătă o structură fizică proprie însămânţării amestecurilor cu ierburi. Z„ Sam. FANON. - Zoot. - Sin. salbă. O cută pronunţată a pielei din regiunea inferioară a Fi&. 746. — FANON - 1, 1 bou, foarte desvoltat; 2, la cal. gâtului, la taurine, ce se întinde din regiunea jghiabului până la intrarea pieptului. - Fig. 746. a. H. FANTÂNA LAPTELUI. - Zoot. - Se cunosc sub această denumire cele două orificii formate în straturile musculare ale abdomenului, prin pătrunderea în interior a venelor mamare externe. Ele sunt situate în partea anterioară a peretelui inferior a! abdomenului, de o parte şi de alta a liniei mediane şi apar ca nişte mici depresiuni uşor de văzut şi palpat. Se crede că desvoltarea lor ar avea o oarecare corelaţie cu producţia de lapte a vacilor: cu cât sunt mai desvoltate, cu atât şi producţia de lapte va fi mai mare. Această credinţă nu este întru totul şi întotdeauna îndreptăţită. Desvoltarea venelor mamare, şi, deci, şi a acestor orificii, este în legătură directă cu circulaţia sângelui în mamelă - uger -, iar aceasta cu producţia laptelui, însă, pe lângă venele mamare externe, vizibile, sângele se poate reîntoarce şi prin alte vene care nu se văd la exterior, venele mamare interne. Intre aceste două perechi de vene, externe şi interne, există o compensaţie; uneori cantitatea cea mai mare de sânge ia drumul venelor externe, alteori a celor interne, aşa că putem avea o mamelă bine irigată, cu o producţie de lapte mare, dar cu venele mamare externe slab conturate şi cu f. laptelui puţin desvoltată, în care caz vor fi mai desvoltate venele interne, şi invers să avem venele externe destul de desvoltate, fără să avem şi o producţie însemnată de lapte. Deci aceste semne, desvoltarea venelor mamare externe şi a f. laptelui, pot fi un indiciu, dar nu un criteriu, în aprecierea vacilor ca bune producătoare de lapte. Se mai cunoaşte» în popor, o f. superioară a laptelui, care este considerată tot ca un indiciu de o bună producţie de lapte. Această f. superioară constă dintr’o mică depresiune, pe şira spinării, la locul de unire a spinării cu şalele, formată prin schimbarea direcţiei apofizelor superioare a vertebrelor celor două regiuni. A. H. FÂNTÂNEL. - Piscic. - Sin. Fântâniţă -Salmo fontinalis, - peşte salmonid de origină americană, introdus şi la noi, dar într’o măsură redusă. Are înnotătoarele roşietice, cele perechi fiind, ca şi anala, tivite cu 2 dungi: una albă la margine şi alături una neagră. - Fig. 747. C. Ant. FAPTE DE COMERŢ. - Comerc. - In înţelesul larg al definiţiei sunt acele acte care dau naştere la raporturi guvernate de legile comerciale sau, mai precis, acele operaţiuni sau afaceri care dau naştere Ia obligaţiuni comerciale. F. de comerţ reprezintă operaţiunea de intermediere la efectuarea schimburilor. Analizate, f. de comerţ, pot fi grupate în 4 mari categorii: 1. - Actele de intermediere în operaţiunile de schimb, la care sunt supuse mărfurile şi titlurile de credit. 2. - Actele de intermediere în operaţiunile de schimb ale banilor pe credit. 3. - Actele de intermediere în operaţiunile de schimb la care munca apare ca factor organizat - întreprinderi comerciale şi industriale. 4. - Actele de intermediere în operaţiunile de schimb care au ca obiect riscul - asigurări. Codul de comerţ îmoarte f. de comerţ în 20 de clase. FĂRĂ NUME. - Pom. - Var. de mere originară din jud. Baia, răspândită şi apreciată în comuna Rădăşeni, Boroaia, etc. Arborele viguros, rezistent la boli şi insecte şi foarte rezistent la ger, rodeşte odată la 2 ani a-bundent. Fructele supra-mijlocii sau mari, de formă foarte regulată, sferică sau semisferică turtită de jos; cavitatea ochiului mică, îngustă-încreţită în jurul ochiului; cavitatea penduculară adâncă, conică, regulată. Pe-dunoulul scurt, subţire, lemnificat. Pieliţa subţire, elastică, galbenă-vie rzue mată, uniformă, uneori cu o foarte slabă roşeaţă pe partea dinspre soare, cu puncte triunghiulare sau de formă neregulată răspândite a- bundent pe toată suprafaţa fructului. - Fig. 748. Fig. 748. — FĂRĂ NUME, măr. Secţiune longitudinală. Pulpa albă, fină, dulce, acidulată, destul de suculentă şi parfumată, de bună calitate. Maturitatea: Noembrie-Februarie. Aceasta este una din cele mai bune var. locale recomandabile pentru grădinile ţărăneşti din Nordul Moldovei. M. Cost. FARCIN. - Med. Vet. - Denumire care se dă formei externe, cutanate, a morvei - răp-ciugei -. Se cunoaşte prin umflarea şi ulce-rarea vaselor limfatice, pe diferite părţi ale corpului calului, măgarului sau ale catârului, dar mai ales la membrele posterioare - v. morva. M. M. FARINGE. - Anat. - Organ care continuă în partea anterioară esofagul. Are forma u-nui tub de natură musculo-membranoasă, comun aparatului digestiv şi celui respirator. Este situat înapoia vălului palatului într’o direcţie oblică în jos şi înapoi. Sus se fixează pe marginea deschizăturilor guturale Fig. 749. — FARINGELE CALULUI. - Secî. long. într’un cap de cal. - 1, muşchi genioglos; 2, genio-hyoidien; 3, vălul palatului; 4, farinxul; 5, esofag; 6, punga guturală; 7, orificiul trompei lui Eustache; 8-9, larinx; 10, trachee; 11, cornet; 12, idem maxilar; 13, etmoid; 14, 15, 16, 17, cavitatea craniană; 18, buza superioară; 19, idem inferioară. ale foselor nazale, iar în jos se continuă ou esofagul şi cu tubul laringo-tracheal. Cu a-cest organ comunică 7 deschizături, 4 în sus şi 3 în jos. In sus sunt cele două dechiză- ARINGIT Ă-FA RINOGRAF 504 turi ale foselor nazale şi cele două deschizături a trompelor lui Eustache. In jos orificiul bucal, orificiul glotic ce comunică cu larinxul şi înapoi orificiul esofagien. Pereţii lui sunt formaţi din două straturi: un strat membranos - membrana mucoasă - şi un strat musculos format din 6 perechi de muşchi. Aceşti muşchi prin mişcările lor aijută la actul deglutiţiei - înghiţire rolul principal al acestui organ. Fiind un organ expus cauzelor externe este foarte des atins de diferite boale, ex.: inflamaţii, paraziţi, paralizii, etc. - Fig 749. N. A. FAIRINGITĂ. - Med. Vet. - Inflamaţia mucoasei faringelui. Cauze: animalele care beau apă rece, stau în frig, sau mănâncă alimente tari, pline de praf, sunt expuse a se îmbolnăvi. Poate apărea ca un simptom al gur-mei, febrei tifoide, când microbii acestor maladii se fixează pe mucoasa faringelui. Simptome: bolnavul înghite cu greutate, din care cauză apa şi alimentele sunt scoase afară prin nări - jetaj alimentar -. Animalele sunt sensibile Ia gât, când strângem u-şor cu degetele, tuşesic, poftă de mâncare scăzută, salivaţie abundentă. Din pricina durerii, ţin capul întins. Boala se vindecă repede, dacă nu se ivesc complicaţiuni. Tratament: se fac prişniţe. la gât, cu alcool diluat, pensulaţii cu tinctură de iod, ca-taplasme cu făină de in, sau se aplică o ve-zicătoare. Animalele se ţin în grajduri bine aerisite. Ca hrană, se dau alimente moi: lărâţe cu apă, uruială sau orz fiert. Apa de băut să nu fie prea rece. Di. Dy. FARINOGRAF. - Industr. agr. - Aparat pentru determinarea unor însuşiri de panificare ale făinei - v. panificaţie. F. Hankoczy- Fi&. 750. — FARINOGRAF. Brabender este alcătuit dintr’o maşină de frământat pusă în mişcare de un electromotor - Fig. 750. - In maşina de frămârtat, aluatul este întins şi strâns de 2 palete. Forţa de frământare necesară depinde de consistenţa şi elasticitatea aluatului şi este arătată în unităţi de un indicator, fiind înscrisă în acelaş timp pe un cilindru înregistrator. Se determină capacitatea de absorbţie pentru apă a unei făini, punând la frământat 300 gr. de făină cu anumită cantitate de apă, până ce consistenţa aluatului este de 500 de unităţi, adică atât cât se cere în practica brutăriei. Fiecare făină cere o anumită cantitate de apă, pentru a ajunge la aceiaş con-*sistenţă a aluatului şi f. este primul aparat care permite determinarea exactă a capacităţii de absorbţie pentru apă a făinelor, făcând posibilă o evaluare numerică precisă, a consistenţei aluaturilor. Pentru determinarea elasticităţii şi stabilităţii glutenului se face un nou aluat, adăugând dintr’o dată la 300 gr. făină, toată cantitatea de apă determinată mai înainte. Se lasă aparatul să funcţioneze 15 minute. Timpul scurs între momentul punerii în funcţiune a aparatului şi acela când curba atinge punctul maxim, este necesar glutenului pentru a ajunge la cea mai mare desvoltare. Timpul este cu atât mai lung, cu cât făina este mai bună. Punctul final al curbei arată scăderea consis'.enţei Fjgr 751. — DIAGRAME OBŢÎNUTE LA FARINOGRAF. aluatului care e cu atât mai slab cu cât curba scade mai mult. Lungimea curbelor arată stabilitatea în timp, iar lăţimea lor, elasticitatea aluatului. Fig. 751 reprezintă diagrama corespunzătoare unei făini slabe, şi pe aceea a unei făini bune. Din examinarea unei asemenea curbe se pot scoate concluzii practice asupra timpului cât trebuesc frământate aluaturile, şi se învederează greşeala ce se face atunci când se tratează în acelaşi mod orice făină. Pentru a studia variaţia elasticităţii şi stabilităţii aluatului în timpul fermentaţiei, se face un amestec de făină, apă, sare şi drojdie, care se frământă în aparat timp de 2 minute, ridicându-se curba respectivă. După o oră de fermentare, se pune din nou aparatul în mişcare tot pentru 2 minute. Se repetă operaţia din oră în oră, până când curba începe să coboare. Fig. 752 arată înregistra-rile făcute de f. în privinţa fermentaţiei- 505 FARlNOTOM-FASOLE Proba examinată, dovedeşte că aluatul respectiv este stabil timp de 3 ore, după care elasticitatea şi consistenţa scad. Deci, trebuie introdusă în cuptor, în timpul primelor 3 Fi&. 752. — DIAGRAMA FERMENTAŢIEI ÎN^TIMP. ore. Mersul fermentaţiei în timp, foarte importantă pentru panificaţie, se cercetează cu un alt aparat, numit fermentograf - v. ac. FARINOTOM. - Fit. - Aparat pentru constatarea sticlozităţii cerealelor - v. sticlozi-tate. FÂSĂ. - Zool. - Nume ce se dă păsărelelor din genul Anthus, fam. Motacillidae. F. de luncă. A. pratensis L. Se întâlneşte mai ales prin lunci şi pădurile dela câmp. Dacă iarna e domoală, rămân la noi, dacă vine frig tare, se retrag către sud. Se hrănesc cu insecte şi mici melci, asemenea şi cu seminţe. F. de luncă. A. campestris. Foarte comună vara la noi. Se hrăneşte cu insecte; utilă. F. roşie. A. pratensis Cervinus Pali; se întâlneşte de preferinţă pe malurile mării şi limanelor. - Fig. 753. F. de pădure. A. terivalis L. In pădurile de munte şi câmpie; se hrăneşte cu insecte; toamna pleacă în locuri mai călduţe şi revine primăvara. FASCIA LATA. - Anat. - Partea apone-vrotică a muşchiului tensorul fasciei lata. Ea se dedublează în două foiţe: una superficială şi alta profundă. Cea profundă intră sub muşchiul lungul vast pentru ca să se prindă de femur. Cea superficială merge pe deasupra muşchiului lungulvast, se uneşte o parte cu aponevroza fesieră, o altă parte se continuă pe faţa internă a coapsei unde se uneşte cu aponevroza femurală, iar altă parte merge în jos» se prinde de rotulă şi apoi se continuă cu aponevroza gambieră. Ea îmbracă muşchii din regiunea fesieră, formând o adevărată teacă în jurul lor. Are mare rol în locomoţiune, dând muşchilor posibilitatea unor contracţii mai puternice şi unei rezistenţe mai mare la oboseală. N. A. FASCIAŢIE. - Fitop. - Este o anomalie, care se produce la organele cilindrice; eş se manifestă prin lăţirea mai mult sau mai puţin exagerată a axului, întocmai unei pan-glice. Se datoreşte unei insuficienţe hor-moniale. Se manifestă foarte frecvent la plantele horticole, dar apare si în natură, mai ales pe lăstari. - Fig. 754. Fig. 754. — FASCIAŢIE, la un lujer de molid. FASCINAJE. - Hidr. - Corsolidări - v. ac. - de teren de coastă, în care se folosesc fascinele. FASCINE. -= Hidr. - Mănunchiuri de nuele legate şi care se folosesc fie ca drenuri de subsol, fie la lucrările de consolidare a coastelor. FASOLE. - Fit. - Phaseolus vulgaris, fam. Leguminoase, este leguma cu cea mai mare întrebuinţare la noi în ţară. Se cultivă pe o suprafaţă de cca. 120.000 ha. în cultură separată şi cca. 1.000.000 ha. în cultură a-coperită, deobiceiu prin porumb. Tipul sălbatec este necunoscut, iar origina foarte nesigură. Părerea că soiurile cultivate ar deriva din leguminoasa Phaseolus a latinilor, pe care o pomenesc Columella şi Virgiliu, nu este fundată, întrucât aceia se semăna toamna, iar f. este prea puţin rezistentă la FASOLE 506 frig pentru a putea suporta iernile, chiar atât de dulci cum sunt în Italia. De Can-dolle dă ca patrie de origine America de Sud, de unde ar fi fost adusă în Europa în secolul XVI-lea. Plantă anuală, cu tulpina şănţuită şi ru-goasă, subţire şi volubilă la var. urcătoare, scurtă şi băţoasă la var. pitice. Are frunze compuse, cu foliole ascuţite la vârf, adesea încreţite şi băşicate, aspre la pipăit. Florile albe, roze sau violete, sunt grupate 2-8, rar 10, în racem lax. Stilele, împreună cu sta-minele şi carenele, foarte reduse, sunt răsucite în spirală. Păstăile glabre, alungite, atârnătoare. ascuţite la vârf, diferă ca formă, dimensiune şi culoare după var. Păstaia poate fi sau nu căptuşită cu o membrană dură, dar acest fapt nu poate servi ca un criteriu sigur de clasificare, întrucât, la u-nele soiuri, lignificarea celulelor sclerenchi-matice ale păstăii se face într’o epocă prea avansată a desvoltării ei. Sămânţa reniformă, ovală sau rotundă, este la maturitate de culoare albă, galbenă, cenuşie, roşie, verde, violetă, neagră sau pestriţă. Mărimea este foarte variabilă. Epicar-pul, de grosime diferită, se poate deslipi. Soiuri. - Sunt Siute de var. care se pot împărţi în două grupe principale; 1. F. oloagă; 2. - F. urcătoare. Aceste grupe cuprind soiuri cu păstaia verde şi soiuri cu păstaia galbenă care Ia rândul lor sunt cu păstaia teioasă-aţoasă, şi cu păstaia cărnoasă fără aţe. Martens dă o clasificare după forma păstăii şi a bobului distingând: 1. - Pih. Fi.gr. 755. — FASOLE- - br, »bractee; bt>, bt , muguri în ordinea înflorirei; FI, flori; Fr , fruct; Fr,, Fr,, fructe pe cale de a se desvolta; Ov, ovâr; Sol, stil; P, petale; Ca, caliciu. vulgaris - comună de grădină. 2. - Ph. com-p essus - obădată. 3. - Ph. carinatus - ascuţită. 4. - Ph. goniospermus - colţuroasă. 5. -Ph. oblongus - lungăreaţă. 6. - Ph. elipticus - ouşoară şi 7. - Ph. sphaericus - rotundă. In alegerea soiurilor trebuie să se ţină seamă că f. oloagă este mai timpurie, mai rustică şi mai rezistentă la secetă, iar f. urcătoare mai productivă, mai căutată pentru conserve, mai scumpă, dar mai pretenţioasă şi are nevoie de araci. Soiurile cu păstaia verde rezistă mai bine la ploaie, cele cu păstaia galbenă cer expoziţie mai bună. Soiurile cu păstaia teioasă sunt mai rustice, mai productive şi au păstaia mai regulată mdecât soiurile cu păstaia cărnoasă, care în schimb sunt mai fragede şi mai căutate pe piaţă. Toate acestea trebue avute în vedere, mai ales, când se contractează pentru un anumit tip cerut. In cultură separată, pentru boabe, sunt de preferat soiurile cu bobul alb mare obă-dat. F. ouşoară, f. olandeză obădată - Weisse Schmert -, f. Kaiser Wilhelm, f. Hundert für eine - cu bobul alb - corespund cel mai bine cerinţelor. Pentru cultura mare se recomandă f. Hatvan G., soiu timpuriu cu bob alb de mărime mijlocie, puţin lăţit, foarte gustos şi care fierbe uşor. Dă o producţie mijlocie de 2000 kg. Ia ha. Pentru cultura prin porumb soiul de f. oloagă Fleischmann cu bob alb de mărime mijlocie şi cu coaja subţire, căutată la export, este cel mai potrivit. Clima şi pământul. F. este simţitoare H ger şi nu-şi începe vegetaţia decât la o temperatură mai ridicată de +10 C. - Este în schimb rezistentă la secetă. Se acomodează în orice sol mobil şi sănătos, cu excepţia celor prea grele, argiloase sau prea uşoare, nisipoase, în care reuşeşte mai puţin bine. Preferă pământurile nisipo-argiloase, suficient de bogate în materie organică şi pământurile negre şi de pădure, din regiunile noastre de stepă sau de deal. Pretenţiile f. pentru elementele fertilizante din sol sunt, faţă de ale grâului, echivalente în ceiace priveşte azotul, mai ridicate pentru calciu, mai reduse pentru acidul fosforic şi înjumătăţite pentru potasiu. O recoltă de f. extrage de pe un ha. 42,10 kg. acid fosforic; 73,30 kg. potasă şi 62,20 kg. calciu. Aplicarea îngrăşămintelor minerale - 4-500 kg. suprafosfaţi la ha., dă bune rezultate. Calciul - sub formă de sulfat de calciu - în cantitate de 150-200 kg. la ha. sporeşte producţia de f. verde este însă contra-indicat în cultura f. pentru boabe, întrucât le întăreşte şi devin mai greu de fiert. Acest lucru se observă şi la f. provenită din terenurile calcaroase. In cazul îngrăşării cu bălegar, este mai bine ca f. să se cultive al doilea an după gunoire. Cultura forţată a f. nu prezintă nici un interes practic, întrucât costul ei de producţie fiind prea ridicat, nu ar putea suporta concurenţa conservelor «au a mărfii de import. F. de seră se seamănă prin Noembrie în ghivece, care se aşează apoi pe rafturile serei. Un procedeu mai puţin costisitor oferă cultura forţată pe paturi. Nu începe decât 507 FASOLE pe Ia sfâriştul lui Ianuarie sau mijlocul lui Februarie, întrucât f. are nevoie de mult aer şi lumină, ca să nu putrezea* că. F. se seamănă în strat cald de gunoi, în rânduri depărtate de 5 cm. la 2 cm. adâncime. La 15-16 zile după semănat, plantulele fiind destul de viguroase se repichează pe alte straturi în răsadniţe tot calde, îngropându-se până la cotiledoane. Li se dă distanţa de 15-20 cm. pe rând şi 25 cm. între rânduri. Răsadniţele se acoperă cu rogojini, la început, dar li se dă lumină şi aer la cel mult 2 zile după repicare. Şase-şapte săptămâni după aceasta, apar primele păstăi. Fiecare tufă dă recoltă cel puţin o lună. Din ultimele păstăi se pot scoate chiar boabe verzi. Varietăţi ¡Fig. 756. —‘.FASOLE - timpurie de Etampcs.* " care se pretează mai bine la acest mod de cultură sunt Flageolet foarte timpuriu, Flageolet cu frunza creaţă, Neagra belgiană, pitică timpurie, olandeză. La mijlocul lui Aprilie se poate repica în răsadniţe reci sau direct pe locul definitiv spre a avea recoltă la finele lui Iunie. Cultura în câmp. Planta premergătoare, pregătirea pământului, semănatul şi îngrijirea semănăturii. In cultură separată f. se intercalează între două păioase, fiind plantă prăşitoare şi în acelaş timp o leguminoasă care se recoltează destul de timpuriu şi lasă locul curat pentru grâu. Terenul se pregăteşte astfel: se întorc miriştele îndată după recoltatul plantei premergătoare, dacă e cazul. Toamna se dă arătură adâncă. Primăvara sie grăpează imediat ce pământul s’a svântat îndeajuns. Prin grăpături repetate, cu boroane sau grape cu discuri, se întreţine locul curat de buruieni, până la însă-mânţare. La nevoie pământul se poate ara superficial, grăpându-1 îndată, înainte de în-sămânţare. Semănătura se face către sfârşitul lui Aprilie. Se pune cu sapa în cuiburi, distanţate 35-45 cm., pe rând şi între rânduri, câte 4-5 boabe la cuib. Fiindcă nu sc practică răritul, de multe ori plantele se împiedică între ele în creştere. Mai bună este semănătura cu maşina, la 30-40 cm. între rânduri. Este nevoie să se pună greutăţi la tuburi, pentru a asigura o adâncime suficientă. Se mai seamănă în urma plugului, la două brazde interval. In cuiburi se dă 40-60 kg. la ha.; cu maşina 100-150 kg.; după plug 65-75 kg. îndată după semănat, f. cultivată în cultură separată se grăpează. întâia praşilă se dă după răsărire, când plantele au 8-10 cm. înălţime, a doua înainte de înflorit. Odată cu praşila a doua se şi muşuroieşte. F. se mai pune şi prin porumb, cu sapa în cuiburi, printre porumbul răsărit. La pusul porumbului cu maşina specială de semănat a lui Kern, prin adăugarea unor dispozitive speciale, se pot semăna alternativ cuiburi de f. şi cuiburi de porumb. In regiunii^ uscate este bine - pentru economia apei în sol - ca f. să se pună mai rar, la 3-4 rânduri de porumb. Semănatul f. urcătoare în aceleaşi cuiburi cu porumbul nu este recomandabil, căci stânjeneşte desvolta-rea acestuia. Cantitatea de sămânţă necesară pentru cultura f. prin porumb este 30-40 kg. la ha. In grădini f. se seamănă în pământ bine mărunţit. Cea pitică se pune în cuiburi Ia distanţă de 40-50 cm., câte 5-6 boabe lâ cuib. Var. urcătoare, în straturi separate- între ele prin drumuri sau alte straturi de legume pitice largi de 50-60 cm.; pe fiecare strat se pun două rânduri de f. la o distanţa de 70-80 cm. Astfel aşezate, plantele primesc aer şi lumină în cantitate îndestulătoare, iar lucrările de întreţinere şi recoltare se pot executa fără nici o dificultate. Cantitatea necesară de sămânţă este 120-150 kg. la ha., după var. Creşterea se face rapid şi poate fi activată cufundând sămânţa, câteva ore în apă, înainte de a fi semănată. Lucrările de întreţinere sunt cele arătate. In cazul fasolei urcătoare, odată cu muşuroitul se pun şi aracii înăuntrul rândurilor, încrucişându-i sau legându-i, la vârf, pentru a asigura o soliditate mai mare. In perioadele de mare uscăciune se poate uda, evitându-se astfel căderea florilor. Numai pentru păstăi, f. se poate cultiva 1a sfârşitul lui Iunie, ca plantă de vară» intercalată între o recoltă de semănături timpurii de primăvară - cartofi precoci, muştar, etc. - şi o semănătură de toamnă pentru care lasă un sol în perfectă stare de curăţenie şi bogat în azot. Recoltarea. F. are o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 130-150 zile. Primele, teci se formează Ia bază şi se pot recolta 60-70 zile dela însămânţare după timp, sol sau var. Culesul trebue să se facă din 2-3 zile în 2-3 zile ca să se prelungească perioada de înflorire, şi se va opri atunci când încep să se desvolte boabele. Pentru boabe verzi, recoltatul începe cu 15 zile rnai târziu de- FASOLE TAPONEZa-FATX 508 cât pentru tecî. Pentrii boabe uscate sau sămânţă, recoltarea se face atunci qând f. se coace, deobiceiu cu începere dela sfârşitul lui August. Se smulg tufele cu totul din pământ sau se taie cu secera. Se lasă pe loc în poloage, grămezi mici, nentru o primă uscare. Se clădeşte apoi, în loc bine aerat sau în poduri, ca să se usuce complet. Culesul nu trebue început prea iârziu, deoarece păstăile uscate plesnesc u-şor - astfel că se face risipă de boabe. Timpul cel mai potrivit este atunci când păstăile, în majoritate, sunt galbene şi pe cale de a se usca. E bine ca să se culeagă cât de dimineaţă, pe rouă, până în vremea prânzului. Treeratul se face cu băţul, cu mlăciul, cu caii sau cu maşina de treerat, numai atunci când f. este perfect uscată. La nevoie se întinde - în prealabil - la soare. Spărturile se alee: cu triorul - spiral. Producţia este de 800-1500 ker. la Ha. Greutatea hectolitrică dela 75-78 kg. Paele se folosesc ca nutreţ la oi, sau se ard. Paraziţi vegetali şi animali. F. este atacată de următoarele bacterii: Pseudomonas Phaseoli, Bacterium flacum-faciens şi Pseudomonas viridifaciens, care îi provoacă dife-rte maladii - v. bacterioze -; ciuoerca neperfectă Colletotrichum Lindemuthianum zisă Figr. 757. — FASOLE. Ru&ină pe frunză şi păstaie. şi Gleosporium Lindemuthianum îmbolnăveşte f. de antracnoză. Sunt atacate organele aeriene şi chiar bobul. Boala se manifestă prin pete cafenii, adâncite, cu puncte albe. Se recomandă, la apariţie, stropirea plantelor atacate cu zeamă bordeleză în con- centraţie de 1 %. Ca măsuri profilactice, arderea paielor şi alegerea unei seminţe provenind dintr’un lan sănătos. Ciuperca se noa-te asocia şi cu bacteria Psedomonas Phaseoli. Ciuperca Erysphe Communis provoacă făinarea. Se recomandă pulverizarea cu floare de sulf. In cazul ruginii, pricinuită de atacul ciupercii Uromyces Phaseoli, plantele atacate trebuesc distruse şi arse. Scleroti^ia Li-bertiana atacă f. cultivată în răsadniţe. Planta este înăbuşită de o reţea de filamente albe şi, curând, piere. Tratamentul constă în distrugerea prin foc a plantelor atacate şi îndepărtarea, pentru mai mulţi ani, a oricărei culturi de f. de pe locul contaminat. Dintre insecte, f. este parazitată de gărgăriţa f., mai rară decât cea a mazării; se distruge cu sulfură de carbon. Tetranychus telarius dintre acarieni, atacă frunzele care capătă pe faţa inferioară pete cenuşii. Apare în epoci de mare secetă. Stropirile cu apă rece, mai ales pe faţa inferioară a frunzelor, sunt uneori eficace. Soluţiile de săpun sau zeamă de tutun - 20 gr. de nicotină la 100 1. apă sunt indicate. Miriapodul punctat - Julus gut-tulatus - atacă bobul ţn timpul încolţirii. Se combate prin semănătură mai de&să şi momirea cu felii de morcov - îngropate în pământ - care apoi se adună si se distrug. Viermele alb al cărăbuşului - Melolontha vul-garis - mănâncă rădăcinile. Combaterea se face prin distruge "-ea, la momentul oportun, a gândacilor adulţi. Păduchii de frunze - Aphis rumicum -se distrug prin stropiri cu zeamă de tutun sau cu Arsokoll. Prin suprafaţa întinsă pe care se cultivă şi prin faptul că este o bună premergătoare şi deci este necesar a fi introdusă în asola-ment în acele regiuni unde, din cauza căldurii excesive, prielnică ei, celelalte leguminoase nu reuşesc, cultura f. reclamă din partea agricultorilor o atenţie mai mare decât cea acordată în prezent. (Rentabilitatea ei, mai mică decât a cerealelor, poate fi sporită prin adoptarea unei technici raţionale şi prin standardizarea producţiei astfel ca să corespundă cerinţelor pieţii de export. V. M. - Alim. - Diferitele soiuri de fasole care se cultivă la noi în ţară nu se folosesc în hrana vitelor. Dealtfel nici în alte ţări nu se folosesc, căci din pricina substanţelor ce le conţin produce balonări şi constipaţie. In afară de aceasta, unele soiuri de fasole, ca, de pildă, o var. de Phaseolus lunatus din Indiile olandeze, când se dă animalelor fără oarecari pregătiri, le produce moartea, din cauza unui glucozid ce-1 conţine, care în contact cu apa se transformă în acid prusie. S. T. FASOLE JAPONEZĂ. - Fit. - Sin. Soia. -v. Soia. FAŢĂ. - Zoot. - Regiunea feţii sau nasu 509 FĂT-FĂTARE lui, la animale, este regiunea care se întinde sub regiunea frunţii, limitându-se în jos cu vârful nasului sau botul - la cal nu se poate numi bot, nefiind lipsit de păr şi umectat de glande, cum e la bou, câine, pisică, etc. -, în lături cu ochiul şi obrazul - pentru cal şi cu nara -. Regiunea f., ca formă şi dimensiuni, diferă cu rasa şi, în oarecare măsură, cu vârsta, putând fi dreaptă, convexă sau concavă» după profilul capului, mai lungă sau mai scurtă, mai largă sau mai strâmtă. Condiţia de frumuseţe a f. este lărgimea, cu cât este mai largă, cu atât căile respiratorii anterioare, care-şi au aceiaşi bază osoasă, oasele nasale, vor fi şi ele mai desvoltate şi vor asigura o capacitate respiratorie mai mare. A. H. FĂT. - Zoot. - Produsul de concepţiune în regnul animal, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi până la expulzare în mediul extern. - Fig. 758. H. D. Fig. 758. — AŞEZAREA ŞI POZIŢIA FĂTULUI în pântecul unei vaci. FĂTARE. - Med. Vet. - Actul fiziologic, prin care, la sfârşi.ul sarcinei, animalele femele dau la iveală, prin expulsie, plodul sau ploziii crescuţi în pântecele lor. Dacă f. se întâmplă la timp şi în mod obişnuit, vorbim de f. normală - partus maturus Dacă fătul tiu iese în mod normal şi în-tr’un răstimp obişnuit, ci cu o trudă mai lungă, vorbim de f. grea. Dacă plodul sau plozii sunt daţi la iveală după o sarcină mai scurtă decât cea caracteristică pentru specia respectivă, fiind însă destul de desvoltaţi spre a putea trăi, vorbim de f. prematura - partus prematurus Dacă plodul sau nlozii sunt daţi la iveală înainte de a ajunge la un grad de desvol-tare care le-ar permite continuarea vieţii vorbim de avort sau lepădare - partus imma-turua La f. normale, către sfârşitul sarcinei, buzele fătăciunei se îngroaşe, fătăciunea se umflă, se înroşeşte, din ea se scurge o muco- Fig. 759. — FĂTUL VACII, în învelitori. — a, a, placenta cotiledonară; b, b, corionu* la care aderă, interior alantoida; c, c, am* niosul văzut în transparentă; d, idem fătul* zitate - mace femela depune, adică între fese şi coadă se ivesc nişte adâncituri, una în stânga, una în dreapta. Mamelele se umflă, adică ugerul se înfoaie. In ajunul f. femelele devin neliniştite, încep muncile mici pregătitoare - dolores preparantes -. Gâtul mitrei se dilată, gura mitrei se deschide, prin ea iese din vagin băşica - punga -cu apele fătului. Apoi încep muncile mari, adică durerile de expulsiune - dolores ad partum - însoţite de «presiunile muschiulaturei abdominale şi a diafragmei, adică de sforţările pante-celui, când băşica înain ează treptat şi iese la iveală prin fătăciune, unde a-pare ca iun glob, plin cu un lichid opac. In mod normal acest glob plesneşte dela sine, apele se scurg şi apar cele două picioare dinainte ale fătului. După scurt timp se vede şi capul, aşezat întins pe deasupra picioarelor. După o sforţare mai mare iese capul» după o altă sforţare ies umerii şi în fine iese şi crupa. Cu această ocazie sau puţin mai târziu se rupe cordonul ombilical -cordonul buricului - şi fătul începe să respire. In unele cazuri, fătul nu se prezintă cu picioarele dinainte, ci cu cele dindărăt, dar cu toate acestea f. decurge în mod normal, dacă coada se află întinsă printre picioare. La acele animale, care fată mai mulţi plozi - porcii aceştia se prezintă de obiceiu alternativ: unul cu picioarele dinainte, altul cu cele dindărăt. După f., femelele îşi ling noul fătat, îl cu- FÂTARE 510 răţă de mace, îl usucă. Intre timp fătul se desmeticeşte, se scoală* şi caută să sugă. F. nu decurg întotdeauna în mod normal. Aşa bunăoară se poate întâmpla ca plozii să se prezinte anormal, când eşirea lor din pântece se face cu oarecare greutate. Fătul se poate prezenta: cu capul întors pe o parte, cu capul dat pe spate» cu capul prin .re picioare, sub piept; cu genunchii îndoiri, cu un picior rămas în .urmă, cu cele două picioare rămase în urmă, ieşind numai cu capul, apoi cu picioarele de dinainte împletite după cap. Fătul se poate prezenta cu picioarele dinapoi, cu coada ridicată sau se prezintă cu coatele dinapoi, sau cu şezutul, sau deacurmezişul, cu spatele înspre ieşire, sau cu cele patru picioare. Fătul poate fi aşezat cu capul în sus în mod vertical, etc. - v. distocii. - Fig. 760. lui întinde fătăciunea şi o face alunecoasă. In asemenea cazuri, animalele fată fără ajutorul omului. Dar dacă a apărut capul prin buzele fătăciunei şi băşica încă ar fi întreagă, ea trebuie crăpată, deoarece în acest stadiu fătul poate că începe a respira, deci nările sale trebuesc eliberate din băşică. Dacă fătul se prezintă normal, dar muncile iyi sunt destul de puternice, putem ajuta» trăgând picioarele fătului, dar să nu tragem prea tare, ca sa nu se rupă mitra. Şi să tragem numai în acele clipe, când se observă ivirea sforţărilor de expulsiune. Fătăciunea este despărţită de rect prin pe-rineu. In momentul când capul fătului iese din fătăciune, e bine să ferim perineul să nu se rupă, vărându-1 uşurel înapoia frunţii fătului. Dacă f. se opreşte, adică dacă e vorba Fig. 7G0. — FATARI GRELE - 1, Prezentare anterioară cu capul întors pe spate - Gobert 2, Prezentare anterioară naturală - Violet St. Cyr 3, Prezentare anterioară cu fătul pe spate, cu burta în sus - Cagny 4, Prezentare anterioară cu capul întors sub corp - Fontai-ne Huguier 5, Prezentare posterioară naturală- Gobert 6, Prezentare posterioară: fătul vine cu şezuta şi cu picioarele dinapoi adunate - Gagny -. Se poate întâmpla ca plodul să fie anormal desvoltat» ca: prea mare, cu apă la cap, cu cap dublu, sau gemeni lipiţi unul de altul - gemeni siamezi -, cu pântecele spintecat sau cu alte monstruozităţi. Se poate întâmpla ca muncile de f. să fie prea slabe - munci leneşe -. La unele femele, bazinul poate fi prea îngust. Altă dată muncile încep dar colul încă nu s’a dilatat. In unele cazuri, gura mitrei nu se poate deschide sau ea este prea îngustă. Mitra poate fi întoarsă în jurul axei ei longitudinale şi în acest caz gâtul mitrei este sucit, deci nu se deschide. Dacă f. e normală, băşica cu apele fătu- de o f. grea, să nu permitem vecinilor sau altor nepricepuţi să-şi vâre mâna murdară în fătăciune, deoarece femela poate să «>ufere astfel de o infecţie, care ar putea să-i fie fatală. Numai un om priceput, cu mâna curată poate să ajute. Dacă după fătare, cordonul ombilical nu s’ar fi rupt» îl legăm cu o sfoară fiartă şi îl tăie'm ou o foarfecă curată, la un lat de palmă mai jo® de pântece, ungând apoi butonul cu tinctură de iod. După f. încep din nou muncile - dolores post partum pentru expulzarea învelitori-lor - cârpelor, secundinelor -. Invelitorile, în timpul sarcinei, sunt lipite de mitră - la vitele cornute mari şi mici - prin cotile- 511 fătAtoare-faza'n doane. După f. aceste cotiledoane se desli-pesc şi învelitorile sunt date afară din mitră. Dacă după deslipirea cotiledoanelor mitra este prea obosită, cârpele nu vor fi date afară. In acest caz putem trage cârpele, apu-cându-le de par'ea care atârnă din fătăciune. Dar să nu tragem tare, deoarece, dacă cârpele nu ies uşor, înseamnă că cotiledoanele nu s’au deslipit. Dacă în acest caz am trage prea tare, s’ar putea întâmpla» ca mitra să iasă prin fătăciune - prolapsus uteri Pentru evitarea unui asemenea accident, dacă învelitorile nu ies la timp - la porci imediat după fătare, la iepe după 1-2 ore, la vitele cornute după 5-6 ore - şi dacă nu le putem scoate prin tragere uşoară, vom cere intervenţia unui doctor veterinar. După f., femelele trebuesc supravegheate spre a se putea ajuta, dacă s’ar întâmpla câ ele să sufere de prolaps al mitrei, de febră vitulară, sau de vreo altă boală consecutivă f. M. Vaid. FĂTĂTOARE. - Anat. - Organele genitale externe ale femelei. FAUNĂ. - Zool. - Totalitatea speciilor a-nimale ce trăesc într’un acelaş mediu - f. marină, terestră, de ape dulci, de lacuri, etc. - sau care locuesc o anumită regiune geografică - f. geografică -. FAUR. - v. Februarie. FAUR. - Ent. - Elater segetum, insectă coleopteră din fam. Elateridae; caracteristica fam.: culcate pe spate, au proprietatea de a sări în aer şi de a cădea apoi pe picioare, deaceia pe faţa ventrală a protoraxului, se găseşte o prelungire continuată într’o cavitate corespunzând în partea anterioară a mesotoraxului. Corpul alungit şi strâmt, capul acoperit de corselet aproape în întregime; antenele II, 12 articole dentate şi pec-tinate la mascul, picioare scurte, sboară numai în zilele foarte calde. Culoare gris găl-bue. Femela depune ouăle la picioarele plantelor cereale, mai ales grâu. Larvele trăesc în sol până la 5 ani, atacând rădăcinile plantelor şi iernând în s,ol. Drept combatere, se poate întrebuinţa muştarul alb în cultură alternă, sulfatarea seminţelor şi distrugerea adulţilor. FAVUS. - Med. Vet. - Afecţiune cutanată, observată la mamifere şi galinacee şi determinată de ciuperci parazite din genul Achorion. La cal, boala e produsă de Achorion gypseum; la câine, de Achorion caninae iau Oospora canina; la pisică şi iepure de Achorion quinckeanum, iar la găină şi curcan de Lophophyton gallinae. Animalele se contaminează prin contact direcb sau indirect şi prin mijlocirea păturilor, periilor, ce au servit celor bolnave. Boala apare la cap, urechi şi gât de unde se întinde şi pe restul corpului. Simptome. Pe piele se observă plăgi circulare dela câţiva milimetri până la 2 cm., acoperite cu cruste albicioase traversate de fire de păr care cu timpul cad. Crustele devin cupuliforme, cu centrul puţin scobit -godet favic -. Când sunt numeroase, răspândesc un miros urât de mucegaiu. La păsări apar pete albe pe creastă, bărbie sau piele şi provoacă căderea fulgilor, dându-le un aspect urât. Boala se întâlneşte deobiceiu la animale tinere, insuficient hrănite. Omul se poate infecta cu uşurinţă dela animalele bolnave. Tratament: animalele bolnave se izolează, iar localurile se dezinfectează. Crustele uscate de pe suprafaţa pielii se ridică şi se ard în foc, apoi se fac spălături cu sol. sublimat 1 %, sau se unge cu pomadă de balsam de peru, nitrat de argint 1 °fc. Di. Dy. FAZAN. - Zool. Vân. - Phasianus. Gen de păsări din ordinul Gallinaceelor. Caracterizat prin marea lungime a cozii şi mai cu seamă a penelor mediane; coada ascuţită, în formă de acoperiş. Capul cu pene, până aproape de ochi; aripele scurte şi rotunzite. Toate speciile au un pronunţat dimorfism sexual; masculul prezintă pe cap un moţ şi culori strălucitoare, în timp ce femela are penajul de o culoare pământie. F. comun - Ph. colchicus -, masculul este o magnifică pasăre de 88 cm., cu penajul Fig. 761. — FAZAN COMUN - Phasianus commu-nis - colchicus -. viu colorat; gâtul de culoare verde închis; pe cap, două smocuri de pene erectile. Spatele, pieptul, coapsele, sunt roşii-arămii, cu reflexe violacee. Penele cozii, brune-ruginii, sunt traversate de înguste benzi negre. Irisul, brun, este înconjurat de un cerc roşiu- viu. Femela nu are decât 75 cm.; coada mai scurtă şi mai rară, brun-deschisă cu pete negre. - Fig. 761. F. cu colier - PK. torquatus - împodobit cu un guler alb la baza gâtului; penele de pe ceafă negre cu marginile galbene, aripile gris-verzui cu pete roşii. F. auriu - Ph. picta - frumoasă pasăre de 85-90 cm. Capul împodobit cu un moţ F:g. 762. — FAZAN ARGINTIU, auriu care cade pe spate şi peşte guleraş; acesta este de culoare roşie-portocalie, ou strii negre. Spatele verde-auriu, coaps-ele şi aripile galbene, pântecul roşiu-şofrăniu. Femela pe spate roşcată, pe pântec galbenă. - Fig. 763. Fig. 763. — FAZAN AURIU. Obiceiuri. Păsări greoaie, certăreţe, puţin inteligente; aproape că sunt paralizate de frică, atunci când vânătorul se apropie de cuibul lor. Caută regiunile de pădure tăiată sau de cultură, în care să se găsească râuleţe sau lacuri; nu sunt întâlniţi prin câmpurile aride, nici în pădurile de conifere. Se hrănesc cu boabe. Inperecherea pe la sfârşitul lunii Martie; după aceea, masculul se desparte de femelă, pentru tot restul anului. Femela cloceşte, într’o mică adâncitură a pământului, căptuşită cu rămurele, o duzină de ouă albe-roşcate de 3-4 cm. Puii apar după 25 zile şi sunt îngrijiţi foarte bine de mama lor; cei de sex bărbătesc rămân cu ea până la toamnă, iar femelele până în primăvara următoare. F. este unul din vânatele cele mai căutate, pentru frumuseţea penajului şi pentru carnea sa excelentă. Creşterea şi vânarea lor sistematică se face în locuri speciale, denumite fazănarii. Fazan ariile se instalează într’un loc în care să fie tufişuri, acoperit cu o iarbă bogată sau însămânţat cu grâu, orz, hrişcă, etc.; locul se împrejmueşte cu un gard metalic de 1,80-2 m. înălţime şi îngropat în pământ pe o distanţă de 20-30 cm., pentru a • se împiedeca introducerea animalelor vătămătoare. Se socoteşte în general o jumătate de ha. pentru 100 păsări; este de preferinţa ca terenul să fie plat sau uşor în pantă, uscat şi străbătut d.e un râuleţ. Clădirile unei fa-zănării comportă mai multe localuri: o sală pentru prepararea hranei, un loc îngrădit şi acoperit, pentru reproducătorii masculi şi femeii captivi, cum şi pentru pui; însfârşit, o cameră pentru conservarea materialelor, a grăunţelor, etc. Toate compartimentele fa-zănăriei trebuiesc ţinute în cea mai strictă curăţenie, pentru a se evita boalele - difte-ria aviară, diareia, etc. - cum şi insectele parazite. Reproducătorii sunt prinşi dintre cei aflaţi Fig. 764. — CUTIE PENTRU CREŞTEREA PUILOR DE FAZAN. Făzăniţa este ţinută în compartimentul cu grilaj. - După Larousse agricole -. în libertate, cu ajutorul capcanelor, din No-embrie până în Ianuarie. Se socotesc deobi-cei 4-5 femele pentru un mascul, ţinându-se apoi seama de faptul că o femelă dă în cursul unui sezon 18-20 de ouă. Hrana reproducătorilor trebuie să fie foarte variată: grâu, ovăz, hrişcă, sorg, orez, verdeţuri; porumbul nu este recomandabil, deoarece predispune la îngrăşare; apa de băut trebuie să fie foarte curată. Cu puţin înainte de epoca înperecherii - Martie - regimul alimentar este schimbat în sămânţă de cânepă. Oua- 513 FEBRĂ tul începe în Aprilie, iar ouăle, adunate de două ori pe zi, sunt puse la clocit - cate 1 7 la o femelă Incubaţia durează, în mijlociu, 24 de zile. Puii, după ieşirea din găoace, sunt lăsaţi 24 de ore sub mamă, apoi sunt introduşi într’o uscătoare artificială, în urmă sunt conduşi, împreună cu mama» în padocuri speciale pentru creştere. In timpul primelor 3 săptămâni, sunt hrăniţi mai cu seamă cu ouă de furnică; după alte 3 săptămâni sunt duşi în padocuri mai mari, iar alimentaţia se modifică; raţia de ouă de furnici se împuţinează, compensându-se prin paste cu bază de ouă răscoapte, de pâine uscată şi de verdeţuri; urmează apoi făină, carne uscată şi fărâmiţată şi, progresiv, grăunţe de grâu, orz, etc. La sfârşitul celei de a doua luni, puii sunt duşi în pădure şi lăsaţi în libertate, în timp ce mama mai rămâne încă în captivitate; puii se întorc, câtăva vreme, în fiecare seară în jurul mamei, apoi, unul câte-unul, nu mai revin. Acestui fel de creştere i sau adus; diferite modificări. Metoda engleză preconizează hră-nirea puilor numai prin paste, excluzându-se din alimentaţie ouăle de furnici, etc. O altă metodă recomandă ca masculii să nu fie capturaţi, deoarece, în epoca înperecherii sunt chemaţi de femelele aflate în captivitate, etc. Răspândirea în România. La noi în ţară trăeşte în stare liberă în număr mai mare, populând foarte bine unele terenuri din Jud. Arad, Timiş-Torontal; ceva mai puţini sunt în jud. Bihor, Satu Mare, Mureş, Sălaj şi mai redus în Jud. Severin. In vechiul Regat se găsesc f. în stare liberă în urma colonizării lor la Epureşti - Vlaş-ca ~, Slobozia -Ialomiţa Pustnicul - Ilfov -, în Jud. Brăila şi la Drăgăneşti - Prahova -. Apoi a’au colonizat f. prin înfiinţări de fazanerii artificiale în afară de locurile arătate mai sus, la Periş şi la Gherghiţa. FEBRĂ. - Med. - Cuvânt derivat de la latinescul fervere = a fierbe, indică o mărire a producţiei de căldură animală, care ridică temperatura corpului cu 0°,5, 2,5 C. şi chiar mai mult. Febra este însoţită, spre deosebire de ridicarea temperaturii, consecutive unui efort muşchiular sau acţiunei căldurei exterioare, de accelerarea pulsului şi a respiraţiei, micşorarea secreţiunilor şi în special a urinei, sete, lipsă de poftă de mâncare şi abatere, sângele este mai cald decât în stare normală. Febra nu înseamnă numai o ridicare de temperatură, ci o stare patologică cauzată de acţiunea asupra centrului de regu-kfe a .te™peraturei, de nişte substanţe numite piretogene, cele mai multe produse de microbi şi din cauza cărora reacţiunile biochimice din ţesuturi sunt alterate şi producţia de căldură mărită. Căldura se elimină şi în timpul febrei, dar nu atât cât se produce peste normal. Este o strânsă legătură între boalele infecţi oase şi temperatură, deşi sunt boale care se cunosc numai după temperatură, sunt al-tele care evoluează fără temperatură. Febra poate fi de mai multe feluri: febră prodromică - premergătoare unei boli -, febră consecutivă - următoare unei boli febră traumatică ; febră piemică; febră septi-cemică; febră inflamatorie; febră hectică. Febra este dovada existenţei unei boli in-fecţioase şi a unei reacţiuni de apărare a organismului. La febră se pot deosebi mai multe stadii: 1. - Stadiul iniţial, care poate ţine ]/i -2 ore sau mai multe zile şi se caracterizează prin oboseală, sbârlirea perilor, lipsă de poftă de mâncare, sete şi încălzirea sângelui, frisoane şi repartizarea inegală a căldurei la suprafaţa corpului - membrele reci şi botul cald pulsul şi respiraţie exagerată. 2. - Stadiul febril propriu zis. 3. - Stadiul culminant - fastigium -, care, repetat, poartă denumirea de exacerbaţie. 4. - Stadiul de defeverscenţă, prin care se revine la temperatura normală; când a-ceasta se face repede, se numeşte criza, iar când decurge încet, liză. Când se succed mai multe zile ridicări şi coborâri de tem- Figr. 765. — FEBRĂ, - Liză după febră continuă peratură, se numeşte aimfibol. După încetarea febrei, toate funcţiunile ajung la normal şi pacientul intră în convalescenţă. - Fig. 765. 5. - Stadiul premortal, când mersul febrei este neregulat şi se ridică deodată mult peste normal. Febra se numeşte tipică atunci când fa- 33 FEBRĂ AFTOASĂ-FEBRĂ TIFOIDA 514 zele descrise decurg regulat şi atipică^ în caz contrariu. Febra se numeşte efemeră, când ţine puţin timp şi se termină odată cu boala. Febra este continuă când evoluează după tipul temperaturii normale, adică este mai ridicată seara şi mai scoborâtă dimineaţa. - Fig. 766. Fig. 766. — Grafic arătând temperatura, în FEBRĂ CONTINUĂ CU CRIZĂ. Febra este discontinuă sau remitentă când are ridicări şi scoborâri neobicinuit de mari. Febra este intermitentă sau recurentă când alternează paroxismele cu apirexiile. - Fig. 767. Fig. 767. — FEBRĂ INTERMITENTĂ ŞI REMITENTĂ. Măsurarea febrei se face prin luarea temperaturii axiale la om şi rectale la animale şi se înscrie pe coordonate formând grafice după care se poate vedea dintr’odată felul şi mersul f, M. M. FEBRĂ AFTOASĂ. - Med. Vet. - v. af-toasa. FEBRA DE MALTA. - Med. Vet. - Sin. Ondulanta, melitococia. - v. bruceloza. FEBRĂ TIFOIDĂ. - Med. Vet. - Boală foarte contagioasă la cal, caracterizată prin-tr’o stare tifică. Boala e determinată de un virus filtrabil, virulent, care produce uneori epizootii întinase în efectivele cabaline. Microbul se găseşte în sânge, lichide organice, trece în urină, escremente şi infectează astfel aşternutul şi grajdul. Infecţiunea se face prin cohabitare, prin alimente infectate, apă de băut, sau prin aer. Armăsarii vindecaţi de febră tifoidă au transmis boala chiar după un an Ia iepe, ceea ce dovedeşte că sperma acestora con- Fig. 769. — Aspectul unui cal bolnav de FEBRĂ TIFOIDĂ. tinuă a fi virulentă mult timp. Grajdurile întunecoase, neaerisite, murdare, precum şi schimbările de temperatură, oboseala, contribue la propagarea şi menţinerea boalei. Simptome. Maladia apare brusc şi se ma- 515 FEBRĂ VITULARĂ-FEBRUAR1E nifestă printr*o stare de somnolenţă, mucoasa conjuctivală congestionată, de culoare cărămizie şi temperatură ridicată, 41-42° C. Animalele sunt abătute, triste, insensibile la excitaţii exterioare. In staluri stau aproape nemişcate, se sprijină cu capul de sghiab şi nu mănâncă. In mers constatăm o slăbiciune musculară, târăsc picioarele, se clatină, mai ales de partea dinapoi. Pe conjonctivă şi mucoasa nazală se consitată mici pete hemora-gice. Ochii jumătate închişi lăcrămează. Gura uscată, exală uneori un miros urât. Respiraţia şi cordul accelerate. Boala durează 5-6 zile, apoi merge spre vindecare. Se pot ivi însă complicaţii pe sistemul nervos, aparatul digestiv, respirator, cord, sau la copite. - Fig. 769. Tratament: în primul rând se face o ve-nisecţie de 4-5 1. de sânge, apoi injecţii cu Neosalvarsan intravenos şi abcese de fixaţie la piept, cu esenţă de terebentină. Se administrează tonice cardiace şi se fac fricţiuni generale. Animalele bolnave se izolează de cele sănătoase. Aşternutul se scoate afară şi se arde. Grajdul se aerează, se vărueşte şi o-biectele de pansaj se desinfectează. F. tifoidă se poate confunda cu alte boli şi fiind o boală gravă trebuie să se a-peleze întotdeauna la medicul veterinar pentru a studia diagnosticul şi a lua măsurile necesare. Di. Dy. FEBRĂ VITULARĂ. - Med. Vet. - Boală ce se observă la vaci, după fătare şi constă într’o slăbiciune generală, dispariţia totală sau în parte a sensibilităţei şi paralizie. Se citează cazuri şi la oaie, capră, iapă, scroafă. Cauze: nu sunt cunoscute până în prezent. Se bănueşte că e o autointoxicaţie. Substanţele toxice creiate în mamele se ab- Fi&. 770. — Vacă atinsă de FEBRĂ VITULARĂ. sorb în sânge şi produc boala. Se mai atri-bue scăderii zahărului, sau calciului din sânge. Simptoime: vaca încetează de a rumega, devine tristă, indiferentă faţă de viţel. In mers, se împleticeşte, oscilează, mai ales de partea dinapoi, ochii sunt închişi, apar tre-murături musculare pe corp. Din cauza slă-biciunei, se culcă şi n>u se mai poate ridica. In cazuri mai grave, limba şi faringele se paralizează, temperatura scade sub normal până la 32° C., extremităţile şi pielea, se răcesc, respiraţia mai rară şi sfârşesc în curând ou moartea. - Fig. 770. Tratament: se fac insuflaţii cu aer în mamele, sau se introduce câte 250 grame în fiecare cartier, din sol. de iodură de potasiu 7 : 1000. Se mai fac injecţii cu gluconat de calciu subcutanat. Boala fiind destul de gravă, trebuie anunţat imediat medicul veterinar. Di. Dy. FEBIRIFUGE. - Med. Vet. - Poartă denumirea aceasta, toate medicamentele, care au proprietatea de a scădea temperatura prea ridicată a unui animal febril. N. C. FEBRUARIE. - Sin. Făurar. Numele îi vine dela lat. Februarius, după sărbătorile de pocăinţă ale romanilor, numite Februalis. Este a doua lună a anului şi a treia a ernei. Are 28 zile; ziua = 1 1 ore; noaptea := 13 ore. Soarele intră în zodia peştelui. Temperatura medie şi media cantităţii, de apă ce cade în cursul lunii, la noi, este de: MEDIA ANILOR 1886 -1937 Provincii Precipitaţiuni mm. Temperat. Maramureş................. 862,3 9,5° Crişana................... 727,1 10,0 Banat..................... 744,1 8,5 Transilvania..............711,8 8,5 Oltenia................... 636,6 9,5 Muntenia ................. 603,6 10,3 Dobrogrea................. 452,6 11,1 Moldova................... 536,7 9,6 Bucovina.................. 728,8 7,8 Basarabia................. 407,2 9,5 România................... 641,08 9,43 F. constitue pentru agricultură, începutul muncii şi lucrărilor de primăvară. Lucrări curente. In fermă, magazii şi grajduri. îngrijirea animalelor: Precauţiuni ca în Ianuarie. Juncelor şi juncanilor li se dă drumul, pe timp mai cald, în curtea vitelor. Adăogarea de nutreţ de forţă, pentru vitele de muncă în vederea timpului de semănat şi arăturilor de primăvară. Se dă o deosebită atenţie iepelor, ce au fătat sau vor făta în curând, dându-le o hrană bună şi un loc mai spaţios pentru odihnă. Viţeii fătaţi de curând, îi lăsăm să fugă cât de mult, iar dacă vaca dă lapte puţin, nu o vom mulge decât când am obişnuit viţelul cu o altă hrană: uruială măruntă de grăunţe muiată în apă călduţă, tă-râţe, etc. Se continuă cu îngrăşarea vitelor ce trebuiesc vândute în primăvară. Vitele şi oile încep a se scoate la păşunat. Se continuă supravegherea şi îngrijirea scroafelor ce sunt să fete. Vânzarea porcilor graşi. Se aşează cloştele pe ouă de găini şi de raţă. îngrijirea puilor. Văruirea coteţelor şi păstrarea deplină a curăţeniei. Dăm hrană FEBRUARIE 516 bună şi apa călduţă păsărilor în vederea ouatului. Pentru a avea ouă de timpuriu, să ne îngrijim a intra în iarnă cu găini de cel puţin 7-8 luni. Comerţul cu păsări şi ouă a devenit foarte rentabil. Deci, trebuie să-i dăm mare atenţie. Schimbarea sau înbunătăţirea soiurilor de păsări, trebuie să ne preocupe în primul rând. Facem toate pregătirile, în vederea activităţii de primăvară. Curăţim curtea, revizuim magaziile, în care se găsesc ultimele rezerve de seminţe, din care, după ce ne oprim tot ce ne trebuie, vindem restul, pentru a putea deşinfecta bine interiorul. Cele rămase se dau la lopată. Se termină cu repararea maşinelor şi instrumentelor agricole. La câmp. Terminarea arăturilor - ogoarelor începutul semănăturilor de primăvară. Se seamănă grâul de primăvară, ovăzul, orzul, când pământul va fi svântat. Se grăp.ează semănăturile, dacă pământul a prins scoarţă. Se scoate băligarul. Se controlează grămezile sau silozurile de cartofi şi de sfeclă. Se sondează, se prefiră şi se alege porumbul din pătule. Se repară drumurile. Transportarea pe tarlale - ţarini - şi livezi a gunoiului - băligarului etc. Defrişarea livezilor de tufăriş şi grăpatul lor. Drenarea tarlalelor de grâu şi a livezilor. Se termină defrişarea terenurilor ce trebuiesc exploatate. Se grăpează şi se tăvălugesc semănăturile de toamnă. )In grădina de legume şi în livadă: semănăm în răsadniţe, cu gunoi proaspăt de cal, următoarele legume: ridichi de. lună, morcovi, lăptuci, conopidă, pepeni, castraveţi, pătlăgele roşii, ardei, varză de vară, castraveţi pentru răsaduri, etc. Preparăm răzoare în aer liber pentru rădăcinoasele care ne dau sămânţă. In straturile de afară se începe cu pusul arpagicului, al usturoiului şi cu semănatul mazării timpurii. Se continuă cu gropile pentru plantat pomi şi cu curăţatul pomilor de omizi şi 'de muşchi. Se taie crengile uscate şi cele de prisos, formând o coroană regulată la pomi. Dacă timpul este călduros şi terenul avântat, începem cu plantatul pomilor roditori, al arborilor de ornament şi al puieţilor în şcoală. In vie şi cramă continuăm cu pregătirea aracilor sau a bulumacilor pentru spalieri. Controlăm viţa altoită cu rădăcină pusă la stratificat, ferind-o de mucegaiu. Vinurile albe» care nu se limpezesc nici după al doilea pritoc, în mod natural, se vor limpezi cu ajutorul cleiului de morun, iar cele negre cu albuşuri de ou. Vinurile albe mai slabe se limpezesc singure, dacă se lasă să îngheţe puţin, după care se trag în alte vase, iar ghiaţa rămâne în vasul vechi. In stupina. Când timpul este frumos şi zilele mai călduroase, albinele trebuie să-şi facă sborul aşa zis de curăţire. In Februarie, regina începe să depună ouă şi aceasta cu cât albinele şi-au făcut mai de vreme sborul de curăţenie. Stupilor lipsiţi de hrană, li se dă miere, sirop de zahăr sau faguri că-păciţi. Prin păduri apare ghiocelul. In atelier, stuparul termină cu construirea stupilor din nou şi cu reparaţiunea şi desin-fectarea celor vechi. Cultivatorii de tutun: continuă şi termină cu păpuşitul; remaniază tutunul şi-l predau. Vânatul. Menajăm vânatul epurilor, deoarece dacă timpul e frumos, se poate întâmpla ca epuroaicele să fie pline. Piscicultura. Pentru a feri înăbuşirea peştilor, veghem a nu se astupa răsuflătoarele - copcile -. Către sfârşitul lunii, ştiuca îşi leapădă icrele. C. F. FECALE. - Totalitatea materiilor riedige-rate, date afară prin anus. în actul defecării. Cantitatea zilnică variază în raport cu alimentele ingerate - fiind în general mai mare pentru un regim vegetal, decât pentru unul animal. Dintr’un kg. carne proaspătă rezultă un rezidu excremental de circa 17 gr. In afară de substanţele nedigerate în f. mai trec resturile descuamaţiei intestinale, precum şi secreţiile glandelor aparatului digestiv. Examenul (. are însemnătate atât pentru studierea boalelor aparatului digestiv cât şi în unele maladii generale. Trebue luate în consideraţie consistenţa, mirosul, culoarea, greutatea. In f. tificilor, holericilor, di-s«ntericilor se găsesc - şd pot fi identificaţi la microscop - bacili. Deasemeni, la anumite diarei, sunt prezenţi unii flageli paraziţi tipici - oercomonas sau trichomonas - şi tot astfel tenii sau alte entozoare şi ouăle lor. In-sfârşit prezenţa unor corpuri străine - fragmente de oase, sâmburi de cireşe, etc. - pot explica anumite turburări. F. omului sunt îngrăşăminte de valoare şi ca atare suni' întrebuinţate în toate ţările cu agricultura înaintată. După Wolf şi Lehman, rezultatele analizei f. pentru diferite categorii sunt următoarele: MATERII SOLIDE gr. totală Azot Fosfaţi Bărbaţi . • 150 g 1.74g 3.23 g Femei • • . 110 g 1.92g 1.08g Băeti • • • . 45 g 1.82 g 1.62 g Fete .... 25 g 0.57g 0.37g Media . . . 82.5 g 1.03g 1.66g .Anual • • • 30,100 Kg 0,375 g 0,569 Kg U RIN; V gr. totală Azot Fosfaţi . Bărbaţi . . 1500 g 15.00 g 6.08 g Femei . • . 1350 g 10.73 g 5.67 g Băeti .... 570 g 4.72 g 2,16 g Fete .... 450 g 3.68 g 1.75g Medie ... 954 8,33 3.68 Anual . . . 345.200 Kg 3,110 Kg 1.378 Kg miei agricole se ridică la 24 milioane lei în fiecare an. FECIORICĂ* - Bot. - Sin. iarba fecioarei, iarba feciorilor, iarba datului, iarba surpătu-rei, Herniaria glabra. Plantă mică erbacee culcată pe pământ, din fam. Caryophylla-ceae. Frunze mici, cărnoase. Creşte în locuri aride. In Banat se crede că - descântată are putere a alunga datul şi faptul, boli i-maginate de ,p'opor. - Fig. 771. FECULĂ. - Ind. Agr. - Amidonul provenit din organele subterane ale unor plante - tuberculele de cartof, rădăcinile de ma-nioc, etc. - se numeşte f. Chimiceşte este identică cu a-midonul - v. ac. -Se deosebeşte din punctul de vedere al fabricării şi al întrebuinţării. Daciă se dă pe râzătoare un cartof, sub un curent de apă» deasupra unei site, grăunţele de f* sunt antrenate, trec prin sită şi se depun, pe fundul vasului. - Fig. 772. - Examinat la microscop, un grăunte de feoulă prezintă straturi concentrice disipase în jurul unui hil. Icălzite Fig. 771. — Herniaria glabra — FECIORICÄ. In total media anuală dată de fiecare individ este: Azot 3,488 Kg; Fosfaţi 1,947 Kg.- Rezultă că producţia anuală de fecale a locuitorilor ţării noastre este de circa: Excremente mixte..................... 6.755.400 tone Azot..................................... 62.784 tone Fosfaţi.................................. 35.046 tone Ţinând seama că în bazinele de colectare au loc pierderi de azot, prin fermentaţie, greutatea celui utilizabil poate fi redusă la 50.000 tone. Socotită valoarea sa la 2 lei de kg. numai, urmează că pierdem anual o valoare de 10.000.000 lei. Adăugând şi 14.000.000 valoarea fosfaţilor paguba econo- Fig. 772. — PRINCIPIUL DE EXTRACŢIE a feculei din cartofi, la 200 gr. şi îmbibate cu apă, straturile respective se depărtează, granula se umflă şi crapă. In celulă, granulele de f. sunt îngrămădite fără nici o ordine - Fig. 773. - Concentraţia f. în tuberculul de cartof creşte dela centru spre periferie. Se constată aceasta examinând prin transparenţă o felie subţire de cartof: zona medulară centrală este translucidă, parenchimul cortical este opac. Proprietăţile f. sunt aceleaşi ca şi ale a-midonului. FECULÄ 518 Extragerea f. din cartof. F. se extrage din cartofi industriali; un soi foarte potrivit pentru aceşt scop este Richters Imperator, întrucât dă producţie mare la ha. şi este bo- Fis. 773. — GRĂUNŢI DE FECULĂ acumulaţi în celulele de cartofi. gat în f. Un cartof buh pentru feculerie, are în mijlociu următoarea compoziţie, în pro- cente : Apă..............................................71 Feculă...........................................18 Celuloză şi materii pectice......................1,60 Albumină şi materii azotate......................2,17 Materii grase....................................0,12 Zahăr, răşini, uleiuri...........................1,05 Materii minerale.................................1»60 Procentul de f. la soiul Richters Imperator atinge uneori 21,5. Cantitatea de f. scade în cartofii conservaţi. Fis. 774. — FECULOMETRUL lui Aimé Girard şi Fleurant. Dosajul f. din cartof se bazează, în prin« cipiu, pe raportul care există între densitatea tuberculului şi conţinutul său în f. Un procedeu simplu este acela de a determina densitatea, măsurând volumul de apă des-locuit de un kg. de cartofi. Aparatul folosit este feculometrul lui Aimé Girard şi Fleurant - Fig 774 - iar măsurătoarea se citeşte pe un vas gradat. Tabele alcătuite special, arată cantitatea de f. în procente, corespunzătoare fiecărei densităţi aflate. Feculometrul este compus dintr’un vas de zinc A. având o capacitate de 5 1. In interiorul său este aşezat un coş de pânză metalică, foarte uşor, B. Se umple aparatul cu apă până la un nivel ce depăşeşte cu 1 -2 cm. locul de fixare al robientului D. Se deschide robinetul şi se lasă apa să se scurgă până ce nivelul ei este în dreptul reperului C., crestat pe un tub lateral foarte subţire în stânga aparatului. Se alege un kg. de cartofi întregi, bine spălaţi şi şterşi. Pentru complectarea greutăţii exacte se pot adăuga 1 -2 felii. Se ridică din vas coşul metalic astfel că cea mai mare î>arte a sa să fie afară din apă, fără ca totuşi să iasă din vas, şi se pun în el cartofii. Apoi el este aşezat din nou pe fundul vasului de zinc şi este scuturat şi răsucit, astfel ca să nu rămână bule de aer. Nivelul apei s'a ridicat. Se scurge din nou, prin robinet, adunându-se în balonul gradat E. până ce nivelul în tubul anexat aparatului atinge reperul C. ’Gâtul balonului E este gradat pentru un conţinut de f. cuprins între 12 şi 25%. O tabelă, anexă la aparat, dă procentul de f. anhidră corespunzător citirii de pe flaconul E. Aproximaţia dosajului este de 0,2-0,3% - exactitate suficientă în tranzacţiile comerciale a-vând drept obiect cartofii industriali. Principiile extragerii şi prepararea indus« trială a f. Granulele de f. sunt închise în celulele din ţesuturile tuberculei. Pentru a fi extrase, trebue sfărâmate aceste celule fre-cându-le de o râzătoare şi, apoi, separate resturile celulare cu ajutorul unor site şi sub acţiunea unui curent de apă. Sunt necesare mai multe operaţiuni: Fis. 775. — EXTRACŢIA FECULEI. 1. Cartofii sunt muiaţi în apă, pentru ca pământul şi pietrele aderente la suprafaţa lor sa se deslipească mai uşor. 2. Se trec, apoi, în coşul de lemn al unui cilindru construit uin şipci, montat pe un cadru de fier şi care se învârteşte cu o viteză de 24 rotaţii pe minut. Cilindrul A. este cufundat pe jumătate într’un jgheab M. plin cu apă. Cilindrul este prevăzut în interior, aşezat pe direcţia axei sale centrale, cu un arbore elicoidal de fier, care cu ajutorul unor pijiioane, se roteşte odată cu cilindrul însă în sens contrariu. Supuşi acestei duble mişcări de rotaţie şi frecaţi de stinghiile cilindrului, cartofii sunt curăţaţi de pământ. In acelaş timp sunt împinşi de fusul elicoidal spre capătul cilindrului şi aruncaţi pe un plan incliriat P, depe care cad într’o cutie. De aci tuberculii sunt ridicaţi, cu nişte furci acţionate automat şi trecuţi pe râzători. Pietrele, mai grele, cad printre dinţii furcii, pe fundul cutiei, de unde sunt scoase la anumite intervale. - Fig. 775. 3. Cartofii curăţaţi de corpurile streine suferă o primă operaţie de sfărâmare în cilindrul devorator - răzătoarea Thomas - închisă în cutia IR. Aparatul se compune din-tr’un tambur cilindric, cu ax orizontal, care se învârteşte cil o viteză de 1200 turaţii pe minut. Pe suprafaţa sa sunt adaptate nişte pânze de ferăstrău cu dinţii foarte apropiaţi. Pulpa sfărâmată este antrenată de un curent de apă, într’o cisternă F. de unde cu ajutorul unei pompe C. este dusă la nişte site cilindrice de metal T, T\ uşor înclinate, care se rotesc în jgheaburile de fontă L, L\ cu o viteză de 25-30 turaţii pe minut. In interiorul sitelor, dispuse pe axă, sunt nişte perii cari se învârtesc în sens contrar. întregul sistem este scăldat de un curent de apă, adus pe o ţeavă, -concentrică axei, şi prevăzută cu orific'i prin care apa curge. - Scopul sitelor este acela de a separa f. In primul cilindru-sită apa încărcată cu f. trece prin ochiurile pânzei metaîice, iar pulpa, aproape epuizată, cade pe jghiabul c. într’un rezervoriu H, de unde va fi pompată din nou, pentru a fi a doua oară dată Fig:. 776. — FABRICAREA FECULEI. prin site. Apa cu f. trece în al doilea cilindru-sită T\ care are ochiurile mai fine şi opreşte fragmentele de pulpă care ar fi scăpat prin prima sită. Aceste fragmente sunt aruncate pe jghiabul c\ tot în rezervorul comun H. După prima trecere prin site se obţine deci o suspensie de f. în apă şi pulpă în rezervorul H. care conţine încă f. în celulele nefărâmate de răzătoarea Thomas. - Fig. 776. Aceasta din urmă, este supusă unei a doua treceri pe râzători şi prin site. 4. Operaţia se face cu ajutorul râzătoarei Champonnois, formată dintr’un tambur orizontal fix a cărui suprafaţă laterală, prevăzută cu lame de ferăstrău, este perforată pe mai multe şiruri. In interior se roteşte, cu o viteză de 800-900 turaţii pe minut, o paletă cu 3 braţe care trimite pulpa pe lamele de ferăstrău unde este redusă în pulbere fină. Aceasta este pompată din nou în-tr’o a doua serie de site care separă iar o apă cu f. în suspensie. Partea solidă rămasă poate fi considerată practic ca nemai conţinând f. 5. Plalnele înclinate sunt bazine mari de zidărie sau lemn, largi de circa 1 metru şi având panta foarte dulce. Apa se scurge, iar f., mult mai densă, se depune repede. Tis. 777. — ETUVĂ LACAMBRE pentru uscarea feculei. F. bruta obţinută, conţine corpuri străine: resturi celulozice şi particule teroase. Pentru a o rafina, ea este repusă în stare de suspensie în nişte recipiente mari, prevăzute cu agitatoare care scutură amestecul. După ce se întrerupe agitatul, începe depunerea. F. se aşează între particulele de pământ mai grele, care cad la fund şi resturile celulozice, mai uşoare, care rămân deasupra. După 2-3 stratificări şi decantări succesive se alege f. curată. 6. F. astfel obţinută are 40-50% apă. Se FECUNDAŢIE 520 elimină o parte din ea prin centrifugare în turbine speciale. Se obţine f. verde având numai 30-35% apă şi care poate servi la fabricarea glucozei. 7. F. verde este uscată în etuvă. Aceasta este o cameră încălzită de un calorifer cu aer cald, care se degajează prin pardoseala camerii. Pe nişte pânze fără sfârşit f. este transportată succesiv, începând dela plafonul camerei din ce în ce mai jos, uscându-se progresiv şi adunându~se într’o încăpere situată într’un colţ al camerei. - Fig. 777. In această stare, ea are o structură grăun-ţoasă şi este potrivită pentru unele întrebuinţări industriale. 8. F. uscată în etuvă este măcinată între doi cilindri de fontă sau de bronz şi apoi cernută, obţinându-se f. fină cu însuşiri culinare. Cantitatea de apă necesară fabricărei f. este considerabilă. Se socoteşte greutatea ei cam la înzecitul greutăţii cartofilor prelucraţi. De aceia instalaţiile trebue făcute în locuri unde apa este din abundenţă şi cât mai curată, întrucât puritatea apei determină calitatea f. Resturile rămase dela fabricarea f. pot fi întrebuinţate cu folos în agricultură: borhotul - impropriu numit astfel - constituit din fragmente celulozice, lipsit de substanţe amilacee, serveşte în alimentarea vitelor; a-pele reziduale pot fi scurse pe canale de irigaţie şi utilizate ca îngrăşământ sau pot fi captate în bazine anumite şi evaporate, obţinându-se astfel pudretta vegetală. F. este o substanţă alimentară de primul ordin şi cu rol important în hrana omului şi a animalelor. Mulţumită ei, făina de cartofi este panificabilă. Ea serveşte la fabricarea dextrinei şi a glucozei. Se prepară din ea, cleiuri, siropuri. Este folosită în vopsi-toria ţesăturilor şi în chirurgie pentru fabricarea benzilor aglutinative cu care se leagă fracturile reduse. V. M. FECUNDAŢIE. - Bot. - Plantele cu reproducere sexuală produc două feluri de celule sexuale. Acestea, fiecare în parte, nu sunt capabile să vieţuiască, dacă nu au prilejul să se întâlnească, câte două de sex contrar şi să se contopească într’o singură celulă -ou sau zygot. Fenomenul de copulaţiune şi efectele sale de pe urma căruia rezultă o singură celulă - ou, ce transmite viaţa ge-neraţiunei următoare, poartă numirea de f. Atât plasma, cât şi nucleii celulelor sexuale, se contopesc într’o singură plasmă şi un singur nucleu. Este cunoscut, că, nucleul u-nui individ conţine un număr constant de cromosomi, caracteristic fiecărei specii respectiv rase în parte. Chromosomii nu-cleilor celulelor sexuale nu se contopesc, astfel că nucleul oului conţine un număr du- blu de chromosomi decât celulele copulate. La fiecare plantă deosebim o generaţiune înainte de copulaţiune, numită Gametophyt; celulele acestea, cu numărul de chromosomi caracteristic unităţii respective, se zic că au x-chromosomi sau sunt haploide. După fe-cundaţie, urmează a doua generaţie numită Sporophyt, ale căror celule au 2x chromosomi şi sunt în faza diploida. Dacă procesul de dublare al chromosomilor nu ar fi urmat de un alt proces de reducere a numărului lor, atunci ar urma ca la fiecare generaţie să aibă loc o înmulţire neîncetată a numărului chromozomilor. Reducerea chromosomilor se produce fie la prima diviziune, când începe germinaţia oului* sau aceasta are loc mult mai târziu, odată cu formarea celulelor sexuale. După cum fecundaţia face tranziţie dela Gametophyt la Sporophyt, o diviziune reductorie separă Sporophytul de Gametophyt. Fecundaţia la alge şi ciuperci. Avem următoarele tipuri: a. - Copulaţie de gameţi sau gametangi: Gârneţii sunt celulele sexuale cu un singur nucleu; gametangiile sunt celulele sexuale cu mai mulţi nuclei. b. -Aniso- şi Isogamie. Aniso-Hetero-gajnie gârneţii sunt diferit conformaţi. Isogamie: gârneţii sunt la fel. c. - Ooagamîe. Celulele sexuale masculine se nasc în număr mare dintr’o celulă mamă; celulele sexuale femele sunt comparativ mari şi se nasc câte una sau în număr mic din celula mamă. d. - xe-nogamie: gârneţii se nasc din indivizi diferiţi. Paedogamie: gârneţii sunt născuţi din divizarea aceleaşi celule. Autogamie: unirea a doi nuclei de sex diferit, care se găsesc în aceiaş celulă. Fecundaţia la Bryophyte si Pterydophyte. Aci aflăm o alternanţă de generaţiune. Din oul feoundiăit se naşte fazia d’iploddă: Sp'o- rophytul; acesta produce din celulele mame, prin diviziune reductorie, sporii. Din spori se naşte mai departe faza haploidă-Game-tophytul. Ultimul poartă în arhegon, celula sexuală femelă zisă oosfera, iar în anteridii, produce celulele sexuale masculine zise anthe-rozoizi. Nu există dispoziţiuni speciale, care să apropie cele două celule sexuale. Anthe-rozoizii ajung în picăturile de apă de ploaie sau rouă, de unde sunt atraşi chemotatic de oosferă. După îndeplinirea f., ca şi la animale, oul se desvoltă în embrion, fără a trece printr’o perioadă de repauz. Fecundaţia la Spermophyte. La acestea, se acoperă alternanţa de generaţiuni, din cauză că Gametophytul şi-a pierdut independenţa fiziologică şi vegetează pe Sporophyt, de care aparţine din punct de vedere morfologic. Planta aparentă care poartă florile este Sporohytul. In floare aflăm frunze fertile. Frunza fertilă femelă e carpelul -macrosporophyll -, care poartă ovulul - ma- 521 FECUNDATIE-FELIS MAS crosporangele înăuntru aflăm sacul embrionar - macrosporul Sacul embrionar se naşte printr’o diviziune reductorie; este deci haploid şi reprezintă Gametophytul, care poartă celula sexuală femelă - oosferă ~. Frunza fertilă masculă se numeşte stamină -microsporophyllul ea poartă în partea zisă anteră, 00 -1 saci polinici -- microscpo-răngii. înăuntru lor se produc prin câte o diviziune reductorie, grăunţii de polen - mi« crosporii; prin urmare, aceştia fac parte ca şi sacul embrionar, din Gametophyt. Grăunţii de polen ies afară din sacii polenici şi sunt purtaţi de vânt, apă sau insecte, până la frunza fertilă femelă. Odată ajunşi aci, dau naştere la un tub polinic, care are rolul să conducă antherozoizii la oosferă; - Fig. 778 -deci la Spermophyte, antherozoizii nu mai sunt conduşi de apă până la oosferă, ca la plantele Fig:. 778. — FECUNDAŢIA. - Schemă -. Desvolta-rea unui tub polinic - tp - de la stigmat până la micropil - m a ovulelor - Ovl p, grrăunti de polen; stl, stil. - 1, ovule anatrope -Crin-; 2, ovul orto-trop; 3, ovul anatrop - Morcov -. inferioare. In tubul polinic emigrează 2 an-terozoizi, unul care fecundează oosferă. La Gymnosperme, numai unul din aceşti ante-rozoizi îndeplineşte f. La Angiosperme, a-flăm un fenomen de dublă f.; în adevăr, u-nul din aceşti anterozoizi se uneşte cu oosferă, dând naştere la oul, care apoi se transformă în embrion. Celălalt anterozoid trece pe lângă ou şi merge către centrul sacului embrionar, unde se contopeşte cu nu-cleii secundari, formând un ou secundar, prin diviziunea multiplă a căruia, ia naştere ţesutul parenchymatic de rezervă, zis endosperm. F. se îndeplineşte la alge, ciuperci şi cor-mophyte. La unele fiinţe, f. este obligatorie, iar la altele - ex. ciuperci cu înmulţire vegetativă - este facultativă. Sunt fiinţe ca bacteriile, algele albastre, la care nu se cunoaşte vreun fenomen de f. Studierea f. are un rol important pentru genetică, întrucât prin actul fecundativ, se trajismit caracterele ereditare, dela părinţi la copii. C. C. Georg. FECUNDAŢIE ARTIFICIALĂ. - Zoot. -V. însamânţare artificială. FEDELEŞ. - Vas de lemn pentru păstrat lichide, format din doage; este de formă largă şi scund. FEDERALĂ. - Econ. - V. cooperativă. FEHLING. - Med. - Reactiv de culoare albastră compus din două soluţii A. şi B., care se întrebuinţează la dozarea glucozei din urină. Soluţia A, e formată dintr’un amestec de sulfat de cupru 35 gr., acid sulfuric 5 cc., apă distilată 1000 cc. şi are culoarea albastră. Soluţia B, incoloră, conţine sarea Seig-nette - tartrat dublu de potasiu şi sodiu -150 gr., sodă la 36 grade B\ 300 cc., apă distilată 1000 gr. Aceste soluţii se amestecă în părţi egale în momentul utilizării. Pentru cercetarea zahărului din urină, procedăm astfel: într’o eprubetă se pune 2 cc. de licoare Fehling şi se fierbe. Se adaugă 5 cc. urină filtrată şi se încălzeşte din nou. Dacă urina conţine glucoză, licoarea se decolorează şi se depune un precipitat roş-portocaliu de oxid de cupru. Glucoza are deci proprietatea de a reduce licoarea Fehling, formând acel precipitat. Di, Dy. FELDSPAŢI. - Miner. - Silicaţi ce formează o grupă distinctă, graţie compoziţiei lor chimice şi proprietăţilor fizice şi crista-lografice. Sunt silicaţi dubli de aluminium şi alcali, au structură lamelară, greutate specifică 2,50-2,75, duritate 5-6; intră în compoziţia multor roce importante; granit, pegma-tit, diorit, diabaz etc. Sub influenţa agenţilor atmosferici, f. pierd alcali şi se transformă în caolin. PELIDAE. - Zool. - Fam. de animale tipic Carnivore; formulă dentară: 3- 1- 3~~2-..L» 3. 1. 3—2. 1. incisivi mici, canini mari, conici, molarii mari, unul singur în falca superioară, pre-molarii bine desvoltaţi, la tipul primitiv suferind o reducere simţitoare. Capul cam scurt, dar larg din cauza desvoltării muşchilor masticatori; labe puternice, cu 5 degete înainte şi 4 dinapoi, coadă lungă. Se hrănesc numai cu carne de vertebrate, cu sânge cald. Un singur gen Felis, cu multe subge-n>uri: Felis din care face parte: leul, pisica, tigrul, pantera, etc. Cynailurus, Lynx. F. au apărut în miocenul superior; formele de tranziţie se apropiau de Mustelide şi Viveride. FELINAR. - Zoot. - Brezătură mai largă, care se întinde şi pe părţile laterale ale feţii animalelor. F. poate fi complet, când se întinde din regiunea frunţii până jos la vârful nasului, sau incomplet pe jumătate la dreapta sau la stânga. A. H. FELIS MAS. - Med. Vet. - Sub acest nume se cunoaşte, în medicina veterinară, rizomul de ferigă masculă. Este un medicament care, - mai rar sub formă de pulbere, căci îşi pierde repede efectul, mai des ca extract eterat, - se întrebuinţează în tratamentul diferitelor boli parazitare - strongiloza gastro-intestinală la oi, distomatoza la oi şi boi, etc. FEMELÄ-FERICA 522 - Astăzi, acest extract eterat se întrebuinţează pe o scară redusă, dar cu toate acestea, tot un extras din rizomul ferigii mas-cule stă la baza multor preparate, care se folosesc mai cu seamă în combaterea găl-bezii la oi, ca: gălbinolul, distolul, etc. N. C. FEMELA. - Individul care posedă organele sexuale femenine. Se diferenciază de mascul prin însuşiri morfologice şi fiziologice, care se traduc printr’o constituţie mai fină, temperamentul vioiu şi un caracter mai blând, mai bun, mai uşor de stăpânit. Caracteristica f. este gestaţia, naşterea şi .alăptarea, funcţiuni fiziologice rezultate din structura anatomică a corpului. In specia omului, individul care are aceste însuşiri se numeşte femee; în specia bivolului, bivoliţă; în specia calului, iapă; în specia boului, vacă; în specia porcului, scroafă; în specia oilor, oaie; în specia caprelor, capră; în specia câinilor, căţea; în specia pisicilor» pisică sau mâţă; în specia găinilor, găină, etc. Sunt unele specii cari se numesc cu numele femelei respective, exemplu oaia, capra, etc. Gh. R. FEMENINĂ, Expresie. - Zoot. - Înfăţişarea sub care se prezintă un individ femei d/intr* o specie, spre deosebire de indivizii masculi din aceiaşi specie, din punctul de vedere morfologic şi fisiologic. Deosebirile dela un sex la altul, înăuntrul aceleiaşi specii, constitue dimorfismul sexual. In cadrul dimorfismului sexual sunt nuanţe individuale, care permit a caracteriza indivizii din punct de vedere al înfăţişării în: masculine şi femenine; pronunţate masculine sau femenine şi slab masculine sau femenine. In selecţia animalelor de prăsilă trebue să avem în vedere aceste gradaţii de masculinitate sau feminitate. Se elimină dela reproducţie masculii care având expresie feme-nină sunt, de regulă, lipsiţi de vigoare, iar femelele cu expresia masculină nu sunt destul de prolifice şi dau lapte mai puţin. De aceea este de preferat totdeauna un mascul, cu caractere masculine pronunţate, chiar dacă are vre-un defect neînsemnat faţă de un mascul, fără nici un cusur, dar care e lipsit de masculinitate. Gh. R. FEMUR. - Anat. - Os lung, foarte masiv care ia parte la formarea scheletului membrului posterior. Este aşezat într’o direcţie oblică de sus în jos şi dinapoi înainte, între oasele bazinului şi ale gambei. Constitue baza osoasă a regiunei coapsei la animale. N. A. FENOL. - Med. Vet. - Sin. acidul fenic curat, se prezintă sub formă de ace incolore, mirositoare şi solubile în apă, alcool, glice-rină etc. Trebue păstrat în sticle bine închise şi la întuneric. In soluţie de 3 % este un antiseptic foarte bun pentru pansamente, instrumente şi curăţitul plăgilor. F. brut este un foarte bun desinfectant pentru toate nevoile. Pentru acest lucru se amestecă 900 grame f. brut cu 100 gr. alcool denaturat, din care amestec se face apoi o soluţie apoasă 5 %, cu care facem desin-fecţiile necesare. F. fie în soluţie, fie în pomezi, se întrebuinţează deasemenea şi contra paraziţilor §xterni. Ca antiseptic al căilor respiratoare se foloseşte fie în inhalaţii, fie în injecţii intratracheale - soluţie 1 % N. C. FENOLPHTALEINÄ. - Med. Vet. - Produs sintetic sub formă de pudră cristalină, albă sau alb-gălbuie, fără gust, aproape insolubilă în apă, solubil în zece părţi alcool. Ca medicament el se întrebuinţează pe o scară mică în medicina veterinară. Serveşte la diferite analize. N. C. FENZLIA. - Bot. - Fam. Polemoniacee. F. dianthiflora. Plantă anuală, înaltă de. 1 5 cm. Frunzele opuse, liniare; florile numeroase, de culoare roză, liliachie sau albă. înfloreşte în Mai-Iunie. M. Crav. Fi&. 779. — FERIGĂ MASCUI.Ă. FERECAT. - Maş. - In general - legat» întărit. Prevăzut cu garnitură de fer. Ferecă-tura carului, îmbrăcat cu fier sau cu alt metal. A. Cherd. FERICA. - Bot. - v. feriga. 523 FERIGĂ-FERMĂ FERIGĂ. - Bot. - Numire dată speciilor mai multor genuri de plante întrebuinţate ca ornament. Astfel genul Asplenium, cuprinde un mare număr de plante; dintre speciile exotice sunt: A. cicutarium Schwarz. din Antile, A. flabellifolitum Cav., din Australia, A. marginatum L., din America tropicală etc.; alte specii de Asplenium sunt însă europene. Nephrodium este alt gen de f. ornamentală. N. filix mas este o specie rustică, europeană, trăeşte în plin aer; rădăcini subţiri, însă rezistente, din care se înalţă frunze anuale, bipenate, de 1 m. şi mai mult înălţime, cu peţiolul acoperit cu solzi de culoare închisă; lobii de sus ai frunzelor sunt rotunjiţi şi dantelaţi. Se cultivă în locurile răcoroase şi umbroase ale grădi-nelor; are numeroase var. horticole., N. spi-nulosum este deasemeni o specie ornamentală, cu frunze de circa 80 cm., bi- sau tri-penate; foliole cu segmente triunghiulare lanceolate, dinţate pe margini şi terminate cu un vârf ascuţit. Interesante deasemeni sunt speciile genului Osmunda: O. Cinnamomea Linn., plantă originară din Japonia, Canada. Peţiolul frunzelor formează tufe dese; frunzele sterile, de 60 cm. la 1 m. lungime şi 15-20 cm. lăţime, cele fertile mai mici. Plantele tinere acoperite cu un puf feruginos. Var. angustata mai mică şi cu frunzele de un verde mai închis. O. Claytoniana Linn. din America de Nord şi Himalaia. O. java-nica Blume., din lava, Ceylon cu frunze de 33 cm. - l m. lungime şi 20-30 cm. lărgime. F. regală - O. regalis specie europeană, cu frunze mari, bipenate, unele dintre ele întrec pe celelalte în înălţime, 1-2 m. şi se termină printr’un ciorchine de sporangi gălbui. Toate aceste specii de f. se pot cultiva în plin aer, ou excepţia O. javanica Blume. FERM. - Econ. - Schimbul, cumpărarea sau vânzarea de mărfuri, efecte publice, ce- Fiff. 780. — FERMA BAZARGIC. Grajdul de vite. reale, etc., stabilit în mod hotărît, neclintit, sigur şi executabil la un preţ determinat şi un termen fix. Cumpărarea sau vânzarea fermă este o cumpărare sau vânzare asupra căreia nu se poate reveni. N. Ghiul. FERMĂ. - Dela ferme, care în limba fran- ceză are înţelesuri deosebite. Astfel se înţelege fie casa cu dependinţele mai de seamă ale unei exploatări, fie totalitatea clădirilor, fie contractul de arendare a unei proprietăţi. In înţelesul de astăzi, cuvântul f. se dă unui bun agricol cu toate clădirile, instalaţiile şi inventarul viu sau mort, exploatat şi administrat după toate regulele ştiinţei astfel ca să asigure o rentabilitate mai mult sau mai puţin importantă. Pentru ca un astfel de bun să poată fi numit f./trebue în primul rând să fie exploatat în mod intens, să dispună de capital suficient, cu alte cuvinte să fie o adevărată uzină. In asemenea exploatare, investiţiile de capital în inventar viu şi mort şi conducerea joacă rolul principal. Conducătorul tre-bue neapărat să fie sau titrat, sau un practician care să aibă suficiente cunoştinţe teo- Fig. 781. — FERMA CĂLĂRAŞI. Tineret femei de vaci roşii de Basarabia. retice, pentru a putea face faţă în ziua de astăzi diferitelor probleme noui care se pun în fiecare zi în agricultură. Ultimele descoperiri ale ştiinţei şi rezultatele cercetărilor făcute de Institutul nostru de Cercetări Agronomice au schimbat aproape complet sistemele vechi de cultură; problema arăturilor, a grăpatului, porumbul ne-muşuroit, problema asolamentelor, rezultatele proaste date de grâul cultivat după porumb şi câte altele, sunt probleme care nu pot fi rezolvate cu profit decât de un bun cunoscător al plugăriei teoretice şi practice. Asigurarea rentabilităţii nu se poate face decât prin diversitatea culturilor, şi prin adoptarea celor care reuşesc în regiune, se pot desface uşor şi cu preţuri remuneratorii; acelaş lucru şi în creşterea vitelor. Natural» că pe lângă toate acestea, o administraţie ordonată, un personal cinstit, cunoscător al meseriei şi disciplinat, sunt condiţiuni esenţiale pentru asigurarea unei bune reuşite. De asemenea, într’o f. bine organizată nu trebue să lipsească contabilitatea care, după un vechiu dicton, e oglinda exploatărei. Denumirea de f., dată astăzi în general micilor gospodării din jurul oraşelor, plan- FERMĂ 524 tate cu pomi roditori» vie şi puţin teren a-rabil, precum şi acelora în care se întreţin vaci de lapte sau păsări cu scop de a desface produsele în oraşul din apropiere, nu este câtuşi de puţin bine dată. La cele mai multe din aşa zise f. s’au făcut investiţiuni Fig. 782. — FERMA MODEL BOIU, uscătoria sistematică de hamei. atât de mari în clădiri, în cât nu mai pot avea nici o rentabilitate. Cuvântul de f., în agricultura noastră, nu este prea vechi. Prima dată a fost dat de marele agronom Ionescu de la Brad, care în 1847 publica pentru prima oară ,,Ferma model şi institutul de agricultură al Moldo” vei“. Mai târziu un amator, Duiculescu, înfiinţează prima f. la R. Sărat. Deşi unele exploatări nu au fost cunoscute sub numele de f., totuşi au fost o serie întreagă de agricultori, care prin investiţiile şi sacrificiile făcute, pot fi consideraţi ca a-devăraţi întemeietori ai f, în ţara noastră. Astfel, putem cita, printre vechii proprietari: Cantacuzino Paşcanu, fraţii Stroici, Goilav, Ciomac, Vasile Lascăr, Lucasievici şi alţii. Astăzi avem o pleiadă de agricultori care, prin sacrificiile făcute, merită recunoştinţa plugăriei româneşti. Printre aceştia putem cita: D. D. Garoflid, I. Cămărăşesou, Aurel Pană, Ion şi Emil Marian, Burbure de Wessenbeck, Mavrocordat, Stephani, etc. Cităm, astfel, pe judeţe, câteva din fermele mai importante: Bacău; M. Costinescu, Răcăciuni; Ati.'a Constantinescu, Gârleni; Leon Furnarachi, Răcăciuni; M. Hanuţ, Cleja, cu: 420 ha., din care: 10 ha. vie, 3000 arbori fructiferi; plante furajere 30*40 ha. anual; grâu» orz, ovăz, cartofi, napi, porumb, sfecla de zahăr; lăptărie, 42 vaci Schwytz, unt presat, lipsă de asistenţă veterinară; porci Edelschwein, 200 oi merinos, ţurcane brumării X kara-kul; tractor; 8 cai; 130 stupi sistematici; iaz-artificial, etc. Brăila: P. Boroş, Lacul Sărat - agricultură, viticultură şi avicultură; P. Panas - Ferma Rubla -, idem; Elena Orezeanu, com. Tra* ianu, agricultură şi creşterea vitelor; Const» Teianu, Făurei, agrie, şi grădinărie; Nicu Pană, com. Lişcoteanca, agrie.; Sanda Ştirbei şi Ioana Cantacuzino, com. Berteştii de Jos, agrie, şi piscicultura; Centrul Agr. Ur-leasca al Camerei Agr., apicultură şi agrie.; Grigore Cicei, com. Voineşti, agrie, şi viticultură, etc. Figr. 783. — FERMA Col. G. DINOPOL -LDoU. Vedere din câmpul de experienţe. ha.; Ciuxpai, 5$J0—ha.; fejpna Cgyanférei de Agreau 8^-kííT, devpsuttaeaxrlfâ rep^oaupţîe - trăpaşi ame fíe ani şi -'C/rloff etc. Dolj: C. Sesceoreanu; col. G. Dinopol, câmp de experienţă în colaborare cu I. C. A. R. - Fig. 783 -, etc. Ialomiţa: N. N. Seceleanu, Aurel Pană» I. Cămărăşescu. Giurgeni, Ionel Berceanu, etc. Jmmlk Ferma. Carpen*ei Agx* 54£^l*a>r^etJrh. Kirilov, 13 4 -4ia7- Fi§7 784 iCl\85. Maramureş: Erezii I. Petre Mihaly, com. 525 FERMĂ Sarasău, zootehnie şii pomicultură; FI. Jurca, Sarasău, creşterea oilor, lăptărie şi pomicultură - Fig. 786 Simion Pop, Vişeul de Sus, zoot., pomi şi exploataţie de păduri, Urdea Jonel, com. Sighet, oi şi pomi, etc. Fie. 785. — FERMA CAMEREI DE AGRICULTURA A JUD. ISMAIL. Vedere generală. Prahova: Ferma Ciorani, a Camerei Agr.» 350 ha., cereale, pomi, creşterea vitelor; Ţi-gania-Dărmăneşti, idem, horticultură şi legu-micultură, etc. Fig. 786. — VEDERE DE LA FERMA FLAVIUS JURCA, com. Sarasău-Maramureş.â Putna: Ferma Centrul Focşani, 25 ha., cultură intensivă, demonstrativă, animale, etc. Râmnic: I. Antonescu, com. Domniţa Ileana, plante agricole, crescătorie de porci şi oi; ferma Epuraş a Camerei Agr., cereale, pomi fructiferi, porci, avicultură; Şerban Ghica, com. Sihlea, cultură de orez; Ing. Scarlat Greceanu, ee*n. Topliceni, specializată în lăptărie; Al. Zamfirescu, com. Dragoslo-veni, vie, pomi şi avicultură, etc. Roman: Dr. Manolescu-Strunga; Ernest Ene, Muncelul de Sus; Cristea Solomon, com. Bârjoveni; D-na Cantacuzino, Miclăuşeni; Baron Stârcea, Văleni; Vasiliu Bolnavu, Dul-ceşti, etc. Soroca: Vasilcău-Trifăuţi, a Facultăţii Agr. Chişinău: 410 ha. arabil, păşune, livezi, vie, salcâmi, iazuri, cereale, porci Berk, oi Ka- rakul, trăpaşi Yl Orloff, Yl ardenez, raţe Peking, găini Rhode-Island, cercetări ştiinţifice, activitate didactică, etc. Trei-Scaune: Dr. Gavril Szent Ivanyi, com. Santionlunca, 166 ha., cultură intensivă; dr. V. Stanciu, Sf. Gheorghe, industrii agricole; Ing. agr. E. Beczassy» com. Dolnic, 174 ha., Fig. 787. — FERMA CAMEREI .AGR. VLAŞCA. Grajdul pentru reproducători; pe faţadă, un şpalier de piersici. creşterea vitelor; Ing. agr. Andrei Ivos, com. Boroşneul mic, 1 13 ha., industrii agricole, etc. Turda: loan Russ, com. Luduş, 225 jug.; Fig. 788. —FERMA CAMEREI DE AGRICULTURĂ A JUD. VLAŞCA. Grajdul pentru reproducători inferiori. Fig. 789. — FERMA CAMEREI DE AGRICULTURĂ VLAŞCA. Vedere generală din pepiniera de pomi fructiferi - etate 1 an. - Baron Banffi Ladislau, com. Luduş II, 215 jug.; Cornelia Dr. Onişca, com. Sâniacob, 333 jug., etc. Vlaşca: Ferma Camerei Agr., 30 ha.* cui- FERMĂ 526 turi cereale, vite de rentă, grădină demonstrativă, staţiune de montă, eltc. - Fig. 787, 788 Şi 789. Ferme Zootehnice: Florica-Muscel Gher-ghiţa-Prahova - etc. - v. Institutul Naţional Zootehnic. Organizarea şi condiţiunile pe care trebue sa le îndeplinească o fermă. La înfiinţarea unei f. se va avea totdeauna în vedere, în primul rând suprafaţa, inventarul viu şi mort, de care avem nevoie, şi personalul necesar. Pe lângă aceste date, se vor calcula necesităţile în clădiri pentru adăpostirea personalului, vitelor, nutreţurilor, maşinelor şi a productelor. Odată cunoscute aceste lucruri, se va proceda la alegerea locului care, dacă se poate, va trebui să fie în mijlocul tere- Fig. 790. — FERMA CĂLĂRAŞI, VEDERE GENERALĂ. Cancelaria şi Cantoanele pentru locuinţele funcţionarilor. nului, pentru a se putea face diferitele transporturi în cel mai scurt timp şi cu cât mai puţină cheltuială. De asemenea, se va aşeza pe cât posibil în apropierea unui sat şd aproape de o cale de comunicaţie bună şi în scopul de a înlesni accesul şi transportul produselor la locul de desfacere. Din motive de ordin sanitar, nu se va aşeza f. la drum, pe care, trecând vite bolnave, s’ar aduce boala în exploataţie. In ce priveşte terenul, se va căuta să fie sănătos, să nu fie umed, să nu fie aşezat la gura unei văi, pentruca în cazuri de ploi mari, să nu fie inundată, să nu fie expus vânturilor predominante şi dacă se poate să aibă puţină pantă pentru scurgere, este mult mai bine. Odată ales terenul, se va stabili suprafaţa necesară pentru curte, care trebue să fie în raport cu întinderea terenului de exploatat, numărul personalului, a vitelor şi de inventarul mort de care avem nevoie. Aci se va avea în vedere o serie întreagă de alte chestiuni, dacă personalul de serviciu va locui în f. principală sau la una din secţii, dacă toate vitele vor fi ţinute în f. sau numai o parte, etc.; numai după ce se va fi examinat situaţia din toate punctele de vedere, se va proceda la facerea planului. Curtea propriu zisă, în orice caz să nu fie prea mică, dar nici prea mare, pentru a nu se pierde teren în zadar. Ca principiu se enunţă ca circulaţia să nu fie împiedicată şi să se poată face cu uşurinţă. Curtea trebue neapărat îngrădită. In ce priveşte clădirile, se vor aşeza de preferinţă în jurul locuinţei şefului exploataţiunei, care este absolut necesar să fie în mijlocul curţei, pen-trtica supravegherea şi controlul să se poată face mai cu uşurinţă. Fiecare clădire va fi aşezată astfel ca să poată fi folosită la maximum şi să nu împiedice accesul la celelalte. Dacă se vor creşte porci, porcăria se va pune mai deoparte şi nici într’un caz în apropierea lăp-tăriei sau a locuinţelor personalului. Platforma de gunoi, din cauza mirosului şi a muştelor, se va pune cât mai deoparte de locuinţa personalului şi în afara curţei, într’un loc mai ferit, pe cât posibil în apropierea grajdurilor şi astfel ca transportul gunoiului din grajd şi din platformă să se poată face cu uşurinţă, încât să nu fie în bătaia vântului şi cât mai puţin sporit. Clădirile nu vor fi îngrămădite unele în altele, pentru a se putea mai uşor apăra în caz de foc. La fiecare grajd va fi o cameră pentru preparat nutreţul, în care să se poată depozita nutreţul necesar pentru 24 ore; dacă camera nu e destul de mare, rezerva de nutreţ se poate depozita într’un şopron cu pereţii de leaţuri chiar în apropierea grajdului. Nutreţul, de preferinţă, trebue adăpostit în şoproane anume construite, sau dacă nu se poate, în stoguri, aşezate într’un loc sau chiar în mai multe locuri; în orice caz, între stoguri trebue să fie loc suficient pentru Fig. 791. — FERMA STUPINA - Schitu-Goleşti, a Camerei Agr. Muscel. - Crescătoria de păsări Rhode-Island. ca într’un caz eventual de foc să nu ardă tot depozitul. Silozul sau groapa de nutreţ murat se va aşeza în apropierea grajdurilor. Silozurile cu sfeclă sau cartofi se vor pune într'un loc ferit de vite, în afara curţii. Remiza de maşini va fi destul de mare, 527 FERMĂ ca să se poată adăposti toate maşinile, inclusiv batozele, locomobilele, maşinile de arat şi să se poată scoate sau aduce orice maşină, fără a mai pierde timpul cu mutatul altor maşini. Atelierele vor fi în apropierea remizelor de maşini, pentru a se economisi timpul. Dat fiind că investiţiile în clădiri reclamă capital important, se vai evita luxul; clădirile se vor construi din materialul care se poate găsi în moşie sau împrejurimi, evitându-se a se aduce dela distanţe prea mari, pentru a nu se încărca costul cu cl'.eituelile de transport. Dacă se poate găsi cărămidă sau piatră prin apropiere, cu preţ avantajos, se va da preferinţă acestor materiale, dacă nu, se poate face cărămidă pe loc, iar în cazul când este lipsă de combustibil, se poate construi din chirpici sau pământ bătut. In ce priveşte materialul pentru acoperiş, va căuta a se întrebuinţa cel care se găseşte mai cu uşurinţă în localitate sau împrejurimi şi este mai eftin. FERME MODEL sunt acele exploataţiurii care dispun de teren, au inventar viu şi mort complect şi sunt organizate şi exploatate astfel ca să poată servi drept model agricultorilor mari şi mici din regiunea în care se găsesc. In aceste exploatări, tinerii absolvenţi ai şcolilor de agricultură de diferite grade, îşi complectează în practică cunoştinţele teoretice căpătate. Prima f. model înfiinţată la noi este f. Şcoalei Centrale de Agricultură dela Herăs- Fig. 792. — FERMA SPANTOV. Conacul. trău, în care elevii şcoalei făceau practică obligatorie în timpul duratei cursurilor. Astăzi, această f., mutată la Băneasa, este dotată cu tot ceia ce este mai modern în clădiri, inventar viu şi mort şi serveşte de practică studenţilor Academiei de înalte Studii Agronomice din Bucureşti. In România, f. model propriu zise s’au înfiinţat pe baza legei pentru organizarea învăţământului profesional din 1893, întoc- mită de fostul Ministru de Agricultură P. Carp. Scopul acestor f., fixate prin lege la minimum trei, a fost stabilit prin legea sus amintită, dţipă cum urmează: 1. - A servi ca model de cultură ameliorată moşiilor mari din regiunea în care se află. 2. - A deprinde timp de un an şi jumătate pe elevii absolvenţi a» şcolilor practice şi ai şcolilor centrale de agricultură cu practica lucrărilor agricole şi ale unei bune ad-ministraţiuni de moşie. 3. - A servi la îmbunătăţirea raselor de cai de muncă, boi, oi şi râmători. Aceiaşi lege spune că fiecare f. trebue să aibă în clădiri, maşini şi vite o zestre care nu va putea fi mai mică de 500.000 lei. Fi&. 793. — FERMA CENAD - grup de tăuraşi. Regulamentul legii prevede pentru absolvenţii şcoalei centrale de agricultură un stagiu de un an şi jumătate, iar pentru cei ai şcolilor practice de un an. Pe baza legii sus amintite, în 1896 ia fiinţă cea dintâi f. model în comuna Laza - Jud. Vaslui, iar în 1897 ia fiinţă f. model Studina din Jud. Romanaţi, ambele înzestrate cu clădirile şi inventarul viu şi mort necesar .unei instituţiuni model. Până la răsboi mai iau fiinţă f. Potur-Ha-mangia în Jud. Constanţa, Silistra şi Bazar-gic în Cadrilater şi Feteşti în Jud. Ialomiţa. Odată cu aplicarea Reformei agrare, scopul iniţial al fermelor trebuia lărgit, urmând a-şi îndrepta privirile şi către micul cultivator devenit proprietar de pământ, dar lipsit de conducerea pe care o avea până atunci. In acest scop, numărul f. se măreşte, înfiin-ţându-se câte una în judeţele în care era pământ disponibil; în 22 judeţe nefiind teren disponibil, nu s*au putut înfiinţa f. Despre activitatea f: până la răsboi putem spune cu drept cuvânt că' marchează o epocă în agricultura ţării; introducerea de FERMĂ 528 noui metode de cultură, intensificarea cultu-rei plantelor de nutreţ, în special lucerna şi trifoiul cultivate până atunci pe o scară rea-trânsă şi chiar aproape necunoscute în unele părţi ale ţării, introducerea leguminoaselor în asolament, începerea lucrărilor de selec-ţiune a cerealelor, introducerea de noui maşini în agricultură, introducerea de rase străine de vite cu scop de a îmbunătăţi vitele noastre şi în fine obligaţiunea absolvenţilor şcolilor de agricultură de a face practică la f. model, au dat rezultate care nu pot fi tăgăduite de nimeni. După răsboi, f. îşi continuă şi sporesc activitatea, răspândesc seminţe şi animale de rasă în mijlocul agricultorilor mari şi mici, cu preţuri reduse, introduc selectoarele fixe şi mobile pe care le pun la dispoziţia sătenilor, pentru a-şi curăţi seminţele, dau sătenilor seminţe curate în schimbul seminţelor lor, înfiinţează staţiuni pentru analiza pământului şi studiul Fig. 794. — FERMA DOBROVĂŢ - grajdul principal. îngrăşemintelor chimice, înfiinţează un laborator de morărit şi panificaţie şi continuă lucrările de selecţiune până la înfiinţarea Institutului de Cercetări Agronomice, în sarcina căruia trece rezolvarea acestor probleme. F. continuă încă studierea diferitelor probleme de interes local în câmpurile de experienţă dela diferite exploataţii. Din grânele produse la f. model, unele sunt introduse şi astăzi în cultura mare, cum este grâul de Todireşti, grâul 123 Hamangia, Laza 4 şi 9, Kirche, etc.; sunt de asemenea introduse diferite soiuri de orz şi orzoaică, porumbul românesc de Studina, dinte de cal de Pie-troşani, Domniţa şi Jugoslav, Portocaliu de Zorleni, Cincantin de Trestiana, Moldovenesc, Bănăţean, etc. In afară de practica pe care o fac absolvenţii şcolilor de agricultură de diferite grade, în 1902 se înfiinţează, pe lângă principalele f., câte o şcoală de ucenici agricoli, în care fii de săteni, absolvenţi ai cursului primar, îşi însuşesc cunoştinţele agricole teoretice şi practice, luând parte activă la toate lucrările de câmp şi în ateliere. De aseme- nea se înfiinţează pe lângă câteva f, şcoli de motocultură, cu scopul de a forma conducători de autotractoare. Până la 1930, f. erau adiministrate de Direcţiunea Generală a Fermelor, exploatarea făcându-se după normele prevăzute în legea Contabilităţii Publice. începând din 1930, Fig. 795. — VEDERE GENERALĂ A FERMEI TRESTIANA. pe baza Legii Comercializării Instituţiunilor Statului, se dă f. o autonomie şi se exploatează sub formă de regie publică comercială sub denumirea prescurtată de R. E. A. Z. Sub această formă e natural că exploatarea se poate face în condiţiuni mult mai bune, dar întreţdnându-se singure, fără nici o subvenţie din partea Statului, nu-şi mai pot menţine caracterul demonstrativ şi de educaţie în măsura care a fost concepută de legiuitor. Totuşi, în această situaţie, după cum s’a arătat mai sus, f. menţin câmpurile, sale de experienţă şi ale Institutului de Cercetări Agronomice, întreţin în stagiu absolvenţii şcolilor de agricultură precum şi şcolile de ucenici agricoli, horticoli, viticoli, apicoli şi de motocultură; iau parte la acţiunea de îndrumare a agriculturii întreprinsă de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. In noua organizare, f., fiind obligate a ţine contabilitatea în partidă dublă, au posibilitatea de a-şi da seama de rentabilitatea ori- Fig. 796. — FERMA HAMANGIA. cărei exploatări şi a elimina pe cele nerentabile. Transformarea în instituţiuni comerciale, obligate să se întreţină singure, fără nici un fond de rulement, dar în acelaş timp să-şi menţină şi caracterul demonstrativ şi educativ, s’a făcut cu mari greutăţi. Situaţia a fost şi mai grea, pentru că primii ani nu au fost favorabili agriculturii, nici ca pro-ducţiune şi nici ca preţuri, iar dezechilibrul 529 FER$fj& preţurilor produselor agricole faţă de preţul materialelor, instrumentelor şi a braţelor de muncă s’a menţinut. Cu toate aceste greutăţi, f. au continuat să-şi îndeplinească menirea şi prin muncă ordonată să ajungă a-şi spori producţiunea pe unitatea de suprafaţă în mod simţitor, faţă de producţiunea ţării. In tabloul de mai jos se arată producţiunea anedie în f. a celei mai importante plante, grâul, în comparaţie cu producţiunea pe ţară, începând deia 1931-1936 inclusiv: Producţia Producţia Spor în pe ţară în la ferme procente Ks. în Kg. la ferme 1931 1060 1412 25'*lo 1932 510 654 22°|0 1933 1040 1257 17° |o 1934 670 924 27°!o 1935 760 960 2 l°|o 1936 1020 1534 34‘>|0 Acest spor important nu poate fi contestat, pentru că este bazat pe rezultatele obţinute în contabilitate de cele 32 f, răspândite în ţară. Făcând comparaţia cu producţiunea judeţelor în care se află diferitele f., afară de mici excepţiuni, restul f. au producţiuni cu mult superioare, după cum se poate constata din tabloul de mai jos, privitor la grâul de toamnă recolta 1936, în care sunt cuprinse numai o parte din f. mai principale: FERMA JUDEŢUL Produc* Producţia ţia me¬ medie la die la Ha. la Ha. pe fermă jud. Ks Kg. Briceni Hotin 830 1692 Drăgrăneşti Bălti 850 134a Lăpuşna Lăpuşna 730 1370 Cazangic Cahul 740 1453 P. Hamangia Constanta 970 1417 Silistra Durostor 1000 1567 Laza Vuslui 970 1054 Z orlen i Tutova 1180 1478 Trestiana Dorohoi 920 1274 Tecuci Tecuci 1230 1762 Brateş Covurlui 1160 2100 Feteşti Ialomiţa 930 1386 Spantov Ilfov 1070 2146 Pietroşani Vlaşca 1030 1068 Lita Teleorman 960 1631 Corneşti Dâmbovita 950 1700 Studina ^tomanaţi 920 1796 Ceanu Grind Turda 940 1921 Dragşina Timiş 1390 1786 Dohangia Arad 1250 2235 F. au căutat şi caută a îmbunătăţi în a-celaş timp şi calitatea produselor sale, lucru ce a reuşit <;u destul succes, atât în ce priveşte greutatea hectolitrică, corpurile străine, cât şi bogăţia în gluten uscat. Făcând media rezultatului analizelor efectuate de Sec-ţâia de Morărit şi Panificaţie din Institutul de Cercetări Agronomice, la 1 02 probe de grâu din recolta anului 1936 şi comparându-le cu media greutăţii hectolitrice, a c,orpurilor străine şi a bogăţiei în gluten pe ţară, făcute de acelaş laborator, rees următoarele: Fis. 797. — FERMA HAMANGIA. a. - Media greutăţii hectolitrice la grâ-nele cultivate în f. în anul 1936 a fost de cca. 78,51 Kg., iar media pe ţară a fost de cca. 77,42 Kg. b. - Media corpurilor străine la aceleaşi grâne a fost de cca. 0,12% faţă de. 4,46% cât a fost media corpurilor străine pe ţară. - Trebue notat că la f., din 102 probe analizate, 69 probe nu conţin nici un corp străin. c. - Media bogăţiei în gluten uscat la aceleaşi grâne a fost de 12,50%, iar media pe ţară de cca. 9,47%. Urmărind scopul iniţial, de a servi la îmbunătăţirea raselor de animale, f, continuă să vină, în limita posibilităţilor, cu un aport însemnat la îmbunătăţirea stocului de animale din ţară, răspândind fiecare în regiunea în care se află, material de prăsită selecţionat, punând la dispoziţia cultivatorilor reproducătorii, şi dându-le exemplu de o creştere raţională a vitelor. Odată cu transformarea în Administraţie comercială, ţinând seama de nerentabilitatea creşterei calului, şi în urma unei clasări riguroase, s*a continuat creşterea calului greu tip Ardenez la ferma Feteşti din Jud. Ialomiţa, cu scop de a produce un cal greu sau semigreu, bun pentru muncile agricole şi pentru greutate. In ce priveşte taurinele, se continuă a creşte la f. Feteşti, Studina, Spanţov şi Bra-teş rasa sură de stepă moldovenească, pentru muncă, lapte şi carne. La Ceanu-Grind’ rasa sură transilvăneană, crescută exclusiv în vederea muncii. La ferma Izvin - Timiş, rasa Simmenthal pentru carne, la Călăraşi » Ialomiţa şi Bairamcea - Cetatea Albă, rasa roşie din Sudul Basarabiei pentru lapte. Datorită selecţiunii urmărită cu toată rigurozitatea, 34 INSTITUI X, TERIOARE ALE LU LU i. curent NUMELE PROPRIETĂŢII JUDEŢUL Arabile Grădini Fânete de zarzavat o Ha Ha Ha fc i Ferma Aluatu ...................... • 882 33 s Câliul 91 ,, Bazargic . . ., Caliacra 301 Brateş ...................... 41 10 „ BaJramcea .................. 5 ,, Bilfeeni...................... 6 Călăraşi 7 „ Ceanu Grind ............ înn 8 „ Clinciu Spantov ............ 1326 ~ 1UU „ Cazangic .................... 0 JO „ Corjeuţi .................... Hotin 239 „ Corneşti .................... Dâmbovita 40 „ Constantineşti 602 „ Dănuteni .................... Iaşi 141 34 „ Drăgăneşti ............... Bălti 826 25 15 „ Dragşina............. 138 ,, Dobrovăt . . ............ 171 7 17 Dohangia .............. Ara.d 288 14 ,, Domnita ................... Brăila 721 „ Făgăraş-Cuciulata .......... Făgăraş 235 4 52 90 „ Feteşti ...................... 1042 91 Ghilad ...................... 299 _ 29 9,9 „ Isvin ...................... 246 _ 54 93 337 5 3 94 Teleorman '222 40 18 V5 „ Lăpuşna .................... Lăpuşna 158 1 96 „ N. Caragaci . . ....... 297 1 97 ,, Ocolna ...................... Romanati 356 __ 98 „ Orhei ...................... 97 _ _ 99 „ Pietroşani ............... 193 _ 80 30 „ P. Hamangia ................ 638 _ 40 31 „ Sercaia ...................... 90 4 47 32 „ Sadâc .................... 631 _ 33 „ Silistra ...................... Durostor 235 _ _ 34 „ Studina ................... Romanati 587 10 _ 35 „ Trestiana .................. 2% 21 36 „ Tecuci ...................... Tecuci 102 10 37 „ Zorleni ...................... 518 24 62 38 „ Dep. Cernăuţi ................ 74 39 Pep. Bolgra'd ...................... 40 „ Boiu .......................... Târn. Mare 48 3 41 „ Botnăreşti .................... Tighina 35 42 ,, Bucov. Si rău ţi ................ 36 3 43 „ Câşlita ....................... Ismail 5 44 „ C. Albă ...................... C. Albă 152 ~2 45 ,, Ceala ........................ Arad 391 31 46 „ Cotnari ...................... Iaşi 71 _ _ 47 „ Cazaci ........................ Dâmbovita 3 _ 2 48 ,, Copanca-Talmaz .............. Tighina 341 27 49 „ Doiceşti ...................... Dâmbovita 2 _ _ 50 „ Drăgăneşti .................... Olt 11 3 14 51 „ Drăgăşani .................... R. Vâlcea 98 5 15 52 „ Diosâg ....................... Bihor 11 1 53 „ Goleşti!-Badii ................ Muşcel 1 _ 54 „ Ismail ........................ Ismail 8 _ _ 55 „ Merişani ...................... Argeş 25 _ 56 „ M. Cogălniceanu .............. Dorohoi 17 _ _ 57 „ Murfatlar .................... Constanta 26 --- --- 58 „ Nlcoreşti ...................... Tecuci 22 1 4 59 „ Petreşti ...................... Putna 66 _ 2 60 „ Pucioasa ...................... Dâmbovita 3 _ _ 61 „ Po.dul-Văleni .................. Prahova 24 _ _ 62 „ Rădăşenl ...................... Baia 3 _ 5 63 „ Seini .......................... Satu-Mare 4 __ --- 64 „ Strehaia ...................... Mehedinţi 39 _ 3 65 „ Tâşnad ...................... Sălaj 2 _ _ 66 „ Tighina ...................... Tighina 24 _ --- 67 ,, Ursoaia ...................... Buzău 14 _ 4 6« „ Vişan ........................ Iaşi 11 --- 7 69 Reg. Sericic. Lugoj.................. Severin 12 --- --- 70 Stat. ser. Băneasa Ilfov --- --- --- Total .... 17344 153 1041 AD-ŢIEI EXPL. AGR. LA 31 MARTIE 1937 ţuDjno *on Suprafaţa g 1 18 lg 1 i 1 13 18 MS 1 1 1 IBS? I 1 ! 1 1 1332 l I 1 | 1 ie 1 | | 1 I ! I l l 1 1 1 l i 18 1 i 1 S 1 1 1ÎS88 1 ia 1 1 S3S i SSgSSS 1 1 SS8SS8S§88 1SS i 1 1 SSS MSI K33SS 156 1 K81 83S . 32;= ! SSSSS5 l SgcoSSSiSSîg CO - ce SlPSS5?2gg$ig$S®S3S®îSS;3S883®5!SS383îa5S88eS IS$£S8£S3SS3!SŞS2S!g3!îîF!'â£3M!2îg!3$3!î;g'0 \ 239 i 33364 B OOO^COCO*OCD© CO O r-1 00 §Î ©i ^ 05 CO C---CO •»* CO rH CO »O r-l t-C-r-i <£ CO 05 CO fH 00 T-t HirtH Ir» fi i---1 1---1 LO Ci ^ ’TH 1---t Teren Ha io CO | | | x*it-CO | COCO rH | | COCO 00 IO (MIM | GOC^t- (N | HM^-HIOÎIIMO | | gH | | l | | i-H ,-f | j CO | | | | | | | | 1“1 | | | | | | W \ | | clădit şi neclădiţ Bălti ci II g II M 8 1 ” 1 II II II IIS II II 1 II 1 S 1 II II II II II II II 1 II II II II II II II 1 1 II M M M 1 295 | 161 | 2365 | 2315 | - şi » 8 stufării Păduri Ha | g'-as iSSS“5 1 1 1 II II 1$ 18 1 l‘°Sai3§','§8‘OQOS8',,'*!g lrt lN 1 l”3" IMISIMI*8 |e*co«~ ,■* |» , ,» , şi ci Ci Oi T---1 Oî plantaţii HA Ha | | |rHrt ¡^« | | 1« | , | | |t- |~ | | | | (00 | | | | «« | |rt |rt 1«. , |«00S | | |0>g {«« | | | 1 I I ajaţuiddd 1 Ha | 1 lfH| | | 1 | |WI 1 1 | 1 | | 1 | 2 | | ^ | |,_'| | | -1 | | ^ | | | | | ||CDOOCD©N Livezi |w 1 ISS^a^S-1 lrt |W«’5lt'“«> | | , |gq |goo 1 |«»2« 1 |W | |HOTU)t.oS»x | o> | ■* M - (planta- M $ tiuni de 1---1 pomi fructiferi) i.mz'Bisi 3j 1 MMI “"gsgsişss 1 '"SSSgSSSSSSaS} M“l 1 1 1 TI 1 ! 1 M 1 1 II 1 IH1 11 I 1 1 1 1 1 1 1 5* r-t ^ r- (M 1-1 1-1 FERMĂ 532 TABLOU de instituţiile Administraţiei Exploatărilor Agricole ale Statului cu indicarea obiectivelor urmărite F E R M E Aluatu Bazargic- Călăraşi Ceanu Grind Corneşti Constantineşti Corjeuti Dobrovăţ Dohangia Domnita Drăgănoştî Dragşina Feteşti ........ Ghilad .......... Izvin ........... Laza ............ Lăpuşna Li ta ........... Noul Caragaci Ocolna Orhei Pietroşani Potur Hamangia Sadâc .............. Sercaia ............ Silistra Spanţov Tecuci .1 U D E T U l Cahul Caliacra ' Oovurlui Ialomiţa Turda Dâmboviţa Cahul Hotin Vaslui Arad Brăila Bălti Timiş Ialomiţa Timiş Timiş Vaslui Lăpuşna Teleorman C. Albă Romanaţi Chişinâu Vlaş<-a Constanta Cahul Făgăraş Durostor Ilfov Romanaţi O B I E C T I A' II T, Exploatare agricolă. Exploatare agricolă. Creştere de oi Karnabat, şi porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Tamaslâc Moldovenesc. Oi Tigăi. Porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Vaci de lapte roşii de Basarabia. Oi Tigăi bele. Porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Tamaslâc Podolic\ Porci Mangaliţa Oi Ţurcane. Fermă apicolă. Şcoală de ucenici apicoli. Porci York. Li vadă de pomi. Exploatare agricolă. Exploatare agricolă. Oi Karakul metişe. Exploatare agricolă. Creştere de tăuraşi Mold. Exploatare agricolă. Porci Mangaliţa. Oi Merinos. Exploatare agricolă. Oi Tigăi spancâ. Porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Exploatare agricolă. Exploatare agricolă. Tamaslâc Moldovenesc. Herghelie metişi Ardenezi. Oi Tigăi bueălăi. Porci Mangaliţa. Pepinieră de pomi şi arboret. Exploatare agricolă. Porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Exploatare agricolă. Porci York. Exploatare agricolă. Livadă de meri şi nu<-i. Exploatare agricolă. Oi Tigăi Spancă. Exploatare agricolă. Oi Karakul. Exploatare agricolă. Porci Mangaliţa. Oi Tigăi—bueălăi. Stupină. Exploatare agricolă. Creştere de oi Karakul metise. Exploatare agricolă. Livadă de caişi. Moară, Fabrică de ulei. Porci Mangaliţa. Exploatare agricolă. Oi Tigăi. Porci Berlc. Exploatare agricolă. Creştere de vulpi argintii şi de bivoli. Exploatare agricolă. Livezi şi pepinieră de pomi. Porci York. Stupină. Exploatare agricolă. Oi Tigăi. Porci Mangaliţa. Stupină. Livezi. Şcoală de motocultură. Tamaslâc Moldovenesc. Exploatare agricolă. Câmp de experienţă. Tamaslâc Moldovenesc. Porci Mangaliţa. Oi Tigâi-bucălăi. Pepinieră de pomi şi vite. Arboret. Stupină. Exploatare agricolă. Livadă de pomi. Oi Frize Tigăi. FERME j OBIEC TIVUL JUDEŢUL Trestiana ........ Dorohoi { Exploatare agricolă. Oi Turcane negre şi brumării. Gâşte Zorleni Tutova Bairamcea C. Albă Biliceni ...... Bălti Exploatare agricolă. Livadă. Iaz de peşte. Briceni ......... Soroca Exploatare agricolă. Dänuteni .......... Bălti Exploatare agricolă. Hajdeu ........ Bălti Regiunea Sericicolă Severin Regiune Sericicolă. Lugoj .......... Staţiunea Sercicolă Severin Staţiune Sericicolă. Orşova..... PEPIMERE JUDEŢUL OBIEC TIVUL Bolgrad .......... Ismail Pepinieră de pomi. Bucovina Si râu ţi ! Hotin Pepinieră de pomi. Livadă demonstrativă. Botnăreşti ...... Tighina Boiu ............. Târnava Mare Pepinieră de pomi. Câşlita ... .... Ismail Pepinieră de pomi, în lichidare. Ceala ... Arad Fermă. Pepinieră de vite. Port-altoi americani. Cetatea Albă ...... C. Albă Plantaţie port altoi americani. Cotnari Iaşi Vie. Copanca-Talmaz Tighina Livezi de pomi. Doiceşti Dâmbovita Pepinieră de pomi, în lichidare. Drăgăneşti Olt Pepinieră de pomi. Plantaţie de port altoi americani. Li¬ vadă. Drăgăşani Vâlcea Pepinieră de vite şi pomi. Plantaţie de port-altoi ameri¬ cani. Livadă şi vie pentru altoi. Goleştii-Badf Muscel Pepinieră de pomi. Livadă. Uzină de industrializare. Ismail Ismail Pepinieră de pomi şi vite. Merişani Argeş Pepinieră de pomi. Mih. Cogălniceanu Dorohoi Pepinieră de pomi. 'Murfatlar Constanta Vie. Livadă de caişi şi pruni. Nicoreşti Tecuci Pepinieră de pomi şi vite. Livadă. Petreşti Putna Pepinieră de pomi, plantaţie de vite americane, livadă şi vie Podul Văleni Prahova Pepinieră de pomi. Pucioasa Dâmbovita Pepinieră de pomi. Livadă. Rădăşani Baia Pepinieră de pomi. Livadă. Seini Satu Mare Vie. Strehaia Mehedinţi Pepinieră de pomi, vie, livadă. Taşnad Sălaj Vie. Tighina Tighina Pepinieră de pomi, livadă. Uzină, de industrializare. Ursoaia Buzău I Pepinieră de pomi, livadă. Vişan Iaşi I Pepinieră de pomi, livadă şi vie. ' FERMĂ 534 greutatea medie corporală a vacilor adulte de rasa sură e în continuă creştere, de asemenea şi producţia de lapte, eliminându-se în urma controlului producţiunii laptelui Fig. 798. — FERMA VASILCĂU-TRIFĂUŢI. Iazul şi lunca. Stagiarii cu Decanul Fac. Agr. Chişinău. toate vacile care nu corespund scopului urmărit. Selecţiunea şi controlul laptelui este introdus la toate crescătoriile. La f. Şercaia este o crescătorie de bivoli în vederea producerii de reproducători foarte căutaţi în acea regiune. Creşterea oilor este în plină desvoltare; la 31 Martie 1937 erau 12307 capete, faţă de 7980, cât erau în 1931. IRasele principale care se cresc sunt Ţigaia, care ocupă 84,76% din totalul oilor, Merinos cu 4,42%, FrizaXT>gae 1.24%, Karakul 0,87%, Kara-kulXTurcana 5,14%, Karnabat 1,39% şi Turcană-brumărie 2,18%. Selecţia individuală' Fig. 799 — FERMA CĂLĂRAŞI. Porcăria şi porci de rasă mangaliţa. bazată pe controlul producţiunii de lână, lapte şi pielicele, se face la toate f. Monta la mână înlocuieşte cu încetul monta în harem. Datorită selecţiunii urmărite, s’a ajuns la o sporire importantă a producţiunii de lapte; astfel, la f. Tecuci 84 oi Friz-Ţigae au dat o medie anuală de 154,170 Kg. iar la Feteşti 259 oi Ţigăi-bucălăi au dat o medie anuală de 114,730 Kg. lapte, cea mai mică producţie a fost de 68,590 Kg. lapte la 149 oi Ţigăi-bele la ferma Călăraşi. In ce priveşte porcinele, se cresc rasele care sunt căutate mai bine în regiune, astfel în primul rând vin Mangaliţa, York şi Berk. Yorkul mijlociu este înlocuit aproape peste tot cu Yorkul mare, căutat şi plătit mai bine. In ultimii ani s’a introdus la f. şi creşterea vulpilor argintii, cu rezultate destul de mulţumitoare. Prima crescătorie a fost la Codlea în Jud. Braşov de unde din cauza terenului umed şi lipsei celui de cultură, cum şi a cheltuielilor prea mari de întreţinere, s’a mutat la ferma Şercaia, Jud. Făgăraş. In aceiastă crescătorie, numărul vulpilor a sporit; media puilor fătaţi pe cap de vulpe, de la 2,5, câţi a fost în 1933/34, a ajuns la 3,57 în 1936/37, iar cheltuelile de întreţinere s’au micşorat mult faţă de cheltuielile avute la Codlea. Pe lângă câmpurile de experienţă dela f., conduse după directivele Institutului de Cercetări Agronomice, se mai întreţin câmpuri de experienţe pentru rezolvarea problemelor de interes local, continuându-se lucrările începute în anii precedenţi; de asemenea, se mai întreţin câmpuri de experienţă în colaborare cu Academia de înalte Studii Agronomice din Bucureşti şi cu Camerele de A-gricultură. Personalul f., în 1936/37, au ţinut 233 conferinţe în cadrul ofensivei agricole întreprinse de Minister. Trioarele şi selectoarele f. au curăţit în acelaş an cca. 160 vagoane de diverse cereale agricultorilor din regiune, au schimbat celor lipsiţi de mijloace în 1935/36 fără nici o diferenţă de valoare 6 vagoane cereale de sămânţă, iar în 1936/ 37 cca. 9 vagoane. Au înfiinţat pepiniere de salcâmi, dăruind puieţi gratuit sătenilor, au început plantarea locurilor neproductive, au făcut perdele de protecţie contra vânturilor la f. Zorleni-Tutova, cu rezultate foarte bune, au înfiinţat platforme de gunoi la săteni - Silistra -, au curăţit şi îngrăşat islazul comunal - Sadâc - Izvin - Timiş -. Problema nutreţului murat a fost urmărită de toate instituţiunile. In ce priveşte rezultatele băneşti, sunt din ce în ce mai bune, deşi lipsite de orice fel de subvenţie, deşi iau parte activă la acţiunea de îndrumare a agriculturii, deşi aproape în fiecare an s’au luat din patrimoniul f. suprafeţe însemnate pentru a li se da alte destinaţiuni, totuşi activul f. în ultimul bilanţ marchează un spor de 7.709.437 lei faţă de bilanţul din 1934/35, fără a ţine seamă de predările făcute fără echivalent şi care se ridică la 9.023.835, - adică în doi ani un spor de 16.733.272 lei. Pasivul 535 FERME-FER MENT s’a redus treptat» iar disponibilităţile lichide, numerarul» la 31 Martie 1937 acoperă în întregime datoriile imediate. Datorită anilor buni» a aplicărei metodelor ştiinţifice şi a unei administraţii ordonate, s’a putut în ultimii 2 ani să se facă investiţii în ameliora-ţiuni funciare, repararea şi refacerea a o parte din clădiri şi procurarea de inventar viu şi mort în valoare totală de 7.000.000 lei. Începând cu exerciţiul 1935/36, f. inaugurează seria bugetelor echilibrate, ajungând a se realiza prevederile ţ|e venituri într’un procent de 98,1% în 1935/36 şi de 95,3% în 1936/37. Prin introducerea contabilităţii în partidă dublă s’a putut urmări în parte fiecare exploatare şi cultură, eliminând tot ceea ce era deficitar, şi ajunge la rezultatele de astăzi. Pe lângă f. model sus amintite, mai sunt f. model care aparţin Academiei de Înalte Studii Agronomice dela Bucureşti şi Cluj, Facultăţii de Agronomie dela Chişinău şi Institutului de Cercetări Agronomice şi Zoo-technic. Aceste f. provin din f. Statului, cedate în scopul de a servi pentru diferitele cercetări cu caracter ştiinţific, pentru practica studenţilor şi de a spori veniturile in-stituţiunilor sus amintite. De asemenea, Şcolile de Agricultură de gradul I şi 11 posedă fiecare câte o mică f. pentru practica elevilor. In afară de f. model sus amintite, Administraţia Moşiilor Regale şi ale Domeniului Coroanei au înfiinţat f. model pe toate moşiile, învestind capitaluri însemnate în clădiri şi inventar viu şi mort, şi au introdus vite de rasă, au făcut plantaţii, etc.» având o organizaţie model. Fis. 800. — CONDIŢIILE-ţ DE ECHILIBRU ale unei ferme. Aceste f., împreună cu f. Statului» au fost primele instituţiuni agricole care prin modul lor de exploatare şi organizare au ajutat la îndrumarea agriculturii» servind de exemplu agricultorilor mari şi mici din regiune. Em. Petr. FERME. - Constr. - Scaune sau capre» distanţate între ele 3-4 m. si destinate să susţie acoperişul» formată din coamă» laţi» căpriori şi astereală. O f. este compusă din-tr’o grindă orizontală - coarda - sprijinită de zid. In mijlocul coardei se ridică perpendicular un stâlp - popul - care se leagă de coardă cu sbanţuri sau 2 vergi de fier lat şi buloane. Capul de sus al popului se leagă de capetele coardei prin două rigle, formând un triunghiu. Intre rigle şi pop, dispuse o-blic, se aşează deoparte şi de alta a popului, două contrafise al căror scop este de a consolida popul şi a transmite asupra lui greutatea laţilor» a căpriorilor şi a asterelii. De capetele superioare ale popilor tuturor f. se sprijină coama. Când acoperişul este greu, pe lângă popul principal, f. are popi suplimentari, mai mici» console» etc. - Fig. 800 şi 801. V. M. FERMENT. - Chim. Fiziol. - Agent provocator al fenomenelor de fermentaţie - v. ac. - Se disting f. figuraţi» fiinţe organizate microscopice; ciuperci sau bacterii şi f. solubili» substanţe chimice» diastaze sau zi-maze, - v. ac. - secretate de organisme vii macro sau microscopice. Intre f. figuraţi se enumără: 1. - Drojdiile - v. ac. - care au însuşirea de a transforma zahărul în alcool şi bioxid de carbon. 2. - f. lactici care transformă lactoza în acid lactic - v. Drojdia. 3. - f. amoniacali care transformă ureea în carbonat de amoniu şi azotul organic în azot amoniacal. 4. -f. nitroşi care transformă amoniacul în acizi nitroşi» sărurile amoniacale în săruri nitrice şi nitriţii în nitraţi - v. nitrificare - F. solubili sunt invizibili la microscop firind dizolvaţi în lichidul asupra căruia lucrează. Astfel drojdiile secretă invertaza care are însuşirea de a dedubla zahărul nefermentescibil în glucoză şi levuloză. Aceleaşi drojdii conţin şi zimaza care reduce zaharurile fermentescibile în alcool şi anhidridă carbonică. Celula vie transformă alimentele, neasimilabile direct, în materii asmilabile mulţămită diastazelor secretate; vegetalele posedă, sub forme diferite, rezerve FERMENTAŢIE 536 alimentare pe care le consumă într’un moment al desvoltărei lor. Zahărul sfeclei, fe*-cula cartofilor, amidonul cerealelor, utilizate în timpul înfloririi sunt asimilate datorită apariţiei diastazelor tocmai atunci când prezenţa lor devine necesară. F. sunt produşi de celulă sub formă de profermenţi zimogeni şi devin activi cu ajutorul acizilor, alcalinelor, a oxigenului, a sărurilor sau altor f. - chinazele - toate preexistente. F. sunt aerobi sau anaerobi după cum desvoltarea şi activitatea lor reclamă prezenţa sau lipsa aerului. Există un optim al tuturor condiţiunilor trofice - încărcătura electrică, gradul de concentraţie în hidrogenioni, temperatura, umiditatea - pentru un maximum corespunzător desvoltării f. şi al energiei lor. In mediu umed acţiunea f. nu se manifestă la o temperatură mai mare de 80°. In mediu uscat este resimţită până la 150°. Oxi-darea - toţi sunt oxidabili - diminuiază sau anihilează puterea lor diastatică. După cum lucrează în interiorul sau exteriorul celulei, ei se împart în endo sau exo-f. Mecanismul acţiunii lor, reducătoare sau de sinteză, determină hidrolize - hidrolazele - oxidări - oxidazele - şi reduceri - reduc-tazele -. După natura substanţelor atacate f. se divid în: 1. - Proteaze, acei care lucrează asupra substanţelor albuminoide; 2. - Carbo-hidraze acei care descompun hidrocarbona-tele. 3 .- Lipaze acei care atacă grăsimele şi 4. - Glicozidazele care atacă glicoprotei-dele. V. M. FERMENTAŢIE. - Ind. Agr. - Transformarea suferită de substanţa organică în prezenţa unui agent specific - fermentul Joacă un rol considerabil în agricultură, întrucât prin f. materiile organice sunt descompuse şi transformate în substanţe asimilabile, atât pentru om şi animale - vinul, berea, pâinea, oţetul, nutreţurile asimilate -, cât şi pentru plante - îngrăşămintele. Toate f. sunt fenomene ale vieţii microorganismelor şi au ca notă comună disproporţia notabilă între greutatea agentului activ şi extensiunea efectelor produse. Fenomenul f. poate fi considerat, în raport cu aspectele sale deosebite, din mai multe puncte de vedere: 1. Din acela al circulaţiei materiei în natură, înţelegând prin f. - lato sensu - suma tuturor transformărilor provocate în mediile fermentescibile de microorganisme, mucegaiuri, drojdii, bacterii - considerate ca mijlocitori între lumea organică şi cea neorganică, ele redând regnului mineral, prin degradarea materiei organice, elementele luate de fiinţele vii. 2. -Din punct de vedere fizic, ţinând seama .că în f. au loc fenomene de difuziune, prin membrana celulară, cu trecerea substanţelor din mediul fermentescibil în interiorul celulei şi a produselor de fermentaţie din interior în afară. 3. - Din punct de vedere mecanic, a-vând în vedere deplasarea celulelor din timpul f. în mediul fermentescibil, fie ea proprie prin intermediul cililor vibratili, fie produse de gazele degajate. 4. - Din punct de vedere biochimic, întrucât f. depinde de starea de nutriţie a microorganismelor, precum şi de mediul trofic. F. pot ocaziona înles-itirea unor procese de asimilare, de oxidare, de producere de energie sau de luptă între microorganisme. Diastazele, peptazele şi li-pazele prepară hidraţi de carbon, substanţele azotate şi grăsimile pentru a fi asimilate de celule. Qrâdazele, prin oxidarea hidrogenului sau a bioxidului de carbon, produc cea mai mare cantitate de • energie, necesitată de viaţa microorganismelor. Zimaza repune la dispoziţia drojdiei, arme de atac şi apărare în lupta ei pentru existenţă, ceiace este dovedit prin faptul că drojdia lucrează cu producţie mărită în contra acizilor toxici sau în contra bacteriilor care produc aceşti acizi. Tot drojdiile, prin enzimele triptice, pot paraliza acţiunea altor microorganisme, disol-vându-le. Delhbruck, Lange, .Hayd şi alţii, au observat că acţiunea toxică pentru drojdie a substanţelor albuminoide, poate fi înlăturată printr’o degradare triptică. F. este directa atunci când agentul provocător este un ferment figurat - v. fermenţi. - sau indirecta, falsă atunci când acţionează fermenţi solubili sau diastaze. In realitate, ambele, categorii sunt analoage, căci deşi fermenţii figuraţi se hrănesc, cresc şi se înmulţesc pe socoteala substanţei fermentescibile, ei lucrează tot prin efectul diastazelor pe care le secretează. Tipul f. directe este f. alcoolică. a. - F. alcoolică. Intr’un lichid zaharat -de pildă o soluţie de glucoză lăsată în re-paos, se produce în mod normal, sub influenţa unei temperaturi convenabile, o degajare de gaze în formă de băşici, care se sparg la suprafaţă. Se constată în toată massa lichidului, un fel de fierbere: lichidul fermentează. Când f. încetează, lichidul îşi pierde gustul său dulce şi capătă gust de alcool; filtrat, el lasă o materie vâscoasă, care, introdusă într’o nouă cantitate de lichid zaharat, provoacă fermentarea acestuia. Pe acest principiu se bazează fabricarea vinului, a berei, a cidrului, hiidromelului, etc. Lucrările lui Pasteur au dovedit că f. alcoolică trebuie atribuită unor fiinţe vii, microscopice, numite drojdii - v. ac. Materia vâscoasă de care am vorbit este o îngrămădire de asemenea ciuperci în număr foarte mare. F. alcoolică este deci transformarea soluţiu-nilor zaharate, sub acţiunea drojdiilor, în alcool, acid carbonic şi alte substanţe secundare - glicerină şi cid succinic. Zahărul obiş-nuit - zaharoza - nu este direct fermentescibil. El trebue invertit mai întâi, printr’un a- 537 FERMENTOGRAF mestec de glucoză şi levuloză, care sunt za-haruri direct fermentabile. Această transformare o fac drojdiile cu ajutorul unei dias-taze secretate de ele, numită zaharaza sau invertaza. Invertaza se găseşte în multe organe vegetale - frunze sau flori - în sfecla de zahăr, în fructe, în diferite drojdii de tipul cerevisiae sau elipsoideus, în microbi. Se întâlneşte şi în regnul animal. Sunt totuşi şi drojdii - bunăoară Sacharomyces api-culatus, care nu o secretă. Zahărul obişnuit, devenit în urma invertirei amestec de glucoză şi levuloză, este sub această formă transformată în alcool şi acid carbonic, de o altă diastază, zimaza, secretată tot de drojdii. Zimaza este distrusă prin încălzire la 550; la uscăciune rezistă până la 140°, păs-trându-şi însuşirile active timp îndelungat. Drojdia conservată la rece se. îmbogăţeşte în zimază. Multă vreme s*a crezut că din transformarea zahărului nu rezultă decât alcool şi acid carbonic şi că suma greutăţilor lor, ar fi egală ou aceia a zahărului fermentat. Pasteur a demonstrat că se formează în realitate şi multe alte produse: glicerină, acid succinic, acid acetic, alcool propilic, alcool butilic, alcool amilic, etc., care au influenţă asupra buchetului şi savoarei vinului. După Lindet, din 1000 gr. glucoză se obţin, după f., următoarele produse: Acid carbonic................................. 466,7 pr. alcool......................................... 484,6 ,, glicerină ....................................32,3 ,, acid succinic -............................... 6,1 ,, substanţă organizată..........................10,3 ,, 1000 grame Aerul are mare influenţă în f. Dacă lichidul este vânturat» drojdiile se înmulţesc mult, însă se formează puţin alcool; dacă dinpotrivă f. se face la adăpost de aer, drojdiile se înmulţesc greu, dar producţia de alcool este abundentă. Viticultorul foloseşte a-ceste condiţiuni pentru a realiza o f. convenabilă, aerisind la început mustul, spre a stimula înmulţirea drojdiei şi sporind aerisirea când f. este bine pornită, pentruca drojdiile, trăind în deficit de aer, să producă mai mult alcool. Acţiunea temperaturei se manifestă în legătură cu lichidul în f. şi cu natura drojdiilor care o pricinuiesc. Astfel, drojdiile vinului - apiculată, eliptică, a lui Pasteur - nu produc f. în bune condiţiuni a mustului' de 'struguri decât între 22-30° şi mai ales la 25°. Când temperatura este prea scăzută, drojdiile nu se desvoltă şi f. este stânjenită; când este prea ridicată, drojdiile de asemeni nu se desvoltă decâţ cu greu, în timp ce alţi fermenţi, nocivi, prosperă rapid. Peste 36° f. se opreşte. Musturile de bere fermentează la temperaturi diferite, după drojdiile întrebuinţate - v. bere. - Formula grosieră a reacţiunilor chimice din f. alcoolică, este: C,H120« = 2 C,HsOH 4- 2 CO* Glucoză Alcool etilic Bioxid de caibon b. - F. acetica. Constă din oxidarea alcoolului sub acţiunea fermentului acetic - my-coderma aceti. Rezultă producţie de acid acetic: CvH-OH + 20= C2H4OH -f H O Alcool oxigen acid acetic apă Această f. se face în aer la o temperatură variind între 20-30°. In modul acesta se oţeţeşte vinul, alcoolul transformându-se în acid acetic. c. - F. láctica. Este datorită acţiunei fermentului lactic asupra lactozei - zahărul din lapte -. Aceasta se transformă în acid lactic, care coagulează caseina: C«HlaO« = 2C3H«03 lactoză acid lactic d. - F. butírica, este produsă de bacilul amylobacter. Se formează, la adăpost de aer, pe socoteala unor anumite substanţe, acidul butiric: CeH,206 sau 2C8He03 = C4H8Oa 4 2CO* 4- 4 H Glucoză acid lact. acid but. biox. carb. hidrogen e. - F. amoniacală, constă în hidratarea ureei. Micrococus ureae transformă urea în carbonat de amoniu: COAZjjHj 4 2H*0 = C03(AzH,)2 Uree apă carbonat de amoniu Această f. se petrece în compost, bălegar, etc. F. indirecte sunt acele produse de materii azotoase, solubile - diastaze sau zimaze - care se pot forma în toate fiinţele vii şi care dispar pe măsură ce acţionează asupra substanţelor fermentescibile. In categoria aceasta intră fenomenele de digestie. Sunt şi f. directe-anormale. Multe ciuperci produc în stare de asfixie fenomene de f. Unele mucoraceae se transformă în drojdii şi determină însemnate modificări de ordin chimic. Tot de f. se leagă şi unele intoxicări. Adesea otrăvurile nu au efect nociv decât prin reacţiunea celulelor care dau secreţiuni, comportându-se în asemenea împrejurări întocmai ca fermenţii. Otrăvirea este într’adevăr un fenomen biologic, depinzând de vârstă, ambianţă, stare patologică, etc. ca şi f. In timpul f. reacţiunea chimică este - în general - acidă. Excepţie - reacţiunea bazică - se întâlneşte Ia f. tutunului şi la acea amoniacală. V. M. FERMENTOGRAF. - Ind. agr. - Aparat pentru studiul fermentaţiei în timp a aluaturilor de făină. Alte însuşiri ale aluaturilor sunt cercetate cu farinograful - v. ac. - F. înregistrează o curbă a desvoltării bioxidului de carbon. Aluatul este închis într’un sac de cauciuc atârnat de un suspensor într’o baie de apă la temperatura constantă de 30° C. Aparatul este astfel construit, încât greutatea aluatului cu suspensorul menţin indicatorul ce înregistrează desvoltarea gazelor la punctul O. Pe măsura formării de bioxid de carbon, volumul sistemului creşte, greutatea fernambuc-ferula 538 specifică scade şi acul înregistrator se deplasează, descriind o curbă. După o oră de funcţionare se scoate bioxidul de carbon, prin apăsare. Sistemul revine la greutatea iniţială. Se pune din nou aparatul în funcţiune şi se repetă operaţia Fi&. 802. — FERMENTOGRAF. din oră în oră, până ce se observă o scădere a desvoltării gazelor. - Aparatul - Fig. 802 - permite să se facă două determinări paralele. Diagrama din Fig. 803 arată că Fig. 803. — DIAGRAMĂ OBTINUTĂ LA FERMENTOGRAF. desvoltarea gazelor la făina studiată creşte până Ia ora 3-a, apoi scade. Importanţa f. constă în aceia că el nu dă o simplă indicaţie a puterii diastatice, care depinde şi de drojdie, nu numai de făină, ci permite o de-•^terminare a echilibrului care trebue să existe între presiunea gazelor desvoltate prin fermentaţie şi rezistenţa aluatului. Din combinarea graficelor obţinute la farinograf şi f. se poate stabili momentul optim pentru introducerea aluatului în cuptor, şi hotărî eventualele modificări artificiale ale mersului fermentaţiei, pentru ca formarea de gaze să fie maximă atunci când gl-utenul a ajuns la cea mai mare desvoltare a sa, condiţie cerută de o bună panificare - v. ac. FERNAMBUC, lemn de. - Ind. - Conţine două substanţe colorante: Brasileina şi Hă-maleina. Acest lemn provine dela diferite specii de Caesalpinia zis şi lemn roşu sau băcan, sau dela Saematoxylon Compechea-num L. zis şi lemn albastru, specii din flora Brasiliei. Aceste lemne se găsesc în comerţ sub formă de surcele sau bastonaşe. Ele servesc la colorarea ouălor roşii. Lemnele roşii dau lânei, cu alaun, o culoare de alizarină, iar cu bicromat de potasiu, brună, pe când lemnele albastre cu acid cromic o culoare neagră şi cu acetat de crom albastră. He-matoxylina se mai întrebuinţează Ia colorarea mătăsei, tapetelor, hârtiei, etc. C. O. Georg. FERRARIA. - Bot. - Fam. Iridee. F. undu-lata. Creşte 60-70 cm. Frunzele inferioare sunt punctate cu roşu sau brun. Florile purpurii - brune sau violacee - cu un. cerc al-bicios şi puncte galbene pe margini. înfloreşte în Aprilie. M.v Crav. FERTILITATE. - Agrol. - Proprietatea ce o are solul de a fi productiv. întrunirea factorilor de vegetaţie care fac solul bun pentru agricultură - sol normal, sol de cultură. Solurile nefertile se ameliorează, lucrează, etc. în vederea fertilităţii. F. depinde de bogăţia naturală a solului, de climă şi în mare măsură de intervenţia agricultorului. Toate acestea contribue la mărirea recoltei. F. terenurilor de cultură scade acolo unde nu se folosesc îngrăşăminte şi nu se dau lucrări bune şi la timp pentru regenerarea solului în elemente fertilizante. Dintre elementele fertilizante indispensabile cele care se consumă mai mult şi trebuesc înapoiate sunt: azot, fosfor, potasiu şi calciu. Solurile noastre acum n'au nevoie de potasiu însă cele mai multe necesită azot şi fosfor şi unele au nevoie şi de calciu. - v. Analiza, Consum, Productiv, Lut. Amil. Vas. FERUGINOS. - Agrol. - Sol cu conţinut mare în compuşi ai fierului. Deasemenea apă, nisip, cu conţinut mare în fier. - v. ortstein, bobovine, laterit. FERULA. - Bot. - Gen de Umbelifere. Flori polygame, verzui. Involucrul lipseşte sau e caduc. Fructe comprimate pe dos, 3 coaste filiforme şi pe margine aripat. Frunze compuse de mai multe ori şi foliolele adesea foarte înguste. In cultură F. communis L., plantă originară din Europa de Sud; frunzele sale sunt fin spintecate şi frunzişul formează o tufă verde, care dă efect« peisagiste în grădini. In flora noastră avem: F. salsa şi ta- 539 FERULAGO-FESTUCA tarica, plante de săraturi. F. Sadleriana Led. plantă rară din Cheia Turzii şi F. Heuffeli la Cazane. F. Assa-foetida, din Persia, este plantă medicinală. - Fig. 804. C. C. Georg. FERUL AGO. - Bot. - Gen din Umbelifere. Involucrul şi involucelul există. Fructul are un pericarp cărnos, este comprimat, slab costat. Foarte răspândită în fâneţele de munte. F. silvatica - Bess - Reichb. C. C. Georg. FESĂ. - Zoot. - Regiunea care reprezintă marginea posterioară a coapsei şi are ca bază anatomică muşchiul demitendinos. In partea superioară deosebim vârful sau punctul f., care corespunde tuberozităţii ischiale, iar la extremitatea inferioară, la locul unde se uneşte cu corda jaretului, avem îndoitura f. Distanţa între aceste două părţi constitue lungimea f., care are un rol deosebit la caii de viteză, pentru care constitue o condiţie de frumuseţe. Desvoltarea f., reprezentând o masă musculară apreciabilă, este cerută tuturor animalelor de măcelărie. A. H. FESTUCA. - Păs. Fân. - Plantă din fam. Graminee, genul Festuca, tribul Festucee. Plante în genere vivace şi foarte polimorfe, cuprinzând circa 80 specii, care cresc în special în regiunile temperate. Unele din a-ceste specii au portul mic, frunzele fine şi dau o producţie mediocră, dar sunt totuşi plante bune de nutreţ pentru coastele sărace şi secetoase. Alte specii au portul mare, cu frunze multe şi late, ele fiind de o valoare nutritivă superioară. Acestea cresc în abundenţă pe soluri ferite, reavăne şi cu puţină umbră. La noi în ţară cresc circa 35 specii de F., din care vom descrie câteva din cele mai răspândite şi mai importante din punct de vedere agricol. F. pratensis Huds. - Păiuş de livadă. Plantele formează tufe laxe, înalte de 30-70 cm., mai rar până la 1 metru, de culoare verde închisă. Rizomii sunt în general scurţi, târîtori. Lăstarii sterili extravaginali. Tulpi-nele arcuat-erecte, în general cu trei frunze. Frunzele lungi de 10-30 cm. şi late de 3-5 mm. Paniculul erect, lung peste 20 cm. Ramura inferioară a paniculului cât jumătate din lungimea acestuia şi poartă 4-7 spicu-leţe; ramura secundară poartă 1-3 spiculeţe. Spiculeţele de 10 mm. lungime» poartă 5-8 flori. Glumele Lanciolate, cea superioară mai lungă decât cea inferioară. Paleile inferioare oval lanciolate, lungi de 6 mm., ascuţite, dar nearistate. Înfloreşte^ de - timpuriu, din Mai până în August. Această specie creşte în abundenţă în toate fâneţele şi livezile naturale din văi şd din luncile râurilor. Ea preferă soluri reavăne, bogate în humus, nu prea uşoare, dar prosperă şi în terenuri mai sărace semisecetoase. Nu suportă seceta. Cultivată, răsare bine şi creşte repede chiar din primul an, dând randamentul maxim de producţie în al 2-3 an. Durează 5-7 ani. Iarba de F. pratensis este fină, suculentă, de o valoare nutritivă mare şi este conside- Figr. 805. — FESTUCA PRATENSIS HUDS. - Păiu-şul de livadă. rată (printre gramineele de prima calitate. Se cultivă de obiceiu în amestec cu alte graminee pentru fâneţe, în proporţie până la 20%. In proporţii mai mici se introduce şi în păşunile artificiale, datorită tufelor bo- FESTUCA 540 gate în frunze şi lăstari buni pentru pă-şunat. - Fig. 805. F. arundinacea Schreb. Se aseamănă întrucâtva cu F. pratensis. Formează tufe laxe, cu rizomi destul de lungi, târîtori. Tulpina erectă, robustă şi înaltă până la 1 -2 m. frunzele plane, rigide, late de 1 -2 cm. Pani-colul lax, lung până la 25 cm. Ramurele in- ferioare poartă dela 3-20 spiculeţe. Spicu-leţele cu 4-8 flori. Paleile inferioare lancio-late, verzi-violacee, lipsite de aristă, dar ascuţite. Creşte în fâneţele şi păşunile umede dela câmpie, până în regiunea montană. Este o bună plantă de nutreţ, cu o producţie mare. Se poate cultiva cu succes în toate terenurile umede. F. rubra L. - Păiuş roşu. Plantă înaltă de 30-80 cm., cu stoloni. Tulpina robustă, cu frunze radicale răsucite, pe când frunzele de pe tulpină sunt plane; ligula scurtă, cu două urechiuşe laterale. Glumele pronunţat inegale, paleile inferioare ciliate pe marginea superioară, cu o aristă de 1 -2 mm. Spi-culeţele cu 3-8 flori. Această specie, fără să fie de prima calitate, aduce mari foloase în anumite terenuri, atât ca păşune, cât şi ca fâneaţă. Desvoltarea ei este înceată la început, dar odată înrădăcinată într’un teren potrivit nu mai dispare repede. Este puţin exigentă şi reuşeşte peste tot, chiar în tere- nuri mai seci. Formează pajişti dese, încheiate, înăbuşind buruienile. Este o plantă bună pentru fâneţele permanente din regiunile de dealuri, în terenuri mlăştinoase sau în soluri uşoare şi mobile. Cea mai comună plantă din fâneţele şi păşunile naturale, crescând dela mare până la munte. Se întâlneşte în fâneţe pe solurile cele mai diferite: roavăne, seci, humoase, nisipoase, băltoase, pietroase, umbroase, etc., dar prosperă cel mai bine pe soluri mobile şi reavăne, formând planta dominantă la majoritatea pajiş-telor de câmpie, de dealuri şi de munte. Dă un nutreţ nu prea bogat, dar fin şi căutat de vite. - Fig. 806. F. ovina L. - Iarba oii, părul porcului. Planta formează tufe dense, de culoare verde-suriu sau verde, cu lăstari intravaginali. Tul-pinele subţiri, înalte de circa 60 cm., erecte sau la bază puţin culcate. Paniculul mic, puţin ramificat. Spiculeţele mici, cu 4-8 flori. Înfloreşte din Iunie până în Octombrie. Creşte spontană, prin păşunile însorite şi secetoase, mai ales din regiunea dealurilor. Formează pajişti discontinue; tufele ei se în* deasă unele în altele, având tulpinele joase, greu de cosit şi apte numai pentru păscut. Această specie este foarte puţin exigentă şi prosperă pe terenuri sărace, superficiale, u-şoare, nisipoase. Rezistă la secete mari şi nu suportă locurile umbroase. In general prosperă în toate terenurile, numai să nu fie 541 FETEASCĂ ALBĂ prea acide sau umede. Valoarea nutritivă şi producţia este mediocră, dar aduce foloase apreciabile pe terenurile sărace şi secetoase, unde alte plante valoroase refuză sa crească. Pentru a avea o păşune continuă, F. ovina se cultivă cu alte specii, rezistente la secetă. Primul an creşte foarte încet, dar din al doilea an se desvoltă foarte repede, fiind bună pentru păşunat. - Fig. 807. Durata de vegetaţie 4-5 ani. Se păşunează primăvara foarte de timpuriu, deoarece mai târziu frunzele se înăspresc şi oile nu le mănâncă. Vara, în timpul secetei, se opreşte din creştere şi regenerează numai toamna, când se poate folosi până la căderea zăpezii. F. vallesiaca Schleich., este dea-semenea o specie de soluri secetoase. In păşunile de câmpie, de dealuri şi coline sărace şi uscate, ea formează planta dominantă. Iarba ei este seacă, cu un conţinut mare în celuloză şi de o valoare alimentară mediocră. Această specie dispare îndată ce păşunea este îngrăşată sau irigată. F. supina Schur. Se aseamănă cu F. ovina, deosebindu-se prin următoarele caractere: tulpina mai joasă, 10-30 cm.; tulpinile rigide, cu două frunze, în partea superioară în 4 muchii, aspre sau păroase; frunzele netede, ţepoase, răsucite; panicolul scurt de 2-4 cm. cu foarte puţine spiculeţe; spicu-leţele mici, de 6-8 mm.; paleile inferioare lung aristate. Foarte comună în păşunile şi fâneţele sub-alpine şi alpine din Carpaţii noş-trii. Producţia şi valoarea nutritivă a acestei specii este mediocră. E. Str. FIETEASCĂ ALBĂ. - Vdtic - Sin. Păsărească albă, Poama fetei, Poama păsărească, Leanca Szollo - Ungaria -, Mădchentraube -Germania, Austria -, etc. Istoric şi origina: In ţara noastră este aşa de veche, că nu i se poate şti precis trecutul şi origina. După unii autori, această nobilă var. ar fi fost adusă din Germania şi Boemia, prin mijlocirea coloniştilor unguri, dar acest lucru este greu de dovedit. Aria geografică a var., este foarte mare, fapt dealtfel bine meritat, daitjorită calităţilor sale de necontestat. F. albă este o veche var. românească, foarte răspândită în regiunea Huşi, Cotnari şi Ardeal. In aceste din urmă podgorii, cu terenurile lor mărnoase, F. albă serveşte pentru facerea vinurilor renumite, a .căror fineţe poate rivaliza cu cea a vinurilor celor mai fine din streinătatev Ampelografia comparată. F. albă este o var. foarte viguroasă, cu coarde lungi, însă mai mult subţiri şi cu internoduri scurte. Lăstarii tineri sunt de culoare verde deschis, iar spre coacere, bat în galben puţin roşcat. Frunza, de mărime mijlocie, are 5 lobi bine distincţi şi cu sinusurile adânci, care ating adesea chiar nervurile principale. Ciorchinul este mic, de formă cilindro-conică, cu boabe rotunde, mici, slab îndesate şi învelite cu o pieliţă subţire, dar resistentă, care la maturitate devine de o culoare galbenă-aurie. Miezul este zemos, dulce şi foarte fin la gu&t; dă un randament de aproape 70-73% must, cu o bogăţie în zahăr de circa 20-23%. Se coace la începutul lunii Septembrie, dar se poate păstra pe butuc şi un timp mai îndelungat. Vinul de F. albă este alcoolic; prin Fii?. 808. — FETEASCA ALBĂ. învechire, dobândeşte un buchet deosebit şi foarte fin, fiind considerat printre vinurile noastre cele mai de seamă. Modul de cultură. F. albă fiind de o vigoare mare, cere în mod obligatoriu o tăere lungă, adesea chiar foarte lungă, altfel este expusă meiatului. In urma observaţiunilor şi experienţelor făcute timp de 1 7 ani, la Şcoala de Viticultură Huşi, cu această var., s’a constatat, că ea poate merge chiar şi cu o tăere mijlocie, dar numai în terenurile mai sărace. Tăerea scurtă nu-i convine. La altoire se prinde uşor, în special pe hibrizii de Riparia X Rupestris şi mai mult chiar pe Berlandieri X Riparia. După cum am menţionat mai sus, F. alba se complace în terenurile mărnoase din Ardeal şi Cotnari, dar poate da rezultate bune şi în terenuri mai sărace.- -— Vinificaţia. Această var. dă vin de calitate superioară şi poate fi vinificată singură, sau în amestec cu alte var., cum e Grasa şi FETEASCĂ NEAGRĂ-F1BRINĂ 542 Frânouşa.f Analizele făcute în laboratorul Şcolii de Vicultură Huşi, timp de 10 ani -1924-1934 - arată în must următoarele cantităţi de zahăr: minima 17,1, maxima 28,4 şi media 2 1,89. Calităţi şi defecte. F. alba are o desmuguri re tardivă şi ca atare nu riscă de a fi atinsă de gerurile târzii de primăvară. Resistă la mană şi nu este expusă meiatului, dacă i se aplică forma de tăere corespunzătoare. In fine, având pieliţa resistentă, această var. românească nu suferă de putrezire. Singurul defect pe care-1 are, este că adesea rodul i-1 distrug viespile şi mai cu seamă păsările, de unde probabil că i se trage şi denumirea de Păsărească. Pe lângă aceasta, are şi o producţie destul de mică; însă acest neajuns este compensat prin calităţile absolut superioare ale vinului obţinut. D. Bern. FETEASCĂ NEAGRĂ. - Vitic. - Sin.; Poama fetei neagră, Coada rândunicii. Istoricul şi origina. Ca şi Feteasca albă, trecutul şi origina acestei var. sunt greu de stabilit. Aria geografică. Este o var. răspândită mai mult în podgoriile Moldovei şi în special la Cotnari şi Huşi. Ampelografia comparată. F. neagră este o var. foarte viguroasă. Lemnul de coloare roşcată, cu dungi longitudinale, groase şi de coloare roşie-cenuşie. Din cauza vigoarei prea mari, producţiunea este mică. Frunza are 5 lobi, ca şi la Feteasca albă, dar esutilizată la tăiatul crăcilor şi arborilor subţiri. Sistemul de f. din Fig. 815 cunoscut în comerţ sub numirea de ,,Non pareil** are un excelent randament )a tăiatul lemnului de foioase. Sistemele în formă de arc sunt întrebuinţate cu precădere la dimensionare a lemnului de conifere. Cele mai multe f. cu un singur mâner ne-având pânza destul de lată, nu stau întinse în timpul tăierii, deaceea se fixează cu ajutorul unui arc. întrucât randamentul f., îl determină mai ales dantura sau form» dinţilor, casele de fabricaţie dimensionează şi dau forme diferite dinţilor f. Astfel, unele f. au dinţii în formă de triunghiu dreptun-ghiu, altele triunghiu echilateral, dinţi în formă de M, sau diferite forme combinate - Fig. 816. - Formele din urmă, sunt frecvente la b Fi. 815. — FERĂSTRAE - a, b, modele cu un singur mâner, - coadă de vulpe. f. americane, a căror dinţi ce se află în goluri sunt mai scurţi şi au rolul să îndepărteze rumeguşul. Cu cât golurile, adică spaţiile dintre dinţi, sunt mai mari, mai rotunjite şi bine şlefuite, cu atât pânza provoacă o mai mică aderenţă cu rumeguşul. F. moderne au în loc de a Fier. 816. — DIVERSE MODELEI DE DINŢI DE FIERĂSTRĂU. - a, în formă de triunghiu dreptunghiul b, idem triunghiu echilateral; c, în formă de «a** ?M; d, forme combinate. spaţii mari între dinţi, nişte găuri în pânză. Aceste sisteme se numesc f. ,,Non plus ultra*4 şi dau un coeficient de frecare mai mare, mai cu seamă atunci când se taie lemn de conifere. 547 FIERBERE Puterea de lucru a oricărui f. depinde de: 1. - Materialul din care este confecţionat. Astfel, cu cât oţelul din care este fabricat un f. este mai tare şi dă o pânză sau o lamă mai elastică, cu atât randamentul de lucru este mai mare. In mod obişnuit pânzele f. se fabrică din oţel de bună calitate, care conţine 0,8-1 % cărbune, 0,05 pucioasă şi fosfor. Oţelul Simens-Martin şi Bessemer nu este bun pentru pânză de f. In schimb, oţe- Fig. 817. — FIERĂSTRĂU de pomi şi vie modei Hohenheim Solingen. Iul „Electra“ este mai potrivit pentru fabricarea acestor unelte. Cromarea pânzei ridică f. mult puterea de lucru. Un f. bun trebuie să aibă o duritate a pânzei de 400-440 Kgr.'/mm2. Deasemenea, suprafaţa pânzei tre-bue să fie netedă, fără ondulaţiuni, de tărie uniformă pe întreaga întindere şi omogenă ca structură. In ce priveşte elasticitatea, ea trebue să fie atât de mare, încât cele două capete să se poată atinge fără a plesni sau rupe pânza şi aceasta să-şi revină uşor la forma iniţială. Fig. 818. — FIERĂSTRĂU de vie şi pomi, model rusesc. 2. - Dimensiunile pânzelor. In genere, joa-gărele au o lungime care variază între 1-2 m. Cea mai obişnuită lungime este însă de 1,30 m. Deobiceiu, lungimea este în funcţie de grosimea buştenilor ce se taie, şi anume, pânza trebuie să aibă de două ori grosimea buştenilor plus o supralungime, pentru cele două mânere, de 5-10 cm. Grosimea pânzei este de 1,5-2 mm.. Ea depinde de lungimea şi tăria materialului din care este fabricată pânza f. Dealtfel este bine să se ştie că, cu cât pânza este mai subţire, cu atât face o tăietură mai îngustă şi cauzează o pierdere mai mică de lemn. Lăţimea pânzei la joa-gărele obişnuite este de 8-24 cm., iar greutatea 2-3 kgr. 3. - Ceaprazul. Ca să poată tăia mai uşor, fiecare f. trebue să aibă ceapraz şi dinţi bine ascuţiţi. Prin ceapraz se înţelege aplicarea sau dispoziţia succesivă a dinţilor în dreapta şi stânga pânzei. In acest mod se realizează o tăetură mai largă decât grosimea pânzei şi se evită înţepenirea f. în lemn. Pe de altă parte, ceaprazul nu trebue să fie prea mare, fiindcă cu cât este mai mare, cu atât fineţea tăeturii se micşorează. De obiceiu, ceaprazul este determinat de lăţimea şi grosi- Fig. 819. — FIERĂSTRĂU de pus în prăjină, pentru livezi. mea pânzei. Cu cât pânza este mai lată, cu atât trebue să fie şi ceaprazul mai larg. Practic, lărgimea ceaprazului este de 1,5-2 ori grosimea pânzei. Pentru facerea ceaprazului lor, se întrebuinţează nişte unelte speciale, numite chei de ceprezuit, iar ascuţirea dinţilor se face cu pile speciale. V. Sab. FIERBERE. - Fiz. - Caz particular de evaporare a lichidelor, caracterizat prin formarea bulelor de vapori în masa lichidului, care ajungând la suprafaţă, crapă. F. este supusă la mai multe legii I. - Un lichid fierbe întotdeauna la aceiaşi temperatură, dacă presiunea nu se schimbă. Temperatura de f., la presiunea atmosferică de 760 mm. mercur, se numeşte temperatură normală de f. Ea este: -267° pentru heliu lichid, -181,4° pentru oxigen lichid, +35° pentru eterul sulfuric, 78°,3 pentru alcool, 100° pentru apă, 357° pentru mercur, 918° pentru zinc, etc. 2. - In tot timpul fierberii temperatura rămâne constantă. Cantitatea de căldură cheltuită, în acest timp, este folosită numai pentru schimbarea stării fizice. 3. - Schimbarea stării fizice este însoţită de o creştere considerabilă a volumului. Un litru de apă dă aproxima iv 1700 litri vapori. 4. - Temperatura de f. este egală cu aceia pentru care presiunea maximă a vaporilor saturanţi egalează pe aceia exercitată la suprafaţa lichidului. Ea variază în acelaş sens cu presiunea: cu cât presiunea creşte cu atât creşte şi temperatura de f. şi invers. In general temperatura de f. a apei scade cu 1°, pentru fiecare cădere de presiune echivalentă cu 27 mm. mercur. Se întâmplă ca, din cauza lipsei de aer, un lichid să se supraîncălzească adică să depăşească temperatura de f., fără ca f. să se producă. Pentru a opri supraîncălzirea, ca să se provoace, astfel, f. trebue introdus în lichid aer printr’un tub, ori prin adăogirea unui corp poros, piatră ponce, etc. Temperatura de f. se schimbă şi prin concentrarea lichidului cu săruri disolvate în el. Temperatura de f. se determină introducând un termometru în vaporii lichidului în f., nu în lichidul însuşi. In vase închise, în care temperatura ar fi uniformă, f. nu se poate produce, întrucât presiunea exercitată asupra lichidului este FIERE-FIERUL LUNG 548 întotdeauna mai mare decât presiunea maximă a vaporilor saturanţi. Faptul acesta se dovedeşte cu marmita lui Papin, un vas de cupru, umplut cu apă, închis cu un capac, prevăzut cu o supapă de presiune. - Fig. 820. Fig. 820. — FIERBERE. Oala lui Papin. - Datorită marei conductibilităţi a aramei, temperatura se menţine uniformă în tot vasul. Apa se încălzeşte peste 100° fără ca să fiarbă, iar presiunea vaporilor creşte rapid odată cu temperatura. Câţnd se deschide supapa se poduce degajarea de vapori şi începe f. Deasemeni, temperatura scade până la 100°, dacă presiunea se stabileşte la 760 mm. mercur. Autoclavele sunt marmite a lui Papin adaptate unor scopuri industriale şi pentru sterilizări, întrucât apa la 100° nu poate distruge toţi germenii patogeni. Când, în vase închise, temperatura nu este uniformă, f. este posibilă. Se demonstrează lucrul acesta prin experienţa lui Franklin. Se fierbe apa într’un balon de sticlă. Când aerul a fost în mare parte gonit, se astupă balonul şi se întoarce cu gura în jos îrtr’un vas cu apă. -Fig. 821. - F. încetează şi reîncepe imediat dacă se ră-Fig. 821. — FIERBERE ceşte cu apă partea Experienţa lui Franklin, superioară a balonului.. Pe acest fenomen se bazează distilarea lichidelor. - v. ac. FIERE. - Aiftat. - Sin. bilă. Produs al celulelor hepatice, amestecat cu produşiii, de natură mucoasă, ai glandelor canalelor biliare, vezicei biliare şi canalului coledoc. Culoarea ei variază după specie, dela galben-portocaliu la galben-brun. Gustul este amar, uneori cu un miros caracteristic, şi cu reacţie alcalină. In constituţia ei intră apă, săruri biliare ca: glicocolat şi taurocolat de so- diu şi de potasiu, pigmenţi biliari ca: bili-rubina, bilifucsina şi biliprazina; săruri minerale de calciu, fosfor şi fier - fosfaţi de fier materii organice ca: colesterină 1°/oo» corpi graşi, urme de uree, mucină şi pseudo-mucină. Secreţia ei este condiţionată de prezenţa materiilor alimentare în intestin. Are mare rol în digestie; emulsionează grăsimile alimentare făcându-le astfel apte de a fi atacate de sucurile pancreatice - lipaza, etc. De asemenea face solubili acizii graşi care numai sub această formă pot fi absorbiţi de celulele intestinale. Mai are un rol bactericid mai ales asupra bacteriilor anaerobe. N. A. FIEREA PĂMÂNTULUI. - Bot. - Sin. Cintaură, floare de friguri, frigurică, potro*-cuţă, Ţintaură. Erythraea centauriuim. Plantă din fam. Gentianaceae. Tulpina în patru muchii; frunze oblonge, cele bazale în rozetă; flori roşii în corimbe. Creşte prin fâneţe, prundişuri, locuri nisipoase. Vârfurile flori-fere se întrebuinţează ca febrifuge în medicină. FIERUL LUNG. - Maş. - Sin. cuţit. Una din părţile active ale plugului montată pe grindei. In timpul aratului detaşează prin tăe-tura verticală, fâşia de pământ, care urmează a fi tăiată şi ridicată de brăzdar şi răsturnată de cormană. F. lung este montat înclinat dinapoi înainte sub un unghiu de 50°-70°. Cu cât pământul este mai rezistent, cu atât unghiul trebue să fie mai mare. Vârful cuţitului, în condiţiuni normale, trebue să Fig1. 822. — FIERUL LUNG, în elevaţie. Se arată limitele dimensiunilor uzuale, precum şi poziţia cuţitului în planul vertical. - Desen A. Cherdiva-renco. fie aşezat cu 4-5 cm. înaintea vârfului de brăzdar şi cu 3-4 cm. deasupra lui. Vârful cuţitului trebue să fie puţin deviat înspre peretele brazdei. Faţă de marginea corma- B 549 FILARIE-FILATURĂ nei, cuţitul trebue să fie aşezat în aşa fel, încât privindu-1 din faţă, să acopere marginea cormanei. Este indispensabil numai la arături în solurile grele. In soluri uşoare, poate fi demontat, realizând astfel şi o economie a forţei de tracţiune de circa 10-15%. Pentru arături în soluri cu structura pâs-loasă şi la pluguri pentru tractor, f. lung este înlocuit printr’un disc rotativ din oţel, cu margini ascuţite. A. Cherd. FiILARIE. - Med. - Vierme subţire şi lung, aparţinând fam. Filiaridae. Cuprinde o serie mare de genuri care parazitează omul şi animalele, având predilecţie pentru sistemul limfatic, cord, cavităţi seroase şi ţesuturile celulare subcutanate. Are dimorfism sexual: masculul este mic, iar femela mai mare şi ovovivipară. F. sunt transmise, în general, de insecte, crustacei sau argaşi, prin corpul cărora îşi fac evoluţia. Muştele transmit Fi-laria imjmitis care este, în cele mai dese cazuri, cauza plăgilor de vară la cai. Ţânţarii transmit câinilor o f. care se înmulţeşte în sângele acestora şi le provoacă o maladie gravă. H. D. FILARIOZA. - Med. Vet. - Maladie provocată de pătrunderea filariilor în sângele animalelor. E întâlnită mai des la speţa canină şi mai cu seamă la câinii de vânătoare sau la acei din regiuni inundabile şi cu ţânţari infestaţi de filarie, care prin înţepături, odată cu saliva anticuagulantă, introduc în corpul animalelor şi filariile. După o perioadă de incubaţie de 9 luni, încep să apară simptomele clinice, iar boala evoluează, în majoritatea cazurilor, lent şi fără febră. Muke din cazuri nici nu pot fi observate în viaţă, ci rămân ca surprize de autopsie. La cazurile ramarcate clinic, se observă tristeţea animalelor, inapetenţă, stare de slăbiciune progresivă, etc. Boala apare sub formă de eritem papulos, cu înroşirea pielii în regiunile denudate, cu erupţiuni cutanate no* dulare, tari şi nedureroase la palpaţie, de mărimea unui bob de mazăre şi chiar a unei vişine. Perii din regiunile lezionate sunt sbur-liţi, maicuseamă în regiunile capului, gâtului şi a urechilor. Alteori eritemul este urmat de un edem veziculos şi animalul manifestă un prurit intens chiar şi în regiunile aparent sănătoase. Aceste simptome sunt urmate de depilaţiuni regionale, în formă de plăci izolate, de diverse forme şi dimensiuni, sau de apariţia unor zone eczematoase, mai ales Ia baza urechilor, pe laturile toracelui sau în regiunile axilare. In cazurile cronice se pot observa animale cu plăci crustoase diseminate în diverse regiuni sau ulcere localizate de obiceiu la genunchi, jarete sau faţa internă a abdomenului. Destul de frecvente sunt cazurile cu edeme ale membrelor, cu cheratite, cu otite sau cu şancre auricu- lare foarte rebele la tratament. Pe măsură ce leziunile de mai sus se învechesc, apar şi zone de sclerozare a pielei, mai ales în regiunea feselor, la coaste şi 1a extremităţile membrelor. Către sfârşit, boala se com^ plică cu afecţiuni cardiace angrenând apoi pulmonul, rinichii, intestinul, etc. Moartea survine, brusc sau lent, în urma ruperei auriculului drept sau mai frecVent din cauza anemiei şi a cahexiei generale, datorită emboliilor parazitare capilare din diverse organe, complicate uneori cu infecţiuni secundare. Diagnosticul în f. se precizează numai pe baza examenului microscopic al sângelui, fie direct, fie după centrifugare. Ca tratament s*au întrebuinţat o serie de substanţe - arsenicul, neosalvarsanul, cacodilatul de sodiu, nestibozanul, stovarsolul, etc. - fără succes. In timpul din urmă Fuadin-ul în injec-ţiuni intravenoase repetate s’a arătat de mare folos - Fr. Popescu -. H. D. FILATURĂ. - Ind. agr. - Industria transformării materiilor textile în fire; astfel avem f. mătăsii, a inului, a cânepei, bumbacului, lânei, etc. F. mătasei. Mătasea ne este dată de viermele de mătasă - Bombyx mori -care după ce a făcut gogoaşa, se transformă în crisalidă, apoi în fluture, ieşind din go-goaşe. Gogoşile uscate se pot păstra timp îndelungat; operaţiunile ce se fac cu acestea sunt: tragerea firului şi toarcerea. Tragerea se face divizând gogoşile şi unind în acelaşi fir mai multe fire, care fiind prea fine, nu ar putea forma un fir rezistent, de sine stătător. Se face cu aparate simple, un bazin cu apă la 90°, încălzită de un curent de vapori de apă; pe marginea bazinului o tije bifurcată, prin inelele căreia trec firele trase din gogoşile ce se află în bazin, fire ce merg şi se încolăcesc pe o roată. înainte de a se începe trasul, trebue ca partea superficială a gogoaşei să fie înlăturată, lucru ce se face prin afundare în apă fierbinte; urmează apoi bătutul gogoşilor în apă cu o măturică, spre a se produce un început de afânare a firelor dela suprafaţă; se trage apoi binişor cu 2 degete un fir, de-asemeni se ia câte un fir dela vreo câteva gogoşi şi formând din toate unul singur, se trec prin inelul tijii, de aici prin alte inele şi apoi pe o roată ce se învârteşte. Firul -pe măsură ce înaintăm spre centrul gogoaşei, se micşorează în diametru, iar dacă toate gogoşile ce concură la formarea firului definitiv, sunt în acelaş grad de depănare, însemnează că acest fir merge din ce în ce micşorându-se în diametru cu cât se înaintează spre centrul gogoşilor; incovenientul acesta aproape imperciptibil la un fir parţial al unei gogoaşe, devine vizibil atunci când se face înmănuncherea mai multor fire de acestea; pentru evitarea acestui inconve- f/lialä-filicinea e 550 nient, la formarea firului definitiv, se iau gogoşi în diferite grade de depănare. Torsul. Firele astfel cum ies dela tras, nu sunt apte pentru a fi întrebuinţate, căci prezintă ne-regularităţi, sunt puţin rezistente, etc. De Figr. 823. — Interiorul unui atelier clin FILATURA DE MĂTASE LUGOJ. aceea firele trase se pun în lighiane de marmoră se spală cu apă şi cu săpun şi se lasă apoi să se înmoaie 24 ore, după care firele devin suple, elastice şi nu se mai rup uşor. După aceia se usucă, se deapănă şi se strâng pe bobine; odată cu trecerea depe depănă-toare pe bobin, se face şi curăţirea firului de îngroşeri, egalizând grosimea firului pe toată lungimea lui; această trecere şi curăţire se face de mai multe ori. Numai după aceste operaţiuni se face reuniunea mai multor fire, iar apoi răsucirea, pentruca firul să sporească în rezistenţă. Gradul die torsiune ce se dă firului de mătase, variază după destinaţia ce vrem să dăm acestuia. F. inului. Inul are firele lungi, de aceea este după mătase, cea mai bună textilă Se smulge la maturitate cu rădăcini, se lasă la aer să se usuce în mănunchiuri, fie întinse pe pământ, fie în picioare. După uscare se adună capsulele cu seminţe. Urmează o serie de operaţiuni care au de sco.p' separarea firelor, de partea lemnoasă. Prima operaţie este topitul care se face pe câmpie, în apă curgătoare sau în apă stătătoare. In oricare din procedeele acestea, Bacillus amylobacter atacă pectoza; trebue avut însă în vedere ca acţiunea acestuia să se oprească numai la pectoză, pentrucă altfel şi fibrele pot suferi. Topitul pe câmpie se face întinzând inul pe iarbă, având grije de a-1 întoarce. Inul foloseşte roua dimineţii, iar procesul topitului este terminat în 5-6 săptămâni. Avantajul metodei este că cere braţe de muncă puţine, iar ca desavantaje: produce mulţi câlţi şi dă culoare gri pătată firelor. In apele curgătoare, inul se pune în baloturi formate din mănunchiuri puse cap la coadă şi aşezate în picioare; se atârnă şi greutăţi pentru a fi complect confundate în apă sau chiar să atingă fundul. Acest mod de topire se face începând din Aprilie şi până în Octombrie şi durează 8 până la 10 zile; în ape stătătoare procesul topirei este gata în 3-4, până la maximum 8 zile. Topitul în apă produce mirosuri grele; acest inconvenient, în apele curgătoare aproape că nu există, însă în cele stătătoare este un pericol permanent pentru sănătate. Topitul la aburi în instalaţiuni industriale - topitorii - este cel mai economic. Meliţatul inului se face după topirea acestuia şi are de scop de a sdreli partea lemnoasă, transformând-o în bucăţi mici spre a fi mai uşor îndepărtate apoi. Meliţa este formată din două braţe de lemn, unul fix şi altul mobil; mănunchiul de in topit, se introduce cu mâna între cele două braţe, iar cu cealaltă mână se manevrează braţul mobil, lăsându-1 să cadă succesiv peste mănunchiul de in, prin care operaţie, se reduce partea lemnoasă în fragmente. Meliţa descrisă este cea mai simplă, sunt şi altele mai complicate, în descrierea cărora nu intrăm, dar care fac aceeaş operaţie. Urmează manopera prin care se îndepărtează părţile lemnoase. Se face manual, introducând un smoc de in astfel cum se prezintă dela operaţia precedentă, într’o crăpătură - deschidere - făcută într*o scândură, se ţine întins cu mâna stângă, iar cu dreapta armată cu un cuţit-paletă, se bate capătul dinspre lucrător -se mută capătul celălalt în crăpătură şi operaţia se reîncepe. Se face şi mecanic cu ajutorul unui aparat numit ,,Moara flamandă“. Pieptănatul se face trecând smocul de in, astfel cum a ieşit dela operaţia precedentă, prin nişte piepţini formaţi din dinţi împlântaţi pe o scândură orizontală: Operaţia are de scop de a despărţi firele căpătate dela meliţat în fire din ce în ce mai fine şi paralele. Se face şi în mod mecanic cu maşini complicate şi bine înţeles că mult mai bine decât manual. Mai departe, firele obţinute sufăr operaţiuni care au de scop de a face firele din ce în ce mai fine, netede, rezistente, de a le face bobine, pachete etc. La cânepă operaţiunile sunt identice ca cele dela in - v. cânepă, in. FILIALĂ. - F.con. - Sucursala unei case de comerţ. FILICINEAE. - Bot. - Una din cele 3 clase de plante Cryptogame vasculare; cuprinde ferigele si fam. vecine. Au tulpina mai mult sau mai puţin ramificată, cu frunze numeroase şi rădăcini adventive. Sporan-gii se găsesc pe frunzele obişnuite sau di- 551 FILJERE-FtLOXERA VIEI ferenţiate. Au importanţă mai mult teoretică, ca treaptă importantă în evoluţia plantelor. FILIERE. - Zool. - Organe pe unde ies-e substanţa care formează - la omizi şi paian-jeni - solidificându-se, pânza în care primele se închid, iar paianjenii îşi vânează prada. La omizi, f. este un orificiu comun cu al glandelor salivare, la paianjeni sunt mici a-pendici, cu 2 sau 3 articole şi sunt în număr de 2 sau 3 perechi. FILIMICĂ. - Bot. - Sin. Călinică, filimină, galbinela, hilinică, roşioară, roşuliţa, rujuli-ţă. Caléndula officinalis. Plantă erbacee, horticolă din fam. Compositae. Frunze oblong-ovale. Capitúlele de culoarea caiselor. Se cultivă în multe var. caracterizate prin desvoltarea ligulară a florilor tubuloase dinaintea capitulelor, care fac impresiunea de flori invoalte. Se răsădeşte din Martie până în Maiu. Stă înflorită timp îndelung. FILOMELA. - Zool. - v. privighetoare. FILON. - Geol. - O deschidere, pungă, în scoarţa pământului, umplută cu roci eruptive sau substanţe minerale. Deschiderea este caracterizată prin înclinarea sau unghiul pe care-1 face cu orizontala şi prin direcţia sa. înclinarea aproape totdeauna este verticală, iar direcţia constantă. Umplerea deschiderii se poate face în 3 moduri: prin introducerea directă - cazul rocilor eruptive - prin sublimare şi prin circularea apei minerale. In primul caz, umplutura este de obiceiu un zăcământ de staniu sau de cupru, acesta con-centrându-se în câteva puncte; alteori - când depunerea e lentă - umplutura de minereu nu este curată, ci amestecată cu elemente pietroase şi teroase, în care caz avem gangă, cum este cazul mai ales în zăcămintele de plumb. La constatarea vârstei unui f. se ia în considerare vârsta deschizăturii şi a umpluturii; vârsta dislocării terenului, se poate stabili mai uşor. FILOXERA VIEI. - Ent. - Phyîloxera vid-folii Fitsch Sin., Phyîloxera vastatrix Planchón., din grupul Aphidelor, fam. Cherme-sidae. Atacă viile din Europa. Dezastrul provocat de f. a fost numai în anul 1888, în Franţa, de 10 miliarde franci, costând mai mult decât răsboiul din 1870-71. E originară din America - E. Americei, Ale-gani - unde trăia pe viţe sălbatece: Vitis riparia, Vitis rupestris, etc. unde fu. descoperită în 1854; în 1863 fu semnalată în Anglia pe var. de struguri de masă şi tot în această epocă, se descoperă pe lângă forma galicolă şi cea radicicolă, neatribuindu-se însă aceste 2 forme uneia şi aceleaşi specii. In a-celaş an, se dădu alarma în Franţa, vorbin-du-se de o ,,boală necunoscută“. Dela acea dată, toate viile din Europa au fost fulgerător cuprinse de acest flagel, astfel că astăzi, în toate zonele viticole găsim f. In România f. este cunoscută de prin anul 1883 şi toate viile vechi româneşti au fost distruse, şi astăzi, când refacera acestor vii este aproape terminată, vechile sortimente de var. româ- Fis. 824. - GALE PE FRUNZE, produse de filoxeră neşti, care făceau faima viilor noastre, n’au mai putut fi refăcute, importându-se fără nici o socoteală tot felul de var. străine. Fig. 82 5. — PHYLLOXERA VJTIFOLII sexuată. La stânga, mascul; la drepta, femelă cu oul visi-bil în transparentă. Ciclul biologic. La început, se credea că forma galicolă şi cea radicicolă sunt produse de specii deosebite, ciclul evolutiv al f. rămase mult timp necunoscut şi putem spu- FILOXERA VIEI 552 ne că nu se cunoaşte precis, decât de curând. După toate cercetările, rezultă că f. are 2 cicluri evolutive, după cum evoluiază pe viţa americană sau pe cea europeană -vitis vinifera Ciclul nu este totdeauna riguros exact, ci variază mult, după cum e vorba de hibrizi, etc. Ciclul pe viţa americană - Vitis riparia, Viiis rupestris sau hibrizi - este cel ce urmează. Primăvara, insecta ce iese din oul de iarnă, depus din toamnă pe scoarţa viţei, se aşează pe frunzele tinere, provocând gale, de formă neregulată, de culoare verde, putând merge dela galben până la roşie-tic; galele se observă p'e faţa inferioară corespunzând pe cea superioară tot atâtea invaginaţhini. In interior, galele au peri care lasă să iasă larvele, dar opreş.e pe fonda-trice, care are o formă lătăreaţă, bombată dorsial, ascuţită pe partea posterioară, de 1,5-2 mm. lungime. Fondatricea depune circa 500-600 oua dislp'use în cerc concentric în gală. După 3-4 zile, din gală ies larvele, care sunt foarte active şi fac la rândul lor alte gale pe frunze. Astfel se succed 3-4 generaţii ale formei galicola, care fac pe frunze gale identice cu cele făcute de fon-datrice. Fondatricea ouă din ce în ce mai puţin, astfel ca ultima dată când ouă, deabia depune câteva ouă. Adulţii formei galicole, sunt din punct de vedere morfologic -aproape identice ca fondatricea. Sunt aphide globul oase, cefaloto-raxul lărgit abdomenul îngustat spre extremitate, antenele din 3 articole, cuticula dorsală rugoasă. In general, forma galicolă nu ,p'roduce mari stricăciuni, neajunsurile provenite din acoperirea frunzelor cu gale fiind neînsemnate. Spre sfârşitul verii, sau toamna, larvele formei galicola nou născute, cobor spre rădăcină, fixân-du-se pe radicele, unde-şi continuă evoluţia: aceasta este forma radicicolă, mult mai importantă. Migrarea spre rădăcină nu se face numai de către larvele ultimei generaţiuni galicole şi nici de către toţi indivizii acestei generaţiuni, ea se face din toate generaţiile formei galicole, pe măsură ce apar indivizi cu caractere radicicole; cei mai numeroşi indivizi de acest fel, apar bineînţeles din ultima generaţie galicolă. Adaptarea f. la viaţa endogenă, este o a-daptare recentă. Radicicolele se fixează pe rădăcinile subţiri, pe care fac tuberozităţi şi nodozităţi, care opresc creşterea plantei, producându-i moartea. Larva, la început se fixează fie pe părţile laterale ale rădăcinei tinere pe care face tuberozităţi filoxerice, o-prind creşterea în grosime a rădăcinei, fie pe vârfurile tinere ale radicelelor, unde formează nodozităţi filoxerice, oprind creşterea în lungime a rădăcinelor. Ca urmare, rădă-cinele se deformează printr’o proliferare a-bundentă a celulelor şi iau o formă caracteristică de cioc de pasăre. Rădăcina astfel a-tacată poate muri, poate să-şi încetinească numai creşterea, sau deşi moartă, pot da rădăcini secundare, datorită cărora planta poate continua, mai mult sau mai puţin, - viaţa. In cazul viţei americane, tuberozităţile se zic superficiale, fiindcă se formează în stratul felodermic, care izolează, apărând ţesutul cortical de penetraţia vre-unui germen patogen; din contra, la viile europene, tuberozităţile sunt penetrante, ceiace explică gravitatea ataculiţi f. pe viţele europene faţă de cele americane. Deosebirea între forma galicolă şi radicicolă este aparentă. E mai mică de cât galicola - 1 mm. - se distinge prin prezenţa unui număr de tuberculi pe faţa dorsală, aşezaţi simetric pe cap, torax şi abdomen. Are mai multe generaţii care scad din ce în ce ca număr, astfel că toamna ultima Figr. 826. — Cicli.l evolutiv al FILOXER1I. 1 - oul de iarnă; 2 - insecta-fondatrice; 3, 4, 5, 6 - forma galicolă; 7, 8, 9, 10, 11, 12 - forma radicicolă; 11, 13 - treceri spre forma aripată; 14 - individul aripat; 15, 16 - ouă care vor da naştere indivizilor sexuati; 17, 18 - larve din care ies indivizi sexuati; 19, ¡.^ 20 - indivizi sexuati. 553 FILOXERA VIEI generaţie deabia dacă numără câţiva indivizi. Toamna, apar indivizii aripaţi; o parte din radicicole rămân însă pe rădăcini, hibernând ca atare, iar primăvara continuă a se înmulţi pe rădăcini pe cale asexuată. - Fig. 826. Larvele radicicole, care urmează a evolua spre indivizii aripaţi, încep a se diferenţia dela a treia jupuire, care ţine cam 8 zile şi după a patra jupuire, apar indivizi aripaţi, care ies din pământ, sboară şi depun pe coarde şi tulpină ouă, din care vor ieşi indivizii sexuaţi; unele ouă sunt mici - din ele vor ieşi masculii > iar alţii depun ouă, din care ies numai femele. Primii tadivizi aripaţi - Fig:. 827. — LARVA FORMAI NEORADICOLE A FILOXERII, singura vătămătoare viţei de vie europene. Să se remarce dev«olt-area considerabilă a rostrului. acei cari depun ouă din care ies indivizii sexuaţi - au corpul alungit de un nun., capul şi toraxul lipit, culoarea galbenă; aripile transparente, lungi, depăşind extremitatea abdominală a corpului. Ochii compuşi, laterali şi globuloşi, antenele mtilt desvoltate, sboară greoi, şi nu se depărtează mai mult de 100-200 m. de locul de naştere, vântul însă îi poate duce la depărtări mari în massă. Indivizii sexuaţi, eşiţi din Ouăle depuse de aripaţi, sunt larviformi, mici, după trei jupuiri ajung adulte. Femela fecundată coboară de pe frunze şi depune pe coardele de 2 ani un singur ou de iarnă, sub scoarţă. Oul ocu pă aproape întregul corj} a femelei. O.ul de iarnă are cloarea galbenă, iar după câteva zile devine brun închis. Ih primăvară, din a-cest ou ese fondatricea, care merge să se fixeze pe faţa superioară a tinerelor frunze, unde formează gale şi aAtfel, ciclul evolutiv este închis. Larvele galîtole, eşite din oul de iarnă, pot să rămână ţ>e frunze, cum pot de asemeni să coboare pe rădăcini; cu cât generaţiile acestei forme sunt mai bătrâne, cu atât puterea de infecţie pe rădăcină este mai mare. Generaţiile acefttea prezintă oarecare variaţie între ele, ba chiar şi între indivizii aceleiaşi generaţiuni: primii indivizi născuţi din aceiaşi mamă, pot diferi morfo-logiceşte de ultimii născuţi. Astfel, între indivizii generaţiei a doua a formei galicola, unii au caractere sensibil identice cu fondatricea - procesus terminalis al antenelor puţin desvoltat şi subţire - sunt forme galicole cu caractere galicole, denumite neogalicole-galicole. O altă parte a indivizilor aceleiaşi generaţiuni se apropie mai mult de forma radicicola - procesus terminalis al antenelor lungi etc. - este forma neogalicolă cu caracter radicicol. Repartiţia între diferitele tipuri de indivizi din aceiaşi generaţie este cam următoarea: fondatricea: toate sunt neogalicole galicole; prima generaţie galicolă este neo-galicolă-galicolă, cu excepţia ultimilor 20 indivizi care sunt neogalicoli radicicoli; a doua generaţie galicolă este neogalicolă radicicolă, afară de primii-născuţi care sunt neogalicoli galicoli. Natural că sunt şi forme intermediare între aceste diferite tipuri, diferenţierea constă în lungimea rostrului, şi aceasta este în raport cu destinaţia biologică a indivizilor. Astfel, rădăcinile viţei europene au un strat cortical de 0,30-1,25 mm., pe când cuticula frunzelor are 0,150-0,175 mm., lungimea rostrului la forma neogalicolă galicolă fiind de 0,140 m., iar la neogalicola radicicolă de 0,200 mm. Ar rezulta de aci că, neogalicola galicola nu sar putea desvolta Fier. 828. — PHYLLOXERA V1TIFOLII Fitek. -după Balbiani. - pe rădăcini din cauza scurtimii rostrului, în realitate pot suge rădăcinile, dar sunt incapabile de a povoca proliferarea celulelor şi deci de a da naşiere la nodozităţi şi tuberozi-tăţi, în opoziţie cu forma neogalicolă radicicolă. Pe viţa europeană nu se găsesc nici ouă de iarnă nici galicole, nici aripaţi, nici se- 20 Z0- FILTRARE 554 xuate şi totuşi este contaminată. Ciclul evolutiv pe această viţă se face prin intermediul formei radicicole, care se înmulţeşte pe rădăcină indefinit pe cale asexuată - parte-nogeneză - sunt neoradicicole, radicicole ¡migratorii. Se înmulţesc astfel tot anul, fără ca fecunditatea să le scadă şi fără ca să e-voluieze spre forma aripată cum se întâmplă cu radicicolele de pe viţele americane. Radi-cicolele se propagă dintr’o vie în alta, fie prin pământ, fie aerian prin vânt, instrumente aratorii, haine, etc. şi se fixează pe rădăcini, evoluând totdeauna spre forma ra-dicicolă şi astfel f. se întinde în vii ca o pată de untdelemn. In condiţii speciale, aceste radicicole pot să evolueze spre forma gali-colă, să se urce pe frunze şi să facă gale pe frunzele viţei americane; galele sunt incomplete şi de abia în generaţia a doua a-jung forma normală. Radicicolele nu pot lucra în terenuri nisipoase, astfel că viţele europene, plantate în astfel de terenuri sunt ferite de atacul filoxerei; din contra, terenurile argiloase cu numeroase fisuri, favorizează această migraţie. De altă parte, s’a observat că viţa europeană de talie mare, - pe spaliere înalte -, cu rădăcini profunde, este scutită de atacul f. O explicaţie dată faptului că viţele americane sunt rezistente la f., este şi aceia, că stratul de plută al rădăcinelor de viţă americană este mai gros decât la viţa europeană; apoi, Ia viţele americane, cea mai mare parte din radicicole evoluiază către toamnă spre for- ma aripată, părăsind astfel planta, iar primăvara primele generaţii sunt galicole, deci nu periculoase, pe câtă vreme pe viţele europene, tot anul predomină exclusiv forma radicicolă periculoasă. Sunt şi viţe americane care se comportă la atacul f. ca şi vitis vini-fera. Nici viţele americane deci, nu sunt egal de rezistente la atacul f. Millardet a stabilit următoarea scară de rezistenţă a viţelor a-mericane şi hibrizilor întrebuinţaţi ca port-altoi, notând rezistenţa dela 0-20. Rezistenţă absolută - 20/20: Vitis rotundifolia; foarte rezistente: V. cineria, V. riparia, - 18/20; V. rupestris - 19,5/20; rezistente: V. corcii-folia, V. Berlandieri, - 17/20; rezistenţă slabă: V. candicans; nici o rezistenţă: V. la-brusca, V. vinifera, V. Aramon, etc. Dintre hibrizii port-altoi mai rezistenţi se citează: Riparia X Rupestris 3309, Rupestris X Monticola, Rupestris du Lot, care se întrebuinţează cel mai mult pentru reconstituirea viilor. Pe lângă aceştia, există azi în cultură un mare număr de producători direcţi, care sunt cultivaţi tocmai pentru rezistenţa la f. şi la boli criptogamice. Tratamentul. Constă în altoirea viţelor nobile europene pe port altoi de viţe americane rezistente sau hibrizii lor, sau înlocuirea viţelor europene cu producători direcţi. Astăzi, viile noastre aproape sunt în întregime refăcute cu viţe altoite pe american, sau ce-iace este mai rău, cu hibrizi producători direcţi. Mult timp au servit pentru combaterea f. şi sulfura de carbon, sulfo-carbonatul de potasiu, prin injecţii în sol; s’au abandonat, fiindcă s au dovedit ineficace. De asemeni se obişnuia inundarea prelungită a viilor, care nu făcea decât să încetinească întinderea flagelului. FILTRARE. - Operaţie prin care un lichid se separă de elementele solide ce eventual le-ar avea în suspensie, prin trecerea printr’un mediu mai mult sau mai puţin poros. Apara’rele prin care trec lichidele spre a se filtra, se numesc filtre; materiile poroase ce pot servi la f. pot fi de origină animală: lână, etc., vegetale: bumbac, hârtie, cărbune de lemn, sau minerale: piatră ponce, nisip, etc. F. este o operaţie necesară pentru apă, a-tunci când aceasta nu este destul de limpede, pentru lapte, mai ales imediat după muls, când fără voia celor ce mulg se scapă în laptele muls diferite impurităţi, de asemeni pentru vin, diferite băuturi, etc. F. apei are de scop să cureţe apa de materii organice, ouă de insecte etc. Se întrebuinţează filtre de porţelan, dela porţelanul cel mai poros, ce face o f. rapidă, dar nu tocmai bună, până la porţelanul fin, cu pori mici, ce face o filtrare bună, dar înceată. Bune rezultate dau deasemenea filtrele cu plăci celulozice, formate din 2 calote de fontă e-mailată, între care se plasează mai multe plăci filtrante, din celuloză amestecată cu cărbune; cu acest aparat se filtrează cam 1-P/2 1. pe oră. Filtrele de cărbune - animat sau vegetal - sunt la fel de bune, cărbunele fiind pe deasupra şi desinfectant. Filtrele de nisip, mai ales la începutul funcţionării lor, nu dau rezultate bune, însă după trecerea unui timp se formează la suprafaţă o scoarţă mai densă, care face ca f. să se execute în condiţiuni mai bune. Ca să dea rezultate bune, nisipul trebue să fie fin şi într’un strat suficent de gros; ex. filtrul de nisip Miguel et Mombret. F. vinurilor are de scop de a clarifica şi în parte de a steriliza vinul, separând materiile ce le-ar avea în suspensie. Filtrele întrebuinţate în acest scop se pot aranja în mai multe categorii: filtre din materii minerale, celuloză, ţesături, etc. Filtre de ţesături. F. la aer liber se face mai rapid în aparate de formă conică, în Fig. 830. — FILTRU de cărbune cu nisip. Fig. 831. — FILTRU CHAMBERLAND fără presiune, cu mai multe bujii. care se găseşte materia filtrantă - ţesuturi de pânză, flanele etc., şi prin care trece vinul. Acesta însă, în contact cu aerul, se oxidează, favorizând desvoltarea fermenţilor ce produc boale; de aceia se întrebuinţează pentru filtrarea vinurilor de fund. F. fără ca vinul să vie în contact cu aerul, se face în aparate la fel cu cele de mai sus, însă mânecele formate din materiile filtrate sunt complect închise într’un recipient; f. se face şi mai bine dacă ţesătura este îmbibată cu altă materie filtrantă: amiant, pământ de in-fuzori, etc. De aceea, înainte de a se începe f., se amestecă în puţin vin o cantitate din aceste materii filtrante şi se toarnă totul în aparat; materiile amestecate în vin vor fi oprite de ţesături, cari astfel vor fi mai apte de a face o f. bună. Iată câteva mărci bune de astfel de filtre: Gaschet, Philippe, etc. Dintre filtre, cele mai practice, care se întrebuinţează aştăzi în practică vinicolă, sunt filtrele Zeitz, care lucrează cu asbest. Pentru vinurile noui se recomandă filtrele cu 3 sau 5 site în picioare, iar pentru vinurile vechi, filtre cu 2 site culcate, care se întrebuinţează pentru trasul vinului la sticle. Aceste filtre lucrează cu presiune şi sunt foarte practice, cele fără presiune sunt mai puţin bune. Vinul trebue să vie cu presiune în filtru, presiune ce se face fie cu pompa, fie prin faptul aşezării butoiului deasupra cu 2-3 m., vinul trebue să curgă lin, iar filtrul să nu fie sguduit. Câtimea de asbest ce se întrebuinţează, este de 50-100 gr. de fiece m2 de sită. Asbestul se bate cu vin, încât să se umple filtrul, odată ce se toarnă în aparat şi se dă drumul vinului; la început vinul iese mai puţin limpede şi se toarnă înapoi. F. se poate face şi la vinurile cu fierberea neisprăvită sau bolnave, etc. Spre a nu se înnegri, când vine în contact cu aerul, se adaugă vinului înainte de f. 8-10 gr. metabisulfit de potasiu la 100 litri vin. Când vinul este prea turbure, se filtrează de 2 ori. După 3-4 zile dela f. se poate pune în vânzare. Filtrul-presă, care are o răspândire foarte mare, este compus dintr’o serie de elemente identice, fiecare format dintr’un cadru ce închide o placă canelată, învelită înltr’un ţesut filtrant special; elementele sunt aşezate unul lângă altul între 2 cadre de fontă căptuşite cu lemn. Lichidul umple spaţiul dintre ţesut, îl străbate şi apoi curge printr’un canal şi de acolo se adună cu lichidul ce vine dela celelalte elemente ce se scurge printr’o altă parte. Filtrele-prese, marca Simoneton, sunt foarte răspândite. F. bună fac şi filtrele cu celuloză-hârtie sau pastă. Se compun în general din 2 camere separate de pastă celulozică, totul fiind introdus într’un iicipient metalic cu 2 deschideri, pentru intrarea şi ieşirea lichidului. Vinul tulbure se aşează câţiva metri mai sus, pentru a avea presiune; vinul intră pe sus, traversează prima închizătură metalică, a^poi pasta celulozică şi iese prin a doua deschidere, filtrat. Se mai întrebuinţează filtre cu baza filtrantă, formată din materii minerale, cum sunt filtrele cu bujii: Montof, Mallié, Cumberland, etc. Filtrarea cidrului sie face tot cu cele întrebuinţate pentru vin; bere se întrebuinţează filtrele-prese Simoneton. FIMOZIS. - Med. Vet. - închiderea complectă sau incomplectă a fur o ului, astfel că penisul nu poate eşi afară. Din această cauză, urina se scurge în picături, o parte rămânând în furou. Această retenţie provoacă inflamaţia sau gangrena furoului. Tratament: se lărgeşte orificiul prepuţial prin debridare practicată pe peretele inferior al furoului. Di. Dy. Fig. 832. — FIL-TRUMAIGNIEN cu cărbune şi pânză de amiantă. filtre de iar pentru FINLANDA-FIRICICĂ 556 FINLANDA. - Creşterea animalelor. - Din suprafaţa totală a ţării, numai 25% se exploatează prin cultura plantelor, iar restul de 75% sunt păşuni şi islazuri. In aceste condiţiuni, creşterea animalelor este ocupaţia cea mai de seamă a populaţiei agricole şi în acest cadru, creşterea vacilor de lapte ocupă primul plan. După statistică din 1934, Finlanda are următorul cheptel animal: cai 357.593, vaci 1.766.964, oi 982.445, capre 1 1.975, porci 496.091 şi diferite pasări 2.976.248. Calul autohton este reprezentat prin calul finlandez care are o origine comună cu calul autohton din Scandinavia - Fjord -. îmbunătăţirea acestei rase a început în mijlocul secolului trecut cu trapaşul Norfolk şi trapaşul Orlow, dintre aceste încrucişări cele cu rasa Norfolk au reuşit mai bine. Dease-menea s’a încercat cu rezultate bune încrucişarea cu rasa Gudbrandsdal din Danemarca. Astăzi predomină calul finlandez ameliorat, care este de talie mică sau mijlocie, foarte rezistent la muncile câmpului şi cu un format asemănător cu tipul calului din Scandinavia. Creşterea vacilor se bucură de o importanţă mai mare decât creşterea cailor. Vacile sunt exploatate numai pentru lapte. In regiunile nordice ale ţării, alături de ren se găseşte mai răspândită rasa autohtonă finlandeză, de culoare pestriţă şi fără coarne, a-vând o origină comună cu rasa Fjell din Scandinavia. In nogiunile de Est se găseşte rasa Kiuruwesi, un produs de încrucişare între rasa autohtonă fără coarne si vaca de tip frontosus din Suedia. Culoarea predominantă este albă bălţată cu roşu. Se găsiesc animale atât cu coarne, cât şi fără coarne, ultimele însă sunt mai numeroase. In regiunile din Westul ţării se creşte rasa locală Tawoste. Ea face parte din grupul vitelor frontosus din Scandinavia şi are multă asemănare cu rasa Gotland din Suedia. Culoarea acestor vite este roşu-galben până la roşu-brun, sunt mici de talie - 115 până la 1 1 7 cm. - îndesate şi sie exploatează numai pentru lapte. Ameliorarea raselor autohtone de vaci se face prin încrucişare cu rasa Ayrshire, cu care tipul ameliorat are multă asemănare, atât în ceeace priveşte conformaţia cât şi culoarea corpului. La muncă, vitele din Finlanda nu se întrebuinţează, iar producţia de carne ocupă un plan inferior celui de producţia laptelui. Oile aparţin la câteva rase locale originare din Ovis cycloceros. Producţia principală la oi este carnea şi abia în al doilea rând lâna, care este grosieră şi ţurcănoasă, găsind întrebuinţarea numai în industria casnică. Mai importantă este producţia de blănuri, atât dela oile adulte, cât şi dela mieii, care asigură îmbrăcămintea caldă de iarnă a populaţiei rurale, încercări de ameliorare a oilor în vederea unei mai mari produc-ţiuni de came sau făcut cu rezultate satisfăcătoare, prin încrucişarea cu rasele de Down din Anglia. Creşterea porcilor se face pe o scară restrânsă. Vechea rasă autohtonă a dispărut, fiind absorbită de tipurile porcilor albi din Anglia şi din Danemarca, de unde şi astăzi se fac importuri pentru întreţinerea stocurilor. A. Mau. FINANCIAR. - Econ. Fin. - Tot ce se referă sau e privitor la finanţe. Prin finanţe se înţeleg toate operaţiile economice de capitaluri, de bani. Aceste operaţii pot fi de două feluri: publice şi particulare, care ne dau două feluri de finanţe: finanţe publice şi finanţe particulare. Se zice că banii, capitalurile, sunt animatoarele operaţiilor de circulaţie şi nu mai puţin factorul important în operaţiile de consum, ne mai oprindu-ne asupra faptului că ele sunt dirijorii repartiţiei. Operaţiile de capitaluri sau operaţiile financiare sunt deosebit de importante pentru desfăşurarea oricăror operaţii economice, astfel încât finanţele sunt operaţii tot atât de valoroase, atât în economia publica cât şi în economia privata. Studiul bunurilor, capitalurilor publice, în existenţa lor, în formarea lor, în desvolta-rea lor, în administrarea lor, în întrebuinţarea lor, în influenţa lor asupra economiei naţionale, asupra administraţiei ţării şi asupra desvoltării naţiunii, este ştiinţa finanţelor publice, este „ştiinţa financiară“. Deşi însă ştiinţa finanţelor studiază cauzele şi e-fectele fenomenelor financiare, şi deşi fenomenele financiare intră în grupa fenomenelor economice, ştiinţa finanţelor nu este o ştiinţa descriptivă ca ştiinţa economică - economia politică - ci o ştiinţă normativă, având ca scop principal de a da normele unei bune gestiuni a averei publice. Ştiinţa finanţelor publice poate fi numită şi politica financiară. Operaţiile financiare particulare, comerţul de capitaluri sunt realizate de anumiţi oameni, care pentru priceperea lor în afacerile de finanţe, sau prin operaţiile de bancă sau de bursă, li se spun financiari. Operaţiile financiare sunt operaţii de schimb, de depuneri, de plăţi, de scont, de credit, de cec, de formări sau adunări de capitaluri, de plasament, de emisiune de titluri, bilete, obligaţii, acţiuni, valori imobiliare, etc. - V. Avuţie,Banca, Bancnote, Bun, Bilet de bancă, Capital, Fisc. N. Ghiul. FIR1CICĂ. - Bot. - Sin. Cenuşie, lânăriţă, mucezea, mucezică. Filago germanica. Plantă mică erbacee din fam. Compositae, la-nat păroasă, frunze liniar-lanceolate, capitule câte 10-30 într’o glomerulă, capitule mici cu involucru sur păros. Florile discului 557 FIRUŢĂ-FISURĂ 4 dinţate, hermafrodite, cele radiale femele. Creşte prin păşuni usqate, pe coline aride. FIRUŢA. - Păs. fân. - Sin. Fân, Firişor, Floarea fânului. Plantă din fam. Gramina-ceae, subfam. Poaeoidee. Tribul Festucee, subtribul Poîne, specia Poa pratensis. Rizom târitor, care emite stoloane lungi, tulpini drepte, ce pot ajunge până la 1 m. înălţime, cilindrice şi netede. Frunze plane, glabre şi nu trec de 4 mm. lăţime; ligula scurtă, trunchiată sau ovală. Pani-col lax, cu ramurile aspre, spiculeţe ovale de 5-6 mm., cu 2-5 flori, verzi sau cu nuanţe violete. Glume aproape e-gale, cea inferioară cu o nervură, cea superioară ou trei nervuri. Paleile inferioare cu 5 nervuri şi prezintă la bază p'eri lânoşi - un fel, de puf -. Este o plantă de etaj inferior, timpurie, puţin pretenţioasă şi rezistentă la secetă şi la ger. Dă maximum de producţie în al treilea sau al patrulea an. Dă un fân de calitate şi se comportă foarte bine în amestecuri. Este proprie păşunilor. Cantitatea de sămânţă la hectar este de 23 kg. - Fig. 833. Z. Sam. FIRUŢA DE MUNTE. - Păs. fân. - v. Şu-var de imunte. FISC. - Econ. Fin. - Un cuvânt complex, care se găseşte în toate limbile şi care reprezintă atât visteria, averea Statului, cât şi administraţia finanţelor publice, serviciul de percepere al dărilor Statului, judeţului, comunei şi Ghiar localul unde se face administrarea finanţelor publice. Se zice fiscal pentru tot ce e privitor la fisc. Domeniul fiscal cuprinde totalitatea bogăţiilor publice mobile şi imobile ale Statului, judeţelor, comunelor. Serviciu fiscal. A-gent fiscal. Timbru fiscal. Se înţelege prin fiscalitate tendinţa de a exagera drepturile fiscului, sporirea exagerată şi inoportună a impozitelor, precum şi totalitatea legilor privitoare Ia finanţele publice. - v. Domeniu, Financiar. N. Ghiul. FISTULA. - Med. Vet. - Sub denumirea de fistula, rană fistuloasa sau plagă fistu-loasă, se înţelege o soluţiune de continuitate refractară cicatrizării, având o formă de canal. Această caracteristică a f. este datorită prezenţei, pe traiectul sau în fundul ei, a unui corp străin, venit din afară sau provenit din mortificarea unei porţiuni dintr’un Figr. 833. — FIRUŢA-Poa pratensis. - ţesut oarecare. Oricum ar fi, sediul f. devine, din cauza acestui corp străin, un generator de materie purulentă, care se scurge prin canalul său, iritându-1 şi determinând reacţiuni inflamatorii din partea acestuia. A-ceeaşi denumire de f. se dă şi soluţiunilor de continuitate, care permit comunicaţia între mediul exterior şi cavităţile seroase sau mucoase. F. din prima categorie sunt datorite fie prezenţei, în ţesuturile organismului a unui corp străin, care provoacă şi întreţine su-puraţia, de pildă: un glonte, - fie prezenţei, în organism, a unui ţesut oarecare, necrozat sau gangrenat, fie înmuierii unor anumite tumori - tumori melanice, carcinoame, etc. Printre f. din categoria doua se face o distincţie netă, după cum mediul exterior e pus în contact, prin intermediul canalului fistu-los, cu o mucoasă sau cu o seroasă. Din a-ceastă categorie de f., cele din urmă sunt foarte perzistente şi tenace, având o tendinţă foarte redusă de a se cicatriza, din cauza reacţiunii seroaselor - peritoneu, pleură, etc. - care, sub influenţa traumatismului suferit şi datorită contactului cu aerul, secretă o mare cantitate de materie care se opune cicatrizării. Terapeutica f. se bazează pe suprimarea cauzelor care le determină, cuprinzând o mulţime de procedee cu indicaţii care variază după caz şi care sunt subordonate cauzelor care le provoacă şi întreţin. Astfel, dacă f. este datorită unui fragment de os nec,rozat şi delimitat, sau prezenţei unui corp străin în mijlocul ţesuturilor, atunci prin înlăturarea lor şi prin tratamentul adecuat ce se aplică, vindecarea este asigurată. Nu tot aşa se întâmplă atunci când f. este ex-presiunea unei leziuni necrotice, interesând un tendon, ligament, aponevroză, os etc., în care caz vindecarea se obţine cu mult mai greu. In ce priveşte f. mucoase şi mai ales -cele seroase, tratamentul este cu mult mai dificil şi necesită intervenţii şi comportări specifice fiecărei f. I. F. FISTULARIA. - Zool. - Gen de peşti Acanthopterygieni, cu botul lung, alungit în formă de tub, corpul fără solzi, iar în mijlocul caudalei, se continuă un segment fili-form; F. Tabac caria, trăeşte în Atlanticul tropical. FISTULINA. - Bot. - Sin. limbă de bou. Ciupercă din basidiomyoetes, cu pălăria laterală, fixată cu o parte de trunchiul arborelui, semănând cu ficatul unui animal; culoarea roşie sanguină, vâscoasă; bună de mâncat. FISURĂ. - Med. Vet. - Crăpătură subţire, alungită, de 1-2 mm. adâncime ce se observă pe oase, piele sau ţesut cornos. Obişnuit acest cuvânt se referă mai mult la FITOPATOLOGIA 558 oase. Fisurile pielii se numesc crevase; ale cornului £= seime. Cauze: sunt produse de lovituri, căderi, alunecări. • Simptome: sensibilitate pronunţată când apăsăm cu mâna. Dacă fisura e localizată pe osul Unui membru, animalul şchiopătează. Fisura se poate complica cu. fractura complectă. Tratament: se aplică vezicători şi se presi-crie repaus îndelungat. Di. Dy. FITOPATOLOGIA. - Sau patologia vegetală, ştiinţă carie siicoviiin‘\ Buc>n'f»şiL 561 FIUL AR-FIX AREA COMPLEMENTULUI culturii plantelor agricole în scopul unei pro-ducţiuni calitativ şi cantitativ maxime. Cunoaşterea proprietăţilor culturale ale fiecărei plante agricole formează obiectul ei. F. stabileşte măsurile culturale cerute de fiecare plantă. F. cercetează condiţiunile naturale optime în care se pot desvolta plantele agricole şi indică metodele culturale care pot ridica producţia. F. se ocupă cu factorul planta, care este puntea de legătură între regnul mineral şi cel animal. Plantele, prin sinteza substanţelor minerale, pe care le iau in pământ, fabrică principii alimentari - substanţe organice - pe care apoi îi utilizează - îi distrug - animalele. F. necesită cunoaşterea Morfologiei şi Fisiologiei Vegetale, Ameliorării, Agrologiei, Meteorologiei, Botanicii Sistematice, Parazitologiei Animale şi Vegetale şi noţiuni de Fizică şi Chimie. Disciplina aceasta năzueşte la cunoaşterea fiecărei plante agricole în parte şi a condi-ţiunilor în care se desvoltă şi ne arată până unde putem interveni raţional în vederea închegării unei armonii între nevoia de hrană şi progres a omului, cu puterile plantei şi cu ceea ce poate da pământul. Ajutată de Tehnica Ameliorării Plantelor, F. caută să modifice însăş planta, pentru a corespunde mai bine la mediul natural, economic şi social. Studiul fitotehnic grupează plantele după însuşirile lor agricole în: plante cereale, plante leguminoase, plante oleaginoase, plante cu tuberculi şi rădăcinoa&e, plante textile, plante industriale, pliante aromatice, colorante şi medicinale, plante de nutreţ; păşuni şi fâneţe - v. ac. Literatura în româneşte: Fitotehnia de Maior G.; Agricultura de Max. Popovici şi Cipăianu; Agricultura de Popovici-Lupa; A-gricultura de Petrescu D.; Agronomia de Vrany D.; Cultura Plantelor Agricole de Ke-renyi şi Pârvulescu; Cultura Cerealelor de Vasiliu A. Literatura străină - ca şi cea românească numai în parte: Agriculture... par Diffloth P.; Céréales par Garola V.; Les Céréales par Desriot A.; Prairies et Plantes Fourragères par Garola V., Les Plantes sarclées par Malpeaux L.; Les Plantes industrielles par Malpeaux L.; Getreidebau, Hackfruchtbau, Hülsenfruchtbau, von Becker-Dillingen, Hand, d. Landw. von Aereboe-IRoemer; Pflanzenbaulehre von Kraft-Fruwirth; H. d. Getreidebaus von Schindler F.; Pflanzenbau von Prjanischnicow; Pflanzenbau von Zade A.; Getreidebau von Nöwacky A.; Wheat a Monograph bÿ Percival J.; Manuale d’Agrària per Boclmcchio N.; Agricoltura Moderna per Lissone S.; M. deH\Agricoltore £er §an-tilli A. Amil. Vas. FIULAR. - Sin, Bulfeuj lo păţi ca. Partea din jug, formată dinţr'una sau 2 stinghii de lemn şi care fiind aşezată la mijloc, împarte jugul în 2. FIXAREA COMPLEMENTULUI. - Med. -Sin. devierea complementului, este o reac-ţiune biologică studiată de Bordet şi Gean-gou şi aplicată pentru prima oară, în diagnosticul sifilisului, de către Wassermann, apoi pentru diagnosticul a numeroase boale microbiene şi parazitare. Principiul reacţiunei este următorul: în sângele oricărui animal şe află o substanţă de apărare, a cărei natură nu este cunoscută, dar despre care se ştie că nu rezistă la căldură, este termolabilă, întrucât este distrusă dacă se încălzeşte timp de 30’ la 58°. A-ceastă substanţă a fost numită de Buchner, alexină sau complement. Pe de altă parte, se ştie că oridecâteori pătrunde în corpul unui animal o substanţă albuminoidă, - microbi cu toxinele lor - acestea determină producerea în sânge a unor substanţe noui, care au rolul să distrugă microbii; primele substanţe se numesc antigen şi ceeace se produce în sânge, prin acţiunea lor, se numeşte anticorp sau senzibilizatrice sau a,m-boceptor. Dacă putem afla că în sângele unui animal se află anticorpi corespunzători unui anumit antigen, adică sunt specifici, vom şti de ce boală suferă animalul. Pentru a putea pune în evidenţă prezenţa acestor anticorpi în sângele unui animal, suntem obligaţi să ne folosim de un indicator: acesta este aşa numitul sistem hennolitic, alcătuit din globule roşii de oaie şi ser care are proprietatea de a topi aceste globule, dacă se adaugă şi puţin sânge de cobai, care conţine complement proaspăt. Serul care are proprietatea de a topi globulele roşii de oaie se prepară pe iepuri, cărora li se injectează anumite cantităţi de globule roşii de oaie. In sângele iepurelui astfel injectat se desvoltă anticorpii numiţi hemolizine, iar serul este un ser hemolitic antioaie. Pentru ca a-cest ser să poată fi întrebuinţat în reacţiu-nea de fixare a complementului, el trebue să fie mai întâi inactivat, adică încălzit la 58° C. timp de 30 minute. Operaţia de fixare a complementului necesită următoarele elemente, care constitue două grupe sau două sisteme: a. - Sistemul bacteriolitic, care cuprinde: 1. - Antigenul r microbul care produce boala. 2. - Serul care conţine anticorpul. specia fie, inactivat, adică încălzit, timo de 3.0’ la 58° C b. - Sistemul hemolitic, alcătuit din: 1. - emulsie de globule roşii de oaie 5 %, în ser fiziologic* 2. - ser hemolitic -inactivat, adică încălziţ timp de 30’, la 58® C. In aceste doua grujpe, complementul* sau FIZICĂ 562 alexina, nu exista, pentru că a fost distrusă prin căldură. c. - Ser proaspăt de cobai care conţine complement sau alexina. Intr’o serie de tuburi de sticlă, eprubete, se pun cantităţi variabile de antigen, ser de Sistem [ hemolitic L Sistem bactenolitic Ser hemolitic Hemoliţi de oae Complement Ser X Antigen te Sistem bacteriologic pra căruia a lucrat anticorpul. Dacă în analizele ce se fac, există anticorp microbien specific, adică dacă animalul e atins de boala ce o presupunem şi globula roşie de oaie, din sistemul hemolitic, rămâne nehemolizătă, pentru că complementul a fost fixat de sistemul bacteriolitici atunci reacţiu-nea este pozitivă. Dacă nu există anticorp specific, globula roşie de oaie se topeşte, pentru că complementul, fiind liber, este fixat de globula roşie sensibilizată; reacţiunea, în acest caz, este ne- Complement 4nticor-hemolitlc Blobulâ Tosie Sistem hemolitic Fi&. 834. — Schema reacţiunii de FIXARE A COMPLEMENTULUI la animalul bolnav şi ser de cobai, care conţine complement. Toate aceste tuburi se ţin timp de 1 oră la 37° C. Intr’un tub sau în-tr’un pahar de formă conică se pune emulsia de globule roşii de oaie şi atâta ser hemolitic inactivat, încât să fie diluat într’o a-numită proporţie. Şi acest amestec se ţine tot atât timp la 37° C. sau chiar la temperatura camerei. - Fig. 834. - După acest timp se toarnă în fiecare din tuburile din prima serie câte o cantitate anumită din amestecul de globule roşii de oaie şi ser hemolitic inactivat şi se ţin 30’ la 37° C. După acest timp, dacă ne uităm la tuburi, vom constata: sau că tuburile sau limpezit prin topirea globulelor roşii, sau că globulele de sânge au rămas netopite şi s’au depus la fund şi când se agită tuburile, se formează o emulsie opacă, cum este aceia din pahar. In primul caz se spune că reacţiunea este negativă, pentru că complementul nu a fost deviat, nu a fost fixat de microbul asupra căruia urma să acţioneze şi pe care nu l-a sensibilizat anticorpul, care nu a existat în sângele animalului presupus bolnav. Dacă, dimpotrivă, nu se produce hemo-liză, atunci însemnează că au existat anticorpi specifici, care au sensibilizat antigenul - microbul - pe care, în acest caz complementul s*a putut fixa; ne mai fiind complement liber, globulele roşii de oaie senzibili-zate de serul hemolitic, rămân întregi, nu pot fi topite. Schematic se poate prezenta astfel reacţiunea de fixarea complementului. - Fig. 835. Complementul se fixează pe antigenul asu- gatava. In practică, reacţiunea de fixarea complementului se face dujpă ce se titrează toate elementele cu care se lucrează şi se iau martori, pentru ca să nu se facă interpretări greşite. In medicina veterinară, reacţiunea de fixarea complementului se aplică în diagnosticul morvei, du-rinei, avortului epizootie al bovi-deelor, etc. M. M. FIZICĂ. - Ştiinţa care, împreună cu chimia, studiază caracterele naturale ale corpurilor neorganizate, forţele care acţionează a-supra lor şi fenomenele rezultante. Fixarea' complementului., Lipsa de hemQiizi: Hemolizi: Reacţie pozitivă. Reatţie negativa. Fig. 835. — FIXAREA COMPLEMENTULUI. Metodele f. sunt observaţia şi experienţa. Observaţia consistă în examenul atent al fenomenelor astfel cum ele se produc. Experienţa urmăreşte izolarea acestor fenomene şi reproducerea lor în condiţiuni cât mai variate, pentru a fi observate în voie şi stabilite astfel cauzele care le produc. 563 FIZIOCRATĂ-FJELL Când, prin observaţie şi experienţă, se constată manifestarea unor anumite însuşiri sau apariţia unor anumite fenomene, în con-diţiuni determinate, aceste fapte se enunţă în legi fizice. Ex.: „Toate corpurile sunt grele“; »♦prin frecare orice corp se electrizează“. O lege îngăduie previziunea producerii fenomenelor corespunzătoare unor anumite con-diţiuni întrunite laolaltă. Legile fizice care se referă Ia fenomene măsurabile, se pot formula prin expresii algebrice. Ex.: ,,la o temperatură dată, volumul unui gaz variază în raport invers cu presiunea“. Se tinde la gruparea legilor fizice în sisteme coerente şi logice, sprijinite pe o serie cât mai redusă de ipoteze. Astfel se poate interpreta un mare număr de fenomene luminoase prin teoria ondulaţiunilor, care se sprijină pe ipoteza că lumina a>r fi consecinţa unor mişcări vibratorii. O teorie nu este acceptabilă decât dacă prin ea se explică toate faptele cunoscute şi pot fi descoperite altele noui. Ea trebue părăsită de îndată ce este contrazisă de un singur fapt bine stabilit. Deaceia, cele mai multe dintre teorii au evoluat în timp, paralel cu progresele realizate de ştiinţă - şi multe au fost complect înlăturate. Rolul lor principal este acela de a înlesni descoperirile. Trebue considerate mai mult ca mijloc de cercetare, al adevărului decât ca expresie fidelă a lui. S’a zis cu drept cuvânt că ,,orice ipoteză este bună dacă poate conduce la descoperiri noui“ -. Rostul unei teorii, după Poin-care, este nu atât acela de a fi adevărată, ci utilă. După concepţiile noui fenomenele studiate în cele patru mari capitole ale f., căldura, lumina, magnetismul şi electricitatea, ar a-vea o origină comună şi o legătură intimă în mişcarea ondulatorie a eterului. In acustică, deasemeni, totul este o vibraţie a materiei grele, iar greutatea, care nu este decât un caz particular al atracţiei universale poate fi redusă tot la vibraţia eterului. După Louis de Broglie electronul, ultima unitate materială - şi care probabil este un fel de proectil de natură oarecare miş-cându-se cu o viteză V. ar fi echivalentul u-nui pachet de unde a căror lungime este în jurul lui X = m fiind massa electronu- h lui şi h o constantă, zisă a lui Plank. Electronul material nu este deci - în stadiul actual al fizicei - decât o aparenţă. Energia sa este de natură ondulatorie şi numai localizarea acestei energii într’un spaţiu extrem de mic a condus la ficţiunea de a fi considerat ca particulă materială. In acest mod nu se mai concepe punctul material ca o entitate statică, acţionând în-tr’o regiune infimă a spaţiului ci ca centrul unui fenomen periodic răspândit în jurul său. Această ipoteză a lui De Broglie că mişcarea unui punot material disimulează propagarea unei unde, a fost ulterior verificată de experienţă si stă la baza ultimilor teorii în f. ' V. M. FIZIOCRATÀ, doctrină. - Econ. - Doctrină economică care s’a născut în Franţa, pe la mijlocul secolului al XVIII-Iea, având fondator pe Dr. Quesney - 1694-1774 -, medic al regelui Ludovic al XV-lea. Quesney a avut ca discipoli un grup de oameni eminenţi, care îşi dădură numele de economişti şi care fură numiţi mai târziu fiziocraţi. Şcoala fiziocraţilor a introdus în ştiinţa economică două idei noui: 1. - Existenţa unei „Ordini naturale şi esenţiale a Societăţilor omeneşti“ - acesta-i chiar titlul cărţii unuia dintre fiziocraţi, Mercie de la Rivière -, ordine pe care e de ajuns s’o constatăm pentru ca evidenţa s’o impună şi să ne oblige să ne conformăm ei. Zadarnic deci să mai închipuim legi, regulamente sau sisteme; n’avem decât să lăsăm să se desfăşoare evenimentele delà sine: laisser faire, laisser passer. 2. - Pre-eminenţa agriculturii asupra comerţului şi industriei. Pentru dânşii, pământul singur, natura, e isvorul bogăţiilor; numai el dă un produs net: celelalte clase ale societăţii, afară de clasa agricolă, sunt clase sterile. Primul din aceste principii avea să servească de fundament definitiv întregului edificiu al ştiinţei economice; în adevăr, anumite fapte nu pot servi de bază unei ştiinţe decât întru atât cât s*au recunoscut între ele raporturi de interdependenţă ,,o ordine esenţială şi naturală“ şi principiul fiziocratic inau-gură nu numai o ştiinţă nouă, ci şi o politică nouă, care avea să dureze un secol şi să îndeplinească fapte mari, sub numele de politică liberală. Din nenorocire, fiziocraţii nu au fost tot aşa de fericit inspiraţi în concepţia lor exclusiv rurală a producţiei şi a bogăţiei. In aceasta, ei au fost mai degrabă în urmă decât înaintea timpului lor, căci erau în ajunul desvoltării regimului industrial şi capitalist. Această greşeală fundamentală atrase discreditul sistemului lor. I. Vas. FJELL. - Zoot. - Rasă de vite din Suedia. Face parte din tipul vitelor akeratos, adică fără coarne. Originară din Finlanda, ea a fost adusă de emigranţii finlandezi? în Suedia şi astăzi este răspândită în provinciile Nord-land, Dalarna şi Wermland, fiind privită ca vită autohtonă a acestor regiuni. Se disting două tipuri: tipul de ţară şi tipul ameliorat. Reprezentanţii primului tip sunt vite mici, greutatea corporală variază între 250-300 Kgr. Animalele acestei rase n’au coarne, regiunile corporale sunt puţin FJORD-FLEBITĂ 564 desvoltate. De remarcat este gâtul strimt, linia spinării de regulă uşor concavă, pântecele mare, muşchii crupei şi fesei puţin des-voltaţi, picioarele subţiri şi fine. Toată făptura trădează animale cu aptitudinea penitru producţia laptelui. Pielea este fină, producţia de lapte variază între 1200-1500 Kg. Animalele sunt de culoare albă, afară de urechi şi un cerc în jurul botului, care sunt de culoare neagră siau roşie. Mulţi indivizi prezintă şi stropituri de diferite culori pe cap şi corp. Figr. 83(5. — RASA FJEL, tipul ameliorat. Animalele din tipul ameliorat se deosebesc de acelea ale tipului de ţară numai prin formele lor corporale mai corecte, talia şi greutatea mai mare, având 400-700 Kg. şi producţia de lapte mai ridicată, care oscilează între 2.500-3.000 Kg., cu un procent de grăsime de 3,5-4%. - Fig. 836. A. Mau. FJORD, cal de. - Zoot. - Rasă de cai din Norvegia. Răspândită în regiunile vestice ale ţării. După Brinkmann, această rasă este una din cele mai vechi rase de cai din Europa şi s’a format prin încrucişarea a două tipuri şi anume: Equus caballus celticus Ewart şi Equus caballus Nehringii Duerst. Culoarea este aceea a cailor sălbatici, ca la calul Prze-walsky - şarg - şi roib - sălbatic şi şoareciu -. Prezintă o dungă neagră pe coamă, spinare şi coadă şi zebruri la picioare. Producţiunea piloasă este puţin abondentă. In secolul trecut, această rasă, care a fost de talie foarte mică, a fost ameliorată prin rasa GudbrandsdaL Astăzi se creşte în stare pură, fără amestec de sânge străin. Printr’o selecţie riguroasă şi alimentaţie raţională, talia animalelor acestei rase a fost ridicată, iar formele exterioare ameliorate. Greutatea corpului la armăsari variază între 400-550 kgr. şi talia între 136-150 cm. Perimetrul fluerului între 18-21 cm. Prezintă aptitudini speciale pentru mersul în munţi, fiind în a-celaş timp şi foarte rezistent şi puţin pretenţios. A. Mau. FLAMANDĂ. - Zoot. - Rasă de bovine din Franţa - y. ac. FLĂMÂNZiCĂ. - Bot. - Draba nemorosa, plantă foarte mică anuală din fam. Crucifere, frunzele în rozetă. Apare primăvara foarte de timpuriu pe câmpuri necultivate sau arături. Siliculele sale se coc în Martie-Aprilie. FLAMBAJ. - Maş. - Fenomenul de deformare, care apare atunci, când o piesă cu diametru mic în raport cu lungimea ei, este încărcată cu o greutate în direcţie longitudinală. Sub influenţa acestei greutăţi sau for-ţS piesa se îndoaie în lungime, este îngenun-chiată. Acest fenomen apare din cauză că, direcţiunea forţei nu corespunde întocmai cu direcţiunea axei longitudinale a piesei, sau, că piesa nu are axa în linie dreaptă, ci în centru, deşi forţa a fost aplicată în centrul secţiunii, sau că materialul din care este compusă piesa, nu este omogen şi cedează într’o parte mai mult. A. Cherd. FLANC. - Zoot. - Regiunea flămânzirii sau deşertului, reprezintă spaţiul cuprins între ultima coastă şi şold, mărginindu-se în sus cu regiunea şalelor, iar jos cu regiunea şeii. Aici putem deosebi: scobitura f., suprafaţa triunghiulară deprimată, coarda f., o dungă reliefată, formată din îndoitura muşchiului micul oblic, mergând dela vârful şoldului, oblic în jos şi 'înainte până la carti-lagiul ultimei coaste şi partea înclinată a f., care se continuă în jos şi înainte cu abdomenul. Această regiune, nefiind limitată de o armătură scheletică şi fiind mai degajată de presiunea masei gastro-intestinale, prin situaţia sa în partea superioară a abdomenului, în timpul respiraţiei suferă nişte mişcări de ridicare şi coborîre, sincrone cu mişcările respiratorii, prin presiunea ce se transmite prin mişcările diafragmei asupra masei gastro-intestinale, fapt care are o deosebită importanţă în examinarea clinică a unui a-nimal, f. fiind oglinda respiraţiei, unde putem examina ritmul, frecvenţa şi caracterul respiraţiei animalului. Tot aici, în caz de indigestii gazoase, se face puncţia rumenului la rumegătoare şi a caecumului la cai, pentru a da ieşirea gazelor desvoltate în aceste compartimente şi a salva viaţa animalului. La cai, f. se cere să fie cât mai scurt, fiind dovada unor şale scurte şi a unei cavităţi toracice lungi. A. H. FLAVISM. - Zoot. - Ingălbenirea părului le animalele domestice. După Wiegmann, a-cest proces este o urmare a domesticirii. F. poate să fie parţial, sau poate să cuprindă întregul corp. Cel parţial este mai des la coamă, coadă şi la părul lung dela picioare. FLEB1TĂ. - Med. Vet. - Inflâmaţia venelor care produce coagularea sângelui din vase şi astuparea complectă sau incomplectă a vaselor. Flebitele se împart în: adezive, supurative şi hemoragice. Se pot observa la toate venele, dar mai des la acele unde se practică veni-secţia, cum este jugulara. 565 FLEBOTOMIE-FLOARE Cauze: infecţia locului unde se practică venisecţia cu ajutorul instrumentelor nesterilizate, injecţii cu lichide iritante, frecări, lovituri, etc. Sîmpiome: vena se inflamează, ia forma u-nui cordon dur, puţin cald şi dureros la pipăit. In flebita jugularei, mişcările capului se fac mai încet, masticaţia se îndeplineşte cu greutate. Vasul fiind astupat, circulaţia sângelui este jenată şi pot surveni turburări cerebrale. Tratament: masaj cu ungvent mercurial şi vaselină în părţi egale, spălături antiseptice. In caz de insucces, se recurge la operaţie prin legătură şi extirpare. Di. Dy. FLEBOTOMIE. - Med. Vet. - Operaţie care constă în a scoate sânge din vena unui animal. Flebotomia se practică la animalele mari, de regulă pe vena jugulară, din care extragem sânge cu ajutorul unui instrument numit flamă, sau cu acul de venisecţie. Se recomandă flebotomia în congestie pulmonară, cerebrală, furbură, stări febrile. Di. Dy. FLEGMON. - Med. Vet. - Inflamaţia ţesutului conjonctiv cu formare de abcese. Se desvoltă în toate regiunile corpului unde se găseşte asemenea ţesut, mai abundent. Cauze: f. sunt mai frecvente la cal, din pricina rosăturilor de harnaşamente, loviturilor, sau căderilor. Microbii pot fi introduşi prin înţepături cu diferiţi corpi streini. F. poate lua naştere în cursiul unei boale contagioase ex. gurmă, când microbii sunt aduşi cu sângele şi se numesc metastatice. Simptome: în locul unde se formează f. apare o umflătură mai mult sau mai puţin voluminoasă, circumscrisă, tare, dureroasă şi caldă. Peste câteva zile se înmoaie, pielea se crapă şi curge o cantitate de puroi amestecat cu sânge. Uneori f. merg în profunzimea ţesuturilor şi pătrund chiar în cavitatea toracică sau abdomen. Se observă des la cap, greabăn şi în regiunea coroanei şi pot fi destul de grave. Tratament: la început se aplică prişniţe reci cu apă de plumb, spre a ceda. Dacă nu se isbuteşte, se pun cataplasme cu făină de in, pentru a grăbi maturarea, sau se aplică vezicători. Când flegmonul e destul de moale, înseamnă că s’a maturat şi se deschide cu bisturiul, se stoarce uşor, spre a evacua tot conţinutul, apoi se fac spălături cu sol. antiseptice. Di. Dy. FLENCHEŞ. - Când unul din coarnele bo- videelor este întors dela jumătate înspre ochi se zice corn f. FLEXIBILITATE« - Maş. - Proprietatea de a ceda uşor s.ub acţiunea forţei, revenind a-poi în poziţia iniţială. Un oţel flexibil - un oţel care fiind deformat, din nou îşi recapătă forma iniţială. A. Cherd. FLOARE. - Bot. - Organ complex, caracteristic pentru plantele superioare Spermo-phyta sau Antophyta, ce produc f. şi seminţe. Este un organ complex, format din un lujer cu creştere limitată, ce poartă frunze modificate fertile - sporophylie -, în organe sexuale femele = cârpele - macrospo-rophylle - şi mascule stamine - microspo-rophylle în anumite stadii de desvoltare FLOAREA (FLQ5). p - pe iu/z/a. ( CorotaJ s - saps/ile ( Cé/c/u/ ) • stj'7>me/e (Andróes*/) - ptshU (6ynec/. c . c cartsiâ. hishatâ hgu/dtâ pi ntunatâ pdp/l/onâczt. p - pmten TiS. 837. — SCHEME PENTRU FLOARE. frunzele fertile sunt apărate de alte frunze modificate, ce aîcătuesc învelişul floral. F. sunt terminale sau laterale; în acest ultim caz, se află la subţioara unor frunze acoperitoare - bractee. Mai departe, f. sunt cu sau fără codiţă, de pe care lipsesc frunzele, sau aflăm un număr redus de frunzuliţe zise brac- FLOAREA AMORULUI-FLOAREA CUCULUI 566 teole. Ele mai pot fi izolate sau grupate mai multe la un loc, în inflorescenţe. F. nu este un organ nou; elementele sale se află şi la Pteridophyte, unde, deşi poartă şi alte denumiri, se pot homologa. Ea stă pe o parte lăţită a codiţei numită receptacol, care poate fi convex sau concav; când este lipsită de înveliş, se zice că e nudă. Deobiceiu, ea este învelită de unul sau mai multe verticile de frunze modificate. Acestea pot fi de acelaş fel şi se zic tepale, iar învelişul în totalitate se numeşte perigon. Alteori, avem un înve- & Fig. 838. — FLOARE. Grăunţi de polen germinând pe un stigmat de Crin. — Stg, testul stigmatului; pa, papile; po, grăunţi de polen în germinaţie; tp, tuburi polinice. liş extern, diferit de altul intern; primul este alcătuit din sepale, a căror reunire se numeşte caliciu, cel de al doilea este format din petale, care în totalitate alcătuiesc corola. In ultimul caz, învelişul floral dublu se numeşte periant. Organele sexuale mascule sunt purtate de o frunză fertilă modificată Fig. 839. — FLOARE DE FASOLE. — Ca, caliciu; Ce, calicul; pf, pcduncul; P. P, petale. zisă stamină; totalitatea lor formează andro-ceul. In centru f. se găsesc una sau mai multe frunze fertile femele - cârpele. La Angios-perme, prin unirea marginilor uneia sau mai multor cârpele la un loc, se formează un corp de forma unei butelii zis pistil; într’o f., se află unul sau mai multe pisti!e, care alcătuesc gyneceul. Înăuntrul pistilului, aflăm ovulele - macrosporangele. La Gymnosperme, carpelele poartă pe una din feţele lor ovule, care stau descoperite. Florile sunt hermafro-dite, când cuprind atât stamine, cât şi pistil; dacă într’o f. aflăm numai un singur fel din organele sexuale, se zice că e unisexuată. F. unisexuate se distribuesc pe acelaş exemplar - monoice, sau pe două exemplare deosebite - dioice. Plantele, care au simultan f. hermafrodite şi unisexuate se numesc polygame polioice. Asupra modului de prezentare a elementelor florale, - v. sepale, corole, etc. C. C. Georg. FLOAREA AMORULUI. - Bot. - Plumbago capensis Thunbg. Arbust din fam. Plumbagi-naceae, cu florile deschis albastre dispuse în Fig. 840. — FLOAREA AMORULUI. - Plumbago capensis. spice terminale bogate. Originară din Africa sudică. Se cultivă pentru florile sale frumoase în camere sau sere. - Fig. 840. FLOAREA CĂ-¡LUGĂRULUI. - Bot. Sin. Văcărică, Văcărită, Vaccaria pyramidata Med. Plan'.ă erbacee din Caryophyllacee, cu frunze lax%£olate, concrescute la bază. Flori în co-rimb lax, de culoare rozee. Creşte pe pajişte şi semănături. - Fig. 841. FLOAREA CUCULUI. - Bot. Sin. Cuculeasă. Lychnis flos cuculi. Plantă erbacee Ca-ryophyllaceae. Frunzele inferioare spatu-late, cele superioare lanceolate. Florile dis- Fig.*841. — FLOAREA CĂLUGĂRULUI — Vaccaria pyramidata. 567 FLOARE DE PER1NÂ-FLOAREA SOARELUI puse în cime, alb-rozee, petalele spintecate până la mijloc. Creşte prin locuri umede în regiunile muntoase şi de dealuri, şi mai rareori la câmp. - Fig. 842. Fig. 842. — FLOAREA CUCULUI - Lychnis flos cuculi. FLOARE DE PERINĂ. - Bot. - Sin. Bumbi-şorul, Bubă-în-cap, iarbă-de-perină. Anthemis tinctoria L. Composee cu frunze duble penat-sectate, laciniile dispuse pectinat. Capitul destul de mare, cu flori ligulate mari, de culoare galben de pucioasă. Comună în regiunile de câmp si dealuri. Se întrebuinţează pentru colorat. FLOARE INVOLTĂ. - Anat. - Locul de pătrundere din vagin în gâtul uterusului. La unele specii, atunci când este închişi, are forma unui boboc de floare. H. D. FLOAREA PAŞTILOR. - Bot. - Sin. f. păsărilor, f. vântului, Găinuşe, Oiţă, Păştiţă, Figr. 843. — FLOAREA PAŞTILOR - Anemone nemorosa - Secţiune longitudinală printr’o floare. Turctileţ; Anemone nemorosa. Floare erbacee Ranunculacee. Rizom orizontal, tulpina cu o singură floare albă, şi cu trei frunze în vertidle. Plantă de pădure, mai ales în regiunile muntoase şi de deal. A. ranunculoides. Floare galbenă. Plantă de pădure din reg. de câmp. - Fig. 843 FLOAREA-REGINEI. - Bot. - Sin. flbarea-doamnei, floarea-domniţei, ¿locoşele, tude-liţă. Gnaphalium Leontopodium Scop., sin. Leontopodium alpinum Cass., din fam. Com-positae. Plantă mică, erbacee, păroasă; tulpină simplă, frunze liniare-lanciolate, capitul lat alb-gălbui. Prin păşunile stâncoase, în regiunea alpină. înfloreşte Iulie-August. -Fig. 844. * Fig-. 844. — FLOARE A-REGINÎ3I - Gnaphalium leontopodium. FLOAREA SOARELUI. - Fit. - Helianthus annuus L., principala plantă uleioasă cultivată la noi, ocupă suprafeţe de 3-4 ori mai mari decât toate celelalte plante cultivate pentru ulei, împreună; iată suprafeţele în ha. a principalelor plante cultivate pentru extracţia uleiului: 1932 1933 1934 45.588 38.718 38.135 Muştar........ 1.172 1.367 3.996 4.386 4.159 4.706 Floarea soarelui . • 162.317 163.081 200.801 In - tort şi sămânţă - 21.866 18.774 25.530 F. s. este o plantă originară din America de Sud • Mexic şi Peru -. In Europa a fost introdusă de Spanioli şi cultivată mai întâi în Spania, apoi în Franţa şi Germania în secolul XVI-lea. Mai târzu, prin secolul XVIII, cultura ei a fost introdusă şi în Rusia, Italia şi Ungaria. In toate ţările amintite, f. s. a fost introdusă la început ca plantă de ornament şi numai în mică măsură, pentru seminţele ei. Cu timpul însă, găsind condiţiuni prielnice, în special în S-E. Rusiei, cultura ei s’a extins foarte mult. Astfel, în 1913, în Rusia, ocupa o suprafaţă de 1.261.000 ha., iar în 1926, suprafaţa se ridica la 2.513.000 ha. In România, cultura f. s. a fost introdusă abia la sfârşitul sec. XlX-Iea de către un Rusi, care a instalat şi prima uleiniţă - presă de extras uleiu -, în apropierea oraşului Vaslui. Azi se cultivă în special în Basarabia -Jud. Bălţi, Soroca, Hotin, Orhei -, N-E. Moldovei şi în jud. Sălaj şi Satul-Mare, fie în FLOAREA SOARELUI 568 cultură pură, fie intercalată în culturile de cartofi, sfeclă şi pe marginea lanurilor de porumb şi bostani. Caractere botanice. F. s. face parte din fam. Composeae. Soarea soarelui sau răsărită. Germ. Sonnenbluime sau Sonnenrose -Franc. Grandsol'eii sau Toumesol - Engl. Sunflower şi Ital. Girasole. Este o plantă anuală, ierbacee, înaltă, prezentând peri aspri pe tulpină şi capitul. Rădăcina ordinară, puţin desvoltată, are în schimb numeroase rădăcini adventive desvoltate. Tulpina lemnoasă, îndreptată în sus deobiceiu neramificată; înălţimea 0,60-2,50 m., iar unele var. furajere trec de 4 m. Frunzele mari, pedunculate, cordiforme, cu peri aspri şi dinţate pe margini. Inflorescenţa în capitul de culoare galbenă-aurie, discifor-mă. Pe capitul se deosebesc două feluri de flori: unele marginale, liguliforme şi sterile, celelalte tubuliforme, hermafrodite, dispuse radiar. Fructele numite popular seminţe, sunt de diferite mărimi şi prezintă diferite culori, dela alb până la negru, după var. Soiuri şi var. Spre deosebire de alte plante cultivabile, la f. s. nu sie poate vorbi în mod precis de soiuri, ci mai mult de var. Aceasta datorită faptului că f. s. este o plantă avizată la polenizare străină şi problema separării liniilor pure şi a selecţionărei s’a pus abia în ultimul timp. Fig. 845. — FLOAREA SOARELUI - Helianthus annuus. Primele încercări de clasificare în această direcţie au fost făcute în Rusia de Ritov, care deosebeşte după culoare 4 soiuri de seminţe. Mai târziu, această clasificare a fost înlocuită cu acea a staţiunei din Saratow, care clasifică seminţele în 5 var., după culoare şi după prezenţa stratului cu sclerenchim. O altă clasificare importantă este redată de Becker, care, spre deosebire de celelalte, are drept criteriu de sistematizare portul plantei. Astfel, deosebeşte 3 grupe importante : a. - F. s. uriaşe, - Sunflower Mamoth Rus-sian Se cultivă foarte mult în America, pentru ansilat, dând recolte foarte abundente - până la 9 vagoane furaj la ha. înălţimea plantei trece de 4 m. Capitúlele de-asemeni foarte mari, 25-40 cm. în diametru, iar seminţele sunt caracteristice, albe şi mari. b. - F. s. obişnuită, cu înălţimea peste 1,50 m., iar capitúlele cu diametru de 15-20 cm. c. - F. s. pitică, - Sunflower Dwarf. Northern - cu înălţimea sub 1,50 m. Tulpina deobiceiu ramificată în partea de sus, iar capitúlele 10-18 cm. în diametru. Es.te cea mai precoce var., având o perioadă de vegetaţie de 105 zile. La noi, primele încercări de clasificare au fost în 1914, de către Roman C. şi Enescu I., deosebind după culoare 3 var.: albe, pestriţe şi negre. O sistematizare mai complectă, avându-se în vedere criteriile şi elementele de bază din clasificările străine - Germania şi Rusia -, a fost făcută în 1936 de Ing. Agr. Ion Cârnu. Acesta, clasifică var. existente la noi în ţară având în vedere: culoarea seminţei, mărimea şi scopul pentru care se cultivă, în 3 mari grupe de soiuri. I. Gr. soiurilor pentru seminţe de îonţăit. 1 - Seminţe albe - uriaş . 2 - Seminţe pestriţe - uriaşe. II. Gr. soiurilor intermediare. 1 - Seminţe pestriţe obişnuite. III. Gr. soiurilor pentru ulei - industriale - 1 - Seminţe albe. 2 - Seminţe cenuşii - vinete - 3 - Seminţe peştriţe. 4 - Seminţe negre. Toate aceste soiuri au caractere bine definite, având fiecare o constantă în ceeace priveşte greutatea hectolitrică, greutatea absolută, % de coji, % de ulei şi rezistenţa la diferite boli. Solul. Aria optimă ce convine f. s., este aceiaşi ca a porumbului, fiindcă cere căldură multă, - 130-150 zile, cu 2800° căldură, pentru că numai astfel poate ajunge la maturitate; apoi tot căldura este aceia care face ca - după recoltă -, inflorescenţele-capitule să se usuce şi astfel să se poată treera bine. Rezistă bine la secetă, deasemeni rezistă mai bine decât rapiţa la gerurile de primăvară. Deşi rezistă căldurilor, vânturile mari o doboară, din cauza înrădăcinării slabe şi a tul-pinei înalte. Preferă pământuri potrivit de grele, profunde, bogate în humus şi calcar. Având o vegetaţie abundentă, secătueşte rezervele din sol, deaceia se cultivă pe locurile bogate, unde nu s’ar putea cultiva păioase, fiindcă ar cade. Se cultivă cu succes şi pe locurile mlăştinoase. 569 FLOAREA SOARELUI îngrăşăminte. Ingrăşarea cu băligar îi prieşte foarte bine, nefiind pericol de cădere. Ingrăşămintele chimice dau toate - azotoase, potasice, fosfatice - bune rezultate. Are nevoie în special de îngr. potasice, consumând 360 Kg. K. la Ha. - de 3 ori mai mult ca păioasele -. Planta premergătoare. In general, se cultivă după păioase şi~i urmează deasemeni pă-ioase. Lasă pământul într’o sfare fizică bună - afânat, dospit - ce convine oricărei culturi, insă fiindcă s.e recoltează târziu şi sărăceşte solul, planta recomandabilă a-i urma este o cereală de primăvară, de obiceiu ovăzul. Pregătirea terenului. Ogorul de toamnă este absolut necesar. Primăvara este deajuns a afâna pământul superficial cu cultivatorul sau grapa, pentru a economisi apa de care f. s. are mare nevoie. Dacă însă sunt burueni prea multe, sau gunoiul de grajd a fosit împrăştiat iarna pe câmp, fără a fi îngropat -ceiace e o greşeală, se trece cu un plug, tot superficial însă. Deci pregătirea terenului se face astfel, ca să economisim pe cât putem apa din sol. Semănatul, lucrări de întreţinere. In mica proprietate, f. s. se cultivă deobiceiu în asociaţie cu pepeni, fasole sau porumb. Se seamănă în a doua jumătate a lunii Aprilie: când primăvara es¡te mai întârziată, chiar la începutul lui Mai. Trebue dată mare atenţie seminţei ce întrebuinţăm la însămânţare, fiindcă o sămânţă păstrată în condiţiuni rele, îşi pierde uşor facultatea germinativă; apoi, sămânţa a cărei provenienţă nu o cunoaştem, poate conţine un oarecare procent de seminţe seci, nefecundate, ce provin din lipsa unui număr suficient de insecte în regiunea respectivă, fecund aţi a la f. s. fiind exclusiv străină. De aceea, este bine a întrebuinţa sămânţa din recolta precedentă, aleasă cu grijă de noi din capitúlele cele mai mari şi de la mijlocul acestora. Oricare ar fi provenienţa seminţii, înainte de semănat trebue neapărat să-i facem proba de încolţire; când este bine aleasă şi păstrată, ne poate da 80-90% seminţe încolţite; deobiceiu, procentul este numai de 30-40. Semănatul se face ca şi la porumb, cantităţile ce se dau la ha. fiind următoarele: 50-60 kgr. prin împrăştiere, 20-25 kgr. cu maşina în rânduri, 8-15 kgr. în cuiburi cu ajutorul sapei, parului, călcâiului, iar în cuiburi cu maşina, 8-12 kgr. Distanţele între rânduri 80-100 cm.; intervalul între plante: 50-60 cm.; iar adâncimea 3-4 cm. Lucrările de întreţinere la fel ca la porumb, excepţie face faptul că se lasă numai un fir la cuib, iar capitule se lasă 2-3, deoarece se eşalonează maturitatea şi depreciază calitatea uleiului. Recoltarea. F. soarelui se recoltează pe la finele lunei Septembrie, sau în cursul lunii Octombrie, căci cere o vegetaţie de circa 5-6 luni. Epoca culesului se determină practic: când frunzele au început să se usuce, iar fructele ies la iveală Ia o uşoară frecare cu palma deasupra receptacolului, astfel ultimele resturi florale căzând. Este bine ca să se în.ârzie cât se poate de mult recoltarea, deoarece procentul de ulei creşte ou cât maturitatea este mai complectă; cum fructele din capitul nu ajung la maturitate deodată, ci începând dela margine spre centru, deobi- Figr. 846. — FLOAREA SOARELUI. ceiu se recoltează, când fructele dela margine s’au întărit, iar receptacolul a început şi el să se usuce. Recoltarea se face în mai multe feluri. Se pot tăia tulpinele cu secera dela pământ, pentru ca terenul să fie liber de cioate pentru cultura viitoare. Se leagă la un loc 5-8 tulpini, cât mai aproape de capitule şi sie aşează în picioare în piramidă, câte 10-15 snopi, cu capitúlele în sus, spre a se usca. In alte părţi, se tae capitúlele separat, împreună cu o porţiune de 5-7 cm. -din tulpină, apoi se tae tulpinele cu secera Ia 20-30 cm. - dela pământ, astfel ca cioturile să rămână ascuţite; în acestea* se înfig capitúlele şi sie lasă să se usuce. Uscarea -ca-pitulelor, se mai poate face şi întinzându-se pe locuri însorite şi aerate: în şoproane, tinzi, etc. sau atunci când suprafaţa cultivată este mică şi braţe de muncă suficiente, se înşiră pe sfoară, sau se leagă mănunchiuri sub streaşină. Uscarea se face însă greu pe timp ploios, din care cauză, uneori seminţele mu-cegăiesc, iar uleiul se alterează, căpătând un gust amar. Capitúlele uscate se supun apoi operaţiei de treer, care se face de asemenea în multe feluri: în proprietatea mică se face bătând capitúlele cu mlăciul, prăjina etc.; o lucrare mai bună se face în proprietatea mică, frecând între ele 2 capitule, sau FLOAREA SOARELUI 570 frecând fiecare capitul de mu-chea unei scânduri. Se poate treera şi cu maşina de treer, aranjând toba în mod special, sau tot atât de bine cu curăţitoarea de porumb. Inconvenientul constă în aceia că receptacolul neuscat bine se striveşte, umezind seminţele, care sunt ameninţate astfel cu mucezirea. Produc-ţiunea medie la ha. este de 1000-1500 kgr. seminţe; ea poate ajunge însă până la 2500 kgr. la ha., iar cealaltă parte vegetală, cam 5000 kgr. la ha. Greutatea hectolitrică a seminţelor este de 35-47 kgr. O deosebită gri-je trebue avută în ceiace priveşte conservarea seminţelor, care se face ţinându-se în magazie în straturi subţiri şi dându-se des la lopată. întrebuinţări. Scopul principal pentru care se cultivă f. s. este obţinerea seminţei pentru ulei, care conţin 28-35% ulei raportat la greutatea totală a seminţei şi 48-55% ulei la miez. Există 2 metode de determinarea procentului de ulei al sieminţelor: a. - .metoda mecanică şi b. - metoda chimică. Metoda mecanică are la bază principiul extracţiei uleiurilor prin presare. Este o metodă cunoscută de mult timp, căci vechile uleiniţe, ca şi cele de astăzi, utilizau acelaş procedeu. Astăzi, acest procedeu, atât în laboratoare, cât şi în marile fabrici de ulei, este înlocuit tot mai mult prin procedeul de extracţie pe cale chimică, din următoarele cauze: a. - Procedeul de extracţie pe cale chimică este mult mai rapid. Datorită acestui fapt, fabricile mari şi-au dublat capacitatea de lucru, ajungând să prelucreze zilnic 10 vagoane sămânţă de f. s. b. - Extracţia pe cale chimică este complectă, nerămânând în rezidii decât 0,5-1 % ulei; pe când în turtele rezultate dela presă, procentul de ulei ajunge până la 8-9, iar la uleiniţe, unde presarea este imperfectă, procentul de ulei rămas în turte trece de 20%. Deci, prin metoda chimică, fabricile şi-au mărit simţitor rentabilitatea, atât prin mărirea procentului de ulei la unitatea de greutate a seminţei, cât şi printr’o valorificare mai bună a rezidurilor. S*ar obiecta poate un singur desavantaj pentru metoda chimică, în special pentru uleiurile comestibile: acela, că prin contact cu substanţe so-lubilizatoare - eter, benzină - uleiurile pot împrumuta mirosuri şi gusturi neplăcute sau chiar dăunătoare organismului. Dar această obiecţiune cade cu desăvârşire astăzi, când technica rafinării uleiurilor a ajuns la un punct de perfecţiune, încât satisface cerinţele cele mai exigente ale consumatorilor şi ale industriei din zilele noastre. Uleiul de f. s. se întrebuinţează în alimentaţie şi în industria săpunurilor, sub formă de seu vegetal - seul vegetal se obţine prin trecerea acidului trioleinic în acid tristearic cu ajutorul nichelului catalizator -. Turtele rămase dela presă sau rezidiile dela extracţia chimică constitue un aliment bun în raţia vitelor comute. Turtele, în special, sunt foarte bogate în substanţe nutritive: Substante proteice.............. 2 5 — 30°io Substanţe grase.................8 — 13"|o Substante extr. neazotate . . 25 — 26°(o Substanţe minerale .............4 — 5°lo celuloză.............14 — 1 6°|o apă..................4 — 10° |o In unele ţări, frunzele de f. s. constitue un bun nutreţ pentru oi, tulpina folosindu-se ca araci la fasole şi mazăre, la ars şi îngrădit; iar încercările făcute aiurea, au dovedit că frunza acestei plante dă un bun nutreţ murat. In afară de aceasta, seminţele de f. s. se întrebuinţează în alimentaţia păserilor, grăbind timpul de ouat. Iar tulpinele uscate se întrebuinţează pentru araci în grădina de legume sau pentru foc, cenuşa lor constituind un bun îngrăşământ potasic. Duşmani, a. " Paraziţi vegetali: printre cei mai periculoşi avem Poiccinia Helianthi, Oro-banche ‘Cumana şi Sclerotinia libertiana. Puccinia Helianthi - Schw A fost observată pentru prima dată de Waronin în Rusia, în anul 1872. Este o boală foarte periculoasă, căci atacă în toate stadiile de des-voltare ale plantei. Apare pela începutul lui Iulie sub formă de pete brune-ruginii - ure-dospori - pe frunzele dela baza tulpinei şi înaintează în sus până la capitul. Capitúlele atacate se observă uşor, fiindcă nu se mai întorc spre soare şi atârnă în jos. Spre toamnă apar pe frunze Dete negre - teleutospori -care odată cu căderea frunzelor, se răspândesc în pământ şi permanentizează boala. Combaterea, a. - Să se trateze seminţele cu zeamă bordeleză - sulfat de cupru cu lapte de var -. b. - Arderea frunzelor şi a plantelor întregi, infectate de această calamitate, c. - Asolament raţional - astfel ca f. s. să nu mai revină pe acelaş loc timp de 6 ani. Orobanche Cumana, este deasemeni o boală care produce pagube mari, mai ales în anii ploioşi. Acest parazit prezintă o tije care poate trece de 30 cm., terminându-se cu .un spic de flori. Seminţele sale foarte mici, pot rezista în pământ fără să-şi piardă facultatea germinativă chiar 1 0 ani. In urma unui atac se observă o debilitare a plantelor, iar ca urmare scăderea simţitoare a producţiei. Combaterea, a. - Tratarea seminţelor cu sulfat de cupru sau formalină. b. - Distrugerea bulbilor sau tăierea tijelor înainte de înflorire. c. - Deasemeni se recomandă ca pe un loc infectat, f. s. să nu mai revină timp de 8 ani. d. - Iar ca măsură radicală se recomandă crearea de soiuri rezistente cum sunt cele din Rusia: Selenka şi Amerikanka. 571 FLOAREA VINULUI-FLOK-BOOK Sclerotinia libertiana - Fckl Această ciupercă provoacă vestejirea şi putrezirea plantelor, deaceia se numeşte Putregaiul umed sau Putregaiul alb al f. s. Paraziţi animali. Homeosama nebulella -Hb. -. Se întâlneşte în sudul Rusiei şi la noi în Basarabia şi Transilvania. Este un lepidopter a cărui omizi pricinuesc pagube însemnate. Omida are capul cafeniu şi este de culoare verde-gris, prezentând 5 benzi longitudinale roz, pe spate. Adultul depune ouăle în florile capitulului, din care în curând ies omizi. Acestea se introduc în seminţe, mănâncă conţinutul şi apoi trec în altele producând astfel pagube simţitoare. Combaterea: a. - Arderea capitulelor infectate. b. - 'Crearea de soiuri rezistente. Printre paraziţii animali care produc pagube mai puţin însemnate, avem: Larvele de Phyto-myza geniculata, care atacă parenchimul frunzei. Apoi larvele de Opatrum sabulosum şi Agap&nthiae Dahliae, care mănâncă măduva tulpinei. Deasemeni Heterodera schachti - nematod Mamestra brasicae - lepidopter - şi Forfícula auricularia, produc pagube neînsemnate. In stadiul de coacere f. s. e atacată de paseri: vrăbii, piţigoi, cintezoi, ciori, etc. Pentru acestea se recomandă a se îmbrăca capitúlele cu lese - pânze -. FLOAREA VINULUI. - Vinif. - Boală care se înfăţişează deasupra vinului ca o pieliţă saibţire, albicioasă şi grasă. Această pieliţă - văl - este alcătuită din ciuperci mici, - microbi - care în ştiinţă poartă numele de Mi-coderima vini - Fig. 847. - Boala de f. nu este prea răufăcătoare la vin. Răul pe care îl face f. la vin, este că ea lasă uşa deschisă pentru altă boală mai periculoasă şi anume oţeţirea. Pe de altă parte, vinul atacat de f. pare răsuflat şi slab, fiindcă alcoolul din vin este prefăcut în apă şi gaz carbonic. C2 H5 0H+0é=2C02+3 H20 Deobiceiu, f. vinului nu se face decât la suprafaţa vinului, de unde i se mai zice boală aerobă, adică se înmulţeşte numai în prezenţa aerului mult - în vase destupate -. De-asemenea, f. vinului atacă mai mult vinurile slabe şi bogate în materii extractive -vinuri grase -, vinurile mai tari de 13-14° alctool, nu sunt atacate de f. vinului. Vindecarea f. vinului nu este prea grea. Totul se mărgineşte la ţinerea vaselor cu vin pline, ca să nu fie goluri în butoaie. Umplerea vaselor cu vin trebue făcută regulat, la date anumite, după felul vinului. De obi-ceiu, vinurile noui se umplu în fiecare săptămână, iar vinurile vechi, la 2 săptămâni odată. Folosirea pâlniei cu alcool şi a altor mijloace cunoscute, nu fereşte vinul întotdeauna de f. Când f. vinului este multă, a-tunci trebue scoasă din vasul cu vin cu şervetul, umplând bútoiul „ochi". La umplere, atât dopul cât şi vrana, se şterg cu ţuică tare, iar vasul se astupă bine. întrebuinţarea papurei şi cârpei nu este de sfătuit decât pentru vasele care se transportă. Pentru a împiedeca pătrunderea f. în vin, dopurile se ung cu seu. In cazul când vinul are gusit rân- Fiff. 847. — FLOAREA VINULUI. ced, din pricina f., se face un pritoc al vinului în alt vas bine afumat, apoi se dă un clei de gelatină sau albuş de ou. I. V. Şlep. FLOCOŞICĂ. - Păs. fân. - Sin. Iarba cailor, olei, ovăs dulce. Plantă din fam. Gra-minaceae, subfam. Poaeoidee, tribul Avenee, genul Holcus, cu specia lanatus. Formează tufe dense cu rădăcini fibroase. Tulpinele drepte, noduroase şi înalte până la 90 cm. Pe noduri şi imediat sub noduri, prezintă peri moi, scurţi şi denşi. Frunza plane, păroase, fine şi moi - pe ambele feţe. De asemenea tecile şi ramurile pani-colului. Spiculeţe albicioase, lungi pedunculate, ovale şi cu 2-3 flori, dintre care cea ba-zală este bisexuată, iar celelalte - 1 - 2 - superioare, sunt de regulă bărbăteşti şi cu paleile inferioare aristate; paleia floarei bisexuată nu este aristată. Este o plantă timpurie, cu mare putere de lăstărire şi indicată pentru păşunile din regiunile mai umede. In stare fragedă, animalele o consumă cu destulă plăcere, mai târziu însă. da- . w ... , . . jt ib. o«».«— r tonta perilor de pe tulpina coşiCĂ - Holcus şi frunze, devine o plantă de lanatus. calitate inferioară şi animalele de multe ori o refuză complect. Pentru fâneţe nu este indicată. Z. Sajm. FLOK-BOOK. - Zoot. - Cuvânt englezesc pentru desemnarea registrelor genealogice ale oilor. - V. registru genealogic. FLORANŢĂ-FLORI 572 FLORANŢĂ. - Zoo1. - Sin. Florinţe, flo-ranţ, florean, florian. Fringilla Chloris, pasăre cântătoare din fam. Fringillide. Este de culoare verde măslinie, amestecat cu galben pe delături; unele pene din aripi şi coadă, albe, ciocul şi picioarele sure-roşietice. Se hrăneşte mai ales. cu seminţe uleioase. Comună. FLORAR. - Numele popular al lunii Maiu - v. ac. FLORĂRII. - Locul de cultură sau de vânzare a florilor tăiate sau la ghiveciu, precum şi a plantelor de ornament indigene, exotice, anuale sau vivace. C. Lup. FLOREAN. - Zoot. - Denumire populară pentru culoarea bălţată alb obişnuite: casmaua - v. ac. -care ae întrebuinţează la întoarcerea, mă-runţirea şi nivelarea pământului, la scoaterea plantelor, la facerea straturilor, etc.; lopata - v. ac. - întrebuinţată la încărcat şi descărcat care şi roabe, etc.; furca de fier serveşte la strânsul şi încărcatul resturilor din grădină, la facerea platformelor de răsad** niţă, etc., apoi sapa, târnăcopul, grebla, co-sorul, briceagul, stropitoarele, fierăstrăul, -v. ac. - etc. Locul de cultură al florilor şi plantelor de ornament, se numeşte grădină -v. ac. - Iarnă, unele plante se ţin în sere -v. ac.; pentru a avea flori mai de timpuriu, se iac paturi calde sau răsadniţe - v. ac. Semănatul în ghivece. Se iau ghivece de 8-10 cm. în diametru şi li se astupă gaura din fund ‘ cu un ciob; le umplem apoi cu pământ netezit deasupra şi în urmă se a- şează seminţele; se acoperă cu pământ gras, apoi se bătătoreşte; se udă uşor, pentruca apa să nu scoată seminţele, se acoperă cu un geam, spre a se împiedica evaporaţia; pentru a evita udatul prea des, se aşează ghivecele într’un bazin cu apă, la câteva degete de fund, până ce apa se ridică deasupra, prin capilaritate; ghivecele se aşează şi se «păstrează în răsadniţe sub geam. Semănatul în cutii lungi de 60 cm., 30 cm. lăţime şi 5 cm. adâncime. Cutiile au în fund găuri, care se astupă ca şi la ghivece; se umple cutiile cu pământ pe care îl batem cu degetele, spre a se aşeza şi netezi; se seamănă, se presoară cu pământ mărunţii, se udă şi se acoperă cu geam; avantajul cutiilor este mare: le putem duce Ia umbră şi căldură până răsar, apoi la lumină şi soare când au nevoie, în cutii nu pătrund uşor insectele, iar lucrările se fac mai uşor şi mai cu folos. Semănatul plantelor anuale în pământ. Să se ţină seamă de anumite condiţiuni: specia, plantei, temperatura, natura pământului, clima etc. Semănăturile se fac în Martie, A-prilie şi Mai. Se sapă pământul, se fac răzoarele late de 1,50 m., cu poteci de 30 cm.; se seamănă în rânduri, în lungimea sau curmezişul răzoarelor, sau prin împrăştiere; seminţele uşoare se amestecă cu puţin pământ, pentru a nu fi împrăştiate de vânt. Dacă timpul e secetos, să se acopere stratul cu paie, bălegar păios sau frunze putrede, spre a se împiedica evaporaţia şi formarea scoarţei. Semănăturile se udă, se plivesc, se răresc unde sunt prea dese, cele în rânduri sau în cuiburi se prăşesc. Semănatul şi îngrijirea plantelor bisanuale. Majoritatea din ele pot fi semănate în Mai, Iunie şi Iulie, în pepinieră, la umbră. 'Cele mai sensibile se seamănă în ghivece, de unde. se plantează la locul definitiv în August şi Septembrie. Dacă semănatul lor se face prea de timpuriu, ele înfloresc în anul întâi, iar în cel de al doilea mai puţin. Unele din ele se seamănă în Aprilie-Mai, spre a avea tot timpul să se desvolte. îngrijirile la fel ca la plantele anuale. Iarna se răsădesc în ghivece şi se păstrează în răsadniţe cu geamuri îngropate în pământ, în bălegar sau frunze, iar dedesupt un strat de pietriş sau sgură, în care se îngroapă fundul ghiveciului, pentru a se înlătura umezeala prea mare şi a: se opri viermii şi râmele să intre îp ghivece. Iarna, peste geamuri se aşează obloane de scânduri; dacă frigul e prea mare, peste ele se pune un strat de bălegar, proaspăt sau frunze. Se udă numai când este absolută nevoie; se aeriseşte nurtiai când afară este soare şi cald. Primăvara, plantele pot fi scoase din ghivece şi plantate la răsadniţă; unele specii se schimbă în ghivece mai mari; plan-tele pot fi păstrate şi în sere reci temperate, în şoproâne şi camere cu faţa spre Pansele Nemtfşori .G.1.1 113 575 FLORICULTURĂ-FLUER sud; trebue însă observat să nu crească prea lungi - şueţe -; cele ţinute iarna sub geamuri îşi păstrează mai bine culoarea verde şi vigurozitatea. Plantele vivace se seamănă în Maiu-Iunie, pe răzoare umbrite, în ghivece, cutii, răsadniţe răcite, etc. Îngrijirea la fel. Pot înflori în primul an, dacă sunt bine îngrijite. Cele ce înfloresc în anul 3 sau 4 se pot semăna şi în Iulie. Unele plante vivace reuşesc semănate afară sub cerul liber; altele au nevoie ca seminţele să fie stratificate, pentru a germina şi apoi le semănăm în primăvară. Plantele bulboase se înmulţesc prin despărţirea bulbişorilor, prin butăşire sau prin seminţe - în acest caz dă o înflorire mai târzie. Cea mai mare parte din plantele bulboase pot fi semănate imediat după recoltare, ori primăvara în ghivece, sub geam sau uneori în pepiniere, pe răzoare. Cer pământ uşor, nisipos, şi de frunză; se udă puţin, până ce răsar, apoi din ce în ce mai mult; răsăditul se face atunci când plantele au 2-3 foiţe. Scoaterea bulbilor se face când plantele au trecut în repaos, pe timp frumos şi când pământul nu este umed; bulbii se lasă la soare câteva zile, ca să sie svân-teze, apoi se scutură şi se aşează pe poliţe ferite de aer, de lumină, de căldură, de frig sau de animale, unde se pot păstra 5-6 luni. Înmulţirea f. se face prin butaşi - v. ac. -f operaţiune care se face de preferinţă vara, iar iama numai pe pat cald, prin marcotaj -v. ac. - şi prin seminţe. Plantarea se face afară, pe strat, în ghivece, în cutii, etc. Operaţia se face cu ajutorul unui plantator, cu care se face o gaură în pământ, după mărimea plantelor şi numărul rădăcinilor. Planta este introdusă cu mare atenţie, apoi se apasă pământul în jurul ei cu mâna. In timpul verei plantatul se face numai dimineaţa şi seara; în timpul zilei plantele se umbresc, vreme de 3-4 zile; se udă cu stropitoarea cu sită deasă. Florile de seră se plantează în ghivece âau cutii. Duşmanii. Culturile de f., în afară de bolile criptogamice, sunt atacate de o mulţime de animale şi insecte. Cârtiţa - v. ac. -, a-duce mari pagube semănăturilor; şoarecii -v. ac. - distrug în general plantele bulboase; coropişniţele - v. ac. - atacă rădăcinile; melcii - v. ac. - rod frunzele; puricii de pământ mănâncă răsadurile tinere; se combat cer-nând cenuşe sau var peste plante dimineaţa, când e rouă şi când purecii sunt cu aripile ude; se mai poate pulveriza sulf cu apă; purecii verzi, cărăbuşii, ureoheîniţa, furnicile, purecii lânoşi - v. ac. - etc. mai pot produce mari pagube. împotriva insectelor din pământ se poate stropi cu Arzola - preparat din comerţ - în proporţie 700 gr. la 100 1. apă. Purecii de frunză se distrug prin pul-verizaţia cu thanol 1-2 1. la 100 1. apă. Seminţeriile cu material recomandabil sunt: Pildner, Flora, Bunul-Grădinar, Proch, etc. Întrebuinţarea f. Florile au mare importanţă în alimentaţia omului, în industrie, în medicină, îii horticultură. In industrie: şo-franul - brânduşa - dau naştere la materii colorante, la apa de flori - v. esenţe, - a parfumurilor, etc. In medicină, ca plante de leac. In horticultură, din punct de vedere estetic, etc. Păstrarea f. tăiate, se face în vase cu apă proaspătă, amestecată cu puţină zeamă de săpun sau sare. Mai înainte siă se stropească f. cu apă rece, în fiecare dimineaţă să se a-şeze tulpinele timp de 2 minute în apă curată şi să se stropească, pe urmă se repun în vasul cu apă săpunată sau sărată; aceasta va fi schimbată din 3 în 3 zile. FLOîRICULTURĂ. - Ramura principală a horticulturii, care se ocupă cu cultura a tot ce este floare sau plantă de ornament şi care servesc la decorarea grădinelor, parcurilor şi apartamentelor. Este de 2 feluri: f. de grădină sau aer liber şi f. de seră. Prima se ocupă cu cultura florilor indigene şi mai rustice, care se poate face afară pe straturi sau în răsadniţe, iar a doua cu cultura florilor şi plantelor de ornament exotice şi care se face mai mult în seră - v. flori. C. Lup. FLORIDEAE. - Bot. - v. Rhodophyceae. FLORI DE PAIE. - Bot. - Helichrysum bracteatum Willd. Plantă horticolă erbacee Composee. Frunze alterne, lanceolate. Capitule uscate; uscate se păstrează nelimitat, din care cauză se mai zic nemuritoare, cu invo-lucru. Originară din Australia. FLUER. - Zoot. - Regiunea membrelor care se întinde între genunchi sau jaret şi glesnă. Are ca bază anatomică oasele meta-carpiene sau metatarsiene şi tendoanele muşchilor extensori ai falangelor. îndărătul său se află regiunea tendonului, formată din tendoanele muşchilor flexori ai falangelor. La f. trebue să avem în vedere: lungimea, grosimea şi direcţiunea. Lungimea, la aceiaşi specie, este în legătură cu rasa; în general, nu se cere un f. prea lung, decât pentru caii de viteză; pentru celelalte rase un f. mai scurt, este o dovadă de soliditate şi masivitate. Grosimea f. este într’o corelaţie directă cu desvoltarea scheletică a corpului, pe care o apreciem prin măsurarea perimetrului f., ce o facem, la membrul anterior, la mijlocul regiunei, unde f. este mai subţire - se măsoară cu panglica împreună cu reg. tendonului Grosimea lui variază cu rasa şi ap-titudinele animalelor, este mai mare La animalele masive, de povară, mai mică Ia cele de viteză, dar înăuntrul limitelor diferitelor rase, vom prefera, întotdeauna, pe acele care au grosimea f. mai mare, ea fiind o dovadă FLUERAR-FLUTURI 576 de o desvoltare scheletică mai mare şi de o robusteţă deosebită. Direcţiunea f. trebue să fie verticală, asigurând un aplomb regulat şi o soliditate în mişcări. La membrul posterior se observă o uşoară oblicitate anterioară, care însă nu trebue să fie exagerată. Un f. frumos trebue să fie deci scurt, gros, vertical, uscat şi fără nici o tară. A. H. FLUERAR. - Zool. - Aegialites minor -v. ac. FLUERĂTOARE. - Bot. - Sin. Napi porceşti de pădure, viţă neagră. Tamus communis. Plantă erbacee din fam. Dioscoreaceae. Tulpină încolăcitoare; frunze ovale, alterne lungi peţiolate. Flori verzui, dioice, în raceme; fructe baoiforme roşii. Plantă de pădure din regiunile de câmp şi dealuri. - Fig. 849. Fi-g. 849. — FLUERĂTOARE. Tamus communis, FLUOR. - Chim. Med. - Metaloid din familia halogenilor. Simbolul F. Greutatea a-tomică 1 9. Preparat de Moissan prin descompunerea electrolitică a acidului fluorhidric. Este un gaz de culoare galbenă cu densitatea 1,205. Se licheface la —95°. Atacă, la temperatura ordinară, toate metalele cu excepţia aurului şi platinei, atacabile numai la roşu. Descompune acizii clorhidric, brom-hidric, iodhidric. Se găseşte în natură sub formă de fluoruri, cea mai importantă fiind fluorura de calciu sau fluorina. Compusul acid fluorhidric se prepară, pur şi anhidric, tratând la cald fluorina cu acid sulfuric. Este un lichid care fierbe la 19®, se solidifică la —100°, nu atacă metaloizii, exceptând bromul şi siliciul, atacă toate metalele afară de aur şi platină. Fiindcă atacă siliciul din sticlă este întrebuinţat la gravura pfe sticlă. Se păstrează în vase de aur, plaţină sau gutapercă. Dintre fluoruri, afară de/fluorină - este răs- pândită în natură Qryolita - fluorură dublă de aluminiu şi calciu. Fluorura de sodiu are însuşirea de a îm-pedeca fermentaţiile vitale, fără a opri pe cele chimice. In soluţie de 1 % distruge fermenţii lactici şi alcoolici - în timp ce fermenţii solubili: diastaza, .pepsina, etc. îşi continuă activitatea. Poate deci servi ca dezinfectant în medicină. Fluorescenta. - Fiz. - însuşirea pe care o au anumite corpuri de a răspândi, în toate direcţiile, atunci când sunt luminate de o sursă bogată în raze refrangibile, o lumină vie diferit colorată faţă de aceia a razelor incidente şi variabilă în raport cu natura corpului luminat. Fenomenul a fost observat întâiu pe fluorină. Aceiaş proprietate o au soluţiunile apoase sau alcoolice de sulfat de chinină, de laur, de gaiac, de clorofilă, etc. Lumina electrică, bogată în raze refrangibile provoacă numeroase fenomene de f. Deasemeni descărcările unei bobine în tubur rile Geissler, Crookes, etc. F. este produsă numai la suprafaţa corpurilor. FLUTURELE PINULUI. - Zool. - Fidonia piniaria, specie de fluturi din fam. Phalenae. Are aripile brune cu o pată galbenă în mijloc, o bandă transversală pe aripile anterioare şi una triangulará pe cele posterioare. Se găseşte în Mai şi Iunie, în pădurile de pin. Omida sa e verde, cu 5 bande longitu-dihate albe sau galbene, cauzează pagube însemnate din August până în Octombrie. - Fig. 850. FLUTURI. - Ent. -Lepidoptere. Cel mai însemnat ordin de insecte. Caracterizate p’rin: aparatul bucal în formă de trompă în spirală, născut prin modificarea maxilarelor; patru aripi Fi&. 850. — FIDONIA egale, membra- PINI ARI.a. noase acoperite de solzişori coloraţi. Solzişorii aripelor formează caracterul cel mai distinct al f.; au forma unor perişori lăţiţi, foarte variaţi în ceiace priveşte conturul, dispuşi regulat pe aripi şi acoperindu-se unii pe alţii* prin extremităţile lor; sunt coloraţi cu pigmenţi opaci; la unele specii, pe anumite părţi ále aripelor, aceşti solzişori lipsesc, iar acestea sunt transparente. Aripile sunt late, perpendiculare pe corp în momentul de repaos - la f. de zi -şi deschise, plane sau în formă de acoperiş, la f. de noapte, la care acele anterioare a-copere complect pe cele posterioare. Corpul, foarte catifelat şi acoperit .cu solzişori, este. plat, bombat ,şau alungit. Capul, bine dis-, tinct de trunchi, poartă antenele drepte şi. 577 FLUTURI multiarticulate, adesea pectinate - mai cu seamă la masculi -. Doi ochi mari, cu faţete, adesea ori întovărăşiţi fiecare de câte 2 oceli. Armatura bucală este redusă aproape numai la maxilare, foarte lungi, săpate în şanţ pe faţa internă şi lipite una de alta, în aşa fel în cât formează un tub lung, numit trompă; în repaos, această trompă se înfăşoară asupra ei însăşi ca o spirală şi se ascunde în-tr’o pantă mediană de pe faţa ventrală a capului. Labrum-ul şi mandibulele sunt rudimentare, ca şi labium-ul, dar acestea din urmă are 2 palpi labiali, prevăzuţi cu firişoare lungi - barbioane - care contribue la ascunderea trompei în repaos.. Cele 3 inele ale toraxului sunt sudate, protoraxul este foarte mic, în timp ce mesotoraxul formează cea mai mare parte din această regiune a corpului. Abdomenul nu prezintă în general decât 6 sau 7 inele vizibile. Unele specii prezintă un dimorfism sexual accentuat; alteori, femela este apteră sau vermiformă. Excepţional, viermele de mătase prezintă par-tenogeneză, iar în mod normal, genul Psîche. Metamorfozele sunt complete. Larvele siunt de tip eruciform. In momentul metamorfozei, ele se ascund, adesea înfundându-se în pământ, sau atâmându-se de un fir - Va-nessa, Satyris, eto. - sau se aşează pe un zid, sau o ramură şi se leagă printr’un fir de mătase, formând o centură - Pieridele, etc. -; alte ori larva ţese în jurul ei o go-goaşe - cocon -. Acest fir de mătase este produs de 2 glande salivare modificate, care se deschid sub labium. Nimfa sau crysalida - v. ac. - este învelită. Vânarea fluturilor. Pentru prinderea f. sunt necesare următoarele: o ,plaiaă - un flacon de eter sau de cianură, o cutie cu ace şi cu fundul de plută şi, în sfârşit, o pinsetă. Fluturii de zi se arată mai cu seamă când soarele arde, dar sunt foarte greu de prins, de aceia se va prefera timpul u-med, când aceşti fluturi sboară mai greoi; f. de noapte pot fi găsiţi pe sub- frunze uscate, pe trunchiurile arborilor, pe ziduri, etc.; la căderea nopţii, în grădinile cu flori, mai cu seamă înarmaţi cu o lanternă puternică, deoarece f. vin la lumină - se pot face frumoase capturi. Oricare ar fi metoda de prindere, trebue să avem grije ca să nu atingem cu mâna niciodată f., înainte ca ei să fie morţi. Aşezarea lor în colecţie trebue făcută în aceiaşi sau cel mai târziu a doua zi după prindere. Pentru a pune un f„ în cutia special construită în acest scop trebue să-l apucăm uşor de sub torax, între degetul cel mare şi arătător, iar cu mâna dreaptă îi înfigem pe deasupra, în mijlocul toraxului, un ac de oţel fin, în aşa fel, încât să cadă perpendicular pe corp. Se caută apoi în cutie, o bucată de plută care să aibă dimensiunile aripilor deschise ale f. Pentru determinarea speciilor de f. şi a o-mizilor lor, recomandăm cele două volume ale tp'of. Dr. F. Hofnmann, intitulate Die Gross-Schmetterlinge Europas. Clasificarea f. este foarte dificilă, din pricina marei omogenităţi a acestui ordin. A-proximativ, se poate da următorul tablou: I. - MACROLEPIDOPTERES. A. - Rhopa-loceres = diurne, antene în formă de măciucă, oceli lipsă, aripile în repaos, verticale. Fam.: Papilionidae, Pieridae, Lycenidae, Ery-cinidae, Nymphalidae, Satyridae, Hesperidae. B. - Heteroceres = antene setacee sau pectinate, aripi mari, orizontale sau în formă de acoperiş în timpul repaosului, cele posterioare reunite cu cele anterioare. Se împart în patru grupe: a. - Sphinges, cu fam. Sphingidae, Sesiidae, Zygenidae. b. - Bombyces, cu fam. Nycteolidae, Litho-sidae, Arctiide, Hepialide, Cossidae, Psychi-dae, Liparidae, Bombycidae, Saturnidae. c. - Noctuae, cu fam. Agrotidae, Hadeni-dae, Xylinidae, etc. d. - Geometre sau Phalenidae. II. - MlCROLEPIDOPTERES=antene lungi, setacee, fluturi de talie mică; larve cu false picioare, prevăzute cu o coroană complectă de ghimpi. Deschiderea aripelor cel mult 3 cm.; majoritatea speciilor între 1-1,5 cm.; aripi alungite şi înguste, anterioarele viu colorate, posterioarele mai mult sau mai puţin uniforme. Omizile prelungi şi cilindrice, subţiate la cele două extremităţi; trăesc pe tot felul de plante, ascuns« în fire de mătase sau în frunze răsucite. Patru familii principale: 1. - Tortricidae, cu aripile superioare viu colorate, cu desene clare. 2. -Pyralidae, multe din ele în câmpurile de cereale. 3. - Tineidae, cele mai mici Lepidoptere. 4. - Pterophoridae, aripile inferioare divizate în 3 lamele înguste şi ciliate, aripa superioară formată dintr’o lamă mai largă, bifidă la extremitate şi ciliată numai dealun-gul marginei posterioare. - Nume generic pentru o serie de genuri şi specii din Lepidoptere. Cele mai comune: Fluturele mare alb de varza - Pieris bras-sicae L., din fam. Pieridae - sin. albilîţă, al-băstriţă, lacrima dracului. Extremitatea marginei superioare a aripilor anterioare cu o pată neagră, care coboară dealungul până la 2/3 din lungimea aripei. Aripile posterioare atu o mica pată neagră, către cele; 2 treimi externe ale limitei lor anterioare. Masculii nu au decât aceste 2 pete; femelele mai au 2 pete rotunde pe discul aripei anterioare. Pe dedesupt, aripile sunt presărate cu praf galben. Aria de răspândire foarte mare, înglobând întreaga Europă, Africa de Nord, India de Nord şi China. Pagubele produse sunt foarte mari. Din primele zile frumoase FLUTURI 578 ale primăverei, apar adulţii, care ies din crisalidele în care au ernat. Se văd sbu-rând dimneaţa, în zile însorite. In zilele reci sau ploioase, stau agăţaţi sub frunze, cu aripile lipite unele de altele. împerecherea durează 1 -2 ore, iar ponta începe dup'ă câteva zile, pe crucifere: varză, rapiţă, conopidă etc. Femela depune 200-300 ouă, în pachete de 50-150 bucăţi; după aceasta - la câteva ore - femela moare, cu aripile întinse vertical. Ouăle au o formă foarte caracteristică, asemănătoare grăunţelor de zahăr, de I mm. înălţime, incubaţia durează 1-2 ore, iar ponta începe după câteva sunt de culoare galbenă, cu capul brun, şi au, la început, abia 1 mm. lungime. Imediat sie strâng pe marginea unei frunze, unele lângă altele; fiecare larvă îşi schimbă pielea de 4 ori; cu cât larva îmbătrâneşte, cu atât petele negre de pe abdomen se înmulţesc; până la a treia năpârlire, capul devine briun-negru; după cea de a patra schimbare de piele, partea sa occipitală ajunge galbenă şi se împodobeşte cu mici puncte negre. Larva, când este matură, are înfăţişarea următoare: corpul gris-verzui, capul negru înainte, gris înapoi, pătat cu numeroase puncte; proto-raxul negru pe partea de deasupra; întregul corp este brăzdat de trei linii galbene longitudinale, una dorsală îngustă şi 2 laterale late; pântecul mai desichis decât spatele, fin punctat cu negru, pe fiecare segment, separat în 3 sau 4 părţi prin adâncituri transversale, foarte vizibile; se observă numeroase plăci, late, aproape confluente, de un negru strălucitor; întreaga larvă este fin şi dens catifelată. In ultima parte a lunii Iunie, larvele se transformă în nimfe. Nimfoza este foarte curioasa: larva se cramponează, prin ghiarele abdominale, de frunză şi îşi ţese o centură de mătase în jurul abdomenului, în-dreptându-şi înapoi capul şi protoraxul; în sfârşit, se imobilizează; pielea îi crapă, cade şi crisalida apare. Aceasta se găseşte astfel legată prin extremitatea sa abdominală şi printr-o îngustă centură de mătase, care o fixează de substratul pe care este aşezată. Crisalida este caracteristică şi uşor de recunoscut; partea toracică esţe trunchiată oblic înapoi, înainte şi pe margini* La început verde deschis, devine puţin câte puţin ,gal-benă-verzuie cu negru; tegumentele sale, mai întâi foarte moi, se întăresc în urmă. Această nimfă se . găseşte aşezată pe obiectele cele mai diverse: pe trunchiuri de arbori, pe zidurile grădinilor, etc. Nimfoza durează 10-15 zile; după acest timp, crisalida crapă lateral, se deschide în partea sa anterioară şi lasă să iese fluturele. Acesta din urmă îşi deschide aripile, şe usucă şi excretă prin anusi un lichid de un galben clar şi care reprezintă excrementele nimfei. Fluturii sboa-ră câtva timp, apoi începe ponta, în cursul lui Iulie; ouăle se deschid la începutul lunii August şi apar larvele, care la sfârşitul lunii se transformă în crisalide, formă sub care hibernează. F. alb mici de varza - Pieris rapae L. din fam. Pieridae. Mai mic decât precedentul; corpul nu depăşeşte 4-4,5 cm., iar pe aripele anterioare se află o pată mai mică decât la P. brassicae; masculul are în plus o pată în formă de disc, iar femela, două. Larva mai mică verde închis, asemănătoare celei de P. brassicae, cu deosebire că segmentele sale nu sunt brăzdate transversal; cuticula fin şi dens catifelată, alburie; cap verzui, cu numeroase puncte negre; pântec verde-clar, fără pete, spate cu pete negru-strălucitoare, străbătute de 3 benzi galbene: una dorsală şi 2 laterale, adesea îmbucătă-ţite şi reduse la una sau 2 pete de fiecare inel. F. de sfeclă - Pieris napi L. din fam. Pieridae. Deosebit de celelalte 2 specii precedente prin talia sa redusă - 4 cm . şi mai cu seamă prin aripile sale posterioare, care sunt foarte distinct umbrite dealungul ner-vurelor.. Larva mică verzue, catifelată, ana-loagă cu P. rapae, cu inele nebrăzdate transversal, cu pântecul verde-clar, nepunctat; diferă de precedenta iP’rin absenţa liniei longitudinale dorsale şi prin culoarea sa mai clară. Biologia acestor din urmă două Pieridae - P. rapae şi P. napi - este destul de asemănătoare celei de la P. brassicae, cel puţin în ceiace priveşte f. alb mic de varză, căci f. de sfeclă este mai rar şi pare a nu trăi decât pe crucifere sălbatece. P. rapae are 2 generaţii pe an; crisalidele din a doua generaţie hibernează şi dau naştere în primele zile ale lui Maiu la fluturi specific diurni, care nu sboară decât când lumina este foarte vie. Ponta are loc mai cu seamă pe cruciferele sălbatece. Această primă generaţie este foarte rar păgubitoare. Ouăle sunt depuse izolat. Larvele se transformă în crisalide, pe urmă în fluturi, în cursul lui Iunie şi aceştia depun ouăle lor pe varză, ca şi P. brassicae. Pagubele acestei a doua generaţii pot fi importante; larvele nu lasă, adesea, decât nervurile mai groase ale frunzelor; excrementele lor se acumulează în partea centrală a verzelor şi provoacă o descompunere a lor, care emană un miros foarte greoi; crisalidele acestei generaţii se formează în August-Septembrie şi hibernează. Inamicii naturali ai Pieridelor sunt numeroşi. Insecte entomofage, ca Dipterele Tachi-nidae sau ca unele Hymenoptere, trăesc pe cheltuiala acestor fluturi. Unul din aceştia este Apanteles glomeratus Kiev, care depune ouăle pe omizile tinere; larvele lor le de^ voră apoi încet - atât de încet, încât omizile îşi continuă desvoltarea fără a fi aproape Tip. „BiK'oviiiîi". Buc-uivşii FLUTURI 578 ale primăverei, apar adulţii, care ies din crisalidele în care au ernat. Se văd sbu-rând dimneaţa, în zile însorite. In zilele reci sau ploioase, stau agăţaţi sub frunze, cu aripile lipite unele de altele. împerecherea durează 1 -2 ore, iar ponta începe dup'ă câteva zile, pe crucifere: varză, rapiţă, conopidă etc. Femela depune 200-300 ouă, în pachete de 50-150 bucăţi; după aceasta - la câteva ore - femela moare, cu aripile întinse vertical. Ouăle au o formă foarte caracteristică, asemănătoare grăunţelor de zahăr, de 1 mm. % înălţime. Incubaţia durează 1 -2 ore, iar ponta începe după câteva sunt de culoare galbenă, cu capul brun, şi au, la început, abia f mm. lungime. Imediat sie strâng pe marginea unei frunze, unele lângă altele; fiecare larvă îşi schimbă pielea de 4 ori; cu cât larva îmbătrâneşte, cu atât petele negre de pe abdomen se înmulţesc; până la a treia năpârlire, capul devine brun-negru; după cea de a patra schimbare de piele, partea sa occipitală ajunge galbenă şi se împodobeşte cu mici puncte, negre. Larva, când este matură, are înfăţişarea următoare: corpul gris-verzui, oapul negru înainte, gris înapoi, pătat cu numeroase puncte; proto-raxul negru pe partea de deasupra; întregul corp este brăzdat de trei linii galbene longitudinale, una dorsală îngustă şi 2 laterale late; pântecul mâi desichis decât spatele, fin punctat cu negru, pe fiecare segment, separat în 3 sau 4 părţi prin adâncituri transversale, foarte vizibile; se observă numeroase plăci, late, aproape confluente, de un negru strălucitor; întreaga larvă este fin şi dens catifelată. In ultima parte a lunii Iunie, Iar* vele se transformă în nimfe. Nimfoza este foarte curioasa: larva se cramponează, prin ghiarele abdominale, de frunză şi îşi ţese o centură de mătase în jurul abdomenului, în-dreptându-şi înapoi capul şi protoraxul; în sfârşit, se imobilizează; pielea îi crapă, cade şi crisalida apare. Aceasta se găseşte astfel legată prin extremitatea sa abdominală şi printr-o îngustă centură de mătase, care o fixează de substratul pe care este aşezată. Crisalida este caracteristică şi uşor de recunoscut; partea toracică este trunchiată oblic înapoi, înainte şi pe margini. La început verde deschis, devine puţin câte puţin ,gal-benă-verzuie cu negru; tegumentele sale, mai întâi foarte moi, se întăresc în urmă. Această nimfă se găsieşte aşezată pe obiectele cele mai diverse: pe trunchiuri de arbori, pe zidurile grădinilor, etc. Nimfoza durează 10-15 zile; după acest timp, crisalida crapă lateral, se deschide în partea sa anterioară şi lasă să iese fluturele. Acesta din urmă îşi deschide aripile, se usucă şi excretă prin anusi un lichid de un galben clar şi care reprezintă excrementele nimfei. Fluturii sboa-ră câtva timp, apoi începe ponta, în cursul lui Iulie; ouăle se deschid la începutul lunii August şi apar larvele, care la sfârşitul lunii se transformă în crisalide, formă sub care hibernează. F. alb mici de varza - Pieris rapae L. din fam. Pieridae. Mai mic decât precedentul; corpul nu depăşeşte 4-4,5 cm., iar pe aripele anterioare se află o pată mai mică decât la P. brassicae; masculul are în plus o pată în formă de disc, iar femela, două. Larva mai mică verde închis, asemănătoare celei de P. brassicae, ou deosebire că segmentele sale nu sunt brăzdate transversal; cuticula fin şi dens catifelată, alburie; cap verzui, cu numeroase puncte negre; pântec verde-clar, fără pete, spate cu pete negru-strălucitoare, străbătute de 3 benzi galbene: una dorsală şi 2 laterale, adesea îmbucătă-ţite şi reduse la una sau 2 pete de fiecare inel. F. de sfeclă - Pieris napi L. din fam. Pieridae. Deosebit de celelalte 2 specii precedente prin talia sa redusă - 4 cm . şi mai cu seamă prin aripile siale posterioare, care sunt foarte distinct umbrite dealungul ner-vurelor.. Larva mică verzue, catifelată, ana-loagă cu P. rapae, cu inele nebrăzdate transversal, cu pântecul verde-clar, nepunctat; diferă de precedenta ,p‘rin absenţa liniei longitudinale dorsale şi prin culoarea sa mai clară. Biologia acestor din urmă două Pieridae - P. rapae şi P. napi - este destul de asemănătoare celei de la P. brassicae, cel puţin în ceiace priveşte f. alb mic de varză, căci f. de sfeclă este mai rar şi pare a nu trăi decât pe crucifere sălbatece. P. rapae are 2 generaţii pe an; crisalidele din a doua generaţie hibernează şi dau naştere în primele zile ale lui Maiu la fluturi specific diurni, care nu sboară decât când lumina este foarte vie. Ponta are loc mai cu seamă pe cruciferele sălbatece. Această primă generaţie este foarte rar păgubitoare. Ouăle sunt depuse izolat. Larvele se transformă în crisalide, pe urmă în fluturi, în cursiul lui Iunie şi aceştia depun ouăle lor pe varză, ca şi P. brassicae. Pagubele acestei a doua generaţii pot fi importante; larvele nu lasă, adesea, decât nervurile mai groase ale frunzelor; excrementele lor se acumulează în partea centrală a verzelor şi provoacă o descompunere a lor, care emană un miros foarte greoi; crisalidele acestei generaţii se formează în August-Septembrie şi hibernează. Inamicii naturali ai Pieridelor sunt numeroşi. Insecte entornofage, ca Dipterele Tachi-nidae sau ca unele Hymenoptere, trăesc pe cheltuiala acestor fluturi. Unul din aceştia este Apanteles glomeratus Kiev, care depune ouăle pe omizile tinere; larvele lor le devoră apoi încet - atât de încet, încât omizile îşi continuă desvoltarea fără a fi aproape 1. Pieris brassicae, femelă; 2. Acherontia atropos; 3. Idem larvă; 4. Lymantria dispar, mascul; 5. Idem femelă; 6. Cos sus cossus; 7. Idem pupă ; 8. Idem larvă ; 9. Arctia caja; 10 Idem larvă; 11. Cheimatobia brumata, masculi 12. Idem femelă; 13. Lasiocampa quercus, mascul; 14. Idem femelă ; 15. Lymantria monacha ; 16. Ma-lacosoma neustria; 17, Idem ouă; 18. Carpocapsa pomonella; 20, Euproctls chrysorrhea; 19. Idem cuib de iarnă,* 21. Hibernia defoliaria, mascul; 22. Idem femelă; 23. Macroglossa stellatarum; 24. Agrotis segetum; 25. Agrotis pronuba ; 26, Idem larvă- 579 FLUXIUNE PERIODICA de loc incomodate. In momentul nimfozei, ele se agită puţin, apoi se retrag de pe planta pe care au stat şi se imobilizează la o oarecare depărtare, fără a alege un adăpost propriu zis. Corpul lor este mai umflat posterior decât cel al omizilor normale, sunt moi şi reacţionează mai încet; puţin câte puţin se chircesc, pe urmă, brusc, prin laturile abdomenului apar o sumedenie de larve albe, apode, cu capsulă cefalică gălbuie; imediat aceste larve ţes pe suprafaţa pielii omizilor o serie de coconi galben aurii, de 4 mm., reuniţi îmtr’o masă neregulată. Alţi paraziţi: Ophion luteus, Pteromalus puparum, etc. Combatere. Adunatul omizilor sau strivirea ouălelor cu mâna, constitue metoda cea mai eficace, în grădină. In marea cultură» acest mijloc devine imposibil; de aceia se recurge la insecticide. Marea dificultate este de a înmuia bine omizile, care din pricina părului lor fin şi dens, sunt foarte greu de atins. Pulverizările de nicotină n’au dat rezultate mulţumitoare. Adăugându-se însiă sul-f o ricina t de sodiu 1 %, sulfatului de nicotină 1,5°/00> omizile siunt omorâte destul de repede. Cel mai bun amestec pare însă a fi: nicotină 500 gr. - la litru 300 cm.3 - şi sul-foricinat de sodiu 1 litru, totul diluat în 100 1. apă. Singurul inconvenient al acestui preparat este faptul că e cam scump. O altă soluţie bună este cea din 1,5% huilă vegetală în emulsiune cu oleat de amoniac. Mijlocul cel mai eficace este însă suprimarea crisalidelor şi a cruciferelor sălbatece, cum şi utilizarea unui asolament în care varza să nu revină prea des pe acel teren. F. galben - Gonepteryx rahmni L. din fam. Pieridae. - Marginele aripelor anterioare încreţite, vârful aripei tras înapoi. Aripele posterioare cu marginele încreţite şi terminate printr’un vârf ascuţit. Antene scurte şi îngroşate spre partea lor exterioară. Corpul negru; aripele femelei de un verde fals, bătând în galben deschis. O generaţi« are două perioade de sbor. Părăseşte gogoaşa în Iunie, sboară până în toamnă, ernează pe pământ printre frunzele căzute, sboară din nou primăvara, când deabia ar« loc încrucişarea, apoi f. moare imediat ce depune ouăle. O-mida, verde mat, are 50 mm. lungime. Pupă cilindrică având capul lung segmentat, cu teaca aripelor puternic boltită şi pieptul des-voltat. F. inelat - Malacosoma neustria - v. inelarul. F. roşu - Vanessa urticae L. din fam. Nym-phalidae - sin. f. de urzică, caracterizat prin prezenţa unei serii de pete negre dealungul marginei anterioare a aripelor superioare, care se termină printr’o maculă albă şi care sunt mărginite printr’un şir de mici puncte albăstrii. Apare primăvara, în culturile de câmp. Insecte diurne. Depun ouăle pe frunze, în grămăjoare. Omizile apar după câteva zile, cresc încet şi au pe segmentele abdominale spini lungi, cu ramificaţiuni ; larva are o evoluţie foarte înceată: într’o lună şi jumătate, sau chiar două luni, se transformă în crisalidă, atârnându-se de frunze printr’un apendice oval. Se combat prin pulverizare cu nicotină 1,5%o la care se adaugă 10 gr. săpun la litrul de apă. F. morţii - Acherontia atropos - v. cap de mort. F. de mătase - v. vierme de mătase. Toate celelalte specii din Lepidoptere se tratează la cuvintele respective. FLUXIUNE PERIODICĂ. - Med. Vet. -Sin. Oftalmie periodică, oftalmie intermitenta, oftalmie re mi tentă. Cei vechi o numeau şi oftalmie lunatecă din ciauza credinţei în influenţa lunei asupra apariţiei sale. Caracteristică equideelor; se localizează pe globii oculari, manifestându-se sub formă de ac- Fig1. 851. — BANDAJ pentru ochiul atins de FLUXIUNE PERIODICĂ. cese periodice, a căror apariţie se constată, de regulă, la vârsta de 4-5 ani, fiind mai frecventă la caii crescuţi în regiunile joase şi umede. Adevărata cauză determinantă a acestei boale încă nu se cunoaşte precis. Printre cauzele încriminate ca jucând un rol important în producerea acesitei maladii, sunt considerate: ereditatea, consanguinitatea, e-migraţia, munca excesivă, calitatea furajelor, culoarea ochilor - ochii ciacâri nu sunt atinşi niciodată -, erupţia dinţilor, etc. Sunt însă şi autori care au reuşit să izoleze, din mediile ochiului bolnav, un microb, Staphilo-coccus pyogenes aureus, pe care l-au cultivat şi cu care au reuşit să reproducă boala. Maladia se manifestă sub formă de accese, atacând unul sau, mai frecvent, ambii ochi FOACUL-FOAME 580 deodată, luând aspectul de pan-oftalmie. O-chiul atins de oftalmie periodică devine plângător, cu conjonctiva injectată, pleoapele tumefiate şi cu o sensibilitate foarte mare; din această din urmă cauză animalul ţine aproape în permanenţă ochiul închis. In câteva zile de la apariţia accesului, ochiul devine complet turbure. După 14-15 zile accesul dispare, iar ochiul îşi recapătă funcţiunea normală a vederii şi caracterele sale fizice primitive. Aceste accese reapar şi se succed la intervale foarte neregulate, oare variază de la o lună până la un an, sfârşind prin a produce până în cele din urmă, o atrofie - phitisie - oculară, sau, cel mai frecvent, opacitatea cristalinului - cataractă Din moment ce maladia a ajuns în acest stadiu, ochiul fiind complet distrus, iar vederea abolită, el nu mai e sediul nici unui acces. Fier. 852. — OCHIU DE CAL atins de FLUXIUNE PERIODICĂ. Prognosticul acestei maladii este foarte grav din punct de vedere economic, întrucât terminarea fatală a f. periodice este, a-proape totdeauna, pierderea ochiului, depre-ciind considerabil valoarea animalului atins. Acest prognostic este cu atât mai grav cu cât, de regulă, după distrugerea unui ochiu, maladia atacă congenerul sănătos, animalul devenind complet orb şi deci impropriu pentru serviciu. Un tratament curativ specific şi eficace nu există, animalul odată atins de f. periodică pierzând, în mod fatal, vederea. Singurul lucru care se poate face este întârzierea apariţiei acceselor, ceeace se obţine prin repaus prelungit şi travaliu moderat. I. F. FOACUL. - Pisc. - Squalius leuciscus. Fam. Cyprinoide. Corpul lungăreţ, puţin comprimat lateral. Capul mai îngust. Botul convex, anala cu marginea puţin concavă. Solzii mijlocii. Se aseamănă cu Cleanul; p'escarii îi confundă; Variază foarte mult în formele ei. Spre deosebire de Clean, are următoarele ca--ractere: dimensiunile mai reduse; coloritul mai deschis; forma corpului, mai lungăreţ; capul nu este atât de turtit ca la Clean, botul este mai convex. Se găseşte mai puţin ca Cleanul şi se hrăneşte cu insecte şi vegetale. Suferă numai râurile mari, adânci, de munte sau din regiunea muntoasă, cu apele repezi şi limpezi. Carnea de f., mai puţin grasă, moale şi afânată, e mult mai gus- Fiff. 853. — FOACUIi - Squalius leuciscus. toasă decât cea de Clean. E aproape singurul peşte de râu, bun pentru orice fel de mâncare. - Fig. 853. FOAIE GRASĂ. - Bot. - Sin. grăscioara, îngraşătoare. Pinguicula alpina. Plantă insec-tivoră erbacee din fam. Lentibulariaceae. Frunzele cărnoase dispuse în rozetă cu peri secretori, pe cari se prind musculiţele. Flori albe cu pete galbene. Pe pajiştile din regiunea muntoasă. - Fig. 854. Fig. 854.— FOAIE GRASĂ. Pin&uicula alpina. FOALE. - Sin. foiu, instrument de care se serveşte fierarul spre a sufla în foc. FOAME. - Med. Vet. - Foamea, definită mai simplu, nu este altceva decât nevoia de hrană, dar explicată psihic fi fiziologic, în primul caz, este un sentiment complex, iar în al doilea o sumă de senzaţii, care corespund unei trebuinţi particulare a organismului. R. Turro supune că originea foamei trebuie căutată în ţesuturi, care pe de o parte caută continuu să-şi reînnoiască materialul de construcţie, iar pe de alta să le menţină compoziţia constantă. 581 FOARFECĂ Foamea poate fi mărita, micşorată şi pervertită - abătută -. Mărirea foamei este pricinuită de pierderile repetate sau continui ale substanţelor alimentare din ţesuturile organice. Astfel, în urma diferitelor boale, ca, de pildă, în boa-lele tifice, animalul convalescent trebuie să mănânce mai mult pentru ca să-şi refacă pierderile organice. O foame dusă departe de tot, o adevărată voracitate, sie numeşte bulemie. O foame exagerată, nestatornică, nu se datoreşte nevoilor de substanţe alimentare, ci e datorită unei stări patologice a tubului digestiv. Această foame exagerată se combate înlăturând cauzele care au produs-o şi adăugând în hrana vitelor substanţe tonice. Micşorarea foamei se numeşte anorexie şi se întâlneşte cel mai des în cazurile de îmbolnăviri ale animalelor. Pervertirea foamei se arată prin pofta de a mânca condimente sau substanţe nedigesti-bile, ca: pământ, cretă, bălegar, linge rea zidului şi a ieslei, etc. Această afccţiune se numeşte în medicina pica şi malacia şi se datoreşte unei stări patologice generale sau Fig. 855. — Porci născuţi în 9 Dec. 1910. Stânga flămânzit. Dreapta hrănit raţional. Fotografiaţi la 15 Maiu 1911; greutatea 14.5 Kgr.; 55 Kgr. numai a tubului digestiv. Cel mai adesea sunt pricinuite de lipsa sărurilor în hrana vitelor. Prin adăugarea de săruri - sare de bucătărie, cretă furajeră, făină de oase, etc. -în hrana vitelor, aproape întotdeauna, dispare această pervertire a gustului. Dintre toţi factorii externi, de care trebuie să ţinem seamă în exploatarea animalelor, hrana este factorul cel mai de seamă, care înrâureşte mult asupra dezvoltării şi producţiei animalelor. In această privinţă, Nathusius a adus contribuţii cât se poate de temeinice, arătând care esibe rolul hranei asupra formei şi greutăţii corporale la animalele în creştere. Astfel, făcând experienţe cu doi purcei de rasa Berk, dela aceeaşi fătare şi de aceeaşi greutate, pe unul hrănindu-1 raţional, iar pe oelalt flămânzindu-1, la sfârşitul cercetărilor, diferenţele au fost foarte mari. Figura alăturată ne scuteşte de a mai intra în amănunte. - Fig. 855. - Aceste cercetări au fost continuate c.u alţi 2 purcei Berk, unul din ei fiind flămânzit în primul an de creştere, iar al doilea fiind hrănit raţional. După un an amândoi purceii au fost puşi la hrăniri bune şi ahóndente. La sfârşitul cercetărilor însă, purcelul flămânzit în tinereţe a rămas mult în urmă, având o conformaţie urîtă şi o greutate mai mica. Aceste experienţe ne arată că tineretul trebuie bine hrănit în tinereţe, începând chiar din pântecele mamei, căci ceeace se pierde în primul an de creştere nu se mai câştigă pe urmă. Cercetări mai amănunţite asiupra foamei a făcut Henseler, care a arătat1 că flămân-zirea în tinereţe, pe lângă că diformează înfăţişarea corporală, dar ea înrâureşte şi asupra celor mai de seamă organe: inima, plămâni şi tubul digestiv. Porcii flămânziţi în tinereţe au piept strâmt, coaste şterse şi îndreptate înainte, bazin mai mic şi mai strâmt, inimă şi plămân mai mic, dar în schimb au limbă, stomac şi intestin subţire mai mari şi mai grele. Prin acestea din urmă compensează natura, animalul având astfel o suprafaţă mai mare de absorbţie a alimentelor de calitate inferioară." De asemenea, lungimea şi profilul capului este influenţat de hrană. La porcii bine hrăniţi ,pto-filul este concav şi capul mai s*curt, pe când la cei flămânziţi e drept şi lung. S. T. Fig. 85C. — FOARFECĂ pentru pomi şi vie, model Atmic. Fi gr. 857. — FOARFECĂ PENTRU OMIZI. Fier. 858. ■— FOARFECI pentru brobonit struguri. FOARFECĂ. - Maş. - O sculă care serveşte pentru tăierea diverselor obiecte, com- FOARFECA BĂLŢII-FOETA 582 pusă din 2 lame de oţel, ascuţite la margini şi care se mişcă foarte aproape una de alta. Cele 2 lame de oţel se pot mişca în jurul unuia şi aceluiaşi punct: astfel sunt construite f. de croitor, de frizer, f. de grădină, etc. Una din lamele poate fi fixă, iar alta se mişcă paralel cu pjdma. Acestea sunt f. paralele, întrebuinţate în industrii diferite -metalurgică, tipografică, etc. - A. Cherd. F. de grădină se întrebuinţează la tăiatul lăstarilor şi ramurilor subţiri, iar f. de vie la tăiatul coardelor. In comerţ circulă numeroase mărci: Duplex - pentru curăţatul omizilor Rednscheid - pentru vie -, Dresden, Kunde, etc. Fi&. 859. — FOARFECE pentru tuns iarba. Fig. 860. — FOARFECĂ pentru pomi şi vie. FOARFECA BĂLŢII. - Bot. - Stratiotes aloides, plantă acuatică submersă din fam. Hydrocharitaceae. Frunze dispuse în rozetă, pe margini cu ghimpi ţejp'oşi; flori dioice, albe, se deschid la suprafaţa aped. Se găseşte la fundul apelor stătătoare sau încet curgătoare. Foarte comună în Deltă. - Fig. 86!. Figr. 861. —[FOARFECA BĂLTII - Stratiotes aloides. FOB. - Econ. - V. franco. FOBIE. - Med. - Stare psihică din pricina căruia un om sau animal fuge de anumite lucruri: hidrofobie, fotofobie, nu poate suferi apa, lumina. Fobia serveşte la diagnosticul unor boale. M. M. FOCAR. - Maş. - Un spaţiu, o încăpere, o cutie amenajată în mod special pentru a putea arde unul sau mai multe feluri de com- bustibile. F. se compune din camera de com-bustiune şi cenuşarul. Pentru arderea combustibilelor, care dau o flacără mică - cărbuni -, camera de combusitiune poate avea dimensiuni mici. Pentru arderea combustibilelor bogate în gaze, - paie, lemne, turbă, etc. - care dau o flacără lungă, camera de c6mbustiune trebue să fie mare. In special, pentru arderea paielor, camera trebue să fie mare. Dimensiuni mari trebue să aibă şi cenuşarul, separat de camera de combustiune, printr’un grătar. La încălzirea locomobile-lor cu paie, sub focarul ei, din care se scoate fundul, se sapă o groapă mare care măreşte volumul camerei de combuatiune şi a cenuşarului. FOCAIR. - Med. - Locul unde au pătruns şi s’au desvoltat microbii, care au produs modificări de diferite grade ţesuturilor; focarul poartă numele boalei: focar tuberculos, focar morvos, etc. FOCUL SĂLBATIC. - Fitop. - Boală foarte gravă a tutunului. Se mai poate denumi şi arsura sălbatecă, cauzată de Bacterium ta-bacum. In răsadniţă, plantulele sunt atacate mai mult la vârful şi la marginea foilor, unde apar pete brune ce se lărgesc repede. In câmp, pe foi, în special pe cele de poală, apar pete mici de ţesut mortificat, înconjurate de o zonă decolorată - halo clorotic -; diametrul acestor pete, variază între 1/2 şi 1 */2 cm. Se combate: sterilizarea răsadniţelor, dezinfectarea seminţelor, stropirea răsadului cu zeamă bordeleză, asolament, transplantarea răsadului sănătos, distrugerea foilor bolnave, distrugerea resturilor de plante de tutun după recoltare, etc. V. Gh* FOETA. - Anat. - Sin. foios, livret sau psaltire. Este al 3-lea compartiment stomacal, caracteristic tuturor rumegătoarelor domestice, afară de cămilă, la care lipseşte. Este mai mic decât rumenul, dar mai mare decât reţeaua. Are forma elipsoidală, recurbat puţin în sens invers reţelei. Comunică la stânga cu reţeaua şi la dreapta cu chiagul. Interiorul său e căptuşit cu lame sau foiţe, prinse de marginea superioară şi de pereţii laterali. Marginea lor liberă e îndreptată în jos. Aceste lame nu sunt egale, unele sunt mai mari - lame principale, altele mai mici - lame secundare, iar din acestea iau naştere altele terţiare şi cvaternare. Feţele lor sunt acoperite cu o mulţime de formaţiuni foarte tari, de mărimea unor boabe de mei. Acest organ are un rol mare în digestie. Aici, alimentele grosiere, înmuiate şi întrucâtva triturate în primele două compartimente stomacale, sunt stoarse de apă şi mă-runţite foarte fin, pentru ca apoi să fie trimise în stomacul glandular, unde vor suferi adevărata digestie chimică. - Fig. 862. N. A. FOETUS. - Anat. - V. făt, fatare şi dis-tocii. FOI. - Maş. - Dispozitivul servind pentru producerea curentului de aer la aţâţarea focului în forjă. Se compune din două scânduri, în formă de lance articulate la vârf şi unite cu o ţeavă de ieşire a aerului. La capătul celălalt au câte un mâner. Scându- Fig. 862. — FOETA RUMEGĂTOARELOR. - a. lame principale; b, lame secundare; c, lame ter-îiare; d, lame quaternare: e. orificiul de comunicare cu reţeaua; f. orificiul chiagului; g, cută a mucoasei foetale; h, margine inferioară a foetei. După W. Ellenberger und H. Baum. rile sunt unite cu câte o fâşie lată de piele formând o cameră cu volumul care poate fi modificat prin apropierea scândurilor. In-tr’o scândură este făcută o gaură, închisă din interiorul camerei printr’o clapă mobilă, îndepărtând scândurile, aerul intră prin deschizătură în camera foalelor. Prin apropierea scândurilor, aerul este gonit cu forţa prin ţeava de evacuare, gaura din scândură fiind în acelaş timp închisă de clamă, din cauza presiunii mai mare a aerului din interiorul camerei. A. Cherd. FOI. - Bot. - v. frunze. FOIOS. - Anat. - V. foeta. FOIŞOR. - Constr. - Numele dat încăperii - la construcţiile vechi - aşezat în catul de jos al casei sau dispusă în formă de terasă. In alte părţi ale ţării, f. se numeşte ceardac - pridvorul situat la intrarea în casă. FOLICULÁ. - Bot. - Fruct uscat, dehiscent, care se deschide pe linia de sutură a carpe-lelor. Ex. la spânz - Helleborus. FOLICULINÁ. - Biol. - Hormonul folicular, numit încă menhormon, progynon etc., este hormonul sexual femei, al cărui principal izvor de producţie, în ^organism, sunt foliculii ovarieni. îşi exercită acţiunea sa hormonală în organism, producând căldurile la animalele femele şi influenţând în mod specific creşterea organelor sexuale feme-nine. Cu scop terapeutic, f. se aplică la animale cu călduri neregulate sau cu lipsă complectă de călduri. Prepararea f. se face prin extragerea din urina animalelor gravide, unde sse găseşte în cantitate mare. Se poate prepara în stare pură - Butenandt - având formula chimică Ci8 H22 '02« Se titrează în unităţi de şoareci - M. E. o unitate şoarece este cea mai mică cantitate de f. capabilă să producă fenomene caracteristice de călduri la şoarecele femei ovariotomizat. Această cantitate corespunde cu 0,000.125 mgr. de substanţă activă pură. A. Mau. FOLICUL LIMFOID. - Med. Mic corp limfatic în formă de sferă, de mărimea unei gămălii de ac, ce se găseşte în grosimea membranelor mucoase ale diferitelor organe: fa-ringe, laringe, intestin, etc. El esite format dintr’un ţesut reticulat - în formă de reţea infiltrat cu multe leucocite şi străbătut de o bogată reţea vasculară. Se crede că are rolul de a produce leucocite. N. A. FOLICUL GLANDULAR. - Med. - Glandă mică, în formă de fund de sac, ex.: glandele stomacale. N. A. FOLICULUL LUI DE GRAAF. - Med. -Ovisacurile sunt ovulele din ovar, înconjurate de unul sau mai multe rânduri de celule. Sunt prezente în ovar încă din viaţa embrionară, în număr de 3-400.000 la femeie. Până la pubertate rămân în acest stadiu şi numai dela această dată ele încep să se transforme, fenomen numit maturaţie. Ma-turaţia deobiceiu corespunde perioadei de călduri la animale şi de menstruaţie la femeie. La unipare - care nasc un singur produs - se maturează numai o singură ovulă, la multipare mai multe. In stadiul de matu-raţie folicuiul este format din: 1. - un strat de ţesut conjonctiv foarte vascularizat; 2. -un epiteliu granulos format din mai multe straturi de celule mici, dintre care unele îngrămădite într’o parte, constituind ceeace se numeşte cumulus proliger; 3. - ovuia a-şezată la mijloc; 4.-0 cavitate plină cu un lichid. Acest lichid creşte mereu în cantitate, până ce, la un moment dat, sub presiunea mare, folicuiul crapă şi ovula este aruncată în pavilionul trompei, - fenomen denumit dehiscenţă. N. A. FOLICULUL PILOS. - Anat. - Invagina-ţie a epidermului, sub forma unei teci, în care stă prinsă rădăcina părului sau a firului de lână. Partea de deasupra vărsării glandelor sebacee este gâtul foliculului, iar partea dedesubt, f. propriu zis. - Fig. 863. Din punct de vedere istologic se compune: 1. - Dintr’o teacă epitelială internă, care a-coperă rădăcina părului dela extremitatea inferioară a bulbului până aproape de deschiderea glandelor sebacee, unde se termină printr'o margine subţire şi crenelată. In Fig. 863. — ŞECT1UNE AXIALĂ ÎNTR’UN PĂR. — T» tulpina; R. rădăcina; B, bulbul; P, papila; TI, teaca epitelială internă; TE, idem externă; TF, teaca fibroasă; GF, gâtul folicului; GS, irlanda sebacee? MA, muşchiul arector al părului; E, epiderma; D, derma; VS, vas sanguin; N, nerv. - După Drăgoi. constituţia ei se găsesc, dinăuntru în afară, trei straturi de celule keratinizate dispuse concentric - Fig. 864 - epidermicula, care fixează părul în teaca sa; stratul lui Huxley, format din 1 -6 rânduri de celule şi stratul lui Henle, cu un singur rând de celule. 2. -Teaca epitelială externă, reprezintă o prelungire a epiteliului pielii, care se resfrânge la nivelul gâtului f. şi se prelungeşte apoi în jos peste teaca epitelială internă, până la baza papilei părului. 3. - Teaca fibroasă, este de natură conjonctivă. In sus se continuă cu dermul pielii, iar în partea de jos pătrunde în escavaţiunea bulbului pilosi, alcătuind pa> pila. Var. de f. piloşi - după Drăgoi -. Forma părului depinde de forma f. pilos. Perii creţi au f. piloşi suciţi sau curbi. Această formă face ca perii să se încurbeze în spirală, a-tunci când cresc şi ies din f. Fineţea şi on-dulaţiile firului de lână sunt strâns legate de grosimea şi poziţia f. pilos. La oi, f. piloşi ai firelor conducătoare siunt mai mari şi cu glande sebacee mai desvoltate, ca f. piloşi ai firelor de grupă - Timiş Fig. 861. — Secţiune transversală în rădăcina părului; M. măduva, S. scoarţa, E, epidermicula, Hx. stratul lui Huxley, Hn. stratul lui Henle, SP şi SB, celulele tecei epiteliale externe, MB. membrana ba-zală, TF. teaca fibroasă. - După Drăgoi. La rasa ţurcană sunt două feluri de f.: unii profunzi, din care- pleacă firele lungi şi groase şi f. superficiali, din care pleacă firele subţiri şi scurte. F. pilos al părului se deosebeşte de f. pilos al lânii prin aceea că, pe când primul degenerează şi năpârleşte, al doilea nu degenerează şi nici nu năpârleşte. Apoi, f. pilos al firului de lână are două glande sebacee, pe când cel al părului numai una, iar ca volum e mai mică. C. S FOLIOLĂ. - Bot. - Parte componentă a unei frunze compuse. Fig. 865. — FOLLE - BLANCHE. FOLLE-BLANCHE. - Vitic. - Port-altoi francez, foarte fertil, cu boabe de mărime 585 FOLOSTIN A-FORESTIER Ă mijlocie, galbene-aurii la maturitate; coacerea în epoca a doua; se aplică tăeri scurte. Vinuri albe, de calitate obişnuită, care, distilat, dă rachiurile reputate şi cunoscute sub numele de cognac. - Fig. 865. FOLOSTINA. - Oen. - v. tescovină. FOND. - Econ. - Sumă de bani cu care se începe o operaţiune comercială. - de rezervă. Sumă de bani care se păstrează ca să asigure în viitor bunul mers al unei societăţi sau al unei operaţiuni începute. - de comerţ. Totalitatea elementelor - patrimoniului - care conctură la exercitarea unui comerţ. Se compune din bunuri corporale -mobile şi imobile -, ca: mărfuri, bani, efecte comerciale, case, moşii, etc. - şi din bunuri încorporale, adică drepturile şi obligaţiunile* unui comerciant - asupra debitorilor, obligaţiunile faţă de creditori, renumele firmei comerciale, etc. FONTĂ. - Maş. - Se obţine din minereuri de fier, în majoritatea cazurilor în cuptoare înalte, prin încălzire cu cocs sau cărbune de pământ. F. brută conţine 4-5 % carbon. Din ea, prin diversele operaţiuni de purificare, este fabricat fierul şi oţelul. Deosebim: f. cenuşie, f. albă şi f. maleabilă. F. cenuşie qonţine circa 2-3 % carbon sub formă de grafit; are culoarea mai închisă. Este mult întrebuinţată în construcţia maşinilor agricole. Din ea se toarnă roţi dinţate, cutii de lagăre, consoale, volante, suporţi, etc. Are rezistenţa la tracţiune de 14-26 kg. pe mm. p. Densitatea 120-220 u. Br. F. albă conţine circa 3-4% carbon sub formă de carbit de fier, de culoare deschisa. Este foarte dură -400-600 u. Br. - însă şi foarte fragilă. Se întrebuinţează în special ca materie primă pentru fabricarea f. maleabile. F. maleabilă se obţine din f. albă transformată printr’.un tratament termic corespunzător. Proprietăţile f. maleabile se apropie de cele ale oţelurilor. Rezistenţa la tracţiune - 32-35 kg./mm2. Limita de elasticitate 18-19 kg. mm2, alungi -rea 2-9%, duritatea 110-190 u. Br. Piesele necesare sunt turnate din f. albă, apoi prin-tr-o încălzire corespunzătoare, carbonul legat sub formă de carbid este transformat în grafit, sau poate fi gazeificat în întregire, schimbând proprietăţile f. F. maleabilă este denumită şi f. forjabilă. Intr’adevăr, piesele confecţionate din acest material pot fi îndreptate prin loviri, dacă s’au deformat. A-ceste îndreptări însă, trebue să fie făcute la rece. Încălzind o piesă din f. maleabilă, riscăm transformarea grafitului în carbid, dând piesei fragilitatea f. albe. A. Cherd. FORESTIERĂ, exploataţie. - Silv. - Operaţie prin care se recoltează produsele pă- durii, adică se doboară arborii, se fasonează, sortează şi scoate lemnul la marginea pădurii. Technica acestei succesiuni de lucrări are o deosebită influenţă asupra productivităţii viitoare, a conservării şi ameliorării treptate a factorilor naturali de producţiune. De aceea, asemenea operaţiune de exploatare necesită specialişti în astfel de lucrări, care sa fie şi buni cunoscători ai condiţiunilor naturale în care creşte pădurea. De reuşita unei bune exploatări depinde calitatea lemnului recoltat, precum şi a celui rezultat din exploatarea următoare. Din punct de vedere economic silvic, prima condiţiune ce trebuie să îndeplinească o exploatare raţională este ca să respecte principiul permanenţei producţiei lemnoase, adică în fiecare an să nu se taie din pădure cantităţi mai mari de lemn decât creşte natural. îndată ce se depăşeşte această limită, lucrările de exploatare îmbracă aspectul u-nei activităţi antieconomice, a unei operaţiuni deatructive. Prin nerespectarea acestui principiu al continuităţii exploatărilor, s’au pustiit la noi regiuni întregi - Vrancea, Ciuc, Maramureş, etc. - şi degradat considerabile întinderi păduroase. Technica lucrărilor de exploatare începe cu delimitarea porţiunii de pădure - parchetului - în rând de tăiere şi ou marcatul arborilor, acolo unde tăierea nu se face ras, ci arborii se recoltează treptat ce s’a instalat seminţiş sub ei. Delimitarea parchetului se face de obiceiu ou instrumente topografice ca busolă, echer sau lanţ. Marcatul arborilor constă în facerea a două cioplituri - cioplaşi - de circa 10/20 cm., pe trunchiul arborelui ce tre-buieşte exploatat: una jos lângă pământ, de preferinţă chiar partea rădăcinii ce stă afară, iar celălalt cioplaş pe trunchiu, la înălţimea pieptului. Pe aceşti cioplaşi se aplică prin lovire puternică marca ocolului şi un număr de ordine cu un ciocan numărător. - Fig. 866. Fig. 866. — CIOCAN NUMĂRĂTOR pentru arborii puşi în tăere. - Această operaţie se face de către o echipă de lucrători condusă de către personal tech-nic specialist. In interesul asigurării unui randament maxim în lemn de bună calitate, a menajerii FORESTIERĂ 586 seminţişului instalat şi a evitării accidentelor cu ocazia doborîrii, trebuesc respectate o seamă .de regule: Fig. 877. — RAMPĂ DE ÎNCĂRCARE ÎN MUNŢII LOTRULUI. 1. - Doborî rea arborilor se face de către lucrători după instrucţiunile personalului silvic sub conducerea căruia lucrează. 2. - Arborii se doboară în direcţia în care jp'rovoacă cele mai mici pagube sau stricăciuni în seminţiş şi în arborii învecinaţi şi transportul buştenilor să se poată face cu uşurinţă. De asemenea se ţine seamă şi de faptul ca arborele, în cădere, să nu se crape şi să piardă lemn de calitate. 3. Nici odată nu se doboară pe timp de vânt, furtuni şi geruri. 4. - Dacă lucrează două sau mai multe echipe de lucrători, aceştia trebue să se eşaloneze în pădure la distanţe ,p'otrivite pentru a evita accidentele. Cât priveşte tehnica şi mecanica doborîrii unui arbore, a se vedea doborî rea arborilor. Timpul de exploatare al pădurilor este în funcţie de anotimp şi mâna de lucru ce stă la dispoziţie şi eventual termenul de furnizare a materialului. De obiceiu se taie la şes, iarna şi la munte, vara. Tăietura de iarnă se obişnuieşte la esenţele de foioase, iar cea de vară la răşinoasie sau conifere, care sunt răspândite în munţi. Fagul, deşi creşte la altitudini considerabile, se taie de preferinţă toamna sau iarna. k De obiceiu, arborii se doboară cu securea şi joagărul. Sunt şi maşini de recoltat, care, fie că taie, fie că smulg cu rădăcini cu tot, arborele din pământ. Maşinile de smuls sunt utilizate în ţările industriale sărace în păduri, ca astfel să utilizeze lemnul provenit din cioată şi rădăcini. De altfel, maşinile dau un randament de lucru mai mare numai în pădurile tinere, cu arbori mai subţiri. Smulsul arborilor cu ajutorul maşinii, mai întâiu implică tăierea rădăcinilor mai superficiale. Doborâtul arborelui este urmat de dimensionarea şi sortarea lemnului. In acest scop, Fig. 868. — EXPLOATARE ÎN SCAUN ÎN LUNCA DUNĂRII. - Silistra -. Fig. 869. — GREBLA LACULUI LA FABRICA DE CHERESTEA SEBEŞ. trunchiul arborelui se curăţă de crăci şi se separă lemnul de lucru, de cel de foc. Partea din trunchiu care este aptă pentru lucru sau construcţie se scurtează în buşteni mai lungi sau mai scurţi, după uzanţele locale şi întrebuinţările ce se dau lemnului în industrie. După împrejurări, diametrul buştenilor se măsoară cu sau fără coajă. De obi' ceiu la buştenii scurţi, aidică la cei ce au o lungime până la 4,5 m., diametrul se măsoară la mijloc, în vreme ce la cei ce trec de 4,5 m. lungime, se ia diametrul şi la capătul subţire. Sortarea buştenilor constă în gruparea lor pe clase de diametre şi calităţi. Cu cât buşteanul este mai gros şi lemnul său de calitate mai bună, cu atât intră într’o clasă mai superioară. Valoarea buştenilor ce trec de 587 FORFBCAR-FORME 4,5 m. este în funcţie de lungimea şi diametrul la capătul subţire. Cât priveşte calitatea buştenilor, se deosebesc trei clase: excelenţi, normali şi defectuoşi şi se repartizează în aceste categorii după defecte, putregaiu, crăpături şi nodurile ce conţin. Valoarea lor este în funcţie şi de specia lemnoasă. Buştenii astfel sortaţi se înscriu într'un carnet de inventariere şi primesc un număr de ordine care se scrie cu creion albastru pe capătul lor. - Fig. 870. FORMALIZA. - Fitop. - Soluţie groasă de circa 40% formaldehidă - aldehida acidului formic fiind un lichid incolor şi având un Fig. 870. — INVENTARIEREA ARBORILOR TĂIAŢI. Pe faţa aceluiaşi capăt se înscrie lungimea pentru buştenii sciurţi şi diametrul la mijloc, iar pentru cei lungi diametrul la cele două capete. V. Sab. FORFECAR. - Ent. - Letrus cephalotes, insectă neagră, cu puncte albe pe aripi, ghebos, 2-2ţ/2 lungime şi lat cât jumătate din lungimea lui; apare în Aprilie-Mai, ieşind din pământul care-i serveşte drept ascunziş - se urcă pe viţă, taie vârful lăstarului, pe care-1 vâră repede în ascunzişul său. Acolo face din ! frunze şi lăstar, o go- j golaşe în care îşi depune un ou, din care în cel mult 10 zile, , naşte o larvă care se ; hrăneşte din materialul din care este făcută ^ gogoloaşa şi până în primăvară se transformă din nou în insectă perfectă. - Fig. 871. Combatere. Se adună insectele perfecte sau se fac - în sol - injecţii cu sulfură de carbon. Al. Ion. FORFECUŢA. - Zool. - Sin. forfecaş, Lo-xia. Gen de păsări din fam. Fringillidae. In genere masculii de culoare roşie, femelele şi puii gălbui-verde-aurii. Extremitatea fălcii su-(Pterioare se încrucişează cu a celei inferioare; coada bifurcată. Trăeşte prin păduri de molid şi brad, hrănindu-se cu seminţele acestor arbori. Sunt multe specii: L. pytiopsitacus -roşie, L. curvirostra - gălbuie, L. bifasciata -roşietică si cu 2 făsii albe peste aripi. - Fig. 872. Fig-. 871. —FORFECAR. Fig. 872. — FORFECUŢA. - Loxia. miros foarte puternic, f. este un fungicid foarte activ şi se întrebuinţează pentru sterilizarea răsadniţelor şi dezinfectarea seminţelor. V. Gh. FORME. - Med. Vet. - Exostozele - oasele moarte -, desvoltate pe falange; tumori osoase de neoformaţiune, bine circumscrise şi al căror sediu este prima şi a doua falangă, de unde, şi numele de exostoze. Dintre toate exostozele care se desivoltă la animale, f. sunt cele mai importante, atât din cauza localizării, cât şi din cauza frecvenţei lor. F. se disting» după sediul lor, în falangiene sau scoici şi coronare. F. falangiene îşi au sediul pe prima falangă - care. constitue baza osoasă a chişiţei -spre deosebire de formele coronarei care îşi au sediul pe falanga a doua - baza osoasă a regiunii coroanei - şi care se disting, la rândul lor, în f. coronare falangiene şi f. coronare cartilaginoase, după cum interesează falanga sau provin din oseificarea fibro-cartilagiilor complimentare. Aceste oase moarte sunt rezultatul unor osteo-periostite proliferante, care se termină prin producerea unei tumori osoase mai mult sau mai puţin întinsă, având o formă de semilună sau de jumătate de scoică. Cauzele care produc aceste osteo-periostite pot fi externe, în care oaz exostozele rezultate, fiind datorite traumatismelor, se numesc exostoze traumatice, sau pot fi endogene, de natură ereditară, exostozele rezultate fiind numite, în acest caz, exostoze ereditare. Dintre aceste două categorii de oase moarte, cele mai importante din punct de vedere economic sunt cele ereditare, întrucât, pentru producerea lor la animalele pre-dispusie, este suficient, uneori, un foarte mic şi ne însemnat efort de locomoţie, iar alteori nu e nevoe nici de atât, ele apărând şi des-voltându-se în mod spontan numai în virtutea predispoziţiei pentru această tară, în substratul ereditar al animalelor respective. Gravitatea f. este datorită şchiopăturii pe care o provoacă şi care se menţine tot timpul procesului de formaţiune al lor, după F.ORMOL-FORŢAT 588 terminarea căruia, exostozul ajungând la maximum de desvoltare, de regulă nu mai jenează, animalul putând să facă şi un oarecare serviciu. In unele cazuri însă, din cauza sediului formelor, şchiopătura perzistă şi este datorită jenei pe care această tumoare osoasă o produce funcţionării tendoanelor şi ligamentelor. Tratamentul preventiv al exostozelor constă în evitarea producerii de traumatisme în regiunile respective şi în menajarea la tracţiune a animalelor tinere, al căror schelet nu e complet desvoltat. Pentru a se evita a-pariţia exostozelor ereditare, este necesar sa se dea o deosebită atenţie reproducătorilor şi îndeosebi reproducătorilor masculi, care, dacă posedă exostoze ereditare sau exostoze de provenienţă dubioasă, este bine să se excludă dela prăsilă - reproducţie Tratamentul curativ consită în încercări de a produce rezoluţia lor prin aplicarea, pe regiunea cu f., de vezicante şi cauterizări. Insă, de cele mai multe ori, acest tratament este iluzoriu, iar aplicat fără pricepere, poate produce efecte contrare celor dorite. I. F. FORMOL. - Med. Vet. - Soluţie apoasă de aldehidă formică. El trebue să conţină cam 35 părţi de aldehidă formică şi polimeri solubili, la 100 părţi apă. Este un lichid incolor, cu un miros iritant. In soluţie de 5 % se întrebuinţează la sterilizarea instrumentelor. F. se mai foloseşte şi la desinfecţia diferitelor încăperi, sub formă de vapori. In ultimul timp el se utilizează pe o scară întinsă în ţara noastră, pentru combaterea colicilor la cai. Se injectează intravenos 20 cc. formol soluţie 10% - 2 cc. f. la 18 cc. apă distilată, apă de robinet sau apă de fântână, care a fost fiartă şi pe urmă răcită -. Injecţia se repetă după 30-50 minute, de 2-4 ori, cu 10 sau 20 cc., după gravitatea cazului, până ce se observă o a-meliorare a stării generale. Dat fiind că f. mai are o mare putere de atenuare faţă de microbii şi virusurile multor boale, el serveşte la prepararea diferitelor vaccinuri. In soluţie de 5-10 părţi la s.ută, serveşte pentru a conserva diferite piese anatomice. N. C. FORMULA DENTARĂ. - Zooţ. - Un şir de numere scrise sub forma unor fracţii ordinare, prin care se exprimă felul şi numărul dinţilor unei specii. Prin numărător se exprimă dinţii maxilarului superior, iar prin numitor ai celui inferior, dintr’o singură latură, cealaltă fiind simetrică. Fiecare număr, scris sabilă să modifice starea de mişcare sau repaos a unui corp. La o f. trebue deosebite: 1. Punctul de aplicaţie. 2. Direcţia. 3. Intensitatea. Două f. care aplicate în acelaş punct, după o aceiaşi direcţie dar în sens contrar, îşi fac echilibru > sunt egale. Intensitatea f. este o mărime. Unitatea de măsură este dyna egală cu f. care imprimă o acceleraţie de 1 cm. unei masse egală cu 1. Gramul este, prin urmare, echivalent cu 980,97 dyne. F. se reprezintă geometric printr’o linie cu originea în punctul de aplicaţie, îndreptată în direcţia f. şi de o lungime proporţională cu intensitatea ei. Măsurarea f. se face cu un instrument numit dinamometru. F. sunt studiate, în cinematică, din .punctul de vedere al mişcărilor pe care le produc, iar în statică din punctul de vedere al compoziţiei şi echilibrului lor. V. M. FORŢ1Ă VIE. - Mec. - Este produsul mas-sei m. a unui punct material cu pătratul vitezei pe care o posedă la un moment dat. Expresia ei matematică este m. v.2. F. vie a unui sistem însumează f. vie a tuturor punctelor constitutive. Jumătate din f. vie se numeşte energie cinetică - v. ac. V. M. FORŢAT. - Hort. - Operaţiuni care au de scop - slujindu-ne de paturi calde, cât mai cu seamă de sere - de a micşora timpul necesar desvoltării complete a plantelor şi de a obţine în modul acesta produse timpurii. Alcătuieşte capitolul cel mai important şi mai delicat din horticultură; cere multă experienţă şi deosebită îndemânare. Se aplică la foarte mulţi pomi fructiferi, la viţă, la zarzavaturi şi mai cu seamă la flori. Pentru buna reuşită a acestei operaţiuni trebue să se obţie condiţiuni optime de căldură, de îngrăşăminte şi de umiditate. Controlul temperaturei care trebue să fie atât cât e posibil, constantă - se face printr’un termometru aşezat la înălţimea omului şi în mijlocul serei; gradul de umiditate - care de asemeni trebue să fie ţinut constant - este indicat printr’un higrometru. Se întrebuinţează uneori şi aparate de înregistrare şi a-vertizare a temperaturei şi luminosităţii - a-parate utile şi practice, dar prea costisitoare. In f. industrial, astfel cum se practică în sere, cultivatorul, bazându-se pe debuşeu şi pe epocile cele mai bune de desfacere - iarna 589 FORT1FIANT-FOSFAŢI şi începutul primăverei - alege varietăţi de fructe a căror maturitate poate fi grăbită. Pentru flori şi plantele potajere, se poate întrebuinţa orice local încălzit, deoarece plantele pot să fie ridicate îndată după recoltare. Pentru f. pomilor fructiferi, a viţei de vie şi altor vegetale lemnoase, este nevoie de construcţii speciale, care să permită a se obţine în ace laş timp maximum de producţie, să asigure această producţie timp de câţiva ani la rând şi să conserve aceste plante într’o bună stare de vegetaţie. Pentru f. special al fiecărei plante în parte - v. ac. FORTIFIANT. - Med. - Poartă această denumire toate medicamentele, care au o putere întăritoare asupra organismului bolnav, convalescent, debil sau obosit. FOSĂ. - Anat. - Termen des întrebuinţat în anatomie, pentru denumirea unor a-dâncituri, depresiuni, "sau cavităţi de pe suprafaţa oaselor, exemplu: fosa suspinoasă, fosa iliacă externă, etc. N. A. FOSFAŢI* - Agrol. - Săruri rezultate din combinaţia acidului fosforic - P2O5 - cu bazele: calciu, potasiul, amoniacul şi sodiul, precum şi cu aluminiul şi fierul; utilizate ca îngrăşăminte fosfatice. Acidul fosforic formează cu Ca trei compuşi importanţi pentru agricultură: mono- bi şi tricalcic. F. de calciu pur este foarte puţin solubil în apă - 1 1. apă pură dizolvă 30 mgr.; încărcată însă cu CO2, dizolvă 140-430 mgr. - şi conţine 45,8% acid fosforic total insolubil în apă. Există în toate solurile în cantităţi variabile, acumulat însă în anumite puncte, formând adevărate zăcăminte exploatate şi furnizând îngrăşăminte fosfatice. Principalii f. sunt: 1. - F. naturali, minerali ce conţin fosfaţi tricalcici - P2O8 Ca3 - insolubili în apă şi acizi diluaţi, puţin atacaţi de acizii humici ai solurilor turboase şi ai podzolurilor, pe când acizii secretaţi de bacterii şi îngrăşă-mintele fiziologice acide, exercită o acţiune de solubilizare mai intensă. F. sunt utilizaţi bine de plantele leguminoase şi constitue baza îngrăşămintelor cu P. 1. - Apatita, mineral cristalin constituit din 58-79% f. de calciu - (P04)2 Ca3 -; 5-6% cjorură de calciu Cl2Ca şi florură de calciu FI2'Ca cu 41 % P2O5 şi cantităţi variabile de silice, oxizi de Fe, carbonat de Ca etc. Structură cristalină, culoare verde sau violacee, uneori cu aspect lăptos, greu asimilabilă de plante, constitue vine sau filoane masive în terenurile primitive şi serveşte la fabricarea su-r perfosfaţilor. 2. - Fosforitele. - v. ac. 3. -Nodulele sau pseudo-coprolitele de aluminiu şi nisipurile fosfatice conţinute în pungi de cretă în cantităţi variabile. Sunt albe gălbui şi au ’ în medie 70% fosfat de Ca pur. 4. - Creta fosfatică de Oise şi de Belgia cu 12-13% fosfat de Ca. 5. - F. negri de Pirinei şi de Tunis cu 60-75% fosfat de Ca. 6. - F. agricoli, duri, săraci în P. şi utilizaţi în stare brută. F. de Algeria cu .acţiune slabă din cauza compuşilor calcaroşi tribazici foarte greu solubili şi ceva mai uşor solubili în stare pulverulentă. Proprii solurilor turboasie acide sau fâneţelor acide. F. Wolter, F. Wiborgh, F. de Rhenania - 15-20% - P., 2-3% K. şi 30-40% Ca cu 75 % P. solubil în citrat. F. de Palma. Aceşti f. bicalcici (PC>4)2 Ca2 în stare pulverulentă au o acţiune similară cu a sgurei lui Thomas. F. reform., F. neutrol, F. sinter cu 16-18% P. din care 80-90% solubil în citrat si 1-2% K20. Tratarea. F. minerali au o acţiune slabă în stare brută sunt însă ceva mai activi în stare pulverulentă. De aceia se supun unui tratament mecanic, iar apoi spălaţi, uscaţi şi pulverizaţi. Apa solului dizolvă cantităţi mici de calciu, ce sunt fixaţi şi reţinuţi în sol la dispoziţia plantelor. Rădăcinile atacă direct f. şi-i dizolvă graţie acizilor organici ce-i secretează. F. mai greu solubili se dizolvă după trecerea lor ca humofosfaţi în materia organică. Utilizarea. F. minerali se aplică la sfârşitul toamnei, sau timpuriu în primăvară, sub toate climatele, împrăştiindu-se la suprafaţă, sau se încorporează solului prin grăpări energice. Se dau doze masive de 1000-1500 kg/fha. echivalent cu 200-300 kg. P2O5 pentru 2-3 ani din cauza transformărei lente a repartiţiei şi difuzării lor lente, prin lucrările culturale repetate la o serie de culturi succesive. Ei dau bune rezultate pe solurile acide - terenurile turboase, marecagioase, lande etc. -, cu acizi humici liberi, care-i solubilizează şi-i transformă în superfosfaţi. Aceste transformări sunt lente în solurile argiloase, deci sunt puţin eficace, de asemeni şi în solurile calcaroase sărace în materii organice. 11. - F. organici. Făina de oase degresate, materie pulverulentă cu 54% fosfat de calciu, 5-6% carbonat de calciu, 27,5% materie organică şi 10 % apă. 1. - Cenuşa de oase cu 66-78% fosfaţi de-Ca. şi Mg şi 10% COaCa. Oase degela-tinate pulverulente cu 60-70% f. de Ca şi 1-2% azot. Negrul animal rezultă din cal-cinarea oaselor, iar rafinat se prezintă ca o pulberă fină, omogenă cu 45-67% f. de calciu, 1-3% N. şi 32-40% apă. Negrul de ra-finerie sub forma unei paste grasă şi uscată sau de pudră fină, omogenă. Negrul déla fabrícele de zahăr în formă de boabe. Ostéo-litele şi nodulele sau coprolitele de provenienţă din excreţiunile fosile ale marilor rep- FOSFAŢI-FOSFOR 590 tile dispărute. 2. - F. de guano. - v. ac. - F. organici acţionează mai intens de cât f. minerali din cauză că se transformă mai repede în sol, graţie texturei lor poroasă. Ei conţin şi azot şi se vând în comerţ la un preţ mai ridicat decât f. minerali. Sunt inutili pe stolurile bogate în materii organice - soluri tur-boase, lande, etc. Se aplică cu succes la solurile uşoare şi calcaroase, pe care f.. minerali sunt puţin eficaci. III. - F. industriali. 1. - F. metalurgic, agura de defosforaţie sau sgura lui Thomas -P20gCa4 - conţine tetra f. de calciu saturat în calciu şi uşor solubil, având o acţiune similară cu a bifosfaţilor, în care se transformă în sol sub acţiunea CO2. Rezultă ca rezidiu la fabricarea oţelului şi fierului moale şi au compoziţia: 12-14% P2O5, 50% calce şi 3 -20% magnezie, apoi silice, protoxizi de Fe, Mn. etc. 2. - F. chimici, a. - Superfos-faţii şi dublu-superfosfaţii rezultaţi prin tratarea f. naturali cu acid sulfuric conţin mo-nofosifat de calciu - P20sH4.Ca - uşor solubil în apă. b. - F. precipitaţi, pulbere fină ca produs accesoriu la fabricarea gelatinei cu 35-40% P2O5. c. - Sgairile fosfatice, ambele conţin bifosfat de calciu - P2'08H2‘Ca2 -, greu solubile în apă, mai uşor în apă -)-C02 şi uşor solubile în acizii diluaţi, d. - Fosfo-guanourile - v. guano -. e. - F. potasici utilizaţi în floricultură. I. C. D. - Med. - Fosfaţii ae găsesc în regnul animal sub toate trei formele; fosfaţii terţiari, mai ales cei de calciu şi magneziu, formează părţile minerale principale ale oaselor şi dinţilor - 80% din P. total -. Fosfaţii secundari alcalini şi alcalino-teroşi se află sub formă de soluţii, în toate lichidele organismului, în lapte şi urină. Se găsesc deasemenea în cantităţi mai mici, în toate celulele şi ţesuturile organismului, mai ales în creer, măduva spinării, ficat. Fosfaţii, în ceeace priveşte puterea lor de absorbţie în organism, stau în locul din urmă, după cum arată şirul de anioni: CI, Br, NO3, SO4, PO4. Cât priveşte despre absorbţia fosfaţilor greu solubili, cum ar fi cel tricalcic, Zuckmayer spune că pot fi aproape în întregime absorbiţi. Mecanismul absorbţiei lor este hotărît de reacţia internă a intestinelor. In jejun, la o reacţie de un Phizz 7,8 calciul din fosfat nu poate fi decât în parte ionizat - 0,2-0,4 mgr. la litru -, pe când în duoden, unde se găseşte o reac-ţiune slab acidă, existenţa ionilor de Ca este posibilă, ducând astfel la putinţa de a fi absorbit de organism. Organismul animal este în stare să-şi formeze din sărurile anorganice - fosfaţi - absorbite, combinaţiile organice ale fosforului de care are nevoie - Fingerling -. Asemenea lucru sar întâmpla şi cu fosfaţii depozitaţi în oase, în cazul unei trebuinţe de fosfor. Schimbul de fosfor la animalele în creştere, stă în strânsă legătură cu cel de calciu, neputând varia decât în jurul raportului Ca= 2. Fosforul din hrana animalelor este foarte bine folosit, fără să se poată observa vre-o diferenţă între cel organic şi neorganic -Fingerling Fosforul din lapte este foarte bine folosit de tineret - 60-70% - Bartels. ‘Combinaţiile fosforului din iarba de livadă sunt mult mai bine folosite - 91 % - decât cele din fân sau otavă - 50-60%. Fingerling explică aceasta prin faptul că celula vegetală, prin uscare, devine mai greu atacată de sucurile digestive din stomac. Este şi cantitatea mică de vitamine de care se mai ţine seamă. Lipsa fosforului din alimentaţia animalelor tinere - în creştere -, influenţează asupra formării oaselor, dând rachitismul. La animalele mari produce osteomalacie si osteo-porosa. F. S. FOSFOR. - Chim. - Corp descoperit de Brandt la 1669. Astăzi se prepară din oase fie prin tratare eu HC1, fie prin arderea lor. Reacţiile ce se întâmplă în primul caz sunt: (PO^CarM HC1 * ,JS!¿ ' ' Hrişca* rufandalB Z-MoreB'MpcIiteriŞTîi Fig. 880. — HARTA FRANŢEI AGRICOLE. vinul cel mai bun. Reuşeşte în special în Burgognia, Bordelais, Champagne, Roussillon, Languedoc, Provence, Tourraine, în văile afluenţilor Loirei, în regiunile Charantei, regiunile Pyrineilor, a Gers-ului şi a coastelor Rhonului, în afară de Alsacia. Măslinul reuşeşte în regiunea mediterană şi Valea Ro-nului. Cartofii ocupă suprafeţe întinse în departamentele Vosgilor, Saonei şi Loirei, Dor-dogne, Puy de Dome, Cantal şi Sarthe. Sfecla este localizată mai mult la Nord. Tutunul reuşeşte aproape pretutindeni, deşi nu se cultivă decât cu autorizaţia Statului. Plantele textile se cultivă mai mult în Nord şi Nord-Vestj ca şi. rapiţâ. Pomii fructiferi se cultivă peste tot. Cultura legumelor şi a florilor, prosperă îţi deosebi pe lângă oraşele mari. Pădurile, cu toată întinderea mare pe care o ocupă, din cauză că au foat distruse din timpul răsboiului, cele din Nord şi Nord-Est nu pot satisface marele cerinţi de lemn de lucru. F. este furnizorul principal de vin. Nu este altă cultură mai eminamente franceză ca aceea a viţei de vie. Cei circa 1.500.000 de viticultori lucrează aunal 1.300.000-1.400.000 'ha. de vie şi produc circa 50.000.000 hectolitri de vin în valoare de pesite 6.000.000.000 fr. în afară de Corsica care mai produce 100.000 hl., iar Alsacia şi Lorena 250.000 hl. Cele mai numeroase şi întinse vii sunt pe litoralul me-diteranian, unde viticultura pare singura o-cupaţie a populaţiei rurale; viile se întrerup numai de plantaţiuni de măslini şi smochini, de flori, de plante aromatice şi medicinale. Şampania şi alte vinuri spumoase se exportă în cantităţi mari. Se mai produce cidru vre-o 15.000.000 h'l. anual. F. face export de reproducători de preţ şi importează vite pentru măcelărie. Sericicultura produce anual aprox. 300 mii kgr. mătase în valoare de vre-o 120.000.000 fr. Apicultura 597 FRANŢA de asemenea dă venituri mari, mierea de portocali este de cea mai superioară calitate. Zahăr se produce aprox. 850.000 tone. învăţământul agricol: 3 facultăţi de agricultură, un institut de agricultură, o şcoală superioară de silvicultură, o şcoală superioară de veterinărie, 3 şcoli naţionale superioare de agricultură, una şcoală naţională superioară de horticultură, 3 institute de a-gricultură colonială, 46 şcoli practice de a-gricultură, o şcoală naţională pentru fete, două şcoli de artă casnică, 44 şcoli ambulante de artă casnică. Creşterea animalelor. - Diferenţele regionale de configuraţie ale terenului şi ale stării culturale a populaţiei caracterizează în-tr’o anumită măsură şi situaţia zootehnică a ţării. Sudul Franţei, având o cultură pronunţată mediteraneană, este regiunea unde se preferă creşterea catârului şi măgarului, cu toate că şi creşterea calului este în plin progres. Creşterea calului şi a vacilor ocupă toate regiunile meridionale, cât şi acelea din Nordul şi Nord-Westul ţării, unde această o-cupaţie se găseşte în starea cea mai înfloritoare. 'Centrele cele mai mari pentru creşterea oilor se găsesc în munţii Pirinei, pe platoul de munţi din Franţa Centrală cât şi în alte regiuni similare şi muntoase, ca în Campagne, etc. Sediul principal pentru creşterea caprelor este insula Corsica şi regiunile muntoase ale râului Rhone. Pentru specia porcului nu există centre deosebite, ci creşterea lui este în strânsă legătură cu starea socială economică a regiunii respective. O specialitate a Franţei, pe care o are în comun cu Spania şi Belgia, este creşterea şi exploatarea foarte întinsă a iepurilor de casă. Numărul animalelor domestice din Franţa este următorul: cai 2.83 7.752, măgari 219.760, catâri 125.780, taurine 15.704.480, oi 9.561.360, capre 1.405.310, porci 7.043.880, - în anul 1934 -. Cabaline. Caii din Franţa sunt reprezentate prin 3 tipuri: tipul greu, intermediar, şi uşor. Majoritatea cailor însă aparţin cabalinelor de tip greu. Printre caii grei, rasa Percheron este cea mai cunoscută, care este răspândită în regiunea Perche, Departamentul Eure et Loire. In sânul acestei rase se deosebesc două tipuri, unul mai înalt - 1 60-170 - şi mai greu - 600-800 kgr. - şi altul mai mic - 155-160 kgr. - şi mai uşor - 500-550 kgr. -. Culoarea predominantă este vâ-nătă-roşcată cu diferite nuanţe roşietice. Exemplare cu culoarea neagră, murgă sau roibă sunt mult mai puţin numeroase. Ex-terioriceşte această rasă se remarcă, afară de conformaţia sa foarte armonioasă, prin-tr’un greabăn bine desvoltat, forma cilindrică a corpului cu coaste bine arcate, crupa ro- tundă şi uşor oblică, copite rotunde şi a-plomb corect. - Fig. 881. înrudit cu rasa percheronă este calul An-geron din Departamentele Orne, Calvados şi Eure. Este un cal greu de povară şi din punct de vedere al exteriorului are multă asemănare cu calul Percheron. înălţimea variază între 158-170 cm.; iar după culoare Fig. 881. — RASA PERCHERON. este vânăt sau negru. Calul Angeron esite masiv, energic şi prin mersul său destul de vioi se pretează bine pentru transportul poverilor. Tot prin încrucişare cu rasa Percheronă a luat naştere calul Nivernez, Este un cal greu, masiv, de culoare neagră şi se întrebuinţează în special în muncile agricole, fiind un cal mai greoi, mai limfatic şi mai tardiv decât calul Percheron. Este mai răspândit în districtele Allier, 'Cher, Saone et Loire si Indre. Rasa Buloneză, este ca şi rasa Percheronă o creaţie ieşită dintr’o rasă autohtonă, formată în jurul oraşului Boulogne, departamentul Pas de Calais. Este un cal mare, masiv, greu, întrebuinţat pentru tracţiunea grea - v. bulonez. Rasa Bretonă - face parte din rasele intermediare. Este o veche raşă autohtonă din ţinutul Bretagne. Prin încrucişarea cu alte rase, vechiul cal breton a suferit transformări profunde. Primele încrucişări au fost făcute cu rasa Arabă în secolul 16-18-lea, apoi în secolul al 1 9-lea a*a recurs mai mult la rasa Anglo-Normandă. Pentru producerea unui cal mai masiv, au fost întrebuinţaţi şi armăsari din rasa Percheronă şi Buloneză. Produşii cei mai buni au fost însă în ultimul timp obţinuţi prin încrucişare cu rasa Norfolk din Anglia, care se practică începând cu anul 1860. Astăzi calul breton prezintă 4 tipuri: 1. - un cal mai masiv pentru povară; 2. - un cal mai uşor pentru muncă; 3. - un cal de tip milităresc şi 4. - un tip mic din centrele muntoase. Calul Breton de FRANŢA 598 tip greu, are o înălţime de 160-165 cm.-şi o greutate de 500-550 kgr. Profilul capului este uşor berbecat, urechile sunt mici, corpul are o formă cilindrică, crupa este muş-culoasă şi uşor oblică. Culoarea este diferită, vânătă, roibă, şargă şi murgă. - Fig. 882. - Esite un cal cu o conformaţie fru- Fig. 882. — RASA BRETONĂ. moaşă, plin de energie şi cu o constituţie robustă. Tipul Breton mai uşor, de muncă sau Norfolk-Breton, are o talie de 156-160 cm. şi o greutate de 500 kgr. Are în general o conformaţie armonioasă şi arată multă nobleţe. Al treilea tip, cel milităresc, după masivitatea lui face trecere între caii inter- Fig. 883. — RASA MULASIERĂ. mediari şi cei cu sânge cald. Talia lui este de 150 cm. Este calul francez de remontă pentru armată, întrebuinţat atât la artilerie cât şi la cavalerie. Tipul de munte, de talie mică, este pe cale de dispariţie, fiind treptat înlocuit de tipul milităresc. După exterior şi chiar du^p'ă origine, multă asemănare cu rasa Bretonă o are rasa Limousină şi rasa de Auvergne, la care predomină într’o oarecare măsură, faţă de calul Breton, sângele Englez şi Arab. Găsim şi la aceste rase mai multe tipuri - mai grei sau mai uşori. Dintre rasele franceze cu sânge cald, cele mai renumite sunt: Anglo-Arabul sau calul de midi şi trapaşul anglo-noiunand - v. ac. Dintre rasele autohtone neameliorate fac parte calul de Gascogne, poneul de Corsica şi rasa Camargue din delta râului Rhone. Sunt animale mici - 110-140 cm. - şi cu o greutate de 200-350 kgr. Au numai importanţă locală. Afară de aceste rase, în Franţa se mai creşte o rasă de cai pentru un scop special, rasa Mula si eră, - Fig. 883 -, după cum indică şi numele ei, n’are aproaoe altă destinaţie, decât să producă catâri ai căror cen- Fig. 884. — RASA DE POITOU. tru de creştere sunt departamentele Poitou şi Vendee. Rasa Mulasieră este o rasă de cai mare şi grea, a căror origine se trage din rasa Flamandă. Are un cap greoi, gât musculos, corp puternic, crupa muşculoasă şi oblică şi picioarele solide. Producţia pi-loasă este abondentă. Masivitatea iepelor din această rasă asigură producerea de catâri masivi şi de talie mare care sunt foarte căutaţi în Franţa, făcând şi exporturi în alte ţări. Iepele Mulasiere în acest scop sunt îm-perechiate cu o rasă de măgari mari, rasa de Poitou, care contribue şi ea la mărirea masivităţii catârilor. - Fig. 884. Taurine. Franţa are o populaţie de taurine foarte variabilă. Se numără o mulţime de rase şi var., dintre care multe au numai o importanţă pur locală. Aproape fiecare ţinut îşi creşte rasa sa, iar rasele poartă denumirea ţinutului sau departamentului în care sunt crescute. Taurinele din Franţa se pot împărţi în 3 grupe: 1. - rasele de şes sau de Nord, a 599 FRANŢA căror arie geografică cuprinde Nordul Franţei, dela râul Loire până la canalul Mâne-cei; 2. - rasele dintre Loire şi Rhone şi 3. -rasele din Centrul şi Estul Franţei. Mai toate rasele se caracterizează prin aceea că au producţiuni mixte, iar dintre aceste produc-ţr.u introdus în păduri, încă de multă vreme: F. alb american - Fraxinus americana. Arbore înalt până la 40 m. din Estul Ame-ricei de Nord, unde creşte în staţiuni similare ca şi f. nositru. Lujerii anuali bruni-daschis, glabri şi cu luciu. Mugurii sunt deschişi, roşietici-cafenii. Frunzele cu 5-9 foliole. Foliolele cu peţiol, ovale până la oval-lanceolate, 6-15 cm. lungime, acuminate, cu-neat sau rotunjite la bază, pe margine a-proape întreeri sau slab dinţate către vârf» de un verde închis pe faţă şi un verde cenuşiu şi aproape glabre pe dos. Flori în genere dioice. Samarele de 3-6 cm. lungime, liniar-oblonge până la lanceolate-spatulate, albicioase. Cultivat ca arbore de parc şi pădure. Lemnul său, de calitatea f. nositru, faţă de care are următoarele avantajii pentru cultură: înfrunzeşte cu 14 zile mai târziu şi este deci ferit de efectele dăunătoare ale gerurilor. Seminţele înmuiate 3 zile în apă călduţă germinează după 2-3 săptămâni dela încolţire. Suportă bine .inundaţia. Este introdus mai ales în lunca Mureşului - jud. Arad. F. roşu american - Fraxinus pubescens Lam. - F. pennsylvanica Marsch -. Este o specie din zona foioaselor a Estului Ame-ricei de Nord, de mărimea Il-a. A fost introdusa în cultură, din greşeală, fiind adesea confundată cu specia precedentă. Lujerii şi peţiolul frunzelor acoperiţi cu puf des cenuşiu. Frunze la început pufoase, mai târziu păstrează puful numai în lungul nervu-relor, pe ambele feţe aproap'e la fel colorate. Nu este proprie pentru cultura fores- Fig. 905. — FRĂSINEL. - Dictamnus fraxinella - a ramură înflorită; b, rădăcină şi parte inferioară a tulpinei; c, pistil; d, fruct. - tieră, fiind o specie de dimensiuni reduse şi foarte sensibilă la geruri; lemnul său nu este de o calitate deosebită. C. C. Georg. FRĂSINEL. - Bot. - Dictamnus albuş L.„ 607 FRAŢl-FRIG ARTIFICIAL plantă erbacee din fam. Rutaceae. Frunze alterne, imparipenate, asemănătoare cu cele de frasin, de unde şi numele său. Florile albe mari cu mici pete roşietice. Creşte prin tufişuri, mărăcinişuri în apropierea stepelor. Se cultivă şi prin grădini. Planta prezintă pe toate organele aeriene peri glanduloşi, care secretă un uleiu eteric. Dacă se atinge cu pielea udă frunzele, se produc vezicaţiuni grave. Uleiul eteric se poate aprinde în timpul zilelor călduroase spontan, când iau naştere incendii. Plantă medicinală. - Fig. 909. C. C. Georg. FRAŢI. - Fit. - v. înfrăţire. FRÂU. - v. harnaşament. FRENCHING. - Fitop. - Boală a tutunului, cauzată de lipsa azotului. Planta nu creşte în înălţime, se desivoltă multe foi jos în rozetă, foile sunt clorotice, deformate şi înguste; se combate prin îngrăşăminte azo-toase. V. Gh. FREZiĂ. - Mas. - In agricultură, freza este o maşină pentru pregătirea pământului, a cărei parte activă este animată de o mişcare de rotaţie. Ea scormoneşte, rupe, mărunţeşte şi amestecă pământul foarte puternic cu nişte ghiare. Prima f., de Thenard şi Guibel, apare la expoziţia din Londra în 1850. Maşina avea roţi mari, cu dinţi pe cercuri. Dinţii pătrundeau în pământ de sus în jos. Pe la 1865, Darby consitrueşte altă maşină, ou nişte hârleţe-furci. Aceste piese serveau şi pentru propulsiunea maşinei. Pe la 1875 apare o maşină mai uşoară de Proctor, Garret şi Caoper, care învinge la un concurs din 1900, pe cea a lui Darby. Mai târziu apar maşinile lui Boghos, Nubar Pa-cha şi Ganz & Co.; a lui Zanglert Köszegi si maşina Soc. Sf. Gheorghe din Zürich -brevet I. König -. Maşina elveţiană era prevăzută cu târnăcoape rotative, cea a lui Köszegi avea pe ape şi cuţite rotative. îmbunătăţirile serioase în construcţia acestor maşini, le-a făcut inginerul K. von Mayenburg din Zürich, construind nişte ghiare rotative elastice, care şi caracterizează f. moderne. - Deşi efectul obţinut cu aceste maşini este remarcabil, totuşi domeniul lor de aplicare rămâne restrâns: f. mici pentru grădinile de zarzavaturi, f. mari la desţelenirea şi la pregătirea solurilor turboase şi a fâneţelor naturale cu pământul pâslos din cauza massei de rădăcini. Folosirea acestor maşini, la pregătirea pământului cu structura naturală favorabilă, are efectul negativ, prin distrugerea structurii lui măzărate. F. în technică, este o maşină pentru confecţionarea roţilor dinţate sau a cremalierelor sau a altor o-biecte prin folosirea sculei rotative din oţel, prevăzută la periferie cu dinţi, ce pot avea profile diferite. Este folosită şi la prelucrarea lemnului. A. Cherd. FREZAT. - Maş. - Prelucrat cu ajutorul frezei. Ex. roata dinţată cu dinţi f. - tocate cu ajutorul frezei, în loc să fie turnate deodată din fontă sau din oţel. FRICŢIUNI. - Med. - Frecarea unei părţi sau a întregei suprafeţe corporale, în scopul de a excita pielea, a mări energia şi a to-nefia regiunea. Fricţiunile sunt: uscate şi se fac cu o bucată de flanelă, cu mâna, sau şomoiogul de paie, umede când întrebuinţăm medicamente, lichide, pomezi, în scop de a uşura imbibarea pielii şi absorbţia lor. Fricţiunile se indică în congestii, contuziuni, după marşuri, curse, etc. Di. Dy. FRIGURICĂ. - Bot. - Sin. cintaură. Ery-threa pulchella Fries, sin. E. ramosissima Pers., din fam. Gentianaceae. Erbacee, tulpina mult ramificată, frunze ovale, flori axi-lare, roze. Prin fâneţe şi poeni umede. înfloreşte în Iunie-August. FRINGILLA. - Zool. - Gen principal de păsări al fam. Fringillidae. Cioc mai mult lung decât înalt, drept, la punctul extrem puţin curbat, la bază ţepos; coada mijlocie, puţin bifurcată. Se disting 4 grupe: a canarului, cintezului, etc. FRINGILLIDAE. - Zool. - Fam. de păsări din grupul Conirostres cu ciocul conic, robust, ghiare scurte şi puternice. Se hrănesc cu grâne, mai puţin cu insecte. Genuri: Emberiza, Plectrophanes, Fringilla, etc. FRISOANE. - Med. - Senzaţie de frig, însoţită de tremurături muşchiulare, inegale, neregulate şi involuntare, ce se observă la o parte sau întreg corpul. Este indiciul răcelii, sau începutul unei infecţiuni organice. Di. Dy. FRITILLARIA. - Bot. - Gen de plante din fam. Liliaceae, cuprinzând ierburi. F. impe-rialis, originară din Persia. Din ceapa cărnoasă porneşte în s*us o coadă de circa 1 m. înălţime, la extremitatea căreia se găsesc florile aşezate de jur împrejur - ca o coroană, - dedesubtul smocului de frunze fas-ciate. Florile sunt de diferite culori: roşu, brun, oranj, ctc. F. meleagris creşte prin ţinuturile mareea joase. FRIG ARTIFICIAL. - Ind. agr. - Materiile organice, sub acţiunea diferiţilor germeni-fermenţi, microbi, bacterii, etc., sunt supuse alterării. Astfel unele produse agricole, fie vegetale - legume, fructe etc., - fie animale -carne, ouă, lapte etc., - sunt din această cauză greu de păstrat mult timp, mai ales într’o atmosferă cu o temperatură ridicată si cu aer umed. Viaţa şi acţiunea acestor a-genţi distrugători este însă mult încetinită sau redusă la zero, dacă temperatura este scăzută; astfel la 0°C, această acţiune este aproape nulă, pentru ca la 20^C., acţiunea să fie sistată complet. Deci toată problema unei conservări îndelungate a produselor alimentare - pe lângă alte mijloace - este şi FRIG ARTIFICIAL 608 aceea a producerii f., care în condiţiunile noastre de climă, devine o necesitate inexorabilă. A răci un corp, însemnează a-i lua o parte din căldură, cu ajutorul unui agent răcitor. Agentul răcitor poate fi un corp mai rece decât cel pe care dorim să-l răcim - ghiaţa naturală sau artificială, amestecurile refrigerente - ţ/2 apă, Zl amoniac, sau 100 părţi ghiaţă şi 33 părţi sare; agentul însă poate fi de aceiaşi temperatură sau cu o temperatură mai mare chiar dacă întrebuinţăm anumite procedee mecanice; maşinile întrebuinţate în acest caz, se pot grupa în 4 categorii: maşini cu evaporare, ou solu-ţiuni, cu compresiune şi maşini cu destindere. Cele mai răspândite dintre acestea, sunt cele cu compresiune. Principiul, în acest caz, este următorul:' un gaz comprimat şi lăsat apoi să se destindă, absoarbe căldură şi deci produce răceală; pot fi 2 cazuri: siau prin compresiune gazul nu se lichefiază şi gradul de răcire, atunci când se destinde, este proporţional cu numărul caloriilor cheltuite pentru comprimare, sau prin compresiune gazul se lichefiază, iar scăzând încă puţin presiunea, lichidul produs se volatilizează absorbind căldură, zisă de volatilizare -cazul maşinelor cix gaz lichefiat. Maşinile frigorifere cu aer. Aerul comprimat, ieşind din detentor este trimişi în aparate de refrigerare unde vrem sa producem f. artificial. Maşinile acestea sunt unele cu ciclu deschis, - aerul după ce a pierdut efectul său util este scos afară, altele sunt cu ciclul închis - aerul fiind întrebuinţat de fiecare dată, din nou. O maşină din acestea frigoriferă este compusă din mai multe părţi: 1. - Compresorul este o pompă care are în primul rând o acţiune aspiratoare şi în al doilea rând una de apăsare, de comprimare; oricare ar fi sistemul, principiul e acelaş. Aerul prin comprimare se încălzeşte, de aceia trebue pe cât se poate răcit, lucru ce se face prin diferite mijloace: circulaţie, injectare de apă, etc., iar înainte de a intra în aparatul de destindere, se răceşte din nou, în compresor ne* putându-se ajunge la o răcire suficientă. 2. - Refrigerentul şi a,p'aratul de uscat aerul. Operaţia de răcire a aerului se face în-nainte de a trece aerul în aparatul de destindere. Se compune din fascicule de tuburi prin care circulă apa rece; împrejurul lor circulă - în sens invers - aerul. Umiditatea din aer produce însă, prin îngheţ, - temperatura fiind destul de joasă, - astuparea tuburilor cu apă; acestea tre-buesc destupate, lucru ce se face p'rin diferite mijloace. 3. - Aparatul de destindere al aerului are aproape a-celeaşi organe ca şi compresorul. 4. - Aparatele de răcire, la unele maşini nici nu există. Maşinile fri-gorifere cu aer sunt întrebuinţate mai ales în industria congelatorie ri a conservării cărnii. Maşinile frigorifere cu aer lichefiat. La a-cestea deosebim următoarele faze în funcţionarea lor: comprimarea gazului până la un punct aproape de lichefiere, lichefierea lui într’un condensator răcit, scăderea pre-siunei şi aducerea lichidului la temperatura condensatorului, trecerea în refrigerent unde e supus volatilizării. Gazele care satisfac con- Fig. 907. — SCHEMA UNUI APARAT FRIGO-RIFER cu aer lichefiat. diţiunile impuse de tehnică sunt: eterul sulfuric, anhidrida sulfuroasă, gazul amoniac etc. Din pune de vedere agricol, f. obţinut îl Fig. 906. — SCHEMA UNUI APARAT FRIGORIFER cu condensator şi compresor. 609 FRIG ARTIFICIAL putem întrebuinţa în mai multe feluri: 1. -spre a produce ghiaţă, care este un agent răcitor; 2.-a produce aer rece, care e prin el însuşi un agent de conservare; 3.-a răci diferite lichide; 4. - a clarifica diferite lichide tulburi. Aplicaţiunile f. artificial sunt multiple şi privesc mai ales conservarea diferitelor materii alterabile - produse agricole. Fabricarea gheţii. Apa îngheaţă la O0. Pentru obţinerea gheţii, se răceşte mai întâi apa până aproape de punctul de solidificare, se produce apoi transformarea stării fizice a apei, solidificându'se şi apoi se coboară temperatura la —5°-10°. Tiparele sau recipientele metalice în formă de trunchi de piramidă, umplute cu apă, se introduc în saramură rece, care se menţine la temperatură joasă prin mişcarea unei helice. Tiparele au capacitate de 2-3 kgr. - 100 kgr. şi la instalaţiile mari sunt aranjate în serie, mani~ pulându-se o întreagă serie dintr’odată. După îngheţarea apei, tiparele se transportă într’o bae ou apa călduţă 35°-40°, pentruca blocurile de gheaţă să se deslipească de margínele tiparului, operaţie ce este gata în 2-3 minute. Ghiaţa obţinută din apă obişnuită este opacă, din cauza sărurilor ce apa le conţine, precum şi a aerului închis în blocurile de ghiaţă. Pentru a obţine o ghiaţă transparentă, clară, se recomandă întrebuinţarea apei distilate, apei dulce necalcare, sau apei ordinare purificată. Un procedeu mai expeditiv şi de altfel foarte răspândit, este următorul: se întrebuinţează apa ordinară, care se agită apoi în mod mecanic, în ti,p'are, cu ajutorul unor baghete; sărurile conţinute de apă, se adună la mijlocul tiparului, blocul de ghiaţă apărând transparent afară de centru, care este opac. Vechile gheţării sunt ne recomandabile pen-trucă întreţin o atmosferă umedă care nu permite o conservare îndelungată. Maşina frigoriferă produce aerul răcit care este răspândit cu ajutorul unui ventilator, uniform, în toată camera frigorifică, astfel că aici se poate menţine uşor o temperatură de ‘-f-1 +2° şi un aer uscat şi fără impurităţi. F. artificial în abatoare. In abatoare, până la desfacerea cărnii, aceasta trebue să fie supusă conservării, şi se vinde, fie drept carne refrigerată, fie drept carne congelată. După tăierea, jupuirea şi despicarea vitelor, trupurile lor trebue să fie spălate cu apă sterilizată, după care sunt supuse unui curent de aer timp de 6-10 ore, în care vreme carnea pierde din umiditate. Se răceşte după Fi§r. 908. — APARAT FRIGORIFER, pus în mişcare de un dinam. F. artificial in măcelării. Carnea este foarte uşor supusă alterării. Introducerea maşi-nelor frigorifere în măcelării, evită pierderile de carne din timpul căldurilor mari, regulând apovizionarea după cerere. Fig.,909. — INCAPERILE^unui antrepozit fri&orifer aceia în alte camere cu 0,75 umiditate atmosferică până la —j—15°, apoi în alte camere până la +2° şi cu stare higrometrică până la 0,80. Carnea în starea aceasita are calităţi superioare celei proaspete, gradul de dige-stibilitate fiind cu mult mărit. Conservarea în această stare nu trebue să depăşească 5-6 săptămâni, cele >mai bune calităţi, carnea avându-le, fiind consumată la 8 zile după refrigerare. Carnea conservată în acest mod, pierde 5-6% din greutatea sa şi se numeşte carne rece. In acelaş mod se pre*pară carnea în America pentru exportul în Europa, numai că înainte de a fi introdusă în vapoarele frigorifere, se tratează după diferite metode cu formol. Sălile frigorifere ale abatoarelor se răcesc cu aer rece şi uscat, preparat astfel i aerul din cameră, aspirat de un ventilator, e silit să traverseze o ploaie de saramură răcită la 6-7° unde se descarcă de o parte din umiditate şi de im- 39 purităţi, atP’oi se întoarce în camera frigo-riferă; aerul din interior se primeneşte treptat prin cel aspirat din afară. Carnea congelată - îngheţată care se trimete din A-merica, se prepară în alt mod. Carnea, după căsăpirea vitelor, se lasă într’un curent de aer 6-8 ore, apoi se răceşte într’o anticameră timp de 40-44 ore la ~h4°. După a-ceia, se congelează la -^15° timp de 24-30 ofe şi puţin mai apoi la —20°. Se înve- • lese ciosvârtele în saci de bumbac sau cânepă şi cu o învelitoare de iută şi se păstrează de-avalma într’o cameră la 6-8°; se poate conserva 6-8 luni şi mai mult. Decongelarea - des,gheţarea - cărnii astfel preparată, se face cu precauţiuni, lent, spre a nu se pierde zeama şi a se rupe vasele. A-ceastă operaţiune se face într’un curent de aer încălzit prin conducte cu vapori, timp de 4 zile pentru carnea de vacă şi 20 ore pentru cea de oaie. Trebue să îndepărtăm cu,ajutorul unui cuţit grăsimea de deasupra care poate fi oxidată, dând astfel cărnii gust de ^rânced. Conservarea prin f. produce unele modificări: materiile azotoase sunt solubilizate cu ajutorul unui ferment solubil, hidraţii de carbon transformaţi în glucoză, apoi în acid lactip. Singur bacilul tuberculozei rezistă ac-ţiuitei f;, toţi ceilalţi fiind distruşi. Mucegaiul, şirigur se desvoltă la suprafaţă; acesta trebue înlăturat, căci altfel dă gust de şoarece. Conservarea prin f. a păsărilor şi vânatului. Păsările se omoară prin sângerare, după o dietă de 24 ore, se jumulesc, nu se deşartă măruntaiele, iar capul se înveleşte în hârtie de pergament. Se răcesc la 0° timp de 24 ore, după aceia se pun în cutii ce se conservă la —5°, sau se înghiaţă la —10 sau — 15°, timp de 48 ore. Decongelarea se face la +5° timp de 24 ore, în mod lent; după aceasta, pasărea se deşartă de măruntaie şi se consumă. Se pot păstra astfel 2-3 săptămâni cele refrigerate şi .5-6 luni păsările congelate. Vânatul se poate păstra în frigorifer numai dacă s’a adus acolo puţin după omorîre şi fiind într’o stare perfectă; vânatul cu pene se conservă. ne ,deşertat de măruntaie, iar vânatul mare este curăţit de măruntaie, dar nejupuit. ' Conservarea prin. f. a peştelui. Peştele mort se păstrază 10^15 zile în ghiaţă pisată sau saramură răcită la —^2 sau —4°,,p'e urmă, ţinândurl în camere răcite la —20. Pentru o conservare mai îndelungată, se congelează fie în camere la -—2 sau ——150, fie prin trecerea prin saramură răcită la —1 5°sau -—18° timp de 1/2 oră sau o oră si apoi conservarea în camere răcite la —10°. Se desghiaţă în apă rece şi se consumă repede. Peştii vii se transportă în rezervoare speciale, prevă- zute cu instalaţie de apă rece, care răceşte rezervorul lent, pâniă la 0°. De aci se iau peştii necesari şi se congelează la —10° timp de 1-2 luni. Desgheţarea se face lent timp de 12 ore. Conservarea ouălor prin f. Desvoltarea microbilor este împiedecată la o temperatură de ■—1°, —1,5° şi cu o umiditate atmosferică în cameră, de 0,75-0,85. Ouăle puse la frigorifer trebue să fie proaspete - nu mai vechi de 8-9 zile - curate şi necrăpate. După miraj, ouăle se pun în aceste camere cu vârful în jos, în cutii de lemn cu paie sau talaşi. Se pot păstra astfel 6-7 luni ouăle destinate a fi fierte şi 8-10 luni cele pentru alte întrebuinţări. Înainte de a fi întrebuinţate, ouăle se încălzesc treptat în diferite camere, până la +8® spre a se evita depunerea umidităţii pe, coaje. Acesta este mijlocul cel mai bun de conservare. Ouăle exportate în Europa de China şi.Japonia, sunt conservate congelate timp de 1 an. Prepararea lor se face astfel: se sparg, se separă sau nu gălbenuşul de albuş, se pun în bidoane de tinichea de 10-20 kg.; acestea se pun în frigorifere la —15° timp de 35-40 ore. Conservarea se' face Iar- —5*\ Ouăle astfel conservate se întrebuinţează în patiserie. In ouăle refrigerate, se produc unele modificări: amoniacul creşte, începând din luna 6-a mai ales în gălbenuş, fără a depăşi însă 5 miligrame la 100 gr. de materie u-medă din gălbenuş, aciditatea materiilor grasie creşte uşor, iar glucoza rămâne constantă. Deci ouăle proaspete pot fi conservate în frigorifer 7-8 luni. F. este întrebuinţat şi de fabricanţii de bere, la evitarea unei a două fermentări a berei, la clarificarea berei, etc., iar viticultorii pentru a regula fermentarea etc. In horticultură, f. poate fi socotit drept corolarul forţării, putându-1 utiliza pentru a întârzia vegetaţia florilor, legumelor ş. a. spre a le avea la timp mai potrivit. In fermă f. este de mare importanţă: laptele se poate păstra de pe o zi pe alta, sau de seară până a doua zi, când nu-1 putem transporta prea des, răcindu-1 3-1-0. De asemenea se păstrează crema de lapte. Untul se păstrează răcit la —2° în obscuritate, timp îndelungat, cum se pot păstra de altfel şi fructele tot la —20. Fiecare exploataţie agricolă mai mare trebue să aibă o încăpere sau mai multe, amenajate în vederea producerii f.; trebue avut însă în vedere, atunci când se face în subsol, să se evite dela început mirosurile, muce-gaiurile, sau alţi agenţi distructivi. FRIGORIFER. - Mas. - Este un dispozitiv mecanic pentru răcirea aerului, răcirea lichidelor sau pentru fabricarea gheţii artificiale. Prima maşină bună pentru producerea aerului lichefiat a fost construită de 611 FRIZĂ Linde în 1895. La frigorifere pentru producerea aerului rece, aerul rece este absorbit într'un cilindru compresor, unde este puternic comprimat. Aerul încălzit prin comprimare este răcit cu apă şi apoi este lăsat să se destindă într’un alt cilindru. Din cauza expansiunii puternice, sie produce o răcire considerabilă a aerului, care apoi este condus prin ţevi spre încăperile care urmează a fi răcite. Astăzi, în loc de aer, sunt folosite mai mult lichidele care se evaporă u-şor, cum sunt: amoniacul, acidul sulfuros, acidul carbonic, etc. Astfel de maşini, se numesc frigorifere cu vapori reci. In acestea, de obiceiu gazul - vaporii -, este condensat prin comprimare. La fabricarea gheţii artificiale, de obiceiu o soluţie de sare este răcită cu ajutorul vaporilor reci, la o temperatură sub 0°. In soluţia de sare, în nişte vase de tablă subţire, este pusă apă dulce, care urmează a fi îngheţată. In folosirea f. ca maşină de răcit, soluţia de sare, răcită cu ajutorul vaporilor reci, este condusă prin ţevi, lângă tavanul încăperii de răcit. Astăzi, mai mult se răspândesc autofrigoriferele cu electromotoare. In principiu, se compun din-tr’un dulap-răcitor. In acest dulap este aşezat un mic rezervor cu un lichid volatil. Vaporii lichidului sunt în permanenţă absorbiţi şi lichefiaţi prin compresie, într’un mic compresor, acţionat cu electromotor. Lichidul, p'rintr’un injector, este din nou introdus în Tezervor unde se evaporă, absorbind căldură, deci răcind interiorul dulapului, şi a. m. d. In dulap se pot aşeza şi mici rezervoare din tablă cu apă, pentru a produce ghiaţă artificială. Instalaţiile de frigorifere sunt relativ scumpe, mai ales în mic. Deaceea uneori se recurge la alte procedee pentru producerea frigului şi anume la amestecuri frigorifere -v. şi frig artificial. Dăm mai jos lista amestecurilor, cu arătarea temperaturii, ce poate fi realizată. Amestecuri frigorifere Părţi în Temperaturas greutate realizabila Amestecuri frigorifere Olorură de amoniu . . . Nitrat de sodiu............ Apă........................ Carbonat de sodiu .... Carbonat de amoniu . ^ Apă......................... Sulfat de sodiu............. Acid sulfuric concentrat Clorură de sodiu .... Zăpadă ..................... Sulfat de sodiu ........... Acid clorhidric............. Sulfat de sodiu............ Acid azotic concentrat . Pâr ti în greutate 26° ^17,7° — 18° — 19° Nitrat de sodiu .... Clorură de amoniu . . Nitrat de sodiu .... Acid azotic concentrat Clorură de amoniu . . Sulfat de sodiu .... Apă..................... Sulfat de sodiu .... Nitrat de amoniu . . . Acid azotic concentrat Clorură de calciu . . . Zăpadă ................. Nitrat de potasiu . . . Zăpadă . . . ........... ii îl — 23« — 24° — 25° — 33° — 37° FRIZĂ. - Zoot. - Rasă de oi cu producţie însemnată - Fig. 910 - originară difl Ost-frisland - Frizia orientală - Germania r, ţinut împărţit azi între Olanda şi Germania, unde are o climă maritimă, cu o temperatură medie anuală de 8° 5. C., iar cantitatea de apă căzută anual este de 742 mm. Păşunile sunt întotdeauna verzi şi băgate în ierburi hrănitoare. Caractere de rasă. Conformaţie dolico-morfă; talie mare; fără coarne, atât berbecii cât şi oile; capul lung, ascuţit şi cu profilul uşor arcat; urechile mari, largi şi cam blegi; gâtul lung şi fin; membre înalte, puternice şi cu pulpă largă; coadă scurtă, având sub 13 vertebre coccigiene, se termină deasupra jaretului şi este acoperită numai cu jar. Sunt în general animale svelte, fine, cu trup lung, linia spinării ascuţită, piept descins şi strâmt. îmbrăcămintea lânoasă se opreşte înapoia cefii, deasupra articulaţiei humero-radiocubitală şi a grasetului. Oaia friză importată la noi a degenerat din cauza diferenţei de climă şi vegetaţie dintre Friza O-rientală şi România. Temperatura realizabilă Fig. 910. — OAIE DIN RASA FRIZA. Particularitatea cea mai de seamă a oaiei frize este prolificitatea sa foarte mare. Cele- FROSWEIN-FRUCT 612 lalte rase dau un procent de 10-25% fătări duble, pe când friza în mod obişnuit fată 2-3 miei. Sunt cazuri când fată 4-5 miei însă rar un singur miel. Greutatea corpului la berbec este de 90 kgr. şi poate ajunge chiar 120 kgr. Oaia are 70 kgr.; sunt animale precoce. Aptitudini. 1. Producţia laptelui. Este oaia care dă cea mai mare cantitate de lapte. In medie dă 600-650 kgr. pe an sau 3-5 kgr. pe zi. Recordul l-a atins o oaie din Fri-zia Orientală, care a produs anual o medie de 1499 kgr., deci mai mult decât o vacă de stepă neselecţionată. Laptele de friză este foarte gras, conţine 6,4% grăsime. Având în vedere această producţie mărită de lapte, Friza se încrucişează cu celelalte rase ce se cresc în România, spre a le mări producţia de lapte. 2. - Producţia de lână. Lâna produsă de oaia friză este o lână mixtă, adică şuviţa are în compoziţia sa fire subţiri şi fire groase. Din această cauză, şuviţa are o formă mai mult ascuţită. Lâna este de culoare albă, cu un luciu caracteristic. Odinioară au fost şi frize negre, dar au dispărut - Conţescu -. Greutatea lânii la oaie este de 2500 kgr. - 2-3 kgr. - şi la berbec de 4 kgr. - 3-6 kgr. 3. - Producţia de miei. Oaia friză se creşte mai mult pentru lapte şi miei. Fată anual în mod obişnuit 2-3 miei, care se desvoltă repede. Sunt animale destul de precoce, deoarece mieii născuţi în Ianuarie se dau la reproducţie în Octombrie. Mieii de friză, la naştere, sunt cei mai grei. După naştere se desvoltă repede, fiindcă sunt bine hrăniţi -friza fiind oaia cea mai bună de lapte. Când se nasc 2 miei au greutatea totală de 9 kgr., iar în fătările multiple mieii sunt mai uşori. Observaţiuni de ordin biologic. Este o oaie puţin rezistentă şi foarte receptivă faţă de boli şi în special faţă de strongiloză şi dis-tomatoză. Rasa friză scoasă din aria sa geografică şi adusă în România, nu s’a putut aclimatiza în bune condiţiuni, din cauza diferenţei de climă dintre patria sa de origină şi România. C. S. FROSWEIN, Metoda lui. - Zoot. - Este o metodă de gravimetrie, cu ajutorul căreia se poate calcula, în mod aproximativ, greutatea unui animal, fără ca să ne servim de cântar. Această metodă foloseşte o panglică cu care se măsoară perimetrul toracic şi lungimea corpului - scapulo-ischieală -. Pe a-ceastă panglică este înscrisă o scară de greutăţi, care nu este aceeaşi pentru toate categoriile de vite, aşa că există o panglică pentru rasele de boi din regiunile joase, alta pentru cele din regiunile înalte. La calcul se mai întrebuinţează şi anumiţi coeficienţi de corectare. Este o metodă aplicată numai la boi. C. S. FROMER. - Med. - Metodă pentru cercetarea acetonei din urină. Intr’un balon de sticlă, se introduc 200 cc. urină şi 2-3 gr. acid picric în pudră. Se distilează. Din acest lichid se iau 5 cc. într’o eprubetă, peste care se adaugă 5 picături dintr’o soluţie alcoolică de aldehidă salicilică şi 2 pastile po-tasă caustică. Se încălzeşte la bain mărie la 70° C. In caz când există acetonă, se formează un inel colorat în roşu-cărămiziu. Prezenţa acetonei în urină ne indică un diabet avansat. Di. Dy. FRONTAL. - Anat. - Os lat, ce ia parte la formarea cavităţii craniene. FRONTOSUS. - Zoot. - Bos taurus frontosus a fost considerat de Riitimeyer ca o formă a boului sâlbatec. Astăzi, această ipoteză este părăsită şi B. T. frontosus este considerat ca o mutaţiune de domesticire a B. T. primigenius - v. Bos. - Diferenţele craniene faţă de primigenius constau, în special, într’o desvoltă re mai mare a osului frontal, precum şi într’un dimorfism sexual mai pronunţat - v. primigenius -. După Stegmann, B. T. frontosus este sinonim cu B. T. germanicus, originar din Scan-dinavia şi a cărei descendenţi principali sunt grupurile de vite mari bălţate - Simmenjthalul -din Elveţia şi Sudul Germaniei, precum şi rasele Charolaisă şi Montbelliardă dîn Franţa si rasa Hereford din Anglia. A. Mau. FRUCT. - Bot. - Rezultatul transformării ovarului în urma fecundaţiei. In general, des-voltarea f. porneşte datorită excitaţiei produsă de tubul polinic în înaintarea sa prin ţesutul conductor al stilului şi fuziunei gârneţilor cu elementele sacului em-Drionar. Ovarele rămase nefecundate se usucă şi cad. Sunt totuşi plante cultivate la care f. se formează şi fără fecundaţie. Bananele, unele »tafjde sunt complet lipsite de seminţe. Aceste fenomene de parte« nocarpie sunt atribuite înmulţirii repetate pe cale vegetativă. De regulă f. provine din des-voltarea peretului ovarului. Adesiea contribuie însă : a formarea Iui şi re-ceptaco’ul floral a-tunci când este a-derent. Bunăoară Fi.?. 911. — CON DE PIN cei 5 dinţi cafenii 613 FRUCT dela pară sunt sepalele uscate. Uneori, paralel cu formarea f., se desvoltă şi stigmatul, de pildă la mac, sau stilul de pildă la curpenul de pădure. Deobiceiu ele se usucă şi cad. F. ia forma ovarului din care p'ro-vine, numărul lojilor şi dispoziţia seminţelor fiind aceiaş ca în ovar. Sunt însă şi cazuri numeroase de abateri, datorită fie sterilităţii unor ovule, cum e la stejar, fie resorbţiei pereţilor lojilor, cum e la Dianthus, fie apariţiei unor falşi pereţi, ex. la labiate. - F. este simplu atunci când provine dintr’un ovar uni-carpelar - ex. Mazărea - sau pluricarpelar dar cu cârpele concrescute - ex. Lilium - şi multiplu atunci când provine dintr’un ovar ,p'luricarpelar cu cârpele libere - ex. Smeura. In ambele cazuri el provine dintr’o singură floare. F. simplu poate fi deci monocarpic - ex. Mazărea - sau policarpic - sincar-pic - ex. Lilium. F. multiplu este policarpic - apocar,pic, ex. Piciorul Cocoşului.-F cuprinde două părţi: Pericarpul, alcă- FigT. 912 — PASTAIE de fasole. Dacă, în timpul transformării ovarului, car-pelele se îngroaşă, prin lungirea şi îmulţirea celulelor parenchimului, acumulând sucuri şi materii nutritive, iar desvoltarea fascicolelor încetează, f. se prezintă - la maturitate -ca o masă cărnoasă şi i se dă numele de f. F g. 913 — STCONĂ de smochin - Ficus carica pd, peduncul; rc, receptacol devenit cărnos; fr, fruct; a, mu&ure. tuit din epicarp jnezocarp sau sorocarp şi endocarp. - v. termenii respectivi-- şi sămânţa. moale sau cărnos. Ex. mărul, lămâia, etc. Dacă însă peretele ovarului, în desvoltarea sa, rămâne subţire, devenind mai mult sau mai puţin coriaceu, iar celulele ţesuturilor sale nu conţin nici su- il cl curi, nici materii nutritive, f. rezultat poartă numele de f. tare sau uscat - v. pericarp. . F. uscat suferă puţine modificări în timpul maturităţei sale. Celulele jpe-ricarpului îşi reduc conţinutul în apă, care este înlocuită cu aer, iar membrana lor se lemnifică. Schimbările în f. cărnos sunt mult mai complexe. Când, încă verde, atinge mărimea sa definitivă f., conţine acizi-mal c, tartric, şi citric-celuloză, amidon, glucoza, tanin şi pectoză. Aproape de maturitate f. îşi schimbă culoarea s.ub influenţa căldurii şi a luminii; în aceiaş timp constituţia sa chimică se modifică. Dispar amidonul şi taninul, acizii se împuţinează, apare zaharoza şi simultan invertina care o dedublează în glucoză şi levuloză. Acţiunea diastatică a invertinei Fi&- 915 poate fi dusă până la capăt - şi în , . de Mori- acest caz f. la maturitate, con- candia ar* ţine exclusiv zaharuri fermentes- vensis, cibile - ex. strugurele, cireşa, etc., dehis^enui. sau poate rămâne incompletă şi atunci f. conţine atât glucoză cât şi zaha- roză, ex. piersica, mărul,, banana. Pe măsură FRUCT 614 ce f. se apropie de maturitate conţinutul de zahăr creşte în detrimentul acizilor care se împuţinează, fapt mai uşor de observat la struguri. De acest lucru trebuie sa se ţină sea- Figr. 91C —- GHINDA. ma în vinificaţie, făcându~se la timp dozări ale mustului» atunci când se urmăreşte obţinerea vinurilor-conse*vabile care pretind pentru aceasta un conţinut mai bogat în acizi şi tanini. Pectoza, sub influenţa acizilor şi -a unui fefment - pectaza -, suferă de-asemeni o serie de transformări care duc la ramoli rea f. prin gelifîcare. In afară de aceşti principii imediaţi, enumeraţi până aci, în f. se mai găsesc materii albuminoide şi eter uri volatile care îi dau aroma. Aceste esenţe se prepară, industrial, şi pe cale sintetică fiind întrebuinţate ca atare în cofetărie. Diferenţa de gust, adesea constatată, între f. aceluiaşi soiu sunt datorite, uneori unor variaţii individuale ale arborilor producători şi - de cele mai multe ori - condiţiunilor trofice deosebite, determinând, în timpul matu-raţiei un chimism interior felurit. Căldura Figr. 917 Secţiune printr’o piersică; epc, epicarp; _mé, meşocari. ; end, endocarp; gr, sămânţă; rfn, f un icul. şi lumina. favorizează acumularea zahărului. In consecinţă, f. produse întro clima mai caldă vor fi mai dulci, decât f. aceleiaşi specii produse într’un climat rece. Intr’o re- giune cu umiditate multă, seva fiind abundentă şi apoasă, f. vor fi voluminoase dar fade. In anii ploioşi, din pricina abundenţii de apă, se întâmplă ca epiderma cireşelor, agrişelor, etc. să crape. Timpul necesar f. pentru a ajunge la maturitate variază în raport cu specia şi vaav Cireşele au nevoie de 2-3 luni delà apariţia f. -, merele, perele, piersicile de circa 6 luni; conul de pin nu se coace decât la începutul anului: al 3-lea dela apariţia sa. Portocalele se coc după un an, dar se recoltează, de multe ori, după doi, pentruca în acest timp să devie mai voluminoase. Un frUct lovit sau unul vier-mănos se coace mai repede decât unul să- Figr. 91? —- SORTQ-SĂ. - Frùèfc'de dud. nătos, probabil din cauza tendinţii de a produce sămânţa mai înainte de a fi complet distrus. F., fie cărnos, fie uscat rămâiie închis - indehiscent - dacă pericarpul are o singură sămânţă, sau se deschide - punând săimânţa în libertate - este dehiscent - dacă pericarpul închide mai multe seminţe. F. cărnoase indehiscente sunt de tipul bacă şi drupă - v. ac. - Dehisscente sunt relativ puţine: f. castanului sălbatec, al slăbănogului şi al unor cucurbitacee, ex. plesnitoarea. Figr. 920 — Fruct de hrişcă. Figr. 921 — SECŢIUNE printr’un fruct de Paeonia officinalis. La acestea pericaupul cărnos se desface în valve sau segmente. Nuca este o drupă, necomplet deshiscentă întrucât sămânţa rămâne închisă în partea, scleroasa a pericarpului, coaja. Dehiscenţa f. cărnoase depinde de gradul de ţurgescenţă al parenchimului me-zocarpic, fiind- influenţată de temperatură. Deaceia/f. de slăbănog - impatiens -, ţinute în mâna cât ev,à secuiïdè, îricălzindu-se, plesnesc desfăcându-se în 5 valve. Ruptura se face pe . liniile de sudură ale carpelelor. La Sorbits chamadme s|m1us Crantz* Robinia pseudoacacia L, Pirus Malus i,. Corylus avellana L. (jífercus pcdunculata Ribes petraeum Wulf alpinum L, 615 FRUCTIFICARE-FRUÑTE plesnitoare locul de slabă rezistenţă este în punctul de sudură al f. cu codiţa sa. Deschiderea se datoreşte disocierii parenchimu-lui subepidermic prin gelificare, aşa că în momentul când turgescenţa depăşeşte rezistenţa ţesutului, f. se desprinde. Pereţii apasă asupra conţinutului şi aruncă sămânţa afară. F. uscate indehiscente sunt de tipul achena -mono sau poliachenă - şi acheniformele ca nuca de cocos, samara - mono sau disamară - ca roşcova sau aluna americană şi lomena -v. ac. F. uscate dehiscente sunt numeroase şi cunoscute sub numele de capsule. Capsulele se deschid printr o simplă despi-cătură sau se desfac în valve, caz în care dehiscenţa se numeşte valvicidă. Capsulele valvicide pot avea dehiscenţă septicidă, lo-culicidă sau septifragă - v. dehiscenţa -. Fi gr. 922 — FRUCT - Figr. 923 — FRUCT fragă. de gura-leuluî. Placentaţia, în toate 3 cazurile, poate fi parietală sau axilară. Principalele forme de capsule sunt: folicula, capsula, păstaia, si-licva adevărată sau latiseptă - angustiseptă, pixida şi capsula poricidă. Toate f. uscate, sau chiar cărnoase în parte, care la maturitate plesnesc brusc, explosiv, se numesc ruptile. Ex. 'Ricinul, Viola tricolor, Oxalis acito&ella, etc. Dehiscenţa f. uscate^ se datoreşte unor cauze externe, uscăciunea aerului, şi unor cauze interne, structura pericarpului. Intr a-devăr zona profundă a pericarpului este formată din ţesut fibros pe când cea externă este alcătuită din celule prosenchimatice cu pereţii «ubţiri. Aceste ţesuturi sunt întrerupte dealungul liniilor de dehiscenţă de celulele ou pereţii subţiri ai mezocarpului, care în timpul maturaţiei, pierzând apa, ocazionează tracţiuni în pericarp care, din această cauză, se rupe. F. compus numit şi coeno-carpium provine din transformarea unei inflorescenţe. Ca tip sunt siconele * ex. smochina, sorozele - ex. ananasul - şi ştiule~ tele de porumb. Strobilul coniferelor este deasemeni un f. compus. Împrăştie rea f. se face prin anemochorie, autochorie, hidrocho-rie şi zoochorie. - v. diseminaţie. - Omul este deasemenea un agent principal de trans-port. O mulţime de plante au fost aduse de om din America şi invers. Grădinile botanice, grădinile de ornament, parcurile, etc. au fost şi sunt centre importante de diseminare. Recoltarea f. se face după nevoile proprii ald fiecărei specii. Pentru metodele de conservare şi industrializare - v. conservare, industrializare. V. M. FRUCTIFICARE. - Econ. - Venitul pe care ca~ »aiul, sub diferite forme, îl aduce poseso său. F. nu trebuie înţeleasă în mod reswians, adică venitul net este un produs direct al capitalului, cum se întâmplă cu pomii fructiferi, cu animalele care se reproduc în mod natural, ci în aceia că f. ealte un produs al capitalului sub influenţa ac-ţiunei omului. Capitalul, îmbrăcând diferite forme, f. are numiri speciale pentru fiecare formă. Astfel, pentru pământ, se numeşte renta, pentru clădiri chirie, pentru ca,pital - numerar -dobândă, etc. Venitul net din agricultură, care este f. capitalului total folosit la producţie, se împarte pe grupe de capitaluri în: renta solului, pentru pământ, chirie pentru clădiri, dobânda capitalului pentru inventar mort, inventar viu, şi provizii. După modul de posesiune şi acţiune al omului asupra capitalului sunt trei grupe de copărtaşi la f., astfel: proprietarii rentieri, primesc rentă; .antreprenorii, profit; salariaţii de orice categorie, salariul respectiv. Prima categorie, proprietarii rentieri, primesc sub formă de rentă f. propriu zisă a capitalului. A doua categorie, antreprenorii, plătesc pentru capitalul luat în folosinţă pe un timp limitat, dobândă, arendă, chirie, etc. iar în schimb primesc un profit, care este f. capitalului, plătit sub formă de rentă, chirie, etc. A treia grupă, salariaţii, primesc salariul, care este considerat ca o f. a muncii, considerată drept capital de forţă sau cunoştinţe acumulate, care au necesitat chel-tueli, ca oricare capital. Gh. Ciul. FRUNTAR. - v. harnaşament. FRUNTE. - Zoot. - Este situată Ia animale în partea superioară şi anterioară a capului, având ca bază osoasă: osul frontal, iar în partea superioară parte din parietale şi occipital. Se mărgineşte în sus cu regiunea ce-fii, în jos cu regiunea nasului, - de care este despărţită printr’o linie care ar uni arcadele orbitare, la nivelul unghiului intern al ochiului, - iar în lături, de fiecare parte, cu urechea, solniţa, tâmpla şi ochiul. Forma şi dimensiunile diferă cu specia animalului, cu rasa şi vârsta. Văzută din profil poate fi dreaptă, convexă sau concavă, după for- FRUNZĂ. 616 ma capului, iar din faţă se încadrează într’o formă geometrică, patrulateră, putând fi, după raportul dimensiunilor între ele, lungă saii scurtă - largă sau îngustă -. Când e largă se aproipie de forma unui pătrat, cum o întâlnim la c'alul arab. Ca frumuseţe, un cal trebue să aibă o f. cât mai largă, corespunzând unor sinusuri frontale, şi, deci, unui aparat respirator des-voltat. A. H. FRUNZĂ. - Bot. - Frunza plantelor superioare este un organ cu simetrie bilaterală sau dorsi ventrală, purtat de un lujer cu o formă determinată, o creştere limitată şi o durată de vieaţă mai mult sau mai puţin scurtă. Simetrie. F. sunt deobiceiu turtite, subţiri şi au un plan de simetrie perpendicular ,p*e suprafaţa lăţită. Unele f. «unt asimetrice faţă de acest plan, ex. f. de Ber gonia, duid, ulm, etc. F. cu simetrie dorsală prezintă o faţă superioară şi o faţă inferioară mai deschisă la culoare. F. bilate- FQU/ÎZA F~p frunză »¡mpfă. t. //mb. lamina. p. ptţ/ol n.p. nerv ojsa. princip. //•s. •• stcundeni. ct. din umăr. Si®.. &unzâ compusă. ?b* lob f. folio/s t. (teaca frunză cu slipul*, st. stipula. virful frunzei ^ baga fruniei m • frunzei. Pfunzi creşterea interesară. Unele f.f de ex. la ferigi, au creştere terminală asemenea cu a tulpinei; în perioada de creştere, aceste f. se prezintă în partea inferioară sub formă definitivă, în timp ce vârful său, îndoit sub forma unui mâner de cârja, se desface şi se alungeşte. Tipuri de f. La plante deosebim: a. - cotiledoanele, primele f., care apar . pe plantule la încolţire; b. - f. primordiale, cele următoare după cotiledoane şi care se deosebesc adesea de c. - f. obişnuite; d. -bractee sau f. superioare apar pe lujerii flo-riferi; ele pot avea forma şi coloraţia f. obişnuite, sau se deosebesc vădit de acestea. Părţile f. o f. cuprinde: foaia siau limbul,-, codiţa sau peţiolul şi baza. Baza poate fi^J 617 FRUNZĂ mai mult sau mai puţin proeminentă, formând la locul de prindere al codiţei pe ax perniţa, care ne apare ca o mică umflătură şi se pune în evidenţă mai ales după căderea f. Tot din bază se mai ,p'oate diferenţia teaca, care deobiceiu îmbracă tulpina dela nod în sus, ca o foiţă. In fine, tot din bază mai apar nişte apendice foliare, ce stau deoparte şi de * alta a codiţei şi care se numesc stipule. Părţile amintite nu se găsesc la toate f. F. lipsite de codiţe se zic sesile. Stipulele nu se găsesc decât la plante dico-tiledoane. Teaca este caracteristică mai ales la Graminaceae, la Umbelliferae, etc. C. C. Georg. Dăm în continuare un tablou de sistematica f., alcătuit de Ioan Z. Lupe. Tabloul este lucrat în aşa fel, încât să se ţină seama de următoarele elemente de morfologie: a. - numărul de componente ale f.; b. - dispoziţia pe ramuri; c. - inserţia; d. -conturul; e. - margina; f. - vârful; g. - consistenţă, etc. fàn-pmàLÀ I Mpari.penjbj }nu¿mp--penMá ! Li>lu-pe.oaü ¡ palynalà Frunze compuso. Hzrvatiunea frunzei Fis. 926. — COMPUNEREA ŞI NERVATIUNEA FRUNZEI. împărţirea f. Frunze - simple compuse ( divizate \ nedivizate ( penate \ palmate , . _ / penat-compusă / simplu-compusă ^ palmat-compusă l multi-compusă / paripenate ’fi* iniparipenate B - Dispoziţia f. pe ramuri-Phyllotaxis. alterne (alternifolius) = dispuse după o spirală în jurul tulpinei (lujerului). Ex. stejar. distice (distichus) = e un caz special din precedentul, când f. sunt dispuse de-o parte şi de alta a lujerului, în acelaş plan. Ex. ulm. decusate (decussatus) = dispuse câte 2 fata în faţă, iar următoarele 2 într’un plan pe primele. Ex. Evonymus pe lujeri ortotropi. opuse (oppositifolius) = caz particular al precedentelor; dispuse câte 2 la acelaş nivel de-o parte şi de alta a lujerului, aduse în acelaş plan prin răsucirea cu 90° a lujerului. Ex. la specii de Acer. în verticil (verticillatus) = mai multe f. dispuse la acelaş nivel de jur împrejurul lujerului. Ex. Asperula ' odorata. risipite (sparsifolius) = dispuse neregulat în jurul lujerului. fasciculate (fasciculatus) = mal multe f. pornind în mănunchiu din acelaş loc. Ex. Berberis. imbricate, în olane (imbricatus) = f. solzoase, dispuse pe lujer de jur împrejur ca olanele pe casă. Ex. Thuja. C - Inserţia f. sesile (sessilius) = f. lipsită de petiol se inserează direct pe lujer. Ex. Berberis. decurente (decurrens) = ca precedentele, f. pre-lungindu-se ca o aripă în lungul lujerului. Ex. Verbascmn. amplexicaule (amplexicaulis) = f. lipsită de petiol înconjoară cu baza ei lujerul; baza despicată în unghiu. concrescute (connatus) = 2 f. opuse se unesc, înconjurând cu baza lor lujerul. Ex. LoniCera ca-prîfolium. străpunse (perfoliatus) = f. lipsită de petiol; e străpunsă de lujer. petiolate (petiolatus) = f. se inseră cu ajutorul petiolului, care e la baza f. Ex. Fagas, Ulmus etc. D - Forma generală — contorul — f. rotundă (orbicularis) = de forma unui disc. Ex. Populus tremula. eiiptică (elipticus) = de forma apropiată unei elipse. Rx. Fajrus silvatica. lunguiaţă (oblongus) = eliptică, însă cu baza şi vârful prelungit-ascutite. Ex. Salix fragilis. lanceolată (lanceolatus) = idem, dar mai îngustă. Ex. Salix alba. liniară (linearis) = lungă, foarte îngustă, cu margenile paralele. Ex. Abies alba. aciculară (acicularis) = ca precedenta, putând fi însă rotundă. Ex. Pinus. reniformă (reniformis) = Ex. Cercis siliquastrum. triunghiulară (triangulus) = Ex. Populus nigrra. romboidală, cordată, cuneată, spatulata, sagi-tată, etc. E - Dintre f. rom puse, cităm: a - penate (pinnatus) = foliolele dispuse de-o parte şi de alta a rachisului în forma unei pene. Ex. Caravana arborescens. paripenate, la care foliola terminală lipseşte; imparipenate, cu foliolă terminală, ex. Robinia pseudoacacia; bipenată şi întrerupt penată. b - palmate, digitate (palmatus) = cu foliolele dispuse ca degetele. Ex. Aescnlus hyppocastanum. trifoliată, patrufoliată, cu 5 foliole, etc. F - Marginea f. poate fi: întreagă — Rhamnus frangula —; cartilaginee, ciliată, serată, .dinţată-fin dinţată, grosier sau dur din tată, acuminat dinţată, dublu din tată, cre-nată etc. G - Vârful f. poate fi: mucronat = îngustat brusc şi terminat într’o ţeapă; cuspidat, acuminat, acut - Prunus per-sica obtuz - Populus tremula -, emarginat, ob-cotdat - SaUx reticulata - etc. H - Baza f. poate fi: acuminată = formând un unghiu foarte ascuţit - Salix -; acută, rotunzită, trunchiată, cordată, reniculată, sagitată, cuneată, spatulată, etc. I - Nervatiunea f. poate fi: lineară = nervurile de forma unor linii simple fără ramificaţii. a - paralela - Graminaceae -, arcuată - Cor-nus în unghiu sau reţea - Fagus -. FRUNZA DE POTCĂ-FULGl 618 b - penată, palmată - Acer platanoides. J - Consistenta f. poate fi: ierbacee, străvezie, coriacee, rugoasă, svântată, suculentă, uscată. K - După durată,, f. pot fi: caduce=cad înainte de sfârşitul primei perioade de vegetaţie. decidue = cad la sfârşitul primei perioade de vegetaţie. marcescenfre = rămân uscate pe ramuri şi cad la începutul perioadei a 2-a de vegetaţie. bisanuale = cad la sfârşitul perioadei a 2-a. persistente = cad după mai multe perioade de vegetaţie. Ii - F. accesorii - stipule sunt f. mici, care cresc la baza peţiolului f. obişnuite. Ele pot fi: libere, concrescute, cârcei de f. = organe de a-gâţare ce iau naştere din peţiolul £. la vârful acestuia. FRUNZA DE POTCĂ. - Bot - Sin. iarba drumurilor. Cheno podium murale L., din fam. Chenopodiaceae. Tulpina ramificată dela bază, frunzele oval romboidale, flori verzi în glomerule. Creşte pe lângă locurile de cultură. FRYBURG. - Zoot. - Rasă de vaci din Elveţia, din cantonul Fryburg. Este de culoare albă bălţată cu negru. Talia medie este de 145 cm., iar greutatea corporală variază dela 650-820 kgr. la vaci şi între 880-1100 kgr. la tauri. Regiunile corporale sunt bine conformate şi armonice. Se exploatează pentru lapte şi carne. Producţia medie de lapte ajunge anual la 3000 kgr. Această rasă se găseşte pe cale de dispariţie, fiind înlocuită cu rasa Simmenthal. A. Mau. FTIRIAZIS. - Med. Vet. - Boală de piele, produsă de păduchi - hemahaematopinus şi trichodectes - ce atacă toate animalele domestice. Simptome: părul cade de pe suprafaţa corpului invadată de paraziţi, lăsând porţiuni depilate sub forma unor zone neregulate. Din pricina iritaţiei produsă de paraziţi, animalele au mâncărime intensă, se freacă de obiectele de prin prejur sau se apucă cu dinţii. Paraziţii îşi depun ouăle - lindinile -mai ales în părul dela coamă, şi baza cozii. Contaminarea ,se face prin harnaşamente, aşternut, pături, de aceea, acestea trebue ţinute curate, iar animalele curăţate şi periate zilnic. Tratament: se fac spălături la 3-4 zile cu soluţie de creolină, cresyl 2-3%, sau se ung cu pomadă creolinată 10%. Se desinfectează grajdurile, păturile si obiectele de pansaj. Di. Dy. FTISIE. - Med. - Forma pulmonară a tuberculozei- v. ac.-care se caracterizează prin distrugerea organului. Se mai întrebuinţează acest termen şi,pentru alte organe: ftisife oculară, pentru cazul distrugerii întregului glob ocular. FUDULIE. - Anat. - Denumire populară a testiculelor; de obiceiu se subînţeleg, testiculele de berbec. FUIOR. - Ind. agr. - Fibrele fine de liber, ce sunt separate prin diferite operaţiuni de lemnul tulpinelor de in şi cânepă. Pentru a se ajunge la f., tulpinele de in sau cânepă, recoltate, trec prin următoarele operaţiuni: topitul, bătutul, meliţatul - care întregeşte operaţia bătutului - şi prin care se obţine o primă separare a f. de puzderiile mai mari; mai departe, restul puzderiilor se separă prin dărăcit, iar f. rămâne curat după ce* s’a pieptănat, firele scurte; eliminându-se astfel, odată cu resturile fine de puzderii, sub numele de câlţi; pentru toate aceste operaţiuni - v. in, cânepă. F. astfel preparat, conţine numai fire lungi, fine; se păstrează înodat, spre a nu se încurca. F. se .p'oate toarce şi din el confecţiona ţesături fine: Ca randament: 100 kgr. tulpini, dau cam 60 kgr. f., iar 100 kgr. f. dărăcit dă 20-25%, câlţi; 100 kgr. f. dă 90 kgr. fire toarse, restul fiind pierdere. FULGI. - Avic. - Corpul animalelor este acoperit cu o îmbrăcăminte, compusă din-tr’o materie cornoasă, care la păsări se numeşte f. Păsările domestice - afară de porumbei -, la ieşirea din găoace, sunt aco- Fig. 927. — DIFERITE MODURI DE PIGMENTAŢIE A FULGILOR de GĂINĂ. — 1, fulg margi-nat cu alb; 2, paietat; 3, 4 şi 6, fulgi baraţi; 5 marginat cu negru; 7, tărcat cu 3 colori; 8, pătat. După Duringen. perite de firicele, care formează un fel de puf şi care cresc din aceiaşi rădăcină, din care mai târziu cresc f. Alături de f. - plume -, creşte şi puful -plumulae - păsărilor adulte. Puful, aproape peste tot corpul, este acoperit de f. Numai 619 FULIGO SEPTÍÉA-FÜMAGINE pe unele părţi ale corpului - de ex. în jurul cloacăi -, (P'uful nu este acoperit de alte pene. F. sunt îmbrăcămintea care vine în oontact direct cu aerul şi cu umezeala atmosferică. Pentru a-1 feri în contra intemperiilor, păsările îşi trec ciocul de mai multe ori peste o glandă producătoare de grăsime - glanda uropygiala aflată deasupra coa-dei, iar cu grăsimea astfel culeasă, ele îşi ung f. de pe tot corpul. F. sunt încărcaţi cu electricitate, puful de asemenea, dar fiecare cu alta - positivă şi negativă care, prin urmare, se atrag reciproc. Astfel, puful ţine f. atraşi, strânşi,, formând o îmbrăcăminte închisă, sub care - între puful elastic - există un strat de aer, ferit de schimbările bruşce ale atmosferei. F. au părţile următoare: coada penei - scapus - şi pana. Coada penei este înfiptă în piele. Eşind din piele, urmează o parte goală cilindrică - ca-lamus după care urmează o parte mai lungă cu patru colţuri, care se subţiază înspre vârf: aceasta este axa - rachis -. Acolo unde aceste două părţi se întâlnesc pe suprafaţa care priveşte înspre corp, se află o adâncitură - umbilicus superior -, din care ese axa secundară - hyporrhachis Pe (P'ar-tea dinspre corp a axei generale, este un şănţuleţ, care merge până la vârf. Prin deschizătura - ombilicus inferior -, aflată la rădăcină, adică pe partea înfiptă în piele a f., intră în coada penei papila de rădăcină, care nutreşte f. până la deplina lor desvol-tare, după care nu rămâne din ea decât o piele usicată, pergamentoasă. Pe cele două suprafeţe laterale ale axei, se aşează firele - rami - care formează pana. Aceste fire sunt legate între ele prin nişte firicele mai mici - radii înzestrate cu cârlige - hamuli -, aşa că firele par a forma un fel de pânză, destul de rezistentă. In acel loc unde coada penei se întâlneşte cu pana, firicelele firelor n’au cârlige, de aceia pe această ,p'arte firele nu sunt prinsie între ele. Aci f. au o parte pufoasă. Şi din axa secundară cresc asemenea fire care n'au cârlige. In general penajul păsărilor este format din: 1. - Pene mari, adică remigele din aripi, ce servesc la sburat; rectricele din coadă, care sunt un fel de cârmă în timpul sbo-rului; tectricele dela umăr şi de baza cozii. 2. - F. care acoperă tot corpul şi care formează şi încălţătura la unele rase. F. lungi, subţiri, dela gâtul cocoşilor se numesc lanţete. Lângă un f. normal se găsesc uneori doi f. filiformi, fără firicele, sau numai cu firicele rudimentare. 3. - Puful n’are axă - rachis -, sau are una rudimentară. Aci firele cresc direct din coada penei - calamus - ca o .pensulă şi a-cele fire n’au cârlige. 4. - Există şi pene păroase - pe pieptul curcanului - şi pene mătăsoase, ca la unele rase de găini. F. nu cresc pe toată suprafaţa pielei, ci există câmpuri cu galerii bine orânduite şi alte câmjp’uri goale. Totuşi, tot corpul esite îmbrăcat, deoarece f., prin lungimea lor, a-coperă şi câmpurile goale. Căderea şi pre-menirea f. se numeşte năpârlire. F. pot avea diferite culori: albi, negri, galbeni, castanii, roşcovani, suri, etc. şi pot avea o singură culoare, sau pot fi pătaţi şi bălţaţi. La gât, masculii au de multe ori pene colorate, a-vând un luciu metalic. Din punct de vedere economic, f. au un rol însemnat, fiind un articol comerciabil. F. sunt luaţi în primul rând dela păsările tăiate. Dar şi gâştile, raţele şi curcile vii pot fi jumulite de trei sau patru ori pe an, dând asitfel 230-250 gr. de f. şi 30-40 gr. de puf anual. Atât la jumulirea păsărilor vii, cât şi la cele tăiate, se strâng deosebit, în alt sac, fiecare fel de f., căci altă valoare au cei de gâscă, de raţă, de curcă, de găină, etc. F. albi sunt mai valoroşi decât cei coloraţi, afară de penele mari de ornament, sau articole de modă. F. luaţi dela păsările vii, sunt cu 40% mai sicumpi decât cei dela păsări tăiate. Puful este de 3-5 ori mai valoros decât f. albi de gâscă. Mare valoare au penele depe coapsele curcilor, care seamănă cu cele de Marabu. Din puf se fac şi unelte de cosmetică. Din coada penelor mari se fac ţigarete. F. care servesc la umplerea pernelor şi plăpumilor, trebuesc curăţaţi de pe coadă - strujiţi -, spălaţi şi desinfectaţi. Din România se exportă puf şi f. în valoare de aproape o sută de milioane de lei. M. Vaida. FULIGO SEPTICA. - Fitopat. - Ciupercă - din Myxomycetes -, răspândită în sere, unde fără să fie prqp'riu zis parazită, este totuşi dăunătoare plantelor, căci le acoperă cu un plasmodiu galben, murdărindu-le şi împiede-cându-le respiraţia şi asimilaţia clorofiliană. FULVICI, acizi. - Chim. - Numire generica a acizilor din humus care nu precipita cu acizii şi care sunt solubili în apă. Se găsesc mai ales în solurile degradate. Trataţi cu săruri de cupru se separă în acizi crenîci şi apocrenici. - v. humus, humici, huminici. A. Vas. FUMAGINE. - Fitopat. - Foile unor plante - mai ales arbori şi arbuşti - şi vârfurile ramurilor tinere deseori sunt acoperite cu un fel de funingine, care de fapt nu este decât miceliul şi conidiile unor ciu,perci ce se des-voltă în materia zaharoasă dela suprafaţa a-cestor organe. Deşi f. se desvoltă numai pe suprafaţa plantei, fără a pătrunde în ţesuturile ei, ele sunt totuşi dăunătoare prin faptul că, desvoltându-se mult, uneori stingheresc respiraţia şi asimilaţia clorofiliană. Ciuper- FUMAGO-FUNGICIDE 620 cile ce formează f. aparţin diferitelor genuri: Apio&porium - Capnodium Pleospora, Tei-chospora, Morfea, Alternaria ş. a. Boala se combate prin distrugerea ramurilor şi foile puternic atacate, p'rin spălări cu apă şi prin stropiri cu zeamă bordeleză. V. Gh. FUMAGO. - Fitopat. - Sub această denumire se înţelege stadiul conidian al ciupercii Apiosporiuim - Capnodium care produce o afumare pe foi la ptfopi, sălcii s. a. FUMĂRIT. - Fin. - Un impozit care se plătea în Principatele române de fiecare coş al unei locuinţe. Mai târziu, fiecare casă plătea acest impozit, indiferent dacă casa avea sau nu avea doş. N. Ghiul. FUMARIŢĂ. - Bot. - Sin. Fu mări că, fumul pământului, iarbă de curcă, sefterea, etc.; Fumăria officinalis, plantă mică, anuală din fam. Fumariaceae. Frunzele bipenatisecate cu lacinii înguste; florile de culoare purpurie, în raceme, vegetează în locuri aride, uscate, arături, etc. FUNGICIDE. - Substanţe şi preparate chimice servind la distrugerea paraziţilor de natură vegetală - ciupercilor, în sens restrâns. - Astăzi nimeni nu mai poate contesta importanţa ce o are combaterea paraziţilor pentru producţiunea agricolă vegetală. Sunt ani de mari invazii când culturi întregi sunt distruse, aducând astfel economiei private şi naţionale, pagube imense, fiindcă, chiar dacă uneori recolta nu este total pierdută, calitativ totdeauna suferă deprecieri importante. Odinioară când cultura pământului se făcea în mod empiric, combaterea jp'araziţilor se făcea sporadic şi tot în mod empiric sau chiar deloc; de altfel, nici nu se simţea atât de mult nevoia, fiindcă pe deoparte terenuri de cultivat erau destule şi nu se producea decât pentru nevoile familiei, iar pe de altă parte, plantele agricole cultivate erau mult mai rezistente la atacurile diferiţilor p'araziţi. In adevăr, paralel cu luarea în cultură şi răspândirea atâtor plante agricole, s’a lu-fer-Bleiarsen „Urania“. Principiul activ: sulf şi combinaţiile lui. a. - Sulf coloid: Cosan-Schwefelspritzmittel, Erysit - Schwefelspritz-mittel, Sulikol, Sulipol, Sulfarol. b. - Zeamă solfocalcică - v. Sulfocalcică: polisulfuri de carbon - din sulf şi oxid de calciu; produse comerciale de 20° Be: C. F. Spiess, Agraria Dresden, F. Schacht, Chem. Fabrik in Billvăr-den-Hamburg, Gebr. „Brochers“; de 21°-23° Be: Elektronitum, Zeller et Gmelin; de 30° Be: Chem. Fabrik in Billwărden-Hamburg Schnubeli et Co. etc. c. - Combinaţiuni de sulf şi bariu: A. Tetrabar, Heparit, Solbar. d. - Alte produse de sulf: Amonil, Baumol, Erysit, Sulfinette. Principiul activ: săpun-solu-ţie. Săpun moale-v. ac. se poate prepara după reţetă, iar preparat în comerţ: Koţtannolsch-mierseife ,,R. Avenarius“. Principiul activ: Formaldechidă: formaldehidă 40% - forma-lină „Margina Reşiţei“ etc. 3. - Produse pentru prăfuit. Principiul ac- tiv: săruri de cupru,, cu şi fără compuşi cu arsen. a. - Numai săruri de cupru: Kupfer-staub ,,Bayer“, Kupferstaub ,,Fungito“, Kup-ferstaub ,,Horts“, Kupferstaub „Schering“, Kup'ferstaub ,,Spiess“, Kupferstaubmittel ,,U-rania“, Pulbere Caffaro. b. - Săruri de cupru şi coimpuşi cu arsen. - Fungicide şi insecticide: Kalkarsen-Kupferstaub ,,Kupfer- Meritol“, Kupferstaub ,,Merck-Cusarsen“, Kupferstaub ,,Spiess“, Kupferstaub „Silesia“, Carsol etc. c. - Săruri de cupru şi compuşi cu arsen şi sulf: Kupferarsenstaub ,,Petebe“. Principiul activ sulf sub formă de pulbere foarte fină. a. - Pulbere de sulf de cel puţin 80° Chancel: Antiperoid, Novezza-Schwafel, Ventilato-prima Schwafel. b. - Pulbere de sulf de cel puţin 70° Chancel: Hochventilier-ter Schwafel ,,Eternmarke et Co.“ Ventilato Schwafel, Naphta Schwafel. c. - Alte produse cu pulbere de sulf: Sulfurex, Sulf Schlo-sing. 4. - Produse pentru desinfectarea solului. Principiul activ: oxid de calciu: var nestina din comerţ. Principiul activ: formaldehida: Formaldehida de 40%: Formalina „Mar gin a Reşiţei“, Autan: pulbere care în prezenţa a-pei călduţe degajaze formaldehidă. Alte substanţe: Uspulun, Săpunuri de Cresol. 5. - Produse pentru combaterea buruenilor. In locuri virane, drumuri, pieţe etc. Principiul activ cloraţi: Antiherbon-Unkrautvertil-ger, Florex, Hedit, Kloratul, Wegda, Tutex, Unkraut-Ex, Formit, Via Rasa. - Principiul activ: arşen sub formă de combinaţiuni: Hest-havit-flussig, Usil-Unkrautvertilger ,,Silesia“, Rasex, Unkrautfluid. Pentru combaterea imuş-tarului de câmp şi ridichii sălbatice. Principiul act’v: săruri de cupru: Germanit, Gos- FUNGI IMPERFECŢI-FURAJE 624 larit, Hedrinol, Obranit, Raphanit-flussig, Raphanit-pulver. Principiul activ: săruri de fier: Duves Hederich, Pohls Acderich. Principiul activ: săruri de fier şi cupru: Anhe-drit. 6. - Produse p'entru combaterea paraziţilor vegetali. Pentru distrugerea cuscutei: Oxalmort, Septoxal. - v. Insecticide, Insecte, prăfuiri, stropiri, tratamente, etc. I. M. S. FUNGI IMPERFECŢI. - Fitop. - Această grupă cuprinde ciuperci a căror evoluţie este necunoscută în parte sau în totalitate; ele prezintă un nucleu celular, iar sporii lor nu se produc nici din basidie, nici din axă. Pentru multe din ciupercile neperfecte s*a putut stabili că ele reprezintă forme accesorii de fructificaţii ale anumitor sp’ecii de Ascomy-cete sau Basidiomycete. Asemenea ciuperci poartă de regulă două denumiri, una care defineşte forma de fructificaţie vegetativă sau conidială şi alta, care ne arată poziţia speciei în clasificaţia generală a ciupercilor superioare. Astfel, ¡mana stejarului se denumeşte după forma conidială Oidium quer-cinum, iar denumirea ei definitivă dată după fructificaţia principală Microsphaera alphi-tioides. Pentru a se ajuta determinarea speciilor în toate stadiile lor de desvoltare sau păstrat între ciupercile neperfecte şi acele specii, ale căror fructificaţiuni principale sunt cunoscute şi care astăzi îşi au poziţiunea lor sistematică precisă între ciup’ercile superioare. Ciupercile neperfecte prezintă hile sterile, care trăesc saprofitic sau parazitar şi hile fertile, care produc «pori. Aceştia se produc pe hile libere sau înlăuntrul unor camere zise pycnidii. Ciupercile neperfecte se împart în patru ordine, după felul cum produc sporii sau conidiile: I. - Hyphomycete. Sporii se produc pe bile aeriene sau la suprafaţa substratului nutritiv. II. - Sphaeriopsidales. Sporii iau naştere în nişte camere de forma unor sfere sau butelii, zise pycnidii sau spermo-gonii. Pycnid ile sunt închise, apoi se deschid printr’un spor special sau prin ruperea pereţilor. III. - Melancoliales. Sporii se produc sub suprafaţa substratului. Ei apar pe un hymeniu orizontal, într’o cameră semi-sfericjă, care nu e limitată în partea de sus de un perete specific. Sporii sunt puşi în libertate prin ruperea ţesutului plantei ospitaliere. IV. - Mycelia sterilia. Nu produc spori. C. C. Georg. FUNICULAR. - Mas. - Un mijloc de transport, la care roţile vehiculelor se deplasează pe nişte cabluri, în loc de şine ca la calea ferată. Cablurile sunt aşezate pe nişte stâlpi sau turnuri metalice. Roţile vehiculelor, nişte rotiţe cu scobitură pe cercuri, menţin vehiculul care atârnă dedesubtul cablului. F. sunt folosite în special în regiuni muntoase pen- tru transporturi de materiale, mărfuri sau călători. A. Cherd. FUNT. - Unitate de măsură utilizată în Ardeal; reprezintă o greutate de Yl kg. FURAJE. - Alim. Zoot. - Termen generic denumind vegetalele folosite pentru hrana vitelor, adică plantele de fâneaţă - graminee şi leguminoase - date verzi sau ca fân, paiele, unele crucifere, - rapiţa, muştarul - anumite rădăcinoase - sfeclă, morcovi, topinambur - şi grăunţe sau turte. De obiceiu însă, prin f. se înţeleg numai plantele de fâneţe, paiele şi fânul. F. p’ot fi verzi, atunci când conţin sub 15 % apă, uscate - bogate în celuloză, puţin digestibile şi servind pentru a complecta volumul raţiei - şi concentrate cuprinzând în proporţie mare proteină şi alte substanţe care măresc valoarea raţiei. Pentru fâneţele artificiale sunt preferate: lucerna, trifoiul, sparceta şi trifoiul alb. In regiunile cu soluri incomplete, sărace şi cu regim defavorabil de precipitaţiuni, -secetă sau umiditate prea mare - sunt recomandabile trifoiul hibrid - anthylis - vătămătoare - şi lathyrusul - care se adaptează uşor în aceste condiţiuni neprielnice. Valoarea alimentară a acestor f. variază în raport cu solul, clima, îngrăşămintele, etc. Dar de regulă se admite că un furaj provenit de pe un teren bogat, este mai valoros decât acelaş recoltat de pe un teren sărac, conţinutul în principii nutritivi putând varia din această pricină între limite care ating în plus sau în minus 1/3 din valoarea medie. In principiu calitatea cea mai ridicată o dau randamentele mijlocii. In anii ploioşi furajele verzi sunt mai a-poase şi proporţia de substanţă uscată care oscilează între 20-22% poate coborî până la 4-6%. Evident că valoarea lor nutritivă scade în acelaş raport. Gradul de maturitate al f. este un factor mai important decât precedentul întrucât raportul între elemenele constitutive prezintă deosebiri esenţiale în funcţie de stadiul de vegetaţie în care se găseşte. Leguminoasele tinere sunt mai apoase, mai bogate în substanţe azotoase şi mai sărace în celuloză decât cele îmbătrânite. Tul-p'inile care reprezintă aproape 55% din greutatea totală în verde, nu conţin substanţe azotoase nici pe jumătate cât frunzele şi florile. In tabloul de mai jos dăm cifre simplificate, din care se poate deduce valoarea nutritivă a unor furaje verzi în anii de recoltă foarte bună: Randamen. Subst. Substan. Substan. Specia tul la ha. uscată azotoas* flisrestibile digrestibilă tot la ha. Lucerna în 32.000 kg 24 % 3,0 % 4.064 floare Trifoi roşu 28.000 „ 20 % 1,8 % 3.276 Sparceta 2.4.000 „ 22 % 2,6 % 2.976 Trifoi alb 15.000 „ 20 % 2,8 % 1.695 Anthylis 16.000 „ 16 % 1.5 % 1.616 In totalul substanţelor digestibile intră şi amidonul, celuloza digestibilă precum şi - cu coef/lcientul 2,4 - grăsimile. Se vede de aci că lucerna, trifoiul roşu, sparceta sunt cele mai valoroase leguminoase de fâneaţă, atât prin recolta la hectar cât şi prin totalul substanţelor digestibile conţinute. Toate aceste leguminoase au relaţia nutritivă cuprinsă între l/3»5 şi 1/5,5. Pot fi asimilate f. concentrate. Coeficientul de di-ge&tibilitate variază cu specia animalului consumator şi cu stadiul de vegetaţie al f. Pentru trifoi, de pildă, substanţa azotoasă este digerată în proporţie de 57-71% după cum f. este mai tânăr sau mai îmbătrânit. F. verzi, leguminoase, sunt bine consumate de toate animalele. Trifoiul roş este mai puţin recomandabil pentru cai decât lucerna întrucât, deşi îi ţine în stare bună, îi înmoaie. Trebue de asemeni reţinut că lucerna sau trifoiul proaspăt şi umed sunt meteorizante. In afară de aceste leguminoase perene, sunt folosite ca f. şi leguminoase anuale ca diverse specii de măzăriche, Lathyrus, bob, mazăre, lupin, se rade 11a. In această categorie, ar mai putea intra trifoiul încarnat şi lupu-lina care - deşi bisanuale - din punct de vedere practic pot fi alăturate celor anuale. Aceste leguminoase dau prin excelenţă f. verzi şi nu este de dorit să se conserve decât atunci când sunt în excedent, întrucât sunt prea apoase şi se usucă greu, dând un fân grosier şi care mucezeşte uşor. Compoziţia lor chimică este, aproximativ, următoarea: Subst. Subst. Mat. Mat. Celui* Specia uscată, azot. grrasă extrat. brută Mazăre furaje¬ % % % % % ră în floare 19 3,5 0,5 7,5 5,5 Măzăriche 18,5 3,6 0,5 7,0 5,5 Bob 17 3,5 0.5 7,0 3,5 Lupin galben 15 3,5 0,4 6,0 0,0 Trif. încarnat 19 3,0 4,6 7,5 7,0 Seradelă 20 4,0 0,8 7,5 5.5 Dintre acestea lupinul este inferior din pricina unui principiu amar pe care îl conţine şi care îl face impropriu pentru alimentaţia animalelor exceptând oaia, căreia i se poate da în cantităţi mici. Cifrele de mai sus sunt cu totul aproximative putând oscila, după Kühn, între limitele indicate mai jos: Specia Subst. uscată Subst. az. Celuloză % % % Mazăre furaj. 13,3 — 23,9 3,2 — 3,9 3,0 — 1,7 Măzăriche 15,7 — 19,4 2,7 — 4,7 3,9 — 10 Bob 12,7 — 20 2,8 — 7,0 2,9 — 3,5 Bineînţeles că şi digestibilitatea acestor f. este foarte variabilă putând prezenta abateri în plus sau minus de 3-5% din coeficienţii normali care sunt 0,75 pentru substanţa azotoasă şi 0,55 pentru celuloză. In tabloul de mai jos, dăm cantitatea me- die de substanţe utile date de recolta pe hectar a acestor plante într’un an bun. Recolta Substanţe Substanţe Specia la ha kgr digrest tot. digrest. pe ha % kgr Mazăre furaj. 25.000 10,5 2.625 Bob 28.000 9,6 2.716 Măzăriche 25.000 10,0 2.500 Trifoi încarn. 22.000 9,5 2.090 Seradela 10.000 11,0 1.100 Mazărea, bobul şi măzărichea, dau o titate însemnată de substanţe digestibile şi deaceia vor căpăta o importanţă tot mai mare ca plante de furaj. Mazărea în special, mai cu seamă în solurile calcaroase, este chemată să joace un rol însemnat. Măzărichele favorizează lactaţia dar calitatea laptelui lasă oarecum de dorit. Mazărea este bine folosită de bovidee şi de oi dar convine mai puţin cailor. Cât despre bob şi seradelă sunt acceptate de toate animalele din fermă. In privinţa speciilor de lathyrus, trebue să se ştie că nu sunt utilizabile decât până la înflorire. După aceia pot da loc la accidente mortale mai ales când sunt consumate de cai. Intre gramineele furajere - perene - locul de frunte îl deţin speciile din genurile lolium-raygras-poa, festuca, alopecurus - coada vulpii - dactylis - golomăţ - şi phleum care formează baza oricărei fâneţe naturale. Poinele, alopecinele, festucile şi raygrasul englezesc, dau un f. de prima calitate. Cu excepţia raygrasului, se dozează când sunt în verde 2,5-3% substanţă azotoasă şi un conţinut de 18-20% substanţă digestibilă totală. Dactylisul, phleumul şi avena, dau de asemenea un f. destul de bogat dar mai puţin digestibil. Asociate cu raygrasul şi cu trifoiul alb sau roş formează fâneţe temporare a căror valoare depinde de proporţia în care ele se găsesc, de fertilitatea terenului şi de condiţiunile climaterice. Toate acestea pot face să varieze, între limite foarte largi, valoarea utilitară a f. Intre gramineele anuale, îndeobşte cultivate, mai însemnate sunt porumburile, sorgurile, păioasele, meiul şi dughia. In general cerealele nu se cultivă pentru nutreţ, decât în mod cu totul întâmplător sau atunci când servesc ca plantă protectoare. Nu se poate spune însă acelaş lucru "şi despre porumb care este planta tipică a nutreţurilor ansilate. Semănat des şi devreme, poate fi cosit din 20 în 20 zile şi aă fie astfel o sursă preţioasă de f. pe tot timpul muncilor agricole. Porumburile de talie mare, pot da până la 8 vagoane furaj la ha., cele de talie mică 5 vagoane. Perioada lor de vegetaţie este cuprinsă între 90-120 zile. Sorgurile, deşi în solurile fertile pot da la ha. 7-8 vagoane furaj verde, de calitate superioară aceluia dat de porumb, sunt totuşi mai puţin preţuite. Compoziţia medie a furajului de graminee este aproximativ următoarea în anii de recoltă bună: 40 FURBURĂ 626 Recol. Subst. Subst. Sub st. Subst. Specii bot. la ha uscată az dig:, digr. tot. dig\ ha kg: % % % kgr Sorg 75.000 20,5 1,5 12 9.000 Porumburi înalte 80.000 17,0 o,7 9 7.200 Porumburi cu port mic 50.000 19,5 1.2 12 6.000 Dughie 25.000 25,0 2,0 14,5 3.625 Sorgul, datorită conţinutului său în zahăr, dă mult şi cantitativ şi calitativ, dar prezintă un raport nutritiv ceva cam mic, mai ales pentru vacile cu lapte, şi de aceia se recomandă să fie asociat, când serveşte la hrana bovinelor, cu turte bogate în substanţe azotoase. In stadiul tânăr este toxic şi de a-ceia nu poate fi consumat ca atare. La po-rumburi se observă o divergenţă între valoarea alimentară a celor de talie mică şi a celor de talie mare. Cantitatea se compensează prin calitate. Se mai constată că dau mai multă substanţă utilă la hectar decât sfeclele fiind în avantaj faţă de aceasta şi prin cheltuelile mai mici necesitate de cultura lor. Intre baza şi vârfurile tulpinelor sunt deosebiri mari din punctul de vedere al compoziţiei lor. Vârfurile sunt mai fragede, mai digestibile, mai azotoase şi mai puţin lignificate decât cotoarele. De aceea, pentru a obţine un f. uniform se recomandă to-carea tulpinelor. Ca şi la sorg, raportul nutritiv de 1/13 al porumbului este prea slab pentru vacile de lapte şi pentru animalele în creştere. O alimentare exclusivă ou porumb furajer, face să Stcadă procentul de substanţă uscată şi de grăsimi în lapte, iar dacă regimul se prelungeşte duce la deprimarea şi debilitarea animalului. De aceia este necesar să se adauge alimente «concentrate, bogate în azot, turte, bob, etc. pentru a se obţine rezultate bune. Insfârşit, pentru consumatul în verde sau ca fân, epoca optimă de recoltare, este atunci când apare inflorescenţa bărbătească, întrucât după aceia lignificarea se face prea rapid şi coeficientul de digestibilitate scade prea mult. Cât despre dughie şi mei, la greutăţi egale sunt mai bogate decât porumbul si chiar decât sorgul şi sunt bine folosite de toate vitele şi mai cu deosebire de cai. Sunt şi plante furajere de mai mică importanţă şi folosinţă: hrişcă, sper gula - hrana vacei - rapiţa, muştarul, sanguisorba -sorbestrea - etc. Ele nu pot da decât 10- 15.000 kg. f. verde la ha., iar valoarea lor alimentară este aproape aceiaşi: Recolta la Subst Subst. Subst. Sukst. Specia ha In anii uscată az. dljjest dig. totală digr. la buni. kgr % % % ha kgr Hrişcă 18.000 15 1.8 9.5 1710 Golza 20.000 16 2.0 10 5 2100 Naveta 15.000 16 2.0 10 2 *530 Muştar alb 20.000 18 1.8 10.0 2000 Spergula 12.000 20 1.5 12 0 1440 Ele nu dau nici pe jumătate substanţe digestibile faţă de seria precedentă. Totuşi tre-bue să se ţină seamă de avantajul pe care îl prezintă că se pot cultiva pentru f. în cultură intercalată. Hrişcă este primită bine de toate vitele; dar trebue dată cu economie cailor şi oilor. Colza şi naveta nu convin decât rumegătoarelor, dar în cantităţi mici, fiind meteorizante. Muştarul alb merită o menţiune specială din pricina perioadei sale scurte de vegetaţie, fapt de mare importanţă mai ales în anii răi. Nu este propriu decât pentru bovine şi numai în raţii mici. Trebue recoltat la începutul înflorirei, căci dacă formează silicua se acreşte şi elaborează un principiu vătămător pentru sănătatea animalului, transmiţând şi laptelui un gust particular. Pentru a avea furaj verde tot anul se pot semăna următoarele amestecuri. 1. Se seamănă la sfârşitul verii spre a se recolta primăvara: Trifoiul încarnat cu lolium italicum, secară, orz de toamnă, eventual şi rapiţă. 2. Se seamănă la sfârşitul lui Februarie, Martie, Aprilie, spre a se recolta după trei luni: măzăriche, secară, ovăs sau orzoaică. Bob, mazăre, măzăriche, lathyrus şi ovăs. Rapiţă de primăvară cu muştar. 3. Se seamănă în Mai spre a se recolta după 3-4 luni: hrişcă, porumb, dughie. - Mei, spergula, muştar, hrişcă. - Porumb, rapiţă de primăvară etc. FURBURĂ. - Med. Vet. - Sin. Aprinderea copitei. - Congestia şi inflamaţia ţesuturilor vii diii copită - ţesutul podofilos -. Poate fi localizată la un singur membru, la membrele anterioare, la cele posterioare sau poate fi generalizată la toate patru membrele. Cauze: munca excesivă, cursele repezi pe pavaje, terenuri tari sau pietroase. Alimentaţia bogată cu cantităţi mai mari de grăunţe, ca: porumb, orz, secară, sau cereale verzi, de curând recoltate. Potcovitul rău executat încă poate produce furbură. Boala s’a observat şi în cazuri de antrax, febră tifoidă, congestie intestinală şi mai poate apărea şi după fătare. Simptome: calul bolnav de furbură, în staţiune, ţine picioarele anterioare înaintea liniei de aplomb, întinse, ţepene, sprijinit mai mult pe călcâie. Membrele posterioare sunt angajate mult sub corp, spre a uşura din greutatea Iui. Fizionomia sperioasă, exprimă dureri. Forţate să meargă, animalele ezită sau calcă încet, din auza durerilor mari. Copitele sunt calde, sensibile când le strângem uşor cu cleştele. Animalele devin triste,, nu mănâncă, corpul se acopere cu sudoare, conjonctiva injectată şi când boala e mai gravă pot chiar muri. Tratament: se fac venisecţii 4-5 1. de sânge, comprese reci, sau ghiaţă în permanenţă pe copite. Fricţiuni cu esenţă de terebentină pe corp, spre a activa circulaţia şi a provoca o derivaţie. Forţăm animalele să se deplaseze. Se fac injecţii cu arecolină sub piele. 627 FURCĂ-FURMINT In timpul boalei nu se scot potcoavele, ci se lasă prinse cu 2-3 caiele. Furbura poate deveni cronică şi atunci copitele se deformează, talpa se bombează în jos din cauza devierii osului copitei. In a-ceastă formă, boala este destul de gravă şi sunt puţine şanse de vindecare. Di. Dy. FURCĂ. - Instrument de lemn, cu ajutorul căruia sătencile torc lână, cânepă etc. - Unealtă agricolă formată fie numai din lemn, fie din lemn şi fier. Are o coadă de lemn, iar la capul opuşi, 2-3-4-5 braţe care de obiceiu se fac din fier - furcoi; la f. de lemn, şi aceste braţe sunt tot din lemn. Se întrebuinţează la luat, strâns, asvârlit, încărcat etc., fân, pae şi păioase. FURCUTĂ. - Zoot. - Una dintre piesele din care e alcătuită copita calului. De forma unei piramide cu vârful înainte, alcătuită din corn moale şi flexibil, are un rol deosebit în sprijin, fiind un fel de amortizor. Este cuprinsă între cele două bare şi în partea posterioară este ea însăşi divizată în două printr’o lacună mediană. Din cauza lipsei de curăţenie şi mai ales din cauza umezelii, care se întâlneşte în u-nele grajduri, f. poate să sufere diferite procese patologice, astfel avem: a,p’rinderea f., f. putredă, etc. A. H. FURCUŢA PUTREDĂ. - Med. Vet. - Caracterizată printr’o zemuire purulentă, neagră şi mirositoare, adunată în şanţurile fur-cuţei sau maielei, care face ca în unele cazuri aceasta să devină moale, să se rupă uşor, sau chiar să cadă, mortificată, lăsând să se vadă ţesutul de carne inflamat, îngroşat, roşiatic, ori negricios şi mirositor. Cauze. Muncă pe drumuri umede, murdare; statul în grajduri murdare, veşnic impregnate de urină şi băligar, potcovitul îndelungat cu cauciucuri, în special acela confecţionat din anvelope de automobil, tari, ce fac imposibilă respiraţia furcuţei, aerisirea, favorizând stagnarea şi înmulţirea necurăţeniilor. Incastelura, .p'otcoavele cu punte sau cu furcuţe artificiale de cauciuc, dau ou timpul aceleaşi rezultate defavorabile pentru maia. Tratament. Se va suprima cauza; grajdul se va curăţi şi se va menţine curat, cu aşternut veşnic uscat; se vor ridica cauciucurile ori potcoavele cu punte; se va trata incastelura; se va evita cel puţin pentru câtva timp serviciul pe drumuri murdare, umede, cu gunoaie, cu păcură, etc. G. Rad.-Cal. FURDA. - Fit. - Penultima calitate industrială la tutun, cuprinsă între călit. III C şi zob. Se cumpără dela cultivatori cu 5-6 lei kgr. după tarifele de preţuri ale C. A. M. Se numeşte tuţun f., foile ordinare de orice culoare, mult rupte - fără a fi sdrenţuite -pătate sau puţin arse în jurul nervurii principale, cu condiţiunea de a fi coapte şi proprii întrebuinţării în fabricaţie, unde intră în amestecul cal. III ordinar, în fabricele noastre de tutun. D. J. Gav. FURIOZO. - Zoot. - Var. de cai care s’a format la Mezohegyes, din încrucişarea armăsarului pur sânge englez Furiozo cu diferite iepe, în scopul de a se produce un cal mai bun şi cu aptitudini mixte. Calul F. face parte din grupa jumătătilor de sânge grele şi se poate întrebuinţa foarte bine la agricultură, tracţiune şi la călărie. Pentru armată este un bun cal de artilerie şi cava- Figr. 928 — ARMĂSAR FURIOZO 38. lerie. Caractere de rasă: format dreptunghiular, talia 1.60 m., capul cam mare, urechile mari şi câteodată puţin blegi, gât lung şi musculos, greabăn înalt şi biine prelungit, şale în general lungi, însă foarte musculoase, piept larg şi adânc, fundament solid şi aplom-buri în general bune. Greutatea medie 590 kgr. In ţara noastră se creşte la Herghelia Bonţida, Jud. Cojocna şi la sindicatul Satu-Mare. - Fig. 928. D. V. FURIŞOR. - Ent. - Pompilus viaticus. Hy-menopter din fam. Pompilidae. Corpul de formă lungăreaţă şi strălucitor. Pronotomul foarte desvoltat, antene lungi, deobiceiu spiralate. Picioarele posterioare mai desvoltate şi prevăzute cu peri tari, mai desivoltaţi la femelă decât la bărbaţi, femela mai mare decât bărbatul. De culoare roşie şi neagră; insecte vioaie, sburând cu repeziciune şi făcând un sgomot caracteristic, prin vibraţiu-nea aripilor. Cuibul şi-l face în pământ, a-provizionându-1 cu tot felul de insecte pentru hrană. FURMINT. - Vitic. - Var. cea mai bună de viţă din Ungaria, pentru vinuri albe de desert. Are mai multe subvar.: Madarkas sau f. cu boabele mici şi rare, Liget sau f. cu boabe inegale, Holyagos sau f. cu boabe strânse, egale şi umflate. Coacere epoca 11• Frunze mijlocii, cu 3 sau rareori 5 lobi, groase şi netede, lustruite pe faţa superioară, acoperite cu un puf cenuşiu pe cea inferioară. Ciorchinul mic, rareori ramificat, boabele imici sau mijlocii, ovoide, deae când nu FURNICĂ 628 meiază; pieliţa cu puncte negre; miez cărnos şi suculent, dulce. Tăere scurtă sau 1 /2 lungă. FURNICĂ. - Zool. - Hymenopter cu numeroase genuri şi specii: For mi ca, Polyer?us, Fonera, Myrmica, etc. descrise între alţii de Greer, Latreille, Pierre Huber etc. Au caractere, care le fac să fie deosebite de toate celelalte insecte. Corp svelt, picioare lungi, lucrătoarele mai îndesate şi mai mici decât bărbaţii, iar aceştia mai mici decât femeile; ocbii femelelor şi lucrătoarelor mici, ai bărbaţilor mari şi ieşiţi în afară. Prevăzute cu antene, cu care pipăe tot ce întâlnesc în cade şi care se pare că le servesc şi la comunicare între ele. Mandibulele viguroase, cornoase, în număr de 2, gâtul scurt, legat cu corseletul, pe care se înseră la bărbat şi femelă 4 aripi inegale, lucrătoarele sunt nearipate. Din cele 3 perechi de picioare, cele mai lungi sunt posterioarele. Abdomenul scurt, gros, oval sau pătrat, este mai voluminos la femele. Se disting 3 grupe de f.: Myrmica, Ponera şi Formica propriu zisă, care varsă în rănile ce le face cu mandibulele un lichid acid - acid formic - ce se găseşte în tot corpul acestor insecte. F. întocmai ca şi albinele, fac un fel de colonie, compusă din bărbaţi, femele şi lucrătoare -neutrele -. Dintre acestea, lucrătoarele au grija construcţiei cuibului, a aproviziona re i, a îngrijirei larvelor, a ordinei, a apărării coloniei, etc. Ele deţin forţa, puterea, fără ele nu se poate face nimic. Cuibul coloniei se numeşte furnicar şi construcţia lui dovedeşte la aceste insecte o inteligenţă ascuţită; din punct de vedere arhitectonic, furnicarul diferă dela specie la specie. Una dintre speciile cele mai comune, Formica rufa construieşte un muşuroi rotund, în care se găsesc fel de fel de resturi de obiecte pe care f. le întâlneşte în drumul său; locuinţa adevărată se prelungeşte însă mult sub pământ, cu galerii întortochiate ca un labirint. Deschiderea dela suprafaţa pământului mai mult sau mai puţin largă, este pentru timpul nopţii baricadată, spre a opri eventuala vizită a vreunui nepoftit. Formica fusca cu numeroase var., întrebuinţează la construcţie un mortar fin, pe când f. funinginoasă de un negru strălucitor, sculptează arborii, făcând labirinte de galerii. F. roşie - Myrmica rubra - este în schimb, după împrejurări, când zidar când sculptor. Furnicarul pe lângă intrarea principală - una sau mai multe - mai are şi altele ascunse, păzite de santinele şi care sunt întrebuinţate în cazuri de primejdie. Furnicarele sunt deci fortăreţe veritabile. Femela ouă din mers, ouă albe cilindrice, microscopice, pe care lucrătoarele le adună şi le duc în camere speciale, unde le îngrijesc. Larva apare după 15 zile, este transparentă, cu cap şi inele, fără picioare. F. speciale sunt însărcinate cu îngrijirea lar- velor, pe care ziua le acot afară la soare, iar noaptea le duc în galeriile cele mai profunde, spre a le procura o temperatură plăcută. Aceleaşi lucrătoare le hrănesc cu un suc pe care-1 fabrică în stomac. După un timp*, larvele de f. propriu zisă se închid în-tr*o gogoaşe ce şi-o fabrică, de culoare cenuşie sau gălbue. Larvele de Myrmica şi Ponera, nu se închid în gogoaşe înainte de a se fi transformat în nimfă. Nimfele sunt la început albe, apoi culoarea lor devine închisă, până la brun negru; ele posedă toate organele adultului. Stau închise până ce lucrătoarele le desghioacă, apoi le hrănesc, le plimbă şi nu le laisiă până ce nu au devenit adulţi. Când furnicarul este pândit de o mare primejdie, lucrătoarele se încarcă fiecare cu ouă, larve, nimfe, masculi, femele ce nu vor să le urmeze şi cu ele în spate îşi caută altă patrie. Bărbaţii şi femelele tineri ieşiţi, nu se bucură de libertate ca lucrătoarele tinere şi sunt păziţi de lucrătoare, în furnicar, până la despărţirea generală, care are loc pela finele lui August, când, deobicei, încep să se vadă indivizi sexuaţi, aripaţi; întâi ies bărbaţii, apoi femelele. Cuplarea se face deobicei în aer, femela fecundată revine la casa părintească, de unde, însoţită de câteva lucrătoare pleacă spre a înfiinţa o nouă colonie. De acum, femela nu mai are nevoie de aripi, de aceia, lucrătoarele sau ea înşişi şi le taie. Nu mai părăseşte cuibul, locuind în galeriile subterane, păzită de câte o santinelă şi de asemenea, când iese la plimbare, este însoţită de un cortegiu de luciră-toare, care o împiedică să meargă prea repede, «au să se îndepărteze prea mult de furnicar. Frăţietatea care există între toţi locuitorii coloniei este într’adevăr impresionantă, astfel că întocmai ca şi coloniile de albine, sunt date ca exemplu de organizarea socială bazată pe solidaritate şi diviziune a muncii. Pentru agricultură f. sunt mai mult vătămătoare decât inofensive. Nu avem decât să amintim stricăciunile ce le fac arborilor prin săparea de galerii în trunchiul lor; de asemenea depozitele de boabe de cereale ce le fac în furnicar; stricăciunile cauzate de muşuroaie şi de galerii, plantelor cultivate; apoi neajunsurile ce le fac gospodinelor când se amestecă în mâncare şi în diferite alimente. Se combat prin turnarea de apă fiartă în furnicar şi prin substanţe toxice. Există unele specii de f. care atacă mugurii arborilor roditori. Contra lor se întrebuinţează cu succes brâurile cleioase - v. clei, care trebuesc însă controlate zilnic. Un bun preparat este deasemeni acela făcut din următoarele substanţe: 1. — Zahăr alb — pisat..................... 470 • er. 2. — Apă distilată..........................410 ,, 3. — Arseniat de sodiu........................2 ,, 4. — Acid tartric.............................0,60 ,, 629 FURNICAR-FURTIŞAG Se amestecă şi se fierbe la foc domol, după care se adaugă următorul amestec: 1. ■— Miere pură — fără. ceară...............80 gr. 2. — Apă distilată...........................40 gr. 3. ■— Albastru de anilină, câteva picături. Adău- gându-se apoi apa necesară până la 1 litru. Din acest preparat, se pun câte 50 gr. în cornete de hârtie parafinată, sau mici cutii de tablă, care trebuesc păzite de păsările sau animalele de curte. F. mâncând din acest preparat, nu mor imediat ci duc otrava şi larvelor şi astfel distrugerea este completă. FURNICAR. - Funmel. - Spaţiu gol de 2 -8 cm. format în fruntea copitei, între marginea tălpii > placa solară - şi faţa internă a peretelui. Această cavitate uneori e goală, alteori se găseşte o materie poroasă uscată, de culoare brună, care nu e altceva decât sânge amestecat cu secreţiuni locale. Furnicarul este o formă a furburei cronice. Tratament: se taie în fruntea copitei cornul deslipit, se curăţă şi se unge cu ulei ca-dium sau gudron vegetal. Di. Dy. FUROU. - Zoot. - Indoitură a pielii, ce formează o teacă, în care este menţinut penisul animalelor. Ca formă şi dimensiuni f. diferă după specia animalelor; mai scurt şi mai larg la cal, mai lung şi strâmt la bou, berbec, porc. A. H. FURTIŞAG. - Apic. - Pe timp de secetă, sau în primăvară de vreme şi în toamnă târziu, când florile au început să scadă, albinele caută să se adune ori unde găsiesc, şi une ori îndemnate de această dorinţă intră în stupii ce nu le aparţin, mai cu seamă dacă aceştia sunt slabi şi nu 16 pot ooune rezistenţă. Căutând să atace coloniile puternice, albinele ce fac de gardă la intrarea stupului uşor resping pe asaltatoare; când însă e vorba de o colonie orfană ori slabă, lucrul se schimbă. Atâta timp cât albinele ce dau a-saltul sunt în număr mic, colonia slabă încă le mai re&pinge, dar când ele sunt în număr mare, împinse de dorinţa recoltărei şi de mirosul mierei, orice rezistenţă este de prisos, mai cu seamă că la numărul prădătoarelor se mai unesc şi alte albine dela stupii vecini, atrase de sgomotul special şi de mirosul mierei altfel decât acela al nectarului. Prădat un stup' de toată mierea, căci polenul nu-1 iau sau nu-1 pot lua, albinele îmbătate de bucuria uşoarei recolte se dedau la atacul altui stup şi daca apicultorul nu intervine, întreaga stupărie este în fierbere ba în cazuri, din fericire rare, se întâmplă ca albinele unei stupării să atace coloniile unei stupării vecine, şi aceasta fără interven-ţiunea apicultorului se continuă până la ultima picătură de miere care mai există în coloniile atacate. Nu este de loc dificil chiar pentru apicultorul puţin rutinat ca să observe tentativa de furt chiar dela început: ,,Un dute-vino foarte activ al unei colonii început dis-de-dimineaţă pe când încă albinele altor colonii de abea es câte una, dute-vino continuat şi după asfinţitul soarelui pe când alte colonii sunt în repaus: încăierări între albine pe pragul de intrare al stupului în timpul zilei, albine moarte sau muribunde pe pragul stupului sau dinaintea acestuia, sunt toate semne că acea familie este luată de ţintă a prădărei. Dacă apoi observăm cu atenţiune vedem albine ce intră cu băgare de seamă, foarte atente, în aparenţă foarte sfioase, cu corpul subţire, pe când altele es precipitându-se cu abdomenul plin cu miere... sunt hoaţele! Pentru a ne încredinţa nu avem decât să prindem una din acestea din urmă şi corn* primându-i uşor abdomenul cu degetele vom vedea eşindu-i din gură miere deasă şi colorată, cu totul diferită de nectar care este limpede şi incolor ca şi apa, afară daciă nu e cumva nectar adunat din ulmi care şi el e de culoare închisă. O privire apoi în interiorul stupului ne va asigura în bănuiala noastră i albinele hoaţe es şi pe din dos, cu aceiaşi iuţeală, iritarea şi neliniştea prea mare a coloniei, mirosul special de venin, pe podeala stupului moarte sau în luptă unele cu altele, bucăţele de ceară în abundenţă, oper-culele celulelor roase neregulat şi în grabă, toate aceste semne la un loc nu ne vor lăsa nici o îndoială că stupul este atacat*4. Este deci datoria imediată a apicultorului să intervie pentru a Ojp>ri la timp această revoluţie dăunătoare: ,,îndată ce observăm că un stup este ţinta prădărei luăm o pânză mare şi cu ea, după ce am îndoit-o, învelim în mod ciomplect stupul atacat astfel ca albinele să nu mai poată nu numai sâ intre dar nici măcar să-l atingă în vre-o parte; bine înţeles, că înaintea urdinişului pânza va fi mai rară şi mai deoărtată de el, de manieră ca să nu lipsească aerul la albinele din interior. Albinele asaltătoare vor încerca acum în mod inutil a reintra în stup', iar cele ce erau deja vor eşi înaintea urdinişului sub pânză, urmărite de albinele atacate* din când în când aşezându-ne în faţa urdinişului vom ridica puţin pânza pentru ca albinele urmărite de stăpânele stupului să poată eşi afară; puţine diin albinele atacate vor eşi cu ele, căci ştiut este că din stupii asaltaţi albinele nu mai caută a eşi la recoltă. Spre seară când stupăria a intrat în linişte ridicăm pânza ,p'entru a o repune a doua şi chiar şi a treia zi, bine înţeles că în acest timp vom administra albinelor din stup apa necesară, şi vizitând stupul vom Cjăuta a descoperi cauza răului, îi vom da o matcă nouă dacă e orfan, îi vom restrânge spaţiul dacă este prea mare, sau vom uni chiar colonia cu alta dacă ea ar fi pierdut prea mult . din populaţiune; vom f* foarte circumspecţi în administrarea nutrimentului dacă colonia are FUicad cloşti destul de des. Din această grupă fac parte rasele: Rhode-Island, gât golaş de Transilvania, Plymouth-rock, Sussex, Wyandotte, Orpington, etc. Rasele de carne. Au o greutate de 5-6 kgr. Carnea este de calitate bună. Producţia anuală de ouă este de cca. ¡20-160 ouă a-nual. Greutatea oului 60-50 gr. Puicele încep să ouă la vârsta de 8-9 luni. Găinile cad destul de des cloşti şi sunt bune mame. Din această grupă fac parte rasele: Brahma-Pro-tra, Cochin-China, Lang&an, Dorking, etc. Rase diferite. Au o importanţă economică mai mică. Din această grupă fac parte rasele pitice, rasele moţate, rasele combatante. Continentul sau ţara în care s'au format diferite rase mai principale (După descrierile americane) ORIGINA RASA GREUT. KGR. Cocoş J Găină America . 2.5---3. Plymouth-Rock . . . 3.5 - 4 2.5---3. Wyandotte..... 3.5---4 2.5---3. Asia . . . Brahma-Pootra. . . 5. ---6 3.5-4. Cochin-China .... 5. ---6 3.5---4. 3.5 România Golaşă Transilvăneană . . 2.5---3 2. ---2.5 Comună ţărănească 1.5 1. -1,250 Franţa . Houdan ....... 3. ---3.5 2.5---3, Crèvecoeur ..... 3.5 3. La Flèche..... 3.5---4 3. - 3.5 3. Italia . • Leghorn ...... :2. ---2.5 1.5---2 Ancona...... 2. ---2.5 1.5---2 Anglia 3. Orpington...... 4. ---4.5 3.5 Dorking....... 4. ---5 3, ---4. Germania Hamburg...... 2. ---2.5 1.5 Spania . ¡3.5 2. 5---3. Îmbunătăţirea raselor de g. Rasele de g. pot fi îmbunătăţite prin: 1. - consanguinitate; 2. - selecţiune; 3. -încrucişare. Prin consanguinitate, se înţelege împerecherea cocoşilor cu g. cu care au un anumit grad de rudenie. Această metodă poate fi întrebuinţată cu succes, cu singura condiţie ca atât cocoşul cât şi g. să fie perfect sănătoşi din punct de vedere ereditar. In caz contrariu, efectele sunt rele. Această metodă de creştere a fost mult întrebuinţată în ameliorarea raselor de păsări şi de animale. Selecţiutiea. Prin selecţiune se înţelege în- 635 g/in\1 perecherea cocoşilor şi g. care nu au nici un grad de rudenie. In practică selecţiunea se execută în felul următor; se izolează g. şi cocoşii care corespund scopului urmărit, se împerechează şi se îmulţesc. încrucişarea, este împerecherea cocoşilor dintr’o rasă, cu g. din altă rasă. Cu ajutorul acestei metode de creştere, sau format foarte multe rase de păsări - ex. Rhode-lsland, Wyandotte, Plymouth-rock, etc. Cum se cunoaşte o g. buna outoare? O g. bună outoare se poate cunoaşte cu ajutorul controlului Ia cuiburi capcană. Cuiburile capcană sunt astfel făcute, încât o g. poate intra ainguiră şi nu mai poate ieşi, decât dacă e scoasă afară de om. Fiecare g. are un inel cu număr la picior, care e scris pe ou, imediat după ce a ouat. Controlul ouatului se trece în fişele individuale ale fiecărei g. în care se notează: producţia zilnică a ouatului, greutatea ouălor, greutatea g. ziua când a ouat primul ou, producţia ouălor în timpul lunilor de iarnă - Decembrie, Ianuarie şi Februarie -, producţia ouălor în timpul lunilor de vară - Iunie, Iulie, August -, numărul ouălor care au fost pus« la clocit, procentul de pui ieşiţi din ouă, rezistenţa puilor, etc. In aceste fişe sie ţine prin urmare toată evidenţa g. spre a se opri şi înmulţi numai acelea, care corespund cât mai bine scopului urmărit. Afară de această metodă biologică, care dă rezultatele cele mai bune, mai sunt şi alte indicii, de o importanţă mai mică, după care putem cunoaşte o g. bună ouătoare. Acestea sunt următoarele: o g. bună ouătoare are pieptul puternic, lat, adânc, spinarea lungă, abdomenul bine desvoltat. Cloaca trebue să fie mare şi umedă, pielea moale. Privirea trebue să fie vioaie, respiraţia uşoară, faţa şi creasta roşie aprinsă, penele netede şi lucitoare. Cele mai bune ouătoare intră ultimele seara în coteţ şi ies dimineaţa cele dintâi. O găină bună ouătoare are o năpârlire scurtă - de-obiceiu în luna Octombrie. O g. rea ouătoare are spinarea scurtă, pieptul rău dezvoltat, îngust şi puţin adânc; partea dinapoi e puţin ascuţită şi rău desvoltată. Faţa şi creasta sunt palide, penele sunt sbârlite, fără luciu, aripile şi coada sunt lăsate în jos. La g. rău ouătoare, năpârlirea începe de timpuriu, în luna Iunie şi se termină ¿ârziu în Noembrie sau Decembrie. Pentruca g. să dea cât mai multe ouă, trebue&c să fie bine selecţionate şi în acelaş timp bine hrănite. A le hrăni bir.e, nu înseamnă să le dăm 'mult de mâne ar ' ' i înseamnă siă le hrănim raţional, adică cu cbel-tueli mici să le dăm tot ceiace au nevoie. Din hrana lor, în timpul iernii nu trebue să lipsească alimente bogate în vitamine, necesare atât întreţinerii în condiţii normale a organismului, cât şi producerii de ouă bogate în vitamine. Bolile. La păsările de curte şi mai ales la g. se întâlnesc o mulţime de boli; de aceia pentru a evita diferitele molime, care de obiceiu fac ravagii în crescătorii, trebue menţinută higiena cea mai strictă. Coteţul trebue desinfectat cât de des, dimpreună cu toate accesoriile; beţe de dormit, automate, etc. Apa de băut e bine să fie totdeauna dezinfectată, cu albastru de metil, chinosol, permanganat de potasiu, etc.; permangana-tul de potasiu îşi pierde însă puterea de de-sinfectare, atunci când în aoă sunt resturi organice. Un desinfectant care să fie eficace din toate punctele de vedere, nu s’a găsit până azi. Când o g. dă senine că este bolnavă, trebue cercetate toate părţile corpului, începând cu: 1. - Capul care ne dă cele mai sigure indicii de sănătatea pasării: culoarea şi forma crestei şi bărbii, poziţia ciocului, vioiciunea ochilor etc. 2. - Carnea. 3. - Felul cum stau penele pe corp - când sunt bolnave, acestea sunt sbârcite şi murdare. 4. - Starea aparatului digestiv se caută la cloacă: la diaree, puful se murdăreşte. Bolile pot fi aduse în crescătorie de oameni, de păsări infectate mai dinainte, din hrană etc., de asemenea, nu trebue să se cumpere ouă, pui sau g. din crescătoriile care n’au certificate de sănătate. Enumerăm diferite boale: diarea şi diarea albă, tifosul, difteria şi vărsatul, corysa infecţioasă, holera, tuberculoza, pesta, spiriloza, paralizia, limbricii, aspergiloza, păduchii - v. ac. Adăposturile. O alltă grije ce trebue să avem este de a adăposti găinile în coteţe - v. ac. - bine aerisite, bine luiminate, bine sorite, uscate şi ieftine de construit. Mărimea coteţelor se calculează după numărul g. G. dintr’o rasă mai grea - Rhode-lslande - le trebue loc mai mult decât g. dintr’o rasă mai uşoară - de ex. Leghorn -. In general, se socoteşte la coteţele mici - pentru 20-30 g. - 2-3 g. la 1 m.2 suprafaţă. Nu e bine să se facă coteţe prea mari, deoarece, la noi în ţară, sunt foarte multe boli, care fac ravagii mai mari într’un coteţ mare, decât în unul mic. In faţa coteţului trebue să fie o curte îngrădită, în care să alerge păsările şi să-şi găsească verdeaţa de care au nevoie. aceia în curte se seamănă trifoi, lucernă şi graminee. Pentru a feri păsările de arşiţa soarelui în timpul verii, e bine să şe planteze pomi, eventual pomi roditori. Mărimea curţii variază după numărul păsărilor. Se socoteşte 5-25 m.2 de o pasăre. E bine ca la coteţele mari de 100-150 păsări, curtea să fie despărţită printr’un gard despărţitor, care să fie dus dela mijlocul coteţului. In fiecare curte păsările stau câte 3-4 săptămâni. In timpul cât o curte ştă în repaos, curtea cealaltă se curăţă şi se udă. In astfel de cazuri se socoteşte o g. la 5-8 m2. Atât GĂINAR-GALACTOGOG 636 coteţul cât şi curtea trebuesc să fie într’un loc uscat. In crescătoria de g. trebue să se ţie totdeauna cea mai mare curăţenie spre a se feri păsările de boli, deoarece e mult mai uşor să prevenim bolile, decât sa le vindecăm. C. C. Baie. GĂINAR. - Zool. - v. uliu. GĂINUŢ. - Bot. - v. buruiana de 5 degete. GĂINUŢA ALUNARĂ. - Zool. - v. alu-narul. GAIŢĂ. - Zool. - Garrulus glandarius. Gen de păsări din sub ord. Coracirostrelor. Are o talie de 35 cm. aproximativ; spate roşcat, gâtul şi partea posterjoară a corpului albe; aripele negre dungate cu alb; ochii albaştri; ciocul negru. Trăieşte în toate pădurile Europei, ale Asiei şi ale Afiicei de Nord-Vest. Hrana «a este dintre cele mai Variate: fructe, grăunţe, insecte, reptile, mici păsări şi mamifere. îşi depozitează provi- Fig. 943. — GAITA Garrulus glandarius. ziile într’o ascunzătoare de unde le mută imediat ce presupune că a fost descoperită. G. îşi face cuib în arbori nu prea înalţi. Depune 5 ouă albicioase. Aceste cuiburi sunt cercetate de om pentru a căuta puii, fie spre a fi distruşi, fie spre a fi crescuţi.. Intr’ade-văr deşi mare mâncătoare de vipere, g. este urmărită ca duşmană primejdioasă a păsărilor şi a vânatului mic. Pentru caracterul ei vesel, pentru vivacitatea, familiaritatea şi talentul ei de a imita diferite sunete, este adesea crescută cu plăcere în captivitate. Trebue însă evitat a i se da tovarăşi în colivie, căci i-ar putea ucide. - Fig. 943. GAIŢA VÂNĂTĂ. - Vânăt - V. cacău. GAJ. - Econ. - Amanetul, zălogul, garanţia, chezăşia, mărturia, dovada pe care îl dă un comerciant sau un necomerciant, că se va ţine de angajamentul luat faţă de o altă persoamă. G. de cambii sau titluri la ordin e constituit p'rin gir, g. de creanţe şi drepturi in- corporale netransmisibile prin gir e constituită prin cesiuni cu titlu de sr.; g. de acţiuni, părţi de interes sau obligaţiuni nominative ale societăţilor, e constituit printr’un transfer înscris în registrele societăţii, cu arătarea ,,pentru cauză de garanţii“, g. de titluri - rente, obligaţii, etc. - e constituit prin lombard. Creditorul are privilegiu asupra g., dacă lucrul gajat este în posesiunea sa. Lucrurile date în g. se presupun în posesiunea creditorului, când sunt în magazinele sale sau ale comisionarului său, în vasele sale, la vamă, sau într’un depozit public, sau încărcate, pe drum, pentru care posedă poliţa de încărcare, scrisoare de cărat girată cu clauza ,«valoare în garanţii“. Cu toate acestea, g. constituit asupra produselor solului şi a-supra materiilor prime sau fabricate pot să rămâie în posesia debitorului, dacă există o convenţie între părţi. G. se intabulează la grefa Tribunalului. Creditorul este răspunzător de buna între* ţinere a g., înapoindu-i-se cheltuielile de întreţinere. G. serveşte pentru acoperirea datoriei neplătite în întregime la* termen. Vânzarea se face după procedura stabilită de lege, chiar dacă în convenţie s*ar stipula altfel. N. Ghiul. GALACTOCEL. - Med. Vet. - Chist care conţine lapte; se desvoltă lent în mamela de vacă, căţea şi pisică. GALACTODENDRON. - Bot. - Sin. Bro-simum. Gen din fam. Urticaceae. tribul Ar-tocarpeae, cuprinzând zece specii, trăind în America ecuatorială. Una dintre ele - g. utile - poate ajunge până la înălţimea de 30 m. şi grosimea de 2,50 m. Arbore cu frunze întregi şi co-riace, întotdeauna verzi, creşte în Guyana, formând păduri întregi. Din scoarţă, prin inci-ziuni, se scoate un latex, cu proprietăţi analoage acelora ale laptelui animal, fiind consumat ca atare. I se mai dă ptentru aceasta denumirile: arborele cu lapte, arbre ă lait, palo de vaca, etc. - Fig. 944. GALACTOFORITA. - Med. Vet. - Infla-maţia canalelor sau sinusurilor galactofore. GALACTOGOG. - Med. Vet. - Medicament care măreşte cantitatea de lapte; sunt Fi g. 944. — GALACTODENDRON. 637 GALACTOMETRU-GALBENĂ multe şi diferite substanţele întrebuinţate în acest scop, astfel: făina de seminţe de mărar şi de anason, câte 25 gr. în 1000 gr. de vin alb pe zi; după cele mai noui cercetări, injecţiile cu extract hypofizar dau rezultate bune. Este astăzi cunoscută legătura care există între glanda mamară şi glanda hypofiză, care influenţează producţia de lapte. C. St. GALACTOMETRU. - Fiz. - V. Lactome-tru. GALACTOREE. - Med. Vet. - Scurgerea permanentă sau intermitentă a laptelui din mamelă. Poate fi rezultatul unei prea mari secreţii lactate; se întâlneşte la vacile bune de lapte, care sunt mulse prea rar, precum şi la unele căţele sau pisici cărora li s’au luat puii după fătare. In caz de galactoree se recomandă mulgere repetată la intervale mici, precum şi emoliente si comprese calde pe regiunea mamară. C. St. GALACTOZA. - Chim. - Monozaharidă obţinută prin acţiunea acizilor diluaţi asupra lactozei - zahărul din lapte. G. cristalizează mai uşor decât glucoza, este foarte solubilă în apă şi puţin solubilă în alcool. Este dex-trogiră. Are reacţiunile glucozei, de care se deosebeşte fiindcă, tratată cu acid azotic, dă acid mucic. GALANTHUS. - Bot. - Gen din fam. Amaryllidaceae, cuprinzând 4 specii în Europa centrală, meridională, ş: regiunea Cau- Fig. 945. — GALANTHUS NIVALIS. cazului. Plante bulboase, frunze radicale, 2-liniare şi întregi. Flori hermafrodite; perigon alb 6-foliat, cu foliole libere, cele externe întregi, mari, semi-întinse, cele trei interne emarginate, dilatate, spre vârf erecte, pe jumătate mai scurte. Este reprezentat la noi în ţară prin 2 specii:1 G. nivalis şi G. plicatus. -v. Ghiocei. - Fig. 945. GĂLBĂNUŞUL. - Bot. - v. lubiţ. GĂLBĂŞOARĂ. - Bot. - Lysimachia vul- gari«, plantă erbacee din fam. Primulaceae; tulpina dreaptă, frunzele oval-lunguieţe, scurt peţiolate, opuse sau verticilate; flori galbene, dispuse în panicule terminale multiflore; caliciul cu diviziunile lanceolate, acumi-nate, înconjurate de o margine membranoasă, brunie; lobii corolei obtuzi şi ne-ciliaţi pe margine. Creşte prin fâneţe şi locuri mlăştinoase pe malurile umbroase ale apelor. Iunie— Iulie— Fig. 946. GALBANUL. -Chim. Med.-Gumă- răşină, excretată de planta Ferula gal- banifera originară din Persia. Se vin- Fig. 946. — <îALBĂ- de în comerţ sub ŞOARĂ — Lysimachia formă de granule vulgaris. galbene sau în mase compacte, unsuroase la pipăit, cu spărtura sticloasă, gust amar şi miros neplăcut. E solubilă în apă de var şi în alcool. Conţine 65% răşină, 28% gumă şi 3 % ulei volatil. Răşina, prin distilare dă un ulei albastru, cu formula C20H30O. g. are. însuşiri stimulante şi tonice şi se întrebuinţează în doze de 50-75 ctg. - pilulă - ca remediu an-ticataral şi la prepararea unor plasturi care se administrează contra afecţiunilor bronhice, contra reumtiamului etc. GĂLBEAZĂ. - Med. Vet. - V. distomoza. GĂLBEIOARĂ. - Bot. - v. vulturică. GALBENĂ. - Vitic - Sin. galbena de Odo-beşti, poama galbenă, sarslzum - Dobrogea. - Var. care a făcut odinioară reputaţia podgoriilor Odobeşti şi Panciu. înaintea filoxerei forma baza viilor în Moldova de jos şi trecea în Muntenia, până la Buzău. Azi se găseşte localizată mai mult în regiunea Odo-beştilor. Dacă G. are o arie geografică atât de mare, faptul se datoreşte marei producţii de vin, care poate fi considerat ca vin-tip pentru consumaţia curentă. G. poate fi socotită printre cele mai răspândite din var. româneşti, în special la micii podgoreni, care adesea preferă var. cantitative celor de calitate. Ampelografia comparată. G. are o vigoare foarte mare, ca şi majoritatea var. româneşti. Coardele sunt de grosime mijlocie, cu intemoduri lungi, ochi mici, castanii şi rotunzi. Desmugurirea este târzie, aşa că nu este expusă gerurilor de primăvară, fapt de o importanţă primordială în condiţiunile climei dela noi. Lăstarii surat.de coloare verde-deschis şi acoperiţi cu un puf abondent, pre- GĂLBENEA-GALE 638 cum şi foiţele. Din această cauză, primăvara, aspectul viţei este albicios. Foile adulte au trei lobi, însă puţin pronunţaţi, din care Cauză foaia (pare a fi întreagă. Frunza, de coloare verde-deschis pe faţa superioară, are un aspect albicios pe faţa inferioară, din cauza pufului. Spre toamnă întreg aspectul Figr. 947. — GALBENĂ de Odobeşti. yiţei este verde-gălbui, de unde, cu siguranţă, i-a venit şi numele de G. Peţiolul este mai mult lung şi de grosime mijlocie. Ciorchinii sunt mijlocii şi puţin aripaţi, cu boabe rotunde, slab îndesate şi susţinute pe un peduncul mai mult sau mai puţin lung. Boabele au o pieliţă subţire, ce se colorează la maturitate într’ur galben frumos, dar e puţin rezistentă în toamnele ploioase. Modul de cultură. Datorită vigoarei sale de creştere prea mari, cere o tăiere lungă, cu toate că în terenuri mai sărace se poate acomoda şi cu o tăiere scurtă, prin faptul că produce rod chiar pe lăstarii ieşiţi din ochii dela bază. In acest caz, bine înţeles, producţia este mai mică, dar boabele sunt mai voluminoase şi relativ mai bogate în zahăr. In regiunile de origină - Odobeşti, Panciu - are forma ei specifică de tăiere. Preferă terenuri bogate şi profunde. La altoire se prinde bine. Preferinţe pentru port-altoi nu are, dând un procent de reuşită destul de frumos pe hibrizii cei mai răspândiţi azi în cultură. Vinificaţia. Maturitatea în epoca Il-a. Miezul e zemos, dând până la 72% must şi 28% boştină şi produce vinuri de 9-10° alcool cu o aciditate foarte potrivită. Vinul de G. la început pare a fi fără nici un caracter particular, însă supus învechirii câştigă foarte mult în ceeace priveşte calităţile lui gustative şi desvoltă un buchet foarte plăcut. Vinul de G. în amestec cu cel de Plăvaie şi Creaţă, în proporţii bine stabilite, poate fi considerat ca tipul vinurilor româneşti de masă, uşor, însă foarte plăcut. • Calităţi şi defecte. G. este o var. interesantă pentru producerea vinurilor de consumaţie curentă, care vinificate în condiţii raţionale şi supuse apoi învechirii, pot deveni chiar vinuri de calitate. Desmugurirea ei tardivă o fereşte de efectele dezastruoase ale brumelor de primăvară. Singurul defect este slaba rezistenţă a bo-biţelor la ploile de toamnă, când, în afară că se pierde o parte de must, se mai deschid şi portiţe de invaziune pentru diferitele ciuperci şi bacterii, care influenţează apoi asupra mersului fermentaţiei şi calităţilor vinului ce se va obţine. D. Bem. GĂLBENEA. - Bot. - Nasturtium amphi-bium sin. Sisymbrium amphibium. Plantă erbacee din fam. Crucifere, tulpina la bază radicantă şi sţolonifexă, iar în apă umflată şi fistuloasâ; frunze oblonpre sau lanceolate spre bază îngustate sau serate, auriculate la bază sau neauriculate, cele inferioare pecti-nate sau lirat - incise. Flori galbene cu petale mai lungi decât caliciul; fructele silicule eliptice sau aproape globuloase, de 2-3 ori mai scurte decât pedunculele florilor. Creşte prin ape stagnante sau lin-curgătoare, prin mlaştini şi bălţi. Mai-Iulie. GĂLBINARE. - Bot. - Sin. pălamidă, pă-lămida-boiangiilor. Serratula tinctoria - plantă erbacee din fam. Compositae, tulpina spre vârf ramificată, frunzele fin dinţate, întregi sau penatipartite. Florile purpurii, dispuse în ca,pitule, însoţite de un involucru format din bractee lanceolate, ascuţite, roş-purpurii la vârf şi strâns acoperindu-se una pe alta; fructele achene cu un papus alb, gălbui sau ro-şietic. Creşte prin fâneţele umede din păduri şi tufişuri, Iulie-August. GĂLBINARE. - Med. - V. Icter. GALBINOL. - Med. - Preparat medicamentos, sintetizat de Prof. Dr. G. K. Constan-tinescu şi întrebuinţat pe scară întinsă pentru tratarea şi combaterea gălbezii oilor. -v. distomoză. GĂLBIOARE. - Pom. - Var. de nuci cu fructul mijlociu, cu coaja destul de subţire, netedă, curată, gălbue, de aspect foarte frumos, miezul alb, destul de ,p'lin, ese întreg din coajă. Se întâlneşte în Nordul Moldovei şi în Basarabia, mai rar în Vechiul Regat şi Transilvania. Arborele de vigoare mijlocie, foarte productiv. M. Cost. GALBULUS. - Bot. - v. Ginkgo. GALE. - Ent. Fitop. - Cecidii, tumori sau umflături provocate vegetalelor de înţepăturile unor nematode - Tylenchus tritici - unor 639 Gale acarieni - Phytoptele - sau unor insecte -Cynipidele sau Cecidomydele. Uneori sunt produse şi de bacterii sau de ciuperci. Aceste formaţiuni produse de plantă ca o reacţiune Fi gr. 948. — GALĂ pe ramuri de măcieş, provocata de viespea RHODITES ROSAE. împotriva atacului parazitului, sunt fie complet închise, fie mai mult sau mai puţin deschise. Pot fi întâlnite pe majoritatea plantelor şi pe toate organele. Se prezintă ca umflături cu suprafaţa netedă, mamelonată sau sbârcită pe frunzele sau ramurile de stejar; Fig. 949. *— GALE pe frunzele 99 Ş1 999 din a- ceia a g. Cu ajutorul şuniturilor limitele d« folosinţă ale g. sunt mult extinse. G. se întrebuinţează la măsurarea intensităţii, a cantităţii de electricitate - g. balistic - şi a diferenţei de potenţial sau forţei electromo-trice, a curenţilor. Ampermetrele şi voltme-trele sunt g. speciale, adaptate pentru măsura industrială a intensităţii şi a diferenţelor de potenţial. Electrodyna^nometrele -v. ac. - sunt similare g.# cu deosebire că sunt acţionate în câmp'ul magnetic al unei bobine, nu al unui magnet. Wattmetrul este comparabil unui electrodynamometru şi serveşte la măsurarea puterii cheltuite între două puncte ale unui circuit. V. M. GALVANOPLASTIE. - Fiz. - Procedeul GAMAY-GAMEŢI 644 care permite acoperirea obiectelor cu un ■strat subţire de metal, fie pentru a le da un aspect mai frumos, fie pentru a le mări durabilitatea. Obiectul care serveşte drept catod şi un anod din metalul întrebuinţat pentru galvanizare sau dintr’un metal inatacabil, cum este platina, sunt introduse în soluţia, baia din sarea de metal folosit. Prin baie este trimis un curent electric dela o baterie, dinam sau acumulator. Obiecte din materiale neconducătoare de curent electric sunt acoperite în ,p're.alabil cu praful de grafit. Prin g. se pot face copii de monede sau alte obiecte minunate. Se pregătesc forme de gips şi sunt galvanízate atâta timp, până când se formează o pojghiţă subţire de metal - aramă, argint, aur -, care îmbracă toate formele modelului. Apoi ripsul este înlăturat şi astfel avem o copie metalică. Se fac deasemenea copii de clişee, pentru a nu strica originale. Multe obiecte ca: nasturi, bijuterii, etc. sunt fabricate cu ajutorul g. Folosirea tehnică a procedeului de g. datează din 1837, fiind introdusa de laoobi. GAMAY. - Vitic. - Var. de viţă de vie, foarte răspândită în Franţa. Frunza cu 3-5 lobi, cu pete la maturitate. Ciorchini nume- Fig1. 963. — Strugure şi frunză GAMAT ALB. roşi. Boabe mijlocii, puţin ovoide, înghesuite pe ciorchin, negre-violete cu brumă albăstrie sau albe. Pieliţa subţire, miezul suculent şi dulce. Tăere scurtă. Producţia 400-800 dai. la ha. Timpurie. - Fig. 963. GAMBA. - Zoot. - Regiunea membrului posterior, cuprinsă între frraset şi jaret şi care are ca bază oasele tibia şi percneul, împreună cu muşchii, ligamentele şi tendoanele din regiune. G. este prima regiune a membrului p'osterior care se detaşeaza de corp. Gamba lungă este favorabilă vitezei la caii de curse. Direcţiunea gambei depinde de a-ceea a crupei; mai verticală se observă la caii de galop, iar la cei de trap e mai oblică. C. St. GAMETANGIOGAMIE. - Biol. - Fenomen de înmulţire a plantelor, în care elementele de copulare nu sunt gârneţii, ci întreg or- ganul - gametangiul -, în care se formează elementele sexuale propriu zise. Ex. tipic de g. îl oferă Mucoraceaele. La Rhizopus de pildă, în momentul copulaţiei, două filamente se îndreaptă perpendicular unul către altul. La capetele lor se separă două porţiuni poliedrice, cu rnai mulţi nuclei, - adevărate gametangii - şi acestea se fuzionează. Kario-gamia va avea loc în zygot care va conţine aţâţi nuclei diploidali, câţi au fost în gametangii. G. se întâlneşte şi la ciupercile Asco-mycetae - ex. Pyronema confluens. Şi la acest fenomen se întâlnesc cele două forme: izo şi anizogametangiogamie, după cum elementele copulente sunt identice sau nu. GAMETANGIU. - Bot. - Organ în care se formează gametociţii v. ac. - G. poate fi uni-sau pluricelular. GAMETOCIT. - Bot. - Celule mume care dau naştere gârneţilor. GAMETOFIT. - Bot. - Generaţiunea se-xuată a unei plante. In faza sexuală, celulele plantelor au numărul de cromozomi redus la jumătate. G. este caracterizat prin aceasta. La Bryophite, de pildă, tulpina şi frunzele aparţin g. La Pteridophite şi Antophite, dimpotrivă ele aparţin ' generaţiei asexuate sau sporofitului. G AMET OG AMIE. - Biol. - Mod de înmulţire sexuată, în care elementele copulente sunt gârneţii. G. poate fi isogamă sau ani-sogamă - v. gamogonie. Cea mai simplă formă de g. este hologamia. Prin ea, gârneţii identici - izogameţi - ca la Spyrogira de pildă, sau deosebiţi - anisogameţi - ca, bunăoară la Chlamidcmonas, se contopesc formând un zigot. Prin hologsroic, indivizii nu se înmulţesc, ci doar îşi regenerează idio-plasma. Un proces mai evoluat de g. este merogaimia. Anumite celule din corp devin gametangii - v. ac. - în care se formează gârneţii identici sau anisogameţi, adică unii mai mici bărbăteşti - macro sau androgamete şi alţii mai mari femeieşti - macro sau ginoga-mete -, care au rol de celule sexuale. Ex. de merogamie: la Ulotrix, Chara, Vaucheria, etc. O formă mai diferenciată încă de g. este oogamia. Elementele femele se reduc ca număr până la unul singur şi pierd mobilitatea. Oogamia este zoidogamă, când gametul mascul este mobil prin flageli - ex. la Fucus, ferigă, muşchi - sau siphonogamă, când el nu devine liber niciodată, ci este condus până la elementul femei printr’un tub sifonahl - ex. numeroase la Angiosperme. GAMEŢI. - Biol. - Elementele reproducătoare mascule şi femele; prin combinarea lor 2 câte 2 ia naştere oul - zigotul izolaţi, devin sterili şi pier. G. pot fi asemănători şi atunci avem izogamie, sau diferenţiaţi - g. mascul mai mic - şi atunci avem heteroga-mie, în care caz g. mascul merge în căutarea g. femei. Ei prezintă variaţiuni mari în regnul vegetal şi animal. In cazul hetero-gamiei la plante, g. mascul se numeşte ante-rozoid şi g. femei oosferă; la animale - spermatozoid si oosferă. G. conţine jumătate din idioplasma celulei sexuale, deci va avea întotdeauna un număr haploid de cromozomi. De aceea fiecare genă nu va fi reprezentată decât odată în g. A. I. B. GAMMARUS PULEX. - Zoo!. -Lătauş; mic crustaceu amphipod, cu corpul turtit late- Fig. 964. GAMMARUS PULEX. ral. Comun în apele repezi curgătoare dar şi în lacurile mari şi curate, cu ceva buruiană; serveşte drept bună hrană peştilor. - Fig. 964. C. Ant. GAMOCARPEL. - Bot. - Pistil compus din cârpele concrescute alcătuind un gineceu sin-carpic. Lipirea se poate face numai în regiunea ovarului - stilele fiind libere - ex. la in - sau atât în regiunea ovarului cât şi a stilului, rămânând nelipite numai stigmatele - ex. la crin - şi în sfârşit lipirea carpele-lor poate fi completă - ex. la Ciuboţica Cucului. GAMOFIL. - Bot. - Involucru format din frunzişoare lipite la marginea lor. GAMOGONIE. - Biol. - Fenomen de înmulţire pe cale sexuată, prin celule reproducătoare sexuate - game ţi - v. ac. şi bazate pe fecundaţie. Se deosebesc două momente importante: plasmogamia şi ka- riogamia. Aceste două momente pot fi distanţate sau simultane. Când celulele care se copulează sunt identice, g. este izogamă. In cazul contrar, anisogamă. După cum elementele copulente sunt mobile sau imobile, fenomenul poartă numele de plano-gamie sau aplanogamie, ex. la Cylindrocys-tis brebisonii. După organele care o îndeplinesc, g. se diferenţiază în gajmetogamie, gametangiogamie, conjugaţiune, somatoga* mie, automixie şi partenogeneză - v. ac. GAMONT. - Individ care produce gameţi. GAMOPETALE. - Bot. - Sin. Simpetale. 1. - Flori a căror corolă este alcătuită din petale lipite între ele. La tutun corola g. are forma unui tub terminat printr’o gură lărgită, prevăzută cu 5 dinţi mari. Se disting la ea, tubul, gâtul şi limbul, adică partea liberă sau dintele fiecărei petale. La Brustur, corola g. este tubuloasă. La Volbură este ca o pâlnie, deosebindu-se 5 nervuri, liniile de sudură ale carpe elor. Se numeşte g. infundibuliformă. La Clopoţei corola ' ia formă de clopot - i se dă numiţea * campanulată. La afine este urceolata adică sferică şi însfârşit la liliac este ipocrateri morfă - având forma tubuloasă, terminată cu o parte dilatată în disc. - 2. - Prin extensiune s’a atribuit numele de g. unui grup întreg de plante - în general dicotiledonate. G. dicotiledonate sunt foarte specializate şi ultimele plante care au apărut pe pământ. Aproape loate sumţ de tipul 5 sau 4, prezentând un singur verticil de stamine cu filamentele, adesea sudate de corolă. Sunt g. cu ovar super - Solanaceaele, Scrofulariaceaele, Labiataele - şi g. cu ovar infer - Rubiaceaele, Composeaele. Compo-seaele reprezintă maximum de specializare: staminele sunt sudaite prin antere şi verticiJele externe sudate cu ovarul. Ericaceaele, cu două cicluri de stamine - dintre g. cu ovar super şi campanula-ceaele dinitre acele cu ovar infer sunt tipurile cele mai puţin diferenţiate. GAMOSEPAL. - Bot. - Caliciu cu sepalele concrescute sau floare cu asemenea caliciu. Concreşterea se datoreşte poziţiei zonelor de creştere ale sepalelor localizate la un nivel mai scoborât decât baza primordiilor. Numărul sepalelor la un caliciu g. se poate deduce - ex. la Primula - după numărul dinţilor ca-licrinali. Caliciul g. are diferite forme: tubu-los - Dianthus -; infundibuliform - Prímula; campanulat - Gentiana - urceolat - Hyoscya-mus; umflat - Silene inflata. - GANASE. - Zoot. - Regiune a capului calului, formată din cele 2 ramuri ale maxilarului inferior, care circumscriu jghiabul. In cumpărarea unui cal, examenul g. este foarte important. Astfel, g. ieşite în afară denotă un larinx bine desvoltat şi o respiraţie uşoară; când sunt prea mari îngreunează capul, etc. GÂNDACI. - Ent. - Denumire populară şi generală pentru o serie întreagă de insecte din Coleoptere. Unii din ei atacă şi produc mari pagube plantelor în cultură. G. albastru al ovăzului - sin. păduchi de ovăz. - Lema melanopa L., din fam. Chryso-melidae. Insectă foarte frecventă în întreaga Europă, pe frunzele cerealelor. Apare în A-pril-Mai. Corpul de 4-5 mm. lungime, de culoare strălucitoare. Corpul negru albăstrui, ochii proeminenţi, fruntea cu o adâncitură în jumătatea anterioară; antenele negre, cu 1 1 articole, pronot globulos, de culoare galben portocalie, fin punctat; discul aproape neted, cu numai 3 linii longitudinale, neregulate; elitre strălucitoare, de coloare albastră metalică, lungi, paralele, împodobite fiecare cu o duzină de strii punctate, de 2V2 ori mai lungi decât late; picioarele galbene ruginii, cu excepţia extremităţii tibiilor şi a tarsului care sunt-negre, GÂNDACI 646 au 4 articole. - Fig. 965. - Adulţii foarte activi, mai cu seamă în zilele însorite. Sboară cu uşurinţă, străbătând distanţe mari. Se hrănesc pe cheltuiala frunzelor de cereale şi de Graminaceae, dar mai cu seamă orz şi ovăz. Frunzele atacate au aspectul unor mici strii paralele cu nervurile, nestrăbătând în întregime limbul. împerecherea are loc în Mai; depunerea ouălor se face puţin timp după aceasta şi se eşalonează până la înce- Fig. 965. — LEMA MELANOPA O. - stânga adultul, dreapta sus capul, dreapta jos capul văzut din profil. putui Iui Iunie. Ouăle sunt aşezate izolat sau în grupuri ,p'e faţa superioară a frunzelor de ovăz, orz. sau de grâu; uneori se întâlnesc şi pe faţa inferioară a limbului. Ouăle sunt de culoarea mierii şi în forma unui bastonaş brusc rotunjit la extremităţi. La sfârşitul lui Iunie, adulţii mor după ce şi-au terminat depunerea ouălor. Larvele apar după 7-8 zile şi au 2-5 mm. lungime. - Fig. 966. - Acestea Figr. se aşează aproape perpendicular pe frunză şi rod intervalul dintre 2 sau 3 nervuri, pe o lungime de mai mulţi centimetri. Adeseori în caz de atac masiv întreg parenchimul este devorat şi frunza apare complet albă. După 15 zile, evoluţia larvelor este terminată; acestea au culoarea galbenă murdară, corpul moale, fusiform, foarte bombat pe faţa superioară şi lăţit pe cea ventrală; larvele au 6 picioare articulate; când şi-au isprăvit creşterea, coboară în lungul tulpine-lor cerealelor, se înfundă în pământ la 4-5 cm. adâncime, unde se transformă în nimfă, după aproape -1 5 zilevStadiul de nimfă durea, za 12 zile şi în urmă apare adultuL In tim- pul lunilor Iulie şi Aiigust, se găsesc frecvent, răsturnând brazda, o sumedenie de gândaci nematuri, cu tegumentul moale. Toamna, când dă prima răceală, se strâng în grupe, la picioarele tufelor de graminaceae; după ce hibernează, apar ca forme maiture în cursul lunei Mai. In lanurile atacate de gândacul albastru apar vetre mari albicioase. Combatere. Stropiri cu zeamă amoniacală. Dacă atacul este prea înaintat, să se smulgă plantele, ,p'entru izolare, de jur împrejurul vetrei şi în interiorul acesteia să se dea foc. G. alergător - sin. repedea - Cicindela campestris - v, ac. G. de bucătărie - Blatta germanica - v. şvab. G. de frasin - Litta vesicatoria - v. can-tanda. G. de hrişcă. - Rhizotrogus solstitialis L.» caracterizat prin culoarea sa gălbuie sau castanie, prin antene cu 9 articole, pronotUm prevăzut cu un şanţ longitudinal median, elitre glabre. Femela depune ouăle în Iunie* Iulie; după câteva săptămâni de incubaţie a-par câte două larve,' care atac,ă rădăcinile plantelor cele mai felurite; petrec în stare de larvă, toamna şi iarna şi abia în cursul celei de a doua toamnă ating mărimea definitivă; apoi hibernează şi se transformă în nimfă, primăvara. Adulţii ies din pământ în Iunie. Nu se cunoaşte nici o metodă practică de combatere. G. de mai - v. cărăbuş. G. de mătase - v. vierme de mătase. G. ghebos - Zabrus tenebroides, din fam. Carabideae. Adultul este o insectă, relativ scurtă, subţire, de culoare brun neagră, u-neori cu un slab reflex metalic; partea inferioară a corpului de un brun mai deschis, capul mare, antene fine, brun roşcate; corselet bombat, elitre idem; talia şi tarsul brun roşcate. Lungimea totală a insectei 14-15 mm. - Fig. 967. - Apare către .«sfârşitul lui Mai; foarte activă, mai cu seamă pe timp de secetă; se hrăneşte pe cheltuiala florilor şi grăunţelor tinere de grâu ori secară şi mai rar ovăs; în timpul zilei insectele stau ascunse sub pietre sau sub bulgări de pământ. împerecherea şi depunerea ouălor în Iulie. Femela depune în pământ, la câţiva cm. adâncime, paqhete mici, conţinând cam 20 ouă fiecare, de mărimea unui bob de mei; aces- Figr. 967. — ZABRUS TENEBROIDES Goeze — adult. 647 GÂNDACI tea sunt aşezate de preferinţă sub bulgării de pământ, aşa că dacă se seamănă o nouă cereală în acelaş câmp, pagubele se produc pTin vetre care pleacă şi se întind din aceste locuri. După câteva săptămâni apar larvele, lungi de 30-35 mm., alburii, cu capul şi protoraxul castaniu închis, epistomul cu 4 dinţi, cei 2 laterali mai mari, plaţi si alunecând pe mandibule. - Fig. 968. - Larvele sapă *un canal de mai mulţi dm. adâncime, care se deschide la exterior printr’o gaură înconjurata de pământ mărunţii şi din care nu ies JT decât noaptea. Devoră frun-zele cerealelor din care nu mai rămân decât nervurele, destrămate. Mijloacele de combatere nu sunt prea eficace. Fig. 968. — Larvă de ZABRUS TENEBROIDES Goeze. Fig. 969. — CRIOCERIS ASPARAGI I* G. sparanghelului - Crioceris asparagi - hibernează ca adult în pământ. Apare către începutul lui Mai; lungimea corpului 5-6 mm.» capul albăstriu metalic, strălucitor; antene negre cu 1 1 articole, pronot roşu, adesea având pe disc 2 mici pete de un negru bronzat, elitre alburii, mărginite cu roş şi purtând dorsal o -bandă* longitudinală, bleu-metalică, tăiată de alte două bande de aceiaşi culoare. - Fig. 969. - Atacă cu multă voracitate vârfurile sparanghelului, care dau tocmai în această epocă. Împerecherea şi depunerea ouălelor la jumătatea lui Mai; ouăle sunt aşezate într’un mod caracteristic pe tijele de sparanghel; le găsim prinse unele de altele în serii de 3-8 elemente în mijlociu, lipite de plantă prin una din extremităţile lor. Clocirea durează 3-8 zile. Larva se desăvârşeşte timp de 15-20 zile şi devoră leguma - Fig. 970 -, după aceia coboară pe tulpină şi se afundă la câţiva centimetri în pământ, unde se înfăşoară într'o mică go-goaşe, transformându-se în nimfă; după 5-8 zile se petrece metamorfoza si- apare adultul. Două generaţii pe an. Combatere: să se lase câteva tulpini de sparanghel cu vârfurile afară, primăvara la început, pe care g. să depună ouăle şi să se distrugă; din pricină însă că depunerea ouălor este eşalonată în timp, mijlocul acesta nu este suficient. Fi&> 970. — Ouă de CRIOCERIS ASPARAGI L. pe sparanghel - la stânga, modul de inserţie pe substrat. Este mai bine se se ditrugă ouăle şi larvele prin pulverizarea cu leşie de tutun l,5°/oo* sau cu ulei vegetal emulsionat şi diluat 1,5%. G. roşu cu 12 puncte al sparanghelului - Crioceris duodecimpunctata - produce pagube mai puţine ca cealaltă specie. Corpul 5-6 mm., aproape în întregime roşu-viu; antene negre, cu 1 1 articole, cap aproape cu totul roş, elitre alungite, slab striate şi având fiecare câte 6 pete negre din care două sunt aşezate pe umăr. - Fig. 971. - Abdomenul roş. înmulţirea în cursul lui Iunie; Fig. 971. — Stricăciuni produse de larvele de CRIOCERIS 12 - punctata - pe sparanghel. 2 generaţii. Larva atacă tulpinele de sparanghel; se distinge de aceea a speciei precedente prin coloraţia sa: capul şi corpul galbene - acesta din urmă cu două plăci brune pe protorax -, mandibule negre. Aceiaşi combatere ca şi la C. asparagi. G. roşu de rapiţă - Entomoscelis adonidis Pali., produce în unii ani pagube conside- GANGLION 648 Fig. 972. — ENTO-MOSCELIS ADONI-DIS. rabile pe Crucifere, în Sjp'ecial pe rapiţă. Insectă globuloasă, lungă de 7-10 mm.» o- vală, foarte bombată» culoare roşie cărămizie pe faţa superioară a corpului şi neagră pe dedesubt. Adesea are o pată închisă în mijlocul occiputului şi o bandă mai mult sau mai puţin segmentată deacurmezişul prono-tului; sudura elitrelor este negricioasă pe cele 3/4 posterioare şi o bandă de aceiaşi cu- loare străbate fiecare parte a corpului; scutul brun, antene cu 1 1 articole, foarte alungite, picioarele în întregime negre, tarsele cu 4 articole. Elitrele sunt punctate fără nici o ordine. -Fig. 972. - Aria de răspândire considerabilă : Europa mediteraniană, Europ'a Centrală, Rusia meridională şi de mijloc, Siberia orientală până la Kamciatca şi o mare parte din America de Nord. La noi în ţară este răspândit în şesul dunărean. Pagube mari produce pe Cruciferele cultivate, în special rapiţa Colza; mai poate trăi şi pe Adonis, Cochlearia, Petasites, Sinapis, Capsela şi chiar pe sfeclă. Ouăle sunt depuse începând cu sfârşitul lui Iulie şi până în Septembrie, în pământ, fie la suprafaţă, fie până la 1 -2 centimetri adâncime. De obi-ceiu se strâng mai multe femele la un loc şţi depun ouăle laolaltă sau în apropiere unele de altele. Astfel, dacă într’un lan se găseşte un prim gândac, să se ştie că acolo este o vatră, - focar de infecţie. Intr’un lan de rapiţă se pot întâlni mai multe vetre, cu atât mai numeroase, cu cât anul a fost mai prielnic înmulţirii lor. Dacă toamna este călduroasă, larvele apar chiar în Octombrie-Noembrie; totuş, abia în primăvară se produce invazia, iar atacul în massă în cursul lunei Aprilie. Micele larve, imediat ce au ieşit din ou, se urcă pe plantă şi atacă părţile fragede ale frunzei, respectând nervu- rele; sunt foarte sensibile la coborîrea tem-,p'eraturei şi-şi dau drumul pe pământ imediat ce bate cel mai uşor vânt; se hrănesc mai cu seamă în orele calde ale zilei, iar în timpul nopţii sau a zilelor ploioase stau ascunse sub brazde, la piciorul plantei. Ajunse la maximum de desvoltare, aceste larve pot a- tinge 12-13 cm. lungime; au corpul fusiform, negru sau cenuşiu, afară de partea ventrală, care este de un galben-ocru. După fiecare jupuire de piele devin în întregime galbene, pe urmă li se închide culoarea, p'ână la negru. Capul le este negru strălucitor. Suferă 3 jupuiri succesive, la intervale regulate. La 20 zile după ieşirea din ou ating maximum de mărime; în acest moment se lasă pe pământ. Se înfundă la câţiva centimetri adâncime şi-şi construesc un adăpost cu pereţii netezi; câteva zile mai târziu se transformă într’o nimfă de culoare galbenă-ocru, de 8-1 -mm.; după 3 săptămâni apare adultul - în cursul lui Iulie - care devoră frunzele ra-piţei; mulţi dintre adulţi nu ies totuşi în tim-p*ul verei din adăpost, ci abia în Septembrie; organele lor genitale sunt în acest moment mature şi încep împerecherea. Aşa dar nu are decât o singură generaţie pe an. In unii ani favorabili însă, în Rusia meridională, au apărut chiar 2 generaţii. Combaterea se poate face în două anotimpuri. Reproducem după Serviciul de Protecţia Plantelor din Ministerul de Agricultură şi Domenii: Toamna. Se cercetează cu deamănuntul lanurile de rapiţă şi acolo unde se întâlnesc vetre de gândaci, ele sunt însemnate cu câte un par bine înfipt în pământ, astfel încât să ,poată fi văzute din depărtare. Un bun mijloc de combatere este recoltarea cu ajutorul copiilor a gândacilor - mai cu seamă a femelelor ouătoare ce se recunosc după pântecele lor mai umflat - şi distrugerea lor prin strivire. Operaţiunea se face dela prima ivire a gândacilor şi se repetă de mai multe ori până nu se mai găsesc de loc. In acest anotimp, începând din luna Octomvrie, se poate întrebuinţa şi sistemul de combatere prin ardere, care permite distrugerea focarelor cu prea puţină pierdere din suprafaţa cultivată cu rapiţă. Se procedează în modul următor: Peste vatra însemnată, cât şi de jur împrejurul său, se întind paie în strate subţiri şi se dă foc. Focul se întreţine încet, încet cel puţin o oră, astfel încât toate ouăle din pământ să fie distruse. In lipsa paielor, prin simpla îmbibare a pământului cu petrol, motorină sau păcură, se obţin aceleaşi rezuTtate. Primăvara. De îndată ce se observă apa-riţiunea viermilor - larvelor lucru uşor de controlat întru cât vetrele au fost însemnate cu ţăruşi, să se facă un tratament cu soluţie arsenicală - verde de Paris - în proporţie de 400 gr. la 100 litri apă şi 1 kg. var nestins. Acest tratament dă rezultate foarte bune cât timp rapiţa este mică şi poate fi astfel stropită pe toate părţile. Când însă rapiţa şi-a format coroana de frunze puternică, arsenicul nu mai poate fi întrebuinţat decât sub formă uscată - praf -, numai astfel otrava poate pătrunde prin desiş. Larvele devenind mai mari şi atacul mai puternic, întrebuinţarea insecticidelor de contact, precum emulsiunile de petrol sau emul-siunile uleioase, este cea mai indicată. Acest mijloc de combatere permite omorî rea larvelor prin stropirea lor, fără ca rapiţa să sufere. G. verde sau de trandafiri - Cetonia au-rata - v. ac. GANGLION. - Anat. - Termen anatomic întrebuinţat pentru denumirea acelor organe limfatice de formă ovoidă, discoidală sau ro- 649 GANGRENA tundă, de culoare cenuşie, roză sau roşiatică, stiuate pe traectul vaselor limfatice. G. este format dintr’o capsulă şi o substanţă proprie, cuprinzând un strat cortical şi unul medular, vase şi nervi. In g. limfatici pătrund vase limfatice aferente în porţiunea curbată a organului şi din ei ies vase limfatice eferente din partea scobită. Substanţa proprie este alcătuită din grămezi de celule limfatice, care formează foliculii; între aceştia şi capsulă există o reţea conjonctivă, iar între foliculii corticali şi capsulă, un spaţiu gol, numit sinus. G. limfatici sunt în număr foarte mare la mamifere, răspândiţi atât la periferie, cât şî în jurul organelor interne şi au rolul de a fabrica globulele albe şi de apăra organismul contra infecţiei. M. M. GANGRENÂ. - Fitop. - Putrezirea organelor cărnoase la plante - tubercule, bulbi, fructe, rizomi deasemenea şi diferite putreziri la colet, cauzele fiind unele specii de bacterii. V. Gh. GANGRENĂ. - Med. Vet. - Moartea locală a unei părţi a corpului, mai mult ori mai puţin întinsă. Sfacelul este o g. întinsă. Necroza şi caria sunt g. ţesuturilor tari -oase, carti’age -. Escara înseamnă o parte moale gangrenată. Cauze. - Legăturile sau pansamentele prea strânse, loviturile violente, compresia prelungită, arsurile, degerăturile, cauterizările prea puternice, causticile, unele intoxicări -ergotism veninul şerpilor; unele boale mi-crobiene se pot complica de g., ca: anasarca, coriza gangrenoasă, febra aftoasă, variola, gurma, morva, tuberculoza. Semne. - Se pot distinge 4 perioade: 1. -uscarea, un fel de momificare, în cazul g. uscate; ori inflamaţie puternică, în cazul g. umede; 2. - mortificarea, ţesuturile deve- nind reci, indolore, schimbându-şi aspectul şi consistenţa, devenind uscate ori infiltrân-du-se de lichide sa>u gaze, pielea devenind neagră, cornoasă ori acoperită de băşicuţe cu apă - flictene -; 3. - delimitarea părţei mortificate printr’un şanţ disjonctor şi căderea escarei; 4. - cicatrizarea plăgei produsă prin eliminarea părţei gangrenate. 'Când g. atilnge un organ intern, ca în g. pulmonului, se înregistrează în plus semne generale sau adinamice destul de grave - v. pneumonie. G. se poate întinde, atingând vasele sau organele din apropiere, putând provoca moartea prin intoxicarea organismului, depe urma rezorbţiei toxinelor şi a produselor de descompunere. Tratament. Mai ales preventiv; se va suprima cauza provocatoare - bandaje, legături prea strânse -. Se va limita întinderea g. prin loţiuni stimulente pe ţesuturile dimprejur, prin scarificaţii, injecţii antiseptice, prin pensulări ori injecţii cu tinctură de iod; se va favoriza delimitarea şi eliminarea escarei prin fricţiuni vezicante, prin cataplasme, ori comprese, ori băi calde antiseptice. Cicatrizarea plăgei va fi grăbită prin aplicarea antisepticilor şi a pudrelor cicatrizante absorbante. Gangrena gazoasă sau oedem gazos. - Este o boală foarte mult asemănătoare cu Cărbunele emfizematos - Armurarul - şi se întâlneşte adesea la toate animalele domestice ca şi la om, complicând diferitele răni profunde din regiunile bogate în muşchi. In regiunile: crupei, spetei, la organele genitale externe, se produce o umflătură caldă, dureroasă, care, apoi, se face rece, nedure-roasă şi, la presiune cu mâna, crepită, adică produce un zgomot asemănător cu acela care se aude când se freacă părul capului între degete. Dacă am face o tăetură cu cuţitul prin această umflătură, trecând şi peste părţile vecine, am vedea că dermul şi ţesutul conjonctiv subcutanat, este lărgit pe o mare întindere şi imbibat de un lichid galben ca lămâea, portocaliu, pe alocurea cu dâre subţiri de sânge. Muşchiulatura de dedesubt este roşie, sângeroasă şi, mai în profunzime, brună-neagră şi sfărâmicioasă; prin toate a-cesite straturi es băşici de gaze de diferite mărimi. De aci numirea de g. gazoasă. Starea generală a bolnavului, om sau animal, este rea: sade trist, are temperatură, nu mănâncă; umflătura creşte foarte repede şi moarteai vine curând. S*a constatat că se produce la vaci după fătare, la oi după tun-soare, la porci şi cai după castrare, la cai, boi, oi, în urma înţepărei cu furca; Ia toate mamiferele domestice în urma plăgilor produse prin explozia unei granate; într’un cuvânt, după o rană adâncă. In timpul războiului, când sunt atâţia răniţi printre oameni şi animale, g. gazoase sunt foarte numeroase. Dacă toate aceste răni ar fi produse de corpuri curate, cum ar fi de pildă o furcă fiartă în ap'ă timp de o oră, g. gazoasă nu s’ar produce. Dar tocmai aceste obiecte sunt murdărite de bălegar, pământ şi noroi. Şi tocmai în acest bălegar, pământ şi noroi, se găsesc microbii numiţi anaerobi, care găsesc locul prielnic de dezvoltare în adâncimea muşchilor unde, ajutaţi şi de alţi microbi cărora le prieşte aerul, se dezvoltă în toată voia producând, prin otrăvurile lor, hemoragii, mortificarea muşchilor şi a pielei şi, prin fermentaţie, dând Ioc la producere de gaze. Din cercetările făcute în laboratoarele de bacteriologie, s’a stabilit că sunt mai multe feluri de microbi anaerobi care produc g. gazoasă. Pe cale de experienţă, cu aceşti microbi, se poate reproduce boala dacă se injectează culturi de aceşti microbi la animale. Microbii anaerobi au fost bine studiaţi şi clasaţi după importanţa lor. Cel mai răspândit, adică acela care se găseşte mai des GÂNJ-GAOLEAN 650 în aceste oedeme gazoase, este un bacii scurt şi gros, gram pozitiv, care creşte foarte repede, în câteva ore* când este însămânţat în bulion glucozat cu o bucată de muşchi sau de ficat, producând spumă în abon-denţă: este bacilul Perfringens sau Bacilul oedemului gazos al luî Fraenkel. EU se găseşte aproape peste tot: în cadavre, în materiile fecale, în pământ. Astfel, ne putem închipui cât de uşor poate pătrunde acest microb al oedemului gazos într’o plagă profundă, dacă obiectul care a pătruns în corpul omului sau animalului, este murdărit cu pământ, sânge de la un cadavru sau cu bălegar. După Bacilul Perfringens, se găseşte des în rănile gangrenelor gazoase, Vibrionul septic, descoperit şi studiat de cei dintâi bac-teriologi, Pasteur şi Koch: un bacii mai subţire decât cel dintâi» sporulat, cu marginile rotunjite, putând avea şi forme de lanţuri lungi. Este mobil şi gram pozitiv. Creşte uşor, producând spumă în abondenţă, când este însămânţat în bulion glucozat şi cu carne sau ficat. Produce o toxină ca şi Bacilul Perfringens; această toxină rezistă aproape 5 minute la o încălzire de 100° şi, injectată la un iepure de 2 kgr., îl omoară în 5 minute. Şi vibrionul septic se găseşte răspândit peste tot în natură: în pământ, în cadavre, în bălegar. Mai sunt şi alţi microbi anaerobi, unii producători de boală, ca Bacilul Oedematiens care seamănă mult cu vibrionul septic; Bacilul Histoliticus care produce o adevărată topire a muşchilor, lăsând numai osul gol. A1 ţi microbi anaerobi nu produc boală, dar se găsesc, împreună cu primii în oedemele gazoase. Insfârşit, sunt alţi microbi anaerobi care lucrează numai prin toxinele lor. G. gazoasa fiind o boală foarte gravă, cu mers repede şi sfârşit mortal, este necesar să ştim cum să o tratăm ca să vindecăm animalul bolnav şi, mai cu seamă, cum să o prevenim. Când vedem că la un cal sau la un bou, o oae, o rană începe a se umfla repede; că la pipăit este caldă şi dureroasă, apoi crepitanată - pârâe, - atunci înţelegem că este vorba de g. cu gaze. In acest caz tre-bue să chemăm medicul veterinar care, mai întâi de toate va face injecţie cu un amestec de seruri antigangrenoase pe care le poate procura de la Institutul Pasteur de la Facultatea de Medicină Veterinară. Va face apoi tăeturi largi în rană şi va îndepărta toate ţesuturile moarte, roşii, negricioase, şi va spăla din belşug cu apă oxigenată sau cu apă iodată. Animalul bolnav va fi ţinut la un loc răcoros, în linişte şi curăţenie. I se vor da doctorii ca să scoboare temperatura şi se va repeta injecţiile cu serul anti-gangrenos. Dacă este cu putinţă, în acelaş timp se va trimite la un laborator de analize o bucată din muşchiul roşu-negru, pentru a se şti care din microbii anaerobi se găsesc în &cea plagă; se va întrebuinţa a-tunci serul respectiv. Dar mai înţelept lucru este să se facă injecţie de prevenire cu amestec din serurile antigangrenoase, ori de câte ori se face o operaţie sângeroasă pe animale: castraţie, intervenţia la o distocie; când animalul a fost înţepat cu furca sau s’a rănit adânc la coronă cu un cui sau alt corp ascuţit; în-tr’un cuvânt după orice rană adâncă în muşchi. Vom scăpa astfel animalul de la o moarte sigură. M. M. GANJ. - Nuia mlădioasă de salcie sau carpen, mesteacăn, tei, etc. pârlită în foc şi bine răsucită de care se slujesc ţăranii în loc de funie, ca să lege parii unul de altul, să înţepenească leuca la car de carâmbul de sus, să lege cotiga de grindeiul plugului, proţapul de sanie, etc. GANOIZI. - Zool. - Ordin de peşti cu scheletul în parte cartilaginos. Pielea goală sau cu discuri osoase emailate aşezate regulat în 5 serii longitudinale sau împrăştiate neregulat. Botul prelung, purtând deasupra fosele nasale, iar dedesubt gura protractilă şi fără dinţi. In faţa gurei, 4 mustăţi. Co-dala nesimetrică, lobul superior fiind lung şi triunghiular. Opercuîele nu acoperă complet branhiile. Ex.: Cega, Morunul, Nisetrul. C. Ant. GAOLEAN. - Fit. - Reprezentant al speciei Sorg'hum effusum din fam. Graminacee. Se cultivă pentru: 1. - nutreţ; 2. - sămânţă; 3. - fabricarea siropului din sucul tulpinelor. 1 * - îngrijirile ca şi la porumbul de nutreţ. G. de nutreţ cere ogor adânc de toamnă, primăvara trecându-se cu cultivatorul. Timp'ul semănatului este în urma porumbului, când temperatura solului ajunge la 12-15®. Prin împrăştiere se dau 60-100 kg./ha.; cu maşina, 5-10 kg./ha., distanţa între rânduri fiind de 60-80 cm., în cazul culturilor prăşite. Merge după oricare plantă. Recoltarea se face prin cosire, îndată ce spicul începe a face boabe. Producţia de fân verde 30-32.000 kg. la ha. Se ridică de pe loc clăile, îndată ce s’au uscat. Până în toamnă, dacă urmează câteva ploi, se mai jp'oate da încă o coasă. Pentru iarnă, se păstrează în silozuri în pământ, sau sărat sub şopron. Cităm, după General Popescu-Sanitaru, technica acestei operaţii: ,,Du,pă ce se coseşte în brazde subţiri, se lasă pe loc a se usca, cercetându-1 zilnic şi întorcându-1, fie cu furca, fie cu grebla trasă de vite, căci este mult mai gros la tulpină ca de .pildă lucerna, care nu se întoarce decât când vremea este închisă. Dacă, îndoind partea cea mai groasă ă paiului, vedem că este aproape de a se rupe, însemnează că g. este aproape uscat şi-l a-dunăm, aşa neuscat deajuns şi-l punem sub un şopron cu pereţii deschişi - Fig. 974 -âdică îl adăpostim pentru a nu-1 ploua, dar 651 GAOLEAN să se poată aerisi. Dacă nu avem, putem face un acoperiş uşor - şopron - al cărui cost se scoate chiar din primul an prin economia ce facem. Dacă nu ptitem face şopron, întrebuinţăm un pătul neocupat, un grajd ori o magazie. Dacă pereţii acestora sunt închişi, încât nu pot primi aerul, se lasă un loc liber de jur-împrejur între fân şi pereţii grajdului, sau magaziei. ,,Dacă acest adăpost este lung, putem face o trecere de aer şi în curmeziş, împărţind nutreţul din adăpost, în două sau mai multe loturi. Ori care ar fi adăpostul, aruncăm fâ~ nul de g. cu furca, fără a călca pe el. Dacă şopronul esite larg, căruţele vor descărca pe amândouă părţile şi se întinde fânul pe toată suprafaţa şopronului, în grosime de 30-40 cm* După ce am împrăştiat fânul pe toată întinderea şopronului, numai în grosimea de două palme, îi dăm un praf de sare măruntă. Sarea împiedică încingerea fânului, care n*ar fi destul de uscat; sau ţine puţin jilav pe cel Fig. 973. — SPIC DE GAOLEAN. care ar fi fost pus prea uscat sub şopron. Sarea se dă după cum este fânul de uscat. Astfel când fânul e bine uscat, se dă două la sută sare. Când e îndoială sau este o vreme mai închisă, se dă trei la sută şi chiar patru la sută, căci în Franţa s'a făcut proba şi s'a văzut că nu este vătămător. Pentru a pune sare câtă vrem la sută, facem astfel: cântărim 100 kgr. fân pe care-1 întindem sub şopron în grosime de două palme şi vedem ce întindere acopere. După ce s’a dat sare la întâiul strat de pe tot şopronul, se începe lucrul cu al doilea strat. Pe cât se poate, fânul nu trebuie călcat când îl aşternem ori când îl sărăm sub şopron. Când şopronul e îngust, e uşor de asvârlit fânul şi sarea dintr*o parte a lui; la şopron larg, punem o scândură pe care călcăm şi o mişcăm din loc în loc. In ce priveşte scumpirea, este o greşală a crede asta, căci: sarea va scumpi fânul cu cel mult 1 1 bani la kgr. sau mai bine zis, nu-1 scumpeşte, ci îl eftineşte, căci p'rin sare se păstrează tot mustul care costă mai mult ca sa- Fig1. 974. — ŞOPRON pentru adăpostirea gaolea-nului. rea. Este greşit a întrebuinţa sare bolovan, sub cuvânt că este mai eftină sau a o mărunţi omul, căci ea se risipeşte şi nici nu este cu mult mai eftină ca cea măcinată la ocnă. Dacă în timpul uscărei sau adunărei fânului a dat un sitrop de ploaie, nu e mare primejdie fiindcă dacă avem de gând să punem de pildă 3 kgr. la sută, punem 4 la sută. Dacă în timpul aşezării g. vin la rând alte nutreţuri cosite, le punem j.teste g. tot ou sare. Putem pune si nutreţuri mai proaste ca: pănăşiţa, şovar, etc., care vor câştiga dela g. gustul său, astfel că pe timpul ie mei, tăem în curmeziş, cu un topor, sau cu un cuţit anume şi vitele vor mânca cu poftă. Chiar şi porcii mănâncă acest g. ca celelalte animale. Când a început a dospi, se încinge puţin, dând un miros ca de tutun, sau de ptovarnă. Nu trebue să ne speriem, căci dacă am pus sarea cât am arătat, nutreţul se încălzeşte, miroase, dar nu se strică4*. Pentru a se vedea producţia la ha. a g., dăm dup’ă V. Paşcovachi următorul tablou comparativ cu alte plante furajere: Nr. crt. DENUMIREA PLANTEI Prod. de masă verde kg la ha 1 30.424 2 25.646 3 Porumb de nutret .... 22.953 4 15.088 5 10.507 2. - G. pentru sămânţă. Semănatul în GAOLEAN 652 cuiburi. Distanţa între rânduri 70 cm., iar între plante 30 cm. Se dau 4-6 kg. la ha. Cere 2-3 praşile. La a doua sau a treia prăşii,ă, se lasă numai 1-2 fire la cuib. Până la maturitate* are nevoie de circa 150-160 zile, cu 3000° de căldură. (Recoltarea începe îndată ce boabele s’au înfrăţit, iar tulpina a îngălbenit. Aceasta se taie dela pământ, ca şi porumbul. Seminţele se scot mult mai târziu, cu mâna, cu ţeseala, cu mlăciul, tăvălugul, sau cu maşina de treer. Cantitatea de boabe obţinută la ha. ajunge chiar până la 4000 kg. Compoziţia lui chimică, se poate vedea din alăturatul tablou comparativ : COMPOZ. CHIMICĂ % Apă Sub st Gr㬠Cenuşă Subst Celu¬ azo- simi fără loză toase s?ot 1 Porumb moldov. 14.35 10.50 5.24 1.2927 2 „ Reg. Ferdlnand 14.35 9.99 5.24 1.2927 3 „ Portocaliu 14.10 11.54 4.96 1.2375 4 „ ~ Dinte de cal 13.32 9.98 4.96 1.2781 5 Orz 14.00 9.90 2.00 2.4000 67 0 45 6 Gaolean 14.45 13.78 3.30 2.0500 64 85 1.51 i Proteina pura disrestibilă a seminţei de graolean fata de porumb şi orz, se prezintă astfel: Orz.......... Substanţele extractive fără azot la sraolean sunt: Amidon...................... ......... 60.97 % 64.85 % Pentru iarnă, seminţele se păstrează în-tr’un loc uscat - magazie sau pod -. Servesc la: alimentarea vitelor şi păsărilor - mai ales ceîe tinere -; alimentaţia omului, fierte, ca porumbul sau orzul, etc. 3. - G. pentru sirop. După recoltare, tul-pinele se duc sub şopron, unde rămân 3-5 zile. Cităm tot din General Popescu Sani-taru: ,,Aci se taie simocul sub cel dintâi nod ce urmează dela vârf în jos. Această tăiere a smocului trebue bine controlată, căci dacă nu se face cu grijă, poate compromite foloasele şi iată de cei zeama din tulpină, dela moţ în jos, până la cel dintâiu nod, este sărată; iar de la acest nod în jos până la pământ, zeama e dulce ca mierea. Aşa că dacă- smocul nu se tae cu tot paiul, până sub cel dintâi nod, când ajunge treaba la storsul zemii - siropului - se amestecă dulcele cu săratul, stricând bunătatea. Mai bine este a se tăia smocul, între nodul întâi şi al doilea. Fig. 975 arată mai lămurit: V. S. este smocul. S. P. este tulpina. Toată par- tea din S. ,până în N. unde încep foile F este sărată. Dela N. până în pământ P, zeama e dulce. Pentru a nu se amesteca zeama sărată cu cea dulce, smocul trebue tăiat cu partea de tulpină până în O. Să pretindem ca fiecare smoc tăiat să ¿ubă cu el şi partea din tulpină S. N. O. Smocurile tăiate cu coadele lor se pun la •uscat, fie întinse la soare, fie într’un a-dăpost, dar neîngrămădite. După aceasta se curăţă foile de pe tulpină, care se pot da vitelor aşa verzi sau se usucă ori se pun la groapă pentru iarnă. Foile pot fi tăiate şi ,p'e loc înainte sau după tă-erea tulpinei, destul este să atingem, sicopul, care e de a după Popescu-Sanitara nu le pierde ci să le F.g. 975. GAOLEAX. dăm vitelor. Tulpinele curăţate merg la stors. Aceasta se face în mai multe feluri: unii le tae în bucăţi cu maşina de tocat pae sau cu toporul ori cuţitul, storcând apoi zeama cu teascul de vin. Alţii le tae în bucăţi şi le fierb, adăogând puţină apă, care apoi scade la fiert. In fine, alţii storc tulpinele întregi cu o maşină ca sdrobitorul de struguri şi apoi dacă au teasc, mai storc şi cu el; bine înţeles după ce l-au opărit să nu rămâe urme de vin. Cel mai bun mijloc, este stoarcerea cu maşina, care se găseşte gata în comerţ, costând 3000-12.000 lei. Stoarcerea. - Tulpinele se aleg în grămezi; fiecare grămadă, având tulpinele cam de aceiaşi grosime, astfel că începând storsul, să lărgim ori să apropiem sucurile, unul de altul, după cum tulpinele sunt mai groase ori mai subţiri. înainte de a vârî tulpinele în maşină, un copil cu un ciocan sau muche de topor, sdrobeşte nodurile, căci nesdrobite, împiedecă mersul regulat al maşinii. Zeama curge într’o găleată, trecând printr’o bună strecurătoare, adică printr’o pânză de sârmă deasă, căptuşită de desubt cu o ¡p'ânză de bumbac ori cânepă etc. Găleata plină se deşartă într’alta, trecând zeama din nou prin alte strecurători ca să rămână afară tot ceiace este gros. Mi s*a spus, dar n’am încercat, că - rezidul - se poate izola printr’o centrifugă de fagu.'i de miere. Cine o are, e bine să încerce. După stoarcerea la maşină, cine are teasc, mai poate scoate ceva zeamă. Eu am scos încă 10-15%. Acelaş lucru s’ar câştiga prin fierbere. 653 GARCINIA-GARÓ Siropul scos din tulpină, nu are viaţă bună decât un conac - 4-5 ore - după care, începe a doşpi - fermenta - şi se strică. Totuşi dacă s’a întâmplat a intra în dospire, nu mai putem face miere, dar putem face oţet gustos ca cel de prune, cum vom vedea mai jos. Se poate împiedeca dospirea, ca la vin, punând imediat un antiferment, de pildă: formol 4 - la mie -. Eu, am tratat cu acest formol şi zeama a ţinut nedospită, cât am voit - 70 de zile -. Formolul se evaporează când se fierbe siropul. Se stoarce un conac - cam 4 ore - apoi începe fiertul. Odată zeama dată în fiert în clocote, nu mai avem grijă şi, ori o lăsăm aşa subţire ca să îndulcim cu ea ce voim - ceai, lapte, cafea, ciorbă - etc., sau o mai fierbem când mai avem vreme şi o facem atât de groasă cum voim pentru: dulceaţă, magiun - marmeladă - cu fructe ori cu dovleac etc., sau pentru a o mânca întinsă pe pâine ori pe mămăligă friptă pe cărbuni, întocmai ca mierea de albine. Dacă o fierbem şi mai mult se închiagă şi ră-cindu-se, ne dă zahăr tare - solid -. Dacă delat început se strecoară bine şi dacă în timpul fiertului se amestecă mereu pentru a nu se arde şi dacă i se ia regulat spuma, facem o zeamă - sirop - foarte plăcută şi hrănitoare ca şi mierea de albine. Este bine ca vasul în care se fierbe zeama să fie cufundat în alt vas cu apă, care e pus pe foc. In chipul acesta, nu se arde şi nu se afumă. Multă miere ce cumpărăm din comerţ şi care este cam închisă la faţă, este miere de g. în care s’a pus 10% miere de albine. Tulpinele verzi, dacă nu putem aştepta să se coacă, le culegem şi le stoarcem; însiă fiind mai sărace în zahăr, le fierbem mai mult, pentru a ne da un sirop bun; sau ca să scăpăm de această lungă fierbere, facem din acest sirop, tras din tulpineie verzi, un oţet gustos şi sănătos ca cel de prune sau de vin. Cum se face oţetul. Oţetul din g., este tot aşa de curat şi de hrănitor ca cel din vin. Acest oţet se face asitfel: dacă s’a întâmplat că n'am fiert siropul tras din tulpină, în cele 4-5 ore după stors, el se dospeşte şi nu mai putem face dintr’însal miere sau zaihăr. Ca să nu-1 pierdem, facem oţeit în chipul următor: a. - Siro.p'ul bine strecurat şi pus într’un vas de lemn sau de pământ se lasă a se dospi la căldură şi la aer. Dacă avem un vas în care a mai fost oţet este cu atât mai bine. Pentru a se iuţi facerea oţetului, este bine a turna în sirop ceva drojdie de oţet, cam 10 % sau mai mult. De luat în seamă: câtă vreme aşteptăm facerea oţetului, vasul trebue acoperit, numai cu o pânză rară prin care să poată pătrunde aerul. Dacă se ivesc musculiţe - be- ţive - să nu le alungăm, ci din contra să ne bucurăm fiindcă ele fac otetul cel mai bun. După ce oţetul s’a făcut, acoperim bine vasul spre a nu se trezi oţetul. b. - Oţetul ste mai face din tulpinele ce nu s’au copt şi pe care nu le m^i putem aştepta să se coacă în pământ. Stoarcem din ele zeama, care negreşit este mai slabă ca la cele coapte şi urmăm cu această zeamă cum am arătat mai sus“. GARCINIA. - Bot. - Gen din fam. Clusia-ceaelor, având 40 specii în regiunile tropicale ale Asiei şi Africei. Arbori cu frunze coriacee, cu fructe pietroase. Scoarţa şi frunzele conţin un suc lăptos galben, care se solidifică în aer liber, dând gumaguta-ara-bina. - Fig. 976. Fig-. 976. — GARCINIA, cu floare şi fruct. GARD. - Constr. - v. împrejmuire. GARD. - Piscic. - Procedeu de împrejmuire a unui râu, sau p'orţiune de baltă, pentru prinderea peştilor. Gr. Antipa descrie o serie întreagă de g. diferite, atât după modul de construcţie, cât şi după felul apei în care se pescueşte. 1. - G. de piatră, alcătuite din bolovani înşiraţi unul lângă altul - în forma unui mic dig -, pornind şi dela un mal şi dela altul al râului, înclinate pe direcţia apei, astfel încât să se ap'ropie ambele capete în mijlocul râului; între capete se lasă o mică deschidere - gura g. -, pe unde se scurge apa. - G. se aşează acolo unde curentul e mai repede - albia îngustă -. La gura g. se pun instrumentele de prins - coşul, leasa, vîrşa, etc. care se aşează culcate cu gura înainte şi pe jumătate sub apă, astfel încât curentul s.ă poată trece peste ele. 2. - G. de nuiele sunt făcute din împletitură de răchită, mesteacăn sau corn. Se bate o linie de ţăruşi în albie, de la fie- care mal spre mijloc, pe care se îngrădesc nuelele; se pun lemne, pământ, bolovani, frunze, etc., formându-se în modul acesta 2 pereţi care tind să se unească în mijlocul albiei în unghiu ascuţit, la gura g. După Gr. Antipa Fig. 977. — GARDUL cu LIMBI, de la privalul bălţii Oltina. 3. - G. sterpe sunt acele care se fac în gârlele cu curent puternic şi la care nu se aşează nici un instrument de pescuit. Pentru construirea lor, se bat mai întâiu în fundul gârlei, deacurmezişul direcţiei apei, o serie de piloţi mari, al căror număr variază după lăţimea gârlei. De capetele de După Gr. Antipa Figr. 978. — GARD de ŞIPCT pe întinsura de la balta Mârleanu. sus se leagă cu otgoane de teiu sau carpen o ghilă - v. ac. - groasă şi lungă numită pricinii; din partea opusă, de unde vine curentul, se bate o serie de alţi pari groşi şi legaţi de pricină, care sprijină întreg g, şi care se numesc proptele. Pe acest schelet, se prind, de partea opusă a proptelelor, co-cinele - îm,pietiturile -, care se bat cu ma-iul, pentru a se îndesa bine. G. ster,pe pot avea dimensiuni variate, după secţiunea gârlei: la gârlele de alimentare p. sunt mai mici şi funcţionează puţin timp, iar la gârlele de scurgere sunt mai mari şi funcţionează tot anul. 4. - G. cu dutapi se întrebuinţează în ghiolurile care, deşi au o suprafaţă destul de mare, au însă o mică adâncime, astfel încât atunci când apele Dunării scad, se retrage apa din ele, iar peştii mor. Pentru a se evita acest lucru, se fac aceste g. cu dulap, în gârla lor de scurgere, care are de scop ţinerea apei la un nivel mai ridicat, tp'ână la o nouă viitură. Felul de construcţie este identic cu acel al g. sterpe, numai că în loc de cocine, se aşează laţuri -aceştia,-pe mai multe rânduri deasupra cărora sie prind vertical, dulapii. 5. - G. cu vintroaie se aşează în gârleje de alimentare prin care apa se scurge numai puţin timp. La gura g. se pune un vin* tir cu 2 aripi - v. ac. - 6. - G. cu sac se pun la gârlele de scurgere a bălţilor, unde' a,p’a e prea repede, se aplică la g. sterp, în care se lasă un fel de gură, un sac ca cel dela leasă. 7. - G. cu limbi e întrebuinţat foarte mult la gârlele din deltă. Se construesc astfel: în faţa g. sterp, la o distanţă de câţiva zeci de m. spre baltă, se face un al doilea g. mai mic şi mai solid; spaţiul dintre ele se numeşte obor şi serveşte la prinderea peştelui; în cel din urmă g. se fac 2 sau mai multe limbi, cu gura deschisă înspre baltă; peştele, care vrea să iasă din baltă, intră prin limbi în obort de unde se pescueşte cu uşurinţă. 8. - G. cu sorb şi cu săltătoare. In unele gârle, când leasa - v. ac. - nu poate funcţiona din lipsă de curent, se face un obor -între leasă şi gardul sterp - în care se atrage crapul, care apoi este prins tu nişte instrumente speciale - săltătoare sau săritoare. Pentru aceasta, se face în gardul sterp o gaură, la care se adaptează un sorb: o limbă lungă, căptuşită cu câte o leapa de nuele jos şi pe delături, care se poate mişca în sus şi în jos, astfel ca să fie tot timpul aşezată la 20-30 cm. sub nivelul apei. Peştele trece din baltă p'rin acest sorb şi intră în oborul format de leasă şi g. sterp, de unde nu mai poate eşi şi unde se prinde cu prostovoalele. Crapul mai ales, se prinde în săltătoare, care sunt nişte saci mari de plasă, aşezaţi pe marginea g. sterp - deoparte şi de alta a sorbului. 9. - G. cu leasă - v. leasă. 10. - G. cui coteţe - v. coteţe. 11'. - G. de înclîidere. Toate lacurile dela sudul gurilor Dunării stau în legătură cu marea, fie printr’o serie de guri naturale* fie prin nenumărate gârle mici, săpate anume de pescari în limba de nisip ce separă lacul Sinoe de mare, prârle numite ericuri sau gârle de chefali. Peştele intrat din mare prin aceste gârle, în cele mai îndepărtate fundături ale lacurilor, este prins cu multă uşurinţă. Peştele intră începând dela mijlocul lui Aprilie, iar dela 20 Iulie, încep operaţiunile de închidere a acestor gârle, spre a se îîmpiedeca chefalii de a se întoarce în mare. G. de închidere se fac din pari bătuţi, deoparte şi de alta se aşează piatră şi apoi se prind cu leaţuri, lesele de nuele. In regulă generală, se închid întâi gurile dela mare - operaţie ce este de recomandat să se facă într’o singură zi apoi se închid treptat şi gârlele ce fac legătura între diferite ghioluri. Câteodată, se întâmplă ca dela mare să mai intre peşte şi atunci, a-ceste guri se mai lasă câtva timp deschise, putându-se în acest timp* închide gârlele ce separă lacurile mici şi în care a intrat destul peşte. La aceste g. se adaptează apoi diferite instalaţiuni de prindere: calcătorile, limbile şi coteţele. Dr. Antipa GARD-VIU. - Hort. - împrejmuire făcută cu plante vii cu sau fără ghimpi, care se ramifică începând de la pământ, se pretează uşor la diferite tăeri şi tuns, rezistente la schimbări atmosferice, umezeală sau uscăciune. Aceste împrejmuiri se fac pe limitele proprietăţilor şi mai mult pe cele agricole, a-vând ca scop delimitarea precisă, sigură şi permanentă, apărarea culturilor contra vânturilor şi crivăţ puternic, Drecun şi contra animalelor sau răufăcători ce ar încerca să pătrundă pe proprietate. Se recomandă ,pten-tru scopurile arătate, fiind: durabile, solide, eftine şi estetice. Plantele ce se pot întrebuinţa pentru garduri vii sau perdele de apărare sunt: 1. -cu ghimpi: Gledicia triacantos, Maclura, Crategus sau păducelul, măceşi2! sau trandafirul sălbatic, trandafirul de dulceaţă, salcâmul; 2. - fără ghimpi: dud, lemnul câinesc sau Ligustrum, liliac, carpen, Tuja, iar pentru perdele înalte: plopul, teiul, nucul. Plantele indicate se înmulţesc prin seminţe în pepinieră, în rânduri, la distanţă de 30 cm. sau ^se procură din comerţ. G. viu se plantează la 50 cm. de hotar, pe fundul unui şanţ, pe taluz sau la nivelul pământului de cultură. Plantarea se face pe unul sau două rânduri, la distanţă de 40 cm. între ele, iar pe rând la 20 cm., dacă sunt două rânduri şi în chincons sau la 15 cm. plantă de plantă, în cazul că sunt pe un rând. Prepararea terenului se face prin săpat adânc la 40 cm. şi în bandă lată de 60 cm.; -pe întinderi mari se poate ara adânc; lucrarea să se facă de preferat toamna. Primăvara, prin luna Martie, se nivelea- ză bine pământul şi se încep'e plantarea pue-ţilor tineri de vţnul sau doi ani, după ce li s’a făcut toaleta, scurtând rădăcinile la 20 cm., iar tulpina la 30 cm. dela colet. După mocirlire, cu ajutorul unui plantator, se procedează la plantat la distanţele arătate şi dealungul unei sârme, pentru a avea rândurile cât mai drepte posibil. După plantat se îndeasă bine pământul pe lângă puieţi, nelăsând afară decât tulpina, iar din urmă se face un mic bilon pe lângă rânduri. In timpul verii se udă, dacă este prea secetă, se plivesc buruenile şi se prăşeşte bine. In anii următori, ramurile crescute se tund la 20-30 cm. lungime. Părţile laterale se tund drept, pentru a forma un perete drept şi lat de 50-80 cm. deasupra; tunsul se face orizontal si în fiecare an se dă voe să crească înălţimea cu 20-25 em. Tunsul se face regulat, de 2-3 ori pe an şi atunci când ramurile sunt mai crude. Pentru g. vii se întrebuinţează foarfeci speciale de tuns. Se mai poate practica împletitul ramurilor laterale între ele, făcând astfel un gard de nepătruns. Prin tundeie şi împletire se urmăreşte a se ţine mereu gardul cât mai ramificat de la pământ. înălţimea gardului se menţine la 1.50-2 ,m. şi la aceiaşi grosime. Dacă plantele ce formează gardul, lăstăresc din pământ şi invadează terenul de cultură, se face un şanţ la 0.50 cm. de la baza gardului, pentru a op'ri trecerea peste limită, sau se taie cu ca&maua. C. Lup. GARDENIA. - Bot. - Gen din fam. Rubia-ceaelor, tribul Gardenieae. Plante lemnoase cu frunze pururea verzi, cu flori mari, axi- Fig. 979. — GARDENIA. lare sau solitare, frunze opuse şi stigmat clavat sau fusiform. Cuprinde aproximativ 60 specii tropicale şi subtropicale dintre care G. jasminoides si G. radicans, sunt cultivate la noi ca plante de florărie. - Fig. 979. GĂRGĂRIŢE. - Ent. - Nume sub care se cunosc diferite insecte, rhynchophore, de dimensiuni mai mari sau mai mici - dela un mm. până la câţiva cm. - aparţinând mai ales fam. Bruchidae şi Curculionidae. Sunt caracterizate printr’un rostru - prelungire a capului - mai mult sau mai puţin alungit, îndreptat înainte sau încovoiat şi pe care se inseră antenele. Produc mari pagube a-griculturii, atacând un număr însemnat de GĂRGĂRIŢE 656 plante agricole. Dintre cele mai păgubitoare sunt: g. mazării, a grâului, a morcovului, a rapiţei etc. După cum se va vedea şi la descrierea fiecărei specii în narte, mijloacele de luptă contra lor sunt diferite, după cum este vorba de adult, larvă sau crisalidă şi merg dela pulverizaţii de nicotină, tratamente cu sulfură de carbon etc. până la a^ernarea culturilor. I. - G. mazării, lintei, bobului, fasolei şi altor leguminoase. Cele mai principale g., ce atacă aceste plante, sunt mai ales speciile genului Bruchus care face parte din fam. Bruchidae, vecină Curculionidelor. A-proape toate speciile trăesc în boabele plantelor leguminoase. Se disting prin rostru scurt, corp gros, antene dinţate - ca dinţii de ferăstrău. 1. - G. mazării - Bruchus pisorum L. Fig. 980. - Frecventă peste tot unde se cultivă mazărea - Pisum sativum. - Se crede că are ca origină Asia minoră şi septentrională, de unde s’ar fi răs-p'ândit apoi în toată lumea. Adultul îşi începe activitatea primăvara, când iese din magazii, sburând în zilele calde pe deasupra culturilor de mazăre, care în acel timp sunt în floare. Se distinge de celelalte specii prin pronotum, care este 1V2 ori rnai larg decât lung şi puţin Fig. 980. — Bruchus pi- lărSit: al bază* Pici°a' sorum - GĂRGĂRIŢĂ re*e anterioare gal-MAZĂRII. bene, cele interme- diare negre, coapsele picioarelor posterioare au câte un dfinte ascuţit şi deasemeni extremităţile tibiilor sunt prevăzute cu dinţi ascuţiţi, însă ceva mai mici. Antenele sunt negre. Insecta mă- soară 4-5 mm. lungime şi 2-2,5 mm. lărgime. Până la formarea păstăilor, adultul s,e alimentează cu petale, polen şi chiar cu frunzele. Când păstăile s’au format, are Ioc copularea, dup'ă care femela depune ouăle pe păstaie, lipindu-le ,aici cu o materie mu-cila,ginoasă; ouăle pot fi numeroase pe aceiaşi păstaie, însă nu se desvoltă decât atâtea larve, câte s,eminţe sunt în păstaie. Oul este galben, ovoid; fiecare femelă de-¡p’une dela 4-500 ouă. Se pare că diversele var, de mazăre nu sunt egal de atacate de sr.; unele sunt mai rezistente, altele mai puţin. După 8-12 zile, iese larva primară, care are 1-1,5 mm., este de culoare albă roşietică, perii protoraxului şi capul brun, prevăzută cu picioare mici, triarticulate. Larva primară oerforează cutícula şi ţesutul păstăii. - Fig. 981 - apoi face o mică deschidere în bob, în care şi rămâne; perforarea se face în timp de 1-2 zile. După ce a ajuns în bob, larva se jupoaie şi ia forma de larvă secundară. A-ceasta este de culoare albă, fără picioare, păr, sau fără decoraţiuni. In acest timp, planta a ajuns aproape de complecta des- Fig-. 981. — BRUCHUS PISI pe păstaie de mazăre. voltare. O parte din mazăre se recoltează, fie pentru mâncare, în care caz, larvele din boabe sunt distruse, fie pentru sămânţă şi în acest caz, larvele ajung să-şi desăvârşească evoluţia. Durata evoluţiei larvei este de 40-45 zile, după care face în bob un opercul - ne detaşat complect - prin care iese. Aproape în acelaşi timp, are loc şi nimfoza care se desăvârşeşte aproximativ în timp de 1 0 zile, dacă atmosfera nu este prea uscată. Adultul atinge completa desvoitare în August şi cea mai mare parte din ei rămân imobili până în primăvara; unii stau astfel ascunşi prin diferite locuri ferite. De obiceiu g. aceasta are numai o generaţie pe an; nu se îmulţeşte în boabele uscate, cum se întâmplă cu alte g. Favorizarea îmul-ţirii g. se face prin înmagazinarea boabelor de mazăre atacate. In primăvară, însămânţând boabe atacate, acestea nu numai că nu dau naştere la plante, dar eliberează g. care se pot îmulţi în pământ. 2. - G. bobului - Bruchus rufimanus Boh. Atacă nu numai bobul, ci şi alte leguminoase: mazăre, fasole, etc.; este deci poli-fagă. Arie de răspândire mare; în America s’a observat deabia în 1 909. Adultul are pi- 657 GĂRGĂRIŢE cioarele anterioare în întregime de culoare galbenă, iar coa,psele de culoare mai întunecată; picioarele intermediare şi posterioare, negre. Pronotumul de lungime, cam tot atât cât şi lăţimea. Coapsele posterioare şi tibiile posterioare prevăzute cu dinţi ascuţiţi. Biologia seamănă cu a g. mazârii: primăvara, adultul ouă pe păstăile de bob şi după ecloziunea larvelor, acestea intră în păstaie, rămânând la locul de intrare o deschidere cât un vârf de ac, care cu timpul deşi se închide, continuă totuşi să fie vizibilă; după jupuire, larva devine apodă. După ce bobul a fost recoltat şi depozitat, larva ese din bob şi se transformă în nimfa, iar după alte 10-15 zile, ajunge adult. - Fig. 982 - Fig-. 982. — Stricăciuni produse de BRUCHUS rufimanus Boh. Acesta este la început moale, de culoare gălbue şi numai după puţin timp, ajunge forma definitivă. Are o singuri generaţie pe an şi nu se înmulţeşte în Loabele uscate din magazii. Se observă o mare mortalitate la această g.: astfel, duoă Campbell, din 100 ouă, circa 40 dau indivizi care pot să ajungă la completa maturitate. In timpul invaziunilor mari, un bob poate conţine 2-4 insecte, care fiind însămânţate, dau procent mic la germinaţie, îmbogăţind şi pământul cu g. Are mulţi duşmani: Sigalphus pallipes Curt, Cheremyhis rubiginosus Nees., Pediculoides ventricosus Newp. 3. - G. măzărichii - Bruchus brachialis Fahr. Specie mai puţin cunoscută, răspândită în partea meridională a Europei şi în Europa centrală. Are aceleaşi condiţii de desvoltare şi face aceleaşi stricăciuni ca şi precedentele. Atacă Vicia villosa şi de asemenea măzărichile necultivate. Caracteristic e faptul că adultul îşi tae un opercul în sămânţă şi iese, însă nu poate străbate ţesutul păstăii care este fibros şi uscat şi rămâne aci prizonier până la dehiscenţa normală a păstăii. Şi această g. are numeroşi paraziţi. 4. - G. lintei. a. - Bruchus sîgnaticornis Gyll. Atacă lintea. De origină mediteraniană, nu se găseşte în America. E puţin studiată, are dealtfel o arie de răspândire mai mică decât celelalte g. b. - Bruchus lentis Frohl. nu trăeşte decât pe linte si produce stricăciuni în regiunile mediteraniene. 5. - G. fasolei, a. - Acanthoscelides obso-letus Say. Foarte răspândită în alte ţări, mai puţin la noi. Atacă leguminoase din ge- Fig. 983. — Boabe de fasole atacate de ACANTHOSCELIDES OBSOLETUS Say. nul Phaseolus, producând pagube mari. Ouăle sunt depuse de adult, nu izolat, ci în pachete de 10-20, pe suprafaţa păstăii, sau chiar în interior, dacă găsesc vre-o deschidere; după incubaţie, larvele primare se plimbă pe suprafaţa păstăii şi numai târziu pătrund în interior. Adulţii ieşiţi din prima generaţie, dau încă o generaţie, care ajunge la maturitate în magazie, unde se înmulţesc în foarte scurt timp, depunând ouăle pe boabele uscate - Fig. 983 - şi astfel se pot succede în magazie 2-3 generaţii, după împrejurările climaterice. - Fig. 984. - b. -Callosobruchus chinensis L. Atacă de asemeni diferite soiuri de fasole şi pe lângă a-cestea, încă: năutul - Cicer arietinum şi lin- Fig. 984 — ACANTHOSCELIDES OBSOLETUS Say. ieşind dintr’un bob de fasole. tea. Puţin răspândită în Europa, se crede că este aclimatizată aici. Biologia la fel cu celelalte g. Combaterea g. descrise mai sus. In câmp, se luptă greu; aici, 2 posibilităţi ar fi de luptă: alegerea de soiuri relativ rezistente, sau precoce - unele g. ca Bruchus brachialis apărând mai târziu, - sau stropirea păstăilor cu substanţe ovicide şi insectifuge, făcân-du-se 2 tratamente la o săptămână interval între ele, cu emulsie de uleiu de alune americane 2%t în care s’a încorporat un in-sectifug. Ca măsuri de ordin general: nu se recomandă cultura aceleiaşi leguminoase mai. 42 GĂRGĂRIŢE 658 mulţi ani, la rând, pe acelaş teren - această precauţiune dând bune rezultat» mai ales la linte - şi în al doilea rând, să se evite însămânţarea de seminţe ce conţin g. vii; dacă nu se poate altfel, trebue neapărat să se desinfecteze, cu ajutorul sulfuiei de carbon, sau altfel. Pentru seminţele înmagazinate, atunci când este vorba de g. ce au numai o generaţie pe an - toate g. descrise mai sus, exceptând pe Acanthos-celides obso-letus, - nu se cere neapărat urgenţă în desinfectare, de oarece stricăciunile nu se înmulţesc în timpul conservării; toată grija trebue pusă în aceea de a nu lăsa să scape afară din magazie g. care primăvara ar începe ouatul. Deci, seminţele trebue ţinute în localuri bine închise, sau chiar în butoaie ermetic închise; unii chiar recomandă să fie ţinute astfel, timp de 2 ani, înainte de însămânţare, g. murind în acest interval, procedeu ce este mai puţin recomandabil decât desinfectarea, deoarece puterea germinativă scade mult. Pe lângă evitarea răspândirii în natură, în cazul când avem de aiface cu g. fasolei - Acanthoscelideis ob-soletus -, se recomandă şi urgenta desinfectare, de oarece această g. are facultatea de a se înmulţi în seminţele uscate, şi a da, chiar în magazie, mai multe generaţiuni. Desinfectarea se face deobiceiu cu sulfura de carbon - v. ac. - Când avem de tratat cantităţi mai mici, acestea se pun într’un butoi fără fund, care se ump'le până aproape de gură, se pun deasupra seminţelor farfurii sau străchini, cu sulfură de carbon, se acoperă cu o muşama, astfel ca totul să fie ermetic închis. Doza este de 1 kg. sulfură de C. la 1000 kg. sămânţă. Se lasă astfel 30 ore, după care se desleagă butoiul la gură, se înlătură farfuriile şi se împrăştie sămânţa într’un strat subţire, vânturându-se, pentru a se aerisi. Cantităţile mai mari se tratează direct în magazii sau silozuri, ermetic închise. Pentru aceasta, se aşează seminţele pe duşumea în straturi suficient de subţiri, pentru ca vaporii de sulfură de C. să poată străbate toată grosimea stratului. Farfuriile Stau străchinele cu sulfură de c. se aşează deasupra, calculând doza ca mai sus şi îngrijind oa farfuriile să fie egal de depărtate între ele. Du,pă 30 ore, se vântură şi aeriseşte recolta desinfectată. In manipularea sulfurei de C., trebue să ne ferim a umbla cu foc, fiindcă această substanţă este inflamabilă. Se poate întrebuinţa, cu mai puţin succes însă, oxidul de etilen. Americanii întrebuinţează şi alt procedeu: trecerea seminţelor timp de 30 minute într’un cuptor, la temperatura de 55° sau 60°. Prin aceasta, g. sunt omorâte, iar umiditatea din seminţe micşorată, fără însă ca puterea germinativă siă sufere; prin aceasta, unele legume, ca fasolea, este pusă şi la adăpostul atacurilor ulterioare, fiindcă jy. nu atacă se- minţele de fasole cu un procent de umiditate sub 20. Seminţele de fasole se pot protegui şi dacă le ţinem într’un siloz ermetic închis, de oarece g. sunt asfixiate de gazul carbonic ce îl degaje seminţele prin respiraţie. 6. - G. la alte leguminoase - Sitona, din Curculionidae. Diferite specii ale genului Si-. tona trăesc pe toate plantele leguminoase, fără preferinţă. Dintre acestea, S. lineatus este cel mai periculos. Insectă mică - 4-5 mm., culoarea cenuşie, rostru turtit, torax scurt, pronotum-ul ,p'unctat des ş’. fin, elitre solzoase. Se găseşte în toată Europa. Adultul apare primăvara şi atacă frunzele tuturor leguminoaselor: mazăre, trifoi, bob, etc. - Fig. 985. - Face crestături semicirculare pe marginea frunzelor. Acuplarea se face din primele zile, ouatul ţine mult; ouăle sunt depuse ,p'e frunzele şi lujerii leguminoaselor. Larvele se a-fundă în pământ şi se hrănesc cu nodo-zităţile depe rădăcinile acestor plante, iar mai apoi, chiar cu rădăcinile fine. Larvele ieşite din ultimele ouă se afun- Fig1. 985. — Mazăre atacată de SITONA LINEATUS. Fig. 986. — TA-NYMECHUS PALLIATUS. dă în pământ .unde-şi formează o locuinţă în care se face şi nimfoza; o parte din adulţii acestora, hibernează în pământ până în primăvară. Combaterea se face cu soluţii arsenicale. IL - G. la cereale: porumb, grâu, orez, etc. 1. - G. porumbului - Tanymechufc pallia-tus. Insectă ce atacă frunzele plantelor tinere de porumb, stânjenindu-le astfel în des-voltare. Are 8-12 mm. lungime, este de culoare neagră, corpul alungit şi acoperit de perişori de culoare cenuşie-albicioasă - Fig. 986 -; rostrul de formă patrunghiulară. Nu atacă numai porumbul, ci şi alte plante 659 GĂRGĂRIŢE cultivate: fasole, tutun, etc. Cea mai mare parte din timp şi-o petrece stând ascuns sub bulgării de pământ, iar când timpul este frumos, mănâncă frunzele plantelor tinere de porumb. Copularea are loc tot primăvara şi ouăle de 1-1,2 mm. mărime, sunt depuse sub bulgării de pământ; la început sunt de culoare albă, mai ap'oi devin brune Fig. 987. — CALANDRA GRANARIA — la stânga; CALANDRA ORYZAE — la dreapta. închis. Larvele sunt fără picioare şi de culoare gălbuie-albicioasă. Atacul constă in roaderea frunzelor, putând reteza chiar plante întregi, în care caz se produc multe goluri în lan. Atacul este cu mult mai puternic, atunci când vegetaţia este întârziată. Combaterea. In chip indirect se combate prin semănarea cât mai de timpuriu si obţinerea - prin cultură raţională - a unor plante care să şe desvolte cât mai repede. Direct, se întrebuinţează stropirile cu soluţii de arsenic, sau cu cloruiă de bariu. Concentraţia soluţiei de arsenţat este de 1,5°/oo> iar a clorurii de bariu de 2-4%. 2. - G. grâului - Calandra granaría L. -şi - 3. - G. orezului - Calandra oryzae L. Le studiem împreună, pentrucă ambele specii fac parte din acelaş gen, Calandra, din fam. Curculionidae, ambele au mari asemănări şi în ceiace priveşte anatomia şi în ceiace priveşte biologia şi atacând aproape toate fructele de cereale înmagazinate şi mai cu deosebire: C. granearía-cariopsele de grâu, iar C. oryzae pe cele de orez. Au corpul alungit, de 4-5 mm., de culoare brună negricioasă, glabre sau cu păr scurt, capul cu un rostru, în vârf cu aparatele bucale -Fig. 987 rostrul arcuat, mai puţin lung decât pronotum-ul, lărgit la bază şi cilindric la vârf. Antenele îngenunchiate, cu primul articol mai lung; protoraxul trunchiat înainte, aproape paralipipedic, mai mult lung decât larg. Elitrele ceva mai lungi decât protoraxul, striate şi punctate. Cele 2 spe- cii se deosebesc între ele prin: mărime, g. grâului este mai mare decât cealaltă; culoare, brună mai închisă la g. grâului, interstriile elitrei cu puncte la C. Oryzae şi nepunctate la C. granaría etc. Importanţă mare pentru noi nu prezintă decât C. granaría, aria ei de răspândire fiind mai ales regiunile temperate şi reci, pe când pe cealaltă -g. orezului -, o întâlnim frecver t mai ales în Nordul Africei; importanţa acesteia este scăzută pentru noi şi din faptul că orezul se cultivă în f. mică măsură la noi. Şi în privinţa condiţiunilor de trai, cele 2 specii se aseamănă. Ambele se găsesc în fructele uscate ale tuturor cerealelor, atât în stadiul de adult, cât şi în cel de larvă, ba uneori se găsesc şi în pastele alimentare. In unele condiţii favorabile, g. orezului, otacă cerealele - orez, porumb - chiar în câmp. C. granaría nu atacă decât cerealele din magazii. Adulţii hibernează ca atare, iar primăvara încep ouatul după circa 20 zile deîa copulare; ouatul ţine câteva luni, femela depu-nând câte 1-2-3 ouă pe zi, toate aceste fapte depinzând de condiţiunile mediului ambiant; în general, spre toamnă ouatul încetează. In vederea ouatului, femela tae cu mandibulele bobul, introducând complet rostrul şi crestând astfel o galerie de circa 1,5 mm., după care retrage rostrul, se întoarce cu partea posterioară şi introduce în această escava- Fig\ 988. — Sus: CALANDRA GRANARIA. Jos: C. oryzae, ambele văzute din profil. ţie aparatul de ouat, depunând un ou, împreună cu o substanţă mucilaginoasă, care apoi se întăreşte, închizând astfel excava-ţia. După câtva timp - depinde de condiţiunile mediului - iese larva, care puţin timp după aceea, prin mişcări repetate, rupe coaja oului, pătrunzând asitfel în loja făcută de femelă. Larva se hrăneşte cu conţinutul bobului şi în scurt timp, îşi lărgeşte galeria; larva este lungă de 2,5-3 mm., cu capul GĂRGĂRIŢE 660 emisferic, brun, mandibule cu im dinte intern pronunţat, palpe maxilare groase, puternice, p'rotorax nedivizat* 10 segmente abdominale; larva în general bombată dorsal şi turtită dedesubt. Stadiul de larvă durează în general o lună, după care larva secretă o substanţă salivară şi apoi se jupoaie, trans-formându-se în nimfă; după cârva timp, a-dultul este gala format şi iese din bob spre a se acupla, ouarea durând până toamna; apar mai multe generaţiuni, iar ultimii a-dulţi ieşiţi, .petrec astfel iarna. Combaterea. Pentru lupta contra acestor g., trebue să avem în vedere faptul, că la temperatura de 45°-50° sunt omorîte; la fiig, rezistă mai bine, exceptând pe C. oryzae care nu poate rezista mult timp la 0°. Dintre paraziţii lor cităm: Aplastonopha vandinei Tuck., Lariophagus ouncticallis Mol, Chaspaspila elegans Westro, Bruchiabus laticeps Ashm., Cephaionomia quadridentata, etc. III. - G. la Leguminoasele furajere: trifoi, lucerna etc. 1. - G. lucernii - Otiorrhynchus ligustici L. din fam. Curculionidae, polifagă, atacând mai cu deosebire lucerna. Este o g. care are capul acoperit cu pete negricioasa, mai închise la culoare în lungul striilor elitrelor, lungimea de I 0-12 mm., rostrul lung, carenat deasupra, cu granulaţiuni ,pe to-rax şi elitre - Fig. 989. - Se distinge de alte specii ale genului, prin aceia că tibiile anterioare sunt turtite la extremitatea lor şi curbate spre exterior. Se găseşte în toată Europa şi atacă şi alte plante nu numai legumi-Fig. 989. — OTIORR- noase. Adulţii apar HYNCHUS LIGUSTICI L. primăvara şi după — văzut de deasupra, puţin timp,^ încep ou-atul. Condiţiunile de trai sunt puţin cunoscute. Întâlnim şi înmulţirea partenogenetică, precum şi fecun-daţia încrucişată. Larvele eşite din ouăle depuse ,p'e sol, atacă rădăcinile până toamna, când se itransifortnă, mai întâi în nimfă, apoi în adult, petrecând iarna aisitfel. Nu se cunosc inamicii naturali nici mijloacele eficace de luptă, mai ales în lucerniere. 2. - G. trifoiului - Phytonomus nigrirostris. Diferitele specii ale genului Phytonomus a-tacă tot felul de leguminoase furajere. Are picioarele, antenele, marginele elitrelor roşcate, lungimea corpului de 3-4 mm., primul articol al antenelor foarte desvoltat. Adultul petrece iarna sub resturi vegetale, pe câmp. Primăvara se hrăneşte cu nărţ*.le moi ale păstăilor, după care începe ouatul. Ouăle sunt depuse în mici grupe, pe lăstarul plantei şi sunt lăsate la suprafaţă, sau introduse în ţesutul plantei, prin inciziile făcute de insectă, cu rostrul; ouăle sunt mici, galben-îiichis şi larvele ce ies la puţin timp după ouat, rod de asemenea părţile moi ale leguminoaselor. Larvele au ca,pul mic şi brun şi-şi ţin corpul - care este de culoare verde - curbat. După un timp, sub frunze larva ţese o gogoaşe, în care se petrece nymphoza, apărând după puţin şi adultul. 3. - G. altor leguminoase furajere, a. -Phytonomus zoilus Scop. G. mare 7-10 mm. lungime, culoare gri, antenele şi picioarele Fig. 990. — PHYTONOMUS ZOILUS. de culoare închisă, elitrele cu interstrii ne-perechi, rostrul scurt şi terminat cu mandibule. - Fig. 990. - Adulţii apar târziu, la începutul verei, sunt diurni, hranindu-se cu frunze de trifoi sau lucernă. Femela depune eşalonat, până în toamnă, un mare număr de ouă, aşezându-le î:n mici escavaţiuni făcute de femelă cu ajutorul rostrului; ouăle pot fi depuse şi pe tulpini moarte, în care caz sunt aranjate în pachete. Ouăle depuse spre finele toamnei, ca şi larvele care n’au apucat să se desvolte suficient, r-.or în timpul iernei. Larvele de abia în primăvara următoare, îşi desăvârşesc creşterea, în timpul iernei creşterea fiind insensibilă. Primăvara, larvele ajung 10-15 mm. lurgime, sunt apode, recurbate, de culoare verde clar, a-fară de cap. Larvele fac cele mai mari stricăciuni primăvara, când distrug ţesuturile frunzelor şi păstăielor la leguminoasele furajere. Plantele, mai târziu, totuşi dau din nou, dar cu mai puţină vigoare şi chiar înfloresc neregulat, tardiv însâ. Când au atins des-voltarea completă, larvele cobor în pământ, 661 GĂRGĂRIŢE unde ţes un cocon, în care se petrece nim-foza. Fig.' 991. — Pagube produse de PHYTONOMUS VARIABILIS Herbst., pe trifoiu. Fig. 992. — OEUTHORRHINCHUS PLEURO-STIGMA Maroll. — văzut de deasupra. b. - Phytonomus variabili« Herbst. Seamă-jiă anatomiceşte cu precedenta şi atacă toate leguminoasele furajere. Se găseşte în toată Europa, de asemenea în America. Biologia ei diferă de a speciei descrisă mai sus. Iarna o petrece ca adult, ascuns în ccle mai variate ascunzişuri, iar primăvara după copulare, depune ouăle pe părţile aeriene ale leguminoaselor şi rar pe sol. Larvele cresc până la lungimea de 10 mm. şi se hrănesc cu părţile aeriene ale leguminoaselor. - Fig. 991. - Până în toamnă, larva îşi sfârşeşte metamorfoza, astfel că adultul are şi el timp să provoace stricăciuni. Lupta contra speciilor genului Phytonomus este foarte grea, dacă nu imposibilă. In general, se lecomandă - dacă se poate - ca să nu se cultive mai mult de un an o leguminoasă pe acelaş loc. Deasemeni, există diferite Hymenoptere, Fig. 993. — Plăntută de varză, având o gală produsă de CEUTHORRHYNCHUS PLEUROSTIGMA. care, în mod natural, sunt duşmanii temuţi ai acestor g. IV. - G. la crucifere. 1. - G. verzei. a. -Ceuthorrhynchus pleutostigma Marsch. Corpul de culoare gri închis, de 2-2,5 mm.; partea superioară a corpului acoperită cu peri, iar cea abdominală cu plăci de culoare alburie. - Fig. 992. - Adultul captare în primăvară şi se alimentează cu lăstiri şi butoni florali de ai cruciferelor sălbatece. După acuplare, femela face la baza coletului o incizie, cu ajutorul rostrului şi apoi se întoarce şi depune un ou pe care îl acoperă cu o secreţie specială. - Fig. 993. - Larva ce apare puţin timp după aceia, fece o mică GĂRGĂRIŢE 662 galerie în ţesuturile plantei, de formă sferoi-dală şi de mărimea unui bob de mazăre. Larva complet desvoltată, are 3-4 mm. lungime, este alburie, capul brun, coTpul curbat. Ea roade ţesutul, ese şi se afundă în pământ, unde se petrece nimfoza. Adultul iese din pământ şi atacă iarăşi plantele cultivate şi sălbatece. Acesta este ciclu: al doilea, este următorul: adulţii apar prin Iunie şi du,pă o perioadă de hrănire, cu cru-cifere, se acuplează şi ouă în modul în care am văzut, pe coletul verzelor. Câte odată, se poate, ca în acelaş timp, să fie depuse mai multe ouă la coletul acele'aşi plante, şi astfel se pot Droduce tumori, care uneori ajung de mărimea unui pumn. Larvele îşi petrec metamorfoza în pământ. Combaterea este grea. Ca mijloc indirect, se recomandă distrugerea leguminoaselor sălbatece prin foc. Unii autori recomandă răspândirea, - la piciorul plantelor tinere de varză, repicate, -de diverse substanţe insectifuge: amestec de var şi sulf, sau gips şi creuzot. b. - Ceuthorrhynchus quadridens Panz. Se recunoaşte dintre speciile precedente, prin-tr’o pată dreptunghiulară, de culoare albă, ce se află la partea anterioară a elitrelor, prin tarsu'l şi extremităţile 'tibiei, de culoare roşie, elitrele decorate cu strii foarte fine, -Fig. 994 - etc. Adulţii după o iarnă petrecută în diferite adăposturi naturale, se urcă, primăvara, pe crucifere sălbatece sau cultivate şi mai ales pe muştar. Este foarte fricos, de aceia, la cel mai mic şoc, cade jos mici. In general, galeriile săpate sunt în lungul plantei şi pot coborî până la rădăcini. Larvele au forma recurbată, sunt de culoare albă, cu capul galben sau roşcat. Plantele atacate îngălbenesc, iar frunzele de varză îşi pierd turgescenţa, devenind flasce. Larvele după câteva jupuiri, se afundă în pământ unde se petrece nimfoza, adulţii a-perând du,p'ă puţin la suprafaţă, pentru ca odată cu venirea frigului, să se afunde din notu în pământ, unde stau până primăvara, c. - Baridae, trib din Coleoptere fam. Cur- Fig-. 995. - Cap şi torax ele CEUTHORRHYNCHUS. F.g. 994. — CEUTHORRHYNCHUS QUADRIDENS Panz. pe pământ şi rămâne nemişcat un timp, făcând pe mortul, după care se urcă din nou pe plante sipre a se hrăni. Femela de,p'une ouăle în pachete, dealungul nervurelor principale ale frunzelor de varză, mai mult sau mai puţin sub epiderma acestora. Larvele au capul disproporţionat de mic, sunt de culoare galbenă, şi pătrund în interiorul ţesuturilor, unde formează galerii. Fiecare larvă din cele .provenite din acelaş pachet, de obiceiu urmează aceiaşi galerie; cele născute mai în iarnă, sunt mai puţin viguroase şi dau naştere la adulţi de asemenea mai Fig. 996. — Plantă tânără de varză, atacată tle larvele lui BARIS CAERULESCENS. culionidae, vecin cu Ceuthorrhynchidae. Insecte mici - 4-6 mm., alungite, de culoare bîeu-negru sau verzui, rostrul lung; se deosebesc uşor de speciile genului Ceuthorrhynchus. Speciile cele mai răspândite sunt cele ce urmează. Baris Caerulescens Scop. Femela adultă ouă primăvara pe tulpini, pe peţiolul sau pe coletul plantelor tinere de varză, introducând ouăle în mici escavaţiuni făcute cu ajutorul rostrului în ţesuturile organelor amintite. Larvele produc mici galerii, care sunt lărgite, paralel cu desvoltarea lor. Baris chlorizans Germ. are aceiaşi evoluţie şi tinerele plantule de varză atacate se sfăşie în lung, desicoperindu-se vederii, galeriile făcute de larvă. - Fig. 996. - Nimfoza are loc în aceleaşi galerii. Ca duşman, Ba-ridae-le au un Hymenopter - Bracon glaphy-rus -. Mijloace directe propriu zise de luptă, nu avem. Se recomandă distrugerea din câmp a cocenilor de varză rămaşi. 2. - G. mu ş tarului - Ceuthorrhynchus assi-milis Payk. Seamănă cu precedentele. - Fig. 997. - Primăvara, aduhtul produce înţepături fine pe lăstarii tuturor cruciferelor, dar mai cu deosebire pe cei ai muştarului. Deşi acuplarea are loc cu mult înainte, femela aşteaptă ca planta să fructifice, depunând ouăle în miici inciziuini făcute pe silicue. Larvele devoră întregul conţinut, sau chiar întreaga sâlicuă. După un timp, larvele ies din fruct, se lasă să cadă pe pământ şi îşi petrec nimfoza în pământ. Adulţii apar nu mult după aceea şi se hrănesc cu florile Cru- Fig. 999. — BRAOHY- silicua de CERUS TRANSYERSUS Cresson. Ol. ciferelor sălbatece sau cultivate, iarna pe-trecând-o afundaţi în pământ. Este foarte greu de luptat contra aceste insecte; se recomandă distrugerea depe lângă culturi, a plantelor crucifere sălbatece. 3. - G. Cressonului - Amalorrhynchus me- lanarius Step'h. Curoulionid negru, de 2 mm. seamănă cu speciile genului Ceuthorrhynchus, de care ae deosebeşte prin aceea că marginea anterioară a pronotum-ului este ridicată în formă de guleraş. Adulţii apar primăvara, femela depunând în interiorul sili-culelor tinere, câte un ou. - Fig. 998. - Larvele sunt albe, fără picioare, capul de culoare galbenă, puţin curbate, şi cu cele 3 segmente toracice foarte lărgite. Larva devorează 4-6 seminţe din sdlicuă şi după puţin tim,p, se transformă în nimfă, tot în interiorul sfiilicuei. Adultul faice apoi în peretele fructului mici găuri pe unde iese, aşteptând primăvara spre a se înmulţi. Este greu a se lupta contra acestei g. V. - G. la alte plante erbacee cultivate. 1. - G. la unele legume, a. - G. morcovului - Liparus Coronatus Goeze. Curculionid mare, de culoare neagră, strălucitoare, având o lungime de 12-15 mm. Pronotum-ul tot atât de lung cât şi larg, rostrul alungit şi încovoiat, punctat des şi cu mandibule puternice; elitrele ovale, strii p'uţin profunde şi puţin ovale. Se găseşte pe umbelifere, fie ,pe frunze, fie pe piciorul plantei şi la cel mai mic şoc, rămân imobile. Adultul femelă, după o iarnă p’etrecută în amorţire, se afundă în pământ şi depune ouăle aproape de extremităţile rădăcinilor morcovului. Larvele albe, fără picioare, arcuate, pătrund în rădăcini şi formează galerii până aproape de colet; morcovul se strică şi nu mai poate fi întrebuinţat în consumaţie. S,p're iarnă, larvele se afundă în pământ şi acolo se transformă în nimfă către primăvară şi numai în vară iese adultul Ia suprafaţa solului, hră-nindu-se cu părţile aeriene şi subterane ale morcovului. Iarna adultul se afundă în pământ şi acolo stă până în primăvară. Combatere. Mijlocul cel mai eficace, este acela de a smulge legumele înainte de luna Octombrie, toate larvele fiind astfel distruse, odată cu rădăcinile atacate. b. - G. anghinarii - Apion Carduorum Kirb. Face parte din fam. Curculionidae, are rostrul alungit, curbat spre bază, antene în-genunchiate, 3-3,5 mm. lungime, culoare bleu neagră, strălucitoare deasupra şi neagră dedesubtul cor(p'ului. Elitrele fin păroase, cu strii. Larvele formează galerii numeroase pe peţiolul şi nervurele frunzelor de anghi-nare. Larvele sunt de culoare albă, fără picioare, curbate, cap galben. Frunzele atacate încep să se îngălbenească, mai ales cele dela bază. Nimfoza se petrece în galerii, iar adultul iese şi-şi petrece timpul la suprafaţa frunzelor. Combatere. Smulgerea şi arderea tuturor frunzelor atacate. 2. - G. la flori. a. - G. la Cyclamen -Otiorrhynchus rugosostriatus Goeze. 'Curculionid de 6-7 mm. lungime, negru brun, antenele şi picioarele brun-roşietice, prono-tumul globulos, elitrele ovale. Adulţii sunt GĂRGĂRIŢĂ 664 nocturni, ziua urcându-se p’e frunzele de trandafiri, Rubus, cu care se hrăneşte. Larvele distrug rădăcinile şi baza bulbului, tocmai în timpul când plantele sunt puse în ghivece. Combatere. Amestecul de naftalină în pământul ghivecilor, ca şi sulfura de carbon în ghivece, dau bune rezultate. b. - G. la Liliaceae - Brachycenls transver-sus Ol. atacă toate Liliaceele, dar mai cu seamă narcisele. Se găseşte mai ales în A-frica de Nord. Curculionid de talie mare, circa 2 cm., culoare cenuşie pământie, capul larg, rostrul scurt, cum sunt de altfel şi antenele, elitrele larg globuloase. Sunt aptere, picioarele în schimb sunt robuste şi pubescente. - Fig. 999. - Nu i se cunoaşte bine biologia; cele mai mari stricăciuni le fac larvele care atacă bulbii, pe când adulţii mănâncă frunzele. Combatere. Se recomandă distrugerea adulţilor prin strângerea lor, pulverizarea frunzelor cu soluţiuni arseni-cale, sau prin pudre de fluosilicat de bariu. VI. - G. la pomii fructiferi. 1. - G. alunului. - Balaninus nucum - v. Balaninus. 2. - G. castanei . Balaninus elephas Gyll. Talie de 6-9 mm., rostrul femelei are lungimea corpului, fiind dublu cât a bărbatului. - Fig. 1000. - Picioarele lungi, antenele de asemenea lungi, fine şi pubescente. Este răspândit mai ales în Europa meridională, mai puţin în cea temperată, castanul fiind un arbore mai ales de climă meridională. Fig. 1000. — BALANINUS ELEPHAS Gyll. După o perioadă de alimentare, adulţii se împreună, iar după puţin, femela fecundată face în ghinda diferitelor specii de stejar sau în castană în stadiul tânăr, mici perfora-ţiuni, se întoarce cu aparatul de ouat, de-punând un ou, apoi se aşează din nou în poziţia iniţială şi-l aranjează cu trompa. In general, femela depune un ou de fiecare fruct, dar se poate, ca pe acelaş fruct, să se gă-seascjă mai multe ouă. Oul eate alb, neted. Larva are 10-15 mm. Fructele atacate cad de obiceiu la pământ. După desvoltarea complectă, larva perforează fructul, iese şi se afundă în pământ. Nimfoza se petrece aici primăvara târziu. Combatere. Desinfec-tarea castanelor cu sulfură de carbon, sau apă caldă. Castanele atacate de această g. sunt apoi invadate de mucegai. Toate mijloacele de combatere propuse sunt puţin eficace. i 3. - G. la alţi pomi fructiferi, a. - Rhynchi-tes bacchus L. atacă arborii fructiferi în general, găsindu-se mai ales pe pruni, cireşi, etc. Are talie potrivită, 6-7 mm. de culori Variabile, corpul acoperit de pubescenţe, rostrul puternic, lung, antenele în repaos îndreptate înainte - Fig. 1001 -, paralel cu rostrul, elitrele punctate, formând linii din *puncte întrerupte. G. petrece iama fie sub formă de adult, p’rin crăpături, pe sub frunze uscate, etc. fie sub formă de larve, în pământ, sau în fructe atacate de Monilia. Pri- Fig. 1001. — RHYNCHITES BACCHUS — femela în repaus pe un mugure. măvara, o găsim pe diferiţi arbori fructiferi, dar mai ales pe pruni şi meri, pe care se concentrează de obicei. - Fig. I 002. - Atacul se produce treptat, întâi asupra mugurilor, apoi asupra tinerelor frunze, flori şi apoi fructe. După această perioadă de hrănire, ce durează până la o lună, urmează depunerea ouălor. Femeia face în ţesutul organului -lăstar -, pe care vrea să ouă, două galerii, servind una pentru a primi oul, iar cealaltă pentru a provoca uscarea ţesutului în jurul Fig. 1002. — Cireşe având o incizie a pe.dunculului produsă de RHYNCHITES BACCHUS L. primei. Larvele distrug prin galerii pulpa fructului, înfundându-se ap2. — PORCUL ŞVĂBESC. desheim şi multe alte rase, n’au decât importanţă locală. Numărul lor este în descreştere, fiind treptat înlocuite ou rasele de porci nobile sau înobilate. A. Mau. GERMEN. - Bot. - V. embrion. GERMINAŢIE. - Fit. - Sin. germinare, în-colţire. Procesul fisaologic şi morfologic care are loc atunci când punem sămânţa în con-diţiuni de viaţă - apariţia radiculeîor embrionare şi a gemulei, - sau durata de timp în care noua plantulă trăeşte din rezervele seminţei. Condiţiunile interne ale unei seminţe ca să germineze: 1. - sămânţa bine constituită în toate părţile ei componente, 2. - să fie ajunsa la maturitate, 3. - să-şi păstreze mult timp puterea de germinaţie şi 4. - tegumentul să fie permeabil pentru apă. Condiţiunile externe sau factorii germinaţiei sunt: apă, căldură şi oxigen - se afirmă că pentru seminţele mici are influenţă favorabilă si lumina -. Apa are rol mecanic prin turgescenţa celulelor; rol solubilizator; rol de transport şi rol la constituţia substanţei. Căldura activează procesele chimice şi chiar fizice. Temperatura minimă de germinaţie pentru majoritatea plantelor cultivate e^te de circa H-5°; optimă este de circa 25°; iar maximă circa 30-35° C. Seminţele mici germinează bine la variaţiile de temperatură din cursul zilei şi al nopţii. In general toate seminţele germinează mai bine la variaţii de temperatură - unele seminţe de burueni ca să germineze trebue să sufere şocul gerului de peste iarnă. Oxigenul este indispensabil pentru oxidări, activitatea diastazelor. Viaţa activă în sămânţă începe prin activitatea en-zimelor care transformă materiile de rezervă până la glucoză care este solubilă şi asimilabilă de către embrion care începe să-şi desvolte prima radiculă embrionară şi care va străbate afară învelită în coleoriză. Imediat apare şi colţul sau gemula - descrim cazul la cerealele principale - învelită în coleoptilă. Apoi apar restul de radicele embrionare specifice ca număr pentru fiecare plantă. La cerealele împlevate gemula creşte printre bob şi pleavă şi iese afară pe la vârful bobului. Axul embrionar ce sc desvoltă şi scoate gemula afară din bob se numeşte epicotil - tulpiniţă embrionară sau tigelă. Când sămânţa este adânc îngropată se formează un alt ax numit mezocoti! - rizom -care scoate plantula până la suprafaţa solului - Fig. 1063 - G. este împedecată de reacţiunea acidă sau bazică a solului. Razele Röntgen acţionează defavorabil, pe când o fracţiune din raze activează procesul de germinaţie. Radiaţiunile roşii şi infraroşii din lumina solară sunt favorabile. Soluţiile zaha;* rate, magneziul şi aluminiul sunt favorabile. In general, stimulentele - biotisatorii - au oarecare acţiune asupra germinaţiei însă fără Fig. 1063. — Germinaţie. A, sămânţa de grâu îngropată normal: planta este viguroasă; B, idem prea îngropată: planta este firavă; C, idem prea îngropată: planta este foarte întârziată şi firavă. efect ,prelungiit asupra desvoltării ulterioare a plantelor. Facultate Germinativă. - Sin. putere de germinaţie. Calitatea seminţei de a încolţi, capacitatea de reproducere a seminţei sau gradul de utilitate a seminţei. Practic F. G. este numărul - la % - al seminţelor încolţite. Cu ajutorul F. G. putem calcula cantitatea de sămânţă ce trebue să semănăm. F. G. depinde de factorii arătaţi la germinaţie şi scade cu învechirea seminţei şi felul de conservare care sunt în legătură cu distrugerea diastazelor şi consumul materiilor de rezervă. La cereale F. G. este mare până la vârsta de 3 ani dela recoltă şi după 10 ani vechime sămânţa nu mai germinează. F. G. se determină în diferite medii unde sunt întruniţi factorii germinaţiei: apă, căldură, aer - metoda naturală. S’au încercat şi metode chimice rapide măsurându-se CO2 degajat de seminţele înmuiate în apă timp de 24 ore, GERMINATOR 698 sau ,prin măsurarea oxigenului liberat de către seminţe din apa oxigenată, sau prin colorarea cu anilină a seminţelor viabile, etc. Metodele acestea chimice, în stadiul actual nu prezintă încredere; S a văzut că grâul cu bobul roşu are o pauză sieminală mai lungă şi germinează mai încet decât grâul cu bobul alb, aceasta fiindcă stratul intern al tegumentului seminal cu pigmenţi roşii este mai gros şi îngreunează pătrunderea aerului. Germinaţia se consideră terminată după 10 zile la cereale şi leguminoasele principale; după 14 zile la cânepă, sfeclă, ghrcdeiu, sparcetă, tutun, dovleci, trifoi alb, bob; du,pă 21 zile la gramineele de păşuni şi fâneţe; după 28 zile la Poa annua, Brachypodium. F. G. se cere să fie la %: grâu şi ovăz 95, orz şi meiu 96, orzoaică şi fasole 98, porumb 99, mazăre şi rapiţâ 97, lucernă 88. F. G. - mai riguros puterea de străbatere -şi cu puritatea ne ajută să calculăm valoarea culturală, - uzuală a seminţei. In calculele din câmpul de experienţă se ţine seama şi de greutatea absolută a seminţei, puterea de străbatere, etc. Energia Germinativă este iuţeala cu care încolţesc seminţele şi se exprimă în numărul seminţelor la % care au germinat în 1/3 din tim(p*ul necesar terminării germinaţiei sioiului de plante cercetat. E. G. se socoteşte 3 zile la cereale; 5 zile la sfeclă, sparcetă, seradelă, raigras; 7 zile la mare parte din gramineele furajere. In acest timp se cere să încolţească 2/3 din seminţe -66%. - Unii cercetători socotesc E. G. la ^2 din timpul necesar terminării germinaţiei astfel: la cerealele 5 zile, la sfeclă 7 zile, la gramineele furajere 10 zile. E. G. depinde de diastazele din bob şi întrunirea în op- Fig. 1064. — GERMINATOR Jacobsen. timum a factorilor germinaţiei. Seminţele cu E. G. mare stând mai puţin timp în sol nu sunt aşa de expuse atacurilor şi infecţiilor. Putere de Străbatere - Sin. energie de străbatere, străpungere sau pătrundere a solului. P. S. este procentul de boabe care au trimis plantula la suprafaţa solului, adică au învins rezistenţa stratului de pământ ce le acoperea. P. S. se determină îngropând sămânţa sub un strat de nisip sau sol egal cu adâncimea la care îngropăm sămânţa în câmp - 3-5 cm. - şi după 14 zile observăm care seminţe au fost apte şi au desvoltat plante puternice care să fi străbătut stratul de pământ sau nisip. Staţiunile germane examinează această însuşire îngropând sămânţa la 3-4 cm. în cărămidă pisată. P. S. este mai aproape de realitate decât facultatea germinativă. Când solul este bulgăros, etc., a-tunci foarte multe plantule mor căci nu pot învinge rezistenţa ce li se opune şi aşa procentul de străbatere este foarte mic faţă de facultatea germinativă. Se citează cazuri când P. S. a fost numai 50% din facultatea germinativă. Intr’o experienţă a noastră la grâu facultatea germinativă a fost 96%, iar P. S. 91%. ‘Când sămânţa are puţine materii de rezervă şi este îngropată adânc, olantula nu poate ieşi la suprafaţa solului. După P. S. şi energia germinativă clasificăm cerealele astfel: grâu, orz, ovăz, secară - v. Embrion, Valoare Culturală. Amil. Vas. GERMINATOR. - Fisiol. - Apaiat pentru determinarea germinaţiei la seminţe. G. este construit din diferite materiale: argilă, carton, sticlă, lemn, etc., având ca mediu pe Fig. 1065. — GERMINATOR Schönfeld. care germinează seminţele: nisip, argilă, filtru, bumbac brut, flanelă, postav, cărămidă pisată, celuloză, rumegătură de lemn, apă curgătoare, etc. G. poartă numirea după autor sau fabricant: Nobbe, Rodewald, Linchart, Williams, Schönjahn, Schönfeld, Mitscherlich, Iacobsen, Schmid, etc. Multe germina-toare primesc şursa de căldură din mediul extern, pe când altele sunt încălzite electric, etc., şi cu intermitenţa de temperatură cerută de seminţe. Deasemenea a,p'a şi aerul pot fi regulate după necesitate. In 699 GERMISAN-GESTAŢJE orice gospodărie se poate improviza G. din talere, sau farfurii cu nisip, sugativă, pământ, postav, etc. La porumb se încearcă germinaţia fiecărui ştiulete - de fiecare câte şase boabe luate din locuri deosebite - şi pentru aceasta se folosesc pânză şi cutii cu rumeguş de lemn. Trebue să încolţească toate cele şase boabe şi plantulele să fie bine desvoltate. - v. Germinaţie. Amil. Vas, GERM1SAN. - Fitop'. - Fungicid cu bază de mercur, găsindu-se în comerţ sub formă de praf roşietic-violet; se întrebuinţează pentru desiinfectarea seminţelor pe cale umedă în soluţie de 0,1-0,25% - cufundarea seminţelor durează 30-45 minute, e nevoe de aproximativ 250-300 grame germisan în 100-120 apă pentru 100 kg. de sămânţă - sau pe cale semi-umedă în soluţie de 2,5% se stropeşte sămânţa şi se acoperă cu saci pentru 5-8 ore. V. Gh. GEROMfi. - Ind. Agr. - Brânză moale cu coaja spălată, fabricată în Vosgi, regiunea Gerardmer şi care îşi datoreşte numele pronunţării locale a acestui cuvânt. Pentru prepararea ei se ia laptele întreg sau smântânit! în parte şi se însămânţează cu chiag la o temperatură de 28-30°. Coagularea este obţinută în 2-3 ore. Se taie caşul în bucăţi mici de circa 2 cm. pe latură şi se lasă în repaos 15-20 minute. Se decantează cât mai mult posibil zerul şi se pune caşul în tipare de tablă, cositorită de dimensiuni variabile. Mult timp s*a confecţionat în bucăţi de 5 kg. Azi sunt preferate cele de 150-500 gr. Se aşează tiparele pe etajere de lemn. După 6 ore caşul a* a stors şi nu mai ocupă decât jumătatea inferioară a tiparului. Este atunci răsturnat pe grătare de lemn uscate; după câteva ore este din nou întors. A doua zi bu- căţile sunt băgate în forme mai 3*oase şi întoarse încă de 2-3 ori. A treia zi se scot din forme şi se sărează pe una din feţe şi pe margini. Seara se sărează şi pe cealaltă faţă. Se pun apoi la uscat pe etajere suprapuse iar după 2-3 zile se depozitează pe scânduri în pivniţă. Aceasta este menţinută la o temperatură constantă de 12-13°. Calupurile sunt frecate din 2 în 2 zile, cu o cârpă muiată în apă sărată. Maturaţia durează 6-7 săptămâni. învelit în hârtie sulfu-rizată şi împachetată în cutii de brad,, g. este gata pentru vânzare. Randamentul variază dela 12-13%. Se introduc câte odată în caş şi boabe de anison sau de coreandru în momentul când este trecut în forme. GERVAIS, brânza de. - Ind. agr. Sin. elveţiană. Dela numele industriaşului Gervais, care a fabricat-o pentru întâia dată la Fèr-rières - Gournay - Seine inférieure, în Franţa. Preparare. Se p'une în lapte smântână, în proporţii variabile, dela 1/3 până la 1/6 din volumul total, şi se amestecă bine; apoi se amestecă cu chiag - în cantitate mică -, astfel ca coagularea să se producă cam în 20 de ore; temperatura trebue menţinută între 15°-18°. Durata mare a timpului de coagu lare este necesară pentru obţinerea unui fel de iaurt moale. După ce se termină prinderea, sie iau cantităţi din această pastă şi se învelesc în pânză; în urmă se aşează unele peste altele pe un scurgător, separându-le printr'o planşetă. Se adaugă apoi greutăţi din ce în ce mai mari, pentru scurgerea şi p'resarea completă a amestecului. Toată a-ceastă operaţie durează cam 15 zile. După aceasta se desfac pânzele, se rade amestecul care a rămas lipit pe ele şi se trece prin-tr’un malaxor, pentru a se obţine o pastă unifomă şi fără grăunţe. Urmează punerea în forme, care pot fi sau nişte benzi de hârtie lipite la cap, astfel încât să se obţie un cilindru, sau nişte calupuri speciale, construite din fier alb. Calupurile sunt puse într’un dispozitiv special unde se scurg şi se presează suficient. GESTAŢIE. - Med. Hig. - Starea particulară a femelei, în corpul căreia se des-voltă ovula fecundată, din care va rezulta un foetus. Ea poate fi: a. - topică sau adevărată, atunci când fătul se desvoltă în cavitatea uterină; b. - ectopică sau extrauterină, când fătul se destvoltă în afara cavităţii utérine şi anume: pe ovar, în cavitatea abdominală, în trompele uterine şi după unii chiar în vagina; c. - normală, când fătul rămâne şi se desvoltă în cavitatea uterină până la completa lui desvoitare, fiind eliminat la timp şi în condiţii normale; d. - anormală sau patologică, când anumite boale ale uterului, desvoltări anormale ale fătului sau alte cauze împiedică evoluţia, GESTAŢIE 700 desvoltarea şi eliminarea normală şi la timp a fătului; e. - simplă, când în cavitatea uterină a femelei fecundate se desvoltă un singur făt şi f. - multiplă, atunci când în cavitatea uterină a femelei fecundate se desvoltă mai mulţi foetuşi. Acest fel de g. este foârte frec-venit şi caracteristic unora din animalele . domestice. Durata g., adică timpul scurs dela împreunare şi până la eliminarea fătului, variază, la diferitele specii de animale, în litnite foarte largi. Astfel: a. - la iapă durează, în mediu, 1 1 -1 I J/4 luni, variind între 307-412 zile; b. - la măgăriţă durează 1 an - 12 luni -oscilând între 348-377 zile; c. - la vacă durează, în mediu, 9J/£ luni -280 zile sau 40 săpt. - variind între 240-338 zile; d. - la oaie durează, în mediu, 5 luni -150 zile - variind între 143-158 zile; e. - la capră durează, în mediu, 5 luni, variind între 142-164 zile; f. - la scroafă durează, în mediu, 4 luni - 3 luni, 3 să,pt. şi 3 zile variind între 1 09- 130 zile; g. - la căţea durează, în mediu, 2 luni -60 zile -, variind între 55-65 zile; h. - la pisică durează, în mediu, 8 săptămâni, variind între 50-58 zile; i. - la iepuroaică durează, în mediu, 1 lună, variind între 27-34 zile; j. - la elefant durează, în mediu, 21 luni; k. - la cămilă durează, în mediu, 1 an; 1. - la girafă durează, în mediu 15 luni; m. - la bizon durează, în mediu 40 săptămâni; n. - la hipopotam durează, în mediu 8 luni; o. - la ren durează, în mediu 30 săptămâni. î. F. G. la iapă. - A cunoaşte că iapa a prins., nu este lucru uşor, mai ales dacă vrem să ştim cât mai din vreme. Primul semn, care ne arată că ia,pfe a prins, este încetarea căldurilor, adică, dacă după 6.7 zile dela ultima bătae, iapa nu vrea să mai primească armăsarul, putem să bănuim că iapa a rămas plină. Bănuila este şi mai mare, dacă după 3 săptămâni dela ultima bătaie, iu au mai apărut căldurile. Dela această dată ne putem asigura dacă iapa e plină sau nu, întrebuinţând procedeul profesorului Beneş dela Viena, procedeu, care a fost introdus pentru întâia oară la noi în ţară de dr. vet. ing. agr. Spânu. Acest procedeu constă în a deschide vaginul iepei cu un speculum special, fiert în apă, şi a examina apoi, atât gâtul uterului, cât şi felul secreţiunilor vaginale. La iepele virgine şi la acelea, care deşi bătute, nu au prins totuşi mânz, gâtul uterului este lung şi deşi proeminent în vagin, este însă fleşcăit, iar buzele lui nu sunt aşa de strâns închise, încât îndoiturile formate de închi- derea lui sfun.t foarte vizibile. In acelaş timp, sucul ce îmbibă pereţii vaginului şi gâtul uterului este subţire şi nelipicios; ceeace se poate aprecia prin ,pipăirea speculului, după ce a fost scos afară. La iepele care au prins mânz, se produc două modificări importante pe care speculum ne dă posibilitatea de a le vedea şi pipăi. Prima modificare este aceea suferită de gâtul uterului, care din lung, întredeschis şi fleşcăit, cum este la iepele goale, devine mai scurt, ţeapăn şi bine închis, îndoiturile au dispărut, fiind acoperite de un Fig. 1068. — Pregătirea poziţiei fătului la începutul fătării regulate - după Moussu. fel de mucus lipicios, încât gâtul uterului are înfăţişarea unei bucăţi de cremvurşt. A 2-a modificare este aceia suferită de sucul va-ginal, care devine abundent, gros, albicios şi lipicios, încât suprafaţa speculului iese ca şi cum ar fi unsă cu pap. Aceste două semne sunt un indiciu sigur că iapa a prins; incontestabil că ele vor fi cu atât mai pronunţate, cu gât g. este mai avansată. Kiist şi Zumbaum, bazaţi pe faptul că hormonul ovarian se găseşte în urina iepelor borţoase, au reuşit să diagnosticeze g. după 5-7 săptămâni, injectând urina la 5 femele de şoareci impubere, procedând astfel: la una se injectează subcutant 2 zile în şir - dimineaţa şi seara iar a 3-a zi numai dimineaţa, câte 0,5 cm.3 de urină. La a 2-a, tot 3 zile în şir, i-se injectează câte 0,1 cm3. La a 4-a şi a 5-a se injectează câte 0,3 cm.3 timp de 3 zile în şir. A 4-a zi se examinează uterul şi ovarele, care se găsesc modificate. Pe lângă încetarea căldurilor, examenul cu sip'eculum şi injecţia de urină, pentru diagnosticul g., vom mai ţine seamă şi de următoarele semne: a. - Schimbarea felului de a fi al iepei, care din nervoasă cum era, devine liniştită şi blândă, dacă a prins. b. - Predispoziţia iepei de a se îngrăşa, care începe a se manifesta dela a 4-a lună. c. - Exploraţia rectală. Introducând mâna până la cot, putem a ne da seama dacă este plină sau nu. Când iapa e goală, se ?im- 701 GESTAŢIE te atât corpu] uterului, cât şi coarnele acestuia, care se ridică în sus, către ovare. Dacă iapa este plină pentru prima oară, se simte fetusul după 3 luni imediat sub mână, fiind foarte puţin intrat în cavitatea abdominală. In caz că iapa e .p'lină, însă a mai născut, din cauză că uterul e căzut în cavitatea abdominală* trebue a se vârî mâna toată în rect şi a se căuta prezenţa fetusului,; cât mai înainte şi mai jos. Dela a 4-a lună se simte că uterul este mai larg şi de 2 ori mai mare; iar interiorul lui este fluctuant. Dela a 5-a lună, se simt formele şi mişcările fetusului, mai ales dacă se ciupeşte de un picior. d. - Mărirea pântecelor începe a se arăta după 4 luni. Trebue verificată prin măsurători, luate din 15 în 15 zile. Acest semn este unul din cele mai nesigure, deoarece mărimea pântecului variază du(pă hrană şi după vârstă. e. - Mişcările mânzului în pântece, care pot fi provocate de adăpat. f. - De dozarea sărurilor de calciu din urimă. Se ştie că pe măsiură ce gestaţia a-vansează, cantitatea de săruri de calciu eliminată prin urină se micşorează. Acest lucru se explică ,p'rin aceia că sărurile de calciu se întrebuinţează la edificarea scheletului noului produs. Cercetările au constatat următoarele cantităţi de săruri de calciu -phosphat, hipurat, carbonat -, care se elimină prin urinăi în 100 gr. urină, în a 5-a lună de g., s’au găsit 0,183 gr. săruri de tealciu; «în 100 gr. urină în a 6-a lună de g., sau găsit 0,083 gr. săruri de calciu; în 1 00 gr. urină în a 9-a lună de g., s’au găsit 0,056 gr. săruri de calciu. g. - Dozarea cholesterolului din sânge. Această metodă se bazează pe principiul că, cantitatea de cholesterol din sânge se măreşte, dacă se injectează sub piele extract prehipofisar. Ori, la femelele în g. se măreşte cantitatea de extract hipofisar atât în sânge, cât şi în urină. Pe baza acestor constatări se procedează astfel: se ia un cobai, indiferent sexul şi se determină cantitatea de cholesterol din sânge. Se injectează apoi sub piele 1 0 cm. c. de urină tratată cu eter, urină provenită dela o femelă pe care dorim să o ştim dacă este sau nu plină. După 24 ore se dozează cantitatea de chleste’rol din sângele cobaiului injectat, şi dacă cantitatea lui a a mărit cu 23 % faţă de ce era înainte de injecţie, este un semn sigur că femela este plină - Masscitre şi M. de Hoz. h. - Friedman şi Schneider au obţinut rezultate sigure şi repede, injectând intravenos la iepuroaice în vârstă de 3-4 luni şi mai grele de 1,400 kgr., 5-10 cin. c. ser sanguin provin de la iepe, care se găsesc între 6-15 săptămâni dela utima bătae. După 24-48 ore, sacrificând iepuroaicele injectate, se găseşte că atât uterul, cât şi ovarul, sunt de 2-3 ori mai mare ca în stare normală. îngrijirile de dat iepelor în g. In timpul g., care durează în mijlociu 1 1 luni, se vor avea în vedere următoarele: îndată ce bănuim că iapa e plină, trebue neapărat s*o scoatem dintre cai. Iepele pline pot lucra însă în primele 7-8 luni, la fel cu ceilalţi cai. In ultimele 4-3 luni, când mişcările iepei au început să se îngreuneze, o vom menaja, fără a o lăsa însă în repaos complet. Şederea permanentă în grajd este cu muk mai vătămătoare atât pentru iapă, cât şi pentru mânz, decât o muncă uşoară. Serviciul de ham, făcut la pas, pe drumuri bune, constitue exerciţiul cel mai bun pentru sănătate şi poate fi continuat până aproape de fă tare. înainte de fătare cu 2 zile se va înceta «orice lucru şi se va plimba iapa numai la pas. In privinţa alimentaţiei, să nu se dea furaje stricate - mucede sau fermentate deoarece în acest caz expunem iepele la avortare. Cu cât g. este mai înaintată, cu atât se va avea grijă ca să se micşoreze cantitatea de fân, mărindu-se în schimb cantitatea de grăunţe. Aceasta, în scopul de a se înlătura dilatarea intestine- lor sub influenţa fânului, dilatare, care şi ea poate împiedeca desvoltarea fetusului. Cel mai bun aliment pentru iepele pline este iarba verde, care prin bogăţia ei în acid fos-foric, ajută în cel mai înalt grad la formarea scheletului noului produs. Iarba acoperită de brumă, de rouă, precum si apa rece produc avort, deoarece fetusul este foarte sensibil la acţiunea frigului. Prin urmare» iepele pline nu se vor trimite la păscut decât numai după ce soarele a ieşit şi iarba s*a avântat. Cu o lună înainte de termenul presupus pentru fătare, iapa plină se va pune într’o boxă largă, unde se va lăsa liberă. Cu 2 luni înainte de fătare, ugerul iepei se umflă, vâna de lapte se îngroaşe dealungul pântecelui, crupa se scobeşte, vulva se umflă, iar din ţâţe se scurge, la muls, un fel de zeamă cleioasă. Pansajul iepelor pline se va face în aceleaşi condiţiuni ca şi penitru ceilalţi cai. Ne vom feri cât mai GESTAŢIE 702 mult posibil de a da iepelor medicamente prea puternice, deoarece le expunem să a-vorteze. Pentru a înlătura constipaţiile frec-ve'nte în timpul sarcinei, se va da în ovăz, de 2 ori pe săptămână câte 2 pumni de seminţe de in fiert. Este bine ca în ultimele 2 luni ale g.9 să se dea iepelor gravide câte o lingură de praf de cretă în ovăz, pentru formarea scheletului mânzului. G. la vacă. Semnale care ne arată dacă este în g. sunt de 2 feluri: 1. - Semne probabile şi 2. - Semne sigure. 1. - Semnele probabile. La vaca care a prins, căldurile dispar şi nu mai revin; animalul devine mai blând, începe a se îngrăşa, i-se măreşte pântecele din ce în ce ma mult, ugerul i-se umflă câte puţin, iar din ţâţe -către a 4-a lună - i-se poate scoate un lichid cleios; dacă lichidul nu este cleios, ci este seros, este semn că vaca nu a prins. Către a 6-a lună, vaca începe să se cureţe; a-dică din vulvă i-se scurg mucozităţi galbene-roşietice. La începutul g., buzele vulvei sunt verticale; la 6 luni, ele devin oblice dinainte îndărăt şi ap’oi devin orizontale. 2. Seninele sigure sunt date de explorarea externă şi internă a uterului, precum şi mişcările viţelului. Explorarea externă se face cu palma şi cu pumnul - tuşeu -. Ţinând câteva minute palma întinsă pe partea teşită a flancului drept - Fig. 1070 -, se simt nişte lovitur5, datorite mişcărilor viţelului, mai ales după ce vaca a băut apă rece. Aceste mişcări se simt dela a 5-a lună. Tuşeul abdominal se face aşezându-ne în partea dreaptă a vacei; cu pumnul se ridică brusc în suş partea de jos a deşertului, lăsând apoi pântecele să cadă jos, şi, ţinând pumnul lipit de piele, se simte o izbitură pricinuită de căderea viţelului. Pentru a putea căpăta rezultate sigure cu aceste două procedee, trebue să avem multă experienţă. Explorarea internă se face în rect şi în vagin. Explorarea prin rect: se aşează vaca în aşa fel, încât partea dinapoi să fie mai jos, iar partea dinainte imai sus; apoi se introduce mâna spălată şi unsă, în anus; cu mâna care este în rect, vom căuta să găsim corpul şi coarnele uterului. La vacile care nu sunt pline, şi care nu au mai fătat niciodată, atât corpul, cât şi coarnele uterului* sunt aşezate pe p'artea din mijloc a pardoselii bazinului. La vacile care sunt în călduri, la cele bătrâne şi la acelea care sunt pline, uterul este mai larg, încât coarnele lui trec ^ înainte de marginea anterioară a pubisului. La vacile care nu au fătat niciodată, sau la acelea care nu au prins, apăsând cu palma pe rect, nu putem să apucăm nimic şi la pipăitul cu degetul, dă senzaţia de corp tare şi elastic; {pe când la cele în călduri, la cele bătrâne, sau la cele care au prins<, corpul uterului este aşa de gros, încât nu poate intra tot în palmă. Mergând înainite pe corpul uterului cu degetul, găsim că locul unde se bifurcă în cele 2 coarne, este însemnat prin-tr’o despicătură. Plecând dela această despi-cătură, se pot uşor urmări cele două coarne uterine, care sunt încovoiate îndărăt şi în jos ca un melc, iar la capul lor se găseşte ovarul, de mărimea unei nuci. La vacile care au prins, dup'ă 8 săptămâni, se simte o mică umflătură fluctuantă, de mărimea oului, care este aşezată în mijlocul unuia din coarnele uterului. După 12 săptămâni, tot cornul în care se găseşte fetusul, se umflă peste tot şi pentru a ne da bine seama, trebue să facem comparaţie cu celălalt corn în care, dacă nu se găseşte nimic, rămâne mic. In^ cazul când ambele coarne ar fi ocupate de câte un viţel - g. gemenă atunci amândouă coamele sunt de o potrivă de umflate şi fluctuante. Pe lângă umflarea coarnelor uterului, se mai observă că ovarul corespunzător este mare, pe locul unde se desvoltă corpul galben. După 3 luni, uterul este cu mult mai mare, se simte lichidul din el, p'recum şi cotiledoanele, ca nişte noduri. In a 5-a lună, se simte la marginea anterioară a pu-bisului, un cordon de grosimea unui braţ de copil, plin de lichid în care pluteşte viţelul. In a 6-a lună se poate determina conturul viţelului. Dela a 6-a - 8-a lună, viţelul cade uneori în jos, pe peretele abdomenului, încât negăsirea viţelului, la explorarea făcută prin rect, nu este o probă cum că vaca nu ar avea făt. Explorarea vaginală se face pentru a se vedea starea în care se găseşte gâtul uterului. De obiceiu, la vacile care nu sunt în călduri, gâtul uterului are o lungime de 6-7 cm., este tare, are forma unui S şi este comp'lect închis. In timpul căldurilor, el se deschide puţin, încât poate pătrunde un creion. După ce vaca s*a gonit, gâtul uterului se închide din nou şi rămâne tare, în caz că mi a prins. In caz că vaca a prins, dela a doua lună igâtul uterului începe să fie moale şi-şi micşorează lungimea din ce în. ce mai mult, până ce devine ca un inel lipit de fundul vaginului - când vaca este a-proape să fete -. In acelaş timp, la vaca 703 GESTAŢIE plină, dacă tragem de gâtul uterului înapoi, întâlnim o mare rezistenţă, pe când la vaca care nu are viţel, tragerea înapoi se face foarte uşor. Pe lângă aceste semne, datorite modificărei de formă şi consistenţă ale gâtului uterului, la vacile pline s’a mai constatat existenţa unor picături de mucozitate lipicioasă în dreptul orificiului intern al gâtului uterului. Existenţa acestei (picături se simte la a 8-a lună; dacă lăsăm degetul puţin pe orificiul gâtului uterului şi apoi tra- Fig. 1071. — Invelitorile - pungile cu apă - la făt. A, Al, alantoida; U, cordonul ombilical; Hb, vezica udului; Am, amniosul; C, C, cotiledoanele; D, D, corionul. gem uşor înapoi, avem. senzaţia că degetul e ţinut de o materie lipicioasă. Această materie se găseşte totdeauna când fetusul este viu; nu se constată niciodată însă, când vaca nu este p'lină, când fetusul este mort, sau când uterul este bolnav de vre-o altă boală. Pereţii vaginului la vaca plină sunt uscaţi, pe când la aceea care nu este plină, sunt umezi. Mişcările viţelului se văd dacă privim deşertul drept al vacei, dimineaţa, sau după ce vaca a băut apă. Aceste mişcări se observă cu începere dela a 5-a lună. Durata g. variază dela 240-338 zile; în termen mediu este de 280 zile, 40 săptămâni sau 9 luni. Higiena g. Pe tot timpul g. se vor lua următoarele! măsuri: 1. - Vacile pline se vor aşeza în grajd,- departe de taur. 2 -Vacile ,p'line se vor pune la muncă uşoară, iar în lipsă de muncă, vor fi scoase zilnic la plimbare pentru a înlătura umflarea picioarelor. 3 - Periatul se va face cu mai multă îngrijire chiar decât la celelalte a-nimale. 4 - Raţia alimentară va fi compusă din alimente cât mai bogate în principii nutritive. 5 - Volumul raţiei să fie cât mai mic pentru a nu umfla intestinele şi a împiedeca astfel creşterea viţelului. 6 - Vacilor borţoase nu li-se vor da apă rece, nici nu se vor trimite la păşunat, decât după ce s’a ridicat roua. 7 - Alimentele mucigăite vor fi cu desăvârşire înlăturate, căci p'ri-cinuesc avorturi. 8 - In ultimile 3 luni, se vor adăuga la tainul vacei praf de cretă. 30 - 50 gr. pe zi şi făină de oase, pentru, a întări scheletul viţelului. 9 - Vacilor borţoase nu li se va face nici o operaţie, care necesită trântirea animalului şi nici nu li se vor da purgative prea tari. 10 - Grajdul vacilor borţoase va fi câft se poate de curat, - căci în aerul stricat, - neventilat, este mult acid carbonic şi amoniac, vătămătoare sănătăţii. Vârsta fetusului. Atât timp cât viţelul se găseşte în pântecele vacii, poartă numele de fetus. Vârsta lui se cunoaşte astfel: la a 4-a. lună de g. apare ,p’ăr pe bot şi ochi; la a 6-a lună apare păr la pleoape, la locul coarnelor şi urechilor; la a 7-a lună tot corpul începe să se acopere cu păr. 'Creşterea fetusului este de trei ori mai mare în primele 6 luni, decât în cele 3 luni care urmează. G-ral Gr. Hort. Gestaţie imaginară. Sarcina închipuită; g. nervoasă, falşă. Lactaţie nervoasă sau pseu-dolactaţie. Fenomen ce se poate observa a-deseori la căţea, uneori la pisică şi mai rareori la iapă şi la vacă. Animalul îşi închipue că are pui, abdomenul i se umflă, mamelele cresc şi încep să secreteze lapte, iar spre-sfârşitul acestei sarcini închipuite, vulva se umflă, lăsând să se scurgă un lichid lipiciosi, asemănător aceluia premergător naşterei, în timp ce animalul pare neliniştit ca şi cum. ar fi ajuns în ajunul fătării; căţeaua devine agitată, îşi face cuib; iapa esite neliniştită, se culcă, se scoală, nechează, pentru ca totul să devină normal du,p'ă câteva zile. De-multe ori însă, se pot observa accidente de mamită, uneori chiar de eclampsie. Uneori stăpânul animalului, contrariat de-această sarcină venită pe neaşteptate şi fără explicaţiuni, fiindcă el ştie că animalul n’a. fost împerechiat, îl prezintă unui medic veterinar care constată că femela nu este plină şi că balonarea abdominală, secreţia laptelui şi toate celelalte fenomene ce le însoţesc se-datoresc unei sarcini nervoase imaginare. E-liminând posibilităţile de g. extra uterină, -abdominală - de tumoare în regiunea abdominală, de ascită, de hidrometrie - care, uneori, se însoţeşte şi ea de o pseudo-lactaţie -, diagnosticul g. nervoase este uşor de făcut — în a 50-60 zi după călduri la căţea, către a 11-a lună la iapă -. Asupra cauzelor ce provoacă acest fenomen de falşă sarcină, * există mai multe presupuneri ^ tulburări ale secreţiunei interne a ovarelor, intoxicarea prin luteinele corpului" galben, manifestări trofice şi vaso-motrice ale- GESTIUNE-GH EORGHIN 704 histeriei, etc. 'Cât despre explicaţiunea fizio-psihologică se poate spune şi mai puţin. Putem spune numai că rolul închipuirii şi al dorinţii de a fi mamă, care sunt considerate drept factori principali ai sarcinii nervoase la femee, joacă mai puţin rol la animale. Căci, fără a vroi să pretindem că animalul nu ar fi capabil de asemenea do> rinţi şi imaginaţii, totuşi aceste stări singure ar fi prea puţin susceptibile la determinarea unor manifestări obiective ca acelea ale g. nervoase. In majoritatea cazurilor, turbură-rile cauzate de sarcina imaginară nu necesită un tratament deosebit, ele micşorându-se şi dispărând dela sine. Insă, uneori, secreţiu-nea laptelui şi celelalte fenomene ce o însoţesc, pot deveni îngrijorătoare şi pot necesita aplicarea unui tratament care să facă să dispară laptele: fricţiuni cu oleu camforat pe mamele sau fricţiuni cu oţet sau comprese cu apă cu scrobeală pe mamele. Intern: purgative, apoi antipirină şi bromură de camfor în părţi egale, timp de 3-5 zile. In timpul tratamentului alimentaţie uşoară. G. Rad.-Cal. GESTIUNE. - Econ. - Faptul, modul sau rezultatul unei administrări, unei gerări, de bunuri, de drepturi, de însărcinări. Se numeşte gestionar, administratorul de bunuri; gestionari publici, casierii sau administratorii civili sau militari,care mânuesc banii publici şi materiale publice, siau administrează bunuri publice. G. poate fi individu'ală sau colectivă. G. unui casier e individuală, g. unui Consiliu de administraţie a une societăţi economice, este colectivă. Un consiliu de administraţie dă seamă de g. sa în faţa adunării generale a societăţii. Răspunderea membrilor consiliului de administraţie e colectivă, solidară. Sunt societăţi civile fără g., de pildă: consiliul de administraţie al unui sindicat profesional nu are g. Din punct de vedere bugetar, g. este totalitatea operaţiilor efectuate de un administrator, contabil ori mânuitor de bani, valori sau materiale publice, în cursul unui an financiar, sau în cursul funcţionării gestionarului, când această funcţionare a durat mai puţin decât un an. G. cuprinde operaţiile privitoare la stabilirea, angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor; la înregistrarea şi centralizarea contabilă, la încasările şi plăţile de numerar şi de valori; la primirea, păstrarea şi predarea de materiale publice, precum şi la administrarea oricăror bunuri imobiliare. N. Ghiul. GEISER. - Geol. - Izvor cald, proecftează apa la înălţime mare în mod intermitent. Ieşirea apei la suprafaţă se datoreşte presiunii intermitente a vaporilor cu temperatura 120°, care iau cu sine şi pietrele de pe traiectul canalului de alimentare. Apa conţine siliciu hidratat - geyserita. - G. nume- roşi se găsesc în regiunile vulcanice ale Is-landei şi Parcului Naţional din Statele Unite. GHEAŢĂ. - Bot. - Sin. Gheţară. Mesem-bryanthemum crystallinum L. Plantă din fam. Aizoaceae-Ficoideae, erbacee, cărnoasă. Tulpina întinsă pe pământ; frunzele îmbrăţişează tulpina, sunt mari, ovale, sesile, alterne, plane, acoperite cu papile albe numeroase, cu Fig. 1072. — GHEATA — Mesembryanthemum crystallinum L. aspectul unor boabe mici de ghiaţă; florile mici, sesile, albe, axilare, cu petale numeroase ascuţite linear. Fructul este o capsulă. Plantă ornamentală originară din Africa de Sud, se cultivă în grădini. - Fig. 1072. GHEBE. - Fitop. - Agaricus Melleus Wahl, - Hallimasch -. Armillaria mellea Vahl. A-cest temut duşman al plantelor lemnoase prezintă la noi un mare pericol pentru pădurile de stejar, care au avut de suferit de pe urma defolierelor repetaite de insecte şi apoi de atacul de Oidium. Arboretele de stejar, slăbite în urma acestor flagele, sunt apoi invadate de Agaricus melleus, care le usucă. Asemenea atacuri s’au semnalat în pădurile de judeţul Arad. Agaricus melleus este unul din agenţii importanţi, care provoacă uscarea brazilor bătrâni din păduri; sub scoarţa brazilor uscaţi se găsesc aproape regulat rhizomorphele sale negre sub formă de reţea; cu toate acestea, aparatele fructifere ajp'ar, aci, rar. Se recomandă distrugerea plantelor atacate sau încercuirea lor cu un şanţ de 40 om. adâncime - pentru a se evita propagarea boalei. M. Bad. G. de brad, Agaricus dypeolarius Fr. sin. Lepiota clypeolaria Bull., are piciorul acoperit de solzi, este lung, fragil, alburiu, pălăria subţire, cărnoasă, de culoare albă, acoperită cu solzi roşietici; lamele libere şi a-propiate, albe sau slab gălbue. Are numeroase var., creşte în pădurile umbroase şi umede. G. de pădure: Agaricus longipes Bull. Picior rigid, fragil, catifelat păros, se termină printr’o rădăcină lungă fusiformă, carnea albă, tare fără gust şi fără miros; pălăria cărnoasă, subţire, conică, catifelată păroasă, de culoare roşietică; cu lamele distanţate, albe; creşte prin păduri umbroase de brad. GHEME. - Med. Vet. - Egagropili. - V. calculi intestinali. GHEORGHIN. - Bot. - v. păducel. 705 GHERGHINĂ-GHEŢAR GHERGHINĂ. - Bot. - v. DahKa. GHEŢAR. - Geol. - Formaţiune* geologică alcătuită din 3 părţi: câmpul de alimentaţie, căldarea cu fim şi limba g. Tipiil pi-renaic are câmpul de alimentaţie restrâns, iar limba de ghiaţă deabia trece de căldare, rămânând suspendată. Se găseşte în Pirinei, iar în quaternar erau şi în Carpaţi. Tipul alpin se întâlneşte în toţi munţii Eurasiei. Limba principală este mare, prin afluenţii ce vin din căldări mai mici. Tipul scandinav are un câmp de alimentaţie întins, din care pornesc în toate direcţiile limbi de tip pirenaic. Tipul islandez sau groenlandic, cu un câmp de alimentaţie enorm, se întinde pe suprafeţe mari, are formă de carapace, se mişcă în toate direcţiunile şi se desparte pe margini în limbi lungi. Predomină în cuaternar. Tipul alaskian este combinat din alpin şi islandez. Formaţiunea tuturor este în funcţie de configuraţia terenului şi de precipitaţiuni, putând trece, din aceste cauze, dela un tip la a!tul. G. curg zgâriind, lustruind şi depunând mereu - v. geologie -. Fig. 1073. — GHEŢAR în muntele Blanc. Se topesc mai puternic pe margini, iar şuvoaiele de apă sapă oale glaciare în fundul crăpăturilor în care se scurg. Pârâul iese prin poarta glaciară săpată în cajyătul gheţarului ca o intrare de peşteră. G. cresc sau descresc în fiecare an, în funcţie de temperatură şi ploi, prezentând oscilaţiuni a căror periodicitate corespunde cu aceea a umidităţii atmosferice, după Brückner. Glacia-ţiunile din cuaternar sunt explicate prin a-ceastă mişcare. In prezent, g. sunt răspândite în toate continentele şi la toate latitudinile: în Alpi, pe versantul nordic al Piri-neilor, >în Scandinavia, în Himalaia, Tibet, în America, în Alaska, Anzii Nordici, Noua Zeelandă şi în Africa, în Kenia, Kiliman-djaro şi Ruvenzori. G. din regiunile polare reproduc glaciaţiunile cuaternare. Sunt caracteristici prin forma de scut şi ,p>rin munţi de ghiaţă plutitori, rupţi din limbile care scoboară până la mare. Au grosime, uneori, de aproape 900 m., din care 9/10 este sub apă. Suprafaţa ocupată de g. este de 15.000.000 km2. Prezenţa striilor glaciale, a morenelor, a blocurilor izolate, suspendate, zise eraitice, do- Fig. 1074. — GHEŢAR în munţi. vedeşte existenţa g. în vechime. Se disting g. în pleistocen - v. geologie - trei epoci glaciale despărţite de perioade interglaciale. In Europa sunt 6 nul. k'm.2 acoperiţi de argile, blocuri eratice, etc. formând terenuri eratice profunde, uneori de 200 m. Materialul de constituţie al lor are originea în formaţiunile primare din Scandinavia. In Carpaţi erau întrunite condiţiunile pentru ca existenţa g. să fie posibilă. Au lăsat urme de căldări, pereţi sgâriaţi sau lustruiţi în Retezat şi Parâng; morene tipice în soarbele dintre izvoarele Jiului şi ale Cernei; locuri pe fund de căldări în mai multe părţi. G. erau de tip alpin iar cel din Retezatul cobora până la 1300-1400 m. pe o lungime de 6 km. Au mai fost în Alpii Făgăraşului, în Bucegi, în Căliman şi în Inău, între Bucovina şi Maramureş. - Agrogeol - G. regulează cursul apelor. Formaţiunile glaciale vechi au dat terenuri arabile argilo-nisipoase. GHEŢĂRIE-GHIBORŢ 706 GHEŢĂRIE. - Const. rur. - încăpere, de obiceiu săpată în pământ, bine izolată, în care se depozitează iarna, - de regulă - ghia-ţă naturală, spre a fi păstrată până la vară, când este întrebuinţată la conservarea -dife~ ritelor produse şi alimente uşor alterabile. Fiind ghiaţă impură, conservarea cu ajutorul ei nu se face prin amestec, ci prin contact. Cu toate că răspândirea modului de fabricaţie artificială a ¡gheţii ar putea face să creadă că g. astfel cum le-am definit mai sus îşi pierd din importanţă, totuşi aceasta nu este adevărat; nu numai atât, dar oricie gospodărie t%bue să aibă printre construc- Fig, ]|0;- -^:;GHÎ3ŢÂRI|] — seciiuiie< A, &hiata^; ’zfâ,construit 'cu materiale isolante. ţiile Ji\.&]■%*.,' c%ţ: în orice exploataţie agri-c^lă gă^sc 1 vara mai cu seamă - diferite HţoHttfş : c»rne, .¡lapte, fructe, etc. care s^r^-ş^r^oni^i^^te timp de mai mulţe jil^, au rieivo^-^e^ a fi*^ţinute: la ghiaţă. Ob|£nui& „gf,: se-: comp uri e dintr’uri bordei de diferi|^dimensjutd % după cantitatea de ghiaţăede;î^ dar mai mult adânc decât* Ja3\g, '^cîâr' pereţii m pantă spre a nti se dărâma cu uşurinţă. Pământul în care sie sapa bordeiul, trebue să fie, - dacă se poate -, cât mai permeabil, nisipos, pentru a permite apei provenită din topirea gheţii, să se scurgă în jos, căci prin stagnare, ghiaţa din stratul de jos ar sta în contact cu apa şi s’ar topi cu uşurinţă. G. trebue să fie cât mai mult izolată de mediul înconjurător, pentru ca variaţiile de temperatură să fie minime, de aceea se sapă în pământ şi de aceea acoperişul se face din material rău conducător de căldură: stuf, papură, coceni, pae, .care, pe lângă această calitate, o mai au 'şi pe aceea de a fi eftine, şi la îndemâna oricui. Tot penţtti a respecta principiul izolării, uşa g. se face spre 'nord |i de regulă nu se deschide direct în g.f ci într'o anticameră în care se găseşte şi un scripete cu ajutorul căruia se scoate ghiaţa. Iarna, câ'nd gârlele sunt îngheţate, g. se urnele cu ghfeţă; pe fundul bordeiului, pe pereţi, se aşează un strat suficient 3e gros de: paie, coceni, tresitie, pleavă, rumeguş de lemn, etc., peste care se aşează un rând-de blocuri de ghiaţă; deasupra gheţii se aşează din nou un strat de material de acesta izolator, un strat de ghiaţă şi aşa mereu, până la completarea spaţiului liber. Stratul de aer de deasupra, ia curând temperatura scăzută a gheţii şi atunci când nu se face comunicaţie cu aerul de afară nici prin uşi, nici prin pereţi sau acoperiş, această temperatură scăzută dăinueşte timp îndelungat. Blocurile de ghiaţă, - atunci când se face umplerea g. -, spre a nu se sfărâma, se lasă să alunece pe o scândură groasă şi lată, inclinată, care are un capăt în fundul bordeiului şi celălalt afară, sprijinit pe pragul uşii interioare a anticamerei; oamenii ce se găsesc jos în bordei, iau blocurile de ghiaţă şi le aşează aşa după cum am arătat mai sus. Deasupra, se aşează un ultim strat de materie izolatoare mult mai gros decât celelalte şi se lasă aşa ,p'ână vara. După ce se termină cu depozitarea, în g. nu se- mai umblă până vara. Minimul cantităţii de ghiaţă ce se poate păistra, este de 5 m3 - 2500-3000 kg. O g. mai durabilă şi mai bună, se face din zidărie de cărămidă tencuită, de formă cilindrică, imai puţin lată decât înaltă, cu parţea de deasupra* boltită, unde se lasă uşa pentru scoaterea gheţii. La fund% se face o groapă pentru strâns apa din topirea gheţii. GHIARE. - Zool. - Organe cornoase, yi general ascuţite, la- extremitatea falangelor reptilelor, pasărilor şi mamiferelor. Li se dă acest nume numai când respectivele organe sunt ascuţite, curbate şi servesc pentru .a apuca şi ţine prada vie. Sunt caracterisţiee mai ales la răpitoare. G. servesc şi pentrji agăţat. Sunt homoloj&ge unghiilor, cate este un termen mai general. ~ GHIAŢĂ. - Ind. Agr. - v. frig artificial» frigorifer. GHIRORŢ, - Pispic. - Sin. moş, ghelciii, ghelmeş; Aeerma cernua. Se apropie^- dupâ form4j de biban.- Corpul scurt, gros^ capţil deas^inene?i ^¿îiri, gura mică, cu o mulţimp Fig. 1076. — GHIBORT — Acerina cernua. :"T de dinţi pe fălci; pielea acoperită. Cu solzi mici şi mucilaginoasă. Aripa dorsală înaltă, ţepoasă, spinoasă, lungă, terminându-se spre coajdă aparent cu alta mai mică, moale; Mai are câte 2 aripioare, la piept şi pântece, 'una 707 GHIDRAN-GHINDĂ anală şi caudala puţin scobită. Culoarea verde până la măsliniu, abdomenul de culoare albă gălbue, spinarea negricioasă şi cu p'ete brune. Lungimea corpului 15-20 cm. Se găseşte în toate apele şi chiar la gurile Dunării. Este răpitor şi preferă apele adânci. Bătaia are loc prin Martie-Aprilie, la temperatura de 10-12°. Femela varsă icrele -cele 50-100.000 ouă - în mai mjulte rânduri. Creşte încet şi este foarte stricător pentru ceilalţi peştişori sau icrele lor. In general, este mai puţin valoros şi gustos decât bibanul. GHIDRAN. - Zoot. - Var. de cai anglo-arabă, făcând ,parte din grupa raselor de cai uşori. A fost creat în Ungaria, la herghelia Mezohegyes, din amăsarul Siglavy-G., de pur sânge arab, născut în anul 1811 în platoul Nedjed - Arabia -, importat prin Triest la herghelia Baboina - Austro-Ungaria -, unde se creştea calul arab. In 1817, o iapă din herghelia Kopcean, montată de Siglavy-G., produce armăsarul G. Senior, care a adus la Mezôhegyesi şi care este adevăratul întemeietor al calului G. Acest armăsar G. Senior a fost împreunat cu iepe de origină orientală, între care multe la Mezohegyes erau moldoveneşti. - Fig. 1077. După G-ral P. Stavrescu. Fig. 1077. — GHIDRAN XL 10, născut la Mezohegyes - 1892 Model masiv. Fotografiat în 1896.; Selecţiunea a jucat un mare rol în formarea G. Consangvinitatea n’a fost prea strânsă, deoarece până la 1860 s’au folosit foarte mulţi armăsari arabi, iar în 1862 se introduc armăsari de ipur sânge englez. De atunci G. poartă şi numele de anglo-arab. Armă*' sării pur sânge englezi mai importanţi, care au conţribuit la formarea var. G., au fost: Carasko, Bakony, Hengyel, Bibor, Alg^r, Czi-mer, Ikaros, Amaty şi Dante. Un fiu al lui G. Senior, anume G. XXVIII, născut la Mezohegyes în 1857, fondează herghelia de G. dela Rădăuţi. Actualmente România posedă G. numai la herghelia Ruşeţu din judeţul Brăila, unde a fost instalată în 1924. Exteriorul: e un cal mezomorf şi mai plin ca anglo-arabul francez. Talia e variabilă între 1,55-1,66 m. Are o conformaţie corporală elegantă, un cap expresiv arăbesc, cu ochi mari şi vioi, un gât oblic, bine des-voltat, greabănul ridicat, spinare şi crup^ solidă, piept larg, oase puternice, articulaţii Fig. 1078. — Tineret femei GHIDRAN dela herghelia Ruşetu-Brăila. largi şi un temperament vioiu. Culoarea caracteristică e roibă. Este un cal de călărie şi trăsură. Se întrebuinţează ca ameliorator al calului indigen. V. L. GHILĂ. - Piscic. - Material lemnos, - lemne groase de brad, necioplite - din care se confecţionează pairii, stâlpii şi previnele întrebuinţate la gardurile mari şi leasă. GH1MBIR. - Bot. - Sin. Ghimber, imbir, rădăcină de piper alb. Rizonul aromatic de Zingiber officinale Rose. Plantă erbacee din fam. Zingiberaceae cu rizomiul orizontal, cât grosimea unui deget, de culoare gălbue la exterior, roşietic sau alb la interior; rizomul emite câteva tulpini simple, cilindrice, sterile, înconjurate de vaginele frunzelor. Frunzele alterne, diatice, lanceolate, cu ‘p yagină lung despicată în partea inferioară^ floarea cu o singură stamină, ovar ou 3 loji, pistil lung, subţire, cu stigmat concav. Seminţele de culoare negricioasă, cu gust aromatic şi amar. E originar din Asia; se cultivă mai ales în Japonia, iar în Europa numai in sere calde. In medicină, rizomul - Rhizoma zingiberis - ste întrebuinţează în disipepsii atomice, odontalgii, etc., iar extern pentru cataplasme revulsive. GH1MPARIŢĂ. - Bot. - Crypsis aculeata Ait. - v. Crypsis. GHIMPE. - Bot. - Cirsiujn lanceolatum Scop. - v. stai, şi Xanthium spiniosum L. -v. holeră etc. GHINDĂ. - Bot. - Fruct uscatA indehiş-cent, al stejarului. Este cuprins la bază de o GHINURI-GHIULELE 708 cupulă solzoasă, provenită din pedicul şi alcătuită din bractee modificate. Greutatea hectolitrică este de circa 60 kg. Este bogată în feculă. G. verde sau uscată, măcinată sau întreagă, poate servi în alimentaţia animale* lor. Are un rol mai de seamă cu deosebire în hrana porcilor. In anii de lipsă se p’oate Fig. 1079. —* GHINDĂ. da cailor, bovinelor sau oilor care o tolerează, însă cu măsură, deoarece provoacă accidente la rinichi şi constipaţie. G. se conservă prin ansilare sau uscare. Prăjită verde este comercializată ca surogat al cafelei. GHINURI. - Pisc. - Instrumente de care se servesc pescarii pentru a prinde larvele de Rusalii necesare la pescuitul Cegăi. - v. După Gr. Antipa Fig. 1080. — GHINUL şi medul cum se scoate cu el vetricea din fundul Dunărei. Cegar. Un g. constă dintr’o bucată de tablă de fier deschisă într'o parte, lungă cam de vre-o 25 cm. cu un diametru de 12-15 cm.; la partea sa superioară are un manşon în care se fixează un ghionder de 4-5 cm. lungime. Pescarii pleacă la locurile unde cred că trăesc larvele de Răsură, fixează barca în fundul Dunării, iar cu g. scot cilindre de nămol lutos de sub malul care conţine Rusaliile. - Fig. 1 080. Dr. Gr. Antipa. GHIOCEI. - Bot. - Sin. Clopoţei, coconei, ghiorele; Gaianthus nivalis L. plantă bulboană din fam. Amaryllidaceae. Tulpina porneşte dintr’un bulb oval şi poartă o singură floare, de culoare albă şi plecată în jos, care are segmentele interne ale perianitului 1/2 mai scurte decât cele externe. Segmentele periantului cuneiforme, cu striaţiuni verzi în interior şi pete verzi în exterior. Frunzele lineare, glauce. 'Creşte prin păduri umede; /înfloreşte în Februarie-Martie. GHIPS. - v. gips. GHIRCA. - Fit. - v. grâu. GHISDEI. - Bot. - Sin. Ghisdel, Trifoişte, Motocei etc. - Lotus comiculatus L. Plantă erbacee din fam. Leguminoase. Tulpina în- Fig. 1081. — GHISDEI. — Lotus corniculatus. tinsă pe pământ sau ridicată, frunze trifo-liolate, cu foliole oblonge, obovale. Florile de culoare galbenă, grupate câte 5 în um-bele, dinţii caliciului lung lanceolaţi, corola cu stindardul siuborbicular, carena îndoită în unghiu drept; fructul o legumă glabră. Creşte prin fâneţe şi păşuni uscate. Intră în constituţia fâneţelor şi păşunilor din regiunile uscate. - Fig. 108 1. GHIUDiEM. - Ind. Agr. - v. carne. GHIULELE. - Pom. - Var. de nuci cu fructul mare, lungăreţ, conic, cu coaja groasă, puţin brăzdată, de culoarea bobului de grâu, miezul mare, desitul de plin şi iese destul de uşor întreg, pelicula miezului gal-benă-cafenie deschisă. Arborele creşte moderat, este rezistent la boli şi ger şi produce regulat îşi destul de abundent. - Fig. 1 082. Var. valoroasă pentru comerţ şi pentru 709 GHIVECI-GIMNAST!CĂ FUNCŢIONALĂ nevoile casnice, se întâlneşte în special în Ascomycetes, cu peritecii grupaţi pe o stro- partea de Nord a Moldovei şi Basarabiei. mă şi coloraţi închis; ascosporii sunt fuz - M. Cost. formi, hialini şi cloazonaţi transversal de 3 Foto. Prof. M. Costetchi Fig. 1082. — Nuci var. GHIULELE. Văzute .din fată, profil şi desfăcute. GHIVECI. - Hort. - Oală pentru pus flori. G. se fac din pământ ars, cu mâna sau cu o maşină specială, pe principiul presei. In fund au o gaură pentru scurgerea apei. Sunt mai bune cele smălţuite, pten/trucă au pori prin care pătrunde apa şi aerul. Fig. 1083. — GHIVECE. Sădirea florilor în ele Se fabrică g. şi din ciment şi nisip; sunt însă mai groase şi reci. Pentru exportul plantelor, se fac g. din hârtie. Dimensiunile g. sunt: diametrul 5-30 cm., înălţimea, în mod normal, este egală cu diametrul. M. Crav. GIBELLINA. - Fitop. - Gen de ciuperci Ascomycetes, cu peritecii împlântate în ţesutul parazitat; ascele sunt însoţite de pa-rafize, ascospotrii sunt fuziformi, bruni şi sep-taţi transversal. G. cerealis atacă primăvara grâul, cauzând pe foi şi teci, pete alungite albicioase. V. Gh. G1BERELLA. - Fitoj*. - Gen de ciuperci ori; conidiile se aseamănă cu cele de Fusa-rium. G. Saubinetti atacă orzul şi grâul -gazon alb - trandafiriu sau roşietic pe spicu-leţe, mai târziu puncte negre proeminente -peritecii -, deasemenea atacă porumbul - pe tulpini grupuri de peritecii negre. V. Gh. GIE1MSA. - Colorant special, întrebuinţat pentru colorarea sângelui şi alcătuit din clor-hidra/t de azur de metylen şi din clorhidrat de albastru de metylen. Prin acest colorant se obţine o colorare metacromatică: roz, violet, albastru deschis, care serveşte la diferenţierea elementelor. M. M. GIGANTISM. - Med. Vet. - Desvoltarea corporală exagerată şi anormală a animalelor, ca rezultat a unei funcţionări defectuoase a glandelor cu secreţie internă, şi a unui metabolism anormal. A. H. GIMNASTICĂ FUNCŢIONALĂ. - Zoot. -Exerciţiu metodic sau regulat într’un sens determinat a unei funcţiuni fiziologice. A aplica g. funcţională la un organ sau la un aparat, înseamnă a-i cere un lucru progresiv mai intens sau mai lung, sau mai adesea repetat, care are drept consecinţă imediată o supijaactivitate în sânul ţesuturilor care-1 compun. G. funcţionala poate fi aplicată aparatului locomotor, aparatului de lactaţie, aparatului digestiv şi sistemului nervos. G. funcţională a aparatului de locomoţie. Aparatul locomotor este acela căruia, apli-cându-i-se g. funcţionala, dă cele mai mari şi mai bune rezultate. Efectele ei se resimt în partea activă - muşchii - şi în partea pasivă - scheletul, oasele, articulaţiunile, ligamentele şi tendoanele -. In urma unui lucru GlNANDROMORFlSM-GiNKGO 710 regulat, metodic, progresiv, fără surmenaj, fascicolele şi fibrele musculare creşc în grosime, ţesutul conjonctiv se condensează şi se rarefiază, grăsimea «e rezoarbe;, de aici formele uscate, bine pronunţate, la cel antrenat şi. formele moi, îmjpăstate, la acel c>are nti lucrează;. ^ G. funcţioitiala^a aparatului locomotor antrenează şi;^p-fe,: .^bejea ® pielii, a inimii, a pul-monului^şi ă aparatului digestiv. Efectele g. funcţionale la aparatul locomotor sunt mai ales jgfvidente atunci când ea este aplicată în tiitij*ul creşterii, animalelor. G^ ^Wncţip|ţală apiicata aparatului de laç-taţie. Perioada •••jçjfe-' lactaţie la ai^ii^âl^ţe mamifere poate fi mult prelungită peste epoca obişnuită, atunci când mulgerea ugerului se face metodic şr intens. -Ea influenţează favorabil nu numai asupra perioadei de lactaţie, dar ^^upra ca^jtţtăţy, zilnice şi calităţii laptelùiv * w'v ^ ^ G. funcţională aplicată aparatului digestiv. Organele digestiunei sunt adaptate regimului alimentar individual impus sau liber ale». Dacă unui animal i se schimbă regimul alimentar, atunci se vor produce şi modificări ale tubului digestiv, în censul adaptării la noul regim. Astfel, la pasările hrănite numai cu grăunţe, stomacul musichiulos va fi mai desvoltat decât la cele hrănite cu paste alimentare. In general* animalele cu~ regim ierbivor sau omnivor au un tub digestiv cu o capacitate mai mare decât cele cu regim carnivor. G. funcţională aplicată sistemului nervos. Toate manifestările de activitate ale sistemului nervoşi pot fi perfecţionate prin g. funcţională. Instinctul şi inteligenţa se desvoltă asemenea prin exerciţiu, cum o demonstrează rezultatele câştigate prin dresaj şi educa-ţiune. V. L. GINANDROMORFISM. - Gen. - Starea de piere Din această cauză, o parte a corpului fiind diploidă - xx - va avea ca- racter de femelă, iar cealaltă parte, fiind ha-ploidă, va ¡avea caracter de mascul. La Bombix mori - fluturele de mătase -cazurile de g. au-fost explicate astfel :■ ovulul, înainte de fecundare, conţinând 2 nudei, unul a fost fecundat de cromozomul x v mascul şi celălalt de cromozomul y tot maa- * cui şi deci o jumătate a iaţvei avea formula xx, deci, femelă,.¿ar cealaltă jumătate, formula xy - deci mascul G1NECEU. - Bot. - 0ela Gunaikeion r J|une =^bărbat, oikia = casă. - Organul femei al fldarei, nuimit încă pisftil, compus dJtt;.ovar, , sţil ¿au ştile si stigmate. G. este ultimul- ver-^fcil ^¿al\ fJoarei fiind alcătuit din ţotalitatea ^a-rp^lelor. Este regulat sau neregulat după cun| carpelele sunt sau nu egale. G. format - din una sau mai multe cârpele libere se numeşte apocarpic. Când carpelele Sunt concrescute g. este sincarpic. Poate prezenta a-deienţe cu verticilele externe. In acest oaz este aderent siau infer., ex. la măr. Poate fi lipsit de aderenţă - ex. la prun este liber sau super. - V. floare. G1NGIVITĂ. - Med. Vet. - Inflamaţia gingiilor, care sunt roşii aprinse, dureroase, sângerând uşor, iar în unele boale putân-du-se complica cu ulceraţie şi stomatită gan-grenoasă, ca în jigodia câinelui, în gurma calului, ori ca în febra aftoasă la bovidee, ovine, porcine, etc. G. sunt uneori favorizate ori determinate de tartru dentar, de starea^ro^stă- a aparatului digestiv, de fermentările, gaistro-intes-tinale, sau pot fi sub dependenţa intoxicărilor medicamentoase, mercuriale, iodo-iodu-rate, etc. ^ 3 Tratament: se vor şterge de 3 ori pe zi gingiile cu apă oţetită sărată ori cu zeamă de lămâie, ori cu vin' roşu, ori cu o soluţie de clorat de potasă 3 %, sau se vor pensula cu glicerină 30 gr., borax 3 gr., tanin şi extract de ratanhia câte un gram» sau se vor unge cu un amestec de borax 10 gr., miere 250 gr. Se va trata bine înţeles cu toaită atenţiunea, boala cauzatoare. In g. cu complicaţiuni stomatito-gangrenoase, noi am obţinut foarte bune rezultate prin tratamentul asociat de neosalvarsan şi ser antigan-grenos. G. Rad.-Cal. GINISTRU. - Bot. -Genista albida, oligos-perma, sin ger i ana. Sin. Drob, Drog, Groza-mă. Arbust din fam. Leguminoase. Tulpina culcată în partea superioară p’uţi-n păroasă anguloasă, cu linii elevate, ramuri angu-loase şi ascendente; frunze oblong-lanceolate sau oblong-ovale, glabre, ciliate pe margini. Flori galbene mari, îndesuit - agregate la vârful ramurilor, pedicelul mai scurt decât caliciul glabru. Corola şi legumele glabre. Prin păşuni în regiunea montană şi alpină. Maiu~Iunie. GINKGO. - Bot. - Gen „din fam. Taxaceae, subfam. Ginkgoineae clasa Gimnospertheîor. 711 GINQGÈNEZÂ-GIPS Cuprinde o singură specie G. biloba, arbore originar din ’China, importat în Europa către 1782} multă vreme s’ai vândut la preţ f. ridicat fiind foarte» rar. Astăzi este destul 'de răspândit în parcuri şi grădini. In patria sa poate atinge dimensiuni mari până la 10 m. în circonferinţă. Frunzele au formă caracteristică numai cu doi lobi, nervurile ‘fiind ramificate dicotomic. - Fig. 1084. -Florile mascule sunt compuse dintr’o axă pe care sunt aşezate numeroase st amine cu câte 2 saci polinici. Florile femele alcătuite din 2 cârpele terminate cu câte un ovul orto-trop. La baza ovulului se observă o umflătură cărnoasă - burlet - considerat ca un rest de carpelă şi homolog - după unii - cu solzul fertil dela Pinus, iar după alţii cu arilul dela 'Taxus. Integumentul ovulului rămâne cărnos până la maturitate. Transformat în sămânţă Fi g. 1084. - GINKGO, ramură cu frunze şi flori — a, fruct; b, sămânţă! ia înfăţişarea unei drupe. In timpul maturităţii straturile externe ale tegumentului ovulului continuă să se des volte dând naştere unui fals fruct, mai mult sau mai- puţin cărnos, de mărimea unei alune. Un asemenea fals fruct întâlnit la g. şi la Tisă, se numeşte galbulus. G. este interesant şi are importanţă pentru botanică prin morfologia lui. Grăuntele de polen este alcătuit din trei celule: una mai mare -care va fotfma tubul polinic şi două mai mici care reprezintă celula pro-taliană şi celula generativă anteridială. A-ceasta se divide în două: una dintre cele nou rezultate este celula spermatogenă în care se formează anterozoizi ciliaţi. Carac- teristjc esté că grăunciortil de polen germinează în camera polinică. Tubul polinic e-mite nişte, pjelùrigiri protoplasmatice care pătrund în nucelâ şi servesc ca organ de 'fiXiaire şi absorbţie. In camera polinică a unui ovul de g. pot să pătrundă şi să germineze mai multe grăuncioare de polen. Celula an-teridială după formarea celulei sterile, dă naştere Ia doi anterozoizi care sunt puşi în libertate şi cad în lichidul ce se adună în depresiunile din faiţa celor două arhegoane. Fiecare arhegon primeşte câtè un anterozoid care se contopeşte cu nucleul oosferei. Fe-cundaţia la g. reaminteşte pe aceia dela Ar-hegoniatele propriu ziâe: Brio|phite, Cripto-game vasculare. Prin organizaţia ovulului g. se apropie de taxaceae de care se deosebeşte prin organele vegetative. Face legăţură cu Cycadinele. G. este un arbore în mare cinste la Chinezi şi Japonezi. Sâmburii dau un ulei destul de bun şi sé consumă copţi la foc, întocmai ca şi castalnele. GINOGENEZĂ. - Facultatea unor fiinţe, mai ales insecte, de a da naştere la fiinţe vii, femele, fără împreunarea cu masculul. Altele, cum este matca stupului, au facultatea ca în stare virginală să dea naştere la ouă, ,din care se nasc masculi, bucurându-se de facultatea androgenezii şi numai după împreunarea ou masculul pot depune şi ouă de albine lucrătoare, bucurându-se ndupă a-ceasta de facultatea partenogenezii, lucru demonstrat pèntru prima oară de itiarele a-picultor Dzierzon. FI. Beg. GIPS. - Geol. - Alabastru, selenit, - Sulfat de calciu, hidratat. SO4 Ca +2H2O. So prezintă în cristale monoclinice derivate dintr’o prismă ortorombică precum şi - adesea - ca mase fibroase, zaharoide, side-foase, grăunţoase sau compacte. Este incolor, alb - gălbui, cenuşiu sau aproape negru. Pulberea este întotdeauna albă. O-cupă locul 2 pe scara de duritate, are densitatea 2, 3, este foarte fragil şi clivează uşor, ceeace în-gădue ca un cristal să fie desfăcut în foiţe cât de subţiri. încălzit pe a-cul de platină, ca perlă, decrepită, albeşte, sfârâie şi se topeşte greu dând un smalţ alb. In tub închis exudează apă. E puţin atacat de acizi şi greu solubil în apă, cam 1 la 400-500 părţi. Formează macle prin hemitropie. Cea mai cunoscută este aceia în fier de lance. G. formează pături întinse în legătură cu diferite roci stratificate - mai ales cu calcare Fig. 1085. — Cristal de GIPS, în formă de lance. GIPSOMETRU 712 ţi argile. Excepţionali în roci cristaline. Se găseşte în toate formaţiunile salifere. In Alpi în trias, î.n Carpaţi ou deosebire în miocen. In România pe la Câmpulung, în Valea Ialomni-ţei, în saliferul din Prahova. Este şi produs vulcanic, abundent în jurul fumarolelor, deoarece bioxidul de sulf după ce se transformă siuh influenţa oxigenului din aer în acid sulfuric, atacă jpărţile calcaroase din rocile vecine. Se formează de asemenea printr’un mecanism analog, din descompunerea piritelor prin prezenţa calcarului. Îngrămădirile de g. provin aproape întotdeauna prin evaporarea, în lagune a apei de mare, prin secarea lacurilor, etc. îndată ce evaporarea determină o concentrare a apei, g. sie depune acoperit de straturi de clorură de sodiu şi de alte săruri disolvate; astfel se explică asociaţia atât de frecventă a g. cu sarea gemă. G. are câteodată o origină hidrotermală evidentă. Este adus de apele termale în stare de diisoluţie şi depus în «crăp'ăturile pe care le întâlnesc în cale. Insfârşit este importantă de semnalat asociaţia aproape constantă a marnelor gipsoase cu rocile ofitice, în Pi-rinei. Acest g. este probabil datorit meta-morfismului suferit de roca primitivă prin acţiunea emanaţiilor solfatariene care însoţesc revărsările de noroaie ofitice. G. are multe întrebuinţări. Ca piatră e căutată varietatea albă, compactă, cunoscută siub numele de alabastru. Pentru stucatură, în sculptură, în chirurgie se utilizează ipsosul. -v. ac. - In agricultură g. este folosit ca pulbere pentru presărat în nuitreţele leguminoase : trifoi roşu, sparcetă, lucernă; se împrăştie dimineaţa pe rouă sau când plantele sunt u-mede. Mazerea cultivată în teren gipsos nu fierbe deloc sau foarte anevoie. V. M. GIPSOMETRU. - Oenol. - Sin. sulfato-metru, aparat care serveşte pentru dozarea sulfaţilor în vin după metoda ap'roxi-Fig. 1086. — GIPSO- mativă şi metoda METRU. gravimetrică - Fig. 1 086. a. - Dozarea aproximativă cu licoarea lui Marty. Se prepară o soluţie ce conţine 2,804 gr. clorură de bariu cristalizată - corespunzând la 2 gr. SO4K.2 - şi 10 cm.3 acid clor- hidric la litru. In trei eprubete «te introduc câte 10 cm.3 vin şi se adaugă întâi 5 cm.3 licoare baritică, în a doua 7,5 cm.3, iar în a treia 1 0 cm.3. Se amestecă, se încălzeşte până la fierbere şi se filtrează. Filtratul limpede e împărţit în câte două eprubete. In întâia se adaugă 1 cm.3 de soluţie de clorură de bariu 10%, iar în a doua 1 cm.3 de acid • sulfuric diluat 10%. Se amestecă şi se examinează pe rând cele două eprubete. Dacă proba făcută cu 5 cm.3 soluţie titrată de clorură de bariu dă o turbureală cu acid sulfuric, aceasta înseamnă că vinul conţine o cantitate mai mică decât 1 gr. sulfat de potasiu la litru, iar dacă filtratul a rămas limpede cu acid sulfuric şi se turbură cu clorură de bariu, aceasta înseamnă că vinul conţine sulfat de potasiu în cantitate mai mare de 1 gr. la litru. In acest caz se exiat-minează proba făcută cu 7,5 cm.3 licoare ba-rică. Dacă acidul sulfuros d£ o turbureală, asta înseamnă că sulfatul de potasiu se află 'cuprins între 1 gr. şi 1,5 gr. la litru, iar dacă dimpotrivă se turbură numai ou clorură de bariu, atunci se conchide că sulfatul de potasiu se află în cantitate mai mare de 1,5 gr. la litru. Atunci se examinează proba făcută cu 10 cm.3 licoare barică, de unde se va şti dacă cantitatea sulfatului de potasiu e cuprinsă între 1,5 şi 2 gr. sau mai mare decât 2 ,gr. la litru. Dacă prin metoda precedentă se constată în vin prezenţa unei cantităţi mai mari ca 2 gr. SO4K2 la litru, atunci se procedează la: b. - Dozarea prin metoda gravimetrică. La 50 cm.3 de vin conţinuţi într’un pahar de vre-o 150-200 cm.3 se adaugă f gr. acid clorhidric concentrat şi se încălzeşte la fierbere. Dacă vinul conţine acid sulfuros, fierberea trebuie sa fie prelungită până ce s’a evaporat aproximativ 1/3 din volumul vinului. Menţinând vinul la fierbere se adaugă 5 cm.3 din o soluţie de 10 % de clorură de bariu şi se continuă fierberea încă câteva minute. Se complectează cu apă distilată volumul lichidului la aproape 1 00 cm.3 şi se lasă în repaos câteva ore. Apele de spălare separate de precipitat prin decantat, se aruncă pe un filtru cantitativ şi după câteva spălături cu apă caldă se adaugă tot precipitatul pe filtru. In sfârşit, filtrul e uscat, calcinat şi cântărit, observând prescripţiunile clasice. Dacă filtrul reţine materia colorată a vinurilor roşi*, a-tunci se poate activa eliminarea acestui product prin spălare cu apă alcoolizată cu 1 0 % slab acidulată cu acid clorhidric. Ponderea sulfatului de bariu astfel găsită, înmulţită cu coeficientul 14,94, va da cantitatea acidului sulfuric conţinut într’un litru de vin şi exprimat ca sulfat de potasiu. Conform legii pentru represiunea fraudelor în prepararea şi comerţul băutur^or alcoolice, un vin normal trebuie să conţină acid sulfuric ca constitutiv *al sulfaţilor în 713 GIR-GLADIOLUS cantitate corespunzătoare, cel mult 2 gr. sulfat de potasiu la litru de vin - art. 1 şi 18 din lege. I. V. Şlep. GIR. - Comerc. - Semnătura ce o pune beneficiarul unei cambii - poliţe - pe dosul ei» pentru a transmite unui altuia proprietatea lacelei cambii. Prin g., proprietatea cambiei se transmite cu toate garanţiile şi drepturile ce decurg dintr’însa, şi cu dreptul de a fi girate mai departe. Transmiterea prin g. poate fi completata cu numele noului proprietar, locul şi data, sau în alb când nu se menţionează nici numele noului proprietar, în ordinul căruia, s'a făcut g., nici data, ci beneficiarul numai semnează în dosul cambiei. Orice posesor al cambiei este în drept a completa g. în alb ce se află pe cambie, sau a transmite mai departe prin g., fără această completare* Dacă transmiterea prin g. s’a făcut după trecerea termenului de plată - scadenţă -, acel g. produce nu'mai efectul unei cesiuni, fără nici o obligaţie din partea girantului, noul proprietar subrogân-du-se însă în toate drepturile girantului. Dacă în formula g. s'a adăugat clauza „pentru încasare“, „prin procuraţiune“, „pentru mandat“, „valoarea în garanţie“ sau altele la fel, acel g. nu transmite proprietatea cambiei, ci împuterniceşte pe deţinătorul cambiei a cere plata cambiei, a o protesta şi a notifica lipsa de plată a emitentului - autorului - ei, a cere în justiţie plata, a încasa suma depusă şi a o gira prin procuraţiune, în nici un caz a-i transmite proprietatea. Dacă în formula g. se adaugă „fără protest“, cambia, în caz de neplată, nu poate fi protestată de mandatar. Dacă în formula g. se adaugă „fără garanţie“, „fără obligo“, „fără obligo şi regres“, sau o alta la fel, girantul este scutit de obligaţia cambială ce ar putea să decurgă din g. săU. în mod curent, prin g. se mai înţelege garanţie, răspundere de plată, prin girant se mai înţelege garant: a da un g., a garanta printr’un g.; iar g. se foloseşte mai ales la împrumuturile fără garanţii reale, la împrumuturi personale, când persoana e-mitentului nu prezintă creditorului suficiente garanţii. In acest caz cambia se dă în alb, g. de asemenea. Această curentă aplicare a g. nu-i dă alt înţeles decât acel prevăzut în, Codul de Comerţ - art. 277-281 nu este decât o folosire a transmiterii proprietăţii cambiei prin g. -..'C.redîţqrul acordă emitentului cambiei un împrumut. Emitentul neprezentând suficiente garanţii, i se cere un g. solvabil, un gi-rant, care în caz de neplată să fie urmărit. Cambia rămâne în alb. La scadenţă, dacă cambia nu e onorată, este complectată în ordinul girantului, iar g. în ordinul creditorului, ca şi când creditorul a cumpărat cambia dela girant, iar emitentul a luat împrumutul dela girant. Ultimul proprietar al cambiei, în realitate creditorul, are dreptul să urmărească ori pe emitent, ori pe oricine dintre giranţi şi urmăreşte pe cel mai solvabil. S*ar putea ca beneficiarul cambiei să fie însuşi creditorul; în acel caz, g. trebuie să fie dat pe dosul cambiei, mai jos, pentru ca prima transmitere prin g., în ordinul girantului garant, să fie făcută de beneficia** rul creditor, în capul dosului cambiei, după care să urmeze g. garantului în ordinul creditorului - v. Poliţă. N. Ghiul. GLABRU. - Bot. - Organ vegetal - în special frunza - lipsit de perişori pe suprafaţă. GLADIOLUS. - Fior. - Săbiuţă. Plante bulboase din fam. Iridaceae. Specii: Gl. Gan-davensis. A luat naştere din încrucişarea speciilor Gl. psittacinus şi cardinalis. Creşte până la 1,50 m. înălţime. Spicul floral lung, florile mari de culoiri variate, după varietăţi: roşu, carmin, roz* violaceu, liliachiu, galbene şi bălţate. Gl. Lejnoinei. Specie obţinută prin încrucişarea speciilor Gl. purpureo-auratus cu cele mai frumoase var. din specia gandavensis. Florile prezintă o pată roşie sau purpurie, mărginite cu culori mai deschise sau mai Închise. Gl. nanceianus. Cunoscute sub numele de g. de Nancy. Au florile mari, cu diviziuni lungi; colorit bogat. - Fig. 1088. Alte specii mai puţin cultivate: bysantinus, cardinalis, floribundus, ramosus, nanus, GLAND^GLICERINĂ 714 pâittacinus, purpureo-auraitus, dracocepha-lus, primulinus, etc. Cultura. Înmulţirea g;; se face pirin bulbi. Deasupra bulbului mare se nas*: bulbişori mici. Toamna, prin luna Noembrie, se scot bulbii din pământ şi se aleg după mărime. cu ghimpi puternici, fiecare format din 3 ace. Fructele sunt nişte păstăi lungi de 15-20 cm. late de 2-3 om. şi de culoare cafenie la maturitate, sunt puţin cărnoase, se aseamănă cu roşcovele, în interior conţin 10-15 seminţe cafenii, tari, turtite. Destul Fig. 1088. — GLÂDIOLA hibridă de Nancy; G. hibridă Liemoine. Cei mari se pun la păstrat într’un loc ferit de ger şi umezeală, până la primăvară. Bulbii mici se pot planta toamna. Plantarea bulbilor mari, floriferi, se face primăvara, la sfârşitul lui Martie. Se plantează la 7-8 cm. adâncime şi la'distanţă de 25 Cm. între bulbi. Pământurile argilo-nisipoase, îngrăşate bine cu bălegar ; descompus şi expuse la soare, sunt cele mai poitrivite pentru cultura g. După plantare, când au apărut frunzele, se pune «un strat de bălegar jumătate descompus; pe timp secetos se udă bine. M. Crav. GLAND. - Extremitatea liberă a penisului. Este prevăzută cu un orificiu numit meat urinar. GLAUCOM. - Med. Vet. - Afecţiune a globului ocular, caracterizată printr’o mărire a presiunii intraoculare, având drept consecinţă o escavare şi o atrofie a papilei optice şi a retinei şi o opalescenţă a corneei. Este cauzat de o secreţie prea abundentă a umorilor mediilor oculare. A. H. GLĂVOACĂ. - Piacic. - Numirea populară a unei specii de Gobius din lacurile litorale cu apă îndulcită, ca şi din unele râuri. GLEDICIA. - Arbore originar din America şi mult răspândit la noi; face parte din fam. leguminoaselor, este mult asemănător cu salcâmul. Înalt până la 17 m. cu o coroană mare, are frunzei penate cu foliole mărunte ca a salcâmului însă mai mici, şi Fig. 1089. GLĂDICE. de rustic, se întrebuinţează la decorarea parcurilor, pe bulevarde, precum şi pentru făcut garduri vii, de oarece se pretează bine la tuns. Se înmulţeşte prin seminţe, însă îricolţirea se faice anevoie, chiar şi în al doilea an, se recomandă ca înainte de a semăna, să se ţină sămânţa în rânduri la 30 cm. distanţă, iar pe rând Ia 2-3 cm. una de alta. In timpul vegetaţiei se prăşeşte bine, iar toamna, prin Noembrie, se scot pueţii şi se plantează la locul definitiv la distanţă de 8-10 m.; creşterea este destul de uşoară. Pentru ,g[ard viu se plantează pe 2 rânduri la distanţă de 30-40 cm., iar pe rând la 20 cm. C. Lup. GLEZNA. - Zoot. - v. bulet. GLIADINÂ. - Chim. - v. gluten. GLICERINĂ. ^ Chim. Med. - Substanţă care se găseşte în toţi acizii palmitic, oleic şi stearic. In industrie se prepară prin sa-ponificarea corpilor graşi naturali cu săruri alcaline sau cu ajutorul vaporilor de apă sub presiune. G. este un lichid neutru, fără culoare, sirupos, cu gust dulce şi se amestecă foarte bine cu apa şi alcoolul. E foarte higrosco-pică. Lăsată în aer umed, absoarbe un sfert din volumul său apă. G. oficială are 2 % apă. Cea lipsită cu totul de apă e iritantă şi arde uşor pielea. Prin adăogare de 10% apă, pierde această însuşire. 'Cii acidul nitric, cromic, etc. dă diferite amestecuri explozibile. G. în medicina veterinară are o mulţime de întrebuinţări. La exterior se întrebuinţează pentru înmuiarea pielii, a crustelor, a copitei prea uscate, a mamelei crăpate, etc. Intern se foloseşte pentru combaterea con- 715 GLICER&FOSFAT DE 'CALCIU-GLOBAL stipaţiei la câini, administrându-se pe cale • rectală - 25-30 gr. g. plus 200-500 cmc. apă -. De ase'menea, poate servi ca antiseptic la păstrarea instrumentelor de cauciuc, cărora le menţine moliciunea -şi flexibilitatea. In amestecuri cu alte săruri - iod, calciu, fosfor, etc. -, dă o mulţime de compuşi, care au o largă întrebuinţare în medicina umană şi veterinară. S. T. GLICEROFOSFAT DE CALCIU. - Med. - Substanţă ce se prezintă sub formă de praf alb puţin solubil în apă. Se întrebuinţează ca medicament în tratarea şi combaterea ra-chitismului. * N. -A. GLICINĂ. - Bot. - Gen1 de plante din fam. Papilionaceae, cuprinzând multe specii din continentele noui; se întrebuinţează la înfrumuseţarea faţadelor, zidurilor, grilajuri-lor, fiind una din cele mai frumoase plante acăţătoare. Principala specie este .... Wistaria chinensis, cu tulpină volubilă de 10-15 m. ş mai mult - chiar până la 50 m.; flori în ciorchini pendenţi, de culoare bleu sau puţin violaceu, mirositoare. Wistaria frutescens, mai puţin viguroasă decât precedenta; Wistaria japonica, puţin agăţătoare; Wistaria imiltijuga, etc. G. sunt rustice, se desvoltă peste tot, chiar în soluri sărace; preferă însă solurile profunde, bogate. Se multiplică în diferite feluri: marcoţaj, butaşi şi chiar seminţe. GLICOGEN* - Chim* - Hidrat de carbon, descoperit în ficat şi care prin hidroliză dă un zahăr, pe care chimiştii îl numesc chiar amidon animal. Claude Bernard a arătat că g. rezultă din glucoza sângelui prin polimerizaţie, cu pierdere de apă. Această transformare se face în ficat, care formează un fel de rezervă de materii hidrocarbonate dinamofore, care după trebuinţele organismului, dă din nou naştere* prin hidroliză, la glucoză, care trece în sânge. G. este un pblizahiarid sau dex-trină animală, insolubil în apă; dă însă pseudo-soluţii coloidale. El se deosebeşte de dextrină în ceeace priveşte coloraţia roşie pe care o dă cu iodul şi care dispare la cald. G; poate fi hidrolizat în glucoză sub influenţa fermenţilor şi a acizilor. Se extrage din ficat, prin maceraţie în apă alcalină. E un aliment dinamogen şi un antitoxic. Se prescrie pentru ameliorarea nutriţiei cahec-ticilor, sau contra insuficienţei hepatice. H. D. GLICOZURIE. - Med. Vet. - Apariţia zahărului în urină. In mod normal, se ştie, că atât timp cât concentraţia zahărului din sânge se mfenţine între 0,5°/oo-1 °/00* epiteliul rinichiului nu este permeabil pentru zahăr. Dar de îndată ce intervin unele cauze, care turbură echilibrul între procesul de sinteză şi descompunere ale glicocenului, apare fenomenul de g. Înainte vreme, se credea că apariţia Mahărului în urină se datoreşte b oalei rinichiului, dar în urma cercetărilor lui Claude Ber-nard s’a găsit că surplusul de glucoză din ¿organism nu este oxidat - ars -, ci datorită unor fermenţi suferă un proces reversibil, adică de sinteză în gjicocen, în ficat şi de descompunere în glucoză, după cum se simte nevoia în organism. Acest echilibru de sinteză şi de descompunere, după cercetările lui Chaveau şi Kaufmann^ este regulat de doi centri din bulbul rachidian: centrul ex-citator si inhibitor. La rândul lor şi aceşti centri, prin cercetările americanilor Banting şi Best, sunt sub conducerea* unei secreţiuni interne a pancreasului, a aşa zisei insuline, care lucrează asupra centrului excitator când se simte nevoia de glucoză în sânge şi asupra centrului inhibitor când e prea multă ' glucoză în sânge. Prin acest mecanism se menţine proporţia anumită de glucoză în sânge.* Ruperea acestui echilibru poate fi cauzat de alimente sau de diferite boale. In priAnul caz avem g. alimentară, care este datorită unei hrane bogate în hidraţi de carbon uşori digestibili, a căror absorbţie se face mai repede decât puterea de sinteză în glicogen, iar în al doilea caz g. pot fi pricinuite de boale ale ficatului, pancreasului, rinichiului, intoxicaţii cu acid arsenios, cantaridă, morfină etc., boale nervoase, ca: turbare, febra vitulară, coree etc., boale in-fecţioase, ca: piroplasmoze - câine -, para-plegie, etc. - S. T. GLIOM. - Med. - Tumoare care se dezvoltă din creer, măduva osoasă, retină, pe socoteala ţesutului de susţinere al sistemului nervos - nevroglia -. GLiOSARCOM. - Med. - Tumoare mixtă formată din gliom şi sarcom - v. ac. GLISIERÂ. - Maş. - Piesă metalică sau o piesă din lemn, care dirijează mişcările unei alte piese ce alunecă pe prima. G. poate fi prevăzută cu o scobitură directoare sau poate servi de ghid în întregime, străbătând piesa care alunecă peste ea. G. la maşina de vapori - dispozitivul, format din două planuri paralele sau două suprafeţe concave aşezate paralel şi formând un tub incom-plect, care dirijează mişcările capului de cruce. GLOBAL, impozit. - Impozit direct ce se aplică tuturor veniturilor proprietarului de pământ - vorbind de agricultori - indiferent GLOEOSPORIUM-GLOS ANTRAX 716 de sursa Iar. In România, s’a statornicit prin ,,Legea pentru unificarea contribuţiunilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global*', alcătuită în 1923 de Vintilă Brătianu, Ministru al Finanţelor pe vremea aceea. In Ungaria şi deci şi în Transilvania, impozitul g. era în vigoare încă dela 1909 -prin legea din acel an, pusă în aplicare însă, deabia în 1917. După Legea dela 1923, g. era un impozit progresiv, mergând dela 1 % - la cât era impus un venit global de minimum 20.000 lei -, la 36%, maximum de impunere pentru orice venit ce trecea de 10.000.000 Lei. Prin unele măsuri de degrevare fiscală, luate de D-l Victor Slăvescu în 1934, s’a înlocuit impozitul g. printr’o supracotă ce se adaugă la diferitele impozite elementare-agricole, pe clădiri, pe avere mobilă, pe profesiuni libere, pe întreprinderi industriale şi comerciale - însă numai la veniturile ce trec de 20.000 lei anual, după ce în prealabil, s’a scăzut impozitul elementar plătit, lată caracteristicile acestei supracote: este tot progresivă, dar de-o progresiune mai lentă şi merge dela 0,80% - pentru un venit de 20.000 Iei, până la 30% maximum, pentru veniturile ce trec de 5 milioane. După cum lesne se observă, degrevarea este importantă pentru micii contribuabili - micii agricultori fiindcă aceştia rar pot realiza, individual, un venit care să treacă de 20 mii 'lei; ei nu plătesc deci decât impozitul elementar. GLOEOSPOIRIUM. - Fitop. - Gen de ciuperci - Fungi imperfecţi - cu conidii hialine simple, ovale sau eliptice, cloazonându-se în timpul germinaţiei. G. nicotianae ce atacă tutunul afirtacnoza - are miceliul Kialin până la brun-descliis, floculent, cu creştere înceată, co-nidioforii sunt fără sep-te; sămânţa de tutun este una din sursele de infecţie, desinfectarea ei este însă imposibilă; solul din răsadniţă se sterilizează cu nitrat de ar- Fi*. 1091. - GLOEO- Sint »e a110; SPORIUM LINDE- pteşte răsadul cu zeama MUTHIANUM. bordeleza. G. ampelo- phagum produce anitac-iioza foilor şi lăstarilor de viţă de vie - pete brune -, se combate prin distrugerea - iarna - organelor atacate, presurări - vara - cu sulf şi var* etc. G. caulivorum atacă trifoiul -antracnoza tulpinei. V. Gh. GLOMERELLA CINGULATA. - Fitop. -Ciupercă Ascomycetes fitopatogenă, atacând pomii fructiferi - ramuri şi fructe - la care cauzează pete brune şi putreziri - amare se combate prin distrugerea organelor atacate. V. Gh. GLOMERUL - Agrol. - Sin. agregate, polyone, particule secundare. Mai mulţi grăunciori de pământ legaţi între ei prin humus, argilă, calcar, săruri - grăunţi compuşi. O glomerulă are în parte proprietăţile date de grăunciorii ce o compun şi mai ales proprietăţi isvorâte din asocierea acestor • grăunciori. Structura glome rulară este o structură unde grăunciorii nu stau individual ci uniţi mai mulţi la un loc în agregate - societăţi - cum este la majoritatea solurilor de cultură şi în special la cernoziomuri. Glomerulele la cernoziom au circa 3 m. diametru şi sunt compuse din foarte mulţi grăunciori. Relaţiile cu apa, aerul, căldura, etc. sunt favorizate la solul cu structura glo-merulară - structura de agregate. O astfel de structură se poate menţine prin lucrări, îngrăşăminte organice şi var, depinzând a-plicarea dela caz la caz. Când glomerulele sunt bogate în humus şi afânate, atunci pământul este dospit. Expresia de structură glomerulară a fost introdusă în ştiinţa solului de către Chiriţescu-Arva. - v. agregare, granula, structura. Amil. Vas. GLORIA. - Pom. - Var. de nuci cu fructul ovoido-conic, de mărime mijlocie sau su-pra mijlocie, cu coaja brăzdată, subţire, cu mici găurele pe partea superioară lângă în-cheeturi, lăsând să şe vadă miezul galben plin, uleios şi bun la gust. Arborele viguros, productiv, rezistent la boli şi insecte. Var. de comerţ de primul rang; se întâlneşte mai des în jud. Hotin, Lăpuşna şi Ti-ghina. M. Cost. GLOSALG1E. - Med. Vet. - Dureri de limbă; pot fi datorite cauzelor care lucrează direct asupra limbei: traumatisme, opărituri, etc. sau (P'ot fi datorite unor boli ca: actino-imicoza, febra aftoasă, etc. Tratamentul diferă după cauza care produce durerea. C. St. GLOSANTRAX. - Med. Vet. - O* formă de cărbune bacteridien cu sediul în regiu- 717 GLOSITĂ-GLUCOMETRIE nea linguală, şi în regiunea jgbiabului; duce uşor la moarte prin asfixie. Simptome, tratament, profilaxie - v. antrax. C. St. GLOS1TÂ. - Med. - Inflamaţia limbei. Maladia poate fi provocată de germeni specifici sau parazitari, ca în cazuri de antrax, tuberculoză, actinomicoză, etc., sau poate fi consecinţa înţepăturilor cu furaje, rănirilor cu colţi rezultaţi din tocirea neregulată a măselelor, tăeturi sau infecţiuni banale. G. poate fi superficială şi atunci se manifestă prin-tr’o uşoară inflamaţie, roşeaţa mucoasei limbei, fără alte turburări. Când g. este profundă, limba devine dură, fără mobilitate, de culoare roşie violacee, voluminoasă şi iese afară din gură, iar uneori se gangrenează. Tratamentul constă în spălaturi zilnice cu soluţii antiseptice slabe, ca: borat de sodiu 2 % > apă oxigenată, alumen crud 2 %, etc. GLUCOMETR1E. - Oenol. - Dozarea materiilor zaharoase - glucoză sau levuloză -în mustul de struguri sau în derivatele sale. Cunoaşterea cantităţii de zahăr din must are însemnătate pentrucă permite determinarea gradului alcoolic al vinului rezultat după fermentare şi - în consecinţă - se poate fixa cantitatea de zahăr ce trebue adăogată în must pentru a se obţine un vin cu tăria dorită; totodată prin g. se poate sitabili dacă fermentaţia este terminată şi dacă mai este zahăr în vin. Cunoaşterea acestor date este indispensabilă mai ales pentru musturile destinate să fie vinificate în spumos, întrucât 4 gr. zahăr la litru dau presiune atmosferică suficientă, iar orice eroare de dozare poate avea efecte dăunătoare ca spargerea sticlelor, etc. Pentru măsurarea cantităţii de zahăr conţinută în 'must sunt două .metode: una chimică, bazată pe acţiunea decolorantă a glucozei asupra licoarei cupropotasice a lui Fehling şi alta fizică a areometrelor bazată pe densitatea lichidelor. - v. areometre. Ultima este mau puţin riguroasă, dar mai rapidă, mai lesnicioasă, mai la îndemâna oricărui viticultor si suficientă în practică, exceptând dozările pentru vinurile spumoase. Licoarea Fehling - v. Fehling -, care se prepară după o formulă variabilă, are o culoare albastră şi în contact cu glucoza se decolorează prin fierbere, depunându-se oxid roşu de cupru. 10 cmc. licoare este decolorată de 5 cg. glucoză, dacă volumul mustului este cuprins între 10-20 cmc. Pentru exactitatea manipulărilor este nevoie ca mustul să fie, în prealabil, decolorat cu neghi animal. In acest scop se amestecă mustul cu negru, se agită bine, iar după jumătate oră de repaos, se filtrează. Această decolorare se face pentru ca să se poată prinde mai uşor momentul de viraj. Se iau 5 cmc. must decolorat şi se diluiază cu 195 cmc. apă, într*un balon. Se scutură bine pentru omogenizarea amestecului şi se introduce lichidul în biureta gradată a lui Mohr. Intr’un alt balon se iau 10 cmc. licoare Fehling, se fierbe şi se filtrează cu must din biuretă. La fiecare adăugire de must se fierbe din nou până ce se schimbă culoarea albastră, fără ca totuşi să fi virat în galben, ceiace ar fi un indiciu că s*a depăşit punctul critic; decolorarea este mai uşor şi mai repede observată prin adăugirea unui vârf de cuţit sulfat de bariu. A-cesta, prin densitatea sa mare, grăbeşte precipitarea depozitului care stânjeneşte virajul final. Volumul mustului titrat se citeşte pe biuretă. Fie, de pildă, 14 cmc. - această cantitate. Întrucât 5 cg. glucoză decolorează 10 cmc. licoare Fehling, rezultă că cei 14 cmc. întrebuinţaţi - conţin tocmai această cantitate, iar într’un litru must adică într’o 1000 omic., sunt 0,05x1000 ;= 3,572 gr. Ţi- 14 nând seamă că soluţia de must a fost adusă dela 5 la 200 cmc., adică diluată de 40 de ori - rezultă că mustul are o concentraţie de 3,572X40=142,88 gr. glucoză la litru. Areometre mai cunoscute sunt glucome-trul Guyot, areometrul Baume şi mustime-trul Salleron numit încă densimetru Gay -Lussac - de care ne vom ocupa aci. Musti-metrul are gradaţia centesimală şi dă greutatea în grame a lichidului în care este scufundat. Se toarnă, înţr’un cilindru, must luat chiar atunci dela teasc, astfel ca să nu fi fost expus nici unul început de fermentaţie şi se afundă simultan în el mustimetrul şi -un termometru. Se notează indicaţiile ambelor instrumente. Fiie 1075 citirea pe 'miustimetru şi 20 aceia pe termometru. In tabloul I, de mai jos, se găseşte co-recţiunea de temperatură. Pentru 20 grade ea este +9 ceiace înseamnă că indicaţia mustimetrului devine 1075+0,9=1075,9. In tabloul II cifra cea mai apropiată de aceasta este 1076, căreia - pe aceiaş linie - în coloana 3-a îi corespunde 172 grame glucoză I. Oorecţ&unea densităţii mustului după temperatură. Tempera¬ Corecti- Tempera¬ Corecti- tura unea tura unea 10 --- 0,6 21 + 1,1 11 --- 0,5 22 -f 1,3 12 --- 0,4 23 + 1,6 13 --- 0,3 24 + 1,8 14 --- 0,2 25 + 2 15 --- 0 26 -f 2,3 16 + 0,1 27 + 2,6 17 -f 0,3 28 -1- 2,6 18 + 0,5 29 *f 2,8 19 -f 0,7 30 + 3,4 20 + 0,9 GLUCOMETRIE 718 la litrul de must. Pen(ttru a afla. gradul alcoo- luat 172 : I7rm10,1, cifră care de altfel se lic pe care-1 va avea vinul după fermentaţie, găseşte înscrisă în tablou - coloana IV-a. A- II. Bogâf'a în zahâr şi alcool a mustului de struguri. Densitate sau Grade de Grade de Continutul în Zahărul crista- grade de mustimetru zahăr pe alcool al lizabil ce trebue mustimetru Salleron litru de must vinului fermentat adăogat la litru • de must pentru a obţine un vin cu 10 ol0 alcool 1050 6,9 0,103 Kg. 6,0 0,068 Kg. 1051 7,0 0,106 6,2 0,065 1052 7,1 0,108 6,3 0,063 1053 7,2 0,111 6,5 0,059 1054 7,4 0,114 6,7 0,056 1055 7,5 0,116 6,8 0,054 1056 7.6 0,119 7,0 0,050 1057 7,8 0,122 7,2 0,048 1058 7,9 0,124 7,3 0,046 1059 8,0 0,127 7,5 0,042 1060 8,1 0,130 7,6 0,041 1061 8,3 0,132 7,8 0,037 1062 8,4 0,135 7,9 0,036 1063 8,5 0,138 8,1 0,032 1064 8,6 0,140 8,2 0,031 1065 8,8 0,143 8,4 0,027 1066 8,9 0,146 8,6 0,024 1067 9,0 0,148 8,7 0,013 1068 9,2 0,151 ‘ 8,9 0,019 1069 9,3 0,154 9,0 0,017 1070 9,4 0,156 9,2 0,013 1071 9,5 0,159 9,3 0,012 1072 9,7 1 0,162 9,5 0,008 1073 9,8 0,164 9,6 0,007 1074 9,9 0,167 9,8 0,003 1075 10,0 0,170 10,0 1076 10,2 0,172 10,1 1077 10,3 0,175 10,3 1078 10,4 0,178 10,5 1079 10,5 0,180 10,6 1080 10,7 0,183 10,8 1081 10,8 0,186 10,9 1082 10,9 0,188 11,0 1083 11,0 0,191 11,2 1084 11,1 0,194 11,4 1085 11,3 0,196 11,5 1086 11,4 0,199 11,7 1087 11,5 0,204 11,9 1088 11,6 0,209 12,0 1089 11,8 0,207 12,2 1030 11,9 Q,210 12,3 1091 12,0 0,212 12,5 1092 12,1 -■ 0,215 12,6 1093 12,3 0,218 12,8 1094 12,4 . 0,220 12,9 1095 12,5 0,223 13,1 1096 12,6 . 0,226 13,3 1097 12,7 . 0,228 13,4 1098 12,9 0,231 13,6 1099 13,0 0,234 13,8 1100 13,1 0,236 13,9 se împarte greutatea aflată a zahărului cu celaş tablou poate folosi şi: în cazul * între- 17 - deoarece pentru . a obţine un grad al- buinţărei areometrului Baume. ■'■■■ coolic, trebue 17 grame zahăr. Ixl exemplul 719 GLUCOMETRU-GLUCOZE GLUCOMETRU. - Fiz. - Areometru servind la măsurarea densităţii lichidelor zaha~ Tate. In oenologie, cel mai întrebuinţat este mu&timentul Salieron - v. glucometrie. GLUCONAT DE CALCIU. - Med. - Substanţă solidă cristalină, întrebuinţată ca medicament mai ales în maladiile provocate prin lipsă sau insuficienţă de calciu - hi^po-calcemie -, din organism: febră vitulară, e-clampsie, etc. N. A. GLUCOZE. - Chim. - Se numesc astfel toate hexozele, corpi cu formula CgH^Oe» Sunt penta-alcooli şi monoaldehide, având constituţia ‘C2OH (CHOH)é COH. Sunt solide, solubile în apă, fuzibile şi dulci. Cu alcooli poliatomici pot fi eterifícate. Datorită funcţiei lor aldehidice, au însuşiri reductoare - reduc licoarea cupro-potasică - şi se combină cu acidul cianhidric dând nitrilialcooli CgHisOgCAz. G. se combină cu două molecule de fenil hidrazină dând osazona, corp aproajp'e insolubil. CHaOH (CHOH)4 COH -f 2 (H3Az — Az CPH5) = glucoza Fenil hidrozina (CH2OH) (CHOH)s C-------CH + 2 H„0 4- H. II II CeHsHAzAz AzAzHC,H5 Osazonele tratate cu acid clorhidric dau clorhidratul de fenil hidrozina şi ozon. G. sunt aldoze - de pildă g., sau cetoze - de pildă fructoza >. Sa realizat şi sinteza glu-cozelor 1, d de tipul sorbitei, manozei, ma-nitei şi a galactozeîor de tipul dulcitei i. - Tehn. - Se găseşte în fructele dulci, în miere, ca eflorescenţe pe suprafaţa strugurilor uscaţi, a smochinelor, a prunelor uscate, etc., de asemeni în ficat, în urina diabeticilor, în limfă, sânge şi oul de găină. Are însuşirea de a f enmonta în prezenţa drojdiei transformându-se în alcool şi anhidridă carbonică. Este de două ori şi jumătate mai puţin dulce decât zahărul obişnuit; este solubilă în apă, insolubilă în alcool. In soluţia apoasă fermentează în contact cu drojdia formându-se bioxid de carbon, alcool, ¿puţină glicerină şi produse secundare - v. fermentaţie. G. sie combina cu ba,zele% solubile jca hidroxidul de sodiu sau de potasiu. încălzită într’o soluţie cu unul din aceşti hidro-xizi, lichidul se îngălbeneşte, apoi se brunifică. Această reacţiune permite să se recunoastcă prezenţa g. în zahărul falsificat, întrucât zaharoza nu se comjp’ortă la fel. G. descompune şi precipită metalele dift săruri, de pildă din sulfatul de cupru. CX soluţie cupro-potasică, licoarea lui Fehliag, făcută din sulfat de cupru, acid tartric şi carbonat de sodiu, formează la cald cu glucoza un precipitat roşu de oxid de cupru. Această reacţie deosebeşte glucoza de zaharoză. Tot cu. licoarea Iui Fehling se poate face dopajul glucozei. - v. glucofmetrie. G. se prepară industrial tratându-se, la cald, amidonul sau fecula cu acid sulfuric diluat. Amestecul este pus în ciubere de lemn şi este încălzit - până la fierbere - cu vapori de apă. Zaharificarea este terminată atunci când o probă de lichid nu dă, tratată într’o eprubetă cu alcool de 90°, nici un soi de precipitat. Se saturează acidul sulfuric adăugând în ciubere carbonat de sodiu până la neutralizarea completă. Filtrarea lichidului se face prin decantare şi prin trecere peste negru animal. Lichidul filtrat este împins cu pompe în căldări sau în a-parate de evaporat în vid. Se obţine astfel siropul de g. îndată ce începe cristalizarea, lichidul sie varsă în butoaie unde se întăreşte dând g. în bulgări. G. granuloasă se obţine prin separarea mecanică a ei din sirop. Se mai poate obţine g. din amidon sau feculă şi prin acţiunea fermentului solubil -maltaza. - Această transformare este folosită în fabricarea berei. Amidonul din alimente este transformat în g. asimilabilă, în timpul masticaţiei, sub acţiunea fermentului ptialină din salivă. G. este întrebuinţată în fabricarea berei, a alcoolului, a conservelor de fructe, a lichiorurilor, în cofetărie, etc. - Med. - G. joacă un mare rol în alimentaţia omului şi animalelor. In această privinţă, se ştie, că hidraţii de carbon nu pot fi folosiţi de organismul animal până ce nu sunt transformaţi sub formă de monozaha-ride. Iar dintre manozaiharide - g., îevuloză şi galactoză -, cercetările au dovedit, că g* constitue principalul hidrat de carbon din hrana animalelor. De aceea, p'e drept cuvânt* spune Millgaard că: „schimbarea hidraţilor de carbon în organism este identică cu a g.f iar ştiinţa schimburilor hidraţilor de carbon este o ştiinţa a g.“. Deci, hidraţii de carbon sunt absorbiţi la suprafaţa intestinului, în cea mai mare parte, sub formă de g., de unde este luată de sânge şi transportată în ţesuturi. Acolo, prin o serie de schimbări chimice - oxidări -, a căror ultim produs auniti apa şi bioxidul de carbon, g. serveşte la producerea! energiei musculare, iar prisosul este transportat prin vena portă la ficat, unde, ,p’rin ajutorul unui ferment, este transformată în glicogen sau amidon animal. Glicogenul serveşte în ficat ca o rezervă alimentară, pentru ca atunci când organismul are nevoe de hrană, să fie transformat iarăşi în g. Pe lângă aceste caracteristice ale g., ea mai are încă una, de mare însémnâtate pentru crescătorii de animale. Este vorba de transformarea hidraţilor de carbon în organism în grăsime, însuşire pe. care se bazează, mai ales, îngrăşarea porcilor. De oarece, depunerea g. în. ficat sub formă de glicogen este mărginită, prisosul se transformă în grăsime, depunându-se în a- GLUGI-GLYCERIA 720 numite părţi ale organismului. Deosebirea între depunerea g. ca glicogen şi grăsime constă în faptul că prima e mărginită, pe când a doua e nemărginită. Şi aceasta din pricină că glicogenul se depune în celule organice, pe când grăsimea în celule proprii - celule de grăsime - formând în anumite părţi ale corpului depozite de grăsime. Atât rezervele Odinioară, Bucureştii era numit; de străinii care ne vizitau ,,oraşul cu g.“ din cauza mulţimii g. ce populau pieţele publice, înconjurau casele sau margineau împrejurimile locaşului. După războiu însă, treptat, g. au dispărut, mai întâi din jurul vechilor case GRĂDINĂ 734 boereşti, apoi din împrejurimile oraşului din cauza întinderii lui şi n’au lipsit nici tentativele de a ciopârţi şi g. publice existente. Desigur că g. şi în general vegetaţia împlinesc un mare gol, într’o capitală ca a noastră, aşezată în antestepă şi expusă la toate capriciile unei clime excesive. Fig1. 1110. — Udatul prin ploaie artificială. Materiale şi lucrări în g. 1. - Solul. Se ştie că diferitele plante au preferinţe deosebite faţă de sol: unele sunt calcicole, altele calcifuge etc. Cel mai bun pământ pentru g. este cel care din punct de vedere al compoziţiei chimice şi minerale este mijlociu; acesta apoi se poate amenda, drena, gunoi - v. ac. - după necesităţi. Deasemeni este căutat pământul cu resturi vegetale şi din acesta, cel mai căutat este cel silicios, pentrucă este cel mai permeabil. Culturile grădinăreşti sunt culturi intensive şi nicăeri ca în g. nu se întrebuinţează mai mult în-grăşămintele, miai ales cele organice. Astfel humusul, compostul, bălegarul de grajd -v. ac. - în diferite grade de fermentaţie, îşi găsesc o largă întrebuinţare în grădinărie; bălegarul păios, nedescompuş, amestecat cu pământ cu resturi organice, frunze etc. este utilizat mai alea primăvara spre a acoperi solul, el absorbind căldură. Pentru facerea paturilor calde căutat este bălegarul de cal, care este mai cald - fermentează mai uşor -şi produce prin fermentaţia sa o temperatură mare, regulată şi de lungă durată. In-grăşămintele propriu zise - chimice - aduc solului nitraţi, acid fosforţc şi potasă, pe când cele organice dau numai compuşi a-moniacali. - v. îngrăşăminte. In solul pe care dorim să înfiinţăm o g., facem mai întâi un sondaj .p'entru a vedea proprietăţile fizice şi bogăţia sa în humus; după aceia se desfundă. - v. desfundare, mobilizând stratul de pământ de deasupra pe o adâncime până la 80 cm., cât se afundă rădăcinile plantelor; odată cu aceasta, pământul dela suprafaţă se aşează la fund, iar cel dela fund se scoate la suprafaţă. Pentru a-ceasta ne servim de târnăcop, casma, hârleţ, sapă - v. ac. -. Înainte de a mărunţi teren-ul, după ce a fost desfundat, se răspândeşte pe sol, uniform cu ajutorul unei furci - v. ac. -bălegar sau pământ vegetal, care odată cu săpatul, se îngroapă. Pentru căratul bălegarului, pământului vegetal, sau pentru alte transporturi mici, ne servim de roabă - v. ac. -. Din cauza ploii şi a stropirilor, solul se bătătoreşte prinzând o crustă care înlesneşte evaporarea apei din pământ. Pentru a nu-se întâmpla acest lucru, cum şi pentru a stârpi buruenile ce cresc printre celelalte plante cultivate, se prăşeşte. De obiceiu pră-şitul în g. se face cu săpăliga - v. ac. -. Pră-şitul se numeşte plivit, atunci când are de scop de a distruge buruenile şi se face cu mâna, cu săpăliga sau cu oticul - v. ac. -completându-se p'rintr’o greblare care are de scop de a nivela terenul şi a aduna ierburile plivite; greblarea se face cu grebla. -v. ac. - care sunt de diferite forme. Când avem de plivit o suprafaţă mare, putem întrebuinţa un instrument tras de un cal şi care este o combinaţie, de prăşitoare şi greblă. 2. - Apa este absolut indispensabilă plantelor. Nu orice apă este bună pentru udat plantele din g. Apele curgătoare sunt încărcate cu materii organice şi săruri mine- Fig. 1111. — Stropitoare pentru sere. Dedesubt, dispoz'tiv pentru stropit plantele una r-âte una. rale diferite, după natura terenului pe care curg -, cele de puţ sunt reci, puţin aerate şi cu săruri minerale. Toate acestea deci pot fi încărcate cu prea mult calcar. Cât priveşte aerarea, aceasta se face în mod natural, dacă lăsăm apa câtva timp afară în-tr’un bazin. Cea miai bună apă este fără îndoială cea de ploaie, căci este lipsită de calcar şi este îndeajuns de aerată; (p'e aceasta e bine s*o strângem în bazine şi s’o întrebuinţăm mai ales pentru plantele calcifuge. Plantele încep să sufere atunci când solul nu mai conţine decât 10 % apă, dar bine înţeles că nu vom aştepta momentul acesta ca să udăm. Plantele nu . Sp ©A 0 I 4 ■ H l_L * 3 Ï J «o U : n *! 0 T ’’ * 1 « « ÜZZL i &»* '#>}.■’ ■** >* ■ ?h. AauiTECT Insp Gûal : AduiTEcrSEf •. GRAJD 748 dintr’o încăpere, ventilatoare, exhaustoare, pompe, etc. La g. nu putem şi nu e bine să întrebuinţăm ventilaţia artificială, fiindcă este costisitoare şi cere personal special. Poate în g. de vite de mare elită. Ventilaţia se produce prin diferenţă de temperatură între interiorul încăperii şi exterior, ca şi prin diferenţa de temperatură între diferitele stra- Fig. 1154. — Ventilaţia în grajd. Se vede şi prinderea ferestrelor. turi de aer din interior sau exterior. Intr’un g., aerul se încălzeşte prin căldura degajată de respiraţie, transpiraţie şi suprafaţa corpului animalului. Cu cât aerul se încălzeşte, devenind mai uşor, se ridică în sus, către tavanul grajdului şi va căuta să iasă afară, prin orice deslote sferice de 400-500 mm. diametrul. A-xele pot fi aşezate fie perpendicular, fie puţin înclinate faţă de direcţia de avansare a uneltei. Marginile pieselor active taie şi pu- Fitr. 1193. — GRAPĂ cu 2 câmpuri. ţin mărunţesc pământul. Marginile calatelor sau a discurilor pot fi continue sau prevăzute cu tăieturi adânci, luând forma de nişte stele. Aceste din urmă sunt folosite în regiuni cu soluri grele. G. cu discuri sunt prevăzute cu nişte platforme, care pot fi încărcate cu greutăţi, pentru a mări adâncimea de pătrundere a discurilor în pământ. Principiul de funcţionare al g. rotative propriu zise l-am explicat mai sus. Astfel de g. sunt foarte puţin răspândite. A. CKerd. GRĂPARE. - Agrol. - Lucrare dată pământului cu grapa - v. ac. - în scop de a-1 mobiliza şi netezi, de a îngropa şi acoperi sămânţa sau îngrăşămintele, de a smulge şi aduna buruenile sau rădăcinile - rizomii -celor vivace. G. se aplică în împrejurări foarte diferite şi se efectuiază pe terenuri însămânţate sau neînsămânţate. 1. - In primul caz putând fi însoţită sau nu de tăvălugire, urmează şi complectează acţiunea plugului, operând pe o adâncime de 5-6 cm. G. după tăvălug sau plug esite necesară atât p'entru sfărâmarea bolovanilor cât şi pentru înfiinţarea, la suprafaţa solului, a unui strat de pământ mărunţit care ° uscându-se repede - stânjeneşte pierderea apei acumulate. Sunt folosite pentru aceasta grape de greutate felurită, cu piesele active de dimensiuni deosebite şi eu depărtarea între ele variabilă, totul în report direct cu mărimea bolovanilor ce urmează a fi pulverizaţi. Intensitatea g. depinde de modul cum se execută şi de instrumentul utilizat. G. în urma arăturii, se face deobiceiu în direcţia liniilor trase de plug, pentru a nu răsturna brazdele sau bolovanii; sensul acesta este o-bligatoriu atunci când pământul este puternic înerbat. Pe pământurile curate, cu braz- dele bine întoarse, g. se poate face perpendicular sau oblic - deacurmezişui - faţă de arătură. Numărul de g. necesare nu ptoate fi fixat în mod absolut, el depinzând de com-pactitatea şi starea de umiditate a terenului. In general însă, ele se multiplică atunci când se urmăreşte o mărunţire cât mai desăvârşită a terenului şi mai ales, primăvara, în 'regiunile secetoase şi pentru anumite semănături - sfeclă, in, etc. - spre a se înlesni astfel formarea păturii care se opune evaporării apei din sol - v. dry-farming -. Arăturile de vară şi de primăvară trebue gră-pate imediat; grapa să meargă strâns în urma plugului şi în orice caz ceiace s’a arat într’o zi să fie grăpat la oprirea lucrului. Dacă se tăvălugeşte - urmează neapărat şi întotdeauna o g. imediată, afară de cazurile când pământul fiind prea umed se ţinteşte la svântarea lui, circumstanţă care îngăduie o întârziere oarecare. Este necesar să se grape din nou pentru refacerea stratului de pământ pulverulent dela suprafaţă, oridecâte ori cade câte o ploaie care bătătoreşte pa- Fie. 1194. — GRAPARE cu prapa de nuele. mântui formându-i coaje. Pământurilor lucrate de cu vară, destinate pentru culturile de toamnă, li se dă o grapă înainte de în-sămânţare spre a se asigura sămânţei con-diţiuni favorabile. Ogoarele de toamnă se lasă negrăpate peste iarnă. Primăvara nu se mai întrebuinţează plugul ci numai cultivatorul urmat de grapă. Uneori, dacă lipsesc buruenile, este suficientă o simplă g. energică. Ogoarele de primăvară trebue neapărat grăpate odată cu arătura şi menţinute curate şi afânate până la însămânţare. Înainte de semănat şi indiferent de epoca în care is’a făcut arătura - o g. este indispensabilă. O-biecţiunea pe care se bizue micul cultivator pentru a nu grăpa primăvara, sub cuvânt că prin aceasta se provoacă răsărirea burue-nilor, nu este decât parţial şi fals întemeiată. Buruenile pot E - în orice caz - înăbuşite sau distruse prin prăşili şi plivit; economia apei şi condiţunile de încolţire ale plantei cultivate, nu sunt însă realizate decât prin g. Împotriva buruienilor în terenurile 763 GRAPHOLITA neînsămânţate g. are o eficacitate apreciabilă. Contra plantelor provenite din rădăcini şi rizomi - ex. pirul - se întoarce miriştea şi se urmează cu tăvălugul şi grapa, de îndată ce s’a ridicat recolta. Pirul înverzeşte şi apoi prin arături superficiale urmate de g. este scos la suprafaţă unde se usucă şi piere. A-ceste lucrări trebue făcute pe timp secetos. Pentru combaterea buruenilor ieşite din sămânţă g. se fac fiind indiscutabilă faţă de semănatul prin împrăştiere, s’a cercetat care ar fi distanţa optimă dintre rânduri. Din încercările dela Staţiunea Bărăganului, ,,a rezultat că cel mai potrivit interval între rânduri este cel de 12 cm.44 Valul lui Tra-ian - Constanţa - arată că, semănând cerealele la distanţă de 10 cm., se obţinea producţiunea cea mai mare. La Câmpia Turdei, experienţele cu distanţa au arătat, că cea mai potrivită distanţă este de 12-13 cm. Deci la noi în ţară sunt recomandabile distanţele mici: 10-12 cm. Nu vom semăna la distanţe mari de 20-24 cm.» sau chiar 30 cm., cum se face în multe ţări din apus şi u;nde se face şi prăşirea spaţiului dintre rânduri; noi nu vom face g. prăşit. La noi, cu clima noastră continentală, înfrăţirea ş mai slabă decât în apus şi deci spaţiul dintre rânduri nu poate fi bine folosit de semănătură, când rândurile sunt mai rare. Fig. 1228. — GRÂU de primăvară şi toamna înfrăţii. - După Tr. Săvulescu -. Cantitatea de sămânţa la ha. variază după soiu şi regiune. G. cu bobul mic se va semăna mai puţin - în kg. la ha. - decât din cel cu bobul mare. Se socoteşte că g. de primăvară, în general trebue dat cu circa 25% mai mult, decât la cel de toamnă. De-asemeni, în soluri sJabe se dă mai mult decât în soluri bogate. Se socoteşte că la un metru pătrat trebue să avem 400 boate. La GRÂU 786 Constanţa, pentru g., cantitatea de sămânţă potrivită este de 160-180 kg. la ha., după gradul de înfrăţire a soiului şi calitatea terenului. In general însă, 1. C. A. R. recomandă să se semene „în jurul cantităţii de 120 kg./ha. Atunci când pământul e fertil şi bine lucrat, se va da această cantitate, iar atunci când nu e fertil şi e rău lucrat, se va mări cantitatea de sămânţă la 160-180 kg./iha.** Din alte încercări încă rezultă că la noi norma semănatului nu trebue să fie peste 180 kg., dar nici sub 120 kg. la ha. Zade recomandă ca cifră minimă 100 kg./ha. Data semănatului variază după climă, regiune, soiu. Din toate ţncercări;e ce ne sunt cunoscute, rezultă că g, de toamnă la noi e bine să fie semănat până mijlocul lu/i Octombrie. şi în orice caz nu mai târziu de ¡sfârşitul acestei luni. Este însă adevărat că se cunosc multe cazuri când chiar grânele semănate în Noembrie şi răsărite numai în primăvară au dat totuşi recolte frumoase. G. de primăvară se va semăna imediat ce va fi posibil, adică după topirea zăpezii şi svântarea solului. Cu cât se seamănă mai târziu, cu atât recolta e mai mică. E de prisos aproape să mai adăugăm, că g. de primăvară, semănat târziu de tot, de ex. la începutul lui Iunie, nu mai dă spic, tot aşa ca cel de toamnă, semănat în primăvară. Natura fiziologică a g. de toamnă reclamă la începutul desvoltării lor temperatura de 20.30, timp de 40-60 zile şi a celor de primăvară temperaturi de 10°-15° timp de 2 săptămâni. Ori, semănate prea târziu, ele la noi nu mai găsesc aceste temperaturi şi deaceia nu se desvoltă, ci stagnează; cresc, produc o rozetă abundentă în foi, ce se întind pe pământ, dar nu formează paiu, respectiv spic - Teoria stadiilor de desivoltare a lui Lyssenko Mai e încă şi întrebarea, cât de adânc să fie semănat g. De obiceiu se seamănă la 2-5 cm. adâncime. Semănatul mai adânc e păgubitor desvoltării culturii. Se oonsideră că adâncimea semănatului determină adâncimea nodului de înfrăţire şi respectiv rezistenţa la iernat. Aci găsesc o contrazicere de păreri între doi autori: Becker şi Preaniş-nikov. Primul spupe: ,,Dacă ne temem de îngheţ, atunci vom semăna mai superficial4*; cel de al doilea spune: „g. de toamnă reclamă însămânţare mai adâncă... ţnsămân-ţare superficială, care iriăreşte şansele dege-rării şi smulgerii, e cea mai periculoasă tocmai pentru g. de toamnă*'. „Ingrăşarea terenului cu gunoi de grajd este foarte recomandabilă în cultura g. Nici o altă cultură dintre cereale nu reacţionează aşa de bine la îngrăşarea terenului, ca g.“ Aşa recomandă Preanişnikov. Becker-Diilin-gen, din contră, găseşte multe inconveniente în îngrăşarea cu gunoi de grajd: g. e expus mai uşor căderii, deasemeni atacului ruginii şi mălurei, iar terenul se umple de burueni cu care e greu de luptat. Deaceea el recomandă să se dea gunoiul de grajd numai culturilor premergătoare g., la care să se adauge şi cantităţi mici de îngrăşăminte chimice: suprafosfat şi îngrăşăminte azotate Fig. 1229. — TUFĂ DE GRÂU, provenită dintrun bob Buckanara. Are 39 spice a 30-40 boabe fiecare. Cultivat la Şc. de Agr. Poiana-Mare, Jud. Dolj. - salpetru, azotat de calciu, etc. La noi în ţară, îngrăşarea g. s’a experimentat cu bune rezultate la Valul lui Traian - Constanţa. Gunoiul de grajd, îngropat acolo la 16 cm. a-dâncime, aduce sporuri mari de producţie. La staţiunea Tg. Frumos din Moldova, rezultate bune s’au obţinut cu îngrăşămintele chimice. Din cercetările personale am putut trage concluzia, că g. poate suporta îngrăşarea directă a terenului, răsplătind prin producţie mare cu prisosinţă munca şi cheltuiala cu aplicarea îngrăşământului. Este bine venit atât gunoiul de grajd, cât şi su-prafosfatul şi salpetru], şi cu atât mai mult dacă soiiful e rezistent îa cădere, cum e de ex. A. 15, care aşa de bine se adaptează la noi în toate regiunile ţării. Ca lucrări de întreţinere ale semănăturilor de g., trebuesc menţionate: grăpatul în primăvară, efectul căruia este îndoelnic; pli-vitul, această ultimă lucrare e foarte importantă, liberând cultura de burueni. Deseori ca impurităţi prin g. mai creşte şi secara; eliminarea acesteia se face uşor la apariţia spicului; g. nefiind încă înspicat, secara se 787 GRÂO înalţă deasupra culturii de bază, se distinge uşor şi şe smulge. In ţara noastră, g. dă în spic în a doua jumătate a lunei Mai, cel de primăvară înspicând cu vre-o 2 săptămâni mai târziu. La Bucureşti, grânele selecţionate din soiul Banat - var. erythrosipermum - liniile- Sandu Aldea, A. 15, A. 26, Cenad 117 - dau în apic aproape regulat la 20 Mai. Înfloritul începe la 5 zile după apariţia spicului. Coacerea are loc în prima jumătate a lunei Iulie, iar în anii mai călduroşi chiar la sfârşitul lui Iunie. După cum se ştie, autorul elveţian Nowacki distinge în procesul coacerii bobului de g. patru stadii şi anume: 1. - coacerea în lapte; 2. - coacerea galbenă; 3. - coacerea complecta şi 4. - răs-«oacerea. Recoltarea în stadiul coacerii complectă e cea mai recomandabilă. Recoltarea se face prin tăerea paielor, fie cu secerea, fie cu coasa, fie cu secerătoa-rea, fie cu secerătoarea - legătoare, fie cu maşina de secerat şi treerat - combine -. Toate depind de mijloace, de intensitatea gospodăriei, de dimensiunile şi de starea holdei; un g. căzut e greu de recoltat cu maşina. In America - Canada, U. S. A., Argentina -, în U. R. S. S., se folosesc mult secerătoarele-treerătoare, recoltându-se câte 200-300 ha. pe zi. Ameliorarea grâului - v. ac. - se face la noi în staţiunile Inst. de cerc. Agr., cât şi la gospodării particulare. După cum am mai menţionat, astăzi calea cea mai recomandabilă este acea a încrucişerilor - «elecţiunea sintetică -, căutându-se în întrunirea în hibrid a însuşirilor aparţinând diverselor forme botanice şi ecologice - grâne comune cu grâne tari, sau alacuri; grâne europene cu grâne indiene, japoneze, chineze, ruseşti, «te. Bolile şi inamicii g. Dintre boli am pomenit mai srus despre putrezirea semănăturilor în timpul iernei, cauzate de ciuperca: 1. - Fusarium nivale şi favorizată de îngrămădirea zăpezii, mai ales când zăpada a căzut pe sol neîngheţat. Se combate prin tratarea sămânţei cu preparate chimice umede, «au uscate . Germisan, Uspulun, Fusariol etc. 2. - Mălură, cauzată de ciupercile Tilletia tritici şi Tilletia laevîs. Plantele atacate au o culoare verde-brumănie, spicele sunt mai lungr. Sămânţa infectată are mirosul caracteristic de ouă stricate. Se combate prin spălarea seminţei în soluţie de sulfat de cupru 0,50%, formaHnă de 0,25%, precum şi prin preparate chimice uscate. Ştiinţa ameliorării prin creiareat de soiuri imune la mălttră, încă mai are aci de sipus cuvântul său. 3. - Tăciunele sburător, cauzat de ciuperca Ustilago tritici, care produce în spic în loc de boabe, spori; aceştia sunt duşi de vânt peste întreaga holdă şi o infectează în timpul înfloririi, sporii pătrunzând prin stigmatul floarei în embrion, unde rămân în stare latentă, până ]a semănat. Se combate prin tratarea seminţei cu apă încălzită la 300-40°, timp de 4 ore şi după aceea încă Ia 52°-53°, timp de 10 minute. Fier. 1230 — Spic de grâu cu boabele infectate de Fig. 1231. — MANA mălură. 2, un bob infec- GRÂULUI. - Sus, sec- tat; 3, idem sectionat; 4, tiune transversală a spori' de Tiletia caries; 5, unei foi atacate. Jos, idem de T. laevis. miceliul cu conidii. 4. - Rugina galbenă, cauzată de Puccinia glumarum tritici. 5. - Rugina brună - Puccinia triticina. 6. - Rugina neagră - Puccinia graminis tritici. Ultimele două s>unt cele mai frecvente la noi, cauzând mari pagube în anii ploioşi. Grânele tari - Tr. durum - sunt mai puţin atacate, iar în specia Tr. vulgare, diferite soiuri se comportă deasemeni diferit faţă de rugini. Explicaţia stă în faptul, că şi la rugini s*a dovedit prezenţa a diferite forme biologice - sau rasie fisiologice care atacă în măsură diferită soiurile de g. şi pe de altă parte aceste forme biologice au şi ele anumite arii geografice de răspândire. Constatarea acestor lucruri de către savantul a-merican E. C. Stakman a dat un mare impuls lucrărilor de selecţrune a grânelor rezistente la ruginile - respectiv formele biologice - frecvente în regiunile respective. Şi de fapt astăzi, singura cale sigură de a evita riscul de a se vedea cultura compromisă de rugină, este cultivarea de soiuri imune, sau rezistente la formele biologice GR AUR-GR A VENSTEIN 788 frecvente în regiune. Ori, selecţiunea unor astfel de soiuri imune, sau cel puţin rezistente, este foarte anevoioasă. Noi nu avem încă soiuri ameliorate rezistente la rugini. Ca măsură ajutătoare se consideră distrugerea plantelor gazde: dracila - Berberis vulgaris - pentru rugina neagră şi poate, Tha-lictrum, pentru rugina brună. Fig. 1232 — SPORI DE RUGINĂ. — Sus, la stânga: uredospori. Jos, la stânga: teleutospori. La dreapta: teleutospor germinat, cu 2 ramifi- caţii - basidii - cu basidiospori. Dintre duşmanii animali ai g., trebue să cităm: 1. - Larva gândacului Agriotes linea-tus sau viertmele de sârmă. Roade rădăcinile şi chiar părţile aeriene ale plantelor, pătrunzând în interiorul firului, unde face galerii. Combaterea foarte anevoioasă. Se recomandă uneori cultivarea de plante curse -salată, cartofi, sfeclă -, care înainte de semănatul g. se smulg şi se distrug - împreună cu larvele adunate acolo Cea mai sigură măsură de combatere este însă totuşi lucrarea adâncă şi mai deasă a solului; larvele scoase la suprafaţă sunt expuse duşmanilor lor naturali - pasări,, ciori, codoba-tuire, ciocârlii, etc. 2. - Găinuşa sau larva cărăbuşului - Melolontha .melolontha Se combate prin arături şi grăpări mai dese ale solului. 3. - Cărăbuşul de vară - Aniso-plia agricola. E frecvent la noi în Bugeac. Distruge bobul aflat în formaţie. Se întâl- nesc câte 2-3 gândaci pe un spic. 4. - Musca de Hessa - Cecidomyia destructor. 5. Musculiţa suedeză - Oscinis frit. Larvele a-cestora două atacă semănăturile de toamnă, rozând rădăcinile, iar plantele îngălbenesc şi pier. Atacul ultimei se recunoaşte prin înfrăţirea exagerată a plantelor, care iau aspectul unei plante cu bulbi. 6. - Murgo* ciul sau larva fluturelui Agrotis segetum. Pagubele şi combaterea ca şi la cărăbuş. Se mai citează ca duşmani încă Nematozii, gândacul Zabrus gibbus, insecta Thrips cerea* Iium. In magazii grâul este atacat de gărgăriţe - Calandra granaria - şi molii - Ţinea gra-nela -. Combaterea cu 'CS2. Dintre animalele rozătoare, mari pagube pricinuesc culturilor de g. şoarecii de câmp şi ţiştarii - mai ales în stepa Bugeacului Dintre păsări strică mult g.: ciorile şi vrăbiile. A. Pies. GRAUR. - Zool. - Sturnus vulgaris, pasăre comună la noi, cântătoare, din fam. Sturnidae. Mai mare decât o vrabie, de culoare neagră, cu lustru violet-verde, iar vârful penelor cu o patş albă; în tinereţe, culoarea penajului este surie, cu guşa albă. G. măsoară în lungime totală 22 cm., lungimea aripelor 10 cm., lungimea cozii 7 cm. Se hrăneşte cu tot felul de insecte, fructe, etc. G. păstor - Pastor roseus, are penele trupului de culoarea roşietică; la cap, coadă, aripi, culoarea penelor este neagră, cu lustru verde-violet. Lungimea totală a corpului este 21-23 cm., deci ca înfăţişare se apropie cu g. propriu zis; se deosebeşte de acesta printr’un moţ ce-1 poartă pe cap. Trăeşte prin Asia şi câteodată se abate şi pe la noi. Se hrăneşte mai ales cu lăcuste. GJRAUŞOR. - Bot. - V. untisor. GRAVENSTEIN. - Pom. - Sin. Graven- Fig. 1233. — Măr GRAVENSTEIN steiner, Galfensteiner. Se crede că această var. de mere a fost găsită prin anul 1760 la castelul Graefenstein din Schleswig-Hol-stein, - Germania -, de unde s*a răspândit 789 GRAV1TAŢIE-GRECIA în toaită Europa. La noi în ţară se întâlneşte în Bucovina, Maramureş, Transilvania şi mai puţin în Vechiul Regat. Arborele de vigoare mijlocie, creşte divergent, crengile groase, încărcate de pro* ducţii fructifere; vegetaţia târzie, reuşeşte în toate formele şi produce abundent. Fructele supra-mijlocii sau mari, tronconice cu suprafaţa neregulată, ondulată, tipică clasei Calvilelor, din care face parte. Pieliţa lucioasă verzue, la maturitate albă-gălbue, pătată şi striată, cu roş carmin pe partea dinspre soare. Pulpa albă destul de fi.nă, moale, suculentă, acidulată, parfumată, de bună calitate. Maturitate: Octombrie-Noembrie; în bune condiţiuni se poate păstra până în Decembrie. Var. pentru amaitori şi pentru comerţ. M. Cost. GRAVITAŢIE. - Fiz. - Forţă în virtutea căreia toate corpurile se atrag proporţional cu massele lor şi invers proporţional cu distanţa între ele. Legile g. universale au fost deduse de Newton din legile găsite de Kepler privitoare la mişcarea planetelor. A-cesta a dovedit că: I. - Planetele descriu curbe plane, iar razele vectoare care unesc centrul soarelui cu centrul planetei, descriu suprafeţe proporţionale cu timpul. 2. - Orbitele planetelor sunt elipse, cu centrul soarelui în unul din focare. 3. - Pătratul timpului de revoluţie al unei planete este proporţional cu cubul axei mari al elipsei descrise. Analiza matematică aplicată la mişcarea planetelor după legile lui Kepler arată: 1. - că mişcarea este produsă de atracţia soarelui; 2. - că atracţia este invers proporţională cu pătratul depărtărei dela planetă la soare; 3. - că este direct proporţională cu produsul mas&elor lor. Aşa dar dacă F, este forţa de atracţie, R, depărtarea, m* massa soarelui, m massa planetei şi K valoarea atracţiei exercitată de unitatea de massă a planetei, legile de mai sus sunt exprimate de relaţia: Greutatea, căderea corpurilor, coeziunea, etc. sunt cazuri particulare ale g. universale. GRAVURI. - Fitop. - O serie de afecţiunii patologice - în engleză etchs - la tutun, cauzate de virusuri - sbârciri, pătări, cloroză, ariceală. GREABĂN. - Zoot. -Regiunea situată la cal pe faţa superioară a corpului, între gât şi spinare şi mărginită lateral de cele două spete. Baza o formează apofizele spinoase ale celor opt vertebre dorsale, care urmează după prima, precum şi cartilagiile de prelungire a spetelor şi coarda ligamentului cervical. G. esţe tăios, când este prea ascuţit, iar când muşchii din regiune sunt foarte desvol-taţi şi apofizele spinoase sunt ascunse de părţile moi, se zice că g. este înecat. Un g. frumos trebue să fie înalt, lung şi uscat; un g. este defectuos când este tăios, sau când este retezat!, adică scurt şi se termină brusc înapoi. La g. putem observa rosături de harna-şamente ce se pot complica cu -necroza ligamentului cervical şi a apofizelor spinoase, dând ceeace se numeşte: boala g.9 o maladie foarte greu de vindecat. C. Şt. GREAŢĂ. - Fiziol. - Senzaţie internă specială de desgust, provocată în cazuri de indigestie prin supraîncărcarea stomacului, prin consumarea alimentelor alterate, sau prezenţa substanţelor toxice în viscere. Animalele nu au poftă de mâncare, cască şi cele care pot - carnasiere şi omnivore -, varsă. Se combate prjifn purgaitive şd antiseptice intestinale. Dar. A. I. GREBLĂ. - Unealtă agricolă de mână. Compusă dintr’o bară de lemn siau de fier cu dinţi de lemn sau de fier şi un mâner lung. In grădinărit serveşte pentru mărun-ţirea pământului şi nivelarea straturilor, ju- Fig. 1234. — GREBLĂ mecanică când rolul unei grape. In agricultura mare serveşte pentru adunarea fânului sau a spicelor după cosit. Se face uneori de dimensiuni destul de mari. G. mecanică - o g. mare, cu bara purtată pe roţi, prevăzută cu dinţi de oţel. Este trasă de un cal. Serveşte pentru strâns fânul. G. mecanică este prevăzută cu scaun pentru conducător. Descărcarea g. mecanice de materialul străin se face semi-automat, prin acţionarea unei pârghii, care declanşează dispozitivul pentru ridicarea dinţilor. La descărcarea automată dinţii g. se ridică fie periodic, fie atunci când au strâns o anumită cantitate de materiale care presează puternic asupra dinţilor. GRECIA. - Stat. - Regat cu 127.337 km.2 şi circa 6.000.000 locuitori. Ţară agricolă. 790 Din totalul suprafeţei, numai circa 2.500.000 ha. sunt cultivabile, restul păduri - 1.500.000 ha. -, munţi şi ape. Prin drenarea lacului Copais, sau cucerit, pentru agricultură, circa 25.000 ha. Se cultivă grâu, orz, porumb, orez, tutun, bumbac, iar ca arbuşti: via -17 % din suprafaţa cultivată - smochinul, măslinul, fiecare din aceste producând var. cu nume mondial, ca şi tutunul renumit^de Xanto, Cavalla, etc. Stafidele cele mai bune se prepară îm Corint. Sunt întinse plantari», de nuci, portocali, lămâi şi mandarine, cu care se face un întins export. Se produc a-nual circa 300.000 tone grâu, 155.000 tone porumb, 125.000 tone orz, 65.000 tone tutun, 12.000 tone bumbac, 180.000 tone stafide; 240.000 tone vin; 16.000 tone smochine, etc. Învăţământul agricol se predă într’o academie de agricultură şi una de silvicultură; în 3 şcoli secundare de agricultură; 2 şcoli speciale de brânzeturi şi mai multe şcoli practice de agricultură. Creşterea vitelor se face în număr destul de mare, folosindu-se toate terenurile în care se poate face agricultură propriu zisă. Astfel, cresc circa 200.000 cai, 130.000 catâri, 260.000 măgari, 600.000 bovine, 6.500.000 oi, 3.700.000 capre si 420.000 porci. S’au făcut mari exproprieri, împroprietăriri şi colonizări, precum şi lucrări funduare temeinice. Se dă o atenţie din ce în ce mai mare agriculturii şi ramurilor anexe, atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi aplicativ. GREER. - Zool. - Gen de insectă Ortop-teră, tipul fam. Gryllidae. Cuprinde 2 specii: Gryllus campestris - g. de câmp - şi Gryllus Fig. 1235. — GREERE DE CÂMP - Gryllus campestris. domesticus - g. domestic. G. de câmp este cunoscut în toată Europa; sapă în pământ galerii unde stă pe vreme rfca şi unde ouă. Produce prin frecarea elitrelor una de alta, un sunet strident prin care chiamă pe femelă pentru copulare. La 14 zile dupâţ co- pulare, ies larvele, care până ce devin a-dulte, sufăr o mulţime de jupuiri. IDupă iui an, ajung la maturitate şi după ce se reproduc, mor înainte de iarna a doua. G. domestic este de culoare gălbue de 15-20 mm. şi caută locuri călduroase. Este mai mic decât precedentul şi trăeşte prin bru- Fig. 1236. — GREERE DE CASÂ. — Gryllus domesticus tării, bucătării. Ziua stă retras prin crăpături sau găuri şi numai noaptea iese pentru a se hrăni. G. campestru este folositor agriculturii fiindcă se hrăneşte cu insecte» mai ales cu furnici. GREFĂ. - Med. - Operaţiune chirurgicală cu ajutorul căruia se transplantează o porţiune dintr’un ţesut sau organ, dintr’o regiune în altă regiune sau dela un individ la alt individ. Porţiunea transplantată se numeşte grefon. Câ,nd g re fonul provine dela ace’aş individ, se face o g. autoplastică; când provine dela un animal diferit, însă de aceiaş specie, g. se numeşte homoplastică, iar când specia este diferită, se zice g. hetero-plastică. G. se face atât la om, cât şi la animale. La om se grefează deobicei organe de animale înrudite cu el, în special de maimuţe antropoide - problema întineririi -. La animale sie transplantează organe dela animalele tinere la cele bătrâne, cu scop terapeutic - ex.: exema senilă -, sau cu scop zoo-economic - ex.: obţinere de lână mai lungă şi mai multă. Se pot transplanta aproape toate organele, dar cele mai des'se grefează organele cu secreţie internă, în cazuri de insuficienţă funcţională. După organul transplantat - grefonul -, g. sunt de mai multe feluri şi anume: dermo-epidermice, grăsoase, epiploice, tendinoase, osteoperiostice, articulare, vascularei, nervoase, ovariene, testiculară, tiroidiană, paraţi-roidiană, etc. C. I. S. 791 GREGHKTfN-GREUTATEA ANIMALELOR: GREGHETIN. - Bot. - Ciocul barzei, Gre-gheţui, Pliscul cucoarei, Săgeţică - Geranium pratense. Plantă erboasă, din fam. Geran-tiacee, tulpină dreaptă spre partea superioară, glandulos păroasă; flori mari albastre, mai rar violete sau albe. Fructe glandulos-păroase; seminţele fin-punctate. Creşte prin fâneţe umede şi umbroase, cu deosebire la munte. lunie-August. GRESIE. - Geol. - Rocă dură, formată din grăunţi de quarţ sudaţi printr’un ciment, care după compoziţia lui dă numele g.: g. calcaroasă, sili coasă, feruginoasă etc., după cum cimentul jsste cal ca ros, silicios, etc. G. se găseşte în toate formaţiunile geologice, fiind de natură continentală sau marină; în general sunt lipsite de fosile. Prin dezagregare, g. dau soluri puţin fertile. Cele mai dure - quartitele şi g. silicioase - se întrebuinţează ca pietre de ascuţit obiecte tăioase, etc,; se pot întrebuinţa şi la construcţii, pavaje, etc. GREUTATE SPECIFICĂ. - Agrol. - Sin. G. specifică areala. Greutatea unităţii de volum a pământului considerat fără spaţiul lacunar - greutatea unităţii de volum a masei-de pământ fără spaţiul lacunar. G. S. depinde de natura pământului - mineral sau mai organic. Ca importanţă dă relaţii asupra naturii intime a pământului. G. S. se determină numai la solul fără structură şi anume fără spaţii lacunare. Ne închipuim pământul topit şi turnat în 1 cmc. Se raportează la solul complect uscat. ^ g _ Gr. solului_________________________________ voi. excl. al grâunclorilor (voi. absolut), Se determină umplând spaţiul lacunar cu apă şi din Volum vas — Voi. apă := Volum Fig. 1237. — Cântar pentru animale mici. absolut al pământului. Acest procedeu nu e«te bun pentru că nu se poate evacua tot aerul din sol. Se poate determina cam în acelaşi mod cu ulei de terpentină, xilol, alcool, etc. Nici aceste procedee nu sunt recomandabile fiindcă se poate influenţa temperatura, se pot produce oxidaţiuni, lichidele acestea au molecula prea mare şi nu pot pătrunde peste tot ca să gonească aerul, şi nu sunt nici economice. Bine se de-termină cu picnometru] unde aerul este înlocuit cu apă la trompa de vid şi prin diferenţă de greutate faţă de volumul total al picnometrului, 1 gr. = 1 cmc. apă, vom afla volumul absolut al solului, pe când greutatea solului am aflat-o direct cu balanţa. Când introducem şi corecţiunea de temperatură se va măsura temperatura lichidului din picnometru cu un termometru. Se poate ţine seama şi de coeficientul de dilataţie al pereţilor picnometrului - ambele corecţiuni amintite, nu este practic să se facă la sol. G. S. la solul turbos este 2,03, a solului luto-nisipos 2,64, a argilei 2,70, a nisipului de cuarţ 2,65. Când folosim o cantitate -mare de pământ, G. S. se poate determina cu pic-nometrul mare al lui Burger la care evacuarea aerului din pământ se obţine prin fierbere. G. S. şi G. Volumetrică ne înlesnesc să trecem dela greutatea pământului la noţiunea de volum, de spaţiu, în care cresc în realitate plantele. - v. Spaţiul lacunar. Amil. Vas. GREUTATE VOLUMETRICĂ. - Agrol. -Sin. G. specifica aparenta. Greutatea unităţii de volum a pământului considerat cu spaţiul lacunar - greutatea unităţii de volum de pământ în structură naturală. Depinde: de natura pământului - mineral, sau cu conţinut mare de humus; de felul de aşezare a-dică de structură - respectiv spaţiul lacunar; de umiditate. G. V. crcşte dela suprafaţa solului, unde straturile sunt mai afânate şi conţin humus mai mult, către adâncime unde straturile sunt mai îndesate şi mai lipsite de humus. Ca importanţă G. V. dă indicii asupra naturii şi aşezării solului. G. V. se determină la solul în structură naturală cu diferite sonde, cilindre, sau cu bulgări parafinaţi, etc. Se determină şi la solul fără structură cu ajutorul unui cfindru, pahar, etc., punându-se pământul în trei porţiuni şi bătând pe o pâslă paharul de câte 100 ori după fiecare porţiune. Pentru acelaşi sol operaţia se repetă de 3-4 ori - determinări paralele. La solurile de cultură G. V. este circa 1,35 - adică 1 cmc. sol în structură naturală cântăreşte 1,35 g. -, putând varia pentru solurile sărace în humus şi îndesate până la 1,7. In fitotehnie G. V. este greutatea hec-tolitrică a seminţelor. Amil. Vas. GREUTATEA ANIMALELOR. - Zoot. - Una din caractemticele care individualizează un animal, o rasă sau o specie. Fiecare GREYHOUSD-GR1NDIKĂ 792 rasă, îşi are un anumit standard de g., de care trebue să se apropie toţi indivizii rasei respective. Cunoaşterea g. unui animal este foarte importantă, căci după raportul ce există între aceasta şi standardul rasei ne putem da sea'ma de gradul de desvoltare al individului, şi, dacă ţinem socoteală şi de starea de întreţinere - alimentaţie şi igienă«-, putem aprecia şi randamentul individual al animalului. G. animalelor, până la vârsta adultă, variază în raport cu etatea, putân-du-se stabili pentru fiecare rasă, standarduri de g. pentru diferite etăţi; cântărirea tineretului, la anumite epoci, este necesară pentru a urmări desvoltarea lor. Aprecierea g. se face direct, prin cântăriri, sau indirect prin anumite măsurători corporale - barime-trie - care sUnt în raport direct cu g., întrebuinţând anumite formule date de diferiţi autori. Cea mai recomandabilă şi mai exactă este metoda cântăririi. A. H. GREYHOUND. - Zoot. - v. câini. GRIFFON. - Zoot. - v. câini. GRIND. - Ridicătură de pământ, în deltă sau regiuni inundabile, nu prea înaltă şi cu pantă dulce, care nu este acoperită de ape, decât în cazul viiturilor mari. Este folosită ca loc petntru instalarea târlelor şi mai ales ca loc de refugiu pentru animale, atunci când vin apele mari. GRINDEIU. - Maş. agr. - Piesa principală de suport a plugului. Serveşte pentru transmiterea forţei de tracţiune necesară pentru învingerea rezistenţei opusă de pământ la efectuarea arăturii. Este purtătorul unor dispozitive de direcţie şi de reglaj. După formă, deosebim 4 feluri: g. drept; g. curbat în jos; g. curbat în sua; g. curbat în planul orizontal. Axa g. trebuie să treacă cât mai aproape de planul vertical, ce trece prin centrul de greutate al plugului. Secţiunea g. poate fi dreptunghiulară, în U şi dublu T. G. cu secţiunea dreptunghiulară se confecţionează dintr’un oţel cu rezistenţa la tracţiune de 70-85 kg/mm.2 cu alungire de 10-14%. Cele cu secţiunea în U sau T, cu o rezistenţă de 60-65 kg./mm.2. Unii constructori a'meriicani călesc g., reaizând o rezistenţă la tracţiune până la 1 1 5 kg./mm.2 cu scopul de a le micşora secţiunea, în special la pluguri pentru tractor. A. Cherd. GiRINDEL. - Pisc. - Peşte din fam. Acon-thopside, genul Cobitis - v. ac. -specia C. barbatulus L. sa>u C. Merga; Nemachilus barbatulus, etc. Corpul înainte cilindric, înapoi puţin comprimat ¿te laturi. Gura inferioară cu 6 mustăţi pe buza superioară. Spin suborbital foarte scurt ascuns sub piele. 8-10 dinţi faringieni subţiri şi ascuţiţi la vârf. Caudala puţin concavă pe margine. Răspân-drea lui este limitată în ,ptorţiunea mijlocie şi superioară a râurilor. Culoarea generală este verde gălbuie; pe spinare se găsesc nişte pete mari, negre închise, late, transparente, care dela linia laterală în jos sunt cu mult mai slabe şi mai mici. Partea ventrală dela marginea gurii, între pectorale, ventrale şi începutul analei este albă cu o dungă roşie. Ochii vii mici, cu iris redus la o linie surie, privesc în sus. Ajunge 10-15 cm. lungime. E răpitor. Are carne gustoasă; se prinde în foarte mici cantităţi - deci n’are valoare comercială - cu leasa cu gărduţ şi cu sacul. GRINDINĂ. - Meteor. - In Ardeal ghiaţa, în Moldova piatra, este un fenotnen meteorologic ce însoţeşte de multe ori furtunile. Caracteristica acestui fenomen «ste că plouă cu mici boabe de ghiaţă. Boabele de g. n’au forme- geometrice regulate: unele sunt sferice, altele ovale, uneori au formă de pară, de linte turtită, rotundă sau în colţuri. Mărimea lor variază în diametru dela 5 la 20 mm. Boabele de g. mijlocii sunt de mărimea boabelor de mazăre până la mărimea alunelor, ele pot ajunge la mărimea ouălor de porumbiel. In greutate ajung până la 200-300 grame şi mai mult. Nu produc stricăciuni decât boabele de g. de mărime mijlocie, fiindcă cele în diametru de 3 ipână la 5 mm., care vin în general împreună cu fulgii de zăpadă nu produc nici o stricăciune, iar cele în diametru de peste 20 mm. sunt rare. In Wurtemberg, în 1907, s’a făcut pentru prima oară o statistică, după mărimea boabelor de g. şi s*a a-juns la rezultatele următoare: din 139 cazuri de g., în 13 cazuri au fost boabe de g. în mărimea mazărei, în 58 cazuri în mărimea alunelor, în 26 cazuri în mărimea nucilor, în 35 cazuri în mărimea ouălor de porumbiel şi în 7 cazuri, în mărimea ouălor de găină. După cum se vede, cea mai frecventă g. este aceea de mărimea alunelor. Aceasta este şi g. care produce cele mai multe pagube. Nu trebuie însă să-şi închipuie nimeni că în ploaia cu g. boabe'e su.rat uniforme. De aceeaşi dată, se găsesc boabe neînsemnat de mici şi boabe mjai mari. Şi în aceeaşi ploaie se ia o mijlocie, după apreciere, pentru a determina categoria din care face poarte acel caz de g. Mărimea g. ajunge uneori pe aceea a ouă- Fig. 1238. — GRINDEL - Cobitis barbatulus. lor de gâscă sau a portocalelor. Exisitenţa acestor blocuri de ghiaţă poate fi de necrezut, şi explicaţia lor să fie în sudarea unui 793 GRINDINĂ număr mare de boabe cu mult mai mici, care nu s’au aglomerat decât după căderea lor. Fenomenul de g, vine numai pe timp de furtună, cu cer acoperit de nori, care sboară jos şi întunecă regiunea. Norii aducători de g. sunt cei numiţi Cumlmulus Nimbus. Aspectul lor este asemenea unei masse de fum de culoare negricioasă şi de o formă asemănătoare aceleia a fumului lăsat de o locomotivă de cale ferată în fuga sa. Aceşti nori sunt de mari grosimi şi de multe ori cii reflexe ciudate roşii, iar rupturile lor au margini albicioase. Innourarea aceasta se face imediat după sau în timpul furtunii şi -este întovărăşită de un sgomot uruitor specific. Căderea g. vine înaintea unei ploi violente cu furtună, «au în acelaş timp cu ea, foarte rar după ea. Timpul în care cade g. e deo-biceiu foarte scurt şi acest flagel înseamnă pe pământ, în drumul său, o fâşie lungă şi îngustă. Dar atât puterea cât şi raritatea şi lăţimea benzii, depinde de anotimp, de climă şi de topografia locului. Cauzele acestui fenomen sunt pur fizice şi meteorologice. El se produce probabil astfel, după teoria suprafuziunii şi ionică a lui Peltier. Norii Cummulus Nimbus se formiează la înălţimi foarte mari: 8-10 km. deasupra nivelului mării, în regiuni atmosferice unde temperatura coboară sub 35 grade. Graţie fenomenului de suprafuziune, picăturile de apă ce formează norul rămân tot în stare lichidă, şi dacă nu intervine nici un fenomen, care să modifice starea de suprafuziune, norul este sortit să se condenseze sub formă de ploaie. Dacă însă pe deasupra norilor Cunumulus Nimbus trece un nor Cirus format din firişoare de ghiaţă în formă de ace, atunci se întâmplă ca norii Cummulus Nimbus încărcaţi cu ioni negativi, să atragă firişoarele de ghiaţă ale norului Cirus încărcate cu ioni pozitivi. Acest fenomen modifică starea de echilibru de suprafuziune în care se află norii Cummulus Nimbus. In jurul acelor de ghiaţă, sau chiar al corpurilor străine aduse în timp de furtună de curenţii ascendenţi, apa în stare de suprafuziune se solidifică brusc, producând cristale de ghiaţă, care apoi, prin noui depozite, se îngroaşe şi produc boabele de g. In acest timp, întreaga massă a norului se transformă instantaneu m.tr’o massă de nuc]eie de ghiaţă, care se precipită la pământ sub forma de g. G. produce mari stricăciuni agriculturii, prin acţiunea mecanică pe care o exercită asupra vegetaţiei, găurind sau sdrobind frun-t zele, distrugând ramurile tinere, coaja de tulpină şi ramuri, florile şi fructele, scuturând boabele, culcând la pământ cerealele, nimicind fâneţele, nimicind grădinile de zarzavat şi de flori, nimicind frunzele, strugurii, m;Iădiţele tinere şi rănind grav tulpina la viţa de vie, sfărâmând geamurile la sere şi acoperişurile de ţiglă şi altele. Plantele lovite de g. mor sau rămân în suferinţă, pe rănile greu cicatrizate se instalează paraziţii criptogamici, nimicind recolta sau micşorân-du-i cu mult valoarea. Importanţa pagubelor produse de g. este uneori foarte mare, totdeauna este direct în legătură cu valoarea culturilor lor. Ea este mai mare chiar pen- Fig. 1239. — RACHETĂ pentru îndepărtarea GRINDINEI. tru cultura arbustivă decât pentru cultura anuală, fiindcă pentru cea dintâi efectele g. se simt la mai multe recolte succesive. Din cauza marilor pagube ,p'roduse de g.9 oamenii din cele mai vechi timpuri s’au străduit să găsească mijloace de combatere a acestui flagel. Pe timpul când g. era socotită ca o urmare a mâniei zeilor, oamenii aduceau rugi şi făceau jertfe pentru îmblânzirea acestora. Se făceau farmece, când se credea că g. era produsă de spirite rele. Şi astăzi se păstrează la ţară obiceiul de a se trage clopotele ,p'entru îndepărtarea furtunilor şi g., sau se înfige securea în pământ, să stea ploaia. Faptul că uneori clopotarul a fost trăsnit în timpul acestui serviciu, dovedeşte că agitarea clopotelor, şi în special a clopotelor mari, produce oare-cari schimbări mecanice şi electrice în stările atmosferice şi pot, prin urmare, schimba condiţiile atmosferice de producere a g. Tot GRIPĂ 794 o urmă a practicelor trecute trebuie să fie şi obiceiul de a se aprinde focuri mari de paie, din loc în loc, în scopul îndepărtării primejdiei de g. Încălzirea straturilor de aier şi nouii curenţi de aier produşi, pot însă produce o transformare în condiţiile atmosferice, prielnice producerii g. După descoperirea existenţii electricităţii atmosferice, s’au imaginat paratrăsnetele gre-lifuge. Catarge înalte, prevăzute cu un vârf metalic legat cu pământul, erau ridicate din loc în loc, în scopul culegerii electricităţii din norii Cummulus Nimbus, împiedicând formarea g. Marele fizician Arago a sfătuit chiar agricultorii să folosească baloane ,paratrăsnete, care să se poată ridica la înălţimi mari pentru a culege electricitate din norii de g., care, după cum a*m sous, se formează la înălţimi de 8-10 km. deasupra nivelului mării. încercările cu paragrindinele nu au fost însă făcute nici destul de continuu, nici pe teritoriu destul de întins, pentru a se stabili neîndoielnic utilitatea lor. O altă metodă foarte răspândită pentru combaterea g. este metoda exploziilor. A-ceastă metodă produce de multe ori efecte bune în combaterea g. Prin ea se tinde, şi de multe ori se reuşeşte, la împrăştierea norilor purtători de g. Credinţa eficacităţii bombardamentului în împrăştierea norilor de g., dăinuie în Franţa încă din 1760; el nu a fost întrebuinţat decât în 1840. Folosinţa mortierelor este şi astăzi destul de folosită în Franţa. Primul care a folosit în chip sistematic metoda bombardamentelor a fost primarul orăşelului Windisch-Feistritz din Styria -Austria -, anume Albert Stieger. Principiul aces/tei metode era, după Stieger că, prin bombardament, se tulbura calmul profund în timpul căruia se formau boabele de g. Albert Stieger a susţinut şi public acest mijloc, pe temeiul că, timp de 3 ani dearân-dul, recoltele sale §i împrejurimile orăşelului Windisch-Feistritz fusese ferite de g. numai prin bombardarea norilor. Acţiunea de propagandă a lui Stieger a fost ascultată de o mare parte a agricultorilor din Austria, Franţa şi Italia şi o seamă de instalaţii de tir fuseseră aşezate contra g. Oamenii de ştiinţă, în dorinţa de a veni în ajutorul agriculturii au studiat acest sistem de combatere a cumplitului flagel. Guvernele au ajutat cu fonduri aceste experienţe, avându-se încredere deplină în eficacitatea procedeului. Astfel, guvernul italian a instalat două posturi de tir, unul la Casale Monferrato şi altul la Conegliano, dând 10000 Lire pentru experienţe. Cu toate acestea s’a constatat că mijlocul de bombardare a norilor nu poate opri căderea g., cel puţin nu o poate opri totdeauna, şi dacă în unele ţinuturi, într’un an sau doi, s'au. înregistrat oarecari rezultate favorabile, nu e sigur că aceste rezultate erau datorite bombardamentului sau întâmplării, căci se citează cazuri aproape comice, când, în timpul tragerilor, tunurile paragrin-dine au fost acoperite de g. şi tirul a devenit imposibil. Cercetătorii nu sau descurajat, mortierei i s’a alipit o pâlnie enormă şi au adăugat numeroase dispozitive pentru ca coloana de fum să fie cât mai puternică, un /tir spiral de aer care să înconjoare coloana de fum, să-i mărească efectul şi tirul să poată fi repetat. Praful de puşcă apoi a fost înlocuit printr’un amestec detonant de aer cu aoetriJen, obţinându-se o descăr-cătură de 5 ori mai puternică decât aceea a prafului de puşcă, tirul putându-se repeta cu o iuţeală de 7 lovituri pe minut. S’au încercat şi alte metode de combatere a g.f în locul mortierelor scumpe, şi a cheltuielilor pricinuite de bombardament, şi a-nume: fo^sirea focurilor de artificii, a ba-loanelor de hidrogen sau a bombelor care să explodeze chiar în massa norilor purtători de g. S’au încercat apoi numeroase şi variate aparate pentru descărcarea electricităţii din nori. Rezultatele acestor numeroase ¡încercări nu sunt definitive. încă nu s’a găsit metoda combaterii eficace a g. şi ştiinţa şi tehnica sunt încă în căutare. - V. asigurare, risc. N. Ghiul. GRIPĂ. - Med. - Sin. influenţă, troahna. Sub această denumire se înţelege la cal o formă uşoară de febră tifoidă fără localizări pulmonare; iar la porc, o boală caracterizată prin fenomene generale grave, tuse, tuse chintoasă şi spasmodică şi localizări pulmonare - hepatizarea lobilor anteriori, edem şi hipertrofie ganglionară -, mortalitatea putând fi dela 1-5 % în unii ani şi ajungând până Ia 80% în alţi ani; boala atinge numai purceii sau porcii tineri. Gripa purceilor a fost acum cunoscută mai mult în America - Hog-Flu - şi în Germania -ferkelgrippe iar în ultimul timp a fost identificată de Verge şi în alte ţări ale Europei. Boala pare mai mult sezonieră, ivin-du-se către începutul ierr*ei. Purceii care scapă de boală, rămânând mult timp suferinzi, slăbănogi, continuând a prezenta o tuşă caracteristică, în timp ce scroafele-mame nu se resimt înti'ru nimic depe urma boalei purceilor. Etiologie. Cauze favorizante: sezonul u-med-rece, hrana săracă în vitamine, etc. Cauze determinante: intervenirea a 2 elemente a căror acţiune patogena se arată cu totul diferită: un virus filtrabil deoparte, un ger-men figurat de altă parte. Lewis şi Shope au reuşit să facă această descqpterire şi să izoleze în mod regulat, din leziunile pulmonare, un germen asemănător, prin caracterele sale morfologice şi culturale, bacilului lui Pfeiffer al g. umane, numindu-1, prin a- 795 6R1S-GRUIDAE nalogie, Hemophilus influenzae suis sau Bacterium influenzae suis. Dacă se inoculează purceii sănătoşi cu culturi pure de H. influenzae suisv li se cauzează cel mult o stare de inapetenţă, slăbire, apatie; iar dacă li se inoculează virusul filtrabil separat, li se dă o boală uşoară, sub forma de inapetenţă, tristeţe, conjunctivită, vindecarea fiind de regulă după 2-6 zile. Dacă se adaogă însă, ultravirus - filtrat de ţesut pulmonar - la cultura de H. influenzae siuis, se obţin toate simptomele caracteristice g. purceilor: tusă, pneumonie tipică, adinamie, pierdere de greutate, etc. Diagnosticul boalei se bazează pe constatarea focarelor de pneumonie catarală şi pe prezenţa H. influenzae suis în leziunile pulmonare. Cum însă, în unele cazuri, ca în pesta porcină cropică de exemplu, pot exista posibilităţi de confuzie, iată, după Köbe, un tabel după care să se poată deosebi cele două boale: Pesta porcină cronică: Gripa purceilor: EPIDEM i OLOGIE Urmează pestei acute. Atinge animalele de toate vârstele. STADIU Diareea predomină. Tuse rară. Leziuni de gastro-enterită. Atinse numai elementele tinere. Boala apare după introducerea de purcei înţărcaţi. CLINIC Tuse. Rareori diaree. Broncho-pneumonie catarală. Hipertrofie accentuată a ganglionilor limfatici. Combaterea g. purceilor, în afară de izolare, dezinfecţie, hrăni rea cu untură de peşte a debilitaţilor, nu se poate face cu eficacitate, decât adresându-ne laboratoarelor, care să ne pună la dispoziţie mijloacele de imunizare de rigoare: Sh-ope a dovedit că inocularea intramuşchiulară de ultra-virus pur glicerinat poate conferi imunitatea, fără să declanşeze vreun simptom de boală. Injecţia de H. influenzae suis, singur, nu ptoate cqn-feri imunitatea, în timp ce filtratul, singur, poate conferi imunitatea, contra g. De asemeni, s*a dovedit că serul purceilor convalescenţi poate să neutralizeze complexul etiologic: ultravirus şi bacterie. Patologie cojnparata. Intre g. omului şi ace*ea a purceilor ar exista, dup& Verge, Koen, Andrews, Laidlaw, ş. a., asemănări, din punct de vedere clinic, epidemiologie şi bacteriologic, amândouă fiind legate de un complex curios: ultravirus şi bacîlul lui Pfeiffer deoparte; ultravirus şi H. influenzae suis de altă parte. Mai mult, Verge, în ultima sa lucrare asupra g. purceilor, îşi pune întrebarea dacă asemănarea dintre cele două g., - umană şi porcină, - nu ne îndreptăţeşte să jne (gândim la dubla problemă a transmisirunei g. dela porc la om - molipsi-rea omului prin p*orc - şi, invers, a trans- miterei g. omului la porc - infeeţiuţiea porcului «prin om ,»problemă ale cărei consecinţe şi «ancţiuni practice sunt încă departe de a fi rezolvate'*. G. Rad. Cal. GRIS. - Ind. agr. - Produs intermediar sau final dela măcinarea cerealelor. Format din bucăţi de endostpterm care pot fi mai mari sau mai mici; deosebim g. mare, mijlociu şi g. fin. In măcinarea grâţielor se obţin g. de diferite mărimii, care duipă ce sunt alese după culoare, sunt trecute din nou prin valţuri. Ele ne dau faina de calitatea cea mai superioară. N. Patr. GROAPĂ de ansilat. - v. siloz de furaje murate. GROSSER BOHNAPFEL. - Pom. - Una din vechile var. Renane de mere, care graţie calităţilor sale, s’a răspândit în toată Austria, Germania, Ungaria şi Cehoslovacia. La noi în ţară se întâlneşte în Bucovina, Maramureş şi mai puţin în Transilvania, unde dă foarte bune rezultate altoit pe măr sălbatec şi în formă de trunchiu sau trunchiu înalt, atât în grădini, cât şi marginea şoselelor. Pomul foarte viguros, sănătos şi trainic, are coroana sferică, deasă, intră pe rod cam târziu, însă rodeşte regulat şi abundent. Cele mai bune rezultate dă în pământurile per-miabile potrivit de umede. Fructele de mărime mijlocie, de formă o-voido-conică, regulată, cu pieliţa verde-găl-bue cu roşeaţă spălată şi dungi roşii suprapuse, ~ frumoase ca aspect, pulpa albă, tare, acrişoară, fără aromă. Maturitatea Decem-brie-lanuarie. Fructele suportă bine transporturile, se păstrează uşor, însă în anii u-mezi sunt expuse la Fusicladium. G. Bohnapfel este o bună var. de masă şi pentru comerţ şi recomandabilă în special pentru partea de Nord a ţărei şi pentru grădinile ţărăneşti. M. Cost. GROSSE GELBER KIRSCHAPFEL. - Pom. - Var. de mere pentru dulceaţă, pentru ge-leuri şi fructe zaharisite, obţinută din încrucişarea formelor Mallus Prunifoîia şi Mallus baecata. Fructele mici, rotunde, de culoare galbenă aurie, cu roşeaţă frumoasă pe partea dinspre soare. Arborele viguros, creşte frumos, larg, piramidal, întrebuinţat şi ca arbore de ornament mulţumită efectului ce-1 dă atât în timpul înfloritului, cât mai cu seamă când este sup'ra-încărcat de fructe. _ M. Cost. GROZAMĂ. - Bot. - Genista Smg'ttalis. Mic arbust din fam. leguminoaselor. Tulpina turtită aripată şi articulată; frunze alterne: florile galbeffie, dispuse în racem capitat. Fructe liniare în formă de secere; creşte prin fâneţele de pe coline şi pe marginea .pădurilor. - Mai-Iunie. GRUIDAE. - Zool. - Fam. de păsări din ordinul Picioroangelor, caracterizate prin ciocul lung şi ascuţit, gâtul mai lung decât tarsele, e1« înşile mult alungite; aripi scurte, GRUŞEVK A-GUANO 796 coada scurtă şi dreaptă; degetele posterioare scurte, nu ating pământul. Sunt păsări mari, trăind pe locuri mlăştinoase sau prin tufişuri, hrănindu-se mai ales cu vegetale. Toamr na emigrează spre ţările calde. Gen mai important: Cocorul - grus - v. ac. GRUŞEVKA. - Pom. - Sin. Birnapfel, Re-vaj’solier Birnapfel. Var. rusească de pere, originară din Estonia sau Lituania, răajp’ân-dită în toată Rusia şi în ţările vecine, mulţumită arborilor foarte rezistenţi la ger şi boli, şi cu creşterea viguroasă, piramidală. Fig 1240. — Măr var. GRUŞEVKA, - Seeţ. longitudinală. Fructele de mărime mijlocie, de formă semisferică, conică trunchiată spre vârf, asimetrică, pieliţa destul de subţire, de culoare verde deschis, mată, dând un aspect atrăgător fructelor. Pulpa gălbue, tare, fină, dulce şi foarte plăcut parfumată. Var. de sfârşit de vară şi început de toamnă. Se întâlneşte prin grădinele ţărăneşti din Bucovina şi Nordul Basarabiei, bună pentru masă şi comerţ. A servit ca material de hibridare şi încrucişare pentru obţinerea ¡noilor var. în staţiunile pomologice ale U. R. S. S. M. Cost. GRUYÈRE. - Ind. agr. - Sin. Greyerzer, groya, vachelin. Brânză originară din oraşul Greyerz din cantonul Freiburg din Elveţia. De aici, a trecut în cantoanele Berna şi Uri. A doua patrie a acestui fel de brânză este îin Jura franceză, de unde s’a răspândit în judeţele vechiei Jura, Doulis, Ain, Haute Savoie şi Savoia. Fabricaţia acestei brânze este foarte mult asemănătoare cu a brânzei şvaiţer. Brânza g.f are forma cilindrică cu pereţii laterali puţin concavi; blocurile au un diametru de 60-65 cm. şi o înălţime de 8-9 cm. cu o greutate de 30-45 kg. rare ori până la 50-60 kg. Din 100 litri lapte se obţine 9 kgr. brânză proaspătă, 8 kg. brâtn-ză »vânturată şi 0,5 kg. unt. In Franţa se prepară două var. de g.: una numită Fro-maiges de g. din lapte de vacă gras şi alta, fromages de g., care e o brânză slabă de iarnă. N. Pătr. GUANO. - Agrol. - îngrăşământ fosfatic, provenit din acumularea din timpuri imemorabile a excrementelor, cadavrelor, penelor, ouă-lor nefecundate, etc. a unor păsări marine, ce au trăit şi trăesc pe inumeroase insule înşirate dealungul coastei republicelor Peru şi Chili, ce se întind între a 6-a şi 23-a paralelă australă. Cele mai multe insule de a-cestea aparţin Statului Chili: Lobos de tierra, Guanape, Mazorcas, Chincheas, etc., vre-o 20 în total şi numai 6 aparţin republicei Chili. Cele mai importante, atât prin mărimea depozitelor, cât şi prin- «număr-ul impresionant de păsări pe care azi1 îl posedă, su^it un grup de insuliţe numite Chincheas. Preferinţa, mai mare dată de păsări ¿insulelor Chincheas, se datoreşite la doi curenţi: „Humboid“ şi „El Nino“. Curentul HumboLd este un curent de apă rece, având tot timpul anului circa 15° C. şi o salinitate redusă; curge dela pol spre equator, scăldând coastele celor două state pomenite, până la capul Parina la paralela 6-a. Temperatura şi salinitatea redusă, determină o viaţă organică marină intensă: permite înmulţirea extraordinară a peştilor, fapt ce atrage nenumărate păsări marine, care se hrănesc cu peşti. Curentul ,,E1 Nino" este tun curent cald cu peste 10° C. mai cald decât Humboid; vine dinspre Equator şi se întâlneşte cu cel rece - Humboid -, iar în dreptul capului Parina, la o anumită epocă a anului - în p'reajma Crăciunului -acest curent cald coboară mult mai spre sud - nedepăşind însă niciodată de Callao. Acest curent face ca toate vietăţile marine să moară din cauza schimbărei brusce a tempe-raturei şi salinităţii, ceiace atrage după sine pieirea a nemţimăraţe păsări surprinse tocmai în timpul clocitului. Unele păsări nu mor, ci contractează din cauza foamei o boală microbiană: „aspergilosis“, iar altele presimţind apropierea curentului cald, se refugiază pe insulele Chincheas, până unde curentul cald n’a ajums niciodată. De aici numărul extraordinar de mare de păsări marine ce se găsesc pe insulele Chincheas şi deci depozitele enorme de g. Depozitele de g. au culoarea cafenie bătând în cenuşiu, nuanţă ce este cu atât mai deschisă cu cât straturile sunt de provenienţă mai recentă. Este format mai ales din excrementele păsărilor marine, la care se a-daugă cadavrele lor, ale puilor lor, pene, ouă nefecundate, etc. Principalelor păsări marine cărora se datoreşte formarea g. sunt: 1. - El guanai - cormoronul - Pha^crocorax bougamvillei. 2. - El Pichero - Sula varie-gata. 3. - El alcatraz. 4. - Pelicanul - Pelican u» thagus. 5. - El camanây - Sula ne* bouxi, apoi pinguinul, albatroşii, etc. La suprafaţă, mirosul g, este imperceptibil, pe câtă vreme scormonit mai adânc, miroase puternic a amoniac. Puritatea g. depinde de mulţi fadtori de iuţeala formjaţiunii lor, de roca de bază, de protecţia în contra aluviunilor sţuiperioare, de vânturi, etc. Toate sărurile solubile sunt admirabil conservate, din cauza lipsei de ploi, care este urmarea naturală a obstacolului ce-1 opune lanţul de munţi Anzi, ca şi vânturile ce suflă dinspre continent, împiedecând norii Pacificului să se apropie de coastă. Importanţa g. se da-toreşte bogăţiei sale în principii azotaţi solubili şi acid fosforic asimilabil. Dăm dup'ă Garola compoziţia g. din aceste insule. Azot.............................14,3 Acid fosforic solubil............3,1% insolubil .... 8,9% După Oellacher, compoziţia este: Amoniac solubilizat.......................2,25 Amoniu din descompunerea penelor . . 12,20 Oxalat de amoniu..........................17,73 Fosfat de amoniu..........................6.90 Carbonat de amoniu........................0,80 Humat de amoniu...........................1,06 Fosfat de amoniu şi magneziu .... 11,63 Fosfat de calciu..........................20,16 Carbonat de calciu........................1,65 Oxalat de calciu..........................1,30 Clorură de natriu.........................0,40 Sulfat de potasiu.........................4,00 Sulfat de sodiu...........................4,92 Substanţe ceroase.........................0,75 Nisip şi argilă...........................1,68 Apă............................... . 4,31 Substanţe organice definite...............8,26 100.00 G. de Peru are - după Cusman Murphy -un efect de 33 ori mai mare decât bălegarul de grajd. G. a început să fie exploatat pela 1850; depozitele păreau inepuizabile, astfel că exploatarea a început nemiloasă. Pe lângă începutul de epuizare al depozitelor, numărul păsărilor scăzuse mult, fiind turburate în liniştea lor, mai ales în timp'ul incubaţiei. Târziu de tot, autorităţile peruviene au reglementat exploatarea g. din insule. Astăzi, producţia anuală de g. se ridică la 100.000 tone, faţă de 25.000 tone în epoca devastărilor. Din aceste 100.000 tone, 70.000 se întrebuinţează pentru nevoile Perului şi numai 30.000 tone se exportă. 2. - G. - fosfatul din peştera Cioclovina. E un îngrăşământ de prima calitate şi se găseşte în mari cantităţi în peştera Cioclovina din' jud. Hunedoara. De fapt, sunt o serie de peşteri naturale, care conţin depozite de g. însă ceia principală esite Cioclovina. Sunt săpate în pereţii abrupţi şi calcaroşi ai dealului Robului şi sunt greu accesibile. Peşterile acestea se cunosc de multă vreme, totuşi primul studiu ştiinţific asupra lor a fost făcut la 1897. După răsboi, când necesităţile de îngrăşăminte pentru agricultură au devenit aciuite, au început a fi studiate şi depozitele care se găseau în aceste peşteri. Rezultatele analizelor chimice au fost surprinzătoare; iată compoziţia g. fosfatului de Cioclovina după analizele Staţiunii de Cer- cetări Agro-chimice din Linz: Acid fosforic integral............ ,, ,, solubil în acid citric..... 15,88% După institutul de Chimie ungar: Acid fosforic integral............ . 19,3% Ca atare, complet solubil în acid citric . . . 87,4% Acid fosforic solubil în citrat de amoniu . . . 3,2% Substanţe organice........................12,7% Deci g. fosfatul de Cioclovina prezintă un conţinut de acid fosforic ridicat; este un îngrăşământ natural preţiosi, având şi mici cantităţi de azot şi sare de potasiu. Acidul fosforic se găseşte sub formă de calciu tri-fosforic. Este un îngrăşământ fosfatic foarte bun, fiind socotit din punct de vedere fiziologic drept un îngrăşământ artificial alcalin. G. din peştera Cioclovina este de origină animală, fiind provenit din excreinentele liliecilor ce se adăposteau aici de mii de ani, din cadavrele lor şi ale altor animale preistorice, dintre care cel mai răspândit a fost ursul gigant de cavernă, care se crede că a imprimat şi bogăţia g. în calciu. Astăzi, liliecii sunt cu mult mai puţini ca număr şi se pare că a'au retras în celelalte peşteri neexploatate. Grosimea g. în unele peşteri trece de 15 m., câteodată atingând chiar plafonul, în medie grosimea variază între 4-15 m. Din sondagiile şi calculele făcute de Got-zinger, rezultă că întreaga cantitate de g. se cifrează la circa 8.000 vagoane. Probabil că în realitate depozitele sunt cu mult mai mari, muîte galerii fiind necunoscute; mult mai ap'roape de realitate pare a fi calculul făcut de D-l Ing. Agr. A. Tălăşeacu, care şvaluiază la circa 20.000 vagoane cantitatea de g. din peştera Cioclovina. Culoarea acestui g. este brună bătând în cenuşiu când este uscată; la baza depozitelor se găsesc şi aluviuni de pietriş, adus de ape. Se pare că depozite asemănătoare de g. se găsesc şi în celelalte peşteri învecinate, precum şi într’o peşteră tot în valea Lun-canului, la Roşiia, peşteră inaccesibilă omului şi necercetată până în prezent. Peştera şi depozitele de g. dela Cioclovina sunt proprietatea preotului A. Daju din Pui, care a făcut o ,,Societate a Exploatatorilor de guanofosfat din peştera Cioclovina“. Dela peşteră până la gara Pui, din cauza locului accidentat, care nu permite instalarea unui drum carosabil, Societatea a făcut un funi-cular de 8 km., iar în interiorul peşterii cir- GUDRON 798 cfulă un Decauville. G. scos afară din peşteră, este supus mai întâi uscării, la aer» după care este trecut ¿printr’o sită rară spre a fi separat de oasele mari şi de pietrele ce se găsesc în massa lui; este transportat după aceia cu funfcularui la gara Pui, unde se găsesc instalaţiile de uscare, după care se separă corpurile streine« se ¿preface în praf, se pune în saci şi se depozitează. Astăzi societatea produce 500 vagoane anual. In comparaţie cu g. din Peru, g. de Cioclovina este foarte bogat în acid fosforic şi sărac în acid azotic - nici I % - pe când g. din Pacific conţine peste 14 % azot şi 8 % acid fosforic. Efectele îngrăşământului cu g. de Cioclovina sunt lente, ¡pte când ale celui din Peru sunt rapide. Avantagiile g. fosfat de Cioclovina: a. - preţul scăzut şi accesibil tuturor —1,20 lei kgr. loco gara Pui; b. - bogăţia în acid fosforic; c. - menţine fertilitatea solului câţiva ani —3-4; d. - îl avem aiiici în ţară. 3. - G. de peşti se prepară din resturile de peşti, prin următorul procedeu: se trece p'este resturile de peşti un curent de vapori de apă la presiune înaltă spre a antrena grăsimea care îi impregnează; resturile sunt reduse în pudră, se tratează apoi cu acid sulfuric. Acest g. este întrebuinţat cu mult succes în terenurile uşoare şi calcaroase. G. fosfatate sunt - cum am văzut pe cel de Cioclovina - g. naturale spălate în cea mai maire parte de materiile azotate. Importanţa g. pentru agricultură nu poate fi tăgăduită de nimeni: 2/3 din teritoriul României are nevoie de îngrăşăminte fosfa-tice şi cu deosebire regiunile care au preci-pitaţiuni suficiente. Cum g. fosfatul de Cioclovina îl avem în ţară şi deci mai la. îndemâna oricui decât g. din Peru, ne vom ocupa mai mult de acesta. Efectul g. de Cioclovina este lent, acidul fosforic are nevoie de condiţiuni favorabil spre a se solubiliza şi a deveni asimilabil plantelor; iptentru a-ceasta, trebueşte umezeală destulă şi continua* tot timpul anului şi iată dece solurile acide de podzol sunt cele mai indicate spre a primi g. schimbând şi reacţia acidă a pod« zoi ului. Este deosebit de preţios şi în pisci-cultură, stimulând înmulţirea p^otozoarelor, ce servesc la rândul lor la înmulţirea micilor crustacee- cu care se hrănesc peştii; de asemenea, favorizează înmulţirea anumitor plante aquatice necesare hranei peştilor. lata după Ing. I. F. Radu ciim acţionează g. fosfatul în podzoţ: a. - opreşte degradarea pământului îmbunătăţind structura Iui prin cantitatea de calciu pe care o conţine; b. - îi reface - parţial - compiVxul ad-sorbant; c. - substanţele nutritive din g. sunt solubilizate destul de repede şi puse la dispoziţia plantelor; d. - acţiunea g. fosfatului este de lungă durată, fiind utilizat de plante pe măsură ce este nevoie. Deci, pe podzol se disolvă destul de rep'ede şi atât cât este nevoie, sporeşte recoltele, îmbunătăţeşte sta» rea fizică a solului şi este mai eftin decât oricare îngrăşământ similar. ţn solurile de stepă teoretic g. fosfatul nu se întrebuinţează, fiindcă aceste stoluri, pe de o parte nu au nevoie de un adaus de calcar, iar pe de altă parte, pentru ca să se sohibilizeze, cere o umiditate continuă tot timpul anului. Se pare însă că în practică, g. fosfatul are o acţiune binefăcătoare şi în aceste soluri. Rezultatele obţinute în podzol, arată o sporire a recoltei cu peste 25% în primul an, ridicându'Se în anii următori la 3 5 % şt 50% aceasta faţă de aproape toate plantele. Efectele g. fosfatului sunt mai repezi şi mai vizibile în terenurile uşoare argiio-ni-sipoase decât în cele grele. Dând 100 kgr. g. fosfat la ha. într’un soi argilos, cantitatea de acid fosforic ce o absorb plantele variază între 15-40%, după plantă; pe un sol compact, morcovii utilizează 22%, iar sfecla până la 60% acid fosforic, înitir’un sol vţşor. Grâul necesita circa 300-400 kgr. la ha. Iată un exemplu de rentabilitate: I ha. de grâu produce în mod normal 1000 kgr.; adăugând 300 kgr. g. fosfat, însemnează o cheltuială de circa 600 lei - cu transportul pe c. f. r. - sacii etc., care produce în primul an un spor de recoltă de cel puţin 25%, deci 750 lei în plus - socotijnd 3 lei kgr. de grâu - din care scăzând 600 lei costul g. fosfatului, rămâne beneficiu net lei 150. Acest beneficiu este cu mult mai mare în anii următori, când şporul de recoltă este de 35% deci 1050 lei şi apoi 50% - 1500 lei în plus, pentru ca în anul 4-lea câştigul să scadă la 450 lei. Totalizând, constatăm că la o cheltuială de 600 lei, cositul a 300 kgr. g. fosfat pe I ha., obţinem în decurs de 4 ani cât ţine efectul a-cestui îngrăşământ, ujn beneficiu net în plus de 3150 lei" la ha. AI. TăL GUDRON. - Med. Vet. - Este de două felurii vegetal şi mineral. Cel vegetal este o substanţă răşinoasă, rezidiu de distilare a diferiţilor arbori; iar cel mineral este un rezidiu din distilarea petrolului. G. vegetal este o masă semilichidă, de culoare bru^iă, cu miros special, cu reacţiune acidă, solubil în alcool şi în diferite esenţe. Se întrebuinţează foarte bine ca astringent şi ajntiaeptic în boalele de copită la cal: fur-cuţă putredă, crapod; apoi în crevase, şi ari-ceală; se mai întrebuinţează şi intern ca diuretic şi anticatharal, în boalele genitourinare şi ale bronhiilor. Se poate întrebuinţa ca a-tare, sau sub formă de pomadă, sau în fumi-gaţii; sau sub formă de boluri amestecat cu bicarbonat sau sulfat de sodiu, petnttu a preveni constip&ţia; în fine se mai întrebuinţează ca apă sau ca sirop de gudron. 799 GUERNESEY-GU! ICH O pomăda de g.: gudron......................10. gr. axungie — grăsime de porc — 90. gr. G. mineral este un lichid negru,-gros, cu miros neplăcut, aproa^p'e insolubil în apă, parţial solubil în alcool, solubil în benzină şi petrol; reacţiune alcalină, bogat în -fenol. Are aceleaşi întrebuinţări caşi gudronul vegetal, dar nu se întrebuinţează ca medicament iintern. C. St. GUERNESEY. - Zoot. - Rasă de taurine din Anglia, specializată în direcţia producţiei laptelui. Aria geografică a Tasei este insula Guernesey, de unde s*a răspândit şi în insulele vecine, Aurigny, Sark şi Herm, iar mai recent a fost importată de către fermierii americani. Caractere zootehnice. Rasa G. are origine comună cu rasa Jersey, dar la. G. predomină mai mult caracterul animalelor normande, iar la rasa Jersey mai mult cel irlandez. Climatul insulei Guernesey fiind mai rece şi mai variat ca al insulei Jersey, talia Fig. 1241. — RASA GUERNESEY. rasei G. este mai mare şi cu osatura mai bine desvoîtată ca la rasa Jersey. Greutatea corporală variază între 430-450 kgr. Culoarea este galbenă deschisă siau galbenă roşcată, bătând înisipre roşu, iar din loc în loc are pete albe destul de frecvente. Vacile G. sunt blânde, au pielea fină, suplă şi galbenă, iar producţia laptelui variază între 3600-4500 Iqgir. lapte pe an. Laptele este ciemos, are o ctdogure gălbue şi este foarte gras. Se obţm dela o astfel de vacă 4-5 kgr. unt pe săptămână. Untul, la fel, are o culoare galbenă, din care cauză este mult apreciat. îmbunătăţirea şi selecţionarea rasiei se face prin Asociaţia crescătorilor de Guerne-sey, care ţine şi herd-bookul rasei. Gh. R. GUIGNARDIA. - Fitop. - Gen de ciuperci Ascomycetes fitopatogene cu peritecii simple, rotunjite, împlântate în ţesutul parazitat; asce fără parafize, spori hialini şi continui. G. Bidwellii produce la viţa de vie boala numită blackrot - putrezire neagră - care afectează lăstarii, foile, peţioluriie şi bobi* ţele. G. baccae deasemenea atacă viţa de vie - lăstari şi bobiţe. V. Gh. Fig. 1242. — GUIGNÂRDIA BIDWELII. - 11, sti-lospori St în germinaţie; 12, idem germinân.d şi producând conidii secundare Cos; 13, miceliu în interiorul unei grăunte; an, anostomoza a 2 filamente vecine; 14 I, formă conidiană pe un sclerotiu Scl; Fii., filament; Co. j., conidie tânără; Co, Idem matură; II, idem cloazonată; III, idem în germinaţie; 15, miceliul My la începutul atacului asupra unui grăunte; Cutie., cuticula; 16, idem în secţ. tangenţială; 17, o peritecie: Cutie., cuticulă; My, miceliu; Ost, osteolă; As, ască; 18, o ască; 19, germinaţia ascosporilor prin spori secundari. Fig. 1243. ■— Grup de gâşte de GUINEA. GUINEA. - Avic. - Rasă de gâşte rustice, prolifice, precoce, de talie mijlocie, cu ciocul negru prevăzut cu o protuberanţă cornoasă. Încercările de corcire cu rase mai perfecţionate au dat rezultate mulţumitoare. GOLICH. - Fit. - Metodă de cultură la cartofi. Se fac cuiburi la distanţă de 1,15 GULDERLINGE-GUME 800 m. între rânduri şi 0,86 m. pe rând, astfel că fiecărui cuib îi revine un spaţiu de aproximativ 1 m. De jur împrejurul fiecărui cuib se pune gunoi, iar în centru, un singur tubercul, cu mugurii în sua. Când lăstarii a-ting lungimea de 13-16 cm., se muşuroiesc cu atenţie, astfel că pământul &ă acopere ramurile întins« radiar pe pământ - şi locul dintre ele - dar vârfurile înfrunzite să română neacoperite. Repetându-se operaţia de câteva ori, se formează muşuroaie turtite, di*n care, pe la marginea de jos, ies vreji, pe când mijlocul lor, unde se desvoltă tuberculii, este lipsit de vegetaţie. Prin procedeul G., se grăbeşte formarea stolonilor şi a tuberculelor şi se credea, totodată, că se măreşte rezistenţa la boală a cartofilor. Experienţele lui Kühn şi alţii au dovedit că rezistenţa la boală nu este mărită şi că deşi dela unii butuci recolta este mai mare, în general însă, din pricina spaţiului prea mare dintre plante, nu se obţine un randament cu mult ridicat. Metoda este deci indicată numai atunci când suntem nevoiţi să înmulţim cât mai miult un singur tubercul, de pildă dintr’un soi nou şi costisitor. GULDERLINGE. - Pom. - Sub acest nume se cunoaşte o clasă de mere, care cuprinde mai multe var. şi care se caracterizează prin aspectul lor foarte elegant şi atrăgător; după formă se ajseamănă mai mult cu Calvilele, iar după pulpă şi gust mai mult cu Reinette; pieliţa groasă, lucioasă, ceroasă, sau mătăsoasă uinicolorată, galbenă deschisă sau cu roşeaţă aprinsă, foarte atrăgătoare ca de ex.: Reinette de Champagne, Boiken, London Pepping, etc. Numele de G. ,provine dela cuvântul Gulden-Florin, monedă de aur, cu al căror reflex se aseamănă culoarea unor var. M. Cost. GULII. - Leg. - Brassica oleracea, var. Figf. 1244. — GULIE Gongylodes, fam. Cruciferelor. Originare din Europa centrală. Tulpina umplută, rotundă sau turtită, este partea comestibilă. Var.: Gu-lioare de Viena, Dvorsky, Englezeşti, Goliath, turceşti, de Praga, Erfurth, Neapoli, etc. Cultura. Pentru cultura forţată, semănatul începe din Ianuarie până în Martie, în răsadniţe calde. Răsadul obţinut sie plantează în alte răsadniţe calde, la distanţa de 20 cm. Se recomandă ca în cultura forţată, să se asocieze gulioarele cu salată, vinete, ridichi de lună, etc. Semănând la sfârşitul lunei Februarie, răsadul obţinut îl plantăm afară la sfârşitul lui Martie. (Răsadul pentru cultura g. de toamnă se produce afară pentru straturi, semănând în Aprilie, iar plantarea la locul definitiv, se face în Mai. M. Crav. GUME. - Bot. - Substanţe vâscoase, neutre, foarte răspândite în plante fie în stare de soluţie în sucul celular, fie în vase. Pot fi secretate solidificându-se la exterior, sau rămân ca mucilagii în interiorul organelor care le-au produs. Prototipul g. este ara-bina, din Acaccia. Pot fi trecute în aceiaşi categorie viscina, din fructele de vâsc şi din scoarţa ilicelui precum şi pectina din sucul celular al fructelor coapte. G, provin din transformarea pereţilor celulari. Unele iau naştere în măduvă sau razele medulare, prin înigroşarea . şi lichefierea membranelor. Se extrag făcându-se inciziuni în tulpină. G. a-rabică se formează printr*un proces analog în liberul ramurilor de Acaccia şi exudează dela sâne. G. nostras al Rosaceelor are origina în lemn. La un anumit moment se produc în locul lemnului normal, straturi concentrice de ţesut bogat în amidon, ale cărui elemente se transformă în g., determinând apariţia lacunelor gumoase. Cauza formării g. ;nu este bine stabilită. Se pare că în majoritatea cazurilor, formarea mucilagiilor este un fenomen normal, pe când g. adevărate s’ar datori unor agenţi patogeni - fără ca această chestiune să fie încă elucidată - v. gomoză. Plantele gumifere sunt numeroase: a. - Intre Leguminoase, Acacciile din Nor- dul Africei şi din Asia occidentală produc g. solubile, ex. g. arabică. Este albă sau roşie, în soluţie apoasă, alcoolul o precipită. Este levogiră - spre deosebire de dextrină, care este dextrogiră. Tratată în soluţii cu acid clorhidric şi adaus de alcool, depune a> cidul gumic. In compoziţia ei intră o anhidridă a hexaglucozei şi una a pentaglucozei. G. de Senegal are aceiaşi origină şi compoziţie. Astragalus Guinumifera dă g. de Bas-sora, care se prezintă în lame albe gălbui. Este parţial solubilă în apă, cu care dă o gelatină transparentă. Cu acidul azotic dă acidul mucic. Alte speţe de Astragalus dau o g. în filamente puţin solubile în apă şi bogate în amidoU. 1JSe colorează cu iodul în albastru. n b. - Stercul ^¿ie, în Indii, formează în 80 i GUNOI-GÜRÁ canale speciale g. de Kutera. Aceasta se dizolvă puţin în a¡pá şi dă o gelatină transparentă. c. - Meliaceele dau g. (p'uţin utilizată. d. - Ficusul, hevea, etc. conţin g. elastice - cauciuc - în latexul lor. e. - Rosaceele, - cireşii, prunii, caişii, piersicii, dau g. lichide, incolore, care se întăresc şi colorează în aer. Sunt parţial solubile în apă şi dau cu ea un mucilagiu gros. Partea insolubilă este formată din cerasină, care tratată cu acizi diluaţi, se transformă în cerasinoză şi aiabinoză. f. - Unele specii tde Umbe ifere din Per-sia si Armenia, da>u o g. - răşină, cunoscută sub numele de g. amoniac. Se întrebuinţează la lipit porţelanul şi ca antispasmodic în medicină. Alte specii dau g. gaibanum, stimulantă şi tonică. Férula assa-foetida - din Umbelifere - formează deasemenea o g. răşină, care poate fi recoltată prin incizii în rădăcini. G. assa-foetida are un mirosi urât de hidrogen sulfurat, se întrebuinţează ca antispasmodic şi ca excitant, pentru animale. g. - Genul Garcipia dă g. răşine cunoscute sub numele de g. - gute de Siam sau de Ceylan. Au gust acru şi dau cu apa o emulsie cu frumoasă coloraţie galbenă. Serveşte în pictură, în medicină ca purgativ şi ca vermifug. h. - Opoponax-ul dă asemeni o g. răşină acră-amară cu întrebuinţări în farmacie ca antispasmodic şi expectorant şi în parfume-rie. - Chim. - G. sunt glucociiide izomere ale dextrinei, solide, necrisitalizabi’e, incolore, inodore, cu spărtură sticloasjă, cu gust fad. Unele sunt solubile în apă, la cald sau la rece; altele se umflă doar şi li se sjp'un mu-ci!agii. Tratate cu acid azotic dau aicid oxa-lic şi acid mucic. Dedublate cu un acid, formează gajactozâ - v. ac. - Soluţiile lor sunt precipitate de acetatul tribazic de plumb. G. răşine nu dizolvă în apă, dar sunt solubile la cald, în soluţii de alcool. Sunt opace, au un miros pătrunzător, conţin săruri, apă şi uleiuri volatile. G. au multe întrebuinţări: siervesc la lipit, în vopselărie, în cofetărie, etc. V. M. GUNOI. - Agrol. - v. bălegar, compost. GUNOIRE. - Agrol. - v. bălegar, compost. GUNOIŞTE. - Agrol. - Teren uşor, permeabil, aerat, gunoios din diferite cauze, îngrăşat în mod special de om, sau accidental prin faptul că a servit unor aşezări trecătoare - tabere, şatre că a fost loc de păşune sau ocupat de magazii, grajduri, sai-vante mutate în altă parte, etc. Poate fi pus în cultură fiind bine folosit şi recomandabil pentru grădinărie. Trebue evitată însă cultura păioaselor în g. deoarece, din ,p'ricina nutriţiei azotoasie prea p eroice, cad. GURA. - Anat. - Regir iV^janatomică aşezată !a extremitatea antene^' a sau inferioară a capului. Este un organ important» fiindcă este alcătuită din o serie de alte subregiuni, fiecare cu un rol funcţional deosebit în viaţa animalului. La g. deosebim următoarele subregiuni: buzele, dinţii, gingiile, barele, canalul limbii, palatul sau cerul gurii şi limba. Buzele la cal servesc pentru prinderea a-limente.or. Cea de sus se mişcă mai uşor şi are la mijloc un mic şănţuleţ, iar cea de jos are un moţ, numit moţul bărbiei. Buzele la cal se cer să fie subţiri şi bine aşezate una peste alta. Buzele la bou sunt groase şi mai puţin mobile. La oaie şi capra sunt subţiri şi foarte mişcătoare, putând să prindă iarba cea mai mică. La porc buza de sus se confundă cu râtul, iar cea de jos e puţin desvoltată şi e in formiă de V. La câine gura e mult despicată, buza de sus e mare şi atârnă peste cea de jos, care e mai mică şi subţire. La pisică buza de sus este prevăzută cu un număr de peri lungi - mustăţi - care servesc la pi^p'ăit. Dinţii la animale servesc la cunoaşterea vârstei. Gingiile la mânz sunt mai groase şi au o culoare mai roşie închisă decât la animalul adult. In mod normal/gingiile trebue siă fie curate şi fără nici o rană. Barele servesc ca loc de sprijin pentru zăbală. Ele sunt formate din porţiunea intermediară a maxilarului inferior, cuprinsă între canin şi primul molar, la mascul şi între incisivul lăturaş şi primul mo'ar, la iapă. La unii cai barele sunt foarte simţitoare, animalul răspunzând violent la o a-păsare mai mare a zăbalei. Despre aceşti cai se zice că sunt moi în g., iar acei care se lasă mai greu conduşi de călăreţi se zice că sunt tari în g. O bară, pentru ca să fie frumoasă, &e cere să fie potrivit de rotundă, să fie acoperită cu o mucoasă moale, întreagă şi cu o sensibilitate mijlocie. Canalul limbii este spaţiul în care este a-şezată limba, fiind format de partea inferioară a g. şi de cele două braţe ale maxilarului inferior. Limba este un organ cărnos, moale, care umple canalul limbii, atunci când gura esite închisă. Ea are o parte fixă - baza - şi una mobilă - vârful -. Limba trebue să fie potrivit de groasă, sa nu atârne afară din g., să nu fie încărcată şi să fie lipsită de răni. La bou e groasă şi a^p’ră şi serveşte la prinderea nutreţurilor. Cea de porc e subţire şi moale, cea de câine e moale, siubţire şi roşie şi serveşte la băut. Cea de pisică e as.-pră, din pricina unor papile cărnoase îndreptate îndărăt. Palatul sau cerul g. este subregiunea formată în peretele de sus cil g., şi ramitirile maxilarului superior. EU este acoperit cu o »pieliţă groasă mucoasă -A care e străbătută 51 transversal de o serie de şănţuleţe şi ridi-cături. La animalele tinere, în perioada de creştere a dinţilor, mucoasa se înroşeşte şi se umflă mult, trecând chiar peste marginea dinţilor. Nepricepuţii spun că în acest caz animalul suferă de zâmbre, iar pentru ca să le vindece fac câteva tăieturi în cerul g., ceeiace e cât se poate de periiculos p’entru sănătatea animalului. S. Y. GURA-LEULUI. - Fior. - Antirrhmum. Plante anuale sau vivace din fam. Scrophu-lariaceae. A. ¡majus. Specie de plante vivace, ce se cultivă ca anuale. Are tulpina înaltă până la 1 m., frunzele lanceolateA florile disipuse în spice, coloritul variat. Corola floarei este lungă, cu tubul umflat la bază. Baza superioară ecite bilobată şi curbată afară, cea inferioară tubulată. In cultură sunt o mulţime de var., ce se deosiebesc între ele, după înălţime şi culoare. Înfloreşte .abondent şi neîntrerupt, până la îngheţ. Var. înalte şi mijlocii se întrebuinţează în grupe şi plantbande, iar cele pitice ca borduri. Se înmulţeşte prin seminţe, care în mod obişnuit se seamănă pe la începutul lui Martie în seră sau răsadniţe ca’de sau în Aprilie afară pe brazdă. La locul definitiv se plantează prin luna Mai la distanţa de 30-50 cm. iM. Crav. GUIRA DE HAM. - Zoot. - V. harnaşa-ment. GURMĂ. - Med. - v. buba mânzuhii. GUŞĂ SIMPLA. - Med. - Hipertrofia progresivă a glandei tiroide. Această maladie, frecventă la om, şi chiar endemică în anumite regiuni muntoase şi umede, a fost observată şi la animalele domestice ex.: bo-videeîe tinere, la cal după gurmă, în timpul jigodiei la câine* etc. Etiologia) nu este bine cunoscută. Guşa apare la partea superioară a traşeii, pe ambele laturi, având aspectul unei tumori simetrice, moale, nedureroasă la pipăit. Câind atinge un volum mai mare, poate comprima gâtul şi provoca accese de tuse, tur-burări circulatorii, sufocaţie, etc. In general, maladia nu este gravă, afară de accidentele provocate prin corri)presiune. Se administrează în apă timp de 8-10 zile iodură de potasiu câte 10 gr. pe zi. Guşa exoftalmică, maladia lui Basedow, esite o stare morbidă bine cunoscută în medicina umană gi caracterizată prin: palpita-ţiuni cardiace, hipertrofia glandei tiroide -exoftalmie - şi tremurături musculare. Maladia a fost semnalată la cal, bou şi câine. Cauzele şi natura g. exoftalmice sunt puţin cunoscute. Poate fi consecinţa g. simple, unei inflcţiuni anterioare, tumori sau alte-raţiunilor funcţionale a glandelor cu aecre-ţiune internă. Simptome. Boala se manifestă la început cu turburări circulatorii, puls accelerat, violent şi aritmie. Treptat, glanda tiroidă se măreşte în volum, păstrând o consistenţă elastică. Globii oculari sunt aparenţi, proe-minează mult din orbite, încât descopere sclerotica şi jenează închiderea ploapelor. Pe corp sau membrane apar tremurături musculare limitate sau generale. Boala are un mers progresiv şi se sfârşeşte cu moartea1, alteori nu miai evoLuează, se opreşte la un stadiu oarecare, compatibil cu viaţa. Tratament. Se recomandă iod, arsenic, bromuri, chinină, etc. Medicul veterinar va da indicaţii după fazele maladiei. ¡Dr. A. I. GUST. - Unul din cele 5 simţuri, prin care se deosibeşte dacă un corp este dulce, acru, amar, sărat, pipărat etc. Perceperea a-cestor senzaţii se face prin organul gustativ, în care este localizat simţul g. şi care este alcătuit din muguri - corpusculi - gustativi. Mugurii gustativi sunt sensibili, în parte sau în grupe, pentru o anumită savoare, unii din ei având proprietatea de a percepe amarul, alţii dulcele, etc. Organul principal în care sunt localizaţi aceşti muguri, este limba. Pe lângă limbă mai sunt câteva organe de g. accesorii şi anume: buzele şi gingiile, care sunt sensii-bile pentru savoarea acidă şi faţa inferioară a vălului palatin, care este sensibilă pentru savoarea amară. 'Corpusculii gustativi sunt Flg\ 1245. — Secţiune printr'un MUGURE GUSTATIV; CS, celulă de susţinere; cg, idem gustativă; mb, membrană bazală; c, corion. cuprinşi în grosimea epiteliului lingual şi bucofaringian; sunt ovoiizi sau jp'iriformi şi au, în mediu 80 !*• înălţime pe 40 lăţime. Baza lor se sprijină pe membrana bazală a epiteliului în care sunt înglobaţi, iar vârful lor are un canal gustativ, care comunică, printr’un orificiu numit por gustativ, cu suprafaţa epiteliului. Un mugure .gustativ se compune din două feluri de celule: celule de susţinere şti celule gustative. Celu- 803 GUSTAR-GUTUI leie de susţinere su,nt externe şi interne. Cele externe sunt dispuse la periferia mugurelui ca doagele unui butoiaş, pe când cele interne se găsiesc în centrul mugurelui şi au o formă rectilină. Celulele gustative sau celulele pseudosensioriale, sunt situate în axa corpusculului şi sunt în număr de 4 până )a 20. Extremitatea superioară a acestor celule este prevăzută cu o pre^ngire rigidă şi ascuţită, numită bastonaş neuroepitelial. Aceste prelungiri îşi au sediul în canalul gustativ. Pe lângă aceste celule, mugurele gustativ este prevăzut şi cu terminaţiuni nervoase dendritice, care aparţin neuronilor ganglionului sensitiv periferic - ganglionul glosofaringiean sau ganglionul Iui Andersch şi Ehrenritter -. Aceste prelungiri nervoasie, după ce constitue, sub membrana bazală a epiteliului, plexul subgemal, se ramifică şi se termină, unele la periferia corpusculului* iar altele în interiorul său, acestea din urmă dispunându-se sub formă de multiple arbori-zaţiuni în jurul celulelor gustative. Pentru ca substanţele sapide să poată fi percepute, este necesar ca acestea siă se dizolve, în preaTabil, în lichidul cavităţii bucale. Acest lichid vine apoi în contact cu bastonaşele neuroepiteliale, care culeg şi transmit impresiunile sapide, jP'rin prelungirile nervoase ale ganglionilor, la centrii nervoşi. I. F. GUSTAR. - v. August. GUŞTER. - Zool. - Lacerta viridis - v. sopâirlă. GUŞTER. - Med. Vet. - V. ruget. GUTĂ. - Med. - Maladie de nutriţie cu evoluţie cronică, caracterizată prin exces de acid uric în sânge şi depunerea sărurilor în diferite organe şi în articulaţii. Este foarte frecventă la păsările adulte bine hrănite şi mai rară la porc, cal sau câine. Hrana abondentă cu substanţe proteice, lipsa de mişcare, viaţa sedentară, favorizează acumularea şi depunerea sărurilor de acid uric în tendoane, articulaţii sau cartilage. La p'ăsări, articulaţiile membrelor inferioare unde se localizează obişnuit, se umflă, siunt calde şi dureroase. Pofta de mâncare scade, mersul devine anevoios, şchioapă şi nu pot sbura. SăruriV de acid uric se observă şi pe ficat, intestine, rinichi având un aspect cretos. Tratamentul. - La animalele mici se recomandă carbonaţ sau salicilat de litină, pi-perazină câte 1 -2 gr. pe zi, la porc salicilat de sodiu 1-2 gr., ca dizolvante ale acidului uric. In crescătoriile de păsări se va diminua regimul alimentar uscat, reooman-dându-se mai multă verdeaţă. Dr. A. I. GUTAPERCĂ. - Ind chim. - Substanţă o-mioloagă până la un ,p*unct cauciucului. Se găseşte în seva arborelui Isonandra gutta, care trăeşte în Asia meridională, Borneo, Java, etc. Face parte din fam. Sapotaceae; de 20-30 m. înălţime. Scoarţa de culoare gălbue roşieitică. Frunzele alterne, oblonge, coriacee, glabre pe faţa superioară, verde gă bui pe cea inferioară. Florile mici, în cime. E pe cale de dispariţie - ca în Singa- Figr. 1246. — Arborele de GUTAPERCĂ. poore - din cauza exploatărei rap'ace, pentru latexul său alb sau gălbui ce dă g. Şi alte Sapotaceae produc g. înainte vreme se extrăgea prin tăierea arborelui, fapt ce ducea la dispariţia acestei specii importante; azi, lichidul se extrage prin inciziuni, adu-nându-se în vase ce se ţin înclinate către arbore. S,p're a se elimina apa, lichidul se frământă cu mâinele, atunci când este pe Ccile de a se coagula.. Ne parvin în turte rotunde sau pătrate; cele de calitate bună gălbui fibroase, din contra roşietice sau albicioase şi de un aspect mucilaginos, cele de calitate inferioară. Corpurile străine se elimină prin diverse metode. G. se mai poate prepara şi din lemnul acestui arbore, redus în bucăţi mici şl prin diferite manqp'ere. Când bulele de aer au fost scoase prin presiune, densitatea g. este mai .mare decât aceia a apei. La frig e rigidă, pe când cauciucul esite elastic; la cald se topeşte - cauciucul îşi măreşte elasticitatea -, la aer se alterează; se poate vulcaniza. Din g, se fac vase destinate a păstra acizi, diverse obiecte, în bandaje, etc. GUTUI. - Pom. - Cydonia vulgaris Pers. Semi-arbore, care creşte în mod natural mai mult sub formă de tufă puternică, ce nu depăşeşte decât foarte rar înălţimea de 6-7 m. Creşte în mod sp'ontan în Caucaz, Per-sia şi în jurul Mării Caspice, de unde este GUTUI 804 originar, şi semi-spontan în tot Sudul Europei. Se cultivă pe o scară destul de întinsă în toaită Europa Occidentală şi în special în ţările Balcanice , Arborele creşte des, cu ramuri subţiri, cu coaja brună-lucioasă, mugurii mici şi pufoşi, ca şi lăstarii, verzi. Frunzele verzi rotunjite, pufoase pe partea inferioară şi lucioase pe Fig. 1247. — GUTUI ORNAMENTAL. - Cydonia japónica. cea superioară. Mugurii de floare s,e formează la extremitatea rămurelelor subţiri de un an. Florile sunt solitare, mari, de culoare albă sau puţin roză; apar după înfrun-zire, când nici un arbore din subfamilia Po-moideae nu mai este în floare. Din această cauză g. este ferit de îngheţurile de primăvară şi se cultivă pe văi şi în locurile joase. Fructele sunt mari sau foarte mari, de formă variabilă; predomină însă forma gutui-formă tipică, apoi periformă, meriformă şi neregulată. Pieliţa unicolorată, unsuroasă, acoperită cu un fel de puf dea. Pulpa tare, galbenă, foarte aromată. Lojele conţin numeroase seminţe colţuroase îndesate una în alta, cu învelişul mucilaginos. Fructele se întrebuinţează pentru fabricarea marmelade-lor, dulceţurilor, compoturilor şi geleurilor în amestec cu alte fructe şi mai rar singure; au deasemenea diferite întrebuinţări culinare, medicinale şi farmaceutice. Fructele se păstrează greu şi din cauza mirosului ¡puternic ce-1 degajă şi-l comunică merelor şi perelor, se păstrează separat de ele. Solul. G. cere un sol fertil şi destul de umed şi nu se împacă deloc cu terenurile calcaroase şi nisipoase expuse la secetă. Terenurile de a-.uviune de prin văi şi malurile apelor sunt cele mai bune. Înmulţirea. Diferitele var. de g. şe înmulţesc prin altoire pe marcóte, butaşi înrădăcinaţi sau pe pueţi cresicuţi din seminţele var. ordinare de g. Pueţii din seminţe asigură o vigoare mai mare pomilor, însă nu asigură uniformitatea în desvoltarea lor, cum o asigură de ex. marcotele de g. d’An-ger, de Fontenay, etc. Orice var. nobilă de g. se poate înmulţi prin butăşirei şi mar-cotaj. Cultura g. este foarte simplă. Pomii se plantează în gropi, la distanţă de 5-6 m. unul de altul, lăsându-i să crească sub formă de tufă cu 3-4 tulpini principale sau în formă de semi-trunchi sau trunchi. In primii 4-5 ani 'se răresc coroanele, suprimând lăstarii de prisos şi echilibrând ramurile de p'relunigire prin scurtare, apoi nu se mai a-plică nici o tăiere. Mai târziu vom avea grijă a suprima lăstarii lacomi sau a rări coroanele prea dese şi vom stropi pomii cu soluţie de ■sulfat de fier si var sau ou soluţie sulfo-calcică contra lichenilor, în care se ascund diferite insecte, iar în timpul verei cu zeamă bordeîeză contra putrezirii fructelor şi petelor pe frunze - Monilia Lin-hartiana şi Stigmatea Mespili. F:ţr. 1248 — GUTUI var. DU PORTUGAL. Terenul printre pomi se recomandă să fie întreţinut curat, prin săpături şi praşile. In România se găsesc peste 700.000 de g. Principalele regiuni pentru cultura g. sunt: regiunea Prahovei şi Buzăului, regiunea Vrancei, regiunea Banatului, regiunea Săla-ju’ui, regiunea Târnavelor, regiunea Huşi- 805 GUTUI-GYMNOASCACEAE lor şi reg. inundabilă a Nistrului şi Dunării. Var.: De Portugalia - cu fructul mare, alungit, strangulat, cu peţiolul mijlociu şi gros, pieliţa lucioasă-galbenă, p’uţin pufoasă spre peduncul, pulpa galbenă, tare, foarte parfumată. Maturitatea Octombrie-Noembrie. Pomul viguros, produce potrivit. Champion. Var. americană cu fructul mare eau foarte mare, formă de p'ară ovoido-conică-trunchiată la capete, cu suprafaţa destul de netedă şi regulată, pieliţa galbenă-verzue, pulpa gălbue, suculentă, destul de moale, de bună ca’itate. Maturitatea Octombrie-Noembrie. Pomul de vigoare mijlocie, produce regulat şi bine. Bereţki - Bereczki -. Var. ungurească, cu fructul foarte mare, oval sau periform, alungit, cu vârful obtuz, cu suprafaţa neregulată, de culoare galbenă-aurie, acoperit cu puţin păr, pulpa dulce, suculentă, foarte bună pentru diferite întrebuinţări culinare. Pomul creşte viguros, drept, are frunziş puternic, jp’roduce de timpuriu, bogat şi regulat. Se recomandă pentru grădini coco merciale şi pentru amatori, reuşeşte bine în toată ţara. De Constantinopol. Var. cu fructul mare, periform, galben deschis, p'omul viguros, rodeşte de timpuriu şi mulţumitor. Cunoscut şi apreciat în Basarabia. De Huşi. Var. autohtonă originară din regiunea Huşi, cu fructul mare, galben, foarte parfumat, pu]pa suculentă şi aproape fără celule pietroase în jurul lojelor cu seminţe, excelentă pentru dulceţuri, geleuri şi p'en-tru gătit. Mareşal Prezan, de Ploeşti, Uriaşe de Prahova, foarte bune var. autohtone lansate în ultimii ani de către pepinierele din Muntenia. IReas Mammuth - cu fructul mare, de culoare galben-orange, timpuriu. Pomul vigu- ros, foarte nepretenţios la sol şi productiv. D’Anţrers - întrebuinţat ca plante mume pentru producerea marcotelor, dă fructe pe-riforme de mărime mică sau mijlocie, foarte parfumate şi bune de gătit. Pomul foarte productiv şi rezistent. M. Cost. GUTUI - imere-gutui - Quittenapfel -. Var. de mere care se caracterizează prin forma neregulată a fructelor, asemănătoare mai mult Ia gutui sau pere, decât la mere, cu pedunculul scurt înfipt oblic şi cărnos la bază. Pulpa albă, dulce acrişoară, ordinară. Maturitatea Noembrie-Decembrie. Pomul viguros, rustic şi productiv; coroana deasă şi frunzele mari. Se întâlneşte în regiunea Rădăşeni - Fălticeni Bucovina si în tot nordul ţării. M. Cost. GUTURAIU. - Med. - Sin. coriza sau ri-nita; se caracterizează prin inflamaţia mucoasei nazale şi poate fi de mai multe feluri: acută sau cronică, primitivă sau secundară. Se observă de obiceiu în anotimpurile ploioase la animalele domestice, debile, limfatice, surmenate sau care sunt adăpostite în grajduri nehigienice. Boala se constată şi în cursul maladii’or contagioase ca: gurma, febra tifoidă, vărsat, morvă, la cal, jigodia la câine, etc. Simptome. Se manifestă prin congestia mucoasei nazale, animalele strănută repetat, iar după 2-3 zile le apare o acursoare fiero-mucoasă sau chiar purulentă pe ambele nări. Tratament. Se fac inhalaţii de câteva ori p'e zi cu floare de fân şi esenţă de terebentină sau gudron vegetal. Dr. A. I. GUVIDIE - Piscic. - Nume generic dat diferitelor specii de Gobius. Peşti acanthop- teri, cu corpul acoperit cu mici solzi cte-noizi. Capul în general mare, turtit şi lat; gura foarte mare, cu buze cărnoase; obrajii umflaţi şi cărnoşi. Cuprinde specii marine, salmastre şi de ape dulci. Cu însemnată importanţă economică, fiind mult consumaţi proaspeţi sau ca conserve. - Fig. 1250. C. Ant. GUZGAN. - Zool. - Rattus norvegicus Erxleb. - v. şobolan., GYMNOASCACEAE. - Fitop. - Ciuperci inferioare din Ascomycetes, cu asce libere pe suportul lor - fără receptacol -. Din a- Flg. 1250. — GUVIDIE GYMNOSPERME-GYPSOPIIILA 806 cest grup fac parte unele ciuperci fitopa-toge - Ta,p'hrina, Exoascus. V. Gh. GYMNOSPERME. - Bot. - Subîncrengătuiră d»n Fanerogame, formând trecerea între Cryptogamele vasculare şi Angiosperme. ‘Cuprinde 3 familii: Cicadeae, Coniferae şi Gne-taceae, dintre care prima are numeroase caractere de criptogame, iar ultima prezintă însuşiri de ale Angiospermelor. Sunt pictate lemnoase, care cresc în grosime datorită u-nei pături generatoare libero-lemnoasă, ca şi Dicotyledonatele, iar în înălţime prin diviziunea unei singure celule terminale piramidală, ca la Criptogame. Microsporul Cryp-togamelor vasculare devine grăunţi de ,p'o-len, închişi într’o serie de celule mici - pro-thalul - şi o celulă mai mare care se alungeşte formând tubul polinic. Ovulul ortotrop, cu un singur tegument, este constituit din nucelă echivalentă macrosporangelui. Ma-crosporul este reprezentat prin sacul embrionar, care produce prothalul femei - en-dospermul -. In acesta se diferenţiază organe numite corpuscule, care au valoarea arhegoanelor, cu gâtul, canalul .şi oosfera lor. Homologia între organe^ reproducătoare ale Criptogamelor şi G. a fost mai 'strâns stabilită încă de cercetările făcute de Ho-raso pe Gingko, de Ilseno pe Cycas şi de Weber pe Zamia. S’a constatat că după toate posibilităţile, la toate Cycadeele şi în orice caz la o 'Coniferă, celuTa generatoare mas-culă ia forma şi structura unui anterozoid cilfat întocmai ca la criptogame - v. Ginkgo. Pentru homologiile cu Angios.permele - v. Fanerogame. Primele g. apar în Devonian - v. geologie; aparţin Cordaitinelor, care au o mare desvoltare în Carbonifer şi dispar la sfârşitul Permianului. Majoritatea fam. actuale au reprezentanţi în Jurasicul superior. Există numeroase forme fosile, care permit să se stabilească trecerea dela Criptogame la g. GYMNOSPORANGIUM. - Fitop\ - Gen de ciuperci - Basidiomycetest - puţin asemănătoare cu ruginile -Puccinia -. G. tremelloi-des produce rugina mărului. G. sabinae - rugina părului. G. confusum - rugina gutuiului. V. Gh. GYMNOSPORANGIUM TREMELLOIDES. -Fitop. - Ciupercă foarte comună pe Sorbus aucuparia. Atacuri intense la altitudini mari în Bucegi - Mt. Zănoaga, VaTea Horoabei, etc. - în Leoata - Răteiul, etc. Galele sale pe frunze anar în p'lină desvoltare în cursul lunei Iulie. Frunzele ata-catte pe peţiol se răsucesc în cornet, for*mârd cuiburi asemănătoare cu acelea produse de păduchii de frunze - Pemphigus -M. Bad. GYNANDRIE. - Bot. - Dispoziţia organelor f1 orale în care staminele - organele bărbăteşti - sunt concrescute cu gyneceul - or-gajnul femei; ex. la Aristolchia, Vanilia, la care organele concrescute formează un gy-nostermon. GYNOPHOR. - Bot. - Internodul axei florale, alungit între stamine şi cârpele; suportă gineceul la Magnolia grandiflora, etc. GYPSOPHILA. - Flor. - Gipsariţă. Gen de plante erbacee sau vivace din fam. Caryo-phylaiceae. Origina lor este din Europa de Sud, Asia şi Australia. Specii î G. elegans. Anuală. Creşte 30-50 cm. Este foarte ramificată; frunzele sesile, la/nceolat-şpatulate cele inferioare şi lanceolate cele superioare. Florile numeroase, mici, dispuse în panicule. Petalele florilor a be, dispuse în stea. înfloreşte vara. G. imUralis. Plantă mică, de 5-15 cm. cu flori foarte mici roze sau purpUrii. G. paniculata. Vivace. Tulpinele noduroase, formează tufe mari, ramificate. Florile albe. G. repens. Vivace. Pitice, 10-15 cm. înălţime. Florile mici, albe sau roze. Fig. 1251. — GYMNOSPORANGIUM SABINAE. — 1, frunză de Păr atacată: E, ecidie; Sp, ecidiolă - 2, forma Roestellia: o ecidie tânără în a, idem deschisă în b; - 3, Sect. prin frunză printr’o pată de ecidii: Hy, ţesut lacunos hipertrofiat; Pa, ţesut în palisadă; Sp. ecidiole; Ae, ecidie; St. stromă miceliană; Stg, sterig-mate; L, pseudoperidium începând să se deschidă - 4, porţiune din fi gr. 3 mult mărită: Pe, pseudoperidium; Ae, aecidio- spori maturi; My, miceliu; P-h., celule hipertrofiate d n parenchim; - 5, formaţiunea ecidiospo-rilor Ae; i, celulă intercalară — 6, un ecidiospor matur; — 7, celule disociate ale pseudoperidiei — 8, masele gelatinoase ale teleutosporilor Tc., pe o ramură de Juniperus — 9, Teleutospori — 10, germinaţia unui teleutospor: Pr., promiceliu; Spd, sporidie. G. Glanea, de 10-20 cm. înălţime. G. Stevenii, de 20-50 cm. înălţime. G. Acutifolia, de 1 m. înălţime. Se înmulţeşte prin seminţe. Din Martie-lulie se seamănă pe brazde afară. Se întrebuinţează aceste plante ca material de legătorie, cele pitice în alpine şi pe ruine. M. Crav. ERATĂ Fagr. rândul col. In loc de a se citi 31 4 de jos I splendeus splendens 40 peste tot unde este citat Ceuthorrhynchus 74 sub Fig. 129 B = seminţe B = fruct 102 6 de jos I 4-a-2 1 zi 4-a-28 zi 151 1 de sus 11 In România în 1923 In România în 1932 223 20 de sus 1 cal X - XX picturi cal X-XX picături 224 17-18 de sus I gyneceul putând fi androeeul este 230 3 de jos II de animai de păsări 235 29 de jos I operarea unei tragerea unei 240 1 8 de sus II multor solzoase multor frunze solzoase 277 18 Fig 490 I sistem Lorand-Briebucher sistem Gompper 336 1 7 de sus I mură dudă 368 1 0 de jes II trece în vene trece în vase 421 sub Fig. 658 Peniccillium Aspergillus 481 sub Fig. 725 Aspectul unui făget Aspectul unui frăsinet 502 sub Fig. 746 1 bou la bou 505 Fasciaţie semnează C. C. Georg. 610 1 6 de jos II 3 + 0 + 30 61 4 sub Fig. 9 1 9 fruot compus de dud 631 sub clişeul colorat Pădure de gorunet Gorunet din Cotmeana-fot. C. Georgescu 669 30 de jos II Rabur Robur 669 1 3 de jos II Moubl. Maubl. 677 29 de jos II semnează D. Sburlan Notă. — Academia de înalte Studii Agronomice din Bucureşti şi Facultatea de Ştiinţi Agricole din Chişinău - v. învăţământ. Cramă - v. pivniţă.